Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1944_053_0034_0035

PROPRIBTAR: 
poli sie iii = 3 Men sell 


SOC. AN. „UNIVERSUL“ BUCUREŞTI, BREZOIANU 23-25 
DIRECTOR ȘI AD-TOR DELEGAT, ION LUGOSIANU 


Imscrisă sub No. 163 Trib. Ilfov 


i 






e arene arena 


PE MARGINEA 
„INTOARCERII LA CLASICISM“ 


II de GEORGE PUTNEANU 


teresul pentru literatura clasică, aşa dar, manifestat 
PE. rula ride pe a criticilor formaţi la școala, sere 
nu poate fi un indiciu că vremea noastră tinde spre cla- 
sicism, Nu se poate vorbi nici de '0 convertire a criticilor, 
Mărturisit, ei rămân pe poziţiile lor, credincioși prin- 
ipiil stetice. 
at clasici trebue să-l aibă orice intelectual. 
Cititorul cult de astăzi va afla în clasicism lumea senină 
şi potolită a bunicilor; își va regăsi, poate, și copilăria, 
Tar criticul va da peste sectorul cel mai interesant și 
bogat din literatura, noastră, care conţine încă zone 
umbroase, necercetate. Cu atât mai mult îi incumbă, deci, 
criticului literar sarcina, delicată de a cerceta acest sec- 
tor, pentru a răsturna unele prejudecăți învechite pri- 
vitoare la clasici, pentru a controla soliditatea judecă- 
ţilor estetice ale trecutului şi pentru a le descoperi noui 
valori. Devotamentul cald faţă de întreaga noastră tra- 
iție literară, mărturisit de cei trei coautori critici în 
pieiaţa primului volum din Istoria literaturii române 
moderne, își găsește astfel deplin jusiticzrea, 

Există oameni cu mult bun simţ și gust literar, ca Al. 
Philippide, de pildă, care văd întoarcerea la clasici ca O 
măsură, de judecată, a prezentului. Imprietenirea cu clasi- 
cii, scrie Al. Philippide, aparţine în totdeauna imiţiativei 
proprii. Este o experienţă pe care un om cu gustul culturii 
trebue să o facă, fără prejudecăţi și cu spiritul critic intact 
Este unul din rarele prilejuri: de a ne apropia în viaţă de 
ceeace este întradevăr durabil. Asta ne ajută să conside- 
răm actualitatea cu priviri poate mai potolite, dar in ace- 
lași timp mai statornice și mai adânci, obișnuindu-ne să 
descoperim și în puhoaiele trecătoare ale prezentului ceea- 
ce este menit să dureze. (Inoarcerea la ciasici, Vremea, 
Aprilie 1942). : 

Nu ştiu ce vrea să înţeleagă Al. Philippide prin puhoiele 
trecătoare ale prezentului, dacă nu cumva diferitele Cu- 
rente moderniste. Este cunoscută, de altiel, atitudinea sa 
antimodernistă, manifestată atât teoretic, prin mărturisiri 
Qeschise, cât şi în domeniul realizărilor pcetice, tinzând 
spre poemul clasic, amplu, organizat, clar, cu stroie, ritm 
și rimă, restricţii ce nu sunt pe placul moderniștilor. Pre- 
tenţia lor, îi ironizează autorul frumosului poem „Palatul = 
e de a descoperi date sufletești nouă. Ei sunt căutători de 
Atlantide și Patagonii inexpiorate. Adică — pet pe rin de 
simţire nouă, simţire modernă, ceeace e cu totul altceva 
decât simţirea epocilor precedente și a contimporanilor 
care nu sunt moderniști. Ar fi ca şi cum de yteo cinc spre- 
zece ani încoace sufletul omenesc sar fi schimbat în între. 
gime sau ar fi fost înlocuit cu altceva, care nu mai e suflet 
omenest, cum toată lumea ştie, ci 0 plasmă psihică mouă 
adusă de unde? din Marte ori din petele solare, un sufiet 
cu altă floră şi alță faună, o Amer:că nouă, mai multe A- 
merici, sute de Australii cu canguri necunoscuţi şi arbori 
care cresc cu rădăcinile în sus şi îlorife in pământ. 

Ramura naţional-tradiționalistă a generaţiei actuale, 
situată pe axa Dacia Literară, Junimea — Semănătorul > 
Gândirea, vede altfel lucrurile. Alarmată de exagerările 
modernismului de import, ea strigă să ne întoarcem la cla- 
sici efectiv, luându-i ca model, nu citindu-i numai. Mode- 
lele mai des citate sunt Eminescu și puma se ei 

: enţii artei clasice și naţi » modernis- 
Pui piei aia ap i ete literatura noastră, pe căi greşite, 
streine de spiritualitatea neamului şi bunele tradiţii clasice 
Libertăţile proclamate de moderniști și esteticul în numele 
căruia invocă aceste libertăţi, au dus la sărăcia fondului 
literaturii actuale, la îndepărtarea eticului și etnicului 
din literatură și la obscurizarea expresiei literare. Poezia 
a devenit un artificiu lexical, o îngrămădire de imagini 
fără nici un conţinut, un joc de cuvinte după capriciiie u- 
nor poeți improvizaţi. Iar romanul actual nu e altceva de 
cât patologie. Singura salvare a Literaturii : noastre din 
haosul modernist ar fi întoarcerea la clasizism. 

Pentru Nicolae Roşu, critic de faciură tradițională, TO- 
dernismul este zăpăceală modernistă, ostentatie gălăgioasă 
și originală, gol literar, ostentaţie verbalistică, sarabandă 
tenebroasă, etc. Nu recunoaște modernismului niciun fel 
de merit. Singura concesie ce o face școalei moderniste este 
recunoaşterea, ironică, a originalității sale, atribuindu-l 
epitetul de ostentaţie gălăgioasă și originală (!) Când pri- 
vim în urmă, declară el, suntem nevoiţi să recunoaștem că 
modernismul a fost o pauză în evoluţia poeziei, un gol [i- 
terar pe cât de sonor, pe atât de sterp. In concluzie, sun.. 
tem nevoiţi să ne întoarcem la poezia clasică situată pe 
axul tradiţiei autohtone. Oricât am reciti pe Mihai Emi- 
mescu și pe Vasile Alecsandri, nu ar fi de prisos. (Efemeri- 
de poetice, R. F. R. IX. 4). 

Deci înapol la Alecsandri şi Eminescu la 18'70. Dece, în 
definitiv, nu ne-am întoarce la Asachi și Conachi? ŞI ei 
sunt doar clasici. 

Dintre contemporani, Nicolae Roșu recunoaște pe 
Tudor “Arghezi şi Ion Minulescu, care descind din 
Eminescu, şi pe Ion Pillat,. care continuă poezia tradi- 
ţională, şi patriarhală a lui Alecsandri. Pe toți aceștia îi 
încadrează în neoclasicism. : 

Pare curioasă această împerechere între tradiționaliști 
şi moderniști. Ea e în contradicţie cu afirmația că moder- 
nismul este un gel literar pe cât de sonor, pe atât de sterp. 
Iată deci că, de vreme ce l-a dat pe Arghezi, modernismul 
nu-i chiar atât de gol, scnor şi sterp, cum susținea cu doi 
ani în urmă, în Efewmeride pottice. * 

Dar pentru ca afirmaţia să aibă totuși valoare, îl așează 
pe Arghezi printre neoclasici. Toate sunt posibile în epoca 
aceasta a marilor erori. Dar noi nu putem trece cu vede- 
rea peste eroarea înregimentării lui Arghezi și Minulescu 
printre clasici sau neoclasici. 

Poata în felul acesta sa făcut dreptate poetului atât de 
mult contestat tocmai de cei din tabăra tradiţionaliștilor, 
astăzi recunoscut ca unul dintre ei. Iată.], însfărşit, şi pe 
Arghezi, etichetat în raft ca o sticlă de vin, alături de 
Alecsandri. Dacă ar trăi Ovid Densușianu, i-ar fi dat 0 
frumoasă replică. Arghezi clasic ! Cum? Rebelul Arghezi, 
autorul faimoaselor Agate negre, al Biestemelor şi al Fă- 
tălăuiui; spaima cucoanelor cu fete la pension; pamfieta- 
rul vehement dela Facla şi Cronica, așezat printre neocla- 
sici? Nu ştiu cum se simte Arghezi în vecinătatea bardului 
dela Mircești, despre care a scris odinioară în Linia dreaptă 
vânduri ca acestea: Alecsanari delectează pe oamenii cu 
„bun simţ” finamriar, cu logică birocrată, prin ministere, 

mașiniști ai Bursei, suflete rubiconde ale formelor admi- 
nistrative. Cum spuneam, toate sunt pozibile azi, chiar a- 
utorul futurismului să ajungă, venerat profesor și membru 
al Acaderaiei, iar Tudor Arghezi printre clasici. Inregimen- 
tarea scriitorilor în școli şi curente literare poate da naşte- 
re la cele mai confuze interpretări. Dar despre aceaștă 
eroare a istoriei literare nu e locul să ne ocupăm aici. 

Eugeniu Todoran, alt militant al întoarcerii, de astă dată 
spre neoclasicism, procedează mai radical decât Nicolae 
Roșu. Exclude din neoclâsicism — în care îl aşează pe Emi- 
nescu — simbolismul și pe Arghezi. Simbolismul este o 
formulă ta care au aderat cei care nu se pot integra în 
spiritualitatea neamului, cei care depăşmă traditia încear- 
că să realizeze o artă internaţională. Şi mai departe : Sim- 
bolismul, ca o excesivă înclinare spre elementele formale 

ae ein preia a e IE cure sebes 


Dacia 








(Urmare în pag. 2-8) 


BIBL. UNIV, CLUI-u EI 
NY. 94, 


Exempizt” legal 





ABONAMENTE: 


o ga o... 


autorități și instituții 1600 
particulare 12 luni 800 
6 luni 430 


A păşit in viaţă, braţ la 
braţ cu secolul XX; sar puiea 
spune: inaugurând [rin nâş- 
terea şi—în conţinuare—prin 
prezenţa sa în literatură a- 
cest secol de metal şi lumi- 
nă. Helen Grace sa născut 
la 1900 deci într'o epocă în 
care sfârșitul lumii era so- 
cotit îndeajuns de apropiat. 
Dacă lumea nu sa isprăvit 
prea, curând, printi'un cata- 
clism generai, dacă existenţa 
cotidiană a două miliarde de 
suflete nu s'a sfârșit pentru 
totdeauna — aceasta se da- 
toreşte desigur faptului că — 
dela 1900 — de la începutul 
veacului 20, acțiunile omului 
noului secol, au început să 
capete o viteză extraordinară 
spre a recupera puţinul timp 
pe care-l mai avea de trăit 
omenirea. Şi cum pentru tac. 
ticoşii locuitori al veacului 
19, era nevoie de 3 săptămâni 
pentru o călătorie care în 32. 
colul 20 necesita cam o ju- 
mătate de oră, e uşor de înţe- 
les cât timp a fost recuperat 
pentru existența celor 2 mi- 
liarde. Calculul anachronic şi 
înapoiat al celor din secolul 
19. cari prevedeau lumii o 
scurtă existenţă de îmcă vreo 
câteva decenii, au fost depă- 
şite de recordurile de viteză, 
ale noului secol, în al cărui 
cuprins performanțele cresc 
continuu. E fatal ca recupe- 
rând mereu timp, prin ins- 
taurarea unui ritm cât mai 
accelerat de viaţă, să înde_ 
părtăm la infinit SPARŞI- 
TUL LUMII. 

Parmenides demonstra că 
o săgeată pornită din arcul 
arcaâșului, nu va ajunge nici. 
odată, la ţintă, deoarece: 

a) pentruca săgeata să a- 
jungă dela punctul de ple- 
care până la țintă, trebue să 
parcurgă jumătate de drum; 

b) pentru a parcurge ju- 
mătatea de drum ce-i mai 
rămâne rfână la țintă, săgea- 
ta trebue să parcurgă încă o 
jumătațe din drumul rămas; 

Si aşa la infinit, deci să- 
peata nu va ajunge niciodată 
la ţintă. Ea va pluti veșnice 
prin aer, pentrucă 6 cât de 
mică distanță, poate fi îm- 
părţită întrun număr infinit 
de distanțe (asta e o a- 
xlomă) . i 

Deci sfârşitul lumii poate 
fi îndepărtat la infinit, dacă 
vom şti să accelerăm preocu 
pările. 

Helen Grace Carlisle este 
grăbită și intrepidă, o ade- 
vărată newyorkeză, Brunetă 
— aproape  negricioasă 
mică — aproape agitată — 
are câteva cotinzențe super- 
ficiale și exterioare cu fata 
americană a căreia curiozi- 
tate depăşeşte femeia și a 
cărei cultură depășește con- 
formaţia culturală. 

A pornit în viaţă cu capul 
înainte, năpustindu-se aproa- 
pe, cum se obișnueşite în A- 
merica. 

A nimerit în Europa și Eu- 
ropa nu i-a permis să-şi a- 
propie nimic altceva. decât 
experienţa (pe acest conti- 
nent bătrân, de foarte multe 
veacuri) nu este la raodă de. 
cât experiența) dar. o expe- 
rienţă. pură, fără, prejudecata 
vârstei. 

La 'nceputul 
oprit. In Anglia. 


Europei sa 


VLADIMIR FRI 


















REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 


lei 
' 


BUCUREȘTI 1 Str. Brezoianu 23-—05 
TRILEFON O 3.30.19 





Apare de 3 ori pe lună 
PREȚUL 30 LEI 


Miercuri 








ADINA PAULA MOSCU 





Mai întâi învățase câteva 
meserii, pentru a avea un 
pretext să-şi părăsească fa- 
milia (aceasta se întâmpla 
în 1919). Un an mai târziu--- 
după traversarea Atlanticului 
— nimerește la Londra, unde 
se căsătorește întâmplător. 
Apoi trece în Franţa unde 
depune o muncă extraordi- 
nară, în mod special și anu- 
me spre a nu lua contact cu 
spiritualitatea franceză, pe 
vremea aceia destul de puţin 
constructivă, deși grandioasă. 

De exemplu lucra extraor- 
dinar la Maternitatea din 
Crilons - sur - Mame, unde 
spectacolul oferit de YVawlnu 
e poezie câtuși de puţin. Aici 
a, cunoscut mizeria fetidă, ne- 
poetică, maternitatea inte. 
rioară, de un realism dur, 
necontenit sfâșietor. Alături 
de quakeri, Helen învățase să 
nu mai tremure în faţa spec- 
tacolelor materne, să măture 
şi să spele cot la cot cu rea- 
litatea vieţii. 

In câteva spitale, viitoarea 
autoare şi-a identificat per- 
sonalitatea în sentimentele 
răvăşiţe ale internaţilor, şi-a 
confruntat  pornirile cu ale 
altora, a făcut tot ce i-a stat 
în putinţă, să se pună de a- 
cord cu ea însăși. 

S'a angajat să meargă mai 
departe, în regiunile mevas- 
tate, alături de comisia ame- 
ricană de ajutor. 

Dacă n'am puteam fi con- 


sideraţi ca prea galanţi cu 
larousse-urile de tot felul, 
am da și unele amănunte. 


Ceeace se mai poate spune, 
e că 60 de zile mai pe urmă, 
a, zăcuit în febră — o fericită 
febră — în care timp — ve- 
deţi! — a scris „MOTHERS 
CRY” („Țipăt de mamă”) în- 
tr'o cameră  „mobilată” de 
dimensiunile și conformaţia 


Tale 


La munte 





SCRIITORI AMERICANI 


HELEN GRACE CARLISLE 


celcr din roman. Atâţ despre 
Helen Grace Cailisle. 

Mult mai mult se poate 
spune despre opera sa, câre 
se compune — în mod special 


din MOTHERS CRY (i se 
spue în românește „Carne 
din carnea mea”) şi „Sunt 


nevasta lui”, 

Intre aceste două cărţi, He- 
ien Grace se desprinde așa 
cum e şi mai ales aşa cum 
vrea să pară că arată, 

Amănuntele acielor sale de 
amsricanism sintţ surprinză-; 
voare, dacă: ne gândim — 
fundamental că Helen 
Grace este îngrijorător de 
risică (universal controla- 
ţă) în descrierea personajelor 
sale materne, aşezate la locul 


ideilor cari 


de VALERIU POPOVICI 


linguri. Fiecare luă câte o lin- 
gură. Maraa lipi marea pâine 
ungurească pe pieptul ei, şi 
cu un-cuțit ascuţit începu să 
taie pâinea felii. 


