Revista Cinema/1990 — 1998/013-CINEMA-anul-XIII-nr-10-1975

nr.10 


Anul XIII (154) 


Revistă a Consiliului 
Culturii si Educatiei Socialiste 
București octombrie 1975 


filmul românesc în dezbatere 


«Dorim ca tînăra generaţie, constructoare a comunismului, să 
stăpînească cele mai înalte cunoştinţe în toate domeniile de activi- 
tate, să-şi poată îndeplini în cît mai bune condiții sarcinile de onoare 
ce-i vor reveni în societate, să continue, cu cinste şi fermitate şi să 
ridice pe o treaptă superioară măreţele tradiții revoluționare, 
sociale şi naționale ale partidului şi poporului nostru». 

Nicolae CEAUŞESCU 


Creatorii 
față în faţă cu 
beneficiarii 


trebuie să se confrunte 
cu acel 


«minut al adevărului». 
EI, numai el, îi va pune 
în contact direct 
cu realitatea 


Vreau să atrag de la inceput atenția 
că nu-mi propun să trag cu tăvălugul 
peste tot ceea ce s-a concretizat şi afirmat 
filmic, peste realizările reale, valabile şi 
incontestabile ale artei noastre cinemato- 
grafice dar, și tocmai pentru că avem 
succese, propun să aruncăm o privire 
sinceră și serioasă asupra lipsurilor, cu 
grija cineastului preocupat de o cinema- 
tografie naţională de ținută solidă. 


2 


Nu cred, si în unele cazuri se dovedește 
cu pregnanţă, din păcate, că maladia 
filmului românesc a fost depășită total. 
Sint destule filme care dau senzaţia de 
fals, filme în care schimbările fundamen- 
tale petrecute în viaţa şi conştiinţa oame- 
nilor nu s-au reflectat decit la suprafaţă. 
Se spune că marele cusur al filmelor 
noastre stă în superficialitatea viziunii, în 
puţinătatea reflecției, în idilism. Parcă e 
un tăcut, intotdeauna se uită a se observa 
lipsa expresiei cinematografice, chiar 
greșelile de gramatică cinematogratică 
şi nu întimplător filmele bune au o bună 
articulare cinematografică, o artă a na- 
rațiunii, un limbaj modern, mereu îmbo- 
gățit. 


Cred că atit unii scenariști, care par 
porniţi într-o cursă contra cronometru 
de a scrie scenarii în care personajele 
se prefac că trăiesc, în care mimează 
autenticele trăiri, minindu-și eroii spre 
finaluri senine, luminoase..., cit şi unii 
regizori gata oricînd să îmbrățişeze ase- 
menea lucrări, ar trebui să fie încolțiți 


«Tineretul român de-a lun- 
gul a citorva generații va 
fi înfățișat în acest film 
ca un personaj colectiv 
în contextul istoriei și în 
confruntare cu istoria, în 
evoluția sa firească spre 
cristalizarea unor țeluri generoase cu 
largi deschideri in viitor». 

Această frază cu care incepe filmul Ani 
de luptă, ani de glorie este perfect vala- 
bilă şi pentru File de epopee, căci el con- 


tinuă istoria pină în zilele noastre. Este 
poate cea mai concisă — concisă dar și 

recită — apreciere asupra acestor două 
tiime lizate sub auspiciile Uniunii Tinere- 
tului Comunist de către Nicolae Dragoș și 


Gh. Baciu- Avramescu. Două filme — o oră 
şi 20 de minute primul, o oră cel de-al doilea 
— pentru care s-a muncit doi ani, s-au 
vizionat zeci de mii de metri de peliculă, 
s-au răscolit arhive, biblioteci, fototeci, 
fonoteci, muzee, pentru că Ani de luptă, 
ani de glorie și File de epopee sint ceea 
ce se cheamă «filme de montaj». Genul 
este greu, genul este dificil mai ales în condi- 
liile în care la noi s-au realizat pină acum 
iteva asemenea filme și totuși una dintre 

uităţile principale de care se bucură peli- 
culele sus-numite este prospețimea. Neașş- 
teptata prospeţime a imaginilor, a fotogra- 
fiilor, o prospețime care merge pină la 
senzaţia de inedit. Uneori ineditul există 
cu adevărat, în imaaini de premieră abso- 
lută, cum ar îi acelea de la primul Congres 
al Partidului Comunist (filmate nu se ştie 
de cine, descoperite abia acum) sau foto- 
gratia pînă acum necunoscută a tovarășu- 
lui Nicolae Ceaușescu și a tovarășei 
Elena Ceaușescu la mitingul din piața 
Mihai Viteazul, prima manifestare publică, 
în legalitate, a organizaţiei comuniste de 
tineret, sau Lucrețiu Pătrășcanu vorbind 
în mai 1945 la mitingul din Ziua Victoriei — 
voce descoperită și identiticată tot cu pri- 
leiul acestor filme. 

Cu o pasiune de istoriografi, autorii au 
răscolit, în cel mai bun înțeles al cuvintului, 
tot ce se putea răscoli în căutarea imagini- 
lor semnificative, acelea în stare să repre- 
zinte cu adevărat acest personai colectiv 
numit tineretul. Filmele lor sint palpitante, 
tocmai prin febrilitatea acestei căutări trans- 


Putem face 


de acel minut al adevărului pentru a se 
verifica pe ei înșiși mai întii, în raportul 
direct și nemijlocit de percepere a reali- 
tății, a prefacerilor noastre sociale, de 
cunoaștere a omului nou. 


Nu numărul mare de scenarii pe care 
le semnează într-un an de producţie un 
scenarist sau titlurile filmelor realizate 
de un regizor (o mare greșală care la noi 
persistă de vreme îndelungată) atestă 
acestora virtuțile operelor lor, și nici 
completarea fişei de creație prin mai 
multe filme pe an nu le atribuie valori 
estetice, emoționale. Nu cantitatea, ci 
calitatea... Condiţia cinematografului e 
dură, aici nu există reabilitare postumă, 
nu există drept de apel pentru filmele 
lucrate cu uşurătate. 


Întrebarea a doua — ce filme, ce perso 
naje, ce probleme, mă fac să mă gindesc 
la plaiurile românești, la culoarea, la 
vibrația, la emoția lor— mă determină 
să mă gindesc la oameni, la străbunii 
noștri, la eroi, la faptele şi legendele ce le 
încununează frunțile, la cei care scriu 
istoria de astăzi, la măreţia exemplului 
generos, la perspectivele ce se deschid 
înaintea noastră, la perspectivele ce le 
lăsăm copiilor noștri, o dată cu operele 
durabile ale artelor noastre. 


Problematica vieții noastre este com- 
plexă, domeniile de abordare şi reflectare 
sint multiple... O condiţie esenţială pentru 
creatori: jos rețetele! jos superficialitatea! 
jos schematismul! 


Să facem filme pe măsura timpurilor 
noastre! 


Petre Sălcudeanu: 
Curajul 

nu e «ceva» adăugat 
creației, 


El face 
parte integrantă 
din ideea de 
artă cetățenească 


Într-adevăr, orice s-ar spune, arta noas- 
tră cinematografică și-a depășit mult 
discutata condiție a primei tinereți, tine- 
rete în sensul de justificare. Oricit de 
exigenţi am ti cu propriile noastre filme 
sau, cum obișniiesc unii, exigenți cu 
filmele altora, trebuie să fim obiectivi 
și să dăm cezarului ce-i al cezarului, 
recunoscind că nu puţine dintre produc- 
țiile noastre se «pot vedea» fără a folosi 
indulgența de rigoare cum s-a făcut, 
uneori firesc sau nefiresc, cu producțiile 
naționale. Au apărut noi regizori, cei 
mai puțin noi au intrat nu numai într-o 
reală competiție, dar în egală măsură 
și în adincul lucrurilor. Responsabilitatea 
asupra actului artistic cinematografic a 
crescut si ea; nu mai sintem chiar asa de 
tineri oricit am dori s-o afirmăm. Se a- 
propie vremea bilanţurilor intime, intere- 
sează mai puţin ce spun alții, contează 
mai mult propriile tale reflecții asupra 
trecerii prin vreme şi aceste autoconsi- 


