Mihail Manoilescu-Fortele-nationale-productive-si-comertul-exterior-teoria-protectionismului-si-a-schimbului-international (1986)

DE El ci ` 
rien, semenii E bg Ze 


Vue ureegen SII 
; | 





MIHAIL MANOILESCU 


De A j fe 
` ` Antegd ALGOA 


= 


FORTELE NAŢIONALE 
PRODUCTIVE 
St COMERTUL EXTERIOR 


Teoria protecţionismului 
şi a schimbului internaţional 





Editura Științifică şi Enciclopedică 
Bucureşti, 1986 


phan nm aT 


DA 





` y f E E ai 


FORTELE NAȚIONALE PRODUCTIVE | 
| - SI COMERŢUL EXTERIOR - te di eg 








Teoria protecționismului: ` i 
şi a schimbului internațional A 


“a VC Si 
SE 
a a oa | 
d At a EE 
Ge, D e A 
e ZC S fi 
SA 
este a ; 
GN SE E 2 
SE EE EE , 
e EE E Ge SS 
EE EE Si d 
E SE ES : 
We 
i 
H 
3 
H 


EE 


H d 
se 


Y 
So 
di X 


UM 


j 





i 
` Pas Maaa citat r p 
` 
id 
E) 
E : 
3 
- 





Traducere din limbă germană de 
Prof. ing. Valeriu Dinu 


doctor în ştiinţe economice 


n EE. 8 
bn jetta d pe limit 33 


Zë, 


R 
R 
H 





MIHAIL MANOILESCU DESPRE PROBLEMELE 
DEZVOLTĂRII COMPLEXULUI ECONOMIC NAȚIONAL 
DIN PERIOADA INTERBELICĂ. CONTRIBUȚIA ACESTUIA 

ÎN DOMENIUL TEORIEI RELAȚIILOR ECONOMICE 
INTERNAȚIONALE 


Prof. dr. Mihai TODOSIA 


După Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român 
a început o vastăj activitate de valorificare a istoriei popo- 
rului român a cărei menire era înfățișarea faptelor, împre- 
jurărilor, personalităților, vieții diverselor generaţii așa. cum 
au fost ele în realitate. În felul acesta se realizează o CONŞ- 
tiință de sine a poporului, se oferă noilor generaţii un izvor 
de învățăminte și se pun temelii solide pentru idealul pe 
care ele trebuie să-l înfăptuiască în mod practic. 

Cercetarea științifică din domeniul istoriei economice 


a reuşit să elaboreze studii, monografii, lucrări de sinteză: 


etc., prin care se valorifică creația științifică 3 unor econo- 
mişti de seamă din diferite perioade istorice, se pune în evi- 
dență contribuţia acestora la propăşirea economică şi socială 
a națiunii noastre, la îmbogățirea patrimoniului culturii 
naționale și universale. l ; T Le? ; 
Perioada interbelică, moment de sinteză și punct de ple- 
care în evoluția ulterioară a României, prin prefacerile 
economice, sociale și politice ce au avut loc, a marcat 
o dezvoltare și maturizare a tuturor: domeniilor ştiințe- 
lor economice ilustrate de personalități remarcabile. 
Unul din economiștii reprezentativi ai acestei perioade 
a fost Mihail Manoilescu (1891—1950). l l 
Fiul unor institutori, Mihail Manoilescu și-a făcut stu- 


diile secundare la Liceul Naţional din lași și pe cele superioare 


la Politehnica din Bucureşti, obţinînd rezultate strălucite. 
A fost un intelectual de mare erudiție, care stăpinea tot 
ceea ce era necesar pentru a fi un mare economist: o solidă 
cultură economică, istorică și sociologică, o temeinică pre- 
gătire tehnică și matematică, ceea ce i-a permis să anali- 
zeze cu profunzime şi originalitate fenomenele ecânomice. 


5 








Prefacerile sociale care au avut loc după primul război 
mondial i-au dat posibilitatea unei ascensiuni politice rapide 
spre importante funcţii de stat, ceea ce i-a facilitat cunoașterea 
profundă. a realităţilor economice românești, precum ŞI a 
problemelor teoretice și practice ale economici internaționale 
din perioada interbelică. 

Mihail Manoilescu a intrat de tînăr în viaţa politică, 
mai întii ca membru al Partidului Poporului al lui Alexandru 
Averescu, apoi a făcut parte din P.N.Ţ., a sprijinit restau- 
rația, a înființat Liga Naţională Corporatistă și treptat a 
alunecat spre poziţii politice de dreapta, declarindu-se în 
mod deschis un adversar al democraţiei politice. Ca poli- 
tician, Manoilescu n-a avut audiență în rîndurile populației. 

Apoi, ca ministru de externe în guvernul Gigurtu, a fost 
nevoit, pe baza mandatului oficial primit şi în condiţii 
în care ţara noastră nu se putea împotrivi prin forță armată, 
să semneze dictatul de la Viena, impus de Germania hitle- 
ristă și Italia fascistă, prin care s-a rupt o parte din trupul 
țării unde marea majoritate a populaţiei era românească. 

În memoriile ! sale, Mihail Manoilescu arată că acest 
capitol: este cel mai dureros din viața sa și nu are nici o vi- 
novăție pentru cele întîimplate la Viena, întrucit țara noastră 
a fost. pusă în fața unui fapt împlinit. 
` Mihail. Manoilescu a fost un talentat profesor de economie 
politică; cursurile sale predate la Politehnica din Bucu- 
rești! erau: apreciate. de studenţi datorită noutăţii ideilor 
şi modului de prezentare. O parte din prelegeri au fost 
publicate în volumul „Încercări în filosofia științelor econo- 
mice“ (1938), unul din cele mai valoroase. din perioada 
interbelică, în:care se tratează teoria fenomenelor economice. 

În; prima. perioadă a „vieţii sale, Mihail Manoilescu se 
situează; pe poziţiile. neoliberalismului, a cărui doctrină a ex- 
pus-o într-o prelegere în cadrul Institului Social Român (1923). 

Manoilescu vede în neoliberalism „O formă regenerată 
a liberalismului care condiționează însăși viabilitatea sa în 
viitor, ca o nouă adaptare, fără care n-ar putea să urmeze 
decit dispatiția acestui sistem politic și a doctrinei care 
il reprezintă“ 2. l ` ; 





` 1 Mihail Manoilescu, Urmarė la «memoriile mele », Text dactilogra- 
fiat, pi See Gë 
„ui Mihail Mamoilescy,. Neolibevalismul, în. volumul „Doctrinele, 
partidelor politic e, editat de Institutul Social Român, București 
1924, SE DO ee - CS 


GA 
a Th eră spe oastea pp ee vita il PĂRȚI 





Neoliberalismul, înlăturind ceea ce este circumstanţial şi 
menţinind ceea ce este peren în principiile liberalismului 
clasic, trebuia să fie, după Manoilescu, concepţia care să 
stea la baza cadrului social-politic românesc și a făuririi 
idealului generaţiei lui. du d 

Neoliberalismul continuă să considere democrația înte- 
meiată pe consimțămintul majoritar ca formă optimă de 
guvernămiînt, iar exercitarea puterii de stat trebuie să fie 
rezultatul unui echilibru dintre forțele sociale. Ne e 

Universul economic și social neoliberal, susţine autorul, 
este mai aproape de realitate decit cel al liberalismului 
clasic prin faptul că admite existența societăților mono- 
poliste și a claselor sociale. Si "SZ. 

Mihail Manoilescu arată că neoliberalismul, recunoscînd 
caracterul evolutiv al proprietății individuale, acceptă orice 
forme ale acesteia, numai dacă apar ca urmare a morții natu- 
rale a formelor vechi, nu distrug interesul “individual — 
cheia dinamismului economic şi social — și nu sînt impuse 
pe cale politică. d SÉ e GC 

De altfel, există în societatea capitalistă contemporană 
o tendință de depersonalizare a proprietăţii, “ca urmare a 
extinderii societăților pe acțiuni. ag 

Pentru ţara noastră, apreciază Manoilescu, neolibera- 
lismul este singura doctrină care concordă cu caracterul 
nostru național și este de natură să mobilizeze toate ener- 
giile pentru a crea opere economice și culturale: durabile, 
contribuind în acest fel la îmbogățirea patrimoniului ge- 
neral uman. É ec ue, 

Pe parcursul timpului, Mihail Manoilescu va renunța 
la multe din ideile sale democratice și va adopta atitudini 
totalitare în domeniul economic, ideologic și politic. | 

Doctrina sociologică și politică a lui Mihail Manoilescu, 
expusă în „Revista Lumea Nouă“, în cărțile „Secolul corpora- 
tismului“, „Partidul Unic“ ș.a. este de dreapta, de esență 
reacționară, iar aplicarea în practică însemna o mare pri- 
mejdie pentru viitorul națiunii române. RN 

Nu ne propunem să analizăm teoriile sociologice: şi poli- 
tice ale lui Mihail Manoilescu, ci numai pe cele economice 
și în mod special cele referitoare la economia internațională. 
Amintim însă că în literatura economică, sociologică și poli- 
tologică din străinătate se fac de multe ori referiri la 'cartea 
„Secolul corporatismului“ și se subliniază că nu trebuie 


7 





identificat corporatismul cu fascismul, că Manoilescu a creat 
o doctrină corporatistă distinctă +. 

__ Mihail Manoilescu ocupă un loc aparte între economiștii 
români din perioada interbelică în privinţa concepţiei gene- 
rale despre metoda economiei politice. Convingerea sa este 
că fenomenele. nu. pot fi cunoscute, studiate și explicate 
decit prin cuantificare, ceea ce impune ca economia politică 
să utilizeze prin excelență metoda matematică. 

Părăsind poziţia tradițională de economist literat, Manoi- 
lescu folosește metoda matematică în analiza fenomenelor 
de masă. Aceasta îl va duce la concluzia că homo econo- 
micus este.un concept inutil, că nu se poate realiza o inte- 
grare a acestuia în fenomenele de masă, care de fapt alcă- 
tuiesc obiectul economiei politice. | 

Metoda matematică este indispensabilă pentru studiul 
echilibrului economic, principala problemă a economiei 
moderne. l 

Deşi sint mai multe economii politice ca urmare a exis- 
tenței diverselor sisteme sociale și economice, Mihail Manoi- 
lescu apreciază că este posibilă existența unei economii 
politice pure, care „ar fi ştiinţa economică a tuturor spa- 
tiilor sociale posibile“ ?. 

Mihail Manoilescu a fost preocupat în mod constant 
de rigoarea științifică a definirii conceptelor, noțiunilor și 
legilor economice. Convins că noțiunile clare și bine definite 
reprezintă începutul oricărei științe, el propune la Congresul 
internațional de ştiinţe economice și sociale din iulie 1937, 
de la Paris, realizarea unei terminologii unificate pentru 
ştiinţa economică. În, concepția sa, știința economică tre- 
buie să fie universală, iar pentru aceasta conceptele trebuie 
să. aibă o determinare riguroasă, astfel încît conținutul lor 
să fie unanim acceptat. În acest sens, în intervenţia sa la 
congres, propunea elaborarea unui „Dicţionar internațional 

1 A se vedea în acest sens: 


— Philippe C. Schmitter, Still the Century of Corporatism ?, publicat 
în F. B. Pike, T. Strich, „The New Corporatism“, Notre Dame 
Press, 1974. 


„— Daniel Chirot, Corporatism, Socialism and Development in Romania 
Amsterdams Sociologisch Tijolschrift, vol. 5, nr. 3, 1978. 
? Mihail Manoilescu, Incercäri în filosofia științelor economice, Monito- 


rul Oficial şi Imprimeriile statului, Imprimeria națională, București, 1938, 
p. 38. 





al notiunilor economice“, prin participarea unor mari perso- 
nalități care să-i asigure o autoritate universală 1. 
Problemele româneşti ocupă un loc aparte în opera econo- 
mică a lui Mihail Manoilescu. Independent de rătăcirile 
politice din ultima parte a activităţii sale, Mihail Manoilescu 
rămîne prin ceea ce a scris ȘI prin ceea ce a gindit un om 


„preocupat de propăşirea economică a țării, de modernizarea 


economiei naționale, de înflorirea culturii, pentru ca poporul 
român să ajungă a ocupa un loc demn în comunitatea 
mondială. 

Mihail Manoilescu a participat la marea dezbatere teo- 
retică privind geneza capitalismului în țara noastră, care 
a fost deschisă de Siefan Zeletin prin lucrarea „Burghezia 
română. Originea și rolul ei istoric”. În „Rostul și destinul 
burgheziei româneşti“, consacrată acestei probleme, con- 
ținînd puncte de vedere apropiate de cele ale lui Zeletin, 
Manoilescu analizează geneza capitalismului din România 
dintr-o largă perspectivă economică, sociologică Și culturală, 
După opinia sa, „influența economică străină a ramar la 
noi tot timpul predominantă şi creatoare de destin " însă 
nu trebuiau neglijate nici interesele burgheziei românești, 
care uneori puteau să coincidă cu cele ale națiunii. Ca în toate 
țările rămase în urmă care se dezvoltă în condițiile vieții 
moderne, are loc „precipitarea fazelor de dezvoltare istorică 
şi reducerea lor la intervale surprinzător de scurte 3, Astfel, 
in mai puțin de un veac, de la 1829 la 1918, România a 
„ars toate etapele evoluției sociale și economice într-un 
curs precipitat, care pare a nu-și găsi Oprire ȘI ragaz 4, Dacă 
în faza „comercială“ a capitalismului în care se afla țara 
noastră „am fost dominați de un schimb exterior deiavo- 
rabil şi spoliator” ë, odată cu trecerea la faza „industrială , 
asistăm la o coincidenţă tot mai pronunțată între interesele 
burgheziei și interesele națiunii. 

Fără îndoială că această lucrare este pătrunsă de o puter- 
nică tentă apologetică. Manoilescu vede în burghezie factorul 





1 Mihail Manoilescu, La necesită d'une terminologie unifice pour la 
science économique, Monitorul Oficial și Imprimeriile statului, Imprimeria 
Centrală București, 1937. E À | l 

2 Mihail Manoilescu, Rostul si destinul burgheziei româneşti, Georgescu 
Delafras, București, 1942, p. 91. 

3 Ibidem, p. 7L 

4 Ibidem, p. 72—73. 

5 Ibidem, p. HI. 


d 


9 


chemat să realizeze industrializarea țării și-și exprimă crezul 
că „odată cu industrializarea, începe împăcarea burgheziei cu 
țara“, toată epoca contemporană fiind dominată de acest 
fapt capital. 
Dezbaterea teoretică desfășurată în jurul problemei evolu- 
Dei economiei românești a fost de natură să contribuie 
în mare măsură la eliberarea gîndirii noastre sociale, economice 
şi politice, intelectuale în general, de sub dominația celei 
occidentale. Ea a orientat eforturile spre o cunoaștere mai 
temeinică a specilicității sud-estului european, în care trăim 
noi şi în care s-a dezvoltat viața poporului nostru. De altfel, 
Mihai Eminescu care a fost și un eminent economist și socio- 
log, făcea următoarea remarcă: „mi se pare ciudat cum noi 
românii, care trăim lîngă Dunăre, sîntem cu totul cufundați 
în ideile Occidentului, pe cînd din toate părțile împreju- 
ru-ne pulsează o „viață istorică care în dispoziția ei generală 
se deosebește de istoria Occidentului“ 1, 
O lucrare de mare valoare teoretică şi cu un pronunțat 
caracter vizionar, conținind un bogat material faptic, este 
„Politica producției naționale“, scrisă la scurt timp după 
Marea Unire. Fărimiţarea statală și-a pus adînc amprenta 
asupra întregii culturi românești. Idealul suprem spre înfăp- 
tuirea căruia își concentra energiile întreaga națiune era 
realizarea statului național unitar, „formă politică naturală 
și îndreptățită pentru dezvoltarea sa liberă“ ȘI „care re- 
prezenta cel dintii țel de atins și cel dintii drept elementar 
pe care trebuia să-l ciștige ca naţiune“ 2. Cu îndreptățire 
Mihail Manoilescu subliriiază că întreaga gindire economică, 
ideile economice care circulau în această perioadă erau puse 
în slujba realizării idealului unic al poporului român — statul 
național unitar. Odată acest ideal înfăptuit, ca rezultat al 
Marii Uniri, se încheie un ciclu ideologic şi începe unul nou, 
care pune în fața generaţiilor sarcini diferite de cele de pină 
atunci. Acestea sint, după cum scoate în evidență Mihail 
Manoilescu, mult mai mari, mai complicate, vizind concen- 
trarea atenţiei spre rezolvarea unor probleme de fond pentru 
dezvoltarea noastră economică, socială și culturală, care să 
contribuie la civilizația şi cultura universală, la sporirea 
prestigiului țării, a puterii ei materiale și morale. „Prestigiul 





1 Ibidem, p. 92. 


? Mihail Manoilescu, Politica productiei naţionale, Cultura naţională, 
București, 1923, p. 13—14. 


10 


a ra) dream Ati cet ai ana 


Românie un element esențial de viață”, 

Nu există însă prestigiu fără un substrat material GE 
există putere reală într-o țară saraca ṣi sărăcită, Ge Se 
-mnele întirzierii sale de la ciclul evoluţiei moderne. idi- 
SE ării rămîne astfel pentru generația noastră 
1 


este pentru noua 


carea materială a d Se 
intii etapă ans 

cea dintii etapă de at WEE sana ecua is 
Ideea fundamentală care se degajă din această lucrare 


este că în centrul preocupărilor întregii naţiuni E 
trebuie să stea dezvoltarea economică a E SSC Gs 
esenţială pentru consolidarea statului one aL ar, pu 
apărarea independenţei sale economice și po de și ai i 
punerea în valoare a bogățiilor solului și subso e E o 
Manoilescu atrăgea atenția că nu numai lease S a SC 
ci şi însuși viitorul nostru depindea de capan a a = S 
pune în mișcare întreaga energie de care era Ge i d - 
tiunea română. Depindea de capacitatea de a degaja ene 
ciile latente ale neamului românesc, de modul cum Pan 
să fie mobilizate pentru valorificarea bogățiilor pămiÌntului 
i iciul națiunii. SEA Kee 
în ip pre lucrare este scrisă la puțin timp după GE 
război mondial, cînd. economia românească GE is- 
trusă, Manoilescu este un, optimist și-și exprimă SE DER 
în viitorul poporului român, care în momentele crucial ; ale 
istoriei sale a fost capabil să-și concentreze E în 
vederea rezolvării sarcinilor ce 1 se puneau in Bo i 
Într-adevăr, perioada care a urmat poue an Se SA 
faptul că tocmai datorită definitivării unificării SE 
naţionale și întregirii pieţei interne, datorită SE o; si E 
tuate după război, entuziasmului generat de împlinirea e sa 
lului naţional, într-o perioadă scurtă de timp se ee 
refacerea economiei naționale, iar după 1924 incepe o etapă 
de dezvoltare a forțelor de producție pe întregul teritoriu 
al Sec Manoilescu acordă o mare atenție în na T 
crare statului, căruia îi revenea un rol important în e i 
economică și socială. Într-adevăr, după Marea Unire, s ~ 
va deveni mai puternic, va dobindi un rol se is, A i 
mai însemnat în viața economică ȘI socială, iar în a SEH 
deciziilor factorului politic D va reveni o poziție predominan ă, 
Meritoriu este faptul că în această lucrare GE EE 
lescu tiatează problemele într-un, context foarte larg, sub 








1 Ibidem, p. 16. P 


11 





multiplele sale aspecte economice, sociale, politice, culturale 
și morale. El nu explică fenomenele printr-un determinism 
economic mecanicist, ci într-o optică mult mai largă. Feno- 
menul economic este evaluat la adevărata sa valoare, eviden- 
țiindu-se rolul pe care-l are acesta în societatea românească. 
În același timp însă, el nu neglijează nici o clipă însemnă- 
tatea factorilor morali, sociali și a culturii înțelese în sensul 
larg al cuvîntului. „Dar personalitatea omului ca factor 
economic nu este de ajuns să fie numai liberă — afirmă 
el; omul are nevoie și de o multiplicare şi întărire a propriei 
sale valori, pe care nu o poate găsi decit într-o altă forță 
morală: cultura. Cultura elementară, cultura profesională ca 
și cultura literară și ştiinţifică superioară constituie pentru 
un popor factori direcți de progres economic“ 1, 

Problemele cu care se confrunta România în acea perioadă, 
analizate de autor, reclamau un număr mare de cadre ŞI, 
în general, o formare profesională mai amplă, de un nivel 
mai ridicat, a unei părți cit mai mari a populaţiei. Acest 
lucru nu putea fi realizat decit prin intermediul învăţămîn- 
tului. Învățămintul constituia, după Mihail Manoilescu, 
cheia de boltă a acestui edificiu care era procesul de moder- 
nizare a întregii societăți românești. Pentru el se putea 
face orice sacrificiu: „De aceea cîtă vreme nu vom face 
sacrificiile necesare pentru ca învățămîntul public să însemne 
la noi un instrument destul de larg pentru înarmarea deplină 
a tuturor energiilor noastre omenești, atita vreme nu vom 
împlini nici un progres însemnat pe calea economică. lată 
de ce, chiar sub raportul strict utilitar, nu există astăzi 
la noi un plasament mai bun și mai spornic al disponibi- 
lităţilor naționale, decit acela care se realizează cu fiecare 
şcoală nouă căreia i se zidește temelia“ 2. 

Înflorirea personalității umane pentru care se pronunță 
Mihail Manoilescu, realizată in rindul marei mase a popo- 
rului, nu poate fi înfăptuită în afara unei vieţi omenești 
bazate pe un minim de bunăstare. Acesta este de natură 
să trezească forțele morale necesare și să le pună în slujba 
economiei naționale. 

Mihail Manoilescu a analizat în această lucrare și în 
altele ulterioare problemele dezvoltării ramurilor economiei 
naționale, a resurselor naturale, a energiei, a folosirii rațio- 


1 Ibidem, p. 24, 
? Ibidem. 


12 





uzina i rap tere te d 











mografic al ţării, a participării noastre 
la schimbul internaţional, problemele monetare, GC 
tului etc. În analiza lor, el a creat o serie E í e instru- 
mente cu ajutorul cărora a cuantificat fenomene e ESCH 
cercetate. perete sa analiză are ca GER E 
ficare exactă a fiecărui fenomen. De aceea, M itiai N >o 
este economistul român care a adus (le mal mari co AS 
buţii la crearea instrumentelor de analiză pei 
mai multe dintre ele caracterizindu-se prin See : e. 
Astfel, în „Politica producției naționale , £ aoo 
tează un sistem de indicatori, bine (Cai ee 
valorificarea maximă a materiilor prime, Ge re EE 
reprezinte criteriul fundamental al politicii de stat în p sui 
varea diferitelor industrii. Indicatorul calitativ pr opus rept 
criteriu de apreciere a gradului de utilizare a i iei elei 
într-o industrie este coef icientul de industria izare, SE S 
ca un raport dintre valoarea adăugată peste cea e o 
prime și combustibilului (amortizarea, beneficiile și i Lai 
pe care o denumeşte „producție reală şi valoarea totală a 


produsului. Acesta exprimă „gradul în care o industrie mul- 


tiplică valoarea materiei prime de bază pe care i-o Ee FS 
tia naturală a țării“ 1. După criteriul astfel definit, N anoi SE 
face o ierarhizare a ramurilor industriei, ajungind la d u- 
zia că în fruntea listei așa-numitelor „industrii nobile (cu 
wn coeficient de industrializare ridicat) se situau metalurgia 
S GE derivați, el propune raportul dintre db 
reală si numărul de lucrători care au realizat-o Și i a 
dintre aceeași producție reală şi capitalul EARE 
oferind o imagine a intensității vieţii industriale, iar K doi 
a gradului de valorificare a capitalului. Din com mnara 
acestor ultimi doi indicatori, Manoilescu deduce un GC 
numit coeficient de clasare a ramurilor e în i. Gs 
întocmită după acest criteriu înscriinau-se în ordine indus 
chimică, textilă, alimentară și metalurgică. EN tg 

Instrumentele de analiză mai sus prezentate vor suferi 
o prelucrare ulterioară şi vor fi fundamentate ma SE 
„Teoria protecţionismului și a schimbului E E 
| i civitate și re ilitate“, publicat in 

În studiul „Productivitate şi rentabilitate, P alea 
Enciclopedia României, Mihail Manoilescu înlătură 
si confuziile care se făceau în legătura cu aceste concepte și 
s 


nale a potențialului de 





1 Ibidem, p. 51 , 


13 


gd 











i 
i 
| 
| 
| 
| 
t 
i 
| 


le determină în mod riguros. Autorul pune în evidență 
faptul că sînt indicatori esențiali cu ajutorul cărora se poate 
estima „rezultatul întreprinderilor și ramurilor de producţie 
sub două unghiuri cu totul deosebite. Una din noțiuni 
— productivitatea — exprimă randamentul național al pro- 
ducției ` cealaltă — rentabilitatea — exprimă randamentul pri- 
vat al acesteia“ 1. 

Dacă rentabilitatea constituie factorul dinamic, propulsor 
pentru activitatea întreprinzătorului capitalist și este gene- 
ratoare de echilibre și dezechilibre determinate de repartiţia 
capitalului pe diferite ramuri de producție, productivitatea 
măsoară „intensitatea producţiei, buna folosire a factorilor 
de producție sau serviciul social-economic pe care îl pres- 
tează“ 2. 

Delinindu-le în acest mod, Manoilescu atrage atenția că 
între cele două concepte — productivitate şi rentabilitate — 
nu există nici un fel de coincidență şi nici un fel de para- 
lelism, deoarece nu putem vorbi de o identitate între interesul 
privat și cel național. 

În acest studiu, elaborat după ce-și publicase lucrările 
sale de maturitate științifică, autorul face o analiză exha- 
ustivă a productivității şi rentabilităţii în România, pe ramuri 
și provincii istorice, întărind de fapt concluziile la care 
ajunsese mai înainte, în „Politica producției naţionale“, 
„Teoria protecționismului şi a schimbului internațional“ şi 
în alte lucrări, Pe baza lor, el pune în evidență necesitatea 
ca politica statului să incurajeze dezvoltarea acelor ramuri 
care corespund în cea mai mare măsură interesului național, 
adică au o productivitate mai ridicată. 

În ceea ce priveşte agricultura, Manoilescu, dezvăluind 
faptul că țara noastră se confrunta cu o situație la prima 
vedere paradoxală, aceea că deși avea o populație mai rară 
decît celelalte state europene, densitatea ei pe suprafața 
cultivată era dintre cele mai ridicate, subliniază în sinteza 
din încheierea studiului că, din punctul de vedere al renta- 
bilității și productivității, culturi ca viticultura, pomicul- 
tura etc. întreceau cu mult pe cea a cerealelor. 

În gîndirea lui Manoilescu un loc principal îl ocupă 
problemele dezvoltării industriale a țării. El a argumentat 
1 Enciclopedia României, București, 1938, vol. 4, p. 876. 

? Ibidem, 





14 


ika enzima a ucr d 


dintre contemporani 


“care trebuia s-o promovez 


c necesitatea ei, distingindu-se ca a altul 
i lui prin ideile sale da ae BER 
z deosebire de mulți dinre cei care abor a A GE 
Spre deo; ~ la modul general, Manoilescu ae SE 
mele EE coerentă și riguros fundamenta d 
e Sg care trebuiau să se dezvolte, ierarhia dez a 
Ke a în funcție de prioritățile economiei pahi 
e a N it „viile eficacităţii şi rentabilităţii, politica pe 
onale şi de crite E SCH 
noi ivit a probleme într-un conte: E; 
EE Wes Seen Seite a complexului SE 
EE să fie orientat pe o direcţie bine definită 
eg internaţională a muncii, ER 
Se ~a şi alți economiști ai perioadei sal E El ota Ge 
) E Re mânia se confruntă cu o problemă demogra : 
a e E olitici trebuiau să țină seama in adoptarea 
ara pg SE dezvoltarea economico-socială a jeg cc de 
e i agrară din 1921 nu a rezolvat pro a 
sor i t o problemă țărănească, ci numai a aminat-ọ i 
Gees SE ietiizire România a căpătat un termen scur 
Ee EE scurt chiar decit spaţiul dintre două Ge 
SE ca să pregătească o soluție definitivă proble- 
Cal. Ge 1. În concepţia sa, soluția consta într-un 
SE EE mari părți din populaţia țărănească spre 
transfer al u eserii, la oraș sau la sate. „Aceasta es 
Asa ma ete e a României și o schimbare totală a 
o in a s mi 
Ee ei structuri economice lene e ae T 
Schimbările care au avut şi urmau să aibă loc S e See 
acuitate problema modernizării aces SE 
SES See noastră nădejde şi Keier posibilități 
EE mai înaltă a Ge ii mo fe i îi cadă 
EE ei E jet erau necesare 
de bază omiei naționale și pentru aceasta Ca" n. l 
Ss Se SS tee în vederea sporirii producției SC 
e ității muncii țărănești. După reforma agrară 
îi T deşi suprafața însămințată ER gria ia 
Sri RE intern s-a triplat. Or, Ge SE Go SE 
EE ca o mare exportatoare de griu. Creşterea foa 


în mod științiii 


2 





estinal burgheziei româneşti, Cugetarea, 


Cé 
1 M. Manoilescu, Rostul și d 130. 


g S totas p: 
Georgescu Delafras, București, f.a., Į 
2 Idem, p. 131 


3 Mil il M P a Dalita >, 7 afi ale g 17, 
Nana n C Politica pi od „che n ati „PB 
i il Manolescu, - H 4 ot 

L na, Ge 








a ca a intern după reforma agrară a făcut însă 
HSpomibiutățile pentru export să fie mici 
KE ru export să fie mici. De aceea, tre- 
i ate ramurile intensive : j ii şi 
C i sive ale agriculturii 
aveau in același timp dest: pe pi et 
Wu în acelaș acere pe piața externă, fără 
neglija nici o clipă cere "care fi SE 
ja alele, pentru care ti SR 
EE , P 1 care țara noastră avea 
Anali A EN % pe se w . A + 
EE agricolă din România în contextul inter- 
t „ Manoilescu a pus în evidentă ă situați 
națion ` vidență faptul că 
S EE a fap că situația 
Ce se afla agricultura se datora productivităţii 
EE SE F a tratat problema agrară în strînsă 
: emeie economiei noastre nati Î 
Ee el noastre naționale în an- 
Manoile atenţi 
E SCC ER atenția asupra caracterului parţial al 
e, deoarece nu erau afectat muri 
Crizei agricole alectate toate l 
agriculturii, ci numa e GR 
1 cele cerealiere. De ace ă 
E c ere „De aceea, era necesară 
rea s producția animală si e pr ii i 
„nobile“, diversificate Roman si Spre Productii agricole 
ii Gen ate. ees perioadei interbelice putea. 
ealiz ezvoltare complexă a tuturor rz i j ji 
Ce Soe complexă e or ramurilor agriculturii 
ucida a condițiile de sol, climă ete iar Vremea 
d de tradiții îndelun Î is, Dez 
r gate În acest sens. Dezvol 
modernizarea agriculturii t ] Td asi 
1 ize 2 urii trebuie văzută ca făcî - 
EE “agi 7 ca făcind 
due E procesul de modernizare a tării l E 
mhail Manoilescu a văzut în agricultură si î atul â 
nesc ceea ce era specific lui ert e Ie paie cu 
EE Speci ic lui sub aspect economic, social, socio- 
E Ge lar în Ee — forţa pe care s-a întemeiat 
a noastra existență și evoluție spirituală, : 

ICE t uție spirituală. După 
agricultura nu poate fi i ifi i i GE 
icult ate îi identificată cu industri i 
SE ) „A identific 1 imdustria. Ele sînt 
sa EE EE joacă un rol important în înzestra- 

u, dar aceasta din urmă îşi pă ăi 
EE a d rma 1ȘI păstrează identi- 
e aspect economic si soci 
ZZ şi social. În concept Ar? 
EE e e : Da sa, (ärä- 
5 ` universul său spiritual propri ă 
e 1 st al propriu, care 
baza fiinţei neamului românesc ici ia a, 
Co H LÉI - Sé DH i . 
E a E E care caracterizează perioada de după 
E ății național-statale erau însă fundamental 
| =: „Faptul că nu mai putem să punem astăzi la 


temeli tului și ii 
elia Statului și a puterii noastre snopul de griu, care - 
2 


ne-a tat nor 7 Î 
e pur pă un veac intreg, este semnul cel mai îngri- 
Ata ër Gs tragic al vremii noastre 1“, De aceea, „pro 
ema problemelor“ care e EN 
le nelke re se sa era Ce izării 
E e punea era cea a „organizării 
E orientării industriei, adică. problema coordonării 
ari energiilor și materiilor prime naturale și problema. 
| D 





1 Ibidem, p. 17. 


16 








Flor die pie eterogen pă ere potent ee tn i păreri pe 


evoluţiei ce trebuie imprimată fiecărei ramuri de industrie, 
prin fabricile ce se vor crea în viitor și prin dezvoltarea celor 


actuale“ 1, | 
Această orientare trebuia să urmeze o anumită „ordine 


de precădere“, dictată de criteriul maximei valorificări a 
resurselor de materii prime și combustibil, de cel al maximei 
productivități a muncii şi de cel al maximei rentabilități a 
capitalului. O atenţie specială urmau s-o aibă și ramurile 
destinate întăririi capacităţii de apărare a ţării și sporirii 
independenţei sale economice. 

Industrializarea, după Mihail Manoilescu, trebuia să se 
realizeze nu dezordonat, ci pe baza unui plan, a unei concepții 
clare şi precise asupra funcțiilor și sarcinilor care revin indus- 
iriei. Această ramură are menirea nu numai de a aproviziona. 
țara cu mărfuri, ci şi de a crea capitalul și utilajul de care: 
are nevoie economia națională. 

Poziţia de clasă, caracterul apologetic al teoriei sale, se 
desprind clar din modul cum concepe industrializarea sub: 
aspectul factorilor ei motori, considerind că burghezia este 
chemată să realizeze acest proces, îndeplinind astfel un rol 
pozitiv în viața economico-socială: „Și astfel constatăm încă. 
o dată că în rolul său de fondatoare și conducătoare a indus- 
triei, burghezia națională își servește țara mai mult decit in. 
orice alte misiuni ale sale“ ?. 

Este neîndoielnic faptul că în condiţiile regimului capi- 
talist burghezia a fost cea căreia i-a revenit sarcina de a 
industrializa ţara. Însă, datorită unor condiţii istorice concrete 
ale țării noastre, burghezia română a fost slabă, fapt care a. 

determinat necesitatea intervenţiei statului în realizarea 
acestui proces de industrializare. În afară de aceasta, doar 
o parte relativ mică a burgheziei româneşti avea acel spirit 
de întreprinzător atit de hotăritor în industrializarea unor 
țări occidentale. O mare parte a acestei burghezii se îndelet- 
nicea îndeosebi cu activităţi speculative, transferînd adesea 
capitalul peste hotare în loc să-l investească în interiorul 
țării, ceea ce a contribuit la încordarea balanței de plăți 
și la privarea economiei naţionale de importante capitaluri 
de investiţii. 
În strînsă legătură cu industrializarea, Mihail Manoilescu 
a fost preocupat de problema energiei și a materiilor prime 


1 Ibidem, p. 27. 

2 Mihail Manoilescu, Rostul și destinul busghezici româneşti, p. 148. 
; r 
Ti 


R 17 





ca vara aispune de suficientă energie, din surse diversificate, 
fapt care face ca dezvoltarea industriei românești să nu sufere 
restricții sub acest aspect. Manoilescu face o analiză minu- 
țioasă a materiilor prime cu care era înzestrată România 
și a ramurilor care trebuiau dezvoltate pe baza resurselor 
proprii și a unora din import, cum este cazul industriei side- 
rurgice și metalurgice, despre care se afirmă că „este desigur 
cea dintii industrie, de care o țară cu o politică economică 
prevăzătoare trebuie să se preocupe“, deoarece ea „furni- 
zează mașinile și piesele de instalații pentru toate celelalte 
ramuri de industrie, pentru agricultură și, în fine, pentru 
vehicule și căi de comunicație fără a mai vorbi de rolul său 
cu totul special în apărarea națională“, condiționind astfel 
„intreaga activitate de producție și circulație“ 1, 

În esență, politica naţională trebuia să aibă în vedere că 
intregul nostru viitor se sprijinea pe unitatea dintre industrie 
şi agricultură. Aceasta insemna stabilirea unui nou echilibru 
economic în România, bazat pe slărimarea hegemoniei eco- 
nomice a Occidentului și descentralizarea industriei. Aceasta 
urma să dea posibilitate României să aibă noi pieţe de des- 
facere, l ' 

Pentru a putea beneficia insă de avantajele noii situatii 
economice internaționale, România trebuia să se pregătească 
în vederea readapiării, considerată de Manoilescu „cea dintii 
virtute a tuturor popoarelor“ 3. 

Manoilescu, bazindu-se pe trecutul de fapte al poporului 
nostru, avea în vedere capacitatea acestui: de a-și asigura 
un viitor demn: „Credem în viitorul țării acesteia, după cum 
credem în neamul nostru, așa cum ni l-a arătat istoria, după 
cum credem în viruțile lui, în munca ȘI înțelepciunea lui“ 3. 

Contribuţia cea mai valoroasă pe care o aduce Mihail 
Manoilescu în domeniul științei economice rom ânești și uni- 
versale este cea realizată prin analiza făcută economiei inter- 
naționale și schimburilor economice dintre ţări. 








Întotdeauna relațiile economice internaţionale au consti- 
tuit un domeniu aparte al economiei, cu un specific al său 


1 Mihail Manoilescu, Imprilența si Perspectivele industriei în noua 
Românie, Extras, din No. 1— 3 an. IT al „Buletinulni industriei“, Bucuresti, 
1921, p. 10, 

= Mihail Manoilescu, Criza agricolă fn cadrul 
Jiltecutaun, bucuresti, La, pi EI. 

* Mihail Manoilescu, Politica producțici siaționale, p. 19. 






internațional, Tiparul 


18 


g JLARLUL U  UUCIULULAL Ce LU 
e: = LULIL CEFL CALUT 3 e miri DH 
pPLIUpiiu, Cait da y 


retică și empirică. ] ncepind cu EE E 
economiștii clasici, dar mai ales după primu S Ge e 7 n 
acest domeniu a constituit terenul unci ii cor Ge 
de idei care reflectau interese de cele mai mu te ori contra 
orii, l | 
cazi merit esențial al lui Mihail Manoilescu constă, in | aptul 
că a tratat problematica economiei P ct li a 
legătură cu problemele economici i Ge ee e e 
fapt comune tuturor țărilor agı ARE in Pa n EE per. 
Atit modul de analiză cit și soluțiile preconiza SE 
rezolvarea acestor probleme pun. în evidență origina ma 
gindirii lui Manoilescu, care, în linii esențiale, era Spa i 
E de marea majoritate a economiştilor reprezentativi al 
tării. Ideile sale științifice s-au format într-o anumită ambi- 
anță spirituală care domina gindirea noastră economică și, 





politică. ITI 

Am face însă o gravă eroare dacă nu am ved a legătura 
de continuitate între gindirea lui și cea a şcolii economice 
românești, care, încă din secolul trecut, îngrijorată de situația 
economică a țării, de dezavantajele la care cra expusă în. 
schimburile internaționale, a căutat soluții pentru ao SE 
din impasul în care se afla. Astfel, teoria lui Manoilescu pri- 
vind relatiile economice internaționale nu a apărut pe 3 
teren gol. Folosind alte concepte și instrumente de alea 
economică, mari economiști și oameni de cultură din a doua 
parte a secolului trecut, ca Mihai Eminescu, A, D. Xenopol, 
D. P. Martian, P. S. Aurelian, C. D. Gherea sau B. P. Haşdeu, 
au analizat economia românească în contextul relațiilor cco- 
nomice internaționale și au arătat cit de grea cra situația 
economică a țării din acea perioadă, cit de păgubitoare Și 
primejdioasă cra pentru viitorul neamului PEN ae IA GR 
acestei stări de lucruri. Ei au văzut cu claritate că SEn elita 
situației nu se putea face decit prin modificarea e 
ramurilor economiei naționale, adică prin industrializarea 
tării. „Încă din secolul trecut — sublinia tovarășul Nicolae 
Ceauşescu — numerosi patrioti animați de idealuri progres 
siste şi de grijă pentru soarta ţării s-au preocupat să BEE 
soluțiile care să schimbe situaţia social-economică EE 
de grea a României din vremea lor. Ei au atras atenția că 


19 








aceasta nu se poate înfăptui fără dezvoltarea puternică a 
industriei“ 1, 

La alt nivel, în alte condiții, teoria lui Manoilescu repre- 
zintă deci o continuare a preocupărilor înaintaşilor, în 
paradigma sa de gîndire inglobîndu-se Și contribuția unora 
dintre ei, 

Ideile lui Mihail Manoilescu cu Privire la schimburile 
economice internaționale au fost elaborate pe parcursul 
timpului și multe dintre ele sint prezente încă în primele lui 
lucrări, cu mult înaintea apariției operei lui fundamentale 
„Teoria protecționismului și a schimbului internaţional“ 
(1929). Cartea este scrisă pe baza unei documentații temeinice, 
realizată prin studierea celor mai reprezentative lucrări ale 
economiştilor clasici, ale lui Marx și ale autorilor din perioada 
sa, la care se adaugă cercetarea politicii vamale promovate 
de-a lungul timpului în diferite țări. Vasta sa cultură Ştiin- 
țifică este dublată de o bună cunoaștere a realităților permisă 
de activitatea practică pe care autorul a desfășurat-o prin 
funcțiile deţinute, cât și de participarea ca reprezentant nu 
numai al României, ci și al celorlalte state din sud-estul 
Europei, la diverse reuniuni internaționale unde se discutau 
problemele țărilor agrare. g 

Utilizind cu măiestrie tehnicile de analiză cantitativă a 
fenomenelor, Manoilescu elaborează astfel o teorie coerentă, 
sistematică, de largă erudiție, cu privire la comerțul inter- 
național, degajind concluzii și definind noi instrumente de 
analiză ce sintetizau rezultatele intregii sale activități de 
cercetare științifică, E 

De aceea, „Teoria protecționismului și a schimbului inter- 
național“ ocupă un loc special în istoria culturii economice 
românești, reprezintă o sinteză și în același timp o depășire 
a tot ceea ce s-a realizat pină la el, cartea nefiind egalată 
de nici o lucrare a contemporanilor săi, 

Este adevărat, în epocă au existat și alți mari economiști, 
care au creat opere de o deosebită valoare științifică, durabile, 
nsă nici unul dintre ei nu s-a ridicat la nivelul lui Mihail 
Manoilescu în ceea ce privește analiza relațiilor economice 
îinternaționale. l 
A 

1 Nicolae Ceauşescu, Raport la cel de-al IX-lea Congres al Partidului 
Comunist Romån, Editura politică, Bucuresti, 1965, p. 21. 





20 








fije WE 


În plus, el a beneficiat de marele avantaj că SE SE 
tea într-o limbă de circulație internațională 1. Pen ru. 
Ee e dată, ea a apărut în limba franceză, iar apoi a fost 
ECH în engleză, portugheză, italiană și germani, E 
ce i-a permis să fie cunoscută de cei mai soc e ia 
din domeniul relaţiilor economice internaționa E 
timp, care au luat atitudine față de carte în = ud a ca 
sau lucrări: Jacob Viner, Firmin Oules, Ernst agemann,. 
Bertil Ohlin, Werner Sombart GH ! ER 
Pină la apariţia acestei lucrări, teoria sa) a în GE 
național practic era dominată de ideile lui Smith Și EE îi | 
nu satisfăcea şi nici nu dădea răspuns la marile probleme ale. 
ărilor ră în urmă. ia 
Ge EE foarte rapid în lumea subdezvoltării i în 
special în cea latino-americană, cartea lui Mihail Mi Eu 
a beneficiat de o largă audiență și aprobare. Mai mul t, Si SS 
să sublineim faptul că astăzi, cind abolirea schimbu SE 
neechivalente între „centru“ şi „periferie „este un obiec 
atit de revendicat, unii analişti consideră pe SE ii. 
latino-americani drept protagonişti ai teorici schimbului, 
inegal. Nu ar trebui însă să mai fie nici o îndoială că SC Butea 
acestei teorii se află în gindirea economică EE Ee: 
pectiv în lucrarea lui Mihail Manoilescu, Recunoscută sau, 
nu, filiațiunea de idei dintre economiştii latino-amer ani, Și: 
Manoilescu este evidentă și explicabilă, avînd în vedere atena 
Da de care s-a bucurat „Teoria protecționismului și a schim-. 
bului internațional“ în literatura economică Se America 
Latină, îndeosebi în Argentina, Brazilia Și Chile | 
Teoria clasică şi neoclasică a comerțului internațional, în. 
forma în care a fost elaborată, aparţine de fapt Occidentului 
industrializat, exprimă interesele acestuia ȘI răspunde unor 
imperative ale acestor țări. l ` _ 
Țările slab dezvoltate nu pot prelua aceste teorii, nu se 
pot sluji de ele pentru a-și asigura demarajul Seaca ȘI, 
rezolvarea problemelor lor economice și sociale. Ele Sé SE 
de o nouă teorie economică, „izvorită din realități e or Şi 
care să poată fi pusă în serviciul intereselor acestor popoare.. 





1 Mihail Manoilesco, Théorie du protectionnisme et de l'échange inter-. 


A ; ; 29 
national, Paris, Giard, 1929. Ss f | i E 
2 Vezi Murgescu, Costin, Demisia lui Prebisch, în „Viaţa Economică 
din 6 decembrie 1968, p. 15; Love, ]., Manoilescu- Prebisch and the thesis- 
r IIS fi cipi 7 Wi 
of unequal exchange „și Raul Prebisch and the oy igins of the doctrine of une 
i ti ican Research Review. 
qual exchange, în Latin American Reses 


21 











-Hamburg, 1939, D 65—67. 


-Acest fapt a fost evidenţiat și de Josué de Castro, care, în 
„Cartea neagră a foamei”, insistă asupra veracității conclu- 
ziilor formulate de Mihail Manoilescu în legătură cu deza- 
vantajul schimbului insgal realizat de țările agrare cu cele 
"industriale. Totodată, acest autor pune în evidenţă erorile 
unor economiști care încearcă să extindă în mod nejustificat 
«efectele transformărilor din agricultura țărilor moderne la 
„agricultura ţărilor subdezvoltate, care nu cunosc procese cum 
ar fi, de exemplu, reducerea f orței demuncă în această Tamură, 
ci, dimpotrivă, folosesc în mod direct o forță de muncă 
mult mai numeroasă, mai puțin productivă, fapt care face 
„ca progresul înregistrat în situația alimentară a populaţiei 
să fie mult mai lent 1 f 


Desigur, teoria lui Mihail Manoilescu a avut și adversari. 
"Unii dintre autorii occidentali amintiți mai sus au făcut în 
“lucrările lor observaţii critice, au respins teze ale economistului 
român și nu de puţine ori chiar cu nedreptate. Acest lucru era 
însă firesc, deoarece Mihail Manoilescu se adresa Europei 
“Occidentale ca un țăran de pe malurile Dunării — după cum 
se exprima chiar el — şi susținea interesele „Răsăritului 
agrar”, 

Astfel, de exemplu, economistul Serman Ernst Wagemann, 
în lucrarea „Der Neue Balkan“, consacră un larg spaţiu ana- 
lizei teoriei lui Manoilescu și perspectivelor dezvoltării sud- 
estului european. EI recunoaște că Mihail Manoilescu a pre- 
Zentat o teorie a industrializării într-o lucrare care a cunoscut 
un puternic ecou internațional, dezvăluind „exploatarea 
Europei răsăritene agrare de către Europa occidentală 

industrială“ 2, Wagemann mai recunoaște că Manoilescu are 
«dreptate cind'pune în evidență faptul că procesul de schimb 
“dintre industrie şi agricultură s-a desfășurat întotdeauna în 
favoarea celei dintii, dar teama lui este că dacă țările agrare 
se vor industrializa ar apărea cu certitudine mari dificultăți, 
atit în economia mondială cit Și în economiile naționale. După 
el, piața internă din țările agrare este insuficientă pentru 
produse industriale, iar rezolvarea problemei suprapopu- 
laţiei cu care se confruntă această zonă nu se poate realiza 








1 Josu€ de Castro, Le livre noir de la faim, Paris, Les éditions ouvrières 
1961, p. 74—75, . S 


? Ernst Wagemann, Der Newe Balkan, Hanseatische Verlagsanstalt, 


22 


| 
2 
S 





prin introducerea unei tehnici mai avansate, ci prin intensi- 
ficarea ramurilor de producție primare. A le 
Vedem deci că Manoilescu are perfectă dreptate i 
afirmă că „în spatele acestor atacuri asupra unei teorii. ci 
pretenţii se ascundeau dimpotrivă, conștient sau fag aa ; 
motive mai adinci, instinctiva apărare a țărilor $ E d 
împotriva unui pericol care înainta din răsăritu a 
care consta în năzuința acestuia pentru o 
modernizarea intregii economii, ceea ce ar fi dus la înlăturarea 
schimbului de neechivalente. Kë y 
Lucrarea lui Mihail Manoilescu, „Teoria protecționismului. 
şi a schimbului internațional“, a devenit un punct de refer PE 
in evoluția comerțului internațional, aportul ei fiind e GE 
tiat și de Henri Guiton în „Economie politique A CS Bert, S 
Hoselitz în_ „Theories of Economic Growth“, de Raymond. 


Barre în „Economie politique“, de Maurice Byé în „Rela- 


tions économiques internationales“, ș.a. Andre Piettre, în. 
„Histoire de la pensée économique et analyse des théories. 
contemporaines“, o trece în lista celor mai valoroase CH 
de economie care au apărut în istoria tuturor timpuri or, 
cartea lui Manoilescu fiind de altfel singura cu care figurează. 
sîndirea economică românească aici. SR l 

În țara noastră, dezbaterea în jurul lucrării lui Manoilescu 
a avut o amploare mult mai mică. Polemica EE 
Tașcă s-a situat la un nivel teoretic modest, iar aprecierile: 
critice la adresa acestei lucrări, atît în anii de pină la al doilea 
război mondial cît și în perioada postbelică, s-au bazat mai 
puțin pe studiul obiectiv al acesteia, avindu-se în EE a 
mult persoana autorului și mai ales activitatea sa politică. 
din anumite momente. gë Re 

De altfel, lucrarea, nefiind tradusă în limba română, a 
fost mai puţin cunoscută de către publicul larg din țara 
noastră, căruia i-a fost semnalată doar de studiul lui Cristea 
Niculescu, „Teoriile domnului Mihail | Manoilescu n. 
comerțului internațional și a EE și de SCH 
reviste cu apariții mai mult sau mai puţin sporadice, în care 
se făceau referiri la această carte. , 

În zilele noastre, o analiză de fond, foarte nunțată, o: 
realizează profesorul Costin Murgescu într-o serie de lucrări, 
iar, mai recent, Aurel Iancu, în lucrarea „Schimburile eco- 


1 Mihail Manoilescu, Prefaţă, p. |. ? 


23 





nomice internaționale“, face pertinente referiri la locul acestei 
lucrări a lui Manoilescu în teoria comerțului internațional. 
De asemenea, în lucrarea „Eficienţa economică a comerțului 
exterior“, de Ion Bujorică, Napoleon Pop și Vasile Radu 
este prezentat un model de analiză a eficienței comerțului 
exterior, în spiritul teoriei lui Manoilescu. 

Mai trebuie să menţionăm că au existat preocupări și în 
rindurile tinerei generaţii pentru cunoașterea operei lui Mano- 
ilescu, care a fost analizată în teze de doctorat, unele dintre 
ele, cum ar fi cele ale lui Vasile Nechita sau Spiridon Pralea, 
aducindu-și contribuţii importante la cunoașterea gîndirii 
economice manoilesciene, 

Iată de ce considerăm că traducerea şi editarea în tara 
noastră a acestei lucrări constituie un act de indreptățită 
restituire către cititorul român a operei marelui economist 
care a fost Mihail Manoilescu. Studiul ei este şi astăzi deosebit 
de util și necesar, deoarece autorul a avut ceva original și 
important în ideile sale şi a oferit o manieră modernă de 
analiză a schimbului internațional. Lucrarea are ca finalitate 
înlăturarea dezavantajelor pentru țările rămase în urmă şi 
Promovarea cooperării avantajoase pentru toate statele 
lumii, pe baza principiilor dreptului internațional. Ca atare, 
tezele lui Manoilescu iși păstrează pe deplin actualitatea. Ele 
au o deosebită semnificație pentru analiza realităților actuale 
care caracterizează diviziunea internațională a muncii ȘI 
schimburile economice dintre state. 

Mai trebuie să subliniem, pe lingă toate acestea, că, prin 
„Teoria protecționismului ȘI a schimbului internaţional“, știin- 
ţa economică românească a dobindit anumite priorități pe 
plan internațional, pe care sîntem datori să le apărăm și să 
le dezvoltăm. 

După această privire de ansamblu asupra operei econo- 
mice a lui Manoilescu, ne propunem să facem o analiză a 
ideilor esenţiale formulate în lucrarea capitală a vieţii sale, 
„Teoria protecționismului și a schimbului internațional“, 
care, pe lingă importanța sa ştiinţifică, își păstrează, așa 
cum am mai subliniat anterior, actualitatea teoretică și 
practică. | 

Analiza noastră are în vedere ediția în limba germană, 
care face, nu întîmplător, obiectul prezentei traduceri. Faţă 
de prima ediție franceză Şi celelalte care i-au urmat, cea 
Sermană este mai completă, întrucît integrează răspunsul 
autorului la unele obiecții critice și este elaborată pe baza 


24 











unei sistematizări mai E a aa analize mai profunde 
i i 3 ji mai temeinice, 
S EE în elaborarea acestei lucrări 
Mihai Manoilescu s-a bazat pe folosirea unsi o noi 
pe care nu o intilnim la nici unul dintre prec SE Sa 
clasici, neoclasici sau contemporani. Aceast ă nou ă e E 
coerentă, cu o logică internă severă, 1-a dat DE ita a i 
edifice o teorie sistematică, preluiînd în mod dial Se S a 
înaintași şi contemporani tot ce era pozitiv şi E = 
adevărat salt calitativ în analiza științifică a comerțului 
ao — sale construcții teoretice, Manoilescu 
situează distincția între ciștigul național ȘI individual, E 
care nici unul dintre predecesori nu a { ăcut-o. După cum mo 
za încă Ìn ediția franceză, „a considera că singurul criteriu 
pentru a măsura avantajul național al unei Produc este 
importanţa cîștigului individual al capitalistului este cea E 
mare eroare care se poate face `, În concepția sa, EG, 
național este valoarea nou-creată într-o ramură de producţie, 
ar cîştigul individual constă în profitul Ee 
zătorul capitalist. Această disociere permite lui Mihail d GC 
lescu să pună în, evidență faptul că pot fi situații cînd a Ee 
național poate reprezenta o parte considerabilă a pro SE ui 
brut, în timp ce profitul capitalist nici măcar să nu Sua 
Deci, aceste două ciștiguri nu numai că nu sint identice, dar 
ele nu se interferează și nu sînt paralele. Clasicii nu au sesizat 
această diferență, ei fiind convinşi că acolo unde există 
ciştie individual, trebuie să existe și cîştig național. SE 

Autorul și-a dat seama de însemnătatea teoretică a acestei 
disocieri, considerind că ea va genera „o nouă concepție asupra 
economiei politice . . . iar influența ei asupra structurii e 
miei naționale interne și chiar asupra comerțului internaționa 
poate acționa într-o anumită măsură revoluționar. 

Un al doilea principiu fundamental pe care-l are în Vedere 
Manoilescu este calitatea muncii, care se exprimă prin pro- 
ductivitatea acesteia. l pu 

Productivitatea muncii este un concept teoretic de impor- 
tanță deosebită în știința economică, deoarece cu ajutorul GE 
se poate face o analiză temeinică a activității Sex Uite a 
nivelul întreprinderii și a economiei naționale, a diviziunii 

1 Mihail Manoilescu, Théorie du protectionnisme d de l'échange inicr- 
national, Paris, Giard, 1929; p. 35. ` 


7 


E 


bS 
Qi 





internaționale a muncii, a comerțului dintre state, a perspec- 
tivelor pe care le are o ţară în competiția dintre națiuni cît 
și un studiu comparativ între economii naţionale. 

Cu ajutorul acestui principiu metodologic, Manoilescu 
a pus în evidență caracterul eronat al unor teze şi concluzii 
privind schimbul internaţional, considerate pînă atunci de 
necombătut, 


Aşa cum se va vedea în lucrare, autorul prezintă într-o 


formă foarte clară cele două instrumente principale de analiză, 
productivitatea pe salariat şi productivitatea capitalului, 
care-i permit să facă interesante comparații între ramuri ale 
economiei naționale. Pentru determinarea celor două concepte 
Manoilescu a trebuit să definească și să calculeze în mod 
riguros producția netă și producţia brută, indicatori care au 
o semnificație deosebită în studiul economiei naționale și 
care, după părerea noastră, își păstrează actualitatea ȘI în 
zilele noastre, în condițiile economiei socialiste. 

Producţia netă desemnează valoarea nou-creată într-o 
întreprindere sau ramură și ne apare ca un rezultat şi nu ca 
o cauză a echilibrului valorilor de schimb. Producţia netă 
este primul indicator cu ajutorul căruia se poate estima 
ciştigul național pe care-l realizează o activitate economică 
și se poate cuantifica nivelul productivității muncii. 

Producţia netă privită în raport cu numărul de salariați 
defineşte productivitatea pe salariat, iar în raport cu capitalul 
investit, productivitatea capitalului. 

Pentru a estima mai sintetic nivelul calității unei activi- 
tăți, Manoilescu fundamentează coeficientul de calitate sau 
de eficacitate, pe care-l determină ca o medie geometrică 
a productivităţii pe salariat și a celei pe capital: 


T E AC, 
q este coeficientul de calitate sau de eficacitate, P este mări- . 
mea producției nete, T este numărul lucrătorilor iar C este 
mărimea capitalului investit. 

Concluzia majoră pe care o desprinde Mihail Manoilescu 
din analiza întemeiată pe folosirea acestor instrumente şi 
care marchează o ruptură totală cu modul de a gindi al 
școlii clasice și neoclasice este aceea că industria areo superiori- 
tate intrinsecă față de agricultură. Aceasta se explică prin 
faptul că productivitatea muncii din industrie este Superioară. 


26 


faţă de cea 
industrial într-un an est 











din agricultură: „ceea ce produce muncitorul 
e de un multiplu de ori mai valoros 
decît ceea ce produce muncitorul agricol GE GE 
i Această proporție sau, mal bine zis, aceas á dispro- 
Se EE în Europa orientală înainte de criza mondială 
4 Siapa E GE „poziţia 1: 4 s-a schim- 
în |: 1 chiar 1: p. . p | 
KEE kg SEET tot acum de către E 
si care se întemeiază pe fapte este că acest EC e A 
productivitatea muncii industriale şi a celei SE 5 Se 
mare în ţările agrare înapoiate decit în Gë e inc EE 
avansate. La aceasta se mai adaugă şi T „CĂ E Ge Vë 
aceluiași produs net se realizează prin imo ilizări E 
mult mai mari într-o ţară agrară decit în una Ke SE sa 
Autorul conchide că prin dezvoltarea unei EE 
tările agrare se poate asigura nu numai crește ca pro F 
tătii muncii sociale, dar se GE en și pentru sp 
ivității muncii în agricultură. i Bé 
E că tezele mai sus formulate de către SE 
Manoilescu erau întemeiate pe un material faptic E SS 
atunci cînd a fost scrisă cartea, respectiv în perioac E = 
belică. Marile mutații care au avut loc în perioadă een 
au provocat însă unele schimbări în ceea SE să 5 SE 
productivității munci in industria și agricu pia gat 
tări. Așa cum arată Peter F. Drucker în lucrarea sa pl ag E 
mutation“, după al doilea război mondial, în agricu da 
tărilor dezvoltate a avut loc o profundă revoluție, care S geg 
la o sporire vertiginoasă a productivității muncii prin GE 
ducerea unor cuceriri științifice, a tehnicii noi S E gp 
rarea populaţiei ocupate in agricultură. Aceas a a EE 
natură să consolideze poziția marilor pi oducători agri GE 
S.U.A., Canada și Europa Occidentală — pe piața mondială. 
În schimb, în țările slab dezvoltate, tentativele a se 
introduce din ţările dezvoltate diverse rase de ilie 
soiuri de plante mai Ge E RE E i e 
calitatea complexă din aceste ţări, Hmitindu-se doar ` 
pe dela străine. Procesul cel mal Se? 
ce se petrece în momentul de față în agricultura ra a 
slab dezvoltate şi în special S GE E > 
ăsură mimării creşterii din ţările capitaliste dezvoltate, 
See țărănimii şi degradarea Li da pa k GE 
dislocată din satele ei şi plasată în orbita orașe și E ee 
a devenit dependentă față de acestea, fără a putea fi abs 


27 








i 
RN 
2 
Bi 
BR 


bită din punct de vedere economic. Făcind din oras centrul 
său de gravitație, țărănimea din lumea a treia şi-a pierd t 
echilibrul și increderea în viitor. DECHE 
Considerăm, deci, că mutaţiile care au avut loc în erioad 
postbelică au înrăutățit situaţia generală SE E 
și politică a țărilor în curs de dezvoltare. Datoria EE 
de 1 000 de miliarde de dolari este o dovadă suficientă e SSES 
a pune in evidență starea precară a economiilor SE țări 
ȘI poziția lor dezavantajată în comerțul international. ` 
Pentru a putea analiza corect structura economiei natio 
nale şi a celei mondiale, Mihail Manoilescu utilizează SC 
ceptul de productivitate a muncii sociale medii. Între niveluri E 
acesteia din diferite economii nationale sînt disparităţi, un le 
dintre ele foarte mari. „În timp ce în țările agricole maj ES 
tatea populaţiei lucrează cu o redusă productivitate a SE 
iar o mică (din ce în ce mai mică) minoritate de SE 
activează cu o productivitate relativ mare, în ţările industrial S 
o mică parte a populației lucrează cu o productivitate Ee 
în agricultură și, dimpotrivă, marea masă a poporului lucre i 
cu 0 mare productivitate a muncii“ (p. 121) [si 
| Consecința firească a acestei stări de lucruri este că în 
SA sat ua internațional se realizează un schimb de neechiva- 
H E Ss ȘI E neoclasică considera că atit în comer- 
pul inte ȘI in cel internațional mărfurile se schimbă după 
principiul de nezdruncinat „muncă egală contra muncă egală ; 
Ricardo, fondatorul teoriei costurilor comparative cade și 
el în mrejele acestei iluzii, „a avantajului universal i al 
armoniei de interese“ pe care o generează diviziunea ist 
națională a muncii întemeiată pe costuri comparative pi 
O analiză ceva mai atentă reliefează cu ușurință faptul că 
marele clasic săvirșește o gravă eroare și anume are în vede | 
numai cantitatea muncii, nu și calitatea ei. Or Manolea 
A tocmai acest merit esențial, de a fi pus în evidență că la 
EE pe lingă cantitatea de muncă, 
e ŞI c c xprimată în productivitatea ei 
Numai prin luarea în considerare a productivității muncii 
Mihail Manoilescu a putut dezvălui faptul că Europa de 
vest vinde mărfurile sale industriale create de un Ge 
pe produsele agricole a zece lucrători din Europa de est ` 
Aceasta este ecuația comerțului internațional care ne dă 
posibilitatea să înțelegem prosperitatea Europei occidentale 
in veacul al XIX-lea: „un astfel de schimb, unu la zece 
S 





28 





înseamnă exploatare. Această exploatare a început odată 
cu așa-zisa eră industrială a omenirii“ (p. 44). 

Analiza de mai sus îi ajută lui Manoilescu să pună în evi- 
denţă substanța a ceea ce se numește fenomenul de dominație: 
„Dominația economică a unui popor printr-un altul constă în 
schimbul inegal al muncii acestor două popoare“ (p. 44), 
după cum dominaţia unei clase de către alta înseamnă tot 
un schimb inegal între ele. Dacă este necesară lichidarea 
dominaţiei unei clase de către alta, cu atît mai mult este nece- 
sară lichidarea dominaţiei unei națiuni de către alta. Dar, 
pentru a înlătura această dominație întemeiată pe schimbul 
inegal, este necesară instaurarea unei diviziuni internaționale 
a muncii echitabile Realizarea acesteia nu se poate înfăptui 
prin specializarea ţărilor în funcție de criteriul costului com- 
parativ, aşa cum crede Ricardo. După cum afirmă Mihail 
Manoilescu, principiul costului comparativ „nu reprezintă 
decit o generalizare superficială a diviziunii muncii existente 
într-un atelier sau într-o unitate de producţie“ (p. 46). 

Criteriul costului comparativ ar putea duce la o maximi- 
zare a producției mondiale, dar nu și la maximizarea celei a 
fiecărei ţări. Or, o astfel de diviziune internațională a muncii 
ar duce la sacrificii mari din partea majorităţii nedreptăţiților 
lumii în favoarea unui număr mic de țări bogate. 

Criteriul promovat de Manoilescu în orientarea specializării 
internaţionale și a participării țărilor la comerțul interna- 
tional este luarea în considerare a nivelului productivității 
muncii sau a costurilor din diferitele ramuri ale economiei 
naţionale și nu a comparării costurilor la același produs în 
diverse ţări. l 

Criticînd teoria ricardiană a costurilor comparative, 
economistul român nu ezită nici o clipă să pună in evidență 
și unele merite ale acesteia. El demonstrează convingător 
că exemplul ricardian oferă concluzii care sînt valabile într-o 
anumită situaţie și deci au un caracter particular. Există însă 
și alte situaţii, cînd modelul ricardian nu se verifică, iar 
concluziile lui nu se dovedesc valabile. Eroarea lui Ricardo 
constă în faptul că el a generalizat concluziile unui exemplu 
particular la toate cazurile posibile. 

Prin modelul său, Ricardo a intuit un important principiu 
și anume că o naţiune este interesată să-și concentreze factorii 
de producţie în domeniile cele mai profitabile, însă a greșit in 
continuare, cînd a aşimilat națiunea cu comerciantul, crezind 


29- 











E ; 
că ea trebuie să-și concentreze eforturile spre activitatea. 
OË o ei "tat vă 
i: are superioritate comparativă față de străinătate 
Se n Mini e lui Manoilescu, sensul schimbului ca operati- 
t e internaţională este complet diferit de cel ca operațiune: 
între EH Comerţul internaţional are loc între naţiuni şi 
ti re Ee Pentru individ, schimbul este o Ge 
pur comercială, el fiind interesat să cumpere ieftin și să vîndă 
eat Pentru o națiune însă, schimbul este în primul rînd 
o vara emă de producţie. Aceasta fiind o parte din nevoia 
socială a unei națiuni este satisfăcută cu produse create. rin 
mn e activitate productivă, iar altă parte cu a 

inute din import. Pentru aceas i 
: E, aceasta, ea aren d i 
tate de plată, întrucît mărfurile. i E e 
dä: e rucit mărfurile. import Î 
ate á, P t ate nu sînt plăti 
dintr-un venit fix, ca în c individului Ge 
ur „ca în cazul individului, ci ă d 
A umai prețul scăzut al mărfurilor din EEN EE 
ește încă să ne pr 3 ăi E 
tes { e pronunțăm că import E j 
: ţ ul este avantajo 
7 E A i H j S 
SE SC nu depinde numai de „cum se empara” ci 
z a n crapavă g F : 
ai ales, de „cum se creează puterea de cumpărare nec ra“ 
e esară 
STR salt a de a produce marfa sau de a o importa 
E escu ar iți că națiunea trebuie să cerceteze unde chel- 
este mai multă muncă: i i i 
E ncă: la fabricarea acest ărfi i 
buiește mai area acestei mărf țară 
sau la fabricarea produs ie ind ia 
uselor pe care va trebui să îndă i 
au la f ui să le vind 
străinătate pentru a-și Į ra St 
te 1 a-ȘI procura puterea de cumpăr ră 
străinătațe pentru a-şi p > cumpărare necesar: 
achiziţionării mărfii dorite din i SH tie 
Jorte din import. Dec i 
chi mari merin rt. 1, pentru productia 

E E nu acele mărfuri care au e 

e comparativă față de străinăt i acel i 
Omp » străinătate, ci acelea car intă 

o productivitate aferentă mai pa plen pe a 

> product te a ă mai mare raportată la scar 

tivității muncii naționale. EE 

Vede fa ae A a i de Sege 

Dee că media productivității muncii este linia de 
ație care ne arată dacă producția i mărfi 

i aţie. ă da ucția unei mărfi e 

DEEN Ge i ste 

SE Ss - -pentru economia națională. Astfel, dacă 
zelul productivității muncii depuse Į niru c , í 

1 Į i puse pentru crearea mărfii 

in cauză este superior mediei ion: vității 

i este st mediei naționale a pr ivităţii 
lei at le a productivităt 

muncii sociale din țara respectivă al S 

í tara respectivă, s-ar real i 
pod a ivă, s aliza o pierdere 

E o din import ȘI neapelindu-se la soluţia EH 

autohtone. După cum şi invers, dacă acest nivel ar fii i 

mediei naţionale, ar fi i SEN E 

mediei naţionale, ar îi mai avantajos să se apeleze la soluţi 

importului, deoarece interesul oricărei țări, după cum dase Ge 
trează Manoilescu, este ac ENEE cădere 
E scu, este acela de a-și orienta c ă 
iza N a-și onta cu precăd 
activitățile spre domeniile în c eu 
tile $ neniile în care productivit ii 

SC l : E ctivitatea mun 

situează deasupra mediei naționale. SC 


30, 





ie 





iși 
ZS 


Lë Ee 


“activităţile cu oO productiv 


are economistul român o numește 
ej naţionale în direcția producti- 
vitătii maxime”, permite incurajarea activităților industriale, 
ceea ce duce la realizarea unui nivel mediu social ridicat al 
productivității muncii și, pe această bază, a bunăstării materi- 
ale și spirituale a populației. 
Privite din această perspectivă, teoriile clasice şi neo- 
clasice, care recomandă alocarea factorilor de producție spre 
itate redusă, ¿sînt considerate de 
către Mihail Manoilescu, pe drept cuvint, ca teorii ale regresu- 
lui și decăderii naţionale. | k 
Eroarea şcolii clasice şi neoclasice este aceea că absoluti- 
zează avantajul naţional comercial, pe care Manoilescu nu 
il neagă, ci îl subordonează însă avantajului național al 
roducţiei. Acestea, în unitatea lor, definesc ceea ce el denu- 
mește avantaj naţional sintetic, pe care O ţară îl obține în 
urma participării sale la diviziunea internaţională a muncii. 
„Avantajul naţional sintetic al unei anumite ramuri de pro- 
ducţie este deci expresia şi rezultanta a două componente: 
avantajul naţional al producției (care este legat de noțiunea 
esențială a productivităţii muncii) și avantajul național. al 
comerțului exterior (care stă în legătură cu ideea creșterii 
valorii prin export)“ (p. 271). w e a 
Scoala clasică și neoclasică nu a fost în stare să explice 
decît numai latura comercială a problemei comerțului inter- 
naţional. Într-adevăr, această latură este guvernată de 
legea costurilor absolute a lui Adam Smith şi cea a costurilor 
comparative a lui David Ricardo. Avantajele care se degajă 
în perspectiva acestor teorii sînt determinate de fenomenul 
de „dilatare a valorii“, cum îl numește Manoilescu, care se 
manifestă în canalele comerțului internațional. 
Procesul supraevaluării mărfii în cadrul schimbului inter- 
naţional este o realitate determinată de diferenţele în pro- 
ductivitatea muncii de la o ţară la alta şi a fost dezvăluit de 
altfel de către Karl Marx. Manoilescu însă nu se limitează 
numai la a evidenția economia de muncă socială. Dacă latura 
comercială a comerțului internaţional vizează realizarea 
unui maximum de creștere de valoare prin export și respec- 
tiv achiziționarea unei cantităţi maxime de mărfuri străine, 
în schimb, ceea ce numește Manoilescu „problema producției” 
constă în crearea unui maximum de valori cu un minimum 
de muncă interioară (vezi pagina 271). , 


Această tendință, pe cai 
„legea concentrării economi 


31 i 








Sinteza acestor două laturi se concretizează în planul 
practicii prin „realizarea unui maximum de putere de cum- 
părare internaţională cu un minimum de muncă interioară“ 
(p. 271). 

Analiza făcută de Mihail Manoilescu comerțului inter- 
național, instrumentele și conceptele elaborate reprezintă o 
contribuţie teoretică de mare însemnătate la patrimoniul 
științei economice românești și universale. Ea își păstrează. 
și în zilele noastre actualitatea, neputind rămîne neluată în 
considerare în studiul fundamentat științific al eficacității 
comerțului exterior, al rentabilității acestuia. Sporirea 
acestora reprezintă condiția sine qua non pentru ca prin 
comerțul internațional economia noastră să devină tot mai 

eficientă și să împiedicăm orice posibilitate de hem 
a venitului naţional prin schimb inegal. 

Studiul teoretic făcut de Mihail Manoilescu vastei proble- 
matici a comerțului internaţional i-a permis să elaboreze o 
teorie științifică și coerentă cu privire la protectionism, Deși 
protecționismul constituia un fenomen general al vieții 
moderne, totuși, așa cum remarca economistul român, el 
era lipsit de o teorie care să-l explice: „Dacă există într-adevăr 
un fenomen general protecționist, trebuie să fie posibilă și 
0 feorie generală a protecționismului“ (p, 50), care să demons- 
treze științific oportunitatea, nivelul, gradul de protecţie în 
timp și în spaţiu. Totodată, după Manoilescu, această teorie 
generală a protecționismului trebuia să dea răspuns probleme- 
lor pe care le ridica modificarea structurii economiei naționale, 
elaborarea unui tarif vamal, distribuirea subvenţiilor etc. 

Subliniem că prin această lucrare Manoilescu a izbutit 
într-adevăr să elaboreze o teorie generală a protecționismului, 
in care se găsește răspuns la toate situațiile pe care le pune 
acest fenomen social al vieții moderne — cum se exprimă el. 

n teoria sa cu privire la protecționism, statul ÎȘI găsește 
temeiurile știinţitice corespunzătoare în adoptarea deciziilor 
privind încurajarea anumitor activități industriale în interior, 
în stabilirea anumitor taxe vamale și în distribuirea de o 
anumită manieră a subvenţiilor. De-acum, teoria lui Manoi- 
lescu constituie un ghid pentru stat, care nu va mai adopta 
decizii fără o temeinică fundamentare economică. 

Pină la apariţia „Teoriei protecționismului și a schimbului 
internațional“, în gindirea economică curopeană și nu numai 
curopeană domina principiul de politică comercială formulat 
de liberalismul clasic, potrivit căruia repartiția optimă a 


oragie 


32 





ui 





n internaţional se putea SEN numai 
i i a unor 
ilor arative ŞI a producerii ) 
turilor compara : e i ur 
S ftine. Apariţia pe acest orizont ECH 
| cepţia sa protecționistă a pus sub 


producţiei pe pla 
baza criteriului Cos 
mărfuri la prețuri 1e s 
ale i lii clasice. List însă exprima 
întrebării postulatele școli S SE 
semnul între ici, care avea o situaţie specială. El prop că 
ES EE în conformitate cu interesele aces S 
R E WI considera că o ER E E Geen S 
ae x deci ce putere. De asemer a, L u 
$ EE pa introducerea unei protecții 
ES EE dimpotrivă, aşa cum sublinia Manoilescu, a 
Ge SECH z e ca sistem de încurajare a 
GE ER EE ît el considera liberul schimb ca 
roducției naționale, a 
Geen o valabilitate generală. EE 
Protecţia reprezenta în viziunea lui = ist P e a 
-ebui acceptată cu caracter temporar, deoarece p soul 
Ee printr-o serie de avantaje sociale, indirecte ș 
com 
iitoare. p SE bw 
vi Manoilescu rupe cu această tradiție ȘI EE = SE 
rală a protecționismului întemeiată pe avant GC 
SE directe şi imediate. După el, fiecare țară ÎȘI evo GC 
Se sau dezavantajele pe care le rii ia is uta 
n ionismului sau a liberului schimb în uncție GE 
EE sau pierderea pe care o suferă SS GE 3 i 
tă indiferent de modul în care aceasta St S EE 
interiorul economiei naționale. Protecționisn EE 
Se ca o excepţie de la liberul schimb, ci el ca i 
ceea ce se numește un sistem general cica e vă e să 
ducţiei naționale şi se stabilește în SEH Deeg GE 
care o are statul privind dinamica struc! SEH Ee 
nale. Protecţionismul, în viziunea lui Manoi e Gg SE 
aibă ca finalitate „incurajarea tsi cdi în GE EH 
unii productivității lov, care în același a e 
ordinea de a a clasificării lor după mă 
lor naționale“ (p. 63). , SE W 
Manoilescu pietei la în SE geg E e 
stat, care, prin intermediul taxe or qoaa pas AE 
trebuie să EE în mod practic ai do dm e Au 
economiei naționale prin CSR EE E SE 
1 na productivității maxime. Ca atare, protecție 5 
e Gieres necesar. Ceea ce va diferi va fi numai gradul 
de realizare a protecţiei. 











În concepția lui Manoilescu, 
la un număr relativ redus de ramu 


între națiuni, Dind răspuns punctelor de vedere ale liber- 
schimbiștilor, economistul român arăta că promovarea unei 
politici protecționiste face parte din drepturile elementare 
ale oricărei țări. Numai printr-o astfel de politică se poate 
realiza ceea ce Manoilescu denumea descentralizarea indus- 
trială a lumii și proliferarea activității industriale în toate 
statele, idee pe care a formulat-o Și în „L'impératif de la 
crise“ — o comunicare ținută. la Congresul de Îa Viena din 
1933 al Camerei de Comerţ Internațional. ` 

Viaţa a validat justețea teoriei lui Mihail Manoilescu cu 
privire la protectionism, ea dovedindu-se pe deplin valabilă 
și în conformitate cu interesele și aspirațiile țărilor rămase în 
urmă din punct de vedere economic. Mai mult, ea vine chiar 
în sprijinul lichidării acestei Stări, în care este interesată de 
fapt întreaga umanitate, fiindcă Subdezvoltarea este o 
problemă globală, care afectează omenirea în ansamblul ei, 
este, după cum sublinia Maurice Guernier, „inima tuturor 
problemelor și toate problemele sînt în ea“ 2. 


n perspectiva teoriei lui Manoilescu ne apare clar atît 
justeţea dreptului țărilor în curs de dezvoltare de a-și proteja 
economia (recunoscut. în cadrul G.A.T.T.-ului doar ca o 


in analiza și interpretarea. realităților actuale din economia 
ii din dezvoltările 
mai recente din teoria comerțului internațional. 

Astfel, teoria dotării cu factori de producție, elaborată 
de Elie Heckscher și Bertil Ohlin și dezvoltată de Paul Sa- 
muelson, dobîndește o nouă semnificaţie în perspectiva com- 
parării costurilor și respectiv a nivelurilor de productivitate 
între diferitele ramuri de producţie ale aceleiași țări. 
e 

1 Maurice Guernier, Tiers-monde ` trois guaris du monde, Rapport au 
Club de Rome, Dunod, Paris, 1980. 


34 








¥ 
; 
{ 
2 


enea, analiza structurii economiei naţionale Și 

ee SEH exterior pe baza calității muncii este pe deplin 

S Se EE E oins R Cas ET. Linder, 
M G Ken F, Walter etc., care pun accentul pe rolul calității 
ep ep T "producţie, a tehnologiei Și i iubii 
în explicarea dinamicii schimburilor internaționale. | 
i Seen unor ramuri tradiționale, specifice primei 


revoluţii industriale, de către țările dezvoltate și transfera- 
rev L 3 H 


lor, prin intermediul societăţilor transnaţionale, într-o 
Se e SC în curs de dezvoltare — fenomen descris de 
Ra eo raportat la seriile productivităților națio- 
i te A în cele două categorii „de țări — nu SS 

nimic legea concentrării activităților în zona produc 
vis maxime, formulată de Mihail Manoilescu. | 
og mai important ni se pare faptul că multe din ideile sale 
se EE în teoria actuală a EE GE 
schimbului inegal, care se află la originea dez S SEH SR 
vind instaurarea unei noi ordini economice in Se e 
Ulterior, analiza fenomenului de dominație a fos ee 
fundată îndeosebi de Fr. Perroux, A. Tiano SE prin Se k 
în considerare şi a altor elemente în afară de ce teen R 
crearea pe această bază a unei teorii a Ee car n 
vrea o sinteză a teoriei economiei, puterii şi cons ar 
Latura principală însă a dominației i cea i GE 
așa cum o arătase A român, schimbul de 

; în comerțul dintre ţări. | | 

Reeg empirice realizate de economi iu w 
Raul Prebisch precum și documentele GE Sé SE 
au confirmat persistența seculară a SE u T E S 
exprimată în tendința de degradare a ECH Or Ee 7 
dintre țările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. alea Es 
eradicare a schimbului de neechivalente o constituie în Ge inc 
pal. ridicarea nivelului productivității muncii o n 
țările în curs de dezvoltare prin promovarea Een 
ductie care se situează în zona productivitatii Ge l 

Fundamentînd criteriile care să permită tuturor e 
dezvoltarea ramurilor de mare productivitate, Ee Se 
Manoilescu are o semnificație deosebită pentru Se SE 
actuală privind restructurarea diviziunii a 
muncii în contextul instaurării unei noi ordini E Ee 
internaționale. Readucerea în actualitate piei SE e 
criterii ni se pare deosebit de importantă, avind în EN S 
în multe lucrări restructurarea diviziunii EE 


35. 








muncii este în mod nejustificat motivată doar pe baza costu- 
rilor comparative. Or, acest criteriu nu are decit o valoare 
explicativă, limitată, nu este operațional și nu poate servi 
drept normă de orientare pentru o nouă diviziune inter- 
națională a muncii. 

Restructurarea acesteia în funcţie de costurile compara- 
tive n-ar însemna altceva decit reproducerea pe alte baze a 
decalajelor și inechităţilor. Adoptarea principiilor costurilor 
aferente la baza sistemului de norme și criterii de speciali- 
zare oferă tuturor ţărilor posibilitatea diversificării econo- 
miei naționale prin promovarea ramurilor de mare produc- 
tivitate, ceea ce le creează șansa încadrării eficiente în divizi- 
unea mondială a muncii și în circuitul economic mondial, 
inclusiv prin specializări de tip intraramură în sectoarele de 
virf. Numai diversificarea şi dezvoltarea multilaterală a com- 
plexului economic național, combinată cu specializarea în 
sectoare de mare productivitate, cu viteze egale de evoluţie, 
poate constitui baza cooperării echitabile dintre națiuni 

Or, teoria lui Mihail Manoilescu oferă un punct de sprijin 
pentru orientarea restructurării economiilor naționale și 
respectiv a diviziunii internaţionale a muncii în contextul 
înfăptuirii noii ordini economice internaționale. 

Larga deschidere teoretică realizată de secretarul general 
al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, face pe deplin 
posibilă punerea în valoare de către cercetarea economică a 
contribuţiei economiştilor români din trecut la analiza eco- 
nomiei internaționale. 

Ca țară socialistă în curs de dezvoltare, profund intere- 
sată în instaurarea unei noi ordini economice internaţionale, 
România a adus importante contribuţii teoretice și a propus 
cu diferite ocazii, inclusiv în cadrul unor organisme inter- 
naționale, soluţii judicioase și rezonabile pentru toate păr- 
tile interesate. Prin originalitatea analizei, prin realismul 
măsurilor preconizate pentru soluționarea problemelor com- 
plexe ale lumii contemporane, putem vorbi într-adevăr despre 
© concepție românească privind noua ordine economică 
internațională, care-și găseşte fundamentarea teoretică în 
Programul Partidului Comunist Român Și în opera secre- 
tarului general, tovarășul Nicolae Ceaușescu. 

Dorim însă să subliniem faptul că această concepţie a 
preluat tot ce a fost progresist și înaintat în gîndirea eco- 
nomică, politică și diplomatică românească referitor la rela- 
tiile economice internaționale. Realizarea acestei legături de 


36 











ivirea ua le ia AENA td 55 


tinuitate între trecutul istoric al poporului nostru și pre- 
EE socialist reprezintă unul „din meritele esențiale ale 
SEET general al partidului. NM SE 

Drumul spre instaurarea noii ordini economice ER 
nale este lung și anevoios intrucit sint în joc e in Ge 
economice, politice și de altă natură, însă forțe S care ia 
nează în favoarea lichidării statu-quo-ului, Ss ru ie lau 
turarea economiei mondiale şi abolirea vechi or relații N 
inechitate și asuprire exercită o presiune uriașă și nu po 
fi oprite. 


D 


` PRERAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DIN 1937 


Dacă cineva ar voi să aprecieze importanța unei cărți 
după numărul şi ascuțimea critică a recenziilor care au luat 
poziţie față de ea, atunci, fără îndoială, lucrării de fată ar 
trebui să 1 se acorde o certă importanţă. 

Într-adevăr, cartea noastră: „La théorie du protection- 
nisme et de l'échange internațional“, de la apariţia ediției 
franceze 1, a devenit obiectul criticii în nenumărate tări 
din lume ?, °. 


Ideile noastre au fost combătute cu o îndirjire care nu 
poate fi explicată numai prin fanatismul adevărului. În 
spatele acestor atacuri, asupra unei teorii economice fără 
pretenţii, se ascundeau, dimpotrivă — conștient sau incon- 
știent — motive mai adinci; în principal instinctiva apărare 
a țărilor industriale împotriva unui pericol care înainta din 
răsăritul agrar. 

Concluziile cărții noastre au primit o confirmare şi au dus 
la o ascuţire a polemicilor ca urmare a crizei economice mon- 
diale, izbucnită după apariţia ei. Pe de-o parte, valul pro- 
tecționismului a cuprins — după cum prevăzusem — toate 
țările lumii, chiar şi Anglia 4, fie în forma clasică a taxelor 
vamale de import, fie în forma modernă, mai draconică, a 


contingentelor de import, a prohibiţiilor și a controlului devi- ` 


zelor. Aşadar, piața mondială liberă a încetat de fapt să mai 
existe. Pe de altă parte, scăderea prețurilor produselor agri- 








1 Ediţia originală a apărut în „Bibliothèque Internationale d'&cono- 
mie politique“, Ed. Giard, Paris, 1929. 

2 Cele mai importante sînt menționate în bibliografie. 

3 În „Revue économique internationale“, din noiembrie 1936, a început 
publicarea unei ample „anchete“ științifice asupra ideilor noastre, care 
tratează schimburile comerciale între statele agrare și cele industriale, 

1 Vezi p. 319 în ediţia franceză. 


38 


d 
KS 
Si 
Si 
A 
A 
SĂ 
că 








` 
3 
i 
i 





cole, care depășește de departe pe aceea a produselor indus- 
triale, Și apariția „foarfecelor“, au reliefat mai puternic 
afirmatiile noastre asupra contrastului între productivitatea 
muncii agricole și cea industrială și cu privire la dezavanta- 
jarea tărilor agricole în schimbul internaţional de mărfuri. 

În felul acesta s-a întărit tendința spre industrializare 
a statelor agrare, a căror îndreptățire — din punctul de vedere 
al productivității muncii — stă în raport direct cu superiori- 
tatea industriei în comparație cu agricultura, cît și cu protec- 
tionismul, al cărui scop constă tocmai în a face posibilă 
industrializarea devenită acum o cerință imperativă. Astfel, 
izbucnirea și evoluţia crizei mondiale au asigurat lucrării 
noastre actualitatea. 

Dacă pentru a cincea ediție am dat prioritate limbii ger- 
mane, am făcut-o pentru că, cu excepţia prof. austriac 
Grunzel şia prof. suedez Ohlin publicaţiile germane 
nu au luat decit rareori poziție față de lucrarea noastră °. 
Abia după conferința pe care am ținut-o la Institutul pentru 
economia mondială din Kiel, în ianuarie 1935, și în legătură 
cu articolele mele care au urmat acesteia € țara lui Friedrich 
Li st — singurul mare adversar pe care l-a cunoscut libera- 
lismul economic în veacul al XIX-lea — a manifestat un 
interes puternic pentru lucrarea noastră. 

Făcînd abstractie de problematicile motivări ale doctri- 
nei lui, totuşi, trebuie să vedem în Fr. List pe omul care 
a făcut prima mare spărtură în solida structură a teoriei 
liberale. În acest sens, el este pentru noi, cei din Europa de 
Est, pionerul spiritual al apărării noastre politico-economice 
împotriva Europei de Vest și deschizătorul de drum pe calea 
propriei noastre independențe economice. 

Un scop al acestei cărți este de a stabili, în definiții 
exâcte și chiar în formulări matematic valabile, ce înseamnă 
folosul obștesc și interesul personal în viața unui popor. 
Chiar în prima ediție din 1929, ne-am străduit să relevăm 
în noţiunea de productivitate a muncii folosul obștesc sau 
naţional, în timp ce interesul personal l-am identificat în 





5 Recenzia profesorului Gruntzel a apărut în Weltwirtschaitliches 
Archiv, vol. 32 (1930, II), iar studiul prof. Ohlin, „Protection and non- 
competing groups“, în aceeași revistă, vol. 33 (1931, I). : 

6 Vezi articolele noastre: „Zusammenarbeit zwischen Ost-und West- 
europa auf neuer Grundlage“ (Weltwirtschaftliches Archiv, martie 1935). 
„Arbeitsproduktivităt und Aussenhandel“ (Weltwirtschafiliches Archiv, 
iulie 1935). a r 


39 











noțiunea de beneficiu personal al întreprinzătorului. Diversi- 
tatea, ba chiar posibila antiteză dintre folosul național și 
cel individual străbate întreaga noastră luerare. d i 

O nouă concepție asupra economiei politice s-a născut din 
această posibilă antiteză, iar influența ei asupra structurii 
economiei naţionale interne și chiar asupra comerțului inter- 
național poate acționa într-o anumită măsură revoluționar. 

În forma ei actuală lucrarea noastră se deosebește esen- 
Dal de prima ediție franceză; ideile au rămas neschimbate, 
numai justificarea și fundamentarea lor, în unele privinţe, 


au fost așezate pe o bază mai largă. Îndeosebi ambele noţi- - 


uni fundamentale ale demonstrațiilor noastre: noţiunea de 
producţie netă și noțiunea de productivitate a muncii au fost 
tratate mai pe larg. Prezentarea lor simplă în ediţia originală 
a provocat critica acelor teoreticieni care, stăpiniți de pre- 
judecăţi clasice, sint obsedați de o adevărată pasiune pentru 
„complicat“, așa încît ne-am văzut siliți să examinăm aici 
punctul lor de vedere și să dovedim valabilitatea expunerilor 
noastre față de critica lor. Urmarea este că partea consacrată 
noţiunilor de producție netă și de productivitate a muncii au 
luat o dezvoltare care face imposibilă o comparaţie cu par- 
tea corespunzătoare a textului original. 

Printre celelalte înnoiri importante ale ediției de faţă 
trebuie să evidențiem precizarea riguroasă a noțiunii de pro- 
ductivitate a muncii, de asemenea, noua analiză a structurii 
interne a acesteia-ca și argumentarea teoretică a posibili- 
tăţii ca între diferitele ramuri de producție să existe dife- 
rențe de productivitate, chiar ipoteza utopică liberală a 
nivelării complete a salariilor și a rentabilității capitalului. 
De relevat este și critica cu totul nouă pe care o dezvoltăm 
sub titlul „Eroarea neoclasicilor“. Călăuzit de aspiraţia spre 
cunoaștere, am revizuit concepţiile clasice asupra economiei 
naționale. Rezultatul s-a concretizat în constatarea că 
teoriile lui Smith și Ricardo asupra comerțului 
internaţional, care constituie baza doctrinei diviziunii inter- 
naționale a muncii, sint false. Ele sînt false char atunci cînd 
s-ar admite fără discuție premisele lor, adică libera concu- 
rentä și libera circulaţie a capitalului și a muncii între toate 
ramurile de producţie ale unei țări. Ele erau deja false la 
vremea constituirii lor, într-o epocă a liberalismului aproape 
realizat în traficul intern; ele sint astăzi și mai puţin cores- 
punzătoare, în timpul economiei controlate. 


40 


4 
3 
ii 
E 
Bi 
| 
b 
2 
i 
$ 
Ki 
2 
i 
$ 
i 
i 





Examinînd toate problemele producției și comerțului în 
lumina noţiunii de productivitate a muncii, am reușit să 
claborăm o nouă concepţie asupra fenomenelor economice 
nationale și internaţionale, un sistem complet și o concepție 
integrală a economiei, care se deosebesc de tot ceea ce au 
construit clasicii și puţini originalii lor comentatori, 

După cum s-a evidenţiat, în punctul central al expunerilor 
noastre se află noţiunea productivităţii muncii. Pe baza ei 


noi elădim un sistem teoretic, care — indiferent de conclu- 


ziile practice ce se pot eventual desprinde din el — posedă 
rin el însuși o anume valoare, faţă de care chiar revendi- 
cările noastre politice în favoarea unui sistem vamal protec- 
tionist au o importanţă secundară. 
“Tezele lui Marx au fost atacate mai puţin din cauza 
conţinutului lor teoretic, decît din cauza revendicărilor poli- 
tice bazate pe acesta. Așa se întîmplă întotdeauna cînd. ex- 
punerile științifice sînt prezentate în același timp cu anu- 
mite revendicări politice. Însă, plusvaloavea există peniru 
pesocialiști, la fel ca și productivitatea muncii pentru neprotec- 
țiomști. l 

Lucrarea noastră nu este o „scriere programatică“, ci o 
analiză cuprinzătoare, ştiinţific motivată a structurii reale a 
economiei mondiale. În prima ei parte se desfășoară on nou 
tablou al producţiei şi schimbului de bunuri, pe baza noți- 
unii de productivitate a muncii. Din acest tablou reiese 
clar că teoriile clasice ale lui Smith și Ricardo 
asupra comerțului internațional sint false. Această recunoaș- 
tere a condus la partea a doua a lucrării noastre, cea a des- 
coperirii erorii în tezele lui Smith şi Ricardo. 

Dacă vom reuşi să dovedim că celebra lege a costurilor 
comparative a lui Ricardo și tot atit de celebra teză 
corespunzătoare a lui Smith sînt false, dacă, mai ales, 
vom putea dovedi că mărfuri industriale pot fi produse într-o 
țară chiar mai scump decit în străinătate, dar nu cu Dier: 
dere ci cu un cîştig economic mare pentru acea țară, atunci 
aceste dovezi rămîn valabile întotdeauna, fie că din aceasta 
se trag sau nu concluzii practice pentru politica comerțului 
exterior. 

Dintre cele două teorii ale noastre — teoria comerțului 
internaţional și aceea a protecționismului — noi acordăm, 
în orice caz, importanță mai mare primei, atit datorită 
obiectului, cît și influenţei ei revoluţionare asupra evoluției 
ideilor clasice. r 


4i 


$ 


























simple. Totuși, recomandăm cititorilor nefam 
să omită din teoria comerțului internațional 
la § 43, și să se limiteze la, exemplul numeric dat la § 163 
într-o anumită măsură această schemă, Î 
este, chiar și pentru cei nefamiliariaati 
inteligibil. | 


Revizuirea teoriei clasice a comerțului internațional ne-a 
pus în lumină contradicţiile dintre știința economică și 
fenomenele economice ale lumii moderne. Pe această cale am 
reuşit să stabilim un sistem teoretic ce nu intră în contra- 
dicție cu fenomenele reale ale economiei. ci dimpotrivă 
face posibilă înțelegerea și indrumarea lor. - `" i S 
, Deşi ar fi fost poate mai logic ca descoperirea contra- 
zicerilor între ştiinţă şi realitate să fie mutată la sfîrşitul 
acestui volum, ni s-a părut, totuşi, oportun să o prezentăm 
în capitolul următor. Astfel, cititorul se va familiariza de la 
inceput cu ideea de bază a acestei cărți si va rămîne la apre- 
cierea sa hotärîrirea dacă voiește sau nu să TEPE 
punerile ei uneori destul de complicate 3, " 


Formulele matematice folosite în această lucrare sînt extrem de 


iliarizaţi cu asemenea formule 
„Schema teoretică“ care începe 
care poate înlocui 
n ceea ce privește restul, acesta, 
cu simbolurile matematice, ușor 


42 


2 
È 

îi 
gd 
SÈ 
? 
2 
A 
a 
3 
J 
Bi 
$ 
4 
Ri 
H 


ză 






CAPITOL INTRODUCTIV 


1. ANTITEZA: 
ŞTIINŢĂ ECONOMICĂ ȘI REALITATE ECONOMICĂ 


§ i. Expunerea din această carte se întemeiază pe difi- 
cultăţile și problemele care au rezultat din contradicţiile 
existente între știință și realitate. 

Ştiinţa liberală clasică recomandă diviziunea internațio- 
nală a muncii și liberul schimb universal. Ea afirmă că în 
comerțul internaţional rezultă din aceasta un avantaj pen- 
tru ambele părți și că toate ramurile de producţie — ale 
agriculturii ca și industria — îmbogăţesc oamenii în mod egal. 

Aceste axiome voim să le opunem faptelor și să le verifi- 
căm prin deducţii logice. Concluziile noastre vor contesta 
știința clasică, 

$ 2. Pentru următoarea stare de fapt, care poate fi 
exprimată statistic, încercăm în cursul analizei să aducem 
dovada teoretică și fundamentarea științifică. Dacă stabilim 
statistic cît de mare este venitul sau valoarea medie. nou 
creată pe cap de muncitor, în agricultură și în industrie, 
atunci obținem următorul rezultat: ceea ce produce munci- 
torul industrial într-un an este de un multiplu de ori mai 
valoros decît ceea ce produce muncitorul agricol în aceeaşi 
perioadă de timp. Această proporție sau — mai bine zis — 
această disproporție revenea în Europa orientală înaintea 
crizei mondiale la 1 : 4. Aceasta înseamnă că acolo industria 
creează valori noi cu o intensitate de patru ori mai mare decît 
agricultura. După catastrofa economică însă — după cum 
este cunoscut — prețurile produselor agricole au căzut mult 
mai repede decit prețurile produselor industriale, așa încît 
proporția 1:4 s-a schimbat în 1:8 sau chiar 1:10, 

Industria în general — şi în special în Europa de Vest — 
a fost construită pe baza că este posibil să vîndă produsele in- 


dustriale astfel încît cu munca anuală a unui muncitor indus- s 


. m . . fal 
trial să cumpere munca a vreo 10 agricultori. Aceasta este, 


43 











deci, echivalenta (ecuația) comerțului internaţional! Această 


echivalență oferă cheia Pentru întelegerea marii Prosperităţa 
a Europei de Vest în veacul al XIX-lea. Un astfel de schimb 
1:70 înseamnă exploatare. Această exploatare a început 


o dată cu așa-zisa eră indu irială a omenirii. Un Proverb 


3 


englez spune: 


„Exchange IS no robbery“ (Schimbul nu 


$ 3. După aceste considerații se ajunge ușor la o înțe- 
legere justă a noțiunii de dominație economică. Dominatia 
economică a unui Popor printr-un altul constă în schimbul 
inegal al muncii acestor două popoare. Același lucru se poate 
spune și despre dominația economică a unei clase asupra. 


Marxismul nu a văzut decît așa-numita exploatare a 
muncitorului de către patron. El a luat mai Puțin în seamă 
exploatarea „celui de a] treilea“, adică a ţăranului din Orient 
și chiar din Occident, deși această exploatare constituia con- 


claselor. Un socialism al naţiunilor ar Ji mai îndreptățit decât 


Fără îndoială, această idee a exploatării a început acum 
să fie clară nu numai în țările orientale. În anul 1932 am 
avut onoarea să prezint Academiei Regale a Italiei un referat 
consacrate temei „Europa“ 1, 


Cind am dezvoltat ideea exploatării țărilor răsăritene 


H 


de către Europa de Vest, a luat cuvîntul Werner Som- 
bart?, spre a spune că și el este de părere că Europa de 
Vest a primit multă vreme mărfurile celorlalte țări în parte 
„aŞa-zicînd gratis“ | 


Teoria productivității inegale și a schimbului nedrept 
între industrie ȘI agricultură lămurește foarte bine două 
EE 


i Vezi: M. Man oilescu: Les antagonismes matériels et luni 
„Spirituelle de l'Europe. În „Convegno di scienze morali e storiche“, 14 — 
20 novembre 1932, Tema: L'Europa, vol. I, Atti preliminari, processi ver- 
bali. (Reale Accademia d'Italia), Roma 1933, p. 206 și urm. Vezi de ase-. 
menea R, Michels, Die Weltwirtscha filiche Bedeutung der römischen Europa- 
Tagung, Weltwirtschaftliches Archiv. 37 vol, (1933, 1), D 559 și urm. 

? W. Sombart : Die europäische Krisis vom ökonomischen Stand— 
funkt. În: „Convegno di scienze morali e Storiche“, p. 419 ȘI urm. 


44 








2 
E 
ii 
i 
Z 
SÉ 
E 
3 
3 











3 tările industriale sînt 
fapte, pe îndeajuns. Primul este că ţările industr 
3 ; 


E, 4 St lea că orasele sînt 
niciodată bogate decît cele agricole, al doilea 'că ora; 
mult mar 


e 
En 


Aic £ 3 C nteles 
cal E 


bogate decît satele. 


, d Ae S evărul asupra Co- 
PRL A aia naţională clasică a voalat adevărul asup 


merțului internaţional. 


è ai E d Ss ia 
i știi a interesul să co 
Patria acestei științe, Anglia, ave 


ii că nci cînd cumpărau pro- 

l ar CV ER a lè fabrica singure, 
la S Sună Din nenorocire, această afacere 
realizau o Sie isp aceea Angha a avut grija e | 
bună este Ee ei economică (subliniem „å ei ) Ge 
să-și p SH GE În fiecare ladă cu marfă se ceea pi 
2 E Ge ambaleze și cîte o bucăţică din evanghe 
îngrijea ci 


ică a lui Adam Smith. 
ie ei e vedea predominant alte teme. Tie 
a germ g ACI j T aie 
E capetele cele mai însemnate SCH SE Ce 
SNE : S M: l 
i uale și economi arii Bri 
A za hegemoniei spirit aa cola ai pati 
pi e Fredrich List. De aceea Lis t ee 
Kg So anumitor greșeli teoretice și cu toa d E ca 
în da, nentare a criticii lui impotriva io REA EE 
Es le învățător al independenţei economice pen d 
marele învăță ) 
e imântului. te d da aaa 
i ed E vede marea deosebire între EE 
i aal alci se rea | „Lat GE 
SS germană. Cea dintii a propovăduit nur S 
GEES in lezești; cea de a doua a 
SEN corespundeau intereselor eng EE 
Se o revoluție mondială, care EE aa EE 
i esului Germaniei însăși ce a 
d iv eresului Germ S i e 
împotriva interes i | E 
Ge 4. Superioritatea intrinsecă a ia die = E SC 
a ă instinctiv de cătr are ş 
gulă, curind recunoscută GE SE 
mod ciudat — tot instinctiv de că pe E 
j i iei economice, s-au stră uu 
î za legilor teoriei ec i d ee 
E See înapoiate în dezvoltarea ceia 
să cre tru prosperarea lor, prin construirea de il 
scai ateu a ială a lumii a făcut apoi progrese 
Descentralizarea industrială a lumii eme ze 
ternice în timpul războiului mondial. Sc m să 
E în Brazilia și în dominioanele bri A joci 
; i iei S g Ve e 5 
e ramuri ale industriei. Este SE SE 
Se sigur revoluționarii indieni, în special GC SE 
See că oprimarea poporului n nu e SE 
a ent al erii p a f 
rezentant al pu a E 
nglez, ca repreze EE 
ee ci pe războiul de ţesut, ca SC a S EE 
i sfirsi lui tuturor formelor de exploatar 
și sfirșitului tu 


45 





cepţia ca țările primitive să 
lor de industrializare. nsă, 


în acest schimb avantajul mult mai ma 


toare de produse industrial 


că, din punctul de vedere al țărilor a 


mult prea ușor de înțeles da 
Raportul de schimb inter 


cole și cele industriale dă cheia înțeleg 
în prezent între Popoarele lumii. 

După cum teoria economico-socială ev 
Marx a contribuit în chip esențial — cel 
de vedere unilateral, pur materialist — 
menelor sociale în ordinea economică capitalistă 


la explicarea contradicțiilor 


noua teorie a schimbului internaţion 
înțelegerea mai bună a inegalităților 
exploatării de la popor la popor. 

$ 5. Înainte de toate, Principiul diviziunii int 


| nale a muncii— sau mai ex 


wi naționale a producției, ca cea 
©; nizare existentă în pre 
Acest principiu nu reprezintă 

a diviziunii muncii dominantă într- 


unitate de producţie. 
ntr-adevăr, diviziunea m 

cită următoarele influenţe fay 

productivității muncii și face 


mire a produselor. Acest avantai 


muncii înăuntrul: unei unit 


care trebuie să efectueze un pr 
cum sînt hamalii, primesc un 
citorii calificați, şi în special 


Supravegherea mașinilor complicate, 


mare. 


O mare desosebire cu pr 
în comparație cu acea epoc 


i 


e, atunci trebuie să se admită 
grare primitive, este 
că ele continuă industrializarea. 
național 7 : 10 între țările agri- 
erii relațiilor dominante 


oluționistă a lui 
puțin din punctul 
la clarificarea feno- 


de clasă, tot astfel poate că și 


ernațio- 
act, principiul diviziunii inter- 
mai desăvirșită formă de orga- 


zent — are nevoie de o rectificare. 


decît o generalizare superficială 
bei g S 
un atelier sau într-o 


uncii într-o întreprindere exer- 
orabile: ea produce o ridicare a 


posibilă o estraordinară iefti- 
J]; care rezultă. din diviziunea 


ăți de producţie, se manifestă 
însă numai în creșterea productivit 


Și în ieftinirea întregii sale producții. 
dimpotrivă, arată între ele diferenţe foar 


ății totale a întreprinderii 
Salariile muncitorilor, 
temari. Acei muncitori 
oces parțial simplu, elementar, 
salariu mic, în timp ce mun- 
acei care sînt însărcinați cu 
primesc un salariu 


ivire la salariu există deci astăzi, 
ă în care orice lucrare se executa 


416 








3 
ză 
4 
E 
$ 
Să 


3 iii va abea AZS ap a 


ei de unul şi același SE SC 
teau fi remunerați la nivel egal pen Se Ze 
ncă. Astăzi muncitorii, activi o SS 
Gs SCH oducție, primesc salarii, diferit e KE 8 
juiași proces 4e P ii feritelor calități ale muncii. GE Gi: 
Gen EEN prin urmare, nu numai o diferenţiere calita- 
P E și o diferențiere a prețului muncii. 
Se EH sînt valabile și pentru o țară în care, 
SE GE SÉ în producţie ale întreprinderilor spe- 
EE SCC EE nespecializate și eterogene, a 
cializate faţă idicare generală a productivităţii şi o E 
SEN "e altă astfel un avantáj global pentru ECH 
E Ce entru fiecare întreprindere. Ca exemplu 
Ee CR o parte, economia agrară țărănească 
iata Bees Zoom din unităţi nespecializate închise în 
SE SCH alături de celelalte. Aceasta se EEN 
sine, aflate EE mai primitivă, mai puţin rentabi ă, 
E Ee fiecare întreprindere EE cistig SE 
SE ind însă o econ mie, națională începe.s: ife- 
sita GC EE producția se modelează 
EE SEET economice care nu mai „aduc cîștiguri 
ia e întreprinderi se dovedesc dintr-un anume 
E Sr re economic mai rentabile decit altele, ceea ce 
EE EES dovadă că specializarea înseamnă nu 
a tolea calitativă a muncii, ci că atrage după ea 
DI e c j 
gë Si EE SE că specializarea în cadrul au 
S 1 generi nenire - 
ini i af a da i i ee SE câștig maxim 
H i d Și rea: 7 4 ` SESCH 
EE oare, în același timp, E 
pe Ce i S sim pentru fiecare economie napională í 
unut at MAXI, 
arte ? g i EA 
$ Acestei întrebări nu i se poate, răspunde decit negat s 
CC ă dificultatea de neînvins a unei coop 
Tocmai în aceasta stă dificul EE 
ări internaţionale. Nesocotirea acestui fap Su a aţi 
Ge a Conferinţei economiei mondiale i e SE SC 
Ze 1927. La o cooperare EE SE Ge SE 
tinent, sau cuprinzind întreaga EE EE 
diviziunii muncii dominante între c Se GE S 
petrece acelaşi fenomen ca E $ EECH 
SE SE duce E diferențiere a gent: 
SA i EE categorii de producători, 
rilor şi cîștigurilor înt 


în totalitatea 
muncitorii pu 


47 











tot așa și în cooperarea internat 
rențiere a veniturilor național 
cu cît productivitatea variază 
Dar, atunci, 
pentru ideea coop 
rea unui cîștig internațional max 
dacă ea însăși ar rămîne mai de 


re țară dorește, desigur, pen- 

e maxim, însă numai cu con- 

fice iul său cet? i 
cu propriul său ciștig economic 


` ări 

us “i a aceste constatări concură laolaltă pentru a 
>o apara mal ascuțite contradicţiile dintre stiinta eco- 

nomica ȘI realitatea economică. mo 

Ele ne obligă să arătăm 


Ele ne o cît mai exact lacunele si d 
unei Științe care prin fapt m 


e va fi neîntrerupt dezminţită. 


2. INSUFICIENTA TEORIILOR PROTECȚIONISTE 


§ 8. Acele fapte sociale care 
anumită omogenitate în 
cu ajutorul unei teorii. 
_ Dimpotrivă, acele fapte c 
fi lipsite de o prelucrare logi 
caracter permanent necesită 
teoretică, 

„Este o necesitate 
tindă pentru faptele iz 
rale teorii. 

“Teoriile pet să precead 
concomitente cu ele, s 
a lor. 


Nu este nimic mai dificil dec 
ideilor în evoluţia faptelor social 
: T a putea niciodată să recunoști exact unde se mani- 
SE e uența ideilor ȘI unde există un rezultat direct al 
i E obiectivi. Într-adevăr, ideile, ca și fenomenele 
e N a D wi D > 4 
E determină evolutia. Conform unei anume 
Oncepți deterministe ideile provin din idei si i 
t > in ei și fa 
sa fi din idei și faptele din 


are sint caracterizate printr-o 
spațiu și timp pot fi înțelese numai 


are apar sporadic și izolat pot 
c teoretică. Faptele generale cu 


H asemenea prelucrare logic- 


GE spiritului omenesc să pre- 
olate explicaţii ȘI pentru faptele gene- 


ă faptele sociale, ele pot să fie 
au pot să apară numai ca o consecință 


it a voi să determini rolul 
e. Pus în fața faptelor con- 


48 


țională va interveni o dife- 








Se 
H 
Z 
A 
îi 
E 
3 
A 
Ei 
2 
4 
$ 
E 
E 
$ 
H 
Ei 
2 
E: 
/ 
E: 
i 
E 
È 
e 
Fă 


unit a red 





Dar nici ideile și nici faptele nu rămin izolate unele de 
T ~. corectă între ele influențe reciproce. Faptele devin 
altele. Eie exercita . ; a 
a ideilor, ideile devin cauza fapte A ua 
"Të această întrepătrundere este greu să stabilești pentru o 
anumită categorie de fenomene dacă ele sint Se a 
ideilor sau faptelor. Este extrem de E să cîn E E 
originea. lor, influența reciprocă a ideilor și a fapte e 
Si totuși, sint cazuri evidente și izbitoare SS EE 
toate scrupulele științifice — poate fi exprimată, fára 
ă re. . . . Si i 
e care ideile predomină și imprimă eveni- 
mentelor pecetea lor. | 8 | na 
Dimpotrivă, există uneori cazuri în care faptele SC E 
făsoară sub impulsul anumitor realități sociale, fără ca ideil 
să acționeze aici ca factori independenţi și activi. KN Se 
mul caz, ideile sint precursoare faptelor, în cel de al doilea 
le succer acestora. SC 
Ca exemplu pentru cel dintii caz, avem inaintea SE 
comunismul în Rusia. Evident, nu ideea singură a E 
tarismul. Timp de un veac și jumătate valurile ideilor rev o- 
lutionare s-au izbit de fortăreața Petropawlovsk și, totuși, 
nici o piatră nu s-a clintit din ea. RN Ka 
A fost nevoie, în primul rind, de un război, un război 
pustiitor, urmat de o descompunere completă a structurii 
sociale, care să ajute revoluția la cucerirea victoriei trium- 
fale. De aici rezultă că victoria revoluției nu este datorată 
exclusiv ideilor. Dimpotrivă, forma fenomenului revoluției 
si sensul „reconstrucției“ care i-a urmat este opera exclusivă 
a unei ideologii. | ut, 
În fixarea ţelurilor revoluției, în alcătuirea eșafodajului 
înălțat după aceea, factorilor sociali ai vieții rusești nu le 
revine nici un rol determinant. Ai fi tentat a spune ca im 
stadiul inițial al operei revoluționare numai o Singura reiorma 
a corespuns unei necesități specifice rusești: EE 
proprietarilor funciari, însă nu colectivizarea ei ul E 
Tot restul sta sub influența ideologiilor străine, tot restul era 
importat, artificial, era știință cărturăreasca. 





The Tariff (Macmillan, New York, 1927). 

ă și mai captivantă decit aceasta 

mplifice acțiunea și reacţiunea 

le ale evenimentelor istorice 
Y 


3 George Crompton: 
p. 4: „Cu greu s-ar găsi o temă mai fecund 
(protecţionismul), dacă cineva ar voi să exe 
ideilor asupra evenimentelor istorice și ace 
asupra ideilor“. 3 


i Dant RAT fr AGT 
49 l 





Corespunzător pe planul ideilor, îl co 
fenomen, pe care l-am făcut obiectul i 
cărți: Protecţionismul. 
Ca fapt social, protecționismul re 
menele cele i 


pentru spiritul 
liberul schimb „ar fi just în teorie dar fals în 

Se poate, într-adevăr, accepta că o teorie 
fără ca ea să fie capabilă să cuprindă acele f 


practică“ | 
este justă 
apte pe care vo- 
unci ce mai este 


al protecționist, 
senerală a protecționismului. 
necesitatea logică a unei teorii este întărită prin 
faptul că protecționismul nu este o realitate socială aproape 
i i cum apare de exemplu 
pt de voință, care este 
intervenții conștiente din . partea statului. 
Or, Statul — cel puțin așa este astăzi — trebuie să gă- 
sească o justificare corespunzătoare pentru toate hotăririle 
sale, l 
Protecționismul, Însă, prezintă un dublu dezavantaj, 
pe de o parte de a cere sacrificii unei anumite părți a poporu- 
ui și pe de altă parte de a nu se impune spiritului ca o măsură 
de necesitate inevitabilă. 


capitalismul — ci el constituie un fa 


concrescut, printr-un instinct elementar 
Pentru a-i nega unui popor îndreptățirea de a avea o armată 


50 


E EE 








£ 
¥ 
BS 
Si 
3 


k 
2 
E 
E 
A 
Ei 
f 


u ive rationale, nu însă 
bu i f ze cu motive rat „nu 

i să-i se argumente At cata 
ar trebui să Ge Cu totul altul este cazul protect SE 
EE Ee o măsură a statului, avind un 

lui, care CG 


Tia ogramatic. | i ; 3 Se 
SEET e simț al omului este împotriva protecţio 
Simplu sii: 


ădui incipală a 
i imb. Străduința principală 
ismului şi pentru liberul schimb S e daia 
nismui om ‘este să devină părtaş la ava S GE 
Ba i ici se bazează pe „ordinea na urală“, 
mici. Preţurile mici s ? EE 
ionismul însă apare ca o „invenție RR EN 
S Acesta este motivul pentru care uefa SE 
Se t, justifi zat; iată de 
ie să fi ă icat, scuza de e 
E e lui rotecționist, Ci ȘI carac 
eralitatea şi durata fenomenului protect EE 
Sat ău ca măsură de stat necesită o justifi ăi 
ice lin drept, că o asem 
e, cu deplin drept, că o + 
utea presupune, ct repr EE 
SE Get Ge putea pretinde ca această Pon Gë 
le producției în general și ca Se > PF 
pu licaţie de ce şi în care circumstanţe, în toa draga 
fiec e epocă a evoluției lor, Fa Mg SE 
SE ite Ge ale producţiei naţionale, cu aju 
anumi Ic | 
vamale sau prin subvenție de stat. Se 
Ei bine, spre cea mai mare surprindere a A aid 
imiti, trebuie să constatăm că o asemenea teor 
uniți, | 
înă acum. BEE g TP 
i $ 10. Protecţioniștii moderni EE SC GE 
i Lg H x i D | 
i ă t, după cum vom K iza 
EE introducer i protecțţii de durată. 
ici ă g roducerea unei p [ii de 
iodată pentru intro a EECH 
ee alt încă Ee chiar a combătut EE 
SE , € iar productiei naționale. 
ste ent de încurajare a produc! jo d 
sistem permanent e der SE 
Sen său recomandă o protecție SE E SES 
vanal educativă“) acordată exclusiv indus E EE 
buie să fie introdusă numai în acele ţări ce se CSR Ge 
E fază a dezvoltării lor GE Ge 
A Oon arma vala 0 
) ) leparie de a confirma l 
mul lui List, departe de a eech SCH 
a principiului protectionist, din contra îl SE PN 
List consideră protecționismul din ER u E 
l unei excepţii în raport cu sistemul liberulu i 
al un xcept EE 
căruia îi conferă caracterul de valabilitate sas S P 
incipalul — List este de pă- 
În sfârșit — şi acesta este principalul See SE 
rere că existenţa unei industrii protejate însean sie 
stai o pierdere, pe care ar putea să o compenseze i 
prin avantaje situate în viitor. 


DI 





$ 11. În fața neconcordanței 

tatea fenomenului protecționist 4, 5, 
suportului său teoretic, pe de altă parte, ne-am propus să 
dezbatem următoarea problemă: sau protecționismul nu e 
îndreptățit și astfel lumea întreagă 

mnistificări fără pereche în istorie, sau este îndreptățit (toate 
fenomenele de durată mai lungă și de mai mare generalitate 
sint... suspecte de a fi îndreptățite) Și atunci trebuie să i se 
dea o bază teoretică corespunzătoare importanţei lui. 

În primul caz trebuie distrus ca 
de al doilea trebuie sprijinit și adus în forma unui sistem. 
Această operă, de sistematizare este indispensabilă. 
` Protecționismul nefiind o teorie științifică trăiește și 
se dezvoltă empiric și arbitrar, fără un principiu director. 

Forța lui nu stă în rațiune, ci în instinct, Masele își 
dau seama prin instinct că ar fi periculos să lase întregul 
aparat al producţiei naționale pradă pericolului unei con- 
curențe nelimitate a străinătății. Conducătorii politici simt 
instinctiv, ca și masele, pericolul pe care statul l-ar risca în 
cazul părăsirii protecționismului. Bineînţeles că alături de 
instinctul acelora care nu urmăresc interese proprii, egoiste, 
legate de protecționism, există fără îndoială egoismul unei 
minorități direct interesate în protecționism: aceștia sînt 

ali din fiecare stat. 


sistem economic, în cel 


marii magnați industri 
$ 12. O teorie a Protecționismului ar oferi și o utilitate 
Practică considerabilă, Ea ar permite aplicarea protecției 
după criterii Științifice, prin faptul că stabilește reguli obiec- 
tive, situate în afara oricărui arbitrar Și a oricăror motive 
egoiste. Această teorie ne-ar da indicaţii precise asupra ramu- 
rilor de producție care trebuie Protejate și asupra acelora 
care nu sînt de protejat. 
În Sfirșit, ea ne-ar pune în 
„de protecţie cel mai avant 
articol comercial. 
EE 
1 Fontana Russo, Traité 
1908 — p. 186; „În timp ce 
domeniul economic, sing 
Și găseşte încă cea mai 


situaţia să stabilim gradul 
ajos ce trebuie acordat fiecărui 


de politique commerciale, 
totul se transformă în domeniul 
ur protecționismul îşi păstrează toat 
largă aplicatie“ f 

ë Semnul cel mai izbitor al vit i protecționiste este intro- 
ducerea regimului protecționist de către Anglia în 1931. De altfel în ediţia 
franceză a acestei lucrări, apărută în 1929, noi am prevăzut (p. 319), destul 
de clar, această întoarcere către Protecționism a Angliei. 


Giard, Paris 
politic și în 
ă puterea și 


alității idei 


92 


eieiei 


care există între vitali- 
de o parte, şi insuficiența 








See 





et tii dai da 










A ea de față ne pro- 

r puse, în lucrarea SE : 

: ivele expuse, i a protechonismului. 

GE Din ch o nouă teorie generală a protec Ho SE 
unem să stabilim, metoda noastră citeva cuvinte s 


ămuri 8 e astre fără a 
EN SEN intra în miezul EE SS 
sare. Întii Ke critica celorlalte doctrine protecț 

a 
ne angaj 


îrzi itică sumara a 
schimbiste ; mai tirziu urmeaza o Cl 
liber > 


K i a școlilor. SEN cesta, — deși 
SE zi Geen să procedăm în felul a i 
Sintem i 


j ră ază 
ișnuiește — deoarece teoria Ee e ee 
SS SE personală asupra SE E SE GE 
la ă concepţie la teoria protecț Ee 
EE E concepție și această teorie 
ie bu Ee Ge doctrine este ușor de 
voltate, e S 
E i tot așa dacă am face întîi critica Ge 
d E SE prealabilă a E E EE 
BEE bui să recurgem, pentr ice aa 
Ee e ticipări asupra teoriei noastre. Metoda, 
ja med ineșitabii Ja antapani at şi exclusiv propriile idei în 
care consistă deile e uşor obositoare și face Pe 
GE expunerii; ea ar atrage după sine repetiţ 
varda a l | 
i E SE E puţin „ex abrupto“ în SE 
EE ia cititorul știe cel puţin la ce să se e) pe 
nostru. Dar a conștienți că țelul nostru este EEN 
GE n i dle aceasta. Este adevărat că ir tu : GEO 
EE iza față de cititori a fost părăsit EEN 
EE SS et nostru, este vorba de ceva atit S ER 
vreme. Dar, e utem sustrage de la această pla 
ua pia SC este fără îndoială foarte 2 Se? 
Se EE o singură scuză: aceea de a Îi o oa i 
ie Ae SE constă, înainte de toate, în critica în Ge 
Ee sisteme protecţioniste pe care, e pi ti 
e ot pp Bin zilelor noastre, trebuie categ SÉ 
EE ficiente. Ea constă mai departe în Ge 
Ee EE o teorie generală a Ee 
Ara SE astă îndrăzneală se bazează pe faptul că astă 
= SC inotă n împotriva curentului și să susţinem ti îi 
Ge SS SC oa ulii în timp ce totuşi — la pistă a 
ga d pa — se obișnuiește să fie combătut în m 
în a i S 
i violent. i la i 
SCH voi să construieşti în stil EE E 
celor care susțin aceeași» cauză și să ina i 


53 









E gege 
e : , i - trebui să i se atribuie 
d automatism ar U Să 

liberale. E a forțelor productive în Dee eu 

i ă distribu, j ie — dacă această analogie 
mai bună la această analogie — dacă acea: 

: 3 e la acea — dac a 
cului. SE Ge e a ajuns la a se atribui liberului schimb u 

ră A — ER 

este corec 


ideilor dominante ale epocii tale, iată o sarcină care depă- 
șește forțele celor mai puternici. 

Știm dinainte că nu vom putea să îndeplinim singuri 
această sarcină. Am fi însă mulțumiți dacă am putea să atin- 


sem prima etapă, care constă în a provoca îndoiala. 


ndoiala ... este începutul înțelepciunii. Cînd oamenii 
vor începe să se îndoiască de veridicitatea teoriei actuale a 


îndoielii valoarea recomandațiilor liberului schimb, toate cele- 


lalte vor rezulta de la sine. 

Lucrarea noastră nu are pretenția unei desăvirșiri. Ea 
dezvoltă o teorie, fără a trage din ea toate acele consecinţe 
pe care aceasta le include. Lucrarea de față renunță să supună 
vechile argumente protecționiste şi liber-schimbiste unei 
revizuiri completă în lumina teoriei noastre, 

De fapt, scopul acestei lucrări este mai mult de a intro- 
duce în cercetarea teoretică un punct de vedere pe care noi 
îl socotim foarte fecund în rezultate. Dacă punctul nostru 
de vedere și teoria noastră vor fi recunoscute interesante și 
îndreptățite, atunci poate că alții, mai capabili decît noj, 
vor desăvirși sarcina noastră, consacrînd noile noastre principii 
și sădindu-le ca pe niște arbori tineri pe drumul cunoașterii 
omenești. 

$ 15. Unii teoreticieni sînt de părere că între liberul 
schimb şi protectionism există aceeași antiteză ca între 
Știință și cercetarea empirică. Aparența le dă dreptate. 
Totuși, ar fi injust să se identifice liberul schimb cu Știința, 
după cum, de asemenea, este înexact să se considere că protec- 
Honismul. reprezintă o metodă empirică de cercetare. Liberul 
schimb își dă un „aer știintific“, fiindcă se inspiră din anu- 
mite idei deterministe care, la Începutul veacului al 19-lea, 
erau la modă și atunci se confundau frecvent cu știința. 

Descoperirile mărilor materialiști — și mai ales acelea 
ale lui Darwin — treziseră convingerea că în natură 
domnește un anume automatism, care face ca ființele vii 
să-și găsească întotdeauna — pe calea unei serii de reacții 
impotriva mediului înconjurător — echilibrul optim în fa- 
voarea conservării speciei lor. 

De aceeași părere, cu privire la fenomenele economice, 
sînt și liber-schimbiștii și, în general, teoreticienii economiei 


ë Sumner, (Wiliam Graham 
Guillaumin & Co, p. 18. 





Le Protectionnisme, Paris, 1886, 


54 











KEE 


Ste AE 


Räck ee AE 


Seit? 


P l SN IRI caracterul său empiric SCH 

pic i pi caracter nu ține de esența luj, ci de SN j- 
SEN LE sale în teoriile protecționiste actuale. Protec- 
a EE nu are de fapt nici o relaţie cu un principiu 
E licarea lui nu derivă nicidecum dintr-o teorie 
guta EE Tea În ziua în care protecționismul se va fi 


oez . X ; ni stiintific va apare 
A Zeg cu o asemenea teovie, caracterul lui ştiințifi p 
îmbogăți 


4 SC ropunem acum sarcina să dezvoltăm o teorie 
EE EE EE E în 
convingerea noastră asupra necesi Ala u E 

eat a pierzi SE Se (ca, de exem- 
ee EE trebuie să fie posibilă și funda- 
EE a existenţei lui. Şi această fundamentare 
E este prin urmare existentă“. ! SE 

Este drept că Sumner nu e Ges SE , SE 
ționismul ar putea satisface această con iție. To şi, SE 
a fost bine formulată de el. Sumner e E 
babilă elaborarea unor reguli general Ge Se At al 
ționismului, cu Ges justificare că pînă a a 
rar avut loc. l 
RE totuși, că în acest punct Sumner va avea 


veșnic dreptate. 


3: TEORIA ȘI PRACTICA PROTECTIONISMULUI 


§ 16. Am făcut mai sus, în mod E E iei e 
i ioni î : insuficiente. In aceast: 

ă ji te sînt absolut insuficiente. 

ă teoriile protecționiste sir lut ir SE 
Ges a SE putem să ne sprijinim pe EE Ce 
ee a teoreticienilor calificaţi. În acest SE SEH 

3 pi E d 

intra î inarea foarte categoric exprim i 
a intra în examinarea tego Pa 

in li ică trebuie să accentuăm că înp 

din literatura economică să a n că E 
central al interesului nostru stă existența sau inexistenț 


? Op. cit, pg 197. d 














unei teorii generale a protecţionismului. Căci fenomenul protec 
Honist prezintă în el însuși un caracter net de generalitate. 
„În ciuda diferențelor de climat și a condițiilor naturale. 
în ciuda diversității bunurilor și, mai ales, în ciuda Dr 
lor în gradul evoluţiei industriale, protecţionismul predomină 
în toate statele. Acesta este un fenomen general a cărui ale 
tate e condiționată de cauze generale, independente de s ai 
și timp. (Nu trăiesc oare diferitele state; din punctul de SH na 
al stadiului de dezvoltare al economiei lor în epoci diferite?) 
De aceea, pentru ca o teorie să poată fi capabilă să cuprindă 
exhaustiv și să explice fenomenul protectionist în i falie SS 
ea trebuie să fie, în primul rind, o teorie cu un caracter general. 
` $ 17. Să incepem cu opinia cea mai clară şi mai cate- 
gorica, aceea exprimată de Gide si Riste care vorbind 
despre Friedrich List, se întreabă dacă protecționiștii mo- 
derni pot să invoce pe List în sprijinul sistemului lo 
Răspunsul la această întrebare le cade totuşi greu ic 
lipsește o lucrare sistematică fundamentată Ge ideile lor 
Această mărturisire impresionează convingător. Că 
acesta este tristul adevăr: Fenomenul economic cel e 
2 portant, a cărui dirijare conștientă a fost încredinţată Ge 
lor — în forma intervenției statului — nu si-a ogsii î 
justificare logică, generală, teoretică. S Se 
| Știința economică nu a descoperit încă interpretarea exactă 
a realității protecționiste. Ea nu a pătruns încă în interiorul S 
dinc al logicei ei. Ea nici nu a fost capabilă să stabilească S 
sistem de norme corespunzător necesităţii practice a a licării 
măsu rilor protecționiste, bazat pe criterii durabile si GEES 
De altiel, constatarea lui Gid e și 
nouă, căci deja în anul 1886 savantul americ 
scria: „Referitor la aceste chestiuni (ale protecționismului 
vamal), teorciicianul economist nu poate să ajungă la nici 
claritate, El nu se poate folosi de nici o metodă specifică pen- 
tru studiul acestei probleme“. „El nu poate să deducă GE 
un il da Și nici să stabilească vreo lege“. ză 
n aceeași epocă, profesorul englez Bast Ce 
că „ate GE scai uri e sugi SE e Seet 
t n ste o greșeală 


$ Charles Gide și Charles R i s 
ER > Și Charles Rist, 

(Sirey, Paris, 1920). fi 
* Wiliam Sumne r, op. cit, p. 29. 


1 C Bastable, L PA A 
1900, p. 23, "lp: La théorie du commerce international, Giard, Paris, 


N 


N 









Rist nu este 
an Sumner? 


PNE E E LAE AAIR TAREN 


ei 
d 
i 





GE 
GEN 


ie 


GE Ke 


` 
pi 


Histoire des doctrines fconomigues, 


si date arti Acei 


ci 


56 










care se do 
poarta unul pro 


ovedeşte periculoasă, deoarece el deschide” ușa Și 
tecționism lipsit de orice idee conducătoare”. 
lată pînă la ce punct protecţionismul apare lipsit de 
orice bază teoretică! Şi toate aceste opinii au fost exprimate 
D R : A ZER 
posterior apariției operelor lui List și Carey". 
Dn 
11 Dintre autorii contemporani să cităm îndeosebi pe: 
tten, Les fondements économiques de la protection, Giard, Paris, 
1899, cap. I, p. 2: „Foate aceste argumente au avut fără îndoială o mare pu- 
tere de convingere în anumite epoci din dezvoltarea popoarelor, dar nu sint su- 
bg prin ele însele pentru a servi drept fundament unei teorii economice“. 
Josep Grunze 1, Zur Theorie des Schuizzolles, (Weltwirischaftliches 
archiv, 15 aug. 1918): „Protecţionismul a cucerit aproape complet 
a: însă în teorie a rămas un copil vitreg“, 
Principles of Economics, New York, Macmillan, 1925, 
asupra, liberului schimb și a protecționismului, 
ură operă, care să prezinte în mod satisfăcător 


M. Pa 


practica; 

F. Taussig, 
Cu toată literatura vastă 
nu există totuși nici o sing 
această divergență de opinii“. 

Fransis Francis, The Free Trade Fall, London, Murray, 1926, 
p. 68: „Dacă am fi fost capabili să aducem sistemul protecționist pe o bază 
stiintifică, am fi putut să menţinem poziția noastră proeminentă în ne ; 
Wilhelm Bic kel, Die ökonomische Begründung der Freihandelspolitik, 
Zürich, Girsberger, 1926 concluzii, p. 196: „Încercările pentru fundamentarea 
politicii protecționiste stau, în parte, la un nivel regretabil de scăzut i 
i În fine, incă o indicație asupra deseobit de remarcabilei observații a lui 

Fabian von Koch, On the Theories of Free Trade and Protection, Lon- 
don, 1922, p. 3: „În realitate nu există astăzi nici o teorie adevărată, a pro- 
tectionismului, care să corespundă teoriei comerțului exterior în forma ei 
dezvoltati de către liber-schimbişti“. În contrast cu aceste păreri, asupra ra- 
coatributiilor aduse unei teorii a sistemului protecționist, de către 
c logiul pe care mulți autori îl 





il 
teoria economică modernă, se cuvine relevat e 
atribuie mercantiliștilor. De pildă: 

Laurent Dechesne, Economie mondiale et protectionnisme, Lüttich, 
1927: „În realitate mercantilismul apare ca o doctrină care a știut Sa se 
adapteze exepțtional de bine necesităților epocii și trebuie recunoscut că 
ca, de cele mai multe ori, a fost aplicată cu mare succes, după cum a recu- 
noscut însuşi Smith referitor la actele de navigaţie ale lui Cromwell. 