(Sunt nevasta lui) 


Nimic nu e mai interesant 
decât studiul lucrurilor și 
prisosese într'o 
construcție şi mai ales în 
construcția unui roman. He. 
len Grace se preocupă mai 
ales de propria-i existenţă, 1i- 
terară, muncind peniru asta 
ca o dactilogrată ordinară 
cara speră să-şi câștige lu- 
nara peieche de ciorapi de 
raătase şi masa — cu vin de 
e posibil — într'unul din nu. 
Meroasele restaurante stan- 


lor social, bălăcindu-și trud- dard. 


nic vrednicele lor mâini în 
apa săpunată ce înconjură 
rufele murdare, și umflate de 
apă din balie, ducându-și 
existența între balustrade și 
etaje suspendate, în colțu:: 
mizere de metropolă, printre 
pereți fumurii, ornamente 
arse şi podele protestatoare 
pașilor prea apăsaţi. 

O lume a sentimentelor ce 
traversează veacurile, dela 
Adam până la ultimul om; 
sentimente cari vor continua 
să traverseze veacurile, îm- 
potriva oricăror obstacole. 
Deaceia opera autoarei ame- 
ricane e perfect valabilă pen- 
tru soţia lui Sofocle ca și 
pentru cea a lui Tom Jones, 
care ne va naște precis în 
anul 2090. 

Stângăcia, |acestui gen da 
operă — pe care n'a inaugu- 
rat-o Grace — dar căruia (în 
cursul unei veșnice ștafete) îi 
poartă făclia. 

Deci, dacă Helen Grace nu 
şi-a întrebuințat agilitatea 
rasei și viteza înăscută — în 
opera sa — e probabil din 
cauză că — femeia fiind — 
și-a consumat aceste două 
calități primordiale, obosind 
în cursa purtării fiacării, în 
cursul marei stafete trans. 
versale. 

Acestea fiind destul de 
stângaci explicate, pentru a 
fi permis şi cititorului să-şi 
construiască niște păreri, pu- 
tem continva analiza operil. 
„Am făcut cu cuvintele, ceia 
ce am văzut că fac sculptorii 
cu huma”, Nu știm dacă au- 
toarea a văzut ce fac sculp 
torii cu huma sau cu ait ma- 
terial neconstructiv care-şi 
modifică dor forma, fiar e 
cert, că sculptorii au de în- 
văţat dela ea. 

Anume, au de învăţat pre- 
lucrarea asta a cuvintelor și 
în continuare a sentimenta.. 
lor, frământarea lor atentă, 
înainte. de a fi elaborate, în- 
săilarea lor cu realitatea, un 
fel de broderie, de decorativ 
sufletesc, secvlptat cu dalta 
minţii şi a pătrunderii. în 
subiect și între obiecte: 

Mama luă o cârpă udă şi 
şterse mușamaua de pe ma- 
să. Era uzată „sihșiată în mai 
multe locuri şi lăsa să se 
vadă spaţii mari unde copiii 
se amuzaseră rozână supra- 
faţa pentru a nu mai lăsa 
decât pânză de desubt. Mami 
turnă supa în farturii, puse 
cinci farfurii pline pe masă, 
una  lânză alta şi strigă: 
„Mai vemiţi la masă”, Gertie 
şi Sam luară fiecare câte o 
farfurie. Mama aruncă pe 
1A35ă, pgaraz ius, ui poeta de 


Autoarea ne vorbește aşa, 
în momentele ei de conştiin- 
ță terorizatoare : 


„Intro zi, tocmai când am 
terminat să servese prânzul 
şi atunci când Artic şi Danny 
se  reîntorseseră de'a școală 
dând sa sunat la ușă și când 





(Urmare în pag. 4-a). 
Da m “e e RR TORI 


ANUL LIII 


Nr. 34-35 
20 DECEMBRIE 1944 













EXISTENŢA ABISALĂ 


IN OPERA LUI DOSTOIEWSKI 


Pentru zisul om echilibrat şi 
normal, opera lui Dostoiewski re- 
prezintă o lume neînţeleasă, me- 
nită să turbure liniştea lui su- 
fletească. Intr'adevăr, citind ro- 
manele acestui mars scriitor rus, 
eşti siiit să cobori întro regiune 
subterană, în care lucrurile se 
petrec cu totul altfel decât în 
lumea obişnuită. Drumul este 
prăpăstios, piin de contraste; 
sbuciumul suflețesc al eroilor 
dostoiewskieni te ridică până la 
inăițimea extazului, sau te co- 
boară în infernul nebuniei. Su: 
ferinţa şi chimul însoțesc pretu- 
tindeni acest drum ce duce în- 
tr'o jume nouă , cu dimensiuni 
sufleteşti neexplorate. 

Dostoiewski, în această lume 
abisală, luptă împotriva eviden- 
elor. Lupta este dusă pentru 
valorile supre:ne ale omenirii şi 
e purtată de nevropaţi. Ocolind 
calea normală a metodelor logi- 
ce, ei se folosesc de drumul ira- 
ţionaluiui, pentru a răsturna, or- 
dinea naturală și a extrage din 
subsolul trăirii abisale, adevă- 
rul. Este un procedeu cu ţotul 
deosebit de cel practicat prin 
investigația științifică. După 
concepția lui Dostoiewski, nu- 
mai un om care depăşeşte fiinţa 
lui contingentă poate întrezări 
lumina adevărului. El nu crede 
că ceeace începe pe -pământ, se 
termină tot pe pământ. Numai 
ceeace trece dincolo de dimen- 
siunile ţimpului şi ale spaţiului 
şi ceeace e înafară de istorie, 
este valabil. Nu această lume a 
rațiunii este cea adevărată, şi nu 
rațiunea, este mijlocul de a afla 
adevărul. Rațiunea, în fața că- 
reia omul se închină, nu admite 
nicio autoritaţe înafară de ea şi 
pretinde să fie adorată. Dar, 
după cum susține gânditorul rus 
Cesiov, ea nu este potestas cla- 
vium, cu care să poţi deschide 
toate uşile adevărului. Există pe 
lângă ea un alt drum, mai ne- 
bătătorit, pe care omul abisal al 
Ini Dostoiewski umblă demult şi 
care-l duce mai repede la scop. 

Psihologii văd în boală o stare 
anormală, pe când Dostoiewksi 
vede în ea o înălțare spre ade- 
vărurile ultime. El a iubit sufe- 
rința ca pe o tovarăşe de care 
nu sa despărţit toată vieaţa. Ti- 
purile sale sunt culese mai mult 
din regnul patoiogic ; maladia şi 
viciul sunt mereu prezente ia ei 
și tensiunea lor psihică, nevro- 
za, svârcolirea diabolică de po- 
sedaţi, fac din vieaţa lor un iad. 


de IONEL NEAMIZU 


Cu cât suferința e mai mare, cu 
atât o iubește mai mult Do- 
stoiewski. Ea e calea ce duce 
spre extaz, drumul binecuvântat 
al transfigurării. Fraţii Barama- 
zov, fiii săi spirituali, aleargă 
după suferință, cum aleargă o- 
mul normal după bunurile vie- 
ţii. „Ei mizează asupra forţelor 
necunoscute, provoacă destinul“. 
Temperamentele lor determină 
manifestări ale spiritului de o 
intensitate extremă. Cei patru 
fraţi Karamazov sunt niște na- 
turi problematice, dominate de 
instincte tiranice. La fel și acei 
ciudat  personagiu,  Stavroghin, 
sau Kiriloff, etc. O sete primiti- 
vă de vieaţă îi domină și totuși 
ei se nărue în mod voit în abi- 
sul suferinţei: şi  desacordului, 
procedând la o revizuire totală 
a problemelor. i 





Dostoiewski prezintă în opera 
sa psihologia obscu:ă, subtera- 
nă, porniriie intunecate.  Eie- 
mentele subconștiente joacă aici 
roiul cel mai important.  Miste= 
rul. sufletului slav este redat în 
toată adâncimea lui. Acesta di- 
feră de cel european, ia care Qo- 
mină de obiceiu o singură tră- 
să'ură sau facultate în jurul că- 
reia se grupează celelalte ten- 
dinţe. Sufietul slav e proiund şi 
complicat ; el este determinat de 
existenţa abisală, de tendinţele 
contradictorii, de adâncimea psi- 
hică.  Deaceea el rămâne ade- 
seori neînțeles de Europenii o< 
bişnuiţi cu claritatea. 











(Urmare în pag. 4-a) 





CRĂCIUN SĂRAC 


de LIVIU BRATOLOVEANU 


Crăciunul literar din anul acesta e să- 
rac. Nici o carte nouă, sau prea puține 
Cari să-ți trezească interesul — şi edi- 


turile şomează, 


Pe lângă criza de zahăr, gaz, sare, 
tutun, 
etc, scriitorii şi cu ei laolaltă editorii 
au de luptat cu o nouă criză: lipsa hâr- 


lemne, untdelemn, 


tiei. 


Cărţile câte au mai putut să apară 
s'au tras pe hârtie ordinară de ziar — 
şi ziarele au și ele de suferit. Mult 
timp, din pricini rămase încă nelămu- 
rite, au apărut în câte două sau patru 
pagini. Ba unele dintre ele, ca să nu-și 
ştirbească şi creditul moral de care se 
bucură în rândurile cititorilor, au mai 
adăugat formatului obișnuit (adică for- 
matului cu care începusem a ne deprin- 
de în ultima vreme), câte un sfert sau 
câte o jumătate de pagină „în plus”. 

Scriitorul X care face oficiul de pu- 
blicitate pe lângă editura Y, ne-a îm- 
părtășit vestea că patronul nu are tre- 


cut în program mici o 


Scumpirea excesivă a tiparului şi lipsa 
hârtiei au făcut din opera literară o 
inaccesibilă pungilor 


marță cu totul 
mijlocii. Cartea pe care, 


cumpărat-o luna trecută cu șapte sau 
opt sute de lei, acum. costă de patru 
ori atât. Nici un editor nu se mai în- 
cumetă să tipărească, şi dacă totuși se 
mai găsesc unii care s'o facă, aceia nu 
tipăresc cărţi noui, ci caută să lichi- 
deze angajamente ma; vechi. Așa, de 
pildă, opul apărut zilele trecute nu este 
propriu zis o noutate. Cartea s'a cules 
încă de acum câteva lun: şi zațul a tre- 
duit să aștepte în tipografie, rână ce 


Intre riscul 


chibrituri, 


editorul a făcut rost de hârtia necesară. 


de-a renunța la ,„materia” 


culeasă și procurarea „pe sub mână”, 
cu preţ de speculă, a sulurilor de hâr- 
tie trebuitoare, 
cale. Așa, cel puţin, învestind parale în 
plus, rămâne 
recuperării sumelor vărsate la tipogra- 


e de preferat ultima 


în picioare posibilitatea 


Jie. Cine știe? Chiar fixând. preţul unei 


carte nouă. cozonaci, 


tat. Dar nu 
de pildă, ai 


de altădată. 


„Evan Aaa pl Ea E 3-a P AIR 2 AI RI ae iar aaa e gi = 


= 





cărți la 2800 lei (bineînţeles numai pe 
coperta primei ediţii, fiindcă celelalte 
ar putea să atingă cifre astronomice), te 
poți aștepta la un câștig care să-ţi taie 
pofta de-a mai încerca şi alte aven- 
turi editoriale; 

Aşa dar, Crăciunul literar din anul 
acesta va fi sărac. 
cari vesteau, amatorilor de carte, „ul- 
timele noutăţi”, nu-i exclus ca d>mnii 
librari să afişeze altele de un format 
sporit, în care să aducă la cunoștința 
„enor clientelei” că poate găsi la pre- 
țul nestatornic al „ultimei zile”, zahăr, 
untdelemn sau făină de patiserie pentru 


In locul tichetelor 


ji 
|! 


Scriitorul, ca orice rege neîncoronat 
al visului, nu va avea decât de reflec- 


la făina de patiserie care 


nu-l interesează, sau la mia de kilo- 
grame de lemne pe rare n'o poate nici 
măcar râvni, ci la crăciunurile literare 


Adică la acele crăciunuri 


„îmbelșugate”, de acum şapte sau opt 
ani, când cu prețul ultimului manusc?is 
depus, în mâinile editorului, între al- 
tele își mai puteu pingeli o pereche de 
pantofi, sau mai putea nădăjdui la câ- 
teva pachete de tutun ordinar cu cure 
să-și petreacă urâtul și sărăcia sfintelor 
sărbători ale Crăciunului. 





= Bea e PRE zei li 





„UNIVERSUL LITERAR” SE REORGANIZEAZĂ. | 


Numărul viitor al revistei noastre 
va apărea la 15 Ianuarie 1945, intr'o 
formă nuă şi cu cele mai ales colaborări. 





Feroe 














UL LIEDAR 





TEATRUL NAȚIONAL  „STU- 
* DO“: „MAMA“, dramă în ţrei 
acte de KAREL CAPLK, în ro- 
mâneşte din imba cehă de 
d-ra ELENA EFTIMIU. 


CEATRUL MUNICIPAL: „VĂ- 
Lua ALI" piesă în trei acte 
Pe BLLUENIO BuRIUETTI şi 
SiiulO PUULIESE. 


Eat tv ATLANTIC: „STROE 
ÎN AALANEICE revistă in 
două act şi treizeci şi patru 
ue tablouri de d-nui N. SLHUE, 
ELLYX  HOMAN și AUREL 
PaK A, muzică de ELLY KkO- 
MAN, 


Actuala direcțiune a Teatrului 
Naţ.oaa „pe linia unor preocu- 
păr: polit.co-socaie ale zilelor 
noastre, a pus în scenă piesa 
„Wiama“, a cunoscutului ser.itor 
cenosiovat, Karel Capek. Această 
lucrare dramatică este, din unele 
puncie de vedere, destui de in- 
teresaniă. 

Iu. adevăr, este plină de intenţii, 
de seimnnii cații şi de simbouuri, 
valoarea teatrală, însă, cedând 
pasul celei ideologice, de altiei ca 
intotdeauna când autorul urmă- 
veşte înir'o operă altceva decât 
v.ajă și intensitate de viaţă şi 
altceva decât jocul liber al per- 
sonagiilor prin insăş: puterea de 
v.aţă pe care o poartă în ele, Ori, 
accastă facultate de a realiza a- 
semenea eroi este dată numa, car, 
numai adevăralilor creatori, de 
unde și concluzia că arta nu as- 
cultă de teme, de programe şi de 
comandame:u:e. 

in ce prvește interpretarea. 
destul de bună. 

D-na Ecaterina Niţulescu-Șa- 
b'gh'an, a tăcut eforturi lăuda- 
b ie dându-ne o prezentare co- 
reziă în colul princ:pal al mamsi, 

De altfel şi rolu!, in totui de- 
stul de convențional cu toate 
fantasticele apariţii — mai muit 
alegorice... — şi conversații mai 
mult didactice „cu viii şi cu 
morţi!“ 

Ceilalţi :nterpreț: — de altfel 
şi buni actori pr'ntre ei — încă 

şi mai conventionali. 

*  C'tez în ordnea programulu': 
d-nii T. Dimitriu C. Mitru D. 
Nucta. A. Alexandrescu, N Pe- 
rsanu G. Marcovici, A. Marius 
1. Fo-şeneanu şi d-ua Marcela 
Demetriad, 

Direcţ a de scenă a d-lui |. Șa- 
h'sh'an a respertat cu conştiin- 
ciozitatea  d-sa'e caracteristică 
va.narea textului, 

Dewrurile d-nei Elena Pătrăs- 
canu şi ale d-lui Alexandru Bră- 
tășanu. adecuate cadrului acţiu- 
nei, realist redate şi. merit care 
trebu'e remarcat, au ştiut să pre- 
gătească și să susțină atmosfera 
&ceca sumbră pe care o cerea a- 
ceastă pesă. dovedind în acest 
sens o justă înțelegere a rolului 
şi a legăturii ă'ntre decor şi in- 
tențiile tematica și atmosfera 
unei piese. 


* 


Teatrul Municipal ne-a dat o 
piesă destul de seuşită, o p.esă 
care are v.aţă, are cuioare, cate 
icagă un conthict interesant, care 
te ace două acte să-i acorzi în 
orice caz credit. 