1 


DE LUPTÄ, ANI DE GL 


misă peliculei. Filmele lor sint pasionan- 
te și convingătoare, tocmai pentru că se 
«citesc» ca o carte bine gindită, bine 
construită, bine scrisă. Nimic emfatic. Nimic 
de prisos. Tiparul e cald, forma simplă, 
directă, participantă şi invitind la participare. 
Tonul este sobru — bărbătesc sobru, poetic 
sobru, niciodată uscat, niciodată sec, nici- 
odată pretenţios. Istoria, a ţării şi a tinere- 
tului ei, se scrie filă cu filă sub ochii noştri 
din imagini filmate, din fotografii, din ziare 
ale vremii, din documente și documentare, 
montate alert, cu mină sigură, cu mină de 
protesionist, comentate simplu, aproape 
informativ la început, apoi din ce în ce mai 
«la temperatura evenimentelor», comen- 
tate cu vorba sau cu muzica, intotdeauna 
la obiect, întotdeauna în aceeași notă de 
discreţie și sobrietate, de caldă şi nepre- 
tențioasă participare. Şi cu aceeași perfectă 
intelegere între imagine și text, între vorbe 
şi fapte: copii de 7 ani în fabrici și ateliere; 
o treime din minerii Văii Jiului, tineri sub 
17 ani; demonstraţii de protest pe străzile 
Capitalei; Lupeni '29, printre cei ucişi sint 
şi tineri — informează comentariul; 1936, 
partidul incredințează tinărului Nicolae 
Ceaușescu sarcina de secretar al organi- 
zatiei de U.T.C.-Prahova — comunică so- 
bt comentariut «are 19 ani, dar a văzut 
și a pățit ca pentru 90» — citează comenta- 
torul din reportajul scris de Eugen Jebe- 
leanu în «Cuvintul liber»; războiul civil din 
Spania, printre voluntarii români sint mulţi 
tineri — ne informează textul pe același ton 
potolit, departe, foarte departe de retorism; 
intilnirile tinerilor ilegalişti mascate în ser- 
bări cimpenești — o fotografie «amintire 
sub travesti-ul semi-ilegalităţii» ni se co- 
munică în continuare familiar, apropiat; 
apoi războiul și sfirșitul lui, numeroși tineri 
participă la dezarmarea inamicului, ni se 
arată și ni se spune. Inceputul recon- 
strucției. Două acțiuni simultane: lupta și 
reconstrucția. Ni se arată şi ni se spune. 
Voluntari în armată, voluntari mai apoi pe 
șantiere. Tirnăcoape și crizanteme — ni se 
arată si ni se spune — si repetarea nu su 
pără, repetarea este armonioasă, este orga- 
nică. Şantierele naţionale. Mai mulţi tineri 
decit locuri de cazare. Ni se comunică cifre 
12 000 de tineri in brigăzi; 16 km. de linie 
terată construită de ei, de tineri; 16 km. de 


derări nu o dată întristează şi de cele mai 
multe ori obligă. Îi obligă, fireşte, pe cei 
care văd în artă nu numai un mod de a 
trăi, ci de implicare totală in destinele 
breslei și a datoriilor ei față de lume. Se 
spune adesea că nu se fac sau nu facem 
filme curajoase, ca și cum curajul ar fi 
o materie primă, necesară creației prin 
adaos, nu integrată ei, un produs din 
afară pe care arta are căderea, prin bună- 
voință, să-l folosească sau nu. Curajul 
ca și libertatea nu sînt noțiuni în sine, ele 
există sau nu există, nu se dau şi nu se 
iau, în structura organică a artistului ele 
existind în funcție de gradul lui de cetățe- 
nie, de vibraţie față de lumea înconjură- 
toare. Te simţi cu adevărat liber şi curajos 
doar în măsura în care aceste atribute 
care aparțin talentului sint redate celor 
care ne-au dat acest talent, nu lor ca 
indivizi, ci aspirațiilor lor. Tocmai o ase- 
menea atitudine cetățenească a tuturor 
factorilor care contribuie la realizarea 
unei pelicule a făcut ca intrarea pe ușa 
din față a problemelor mai complexe, 
mai din inima bucuriei şi a durerii— 
termenii sint inseparabili din nevoia de 
comparație pentru fiecare din ei—să 
ducă la realizări ceva mai vibrante. Ceva. 
Deoarece drumul spre o artă care să 
mulțumească pe toată lumea este iluzoriu 
şi cumplit de nedialectic. Abordarea unor 
asemenea teme, aparent mărunte, dar 
cu semnificaţii dincolo de marcarea doar 
a unor indivizi, teme pornite din felul 
nostru de a fi şi trăi, supuse mai puţin 
rigorilor ochiului, cadenţate după starea 
firească şi nu impropriu numită sufle- 
tească, capabile să divulge sentimente 


4 


FILE DE 


LIZAT SUB AUSPICIILE UNIUNII TINERETULUI COMUNIST 


și nu fraze, fie ele chiar frumoase, acestea 
sint doar unele din fragilele dar curatele 
izvoare care au determinat apariția unor 
filme la care spectatorul se duce cu 
convingerea că pentru o oră și jumătate 
iese din propriile lui scheme de viață fără 


me mai bune. Trebuie? 


să i se ofere neapărat altele, fie ele de 
calitate superioară. 

Mustrate cu flori de cîmp, Filip cel 
bun, De bună voie și nesilit de nimeni, 
Zidul, diferite ca valoare și intensitate 
emoțională, nu lipsite de scăderi, dar cu 


Cu patos şi luciditate despre puterea şi adevărul 


zilelor noastr 


şi Adevărul 


linie în staţie; două viaducte de dimensiuni 
impresionante şi, ca o imbatabilă dovadă 
de imbatabilă tinereţe: un tren cu locomo- 
tiva și vagoanele lui realizate din deșeuri. 
De către tineri. Istoria se apropie, ajunge în 
zilele noastre. Victoria țării — victoria tine- 
retului. Într-adevăr inclus, înglobat țării, 
evenimentelor, istoriei. În imagine, în ima- 
gini şi in cuvinte, cu o conjuncţie: şi. Acel 
şi tinerii. Şi tinărul. Şi tineretul. Imaginile 
cuprind şi ele acel și. Imagini de demon- 
strații, imagini de război, de reconstrucţie, 
imagini în care sint şi ei, tinerii. Aproape 
niciodată numai ei. Întotdeauna și ei. 
Două filme tinere, făcute cu o minunată 
modestie și cu o matură înțelegere a no- 
țiunii de tineret. Două filme emoţionante 
pentru tinerii de ieri, instructive pentru 
tinerii de azi, interesante pentru oricine are 
dragoste și interes pentru istoria ţării. 
Interesante, deci, pentru marele public. 


Şi poate că prima și esenţiala calitate a 
acestor două filme este tocmai aceasta: 
ele ştiu face din istorie — a țării și a tinere- 
tului — un bun de largă circulaţie. O lectură 
pasionantă pentru toate timpurile și pentru 
toate virstele. Cei care merită toată lauda 
pentru această performanţă — căci este o 
performanță — se numesc Nicolae Dragoș 
şi Gh. Baciu-Avramescu (scenariul şi re- 
gia), Constanţa Teodorescu, lulia Vincenz 
Gabrea și Anca Dobrescu aflată la primul ei 
lungmetraj — montajul; Smaranda Oţeanu 
— muzica; Gabriel Purdea — aranjamentul 
muzical; Paul Postelnicu — operator al 
imaginilor filmate azi, proaspăt absolvent 
I.A.T.C.; Sorin Chivulescu — autorul fil- 
mărilor combinate şi el aflat la primul film 
de această factură; Dinu Ianculescu şi Sil- 
viu Stănculescu — crainicii fără nici o in- 
doială ideali pe linia simplităţii, sobrietăţii 
şi căldurii de care aceste filme aveau nevoie. 


Şi, în sfirşit, dar nu în ultimul rind, de 
salutat inițiativa cu adevărat utecistă a 
celor ce au hotărit realizarea acestor filme. 


Eva SÎRBU 


vibrație autentică şi emoție sinceră, iată 
doar citeva din mai multele care s-ar putea 
enumera, realizări care ne îndreptățesc 
să sperăm într-un viitor cinematografic 
mai bun. 


Gheorghe Vitanidis: 
Da. Sint succese. 
dar schematismul, 


detronat teoretic, 
amă încă 
un antidot puternic 


Este de necontestat că arta noastră 
cinematografică a atins un nivel mai inalt 
tocmai datorită depășirii schematismului, 
datorită unei priviri mai complexe și mai 
nuanțate a fenomenelor sociale. 

Totul este ca «noul» să fie adevărat 
nou, atit în formă cit și în conţinut, ca 
schematismul să fie înlocuit cu adevărul 
vieţii şi nu cu o antischemă, ca dimen- 
siunile morale ale omului nou să fie 
izvorite din cunoașterea profundă a uni- 
versului moral, psihic și spiritual al con- 
temporanului nostru, ca fenomenele so- 
ciale să fie semnificative, 

Din păcate, schematismul detronat teo- 
retic dăinuie în multe structuri dramatice 
pe teme contemporane — este un virus 
care reclamă un antidot mai puternic, 
un fior artistic hrănit cu mai mult adevăr, 
cu o mai profundă implicare a noastră 
în destinul cetății. 

Puterea şi Adevărul, la apariţia sa, 
părea un început de drum. O dată cu 
scurgerea anilor, devine o pasăre solitară, 
tot așa cum, cu ani în urmă, Directorul 


Da 
3 


(Urmare din pag. 3) 


nostru de Jean Georgescu constituia 
un reper fascinant pentru destinul satirei 
şi comediei noastre cinematografice, așa 
cum Desfășurarea lui Marin Preda și 
Paul Călinescu instaurau meritoriu ade- 
vărul vieţii în filmul românesc post-belic, 
așa cum, prin Moara cu noroc, Victor 
lliu egala capodopera literară prin virtute 
filmică, pildă testamentară în transfigu- 
rarea cinematografică a marilor valori 
literare. Evocările mele sint foarte nostal- 
gice, dar în scurta existență a filmului 
ele pot fi socotite vibranta noastră moşte- 
nire culturală. 


Ar fi trebuit să mergem de aici mai 
departe. 


De atunci mai sint cițiva stilpi, rari, 
aruncaţi în albia fluviului, dar puntea 
nu este încă croită. 


Revenind la ultimii ani, sint nevoit să 
citez a doua oară Puterea şi Adevărul, 
film ce trebuie socotit piatră de hotar. Per- 
sonajul Petrescu rămîne eroul filmic cel 
mai profund, cel mai complex. Nu vreau 
să supăr pe niciunul dintre colegii mei — 
scenariști sau regizori. Ca să mergem 
mai departe, trebuie să judecăm lucid. 
Ne mingiiem de fiecare dată cu laudele 
amabile și dulcegi ale unor confrați din 
rîndurile cronicarilor de film de la noi. 
Dar este trist cit de puţin este cunoscută 
cinematografia noastră în lume. 