Acest succes și această ținută spirituală, se găsesc într-o stranie contra- 
dictie cu dificultățile, cu care neo-mercantilismul modern are de luptat în 
societățile statelor noastre democratice — 0 minge a intereselor speciale 
ale maselor de alegători — de cele mai multe ori nimic altceva decit o politică 
de expediente momentane, care nu lasă nici un spațiu intereselor generale 
si durabile“. Tar concluzia (p. 72): „Prin obiectivele sale, prin mijloacele și 
teoriile care îi stau la bază (acest sistem) este poate cel mai științific dintre 
toate sistemele protecționiste“. 

I. Robertson, The Political Economy of Free Trade, London, 
King, 1928, p. 43: „Spus de-a dreptul, protecționismul a fost o practică, 
înainte de a se afirma ca o teorie; liberul schimb, in sensul de import liber, 
dimpotrivă a fost o teorie inainte ca să devină o practică . 


57 























§ 18. Este, atunci, foarte explicabil de- ce s 
derni sint de obicei sceptici și evită să se 
liberul schimb sau pentru protectionism, ca 
Neîntilnind aici, niciodată, o adevărată 
retică, ești înclinat să crezi că, 
la liberul schimb, problemele g 
general nerezolvabile. 

Astfel, Conrad Scrie 12: 
tecției muncii naționale n 
să pretindă 
laltă concepție nu poate 


avanții mo- 


principii generale. 
demonstraţie teo- 
referitor la protecționism și 
enerale și teoretice sînt în 


de principii, ci o problemă de practică“. 

In același fel ca şi Conrad se exprimă și Schmoller 
în conferința „Asociației pentru politica socială“ din 1879 E 
„Protecționismul și liberul schimb nu sînt pentru mine nici- 
decum chestiuni Principiale, ci mijloace subordonate tera- 
peuticii sau dieteticii statului Sau economiei naționale“. 
Aici domnește, după o vorbă a lui Bickel: „Principiul 
lipsei de principiu“ (op. cit., p. 166). 

Reazemul tezei protecționiste este atât 
giul teoriei liber-schimbiste atât de mare, 
la concluzia 14 că, dacă se actualizează argumentele libe 
schimbiste, „de la a căror forță de convi 
cele mai eminente dintre economiști ra 


de slab și presti- 
încît s-a putut ajunge 


r au putut să se sus- 
tragă, atunci viabilitatea, pe care protecționismul și-a men- 
tinut-o pînă în ziua de astăzi, în 


aproape toate statele lumii, 


apare poate ca una dintre cele mai mari curiozități ale vieţii. 


comunității omenești“. 
$ 19. Ideea fundamentală, care ne- 
tuim lucrarea de fată își găse 

. expresia .nimerită. În adevăr, ni s- 
este cel mai mare paradox al științei S 
fenomen, atît de vital cum este protect 
dezvolte fără încuviințare Și control din pe 


i 
12 Grundriss der politischen Oekonomie, 
p. 347. 
13 Verhandlungen den 6-ten 
politik, Leipzig, 1879, p. 19, 
1 W, Röpk e, Schutzsy 
schaften, Bd, VII, p. 296. | 


Jena, Fischer, 1923, vol. 2,. 
Generalversammhing des Vereins für Sozial- 


stem, în Handwörterbuch der Siaaiswissen-- 


58 


pronunțe pentru 


uită he 


ăi EEA 








CG 
CH 
Š 





i 
i 
2 
4 
A 
$ 
E 
2 
"2 
“i 
x§ 
+$ 
` 


S 
$ 
a 


D 


zii 


té ta ei a reală 


ep 


D 


direcţie sau în alta. 


istă î tal 

i aradox persistă într-un momen i 

curios că EE neînsemnate fapte EEN E 

EE i mare grijă şi exactitate, chiar E 

diate cu cea ma enul protecționist — nici un sc P T Ge 

Ge EE SC si chiar atunci cînd voința omer 
nu se leagă de ele ş 


í tia într-o 
ici un chip puterea de a le influența evoluț 
a în nici 
osedă în n ati 
Set, exi irijare 
i timp, o realitate, a cărei Siena ci ti A 
i Ge S 
Ge EE omului, se i ie Îi At ea 
j o Eege c 
depin e nun 1 Į H lumii învăţaț OT, Aegir 
ă i controlului iu ei "ent să promoveze 
a eu mijloacele Ap iá SEH 
bilă, cu i aplicarea raţională a Lon dee 
i ȘI Ap. ISA z e astăzi de prote 
i oc ae dorește să se ocup 
SEN Ze i j face ceva 
i SS ode schimb, i trebuie GC SE la liber 
Dë e Se toate aceste E SE E 
HEH E ecționism sînt învechite (, GE 
; i la protecționism Dar i al aă azete 
schimb și la stăzi despre ele. fap ac 
S i i vorbește a Jeste că s-ar fi ajuns 
ee lvate nu dovedește dea e 
5 ii ci rezolvate , ' 
EE pae la rezultate recunoscute n 
Si 3 TO S E D H E însă 
F ri E SE ala n de 
este in continitare EE SCH fi ai protec- 
a e La Geneva şi în pl dear Ge statele: 
Ee i i litate îl prac S : 
Seege care Im reall "eebe Ee tutindeni. 
E inconsecvență SE SE EE 
SE cistenţa unei teorii generale a pro resimțit 
$20. Inexi ituie numai un „mal philosophique ; 
UL » 


i nsti S - inistite. Ea reprezintă 
ES ee spirite prea subtile şi neliniştite. Ea rep 
de anumi 


re i tanță practică. ` De: 
3 mare importanță prac WE 
piere Se SE teorii a GE SCC 
SE i de d tecție, alcăt e 
ioniste şi e de protecție, 
rotecţioniste și a unei meto Deeg e 
` vamale și distribuirea subvenţ E 
Sp ționiste se fac într-un mod. compl GE SE 
E nu știe, mai întii, cînd e KSE 
E să înceteze up KEE Ee a 
ës ie să î îndată lust GC 
să înceteze de l LS SE 
Ss E ei. Însă, toți e EE 
ină striile nu recunosc niciodată că SC E GER 
Gaeren Industriile sînt ca femeile: ele 
t pile 


D | D D îi 
na tinere! Oe rogat ȘI in 
SE într-adevăr, protecționismu l p o ee pen- 
SE nu se consideră niciodată E nici un singur 
K iile lor picioare”. „ò SC ntă 
tru „a sta pe Geen er P 1886 — unde această speranţ 
Caz, — scria e 


zi 
Ei 


59 

















să se fi realizat, deși noi urmărim această politică de aproape ` 


un secol“. 

2. Nici durata protecţiei ce trebuie acordată, și nici 
nivelul taxei vamale nu sînt determinate de teoriile actuale. 
Un cuvint care revine foarte des în argumentarea parti- 
zanilor liberului schimb este calificativul „disproporţie“ sau 
„exagerat“, prin care sînt caracterizate anumite taxe vamale. 

Liga Naţiunilor și-a făcut o specialitate din a combate 
taxele vamale „exagerate“. Dar cînd oare o taxă încetează 
să fie „rațională“ și începe a fi „exagerată“? Iată la ce argu- 
mentarea protecționistă modernă nu este capabilă să răs- 
pundă din lipsa unei teorii științifice a protecţionismului. 

3. În sfirsit, datele științei moderne nu ne dau nici măcar 
mijlocul să aflăm căror ramuri de producție trebuie să li se 
acorde o protecţie și care ramuri economice trebuie lăsate să 
se lupte deschis împotriva concurenței mondiale. Acesta este 
punctul cel mai dificil al problemei în practică, 

$ 21. În lipsa oricărui criteriu obiectiv, hotărîrea asupra 

soartei diferitelor ramuri de producție va fi lăsată pe seama 
luptei îndirjite a persoanelor particulare interesate. Exem- 
plul cel mai concludent ni-l dau aici Statele Unite ale Americii, 
o țară protecționistă „par excellence“, Referitor la aceasta 
Sumner spune: „Congresul, în legislația lui vamală, a 
procedat în permanență fără metodă și țel“. Și mai departe: 
„Istoria legislaţiei vamale a Statelor Unite prezintă o ima- 
gine pe cit de grotescă pe atît de revoltătoare a doctrinei 
protecționiste“. O sentință aspră care va fi dată în același 
fel și în alte state. 

Cităm aici din Dechesne 15, care invocă la rîndul lui pe 
Gide pentru Franţa și pe Heltferich pentru Ger- 
mania: „Nici un guvern, oricît de mult ar ține la binele obştesc 
sau la propriul său prestigiu politic, nu poate să ze sus- 
„tragă presiunii intereselor particulare, care despart popu- 

lația în tabere separate. Linia de conducere, care va fi respec- 
tată în politica vamală, este rezultanta acestor felurite com- 
ponente. Iată un motiv mai mult pentru care știința eco- 
nomică, așa cum a fost înțeleasă Pînă astăzi, are numai o slabă 
Participare la orientarea politicii comerciale. Economiştii 
împarțiali trebuie, desigur, să o recunoască“. 

„Tarifele vamale — este de părere Gide -— nu sînt 
niciodată aplicarea unei teorii economice. Ele sînt rezultatul 


18 Op, cit, p. 98. 


60 


EAA PE EE 





3 


SE 








D 3 H D : x S nu 
mis între interesați puternici, See e Se 
cal, iar e altă parte in- 
interesul general, iar pe i r 
ce cu interesul genera pe e 
deraţii politice şi financiare, SS Ş a 
elor alegătorilor cu un rol uneon p 


unui compro 
au nimic a face 
tervin aici consid 
considerare a interes 


nitor“ 16 l 

i nan | i ajunge la același 

în a ania, K. Helfferich ajunge la acelaș 
eri , BS, 


fon practica politicii comerciale Mu GE 
rezultat: „i? ideauna rolul cel mai important. ŞI, SE 
SE SC sprijinit pe argumentele, ancorate de ca i 
Ape GE SEH în interesul general, numai cu scopu 
învățați $ eee pe E | | 
DCH EC după opinia învățatului ameri- 
GE i i S R pentru foarte importantul EE 
E EE acţiunile oamenilor se e 
motivele te prin care ei le justifică”. Și D ec Ce Se 
VE departe o maximă alui M i i a $ T GE en 
Ee jocului intereselo : t 
vamale sint e pg ep 17, Elaborarea a 
stabilite pi Pa se bazeze pe cerințele unei teorii a pro a 
onar oe E studiu exact al statului și al necesități 
a SH în parte. În realitate însă acesta SS SZ e 
STEEN decît un asalt, o expediție de jaf, unde fiecare 
21 E SE D A H 
tinde să înhaţe cît mai mult posibil SE 
Este inutil să mai continuăm acest = EE 
sasi insuficiențe pot fi constatate și în alte ţări. vu c Sg 
EE ci țări se află pe o treapta mal Joasă, i 
SE een S oruperii ameninţă alcătuirea 
atit pericolul partinității şi Ort 
tarifelor vamale. l 
$22. Dar greşeala provin 
al'statului. Vina o poartă 
i-a reușit să dea probleme or ` 
alcătuite pe criterii economice e3 EE 
afara aprecierii subiective a oar 


e nu numai din nivelul moral 
i şi știința economică, căreia nu 
tarifului un caracter de norme, 
exacte și măsurabile, situate in 


16 A se vedea în același sens și: EC E 
niste, Paris, 1903, p. 426: „O industrie este p 
ei, ci după influența patronilor ei“. ES E 
' i? John Hobson, International Trade, Lo E e 
- în Germania „științifică“ și în F ranța es Ge ENEE 
A Sg aate intră în joc tot atît de puțin consideratiile p 
tarileior 


<a şi în Statele Unite». 
18 Henry George, Protection ou 


1888, cap. VIII, p. WEEN 


t, La comédie proteciion- 
aţă nu după importanța 


d Paris, Gui nin 
libre-čchange, Paris, Guillaumin, 
” 


61 











| 
DH 
| 
| 
i 


Dacă, odată, se va ști exact ce avantaj economic rezultă 


pentru întreaga tară dintr-o măsură protecționistă care a fost 
luată în favoarea unui fel de producţie, atunci vom putea 


fi în situația de a măsura acest avantaj și de a aprecia, în ` 


contrast cu acesta, dezavantajul care rezultă din renunța- 
rea la această ramură de producție, care fără protecție nu 
ar putea să existe. Abia numai atunci vom fi în stare să deter- 
minăm: 1) care ramuri de producție trebuie protejate? 2) cît 
de mare trebuie să fie această protecție? 3) cît timp trebuie 
să dureze? 

Abia atunci tarifele vamale vor înceta să fie rezultatul 
unui joc de influențe capitaliste și politice. Din acest moment 
vom deveni conștienți de inconsecvențele, de insuficiențele 
şi de realele exagerări pe care le aduc cu ele tarifele vamale 
actuale. Atunci, întregul sistem vamal actual va trebui să 
fie supus unei revizuiri și corecturi. Și, fiindcă tot ceea ce 
derivă dintr-un principiu comun satisface într-un anumit fel 
Și o cerință estetică, tot așa și acest sistem tarifar, într-un 
sens intelectual estetic, va face obiectul unei îmbunătățiri. 

Tariful vamal va fi rezultatul unei adaptări la un cadru 
precis. El va proveni dintr-un principiu și dintr-un ansamblu 
de norme stabilite o dată pentru totdeauna de către știința 
economică. Empirismul va fi înlocuit cu știința, iar haosul 


D 


intereselor particulare cu ordinea interesului general, con- 
ceput și definit cu claritate. 


Addenda 19 


După lectura acestei introduceri cititorul ar putea să 
se Întrebe dacă noi voim să dăm în această carte o expli- 
cație a fenomenului protecționist, așa cum el se prezintă 
în realitate, sau intenționăm cumva o apărare a unui sistem. 
protecționist “care este descoperirea noastră şi pină acum 
nu a fost niciodată aplicat. Căci, dacă sistemul nostru ar fi 
absolut deosebit de protecționismul practicat realmente 
pină acum, atunci nu s-ar putea, în același timp, justifica 
primul și demonstra ultimul, 

La această întrebare, absolut justificată, care de altfel 
ne-a fost pusă (a se vedea articolul semnat L.S. în „Industria 
Lombarda“ nr. 36 din 3 sept. 1932) putem să răspundem 
numai anticipînd asupra concluziilor. 





19 M. Manoilescu, An einen unbekannten Leser (ms., 1936). 


62 


A 
2 
i 
E 


An 


cad paritare 


EEN 


AER AA ue ENEE EE EE EE 
itm i opiu îmi i ir S 


f 





Pe bava studiului structurii economice a SE 
tate şi a condiţiilor comerțului internațional, putem trage 
ECKE că protecționismul unei ţări devine un E 
i cind el favorizează formarea unei industrii, a cărei 
E depășește productivitatea medie a ţării Geng 
EE în opoziţie cu ideile lui L ist— dacă, în consecință, 
acest avantaj economic palpabil se realizează din prima SS 
a funcționării acestei industrii. Acest avantaj E cu ati 
mai mare cu cît productivitatea industriei este mai mare. 
Sistemul nostru constă, prin urmare, în Încurajarea in- 
dustriilor în ordinea Succesiumii productivității lor, cate; S 
același timp, concordă și cu ordinea de succesiune a clasifi- 
cării lor după proporția valorii lor naționale. EN 
După acest sistem ar fi indreptățite să pia încu- 
rajare, în general, numai industriile manufacturiere, vas 
numai rar se va întimpla ca o anumită inca A agricu Ba 
să aibă un grad de productivitate care să poata fi Sampi at 
cu acela al industriei, așa că această ramură își va justifica 
o protecție vamală. l SS eu 
Dacă comparăm acum sistemul nostru cu pi otecționismu 
realmente existent, putem constata că, în cele mai multe 
cazuri, și în special în tările agrare, protechionismul, SC 
nostru constă în protejarea industriei. În general, SC 
nostru și protecționismul ce se practică coincid ENER 
Dar, protecționismul nostru științific este un E conştien i 
logic și mult mai adecvat în detaliile sale decît pr EE | 
real; el condamnă și” respinge anumite forme ale protecţio- 
nismului real ... Însă acel protecționism, care neintenționat 
stimulează nașterea şi supraviețuirea industriilor de mare 
productivitate, este justificat tocmai datorită creșterii 
bogăției și promovării bunăstării, pe care el le aduce popoa 
ee și în constrast cu învățămintele științei cla- 


sice, oamenii de stat care practică protecționismul dia 
R D 

ării ic; ei se lasă conduși de rezultatele 

țării lor progresul economic; ei se lasă Ș 


acestuia şi aceste rezultate corespund principiului "formulat 


63 








de noi, după care toate industriile de 
sporesc bogăția națională, chiar atunce 


protecţie. 


În acest mod, 


în același timp, 


care de obicei aduce cu sine o cr 
ȘI a bogăției — și să e 


care este capabil 
nismul practic. 












înaltă productivitate 
1 cînd au nevoie de: 


în lucrarea noastră, reus 
persstența fenomenului protecţionist — 


eștere a venitului național 
a expunem un sistem protectionist nou 
să dirijeze și să perfecționeze protectio- 





şim să explicăm, 3 


D l Parliea I. 
© NOȚIUNEA DE PRODUCTIVITATE 





1. BENEFICIUL NAȚIONAL ȘI FORȚELE NAȚIONALE 
| UTILIZATE $ 


§ 23. Problema comerțului internațional și problema 
protecționismului,: înrudită de aproape cu aceasta, se vor 
rezolva pentru totdeauna, atunci cînd vor fi complet relevate, 
avantajele şi dezavantajele pe care le oferă economiei natio- 
nale activitatea uneia sau alteia dintre ramurile de producţie 
națională. 

Pentru aprecierea avantajelor comerțului internaţional, 
se compară beneficiul național, care se realizează prin produ- 
cerea unei anumite mărfi în interiorul tării cu beneficiul 
național ce rezultă atunci cînd aceeași marfă este importată 
și plătită cu o altă marfă produsă în ţară. 

În ultima linie, totdeauna, se compară între ele două 
ramuri de producție, atit cu privire la folosul ce-l reprezintă 
pentru un anume scop, cît și cu privire la valoarea lor pentru 
economia națională. gt l 

Posibilitatea unei comparații a două ramuri de producție 
oarecare, tinind seama de importanța lor economică pentru 
țară, este — atit pentru știință, cît și pentru politica de 
stat—un ţel deopotrivă de important. 

„ În cercetarea formării venitului naţional de către diferi- ` 
tele ramuri de producţie, teoria economică pură — dacă 
vrea să înțeleagă — nu poate să renunţe la aceste comparații, 
care se bazează pe principii obiective și pe criterii convingă- 
toare. Tot astfel, politica economiei planificate, la fixarea 
obiectivelor ei — și anume cu privire la favorizarea acelor 
ramuri de producţie care oferă economiei naţionale cel mai 
mare avantaj — va trebui să se sprijine pe asemenea compa- 
rații, 
-~ Posibilitatea de a compara între ele diferite intreprin- 
deri și diferite ramuri de producţie, cu privire la importanţa 


65 5 





E 





PERE 


tul sau raporturile dintre produsul fiecărei ramuri de productie 
“și mijloacele 












lor pentru economia națională, trebuie să fie luată în cons 
derare, în primul rînd, de către cercetătorul economis 

§ 24. Ce trebuie considerat principal ca bază pentru 
asemenea comparații? 

Comparaţia trebuie să fie mai întîi, şi înainte de orice, 
economică. Este de la sine înțeles că știința economică, cą 
parte a științei sociale, și politica economică, ca parte a poli 
ticii de stat, trebuie să se întrepătrundă reciproc în sferele 
complexe care le cuprind. Prin urmare este, de asemenea 
de la sine înțeles că criteriile pentru aprecierea activității 
diferitelor ramuri de producție se înfățișează felurit şi reflectă 3 
toate punctele de vedere care condiționează obiectivele 2 
sociale și nationale 

Dar, în această privinţă, datoria științei economice con- 
stă în” a-și constitui propriul ei criteriu pur economic de. 
apreciere și a-l aplica în studiul realității sociale, chiar dacă: 
nu poate trece 'cu vederea celelalte corelaţii și criterii de 2 
apreciere. Cu alte cuvinte: este recomandabil și chiar indis- 
pensabil:ca știința economică să-şi propună o sarcină oarecum 
unilaterală și pe baza acesteia să fundamenteze fenomenele 
economice, în primul rînd, și înainte de orice cu ajutorul ` 
criteriilor economice de evaluare 

După cum vom arăta mai departe, în primul capitol al 
părții a doua, deviza noastră — dacă voim să promovăm într- 
adevăr știința economică — trebuie să fie: „primatul econo- 

micului. Iată de ce, în cele ce urmează, ne propunem să 
comparăm științific, din punctul de vedere economic, dife- 
ritele ramuri de producție ale unei țări. 
„Două ramuri de producție diferite — ca și două întreprin- 
deri diferite — realizează fiecare, cu concursul diferitelor 
forțe de producție, rezultate diferite. 
Scopul lor este producția; mijloacele lor sint oamenii 
Și capitalul pe care îl întrebuințează. O comparație a două 
ramuri de producție între ele înseamnă de aceea o comparație 
a rezultatelor economice realizate de ele, ținând seama de mijloa- 
cele pe care le întrebuințează. l 
Din această, cauză este indispensabil să 












A 
Si 
a 
d 
Zb 
de 
` 
e 
$ 
i 
S 
A 
2 
SC? 
23 
8 





se exprime rapor- 


întrebuințate de către aceasta. Bineînţeles, 
atit produsul cit și mijloacele trebuie să fie considerate din 
punctul de vedere totalitar al economiei naționale în întregul 
ei și nu cumva din punctul de vedere individual al conducă- 
torului întreprinderii. 


66 





z3r Trebuie 


dar să se exprime clar, în cifre, Ge o E 
nomic al fiecărei ramuri de producţie o pe d 
iloacele economice folosite în această e 
ortul — sau raporturile — între unu „Şi 


podisul cco 


este ort i ) i 
EE e și mij ntrebuințate pentru 
un produs oarecare și mijloacele î ţ p 


l obtine. Această noțiune oferă o expresie EE 
Je potrivită pentru a aprecia folosirea corespunzătoa a 
e S A . . k , 
ijloacelor în industrie. 8 Laesch 
EE pe care voim să le ata a expr str 

i ă și ea națională a unei ramu 
i ă și valoarea națională a unei ramı 
rtanța națională și y ea naj u 
EE sînt raporturi cuprinzătoare, standarde dée 
E caracterizează acele ramuri ale producției e Se 
ărora trebuie să li se acorde cea mai mare importa S 
e 25. Cea dintii problemă pe care ne-o punem GE 
rin urmare, în evaluarea randamentului economic al : 
E ramuri de producţie. Apoi, acest GE E EC A 
ități abil arabilitate între ace 
î i care stabilesc o comparabilitate ac 
EE atui nomic al fiecărei ramuri de 
diferite ramuri, Rezultatul eco X > A 
) d ăi acția ei reală. În ce constă ți 
roducţie constă în producț n ons 
SE a unei întreprinderi sau a unei ramuri de producție 
si cum poate fi evaluată aceasta? 


2. NOȚIUNEA DE PRODUCȚIE NETĂ 


$ 26. Pentru a calcula producția reală E EE 
de producţie este natural să nu răminem la E SE 
a producţiei. Producţia brută nu este determinan ă EEN t 
activitatea industriei, nici pentru aceea a Au ua Gd 

Într-adevăr, în valoarea brută a producției Ke SE 
de producţie oarecare se află încă Și ai Ee es 
fost create de către această ramură de produc SE? aten de 
acestea, sint încorporate în produsul final, aaa aul 
pe deplin justificat ca din valoarea brută a produc Se S l a S 
ramuri economice să fie scăzut tot ceea ce E 3 A E 
anterioară, preexistentă activităţii de producţie a aces SH 


67 


i 
| 









vii. Primai chestiune care se impune este aceea pe 
A, rmulat-o mai sus în chip sumar și anume: de ce, 
EE roductei reale a unei ramuri de producție, 
e EE a din valoarea brută a produsului valorile 
GE SEN sînt: materiile prime și auxiliare (respectiv 
ep Ee vergin exterioară și uzura instalațiilor? | 
EE i Sin urmă valori nu sînt și ele create la rindul 
J SC i ESCH proces de producție și printr-o folosire Ss 
ee T capital de care trebuie să se ţină seama? 
e SS E le separăm de producţia netă şi să le tratăm 
l Te Se baza unor criterii de apreciere diferite? . | 
SE SE nsul este clar și: simplu. Noi mu facem nici o 
aa între procesul de producție al materiilor ue 
i al altor materii evaluabile în același mod) și acela al 
E fabricate. “Dimpotrivă, noi | ne Ee SEN 
S simplu, sarcina de a demonstra ce trebuie să se iînțeleag 


pentru agricultură: seminţele, materialele 
tibilul, 






e, a a capitalului care se transformă. 
„în mijloace de producție, adică în materii 
„auxiliare și mijloace de muncă, nu-și 


| . ă, care se obtine într-o anumită indus- 
: S BT a se eală, care se obține într-o anu tă 
P x a a , fait i n acea roducție T Arda ge H WW A K A 
i pari SE ES Sg Ce Sen S Zoe sau îi anumită ramură de E GE ES en 
n opozitie cu acest „capital constan A f ` eastă: producție reală, a, p 
eer SC? Pe e PAL d : erare această pr ef G dE 
zează astfel, în continuare, noțiunea „capital var vorba de a SC E E apare în SE cel mai clar ca 
trivă, acea parte a capitalului care se transform nimic altceva decit aceasta, i 


| 
i j isibil să adăugă > a producției — cum este ` 
de muncă își schimbă valoarea în procesul de R pac a e A dee picta ana die E | 
GE sau în alte ramuri de producţie. ; GN A 
Este de la sine înțeles că fiecare obiect, în în GC SC 
constituie rezultatul activității tuturor întreprinderi or r 
ținînd la diferite ramuri de producție — după Ee gia 
modernă — în structură verticală. Această activitate ec 


i i stat alui li fas 3 ii Joch a 
i Lag ,- re n fazele întregii producţ 
Această terminologie a lui Marx este justificată din ` T ER EES Sa ET A GE 
s4 i i GES . H Deag J `. TIET . aceslul O Le | Y Sea Lë A zi. A ER: 
punctul de vedere. individualist al capitalistului, pentru 2 Erste tot asa de clar că această marfă în totalitatea ei 
care valorile preexistente, necesare ciclului de producție, 2 i 


este rezultatul folosirii muncii, și capitalului, Dar, SE 
diferite folosiri pot să fie mai bine evaluate dacă se GE x 
separat producția reală a fiecărei SE pe ini 
la crearea ei și producția reală a fiecărei aze de înno 

i Metoda noastră de calculare a producției renle Se SC 
dar, din punct de vedere logic, pe deplin pd Ala S Gi S S 
preexistente, care există independent de SS ea SS Ge 
a unei întreprinderi sau a unei ramuri de proc ucție, nu pot 
fi luate în calcul ca producţie reală a acestei EE 
sau a acestei ramuri economice. Căci, dacă acestea din urmă 


Ee e 


„al economiei naţionale, considerăm capital numai capitalul ` 
„4 Dest si capitalul de rulment al întreprinderii, dar nu şi 
z ` achizițiile care se fac din acesta din urmă şi salariile plătite. 
o nainte de a examina în detaliu toate aceste valori, 

apare indicat să ne oprim asupra acelor probleme pe care 
e pune evaluarea tuturor acestor valori Și în consecință și 
evaluarea valorii — diferență, care reprezintă producția 
netă. 


Zë 








E 


DEN 





Karl Marx — Friedrich En gels, Opere, vol, 
Cap. 6, p. 221—222, Editura politică, București, 1966. 


tei ii a $ ` : anala at, Milano 
SS Vents critica semnată L.S. din „Industria Lombarda‘, ano, 
3 sept. 1932. 2 : 


3, Partea întii, 


68 69 





ia ikii 














nu ar fi existat, atunci aceste valori preexistente ar fi avu 
totuși pentru economia națională -aceeaşi valoare Și ar f 
putut să găsească întrebuințare atit în consumul direct 
cit și în export. POO i ` 
Cu toate acestea, s-ar putea obiecta că producerea mate 
riilor prime (ca și aceea a materiilor auxiliare Și a energiei 
a fost ocazionată uneori indirect prin activitatea industriilo 
de prelucrare în a căror întreprindere au fost utilizate. Dac 
aceste industrii n-ar exista, atunci unele materii prime, ş 
în special acelea al căror transport și export oferă anumite 


argila pentru producerea cimentului etc.) n-ar avea aproape 
nici o valoare. Vom reveni, de altfel, mai tirziu asupra acestei 
afirmații, care pune în adevărata ei lumină importanța și 2 
rolul economic al industriilor de înnobilare. Pentru moment 5 





torului 29. AC 

S-ar putea dar crede că ar fi mai logic și mai simplu să 
se calculeze producția netă a unei întreprinderi ȘI a unei 
ramuri a producției naționale, pe baza datelor statistice 
existente, însumînd valorile mai sus amintite. 

Dacă nu procedăm totuși în acest fel este pentru două 
motive: primul practic și al doilea teoretic, care este de altfel 
mai important. decit primul, căci el se referă la concepția: 
noastră specifică asupra valorii. Wa 


CINA ie ARI a) MOTIVUL PRACTIC: 


> $.29. Metoda însumării salariilor, impozitelor, dobînzilor 
pasive şi a beneficiilor. întreprinzătorului — deși aparent 
mai.simplă — nu ar fi total exactă și nu ne-ar da o idee 





4 


+8 Analiza: detaliată a repartiției valorii unui produs între: diferiții 
factori de producție se va vedea în tabelul prezentat în $ 39... - 5 


70 


iei dietei pipi br folia ai ii i nad eri pe ee Pa RR 


ustă 


a valorii producției nete a unei întreprinderi sau a 
„ne ramuri de producție. 


A 


a Într-adevăr, beneficiile întreprinzătorului (acţionarilor), 


entate de către societățile industriale în bilanţurile lor, 
rez i 


ou corespund. nicidecum beneficiilor reale ale întreprinză- 
nu 


lui, chiar dacă la întocmirea acestor bilanțuri tendința 
EE ziune fiscală nu a fost determinantă. Este de-ajuns, 
e pildă, caamortizarea anuală a utilajelor unci întreprinderi 
că nu corespundă exact deprecierii fizice efective a R 
utilaje, adică uzurii tehnice reale a acestor utilaje ni e 
anului respectiv, pentru ca beneficiul acestei. întreprinderi 
E fie artificial redus sau sporit. RC RE Ch 
Există, ca exemplu, multe întreprinderi industria e care 
obisnuiesc să facă o amortizare foarte grăbită. Acestea ajung 
în câțiva ani să-și evalueze în bilanț întregul aparat. de pe 
ductie — aflat încă în perfectă stare — cu o singură n 
sau un singur dolar. În aceste întreprinderi beneficiile reale 
ale întreprinzătorului vor fi diminuate artificial pentru durata 
acestei rapide amortizări. Dimpotrivă, ele vor fi mărite 
artificial dacă nu mai este nimic de amortizat. 
Pentru aceste motive — și pentru încă alte motive a 
căror menționare ni se pare inutilă, sau pe carele vom dezvolta 
în altă parte 2 — rezultă că nu este exact să se determine 
roducția netă printr-o însumare a salariilor, impozitelor, 
dobinzilor și a beneficiilor nete pe baza bilanţului anual. 
Apare mai degrabă indicat să se recurgă la producția brută, 
din care să se scadă valorile preexistente (materiile prime 
si auxiliare, combustibilul și uzura instalațiilor): KE 
| Totuşi, trebuie admis că pentru o perioadă lungă de 
timp — de pildă pentru 20 de ani —- se poate obține o mal 
mare exactitate în calculul producției nete dacă se adună 


“impozitele, dobinzile şi beneficiile de orice fel indicate de 


societăţile industriale, dat fiind că, pentru un interval mai 
lung de timp, suma totală a amortizărilor corespunde aproxi- 
mativ deprecierii fizice a aparatului de producție. 


bi MOTIVUL TEORETIC: 


§ 30. Dacă se defineşte și calculează valoarea producției 
nete a unei întreprinderi ca o sumă a valorilor (salarii, impo- 





23 A se vedea mai jos la $ 33, 56 și 57 problema preţurilor care trebuie 
avute în vedere la evaluarea producţiei brute. — : l dE Zë . 


T71 





zite, dobinzi pasive și beneficii ale întreprinderii), în 
de a se defini și calcula această valoare ca diferență între 
valoarea producţiei brute şi valorile preexistente, at 
1 prin aceasta, se creează impresia că se 
„producţiei nete își are originea și 
| ţie și se riscă astfel acceptarea î 
perimate a valorii... ` 


$ 106, 107, 108; 109, 186. 187 
astfel de toate pericolele care 


3. PRODUCȚIA. NETĂ ȘI TEORIILE VALORII 


$ 31. Ce relație există între definiția noastră a producției 
nete și teoriile valorii? În definiția valorii noi nu ne situăm, 
în nici un chip, pe terenul teoriei obte 
` expunerile lui Ricardo, după car 
dacă conțin aceeași cantitate de m 
„Nici forma mai generală a acestei te 
unui obiect este determinată de costul său de producție. 
Dimpotrivă, noi înțelegem să luăm în considerare toți factorii, 
atit obiectiv cît Și subrectivi, care contribuie la formarea valo- 
— Tilor și ne situăm pe terenul teoriei moderne a echilibrului 
„care, de asemenea, are în vedere multilateralitatea factorilor 
constituenți ai valorii. SEH l 
De fapt, punctul nostru de plecare e 
între diferitele valori de schimb, care 
național și internațional de bunuri. 
trebuie considerat ca un fapt incontes 
au contribuit toți factorii, obiectivi și subiectivi, stabiliți 
de știința economică. De aceea noi nu introducem noțiunea 
de producție nelă „a priori“, ci o scoatem din însăși realitatea 
economică, care se prezintă ca rezultat al unei diversități 
de cauze și influențe prelucrate științific, a 
„Din această cauză valoarea nu ar trebui să fie confundată 
> Cu costurile de producţie. Dimpotrivă: deși cunoaștem punctul 
de plecare originar al valorii, adică echilibrul tuturor valorilor 


e două valori sînt egale 
uncă, Noi nu acceptăm 
orii, după care valoarea 


ste echilibrul existent 
se stabilește în schimbul 
Acest punct de plecare 
tabil, la a cărui formare 





72 





ȘI cauza în costurile de produe. 


ctive, pe care se bazează y 


o 


See EE 
a pamint nare 


n 


inimioara aid 





„PA 
fun 


„Joare. 


valoarea br 








: S cestea voim „a 
` un în completarea lor reciprocă, cu a ua A ne | 
prea ae here ET stadiul || 
enunțăm cetările mai curind exclusiv pe 
damentăm EE spre a ajunge în acest mod la 
| echilibrului valorilor, spre a n al noţiunii de va- 
final al E asupra aspectului intern al no 

GC, pţie E 





o nouă conce 


he : <întem de părere că 
ai multă claritate: noi sîntem d P SE 
eege tă atît un aspect extern cit deea Wa EE 
4231, d  A pi D a și 
GC aspectul extern, noi considerân ee 
Ee e orice discuţie acela că există un anum 


À ă d at dat relatia de schimb 
E SE caracterizează la un moment dat relația 

Tibru, ca 
echilibru, " 


> Y urilor. £ ȘI ~ ` ` gg A 
a tuturor mărf de la sensul extern la cel intern al valor GE 
unge SAR ie eane dl tă à munca 
EES i Ges "o cardo, noi nu consider St aducea 
i EE Elementul nou pe care e SECH Stee 
este Se următorul: pornind de la aspec i e E 
A. die în el toate elementele cauza ep Honam gë sta 
pa a Ster le atribuie valorii, noi e DEE 
ME A f 3 a fie amu) 
EEN ntru fiecare întreprindere și pentru heca iile: 
Alan: — (zi 4 > on d ay e GE i, 
po ție — producția netă a acestora i și influențe 
de producți de Schimb conţine toți acei factori a Sa Te 
Valoarea de schim j ial al tuturor valorilor. Ea 
x - ondial a e 
3 : ină echilibrul m i actorii obiectivi 
care SE urmare — ipso facto — toți GE See 
dE care determină valoarea. În 27 din Se factori 
ȘI SUDIC cp neglijează nici unul dim acer jaci 
7 pei au y U neg 2105 SE E t 
FĂ NU 1gNOTEAZA ȘI NU NESH valorilor de schimb. Este 
A erini valorile şi echilibrul dee ilor Aa SS Ge ae 
çare arcs Noi nim de la un schir pe elan 
a iaz a fi că noi nu pornim ade arate cu costuri 
prin urmare clar -ductie egale sint comparate cu CO 
la care costuri de producţie eg KE 
ctie egale. ; s ca un rezultat, iar nu ca 
de SE RE producția netă ca un ee BEE 
S Ge a echilibrului valorilor de schimb; gh Ee 
S er determinată prin cauze diferite, e echilibrul care 
na ei acestor cercetări, ca o funcție a e i 
cadrulu e ` : BEE 
org 2. i EPERE D s-ar putea 
ne E afară de aceasta, noi nu vedem cum a dute 
pRa turile de producție la o definiție a H EEN 
ajunge prin cos rea producţiei nete anuale a u 
Gu muncii. În fapt, valoarea pr Eli valori deschimb 
e itor poate fi stabilită numa! uita hinh cre va 
muncitor poa brute, adică prin valoarea de schimb ce GN 
SE chilibrul tuturor mărfurilor de pe i 
i determinată prin e EE a un elemen 
A e ee AA et producţiei nete apare aștiei ga + echilibru 
mondială. Valoarea, este expus influențelor. aces en x 
din, Carie iaun E ional. Dim, această cauză 
ee lorilor în schimbul internațional. Din. ace si 
al valo , 


$ ` SÉ 
a R E 


73 














i 













Com. 
a suma lor totală să egaleze 
librul internațional al vale. 
rilor. 
În fiecare întreprindere, salariile, 
plătite creditorilor și beneficiile trebuie, în mod obligatoriu 
să-și împartă între ele marja care se formează între „plafonul 
prețurilor produselor brute 

șeul“ prețurilor valorilor 
întreprinderii. De accea nu 
și preliminar este permis să 
asupra formării valorii de schimb a mărfii. De altfel 
situaţie este de elucidată. ; 
cu toată greutatea, că nu vecunoaştem, 
Î în nici un chip teoria costiirilor de roducție ca o teorie a valorii. 
` Definiţia pe care o dăm productivităţii este în acord cu defi 
nițiile și cu cele mai noi interpretări ale valorii de schimb, 
care — în noțiunea echilibrului — include cele mai. diferite: 
și subtile cauze explorate 


Pentru a trece de la abstract | 
exemplu: să presupunem că este v 
„bazează pe o invenţie foarte recentă. Aceast 
„urmare, din punctul de vedere al un 
un caracter de monopol. Pe ce 

~ rea? Şi care este producția net 


ale acestei întreprinderi și „plan: 


ei țări sau al unei fabrici, ` 
cale trebuie determinată valoa. 
ă corespunzătoare în alcătuirea 
ei? Sînt costurile de producție, cele care îi determină valoarea? 
„Desigur că nu. În realitate trebuie luate în considerare 
multiplele elemente care determină valoarea de schimb: 
„pe de o parte, cererea va depinde de gradul de utilitate 
practică al acestei mărfi, de puterea de atracție exercitată - 
„asupra cumpărătorilor prin anumiţi factori psihici (cum 
este vanitatea de a poseda un lucru nou, d 
moda etc.); pe de altă parte, cererea va fi influenţată de 
imposibilitatea de a se produce un număr mare de exemplare 
din marfa care se bazează pe această invenție, mai departe 
prin tactica de a ridica acest preț ca urmare a lipsei concuren- 
Tei și abia în ultima linie prin însuși prețul de cost. 
Există astfel multe și variate elemente care contribuie 
la stabilirea valorii de schimb (prețului) a acestui produs 


74 


impozitele, dobinzile 


pînă acum de știință. i 


a concret, să cităm un. 
orba de o marfă care se 
ă marfă are prin 


ee 


orința de a urma: 





GE 


ZE EEN 


Sei 


GE 
SC 


ERES IONE indic iar i acacia ao e EATR YA 


„NOU, dor ; : 
mai aproape granița LE 


“cu amănuntul) 


de schimb care—la rîndul său — ES 
S (limita) pe care o pot EE elementele 
alarii, dobinzi, impozite, beneficii ee SE 
sale cazul unei invenţii, adică a u i. ii 
a ste evident foarte mare și cum pe piața E 
jă largă pentru s zg 
1 cânt fixate rămîne astfel o marjă lar E, E a 
salariile Se capitalului. De aceea, nu Geste Ee 
E care poate fi mic, trebuie să de fi ar 
lat în salarii, ee i mai curînd valoarea de schim Cu Se 
een este aceea care determină graniţele ȘI =- se 
cuprind celelalte elemente ale repartizării şi inclu 
-a cuprin SE e ` SEN 
ce Get a factorilor de producţ ` Ee 
în WE Rezumind, accentuăm încă o da EE 
$ S ER producţiei nete nu se E S GE 
stia iá a valorii și cu atît mai puțin Ge e i S E 
SECH l cii sau pe prețul de : orii. 
Z valoiii — pe prețul mun rețul d = 
SE a înțelege producția netă ca E o ea 
E se prezintă ca un rezulta! al SE ui SEH 
miti tuturor factorilor determinanţi, al aces G a Sa 
a S stă definiţie nu are în ea nimic SE e sl 
„Acea pici un mod, după plac, realita ea e n GE 
E duce la un factor unic, ci, dimpotrivă, ia SCH Se? 
3 redu ctor un. K Ee e 
VE Siet și tine în plină evidență totalitatea factor 
derare t şit a a 
c ituie această realitate. l p l 
ag Do EC şi cuprinzătoare a tabloului w 
1n A Si - -x $ H el a J m 
i e i al vieţii sociale se reflectă în întregime ` 
și nuanța a i Í 
itia noastră. | | i taierea ata EE 
nit $33. O problemă de importanță EE Su 
Dach alculul producției nete trebue sa `| 
i dacă pentru calculul p D SE 
ști da e profitului final, preţurile E sir E 
ca ul comertul exterior al aceluiași Gë ee SE 
Deg ; scăzut care trebuie să fie plătit pentru ace: Ee 
GE tăm, sau — în alt caz — prețul ce 
aae A au a E pentru acest produs în vreo 
dicat care ar putea fi obținut pentru a 
yidicat c : ; 


S unt 24 
ţară prin export *. 


acea valoa 
costului: 

Desigur, de 
această marjă € 








calculată pe baza prețurilor sp ed 
as fi i calculat, în orice impre- 
ă fi s final va îi calculat, în or i 
S a spune că fiecare produs lina Be 
ivalează cu a spune că fie rodus îi pa n a acad pe a 
echi rasat ESCH Ges bună convenienţă din a de pu și EES 
E i i áşe reţurile exterioare se c 
jarare, -i interioare depăşesc pret are se ci es 
interioare depiş Serg sus di ante je 
Se cele mai coborite, care ar trebui i a. 
SS i >. LI D D A o od > dea i] 
ă erioare sînt interio 
căror preţuri inter ntinteripare pă a 
S ă reni exterior cel mai ridicat, care ar putes 


P DEEN 


“24 Această evaluare a valorii, 


e x 


dusele ale căror prețu 
după prețurile exterio 
ca import, iar produsele a 
extetioare se calculează dup 
fi obținut prin export, 


< 


5 





oi SE problemă este cu atit mai importantă cu 
SE — SE SE concepției și al calculului product 
unen (vezi § 50), precum si a productivi ta 
3 D i ȘI E 5 ă i 
Sa aerul e ll i pi Ss productivității capita- 
Răspunsul la această chesti i 
s această chestiune i 
D H E 4 da a O A nu i 
ŞI nici exclusiv, Sînt cazuri în care SE i ee 
GE EE ; i , ta netă tre 
S e calculată pe baza prețurilor interioare ale d Re 
inal, după cum sînt cazuri în care ea trebuie să fi e 
a v Ss S H d D 8 E E le c 
Se De SC prețurilor exterioave-ale acestuia. Oricare ar fi ca 
e Go Sa se precizeze totdeauna exact pe ce bază s-a eg 
pro sua SE spre a evita neînțelegeri. . Geer 
“n general, cînd este vorba de a stabil 
In general, a de a stabili i 
EE producţia n 
Si SC E im raport cu o bază de comparaţie SE 
țională, ule să se evalueze pre i d 
ee Ze produsul final n d 
pı p Interioare, ci după prețurile exterioare 25 iza 
MR ecua ac este „Vorba "de stabilirea valorii 
EE nete a une! intreprinderi, este necesar să se stabi 
d Adevărata contribuție a acestei intreprinderi la veni A 
ee E să ne permită comparatia cu situația în car SE 
ia [mata 7 "1 3 nala î AFE cei v 
o” cre HU ar exista. Atunci este, natural evident SE 
Cp = mi pape d wi R ` ` 
se ia îi considerare la produsul net obtinut supraprețul în 
raport cu străinătatea) d me Ale 





reale a: 


REEL 





SE EE EEN vamale. Aici este 2 
: KEE E TEETE artificială pretului E 
final. ficială d prețului produsului = 
Cu, alte “fuvinte, dai | i 
„Ste cuvinte, dacă  întreprinder ee? Sr 
e | La eprinderea prot so i 
existe : ista nici i 4 protejată nu ar į 
a 4, nu ar mal exista nici o taxă vamală iar a SE i ar a 
țării cu produsele realiz ate da. oun ID OV zionarea SL 
EE Ee zate de această intreprindere s-ar ji 
EE pr S CW din străinătate. Țara ar primi atunci i 
a Mărluri la prețul strănătății — i 
aa Prețul Strâmătății — cel mai A ‘| 

I shetani AH al] i e — 
(făcînd abstracție de cheltuielile de transport) isi S 
De del SE industrii- în folosul națiunii | 
kr dpaue ilerenta re V Hand s i 2 
> culatä la prețurile A intre valoarea producţiei ei brute ca/. - < 
TTC străinătății — şi anume cele mai coborite — | 
A. e— 2 


cu care s-ar putea imporia din 





străinătate, dacă această 





25 Annet? a A 
Deg ana de calcul este singura corectă. 
H EE pun metoda simplă și falsă, pe 
E $ GG e să n ci (vezi „Industria Lombard 
pă a easta metodă se ajunge la valoarea i 
ee din această valoare taxele e 

vamale nu este t i atit de si | l 
ee A N de simplă. Creşterea prețului pe piața mondială a 
a i sie S Sos oc Potrivit cu nivelul taxei vamale. De aceea 
a ancient să se scadă din valoarea interioară ärfii 
€, Spre a ajunge astfel exact la prețul pietsi moaie GH 


Ea nu poate fi, în S 
care ne-o impută în 
barda“ din 5 nov. 1932). 
Mterioară exactă a producției 
respective! Influența taxelor 





76 


D 


DEE 





Producția sa finală la pr 


brute si 







pase 3 


` 


u ar exista, și valorile preexistente (vezi $ 26. 
cînd. este vorba de a stabili contribuția reală 
e o aduce economiei naționale — prm ; 
e o creează — trebuie să se calculeze 
ețurile care s-ar obtine în străinătate, 
ndevea și taxa vamală nu ar exista. 
inderi protejate prin măsuri de 
stat salariile, impozitele, dobinzile „către creditori ȘI E 
ficiile intreprinzătorului cresc pină „la Ke Ge E 
si aceasta numat datorită faptului că D eine Pro ES i 
pri înt sporite artificial prin protecția vamală. : ` „d 
ă s-ar calcula prin adunarea elemente- 
lor amintite mai sus (vezi $ 28) sau — ceea SEN la 
același lucru — scăzînd valorile preexistente, din valoarea 
producției brute calculată la prețurile interioare (care în 
mod necesar sînt determinate de protecția RE 
lucra cu O metodă falsă. În acest mod nu se poate sta a i 
roducția netă reală care singură poate SE pentru aprecierea 
importanţei reale a unei întreprinderi e D 
"Această corelație ne dă, în același timp, un nou exemplu 
concret. că producţia netă nu este egală cu prețul de cost 
și că faţă de costuri e t aloare ind ee 
care își datorește nașterea echilibrului EE general. 
„Dar, în opoziție cu acest caz general, există Și anumite 
cazuri particulare în care sintem obligați să calculăm pro- 
ductia netă pe baza prețurilor interioare. Astfel este, mai 
ales. cazul în care se folosesc statistici ale ramurilor de pro- 
ductie în care evaluarea produselor se bazează în mod nece- 
sar pe prețurile pieţei interne. Fat l 
Tot asa este de amintit cazul în care este vorba de veri- 
ficarea diferitelor elemente ce compun valoarea producției 
“brute a unei întreprinderi sau a unei ramuri de producție 
(vezi $ 39 și 40). | f 
În acest caz, trebuie avută totdeauna în vedere această 

situație particulară și aplicate corectivele necesare (vezi, 
mai ales $ 139 și 140, cazul productivităţii muncii calculate 
pe baza preţurilor interioare). 


, üsecintă; cin 
e eape o întreprinder 
roducţia netă pe car 















dăcă întrepri 
"În cazul unei întrepr 


Dacă producția net 





ate deci afirma că această metodă corectă de calcul a producției 
poate să modifice total impresia pe care O 
dacă am apreciat-o numai superficial după 


26 Se po 
nete în anumite circumstanţe, 
trezeste o anume întreprindere, É 
prețurile ridicate artificial prin protecția vamală. S 

br 


77 


a reprezintă o valoare independentă, „_ A > l 





NI 
si 
i 
i 
| 














Ei DN) 
534 În critica noțiunii noastre de 
putea invoca, în mod îndreptăţit, o altă obier 
putea ridica obiecția că interpretarea dată 
nete se bazează pe o apreciere rig 
produse, fără ca să se ia în c ă 


2 


onsiderare dacă, din punctu 


de vedere al economiei naționale, această v 
zintă cumva o rezervă de bunuri e 
cum sint de pildă mineralele. Cu 
națională nu este indiferent dacă 


u epui- 


o Că această distincție este întemeiată 
în ` Ga | Hy e ` LO 
E negat, totuşi importanta practică și istorică a 
acestei (distincții nu este chiar ant ` i 
tei. t lt de mare. Exempl 
Ke Ru, atit , E: ele de 
E dna completă a rezervelor miniere sînt destul de rare; 
pe] gă aceasta, descoperirile noi compensează, fără întreru- 
Į i în oarecare măsură, zăcămintele epuizate. 
„IM orice caz, trebuie să ăugă 
În Caz, e să adăugăm această 
a. Orice „caz, S | acea o 
critică celor care își propun ca sc S Ss 
ȘI îmbunătățire a concluziilor 
procesului de producţie Și av 
E SE E economic. Vom arăta, în cele ce urmea- 
ză, concluziile forțat unilaterale j i 
i ; i ta Ale pe care ni le dictează 
calcularea valorilor lus i i jieca e 
produse, trebuie să fie adaptate în fi 
Ce e ) să ptate în fiecare 
oment cadrului multilateral structurat al realități inational 
ȘI internaționale. i de-ai 
$ 35. Referitor la productii deng o. 
35.. a producția netă este încă 
535 R 4 : e ec 
explicăm, în plus, de ce SE 


nu poate să fie, 


rvație 
op o completare, o corectare 
noastre, prin examinarea 
alorilor de producție dintr-un 


i necesar să 
includem în valoarea acesteia si 


„Salariile (vezi și $ 28, 29, 30 și 39). 


„Industria Lombarda“, Milano, 3 scpt. 
Idem d'Alber go. 
Idem Gan Semi. 


De asemeea vezi iti [4 Dig 
- ASE Sea, ez critica lui Ines Ca i si 
SE 3 Aa ul Erne sto C 18 nci din sl Econcmia' > 


Vezi Tască,i sa a 
Z iȘcă, în „Arhiva pentro stiintă ei i 
5 a pentro știință și reforma socială“, București, 


78 


producție netă S-ar. 


ST 









si 


a optsprezece EE eebe H 


iti iei 


BR 


pitt ta tata et e EE, 
Eed recete breng tina ata einer eat 


oaia 





Sid 


_ ovar. unii economiști, cînd examinează valorile 
antr? dee, cesul de producţie, includ între ele şi munca, 
consum Ge z Pi a considera munca între valorile preexis- 
cega ce Tet aa. logic că, pentru a se ajunge la producția 
Ger Ke să se scadă din valoarea brută a producției 
netă, SCH | Ww 
SE SE cu întreprindevea. care o întrebuințează, 
eg preexistentă. Este just, că forţele de muncă 
EE existe inainte ca întreprinderea, să fi existat, 
A S ie pot să rămînă fără întrebuințare, sau pot, 
EE d Ge nu există încă, să-și găsească o între- 
e ud e e deosebească de aceea din întreprinderea 
a aia EIER Prin urmare întreprinderea oferă o posi- 
A tate de muncă și, îndeosebi, o ocazie pentru o anumită 
ue ce urmează se va vedea ce importanţă revme 


naturii întreprinderii, cu privire la calitatea muncii SES 


de ea şi la retribuirea munci. ` CS 
Dacă s-ar concepe munca in general, și de asemenea 
munca de calitate, ca o valoare preexisteniă,, da Ge 
fi egală cu afirmația că. intr-o țară, E SECH Se SE 
și într-un oarecare loc, toţi oamenii produc toa Si a 
cu aceeași intensitate. Aceasta este ca Și oa er Ge 
presupună în fiecare om — fie că el munceș SE a n 
sau fie că el nu munceşte nicidecum — 0 capacitate E 
si absolută pentru producerea continua CR valori cu un Ge 7 
ment mereu neschimbat și constant. Numai CT, e căi 
utilizarea unui muncitor într-o întreprindere nouă ar SE 
zenta consumul unei valori preexistente reale și indepen ente 
de existența acestei întreprinderi. Numai atunci a 
ar constitui o valoare de aceeași natură și de același E SEI 
cu materiile prime, cu combustibilul sau cu maşini Se a 
o valoare la nașterea căreia întreprinderea de. producție 
n-a. contribuit cu nimic. E 
Dar, în realitate, munca pe care un muncitor poate s-o 
desfăsoare este o valoare virtuală și potențială, pe care See 
existenta unei. întreprinderi o transformă intr-o SC 
reală. Mai mult decit atit, această valoare reală EE 
în mărimea ci, foarte mult de posibilitatea activități GH 
muncii, ca și — după cum se va arăta mai tirziu in capitolele 








es Yezi Tasch, op. gii y 


79 














E a a Ea 


SERGEI 


seen 


următoare — de natura întreprinderii 
posibilitate de activitate. SN 
„Din acest motiv, valoarea muncii 
"1 producția netă, care trebuie să 7 
| a tuturor factorilor de Producție. 
$ 36. Printr-un raționament ar 
— ceea ce este de altfel și mai evident — că 
mandabil să se exclud 
tele (căci acestea nu-ar fi plătite dacă între 
exista, și îndeosebi nu ar” 
zile pasive către creditori ( 
existență și ca mărime de întrep 
nici beneficii] e. (care sînt și 
întreprindere). EEN | 
În rezumat: fiecare factor izola 
ducția netă creată de o întreprindere trebuie avut în 
a evaluarea acestei producții. Cînd r 
a Studia rezultatul total a] acti 
întreprinderi, atunci este 
în calcul toți factorii, 
Conipărația între întreprinderi 
naturi, nu ar fi corectă, dac 
al activităţii fiecărei Întreprinderi, 








AE D 


4. CALCULUL PRODUCȚIEI NETE 


§ 37. După această analiză, poate prea detaliată, care 
a fost provocată de anumite confuzii ale criticilor noștri, 
putem să procedăm la o examinare exactă a tuturor valorilor 
preexistente. Să începem. cu industria: 

1. — În primul rînd, materiile prime_si materiile auxili 
are TI. Acestea trebuie să le socotim cu prețul lor de cumpărare 
inclusiv cheltuielile de transport pînă la fabrică 30, Este, 
evident că aceste materii prime au fost, la rindul lor, obiectul 








29 Sub acest nume se înțeleg materiile de natur 
culorile, produsele chimice, substanțele de apretaj 
întreprinderii. 
30 O valoare preexistentă, care de asemenea nu trebuie neglijată, constă 
" din suma, cheltuită pentru achiziționarea diferitelor materii venind din afară 
(lumină, încălzit, apă etc.), ca și de cheltuiala pentru diferite servicii (mici 
transporturi, descărcări etc.), care au fost efectuate de persoane ce nu 
aparțin personalului fabricii, 


ă, accesorie, cum sint 
ete., aduse din afara 


80 


care oferă acea st 


1alog se poate demonstra 
nu apare reco: 
ă din producția netă nici impozi 
prinderea n-a 
ar atinge același nivel), nici do b în: 
care de asemenea depind ca 





prinderea care le plătește) 
mai specifice pentru Teen 





t care contribuie la pro- 


vedere 
e propunem țelul de 
vității economice a fiecăre 
nedpărat necesar să introducem 


individuale, de diferite 2 
ă nu s-ar evalua rezultatul tota] 


2 
7 









z i i ege SI $ cî A 
g i H inier C a (indus t ial 
H GE 


Soe? SNE SS ătat deja mai sus, 
E de semiproduse) dar, cum s-a arătat dej 

A Set: 
este vor 


e SE E Se materii. 
întreprindere care întrebuințează aceste m i 
Pe întreprindere intr EE 
e Ee GC rezultată din ope ații ~ Se 
E E obiect fabricarea lor, nu GEN 
TE ă într-o tară nu ar exista anum! prinderi 
ă dacă într-o ţară S EE 
SE SSC materiile prime care le e MA E. 
i = at: DË y a de E 
Ve E este oricum „meritul“ acestor indu cele ac 
i i . BS 3 
si Ee pentru producția materiilor prime yp | 
creat ocazia 


A ințează. GE e Ee E: iinţarea 
le osie ip A industriei sticlei, în care întrebuinț 
Astiel € i 


i existenţei însăși a acestei. 
isipului este; datorată tocmai GE ee Dee 
SC si Fără industria sticlei nisipu ua E pg aa 
mdustri “Aici o valoare comercială, deoarece Sta Ra 
ta dän tară în tară, ca alte mărfuri internat hale. 
iri incă dl | mi iteriul nostru precis și 
tuși — pentru a rămîne la crite pina si cd 
eg buie și în acest caz să separăm Tig ata 
erp e a rai de producție a materiilor prime, pent 
ei SE Se odaie întreprindere nimic Ge 
! apă ina a ii și specifi acesteia.. 
include în valoarea pre dusă de în Ba A 
decât ea ce revine activității proprii Și spe i opel Da 
decit ce e, într-un mod plastic, că produ EE 
EE liferenţa dintre valorile care ies din fabrică , 
intă ai difere 
reprezintă num di i 
Se care intră în eat. 


această acti 


initi cică roducţiei nete a dat multă bătaie de 

ae Ace astă ti a deoarece e 
cap criticilor noştri. odeca netă nu ar corespunde cu această E S SE 
dată de no: ee o itica anonimă din „Industria Lombarda, c S SE 
îi ee prima definiție a E Ee Se 
DE iin i o expresie plastică ș , E 
E SE EEN astfel, REECH 
buna înțelegere E sa îi fost nefericit aleasă, nu modifică în SE Sg 
Ge e încît nu poate fi vorba aici de o SE Geo 
definiția științifică, me ntradicții este pe deplin nedreaptă, că Bee 
altfel, imputarea GE nete corespunde deplin SE EE SE 
EE noastră științifică, SSC SE EE l 
Într-adevär R SC tiei: materiile e? xiliare, 
buiesc scăzute din WEE şi uzura. e Gs Ra 3 
energia exerioară (în E ele valori care intră pe poarta ie ja cai ir 
ga Se E Combustibil sau Ser EE Si EE 
prime și aux cate: din afars è Där Însuşi uti aju Bee SC 
710r) Ee Ee timpul său, din afară, în a sati dea a 
fiecare an, n-a intrat actiei nu este tocmai diferența din re p SEH 
See EC E Adem toate valorile care au intrat pe poa A 
SC E EE plastică nu este identică cu g : iţi 
cii? Şi atunci caracte | 
științifică ? à 


Si 
























2, — A doua valoare preexistentă, care intră în producţie 
este energia venind din exteriorul fabricii ( 


produsă în afară sau combustibilul). Combustibilul poate! 
fi sau o sursă de căldur 


ă necesară procesului de fabricatie 
sau o sursă de energie. Dacă în al doilea caz o fabrică cumpără 
acest combustibil în forma curentului electric, în loc să-si: 
producă singură energia, atunci prețul acestui curent trebuie ` 
scăzut din producția brută. 

3. — În sfirsit, este foarte important să se ia în consi- 
derare și o altă valoare preexistentă consumată 
acea parte a instalaţiei care se uzează în timpul procesului ` 
de producție. Noi O numim Simplu: usura instalaţiei 3% 33. 

Uzura- instalațiilor este un , 
trebuie scăzut 


energia electrică 


Și anume ` 


post foarte important, care 
din producţia netă. Într-adevăr, o fabrică 
nu reprezintă o valoare prin ea însăși — adică o valare de 
| întrebuințare ~ cum reprezintă o casă de locuit. Ea reprezin- 
tă o valoare numai prin producția pe care o realizează. 
Valoarea fabricii trebuie dar, în mod logic, să fie scăzută din 
valoarea brută a producției create în tot cursul existenței 
fabricii. Dimpotrivă, dacă ne limităm numai la producția 
brută anuală, atunci trebuie să se scadă din aceasta o cotă 
care reprezintă deprecierea fizică anuală pe care o suferă 
valoarea fabricii. | 


O evaluare exactă a acestei deprecieri este legată tot- 


deauna- de o anumită dificultate avind în vedere faptul 
că diferitele elemente ale unei instalații industriale se depre- 
ciază într-un mod foarte inegal. Clădirile se depreciază în 
general, pînă la a-și pierde orice valoare, în 20—50 ani: 
mașinile. în 8 — 20 ani, ba chiar — | 


jin anumite cazuri parti- 
culare în care este, vorba de mașini foarte delicate sau suscep- 


Ea ia eniai p ni one nainte REED AE ie pla PE Zeeche Cette Cie ET SREE S SE 





Cheltuielile anvale de intretinere sint, de asemenea, Ce scăzut din 
valoarea produsului brut, fiind o operație indispensabilă pentru menținerea 
in stare de funcționare a fabricii, Aceste speze sînt incluse uneori în statistică 
in Suma cheltuită pentru materii prime, i 

33 Tat aet m P die A5 
Tot astfel, uneltele consumate în industrie. Fentru an 


consumul de unelte ja nr 


umite jabricaţii 
roporții însemnate. 


3 





rata d 
| grei timp mai scurte 





ia în um r invenții noi — în inter- 
deprecia în urma unor 1 
e a se dep Da e i 
ea ce priveşte întreprinderile agricole, calculul 


mi: 838. În ce face cam în același fel cum s-a arătat 


roducţiei nete se 
mai S Materie prime există aici pe durată continuă și 
E SE S A : ; 

ind şi sămința. ibilul intră î 
a Energia exterioară: combustibilul intră în Ee 
| ia atunci cînd se întrebuințează energia aaa a it 
S d : z pentru 
g 3. — Uzura contează numai parn Phan Ez lo- 
instalațiile de utilizare agricolă E SG însele și 
cui iale agricultorilor constituie o utilitate în ele însele ș 
C t $ r : d 
nu numai un mijloc de producție. 


z- ANALIZA PRODUCȚIEI BRUTE ȘI A PRODUCŢIEI NETE 


§ 39. Pentru o mai bună clarificare a Spa LOL SE 
vor urma credem util să rezumăm într-un tabel diferitele 
elemente care compun valoarea producţiei brute a unel 


A par et BE Atro 
34 Cota anuală de amortizare care trebuie luată în considerare de către 
industriași este de aproximativ : 
2—5% pentru clădiri; e 
instalații de forță; e 
5—12% pentru instala or} LR e a 
4 Ge »entru instalaţiile speciale ale diferitelor industrii. Vi 
E ii i sînt tesătoriile şi fabricile de hirtie, 
Anumite industrii importante, cum sint țesătoril E EE 
beneficiază de o cotă de amortizare mult mai mică, Bee oe E SC 
2 í isati 4 ô > la techni , - 
(vezi Joseph Reiser, L'organisation du conirôle ci de la q 
ications comptables). : S , A 
fica 35 EE să accentuăm că amortismentele locuințelor Ce 
ționarii și muncitorii uzinelor nu întră în socoteală aici, aceste clădiri rep 
zentind utilități directe și nu ie eri = inot RE E ee 
ce să ne gi a cit de a ajoasă 
36 Acest tabel ne face să ne gindim să o Se 
eco i iei economico- >, pentru 
stiinta economică standardizarea terminologiei economico EE 
și SE ` DEE Ap E K DÉI A ar via, A i EN 
imbă inteli ă tuturor economiştilor lumii. Ana care 
a crea o limbă inteligibilă tu sg an On gelos lumii, Saab aia, 
ieste acum în terminologie, cînd fiecare iși SE Ge e EE Se 
d d Se A EC Ster , 
rt Sa ER adevărat „imbroglio“ științilic, de c 
nteziile creează un adevărat ,, glic i lic, d tenori qn lie 
a tori discută între ei, fiecare întrebuințind și definind noţiunile economic 
u Ute H e 
4 fantezia sa. EEES ee 
Re nu s-ar putea ca o instituţie cconomică internațională să ia ini 
E E mice? M ; antru aceasta pare 
tiativa unificării terminologiei economice 1 Momentul pentru aceasta pi 
KS? Ce GE? — > 


să fi sosit. ca tatii de a noastră făcută la 
Notă la editia vomâncască ` În 1937, după propunerea noastră, EE = 
Actă ia jia ro SE Phap ice de la Paris, s-a institu 
Congresul Internaţional al Științelor Economice de la SEH S SE 
5 g , Dk ar ay z Si 
un Comitet Intėrnațional pentru elaborarea unui el ar în SE da 
: Ge i Me SE n nasțin tea Dre 
al stiintei economice şi un Birou Permanent cu sediul la F àcultatea de i Gs 
i conomice și ur ; A o 
din Paris, sub conducerea personală a autorului acestui voium, Drun ca 
ai i A Ay) R l gadagan] E 
a funcționat pină la izb a războiului actual *. 


* Nota a fost redactată 























intreprinderi sau a unei ram 
că acest tabel este alcătuit ținînd seama de toate rezervele 
de principiu formulate mai sus, privitoare la noțiunea de 
valoare (vezi § 31). GK 
Faptul că în acest tabel valoarea 
ca Sumă a elementelor care compun costul producției, 
înseamnă că noi adoptăm teoria valorii — cos 
Singura interpretare corectă de dat 
următoarea: dacă, în condiții n 
o intreprindere este în stare să 
toți factorii care iau parte la 
același timp, un beneficiu 
atunci valoarea producţiei 
Derat 3? ; 


uri de producţie. Este bineînțe] 


producției brute ap 


“1. Materii prime și auxiliare 
si nai ; 2. Surse de energie roduse în afara 
Valorile preexistente EE CH 
l fabricii (îndeosebi combustibilul) 
3. Uzura instalațiilor 
4. Salarii 


e 5. Impozite 
Producția i 6. Dobînzi pasive (beneficii ale 
DETA Plusvaloarea ` capitalului plătite „creditorilor)as 
7. Beneficii ale întreprinză- 
torului sau proprietarilor 
Singurul post nou ce apare în această tabelă 3 constituie 


Plusvaloarea, care corespunde exact definiției sale devenite 
clasice. Ea cuprinde toate „Yemunerațiile plătite de între- 
prindere participanţilor la producţie, cu excepția salariilor, 
Dacă plusvaloarea n-ar exista, producția netă ar fi identică 
cu Suma salariilor plătite, 5 : 

37 Deoarece în acest inventar este vorba de e 
părților producției nete, 
prețurilor interioare, de aceea și producția netă 
pe aceeași bază, Această observație este valabil 
Prinsul prezentului capitol, 

38 O problemă interesantă 
tori sau beneficiile întreprinzătorului, trebuie 
ce este cazul atunci cînd capitalul social aparține străinilor. În acest caz 
este natural să se scadă din totalul producției nete sumele de plătit în străi- 
nătate și să se considere ca beneficiu național numai beneficiul autohto- 
nilor; între producția netă și 


beneficiul național nu există nici o identitate, 
cel de al doilea fiind mai mic decît cel dintii, 


oa) 





rezultă atunci cînd dobinzile către credi- 


plătite în străinătate, ceea 


84 


banais 





pu 










ă imăm producţia netă 
ȘI m £ să exprimăm producţ etă 
A A e R ba EE netă calculată. 
§ 40. ulă sintetică (este vor ac Pa i 
aza prețurilor EE Ger e producţie cuprinde, 
:baz ` D unei ram i i ye 
EE iile, iar pe de altă parte 
ee lariile și onorariile, iar pe de a 
| E ui. Să numim 
E eegen și beneficiile GEN Ge 
E și lefurilor și M plusvaloarea, a: 
S suma sa. Se 
EE producții nete, P Ge 
d "g i 
a Avem dar: P=S-+M | 
| j zite înzile pasive 
Pl Joaren, cuprinzind impozitele, daca Gs 
ER întreprinzătorului, SE SE 
a SE S beneficiului național al întreprin 
totalitate SE 
SEN > ă = „aloarea în. 
E foarte important să punem ae ei j a 
EE Se lul total întrebuințat în SE er Dës 
SEET EE 
GC E mediu al acestui Se tat E 
Ee SG alori. În acest scop, Ge C ap E 
i Hi ` D . N ` K c k | 
ul ensabil pentru are 
ac Tehi de rulment, indisp e EE 
Se Sg de producţie. Capitalul a a ee 
că wie iferă iderabil în timpul u an, 
Piică nări diferă considerat unui SE 
SS E l a caz necesităților sezo 
SE adapteze de la caz A e 
Se inderii, respectiv ale ramuri pre See 
EE tal de rulment mediu, care `. 
m ate vorbi totuşi de un capital Ge 
SS e or de calculat: îl notăm cu K. A EE 
este uşor arte însăși întreprinderii (cap i dl ati 
EEN eg în acest caz, e a i ge e S SC 
aree iciului întreprinderii (în renta ate); par- 
: neficiului întrep sp e it 
în e însă din afară, ca un E SE SE 
SE ee lui ia forma unei dobinzi p 
atunci T | Ss 
E it iu cît și capitalul 
pe de EEN Ge EE respec- 
-trebuie ta. aci afară ai NI pec- 
impr trebuie Ca, în afa i a Ee 
EN DE și venit pentru impozite. Dacă Ge 
EE Se italului total C + K3%, exprima 
n ediu al capita 
randamentul m pita uzi 
prin plus valoare, atunci ee 
| BEE 


rads papit IC în tota- 
Ran A există întreprinderi care nu posedă ee sau obli- 
3? a) Faptul că ie să-l remunereze cu dobinzi — fie T si A A 
Vier fel de importanță pentru exp See iea diferența. 
gațiuni — nu are E SC dovedit că, pentru dezbaterea E rumutat este: 
SE EE propriu și dobinda capitalului împ 
între dobinda c 


t 
neimportantă. A 








3 


Și deci: 


P = SL (C + K)i 39 as 


§ 41. Această formulă simplificată arată, într- 
concret și clar, că producția netă nu este identică cu salarii] 
Dimpotrivă, diferitele: feluri de venituri ale capitalului au. 
în lumea capitalistă o importanță de-a dreptul considerabilă 

După Woytinski: Die Welt în Zahlen (vol. I, 
190) venitul național în Statele Unite ale Americii se ciir 
în 1910 la 30.530 milioane de dolari. În această sumă 
salariile reprezentau 46,9%, venitul capitalului și rentel 
25,6% iar veniturile „din afaceri“ LSY.. : ; 

Se poate deci afirma: că salariile reprezintă în general 

; o fracțiune foarte importantă (de ordinul a 50%) din pro: 
ducția netă. Dar, nu poate fi vorba în nici un caz că salariile 
reprezintă o fracțiune constantă din producția netă, că; 
prin urmare, sînt structurate proporțional acestei producţii 
Prin urmare, între suma salariilor și valoarea totală a productiei 3 
nete, mu se poate stabili un paralelism exact: Cel mult s-ar 
putea presupune — şi vom relua mai tîrziu această chesti- 
une — că, în acele ramuri în care producția netă este mare, - 
există posibilitatea ca masa salariilor să fie Și ea mare. 


un mod 











6. BENEFICIUL NAŢIONAL ȘI BENEFICIUL 
ÎNTREPRINZĂTORULUI 


$ 42. Importanța acordată problemelor de detaliu ale 
„determinării exacte a producției nete se explică prin faptul 
că această producție netă este identică cu beneficiul național 
care se realizează de către o ramură oarecare de producţie. 





39 b) Trebuie să semnalăm că randamentul mediu i n 
“nici cu procentul de beneficiu realiz 
"prinderii, nici cu procentul dobinzii 
reprezintă remuneraţia medie a 
buințate de întreprindere, 
"prinderea. 


u se confundă 
at de către capitalul propriu al între- 
plătite capitalului împrumutat, ci că 
acestor două categorii de capitaluri între- 
sporită cu impozitele pe care le suportă între- 








Seeler raita ae ae LEE 


ER ETNEN 


D 


i 3 ch Fiindcă ne temem ca această formulă să nu fie înțeleasă dre 
i "recunoaștere din partea, noastră a teoriei v 
tmăm că ea trebuie interpretată în acel 
nimic altceva, decit de o confirmare a tezei că în condiții normale ale echi- 
librului economic valoarea producției neie D acoperă -remunerațiile muncii 
:și ale capitalului, în condiţiile exprimate de această formulă, `. : 
10 A se vedea și observația din $ 39 pet. 7. 


pt o 
alorii. — cost de producţie, accen- 
ași sens ca în tabel. Nu este vorba de 










Un ae arii 





Gg 


: | :86 











“beneficiu in 























` coastă notiune a beneficiului naţional este de mare e A 
Or, a “ Ea stă într-o posibilă antiteză cu noțiunea de 
“tanţă 


iyi d inzătorului. 

dividual al întreprinzătorul oi i 
Într-adevăr, în producția unei mărfi, beneficiul naţional 

<o intr- ` 5 


> reze prin H e e oare are pro uce 
rep nta 


loare nouă, în afara valorilor preexistente, pe SE 
SE ie a produs. Avantajul pe care națiunea îl obține a 
pe producţie este cu atit mai mare, cu cit este mal ma 
acea i 


“valoarea câre a fost produsă de către forțele productive 
valoare 


j în întreprinderea respectivă. | 
EEN ES se SEH în orice caz, Sare 
SR mai mare sau mai CS E e E 
EE beneficiu național impor- 
A EE unei mări, într-o anume tară, să fie lipsită 
SEN e condiții economice. Aceasta are ca urmare 
Se că preţul mărfii produse în ţară se EE ridicat 
decit preţul aceleiași mării produse în s a Set EE 

Prin urmare, întreprinderea este forța d per o 
mit timp, să producă această marfă în pierdere. L 


ar so? H H e A 
trebuie să se piardă, ceea ce va fi pierdut întii este beneficiul 
I k H 


intreprinderii. Dacă, ca urmare a regimului liberului schimb, 
acest beneficiu încetează să existe, ina ip 
j ă s apă de aici concluzia că, i 

ebuie oare să se tragă c icluzia că, E 
e care nu mai există nici un beneficiu individual al E 
prinzătorului, şi beneficiul naţional a încetat să mai existe: 
Desigur că nu. l KR Ee 

Beneficiul există mereu, chiar dacă mica marjă a beneficiu 
lui întreprinzătorului (indispensabilă pentru continuarea 
producţiei) încetează să mai existe. 


Dispariţia beneficiului întreprinzătorului este, ÎS vei 
un semn al inferiorităţii producţiei naționale în comparație . 


cu aceea a străinătății. Totuși, acesta pupa semn care ma 
permite nici o concluzie asupra interese or tării. Ee 

Se poate întimpla — și se intimplă în E SE 
pe care tocmai teoria noastră le va releva E SE 
ciuda acestei dispariții a beneficiului ai a en În da Bl A 
loare produsă de industrie este pentru bene at 
foarte importantă. 





; E X% 3 
4 . Hecht, La vraie richesse des Nations, p. 333: E 
a protecționiștilor este datorată incapacității lor de a măsura valoarea 


SS 
onală a industriilor“, x 


“87 

















SE Dacă, prin urmare, cineva ar voi să considere existeni SA ivă, între venitul național, pe de o EE 
ȘI mărimea beneficiului individual al întreprinzătorii c ajg DIM ot dual al întreprinzătorului, pe de altă parte, 
, unic criteriu pentru evaluarea avantajului naţional al une venitul dE importantă și incontestabilă. 

~ Droducții, ar comite cea mai mare greșeală. Beneficiul între: există o (em 


A am sustinut niciodată că un beneficiu ee 
e bil atunci cînd oricare beneficiu individual a încei fas Ke 
SE i arătat și altceva, anume că în organizația 2 
ee it beneficiul întreprinzătorului constituie o condiție 
capitalista non“ pentru fondarea și continuarea unei Între- 
NEE est beneficiu dispare, întreprinderea nu | 
are it dai ată. (Din acest motiv țelul just al politicii | 

a fi continuata. ie i ) , 5 SC Wee 
E ees Ste după cum vom analiza mai tirziu, de a | 
rotecț „ după IN A e aere ci 
EEN un beneficiu pentru întreprinzător) i 
H ` Le bi SE r) Ca 
a Dacă întreprinzătorul pierde, aceasta nu EE 
int GER adică ansamblul acelor E ee E 
GE repri itori, stat, creditori) p 
i in Î ere (muncitori, stat, 
enitul din întreprindere (r Ee 
SE Accentuăm încă o dată energic, că între GE 
Gene iului national și aceea a venitului gif ditai Ori i 
an y nici o corelatie. De pildă, într-o fabrică lucrinc 
en ctivi (chiar sub un regim de protecție) 
de agenţi productivi (chiar sub un reg rotecţ 
GEET j bicei mai mare decit într-o 
beneficiul naţional va fi de obicei ma SEH 
întreprindere agricolă care lucrează cu 100 de agenţi p 
In KA e ` E S E 
ductivi (și nu necesită nici o protecție.) Er size 
De ce? Fiindcă în fabrică beneficiile muncitori pa n 
SE itori f esc dobinz 
i ii ridi le creditorilor, care primes i 
-imesc salarii ridicate, a litorilor, care prime: GC 
Ee ca și ale Statului, căruia îi E impo 
S i H > A Aj ENEE) Si ` D 
See sint atit de mari încît chiar în cazul că i 
ARD ati ÎN — care se formează în liberă SES SC SI 
ă ici arjă pentru beneficiul întreprin- 
ăine — ăsa nici o marjă pentru ficiu 
EE i lică totalitatea tutu- 
ă j i beneficiul național — adică S a t 
ătorului, totuși benef t cui Ee 
a beneficiilor obținute de muncitori, de bancheri și 
Stat — va rămîne foarte important, ee 
SE SE a le mondiale, ` 
1 aici e să concure t nondiale, ` 
deşi aici produsul poate j Palama A 
` in ză să primească venituri mari, totuși e j 
S II > Sa primeasca venii H e l 
EEN i ficiilor individuale ale — 
ici i ică totalitatea beneficiilor ind le a 
ficiul național (adică totalit: EE 
muncitori itorilor, Stat eprinzătorului) e 
itori editorilor, Statului și întrep 
me ici ional obtinut în industrie. 
mic î i eneficiul naţional obținu 
mic în comparaţie cu benefic at 


Prinzălorului este un Jenomen de Suprafaţă: numai beneficiul 

național ajunge în profunzime 12: 45, ` 

În nici un caz, între aceste două categorii de beneficii, 

nu există concordanța pe care școala clasică voia să ò sta- 

| bilească și care i-a prilejuit concluzia că, acolo unde lipsește 

profitul individual a] întreprinzătorului, nu poate să fi 
posibil un beneficiu național 44, 





Sr 
ry 








1 Nu numai că beneficiul național poate să fie foarte mare, fără ca 
:să existe un beneficiu al intreprinzătorului, dar se poate întîmpla chiar 
contrariul. Există ramuri de producție care, avind în vedere numărul munci 
torilor lor, reprezintă o foarte mică producție de valori noi și drept urmare, 
|» “din punctul de vedere național, trebuie să fie considerate de mică valoare 
|. “și dezavantjoase, ca, de exemplu, cultura agricolă practicată extensiv | 

“care totuși aduce beneficii considerabile întreprinzătorului care conduce o îi 
„asemenea întreprindere. Poate că lipsa concordanței între beneficiul indi- 

vidual şi beneficiul național va fi, în acest mod, încă o dată pusă în adevă- 
rata ei lumină, 

383 Patten, op. cit., cap. III, p. 20: „Dacă un s 
părților direct interesate se consideră că din el rezul 
“stat. Profitul individual al producătorilor devine 
statului“, PI veel: 

„44 Nu este fără interes că urmărim această posibilă 
neparalelism între beneficiul individual și beneficiul mai? 
istorico-dogmatică, Citatele nu sint prea abundente, de 
-dintre aceste două noțiuni nu a fost evidențiată prea puternic și clar, 
Adam Müller scria în anul 1809: „Toate produsele au o valoare cu dublu 
"caracter, unul este individual, celălalt burghez; tot așa și fiecare produc- 
tivitate are o valoare de două feluri, una individuală și una burgheză“, 

Tot Miller, încuviințează favorabil părerea lui Lauderdale (care accen- 
tuase în același fel deosebirea, dintre bogăţia individuală Și cea națională), 

"completează reflexia acestuia prin cuvîntul nimerit că bogăția națională 
nu se măsoară cu bani metalici, ci cu bani de un ordin mai înalt. ` 


Și Adam Smith vorbeşte despre „Dubla natură a productivităţii“! si 
„adaugă: „Grija de propriul său profit este singurul imbold care-l determină 
„Pe proprietarul capitalului să şi-l investească în industrie sau într-o anumită 
ramură a comerțului angro Sau cu amănuntul“, l 

„Diferitele feluri de muncă productivă, care își află întrebuințarea, în 
una sau alta dintre aceste ramuri economice și valoarea diferită care prin 
“producția anuală a solului și a muncii poate să fie adăugată colectivității, 
“nu vor determina de loc hotăririle capitalistului! 4abis, | 

Cu privire la teoreticienii moderni voim să ne mărginim a cita 
pe Georg Fuer Reichspolitik oder „Freihandelsargument“ ? (p. 4): 
„Pentru economia națională nu este vorba numai de un beneficiu mare sau 
-de ün venit mare al întreprinzătorului, ci de un venit național mai mare, 
:adică de obţinerea unei sume cît mai mari posibile ca venit al întreprin- 
-zătorului, rentă a solului, dobîndă a capitalului și remunerare a muncii“, 








ese a 


chimb este avantajos 
tă un avantaj pentru 
astfel criteriul prosperității 


antiteză și acest 
onal in literatura 
oarece deosebirea 


$ 





: i d de vedere al colectivități, numai 

Tar la i i A din punctul de vedere al co D, a 
g 13: «Considerată din pur i TE Ace col de au 

Ke EE este de caracterizat ca „naturală“ și „folos ; 
o asemen roducț ; EE 
o mai mare venit pentru întregul stat». D 
EE i iunilor, Editura Academiei R.P.R., 
O 44 bis Adam Smith, Avuţia națiunilor, S 
1962, vol. I, cartea a Il-a, capitolul V, p. 252, 


88 89 





Ee 












S vn DEE în unele ramuri de 
ă fie foarte gros în u i i 

poate să fie foai i enitului ` 

„Acest Se P ntribuie numai puțin la E Ss Ke Ss 

roducție, Car ortivă, el poate să fie foarte subțire, să MEA Feat 

R d : Je Tea 
naţional; dimp let, în alte ramuri de producţie ca 
H 3 


Din punctul de vedere al venitului individual, se poa 
face afirmaţia că totalitatea unor asemenea venituri 
mai mare în fabrică, chiar acolo unde întreprinzătorul 


-i revine nici snefici ît totali D A: scă complet ` NEE Ge 3 
nu-i revine nici un be nef ciu, decît totalitatea unor asemene să lipsească eent mațional considerabil EE EE 
venituri în agricultură, unde este posibil să rezulte pent zeaz GE u :tolele următoare vor aprofunda ș s 
` HE Gett > ` api © 
întreprinzător un venit mare. el, cap 


De altfel, cap 
în mod SE 
e 44. Înainte de « aia 
producţiei nete ni se pa i 
i „xistă între concepţia nog 
EC moderne și să punem 


GE consideraţiile noastre ua 
rtun să accentuăm relația 
ră și anumite ideologii eco- 
în evidență importanța el 


Aceste consideraţii elementare explică, după apreciere 
noastră, deosebirea existentă dintre venitul național Și ve 
nitul individual al întreprinzătorului. 

Venitul național este o sumă ; venitul individual al între: 
prinzătorului reprezintă o Parte a acestei sume — anume, acee, 

i care va fi sacrificată în Primul rind dacă înireprinderea my. 


Í 


| prosperă — a cărei dispariție este însă suficientă să Zut 


i 
















D KE ` Ze $ É La ` y itul 
sondi > de concordanță între venitul național şi veni 
e Ze 


ENG : ; a ri între 
E Ee Sa mirerupi Lipsa. lui, ba chiar antiteza care apare uneori E i 
| orice îmițiativă și să oprească activitatea Prezentă a întreprin intreprinzătoru pede a a venitului E SE let 
| i S IVe ; : b comple 
| dest? rtanţa. rela lui naţional, va fi 
i că , . i ; ; 1mpo ; a venitului nat , 
§ 43. Nu numai că venitul intreprinzătorului constituie. 


tiva lipsă de aa be economice capitaliste şi Im- 

| o fracțiune — ce-i drept o fracțiune destul de mică — a ve În CA, ele | 

| nitului naţional, dar ea nu este nici măcar proporțională în 

„diferitele categorii de întreprinderi. 

Dacă ar D proporţională — așa cum unii teoreticieni pa 

s-o. considere în mod tacit — atunci existenţa unui Oarecare: 

„Venit național ar atrage, în orice caz, după sine existenţi 

„unui oarecare venit al întreprinzătorului, așa că niciodată: 
nu ar putea să rezulte o pierdere pentru întreprinzător 

Tot astfel, dacă într-o întreprindere sau într-o ramură de ` 

producție, venitul național ar fi considerabil, atunci Și veni 

tul întreprinzătorului ar fi de asemenea considerabil. Această ` 

` ` Proporționalitate și acest paralelism ar face atunci din venitul. 

“individual al întreprinzătorului caracteristica decisivă pentru 2 
„, avantajele economice, pe care diferitele ramuri de producţie 


confirmată pr 


Wë i dt E itica anti- 
dividualiste. a confirmă, în acest punct, cri 
A astră coniirmă, 
Expunerea no 


Ge SE -mele sale 
italistă. Într-adevăr, socialismul, în toate a SE 
pia aline stare, a afirmat de fapt intotdeauna, a intereselor 
dee A o societate în care satisfacerea ividualš 
£ ndamental, ca o s5 S ibers initiativă individuală 
E este lăsată exclusiv la libera co fite e pe 
di eet veniturilor întreprinzătorulu | 
şi la Ge 2 
i rău construită. : -e al socialis- 
SEN : fără a ne situa pe punctul de E A A 
Noi, ia ~ - reveni în cele ce 
BI vom reve A 
emonstrat — ŞI EC ticulare 
mului, am S ge — că jocul automat al E SEH 
și mai detaliai Sr ES luce în mod necesar la cor 
ale întreprinzătorilor nu conduc alizeze un maximum de 
| A unor întreprinderi care să SE Ora zeen See ebe 1 
; , SE € : : ivă, acest í 4 : 
le aduc statului. Aceasta este, de altminteri, ȘI părerea cla- i. venit național. E SE care — la egalitate 
. s . . ` e A D Si . AE ERRE ADE ră eege RE A ~ Ce dea e E : D d 
sicilor, care fac din venitul individual al întreprinzătorului i Tenta întreprinderilor de Se un venit național neinseni- 
grinda. portantă a economiei naționale. l SI de forțe productive SESCH Ge că aceste întreprinderi 
În realitate, venitul întreprinzătorului este însă departe | nat și aceasta numa ilor lor venituri relativ mari: 
de a.fi proporțional cu venitul național realizat de întreprin- 


asigură. Totreprinzator după cum vom vedea mai tirziu, 
Ge ` ` SE . ` . S al ati a CUL 

deri, în diferitele ramuri de producție. Departe de a evolua Mai mult decit atit, dup 

paralel cu cel din urmă, nu există între aceste două mărimi 


A > e mic de către, ’ 
există state întregi care sint Ke EE comerciale ` 

nici un fel de analogie. Venitul întreprinzătorului, în loc să străini, pentru că unii EEN trafic comercial interna- Se i 

se prezinte ca o marjă proporțională a venitului național, scot cîștiguri importante dir GER 

apare mai curînd ca un strat extrem de variabil și fragil tional defavorabil pentru țara SR 

al acestuia, strat care se tocește aproape complet îndată ce e IN | 

condițiile economice sînt defavorabile unei oarecare categorii 

de producție. 


ie de a 





45 y H i 3 R vista t a ca” 30 l 
z 1181 ottini aw? di po itica economico ge luille 
„ez u g +.» 3 
1932, p. 680 69 i S 


"a 


e, 





gi 








Demonstrația ȘI conce 
antiteze între venitul național și venitul indiv 

„ prinzătorului se înrudeşte, de altfel l 
asupra proprietății — funcție socială. Î 
nitatea stabileşte o d 
tății nu este nicidecu 


Dia noastră asup 


ată că utilizarea individuală a 
m utilizarea ce 


a mai bună pentru stat 
atunci această colectivit 


ate poate, în virtute 
ai puțin pentru a iri) 
a anumite limite li i 


tural, să intervină m 
degrabă pentru a fix 
prietății, i , 
Rindurile care urmează pînă la fin 
parte omise din manuscris la tipărire 
Pentru a da un conținut concret acestui criteri 
trebuie să definim. într-un mod precis cz 
științifică care core 
este: acee 
După cum vom arăta în c 
` beneficiu național ti corespunde 
muncii, iay ideii de beneficiu individual aceea 
întreprinzător alui, Acesta din urmă este factor 
al inițiativei economice care se desfășoară într-un regim 
de liberă concurență, fără nici un fel de considerație față 
de interesul național. i 


Dimpotrivă, Productivitatea 
`, ulilizare a for 


i 


ideii de 
oduciivitate q 
de beneficiu al 
ul determinant 


H 
li 


Muncii exprimă gradul de 
felor economice din Punct de vedere nahonal. 
yi Antiteza între beneficiul național și beneficiul individual 
` constituie totuși însăși esența teoriilor noastre. 
„De îndată ce automatismul individualist a dat greș, este, 
în consecință, totdeauna recomandabil să i se impună o 
îngrădire conștientă și Programatică. .. 
Noi ne-am luat sarcina să demonstr 
tism poate să fie ineficace şi că este posibilă o antiteză între 
acea direcție dată economiei de către întreprindere și 
aceea pe care o reclamă. interesul național. Această sarcină 
o vom satisface complet pină la sfîrșitul acestui volum. 
După cum am arătat 
rală neagă posibilitate 


ăm că acest automa- 


pre- 
a iu al în- 
Și timp și cel mai mare 
de producţie respectivi 


ireprinzătorului se c 
beneficiu național d 


Teme nemai, 


e către factorii 


20 Nota, autorului, 


92 


ra unei. posibi 
idual al între. 
» CU conceptia ED 


“presupunere es 
ntr-adevăr, dacă comu 


E nal a 
.yaloarea H e 
“compune din 


ele $ 44 au fost în 
a ediției germane kae 





VANI 


| 


BES 


P 


EE Mächt 






i 3 ator al celuilalt. Această 
e Ge SE sigla următor: Beneticiul 
te să Vali in mod normal este identic e 
EE SS create în cursul acestui a 
Se e a salarii si onorarii, impozite, 
j ai multe va d E 





si CH unul 


Ee 1. Cînd însă o intre- 
e aoh zătorului. Cînd Să 
iciile întreprinzăto le vedere capitalist, 
E din punct EE a ace 
AL OSTE TER ee HN e să producă un be i 
o Se nu mai este în stare să be ere TEE $ 
“adică cind ta pe atunci costurile dobînzi) sînt tot atit 
al e ae și onorarii, impozite, GE ee 
roducție (sa hiar mai mari decît valoarea p y 
i sau C b SE 
de mari < putin 
. x esta 2 1 Mal ` 
create. ` vinte, producţia netă Dc, EE SE 
Ge E it tot ceea ce exista înaintea SC putut să fie 
'aloroasă decit i capital) şi ceea ce ar fi SR 
valoroasa d ncă și capital) și ce RE setei due ni 
muncă ȘI ce a > producție ‘s 
GER SE în altă parte.. Proc pi gep întreprindere, 
mai KEE cu o pagubă nu numai pent 
ie astfe Ke atională. SE $ ze 
ui entru colectivitatea ST concludentă, Ea se 
D D "a ci R e FI 
S Wesst deductie apare. drep fiecare factor de E 
i 4 rea ca „ue ` ui VEER 
ză însă pe presupune -oduce cel puţin ace a 
Wee e vi A Ata parte poate produce a lucrează im 
E Oe cit a realizat în e Preţul fie- 
beneficiu SPER aere este insă mexac Se ea ob Se 
-: resupune xrime fixă, ci este 
ierdere. Aceasiă p este o mărime fixă, S 
pierd ' duche nu es . tfel, după cum 
> A E de pro H D ve egal Astfel, pe ju 
cărui facto j roductie foarte inega aia decit în 
‘ferite auri de producție î lt mai ridicate de 
SE strie sint mult me a să devină 
z alariile în indus ă la oraş, ca să devină 
se știe, SE un ţăran se mută la Re SEET 
SE dustrial, el realizează aici un sala 
eg al, 
muncitor See s . S 
idicat decit în satul lui. eh există la ţară un mare 
S laşi lucru se întîmplă cînd Ges »aradoxsal pare, cel 
EE forţe de muncă. Oricit de pe SE dacă a 
a t în. agricultură solicită și p idicat decit ar 
ă a PRO alariu mal ridica Se 
rămas neocupat D. trial, un salariu 1 4 o in- 
i tor industrial, icultură. Invers: dacă o 
devenit munci -mal în agricultură. re lipsă de 
x D BR A aod norma , O, rtile ei din lipsă A 
fi primit în n ială îsi hide port = lao mii 
i iși inc “torii disponibili 
i industrială 19 a că lucrătorii disp 
treprindere i naiv să se creadă că lucră su 
sa. ar fi DIN Să d A e Pe mai mari IG AL 
rentabilitate în altă parte salarii n à A 
= ate alta pa i: d £ umali nu In 
ă capete in ce D oriunde, numa 
ar putea s $ ă parte“ poate fi g tor ai 
est „în altă pa i care devine muncitor in- 
avut. Acest , Se torului care C S A ai nati 
i ă. Munca agricuitorulul C atii calitative mai n 
agricultură. 1 i grea: ea ridică pretenții ce TE 
i ai grea; e zăi ulès* citează 
dustrial este Se e în mod corespunzător. O 
si venitul ei crește 


dobinzi ȘI 
rindere nu 








1 F, Oules, op. cil. p. 303. 


93 















KS i S sibili ridicării veniti. 
Ge e SC Popor. Ceea ce este adevărat pentru Sai 
d ab ŞI pentru ceilalți factori de producţie 

Sade riul 1 pă cum vom dem 
SC SE BE o rentabilitate mult mai mică decît în See 
Kë? SE ; impozitele apasă industria mult mai puterni 
E GH Ge a, Sg incit, atunci cînd industria se ruinează 

să rentabilitate, statului i i esi ibil să. 
din lips e, Statului nu-i mai este bil să 
gasească altundeva izvo > ven? SE 

£ Ască va Izvoare de venit tot ati ile și 

| l ; a ît de rentabile 

| IN orice caz, cel mz țin în agri ă iale 
` mai puțin în agricultură. i 


7. NOŢIUNEA GENERALĂ DE PRODUETIVITATE 


k 45, Es d ar Lu 

e ce am tratat Complet, în toate privințele 
rii T e ŞI importanța ci economică, sîntem acum în 
x aţi „Să evaludm într-un mod mai clar si maj recis rez ` 

ge economic al unei întreprinderi l a e 
SE “pa cum ani anticipat deja (vezi $ 24) 
stabilim un raport între rezult i 
o de către fiecare într 
ducție, Într-adevăr, producţia 
criteriu suficient 





* \VeEZI 3 24), urmează acum să 
at ȘI mijloacele care sînt între- 
eprindere sau ramură de pro- 
E labs netă singură nu constituie un 
Ee E A SC SE comerțului internațional 
PĂR e pa i a lea trebuie să ofere mazlocul. 
productie este mai rentabilă deett Ai, ` ee 
S f SI R Ă T 10244 decit alla, anty n CG 2 i 
la ramurile național — economice GE EE 
EE oinice nerentabile și să se încura- 


A 
A ceneră om 4% 
Aceasta cerință o formulează de altfel 


a clasică, în special R 1c ar d Q. 

E a] D cum Se pot CON) pal a a amuri Hi ni UC i Da RÉI a 
Se CI oaste uma C q t i H i S I H Se D i o= 
; / DC Cta O H ci > DCUC bso 


ii e 


ȘI știința econo- 


i 
it dt da pat e a ei WEEN 
E 





Colson, Cours d'fconomie 


ublics. Par Se politique, Encvclonedi i 
publics, Paris, 1927, p. 398. rare, Encyclopédie des travaux 


94 


EE toamne 


“dată, chiar atunci 
dacă nu Știm 
2.0 ramură 


drepi bază 


cînd a fost evaluată exact, nu spune nimic, 
e mijloace a fost realizată.. ` | . 
de producţie cu o mare producție netă absolută 
foarte dezavantajoasă pentru economia națională, 
ci cînd producţia netă este realizată cu un consum ridicat 
SC ncă adică cu folosirea unei mari părți a populației. 
i Pentru a putea compara întve ele două ramuri de productie, 
a ă o unitate comună de măsură, care Să servească 
i de apreciere a lor. D SEN? 
Cel mai însemnat element, comun tuturor Ee or de 
producţie, este omul muncitor. Soarta lui o £ în a 
măsură de randamentul său economic, respectiv e proc îs ia 
netă pe cap de muncitor. Aceasta dă e GE ai 
sale de consum, adică a satisfacerii necesități or sa e SE 
mice. Este deci nu numai nepotrivit, dar chiar imposibil a 
rocedăm la o comparaţie calitativă a diferitelor Gen 
producție pe baza respectivelor valori ale producții ta E 
absolute. Numai cînd la aceste valori s-a luat în consid erare 
numărul celor care au fost întrebuințați ca să le Ge 
obține un raport numeric utilizabil peniru o ile du a = 
Acest raport este productivitatea muncii. Un asemenea er iu 
se impune în așa fel incit noi inșine, in expunerea GE S 
acum a noţiunii de producție netă, cu toate că ne-am siră uit 
neîncetat să evităm orice anticipare a noțiunii de productiv > 
tate, ne-am văzut totuși siliți să facem aluzie la o astfel de 
i de cîte ori am avut de comparat între ele 
alitatea factori- 


cu C 


oate să fie 


noțiune, căci or m i 
două întreprinderi am făcut-o în ipoteza: „eg 
lor de producție fiind presupusă . — e d 
$ 46. Însă, în afară de muncă, există un al doilea SC 
ment care limitează capacitatea de producție a GE 
întreprinderi: acesta este capitalul. Aceste două Sech e, 
munca și capitalul, sint comune tuturor ramurilor de E tivi- 
tate productivă, atit din agricultură, cit şi din ide E 
Pentru a evalua productivitatea oricărei ramuri e l 
mice industriale sau agricole este astfel suficient de a E 
într-un raport valoarea acestei producții cu cantitatea nnd 
umane si cu cantitatea capitalului care au găsit întrebuințare 
în realizarea producției. Prima operație ne dă EE 
muncii, cea de a doua — productivitatea capitala. | 
- Toate celelalte elemente limitative ale producției sint de 
natură diferită de la o ramură de producție la Se SE 
în agricultură producția este limitată de intinderea SH ui 
cultivabil; în exploatarea minieră de volumul zăcămintelor ; 


95 








în industrie de 
sau minieră). 


Alte elemente decit muncitorii și capitalul investit, Car 
să fie comune tuturor ramurilor de prod 


diferitele materii prime (de natură agrico 


$ 47. Problema producției pentru o ta 


prin urmare, — 


în redactarea ei cea m 


forma următoare: 
Cu un număr dat de muncitori şi cu o q 


capitalului disponibil liber, într-un cadru d 
lor naturale, să se găsească întrebuin 
să conducă acesti 


Dacă acum, ca criteriu de estimare și clasificare a dife- 
producție, ne sprijinim pe raportul dintre 


producția netă ș 


i muncitori, 


dintre aceeași producție și capitalul întrebu 


Parte, dispunem 


pentru măsurarea valorii 


tate economică. 


Dintre aceste două mijloace, cel ma 
tul dintre producția netă și numărul f 


site la aceasta, a 


tuturor străduinţ 
sociale în general 


mice. Și tot omul, datorită Însușirii lui d 
al bunurilor pe care le produce, constituie, 


atunci de două mijloace 


efimit al Posibilităț; 
javea optimă, care poat 
muncitori si acest capital la realizarea cele 


i important este rapor- 
orțelor de muncă folo- 









dică productivitatea muncii, 
Căci, în ultimă analiză, omul este adev 


elor științei economice, ca 


ăratul obiect al 
și al științelor 


- Omul este țelul fiecărei cheltuieli econo- 


unitatea de măsură âtit pentru producție cit și 


O mai mare productivitate a muncii 


mdică, în acelaşi 


pe cap de locuito 


cum vom demonst 
nefiind la rîndul 
omenesti. 


§ 48. Ne propunem acum s 


matice cele două c 


productive. Primul criteriu est 


e unic consumator 
în același timp, 


pentru consum. 


pe cap de mumncitoy 


timp, posibilitatea unui mai mare consum 
T, ea constituie prin urmare un Semn real 
si clar al prosperității societății omenești. 

„Cit priveşte productivitatea caprialului, 


ea este — după 


ra pe larg — de natură secundară, capitalul 


lui decît o creație a omu 


lui și a muncii 


ă exprimăm în formule mate- 


riterii necesare pentru evaluarea activității 


Dacă notim cu P — roducția netă anual 
e.. s E d A . 
iri, iar cu T — numărul tuturor factorilor pro 


tori, ingineri, dire 
care desfășoară pe 


ctori, capitaliști — șefi de 
ntru realizarea producţiei 


96 


e productivitatea muncii. 


ă a unei indus- 
ductivi (munci- 

întreprindere) 
activitatea lor 


ductivit ie a unuia dintre 
atunci productivitatea medie a unuia di 


j i + ` b4 > 
rofesională, 


BEES : tive este reprezentată prin SS 
te elemente productive este repre a P T 
aceste $ vilatea capitalului. 
ilea criteriu este productivitatea capi 
E doilea criteriu 
"Cel de al 


D e i investit în tota aparatului de 
intă calul investit în totalul 1 de 
Be prezintă capita u 1 ; lul dea 
Se SC al unei industrii, atunci productivitatea TI a 
duc 1€ 7 
pro t 


d d a i Saa A 
i capitalului va pI | l 


p S ) 
Dac a apl a O y 


i ificarea lor ă pro- 
; de producţie se stabileşte clasificarea A Aaa 
Se SE muncii, adică se recunoaşte care sînt în 
ductivita ? 


d ant muncitori. 
produc o valoare dată cu un minimum de muncit 
care pr e gn See 
d icată ritelor întreprin 
"Cu ajutorul formulei ze: aplicată diferi Į 


NM e “laeaifiraraa' ~ A 
; ri de industrie, se stabileşte clasificarea EE 
n xrinea roductivității capitalului, adică se din a As E 
E pn ce produc o valoare dată cu un mini 
sînt industruile 
î vesti, E 
GE E sea ce privește modulul de evaluare atit a D 
dE capitalului, trebuie să adăugăm 
ductivității muncii cit și a capitalului, SE 
ci observaţie foarte importantă. În ana og o. = 
cal i ea producţiei nete (vezi $ 33), productivi ate E 
GE ă di ă te de vedere. Avem, prin urma e, 
fi și ea calculată din două puncte de a. 
13 ici posibilitatea să calculăm produc n e 
E a capitalului pe baza prețurilor exterioare sa 
i perie ml: 
celor interioare. , POENOS tat 
Productivitatea calculată pe baza Ee Se 
a fi luată în considerare ori de cite ori ye o ee S 
Se bilească productivitatea muncii, respectiv a ! r Po 
; da unor comparații internaţionale “(vezi § 35), F 
ve l Di 


preturilor erioare se va 
productivitatea calculată pe See E Ge ! 
gi ite i va fi cazul să fe luate UiS 
y H redere i de cite ori va 
avea In vedere or 


i i e erne ale productivități 
d relat si elementele interne 
derare relaţiile și e 
muncii. l d EE Weeder 
La evaluarea productivităţii muncii, care este o ca Se 
rezultantă a constatărilor i e ri A Se 
RE firește, toate relațiile și elementele, m 
id Ei 
ie ESCH 
cel mai exact (vez Kan EES 
Productivitaiea muncii este o noțiune fe i a d SC 
oastre. Pentru a exclude orice confuzie, în toa 
D . y 


x 


97 





























cind nu se explică sau nu se înțelege de la sine, va fi indica 
prin PE acea productivitate a muncii care va fi calculat 


baza prețurilor externe și cu PI aceea calculată pe baza p 
țurilor interne. 


8. PRODUCTIVITATEA MUNCII 


$ 50. Definiția dată de noi productivității muncii: 
vea netă + medie produsă de un muncitor într-un an 
muncă 59, a dat ocazie, cu toată simplitatea ei, la critici Ș 
nenumărate confuzii. 

De aceea voim să ne 
noțiuni, decit am făcut- 


În urmă cu 70 de 


valog. 


oprim mai pe larg asupra acest 
0 asupra noțiunii de producție netz? 
ani Marx a enunțat o definiti 
foarte clară a productivităţii muncii: „Prin sporirea fort 
productive a muncii înțelegem aici, în genere, o schimbar 
în procesul muncii datorită căreia se reduce timpul de munc 
socialmente necesar pentru producerea unei mării, datorit 
„căreia o cantitatea mai mică de muncă dobindește forța d 
„a produce o cantitate mai mare de valoare de întrebuințare“ 
lar mai departe adaugă: , Munca de o forță productiv 
excepțională acționează ca muncă potențată, creează adi 
că în aceleași fracțiuni de timp valori mai mari decât mun 
ca socială medie de același fel“. 
-$ 51. Ce se poate imputa de fapt noțiunii de producti- 
vitate a muncii? Se afirmă 52 că această noțiune ar fi de- 
dusă numai pe cale logică și că această logică ar fi greșită. 
Această obiecție trebuie să o respingem necondiționat, 
căci este vorba de o noțiune a productivității muncii obti- 
1% Se înțelege de la sine că în 
unea productivităţii, problema, principală a evaluării, 
joacă nici un rol deosebit. De asemenea, este de la sin 
cind este vorba de cifre concrete 
într-o tară, se ia în considerare productivitatea DI 
5% De ce am luat ca unit 

ora, care sint unități uzuale 
în necesitatea dea e 
și de ao compara cu ag 


acest capitol, în care ne preocupă noti- 


expusă în $ 49, nu 
e înțeles că, atunci 
ductizitatea muncii 


Ptămina, ziua saw 
(mai ales pentru plata salariilor) ? Motivul stă 
amurilor agricole de producție 
ciclul pe care natura însăși îl 
astfel că anul apare ca unitatea 
isticile veniturilor şi ale produc- 
nea bazate pe aceeași unitate de timp. 

DN Marx, Op. cit., Cap. X, P- 325, 329, l 

"E Oulès, op. cit., p.. 319, A 


eea a industriei. Or, 
este un an întreg, 
conomice, De altfel, stat 


98. 


“pe. cap 


l tică Si nu de o concluzie din anumite aT 
po = bazează pe o definiție, iar nu pe o e- 
hal de oate D greşită; o definiţie, niciodată. 
ae SC ee mult să i se obiecteze că a creat o 
mi E Ge fără însemnătate pentru știință, | 
opun SSES această imputare în ceea ce priveşte no: 
Eeer ee tivitate? Dimpotrivă, valoarea netă creată 
SCH Se Se este noțiune economică Ge Ge 
EE , ură de producţie. Aceas ă no- 
ie EE Se Ge SES A 
ECH FC producție şi deci pentru formarea Sia IE 
erg iia tuturor popoarelor și a tuturor clasel 
Daţional. Bogăpa tu 


tiu 


e p F tate D H A 2 ) area diferitelor s 
bazea H 


i de producție după productivitatea muncii corespunde 
ramuri ae lor după valoarea lor național-economică. zi 
eg ie iteriu ar fi însă prea simplu — afirmă unul din 

A EE — şi ar neglija toți ceilalți E de BS 
GE t: capitalul, calitatea muncii, experiența e d e 
E es est EH este simplu, nu putem să er ti 
H E ființa nu a găsit pină astăzi un mijloc ma o 
R de a rezolva problemele complexe, decit cla i 
f GER Sg cu pas, pentru ca astfel să le SE 
E i ştiinţa economică clasică şi aceeași not € 
ae ca E BH fi găsită — într-o formă 
de productivitate a II ia pi pa apa ani 
ci E E a calea SE EE 
A i a căruia v insi amănunțit mé 
A ip arii pap e pie o ce 

; ` ară două operat 
Ge Se EA a EE postav sau de a-l E pt 
: SE cl calculează atunci avantajele și dezavan ajele 
SE în cantități de muncă. Adică: pentru producție, în 


de , decisiv este raportul între munca inire- 
definitiv, Aoiëriion şi decisiv este raportul î 


t r ; (i Í, £ C d 7, mii ncă l 


valoare cît mai mare sau a creea aceeaşi valoare d 
Ge aceasta este problema principală a economiei. Pro 
vita muncii este însă cea mai ra Sé EE SE 
E P EE SE E demonstra- 
ă noțiune totuși clasic au p D Se 
Lei raportul dintre muncă și ee EE 
așa încît noțiunea de productivitate SE f 
neexprimată, este cuprinsă în teoma c SEN PERI 
` § 52. Este de la sine înţeles că GER ne e E 
determinată exclusiy de către cantitatea de mu 


ER 








“tantă noțiune din. punct de vedere social. Această moi 





„tare a fenomenelor economice opusă doctrinei clasice. 









punzătoare, ci și de alţi factori, cum sînt calitatea mu 
omenești, cuantumul capitalului și: așa mai departe 
consecință, noi sîntem lămuriți că și mărimea productivit 
muncii depinde de colaborarea tuturor factorilor de producție 
Productivitatea muncii este oarecum o sinteză a întvegii 
stri a factorilor de producție. lată de ce se vorbește de o impo 



















cuprinde omul ca pe cel mai important factor ; ea ind 
măsura capacității lui de producție Și a respectivei lui capa: 
cități de consum. l 

După ce, cu ajutorul noțiunii de productivitate a munci 
a fost creată posibilitatea să se determine acele ramuri d 
activitate în care se realizează cea mai mare producție netă 
pe angajat, rezultă din această fixare a țelului o a dou 
sarcină independentă de prima: să se examineze cum Să s 
procure celelalte elemente de producție necesare, precum 
capitalul, anumite munci de calitate etc) pentru ca aceste 
să promoveze ramurile de producție privilegiate. ; 

Productivitatea muncii rămîne însă, deoarece este condi 
ționată de factorul de producție om, žo? așa de important 
precum este omul fată de creațiile sale. Căci toți ceilalți factor 
ai productiei — inclusiv capitalul — sînt creaţii ale omulu 
ca mijloace ale gospodăririi, în timp ce acoperirea nevoilor A 
omenești este scopul însuși al gospodăririi. 

Doctrina clasică nu a văzut aceste deosebiri în produc: 
tivitate Și, corespunzător, nici cauzele acestor deosebiri, ci 
a considerat toate ramurile de producție — de la cele mai fine 
capital intensive ramuri industriale, pină la cele mai grosiere | 
Și primitive ramuri agricole — de aceeași valoare și în egală 
măsură capabile să creeze valori noi 58, 

Din faptul că — după cum arătăm și mai departe — există 
deosebiri în productivitatea muncii, noi deducem o interpre- 








5 F. Oulăs (op. cit., p. 32 1), crede că nu este posibil să se vorbească 
de o productivitate medie a muncii fiecărei ramuri de producție, deoarece 
diferitele unități de producție ale aceleiaşi ramuri de producție stau pe trepte 
inegale ale productivității muncii, Este just că în urma diversității organi- 
zației uzinale și a dotării tenhice a fabricilor unei anumite ramuri de produc- 
ție, productivitatea ei este diferită ca mărime. Totuși, calcularea unei pro- 
ductivități medii a muncii este plină de sens, Ea caracterizează structura 
tehnică a fiecărei ramuri de producție și întrebuințarea capitalului său or- 
ganic în raport cu numărul lucrătorilor săi, (A se vedea și noțiunea: capital 
specific și importanța lui pentru caracterizarea, structurii unei ramuri de 
producţie $ 70). VS Ek i 


100 


statistic ca exa 
fiecăror ramun 


însă, cum crede 


fin 


este incontestabil un fapt dovedit istoric Și 
ct: acesta este importanța relativ diferită a 
de producție pentru formarea valorii produc- 
tionale. A exprima în cifre acest fapt nu înseamnă 
; Oulès, a reduce valoarea numai la muncă 
-ramener la valeur au travail seul“) "4, o 

E Dimpotrivă, producția netă este rezultatul conlucrării tuturor 


Pentru nol 


Dei nete na 


ctovilor de producție și tocmai fiindcă ceilalţi factori de pro- 
fa GE 


Juctie, cu exceptia muncii, sînt atit de divers combinați între 
SEH diferitele ramuri de producție, tocmai de aceea vezultatul 
e k A de inegal. Diferentele în productivitatea muncii 

; See deci pe deosebirile dintre condițiile de producție. 
N țiunea de productivitate a muncii nu neagă deci comple- 
e procesului de producţie; ea este, dimpotrivă, expre- 
e cea mai bună și mai cuprinzătoare a acesteia. Critica 
SE de productivitate a muncii atinge însă KE său 
culminant în afirmația că a împărți producția netă la numă- 
rul corespunzător de muncitori inseamnă „a SE GE 
op variabile“ 5. O ulès crede că noi am folosit o uni à e 
variabilă, deoarece în diferitele întreprinderi din ; T 
unitate de producție ar fi fost muncitori neegal EE 
care obţin rezultatele neegale și că nu se poate pi Dn l e 
inegalitatea productivității muncii depinde Se SE 
respectivei ramuri de producţie sau de intensități e i e P 
ale muncii omenești (p. 325). Am dori să car acterizăm aceas ă 
critică pur și simplu ca îngustă. Prin structura asi oi 
de producție este de înţeles tot ceea ce ora ie 
organic de producție. Este, aşadar, E în în Și 
ramură de producţie a unei țări diferitele în e ă 
se deosebească atît de puternic în structura producției SS 
încît existența lor simultană să fie total exclusă în ga 
liberei concurenţe. De aceea. și in diferitele întreprinderi ale 
unei ramuri de producţie, raportul între lucrătorii calificați 
si cei necalificaţi, care este oarecum organic, e 
așa de puțin mari diferențe ca și raportul dintre capita u 
investit și numărul lucrătorilor (care — după GE va 
arăta mai departe — influențează în cel mai inalt SE a 
tura unei intreprinderi și a cărei importanță nu poate i 
niciodată suficient relevată). De aceea, chiar și atunci cind 
aceste deosebiri între diferitele întreprinderi din aceeași 


S.F. Ou lès op cil pu 322. 
55 F, Oulès, op. cit, p. 324—325. 


101. 


























ramură de producție ar fi mari, este totuși posibil să; să 
stabilească anumite cifre medii, care sînt reprezentative pent 
întreaga ramură de activitate a unei țări, deoarece se bazea 
pe natura organică a acestei ramuri de activitate. 


că în știința economică se lucrează cu mărimi medii. Direcţi 
căilor ferate din toate țările calculează, de pildă, o vitez 
medie a tuturor trenurilor din rețeaua lor, deși fiecare tre 
are propria lui viteză. Înseamnă oare că, atunci cînd se calc 
lează viteza medie pentru întreaga rețea, se socotește cu un 
tăți variabile? Unitatea este fixă, numai ceea ce se măsoară 
cu această unitate este variabil. 

De aceea media mărimilor care exprimă intensitatea î 
producția tuturor întreprinderilor din aceeași ramură dè. 
producție, trebuie nu numai să fie acceptată fără multă 
vorbă, ci și recunoscută ca o mărime tot atit de concretă şi 
practic valoroasă ca și viteza medie a trenurilor dintr-o ţară 
care este comparabilă cu viteza medie a altor mijloace di 
transport. 


w 


ar fi, dimpotrivă, să se compare Între ele procesele de pro: 


Productivităţile muncii 
adică nu ar exista nici o 


unei întreprinderi 57, 

Această presupunere este lipsită de orice Zei de temei. 
Definiţia, ca și metoda de calcul a productivității muncii 
este totuși lucrul cel mai simplu din lume. Productivitatea 
muncii este raportul aritmetic între Producţia netă a unei între- 
Prinderi și numărul lucrătorilor care au realizat această pro- 
ducție. Toate elementele producției nete sînt — după cum 
am dovedit-o ireproșabil — mărimi concrete și calculabile, 


56 A se vedea Achile Loria, în „Rivista Bancaria“, Februarie şi 
August 1930. 
5 Vezi A. Epicarno Corbin o în 


„Giornali degli economisti“, 
ianuarie 1930, 


102: 


fjeca e ramur 


. įävitatea muncii nu 


ecare întreprindere în particular, cît şi pentru 
ă de producţie în totalitatea ei, dacă pentru 
istă statistica corespunzătoare. În consecinţă, 


e exi D p D 2 D S N 
ee ia netă care revine pe fiecare muncitor, adică produc 
roducț 


pentru fi 





E itatea muncii, este o mărime tot atit de concretă și de cal- 
iv GE 


culabilă. S-a arătat și că 58 formula noastră pentru produc- 
i Ai ar fi altceva decit principiul hedonistic. 
“+. Deşi critic intenționată, această observație ne. este ma 
GI d o indicație caracteristică foarte bine venită, „Căci ea 
GER iază adevărata natură a formulei noastre care, în fond, 
SE altceva decit raportul matematic între un rezul- 
risca nul din mijloacele esențiale pentru realizarea acestui 
= Let Noi am dat astfel o expresie tendinței hedonistice a 
SE unui maximum de satisfacție cu un minimum efort, 
formulind raportul maiematic între satisfacție ( pro chte 
netă) și efort (munca omenească ). EE 
Această formulă este — cum am mai observat c ek S 
standard, în sensul cel mai deplin al acestei noțiuni SCH Ge 
Ea dă o expresie științifică de importanță considera ila 


unei tendinte ce caracterizează de secole activitatea economică 
a oamenilor și a popoarelor. 


9. PRODUCTIVITATEA] MUNCII | AFERENTĂ 
[UNEI MĂRFIj 


See 
$ 55. Tot ceea ce am expus mai sus este valabil pentru 
modul de calcul al productivității muncii, care se referă la o 
fază oarecare a producției, adică la productivitatea unei între- 
prinderi sau a unei ramuri de producţie. ` 
„Dar, înainte de a intra in stadiul de SE 
mului, o marfă este de obicei obiectul unei lungi serii E 
faze de producţie, la care productivitatea fiecărei een este 
diferită. Se poate dar calcula o medie ponderată a SE 
acestor diferite productivităţi ale muncii și se poate. i i 
în acest mod produciivitatea medie pe care o comportă îniregu 
proces de producţie al unet anumite mărfi într-o paras = 
Această productivitate a muncii este de fapt rapor S 
aritmetic între valoarea totală a mărfii (dacă ea este creată 


d ` S H g kt biz a GE 
=o 58 A se vedea Carano Donvito în „Industria Lombarda“ din 11 
iulie şi 10 septembrie 1932. : 
R BI 


103 
























întreagă în interiorul țării, î i 
Inten . tari, incepind cu materi imă 
ai ul țării, materia primă 
SE E E ei) ȘI cuantumul total al SE E Se 
SS a | e consumată în diferitele faze ale fabricării eu. 
CC SC erile succesive care au colaborat la EECH f 
ae oe la baza tuturor calculelor aceeasi SE ? 
T pe ra cuantumul muncii în ani Ge 
_F >» P2, P3, valorile create d e ra, 
ziua Le i i cate de trei întrepri 
SC Ge Ee trei faze ale producției care SE S 
SE E alta „vertical > pentru a obține în final rod ceg 
completă a unei mărfi, cu o valoare finală P produch 
S 


Avem dar: P, = P1 + P2 + P3. 
Fie A1, A2, A3 cantitățile de muncă 


l A H A 


(lucrători x an 
ȘI A, cantitate 


Așadar, A, = A1 + A2 4 A3. 


S Fie pl, p2, p3, productiv 
fiecăreia din aceste faze. 
Avem atunci: 


itatea muncii corespunzătoar 


Productivitatea p, aferentă mărfii complete este: 


zarea ae 












Pi = PI + P2 + P3 2 
AL+ A2 + A3 | 
sau i 


Ai -+ A2 An e 
(M) p= = 
A 


t 

A doua formulă (II 
constă în a totaliz 
altă parte cantitate 
faze ale producție 
reprezintă metod 
ponderată a pro 


A e Penta metoda de calcul care 
à pe de o parte valorile produse și pe de 
ea totală de muncă întrebuințată în cele trei 
ei şi a Stabili cîturile lor. Prima formulă a ) 
a de calcul care consistă În a calcula m i 3 
ductivităților parțiale ale muncii (ponderii 


104 








gin aceste productivități ale muncii cu cuantumul 
i-care corespunde întreprinderii respective). 
e 56. Productivitatea muncii astfel calculată, caracte- 

— marfă în întregul ei, putem să o numim producti- 
itatea muncii aferentă acestei märfi. eg 
"În felul acesta, fiecare marfă poate fi caracterizată cu 
o cifră, care exprimă productivitatea medie a muncii cores- 
uazătoare confecționării complete a acestei mării. Astfel încît 
se poate spune, de exemplu: această marfă a fost produsă 
cu o productivitate medie a muncii de 3.000 franci/aur pe 
muncitor într-un an. 8 l 
< În felul acesta se pot clasifica în succesiunea corespun- 
zătoare productivităților muncii acestora nu numai ramurile 
de producție, dar chiar și mărfurile însele, care constituie 
obiectul activității mai multor ramuri de producție. 
* § 57. Această produchivitale a muncii aferentă fiecărei 
mărfi poate fi numită sau productivitatea aferentă PI sau 
productivitatea aferentă PE, după cum e cazul, dacă produc- 
üvitatea muncii aferentă mărfii va fi calculată pe baza 
prețului său interior, ori al prețului său exterior. 

Dacă P, este valoarea mărtii pe baza prețului său interior, 
pe care o notăm v, şi dacă V este prețul său exterior, atunci 

















y SÉ ! , SN 
_ este valoarea mărfii pe baza preţului exterior. Valoarea 
t y y LS 


exterioară este deci valoarea interioară înmulțită cu raportul 
dintre preţuri. Însă, în acest caz, dacă p, este productivitatea 
muncii aferentă unei mărfi care a fost calculată pe baza 
prețului său interior (productivitatea muncii aferentă PI), 
| y 
atunci în același fel — p, (care s-ar putea nota cu nl este 
| y l : 


productivitatea aferentă a aceleiași mării calculată pe baza 


- prețului său -exterior (productivitatea muncii aferentă PE). 


Productivitatea exterioară este dar productivitatea „interioară“ 
înmulțită cu raportul între preturi. 


Avem deci: pi = P; ae 


Din aceasta se obţine următoarea regulă, a cărei impor- 
tanță va deveni în curind clară: Pentru a obține din produc- 
tivitatea muncii PI aferentă unei mărfi productivitatea 
muncii PE aferentă aceleiași mărfi este suficient să se multi- 
plice cea dintii cu raportul dintre cele două preţuri (prețul 
extern și preţul interior). F 

> 


105 





Dacă avem deci un inventar conținînd mai multe m 
furi și Productivitățile muncii. aferente lor PI, este ş 
cient să înmulțim fiecare din aceste productivităţi CU coe 
cientul de transformare, Care este raportul între pretur 
pentru a obține mărimile productivităților muncii a 
PE ce revin acestor mărfuri, 

O observaţie extrem de im 
teoretic trebuie inclusă aici 


4 


-E a unei mărfi conține simultan implicit și superioritate 
respectiv inferioritatea ei față de străinătate, căci ea rezul 
din înmulţirea productivității PI cu raportul dintre pretu 
Căci raportul dinire preturi nu esie nimic altceva decit e 
presia superiorității (sau înferioritățai ) producției Haționalg. 
de mărfuri raportată la Producția din străinătate, 

Cu alte cuvinte se poate spune: Productivitatea mu 
PI este o noțiune simplă ; productivitatea muncii PE, dim 
trivă, este o noțiune complexă, care conține esențial două. 
Părți și anume Productivitatea locală a muncii și superio? 
ritatea sau inferioritatea fată de străinătate (vezi Și noti 
de la § 145). 


feren 


10. PRODUCTIVITATEA FIZICĂ A MUNCII 
ȘI CALITATEA ECONOMICĂ A MUNCII 


$ 58. Este deosebit de interes 
care există între productivitatea muncii, așa cum am defi- 
nit o, și Productivitatea fizică a muncii. 
Productivitatea muncii, potrivit definiției noastre, este 
D productivitate economică, adică o productivitate exprimată 
în valori. Ea reprezintă valoarea producţiei nete medii, pro- 
dusă de un muncitor într-un an de muncă, într-o anume 
întreprindere sau într-o anume ramură de produc 
Productivitatea fizică a muncii este 
unităților fizice (adică, atîțtia metri de posta 
de fier, sau atitea și atitea vagoane de ciment 
produse de un lucrător într-un 
întreprindere. 
Raportul. între 


ant să se analizeze relația 


) care au fost 
an de muncă, într-o anumită 





aceste două 





noțiuni este Prin urmare 7 
ușor de stabilit. Dacă pentru fiecare unitate fizică produsă a 
S-ar putea stabili exact valoarea producției nete corespun- `“ 
zătoare, care a fost creată de această întreprindere (valoarea i 
adăugată de către intreprindere), înmulțind această valoare 3 


106 





întreprinder 


din urme 


















. S azti 
ică ică pr mărul de unităț 
ictivi izică, adică prin nu ti 
i ea fizică, i uri SE 
n p E lucrător într-un an, s-ar obți p 
De ică a muncii. R | 
mică a Sa 8 Ges 
tivitatea ch pS productivitatea economică fe SE 
EE prin înmulțirea SE d 4 A e 
ji Se valoare care i-a k A o 
{a muncii) 7 în această întreprindere. l ar, a 
unitate E are constituie o funcție a prețul i ana 
SE cazul creșterii prețului EE S E 
SC ica i ii tuturor faz t 
ee ică a muncii tu ie) 
EE semenea (a se vedea $ 409). 
Ee ă cre de asemenea se vede EE 
SE j : „tit este 
are m SE S CES mari prețurile E ui Be E 
it sîn d Ze Wa 
EE tivitatea muncii aferen 
di ar i productivitatea mu EE 
SEN Ee att muncii corespunzătoare difer 
-rodu | 
ca ŞI produch i 
i ale. i 
pi i implificată, se poate spune prin urmare 
E EE muncii aferente unei măvfi 
. Că E pe A ' i 
a productivitatea economi MUNC ` da cu Sr 
că productiv oductivitatea muncii fizice ce E i 
7 oi d sita cu p, productivitatea econorr 
Dei mec nana Ee productivitatea fizică cu v 
ii al ntă unei mării, iar prod 
ncii aferer 
EE cu v, avem totdeauna 
| | lee WEIS ncii 
iniți roductivităţii munc: 
î e definiția productiv ii i 
Fuga pa Kee şi 55) se poate afirma: produc 
EE A mei mărfi este egală cu producti- 
ij A une ic ` ; č Se 
EE SE EEN realizată de un ee 
EE ES etul fiecărei unități fizice ` 
SE n) înmulțită cu prețul EE 
RE ductivităţii muncii este rep 
§ 59. Definiția pro uct Cati 
prin următoarea formulă aritmetică: 


P 

a 

Din această formulă rezultă: 
Pi Ps 


7 roductwwiiatea muncit 
dică: productia netă este egală cu productia 
adică: producția ` Ee 
înmulțilă cu cantitatea de muncă 
| a pai a bază fie prețul in- 
abilit î 2, se poate lua ca ză pp e 
am. stabilit în $ 32, Sech E 
59 aP ens (eventual mondial). Ss SE pla 
EE i ati specială, va fi a tot Ze 
3 ` aë ențiune sp Á are gală a 
i RE EE pe baza prețurilor exterioare | P 
ductivitatea mur 
mondiale). P 


= 


107 





































Dacă, în loc de a considera producția netă reali 

într-o singură întreprindere, reprezentînd o singură fază di 
producţie, se consideră producția netă a tuturor fazelor da 
producție, adică valoarea totală a unei mării P, (vezi mă 
sus nota de la $ 56), avem: 


Pi ee Di Aa 


adică: valoarea mărfii este egală cu productivitatea munch 
aferente ei, înmulțită cu cantitatea totală de muncă. 
Fiecare marfă este prin urmare o funcție a doi factor 
a cantității de muncă și a ceea ce s-ar putea numi: calitate 
muncii care a fost întrebuințată pentru producerea ei 6 
Munca include aici toate manipulările și toate faze] 
producţiei acestei mărfi, începînd cu materiile prime, care: 
constituie baza fabricării sale. Re 
În ce sens trebuie înțeleasă noţiunea de calitate ? 
„Este vorba pur și simplu de calitatea muncii omeneșt 
în sensul intensității și a îndemînării? Nu. Este vorba d 
o calitate care se autodefineşte prin noţiunea de produci 
tivitate a muncii. în a 
Într-adevăr, după cum s-a explicat deja pe larg, produc 
tivitatea muncii reprezintă o sinteză a procesului de pro 
ducție. Ea include toate condiţiile producției, care concură. 
să asigure o intensitate dată producției valorilor, (S-ar. 
putea, eventual, spune mai potrivit: a unui aflux dat al; 
valorilor). 
Productivitatea muncii depinde nu numai de calitatea: 
muncii individuale “ci, mai ales, de ajutorul pe care lucră- 
torul îl va găsi în instalațiile și energia mecanică a între- ` 
prinderii sale. Forţa lui fizică și îndeminarea lui vor fi multi: 
plicate prin aceste instalații și forţe mecanice. 


60 Legînd formula: Ax 
Pt = pre At cu formula de la § 58. 
pt = sv ajungem la formula: 

Pi = mov. At 


și se poate afirma atunci că v 


aloarea, fiecărei mării este egală cu produsul 
a trei factori: s 


a) productivitatea fizică a muncii n (cantitatea de marfă produsă 
într-un an de muncă) 


b) prețul v al fiecărei unităţi fizice: 
o) cantitatea de muncă Au. 


108 


a, 0 mare productivitate a muncii nu este inevitabil 
DE nare intensitate fizică a muncit omenești. și 
Ge e S SE a mamncitorulm pl: ea este, mai bine 
Ee i îi o aparatură tehnică puternic dezvoltată, 
smon SE un „stăpinitor al mașinii”. 
a tar Sr We lucrări consacrate analizei structurale 

În EE roductivitate a muncii (vezi $ 70) vom explica 
SE EE contribuţia cantitativă a aparatului 
E la realizarea productivității muncii. | 
E ideraţiile expuse pînă acum sînt indestulătoare 
SE SE noţiunea de productivitate a muncii, al 
ET feat caracter constă în intensitatea economică a 
SEH totalităţii forțelor productive, nu însă numai în 
SESCH fizică a muncii omenești. 