D-n paca:e, actul al treilea este 
mul; ma, siab, aşa că vă inchi- 
Duiţi rezultatul cu un final, 
ruvati 

Le aifel, era şi grea o astfel 
de p.esa de dus cu bine până 
la capâi! 

Tema este aceea din Phedra 
lu; Racine — şi când nu ești de- 
cât heriuetii sau Pugiiese.. — 
o vema grea, o temă mare, de 
mare resp.raţie dramatică, aşa că 
"În timp ce de acolo iese o operă 
nemusstoare, aci, aproape-aproa- 
pe. că e un fel de caricatură! 

De altiei şi rezolvarea drama- 
ftică este alta: țânăra soţie se in- 
drăgaosseşte şi aici de ba.atul so- 
fun: ei, numai că în piesa d-lor 
Bertuett, şi Puzhese, tatăl, deşi 
zărubit, i-o cedează până la urmă 
cu destul de mare ușurință fiu- 
lui, consolânidu-se, var ușa, cu 
puţină dialectică şi cu mânsgâie- 
rile quasi-materne ale pr.mei lui 
Soții, venite tocmai la timp peu- 
tiu a prezada toate aceste eve- 
n.mente, 

B.necuvântarea finală a țatălui 
peniru fiul care-i ia soţia ar su- 
na cam astiel: „ştiu că aţi luat 
cameră şi că vă duceţi acum la 
hotel unui după altui — să nn 
crezi că nu ştiu — îmi rupeţi 
inima. ţi-o dau pe Helâne (adică 
pe ma.că-ta...) dar... cu o condi- 
ție: s'o faci fericită (?7!), auzi, so 
faci fericită, ca s'o meriţi! Că de 
unde na...“ 

Bineinţeles că la o asemencă 
tiradă, fiăcăul, în orice caz cu 
vro tre:zeci de ani mai tânăr și 
totodată și chipeș şi solid, ar fi 
putut foarte bine să se bată în 
piept sigur de el şi să-i spuie: 
„dacă-i vorba de asta, apoi las 
po mine, tată!...“ Dar lăsând la 
o parte aceste mici glosse, şi re- 
venind la piesa în s.ne — bună 
vea, aşa cum au voit-o autorii — 
trebuie totuşi să se constate că 
nu numai că tema este o temă 
grea dar şi că rezolvarea este 
deoseb t de îndrăzneață! Ori pen- 
tru o astfel de curioasă și de în- 
drăzneață rezolvare a conflicţu- 
lui Phedrei, chiar dacă ea sar 
putea concepe şi, dacă ea totuşi 
ar putea constitui materie tea- 
frală, cred că, în orice caz tre- 
buie altă anvergură din partea 
autorilor, altă forță dramatică de- 
cât aceea onorabil-agreabilă a 
destul dle onorabililor — căci alt- 
fel ceeace fac ei este destul de 
onorabil — Bertueiti şi Pugliese. 

În ce priveşte, însă, interpreta- 
rea, trebuie să se recunoască în 
adevăr că a fost deosebit de 
bună. 

In primul rând, d-na Lucia 


Sturdza Bulandra, care dă un 


deosebit prestigiu rolului, apoi, d. 
Ion Manolescu, al cărui taient 
dub'at de marea d-sale experi- 
ență. dă, ceeace în teatru s'ar pu- 
tea numi adevărata maturitate 
artistică apo! d-ra Margareta Pa- 
pagoza, deoseb't de bună întot- 
deauna în astte! de roluri, în 
principal de compoziţie. 

Bine de asemenea d. Const. 
Bărbulescu și d-ra Edith Prager 
cum și d-nii Saşa Stoianoviri, 
Cezar Theodaru George Sion și 
d-ca Florence Luptacu. 


sa 


In ce priveşte regia, foarte bu- | 


nă: sa simţit, spre deosebire de 
atâtea alte spectacole unde ac- 
torul pr:ncipai face şi pe direc- 
torul de scenă, că este vorba de 
un om de meserie, de an ochiu 
care știe din tundul sălii să va- 
dă, să dea o indicație, să corec- 


teze, să stab'lească o armonie: 


între text, actori, decor, etc, 

Din punctul acesta de vedere 
d. Fernando de Cruciatti ne-a dat 
întotdeauna lucruri frumoase, 
frumos prezentate, toate bine 
puse în vaioare şi totul cu deo- 
sebiţ gust artistic, 

Deasemenea în ce privește de- 
corul semnat de St. Norris, lumi- 
nos, foarte potrivit, original rea- 
l:zat şi cu gust. E 


* 


Revista dela 'Teatrul Atlantic 
în auevăr merită numele de re- 
Vista: are şi gust are şi fantezie. 
Nu p-tG, pH urmare, aşa cum 
Titans văii Niro cronică trecută, 
cu impresia că ai îi înşesat, că 
Ș. Siu wat iucauri Vechi, auzite şi 
alta ua.u, su lucruri târa gust 
şi de mantuiuuă numai spre a 
justifica un spectacol şi a ţi se 
lua astiei banii din buzunit: nu, 
revisva deia Alantuc este autceva 
pentrucă, după cum spun, are şi 
gust „are şi ranteze agreabilă, 
are şi muzică, ure şi tabiouri tru- 
11036, 

Cu un cuvânt autorii se cu- 
noaşte că ştiu să facă revistă! 

Ncaumăârate tabiour, cu Nora 
Piacentini, cu N. Stroe şi Mircea 
Epiuisti, cu Gaby Raduiescu său 
Cu tati Litscu SUD ueuicrouse. 
De ex: „Circuiaţiă Lya” cu aţăt 
Qi uimuzania şi p.inâ de nervi 
Nusă Fyăcentuaii, sa mMrmanmwul 
Wu îVâpuatun, deoscrbit de reuş.t, 
şi piiu a: naz — Napoleon: N. 
Dituc; kasiler: 1. Braudea — „U 
wansmisune rudoionică, „Când 
aevasta nu-i acasă“ etc. Dease- 
menea trebuose adăngate „,Ne- 
gresa” cu a-sa Tatiaua Nestor, o 
Ud5ătodre Ge revislă plina ge 
tomperamenţ, „Puneţi grijilen 
pușeta“ cantat cu atâta grație de 
d-ra Gaby KRâduiescu, „Un pâcliţ 
in irac“ cu u. M.reea Septiuici, 
său „Puriretul de altă dată: cu 
u-reie Aiauiana tuuiaş.e.n —s:lue- 
tă trumoasa, d,Stinuție, cântec 
cald, — Lucica Georgescu şi Stela 
Cerbeanu, „Distracu.ie copiiănei” 
cu ventruugu, Erwin Finp cum și 
âcei numâr ,„Lexas sisters“ dan- 
sât şi caniat ae d-reie Nina Klo- 
rescu şi Coca Sasu, dolor consti- 
tund un duo in adevăr delicios, 
care-ţi rămâne în am.ntire! 

D.recţia de scenă a avut-o d. 
N, Stroe despre care se poale 
spune că a dovedit deosebit de 
mult gust. 

Conducerea muzicală d. Eliy 
Roman, care ne-a oferit în acelaşi 
timp şi o- muzică frumoasă şi, țot 
odată şi un jazz bine pus la 
punct, 

Decorurile şi costumele dato- 
pate d-lui Mircea Şeptilici dea- 
semenea frumoase şi luminoase 
şi de bun gust; coreografia d. S. 
Siomin, deasemenea bună. 

In scurt un spectacol în ade. 
văr frumos, fără țisănie, fără 
mahalagisme, cu jazz bun, cu mu- 
zică bună, cu femei frumoase, 
cu decoruri ia fel, prin urmare 
o revistă în adevăr revistă, 


ALEXANDRU 1. DRĂGHICI 


BUCUREȘTI 


Poemul „București“, — mo- 
nogralie romanţată, — în ver” 
suri, de d. Cezar Cristea, a fost 
încununat cu unul din pre 
miile acestui an decemate de 
Primăria Municipiului. Alături 
de fecunda operă a veteranu- 
lui publicist A. Basarabescu, 
s'a impus şi lucrarea d-iui Ce- 
zar Cristea. 

Caleidoscop — plin de mira- 
gii. film al Metropolei noastre 
in continuă transformare dela 
zi la zi, cu contraste ia fiece 
pas intre bojdeuce, oase pitice 
şi uliţi pitoreşti, dar anahro- 
nice, pe cale de dispariţie, — 
şi largile bulevarde cu zgârie 
nori - biokhausuri, miniaturile 
americane, care vor să dea 
aspectul occidental, haină de 
împrumut ce nu se prea potri- 
veşte firei şi evoluției; româ- 
nești. Aspectul militar și poli- 
tic, al Urbei lui Bucur, deve- 
nit centru de negoţ, — oscilând 
între Bizanţ și Paris, pe care 
vrea să-l copieze capitala „Bel- 
vrea să-l copieze capitala „Bel- 
giei Orientului“ cum vream să 
iim, fie şi numai aparent ; sau 
uspectul tehnicoedilitar şi chiar 
cal forestier, — autorul legând 
existența Capitalei de însăşi 
viața pădurilor învecinate, azi 
abia reminiscenţe din vestitul 
„Codru al Viăsiei“ de odinioară, 
sată ce vrea să fie inspiratul 
poem al d-lui Cezar Cristea, 

Fără pretenţia studiilor pur 
istorice, de documentare judi- 
ciară, cum sunt acele aparţi- 
nând iui: Jonescu Gion, sau 
Nicolae Iorga, cu acelaș titlu: 
„istoria Bucureştilor“ (ultimul 
de N. Iorga în ediţia Mumici- 
piului 1939), — sau: Odobescu, 
Ureche, ori Fr. Dame; — luora- 
rea d-lui Cezar Cristea se inte- 
grează pe linia frumoaselor 
opere ale unor scriitori ca: H. 
Stahl: „Bucureștii cari se 
duc“; Toni Bacalabașa, Locus- 
teanu, sau cele de dată mai re- 
centă ale d-lor: G. Petra, Davi- 
descu, fraţii Vârtosu, Horia 
Oprescu, Adrian Corbu, ș. a, 








Ca un vechi cunoscător al 
acestei minunate ţări, voiu 
căuta să redau în palide 
imagini, frumuseţile acestui 
colț de paradis pământesc, 
unde sunt îngrămădite cele 
mai mari bogății naturale, 
unde datorită solului și cli- 
mei se găsește o floră extrem 
de bogată, unde abundă cele 
mai vurtate păsări cu culori 
vii, unde pădurile virgine 
din regiunea  equatorială te 
atrag cu misterul tainelor lor 
și unde la tot pasul simțim 
nOui și puternice emoții în 
fața pitorescului de  nedes- 
cris, neasemuit de frumos şi 
veșnic altul, i 

Brazilia este a patra ţară 
depe glob, din punct de ve- 
dere al suprafeţei; ieste re- 
publică federativă compusă 
din 20 de State, un teritoriu 
și un District Federal, unde 
este reşedinţa Guvernului, 

Capitala Braziliei este Rio 
de Janeiro, cetatea cântată 
de poeţi, care închide cele 
mai mari comori de frumu- 
sețe. Străjuită de doi munţi 
giganți: +Pan de Azucar“ 
(căpățâna de zahăr) și „Cor- 
covado'“ (Ghebosul), este u- 
şezată în munţi la şapte gol- 
furi, 

Din oricare parte te-ai ui- 
ta, minunile naturii au fost 
îngrămădite aci de' Marele 
Creator, pentruca dela de- 
barcader și până în cele mai 
depărtate colțuri, ochiul şi 
simţurile să fie fermecate şi 
să nu te mai poţi sătura ad- 
mirând această panoramă, 
îmbrăcată veşnice în strai de 
verdeață şi flori.  Aci Pal- 
mierii  Imperiali se înalță 
trufași cu trunchiurile ler 
drepte şi coroane în bucha- 
te. Portocalii şi lămâii, man- 
darinii şi chitrii. sunt dea- 
pururi gătită cu flori și fruc- 





te. Cocotierii și bananii, or- 
chideele și o infinitate de 


jlori şi arbori necunoscuţi 
nouă îți dau impresia, că a- 
sişti la un concurs de frumu- 
seţe al naturii. 

Dar, pe lângă toate aceste 
minunății, măestria, geniul, 
gusiul și simţul de artist a: 
brazilianului, a desăvârșit 
opera naturii, prin așezări 
de parcuri și grădini, prin 
tăieri de bulevarde  iargi, 
frumos pavate şi bine între- 
ținute, prin simetria și stilul 
construcțiilor. 

Nu numai Rio de Janeiro 
cu renumitele sale plaje: 
Beira Mar, Botafogo: Urca, 
Niteroy, cu Tijuca şi Copu- 
cabana, ci toată Brazilia este 
o adevărată panoramă. Mi- 
nas Geraes, Sao Paulo, Rio 
Grande do Sul, Santa Cata- 
rina, Santos cu trandafirii 
săi albaștri, apoi zona equa- 
torială, Amazonul, Manaos: 
Para, Pernambuco,  Bahiia, 
pretutindeni e o îngrămădire 
şi o înlănțuire de peisugii 
neîntrecute. Munţi și văi, 
râuri şi cascade, [lori şi flu- 
turi de toate nuanțele şi 
mărimile, păsări multicclure 
începând dela pasărea mus- 
că la vultur, toate sporesc 
măreția acestei ţări din tas- 
me. 

Brazilianul, prin firea lui. 
este artist, poet și mu”icant, 
Este un perfect muncitor, un 
spirit inventiv, îndrăznej şi 
foarte curajos. 

Știința e în plin progres, 
învățământul este organizat 
după cele mai perfecte rie- 
tode, organizați sociali e 
din cele mai lăudaodile. In 
toate domeniile, Brazilia 
merge cu paşi repezi spre 
maximum de perfecțiune, 
datorită voinței nestrămuta- 
te a acestui mare popor, de 
a se ridica în ochii lumii: în 
răport cu adevărata lui va- 
loare. 


Brazilia este cea mai bo- 
gată ţară depe glob. Datori- 
tă solului țarinei sale sănă- 
toase și prielnice tuturor 
culturilor, are producții ex- 
trem de bogate. In afară de 
bogățiile sale naturale, este 
cea mai mare producătoare 
de cafea. Deasemeni se cul- 
tivă cantități mari de bum- 
bac, orez, cacao, trestie de 
zahăr, portocali de zeci de 
varietăți, mandarini, lămâi, 
ananas, tutun pentru țigă- 


rile de foi, cauciuc, plante 
textile și medicinale, cocos, 
iarba mate (hervea), jarina 
(coroso) adică sidejul vege- 
tal, priasava, babasu, que- 
bracho. Phei brute şi sărate, 
piei de reptile, etc. 

Tot aci se găsește ceara de 
carnauba, din care se fabri- 
că discurile de patefon şi 
care se întrebuințează la fa- 
bricarea lacurilor și vopse- 
lelor, precum şi la fabricarea 
chibriturilor. Ca şi quebra- 
cho, ceara de carnauba se 
întrebuințează şi la tăbăcitul 
pieilor. 

Statul Minas Geraes este 
bogat în aur, pietre prețioa= 
se, fier de cea mai superioa= 
ră c'litate şi care se găsește 
în cantităţi enorme. Dease- 
meni aci se găsesc renumi- 
tele izvoare de ape minerale. 
Producţia aurului în 1936 a 
Jost de circa patru ori mai 
mare ca a României. Tot în 
Statul Minas Geraes sunt 
fabrici de fontă şi laminarea 
fierului. 

In afară de aur şi fier, 
Brazilia este foarte bogată în 
tot felul de minereuri, ar- 
gint, cupru, staniu, zinc, etc. 

Din totalul de 4.800.009 
arbuști de cafea câți se cul- 
tivă în toată lumea, singură 
numai Brazilia cultivă 3 mi- 
lioane de arbuşti. 

Dela 1932 la 1936 produc- 
ţia totală de cafea din lume 
a fost de 114.000.000 de saci 
de cafea a 60 kilograme, din 
care Brazilia a produs 78 
milioane de saci. 

Țările Scandinave sunt 
cele mai mari consumatoare 
de cafea socotită pe cap de 
om, deoarece se ştie căei 
întrebuințează cafeaua în lo- 
cul acoolului în timpul  fri- 
guiui, cajeaua fiind un exce- 
lent producător de căldură 
în timpul frigului. Brazilia 
cultivă toate varietățile de 
cafea depe glob, având nu- 
mat pentru export circa 80 
de varietăți. 