Nu putem rămine indiferenți cînd filmul 
românesc lipseşte de pe arena marilor 
schimburi de valori spirituale, nu partici- 
pă la confruntarea de idei şi căutări 


artistice ca mesager al geniului creator 


filmul românesc în dezbatere 


al acestui popor. La recenta întîlnire cu 
participanţii la lucrările Consfătuirii mi- 
niștrilor culturii din țările socialiste, tova- 
rășul Nicolae Ceauşescu arăta: «Dacă 
în fiecare țară vom face filme, piese și 
cărți mai bune, care să oglindească 
specificul fiecărei țări, dar și conținu- 
tul nou, revoluționar, vom putea inten- 
sifica schimburile și contribuția reci- 
procă la dezvoltarea culturii socia- 
liste». 


Avem temeiuri pentru a afirma că, 
în contextul artei şi culturii din țara noas- 
tră, filmul nu este cel din urmă, dar marile 
noastre succese sint obținute cu precă- 
dere prin evocările istorice. Mai mult, 
profesionalismul filmelor noastre ține pa- 
sul cu vremea, majoritatea filmelor noas- 
tre se situează peste valoarea medie a 
filmelor realizate în lume, avem buni regi- 
zori, operatori, actori etc. Dar este sufi- 
cient? 

Se oglindesc oare în filmele noastre 
de actualitate adevăratele dimensiuni ale 
României contemporane, marile prefaceri 
social-istorice, marile mutații spirituale și 
umane, hărnicia și bogăția sufletească, 
geniul creator al acestui popor, atit de 
iubit şi stimat în lume? Bănuiesc că nu-și 
închipuie cineva că toate acestea se cer 
oglindite într-un singur film, dar toate 
filmele laolaltă nu pot ocoli, nu pot eluda 
aceste mesaje, fărimițindu-se în poves- 
tioare «fără probleme». În acest moment, 
cred că trebuie să privim spre propria 
noastră creaţie, să analizăm creaţia noas- 
tră colectivă cu asemenea exigență. Pen- 
tru că trebuie, cred eu, să visăm mai mult 
și să țintim mai sus, cu bătaie mai lungă, 
trebuie să edificăm frumos și durabil. 


„beneficiari 


Alexandru D 


tehnici instalaţii 
Şantier Govora, Rimnicu-Vilcea 


Cînd s-a încercat 
aprofundarea realității, 
rezultatele 
au fost bune 


«Aș începe prin a mă întreba dacă din mub 
tele filme de actualitate care s-au produs 
în ultimele trei decenii, un spectator tinăr, 
presupunind că le poate vedea pe toate, 
ar putea să-şi tacă o imagine cît mai exactă, 
să reconstituie aspectele esențiale, carac- 
teristice pentru perioada de ample prefa- 
ceri sociale parcursă de țara noastră. Mă 
tem că această imagine nu va fi prea exactă 
şi adeseori nu prea conformă cu realitatea. 
M-aş întreba, deasemeni, dacă peste alte 
citeva decenii, un viitor spectator va putea 
reconstitui, din filmele pe care le tacem azi, 
imaginea specitică a actualului moment al 
construcției socialiste. Răspunsul nu ni-l 
putem da astăzi, dar întrebarea trebuie pusă 
mai ales celor care fac filmele. Desigur, fil- 
mele nu se fac cu ochii la viitor, ci la pre- 
zent. Dar nu cred că greșesc,ciînd afirm că 
filmul este și un «document al epocii», cum 
ziceți chiar dumneavoastră în revista «Ci- 
nema». Filmul de actualitate trebuie să fie 
oglinda vremii în care se naște. Dar cum 
niciodată un film nu va putea cuprinde toate 
aspectele realității, problema alegerii a ceea 
ce este cu adevărat important din viaţa și 
munca noastră e deo deosebită importanţă. 
S-au făcut multe filme de actualitate, multe 
dintre ele nici nu le mai ținem minte și poate 
că ar trebui să ne întrebăm de ce sînt atit 
de puține cele memorabile. Poate că actua- 
litatea multora dintre ele a fost doar o actua- 
litate calendaristică. Poate că multe dintre 
ele au fost prea superficiale fată de reali- 
tate, nu odată idilizată, cu conflicte artifi- 
cioase, cu personaje simpliste, cu rezolvări 
precipitate. Cind s-a trecut de la simpla 
oglindire a realității şi s-a încercat sondarea 
în profunzime a realității, rezultatele au fost 
bune. Îmi amintesc cu plăcere de filme cum 


4 


a fost Puterea și Adevărul, iar dintre 
cele mai recente de Ilustrate cu flori de 
cimp, Filip cel bun, Trecătoarele iubiri, 
Drum în penumbră După părerea mea, 
aceste filme s-au impus, pentru că au știut 
să oglindească viața aşa cum este, și pen- 
tru că au adus pe ecran adevăruri ale vieţii 
noastre.» 


lon Turea: 


programator, Centrul de calcul al 
uzinelor «23 August», București 


Excesul didacticist 
nu Înseamnă 
film de actualitate 


«Filmele de actualitate bune, cu adevărat 
bune, dincolo de cadru, de loc, de ambiante, 
au fost acelea care au reuşit să convingă 
prin ascuțimea adevărurilor pe care le-au 
spus despre noi, prin exemplul moral al 
personajelor pe care le-au adus pe ecran. 
Cind cineaștii au demonstrat o atitudine 
lucidă, responsabilă și angajată față de rea- 
litate — s-au făcut filme bune și foarte 
bune. Un film ca Filip cel bun a reușit să 
impună personajul unui tînăr la primii lui 
paşi în viață, un tinăr al cărui țel urmărit 
cu tinerească îndirjire, în ciuda unor ob- 
stacole ivite ici și colo, este să trăiască 
conform unor principii morale proprii so- 
cietății noastre. Un alt film din acest an, 
Ilustrate cu flori de cimp, a reușit practic, 
fără personaje pozitive, să fie un act de 


sărate n unor atitudini reprobabile care: 
În 


mai pot tf întilnite în viața noastră. În schimb, 
un tilm ca Muntele ascuns, în ciuda fapt- 
tului că se petrecea pe un mare șantier, 
nu reușea să dea o imagine convingătoare 
nici despre amploarea și efortul construc- 
tiv al societății nostre, nici despre transtor- 
mările care s-au produs la nivelul conştiin- 
tei oamenilor. Alte filme de actualitate n-au 
fost izbutite dintr-un exces didactic, expli- 
cativ, demonstrativ, ceea ce înseamnă in- 
tr-un fel o lipsă de incredere în spectator, 
în capacitatea lui de a înțelege şi de a dis- 
cerne. Adeseori filmele care au pătruns 


Putem face 


in uzină au devenit neinteresante, în ciuda 
unor premize foarte bune, unele fiind exce- 
siv de «documentare» în imagine, ceea ce 
tace să dispară adeseori şi oamenii și pro- 
blemele lor. Altele, în sfirșit, nu au reușit 
să fie altceva decit relatarea cinematogra- 
fică a unei ședințe de producţie, şi cind 
spun toate acestea mă gindesc la Proprie- 
tarii, la Trei scrisori secrete, la Despre 
o anume fericire.» 


Mariana Marinescu: 


inginer agronom, Întrep 
sere «30 Decembrie», Ju 


Toate filmele sînt de 


actualitate, dacă sînt 
bine făcute şi au ceva de 
spus spectatorilor 


«Dacă am restringe filmul de actualitate 
doar la înțelesul imediat al cuvintului «ac- 
tualitate», adică la ceea ce este actual, pre- 
zent, la ordinea zilei, probabil că faptul i-ar 
nemulțumi atit pe cineaști cit şi pe specta- 
tori. După părerea mea, un film este actual 
nu numai prin simplul fapt că aduce pe 
ecran instantanee ale prezentului și că per- 


Filmul în dialog cu preze 


sonalele sale se mişcă în decoruri si am- 
biante cotidiene. In fond, un film ca Acto- 
rul și sălbaticii,a cărui acțiune se petrece 
în urmă cu citeva decenii, nu e cu nimic mai 
putin actual decit, să zicem, Muntele as- 
cuns, film care-și plasează acţiunea în rea- 
litatea zilelor noastre. Pe de altă parte, ter- 
menul de actualitate se poate lărgi pină 
la a cuprinde în el chiar și filmul istoric. 
Repet un lucru banal, banal pentru că l-am 
citit de multe ori și în revista «Cinema», dar 
oare nu vorbiți dumneavoastră, criticii de 
film, în deplină cunoștință de cauză, de 
«actualitatea filmului istoric»? lar succesul 
de public al multor filme istorice nu con- 
firmă oare valabilitatea acestei afirmaţii? 
În general vorbind, cred că filme de ac- 
tualitate sint acele filme care reuşesc să 
dialogheze cu prezentul, cu spectatorii, cu 
cei care trăiesc acest prezent, filme care 
prin temele abordate, prin problemele pe 
care le ridică, prin ideile pe care le propun 
și le dezbat, prin personajele pe care le aduc 
pe ecran reuşesc să vibreze profund în con- 
ştiinţa spectatorilor. Un astfel de film cred 
că a fost Puterea și Adevărul, film care 
reușea să vorbească cu patos, cu o anume 
ardoare despre oamenii de azi şi de ieri 
care au pus umărul la edificarea acestei 
noi societăți. Acesta și desigur alte citeva 
din această stagiune, între care aş cita 
Filip cel Bun și Ilustrate cu flori de 
cimp, au abordat cu mult curaj realitatea 
de azi, fără să ocolească adevărul. fără să 
incerce så atenueze unele dificultàņ aie 


cu oamenii săi, 


cu problemele lor / Proprietarii 


filmul românesc 


în cifre 


metraj» și este demn de reținut faptul că 
Milionar pentru o zi a rulat în cuplaj cu 
scurt-metraje realizate de alţi comici ai 
ecranului, printre care... Charlie Chaplin. 

e A interpretat roluri principale in Năbă- 
dăile Cleopatrei (1925 — regia lon Şahi- 
ghian), Maiorul Mura (1927 — regia lon 
Timuș) şi Așa e viaţa (1928 — regia Marin 
lorda). La acesta din urmă, Jean Georgescu 
a fost şi co-autor al scenariului. 

e Între anii 1929 și 1940, Jean Georgescu 
lucrează la Paris, semnind 3 lung-metraje: 
Miniatură (La Miniature), Fericita aven- 
tură (L' Heureuse aventure) și Prietenii 
Sfintului Hubert (Les compagnons de 
Saint Hubert). 