$ 60. După elucidarea acestor noţiuni esențiale fie-ne 


is să arătăm că cele mai mari erori ale științei eono 
Pere își u explicaţia în nesocotirea importanţei economice 
m tăţii SC Este drept că se vorbeşte mult de munca 
S clificată: (sau după termenul englezesc aproape intema- 
d inteligibil „skilled“) și de munca „necalificată“ („un- 
Ea afară de rare excepții ®?, cînd se discută proble- 
le schimbului și mai ales ale schimbului, internațional, 
SEN ține socoteală de rolul hotăritor al calității, muncii. 
Fee însă introducerea noțiunii de calitate, sau E 
bine zis a noţiunii de productivitate a muncii (așa SC e 
definit-o și examinat-o), ne îngăduie să E i SE 
justă fenomenul producţiei și al schimbului d S E 
noţiuni se pot dovedi bine, fără să fie GEES EE 
specială, erorile anumitor concluzii ale teoriei eri 
internaţional, care pînă acum au rămas GE ă S ez 
Ş 61. Toată viaţa economică și întregul tablou al a 


ji i e bazează în mod ! mental pe ideea ` 
vității productive se bazează în mod fundamental y 


muncii. | E 
Munca este pentru valorile economice ceea ce este Ges 
E A A y 2 of ës TI 
pentru organismele vii ; ea se încorporează în substanța valorii, 
eege DP 








aba SC NM? 
: 61 A se vedea Achile Loria, în „Industria Lombarda“ din 1 octom 
ie 1932. | E ge, y 
SE John Hecht, La vrate richesse des nalions Giard, (Paris, Se 
— Fi - A8 S k E x ităţ 
accentuează, este adevărat, deosebirea existentă între GER een Se ja 
A că aici este ` a deo se 
y ii ? l de clar că aici nu este vorbe i 
ale muncii, însă nu arată destu ee i EE 
bazată pe îndeminarea, muncitorului ca atare, ci mai curînd - E Ser Ge 
a mediului muncii tehnice și a caracterului mașinilor deservite x A 
z x S 
de o deosebire funcțională)., 


109 
































întocmai cum apa se încorporează în organismul viu. Ea: 
factorul cel mas important al echilibrului economic întoc; 
cum apa este factorul principal al echilibrului biologic i 
De aceea, munca și folosirea ei rațională domină toa 
problemele economiei; ea caracterizează tendinta es iai 
a oricărei organizaţii economice 6. SE 
Ni s-a imputat totuși că idealul productivităţii maxim 
pe care-l glorificăm, intră în contrazicere cu oportunit a 
economică a unei epoci de șomaj generalizat, ca acea $ 


care o trăim *. S-a hiar și mai ini 
: f S-a mers chiar și mai departe, susținîndu 


că: criteriul A după care o industrie este oară cì 
A e e superioară cîn 


produce „0 valoare netă P cu un minimum de muncitori 
ar trebui să fie înlocuit printr-un criteriu invers: o 
după care o industrie este superioară atunci cînd E 
duce o valoare P cu maximum de muncitori E 
SR Dacă, impresionați de împrejurările particulare ale sp 
majului industrial, am răsturna atît de fundamental n de 
nile Științei economice și exigenţele bunului simţ Wé 
am ajunge să dăm preferință acelor industrii care Ge 
munca omenească, atunci nu ne rămîne altceva decit ` 
ne identificăm cu mentalitatea barcagiilor de pe W E 
care au distrus cel dintii vas cu aburi al lui Fult 4 n finda 
acesta le evoca spectrul şomajului! | ge 
Dar, nu irebute să uităm niciodată că sensul incont 
tabil al evoluției Societății umane constă în gospodărirea E 
Sreswa a muncit omenești si în sporirea randamentului zii 
Dacă, la un moment dat al istoriei, societatea See 
este astfel constituită încît nu permite să se folosească Gs 
gresul ştiinţific în direcția celei mai bune gos dër i 
muncii omenești, nu trebuie totuși să se renunte SG cuce ie 
Şilinței ci, desigur, la această formă de societate ! Bees 


11. DIFERENȚELE ÎN PRODUCTIVITATEA MUNCII 





e băi a aa ui pus 
a Ă 62. Un fapt esențial și cu urmări grave, care se pre- 
zintă observației și prelucrării logice a economistului, este 








63 Co rapit n, CERESA ri 
er EECH See bazată pe cea mai bună întrebuințare a muncii 
este de zoncepție mercantilistă. Nu aur 3 it i 
n es i e A ul este socotit d i 
cc ptie mercantil -N t di e noi bunul 
Ea un sg Pe să-l cîştige și să-l păstreze, ci mai curînd, 
i ste a mare bogăție, care trebuie să fi ili i indr ? 
este acea c tie - ă fie utilizată și in 
ästfel, ucte să se obțină de la fiecare un maximum de rez te ec za a 
Volumul a apărut în anul 1937, (n.t.) l 


118 


F ua unor mari diferențe în productivitatea muncii, 
ie diferitele ramuri de producție ale unei țări. 

unem acum să examinăm aceste diferențe și 
gong mal întîi în lumina statisticii ®t şi apoi în lumina 
oriei economice. 


12. DIFERENȚELE DE PRODUCTIVITATE 
DUPĂ STATISTICĂ 


63. Este surprinzător cît de mari diferențe există în 
roductivitatea muncii omenești 5%, după felul activității pe 
care o desfășoară și după alcătuirea aparatului tehnic pe 
care ea se sprijină (vezi Tabelele A, B, C, D, în care toate 
roductivitățile muncii sint exprimate în dolari avind pu- 
ierea de cumpărare din 1914) 6. 

Statistica americană care, pur și simplu, trebuie caracte- 
jizată ca o performanță excepțională a științei moderne, 
calculează producția netă a fiecărei ramuri de producție 
în dolari. Ea numește această producţie netă „valoare adău- 
gată prin activitatea industrială („value added by the manu- 
factures“), o definiţie care, de altfel, este pe deplin nimerită. 
Totuși, din această producţie netă trebuie, între altele, să 
fie scăzută uzura instalațiilor. 

De fapt, construcția unei fabrici cu toate instalațiile 
și maşinile ei este o activitate industrială care se deosebește 
de aceea a fabricaţiei curente; această activitate precis 
conturată nu are nimic comun cu producţia curentă a fabricii, 
de aceca valoarea fabricii și a instalaţiilor ei trebuie scăzută 
64 În legătura cu constatările noastre, pe care le-am adoptat ca bază 
entru calculul productivităților muncii (vezi $ 33 și notele în subsol $ 53 
și 59) trebuie să observăm că, fără excepție, statisticile producției stabilesc 
valoarea producției pe baza prețurilor interne ale fiecărei țări. Productivi- 
tăţile muncii, pe care le calculăm în acest capitol pe baza rezultatelor sta- 
tistice, sint deci stabilite numai pe baza preţurilor interne. Urmează de aici 
că, dacă într-o țară industria a fost protejată iar agricultura nu, producti- 
vitatea muncii în industrie — în măsura în care corespunde statisticii — 
apare oarecum exagerată prin raport cu productivitatea agriculturii, Dar 
această deformare este neînsemnată în raport cu marea diferență între pro- 
ductivitatea industriei și a agriculturii. 

6 Este surprinzător cît de clar exprimă Adam M ŭ lle r această idee: 
„Orice muncă reală este productivă. Dar oare orice muncă reală este egal 
de productivă ? Desigur că nu. Există nenumărate grade de productivitate“. 

„+59 Bineînţeles că în toate aceste tabele este vorba de productivități ale 
muncii calculate pe baza preţurilor interioare (productivității PI). 


111 











































mg ă Ge i ă, dacă s- is să „se scadă amortizarea: 
din valoarea producției brute realizate pe toată dură oducţia netă, dacă a a E S SEH e 
funcționării sale, la fel ca Și valoarea materiilor prim iului, este atunci de aproximativ: 0, f 


- T i icați i i e SE i este ic că această eroare nu. 
E e în Takricajie (vezi mai E altfel, important este faptul c 


§ 73 pct. 3). Se înțelege, într-adevăr, de la sine, că tot cee De o influență asupra clasificării diferitelor îndata 
ce se consideră ca o valoare preexistentă pentru obținere CS a mărimea E ee 70% sau chiar 
acestei producții deci și valoarea fabricii însăși, trebuie s Ee fapt, orice corectură care nu SR fluentă impor- 
fie scăzut din valoarea brută a producției. : 10% cu greu poate să EE realmen eo p 

Totuşi, statisticile care stabilesc producția netă (valoa ai asupra acestei clasificări. eeh A 
adăugată de industrie) nu țin seama de uzură, adică ~ Reluind exemplul de mai sus, S 


fracțiunea anuală din valoarea fabricii care trebuie scăzută: 
din valoarea brută a producției anuale. 

Ne propunem, în cele ce urmează, să examinăm ce iù 
fluență a exercitat această eroare: 

a) asupra valorii absolute a producției nete; 

b) asupra clasificării diferitelor industrii, după gradul 
de productivitate a muncii. 

Pentru o fabrică amortismentul corespunzător uzurii fi 
zice reale nu depășește în general 5% pentru clădiri Și Ce 
mult 12% pentru diferitele instalații, deci în total cel mul 
1—8%. Dacă admitem că întregul capital investit înregistra: 
în statistică ar trebui să fie amortizat (ceea ce nu este cazul 
avînd în vedere că în capitalul investit întră și terenurile etc: 
care nu au nevoie să fie înlocuite) rezultă că din producția 
netă indicată de statistica americană trebuie să scădem 
drept contravaloare a uzurii fizice cel mult 7% din valoarea: 
capitalului pentru a ajunge la producția netă reală. 

Ce semnificație are această corectură? 

Să punem acum producția netă în raport cu capitalul 
În anul 1849 producția netă a Americii se cifra la „55 din 
valoarea capitalului investit, deci 0,86 C. Dacă din această 
producție scădem uzura, care reprezintă maximum: 0,07 C 
rămine 0,79 C. Eroarea care à rezultat cu privire la producția 
netă, prin faptul că s-a omis să se scadă amortizarea capi- 
talului, revine la aproximativ 0,07:0,79 = 8,5%. Eroarea 
nu este mare, deși cu 7%, am evaluat mult prea sus amorti- 
zarea capitalului. 

În schimb, eroarea se face mai puternic palpabilă, cînd 
producția netă este mai mică în raport cu capitalul. Astfel, 
de exemplu, în 1914, în America, producția netă reprezenta 
0,43 C. i 

Dacă din această producţie se scade cota de amortizare 
de 0,07 C rămîne 0,36 C. Eroarea care a rezultat cu privire 


x de industrială producția netă reprezintă 0,86C și 

SE într-o altă ramură ea reprezintă. 0,43 C, atunci respec-— 
aca d EEN | DÉI GC SE? 
tivele productivități ale muncii sint: 


0,36C . 043C 
și 


A A! 


În cazul concret al statisticii SE 
i ă i ȘI e dolari. 
ivități frează la. 485 dolari și 
uctivităţi se cifrea 4 i şi 1 de | 
ei se compară aceste două productivități se ajunge la: 
a DH Sr, 
stabilirea următoarei relații: 


0,86 CA! _„ CA 


OBCA CA 


Dacă acum în loc de a lua cifrele producției EE SE 
ele se găsesc în statistică, le corectăm prin SE SH 
zării capitalului, atunci productivitățile respective ale celor 
două ramuri de industrie, revin la: 


în cit crete 445 de dolari și 1 170 de dolari. 
sau în dire concrete 445 de dolari și eu 
© Comparind cele două productivități găsim intre e 
toarea relaţie: 


H a A CA! 
E LA aaa 


O 0,36. CA ` CA 





deci un raport mai mare cu 10% SS e, 
i i tă de aici este așadar: 
Concluzia care rezultă de aici S Se | 
2 alitate, nu 
ă ce ne ce mai aproape de realitate, 
tarea noastră, care ne adu oape 
se modifică esenţial 'raportul productivităţilor muncii, „aşa. 


Wi 




























cum acesta reiese din statistică. Aceasta este valabil 
şi pentru cazul extrem citat în exemplul nostru. 

De altfel, rezultatul corectării est o diminuare 
ză 


Ze (ca, 


chiar 


diferenței dintre productivități atunci cînd 


în cazul nostru concret) și o creştere a acestei diferenį 


V ( 
cind e >]. 


Lă 


atunci 


Rămine să mai spunem un cuvint asupra corectări 
ce trebuie adusă cifrelor care exprimă productivitatea agri 
culturii. l ‘ 

Noi nu știm dacă statistica americană scade din produsul. 
brut al agriculturii, pentru a stabili produsul net, valoare 
corespunzătoare uzurii anuale a mașinilor agricole, Dac 
nu o face, să încercăm să o facem noi în cele ce urmează 
Valoarea mașinilor agricole în Statele Unite era (în 1912 
de 1 368 milioane de dolari. Valoarea producției nete ` 
agriculturii era (în 1910) de 1265 milioane de dolari. Dac 
uzura totală a mașinilor agricole are loc în 10 ani, atunci. 
ar trebui să scădem cca. 130 milioane de dolari din producți 
netă, ceea ce echivalează unei corecturi de-abia de 10% 
adusă valorii acesteia. 


Tabelul Ai 
STATELE UNITE ALE AMERICII 


Productivitatea muncii în industria 
americană în anul 1914 


Productivitatea muncii pe grupe de industrii 


Industria chimică 3.430 dolar 


o alimentară ` 2.000 ,, 
8 hiîrtiei și artelor grafice 1.940, 
» navală și a vehiculelor cu sau fără 

motor 1.590 , 
H metalelor și a produselor din metal 

(afară de fier și oţel) 1.520 , 
„mașinilor de tot felul 

(în afară de vehicule și nave cu aburi) 1.485 , 
» produselor de fier și oțel SSC 

(în afară de mașini) 1310“, 


114 





* Cifrele indică productivitatea pe lucrător. 


S 115 


Tabelul A (continuare) 


k 
`~ pielăriei | l De i 
” lemnului și a produselor din lemn 985 n} 
” textilă R oan 
materialelor rulante pentru căi ferate 800 ,„ 
` productivitatea muncii unor subgrupe ale indusirtei * 
A l Citeva exemple: 
Esenţe aromatice | , 8.300 dolari: 
Pärti integrante ale instrumentelor muzicale 7.110 , 
Cerneală Gees GC e 
oduse farmaceutice - 5, 7 
EE fotografice și material fotografic SE de 
Rafinării de petrol Sr R 
Industria zahărului | 650 „ 
Industria fierului şi oțelului brut 1.810 n, 
Industria cimentului E s 
Industria sticlei — | deen A 
Industria încălțămintei E 2 
Tesături de bumbac ra 
TabelulB: 
ROMÂNIA 
Productivitatea muncii pe grupe in- 
dustriale caracteristice în anul 1926 
(în dolari, cu puterea de cumpărare din 1914) | 
Industria alimentară | 525 Ge z 
8 produselor chimice 422 , | o 
E a pielăriei 315 i, 
! VU textilă __ | > Sg ge e 
a sticlei e SR d 
i „ hîrtiei şi imprimeriei „296, y. KR 
: Z „metalurgică | nl 
Ss , electro-tehnică 287 , 
Se _ ceramică 259 — 
e, lemnului S 188 „ 
~ „` materialelor de construcţii Pë, 3 








Prodüctivitatea muncii 


CcCaräcteristice ale industriei 


Citeva exemple: 
Explozibile și acid azotic 
Sodă și acid carbonic 
Uleiuri vegetale 
"Ciment 
Lichioruri și coniac 
Bere 
“Turnătorii 
Parfumuri 
Zahăr 
“Tăbăcărie 
Hirtie 
“Țesătorie 
“Tesături din lină 
Produse din sticlă 


OLANDA 


Productivitatea muncii pe citeva 
caracteristice ale industriei 


Tabelul 


(în dolari, cu puterea de cumpărare din 1914) 


Parfumuri sintetice (1919) 
„Morărit (1923) 

Prelucrare pietre preţioase (1919) 
Săpun (1919) 

Becuri electrice (1919) 

Bere (1919) 

“Culori și lacuri (1919) 

Margarină (1919) 

Cacao și ciocolată (1919) 

Hirtie (1922) 

Produse farmaceutice (1919) 
Fabricate din lînă (1923) 

Mașini și aparate electrice (1923) 
Laminate și turnătorie (1920) 
Încălţăminte (1919) 

Mobilă (1919) 

Vehicule și caroserie (1919) 


* Cifrele indică productivitatea, pe lucrător; 


116 


1.120 dolari 


1.990 
1.050 
935 
860 
815 
816 
730 
700 
985 
670 
560 
555 
480 
350 
348 
326 


pe unele gruy 


srupe 














odu 


ri 


i Industria alimentară 


Energie electrică 
Arte grafice 
Chimică 

Pielărie 

Textilă 
Mine și cariere 
Lemn 
Ceramică 

Tutun 

Hirtie l 
Produse metalice 


Productivitatea muncii 
racteristice ale industri 


Citeva exemple: 
Distilerii de alcool 
Fabrici de bere 
Lacuri și vopsele i 
Morărit și decorticarea orezului 
Materii explozibile şi chibrituri 
Imprimerii 


„Zahăr 


Ciment și articole din ciment 
Săpunuri și parfumuri 


> Țesătorii și torcătorii de lină 


Carton și hirtie 


- Țesături din bumbac 





istilerii (esență de trandafiri) 
Mobile i 


117 


e industrii În anul 1921 


Tabelul D: 


iuctivitatea muncii pe cîteva grupe 


(în dolari, cu puterea de cumpărare din 1914) 


560 dolari: 
560 ,, 
445 , 
308 , 
285 , 
242 , 
188 „ 
174 
126 „ 
121. 3 
116 , 
SC Ge 


unor grupe ca- 
ei în anul 1921 


1 170 dolari: 


1120 „ 
1110 , 
670 ,„ 
Sr: A 
420 
SE 
330 , 
300 ,„ 
300 ,„ 
290- s; 
210 ,„ 
164 , 
133 y 
122 y, 

















$ 64. În Germania există puține industrii care să dispi 
«le o statistică atit de completă cum este, de exemplu, a 
a autovehiculelor și a industriei anvelopelor 67. 

În anul 1934 valoarea totală a producției acesteia 
-clusiv reparaţiile) se cifra la 807 366 mii de mărci. Valogs 
totală a materiilor prime și a semifabricatelor, ca și a prod 
-selor furnizate de alte industrii (inclusiv lucrările ajutătoa 
facturate de alte industrii) se ridica la 386 377 mii de măre 
iar anvelopele 26 974 mii de mărci, adică în total 413 351 
„de mărci, sau aproximativ 52%, din valoarea producției brut 

Producţia netă în sumă de 394 015 mii de mărci (adică 485 
Tepartizată la 80 858 forțe productive, revine la 4 900 de 
mărci pe lucrător și pe an. 

Salariile se cifrează la 172 911 mii de mărci Și în med 
xeprezentau 2 150 de mărci pe lucrător ȘI 5 

Este de remarcat că, întocmai ca în America 
netă depășește mai mult decât i 
astfel încît ceea ce lucrătorul produce pentru țara lui este 
mult mai mult decit ceea ce consumă, 

Nu numai cuantumul orelor de muncă variază de la’ 
“ramură de producţie la alta, în comparaţie cu valorile creat 
“ci şi calitatea individuală a muncii fiecărui lucrător prezintă: 
importante fluctuații, după cum lucrătorii sînt sau nu cal 
ficaţi, Ceea ce motivează marea diferență în productivitate 
"muncii între diferitele feluri ale producției este organizarea 
“conlucrării forțelor materiale (de natură fizică sau chimică 
fie în agricultură sau fie în industrie 68. 

$ 65. Fără a examina deocamdată aici ce factori provoacă 
variații atit de mari în productivitatea valorilor naționale; 
să ne limităm la afirmaţia că, din punctul de vedere al product 
vității muncii, economia unei järi prezintă un caracter foari 

eterogen. Totalitatea producției naționale se împarte într-un 
nesfirşit număr de activităţi cu productivităţi ale muncii foart 
variabile. Economia naţională constă dintr-un număr d 
“categorii de muncitori foarte diferite, a căror productivitate. 
a muncii diferă foarte intens una față de alta. 





D Vezi „Statistisches Jahrbuch 1936“, p. 161. 

% Paul A rnd t, Der Schutz der nationalen Arbeit, Jena, Fischer, 1925 
"pm. 33: „Productivitatea muncii naționale depinde de foarte mulți factori; 
unii din ei în aparență foarte depărtați. Acelui care, comparînd diferitele: 
economii naționale, ia în considerare numai posibilitățile de producţie 
oferite de natură, îi vor rămîne neînțelese multe aspecte ale economi 
mondiale“, 


118 


muncitor al ţării poate fi cuprins în una din 
TA rii, după măsura productivității muncii lui. 
pace co ză clasificări ale populației după starea mate- 
SEA Ge “mărimea venitului fiecărui cetățean. Au fost: 
Ge ca Së diagrame interesante, care reprezintă repar- 
ere ssonale a cetăţenilor după mărimea sau reparti- 
fiţi span Fior si astfel s-a redat participarea tuturor cetă- 
a vena acas til venitului național. l i 
E i tuşi mult mai interesant să se reprezinte, în 
pci S SCH participarea tuturor categoriilor de cetățeni ai 
SE EN crearea venitului naţional. i 
E cel care voiește să ajungă la înțelegerea realei 
e a unei țări, tabelul distribuției venitului 
SEH SE să-și găsească o completare necesară într-un 
29 e ep materializeze contribuţia fiecărei categorii de muncă: 
o tee EEN | l 
2 a a e un fel de piramidă (vezi 
i lra din pagina 120). Baza acesteia este constituită din 
E asă a muncitorilor agricoli a căror productivitate 
fe ici mică. Această bază, foarte largă, nu poate fi nici 
EE în diagramă, în care de aceea figurează 
FA o ă > scara productivităţii muncii, către 
Cu cît ne urcăm pe scara proc Egee a a ÎN 
productivități din ce în ce mai mari, cu atit număru pi 
care le obţin este mai mic. În virful piramidei, la locu pro- 
ductivității celei mai mari a muncii, se află ae D GE 
număr de muncitori. ŞI totuși, a ciuda acestor Ke 5 S 
care işi găsesc expresia în această tabelă, ea nu a: p i 
nici măcar pe departe de anvergura cu mult mai SC 5 ar 
avea-o acea altă piramidă a distribuției, care să indice deose- 
_birile dintre beneficiarii marilor venituri și cei aproape lip- 


E 





































“siți de venituri. 


$ 66. Trebuie să mai remarcăm că în diagrama produc- 





© 4ivităţii muncii am ignorat productivităţile individuale și 


nu am luat în considerare decit numai productivitățile me- 


` dii ale muncii corespunzătoare fiecărei ramuri de pro- 


` ductie. | 
Noi am presupus, de asemenea, că toate forțele produc- 
Be ai iaşi T i lucți roductivitate a 
dive și ramuri de producție au o p 

zi ECH in urme E n împărțit întreaga producție 
muncii egală și, prin urmare, am impări ag acf 


119 

















netă a fiecărei: ra i i 
g fiecărei ` ramuri de industrie prin: numărul tut 
utur 
SN 


forțelor sale EE 
Hi Ki e pro uctive, (directori, ingineri, y ee 
îi fost, de altfel, imposibil să eebe partea d 


7 Tar A 
NDUSTRIA STATELER UNITE ALE AMERICII - 1914 


— 3900 dolari 





Produse chimice 






2000 Se E 
Eii Alimente 


EE 
7 Hirtie şi tipărituri 





SZ Cauciuc 
Vehicul, id 
Tutun i 
Vi Se Produse metalurgice | ei R 
l E exclusiv fi 
RE Abic iV fier) 









Diverse 
instrumente muzicale 
"eg Fier și otel 


or (Valoarea produce ție; netoj 
i ei 


LTL brute şi tăbăci 

d K cit 
Pietre, articole de Sticlărie 
Lemn 





Textila 


Producţi $ pe n 
oducjia anuală pe munci 














100 000 300'000'500'000'700'300 


Diagrama 1 
netă care revine i 
ine conducerii (dire i, ingi 
Ee condi irectori, ingineri) de 
EE S 4 e manuali. Este pei În să GE Sul 
t aa ȘI să se evalueze numeric participatia Ser ei 
tia indivi- 


120 





E Se ă 
asa-numita diagramă 


Ateli 7 
enere de reparaţii [peniru căile ferate): 


diferitelor forţe care cooperează într-o oarecare 





Aen comparăm acum diferitele țări din punctul 

1 structurii venitului lor, pe care am reprezentat-o 
3 a productivității muncii omenești, 
ajungem atunci la constatarea că piramida pentru statele 
industriale se deosebește foarte substanţial de aceea pentru 





§ 67. D 


vedere a 





statele agrare. : 
În timp ce în țările agricole majoritatea populației lu- 


Zenn? cu o redusă productivitate a muncii iar o mică , 
(din ce în ce mai mică) minoritate de muncitori activează 
cu productivitate relativ mai mare, în ţările industriale o ` 
mică parte a populației lucrează cu o productivitate scăzută | 
în agricultură și, dimpotrivă, marea m asă a poporului lucrează 
cu o mare productivitate a muncii. Această diversitate sie: 
murală îşi găsește expresia sintetică în media productivității 
muncii (care corespunde totalității populației muncitoare a 
ţării), iar aceasta depășește în țările industriale foarte substan- 
jal media productivității muncii din ţările agrare. 
Ee 
ou S-ar putea lua în considerare un sist 
dusului net să se facă în raport cu răsplata ce-i revine fiecărui factor de 


condiţia ca contribuţia fiecăriii factor în producție să îie pro- 
ţia lui. Este inutil să spunem că o asemenea ipoteză 


em statistic în care distribuirea, 


Dro 
producție, cu 
porțională cu remunera 
nu ar îi nici exactă şi nici practică, Ea nu este exactă, căci nu este nici- 
odată posibil să se evalueze ceea ce de fapt un membru al condu- 
cerii unci întreprinderi aduce drept aport individual ais irit organizator 
activității întreprinderii pentru creșterea producției nete. Nu ar fi nici 
practică, pentru că statistica industrială nu cuprinde indicaţii suficiente 
asupra sumei salariilor și veniturilor pe care conducătorii capitaliști sau 
necapitalişti le primesc de la întreprinderea lor. De altfel, aceste detalii 
ar fi pentru noi fără importanță. Ceea ce ne interesează este numai carac- 
teristica și clasificarea ramurilor de producție și nu determinarea valorii 
prestaţiilor individuale în aceste ramuri, Pentru următoarele noastre 
expuneri importantă este numai media productivității muncii unui factor 
s 


în fiecare ramură de producție. 


fă, 


121 


KW 






























E 4 voim să evităm aici orice considerație SE 
“toate :că Vi ul, este totuși interesant să remarcăm e 
EE și un sens adinc de morală socială, 
e Ag La a enii unei colectivități naționale s-ar 
devăr, dacă lorile pornind întotdeauna de la E 
să E Es este egală cu media națională SE pa 

itate naturală, EE ci S-ar feri să facă mari greşe TE 
gef CHE permite colectivității să trăiască mai 
apreciere, Ss îngăduie propriile sale forțe. ENEE 
“decit par Sa-l se amintească — și tocmai în aceas Ee 

E onentă social-morală a acestei GE E 
EC să se încadreze în SE S SC Si 
"că omul ` că nimeni nu are putere afară E 
EE SCH lte drepturi decit acelea care izvoră 

EE ivitate și din schimbul reciproc 
| din SE Ge EE de EE 
SE se caracterizează printr-un nivel scăz 
lee a nea (vezi nota de subsol la $ 112). 
al productivității 


Această interpretare a structurii diferitelor țări, 
și complet corespunzătoare realității, ușurează consid 
înțelegerea pentru teoria noastră (a se vedea și § 15 

$ 68. Această medie națională a productivităţii capăt 
mare importanță pentru viața economică ȘI Socială a o 
popor. 

Într-adevăr, dacă comparăm două țări, 
` deosebire vizibilă între mediile productivității muncii Je 
„ca de exemplu F ranța și România, prima țară avind o prod; 

tivitate medie de 4 ori mai mare decît cea de a doua, atun 
aceste productivități naționale medii ale muncii pot fi ç 
derate ca uniji naturale de valoare pentru fiecare din å 
tări. 

S-ar putea spune atunci că valoarea bunurilor se exprimă 
în fiecare țară dublu; intii, valoarea bunurilor raportată 
aur: valoarea-aur. Această valoare-aur este un fel de v 
de poziție a bunului, deoarece ea stabilește numai v 

lui relativă față de aur (și ca urmare față de celelalte mă 

produse în aceeași țară) într-un anumit moment şi î l i 

anume loc. | | n DE PRODUCTIVITATE ÎN LUMINA 
Dar mai există şi o altă valoare, care nu indică numai 13. DIFERENȚELE ECONOMICE 

poziția. diferitelor bunuri față de aur, ci care este o valoa TEORIILOR 

socială și națională Și care din punctul de vedere al ca = 

rizării economice a unei colectivități este de cea mai mare 

importanță ; aceasta este valoarea care caracterizează dificul? 

tatea procurării sau a făuririi bunurilor, o dificultate care se 

comportă invers față de media productivității muncii națio= 

nale, , 4 . 
Acesta este motivul pentru care putem denumi produc 

vitatea medie anuală a muncii omenești o „adevărală unitate 

națională de valoare“ sau „unitate naturală de valoare“. 


šti i estabi 1 este 
9. Constatarea unei realități i oa a iei 
Ge d E di. rg 
SE suficientă. Teoreticienii cer a gări SE 
atit de E iile a EES pentru 
zii 1 anumite teorii, nazal dt ai 
a corespund unor anum EE 
acestea nu col f 14 admite existenţa u PEN 
x cală nu adm EE 
că școala Slanici: ora amuri de producţie, care asigură 
naturale între diferitele GE 1 E Sega EE 
i D pi oprita nternă £ 14 did 
E enoritate 1 ȘI S 
ramuri o superi A TA rea nec EA 
ie ie St hotărit să recunoască acele diferențe ale p 
are (+ E 


ionează statistica, de aceea ` 
` K v 4 i h S Ge ia KC e nează statistica, EE 
unitatea de măsură care, intr-un anumit cerc social, dé posibi- - ivității muncii pe care le Ee cu ajutorul teoriei, 

litatea de a evalua toate bunurile Brin comparare cu eforturile acesti analele te iu să fie GE Ee 

reale Ze: care colectivitatea trebuie să le facă pentru a le procur -Aceasta se va încerca în cele ce urn 


i asupra criticilor 
i alorii | oa E rea detaliate asupra c 

Ea ne dă astfel Sensul social ei sensul național al valori entru explicaţiile noastre prea e 

ze leu saca da pentru exp 


"D Trebuie să cităm aici un articol remarcabil apărut în „Mechamnichal 
Engineering“ din New York — martie 1929, sub semnăturile Alford 
si Hannum, Autorii clasifică toate industriile americane după valoarea, 
brută şi valoarea netă a producției lor, raportată la unitatea de muncă. 
Această unitate, comună, tuturor industriilor, este mia de oameni-oră Sau. 
kilo man-hour“, adică munca efectuată de către ] 000 oameni intr-o oră.. 
Autorii prezintă toate elementele productiei: productivitate, capital investi 
forță motrice, cost de producție, salarii, profit ete., raportindu-le ja unitatea? 
skilo man-ħour“, 


D i! re este de importanţă 
noștri : : Apa nct, care este de imp i 
7 "Ajungem prin urmare la un punct, ce 


i i tru. Se contestà posibili- 
Î itica sistemului nostru. Se cont Me 
ări în critica sistemu E E 
n SE o țară în care domnește liberă EE 
SE în productivitatea munci i 
i ifer roductivitatea di 
i ă exista diferenţe în p i île Pe e 
zi Ee Se de producție. Este vorba deci ue a , 
Ge că diferențele în productivitatea digi SE Eech 
acu ț E EEN | 
, că ele apat | 
legate de procesul producţiei, că p 





123 





122 












nomic, deci chiar ȘI în sistemul liberei concurenţe. În urmări 
acestui scop trebuie, înainte de toate, examinată încă 
dată îndeaproape natura productivității muncii. 

$ 70. Productivitate 
producția medie netă 


întreprindere sau într-o ramură d 


Noi am stabilit (vezi mai sus $ 40) că producția netă es 
exprimată prin formula: 
Dat. 


Dacă trecem acum de la producţia ne 
vitatea muncii p avem: 


(formula | 


tă P la producti 


ŞI, deoarece productivita 


tea muncii este calculată dup 
formula: ` 


>a 
Gi 
Z. 
jas 
Ke 
i 


p=s+q-i 


Felice Vinci” si autorul anonim al unui articol din 
„Rivista Italiana di statistica“ din dec. 1932, care nu Cunoş 
teau incă această formulă a noastră, nepublicată în edițiile 
franceză, engleză, italiană și portugheză a primei noastre 
Lee 

TT Pentru a evita impresia că, cu această formulă am fi voit să ne situăm: 
pe terenul teoriei costurilor de producție, accentuăm că aceasta, ca și formula 
producției nete (vezi § 39), se limitează pur și simplu la constatarea că în 
condițiile echilibrului normal economic productivitatea muncii D cuprinde: 
salariul mediu „s“ și remunerarea capitalului specific „qi“ în condițiile ex: 
primate prin această formulă, 

: "7 Partea din productivitatea muncii 
capitalului și ale statului 'e 


„Qi“ care reprezintă veniturile 
73 Felice Vinci, 


Ste plusaloarea pe cap de muncitor. i 
„industria Lombarda“, 5 nov. 1932, 


124: 



























ic pentru teoreticienii impregnați de doctrina GE 

GE în legătură cu clasicii, s-au limitat să ia în considerare 
a p T mediu și rentabilitatea medie au neglijat un 

EES de consecințe: capitalul 

Jement foarte semnificativ și n d e conse ee 

Sg t preţios al gîndirii scapă prin sita rat 

Specific. Acest element preț 

specific. AC 


; entului clasic fără a putea fi reținută și recunoscută 
nam 


mportanţa lui dar el nu scapă analizei noastre, GC 

S ai 3 , a d o ` S Lie 

Geet ideea de productivitate a muncii îl face să iasă în relie 
invă, 


“2: si dă întreaga lui valoare. A Ve DEES 
KO E 5 ră p =s + q-ieste singura care ţine seama 
i PORCII loa Da > în evidenţă legătura 
“de toti factorii producţiei și care pune > $ 


-< dintre ei. De aceea, ea este în același timp o sinteză a eg 
SE de producţie şi o explicație a multora din aspectele 
“su ne $ 


tuia. Marea ei simplitate nu-i restringe în nici si p 
SE ca reprezentare a realității economice cit și cé 
va ; j ! | 
> ment de înţelegere. a EE 
EE muncii „p“ constă, EE ui 
aediw „s“ și din plusvaloarea pe cap de. SE el ; 
Ai ne lovim de două noi noțiuni foarte importante: 

l H 


«e 


Prin „s“ înţelegem sa ariul mediu ri D SC 
tie, iar prin „q“ capitalul specific. Acest n ar Cie 
deosebit de important, pentru că el cons i i Ni 
pală a diferențelor în productivitatea muncii. Capitalul sp 


07 este capitalul investit și de rulment (fie propriu al între- 


: i - ră d cție. 
și este activ într-o întreprindere sau într-o ramur ay E 
ai ae oa vizare a unel ramuri de d A Ls 
El indică gradul de mecaniz à 1 EE 
Se : - nt este rolu 
CT ef S cu atit mai imporia : 

Cu cît el este mai mare, tm - Ge. 
pe care îl joacă instalaţiile mecanice în procesul de producț 


Ramurile primitive de producţie lucrează cu EE 
ă i apital specific. 
i in; edă numai un mic capital 
cu capital puțin; ele pos ai rapal perie 
kapott Ze ramurile de producție tehnic superioare ra 
i 2 i 
portul este invers. 


125 










































Formula Il-a: 


p=s+qii 
ne face să înțelegem de ce productivitatea muncii diferițej, 
ramuri de producție prezintă variații atît de mari. Dir 
această formulă, productivitatea muncii depinde de 


factori: de salariul mediu s — SH de nivelul rentabilităţ 


LAKE 


A 

Deoarece toţi acești trei Jactori sînt variabili $t product 
tatea muncii este, de asemenea, variabilă. 

Ohlin” își îndreaptă și el atenția împotriva not 
de productivitate a muncii. După părerea sa, cel mai b 
criteriu rămîne acela al teoriei liberale clasice, după c 
„industria care este capabilă să plătească cele mai mai 
prețuri pentru factorii productivi este și cea mai eficace? 
(„the industry which is able to pay the highest prices: 9 
the productive factors is the most effective one“). 

n particular, el este de părere că nivelul salariilor singur 
constituie cel mai bun indicator pentru productivitate 
muncii. 

Noi contestăm această afirmație. Formula pP= qi 
arată că numai în cazul în care capitalul specific q“ este egal 
de mare, în două ramuri de producție diferite, rentabilitate 
capitalului „i“ şi salariul mediu „S“ rămîn singurele deter 
minante, așa încît ramurile de producție care plătesc preţ 
rile cele mai mari pentru „i“ și „s“ prezintă Și cea mai ma 
productivitate a muncii e 

Dacă, însă, capitalul specific „q“ nu mai este egal de ma 
în cele două ramuri de producție, atunci factorii „i“ ȘI 
nu mai joacă rolul decisiv. Afirmația lui Ohlin, că es 
suficient pentru o ramură de producție să realizeze o rent 
bilitate medie „i“ mare și un salariu mediu „s“ mare, pent 
ca prin aceasta să realizeze si o productivitate „p“ mari 


si 


medii „i 





şi de capitalul specific des 


trebuie să o contrazicem categoric, fiindcă și factorul „d 
exercită o mare influență asupra productivităţii mună 

Un exemplu numeric va arăta lămurit această deosebit 
între teoria clasică Și concepţia noastră. 








"2 Bertil Ohli n, Weltwirtschaftliches Archiv, 33 Ba, 1934, p. 3 


și urm, 


126 


m 
tie este de 25 000 -+ 75 000x 10% = 10000 de lei, 


anumită industrie plăteşte un salariu mediu mare 
000 de lei pe an) și realizează o mare rentabilitate 
: d dimpotrivă o altă industrie foarte mecanizată plă- 
San salariu mediu mai mic (50 000 de lei pe an) și reali- 
o rentabilitate mai mică (10%). După teoria clasică 
trebui ca cea dintii industrie, „deoarece plătește prețuri 
mari pentru factorii de producţie“, să fie mai productivă 
mire cea de a doua. Aceasta însă nu este tocmai așa. | 
EG capitalul specific „q“ este în primul caz mult mai 
e decit într-al doilea (de pildă 25 000 de lei față cu 
000 de lei) atunci productivitatea muncii pentru prima 


iar pentru cea de a doua foarte mecanizată de 12 500 de lei. 
e Rezultă de aici în mod clar că teoria clasică este falsă. 


“Nu este destul ca o ramură de producție să plătească salarii 
“sai mari şi să realizeze o rentabilitate mai mare pentru ca 
i prin aceasta să realizeze o productivitate mai mare a muncii. 
-Capitalul specific poate să modifice complet raportul dintre 


salarii și rentabilitate pe de o parte și productivitatea muncii 
pe de altă parte. 


Împotriva noţiunii de productivitate a muncii, Ohlin 


„anai invocă argumentul că ea nu este concludentă în simpla ei 


expresie monetară, deoarece condițiile și standardul de viaţă 


sint foarte diferite în diversele locuri. La aceasta răspundem 
"că deşi costul vieții este la țară mai ieftin decit la oraș, 


totuşi nivelul de viață real al unui muncitor industrial este 

incontestabil superior aceluia al unui salariat agricol. 
Dim statistici reiese cu claritate că nu numai salariile 

nominale, ci și salariile reale sînt în industrie mult mai mari 


“decit în agricultură, 


Productivitatea muncii în industrie, care este în țările 
gricole înapoiate de 4 ori mai mare decit productivitatea 
uncii in ăgricultură, își păstrează astiel superioritatea ei 
hiar și atunci cînd socotim nu numai în valori nominale 
ti în cele reale (raportate la standardul de viață de la ţară 
si de la oraș). ` 
Ohlin nu are dreptate cînd crede că diferenţele de Salarii 
sint datorite exclusiv deosebirilor în nivelul de trai. Căci, 
chiar exemplul său din Danemarca nu corespunde acestei 
afirmaţii. În timp ce muncitorul industrial primește acolo 
în medie pe zi 11—12 coroane, adică de trei ori mai mult 
decit țăranul (care primește 4 coroane pe zi), standardul vieții 
este în oraș, după propriile date ale lui Ohlin numai 


H 


127 






































de EE ori Da mare decit la țară. Salariul real rămi 
în aceste condiţii totuși mai mare în industri 
s ți t „mai mare în industri îti 
a ; ustrie decît în a 
E SE name sporeste cînd unul dinty 
; a Ee mediu, rentabilitatea medie, sau ca pitalų 
pect edin creste şi, invers, ea CS i dacă unul di 
/ 1 Sie și, S, se micsorează dacă unul 
acesit factori scade. Aceast , E 
$ Scaae. Aceasta este o concluzie i 
A D DH i A 
care trebuie reținută, e iu, ala 
Pe S b "Ta ; i l 
w e altă parte, este un fapt dovedit statistic că salari 
ta) EE Ge E ramură de producţie la alta. Nimen 
` să conteste acest lucr iar dacă ` spri 
i ă ot ru, chiar dacă s-ar sprijin 
pe a SE oricit de bine aprofundată Ee 
O r A Kä bk a D H i S i 
N fi se i ed pe este și faptul că rentabilitateg 
lie e; arte imegală. Şi, în sfirsit, este ex i 
PETE NO i CA - du şit, este exact și ușg 
ui Se e Se E specific este o mărime fose se 
a. toate ciierențele merg în genere ă v 
l; te dif i eneral — după cu 
arăta mai tîrziu şi i w ee ireal 
Ou ȘI mai clar — în fav industriei și în 
E li d ; avoarea industriei și în. 
ul agriculturii.. Toţi acești trei j A 
i | A eşti trei factori: salariu, 
mediu, nivelul ventabilitătii și capita SC 
olu ilității şi capitalul specific st Ă 
Wee lui zem pu Și capitalul specific sînt mai m 
în indusirie decit în apri SS Se 
À cit în agricultură. De acee: irar 
EE "6 d. ceea, nu este de mirare 
aa ata muncii, care creşte o dată cu fiecare 
In acești trel factori, este în industri i 
€ e 1, este ustri a i 
SC i e mult mai mare decit 
Ca Je EE? ` H 
PE a 0 SC am calculat formula I și II pentru industria 
ȘI agricultura românească în anul 1932. 








14. INTERCALARE: 
ANALIZA STA pia ` n S 
ANUL 1947 % TISTICĂ A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI ÎN. 


7 Lë EES 
e d A a noastre teoretice nu se sprijină 
n material cHric și se pot justifica indiferent de oric 





75. Pai SÉ a E 
SS EE am ent această analiză foarte dezvoltată și 
bortan acun de a SE ice pentru anul 1932. Socotim potrivit să ne ri 
recent, dar și pentru că (si Ge EE la 1957, nu numai fiindcă este maj 
aceea că a fost anul în Se “32 prezenta un caracter particular, pr 
nia, atinsese punctul SE SE Geer mondială, cu multe repercusiuni în Româ: 
de necomplete, de care 1 e m Alara de aceasta, datele statistice destul 
de oulte ori E SC E am servit atunci şi care ne-au silit să recurgeri 
îi accea ae P S EE aproximații, au putut fi completat 
timp de către Profesolal N D d D dziele monografice publicate intti 
tabilității agriculturii fois Amza ot ae anu: Cercetări asupra re 
Broşura, 16, Bucureşti, 1933, > TR roman pentra cercetări agricole, 


128 


"ST 
ațională ` GER , 
b baza unui studiu recent al nostru 6 în care am coro- 


porat pe 


foarte simplu, dacă ținem seama c 


ozi concrete, este totuși necesar și interesant să facem 
nele aplicaţii practice, invocind cifre concrete din economia 
ională românească. - 
„Pe MEA 
ntru agricultură rezultatele statistice cu cele mono- 
erafice, am ajuns la următoarele cifre în ceea ce privește 
industria și agricultura noastră. 
Pentru industrie: salariul mediu: 

S : 

s= — = 27 484 de lei 
A 
capitalul specific 


TA EE — 328 000 de lei 
rentabilitatea generală: 


i= 16,8% 
plusvaloarea pe cap de muncitor: 
q.i = 55.104 de lei 
productivitatea muncii: 
p= s + q.i = 82 588 de lei 


productivitatea càpitalului: 


=P — 82588 de lei: 328.000 de lei = 0,252 "7. 
q 


Astfel, am fost puşi în poziția să stabilim pentru agricultura româ- 
pească anumite cifre medii reprezentative pentru salarii, pentru capitalul 
specific, rentabilitate și productivitate, care au o valoare indicativă mai 
mare decît datele anterioare, atit prin faptul că anul 1937 este un an mai 
normal, cît și prin aceea că monografiile sint mult mai aproape de realitate 
decit evaluările ia care am fost siliți să recurgem pentru anul 1932. - 





SLS Notă: Întregul text intitulat „Intercalare“ a fost redactat de autor în 


anul 1940. 
176 Productivitale şi rentabilitate în economia românească, Buletinul Insti- 


tutului Economic Românesc din ian.iunie 1941, extras în broșura din 


colecția institutului cu nr. 190 și republicat în Enciclopedia României. 


1.77 Echivalenţa celor două rapoarte matematice se demonstrează 
ă primul raport privește relația între 
producția netă totală și capitalul total pentru întreaga ramură de producție, 
iar al doilea raport stabilește relaţia între producția netă aferentă unui singur 
“muncitor şi capitalul aferent unui singur muncitor, adică capitalul specific, 
sau dacă ținem seama că avem, prin definiție: P = Ap i 





































„Formula p = s.+- q.i reprezintă sin CA GN A a . Sdt 
ductie și a EE SE EE SC 14: Datele GE E GE EE L Gë 
Song De aceea, expresia numerică a acestei formule arătate de E EE ra E Sa să E 
industria României: 82 588 = 27 484 + (328 000 x 163 pedala ga n aa AD aia 
reprezintă sinteza condiţiilor în care se desfășoară prod gricultură (27 Ké ges Se EE ei). Ă 
acesteia. “Dar oare nu se întîmplă pretutindeni ca salariul orar și 
alariul anual în industrie să fie mult mai mare decît în agri- 


„_$ 73. Pentru agricultura României cifrele corespunzătga 1001 : nul de - 
sint cele care urmează 78; ar cultură? Împrejurările din România nu arată în această 
vintă nimic deosebit. 


ri 
A De altfel și rentabilitatea medie a industriei este mai 


În agricultură: 
Tice, re decît aceea a agriculturii (16,8% față de 15%), ceea 


‘ma 





Salariul mediu yen S r ce corespunde de fapt și constatărilor făcute în toate țările. 
: : S = EN = 6 000 de le Dacă salariul mediu industrial este de trei sau cinci ori 
mai mare decit salariul mediu agricol, aceasta este indiferent 
Capitalul specific ` q= CHK ` 80 009 “pentru concluziile [noastre principiale. 
A ; Într-adevăr, rentabilitatea în agricultură este în toate 
Rentabilitatea generală : i= 15%, țările mai mică decît în industrie, atit pentru proprietarii 
ZE o 3 A DEER GE Ee E 
, šmînt cât si pentru creditori și pentru stat, căci în renta- 
Plusvaloarea pe cap de munci- de p ȘI P ȘI P ; 
D eege n 
tOr z Q1 = 12 000 , V Ș D e EE 
H ordinare disproporții. Cu toate acestea, disproporția este confirmată şi de 
Productivitatea muncii : ps qi statisticile industriale, care sînt destul de exacte precum și de monografiile 
` RE Ee agricole, care au o valoare indicativă incontestabilă. Mai mult decit atit, 
i în studiul nostru citat mai sus la nota 76, examinăm datele. esențiale ale 
Productivitatea capitalului . P = P ` 0 i producției agricole în diferitele provincii românești pentru anii 1936/ 
WS +K — = 0,225, 1938, pe care le înfățișăm în tabelul 3 de la § 26. Acolo constatăm că plus- 
q : valoarea fată cu salariile reprezintă o disproporție chiar și mai mare decit 


aceea de 2:1 și că există cazuri în care este de trei și de patru ori mai mare 
decît salariul. Aceasta explică, cum am arătat în acel studiu la § 32 „foamea 
de pămînt a ţăranului român“ care continuă și după expropriere, intrucit 
. țăranul proprietar are față cu țăranul salariat o superioritate enormă, 
deoarece pe lingă echivalentul muncii sale (salariul virtual) el mai extrage 
din proprietatea lui și o rentă, care este în medie de două ori mai mare decit 
salariul. 
„8 Proporția, între plusraloare și salariu, adică ceea ce Marx a numit 
„coeficientul de exploatare“ este în cazul economiei românești atit în indus- 
trie cît și în agricultură de 2/1. Merită relevat faptul că Marx a examinat 
raporturile existente între boieri și țărani în principatele dunărene, înainte 
de războiul Crimeii din 1852 şi a stabilit exact care era atunci proporția 
între plusvaloarea — care coincidea perfect cu numărul zilelor de clacă 
(boieresc) pe care țăranul trebuia să le execute în fiecare an în folosul pro- 
prietarilor — și între zilele de muncă pe care țăranul le întrebuința pentru 
cultivarea propriului lui ogor, ceea ce corespundea de fapt cu salariul. 
jumătate, Zilele de clacă erau de 56 într-un an iar zilele întrebuințate de muncitori 
` Se Proporția între plusvaloare şi salariul mediu este în Romă ia, pentru propriul Jor. pămint ES 84, aa incit proporția intre plusvaloare și 
atit în agricultură cît și în industrie, de ordinul 2:1 adică din rodusul salariul virtual al ţăranului adică coeficientul de e EE GE 
muncii două treimi sint luate de capitalisti şi numai > Ee de SE 0,66. Aceasta ne duce la concluzia surprinzătoare și senzațională că în 
Ne-a fost greu să admitem noi înșine posibilitatea unei asemenea extr România de astăzi (1940, notă ms.) coeficientul teoretic de exploatare este 
E mult mai mare decit acum un veac. 


F ; R Na d D bes ` ` H . i 

| E sintetică; P=S+ q:1 care redă cifric factori 
Şi rezultatele producției este atunci pentru agricultura romă 
neäscă: i l 


18 000 = 6 000 +- (80 000 X 15%) 7% 80, 





$ Cifrelede mzisus corespund cazului Ta care facem abstracție de munca 
femeilor și copiilor în agricultură, atribuind toată producția netă a agricul 
turii exclusiv muncitorilor bărbaţi între 16—55 ani. ` i 

În cazul cînd am ţine seam: și de munca femeilor. și copiilor luînd în 
considerație proporția acestora față cu bărbații și intensitatea mai mică 
a muncii lor, atunci — după cum am arătat în nota de la p. 16 a studiulu 
sus-citat — munca, totală desfăşurată în agricultura românească este de două 
ori mai multă, decit aceea pe care o desfăşoară bărbaţii singuri aşa înci 
toate cifrele privitoare la productivitate din tabelul de mai sus se reduc la 


EN 131 











































bilitatea noastră medie „i“ sînt cuprinse și impozitele plă 
statului 21. l 

Din punct de vedere strict capitalist, şi într-un reg 
de perfectă liberă concurență, întregul capital mobiliar ar 
migrat de la ţară în oraș. Însă, agricultorii nu se mută € 
toții în oraș numai pentru salarii mai mari, după cum 
proprietarii de pămînt nu devin mari industriași numai d 
cauza beneficiului capitalist. 

Superioritatea industriei, în dimensiunile enunțate, 
menţine în ciuda mutării teoretic posibile a forțelor de mun 
și a capitalului precum și a nivelării teoretice între agricultu 
și industrie. 

În al treilea rînd — și acest lueru este cel mai important 
capitalul specific este în industrie. de patru ori mai m 
decît în agricultură (328 000 față de 80 000 de lei). Dar oa 
nu este cunoscut că industria are nevoie, proporţional, de 
mai mult capital decit agricultura? Cine poate să contes 
că lucrătorilor industriali le stau la dispoziție mașini puternice 
și instalaţii de forță motrice care nu se pot compara cu mi 
loacele de producţie din agricultură, inclusiv pămîntul 
De altfel, dacă diferenţa între capitalul specific industrial 
și cel agricol este mai mare sau mai mică, aceasta nu are 
nici un fel de importanță pentru analizele noastre teoretice 
care urmează și care prin urmare au un caracter pur cali 
tativ. 

Rezumînd, putem să constatăm că datorită acestei întreiţe 
superiorități: salarii mai mari, rentabilitate și capital specific 
mai mari, productivitatea muncit în industria românească 
este de 4 1/2 mai mare decît în agricultură (82 588 faţă de 18.000, 
de lei). 

După cum vom vedea mai amănunțit în capitolul ca 
urmează, această întreită superioritate a industriei se întilnește 
— desigur în alte proporții — în aproape toate ţările; 
aceea și superioritatea industriei, în forma mai marei ei 
productivități a muncii, este și pretutindeni demonstrabil 

Dacă „s“, „q“, „i“ sînt în industrie mai mari decit în 
agricultură, atunci (după formula p = q-i + s) și „p“ este 





Di 


8l Este aproape de mirare că diferența de rentabilitate, între indust 
şi agricultura din România, apare atit de mică și s-ar putea ca aceasta să, 
fie datorită unor particularităţi excepționale ale anului 1937, căci noi apr 
ciem, în general, că rentabilitatea procentuală în industrie este în medie 
de două ori mai mare decit în agricultură. 


132 


clasică 11D și 
¿Ce atitudine vom lua în acest caz? 


“mărimea „q“ 


numai de o singură variabilă, anume de „q“, deoarece „S 


5. DIFERENȚELE DE PRODUCTIVITATE ÎNTR-UN 
SPAȚIU LIBERAL IDEAL 


§ 75. Să examinăm acum îndoiala pe care o poate suscita 
doctrina liberală faţă de realitate. Este natural clar că ex- 

unerile noastre se bazează pe fapte concrete. Economia: 
a liberală neagă însă tocmai unele din aceste fapte. 


Noi renunțără deocamdată să discutăm în ce măsură 
este posibil să se înlocuiască faptele prin teorii! Dimpotrivă, 
reluăm deocamdată toate premisele pe care „școala“ 
t cum numea Friedrich L i s t pe ginditorii liberali englezi — 
le considera exacte, dînd, astfel, prin aceasta, dreptate ace- 


"Jora care susţin că într-un sistem de liberă concurență, adică. 
"într-un spaţiu liberal ideal, muncitorii cîștigă, în toate ra-, , 


murile de producţie, salarii egale, iar capitalul are o renta- ` 
bilitate egală. Această ipoteză este, după părerea noastră, 
absurdă. Noi pornim de la ea numai pentru a dovedi că, 


"chiar pe baza ipotezelor pur liberale, diferențele în produc- 
„4ivitatea muncii continuă să existe. ` 


Într-adevăr, deoarece productivitatea muncii este expri- 


` mată prin formula p = s + q'i rezultă din această egalitate 


că, chiar în cazul salariului mediu „s“ egal și al rentabili- 
Gu medii „i“ egală în toate ramurile de producție, totuși 
productivitatea muncii „p“ trebuie să fie inegală, pentru că 
— capitalul specific q — este inegală. 

După concepţia noastră, ilustrată în formula de mai sus, 


` productivitatea muncii „p“ este o funcție de trei variabile: 
pre t: 


s“, „q“ şi „i“. După doctiina liberală clasică ea este o funcție 

Hi 
și „i“ sînt considerate constante. Dar și după această din 
urmă concepție productivitatea muncii 1ămine variabilă în 
toate ramurile de producţie, de aceea toate concluziile im- 
portante pe care le-am dedus din diferenţele corespunzătoare 
în productivitatea muncii rămîn valabile. 

Să examinăm încă o dată exemplul economiei naționale 
omânești, presupunînd că ipoteza liberală ar fi justă. In 
cest caz ar exista în România numai un singur salariu 
(de exemplu, salariul mediu din agricultură, adică 6 000 de 

8 Ki 


133 

























lei pe an) și o singură rentabilitate (de exemplu, rentabilita: 
medie din agricultură, adică 15%). Capitalul specific rămân 
însă și în acest caz ipotetic diferit şi anume 328 000 de lei 
în industrie și 80 000 de lei în agricultură. l 
Productivitatea muncii în industrie devine atunci: 6 000 
-+ (528 000 x 15%) = 55200 de lei, iar în agricultură 
6 000 -+ (80 000 X 15%) = 18 000 de lei. 
Diferența între cele două productivități apare atunce 
mai mică (55200 față de 18000), decit este în realitate 
(82 588 față de 18 000 de lei), însă ea continuă să existe 
Putem, dar, să conchidem că diferențele de productivitai 
a muncii trebuie atribuite în orice caz deosebirilor în dotare 
cu capital specific 82. 
$ 76. Capitalul specific constituie însă de-a dreptul 
caracteristică esențială pentru structura fiecărei ramuri d 
productie; el este un element strîns legat de tehnica ramuri 
de producţie, este un element intrinsec. De aceea, superiori 
tatea industriei, care derivă nemijlocit din acest capita 
specific, este o superioritate structurală, „une supériorité. 
intrinsèque“. De aceea există și anumite ramuri de producți 
privilegiate, structural favorizate, un fapt care stă în con 
tradicție cu doctrina clasică. Numai în al doilea rînd dife 
rențele în productivitatea muncii ale diferitelor ramuri de 
producție depind de diferențele corespunzătoare ale sala 





* Chiar Ohlin a trebuit să recunoască că în contrast cu doctrina: 
clasică este posibil ca factorii de producţie să fie remunerați în diferite ra- ~ 
muri de producție din una, și aceeași țară cu prețuri diferite, ceea ce revine 
la a recunoaște că „s“ Și „i“ din formula noastră sînt diferite de la o ramură 
de producţie la alta, 

La imputarea pe care ne-o face O hlin că noi n-am fi făcut o analiză ` 
a cauzelor care duc la aceste diferențe în valorificarea, capitalului și a muncii 
răspundem prin formula de mai sus. Într-adevăr formula p=s +g itt 
» arătă clar că pot să existe diferențe de productivitate a muncii Ghiar indi- = 
ferent de diferenţele de salariu mediu și de rentabilitate medie. Problema, x 
lui Ohlin și -a pierdut, de altfel, întreaga ei importanță, prin argumentul » è 
că, şi atunci cînd salariile și rentabilitatea sint deopotrivă de mari, rezultă “= 
totuși diferențe în productivitatea muncii prin variaţia capitalului specific. 

` Concepția noastră asupra, superiorității intrinsece a industriei rămîne ` 
incontestabilă, oricare ar fi cauza care provoacă diferențele de salariu şi 
de rentabilitae. | 


De altfel, Ohlin subestimează importanța, acestor diferențe, cînd, de za f 


exemplu, neglijează diferența rentabilității, care este, dimpotrivă foarte 
importantă. Se ştie că obligaţiile ipotecare sînt evaluate mult mai ieftin 
decît obligaţiile industriale și ratele profitului în diferitele întreprinderi se 
deosebesc cu mult mai substanțial în nivelul lor decît cele din ambele ramuri 
principale de producție, 


134 








edii și ale rentabilității medii. Această EE 
nemijlocit, în miezul ei, doctrina clasică, căci, lupă 
ia ei, nivelarea salariilor și a venitului capitalului, 
P ca urmare nivelarea productivităților muncii. Ta 
luziile pe care le tragem din aceste considerații sini- 


S / K NC H G r 
zultă de la sine. Toate ramurile de producție care lucreaz& ` 
ere 


muncitor. f Wd ate 
Atita vreme cît acest proces tehnic a fost rentabil și 
din punct de vedere privat-capitalist țările industriale din, 
vestul Europei au trăit epoca lor de inflorire. l E 
Formulele noastre pentru productivitatea industrială ŞI 
cea agricolă a României arată că salariul mediu al lucrăto- 
sului industrial reprezintă 27 484 de lei şi că este nu numai 
mai mare decît salariul mediu al muncitorului agricol (6 000: 
de lei) dar chiar și decit întreaga productivitate a munci- 
torului agricol (18 000 de lei). i 
Această constatare dovedeşte că la actualul echilibru 
al prețurilor, chiar dacă nu ar exista în industrie nici un: 
fel de rentabilitate pentru capital și Chiar dacă, în consecință, 
productivitatea muncii în industrie s-ar reduce numai la 
salariul mediu, încă și atunci productivitatea industriei ar 
fi superioară aceleia a agriculturii 8. | 
Ar fi de relevat că această concluzie nu se bazează pe 
un anumit exemplu statistic și că adăvărul ei intrinsec nu: 
este legat de soarta acestui exemplu. 





D Anticipînd asupra expunerilor noastre ulterioare, observăm că 
această ipoteză prezintă cazul extrem al industriilor din țările agricole, 
care, într-un regim al liberului schimb, nu ar fi în stare să-și realizeze remu- 
nerarea capitalului lor. Şi totuși existența acestor industrii este ER 
deoarece, cË toate acestea, productivitatea muncii lor este superioară aceleia. 


a agriculturii. ` | i Seet Ke 
În acest caz protecția vamală are numai sarcina să facă posibilă o ridi» 


i care a prețului și astfel să creeze o marjă pentru formarea venitului capita- 


list al întreprinzătorului, care constituie condiția existenței industriei. 
S cb 


135 




















































te o anumită stabilitate și mai ales de ce este relativ 
Se? clasificarea ramurilor de producţie în ce priveşte 


vg 


ductivitatea muncii. SR We l pia ile at 
ntr-adevăr, productivitatea muncii depinde în Ge 
4 de salariul mediu, care constituie un element relativ 
aes caracteristic pentru fiecare ramură de producție, 
arece el solicită permanent pentru fiecare ramură aceleași 
g Dän și aceeași pregătire a muncitorilor. Chiar dacă, 
cali “na unor conditii generale, salariile prezintă unele va- 
n ur "i se mentin totuși, conform tradiției, în cadrul unei 
E aproximativ constante între diferitele categorii de 
Sa Pe în al doilea rînd, productivitatea muncii depinde 
tere medie a capitalului. Aici cita SÉ 
deja mai puţin asigurată, totuși, pentru marile Ge de 
“producţie se poate remarca — după cum s-a și intimplat — 
d difeentă relativ constantă între rentabilitatea industriei 
j a agriculturii. F | 
i Aay productivitatea muncii depinde de Ce 
specific. Însă acesta este un element deosebit de a S SE 
„ caracterizează structura tehnică a fiecărei ramuri industriale. | 


Ea se întemeiază pe un caz care se poate Inte 
orice ţară, căci este foarte probabil ca salariul medi 
industriei el singur să fie Superior productivității , 
în agricultură. 


16. STABILITATEA IERARHIEI PRODUCTIVITĂ 


§ 77. Multiplicitatea 'și variabilitatea factorilor det 
nanți ai productivității au suscitat opinia (vezi „Ind 
Lombarda“, 3 sept., 1932) că, chiar pentru una 
întreprindere și pentru una și aceeași ramură de 
productivitatea muncii reprezintă o mărime va 
timp, așa încît ar fi o întreprindere zadarnică să 


pentru clasificarea ramurilor de producție. 
Dacă această obiecție ar fi fundată, atunci i- 


Dar, înainte de toate, statistica arată o regularitate 
constanță surprinzătoare a clasificării vamurilo 
De care se bazează productivitatea muncii. Or, 
vitătea fiecărei ramuri de producţie ar fi foarte variabil 
și inconstantă în timp, această ierarhie nu ar putea s 
mențină în realitate. Dacă se examinează clasificarea ramuri] 
de producție în statistica americană, care merge înapoi pi 
în anul 1849, se va găsi (după cum vom arăta în cele í 
urmează), o superioritate constantă a productivităţ 
triei față de aceea a agriculturii. Mai departe, în vîrful ace, 
clasificări se găsesc totdeauna aceleași ramuri de i 

De altfel, noi am văzut deja că în state care, din punct 
de vedere al dezvoltării lor industriale, se deosebesc în mo 


garanicază stabilitatea relativă a productivității şi în perigl 
stabilitatea terarhiei ramurilor de producție. mie riza da 
$ 78. Tot ce am arătat pină aici nu trebuie să ne mapie 
"dice să admitem că dereglări în echilibrul economic pot să 
“provoace uneori modificări în productivitatea muncii și SE 
= Dări în ierarhia ramurilor de producție. De pildă, rel e 
relative ale preţurilor anumitor produse — a pi mega 
directă asupra productivității muncii a fost Ges ă SC 
„sus — (vezi $ 56 și 58) produc variații corespunză oare în 
: productivitatea muncii aferentă acestor produse. Dacă, prin- 


Aaa c ` Si n-o extraordinară minune, prețurile produselor agricole ar 

pronunțat unul de altul — ca România și Bulgaria IN [PE SE prin raport cu prețurile produselor- 
Sech Gi e H . {x S - , x 8 e AA 

O parte, și Statele Unite și Olanda, pe de altă parte — dec H dustriale, atunci ar trebui — celelalte condiții rămînînd ne- 


în. statele ale căror structuri economice, deși observat 
aceeași epocă, se prezintă ca și cum ar fi separate un 
de altele prin mai multe decenii de evoluţie, clasificarea” 
feritelor ramuri de producție nu diferă prea mult una“ 
alta. Așadar, productivitatea muncii constituie o terarhie a proape 
constantă pentru diferitele ramuri de Producție. 
Însă, chiar dacă am lăsa la o parte realitatea D 
în statistică și am examina structura internă a produ 
vității exprimată prin formula p = q:i+s, şi încă a 
înțelege perfect de ce este natural ca productivitatea muncii. 


: S . SEIF Aa së 
` schimbate — să rezulte o creștere a productivităţii Ee SC 
“să aibă drept urmare ca anumite ramuri agricole să poată 
` depăși în ierarhie unele ramuri industriale. SS 
2 În i astră teoretică ar merge 
„În cazul acesta, concluzia noastră te 
Se ră z 

in favoarea agriculturii. EN 

„În rezumat, atît din punctul de vedere al realităţii SS 

omice, reținută în statistică, cît și din punctul de ve SE 
z D D D D ţa S d 

al factorilor interni determinanţi ai productivității munci 

omeneşti, rezultă că productivitatea muncii constituie un 

i A 


137 


136 


Tocmai acesta este elementul care — alături de salariul mediu — 





EE 


NEES 








































element destul de stabil și de caracteristic pentru fie 
ramură de producţie, ca şi pentru ierarhia diferitelor ram 
de producție, așa incit sintem în situația să tragem 
aceste constatări concluzii teoretice și practice de un inti 
permanent. a 


uncă întrebuințată pentru producerea sa cu produc- 
uncii aferentă ei, așa că avem: 


Pt = At- Pr 


Valoarea oricărei mărfi fiind compusă în acelaşi mod, 
Aë că două valori egale, care vor fi recunoscute ca atare 
n operațiunea schimbului, se vor schimba veciproc după 
itățile de muncă încorporate în ele şi potrivit cu productivi- 
e muncii aferente acestora. 
“Dacă este vorba de un schimb pur naţional, adică de 
schimbul a două mărfuri ambele create în aceeaşi țară, atunci 
schimbul lor se face după prețurile interioare și după produc- 
tivităţile respective PI. Dacă, dimpotrivă, este vorba de un 
schimb internațional de mărfuri, adică dacă una din mărfuri 
vorba decena oae, ui ` ) i “provine din interiorul țării iar alta din exterior, atunci prima 
cluzii ioarte importante pentru economia schim, “marfă ajunge în comerț cu valoarea ei externă pe care o 
“primeşte prin export, iar productivitățile respective sînt pro- 
ductivităţi PE. Particularitatea care rezultă aici este că la 
“a doua marfă nu mai, este vorba de o marfă interioară eva- 
“duată la preţul extern, ci pur și simplu de o marfă externă 
"care este calculată la prețul exterior. 
c § 80. Aici apare clară ca lumina zilei diferența între 
“concepţia ricardiană a valorii și propria noastră concepţie. 
“După cea dintii, concepția lui Ricardo, mărfurile se 
“schimbă în interiorul unei țări exclusiv după cantitățile de 
“muncă încorporate în ele. Schimbul se face așadar: muncă 
egală contra muncă egală (a se vedea $ 115 și urm.) 

„După conceptia noastră, dimpotrivă, schimbul mărfurilor 
„se face după cantitățile de muncă încorporate în ele st după 
“mărimea respectivelor productivității ale muncii aferente acestora. 
-. Între aceste două concepții se deschide un abis: căci 
` factorul productivității muncii. cuprinde, după cum am expus 


17. PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN ECONOMIA 
SCHIMBULUI 


ȘI economia schimbului vor constitui obiectul unor explicat 
ulterioare, totuși, în legătură logică, voim să tragem d 


acum. și pe considerații elementare. Cu alte cuvinte, voi 
să evităm cititorului impresia că viitoarele noastre concluz 
ar depinde de expunerile mai curînd complicate și greu inte 
ligibile care vor fi prezentate în altă parte a acestui volum 
Aceste expuneri viitoare urmăresc scopul să arate anumit 
erori ale științei economice clasice. 
| În ceea ce privește edificarea propriului nostru sistem 
ȘI a propriei noastre concepții asupra economiei schimbului 
aceasta este mai curînd simplă și elementară. Cu alte cuvinte. 
nu am Vol să se nască cumva convingerea (pe care de altfel. 
am văzut-o manifestindu-se în multe din polemicele deschise: 
cu noi) că pentru a ajunge la concluziile noastre este numai. 
decit nevoie de construcții complexe și delicate, de raționa, 
mente matematice bazate pe un mare număr de formule 
construcții care tocmai prin complicațiile lor ar oferi punct, 
de discuţii și de atac, atunci cînd în realitate concluziil 
constructive cele mai esențiale la care ajungem se pot for 
Se ȘI T Gees unor noțiuni și a unor demonstrati 
oarte simple și elementare (toate complicațiile fii ite 
cum am spus, numai e de PD i apă SC SE 
ale economiștilor clasici). 
Dacă revenim acum la raporturile existente între produc 
tivitatea muncii și schimb, atunci trebuie să amintim ($ 59) 
că valoarea unei mărfi rezultă din înmulțirea cantității to- 


` brului economic și a procesului de producţie. 

„De aici rezultă următoarele: dacă la schimbul a două 
mărfuri, una a fost produsă cu o productivitate aferentă a 
muncii de 5 ori mai mare decit cealaltă, atunci ultima marfă 
incorporează de 5 ori mai multă muncă decit prima. Cu alte 
cuvinte: pentru mărfuri care sînt reciproc echivalente în 
valoarea lor de schimb, cantităţile de muncă încorporate 
în ele sint invers proporționale cu productivitățile muncii. 
Acolo unde productivitatea este mare, munca omenească 
existentă este puţină și invers. 
138 Ed 
139 


mai sus ($ 31 și 52), toată complicata construcţie a echili- ti 














„ea este absolut exactă. Fără îndoială, din punct de veder 
































Dacă, prin urmare, o marfă cu o mare productiv 
a muncii (de pildă una industrială) se schimbă contra 
mărfi cu o mai mică productivitate a muncii (de pildă 
produs agricol) atunci produsul muncii unui lucrător 
dustrial cumpără produsul muncii mai multor lucrători a 
coli. Acesta este ceea ce noi numim ecuația schimbului E 
este expresia inegalității în schimbul de muncă, masc 
printr-o egalitate în schimbul de valori. Ea este expr 
unei îmegalități reale, sub masca unei egalități aparent 
Căci munca și utilizarea ei în slujba dobindirii bunuri] 
și a acoperirii necesităților, constituie unica mare realita 
în viaţa fiecăruia și a popoarelor. 

Acest rezultat este în contradicţie directă cu doctrine 
lui Smith și Ricardo, care socotesc comerţul inte 
național tot atit de avantajos pentru țările agricole € 
și pentru cele industriale. i 

Contradicţia este clară: deoarece productivitatea mung 
în tările industriale este mult mai mare decît în tările agri 
cole, este imposibil ca schimbul reciproc să fie egal de fa 
vorabil pentru ambele părți. Tot ceea ce a construit doctrin 
clasică este deci puţin îndoielnic și nesigur, dacă nu è 
totul fals. Diviziunea internaţională a muncii, liberul schim 
și alte construcții impozante, care constituie împreună basti 
nul științei economice liberale, sînt atunci serios amenințate 

$ 81. Însă, în asemenea cazuri, susțin unii critici, ar f 
să apară în comerțul național aceleași inegalităţi și nedreptăţ 


care sint caracteristice pentru comerțul internaţional. 
Această concluzie nu este nicidecum contestată de noi 


Comerţul'intern este și rămîne un „comerț în familie“, 
cchităţile ce-i sînt inerente constituie „o afacere de 


18. PRODUCTIVITATEA CAPITALULUI 


e 82. Am definit productivitatea capitalului (vezi § 48) 
drept raportul dintre producția netă anuală a unei între- 
orinderi (sau a unei ramuri de producție) și capitalul Între- 
` buintat pentru această producție. l l | 

“ Dacă ne referim numai la capitalul învestit C atunci for- 


Se productivității acestui capital este E i: 


Dacă mai luăm în considerare — ca în exemplul econo- 
niei românești dat mai sus — și capitalul mediu de rulment 
K, utilizat de întreprindere, atunci formula productivității 
capitalului total este: 
E 
CK 





$ i E 
Calculind productivitatea capitalului e pentru tota- 


litatea industriei americane, bineînțeles pe baza prețurilor 
interioare ( a se vedea tabloul respectiv de la $ 98) am putut 
fixa într-o coloană întreaga evoluţie a acestei productivități. 
Ea variază între 0,87 în anul 1849 și 0,43 în anul 1914. 


național-politic există o mare deosebire între exploatare 
internă și exploatarea externă. 
Exploatarea internă este suportabilă; fiindcă prin ea tara, |... 
ca totalitate, nu pierde nimic; dimpotrivă, al doilea fel d 
exploatare, cea externă sau internațională, aduce pagube 
reale pentru întreaga ţară. Efectele exploatării interne po 
fi remediate prin impozite Și prin legi sociale, care să conducă 
la o distribuție mai dreaptă a venitului naţional; urmări] 
exploatării externe intervin însă inevitabil și nu pot fi oco- 
lite prin legislaţia țării afectate de către aceasta. Desi ex 
` marid A BE A w>» H SI 4 H 
ploatarea rezidă în natura însăși a schimbului de mărfuri 
fie el în formă națională sau internaţională, există totus 
între comerțul național și cel internațional o. prăpastie 


căci un dolar era în anul 1914 capabil să producă anual 
valori noi pentru aproape o jumătate de dolar "7. 


| 8 După cum productivitatea muncii nu este o mărime uniformă, 
: nici productivitatea capitalului nu este uniformă. Este atunci bineînțeles 
că am putea stabili o clasificare a activităților productive ale unei țări 

upă productivitatea, capitalului și să tragem din aceasta concluzii analoge 
acelora, referitoare la productivitatea muncii. Concluziile noastre ar putea 


să urmeze pas cu pas raționamentul desfășurat cu privire la productivitatea, 
d r 


140. : 141 











H 





" mânată divecția politicii economice. Cu cite sacrificii poate fi 





























§ 83. Criticii noștri ne-au imputat că am introdus: Gr As e E S dE EE ai 
a criteriul productivităţii capitalului, dar imediat Ar atunci cînd sînt ocupați în construirea unei ae S 
aceea l-am uitat și ne-am bizuit în lucrarea noastră exclusi “instalaţiilor el. f ave endai 
pe criteriul productivității muncii. În același timp, ei e ss e gq. O altă -chestiune este SC a SE mar 
referit la marile dificultăți ale creării capitalului în ace capitalului în diferitele ramuri de a j de căii 
țări care nu au nici un capital și în același timp au aprecia “Cind o țară dispune de o anumi a Ge SS 
că aceste dificultăți ar D capabile să anuleze toate avantaje] „phimentav se pune înirebarea în ce E EE 
oferite de industrie, atunci cînd aceasta este judecată exclusi pentru a vealiza cel mai mare folos p t ec 


E SE a ` s isoară, în prima linie, prin venitul 
pe baza criteriului productivității muncii. națională. Acest folos se măsoară, în pr p ) 


` : z : SES ; AF ‘mentary (productia netă ). SE a a 
Într-adevăr, toţi adversarii noștri, atunci cînd nu m național E EE „(br este deci, dacă soul: capial 
pot contesta concluziile trase de noi din analiza productivităţ == Problema de prim gent NOU Ca 


munen, se sprijină pe ideea lipsei capitalului și a greutățilo 


formării lui în țările mai slab dezvoltate economicește 


- DN fie Ka A 7e e 
E > E E Kee ` italului în industrie în 1937 era d 
afirmînd că toate avantajele industrializării vor fi nimicit că productivitatea cap 
prin sacrificiul procurării capitalului. P 


0,252 iar în agricultură de 0,225 8%. 


= 


K D . wi D wi . 
i KC a realiza aceeași producţie netă suplimentară și 


prin aceasta același venit național suplimentar în E 
este deci nevoie de mai mult capital (inclusiv pămîntul) 
ît în industrie. i 
ees concluzie este insă prea simplă și cere ca atare 
o analiză mai adincă. Ea se bazează pe ipoteza că țara mai 
posedă încă terenuri necultivate și de aceea poate să aa 
extindă pămîntul cultivat, că acest pămint Ee SS SN 
cumpărat şi plătit (ceea ce din punctul de ve SE SE 
este fără importanţă) și, în sfîrşit, că pămîntul E să Sg 
cultivat cu aceleași mijloace și procedee ca și ce Bee 
Aici este însă necesar să facem deosebirea E 
între capitalul artificial (clădiri, mașini, e e ani- 
male, fond de rulment) şi capitalul natural (pămintu ). i 
Capitalul natural există totdeauna, dar e E e 
„capitalul artificial poate să fie investit în mod sup SE e 
de către om și de aceea permite o comparație cu capitaiu 
investit în industrie. Cota capitalului artificial față de Între- 
gul capital este însă mică %. 


A trata aici această problemă, în toată complexitate 
ei, ar duce prea departe de obiectul acestui volum. Dar 
citeva observaţii sint totuși neapărat necesare. 

Procuvavea capitalului nu este o chestiune de teorie, t 
una de politică practică. Pentru teorie este destul să dovedease 
că o ramură de producție, care prin natura ei posedă o superi 
ritate specifică, poate să producă valori noi cu o intensitat 
mai mare decît alte ramuri de producţie. Cu aceasta este deter 


atins acest jel dovedit justificat, aceasta este o cu totul all 
problemă. Astfel, construirea și dotarea unei fabrici într-o. 
țară înapoiată sînt lucrări care se caracterizează printr-o 
înaltă productivitate a muncii. Aceiași muncitori, care reali- 
zează în agricultură o muncă grosieră, înceată Și puţin pro: 
ductivă, săvirșesc o activitate fină, intensivă și înalt produc 





A afirma, cum face școală clasică, 'că “deplasările de capital din inter 
rul unei țări nu au nici un efect, deoarece în orice caz capitalul disponi 
într-o țară este limitat, constituie un nonsens. Tocmai fiindcă capitalul’ 
disponibil al unei țări este limitat, trebuie să-i dăm cea mai bună, întrebuin- : 
țare, îndreptindu-l către ramurile de producţie în care producția netă reali, ` 
zată de fiecare unitate de capital investit este cea mai mare, 





*5 În anul'de criză 1932 productivitatea capitalului total a fost de 
S-ar putea obiecta aici că, criteriul productivității muncii ar putea să ` 
ne determine să dăm preferință anumitor industrii, în timp ce criteriul pro- 
ductivității capitalului ne-ar îndruma spre alte grupe de industrie preferate, 

Realitatea ne învață totuși că între aceste două categorii se realizează, . 
o anumită coincidență a productivităților, Astfel, industria, în totalitatea ei, ` 
își menține poziția prioritară faţă de agricultură în totalitatea ei, atît în pri- 
vința productivităţii capii 


P 
ai e După recensămîntul din 1936, valoarea capitalului CECR 
cultura românească (clădiri, mașini, animale), a fost de d Ee 
capitalului de rulment de 23 miliarde lei și a pămíntului ae T SE E 

>o Întregul capital creat de om se ridica astfel la 71 +23 r i E GE 
alului, cît şi în privința productivităţii muncii. "E ` fată de un capital total (C -+ K) de 341 miliarde lei, SE EE 
S poate 1/4 din capitalul total. Pe baza acestor date globale împărț ES 


= 0,200 pentru industrie și de 0,179 pentru agricultură, 
= 0,2 





4 
Ga 143 








ÎN 
d 


See 


Sec 











„al productivităţii naţionale a muncii. l 





































ste în stare să realizeze o productivitate 


Pe de altă parte, pămîntul necultivat nu reprezintă 3 i tedejăcultivat e E SCH EE BE 
o valoare pentru economia naţională. Este atunci d > “talului mai mare decît în industrie. 1m aceste: Condi 
apit i rfecţionare tehnică a producției. 


‘consi ie numai o pe 
onsiderație numai o pei are tehnică a prod 5 
S ehnice şi unelte noi, prn îngrășăminte și 
uje să se încerce creșterea recoltei pe aceeași 


într-o Românie presupusă cu suprafețe de pămînt încă Ser) 
cultivate, adică cu pămînt disponibil la discreţie, nu in i instalaţii t 
în socoteală decit capitalul artificial creat de om (94 miliară ie mijloace treb 4 fas, aa oci bik 
de lei), deoarece pămîntul (247 miliarde de lei) privit a față. Un verdict asupra succesului nu este insă posibil: 
raportul economiei naționale nu se evaluează. uP it de la caz la caz. Teoretic nuw se poate stabili de la început 
În acest caz productivitatea capitalului în agricultur „că sporul producției e GE Ee 
EES S Gu E ` Kee í SA TAn i À întveac "7 PVOARUCVUALEA 

nu mai este atit de mică — 0,15, ci, deoarece aceeași p încât productivitatea capitalului si cl Acetat e al au le tie 


ducție netă se realizează cu un capital mult mai mic ef ; plasat în industrie. 

k : ` ; mic (a [ulur plasa ; a pie sibi 
dog = e st în vedere. Chiar atunci cînd ar fi posibil 
` avem 


intr-un asemenea procedeu să se depășească în anumite: 
EE de producţie agricolă productivitatea capitalului 
CC P pune neapărat întrebarea dacă prin aceasta. 
a bne si o sporire corespunzătoare a productivității muncii.. 
d Sporire corespunzătoare“ înseamnă pentru o 
un spor de 4 1/2 ori a productivității muncii (de la 18 000 lei. 
la 82 778 lei). 
Deoarece producţia netă 
proporție aproape constantă 


tim și pămîntul) ca una cam de 4 ori mai mare (exact calcula 
0,55 în loc de 0,15). 

O asemenea mare productivitate a 'capitalului agricol d 
55% întrece, fireşte, cu mult productivitatea medie a capi 
talului industrial care se ridică abia la 29,2%- e 

Cele mai slabe ramuri ale agriculturii pot în acest ca 
să fie comparate, din punctul de vedere al întrebuintăr 
optime a. capitalului, cu cele mai productive ramuri al 
industriei. 

Într-un astfel de caz excepţional (țări agricole care dispu 
încă de terenuri necultivate libere) este mai avantajos, di 
punct de vedere al întrebuințării optime a capitalului naţional 
să se extindă agricultura decît să se dezvolte industria. 

Aceasta lămurește suficient de ce ţările primitive cu pămin 
încă nefolosit nu au interesul să-și creeze o industrie proprie. 
cu capital propriu. 

Bineinteles, nu trebuie să uităm că și în acest caz avan- 
tajul există numai dintr-un punct de vedere unilateral și 
anume din punctul de vedere al productivităţii naționale a 
capitalului, în opoziţie cu criteriul mult mai important 


a agriculturii se găseşte în: 
(cca 80%), cu producția brută. 
a acesteia şi deoarece sporul de productivitate ar trebui să. 
se realizeze pe aceeași suprafață de teren inextensibil, ar 
trebui deci ca productivitatea fizică pe hectar (măsurată. Ge 
kg cereale) să sporească ea însăși de 4 1/2 ori. Că o di 
sporire este imposibilă, o afirmă în mod repetat specia SE 
din toate țările. Ceea ce s-ar putea realiza în cele mai SE 
împrejurări, cu multă osteneală și cu o mare investiție de SE > 
esie cel mult o dublare a producției la hectar. Dar aceasta pa 
supune o sporire a forţelor de muncă la ha, prin care produc- 
tivitatea muncii va fi din nou relativ redusă. 

§ 85. Înainte de a încheia considerațiile noastre asupra. 
productivității capitalului, voii. să -mai remarcam că 
o mare productivitate a capitalului (ca expresie a 
bunei gospodăriri a acestuia) este o însușire care sei pla 
relief numai în momentul întemeierii și dotării unei fa rici, 
căci numai atunci avantajul economisirii capitalului este 


"În cazul mai frecvent, însă, în care întreaga suprafaț 
cultivabilă a unei țări agricole este deja cultivată, problema: 
se pune cu totul altfel. Atunci este locul de a stabili cu pre 
cizie dacă un capital artificial suplimentar folosit pentru un 


4 250 000 muncitori bărbaţi din agricult ânească i i GE GE $ j mine 
2 t gricultura românească am dedus capitalul a gospodăririi muncii) este o însușire care ramine 
specific al agriculturii românești. din 1937 CIR = PL muiride = 
r 4 250 000 
== 80 000 lei și coroborînd cu celelalte date (formula de la $ 73) am stabilit 


că p =s 4- q-i care tradusă în cifre este: 


18 000 = 6 000 -+ (80 000x 15%) 





nomisirii muncii este întotdeauna eficient. 


ë 


aceea a productivității capitalului este doar trecătoare. * 


144 145 


are productivitate a muncii (ca expresie 
eficientă. în: 


timpul întregii durate a activităţii, deoarece avantajul eco- 


Importanţa productivității muncii este permanentă ` dar 





sc, p. 2), 




















Pentru o ramură de producţie prod 
este un element funcțional, pe cînd prod 
ului este dimpotrivă numai un element de demaraj, 

Dacă se realizează o mare productivitate a Fe 
bucurăm de avantajul duvabil de a produce Ee 
minimum de muncă ; însă cu o mare productivitate a. k 
lłului avem privilegiul momentan de a asigura SE 
mișcare a unei industrii cu un minimum de ca alea 

Importanța acestei distincții nu GE 
pusă în evidenţă. 


uctivitatea m 
uctivitatea că 


mai are nevoie să 


19. COEFICIENTUL DE CALITATE 


$ 86. Am stabilit două formule pentru productivitate 


gaer, ZE ENER Se ep 
SS pentru productivitatea muncii şi alta E pentr 


E e A Aa SEN 
A Ce care este o sinteză a celor două: 


formule 87, 
Trebuie să EES că acest coeficient, așa cum estè 

DEI l i 
stabilit, O = — 
tru că el nu depinde de mărimea 

21 cuprinde. 

em Să ne explicăm.: o formulă de acest fel 
2 ic atunci cînd este ceea ce în matemat 
enumește o formulă omogenă. Aceast 
pentru o anumită industrie se ia în considerare un numă 
us sau un număr mare de întreprinderi identice, coeficientul: 
de calitate trebuie,să i icil 
SE GH el este natural independent de numărul acestora 
i Sc a E împlinește însă această condiţie, căci 
a numărul fabricilor identice sporește în proporția K 
7“ H 


EE 


are caracter știin- 


«lac 


57 Aceeasi ic i i 
Aceeasi idee o ex "a Hol $ i , 
Se EE CHE H St, son în cuvintele următoare: Măsura, 
alele “a Sperității industriale este veni E xprim în b 
“ȘI Servicii, care revine membril e ită ip EE 
> Membrilor comunității ca recompensă pentru într 
Do 


buin area, D D L ȘI £ i 
A unul anumit ca pital Si a ne ANU e i rte de muncă 
unei rumit 
t & O une (op 


146 


e: 
= reprezintă un coefici calita o 
Ge D coeficient de calitate, pen- 


absolută a factorilor pe care. 


tică și în fizică se 
a inseamnă că, dacă. 


rămină același, deoarece, dacă fabricile | 


E 
că 


Jamăyul muncitorilor care era A devine KA, capita- 
vestit care era C devine KC, iar producţia netă care era P“ 
KP. Coeficientul de calitate devine: 


Q KP P 

JKA: RC VAC 
ceea ce înseamnă că rămîne nemodificat. 
Am demonstrat deci caracterul omogen al acestei for-- 
mule care va fi aplicată unei industrii compuse din unității 
dentice. ` | SÉ 
Această formulă poate fi caracterizată drept coeficient 
Al eficienţei sau coeficient de calitate, fiindcă ea dă o expresie: 
numerică pentru modul de folosire a muncii și a capitalului. 


yine 





de către industrii. | 
O clasificare a industriilor după mărimea acestui coeficient |! 
ne arată care sînt industriile ce produc o valoare dată cu un | 


minimum de muncitori şi cu un minimum de capiial 8. 

Dacă aplicăm această formulă unei grupe de industrii 
atunci coeficientul de calitate ne dă în mod natural numai o 
idee asupra calității medii a acestei grupe. 

Fiecare întreprindere a aceleiași ramuri industriale repre- 
zintă o anumită structură tehnică, care este caracterizată în 
special (dacă nu exclusiv) prin raportul dintre numărul 
muncitorilor și capitalul investit. 

Acest raport variază: 

a) de la o ramură de industrie la alta; 

b) în aceeași ramură de industrie după stadiul dezvoltării. 

(În general progresul tehnic conduce la o micșorare a 
numărului muncitorilor şi la o sporire a capitalului investit 
pentru producerea aceleiași valori, adică la o sporire a capi- 
talului specific) ; 

c) în aceeaşi ramură de industrie după mărimea fabricii 

(În fabricile mari, datorită mecanizării, economia de 
muncitori este mai mare decit în cele mici și în consecință 
aici capitalul specific este mai mare) ;, 





88 F, Eulenburg în lucrarea sa Probleme der deuischen Handels po- 
litik, scrie: „Întărirea pieții interne inseamnă numai un singur lucru: 
ridicarea puterii reale de cumpărare prin sporul de producție, adică prin 
diminuarea costurilor. Aceasta se realizează prin ridicarea puterii de produc- 
ţie și a stocurilor naționale de mărfuri și anume prin aceea că se imbunătă- 


teste raportul dintre cheltuiala totală și producția națională, adică ceea ce, 


se numește coeficientul economic“. ` 
BI 


147 


i 






















d) în “sfirșit, coeficientul de calitate variază după d 
“tarea tehnică a fabricii, deoarece același produs, în același tim 
Şi în aceeași țară, poate fi realizat după două metode tehni 
diferite, care se deosebesc între ele prin aceea că raportul 
între lucrători şi capital variază de la una la cealaltă. (Aceast 
inseamnă, deci, că capitalul specific este diferit) i 

Deşi structura diverselor fabrici, care sînt cuprinse 
în aceeași grupă, este întrucîtva deosebită de la una la ce 
“altă — o structură, care în special (dacă nu exclusiv) este 
“caracterizată prin capitalul specific — rezultă totuși pos 
bilitatea stabilirii unui coeficient mediu de calitate, a căr 
adincă importanță economică ar putea face obiectul unui 
“studiu aprofundat. 


Din punctul de vedere al unei corecte reprezentări mat: 
matice, și a posibilității comparaţiilor exacte, ar trebui ca 
“mărimile din această formulă să fie exprimate pentru orice 
tară totdeauna prin aceleași unităţi; adică producţia netă P 
‘Şi capitalul C prin dolari aur și anume în dolari din același 
timp, așa cum am făcut noi în toate tabelele pe care le pre- 
zentăm în acest volum. 


Dacă pe acest coeficient îl numim coeficient de calitate 
este fiindcă el caracterizează acele industrii care îndepli- 
mesc cel mai bine scopul naţional al unei industrii: creare 
ui maximum de valori de schimb (deci a unui maximum 
«de satisfacere a necesităților) cu ajutorul unui efort social 
«dat 89. 


__$87. Formula 


D 








conține totuși ceva arbitrar prin- 
aceea că, în modulul VAC importanţa acordată capitalului 
este absolut egală cu importanța acordată muncitorilor. 
Însă în realitate importanța care revine productivităţii 









* Ohlin este de părere că noi am privit procesul de producție în 
chip unilateral, deoarece în expresia care caracterizează o ramură de pro- 
Si 
ductie TE am introdus numai capitalul C și munca A și nu am socotit 
+ 
Şi bogățiile naturale (natural resources). Aceste bogății naturale joacă desigur 
în procesul de industrializare un mare rol. Din fericire ele se întîlnesc însă 
aproape pretutindeni, ba chiar țările cele mai puţin dezvoltate din punct 
"de vedere economic sînt de multe ori cele mai bine înzestrate cu aceste bogății. 
Agricultura, în special, este în mai mare măsură dependentă de supra- 
fața de pămînt cultivabilă, adică de bogățiile naturale, decît industria care 
poate să fie înființată pretutindeni și chiar acolo unde condiţiile naturale 
sînt foarte nefavorabile. 


148 


- formulă sintetică cum este 


anc “ar trebui să fie mai mare decit aceea a productivității 
apitalului și deci s-ar putea prefera un modul de genul. 


ător: A g E sau în general An Cb, în care expo- 
ie a: DR 
ent fracţionar a este mai mare decit exponentul fracțio-- 
ni H 


har b şi în care a+b=l. 


“Ar fi de evidențiat că, în scopul unei comparații a diferite-. 
lor ramuri ale agriculturii între ele, modulul d AC ar putea, 
să fie înlocuit mai avantajos prin modulul VAO sau prin. 


modulul VYC.A.O, în care O reprezintă suprafața terito- 
ziului cultivat al unei ramuri de producție agricolă. 
Toate aceste formule au ceva comun, care le dă propriu-- 
zisa rațiune la existență. Aceasta constă în faptul că ele sta- 
pilesc un raport între rezultatul unei întreprinderi sau al. 
unei ramuri de producție — adică producția netă a acestora — 
si totalitatea mijloacelor pe care le necesită această între-- 
prindere sau ramură de producție pentru obținerea acestei. 
producții nete. l l Mä 
Metoda unei concentrări într-un modul sintetic a diferi-. 
telor mijloace depinde — cum am mai arătat — de impor- 
tanta relativă pe care o acordăm acestor diferite mijloace. 
A stabili un asemenea modul înseamnă a stabili acele- 
calităţi economice diferite care pot fi pretinse unei ramuri. 
de producție. | 
După cum am mai arătat, o asemenea calitate este pro-. 


ductivitatea muncii: E o alta este productivitatea capi- 
A 


talului: E și (pentru întreprinderile agricole) o alta este- 
Ga? Sa 


productivitatea solului: - 


Toate aceste calităţi diferite se pot concentra, după 


cum am dovedit, într-un coeficient unic de calitate, într-o. 





p 
PETO VACO 
Aceste formule constituie valori-standard, ele permit 


o clasificare și o ierarhizare a tuturor ramurilor de producție- 


pe baza caracteristicilor lor. A 
d 


W 


149. 




















„20. PRODUCTIVITATEA MUNCII ÎN INDUSTRIE - 
ŞI ÎN AGRICULTURĂ 


$ 88. Pentru a adinci și a înțelege în mod mai concre 
moţiunea de productivitate, ca și pentru a releva fenomenel 
economice foarte importante care se află în legătură cu ideea 
productivității muncii, vom trata mai detaliat în capitolele 
următoare: 

a) productivitatea industriei în raport cu aceea a agri 
culturii; 

b) evoluția productivității în diferitele ramuri indus 
Tale, . 
Constatările pe care le vom face în acest capitol vor 


uşura considerabil înțelegerea teoriei noastre şi mai ales a; 


raportului acestei teorii cu realitățile vieții economice. 


Deoarece capitolul de față cuprinde mai ales constatări 
statistice, productivitățile muncii menționate în cuprinsul: 


său sint totdeauna productivități PI (vezi $ 49). 


$ 89. Cercetind venitul naţional în diferite tări, primul: 


lucru care ne izbeşte este micimea venitului țărilor agricole, 

După Woytinski 9%, Rusia europeană realiza în 
1900 un venit de 67,25 de ruble pe cap de locuitor, adică de 
178 de franci aur pe an sau de 0,46 de franci aur pe zi și pe 
cap de locuitor. 

Acelaşi venit s-a urcat în 1913 pînă la 101,35 de ruble pe 
an, adică la 0,76 de franci aur pe zi 9t pentru a cobori în 
1921 % la 38,6 de ruble pe an, deci la 0,29 de franci aur pe zi 
și pe cap de locuitor 29. 


O țară avind aceeași structură ca Rusia era România di- | 


mainte de război. 





99 A Welt în Zahlen, vol. I, p. 177. 

91 
.335 de dolari pe an ai pe locuitor, adică de 4,75 franci aur pe zi și pe locuitor, 

% Vol, I, p. 181, 

°? Mizeria lucrătorilor agricoli nu este nicidecum o particularitate a 
țărilor înapoiate. Un lucrător agricol cîştiga în 1846 în Belgia, 1,18 franci aur 
“pe zi în medie, iar o femeie 0,72 franci, Situația s-a ameliorat puțin în 1895, 
"cînd un muncitor cîştiga 1,98 franci şi o femeie 1,22 franci. (Annuaire sta- 
tistigue de la Belgique, 1915). 

n Japonia producția, totală brută a agriculturii în 1925 era de 3 292 
“milioane de yeni. Raportată la 5 548 599 gospodării ea revine abia la 
55,12 yeni (275 franci aur) pe gospodărie și pe an, Numai producția vier- 
“nilor de mătase era ceva mai ridicată, şi atingea, pentru fiecare gospodărie, 
-din cauza multiplelor recolte într-un singur an, cifra de 164 yeni (840 franci 
aur). 

(Résumé statistique de Empire du Japon, 1927). 


150 


|“ valoarea pro 


tori, pro 





n același timp, în 1914, în Statele Unite venitul național era de- 





obrogeanu- Gherea, România realiza 
t k Ca eno mondial un venit de 0,50 de franci: 
RE čap de locuitor şi zi. Care este astăzi productivitatea. 
p E riculturii românești? După rapoartele Ministerú— 
gde A ricultură, la proiectul de lege din 2 iunie 1927, 
d ducției brute a agriculturii era în 1926 de 76 mili- 
de de lei iar valoarea producției brute animale era de 
o Ge 000 de lei, adică în total 125 miliarde de lei. ` 
i Producţia netă, reprezentînd maximum 80% din cea 
brută, se ridica la 100 miliarde de lei. Ss Ge? 
“ Populaţia agricolă fiind de circa 14 milioane de Se j 
ducția netă pe cap de locuitor era de 6.400 de lei pe 
Nepunind la socoteală munca femeilor și a copiilor, care: 
St: totiiși destul de mare în agricultură, neconsiderind ca 
AA decît pe cei 4 milioane bărbați între 15— 60 ani,. 
roductivitatea agricolă ar reveni la 25.000 de lei sau la 


420 de franci elveţieni pe an, adică la 2,25 de franci elvețieni» 





d După criza mondială situația s-a înrăutățit şi mai mult.. 
După cum am calculat deja anterior 24. productivitatea 
muncii în agricultura românească a descrescut în Aa 
la 15.500 de lei sau la 484 de franci elveţieni pe an, deci la 
i ieni pe zi. 
1,35 de franci elveţieni p ză, i | | NR, 
Se poate astfel spune că, în general, fiecare valoare: — 
de o mie de franci elveţieni exportată sub formă de produse 
agricole reprezintă munca a doi muncitori agricoli români, 
în timp de un an. — | 
Acestea sînt cifre înspăimintătoare! | | 
$ 89. Dar încă un fapt interesant de constatat SEH 
e . 8 E A SEH ie 
după cum am observat deja, marea ER EC venr 
mediu pe cap de producător agricol și venitul mediu pe cap» 
de producător industrial. Se 
Deşi nu sîntem în situația să producem dovezi în cifre- 


| pentru aceste două mari ramuri de producţie și pentru toate- 
- țările cu privire la productivitatea medie în sensul propriu-zis, 


adică al producţiei nete pe cap de producător, dispunem. 
totuși pentru unele state de material cifric interesant, referi-- 


„tor la producţia netă pe fiecare om a cărui existenţă o asi- 


ă iva r ă roducție. 
ură respectiva ramură de p D l S SA 
; Aceasta revine la a pune în relație producția netă a E 
cărei ramuri nu numai exclusiv la numărul de producători: 





pd Vezi mai sus § 73. 


151 


























respectivi, ci la num 

familiilor lor, 

fiecare ramură. 
După Woytinski (vol. IV, Pp. 7) 


ărul producătorilor și al m, 


adică la numărul locuitorilor întreținut: SEN 


Munca în agricultură 



































































nja a z se qe A TO i 
anmală a agriculturii din Rusia, în 1897 E Fe 
SE sau 5,5 de lire sterline pe locuitorul întretin S E, Populaţia activă 
cultură, iar cea industrială sia | 
DN Kor G b ă la 202,7 le ` Gr e 
Jire sterline, deci de 4 ori mai pci de ruble sau la 21, ` HE În “tute Tan | ek 
În același timp, în Anglia producția tă al SZ KEEN E “| cultură [din total 
culturii revenea la 65 e > neta anu ă a ` S 
: > de lire sterline de locui i 
E , e locuit Şi: i S 
industriei la 102 de lire sterline pe an, deci a Ac aceea în mii | în mii 
mare. an, deci de 1,57 ori | 
R În cele c > i 1920 43 000 d Së 
. e urmează vom reveni i l URSS: A 
Lat A mai e S 3 e 
Proporției dintre superioritatea industriei EC Supra q | Germana ii EE GE Se 
agricultura, care se înfățișează diferit în țările î parație ` Marea Britanie- ou) 20 147 3 409 12,0 
în țările înaintate dÉ ţările inapoiate | Iranda 191 5 2, 
$90. Dacă ge , | Franța 1911 20 931 8517 40,7 
PE An ua voiește să-și facă o idee asupra pi Italia 1911 16 370 9 086 55,5 
EE ayı medu a muncii în agricultură, în raport cu E i Polonia 1920 — 1921 13 000 — — 
lalte activități omenești, în to: SE ua : 9 300 4221 56.2 
poate folosi c e n toate statele lumii Spania 1910 : 
Poate folosi cu succes două tabele din vol ` ai 1920 — 1921 7 500 a s 
Woytinski. olumul III Romania 3 
De | Gen | Cehoslovacia 1920— 1921 7 000 2470 | 35,3 
e baza datelor lui Woytinski 20— 1921 5 300 — — 
“Dent SE EN ytinski, ( . 4) am Iugoslavia 1920 92 3 
Ve 23 state principale ale lumii, A B È REH Ge cula Ungaria 1910 8 744 5601 64,1 
: a a producătorilor agricoli și cifra tot Sir Belgia 1910 3 120 520 16,6 
f E ioane a tuturor producătorilor m ` Se de Olanda 1909 2 262 640 28,3 
onstatăm astfel că i i 1920 — 1921 2 400 1440 | 60 
` tatam astfel ca pentru aceste 23 de tări ao Portugalia S e 
Producătorilor agricoli reprezintă 52%, din i ere Austria 1910 14 951 8506 | 56,9 
producătorilor, adică circa jumătate. parue torakal Suedia 1910 2 199 1016 46,2 
Putem să stabili ia. S ; 1920 — 1921 2 820 965 | 32,5 
abilim acum cât HE g de Grecia 2 
EEA l l aa reprezintă ven Lë ZE | SS 3 
turii în raport cu venitul total al e nati itul agricul- : | Bulgana . 1910 2 FA Aa Se A 
epocă? În acest scop dăm în tabelul F, pentru EE dE Se e dE 
22 țări, repartiția venitului diferitelor ramuri d sinea Les SC Se SCH 312 
națională în 1896. amuri de activitate. Danemarca 1921 1524 475 31,2 
Constatăm de ac x A l Norvegia 1920 1 108 394- 35,6 
e E > acolo că dintr-un venit tot Dë i g 
milioane de lire sterline, partea SE SE SE See S Se Za i 
milioane de lire sterline, adică de 20% Ge TE FARON EE 57 460 ei 
tatul este foarte aproximativ) o (bineînţeles rezul- Estonia 1920 — 1921 570 ul si 
ES l l Statele Unite 1920 — 1921 41614 10 953 33,2 
“ Recensămintele respective au fost efect i | Indiile engleze 1920 146 414 _105 688 HI 
E 1925, deci am totalizat cifre stabilite A E e aj ee e e Wär Ee te alui aurie 
e indea noi urmărim să stabilim numai proportia. a GE dar | pentru ţările nesub- 
Be total al producătorilor din diferitele țări SC za Sieg Ss Ge E liniate care au da- 343 022 179 090 52% 
nilor nu poate avea nici o influentă sensibilă, eg SE a tele complete găsim: 345 022 270 
li d Supra y. ului. 














192 153 


















Tabira . 
ii. Jar, toate celelalte 1 


Venitul agriculturii în diferite țări în anul 1896 
medie 








în evidență ceea ce am numit inferioritatea + 















































Sch Partea care revin -zasta pune î 
Țara Kee culturii din venitul Vë e Së A agriculturii, opusă superiorității intrinseci a | 
lire sterli H ili ` ei 
" E în % “în cursul acestei lucrări facem în mod constant distinc- 
ERE ia între țările Se GE E cu venit pe ER de 
Kësse 1004 324 | fa ocuitor slab și țările agricole cu populaţie rară, în care vem- 
vote = RI 1285 250 | 194 tul pe cap de locuitor este foarte mare. | e 
Irlanda iii | În pima categorie trebuie socotite „Rusia, România, 
| Austro-Ungaria 707 | 9,8 ; ugoslavia ȘI Peninsula Balcanică ca ţări europene, India 
SE 1205 Fan l Se Şi China ca ţări asiatice; in a doua categorie Argentina, 
Soia 436 122 | SC Canada, Australia și Noua Zeelandă. ` | 
Belgia SE 81 | EE Concluziile noastre privitoare la țările agricole sînt vala- 
Olanda 109 26 15,8 ` bile mai ales pentru țările din prima categorie. 
GE 61 Se | 203 “Într-adevăr, în aceste Dn contrastul între productivi- 
(Suedi Se | 262 tatea muncii în industrie și aceea din agricultură este cel mai 
Danemarca) , D | ‘mare, în timp ce agricultura prezintă în mod absolut un 
România, Bulgaria, 19 | 24,5 nivel mai scăzut. 
Serbia 140 gi ! > Dimpotrivă, în țările transoceanice cum ar fi Argentina, 
SE 28 8 FA ` nivelul productivității agricole este mult mai mare decit în 
E San DE 12 82 | celelalte țări agricole şi poate citeodată să depășească nive- 
pa întreagă 7 108 1 540 ig ` tel productivității munci in industriile locale. 
Statele Unite 3178 | 88 FS Nu avem probe statistice la îndemînă, însă exemplul 
e 186 sl SE Statelor Unite este foarte concludent în această privință. 
Australia > S 29'5 Acolo productivitatea muncii agricole este foarte mare, 
Pentru toate 22 țări: 10780 Za EREI A AR KS Raportul între venitul mediu al producătorilor neagricultori și venitul 
zi „19,8 mediu al producătorilor agricoli este de: 80/84 : 20/52 = 4,35. 
Aceasta este disproporția dintre productivitatea ocupaţiilor neagricole 














si a celor agricole. 
%7 Se spune de obicei mult rău despre rezultatele statisticii și în cazul 


nostru special criticii noștri au spus destul, însă cele pe care noi le prezentăm 

- sînt pline de atita relief, și contrastul cifrelor, care constituie concluzia ` 

noastră este atît de marcat, încît chiar dacă statisticile ar conține erorile i 

"cele mai grosolane și încă ele ar rămine concludente în sensul ideilor noastre. 
într-adevăr, chiar dacă statistica ar exagera (ceea ce de altfel este 

imposibil) — productivitatea, muncii tuturor ramurilor neagricole cu 40% 

în plus și dacă ar exagera — (ceea ce este tot atit de imposibil) — produc- 

tivitatea tuturor ramurilor agricole cu 40% în minus. totuși disparitatea 

"dintre productivitățile medii ale acestor două mari categorii de producție 


în loc de a rămîne de 4/1 ar deveni: 


EEN de Venitul agricol, care se ridică la 20%, di 
sate E al acestor țări, este realizat de EE 
l 7 SE d a E activă, rezultă că restul de 80%, 
| "Jost venit este realizat de ă jumă t 
| n l ; caliza le cealaltă ă 

48 h) populația activă. Ge 
A doua jumătate produce deci i 

D CR) e i i 
E p ci de patru ori mai mult decit 


D Dacă venit sagri v 
acă venitul neagricol reprezentînd 80%, din venitul total este prod 
% roaus 





de 48% din populația totală ă că 
i AC populație ä, rezultă că venitul neagricol renrezi 
din venitul mediu pe cap de producător al acelei SEN reprezintă 80/48 4:1,40 
rege SE D 
1x 1,40 


Dacă venitul agricol re H 
ul agric eprezentind 20% din it 
de 52% din populația totală înseamnă EE 


din venitul medi SS 
ediu pe cap de pr 3 Se S r Ss : : GEN A SE 
pe cap de producător al acestor țări. așa că cea dintii productivitate ar fi totuși de două ori mai mare decit cea 


“de a dona. i 


154 
155 









































iar contrastul ei cu industri i mi D $ ës 
ia mult mai mic decit în celelaj sta nu este de mirare cînd vedem că producţia agri- 


țări (vezi $ 93), 
De altfel chiar și cifrele exportului pto tară agricolă Rusia Dä avea î 1 
$ ) portului pe cap de locu intr-o ţară agricolă ca Rusia ** avea in anu 1900 o 
por - a o idee (foarte apropiată de realitate) asupra: icipare la producția naţională de 54,9% şi în anul 1913 
Ca pă R Scoli în aceste țări. K de 53,9% (după Prokopowich) 
„ Stam dupa i. Pierre (Le Journal des é WE e LE 
15 iulie 1928), cifrele următoare Eet E To alte state, proporția este: 
P — în Franța (1911, după Poupin) 58,1% 


A cea 


cap de locuitor în 1927, în franci francezi: 


— Noua Zeelandă 4.004 Z mn Austria (1913, după Fellner) 33,2% 

— Es 3.241 _ în Ungaria (1913, după Fellner) 67,4% 

— Oland ; . ech 

re 2.588 $ 92. În ceea ce privește participarea agriculturii la 

RK e tina | 2.758 avujia națională, aceasta revine în medie pentru cele 22 țări 
STT 2.358 principale la 31,2%; participarea cea mai ridicată a fost 


atinsă în Spania (cu 50,9%) și în țările balcanice (cu 49,5%) 
iar cea minimă în Anglia (17,6%). 
Pe cînd venitul agricol și avuţia agricolă reprezintă 


Aceste exporturi depă | 
epășesc cu mult pe acele 

„Aceste ex € € a ale mar 

țări industriale, ale căror cifre sînt: i ge 


— Anglia 1.973 

— Franţa 1.353 numai o mică parte a ansamblului economic, populația agri- 
— SUA. | 1.028 colă reprezintă în aproape toate statele un procent foarte 
— Germania 974 ridicat din populaţia totală. 


Astfel, Woytinski 1%, pe baza unei examinări minuțioase 
a tuturor statisticilor din lume, arată că în Europa (inclusiv 
Rusia), în Statele Unite și în India producătorii agricoli 
faţă de cei industriali se află în raportul de 2,5:1 m; 
Numai în Europa Occidentală și Centrală proporția aceasta 
Se 102, 


$ 91. De altfel i j 
e S fracțiunea pe care o reprezintă valoarea 
producției agricole între celelalte activități productive este 
surprinzător de mică. " 
Be cele Ge de țări din tabelul nostru, veniturile prove 
ute numai din producție — în sensul propriu al noțiunii — 


reprezintă: boară la 1,5 
coboara ia |, 


— 2,132 mil. de lire sterline agricultura, deci 31,5%, 
— 2.869 mil. de lire sterline industria, deci 50 50 
— 699 mil. de lire sterline mineritul, deci 12 op 

AE ; oE. 70 





99 Vezi tabelul de la pag. 7, vol. II. 

10? Un exemplu interesant este acela al Austriei și al Ungariei studiat 
de Fellner (vezi Woytinski, vol. IV,p. 6). Vezi tabelul G. 

f În Austria în 1913 productivitatea muncii era de 490 de coroane pe an 
în agricultură și de 1 683 de coroane în industrie, deci o superioritate de 3,45 
a industriei asupra agriculturii. 
în Ungaria productivitatea medie a muncii în agricultură era de 
815 de coroane şi de 1291 de coroane în industrie; deci o superioritate de 
1,58 a industriei. 

Asupra acestui din urmă raport facem însă toate rezervele, fiindcă soco- 
tim neverosimil ca avantajul industriei asupra agriculturii să fie atit de 
mic, afară doar în cazul cînd prin industrie se înțeleg și toate ramurile infe- 
ioare de producție manufacturieră, adică meseriile. 

101 În Rusia, pentru anii 1923/1924 această proporție este și mai mare, 


102 Valoare din 1909. Se ia 





5.100 mil. de lire sterlin: i 
erline. 100% 


totalul producției în sensul propriu. 


Deci, agricultura nu ticipă | 
| 5 a participă la totalul i 
acestor 22 de state decît cu 37,5%, rămînînd astfel EH 
urma industriei 9%, E 





98 D x p : 
fără d SÉ Ke naski (vol. I, p. 159) venitul net total al industrie 
țările salt i DS Ee SE decit venitul net total al agriculturii î 
ț are: ela, S.U.A. ani a ; 
veția, Canada, Wett dee Franţa, Belgia, Olanda, El 





156: 
157 












E PERA 







































































Tobil Tabelul H 
Fen itul național al Austro-Ungariei în anui 1913 Productivitatea muncii 
D în franci aur Raportul celor 
: Anul 2 produetivități 
Austria Ungaria | Austr „ Țara | EE în agri- |(disparitatea lor) 
| Ungaria, l In industrie cultură 
E "E i e 
| 
I. Venitul national (în mii | j | q 
de coroane austriece) | | Ce 10 5 360 | 2 730 2 
din: E } ae 2 350 1625 1 57 
a) Agricultură (inclusiv | 3 j i 
vînătoare şi pisci- | i 
cultură) | i 4 169 4550 } 3719 
E (incl. mi- 6 104 18359 | "äs (540 de franci) pînă în Statele Unite (5.560 de franci) numai 
| S 
c) Toate ramurile eco- i de 10 ori. HE a wë e See 
nomice (incl. venitul 12 565 6741 | 1930. Tot astfel, o comparație între Anglia ȘI Rusia arată că 
național Qur) | ` productivitatea muncii agricole în Anglia era de 12 ori mai 
II. Populaţia care cotivează | „. mare decit în Rusia și numai de 4,75 ori mai mare în industrie. 





productiv (în mii): Rezultă dar, că Productivitatea muncii industriale este 


a) în agricultură 8 506 3601 | 14107 relativ mai constantă în fiecare dintre järi decît aceea a agri- 
a in industrie 3 628 1424 | 505 ` pie 
€) în toate ramurile econo- ` d S inteligibil căci î SC 
Au iC industria mo- 
miei 14 951 8 744 23 695 Acest lucru este absolut inteligibil, căci m 


HTI. Venitul najional pe cap | 
(coroane austriece) ; 
a) în agricultură 490 815 | 618 
b) în industrie 1 683 1291 1 572 
c) în medie pe fiecare țară 567 771 817 











unui popor și pune astfel în adevărata lor lumină marile! 
diferenţe dintre statele înaintate și cele înapoiate. 

$ 94. Caracterul tehnic Și structural al industriei este 
ilustrat de capitalul specific care, după cum am văzut (vezi 
$ 70), determină în mare măsură productivitatea muncii, 
Capitalul specific este însă, în mod obișnuit, în toate 
țările, aproximativ egal pentru fabricile aceleiași ramuri cu 





Analiza acestei Probleme ne face să ne dăm seama de evo: 
luția ciudată a Cursului dezvoltării concepției asupra celor 
două mari ramuri ale activităţii omenești: agricultura g 
industria. i 

Pentru fiziocrați, numai agricultura era productivă, 
Pentru clasicii liberali și industria ; Pentru uoi, industria esi 
mal productivă decit agricultura, ; 

$ 93. Combinînd statisticile de la P. 6, 7 şi 8 din vol, IV 
— Woytinski, am alcătuit tabelul H. 

Din acest tabel reiese, mai întîi, că atunci cînd trecem de la 
o Joé la alta, Variația Productivitătii muncii în 
este mult mai mare dect variatia productivității în indus 
„Pe cînd productivitatea muncii agricole crește din Rusia. 
(136 de franci) pînă în Statele Unite (2.750 de franci) de 
20 ori, Productivitatea muncii industriale crește din Rusia: 












H 


aproximativ aceeași organizare Și dotare mecanică, pe cind, 
dimpotrivă, în agricultură capitalul specific prezintă mari 
deosebiri de la un stat la altul. Agricultura primitivă are, 
într-adevăr, un capital specific foarte mic; agricultura meca- 
nizată are însă un capital specific foarte mare. 

De asemenea, țările agricole cu o populație rară sînt 
caracterizate printr-un capital specific mare, fiindcă aici pe 
fiecare cap de muncitor agricol revin întinse suprafeţe de 
teren cultivabil, pe cînd în regiunile cu populaţie deasă agri- 
cultura țărănească are un capital specific mic, adică pe-fie- 
„care cap de muncitor agricel revine o suprafață mică de teren. 


158 


159 


i 

















































$ 95. Din același tabel H mai rezultă — în raport di 
cu concluzia precedentă — că contrastul între productiv: 
tatea industrială a muncii și cea agricolă este mai mare 
statele agricole înapoiate și dimpotrivă mai mic în stat 
industriale înaintate. Explicaţia este aceeași de mai s 
Discrepanţa între productivitatea muncii industriale si | 
agricolă este datorată, în cea mai mare parte, contrastu 
dintre capitalurile specifice respective. Acest contrast est 
însă mai mare în acele state agrare al căror capital specifi 
este foarte mic din lipsa mecanizării agriculturii lor și din. 
cauza limitatului teren de cultură pe cap de muncitor (vez 
nota $ 91). | 

Rezultă din aceasta că 7ecerea statelor agricole înapoiai 
de la ocupațiile agricole la cele industriale le oferă un mai may 
avantaj decît țărilor înaintate. | 

Tot de aici mai vezultă că progresul cultural va fi carac 
terizat printr-o tendință de nivelare a productivității munci 
în fiecare activitate productivă. Un înalt nivel cultural va fac 
să dispară treptat din țările înapoiate contradicţiile carac 
teristice și foarte puternice de natură economică. 


ý aceste cifre se vede o dată mai mult existenţa unei 
“continue către nivelarea productivităţilor muncii. 
jrastul între industrie şi agricultură tinde trepiat să dispară 
p acțiunea unei forje mivelatoare. 

“în ce constă această forță nivelatoare? 

“În primul rînd, ea este tendința către nivelarea prețu- 
ilor. Preţurile medii ale articolelor industriale coboară prin 
raport cu preţurile medii ale articolelor agricole 1% (vezi 
§ 231): 

7): iata industriei arată un tempo relativ încetinit. 
“Între 1880—1910 productivitatea muncii agricole a trecut 


05 1899) la 392 de dolari, deci a-sporit numai de 2,34 
e orl. 
S În același interval de timp productivitatea industrială 
a muncii a trecut de la 537 de dolari (cu puterea de cumpă- 
“zare din 1890—1899) la 849 de dolari, deci s-a înmulţit numai 
de 1,59 ori. 
= Constatăm dar, o încetinire relativă a progresului indus- 
` Adel prin vapori cu progresul agricol. 
> De altfel, cum vom arăta mai jos (vezi $ 98, punctul 4), 
producția industrială nu sporeşte în aceeaşi măsură în care se 
` înmulțesc forțele industriale necesare pentru această producție; 
“cu alte cuvinte dezvoltarea globală a industriei se petrece 
“sub legea randamentului descrescînd. 
$97. Dacă comparăm acum agricultura și industria din 
punctul de vedere al productivităţii capitalului putem să 
constatăm (vezi tabelul: Industria în Statele Unite din 1849 
pină în 1931) că în 1909—1910 productivitatea capitalului 
investit era în agricultură de 0,15 iar în 1919—1920 de 0,21, 
pe cînd în industrie, în același interval de timp, productivi- 
atea capitalului a trecut de la 0,46 la 0,56. 


21. EVOLUŢIA ISTORICĂ A PRODUCTIVITĂȚII MUNC 


$ 96. La stabilirea acestei evoluţii am ajuns printr- 
comparație a situației actuale din mai multe state cu nive 
cultural foarte diferit. | 

Nu este lipsit de interes să verificăm acest aspect în dife 
ritele stadii de evoluţie ale unuia și aceluiași stat. 

Raportul dintre media productivității muncii în indus 
trie și aceea a agriculturii a evoluat în Statele Unite (vezi ma 
jos $ 243) după cum urmează 103, 104; 


1880 1890 1900 1910 1920 = Rezultă de aici că pentru a realiza o producţie netă de 
3-21 3,20 2,55 2,16 1,44 LU dolar, industria trebuia în 1909—1910 să investească 


2,2 dolari, pe cînd în agricultură cerința investiţiilor era 


10% Merită să fie pus în evidență — ceea ce de altfel am făcut-o dei - 4 i 3 A 
de 6,6 dolari, adică de 3 ori mai mare. 


pentru România — faptul că salariile medii ale industriei și agriculturii s 
abat foarte puternic unul de celălalt. 

După Wilford King, The Wealth and Income of ihe People of U.S.A 
(New York, Macmillan, 1923), p. 110, în 1921, în S.U.A. salariul mediu 
anual în industrie era de 1027 dolari iar salariul mediu pe oră de 
0,55 dolari, pe cînd salariul mediu anual în agricultură era de 486 dolar 
iar salariul mediu pe oră de 0,20 dolari. ` 

104 Trebuie să observăm că din anul 1899 în statistica industriei ameri 
cane nu se mai socotesc meseriile, ceea ce sporește în mod necorespunzătei 


cifra productivităţii medii a industriei. Dacă s-ar fi păstrat metoda statistică 
originară, atunci ultimele trei cifre ar îi fost și mai mici. Raportul dintre 
productivitatea medie a industriei și cea a agriculturii, sau ceea ce am numit 
disparitatea între industrie și agricultură, ar fi fost pentru anii 1900, 1910 
şi 1920 mai mic decit cel dat mai sus. 

„105 Această evoluție seculară a fost întreruptă de criza economiei 
mondiale. > 


160 161 


vezi $ 243) de la 167 de dolari (cu puterea de cumpărare din 













_ Agricultura rămîne și aici în mare inferioritate față 
industrie, fiindcă pentru a realiza același produs net reda 
imobilizarea unui capital specific mult mai mare. 


22. EVOLUȚIA PRODUCTIVITĂȚII ÎN INDUSTRIE 


SUR. Pentru a examina mai îndeaproape evoluția 4 
ductivității muncii industriale și a productivității cap 
lului, precum și motivele care le-au determinat, ne vom folo 
de statistica industriei americane. S 

Luind în considerare numai statistica generală a industri 
americane, fără indicaţii speciale asupra diferitelor gry 
de industrii, de la 1849 și pînă astăzi, se pot face Se 
toarele constatări 1%: i 

1. Mecanizarea progresivă a industriei rezultă clar di 
două serii de factori. În primul rînd, forța motrice a spori 
mult mai repede decît numărul de muncitori. B 

În 1869 fiecare lucrător era ajutat de o forță mottic 
de 1,14 HP; în 1914 de 3,20 HP; în 1929 de 4,85 HP. 

În acest din urmă an fiecare muncitor din industria amer 
cană avea înhămat la carul cu care înainta pe linia produ 
De 5 cai mecanici! i 


Dar, în afară de creşterea forței motrice, gradul general 


de mecanizare al industriei se mai exprimă și în sporirea supra 


D 


proporțională a capitalului investit, care, de asemenea, în. |. 
raport cu numărul lucrătorilor, este exagerat de mare 
Într-adevăr, în 1849 fiecare muncitor era sprijinit de un: 


capital specific investit de 525 de dolari (cu puterea de cum 


părare din 1914), pe cînd în 1914 fiecărui lucrător i se alătura 
un capital specific de 3.240 de dolari (cu puterea de cum- 


părare din 1914). Ținînd seama de fluctuațiile valorice al 


106 A se vedea tabloul anexă în care toate valorile sînt exprimate i 
dolari, avînd puterea de cumpărare a dolarului din 1914. Cifrele în dolari 
publicate de „Statistical Abstract of the United States“ au fost transfor 
mate în dolari avînd valoarea de la 1914 pe baza indicilor următori: ` ` 


1849 : 107 1914 : 100 
1859 : 115 1919 : 210 
1869 : 120 1921 : 149 
1879 : 97 1923 : 156 
1889: 81 1925 : 151 
1899: 80 1927 : 140 
1904: 86 1929 : 140. 
1909 : 97 1931 : 107 


162 





arului în raport cu mărturile în tot acest interval de timp, 
poate totuşi deduce o crescîndă nevoie a industriei moderne 
americane de un capital specific din ce în ce mai mare. 
2. — Productivitatea anuală a muncii se află în continuă 
reștere, ea se ridică de la 453 de dolari (cu puterea de cum- 
părare din 1914) în 1849, la 1.400 de dolari în 1914 și pină 
i 2.846 de dolari (cu puterea de cumpărare din 1914) în 1931. 
` Productivitatea s-a urcat astfel de 6 ori în timpul celor 
32 de ani înregistrați de statistică. 

= Tată un fenomen important care va merita să fie comentat 
amplu în cele ce urmează. Trebuie totuși să remarcăm că 
în ultimii 25 de ani anteriori anului 1914, sporul productivi- 
tati muncii n-a fost prea rapid. Într-adevăr, în 1889 pro- 
ductivitatea muncii a fost de 1.220 de dolari, iar în 1914 
































"de 1.400 de dolari, aşa încît în timp de 25 de ani sporul 


a fost de-abia de 15%. | 
3, — Salariile sînt, prin vapori cu producția netă a indus- 


7 iwiet, un element de o relativă stabilitate, căci ele variază în 


intervalul 1849—1889 între 51% și 41%, ajungind în inter- 


“valul 1889—1914 între 41 şi 40%, pentru ca să scadă pînă 


în 1931 la 36%. 
Astfel, pe măsură ce productivitatea generală a muncii în 


-- industrie crește, salariile sporesc și ele, nu exact în aceeași pro- 
note, ci aproape proporțional. Într-adevăr, salariile reale 
(raportate la indicele preţurilor) au sporit mai mult decit 
de două ori în decursul a 63 de ani. Luind ca bază (100) 
“salariile din perioada 1890—1899 indicele salariilor este de: 


46,8 în 1850, respectiv 94,9 în 1890 și 103,0 în 1913. 
Aceste cifre exprimă un progres social efectiv și real, 


“în contrast cu următoarea concluzie a lui Marx: „in 


cadrul producţiei capitaliste, dezvoltarea forței productive 
a muncii are drept scop să reducă acea parte a zilei de muncă 


"în decursul căreia muncitorul trebuie să muncească pentru 


sine, prelungind tocmai astfel cealaltă parte a zilei de muncă, 


-fn decursul căreia el poate munci gratuit pentru capitalist. 


~- S-ar deduce de aici că pe măsură ce productivitatea muncii 
crește, în aceeași măsură fracțiunea procentuală din producția 


` netă reprezentată de salariu scade, în timp ce fracțiunea pro- 
centuală complementară reprezentată de plusvaloare crește. 


Dar, cifrele date de noi mai sus arată că prima fracțiune este 


„destul de constantă și bineînţeles şi a doua, așa încît antici- 


1? K, Marx, Ob, cit, Cap., 10, p. 332, 


163 









Industria americană de transfe 


la 1849 la 1931 







































































































Numă- Procentul 
Capital rul de Produc-| Produc- | din pro- Plus- Coeficient 
investit Salarii SS Capital | Salariu Itivitatea Ce ducţia netă] valoarea. | de calitate 
Anul Forțe S punzind specific | mediu | muntii Zut SE KEE p 
Numărul | motrice în unul c _S P p salarii lucrător f =a 
lucrătorilor H.P. A : eer d Kee GE ale es S A AC 
E În mii de dolari cu puterea E j C e p-a = qi 
4 r iE 
I. Marea si mica industrie ) 
(inclusiv meseriile) , 
1849 957 059 = 500 000 220 000 o 525 230 453 | 0,87| 0,51 223 emm 
1859 1 311 246 — -870 000 328 000 ss 660 250 568 0,85. 0,44 318 695 
1869 2 053996 | 2346142 | 1410000 516 000 1,14 690 251 570 0,82 0,45 319 685 
1879 2732 595 | 3410837 | 2865000 976 000 124| 10501 358 745| 0,71] 048 387 730 
1889 4251 535 | 5938635 | 8055600 | 2334800 1,40 | 1890 550 1 220 0,64 0,45 670 885 
1899 5 306 143 | 10097 895 | 12267300 | 2901 170 188| 2 310 550 | 1315 0,57 0,41 765 875 
„II. Marea şi mica industrie | 
(inclusiv meseriile) 
1899 4 712 763 — 11 219 000 2 510 400 — 2 380 531 1 280 U,54 0,41 749 830 . 
1904 5 468 383 | 13487707 | 14 739000 3035 400 2,47 2 000 555 1 340 0,50 0,41 785 820 
1909 6 615046 | 18675376 | 18 998 200 3 533 000 2,80 2 710 535 1 325 0,46 0,40 790 785 
1914 7 036 247 | 22 437072 | 22 790 900 4 078 300 3,20 2 240 580 1 400 0,43 0,41 820 780 
1919 9 096 372 | 29 504792 | 18 330000 4 300 000 3,25 2 010 480 1130 0,56 0,48 650 | 795 
III. Toate industriile ex- | 
cepting fabricile care 
au producția evaluată 
la mai puțin 
5000 dolari/an 4 E 
1914 6 896 190 | 22 264 343 3 983 539 3,22 575 1 390 0,41 819 
1919 9041 311 | 29 297 963 4 977 422 11839 382 3,25 550 1 308 0,42 757 
1921 6 946 570 — 5 498 680 2263 367 — 620 | 1765 0,44 973 
1923 8778 156 | 33 094 228 „| 7489 522 i 3,78 ` 858 2 003 0,42 1 150 
1925 8 324 261 | 35 772 628 7 105 940 4,30 857 2 130 0,40 1 276 
1927 8 349 755 | 38 825 681 7749 430 4,68 922 2 359 0,39 1431 
1929 8 838 743 | 42931061 8 300 695 03775 203 4,85 „940 2 576 0,36 1 637 
1931 6 523 026 Ss 6 715 860 : 18 567 090 — 1029 2 846 0,36 1 815 








z veşte forța motrice, care — normal — nu apare în statis- 
-tica anului 1849). l 

` Se poate dar conchide că pentru această perioadă de 40 de 
ani sporul producției nete merge aproape în paralel cu sporul 
capitalului investit și mult mai rapid decit sporul numărului 
de muncitori. 

Dimpotrivă, în a doua perioadă de la 1889 la 1914, adică 
într-un interval de 25 de ani, producţia netă a sporit abia de 
1,90 ori (aici progresul a avut un ritm mult mai incet), în 
timp ce mijloacele de producţie au sporit astfel: capitalul 
de 2,84 ori, muncitorii de 1,65 ori şi forța motrice de 3,77 ori, 
așa încît numărul muncitorilor a sporit aproape paralel cu 
producţia, pe cînd capitalul și forța motrice au crescut într-o 
proporție substanţial mult mai rapid decit producția. * 


parea lui Marx nu a fost confirmată de cursul real al eu 
luţiei economice. 

4. — Un fenomen căruia îi revine o mare importanță 
pentru evoluția industriei este lipsa unei concordanțe Zut 
sporul mijloacelor întrebuințate de industrie şi creșterea pri 
ductiei sale nete. 

Pentru a verifica acest lucru, să considerăm două perioad 
diferite din evoluția industriei americane, care se deosebes 
foarte mult una de cealaltă: mai întîi perioada 1849—188 
și apoi perioada 1889—1914. 

În prima perioadă producţia netă a sporit de 12 or 
Mijloacele de producție au sporit în același interval în r 
porturi foarte diferite ; astfel capitalul de 16 ori iar muncitor 
abia de 4,5 ori. (Nu putem face o comparație în ceea ce pr 





165 





164 





g 
| 


Această constatare concordă cu concluzia lui Schul 
Gaevernitz 1%: „Progresul tehnic în industrie se vm 
festă mai ales prin predominarea pe care munca și capit 
o iau asupra factorului materie“. 

În acelaşi sens Kingi: „Noi am făcut dovada 
în marea industrie pentru orice unitate dintr-un an 
produs, de pildă pentru un yard de stofă sau o tonă de ţie 
Partea care vevine muncii, ca și aceea care revine capita 
sînt din ce în ce mai mici; partea muncii, fiindcă munca es 
înlocuită din ce în ce mai mult cu capitalul: partea app 
lului, fiindcă acesta, devenind graţie progresului tehnic d 
ce în ce mai productiv, ajunge în același timp, datorită dez. 
voltării economiei naționale, tot mai ieftin“. i 

În a treia perioadă, de la 1914 la 1929, dimpotrivă, pr 
ducţia netă a sporit de 2,36 ori, în timp ce numărul lucr 
torilor a sporit de 1,28 ori, iar acela al forței motrice instala 
de 1,81 ori. E 

Concluzia pe care sîntem îndreptățiți s-o tragem di 
toate aceste constatări este departe de a fi optimistă. 

Pentru ansamblul industriei americane în cei 25 de a; 
anteriort războiului mondial se observă o evoluţie dominat 
de legea randamentului descrescînd. ; 

Mijloacele puse la dispoziția producției industriale: munc 
torii, capitalul investit și mai ales forța motrice sporesc într-u 
viim viu, în timp ce valoarea productiei nete sporeste ma 
Puțin repede decît ansamblul acestor mijloace 110. S 

5. — Fenomenul pe care l-am pus în evidență mai sus: 
poate fi observat și în alt fel. Dacă, de pildă, se raporteaz 

108 Schultze Gaevernitz, La grande industrie, Paris, 1896, Gui 
laumin, p. 124, 

0% King Wilford Isbell, The Wealih and Income of the People o 
the United States, New York, 1923, Macmillan, p. 238. Set i 

110 Se poate exprima matematic această necorespondență între sporu 
forțelor industriale ai sporul producției nete, luînd media geometrică 
celor trei rapoarte de creştere între 1889 și 1914: 1,65; 2,84; 3,77, drep 
expresia sintetică a dezvoltării forțelor industriale (medie care este 2,60 
și comparind-o cu raportul 1,90 care exprimă sporul producției nete 
Pentru creşterea forței motrice rezultă următoarea formulă: 


Cum se vede dar, producția netă nu a sporit decit mult mai puti 
{cu 27% mai puţin) decit au sporit mijloacele producției, contopite 
formula sintetică, 

Rămiîne deci stabilit că producția netă s-a dezvoltat după lege 
randamentului descrescind (subproporțional). : 


166 


de pro 




































are an producția netă la capitalul investit, pentru a se 
pili astfel producția netă a unui capital de 1 dolar — ceea ce 
să însemne a stabili productivitatea capitalului — atunci 
iš că această productivitate care era la 1849 de 0,87 
căzut progresiv pînă în 1914 la 0,43. 
Conchidem dar, o dată mai mult, că pentru a produce o 
aloare dată este nevoie în epoca contemporană de un aparat 
producţie mult mai mare și mai costisitor decît era necesar 
ocile mai îndepărtate. În 1849, pentru a produce un dolar 
ir-un an era nevoie să se investească — în agricultură am 
-utea zice să se „planteze“ — 1,16 dolari, pe cînd în 1914 
ducerea unui dolar costa 2,32 dolari. 