Un alt produs de calitate 
Super:oară, este bumbacul. 
Această cultură a luat o ma- 
re desvoltare în ultimii ani. 
In anul 1936, Brazilia a pro- 
dus 380.000 tone de bumbac. 
Cacao este unul dintre ma- 
rile produse de export, fiind 
cunoscută sub numele de 
Bahia Superior. în 1936 pro- 
ducția a fost de 2.000.000 de 
saci a 60 kgr. şi s'a exportat 
pentru o valoare de circa 
6.000.000.000 lei româneşti. 

Un articol de mare export 
şi de calitate superioară este 
pielăria brută, sărată sau us- 
cată, la prețuri derizorii în 
comparaţie cu preţurile pie- 
ței noastre şi în raport cu 
calitatea, 

Mai toate râurile brazi- 
liene sunt aurifere şi în ele 
abundă zeci de varielăţi de 
peşti, de cea mai superioară 
calitate. 

Pădurile Braziliei închid 
mii de varietăţi de arbori,al 
căror lemn e recunoscut 
prin calitatea lui variaţia 
culorilor și durabilitate. Din 
aceste lemne se fabrică pun- 


țile de vapoare, mobile de 
preț, etc. 
Datorită interesului,  în- 


țeleptei şi patrioticei condu- 
ceri a Excelenței Sale dl. 
Getulio Vargas, preşedintele 
Republicei şi a Guvernului 
Brazilian, ţara este în 
plin progres. Industriile iau 
o mare dezvoltare, cultivă- 
torii şi exportatorii se bucu- 
ră de prime din partea Sta- 
tului. Exportul crește dela 
an lu an, datorită unei poli- 
tici de expansiune și câş- 
tiguri de noui debușeuri. 

Incercările făcute ani dea- 
Mândul pentru stabilirea u- 
nei apropieri Româno-Brazi- 
liană, nu au dat nici un re- 
zultat. Din lipsa de exvan- 
siune comercială, noi ne-am 
mulțumit să fim tributari 
comerțului intermediar, în- 
diferent dacă prețurile pro- 
duselor şi materiilor prime 
era cu mult superior pieţei 
producătoare şi dacă culita- 
tea produselor era  denatu- 
rată. 

Prin importul direc nu 
numai că s'ar putea avea 
produsele şi materia primă 
pe prețuri mult  înjeroare, 
dar am avea calități selec- 





UNIVERSUL LITERAR 


de D. M. POPOVICI 


ționate şi corespunzătoare 
varietăților cerute, creând 
totodaii noui debușeuri de 
export pentru un infinit nu- 
mar de produse româneşti. 

Dijerența de climă şi sul, 
nu permit țării noastre cul- 
tur, proprii solului şi climei 
braziene, după cum nici a- 
ceastă ţară nu poate prudu- 
ce anumite produse  româ- 
neşti „cari în prezent se înt- 
portă acolo, într'o mică rmă- 
surd dela noi, prin interme- 
diui altor ţări, 

Printr'un export direct de 
produse romaneşti în com- 
pensaţie, se pot valoriţicay 
produsele noastre agricole 
şi a derivatelor lor, precum 
şi a diverse fabricate indus- 
triale. 

Industria filaturei bum- 
bacutu: şi industria cauciu= 
cului ar putea lua 0 mare 
desvoltare la noi, dacă apro- 
vizionarea cu materie pri- 
me necesare acestor 1ndius- 
rii sar ijace  plirect . dela 
sursa de producţie; tot ast- 
jel preiaria este un articol de 
mare necesitate. Quebracho 
pentru tăbăcitul pieilor, ca- 
jeaua, cacao, orezul, piantele 
medicinale, etic. sunt arico- 
le pe care noi trebue să le 
imypurtam direct. 

Deasemnea o cunoaştere 
reciproca a popourelor noa- 
Sire, popoare surori, este îm- 
portantu din toate puctele de 
vedere. Cunoaşterea geniu- 
lui latin dintre Carpaţi şi 
Gurile Dunărei şi a genzuiui 
latin de. ta marginea Alan- 
ticului mu ne poate fi decât 
folositoare. Știința românea- 
scă are un vast câmp de cer- 
cetari, iar turisiul român își 
poate îmbogăţi cunoştinţele 
CU LUCrUrI uuot, Îşi puule de- 
lecta sujletul în jaja minu- 
natului peisagiu brazilian, du 
pă cum şi turistul brazilian 
poate să se delecteze în mij- 
locul pitorescului panoramic 
al ţării noastre și să-şi îmbo- 


i Rutier 3 





E jale şi vaev în cetatea 
Thebei. Ciuma face ravagii. 
Poporul întreg se adună în 
fața palatului bunului rege 
Oedipos, cerându-i mântuirea, 
lui, care i-a mântuit de Stinx. 
Sunt acolo, laolaltă adunaţi 
bătrâni încoyciaţi pe toiegn, 
copii cu frunze de palmieri 
în mâini, femei învăluite în 
doliu. Din mulţime, se des- 
prinde o femee thebană; şi-a 
vierdut poate un frate, poat: 
soțul, poate chiar un fiu pe 
care de puţină vreme îl văzu- 
se crescut mare. Ea nu-i: 
plângea propria-i  dure.e, 
deși vălul de culoarea irisu- 
lui o arăta a fi dintre cele 
îndoliate, ea nu se vaetă, nu 
se răsvrăteșie împotriva des- 
tinului ce-i incearcă  ininu 
ce mamă şi de femee, «i 
plânge năpas'n ce s'a abâtut 
asupra cetățil ei mânâre ș; 
Gragi: 
rământul își ucide în mugur 
orice roada 

Nemilostiva moarte cirezila 
ne roade 

Și nu mai leagă spice sămân- 
ţa ce-o arunc 

Iar pântecul femeii nu mai 
încheagă prunc 

Acestea, sunt versurile în- 
curerate pe care noi, femeile 
ae astăzi, am vrea să le str.- 
găm celor patru vânturi su 
vuete de jale și desmnădejde... 
cestea sunt versurile spuse 
ce iemeia cstâţii urgisite î 
1hebei, care,  imprumutâr.d 


vocea de aur cu coarde so- 
Hore, infiorător de umane a 





Dă 


Agepsinei Macry, ne cutra. 
r.:.ură prin justeţea lor şi 
Erin profunâa lor umanitate 
feminină. 

Noi, romârcele de astă, 
cu căminurile pustiite și ce: 
goluri adânci si mute la masa 
iamiliei, implorăm destinul 
împreună cu ca: 

Oraşu-i plin de funeralii fără 
număr 

Un mort iubii purtăm pe fic 
care umăr 

Zac morţii aătâtori de moar- 
te ne'gropaţi . 

Mirese tinere, femei, de mult 
cărunte 

Pe treptele aitarelor, în ch:- 





AGEPSINA MACRY 


nuri crunte 
Imploră izbăvirea morţii să le 


daţi. 

O, fiică a lui fevs, te chem și 
te impicr 

“rimete-ne at mal curând 
un ajutor. 


Mânară şi cuminte, Agep- 
sina Macry femeie theba.:ă 
isi frânge mâinile ce dureze, 
dar nu ameninţă. Ea caută 
doar să înțoieagă o fărâmă 
Gin misterul g:stinelor ce nu 
se fac cunoscute muritorilor 
cecât atunci când nimic nu 
r:ai poate îi zădărnicit: ea 


20 Decembrie 1944 === 


thebană 


pentru a-l ridica apoi mai 
mândru, oţelit de jalea ei sau 
a.0r ei, folosindu-se de dure. 
vea încercată şi  transtor- 
mând-o în luare aminte, în 
laţelepciune, în filozofie per. 
sonală, 

Agepsina Macry face să 
Ssvâcnească :nima, de dure:e 
atunci când, cu ochii înlăcră. 
maţi, Gar cu capul mândru 
pe umeri încusdaţi, cu vocea 
frântă de .durere, dar cu 
îvuntea semeţ de senină, ne 
inștiințează: 

O, muritori! Ata vreme c1; 
i trăiţi, v'o spun: 

Nimic nu e statornic și tru. 
mos și bun 

Vă  prăvăliți din fericirea 
voastă. în neștire... 

O, Oedipus, eu îţi măsor des: 
tinu! şi te plâng 

eamarul tuturoz pe capul tău 
acum îl strâng. 

Nu, pentrw :nuritori eu nu 
văd nicio fericire! 

Ostenită, şi indurerată dar 
nu distrusă, tristă dar cu ne- 
numărate posibil'tăţi de reta. 
cere; Agepsina Macry femee 
thebană rătăcește îngându- 
rată pe ruinele oraşului ei, 
din care se ridică miros de 
smirnă și ce tămâie arzândă, 


se gândește la nemilosul de. 


stin al celui ce se numea re. 

gele Oedipos, şi inţeleaptă ea 

trage  învăyăminte ce vor 

folosi femeiior din lumea in- 

treagă şi din toate vremurile: 

O, cetăţeni ai Thebei, o pa- 
irie! Priviţi 

Pe cel prin care furăm de 
Sfinx tămăduiți 

Şi care-atotpuiernic nu va 
râvnit avutul... 

învins, sărac, se duce în luine 
ne'ncăputul, 

Furtuna îl doboară, l-acoperă 
tăcezrea.., 

Suntem legaţi din ieagăn cu 
moartea si durerea... 

De aceea'n așteptarea sfârşi. 
tului firesc, 

Nu fericească nimeni pe cei - 
ce mai trăiesc! 





gățească cunoștințele, 


mai ! 


PE MARGINEA 
„INTOARCERII LA CLASICISM: 


(Urmare din paz. I-a) 


ale poeziei, ca tip de cultură este baroc... Barocul îm- 
prumutat de noi sub formula simbolistă, nu apare ca 0 
depășire a fondului printr'un execes de formă, ci ca o 
producţie a celor complet lipsiţi de acei fond. Apare ca o 
ruptură cu tradiţia mișcării romantice, manifestată în îor. 
me exagerate, condamnabile, Iată cum e apreciată mișca. 
rea poetică ce l-a impus pe Minulescu, pe care Nicolae Roșu 
ti situează în neoclasicism, în care Eugeniu Todoran il 
aşează pe Eminescu. Contuzia de planuri şi de sensuri este 
cu adevărat clasică, Ă 

Vremurile noasire vădesc o orientare spre neoclasicism, 
conchide Eugeniu Todoran. Cultura noastră va trebui să 
reţină din fondul creaţiilor de până acum (simboliste? mo. 
derniste?). permanenţele, valorile absolute, pe care să le 
îmbrace în forme adecvate (spre neoclasicism. U, L. 
LI, 23). 

Dacă Nicolae Rașu și Eugeniu Todoran reduce modernis- 
mul la un exces de formă, la un joc de cuvinte, ia forme 
exagerate, condiamnabile, pentru a scoate în evidenţă va- 
loarea, artei clasice și neoclasice, un alt critic condam- 
nă nu numai modernismul, care, în ultimele sale forme 
excentrice și-a uitat de aceste legi de viață ale artelor şi a 
înnoit, a revoluţionat, până ce a desfiinţat arta, ci şi neo- 
clasicismul. Aşa zişii aveoclasici, scrie autorul, nă- 
zuind către frumuseţea pură, au ajuns să producă o poezie 
pe cât de aspră şi rece, pe atât de nesemnificativă. Trecerea 
dela rigoare la golciune și dela concizie la obscuritate s'a 
produs pe nesimţiie dar s:gur... Elemutelor fluide, frăgezi- 
mii, nuanţărui delicate, câniecului ascuns și totuși prezent, 
tuturor acestor însuşiri, ale poeziei simbolice (căci această 
artă poetică era atacată), poezia nouă, ae turmaţiune neo- 
clasică, a opus rigiditate, uscăciune, abstracțiune și alte în- 
suşiri demne de lăudat in geometrie, arhitectură sau me- 
canică. („Arta nouă” şi temeiurile spirituale ate artei, R. 
F. RR. X, 12). 

Reabilitarea artei sar putea obţine printr'o aple- 
care spre adâncuri, un pas spre cuceririle zonelor tăinuite, 
o vedere către inima lucrurilor, către permanenţă, și tot- 
odată o adânrcire a vieţii concrete, Adică tocmai prin ma- 
joritatea, desideratelor artei noi a modernismului pe care 
îl atacă. Poeţilor moderniști le reproşează lipsa unei pro- 
plematici în sensul nevoilor omului, în operele lor, a dia. 
mei lui, a trăirii lui în spirit, a implinirii lui esenţiale. 
Aceasta cu atât mai tare astăzi când istoria se îrânge în 
două, despărțind apele a ceeace a fost şi ceeace va fi de aci 
înainte, Scriitorul este un profet și un îndrumător, 

Iată-ne deci întorși în plină epocă romantică, vreme când 
se vorbea de misionaârismul social și naţional al poetului, 
de scriitorul profet al neamului său și al umanităţii. 

Militanţii naţionali tradiționaliști ai miturilor etnice și 
folklorice reproșează modernismului lipsa conținutului spi- 
ritual tradiționalist; individualismul excesiv, care a dus la 
anarhismul poetic manitestat de curentele de avantgaraă; 
desintegrarea din spiritualitatea neamului prin adaptarea 
formelor culturale din apus etc. In sprijinul tezei lor: în- 
toarcerea ia clasicism, invocă specificul etnic, tradiţia, na- 
ţionalitatea și morala, (mai stăruie părerea că arta mo- 
dernistă e imorală!) entităţi pe care le conţine clasicismul 
Haosului poetic, creat de curentele moderniste, ei opun or- 
dinea clasică, regulele, logica, echilibrul între facultăţile 
sufleteşti... Incercărilor barbare fără sens, elaborate de îiri 
bolnăvicioase, cpun operele cristalizate ale marilor clasici. 

Natural, orice om cu puţin gust literar va respinge exa- 
gerările suprarealste, imagismul excesiv, jocurile poeti- 
ce ale unor falsi poeţi revoluționari şi toată acea literatură 
Ge comerț, exciuzându-le din sfera adevăratei literaturi, 
gar va, trebui să recunoască modernismului și unele merite 
incontestabile. Acest curent a adus o înțelegere mai a- 
dâncă a lumii și a omului, o cunoaştere a zonelor umbrite 
din, sufletul omenesc; a dat limbii literare noi flexibilităţi 
şi a înzestrat-o cu expresii şi valori noi. Că e importat, e 
adevărat. Dar importate au fost toate curentele câte 
s'au perindat la noi, începând cu husitismul, sub in- 
fluenţa căruia, sau scris primele texte românești și până 
la junimismul mailorescian, acuzat de cosmopolitism. Sun- 
tem un ecou al continentului, ne încrucișem cu alte po- 
poare, stăm sub influenţa culturilor mari: Toată literatura 
noastră, multă, puțină, bună, rea cum ce, s'a scris din im- 
poldul și sub influenţa curentelor din afară. Altfel trebuia 
să rămânem la Anton Pann, Văcăreşti și poezia populază, 





ascultă, pleacă supusă capu: DOROTHEA CHRISTESCU 





dacă şi aceasta n'ar avea substraturi străine, mai ales sla- 
ve, balcanice și orientale, 

Nu se poate renunţa la cele câștigate în lunga experienţă 
literară de până acum, ca să ne întoarcem la clasicism. 
Eminescu, Alecsandri, rămân în literatură cu măsura lor, 
la locul lor și în timpul lor. Dar nu ne putem intoarce le el, 
pentru a-i lua de model. Se mai pot întoarce grecii la 
Omer, italienii la Dante, englezii la Shakespeare, germanii 
la Goethe și rușii ia Tolstoi? Biblia cela Bucureşti, Neculce 
şi Dosoftei, Alexandrescu şi Asachi, Eminescu și Creangă, 
Arghezi și Rebreanu, rămân etape ale literaturii noastre 
la care nu ne mai putem întoarce. 

Comanda întoarcerilor de tot felul are ceva de țigantiaaă. 
Cum putein deveni la comandă clasici, odată ce suntem 
moderni? Celor ce au trăit experienţa a două războaie mon- 
diale şi au fost bombardați cu covoare de bombe de şase 
mii kgr.. li se mai poate pretinde să se întoarcă la senină- 
tatea şi echilibrul clasic? Incercând, vom deveni mane- 
chine, fantome. 