@ În 1933, Christian Jaque turnează fil- 
mul Ga colle, după un scenariu de Jean 
Georgescu. Interpret principal: Fernandel, 
descoperirea scenaristului. 


Jean |G |eorgescu 


© Debutează în cinematografie ca actor. 
în anul 1923, în filmul Țigăncușa de la 
iatac (regia Alfred Halm), iar în 1924 — cind 
avea numai 20 de ani — realizează ca autor 
complet primul său film, Milionar pentru 
o zi, scenariu, regie, interpretare. Pe vre- 
mea aceea, un film de două bobine (cite 
avea filmul citat) era considerat de «lung- 


@ În perioada 1941—1942, realizează, la 
Bucureşti, cu mijloace materiale modeste, 
ecranizarea piesei O noapte furtunoasă 
film care rămine, deocamdată, cea mai bună 
adaptare cinematografică după Caragiale. 
Se cuvine să amintim că la această reuşită 
a cineaștilor români din acele timpuri, o 
contribuţie deosebită a avut-o regretatul 


nm 


vieții noastre. Prin aceasta şi-au ciștigat 
adeziunea largă a spectatorilor. E de ob- 
servat că filmele amintite erau interesante 
nu numai prin prisma temelor abordate, ci 
și prin felul cum erau abordate. Așa că, în 
încheliere,aș risca să zic că toate filmele sint 
de actualitate, dacă sint bine făcute, înce- 
pind cu scenariul, terminînd cu jocul celui 
mai neinsemnat interpret, dacă sint făcute 
de oameni care au ceva de spus spectato- 
rilor și ştiu cum s-o facă.» 


Gheorghe Felce 


economist, Maşinimportexport, 
Bucureşti 


Sensul moral 


al unui film de actualitate 
nu trebuie explicat 
ca într-un manual 
de bună purtare 


(De bună voie şi nesilit de nimeni) 


«Avem puţine filme de actualitate care au 
reuşit să ciştige o largă adeziune a publi- 
cului. Succesele durabile au fost obținute 
cu ecranizări, cu filme istorice şi cu citeva 
filme mai incerte ca gen, fie că au fost filme 
de acţiune, polițiste sau comedii. Prea 
puţine filme bune de actualitate. Succesul 
multora dintre comedii, chiar dacă-şi plasau 
acţiunea in actualitate, se datorau mai de- 
grabă nevoii permanente de comedie, de 
amuzament, de destindere a publicului, 
decit actualității lor. Exemplele reușite sint 
mult mai puțin numeroase decit nereuşitele 
Printre filmele de actualitate care mi s-au 
părut bune, aș cita «Diminețile unui băiat 
cuminte», «Reconstituirea», «Un film 
cu o fată fermecătoare», «Puterea și 
Adevărul», «Drum în penumbră», «Tre- 
cătoarele iubiri», «Explozia» și mai re- 
centele «ilustrate cu flori de cimp» şi 
“Filip cel bun», iar între-o oarecare mă- 
sură, “Toamna bobocilor». Mai sint și 
alte filme inspirate din actualitate, dar care 
ca realizări artistice, n-au izbutit să fie la 
înălțimea nici a premizelor de la care au 
pornit, nici a dimensiunilor vieţii pe care 
o trăim. Cred că cele mai multe dintre 
nereușite se explică prin tendinţele vizibile 
ale unor cineaști de a conferi filmelor un 
sens didacticist. Adeseori lumea filmelor 
noastre e impărţită fără discernămint in 
buni şi răi, lucrurile rezolvindu-se, bine- 
inteles, fără prea multă bătaie de cap 
în favoarea celor buni. O operă de artă 


lon Cantacuzino — producătorul de facto  trolul și Pădurile, iar în 1952 ecranizarea 


al Nopţii furtunoase. 

Ca şi in cazul altor filme distribuite inainte 
de 1940, nu există o evidenţă a spectatorilor 
sau Incasărilor. Spectatorii menţionaţi în 
tabelul alăturat, la O noapte furtunoasă, 
sint cei de după reluarea în difuzare, în 1952. 

@ Este de remarcat că în filmul În sat la 
noi, lucrind alături de Jean Georgescu, 
debutează ca regizor Victor Iliu, iar ca actor 


schițelor lui Caragiale, Arendașul român, 
Vizita şi Lanţul slăbiciunilor, pentru care 
primește Premiul de Stat. 

© Este coautor al textului de adaptare 
pentru ecran a nuvelelor Două lozuri și 
Telegrame. 

@ in prezent, mereu tinărul Jean Geor- 
gescu pregătește scenariul pentru o nouă 
comedie satirică, după romanul «Miss Ro- 


de film Liviu Ciulei. 
@ În perioada 1948—1949, Jean Geor- 
gescu semnează filmele documentare Pe- 


mânia» de Cezar Petrescu, 


Mihai DUȚĂ 


Anul premierei Nr. de spectatori 


Milionar pentru o zi 1924 nu există statistici 


1932 


Miniatură nu există statistici 


1935 


nu există statistici 


Fericita aventură 


1937 nu există statistici 


Prietenii sfintului Hubert 


1942 
(reluat in 1952) 


O noapte furtunoasă 1 660 500 


Visul unei nopți de iarnă 1946 nu există statistici 


În sat la noi (co-regie) 1951 2 901 000 


1955 1 499 000 


Directorul nostru 


1963 1 570 800 


Lanterna cu amintiri 


1965 


1 846 500 


Mofturi 1900 


1 256 100 


Pantoful cenușăresei 


Un film care implică şi o fermă atitudine cetățenească 
(Ilustrate cu flori de cimp) 


i 


filme mai bune. Trebuie? 


deci şi un film, are bineinteles o va- 
loare educativă. Dar sensul lor educativ ar 
trebui să derive din întimplările şi confrun- 
tările din film, din evoluția eroilor, din felul 
lor de a privi viața şi de a acţiona. Nu pro- 
clamat, explicat ca Într-un manual de bună 
purtare şi reuşită în viață.» 


lon Velicu: 


alitate 
însemne 


nu trebuie 
neapărat filmul 
întîimplărilor de excepție 


«Filmele de actualitate, cred eu, nu trebuie 
să aducă pe ecran doar oameni, fapte și 
întimplări de excepţie. În fond există mi- 
lioane de oameni obişnuiţi care trăiesc şi 
muncesc fără să-și pună problema dacă 
sint sau vor deveni eroi de film sau eroi pur 
și simplu. Ei trăiesc şi muncesc cu con- 
ştiinţa că-și fac datoria. Dificultatea pentru 
cei care fac astfel de filme este de a desco- 
peri între aceşti oameni pe cei al căror 
mod de viaţă, fel de a gindi și de a acționa 
pot fi generalizate şi pot interesa pe specta- 
tori. Lucrul acesta nu e desigur la indemina 
tuturor, dar atunci cind e făcut cu conștiin- 
ciozitate și mai ales cu responsabilitate, 
rezultatele sint apreciabile. M-aş referi în 
acest sens la Filip cel Bun. Destinul erou- 
lui principal, Filip, etortul pe care-l tace 
acest tinăr pentru a trăi și a munci cinstit, 
este într-adevăr un fapt de actualitate ca- 
pabil să intereseze categorii largi de spec- 
tatori, pentru că aidoma lui Filip acționează, 
într-un fel sau altul, milioane de tineri din 
țara noastră. Se poate da, desigur, și un 
alt exemplu, un film tot din anul acesta, 
«Ilustrate cu flori de cimp»care reușește 
printr-un alt procedeu, de particularizare, 
să avertizeze, să tragă un semnal de alarmă 
asupra unor tapte nocive, asupra unui tel 
de a trăi, capabil să otrăvească viaţa 
celor din jurul nostru. Aceste filme, spun 
eu, sint reușite pentru că aduc pe ecran, 
într-o transfigurare artistică, probleme au- 
tentice de viață. Şi asta așteaptă spectato- 
rii de la filmele noastre de actualitate» 