P 
pro i We Sé , , 
6.— În ceea ce privește variația coeficientului de cali- 


jate, trebuie să constatăm că în ultima vreme se observă um 


yes sistematic. Într-adevăr, coeficientul de calitate era în; 


"1849 de 630 și a sporit în 1889 la 885, pentru a cădea în 1914 
“ia 180. Astfel, într-un sfert de veac calitatea industriei 
“americane — în înţelesul pe care l-am definit mai sus — a 


scăzut cu 12%. 


Anul 1889 pare a reprezenta un punct culminant în evo- 


` Tutia industrială; este anul în care fiecare dolar investit în 
industrie şi fiecare forță de producţie folosită în industrie 
Se produceau un maximum de valori reale. 


7. — Comparaţia între salariul mediu „s“ şi plusvaloarea 


D= s = q-i ne arată că aceasta din urmă depășește pe departe 
“salariile (vezi coloanele respective din tabelul american). 
` Muncitorul produce în medie valori nete de două ori mai mari 
- decît ceea ce primește pentru munca lui, aşa încît ceea ce cl 


oferă societăţii (plusvaloarea) este mai mult decit ceea ce 


reține pentru el însuși 11, 


„111 Este interesant să amintim că primul exemplu cantitativ de plus- 
aloare pe care Marx (vezi Capitalul, cap. IX) îl scoate din realitate 
= acela al filaturilor engleze din 1871 — îlțduce la concluzia că plusvaloarea 
este egală cu salariile. 


167 














omenesti ai ăi 


„Țării eventualele beneficii și pierderi 























Partea a II-a 


l RIORITATEA PUNCTULUI DE VEDERE ECONOMIC 
TEORIA COMERŢULUI INTERNAȚIONAL 


100. În capitolul dedicat insuficienței teoriilor pro- 

țtioniste am exprimat intenția să părăsim terenul argu- 

entelor neeconomice, pe care le-au folosit pînă acum neince- 

fat protecționiștii, și să combatem liberul schimb pe propriul 
u teren, adică pe terenul Economic. 

Aici trebuie reținut și faptul că revizuirea Și recon- 

„strucția teoriei clasice a schimbului internaţional, plănuită 


1. IN TRODUCERE ÎN PARTEA TEORETICĂ de noi, va fi făcută tot exclusiv din punct de vedere economic. 





Împotriva teoriei clasice | d i renunțarea la oricare restricție a comerțului exterior ŞI a 


care stat, Organizarea economic optimală a producției, care 
se exprimă înainte de orice în Prețul scăzut al tuturor pro- 


UNC Ze e i z e o D DÉI H D . E? 
r t te principale și metod e, re iderăm de | duselor. În acest mod, partizanii liberului schimb s-au stră- 
"ES cu totul deosebit, = duit totdeauna să pună în lumină favorabilă avantajele pur 


economice ale sistemului lor. 
Dimpotrivă, protecționiștii — și între ei mai ales List — 


aceea a Protecționismul ȘI: au invocat mereu în favoarea tezei lor alte argumente, mai 
avantaje şi dezavantaje eco A Bee cl mult sau mai puţin străine de factorii pur economici ma 
vor fi, direct si actual, obti i Aşa, de exemplu, necesitatea de a structura diferențiat 
` DÉI 3 H A d H Te îi a iyi d Stat a la `] L- 
Principiu de la orice fel dle. ar : aooo- ramurile de activitate ale unui stat, sau educația și dezvo 


tarea intelectuală, sau chiar necesitatea apărării statului, 
care se obțin cu ajutorul unei industrii naționale 113, 

Ceea ce intenționăm, în Primul rînd, este o rupere de ira- 
dijia protecționismulua, a boi, însă, o dovadă sprijinită pe 
argumente pur economice cu demonstrarea valorii de necon- 
testat a protectionismului, în anumite conditii date. - 

Teoria noastră iși propune, prin urinare, scopul să inves- 
tigheze avantajele economice, directe şt imediate, ale unui pro- 
` fectionisim bine chibzuit si adaptat condițiilor veale. Ea se 
„plasează astfel pe același teren ca și liberul schimb ȘI apreciază, 
Pi e NR 
„12 Dr. Louise S om mer, Freihandel und Schuizzoll în ihrem Zusam- 
menhang mit Geldtheorie und W ährungspolitik (Weltwirtschaftliches Archiv, 
Juli 1926): „Mișcarea protecționistă nu se justifică niciodată cu argumente 
economice“, „Avem nevoie Înainte de orice să ne sprijinim pe o bază pur 
economică“, 

113 Această deosebire importantă a fost formulată de Conra d foarte 
exact: „Scopul liberului schimb este determinat numai prin motive eco- 
nomice: justificarea, pratecţionismului include însă dimpotrivă şi motive 
sociale și politice“, : i 


avantaje și dezavant 
Cusiuni ar avea loc numai indirect sau În vii 
! 2, S În demonstrațiile noastre ne îngăduim să conside- 
"äm fiecare țară ca o unitate economică sj să prezentă i 
influențele ce rezultă din comerțul internațional și SE St 
mul protectionist exclusiv din punctul de vedere S 
totalităti, fără să analizăm Cum se distribuie. în interiorul S 
de Pentru a evita în demonstrațiile noastre 
doctrinei valorii considerăm, cel Puțin deocamdată 
mativ, Preturile Pieții mondiale ca mărimi fixe, 
fi influențate de Producţia și comerțul a două t 
in relații reciproce. Influența producției și come 
două țări asupra formării prețurilor mondi 
tată într-o ulterioară Succesiune de idei. 


„Stîncile“ 
ȘI aproxi- 
care nu vor 
ări ce se găsesc 
rțului a acestor 
ale va fi prezen- 


Bi 


169 


168 


Doctrina liberului Schimb s-a referit întotdeauna Ja, | 
avantajul direct si momentan, un optimum care rezultă din. ` 


pretins că prin liberul schimb se realizează automat, în fie- -. 





„totuși pe terenul strict economic şi renunțind la orice Clemen 













din același punct de vedere, avantajele protecționisn 
existente în anume condiții. 
De altfel, însăși teoria clasică a comerțului internați; 
după Smith, Ricardo și Mill crede că po 
să demonstreze avantajele economice direcie, pe care le re 
„zează toate ţările prin comerțul liber. 

Polemica noastră împotriva acestei teorii şi revizuire 
noțiunilor fundamentale, care urmează acesteia, ne permi 
să contestăm în mod hotărît concluziile clasice, Tăminin, 


ziză. a științei economice, din moment ce din motive filo- 
zofice această știință refuză să înţeleagă lucrurile și să le 
odeleze într-o teorie. Nu! Dacă știința economică vrea să 
ajungă la rezultate efective, iar nu să se oprească la sterile 
consideraţii scolastice asupra noțiunii valorii și asupra echi- 
„librului economic, atunci căile sale trebuie să fie cu totul 
“altele. 
o Metoda utilizabilă Pentru aceasta este, după modelul clasi- 
„cilor, înainte de toate analiza ṣi după aceea sinteza. Analiza 

străin acestuia. -trebuie să se concentreze, dintr-un punct de vedere pur 
$ 101. Există totuşi teoreticieni 114 care Tămin abso "economic, asupra fenomenelor economice. Aici trebuie trase 
sceptici față de însăși posibilitatea de a demonstra cu temelin “toate acele concluzii care rezultă din premisele pur economice, 
economice fie avantajele protecționismului, fie acelea 
liberului schimb. Ei reprezintă părerea că o „teorie economi 
exactă“ a protecționismului se sustrage de la orice discut 
întocmai ca şi teoria tradițională a liberalismului. i 











sită. în știință: „egalitatea tuturor celorlalți factori fiind 

presupusă.) Ea trebuie să conducă în cele din urmă la 

Pentru o asemenea concepție nu putem invoca nici o concluzii economice precis conturate. Odată stabilite con- 
înțelegere. Cum se poate discuta în contradictoriu cu un. |. cluziile, apare indispensabilă înlănțuirea ideilor unilaterale 
economist care neagă posibilitatea de a găsi adevărul în. pur economice cu celelalte condiții felurite şi complexe, 
domeniul economiei și dintr-o dată pune la îndoială însăşi | pe care le aduce cu sine viața societății și a statului, Numai 
existența unei ştiinţe economice ? NRR | atunci se poate ajunge la o concluzie cuprinzătoare, căreia 
Ne este prea bine cunoscută concepția — era să spunem | să-i revină o anumită valoare importantă pentru realitate. 
mentalitatea — din care izvorăște un asemenea scepticism. | Aceasta este doar metoda de care s-au servit. totdeauna 





distructiv. Ea se bazează pe concepţia care face din Știința | ëeralrt și socialiștii clasici „ei trebuie să i se atribuie rezul- 
economică o asemenea știință socială ce are de studiat - tatele știința ice la care aceșha AU AJUNS, rezultate CAYOra — cu 
multiplicitatea și conlucrarea tuturor acelor realități psihice toate erorile lór — mu li se refuză nici astăzi aprecierea favo- 
și sociale care determină soarta economiei. 

Dar, cunoașterea caracterului complex al vieţii sociale 
pe de o parte și a caracterului inevitabil unilateral al econo niei 
pure pe de altă parte, ne interzic să părăsim punctul de vedere 
strict economic şi să discutăm asupra problemelor economice. 
cu vagi argumente pseudo-filozofice. Abuzind, cum s-a făcut... 
în Germania și în alte părți, de analize speculative „prea 
multilaterale“ și de aceea mult prea imprecise, s-a ajuns să se 


"abilă. Dacă ei s-ar fi mărginit numai să constate că viața 
( socială este încilcită Și de aceea de nedescurcat, dacă nu ar fi 
| crezut intr-o metodă logică în știința economică, atunci 
| probabil nu ar fi realizat nimic mai mult pentru știință 
decit anumiți teoreticieni din epoca noastră care sînt tot atît 
de iscusiți pe cît de sterili; | E 
§ 102. Este, prin urmare, fără sens să se conteste posi- 
|. bilitatea unei Științe economice și să se refuze recunoașterea 












dizolve știința economică într-un asemenea haos de obser: |. criticii noastre fundamentate şi revizuirea profundă pe care 

vații, pe cît de subtile pe atit de exagerate, care nu au fost: 1. o aducem teoriilor economice liberale, sub pretextul că nici 

în stare să răspundă fără echivoc nici unei întrebări din de. „|. această teorie nu ar fi în stare să studieze adevărul cu ajutorul 
meniul social și nici unei singure probleme a științei economice. „metodei logice. 

În asemenea condiții s-a putut vorbi cu drept cuvînt despre: =. Căci, faptul de a dărtma o teorie, care a dominat știința 

aaa - | şi politica economică a tuturor națiunilor timp de un secol, 

1M A se vedea critica adusă volumului nostru de Gino Arias, în: cum este teoria comerțului internaţional a lui Smith — 


revista „La Gherarchia“, martie 1932, See $ i Ge S ë 
„Ricardo, este o realizare care nu poate fi minimalizat 


170 


171 





în ipoteza că toți ceilalți factori ai vieții sociale sînt conside- | 
rap Constant, (Ceea ce se exprimă prin formula des folo- 








ZE Terrei e e E EET DIE EEE: 























luind o asemenea poziţie sceptică faţă de știința econ 
ca atare, l g Wi 
lată de ce cerem insistent criticilor noștri să facă ab 
ție de toate acele discuţii teoretice care pun sub sem . E 
doielii, sau neagă, știința economică în însăși indrept, 
la existență. și le pretindem să se pronunţe categoric dacă S 
in paginile ce urmează, am reușit sau nu să devedim RIETS 
tatea teoriei lui Smith — Ricardo asupra comerțulu r 
național. Ge 
Desigur, există teoreticieni care reprezintă energic 
tul de vedere totalitar în economie, care combat SE e 
atomistică a economiei naționale clasice Și totuși Ee f 
sa recunoască că „acei care nu sînt subjugați de prejudecăți 
es „Şcoli“ trebuie să fie de părere că Manoilescu a dată 
SCH Ee SE: 
Ee n , isi tală teoriei tradiţionale a comerțului inte 


De altiel, metoda Și concepţia noastră sînt foarte departe 


de orice fel de a/omism. Clasicii liberali au comis eroarea de a i 


fi considerat națiunea numai ca o sumă de indivizi — 3 
chiar ca un ansamblu compus exclusiv din întreprinzători- 


acești clasici deducînd de aici că națiunea în totalitateaei | 
are un avantaj, atunci cînd proprietarii la rîndul lor profită. 


dintr-o oarecare întreprindere industrială sau comercială 


__Noi reprezentăm însă — după cum vom arăta în curind. 
din nou — o concepţie diametral opusă celei citate mai ans 


căci vom accentua tocmai neconcordanta si uneori Chiar 
antiteza dintre beneficiul naţional si beneficiul individual A 
întreprinzătovului. l ? 
„Iată de ce teoriile noastre trebuie să fie considerate 
prin excelență, antiatomistice și naționale. s 
§ 103. Am caracterizat mai sus, ca fiind o obligație pe care 
ne-o impune însăși metoda, atacarea pe o cale unicăa ex li- 
cării fenomenelor economice. a 
Nu este totuși mai puțin adevărat că această obligație, 
care se impune la început oricărei cercetări științifice, atrage cu 
sne negieșit o a doua obligație care apare Za sfirsitul unei 
asemenea cercetări. Aceasta din urmă constă în necesitatea 
unei corectări a concluziilor pur economice, prin considera- 
rea tuturor acelor alte puncte de vedere, pe care viaţa socială 
ȘI a statului ni le impune. Căci, punctul de vedere economic 


115 17 SE GER Get SEA, d 
Ugo Spirito, în revista „leonardo“, martie 1932. 


172 








peana > 


toată importanța lui, nu este singurul care trebuie luat 
considerare. SCH 

104. Dar, pe de altă parte, această metodă care acordă 
piovitale economicului, fără a nesocoti însă celelalte puncte 
de vedere, nu reprezintă nicidecum o concepție mateviahisiă 


“a realităţii sociale. 


Căci, după părerea noastră, este bine înțeles că felurile 


supreme ale vieţii sociale şi naţionale nu sînt de ordin material 


“si economic. Desigur, politica economică se orientează după 


aceste scopuri elevate, totuși cercetările și străduințele ei 
è extind asupra „materialului“ şi a „folositorului“, al materiei 
i al utihtății. Totuși acest caracter al ei nu-i răpește științei 
economice dreptul de a fi o știință a mijloacelor și a apre- 
cierii oportunității „utilului“, de a se considera ca idealistă 


în Jinahtăţale sale. 


Scopurile supreme ale vieţii sociale și naţionale nu sînt 
așadar fixate de către știința economică; ea se pune numai 


“în slujba acestor scopuri. În sarcina ei organizatorică, cu 


privire la „utilul“ recunoscut, economia naţională se ser- 
veşte de propriile ei criterii de apreciere: noțiunea bogăției 
și a postbilității de a crea bogăție. Aceste două criterii își 
află expresia în noțiunea de productivitate a muncii care, 
la rindul ei, va fi cheia economicității, a spiritului gospodă- 
resc în producerea bunurilor, adică raportul între bunurile ce 
se produc și mijloacele întrebuințate pentru aceasta. Dar 
acest criteriu nu trebuie să fie singurul pe care să-l avem în 
vedere, cl trebuie să fie întrepătruns cu toate acele obser- 
vații pe care viaţa socială le impune: dreptate socială, 
apărare națională, creșterea forțelor productive etc. 

Modificările și corecturile care trebuie aduse în acest 
sens concluziilor prea absolute ale teoriei economice pure 
vor fi expuse în $ 184. 


3. STATUL NAȚIONAL CA UNITATE ECONOMICĂ 
$ 105. De-a lungul întregului volum metoda noastră va fi 


să socotim fiecare țară ca o unitate distinctă în comerțul 
internațional, făcînd abstracţie de diversitatea intereselor 


` individuale existente în interiorul fiecărei țări. 


Într-adevăr, în această privință am putut constata că 


cele mai multe greșeli de raționament, strecurate în demon- 


strațiile privitoare la comerțul internațional, provin din 


173 













faptul că problema raporturilor dintre două ţări, considera 
ca două unități, se complică inutil cu diferite alte problen 
care se referă la influențele pur interne ale liberului schim 
sau ale protecționismului. e 

Așa se întîmplă adeseori cînd, cu ocazia cercetări] 
privind fenomenele comerțului internațional și a luării op 
atitudini pentru sau împotriva protecționismului, sint Ze 


cluse repercusiunile taxelor vamale asupra costului vieți, 


asupra salariilor etc. 

Aici ne găsim cu siguranță în fața unei mari greșeli 
metodă. Desigur, nu se poate contesta că un studiu aprofi 
dat al protecționismului trebuie să țină seamă de toate repe 
cusiunile sistemului vamal în interiorul unei țări. Dar es 
totuși posibil să fie relevate avantajele și dezavantajele ec 
nomice ale protecționismului pentru o țară în totalitatea ei 
fără să se ia în considerare toate efectele declanșate în interi 
orul tării. 

În cazul special al teoriei noastre, această metodă simp 
ficatoare este cu atît mai indicată cu cit ea conduce — după 
cum vom dovedi mai departe — la concluzii definitive, pe câye 


considerarea ulterioară a efectelor interne ale problemei my. 


mai poate să le schimbe (vezi $ 174, 182, 183). 


Concluziile obținute pe calea acestei metode sînt, prin. 
urmare, solid fixate, pentru toate timpurile și în toate circumė 
stanţele. Din acest motiv statele, în ansamblul lor și în rela 
Die lor reciproce, trebuie să fie considerate ca unități eco- 


nomice 116, 


Ca urmare, pentru noi fiecare țară înseamnă în comertul. 


internațional o unitate. Avantajele și dezavantajele sistemu“ 
lui protecționist sau ale liberului schimb vor fi apreciate 


după pierderile sau cîștigurile pe care acestea le aduc unității - 


constituite de fiecare ţară în totalitatea sa. 


Întreaga noastră deducție teoretică este independentă de 
posibilele repercusiuni pe care sistemul vamal ar putea să le... 


exercite în interiorul fiecărei țări. Va fi rolul unei alte analize 


— pe care o vom întreprinde poate într-o altă lucrare — să . 


pună în evidență aceste variate efecte și să indice căile pen- 
tru înlăturarea eventualelor urmări nefavorabile. Dar, această 
analiză este independentă de teoria noastră. Ea va fi intre- 


116 După o maximă a lui List: „În comerțul internaţional nu indi- 


vizii sint acei care intră în relații economice între ei, ci statele“, - 


174 


o dată viitoare și nu va atrage după sine nici un fel 


insă la d 7 i 
prr bare în concluziile noastre teoretice. 


chim 















4. VALOAREA SI PREŢUL 


106. O mare eroare de metodă, care se comite de obicei 


îi tratarea problemelor schimbului internaţional, constă în 


faptul că la începutul tuturor cercetărilor se pun într-o relație 


fluctuațiile preţului produselor ajunse la schimb cu cursul 


lor comercial. 
Ge obișnuiește să se înceapă cu exemplul a două țări care 


~ aj schimbă produsele între ele și sint cu totul izolate de restul 
` Jumi. Pe baza acestei ipoteze, a unei poziţii izolate a ambelor 
“tări, preţul mărfurilor schimbate este lăsat să depindă de 


intensitatea relativă a ofertei și cererii, tocmai a acestor și 


“numai a acestor două ţări. 


Absurditatea acestei metode este evidentă, Preţurile va- 
riază în raport cu oferta şi cererea care se manifestă în lumea 
întreagă, iar nu numai cu oferta și cererea a două state oare- 
care. În chipul acesta se lasă impresia că s-a voit să se țină 
seama de fluctuațiile prețului, în timp ce, în realitate, se ţine 
seama numai de fluctuațiile prețului într-un caz strici parti- 
cular, care mu ave mici o legătură cu realitatea şi de aceea nu 

ermite nici generalizarea concluziilor trase din el. 

Metoda noastră diferă foarte mult de cea amintită mai 
sus. Pentru o primă aproximație — care de altfel ne va per- 
mite să tragem concluzii importante și în același timp foarte 
extinse — să luăm în considerare cazul unui stat care face 
comerț cu tot vestul lumii. i 

Să presupunem că teritorial acestui siat este destul de mic, 
astfel încît cantitățile de mărfuri produse de el care ajung la 
export nu sînt capabile să influențeze sensibil formarea prejuri- 
lor internaționale ale acestor mărfuri. În producţia și în comer- 
ol exterior al unei astfel de țări mici prețul unei mărfi, în- 
tr-un interval de timp dat, constituie prin urmare o mărime 
independentă, independentă de orientarea politicii economice, 
indiferent dacă această politică promovează producția interi- 
oară sau favorizează importul. 

Trebuie să se recunoască că această ipoteză nu are în sine 
nimic neverosimil și exagerat. Căci există în lume atitea țări 
mici sau mijlocii a căror producție, al căror comerţ și consum, 
într-o direcţie sau alta, meint suficient de importante încit 


175- 



























să exercite o influență asupra formării prețurilor inte ați 
nale ale mărfurilor. l : 
Plecînd de la această ipoteză a unei țări mici voim 
elaborăm o teorie a comerțului internațional pentru aceasi 
țară și să arătăm concluziile care rezultă din ea pentru P 
tica comercială a acestei țări mici. ; 
„După ce vom epuiza această primă ipoteză și vom Scoat, 
din ea concluzii clare, vom presupune că o țară mare, sau. 
mai multe țări împreună, ar urma întocmai politica Com 
cială care a fost recunoscută ca recomandabilă pentru aceast 
țară mică. Se înțelege de la sine că de data aceasta v 
ține seama de fluctuațiile produse în preţurile mărfurilor p 
această. politică generalizată. Vor rezulta atunci unele co 
plicaţii, pe care vom avea obligaţia să le studiem ` dar pute 
să anticipăm anunţind că aceste complicaţii nu vor mo; 
fica decît prea puţin concluziile pe care le-am tras din prim 
ipoteză (vezi $ 186, 187). ee 
$ 107. Metoda noastră oferă marele avantaj de a ne pun 
în situația să evităm capcanele teoriei valorii, fără a ne si] 
nicidecum să ne bazăm pe ipoteze absurde și fără a ne co 
stringe să construim sistemul nostru pe o anumită definiție 
a valorii. Dimpotrivă, metoda noastră ne permite să evită 
acest punct, totdeauna critic, al științei economice, fără a ne 
încurea în contradicții. E 
În cea dintii ipoteză a noastră — aceea a unei țări mici 
a cărei producție și al cărei comerț nu influențează valorile 


din schimbul internațional — valorile acelor mărfuri (într-un: 
anumit moment cînd se exprimă un anumii echilibru pe piata 


mondială și pe piața acestei țări) sînt pur și simplu identice 
cu prețurile lor. Preţul este, în acest caz bine definit, măsura 
valorilor. El nu variază într-un interval de timp dat și ng 
este influenjat de către directia spre care această mică țară 
își îndreaptă comerțul și forțele sale productive ; fie că această 
țară produce numai cereale, fie că produce numai piane; 
prețurile de schimb ale acestor mărfuri pe piața mondială 
rămîn aceleași. 

$-108. Această metodă ne scuteşte pe de altă parte de 
obligația să întreprindem, după exemplul altor teoreticieni, 
o critică a formării prețurilor internaționale și a cauzelor 
acesteia. Pentru noi nu există nici un fel de obligaţie de a 
intra în aprecierea utilității relative (sau asupra „ofelimității“ 
mărturilor, așa cum aceasta rezultă din necesitățile de mo- 
ment ale Gett, determinate de moda corespunzătoare, de 


175: 



















3 caţie, de distribuția bogăției și prin urmare şi de distri- 
ta puterii de cumpărare etc.). ) 

= Noi considerăm prețurile mărfurilor, într-un moment dat 

i pentru o stare de echilibru momentan, o realitate şi nimic 
ai mult. Nu ne interesează să întreţesem în discuția asupra. 
mării preţurilor o critică a evenimentelor sociale. 

De aceea nu vom spune niciodată, ca de exemplu Charles. 
ist, că creșterea valorii de schimb a produselor unei 
ramuri industriale nu ar fi nici o dovadă că această ramură. 


industrială ar aduce avantaj societăţii, deoarece valoarea 


este determinată de cerere și această cerere nu ar concorda 
obligatoriu cu utilitatea socială (astfel este cazul tutunului 
sau a altor mărfuri considerate nocive). 

O asemenea analiză ar fi prea plină de digresiuni şi fără. 
pici o utilitate. 

lată de ce, voim să facem abstracție de judecarea mobilu- 
rilor care determină oamenii să aprecieze un bun mai mult ) 
decit altul și conform acestei aprecieri să determine prețurile 
respective. Noi ne limităm la constatarea că, la un moment dat, *' 
între toate mărfurile lumii şi între toate necesitățile de a le 
poseda există un anumit echilibru, um echilibru care, pentru 
acest interval de timp, se exprimă în anumite prețuri. 

$ 109. Utilitatea socială reală, care se ascunde îndărătul 
acestor preţuri, ne este cu totul indiferentă. Constatăm, de ` 
pildă, că oamenii au o preferință pentru tutun — abstracţie 
făcînd de părerea noastră subiectivă asupra utilității acestui 
bun — și că prețul tutunului se stabilizează la un anumit 
nivel. 

Constatăm, de asemenea, că un pian are un anumit preț, 
adică, pentru ţara care îl produce, o anumită putere de cum- 
părare. 

„Acesta este un fapt: Dacă pianul este cumpărat pentru | 
a servi drept victimă unei domnișoare fără nici un talent |, 
muzical, acesta nu este pentru noi un motiv ca să-i discutăm / 
„utilitatea socială“. Din punctul de vedere pur economic, 

și considerat pentru o epocă dată, acest pian reprezintă o 
valoare măsurată prin preţul său, adică una echivalentă cu 
un alt obiect — poate mai util — avind același preţ. Pianul 
reprezintă pentru ţara care Îl produce o anumită putere de 
cumpărare ; aici se află importanţa lui și utilitatea sa primară.. 
Sumner lămurește această chestiune într-un mod re- 


$ 


marcabil în termenii următori: „Îmi creează uneori dificul- 


DU să-i fac pe oameni să înțeleagă că între necesitatea unei 


177 

























anumite industrii și nevoia de 
există o deosebire“. 

Ideea nu s-ar putea exprima mai clar. O ţară are nevoi 
de o anumită industrie, nu numai ca un mijloc de satisfacer 
directă a nevoilor ei, ci şi ca o mașină de creat putere de c 
părare, care să fie instalată în fața altor state. Corespunzăto 
capacității mai mari sau mai mici a industriei de a cred țării e 
(cu aceleași disponibilități de muncitori şi capital) putere 4 
cumpărare internațională îi revine acestei industrii o ma 
mare Sau mai mică importanță peniru economia națională 

Pe aceste premise fundamentale va fi construită întreag; 
noastră teorie. 


produsele acestei indus 


5. PROBLEMA COMERȚULUI INDIVIDUAL 
A ȘI INTERSTATAL 


$ 110. Argumentul principal al liberului schimb este ideea.. 
că un stat, la fel ca și un individ, trebuie să cumpere cît mai. 


ieftin posibil articolele de care are nevoie 117, 
Acest argument clasic, luat de la Smit h, 
dată mai mult aforismul francez: 
raison“. Un individ practică la un moment dat numai o sin- 
gură profesiune din care îi revine un anumit venit. Acest 
venit trebuie să-i asigure, prin cumpărăturile ce are de făcut, 


un maximum de îndeștulare a nevoilor sale. În ce priveşte. 


venitul său, el poate să-i aducă o modificare numai schim- 
bindu-și cu totul profesiunea, ceea ce ne pune în fața unei 
alte probleme. 


În același timp, individul nu-și creează în general prin 


activitatea lui directă (ca în cazul cînd ar fi țăran și nici 
chiar atunci complet) acea mare 
cărora se extinde consumul său. Subiectul economic cumpără 


aceste utilități și le plătește cu bani dintr-un anumit venit, 


Ni s-a obiectat că, chiar pentru un individ, mijlocul 
de plată nu este banul ci, întocmai ca și în cazul statului, 
mărfurile și serviciile produse de el, 





1 Lujo Brentano, Das Freihandelsargument, Berlin, 
ip. 4: „Croitorul nu-și fabrică el însuși încălțămintea pe care o poartă, ci o 
cumpără de la cizmar; cizmarul nu-și face singur hainele de care are nevoie, 
ci le cumpără de la croitor“, „Ceea ce este înțelept pentru gospodăria fiecărei 
Yamilii, nu poate fi nebunie peniru aceea a unui popor“. Se ? 


178 


confirmă o 7 
„Comparaison n'est Däs 


cantitate de bunuri asupra - 


1901, 





Noi nu contestăm acest lucru însă, în comparația clasică 
i stat cu un singur subiect, se ia în considerare numai 
abiecit economic a cărui ocupație și venit nu se schimbă, 
pu comerțului, nu însă o problemă de producție. . 
EEN dacă se consideră un subiect economic 
, cărui ocupaţie și venit se schimbă, atunci, după părerea. 
SE tră, problema lui nu se deosebește de aceea a unui stat. 
e premise aici și acolo, care conduc la aceeași con- 
a concluzie Înseamnă că un subiect economic trebuie- 
"să-și pună forțele sale în slujba acelor activități economice 
care prezintă un grad înalt de productivitate a muncii a 
venit mare) și care să-l pună în situația să-și Ge EE 
mărfurile necesare satisfacerii nevoilor sale chiar a Drei S 
ridicate, în loc să risipească forțele în activităţi GR : 
| utin rentabile și să se bucure că poate să-și cumpere foarte 
| ieftin bunurile ce-i sînt necesare. | 
| Pentru un individ, ca şi pentru um stai întreg, este cu mult 
mai bine să cîştige mult şi să cumpere scump, decît să cîştige 













puțin și să cumpere ieftin, căci — o spune bunul simț e 
este mai ușor să ajungi a-ţi dubla veniturile decit să cumperi, 
tot ceea ce ai nevoie cu jumătate de preț. ! 

Deci, problema care se pune pentru el este de a Cumpăra. 
cît mai ieftin, pentru a realiza cu un venit dat, o sumă SE 
ximă de satisfacţii. Între activitatea lui de producție, care 
îi procură venitul și între funcția lui de cumpărător nu 
există nici o relaţie. | Se 

Altfel se petrec lucrurile cu o ţară. Mai întăi, 9 țară își 
satisface o mare parte din nevoile sale prin propria sa muncă. 
Schimbind structura aparatului ei de producție ea poate 
„să satisfacă nemijlocit o parte din ce în ce mai E E 
ei şi, prin urmare, să diminueze astfel partea pe care inainte 
o acoperea prin importuri. 


mărfuri“ pe care tocmai această ţară le produce. EC 
mărfuri sint foarte variate, atit cantitativ cit Și ca valoare 
adică, ca putere de cumpărare a altor mărfuri. i ` 

Depinde astfel foarte mult de facilitatea cu GC 
țară produce mărfurile necesare pentru schimb, spre a decide 


"379 


care problema schimbului este pur și simplu o pro- "` 


`, 


A 
i 











dacă o operaţie de schimb cu străinătatea poate fi consideraţ 
ca avantajoasă sau dezavantajoasă. e 
Numai prețul scăzut al mărfurilor de import nu ne îndres 
tățeşte încă să ne pronunțăm că importul este avantajos 
Acest avantaj nu depinde numai de „cum se cumpără“, 
mai ales de „cum se creează puterea de cumpărare necesară: 
$ 111. Problema este mult mai complexă decît în Cazi 
unui singur subiect economic. Dacă acest subiect economi 
produce și cumpără atunci avem de luat în considerare c 
mărimi fixe: | 
|. — Partea sa de consum din bunurile pe care le produce 
2, — Venitul său în bani, care-i stă la dispoziţie pentr 
cumpărarea celorlalte bunuri de care are nevoie. S 
Cel dintii element trebuie considerat ca aproape fix, pentr 
că subiectul economic, atîta timp cît nu-și schimbă profe 


siunea, produce totdeauna aceeași marfă, din care consumă. 


numai atit cît este neapărat necesar pentru acoperirea con- 
Ssumului său. A 
Cel de al doilea element este fix, prin însușirea lui de rezul 


tat al activităţii profesionale a acestui subiect economic, 


În orice caz, o eventuală schimbare a profesiei constituie. 
o problemă care iese din sfera comercială. Deci, primele două 
elemente care i se pun ca problemă pentru tranzacţia sa 
comercială trebuie considerate ca mărimi date. Dimpotrivă, 
acea sumă de bunuri pe care subiectul economic o va cum- 
păra cu venitul său fix este o mărime variabilă. 


Problema care se pune subiectului economic în domeniul S 
unui maximum de satisfactie ` 


comercial constă în oblinevea 
cu ajutorul acestui venit fix. 
Cu totul altfel se pune problema în cazul țării. 
1. — În primul rînd, partea ei de consum din bunurile 


~ De care le produce este o mărime variabilă. Admiţind că 


consumul țării rămîne totdeauna același pentru toate măr- 
furile, poate totuși să intervină o modificare în orientarea 
producției acestei ţări, astfel încât producţia unor obiecte 
ale consumului său de pină atunci să înceteze (pe care de 
acum înainte va trebuie să le importe) şi în locul acestor 
mărfuri să producă alte obiecte pentru consumul său propriu 
(care de acum înainte nu vor mai fi importate), 

Această schimbare (vezi $ 80) s-a dovedit avantajoasă 
~ Cum vom demonstra mai departe (vezi § 198 şi urm.), după 
dezvoltarea teoriei noastre — de cite ori se renunță la pro- 
ducerea unui articol brut pentru a produce în locut lui ua 


180 































icol înnobilat, adică o marfă cu o mai ridicată producti- 
Statea muncii. 

„De aceea, la fiecare schimbare a producţiei, chiar atunci 
nd consumul rămîne același, partea consumului țării din 
opria sa producție prezintă variații foarte mari. 

2. — În afară de aceasta, venitul unei [ări cu care se cum- 
"pără din străinătate — în contrast cu cazul fiecărui subiect 
‘economic — 1214 este, de asemenea, un venit fix. Căci, în general, 
o țară plătește importul cu ajutorul altor mărfuri pe care ea 
le exportă. 

Deci, cînd cineva „voiește să aprecieze dacă o operație: 
comercială este avantajoasă trebuie să facă o comparație: 
între două tranzacții: aceea a importului și aceea a exportului 
care, ambele, sînt mărimi variabile. 

Mijlocul de plată nu mai este, prin urmare, o mărime: 
fixă; mărimi fixe sînt mai curind capitalul necesar ca ȘI 
munca întrebuințată pentru a produce mărfurile de export. 
Deci, suma de plătit depinde de costurile de producție ale: 
acestor mărfuri, costurile fiind înțelese în sensul lor național, 
"adică evaluate în muncă întrebuințată şi în capital investit 
(vezi $ 24, 47, 112). 

Suma de bani plătită nu este o mărime fixă; ea nu este 
nici măcar limitată, căci munca unei țări poate să 'realizeze, 
în cazul unei schimbări a orientării și a unei creșteri cores- 
punzătoare a intensității ei, valori de schimb cît se poate 
de mari. 

Așadar, cumpărăturile unei ţări nu depind numai de ceea 
ce va fi cumpărat, ci şi de ceea ce va fi produs Pentru a cumpăra, 


` adică, într-o exprimare mai simplă, pentru a plăti mărfurile 


“cumpărate 18, , 

— La cumpărăturile unui subiect economic trebuie să se: 
„conteze pe două mărimi fixe (partea lui de consum din prô- 
priile produse și venitul său disponibil pentru cumpărături) 
și o mărime necunoscută (cumpărăturile sale); la cumpă- 
Tăturile unei țări sînt însă trei elemente variabile ȘI necu- 





118 d au wès, Cours d'économie politique, p. 723: „Pentru consumator 
` prețul produselor n-are importanță decit prin comparație cu venitul lui; 
pentru imensa majoritate a oamenilor venitul constituie o remunerare a. 
3. muncii lor, Este dar esențial ca munca să producă venituri mari, căci la. 
fs ce ar servi ieftinătatea bunurilor dacă nu am cîştiga suficient ca să le cum- 
 părăm? lată-ne puși în fata problemei, care dintre cele două sisteme eco- 
+ nomice puse în discuţie dezvoltă mai puternic munca națională: libertatea 
t absolută a comerțului sau un sistem protecționist rațional“. 


181 








` cumpărarea nu este în. nici un caz numai o problemă de come 


„*se reduce la urma urmei la a compara două operațiuni de producție: pro- 
“ducția, eventuală a obiectului pe care vrem să-l achiziționăm și producția 























moscute — partea ei de consum din propriile produse, mär 2 COSTUL ÎN BANI ŞI COSTUL ÎN MUNCĂ 


rile pe care le exportă pentru plata cumpărăturilor. sal 
în fine, cumpărăturile sale efectuate în formă de importi 
„Pentru individ, problema cumpărării rămîne exclusi 
domeniul unei pure tranzacții comerciale. În cazul tării în 


-$ 112. John Stuart Mill și-a dat seama, mai bine 
decit orice alt teoretician, de diferența fundamentală a celor: 
două elemente ale comerțului internaţional. El a separat net. 
elementul schimb de acela al producției. l 


“ca este în același timp şi o problemă de Bvoducție 119, Cel de al doilea element este neglijat foarte frecvent 


Vom adinci aceste consideraţii mai departe (vezi § 16; 
ei urm.). Pentru moment voim să ne mulțumim cu indicaţi, > S l | 
„că ne-am îndepărtat foarte mult de concepţia simplificatoare epararea influenței pe care fiecare dintre cele două elemente 
a liberului schimb, după care: „o ţară ca și un individ trebuje 
să-și cumpere mărfurile acolo unde ele sînt cele mai ieftine“ 120 

Dacă ar trebui să rezumăm poziția unei țări în schimbul 
internațional într-o singură formulă am spune: „Nu-mi s 
Det numai cum cumpăraţi, dar și cu ce plătiți, pentru e 
“să vă pot spune dacă cumpăraţi scump sau ieftin 121 > 


Mill scrie 1%: „Într-un dublu sens o țară poate obține, 
“prin comerțul exterior, mărfuri mai ieftin: în sensul valorii. 
și în sensul costului“, 

1. — Jeftinătatea în sensul valorii depinde de operaţiunea, 
„pur comercială care se execută după producerea mărfurilor. “~ 
= Gradul de ieftinătate depinde de așa-numita lege a lui 
Mill „legea egalizării cererii înternaționale“, iar Mill 
își dă foarte multă osteneală ca să demonstreze cum, în cazul 
schimbului între două țări, avantajul comercial poate să le 
„revină în același timp ambelor tări. 
ju” 2. — Ieftinătatea în sensul costului real depinde de acti- 
į witatea de producere a acelei mărfi care serveşte la plata. 

mărfii importate. 





119 Partizanii liberului schimb obisnuiesc întotdeauna să vadă avanțtà- 
„jul schimbului în el însuși. 

nsă avantajele și dezavantajele schimbului trebuie căutate în ceeă, 
ce se ascunde îndărătul schimbului, adică în procesul de producţie. : 

Orice judecată asupra avantajului sau dezavantajului unui schimb 


"eventuală a obiectului pe care trebuie să-l dăm în schimb pentru a-l obține 
pe cel dintii, : 
Nu sînt decit două moduri de a achiziționa o marfă: sau prin produce-. 
rea directă, sau prin producerea unei alte mărfi cu a cărei remitere în schimb. 
“se achiziționează marfa necesară. În amîndouă cazurile este vorba de o. 
producție, iar problema schimbului nu este nimic altceva decit o comparație. 
“între două cazuri ale producției. Gë 
1% Este totuși de remarcat că anumiţi doctrinari ai liberului schimb. 
și-au dat seama de importanța mărfurilor de export pentru evaluarea avan-:i 
tajului sau dezavantajului importului. 
După Stuart Mill, în timp ce valoarea mărfurilor produse în int 
xiorul unei țări este determinată prin costurile lor de producție, valoare 
„mărfurilor importate este determinată prin costurile lor de achiziție, adi 
prin valoarea mărfurilor create în interiorul țării pentru plata acestor im 
iporturi. Este de mirare că după ce a arătat atîta luciditate în esența luc 
rilor, Milla putut totuși să rateze calea cea bună! R 
O afirmație extrem de prețioasă în acelaşi sens este făcută de Bas- 
table (op. cit., p. 21): „Trebuie să recunoaștem limpede că pentru o. 
țară costul mărfurilor importate trebuie să fie măsurat după acela al măr. 
“urilor exportate“, z 
ia Fr. Francis fop. cit., p. 44): „Singura piață într-adevăr ieftină- 
-este aceea a unei țări considerată ca un singur tot“, Iar la p. 47: „Cea ma 
mare înșelăciune și cea mai nepomenită inducere în eroare a istoriei a fo 
«piața, ieftină» a liberului schimb și nici o clasă socială nu a suferit mai. 
Puternic sub aceasta ca populaţia noastră muncitoare“, 



















ale. 

„Munca unei țări poate să fie în totalitatea ei mai puţin. 
elicace, mai puţin eficientă decît aceea a unei alte țări“. 
Eficiența generală a muncii unei țări este exprimată prin 
productivitatea medie a muncii sale, pe care am putea-o numi 
Productivitatea medie a muncii naponale. 





og 
12 John Stuart Mill, Grundsätze da politischen Okonomie, Esser 
1869, II, Ediţie germană, Vol. II, Capitol XVIII, p. 284. S 


182 183 




























"general însă, atunci cînd este vorba de producția 
tări în întregul ei și nu de aceea a unei singure mărfi, 
diferența intre productivitatea medie a muncii PE. și pro- 

tivitatea medie a muncii P I este mai puțin importantă. 
Statele care-și realizează producția lor proprie cu cele mai 


i 
ï 


i Ñecare țară unitatea sa naturală de valoare. 
Unităţile monetare sînt de origine pur arbitrară și isto 
Si de aceea nu au nici o importanță economică pentru parti 
` laritățile vieții economice ale fiecărei țări și nu au nic SE GE ? a Sé 
raport cu aceasta. Dimpotrivă, productivitatea medie a mune j costuri își vor obține și importurile cu cele mai mici costuri“. 
najionale este expresia supraordonată, sintetică a DT Din păcate, John Stuart Mill su a conceput noțiunea 
naționale. fici njei în sensul productivității muncii, care determină mai 
Ea caracterizează intensitatea vieţii economice Şi chiir ecis o marfă în raport cu alta, care este noțiunea funda- 
nivelul bogăției colective. Prin această însușire ea este o uni entală a p ropriilor noastre expuneri. EI a receptat, dimp EE, „eta 
tate valoroasă de măsură pentru progresul economic al fie oucepția Ticardiană şi a dat eficienței sensul avantajului + 
cărei țări. E 


comparativ, care îi revine unei țări în producția aceleiași -- 
De ce această unitate trebuie considerată naturală. 


mării în comparație cu o alta (vezi $ 113 și urm.). Însă, 
Este naturală fiindcă constituie singura bază logică pentri cu tone acestea, principiul Stabilit de el, după: câre eficiența 
evaluarea tuturor valorilor naționale. ; 


generală a muncii constituie temeiul determinării costurilor 
D. 
Căci nu este decît foarte firesc de a raporta la capacitate 


reale ale importurilor merită, de asemenea, să fie reținut. 
f à nb a? i ional avantajul este deter- 
“medie de producție tot ceea ce se produce, se consumă ` SH GH Joi a Ee be Bos Sg Ee 
se acumulează intr-o țară. Și este foarte natural de a ajust ua E. a ' E e za 
“cheltuielile și consumul unei națiuni la această capacitat 


-mată mai bine în următorul pasaj al lui Mill: „Ceea ce costă 
f de a produce. | 


e o țară importul său este o funcție de două variabile: 
EE x cheltuielile EE AEE OES ` cantitatea propriei sale mărfi, pe care o dă în schimb și costul. 
, ee Se E m două țări diferite, — acestei mărfi. Dintre , aceste două variabile, numai cea din 
ride & ZC Ka Ee SE ie e e Ve SES 7 “urmă depinde de eficacitatea muncii; cea dintii depinde de 
m mei un tel să conchidem că aceste cheltuieli sînt egal legea valorilor internaționale, adică de intensitatea si de 
` A o va Li am A $ EM GG CC DÉI Së e 5 Tre j 

Și din punctul de vedere național. Dacă în una din țări pros extensibilitatea cererii străine pentru mărfurile țării, compa- 


Se Această productivitate a muncii este oarecum `p 





«ductivitatea medie a muncii naționale este dublă decît în: | rate cu propria ei cerere de mărfuri străine“, 

“cealaltă țară, o cheltuială de aceeași valoare aur reprezintă Această recunoaștere este extrem de remarcabilă. Ea arată 

în cea dintii tară numai jumătate decît în cea de a doua. | că cercetarea lui Mill, cu ajutorul căreia trebuie să se deter- 
H LEE 


mine cum se distribuie avantajul comerțului internațional 
asupra diverselor țări, conduce numai la un rezultat de interes 
parțial. Ea dă pur și simplu soluția unei probleme superficiale. 
Într-adevăr, punčtül esențial al problemei schimbului îl 
constituie totdeauna chestiunea costurilor naționale ale mărfu- 
rilor produse în țară în vederea schimbului (vezi A Ale 
112). Şi în acest punct Mill și-a întrerupt cercetările sale. 
` De aceea nici nu i-a reușit să coreleze factorul cost cu factorul 
“cantitate-preţ, spre a ne da în acest mod o expunere cuprinză- 


“căci consumul muncii naţionale a fost în acest caz numai Zi 
De jumătate atît de mare. 2 
Aurul reprezintă totdeauna și pretutindeni o mărime < 
“fizică-constant egală, însă ușurința cù care acesta se procură: 
este foarte diferită în fiecare țară (vezi § 190). i 
Pentru a calcula productivitatea medie a unei tări, 
în vederea comparatțiilor internaționale, este bineînţeles ` 
necesar să reducem toate valorile la o măsură comună interna- 
țională, adică să evaluăm mărfurile produse luîndca bază 
prețurile internaționale sau mondiale. De aceea productivi- |. toare a problemei schimbului. 
tatea medie a muncii unei țări trebuie să fie în mod riguros = A" În capitolul care urmează se va încerca să se înainteze 
numai productivitatea PE. „1 în această direcţie (vezi și $ 167 şi urm.). e 
Se A 


185 














184 





totuși mai puțin superioară decît în producția altor mărfur 






















7. TEORIA COMERȚULUI INTERNAȚIONAL DUP 
SMITH ȘI RICARDO - E 


§ 113. Liberul schimb a clădit întregul său sistem pe, 
ce se numește teoria comerțului internațional 1%. Ae E 
teorie a fost dezvoltată de trei mari clasici: Adam S mit 
Ricardo și John Stuart Mill. 

Adam Smith a formulat principiul diviziunii inte 
naționale a muncii, care afirmă că o ţară trage un folos 
din comerțul internaţional de îndată ce importă o marfi 
pe care ar fi în stare să o producă ea însăși, dar în condiţ 
interioare în comparație cu străinătatea, adică cu costu 
mai mari 124, l 

Ricardo a mers și mai departe, dezvoltînd teoria 
o țară trage un folos din comerţul internațional nu numai ci, 
împoriă o marfă în producția căreia se găseşte în inferioritat: 
absolută fată cu străinătatea, dar chiar atunci cind impor 
o marfă în producția căreia este superioară străinătății, da 


Este clar în ce raport stă teoria lui Adam Smi 
față de aceea a lui Ricardo. Dacă principiul stabilit 
de Ricardo este adevărat, atunci acela al lui Sm it} 
va fi cu atât mai (a fortiori) adevărat. Ee 

Căci, dacă o țară este chiar atunci în avantaj — după 
ipoteza lui Ricardo — cînd importă o marfă în producția: .. 
căreia este superioară străinătății (dar această superioritate. . 
este depășită de superioritatea în producţia unei alte mărfi), 
cu atit mai mult va fi această țară în avantaj — după pe" 
teza lui Smith — cînd importă o marfă în producția. 
căreia este inferioară străinătății. A 

13 Este semnificativă teama cu care critica a îndrăznit să se apropie. =“ 
de aprecierea construcției noastre a teoriei cemerțului internațional, pe 
care o expunem mai jos. Afară de una sau două excepții, toți criticii noștri 
s-au ferit cu multă prudență să intre în domeniul acesta destul de complica 
și de subtil. Și astfel ei și-au aplicat lor înșiși principiul sănătos al... mini- 
mului de efort, dind un frumos exemplu de conștiință hedonistă, 

14 Adam Smith, op. cit., Cartea IV, Cap. II, p. 305—306: „Dacă o 
țară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decit le-am putea produce. . 
noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsul activității = 
noastre, utilizate într-un mod din care putem trage oarecare folos“, Şi ceva 
mai departe adaugă: „Este sigur că nu a fost investit capitalul cu rentabi- 
litatea cea mai mare atunci cînd producția țării a fost îndrumată spre o 
marfă pe care țara ar putea-o cumpăra în altă parte mai ieftin decit ar > 
putea-o produce“, id 














186 











a confirma pe Ricardo înseamnă în același 
„confirma pe Smith. Dar invers nu este posibil, 
ici. a „contesta pe Ricardo nu înseamnă a contesta 
același timp De Smith. | | 
Tată un motiv mai mult pentru a dezvolta în acest volum 
i ceea ce am numit „a doua revizuire“, căci în prima revi- 
Zaire noi contestăm pe Ricardo, fără a contesta totuși 
irect și pe Smith. De aceea tema celei de a doua revizuiri 
a fi să contestăm într-un mod convingător și pe Smith. 
Teoria lui Ricardo — pe care o vom numi cîteodată 
și teorema lui Ricardo — este cunoscută în comerțul interna- 
tional sub denumirea de „principiul superiorității compara- 
live“ sau „principiul costurilor comparative“. 
În ceea ce-l priveşte pe John Stuart Mill, acesta 
a adincit teoria lui Ric ardo prin aceea că a stabilit 
legile după care două țări, care se află între ele în raporturi 


— de schimb reciproc, își împart „beneficiul“ care rezultă 

„în mod necesar“ pentru ambele părți din comerțul interna- 
n 

< ţional. 


§ 114. În centrul teoriei comertului internațional se află 


-celebra demonstraţie a lui Ricardo privitoare la costurile 
4 comparative 125,128, 


De ce ne ocupăm în cele ce urmează, atit de amănunțit, 
de exemplul lu Ricardo? Aceasta pentru că, după 


~ părerea tuturor teoreticienilor, el constituie adevărata piesă 


1% Prof. Josef Gruntzel, Zur Theorie des Schutzzolles, Weltwirt- 
schaftliches Archiv, August 1918: „Această teorie (a liberului schimb) 
și-a găsit fundamentarea sa profundă și științilică în teorema clasică a 
costurilor comparative. După părerea lui Cabiatis, nimeni n-a expus 
această teoremă atit de clar ca însuși fondatorul ei Ricardo“ 

(Ar putea face obiectul criticii noastre și alte exemple, de pildă 


= acel al lui John Stuart Millsauallui Cairnes, care este luat ca punct. 
de plecare de către De Leener în volumul său Theorie et politique du 
` commerce international. 


Și am putea chiar să repetăm demonstrația noastră, prin care contestăm 
principiul costurilor comparative, cu exemple preluate din toți clasicii. 
Dar o asemenea repetare ar fi pe cît de obositoare pe atit de inutilă. 
De aceea, ne mărginim numai la exemplul prezentat de autorul însuși 


= al acestei teorii care este Ricardo. 


De altfel, în voluminosul nostru articol publicat în Weltwirteshaftliches 
Archiv din ianuarie 1940 intitulat „Die theoretische Problematik des Aussen- 


A handels“, am făcut o demonstrație generală algebrică a teoriilor noastre 


şi a criticii lui Ricardo, aplicînd în urmă concluziile la care am ajuns 


ja toate exemplele numerice date de diferiţi autori clasici și moderni. 


Specialiștilor care ar voi să pătrundă, într-adevăr, în adîncul ideilor 


= noastre le recomandăm călduros fitirea acestui lung articol. 


187 























ch Salariile în una și aceeași țară sînt uniforme, adică 
o gepind decit de cantitatea muncii. 

“Concluzia care rezultă din aceste trei puncte este că 
aloarea nu depinde decît de cantitatea muncii Și că într-o țară 
teritele mărfuri se schimbă între ele în așa fel încât canti- 
file de muncă încorporate în ele sînt egale, așadar mărfurile 
e schimbă între ele după regula „muncă egală contra muncă 


vu 
ală“. 
ş 116. Punctele sus-citate constituie baza teoriei comer- 


alui internațional al lui Ricardo. 
Deoarece Ricardo a emis, în alte părți ale operei 
sale, © părere oarecum divergentă, nu este fără interes să 
pe oprim puţin asupra acestor păreri contradictorii una față 
de cealaltă, cu atit mai mult cu cît tocmai aceste greșeli 
sint semnificative și instructive. 
` În primul rînd trebuie arătat că Ricardo nua consi- 
derat totdeauna că schimbul între mărfurile produse în aceeași 
"țară se face exclusiv după cantitatea de muncă conținută 
în fiecare marfă. De fapt, în acest punct el a susținut două 
opinii diferite care se contrazic între ele. 
Care este cea dintii opinie? Cind Ricardo 130 comen- 
„tează faimosul său exemplu de schimb dintre Portugalia 
"d Anglia el scrie: „În felul acesta, Anglia ar da produsul 
„muncii a 100 de englezi pentru produsul muncii a 80 de portu- 
— ghezi. Un astfel de schimb nu poate avea loc între indivizii 
“aceleiași țări. Munca a 100 englezi nu poate D dată pentru 
: aceea a 80 englezi ...“ 
— În modul acesta se exprimă foarte clar ideea că schimbu- 
„zile în interiorul unei ţări se fac pe baza „muncă egală contra 
muncă egală“. Nu există nici o altă posibilitate de interpre- 
tare a tezei mai sus menţionate. 
De altfel, întreaga demonstraţie a renumitei teorii a comer- 
țului internațional se bazează pe acest postulat; calitatea 
muncii omenești ca și calitatea economică nu Joacă aici nici 
„Tol. Aici contează numai cantitatea muncii. Aceasta 
constituie singurul factor care determină schimbul dintre 
două mărfuri, în una și aceeași ţară. 

Aceasta este prima opinie a lui Ricardo. ŞI în mod 
regretabil aceea spre care se îndreaptă atenția, căci pe această 
opinie Ricardo şi-a fundat teoria costurilor comparative. 


x 


esențială a teoriei liberului schimb. Acest bastion treb 
să cadă, dacă voim să cucerim cetatea întreagă 127, : 
Demonstrația lui Ricardo reprezintă, prin urma 
apogeul teoriei liberului schimb 128, ge 
Se spune despre ea — după o maximă alui Cairne 
că „sondează adîncimile teoriei liberului schimb“ ȘI mul 
teoreticieni sînt de părere că principala misiune a Stin 
economice se situează în divecția unei revizuiri a acestei teori} + 
Avantajul remarcabil al teoriei lui Ricardo const 
de altfel în aceea că ea pune problema comerțului inteina 
tional pe un teren pur economic, fără a amesteca argumenţ 
politice și sociale. 
În felul acesta, problema cîștigă în limpezime și ia ui 
caracter care îngăduie o discuție într-adevăr științifică, - 
Situîndu-ne exact pe același teren vom dezvolta Critica; 
noastră și vom construi, în locul teoriei lui Smith: 
Ricardo, teoria noastră. 
$ 115. Înainte de a intra în examenul teoriei ricardien 
trebuie să precizăm în mod clar care sînt ipotezele conținute, 
— în mod expres sau tacit — în demonstrațiile ricardien 
Putem rezuma aceste ipoteze în modul următor: 
— a) Valoarea unei mărfi este identică cu costul său 
de producție. i 
— b) Costul de producție -constă exclusiv din costul 
muncii (salariile). Sai 

































1 Gruntzel (op, cit.) : „Prin teoria costurilor relative de produi 
tie, Ricardo a perfecționat teoria diviziunii muncii internaționale în: 
așa mod, încit ea a putut să devină baza științifică a mișcării liberul 
schimb și a fost recunoscută — într-o formă mai mult sau mai Dutt 
modificată de către aproape toţi teoreticienii liberului schimbe. 

„Nu numai în Anglia, țara de origine a acestei teorii, ci și în toat 
celelalte țări civilizate, teoria liberului schimb se-bazează pe această teori 
a maestrului Ricardo, care, pe de altă parte constituie si principalu 
punct de atac al teoriei protecționismului, fără ca pînă acum să-i fi reuși ï 
să reducă această teorie la absurd, cu toate defectele ei astăzi genera 
recunoscute, care derivă din aplicarea unilaterală a metodei abstracte: 

129 „Concluziile lui Ricardo și reflecțiile lui John Stuart Mil 
constituie punctul culminant al analizei teoretice pentru aplicarea practi 
politică a liberului schimb“, 

1 M.-J. Bonn, Das Wesen der Weltwirtschaft, Archiv für Sozial 
wissenschaft und Sozialpolitik, Band 35, 1912: i 

„Este foarte probabil ca teoria costurilor relative de producție, așa 
cum a fost dezvoltată de clasici şi astfel cum este trecută în tratatele moderne 
este aptă de a fi îmbunătățită. Transformarea ei ar fi cea mai important 
sarcină a teoreticienilor economiei mondiale.“ 








1% David Ricardo, Opere alese, Editura Acad. R.P.R., 1959, 
Ve, 2, Cap. VII, p. 187: S i i 


188 198; 

























$ 117. Să ne întoarcem acum spre a doua opinie a lui 
Ricardo, care se deosebește net de prima. Ea își găseșt 
propria formulare în partea teoretică a operei sale, acolo unde 
el se ocupă cu problema valorii. | "mg 
Aici Ricardo nu mai contestă existența unei dife- 
renje de calitate între diferitele categorii de muncă ȘI nu ma 
susține că munca ar fi uniformă, aşa încît valorile mărfurilo 
ar fi strict proporţionale cu cantitatea de muncă care le- 
produs, dé hee ee 
El reprezintă aici, pur și simplu, opinia că în diferite] 
ramuri de producție calitatea muncii are un caracter constan 
și se modifică numai în răstimp de generații. Or, raportul 
în care se face schimbul între două mărfuri depinde dec 
de calităţile și de cantităţile (diferite) ale muncii încorporate 
în aceste două mărfuri. Din moment ce calitățile diferite 
de muncă încorporate în două mărfuri rămîn constante pentru 
o lungă perioadă de timp, vezultă de aici că raportul de schimb. 
nu depinde decît de cantitățile respective de muncă încorporată 
în ele. EN , S 
Cum putem exprima matematic această opinie a lui Hir: 
cardo? SE e 
Considertnd că T1 și T2 ar fi cantitățile de muncă incor: 
porate în cele două mărfuri și pl și p2 coeficienții respectivi... 
care caracterizează calitățile muncii folosite în cele două -. 
cazuri, raportul de schimb al celor două mărluri este prin ` 























Li. pl ES 
urmare: H. sau E x — e 
T2 p2 p2 T2 i . i 
Ceea ce afirmă acum Ricardo este că: dacă pl și 
sJ EE ; 
p2 sint mărimi constante (deci şi constant] vaportul ` 
p pi 


f Ti 
de schimb dintre cele două mărfuri depinde numai de Gi 


care este singura mărime variabilă. Prin urmare, raportul! 
de schimb este determinat exclusiv de caztizățile de muncă. 
încorporată în mărfuri. | | ` 

Dacă acest raport se schimbă, adică dacă pentru a pro 
duce o marfă întrebuințăm mat multă muncă decit înainte, 
atunci se schimbă în aceeași proporție și valoarea mărfii, 
exprimată în valoarea celeilalte mărfi. d BS 

Cu alte cuvinte: din moment ce s-a stabilit un raport 
între cele două valori, pe baza calităților relativ constante și 
a cantităților de muncă încorporate în ele, acest raport nu. 


190 





mai poate fi schimbat decit dacă se modifică cantitățile 
zespective de muncă, deoarece calitățile nu mai variază. 

„ Cităm textual după Ricardo 81- Întrucît chestiunea 
asupra „căreia doresc să atrag atenția cititorului se referă 


„Ja efectul produs de variațiile valorii relative a mărfurilor 


şi nu de variațiile lor absolute, va fi de mică importanță 
să examinăm gradul comparativ de preţuire a diferitelor 


¿ feluri de muncă omenească. Putem trage concluzia, pe bună 
"dreptate, că oricită inegalitate ar fi fost la început între ele, 
„oricit ar fi fost ingeniozitatea, dibăcia sau timpul necesar 
“pentru deprinderea unui anumit fel de dexteritate manuală 

` mai mare decit pentru altul, ea continuă să rămînă aproape 


aceeaşi de la o generaţie la alta; sau cel puțin că variaţia 
„este de la an la an foarte slabă și ca atare poate avea, pentru 
perioade scurte, un efect fără importanță asupra valorii 
relative a mărfurilor“. 

> Iată dar că, de data aceasta, nu mai este vorba la Ri- 
cardo de egalitatea muncii prestate în diferite vamuri 


„de producție, ci pur și simplu de o inegalitaie caye rămîne 
` constantă, ceea ce este cu totul altceva. 


Așadar, nu Pl = P2 este o mărime constantă, ci foarte 


f PI 

simplu: —. 
P2 

„Deci, dacă de pildă producția unei unități A dintr-o 
marfă fină necesită munca a 50 de lucrători într-un an, iar 
producția unei unități dintr-o altă marfă ordinară B comportă 
munca a 100 de lucrători într-un an, cele doud umități pot 
fi foarte bine schimbate una cu cealaltă, deşi cantitățile de muncă 
încorporate în cea de a doua sînt mai mari decit în cea dintii 


și aceasta deoarece calitatea economică a muncii încorporată ` 
„în cea dintîi este cu mult superioară celei dintr-a doua. 


„Odată ce s-a stabilit acest raport de schimb, adică acest 
raport de valori între cele două mărfuri, calitatea muncii 


variază foarte puţin pentru fiecare dintre cele două mărfuri. 
„De aici rezultă că raportul de valoare între ambele mărfuri ` 
„va suferi o schimbare numai atunci cînd cantităţile de muncă / 
corespunzătoare pentru producerea ambelor mărfuri se vor / 


schimba ; 


Dacă, de pildă, pentru a produce o unitate din A condi- 
ile de muncă schimbate cer în loc de 50 de lucrători numai 





13 D, Ricardo, Op. cit., Cap. I, Sect. II, p. 67. 


181 


















25 de lucrători în timp de un an, iar pentru producerea 
cantități B este nevoie tot ca mai înainte de 100 de lucrăto; 
atunci raportul de valoare între A și B se schimbă și în | 
de a se schimba o unitate A contra unei unități B vom s 
acum două unități A contra unei unități B. . 
Exemplul pe care-l dăm corespunde „pertect ideii 
exprimate de Ricardo 12: 
valoarea aceleiași mărfi în diferite perioade de timp, aproay, 
că nu e cazul să luăm în considerație îndeminarea si inte p 
tatea relativă a muncii necesare pentru obținerea 
mării deoarece ele acționează în mod egal, în ambele perioad 


dacă s-a scăzut a zecea, a cincea sau a patra parte din această 
muncă, se va produce asupra valorii relative a mărfii un efe 
proporțional cu cauza“, ch 
Această concepţie a lui Ricardo 

> formula simplă: muncă egală contra muncă egală. Și totusi 
„această din urmă formulă este aceea care servește de bază 


întregii teorii a costurilor comparative în comerțul. interna- 


tional! 
$ 118. În rezumat, inconsecvenja lui 


ore; sau în exercitarea timp de o oră a unei meserii a cărei 
ucenicie a durat 10 ani, decit în osteneala de o lună întreagă 
a unei ocupații obișnuite și banale“ ceea ce inseamnă a recu- 
noaște explicit calitatea muncii. 

Pe de altă parte (cap. VII, p. 127) tot Ricardo scrie: 
„Munca a 100 englezi nu poate fi dată pentru aceea a 20 
de englezi“. = i 

“a A AA ` 
Insă, pe de altă parte, Ricardo 18 





își însușește 


opinia lui Adam Smith 1%, care afirmase: „Astfel, poate . ` 


că fie mai multă muncă într-o oră de muncă grea decit în 
două ore de activitate ușoară sau în activitatea de o oră, 
intr-o meserie a cărei deprindere a reclamat zece ani de muncă, 
decit în activitatea unei luni într-o ocupaţie obișnuită si 
simplă“, | i 
13 D, Ricardo, Op. cit, Cap. I, Sect. IT, p. ei 
1% D, Ricardo, OP. cit, Cap. I, Sect. II, p. 67. 
„44 Adam Smith, Op. cit., Cartea I, Cap. V, p. 23. 


„192 


contrazice formal. 


SE Ricardo nui: 
se poate justifica în mici un chip. Pe de o parte el remarcă i. | 
(cap. I, p. 20): „Astfel poate intra mai multă muncă întrig 
lucrare grea de o oră decit într-o ocupaţie ușoară de două 


Din aceste două concluzii contradictorii ne decidem pentru 
oua, pe care Ricardo a finisat-o mai tirziu. Fără 
doială ultima este capabilă să trezească anumite: îndoieli 
rivire la valoarea propriei sale teorii. 
2. o pica clavăr, Ricardo 1% este desigur lămurit că munca 
ingură nu poate determina nici costurile de producție și 
pici valoarea de schimb a obiectelor. El introduce de aceea 
deea capitalului fix și a remunerării sale; el spune: „Princi- 
iul că valoarea relativă a mărfurilor este determinată de 


n 


cantitatea de muncă depusă pentru producerea lor este 
“considerabil modificat prin întrebuințarea mașinilor și a altui 
< capital fix și durabil“. 


Consecvent cu această observație, Ricardo își dă 


- toată osteneala să demonstreze ce influenţă se exercită asupra 
“costurilor de producție în condiţii identice de consum de 


muncă, prin existența capitalurilor variabile angajate în dife- 
rite întreprinderi de producție. Cu alte cuvinte, el ţine seama 


în calculul costurilor de producție, de dobinzile capitalurilor | 


angajate. l 
Aceasta constituie un început foarte lăudabil. Ricardo 
se apropie astfel de concepția noastră, care acordă capitalului 


specific g un rol atit de important. Acest lucru devine și mai. 


limpede, atunci cînd spune restrictiv că regula stabilită de el 
este numai atunci valabilă „cînd munca e aproape exclusiv 


utilizată la producerea unei mărfi“. Însă, cum acest caz 


Ricardo nu mai corespunde realității. l 
Aceasta este concluzia justă a lui Ricardo, singura 
la care putem să ne raliem. 


$ 119. În chip intenționat am renunțat să introducem 
în $ 117 și 118 noțiunea noastră privind productivitatea 
muncii, deși aceste paragrafe sînt atît de importante, încît ar 
trebui să constituie obiectul unui capitol separat. Totuși cititorii 
au putut observa că această noţiune — chiar dacă nu în mod 
expres și clar — a fost deja cuprinsă în expunerile noastre 
și aceasta pentru motivul simplu că e inclusă în așa-numita 
„a doua opinie“ a lui Ricardo. 

Într-adevăr, „calitatea muncii“ luată în considerare de 
Ricardo— care este o calitate economică — nu e nimic 


nu există aproape niciodată în lumea modernă, regula lui 


altceva decit ceea ce noi numim productivitatea muncii. 


135 D Ricardo, Op. cit Cap. I, Sect. IV, p. 72. pu 
BI P R 


198 a: 


































„Valoarea mărfurilor, după cea de a doua opinie a j 
Ricardo, este dependentă atit de cantitatea muncii 3 
și de calitatea ei. Însă calitatea economică nu este nir d 
altceva decit productivitatea muncii căci, așa cum am Arts 
la $ 59, după concepția noastră valoarea Pt a unei măi 
este produsul aritmetic între cantitatea de muncă At și a 
ductivitatea pt a muncii, deci Pt = Atxpt. . me 
| Coeficienții de calitate pl și p2, pe care i-am citat mai sus 
şi pe care i-am denumit în mod intenționat cu aceeași liter 
ca și productivitatea, nu sînt altceva, decit productivitatea 


muncii, 


De altfel, Ricardo, în cea de a doua opinie a ş 
este atit de perspicace încît recunoaște în „calitatea muncii 
introdusă de el, toate acele caracteristici și avantaje pe care 
noi le-am atribuit noţiunii noastre de „productivitate a muncii 
Astfel, el este de acord că „la început“ între două mărfuri 
oarecare există „o diferență de calitate a producției lor: 
diferență care creează o inegalitate inițială“. Este exact ceea 
ce am constatat și noi privitor la productivitatea muncii 
care face să apară o inegalitate și un contrast de fiecare dată | 
cînd ar trece de la o ramură de producție la alta. Ricardo © 
constată mai departe că această inegalitate și acest contrast rä 
min constante „de la o generaţie la alta“. Dar și noi am. 
remarcat că diferențele de productivitate a muncii indică ` 
o stabilitate remarcabilă. În sfirșit — ceea ce constituie... 
pentru Ricardo încă un mare mert. el atribuie: 
aceste diferențe de productivitate nu numai diferențelor 
de iscusință ale muncitorilor specializați într-un grad dife- - 
rit, ci și chiar „în principal“, „întrebuințări mașinilor şi. 
a capitalurilor fixe și durabile“. 

Însă noi am arătat clar că diferențele în productivitatea. 
muncii sint explicabile în principal prin diferențele capita- 
Jului specific. 

Ricardo confirmă opinia noastră atunci cînd afirmă 
că principiul lui, „muncă egală contra muncă egală“ este 
Aalabil numai atunci cînd, singură și exclusiv, munca, dete 
„mină producția, ceea, ce revine la a spune că numai cind nu ` 
"există plusvaloare și cînd costurile de producție constau din > 
salarii și chiar numai din salarii uniforme (vezi mai sus. 
§ 118). f 

: În concluzie, constatăm că a doua opinie a lui Ricardo pre- 
zintă diferite puncte comune cu concepția noastră asupra, ` 

















194 





ductivităţii muncii, prin urmare adversarii noștri — cel 
DI 7 E ă E 
utin pentru această parte a operei noastre — ar trebui să fie 


Regretabil este numai că Ricardo— după cum am 


"arătat mai sus și după cum însuși o spune în citatul din § 118 
` a abandonat această a doua opinie a sa, singura care trebuie 


considerată justificată, și și-a, construit întreaga teorie 
a comerțului internaţional pe cea dintii opinie (schimbul 


“muncii egale contra muncă egală). Această opinie este însă 


de natură să deruteze. 
§ 120. Critica și reconstrucția teoriei comerțului interna- 


 Gonal, pe care intenționăm să le dezvoltăm, vor fi expuse 


e baza a două demonstraţii diferite una de cealaltă, pe care 
le numim „cele două revizuiri“. Cea dintii va urmări întocmai 
succesiunea de idei a lui Ricardo. Cea de a doua se 
va desfășura într-un mod riguros științific. 

Aceste două demonstraţii diferite nu sînt o repetare; 
ele nu se mișcă în nici un chip pe linii paralele. Cea dintii 
permite cititorilor să se familiarizeze cu felul nostru de a vedea 
și pregătește în acest mod înţelegerea pentru a doua, care 
poate — din cauza modului de prezentare matematic folo- 
sit — impresionează surprinzător pe unii cititori. 

Semnalăm, în fine, că înainte de începutul primei revizuiri 
a noastre vom da o prezentare succintă, rezumativă, în opt 
puncte a exemplului clasic ricardian. 


3. PRIMA REVIZUIRE A TEORIEI |LUI RICARDO 


ş 121. Întreaga teorie a avantajului comparativ în 
comerțul internaţional a fost clădită de Ricardo pe 
renumitul său exemplu al comerțului dintre: Portugalia 
și Anglia 1%. 





„1% Exemplul lui Ricardo — ca de altminteri toate exemplele de acest 
fel — s-ar fi apropiat mai mult de adevăr și claritate dacă el n-ar fi fost 


„construit pe două țări care se află împreună în relaţii comerciale, ci pe o 
ară, pe de o parte, și restul țărilor lumii, pe de altă parte. 


> Pentru a stabili, de pildă, ce folos are Portugalia din ccmerţul inter- 
naţional, s-ar fi putut compara condițiile producției pentru una şi acceaşi 
marfă; căci teoretic comerțul internaţional are loc, în ipoteza că vor fi 
scăzute costurile transporturilor, conform celui mai mare avantaj, respectiv 
dezavantaj comparativ pentru importul sau exportul unei anumite mării, 

În sfîrșit, facem o trimitere la $ 35, în care am urmărit o succesiune 
de idei asemănătoare, referitor la prețurile generale ale străinătății, în 
măsura în care condițiile optimale ce se oferă pentru export se orientează 
după preţul maxim, iar pentru import după prețul minim. 


at 


195 
























Iată de ce ne vedem constrinși să supunem acest ex 
unei examinări foarte exacte! ; 
În ce constă exemplul lui Ricardo? Tată-l, în eseni 


], Anglia ar da produsul muncii a 100 de oameni 
tru produsul muncii a 80. Un astfel de schimb nu poate 
a loc între indivizii aceleiași țări. Munca a 100 englezi nu 
gate fi dată pentru aceea, a 80 englezi, dar produsul muncii 
00 englezi poate fi dat pentru produsul muncii a 80 de 
tughezi, a 60 de ruși sau a 120 din India de Est“ 1%, 
1.— Anglia și Portugalia sint amindouă capabile să pro- 
ucă postav și vin, dar în condiții inegale, Portugalia fiind 
superioară Angliei în amindouă producțiile în același timp. 
însă în producţia vinului, superioritatea Portugaliei față 
de aceea a Angliei este mai mare decit în producția posta- 
vului. 3 l 

2.— Dacă Portugalia ar fi izolată de Anglia, atunci ea 
“ar fi obligată să sustragă o parte din capitalul și din munca 
pe care le-ar fi întrebuințat în producția vinului, pentru 
“a produce, în condiții relativ mai defavorabile, postavul de care 
are nevoie. 

i 3.— Întrucît totuşi Portugalia este în relații comerciale 
“cu Anglia, ea poate să-i trimită vinul ei și în schimb să pri- 
mesch pentru acesta postav englezesc. 

Cantitatea Qw de vin portughez necesară Angliei, care 
“este schimbată contra cantității Ọt de postav. englezesc 
“necesară Portugaliei, nu este determinată de cantitatea de muncă 
„care a fost folosită în cele două țări pentru producerea ambe- 
lor mărfuri "79. după cum ar fi fost cazul conform primei 
“teorii a valorii a lui Ricardo, dacă schimbul celor două. 
Jo mărfuri ar fi avut loc în interiorul uneia și aceleiași țări (vezi 

~ § 116). 

4.— În Anglia, pentru a produce cantitatea Qt de _pos- 
tav e nevoie de munca a 100 de lucrători în timpul unui an; 
dimpotrivă, pentru a produce cantitatea Qw de vin (care: 
s-ar schimba contra acesteia dacă s-ar importa vin din Portu- 
galia) este nevoie de munca a 120 de lucrători în timp de 
un an. | | 
De aceea Anglia nu are nici un avantaj să producă ea 
însăși cantitatea Qw de vin de care are nevoie, cheltuind 
pentru aceasta munca a 120 de lucrători în timp de un an, 


lui: 

Expunerea lui Ricardo este mai scurtă și mai puţin d 
Ea se deosebește de textul următor, în speciai de demonstra 
recapitulativă, pe care noi o vom da teoremei sale în a doua 
revizuire a noastră. Pentru a mijloci în această Privin 
o comparație, dăm în cele ce urmează textul original al 
Ricardo. l 

„Dacă Portugalia n-avea legături comerciale cu alte 
atunci în loc ca să întrebuințeze o mare parte din capit 
și activitatea sa pentru producția de vinuri, cu care cumpără 
pentru uzul său propriu stofele și obiectele de metal din a 
țări, era obligată să consacre o parte din capitalul său pent 
fabricarea acestor mărfuri, pe care le-ar obţine probabil 
în calități și în cantități inferioare. 

Cantitatea de vin pe care ea o va: da în schimb pen 
stofele din Anglia nu este determinată de cantitățile respective 
de muncă consacrate producţiei fiecăreia dintre ele, dup 
cum ar fi cazul, dacă ambele mărfuri ar fi fabricate în Angli 
sau ambele în Portugalia. 

Anglia ar putea fi în așa fel condiționată de împrejurări. 
încit pentru a produce stofe să necesite munca a 100 de 
oameni anual; iar dacă ar încerca să obțină vinul s-ar pute 
să aibă nevoie de munza a 120 de oameni pe aceeași perioadă 
de timp. De aceea A glia va găsi că este în interesul ei să 
importe vin și să-l cumpere prin exportul de stofă. 

Pentru producția, vinului, în Portugalia, s-ar putea cere. 
doar munca a 80 de oameni pe timp de un an; iar pentru. 
a produce stofa în aceeași țară s-ar putea cere munca a 90 
„de oameni pe aceeaşi perioadă de timp. Ar fi, prin urmari 
avantajos pentru ea să ezporte vin în schimbul stofei. Aces 
schimb s-ar putea face chiar dacă marfa, importată de Portu- 
galia ar putea fi produsă de ea cu mai puțină muncă decit 
în Anglia. Deși ar putea să facă stofa cu munca a 90 de 
oameni, ea ar importa-o dintr-o țară în care se cere munca 
a 100 de oameni pentru a o produce, deoarece ar fi mai 
avantajos pentru «a să-și întrebuințeze capitalul pentru pro- T i co iu p. cit, Cap. VII, p. 127, 
ducția de vin, pentru care ar obține din Anglia mai mult 138 Leon Walras, Éléments d'économie politique pure, 1874, p. 189, 
stofă decit ar putea, ea produce prin trecerea unei părți d afirma: „Acea teorie care consideră originea valorii în muncă este nu numai 


capitalul ei de la cultivarea viței de vie la folosirea stofei. prea îngustă, ci pe deasupra și complet lipsită de conținut; ea este o total 
inexactă, extrem de ieftină constătare“. : 






























ile 197: 

















W 
H 




















pentru că ea poate importa această cantitate din Portugali 
pe care poate să o plătească cu o cantitate Qt de posta 
care reprezintă numai munca anuală a 100 de lucrător. 

5. — În Portugalia, situaţia este diferită de aceea d 
Anglia. Aici, pentru a produce cantitatea Qt de pos 
e suficient un număr de 90 de lucrători în timp de un 
iar pentru a produce cantitatea Qw de vin este suficient un 
număr de 80 de lucrători în timpul unui an. | 

Deci, Portugalia nu are nici un avantaj să producă. 
însăși cantitatea, Qt de postav de care are nevoie; dimpotrivă: 
ea găsește că este în interesul ei să producă numai vin e 
să plătească cu vinul său cantitatea de postav Qt, pe care 
o importă din Anglia. 

6. — Portugalia găsește un avantaj să importe posta 
cu toate că în această țară producția cantităţii Qt de postay 
se face cu mai puțini lucrători (90 de lucrători în timp de 
un an) decit în Anglia (100 de lucrători în timp de un an); 

Motivul stă în faptul că în Portugalia producția vinului 
este mai avantajoasă decit aceea a postavului. À 

Ceea ce este determinant aici, este „avantajul comparativ“: 

7. — Rezultatul este că Anglia vinde cantitatea de postav 
Qt, care reprezintă produsul muncii a 100 de lucrători englezi 
timp de un an, contra cantității de vin Qw care reprezintă 
produsul muncii a 80 de lucrători portughezi în timp de un an. 

Acesta este un schimb care nu ar putea avea loc între. 
granițele uneia și aceleiași țări, avînd în vedere faptul că — 








în interiorul țării libera circulație a capitalului și a muncii 


conduce la un schimb reciproc de mărfuri în acel raport care — 

este determinat de cantitatea de muncă încorporată în fiecare 

marfă. : 
Astfel, se poate întîmpla ca produsul muncii a 100 de... 







englezi să fie egal cu cel al 80 de portughezi, 60 de ruși sau ` 


120 de indieni. „O asemenea echivalență nu poate să survină 
niciodată între diferitele mărfuri produse în aceeași țară“, 

8. — Concluziile teoretice care rezultă din acest exemplu 
sint următoarele: 

I. Cînd o țară produce două mărfuri, ambele în condiții ` 
superioare străinătății, dar prima cu o superioritate compara- 
tivă mai mare deci cea de a doua, atunci prima marfă trebuie 
să fie produsă totdeauna în țară, însă a doua să fie importată. ` 

II. Cînd o ţară produce două mărfuri, ambele în condiții ` 
inferioare străinătății, şi cînd prima marfă poate fi produsă . 
cu o inferioritate comparativ mai mare decit a doua, atunci 





198 





a marfă trebuie să fie importată și a doua produsă 


în țară. 


- Din aceste două concluzii rezultă: dacă o ţară de tipul I 
te în relaţii de comerț cu o ţară de tipul II, atunci comerțul 


exterior este pentru ambele părți avantajos și anume pentru 
una deoarece imporiă ceea ce, cealaltă exporiă și invers. 


ş 122. După această examinare a exemplului lui R i- 
cardo, putem să începem verificarea fundamentelor teoriei 


superiorității comparative, care este cuprinsă în concluziile 
"de la punctul 8 al acestui exemplu. 


Vom demonslva că teoria lui Ricardo în versiunea ei 


generală şi absolută este în întregime falsă. În realitate ea se 


otrivește numai într-un singur caz; în toate celelalte cazuri 
ea este — după cum vom vedea'— pur și simplu falsă. 
Eroarea lui Ricardo provine din faptul că, în con- 


cluziile lui, s-a lăsat condus exclusiv de superioritatea compa- 
rativă a Portugaliei în producția vinului față de Anglia. 


În realitate însă — după cum se va arăta imediat — obiectul 
comparaţiei în cauză este productivitatea muncii pe care 


fiecare din aceste patru mărfuri o aduce cu sine, 


Într-adevăr, exemplul lui Ricardo conţine urmă- 
toarele trei ipoteze: 

a) Portugalia este superioară Angliei în producția pos- 
tavului. 

b) Portugalia este superioară Angliei în producţia vinului. 

c) A doua superioritate este comparativ mai mare decit 
cea dintii. 

Cifrele date de Ricardo exprimă faptele următoare: 

a) Există o superioritate a Portugaliei asupra Angliei 
în producţia postavului, care se exprimă prin raportul între 
numărul (mai mare) de muncitori întrebuințați în Anglia 
și numărul (mai mic) de muncitori întrebuințaţi în Portugalia. 
pentru a produce aceeași cantiiate de postav (în exemplul 
ricardian concret, această superioritate este 100/90 = 1,11). 

b) Există o superioritate a Portugaliei asupra Angliei 


© În producţia vinului, care se exprimă prin raportul între numă- 


rul (mai mare) de muncitori întrebuințați în Anglia și numă- 
rul (mai mic) de muncitori întrebuințați în Portugalia, 
pentru a produce aceeași cantitate de vin (în exemplul ricardian, 
concret această superioritate este de 120/80 = 1,50). 

c) A doua superioritate este comparativ mai mare decit 
cea dintii, adică cel de al doilea raport este mai marë decit 


199 













cel dintii (în exemplul ricardian concret avem 1,50 ma “condiția prevăzută la punctul b) se exprimă prin 
decit 1,11). "TS 
$ 123. Care este relația între aceste date si produc 
Dle corespunzătoare ale muncii? | g 
Cind două mărfuri se schimbă una cu cealaltă deci ci 
ele au aceeași valoare de schimb, atunci respective] = uperiori 
ductivităţi ale muncii se află obligatoriu în raport i p mai mar 
cu cantitățile de muncă (adică cu numărul de munciti prin formula: 
întrebuințați pentru a le produce) (vezi: mai sus $ 59) a Po 
productivitățile muncii mărfurilor cu aceeasi valoare `; 
invers proporționale cu numărul muncitorilor care le-au că 
Într-adevăr, din momentul în care valoarea unei măi 
este exprimată prin formula: Pt = At. pt, la egalitatea y 
rilor productivitățile sînt invers proporţionale cantități 
de muncă, sau numărului de muncitori folositi în acej 
interval de timp. e 
Această relaţie este tot atit de adevărată dacă în lo 
de egalitatea valorilor a două mărfuri diferite, avem de: 
face cu egalitatea cantităților din aceeași marfă în dou 


y 


i 
H 
| 
! ări di i d ` x e SA . 
| țări diferite. Remarcăm, de altfel, că în acest din urmă ca 
| 
i 


Wp > We (I1) 


în sfìrşit, condiția exprimată la punctul c), după care 
tatea Portugaliei asupra Angliei este comparativ 
e la vin decit la postav, poate fi exprimată și ea 
















i) > 1 (III) 
We Te 

Datele prevăzute mai sus la punctele a, b, c (vezi § 122) 
ot fi considerate în formulele următoare: 
() Tp > Te, care exprimă superioritatea Portugaliei 

în producția postavului. 
(I) Wp>We, care exprimă superioritatea Portugaliei 
în producția vinului. 





am “e SEN care exprimă superioritatea compara- 


loarea luată î : : We Te tivă a producţiei vinului în Portugalia, 
Valoarea luată în considerație pentru o marfă este valoare față de producția postavului în Por- 
ei de schimb internațional, deci o valoare externă. Product tug alia i 


vităţile care sînt calculate pe această bază sînt deci producti 
| vități PE (vezi $ 33). 
d „Deci, superioritatea Portugaliei în producţia postavulu 
în comparație cu Anglia (care se manifestă prin folosirea 


Este important să semnalăm că condițiile I, II, III ale 
ipotezei ricardiene sînt independente de prețurile celor două 
mărfuri: postavul și vinul. 

Într-edevăr, dacă preţul postavului variază, valoarea Pt 


unui număr comparativ mai mare de muncitori î Let, ; SE ` ; A fe 
| t duc i KSE EE Anglia, a unei cantități de postav poate să varieze în consecință; 
, Ji pentru a produce aceeași cantitate de postav), poate să fie- S ee SES SE EE 
S întrucit însă productivitățile muncii în cele două ţări sin 


i 


exprimată și prin comparativ mai marea productivitate. 
| a muncii PE a producției postavului în Portugalia. E 

Dacă Tp este productivitatea muncii PE aferentă posta-. 
vului în Portugalia și Te aceeași productivitate în Anglia, 
atunci condiția prevăzută la punctul a) se exprimă prin 


Tp > Te ki 


invers proporționale cu cantitățile de muncă cheltuite 


Wi e 
(vezi $ 79) urmează că atita vreme cit acestea din urmă 





| 
i] 
| 
| 
| 
| 
| 







i ; = AIR E , 
rămîn constante și raportul Te rămine constant. 
i e 





| KE W 
Tot astfel, dacă prețul vinului variază, raportul A 


rămîne constant. Rezultă că cele trei condiţii de bază I, II, 
III nu pot să se schimbe chiar dacă prețurile variază. l 

© Totuși influența prețurilor se simte şi devine foarte im- 
portantă cînd este vorba de a stabili ierarhia (a cărei însemnă- 
“tate apare în cele ce vom expune mai jos ca, hotăritoare) 
între productivităţile muncii Tp și Te, pe de o parte, și 
` productivitățile muncii Wp și We, pe de altă parte. 


Bă 


În același fel, superioritatea Portugaliei asupra Angliei: 
| în producția vinului (care se exprimă prin numărul de munci- 
tori mai mare necesar în Anglia comparativ cu Portugalia, 
în producția aceleiași cantități de vin) poate să fie exprimată 
prin productivitatea mai mare a muncii în producţia vinului 
în Portugalia comparativ cu Anglia. i i 
„Dacă Wp este productivitatea muncii aferentă PE a 
vinului în Portugalia și We cea corespunzătoare în Anglia, 
die 201 



















Dacă prețurile vinului în cele două țări se duble S 
productivitățile muncii aferente vinului se dublează 
asemenea; ele pot să capete atunci un alt rang prin ra 
cu productivitățile muncii aferente postavului în clasifi 
carea pe care o facem mai jos și astfel să schimbe concluzi 
considerațiilor noastre 139, S 

$ 124. În cadrul ipotezelor a, b, e rezultă posibilitaţ 
mai multor variante. 

Într-adevăr, pe baza acestor ipoteze se pot adopta do 
serii descendente ale productivităţilor muncii PE: Prima, 
serie este: 

Wp = vinul în Portugalia 


We = vinul ini Anglia 
și a doua: | 
Tp = postavul în Portugalia 


Te = postavul în Anglia. 
Acestor două serii de productivități descendente trebu 
să li se adauge ipoteza care este înscrisă în formula: 


Wp Ip 
We Te 





Cele două serii descendente pot să se claseze una față 3 
de cealaltă în trei moduri diferite, care constituie trei cazuri. 
sau trei variante deosebite ale teoremei ricardiene. 

$ 125. Primul caz îl reprezintă seria descendentă: 





Tp — postavul în Portugalia ai 
Te sau Wp — postavul în Anglia sau vinul în Portu a 
galia 


We — vinul în Anglia. z 
Trebuie să remarcăm că pozițiile lui Te și Wp una prin 
raport cu cealaltă sînt indiferente, atita vreme cit amindouă ` 
productivitățile PE rămîn intercalate între pozițiile extreme. 
Te şi We. l , 

Dacă, acum, fiecare țară trebuie să se dedice numai acti- 
vităților celor mai productive, fără să se preocupe, în general, 
de modul în care își acoperă necesităţile (conform principiului 
stabilit la $ 109), rezultă de aici că în primul caz este avan- 
tajos pentru Portugalia să se dedice numai Broducției, de 











13% În exemplul pe care îl dăm la $ 163 se vede clar că dacă preţul: 
unui articol coboară în cele două, țări într-un mod simțitor, atunci ierarhia. 
productivității muncii se schimbă cu totul și cu aceasta și avantajul sau: 
conveniența uneia dintre țări față de cealaltă, 


202 


ERIE eee mpa 














“baza unui alt exemplu al lui Ri 
: egal celui de care ne ocupăm 
„formă mat generală şi mai corectă și este tratat renunțindu-se 


1927, p. 508. 


ostav,. deoarece productivitatea muncii aferentă acestei 
ărfi este superioară productivității aferente vinului, tot 
a după cum pentru Anglia, din același motiv, este avan- 
tajos să se dedice exclusiv productiei de postav. 

De aici rezultă că concluzia lui Ricardo, potrivit 
ăreia Portugalia trebuie să producă numai vin, este inexactă 
el puțin în acest prim caz. 

„Este important să remarcăm că ne găsim aici în fața 
anui caz foarte probabil, deoarece — după cum am arătat mai 
înainte — în toate ţările Productivitatea muncii Corespunză- 
joare articolelor industriale, cum este pPostavul, este Zu general 
cu mult Superioară productivității muncii aferente produselor 


: agricole, cum este vinul. 


§ 126. Cel de al doilea caz prezintă următoarea serie 
descendentă: 

W vinul în Portugalia 

Tp = postavul în Portugalia 

Te = postavul în Anglia 

We = vinul în Anglia. 

Repetînd raționamentul din primul caz putem să con- 
chidem că, întrucît fiecare ţară trebuie Să-și dezvolte numai 
achoitățile sale cele” mai productive, este avantajos pentru 
Portugalia să nu producă decit vin, iar pentru Anglia să pro- 
ducă numai postav. 

În acest al doilea caz, concluzia lui Ricardo este 
perfect adevărată. Dar aici este vorba de un caz particular, în 
are vinul în Portugalia prezintă o productivitate a muncii 
uperioară, celei a postavului și prin urmare chiar și aceleia 


„a producţiei postavului în Anglia. 


Dar în acest caz nu superioritatea comparativă este aceea 
care decide în favoarea soluției lui Ricardo, ci Broductivi- í 
tatea mai mare în producția vinului în Portugalia. 

Este interesant de relevat că inexactitatea, concluziei 
lui Ricardo a fost demoristrată și de Pareto 140 pe 
cardo, care în fond este 
aici; acesta, este prezentat într-o 


a toate detaliile inutile. 





14 Vilfredo Paret o, Manuel d'économie politique, Paris, Giară, 


203 











































ntr-adevăr, pentru ca soluția lui Ricardo să fie 
favorabilă, ar trebui ca diferența 10 B— 6 A să fie 
itivă, adică să avem 10 B> 6 A,ceea ce este posibil dar 
e întîmplă neapărat totdeauna. 

areto conchide prin urmare absolut corect că Ric- 
do n-a văzut aici exact și că soluția sa nu este totdeauna 
“soluție optimă. 

Dar, chiar în cazul în care 10 B < 6 A și în care soluția 
lui Pareto (jumătate și jumătate) este superioară so- 
laţiei presupusă optimă a lui Ricardo, soluția lui P a- 
reto nu este nici ea o soluție optimă. 

Numeroasele discuţii, care s-au iscat cu privire la cele- 
“brul exemplu Portugalia — Anglia, ne scutesc de oboseala 
"de a reveni încă o dată asupra acestor concluzii. Opţiunea 
“privind soluţia care conduce la producția maximă. în fiecare 
-permutație posibilă a următoarelor patru valori: 


A produs de I 
B produs de I 
A produs de II 
B produs de II 


Ricardo ia ca exemplu doi lucrători: I și II 
pot să producă fiecare două mărfuri: marfa A (păl 
marfa B (pantofi). 

Însă I este superior lui II, fiindcă produce marfa A 
lării) cu un avantaj de 6/5 sau 1,20 prin raport cu II și marf 
(pantofi) cu un avantaj de 4/3 sau 1,33 prin raport cu 

icardo conchide de aici că pentru ca cei doi lucrătg 
să realizeze împreună maximum de producție este neces 
ca muncitorul I să se dedice numai producției mărfii B (p 
tofi), în care posedă o superioritate comparativă mai m 
decit muncitorul II, iar muncitorul II să producă nimic hlte 
decit marfa, A (pălării), în producția căreia el posedă o infer 
oritate comparativ mai mică decit aceea muncitorului 

Pareto contestă că această soluţie ar fi optimă: 
fără a ne arăta care este soluția optimă, compară soluția | 
Ricardo cu o altă soluție aleasă de el arbitrar și anum 
aceea în care ambii lucrători I și II și-ar dedica în fiecare; 
jumătate din timpul lor confecționării mărfii A iar cealalt 
jumătate mărfii B. i 

El presupune că muncitorii I ṣi II lucrează fiecare 60 d 
zile de-a rîndul. Dacă producţia lui II este de o unitate 
pe zi, iar producţia lui I este de o unitate B pe zi, atun 
rezultă după soluția lui Ricardo, adică acceptind că 
produce în cursul a 60 de zile marfa B și II în cursul a 60 d 
zile marfa A. următorul tabel: 


S 


depinde de felul succesiunii respectivelor productivități ale 
muncii. 

Ceea, ce este hotăritor pentru diferitele ipoteze este ra- 
“portul între A și B, din care decurge și raportul între 1,20 A 





I i II Cantităţile totale SS 
și 1,33 B. 
e o... o 60 60 A = Productivitățile aferente celor patru cazuri de producție 
WA E: 80 B (A, B, 1,20 A, 1,33 B) constituie în succesiunea lor o funcție 


a acestui raport. 

Rezultatul acestei controverse, care se înscrie exact în 
` succesiunea raţionamentului din exemplul clasic Portugalia — 
Anglia, este următorul: 


Comparind această soluție cu aceea, arbitrar aleasă d 
Pareto, în care amindoi muncitorii lucrează cîte 30. zil 
pentru a produce fiecare cite o unitate din mărfurile A și B 
obținem următorul tabel: : 











I II Cantități totale Primul caz 
AG dE 36 30 66 A 1,33 
Porree: AN 30 70 B Presupunem: VE 


În total dar, se realizează în acest caz o producți 
66 A + 70 B. Această producție nu trebuie să fie neapărat ma 
mică decît producția considerată optimă de Ricardo, car 
se ridică la 60 A+ 80A | o KS 


În acest caz, muncitorii I și II trebuie să producă amin- 
doi numai marfa A. Suma producției lor maxime reprezintă 
prin urmare: 132 A, p 


-205 
204 




































Al doilea caz: consacre exclusiv producției vinului, iar pentru Anglia 
este de asemenea avantajos să se consacre exclusiv producției 

ului ! , 
Încă o dată, concluzia lui Ricardo se dovedeşte iînexactă. 
Cazul, de altfel, nu este de loc probabil în realitatea 
oncretă, căci este greu de imaginat ca Anglia să nu producă 
“decit vin, dar nu se poate contesta că concluzia lui Ricardo 
“are un domeniu de aplicabilitate foarte restrins 42, 

§ 128. Rezultă dar că, nu este suficient ca o tară să aibă 
într-o producție oarecare o superioritate comparativă asupra 
roducţiei altei mărfi: pentru ca ea să apară avantajoasă 
acestei ţări pe baza acelei superiorități comparative și să 
se limiteze exclusiv la producția unei singure mărfi spre a 
dovedi în acest mod exactitatea concluziei lui Ricardo. 

Pe lîngă aceasta, mai este necesar ca productivitatea 
“muncii PE corespunzătoare celei de a doua mărfi să fie cuprinsă 
inire produchivitățile PE extreme, aferente primei mărfi. 
„.$ 129. Așa fiind, concluzia lui Ricardo privitoare la 
superioritatea comparativă a Portugaliei, nu este valabilă 
„decît într-un Singur caz, în „cazul al doilea“, adică pentru 
„acela în care superioritatea comparativă în producția vinu- 
„lui în Portugalia va fi însoțită de o productivitate a muncii AP 
“aferentă producției de vin a Portugaliei, care să. fie mai 


Presupunem : A B>A>B 


1,20 


În acest caz, muncitorul I trebuie să producă numai marfa, 
iar muncitorul II numai marfa A. Suma producției Le 
maxime reprezintă 60 A+ 80 B. Acesta este singurul c 
în care Ricardo are dreptate. E 


Al treilea caz: 
Presupunem : B >A 


În acest caz muncitorii I și II trebuie să producă amin, 
doi numai marfă B. Suma producţiei lor maxime reprezintă 
140 B. Este demn de remarcat faptul că maximumul nu est 
realizat în nici o ipoteză prin producţia simultană a amindur 
mărturilor de către același muncitor. Maximumul provine 
totdeauna dintr-o soluție exclusivă, fiecare muncitor trebuii 
să producă numai o singură marfă şi lîngă aceasta nici o aliq 

$ 127. Cel de al treilea caz 111 prezintă următoarea seriją 
descendentă: 


Wp = vin în Portugalia 
We sau Tp = vin în Anglia sau postav în Portugalia 
Te = postav în Anglia "7 


Trebuie să remarcăm aici că posturile We și Tp, în relația 
lor reciprocă, reprezintă mărimi indiferente, atunci cind sint 
intercalate între Wp și Te. i 

Repetînd raționamentul făcut în primul și în al doilea 
caz, putem conchide că pentru Portugalia este avantajos să 








i M. Bickel, op. cit., p. 83, formulează o problemă interesantă, 
` «ind presupune că gindirea lui Ricardo a fost influenţată de către teoria 
` monedei, pe care €] a dezvoltat-o în același timp cu teoria costurilor compa- 
“rative de producție și că cea dintîi este conținută implicit în celebrul exem- 
< plu al costurilor de producţie, 

S Intr-adevăr, după Ricardo aurul se distribuie între Portugalia, şi 
„Anglia după nevoile comerțului. Exportul englez produce un aflux de 
„aur şi o scădere generală a prețurilor în Anglia, iar această scădere iefti- 

„neşte și prețul postavului englezesc și face ca pentru Portugalia să fie mai 
“avantajos să importe postav decît să-l producă, 
© Deci, întrebuințind notaţiile noastre, avem în acest caz Te mai mic 
“decit Tp, și ne găsim în ceea ce ce am numit „al doilea caz“, Acesta este 
>. singurul caz în care teoria lui Ricardo se dovedește corespunzătoare 
i anume singurul în care există o coincidență între superioritatea compa- 
ativă și superioritatea în productivitatea muncii. 

„Cum am arătat pînă acum, faptul că teoria lui Ri card o este ade- 
„Vărată în acest caz nu trebuie să ne amăgească spre acceptarea opiniei că 
superiorității comparative îi revine o importanță hotăritoare pentru 
rofit în comerțul internaţional, 
= Dimpotrivă, numai superioritatea în productivitatea muncii este sin- 
ura hotăritoare, fiindcă îndată ce aceasta, dispare, superioritatea compara- 
ivă singură nu este niciodată capabilă să asigure avantajul în comerțul 
nternațional. 3 


11 La prima vedere ai putea fi tentat să iei în considerare încă un a 
patrulea caz bazat pe seria descendentă: 3 
Tp = postav în Portugalia 
Wp == vin în Portugalia 
We = vin în Anglia 
Te = postav în Anglia 7 

Însă, acest caz nu poate fi cuprins în ipoteza lui Ricardo, după cari 
avantajul relativ al Portugaliei este mai mare în producţia vinului, deci 
în producţia postavului. 

Într-adevăr, după seria descendentă de mai sus raportul productivi 
tăților muncii Tp : Te (adică avantajul relativ în producția postavului 
este în mod necesar mai mare decît raportul productivităţilor Wp ` Wi 
ceea ce este contrar punctului ITI ($ 123) din ipoteza lui Ricardo. 

De aceea, al patrulea caz nu poate fi luat în considerare. 


206 207 


0 


K 








| 
| 
] 

















cesţe „egalități conțin cele trei puncte a, b, c adică sin- 


mare decit toate celelalte productivități ale muncii din aș 
t uncii din amha S Ip TA ea ; 
act ipoteze care exprimă cazul superiorității comparative.. 


țări și de o productivitate a muncii AP aferentă pro ti 





vinului în Anglia mai mică decît toate celelalte ivii 
; tere alte productivită 7 N 

din cele două tări. i APEN 
Legea superiorității comparative a unei mărfi nu m Tp> Te 

apare exactă decit pentru cazul că această superiori 

este însoţită de cele două variante ale productivității mune Wp E deoarece a E 
n E E DEE ES > gd < — 

corespunzătoare mărfii respective. nd We. Te 80 90 


Aceasta înseamnă, nici mai mult nici j i 8 foc, 
lui Ricardo este inexactă. ERR 
„Tot ceea ce era esențial și... frumos în această je 
dispare. Nimic nu mai rămîne afară de productivitatea mung 
Ea singură este hotăritoare, ea este punctul solid și Dog 
care ne dă posibilitatea să ne regăsim în labirintul relațiilor 
schimbului. : 
Prin această analiză am pregătit terenul pentru a putea 
face o altă observaţie privitoare la anumite greșeli și incon- 
secvențe ale lui Ricardo, în afară de aceea de o impor- 
tanță capitală la care ne-am referit mai sus în $ 116—11 r, 
1. Ricardo, în cunoscutul său exemplu susține 
valorile de schimb Qt și Ov sînt egale, în recunoașterea 
clară a faptului că Anglia va da în schimb Portugaliei post 
vul produs de 100 de muncitori englezi, pentru vinul produs 
de 80 de muncitori portughezi, ceea ce revine a spune că 
avem 100 Te = 80 Wp. 

_Noi nu am ținut seama în demonstraţia noastră de această 
afirmaţie inutilă, deoarece ea nu face decit să adauge o con- 
diție suplimentară, care nu ține de esența ipotezei superiori: 
tății comparative și care restringe folosirea acestei superio 
DD din punct de vedere cazuistic la un singur caz. 

Într-adevăr, cele trei condiții a, b, c de la § 122 și 123 
sînt necesare și suficiente pentru -a defini superioritate: 
comparativă. | 

Noua condiție și anume egalitatea valorilor de schimb 
Ọt și Qw cuprinde alte consecințe care restring cimpu 
de aplicație a teoriei lui Ricardo. 

Să le examinăm. 

Între datele necesare ale problemei avem următoarel 
două egalităţi: l 


Ricardo adaugă însă — oarecum arbitrar și din gre- 
“gală — o a patra ipoteză pe care noi o vom numi ipoteza d 
d care constă în a presupune că: 

l 100 Te = 80 Wp 
De aici rezultă: (1) 30 Wp = 90 Tp = 100 Te = 120 We: 
deci: i 































: Wp > Tp > Te >We 


` Or, aceasta ne duce în mod forțat la al doilea caz al cerce- 
țării noastre, adică la un caz particular și singurul în care teo- 
rema lui Ricardo este exactă. 

2. De altfel, consecinţele acestei erori sînt absurde, chiar 
prin raport cu ipotezele lui Ricar do însuși. ek 
© Într-adevăr, tripla egalitate de mai sus (I) conține egali- 
tatea: 
80 Wp = 90 Tp 


care exprimă că munca a 80 de portughezi ocupați in pro- 
ducția vinului este egală cu munca a 90 de portughezi ocupåti 
în producția postavului, precum și egalitatea: l 


100 Te = 120 We 


-care exprimă că munca a 100 de englezi ocupați în producția: 
postavului este egală cu munca a 120 englezi ocupați im 
-producția vinului. l 

` Or, aceste două ipoteze contrazic în mod flagrant prin- 
„cipiul de bază al schimbului ricardian care este „muncă 
egală contra muncă egală“, în măsura în care aceasta se 
petrece în cadrul unuia și aceluiași stat. l 
3. Iată de ce noi am degrevat demonstrația lui Ricardo 
de această condiție ceea ce au făcut de altfel și discipolii și 
mentatorii favorabil intenţionaţi ai operei sale. fe ui 





80 Wp = 120 We 
90 Tp = 100 Te 


208 209 














"Căci principiul costurilor comparative merită: să fie cerc, 
tat ìn sine și infirmat în sine, printr-un atac frontal, fără. 
a profita de această eroare incidentală conținută în prezen. 
tarea lui Ricardo (eliminată mai tîrziu de către discipol; 
săi) pentru a discredita acest principiu printr-un argumen 
oarecum secundar. 

$ 130. Cu toate cele constatate de noi trebuie să remar. 

“căm însă că există în teoria lui Ricard o, în cazul particu 
lar în care este adevărată, embrionul unui foarte importan 
principiu. 

Ricardo a recunoscut foarte bine consecința care 

derivă din cerința ca o ţară să-și îndrepte toate forțele e 
productive exclusiv către acele ramuri de producție care 
aduc cel mai mare profit. Greșeala lui este însă de a fi crezut 
că o națiune trebuie să-și concentreze activitatea economică 
în ramurile de producție unde are o superioritate comparati 
tivă față cu străinătatea, în timp ce noi am căutat să producem. 
dovada că o concentrare ar fi de dorit în acele activități” 
economice care reprezintă cele mai mari productivități Ab 
ale muncii. Wë 

Acesta este motivul pentru care înlocuim teoria lui 
cardo prin teoria noastră, formulată astfel: 

Dacă într-o țară se produc două mărfuri cu productivități 
ale muncii A D diferite, atunci pentru această tavă este avantajos => 
să renunțe la producția unei mărfi care prezintă o mică pro: 
duciivitate aferentă AP și să se îndrepte exclusiv spre producția... 

mărfii cu productivitate AP aferentă mai mare, chiar dacă. 7 
Brima marfă ar prezenta în producerea ei o superiovtate relativă- 
sau chiar absolută față cu străinitatea. 

Această idee este exact contrară celei a lui Ricardo, 
` Într-adevăr, după Ricardo, cînd o ţară produce 

“două mărfuri, amîndouă în condiții superioare străinătății, însă” 
una din ele avind o superioritate comparativă mai mare decit: 
cealaltă, ea trebuie să dea preferință totdeauna celei dintii. 
În concepția noastră însă, Superioritatea comparativă a 

„Pecăreia din aceste două mărfuri asupra străinălății nu are 
nici un rol hotăvitor : nu trebuiesc produse acele mărfuri care 
au, prin vapori cu străinătatea, cea mai mare superioritate 
comparativă, ci mărfuri care reprezintă cea mai mare productivi- 
tate a muncii. 





Ri- 


210 




















Însă această comparație nu este nici decisivă nici măcar 
interesantă. Căci, la urma urmei, este perfect indiferent 

entru o țară să știe dacă o marfă este produsă mai ușor sau: 
mai greu în străinătate decit înăuntrul ei. Singurul lucru: 
important este de a ști ce grad de productivitate aferentă. 
comportă producerea acestei mărfi în interior și, în cazul în 


care ea ar trebui importată, ce grad de productivitate aferentă. 


comportă maria pe care ar trebui să o producă în locul ei 
entru a servi ca obiect de schimb (vezi în această privință: 
$ 110—111). 

Din această comparaţie a două procese pur interne rezultă, 
alegerea între producția internă și import. 

Acest mod de a, gîndi este singurul just. Pentru a stabili 
dacă o țară ciștigă sau pierde producind sau importind trebuie: 
să se compare cele două ipoteze exclusiv din punct de vedere 
al rezultatului lor național. 

Ce se petrece în străinătate, cum se produce acolo, cu. 
ce profit și cu ce productivitate, aceasta este la urma urmei. 
perfect indiferent (vezi și $ 141). 

Compararea sacrificiului relativ și a facilităților, cu care 
se produce în cele două ţări aceeași marfă, nu se iau în con- 
siderație decit în mod indirect prin faptul că marfa produsă, 
„ușor” în străinătate poate deveni prin aceasta mai ieftină. 
și în consecință necesită, pentru a fi cumpărată, o marfă na- 
țională de o productivitate aferentă mai mică. 

Dar, peniru a hotărî asupra politicii comerciale a unei 
țări trebuie comparate, în ultima analiză, două posibilități. 
și două ipoteze provenind din cuprinsul aceleiași țări. 
Desigur străinătatea poate produce o anumită marfă. 


mai ușor decit noi, ba chiar gratuit, important pentru noi 


este numai prețul pe care străinătatea ni-l cere pentru această 
marfă; important este, mai departe, dacă avem posibilitatea. 





143 Dacă există o noțiune care a încurcat mult discuţiile asupra valorii 


„și a schimbului aceasta este noțiunea de „facilitate“ şi corespondentul său. 
> negativ, noțiunea de „sacrificiu“, Se vorbeşte obișnuit de mărfuri care sint: 
„produse ușor şi de mărfuri care sint produse cu sacrificii. x 












să plătim această marfă cu o alta a cărei producere 


ctivi i ridi î ; D, odevă i știm însă că în general productivitatea: 
? un grad de productivitate mai ridicat decit eventual ntr-adevăr, nol ştim & H 


acii în obținerea mărfurilor industriale este cu mult mai. 
“are decit aceea a mărfurilor agricole (vezi $ 90 și 93) 

m p) În al doilea rînd este și mai neverosimil, dacă nu cu. 
tul imposibil, ca Portugalia să fie în stare să producă postav 
condiții mai bune decit Anglia (se întrebuințează 90 lucră- 
tori în Portugalia față de 100 lucrători în Anglia pentru: 
aceeași cantitate de postav). | 

2 Adevărata clasificare de dat celor patru feluri de pro- 
i ucție din exemplul ricardian, după gradul lor de productivi- 
tate, ar trebui să fie — avind în vedere marea productivitate: 
“a muncii pe care o comportă în genere mărfurile industriale 
“cum este postavul și marea superioritate a industriei engleze: 
“asupra industriilor din țările agricole — următoarea: 



































“ductie internă a acestei mărfi de import. 
„Tată de ce activitatea naţională trebuie să se concen 
in ramurile de producţie care sint cele mai productiv 


3 


„od absolut (vezi $ 175, 176 d nota 139 de Ia § 145), 
„Dar această tendință, care s-ar putea numi legea cone 
trări economiei naționale în direcția productivităţii Masi 
conduce înainte de toate la încurajarea activității industriali 
„iar nu, aşa cum pare să rezulte din exemplul absurd a] ] 
Ricardo, la acela al încurajării activității agricole 1 
$ 131. Surprinzătoare la Ricardo este și slab 
probabilitate a datelor concrete cuprinse în ipoteza luj ini 
a) Astfel, este cu totul neverosimil, dacă nu imposib 

ca productivitatea muncii aferentă vinului în Portugali; 
să fie superioară acelei a postavului (se întrebuințează g 
muncitori în producția vinului față de 90 lucrători în pro 
ducția postavului pentru a produce o valoare de schimb echt 
valentă). 


Te = postavul în Anglia 

Tp = postavul în Portugalia 

Wp = vinul în Portugalia s 
We = vinul în Anglia 





„4% Aserțiunea că în consecință raționamentul nostru ar duce la co 
cluziă paradoxală după care „agricultura n-are drept de existență într-o: 
țară agricolă, este din punct de vedere pur teoretic inezactă. Dacă o țară agri-. 
colă ar D în stare să producă atitea mărfuri industriale încât să poată plă 
cu ele importul tuturor mărfurilor agricole de care are nevoie atunci — cu”. 
respectarea considerațiilor pur economice — nu ar fi deloc absurd ca ea. 
să renunțe la întreaga ei agricultură, 

Căci la urma urmei ce a făcut oare altceva Anglia, care era și ea la începu 
© ţară agricolă? Nu a renunțat ea la întreaga ei agricultură ? n 

De altfel — cum vom vedea în cele ce urmează și cum am arătat şi 
altă dată în polemicile noastre și în special în răspunsul dat de noi lui Achile. 
Loria în „Rivista Bancaria“ — concluziile la care ajungem noi nu sînt- 
să în exemplul nostru Portugalia trebuie să sisteze total producția ei de. 
vin, ci numai că ea trebuie să-şi diminueze producția ei de vin pină la acea 
cantitate care era necesară pentru a-și procura postav în Anglia și că trebuie 
“să întrebuințeze lucrătorii deveniți astfel liberi, în parte în industria, ei de 
postav, iar în parte (fiindcă rămîne un excedent de muncitori utilizați în 
producția de vin, deoarece productivitatea în postav fiind mai mare, 
“această industrie nu poate să întrebuințeze toţi lucrătorii concediați în- 
“producția vinului) în alte ocupații productive. : 





iar concluzia logică ar trebui să fie că atit pentru Portugalia, 
„cit și pentru Anglia, activitatea cea mai productivă este- 
totdeauna fabricarea postavului. i îi 
Ipoteza lui Ricardo care Ă admite superioritatea, 
Portugaliei față de aceea a Angliei, în producția unei mărfi 
pur industriale cum este postavul, se depărtează mult de- 
realitatea economică și istorică. l l 
Absurditatea acestei ipoteze ar fi rămas lipsită de impor-- 
` tanță dacă concluzia care se desprinde din ea nu ar fi influ- 
ențat opinia publică în credința că un stat agricol trebuie a 
dea preferință producției vinului, adică unui produs agricol, 
înaintea tuturor altor feluri de producție. 
„A lăsa țările agricole la agricultura lor“, aceasta pare- |; 
să fie concluzia care, născută dintr-un exemplu absurd, 
se imprimă în minte. 











9, A DOUA REVIZUIRE A TEORIEI LUI RICARDO- 


145 Este bine înțeles că nu voim, în nici un caz, să infirmăm cu această ` 
“observaţie valoarea teoretică a exemplului lui Ricardo, care nu vafi ; 
influențată de neverosimilitatea datelor concrete imaginate de el. , Ee | S 
= $ 132. Critica pe care am făcut-o teoriei lui Ricardo 
și exemplului său concret, ne-a servit drept prilej să dezvoltăm. 
în același timp teoria noastră asupra productivității. Acestei: 


Această observaţie poate cel mult să atragă atenţia asupra caracterului - 
tendențios pe care, desigur fără să-și dea seama, Ricardo l-a dat exem- 
plului său, 


212 





213 




































ortugalia poate să-și procure postavul care îi este ne- 
esar: sau: pe calea comercială (indirectă) sau pe calea pro- 
ducției industriale (directă). i l 

Pentru "oe Portugalia trebuie — după Ricardo— să 
producă exclusiv vin și să-și procure postavul exclusiv indi- 
„sect pe calea comerțului? Deoarece prin producția vinului. 
-ea poate să obțină cu aceleași forje productive mai mult postav 
decît dacă ar produce direct acest postav. 

"1. — Într-adevăr, producind cu 80 de portughezi în 
timp de un an cantitatea Qw de vin, Portugalia poate exporta 
această cantitate în Anglia și să o schimbe contra postavului. 
Ce cantitate de postav poate cumpăra Portugalia din 
Anglia, cu cantitatea Qw de vin? 

Schimbul vinului contra postavului englezesc se face după 
principiul lui Ricardo (vezi § 115—116) exclusiv pe baza 
canbității de muncă conținută în mărfurile produse în aceeaşi; 
fară (deci muncă egală contra muncă egală); acesta este 
însă punctul slab care minează fundamentarea concluziilor 
lui finale. 

2. — Or, cantitatea de vin Qw produsă în Anglia conţine: 
munca a 120 de englezi, iar cantitatea de postav Qt produsă 
în Anglia conține munca a 100 de englezi; de unde rezultă. 
că cantitatea de vin Qw se schimbă cu cantitatea de postav 
120/100 Qt. (Într-adevăr, cantitatea de vin Qw conține- 
munca a 120 de englezi iar cantitatea 120/100 Qt de postav 
conține de asemenea munca a 120 de englezi). 

3. — Deci, cu munca a 80 de portughezi în producția. 
vinului, Portugalia ajunge să-și procure din Anglia, pe calea 
comerțului internațional, o cantitate de 120/100 Qt de postav. 

4. — Dacă postavul s-ar fi produs pe cale industrială în. 
„ Portugalia atunci, dat fiind că 90 de portughezi produc 
` ` cantitatea Qt de postav, se poate afirma că munca a 80 de 
„portughezi ar fi produs cantitatea 80/90 Qt de postav. 

5. — Deci, pe cale comercială (sau indirectă) — produ-. 
cînd vin în Portugalia pentru a cumpăra cu acesta postav în 
Anglia — 80 de portughezi produc cantitatea 120/100 Qt 
de postav, pe cînd pe calea industrială sau directă (producind. 
postavul în Portugalia) cei 80 de portughezi produc cantitatea 
80/90 Qt de postav (dacă produc postavul în Portugalia). 
„Raportul între cele două cantități de postav obținute- 
pe calea comercială sau pe calea industrială este deci. 
-120/100 : 80/90 = 1,35. D 


critici ar putea să i se obiecteze că s-a folosit de o metod 
prea indirectă. 

Cititorul se lasă însă mai curind convins printr-un pr 
cedeu pe baza căruia se ridică obiecţii împotriva unei teor 
deja recunoscute și se urmărește pas cu pas desfășurare 
«concluziilor acestor obiecții, decit printr-un sistem no 
«chiar dacă acesta este construit cu o logică ireproşabilă 

Iată de ce, în cele ce urmează ne vom folosi de o a doua 
metodă pentru critica teoriei superiorității comparative și, 
“sperăm că noile concluzii obținute vor despăgubi, fără înd 
ială, pe cititor de aparenta repetare a unor anumite Succes 
“uni de idei. 

Vom urmări dar, în chipul cel mai fidel, raționamentul! 
ricardian și-l vom corecta prin introducerea, la momentul 
potrivit, a modificărilor pe care le socotim indispensabile 
în lumina concepției noastre. 

§ 133. Reamintim că, după exemplul lui Ricard o, 
Portugalia produce cantitatea QW de vin cu munca a 80 dei: 
muncitori în timp de un an, iar Anglia produce aceeași can. > 
titate în același interval de timp cu munca a 120 muncitori, 

În același timp, Portugalia produce cantitatea Qt de posko 
tav cu munca a 90 muncitori, în timp de un an, iar Anglia... 
produce aceeași cantitate în același spaţiu de timp cu munca ¢¢ 
a 100 muncitori. 

Acestea sînt, cum am arătat, singurele date esențiale și 
necesare ale problemei. Ele conțin cele trei elemente care 
sint necesare și suficiente pentru a exprima ipoteza ricardiană ` 
Şi anume: | 

a) Superioritatea Portugaliei asupra Angliei în producția 
vinului (120/80 = 1,50). i IR 

b) Superioritatea Portugaliei asupra Angliei în produc- 
tia postavului (100/90 = 1,11). 

c) Superioritatea comparativă. a Portugaliei asupra An- — 
gliei în producția vinului, prin raport cu aceea a postavului: 
(1,50: 1,11 = 1,35), 

Concluzia analizei lui Ricardo este că Portugalia = 
ar trebui să producă numai vin și Anglia numai postav și că! 
cele două țări ar trebui să schimbe aceste două mărfi una 
«cu cealaltă, pentru satisfacerea intereselor lor reciproce, 

$ 134. Să examinăm întîi situația Portugaliei pe baza 
-concluziei ricardiene. 








244 215 
























































, „îi 6. — Deci, cumpărind postav englezesc în loc să prod 
| „acest postav în Portugalia, se obține cu același consum 
"muncă un excedent de postav de 35%. Raportul care rep 
| zintă acest excedent este de 1,35 şi se obţine în felul urmăţ 
„120]80 : 100/90 == 1,50 : 1,11 = 1,35 
| El este, prin urmare, câtul între raportul care defines 
eu periovitatea Portugaliei asupra Angliei în productia vinyl 
şi råportul care defineşte superioritatea ei în producția postan, 
aiui 148, ` 
Însă, cîtul celor două raporturi care exprimă cele do 
-superiorităţi (1,50/1,11) definește însuși gradul de superio 
«ate comparativă a Portugaliei în producția vinului față q 
producția postavului 147. É 
$ 135. Putem dar pune următoarea concluzie la demo 
straţiile lui Ricardo: 4 
1. — Dacă o țară are faţă de străinătate o superioriiq 
mai mare în producția unei anumite mărfi decît în productia 
«alteia, atunci este avantajos peniru această țară să importe 
străinătate cea de a doua marfă plătind-o cu exportul prim 
-mărfi în loc să o producă în interiorul țării. ` 
2. — Surplusul de producţie și — ceea ce este același lu 
cru — economia de forje productive pe care o realizează aceast 
gară prin schimbul internațional, sînt exact egale cu gradul, 
superiorității comparative pe care tara îl prezintă în produc 
„mărfii exportate prin raportul cu marfa importată. d 
n aceasta constă profitul concret și vizibil din comerțul 
“internațional. S 
Nimic nu este mai seducător decit această concluzie ear, 
„diană prezentată, așa cum facem noi, cu claritate matematică, ` 
Din nenorocire însă, după cum vom vedea imediat, aceast 
«concluzie nu este adevărată, fiindcă întregul eșafodaj al lui 
„Ricardo nu este rezistent. 
= § 136. Însă, înainte de a trece la acest punct al analizei 
:noastre, este necesar să examinăm mai aprofundat, tot după 
Ricardo, poziţia Angliei. . 
De ce Anglia trebuie să producă exclusiv postav și să-și 
| procure vinul numai pe calea comercială (indirectă)? Fiindcă 


ducind postavul, ea poate obține cu același consum în 
productive, o mai mare cantitate de vin decit ar obține 

e calea producției directe. 

“4. — Într-adevăr, producînd cu 100 de muncitori englezi 

in timp de un an cantitatea Qt de postav, Anglia poate 

exporta această cantitate în Portugalia pentru a o schimba 

contra Vin. 

“2. — Cît vin poate cumpăra Portugalia cu cantitatea Qi 

e postav? 

Schimbul postavului contra vin în Portugalia se face, 
` după principiul lui Ricar do, exclusiv pe baza cantități 
“Je muncă conținută în mărfurile produse în aceeași țară 
(deci: muncă egală contra muncă egală). 

Or, cantitatea de postav Qt produsă în Portugalia con- 
tine munca a 90 de portughezi, iar cantitatea Ow de vin 
“produsă tot în Portugalia conține munca a 80 de portughezi. 
Urmează deci că, cantitatea de postav Qt se schimbă contra 
unei cantități de vin 90/80 Qw conținînd ambele munca 
a 90 de portughezi. | 
„3. — Deci, cu munca a 100 de muncitori în postav Anglia 
“ajunge să-și procure din Portugalia, pe calea comerțului 
internațional, cantitatea 90/80 Qw de vin. 

4. — Dacă Anglia ar fi produs vin în interiorul său, 
“atunci, ţinînd seama că 120 de englezi produc cantitatea 
de vin Qw, munca a 100 de englezi ar fi produs cantitatea 

“de vin 100/120 Qw. 

a — Deci pe calea comercială sau indirectă (producînd 
postav în Anglia pentru a cumpăra vin în Portugalia) 100 
englezi produc cantitatea 90/80 Qw de vin, pe cînd pe calea 
“industrială sau directă (producind vin în Anglia) cei 100 
de englezi produc cantitatea 100/120 de vin. | 

Raportul între cantităţile de vin obținute pe calea comer- 
“cială și pe calea industrială este deci: i 


90/80:100/120 = 1,35 


„Aceasta înseamnă că, dacă Anglia cumpără vin din Portu- 
galia în loc să-l producă în interior ea obține cu același 
“consum de muncă un excedent de vin de 35%. 

6. — Raportul care reprezintă acest excedent este de 
1,35 și se obţine prin următorul calcul: 

90/100 : 80/120 = 0,90 : 0,67 = 1,55 y 


Ge 


145 Această concluzie nu a fost formulată niciodată de Ricard 
"Ea ne aparţine, ca de altfel și întreaga prezentare a teoriei ricardiene. 
147 În adevăr, gradul de superioritate comparativă în producția unei 
“mărfi față de alta este — prin definiție — cîtul între raportul care defineşt 
“superioritatea în producția primei mări și raportul care definește ruperiori- 
“tatea în producția celei de a doua. 


216 217 





















































deci, el éste cîtul între raportul care definește inferioritate 
Angliei în productia postavului şi raportul care definește in 
riovitatea Angliei în productia vinului. : 
“Însă, cîtul acestor două raporturi de inferioritate 0,90/0,67 
definește gradul de inferioritate comparativ al Angliei. 
producția vinului față cu producția postavului 148, 
$ 137. De aici rezultă, după Ricardo, concluzi 
1, — Dacă o ţară prezintă în productia unui am 
articol o inferioritate prin raport cu sirăinătatea si o a] 
; inferioritate comparativ mai mare în producția unui al doileă 
i articol, atunci această jară ave un avantaj dacă importă 
de al doilea articol din străinătate, plătindu-l cu exportul 
celui dintâi, în loc de a-l produce pe cel de al doilea în interio 
2. — Excedentul de productie (sau, ceea ce este acelaşi 
lucru, economia forțelor productive) pe care această jarig 
îl realizează prin schimbul internațional corespunde exact gra- 
dului de inferioritate comparativă pe care țara îl preziniă 
` în productia mărfii importate în raport cu marfa exportată. 
n aceasta constă profitul obținut prin comertul interna- 
tional. 
i Ceea ce trebuie reţinut în mod deosebit este că, după 
| teoria lui Ricardo ambele țări aflate în relații de schimb 
realizează în acelaşi timp economii în forțe productive şi că 
„aceste economii sînt deopolvivă de mari. D 
Afirmația  liber-schimbiștilor că ambele (än care se. 
află în relații de schimb obţin din comerțul internațional. 
i un avantaj este perfect logică și corespunde spiritului școlii ` 
i lui Ricardo. : 
§ 138. Însă, iată există un mare însă!— toată a- 
ceastă construcție logic încheiată se bazează, din păcate, 
pe o premisă fundamental falsă; aceasta este zpoleza că 
schimbul de mărfuri în interiorul unei țări se efectuează după 
| regula: muncă egală conira muncă egală (vezi § 115—116 
i Această condiție, la rindul ei, ne-a înlesnit ipoteza că în 
| aceeași țară (întîi în Anglia, apoi în Portugalia) o cantitate - 


y realitate însă, această premisă este foarte departe OSA 
adevăr. De altfel, noi am arătat (vezi nota de la § 117) 
i Ricardo însuși nu a mai susținut această premisă | 
ag partea teoretică a lucrării sale. El a introdus-o numai 7 

n treacăt în exemplul său și din păcate a făcut din acest 

postulat baza teoriei sale asupra costurilor comparative. 

Însă realitatea economică se îndepărtează mult de această 

“teorie. Calitatea muncii şi ceilalți factori ai producţiei, în 

special capitalul imobilizat în producție, adică capitalul spe- 

cific al fiecărei ramuri de producție, influențează într-o 
asemenea măsură productivitatea muncii omenești, încît va- 

Joaren de schimb a diferitelor mărfuri create cu aceeași 

unitate de muncă prezintă mari deosebiri. 


Deci, departe de a se schimba între ele numai după 
cantitatea de muncă pe care o încorporează, mărfurile se 
schimbă, chiar în interiorul aceleiași țări, după cantităţile 
de muncă și după productivitățile vespective ale muncii 
(vezi $ 59). 
© Considerind T, și T, cantităţile de muncă încorporate 
"în două mărfuri și D și p, productivităţile muncii aferente 
lor, și cu condiția ca aceste mărfuri să aibă aceeași valoare 
< de schimb, avem totdeauna: p, X T, = p, xX Ta. 

A Produsul muncii a 100 muncitori manuali, care nu dispun 
" de nici un fel de aparat mecanic, poate să se schimbe contra 
produsului muncii a 25, 10 sau chiar 5 muncitori calificaţi, 
care sint încadraţi într-un sistem uzinal complicat, astfel 
încît productivitatea muncii acestora din urmă este de 
2,4, 10 sau chiar de 20 de ori mai mare decît producti- 
` vitatea primilor muncitori. l 
„Deci, după exemplul nostru, marea eroare a lui Ricardo 
“constă în a fi susținut (în punctul 2 de la $ 134) că atit în 
Portugalia cît și în Anglia se schimbă postavul conira vin 
şi vinul conira postav, în așa fel încît cantitățile de mărfuri v` 
schimbate să conțină aceeași cantitate de muncă. 





ee? 
py: 


1 
i 
| 
hi 


$ ; SE 3 ps A: i a 3 x R aţă i Aaaa ER 

i de vin se schimbă în așa fel contra unei cantităţi de postav - lui Se SE SE Eelere EEN EE EE 
f încit cantitățile de muncă încorporate în ele să fie riguros Ul WI1Ccardo. oa presupunem că productivitatea EN 
| osale în producția de postav din Anglia (deci productivitatea PI) 
gale. ' 


| 
| 


ar fi de două ori mai mare decit productivitatea muncii 
în producția vinului (ambele calculate la prețuri interne) 


3 


stiel că vinul și postavul se schimbă între ele într-o asemenea 
proporție încit munca unui muncitor în producția postavului 
este echivalentă celei a doi muncitori din producția vinului, 


115 Gradul de inferioritate comparativă în producţia unei mării în 
comparație cu alta este, prin definiție, cîtul între raportul care defineșt 
inferioritatea în producţia celei dintii mărti și raportul care definește inferi 
oritatea în producție a celei de a dona. 


218 219 



































În acest caz, la punctul 2 § 134 din expunereă. noas 
asupra situației Portugaliei, cantitatea de vin Qw import 
din Portugalia nu se mai schimbă în Anglia contra üne 
cantități de postav 120/100 Qt, ci numai contra unei jum 
tăți din această cantitate l 

1 DA 
2 100 

Rezultatul final este că pentru Portugalia raportul în 
cantitatea de postav obţinută pe calea comercială (pr 
ducînd vin în Portugalia pentru a cumpăra postav în Anglia 
şi cantitatea de vin obținută pe calea industrială ( 





postav în Portugalia) este de: 

2 l i 
EE 
2 100 90 2 80 op 2 2 


Dacă acum Portugalia cumpără postav englezesc cu vi 
portughez, în loc să producă singură postav, ea suport 
în felul acesta, folosind același număr de forţe productive 
un deficit în postav de 32,5%. 

Rezultatul nostru este considerabil diferit de acela a] 
lui Ricardo. Ţinând seama de Productivitatea mai mic 
a muncii în producția vinului ajungem la concluzia că mu. 
ar fi avantajos pentru Portugalia să se lase ademenită de... 
avantajul comparativ al producției sale de vin și să renunţe... 
la producţia ei de postav. SS 

Micul avans al productivităţii Portugaliei în producția — 
vinului față de aceea a postavului exprimată prin raportul — 
1: 2 are efectul că împarte prin 2 raportul 1,35 care exprima: 
superioritatea căii comerciale în comparație cu cea in- 
dustrială. Raportul 1,35 se reduce astfel la 0,675 și surplusul. 
de postav de 35%, se transformă înir-un minus de 32,5%: 

Pretinsul avantaj al lui Ricardo devine în realitate. 
un dezavantaj! Balanța comercială cedează pasul soluției ` 
industriale 149, 

19 Trebuie să remarcăm, că în această lucrare asupra teoriei comer. 
tului internațional noi — de altfel exact cum făceau şi clasicii — nu luăm 
în calcul cheltuielile de transport. 