Haosul și tumultul sutietesc al vieții moderne nu pot fi 
redate cu mijloacele tradiționale ale artei clasice. Arta mo- 
dernă sparge cadrul măsurat, linear, simetric, revărsân- 
du-se în torent peste marginile regulelor clasice. Acestea 
nu pot ţine în frâu existența tumultoasă a omului de azi. 

Literatura ţine pas cu vremea, cu progresul și civilizaţia. 
Ca să ne întoarcem la clasicism sau romantism, ar trebui 
să ne transpunem mai întâi în mediul vieții patriarhale, 
să, revenim la opaiţ, sacagii, rădvan, poștalion, corset şi toc 
Louis XV, ceeace nu e posibil, Progresul tehnic şi clvili- 
zația modernă au determinat înoirea literaturii, Radiofo- 
nia, cinematograful, avionul, te-eviziunea,şi celalalte in- 
venţii moderne au imprimat un nou stil de viaţă veacului 
nostru. Cei ce poantă cu ei marile drame sbuciume și ne- 
linişti, element ece caracterizează psihologia modernă, nu 
se pot intoarce la logica, echilibrul, simetria și seninătatea 
clagică. Suntem condamnaţi să rămânem moderni. 'Ten- 
dința e să mergem înainte, nu să ne intoarcem la trecut, 

Noi nu credem în posibilitatea reinvierii artei și spi- 
ritului clasic. Mediul actual nu e âeloc favorabil clasic:s- 
mului. Mulţi întrevăd după războiul actual o renaştere. 
Noi n'o vedem. Renaşterea în sensul pe care-l propagă pro- 
tagoniștii artei clasice nu se va produce nictodaiă. Neocla- 
sicismul rămâne un capitol din domeniul istoriei culturii 
şi civilizaţiei trecute. 

Prin tensiunea sufletească pe care o trăim, prin tragismul 
destinului nostru, ne apropiem mai degrabă de baroc, cum 
observă Ovidiu Papadima, decât de clasicism. Nu e exclus 
ca, în loc să ne intoarcem la trecut în căutarea unei îor- 
mule satisfăcătoare, de artă, să descoperim forma de artă 
a viitorului, să anticipăm arta de mâine. 

Intoarcerile pot prezenta un progres, dar de cele mai 
multe ori un regres. Depinde de autoritatea literară și cri- 
ucă a celor ce le comandă, de argumentul în numele că- 
ruia ie cer și de cei chemaţi să le infăptuiască. 

Tinem însă, să precizăm că astăzi nu se mai acordă nici 
un fel de incredere criticei directive și dogmatice, mai! ales 
când e proclamată dela tribune oficiale, Această critică, 
n'a dat niciodată roadele așteptate. Ea a stimulat pseudo- 
scriitori şi poeţi. Dacă a fost necesară la, inceputurile lite- 
raturii noastre, astăzi nu-şi mai are rostul. Rolul criticei 
este acum bine definit. 

Este, credem, deadreptul ridicol să impui unui scriitor, 
ca unul școlar, să trateze anumite teme pe anumite cala 
poade. Artistul e mai în măsură, decât criticul sau ideologul 
să ştie ce şi cum să serie. Marii creatori n'au respectat ni- 
ciodată regulele tradiţionale. Din contră, ei au sfărâmat 
regulele vechi, spre a impune altele, noi. Sclavii calapoade- 
lor literare fac anticameră literaturii. La început a fost 
cuvântul, în ordinea creierii universului. In domeniul artei 
întâi sa născut opera, din imperativele lăuntrice ale artis- 
tului, şi apoi s'au scris regulele. Codificarea au făcut-o cr. 
ticii. Pe drept cuvânt s'a atribuit deci criticei, de către 
unii artiști, epitetul de parazit literar. Ea trăește pe spi- 
narea, literaturii. i 

Adevăratului artist nu 1 se pot impune legile creaţiei. 
EI se simte, le are în el. De cele mai muite ori, el anti- 
cipează viitorul. Dece să-l cerem atunci să se întoarcă 
ia trecut? Este clasicismul școala ideală a umanită- 
ţii? In acest caz Rousseau ar fi scris tratate de filosofie 
raționalistă, iar Chateaubriand tragedii și epopei, fără să 
simtă nevoia unei înoiri. 

In «calea scriitorului nu trebue să se pună nici o stâvilă. 
El e stăpân pe destinul său. Talentul iși caută formele 
care-i convin, cum își alege fluviul albia sa. Artistul de 
mâine, care se naște din frământările epopeice pe care le 
trăim, va sparge toate formele vechi, va răsturna princi- 
piile aşa ziselor şcoli și enrente, inundând cu geniul său 

stăvilarele cărturărești, El vine din viaţă. 


GEORGE PUTNEANU 


se 20 Dceembrie 1944 








Cronica literară 


TUDOR VIANU: Filozofia culturii 


Cuprinsul ultimei cărți a d-lui Tudor 
Vianu are puţine atingeri cu literatura. 
Interesul pentru „Filozofia culturii“ 
provine din nevoia de cunoaștere inte- 
grală a activităţii esteticianului român, 
de formaţie strict universitară, care 
este d. T. Vianu, al cărui cuvânt în lite- 
ratură, atât prin poziția pe care o ocu- 
pă cât şi prin activitatea desiășurată, 
apasă cu greutate. Având o mare cul- 
tură filozofică, profesorul de astăzi 
de Estetică şi Critică literară dela Uni- 
vensitatea bucureşteană ajunge= aici du- 
pă o rodnică muncă în care se unesc 
speculația filozofică cu dragostea pen- 
tru artă (să înțelegem mai ales litera- 
tură) materializată într'o serie de lu- 
crări de interes excepţional. „Estetica“ 
lui Tudor Vianu, alcătuită în spiritul 
ştiinţific ce caracterizează activitatea sa 
în domeniul artelor, cu podoabele cla- 
rității, preciziunii, echilibrului şi in- 
formaţiei totale, rămâne lucrarea fun- 
damentală şi monumentul speculaţiei 
est=tice cel mai remarcabil din activi- 
tatea românilor din anii cuprinși între 
cele două răsboaie mondiale. Lucrare 
teoretică, arhitecturată cu un mare simţ 
al măsurii, compusă după clasica me- 
todă a ştiinţelor organizate, această 
„Bstetică“ cuprinzătoare rezumă efor- 
turile esteticienilor străini şi, prin înăl- 
țimea expunerii obiective și totale, poa- 
te fi considerată ca elementul de bază 
al unei pregătiri sistematice. Astăzi, 
speculația și lumea ideilor generale 
pare temporar părăsită: d. Tudor 
Vianu se ocupă de câţiva ani de pro- 
blemeie de amănunt ale expresiei |i- 
terare, ce urmăresc a se coordona şi 
ele pentru o expunere masivă a pro” 
biemei, fiindcă ce altceva arată „Arta 
prozatorilor români” ca și acele pe- 
riodice „Figuri și forme literare” din- 
tr'o mare revistă ? Domeniul cercetă- 
rilor e atât de vast, încât, dacă e vorba 
de o școală Tudor Vianu «e probabil că 
ea se va manifesta în acest sector, unde 
normele şi legile expresiei literare aş- 
teaptă a îi desţe.enite. 

E lesne de înţe:es interesul celui care 
cuprinde în raza vederilor sale câmpul 
modern al manifestărilor noastre lite- 
rare, pentru 'Pudor Vianu şi manifestă- 
rile sale seriitorioeşti. „Filozofia cultu- 
pii“ este cuprinsă între acestea. 

tea, compusă din prelegerile unui 
curs de „Filozofia Culturii ținut înțre 

i 1929—1935, ca dublură a cursului 


:„nuit de „Estetică“, ca 

ObiȘ ui ae boia » Cartea . 
e ca redactare, ceeâ Ce pare 

tt mai onarabil fiindcă Se Vede cum 
expunem:a variatelor Probleme impli- 
cate desvălue de multă vreme stăpâni- 
rea zonelor intelective Celor mai Sus a- 
şezate. Alcătuirea de „Curs universitar , 
pe putilegeri, cu o încheere rezumativă 
ŞI cu o trecere la alt capitol făcută prin- 
two scurtă introducere recapitulativă a 
celor enunțate în prelegerile preceden 
te, este vizibilă şi d. Vianu, căruia i-ar 
fi fost uşor să «limine aceste semne spe- 
cifice n'a făcut-o, păstrând expunerii 
dogmatice caracterul iniţial. Metoda 
cursului este riguros ştiinţifică. Distri- 
buinea materialului se face după logica 
internă a expunerilor ştiinţifice prin 
care: întâi materia se defintşte; apoi 
se tratează pe aspectele mari șin limi- 
tale fiecărui aspect global se trece la a- 
mănunţimi; încheerea nu lipseşte. O- 
biectivitatea cere o judecare calmă a 
tuturor aspectelor unei chestiuni. De 
aceea, discuția va urma prezentarea u- 
nui aspect al problemei cu avantajele 
şi dezavantajele sale, apoi a celuilalt 
aspect după care se exprimă 0 conclu- 
zie, care în general culege părțile bune, 


“ într'un efort de împăciuire. Totuşi, -- 


există şi o contribuţie originală impor- 
tantă. Ea arată punctul de vedere al 
autorului în vasta problemă a culturii 
umâne tratată într'o filozofie a acesteia 
şi care este credința optimistă într'o 
concepție activistă a. culturii. 

Ni se para neserios să discutăm într'o 
cronică literară conţinutul unei lucrări 
ca „Filozofia culturii“. Revisa literară 
îşi are cititorii ei, în general „amatori 
de artă şi nici de cum specialişti. Lor nu 
li se pot rezuma problemele mari ale 
cărţii, decât cu riscul să nu mai fim ce- 
ţiți. Dar scopul croniosi literare este 
tocmai de a deştepta interesul cititori- 
lor ca ei să poată cunoaşte punctul de 
vedere al cronicarului cu privire la căr- 
ile timpului. „Filozofia culturii“ este 
o carte pentru intelectuali. Un pseudo 
int=lectual n'o poate ceti fără pedeapsa 
de a-şi pierde timpul. Dar cel care se 
poate numi intelectual, prin idei:e ge- 
nerale pe care le posedă şi le mânueşte, 
este obligat să citească lucrarea d-lui 
Vianu, fiindcă orizontul intelectiv ca- 
pătă o apreciabilă lărgire. Aşi vrea să 
fac totuşi un rezumat succint şi paâr- 
țial, pe anumite direcţii ale lucrării. 
Ştiinţele spiritului constitue obiectul 
flozotiei culturii; «ee au ca trăsătură 
caracteristică, fundamentală, ideia de 
valoare. Ştiinţele na.urii se sprijină, în 
schimb, pe observarea naturii, a fapte» 
lor 'ei. Valoarea se defineşte ca obiectul 
unei dorinţe. In ştiinţele naturii nu pot 
exista dorinţi care pot fi tratate ca va- 
lori, întrucât elementul d: bază e feno- 
menul natural. Valorile sunt şase: etică, 
teoretică, politică, economică, estetică 
şi religioasă. Fiecare dm aceste valori 
se întrupează în grupe umane care au 
existenţă separată. Ele sunt auvonome 
şi niciuna nu poate fi pusă deasupra, ca 
fiind superioară. Fărămiţarea născută 
din concepţia ireductibilităţii valorilor 
şi-a autonomiei lor ar duce la o trăire 
parțială a vieţii. Negustorul, producă- 
tor de bunuri economice, sau politicia- 
nul, producător de bunuri politice, 
trăind fiecare în raza activităţii lui res- 
trânse, ce cuprinde oare din siera altor 
valori, estetice, să zicem, sau religioa= 


se ? Şi totuși, valorile circulă între ele 


prin legea structurii psihologice, încât 


un politician, adâncind trăirea valorii 


politice, va ajunge să cunoască valoarea 
morală, sau valoarea relig.oasă, consim- 


ţind la cinste sau la ideia de D-zeu, în 
care ar putea începe să creadă. : 


Producătorul de bunuri economice, va 
atinge și el ceeace se află la polul opus 
al existenţii sale,—valoarea morală, — 
şi cinstea ar fi legea vieţii sale etc.. 


Partea care tratează despre valori, ire- 
Guctibilitatea lor, ca şi despre cum ele 


se întregesc în aceeași persoană (în urma 


c:rcetăr.lor psihologilor struciurali Dilt: 
hey şi Spranger) constitue materia pri: 
mei părți: teoria formală a culturii. 
Partea a II-a se ocupă de teoria mate- 


rială a culturii în care se discută con- 
diţiile materiale, condiţiile spirituale și 
mijloacele culturii. Condiţii materiale : 
mediul, starea economică şi rasa. Con- 


diţiile spirituale: tradiția şi cantitatea 
grupului social. Ca mijloace ale cultu- 
rii se definesc: tehnica, maşinismul, fa- 
milia, şcoala şi cultura populară. In 
fine, o ultimă parte tratează despre cole 
patmu concepții asupra culturii şi-anu- 
me concepţia raţionalistă, istoristă, umar” 
nistă şi în fine activistă, asupra că- 
reia se opreşte și autorul, recomandân- 
d-o ca pa cea care astăzi este capa- 
bilă să ofere soluţia timpurilor noui. 
E greu de spus dacă înșiruirea stear- 
pă a problemelor trecute în revistă 
ar puiea naște sentimentul dorinței 
înfocate de a. trece la lectura „Filozo- 
ficii culturii“ aşa cum a redactat-o d. 


Tudor Vianu. E, totuși, tot ceea ce se 


poate face într'o cronică literară. O cri- 
tică a problemei nu cade în sarcina 
noastră. Ceea ce reținem noi este clari- 
tatea expunerii, lapidaritatea formulă- 


rii şi echilibrul interior al materialelor 


distribuite după o metodă urmărită cu 
strictețe prin care toate se clădesc cu 


minuțiozitate și știință. In totul, tehni-. 


ca unui universitar în care sa admiră 
priceperea, informaţia, sobrietatea, jus- 
tețea exprimării, claritatea în lapidari- 
tate și emoția unei viziuni finale opti- 
miste. 


MIHAIL CHIRNOAGA 





atât de anult te-ai izioeiţi ie-ai 
cântat, pi . 

(Cuvinte de pe o jerbă de flori, 
depusă odinioară lângă um potir 
de aur dn bisericuța Ste.ia Ma- 
ris, deia Ba.cic), 

După ce ai străpuns câmpia Bărăganu- 
lui cu un tren rapid, într'o zi însorită, lo- 
comotiva îşi micşorează înariparea roți- 
lor şi intră triumjal sub o boltă de hor- 
botă, plutitoare'n spaţiu, țesută ţa de un 
gigant din alte vremuri străvechi, oprin- 
du-se curând într'o staţie mică. Călătorul 
strein, cu elanul său spre evwadăși albas- 
tre, citește îmur'o Cuipită în timpi die po- 
pas al trenuui un nume de gară atât de 
cunoscut: Cerna-Vodă. 

Se află acum la porţile orientuțui ţării. 

Ochiul său iscoditor, cu priviri 
dată, caută să străbată zărive câ 








scă. vreun vestigiu al unor o 
se, care sau profilat pe aici. In 
strădueşte să întâlnească ceva, oi evocare 
în piatră, de templu sau de un ţicus ro- 
man. Pretutindeni stăpâneşte propesul ri- 
sipirii de veacuri a măreţiilor, h colbul 
lutului şi al uitării. Cunoştinţele sale adu- 
nute din că!ți îi vor aminti însă că sub 
aşezarea oraşului de azi, cu caseld lui mmo- 
deste, a înflorit cândoa, în negură timpu= 
rilor, o. catate romuimă de veghe pe Istru: 
Axiopolis. 

Trenul îl poartă mereu înaintej pe o li- 
nie dreaptă și până să se reculbagă din 
noiamul istoriei, a şi descins la Tomis. 