Anchetă realizală 
de N.C. MUNTEANU 


asociaţia cineaştilor 


Planuri de toamnă 


099 in intimpinarea Congresului 
Uniu Tineretului Comunist și a 
Conferinţei Uniunii Asociaţiilor Stu- 
denţilor Comunişti din România, la 
Casa filmului au fost prezentate filmele 
de montaj Ani de luptă, ani de glorie 
și File de epopee de Nicolae Dragoş 
și Gh. Baciu. În deschidere, a vorbit 

rof. dr. doc. Mihnea Gheorghiu. eee 
ntrunit la 30 septembrie, Consiliul Aso- 
ciaţiei cineaștilor a ascultat şi aprobat 
o informare prezentată de preşedintele 
Asociaţiei, regizorul lon Popescu Gopo, 
privind activitatea din perioada aprilie- 
septembrie a.c. şi sarcinile ce revin 
Asociaţiei pină la finele anului. S-a 
discutat de asemenea despre apropiata 
deschidere a cenaclurilor, a dezbateri- 
lor ideologice, critice şi profesionale. 
În mod concret, Consiliul a adoptat 
regulamentele de acordare a pensiilor 
și indemnizaţiilor membrilor ACIN și 
urmașilor acestora, precum și alte re 
glementări de interes social şi organiza- 
toric 999 Juriul constituit în cadrul 
Asociaţiei noastre, pentru acordarea 
premiilor ACIN pe anul 1974, a ţinut 
prima sa ședință de lucru. Cu acest 
prilej, au fost desemnaţi președinții 
celor două secţii ale juriilor: la filmele 
de lung-metraj — regizoarea Eksabeta 
Bostan, la filmele de scurt-metraj — 
regizoarea Malvina Urșianu. 999 O 
aată cu venirea toamnei, citeva dintre 
cele opt secţii ale Asociaţiei şi-au re- 


început activitatea, întreruptă din motive 
mai mult sau mai puțin justificate in 
lunile de vară, luni de virf în munca 
echipelor de filmare. Este vorba de secţii 
le regie, scenografie, animaţie şi actori 
care au discutat planurile de muncă 
pentru ultimul trimestru al anului. 000 
La sediul ACIN din Bulevardul Gh. 
Gheorghiu Dej 65, regizorul lon Popescu 
Gopo, președintele Asociaţiei, a primit 
o delegaţie de cineaști bulgari formată 
din actrița Elena Dimitrova și V. Nikolov, 
de la Direcţia cinematografiei bulgare. 
La intilnire au luat parte de asemenea 
Dumitru Fernoagă, directorul Casei de 
filme Cinci, actrița Margareta Pogonat, 
regizorii Andrei Cătălin Băleanu, Cezar 
Grigoriu şi Adrian Petringenaru, sce- 
nografa Adriana Păun, criticii N.C. Mun- 
teanu, B.T. Ripeanu și Al. Racoviceanu. 
009 Cea de a 31-a aniversare a revolu- 
ţiei socialiste din Bulgaria a fost oma- 
giată la Casa filmului printr-o gală în 
cadrul căreia a fost prezentat filmul 
Acest bărbat adevărat A vorbit regi- 
zorul Gheorghe  Vitanidis. 99ein 
cadrul schimburilor culturale dintre 
România şi Polonia, Casa filmului a 
găzduit Zilele filmului din țara prietenă. 
La spectacolul inaugural, cu Pămintul 
făgăduinţei, a rostit o alocuţiune 
regizorul Constantin Vaeni. 999 Dom- 
nul Laszlo Harsany, caricaturist şi autor 
de filme de animaţie din Austria, 
a fost primit la sediul Asociaţiei noastre, 
unde s-a întreținut cordial cu un grup 
de cineaşti din tara noastră 999 


Marin PIRIIANU 


Publicul are cuvîntul ! 


Dintr-o statistică întocmită de Cen- 
trala România-film privind numărul de 
spectatori care au vizionat filmele ro- 
mânești din acest an (pină la 31 iulie 
în țară şi pină la 31 august in Bucu- 
rești), rezultă că cel mai mare succes 
de public l-a avut filmul 

Nemuritorii, văzut de 3211862 
spectatori (premiera a avut loc la 
23.X11.1974). 

În continuare, situaţia se prezintă 
astfel: 

Ştefan cel Mare — Vaslui 1475 — 
1 587 274 (7.1.1975). 

Actorul și sălbaticii — 973 036 
(21.1.1975). 

Ilustrate cu flori de cîmp —848 989 
(3.11.1975). 

Pe aici nu se trece — 765622 
(5.V.1975). 

Zidul — 614 883 [14.1.1975). 

Nu filmăm să ne amuzăm — 
600 572 (24.111.1975). 

Toamna bobocilor — 540 834 (26. 
V.1975). 

Tată de duminică — 506 768 (28. 
1V.1975). 

Filip cel bun — 469.558 (17.11.1975). 

Comedie fantastică — 388 127 (12. 
V.1975). 

Muntele ascuns — 362 711 (3.lll. 
1975). 

Evadarea — 141 79% (18.V111.1975). 


„Mihaela“ la Varna 


Sub deviza «Prin umanism — pen- 
tru pace şi prietenie», cea de-a 6-a 
ediție a Festivalului Internațional al 
filmului Sanitar și de Cruce Roșie, 
desfășurat nu demult la Vama, a in- 
trunit participanţi din 43 de ţări de pe 
toate meridianele globului. 

Tara noastră, prezentă pentru a treia 
oară cu filme la această prestigioasă 
manifestare, organizată, sub egida 
O.M.S., de Ministerul Sănătăţii și de 
Institutul de Educaţie Sanitară din 
Sotia, a prezentat o serie de scurt- 
metraje, avind ca temă formarea de- 
prinderilor igienice la copiii preşcolari, 
filme produse de Institutul de igie- 
nă și sănătate publică din Bucu- 
pri la cererea Ministerului Sănă- 

Ul 

Setul Întiinire cu Mihaela, produs 
de Animafilm, autor Nell Cobar, întru- 
nind sufragiile juriului, a fost distins 
cu diploma de onoare decernată pro- 
ducțiilor de scurt-metraje categoria 
«B». 


Filmul și jucăriile 


Pe bună dreptate Mickey Mouse, 
Donald Răţoiul, Albă ca Zăpada, pi- 
ticii şi alte personaje disneyene au 
devenit de patru decenii încoace broșe, 
vignete, amulete, ilustrate, jucării din 
cauciuc și din plastic vindute în întrea- 
ga lume. Asta nu explică însă de ce 
în raioanele de jucării ale magazinelor 
noastre (inclusiv ale cooperației), co- 
piilor li se oferă reprezentări mai mult 
sau mai puţin reușite ale eroilor din 
serialul «epocii de piatră» (serial adre- 
sat îndeosebi adulţilor) și nu — să 
spunem — chipul Mihaelei, eroina în- 
drăgită de copii a celor 1001 -de seri. 
E neindoielnic că fetița imaginată de 
Nell Cobar, ca și cățelul ei, văzuţi 
seară de seară pe micul ecran, ar fi 
meritat să rețină atenția creatorilor 
noştri de jucării. Ca şi Bobo sau alte 
personaje din unele filme de animaţie 
româneşti. lar dacă e vorba de adulți, 
nu e cazul ca expresivul omuleț al lui 
Gopo să-și fructifice celebritatea și 
să fi devenit demult nu numai port- 
chei, dar și «personaj» al unor ilustrate, 
felicitări, care să circule, purtind un 
mesaj specific, pe toate meridianele? 


LC. 


lupta 
cu şabloanele 


Eroii 


filmelor noastre. 


eroi 


ai timpului nostru, 
sînt pre: 
tocmai de timp 


puțin interesați 


Soarele și luna pot ţine 
cununa... 


Nu ştiu dacă aţi observat 
cit de puțin sint interesati 
eroii filmelor noastre, eroi 
ce se vor ai timpului nostru, 
tocmai de timp. De timpul de 
atară. De ziua care le lumi- 
nează fereastra. De soarele 
şi de luna ei. De luna mai sau de luna decem- 
brie. Adică dacă ninge, plouă sau e senin. 
Nu se poate tăgădui că ei au ajuns lao 
oarecare expresivitate — dramaturgică, ac- 
toricească — aptă să ne spună dacă le 
ninge sau le plouă pe dinăuntru. Un anume 
timp interior nu le e străin, adică mai fiecare 
posedă o istorie, au ceva istorii de povestit 
și purtat — ca eroina Drumului în penum- 
bră, ca Filip..., ca Florile de cîmp ale lui 
Blaier — au un buletin de identitate, o circă 
de miliţie de care aparţin, o familie măcar cu 
un tată si o mamă (altădată,despre lipsa de 
rubedenii în filmele românești actuale), au 
un trecut, un prezent, viitorul fiindu-le ori- 
cum asigurat frumos de scenariu. Timpul 
interior al personajului — realizat prin inter- 
ferența istoriei cu biografia, a «timpilor 
tari» prelungiți în cei «slabi», a bucuriilor 
îngemănate cu nenorocirea, a mărețului 
virit ca aţa prin gămălia nimicului — nu 
cred că poate fi înțeles în afara timpului 
exterior, a vremii de afară, așa cum marea 
şi mareele ei sint strins legate de lună. 
Filmele bune, eroii serioşi și consistenti 
au un buletin meteorologic sentimental, 
indisolubil legat de cel anunţat la tele- 
jurnalul serii. Nu trebuie să fii psihastenic 
pentru a simți apăsarea vremii, o dată cu 
aceea a vremurilor, asupra eroului într-un 
tilm japonez. În filmele noastre nu se prea 
trage cu urechea la cotele apelor Dunării, 
nu vedem influenţa cicloanelor şi anticic- 
loanelor prezentate zilnic la televizor, nici 
un erou nu întreabă alt erou: «cum e afară ?», 
nimeni nu se uită pe cer cind iese din casă. 
Vremea e probabilă doar pentru filmările 
propriu-zise, în timpul producerii filmului, 
cind o ploaie torențială poate impiedica 
turnarea unei scene care, conform scena- 
riului, trebuia să se desfășoare la ștrand 
sau pe marginea unui rîu, eroii hirjonindu-se 
în apa senină, vara, deşi pentru miezul 
scenei lor n-ar fi fost grav sau fatal dac-ar 
fi schiat şi iarna, la munte. Dramatică 
situație pentru producătorul-delegat. ploaia 
torențială nu are rol în dramaturgia adincă 
a filmului. Cind și cind, o noapte neapărat 
de vară, cu greieri, cu o femeie şi un soldat 