Aceste cheltuieli de transport fac și mai dezavantajoasă calea comercială, 
care implică totdeauna un dublu transport: pentru importul mărfurilor 
industriale şi pentru exportul produselor agricole destinate să le plătească 
pe primele, Deci, o dată ce calea producţiei industriale proprii se dovedește 
în teorie mai avantajoasă, ea va fi și mai avantajoasă în practică, i 


220; 


40. Dacă introducem acum în examinarea: situației 
iei aceeași modificare în punctul 2 ($ 136) adică, 
oii că și în Anglia productivitatea muncii 
ck producției postavului este de două ori mai mare 
“ct productivitatea aferentă producției vinului, atunci can- 
ee SCH postav Ọt importată în Portugalia nu se mai 
ea contra unei cantități de vin 90/80 Qw, ci contra 
Cei cantităţi duble 


as 
e 


5 
unei can 
2 x 80/90 Qw 


Rezultatul final este că raportul între cantitatea de 
“in obținută pe calea comercială (producind postav în 
e lia pentru a cumpăra vin în Portugalia) „Și între can- 
E de vin obţinută pe calea industrială (producînd 
vin în Anglia) este de: 

1 
90 100 ` 2x l 


80 120 ` 


100 


80 90 
= 2 X 1,35 = 2,70 


Deci, dacă Anglia cumpără vin portughez pe care-l plă- 
teste cu postav englezesc, în loc să proiiuică vinul în Anglia, 
atunci ea realizează cu aceeași ca; tate de muncă un sur- 

e A 

lus de vin de 170%. a | 
i Acest rezultat este cu mult mai izbitor decit exemplul 
Ricardo. | | FA NR IEI 
Concluzia care ni se impune este următoarea: luin 
în considerare mica productivitate a muncii în producția vi- 
nului în comparatie cu aceea a postavului, Angliei i se oferă 


SS == 2(1,50 : Lil) = 


lui 


“un mare avaniaj părăsind producția ei de vin spre a se dedica 


exclusiv productiei de postav. l 8 
“Mica productivitate a muncii aferentă vinului în Anglia 
față cu acea a postavului — exprimată prin raportul 2 — are 


"efectul să înmulțească cu 2 raportul 1,35 care exprima 


înainteava ntajul căii comerciale față de calea industrială. 
Raportul 1,35 devine astfel 2,70 iar Sup Pisu de postav 

de la 35%, se schimbă într-un surplus de 170%. l l 
Avantajul stabilit de Ricardo este substanțial mai 

mare decît l-a considerat el însuși! l 

§ 141. Însă, de aici rezultă un element de reflexie nou 

şi bogat în consecințe, anume că ipotezei lui Ricar o 

(schimb de muncă egală contra muncă egală) i s-a pus la 


Ei 


Wi 


221 





bază o perfectă armonie de interese între ambii parteneri y 















comerțului internațional. i 

O ţară găsea avantajul ei în exportul unei mărfi cu 
mai mare superioritate comparativă; o alta, la rîndul să 
îşi găsea avantajul în exportul unei mărfi de inferioritațe. 
comparativă mai mică. 

Dimpotrivă, potrivit ipotezei noastre (munca utilizată 
la producţia celei de a doua mărfi este mai productivă decît 
munca utilizată în producția celei dintii), cea de a doua 
țară, care exportind prima marfă în producția căreia are 
o superioritate comparativă, pierde prin acest schimb; în 
timp, ce ţara care exportă marfa în producția căreia: 
are o mai mică inferioritate comparativă cîștigă de pe 
urma schimbului. 

Aceasta provine din faptul că marfa exportată de cea 


dintii țară — cu toată superioritatea ei comparativă — are — 
o productivitate a muncii mai mică decit marfa exportată | 
de cea de a doua ţară, cu toată inferioritatea ei comparativă — 


mai mică. 


Tată dar că superioritățile și inferoritățile comparativ nu > 


sînt hotăritoare. 
Hotăritor este gradul productivității muncii unei mărf; 


„faţă de o alta; am putea numi acest grad superioritățile, ves- . 


peciiu înferioritățile intrinsece sau calitative aferente fiecărei 
mărfi şi fiecărei ramuri de producţie 150. 
Armonia intereselor între ambii parteneri ai comer- 


jului internațional trebuie să cedeze locul unui antagonism - 


al intereselor. 

$ 142. Achile Loria, în critica pe care a făcut-o pri- 
vitor la teoria noastră în Rivista Bancaria (februarie — au- 
gust 1930) iar mai tîrziu în Revue Economique Interna- 
tionale, își exprimă părerea că productivitatea muncii „total 
incomensurabilă“, a două bunuri diferite în una și aceeași 
ţară, nu este importantă, ci contează numai producti- 
vitatea muncii perfect comparabilă a aceleiași mărfi în două 
țări deosebite. 





15 Superioritatea în producția unei mării interne, față de producția 
aceleiași mării în străinătate ar putea, să fie caracterizată ca fiind: califi- 
carca internațională a acestei producții; pe cînd superioritatea (în producti- 
vitatea muncii) în producția unei mării interne față de o alta ar putea să fie 
numită calificarea naţională a acestei producții. 


222 








` Întreaga noastră lucrare conține date și demonstraţii 
arată că productivitățile muncii ale mai multor bunuri 
diferite care pot fi înregistrate în aceeași țară, pot fi măsu- 


“rate şi că aceste productivități ale muncii sînt de cea mai 


mare importanță pentru economiști, fiindcă ele sînt cele 
care evidenţiază avantajul sau dezavantajul de a produce 
sau a importa anumite bunuri. Cu toate acestea, pentru 
a convinge pe Achile Loria dăm un nou exemplu, luat 
din realitatea concretă. După statisticile antebelice din Sta- 
tele Unite ale Americii, industria farmaceutică americană 
prezenta cea mai mare productivitate a muncii și anume 
un lucrător: în această industrie producea în medie 5 000 
dolari pe an. În același timp, agricultura rusească lucra 
cu o productivitate a muncii extrem de mică, de 90 de do- 
lari pe lucrător și an. 

Ce înseamnă aceasta? Dacă produsele farmaceutice ame- 
ricane erau cumpărate de Rusia și plătite cu produse agricole 
ruseşti, atunci munca unui lucrător din industria chimică 
americană cumpăra munca a 55 de lucrători (5000 ` 90 = 
= 55) din agricultura rusească. 

Ce este nereal în acest exemplu? Ce este „incomensurabil“ ? 
Producţia netă a fiecărei ramuri agricole sau industriale 
poate Îi, cum am arătat, evaluată exact la un moment dat 
și tot așa poate fi stabilită și productivitatea muncii acestei 
ramuri. 

Desigur, statisticile sînt totdeauna aproximative, dar | 
oricît de mare ar fi aproximaţia lor, ea mu poate să schimbe | 
adevărul. că în comerțul internațional produsul muncii unui ` 
singur lucrător industrial cumpără produsul muncii mai 
multor lucrători agricoli. Evident exemplul acesta este un 
exemplu extrem, ales cu intenţie, dar căruia nici o eroare 
statistică nu poate să-i schimbe sensul și concluziile. 

Or, care este principala concluzie? Oricit de mare ar 


© putea să fie eventuala inferioritate a unei asemenea industrii 


de calitate, cum este industria farmaceutică, atunci cînd 
s-ar dezvolta într-o țară agricolă, ea nu poate fi atît de mare 
încît să anuleze dezavantajul care rezultă pentru această 


„ţară din importul său economicește atit de nefavorabil. 


Într-adevăr, dacă am presupune că Rusia pentru a evita 


“schimbul 1 contra 55 și-ar crea o industrie chimică naţio- 
„|. nală, ce s-ar întîmpla? Desigur că această industrie, nedis- 
|> punînd de condiţiile din America, ar fi într-o poziţie infe- 
= rioară faţă de industria farmaceutică americană. i 


S 


223 








„ dustriali ruși. Diferenţa între 55 și 5 este atit de mare Inc: 
Wies EH 

















Dar cît de mare poate D această inferioritate? fi 
mai rău caz, cantitatea de produse farmaceutice prod 
în America de un singur om ar fi realizată în Rusia de 
pină la cel mult cinci oameni. În acest din urmă Caz;: că 
ar reprezenta o excepție foarte rară, produsele Zement 
rusești ar fi probabil mai scumpe decît cele din Ame 
Şi totuși, chiar și în acest caz ar fi un avantaj pentru Rue 
să le realizeze, fiindcă produsele importate pînă atunci a 
America și plătite cu munca a 55 de țărani ruși ar fi re 
zate acum în Rusia cu munca numai a cinci lucrători į 


justifică tendința de industrializare în orice condiții. 


Din acest exemplu și din toate celelalte pe care le-a 
dat, se poate vedea influența enormă a diferenței 
productivitate în producerea a două bunuri deosebi 
in speţă produse farmaceutice și produse agricole — în ac 
cași țară. L ora crede că deosebirea în costurile de pro- 
ducţie ale unui anumit produs în diferite tări are o impor 
tanță hotăritoare. Nu mai este nevoie să arătăm, ceea ce 
reiese și din acest exemplu, că factorul determinant pentru 
interesul național nu este diferența de cost, ci productivitatea 





muncii (vezi exemplul din $ 163). Numai că diferenţele de; 


cost se văd mai uşor, pe cînd productivitatea muncii se 
vede greu! 





10. SCHEMA TEORETICĂ A COMERTULUI 
INTERNATIONAL 


$ 143. Vom repeta acum încă o dată raționamentul 


nostru, pe baza unei scheme pur teoretice, pentru a ajunge, 
prin intermediul unei metode 7 
generale, care să ne dea posibilitatea de a stabili reguli 


generale uşor de înţeles, pentru comerțul internațional 151. ` 


151 SERAN ? RE e a Fi m E 
Interpretarea teoriei costurilor comparative dă naștere la multe 


erori. De exemplu, în lucrarea lui Bickel (op. cii.) acesta pretinde că 


dacă formula: 

A este costul de producție a articolului 1 în tara A; 

Aa este costul de producție a articolului 2 în aceeași țară; 

Bı este costul de producție a articolului 1 în țara B; 

De este costul de producție a articolului 2 în aceeasi țară, atunci 
schimbul are loe dacă An — Ap > Bı — Ba. aai i 

Eroarea lvi Bickel este evidentă. Nu diferențele de costuri reale 
exprimă corect superioritatea sau inferioritatea unei țări în producția unei 


224 





matematice, la formele. 


Ge o tară agricolă A și o țară industrială 1152, Aceste 
= ări produc fiecare cîte un produs agricol și cîte un 
dus industrial. 


rii şi nu aceste diferenţe sînt hotăritoare, ci raportul aritmetic al acestor 
sturi. lar ecuația lui Bickel ar trebui să se scrie: 


Aa > Ba 
Aa Ba 
După cum am văzut în raționamentul dezvoltat de noi, ceea ce dă 
cheia înțelegerii comerțului internațional, și ne îngăduie să stabilim avantajul 


“sau dezavantajul căii industriale sau al căii comerciale, este comparația, 


intre diferitele grade de iefiinătate sau scumpete (judecate după costurile 
reale) ale produselor naționale față de produsele străinătății. 


De altfel, două grade de ieftinătate sau de scumpete, privitoare la două 


articole deosebite, nici nu se pot compara între ele decît dacă ieftinătatea, 


este exprimată prin raportul dintre două costuri reale, adică între costul 
de producție în ţară și costul de producție în străinătate. 

Acest raport este mai mare sau mai mic decît unitatea, după cum 
produsul este mai scump sau mai ieftin decît în străinătate (în sensul costu- 
rilor reale). . i 

Aceste raporturi sînt aritmeticește comparabile între ele, căci sînt 
exprimate în unități de același fel, adică în unităţi pe care matematicienii 
le numesc adimensionale. 

Dimpotrivă, diferențele de costuri reale și de preţuri au un caracter 
absolut și ca atare este o imposibilitate și un nonsens a le ccmpara între 
ele și a scoate vreo concluzie din această comparație. 

Dacă, de pildă, costul de producție a tonei de grîu în Portugalia este 
de 10 mii lei aur iar în Anglia de 15 mii atunci superioritatea relativă a 
Portugaliei este exprimată prin raportul 1,5. Dacă în același timp prețul 
de producţie al unei tone de fier este în Portugalia de 50 mii lei aur, iar în 
Anglia de 60 mii lei/aur, atunci superioritatea Portugaliei este exprimată 
prin raportul 1,20. Superioritatea comparativă este, dar, de partea produc- 
ției griului în Portugalia, ` 

Dacă socotim în valori absolute, ceea ce este greșit și absurd, atunci 
diferența la tonă este de 5 mii lei în favoarea griului și de 10 mii lei în 
favoarea fierului, ceea ce conduce la impresia greşită după care superiori- 
tatea relativă s-ar realiza în producția fierului iar nu în aceea a griului, 

152 În cursul acestei dezvoltări am presupus o țară agricolă în raport de 
schimb cu o țară industrială, iar produsul industrial l-am presupus avină 
o productivitate aferentă superioară produsului agricol. 

Aceste condiții nu sînt esenţiale pentru demonstraţia noastră, căci 
problema pe care am formulat-o noi este o problemă generală. 

Oricare ar fi caracterul celor două ţări aflate în raporturi de schimb. 
şi oricare ar îi produsul care prezintă o productivitate a muncii superioară, 
concluziile teoretice pe care noi le exprimăm la finele demonstrațiilor noastre 
au se schimbă. Dacă, totuși, am introdus aceste particularităţi care n-au 
nici un rol în esența însăși a raționamentelor noastre este numai fiindcă ele 


dau un caracter mai concret exemplelor noastre, fiindcă ajută la fixarea 


Wi 


225 












„ Condiţiile complexe ale producției celor patru articol: 
sint prezentate în tabelul de mai jos. Am întrebuința 
litere mari pentru a nota toate elementele care privye 
țara industrială și Diere mici pentru a nota elementele 
țării agricole. 

În afară de aceasta, am atribuit indicele „i“ tuturor 
elementelor care privesc produsul industrial și indicele am 
tuturor elementelor care privesc produsul agricol 15, 








Productivi- | 
tatea Cantitatea i 
muncii produsă Prețul 


într-un an 





În jara industrială 








— produsul industrial Pi Qi Vi 

— produsul agricol Pa Qa Va 

În jara agricolă 

— produsul industrial pi P ţa | v 

— produsul agricol pa qa va 
H 











Trebuie să remarcăm că, după însăși definiția (vezi $ 58) 
dată de noi productivității muncii aferente unui produs 


a acestei mărfi (cantitatea de marfă produsă de un muncitor 
în timpul unui an) înmulțită cu preţul intern al fiecărei 
unităţi. 


ideilor și fiindcă corespund cazului celui mai frecvent care se întilnește în ` 


comerțul internațional. 
Într-adevăr, cazul cel mai interesant al comerțului internațional, și 
acela care pune în modul cel mai categoric problema opoziției între diferite 


interese, este cazul schimbului între o țară agricolă și o ţară industrială. 
De altfel, în generalitatea cazurilor, productivitatea agricolă este, cum am i 


arătat pe larg, mult inferioară productivităţii industriale. 


15% În schema de față am introdus prețurile interioare pentru fiecare — 
articol, așa. încit productivitatea muncii este productivitate PI. Aceasta, ` 
ne va permite să lămurim și mai bine, la sfârșitul cercetării noastre, raportul, — 


care există între productivitățile PI şi PE. 


228 









ps 


această productivitate este egală cu productivitatea fizică - 








Pi = Qix Vi 
2) Pa = Qa x Va 
3) pi = qi x vi 
4) pa = ga Xx va 
Notăm cu: 
D= m şi Ss E 
Da pa 


raportul care exprimă disparităţile între productivitatea mun- 
cii industriale și productivitatea muncii agricole, corespun- 
zătoare de fiecare dată țării industriale și ţării agricole. 
7 
Notăm cu a= o raportul între prețul produsului 
va i 
agricol în ţara industrială și prețul produsului agricol în 
țara agricolă. Dacă acest raport este superior unității, el 
exprimă superioritatea, iar dacă este inferior unităţii, el 
exprimă inferioritatea ţării agricole faţă de țara industrială 
în producția produselor agricole. l 

În loc de a lua drept criteriu de superioritate sau infe- 
rioritate cantitatea de muncă, luăm de data aceasta, si numai 
în acest capitol, prețurile. | 

Criteriul prețurilor are o valoare practică foarte mare, ! 
deoarece el permite, bazat pe date vizibile, să se stabilească 
superioritatea sau inferioritatea comercială concretă în co- 
merţul internațional. 

Acest criteriu indică și curentele comerciale care există 
precum și sensul lor care tinde în mod constant către prețul 
cel mai mare, fără să ia în considerare procesul interior 
de producție. 

Ni s-a obiectat de către mai mulţi autori că superioritatea 
sau inferioritatea comparativă exprimată în preţ nu are 
nimic comun (sau are prea puţin comun) cu superioritatea 
sau inferioritatea comparativă exprimată în unităţi reale 
de muncă sau de capital. 

Desigur, acest lucru este exact. De aceea, într-o analiză 


„extrem de amănunțită a problemei, pe baza schemei teore- 


tice de mai sus, am stabilit exact care este relaţia între 


_inferioritatea și superioritatea reală de o parte și între infe- 


Wi 


227 



































> 


rioritatea și superiontatea în preç ae altă parte, Juan „$.144. Problema care se Pune acum este de a ști dacă 


integra această chestiune care a preocupat pe mulți critic țara agricolă are un avantaj de a produce numai produsul 
ai noștri, ` S e 

Acest studiu, reprezentînd peste 80 de pagini, industrial de care are nevoie, sau dacă nu cumva are interes 
publicat în forma unui singur articol în numărul din ia 4 producă ea însăși Produsul industrial, 
1940 al revistei „Weltwirtschaftliches Archiv a) În al doilea caz, cînd țara agricolă alege calea directă 
„Die theoretische Problematik des Aussenhandels ală 
— Beweistiihrung — Polemik“. 

Pentru economiștii care ar dori să adincească i industrial. 
noastră, în toate aspectele ei cele mai subtile, b) În Primul caz, cînd țara agricolă alege calea indirectă 
acestui studiu este indispensabilă. N u am socoti comercială pentru a-și procura articolul industrial, ea exportă 
să traducem în limba română acest studiu care ar fi , produsul agricol, pentru a cumpăra în țara industrială pro- 
constitui o anexă a prezentei cărți, deoarece prezintă dusul industrial. _ 
caracter mult prea special, care ar fi de natură să înspăimânte „ Ce cantitate din produsul industrial va putea obține 
pe cititorii noștri și chiar pe economiștii ne "țara agricolă cheltuind tot munca unui muncitor în timp: 
teoria comerțului internațional. i 

În orice caz, am socoti inadmisibil ca cineva să dezvolte 
critici speciale asupra acestui capitol dacă nu ar lua Cunoş- 
tință în același timp și de studiul sus-citat, 

După aceste precizări să revenim la demonstrația noastră 


colă cantitatea qa din produsul agricol. 

Exportînd această cantitate în tara industrială ea va 
căpăta aici după prețul local Va o sumă qa x Va, deci va 
avea la dispoziţie această sumă pentru ca să cumpere pro- 
dusul industrial cu Prețul local Vi. 


Țara agricolă va putea dar cumpăra în țara industrială 


S „Vi r Ee 
Notăm cu i= zy raportul între prețul produsului in 
vi 
dustrial în ţara industrială. și prețul produsului industrial, 
SE SE S e K Se Pe a f Va e i S 
exprimă Superioritatea, iar dacă este inferior unității exprimă. z eantitatea qa — din produsul industria]. 
inferioritatea țării agricole asupra celei industriale în pro- i: Vi 
ducția produsului industrial. căci 
Dacă țara agricolă posedă o superioritate comparativă în: 
producția produsului agricol atunci avem: 
a>i>i 
Aceste inegalităţi matematice rezumă în mod exact și -.. 
complet datele superiorității comparative a unei țări agricole A 
în producția produsului agricol. l 
Tara agricolă A este superioară țării industriale I, în 


ipoteza lui Ricard o, atit în producția produsului agri qa Va > gi 
col cit și în aceea a produsului industrial, dar ea posedă Vi 


superioritate comparativă mai mare în produsul agricol. ` ` 
Superioritatea comparativă a țării agricole în agricultură. 
este reprezentată matematic prin: 


De altfel, raportul între cantitatea obținută prin calea 
omercială și cea obținută pe calea industrială care este 





Ta 
Eee = Va, 
i = Vi 

228 229. 


Un an de muncă a unui muncitor realizează în țara agri- 














reprezintă matematicește avantajul sau dezavantajul. căii 
merciale în vapori cu calea producției directe. Dacă aces 
raport este superior unității, el reprezintă un avantaj; da 
este inferior, el reprezintă un dezavantaj. si 
Însă noi am stabilit după formulele 3 și 4 dela $ 143 că 


D ss ON vi deci 'qi = H 
VI 
pa = qa X va deci grs 
va 


Pe de altă parte avem: 


Deci, 


Acest raport exprimă avantajul sau dezavantajul căii ` 


comerciale. 
Raportul invers: 
i 
r i 
tiei directe, adică al căii industriale. 
Calea comercială este mai avantajoasă dacă avem: 
a 


2 >da (D 
H 


Calea industrială este mai avantajoasă dacă avem: 


~<d ALE) 


a PES F . R 
— = d: — reprezintă avantajul sau dezavantajul produc- ` 





‘Aceste din urmă rezultate sint de o importanţă deosebit 
e mare 151. 
§ 145. Într-adevăr = reprezintă raportul a două superio- 
` l 
zităţi în domeniul prețului, adică superioritatea comparativă 
(vezi § 145), iar coeficientul d exprimă disparitatea între 
productivitatea PI aferentă produsului industrial și producti- 
vitatea PI aferentă produsului agricol, ambele din ţara 
agricolă. ala ai a 

Putem numi acest raport superioriatea intrinsecă sau 
superioritatea calitativă a industriei asupra agriculturii în țara 
"agricolă. | 

Iată de ce putem conchide că pentru ca soluția comercială 
(importul articolului industrial) să fie preferabilă pentru 
țara agricolă, față de soluția directă a producției acestui 


superioritatea comparativă a ţării agricole în producția 
rodusului exportat să fie mai mare decit superioritatea 
intrinsecă a acelei țări în produsul industrial importat (pro- 
poziția I). SE 
Din aceasta se poate trage următoarea concluzie generală: 
Dacă o țară prezintă faţă cu sirăinătatea o superioritate 
îm ceea ce priveşte producția unei anumite mărfi şi o superiori- 
taie comparativă mai mare în producția unei a doua mărfi, 
atunci este avantajos pentru această țară să importe cea dintii 
| marfă din străimătate în loc să o producă singură, si aceasta 


154 În cazul particular în care nu există avantajul comparativ avem; 


Ee a 


Deci în orice caz 


În acest caz producția directă este preferabilă soluţiei comerciale, 

Este interesant să semnalăm că John Stuart Mill, studiind repartiţia 
beneficiilor comerțului internaţional între două ţări, ajunge la concluzia 
că în cazul de mai sus nu există schimb, fiindcă nu există un avantaj al 
“schimbului nici pentru o parte, nici pentru cealaltă. 

Noi nu sintem de această părere pentru că Mill consideră numai bene- 
ficiul comercial al acestor donă ţări, pe cînd noi considerăm avantajul 
sintetic realizat în comerț și în producție (vezi $ 112). 

A 


231 


za 


; si a , 
articol, este necesar și suficient ca: — >d, respectiv, ca! 
d 



















sumai în cazul în care raportul care exprimă această superioritate 
comparativă este mai mare decit coeficientul care exprimă 
superioritatea intrinsecă (calitativă) a celei de a doua mărfi 
față cu cea dintii (propoziția II). 


este în SE să importe cel dintii produs din străinătate 
n oc de a- produce ea INSăȘI, aceasta însă numai în cazul 
a CATE Productivitatea muncit PE a primei mMărji este mai 
mare decît productivitatea muncii PE a celei de a doua (pro- 
pozitia 11). l 


l a | | 
În formulele I și IT Ê $ d, fiecare termen oate fi în- i i ă 
, D n- Se vede deci, după aceste două concluzii, că productivitătile 


= DÉI ` E 
locuit (vezi § 143) după cum urmează: GE și E e un caracter absolut. Ele singure sînt deci- 
| j sive peniru Soluțiile care trebuie găsite problemelor d Gë 
l ; P ală i j e politică 
TAG TEE a VADĂ ~ comercială. 3 politic 
va vi pa Această constatare este perfect concordantă cu aceea pe 
i care am tăcut-o la finele celei dintii revizuiri (vezi $ 130 
iii dai Ape Dos 9 vom face și cu prilejul clasificării generale a 
U ea mărțurilor produse de o țară (vezi $ 175), | 
va d'r nsä, condiţia notată în propoziția II este foarte greu 
j de îndeplinit și de aceea apare numai foarte rar 
de unde: - Într-adevăr, produsul industrial comportă o productivi- 
Ya Vi tate a muncii considerabilă, în țările agricole cel puţin de 
SS PA Pi 5—4 ori mai mare în medie, iar uneori chiar și mai mare 


decît productivitatea aferentă produselor agricole (vezi în 
această privință § 74, 93), aşa încît superioritatea intrinsecă 
a industriei este exprimată printr-un. raport. care depășește 
in general cifra 3 sau 4 (vezi § 144).: i 
Pe de altă parte, pentru ca soluția comercială să fie 
mai avantajoasă, adică pentru ca superioritatea comparativă 


Însă noi am demonstrat (vezi $ 57) că dacă multiplicăm 
productivitatea aferentă PI a unei mărfi cu raportul Viv 
între prețul exterior și prețul interior al acestei mărfi se 
obține productivitatea muncii aferentă PE a aceleiași mărfi. . 
Așa că avem: 








ia intrinsecă a industriei, trebuie ca superioritatea agri- 
dë culturii in ţara agricolă să fie cel puțin tot atât de mare cît 
Sech a i d AE este superioritatea intrinsecă a industriei. 

Deci, cei doi termeni ai formulelor I si II nu reprezintă -> î Pentr d CSM i e n uliu na de 

K erte SC : i entru a demonstra aceasta, observăm întîi că tara 
altceva decit productivitățile muncii aferente PE a celor Ss | = agricolă A prezintă fată de cea industrială I o superioritate 

1 $ ? 
H 


AR EN AN geet E EES - 


S 
pt = pt ai 
v 


două mărfi comparate care s-ar putea desemna cu pa sipi. 





comparativă în agricultură exprimată prin raportul Ž și 
à H H 
i 


WE Soe SE Se R 
Cele două inegalităţi — < d devin aŞp'i. 
O superioritate intrinsecă în industrie exprimată prin ra- 









Propoziţiile I și II pot să ia atunci următoarea formă: 
Pentru ca soluția comercială (importul produsului industrial ) 
să fie preferabilă în țara agricolă producției directe a acestuia, 
este necesar și suficient ca să avem p'a > p'i, deci ca produc- 
tivitatea PE a mărfii exportate să fie mai mare decît producti- 
“ „ vitatea PE a mărfii importate de aceeași țară (propoziția I). 

În mod și mai general putem spune: 
Dacă o ţară prezintă față cu străinătatea o superioritate 
în producția unei mărfi și o superioritate comparativă și 
„mai mare în producția unei a doua mărfi, această țară 


portul Pi — q, 

pa 
` Însă, în cazul în care soluția comercială este mai avanta- 
Joasă, superioritatea comparativă a agriculturii în ţara A 
trebuie să fie, după propoziția de mai sus, mai mare decit 
Supenoritatea intrinsecă a industriei în A astfel că avem’: 


a i 
e al 
EE pa 


232 233 


















Însă, dacă există o superioritate industrială, acea 
fiind prin definiție reprezentată printr-un raport întotdeauna 


$ DER Ee s ; E una 
mai mare decit unitatea (i > 1), trebuie să avem cel putin 


pi 
a > upi 
pa 
Însă superioritatea unei țări asupra alteia în producti 


unui anumit produs agricol nu poate să fie în mod normal 
decit de ordinul a 2 sau 3, maximum 4 ori mai mare. Ar fi. 
un caz cu totul excepțional ca o țară agricolă să realizeze 
produsele sale industriale cu prețuri de 2 sau 3 ori 4 ori, 


mai scump decît ale unei alte țări. 


Dimpotrivă, nu ar fi cu nimic excepţional ca produc-. 


tivitatea muncii aferentă unui produs industrial să fie de 


2 sau 3 ori 4 ori mai mare decit productivitatea aferentă. 
unui produs agricol. Deci, este foarte greu și extraordinar. 


de var ca această condiție indispensabilă si minimală, for 
mulată mai sus, să fie îndeplinită. 


n consecință, deci, sînt prea puține sanse pentru o ţară. 
agricolă ca soluția comercială să fie vreodată mai avantajoasă 


decât producția, industrială directă. 


$ 146. Raportul între productivitatea muncii industriale 
și productivitatea muncii agricole a putut să fie numit de S 
noi pe drept cuvint: superioritatea intrinsecă a industriei. ` 
asupra agriculturii, avînd în vedere că acest raport, în ciuda 


variațiilor lui, reprezintă totuși oarecum o caracterizare 
generală, valabilă pentru întreaga omenire, a acestei acti- 
vități economice, 

De aici rezultă următoarele: comerțul exterior în compa- 
rație cu producția în interiorul ţării va oferi un avantaj 
și numai atunci va fi profitabil pentru o țară agricolă — 
excepție făcînd de producţia unei mărfi industriale pe care 


să o cumpere în străinătate plătind-o cu produsele ei agri- 


cole — cînd superioritatea comparativă a agriculturii într-un 
stat agricol va fi mai mare decit superioritatea intrinsecă a 
industriei în același stat. 

Din această concluzie generală vom trage numeroase 
consecințe. 

$ 147. Să efectuăm mai departe analiza cazului nostru 
teoretic, 

Am examinat pînă aici problema dacă o ţară agricolă are 
interes să producă numai produse agricole, în care are o 


234 














uperioritate comparativă, ca să cumpere cu acestea din 
šle industriale produsele industriale de care are nevoie. 
ajuns la concluzia că în generalitatea cazurilor. cea de a 
joua alternativă este cea mai avantajoasă și am putut preciza 
hiar o regulă care permite să se identifice, în fiecare caz în 
arie, existența şi importanta acestui avantaj. ` 

Ne situăm acum în poziția statului industrial și ne între- 
păm dacă statul industrial are un avantaj să producă acele 
produse industriale în care are un dezavantaj comparativ 


mai mic, pentru a cumpăra cu ajutorul acestor mărfuri 
dintr-o țară agricolă produsul agricol, sau dacă este mai 


avantajos să-și producă singur produsele agricole de care 
are nevoie. 
„Să facem un raționament analog în totul celui desfășurat 
mai Sus: , de 

a) În cel de al doilea caz, dacă ţara industrială își alege 
calea directă pentru a-și procura produsele agricole, ea pro- 
duce cu munca unui lucrător în timp de un an cantitatea Qa 
din produsul agricol. | ENER 

b) În cel dintii caz, cînd ţara industrială își alege pentru 
a-și procura produsele agricole calea indirectă comercială, 
ea exportă produsele sale industriale pentru a putea să cum- 
pere în țara agricolă produsele agricole de care are nevoie. 

Ce cantitate de produse agricole va putea obține ţara 
industrială, pentru munca unui muncitor timp de un an? 

Activitatea unui muncitor în timp de un an realizează 
în ţara industrială cantitatea Qi de produse industriale. 
Exportind această cantitate în ţara agricolă, ea va realiza 
aici după preţul local vi o sumă Qi-vi. Cu această sumă 
va cumpăra produsele agricole la preţul local va. 


EH 
Deci, va putea cumpăra cantitatea Qi — de produse 
va 
agricole. | 
Ţara industrială va obține așadar cu munca unui mun- 
citor în timp de un an, prin producție directă, o cantitate Qa 
din produsele agricole, în timp ce aceeași ţară poate 
obţine cu aceeași cantitate de muncă, pe cale indirectă co- 
ie ainu i EG Ze f 
mercială, o cantitate Qi — din produsul agricol. 
va 
Pentru ca soluția comercială să fie cea mai avantajoasă, 
; TE S „vi 
este necesar și suficient să avem Qi — > Qa. 
` ` va 


Ei 


235 











De altfel, raportul între cantitatea obținută pe calea 


comercială și aceea obținută pe calea directă, care este 


reprezintă matematicește avantajul căii comerciale în ra- 
port cu producția directă atunci cind este superior în raport 
cu unitatea și dezavantajul cînd este inferior în raport cy 


unitatea. 


Dar noi ştim deja, de la punctele 1 şi 2 ale $ 143, că: 


Pa Qi-Vi deci Qi=Ei 


Vi 
2. 
Pa = Oa-Na deci Qa= SS 
Va 


Pe de altă parte avem: 


i e 
SE ae ki Ee 
Pa va vi 
Deci: E 
Pa Vi va 
Peci 
i 


Acest produs exprimă avantajul sau dezavantajul căii 
comerciale, 
Raportul invers: 


reprezintă avantajul (sau dezavantajul) producţiei directe. 
Calea comercială este mai avantajoasă dacă avem: 


a 1 
i D g 
Producția directă este mai avantajoasă dacă avem: 
a 1 
i D SS 
236» 
















Aceste ultime rezultate sint tot atit de importante ca 
şi cele înregistrate la finele $ 144. | 
Însă, după însăși definiția superiorității comparative a 
e A . a 
țării agricole în produsul agricol, avem totdeauna — > 1. 
i 
Pe de altă parte, avem totdeauna D> 1, fiindcă D re- 
rezintă raportul între productivitatea industrială și produc- 
tivitatea agricolă în tara industrială, adică ceea ce am numit 
superioritatea intrinsecă a industriei. 
Deci, avem totdeauna: 


SE Și E 
i D 


deci, prin consecință: 


1 a 
— L 1 LL — III 
D i Ge 


ceea ce înseamnă, comparind cu condiția (I), că pentru o 
țară industrială, care vrea să-și procure un produs agricol, 
calea comercială este totdeauna preferabilă producţiei directe. 

Ţinind seama că prin definiție (vezi $ 143) avem D = 


Pi PIET e g SE ; as 
E dacă înlocuim fiecare termen din inegalitatea III, 
a 
cum am făcut în nota de la $ 145, ajungem să înlocuim ine- 
galitatea: 
1 a DE i 

— < — prin inegalitatea 
D i 

Pa Va Vi 
Pi va vi 


ceea ce ne conduce la a stabili: 


şi aceasta (vezi nota de la $ 145) revine la a formula condiţia 
ca productivitatea muncii aferentă PE a produsului agricol 


„să fie mai mică decît productivitatea aferentă PE a produsului 


industrial. 
Or, aceasta este o condiţie îndeplinită totdeauna. 


o 


237 











it E 








$ 148. Este interesant de remarcat că dacă avem D. 
= d = 1, adică dacă produsul agricol prezintă aceeași pr 
ductivitate a muncii aferentă ca și produsul industria] 
deci nu există nici un fel de superioritate intrinsecă a industrie 
în acest caz avantajul țării agricole de a nu produce decţ 





produse agricole este reprezentat prin — , iar avantajul țări; 


i 
industriale de a nu produce decit produse industriale este 


. a 
reprezentat tot prin —. 
l 


Ambele tări cîştigă, atunci cînd se limitează la felurile 
lor „naturale“ de producţie. Aceasta este Singurul caz în 


care argumentaţia lui Ricardo se potriveşte. 


Însă, îndată ce intervine o diferenţă de productivitate 
în favoarea industriei în raport cu agricultura, diferență... |: 
reprezentată prin coeficientul de contrast D și d, ambele... 


avantaje amintite mai sus diferă unul de altul. 


Avantajul țării agricole, care constă în a se dedica exclusiv - 


| l l i A i Și ` | a ër 
produselor agricole, scade în acest caz și devine — "dia: 


“I 


EC RTE o A e: a d S 
se transformă într-un dezavantaj îndată ce £ < d). Dimpo-..:; 


1 


trivă, avantajul ţării industriale, care constă în productia 
exclusivă a mărfurilor industriale devine mai mare, "di 


cindu-se la E x D. 
i 


Or, coeficienţii de contrast D și d nefiind prea diferiți 


a KA ks x a „A 
unul față de celălalt, cele două formule — :d şi — XD, care 
CG. i - 


reprezintă avantajul sau dezavantajul politicii de schimb — 
internațional prin raport çu politica de producție, ston 


aproximativ într-un raport invers. 

„Cind superioritatea intrinsecă (sau calitativă) a indus- 
îriei prin raport cu agricultura (superioritatea reprezentată 
prin D în țara industrială și prin d în tara agricolă) sporește, 
atunci dezavantajul pentru țara agricolă a soluției comerciale 
(export de produse agricole pentru a importa produse in- 
dustriale) sporește din ce în ce mai mult, pe cînd avantajul 


pentru țara industrială a soluţiei comerciale (export de pro- 


238 











duse industriale pentru a importa produse agricole) sporește 
aproximativ în aceeaşi proporție. 

Ceea ce pierde jara agricolă cîștigă tara industrială. Con- 
trastul și diferența dintre dezavantajul uneia și avantajul 









"alteia atirnă de mărimile lui D și d, adică de superioritatea 
"intrinsecă a industriei prin raport cu agricultură, === 


Cînd această superioritate intrinsecă a industriei se accen- 
tuează, contrastul în politica comercială este mai mare; 
cînd această superioritate scade, contrastul este mai mic; 
numai în cazul cind el este nul, contrastul dispare și țările 
agricole au același avantaj în comerțul internațional ca și 
tările industriale. 
$149. Am examinat pînă aici numai cazul în care țara 
agricolă are asupra ţării industriale o îndoită superioritate, 
atit în produsul agricol cit și în produsul industrial. 
Acesta este cazul clasic al avantajului comparativ, asupra 
căruia s-a reflectat continuu de la Ricardo încoace. 


Dar există și un alt caz, foarte important care apare 
mult mai frecvent; este acela în care o țară agricolă, avînd 
superioritate asupra țării industriale pentru produsul agri- 
col, se găsește în inferioritate față de ţara industrială pentru 
produsul industrial. 

Acest caz n-a fost studiat aproape deloc. Şi este ușor 
de înţeles pentru ce. 

Într-adevăr, după teorema lui Ricardo s-a demonstrat 
(sau s-a crezut cel puţin că se demonstrează) că, întrucît o 
marfă poate să fie produsă în ţară cu o anumită superioritate 
fată de străinătate este totuși mai avantajos pentru această 
țară să renunțe la producția ei, dacă în același timp poate 
produce și exporta o altă marfă, care să aibă o superiori- 
tate comparau mai mare față de străinătate. 

Prin urmare, cu atit mai avantajos trebuie să fie pentru 
o ţară să renunţe la producția unei mărfi a cărei producţie 
este inferioară față cu străinătatea, de îndată ce există o 
altă marfă a cărei producţie (şi export) este superioară faţă 
de străinătate. 

Cazul acesta și-a găsit deja anterior soluţia în examinarea 
cazului clasic ricardian al avantajului comparativ (vezi $ 113). 

Dar, ceea ce era îngăduit pentru acest motiv clasicilor, 
nu ne mai este îngăduit nouă. Noi am reușit să demonstrăm 
că clasicul caz al avantajului comparativ ricardian nu este 


rezolvat prin aceea că se proclamă în mod nelimitat și ne- 
H BE 


239 





















condiționat că comerțul internațional ar trebui consideja 
în toate împrejurările ca un avantaj. 
„Dimpotrivă, noi am făcut dovada că soluția directă ; 
căii producţiei este aproape întotdeauna de preferat soluţie 
căii comerciale. i 
lată, prin urmare, de ce putem pune următoarea între. 
bare: Nu există cumva posibilitatea ca într-o ţară agricolă 
producția directă a mărfurilor industriale să ofere un avantaj 
chiar în cazul că în această ţară producţia mărfurilor indus. 
triale prezintă o absolută inferioritate prin raport cu străină 
tatea? 


$ 150. Or, spre surprinderea economiştilor neoclasici, no; 


putem dovedi că întreaga dezvoltare a demonstrației noastre 
teoretice prezentată pînă aici, ca şi concluziile pe care le-am: 


„scos din ea, vămân valabile şi în acest caz. 


Într-adevăr, raportul între calea indirectă comercială (pro-:. 
ducția mărfii agricole în țara agricolă pentru a cumpăra. 


cu ea marfa industrială din ţara industrială) și calea directă 


industrială (producția mărfii industriale în ţara agricolă) este. 


totdeauna (vezi $ 144): 


Un singur lucru s-a schimbat prin raport cu cadrul 
clasic ricardian și anume, în cazul acesta, care este cazul 
clasic smithian (vezi $ 113) a și i care reprezentau superio- 


ritățile țării agricole asupra ţării industriale, respectiv în - 
producţia agricolă și în producția industrială, erau amindouă -- 


mai mari decît unitatea. 


De data aceasta însă, raportul i, care reprezintă superio- ` a 


ritatea (sau inferioritatea) țării agricole în producția indus- 


trială, este mai mic decit unitatea, deoarece prețul vi al. 
mărfii industriale în țara agricolă este mai mare decit prețul Vi; 


al aceleiași mărfi în ţara industrială și deci, avem: 


Acest caz clasic smithian poate fi exprimat în formula: 
i<l<a 


249 




















Pentru ca şi de data aceasta calea comercială să fie mai: 
avantajoasă decît calea industrială trebuie să avem: 


Însă, deoarece i< 1 și a> 1, raportul i este în acesti 
i 
caz smithian mult mai mare decit în cazul avantajului compa- 
rativ ricardian pe care l-am examinat mai înainte. 
Rezultă de aici că în acest caz există o mai mare proba— 
pilitate decit în cazul ricardian pentru ca soluția comercială: 
să fie mai avantajoasă, deoarece chiar avind d > 1, inega-— 


a KE EE 
litatea — > d poate fi mai ușor satisfăcută. 
Ei 


Dacă însă avem — < d, ceea ce se poate de asemenea: 
i 
întîmpla, atunci soluția comercială este dezavantajoasă prim 
raport cu producția directă. 

Iată o concluzie foarte interesantă din punct de vedere 
teoretic. 

Într-adevăr, între cazul clasic ricardian în care producția 
mărfii industriale în țara agricolă prezintă o superioritate- 
față cu străinătatea,— dar o superioritate comparativ mar 
mică prin raport cu producția agricolă — și între cazul pre- 
zent smithian în care producția acestei mărfi industriale» 
în țara agricolă prezintă o inferioritate absolută față cu străină- 
tatea, nu mai există o diferență de categorie, C numai una 
de grad. 


pu ` A A z : a 
În consecinţă, în amindouă cazurile, dacă avem — >d, 
i 
preferința trebuie dată soluţiei comerciale, iar țara agricolă: 


„ar face bine să renunțe la producția mărfurilor industriale: 


! A i S „a . 
De asemenea, în amindouă cazurile, dacă — < d, atunci: 
i 


“producţiei directe trebuie să i se dea preferință și țara agri- 
- colă ar face bine să-și producă ea însăși mărfurile industriale.. 


Între cazul smithian și cel ricardian există numai o diferență. 
cantitativă iar nu una de natură calitativă. 

În primul caz (ricardian) industria ţării agricole este 
superioară industriei ţării industriale (dar nu în aceeaşë 
măsură în care agricultura ţării agricole este superioară: 


241 



























Sch . e . SW a: : 
nterne) depinde numai de alternativa dacă avem —>ă 


agriculturii țării industriale); în a doilea caz (smithi: 
industria țării agricole este inferioar ă în mod absolut ind. 
triei din țara industrială. Și totuși, în amîndouă Cazuri] 
care par cu totul deoasebite ba chiar opuse în ochii economisti 
clasici și neoclasici, se poate intimpla și se întîmplă fonsi 
adesea ca producția directă a mărfurilor industriale în ¢ S 
agricolă să fie mai avantajoasă decit importul lor. g 
„Deci, superioritatea sau inferioritatea unei industrii při 
vapori cu Străinătatea nu este concludentă. É 
Şi totuși, chiar autorii care reprezintă cele mai ma 
nume în știința economică contemporană nu au ținut seam 
de acest fapt, ci, dimpotrivă, au accentuat cu multă energi 
marea diferență care, după părerea lor, există între cazii 
anferiorității unei industrii faţă cu străinătatea și acela a 
mar meii sale superiorității comparative. E 
, De pildă, Taussig 155 susține că în primul caz schimb l 
Internațional este profitabil celor două tări care fac comert i 
toate circumstanțele, pe cînd în cel de al doilea caz, existența. 
schimbului este datorită numai faptului că munca E 
capitalul nu pot să emigreze din tara care reprezintă o E ii 
mică inferioritate comparativă către ţările care Sînt în aceeași S 
EE industrială superioare. El încheie dînd PORN A SH 
adeli că: gi 


Dreptul la existență a unei industrii, într-o ţară agricolă.. 
depinde de un Singur element ȘI anume de relația care există: 
între superioritatea comparativă a agriculturii sale, faţă cu: 
industria, şi de superioritatea intrinsecă sau calitativă a in- 
dustriei sale asupra agriculturii. 


Dacă superioritatea comparativă a agriculturii asupra 

.. {a m A SEE TE So! 

industriei | — | este mai mică decit superioritatea intrinsecă. 

i 
De Sait S a e A 
a industriei (d) adică dacă avem =< d, atunci este mai 
i 

avantajos să se dea preferință producţiei industriale directe 156, 

În acest caz, industria are dreptul deplin la existență.. 

Cu această demonstrație am ajuns la o concluzie într-ade- 

ju văr senzaţională și anume am infirmat nu numai teoria 

© avantajului comparativ al lui Ricardo, dar în acelaşi timp 
i și teoria avantajului absolut al lui S mith (vezi § 113). 

Îndrăznim să credem că promisiunea pe care am făcut-o. 








1 
V 


S GE SE Es — am putea zice chiar utopică — ` Ja începutul acestui capitol a fost îndeplinită 157, 

a iorțelor productive î ivizi EE At Li da ; e G SS er en 

e E Aa Ge = -o dis a Munci ȘI comertul § 151. Este mai probabil ca această condiţie să fie îm- 

d Ă a iz St S baze Ke ck: aceia A . H D A H DH 

ES S DEE epin numai de di erențele comparative | plinită în cazul lui Ricardo decit în cazul lui Smith, 
cost, ar inceta să mai existe. si Wë i curnd EE E EE EE 
A ducat 3 i 1 adică mai curind îndeplinită în cazul în care industria țării, 
A ez, idee este exprimată de Ricardo, chiar dacă agricole este superioară industriei țării industriale (dar com- 

T intr-o formă atît de clară, atunci cînd acceptă că comerțul =>, i:  parativ mat puțin superioară decit agriculturia ei), decit în 

bazat pe o mai mică inferioritate comparativă nu ar fi posibil ` cazul cînd este inferioară. 


de îndată ce ar exista pentru capital si ă li 
deplină de a-și alege scai, i iei WEE 

După cum se poate vedea, concepția noastră se deosebeste ` 
foarte mult de aceasta. Între o inferioritate și o mai mică 
superioritate comparativă există numai o deosebire de grad; 
de asemenea, între o superioritate şi o mai mică inferioritate 
comparativă. 

Exprimat în limbajul cifrelor noastre este indiferent dacă 
ne găsim În inferioritate (i< 1) sau superioritate (i> 1) 
deoarece avantajul căii comerciale (sau respectiv al productiei 


155 F, Taussig, Op. cit., p. 489, 





Sai | S 
cu totul echivalentă cu condiția — 2 d, putem formula următoarele: 
i 

Dreptul la existență al unei imdustrii într-o țară agricolă depinde de uss 
singur element și anume de relația înire productiviiaica muncii P E a agricul- 
iurii şi produciiviiaiea muncii P E a industriei. 

Dacă cea dintii productivitate este mai mică decit cea de a doua, 
producția industrială directă este mai avantajoasă și industria are dreptul 
necontestat la existență. Or, tot ceea ce am arătat pină acum dovedește». 
că această condiţie este complet împlinită. 

157 De examinat în acest sens și exmplul pe care l-am dat privitor la 
industria carboniferă din România, exemplu care ni se pare absolut conclu- 

dent (vezi $ 163), á 





242 e 
243 











Bi 










însă q era raportul cantităților de muncă cheltuite ir 
ele două ţări pentru a obține aceleași produse agricole, iar q, 
aportul cantităților de muncă cheltuite în cele două ţări 
“pentru a obţine aceleași mărfuri industriale. 


il cadet. dacă d este egal cu 1, adică dacă industri 
mu prezintă nici o superioritate intrinsecă asupra agriculturii, 
aşa cum presupune în general Ricardo și școala lu 
atunci este sigur că, oricare ar fi situația industriei într- 


ară agricolă (fie că este superioară, fie că este inferioară 


3 


avantajul este de partea soluției comerciale, căci în amindou 


Deci, primul termen al inegalității de mai sus a , ter- 


men care exprimă rezultatul avantajului comercial, depinde 
de raporturile între canitățile de muncă. K 

Pe de altă parte k, prin care se exprimă avantajul căii 
industriale, înseamnă raportul între productivitățile celor 
două mărfuri în țara industrială. Prin urmare vechea noastră 
schemă teoretică realiza, pe de o parte, posibilitatea efec- 
tării unei comparații între cantitățile de muncă necesare 
pentru același produs și, pe de altă parte, posibilitatea expri- 
mării superiorității intrinseci a industriei în fara industrială. 

În același timp, noua noastră schemă conduce însă la 
următoarele rezultate. Ea arată că pentru o țară agricolă, 
calea comercială este mai avantajoasă de cîte ori avem: 


e > d. 
1 D H . 

De astă dată, a este raportul dintre preţurile realizate 
în cele două ţări pentru produsul agricol, iar i este raportul 
dintre preţurile realizate în cele două ţări pentru produsul 
industrial. 


a 
cazurile avem = >d = 1. 
i 


11. OBSERVAȚIE CRITICĂ 


$ 152. Schema teoretică pe care am dezvoltat-o mai sus 
este diferită faţă de aceea pe care am prezentat-o în cele 
dintii ediţii ale operei noastre 158. 

Diferenţa constă întii în modul de a expune problema, 
În timp ce în vechea schemă teoretică am considerat o3 
cantitate egală de produs agricol Q, care în ţările agricole: 
Şi industriale a fost produsă cu cantități inegale de muncă, 
respectiv cu 100 şi 100 q muncitori; la fel am considerat = 
că o cantitate egală de produs industrial Qi, a fost produsă =. 
în amîndouă țările tot cu cantități inegale de muncă, respectiv 
100 și 100 q muncitori. În schimb, în schema noastră teore- 
tică din acest volum am considerat cantități diferite din 
produsul industrial, Qi și qi, produse în cele două ţări cu 
aceeași cantitate de muncă (un muncitor într-un an) și p 
RE SE ee care exprimă rezultatul avantajului căii comerciale, depinde 
ţările cu aceeași cantitate de muncă (un muncitor într-un an). st i H SE g — 
Ges EENEG EEN ER => de raportul dintre prețuri. 
Sp re SE E EE SEH WE ie ma p -r S În același timp al doilea termen al inegalității d, care 
e KE 1 exprimă rezultatul avantajului căii industriale, este raportul, 
SE © | tnie productivitățile celor două produse în ţara agricolă. 
z Astfel, noua noastră schemă teoretică conduce la stabili- 
rea unei comparații între preturile produselor, pe de o parte, 
și la reprezentarea superiorității intrinseci a industriei (respec- 
tiv a disparităţii între industrie și agricultură) în țara agricolă, 
pe de altă parte. l 

§ 154. Cea dintii obligație științifică care ni se impune 
este acum să tratăm problema: dacă între cele două rezul- 
tate, care sînt exprimate prin două formule (prima în 
“ediția franceză, iar a două în ediţia de față), există sau nu 
concordanţă. a 


Ri 


ei 


i: 
i 

$ 

i 
Dë 
H 

H 

i 
p 
$ 
jz 
[ 
ia 
hë 


: EE a 
Deci, primul termen al inegalităţii de mai sus — , termen 


$ 153. Dar între cele două scheme există o diferență sub- 
stanțială și anume în privinţa rezultatelor la care ele conduc. 
Într-adevăr, vechea noastră schemă conducea la urmă- 
toarea concluzie: pentru o ţară agricolă, calea comercială 









aste de fiecare dată mai favorabilă de cite ori avem H >k. 
i qı 


In Autorul se referă la: Torie du protectionnisme et de l'échange 
sdnternational, Paris, 1929; La Teoria del protezionismo et dello scambio 
anternazionale, Milano, 1931; The Theory of Protection and International > 
Trade, Londra 1931 și Theoria do proteccionismo e da permita internacional, 
“Sâo Paulo (Brasil), 1931. — Nota traducătorului. 








245 
244 








În cele ce urmează nu numai că vom demonstra că Zorte 
“cele două formule nu există nici o contradicție, dar, m 
mult decit atît, că cea de a doua formulă poate fi dedusă di 
cea dintii si invers. l : 

Socotim foarte oportun să aducem această dovadă, pentr 
că fiecare om de știință are dreptul să facă o verificare exact 
a succesiunii ideilor noastre și să pretindă libertatea con- 
fruntării și consecvența sistemului nostru teoretic pe care- 
| considerăm definitiv. 


Cum se poate trece printr-o simplă deducție matematic 
de la vechea formulă: 


la formula nouă: 





ie 





Pentru ca să ne dăm seama de acest lucru desfășurăm —— 
încă o dată imaginea. schemei noi (vezi § 143) și exprimăm | 
simbolurile din prima formulă cu ajutorul elementelor acestui. | 
tablou: 


i i RIES 


SS 
Pi = Qi. Vi SE 
Pa = Qa. Va 


pi = gi. vi 





ADRE 


Ser 


pa = qa-va 


Avem pe de altă parte: 


pi 
pa 
Cum se exprimă k, q și q, în noua notație? 
Înti, k este superioritatea industrială în țara industrială, 
adică raportul între productivitatea industrială și productivita- 
tea agriculturii în țara industrială, deci: 


Si 


H 













Apoi, q este raportul între cantitatea de muncă necesară 
pentru producția produsului agricol în țara industrială și can- 





246 











nu i se va putea deci reproşa vreo contradicție. 


„cheltuite. Cu formula nouă se exprimă aceleași rezultat, dar 
în funcţie de raporturile între preturi. 


diană au la bază aprecierea superiorității sau inferiorității 


itatea de muncă cheltuită pentru producția aceluiaşi produs. 
în țara agricolă. Însă acest raport este exact același ca și, 
raportul între cantitatea de produs agricol, realizată cu 
aceeași cantitate de muncă în tara agricolă, și cantitatea 
de produs agricol realizată în ţara industrială cu aceeaşi, 
canbitate de muncă (în cazul tabloului nostru cu un an de 
muncă). 


Avem dar: q = E și 


Şi tot la fel: q! = 


Vechea formulă a > k se exprimă dar după noua nota- 


ție în modul următor: 


qa qi_ Pi 
Qa Qi Pa 
Dacă înlocuim potrivit formulelor 1, 2, 3, 4, avem: 
e PRE SI E» 
oa E şi qi= E 
va vi 
Pa . Pi 
Qa= $ i Qin 
Va Vi 
ajungem la inegalitatea: 
Va Vi_ pi 
— e > Seene 
va vi pa 


: „a 
deci la noua formulă — > d. 
i 
Acestei formule noi, dedusă din vechea noastră formulă, 
$ 155. Este ușor de înţeles marele avantaj pe care îk 
prezintă formula nouă faţă cu cea veche. Într-adevăr, cu 


formula veche se exprimau rezultatele căii comerciale pentru 
țara agricolă în funcție de raportul dintre cantitățile de muncă 


Desigur, întregul raționament și întreaga metodă ricar- 


247 








Lë 
































„unei țări asupra alteia, văzută prin prisma costului real d 
„producție (ani de muncă, cantitate de capital etc.), iar n 
al costului în bani — obiecţie care ne-a fost făcută de 
“către criticii noștri după apariția ediției germane a aces 
volum. Întroducind această nouă formulă funcţie de 


tik des Aussenhandels“. 


În orice caz, această completare este foarte utilă, fiindcă 
„Pentru a trage concluzii economice practice este mai oportun 
să ne bazăm pe preţuri, care sînt elemente vizibile si direct 


înregistrate de realitatea economică, decît þe cantitățile de muncă 
“elemente indirecte pe care trebuie să le deducem și calculăm. 

Prin urmare, a exprima rezultatele căii comerciale exclusiv 
în funcţie de prețuri, reprezintă un mare progres prin raport 


"cu exprimarea acelorași rezultate în funcție de cantitățile ` 


de muncă. 

$ 156. Însă formula nouă prezintă și o altă mare superio- 
ritate față de cea veche în ceea ce privește exprimarea rezul- 
'tatului căii industriale. 

În vechea formulă, rezultatul căii industriale pentru țara 
agricolă era exprimat în funcţie de productivitățile respective 


industriale și agricole și de disparitatea lor în țara industrială ©. 


În noua formulă, acelaşi rezultat este exprimat în functie 
de productivitățile respective industriale și agricole și de 
disparitatea lor în fara agricolă. 

Dar, pentru a trage o concluzie privitoare la țările agri- 
cole este bineînțeles mult mai avantajos să ne sprijinim 
„pe condiţiile economice interne ale acestor țări, decit pe 
«cele ale străinătății. 

Obţinerea rezultatului că soluția industrială este avan- 


„tajoasă pentru țara agricolă reprezintă un progres indiscu- 


tabil, dacă acest rezultat va fi obţinut prin aceea că reala 


;superioritate intrinsecă a industriei se manifestă tocmai în 


țara agricolă, în loc să trebuiască să se sprijine în obţinerea 
acestui rezultat pe superioritatea intrinsecă a industriei din 
străinătate. 

Așadar, din toate punctele de vedere, noua formulă este 
preferabilă. Ea face posibilă o comparație directă și ime- 
-diată a căii comerciale și a celei industriale. Este absolut 


“suficient să cunoaștem patru preturi (sau chiar mai puțin. 


«decit atît, numai donă raporturi matematice dintre prețuri) 


248 


tui 
E pres, 
"Zu, noi nu infirmăm vechea formulă, constituită în Spiritul 
ricardian, ci o completăm, așa cum se poate vedea detaliat. 
:Și în studiul nostru deja citat „Die theoretische Problema- 





; două dispanități (sau numai un raport matematic al produc- 
vității muncii) pentru a putea rezolva simplu şi elegant 
roblema comerțului internațional. 


sa 


12. EROAREA ECONOMIȘTILOR NEOCLASICI 


„$ 157. După toate aceste clare demonstraţii, pentru care 
chiar din punct de vedere matematic sînt necesare numai 
"mijloace foarte simple, ne va fi foarte ușor să dovedim eroarea 
` tuturor celor care se mai agaţă încă de premisele lui Smith 
ai Ricardo. eg DW 

Dintre discipolii contemporani ai celor doi clasici, vom 
aminti în mod special pe marele economist american T a u s- 
 sig, care încearcă să dovedească adevărul teoriei clasice 
a schimbului internaţional pe calea metodei matematice. 

În volumul lui Taussig— Palyi15 există o mul- 
țime de exemple numerice, de la cazurile cele mai simple 
Sa pină la cele mai complicate. 

Taussig consideră un exemplu izbitor de superiori- 


|. tate absolută și reciprocă în producţia Statelor Unite și a 


„. Germaniei. Pentru aceasta face următoarele ipoteze: 

=o Zece zile de muncă ale unui muncitor produc: 

a — îm SUA. — 30 pfunzi cupru; — în Germania — 

— 15 ptunzi cupru 

— 15 metri piînză — 30 metri pînză 

Germania are deci față de Statele Unite o superioritate 

„absolută, egală cu 30/15 = 2 în producția pinzei. 

„ Statele Unite au față de Germania o superioritate absolută, 

"egală cu 30/15 = 2 în producţia cuprului. 

Ar părea dar că Germania ar trebui să producă numai 

:pinză, iar S.U.A. să producă numai cupru. Căci, dacă 

„Germania exportă în S.U.A. 30 metri pînză care o costă 

10 zile de muncă, această pînză are în S.U.A. o valoare echi- 

alentă cu 60 pfunzi cupru, pe cînd cu aceleași 10 zile de 

muncă în interior Germania nu realizează decit 15 pfunzi 

Cupru. 

` Comerţul internațional apare într-un astfel de caz ca o 

binefacere dumnezeiască ! 





139 Theorie der internationalen Wirischafisbeziehungen (text german 
u totul transformat față de originalul englez). 


249 














$ 158. Şi totuși, nici într-un asemenea caz extre 
favorabil nu se poate afirma că comerțul internaţiona `p 
zintă, În orice condiții, un avantaj. 

Într-adevăr, să presupunem că prețurile și produc 
tățile PI (calculate în acest exemplu nu pentru un an 
pentru 10 zile de muncă) aferente producţiei cuprului şi 
pinzei ar fi următoarele: 














Be Productivitatea 3 e 

fara muncii în dolari Producție Preţ în dol 
S.U.A. 54 30 pfunzi cupru 1,80 
S.U.A. 10,50 15 metri pinză 0,70 
Germania, 30 15 pfunzi cupru 2,00 
Germania 18 30 metri pinză 0,60 











Se vede în acest caz că: 

1. — Comerţul internaţional se dezvoltă deoarece pinza. 
este exportată din Germania, unde valorează 0,60 de dola 
pe metru, către Statele Unite, unde valorează 0,70 de dolari 
pe metru, în timp ce cuprul este exportat din Statele Unite; 
unde valorează 1,80 de dolari pe pfund, către Germania, 





unde valorează 2,00 de dolari pe pfund. ital 


2. — Acest comerț apare extrem de favorabil pentr 


Germania, deoarece îi permite să obțină, așa cum am văzut, 
cu 30 metri de pinză 60 de pfunzi de cupru, în loc de 18 
pfunzi cupru, cît ar produce Germania singură cu aceeași. ` 


cantitate de muncă. 


Acest comerț este în aparență extrem de favorabil SEI 
pentru Statele Unite, deoarece permite să se obţină, în 
mod analog, cu 30 de pfunzi de cupru 60 metri de mini ` 


în loc de 15 metri cit ar produce Statele Unite singure cu 
aceeași cantitate de muncă. ` 
$ 159. Şi totuși, această corelaţie, atît de captivantă la 
prima vedere, este înșelătoare. | 
Într-adevăr, Germania producînd ea însăşi cupru, obține 
pe calea industrială cu 10 zile de muncă o cantitate de 15 
pfunzi cupru. Dacă, dimpotrivă, Germania trimite în Statele: 
Unite 30 metri de pinză pe care i-a produs tot cu 10 zile: 
de muncă, realizează în S.U.A. 30x 0,70 = 21 de dolari. 
Însă la prețul local de 1,80 de dolari pfundul de cupru, 
cu această sumă ea poate cumpăra 21: 1,80 = 11,6 ptunzi 


290 










aa deci mai puțin de 15 pfunzi. Calea industrială este 
astiel mai avantajoasă pentru Germania decît calea comer- 
S 3. i | 

z altfel, verificind cu formulele noastre de la § 143 con- 
tatăm că avem: 

a = 0,70: 0,60 = 1,166 

i = 1,80: 2,00 = 0,900 et 


d = 30: 18 = 1,67 










deci ; 
a: 1 = 1,30 
d = 1,67 ceea ce Înseamnă că: 
ai d 
În consecință, calea industrială este preferabilă pentru Ger- 


mania 160 . 

Vedem deci că chiar exemplul extrem ales de Taussig, 
al unei superiorități absolute și reciproce, nu duce totdeauna 
și în mod necesar la concluzia că comerțul internațional este 
mai avantajos decit producția locală. l 

Nu numai principiul costurilor comparative al lui R i- 
cardo este fals, ci și principiul costurilor absolute al lui 
Smith! | | i 

Se poate întîmpla cazul, cu totul surprinzător și de necon- 
ceput pentru economiștii clasici și neoclasici, ca schimbul 
internațional să fie nefavorabil pentru o ţară, chiar atunci 
cînd două mărfuri sînt exportate dintr-o ţară în alta cu 
prețuri mai mari! | Ke | 

$ 160. Un alt economist adept fervent al ideilor liberale 


= şi care își întemeiază argumentele pe demonstrații riguroase 
` bé DI a A ei Lë kd A 


160 Raportindu-se la $ 49 şi 57 putem calcula pentru Germanra pro- 
ductivzitățile aferente PE ale cuprului și pînzei astfel: 
Pentru cupru: 


pii= 20 x 1.50 = 27 dolari 
2,00 
» Pentru pinză: 
7 : 
p'a = 18x a = 21 dolari 
0,60 


și putem conchide (vezi $ 145) că deoarece productivitatea PE a pinzei 


este mai mică decit aceea a cuprului, rezultă că producția directă a cuprului 


oferă Germaniei cel mai mare avantaj. 


251 












i este prof. Iacob Viner din Chicago, care s-a ocupat criți 
de volumul nostru în ediția sa engleză 161, 

Viner crede că ar putee să infirme teoria noastră e 
| diferite exemple şi anume în acele cazuri în care superiori. 
tatea intrinsecă a industriei unei ţări — superioritate cara, 
terizată printr-o productivitate a muncii superioară față de 
agricultură —, nu este suficientă ca să aducă cu sine un 
folos național acelei țări atunci cînd ea se dedică activității 
industriale. 

Exemplul său, pe care îl exprimăm pe modulul schemei 
noastre 1, 2, 3, 4 de la $ 150 (cu singura deosebire că aici 
considerăm productivitatea unei zile de muncă iar nu aceea 
a unui an de muncă), este următorul: 


: De asemenea, productivitatea muncii PE a vinului în 
Portugalia nu este 3,50 dolari = 2,00 galoni x 1,75 de dolari, 
je 


Ba 


2,00 galoni x 2,00 dolari = 4,00 dolari 


Asifel produciiwitatea muncii PE a industriei (3,75 dolari) 
am este deci mai mare decît aceea a agriculturii. (1,00 dolari ). 
" lată de ce aprovizionarea Portugaliei cu postav pe calea 
comercială poate să fie mai avantajoasă decît pe calea in- 
dustrială. 
Însă Viner presupune că, după ce relaţiile comerciale 
s-au dezvoltat între Anglia și Portugalia, schimbul interna- 
ţional pentru Portugalia nu se mai face în raportul 1 yard 


R 
f 
D 
| 
i 








3 i i SN 
postav = = 1,50 galoni de vin, ci în raportul: 1 yard 














` Productivita- S SE 

i Tara Produsul ; i Cantitate Preţ unitar $ d A ) d dek a 

S F tea muncii postav = 2,00 galoni de vin, ceea ce înseamnă 16 că prețul 
| i B mai 8 de bază al postavului în Anglia să fie de 2 x 2,00 dolari 
Îi . 

i Anglia postav (1) | 3,00 dolari | 1 yard * | 3:00 dolari = 4,00 dolari pe yard și că egalitatea (1) să fie: 4,00 dolari == 
i vin (2) | 2,00 dolari | 1 galon * 2,00 dolari i PEJ a > ( ) „00 dolari 

i Portugalia | postav (3) | 6,25 dolari | 1,25 yard * | 5,00 dolari = 1 yard X 4,00 dolari. 

i vin (4) | 3,50 dolari | 2,00 galon * | 1,75 dotari 














tugalia către Anglia, adică de la preţul de 1,75 dolari către 
„.. prețul de 2,00 dolari, iar postavul tot din Anglia către Por- 
|. tugalia, adică de la prețul de 4,00 dolari către prețul de 
5,00 dolari. 
Numai că de data aceasta productivitatea muncii PE 
a postavului în Portugalia este 1,25 yarzi X 4,00 dolari = 
= 5,00 dolari, iar productivitatea vinului în Portugalia este 
de 2 galoni x 2 dolari = 4 dolari. Deci, productivitatea mun- 
„ii în industrie este superioară celei din agricultură, iar 
> calea industrială rămîne mai avantajoasă pentru Portugalia. 
S De altfel, la această concluzie se poate ajunge și pe altă 
„cale, repetind raționamentul direct făcut de noi la $ 144 
şi 159. 
„Într-adevăr, pe calea comercială o zi de muncă în pro- 
'ducția vinului în Portugalia produce 2 galoni de vin, care 
cu prețul străinătății (Anglia) de 2 dolari reprezintă 4 dolari, 
iar acești 4 dolari valorează în străinătate exact un yard de 
„postav. 


După acest exemplu vinul este exportat de Portugalia! > 
(unde prețul său este de 1,75 de dolari pe galon) în Anglia 
(unde prețul său este de 2,00 de dolari pe galon). Tot astfel, 
postavul este exportat. de Anglia (unde prețul său este de 
| 3,00 de dolari pe yard) în Portugalia (unde preţul său este: 
de 5,00 de dolari pe yard). ; 
© Viner ne atribuie afirmația că Portugalia, producing 2 
vin în loc de postav, pierde pentru fiecare zi de lucru dife- 
rența între, 6,25 — 3,50 = 2,75 de dolari. Aceasta nu este ~ 
exact, deoarece noi am arătat (vezi ediția franceză, p. 25, ` 
nota 2 și ediția engleză, p. 11, nota 1) că pentru a stabili ` 
i ` productivitățile în vederea comparațiilor internaționale tre- 
i „ buie să plecăm totdeauna de la prețurile internaționale. . 
Deci, în cazul nostru, productivitatea PE a postavului. 
l în Portugalia nu este 6,25 de dolari = 1,25 yarzi x 5,00 
dolari, ci 1,25 yarzi x 3,00 dolari = 3,75 de dolari 162, 


Si Comerțul se face ca şi mai sus: vinul pleacă tot din Por- 












i aaa 


| 361 Journal of Political Economy, Februarie 1932, ` 
162 Dacă am luat ca pret internațional prețul Angliei este că pentru 
Portugalia, Anglia este „străinătatea“ în general. 


153 Plecînd de la același principiu ca în nota precedentă că preţurile 
comerțului internațional sînt identice cu cele din Anglia, aşa încit pentră 
- Portugalia. Anglia inseamnă „străinătatea'”. a ao] 


HA UN 
Gg e än, Aulner H 


S 


252 





„253 















Dimpotrivă, pe calea industrială într-o zi de munc? 
propria producție „a postavului Portugalia SE 
yarzi de postav, deci mai mult decît pe calea comerci 

lată de ce Viner nu are dreptate, după cum am der, 
strat-o de altfel, cu un alt raționament, în revista „W SE 
schaftliches Archiv“, din iunie 1936. - dt 





$ 
x k 


Dar Viner dă însă şi un alt exemplu: 























in care recunoaște singur că Portugalia are un avantaj dacă = 


produce singură postav în loc de a-l importa şi a-l plăti 


Y 


cu vin (nu mai repetăm raționamentul făcut asupra datelor — S 


precedente ca să dovedim și noi acest lucru) 
Be Viner are aerul să minimalizeze importanţa 
acestui exemplu, socotind că el exprimă abia o fărîmă d 
adevăr (a grain of truth). SE 
| Totuşi, importanță teoretică a acestui caz este excep- 
tional de mare. Într-adevăr, acest exemplu produce dovada 
= gg SE cînd prețurile pun Portugalia în avantaj 
ata e NO d $ gc A y WI CA S i Ki H | 
gta, in ceea ce privește vinul (0,75 dolari față de 


1,00 dolari) și chiar dacă Anglia este în același timp în avan- - 
H 


taj asupra Portugaliei în ceea ce privește postavul (3,00 dolari 
față de 3,50 dolari) și deci chiar atunci cînd condiţiile schim- 
bului internaţional sînt determinate de superioritatea abso- 
lută a ambelor țări, totuși, chiar în acest caz extrem Bos 
tugalia nu trebuie să părăsească neapărat calea industrială 
„Acesta este un rezultat care dezminte simultan ee 
lui Ricardo a Smith. R 
Este de mirare că V iner, care a trecut atît de aproape 
de acest adevăr, nu-l numește cu adevăratul lui nume și nu 
voiește să-i recunoască importanţa. l 





254 














-p 
„legea 


` comerțu 
ien be 
-autor est 


| ia Productivita- 
ara, P: i E anti : 4 
| i rodusul | tea muncii Cantitatea | Preţ unitar | 
| Anglia postav (1) | 3,00 dolari | 1 yard * 3 
| Anglia ` vin (2) | 3,00 dolari | 3 galoni * |1 
Portugalia postav (3) | 7,00 dolari | 2 yarzi e 3 
| Portugalia | vin (4) | 1,50 dolari | 2 galoni elo 


13. UN CAZ SPECIAL 

161. Un aspect al problemei producţiei care n-a fost 
onsiderat pină acum în demonstrațiile noastre este cazul 
roducţiei după legea randamentului descrescînd, sau după 
randamentului crescînd. 

Acest aspect a fost de altfel studiat în legătură cu teoria 
lui internaţional de alți autori și în special de K e l- 
veer 164. Particularitatea cea mai originală a acestui 
e demonstraţia sa că în anumite circumstanţe pro- 
tecţia vamală prezintă un avantaj economic direct și imediat 
pentru țara care o acordă. 

însă, după cum am arătat deja (vezi $ 100), aceasta 
este o teză rară în știința economică, unde în general toate 
argumentele în favoarea protecţiei admit că ea nu reprezintă 
entru ţară un avantaj, ci un sacrificiu din punctul de vedere 
al intereselor economice actuale. 

Toate demonstrațiile lui Kellenberger—pe care 
nu putem să le redăm aici ajung la concluzia generală că 
ramurile de producție extensibile, cum este industria, pre- 
zintă un mare avantaj față de producția inextensibilă cum 
este agricultura și că, cu cît o ramură de producţie este mai 
inextensibilă, cu atît este mai greșit să se recomande limi- 
tarea producției naționale la această unică ramură de pro- 
ductie. 

$ 162. Cum trebuie să modificăm concluziile noastre 
teoretice dacă ţinem seama de neproporționalitatea randa- 
mentului? 

Xu este vorba de o modificare propriu-zisă, ci numai de 
o rectificare. Într-adevăr, dacă o ramură de producție lu- 
crează după legea randamentului crescînd atunci, începînd 
de la o anumită cantitate de marfă produsă, fiecare nouă 
unitate de marfă cere un efort mai mic și un preț de cost 
mai mic decit unitatea produsă înainte. 

Rezultă în acest caz că producția pe cap de muncitor 
în ramura aceasta, adică productivitatea muncii, sporeşte 
cu cantitatea absolută a mărfurilor produse. 

Deci, randamentul crescând înseamnă pentru o ramură de 
producție: productivitate crescândă a muncii, după cum ran- 





154 Zon Kellenberger, Zur Theorie von. Freihandel und Schutz- 
zoll, Weltwirtschafiliches Archiv, ianuarie 1916. z 


255 


—, 











H 


| 
| 


X „A y E a S 
| de cîte ori — este inferior lui d, soluția produc 


















damentul  descrescînd înseamnă productivitate 
(vezi $ 158). 

Care este consecința acestei constatări? 

În schema noastră teoretică a criticii teoriei comerțul 
internațional (vezi $ 143 și urm.) am ajuns la concluzia E 


descresci 
, — i 


A Dei di ecte 


„este preferabilă soluției comerciale (importului). 

i Însă în cazul în care articolul Qa este produs după le 
' randamentului descrescînd, cum se întâmplă de obicei cu Pr 
dusele agricole, iar articolul i este produs după legea rand 
mentului crescîind, cum se întîmplă de obicei cu Produsele 
industriale, atunci coeficientul a, care reprezintă superiorita 
agriculturii, scade, în timp ce coeficientul i, care reprezinj 


Sa A SE S a 
superioritatea industriei, crește, astfel că raportul — scade. 
i 
În același timp coeficientul d, care reprezintă disparitatea, 


adică raportul între productivitatea industrială (care cres 
și productivitatea agricolă (care scade) creste și el. 


industria după legea randamentului crescând. 


Producţia directă a produsului industrial Qi devine cu. 


atit mai avantajoasă decit importul. 


Dacă acum produsul Qa (pe care l-am considerat intr-un 


mod pur convențional — vezi nota 152 — drept produs agri- 
col) este acela care se produce după legea randamentului 
crescînd, iar articolul Qi (pe care l-am considerat în mod 
tot atit de convențional drept articol industrial) este cel 


produs după legea randamentului descrescînd, atunci a ` 


: „a E 
creşte, 1 scade, și — crește, pe cînd d scade. 
i 


; a RE E dë Se tipa di 
Inegalitatea — < d riscă să nu mai fie satisfăcută, iar — 


i 
producția comercială poate În acest caz să fie mai avanta- 
joasă decit producția directă. Dar acest caz este într-adevăr 
excepțional, avind în vedere că numai foarte rar se întimplă 


ca un produs agricol să fie creat cu un randament crescînd, — 


iar un produs industrial să fie realizat cu un randament 
descrescind. 


256 


te) S 


Deci, dacă, după legea randamentului constant avem- 
a: 1 <d, această condiție este a fortiori satisfăcută cînd agri: 
cultura funcționează după legea randamentului descrescînd iqp — 











` a general este cel examinat prima oară. Acesta nu 
decit să confirme concluzia noastră generală, 


14. UN INSTRUCTIV EXEMPLU CONCRET 


163. Expunerea de pînă acum ne permite să răspundem 
'9 chestiune concretă pe care practica ne-o pune adesea 
anume: dacă și în ce condiții este avantajos să produci mai 
ump O marfă în țară decît să o cumperi din Străinătate. 
La început rațiunea refuză să admită posibilitatea exis- 
ènței unui asemenea avantaj. De aceea pare a nu fi de 


“cos să ne oprim mai pe larg asupra expunerii acestei 


ri 
obleme. dee. ` Sa ` E 
a Vom încerca să verificăm concluzia noastră într-o formă 


foarte primitivă pe baza unui exemplu concret care, după 








"opinia noastră, merită cea mai mare atenție. Dacă uneori 
= expu 


nerile noastre teoretice par grele și complicate, exemplul 
ce urmează este suficient pentru a demonstra temeinicia, și 


S caracterul incontestabil al ideilor noastre și astfel a constitui 


paza. unei discuţii care ar putea să ia naștere asupra teoriei 


" noastre. 


Exemplul : 

România poate să-şi procure cărbuni pe două căi: fie 
pe cale comercială, importînd cărbuni din Cehoslovacia, fie 
e cale industrială, producând singură cărbuni (presupuși de 


“aceeași calitate). România poate importa tona de cărbuni 


(inclusiv costul transportului) din Cehoslovacia cu prețul 


` de lei 500, în timp ce cărbunele românesc de aceeași calitate 
“costă 900 de lei tona. 


După teoria clasică a schimbului internaţional, România 


= af trebui să renunţe la producția sa de cărbuni şi să Între- 
` þuinteze braţele și capitalul devenite disponibile din această 
< ramură de producţie „în altă parte“. 


Mai mult decît atit, dacă examinăm cu ce plătește Ro- 
mânia cărbunele cumpărat din Cehoslovacia, vom vedea 


că marfa în compensație în acest scop este constituită din 
"porumb. 


Or, porumbul este produs în România cu 2000 de lei 
tona în timp ce Cehoslovacia îl produce cu 5000 de lei tona, 
ceea ce arată „evident“ că România are interesul să importe 
cărbuni din Cehoslovacia, la un pret mai ieftin, plătindu-l 


















-Jluzia la care dădea naștere considerarea exclusivă a 
rilor este risipită. Realitatea economică adîncă, repre- 

en tată prin intensitatea și productivitatea muncii în procesul 

e producție, schimbă complet această aparenţă, 

[| Econom „de acord cu negustorii. ; 
Demonstratia este făcută și nimeni nu poate să ne impute 

că aceasta ar fi neclară și complicată. 

` Dacă voim să aplicăm criteriul productivităților muncii 

PE, după cum am făcut în exemplul lui Taussig de la 

$159 — putem calcula pentru România productivitatea 

aferentă PE a cărbunelui și a porumbului în modul următor: 


cu porumbul exportat în Cehoslovacia, unde acesta obține 
pra mai mare. l 5 
Dacă, deci, se socotește efortul național în bani (costurile 
atunci România face aparent un sacrificiu dacă persistă $n 
Producția internă a cărbunelui. 3 
Dar — și aici există un mare „dar“ — nu trebuie să uităm 
că numat negustorii calculează în bani, pe cînd economist 
calculează în cantitățile de muncă şi dacă facem un ast 
de calcul, în cazul de faţă, rezultatul este cu totul difer 
Într-adevăr, dacă România alege pentru a-și procura 
cărbunii calea indirectă comercială, atunci ea exportă Porumb 
pentru a cumpăra din Cehoslovacia cărbuni. Ce cantita 
de cărbune va obține România în acest caz cu munca unui 
om în timp de un an? 
Munca unui om în agricultură, și în special în product 
porumbului, dă o productivitate de-abia de 16.000 de lei: 
anual, sau în unități fizice 16.000: 2.000 = 8 tone de porumb. 
Aceste 8 tone exportate în Cehoslovacia capătă aici un 
preţ local superior de 3.000 de lei tona, adică își sporesc 
valoarea la 24.000 de lei. Cu această sumă ce cantitate de 
cărbune am putea cumpăra în Cehoslovacia? Preţul local 
fiind aici de 500 lei tona, putem cumpăra cu 24:000 de lei 
cantitatea de 


































Pentru cărbune: p'i = 72.000 x 500 
900 





== 40.000 de lei 


Pentru porumb: p'a =!16.000 x Se == 24.000 de lei 


și putem atunci conchide (vezi $ 145) că productivitatea afe- 


producția divectă a cărbunelui este mai avantajoasă. 

În sfîrșit, dacă voim să ne dăm seama într-un mod concret 
de influența prețurilor asupra ierarhiei productivităților 
PE, să luăm în considerare schema următoare: 





24.000: 500 = 48 tone cărbune. 


Acesta este dar rezultatul căii comerciale. 

















Cu un an da muncă, prestat în producția porumbului, + Producti- | produci. Producti 
România ajunge să-și procure din Cehoslovacia 48 tone g vitatea | itatea | Preţul | vitatea 
cărbune. it economică, fizios a | intern economică 

DEE e A SR $ E a muncii munai al tonei Ja muncii 

Lit cărbune și-ar procura România dacă, în loz de a recurge PI i i i în lei PE 

i H E i E hi ži d . 1 tone 2 S 
la calea indirectă comercială, ar recurge la calea directă indus- în lei | Y în lei 
trială, producind cărbunele în interior? E ; i r r e = 

Productivitatea muncii în industria cărbunelui este de si 8 SS 





cca. 72.000 de lei (pe om și pe an), ceea ce înseamnă în unități. 
fizice față de prețul de 900 de lei tona de cărbune: 


72.000: 900 = 80 tone cărbune. 


Productivitatea muncii PI a | 
> cărbunelui în Cehoslovacia 90 000 =180 x 500 | 90.000 
Productivitatea muncii PI a | 
culturii porumbului în Ce- | 

| 








i d 2 = 7 oy TEA 
Acesta este Jrezultatul căii industriale. acea bl i muncii PI E E SEN 
T Cum se vede, în timp ce România îşi procură pe calea. „a cărbunelui în România 72 000 = 80 x 900 40 000 
comercială, cu un an de muncă a unui muncitor, abia 48 tone: EEN EE PI 
de cărbune, dacă produce cărbunii pe calea divectă industrială. ecua 





l d România 16 000 = 8 x 2000 | 24.000 
ca reuseste să-si procure 80 tone de cărbune. ; ; í | 








258 259 


rentă PE a porumbului fiind mai mică decti aceea a cărbunelui, "ir 






















Productivitatea muncii PE a cărbunelui în Româr 
(40.000 lei), fiind superioară aceleia a porumbului (24.000 1 
România trebuie să dea preferință producției cărbunelui 

Să presupunem însă că prețul cărbunelui în fiecare din 
cele două țări cade dintr-o dată la jumătate. Ce se întîmp 
atunci? Tabelul de mai sus se modifică în modul următo 











| Productivitatea muncii PI 
a cărbunelui în Ceho- 














1 slovacia 45 000 = 180 x 250 45 000 

| Productivitatea muncii PI 

| a porumbului în Ceho- 
slovacia, 21000 = 7x 3000 21000 

| Productivitatea muncii PI a 

| cărbunelui în România 36 000 = 80x 450 20 000 

| Productivitatea, muncii PI a j 
porumbului în România 16 000 = 8x 2000 24 000 k 

Ge 


lată dar, că ierarhia din primul tabel este răsturnată... 
și aceasta numai pentru că prețul cărbunelui s-a modificat,- 
Productivitatea PE a cărbunelui în România (20.000 lej) 
devenind de data aceasta inferioară aceleia a porumbului... 
(24.000 lei), rămîne să se dea preferință producției de porumb, > 


O h lin 16% ridică obiecția că într-un astfel de exemplu. 
nu ar trebui să admitem că nivelul prețurilor în interior și 


în exterior este același. Dar, noi nu am făcut niciodată o ase- . | 


menea presupunere. 


Noi am comparat între ele cele două cazuri în care sînt. 


luate în considerație numai împrejurările interne din una, 
și aceeași țară: am examinat pe de o parte cum se produce 
cărbunele în interior cu o anumită cheltuială de muncă și 
pe de altă parte cum se importă cărbunele la un anumit 


preț din străinătate, plătindu-l însă cu un produs care pre- 


tinde o anumită cantitate de muncă efectuată tot în interior, 


Este vorba dar, în amîndouă cazurile, de două cantități ` 


de muncă care amindouă sînt efectuate în interior. Această 


comparaţie nu este influențată de deosebirile între nivelul 


de prețuri în interior și în exterior; ea nu stă pe teren 


16 Bertil Ohlin, în „Weltwirtschaftliches Archive, Bd. I, 1931, 


260 


estabil al diferențelor de preţuri între două țări deosebite, 
pe terenul ferm al cantităților de muncă în una și aceeasi 


țară. 


15. PARALELISMUL DINTRE INDUSTRIE 
ȘI AGRICULTURĂ 


§ 164. Revenind la concluziile de la $ 150, vom face acum 
citeva ipoteze concrete cu privire la coeficienţii de superio- 
ritate internă (calitativă) a industriei (disparitatea dintre 


“industrie și agricultură). Să considerăm această disparitate 


d= 2, adică să presupunem că productivitatea muncii a 
mărfii industriale în ţara agricolă ar fi de două ori mai mare 
decit aceea a produsului agricol, sau că, în genere, producti- 
vitatea muncii în industrie ar fi dublă faţă de cea din agricultură. 

Să stabilim un raport de valori a lui a şii, care corespund 
egalității a: i= d, adică cazului limită care separă soluția, 
comercială de soluția producției directe. ' 

Deoarece însă avem a> 1>i, intervalul în care aceste 
raporturi pot varia este destul de limitat. 

Deci, atunci cînd d = 2, adică în cazul în care producti- 
vitatea în industrie este dublă față de aceea din agricultură, 
avem situația următoare: 


Tara agricolă : 


Raportul care exprimă superio- Raportul care exprimă infe- 


ritatea ei agricolă față de 


Ce: / rioritatea ei industrială față 
țările industriale 


de țările industriale 





H D ppo D 
(NN 


Examinind această situaţie constatăm că în cazul în care 
productivitatea muncii în industrie este de două ori mai 
are decit în agricultură, inferioritatea industrială a statului 


„agricol poate fi chiar de 50%, (i = 0,50), atunci cînd superio- 


ritatea agricolă a statului agricol este nulă (a = 1) compara- 


„tiv cu statele industriale. Cu toate acestea, soluția produc- 


261 


































tiei industriale directe în țara agricolă este încă avantajoasă 
în cazul limită). -: | n Le 
___ Dacă superioritatea agricolă este de 50% (a= 
inferioritatea industrială a ţării agricole poate să ajungă 
25%, (i = 0,75). În fine, dacă superioritatea agricolă ajunge 
la 100%, (a = 2), atunci industria trebuie să atingă în ee 
ţară același nivel cu străinătatea (i = 1), pentru ca produ 
ţia industrială directă să mai ofere încă un avantaj. 


Pentru cazul unei disparități d = 4, adică pentru cazul. 


în care productivitatea muncii industriale este de patru o 
mai mare decît aceea a agriculturii, avem situația următoare 


Tara agricolă : 
Raportul care exprimă superio- Raportul care exprimă mt 
ritatea ei agricolă față de rioritatea ei industrială față 

țările industriale de țările industriale 





az | i = 0,25 
a = 1,50 i = 0,37 
a= 2 i = 0,50 
a = i = 0,75 
a = rel 





Dacă examinăm această situație putem să constatăm, > 
admițîind că productivitatea muncii industriale în țările. 
agricole este de patru ori mai mare decit aceea a agriculturii, Se 
în cazul cind superioritatea agricolă în această ţară este nulă — 
(a = 1), inferioritatea ei industrială poate să atingă 75%. 
(i = 0,25), fără ca soluţia producției industriale să înceteze: 


de a mai fi avantajoasă (în cazul limită). 


Dacă superioritatea ei agricolă este de 100% (a = PRE i 


inferioritatea ei industrială își poate îngădui să atingă chiar 
50% D = 0,50). i 
În sfîrşit, dacă superioritatea agriculturii în țara agri 


colă este de 300% (a = 4), industria sa trebuie să atingă același. 


nivel cu străinătatea, pentru ca să mai existe încă un avantaj 
(la limită) în producția industrială directă. 


Se obţin astfel, într-un asemenea tabel, soluțiile succesive. 


ale problemei comerțului internațional, astfel cum ele apa 
în fazele evoluţiei ascendente a unui stat. 

Dacă un stat face progrese în dezvoltarea agriculturii lui 
în așa fel încit superioritatea lui agricolă asupra altor state 
















yita 


"națională şi agricultura străină. 
i 


gä 50%, 100%, 200% sau 300%, în acest caz trebuie 
ndustria lui să progreseze obligatoriu în același mod, 
inuînd treptat inferioritatea lui față de străinătate după 
ăsura indicată în scala de mai sus. 

“Dacă industria nu realizează acest progres, ea rămîne 
atât de mult în urmă prin raport cu agricultura, încit ajunge 
mai avantajos pentru ţară să producă exclusiv mărfuri agri- 
cole și să renunţe la producţia industrială. 

Si tot așa ... Invers. adi 

Dacă industria face progrese atit de mari, încît interio- 
tea ei față de străinătate scade, din ce în ce, trebuie ca. 
agricultura acelei țări să progreseze în acelaşi timp sporin- 
du-și superioritatea faţă de străinătate după scala prezen- 
tată mai Sus. Dacă, dimpotrivă această dezvoltare nu ‘are 


Joc, țării i se oferă un mai mare avantaj dacă se dedică ex- 


clusiv producţiei de mărfuri industriale și renunță la produc- 
tja agricolă, sau îşi dezvoltă producția industrială pină la. 
limita ei naturală, care este aceea a consumului intern 
(vezi $ 216). 

§ 165. Am găsit interesant și destul de expresiv să pre- 
zentăm într-o formă grafică corespondența între superio- 
ritatea agriculturii și inferioritatea industriei. 

Să presupunem că, la intervale de timp regulate, superio- 


` ritatea agriculturii asupra străinătății, exprimată prin ra- 


portul a, sporește în mod continuu plecînd de la egalitatea 
= 1, aşa încât să avem. pentru momentele ti, to, te, în etc., 
un raport de superioritate a = 1, 2, 3, 4 etc. 
Pentru a reprezenta această evoluție a agriculturii prin- 
tr-o curbă, punem pe abscisă intervale de timp și pe ordonată 


valorile corespunzătoare ale raportului a. Pentru aceste 


din urmă valori alegem ca scară a lungimilor scara logaritmică, 


“care corespunde mai bine caracterului acestora, deoarece: 


ermite să se reprezinte pe lungimi egale o su erioritate de: 
P E 


100% (în raportul 2) și inierioritatea corespunzătoare de: 


50%, (în raportul 1/2) şi tot așa superioritatea de 200% (în 
raportul 3) și inferioritatea corespunzătoare de 61%, (în ra- 


portul 1/3 etc.) 


În această reprezentare abscisa ox se găseşte în partea: 


"de jos a graficului îndreptată către infinit. Ea corespunde: 


cazului în care a = i = 0. Linia orizontală ox este linia in 
are a = i = 1, adică linia egalității între industria natio: 
ală şi industria străină sau linia egalității între agricultura. 


D 
b 


263 

























industriei, căci curbele de deasupra liniei lui i repre- 
intă superioritatea industriei sau a agriculturii în raport cu 
irăinătatea ` iar cele de dedesubtul acestei linii reprezintă 
nferioritatea industriei față cu străinătatea. 


Curba valorilor lui a se desfăşoară oarecum asemene 
unei, parabole (mai exact spus logaritmic) căci ea- plex 
de la punctul a = 1. SC 








EE NB SE EE EE RE Cu toată această inferioritate pe care curbele industriei 

SEET PN e Kë Ee? E r o pun în evidență, aceste curbe sînt echivalente cu linia 
e EE E te superiorității agriculturii a. 

4 i loted 7: And Zä EES A ține pasul cu agricultura este, după cum se vede, foarte 

i (Că CI iara sait KE Dee rees işoy pentru industrie, căci nu se cere industriei să aibă numai- 

D WEE decit o superioritate prin raport cu străinătatea, ci i se poate 

A > o atita 2 RR: E tolera chiar o mare inferioritate, atunci cînd superioritatea 

d z l agriculturii față cu străinătatea nu este prea mare. 
E S ee Tan -t-> A Numai în momentul în care superioritatea agriculturii 
Ă -43 dp 


prin raport cu străinătatea devine foarte mare, putem să 
devenim mai eigent în ceea ce privește industria și să-i 
cerem acesteia să prezinte chiar o superioritate faţă cu 
străinătatea. 

$ 166. Ceea ce apare cu totul remarcabil, şi constituie 
punctul vital al concluziilor noastre, este faptul că, datorită 
rolului decisiv al superiorității intrinsece a industriei asupra 
agriculturii, pentru ca aceasta să aibă dreptul de a se impune 
din punct de vedere strict economic îi trebuie o superioritate 
enormă faţă cu străinătatea, în timp ce pentru ca industria 
să se impună ca avantajoasă din punct de vedere naţional, nu 
numai că nu are nevoie de o superioritate, dar i se poate tolera 
chiar o inferioritate foarte mare faţă cu străinătatea. 
i Această eigent față de agricultură și această indul- 
1 genţă față de industrie nu sînt decretate de noi și nu sînt 
rezultatul unui capriciu. Ele nu au în ele nimic arbitrar și se 
impun ca o consecință logică și inevitabilă a unor stări de 
fapt, pe care le-am pus în relief în cursul acestui volum. 

-În faza actuală a evoluţiei, industria are în toate țările 
lumii o superioritate intrinsecă (calitativă) asupra agricul- 
turii, care derivă din marea ei productivitate a muncii. 

Ea își poate dar îngădui în anumite țări să se găsească 
în inferioritate față de străinătate, atita vreme cît această 


1,50-50 % 


eebe 


1,25-25% 














E? 


A E re E vn e e e vn e en e wel Lo 


1 








D,67-33% 


D,50- 50% f 





0,40-60% 
033-674 # 

















0,25-75% 


Diagrama nr. 2, 


Problema care se pune este aceasta: E 

Dacă agricultura în țara agricolă face progrese continui, ` 
ca acelea care sînt înregistrate de curba a, cum trebuie să ` 
evolueze atunci industria acelei țări față de industria străină, ` 
pentru ca să fie avantajos pentru țară s-o păstreze (la limită). 
sau, cu alte cuvinte, pentru ca această industrie să fie în stare 
să ţină pas cu agricultura? 

Curba evoluţiei industriale depinde de valoarea lui d, 
Noi am construit patru curbe corespunzătoare fiecăreia din 
cele trei valori. i ; 


d= 1,5; deii d=3; d= 4. l 
Mersul acestor curbe este foarte semnificativ. Toate 


patru se desfășoară în cea mai mare parte dedesubtul liniei ox 
a egalităţii, deci ele indică pe o mare porțiune o inferioritate 


iul agriculturii. 

__ Invers, agricultura este dezavantajată față de industrie 
-ên toate ţările lumii prin inferioritatea ei intrinsecă (calita- 
_tivă), care provine dintr-o productivitate redusă a muncii. 
Bi 


264 265 


inferioritate nu este atît de mare încît să o plaseze sub nie: 


















pentru ca să poată compensa inferioritatea ei in 
(calitativă) și să se ridice la nivelul industriei. 

Al doilea punct, pe care voim să-l subliniem, este im ot 
tanța concluziilor noastre pentru a înțelege și eventual 
dirija evoluția economică a unei țări. 

Concluzia noastră nu este rigidă și nu se aplică la o 
singur moment din viața unei naţiuni. Ea ne arată în c 
mod se traduce interesul naţional în politica industrială e 
comercială la diferite epoci din evoluția unei tări. i 

Pentru o țară agricolă pe cale de industrializare se poate 
urmări pas cu pas, la fiecare progres al industriei sale (care se 
exprimă prin micşorarea inferiorității sale față cu străină: 
tatea), în ce mod trebuie să progreseze agricultura sa (spo- 
rindu-și superioritatea față cu străinătatea) pentru ca impot 


Ei îi trebuie dar o mare superioritate față de străinătate. 


trinsec 


tanța națională pe care o prezintă să se menţină la același... 


nivel cu acel pe care-l va atinge agricultura în străinătate166, 


16. AVANTAJELE DIN. COMERȚ ȘI AVANTAJELE 
DIN PRODUCȚIE 


$ 167. Un exemplu de avantaj comparativ în schimbul 


internațional, aproape tot atit de celebru ca acel al lui S 


Ricardo, este exemplul lui John St. Mill. 

Mill presupune că în Anglia producţia a 10 yarzi de 
postav cere aceeași muncă ca producția a 15 yarzi de pînză, 
deci aceste cantități reprezintă aceeași valoare de schimb, 
El presupune, în același timp, că în Germania producția a 


10 yarzi de postav cere aceeaşi muncă ca producția a 20 yarzi - 


de pinză și deci că aceste cantități au aceeași valoare de 
schimb. 
„El recomandă Angliei să producă numai postav, fiindcă 
cu 10 yarzi postav exportat în Germania, Anglia poate 
procura 20 yarzi de pinză în loc de 15 yarzi pe care îi produce 
singură cu aceeași muncă. Aceasta înseamnă că Anglia 
obține, grație comerțului internaţional, un surplus de pînză 
de 5 yarzi. 


166 






Este inutil să mai repetăm și aici că noi privim totul din punctul 
de vedere exclusiv al capacităţii fiecărei ramuri de producție de a produce 
valori de schimb (vezi și § 105) singurul pe care îl considerăm în dezvoltarea 
întregii noastre teorii și că nu înțelegem să alăturăm acestui punct de vedere 
și alte considerații de ordin social etc., etc. 


266 
























În același timp, Mill recomandă Germaniei să producă 
amai pinză, deoarece cu 15 yarzi de pinză exportați în 
nglia ea poate să cumpere 10 yarzi de postav, in timp „ce 
ermaniei i-ar trebui 20 yarzi de pinză pentru a obține 
aceeași cantitate de postav. Aceasta înseamnă că Germania 
realizează prin schimbul internațional o economie de 5 yarzi 
de pinză. E e SCH 
Ar părea dar, ca și în exemplul lui Ricardo, că în 


comerțul internaţional există totdeauna un avantaj pozitiv 


entru amindouă părțile care-l practică. 
Însă concluzia lui Mill este tot atît de inexactă ca 


și aceea a lui Ricardo. Mai mult decit atit, Mill cade 


şi el în eroarea lui Ricardo, deoarece presupune că, dacă 
in Germania 10 yarzi de postav și 20 yarzi de pînză au aceeași. 
valoare de schimb, aceasta este datorită numai faptului că | 


cele două mărfuri sînt realizate cu aceeași cantitate de muncă. |! 


Or, aceasta este cu totul fals. ak ` 
Dacă presupunem, de pildă, că productivitatea muncii 
aferentă postavului în Germania este dublă față de produc- 
tivitatea muncii aferentă pînzei (așa că produsul muncii unui 
muncitor în postav valorează cit produsul muncii a doi 
muncitori în producerea pînzei) și că, de exemplu, cei 10 yarzi 
de postav sint produși de doi muncitori. iar cei 20 yarzi de 
pinză de 4 muncitori, atunci cei 15 yarzi de pînză exportaţi 
în Anglia pentru a procura acolo 10 yarzi de postav repre- 
zintă pentru Germania munca a 3 muncitori, pe cînd aceeași 
10 yarzi fabricaţi direct în Germania reprezintă pentru această 
tară munca a 2 muncitori. 
"Dacă se calculează, după raționamentul lui Mill, în 
pinză postavul, cei 10 yarzi de postav sînt obţinuţi pe calea 
comercială cu o economie de 5 yarzi de pinză. Dimpotrivă, 
calculind în muncă cei 10 yarzi de postav sint obținuți pe 


i 


H 
i 
t 


i 


calea comercială cu un sacrificiu suplimentar reprezentat ` 


de munca unui muncitor suplimentar (3 muncitori în „loc 
de 2). Kee $ 
~ § 168. Este interesant de observat că Mill analizează 
cum trebuie împărțit „beneficiul“ care rezultă din schimbul 
internaţional, cînd în cele mai multe cazuri acest avantaj 
nu este În realitate decit aparent. 

De ce este oare aparent? Fiindcă, după cum am constatat, 
există o eroare fundamentală în modul lui Mill de a identi- 
fica şi de a măsura avantajul unei ţări în schimbul interna- 
tional. i 


A 


.267 
















După Mill, dacă Germania renunță la producția posta- 
vului și produce numai pînză, ea cumpără postavul care îi 
este necesar cu o anumită economie de pinză (prin raport 
cu postavul). Toate eforturile lui Mill au ca scop să stabi- 
lească modul cum se repartizează în comerțul internațional 
economia de pînză (prin raport cu postavul). 

El recomandă Germaniei să înceteze producția postavului 
și să producă în loc de acesta o cantitate suplimentară de - 
pînză, ceea ce i-ar procura avantajul de a obţine postavul: 
cu o anumită economie de pînză. a a 
i lată dar, că Mill evaluează numai economia care se. 
| realizează în cantitatea unei mărfi care este destinată să cum- 
Şi pere altă marfă, dar el nu face comparație între cantităţile 


Mill demonstrează că pentru amindouă țările, Germania 
d Anglia, comerțul produce o anumită economie de marfă. 
“ Dar dacă noi calculăm economia sau risipa în unități de efort 
naţional, adică în cantitatea de muncă cheltuită, atunci 
ajungem la concluzii cu totul diferite. 
Dacă productivitatea muncii în fabricarea  postavului 
este mult superioară productivității în fabricarea pînzei, 
soluția recomandată, de partizanii liberului schimb este favo- 
rabilă Angliei și defavorabilă Germaniei, pentru că cea dintii 
tară este împinsă să producă mai mult postav decit îi este: 
necesar, deci o cantitate suplimentară dintr-o marfă în care! 
această țară vealizează cu mai puţină muncă o mai mare 











BS H de muncă care produc aceeași marfă sau — ceea ce revine la: valoare de schimb, ceea ce înseamnă o mare productivitate 
ww același lucru — între cantităţile de marfă care se produc cu. | a muncii, în timp ce cea de a doua fară este împinsă să pro- 
k aceeași muncă. | ducă mai multă pînză decit postav, deci o cantitate supli- 
Iată de ce metoda lui Mill pune următoarea problemă: — | mentară dintr-o marfă în care această țară realizează cu mei 
Oare pinza prezintă în ea însăşi o unitate justă de apreciere i multă muncă o aceeaşi valoare de schimb, ceea ce înseamnă 
a efortului naţional? Şi posedă ea o semnificație economică "o mai mică productivitate a muncii. 
absolută, pentru ca noi să putem să conchidem că a economisi Schimbind unitatea de măsură se schimbă. și concluziile. 
pinza destinată achizibionării unei alte mărfi înseamnă a face ` Cind măsurăm economia de pinză realizată de către Germania 
o economie substanțială concludentă și indicativă pentru ` ` am putea conchide că schimbul este avantajos ` cînd o măsu- 
politica comercială a unei națiuni? Së | “| răm, așa cum trebuie să facem, în muncă, ajungem la o con- 

, Pinza, a şi postavul, este făcută din muncă și numai redu- | cluzie contrară (vezi și $ 112). 
cind'oele dota im ăriuri, pinza $i postavul, la unitatea comună într-adevăr, dacă este vorba să alegem între diferitele 
care este anul de muncă al unui muncitor se poate decide x : : K i Sire ca Ce 
mărfuri naţionale pe acelea, câre oferă pentru export cel 





dacă economisind o anumită cantitate de pînză, atunci cind 


; SRT GEET A S mai mare avantaj comercial, atunci este desigur potrivit să 
importăm postavul în loc de a-l produce în țară se realizează } i SS 


alegem pe acelea care oferă cea mai mare superioritate, adică 


în acelasi timp si o economie reală de muncă. ET, s $ re ata i Ee 
Tot i tf EE e li i i] = duh, e N cel mai mic pret (faţă de mărfurile similare din străinătate) 

ot astfel, atunci cînd Anglia renunță la producția pinzei tati acelea care oferă cea mai mică inferiori- == 
și produce numai postav pentru a cumpăra cu acesta pinză EE e ý gfiert? E 
` P | tate, adică un preț superior față de cel al străinătății, dar cît 


din străinătate ea face o economie de pînză (în cumpărarea 
pinzi), dar și acum sîntem în drept să ne întrebăm dacă supri- Set DEER ES : A xx aa 
mind. producţia pînzei şi producînd în locul ei, în vederea Căci aceste mărfuri, îndată ce ajung în străinătate, işi 
schimbului internațional, o cantitate suplimentară de postav, . |. sporesc valoarea lor originară în cea mai mare IASUL; (sau, | 
(operaţie prin care Anglia ar realiza desigur o economie de E respectiv, işi diminuează valoarea lor inițială în cea mali | 
postav la cumpărarea pînzei) Anglia ar realiza în același = > b | 

timp o economie de muncă (aici cazul este diferit fiindcă = ==, fe E Se GER eege GEN 
postavul este vy marfă economicește superioară avind o ia P ü rete parbi cà modesele industriale procurate din străinătate pe calea 
Mare productivitate). ` ` eomerțului internaţional să fie plătite cu o mai mică cantitate de cereale, 


Vedem dar apărind aici o antiteză foarte importantă, aceste produse avind un preț mai mic decît aceleași produse industriale 
> 


a Ge sde? Së Ee SR fabricate în țară. 
care constituie cheia contrastului între teoria noastră ȘI i Dar dacă calculăm şi pentru produsele industriale străine, ca și pentru 
teoria clasică a lui Smith, Ricardo și Mill. 


mai apropiat posibil de acesta 17. 





cele naţionale, cantitatea de muncă întrebuințată, avantajul reiese hoțăritor 
în favoarea industriei naționale. i 


SC 269 





LI 




















mică măsură). Deplasarea lor în străinătate implică d 
cel mai mare avantaj sau cel mai mic dezavantaj între toat 
mărfurile naționale, Ele au astfel virtutea de a spori pin 
la maximum — pe calea pur comercială — puterea de cum 


părare a țării. Ele primesc deci o Supravaloare pur comer 


cială (o primă) în momentul cind trec granița. S-ar putea 


spune că aceste mărfuri, de îndată ce „calcă“ pe teritori 
străin, se dilată și se umflă (vezi § 57). ; 

Este de aceea de înțeles pentru ce clasicii și-au îndrepta 
atenția asupra acestor mărfuri ȘI au recomandat cu insis 
tență producției interne să se concentreze asupra unol 
asemenea mărfuri. Abia acum observaţiile lor s-au dovedi 
superficiale și nu prea concludente, căci ei au avut în veder 
numai sporirea valorii sau creșterea puterii de cumpărar 
pe care deplasarea acestor mărfuri în străinătate o aduc 
cu sine (dilatarea lor elastică) fără să-și pună întrebarea 


dacă acest unic avantaj este suficient pentru o clasificare: 


a diferitelor mărfuri și a diferitelor ramuri de productie 
internă dintr-un punct de vedere economic integral. 


Dar, pentru a ajunge la un asemenea punct de veder i 


integral, ei ar fi trebuit să coreleze avantajul sporului de va- 


loare cu avantajul (sau dezavantajul), care apare la procù- i 


rarea, acestei mărfi, 


Dacă structura producţiei ar fi, o dată pentru totdeauna, == 
stabilă și invariabilă, atunci mărfurile cele mai avantajoase >> 


pentru export ar fi acelea, care își sporesc cel mai mult va- 
loarea trecînd frontiera. Dar, deoarece această structură 
poate să sufere o modificare, prin deplasarea interioară a 
forțelor productive (muncă și capital), rezultă că aceste 
forțe trebuie dirijate în direcţia producerii acelor mărfuri 
care posedă cea mai mare productivitate aferentă PE a 
muncii. 


Într-adevăr, aceste mărfuri reprezintă un maximum de 


valoare de schimb (un maximum de valoare comercială care 


include și sporul de valoare produs prin deplasarea lor în 
străinătate), care a fost obținută cu o cantitate dată de muncă, 
Prin urmare, aceste mărfuri oferă țării posibilitatea să reu- 

| nească avantajele proprii circulaţiei mărfurilor (ridicarea 


|| maximă a valorii obținută, prin export) cu avantajele inerente 


|! producţiei (realizarea unei inte asități maxime a producției). 
„De aceea aceste mărfuri sint cele care oferă un maximum de 
avantaj comunității naționale (vezi $ 175) 


270 








169. Avantajul național sintetic al unei anumite ramuri 
S acti te deci expresia și rezultanta a două compo- 
ucţie este deci exp à EE Pt a 
e" avantajul național al productiei (care este sat e 
Dn esențială a productivității muncii), și avan ia 
nal al comertului exterior (care stă în legătură cu ideea 
Ce an DÉI Să DH a t) 
esterii valorii prin export). l e 
SE ei i. în rea un maximum de "An, 
-S problema producției constă în a crea wn X 


ST 


palori cu un anumit consum de muncă. 


w f 4 
< Problema comerțului internaţional, la EE SC SE j Y 
pi realizarea unui maximum de ridicare a valor S i; ES 
i i este sinonim cu achiziționarea unui maximum, de măr 
ceea ce este s | 
a economică de ansamblu constă, prin ENEE SE l 
; , MAXTMUN putere de cumpărare internajo- 
de i, ue etnie În fata acestor 
Seed — atit E ușor cit de mare a fost eroa- \ 
SE aiak atunci cind au neglijat să facă distincțiile nece- Y 
See între aceste două probleme diferite. EE 
Sub o altă formă s-ar putea încă spune d SE T as E A 
rin superioritatea (sau prin mai mica inferiori S GE E 
rativă) pe care o are față de străinătate în produci SÉ 
anumite mărfi, avantajul de a cumpăra ip ali cu S SE 
marfă o mare cantitate de mărfuri străine. Acel a că SE 
vul pentru care teoriile comerțului Soia ata oki 
Ricardo și Mill, construite pe baza difer en INSA 
rative de costuri, nu sînt capabile să e SE ai | 
latura comercială a problemei comerțului, SE eg j 
Numai cînd. structurile producției în fiecare din cel aie 
tări aflate în raport de schimb zänn fixe, există E S Se 
pentru ambele de a întreţine un comerț reciproc pe baza p 
ipiului ricardian. | Wé 
CH Eeer ca atare, este dominat de legea SEN 
jului absolut (Smith) și de legea SE GN 
(Ricardo); prin urmare el va fi EEN k E 
tele dintre prețurile mărfurilor, iar în cadrul SS SC 
ale comerţului internaţional se produc mișcări în cl 
în alta. o SE 
RE E mișcări sînt declanșate și stimulate EE SC 
rescle subiectelor SE SE E Ee Ee 
menite să dea satisfactie interese ora. Comerciarn 
ă i E in surplusul de valoare realizat dene | 
trăiește din marjă sau din sw plusu d culca ae e 
lasării unei mărfi dintr-o țară in alta. ste ua LA 
E al fenomenului de dilatare care ave loc în mod aproape 


d 


pi 


271 


































regulat atunci cînd o marfă trece frontiera. Dar acest sur 
nu este singur suficient pentru a exprima beneficiul naţion, 
integral realizat în producţia și vinzarea acestei mărfi.. 

Impulsul, sau forța dinamică a comerciantului, depi 
fără îndoială de acest surplus, dar beneficiul național integr 
nu se confundă cu acesta. Tată de ce, existența cîştigului ind 
vidual al comerciantului nu este o dovadă că națiunea, văzu 
ca um tot, realizează şi ea un beneficiu integral optim. 

O dată mai mult își face loc antiteza, despre care am 
vorbit de atitea ori, între interesul individual al întrepri 
zătorului şi interesul colectiv național (vezi $ 42). 

Interesul național nu trebuie să fie considerat numai în 
operaţia comercială, ci mai curind într-o operație de produci 
ție. Concepţia totalitară a economiei naționale conduce în 
consecință la precizarea unor concluzii originale și noi, care 
stau în contradicție evidentă cu ideile științei economice 
individualiste. 

Dacă structura producției a două țări nu este fixă și 
dacă aceasta poate să se adapteze, mai curind sau mai tirziu, 
direcției pe care o impune interesul național, privit ca un tot, 


atunci această direcţie va fi, cum am demonstrat, alta decit . 


aceea considerată (vezi § 130) de către teoria economică cla- 
Sich. 


problemelor comerțului internațional. Clasicii sint preocupați 
numai de costuri reale și de preţuri. Ei argumentează ca 


niște călători preocupaţi numai de lungimea drumului pe ` 


care îl au de parcurs ca să ajungă la ţel. 


Pentru a ajunge la bogăţie, Smith recomandă să > 
alegem totdeauna calea cea mai scurtă (adică să producem ` 


numai acele articole care se realizează cu costurile cele mai 
mici). Ricardo admite că sînt cazuri — și anume cazul 
avantajului comparativ — cînd trebuie să se renunțe la 
calea cea mai scurtă (adică, la preţul cel mai scăzut) pentru a 
lua o cale mai lungă (adică, de a produce un articol mai 
scump decit în străinătate), pentru care acest drum este 
eventual mai scurt decit un altul ce ar trebui luat dacă s-ar 
produce un alt articol mai scump decit în străinătate. 

Însă, în căutarea lor anevoioasă de a găsi drumul cel 
mai scurt, sau drumul mai puţin lung, clasicii uită greutățile 
ce apar cind se parcurg anumite drumuri, ca și influența 
pe care aceste greutăți o au asupra lungimii călătoriei. 


272 


indic 













'$171. O comparaţie foarte adecvată poate fi făcută | 
atunci cînd pătrundem adînc în gîndirea clasicilor asupra >` 





DH 


“nu se întreabă, de pildă, dacă într-o ţară agricolă 
‘cel mai scurt al producției agricole (unde se produce 


Ee scăzute) nu aduce cu sine o pierdere mai mare de- 
H LA 


“decit drumul mai lung al producției industriale (unde: 


se produce cu prețuri mai ridicate). 


` “Dacă clasicii ar fi dat atenție și acestei probleme, ei ar fi 
trebuit să admită că avantajul unui drum nu constă numai 
în lungimea lui mai scurtă, ci și în viteza pe care starea lui: 
o permite vehiculului. | | CN 
Or, pe calea producției agricole, viteza economică este 
ată de productivitatea muncii foarte mică, în timp Ce 
e calea producției industriale ea este foarte mare. În com- 
arația noastră, viteza reprezintă intensitatea cu care se: 
roduc valorile. ` Se Wë D DE 
Pe drumul agriculturii se înaintează încet şi — Ge E 
lungimea lui mai mică — este nevoie de mult mai mu t E 
entru atingerea aceluiași ţel, decit pe mai lungul drum ab 
industriei, care poate fi parcurs cu viteza înaltei el pro- 
ductivități a muncii. TEREA SC S 
Agricultura merge spre bogăție în carul cu boi; industria 
în automobil. 





! | Partea a IIl-a 


TEORIA PROTECȚIONISMULUI 
SI CONSECINȚELE EI 


1. PROBLEMA TEORETICĂ 
$ 172. Teoria comerțului internaţional expusă de noi 
şi analizele legate de aceasta sînt elementele de bază ale 
recunoașterii faptului că tendința actuală a evoluţiei tuturor 
țărilor trebuie să fie îndreptată spre promovarea industriilor 

de mare valoare, cu mare productivitate a muncii. 
Metoda cea mai bună de valorificare a forțelor naționale 


cea mai mare productivitate a muncii. 

Fiecare deplasare a forțelor de producţie (oameni și 
capital) către industriile mai productive reprezintă un ciștig 
net pentru țară (vezi și mai jos). Orice deplasare a forțelor 
de producție în sens invers, către industriile mai puțin pro- 
ductive, reprezintă o pierdere 16, 

Cu cit deplasarea verticală pe scara productivității mun- 
| ou 19% este mai mare, adică cu cit diferența de productivitate 
între industria ce se părăsește și industria în favoarea căreia 
are loc deplasarea este mai importantă, cu atit este mai mare 








168 Din acest motiv protecția reprezintă într-adevăr o pierdere pentru 


productivitate a muncii, căci, favorizind producția unei asemenea mărfi, 
protecția face să scadă nivelul mediu al productivității țării, 


triale, 

169 Cum trebuie stabilită această scară naţională a productivităţilor? 
Trebuie ea să fie calculată după prețurile interioare sau după cele exterioare ? 
Tot ceea ce am susținut pe această temă (mai ales la $ 145) ne arată că 
trebuie să luăm de bază productivitatea PE calculată după prețul exterior, 
deoarece aceasta, reflectă exact interesul economic pe care îl prezintă pro- 
ducția fiecărei mării naționale. 

Totuși, din necesități practice, ne putem folosi — cu anumite rezerve— 
şi de scara productivităților PI și putem face precizări și pe această bază, 
avind în vedere că diferențele între ierarhizările pe care le reprezintă aceste 
scări nu sint, în genere, prea mari. 


274 





pare că se află în înmulțirea industriilor de mare valoare, cu ` 


economia, națională, dacă ea este acordată unei mărfi care reprezintă o mică < 


Acesta este cazul protecției acordate agriculturii în multe ţări indus- 


























stigul sau pierderea (depinde de sensul deplasării) pe. care 
realizează tara 170. = Een 

"Dacă într-o țară se creează o nouă industrie, ceea ce in- 
eresează în primul rînd este de a ști pe ce treaptă a scării 
oastre de productivitate a muncii (vezi și $ 65) se va plasa. 


“ni S w A SE 2 nt H d CH 
aceasta. Dacă se plasează pe o treaptă înaltă, atunci este de 


așteptat ca participarea ei la producția generală a țării să. 
reprezinte un avantaj, în raport cu cazul cind crearea 
acestei industrii nu ar avea loc și cînd am fi astfel obligați să. 


pe procurăm din import marfa pe care ar produce-o această. 
industrie. 


Într-adevăr, dacă această industrie nouă nu ar exista, 
am fi obligaţi să ne procurăm respectiva marfă din străină- 
tate, plătind-o cu o alta de export, pe care ar trebui s-o: 
roducem în acest scop. d 

Merită să fie reținut aici cît de precis a insistat Johm 
Stuart Mill! asupra acestui punct care constituie ele- 
mentul esenţial al expunerii noastre. El scrie: „Valoarea. 
unui obiect într-un loc dat depinde de costul său de achiziție: 
în acel loc, care, în cazul unui articol importat, este costul 
de producţie al obiectului ce a fost exportat pentru a-l 
plăti“. Şi mai departe: „Valoarea unui articol străin depinde 
în fiecare tară de cantitatea produselor naționale care trebuie 
date în schimb străinătății“ 12. 

Noi nu am făcut nimic altceva decit să dezvoltăm acest 
principiu pînă la ultimele sale consecințe, cu deosebirea că. 
pentru noi costurile naționale ale producției sint substanțial 
sinonime cu numărul de muncitori autohtoni care sint între- 
buinţaţi timp de un an pentru a produce această ‘marfă. 
(vezi şi § 76 din ediția franceză). EI Și 

§ 173. Fondul problemei este de a decide dacă marfa pe 
care ar trebui s-o- creăm pentru- export se- plas ează pe-o: 
treaptă mai înaltă sau mai coborită de productivitate a 
muncii, decît marfa nouă care ar fi fost fabricată în țară 
pentru consum. ` e ER ` WER 

Vom da acestei chestiuni Im un răspuns provizoriu, 
care constituie numai o indicație destinată să arunce chiar 

170 Aceste deplasări, pozitive sau negative, aduc aminte fenomenul 
fizic bine cunoscut cînd, într-un cîmp magnetic, deplasarea unei particule 
în direcția perpendiculară liniilor i SE reprezintă o pierdere sau un cistig. 

gi ă sensul acestei deplasări. 
ui og i 1, Op. cit., Vol, iV, Cap. XVIII, p. 261. 
172 ], St. Mill, Ibidem 








|| pentru a le plăti“. 


y 


"care nu și le-ar putea produce singură, sau pe care nu le-ar 
* putea produce decit cu o cheltuire mai mare de capital si 













de la început puțină lumină asupra fenomenului pe car 
studiem. După aceea vom da acestor indicații contururi maj 
precise, care ne vor face posibil un răspuns definitiv. 
Principiul suprem al liberului schimb este următorul 
Dacă o ramură de producție naţională lucrează în condiţii 
care sint inferioare celor ale străinătății, atunci țara respec- 
tivă trebuie să producă ... „altceva“. 
Cităm în această privință pe John Stuart Milli. 
„O ţară obţine, prin comerțul internațional, sau lucruri pe 


muncă decît costurile acelor articole care trebuie exportate 


„Ţara obține astfel posibilitatea de a satisface. mai bine 
nevoile sale cu aceeași cantitate de muncă și capital, sau dea. 
“obţine aceleași obiecte cu o mai mică cheltuială de muncă 
și capital, păstrind astfel la dispoziție surplusul pentru a. 
produce alte lucruri.“ a 

Desigur, există autori care și-au dat perfect seama de. 
monsensul și zădărnicia acestei recomandări de a produce 
„altceva“. Astfel, între alţii, Hecht174 a demonstrat că 
«concurența internațională tinde să împingă forțele produc: 
tive ale unei țări tocmai către industriile cele mai „necores; ` 
punzătoare“. Tot astfel Francis Yë dă expresie aceleiași 
idei într-o formă foarte categorică și clară cînd spune: 
„Alege totuși o altă meserie“. „O altă meserie va fi, în măsura 
în care va exista în viitor această posibilitate, de calitate 
imal mică“, 

În același sens E vert 17% relevă că nu este numaidecit .. > 
Sigur că se va găsi totdeauna o întrebuințare mai bună ` 
pentru forțele productive care din lipsă de protecție nu-și 
mai găsesc locul într-o anumită ramură de producţie: „Toc- 
imai în aceasta constă una din greșelile fundamentale ale 
teoriei liberului schimb, anume că ea pune «posibilul în 
docul «necesarului». 








29 J. St. Mill, Op. cit., p. 256. 
174 J, Hec ht, Op cit., p. 343. 
3% Fr, Francis, Op. cit., p. 50. 


vi G, Evert, Fünf Hauptargumente der Freihandelslehre, Berlin, 
£905, p. 5. 


Late] 
~] 
Q 










Recomandarea de a produce „altceva“ este rezultatul 
ei considerări superficiale a fenomenelor economice şi a 
structurii economice a unei țări. | 
“ Fa se bazează pe presupunerea că productia acestui „altceva“ 
ebuie să fie în mod necesar mai avantajoasă pentru ţară decit 
producția celor la care a renunţat în favoarea ei. 

Într-adevăr, din momentul în care se renunță într-o» 
ară la producţia unei mărfi noi trebuie să ne întrebăm cu 





care de-acum înainte vom fi obligaţi s-o importăm. Pentru. 
a afla acest lucru, trebuie să se ţină seama de structura expor- 
tului și de structura producţiei acestei țări. ~ 

În legătură cu expunerea noastră, s-ar putea ridica obiec-. 
ţia că pentru o ţară nu este atit de importantă productivi- 


i altă marfă de export se va plăti această dintii marfă, pe | 


tatea ţării în ansamblul ei, ci numai productivitatea muncii . 


aferentă mărfurilor de export, deoarece numai acestea din: 


urmă intervin în schimbul internațional. 
În cazul acesta ar trebui să ne îndreptăm toată atenția. 


“asupra scării productivității muncii aferentă mărfurilor: 


exportate și să legăm concluziile noastre de aceasta. | 

Să examinăm îndreptăţirea acestei obiecţii. De altfel, 
aceasta ne va permite, în același timp, să formulăm mai precis, 
ideile noastre exprimate deja în acest sens. ` 

Am stabilit că, dacă este vorba de a renunţa la producţia 
în țară a unei mărfi noi, pentru a o importa din străinătate, 
trebuie să căutăm o marfă de export avînd o productivitate- 
aferentă a muncii mai mare decît a mărfii la producția căreia 
renunţăm, pentru ca să o putem plăti pe aceasta în momentul: 
cînd o importăm din străinătate (vezi $ 164). 

Însă, cum este vorba de un export, s-ar părea că trebuie- 
să căutăm această marfă de productivitate a muncii. 
mai mare în tabelul mărfurilor de export, care este ordonat 
după gradul lor de productivitate. S-ar putea crede că, dacă 
în loc de a produce o marfă pentru export am putea produce: 


-o marfă de mare productivitate a muncii destinată consumului. 


intern, scopul nostru n-ar fi atins, căci această din urmă. 
marfă nu constituie un obiect de schimb în comerțul cu străi- 
nătatea și din această cauză n-ar mai putea să împlinească. 


Realitatea contrazice însă această aparenţă și noi putem 


demonstra că, renunțind de a produce o nouă marfă în 


Ki 


277 


rolul de a permite achiziționarea mărfii la producția căreia. 
am renunțat. 


țară și producînd în locul ei această marfă de productivitate- 





un em 





























y superioară, este indiferent dacă aceasta din urmă este expo 
| Sau consumată în țară. 


| Într-adevăr, dacă renunțăm să producem în ţară nou 
marfă A, refuzîndu-i protecția de care are nevoie, este Dinde 
nu putem să producem cu aceleași forțe productive (mun, 

şi capital) o marfă B de o productivitate superioară a muncii 
care să ne servească la cumpărarea din străinătate a ung 
cantități mai mari din marfa A, decît am fi putut R 
realizăm fabricînd această marfă în tară. 


Dar dacă marfa B este consumată în tară? Atunci fapt 
de a fi fabricat această marfă are efectul de a fi diminua 
importul pe care îl făceam, sau ar fi trebuit să-l facem | 
această marfă. 

Diminuind necesarul importului, în măsura corespunză, 
toare valorii lui B, noi lăsăm un loc liber și gata plătit pentr 
importul lui A, întocmai ca și în cazul în care am fi fabrica 
pe B numai în vederea exportului și a plăţii lui A importat. 


Rezultatul este, așadar, identic, fie că B este exportat şi, 
că mărim cu valoarea lui cifra exportului, fie că B este consu 
mat în interior și diminuăm cu valoarea lui importul. 


Creșterea exportului și diminuarea importului sînt în 
amîndouă cazurile egale și — ceea ce este important — au 
fost realizate amîndouă cu o activitate de mare productivi 
tate a muncii. 


Rezultă dar lămurit că, dacă este vorba de a găsi o marj < 
B pentru a înlocui marfa A pe care nu voim s-o producem 
în țară, este indiferent dacă această marfă B figurează pe... 
tabelul exportului sau pe tabelul consumului intern; este. 


necesar și suficient ca ea să constituie un element al produc i 
pici naționale. ; 


Tată de ce această marfă de înlocuire trebuie s-o căutăm 
pe scara productivității muncii întregii producţii naționale 
(vezi $ 65), fără să ne preocupe dacă ea este consumată 
în ţară sau exportată. | 

Aici trebuie luată în considerare structura (piramida) 

{f întregii producții a țării și nu numai structura (piramida) 
mărfurilor sale de export. 
"Pe scara productivității (vezi § 65) există trepte foarte 
„diferite, începînd cu productivitatea muncii cea mai mică 
din țară și sfirşind cu anumite productivități excepţionale 


278 


174. În același timp există o productivitate medie a: 
ării (care trebuie calculată ca o productivitate a muncii PE) ; 
aceasta reprezintă producţia netă totală a țării într-un an, 


raportată la numărul total al muncitorilor săi. (Expresia 


„muncitor“ este folosită aici totdeauna în sensul cel mai larg. 


| a cuvîntului.) Vezi și § 66. 


Această productivitate medie ne va permite prima indi- 
cație privitoare la soluția problemei în discuție. 
. Într-adevăr, marfa sau mărfurile pentru export nu trebuie: 
să fie produse î în țară anume pentru acest scop ` ci, dimpotrivă, 
ele vor fi obţinute printr-o sporire a cantităților unor mărfuri, 
deja produse în țară. 

Bineînțeles că fiecare din aceste mărfuri este produsă cu o. 
diferită productivitate a muncii, însă în totalitatea lor cu 
o productivitate generală a muncii care va fi tocmai de aceea. 


- caracterizată drept productivitate medie a ţării. 


Ca primă indicație se poate spune deci: dacă productivi- 


-tatea muncii în producția internă a unei mărfi noi depăşeşte 
considerabil productivitatea medie a ţării, atunci trebuie 


avut în vedere ca valorile de schimb produse în țară să aibă. 


„o productivitate a muncii mai mică decît aceea aferentă noii. - 
| mărfi. Importînd această marfă, în loc de a o produce în. 


țară, economia națională va suferi astfel o pierdere. 


E eg 


Dimpotrivă, în cazul cînd marfa nouă va fi produsă în: 
țară, cu o productivitate aferentă mult inferioară producti- ` 


vității medii a ţării, este natural ca importul acestei mărfi 


să fie mai avantajos decît fabricarea ei în țară. 
Pe scurt: productivitatea medie a unei ţări trasează o 


linie de separare foarte clară între diferitele ramuri de pro- 


ductie, existente sau virtuale. O activitate economică oarecare 


este în general avantajoasă atunci cînd stimulează în țară. 


nou fel de producţie, sau o sporire a felurilor de producţie 


deja existente a căror productivitate a muncii este superioară 
productivității medii a ţării; ea va fi, dimpotrivă, dezavan-- 


279 








:solut, exprimat într-o asemenea formă axiomatică, face mult rău pricipiul 


-doctrina protecționistă n-ar fi prin aceasta slăbită, ci dimpotrivă fn- 























dajoasă atunci cînd dă naștere unei noi producții a 
productivitate a muncii este mai mică decit aceea a mediei 

În primul caz, productivitatea medie a ţării sporeşte; 4 
„doilea caz scade. Dar a spori sau a micșora productivitat 
medie înseamnă a spori sau a micșora nivelul de viață al pro 
-ducătorilor ţării. 


2. ADEVĂRATA IERARHIE A ACTIVITĂȚILOR. 
PRODUCTIVE 


$ 175. Un mod interesant de a prezenta antiteza într 
“concepţia noastră și aceea a partizanilor liberului schimb 
seste inspirat de George Crompton 1%. 
Acest autor clasifică toate activităţile productive aj] 
unei țări de la A la Z, după gradul de superioritate sau infe 
„vioritate pe care-l prezintă față cu străinătatea, în trei categorii 
A — L — ramuri de producţie — viabile fără protecție 
superioare străinăţii 
M — V — ramuri de producţie 
inferioare străinătății 
dar avind cea mai 
mică inferioritate com- 
parativă 
"W — Z — neviabile. E 
Această clasificare oferă criterii de apreciere şi la nevoie de > ` 
protejare a ramurilor de activitate națională. Ordinea. 
acestei clasificări este determinată printr-un coeficient care... 
«exprimă superioritatea sau inferioritatea față de străină- 
tate, începînd cu mărfurile în care superioritatea este ma- ` 


— viabile cu protecție; 


Im Există autori protecționiști care nu fac nici o deosebire între ramu 
rile de producție înalt productive şi cele puţin productive. De pildă Fran-. 
scis 1%, care afirmă sentențios: „În cazul cînd marfa de import ar fi putut; 

fi produsă în ţară apare o pierdere pentru care pur și simplu nu există ni 
-0 compensare“, 

Această afirmaţie constituie exemplul tipic că un adevăr aparent a 


protecționist, pentru că în fond este inexact. Dacă în locul unui asemenea 
răspuns absolut s-ar da un răspuns pătruns de spirit critic, care ar conced 
"doctrinei liberului schimb valabilitatea ei în anumite cazuri precise, 


"tărită, 
118 Fr, Fra ncis, Op. cit, p. 8. 
Im G. Crompton, Op. cis p. 73. 


280 


zimă, de pildă 80% (raportul de superioritate 1,80), trecind 
poi. a cele în care acest raport este 70%, 60%, etc., pentru 

junge la acel în care este 5% sau 0, în fine, la acele în care 
inferioritatea este de 5% (deci raportul de inferioritate 0,95) 
de 10%, de 20% etc. 

Acestui tabel nou îi opunem tabelul cu clasificarea noastră, 
în care comparaţia cu străinătatea nu este avută în vedere, 
“dar în care toate ramurile activităţii naționale sînt înscrise 
în ordinea productivităţii lor (este inutil să repetăm că în 
acest caz este vorba numai de productivităţi PE). 

A — K — ramuri de producție — dacă ele au nevoie de 


demare productivitate protecție, trebuie pro- 
(deasupra productivi- tejate în ordinea tabe- 
tății medii a țării) lului. 


L  — ramuri de producție 

avînd o productivitate 

egală cu productivita- 

tea medie a ţării 

M — Z — ramuri de producție 
de mică productivi- 
tate, sub productivita- 
tea medie a țării. 

Aici, ordinea de clasificare este determinată după valoarea 
absolută a productivității muncii (vezi $ 130), începînd cu 
mărfurile a căror productivitate a muncii este maximă, de 
exemplu 10.000 fr. aur pe producător într-un an, trecînd 
apoi la acelea la care productivitatea muncii este de 9.000 
sau de 8.000 fr. aur etc. 

O limită firească de separație este cea de care am vorbit 
deja și anume aceea pe care o trasează productivitatea medie 
a țării. 

$ 176. Concepţia prezentată de noi aici poate că nu este 
prea uşor inteligibilă, căci pare absurd, în principiu, ca o 
activitate de producție, oricît de puțin productivă ar fi ea, 
să fie socotită dezavantajoasă și chiar aproape cu efecte 
negative din punctul de vedere al economiei naționale. Și 
totuşi, această concepție corespunde perfect realităților 
prezente. 