Marea albastră, cu sclipiri de smaragd, 
de argint şi cu tălăzuiri de visul, îl pri- 
veşte calmă, senină şi cu îrizări de cre- 
puscul sau cu brațe de spume toare, și 
cu fluturări de năframe albe, în larg, 
care se topesc îndată la țărm. : 

Și marea şi poezia care plutește în spa- 
țin şi pe aripi de albatroși îl fdeamnă 
spre evadare. Amândouă îi oferă ispita 
peisagiului şi trebuința acestei sthimbări. 
Sufletul omenesc e stăpânit perrianent de 
nestatornicie. Prea e compus dinj elemen.- 
te nestabile şi atunci lumina şi prizontul 
albâstru îl cheamă spre larg, dr marea 
îi deschide calea. Parcă ar dori si plutea- 
scă întrun zbor fără ţintă. La mii poeţi 
ca Baudelaire sou Rimbaud, acejstă ne- 
voie se sprijină pe o justificare jde ordin 
psihologic. Baudelaire vrea să sape de 
timp, Rimbaud de mediocritate] „Je me 
decompose dans la platitude”, i— spune 
cel din urmă. La Mallarmâ probima eva- 
dării e un paTtudioz. „Oa fuir?“ — se în- 
treabă acesta. 

Dar, marea la Constanţa aPâiține mai 
puțin privitorului de pe țărm, decât a- 
ceea, de pildă, de ta Capul Caliacra, 
BEcreme sau Biicic, 

E imiPresionantă, privită ja Tomis, însă 
e unică și grandioasă de pe falezd cea mai 


înaltă a litoralului şi mult mai albastră - 


la Ecrene și Balcic, E o problemă desigur 
de miraj, la care lumina şi locul-de unde 
o admiri participă hotăruter, 


UNIVERS, LITERAR 


BALC 








CO, 


CRĂCIUN 


Pentru cei cari nu cunosc prea 
bine ce însemnează cu adevărat 
meseria de actor, ea poate con- 
stitui doar faima aceia a marilor 
salarii, fără prea multă muncă şi 
griji de existenţă, încât să atri- 
bue o egală stare de inavuţire 
tuturor celor cu același meșteșug. 

Doar, nu de puţine ori am avut 
ocazia să constatăm confuzia ce 
se face între un actor bogat în 
talent cu un altul bogat în. 
parale. 

Mai ales de cei cari pun înţe- 
lesul cuvântului actor, pe larga 
iîui cuprindere de lux. 

Din păcate, sunt actori cărora 
viața de azi le procură mari griji, 
fie din cauza unei lipse de an- 
sajament — şi Dumnezeule, câți 
nu sunt din aceştia — îie diu 
cauza modestului lor trai, care 
l-au veut așa, ca să nu aibe ispita 
neglijerii de talent, singura lor 
mare avere. 

Pentru aceştia na gândim să 
sprijinim tot îndemnul acelor 
drepte — și atât de binetăcătoare 
—— ajutoare, acum de Sfintele 
Sărbători. 

Ne gândim chiar să propunem 
spectacole date numai pentru a- 
jutorarea acestor actori, cari se 
căsnesc să înlăture cu grima și 
cu Jocul toată frământarea lor 
lăuntrică a nevoilor zei de azi. 

Crăciunul și tot cortegiul de 
sărbători, să fie pentru toţi o e- 
gală muițumire şi o egală des- 
tătare. 


„ORIEN Du, 


La unii actori şi actrițe se nasc 
planuri de turnee, care de nar 
fi categorie desminţite de impo- 
sibilitățile evenimentelor de azi, 





gând, vopleșit 


culoare. 


ne-ar călăuzi la o critică severă 
a celor cari numai gândesc așa 
ceva. 

„Talentul acestora vrea să se 
situeze pe primul plan. Și—fhreşta= 
-—numai de dragul unor nume, nu 
ne-am putea da adeziunea la 
convingerea că ele reprezintă tot 
ce poate avea teatrul românesc 
mai de valoare. 


Gândiţi-vă : Tanti Căpăţână 
și Elisabeta Henţia !.. 

Recunoaștem doar Stima unor 
nume de afișe, cu hotar mărginit 
mumai la succesul câtorva apari- 
ţii în revaste, şi nimic mai mult 


„CHELTUIALA“,.. 


Petru Nove, acel dichisit actor, 
care aruncă tuturor condesrilor, 
acea ignoranță regală, are câte- 
odată slăbiciunea de a se expune 
ridicolului prin fraze „bine cân- 
tărite“ la mintea d-sale arţă- 
goasă. 


Călătorul va rămâne cu el singur în 


de armonia frumuseţilor 


răspândite cu o mare dărnicie în acel colț 
de rai care se cheamă Balcic, 

Thalassa ! Thaiassa ! 

Ambianța de aici e plină de soare şi de 





seşte azi găzduit, teniporar de o 
crudă scenă particulară. 

Ne întrebăm — însă — dece a 
trebuit să-l solicite tocmai un 





teatru particular, când scena ofi- 
cială ar fi avat nu numai întâie- 
tatea ci și rangul cuvenit marelui 
com:o ieșean?i,.. 


„BOTEZ“... 





Reţ:nem pentru numărul de 
Crăciun, răspunsul pe care d-sa 
l-a dat întrebării gazetarului pri- 
vitoare la succesul piese: „Fraţii 
Karamazow“: 

„Câtă energie. câte sacrificii şi 
speranțe s'au cheltuit în specta- 
colul acesta, merită succesul de 
astăzi“, 

Dacă d. Nove și-a. cheltuit până 
Și... speranțele, atunci cu ce suc- 
ces se mai poate lăuda ?.. 


ACTORII... : 


Stima pe care o acorâă specta- 
torul actorului de talent nu se 
mărginește doar. la o simplă 
compensație, - 

Ea constitue baza normală a 
dreptei prețuiri faţă de talentul 
actorutui, 

Fa alte cuvinte, acordă respec. 
tul cuvenit muncii, 

De această stimă se bucură ac- 
torul C. Ramadan, dela Teatrul 
Naţional din Iapi, care se gă- 


Un obicei pe care nu l-am vrea 
prelungit, fiindcă atunci ar  în- 
semna să sape atenţiei acordată 
până acum , este acel apel făcut 
la „caritatea“ publică de-a dărui 
nume unui teatru nou născut, 

Muai întâi că sistemul acesta 
pune întro delicată situdie pe 
directorii respectivi,  arătându-i 
ce lipsiţi de orice inspirație, până 
întratâta încât propriului lor 
„copil“ să nu știe ce mume să-i 
dea. 

In al doilea rând „botezul“ a. 
cesta parcă ar avea caracterul 
unui început de prea timpurie so- 
licitare !a publice, încât să nu sur- 
prindă pe nimeni ducă la spec- 
țacole m'o să fie pyea mare îm- 
bulzeală. 

Şi-ar fi păcat de fetele frumoa- 
se pe care, bietul Mironescu 
sa străduit să le adune... 


AFIȘ... 


Toate teatrale Capitalei şi-au 
fixat afişele de Sărbători la gu- 
situl pe care un public dispus — 
în sfârșit — să aleagă, sr putea 
constata și sat:sfacții şi decepții. 

Socotim potrivit să ne abț:nem 
dela indicaţii, ca să avem promp- 
ta constatare după sărbători. 


3 M. 3XDIU 





Pia 


Pe lungul parcurs de la Tomis, peisa- 
giul e neied şi morn ca de câmpie, dina- 


„ mazat târziu, La jumătate de pale, de nouri 


3a_niutesc in zare, O pâctă estom- 
E ua gomoală. Nu e o în- 
pata ce se zarasiegu oo! . 


chipuire, ci curand se ivește un potop de” 


căruțe 1nândte agate, cu oameni bătrâni, 
cu cupit, cu turcoawe îmbrăcate în feri” 
gele, cure al uaună pe Aiuah de pe aceste 
meieaguri şi se duc cu ei, monoton, în 
convoi de uargă ispășire spre Patraa cea 
adevarată a lsiamului. E o privelişte de 
um sens biblic, asemănătoare cu drumul 
rătăcirii spre pământul Păgăduinţii, spre 
țara Chanaanutui, a: poporwui lui Israel, 

Unele dintre turcoaice poartă  prunciă 
în braţe, iar altele își petrec paşii dealun- 
gul câvuțelor, acoperindu-şi jața bronza- 
tă şi trastă la apariția vreunui vehicul 
strein, turburâneu-ie gâniui, Și poate sub 
ferugeie se scurg :vorinni cau, hieratite, 
şoapte în taină de regăsiri în Coran. 

bhără să vrei, rejuwoezi m prejareriie 
vremultivor care au trecut pe aici. Po- 
poare la răspântii de veacuri, amestecuri 
de civilizații, imerucişări de săbii şi uvoi 
atâta sânge vărsat şi prelins pe solurile 
dobrogene. 

Dealungui acestui străbun pământ s'au 
perindat atâtea legiuni romane, conduse 
în lupte grele de Lonsuli, de Generaui şi 
Quiriți în togi albe, atestând perenitatea 
geniului latin, 

Unde sunt cetățile năruite, unde sunt 
mowmintele părăsite, unde sunt Larii și 
Penaţii, rostogolirile de secole şi înfăşu- 
rările de invazii? 

Nu se mai aude nici măcar ropotul ca- 
lului bistonian, căci toate se odihnesc în 
infinitul pansura. 

* 


Balcicul e străjuit de înălțimi albe ca 
zăpada, jorme piramidule cutate — reşe- 
danţe de ingeri și zune — deaturi pitorești 
cobonule pică de sus, ia vrerea pu.berei 
așezată în coame şi falduri, care se pre- 
lungesc în autele mai escarpate, modu- 
lânau-se dealungul țărmului spre Valea 
Batovei până ce se săvârșesc întrun larg 
podiş. 

La sânul lor apar grămădite în estrande 
şi amvonuri, vilele albe construite într'un 
alean, uneori vochete și nobile, contras= 
tând cu așezările vechi, patriarhale, ale 
vieţii găsită aici. Ici, colo, vre-un mminaret 
- amanteşte împăcarea de sine şi înfrăţirea 
versetului cu nemărginirea. 

Dacă soseşti ai pe ureme de seară, 
Balcicul e o reveaţie dintr'un psalm bi- 
bi, cu suimini Piolijăiiudre de Candeie, 
care vicărese acolo 7os, îm taina Dumne- 
zeirii, Șoseaua coboară alături de o vastă 
prăpastie şi te pusă ușor, pe nesimţite, 
într'um furnioar de oameni 

Priveliștea, de acum, e plină de anima- 
ție şi tremur, în timp ce religiozuatea 
Balcicului a rămas sus, sus de tut, agățată 
pe vârjuri de lut. 

Dar, a doua zi, marea și soarele te chea- 
mă spre larg să plutești pe unde, odată cu 
înaripări de zeju sau zboruri de pescă- 
TUȘI, AubâstTu, Mâru e UNIC și se Ogiiili= 
dește în el ot văzduhul. În pânzele lui 
Florian dela Constanța doar de găsești a- 
ceste frumuseji, aşternute cu adevar și cu 
un mare dor, 

Gândul te mână îndată spre Paradis, 
spre o grădină a Esperulelor şi marea îţi 
dezvăluie undeva un rejugiu verde de ar- 
boi, în amjiteatru. Baicicul e o minune 
privit de pe mare, dar când undele te 
pouriă spre Cuibul Reginei, apele devin 
şi mai atbastre, iar soarele zambeşte din 
corole de roze, din potire de crini şi din 
toată fantezia exutică, Ghiriande de pur- 
pură, lujere cu fiori mici şi multicolore 
petrecute de sub arcade, împodobesc deo- 
potrivă portaluri, vaze romane adunate de 
pe tot cuprinsul Dobrogei, scări de piatră 
care se pierd în boschete, Palatul Tenha 
Iuvah de o aritectonie numai în piatră, e 
alcătuat din mai multe corpuri, fiecare cu 
înfăţişare de măreție regală. 

Intrun loc mai retras, în perspectiva 
unor pergole, upare întrun cadru arbo- 
TESCen, uuCUt și DuOS DIElua MLutiS. jurul 
soleu sțjânt pentru pară, căci aici se păs- 
trează întrun potir de aur, inima cela 
mai mari Regie a noastre, 

Mică, discretă, e ca şi o bisericuţă a lui 
Galuciion, dintre răzoare, i 
Peste tot numai flori, iar pe o latură 
regulată a parcusui, de o parte şi de alta 
U unnpOreor și u uiuselor romane înşvruite 
pe o aleie, se răsfaţă la soare, pajiști cu 
zimnia, cu baele wnaute, din vei.e mai eX0- 
tice, în mijlocul cărora predomină culoa- 

rea vioietului cardinal, 

lu tot locul împrăștiate cu bogăţie, as- 
fodele, iris purumila, bujori sălbatici, şi 
toată flora horticolă a Orentuiui. 

Lu poalele unei superbe cascade, la 
umbra gigantică a unui plop aquatie, a- 
P+eCat tiuapre mare, vei regusi, COator mOs- 
taigic, urmele pașilor măreţi ai Reginei, 
cure, adineaori s'a ridicat dintr'un fotoliu 
de piatră şi s'a risipit între flori, pe alei, 
profilându-se ca o zână printre colonade. 

Imnchizi ochii ca în vis şi-i deschizi şi te 
întrebi dacă totul nu-i o himeră născută 
din ape, în taină de șoapte şi murmur de 
isvoare. 

Apoi, când marea se transformă în ame= 
iist şi sourele moare undeva pe un pisc, 
dintr'un mitarat în Balcic, un muezin 
dă svon de pastorală: 

„Alah-echber ! 

„Eşhedu enne Mohamedum rezulanlai ! 

„Eşhedu enne Mohamedun resulullah ! 

„Aiia lessalah, giia lessalah ! 

„Aiia lelfelah, aiia lelfelah.! 

„Allah-echber... Altah echber lea: 

„dlahe, illea Allah! 


(Dumnezeu e mare! 

„Cred că există un singur Dumnezeu! 

„Cred vă Mohamed este profetul său! 

„Veniţi pentru rugăciune ! 

„Veniţi ca să scăpați de păcate! 

„Dumnezeu e mare; nu există alți Duma 
nezei ! 

„Decât un singur Allah! 


VALERIAN PETRESCU 





Te cheama 


'Te cheamă codri din poveşti 
Cu smeurişu 'n pârg de rod, 
Şi dorul meu şi-al tău, norod, 
Ce 'ntrânge pravili omenești. 


Te chiamă soare *'n zori de zi 
Lumină zărilor să dea; 
"Esi spună el, că dragostea 


Sa Pun Sh CR Col 
a . vecii 
Tu ai robii pm 


Te chiamă strigătul de dac, 
Ce-a 'năbușit în foc păgân 
Dureri de slugă și stăpân, 
Izbânda lui, izbândă 'm veac. 


GR. POPIŢI 


Cad nopţile... 


Cad nopţile pe frunte, fagule... 
ȘI cad mereu, ca stelele şi anii... 
Pădurile, prin vânturi, dragule, 
Ne scutură de cântece, castanii. 


Iar ctipele,—albastre vijelii,.— 

O, cum ne frâng în sbateri sfâșiate! 
Se mai trezesc încet din noi, fășii, 
Din tâmplele, cu zdrențe fluturate. 





Coroane dulci de gânduri și de vis, 
Mai tremură, zdrobite de furtună,,.. 
Par încă vii șim vânturi s'au deschis 
Ca nişte răni de muzică nebună. 


Prin bezne, cerul vine la pământ... 
M'atinge dur, cu răsvrătiri de munte... 
Şi trânt prin veacuri, ca un fag în vânt, 
Eu cresc luptând, cu fulgerul! la frunte. 


FLORIN DUMITRANA 


Ultima poemă 


E ultima poemă ce-ţi mai scriu, 

Ca un amurg înfrigurat de toamnă, 
In care doliul tot mai mult înseamnă 
Sfârşit de vieţi sub cerul plumburiu ? 


Ce stranie dorinţă mă îndeamnă 

Să mă adun din goluri şi pustiu 

In prăvăliri de bulgări pe sicriu 

In tristul asfinţit de tristă toamnă ?... 


Va crește iar tăcerea de mormânt 
Peste visări ce le-am creiat în van, 
Muri-voi rând pe rând... din an în an... 


Uita-voi că te-am plăsmuit din cânt... 
Că te-am iubit cum numai eu o ştiu... 
Şi-i ultima poemă ce-ţi mai scriu ! 


CONSTANTIN BARCAROIU 


Pentru cine? 


Cine mi-a bătut la ușe 
Cu mânuţă de păpuşe ? 
Cine a venit la mine 

>u panere de vis pline? 


Pentru cine către moară 
Sutletu-mi, hulub, coboară 
Şi 'm pârâu spălându-şi fata 
Spune: „Bună dimineața“ ? 


Cine urme-a presărat 

Prin pulberea de prin sat, 
Să le caut să-mi încheg 
Suiletul iarăşi întreg ? 