inema 


la margine neapărat de București, sint 
decisive pentru o poveste, ca-n neuitata 
secvenţă a lui Bratu. Dar în general, poveş- 
tile lunii palide (sau ale soarelui palid) nu 
schimbă cursul vreunui film în '75 — cu 
toate că proza noastră ca și o lungă tradiție 
în plastică ar fi putut influenta fertil optica 
regizorilor şi scenariștilor români. Moderni 
nevoie mare, majoritatea creatorilor noștri 
nu aud și nu văd cum soarele și luna pot 
ține cununa unui destin sau «măcam a 
unei drame, deși dacă ne-am uita la alți 
moderni, am vedea lesne că, de o pildă, în 
«Noaptea» lui Antonioni, ruptura are loc 
exact şi inexorabil în zori, numai zorii con- 
venindu-i, în «La dolce vita» descoperirea 
morţii lui Steiner, esenţială pentru destinul 
lui Marcello, se face în cea mai puternică 
lumină solară, exemple europene pentru 
a nu ne mai duce pînă la japonezi, în cazul că 
«Nopțile de sinziene», «O noapte turtunoa- 
să» sau «Căldură mare» — schiță de geniu 
a unui Bucureşti în care mintea și limbajul 
fierb la plus 36” Celsius — nu sint suficiente 
pentru a convinge că problema soarelui și 
a lunii e o problemă de conținut, nu de 
scenografie, nu de decor, nu de replică. 
Majoritatea filmelor noastre '75 nu sint în 
afara timpului istoric, ci în afara timpului 
probabil. Anotimpurile le sint «inclusive». 
Trecerea timpului nu le obsedează. 
Dezinteresul față de minora Intrebare: 
«cum e afară, dragă?» nu impiedică, firește, 
trainica existență a unor șabloane în acest 
domeniu, al meteorologiei. Pe vremuri, 
după cum se știe, crimele chiaburești sau 
sabotajele dușmanului de clasă aveau loc, 
logic, numai noaptea, in satul cufundat în 
beznă sau în subteranul minei unde se tăia 
curentul. La lumina zilei, nimeni nu țesea 
vreun plan diabolic deși, în viață, se mai 
întimpla, de ce să ne ascundem după 
degete? Acum, cind apare cite o relație 
firavă şi rudimentară dintre ce-i afară și ce-i 
înăuntru, putem constata că: acțiunea are 
spor mai ales ziua; ziua se petrec acțiunile 
mai vioaie și mai dinamice; noaptea au loc 
întimplările mai triste și mai statice, printre 
care am numi despărțirile, oftaturile, ba 
chiar sărutările; ploile și alte intemperii — 
cind filmul nu se numeşte chiar Vifornita 
unde tocmai despre asta este vorba — sint 
evitate ziua, lăsindu-le pe seama noptii 
cara, cum-necum, e a răului şi a greului; 
«forma» optimismului, lumina lui, e soarele; 
tot soarele e cel care învăluie orice final; 


oamenii se confruntă, discută şi se-nfruntă 
ziua, cind se pot privi mai bine în ochi; 
(excepție memorabilă, o piesă-film TV în 
care un comitet de partid și alți activişti 
dintr-o uzină stau pină noaptea tirziu 
să dezbată ce eroi au ei în întreprindere 
pentru a-i recomanda unui scriitor aflat în 
documentare! Desigur, aşa ceva nu se 
putea petrece decit noaptea, oamenii pier- 
zindu-și somnul, după orele de producție, 
lăsind masă şi casă pentru a edifica scriito- 
rul care altfel...); nu avem geruri de crapă 
pietrele, nici secetă de crapă pămintul, 
nici un fel de evenimente meteo grave; nu 
se discută despre vreme; dacă se discută, 
personajul se definește repede, ori că e 
plat, ori că e banal, ori că e In căutarea 
unui subiect de conversație mai acătării, 
ori pur și simplu n-are ce spune. 


Neieşiridu-se din aceste scheme — fi- 
reşte, în cazurile cind nu se vădeşște o totală 
indiferenţă la dramaturgia orelor — sintem 
privaţi de lunga dialectică a lucrării omului 
în timp şi a timpului lucrind în om, cu nimic 
interioară celei atit de sever exprimată în 
relaţia cronicarului dintre om și vreme. 
Pierdem, astfel, toamne angelice, veri dră- 
cești, stranii confesiuni numai şi numai ale 
amiezii, marea inteligență a amurgului, 
explozii solare în noapte, drumuri în penum- 
bra unei dimineţi pe cit de complicate, pe 
atit de mohorite; rătăcim acel lung drum al 
zilei spre noapte, cu popasurile lui irever- 
sibile, cu galopurile lui neprevăzute nici de 
romantici, nici de clasici, în care atingerea 
țelului nu se face obligatoriu la lumina 
soarelui. Optimismul se poate naşte și în 
clipa cind părea că printre nouri s-a fost 
deschis o poartă. La comicul nopților nea- 
părat furtunoase, răspunde insomnia deloc 
morbidă a unor nopți înfrigurate, în căutarea 
unui sens, devorate de o pasiune mai lungă 
decit o seară. După cum există — și ne 
scapă — răsărituri de soare furtunoase. 
Pierdem echinoxuri, ne rămin străine solsti- 
tiile, ca să nu mai facem literatură pe seama 
acelor subtile fenomene relevate de Thomas 
Mann în al său «Munte magic» — cum de 
incepe toamna în primele zile ale verii, cum 
coboară iarna din primul dezgheț. «Legile 
zilei sînt altele decit cele ale nopții» — 
spune filozoful. E vremea să le descoperim, 
cum le descoperă orice ființă care se matu- 
rizează precum filmele noastre... 

Radu COSAȘU 


ı Umanitatea are azi vaccinul 
antipoliomielitic şi tubercu- 
loza nu mai este o boală 

inema fatală. Ea nu mai e nici mă- 
| car o boală romantică. Me- 
— dia vieţii a crescut. Fizicul 
trăiește mai mult. Dar spiritul? Ne preo- 
cupă scleroza arterelor? Dar scleroza 
ideilor? În lume circulă tot felul de teste. 
Un test vrea să măsoare cit sintem de 
optimişti, altul vrea să ne măsoare gradul 
de confort: aveți maşină de spălat? Dar 
aspirator? Dar ciîntar în baie? Jinduiesc 
după un fel de microradiogratie nu a 
aparatului respirator, ci a unui alt aparat 
la fel de vital, un test care să măsoare 
cit sintem de vii nu numai în raport cu 
medicina. 

Am nostalgia unui film îndreptat nu 
Împotriva sclerozei arterelor, ci împo- 
triva sclerozei sentimentelor, un film 
care să facă procesul nu numai al unui 
om care a furat gestiunea, ci și al unui 
om care și-a furat viața, a furat timpul 
şi-a buzunărit sentimentele. Multe din 
filmele noastre sancţionează delicte pre- 
văzute de lege. Este foarte bine. E foarte 
necesar. Delictele pe care legile juridice 
nu le sancţionează — nici n-ar fi în 
competența lor — sint adeseori uitate 
sau trecute cu vederea. Discutăm despre 
construcţia cu cărămizi şi e normal să 
facem așa. Discutăm despre planurile 
construcției materiale și e foarte bine. 
E imperios necesar. Dar marile con- 
strucții se înalță nu numai din piatră, 
ci şi din ginduri. Construcţia se poate 
dărima nu numai pentru că n-a fost cal- 
culată corect rezistența materialelor, 
ci pentru că n-a fost calculată corect 
rezistența sentimentelor. Izolarea geo- 
grafică este infinit mai puţin gravă decit 
izolarea sufletească. Aştept drama unui 
personaj care nu și-a pierdut neapărat 
examenul la facultate, dar şi-a pierdut 
curiozitatea. Un personaj care nu mai 
vrea să știe ce se întimplă pe strada și 
continentul pe care locuiește și pe stra- 
da şi pe continentele pe care nu le lo- 
cuieşte. Meseria unui asemenea per- 
sonaj n-are importanţă. El poate să fie 
atomist sau croitor. Drama este la fel 


ratura tehnică 


otul 


de mare. La scara individului s-a întim- 
plat un cataclism. 