Într-adevăr, a cobori cu o ramură nouă de producție 
(care preia muncitorii, aruncați pe piața muncii de sporirea 


— dacă nu sînt viabile, nu 
trebuie protejate 


- populaţiei) sub productivitatea medie a unei țări înseamnă 


a spori producția naţională într-un tempo mai lent decit 
„corespunde creşterii populației muncitoare. 


y 


281 

















į 
` 
i 


EN 


A 





wm 








| Însă, o ţară care își sporeşte valoarea absolută a prod 


Do sale, fără a fi în stare să-și sporească această producție 
este menită 


în egală proporție cu creșterea populaţiei, 
sărăciei și decadenţei. 

Mentinerea sau, și mai bine, continua creștere a niv 
productivității medii a țării este imperativul cel mai important 


al fiecărui stat, căci acesta este sinonim cu conservarea nive- ` 


lului mediu al consumului său şi al standardului vieții soci 

Acele teorii care, sub pretextul diviziunii muncii ȘI al 
specializării producției, recomandă ţărilor să-și întrebuin- 
teze forțele lor noi și excedentul populaţiei lor în ramurile 


sint teorii de regres și de decădere naţională 180, 


$ 177. Care este însă raportul între concluziile noastre ` 


și principiul naturalității industriei, după care fiecare indus- 
trie trebuie să ia naștere numai în țările care îi oferă condi- 
Die naturale cele mai favorabile 181, 

Dacă încercăm să dăm o definiţie precisă ideii de natu- 
| ralitate găsim că, după concepția curentă, o industrie este 
? „naturală“ într-o țară dacă într-un règim de liber schimb 
„ea remunerează toţi factorii producţiei, inclusiv și pe acela 
“care se lasă să fie remunerat ultimul și anume întreprinzătorul 

capitalist (vezi $ 43). Deci, existența profitului capitalist 
intern, adică remunerarea capitalului propriu, este într-un 
regim de liber schimb semnul concret al naturalității. 

"= Dacă această remunerare este satisfăcătoare, industria 
este și ea „naturală“, fiindcă atunci este de la sine înțeles 
că și toți ceilalți factori de producţie — și mai ales munca — 
au fost deja remunerați. 





15 FP.Taussig (Oé, edit, p.509 și urm.) recomandă eliminarea acelor 
industrii care nu pot să suporte libera concurență a străinătății și dirijarea 
muncitorilor lor căre industriile de export, în care țara respectivă are o supe- 
rioritate netă faţă de străinătate (căci altfel ele nu ar fi în stare să exporte). 

Dar, pentru tările agricole industria de export propriu-zisă este agricul- 
tura. Or, ramurile agricole sînt dintre toate ramurile de producție națională 
cele mai slabe ca productivitate. Extinderea lor nu face decit să coboare 
nivelul productivității medii a țării, în loc să-l ridice. 

181 Fossati, în „Industria Lombarda“ din 15 oct. 1932, a pretins 
că nici chiar teoria noastră nu a putut să neglijeze cu totul principiul natu- 
ralității industriilor. 

Noi nu contestăm acest lucru: însă acest principiu — după cum explicăm 
mai departe — apare considerabil atenuat și slăbit prin teoria 
noastră, 


282 


elului 


ale. . 


economice inferioare, avînd o productivitate a muncii slabă, ` 





aert capital 
ca e Te 


Însă, întregul beneficiu național, pe care o țară îl 
i S bd KI + w psd S + A 

gate din activitatea fiecărui lucrător întrebuințat într-o 
industrie, este caracterizat, cum am arătat de atitea ori, 


2 (vezi în special § 70) prin productivitatea muncii: = 


a i i ät istă chiar atunci 
Or, acest venit național pe lucrător p există c iar i 
cînd, într-un regim de liber schimb, remuneraţia EE ui 
intern ar fi insuficientă sau chiar ar dispare gr Kies şi ar 
trebui să se asigure SE remunerare a capitalului propriu 
in protecţie vamală. ` Se 
E eg beneficiul național pe cap de lucrător poate să ji 
gult mai mare pentru o industrie protejată, deci Eu ip ii d 
(sau cu un termen consacrat de care se abuzează il icială“), 
decit pentru o industrie neprotej ată dar „matura ă, P 
„Naturalitatea“ (legată cu ideea formării libere o 
tului capitalist) nu coincide, deci, cu interesul național (lega 
cu noțiunea unei ridicate productivității a muncii). ` 
„Naturalitatea“ nu cuprinde valorificarea optimă a for- 
telor productive ale unei țări, adică venitul total cel mai mare 
care poate fi obținut cu forțele sale. EE 
Importanța determinantă pe care școala ibera ă O acor S 
naturalității“, ca unic şi hotăritor criteriu economic a 
punctului de vedere naţional, este anulată prin teoria noastră. 
„Naturalitatea“ poate oferi unei industrii anumite pan 
taje şi facilități față de industriile similare din SEN 
dar ca nu poate schimba fundamental pozita teray Zeg pe 
care această industrie o ave grație valorii sale intrinseci (pe 
scava productivităţii ), adică pe scara interesului naţional. 
„Naturalitatea“ se confundă cu superioritatea asupra 


străinătăţii care, așa cum am arătat deja (vezi § 130), este 
secundară în comparaţie cu superioritatea intrinsecă <% 


„$ 178. S-a observat mai sus că noțiunea, de acad 
medie nu poate să dea decit o indicație în problema protec- 
tiei. Problema concretă necesită însă o soluție e Le 
` Pentru a ști dacă există un avantaj din a importa o anu- 
mită marfă sau a o produce în țară, ar fi de di al care 
sint, în primul caz, mărfurile de schimb care ar putea Îi pro- 





182 Fossati, influențat de mentalitatea Ee E 
RE Sep SEET SE ere 
i strii care nu sint avantajoase țării. Nu! Leoria noast Int 
EE care nu sînt avantajoase pentru o țară, ci x Cr Eeer EE 
regim de liber schimb, nu apar avantajoase din punctul de vedere al pre 
ului. Aceasta este cu totul altceva. a 


E E 
E? — 


3 


283 































duse în țară pentru a plăti mărfurile importate, aşa fel Zut 
productivitatea muncii aferentă lor să fie superioară produc 
tivității muncii aferente mărfii importate. 

A găsi posibilitatea, concretă de a crea în ţară ramuri d, 
producție de înaltă productivitate este în general destul A 
greu, deoarece numărul ramurilor de mare productivitat 
este redus și cu atit mai redus cu cât ne urcăm mai sus pe scay 
productivttăļilor (vezi şi $ 65). l 

În mod obișnuit, domeniul ramurilor economice inferioay 
este mai ușor accesibil; în timp ce domeniul ramurilor eco-: 
nomice superioare este mai restrins. Industriile inferioare 
sînt în același timp „facile“ (din punctul de vedere al înfiin-. 
țării și al organizării lor), în timp ce industriile superioare 
dimpotrivă, sînt „dificile“ (vezi $ 65). | 

lată, de ce, în principiu, dacă este vorba de a alege între 
importul și producerea în ţară a unei mărfi de mare produc- 
tivitate a muncii, nu există nici o ezitare. De cîte ori este 
posibil, o astfel de marfă trebuie produsă în țară, căci în 
cazul contrar am fi condamnați, în scopul importului acestei 
mărfi, să revenim la producerea unei mărfi de schimb cu ` 
mai mică productivitate a muncii. 

Dar, realitatea economică ne învață că organizarea și 
conducerea unei industrii este cu atit mai grea cu cit este 
mai mare productivitatea muncii acestei industrii; deci, "` 
cu atit mai multe piedici întimpină inițiativa creării unei 
astfel de industrii. 

Acesta este și motivul pentru care, în mersul dezvoltării 
aparatului de producție al unei țări, inițiativa se îndreaptă 
mai întii asupra anumitor ramuri de producție „ușor“ de 
conceput și de înființat și abia mai tirziu și treptat către 
ramurile economice mai „dificile“, care sînt în același timp 
mai intensive, adică de cea mai mare productivitate a muncii. 
Progresul are loc ca totdeauna, în mod normal, în direcția 
de la „uşor“ spre „mai greu“, adică de la industriile facile 
spre cele mai dificile, sau de la industriile cu mai slabă pro- 
ductivitate a muncii spre domeniul înaltei productivității 
a muncii. 

Numai sub constringerea necesității se pășește la o acti- 
vitate economică „mai grea“. Abia după epuizarea posibili- 
tății activităților „mai ușoare“ se îndrăznește apropierea de 
cele „mai grele“. În această privință există o mare analogie 
cu teoria ricardiană a rentel, după care numai cînd s-au 





284 


deoarece producția internă se situează singură la nivelul 


_ muncitori nu sînt acele care se dezvoltă întîi“. 





Grat terenurile ușor de cultivat agricultorii încep să pună 


“în lucru terenurile mai greu de cultivat. 


"Și iată cum ajungem în mod inevitabil la concluzia că 
acel faimos „altceva“, recomandat de partizanii liberului 
schimb în locul unei industrii de mare productivitate a 
muncii, care totuși în comparaţie cu străinătatea este de mai `, 
mică valoare, nu poate să fie decit o producție „ușoară“, de Jr" 
mai mică productivitate a muncii. "E eeng 


Dach acest „altceva“ ar fi fost o ramură industrială de" "on, 
productivitate a muncii mai înaltă, ea ar fi și mai dificil de 
instalat și organizat și ar cere o protecţie și mai mare pentru | 
a-și compensa inferioritatea față cu străinătatea. i 

Această constatare contrazice ideea lui Adam Smith, 
după care plasarea capitalului într-o țară începe cu industriile 
cele mai avantajoase pentru ţară, ceea ce ar stabili o armonie 
completă între interesul individual și cel general (vezi $ 42). 

Este adevărat că orice capital caută totdeauna plasamen- 
tul cel mai avantajos, din punctul de vedere al intereselor 
egoiste ale proprietarului său. Dar ordinea în care se succed 
aceste plasamente nu coincide cu ordinea dictată de interesul 
naţional și de cîştigul național. 

O dată mai mult se evidențiază aici antiteza între cîstigul 
individual şi câştigul naţional 1°. ` 





3. LEGITIMAREA PROTECȚIEI VAMALE 


$ 179. Am presupus pînă acum, într-un mod implicit, 
că există posibilitatea, într-un regim de liber schimb, de a 
produce marfa nouă de care este vorba, ceea ce implica ipo- 
teza că prețul ei de producţie în interior să nu întreacă pe 
acel al străinătății. 

Într-o asemenea, ipoteză. orice protecție- este --inutilă, 





183 Nu putem rezista tentaţiei dea da și aici cîteva citate potrivite, 
NS Patten (op. cit., Cap. 6, p. 78) scrie: „Experiența generală 
a dovedit din plin că în nici un caz utilizările cele mai avantajoase pentru 


George Evert (în Reichspolitik oder Freihandelsargument, p. 5): 
— „Prima minciună („proton psevdos*) — a întregii teorii a liberului schimb 
se bazează pe confuzia dintre anumite interese ale întreprinzătorilor și 
interesele generale“, 

Fr. Francis (op. cit, p. 58): „Sistemul protecționist forțează 
oamenii să țină cont și să se conformeze interesului țării. Liberul schimb 
îi încurajează să lucreze numai după interesul lor personal“, 


285 











GE 

















intem foarte departe de a fi realizat prin aceasta un avantaj 
“pentru economia națională. Într-adevăr, așa cum am demon- 
strat pînă acum, în momentul în care renunțăm la producția 


economic al producției străine și poate să intre în concurență 
cu ea într-un regim de comerț liber. 

Să considerăm acum cazul în care aceeași marfă nu poa 
{i produsă i în ţară decit în condiţii inferioare față de străin 
tate și, în consecință, cu un preț superior preţului de pe piaţa. 
mondială 184. 

Partizanii liberului schimb se grăbesc să proclame că 7 
acest caz nu rămîne decit un singur lucru de făcut și anume 
să nu mai producem de loc această marfă în Jară. 

Să examinăm dacă au sau nu dreptate. 

Să presupunem că această marfă n-ar putea fi produsă 
în ţară decit în condiţii inferioare faţă de străinătate, așa = 
încit prețul mărfii interne să fie în raport de 5/4 (adică cui 
25% mai scump decit pentru marfa importată). În acest. 

caz, din cauza concurenței străinătății, producția nu poate 
nici lua naştere și nici continua 1%, i 

Dacă statul intervine și adaugă protecţia vamală de 25%, 

asupra valorii mărfii străine, prețul acesteia ajunge egal cu 


roductivităților muncii. naționale o altă marfă care să o 
înlocuiască pe aceasta și care să comporte o productivitate 
a muncii aferentă mai mare decit ea (vezi $ 173). 

__$180. Numai atunci cînd nu putem găsi pe scara producti- 
xităților o asemenea marfă de schimb, EEN toate mărfu- 
rile produse pînă acum în ţară sînt de o productivitate a 
muncii inferioară, este clar că în acest caz producerea internă 
a noii mărfi oferă un avantaj în comparaţie cu importul ei 
și aceasta în ciuda inferiorităţii vizibile, pe care o prezintă 
producția acestei mărfi noi fată cu străinătatea. 

Acest exemplu, deşi destul de singular, se întilnește 
totuși din cînd în cînd în practică 187, 

Totuşi, importanța lui teoretică este cu totul excepțională. 
Acest exemplu demonstrează, într-un mod categoric şi prin 


acel al mărfii interne şi producţia naţională devine posibilă 1%, ` mijloace foarte simple, că există cazuri cînd, product o 
Dacă, dimpotrivă, lăsindu-ne amăgiţi de teoria liberului anumită marfă în condiții de infi erioritate evidentă Jață CH 


schimb, renunțăm la a produce marfa în țară cu acest preţ, |. străinătatea, ţara realizează totuși un avantaj pozitiv şi imediat 
| dai i în comparatie cu posibilitatea an portului 188. 








184 Acesta este, de altfel, cazul din exemplul nostru concret de la $ 163 





în care cărbunele românesc, care costă 900 lei tona, n-ar putea fi produs "1" „157 Aceasta este, de exemplu, cazul în care se înființează într-o țară 
în țară atita vreme cât (făcînd abstracţie de cheltuielile de transport) câr- „|  puţiu dezvoltată industrial o fabrică de produse chimice sintetice, care 
bunele din Boemia costă 500 lei tona, decit dacă ar exista o taxă vamală ` comportă o productivitate extraordinară, nerealizabilă pînă atunci nici chiar 
pentru cărbuni în România. . i AS cu cele mai productive ramuri ale industriei. 


188 Ohlin pune, în legătură cu aceasta, întrebarea de ce muncitorii 


Tot astfel, porumbul din Cehoslovacia, care costă 3 000 lei tona, n-ar deal A Geier 
industriali, ca de pildă minerii din producţia cărbunelui în România, nu 


putea să fie produs în această țară atita vreme cit — făcînd abstracţie de 


baias 


cheltuielile de transport — porumbul românesc costă 2 000 lei tona, decit | ar consiimți să presteze aceeași muncă ca acum cu salarii mai joase, pentru 
dacă ar exista o taxă vamală pentru porumb în Cehoslovacia. ER ca să evite taxa de protecție, căci, la, urma urmei, salariile industriale sint 
185 Este interesant de observat că la clasicii Ricardo și Mill il totdeauna mai mari decît salariile din agricultură. 









Întrebarea pare legitimă, dar răspunsul este simplu: țăranul român, 
„cînd trece de la inunca lui agricolă la munca de miner nu mai desfășoară, 
“o muncă echivalentă, ci una care presupune uu mai mare efort, o mai mare 
îndesmînare şi un mai mare risc. Ar fi utopic să ne închipuim că salariile ar 

putea di coborite oricît de mult am vrea, într-o ramură de producție atît 
de grea cum este industria cărbunelui. . 

Dar Ohlin se mai întreabă, cu drept cuvint, de ce nu merg atunci 
„capitalul și munca în mod spontan de la industriile unde sînt remunerate 
inai puţin la acele industrii unde sînt remunerate mai mult şi de ce pretind 
protecţia statului? 

La aceasta răspundem că, fără un spor artificial al prețului produ- 
selor lor, anumite industrii nu sînt în stare să ofere acea remunerare minimă, 
indispensabilă pentru crearea și pentru funcționarea, lor. 

Fără un anumit nivel de preț aceste industrii nu ar lua naștere niciodată, 
iar capitaliştii respectivi n-ar mai fi puși în situația de a putea oferi munci- 
torului. ocazia unor salarii,mai bune. 


metoda de a combate protecționismul nu este niciodată directă. În exemplele = 
de schimb internațional de care se servesc, ei mu introduc niciodată efectul p5 
taxelor vamale. Argumentele contra protecţionismului derivă sau din >v 
opoziția față de avantajele ` liberului schimb, sau din considerații străine 
sferei politicii economice. 

Noi ne propunem, dimpotrivă, să urmăm pas cu pas Acnee 
teoreticienilor liberului schimb și să discutăm analitice fiecare exempla 
în amîndouă cazurile Dee adică în cazul cînd s-a produs intervenția 
unei taxe vamale şi în cel cînd ea nu s-a produs. 

186 În toate demonstrațiile și în toate lucrările noastre considerăm ca 
măsură de protecție numai taxele + vamale, deşi demonstraţia noastră este per- 
fect valabilă dacă, în loc de taxe vamale, protecția se exercită prin subvenții 

sau prin alte avantaje acordate direct industriei naţionale și care exercită 
asupra producției interne aceeași influență ca și taxele vamale. 

lată, deci de ce am reușit să construim o teorie generală a protecpio- 
nismului şi nu numai una privitoare la taxele vamale. : 


286 287 


“unei noi mărfi în țară trebuie să găsim numaidecit pe scara 


eg 























j i fi II 
j 
pai E E EE A i Sam $ 
la ae tee DK Af Zä? EC e EN dia D H D 
wn Zei e 


Li 


<—-Taxele vamale care încarcă marfa străină, sau subventia, ṣi 
încurajează pe întreprinzătorul intern, duc astfel la realizarea. 


unui beneficiu direct şi imediat pentru economia, naţională. 

$ 181. O altă consecință, de un mare interes teoretic. 
derivă din cele de mai sus și anume că nu există apriori nici 
o limită pentru gradul de protecţie pe care putem să-l acor- 
dăm unei mărfi. 

Într-adevăr, dacă producția națională a unei mărfi 
oarecare s-ar găsi într-o asemenea inferioritate față cu străi- 
nătatea, încît prețul mărfii naționale ar fi de trei ori mai mare 
decit acela al mărfii străine de același fel și dacă, totusi. 
productivitatea muncii aferentă acestei mărfi ar fi supe- 
rioară. celei mai mari productivităţi a muncii pe care o atinge 


producția oricărei alte mărfi naționale, atunci taxa vamală 


de 200%, care ar stabili egalitatea preţului cu străinătatea 
ar permite dezvoltarea producției acestei mărfi în țară, deci 
ar fi practic şi teoretic justificată. Cu toată marea inferioritate 


relativă a producției acestei mărfi, în comparație cu străină- 


tatea, țara ar avea totuși avantajul de a realiza o producti- 


vitate a muncii încă neatinsă pînă atunci, de nici o ramură 


internă de producție. 


Această constatare dă din plin ocazia altor discuţii. O 
taxă vamală prohibitivă, care triplează preţul unei mărfi —— 
destinată consumului pe piața internă, poate totuși să fie © 


justificată prin sporul venitului național pe care îl provoacă! 

lată o infirmare categorică a teoriei liberului schimb, 
care pretinde că, în general, măsurile protecţioniste îi provoacă 
economiei naționale pierderi de substanță imediate și evidente 


și diminuează venitul național. Se infirmă, astfel, chiar Şi E 
teoriile protecționiste curente, care susțin că protecționismul =: 
reprezintă un sacrificiu pentru economia națională și care — 


caută să „scuze“ acest protectionism, cu ajutorul unor argu- 
mente neeconomice (vezi $ 9). 


Importanța teoriei noastre, în forma dezvoltată pină 


acum, stă în dovada pe care am adus-o că — fie chiar numai 


pentru un anumit număr de cazuri — sistemul protectionist 
se justifică într-un mod incontestabil. Fără a face apel la ra- 
iuni de ordin neeconomic — (apărare naţională, interese 
fiscale etc.) —, fără a reprezenta, deci ideea unui sacrificiu 


economic temporar, cum a făcut-o List, noi ne punem aici 


288 






















tatul poate s-o obțină din protecție. Cu toate acestea, am 
eusit să producem dovada că există cazuri unde, chiar recur- 
J > 


"“indu-se la o protecţie foarte mare, se realizează un profit 


entru economia naţională, în timp ce prin liberul schimb: 
rezultă o pierdere categorică. De aici rezultă, ca primă 
concluzie, că, în mod logic, o infirmare generală a sistemului 
protecționist nu este posibilă. 
O a doua concluzie constă în faptul că nu se poate stabili 


“nicidecum o limită teoretică pentru gradul de protecție 


îndreptăţită și că există cazuri în care și cel mai mare grad 
de protecţie poate să fie teoretic pe deplin justificat. 

Cele mai mari taxe vamale, chiar și acelea de 100% saw 
200%, asupra valorii unei mărfi, pot fi legitimate în anu- 
mite cazuri într-un mod incontestabil. 

În sfirșit, a treia concluzie a teoriei noastre este că pentru 
a decide între protecţionism și liber schimb dispunem, în 
fiecare caz în parte și pentru fiecare marfă, de un criteriu | 


cantitativ exact, care face posibilă o comparaţie între ele- ~ 


mente măsurabile. 

$ 182. Pentru claritatea expunerii noastre ne-am märgi- 
nit pină acum să demonstrăm legitimitatea . indiscutabilă 
a protecţiei pentru acel caz în care productivitatea muncii 
aferentă noii mărfi pe care voim s-o producem în ţară ar fi, 
cu toată inferioritatea ei prin raport cu străinătatea, supe- 
rioară celei mai mari productivității a muncii realizate 
pină atunci în toate celelalte ramuri ale economiei naționale. 

Dar nu este necesar să mergem atît de deparie, căci pro- 
tecția se poate legitima nu numai într-un caz extrem ca 
acesta. Într-adevăr, dacă ne apropiem de punctul cel mai 


"înalt al scării productivității, întîlnim aici ramuri de produc- 
De din ce în ce mai complicate, cuprinzind întreprinderi 


de înaltă tehnicitate și de natură foarte sensibilă (vezi și 
§ 178). 

Din cele de mai sus rezultă pentru practica economică 
următoarele: chiar dacă productivitatea muncii aferentă. 
unei mărfi noi, ce urmează a fi produsă, nu este superioară 


celei mai mari productivități a muncii realizate in țară, 
totuși constituie un avantaj producerea acestei mărfi în. 
loc de a o importa, în măsura în care ea se încadrează intre . 
tele mai mari productivităţi ale muncii realizate pînă atunci 


eene 


în țară. ` F 


289 


>clusiv pe terenul unei utilități concrete și imediate pe care | 


WEN 
ef 















ei, adică mărimea procentuală a taxei vamale în 
i g . ii , zaloarea mărfii înainte de importul acesteia. 
[i ducerea unor ramuri economice noi, a căror productivita e cate înclinat să admită o Stee de 10% ; dar 
|. a muncii să fie superioară tuturor celorlalte feluri de produc sderă absurdă“ o protecţie de 50%, sau de 100%. | 
d EE E Soe ee economice? Toată problema protecției pare astfel că. se reduce la 
II “fivităţilor. Rezultă deci, că ventru a SE r scara prod “chestiunea mărimii taxei vamale destinate să niveleze dife- 
dee E E SE i $ o ramur rența de prețuri între marfa străină şi marfa națională. 
E dea icre a P BE este indisp Acest procent al taxer vamale este într-adevăr expresia gradului 
et i „neacă în productivitatea muncii toate rami inferioritate al productiei naționale prin raport cu străină- i 
rile existente ; este suficient ca ea să figureze printre ce] E i ; | 
RE formulăm o concluzie generală în t ; 4 În această privință se obișnuiește să se argumenteze în! 
damnito. Peng boltet dacă o marfa a te d în termen felul următor: Dacă o producţie internă nu este capabilă 
d pA Tată din străinătate sau produsă în tară SC E eben să se mențină ca preț la cel mult 30% sau chiar 40% pese 
Da ritale evidentă faţă j K $ re E pp ital țară, în condiții de înferig- acela al aceluiași fel de producție străină este mai bine să 
EE SE SE alea, gradul acestei inferior Kë o lăsăm să dispară. Prin urmare, pentru protecție hotăritor 
a Kei A8 roi. Oricit ar fi de mare inferioritatea pro te gradul de inferioritate al producţiei naţionale față de 
ucției acestei mărfi în ţară, nu sînt decit două circumstant SEH t i i 
CIMEC e Ol mita, n d tot 1 arătat mai sus se înţelege 
z E 8 EE nsă, din tot ceea ce am arătat mai sus se ele 
| în ee SE aferentă „PE a acestei că această inferioritate este fără importanță din momentul 
tu în care este vorba să se ia o hotărire pentru sau împotriva, 
b) Poziţia pe care această productivitate a muncii o ocupă- rotecţiei, căci nu raportul între prețul unei mărfi în străină- 
| pe scara productivităților PE a tuturor ramurilor de productie tate și prețul ei în fară este determinant. Hotăritoare este . 
na Soe , i exclusiv productivitatea absolută a muncii realizată în |) 
Chiar dacă producția acestei mărfi prezintă cea mai mare producția internă a acestei mărfi. d 
inferioritate în vapori cu străinătatea, totuși un sistem de pro Că prețurile interioare a două mărfuri diferite sint supe- 
techie, care să facă posibilă producerea acestei mărfi în țară, rioare unul cu 20%, iar altul cu 200%, față de preţurile 
acelorași mărfuri din străinătate, aceasta este perfect indi- 


i este de-a dreptul avantajos, în măsura în care productivitatea 
| E EE activitățile cele mai pro- ferent, dacă productivitățile muncii PE aferente celor două 
mărfuri sînt egale. 


ductive ale tării 189. 
LI (ie € 5 Stă H 2 i i ` ei v PE À x A SA PE 
$ 153. Pentru a clarifica această concluzie să ne Oprim — Bineinteles că taxa vamală, care ar trebui să stabilească. 
o egalitate între preţurile externe și cele interne, va diferi 


încă puțin asupra interpretării ei: 
Ceea ce interesează, în general, cel mai mult pe acei |. mult în cele două cazuri și se va ridica la aproximativ 20% 










Progresul economic al unei țări constă nu numai Zo zt rotecți 


on 

















mărfi 











care, indiferent de orientare, se ocupă cu comerțul este gradul > 


„AL. Brentano (op. cit., p. 5): „Valoarea producției anuale va, . 
fi mai mult sau mai puţin micșorată, dacă forțele noastre productive vor fi 
retrase din producția acelor bunuri care au în mod evident o valoare mai >: 
mare decit cele în a căror producere ar găsi utilizare ca urmare a protecției CS 
statului", 

„Aceasta este o 'concepție fundamental falsă. Noi am demonstrat că 
sarcina sistemului protecționist constă tocmai într-o sporire a productivi- 
tății muncii în economia națională, că propriul lui scop este stimularea acelor 
ramuri industriale, care — la egalitate de consum al muncii — au o valoare 
evident mai înaltă, în comparație cu acele mărfuri care ar fi produse fără 
protecție vamală, 





“290 








„pentru prima și 200%, pentru cea de a doua marfă. 


Dar aceasta nu schimbă cu nimic faptul că ambele cazuri 
sînt perfect echivalente din punctul de vedere al interesului. 
pe care-l prezintă pentru economia națională. 

Mărimea procentuală a protecției vamale, destinată ega- 
lizării prețului exterior cu prețul interior, nu joacă nici un 


„rol, căci poate fi incomparabil mai profitabil a produce în 


ţară o marfă la care prețul interior să fie foarte mare față 
cu străinătatea (așa încit să reclame o taxă „exagerată 


„de protecţie), decit a produce o marfă al cărui preț interior 


291. 





pri 


















să fie apropiat de cel al străinătății (așa încit să reclam 
numai o protecție vamală foarte redusă). a 
Într-adevăr, în exemplul dat anterior, cea de a dou 
marfă nu poate să fie produsă în țară decit cu un preț tripli 
față cu străinătatea, ceea ce necesită o taxă vamală de 
200%. Şi totuși, productivitatea muncii PE aferentă e 
poate să fie foarte ridicată și să atingă, de pildă, 2.000 pe 
aur. În același timp, prima marfă, care prezintă fată d 
străinătate o inferioritate numai de 20%, și care reclamă 
taxă vamală minimală, poate să prezinte o productivitate 
aferentă a muncii PE de-abia de 800 fr. aur. În acest caz 
este infinit mai preferabil pentru economia națională a 


producă cea de a doua marfă cu o protecție de 200%, decit 


s-o producă pe cea dintii cu o protecţie de numai 20%. 
Dar chiar dacă prima marfă, care comportă o producti 


vitate mică a muncii de 800 fr. aur, ar fi fabricată în interior 
la același preţ cu străinătatea, și ca atare n-ar avea nevoie. 


de nici o protecţie, concluzia rămîne aceeași. 


Cu o formulă sumară — deși mai puţin precisă — ee: 
poate spune că este totdeauna mai avantajos pentru o ţară — 


să cultive, chiar în condiţii inferioare față cu străinătatea, 
ramurile productive decit, în condiţii mai favorabile, pe cele 
puţin productive 1%, sau încă și mai simplu exprimat: 
Mai bine să produci scump mărfuri scumpe, decât ieftin mărfuri 
jeftime 191. 

Concluziile noastre de pînă acum în favoarea protecției 
nu au nici o legătură cu teoria costurilor comparative a lui 
Ricardo. 

1 Patten (op. cit., Cap. SII, p. 198) : „Prin protectionism forța 
de producție a unei țări în ansamblul ei va fi atît de mult sporită încît statul 
va putea Să, păstreze pentru sine o cantitate mai mare din bunurile sale 
chiar dacă acestea sint mai scumpe“, 








171 Lipsa de criterii științifice în aplicarea protecţiei duce la cele mai | 


mari inconsecvențe. Este destul să amintim că Ricardo, ca deputat în 
Camera Comunelor, a votat pentru introducerea unei mari taxe de import 
asupra cerealelor! 

Din fericire, după teoria noastră nu se poate ajunge niciodată la incon- 
secvenţă. Această, teorie, în același timp precisă şi elastică, permite să sta- 
bilim exact cînd este oportun din punci de vedere strict economic să admitem 
protecţia și cînd să răminem la liberul schimb. 

Este bineînțeles că, o dată spus cuvintul economistului specialist, 
trebuie ascultate şi rațiunile politice sau de altă natură. Dar acestea nu pot 
apare decit atunci cînd concluziile pur economice au fost deja clar formulate 
(vezi $.184). 


292 









zoria noastră protechionistă este așadar valabilă, inde- jj 
pendent de infirmarea celebret teorii a lui R d ardo. Ea se / / 
sprijină exclusiv pe noțiunea de productivitate a muncii. 
Faţă cu teoria clasică a comerțului exterior, demonstra- 
tile noastre de aici au importanţă cu totul deosebită în măsura 
în care am dovedit că atunci cînd este vorba de o marfă 
care este produsă în ţară cu o mai mare productivitate afe- 
rentă, adică cu o cheltuire redusă de muncă, este perfect 
indiferent, din punctul de vedere al economiei naţionale, 
dacă ea este realizată în ţară mai scump decit în străinătate. 

Preţul în bani poate să fie oricît de mare, dacă prețul în 
muncă este mic. 

Aceasta contrazice însă cu totul afirmaţia lui Smith, 
după care o ţară trebuie să renunţe la producţia unei mărfi 
cînd aceasta poate fi creată în străinătate cu costuri mai mici 
și, bineînțeles și teza lui Ricardo care, după cum am 
arătat, cade și ea, în momentul cînd teza lui Smith cade 
(vezi $ 113). | 

Ohlin (op. cit.) face o importantă mărturisire atunci 
cînd recunoaște că exodul țăranilor din agricultură către 
industrie are ca urmare o sporire a venitului național, deoa- ` 
rece datorită lipsei de mobilitate în agricultură „venitul 
național exprimat în bunuri și servicii“ al acesteia este modest. | 
El neagă însă concluziile care trebuie trase din aceste consta- 
tări cu motivarea că nu ar trebui să urmărim un maximum 
de venit naţional atunci cînd acest maximum este realizabil 
cu sacrificii de bunuri sufletești-spirituale. Căci, prin imi- 
grarea sa în oraș, țăranul renunţă la multe valori de ordin 
spiritual. Acest din urmă fapt nu putem să-l contestăm, dar 
nu putem nici să-l socotim de importanţă hotăritoare pentru 
știința economică. 

De altfel, industrializarea ţărilor agrare nu duce la imi- 
gravea în masă a populaţiei agrare în oraşe, ci provoacă numai 
un transfer redus care, în nici un caz,nu generează tulburări 


| ale echilibrului social și naţional. 


` DarOhlin mai relevă, în legătură cu aceasta, că taxele 
vamale sint justificate în măsura în care permit menţinerea 
salariilor mari, obținute datorită organizaţiilor profesionale 
monopoliste ale muncitorilor industriali (Non-competing 
groups). 
> Această părere nu se depărtează prea mult de a noastră, 
dar analiza noastră merge mai departe și duce nu numai la 
afirmarea că taxa vamală este îndreptăţită, fiindcă oferă 


293 
























posibilitatea de a păstra salariile înalte, dar și de a obțin 
cea mai mare productivitate a muncii, care înseamnă î 
același timp salarii mari, rentabilitate ridicată și un mar 
capital specific. 

$ 184. O rezervă se impune, totuși, în fața acestor con. 
<luzii puțin prea absolute: anume că ele nu sînt influentat 
de nici un fel de considerații cu caracter social sau politic 
care desigur nu trebuie niciodată neglijate cu totul în een 
minarea problemei protecționismului. 

Ca orice analiză pur teoretică, și a noastră trebuie să e 
adapteze vicisitudinilor nesfirșit de complicate ale vieţii 

Liberul schimb cere, ca o concluzie strict teoretică rezul 
tată din principiul diviziunii muncii, ca fiecare fară să se. 
limiteze la două sau trei ramuri de producție, în care prezintă: 
cea mai mare superioritate asupra străinătăţii, sau cel mut 
cea mai mică inferioritate față cu străinătatea. 

După această concluzie — o spune de altfel și P a t t en 2” 
ar trebui ca Statele Unite să se limiteze numai la producția 
de bumbac, tutun și cereale! Sch 

Este evident că o asemenea concluzie trebuie atenuată, — eoj 
prin considerații sociale și de altă natură. ` 

Dar există o deosebire între poziția luată de doctrina / 


liberului schimb și aceea a noastră. e | 


În teoria liberului schimb se caută justificarea protec: 
tionismului prin considerații din afara domeniului economic, 
În teoria noastră, dimpotrivă, protecționismul poate fi ` 
considerat, în foarte multe cazuri, economicește legitim. 
Analiza noastră strict teoretică formulează cerința ca 
fiecare stat să-și concentreze întreaga sa forță economică 
asupra cîtorva ramuri de producție de înaltă productivitate = 
a muncii. Totuși, este de la sine înțeles că criteriul producti- 
vităţii muncii nu poate să prescrie singur unei țări realizarea — 
anumitor industrii izolate. Există concomitent ramuri in- 
dustriale integrate — industrii complementare — care în mod. 
necesar, şi indiferent de productivitatea mare sau mică a. 
muncii, trebuie să ia fiinţă alături de industriile existente 
ca o completare indispensabilă a acelor industrii a căror. 
legitimitate derivă din criteriile noastre. 
Tot astfel, ar fi de menţionat și tendința naturală de 
structurare verticală a industriilor, care poate să se impună - 
în ciuda criteriului productivității. În sfîrșit, protecționismul ` 
exagerat, pe care ar părea că-l recomandă teoria noastră, 














294 


„C-nie, Paris, 1861, p. 1. 


trebuie să fie restrins datorită unor consideraţii sociale ȘI 
Var a altora de natură străină economiei. 


o Dar, diferenţa între cele două doctrine rămîne imensă. 
După doctrina liberului schimb, protecționismul nu putea 
fi justificat decit în mod excepțional: ca o concesie acordată 
punctului de vedere social. 

După teoria noastră, protecționismul, care este justificat 
din punct de vedere economic în limitele stabilite de teorie, 
poate fi corectat şi restrins din punct de vedere social. 

După ce am pus în adevărata ei lumină fundamentarea. 
protecționismului, credem interesant să ne oprim puțin 


" asupra literaturii antiprotecționiste și să reținem citeva din: 


exagerările ei. 

Sumner (op. ci., p. 164), expunind principiul pro- 
tecționist, exclamă: „Dacă acesta nu este socialism, atunci 
nu mai există socialism“, și adaugă: „Dacă întreprinzătorii! 
cer statului să le garanteze prin taxe vamale beneficiile lor, 
de ce muncitorii nu ar cere la rindul lor să li se garanteze 
salariile“? O dată mai mult, doctrina liberului schimb alu- 
pecă spre demagogie. l 

Protecționismul însă nu garantează „beneficiul întreprin- 
zătorilor“, ci existența acelor întreprinderi care prin activi- 
tatea lor ridică productivitatea muncii naționale și o dată 
cu aceasta și salariul muncitorilor. 

Bastiat1% scrie: „Generalizarea protecționismului 
duce la comunism, după cum crisalida se transformă în 
fluture“ ; iar mai departe: „Protecţionismul nu este numai un. 
comunism ` el este chiar un comunism de cea mai rea speță“. 
Și pentru ce de cea mai rea speţă? Fiindcă „ia ceva de la cei 
care n-au pentru a da celor care au“. 

Carey 1% folosește același exemplu, dar într-un sens 
in vers. După părerea lui, adevăratul comunism este liberul 
schimb, deoarece el organizează întreținerea unei singure țări: 
Anglia, pe cheltuiala tuturor celorlalte țări! 

Acuzaţia de comunism sau socialism este, de altfel, o 
acuzație principială, care se ridică împotriva fiecărei măsuri 


= de natură social-politică, împotriva oricărei încercări de 


logică socială. 
1% Fr. Bastiat, Protection et communisme, Paris, 1840. 


1% Ch.-H. Carey, Les Principes de la Science Sociale, Guillomin et 


D 


295 



























30185. Am presupus pînă acum, în tot cursul demonstra- 
lor. noastre, că preţurile internaţionale nu se schimbă 
vezi $ 106) oricare ar D repartiţia diferitelor feluri de pro- 
tje în ţara pe care am luat-o ca exemplu. 

Ipoteza noastră mai conţinea, în mod tacit și implicit, 
o altă ipoteză: Noi nu am intenționat niciodată să cercetăm 
cum se realizează aprovizionarea unei țări cu toate mărfurile 
care-i sint necesare, S 
“într-adevăr, noi am presupus totdeauna că restul lumii 
este în stare să livreze tot ceea ce această țară utilizează din 
moment ce ea este capabilă să plătească totul, prin mărfurile 

e care le produce pentru schimb. 
“Aceste două ipoteze ale noastre: 
1. Poţi avea totul cînd ai ceva de dat în schimb; 


2. Tara mată ca exemplu nu este în siare să influențeze 

vețuvile mondiale, oricare ar fi schimbările ce s-ar petrece 

în producția ori în comerțul său extern; aceste două ipoteze 
mu sînt prea depărtate de realitatea concretă. 

Ipotezele noastre nu sînt simple abstracții, ele reprezintă 
mai degrabă situația tuturor ţărilor mici și mijlocii faţă de 
restul lumii. Concluziile pe care le-am tras din aceste ipoteze 
sînt pe deplin juste pentru această categorie de țări. 

$ 186. Dacă voim să ajungem acum la rezultate mai gene- 
sale, trebuie să facem un pas mai departe şi să ne apropiem 
și mai mult de realitate, prin introducerea unui factor de 
„complexitate. Problema pe care ne-o HUTT acum este ur- 
-mătoarea: în ziua în care, pe baza concluziilor pe care le-am 
formulat noi, toate naţiunile și toate ţările, astăzi înapoiate 
în producţia articolelor industriale, vor fi gata să realizeze 
sub scutul protecţiei produse industriale din ce în ce mai 
valoroase, care comportă o productivitate aferentă a muncii 
„din ce în ce mai:mare, ce influență vor avea aceste fenomene 
în generalizarea lor asupra satisfacerii nevoilor omenești 
și asupra evoluției preţurilor ? 

Nu este greu să se răspundă la această întrebare. În 
„ceea ce privește satisfacerea nevoilor, adică aprovizionarea 
omenirii, nu este nimic de temut, căci nu se va întimpla 
niciodată ca umanitatea, producind supracantități de bunuri 
mai valoroase (de mare productivitate a muncii), să uite pe 
«cele necesare și indispensabile vieţii. Reglarea cantităților 
„de bunuri necesare omenirii se face în chip automat cu aju- 
torul mecanismului constant al preţurilor. 


3 


-A mai demonstra astăzi legitimitatea intervenției stati 
lui este a forţa o ușă deschisă. SES 
Ar fi zadarnic să mai revenim asupra unei discuţii ne 
mate, asupra căreia nu mai există contradicţie, căci pica 
intervenţiei statului este pentru epoca noastră un Z Je 
incontestabil. "H 
În aceeași ordine de idei pot D încă menţionaţi: 
F. Russo (op. cit., p. 192): „Protecţionismul în ultimă 
analiză nu este nimic altceva decît un socialism cu SE 
jos“. Cum se vede epitetule cele mai puţin „științifice“ SC 
sînt cruţate protecționiștilor. e: S 
Cităm, de exemplu pe William Graham Sumner 
(op. cit, p. IV, prefaţă): „Protecţionismul este o subs SCH 
nerușinată de înșelătorie economică, el Ee i 
atitea grat știința și filozofia încît ar trebui tratat la fel SA 
ceilalți trişori”. Sau (p. 72): „O fabrică protejată nu este o 
industrie productivă, este o industrie consumatoare. Cu cît 
aceasta este mai importantă, cu atît este mai rău“, iar mai: 
departe (p. 79): „În regimul protecționist, «resursele natu- 
rale devin o calamitate natională și dificultățile economice | 
ale unei țări se judecă după avantajele pe care i le-a dăruit |. 
natura“. Şi tot Sumner (p. 37): „Într-o anume măsură 
protecționismul este prețul pe care cineva îl plăteşte veci wi Ae 
nului său pentru a-l convinge contra remunerare să-și om Ek 
ducă bine propria lui afacere. Acest «cineva» nu primeşte 
însă nici un echivalent“. 
Aceste ultime rînduri sînt deosebit de semnificative. Ele 
se explică prin concepţia. unilaterală despre protecționism 
privit exclusiv sub aspectul repartiţiei. Să ne mai referim 
odată la Sumner (p. 76): „Protecționismul ne făgăduieşte 
venituri şi în realitate sporeşte cheltuielile; ne promite un 
activ și ne dă un pasiv”. | 
În realitate o industrie protejată cere un sacrificiu vizi- = 
bil şi oferă unei țări un avantaj considerabil mai mare, chiar si 
dacă acesta este invizibil. 8 
| În fine, Sumner, ignorînd cu totul rolul imens al 
industriilor superioare, scrie: „Prosperitatea industriei nu 
atirnă nicidecum de natura unei sau altei industrii”. 
Pentru a încorona această comoară de citate să revenim 
la Bast i at, care susține că „vama nu diferă de hotul 
Gs i în tren o parte din fierul pe care Belgia îl trimite 
trante“. 





296 297 













lată de ce ramine numai al doilea punct al Problem, Piima consecință a acestei evoluţii va fi dar o scădere a 
are trebuie lămurit și anume acela al formării prețurilo, productivității muncii industriale şi apropierea acesteia de 
Problema, în ansamblul ei, nu este prea grea, dar prezint roduciivitatea muncii agricole 1%, 
unele elemente delicate de detaliu. Disparitatea dintre industrie și agric:ltură va dispare 
În momentul în care, grație politicii protecţioniste “ treptat ; Dee care le separă va deveni din ce în ce mai 
| : i S , ini ică (vezi . 
noilor state, industriile acestora și mai ales industriile de. mica m $ BE 
7 re bat aopa Aici apare clar, după opinia criticilor noștri, punctul cel 
mare productivitate a muncii (în special acelea care pot să 


daot W mai slab al teoriei noastre. Căci, urmărind himera acestei 
se adapteze la debușeele limitate despre care vom vorbi la ridicări continue pe scara productivităților și stimulînd în 
§ 213) vor inunda lumea cu o imensă cantitate de produse 


același timp toate celelalte țări să facă la fel, vom trebui 
industriale, în ziua aceea prețurile produselor industriale să ajungem inevitabil la o scădere generală a productivității 
vor scădea considerabil în raport cu prețul celorlalte produse: 


muncii industriale. Scara, pe care noi toţi încercăm să o 
n e See i i rcăm întrecîndu-ne, va începe să alunece ea însăşi în jos 
ȘI servicii și În special în raport cu prețul produselor agricole e ` l l 
şi al materiilor prime 194. (Vezi § 237) 


și în căderea ei ne va antrena forțat și pe noi. 
S . i “Totuşi, acest fenomen nivelator trebuie apreciat ca un 
Se înţelege de la sine că această evoluţie va fi progresivă, fapt îmbucurător, ca un simptom al unei evoluţii favorabile 
căci va trebui să fie precedată de o înmulţire continuă a mij- 
loacelor de producție industrială în întreaga lume. 


în viața omenirii, care de altfel este și fenomenul extrem de 
Preţurile produselor industriale scăzind continuu (Şi aici 


caracteristic al progresului economic modern 19%, 197, (Vezi 
S AA 
facem abstracţie de evoluţia contrară - at î 
Ă ii ar CN ge Ve Cea a çare s-a observat în 19 Este vorba aici de productivitatea muncii așa cum am definit-o 
timpul crizei mondiale), în timp ce preţurile produselor agri- `: și măsurat-o în valori de schimb, deci de o productivitate a muncii calculată 
cole şi ale materiilor prime cresci ad relativ în mS z woj în bani pentru un anumit moment și pentru un anumit echilibru interna- 
3 Sg E H ee A relat Ya 1 aceeaşi măsură, ; tional. Productivitatea industrială a muncii măsurată în unități de măriă, 
rezultă de aici că productivităţile muncii aferente acestor adică ceea ce am numit productivitatea fizică (vezi $ 58), va crește bineîn- 
mărfuri, care nu sînt altceva decit valorile mărfurilor rapor- 


țeles din ce în ce, în urma progresului tehnic al industriei, în timp ce va- 
x TERE Joareg de schimb, adică prețul fiecărei unități produse, va scădea prin raport 
tate la numărul muncitorilor care le-au produs (vezi $ 50), cu totalitatea celorlalte produse. 
A La D D E EE S = „i ` . d Im HI. Ch. Carey (Op. cit., vol. I, p. 492) : „Apropierea care se pro- 
NAE mei SI același We (vezi $ 243) PU pi ețur ile respective | duce din ce în ce SE eg Sat prime colea ale emie 
ale mărfurilor, crescînd sau scăzînd o dată cu ele. fabricate constituite indiciul esenţial al progresului“. 

1*? Într-o recenzie făcută acestui volum în „Journal of Political Eco- 
nomy“ — Jacob Viner se opune teoriilor noastre într-un mod foarte 
aprig. El socotește teoria noastră protecționistă „cu totul insuficientă“, 

„deoarece in toate analizele noastre am presupus prețurile și salariile drept 
constante. Această imputare a lui Viner este însă nefundată, căci noi am 
examinat, cum s-a văzut mai sus, ipoteza că în lumea întreagă s-ar duce o 
politică generală de protecție care ar face ca producția mărfurilor prote- 
jate să crească și prețul acestor mărfuri să scadă în chip corespunzător, 
Noi-am înfățișat, astfel, nu numai ipoteza statică a prețurilor fixe, ci şi 
ipoteza dinamică a prețurilor variabile, influențate de comerțul interna- 





194 Este demn de remarcat că acestei tendințe de scădere a prețurilor 
articolelor industriale i se opun anumite elemente care o frinează. 

Factorul cel mai importat este elasticitatea relativ mai mare a pieţii 
articolelor industriale prin raport cu aceea a mărfurilor agricole, deoarece 
consumul mărfurilor industriale este infinit extensibil, Îndată ce prețurile 
acestor articole industriale încep să coboare, piața mondială a acestora se 
extinde în chip automat, așa încît va fi posibil ca aceste prețuri să se mențină 
încă mult timp, fără să se ajungă la o nouă scădere. 


EE ui imi i Bv miar ear 


tional. 
De altfel, reducerea preturilor, ca 1 sec ` ei industria- i o e e i ; ` BS 
SE e SE geet pre turilor, ca fenomen secundar al unei industria Concluziile noastre au fost și mai consolidate în ediţia germană a 
lizări mereu mai mari și mai generalizate, va merge permanent mînă în mină = lucrării noastre și în prezenta traducere, prin dovada pe care am făcut-o 
cu o extindere a consumului de produse industriale, căci — după cum este „|. “că — chiar în cazul extrem cînd grație unei industrializări generale a lumii 


salariile și rentabilitatea din industrie ar cobori pînă la nivelul acelor din ` 


agricultură — industria, și-ar păstra” înică mai departe superioritatea ei, 
grație capitalului său specific mai mare decît acela al agriculturii. (Vezi $ 186.) 
Dă 


cunoscut — statele industriale sînt și cei mai mari consumatori de mărturi 
industriale (vezi § 240 şi urm.). 


298 299 








In 











$ 187. Dar, în orice caz, -evoluția prețurilor, care apa 
în urma marii dezvoltări industriale provocată de proteći 


tionism, nu va schimba în nici un fel concluziile trase din 


teoria noastră, 
Într-adevăr, ceea ce am recunoscut ca Just pentru o țară, 


mică sau mijlocie, care nu are nici o influență asupra for 


mării prețurilor pieței mondiale, își păstrează valabilitatea, 
și pentru un stat mare sau pentru un grup de state a căror 
politică industrială protecționistă conduce la o scădere gene- 
rală a prețurilor mărfurilor industriale. i 

Desigur, În acest caz se produce o atenuare a diferențelor: 
de productivitate; scara productivității și piramida produc-: 
tivității, descrisă la $ 65, se aplatizează, dar, cu toată această. 
atenuare, diferențele de productivitate vor continua să existe 
și va fi totdeauna în interesul unei țări să împingă producția: 
sa cit mai sus posibil pe scara productivităţii. 

„Toate concluziile noastre vor rămîne neschimbate. Numai 
cifrele productivităţii vor suferi modificări datorită evolu- 
Dei prețurilor. Protecţionismul va fi totdeauna necesar, 
însă fără îndoială nu în același grad ca acum. 

Atunci cînd diferenţele între productivităţile extreme ale- 
muncii, în cadrul uneia şi aceleiași economii naționale, nu, 
vor mai fi atit de mari cum este încă astăzi cazul, concentra- 
rea activității economice naţionale asupra ramurilor celor 
mai productive — concentrare provocată prin protecțio- 
nism — nu va mai fi necesară în același grad ca astăzi. 

Politica protecționistă va avea însă totdeauna o sarcină, 
de îndeplinit, fiindcă niciodată nu se va realiza o nivelare 
perfectă a productivității muncii în toate ramurile economice: 
industriale și agricole ale unei țări. 

După cum am arătat în prefața, noastră, ne-am abținut 
într-un mod statornic să reluăm vechea argumentare pro- 
tecționistă, de care nu am voit să ținem seamă nici măcar 
în treacăt. 

Este totuși interesant să examinăm trei argumente clasice- 
ale protecționismului, văzute prin prisma teoriei noastre - 

1. Cel dintii argument protectionist este apărarea naţio- 
nală, 

Coincidenţa face ca industriile care interesează mai mult 
apărarea națională, cum sînt anumite industrii metalurgice- 
sau chimice, să fie în același timp industrii cu > mare pro-- 
ductivitate a muncii. 


300 





D 
H 
H 
H 
f 
pe 








Înfiinţarea acestor industrii este, deci, nu numai o nece- 
sitate pentru apărare, ci în același timp și „o bună afacere“ 
pentru popor. SC l Za 

> 2. Cel de al doilea argument este protecția muncii na- z 


gionale. 


„ Henry George 1% scrie: „Adevărul este că minciunile 
protecţioniste își trag forţele lor reale dintr-un fapt impor- 
tant. Acest fapt este că există un număr mai mare de munci- 
tori decit posibilități de muncă. Pe aceasta se bazează ade- 
"vărata forță a protecționismului, iar nu în argumentele sa- 
vante ale apărătorilor săi“. 

> Acest argument al muncii naţionale nu ar avea mult 
sens în cadrul concepţiei ricardiene, după care orice muncă 
este egal de productivă. Dar el ia un sens clar și precis în 
«cadrul concepției noastre. Protecţia muncii naționale nu este 
protecția oricărei munci, ci protecția unei munci care pre- 
zintă o mare productivitate, adică a muncii de calitate (în 
:sens economic naţional). 

Ori de cite ori printr-o politică protecționistă se înfiin- 
ţează o industrie nouă nu se creează inevitabil mai multă 
muncă decit dacă această industrie nu ar exista, ci se creează 
«o muncă mai bună (superioară calitativ). 

În felul acesta, cu fiecare permutare a forțelor de pro- 
«ducţie, de la o muncă mai puţin productivă către o muncă mai 
productivă, se obține un cîștig pentru stat (vezi $ 172). 

Permutarea constituie, deci, un beneficiu național. 

Dimpotrivă,” în cadrul concepţiei muncii uniforme ca 
valoare, adică egal productive, nici o permutare nu poate 
schimba nimic în producția totală a naţiunii, deci nu poate 
fi de fapt nici avantajoasă, nici dezavantajoasă. 

În cadrul concepției noastre, dimpotrivă, sporul de bene- 
Don net al unei națiuni se. traduce printr-o- capacitate 
imai mare de cumpărare a pieţei interne, deci printr-o sporire 
efectivă a muncii în ramurile de producţie de mare valoare. 
În consecință, protecționismul sporește nu numai calitatea, 
“dar și cantitatea muncii naţionale şi produce o creștere reală 
a posibilităților ei de valorificare. l 

3. Al treilea argument este crearea unei însemnate piete 
interne. 

Citām, de exemplu, pe Hobson: „Sistemul protec- 
ţionist este o modalitate cu efecte rele, pentru că ea nu spo- 


D 


18 Henry Georgepop. cii., Cap. XXIII, p. 317. 


301 














reşte capacitatea de consum ca să o menţină la acelaşi niv 
cu producția“. l SCH 
Partizanii lhberului schimb, ca de exemplu Taussţ 
(op. cit., p. 509) pretind că prin faptul că se creează o nous 
fabrică de pinză nu se creează în același timp și o piaţă ES 
pentru desfacerea alimentelor, căci muncitorii acestei fabrici 
consumau alimente și înainte de înfiinţarea ei! Atunci e 
exportau alimente pentru a importa pînză; după aceasta 
s-au schimbat alimentele din interior cu pînza din ineno 
și astfel nu a intervenit nimic nou. | 
Nimic nu este mai fals decit acest raționament. Este 


adevărat că muncitorii fabricii de pînză consumau alimente. 


ȘI inainte de înființarea aceste fabrici, dar — adăugăm noi — 
trăiau mai puţin bine. După înființarea fabricii productivi- 
tatea muncii lor fiind mai mare și salariile lor au devenit 


mai mari. Întreaga piaţă a căpătat o capacitate de cumpărare - 


e mare, Protecționismul a creat și a dezvoltat piaţa in- 
ernă, l 


§ 188. Criticii noştri s-au străduit cu mult zel să tragă 


de aici concluzia că politica noastră protecţionistă va avea 
același caracter temporar ca aceea a lui List, avind în 
vedere faptul că diferențele productivităţilor muncii vor 
dispare curind. | 
„Această concluzie este puţin prematură! Într-adevăr 
diferenţele de productivitate a muncii arată o evoluție extrem 
de înceată, aproape seculară. Așa, de exemplu, productivi- 
tatea muncii în industrie a rămas de-a lungul intregului 
secol al XIX-lea superioară față de productivitatea muncii 
în agricultură, ` 

De altfel, criza mondială n-a făcut — cum arătăm mai 
departe (vezi $ 244) — decit să contribuie considerabil la 
întărirea disparităţii existente dintre industrie și agricultură. 

În slirșit, după cum am putut vedea exact cu prilejul 
analizei asupra structurii productivităţii (vezi $ 70 94), un 
element permanent și zreductibil al productivității muncii 
fiecărei ramuri industriale îl constituie capitalul său specific q 
Or, acest capital specific, care stă în strînsă legătură cu carac- 
terul și felul unei ramuri industriale, se modifică numai 
foarte încet. Există însă o singură posibilitate pentru ca 
influența capitalului specific asupra productivităţii muncii 
să se micșoreze pină la distrugere: aceasta ar fi coborirea 
dobinzii capitalului 4 pînă la zero, 


302 


“pistă şi prin urmare s-ar ajunge la suprimarea dobinzii capi- 
“talului i și a plusvalorii qi., atunci productivitatea muncii 
















Cu alte cuvinte: Dacă întreaga omenire ar deveni comu- 


s-ar reduce numai la munca însăși, iar diferenţele de produc- 
tivitate nu ar fi nimic altceva decit diferențe de salarii între 
diferitele ramuri de producție. 

însă, chiar în acest caz extrem, va exista totuși o impor- 
tantă remunerare a capitalului de plătit statului în calitatea 
sa de unic proprietar și unic creditor al fiecărei întreprinderi 
— o remunerare care ar fi cel puţin tot atit de mare cit impo- 
zitele. actuale. 

Un stat comunist nu poate exporta produsele sale indus-: | 
triale cu prețuri care nu ar cuprinde nici o remunerare pentru | i 
capital, căci aceasta ar echivala cu a pune gratuit la dispo- | | 
ziția străinătății toate fabricile sale. i 

În acelaşi mod, chiar în ipotezele cele mai bizare, dife- 
rențele între salarii vor exista mai departe, ca și diferențele 





e 


SEN ia d 

de productivitate a muncii. E 
, i i Se ep pi 

§ 189. În plus, expunerile noastre permit unele concluzii 2 
lămuritoare asupra interpretărilor care s-au dat pînă acum i 


unor anumite faze importante ale evoluției economice și 
sociale. ; 

De pildă, naşterea și dezvoltarea burgheziei în țările 
agricole și înapoiate din punct de vedere industrial sau în K 
tările care se află sub influența capitalului străin, au preo- 
cupat diferiți oameni de știință și le-au dat ocazia să constru- 
iască teorii, dintre care cea mai remarcabilă este aceea a lui 
Werner Sombart*. 

„Fenomenul prolecționist“ întovăvășește în aproape toate i 
țările „evoluția burgheză“, pe care Sombart a descris-o . ap 
intr-un mod devenit clasic. Dar, după vechile idei economice | i 
clasice, s-ar părea că burghezia ar impune fiecărei țări, în 
faza incipientă a capitalismului industrial, sacrificii imense 
in favoarea ei exclusivă, ceea ce ar duce din punctele: de ` 
vedere sociologic și istoric la concluzii într-adevăr extraor- | 
dinare, căci ar da acestei clase un caracter direct exploatator 
și parazntar. 


ia 














* Antorul se referă la cunoscuta, lucrare a economistului german Werner 
'Somtart, Le bourgeois — contribution à l'histoire morale et întelectuelle de 
“Phomme économique moderne, trad. din limba germană de dr. S. Janke- 
łevich, Payot, Paris, 1926 (n. Tradi, 


303 


A 


AN 
DH pe 
H 












Adevărul este însă, pe baza expunerilor noastre, cu totu 


altul. 
Noi credem că am dovedit că în faza de început a capita: 


\ de durata acestei faze, o țară are un ciștig economic concret, 


pentru viața și progresul lui. Rezultă, astfel, că dezvoltarea: 
imprimată de burghezie unei naţiuni, departe de a fi contrară 
intereselor sale, coincide cu scopurile ei cele mai legitime. 

De altfel, dacă teoria clasică ar fi justă, ar însemna că 
„societatea burgheză“ ar fi făcut din popoarele moderne 
obiectul unei exploatări atroce, unei tiranii dintre cele mai 
odioase pe care le-a cunoscut vreodată lumea. 

Dimpotrivă, dacă teoria. dezvoltată de noi este valabilă, 
atunci ea reprezintă în același timp o rectificare istorică de 
cel mai mare interes pentru sociologul și istoricul societăți} 
burgheze. 


4. BENEFICII SI PIERDERI NAȚIONALE 
CA URMARE A VARIAȚIILOR PRODUCTIVITĂȚII 


$ 190. Principiul clasic al doctrinei liberului schimb — care 
pretinde să fie nu numai un postulat, ci în același timp și 
un rezultat — se bazează pe ipoteza că sub dominaţia libe- 
rului schimb fiecare naţiune își plasează capitalul și munca: 
in întreprinderile care sînt pentru ea cele mai avantajoase. 

Noi credem că am reușit să clarificăm cu succes problema, 
pe*ce se bazează folosul unui popor obținut în producție și 
pe ce nu se bazează. Am recunoscut că există un unic criteriu 
decisiv pentru a aprecia folosul efectiv al unei ramuri de 
producție: acesta este productivitatea muncii sale. 

Deci, care este sub acest aspect situaţia diferitelor popoare 
ale globului pămintesc? 

Există popoare care produc mărfuri de mare valoare: 
peste propriile lor trebuințe și exportă aceste mărfuri, în 


304 





irăinătate ` există și alte popoare care produc foarte puține 
au aproape de loc asemenea mărfuri și le importă din străi- 


pătate. 


© Pentru cele dintii, productivitatea medie a muncii pe: 
cap de muncitor este mult mai mare decit pentru celelalte.. 

Fiecare ţară are deci un anumit nivel mediu al producti- 
pităţii muncii, care constituie un element capital al structurii: 
sale economice (vezi $ 67). Într-o reprezentare grafică pe 
harta lumii, toate ţările s-ar putea desemna ca niște platouri: 
cu altitudini diferite, după media productivității medii a. 
muncii fiecăreia dintre ele 1%. 

În această reprezentare, America, Anglia și Belgia ar fi 
platouri foarte înalte pe cînd țările Orientului și ale Extre- 
mului Orient ar fi platouri foarte joase, aproape cìmpii "09. 

Altitudinea medie (media ponderată) a tuturor acestor” 
platouri ar constitui într-adevăr nivelul general al produc- 
tivităţii muncii omenești (vezi § 68 și nota detaliată de la. 
$ 112). 

După doctrina liberului schimb, repartiția muncii pe 
întreaga omenire, datorită protecției vamale, are loc astfel: 
încît media altitudinii productivității muncii omenești se 
află mai jos decit s-ar afla într-un regim general realizat 
al liberului schimb. Așadar, protecţia vamală constituie: 
pentru popoare un obstacol care le împiedică să activeze: 
în modul cel mai avantajos. | 

$ 191. Credem că am demonstrat — și vom reveni în 
acest sens mai tirziu — că, dimpotrivă, graţie protecției 
vamale acordată ţărilor cu o slabă productivitate a muncii, 





199 Fiindcă e vorba de o comparație internațională, este natural ca, 
media productivităţii muncii fiecărei țări să fie exprimată şi aici, ca de altfel! 
în tot cuprinsul acestei părți a volumului nostru, pe baza preţurilor interna- 
tionale, adică să avem de-a face cu productivităţi PE, 

200 În felul acesta s-ar obține o reprezentare mai adecvată a structurii 
economice a lumii, decit aceea dată printr-o celebră hartă în relief, așezată, 
la intrarea, Ligii Naţiunilor, în care se reprezintă importanța, barierelor” 
vamale în forma unor ziduri de o înălțime proporțională cu taxele vamale: 
ridicate la frontiera fiecărei țări, E 


305 















“aceste ţări abia atunci obțin posibilitatea și libertatea să-și n aparență. Căci, în timp ce Anglia ic caca maximum de 
ridice nivelul mediu al productivităţii muncii lor 202, Za “productivitate a muncii, deoarece proc uce numai marfă. 
De altfel, chiar în industrie este mai ușor să fundezi d care comportă. cea mai mare ia Mn afer sui S SEN 
nouă ramură mai productivă decit cea veche, decit să sp (postav), Portugalia este foarte Ge e i uctivita A 
“ești productivitatea unei ramuri deja existente. maximă a Muncii e, deoarece E EE d 
Dimpotrivă, liberul schimb, împiedicînd aceste țări să-și o mai mică productivitate a muncii (vinu S EE SE GE 
“sporească nivelul productivității muncii lor, constituie pentr Astfel, din punctul de vedere al ansamblului ambelor țări, 

ele un regim de constrîngeve. soluja liberului schimb nu este o soluție E EE 8 
De aceea, putem spune cu alte cuvinte: Sistemul protec $ 193. Pentru a aprecia just Vasa ee ari SE 
Äiomist înseamnă libertate; Liberul schimb, constrîngere. cumpără din străinătate trebuie (vezi d 173) e GE Se 
$ 192. S-ar putea exprima temerea că acele țări care în același timp, mărfurile de schimb pe E pipa vana o 
„grație factorilor naturali sau istorici, au atins deja un nivel va exporta în compensație. Numai GE va putea be l 
superior de productivitate a muncii ar putea să reducă nive- de ambele operații luate mmm cuna; = açana se cumparare 
Jul productivităţii prin părăsirea unora dintre industriile și EN pentru schimb — ca despre o soluţie economică. 

lor, care sînt handicapate de ramurile industriale ale state. opuma. ` . Po E R 
lor protecționiste. Astfel, prin protecționismul industrial Or, din acest punct de oe Ai pa ue E 
al statelor agrare, nivelul platourilor (vezi $ 190), care repre- marfă de o mare prodno a e ă e EE Ge E 
zintă productivitatea medie a țărilor industriale, ar putea o produce SINGUTA. SL VU, ES a l TP e a EL SOL CMS IE 
și pe care îl plătește cu postavul ei, adică printr-o marfă 


fi comprimat. Se Eeer Ce Productivitate 
Aceasta este o obiecţie foarte serioasă, care merită să fie de mark EE EE 


Uz 





examinată îndeaproape SS medie a Angliei (pe care am presupus-o că își limitează acti- 
e NEEN y e S = Avec iata e a mărfuri: av şi vin) 
Pentru clarificare, să reluăm exemplul clasic al Portu- — vitatea o ați pe E SE H SE 
galiei și al Angliei (vezi § 121 ȘI urm.). S este deci mare, că atinge nivelul p A D' muncii. 
Într-un regim de liber schimb s-ar produce numai postay =° aferente postavului. i "A o mics prodig 
în Anglia, iar în Portugalia vin, deoarece postavul portughez = | Dimpotrivă, Portuga la consuma T cu i S D Kos 
n-ar putea să reziste concurenței postavului englezesc, iar tivitate SE SE E ȘI-A EE 
d i g . x x n y ` b; 4 ha a este c r d 
vinul englezesc n-ar putea suporta concurența vinului por- postav, pe. care 1 AIM Borca Hn angsa si 1 pate; dueta 
tughez. : său (de o mică productivitate aferentă). Aşadar, productivi- 


tatea medie a Portugaliei (a cărei activitate economică am 
presupus, de asemenea, că se limitează la cele două mărfuri : 
postav și vin), este redusă, fiindcă ea atinge nivelul produc- 
tivității muncii aferente vinului. 
Soluţia liberului Schimb este, deci, departe de a fi — cum 
pretinde această doctrină — o soluție ideală pentru amândouă 


Această soluție, cum am arătat deja (vezi $ 129), pare 
să fie o soluție optimă pentru fiecare din cele două ţări, 
căci ambele sint astfel aprovizionate cu postavul cel mai 
ieftin și cu vinul cel mai ieftin. Dar soluţia este optimă numai 

201 S-ar putea ridica aici obiecţia că, în țările agricole, cu toată facul- =O o) iğrile 
tatea industriei de a ridica considerabil productivitatea muncii lucrătorilor aO E Dee Go DE ës? trece sut regim de 
pe eare îi întrebuințează, influența acestei ridicări asupra nivelului mediu ee § 194. Să examinăm acum ce se petrece sub un reg 
al productivității muncii unei țări nu este prea mare, din cauza numărului 2 protecție. 


„Prea mic de latcrători industriali și că, dimpotrivă, cînd agricultura își ridică Sub un astfel de sistem protectionist, în care un regim 
prin perfecfionări tehnice, chiar într-o măsură mai slabă, productivitatea 





esa T ător ar permite Portugaliei să-și compenseze 
muncii ei, influențează mult mai mult nivelul mediu al țării, avînd în vedere e A vamal corespunzător ar permite T ori od y A ta p ontru 
“marele număr al muncitorilor săi. io  imferioritatea ei față de Anglia și să producă postav pentru 





Această obiecție este foarte exactă; din nenorocire însă, progresele 
agriculturii sînt infinit mai lente din cauza capitalului său principal, pămîntul, 
limitat prin însăși natura sa și din cauza inerției sufletești a elementelor 
rurale, 


consumul său, ar rezulta următoarea situaţie: Se 
Anglia ar continua să consume postavul cel mai ieftin 
și vinul cel mai ieftin, pe care l-ar cumpăra din Portugalia.. 


307 
306 



















În Portugalia însă situația ar fi diferită. Portugalia à 
«continua să consume vinul său, dar în ceea ce privește posta 
și-ar fabrica singură toată cantitatea de care are nevoie. 


Aparent această soluție nu este optimă, căci în Portugalia 


nu se consumă postavul cel mai ieftin, care s-ar putea obtine 
ci se consumă postavul portughez care este mai scump. 

Dar care este situaţia din punct de vedere al economiei 
de muncă? Pentru a produce postav în Portugalia este nevoie 
ca un număr Ap de muncitori să se consacre producţiei posta- 
vului, retrăgîndu-se din producţia vinului. 

În loc de a continua un schimb defavorabil, exportind 


vin contra postav, Portugalia produce postavul în interiorul 


țării și continuă să producă vin pentru consumul său intern. 

Productivitatea medie a Portugaliei nu mai este atunci 
Productivitatea aferentă vinului, ci o productivitate superioară, 
situată între aceasta din urmă și productivitatea aferentă posta- 
vului. l 

In felul acesta regimul de 
Javorabil acestei ţări. 

Dar oare acest regim este nefavorabil Angliei? Ce se 
petrece în același timp în Anglia? Producţia postavului a 
trebuit să fie redusă cu cantitatea consumată pînă atunci 
de Portugalia. Un număr de muncitori rămîne liber pentru 
alte ocupaţii, pe cînd restul muncitorilor englezi continuă 
să producă postav pentru consumul intern. 

Modificarea productivităţii medii a Angliei, deci și a pro- 
ductivităţii ansamblului format de cele două ţări, depinde 
atunci exclusiv de activitatea care va fi desfășurată de către 
numărul Ae de muncitori care rămin liberi prin scăderea 
producției de postav a Angliei. 

Și atunci, se pot prezenta trei cazuri: 

a) dacă acești muncitori englezi se consacră unei noi acti- 
vități a cărei productivitate a muncii este superioară aceleia 
a fabricării postavului, atunci productivitatea medie a Angliei 
se ridică. 

ln acest caz, prin protecţionismul aplicat în Portugalia 
se ridică în același timp și productivitatea medie atit a 
Portugaliei, cît și a Angliei. 

b) Dacă muncitorii englezi rămași liberi se reprofilează 
într-o nouă ocupaţie, a cărei productivitate a muncii este 
inferioară celei a fabricării postavului, atunci Droductivilatea 
medie a muncii în Anglia scade. l 


protecție în Portugalia a fost 


308 


= 


Dacă, totuși, această ocupaţie de mai mică productivitate 
u'se află sub o anumită limită inferioară, atunci, deși produc-— 
tivitatea medie a muncii în Anglia a scăzut, poate exista. 
` o compensație în sporirea productivității muncii în Portugalia, 
așa încît pentru ansamblul celor două ţări productivitatea: 
medie a muncii rămâne cu toate acestea superioară aceleia care 
se va realiza în regimul hberului schimb. 

Cu un cuvint: atita vreme cît noua activitate a celor 
Ae muncitori englezi rămași liberi se situează deasupra unei: 
anumite limite, ridicarea productivității muncii a celor Ap- 
portughezi este superioară pierderii de productivitate a 
muncii celor Ac-englezi și anume astfel că beneficiul dintr-o: 
parte reprezintă mai mult decit pierderea din cealaltă. 

c) În cazul contrar, în care această limită inferioară este 
depășită, pierderea este mai mare decit beneficiul și intervine 
pentru ansamblul celor două țări o scădere a productivităţii 
medii a muncii. 

$ 195. Atunci, unde se află această limită menţionată: 

de noi care separă cazul b de cazul c? 
Putem da uşor o primă indicație. Într-adevăr, în momen- 
| tul în care acei Ap muncitori portughezi produc cu o producti- 
vitate a muncii mai mică aceeași cantitate de postav ca acei 
Ae muncitori englezi (ipoteză care este foarte naturală, avînd 
în vedere superioritatea industrială a Angliei și în ciuda 
exemplului tendenţios al lui Ricardo) (vezi $ 131), rezultă 
în mod necesar că numărul Ap de muncitori portughezi 
este mai mare decit numărul Ae de muncitori englezi, așa 
încît muncitorii deveniți liberi în Anglia Sînt mai numeroși 
decât muncitorii deplasați către ocupații mai productive îm 
Portugalia. l 

De aici rezultă că, în cazul în care, prin reprofilare, Ae- 
muncitori englezi ar fi coborit pe scara productivității 
muncii (reprofilare negativă), exact în aceeași măsură în 
care muncitori portughezi s-ar fi urcat pe această scară 
(reprofilare pozitivă), pierderea primilor cauzată de reprofi- 
lare ar fi mai mică decit ciștigul ultimilor. Pentru ansamblul 
„celor două țări tot mai rezultă, întotdeauna, un mic avantaj, 
iar productivitatea medie a muncii acestui ansamblu ar fi 
„atunci ceva mai ridicată. 

„ Așadar, atunci cînd o ţară agricolă își protejează indus- 
` tria, pentru ansamblul celor două ţări (agricolă și industrială), 
rezultă că influența protecţionismului este egală celei a 
„liberului schimb, sau chiar puţin superioară atita vreme 























«cit progresul calitativ pe scara productivității muncii 
a muncitorilor agricoli din ţara agrară, (Portugalia), atra, 
„după sine un mic regres calitativ al muncitorilor industriă 
din ţara industrială (Anglia), care au trebuit să se reprofileze 


$ 196. Această concluzie are o foarte mare importanță. 
Într-adevăr, ridicarea productivității muncii este pentri 
ţările înapoiate — atunci cînd acestea trec de la agricultură 


la industrie — de o asemenea importanță încît reprofilarea 
“pozitivă pe scara productivității este considerabilă. Rezultă. 
de aici, că scăderea eventual negativă pe scara productivi. 
tății, pe care o suferă în același timp țările industriale, poate 
să fie foarte importantă, fără ca să se producă o pierdere 
netă pentru ansamblul ambelor țări, sau, mai bine spus, 
pentru omenire în general 202 . | 

$ 197. Am citat în altă parte (vezi $ 173) pasajul în 
“care J. Stuart M i 1] recomandă țărilor care nu pot să producă 
tot atit de ieftin cît concurența lor, să părăsească ramurile 
„de producție respective și să folosească munca disponibilă 
Și capitalul disponibil pentru „o altă“ producție. 

Această recomandaţie vizează țările înapoiate care, voind 
să treacă de la o productivitate mai mică a muncii (agricole) 
la cea superioară (industrială), nu sînt capabile să susţină 
„dintr-o dată concurența cu țările industriale. 

Am examinat anterior dacă și în ce mod această recoman- 
date poate să fie urmată de aceste țări ($ $ 173 și 178). 
Explicaţile noastre de mai sus ne permit acum afirmaţia 
„că această recomandaţie „de a produce altceva“ trebuie 
făcută ţărilor industriale, al căror debușeu va fi restrins 
prin industrializarea ţărilor noi. i 

‘Pentru țările înapoiate tendința de a ridica productivi- 


“tatea muncii lor este ceva de la sine înţeles și se situează în 


„matura lucrurilor“, încît nu se poate recomanda în mod 
ușuratic acestor țări să renunțe la desfășurarea unei activi- 


“tăți de mai mare valoare, spre a găsi „altceva“. 


Dar, dacă — după cum am arătat — în urma acestei 
tendințe naturale și irezistibile țările industriale pierd, cel 
puțin momentan, o parte a piețelor lor de desfacere și le 


20% N-am putut insista îndeajuns asupra importanței acestei concluzii: 


ansamblul celor două țări nu ajunge în mod necesar, așa cum se crede, la 


un maximum de producție sub regimul liberului schimb ci, dimpotrivă, 


„există mai multe șanse de a se realiza producția optimă pentru acest ansamblu 
:sub un regim de protecție. 


310 


oe un număr de muncitori disponibili, atunci pentru 


este țări se pune problema să caute „altceva“. 
Ceea ce ne preocupă aici este să subliniem că, desigur, 
“constituie o chestiune a țărilor care își pierd progresiv debu- 
seele lor, să se profileze pe acel faimos „altceva“, iar nu 
o chestiune a ţărilor care se industrializează treptat, care: 
au dreptul natural să-și ridice productivitatea muncii lor: 
roducînd cel puţin atitea mărfuri industriale cît necesită: 
- satisfacerea Det interne). (Vezi $ 208). 


5. IMPORTUL, EXPORTUL ȘI BALANȚA COMERCIALĂ, 
DIN PUNCTUL DE VEDERE AL PRODUCTIVITĂȚII MUNCII. 


ş 198. Dacă aplicăm noţiunea calităţii (productivitatea. 
muncii) asupra importului și exportului unei ţări, ajungem 
la rezultate cu totul noi asupra comerțului exterior 20, 

Dacă P reprezintă valoarea producţiei unei ţări, E va- 
loarea exportului și I valoarea importului, atunci rezultă. 





pentru valoarea consumului intern formula: P -+ I— E. - 


ZC 





203 După Taussig (op. cit., p. 504), pentru a stabili dacă un articol: 

este realmente mai scump într-o țară decit în alta nu există decit un singur: 

| criteriu hotăritor și anume: nivelul productivității muncii aferente articolelor- 
| de export. 

Taussig se întreabă, de pildă, dacă mobilele sînt realmente mai ief-. 
tine sau mai scumpe în America decit în Germania. „Răspunsul depinde de. 
eficiența muncii americane care le produce, ...... dacă munca americană 
este fot atît de eficientă în acest domeniu cum este la mărfurile de export,. 
| atunci mobilele americane nu ar trebui să fie mai scumpe“, 
lar mai departe: 


„Principiul este următorul: mărfurile interne la care munca țării 
i atinge același grad de eficienţă, ca în producția mărfurilor exportate, vor fi. 
relativ ieftine, în aceeași măsură sint relativ ieftine mărfurile exportate“. 





Cu alte cuvinte adevărata „monedă naţională“ este productivitatea muncii pi 
mărfurilor de export. Cu această productivitate a muncii se măsoară în mod ` 
corect avantajul relativ cu care o marfă se produce în țară sau se cumpără, 

„din străinătate. Mărfurile produse în interior cu o eficienţă (productivitate 
a muncii) mai mică decit eficiența (productivitatea muncii) aferentă mărfu-- 
rilor de export sînt mai scumpe și este mai bine să fie importate. Dimpotrivă, 
mărlurile care se produc în interior cu o mai mare eficiență (productivitate 
a muncii) decit aceea aferentă mărfurilor de export sint ieftine și este 

" mai bine să fie produse în ţară. 


inginer a Pi Sera geg 
i e PS Kn cA ` 


lată noţiunile „scump“ și „ieftin“ în formularea lor exactă: această. 
+ formulare corespunde și noțiunii muncii naționale productive sau mai puțin. 
< productive. i 


Bi 
EX 


311 

























Notînd: pg productivitatea medie generală a ţării, 
productivitatea medie aferentă mărfurilor de export ag A 
„productivitatea medie aferentă mărfurilor de import, atunci 
-se pot distinge în structura economică a unei țări două sa 
“trei cazuri tipice. m, E 

$ 199. Avem în primul rind cazul Angliei și al ţărilor 
rindustriale, care importă alimente și materii prime (ambele 
Ae mică productivitate a muncii) și exportă mărfurile 
unei foarte dezvoltate industrii (cu o mare productivitate 
a muncii); în ceea ce privește producţia lor proprie (în cea 
“mai mare parte industrială și în cea mai mică parte agricolă), 


vea se plasează între cele două trepte ale productivității munch, 


Situaţia economică a acestor țări se poate exprima prin 
“formula : 


pe > pg > pi 


La schimbul unui cuantum mediu al exportului contra 
“unui cuantum mediu al importului o astfel de ţară are, 
«deci, un avantaj pozitiv şi concret, fiindcă obţine contra mărfu- 
'zilor de mare productivitate a muncii mărfuri de o foarte 
"mică productivitate a muncii 2%. 

Tendinţa naturală și semnul progresului unei asemenea 
'țări este — făcînd abstracţie de consumul său interior — 
de a mări din ce în:ce mai mult diferența (pe— pi), dintre 
productivitatea medie a exporturilor sale și aceea a 
importurilor sale (exceptind consumul intern). | 

Calitatea exportului și importului unei țări poate să fie 
„apreciată, în mod cu totul aproximativ în statistici şi anume 


„prin proporția pe care o iau articolele fabricate de mare cali- — 


“tate economică în ansamblul exportului și importului.. 


“zînd de condiţiile schimbului internațional și în al doilea rînd de eficiența 
muncii sale în producția mărfurilor de export“. 

lar, în alt loc, același autor scrie: | 

„Cauza determinantă a nivelului general al veniturilor bănești și al 
salariilor într-o țară trebuie căutată în industriile sale de export“. 

(Vezi mai sus și nota «de la $ 173). 


312 











“Această participare 2% a fost pentru anul 1935: 














Tara Export % | Import % 
Marea Britanie 74 16 
i Germania 65 17 
Franţa 62 18 
| Belgia 50 27 
Statele Unite ale Americii 44 22 











Se vede din aceast tabel ce mare avantaj obțin aceste 
țări din calitatea economică superioară a exportului lor și 
din calitatea economic inferioară a importului lor. 

În cazul în care diferența de calitate (pe — pi) nu poate 
fi mărită, atunci rămîne de sporit valoarea absolută a comerțu- 
lui exterior (importul și exportul) în același timp și în aceeași 
măsură deoarece cu fiecare creștere a exportului și importului 
crește şi, diferența care înseamnă avantajul național — bine- 
înțeles: evaluată în economie de muncă *%. 

Această din urmă observaţie este de cea mai mare impor- 
tanță. Creșterea schimburilor cu străinătateă apare, în anu- 
mite condiţii, ca un avantaj pozitiv pentru o țară. Spre 
deosebire de mercantiliști, noi nu vedem cîștigul pe care îl 
aduce comerțul exterior în excedentul exportului față de 
import, ci punem ipoteza unei complete egalități valorice 
între export şi import și constatăm că comerțul exterior, 
„pentru ţări de tipul celor luate în vedere (ca Anglia), închide 
în el un avantaj pozitiv, care crește atunci cînd cifra abso- 
lută a acestui comerț se ridică. 

Nu este deci de mirare că economiștii englezi au preamărit 
avantajele comerţului exterior; pentru țări ca Anglia, care 
-o exportă:produse industriale și importă materii prime 27, co- 
© merțul exterior aduce cu sine un avantaj pozitiv și permanent. 


205 Procentele care urmează au fost calculate de noi după „Statistisches 
Jahrbuch“ al Germaniei pe anul 1936, p. 138. 

206 Avantajul național este bineînțeles măsurat prin economia de muncă 
{vezi nota de la $ 112). 

27 În lumina acestor constatări ia un aspect straniu următoarea afir- 
maţie a lui Bastiat: „Țările a căror inferioritate industrială este cea 

mai mare at cîştiga cel mai mult în regimul unui schimb liber” (4). 

Bi 


313 











$ 200. Să examinăm acum dacă putem trage aceeaș : 


concluzie pentru celelalte tipuri de țări. 
Al doilea tip, opus celui dintii, este acela al țărilor agri 


cole, cum ar fi Rusia şi România, care exportă cereale, materii, 


prime ca lemnul etc. (toate cu o mică productivitate a nituncii) 


și importă articole industriale (cu o mare productivitate a ` 


muncii). 

Producţia lor proprie, în cea mai mare parte agricolă și, 
numai în mică parte industrială, se plasează între cele două. 
trepte de productivitate stabilite mai sus. Situaţia econo- 
mică a acestor ţări se poate exprima în formula: 


pe < pg < pi 


La schimbul unui cuantum mediu de mărfuri exportate 


cu un cuantum mediu de mărfuri importate, ţara suferă, . 


deci, un dezavantaj evident, căci obține contra unor mărfuri 
de mică productivitate a muncii mărfuri de mare producti- 
vitate a muncii (Vezi § 80). 

Tendința naturală a unei asemenea țări și un semn al 
progresului este (consumul interior răminînd stabil) ca di- 
ferența (pi — pe) dintre ambele productivităţi medii ale 
muncii să se reducă din ce în ce mai mult. 

Pentru a reduce această diferență trebuie ca ţara să ex- 
porte, din ce în ce mai mult, mărfuri de cea mai mare produc- 
tivitate a muncii și să importe, dacă este posibil, mărfuri 
cu o mai mică productivitate a muncii aferentă. 

Dacă această diferenţă de calitate (pi — pe) nu poate 
fi redusă nu rămâne nimic altceva decît să se comprime cifre 
absolută a comerțului exterior (importul și exportul în același 
timp şi în aceeași măsură), deoarece cu fiecare reducere æ 


exportului şt importului se reduce și diferența, care înseamnă: 


pierderea (sau mai precis, dezavantajul național). 

$ 201- Carey %8 face observația următoare: Liberul 
schimb recomandă ţărilor înapoiate să nu cheltuiască pentru 
a-și construi o dată pentru totdeauna fabrici și industrii, 
ci să continue a produce „orbește“ mărfuri industriale de 
mică valoare. Cu acest sistem, Irlanda pierde într-o săptă- 
mină un cuantum mai mare de muncă decit i-ar trebui „o 
dată pentru totdeauna“ ca să-și creeze instalațiile industriale 
moderne, care ar putea să-i sporească producția: tot astfel 
Portugalia și Turcia pierd într-o singură zi mai mulţi bani 


28 Ch.H. Carey, Op. cit, vol. HI, p. 51. 


314 








unei industrii naționale a postavului. 

` “Este desigur multă exagerare în afirmaţiile lui Care ey. 

Dar nu este mai puțin adevărat că, dacă luăm exemple concrete 
pentru a verifica concluziile lui Carey, ajungem la rezul- 
tate foarte interesante. 

Să considerăm, de pildă, cazul industriei textile în Ro- 
mânia. Aceasta întrebuința în 1927, în cifre rotunde, 30. 000 
de muncitori, dintre care fiecare realiza anual o producţie 
netă de 2. 000 franci elveţieni, adică în total 60. 000. 000 de 
franci elveţieni. Valoarea capitalului investit în această 
industrie era de 86. 000. 000 de franci aur. . 

Dacă această industrie nu ar fi existat, fiecare dintre 
cei 30 000 de muncitori ar fi putut produce într-o altă ramură 
de producţie numai 750 de franci elveţieni, avînd în vedere 
că productivitatea muncii în medie pe ţară atingea aproxi- 


mativ această cifră; deci ei ar D „produs î în total 22 500 000 


de franci elvețieni. 
Rezultă de aici că existența industriei textile asigură 
economiei naționale un cîștig net anual de 60 000 000 — 
22 500 000 = 37 500 000 de franci elveţieni, adică 44% sau 
aproape jumătate din capitalul investit în această industrie. 
Rezultatul este concludent. 
Dacă România nu ar fi avut mici o industrie textilă, ea ar 


fi pierdut în doi ani tot atât cît i-ar fi trebuit să-şi creeze toate | 


instalațiile necesare peniru existența acestei industrii. 

$ 202. Ar trebui să adăugăm demonstraţiei noastre și 
constatarea că însăși construirea unei fabrici, adică consti- 
tuirea capitalului naţional industrial, înseamnă. activitate eco- 
nomică foarte profitabilă pentru naţiune. 


Într-adevăr, construirea unei fabrici, în măsura în care 


aceasta constă. din materiale și mașini de proveniență indi- - 


genă, este rezultatul activității mai multor industrii națio- 
nale și anume: industriile de ciment, cărămidă, lemn, fier, 
mașini și, în fine, a industriei construcțiilor. Însă toate 
aceste industrii prezintă o înaltă productivitate a muncii, 
care depășește cu mult media productivității muncii pe 
țară, mai ales cînd aceasta este influențată de către produc- 
tivitatea muncii atit de slabă a agriculturii. Prin urmare, 
construirea unei fabrici este prin ea însăși o operaţie foarte 
profitabilă pentru economia națională. 

lată de ce pentru o ţară rămasă în urmă constituirea 
capitalului industrial nu, este o problemă atît de dificilă 


315 


decit le-ar trebui pentru a-și realiza instalațiile necesare 








mm 






și nu reprezintă un „sacrificiu“, după cum susține teoria 
clasică. Dimpotrivă, edificarea mijloacelor de producție na- 


țională oferă chiar o excelentă ocazie pentru dezvoltarea Ei 
activitatea industriei metalurgice și de construcții, deci œ 
ocazie pentru o bună valorificare a forțelor de producție ` 
ale unei țări, care pînă atunci avuseseră parte numat de 


o valorificare mediocră. 


$ 203. În astfel de condiţii, comerțul exterior nu mai 


oferă nici un avantaj. Chiar dacă, pentru țări de tipul citat 
(ca de exemplu Rusia), exportul este tot atit de mare ca 
importul, comerțul exterior reprezintă mai curînd un rău 
necesar, care numai cu greu poate fi ocolit. 

Acesta este un fenomen constant dezavantajos 20%, care 


„ar trebui restrins atit cît este posibil 210, 


Este, dar, foarte natural ca în aceste tări (de tipul Rusiei) 
oamenii să nu împărtășească entuziasmul pentru comerțul 
exterior, care este obligatoriu în țările din primul tip (ca 
Anglia). 

Contrariul ar fi lipsit de sens, deși acest contrariu se 
întîmplă adesea. 

$ 204. În aceste țări agricole de care vorbim, știința 
economică — ca orice produs nobil — este şi ea o marfă 
importată, în consecință nu o știință națională. Ea este 
știința „celorlalți“ și anume tocmai a acelora care se găsesc 
intr-o situaţie economică opusă şi care, într-un mod cu 
totul natural și inconștient, generalizează doctrina avantajelor 
comerțului exterior; acestea nu sînt totuși general valabile, 
ci proprii numai unor țări. 

Noi sintem conștienți că dintre toate afirmațiile îndrăz- 
nețe (care nu lipsesc în lucrarea noastră H tocmai cea enun- 
țată mai sus reprezintă culmea cutezanței. 

Dar, concluziile noastre nu sînt decît urmarea logică și 
naturală a utilizării noțiunii de calitate (productivitate a 
muncii) pentru aprecierea importului și exportului; aceasta. 





29% O vagă urmă a acestei idei am găsit-o numai la Hecht (op. cit.) 
care, vorbind de distincția esențială între munca calificată și cea, necalificată, 
ajunge la concluzia justă că pînă şi excedentul exportului asupra importului 
poate ascunde o pagubă pentru națiune. 

0 G, Schmoller, Allgemeine Volkswirischafislehre, II, 194, p. 607: 
„Ei (partizanii liberului schimb) uită că un comerț liber, necondiționat, între 
toate țările într-adevăr favorizate de natură și de evoluția istorică, aduce 
dezvoltarea debușeului şi o înflorire economică crescîndă, dar pe cele mai 
sărace, vitregite de natură, el poate să le priveze ușor de mica lor industrie 
și în unele circumstanțe chiar de o parte din populația lor“, 


316 





'zăruncină concepția dominantă, după care se consideră numai 


echilibrul valorilor de schimb în totalitatea lor. În expunerile 


noastre, nu numai diferenţele pozitive sau negative din ba- 
: Janta comercială joacă un rol; ceea ce contează, peniru bună- 
starea şi progresul unei tări, este şi calitatea economică, adică 


voductivitatea muncii afereniă mărfurilor importate sau ex- 


> portate. 


-| § 205. Cum trebuie să concepem, în cadrul acestor ade- 
văruri, noţiunea de balanţă comercială? SEN 
Noi nu vom discuta decit cazul normal, adică acela în 
care balanţa de plăţi a unei ţări (fără afluxul aurului) este 
în echilibru și moneda națională stabilă, În acest caz ex- 
portul și importul reprezintă două posturi, în două coloane 
diferite, (unul activ și celălalt pasiv), dar care sînt în echi- 
libru și constituie balanța plăţilor. EW 
Faptul că exportul este mare nu dovedește în sine încă 
nimic. Tot atit de puțin dacă importul este mic. GEN 
și nici acesta nu constituie singur, prin el însuși, un avantaj 
pentru economia naţională. ER KS? 
Ceea ce interesează este ca suma coloanei active (export 
și diverse) și suma coloanei pasive (import și diverse) să se 
compenseze. Repartiția pe diferitele posturi active și pasive 
nu are nici o influență asupra echilibrului. Rezultă, din cele 
spuse, că excedentul exportului asupra importului nu este 
în sine nici un avantaj absolut care trebuie urmărit cu once 
preţ și în fiecare ţară. e 
Adevărat este numai că acest excedent poate fi consider at 
ca un sold parţial activ al balanței plăţilor. Atunci SSC 
celelalte posturi active și pasive care constituie balanța t S 
plăți propriu-zise sint astfel alcătuite încit încă mai T a 
un sold parțial activ 211, numai atunci balanţa plăţilor (fără 
afluxul aurului) este cu certitudine activă. 





211 Trebuie oare ca o ţară să se mulțumească a-și baza echilibrul balan- 
y D OT BEL Rare 4 RE RAER: 
tei sale de plăți în principal pe „exportul invizibil“, pe care-l reprezintă 
S Ae a HN : 5 Xină 3 
dobinzile capitalului plasat în străinătate: l ES 
Este acest export invizibil din punct de vedere economic exact de aceeași 
natură ca adevăratul export? ` i Sege RB 
Categoric nu. Adevăratul export de mărfuri este rezultatul EH 
prezente a poporului, în timp ce exportul invizibil (dobinzile provenite in 
capitalul plasat în străinătate) sînt rezultatul activității națiunii în tr ecut. 
Deci, dacă o naţiune vrea să aibă mîndria de a trăi din munca ei Ge 
decît din cea din trecut, ea trebuie să-și plătească importul pe cit posibil din 
SA ort. D H LE A A ae 
S Cât despre venitul dobinzilor provenite dela un capital plasat în stă 


înătate mai de mult, el poate, rămîne liniștit în străinătate, dacă este com“ 


317 


aia 








buie considerate, deci, după cum am arătat, dintr-un cu 


















Dacă aceste posturi creează un sold parțial pasiv, car 
nu este mult mai mare decit soldul parţial activ al balanțe 
comerciale, atunci balanţa plăţilor va arăta oricînd un 
excedent. l 

Deci, dacă în anumite tări se näzuieşte un sold activ a} 
balanței comerciale, atunci se ştie, de la început, că soldul, 
parțial activ al balanței plăţilor propriu-zise, nu poate fi 
decit negativ sau cel mult foarte puțin pozitiv şi că el nu 
poate fi compensat decit printr-un sold activ evident at 
balanței comerciale. 

Este inutil să zăbovim mult timp asupra acestei chestiuni, 
căci la urma urmei este vorba de două coloane, dintre care 
fiecare cuprinde mai multe posturi al căror total trebuie să 
se echilibreze. Orice consideraţie asupra mărimii diferite a, 
fiecărui post sau asupra diferențelor dintre ele este — simplă 
aritmetică. 

$ 206. Problema economică începe acolo unde este vorba 
de a stabili ce relație există între conținutul și structura 
acestor două coloane și bogăţia crescîndă sau pauperizarea, 
țării. 

Ar fi un nonsens să se susțină că o țară devine mai bogată 
prin export și mai săracă prin import. Totalul exportului 
și importului indică numai cifra de afaceri aparentă a unei 
țări. Tot astfel și cu posturile balanței plăţilor. 

Dar, cifra de afaceri a unei întreprinderi nu ne dă o idee 
precisă despre beneficiile pe care aceasta le realizează. Se 
poate presupune cel mult că, în mod normal, beneficiul între- 
prinderii crește cînd cifra ei de afaceri crește. Dar, există 
țări pentru care — cum am demonstrat — însăși această, 
ipoteză nu are de loc șansa să fie exactă (vezi $ 199). 

Beneficiile operaţiunilor de comerț cu străinătatea tre- 


avantajos sau dezavantajos al operațiunilor de schimb cu 
străinătatea este calitatea, sau productivitatea muncii afe- 


muncii aferentă mărfurilor importate. O țară se îmbogățește 
„dacă exportă mărfuri de mare productivitate a muncii și 
importă mărfuri de mai mică productivitate a muncii, 

$ 207. Şi invers! Să ne oprim un moment aici, Nu se 
poate susține că o țară sărăceşte dacă exportă mărfuri cu 
o mică productivitate a muncii Și importă mărfuri cu o 
mare productivitate aferentă a muncii. Ea nu sărăcește 
într-un mod absolut, ci numai într-un mod relativ. 

Să adincim puţin această problemă. 

Am definit noţiunea creșterii bogăției unui popor într-un 
chip menit să excludă toate confuziile Și îndoielile. Fiecare 
țară a ajuns la un anumit nivel mediu al productivității 
muncii, acesta este nivelul ce-l deţine în puterea ei de a pro- 
duce. În acel moment acest popor a ajuns la o anumită 
bogăție, care se ridică la atiţia lei pe locuitor, acesta este, 
în raport cu bogăția acumulată, nivelul mediu pe care l-a 
atins. 

Aceste două elemente, nivelul mediu al producției şi 
nivelul mediu al bogăției, caracterizează o ţară din punct 
de vedere economic, în orice moment al istoriei sale. 

Dacă acum o ţară își sporește în mod absolut bogăţia 
ea nu devine, după părerea noastră, de aceea neapărat mai 
bogată decit era înainte. Deoarece, în mod obișnuit, ţările 
cresc ca număr al populației, sporul bogăției nu poate fi 
considerat că exprimă o reală îmbogăţire, dacă acest spor 
stă în același raport cu creșterea populaţiei, și, drept urmare, 
nu ridică nivelul mediu al bogăției. 

„Același lucru se petrece cu sporul productivităţii muncii; 
de aceea, adevăratul progres economic al unui popor constă 
pensat prin noi instalații în străinătate, care sporesc avuția națională inali- 
enabilă (capital și dobinzi), care a fost plasată în economia altor popoare. 

Pentru o națiune care se îmbogățește este natural ca acest capital să fie 
intangibil, ba chiar să sporească prin dobinzi, în timp ce simultan poporub 
însuși se înmulțește și, Sa urmare a crescîndei diversități a vieții moderne, 
el devine mai exigent. de „a EE EE 

"Francis spune în această privință: „Dobinzile capitalului. nați- 
onal plasat în străinătate sint, la urma urmei, creșterea naturală a. acestui 
capital și trebuie privite ele însele ca un capital“. Şi mai departe: „Ele 
constituie rezerva pe care fiecare popor, cu simțul răspunderii, este obligat 
să le adune pentru generațiile viitoare“. 

ne Fr. Francis, Op, cit., p. 116, 119. 


Şi în ridicarea nivelului său de bogăție. Dacă nivelul produc-! 
tivităţii muncii se ridică și dacă consumul nu crește propor- 
tional, incit să compenseze intregul avans nou cîștigat de 
producție, rezultă o creștere a agonisirii anuale a poporului, 
deci o creștere a bogăției și o ridicare a nivelului mediu al 
bogăției sale. 
Dar, aceste consecințe ale criteriului de productivitate 
sînt atit de simple și de elementare, încît credem inutil să 
mai Stăruim asupra lor 









318 319 


_zentă mărfurilor exportate, Și calitatea, sau productivitatea - 


Piz 


totul:ali punct de vedere. Ceea ce decide asupra caracterului 427 


în ridicarea nivelului productivității medii a muncii sale ss 




















6. EXTINDEREA NATURALĂ A SISTEMULUI 
PROTECȚIONIST — CONSUMUL INTERN ` 


§ 208. Cînd am examinat exemplul celebru al lui Ri car 


do (vezi în special 8 194) am presupus că pentru Portugalia . 
limita producției industriei sale a postavului este dată in 
mod necesar de consumul său intern. Într-adevăr, dacă ` 


Portugalia ar voi realmente să exporte postav, atunci Anglia 


i-ar face concurență și curînd ar trebui să evacueze terenul, | 


Așa încit se poate spune, în general, că piața internă repre- 
zintă o limită naturală pentru scopurile protecționiste na- 
tionale. 

Se examinăm care este influența protectiei vamale asupra 
capacității de concurență a mărfii protejate. Să luăm cazul 
unei mărfi A, a cărei productivitate a muncii este în ţară 
inferioară celei din străinătate. Să presupunem că prețul 
mărfii produse în ţară este cu 20%, mai mare decît acela al 
mărfii identice străine. Dacă această diferență persistă, 
concurența nu mai este posibilă nici chiar în interiorul ţării 
și producția internă trebuie să înceteze. Dacă, dimpotrivă, 
cu ajutorul unei subvenţii pentru fiecare unitate produsă, 
care să fie egală cu diferența între cele două preţuri, sau 
cu ajutorul unei taxe vamale (efectul este același în cele 
două cazuri) — vezi nota 186 de la $ 179— egală sau puțin 
superioară, se stabilește egalitatea preţurilor sau: cu un 
mic avans de preţ în favoarea mărfii naționale, în acest caz 
toată piaţa internă va fi cucerită de către marfa naţională. 

Dar industria naţională nu poate să se extindă peste 
necesarul pieții interne, dacă taxa vamală este calculată 
corect, adică să fie atit de mare încît să egaleze diferența, 
intre prețul mărfii naţionale și acela al mărfii străine. 

$ 209. Cînd începe să fie posibil un export? Atunci cînd 
politica protecționistă — conștient sau inconștient — depă- 
șește scopul modest al acoperirii necesităților pieţii interne. 

Acest lucru poate să se producă în două moduri: prin 
subvenţii, care se acordă fiecărei unităţi produse chiar peste 
consumul intern, sau prin subvenţii globale atît de ridicate, 
incit acestea să acopere nu numai pierderile rezultate din 
diferența de preţ, în raport cu străinătatea, pentru mărfurile 
vindute în interior, ci chiar să lase și o marje disponibilă 
pentru a acoperi pierderile la export. Este clar că, în acest 


320 








cu cit subvenţiile sînt mai mari, cu atit posibilitățile 
de export crese 7 hi a | l 

. Al doilea mod de a susține exportul constă în a acorda 
o. protecție vamală peste măsura aceleja neapărat necesare 
„pentru acoperirea diferenței de pret între marfa națională 
și cea străină. 

Se presupunem că în exemplul nostru, în care diferența 
de prețuri este de 20% (marfa străină costă 100 și marfa 
națională 120), se asigură o protecție de 30%. Prin aceasta, 
prețul mărfii străine pe piața internă ajunge la 130 (sau 
poate să se situeze atît de sus) și astfel fabricanţii (dacă sînt 
cartelați în acest scop) pot ridica artificial prețul intern la 
130, realizînd un cîştig suplimentar de 10%. Acest surplus 
constituie un fond suficient, care permite exportul în străină- 
tate cu prețul de concurență de 100. Prin acest export se 
pierde 20% la fiecare unitate exportată. 
| Noi presupunem că pentru fiecare unitate produsă și 
pentru orice cantitate costurile rămîn aceleași. Cazul mai 
complicat în care aceste costuri se reduc pe măsura cantității 
a fost studiat anterior (vezi $ 161, 162). În acest caz, con- 
| cluziile noastre vor fi considerabil modificate. Însă, deoarece 
la fiecare unitate a consumului intern se obține un cîştig 
„artificial de 10%, rezultă de aici că se poate exporta fără 
| pierdere o cantitate de marfă egală cu 50% din cantitatea 
produsă în interior. 

În același mod, la o taxă vamală de 25, s-ar fi putut 
exporta fără pierdere aproximativ un sfert din cantitatea 
„plasată în interior; la o taxă vamală de 40 s-ar fi putut exporta 





bil =3 atunci cînd protecţia depășește măsura a ceea ce este 
„neapărat necesar pentru menţinerea dominației asupra pie- 
Tei interne. 





"` eer 


28 Ch.-H.Carey,op.cit.,vol. II, p. 278) scrie în această privință: 
„Se pretinde că protecționismul scumpește articolele industriale. Dacă 
„ar fi adevărat, atunci industriile țărilor protecționiste n-ar putea niciodată 
„exporta, deoarece nu se poate exporta de pe o piață cu preţuri ridicate 
< într-una cu prețuri mai joase“. 
După demonstraţia pe care am făcut-o se poate ușor vedea cît este de 
departe de logică şi de realitate acest raționament al lui Car e y. Protecția 
scumpește prețurile în interiorul unei țări. Numai prin mecanismul prețu- 
rilor diferențiate, pe care l-am explicat mai sus, țările protecționiste îşi 
ealizează exportul. H 











321 


o cantitate egală cu cantitatea de marfă plasată în interior. | 
|. În rezumat se poate spune că exportul va fi totdeauna posi- 


pe a 








$ 210. Acest procedeu pare o încălcare a ratiunii și eticii, 


Îndeosebi atunci cind taxa vamală depășește diferența 
exactă dintre produsul intern şi marfa străină, ea dă posibili: 
tatea statului să exporte cît de curind. Industriașul poate 
atunci să vîndă străinătății mărfuri cu un preț inferior 
costurilor proprii, acoperindu-și pierderea prin suprapreţul 
(față de prețul mondial) încasat pe piața internă. 


Piaţa străinătăţii se bucură atunci de prețuri mai scăzute 
decit piața națională! Să examinăm această obiecție în 
lumina demonstraţiei noastre teoretice. Legitimitatea taxei 
vamale de 20%, care trebuie să asigure industriei numai 
piața internă, rezultă din faptul că ramura respectivă a 
industriei interne era capabilă — în ciuda inferiorităţii sale; 
față de străinătate — să realizeze o foarte ridicată producti-. 
vitate a muncii în raport cu productivitatea medie a tării. 
În acest caz, cu fiecare unitate de marfă produsă creşte, 
nivelul productivității medii a țării și, deci, cu cît țara pro- 
duce mai mult din această marfă, cu atît productivitatea. 7 
ei medie se ridică. E 
Din acest punct de vedere, este indiferent dacă creșterea... 
debușeului are loc în interior sau în străinătate. Costul mărfii = 
ieșite din fabrică este totdeauna același 214: 120 și pe baza 
acestui preț productivitatea muncii corespunzătoare a fost < 
considerată ca suficient de avantajoasă pentru a putea jus 
tifica o protecție vamală. l ` 
Dar, se va obiecta: țara suferă o pierdere netă, deoarece 
marfa naţională este vindută în străinătate sub prețul său 
de cost de 120 și anume la 100, adică cu o pierdere de 20% 
pe unitate. | | 
© Obiecţia este foarte întemeiată, Într-adevăr, atîta vreme! 
cît marfa era plasată pe piața internă și taxa vamală era | 
de 20, această. taxă plătită de consumatori pentru. marfa. 
importată intra, în casa statului; în celălalt caz, suprapreţul . 
le 20, plătit de consumatori pentru marfa fabricată în țară, ` 





dor şi totul se petrecea „in fa-, -. 
) 3 LA ai EENS gi 








KE 


214 În realitate acest preț este adesea mult mai mic, deoarece, din cauza ` 
cheltuielilor generale aproape constante în anumite limite de variație a 
producției, costul de producție scade în general în toate industriile cind 
producția creşte. De aceea mulți autori consideră fenomenul dumping-ului 
ca legitim și natural, fiindcă în industrie orice nouă unitate adăngată pre 
ducției anterioare costă mai îi decit unitatea precedentă. mia 








322 





































- Cu totul altfel stau lucrurile în cazul exportului cînd taxa 
yală este de 30. Este drept că, întocmai ca în cazul pre- 
cedent, vama plătită de către consumator pentru marfa 
mportată intră în casa statului. Este iarăși adevărat că, 
întocmai ca și în cazul precedent, supraprețul de 20 pentru 
marfa plasată în interior intră în buzunarele fabricantului, 


în întregime pierdută pentru ţară. Aceasta este un „cadou“ 
care se oferă străimătății. 
§ 211. Să vedem acum dacă nu există nici o compensație 


“pentruacest cadou. Dacă nu s-ar produce nimic pentru 


export atunci surplusul de muncă şi de capital, care face 
posibilă producția mărfii exportate, ar trebui să-și găsească 
plasament în altă parte 

Dacă, acum, dezvoltarea țării este atit de avansată, 
încit acești muncitori și acest capital nu pot să-și găsească 
decit o activitate a cărei productivitate a muncii să fie 
inferioară celei aferente producerii mărfii exportate, ar fi 
foarte posibil ca ceea ce economia națională a cîștigat prin 
această urcare pe scara productivității muncii, să fie mai 
mult decit pierderea pe care o suferă prin bonificarea acor- 
dată străinătății. 


Dacă, pentru a face și mai înțeles raționamentul nostru, | 


presupunem că productivitatea muncii aferentă mărfii expor- 
tate este anual de 2000 de franci aur și, în căutarea unei noi 
posibilități de folosire a acestor muncitori și a aceluiași 
capital, nu putem afla pe întreaga scară a productivității 
nici o ramură existentă sau posibilă a cărei productivitate 
a muncii să depășească 1.500 de franci aur, atunci este evi- 
dent că diferența de 500 de franci (care reprezintă 25%, 
din valoarea. mărfii). putem să o contabilizăm ca un cîştig 


„net şi concret pentru economia naţională. Se poate, deci, 

„spune că producția ţării este sporită prin faptul acestui export, 
„care constituie de altfel: singura posibilitate de a ajunge 
“sporul de 25% din valoarea mărfii exportate. Dacă, dar, 


alături de acest ciștig concret și pozitiv de 25% din valoarea 


„mărfii exportate, economia națională suferă o pierdere tot 
„atit de concretă și pozitivă de 20%, ea se găsește la urma 


urmei tot în avantaj. 

© Deşi această argumentare, ale cărei avantaje teoretice 
nu voiam să le pierdem din vedere, este concludentă, trebuie 
totuși să recunoaștem că în practică pierderea, care sé pro- 


323 


“dar a treia componentă, adică diferenţa de 20, care se deduce m 
din propriul cost de producție pentru marfa exportată, este 






























duce prin vînzarea sub preţul normal, este vizibilă Și eva: 
luabilă, în timp ce ciștigul care se realizează prin ridicat 
„productivităţii muncii este mult mai greu de sesizat și de 
măsurat. Într-adevăr, nu este totdeauna posibil să calculăm 
cu siguranță gradul productivității muncii în care ar fi să-și 
afle „refugiul“, dacă ar trebui să se renunțe la producţia 
unei mărfi de export; ciştigul intern, care rezultă din ridi- 
carea productivității muncii, nu este totdeauna perfect 
vizibil și măsurabil. 
lată de ce putem să considerăm că scopul natural al sis: 
temului protecționist — un scop cu avantaje vizibile şi 
măsurabile — este favorizarea industriei interne, pînă la aco- 
perirea cererii de mărfuri a pieţii autohtone. : 
A Atita vreme cit nu se depășește piața internă, taxele 


| 
| 


|. o deplasare a anumitor sume în interiorul țării. Pe de altă 
| parte, ridicarea productivității muncii, ca urmare a protecţiei 
| vamale, este un avantaj net pentru economia, naţională. 





$ 212. Există însă încă un alt motiv care ne constringe ~ 
să ne mărginim la piața internă. În interiorul sistemului, — 
și a concepției noastre, fiecare popor are dreptul natural: 
de a-și intensifica producția internă pină la cea mai înaltă... 
productivitate a muncii; de aici rezultă că, în decursul... 
timpului, fiecare popor va produce pe cît posibil mărfuri 


de valoare ridicată (cu o ridicată productivitate a muncii), 
Prin aceasta fizionomia lumii s-ar schimba considerabil, 


N-ar mai exista supremaţii industriale exclusive, cum este. . 


cazul astăzi; unei singure ţări nu-i va mai fi atunci posibil 


în același timp exportatoare pentru aceleași articole indus- 
triale. 


lată dar al doilea motiv pentru următoarea constatare ` 
din lucrarea noastră: limita naturală a eforturilor prolecțio=. 


miste ale fiecărei țări este satisfacerea pieții sale interne. 


324 


vamale și chiar subvențţiile nu sînt un sacrificiu pozitiv pentru ` 
ţară (ca în cazul exportului unor mărfuri protejate), ci numai. 


„să aprovizioneze-în același timp numeroase puteri străine. — 
„+ Ficcave țară are posibilitatea să acopere, pentru un mave. număr ` SS 
= o de mărfuri de înaltă valoare, totalitatea necesităților sale (iere, 
-^ < Se înțelege de la sine că atunci pentru fiecare popor se re- 
7 strînge din ce în ce mai mult posibilitatea. să exporte aceste . 
mărfuri, din simplul motiv că toate țările lumii nu pot să fie- 












propriu“. D 


“LIMITA “NATURALĂ GEOGRAFICĂ A SISTEMULUI 
e l PROTECȚIONIST 
— TERITORIUL NAŢIONAL — 


4.213, În arsenalul liberului schimb există un argument 
ad-absurdum, care face totdeauna o anumită impresie. 
Și anume, se pune întrebarea: dacă sistemul protectionist 
în sine este o binefacere, de ce el nu se instituie în fiecare 
rovincie, în fiecare district și în fiecare sat? 215, 

Ca în faţa oricărui argument ad-absurdum am putea și 


- aici să ne abținem de la orice răspuns și să punem o întrebare 


tot atit de ...înțeleaptă: dacă stațiile de cale ferată sînt 
o binefacere în sine, pentru ce nu se instalează cite o stație 
de cale ferată la fiecare kilometru sau la cîteva sute de metri? 

Dar, putem să răspundem și în chip direct întrebării, fiind- 
că, atunci cind este formulată într-un chip raţional, pre- 
zintă un interes pozitiv. Dacă ne întrebăm care este limita 
minimă a unui teritoriu în care se poate introduce cu folos 
sistemul protecţionist, atunci este cazul să examinăm ştiin- 
tific problema. 

În mod teoretic, și pe baza a tot ceea ce am arătat pină 
acum, nu există nici o limită, oricît de mică, în care protecţia, 
aplicată rațional după principiile noastre, ar putea să dău- 
neze structurii politice respective, 

$ 214. Să luăm, de pildă, exemplul celei mai mici for- 
mat politice care există și anume acela al statului Monaco. 

Deoarece Monaco are un mare consum de cărți de joc 
(ceea ce probabil nu este prea departe de realitate) și pentru 
că industria cărților de joc este o industrie superioară, adică 


„de mare produchoitate a muncii, ar fi avantajos pentru prin- 
„cipatul Monaco să încurajeze, printr-o subvenție sau printr-o 
„taxă vamală, întemeierea unei fabrici de cărți de joc în 
„interiorul său, chiar dacă această fabrică ar produce la prețuri 
„mai ridicate decit prețurile fabricilor străine care îl apro- 
`< vizionau mai înainte. 


Avantajul pozitiv și concret pentru Monaco constă 


„în faptul că un anumit număr de muncitori — care pină 
„atunci erau ocupați cu munci mai simple și realizau numai 





; 25 Henri George (op. cit., cap. V, p. 15): „Fiecare stat, fiecare 
comitat, fiecare oraș, trebuie să aibă nevoie atunci de un tarif protectionist 


325 





A 























o mică productivitate a muncii — vor produce în nou 
fabrică cu o productivitate a muncii superioară ; în acest mod 
ei ridică venitul naţional și nivelul general al productivități 
muncii țării. 

„Nimic nu se poate opune justeţii acestui argument 
Micimea unui stat nu-l poate împiedica să-și respecte în mod. 
rațional propriile interese. 

$ 215. O dovadă în acest sens este faptul că, chiar ș 
în cadrul unităților politice importante, cum sînt statel 
moderne, au existat orașe care au făcut pe cont propr 
o politică protecționistă, 

Într-adevăr, ce sînt altceva subvenţiile acordate indus. 
triilor, terenurile cedate gratuit pentru construirea de no 
fabrici, scutirile de impozite comunale și toate celelalte 
avantaje pe care anumite orașe le asigură, dacă nu pure 
măsuri protecționiste cu caracter local? 

Şi pretutindeni acolo unde aceste măsuri au fost aplicate 
în mod sistematic orașele n-au avut de ce să se plingă e 

Rezultatul a fost o creștere a prosperității. Şi mai există | 


încă o deosebire importantă în raport cu cazul Monaco |: 


(adică al statelor mici în general). Un oraș dintr-o ţară mare, Se 
ca urmare a sistemului impozitelor și din alte motive, împarte... 





orice venit cu țara întreagă; dimpotrivă, o ţară mică, de" 


mărimea unui oraș, păstrează totul pentru ea. : 
Şi astfel, deși fenomenul nivelării, care are loc în cadrul: 
statului, anulează mult din avantajele protecţionismului 
regional și local, totuși el nu-l împiedică să existe mai departe... 
În fapt, entitatea politică determină granița sistemului 
protecționist. O entitate politică, oricit de mică ar fi, poate 
să aplice totdeauna cu folos o anumită măsură de protecție 
rezonabilă. WÉI 
§ 216. Limita naturală a dezvoltării industriei sale este = 
determinată de importanța consumului intern (vezi § 2091. 
a Însă, în tehnica industrială modernă, există fabrici care. 
nu pot să producă avantajos decît dacă depășesc un anumit, 
volum de producție. Astfel, producția minimă, cu care o uni- 





216 De altfel, izolarea, trecătoare a unei entități politice a constituit zi 
în toate vremurile un factor de progres industrial. Blocusul continental 
impotriva lui Napoleon și blocarea Germaniei în timpul celui dintîi război 
mondial sînt exemplele cele mai cunoscute. Multe creaţii industriale din 
acest timp, care erau socotite drept trecătoare, au fost consacrate ca defi- 
E pentru că erau de fapt viabile și au folosit națiunilor care le-au... 
realizat, S 


326 











“sate industrială poate exista, presupune un debuşeu minim 


i un teritoriu minim. 
Din acest punct de vedere, există pentru fiecare industrie 


“an teritoriu minim în cadrul căruia ea poate să lucreze sub 


un sistem de protecție. Astfel, acest teritoriu minim este, 


de pildă, foarte limitat pentru mori, căci o singură moară 


poate să satisfacă necesităţile unei populații relativ puțin 


numeroase. Însă acest teritoriu minim necesar poate deveni 
foarte întins pentru o industrie textilă, căci o fabrică de postav 


sau de pinzeturi trebuie, în mod firesc, spre a se ţine la curent 
cu gusturile și cu moda, să aibă o producţie foarte variată; 
aceasta presupune pentru fiecare articol produs consumarea 
lui de către o populație numeroasă "77. 

Există industrii care, prin felul lor de producție, pretind 
un debușeu teritorial foarte mare, poate chiar mondial. 

Astfel, de pildă, industriile care fabrică instalații speciale 
pentru alte fabrici. Aceste „fabrici de fabrici“ sint adesea 
unice chiar pentru un teritoriu imens cum este acela al 
Statelor Unite. Fabricile de mașini speciale pentru fabrici 
nu ar putea nicicdată să se limiteze la debușeul teritorial 
al unui singur stat (vezi și $$ 242, 250). 

Este clar că pentru astfel de fabrici nici pe departe nu 
se poate gîndi cineva la măsuri de protecție în scopul inte- 
meierii lor într-o țară mică. Căci, după cum am observat deja, 
sistemul protectionist nu poate să garanteze mai mult decit- 
consumul intern. Bee 

§ 217. Înfiinţarea unei industrii protejate trebuie să aibă 
loc numai în funcție de debușeul intern actual și potențial. 

217 O fabrică care produce articole simple și de valoare uniformă, la 
care gustul nu intervine cu nimic, poate să satisfacă singură tot necesarul 


de consum al unui anumit teritoriu. Acesta este cazul unei rafinării de 


petrol sau al unei mori. 

Nu este însă același lucru cu o fabrică ale cărei produse sînt diversi- 
ficate după capriciile gusturilor omenești. De pildă, o fabrică de încălță- 
minte nu poate niciodată să ajungă a acoperi singură toate nevoile popu- 
laţiei unui oraș sau ale unei țări, chiar dacă cantitativ ar fi în stare să o facă. 
Există în practică o relaţie între consumul total al acestei populații referi- 
tor la acest articol şi consumul maxim posibil al acestei populații de la o 
singură fabrică. Se poate spune, de exemplu, că din 100 de locuitori care 
cumpără încălțăminte, o singură fabrică nu va putea niciodată. să încalțe 
mai mult de 20. 

Rezultă de aici că debușeul acestei fabrici trebuie să cuprindă o popu- 
laţie cel puțin dublă decit aceea al cărei consum cantitativ total să fie aco- 
perit prin producția fabricii. s 


327 

















> Atit și nimic mai mult ` E 
Posibilităţi de export pot rezulta cu timpul, dar în ziuă 
în care toate statele se vor bucura de un regim Protection? 


va fi greu ca, numai pe baza unui sistem protectionist care 


asigură piața internă, graniţele proprii statului să fie depă: 
șite cu exporturi (vezi § 209). sà 
Din momentul în care o industrie poate să se mulțumească 


cu debușeul intern, protecția vamală îi oferă în orice caz ceva. 


mai prețios decit întinderea debușeului teritorial; ea îi garan- 
tează siguranța şi permanenţa acestui debuşeu. 

Or, acesta este lucrul cel mai important pentru capitalistul 
care este în același timp și întreprinzător. Acest sentiment 
de certitudine, pe care numai protecționismul îl oferă, este 
de o valoare inestimabilă. Există mulți industriași care ar 
renunța bucuros pentru totdeauna la orice avantaj direct 
al sistemului protecţionist, pentru ca, în lupta concurenţei 
capitaliste, să-l schimbe contra, securităţii și liniștii atit 
de înfocat dorite. 


$ 218. În ceea ce privește teritoriul economic, ar fi de. 


luat atitudine și față de un alt argument al liber schimbiştilor, 

Sumner? și Jenks observă că în Statele Unite 
ale Americii, diferitele state componente au putut să ajungă 
la o dezvoltare industrială importantă fără nici o protecție. 


Ar rezulta de aici că liberul schimb dă rezultate foarte favo- ` 


rabile. Şi atunci, de ce n-ar putea fi el generalizat în toate 
țările astăzi independente? 

Rezultatele favorabile obținute în Statele Unite nu au nici 
o semnificație generală, căci condiţiile naturale din Statele 
Unite sint atit de favorabile, încît statele componente ar fi 
făcut progrese în domeniul industrial sub orice fel de regim. 

“Dar cine ne demonstrează că anumite state n-ar fi putut 
obține progrese industriale și mai mari cu un sistem pro- 
tecționist local? Dimpotrivă, este sigur că procesul contopirii 
lor în marea unitate economică a Statelor Unite ale Americii 
a impus unor state sacrificii considerabile. 

Din fericire, ele au găsit o compensație suficientă în 
avantajele indirecte de care s-au putut bucura în urma 
contopirii lor în acest puternic organism economic. ` 

În interiorul uneia și aceleiași țări, această compensație 
este posibilă și chiar sigură, datorită solidarității intereselor 
care există aici, salate NR mere rr mt E tnt Em Dietei, 


28 W.G., Sumner, op. cita p. 174, 


328 


P 


plătite sub forma avantajelor indirecte, sau nu vor fi com- 











“Altfel stau lucrurile în statele independente. Sacrificiile 
e care ele le aduc pentru binele umanității nu vor fi răs- 


pensate în suficientă măsură prin puţine și îndepărtate 
avantaje. PEPPE atu atat 
- § 219. După tot ceea ce am spus, este inutil să mai dis- 


cutăm o altă obiecţie a partizanilor liberului schimb privi- 


toare la teritoriul vamal şi anume necoincidența între enti- 
tățile politice şi entitățile economice 218. | 
"Este foarte adevărat că, la majoritatea statelor astăzi 


"existente, teritoriul statuluinu mai coincide cu o unitate 





nu este însă tocmai ușoară. Transformarea hărții politice 
a lumii, pe baza, „unităților economice“, ridică dificultăți 
considerabile. 

Nu este nevoie să schimbăm aici structura teritorială 
a statelor pentru a legitima dreptul lor la un maximum 
de productivitate a muncii. Este zadarnic să teoretizăm 
asupra unor realități imuabile. Statele de astăzi trebuie luate 
în considerare ca realități date. Fiecare stat are posibilitățile 
sale, mai mult sau mai puţin limitate, datorită condițiilor 
sale naturale. 

Bineînţeles că aceste posibilități s-ar lărgi, dacă harta 
lumii s-ar modifica „rațional“. În acest caz am fi cel puțin 


realiza echilibrarea intereselor, ceea ce nu este cazul în dife- 


să facă sacrificii fără speranța într-o restituire sau într-o 


„ despăgubire. 


3900 


NN 
TI 


; 219 Henri George (op. cit., cap. V, p. 49): „Este o absurditate evi- 
dentă se iei națiunea și țara ca unitate de bază a sistemului protecțienist“, 


„ consecvenţi, fiindcă în cadrul acestor noi unități s-ar putea - 
| 
ritele „Uniuni vamale“, unde unele state sint constrinse | RA 


A L ei 


gt 

















Partea a IV-a 
REALITĂŢI ȘI JUDECĂȚI ECONOMICE 


1. TENDINŢELE ECONOMICE ALE LUMII 


$ 220. Multă vreme a contat drept o dogmă ca progresul: 


| economic al unui stat să fie evaluat, în primul rînd, după 
| volumul comerțului său exterior. 


Era de altfel foarte natural să se atribuie acest rol a 


această importanță comerțului, atita vreme cît comerțul unui 
popor era considerat în sine ca un izvor de bogăţie. 


Problema: dacă trebuie să se acorde o mai mare impor- e 


tanță comerțului unui popor sau producției sale se reduce 

în realitate la această chestiune: care este scopul și care este 

| mijlocul? Scopul, pentru viaja economică a popoarelor, este 
~ satisfacerea nevoilor oamenilor. 

Acest scop poate să fie atins prin producția și prin repar- 


titia bunurilor. Dacă producţia internă a unei țări ajunge -- 


să satisfacă singură aceste necesități, atunci comerțul inter- 
național nu are nici o importanță. Producția este deci tot- 
deauna mai importantă decît comerțul internaţional, fiindcă 
constituie condiția indispensabilă pentru satisfacerea nece-. 
sităților omenești. 

Comerțul internațional vine abia în a doua linie, deoarece. 
el nu este indispensabil în sine, ci va fi numai citeodată 
necesar. 


Toate forțele economice (oameni și capitaluri), care vor — 
fi întrebuințate în producție, materializează o utilitate directă, ` 
Dimpotrivă, forțele economice (oameni și capitaluri) ale — 
comerțului întruchipează numai o utilitate relativă, în sensul 


că este totdeauna mai profitabil de a evita comerțul interna- 
țional și de a dirija către industrie și agricultură forțele 
economice eliberate din comerț, adică către producție. 


În felul acesta, orice deplasare a forţelor economice - 


(oameni și capitaluri) din comerț către producție reprezintă. 
— de cite ori este posibil, fără ca prin aceasta să se împiedice 


330 

















artiția bunurilor necesare pentru satisfacerea nevoilor — 
un real ciștie pentru omenire. 
: Producţia este, așadar, aceea care constituie un scop 


"economic în sine; extinderea ei nelimitată este întotdeauna 


un cîştig pentru umanitate, în timp ce comerțul nu este 
decît un mijloc şi numai un rău necesar, fiindcă extinderea lui — 
nu constituie un bun în sine. 

_ În consecinţă, tot ceea, ce s-ar putea economisi din forțele 
consacrate comerțului și îndruma, către producţie ar însemna 
un folos pentru omenire. 

De altfel, numărul oamenilor ocupați în comerț și în 
transporturi, energia mecanică consumată de transporturi și, 
în sfîrşit, cheltuielile și cîștigurile individuale realizate în 
activitatea comercială sînt, prin raport cu cele din procesele 
de producție, într-adevăr foarte mari. Citeva cifre ne vor 
da o idee asupra forțelor mecanice și omenești întrebuințate 
exclusiv în distribuția bunurilor. 

$ 221. În anul 1896, forța motrice pusă în serviciu în 
lumea întreagă era apreciată la 66100000 cp. 270. Din 
această forță, 40.420.000 c.p. reveneau locomotivelor și 
13210000 c.p. navelor, adică în total 53630000 c.p. sau 
31%, adică 4/5 din forța mecanică mobilizată în serviciul 
omenirii era consacrată transporturilor și abia 1/5 producției 
mărfurilor. 

Este adevărat că în 1926 această disproporţie a fost 
mult mai mică %1, ceea ce este un fapt caracteristic pentru 
evoluția economiei moderne. Într-adevăr, forța mecanică 
a lumii era pe atunci de 260000000 c.p., din care 110000000 c.p. 
reveneau locomotivelor și 25.000.000 c.p. navelor, adică 
împreună 135000000 c.p. sau 52% din totalul forței motrice 
mondiale revenea mijloacelor de transport. ` 

Un fapt caracteristic este că, după criza mondială, , 
transporturile navale s-au micşorat într-un ritm mult mai ` 
accentuat decit producția mondială și decit comerțul mondial. 

Într-adevăr, după „La revue de la situation économique 
mondiale“ a Ligii "Naţiunilor din 1935—1936 (p. 16) pro- 
ducția industrială mondială scăzuse în momentul cel mai grav 
al crizei, în 1932, la 69%, din cuantumul său din 1929, iar 
în 1935 se ridica la 95% din acest cuantum. 


20 WL Woytinski, op. cit, vol: IV, p. 60. 
21 WL Woytinski, op. cit., vol. VI, p. 91. R 
Ei 


331 











PE 






ee internațional scăzuse în aceiași ani la 740, : 
a in cuantumul său 7 i o ȘI 
o 2 său în 1929, în vreme ce transporturile 


navale ajunseseră abia la 26%, și la 46%, față de nivelul lor 


din 1929. 

Aici criza pare să nu fi fost depășită. Comerțul int i 
continental nu poate să se mai refacă (vezi și $ 226 și CN V 

$ 222. De altfel, comerțul (distribuţia bunurilor) scun 
pește într-un mod. disproporționat prețul mărfurilor, ceea i 
o dovedesc cu prisosință datele statistice moderne. ta 

Astfel, de exemplu, statistica oficială a imperiului er 
man TTT, analizind preţul de detaliu pentru incălțămist i 
ajunge la cifrele următoare: într-un lot de TEE 


valorînd 4765 mărci, 54,5% reprezintă ieli și 

nd 4765 „ 54,5% reprezintă cheltuieli și beneficii .. . 

ale producţiei, 9,8% impozit pe cifra de afaceri și 35 Gi 
J $ o 


cheltuieli și beneficii ale comerțului. 

De altfel, statistica germană arată că în general preţul 
la producător al oricărui articol este sporit cu 10—250 îi 
comerțul cu ridicata și cu 20—60% (chiar cu 100% pentru in 
călțăminte și articole de modă!) în comerțul cu amănuntul. 

Anchetele întreprinse în Statele Unite conduc la rezultate 
asemănătoare. În anul 1921, Ministerul american al apr 
culturii a stabilit că în prețul fulgilor de ovăz cheltuielile 
de producție reprezintă 30,5% iar cele de distribuție 69 E 
din valoarea finală a produsului. Din acești ultimi 69 50% 
aproape 50% sint cheltuieli pentru distribuție și 19 i 
beneficiile distribuţiei. Tot în Statele Unite anchetele in 
stabilit că în preţul cu amănuntul al portocalelor producția Ss 
toate cheltuielile și beneficiile, nu reprezintă decit 40% gs 
distribuția 60 %, din care numai comerțul cu amănuntul î iia 
o parte de 30%. Tot așa, în prețul de detaliu al ibrăcărnirtei 
producția inseamnă 55%, iar în prețul încălțămintei 64% 

În general, în America comerțul percepe 18—207. din 
prețul de cumpărare la cărbuni, articole coloniale și metale 
Ee DG la mobilă, EES îmbrăcăminte, 

Ce înseamnă, în fața acestor cifre, toate acele eforturi 
ale industriei și agriculturii care vizează o coborîre a, costurilor 
de producție prin perfecționări tehnice și printr-o mai bună 
organizare? Cite cercetări științifice, cite sacrificii pentru 
Se GE la reducerea cu 2— 3% a costului de producție al 


22 WI Woytinski, op. cit., vol. V, p. 149. 


Da 


operația de distribuție la consumator 






‘ Jacună, punct 


Şi aceeași marfă ajunsă în comerț este încărcată pur și 
plu cu 30%, cu 100% sau chiar cu 200%, numai prin 


223 4 
A 






` Aceste fenomene ar putea fi caracterizate drept „monstrul 
comertului“. De fapt, organizarea distribuţiei pare a fi marea 
ul negru al “civilizaţiei noastre capitaliste, 


Pe tema plusvalorii, ca pată rușinoasă a sistemului 


_ _ capitalist, s-au scris biblioteci întregi și s-au declanșat revoluţii, 
` dar asupra scandalului strigător la cer al lipsei de măsură 


în comerț nu se emoţionează nimeni în mod deosebit; ba, 
dimpotrivă! Sub vraja tradiţiei omenirea, în extaz față de ` 
avantajele comerțului, ajunge să-i atribuie o putere magică. j 
ş 223. O problemă foarte dificilă pe care ne-a pus-o 
ediția germană a acestui volum (apărută în 1937) a fost 
de a verifica în continuare tendințele economice ale lumii, 
menţionate în prima noastră ediție din 1929, pe baza datelor 
„posterioare zguduivii economice provocate de criza mondială. 
Această verificare a fost destul de grea, întii fiindcă 
ne-a lipsit lucrarea foarte prețioasă de sinteză statistică 
a lui Woytinski, care n-a mai apărut de la izbucnirea 
crizei. Totuşi, celelalte lucrări de statistică — și mai ales 
publicaţiile Ligii Naţiunilor — ne-au putut da indicaţii utile, 
Care ne-au îngăduit să conchidem că amplitudinea seculară 


a tendinţelor economiei mondiale rămine totdeauna aceeași, 
chiar şi după o criză mondială. 