Pentru cine-i iarba moale 
Pe sub aninii din vale 

Şi-o așteaptă să-i audă 
'Laipa “n zori de roua, udă ? 


Zâmbetul cui din obraz 

Stă 'n cleştarul dela iaz 

Şi-l adun, îl sorb în mine 
Când beau pumn de unde line? 


DUMITRU TĂTĂROIU 
Ioamnă 


In juru-mi ruginite frunze ead 

Şi 'n foșnetul lor veşted vântul plânge 

Cocorii trec; în şiruri lungi s'or strânge, 
Coboară toamna *'n freamăt lin de brad. 


Şi eodrul a 'ncetat să mai răsune. 
Cernită vremea-şi deapănă tristeţea, 
Iubirea, jocul, cântul, tinereţea, 

In pragul cărei elipe-or să s'adune ? 


„O, câtă toamnă 'n sufletu-mi domnește, 
Mormane întregi de frunze veştejite, 
Și-atât senin de caldă primăvară... 


Ursita unui ceas se împlineşte, | 
Arătătoarele în drumul lor grăbite 
Anu contenit. S'or mai întoarce iară ? 


8. ACRIM 





ct pa 
2 ——— 





| 


ERIC toane 
DE 
N 


at?.., 


& de veac. . 

( (d j, e C(isorezece ani și Concep- 
ece. Ea era servitoare și 
argat. Unul muncea pe . 


şi ţină zilele şi să-și ucidă 


NAȚIONAL 
D.0': „MAMA“, ear 






TEATRUL unul spre altul. ; 


sole de KAREL CA'A decât o sintură, panglică A 
mâneşte din I.mbiOuă cozile. Băiâtul mu avea - i 
d-ra ELENA EFTât de sărac, în cât nu avea Nm || 7 = Ta 
terei“ pe biletul de identitate can Clt de om nm 

CEATR ? E , Vi 
Fra regla i alţii erau conservatori sam, ati. sa 

NP" De aceea, a sipori:,""a 9 iniicaţie- . ST Mea, Rd E 
[28 LUuEiNIUO (îi 3 e să atah sa ——— 9 - i 4 


satui0 Puuitru locuri si ? îni.uc totdeauna 








Pac ze ATTEANDIL 
că aveau rădăcini. 

De ce nu se putea altoi și el în glie, în 
urma plugului, când ară?... 

Că, slavă Domnului, arase destul!... 

Intr'o noapte, pe când Conception s'a dus 
cu găleata la puț, Nicasio a „condus-o'" şi 
umbra nopții i-a strâns la piept. Și copiii au 
rămas tăcuţi, cuminţi, cu ochii la luna ce le 
zâmbea. : 

Când au vrut să plece, au băgat de seamă 
că nasturele de sidef al lunei ce se oglindea 
în ape, i-a încheiat... i 

De atunci Nicasio şi Concepcion s'au Con- 
siderat logodnici. 

Au dat promisiunea!... 

De atunci luna le-a pus puncte de suspen- 
sie în timp... E. ae ala 

EI îi aducea pui de porumbei jumătate go- 
lași, verbine jumătate înflorite, cuvinte ju- 
mătate îngăimate. Fata le creștea în mâini 
şi le înapoia „făcute“ sărutări. _ 

Şi logodna lor a fost lungă și curată. 

— Când vom începe să câştigăm, vom 
strânge ceva ca să ne căsătorim... 

— Nicasio, mie nu-mi trebue parale. Mi-ar 
place să vim în casa ta... în casa noastră... cu 
cinste, cu fruntea sus, la lumina zilei... să fiu 
și eu în rândul lumei... 

Câteva luni mai târziu, băiatul a fost di- 
dicat la rangul de argat, cu leafă: zece pesos 
pe lună. în 

Când au împlinit amândoi două zeci și 
cinci de ani, stăpânii le-au păstrat aceeaș 
slujbă şi leafă. In schimb erau legaţi sufle- 
teşte. In fiecare conversaţie, el picta iubitei, 
în cele mai frumoase culori, în vânt, căsuţa 
lor: ; 

— Om pune şi noi în ea ce-o îi... Vreau s'o 
fac pe un deal să se vadă de departe... O să 
fie o casă cum n'are nimeni... Cu acoperişul 
țuguiat şi fe-estre mari, să intre soarele tot, 
dimineaţa... şi strașina lată, să-şi facă rându- 
nelele cuib... o să fac atâtea ferestre, că ori 
de unde te-oi uita, să vezi câmpul... și p'ormă 
o umplu cu „lighioane“ mici, crescute de tine 
în palmă. | 

De mii de ori, în idila lor, Nicasio a croit 
pământul, a pus temelii şi a înălțat pe culmi 
de gând, căsuţa cu perdele albe. Stâlp cu 
stâlp, a îngrădit ograda, a semănat cu flori 
grădina şi a legat calul de căpăstru de roata 
dela puț... 

Toţi caii lui au să fie de rasă, buni de 
muncă şi de călărit... 

— O să vezi tu Concepcion, «să avem o 
groază de pământ... cu lemnele o să fie mai 
greu... dar o să ardem burueni... Ce frumos 
e seara la foc!... CânA coacem pâinea în spu- 
ză, să nu uiţi să păstrezi o lecuță de maiă 
pentru altă dată... Masa s'o punem lângă ușe 
s'o acoper soarele cu raze. că fie mâncarea ca 
aurul... ŢȚie-ţi place să mănânci în lumină?... 
la” ncantea o să-i trimaată pe fereastră, un 
petic de cer să ne albăstrească plapuma. 

Când do. se iubesc. e ma: bine să fie 
săraci. Când mi s'or rupe nădragii, tu ai să-i 


coşi cu un fir din părul tău. O să trebuiască . 


să ne facem mici, nici de tot, ca să încăpem 
în sărăcie. 

Copila surâdea şi aștepta. 

Ca să-și ajungă visul, băiatul a început să 
se chinuiască în economii. Începu să subţieze 
țigările. Apoi să fumeze mucurile, până când 
l-a dat dracului de tot de tutun. D= când o 
suprimat rachiul de Duminecă, nu mai simte 
că a pus Domnul sărbătoare în calendar. Cu 
cărţile, a avut mai mult de lucru. A ames- 
tecat o pereche, de s'au luat după ele mai în- 
tâi purecii, pe urmă caralele, până la urmă, 
odată cu figurile, s'a scăpat şi de nărav. 

De atuncea nu sa mai distrat decât cu 
şeaua lustruită a cârlanului. Nu odată l-au- 
zeai spunându-i: 


— De acuma încolo, tu ai să-mi fii prie- 
tenă... Tu ai să-mi duci nevasta la Primărie 
şi la căsuţa noastră... De azi încep să strâng 
parale... 

In trapul calului își făcea socoteli: cano- 
nindu-și trupul, putea face economie cinci pe- 


sos pe lună. In zece ani strângea destule pa- 


rale să cumpere locul. 

— Cinci sute de pesos, bani peșin, Con- 
cepcion. 

Și-au așteptat. 

S'a dus lustrul după multe şei, şi casa lor 
aştepta tot acolo, în dealul închipuirei, s'o 
ridice piatră cu piatră, cu acoperișul țuguiat 
şi strașini largi să adăpostească rândunelele.,, 


— Concepcion, azi trecui pe la locul ăla 


care e de vânzare... e cai Pa se 

După părerea lui Nicasio, pământul ăla 
era cel mai bun din toată republica. Scobora 
o povârnitură de deal, până la poalele râușo- 


e e PI 


PIN PI POD eat ide A tatici iti catia citi Ş 
IPOGRAFIA „UNIVERAUL" 5, A. BUCUREȘTI STR. BREZOIANU 3-25. 


=. iușmănie pe_arbori 





Navelă — de ROMEO LAZARESCU 


rului Piutado și de acolo, cu el împreună, 
se întindea în spre soare apune, pe o limbă 
de o sută de metri. Pe urmă, dela gardul de 
sârmă ghimpată, care se inmuia chiar în apa 
lui galbenă, râușorul își lua rămas bun şi lo- 
cul lui rămânea frumos și plin de bălării 
Care acopereau chiar iăbliţa cu „de vânzare“ 
serisă cu catran și ruginită de ploi. 

— Pe mâna dreaptă — explica el logodni- 
cei — „locul nostru“ nu prea e frumos... Dar 
dacă sădim niște eucalipţi pe toată muchia 
dealu:ui, iese un rai!... 

— W'ar fi mai bine să punem niște sălcii? 

— E un lemn păcătos, scumpo, şi nu crește 
bine re deal. Sălcii ar fi mai bine să punem 
spre gârlă... Dar prea sunt plângăreţe şi ne 
acapere şi vederea apei... Când bate vântul, 
şuară de parcă ar veni peste noi toate hoar- 
dele de indieni. 

— Dar şi eucalipţii prea sunt trişști!... 

— Bine, diagă. S'a făcut... Mâine mă duc, 
cumpăr locul şi pum sălcii şi pe deal şi lângă 
gârlă. 


Se împlinise aproape o lună de când Ni- 
casio muneca la n:şte magazii de bucate, toc- 
mai la hotarul celălalt al moșiei, în partea 
opusă conacului. Ă 

Aproape o lună de când n'o văzuse pe 
Concepcion, 

Inaintz de-a merge să facă târgul cu locul, 
s'a gândit să se ducă puţin și pe la odaia ei, 
so mai consulte. Cum nu viea să i se scoaă 
vorbe, că servitorimea-i bârfitoare, n'avea 
curajul s'o ia şi pe ea să-l vadă. Dar simţea 
în ziua aceea o bucurie de copil. 

Ce sunt zece ani de schingiuire a poitelor, 
pe lângă bucuria asta fără seamă ce-o simte 
ucuana, când o să aibă un colţişor al lui, unde 


să-şi ducă iubita, unde să trăiască, să iubea-, 


scă şi să moară în pace!... 


A găsit-o bolnavă. Peste noapte i-a fost 
mai rău. A trebuit să aducă un doctor și să 
stea două ceasuri la căpătâiul ei. Nimeni dela 
moşie nu sa sinchisit de ea. Treceau nepă- 
sători pe dinaintea uşei, întrebau cum îi mai 
e, şi plecau pe aici în colo... 

O iună cât a stat la jatul fetei, lui Nicasio 
i-au înflorit peri albi. 

Şi când a plecat doctorul, i-a lăsat iubita 
în covalescenţă şi a luat în geanta ştiinţei 
lui, toată economia lor ce zece ami... 

Și Comcepcion a plâns amar pentru locgo- 
rul lor pierdut... 

— Aiyu zece ani, Nicasio!... O să mai ai tu 
răbdare să aștepți?... Iţi dau promisiunea 
înapoi. Sunt aşa de nenorocită!... 

Ei a respins-o cu biândeţe. 

— N'am crezut niciodată că ai să-mi spul 
vorba asta... De azi înco:o, scumpa mea l0- 
godnică, . începem să strângem parale pen- 
tu nuntă şi pentru casă. 

Tu umol, să desfaci logodna şi eu îţi de- 
clar dragoste. Te iubesc și Dumnezeu o săne 
dea putieri să ne vedem visul împlinit. El ţot- 
deauna a fost prieten cu îndrăgostiții... 

Şi a plecat singur. Noaptea era neagră ca 
sufletul lui. A descă:ecat şi după nu ştie câți 
ani, a aprins  ţigare. 

— Singur m'ai lăsat Doamne!... Fără ea, 
fără o ţigare, fără um fum... 

Nici cârlanul nu vrea să-i țină de uriţ în 
noaptea asta tristă. S'a dus în vale să pască 
iarbă înrourată, gloaba infidelă. 

— Şi ce ţi-am cerut eu. Doamne, Ţie? Un 
acoperiș și un locşor unde să ne punem 
capul 


Simte o mâmă pe umăr. Intoreând capul, 
a vede pe Conrcepcion. Logodnica avea o boc- 
celuţă într'o mână, întralta un buchet de 
mărgărite, 

— Ah!... Mulţumesc suflețele... dar ai fă- 
cut rău să vii singură, noaptea, până la 
mine! Ce au să spună de tine când s'o afla?.. 

A lăsat să-i cadă legătura din mână. 

— 'Ţi-e urât singur? 

— Rău... 

— Mă iubeşti? 

= Mult... 

Concepcion își usucă lacrămile 'n șorț. 

— Dă-mi un sfat Nicasio... Mi-ar fi plăcut 
să viu în casa ta, ziua ca o femeie cinstită... 
Ințelegi?... De cincisprezece ani aştept ziua 
aia... Când a fost gata-gata să ni se împli- 
nească visul, a venit afurisita aia de boală... 
Văzuşi?... Acum Sa dus totul pe gârlă... 
Nzam, pus şi noi ceva în gând, dar mi-e tea- 
mă că n'o să se 'nplinească... N'o să avem 
timp... 

— Ce vrei să faci, Concepeiom? 

— Să rămân la tine. 

Și a rămas, . . 

Şi Nicasio a iubit-o mai mult ca m tot- 
deauna.,.. 


Au trecut anulţi ani de atunci. 

Le-a murit calul ăla roib şi l-au înlocuit cu 
altul sur. Și părul lor s'a albit ca și coama 
surului. 

Din noaptea când Concepcion a venit la el, 
n'a mai pus ţigare în gură. 

Dar a căpătat, în schimb, altă meteahnă. 
De cum răsărea soarele, pleca călare şi nu 


“se mai vedea până la nămiezi. 


— Pe unde Dumnezeu tot umblă moşnea- 


| gul meu?... — se întreba mereu Concep- 


cion. 
Pe furiș, Nicasio se așezase pe o crâzcenă 


pe: pater ca 29 ae Te 








economie şi strânsese un mic capital. Fără 
să spună babei o vorbi, a cumpărat locul de 
lângă gârlă, şi, în ficare dimineaţă, zi de 
zi, S'a dus acolo şi a lucrat casa. A bătut azi 
un par, mâine altul. A împletit nuele, a bul- 
gărit pereţii şi a făcu caperișul ţuguiat cu 
strașină lată, ca să-și facă rândunele cuib, 
„cum fusese planul. 

Săptămâna asta a muncit mai mult ca ni- 
ciodată. Şi puterile-l ajută acum mai puţin 
ca niciodată... Nu ma «e flăcău... Dar când 
ai, de împlinit o promiiune și un dor, nu eșii 
bătrân. niciodată. 

În: dirigimeața asta | bătut toate balama- 
lele pe la uși, și a pus tăvoare la ferești. Soz- 
rele i-a trimis prea e timpuriu arșița să-l 
sâcâie, dar el habar navea. 

Plecase de acasă pb la trei și a început 
hecrul. 

Stelele i-au împrumihtat lumina candelilor. 
























După două ceasuri, “au dus și ele, obo- 
site. Pe u:mă aurora i-: 'nroşit pânza fierăs- 
trăului în cascade rubiaii scânte-e.oare. Sa 
amestecat apoi în sinea oului de rață a ce- 
rului și l-a spălăcit, Apoi, cu anureie de aur 
s'a vestit stăpânul, cae, curios,a năpădit pe 
casa lui moş Nicasio, în inspecţie. l-a poieii 
întâi acoperișul, i-a rumenit apoi pereţii şi 
i-a zugrăvit pe podele crucea primei binecu- 
vântări în casă nouă, îurișându-le, bălai, prin 
cerceveaua; ferestrei, ca să tragă o leacă cu 
ochiul și la frumusețea de prinlăuntru. 

Ce frumoasă e casa lui așa scăldată în 
soare!... 

Şi moş Nicasio, obosit, copleșit de ani şi 
bucurie, s'a așezat în iarbă să-și privească 
opera, să se odihnească şi a adormit cu aur 
în gene. 

„Când s'a trezit, soarele alunecase de-o su- 

liţă pe boltă. 

Pa drumul din spre stânga, venea un car 
cu boi, Scârţâitul îngrozitor al roţilor mari, 
pline, îl făcu pe bătrân să observe că-i ner- 
vos. Să fi fost numai scârţâitul roţilor cauza 
nervilor lui Nicasio, Sau nerăbdarea să-l 
vadă ajuns mai de grabă. Trebuia să-i so- 
sească mobilele pe care le comandase din 
timp la târg. 

— Hei... Pampero |... Fă-te'ncoa... 

Şi carul s'a oprit în poartă. 