Poate că ar fi bine să analizăm mai 
iscoditor şi blazarea unor june perso- 
naje.Nu agreez dăscăleala și cred că 
facem rău cind ne purtăm cu adoles- 
cenții ca nişte pedagogi acri. Citeva 
întrebări merită însă să fie puse: de ce 
simpaticul meu adolescent, de ce ești 
blazat? Cine te-a blazat? Războiul pe 
care nu l-ai văzut? Foametea pe care 
n-ai cunoscut-o? Filozofii pe care nu 


i-ai studiat (încă)? Cărţile pe care nu 
le-ai citit (deocamdată)? De ce eşti 
blazat? 

Am nostalgia unui film, care să facă 
procesul unui om care a pierdut imensul 
privilegiu de a participa la viața din 
jurul său, Adică de a lua parte la pro- 
pria lui viaţă. 

Visind la premiera unui asemenea film, 
în minte Îmi vine silueta subțire a lui 
Bergman şi vindiacul puțin ros în care 
a apărut la premiera mondială a celui 


mai uman film din istoria unei arte care 
implinește 80 de ani, la Strigăte și 
șoapte. Publicul avea aerul că trăia un 
moment de beatitudine. Ziariștii veniţi 
din toate colțurile lumii — ei agresivii, 
ei iconoclaștii, ei blazații, ei care nu se 
mai mirau de nimic — stăteau în faţa lui 
intimidaţi și parcă muiaţi de uimire, iar 
întrebările lor rostite păreau un galop 
pios de interjecţii. Cu un glas coborit, 
aproape alb, el, posesorul vindiacului 
uşor uzat, contrazicea reprezentanții 
presei mondiale fără să ridice tonul și 
încerca, blajin, să le explice de ce entu- 
ziasmul lor i se pare lui excesiv, deşi nu 
nega că succesul de public îl bucură. 
(«Vă plac banii domnule Bergman? — 
Nu! dar fac bine la nervi»). 

Rememorind replicile unui regizor ge- 
nial care se considera prea mic pentru 
un elan atit de mare, refăcind scena în 
care maestrul își convingea cronicarii 
că exagerează în bine, mi se pare că 
imaginația mea face parte dintr-o lu- 
crare ştiinţifico-fantastică. Poate gre- 
șesc. Poate s-ar putea face și o altă 
legătură. 

lată: 

«Sint atit de slab, atit de păcătos»... 
«mi-a venit ideea că anul acesta am 
semănat foarte mult, în orientarea mea 
literară, cu anumiţi oameni (in special 
domnişoare) care vor să vadă în toate 
un rafinament deosebit și complexita- 
tea»... «Probabil că sint un om greu, 
insuportabil»... «tare aş dori să repet 
matematica»... «devin extrem de negli- 
jent în toate privințele»... «Sint urit, 
neindeminatic... Sint irascibil, plictisitor 
pentru ceilalți, lipsit de modestie, into- 
lerant... Sint aproape incult... Sint ne- 
reținut, nehotărit, inconsecvent, pros- 
teşte vanitos și violent... Am oare ta- 
lent?» 

Întrebarea și-o pune un autor care n-a 
semnat niciun film. El a scris totuși 
citeva cărți. 

Una dintre ele se numește «Război 
și pace». 


Ecaterina OPROIU 


„Instanţa 


amină pronunţarea' 


O temă gravă 
abordată 

cu mijloacele 
filmului polițist 


Cameramen-ii, electricienii, 
traveling-iştii sint «acolo»; au 
şi instalat proiectoarele, apa- 
ratul, recuzita la 350 metri 
sub pămint, în mină. Galeriile 
sint umede, pe jos e un mil 
auriu, gros şi dens, de sus 
picură apă, pe pereţi se prelinge apă — o 
ploaie măruntă, bogată în acid sulturic, 
duhnind cald a piatră arsă. Trenul de fier, 
care transportă la mare adincime restul 
echipei filmului Instanța amină pronun- 
tarea de Dinu Cocea, se strecoară cu zgo- 
mot de avalanșă prin bezna lungă de 50 
minute a unui tunel și apoi ascensoarele 
minei se prăvălesc cu 300 km/oră la orizon- 
tul filmării. Pentru că aici etajele se numesc 
orizonturi și minerii care vin din abataj sint 
asudaţi și osteniţi și uriași, ca nişte călători 
aducind cu ei aerul depărtărilor. Se aprind 
proiectoarele, aparatul de filmat a fost 
instalat cu greu pe o șină de travelling. Se 
trage o scenă importantă în dramaturgia 
filmului. Directorul minei (George Motoi) 
il ţine pe brate, in ascensor, pe secretarul 
de partid (Gheorghe Cozorici), accidentat 
grav într-unul din orizonturi. Accidentul e 
de fapt o neglijenţă. lar neglijența echiva- 
lează cu o omisiune în problemele de secu- 
ritate a muncii. Cine e vinovatul? Prima 
parte a anchetei e neconcludentă. Instanta 
amină pronunțarea. 


Incercăm să aflăm cite ceva despre film, 
despre structura sa, stind de vorbă cu regi- 
zorul și cu cîțiva dintre principalii actori (în 
distribuție mai apar și Radu Beligan, Valeria 
Seciu, Gilda Marinescu). 


Dinu Cocea: 


Un conflict 
la mare adincime 


— Vă aflaţi la al doilea film de actuali- 
tate. Primul a fost Parașutiștii. Cum 
anticipaţi că va fi «instanța amină pro- 
nunțarea»? 


— Ideea principală a filmului este necesi- 
tatea angajării etice a omului în societatea 
în care trăim. Angajare, adică opinie activă, 
participare. Este imperativ ca omul să nu 
fie sclavul unor realități aparente, în care 
conștiința să nu intervină. Acest mesaj il 
poartă în film un personaj care nu e dintre 
cele principale: Titus Mureșan (Constantin 
Diplan), un om la început slab, dar care 
descoperă la un moment dat că nu poate 
suporta compromisul şi minciuna. El ia 
taurul de coarne, vrea adevărul, cu orice 
risc. Catalizator in această împrejurare 
devine personajul judecătorului anchetator 
(lon Caramitru). În tentativa lui de a-i face 
pe oameni să iasă din inerție, de a-i face să 
priceapă importanța adevărului, el îl intil- 
neşte pe tinărul Mureșan tocmai în momen- 
tul cind acesta nu mai acceptă situaţia din 
întreprindere: adică menţinerea pe o linie 


de aparentă plutire. În ceea ce-l priveşte pe, 


directorul minei (George Motoi), el este un 
bun inginer, un valoros organizator, dar 
incearcă un compromis între interesul ge- 
neral şi cel particular și, amestecind cele 
două planuri, cade in capcana propriei 
sale confuzii. 

— Care este structura dramaturgică a 
filmului? 

— Formula adoptată e de tip politist, à la 
«Columbo». Asta din punct de vedere al 
spectacolului. Ştim de la Inceput cine este 
vinovatul: important e cum va fi dovedit. 
Spectatorul merge împreună cu investiga- 
torul, urmărește capacitatea acestuia de a-i 
determina pe ceilalţi să aleagă sinceritatea 
şi adevărul. Funcţia judecătorului este de a 
răscoli conștiințele oamenilor. Nu e o 
funcţie uşoară. 

— Se poate vorbi de o opțiune stilis- 
tică asupra filmului? 

— Da. Opţiunea sobrietății. Nu încerc 
tormule stilistice. Pentru a nu mă lăsa furat 
de efecte. De la inceput, Mihai Opriș, Chiuz- 
baian, scenariștii. și cu mine, am gindit fil- 
mul în imagini: nu a existat un scenariu lite- 
rar şi apoi unul regizoral. A fost o viziune co- 
mună. La a cârei punere în imagini contri- 
buie acum arhitectul Radu Călinescu, autor 
al decorurilor şi costumelor, Octavian Basti, 
care semnează imaginea (ajutat de un tinăr 
şi talentat cameraman — lon Truică) şi, 
firește, directorul filmului, Edmond Iliescu, 
fără de care multe din filmări n-ar putea 
avea loc. 


8 


Gheorghe Cozorici, Ion Caramitru, George Motoi) 


Un suspens polițist, Dar nu numai atit (George Motoi 
şi Gheorghe Cozorici. În spate, operatorul Octavian Basti) 


n personaj pozitiv, 


fascinat de adevăr 
şi dreptate 


— Miza acțiunii este viata unor oameni 


care pier intr-o mină accidentindu-se mor- 
tal, iar destinul eroului pe care-l interpre- 
tez este legat de ceea ce face valabil un 
personaj obstinat, agăţat de o idee. E un 
personaj dintr-o galerie mai vastă, a justi- 
tiarilor, a celor fascinaţi de necesitatea de 
a se limpezi pe sine pentru a limpezi și 
apele evenimentului. 