Această constatare este cu atit mai importantă cu cît 
epoca noastră a fost Dintuită de două ori succesiv de zgudui ri 
grele, fără precedent: păzboiul mondial şi criza economică 


mondială. 
Şi totuși aceste două mari lovituri cosmice n-au schimbat 


sensibil unele tendinţe economice care apăruseră deja înainte 
de războiul mondial. 


e 

223 De altfel, partea cu care comerțul participă la ansamblul venitului 
-național este destul de modestă, chiar în țările în care comerțul pare că ar 
reprezenta activitatea capitală a națiunii, 

După tabelul lui Mulhall,citatde Woyt in ski în vol. I, p. 159, 
venitul total al Europei în 1926 era de 7 108 milioane de lire sterline, în timp 
ce venitul comerțului se ridica la 771 milioane de lire sterline, revenea deci 
“la 11%. În toate țările Europei, ca şi în Statele Unite și Canada, venitul 
„comerțului se ridica la 10—11% din venitul naţional, iar în Anglia, țară 
comercială prin excelenţă, comerțul se cifra la 161 milioane de lire, adică. 
11,3% din venitul naţional total care era de 1 421 milioane de lire, în timp 
ce industria realiza un venit net de 438 milioane de lire, adică aproape 
de 3 ori mai mult decit comerțul. e 


333 





















În cele ce urmează vom formula aceste tendinţe, în aceiași 


termeni pe care i-am întrebuințat în prima noastră ediție 
din 1929, adică înainte de izbucnirea crizei economice mon- 


diale, introducînd în text numai citeva observații și corec- 


turi pe care le impune noua situație economică. 


$ 224. Nu există nimic mai dificil decit a încerca să 


descoperi, din nesfirșit de complicatele chipuri în care se pre- 


zintă producţia şi comerțul, linii de evoluție oarecum clare, 


care să poată fi caracterizate, în oarecare măsură, ca ten- 
dinţe economice evidente. Dacă, totuși, ne îngăduim această 
îndrăzneală este fiindcă în expunerile noastre ne sprijinim nu 
numai pe autorități recunoscute în materie, ci și — ceea ce 
este mult mai important — pe anumite cifre incontestabile. 
Tendintele care apar lămurit în producţia și în comerțul 


mondial pot fi enunțate rezumativ în propoziţiile următoare: < 
I. Producţia mondială sporește continuu; ea crește mai — 


vepede decît populația globului. 


II. Comerţul mondial, deși în progres, nu ține totuși pasul 


cu cresterea producției. 


III. Produsele industriale reprezintă în consumul lumii SS 


o proporție din ce în ce mai máre (în același timp raportul 
dintre mărfurile care reprezintă mijloace de producţie și cele 
industriale destinate direct consumului se schimbă în favoa- 
rea primelor). 

IV. Producţia indushială, ca izvor de venit național 
(și creator al unei noi puteri de cumpărare națională), repre- 
zintă o proporție din ce în ce mai mare în producția totală 
a lumii. i 

V. Preţurile produselor agricole și ale materiilor prime 


indică o tendință seculară de creştere; preţurile mărfurilor 


finite (fabricate) indică tendința seculară de scădere. 
VI. Țările industriale sînt cele mai mari consumatoare 
și cele mai mari importatoare de produse industriale. 

VII. Productivitatea muncii în industrie, care în trecut 


a fost mult superioară productivității muncii în agricultură, 


tinde să se apropie din ce în ce mai mult de aceasta. 

VIII. Producţia industrială înclină spre o descentralizare 
spahală. 

IX. Această. descentralizare privește mai ales acele măr- 
furi industriale a căror producţie este orientată spre un debu- 


seu spaţial limitat, în timp ce ea se referă mai puţin la acele 


produse industriale care se orientează spre 


l l un debușeu 
internațional sau chiay mondial. 


334 














= § 225. Că sporul producției este mai mare decît sporul 
populației globului, aceasta nu mai are nevoie să fie demon- 


strat. DÉI -pe = 
“Într-adevăr, este un fapt științific recunoscut că pro- 


` ducţia întregii omeniri, măsurată în valori reale, sporește 


mai repede decit populaţia globului și că se poate înregistra 


“un progres real și o ridicare a nivelului prosperității. 


Rezultă de aici nu numai că consumul bunurilor pe cap 


de locuitor sporește, dar că și.productivitatea medie a muncii ` 


omenirii este constant în creștere, fiindcă producția anuală 


1 


i 


netă a umanității, măsurată în bunuri reale, creşte mai repede |. 


decit numărul producătorilor. 

Statisticile Ligii Naţiunilor dovedesc de altfel că, chiar 
după primul război mondial, îndată ce a început să se resimtă 
o reanimare a vieţii economice, producția mondială a sporit, 
în raport cu situația anterioară războiului, ceva mai puternic 
decît s-a înmulțit populaţia globului. 

într-adevăr, lucrările pregătitoare ale Conferinţei eco- 
nomice mondiale de la Geneva, din anul 1927, stabiliseră că, 


' în timp ce populația globului crescuse între 1913 și 1925 


cu 5%, producţia mondială sporise cu 16—18% Dec 

Este adevărat că după criza mondială s-a produs o re- 
stringere bruscă a producţiei mondiale, măsurată în cantități 
de bunuri. Însă, după datele Ligii Naţiunilor ”*, redresarea 
care a urmat a fost atit de mare încît producția mondială, 
care în anul 1932 coborise la 62%, din volumul său în 1929, 
s-a urcat în anul 1935 la 85%, din acest volum. Se poate 
deci, bineînţeles, afirma că producția va depăși în aceeași 
măsură cifra din 1929, după cum cifra populației lumii 
a depășit pe aceea din 1929. 


rä 


§ 226. Ca urmare a lipsei datelor exacte nu este prea 


= uşor să aduci dovada că producția mondială crește mai repede 





224 După: „American Capacity to Consume“, p. 17, venitul mediu real 


pe cap de locuitor (adică, venitul măsurat în cantități de bunuri) a sporit 


în S.U.A. între 1900 şi 1929 cu 38%. Dacă se socotește și venitul provenind 


“ din utilizarea imobilelor sporul este de 49%. 


2235 „Revue de la situation économique mondiale“ 1935/1936, p. 175. 


+ 


335 


i 
t 











E E i ea aa E ae E ae E a 


EE 


EE 


be 















decit comerțul internațional. Nu este nimic mai greu dech 
să aduni date asupra dezvoltării producţiei pentru întreaga 
omenire, cel puțin pînă la data cînd Liga Naţiunilor a înce. 
put să publice asemenea cifre. Dimpotrivă, este mult mai 
ușor să extragi din statisticile comerțului exterior volumul: 
total al comerțului internațional. 

De aceea nu este posibilă o comparație pentru trecut 
între. volumul producției și al comerțului întregii omenir 
ci numai pentru unele țări importante, ca Statele Unite, 
care dispun de o statistică demnă de încredere a producției. 

Ce fluctuații indică acum volumul comerțului mondial? 

În anii 1867—1868 volumul comerțului mondial se ridic 
la suma de 44210 de milioane mărci 2%. 

În 1900 la 90300 de milioane mărci, 

În 1913 la 169229 de milioane mărci. 


Între 1867—1868 și 1900, creşterea a fost aproape regulat 
de circa 25% pe deceniu, iar între 1900—1913 în 13 ani: 
creșterea a fost extraordinar de mare, ridicîndu-se la 88%, 
(deceniul 1900—1910 reprezentînd singur un spor de 62%) 2%. S 

Se înregistrează astfel, prin raport cu evoluţia normală: 
în secolul al XIX-lea, un salt brusc în cei 13 ani de la înce- >=. 
putul veacului al XX-lea, care au precedat primul război =- 
mondial. Se 

Dar, dacă comerțul mondial a sporit atit de rapid, nu este: 
mai puţin exact că producţia a crescut și mai rapid decît comer- 
tul mondial. 

Vom dovedi acest lucru sprijinindu-ne pe exemplul foarte. 
caracteristic al Statelor Unite. Dăm mai jos, după Kin gès 
cifrele pentru mărfurile consumate pe cap de locuitor și veni- 
tul național pe cap de locuitor între 1850 și 1910, pe care 
le exprimăm în dolari avînd Puterea de cumpărare medie dintre 








- 2% WI Woytinsk i, op. cit., vol. V, 

e" După E. Wagema n n, Struktur und Rhythmus der Weliwiri- 
schaft, p. 140, comerțul mondial a suferit între anii 1885—1913 o creştere 
medie anuală de volum de 3 Dani şi între anii 1913 și 1929 o creștere medie. 
anuală de 11%. 

În același timp, Wagemann „admite, ca și Cassel, că ritmul 
progresului economic general între 1850 și 1907 a atins o creștere anuală 
de 3,2%. $ 

De asemenea, Wagemann demonstrează (p. 141) că intre anii 
1913 și 1928 în Germania, în Anglia și în Statele Unite, comerțul exterior. ` 
a scăzut, prin raport cu venitul național total, 

2% G, King, op. cit., p. 48, 129, 


336 





anii 1890 și 1899, dolari pe care D numim pentru simplificare 


j 


dolar din 1890—1899. 


= Avem: 





Anii | 1850 | 1860 | 1870 | 1880 | 1890 ] 1900 | 1910 |] 





Mărfuri consumate 
pe cap de locui- 














tor 72 94 70 145 213 269 284 
Zenit) cap de 
D sat i 69 82 79 111 169 232 262 





Aceste cifre ne dau o idee foarte clară asupra creșterii 
reale a cantității mărfurilor consumate și a volumului pro- 
ducției. Se l 
Să comparăm acum aceste cantități cu yolumul comer- 
țului exterior. , SC Ps 
 Däm mai jos după Wo ytins ki“ cifrele comerțului 
exterior (export şi, import împreună) al Statelor Unite. 
Exprimind în dolari aceste cifre și calculindu-le după indicele 
general al preţurilor la valoarea dolarului dintre 1890—1899 Și 
repartizindu-le pe cap de locuitor, a rezultat următorul tabel: 











Anii 1860 | 1870 | 1880 | 1890 | 1900 | 1910 


Comerţul exte- 
rior total în 
mil. mărci aur 3470| 4211] 7730] 8469 | 12507 | 16927 
Indici în dolari 
1890 — 1899 141,3 1221,6 1132,4 1113,6 101,7 126,5 
Populația în mi- 
lioane de lo- l 
cuitori 31,4 38,5 50,1 62,9 76 92 
Comerţul exte- 
rior pe cap 
de locuitor în 
dolari i i l l 
1890 — 1899 19,8 12,5 29 29,7 40,5 
Raport între 
comerțul exte- 
rior pe cap de 
locuitor și vo~ 
lumul bunuri- 
lor consumate | 
e cap de le- | Ge 
Ge 21% 17,8% | 20% 14% 14,5% 12,8% 


WI 
D 
Län 





























22 wi Woytinski, op. cit, Vol. V, p- 213, 


337 - 





Aceste cifre sînt foarte elocvente și dau o idee extrem. 
de clară asupra raportului care există între producţie și 
Lë 


comerț. 

Raportul între volumul comerțului exterior și cel al măr- 
furilor consumate, care pînă la 1880 se cifra la circa 200 
a scăzut continuu pînă la 12,8% în 1910. j 

Cu alte cuvinte, în perioada 1860—1880, din toate bunurile 
consumate, circa o cincime constituiau obiectul comertului 
exterior (import sau export); în 1910, numai o optime din 
aceste bunuri mai constituiau un obiect al comerțului exte- 
rior. 

§ 227. Alimentele, care participă la comerțul mondial cu 


PO; o II . D EN E 
23—25%, constituie partea aproape necomprimabilă a aces- 


tuia. Circulația produselor alimentare în lume este relativ 
indispensabilă, pe cînd. aceea a materiilor prime și a produselor 
fabricate, care au o participare de 65—71%, constituie 
Zorte comprimabilă a comerțului mondial (vezi şi 3 234). 

Într-adevăr, tendința de a industrializa chiar la fața 


locului materiile prime, în țările lor de baștină, reduce de fapt 


considerabil volumul comerțului exterior; căci scoate din 
circuit o parte a exportului de materii prime (și anume acele 
produse care sînt folosite în țară pentru fabricarea produselor 
finite în scopul acoperirii consumului intern) și apoi prin 
aceasta face inutil importul produselor finite pentru aco- 
perirea tocmai a acestui consum. 

Întrucît partea comprimabilă a comerțului mondial, repre- 
zintă trei pătrimi din valoarea acestui comerț, rezultă 
că tendinţele de reducere a comerțului mondial comprimabil 
influențează cu certitudine ansamblul acestui comerţ. 

$ 228. Bineînţeles, primul război a tăiat brusc linia ascen- 
dentă a comerțului mondial. b 

Într-adevăr, după Woytinski, în 1925, volumul 
comerțului mondial, evaluat în mărci cu puterea de cumpă- 
rare de la 1913, era de 166320000, adică cu putin inferior 
celui din 1913. 

Această constatare ar putea fi caracterizată, într-un 
anumit sens, prea pesimistă căci, într-adevăr, după alte 
evaluări și mai ales după cele făcute de către Liga Naţiunilor, 
în lucrările pregătitoare pentru Conferinţa economică mon- 
dială din 1927, s-ar fi produs între 1913—1925 un spor de 
5% al comerțului mondial. 


Acest spor este exact proporțional cu sporul populației ` 


globului, care era tot de 5%, dar este multinferior sporului 


838 













producției care, pentru același interval de timp, ajunge 


“ija 16—18%. 


Din aceste constatări ale Ligii Națiunilor reiese evident că 


din 1913 comertul mondial nu mai ţine pasul cu producția, ` 


adică producția sporeşte mati repede decît comerțul interna- 
tional. . 
Dar, care a fost oare efectul crizei mondiale asupra 


“raportului între producția mondială și comerțul mondial? 


După cifrele Ligii Naţiunilor %0, producția mondială 
a materiilor prime în anul 1934 se ridica la 99% din media 


aceleiași producții în 1925—1929, iar producția mondială . 


a articolelor industriale în 1934 reprezenta 96% din media 
aceleiași producţii în 1925—1929. În același timp însă, comer- 
tul mondial reprezenta în anul 1934 numai 85% din media 
1925—1929. 

Putem spune că epoca 1925—1929 constituie oarecum 
epoca normală dintre cele două războaie mondiale. 


Deci, după criza mondială, comerțul mondial a scăzut, 


în raport cu epoca normală, mult mai repede decît producția. 


În timpul redresării, începute în 1933, producția mon- 


dială %1 a sporit între 1933 și 1935 cu 18%, în timp ce volu-: 


mul comerțului mondial în același interval: a crescut numai 
ci AE 

Cît despre produsele industriale, producţia lor mondială 
a coborit între 1929—1935 la 93%, în timp ce comerțul lor 
mondial a coborit la 69%, (vezi nota de la $ 210) %2. 

În acest sector special, comerțul este cu deosebire în 
întirziere față de producție. De altfel, scăderea absolută 
a comerțului mondial după criză a fost înspăimîntător de 
mare. Volumul comerțului internațional "8 în primul tri- 
mestru al anului 1935 era abia de 77% din acel al anului 1929, 


„însă prețurile aurului atinseseră în același timp 43% faţă 


de cele din 1929. Rezultă de aici că valoarea aur a comerțului 
mondial în primul trimestru din 1935 revenea abia la 33% 
din valoarea comevțului mondial în același prim trimestru 


al anului 1929. 


23 „La production mondiale et les prix 1925—1934“, p. 7. 

231 Vezi S.d.n. „Revue de la situation économique mondiale“, p. 174, 
232 Ibidem, p. 72. 

238 Ibidem, p. 175. > 


339 





În rezumat, nici războiul, nici criza mondială n-au putut ` 
aduce modificări esenţiale în tendința de mult constatată 


a scăderii velative a comerțului internaţional prin raport cu 
Producția mondială... * 


-JII- 


$ 229. Articolele industriale au, devenit în lume obiect 
«de consum într-o proporție care n-ar fi putut fi niciodată visată 
«de înaintaşii noştri. 

„Pe de o parte, confortul vieţii moderne pretinde pentru 
“consumul maselor articole industriale care altă dată nu erau 
deloc în uz ”*; pe de altă parte, industria a luat o dezvol- 
tare imensă, nu numai în ce privește fabricarea obiectelor 
«de consum, ci și în aceea a producerii uneltelor, mașinilor 
Și instalațiilor, pe scurt: a mijloacelor de producţie (vezi 
$ 230 și urm.). 

Într-adevăr, articolele industriale pentru consumul direct 
sint fabricate în raport cu consumul crescînd, însă bineînţeles 
într-o proporție accelerată, atunci cînd, prin scăderea pre- 
“țurilor se lărgește cercul consumatorilor. 

De aceea, dacă creșterea consumului este continuă și pre- 
zintă în fiecare an același procent prin raport cu anul pre- 
cedent, atunci creșterea producției articolelor de consum 
se desfășoară, pe baza acestui procent, într-o progresie 
geometrică. 

$ 230. Dacă, de exemplu, creșterea anuală a articolelor 
«de consum direct este mereu de 3%, prin raport cu anul pre- 
cedent, atunci raportul creșterii revine la 1,03. 

Dacă acest spor de 3% rămine constant timp de cițiva 
ani, atunci industria care livrează utilajul necesar industriei 
de consum se adaptează acestei situaţii în modul următor: 

a) În primul rînd, industria de utilaj trebuie să producă 
tot ceea ce este necesar întreținerii și reînnoirii utilajului 
existent al industriei mărfurilor de consum, precum și indus- 
triilor de utilaj. 





21 J], Hobson fop. cit., p. 5): „Tendința universală a civilizației 
industriale moderne este să angajeze o mare parte a forțelor industriale 
în procese foarte specializate de adaptare a materiei în vederea satisfacerii 
unor foarte variate necesități speciale. e 

Aceasta implică evoluția, spre o economie calitativă a bogăției. Orice 
nou spor de bogăție va fi realizat printr-o restringere a pasticipației materiilor 
prime“, 


340 







= Această reinnoire, după cum ne învață experiența, are 
„loc în general la fiecare 16 ani, așa încît ea cere crearea unui 
utilaj nou, reprezentînd circa 6% sau 0,06 din utilajul exis- 
tent. 
b) În al doilea rind, industria de utilaj trebuie să pro- 
ducă tot ceea ce este necesar pentru sporirea capacităţii 
de producție a industriilor de consum, sporire pe care, după 
experiența noastră, o apreciem anual la 3% 235, 

c) Capacitatea de producție a industriilor de utilaj va 
trebui deci să fie adaptată pentru a acoperi 9% sau 0,09 
din utilajul tuturor industriilor în care se găsesc în exploatare | 
Sc? utilaje. 
|: Așadar, atita vreme cit această industrie a mărfurilor 

de consum crește regulat cu 3%, pe an capacitatea de produc- 
De a industriei de utilaj, care este de 9%, sau 0,09 din utilajul 
total în funcțiune, va trebui să crească tot așa de regulat 
cu 3% pe an și nu mai mult. 

În acest caz, dezvoltarea industriei de utilaj nu are loc 
mai repede decit dezvoltarea industriei în general 2%. 


Ce se întimplă însă dacă industria mărfurilor de consum 
cunoaște într-un anumit an o creștere mai puternică decit 
cea obișnuită de 3%? 

În acest caz, creșterea producției de utilaj trebuie să 
|= progreseze mult mai puternic și mult mai rapid, decit de 
i obicei. 


| 255 


= PF. Eulenburg (op. cit.) : „Deşi am văzut cum industrializarea 
a făcut progrese atit înăuntru cît și în afara Europei, cu toate acestea 
importul acestor țări nu scade ci, dimpotrivă, se urcă încă; el își schimbă 
numai structura în sensul că sporește nevoia de anume articole industriale 
și indeosebi germane. Felul necesităţilor se va schimba în mod inevitabil. 
|. Într-adevăr, noile industrii cer de-a dreptul completări, mijloace auxiliare 
1. şi produse semifabricate, provenind de la industriile metalurgice, într-o așa, 
: proporție încît aceste țări noi nu vor mai fi în stare să și le procure singure. 
Atunci se ajunge aici la punctul cînd de fapt va putea să se impună o nouă 
specie de diviziune internațională a muncii“, 
„SF. Eulenburg (op. cit): „Problema capacităţii relative, cum 
ar putea fi numită aceasta, a existat într-o formă latentă și în trecut, În 
viitor ea va avea o importanţă mai mare. Apare de la sine înţeles că tocmai 
prin crearea de noi industrii se vor naște și noi necesităţi. În special toate 
mijloacele de producție nu pot fi improvizate în ţările înapoiate trans- 
oceanice și tot atit de puțin materiile semifabricate și auxiliare de care are 
nevoie industria. 







In aceste țări se va crea de la sine, după „teoria debușeurilor“ „dezvol- 
tată de noi, o nouă putere de cumpărare“, 


341 














Într-adevăr, este suficient dacă înmulțirea mărfurilor de 
consum, deci dezvoltarea producției industriei 
de consum, să fie într-un an de 4% în loc de 3%, pentru ca 
industria de utilaj să fie nevoită a produce anual 0,10%, 
în loc de 0,09%, din utilajul total în funcțiune. | 

Această industrie trebuie deci să-și sporească capacitatea 
de producţie în raportul de 10/9 = 1,11 adică cu 11% mai 
mult decit sporul obișnuit de 3% în total cu 14%, 

Iată dar că, pe cînd industria bunurilor de consum crește 
în cursul unui an cu 4% (progresie geometrică, : 1,04), indus- 
tria, de utilaj care lucrează pentru ea trebuie să se dezvolte 
în același timp cu 14% (progresie geometrică : 1,14). Spo- 
rul producției de utilaj areloc mult mai rapid decît amplificarea 
producției mărfurilor pentru consumul direct ™. l 

$ 231. Dar nu numai atit. Capacitatea industriei de uti- 
laj trebuie să sporească brusc, într-un singur an, cu 14%. 
Dar o asemenea creștere nu este posibilă cu capacitatea 
existentă în această industrie. 

Într-adevăr, sectorul industriei de utilaj — care produce 
instalaţii chiar pentru fabricile de utilaj — trebuie să-și inten- 
sifice producția într-o atît de mare măsură, încît timp de 
un an să instaleze fabrici noi capabile de a produce acest spor 
de 14%. Ga 

Această accelerare în dezvoltarea producţiei este, deci, 
cel puțin tot atît de mare ca în cazul precedent. ` 

lată de ce statisticile arată pretutindeni în țările indus- 
triale o dezvoltare mult mai rapidă a industriilor metalurgice 
și chimice decit aceea a industriilor textile sau de pielărie "7. 

Într-adevăr, industriile textile și de pielărie produc arti- 
cole de consum direct, pe cînd industriile chimice și îndeosebi 
metalurgice produc mijloace de producție. 

Tabelele lui Woytinski%? arată clar progresul lent 
în evoluţia industriei textile, în contrast cu progresul rapid 
al industriei chimice și metalurgice. 

Wagemann dă un tabel comparativ Hi asupra comer- 
tului exterior al bunurilor de producție și al bunurilor de 
consum de la 1880—1925 pentru cele mai mari țări industriale 








237 După Cassel citatdeWageman n, op. cit, p. 140, în perioada 
. 1850—1907 producția alimentelor în lume a crescut anual cu 1,2% , pe cind 
produsele industriale au crescut (în același ritm cu fonta) cu 4,2% pe an. 
238 Vezi WIL. Woytinski, op. cit, vol, IV, p. 15. 
239 WL, Woytinski, op. cit., vol. IV, p. 16 și 25. 
240 E, Wagemann, op. cit, p. 145. 


342 


bunurilor 








ale lumii: Germania, Marea Britanie și Statele Unite. În chip 
permanent, exportul bunurilor de producție a sporit mai 
repede decit acela al bunurilor de consum. 

Între 1913—1925, scăderea tuturor exporturilor bunurilor 
de producție este mult mai lentă decît aceea a bunurilor 
convenționale. În sfîrșit, între 1925—1930, cele dintii au 
sporit cu 13,9%, iar cele de al doilea au scăzut cu 21,8%. 

§ 232. De altfel, este suficient un singur fapt pentru 
a dovedi această evoluție. 


La două importante articole pentru consumul direct 
— lină a bumbac — între 1820 și 1920 creşterea producției 
mondiale a fost de 4,5 ori mai mare pentru lînă și de 16 ori 
mai mare pentru bumbac. 

În același timp, la două articole importante pentru 
consumul indirect, care sînt de cele mai multe ori mijloace de 
producție — la fier și cărbune — creșterea pentru aceeași 
perioadă de timp a fost de 60 de ori mai mare pentru fier 
și de 77 de ori mai mare pentru cărbune! 

După criza mondială, reînviorarea a fost mai intensă 
pentru mărfurile care serveau producției, care în întreaga 
lume au atins în 1935 o valoare de 107,2% în raport cu anul 


1932, în timp ce celelalte mărfuri reprezentau în 1935 o valoare 


de 84,2% în raport cu anul 1932 241, 


$ 233. Acum, ce loc ocupă produsele industriale în 


consumul contemporan ? 

Nystron, citat de Woytinski?22 a stabilit în 
1924 pentru Statele Unite că mărfurile de detaliu care erau 
consumate se repartizau în felul următor 243; 

— 47,4% îmbrăcăminte, mașini, mobilă etc. (cu un cu- 
vînt, articole industriale) ; 

— 44,2%, alimente; 

— 8,4%, produse diverse. 

Locul mare luat de articolele industriale este un fenomen. 
cu totul modern. Nici nu s-ar fi putut închipui, în cadrul 
vieţii primitive a antichităţii și a evului mediu, un consum 
atit de mare de articole industriale. 


“1 SON. Aperçu general du commerce mondial, 1935, p. 17. 

"2 WI Woytinski, op. cit, vol. V, p. 151. 

%3 Este de notat că totalul lor se ridica la 35,2 milioane de dolari 
şi că întregul export al Statelor Unite reprezenta abia 13% din această. 
valoare. = 


343 


EEN 














De altfel, în comerțul Statelor Unite, care constituie 
o mare țară industrială, se poate observa că importul de 
mărfuri industriale este în creștere. 

Într-adevăr, între 1850—1854 și 1900—1914 244, în timp 
ce exportul materiilor prime a scăzut ca proporție de la 61,9%, 
la 33,1% din totalul exporturilor, importul de produse 
semifabricate a trecut de la 4,1% la 16%, iar acel al produselor 
finite de la 12,9%, la 30,7%. 

$ 234. Şi mai concludentă este analiza comerțului inter- 
național în ansamblul lui, așa cum rezultă din tabelul sta- 
bilit de Woytinski2%5 pentru anii 1921—1925. 

Comerțul internațional se descompune în patru mari 
categorii de mărfuri: 

1) Produsele alimentăre, care reprezintă 23—25% din 
valoarea comerțului mondial. 

2) Materiile prime pentru industrie, care reprezintă 
35—37% din aceeaşi valoare 246, 

3) Produsele fabricate care reprezintă 30—34%,. 

4) Produsele diverse care constituie restul de 12—4%,. 

Din aceste cifre rezultă că locul luat de produsele fabricate 
în comerțul internaţional este destul de important. Materia 
primă pentru industrii şi produsele fabricate reprezintă îm- 
preună 65—71% din comerțul internațional (vezi și $ 227) 


-IV- 


$ 235. Participarea "din ce în ce mai mare a industriei 
în crearea venitului (şi prin aceasta a puterii de cumpărare) 
a popoarelor a fost amintită. deja anterior (vezi $ 91 şi 92). 

Am insistat în special asupra mărimii venitului industrial 
la acele popoare icare se găsesc în fruntea civilizației. Acum 
„ne vom referi la creșterea continuă a participării industriei 
la ansamblul forțelor economice. 

Viața modernă devenind din ce în ce mai exigentă şi 
nevoile omului din ce în ce mai diferenţiate, proporția rela- 
tivă a articolelor industriale în consumul curent (vezi Și 
§ 233) crește continuu. 

Pe de o parte, omenirea reușește, prin crearea de produse 
fine şi speciale, să producă ua maximum de valori de schimb, 
24 wi Woytinski, op. cit, vol. V, p. 227. 

"5 WI Woytinski, op. cit, p. 197. 


%6 Din acest procent 15% reprezintă materii textile şi 9—10% pro- 
duse miniere. 


344 
























uun minimum de materii prime; pe de altă parte, capaci- 
tatea de dezvoltare a industriei fiind nelimitată, se întîmplă 
ca în unele ţări, care și-au dezvoltat deja agricultura pină 


"a maximum posibil, orice creștere a activității naţionale 
să se îndrepte inevitabil spre industrie; prin aceasta crește 
“şi participarea activităţii meșteșugărești în ansamblul genu- 


rilor de profesiuni naţionale. 

Cifrele concrete dovedesc că, cu timpul, venitul industrial 
al popoarelor creşte mai repede decît venitul lor total. 

De exemplu, Anglia, în 1812, avea un venit din industrie 247 
de 114 milioane de lire, care însemna 26,5%, din venitul său 
național total de 431 milioane de lire. ; i 

În 1896, venitul industrial al Angliei ?48 era de 438 mili- 
oane de lire, deci de 31% din venitul său naţional total 


de 1421 milioane de lire. 


Sporul relativ de la 26,5%, la 31%, între aceste date nu 
este prea mare, dar nu trebuie să se uite că Anglia este sin- 
gura ţară care încă la începutul secolului al XIX-lea avea 


un caracter industrial net. 


Mult mai evident este progresul relativ al industriei 
în America. Între anii 1850 și 1910 participarea relativă a 
industriei la venitul național a sporit de la 19,6 la 27,6%, 
în timp ce participarea relativă a agriculturii la venitul națio- 
nal a scăzut de la 34,6%, la 22,4%, (procentul continuu des- 
crescind al agriculturii și procentul continuu crescînd al 
industriei au ajuns pentru un moment să fie egale, în anul 
1872, cînd amîndouă reprezentau 24%, din venitul naţional). 

Fenomenul progresului relativ al industriei rezultă clar 
din exemplul Statelor Unite. Și este de remarcat că, în perioada 
înregistrată mai sus, agricultura americană nu ajunsese încă 


„ la treapta cea mai înaltă a dezvoltării, așa încît era încă sus- 
„ceptibilă de o extindere. 


$ 236. Modificările aduse de război și de criza mondială, 


„. în ceea ce privește participarea industriei la venitul național 


al diferitelor ţări, n-au fost încă studiate suficient. 
Fără îndoială în țările agricole, dezvoltarea industriei pe 


de o parte, și scăderea relativă a prețurilor agricole, pe de altă 


parte, au sporit considerabil participarea industriei la venitul 


„național. Cît despre țările industriale, tendința lor de a-și 


dezvolta agricultura, care ar fi trebuit să sporească parti- 


217 WIL Woytinski, op. cit, vol. I, p. 164, 


că 


2485 WI Woytinski, op. cit, vol. I, p. 159. 


345 








a pepe sie tăi 


sema 








ciparea acesteia la venitul național a fost compensată, desig 
de scăderea prețurilor agricole în raport cu cele industria 
astfel încît este probabil că, în general, participarea procen 
tuală a industriei la formarea venitului național nu a putut să 
se reducă. l We 

În rezumat dar, cu rezerve asupra unor ulterioare verificări 
statistice mai ample, pe care nu le-am putut prezenta aici, ` 
se poate presupune că partea procentuală de participare a ` 
industriei tuturor statelor lumii — agrare și industriale — 
luate împreună nu a putut să scadă 249, 


A. " 


$ 237. Sub influența unor anumite cauze generale, rapor- 
tul între preturile articolelor industriale şi cele ale Produseloy 
brute (produse agricole şi materii prime) scade continuu. 

Nu s-a studiat în toate ţările și nici pentru perioade 
lungi, evoluţia preţurilor industriale și a celor agricole, ci doar — 
Statele Unite pot să ne ofere în această direcție un exemplu — 
pentru o concluzie științifică. Tabelul următor prezintă 
indicii prețurilor agricole și industriale, luînd ca bază perioada 
cuprinsă între 1890 şi 1899, adică considerînd nivelul mediu 
al prețurilor din acest interval egal cu 100 250. 

După cum se vede, între 1850 și 1910 produsele industriale, 
trecînd de la indicele 137,8 la indicele 123,0, au suferit o 























În anii: 1850 | 1860 | 1870 | 1880 | 1890 | 1900 | 1910 
| 
Indicele prețurilor l 
industriale 137,8 | 129,7 | 191,7 | 122,9 | 112,7 | 100,7 | 123,0 
Indicele preţurilor 
agricole 97,5 | 119,8 | 204,7 | 114,9 | 111,5 | 100,0 | 153,1 
Raportul acestor 
indici 1,41 | 1,08 10,94 11,07 | 1,01 1,0 | 0,81 ; 
Es 














=? După „Revue de la situation économique mondiale“, 1935 — 1937 
a Ligii Naţiunilor, p. 72: „Producția mondială a materiilor prime în 1935 
însemna 92% din cea de la 1929, iar producţia minieră și a fabricatelor 
reprezenta exact același procent, așa încît dufă criza mondială situația s-a 
menținul ca și înainte de criză. 

De altfel, după statistica americană, volumul producţiei a sporit între 
1900 — 1927 la 142% pentru produsele agricole, la 348% pentru produsele 
miniere și la 305% pentru cele fabricate, ceea ce dovedește o dată mai mult 
că proporția articolelor industriale în Productia mondială a crescut. 

2% Isbell W. Ring, op. cii, p. 144 și 150. 





346 


E 
|: 











scădere de 10% în nivelul mediu al prețurilor lor, pe cînd 


odusele agricole, trecînd de la indicele 97,5 la indicele 


D531 au primit un spor de 57%. 


= Rezultatul este că raportul între indicele industrial și 


cel agricol, care era de 1,41 în 1850 a ajuns la 0,81 în 1910, 


adică prețurile industriale şi cele agricole s-au apropiat din 
ce în ce mai mult unul de altul. 

§ 238. Această constatare a fost făcută și de P attent; 
„Există o opoziție categorică între nivelul cel mai înalt al 
prețurilor produselor manufacturiere și acela al prețurilor 
mărfurilor și produselor altor monopoluri naturale“. 

Această observație derivă din ideea fundamentală a lui 

Patten, după care liberul schimb ridică continuu preţul 
produselor prin întemeierea monopolurilor - naturale. 
- Într-adevăr, este ușor de înțeles că dezvoltarea produselor 
primare fiind limitată de condițiile naturale de producție, 
pe cînd dezvoltarea produselor industriale fiind într-un 
anumit sens nelimitată, o dată cu progresul industrial al ome- 
nirii prețurile articolelor industriale în raport cu cele ale 
produselor primare vor trebui să scadă. 

Din această apropiere continuă între prețurile produse- 
lor industriale și a celor agricole rezultă că avantajul pe care 
îl obține dim comerțul exterior jara care exportă produse in- 
dusiriale și importă materii prime, scade continuu. (Vezi 
și $ 199). 

Un exemplu convingător în această privință este dat de 
Franţa. 

Este ușor de înțeles de ce valoarea pe unitatea de greu- 
aie împorială sau exportată poate să ne dea o idee aproxi- 
mativă (dar numai aproximativă) de gradul de industriali- 
zare a mărfurilor respective. 

Statistica franceză ne dă următoarele valori medii ale 
chintalului de mărfuri exprimate în franci aur: 











În anii:, | 1860 | 1870 | 1880 | 1890 | 1900 | 1910 
Import 23 27 23 20 17 20 
Export 112 94 77 56 48 40 
Raportul între ambele 


ta 


valori 3,5 3,3 2,8 2,8 2 





l Patten, op. cil.,cap. IV, p. 53. 


347 














E EE exprimată prin valoarea: EES După „Aperçu général du commerce mondial en 1935 
unității de greutate (chintalul), a'variat foarte puţin, chiar < publié par la Société des Nations (p. 13) indicele prețurilor de 


dacă ținem seama de fluctuațiile de valoare ale monedei. ` 
| Dimpotrivă, calitatea mărfurilor exportate a scăzut con- 
tinuu. Superioritatea relativă a exporturilor asupra impor-— 


turilor a scăzut, deci, din ce în ce mai mult. 
În 1860, chintalul exportat avea în medie de cinci ori va- 


loarea aceleiași greutăți importate. În 1910 nu valora decit 


dublu. 
AT H w N D D SC í > ` D 
Nu vom afirma că deprecierea relativă a articolelor in- 


dustriale este singura cauză a acestei evoluţii, căci ea n-ar: 
fi suficientă să explice căderea atit de mare a valorii unei uni- / 


tăți exportate. 

Dar trebuie să accentuăm că această depreciere relativă 
este una din cauzele certe ale acestui fenomen. 

$ 239. Cum a evoluat această tendință de apropiere între 
prețurile producției industriale și a celei agricole, după 
războiul mondial și mai ales după criza mondială? 

Această chestiune constituie una dintre problemele cu 
cel mai important conținut, întîi ca o problemă statistică 
cuprinzătoare a realității date și apoi ca o problemă eco- 
nomică, a prognozei ce se poate formula. 

Am depăși cadrul acestei lucrări dacă am intra mai deta- 
liat în studiul acestui subiect; de aceea ne vom mărgini 
numai la unele constatări care pun în evidență punctul esen- 
Dal al teoriilor noastre. 

Influența războiului și îndeosebi aceea a crizei mon- 
diale a constat în deschiderea așa-numitului „foarfece“ între 
prețurile produselor industriale și cele agricole. 

„Disparitatea între aceste prețuri a fost foarte mare în 
anii cei mai grei ai crizei, 1931—1932, si s-a atenuat sensi- 
bil după aceea. 

Dacă, prin, urmare, se compară în diferite țări prețurile 
produselor industriale cu prețurile materiilor prime, punînd 
în relație prețurile din martie 1935 cu cele din anul 1929 
(ultimul an normal anterior crizei), rezultă că disparitatea 
nu mai este chiar atit de mare "97. 

În Statele Unite, indicele din martie 1935, comparativ 
cu 1929 (100) era 78,6 pentru materiile prime și 84,9 pentru 
produsele fabricate. În Germania, cifrele respective sint 
69,2 și 76,0; în Anglia 83,3 și 94,1. 


25 Vezi Producţia mondială si prejurile 1925—1934, p. 115. 


348 



















export ale articolelor fabricate, exprimat în procente față de 


-prețurile de import ale materiilor prime, erau în Statele 
Unite de 183 în 1932 și de 146 în 1935, ceea ce ne dovedește 
o tendință de apropiere între cele două sisteme de preţuri, 
căci restabilirea completă a situației de la 1929 urmează. 
să se producă abia în ziua cind. indicele va scădea la 100. 


După datele publicate de Liga Naţiunilor "2. în timpul 


reprizei economice dintre iunie 1932 și iunie 1936, urcarea 
prețurilor materiilor prime și ale celor fabricate s-a cifrat la: 


— pentru Germania 7%, respectiv 3% 

— pentru Belgia 32%, respectiv 1% 

— pentru Statele Unite 45%, respectiv 17% 

— pentru Anglia 54%, respectiv 5% 
ceea ce arată că pretutindeni creșterea prețurilor este mult mai 
rapidă la materiile prime. 


-VI- 


$ 240. Pare un paradox să voiești a dovedi că țările in- 
dustriale sînt cele mai mari importatoare de mărfuri indus- 
/riale. Şi totuși, ca dovadă a acestei constatări, faptele și 
cifrele nu ne vor surprinde. 

Într-adevăr, am arătat (vezi $ 229) că două cauze princi- 
pale au provocat enormul consum de articole industriale in 
epoca modernă: prima este răspîndirea confortului şi rafina- i, 


PA 


mentul exigențelor, care pretind o producție abundentă și || 


"foarte diversificată de articole industriale, iar a doua este | 


înmulțirea rapidă a utilajelor și a celorlalte mijloace de pro- | 
ducție pe care le creează însăși industria 1. 7 
Aceste două cauze își produc efectul mai ales în țările 
industriale care au, în același timp, un nivel social ridicat și 
o nevoie stringentă de mijloace de producţie. Și tocmai de 


353 Liga Naţiunilor: „Revue de la situation mondiale 1935/1936%, 
p. 101 

254 F, Eulenburg, op. cit, p. Il: „Este caracteristiç că prin 
industrializarea unei țări nevoile acesteia nu scad, ci dimpotrivă cresc”, 


-349 


















aceea țările industriale apar drept cele mai mari consuma 
toare ale mărfurilor industriale. l 
$ 241. Dar, în același timp, aceste ţări constituie 
cele mai puternice importatoare de produse industriale. 
De pildă, Anglia a importat în 1913 produse finite pen- 


Și 


tru 201 milioane de lire, din care pentru 61 milioane de lire 


produse metalurgice și mașini și pentru 44 milioane de lire 
mărfuri textile, 

„Tabelul pe care îl dăm mai jos pentru anul 1913 arată că 
țările care au realizat cel mai mare import pe cap de locuitor 
sînt principalele țări industriale. ` 








; Importul total pe cap Importul produselor 
para de locuitor în mărci | industriale pe cap de 
locuitor — mărci 
Anglia 343,53 67,40 
Franţa 172,25 34,00 
Germania 160,20 21,15 
Italia ! 83,80 19,60 
S.U.A, 77,05 18,80 
Austro-Ungaria 56,40 18,70 
Rusia 21,56 6,74 














S-ar putea obiecta că această constatare nu este conclu- 
dentă, deoarece se referă la importul tuturor felurilor de măr- 
furi. Însă acelaşi tabel indică simultan şi importul mărfu- 
rilor pur industriale pe cap de locuitor în principalele tări 
industriale ale lumii %5. 

Se vede aici, înainte de toate, că ordinea de clasificare a 
țărilor după importul lor total pe cap de locuitor este exact 
aceeași cu ordinea lor de clasificare după importul de măr- 
furi industriale pe cap de locuitor. În consecință, cele mai 
Duernice järi importatoare sînt în același timp și principalele 
importatoare de mărfuri industriale. 


Apoi, se poate constata că ţările cele mai puternic indus- 


trializate sînt şi cele mai mari importatoare de mărfuri indus- 
înale. Anglia întrece cu mult pe toate celelalte țări, fiind urmată 
de Germania și Franța. Rusia, pe atunci cea mai înapo- 
iată din punct de vedere industrial, avea un import foarte 
mic pe cap de locuitor. Un englez reprezintă pentru străină- 


, 258 Acest tabel a rezultat din combinarea celor două tabele de la p. 202 
şi 214 din vol. V al lui Woytinski. i 


399 











tate un cumpărător de articole industriale de zece ori mai 
important decit un rus. 
_ Așadar, ţara agricolă „par excellence“ care, după anumite 
teorii, ar trebui să constituie „piaţa de desfacere naturală“ 
pentru toate mărfurile industriale, dispune de o capacitate | 
de cumpărare foarte slabă, ba chiar neînsemnată prin raport 
cu capacitatea de import pentru articole industriale a tări- 
lor industriale. 

§ 242. Situaţia a rămas aceeași după războiul mondial 
și după criza economică mondială. 

" Într-adevăr, statistica oficială a Reichului German arată 
că în 1933 Anglia a importat produse industriale finite pen- 
tru 188 de mărci pe cap de locuitor, Germania pentru 64 de 
mărci pe cap de locuitor, iar U.R.S.S. pentru 5 mărci. 

lată de ce avem dreptul să afirmăm că viitorul țărilor 
industriale mu riscă prea mult prin progresul industrial al 
țărilor încă subdezvoltate. Dimpotrivă ! Procesul industria- 
lizăvii în aceste țări trebuie încurajat, capacitatea lor de cum- 
părave trebuie întărită, prosperitatea şi condițiile lor sociale 
trebuie ridicate; pe această cale se ajunge la veașezarea pe 
o bază economică sănătoasă a țărilor care se află în fruntea 
dezvoltării industriale a lumii %5, = 


-VII- 


$ 243. Problema raportului între productivitatea industriei și 
aceea a agriculturii a tost larg tratată într-o altă parte a acestui 
volum (vezi $ 93). Aici voim să arătăm cum variază produc-, 
tivitatea muncii în industrie, comparată cu productivitatea 
muncii agricole, pe lungi perioade de timp. 

Şi această corelație nu poate să fie urmărită decit în Statele 
Unite, singura țară care posedă statistici referitoare la pro- 
ductivitatea muncii %.. (Vezi $ 96). 


256 Andreas Predöhl s-a exprimat astfel în studiul său asupra 
industrializării Rusiei, publicat în Weltwirtschaftliches Archiv, 1932, vol. IT: 
„Numai o agricultură înalt dezvoltată oferă industriei largi posibilități | 
de debușeu în noile teritorii economice, după cum, invers, numai o agricul- | 
tură dezvoltată furnizează produse excedentare care sînt capabile să sus- | 
țină o suprastructură industrială. : e 

Și mai departe: „În ciuda industrializării — sau mai exact tocmai din 
cauza industrializării, — economia rusească va fi avizată în măsură crescîndă 
ia țările apusene, căci fiecare stadiu de industrializare produce, în primul 
rînd, noi și lărgite necesități industriale suplimentare, pe care numai un 
corp industrial cu numeroase ramuri îl poate satisface“. 

257 Statisticile fiind bazate aici pe prețuri interioare, rezultă că produc- 
tizitățile sînt totdeauna productivităti PE. i 


851 















Dăm mai jos un tabel extrem de exact, alcătuit pe baza 
datelor lui I.-W. King (op. cit.), care prezintă productivi- 
tatea muncii i 


în dolari din 1890—1899. 








În anii 1850 | 1860 | 1870 | 1880 | 1890 | 1900 


1910 





Productivitatea 
muncii în indus- 
trie 
Productivitatea 
muncii in agri- 
cultură 326 
Raportul dintre 
ele 1 


























Prin stabilirea acestor date, statistica americană si-a 
cucerit un foarte mare merit științific, căci numai ei i-a reusit 
să cuprindă în șiruri de cifre evoluția celor două mari domenii 
de activitate omenească: industria și agricultura. 

După cum: se vede, productivitatea muncii în industrie 
a parcurs în timpul celor 60 de ani un drum abrupt ascen- 
dent, ridicîndu-se de 2,58 de ori (de la 329 la 849 de dolari, 
exprimat în dolari din 1890—1899). 

Prin contrast, productivitatea muncii în agricultură a 
făcut progrese mai puțin. însemnate și a suferit în intervalul 
celor 60 de ani variaţii foarte puternice. Abia de la 1880, 
urcarea, acesteia este regulată și chiar foarte rapidă; pro- 
ductivitatea muncii agricole sporind în timpul celor 30 de 
ani observați de 2,35 ori (de la 167 la 392 de dolari, ex- 
primat în dolari din 1890 — 1899). 


Dar, în același interval de timp, productivitatea muncii 
industriale a, crescut mult mai lent și anume numai de 1,58 ori 
(de la 537 la 849 de dolari din 1890 — 1899), 

Din cele de mai sus rezultă că din 1880 s-a impus o ten- 
dință constantă de apropiere între productivitatea muncii 
industriale, care crește mai încet, şi productivitatea muncii 
agricole, care creşte mai repede. 

Urmarea acestei evoluții nivelatoare este că superiori- 
tatea industriei asupra agriculturii, care în 1860 se exprima 
prin raportul de disparitate 3,21 între reciprocele produc- 


352: 


(producția netă medie pe muncitor) exprimată 











tivităti a căzut la 2,16 în anul 1910. Evoluţia economică 
modernă este caracterizată printr-un progres mai lent al pro- 


` duchivităţii muncii în industrie şi un progres mai accelerat 
“al productivității muncii în agricultură "8, şi, în sfirsit, printr-o 


tendință de apropiere înire produciivtiatea muncii în industrie 
şi productivitatea muncii în agricultură GC 

5344 Acest fenomen nivelator constituie faptul econo- 
mic cel mai important al epocii contemporane și, după cum 
considerăm, chiar și al viitorului, iar concluziile pe care le-am 
tras în acest sens la prima ediție a lucrării noastre, din 1929, 
n-au fost modificate de criza economiei mondiale. ` 

E drept că criza mondială a ascuțit substanțial dispari- 
tatea între productivitatea . muncii industriale și cea agricolă, 
deoarece ea a mărit distanţa dintre prețurile produselor în- 
dustriale și cele ale produselor agricole (vezi $ 58). 

În prezent, inegalitatea productivităţilor muncii este 
mai mare decit înainte de război, îndeosebi în țările agricole, 
superioritatea internă a industriei apare şi mai evidentă. 
Însă această disparitate — după cum am observat mai sus — 
pare să aibă un caracter trecător. 


-VIII- 


$ 245. În rindul tendinţelor economice moderne, o 
atenţie foarte puternică a stirnit deja tendința descentrali- 
zării spațiale a producţiei industriale "97. , 

În special, după război, „Declinul Europei“ a fost o temă 
pretutindeni preferată. 


Cauzele care împing popoarele pe drumul industrializării 
au fost deja studiate de noi în capitolul consacrat teoriei 
protecționismului 262. 


%8 După „American Capacity to produce“ (p. 30): Munca, cheltuită 
în agricultura Statelor Unite a sporit, între anii 1900 şi 1930, cu 7 ee 
ce producția a sporit (p. 38) cu 32,9%. Rezultă de aiei că productivitatea 
muncii agricole a crescut în acești 30 de ani cu 24%. | 

258 Este interesant de remarcat că între 1850—1880, tendința a fost 
exact contrară, ducînd spre o diferențiere crescîndă între productivitatéa 
muncii agricole și cea industrială, adică spre exagerarea disparității lor. 
În tot acest interval, superioritatea, relativă a industriei a crescut SE 

260 Carey (op. ei, p. 39): „Cu fiecare nouă dezvoltare a forţelor 
naturii, atracţia locală sporește și atracția centrală scade SEN 

281 Ar fi foarte interesant de demonstrat că industriile de înaltă valoare 
şi de ridicată productivitate a muncii pot să ia ființă mai înaintea, altora, 
în orice loc. 


393 





















Abstracție făcind de toate motivele politice sau sociale. 


este suficientă rațiunea economică singură, adică avan 
tajul economic. pur, pentru a justifica această tendinţă %2, 
$ 246. Descentralizarea industrială a lumii fiind un 
fapt mult prea cunoscut ne vom limita numai la eviden- 
țierea unor fenomene recente, posterioare crizei economice 
mondiale, care dovedesc persistența acestui fenomen. 


După 1929, cel din urmă an normal de după război, şi 
pină la 1934, localizarea națională a producţiei industriale 
a continuat într-un ritm atit de viu încît, în timp ce pro- 
ducția articolelor fabricate în lume a scăzut numai cu 24%, 
comerțul internațional cu aceste articole a scăzut cu 36%, 263, 

Aceste două cifre sînt foarte concludente 264. 

Merită să mai observăm că în același interval de timp, 
comerțul internaţional cu produse alimentare a scăzut nu- 
mai cu 15,5% iar acela al materiilor prime numai cu 12%, 265, 


Criza a redus deci, în special, comerțul mondial al produ- 
selor industriilor prelucrătoare. 

De altfel, Europa fără U.R.S.S., totaliza în 1934 o pro- 
ducție industrială reprezentind abia 95%, față de aceea din 


26 De altfel, un fapt de ordin pur geografic care favorizează descentra- 
lizarea industrială a lumii este importanța din ce în ce mai mare pe care o iau 
noile energii și în special existența căderilor de apă ca bază a înfiinţării 
industriilor. În ordinea disponibilităților naturale de energie hidraulică, 
continentele se clasifică astfel: Africa, Asia, America de Nord, America de 
Sud, Europa, așa încît Europa apare drept cea mai săracă în energie hi- 
draulică dintre toate continentele. 

De altfel, utilizarea, acestei energii în lume este abia la începutul ei, 
intrucit din 439 mil. c.p. disponibili nu sint captați în lumea întreagă decit 
29 mil. c.p. | 

Însă în ziua, cînd se va trece în toate continentele la o utilizare mai 
intensivă, a acestei energii, Europa va pierde și mai mult din importanță, 

263 Vezi: „La production mondiale et les prix“, 1925—1934, p. 8. 

254 După „Revue de la situation économique mondiale 1935—36“, 
p. 179, comprimarea volumului comerţului internațional a fost după criză 
din ce în ce mai puternică la articolele industriale. 

Astfel, de unde în 1932 produsele alimentare erau comprimate numai 
la 90,5% din cuantumul lor de la 1929, articolele industriale erau compri- 
mate la 50% din același cuantum. 

După statistica americană, producția cantitativă (fizică) a sporit 
între anii 1900 — 1920 la, 142% pentru produsele agricole, la 348% pentru 
cele extractive și la 305% pentru produsele industriale. 

Participarea mărfurilor industriale la comerțul mondial scade deci 
continuu: aceeași participare la consumul mondial crește continuu. 

265 A se vedea „Revue de la situation économique mondiale“ 1934 — 
1935. p 4713 


929, în timp ce producția industrială a U.R.S.S. se ridicase 
354% faţă de aceea din 1929 28, , 

În statistica Ligii Naţiunilor, Europa — fără U.R.S.S. — 
este înscrisă cu un coeficient de importanță industrială în 
vapori cu întreaga lume de abia 38,52%. 

_ Tabelul Ligii Naţiunilor arată că vechile țări industriale, 
ca Germania, Austria, Belgia, Franţa, Italia, Cehoslovacia 
și Statele Unite au avut în 1934 o producție industrială 
inferioară aceleia din 1929, în timp ce în țările de curînd 
industrializate, ca Finlanda, Japonia, Grecia, Ungaria, 
Norvegia și România, producția industrială depășește cu 
mult pe aceea din 1929. 

Aceeași concluzie este valabilă și pentru un grup de 
6 ţări: Chile, Danemarca, Finlanda, Grecia, Ungaria, Româ- 
ue TEL 

Tot astfel s-a redus și proporția dintre export și pro- 
ducţia totală a mărfurilor industriale între anii 1929—1935 
în toate industriile din: Statele Unite, Germania, Italia, 
Franța, Anglia %8. SÉ 

Toate aceste date confirmă concordant că descentrali- 
zavea industrială a continuat chiar şi în timpul crizei eco- 
nomice mondiale. 

Foarte semnificativ pentru evoluţia țărilor ` industriale 
în timpul războiului și a crizei mondiale este faptul că parti- 
ciparea Germaniei, Angliei şi Franţei la exportul mondial, 
care era de 34,4% în 1913, a coborit la 27,4% în 1933. 

Concluziile Ligii Naţiunilor („Aperçu general du commerce 
mondial“, 1935, p. 7) sînt de altfel categorice: „in timp ce 
volumul comerțului european în 1935 a depăşit abia pe cel 
din anul 1932, comerțul total al celorlalte continente a depă- 
şit cu 20% volumul său din 1932“. 


Regresul an de an al poziţiei monopoliste industriale a 
țărilor din vestul Europei este, așadar, un fapt incontes- 
tabil. | 


$ 247. Însă, cine îşi pierde monopolul trebuie, înainte de 
toate, să-și reducă prețurile. 

Europa occidentală a făcut însă exact contrariul. Deși 
în domeniul industrial îi apăreau pretutindeni în lume noi 


66 Vezi „La production mondiale et les prix 1925—1934“, p. 24 şi 


"207 Ibidem, p. 31. 
268 Ibidem, p. 46. 


355 


















concurenţi ea a ridicat prețurile relative ale produselor sal, 
industriale în raport cu produsele agricole. Aceasta a însem. 


nat o evoluție inversă; aceasta a fost o acțiune împotriva . 


exigenţei, împotriva imperativului impus de criză! Dar 
acest imperativ rămîne ferm şi neindurător. Europa occiden- 
tală nu-și va vecîștiga niciodată echilibrul şi liniştea, dacă pre- 
urile industriale nu vor cobori pînă la nivelul loy antevioy 
primului război mondial (și chiar sub acest nivel) Brin raport 
cu prețurile agricole, căci nu se va putea ca în același timp să 
pierzi monopolul și să sporești preţurile. În acest foarfece 
al prețurilor stă cheia raporturilor dintre agricultură și 
industrie, dintre țărănime. și capitalism, dintre Răsărit si 
Apus. | 

Capitalismul poate deci să se mențină mai departe numai 
cu o condiție și anume: să-și coboare cît mai mult posibil 
veniturile şi ventele lui. 

Problema comprimării, respectiv a suprimării. rentei 
este desigur veche, însă importanţa ei mondială este nouă, 
În veacul al XIX-lea, renta era o problemă internă: munci: 
torii cereau și patronii rezistau. Astăzi, această problemă 
este externă: presiunea reducerii prețurilor industriale și, 
drept urmare, a rentei vine din afară. Clientela industriei, 
adică agricultura, cere acum coborirea rentei capitaliste a 
industriei. De data aceasta chestiunea este foarte arzătoare: 
căci industriaşii pot rezista muncitorilor lor, day nu pot rezista 
clienților lor. Acestei presiuni a clientelei sale, Europa occi- 
dentală nu i se poate sustrage. Din această cauză renta este 
grav amenințată, dacă nu ca instituție, în orice caz în ni- 
velul ei. 


-IX- 


$ 248. Pentru ca să ne dăm seama ce deosebire de regim 
economic există între produsele industriale, care găsesc o 
desfacere locală, și acelea care au ca bază de desfacere piața 
mondială, este necesar să examinăm' mai de aproape struc- 
tura comerțului mondial. | r 

Comerțul mondial se poate descompune în patru sectoare 
care, din punct de vedere structural, sînt de natură econo- 
mică diferită. Primele două constau din produse naturale şi 
materii prime, ultimele două din produse industriale. Primul 
sector cuprinde exclusiv produse naturale extra europene 
(cauciuc, orez, cafea etc.), al doilea produse naturale europene 


356 











extra europene (petrol, 
„din urmă trebuie făcută o 


și platina) și acelea care 


care lipsesc total în Euro 





cereale, animale etc.). La acestea 
deosebire între produsele naturale 
pa occidentală (cum sînt petrolul 
sint produse și în Vestul Europei 


(ca cerealele și animalele). Al treilea sector constă din produse 
industriale care pot fi fabricate chiar Si în funcție de un debu- 
seu 7estrîns, respectiv național (cum sînt produsele metalur-, 
© gice simple și produsele textile). Să numim aceste produse 
mai pe scurt: produse industriale locale. Celui de al patru- 
lea sector îi aparţin produsele industriale care pot fi fabricate ` 


numai pentru un debușeu mare (respectiv mondial), cum sînt: 
mașinile speciale, produsele chimice fine ȘI anumite mărfuri 
de lux, să le numim pe scurt: produse industriale mondiale. 


Această împărțire a produselor după mărimea debuşeu- 


lui care este indispensabil 
mare importanță pentru 


fiecărui produs, prezintă cea mai 
comerțul internațional. 


Într-adevăr, împărțirea obișnuită și atît de uzitată, în 


bunuri de consum şi bunu 
economic mai mic decît ac 


ri de producție, este de un interes 
eastă împărțire a noastră, căci din 


punctul de vedere al comerţului internațional hotăritor 


este numai ceea ce poate s 


ă dea o reprezentare clară a carac- 


terului de indispensabilitate Și de smevitabilitate a diferitelor 


mișcări internaționale ale 
$ 249. În acest sens, se 


industrială care, din Punct 


mărfurilor. 


poate afirma că pentru orice marfă 
de vedere tehnic și economic, poate 


fi fabricată chiar şi în funcție de un debuşeu limitat, există 


tendința de a fi fabricată în 


fiecare tară. Numai dacă nu există 


această posibilitate, atunci producția rămîne concentrată în 
anumite țări foarte dezvoltate din punct de vedere industrial. 

Cu alte cuvinte, pentru comerțul internațional, impor- 
tantă și hotăritoare este numai elasticitatea comercială a fie- 


„cărei mărfi, adică posibilitatea ca într-un anumit volum 


aceasta să fie scoasă din circulația internaţională sau să fie 
introdusă în circulaţia internațională. 
Această elasticitate este foarte mare pentru cel de al 


doilea sector al comerțului internaţional — produsele naturale! 


europene şi extraeuropene — şi pentru cel de al treilea sector — 
produsele industriale locale. Iată de ce Schimbul în aceste "` 


două sectoare scade din ce 


în ce mai mult. Din Europa occi- 


dentală se exportă spre Europa răsăriteană mult mai puţine 
textile şi mărfuri grosiere din fier; invers, se exportă din Est 


spre Vest mult mai puţine 


cereale și animale. Cu totul remar- 


357 


| 
| 
| 


= 











cabil este faptul că scăderea din sectorul al doilea favorizează, 


scăderea din sectorul al treilea şi invers. l 

Produsele naturale europene și extraeuropene vin din 
afară către Europa occidentală; produsele industriale locale 
își găsesc astăzi numai în parte debușeu în afara pieței lor 
de desfacere națională, apropiată de locul lor de producție. 
Amândouă aceste curente — care aproape se compensează 
reciproc — scad în același timp. În timp ce aceste două fluvii 
comerciale scad, văile comerțului internațional devin din ce 
în ce mai uscate și mai pustii! 

În contrast cu aceste două sectoare, celelalte două și 
anume primul sector, care cuprinde exclusiv produse naturale 
extraeuropene și al patrulea care cuprinde produse industriale 
mondiale rămîn relativ rigide. Volumul lor nu poate fi 
comprimat decit puţin. l 8 

După cum cele două curente elastice se condiționează 
reciproc, tot astfel și aceste două curente rigide se condi- 
ționează reciproc. Unul se poate menține, pentru că celălalt 
se menţine. Iată de ce aceste două sectoare constituie cea din 
urmă speranță a comerțului internațional. l 

Asupra lor trebuie să fie îndreptată toată atenția noastră, 
Mașinile speciale şi motoarele speciale, automobilele și avioa- 
nele, produsele chimice fine și mărfurile de lux și — de ce 
nu? — tunurile constituie mărfurile de schimb privilegiate 
ale comerțului internațional. Pentru compensarea acestei 
mișcări de mărfuri servesc în special produsele naturale 
extraeuropene. Wë 

$ 250. Afirmațiile noastre de pină acum s-au sprijinit 
pe logică. Dar oare se potrivesc faptele cu logica? Să consul- 
tăm în această privință statistica, mai întii pentru Germania. 

Tabelul de mai jos arată clar că între anii 1913 și 1933 
exportul produselor cu debușee apropiate (produse industriale 
locale) ca: bare de oţel și oțel profilat, material pentru con- 
strucții de cale ferată, locomotive cu abur, țesături, încălță- 
minte şi pielărie etc., au scăzut în participarea lor procentuală 
la: ansamblul comerțului. l l 

În contrast cu acestea, exportul produselor industriale 
cu debușee mondiale, cum sint: părți și accesorii de maşini, 
țevi și valţuri, culori și diferite alte articole chimice și farma- 
ceutice, mașini, mașini electrice și produse electrotehnice, 
instrumente muzicale, ceasornice etc., crește în participarea 
lui procentuală la ansamblul comerțului. 


358 








Participarea unor mărfuri la exportul total al Germaniei, 
între anii 1913 și 1937 (în %, din valoare) 

















Mărfurile 1913 1933 1937 
Export în scădere relativă 
Material pentru construcții de supra- 
structură la căile ferate 0,8 0,2 0,4 
Locomotive cu vapori, tendere 0,5 0,0 0,3 
Ţesături ` 8,9 6,5 4,5 
Încălţăminte, pielărie 1,1 0,8 0,5 
Export în creștere relativă 
Mărfuri din fier 12,5 14,5 16,9 
Tuburi, țevi, valțuri 0,9 1,4 1,5 
Culori, chimicale și articole farmaceu- 
tice 7,6 11,5 13,9 
Mașini (în afară de cele electrice) 6,0 9,0 12,9 
Mașini electrice și articole electroteh- 
nice 2,9 4,5 5,3 
Instrumente muzicale, ceasornice, alte 
articole de mecanică fină 17 2,1 3,1 











Dacă constituim un tabel similar pe întreaga lume atunci 
constatăm că între anii 1929 și 1937 exportul produselor 
industriale locale ca: ţesături de lină, bumbac și iută, tri- 
cotaje, pielărie etc. a scăzut în participarea lor procentuală 
la comerțul mondial, în timp ce exportul produselor indus- 
triale mondiale, ca articolele chimice și farmaceutice, culori, 
mașini electrice, produse electrotehnice etc. a sporit: 


























“Mărfurile | 1929 1932 | 1937 
Expori în scădere relativă 

Țesături din lină şi alte ţesături din 
fibre animale 1,37 1,06 0,98 
Țesături de bumbac 4,04 3,85 2,95 
Țesături de iută 0,44 0,28 0,31 
Tricotaje (fără stofe) 0,71 0,57 0,43 
Îmbrăcăminte şi rufărie 0,86 0,78 0,70 
Pielărie 0,82 0,72 0,59 
Încălţăminte 0,28 0,26 0,15 
Mașini agricole fără remorci 0,41 0,17 0,24 
Ciment e 0,20 0,19 0,15 





359 














 Mărturile 1929 1932 | 1937 





Expori în crestere relativă 








Cherestea (şi mobilă) 0,43 0,39 0,36 
Produse chimice și farmaceutice 1,29 2,00 1,74 
Vopsele, culori și lacuri 0,67 0,94 0,84 
Unelte 0,38 0,68 0,75 
Mașini electrice 0,28 0,33 0,30 
Articole pentru industria electrică 1,69 1,96 | 2,00 
Avioane 0,10 0,14 0,25 
Produse optice și de precizie 0,30 0,37 | 0,40 











Este de remarcat că în ediţia germană a lucrării, verifi- 
casem această evoluție — și anume scăderea procentuală 
a produselor industriale locale și sporirea procentuală a 
produselor industriale mondiale — numai pe intervalul foarte 
scurt de 3 ani, 1929—1932, ceea ce putea pune în dubiu 
veracitatea: concluziilor noastre. 

Tată însă că acum, în ediţia românească, sîntem în situa- 
ţia de a prelungi cercetările noastre pînă la anul 1937, dar re- 
zultatul este spre satisfacția noastră același. Tendinţa stabi- 
lită de noi pe întreg intervalul de opt ani, 1929—1937, se 
menţine şi acest lucru este cu atit mai important cu cît acest 
nivel cuprinde o perioadă de depresiune economică — de la 
1929 la 1932— și o perioadă de ascensiune economică — către 
anul 1937. 

Aceasta dovedește o dată mai mult că, împotriva păreri- 
Jor unor economiști cvasimistici, rațiunea nu-și pierde deloc 
drepturile și puterea ei şi că, aplicată potrivit, ea permite 
amticipări pe care dezvoltarea de fapt a fenomenelor economice 
„le confirmă totdeauna. ` ge 

$ 251. Desigur, aceste cifre nu sînt suficiente. Statis- 


tica nu a făcut pînă acum deosebirea dintre produsele in- 


dustriale locale și produsele industriale mondiale, iar clasifi- 
carea obișnuită în bunuri de producție și bunuri de consum 
nu este hotăritoare pentru a verifica teza noastră. La fel clasi- 
ficarea în produse finite și produse semifabricate. 

Ştiinţa economică necesită, înainte de toate, o analiză 
adîncă a tuturor produselor industriale din punct de vedere 
tehnic și economic, cu scopul de a stabili pentru fiecare produs 
dacă poate fi eventual fabricat în funcțae de un debușeu local 
sau dacă nu se poate lipsi de un debușeu mondial. 


360 













mod riguros; există și vor exista tranziţii între o categorie 
și cealaltă. 

Orice fabrică, care vrea să aibă rentabilitate, pretinde 
un anumit debușeu minimal, adică un număr minim de clienți. 
S-ar putea spune, de pildă, că existența fiecărei ramuri in- 
dustriale este legată de un anume cerc de clienți de 1000 sau 
un milion de oameni. ` SC , 

Ar fi de recomandat ca în primul rînd institutele economice 
ale Occidentului să facă cercetări şi analize în acest sens zi 
ca oficiile de statistică să înceapă a grupa mărfurile comerțului 
internațional şi după acest nou criteriu: 

Numai atunci vom fi în stare să stabilim ce elemente ale 
comerţului mondial sînt încă elastice și comprimabile (fiindcă 
pot fi produse şi în funcție de un debuşeu local) și care ele- 


A ` 


mente mai sînt rigide și legate mai departe de comerțul inter- 
naţional (fiindcă nu pot fi produse decit în funcție de un 
debușeu mondial). 

Numai aceste din urmă categorii constituie de fapt bunu- 
rile de schimb privilegiate și durabile ale comerțului internațio- 


nal. 


2. REALITATEA ECONOMICĂ 
ŞI TENDINȚA LIBERULUI SCHIMB 


? 

§ 252. Ajunşi aproape la sfirșitul lucrării noastre, cre- 
dem că am pregătit îndeajuns terenul pentru o discuție fe- 
cundă asupra tendințelor contemporane ale liberului schimb 
și în special asupra politicii economice a Ligii Naţiunilor. 

Într-adevăr, reconstruind teoria comerțului internațio- 

nal, am ajuns la rezultate foarte precise; am stabilit — între 
altele — că este în interesul fiecărui popor să-și orienteze polt- 
zica producției sale către industria fabricatelor pînă ce piața 
internă va fi acoperită. 
„Dimpotrivă, dacă facem din realitatea economică și din 
sensul evoluţiei economiei mondiale obiectul cercetării noastre, 
atunci constatăm, ca o tendință clară, creşterea capacităţii 
importului pentru mărfuri industriale aţărilor industrializate 
(vezi $ 240 și urm.). 

Dispunem, dar, de bazele științifice și istorice necesare, 
pentru a ne putea pune problema coordonării producţiei în 
diferitele țări ale lumii și spre a ne da seama dacă această 


361 


Desigur, această împărțire și clasificare nu se pot face în 












problemă poate fi rezolvată și în ce direcție se poate face ` 


aceasta. | 

$ 253. Dar, înainte de aceasta, care este politica econo- 
mică a Ligii Națiunilor? l 

Înainte și după Conferința economică mondială din 1927 
Liga Naţiunilor a reprezentat politica liberului schimb. 

Importanța inițială a politicii economice a Genevei rezida 
în faptul cu totul nou pentru omenire că exista pentru prima 
dată o instanță supremă, în care ideea economică a lumii 
a fost tratată oarecum oficial. 

„În modul acesta gîndirea economică a căpătat un presti- 
glu pe care nu l-a mai avut niciodată pînă în timpul nostru. 
„Dacă Liga Naţiunilor nu a fost niciodată pînă acum o 
instanță de hotăriri în problemele economice, ea a avut însă 
marea ambiție să treacă în fața lumii drept cea mai înaltă 
instanță științifică, 

„lată de ce atenția noastră se va îndrepta întîi asupra 
principiilor științifice pe care Geneva le-a profesat și a voit 
să le impună. 

Diferitele conferințe economice ţinute la Geneva au ase- 
zat încheierile și principiile lor pe terenul teoriei clasice a 
liberului schimb. Întreaga ideologie economică a Ligi 
Naţiunilor urmează făgașul liberului schimb 38, S 

Chiar dacă tendinţele liberschimbiste ale încheierilor 
Genevei nu sînt totdeauna deschis mărturisite, aceasta se 
datorește numai atitudinii tactico-tranzacţionale care domina 
la Liga Naţiunilor. 

De altfel, toate interpretările asupra tendinţelor Ligii 
Naţiunilor sint concordante cu constatările noastre. Numai 
foarte puțini delegaţi au găsit curajul să se pronunțe deschis 
pentru menținerea sistemului protecționist în țările lor. 


$ 254. Faptul esenţial, care constituie punctul de plecare 
al tuturor preocupărilor Genevei, era evolutia regresivă a 
comerțului internațional după războiul mondial. 

Lipsa de concordanță între dezvoltarea producției si 
aceea a comerțului å suscitat cele mai mari preocupări şi, 
cu drept cuvînt, s-a putut stabili că prima cauză a crizei 
| economice trebuie căutată în scăderea capacităţii de cumpă- 
„ Tare a anumitor țări. 





269 Vezi valoroasa lucrare a Dr. Louise Somm 7 
loroas — E S er, Neugestaltun 
der Handelspolitik, Berlin — Wien 1935, p. 172 si urm. S d 


362 


H 
| 
i 
H 
H 








A crea capacitate de cumpărare era deci cea dintii pro- 
blemă. Tot ceea ce ridică capacitatea de cumpărare a ome- ! 
nirii înseamnă progres; tot ceea ce o coboară, regres %0, = 


„Dar, pentru a atinge acest ţel trebuie să se meargă pe ` 
calea cea bună, căci printr-o apreciere greșită a terenului se 
ajunge ușor la soluţii absurde. 

$ 255. lată de ce marei controverse: liber schimb sau || 


protechiomsm ar fi mai bine să i se dea următoarea formulare: | ; 


care dintre cele două sisteme favorizează mai bine dezvoltarea |. 
capacității de cumpărare : protecționismul sau liberul schimb? * 

Partizanii liberului schimb au susținut întotdeauna că ` 
puterea de cumpărare a unei ţări scade într-un sistem pro- 
iecționist. 

După părerea lor, întrucît puterea de cumpărare a unei 
ţări este determinată de venitul anual al acestei țări, con- 
cluzia necesară este că prin protecționism venitul național 
crește pe de o parte și anume în cadrul industriei protejate, 
iar pe de altă parte, și anume în toate celelalte ramuri de pro- 
ducție, el se va reduce într-o mare măsură. 

Toate demonstrațiile noastre au dovedit contrariul. 
Venitul național al unei ţări nu constituie o sumă fixă; 
deplasarea forțelor productive, oameni și capital, de la o 
ramură de producție la alta, aduce cu sine un spor sau o scă- 
dere a venitului naţional, după sensul acestei deplasări 
(vezi și $ 172). 

Însă, adaptările provocate de protecționismul raţional, 
în sensul activităţilor celor mai productive, sporesc venitul 
național și astfel crește puterea de cumpărare a unui popor. 


2% În noiembrie 1930, în calitate de ministru al industriei și comer- 
tului, am expus în fața Ligii Naţiunilor, în cea de a doua conferință pentru 
o acțiune economică concertată, punctul de vedere comun al delegaților 
Poloniei, Bulgariei, Ungariei, Jugoslaviei și României, care îmi făcuseră 
onoarea să mă aleagă președinte al lor. 

În discursul de la 20 noiembrie, în favoarea regimului preferențial, 
am spus între altele: 

„Ceea ce solicită țările agricole este posibilitatea, de a-și spori capaci- 
tatea lor de cumpărare și pe această cale ele înțeleg să solidarizeze cu 
dinsele și pe agricultorii din țările industriale ale Europei“. 

lar mai departe: 

„Dacă ţările agricole exportă cu prețuri ridicate, atunci are loc o 
dezvoltare continuă și normală a economiei lor naționale și ele pot să 
cumpere mai departe mărfurile occidentului în așa proporție, încît munca 
unui muncitor industrial să se schimbe contra muncii a șase muncitori 
agricoli, ceea ce menține în aceeași proporție standardul de viaţă al munci- 
torilor occidentali față de cei din Orient. i 


363 








În special pentru tările agricole ale Europei și ale Asiei 
creșterea capacităţii de cumpărare se poate produce în mod 
eficient și rapid numai pe această cale. Prin industrializare 
crește, prin urmare, raportul dintre producția unei ţări şt forțele 
economice întrebuințate ; acesta este așa numitul „coeficient 
economic" pe care noi îl numim productivitatea medie a unei 
țăni, 

A menține, printr-un regim de liber schimb, țările agri- 
cole în starea lor actuală înseamnă a le lăsa pentru PA pă 
una în situaţia de clienți săraci ai marilor ţări industriale 
Liberul schimb menţine în țările înapoiate munca brută; 
protecționismul face posibilă munca de calitate. Dar numai 
munca de calitate produce marea putere de cumpărare. 

$ 256. Țările agricole înapoiate se găsesc așadar în fața 
următoarei dileme: Dacă produc ele însele mărfuri industriale 
atunci le produc în condiții nefavorabile în comparaţie cu străină- 
tatea, deci mai scump ; dacă totuși renunţă la producția mărfu- 
rilor industriale ele nu mai sînt capabile să le importe fiindcă 
nu mai pot să le plătească. ! 

În primul caz țările industriale profită ceva, fiindcă 
creşterea generală a puterii de cumpărare a țărilor agricole 
și dezvoltarea cerinţelor lor atrag totuși după sine un spor al 
importului lor de articole industriale. 

În al doilea caz, marile ţări industriale nu au nici un 
avantaj. Şi totuși se pare că se acordă preferință acestui de al 
doilea caz. 

! A voi să menţii India și China în situaţia economică actu- 
ală, înseamnă a condamna marile ţări industriale să vindä 
veşnic acestor țări aceleași cantități neînsemnate de mărfuri 
ca și pînă acum (vezi cazul Rusiei, $ 241). 

_$257. Hobson 271 dă o explicaţie foarte interesantă 
privind șomajul în țările de tipul Angliei. După acest autor 
șomajul este cauzat de reaua distribuţie a bogățiilor. Există 
prea mulţi oameni bogaţi care economisesc în loc să con- 
sume. Pentru oamenii cu venituri mijlocii sau mici, propor- 
jia din venit care se consumă este mult mai mare, iar cea 
care este economisilă mult mai mică decît la oamenii bogaţi. 
Însă economiile sporesc numai mijloacele de producție deci 
producția însăși și, prin aceasta, agravează disproporția 
dintre producţie și consum. 


271 J, Hobson, op. ci. 


364 


















De aceea, numai o redistribuire a bogățiilor într-un sens 


` njvelator ar putea să restabilească echilibrul între economii 


(în consecință, mijioacele de producție, deci. producția) 
și consum. Dar, bineînţeles, o asemenea redistribuire nu ar fi 
posibilă fără adinci transtormări sociale. 
8258. „Mutahs mutandis“, această explicație a lua 
Hobson, care se referă la indivizi în cadrul naţiunii, 
este valabilă şi pentru țări în cadrul mondial. l 

Într-adevăr, există în lume țări prea bogate care își 
plasează o prea mare parte din venitul lor în economii, adică 
în noi investiţii care ajută la sporirea producţiei. Alături de 
acestea, există țări sărace cu o slabă putere de cumpărare, 
care nu sînt în stare să-și sporească această putere în așa 
fel încît să ţină pasul cu dezvoltarea în continuă ascensiune 
a forţelor de producţie ale țărilor bogate. 

Soluţia nu constă într-o sărăcire a ţărilor bogate, ci 
în îmbogățirea celor sărace. O mai bună distribuire a mij- 
loacelor de producţie trebuie inițiată pretutindeni "7 

Capitalul nou creat în țările bogate şi industriale nu 
trebuie să rămînă în aceste ţări, sporind un aparat de pro- ` 
ductie şi așa prea dezvoltat, ci dimpotrivă, el trebuie să emi- 
greze în ţările sărace și să sprijine acolo industrializarea. 
În modul acesta, ţările sărace își vor mări producția și 
puterea lor de cumpărare pentru articolele produse de către 
marile ţări industriale și astfel se va realiza în lume un echi- 
libru mai bun între producție și consum. 

Din aceste motive, printr-o industrializare progresivă a 
țărilor nedezvoltate poate fi realizat în lume un echilibru 
caracterizat printr-o crescindă putere de cumpărare a acelor 
ţări care astăzi sint cumpărători slabi, ca și printr-o utili- | 
zare cu folos a muncitorilor și a capitalurilor disponibile în ` 
marile țări industriale "7 

§ 259. Ideea industrializării țărilor subdezvoltate nu are- ; 
nimic comun nici cu ideea de autarhie, nici cu aceea a unui 
sistem generalizat de protecție. l SC 

La Geneva, autarhia a fost neîncetat combătută. Indus- 
inializarea în accepţia noastră. este aproape contrariul autar- 





22 Patten (cap. IV, p. 36): „Pentru noi comerțul internațional 
este efectul, iar nu cauza prosperității naționale; dacă, prin urmare, pro- 
tecționismul o sporește, el dezvoltă și comerțul exterior“. 

23 De altfel, imitarea realizărilor sociale şi a confortului țărilor mo- 


derne, ca urmări ale industrializării în aceste țări, conduce în mod automat 


la un import mai mare al ţărilor industriale. 
E) 


365 















hiei. Într-adevăr, după teoria noastră, fiecare ţară se îndreaptă 


de preferință către ramurile cele mai productive de activi: 
tate fără să se preocupe în ce mod îşi va satisface toate nevoile 
sale. Scopul său este ridicarea nivelului general al ţării. În 
ceea ce privește aprovizionarea cu mărfurile cele mai necesare 
pentru viața poporului, aceasta se face fie prin productia 
internă, fie prin import, fără nici un fel de preferință pentru o 
cale sau cealaltă. Numai gradul productivității muncii afe- 
rente unei mărfi decide dacă aceasta trebuie să fie produsă 
în țară, sau dacă trebuie să fie importată. 

Caracterul unei mărfi în sine și rolul ei ca element indis- 
pensabil pentru completarea producției nu contează. 

Autarhia nu este scopul planului nostru; mai mult decît 
atit, ea nu este nici măcar un rezultat al aplicării ideilor 
noastre, 

Tendinţa concentrării asupra anumitor mărfuri de mare 
productivitate a muncii conduce mai degrabă către sis- 
temul unei producții specializate și ca atare incomplete 
în vapori cu ansamblul nevoilor unei ări. În acest mod se 
creează și se menține între toate popoarele o dependență 
reciprocă, ca urmare a realizării acestei tendințe. Dacă, 
pe de o parte, fiecare țară ajunge să producă pentru nece- 
sitățile interne anumite mărfuri industriale de mare produc- 
tivitate și devine pentru aceste articole independentă de 
străinătate, ea rămine totuși pe de altă parte dependentă 
de restul țărilor pentru toate celelalte articole atit de va- 
riate la a căror producere renunță din cauza prea micii 
lor productivităţi a muncii. 

„__Concephia noastră conduce deci la o dependență reciprocă 
și la o sprijinire a popoarelor, nu însă la autavhie. 

$ 260. Cit despre protecționismul generalizat la toate 


„ramurile de productie naţională, protectionism de care s-a 


vorbit atit de mult în Germania către sfirșitul secolului 
trecut și care s-a aplicat într-un anumit sens în Statele 
Unite, credem inutil să mai arătăm că acest sistem nu este 
deloc compatibil cu concepţia noastră. 

În regimul protecționist generalizat, fiecare ramură de 
producție își primește partea, sa de protecţie, oricare ar fi 
caracterul său. S-a susținut de altfel 27% că într-un asemenea. 
regim, fiecare producător fiind la rindul său consumator, 
avantajele pe care le obține sint anulate și compensate 


i W.G. Sumner, op. cit, p. 59 şi 86. 





366 


“se impun. Obiecţiunea este foarte îndreptățită. 














sau care i 
Dar com- 
ensaţia de care este vorba nu este niciodată perfectă și 
s-ar putea imagina un sistem științific de protecție în care 
s-ar ţine seama de partea din taxa vamală aferentă fie- 
cărei materii prime și pentru fiecare consumator al unei 
industrii date, spre a se fixa după aceea taxa vamală a 
produsului finit într-un astfel de nivel încit să reprezinte 
totuşi un avantaj real pentru producător. Aceasta ar în- 
semna să se studieze în chip științific treptele taxelor va- 
male, de la materia brută pină la produsele cele mai fine 
ale industriei. Nu vom discuta această posibilitate, deoa- 
rece noi nu am recomandat și nici nu acceptăm un protec- 
ționism generalizat. 

Dar, sistemul pe care îl recomandăm noi este tot ce 
poate fi mai contrar protecționismului generalizat. După 
moi protecția trebuie să sc extindă numai la anumite măr- 

furi, care sînt în număr destul de mic, prin raport cu multi- 
plicitatea mărfurilor produse înir-o ară. 

Se poate întîmpla, desigur, într-un asemenea regim, ca 
o industrie protejată să întrebuinţeze o materie primă pro- 
tejată, sau ca un fabricat să se găsească totuși protejat 
și astfel să se producă fenomenul de compensație parțială 
pe care l-am examinat mai sus. Dar acesta nu este decit 
un caz particular. 

Sistemul nostru în cl însuși este cu totul opus Sistemului | 
protecționismului generalizat. Noi recomandăm protecția , 
numai pentru articolele de mare productivitate a muncii | 
(a căror productivitate aferentă depășește productivitatea | 
medie a ţării) cu excluderea de la protectie a. tuturor celor- ` 
Jolie. Noi nu numai că nu favorizăm dar, dimpotrivă, com- 
batem extinderea exagerată și nelogică a protecției. 


rin sacrificiile pe care trebuie să le consimtă 


3. ANTAGONISMUL INTERESELOR ŞI COLABORAREA 
INTERNAȚIONALĂ 


367 













Această armonie naturală le apărea simplă și autonomă 


Ea se realiza de la sine, fără nici o intervenţie conștientă 


a oamenilor și a politicii statelor. 
| „Este mult de spus — și s-a spus destul — asupra imposi- 
bilității reale și teoretice a acestui sistem care să functio- 
neze automat. Din partea noastră nu avem nevoie să re- 
venim asupra acestei teze, pentru simplul motiv că nu 
admitem premisele ei. 
Am demonstrat că scopul fiecărui popor nu constă în 
a se dedica acelor feluri de activităţi în care are o mare 
superioritate față de străinătate (superioritatea absolută sau 
comparativă. externă) ci, dimpotrivă, să se concentreze asupra 


` acelor activități care prezintă un maximum de producti- 


vitate absolută a muncii (superioritate intrinsecă internă) 215 
| Însă, pe cînd ramurile de producție care prezintă în 
fiecare ţară cel mai mare avantaj natural sînt diferite de 
la o țară la alta, ramurile de producție care reprezintă o înaltă 
productivitate absolută a muncii sint aceleaşi aproape în toate 
ärile, lată marea diferență între concluziile vechii teorii 
a comerțului internaţional și concluziile teoriei noastre, 
După concepția, clasică, legea mondială era armonia natu- 
vală ; după concepția noastră, destinul economiei este să creeze 
un antagonism între anumite domenii privilegiate ale producției. 
__ Armonia economică mondială nu mai este acel rezultat 
sigur care rezultă de la sine, fără contribuția oamenilor. 
Acest echilibru trebuie realizat „artificial“ și principiul soli- 
darității internaționale trebuie să fie așezat pe baze noi. 
„__$262. Drumul care duce la colaborarea economică mon- 
dială este lung și anevoios. Dar, dacă am fi siguri că ne 
duce la acest ţel, ar merita totdeauna osteneala să-l par- 
curgem. a 
Într-adevăr, celălalt drum, realizarea automată a armo- 
niei nu ne-a dus niciodată la ţel. A trebuit să se recu- 
noască fondul ei utopic, căci însăși teoria, pe care această 
SE Pa tten (op. cit., cap. IX, p. 126): „Toate celelalte state dato- 
rează avintul lor economic împrejurării că au tins, înainte de toate, să 


realizeze un profit absolut. Anglia însăși nu face excepție de la această 
regulă. Anglia găsește un avantaj relativ în exploatarea zăcămintelor sale 





de huilă; Spania şi Suedia în aceea a zăcămintelor lor de fier“, 


„Dar, oare Anglia a susținut vreodată că trebuie să-și închidă minele 


„de fier pentru ca să realizeze întregul avantaj relativ pe care l-ar putea 


obține schimbind cărbunele ei cu minereul de fier a celorlalte naţiuni? 


368 














idee se baza, era falsă. Am arătat greșelile în construcția 
ei logică; le vom regăsi și în consecințele e 

De altfel, dacă prin diviziunea internațională a muncii 
între popoare — așa cum ea era prevăzută potrivit teoriei 
clasice — fiecare țară şi-ar fi găsit într-adevăr satisfacerea. 
optimă a propriilor sale interese, de ce nu vedem toate 
țările adaptindu-se acestei legi și urmărind scopul de a 
organiza producția anumitor mărfuri privilegiate? 

Dacă teoria clasică a diviziunii internaționale a muncii 
ar fi exactă, nu or mai exista o problemă a colaborării inter- 
naționale. După părerea noastră, o asemenea problemă există 
și este foarte gravă, dar nicidecum insolubilă. 

Noi nu sintem deci pesimiști, ci optimişti; dar opti- 
mismul nostru este de perspectivă îndepărtată. Colaborarea 
și realizarea unei înțelegeri armonioase nu se află în afara 
limitelor posibilului, dar nu sînt accesibile fără eforturi. Înainte 
de toate este necesar să nu se accepte fără proteste nedrep- | 


tățile existente în lume, ci să se ia poziție critică împotriva lor. | 


§ 263. Liga Naţiunilor, care a încercat să realizeze această 
colaborare și această armonizare, pare să nu posede în sufi- 
cientă măsură ceea ce am putea numi simțul evoluției. În- 
treaga sa concepţie este statică; echilibrul politic și eco- 
nomic pe care îl imaginează este totdeauna statu-quo. 

Liga Naţiunilor ignorează, în domeniul economic de 
pildă, problema instinctului expansionist al popoarelor pro- 
lifice, adică a emigrării și soluţiile politice care trebuie să 
i se dea. 

Tot astfel, în domeniul pur politic, Liga Naţiunilor n-a 
putut să dea un răspuns următoarei probleme capitale: 
dacă actualul raport de forțe între state se va schimba, ca, 
urmare a fluctuaţiei numărului populației, cum va putea, 
oare Liga Naţiunilor să realizeze prin mijloace pașnice noul, 
inevitabilul echilibru? (Cazul Italiei și Germaniei). 

Nu trebuie să se uite niciodată că persistența ideii răz- 
boiului este datorită în mare parte faptului că războiul 
este încă singurul „instrument juridic“ care permite adap- 
tări la situaţiile noi create de evoluţia. popoarelor. Ideea 
După o evoluție mai lungă, după ce toate ţările din lume 
vor fi făcut progrese mari pe calea industrializării și după 
ce se va fi realizat în lume o nivelare relativă între produc- , 


. s .. H H H . .. ` H H 
tivitatea muncii industriale și aceea a materiilor prime, | 
atunci se va crea pretutindeni un echilibru mai bun între | 


D 


369 


) 
~de război se confundă, din nenorocire, cu ideea de evoluție. ` 











SE 


EE 


EE Eh 


ee 








consumul de forțe și cetigal oamenilor. Numai atunci cola- 
bovavea economică a lumii nu va mai fi o vorbă goală, me- 
mită să acopere exploatarea unora de către alții "9. ci o reali- 
tate, în care fiecare își va găsi o satisfacție, 

$ 264. Însă, înainte de a merge atît de departe, ar trebui 
să ne întrebăm: trebuie oare considerată descentralizarea 
industriei și progresul industrial al țărilor noi ca un fe- 
nomen regretabil, destinat să tulbure echilibrul optim pentru 
umanitate? Oare soarta țărilor vechi industriale este ame- 
nințată prin acest fenomen? 

La Conferinţa economică mondială de la Geneva (înainte 
de criza mondială), Ca ssel a susținut teza că criza eco- 
noimei mondiale își are originea principală în aceea că 
Produsele industriale au devenit prea scumpe, iar țările agyi- 
cole nu sînt în stare să se plătească. 

Pe de altă parte, țările agricole nu pot să se dezvolte, 


„fiindcă nu sit în stare să-și ridice producția lor atita vreme 


cit nu pot importa. mașini agricole, îngrășăminte etc. Con- 


“statarea este în general exactă, însă concluzia nu poate fi 


aceea a lui Cassel și anume liberul schimb. Prin liberul 
schimb se consolidează și eternizează numai actuala stare 
de lucruri. Cu acest regim, ţările agrare rămîn în conti- 
nuare pur agricole și vor avea totdeauna o foarte mică 
putere de cumpărare. Numai industrializarea poate să ridice 
capacitatea de cumpărare a acestor țări Și să creeze un de- 
bușeu pentru produsele fabricate ale vechilor tări industriale 
(vezi $ 240, 241) 27, 

$ 265. De ce, spre exemplu, industria, engleză suferă și 
astăzi de un șomaj cronic? Oare, pentru că ţările agricole 
ale lumii au inceput să propucă mai multe articole indus- 
triale decit pină acum? Nu! Ci numai fiindcă aceste țări 
au fost săyăcite brusc de război şi de criza agricolă mondială, 
îar puterea lov de cumpărare a scăzut considerabil. 





"TI Hecht (op. cit, p. 292) „Dacă este indreptățită in terzi- 
cerea muncii sub un anumit salariu, pentru că muncitorul este amenințat 
de mizerie și asuprire, este nedrept să nesocotim asemenea condiții atunci 
cînd este vorba de cumpărarea produselor acestei munci, adică a mărfu- 
rilor“, 

2? J. Hobson (op. cit., p. 174): „Orice creştere În puterea pro- 
duciivă a Germaniei şi a Statelor Unite este un izvor de noi bogății pentru 
Marea Britanie, exact în proporția în care volumul crescînd al comerțului 
nostru cu aceste țări le obligă să ne ofere, prin procesul obișnuit al schim- 
bului, o cantitate din ce în ce mai mare din avuția lor națională“ (hand 
over to us). l 


370 














Este o constatare banală că una din cauzele principale 
ale crizei mondiale a fost prăbuşirea prețurilor produselor 
agricole și ale materiilor prime, ca urmare a sporirii rapide 
a producției lor. 

În considerarea acestui fenomen s-a neglijat totuşi puțin 
aspectul cantitativ și nu s-au făcut încercări sistematice 
pentru a stabili raportul exact între creșterea producției 
și scăderea prețurilor. 

Această analiză cantitativă ar fi fost cu atit mai inte- 
resantă cu cît ar fi putut da indicaţii utile privitoare la 
fenomenul invers, pe care sperăm să-l vedem producîn- 
du-se într-o zi și anume: creșterea prețului produselor agri- 
cole și al materiilor prime (vezi $ 239). 

Ca, urmare ne propunem să ne îndreptăm atenţia asupra 
acestui aspect cantitativ și aceasta pe baza unei legi econo- 
mice cam uitată și insuficient studiată în toate consecințele 
ei: legea formării preţului preduselor agricole, formulată 
de Gregory King. 

Cu toată importanța pe care a prezentat-o totdeauna 
și pe care o prezintă mai ales acum, această lege nu s-a 
bucurat de o atenţie prea mare din partea economiştilor, 
King a stabilit raportul următor între scăderea recoltei 
și creșterea prețului: 


Scăderea recoltei Creșterea peste prețul normal: 





1/10 0,3 
2/10 0,3 
3/10 1,6 
An ER 
5/10 4,5 


Legea este conținută întreagă în acest tabel. 

Noi ne propunem, mai întii, să scoatem din această lege 
toate concluziile care pot fi trase numai pe cale matematică, 
deoarece socotim că ele sint extrem de interesante. 

În tabela ce urmează înscriem întii deficitul de cereale, 
exprimat în procente din cantitatea inițială, și cantitatea 
de cereale exprimată în raport cu cantitatea inițială. După 
aceea, exprimăm creșterea de prețuri în procente din prețul 
inițial și prețul ca atare exprimat în raport cu prețul inițial. 


371 








În final, înmulţim cantitatea de cereale cu prețurile 


respective și obținem în felul acesta valoarea cantităților ` 
totale de cereale, exprimată tot în funcție de valoarea-can- 


tităţii inițiale. 
Constituim în acest mod tabelul următor: 





tadi 
Stadiile succesive ji 


Stadiul 
inițial 





a) Deficitul de recol- 
tă, exprimat în 
procente din can- 

d titatea inițială 0%] —10% —20% —30% — 40% 

| b) Cantitatea de ce- 
reale exprimată în 
funcţie de cantita- 
tea, inițială, 1 

c) Creşterea prețului 
exprimată în pro- 
cente din prețul 
inițial 0%] +30% +80% +160% +280% 

d) Prețul cerealelor 
exprimat în func- 
ție de prețul ini- 
Hal 1 

e) Valoarea cantității 
de cereale în ra- 
port cu valoarea 
cantității inițiale 
(bxd) Li 107 LH 


0,90 0,80 0,70 0,60 0,50 





1,30 1,80 2,60 3,80 5,50 


2,75 


Gei 
EA 
Pi 
LA 
CH 

A 

















Concluzia legii lui King, astfel cum rezultă din ultima 
linie a acestui tabel, este extrem de instructivă. Dacă defi- 
citul sporește, atunci valoarea totală a cantităţii sporește 
foarte repede. 

Dacă deficitul este de 30%, valoarea recoltei este de 
1,82, adică aproape dublă față de valoarea inițială; dacă 
deficitul este de 50%, valoarea recoltei este de 2,75%, adică 
aproape triplă față de valoarea inițială. 

Astfel, valoarea totală a unei cantități micşovate de cereale 
este mult mai mare decît valoarea normală a canhtăţii inițiale 
de cereale, a 

Ce se petrece însă dacă după un deficit care a făcut să 
evolueze prețurile şi valoarea cantităților totale în sensul arătat 
mai sus, se produce la un moment dat o mișcare inversă ? 


372 





| 
į 
) 
| 
i 
H 
| 
i 











__ Cantităţile sporind în sens invers oare prețurile vor evolua 

Și ele în sens invers și anume în aceleași raporturi mate- 
matice? 
i Este în afară de orice îndoială că, la egalitate de conditii 
în cazul unet evoluții inverse a cantităților, adică în cazul 
unei creşteri continue a acestora, se va produce o evolutie in- 
versă a prejurilor, adică o scădere continuă a preturilor. 

În aspectul său pur calitativ care indică numai sensul 
evoluției prețurilor, atunci cînd cantitățile sporesc legea 
lui King este cu siguranță reversibilă. Dar este ea oare 
reversibilă şi cantitativ, adică atunci cînd cantitatea de 
cereale urmează evoluția inversă față de cea din primul 
tabel, parcurgind invers cifrele succesive ale acestui tabel? 
Oare prețul cerealelor va urma o cale exact inversă trecînd prin 
cifrele corespunzătoare ale acestuia? 

lată ceea ce n-am putea afirma cu certitudine. 

Să presupunem totuși că legea lui King ar fi strict 
reversibilă și din punct de vedere cantitativ. În acest caz 
luînd situația finală a primului tabel drept situație inițială 
și situația inițială drept situație finală, ajungem să formăm 
un al doilea tabel care ne dă imaginea completă a ceea ce 
se petrece cînd avem excedente. 





Stadiul 


Stadiile succesive final 
a 


Stadiul 
| iniţial 





a) Excedentul de ce- 
reale exprimat în 
procente din can- 
titatea inițială 0%| +20% +40% +60% +80% 
Cantitatea de ce- 
reale exprimată in 
raport cu cantita- 
tea inițială 1 1,20 1,40 1,60 1,80 2,00 

c) Scăderea prețului i f 


+100% | 


o 











exprimată în pro- i | 
cente ale prețului i 
inițial 0%] —32% — 53% —67% —76% — 82% 
d) Preţul cerealelor 3 di e Eau OM "2 
exprimat în raport 
cu prețul iniţial 1 | 0,68 0,47 0,33 0,24 0, 18 
e) Valoarea cantității 
de cereale în ra- 
port cu valoarea 
cantității inițiale i 
(bxd) 1| 0,82 0,66 0,53 0,43 ” 0,36 























Concluzia legii lui King inversată este tot atit de in- 
structivă ca și concluzia legii directe. 

Ea arată că dacă excedentul de vecoltă sporeşte, valoarea 
totală a cantității scade foarte repede. Dacă excedentul este 
de 100% valoarea recoltei este de 0,36 adică a treia parte 
din valoarea ei inițială. Astfel, valoarea totală a cantității 
sporite este mult mat mică decît valoarea cantităților initiale. 

Noi nu putem pretinde nici că legea lui King este 
perfect exactă nici că ea este reversibilă, dar în sensul 
calitativ ea este verificată de experiență și în forma ei di- 
rectă și în aceea inversată. 

Or, în sens calitativ, legea lui King inversată și gene- 
valizală pentru toate materiile prime reprezintă o explicatie 
extrem de interesantă a dezechilibrului economic care a produs 
criza mondială. 

Într-adevăr, la un moment dat o creștere extraordinară 
s-a manifestat în producţia cerealelor (eriu, porumb, orez) 
și în producția materiilor prime (cauciuc, bumbac, lină, 
aramă etc), Producţia excedentară a provocat o cădere a 
prețurilor și această cădere a fost, prin efectul unor legi 
analoge aceleia a lui King, proporțional mai mare decit 
sporul producţiei, astfel că valoarea producției sporite a 
ajuns să fie mai mică decit valoarea producției iniţiale. 

Căderea valorii totale a recoltelor și a producției anuale 
a altor roade ale cîimpului precum și a materiilor prime, 
a redus în consecință capacitatea de cumpărare a tuturor 
ţărilor care furnizează cereale și produse primare. 

Desigur, constatarea unei scăderi a preţurilor și conse- 
cința acesteia, diminuarea puterii de cumpărare a țărilor 
producătoare, a fost făcută deja de sute de ori. 

Dar ceea ce nu s-a făcut a fost analiza cantitativă a sen- 
sului fenomenului; tay obiectul acestei mențiuni este numat 
să stimuleze atenția asupra interesului pe cave l-ar prezenta 
un Studiu cantitativ al deprecierii valorii globale a producției 
anuale a articolelor primare, inspirat de exemplul furnizat 
de legea lui King inversată. 

Dacă ţările agricole ar fi progresat normal, într-o pe- 
rioadă de pace neîntreruptă, ele ar fi putut să-și creeze 
treptat o industrie proprie, sporindu-și în aceeași măsură 
puterea lor de cumpărare și devenind cumpărători din ce 
în ce mai buni ai mărfurilor industriale ale marilor popoare. 


374 














Echilibrul n-ar fi fost atunci niciodată tulburat, iar marile ;! 


Si ă ui KE 
șări industriale n-ar fi cunoscut niciodată criza actuală 
„Procesul perfecti normal al industrializării tăriloy îna- 
o nu ar fi fost deci capabil să producă crize în marile 
țări industriale. Numai săräcirea bruscă a puiut să provoace 
o criză a debușeelor 278. | 8 
E de ce remediul radical, pentru eliminarea 
calamităților crizei economice de care suferă omenirea, tre- 
> A D w r . D w DÉI D) Ai i si 
buie căutat în direcția ridicării puterii de cumpăvave a tă- 
rilor agricole. i 
Soluția propusă de noi este o vindecare radicală a unei 
suferințe Permanente, căci slaba putere de cumpărare a 
țărilor agricole este un fenomen permanent. 
| Opinia oficială la Geneva diferă de aceasta bineînţeles 
considerabil. Dacă agricultura vinde ieftin și deci nu poate 
cumpăra produsele devenite mai scumpe ale industriei 
D “A R S S SE 
aceasta se datorește faptului că puterea de cumpărare a 
E industriale a scăzut ca urmare a șomajului etc. 
z d Pia D D $ wéi HI w i Ze i i E 
Se urmare, cauza inițială ar fi de căutat în criza de consum 
a claselor industriale iar nu în aceea a păturilor agricole. 
Dar aceasta înseamnă a inversa problema ! 
i eg dacă, drept urmare a șomajului, a rezultat 
scădere reală a puterii de cumpărare a ţărilor industriale 
ul a Ce ilor pana totuși nivelul consumului lor este 
m general cu mult mai ridicat în raport « il 
g mal ridicat in raport cu cel al tăr 
SC I 1 cel al ţărilor 
| e E vorba de un dezechilibru permanent și în 
SE à direcție trebuie căutată soluția radicală și defini- 
vă. Dacă ne oprim numai la faptele trecătoare si la expli- 
A SS H D D £ Si ` 
Ss e industrial prin diminuarea consumului. în 
arue industriale... ca urmare a somajului | 
țări E A şomajului, nu v erge 
mai departe. i SE Keier 
) Nimeni nu va voi să conteste existența solidarității tu- 
e țărilor lumii. Dar solidaritatea nu este un lucru simplu. 
tecanismul solidarității internationale este foarte complicat 
ȘI acela care l-a înțeles greșit poate să provoace mai multă 
confuzie, decît să aducă foloase. 





"P De altfel, H. Ch. C E 
„Ch. Carey (vol.I, EN ag SÉ) ge 
dezvoltată urmează totd 8 Seet Be AXX) scrie: „O agricultură bine 
pie ja eauna formării unei industrii specializate, ea nu-i 
ȘI de aceea protecția vamală este i Sa ora ate ai aa ta 
trială“. p a aid este o problemă agrară și nu indus- 


Wi 


375 


E 


7 


$ 





$ 267. Concepţia Genevei a fost constant dominată de 
ideea că liberul schimb aduce pacea 777. 

Nimic nu justifică această idee, nici logica, nici istoria. 
Pină acum nimeni nu a dovedit în mod concludent că protec- 
ţionismul este asociat unor atitudini politic-agresive. 

$ 268. Protechionismul nu se ridică împotriva princi- 
piului solidarității generale. El se ridică cel mult împotriva 
celui al exploatării şi al monopolurilov. 

Protecţionismul pe care îl avem în vedere şi pe care 
îl justificăm în condiţii bine determinate, nu permite mici- 
odată să se împiedice prin taxe vamale de export liberul schimb 
al materiilor prime; el năzuieşte pur şi simplu să asigure 
piaţa internă pentru anumite produse fabricate 280, El favo- 
rizează deci prelucrarea imediată a materiilor prime şi 
ușurează, prin aceasta, descentralizarea geografică a indus- 
iriilor superioare. ; 

Din această descentralizare rezultă un sens nou al solida- 
vității internaționale și anume nu mai este vorba ca pat: 
nile înapoiate ṣi sărace să renunțe la avantajele concrete, 
certe și imediate pe care la aduce industrializarea, pentru 
a oferi mai departe marilor țări industriale meschinul avantaj 
de a le inunda continuu piaţa cu produsele lor industriale. 
Dimpotrivă, industrializarea este pentru aceste țări sărace 
singurul mijloc al evoluţiei lor, ea este însă și singura bază 
rezistentă pentru prosperitatea marilor țări industriale. 

Adevărata solidaritate nu constă în a lăsa să trătască 
tările bogate din sărăcia țărilor sărace, ci în a îmbogăți aceste 
țări sărace şi o dată cu ele — cu atti mai mult — pe cele bogate. 


à. TEORIA DIVIZIUNII INTERNAȚIONALE A MUNCH 
ŞI PREJUDECĂȚILE EI 


$ 269. Marele principiu al liberului schimb este divi- 
ziunea internațională a muncii (vezi $ 5). Potrivit acestui 


279 Acest sistem nu aduce nici măcar pacea interioară. Să ascultăm 
ce spune Karl Marx: „Sistemul liberului schimb lucrează în sens 
distructiv. El împinge antagonismul dintre proletariat și burghezie pină 
la punctul culminant. Numai în sensul revoluției sînt pentru liberul schimb“. 

250 Căci nu vom putea niciodată repeta îndeajuns: noi nu aprobăm 
orice fel de sistem protecționist și nici orice aplicare a acestuia. 


376 





iti i an 





principiu, libertatea completă a schimbului duce totdeauna 
la două consecinţe: 

a) producţia totală a lumii crește; 

b) producția fiecărei ţări crește. 

Cea de a doua propoziţie este mult mai îndrăzneață 
decit prima. Trebuie să mărturisim însă că noi nu am găsit 
nici o singură dovadă pentru această a doua afirmație. Dacă 
ea ar putea fi dovedită atunci nu ar mai exista nici o dis- 
pută între liberul schimb și protectionism; procesul ar fi 
cîştigat fără multă vorbă de către liberul schimb. 


Liberul schimb trebuie deci să caute a dovedi cel puţin 
prima afirmaţie; anume că libertatea schimbului aduce cu 
sine o producție maximă pentru întreaga omenire 281. 

Să presupunem că acest lucru ar fi adevărat; ne-am 
găsi atunci în fața unui adevăr cu consecințe imense, căci 
ar fi greu pentru fiecare popor să urmărească interesul său 
egoist, cînd acesta ar fi îndreptat direct împotriva inte- 
resului general al omenirii. 


§ 270. Să presupunem deci că doctrina liberului schimb 
ar avea dreptate în primul caz și că n-ar avea dreptate 
în cel de-al doilea, așa încît dominaţia liberului schimb ar 
fi o soluţie optimă pentru întreaga omenire, nu însă și cea 
mai bună soluție pentru fiecare ţară în parte. Această pre- 
1 supunere este de altfel de natură pur teoretică, deoarece 
| noi am demonstrat că sistemul contrar liberului schimb, 
protectionismul, este sistemul care conduce tările înapoiate 
la deplasarea pozitivă a activităților productive, care se 
materializează printr-o ridicare a producției lor. Dimpotrivă, 
în marile state industriale, protecționismul nu conduce în 
mod obligatoriu la deplasări negative, care să le depăşească 
pe cele dintii. Așadar, pentru omenire ca totalitate, rezul- - 
tatul protecționismului nu este o pierdere, ci dimpotrivă. 
Rezultă de aici că soluția contrarie protecționismului, liberul 
schimb, este departe de a reprezenta o soluție optimă pentru 
întreaga omenire, cu foarte mult mai îndepărtată decît 





281 Nu trebuie să uităm că eventuala formă optimă nu poate {i reali- 
zată decit cu ajutorul transporturilor și deci nu trebuie să neglijăm nici- 
odată în această comparaţie imensele cheltuieli de energie și de muncă, 
omenească pe care le reprezintă transporturile internaționale (vezi în această, 
privință $ 221). 

Ideologia liberului schimb împinge omenirea către un paroxism al 
Zvansporturilor i dimpotrivă, ideologia protecționistă ar putea provoca 


Paroxismul productiei. ăi 


377 








i 
bé 


cea protecționistă.282 În cazul acesta media producției pe 
cap de locuitor ar fi cea mai mare posibilă pentru întreaga 
omenire; dar ar exista țări în care această medie a productiei 
ar putea să fie mai mare cu ajutorul protecjionismului dech 
cu ajutorul liberulni schimb. 

Rezultă de aici că pentru aceste țări renunţarea la sis- 
temul protecționist ar însemna o renunțare în folosul și 
prosperitatea umanității, adică un sacrificiu naţional direct 
şi concret. Deci, în acest caz, țelurile naţionale nu co- 
incid — cel puţin pentru unele popoare — cu acelea ale ome- 
nirii în general. l 

§ 271. Dar, atunci se pune Întrebarea: se poate oare 
cere, în mod normal, unui popor să renunțe la propriile 
lui scopuri, spre a trudi pentru cele ale umanităţii? 

Oare principiul economiei forțelor omenirii poate sta 
deasupra principiului libertăţii popoarelor? 

Problema iese din sfera economiei şi ia un caracter 
filozofic. . 

Pentru a-i găsi un răspuns să examinăm — cu titlu de 
comparație — ce rezultă pentru cetățenii uneia ȘI aceleiași 
țări. Este sigur că distribuţia forțelor individuale nu se 
realizează în mod optim într-un regim de libertate relativă 
a indivizilor, căci oamenii sînt diferit dotați pentru sarci- 
nile sociale care le-au fost încredințate. 

Se poate, dar, afirma că dacă distribuția rolurilor econo- 
mice, politice și sociale ale oamenilor s-ar face în cadrul 
unui popor după un plan de ansamblu conceput de un tiran, 
s-ar ajunge cu siguranță la întrebuințarea cea mai rațio- 
nală a forțelor și aptitudinilor intelectuale ale supușilor 
acestui stat. 

Dar cu ce preţ! 

Fiecare om și-ar pierde libertatea de a-și alege Singur 
profesiunea ; el ar pierde orice libertate de a decide asupra 
soartei sale. Rolul său ar fi hotărît de către o forță exte- 
rioară. Limitele în care ar avea dreptul să se instruiască 
și să se pregătească pentru cariera sa i-ar fi fixate dinainte. 
Fiecăruia i s-ar spune pînă unde poate merge cu invăță- 
tura, pentru că din punctul de vedere al randamentului 
maxim al colectivității naționale ar fi păgubitor dacă un 
individ ar depăşi granitele sale. 





282 Vezi § 109 si urm, 


378 















| 
| 


DEENEN 


Ei bine, s-ar putea oare ca în numele celei mai bune 


` diviziuni a muncii să se impună unui om ci forța o muncă 


pe care el o consideră inferioară, sau pe care nu voiește 
să o execute? În numele cărui principiu economic și chiar 
etic s-ar putea împiedica un om să-și dezvolte forțele pe 
care le are sau pe care crede că le are? 253, 

Cu ce drept se poate interzice unui popor (căci prin 
liberul schimb se interzice) să atingă pentru el însuși pros- 
peritatea dincolo de granițele trasate, chiar dacă această 
prosperitate ar îndepărta omenirea în ansamblu de la treapta 
celei mai înalt posibile producţii ? 

Filozofia individualistă revendică respectul față de indi- 
vid în urmărirea propriilor sale țeluri; s-ar putea oare inter- 
zice popoarelor urmărirea țelurilor lor, dacă pentru o parte 
dintre ele ar fi posibil să ajungă la un nivel mai înalt de 
prosperitate, fie și prin înlăturarea prosperității generale? 

n momentul cînd liberul schimb nu poate să garanteze 
tuturor popoarelor o prosperitate mai mare decît aceea pe 
care le-o oferă protecționismul, în momentul cînd există 
popoare care prin liberul schimb pierd și prin protectio- 
nism cîștigă, liberul schimb nu mai poate fi pentru 
aceste popoare decit numai o tiranie nefirească,— de ce să 
nu îndrăznim cuvîntul — o înrobire. 

$ 272. Aici apare clar imensa contradicție în care se încurcă 
Liga Naţiunilor, 

Liga Naţiunilor reprezintă — cum s-a spus în repetate 
rînduri — ideea democraţiei extinsă la state. Însă, după ceea 
ce am arătat, protecționismul sau, mai bine zis, dreptul de 
a se pronunța pentru protecționism, este unul din drepturile 
elementare ale unui popor. 

Cind exercitarea acestui drept asigură unei națiuni pros- 
peritatea, chiar cu riscul de a impiedica soluția optimă pentru 
omenirea întreagă, el este legitim și rațional în același timp. 
EI este chiar un drept străvechi. 

Însă, cînd Liga Naţiunilor pune înaintea omenirii alături 
de idealul păcii și idealul liberului schimb universal, ea 
vrea astfel să impună un sistem care, cel puțin pentru o 
See 

283 Stuart Mill (op. cit., cap. XVII, p. 392) pune această chestiune 
într-un mod izbitor, pe calea unui exemplu: 

„Munca și capitalul care au fost înghițite pentru ca Olanda să devină 
o țară locuibilă ar fi produs valori mult mai mari dacă ar fi fost trans- 


ferate în America sau în Irlanda. Dar cine ar fi îndrăznit să recomande 
olandezilor să nu se îngrijească mai întii de țara lor?“ 


379 











anumită serie de state ale lumii, constituie un regim de 
discriminare dezavantajoasă. Aceasta constituie antiteza cea 
mai ascuțită la „democraţia popoarelor“. 
$273. Există un caz, unul singur, în care sistemul libe- 
ralui schimb absolut și universal ar fi justificat (bineînțeles 
cu condiția ca el să fie o soluție optimă pentru întreaga 
omenire) acesta este cazul în care s-ar putea, corecta, prin 
măsuri conștiente de repartiție internațională, dezavanta- 
jele suferite de anumite popoare ca urmare a liberului schimb. 

În interiorul aceluiaşi stat, redistribuirea beneficiilor 
între diferite ramuri de producţie și între diferite clase so- 
ciale este principial posibilă, chiar dacă nu întotdeauna se 
pot corija erorile și nedreptăţile individuale și sociale care 
ar fi produse de soluţia optimală. 

Într-adevăr, pentru un stat, problema organizării sale 
economice se scindează schematic în două propoziţii: 

a) În primul rînd a realiza forma cea mai bună, care 
asigură întregului popor maximum de producție, fără să 
ta în considerație problemele de echitate şi de justiție internă 
(vezi § 105). 

b) în al doilea rînd, a compensa, prin măsuri de redistri- 
buție în interiorul țării, influențele injuste ale acestei orga- 
nizări optimale a producției (vezi $ 81). 

Posibilitatea de a ordona după aceea distribuţia veni- 
turilor permite să se aleagă, fără consideraţii de echitate și 
de echilibru social, soluţia care reprezintă organizarea na- 
țională optimă a producţiei. 

$ 274. Dar acest procedeu nu mai este aplicabil în cazul 
soluției presupusă optimă a liberului schimb universal. Po- 
sibilitatea de a nivela distribuția veniturilor între diferitele 
popoare lipseşte cu totul. Nu se poate juca — de altfel și 
aceasta; în mod cu totul ipotetic — decit cel dintii act: acela, 


al realizării unei forme economice optime pentru omenire 


în întvegul ei; dar actul al doilea, distribuţia cit mai echita- 
bilă în favoarea fiecărei naţiuni nu se poate juca niciodată. 

lată ceea ce ar trebui să înțeleagă toți partizanii libe- 
rului schimb. 

Pentru a realiza un liber schimb echitabil, fără învingă- 
tori și fără învinși, ar trebui împlinită condiția indispensa-: 
bilă a unei organizări politice internaționale. 

” Fie că este vorba de liberul schimb extins în lumea Ìn- 
treagă, fie că este vorba de o uniune vamală continentală. 
sau regională, este necesar ca teritoriul unei asemenea uni- 


380: 

















n aa i E pa: Pee AGO abatut o i 


tăți economice să aparţină aceleiași entități politice. Numai 
entitatea politică garantează o distribuţie și o redistribuţie 


echitabilă. 

Fără unitate politică, într-o unitate economică mare sau 
mică, formată din mai multe popoare moderne, vor exista 
totdeauna profitori și exploataţi. Deviza unei asemenea 
uniuni ar fi: „renunță tu, ca să mă îmbogăţesc eu“. WW 

$ 275. Trebuie să mai facem încă o observaţie impor- 
tantă asupra conținutului formei economice optime, pe care 
liberul schimb pretinde că o asigură. 

Există o formă optimă absolută, care face abstracţie com- 
pletă de circumstanţele istorice 28, 

Este aceea pe care lumea ar trebui să o adopte, dacă o 
inteligență supraterestră ar face „tabula rasa“ cu realităţile 
de astăzi și ar organiza „ab ovo“ repartiţia producţiei bunu- 
rilor de tot felul pe pămînt, în așa fel încît producția optimă 
pentru omenire ar fi asigurată. Numai această formă de 
repartiție ar constitui un optimum absolut; numai ea ar fi 
într-adevăr un optimum optimorum. 

Dar forma ideală spre care omenirea ar fi îndreptățită 
să se străduiască astăzi, ar fi o alta, cu totul diferită de 
aceea a unui optimum optimorum. Aceasta, ar fi forma ideală 
care ar rezulta din combinarea idealului absolut cu repartiţia, 
fortelor de producție, așa cum acestea există în realitate 
astăzi. 

Realitățile istorice care se imprimă în structura economică 
a lumii de astăzi nu pot să fie șterse și nici măcar sensibil 
modificate, fără ca prin aceasta consumul negativ de forțe 
pentru o asemenea transformare să nu ajungă mai mare 
decit avantajul pozitiv dintr-o nouă distribuire a forțelor 
productive. Sint cazuri în care nu este avantajos să recon- 
struiești și să transformi prea radical un edificiu, chiar nacă 
el se dovedește incomod. și necorespunzător. 

Ceea ce se poate realiza practic se limitează deci la mo- 
dificări neînsemnate care n-ar putea să se situeze decit 
departe de imaginea ideală absolută. 

Idealul absolut, dacă ar exista unul, ar putea să fie atins 
numai atunci cînd n-ar exista nici un edificiu pe terenul 

281 WI, Woytinski (op. cit., cap. IV, p. 18): „Condiţiile natu- 
rale nu hotărăsc nicidecum dinainte dacă într-o anumită ţară trebuie să 


domine creşterea vitelor, agricultura sau anumite ramuri de industrie. 
Aceasta este mai mult o chestiune de evoluție istorică.“ 


381 





pe care voim să construim. Rezultă de aici că liberul schimb 
nu ar putea atinge, nici chiar în visurile lui cele mai îndrăz- 
neţe, idealul teoretic absolut: soluţia, „optimum optimorum“, 

Toate concluziile doctrinei liberului schimb sînt însă 
bazate pe ipoteza acestei distribuții teoretic — ideale a for- 
telor productive pe lume. Rezultă din aceasta că liberul schimb 
nu ne poate conduce la soluția teoretic cea mai bună, ci numai 
la o soluţie care ține seama de rezultatele istorice 2%, deci nu 
dă adevărata soluție optimă. 

De aici rezultă că binefacerile făgăduite de către liberul 
schimb, care depind de realizarea unei soluții optime abso- 
lute, nu pot și nu vor putea niciodată să se realizeze, deoarece 
însăși această soluție optimă, dacă ar exista, nu poate să se 
realizeze miciodată. 

Toate rezultatele optimiste ale liberului schimb au 
deci nevoie să fie confirmate de realitate. 

$ 276. Pentru a rezolva problemele actuale ale econo- 
miei mondiale, este necesară o forță de concepție puțin 
comună și o lipsă absolută de prejudecată. 

Pentru a concepe reînnoirea necesară a economiei mon- 
diale trebuie să dezrădăcinezi din mintea oamenilor prea 
multe idei care le sînt scumpe și prea multe lucruri 
comune larg răspîndite. Înainte de orice, trebuie să-i dezveţi 
de ceea ce ei cred că este interesul lor. Mas ales națiunile 
mari industriale trebuie să-și dea seama că ele nu-st pot clădi 
la infinit poziția lor mondială pe o situație de monopol. Mono- 
polul nu este niciodată durabil și, de altfel, a pierde puterea 
exclusivă nu înseamnă întotdeauna a pierde ceva prețios 
ȘI. efectiv 286, 

Istoria ne învață că marile țări industriale ale Occiden- 
tului european și-au pierdut cu timpul, unul după altul, mono- 
polurile și că prin aceasta soarta lor nu s-a înrăutățit, ci 


dimpotrivă. Anglia profită mai mult din dezvoltarea indus- 


trială a Statelor Unite decit ar fi folosit dacă aceasta ar 
fi rămas pentru totdeauna o colonie de plantatori. Lumea 
nu trebuie să fie dominată de năzuinţa spre exclusivitate, 
285 ohn Stuart Mill: „Superioritatea unei țări asupra alteia într-o 
ramură de producţie derivă numai din faptul că această țară a început 
mai devreme“. 

36 Levy, op. cit, p. 106: „Este foarte greu pentru oameni ca și 
pentru țări să înțeleagă că scăderea puterii lor exclusive nu înseamnă 
în același timp și o scădere efectivă a puterii“. 


382 








nt EEN E£ EENS 


Zäit 


Dë 


iar vechile popoare nu pot să terorizeze la nesfirșit pe 
cele tinere. 

Este însă adevărat că printre statele iinere sint unele 
care prin avintul lor amenință și terorizează la rindul lor 
alte state 287, 

§ 277. Din fericire, evoluția lumii duce totuși către o 
anumită liniștire pe care noi am subliniat-o și mai înainte 
cu un oarecare optimism. 

Am arătat, de pildă, că o tendință generală împinge 
articolele industriale către prețuri tot mai joase prin raport 
cu cele agricole (vezi $ 237, 238, 239) și că productivitatea 
muncii agricole tinde să se apropie încet de nivelul produc- 
tivității industriale (vezi § 243, 244). Protecţionismul, fa- 
vorizind procesul de descentralizare industrială, împinge 
la industrializarea progresivă a lumii, iar această indus- 
trializare progresivă accelerează tendința spre  nivelarea 
productivităților muncii. A 

Marele merit al sistemului protectionist este deci această 
dublă operă a nivelării în lume. 

Pe de o parie, el văspîndeşte binefacerile dezvoltării indus- 
triale asupra tuturor țărilor lumii; pe de altă parte, el ajută 
să se umple prăpastia care există încă între productivitatea 
muncii industriale și cea agricolă. 

Această ultimă nivelare înseamnă în același timp 
„nivelarea standardului de viaţă“ și „nivelarea necesităților“ 
pentru diferitele popoare. 

Dimpotrivă, liberul schimb întirzie acest proces și ascute 
astiel diferențele în nivelul de trai al diferitelor țări. Iată 
de ce protecționismul apare, într-un anume sens, ca socialismul 
popoarelor. l 

$ 278. După tot ceea ce am arătat, protecționismul nu. 
este numai sistemul care face servicii bune acelor țări a 
căror industrie se află în ascensiune. El poate fi potrivit 
de asemenea — în condițiile şi în limitele teoriei noastre — și 
pentru marile țări industriale. E destul să se producă un 
regres într-o importantă ramură de producţie industrială 
de mare productivitate a muncii, pentru ca să apară, ca un 
postulat urgent al interesului statal, sprijinirea acestei in- 
dustrii printr-o protecție vamală. 


257 S-ar putea spune că în industrie, vechile popoare vor să distrugă 
pe cele noi, pe cînd în agricultură, dimpotrivă, popoarele noi (ca, Argentina 
şi Brazilia) pare că tind să distrugă pe cele vechi, 


383 





Invers, nu s-ar produce nici o pagubă dacă ramura indus- 
trială care a slăbit ar prezenta o mică productivitate a muncii; 
prin raport cu productivitatea medie a ţării. 

Tată de ce, chiar pentru o ţară ca Anglia, protecționismul 
poate să aibă un sens foarte real ca mijloc de ridicare a 
bunăstării sau, după caz, ca mijloc de a evita sărăcirea 
țării. 

Anglia a putut să suporte odinioară liberul schimb fiindcă 
era destul de puternică pentru aceasta. Cu timpul și în zilele 
noastre, ea nu mai poate să-l suporte și va trebui să recurgă 
la măsurile legale de protecţie vamală 288, 289, în loc de 
îndemnurile care sînt adresate astăzi poporului englez: „Buy 
english goods“ 290. 

$ 279. Deci, pentru ţările înapoiate din punct de vedere 
industrial, pe de o parte, ca și pentru vechile țări indus- 
triale, pe de altă parte, protecţionismul, dacă este conceput 
raţional, poate să aibă o mare importanţă. El se adaptează 
la toate nevoile, la toate structurile economice și la toate 
stadiile din evoluția unei ţări. El poate ajuta un popor 
în orice situație, independent de loc și timp. 

În sfirsit, el imprimă în evoluţia mondială o tendință 
către scopurile cele mai legitime pe care omenirea poate 
să le urmărească: repartiția dreaptă a posibilităților de 
ciștig și de satisfacție, armonizarea efortului omenesc cu 
rezultatele lui, cu un cuvint, dreptatea 291. 

S-a pretins că această concluzie ar fi neștiinţifică, deoarece 
ar formula un principiu etic, într-un domeniu în care ar 
trebui să domine numai economicul. Noi știm foarte bine 
că știința nu se lasă conciliată în nici un mod cu o finalitate 
etică sau filozofică și din acest motiv am evitat în expunerile 

2% Fr. Francis, op. cil., p. 40: „Este cert că liberul schimb nu 
` ne-a făcut rău la începuturile sale. Eram prea tari pentru aceasta“. 

289 Fr, Francis, op. cit., p. 80: „Oare există ceva mai lamentabil 
decit să auzi. pe legislatorii Angliei implorind poporul să cumpere în chip 
voluntar mărfurile naţionale, pe cînd guvernul ar trebui să-l oblige să le 
cumpere?“ | A 

290 Am lăsat acest pasaj neschimbat, întocmai cum se afla redactat 
în textul celei dintii ediții apărute în martie 1929, pentru a arăta că noi 
am prevăzut înainte de criza mondială, şi înainte de marile schimbări care 
s-au produs în politica comercială a Angliei, că această mare țară a liberului 
schimb trebuie să ajungă în curînd protecționistă, 

Căci, la urma urmei, nici nu e greu să prevezi exact atunci cînd pui 
la baza prevederilor tale realităţile bine interpretate ale lumii și teoriilor 
corespunzătoare acestor realități. i 
22 Revista „Industria Lombarda“ nr. 36 din 3 sept. 1932. 


384 





li 
>] 





gengen 


noastre să pornim de la un punct de vedere, care se abate 
de la acela al teoriei economice, pure. Că, totuși, protecțio- 
nismul, conduce la realizarea dreptăţii ne-a devenit clar abia 
la încheierea cercetării noastre, nu însă la inceputul ei, 

Această realizare nu trebuie. înțeleasă ca o condiție, ci 
ca un rezultat. H Date 
„Este aici, prin urmare, o coincidență în faptul că protec- 
ționismul, pe care l-am studiat fără părtinire numai în 
lumina criteriilor economice, s-a dovedit, în efectele lui 
asupra vieții popoarelor, un purtător al dreptăţii. 

„$ 280. Sintem la capătul străduinţelor noastre... 

Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a cunoaște 
adevărul. și nimic altceva decit adevărul; ne-am ferit cn 
grijă de orice deducție sentimentală, așa. cum fac partizanii 
liberului schimb. Căci doctrina liberului schimb nu este 
nimic altceva „decit rezultatul..unei simbioze superficiale și 
sentimentale a libertăţii. economice cu libertatea pur și 
simplă 282. fs ZZ e ` cken 

Liberul schimb nu înseamnă pentru.o ţară posibilitatea 
de a-și organiza producția după interesele «ei, ci dimpotrivă. 
Această libertate și această inidependență o oferă numai pro- 
tecționisimul. l : ek E 

Adevărata independență a. unui popor nu se cîștigă 
decit numai prin crearea mijloacelor industriale, care asigură 
apărarea națională și bunăstarea naţională. Căci, pentru un 
popor modern, nu există nici o independență fără bogăţie. 

Aceste mijloace și această bogăţie le promovează protec- 
ționismul. .O țară poate să se ruineze prin inactivitate. Dar 
nu S-a văzul niciodată în istorie ca um popor să se fi ruinat 
prin muncă şi prin productie. . îi căra 

O doctrină a liberului schimb care nu ar fi bazată pe 
situația actuală a lumii .nu mai este o teorie științifică; 


2 


ea nu mai este o doctrină 2%. Ea este o prejudecată. 

Ideea libertăţii nu are nimic de-a face cu liberul schimb. 
El nu înseamnă niciodată libertatea industriilor Și nici a 
producției 29%. 


292 Can wès, op. clip, 696: „Ideile care apar sub mantia libertății 
sînt totdeauna foarte seducătoare‘. i i ia 

„2% Fr. Francis, op. cita, p. 36: 

o. religie profitabilă“. ef D i 

2 Fr, Francis, op. cil, p. 97: „A existat o formă a schimbului 

liber- (a comerțului liber = free trade); dar ea nu înseamnă „industrie 

liberă“. Nee reg m 


„Ce este liberul schimb? EL este 


385 


ret 


ee 








El nu înseamnă niciodată libertatea popoarelor și cu 
atît mai puţin aceea a popoarelor slabe. Căci, după cuvintele 
iui Thiers, care pot să. servească drept concluzie cărții 
noastre: „Dacă libertatea politică înseamnă protecţie pentru 
cei slabi, atunci libertatea economică înseamnă victoria celui 
mai tare“. 


5. REVIZUIRI 


ş 281. Ajunşi la sfirșitul acestei lucrări ne dăm seama 
și mai lămurit cît de pregnant, în cursul studiului nostru, 
am pus sub semnul îndoielii valoarea doctrinei clasice. 

Reconstrucţia fundamentală a unor teorii recunoscute 

înă acum ca intangibile, noţiunile noi pe care ne-am străduit 

să le introducem în discuţie precum și concepția noastră 
privitoare la adevărata direcție care trebuie dată efortu- 
rilor economice ale unui popor, aduc tot atit de multe puncte 
de vedere noi, la lumina cărora ar fi foarte instructiv să 
ție considerate vechile teorii și autorii lor. l 

Iată de ce am găsit nimerit să supunem unei foarte 
scurte cercetări opera cîtorva din marii economiști. Sub 
titlul „Revizuiri vom analiza operele lor prin prisma con- 
cepţiilor noastre. 

Aceasta este numai o simplă încercare, cu ajutorul căreia 
vom putea să limpezim și Să clarificăm mai precis tot ceea 
ce poate pînă acum a mai rămas neclar. 

Ea nu poate pretinde să însemne un examen adincit 
al întregii opere a acestor şcoli și a acestor autori, ci este 
numai o considerare unilaterală a acelor puncte de vedere 
care ne-au preocupat continuu în volumul nostru. 

Numai sub acest aspect modest îndrăznim s-o prezentăm 


cititorilor. 


$ 282. Nu există un ţel mai înalt pentru un om de 
știință decit acela de a îmbogăţi știința cu o noțiune nouă. 

Chiar dacă a speculat greșit asupra acestei noţiuni, chiar 
dacă concluziile pe care le-a tras din ea sînt false, „O no- 
țiune de succes” (ca un articol de comerț „de succes”) 
este totdeauna o descoperire foarte fericită. 


386 








Există noțiuni care nu reprezintă în ele însele decît con- 


pic ua ES Ge — adică punerea în relief a unui fenomen 
. Şi totuși aceste noțiuni au o vitali i 

vitalitate surprinză 

A l S spe véi á DÉI sw D ` nza- 

Se E iructilică teorii și idei, fecundează Se 

Ss , zguduie ideile lumii, ridică controverse ascutite si pro- 

; Se GEES științifice sau sociale 285, ' 

. O astfel de noţiune fecundă constitui za si 

| 283. stituie b e- 

SE fiziocrat: produsul net. ge 

Ser n SE e de proces de producţie trebuie să se scadă 

produsul brut cheltuielile și consumul de bunuri pe 


ca > ý D D Sg . 
re această operație le implică. Diferența obținută astfel 


este produsul net. 