"— Dummeata eşti unu Nicasio Ortegas? 
— Chiar el. Dă-te jos... | 
Un indian ciolămos, cu niște ochi stupizi, 

absenţi .și împinși cu fusul deasupra unor 
pungi cu grăsime, se coboară greu şi lenevos. 

— Atunci ale dumitale sunt acareturile 
astea? 

— Si senor. 

Indianul aruncă biciul în iarbă și după 
bici, se dă și el pe o coastă şi cască. A obosit 
rău şi e cald al dracului!... Se scarpină în 
cap, se freacă la nas şi începe să-i povestea- 
scă lui Nicasio o discuţie pe care a auzit-o el 
între doi necunoscuți, pe o chestie de vân- 
zăni de oi, operaţie realizată de o a treia per- 
soană. Partea proastă era că el nu a ascultat 
discuția asta decât dela jumătate. Povestea 
era întunecată şi monotonă, ca un cântec de 
adormire, morfolită în buze grele. 

Se vedea cât de colo că îndianul mestecase 
îoi de Koka, frunza aia dătătoare de sen- 
zații moi, de fiori dulci pe care indienii o 
adoră. 

Ar fi mai pălăvrăgit mult el, în stăpâni- 
rea, marcoticului, dacă Nicasio mu i-ar fi re- 
tezat-o scurt: 

— Ce-ai zice, Pampa, dacă am da jos mo- 
bilele? 

— Cum aveţi plăcere. 

Odată terminată această operaţie, indianul 
sa dus de unde a venit cu carul ce-i sălta 
de bucurie că a scăpat de greutate. 

Nicasio a așezat lucrurile cu grije pe lânsă 
pereţi; ca să nu se obosească de așteptare, a 
încălecat și dela portiță s'a mai întors o clipă 
să-şi privească opera. 

Ce privelişte încântătoare!... 

Ce frumoasă e căsuţa visului lui! Cu sălcii 
pletoase, puse de mâna lui, cu râuleţul plin 
de solzi de argint... 

Ce frumos e, Doamns!... Muiţumescu-Ţi 
Ţin. Și smerit, s'a închinat cu fața la ceruri. 

Dă pinteni calului să ajungă acasă mai de 
grabă. Azi a întârziat rău de tot. Tretuie să 
fie mai mult de douăsprezece ceasul. Baiba 
îl aştepta în poartă cu părul alb lucind în 
soare plin. 


— A 'nbătrânit de tot, săraca!... — raflec- 
tează — şi când te gândeşti că e aceeaș co- 
pilă frumoasă de acum patruzeci de ami!... 

Acuma are şi ea casa ei. Nu vrea însă să 
i-o spună așa deodată. Cum e slabă de inimă, 
ar putea da de belea cu ea. 

— Unde umbli până acuma?... Faci pe ca- 
valeru?... 

— Şi sunt... ă 

— Laudă-mă gură că d'aia-ţi dau să mă- 
nânci... Hai, dă-te jos după cal, că ţi-o fi şi 
ție foame de ieri dimineaţă. | 

Din spre casă venea miros îmbietor de 
mâncare. i 

Moşul surâde cu înţeles. 

— Ți-aduci aminte tu, babo... acum vreo 
patruzeci... patruzeci şi... nu știu câţi de ani, 
ţi-am promis o casă?... 

Concepcion suspină. 

— Visuri!... Dacă mi-asluc aminte?!... Tot- 
deauna mă gândesc... Acum Sau dus, Sau 
spulberat... Să mulțumim lui Dumnezeu că 
ne-a ţinut sănătoşi până acuma, aşa cum 
suntem. 

— 'Ți-aduci aminte, vream să fie ]Jângă 
apă, să vedem luna în ea, ca atuncea seara... 

— Taci Nicasio, ai îmbătrânit şi ai rămas 
tot în mintea copiilor... 

Servește supa. 

— Tai din gură şi ia de mănâncă... 

— Nu mi-e foame, 

— Nici mie. O să ne fie foame tocmai câma 
vom mai avea nici un dinte în gură ca să 
mestecăm. 

Se duce să prepare ceaiul de mate şi când 
se întoarce din bucătărie, îl ia pe moșneag 
din nou la rost: 


— Dar azi ai inebunit de tot!... N'ai scos 
nici şeaua de pa cal... Nu cumva oi fi 2mo- 
rezat?!... 

Unmă un moment de tăcere. Concepcion 
surâda; Nicasio, nu; evocă. 

Aleargă cu gândul înapoi şi se poctine-te 
la noaptea aia întunecată, când i-a veniţ lo- 
godnica 'm casă cu legăturica, cu margaritele 
și cu sncrificiul de fecioară... O vede așa cum 
era: sfioasă şi dulce. 

arii Am lăsat șeaua pe cal, să te aştept să 
te îmbraci, ca să mergi cu mine să-ți arăt 
ceva... 

— Păi n'avem căruță, Nicasio... şi n'oi vrea 
să mă duci călare?... 

— Ba călare!.... Ca gauchii de altă aată.. 
Azi mă ţin flăcău şi vreau să-mi duc iubita 
pe cal, să se minuneze lumea... Să ştie şi «i 
cam luat nevastă frumoasă... 

Bătrâna n d scuta niciodată. Incepu să se 


E 20 Decembrie 1944 aseze ; 





Mergeau la pas pe drum scăldat de soare. 

— Nu ţi se pare, babo, că seamănă cârla- 
nul ăsta, cu ăla d'atunci?... L-am cumpărat 
dinadins ca păla, ca să ţi se pară plimbarea 
„ca pe vremea aia... 

— Bine, o fi semănând «i cu ăl de pe vre- 
mea, aia, dar lasă-l mai domol, că eu nu mai 
sunt după vremea aia, şi cad de-mi nup 
nasul... 

— 'Ţi-aduci aminte, Concepcion, când ai 
venit la mine şi n'ai mai plecat? 

— Şi ce de vreme a trecut d'atuncea... 

In depărtare, au început să se zărească a- 
coperişurile primelor case din târg. Câţiva 


* cunoscuţi îi salută. Un drac de copil, mu se 


sfiește să le strige dintr'o curte: 

— Ce făcuși moșule.. furași fetița?... 

— N'am furat-o; am câștigat-o... 

Curioasă, Concepcion întreabă: 

—— Nicasio, aș putea să știu și eu unde mă 
duci?... 

—— Mai ai puţină răbdare, criolla mea!... Ce 
el de dommișoară ești tu?... 

Drumul începe să se murdărească cu cal- 
darâm şi caldarâmul cu trecători. 

De unde până acum, abia vedeai un suflet 
la întârnplare, acum îţi ies din cale pâlcuri, 
pâlcuri de gură cască. 

Fel de fel de schimonosituri de oameni le 
zâmibese cu înțeles, de parcă ar avea tini- 
chele de coadă... 

Moșul, mândru şi nepăsător, cu logodnica 
în bwaţe, nici nu-i bagă în seamă. 

— Am ajuns în târg, Nicasio. 

— Păi la târg am venit, scuimipo... 

Au intrat pe mliţa principală. 

Inaintează cu greu din cauza forfotelei. 

Nu e om care să nu-i vadă şi să mu râdă. 
Concepeion începe să simtă puţină rușine. 

— Acuma am ajuns — zice Nicasio și 0- 
prește calul în fața unei case vechi, cu feres- 
tre mari. Deasupra uşei, strălucește pe o ti- 
nichea rotundă, o căciulă într'un băț; marca 
repulblicei, 

Babei i se par=: că şi tinicheaua, ochiul ăla 
din fruntea clădirei, râde de ci. 

— Ce scrie acolo, pe tinicheaua aia, Ni- 
casio? 

— Imi dau cu socoteala că trebue să scrie 
„Judecătoria“, 

Nu nai întreabă nimie. 

Intră. 

Grefieru) se uită la ei o clipă, apoi se apucă 
din nou de scris. Ei au rămas în ușe, tăcuţi, 
privind uluiți. 

Biroul ăsta mare, plin cu atâtea hârtii cu 
peceţi, tablou! ăla mare din faţă, cu un domn 
încins cu „bamderra” prezidenţială pe burtă 
şi care nu i-a slăbit din ochi de când au în- 
trat, i-a impresionat grozav. 

După un timp, Nicasio capătă puţin curaj 
ii înaintează un pas. 

Ţine pălăria cu amândouă mâinele deasu- 
pra pieptului, ca un scut, să se apere la ori 
ce eventualitate. 

Concepcion îl urmează. 

-— Ce doriţi dumneavoastră?... 

— Uite, domnula scriitor — răspunde Ni- 
casio — Concepeion şi cu mine suntem lo- 
Bodiţi,.. 

Funcţionarul se oprește din-lueru și pri- 
veşte mirat. ni 

— Da, domnule... Azi terminai căsuţa ps 
locşorul care l-am cumpărat acolo lângă 
gârlă şi daia am venitără... 

ncepcion îi apucă mâna și o strânge în 
neştire de bucurie. . 

— Asta e... și d'aia am venitără ca să ne 
scrieţi şi pe noi la registru ţivil ... Atâta lu- 
cru merită și biata băbuţă... Cam promis... 





îmbrace în grabă. 


„Și aşa au eşit, călare pe acelaș cal, Niicasio 
și Conception, logodnica lui de cincizeci de 


ani, 





am deschis și am văzut un 
agent cu alt om. Sunteţi de- 
sigur doamna Williams, a în- 
trebat agentul și eu am spus 
că da. Se poate intra și eu 


am spus că da sigur vai se - 


poate desigur şi le-am âpus 
luaţi loc. Cred că eram turbu- 
rată penfrucă agentul a tu- 
sit și ani-a spus hai mai frică 
doamnă nu-i nimic. Asta m'a 
întricoșat şi mai mult. Am 
spus dar ce este şi m'am sim- 
țit zău mu pot să spun cum, 
Nu-i nimic doamnă Wiliams 
atât numai că soțul matalea 
fost răniţ într'um accident, 
Oh Frank oh Frank şi am 
început să tremur. Cel'art om 
s'a dus la robinet şi mi-a dat 
un pahar de apă dar eu n'am 
vrut să-l iau și am spus du- 
mă la el vă rog. Oh Frank oh 
Yrank am spus tanguindumă 
și îmi era așa de frică fiindcă 


era o mare lovitură şi mu mă - 


puteam gândi la mimic decât 
să spun oh Frank mereu, 

Mi-am pus rochia, pălăria, 
man'aua, am cerut vecinei de 
alături d-na Schwartz să pă- 
zească pe Jenny și Beatty în 
lozul meu pentru că Frank a 
fot rănit întrun accident și 
doamna Schwartz a început 
să piângă şi mi-a spus că tre- 
wue să mă interesez mu te 
neliniști. 

Spitalul era departe în jo- 
sul orașului şi pe drum âgen- 
tul mi-a spus că Frank ieşise 
la ora prânzului peniru a se 
plimba: puţin şi că-i fusese 
imposibil să se urce în tram- 
way şi cu i-am Spus că e grav 
asta și eu am îngheţat era 
aşa de frig da aşa ce frin 
pela spate — şi prin mâni 
simțeam un fel de ghiață şi 
pe drum în metro t-emuram. 

Cind am ajuns la spital, 
agentul a vorbit cu o infir- 
mieră şi infirmiera a venit şi 
mi-a spus hai cu mina atunci 
m'am dus după ea şi am t:a- 
versat un hall mare, mare și 
ea fa deschis una dn uşis; 
acolo în mijlocul sălii unde 
era ceva pe o masă foarte 
înaltă acoperită peste tot și 
infirmiera mi-a Spas acuun 
micuța mea trebuie să ai cu- 
raj şi atunci nu ştiu ce s'a 


intâmpat şiiu numai că 


e deire ERat m-a 





Inţelegeți?!,.. 


Și în timp ce omu! stăpânirei abia își stă. 
pânește râsul, bătrânii s'au luat de mână şi 


plâng de bucurie... 


HELEN GRACE CARLISLE 


(Urmare din pag. I-a) 


m'am trezit că respiram amo- 
niac”, 

Mai departe : 

„Frank era în fața mea 
mort pe o masă aibă. Mam 
aruncat peste el strigând 
Frank Frank Frank și cre- 
deam că mor pentrucă o mu 
nu era posibil și după aceia 
mam trezit într'o altă came- 
ră întinsă şi ani se puneau 
comprese calde şi cineva spu- 
nea hai bea asta micuţo hai 
bea”, 

X foarte puțin obositor pa- 
sâjul în chestiune și supri- 
marea aceasta sufletească, a 
semnelor de ortografie nu 
este de reținut ca, eveniment. 
E vorba mai mult de un im- 
puls  svăpăiat,  circulatoriu 
prin viaţă ca printr'o atmeos- 
feră, eliberată de microbii ci- 
vilizațiel. 

Cealaltă operă („Sunt ne- 
vasta lui”) e mai comparti- 
mentată prin construcţie, 
sentimentele sunt mal frag- 
mentar expuse, personajele 
nu sunt chiar atât de stră- 
vezii, ca să-ţi înfingi privirea 
şi dincolo de stricta lor apa- 
riție scenică. 

Inclinaţiile lor către pasi- 
vitate, privirile lor abinte 
obosite, nemulțumite de den- 
sitatea aerului şi a minimu- 
mului de existenţă, 

Se pun o sumedenie de ar- 
tificii sufleteşti, de situaţii 


“ delicate şi sensibile, carti col. 


căiesc, prntre descrieri cu o 
agilitațe enormă, 

Totuși Helen Grace n'a în- 
ţeles să împrumute cititoru- 
lui vreo replică, vreun cuvânt, 
vreo  ideie, absorbind în 
schimb toată atenţia citito- 


rulu!. Să iei tot și să nu dai. 


nimic, înseamnă să furi. Se 
puns problema : e un furt 
să-i răpești omului 4 ore în- 
cheiata și să nu-i dai nimic 
în schimb? Probabil că da, 
în acest secol al vitezei în 
care timpul e bâni, banul € 
glorie, gloria e trecătoare (sic 
transit). N 

Helen Grace Carlisle «este 


o mare autoare ? Jată ce-am 


ajuns să mă întreb la capătul 
celor câteva concluzii. 
Magdeleine Paz spunes: 





Cine poate să vorbească de 
o capod'operă şi încă de ca- 
pod'operă literară, în faţa 
unei opere care desfide regu. 
Iele literaţurii ? O operă com- 
pusă, dela un capăt la altui, 
cu repetări, lacune, aparte- 
uri, tilbâiri.. ba ce spun, cu 
greșeli”, 

Așa e. Opera lui Grace Car.- 
lise este materia primă pen- 
tru industria maternității. 

O haltă de colectare. 

Pentru aceasta merită un 
monument : a Maternitate. 


VALERIU POPOVICI: 


Existenţa abisală 


in opera lui Dostoiewski 


(Urmare din pag. I-a) 





Terenul pe care operează 
Dostoiewski este un univers 
turbure. El rămâne însă cel mai 
desăvârşit analist, reuşind să 
coboare până la rădăcinile vieţii 
şi ale morţii. Frământările abi- 
sale, halucinația, somnambulis- 
mul,  <ontralținnea  mervoasă, 
toate formele de psihoze şi ne- 
vroze, au fost redate cu o putere 
de creaţie extraordinară, revo- 
luţionând toate deprinderile noa- 
stre intelectuale - comode. In 
cutele ascunse ale sufletului 
dostoiewskian, există totdeauna 
ceva ce nu poate fi prins, cări 
fenomenul nu se sdărueşte în în- 
treime. Drumul obscur ce duce 
până ia el, trece prin tragedie și 
departe de a nega vieaţa, o afir- 
mă cu toată tăria, Căci toţi mar- ; 
"tirii şi nenorociţii lui Dostolewski 
iubesc vieaţa cu frenezie, cu 
toate că ea nu le oferă decât mi- 
zerie și suferinţă. 

Dostoiewski a făcut să vedem 
mai profund [ucrurile, să simţim 
mai intens, să ne apropiem mai 
mult de Dumnezeu și de om, 
Lumea lui abisală oteră varietăţi 
înfinite de oameni, dar ea ne re- 
lsvă în primul rând straturile 
cele mai adânci ale sufletului 
omenesc, plin de enigme, de 
care puţini au renşit să se apro- 
pie. . 


IONEL NEAMIZU 


PI ri ap m Rp ruta 


rd RE, Caut 
Taxa poștală plătită te numerar eanlerm aprobării die, Grle PT. €. Ne. 24.434.939