GE EE ne-am a și noi sistemul. Aceasta 
t t valoroasă, o adevărată mină g 
SC á mină de aur pentru 
Cum întrebuințau fiziocraţii 
tau fiziocraţii această noțiune? Aici î 
ei t noțiune? Aici încep 
A produs net, susțin fiziocraţii, există numai în agri- 
ură (?), pentru că numai acolo (?) natura colaborează 
cu omul 2%. SCH 
D H 7 d A w i 
H z E Ea nu face decit să unească unele cu altele 
p i Gg SC turii, Se ajutorul muncii. Dar ce face munca? 
adaugă nimic la valoare i i | 
aug aloarea obiectului prelucrat; 
sporeşte nimic, nu creează nimi SE 
; , "Oz nimic, deoarece valoar D 
a S aloavea muncii 
corespunde întocmai valorii consumului muncitorului. 


Prin i i i 
urmare, industria nu produce nimic; industriașii 


Și meseriașii ă ivă 
S şii formează „clasa neproductivă a societății“ (1) 


e în mai avea oare sens în zilele noastre, după demon- 
Hile pe care le-am făcut, să mai combatem această 
cadă de absurdităţi? a 
E cu E de SE si Sul i naturii colaborează 
, ură? Dar în industrie nu | ă înai 
ucrează înainte 
de da forțele motrice (aburul, căderile de apă etc.) care 
multiplică forța omenească? În industria americană de 
astăzi, fiecare lucrător are la dispoziție aproape 5 c.p 


295 Astfel est ildă i 
SE pa F EE de plusvaloare. Nu există nici o 
a. easta. Ce cantitate de scrieri, ce neliniște 
Ss SE EE ice pa provocat ea? Nu s-ar putea oare spune 
= EE SE SE aite crime n-au fost comise in numele tău! 
mai departe decît See SE E SE S a mu 
EE 2 5l scrie: „In industrie natura nu face nimic; 


387 





Se vede bine că liziocraţii au trăit înainte de Watt! 
Pe vremea lor, producția nu cunoștea decit doi factori: 
natura, care furniza materia primă (şi foarte puţină energie 
în morile de vint sau în vasele cu pinze) și omul, care cu 
braţele sale (sau ajutat de animale) constituia, singura sursă 
de energie industrială. l T 

Astăzi, dimpotrivă, ce revoluţie! Alături de forțele meca- 


nice stau formidabilele energii chimice, desfășurate în inte- 


riorul unor cuptoare și recipiente imense, unde omul nu 
face altceva decit să pregătească, întilnirea, dintre elementele 
chimice care-și descarcă, în reacții, înfricoșetoare. forțele lor 
interioare. ` ` | iii 

$ 285. Şi, pentru a mai zăbovi la examinarea postula- 
telor fiziocratițe: oare în industrie omul nu produce decît 


exact atit cît consumă? 


În toate timpurile, omul a produs mai mult decit ceea ce 
a consumat. Fiziocraţii nu aveau dreptate nici măcar pe 
vremea lor, cu atit mai puțin astăzi. 

Este destul să comparăm, cum, am. făcut-o pentru in- 
dustria. americană, producția medie netă pe cap de locuitor 
cu salariul mediu și să aflăm diferența dintre ele, care este 
plusvaloarea pe cap. de muncitor. (Vezi, rubrica p — s = qi 
în tabloul sintetic al industriei, americane de la. $ 98). Acest 
excedent este tocmai, factorul care variază cel mai mult în 
diferitele feluri de activitate omenească. În unele ramuri 
industriale el depășește. chiar, salariile! 

Prin urmare, ceea ce muncitorul, produce. peste salariul 
lui se urcă de obicei la mult mai mult decît propriul. său. sa- 
larin. l 

Pentru întreaga, industrie americană din, 1931, producția 
medie netă a fost de 2846 de dolari pe cap de muncitor, 
iar salariul mediu net de 1 029 de dolari, așa încît exceden- 


“tul. valorilor de schimb produse de un muncitor în folosul 


țării, peste propriul lui: salariu (p — s = qi) a fost de 1817 
de dolari, adică mult mai mare decît salariul însuși. 
„Şi totuși, după doctrina fiziocrată, industria nu produce 
nici un fel de plusvaloarel: l 
Pe de altă parte, fiziocrații susțin că salariul nu reprezintă 
nimic mai mult decit ceea ce este strict necesar pentru 
viața muncitorului. Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit ca într-o 
tară toate salariile să fie aproximativ egale. Dar aceasta 
nu era adevărat nici măcar pe vremea fiziocraților. Este 
inutil să mai dovedim că nu este adevărat nici astăzi. Par- 


388. 








curgeți numai statistica americană sau oricare altă statistică 
din lume (vezi și $ 74). f l 
Marea valoare socială a industriei constă tocmai în ridi- 
carea nivelului general de viață al muncitorilor säi peste 
acela al muncitorilor agricoli., ; , 
În modul acesta, existența: unet industrii este identică cu 
bunăstarea unui popor. 
g S . i dë D à D 
e $ 286. Cu toate erorile lor, fiziocraţilor le revine meritul 
e a fi relevat importanța produsului net ȘI de a fi voit să 
clasifice activitatea omenească după produsele ei nete. 
Dar pentru. o clasificare corectă, ei ar fi trebuit să rapor- 
teze producția netă. a diferitelor ramuri la o unitate comună 
Unitatea comună dată este omul, care participă la 
eri (Vezi $ 5, 52). A altoi pe această, unitate o pro- 
ucție netă cit mai mare posibilă, iată scopul natural al 
oricărei industrii omenești. lată de ce criteriul pe care l-am, 
introdus noi și anume producția, netă pe cap de muncitor 
Și pe an, este un criteriu. natural, social ȘI economic. 
Fiziocraţii nu au ajuns atît de departe; ei s-au rătăcit 
pe drum. Ei s-au împiedicat singuri de a trage concluzii 
juste, pentru că au pornit de la postulatul absurd că orice 
muncă este de aceeași valoare: așa încît nu merită să se 
clasifice activitatea: omenească după randamentul: muncii 
sale ! l 
i Fiziocratismul rămíine doctrina economică a epocii sale, 
E era destinat să justifice- renta pămîntului și să fie plăcut 
puternicilor zilei, adică marilor proprietari funciari: 
__ŞI totuși, cu toată valabilitatea ei limitată ȘI caracterul 
ei oarecum artificial, doctrina lor strălucește cîteodată de 
o lumină a cărei raze mai dăinuiesc si astăzi, 


— ADAM SMITH — 
TADAM SMITH — 


$ 287. Prestigiul lui este încă atît de mare, încît nu te 
poţi atinge de doctrina lui fără a fi învinuit de sacrilegiu. 
D w D H à i 
Se consideră, de obicei, că fiecare generație ajunsă pe 
culmea responsabilități sociale. este influențată în activi- 
tatea ei practică de ideile generației precedente. În ceea ce 
privește doctrina liberului: schimb, influenta sub care lumea 
ginditoare se află astăzi este mult mai veche: ea merge 
inapoi la Adam Smith și la influența covirșitoare pe care 
el a exercitat-o în acel timp asupra ‘spiritelor. 


200 





În vastul domeniu al politicii economice, figura lui depă- 
seste pe toți ceilalți. Gîndind la el îți revin în minte versurile 
lui Victor Hugo: o o "oi, A" SCH , 

„C'est lui, lui toujours ... ou brûlante ou glacée“ 

„Son image, sans cesse, ébranle ma pensée“ 

Adevărurile lui Smith mai au încă ceva absolut. 

Astfel, Conrad spune: „Că doctrina liberului schimb: 
a lui Adam Smith conţine în ea un adevăr fundamental, 
aceasta nu ar putea îndrăzni să oconteste astăzi nici un 
economist“. De altfel, doctrina sa asupra liberului schimb a 
suferit pînă azi puține modificări. Georg Jahn, în arti- 
colul „Freihandelslehre“2*, scrie: „Forma relativ sistematică 
pe care Adam Smith a dat-o doctrinei liberului schimb 
a fost păstrată mai întîi nemodificată de către urmașii și 
discipolii lui direcţi“. mame ai 

Această concluzie se referă nu numai la urmașii imediați, 
căci autorul scrie mai departe (în „Neuer Beitrag zur Frei- 
handelslehre“): „Același lucru este valabil și pentru marele 
număr de economiști însuflețiți de aceleași convingeri care 
au participat la „Congresul economiei naţionale sau au 
luptat în scris pentru realizarea liberului schimb”. | 

De altfel, aceste constatări au fost făcute de toți acei 
care au urmărit evoluția gîndirii economice de la Smith 
și pînă astăzi și care regretă uneori sincer că numai rareori 
i se aduc școlii liberului schimb noi argumente. SC 

§ 288. Ceea ce trebuie evidențiat la Smith, înainte 
de orice, este intuitia lui într-adevăr cu totul excepțională. 
Ceea ce îi lipsește din păcate este cunoașterea. exactă a 
tuturor realităţilor economice (în afara celor din Anglia) 
și analiza profundă a anumitor fenomene. 

"Înainte de toate, noi admirăm la Smith faptul că el 
s-a străduit, întocmai ca și fiziocraţii, să ierarhizeze activi- 
tățile economice într-o anumită ordine și că a formulat 
anumite criterii pentru această ierarhizare. | 

„Cel dintii criteriu este cantitatea de muncă productivă, 
pusă în mișcare sau declanșată de către o activitate pro- 
ductivă. 

Al doilea criteriu este volumul valorii de schimb cu care 
crește în fiecare an venitul național. d. 

Este adevărat că în aplicarea practică a acestor criterii, 
Smith face o mare eroare, atunci cînd pune agricultura 


297 „Handwörterbuch der Staatswissenschaften“. 


390 





înaintea industriei. Clasificarea este tocmai inversă. Tot ceea 
ce am arătat noi dovedește clar că industria trece înainte. 

Totuși, nu este mai puțin adevărat că ideea de a face o 
astfel de clasificare și de a stabili criterii în acest scop, este 
în sine remarcabilă 288. 

$ 289. Erorile lui Smith provin mai ales din două 
surse: Smith își bazează ideea de valoare pe costurile de 
producție și consideră munca omenească drept ceva întotdeauna 
uniform. l 

Asupra celui dintii punct este inutil să mai insistăm; 
el a fost deja de multă vreme rezolvat definitiv de ştiinţă. 

Al doilea punct este încă actual, fiindcă mai dă și. astăzi 
ocazie unor erori grosolane. Munca omenească nu este însă 
uniformă ` dimpotrivă, ea este un factor extrem de inegal 
și de diferențiat. Ea este poate cel mai diferențiat şi mai ete- 
rogen dintre toți factorii economici şi dintre toate lucrurile, 
care poartă unul și același nume. | 

Totdeauna, și chiar în timpul fiziocraţilor și al lui Adam 
Smith, a fost la fel. Au existat totdeauna diferenţe enorme 
între gradele de măiestrie cerute de diferitele feluri de 
muncă, după cum au existat diferențe enorme între produc- 
tivitățile acestora. În zilele noastre, aceste diferențe au de- 
venit însă uriașe, deoarece în industria modernă performanţele 
omului sint mult inferioare celor pe care le realizează forțele 
supuse stăpinirii lui. ` | 

Munca omenească este încadrată și sprijinită de forțe 
fizice și chimice. Omul execută adesea un lucru secundar, 
o muncă de simplă supraveghere. El pune în mișcare forțele 
naturale fizice și chimice și le lasă să acționeze. 

Există fabrici de produse unitare care se obțin prin pro- 
cedee chimice, cum sînt fabricile de ciment, de carbon, de 


sodă caustică, sau de geamuri mecanice, în care omul, cum 


am mai arătat, joacă un simplu rol de intermediar între 
Joriele naturii, care acționează singure. Omul devine astfel, 
pentru a întrebuința o expresie scoasă tocmai din chimie, 
un simplu catalizator, a cărui prezență este necesară pentru 
ca reacția între diferitele elemente să poată începe. 
Remarcabil din punct de vedere economic este și faptul 
că aceşti muncitori, a căror muncă are o productivitate atit 


298 Putem spune chiar că teoria noastră, prin faptul că acordă o 
importanță atit de mare ierarhizării ramurilor de producție, se leagă întru- 
cita cu evanghelia €conomieisnaționale a lui Smith. ` i 


391 





de mare, deseori nu sînt muncitori calificați, ci de multe 
ori muncitori manuali. Numai maşinile automate le permit 
să realizeze o producție netă atît de importantă. 

În aceste condiții nu este de mirare că disparitățile în 
productivitatea muncii pe muncitor sînt atit de mari între 
diferitele industrii. 

„După cum am văzut din statistica americană (vezi tabe- 
lul de la § 98) există industrii în care producția netă a 
unui muncitor pe un an se ridică la 8 300 de dolari, iar 
altele în care coboară la 635 de dolari. Și totuși există încă 
economiști care, credincioși lui Adam Smith, continuă 
să discute asupra muncii ca factor omogen și care ne asigură 
onest că produsele se schimbă între ele după regula: „canti- 
tate de muncă egală contra cantitate de muncă egală“. 

Absurditatea doctrinei liberului schimb vine tocmai de 
aici; bazele ei: egalitatea dintre valoare și costurile de producție 
Și echivalența muncii sînt fundamental false şi totuşi continuă 
să se susțină ferm rezultate care se bazează pe principii false. 

Nu există nimic mai paradoxal pe lume. Şi totuși, există 
unii care voiesc să bazeze pe o asemenea contradicție viața 
economică a popoarelor. | 

$ 290. Să revenim la criteriile lui Smith: nimic nu este 
mai criticabil decît cel dintii, după care cantitatea de muncă 
omenească pusă în mișcare (declanșată) ar fi semnul superio- 
rității unei ramuri de producție. Dimpotrivă, economia de 
muncă este un asemenea criteriu. Nu maximum de muncă, 
ci maximum de productiiitale a acestei munci omenesti ar 
trebui să fie unitatea de măsură pentru oricare superiori- 
tate economică. l 

Dacă criteriul lui Smith ar fi exact, atunci piramida 
lui Keops ar trebui să fie cea mai mare operă economică a 
tuturor timpurilor. > | 8 

$ 291. Împotriva principiului ierarhizării activităţilor ome- 
neşti se ridică obiecții care merită să fie examinate. Rist 
este de părere că ideea de ierarhizare nu se împacă cu ideea 
diviziunii muncii, care proclamă și dovedește „egalitatea“(?) 
diferitelor activități omenești. 

Aici există o simplă neînțelegere. Totul depinde-de punctul 
de vedere din care se consideră egalitatea sau ierarhia. Dacă 
este vorba de un punct de vedere etic, filozofic sau chiar 
politic, atunci orice muncă omenească este egală, fiindcă 
este legată de funcţii sociale care rezultă din necesitatea 


392 





diviziunii muncii. Şi astfel nu este just să facem sub acest 
raport deosebiri prea tăioase între diferitele feluri de muncă. 
Dar, din punct de vedere economic este cu totul altceva. 
Că voim sait nu, munca este inegälă atît, prin calitățile ei 
subiective, cît și prin condițiile obiective inegale (cadrul 
exterior ül munciloruliți) în care se desfășoară munii. 
Este dar inutil să creăm un element mai mult de cinfuzie. 


Ierarhia “înuncii, considerată nimai din punctul de vedere 


economic, există și constituie chiar un fapt fundamental în 
producția modernă. ` l 

$ 292. Dar, să revenim la erorile clasificării lui Smith. 
De ce așază Smith, la fel eu fiziocraţii, agricultura 
înaintea industriei? De ce găseşte că industria posedă o 
mai mică productivitate a muncii decit agricultura ? Dedarece, 
după cum spune el, agricultura dă totdeauna trei rezultate: 

a) restituirea capitalului întrebuințat (semințe etc.) ; 

b) întreţinerea agricultorului ; 

c) renta funciară; . . f S o3 

În același timp industria nu dă decit două rezultate: 

a) restituirea capitalului întrebuințat; 

b) întreţinerea muncitorului. 


II 


de muncă grea decit în două ore de activitate ușoară sau 
în activitatea de o oră, într-o meserie a cărei deprindere a 
reclamat zece ani de muncă, decit în activitatea unei luni 


HE 


393 





într-o ocupație obișnuită și simplă; dar nu este uşor să 
găsești o unitate de măsură exactă pentru dificultate sau 
pentru îndemiînare“ 29, l 

Smith n-a găsit această unitate de măsură fiindcă a 
căutat-o pe o cale greșită. Nu „consumul de muncă“ indi- 
vidual este important; nu trebuie măsurată „dificultatea“ 
sau „măiestria“, ci efectul social, rezultatul economic, care 
singur, în problemele producției și ale schimbului, are va- 
loare. 
„Nu este deci vorba să se măsoare munca unui singur 
individ, ci munca întregului complex în care omul lucrează: 
oamenii, instalaţiile și organizația. Produsul net al acestei 
munci combinate se pune apoi în relație cu numărul de 
oameni care îl realizează. i 


Este adevărat că în timpul cînd Adam Smith a publi- 
cat opera lui (1776) — care avea să devină în viitor clasică — 
evoluția industrială modernă abia începuse. Omul nu era 
încă înhămat în puternicele organisme ale fierului, aburului 
și ale forțelor chimice; el se afla mult mai puţin sprijinit 
decit astăzi. Dacă cineva se gîndea la producție, atunci 
în mod firesc el se gindea numai la omul singur. 

Nu este însă nici un motiv ca aceste lucruri să fie uitate 
astăzi și ca știința să se lase încă condusă de concluzii înte- 
meiate pe realități dispărute. 

$ 294. Următoarea cugetare sintetică a lui Smith 200, 
care se citează foarte des, tinde să lovească protecţionismut 
în plin: „Nici o reglementare comercială nu poate mări 
capacitatea de activitate a unei societăți, peste aceea care 
poate fi întreţinută de capitalul ei. Ea poate numai îndruma 
o parte din capital într-o direcție spre care n-ar fi mers 
altfel, și nu e sigur cituși de puțin, că această direcție arti- 
ficială ar fi mai avantajoasă pentru societate decit cealaltă 
direcție spre care s-ar fi îndreptat de la sine“. 

Afirmația lui Smith are un caracter șovăitor și timid: 
„Nu e cituși de puțin sigur“. Mai mult nu se spune. Dimpo- 
trivă, demonstrația noastră este categorică. Ea arată că 
în unul sau altul din cazuri, o ţară obține cu siguranță fo- 
loase dm? protecţia vamală. 





is Adam Smith, Op. cit., Cartea I-a, Cap. 5, p. 25. ` 
300 Adam Smith, Op. cit., Cartea a IV-a, Cap. II, p. 303. 


394 








Din punct de vedere pur economic, nu există nici un 
caz îndoielnic. Sau protecția vamală este avantajoasă sau 
nu. Mai mult, răspunsul la această întrebare se poate da 
anticipativ în fiecare caz particular cu ajutorul raționamen- 
telor și criteriilor noastre, deoarece se poate măsura dinainte 
avantajul sau dezavantajul pe care îl aduce pentru economia 
naţională soluția protecționismului sau soluția liberului 
schimb. E pd e o ad 

$ 295. Mult mai categorică este afirmația următoare care 
se referă la cazul cînd două țări schimbă între ele mărfuri 
de valori egale: „Să nu se creadă — spune Smith—că 
nimeni nu pierde și nimeni nu cîștigă“. Dimpotrivă! „Un 
comerț încurajat prin subvenţii și monopoluri poate să fie 
dezavantajos pentru ţara care ia astfel de măsuri și chiar 
este dezavantajos de obicei, după cum voi dovedi mai tirziu“. 

Noi am demonstrat că în comerțul internațional, în dez- 
avantaj este cel care exportă mărfuri cu o micà productivitate 
a muncii, însă este în avantaj acela care exportă mărfuri 
de o mare productivitate a. muncii. KC E 

Deci, dacă subvenţiile (și chiar: monopolurile) sint fi- 
xate potrivit intereselor naționale, ele duc direct la ridicarea 
productivităţii medii a muncii ţării, ca și la aceea a expor- 
turilor, și nu pot să exercite nici o influență dezavantajoasă, 
ci cu totul invers. äi? GN 

$ 296. O constatare justă, căreia Smith i-a dato for- 
mulare cu totul remarcabilă, ne permite să prezentăm într-o 
lumină mai clară propriile noastre concluzii. 

Există, după Smith, o balanță naţională mult mai tm- 


portantă decît balanţa comercială; aceasta constă în diferenţa 1 


dintre producţia anuală și consumul anual al unei țări. Cind 
producția întrece consumul, excedentul servește la formarea 


capitalului. Însă această balanţă naţională poate să fie favo- . 


rabilă, chiar dacă balanța comercială este nefavorabilă. 
Toate acestea sînt perfect adevărate. Dar noi putem să 


dovedim că tocmai protecționismul duce la excedentul balan- ` 
Fei naţionale, prin faptul că încurajează activitățile cele mai — 


productive. Într-adevăr, în toate întreprinderile în care pro- 
ducţia netă pe muncitor (productivitatea muncii) este mare, 
această productivitate a muncii depășește de un multiplu 
de ori valoarea celor consumate de muncitor. Însă, ceea ce 
depășește consumul calculat exact al muncitorilor și -patro- 


395 





nilor, reprezintă economiile care sporesc în fiecare an bogă- 
ţia națională 301, i iai ii i ER | 

În statistica prodiicțiăi trebuie să căutăm posibilitatea 
de ecohoimisire în două locuri. Întii în salariile muwicitorilor. 


ER 


Cu cit sînt mai mări salariile, cu atit este mai mare diferența 


rește abia atunci cînd salariile cresc. 
: WE ET aj RESET Ic ENTES lr A. Kai ALE E b — 
În al doilea rind, posibilitățile de economisire trebuie 
căutate în diferență căve există între producția netă și salarii 
(vezi $ 98 asupra importanţei acestei diferențe în industria 


priveşte profitul capitaliștilor (ca de altfel și impozitele) 3%, 
o “parte din “aceste posturi vor constitui și ele la rîndul lor 
investiții și plasamente, deci tot o creştere a bogăției ţării. 
În consecință, industriilor care aù ò mare productivitate 
a muncii (adică o mare producţie netă pe cap de muncitor) le 
rămîn totdeauna mari posibilități pentruacumulare de capital. 


31 În ceea ce priveşte formarea capitalului, lucrul cel mai important 
este de a asigura națiunii cel mai mare venit posibil, căci de obicei o parte 
importantă a venitului național nu este consumată ci păstrată pentru a 
servi la noi investiții. Ge Se 

După datele lui Wéoxvtinsktäm din 1902, din Venitul tâtal anual 
al Angliei, care se ridica la 1750 milioane de lire sterline o fracțiune de 
264 milioane de lire sterline, adică de 15%, constituie creşterea anuală à 
bogăției naționale. În același timp, din venitul anual al Germaniei de 
2.000 de milione lire sterline, o fracțiune de 200 'milidanè de lire sterline, 
deci, 10%, constituia creșterea. bogăției naționale. Bineînţeles că sporul 
de bogăție naţională nu se prezintă cu necesitate sub formă de agonisire. 
Există şi alte forme ale acestui spor, între câre mai ales construirea de noi 
instalații iindastriăle 'efectuate direct în fidcâre întreprindere industrială 
prin extinderea, aparatului 'de producție, Econsmisirile private propriu- 
zise au totuși o importanță destul de mare, căci în Statele Unite, de pildă, 
ele se ridicau în 1900 la 1 569 de milioane de dolari, dintr-un venit patt: 
onal total de 17965 miliðane de idolâri, cea ce însemna 8,7%. 

e WI Woytinski, op. cit, Vol, I, p. 196. 

33 Oare statul nu întrebuințează o parte din veniturile sale ca să 
execùte lucrări publice saù să-și amortizeze datoriile în străinătate? 


396 








Nu la fel se petrec lucrurile "în industria uşoară și în agri- 
cultură, pentru că aici “producția netă pe cap de muncitor 
este minimală și astfel — în ciuda standardului de viață frec- 
vent inferior — pentru muncitorul agricol „marja“ pentru 
economisire este extrem de limitată 5%. E 

Aşadar, întreprinderile industriale cu o mare producti- 
vitate a muncii Sînt acelea care contribuie mat mult la spo- 
zirea diferenţei între, producţia netă a națiunii și consumul 
ei anual, adică la excedentul bilanţului naţional (în sensul 
lui Smith). a E NEG p 

O dată mai mult, punctul de plecare al lui Smi th este 
exact, dar concluziile lui sînt false. l ; 

— FRIEDRICH LIST — 

$ 297. Ca toate marile opere din ştiinţa economică, opera 

lui List este pătrunsă de spiritul epocii autorului, de spiri- 
tul patriei sale și în definitiv de personalitatea sa". 

În anul 1834, în Germania ia naștere o mare piață internă 
prin fundarea Zollverein-ului. În 1841 apare „Das nationale 
Svstem“ alui List, o operă de mare actualitate, străbătută 
de un puternic spirit polemic. WR RRE 

Charles Rist, judecînd în mod sintetic oper alui List, 
afirmă: „El a găsit adevăruri noi care asigură cărții lui 

e Ké EA 

o valoare teoretică durabilă . a d 

Tată un lucru de care ne îndoim: Pentru ca o teorie să 
aibă o valabilitate durabilă, trebuie ca fenomenul pe care + a 
<3] teoretizeze să fie explicat în cauzele sale generale şi per- 
manente. Durabilitatea unei teorii reprezintă o funcție a vala- 
bilităţii ei generale în timp și în spațiu. Ee ai alia l 

Or Di 306,307 y-a stabilit o teorie a fenomenului protec- 
iionist. Este destul să se observe că protecționismul real 





s0 A. Smith scrie (op. cit, Cartea IV-a, Cap. H, P: 306): l EE 
vitatea societății se poate mări numai în raport cu creșterea GC u s 
ei, iar capitalul ei poate crește numai în raport cu ceea ce se Ce Ee 
misi treptat din venitul ei“, ceea ce a atras critica tăioasă a lui și e rey 
i T $ vi saracterizează concepțiile care 
(op. cit., vol. MI, P 55) Ito Suge ază p 
domină cea mai înapoiată parte a EE 
35% Ch. Rist scrie în acest sens: „Opera lui este Sa SE 
între anii 1800 şi 1840“, iar List spune despre el însuși: „Istoria cărț 
istori i jumătăţi din viața mea“. 
mele este istoria, unei jumătăți d A | EEN 
se Friedrich List, Sistemul național de economie politică, Editura 
aan 
Acad. R.S.R., București, 1973, | EE 
307 Rriedrich List : „Dacă,așa cum se spune, prefața, unei cărți tre 


8 EE SE lin 
să cuprindă istoricul ei, atunci am de povestit, aici, aproape jumătate c 


397 





sparge cadrul mult prea condiționat de timpul în care List 
l-a profesat și apărat. Protecționismul este deci cu totul altceva, 
ceva de o mult mai mare anvergură; el nu este ceea ce List 
"a turnat în formulele lui teoretice, 3 - 

List, de altfel, nu a combătut niciodată în mod deschis 
liberul schimb. El nu a respins unul cite unul argumentele 
şcolii liberale 308, A l 

Cu atit mai puțin el a intemeiat un sistem propriu, ge- 
neral și durabil, care să poată fi prin el însuşi un contra-sistem 
şi o contestare completă a liberului schimb. Pe scurt, el nu 
a luat taurul de coarne. Pa, ui bai 

§ 298. List a deplasat numai controversa dintre li- 
berul schimb și protectionism şi a cedat teren, atunci cînd 
a recunoscut ca adevărate în generalitatea lor principiile libe- 
rului schimb. În loc de o doctrină generală, el a creat una 
cu caracter excepțional. El a căutat să obțină pentru protec- 
ționism o importanță specială şi trecătoare care depinde 
de o mulțime de condiţii și restricţii și — ceea ce este mai 
Stav — a prezentat protechonismul. ca Be un sacrificiu eco- 
nomic??? ca pe un rău necesar a cărui scuză este de a, fi vre- 
melnic 310, e, 





prima dată, am pus la îndoială valabilitatea teoriei dominante din econo- 
mia politică, de cînd mă trudesc să cercetez erorile ei și cauzele principale 
ale acestora“ (Prefaţă, Pilat a pp zu aa Ein g 

3, W, Bickel, op: cit, cap. VIII, p. 140: »Prin List teoriile 
liberului schimb nu sînt negate, ci numai restrînse. Liberul schimb nu 
este contestat, ci menținut numai ca un scop final“. 

3% Fr, List, Op. cit., Introducere, p. 41: „Chiar dacă protecțio- 
nismul vamal scumpește pentru citva, timp produsele industriale, el asi- 
gură pentru viitor prețuri mai reduse, ca urmare à concurenței interne, 
căci o industrie care a ajuns la completa sa dezvoltare poate să reducă 
prețurile fabricatelor ei cu atît mai mult, cu cît spezele de transport și 
profitul comercianților se adaugă la exportul de materii prime și de pro- 
duse alimentare și la importul de fabricate, 

În orice caz, pierderea produsă naţiunii de taxele vamale protectio- 
niste, constă numai în valori ; națiunea cîștigă, în schimb, forțe, 
cu ajutorul cărora va fi pusă, pentru totdeauna, în situaţia de å produce 
sume incalculabile de valori. Această cheltuială de valori trebuie, așadar, 
să fie considerată numai ca preț al educării ind ustriale a 
națiunii“, i 

310 Fr, List, Op. cit., p. 129: „Dacă, deci, taxele vamale protec- 
ționiste impun un sacrificiu de valori, acesta se compensează prin 
realizarea unei for fe productive, care nu numai că asigură țării, 
pentru viitor, o cantitate infinit mai mare de bunuri materiale, dar îi 
asigură și independența industriei în timp de război“, `; 


viața mea, căci au trecut mai mult de douăzeci şi trei de ani de cînd, pentru 


398 

















i 
H 
H 


Întregul sistem al lui List se bazează pe ideea unui: 
sacrificiu momentan, în vederea unei despăgubiri viitoare, 
Este o făgăduială pentru... lumea cealaltă, este misticism 
purs D o ` | > 

List oferă națiunii un program, care începe cu sacri- 
ficii, aducătoare mai tîrziu de roade minunate. Aceasta 
este — după Rist— o concepție „dinamică“ a protecți- 
onismului. gé 

„Cuvîntul este prea măgulitor. | 
$ 299. Dacă, după cum am demonstrat anterior, o poli- 
tică protecționistă înțeleaptă înseamnă un avantaj direct 
șI imediat pentru o ţară și că o nouă fabrică aduce, din prima 
zi a existenței ei, — chiar cînd se găseşte într-o stare. de 
inferioritate faţă de străinătate — un folos economic concret 
și pur pentru popor, atunci se va putea justifica chiar Și o 
concepție „statică“ a protecționismului. - Gs | 

În realitate; protecționismul este peniru un popor nu numai 
o afacere- bună pe termen lung, ct poate fi chiar și imediat 
o afacere bună. Această recunoaștere aruncă o lumină nouă 
asupra substanței intrinseci a fenomenului li oaia 
face să apară total insuficiente şi contrare adevărului teoriile 
lui List. | Ka 

$ 300. Însă, în ideea lui asupra evoluţiei, un punct me- 
rită un elogiu absolut. i SC 

Acesta este importanța pe care el o acordă dezvoltării 
forțelor productive materiale şi morale ale E PRI 

Cistigul indirect care rezultă din dezvoltarea acestor 
torţe înseamnă un avantaj imens pentru o ţară, chiar dacă — 
cum presupune List — din punct de vedere strict mate- 
rial nu există nici un cîştig, ci numai sacrificii pentru țară. 

lar faimosul lui aforism 312: „Forta de a crea bogății 
este deci infinit mai importantă decit bogăţia însăși, ea 
garantează nu numai posesiunea și sporirea celor dobindite, 
ci și posibilitatea de înlocuire a celor pierdute“ — rămine 
un „Vademecum“ pentru economiștii și oamenii de stat ai 
tuturor timpurilor. l 


§ 301. Cum arătam anterior, List nu atacă însă n 
propriu-zise ale liberului schimb; el admite principiul funda- 


ME Fr, List, Op. cit., Cartea 2, Cap. 12, p. 129: „Națiunea trebuie 
să sacrifice și să ştie să renunțe la unele bunuri materiale, pentru ca să 
dobîndească forțe spirituale sau sociale; ea trebuie să sacrifice avantaje 
prezente, pentru a și le asigura pe cele viitoare“, 

SF Li st, Op. cit. Cartea 2, Cap. 12, p. 122. 


399 





mental al; liberului schimb atunci cînd anunţă: „Restrictia 
este un mijloc; libertatea este țelul“. | i i 
Noi. am demonstrat că „preţul ieftin“ nu; este suficient 
pentru a asigura unui- stat un avantaj prin importul unei 
mărfi, în comparație cu. producția ei! în tară (vezi. $ 110 
Cînd, List în. acest punct, principal a. făcut o concesie 
liberului schimb, el 1-a cedat totul. 
$ 302. List a limitat aplicarea protecționismului. la 
anumite popoare, la anumite. epoci. ale; dezvoltării. lor si 
la un anumit grad al. protecției; dE i 
Care sînt aceste popoare? Sint: „cele care întrunesc toate 
condițiile, toate mijloacele spirituale și. materiale: necesare 
ca să creeze o industrie proprie şi, să atingă; astfel; gradul 


cel mai înalt de civilizaţie, de prosperitate. și de putere. 


politică, dar al căror progres ar putea fi frinat de concurența 
unei industrii străine — numai pentru. astfel. de ţări pot fi 
legitime măsurile comerciale restrictive, în scopul. de a crea 
şi proteja o industrie proprie...“ 313, Dar cum se pot. recu- 
noaşte oare apriori aceste calități, înainte ca. un popor să 
îi încercat a produce ceea ce liberul, schimb absolut îi inter- 
zice să producă? Mersul se Învață numai prin mers. 
Punind justificarea protecționismului pe acest. teren miş- 
cător al recunoașterii favorabile a „calităților“ şi a. „resur- 
selor morale“ ale unui popor, List slăbeşte enorm propriul 
său principiu fundamental. Pe de o parte, el îl lasă cu totul 
la discreţia relei voințe a liber-schimbiştilor, iar, pe de altă 
parte, a bunului. plac interesat la culme al protecționiștilor. 
Cit priveşte granița dintre ceea. ce trebuie protejat: și 
ceea ce nu trebuie protejat, el o deplasează. din domeniul 
științei în acela al capriciului și. al sentimentului. 
Protecţionismul lui List rămîne astfel: ezitant, neho- 
tărit și relativ. tic Atv în i 
$ 303. Granița. pe care List ar dori.să o fixeze protec- 
ționismului, de-a lungul anumitor epoci din evoluţia. popoa- 
relor și anume limitîndu-l la începutul dezvoltării lor indus- 
triale, este tot atit de imprecisă ca și însăși. alegerea po- 
poarelor. e Ze GA 
Într-adevăr, cine trebuie să hotărască efectiv cind o 
industrie poate fi considerată că. „a ieșit din, virsta copilă- 
riei“? În realitate, industriile sînt: ca și femeile; nu vor 








209 Fr, List, Op. cit., Cartea a Il-a, Cap. 15, p. 150. 


400 








niciodată să, se recunoască, bătrine. Căci, tinereţea le aduce 
privilegiul „protecţiei educatoare“ a lui List. SW 
După Thomson (Political Economy) pe care îl cităm 
din Jen ks, trebuie cel puţin timpul a două generaţii pentru 
ca o industrie nouă să devină stăpină pe piața internă, 
Evident că aici domneşte. în întregime bunul plac. Oare 
industria americană nu invocă, şi. ea, privilegiul; mult prea 


fragedei, ei Dnerep 3 | . e i 

„ Aici este deci un. al. doilea, punct în care List a, li- 
mitat protecționismul;, Această limitare printr-o graniţă care 
poate să fie așezată. după bunul plac este absolut nesa- 
tisfăcătoare. 

Este interesant să relevăm aici un calcul care s-a încercat 
pentru a stabili, în, mod. matematic durata, îndrepțăţită a 
unei taxe. proțecționiste, în funcție de pierderea anuală pe 
care ea ar provoca-o economiei naţionale și, de beneficiul 
anual pe care industria protejată ar putea, să-l aducă după 
încetarea regimului de protecție. Calculul a fost citat de 
Sumnerii, 

Fie a pierderea medie anuală suferită de o țară atita 
vreme cît durează regimul de protecție a unei industrii; 
b beneficiul anual adus de acea industrie după înlăturarea 
protecției; x numărul: de ani cit trebuie să dureze protecția ; 
r dobinda normală a pieței. 

Pierderea produsă prin regimul de protecţie calculată în va- 
lori actuale pentru momentul în care începe protecţia este de: 


L a a s.o GE H 
(+r) (+r)? (Ae, 
Beneficiul. realizat mai tirziu, calculat pentru același 
moment, este: 
Bo b 
: Keser: z 
(1 +r) (art 
Ca să existe egalitate între pierdere şi beneficiu, adică 
între sumele celor două serii de mai sus, trebuie să avem: 


log E + 1) 
EI + 
log (1 -+ r) 


34 W.G Sumner, „Jurnal des économistes“ (Aug. — Sept.} 1873, 
p. 168. a 


ze 





a 





+... (pînă la infinit) 


os 





401 








Pentru r=6% aveni următorul șir de soluţii: 


X=, o b = 033a: 
x= 10 ©- < b= 0,80 a 
X= 25: 0 b= 329a. 
x= 100 b = 3,39 a 


Să traducem aceste rezultate în limbajul obișnuit. 
Dacă protecția durează 5 ani, pierderea totală pe care 
o produce va fi compensată, atunci cînd, beneficiul anual 


care urmează după încetarea regimului de protecţie va re- 


prezenta cel puţin 0,33% din pierderea anuală suferită de 
economia națională în timpul protecţiei 
Dacă protecția durează 10 ani, pierderea totală pe care 
o produce va fi compensată, atunci cînd beneficiul anual 
care apare la sfîrșitul regimului de protecţie va reprezenta 
0,80%, din această pierdere etc. l dé 
Sint multe lucruri de criticat în acest calcul, de altfel 
destul de ingenios. teg 
Întii, noi nu recunoaştem că protecția reprezintă o pierdere I 
„ Dimpotrivă, dacă ea este bine aplicată, aduce un cîştig 
„cert pentru națiune din cel dintii an al aplicării sale. 
| În al doilea rînd, în acest calcul este ceva cu totul ar- 
bitrar și anume data la care raportăm pierderea și ciștigul 
pentru a le compara între ele și care în speţă este socotită 
data la care începe regimul de protecție. 

Însă, interesele unei națiuni nu trebuie niciodată să fie 
tratate întocmai ca interesele particularilor ; ele nu trebuie 
© să fie raportate la un anume moment din viața națiunii. 
„ Viaţa națiunilor este eternă. Valorile de ieri şi cele de astăzi 
nu diferă atît de mult unele de altele, așa cum arată calculul 
obişnuit al dobînzilor compuse. 


Dar, este inutil să mai continuăm. Căci la urma urmei 
nu voim să acordăm acestui fel de speculație mai multă 
atenție decit merită! .... s..: a0 

$ 304. În sfirşit, în ceea ce privește! nivelul. protecţiei, 
Lis t este foarte categoric și impune anumite limite cu totul 
arbitrare. Într-adevăr, el scrie315: „În general trebuie să 
admitem că acolo unde o ramură industrială nu poate să 
se dezvolte cu o taxă vamală protecționistă de 40 pină la 
60 la sută la început și nu se poate menține apoi cu una per- 








35 Fr. List, Op. cit., Cartea II, Cap. 26, p. 230. 


402 











manentă de 20 pînă la 30 la sută, acolo lipsesc condiţiile 
fundamentale pentru industrie“. SR i 
Demonstrația pe care am făcut-o (§ 183) ne dispensează 
să revenim asupra acestei afirmații. Nu există nici o limită 
care ar putea să fie fixată a priori pentru nivelul protecției. 
De ce tocmai 60% şi de ce nu 30% sau: 100%? 
“Noi am demonstrat clar că sînt cazuri cînd se poate 


dovedi cum, din punct de vedere strict econcmic, o taxă 


vamală de 10%, este absurdă, iar o taxă vamală de 200% 
este admisibilă, pentru că efectul ei final înseamnă un cîştig 
net pentru ţară. dE P La af 
Empirismului lui List, noi i-am opus un criteriu rațional, 
care ne permite să trasăm în fiecare țară limitele între do- 
mentul natural al liberului schimb şi cel al protecționismatlui. 
$ 305. De altfel, empirismul de care il învinuim pe 


List, și care derivă din faptul că el nui a'cveat o adevărată ` 


icorie a protecționismului capabilă să-l orienteze în toate ca- 
zurile particulare, procurîndu-i mijloace de apreciere sigure 
și obiective, îl vom regăsi de-a lungul întregii lui opere. 
+ Cea mai bună dovadă a empirismului și arbitrariului 


afirmațiilor lui List este că el se pronunță în regulă ge- * 


nerală împotriva oricărei protecții acordată agriculturii 35, 

Însă nu există nici un motiv pentru a exclude apriori 
o anumită ramură de producţie de la dreptul la protecție. 
Potrivit expunerilor noastre (vezi $ 174), fiecare caz parti- 
cular trebuie să fie examinat în mod special și dacă o anu- 
mită ramură de producţie (agricolă sau alta) dovedește o 
foarte înaltă productivitate a muncii, este foarte bine să 
i se vină în ajutor cu o protecţie care să-i garanteze existența, 
Există, de altfel, în agricultură ramuri de producție de un 
randament foarte înalt şi o mare productivitate a muncii; 
cum este de pildă cultura viței de vie și aceea a unor plante 
cu întrebuințare industrială. Productivitatea muncii aces- 
tora poate să depășească citeodată cu mult pe aceea a anu- 
mitor ramuri ale industriei și dreptul lor la protecție poate 
D mai mare decit cel al mărfurilor industriale. 

$ 306. Dar de ce oare exclude List agricultura de 
la orice protecţie 317? Pentru trei motive: 


318 Harms, Die Zukunfi der deutschen Handelspolitik (Jena, 1925): 
„Nu este de înțeles cum agricultura nu a fost cuprinsă în cadrul ideii 
de educaţie a lui List“. VE , 

317 Fr. List, Op. cii, Introducere, p. 39: pd dori să ridici agricul- 
tuya întermă prin taxe vamale prolecționiste constituie o încercare absurdă, 


403 





| 
| 
| 
| 
| 





a). Primul, fiindcă agricultura. profită indirect din dezvol- 
tarea industriilor. Dar acesta nu este un motiv. Căci există 
și ramuri industriale care, profită indirect „din` dezvoltarea 
altor ramuri industriale. Din această cauză ele nu trebuie 
protejate? EE De | 

b) Al doilea, fiindcă scumpirea produselor agricole, ca 
urmare a protecției vamale,, stinjeneșie industria. Nici acesta 
nu este un motiv. Ramurile industriale își furnizează reciproc 
materiile de care au nevoie. Este_acesta un motiv pentru 
a refuza uneia din de protecția? Nu! SE 

Într-un tarif vamal bine alcătuit se pot calcula. tot- 

deauna taxele vamale în, așa fel, încit fiecare industrie să-și 
găsească protecţia de care are nevoie, chiar dacă este handi- 
capată de protecția acordată industriilor furnizoare gi. 
, o În fine, ca ultim, argument, contra: protecţiei agri- 
culturii, Li st socoteşte.că agricultura. este mat supusă influ- 
ențelor. locale decît celelalte industrii, fiind mai legată de 
condițiile naturale ale pămîntului și că protectionismul agricol 
ar tulbura un echilibru legic, care este dictat de către însăşi 
Mura lo. e oae da g N St 

Desigur, este ceva adevăr în acest argument. Dar, rigi- 
ditatea relativă a agriculturii, comparativ cu elasticitatea 
și mobilitatea industriei, nu mai este astăzi atit de evidentă 
ca pe vremea lui Liis t. Metodele științifice de cultură — cum 
sint întrebuințarea îngrășămintelor şi a mecanizării — au 
lărgit posibilitățile omului de a influenţa condiţiile naturale 
și deci de a se sustrage influențelor locale prea stricte indicate 
de natură. ., 

Dar, în: afară de aceasta, toate dificultăţile naturale 
care contribuie la a determina echilibrul unei ramuri econo- 
mice își găsesc expresia lor ultimă și sintetică în produc- 
Hovitalea muncii. aşa cum am -definit-o noi. 

Şi dacă, cu toate aceste dificultăţi, productivitatea muncii 
este atit de mare încit justifică o protecţie, nici o ramură 
de agricultură: nu poate fi exclusă de: la acest drept prin 
aprecieri apriori. `, _ 

$ 307. Este drept să observăm. că, din punct de vedere 
practic, noi ajungem la concluzii destul de apropiate de 
List, în ceea ce priveşte excluderea celor mai multe dintre 
pentru că agricultura, poate fi ridicată -pe cale economică numai prin exis- 
tenfa unei industrii interne şi pentru că excluderea materiilor prime și a 
produselor agricole străine nu face decit să menţină iudustriile la un nivel 
înapoiat“, . i 


404 





re me ta mt atei 


"produsele agricole de la protecție. Dar, justificarea noastră 


diferă de aceea a lui List. Noi nu găsim avantajos de a 
proteja o mare parte a ramurilor agricole din cauza prea 
micii lor productivități a muncii. Acest criteriu general şi 
unitar al nostru ne spune că, în general, nu are nici o valoare 
să se protejeze agricultura. 

De altfel, teoria noastră are tocmai acest avantaj că 
ne permite să judecăm fiecare ramură de producţie fără 
aprecieri greșite și fără prejudecăți. Ea nu este o teorie a 
proiecțiomismului industrial, ci pur şi simplu o teorie generală 
a protectionismului. 

$ 308. Nu numai în ceea ce privește agricultura, dar și 
în alte privinţe, List manifestă citeodată o mare lipsă 
de înţelegere. 

List acuză, de pildă, pe mercantiliști de a fi susținut 
necesitatea absolută și universală a restricțiilor economice 
(a protecţiei). | 

Rist salută faptul că teoria mercantilistă a balanței 
comerciale a fost eliminată definitiv din știință și laudă 
pe List pentru faptul de a o fi înlocuit-o prin ideea edu- 
caţiei industriale. Este drept că teoria mercantilistă a balanței 
comerciale era, în forma ei primitivă, falsă. Dar ea avea 
meritul de a încerca să fie o teorie generală a comerțului 
internațional. Doctrina lui List nu poate să o înlocu- 
iască, deoarece aceasta este o teorie pentru un caz particular 
și numai provizoriu aplicabilă și nu poate să cuprindă schim- 
bul îmternațional în toată întinderea lui. ` 

$ 309. Un alt exemplu de înţelegere deficitară din partea 
lui List este faptul că recomandă națiunilor prea sărace 
sau prea înapoiate, pentru care educația industrială ar fi 
prematură, să rămînă la regimul liberului schimb, care ar 
constitui prima și elementara treaptă a educaţiei economice. 
El este de părere chiar că orice grabă în aplicarea protecției 
se răzbună printr-o scădere a nivelului de viaţă al națiunii?18, 


518 Fr, List, Op. cii., Introducere, p. 39: „Educarea economică a 
națiunilor situate pe o treaptă înapoiată de cultură sau care au o popu- 
lație redusă față de suprafața și productivitatea teritoriului lor se va realiza, 
în modul cel mai fericit prin comerțul liber cu națiuni foarte culte, foarte 
bogate și foarte industrializate. Orice restricţii în comerțul unei astfel de 
națiuni, făcute în scopul de a crea industrii, sînt premature şi dăunătoare 
nu numai pentru prosperitatea întregii omeniri, ci chiar și pentru dezvol- 
tarea națiunii respective“ 


405 


rana 


Eeer 


Această rezervă a lui List este, după tot ceea ce am 
arătat, nejustificabilă. > 

Chiar pe cele mai de jos trepte ale civilizaţiei există 
industrii elementare care pot să ia naștere și a căror produc- 
tivitate a muncii, oricît ar fi de scăzută, este totuși mai 
mare decit productivitatea medie a muncii, care într-o țară 
puțin dezvoltată este foarte redusă. Chiar la începuturile 
lor, în fazele cele mai primitive, industria Și agricultura își 
păstrează poziția relativă între ele, caracterizată prin supe- 
rioritatea industriei. asupra. agriculturii. 

$ 310. De altfel, List are și alte rezerve în ceea ce 
priveşte aplicarea protecţiei. El refuză, de pildă, dreptul la 
o politică protecționistă pentru micile naţiuni atunci cînd 
scrie 31%; „O națiune al cărei teritoriu nu este vast, nu oferă 
resurse naturale variate şi nu stăpînește gurile fluviilor 
sale sau nu este bine arondat nu poate să aplice de loc sis- 
temul protecționist sau nu-l poate aplica cu deplin succes“. 

Acest punct de vedere va apare mai departe, ca o con- 
cluzie a antitezei dintre națiunile mari și cele mici, în urmă- 
toarea formulare 220: „Un stat mic nu poate niciodată să-și 
dezvolte perfect diferite ramuri de producţie pe teritoriul 
său. Pentru el, orice protecţie se transformă în monopol 
particular“. 

n ceea ce privește limita teritorială minimă care poate 
fi protejată noi am arătat că ea poate să coboare mult mai 
jos decit se crede de obicei şi că, mai ales pentru industriile 
care realizează o producție uniformă de articole simple, 
este avantajos de a le asigura protecția chiar pentru ieri- 
Zorii foarte mici, cum ar fi, de exemplu, un oraș, 

lar dacă ia naştere un monopol particular, acesta este 
un dezavantaj de ordin interior, care nu cauzează absolut 
nici o pagubă pentru totalitatea naţiunii. > 

$ 311. Cu toate aceste lacune, este interesant de cer- 
cetat dacă influența lui List a fost vastă și durabilă şi 


dacă List este într-adevăr acela care a imprimat protec- 


ționismului contemporan caracteristicile sale. 

Charles Rist neagă categoric acest lucru: „După cum 
List nu este un moştenitor direct al vechiului mercan- 
tilism, tot așa sistemul lui nu poate să fie considerat ca 
punctul de plecare al protecţionismului modern“. 





219 Fr. List, Op. cit., Introducere, p. 39. 
30 Ibidem, Cartea 2, Cap. 15, p. 148. 


406 





d 
i 


ez, 


De altfel, ‘există o mare, bine cunoscută întrerupere, 
un salt lung de la epoca lui List (1840) pină la reizbuc- 
nirea protecționismului modern, care începe în anul 1879. 

Pe de altă parte, protecționismul, aproape universal și 
cu caracterul permanent de astăzi, se situează nu numai 
„alături“ de doctrina lui List, dar apare chiar ca o răs- 

a acesteia. i 
A Lee ar mai trăi, ar cere Statelor Unite, unde 


aproape că nu mai există industrii tinere, abrogarea sis- 


temului protecționist, aproape tuturor țărilor reducerea ta- 
xelor vamale și, în sfirșit, suprimarea atit de răspinditelor 
astăzi bariere vamale pentru prcdusele agricole. 

$ 312. În faţa acestor rezultate, trebuie să fim absolut 
de acord cu următoarea afirmaţie a lui Rist: 

List nu a abordat teoria abstractă a comerțului inter- 
national" și în încheiere: „Nici în politica practică, nici 
în ştiinţă doctrina protecţionismului lui List nu a lăsat 
urme importante“ 321, | ARI e 

Dacă meritele sale în ce priveşte teoria și doctrina co- l 
mertului international rămin discutabile, în schimb lui 1 
List îi revine gloria de a fi avut o adincă înțelegere a 
cerinţelor epocii sale. | ER 

El este cel dintii care a transplantat, cu. multă măiestrie, 
ideea de naţionalitate din imperiul ideologiei în domeniul 
economic. El scrie 32: „Trăsătura caracteristică a sistemului 
conceput de mine este naționalitatea. Întreaga | 
mea construcţie este clădită pe ideea de naționali- ` 
tate ca verigă între individ și omenire“. d 

Aceasta este ceea ce ne rămîne și nouă tuturor de făcut. 


Şi aceasta constituie baza întregii noastre teorii, în care ` 


31 Charles Rist conchide cu dreptate că adevăratul protecționism 
trebuie căutat nu la List, ci în altă parte. Dar oare unde? El are aerul 
să ne indrepte către C a re y, care ar fi reprezentat singurul sistem complet 
de protectionism apărut după List. | CH , | 

Noi mărturisim că am fost decepționați examinind opera lui Carey. 
Za nu conţine argumente noi. , ` | 
Ea De altfel, J e k s în volumul său Henry Carey als at pi 
(Jena 1885) scrie: „În expunerea politicii sale protecționiste, el Aavat 
adesea idei și principii rezonabile, însă părerile lui sînt unilaterale și exage 
rate și nu au adus nimic noii în această materie", A 

Singura lui originalitate este de a fi preconizat protecționismul So 
sistem permanent valabil pentru toate ţările și pentru toate mărturie, 
Baza argumentării sale o constituie problema, transporturilor, 

ss Fr, List, Op. cit., Prefaţă, p. 21. 

~t 


jot 








justificăm în totalitate protecţionismul totdeauna în ser- 
viciul intereselor naţionale, în ansamblu, spre a nu ține seama 


decit abia în al doilea rind de repercusiunile sistemului i 
de protecție asupra claselor sociale și a indivizilor fiecărei 


națiuni. ha 

În afară de aceasta, Lista ştiut, ca nimeni altul, să 
exalteze puterea creatoare a națiunii şi să trezească senti- 
mentul datoriei pentru punerea în valoare a posibilităților 
ei economice. 

În același timp, el a avut înțelegerea justă a valorii 
burgheziei și a marelui rol care trebuia să-i revină acesteia 
în organizarea forțelor naţionale şi a ascensiunii lor active. 

În sfirşit, List a avut meritul de a fi năzuit, dincolo 
de protecționismul său, pe care îl dorea numai tranzitoriu, 
spre o înţelegere a tuturor popoarelor pămîntului, de îndată 
ce ele vor fi atins toate un înalt nivel de bunăstare şi de 
cultură 5%. Și ca un ideal îndepărtat gindul i se avinta spre 
o unificare a acelor două entități scumpe lui, alese în deviza 
sa: „Şi patria şi umanitatea“. 

$ 313. În dcursul progresului economic al națiunii, totul 
depinde, înainte de orice, de rapiditatea formării capi- 
talului, 

Or, aici, Lista dato luptă grea cu „școala“ lui Adam 
Smith. 


Smith pretinde că protecționismul, prin scumpirea cos- 
turilor vieții diminuează economisirile deci întirzie formarea 
capitalului și întemeierea noilor industrii. 


325 Fr, List, Op. cit., Introducere, p. 34: „În prezent, asocierea nati- 
unilor, care se realizează cu ajutorul comer țului internațional, 
este încă cu totul imperifectă, deoarece este întreruptă, sau cel puțin slăbită 
de războaiele sau de măsurile egoiste ale unor națiuni. 

Prin război o țară își poate pierde independența, avuţia, libertatea, 
constituția, și legile ei, specificul ei naţional și, în general, nivelul decultură 
și de prosperitate pe care l-a atins, într-un cuvînt națiunea poate fi subju- 
gată. Măsurile egoiste ale străinătății pot aduce prejudicii unei națiuni 
și pot s-o facă să regreseze în dezvoltarea ei economică, 

De aceea, menținerea, dezvoltarea, și progresul ideii de naţiune 
constituie în prezent — şi trebuie să constituie — obiectivul principal și 
idealul unei naţiuni. Acesta nu este un ideal fals şi egoist, ci un ideal înțe- 
lept și în deplin acord cu interesele reale ale întregii omeniri, căci pînă la 
urmă duce, în mod firesc, la asociația națiunilor pe baza ordinii de drept, 
la uniunea universală, care poate fi în folosul prosperității spe- 
ciei umane numai atunci cînd mai multe națiuni ating aceeași treaptă de 


cultură și de putere, cînd deci asociația, universală se realizează pe calea 
confederației“. 


408 





H 
| 
| 
| 


Aici se află un cerc vicios. Partizanii liberului schimb 
recomandă, pentru întemeierea. de industrii, așteptarea. for- 
mării capitalului. Dar realitatea arată că, de fapt, capita- ` 
lurile nu se formează niciodată din excedentul economi- 
sirilor din agricultură, ci din crescinda productivitate a 
industriilor. Ar trebui, deci, ca tocmai de la industrii să 
se aștepte totdeauna formarea capitalurilor pe care le pre- 


"tinde înființarea lor. 


Totuși, afluxul capitalului străin, combinat cu efectele 
protecționismului, poate să rupă acest „circulus vitiosus 
si să dea un avînt dezvoltării industriale, chiar înainte ca 
să se fi constituit un capiial indigen suficient de mare. Tocmai 
din această evoluție se va forma capitalul național. 

§ 314. List, în disputa lui cu „Şcoala“, arată că pu- 
terea de multiplicare a capitalurilor constă, mai ales, în 
transformarea forțelor naturale în capital material, sursa 
veniturilor. Or, această putere, înainte de orice, o posedă 
industria. De la ea, și din economiile obținute din veniturile 
create de industrie, derivă puterea unei țări de acumulare 
a capitalului. ae mit re i 

Țările agricole care vor să rămînă pur agricole nu pot 
să-și întrețină în timp nici măcar propria lor populație. 
Numai industria, născută în mijlocul agriculturii, permite 
intensificarea producţiei şi accelerarea acumulării capitalului. 

Este de mirare că, deși a recunoscut această superioritate 
a industriei, List nu şi-a dat seama că este vorba de un 
avantaj permanent a acestei mari ramuri de activitate 
omenească. | 

$ 315. Constatările noastre, rezultate din aprofundarea 
operei lui List, confirmă concluziile noastre. e geci 
Doctrina lui List nu a fost o teorie a protecționis- 
mului. | l NETA $- 
Adevărata teorie a  protecțiomismului încă mat aştepta 
crearea ei, 





ANEXĂ 


O NOMENCLATURĂ INTERNAȚIONALĂ A MĂRFURILOR 
COMERȚULUI EXTERIOR 


Este un fapt cunoscut că statisticile comerțului exterior sînt foarte 
greu de folosit, deoarece clasificarea mărfurilor importate sau exportate 
se face în diferitele țări după nomenclatura respectivelor tarife vamale. 

Această nomenclatură diferă însă una de alta în diferitele ţări, astfel 
că sub aceeași denumire, a aceleiași grupe de mărfuri, în două statistici dife- 
rite nu se înțeleg totuși mărfuri de același fel, 

De exemplu, grupa „produse chimice“ nu înseamnă în toate statisticile 
același lucru și nu cuprinde aceleași mărfuri în toate țările. Dacă acestor 
dificultăți li se asociază și aceea de a exprima valoarea în bani a importului 
și a exportului, nu este de mirare că rezultatele statisticilor se contrazic 
atît de mult! 

Un fapt cunoscut de toți, care a fost adesea, remarcat, este lipsa de 
concordanță în statistica comerțului exterior al diferitelor ţări. Astfel, 
statistica germană indică un export de mărfuri textile în România, de atitea, 
milioanede mărci, iar statistica românească, la rîndul ei, un import de mărfuri 
textile de atitea, milioane; aceste două cifre, care ar trebui să concorde, 
diferă în realitate considerabil una de alta. , 

În scopul suprimării acestor și a altor situaţii rele, neindicate aici în 
mod expres, au existat străduințe pentru stabilirea unei nomenclaturi 
internaționale unitare, care să cuprindă toate tarifele vamale, adică întreaga 
statistică comercială a lumii. 

În rîndurile următoare noi propunem o metodă care face posibilă 
stabilirea unei nomenclaturi internaţionale a tarifelor vamale care, în ace- 
lași timp, permite. fiecărei țări să adapteze acest tarif necesităţilor ei, fără 
ca prin aceasta să iasă din unitatea, nomenclaturii internaționale. . 

` Sistemul nostru se bazează în principal pe ideea, clasificării zecimale 
care va fi aplicată tuturor mărfurilor comerțului internațional 324, 


Cum trebuie să se procedeze pentru a se găsi o asemenea nomenclatură 
universală, adică modelul unui tarif vamal unitar? 


34 Domnul Magnette, inspector general al serviciilor vamale belgiene, 
căruia i-au fost prezentate propunerile noastre de către Comisia experților 
care trebuie să pregătească pentru Liga națiunilor unificarea nomenclaturii 
vamale, ne-a dat în mod amabil explicaţii care țintesc să mențină indicarea 
prin litere și cifre, după cum s-a propus deja de la început pentru simplificarea, 
nomenclaturii. Noi mărturisim că nu sîntem convinși de superioritatea aces- 
tui sistem față de sistemul zecimal. 


410 





Înainte de toate ordonăm în zece mări grupe toate obiectele comer- 
tului internațional. 

Noi propunem ca model următoarea. clasificare Së i 

0. Animale vii 

1. Alimente de origine animală 

2. Diferite produse animale 

5. Plante vii 
4. Alimente de origine vegetală 
5. Diferite produse vegetale 
6. Minereuri și produse minerale 
7. Produse ale grupelor menționate mai sus în compunere fizică 
3. Aceleaşi în compunere chimică 

9. (Rămîne liber) 

Fiecare grupă va fi împărțită în subgrupe: de exemplu grupa 2 „„Dife- 
rite produse animale“ primește ca subdiviziuni de asemenea în clasificare 
zecimală: 

20. Blănuri 

21. Piei brute 

22. Mărfuri din piele 

23. Lină și mărfuri din lină 

24. Mătase şi mărfuri din mătase 

25. Diverse 

(26, 27, 28, 29 rămîn libere). 

Mărfurile din lînă 23, de exemplu, vor fi subimpărțiie la rîndul lor în: 

230. Lînă brută 

231. Fire de lină 

252. Țesături din lină 

234. Tricotaje din lină 

235. Coniect din lină 

(236, 237, 238, 239 rămîn libere) 

Articolul 231 „Fire de lină“ va fi din nou împărțit în: 

2310. cu un singur fir 

2311. cu două fire 

2312. cu trei fire 

2313. cu mai mult de trei fire 

(2314, 2315, 2316, 2317, 2318, 2319 rămîn libere) 

Articolul 2311 se descompune, de exemplu, ES asemenea în subdi- 
viziunile: 

23110. fire de lină, din două fire, pînă la 10 000 m pe kilogram. 

23111. aceleași de la 10 000—20 000 m pe kilogram 

23112. aceleași de la 20 000—30 000 m pe kilogram 

23113. peste 30 000 m pe kilogram 

(23114, 23115, 23116, 23117, 23118, 23119 rămîn libere) 

Cu ajutorul acestui sistem ar fi posibil, în mod logic, să fie cuprinse pur 
și simplu toate mărfurile care fac obiectul comerțului international. f 

Prin stabilirea acestei nomenclaturi ar putea fi cuprinse tarifele exis- 
tente în toate țările pămîntului. Nici un articol nu ar rămîne în afara acestei 
prezentări. : 

Într-un prim proiect preliminar s-ar putea astfel include toate tarifele 
existente, așa cum sînt acestea, fără nici o încercare de simplificare logică. 


335 Toate clasificările și împărțirile următoare sînt prezentate numai ca 
exemplu. Totuși, exemplul menționat pune în justă lumină principiul ce 
trebuie introdus. > 


| 
| 
i 
| 
j 
i 
| 
i 
J 
| 
d 
F 
| 
| 
| 
| 
| 
| 








În al doilea, proiect s-ar putea efectua această simplificare prin înlă- 
turarea diferențierilor fără sens, la care se introduc anumite diferențieri 
conforme denumirilor obișnuite în toate țările. i 

Dacă cumva, firele, menţionate anterior ca exemplu, sînt clasificate 
într-o țară pe kilogram după lungimi între 10 000, 20 000 și 30 000 m și 
într-o altă țară după lungimea între 3 000, 16 000, 24 000 m, atunci această 
clasificare trebuie simplificată, indicîndu-se marfa în toate țările după 
aceeași măsură de lungime. S 
l n acest mod s-ar putea stabili un tarif logic, unitar, care cu toată 
multiplicitatea necesară şi diversitatea mărfurilor ar fi echitabil. 

Acest tarif unitar (el este chiar o particularitate a sistemului nostru 
asupra căreia nu putem stărui îndeajuns) nu ar fi însă un tarif a cărui clasi- 
ficare să fie obligatorie pentru toate țările. 

O ţară ar putea renunța, la anumite rubrici ale tarifului unitar și să 
se menţină totuși în același cadru datorită sistemului zecimal. 

Nomenclatura fiecărui stat i-ar fi prin urmare caracteristică, însă ar 
reprezenta un extras din nomenclatura, general unitară. 

Spre a reveni la exemplul anterior: i 

Dacă o țară renunță la subîmpărțirea zecimală a articolului 2311, 
adică consideră superfluu să împartă firele în 23110, 23111 etc., după 
lungimea lor pe kilogram, nu mai are de acceptat în nomenclatura ei inter- 
națională decît articolul 2311, adică firele de lină din două fire. 

Însă poate apărea și un caz încă mai complicat. O țară doreşte, de 
exemplu, să facă la articolul 2311 numai două subdiviziuni pentru asemenea 
fire, a căror lungime pe kilogram se află sub sau peste 20 000 m. 

n acest caz ea, poate primi în nomenclatura ei articolul combinat 
23110 și 23111. Și un al doilea articol 23112 și 23113, sau cu o altă denu- 
mire „cele 2311 rămase în plus“. 

După această clasificare desigur nu vor putea fi urmărite în statistica 
internaţională toate modificările locale ale mărfii 23110, însă se vor putea, 
urmări — şi aceasta este important — modificările locale al mărfii 23110 
în acele țări care le introduc separat și, în același timp, se pot urmări și 
în toate țările modificările locale ale mărfurilor introduse în grupa 2311. 

Se obţine astfel totdeauna. aceeași bază de nomenclatură pentru sta- 
tistica internațională și se pot compara între ele oricînd, de la o ţară la alta, 
mărfurile sau grupele de mărfuri care poartă în toate țările exact aceleași 
denumiri. 

Am arătat că comasarea mărfurilor de același fel este permisă, în condi- 
tiile date; s-ar putea efectua chiar o comasare a grupelor de mărfuri înveci- 
nate pentru simplificarea tarifelor în astfel de ţări, unde o prea mare diver- 
sitate nu ar avea nici un scop. Însă nici unei țări nu va trebui să-i fie permis 
să părăsească nicidecum cadrul tarifului unitar, fie prin introducerea unei 
noi mărfi care nu există în tariful internațional, fie prin comasarea a două 
mărfuri care în tariful unitar, internațional, sînt introduse separat, de exem- 
plu 56614 cu 2322! 

O asemenea simplificare va trebui interzisă și construcția tarifului 
unitar ar fi să fie efectuată astlel încît necesitatea comasării diferitelor 
mărfuri să nu mai survină vreodată. 

Dar, cînd un stat a stabilit aceeași taxă vamală pentru mărfurile nu- 
mite mai sus 56614 at 2322, această taxă vamală ar putea fi menținută; 
totuşi, pentru o prezentare ordonată, ambele mărfuri ar trebui lăsate separat, 
fiecare la locul ei, Pentru statistica comerțului exterior, căreia, nomencla- 
tura îi serveşte ca bază, identitatea taxei nu ar fi avut importanță, deoarece 
fiecare marfă ar fi fost înregistrată separat la locul ei. 


412 





INDICE DE NUME 


Alford, 122 

Arias, G., 170 

Arndt, P., 118 

Aurelian, P.S., 19 

Averescu, Al, 6 

Barre, R., 23 

Bastable, C., 57, 182 

Bastiat, Fr., 295, 296, 313 

Bickel, W., 57, 58, 207, 224, 
225, 398 

Bonn, M. ]., 188 

Bottini, L., 91 

Brentano, L., 178, 290 

Bujorică, I., 24 

Byé, M., 23 

Cabiatis, 187 

Cairnes, J. E. 187, 188 

Carano-Donvito, G., 103 

Carey, H. Ch., 57, 295, 299, 314, 

315, 321, 353, 375, 407 

Cassel, G., 336, 342, 370 

Castro, Josué de, 22 

Cauwès, 181, 385 

Cavés, R., 35 

Ceauşescu, N., 20, 36 

Chirot, D., 8 

Cianci, E., 78 

Colson, C., 94 

Conrad, J. E 58, 169, 390 

Corbino, E., 102 

Cornăţeanu, N. D., 128 

Crompton, G., 49, 280 

D'Albergo, 78 

Darwin, Ch., 54 

Dechesne, IL., 57, 60, 61 

De Leener, 187 

Dobrogeanu-Gherea, C., 19, 151 

Drucker, P., 27 

Edison, 121 

Eminescu, M., 10, 19 

Engels, Fr., 68 


Eulenburg, F., 147, 341, 349 

Evert, G., 88, 276, 285 

Fellner, 157 

Fossati, 282, 283 

Francis, Fr., 57, 182, 276, 280, 

285, 318, 384, 385, 

Gangemi, 78 

George, H., 61, 301, 325, 329 

Ghandi, 45 

Gide, Ch., 56, 60: 

Gigurtu, IL, 6 

Griffin, 61 

Grunzel, J., 39, 57, 187, 188 

Guernier, M., 34 

Guiton, H., 23 

Guyot, Y., 61 

Hannum, 122 

Harms, B., 403 

Hasdeu, B.P., 19 

Hecht, Je Si 109, 276, 

316, 370 

Heckscher, E., 34 

Helfferich, K., 60, 61 

Hobson, J» 61, 146, 301, 340, 

364, 370 

_Hoselitz, Bert, 23 

Hugo, V., 390 

Iancu, A., 23 

Jahn, G., 390 

Jenks, 328, 401, 407 

Johnson, H., 35 

Kellenberger, 255 

Kemp, M. G., 35 

King, G, 371—374 

King, J. W., 160, 166, 336, 346, 352 

Koch, F. von, 57 

Lauderdale, 88 

Levy, 382 

Linder, S. B., 35 

List, Fr., 33, 39, 45, 51, 56, 57, 
59, 63, 133, 169, 174, 288, 
397 —409 


413 





Loria, A., 102, 109, 212, 222— 
224 

Love, J., 21 

Magnette, 410 

Manoilescu, M., 5—36, 44, 62, 172 

Marțian, D. P., 19 

Marx, K., 20, 31, 41, 46, 68, 9%, 
131, 163, 164, 167, 376 

Meredith, 61 

Michels, R., 44 

Mill, J. St., 170, 182, 183, 186— 
188, 231, 266—268, 271, 275, 
276, 286, 310, 379, 382 

Mülhall, 333 

Müller, A., 88, 111 

Murgescu, Costin, 21, 23 

Nechita, V., 24 

Niculescu Cristea, 23 

Nystron, 343 


Ohlin, B., 21, 34, 39, 126, 127, 
134, 148, 260, 287, 293 
Oulès, F., 21, 93, 98, 100, 101 

Pareto, V., 203, 205 

Patten, N. S., 57, 88, 285, 294, 
347, 365, 368 

Perroux, Fr., 35 

Pierre, R., 156 

Piettre, A., 23 

Pop, N., 24 

Pralea, S., 24 

Prebisch, R., 24 

Predöhl, A., 351 

Prokopowich, 157 

Pupin, 157 

Radu, V., 24 

Reiser, J., 83 

Ricardo, D., 21, 29, 31, 40, 41, 
72, 73, 94, 99, 139, 140, 
170 — 172, 186 — 197, 199, 203— 


210, 212—216, 218—221, 228, 
238, 239, 242—244, 249, 251 
254, 266—268, 271, 272. 286. 
292, 293, 309 Sti 
Rist, Ch., 56, 177, 397, 405, 407 
Robertson, J., 57 i 
Roepke, W., 58 
Russo, F., 52, 296 
Samuelson, P., 34 
Schmoller, G., 58, 316 
Schultze-Gaevernitz, G. von., 166 
Smith, A., 21, 31, 40, 41, 45, 57, 
88, 89, 99, 140, 170—172, 
178, 186—188, 192, 243, 251, 
254, 268, 271, 272, 285, 293 
387, 389, 390, 391, 392-— 
395, 408 
Smitter, Ph. C., 8 
Sombart, W., 21, 44, 303 
Sommer, Louise, 169, 362 
Spirito, U., 172 
Sumner, W. G., 54—56, 59, 60, 
177, 295, 296,°328, 366, 401 
Tașcă, G., 23, 78, 79 
Taussig, F., 57, 242, 249, 251, 
259, 282, 302, 311, 312 
Taussig-Pally, 249 
Thiers, 388 
Thomson, 401 
Tiano, A., 35 
Vernon, R., 35 
Vinci, F., 76, 124 
Viner, J., 21, 252, 254, 299 
Wagemann, E., 21, 22, 336, 342 
Walras, 197 
Walter, F., 35 
Woytinski, W1, Sp 150, 152, 
156 — 158, 331—333, 336 — 338, 
342, 344, 345, 350, 381, 396 
Zeletin, St., 9 
Xenopol, A. D., 19 


INDICE DE MATERII 


Acoperirea cererii de mărfuri a 
pieței autohtone, ca țel al 
sistemului protecționist 322 u. 

agricultura, munca în 133 

—, venitul ei 152 u. 

— şi industria 297 u. 

— — —, apropierea dintre 351 

— — —, contrastul dintre 161 

—: — —, paralelismul dintre 
261 

analiza producției brute și a pro- 
ducției nete 83u. 

— statistică a economiei româ- 
neşti 128 

antagonismul și armonia intere- 
selor 222 

— intereselor și colaborarea in- 
ternațională 364u. 

atenuarea diferențelor de pro- 
ductivitate 300 

autarhia 365 u. 

avantajele din comerț și avanta- 
jele din producție 266 u. 

Balanța comercială 311 u., 317 

— plăţilor 317 

beneficiul național și "forțele na- 
tionale utilizate 65u. 

— — şi beneficiul întreprinză- 
torului 86 u. 

— ramurei de producție 66 

beneficii și pierderi naţionale ca 
urmare a variațiilor produc- 
tivității 304 

Calculul producţiei nete 80 u. 

calitatea activității productive 316 

— muncii 108 

— economică a muncii 317 

cantitatea muncii 189, 219 

> muncii și schimbul 188 

A 


415 


capitalul 

— artificial și natural 143 u. 

— constant și variabil 68 

—, factor al productivității mun- 
cii 128 

— investit și variabil 68 

— specific 125, 159, 219, 302 

— în industrie și în agricultură 
131 a. 

— și diferenţele în productivi- 
tatea muncii 134 

— şi tehnica, 134 

— și venitul național 135 

capitalismul, critica acestuia 91 u. 

coeficientul de calitate 146 u 

— — — mediu 148 

— — —, regresul lui 167 

— — —, variația lui 147 

— superiorității calitative 261 u. 

colaborarea internațională 367 u. 

comerțul 331 u. 

— individual şi interstatal 178 

— între state 179 

— între subiecte economice 180 

— mondial 338 u. l 

— și consumul, relația între 337 

— — producția 339 u. 

— — —, relația dintre 338 u. 

— — —, avantaje și dezavan- 
taje 229 u. 

— — scumpirea pretului măr- 
furilor 332 

comunismul 49 

consumul intern 320 u. 


cooperarea internațională 48 
costul în bani și costul în muncă 
183 





costuri comparative 187 
— — şi comerțul internațional 
183 u. Ge 
critica capitalismului 91 
teoriei clasice a comerțului 
internațional 195 u. i 
Descentralizarea spaţială a pro- 
ducției industriale. 353 u. 
diagrama productivității muncii 
120 ` 
diferențiere a prețului muncii 47 
— calitativă a muncii 47 
— cîstigului 47 
diferențele de productivitate a 
muncii 110 u. 
— — — după statistică Il 
diviziunea internațională a muncii 
46 u., 376 u. 
— — a muncii, principiul 186 
doctrina liberului schimb, eroa- 
rea ei 182 
dobinzile pasive şi producția netă 
80 
domeniul statului ca graniță a 
protecționismului 325 
Echilibrul condițiilor de schimb 73 
— valorilor de schimb 189 
echivalența (ecuaţia) comerțului 
internațional 44 
v. comerțul 
v. comerțul interstatal 
v. comerțul mondial 
economia românească, analiză sta- 
tistică 128 u. 
— schimbului și productivitatea 
muncii 138 
ecuaţia schimbului 139 
egalitatea între schimb și muncă 
140 
eroarea, economiştilor neoclasici 
249 
evoluția, istorică a productivității 
muncii 160 u. 
— prețurilor în industrie și agri- 
cultură 346 u. 
— productivității în industrie 162 
exploatarea și comerțul interna- 
tional 140 
— prin schimbul interstatal 44 
exportul şi productivitatea muncii 
3il u. 
extinderea naturală a sistemului 
protecționist 320 u. 


Factorul cost şi factorul cantitate 
185 
Ierarhia activităților productive 
280 u. 
importul țărilor industriale 349 u. 
— Și productivitatea muncii 311 u 
impozitele şi producția netă 80 
industria 
—, participarea la crearea veni- 
tului 344 
— şi agricultura 297 
— — —, apropierea dintre 351 u. 
— — —, contrastul 161 
— — —, paralelismul între 261 
—, mecanizarea progresivă 162 
—, superioritatea calitativă 231 
industrializarea țărilor agrare 370 
D. 
— şi autarhia 365 u. 
inferioritatea agriculturii 45 
influența liberului schimb și a 
protecționismului asupra pro- 
ductivității 306 u. 
insuficiența teoriilor protecționiste 
48 
interesul național 272 
încetinirea progresului industrial 
161 
înmulțirea, mai rapidă a produc- 
Dei decît comerțul interna- 
tional 335 u. 
întocmirea tarifului vamal 59 
Legea concentrării economiei na- 
tionale 212 
— costurilor comparative 41 
v. costuri comparative 
— randamentului constant 256 
— randamentului descrescînd 161 
u., 255 u. 
— venitului neproporțional 166 
legitimarea- protecției vamale 
285 u. 
liberul schimb ca  constringere 
379 u. 
— — şi productivitatea muncii 
383 u. 
— — — protecționismul 54, 
294 u. 
— — — soluția optimă 351 u. 
— — — taxa vamală 54 
Liga națiunilor, politica ei 361 u. 
Marfa, productivitatea muncii 
aferentă ei 103 u. 
marxismul 44 


zéi 


mecanizarea industriei 162 

— — și capitalul specific 125 

mercantilismul 56 u. 

munca, cauză a valorii 73 

— în agricultură 153 

—, substanţă a valorii 109 

— întrebuințată și valoarea nou 
creată 99 


Nomenclatura mărfilor de comerț 


internațional 410 u. 

noțiunea bogăției şi economia 
națională 173 

Participarea agriculturii la avu- 
ţia naţională 157 

plusvaloarea 84, 167 

— industrială 388 u. 

— liberului schimb al Ligii na- 
țiunilor 362 

politica, economică a Ligii națiu- 
nilor 362 

— comercială internațională 231 
DÉI 

— producției naționale 234 

premisele teoriei clasice a lui Ri- 
cardo 186 u. 

prețul exterior și calculul produc- 
tiei nete 75 u. 

— interior 75 

— şi protecţionismul 286 u. 

— — valoarea 175 

prețurile pieței mondiale ca mă- 
rimi fixe 168 

principiul diviziunii internaționale 
a producției 46 

problema comerțului exterior 271 

— — —, soluții succesive 262 u. 

— — ca problemă de producție 
182 

— — individual şi interstatal 
178 

— producției 271 

procurarea capitalului 142 

productivitatea, noțiunea gene- 
rală 94, 95 

— agriculturii românești 129 

— capitalului 96 

— definiție 97 

— formule lil u. 146 u. 

— industriei româneşti 143 

— medie a unei țări 279 u. 

— relativă 143 | 

productivitatea muncii 40, 41, 
96, 219 

— —, variațiile ei 351 ù. 


— — ca funcţie a valorii de 
schimb 72 

— — sinteză 'a întregii folosiri 
a factorilor de producţie 99 

— — — unitate comparativă 
95 

— — — unitate naţională de va- 
loare 122 u. 

— —, definiţii 96, 97 

— —, definiție în formă arit- 
metică 107 

— —, diagrama 119 u. 

-— — aferentă unei märfi 105 

— —, constanța ei relativă în 
industrie 159 

— —, creșterea ei 163 

— — economică 106 

— —, evoluția ei istorică 160 u. 

— — fizică 106 u. 

— —, formula 146 

— — „interioară“ și „exterioară“ 
105 

— — în economia schimbului 
138 u. 

— — — industrie și agricultură 
150 u. 

— — — industria americană 114 

— — — industria bulgară 117 

— — — industria germană 118 

— — — industria olandeză 116 

— — industria română 115, 

131 

— — agricultura română 131- 

132 

— — într-o schemă ipotetică 133 

— — în statele industriale și 
agrare 121 

— — medie 103 

— —, permanența ei 145 

— —, stabilitatea ierarhiei ei 
136 u. 

— — şi bogăția 99 

—}įġ— — calitatea muncii 193 

—p— — cantitatea de muncă în- 
corporată 103 

— — — capitalul specific 134 

— — — comerțul exterior 319 

— — — legea randamentului 
descrescind 255 u. 

— — — legea superiorității com- 
parative 207—208 

— — — liberul schimb 304 u. 

— — — intensitatea ` procesului 
de producție 98 





416 





: 417 


— — — politica comercială, 233 

— — — prețurile 105 

— — — producția internă 289 

— — — schimbul 138 

— — — teoriile economice 123 u. 

— — — valoarea ei național- 
economică 99 

— —, variabilitatea ei 126 

producția brută, noțiunea 67 u. 

— —, analiza ei 83 u 

— de mijloace de producţie și 
bunuri de consum 340 u. 

— netă 67 u. 

— —, analiza ei 83 u. 

— —, calculul ei 75, 80 

— —, calculul pe prețuri interne 
şi externe 75 u. 

— — ca sumă 70 

— —, formulă sintetică 85, 86 

— —, noţiunea 40, 67 

— —, noțiune derivată 75 

— — reală 67 u. 

— — — şi calculul ei 67 u. 

— — — — creșterea, ei 355 

— — și beneficiile 80 

— — — ciîștigul național 81 


— — — comerțul mondial, re- 
lația 338 

~ — — comerțul internațional 
94, 330 u. 

— — — creșterea populației 335 


— — — dobinzile pasive 80 

— — = impozitele 80 

— — — salariile 78 u. 86 

— — — teoriile valorii 72 

produsul net şi fiziocratismul 387 

proprietatea ca funcție socială 92 

protecționismul 376 

—, atenuarea lui 294 u. 

— ca fenomen general 56 u. 

— ca sistem 62 

— exagerat 294 u, 

—, limita lui naturală 324 

—, lipsa unei teorii generale a lui 50 

—, meritele lui 383.u. 

—, teoria generală 53 

—, teoria și practica 55 u. 

—, problema teoretică 274 u. 

— şi evoluția prețurilor 297 u, 

— — liberul schimb 58, 294 u. 

puterea (capacitatea) de cumpă- 
rare internațională 177 

— = — — creșterea, ei prin li- 
ber schimb sau protectionism 363 


418 


Randamentul unei ramuri de 
producție 66, 67 | 
v. legea randamentului des- 
crescînd ` Soe 
v. productivitatea muncii 

raportul de schimb internațional 
între statele agricole și cele 
industriale 44 u. 

— între productivitatea industriei 
și a agriculturii 351 

renta, scoborirea ei 356 

rentabilitatea medie și producti- 
vitatea muncii 128 

— în industrie și agricultură 131 

Salariul mediu și productivitatea 

munici 128 u. 

— — în industrie și agricultură 

129 u. 

—, relativa lui stabilitate 163 

— şi productia netă 78, 86 

scara productivității 274, 289 

schema teoretică a comerțului in- 
ternațional 224 

schimbul inegal al muncii 44, 189 

— interstatal ca exploatare 46 

— între statele industriale și asig- 
cole 46 

— Și producția, 

sistemul liberului schimb și teoria 
comerțului internațional 186 

— protecționist 312 u. 

— —, extinderea lui naturală 


— —, justificarea lui 288 

— ~, limita naturală geografică 
325 u. 

— —, problema teoretică 274 u. 

sistem de norme protecționiste 56 

specializarea producţiei 47 

stabilitatea ierarhiei productivi- 

ni 136 u. 

standarde 67 

statistica comerțului exterior 410, 
411 

statul național ca unitate econo- 
mică 173 

subvenții, distribuirea lor 56 —60 

superioritatea industriei 45 

— calitativă a industriei 231 

— structurală a industriei 134 

Tarifele vamale, nomenclatura 
pentru 410 

— — Și știința economică 60 

taxa, vamală 288 u., 291 


— educativă 401 

—, lipsurile ei practice 59 

— şi liberul schimb 59 

— — productivitatea muncii 366 u. 

tehnica și capitalul specific 134 

tendințele economice ale lumii 
330 u. 

teoria comerțului internațional 
168 u., 274 

—, principiul 210 

— clasică 186 u. 

—, critica teoriei clasice 195 u. 

—, premisele teoriei clasice a lui 
Ricardo 189 u.. 

—, prima revizuire a teoriei lui 
Ricardo 195 u. 

—, a doua revizuire 213 u. 

— şi sistemul liberului schimb 
186 u. 

teoria costurilor de producție 74, 
157, 195 u, 

— diviziunii internaţionale a 
muncii și prejudecăţiie ei 376u. 

— echilibrului valorilor deschimb 
73 

— generală a protecționismului 
274 

— liberului schimb 187 

— valorii și comerțului interna- 
țional 175 u 

— — — producția netă 71 

— și practica  protecționismulu 
55 0. 


teoriile obiective ale valorii 31 ue 
v. valoarea 

— protecționismului 48 u. 

— — Și insuficiența lor 48 

Valoarea brută a producției 67 

— preexistentă 67, 81 u. 

— preexistentă şi materiile pri- 
me 81 

— preexistentă şi forța motrice 
82 

— preexistentă și uzura instala- 
țiilor 82 

— producției nete 71 

— —, aspectul ei intern și extern 

2 

—, sensul ei naţional și social 

123 

— — ȘI consumul de muncă 99 

— — — costurile de producție 
188 

— şi prețul 175 u. 

variabilitatea productivității mun- 
cii 126 

variațiile productivităţii 312 

venitul mediu pe muncitor în 
industrie și agricultură 151 

— agriculturii în diferite ţări 
154 . 

— național în diferite țări 150 u. 

— — și capitalul specific 134 u, 

— — — venitul întreprinzătoru- 
lui 90 





___ BIBLIOGRAFIA 
LUCRĂRILOR COMENTATE ÎN VOLUM 


Arias, G.: La nuova teoria del protezionismo dal prof. Manoilesco, Rev- 
„La Gherarchia“, Mailand, martie 1932. 

Arndt, Pr Der Schutz der nationalen Arbeit, Jena, 1925. 

Bastable, C.: La théorie du commerce international, Paris, 1900. 

Bastiat, Fr.: Protection et communisme, Paris, 1840. 

Bickel, W.: Die ökonomische Begründung der Freihandelspolitik, Zü- 
rich, 1926. 

Bonn, M. J.: Das Wesen der Weltwirtschaft, „Archiv für Sozialwissen- 
schaft und Sozialpolitik“, Bd. 35, 1912. 

Brentano, L.: Das Freihandelsargument, Berlin, 1901. 

Cairnes, J.E.: Some Leading Principles of Political Economy, newly 
expounded, 1874. 

Carano-Donvito, G.: Una nuova teoria del protezionismo ?, 
„Industria Lombarda“, nr. 24, 1932. 

Carano-Donvito, G.: La nuova teoria del protezionismo — I suoi 
presupposti e le sue conseguenze, „Industria Lombarda“, nr. 37, 
sept 1932. ` 

Carey, H. Ch.: Principes de la science sociale, Paris, 1861. 

Cassel, G.: Comunicare la Weltwirischaftskonferenz, Geneva, 1932, 

Cauwès, P.: Cours d'économie politique, IIl-ème édit., Paris, 1927. 

Chessa, F.: La nuova teoria del protezionismo — L'evoluzione storica 
SN dotirina protezionista, „Industria Lombarda“, nr. 49, dec. 

Colson, C.: Cours d'économie politique. Encyclopédie des travaux pu- 
blics, Paris, 1927. 

Conrad, J. E.: Grundriss der politischen Ökonomie, Jena, 1923. 

Corbino, E.: Le grandi scoperte, la teoria del protezionismo, Giornali 
degli Economisti, Roma, maggio, 1932. 

Cornăäțeanu, N.: Forschungen über die Rentabilität dev rumänischen 
Landwirtschaft, Rum. Inst. für Agrarforschung, Broschure, 16, 
Bucureşti, 1935. 

Crompton, G.: The Tariff, Macmillan, New York, 1927. 

D'Albergo, E.: La nuova teoria del protezionismo — Conseguenze inam- 
missibili, „Industria Lombarda“, nr. 39, sept. 1932. 

Dechesne, L.: Economie mondiale et proiectionnisme, Lüttich, 1927. 

De Leener, G.: Théorie et politique du commerce international, Bruxelles. 

Eulenburg, F.: Probleme der deutschen Handelspolitik, Jena. 

Evert, G: Fünf Hauptargumente der Freihandeslehre, Berlin, 1905. 

Evert, G.: Reichspolitik oder „Freihandelsargument”, Berlin. 


420 


Feiler, A.: Neue Weliwirischaft. Die Lehre von Genf, Frankfurt, 1927. 

Fellner: Einkommengestaliung in Osterreich-Ungarn (cit. după Woy- 
tinski, Bd. IV}. | 

Fontana Russo, L.: Traité de politique commerciale, Giard, Paris, 
1908. 

Fossati, A.: La teoriedel Manoilesco e gli schemi teorici classici, Indus- 
tria Lombarda”, nr. 42/15 oct. 1932. 

Francis, F: TheFree Trade Fall, Murray, London, 1926. 

Gangemi, L.: Discussioni inutili. „Industria Lombarda“, 45/5 nov. 1932. 

George, H.: Protection ou libre-échange, Guillaumin, Paris, 1888. 

Gide, Ch, Ch. Rist: Histoire des doctrines économiques, Sirey, Paris, 
1920. 

Grunzel, J.: Zur Theorie des Schutzzolles, „W. A.“ *, Jena, Bd. 13/1918, 
33/1929. 

Guyot, Y.: La comédie protectionniste, Paris, 1903. 

Harms, B.: Die Zukunft der deutschen Handelspolitik, Jena, 1925. 

Hecht, J.: La vraie richesse des Nations, Giard, Paris, 1925. 

Heliferich, K.: Handelspolitik, Leipzig, 1901. 

Hirst, F.W.: Safeguarding and Protection in Great Britain and the 
United States, London, 1927. 

Hobson, J: International Trade, Methuen, London, 1904. 

Jahn, G.: Freihandelslehre. Handwörterbuch der Staatswissenschaften. 

Jenks: Henry Carey als Nationalökonom, Jena, 1885. 

Kellenberger, von: Zur Theorie von Freihandel und Schuizzoll, 
„W. A.“ 1916. 

King, Isbell W.: The Wealth and Income of ihe People of U.S.A., 
Macmillan, New York, 1923. 

Koch, F. von: On ihe Theories of Free Trade and Protection, London, 
1922. ; 

Lehr, J.: Schuizzoll und Freihandel, Berlin, 1927. 

List, Fr.: Das nationale Sysiem der politischen Ökonomie, Fischer, Jena, 
1922. 

Loria, A.: Un nuovo teorico del protezionismo, „Rivista Bancaria“, Mi- 
lano, febr. 1930. 

Loria, A.: Îl protezionismo sul vero terreno economico, „Rivista Bancaria“, 
Milano, aug. 1930. 

Loria, A: La nuova teoria del protezionismo, „Industria Lombarda“, 
nr. 40/1 oct. 1932. 

Manoilescu, M.: JI protezionismo sul vero terreno economico, „Rivista 
Bancaria“ (răspuns lui A. Loria), 15 aug. 1930. 

Manoilescu, M.: IZ protezionismo e îl suo teorico — Una leitera dell'ex 
ministro romeno prof. M. Manoilesco (răspuns lui Carano-Donvito) 
„Industria Lombarda“, 27 aug. 1932. ) 

Manoilescu, M: La nuova teoria del protezionismo ed i suoi critici. 
La visposta del prof. M. Manoilesco. | — Attacchi e critiche gene- 
rali, „i. L.“, 7 ian. 1933; 2 — Critica della nozicne di produttiviia, 
„l Le, 11 febr. 1933; 3 — Un preteso errore nel calcolo della pro- 
duzione netia JL, 18 febr. 1933; 4 — Non vi è produttiwita in- 
irinseca? — Applicazioni e conseguenze della teoria, „I L., 25 
febr. 1933; 5— „Naturalità“ e „produttività“ — Conclusione, „I L“, 
11 mart. 1953. 


> AM. A" = „Weltwirtschaftliches Archive, 


421 





Manoilescu, M.: Les antagonismes matériels et lunile spirituelle de 

L'Europe, Reale Accademia d'Italia: Convegno di scienze morali e 

storiche, Roma, 14—20 nov. 1932. ; 

Manoilescu, M.: Zusammenarbeit zwischen Osi- und Westeuropa auf 
neuer Grundlage, „W. A.“, mart. 1935. 

Manoilescu, M.: Arbeitsproduktivität und Aussenhandel, „W. A7. 
iul. 1935, 

Manoilescu, M.: Die theoretische Problematik des Aussenhandels, 
Synthese-Beweisfiihrung-Polemik, WAT, ian. 1940. ` 

Manoilescu, M.: Productivitate si rentabilitate în economia românească, 
„Bul. Institutului Economic Românesc“, ian—iun. 1941. 

Manoilescu, M.: Doctrinele și teoriile noastre în lumina criticii (răs- 
puns d-lui prof. G. Tașcă), „Analele Economice și Statistice“, nr. 
3—5, 1937. 

Marx, K.: Das Kapital, 4 Auflage, Verlag Otto Meissner, Hamburg, 
1890, 

Marx, K-Fr. Engels: Opere, vol. 3, Editura Politică, București, 
1966. 

Mehring, Ottovon: Theorie des Aussenhandels, Fischer, Jena, 1933. 

Mensel, A.: List und Marx, Fischer, Jena, 1928, 

Michels, R.: Die wirtschaftliche Bedeutung der römischen Europa-Tagung, 
AW. A., Bd. 37, 1933. 

Mill, J. St.: Grundsätze der politischen Ökonomie, 3 Deutsche Ausgabe, 
Bd. I, Leipzig, 1869. 

Müller. A.: Die Elemente der Staatskunst, Berlin, 1809. 

Müller, V.: Englans Industrie am Scheidewege, Berlin, 1928. 

Nogueira, O.P.: Em torno da tarefa aduaneira, São Paulo, 1931. 

Ohlin, B.: Protection and Non-competing Groups, „W. A., Bd. 33, 1931. 

Ohlin, B: Interregional and international Trade, Harvard, 1933. 

Oulès, F.: Le problème du commerce international, Paris, 1934, 

Page, W.T.: Making the Tariff in the United States, New York, 1924. 

Pannone, A: Rassegna Bibliografica delle scienze giuridiche, sociali e 

S politiche, Napoli, 1933. 

Pareto, V.: Manuel d Economie Politique, Giard, Paris, 1927. 

Patten, N. S.: Les Jondements économiques de la protection, Giard, Paris, 
1899, 

Pierre, R.: în „Le Journal des Economistes“, Paris, 15 iul. 1928. 

Predöhl, A.: Siudie über die Industrialisierung Russlands, „W. A“, 
1932. 

Pulsford, E.: Commerce and the Empire: 1914 and afier, London, 1917. 

Reiser, ].: L'organisation du contrôle et la technique des vérifications, 
comlables. 

Ricardo, D.: Grundsätze der V olkswirtschafi und Besteuerung, Leipzig, 
1877. 

Ricardo, D.: Opere alese, Editura Academiei R. P. R., 1959, 

Robertson, I.: The Political Economy of Free Trade, King, London, 
1928. 

Roepke, W.: Die iniernationale Handelspolitik nach dem Kriege, Jena, 
1923. 

Roepke, W.: Schuizsystem, Handwörterbuch des Staatswissenschaften, 
Bd. VIL 

Rüstow, Al.: Schutzzoll oder Freihandel, Frankfurt/M., 1925. 

Schlessinger, R.: Die Zollpolitik der Vereinigten Staaten von America, 
Jena, 1926. 





422 


Schmoller, G.: în „Verhandlungen der 6-ten Generalversammlung 
des Vereins für Sozialpolitik“, Leipzig, 1879. 
Schonebeck, V.: Zoll und Inlandpreise, Berlin, 1926. | 
Schultze-Gaevernitz, G. von: La grande industrie, Paris, 
1896. S Me 
Signorelli, G.: La nuova teoria del protezionismo — Fonte di impove- 
rimento economico, „I. L.“, 38/17 sept. 1932. D 
Siegert, R.: Industrie und Handelstagung, Berlin, 1927. | 
Smith, A.: Recherches sur la nature ei la cause de la richesse des nations, 
Paris, 1843. Be | 
Smith, A.: Avuţia natiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei, Ed. 
Acad. R.P.R., 1962.— 1965. | 
Sombart, W.: Die europäische Krisis vom ökonomischen Standpunkt, 
Convegno di scienze morali e storiche, Roma, 1932. | 
Sommer, A.: Friedrich Lists System der politischen Oehonomie, Jena, 
1927. N | 
Sommer, Louise: Freihandel und Schutzzoll în ihrem Zusammenhang 
mit Geldtheorie und Wăhiungspolitih, „W. A, Bd. 24, 1926. 
Sommer, Louise: Neugestaltung der Handelspolitik, Berlin, 1935. 
Sumner, W. G.: Le protectionnisme, Guillaumin, Paris, 1886. St 
Taşcă, G.: Liberalism și corporatism, „Analele economice și statistice”, 
nr. 1—2, București, 1937. | i 
Taussig, F.: Principles of Economics, Macmillan, New York, 1925. 
Taussig-Palyi: Theorie der internationalen Wirtschaftsbeziehungen. 
Vinci, F: Gli scambi internazionali e le ieorie di Mamnoilesco, „Rivista 
italiana di statistica, economia e finanze“, dec. 1932. 
Viner, J: în „The Journal of Political Economy”, USA, febr. 1932. 
Wage m ann, E.: Siruktur und Rhytmus der Weltwirtschaft, Hamburg, 
1931. f 
i ıt, Berlin, 1902. 
Wagner, A.: Agrar und Industriestaat, Berlin, d i Ș i 
W a, P as, L.: Da cohen ie inconnu, „Journal des économistes”, Paris, 
1885. l , 
Werts H.: Freihandel und Schutzzoll als Mittel staatlicher Machteni- 
faltung, Jena, 1928. 
Wernicke, ].: System der nationalen Schutzpolitik nach Aussen, Jena, 
1896. l i 
Woytinski, W1: Die Welt in Zahlen, Berlin, 1926. 
Wright, G.: Sugar in Relation io the Tariff, New York, 1924. - 
= * nr Geneva International Conference: Official Reports, EH 
* * *: International Free Trade Congress in Frankfurt a.M, 1922. 
= * *: Ligue des Nations (B.I.T) — Enquête sur la Production Genève, 
1925; ; Së 
Reviste: Economologos Athinou (prof. A. Andreades) 1952; ie i 
Roma (E. Cianci) 1931; Honi Ipar (G. Sandor) Budapest, SC 
Kazgazdasagi szemle — Budapest (V. Istvan) 1930; Leonardo pa Mi- 
lano (Ugo Spirito), 1932; L'Economie internationale — Paris (R. 
Xiillienne) 1929; Revue économique internationale ki e (L. 
Hennebicq) 1930; Revue d'économie politique — Paris (W. Onaligi) 
1929; Rivista di politica economica — Roma (L Bottini) 1932; 
Pester Loyd — Budapest (E. Hantos) 1930; Revue internationale 
de Sociologie — Paris (E. Derobert) 1931; Szazadunk — E 
(K. Sandor) 1930; The American Economic Revue — U.S.A. 
(Paswolsky) 1932. 


' 423 





POSTFAŢĂ 


Scris în limba franceză și publicat în editura Giard din 
Paris în august 1929, volumul cu care Mihail Manoilescu 
își face debutul internațional în științele economice evo- 
luează în 1931, prin edițiile engleză, portugheză și ita- 
liană — cu unele ușoare modificări, neesențiale însă — spre 
forma mult mai cuprinzătoare a ediției germane din 1937 2. 

Pentru străinătate, exceptind puţinii cunoscători ai vieţii 
politice românești, autorul era un necunoscut, iar apariția 
lucrării lui, în colecția rezervată traducerilor în limba fran- 
ceză a operelor străine consacrate, o reală surpriză. În rea- 
litate însă „necunoscutul“, pentru cercurile științifice și univer- 
sitare din Apus, publicase pină la apariţia volumului în limba 
franceză un important număr de studii între care 25, însu- 

mind peste 1000 p., în strictă legătură cu politica și acti- 
vitatea economică a României 3 

Din 1929 pină la apariția ediţiei germane, lucrarea a 
făcut obiectul a numeroase recenzii, analize și studii critice, 
O evidenţă a acestora, alcătuită în 1936 de asistentul profe- 
sorului și completată de noi cu apariţiile ulterioare, ilus- 
trează interesul cu care a fost primită lucrarea în princi- 
palele țări europene. Indicarea lor, nesemnificativă chiar în 
1937, ar fi fără nici un sens astăzi cind lucrarea economis- 
tului român cunoaște numeroase luări de poziţie Și comen- 








1 Manoilesco, Mihail: Théorie du protectionmisme et de V'echange inter- 
naiional, Bibliotheque Internationale d'Economie Politique, 382, p. Ed. 
M. Giard, Paris, 1929; The Theory of Proteciion and International Trade 
XXXI + 226 p., P. S. King & Son, London, 1931; Theoria do proteccionismo 
e da permuta internacional, 353 p., Sao Paulo, 1931; Die nationalen Produk- 
tivhräfte und der Aussenhandel. Theorie des internationalen Warenaustausches, 
400 p., Junker und Dünnhaupt, Verlag, Berlin, 1937. 


? Vezi Anexa: M. Manoilescu — Bibliografie selectivă, poz. 1—25 incl. 


424 


tarii ale celor mai autorizați exponenți ai științei econo- 
mice; ea a fost abandonată reținindu-se însă în biblio- 
grafie principalii autori și lucrările lor invocate de M. Ma- 
noilescu. AI | 

În manuscrisul unei ediții româneşti, încheiat în iulie 1944, 
autorul intenționa să includă în volumul său referințe şi 
comentarii cu privire la 16 lucrări apărute în străinătate, 


în intervalul 1933—1940, în care teoriile sau ideile sale 


economice erau implicate. Însușindu-ne componenta biblio- 
grafică a acestei intenţii, am completat documentația „sa 
cu ceea ce au consemnat în lucrările lor economiștii români 
și străini, realizînd astfel o aproximativă evidență — supli- 
meniară faţă de bibliografia volumului — care confirmă jude- 
cățile de valoare ale prof. M. Todosia și orientează cititorul 
asupra interesului acordat operei fundamentale a prof. M. 
Manoilescu. Am precedat acest material de înscrierea crono- 
logică a lucrărilor publicate de la debutul său ca economist 
(1919) pînă la ultima sa contribuţie științifică (1947), mate- 
rializindu-i astfel cei 28 de ani de activitate în acest domeniu. 
Rezultatul s-a concretizat în anexata Bibliografie selec- 
tivă — De și despre M. Manoilescu — care sperăm că va fi 
utilă atit actualilor cit și viitorilor noștri economiști. 

În ceea ce privește lucrarea pe care Editura Ştiinţifică 
și Enciclopedică o pune la dispoziția cititorilor români, sînt 
de precizat următoarele: textul acesteia reprezintă tradu- 
cerea integrală a versiunii germane din 1937, care se deo- 
sebeşte de ediția princeps (Paris, 1929) prin dezvoltările 
necesitate de combaterea criticilor italiene şi unele nuanțări 
ale expunerii, dar, mai ales, prin titlul dat volumului. Cu 
excepția adaptării prefeței, singurele abateri de la litera și 
structura ediției germane privesc: 

— Înlocuirea punctului 14 (§ 72, 73) cu textul redactat 
de autor pentru intenționata sa ediție românească: „Analiza. 
statistică a economiei românești în anul 1937“. 

— Introducerea echivalentelor românești ale citatelor fă- 
cute de autor din K. Marx (4 Auflage, Hamburg, 1890), 
D. Ricardo (Leipzig, 1877) şi A. Smith (Paris, 1845) 
cu versiunile respective din cele mai recente ediţii în limba 
română ale operelor acestor clasici. Së 

— Includerea în textul principal a unor dezvoltări din 
notele volumului, spre a accentua cursivitatea expunerii — una. 
dintre dorinţele testamentare ale autorului. 


Ei 


425 





— Întocmirea Bibliografiei volumului, componentă obli- “BIBLIOGRAFIE SELECTIV A 
gatorie a edițiilor anterioare, ca de altfel a oricărei lucrări > 
științifice, inexplicabil absentă în ediția germană. — De şi despre MIHAIL MANOILESCU — 
Structurată astfel, avem convingerea că prima ediție l l l 
românească a lucrării fundamentale a profesorului Mihail 
Manoilescu se situează la un nivel evident superior celor 
precedente, publicate în limbi străine. 





Prof. Dr. Valeriu Dinu 


I. Lucrări economice ale Prof. M. Manoilescu 


Manoilescu, M. — Problema despăgubirilor de război şi în special a celor 
cuvenite industriei, „Bibl. Inst. Social Român“, nr. 8, București, 
1919. 
— Politica statului în chestiunea refacerii indusiriale, BL SIRE 
nr. 13, București, 1920. 
— Contribuţia culturii generale la formarea concepției tehnice, „Bul, 
A.G.I.R.“, București, 1920. 
— Către o nouă legislație industrială, „Bul, Industriei“, nr. 4—5, 
București, 1920. 
— Izvoarele de energie și așezarea geografică a diferitelor industrii în 
România, „Bul. Soc. Regale Rom. de Geografie“, tom 40, Bucu- 
reşti, 1921, 
— Importanța şi perspectivele industriei în noua Românie, Bucureşti, 
1921. ` 
— Regimul impozitelor faţă cu producția naţională, „Reforma Socială“, 
București, 1921. E 
— Problema creditului industrial în România, „Poporul“, București 
1922. 
— Silvicultura și tehnica, „Naţionala“, Bucureşti, 1922, 
— Fapte și orientări în politica industrială, „Poporul“, București, 
1922. 
| — Tăränism şi democratie, Bucureşti, 1922, 
| — Probleme fundamentale ale dezvoltării noastre industriale, Tiparul 
românesc, București, 1922, 
— Refacerea economică prin exploatarea intensivă a petrolului — O 
nouă politică de rezerve a energiilor, „Arhiva pt. știința și reforma 
i socială“, București, 1923. 
| — Politica producției naționale, „Cultura națională“, București, 


> 


1923. 
— Rapori asupra îmbunătățirii situaţiei financiare a tării, „Poporul“, 
| București, 1923. 
j — Neoliberalismul, în vol. Doctrinele partidelor politice, Bucureşti, 
j 1923. 
— Cum putem reînvia leul aur?, „Cultura națională“, București, 
1923. 


— Problema bugetară, „Lupta“, București, 1924, 

— Organizarea financiară a economiei naţionale, Bucureşti, 1924. 

— Finanţele statului în dependență de politica economică, „Îndrep- 
tarea“, București, 1925. ` 


427 





— Consideraţii şi propuneri asupra impozitelor în România, „Îndrep- : 3. Un preteso errore nel calcolo della produzione netta, idem, : 


tarea“, Bucuresti, 1925. J 18 febr. 1933. : 

— Naționalismul în politica economică, „Ţara noastră“, an VI, j 4. Non vi è produitivită intrinseca? Applicazioni e consequenze 
Cluj, 1925. | ! della teoria, idem, 25 febr. 1933, 

— Substratul economic al întelectualității noastre, „Ţara noastră“, 5. „Naturalită“ e „produttività“ — Conclusione, idem, 11 mart. 
an VI, Cluj, 1925. ; 1933. 

— Criterii sociale în finanțele publice, „Arhiva pt. știință și reformă : — L'impératif de la crise. Communication au Congrès de Vienne, 
socială“, București, 1926. | „mai 1933, „Monitorul oficial“, 1933. 

— O mărturisire de credință, București, 1926. ! | — Regimul nostru fiscal și asigurările sociale, „Monitorul oficial“, 

— Salarizare şi armonizare, București, 1927. f 1933. 

— Problemele comerciale şi industriale actuale, „Bul. Uniunii camerelor i | — Die Zerspliiterung und Wiederergănzung der Weltwirtschafi „W.A“, 
de comerţ“, 1929, i ; Bd. XXXVII, Jena, 1933. ; 

— La situation économique de la Roumanie en 1929, Rapport du Pré- i l — Coniribution technique à la compréhension de la crise mondiale, 
sident du Comité national roumain au Président de la Chambre i „Goemaere“, Bruxelles, 1933. 
de Commerce Internationale, Bucarest, 1930. | — Les antagonismes matériels et Vunité spirituelle de l Europe. La 

— La irève douanière. Réponse adressée au Président de la Chambre i 2-ème Conférence de la Fondation „Alessandro Volta“, Roma, 
de Commerce Internationale, București, 1930. | 1933. Text german în „Europäische Revue“, IX, 1933. 

— Cartelurile şi raționalizarea, în „Raţionalizarea sub diferite aspecte“, i — Curs de economie politică, București, 1933. 
București, 1930. f — Gîndirea europeană la Congresul din Roma, Bucureşti, 1933 

— Un program de politică economică, 1930, București. (trad. fran. și germ. Paneuropa Verlag, Wien, 1933). 

— Observațiile Comitetului național român asupra Anteproiectului , — Linquictude européenne et le Congrès de Rome, Paris, 1933. 
Convenţiei Internaţionale a armistițiului vamal, Bucureşti, 1930. | — Unitatea spirituală şi economică a Europei, București, 1933. 

— Le régime préférentiel. Discours prononcé à la 2-ème Conférence ! — Spaţiul economic corporativ, „Analele economice și statistice“, 
pour l'action économique concertée, convoquée par la Société des nr, 1—3, 1934. 
Nations, (text rom.) în „Independența economică“, nr. 4, Bucu- — Autarhie economică, „Analele economice și statistice“, nr. 7—9, 
rești, 1930, 1934. 

— Previziunea economică în țările agricole, în „Problemele previziunii — Le siècle du corporatisme — Doctrine du corporatisme întegral ei 
economice“, București, 1930, | pur, Paris, Alcan, 1934, 

— Il protezionismo sul vero terreno economico (Răspuns lui A. Loria), — Pentru apărarea industriei şi comerțului, București, 1934, 
„Rivista bancaria“, Milano, 15 aug. 1930. — Zusammenarbeit zwichen Ost — und Westeuropa auf neuer Grund- 

— O mouă concepție a protecționismului industrial, „Independența lage, „Weltwirtschaftliches Archiv“, Jena, martie 1935. 
economică“, nr. 2, 1930 (Trad. fr. si engl. „Monitorul oficial“, — Pacea economică mondială, „Lumea nouă“, nr. 5, 1935. 
1931, germ. 1932, bulg. 1933). Eminescu economist, „Rev. Fundațiilor”, București, 1935. 

— L'équilibre économique européen, 1931 (trad. rom. și eng. „Moni- — Două reforme înrudite : Camerele de comerţ si învățămîntul industrial, 
torul oficial“, 1932). „Monitorul oficial“, 1936. 

— Întoarcerea la ogor, Ateneul „N. Iorga“, București, 1931. — Un plan de organizare a creditului naţional, Bucureşti, 1936 (cu 

— Sindicalizarea legală a industriaşilor, în colab. cu Gr. Manoilescu, trad, germ.). 
București, 1932, — Sinteza economiei româneşti, în „Roumanie, guide économique“, 

— Politica economică a României față de depresiunea monetară București, 1936. 
mondială, „Monitorul oficial“, București, 1932. f — Potențialul românesc neutilizat, „Monitorul oficial“, 1936. 

— O lege economică reacționară, „Monitorul oficial“, 1932. ` — Genèse et destinée du corporatisme contemporain, „Revue des Sciences 

— Rationalisation de la production et du commerce danubien. Mémoire Morales et Politiques“, Mars-Avril, Paris, 1936, 
présenté à la Réunion d Innsbruck pour la coopération économique i — Die geistige und wirtschaftliche Autarchie Osteuropas, „Euro- 
des Pays Danubiens, le 10 Avril 1932. päische Rew“, Dezember, Stuttgart, 1936. 

— Metoda în economia politică, „Monitorul oficial“, 1932. R — Le financement des iravaux publiques et leur effet comme stimulant 


— Criza agricolă în cadrul internațional, București, 1933. i 
— Il protezionismo c il suo teorico — Una lettera dell'ex ministro 
romeno prof. M. Manoilescu (Răspuns lui Carano-Donvito), 
„Rivista Industria Lombarda“, Mailand, 27 aug. 1932. 


économique dans les pays agricoles, „Monitorul oficial“, 1937, 
— La loi roumaine pour Vharmonisation des traitements publics et 
son vôle dans la construction du budget, Conference à la Faculté 
de Drot de Paris, „Annales de Finances publiques de l'Institut 


— La nuova teoria del protezionismo ed i suot critici. La riposta del : de Droit comparé de l'Université de Paris“, 1937. 

prof. M. Manoilesco : | ; — Sur la politique d'industrialisation de la Roumanie, „Les Annales 
|. Attacchi e critiche generali, „Industria Lombarda“, 7 ian. 1933. i Economiques”, Paris, 1937. 

2, Critica della nozione di produttività — idem, 11 febr. 1933. — Tehnicitate și productivitate agricolă, Bucureşti, 1937. 


“e 


428 | 429 





Deier, Dietrich: Die Theorie des peripheren l Wirischafi nach Raul 


— La nécéssité d'une terminologie unifice pour la science économique, 
Prebisch, Berlin, 1965. 


Congrès International des Sciences Économiques, Paris, 1937 


(trad. rom. „Monitorul oficial”). > Brinkmann, Karl: Mikhail Manoilescu und die klassische Aussenhan- 
— Docirinele și teoriile noastre în lumina criticii (Răspuns d-lui i ; dels-Theorie, ANA, Sept. 1938. 
prof. G. Tașcă), „Analele Economice și Statistice”, nr. 3—5, | Bujorică Ion, Napoleon Pop, Vasile Radu: Eficiența 
1937. f economică a comertului exterior. Probleme teoretice si metodologice. 
— Lupta între două veacuri. Ultimul răspuns d-lui prof. G. Tasch, . Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1983. 
„Analele Economice și Statistice”, aprl.—iun. 1938. By Maurice: Relations économiques internationales, IV-ème edition 
— Metoda ` matematică și problema voinței omenești în economie, i entierment refondue par G. Destaune de Bernis. Précis Dalloz, 
„Monitorul oficial”, 1938. | A 1983. 
— Mehr Industrie in den Agravlândern ?, „Internationale Agrar Caetano, Marcelo: Ligoes de Direito corporativo, Lisabona, 1935. 
Rundschau”, Sept., Berlin, 1938. Castro, Josué de: Le livre noir de la faim, Paris, 1961. 
— Ideea de plan economic național, „Monitorul oficial“, 1938. Chirot, Daniel: Corporatism, Socialism, an Development în Romania, 
— Încercări în filosofia. științelor economice, „Monitorul oficial“, . „Sociologisch Tijolschrift“, Amsterdam, 5/3, 1978. 2 
1938. Condlife, J.B.: recenzie în „The Economic Journal“, martie 1933. 
— Zur Frage der Industrialisierung der Agrarlânder, „Braune Wirt- i Corden, W.M.; Recent Developments în the Theory of International 
schafi-Post“, Heft 42, Berlin, 1938. Trade, Princeton University, 1965. 
— Evoluţia economiei industriale, Enciclopedia României, vol. 3, Dalamas,B. V.: La théorie du commerce international (cap. „La théorie 
București, 1938. protectionniste de Mihail Manoilesco'“), Paris, 1940. 
— Die drei Europa, „Europäische Revue“, Sept., Sttutgart, 1939. Dalamas, B. V.: La rtorganisation de l'économie mondiale. Histoire 
— Pour un vocabulaire international de la science économique. Essai : des doctrines de Smith et List à Cassel et Mamoilesco, Paris, 1947. 
~ de définition de ces trois notions axiales: utilité, valeur, richesse, Dinu, Valeriu: Die Landwirtschaft Rumäniens unter dem Druck der 
„Revue d'Economie Politique“, tome LIII, nr. 5—6, Paris, Krisen, Ed. Bucovina, București, 1933. 
1939. Do Aunes, Eduardo: La reforma corporativa del Estado, Madrid, 
— Solidaritatea economică a estului european, Bucureşti, 1939. 1935. 
— Productivitatea viticulturii, „Pagini agrare și sociale“, XVI, nr. 6, i Franges, Otto: L industrialisation des pays agricoles du sud-est de 
Bucuresti, 1939. $ L'Europe, „Revue économique internationale“, iul. 1938. 
— Das wirtschaftliche und soziale Dreieck dev Agrarstaaten die Fröhlich, Otfried: Wirtschaftliche Rechtfertigung des Schutzzolles 
Stadi, das Dorf, das Ausland, „Internationale Agrar Rundschau“, zu Manoilescos Zolltheorie, „W. A.”, Sept. 1938. 
Juni, 1940 (şi trad. franc.). Gondra, Luis Roque: EI teorema ricardiano de los costos comparados, 
— Mobilizarea industrială, „Monitorul oficial“, 1940. i „Revista de Ciencias Economicas”, Buenos Aires, oct. 1937. 
— Die theoretische Problematik des Aussenhandels. Synthese — Be- Gravel, Walter: Der Zwang zur Industrialisierung, „Braune 
weisführung-Polemik. „W. A.“, Jena, ian. 1940. i Wirtschaftspost“* Berlin, 1938. 
— Productivitale si rentabilitate în economia românească, „Bul. Ins. Grăvel, Walter: Gebundener Aussenhandel, ibid. 1938. 
Economic Românesc“, ian.—iunie 1941. Gual Villalbi, Pedro: Teoria de la politica comercial exterior, 
— Rostul și destinul burgheziei românești, Ed. Cugetarea, București, Madrid, 1940. 
1942, Guernier, Maurice: Tiers-monde; trois quaris du monde, Rapport 
— Europa sud-estică în marele spațiu economic european, București, au Club de Rome, Dunod, Paris, 1980. i 
1942, Guitton, Henri: Le profectionnisme des petites nations Mamnoilesco, 
— Politica prețurilor și monedei în Germania, București, 1943, în „Economie politique”, Dalloz, Paris, 1960. VI 
— Producțiunea în vapori cu mărimea exploatărilor agricole, „Pagini Guitton, Henri: Economie politique, la monnaie, la répartition, 
Agrare și Sociale“, nr. 1—2, București, 1944. les relations internationales, ed. X, Paris, 1974.. 
— Auttour de la definition de la valeur, „Revue d'économie politique“, Haberler, Gottfried von: The Theory of International Trade, 
Paris, 1946. e, Ge ed. X, London, 1968. 
— Productividad del trabajo y comercio exterior, „Economia? VIII, i Hecker, Edgar Mahn: Sobre los argumentos proteccionistas. de List 


Santiago de Chile, 1947. y Mamnoilesco, „Economia“, VI/17, Santiago, 1945. 


Hecker, Edgar Mahn: Productividad del Trabajo y Comercio Ex- 


II. Lucrări care conțin referiri la opera științifică a j terior. Una nueva Contribucion a la Teoria del Comercio Interna- 
prof. M. Manoilescu cional — Por el Profesor Mihail Manoilesco — „Economia”, VII, 
i 1-2 Santiago de Chile, 1947. 
Andrews, Oscar Alvărez: Historia del desarrollo industrial de Herisson, Ch. D.: Autarchie, Economie complexe, Politique commerciale 
Chile, Santiago, 1936. ; rationelle. Contribution àl étude des doctrines du commerce international, 
Barre, Raymond: Economie politique, vol. II, Paris, 1970. Paris, 1937. 3 i 


430 431 





Herzog, Richard: Das Problem einer Theorie des Protektionismus 
zu Manoilescos Buch über den Aussenhandel, Finanz Archiv” Bd. 

3 6; nr. 3, 1938. ` 

Higinio, Paris Erguilaz: Teoria de la economia nacional, cap. 
VIH, La Doctrina nacional sobre el comercio exterior, Madrid, 
1945. 

Hoselitz, Bert F. ş.a.: Theorie of Economic Growth, New York, 
1965. 

Iancu Aurel: Schimburile economice internationale. O analiză cri- 
lică a teoriei înzestrării națiunilor cu factori de producție. Editura 
Științifică și Enciclopedică, București, 1983, 

Ivanciu, N.: Doctrina marxistă și teoriile unor economiști burghezi 
români, „Probleme economice”, XX, iul. 1967. 

Ivanciu, N.: Opinii cu privire la gîndivea economică burgheză din 
România interbelică, „Lupta de clasă“, XLVIII, febr. 1968. 

Ivanciu, N: Capitalul lui Marx și contemporaneitatea (cap. Karl Marx 
și economiștii noștri), Ed. Politică, 1967. 

Janos, Andrew C: The One-Party State and Social Mobilization: 
East Europe between the Wars, în „Authoritarian Politics in Mo- 
dern Society”, New York, 1970. 

Janos, Andrew C: Modernizationand Decay in Historical Perspective: 

R The Case of Romania, în „Social Change“, Berkeley, 1978. 

Johnson, Harry G.: Trade, Growth and the Balance of Payments, 
North Holland, 1965. 

Johnson, Harry G.: Economic Nationalism în old and new States, 
London, 1968. 

Johnson, Harry G.: International Trade Theory, în „International 
Encyclopedia of the Social Sciences”, vol. 8, London, 1968. 

Kalecki, Michal: rec, la Die nationalen Produktivhrăfte und der 
Aussenhandel, „The Economic Journal”, London, 1938. 

Kindleberger, Charles P.: Foreign Trade and the National Eco- 
nomy, Yale, 1962. 

La Jugie, Joseph: Les doctrines économiques, PUF, Paris, 1967. 

Lecner, Georges de: La corporation devant la. doctrine et devant les 
faits, „Revue d'économie politique“, 1, Paris, 1936. 

Love, Joseph L.: Manoilescu, Prebisch and the Thesis of Unequal 
Exchange, University of Ilinois, 1985. 

Love, Joseph L.: Centro-Periferia e troca desigual: Origenes e cresci- 
mento de una doutrina econâmica, Dado 19, 1978. 

Love, Joseph L.: Raul Prebisch and the Origine of the Doctrine of 

~ “Unequal Exchange, University of Illinois, 1985. 


Z eg 


' Manoliu, Florin: Bibliographie des travaux du Professeur Miha? 


Manoïlesco, Bucureşti, 1936. 

Manoliu, Florin: Reflexiones acerca de algunas resistencias al de- 
sarrollo de la economia latinoamericana, «Revista de Ciencias Eco- 
nómicas“, 50/4, nr. 18, 1962. 

Manoliu, Florin: Comercio exterior y desarrollo de los paises de 
economia iradicional, „Revista de Economia“, Cordoba, 12/33—4, 
1968. 

Marchal, André: Méthode scientifique et science économique, Vol. 1, 
Paris, 1952. 


Murgescu, Costin: Demisia lui Prebisch, „Viața economică“, dec. 


1968. 


432 





Murgescu, Costin: Mersul ideilor economice la români, Ed. Știin- 
Dich și Enciclopedică, București, 1987. 

Myrdal, Gunnar: Théorie économique et pays sousdéveloppés, Paris, 

„1959. 

Nechita, V.: Mihail Manoilescu despre profilul industrial al României, 
„Analele st. ale Univ. Al. I. Cuza“, Iași, 1968. 

Nechita, V.: Doctrina economică și corporatistă a lui Mihail Manoi- 
lescu, rez. teză doct. ASE, București, 1971. 

Nechita, V.: Mihail Manoilescu despre necesitatea industrializării 
României, „Analele șt. ale Univ. Al. I. Cuza“, Iași, 1974. 

Niculescu Cristea: Teoriile domnului Mihail Manoilescu asupra 
comerțului internațional si protecționismului. Tip. „Universul“, 
Bucureşti, 1936. 

Oulăs, F. : Nature des produits échangés et opportunité du commerce in- 
ternational, Bruxelles, 1936, 

Pareto, Vilfredo: Manuel d'économie politique, Genève, 1966. 

Pereira, Pedro Teotonio: A batalha do futuro, Lisboa, 1937. 

Pasdermadjan, H: Le gouvernement des grandes organisations, 
Paris, 1947. 

Perroux, François: Capitalisme et communauté de iravail, Paris, 


1938. 

Perroux, Frangois: L'économie du XX-ème siecle, PUF, Paris, 
1961. 

Perroux, François: L'économie des jeunes nations, PUF, Paris, 
1962. 


Philippide, Al. A.: Manoilescu Mihail: Théorie du protectionnisme 
et de Véchange international, „Viaţa Rom.“, XXIII, 9— 10, lași, 
1931. 

Piettre, André: Monnaie et économie internationale du 19-ème 
siècle à nos jours, Paris. 

Piettre, André: Histoire de la pensée économique et analyse des 
théories contemporaines, Paris. 

Piettre, André: Economie dirigée et commerce international, Paris, 
1935. 

Pugliese, Mario: Nacionalismo economico, comercio internacional 
bilateral e industrialización de los paises agricolas, desde el punto 
de vista de la economia argentina, „Revista de Ciencias Economicas“, 
27/2, nr. 219, Buenos Aires, 1939. ` 

Roberts, Henry L.: Rumania, Political Problems of an Agrarian 
Siate, Yale University, New Haven, 1951. | | 

Röpke, Wilhelm: Industrialisation des pays agricoles. Problème 
scientifique, „Revue économique internationale“, iul. 1938. 

Ros Jimeno, José: La teoria de Manoilesco sobre el comercio exterior 
Exposicion y critica, „Anales de Economia“, 1/2, Madrid, 1941. 

Samuelson, Paul A.: Economics, Harvard, 1948. 

Schmitter,Philip pe: Stillthe Century of Corporatism ?, „The Re- 
view of Politics“, 36, ian. 1974. 

Schmitter, Philippe: Reflections on Mihail Manoilesco and the 
Political Consequences of Delayed-dependent Development on the 
Periphery of Western Europe, in K. Jowitt, Social Change în Ro- 
mania, 1860—1940 — A Debate on Development in a European 
Nation, Berkeley, California, 1978. 

Schneider, Erich: Uber einige Grundfragen einer Lehre vom Wirt- 
schafiskreis, „W. A, iul. 1938, i 


i - 2 z - 433 ic 





Sommer, Louise: Pays agricoles-pays ‘industriels: une antithèse 
perimée, „Revue économique internationale“, iul. 1938. | 

Stolper, W.F. şi PA. Samuelson: Protection and Real Wage, în In- 

ternational Trade, Penguin Books, 1969. 

Suta Selejan, Sultana ṣi N. Șuta: Conceptia lui Mihail Ma- 
moilescu despre comerțul international capitalist, ASE, Bucureşti, 
1972. 

Taşcă, George: Liberalism, corporatism, întervenționism, București, 
1938. 

"Tasch, George: Mihail Manoilescu — Theorie du proteclionmisme et 
de l'echange international, „Arhiva pt. st, și reformă socială“, IX, 
nr. 1—3, București, 1930. 

Todosia, Mihai: Caracterul antinațional al teoriilor economice fas- 
ciste despre rolul economic al României, „Probleme economice“, 
XIX, nr. 6, București, 1966. 

Todosia, Mihai: Teorii burgheze din perioada interbelică cu privire 
la industrializarea României, laşi, 1967. 

Todosia, Mihai: Curs de doctrine economice contemporane. Pariea T, 
Univ. „AlL I. Cuza“, lași, 1972. 

Ururozqui, Manuel Fuentes: La integracion economica de 
America Latina, Madrid, 1967. 

Viner, Jacob: International Trade, în „Encyclopedia of the Social 
Sciences“, vol. 3, New York, 1935. 

Viner, Jacob: Studies ofthe Theory of International Trade, New York, 
1937. 

Viner, Jacob: International Economics, Glencoe— Ilinois, 1952. 

Vonder Ropp: Die Produktivität der Arbeit in Agrarländern „Inter- 
nationale Agrar-Rundschau“, nr. 10—11, 1938. 

Wagemann, Ernest: Der neue Balhan: Altes Land-junge Wirtschaft 
(Manoilescu über Arbeitsproduktivität), Hamburg, 1939. 

Weber, Adolf: Volkswirischafislehre, ed. V, München, 1933. 

Zeletin, Ştefan: Mihail Manoilescu: Tărănism și democrație, „Ar- 
hiva pt. știință și reformă socială“, IV, nr. 2, 1922— 1923. 

Celor de mai sus li se adaugă următorii 10 italieni menţionaţi în Bi- 
biografia lucrărilor comentate de M. Manoilescu în volumul său: Arias G.; 
Carano-Donvito, G; Chessa, F.; Corbino, E: D'Albergo, E.; Fossati, 
A.; Gangemi, L.; Loria, A; Pannone, Aj Signorelli, G. 





aaa a e 7 








p 


TABLA DE MATERII 


Prof. dr. Mihai Todosia:. Mihail Manoilescu despre problemele 


dezvoltării complexului economic național din perioada inter- 
belică. Contribuţia acestuia în domeniul teoriei relaţiilor econo- 
mice internaționale „ceea eee aa ER EES 


Prefaţa autorului la ediţia din 1937 ......sssessuensususasssss 


De 


CA O ra 


OO AD 


ID D= 


. Antiteza: știință economică și realitate economică 
. Insuficienţa teoriilor protecționiste ceea 
. Teoria și practica protecționismului A 


Capitol introduci). ed aaa ana setarea aste 900 rata na i 


PARTEA I 
Noţiunea de productivitate emana 


Beneficiul naţional și forţele naționale utilizate 


DEENEN 


. Noţiunea de producţie netă A 


Producţia netă și teoriile valorii A 


, Calculul producției nete „ces mese aaa piane Nu 
. Analiza producţiei brute și a producției nete .... cc... 
. Beneficiul naţional și beneficiul întreprinzătorului e, S 
. Noţiunea generală de productivitate ......sussranesrrese 
e Producțivitătea. TMUTCIL oies duse că ee ea, cca aa e de a AE RES 
. Productivitatea muncii aferentă unei mărfi cc... A 


Productivitatea fizică a muncii și calitatea economică a muncii .. 


. Diferenţele în productivitatea muncii „cc eee 
. Diferenţele de productivitate după statistică cc... 
. Diferențele de productivitate în lumina teoriilor economice .... 
. Intercalare: Analiza statistică a economiei românești în anul 


1037 Age ao keete EC sa a ara E oii nt le ee 


. Diferenţele de productivitate într-un spațiu liberal ideal .... 
. Stabilitatea ierarhiei productivității ..ssssrassrsssssssno 
. Productivitatea muncii în economia schimbului cc... 
. Productivitatea capitalului eee ema eeeeane 
s Coeficientul “de: calitate. nasc Arii a ca tataie înaltei n acaparat dala 
. Productivitatea muncii în industrie și în agricultură ...... 
. Evoluţia, istorică a - productivității muncii ........ a aaa da 
. Evoluţia productivității în industrie ceeace. 


PARTEA A II-A 


Teoria comerțului internațional e H 


„ Introducere în partea teoretică .......s.srenrererereereres 
. Prioritatea punctului de vedere teoretic AN 
. Statul naţional ca unitate economică cecene. 
. Valoarea şi prețul E ec 


Problema comerțului individual și interstatal ee) waa 
Costul în bani şi costul în Muncă ceea. SE 


. Teoria comerțului internațional după Smith și Ricardo ...... 


Ei 


435 


186 














9. A doua, revizuire a teoriei lui Ricardo 
10. Schema teoretică a comerțului internaţional  ... 
11. Observaţie critică 
12. Eroarea economiştilor neoclasici 
13. Un caz Special En 

14. Un instructiv exemplu concret .....s.s.srro 
| 15. 


n... . . EE ET 





| "rr 8 Prima, revizuire a teoriei lui Ricardo o... cc... pa aa du 


DEENEN 


în... . ........ 


Paralelismul dintre industrie și agricultură 
16. Avantajele din comerț și avantajele din producție 


PARTEA A II-A 
Teoria protecționismului şi consecințele ei... 


DEENEN ENT 


1. Problema teoretică .. cc eee eee eee eee means 
2. Adevărata, ierarhie a activităţilor productive 
3. Legitimarea, protecției vamale EN 
4. Beneficii și pierderi naționale ca urmare a variațiilor produc- 
. Importul, exportul și balanța comercială, din punctul de vedere 
al productivității muncii scene 
Extinderea naturală a sistemului protecționist — Consumul 
IER EE aa Ea EA 
„Limita naturală geografică a sistemului protecționist — Teri- 
təriul național ceea nenea 


PARTEA A IV-A 
Realităţi și judecăți economice «eee 


a a n 


1. Tendinţele economice ale lumii cecene 
2. Realitatea economică și tendința liberului schimb ...... 
3. Antagonismul intereselor și colaborarea internațională .. 
4. Teoria diviziunii internaționale a muncii și prejudecățile ei 
5. Revizuiri: 
Fiziocrații EE EE 
Adam Smith 
List si 
— Anexă: O nomenclatură internațională a mărfurilor comerțului 
. „ EXtETİOL E 
i — Indice de nume sec. 
— Indice de materii ceea 
Bibliografia lucrărilor comentate în volum 
; — Postiaţă ceea enma 
— Bibliografie selectivă: de și despre Mihail Manoilescu 
— Tabla de materii „ceea 





î.en eee eee EE 


DEES 





Redactor : CONSTANTA RANGHEȚ 
'Pehnoredactor ` OLIMPIU POPA 





Coli tipar: 27. 


Tiparul executat sub comanda nr. 1419 la 
IL P. „i3 Decembrie 1918“, 
str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97, 
Bucureşti ` 
Republica Socialistă România