Filmul e povestea luptei dintre arivism și 
conştiinţa civică. Înterpretez un rol pozitiv, 


într-un film moralizator, în sensul cel mai 
bun al cuvintului 


banca acuzării 


— interpretez un personaj foarte complex 
(directorul minei), și asta m-a pasionat in 
abordarea rolului. L-am conceput ca pe un 
om măcinat de o dramă. E drama lui, indi- 
ferent dacă o acceptăm sau nu ca atare. E 
un inginer valoros, a lucrat un timp în minis- 
ter, apoi a fost trimis să conducă o mină, 
foarte departe de București. Pentru el asta 
e o ruptură, o sfișiere, care-i provoacă 
anume mișcări lăuntrice, provenind din 
egoism, din dorința lui de parvenire. Drama 
lui constă într-un proces de alterare a con- 
științei morale. Începe şă raporteze, de 
pildă, cifre false, pentru a se pune într-o 
lumină cit mai bună. Paradoxal, vrea și 
reușește chiar să conducă bine mina. Do- 
rind insă mai repede decit e posibil să-şi 
reia postul din minister, el precipită lucru- 
rile, ceea ce-l duce la catastrofă. Interesant 
este faptul că e mereu conștient de aceste 
lunecări succesive, de aceste prăbușiri 
morale. In esenţă, aș vrea ca acest personaj 
să exprime tragedia carierismului. Din 
punct de vedere al interpretării, nu fac artă 
actoricească de dragul artei. Mă manifest 
cu ceea ce am simţit că e personajul. Ştiu 
de obicei, simt mai bine-zis, ce fel de roluri 
trebuie să joc, şi cum. Unul ar fi de pildă 
«Marele singuratic». Am citit această carte 
şi mi-am spus: idealul ar fi să-l pot juca. 
Nu e o dorinţă. Nici un proiect. E doar o 
intuiţie asupra unui rol ideal 


eorghe Cozorici: 


ă em 


— Rolul secretarului de partid Mareş, 
pe care-l interpretez, nu are o întindere 
foarte mare în desfășurarea acțiunii, dar 
personajul are o pondere în desfășurarea 
evenimentelor şi în viața oamenilor din jurul 
lui. La un moment dat, el poate fi cheia 
filmului. Nu se grăbeşte nici un moment să 
arunce oprobiul asupra directorului minei. 
Aproape că li e teamă de cuvinte, deşi e 

nstient că răul acolo e. Această nere- 
nunțare a lui, la a crede bine pină în ultima 
clipă despre un om, dă frumuseţe spiri- 
tuală personajului. Refuzul de a fi neincre- 
zător. «Cum să n-am încredere, cum să fac 
să n-am încredere în ceilalți?» — spune el, 
Totul fără emfază. Simplu. De la sine. 


Colea Răutu: 


Sint iar miner 


— interpretez un miner cu experienţă, 
un om în virstă, un om simplu ale cărui 
raționamente au claritatea bunului simţ. 
Abordez totdeauna cu drag asemenea per- 
sonaje care, cu vorbe puţine, îți dezvăluie 
o întreagă înțelepciune și cunoaştere a 
vieţii şi oamenilor. 

— Nu e prima oară cind coboriți într-o 
mină... 

— Nu. Eram miner în Lupeni '29. Dar 
acolo rolul era de cu totul altă factură. 
Eram un revoluţionar, un grevist. Şi eram 
ceva mai tinăr. 


Dan COMȘA 
ÍT ii iii i a a 


Regia: Dinu Cocea. Scenariul: Mihai Opris, 
Gabriel! Chiuzbalan şi Dinu Cocea. Imaginea: 
Octavian Basti. Scenografia și costumele: Arh 
Radu Călinescu. Muzica: Richard Oschanitzky, 
În distribuție: /on Caramitru, Valeria Seciu, George 
Motoi, Gilda Marinescu, Gheorghe Cozorici, Colea 
Răutu, Radu Beligan, Constantin Diplan, Tanti 
Cocea. 

O producție a casei de filme trei. Director: 
Eugen Mandric. Producător delegat: Anca Geor- 
gescu. Directorul filmului: Edmond iliescu. Peli- 
culà Eastmancolor, ecran normal. Metraj planificat: 
2600 metri, 


„Toate 


pinzele sus“ 


Romanul lui Radu Tudoran 
transformat 

într-un serial de 12 episoade. 
600 de minute şi 17 500 metri 


iM 


Intoarcere 
la dragostea dintii 


— Faceţi, deci, un film exotic. 

— Exotic? Da, dacă extragem din această 
noțiune ceea ce suna cindva pejorativ. 
«Toate pinzele sus» va fi, mai degrabă, 
un film de călătorii, de aventuri, cu un ritm 
destul de alert, deşi aventura eroilor noștri 
e mai mult romantică decit violentă. Cartea 
de la care pornim a fost un fel de dragoste 
dintii, în ceea ce privește lecturile, pentru 
o bună parte din generaţiile mai noi. Cei care 
au citit-o acum 15 ani și aveau pe atunci 
15 ani sint acum oameni maturi. Toţi pe care 
i-am intilnit iubesc Insă în continuare a- 
ceastă carte şi ar vrea să se intoarcă la ea 
pe calea filmului, Dar presupun că serialul 
nostru va fi văzut cu plăcere și de către cei 
care n-au cunoscut romanul lui Radu Tu- 
doran, fie ei mai virstnici, fie — poate cu 
precădere — tineri, mai precis, adolescenți. 
Acest tip romantic de aventură corespunde 
necesității de virstă, dar răspunde și setei 
permanente de cunoaștere, nu numai în 
sens geografic. De altfel serialul nostru se 
va prezenta și ca un film de epocă, avind 
implicit un conţinut eroic și patriotic. 

— Aveţi filmări de mare dificultate. 

— Majoritatea timpului filmăm pe mare, 
cu un vas foarte mic, cum e «Speranța» 
noastră, o corabie de fapt. De obicei marea 
e «montată» — am fost prinși şi de furtuni 
— vasul oscilează foarte puternic şi o dată 
cu el aparatele de filmare și de iluminare 
care trebuie să fie totdeauna fixe. Şi prin- 
tre care se mișcă actorii, în aşa fel incit să 
aibă loc şi restul echipei, care e bine să nu 
cadă în apă. Se înțelege că interpreții tre- 
buie să dovedească o perfectă adaptare la 
condiţiile de lucru ale unor marinari încer- 
caţi, deci ezitările și neindeminarea trebuie 
eliminate, fără a mai vorbi de răul de mare, 
cu care ne-am chinuit la început şi de care 
unii n-am scăpat nici în prezent, în cele 
10 ore pe care le petrecem zilnic în larg. 
Nu sint însă lipsite de dificultate nici fil- 
mările pe uscat, presupuse a se desfășura 
în porturi dintre cele mai indepărtate ale 
globului, cu forfota lor caracteristică: bu- 
toaie mari de vin la Pireu, transporturi de 
vite în America de Sud, viaţă de cafenea la 
Istanbul. Împreună cu toată această recu- 
zită, facem într-un fel ocolul lumii. 


alias Anton Lupan 


— În curind veți fi pentru toată lumea 
nu numai lon Besoiu, ci și Anton Lupan. 

— Aceasta s-ar datora faptului că roma- 
nul «Toate pinzele sus» de Radu Tudoran, 
după care se va realiza serialul nostru este, 
într-adevăr, cunoscut de multă lume. Ceea 
ce ne-a cucerit și va cuceri, să sperăm și 
pe spectatorii viitorului serial, este acel fluid 
fantastic care-i leagă pe cei doi eroi princi- 
pali, făcînd din prietenia lor sensul întregii 
acţiuni. Noi sintem datori publicului cu un 
serial de acest tip şi, în general, sintem 
datori să facem multe seriale de bună cali- 
tate, indeplinind astfel una dintre sarcinile 
importante care ne revin după întilnirea cu 
tovarășul Nicolae Ceauşescu din anul 1974. 

— Aţi studiat tehnica altor interpreți 
de serial? 

— Serialele pe care le cunoaştem mai 
bine, cum ar fi Columbo sau Kojak, au 
subiecte care se schimbă la fiecare nou 
episod. De fiecare dată este, de fapt, un 
alt film, altă situaţie, doar personajul prin- 
cipal este acelaşi. În cazul nostru, serialul 
are un subiect unitar, ceea ce obligă la 
continuitate şi la o tehnică interpretativă 
diferită de cele cunoscute. Prin forța îm- 
prejurărilor, trebuie deci să fim originali 


intru 


Sper s 
şi eu în istorie 


— Dumneavoastră cine sinteți? 

— Turcul Ismail, un om blind și bun 
care-mi place foarte mult, fiind eu constăn- 
tean get-beget, cum spune turcul. Mă stră- 


duiesc să-l fac cît se poate de bine şi să 
amuz publicul spectator. 

— Cite roluri aţi realizat pină acum în 
filme? 

— 27. 

— Dar un rol de anvergură încă n-aţi 
avut. 

— N-am avut, că nu mi s-a dat. Am punc- 
tat doar cite ceva, făcind de nevoie pe vaga- 
bondul, pe escrocul, pe borfașul, pe dezer- 
torul ș.a.m.d. Cică n-am «faţă istorică», zic 
regizorii. Dar sper că, treptat-treptat, o să 
mă emancipez moral şi am să intru şi eu 
în istorie. 


O călătorie în timp 


— Aţi numărat cumva costumele pe 
care le-aţi realizat pentru acest serial? 
— Nu mi-ar fi ajuns timpul. E un film de 


două ori dificil, și exotic,şi de epocă, cu- 
prinzind Orientul, Mediterana, Europa şi 
America Latină, cu o tipologie extrem de 
variată: marinari, militari, oameni simpli, 
unii extrem de săraci, alții aristocrați, ne 
gustori ș.a.m.d. N-am ținut însă să fim, 
prin costumaţie, foarte «colorați», ne-am 
păstrat într-o paletă mai domolită, pentru 
că, după atita experienţă, e momentul să ne 
dăm seama că, în film, culorile joacă un rol 
esenţial, dar tocmai de aceea, dacă sint 
prea multe și prea stridente, ele sparg at- 
mosfera în loc s-o inchege. Această multi- 
tudine de amănunte armonizate ne poate 
purta cu gindul în călătoria peste meridiane 
şi peste timp. 


Speranța la orizont (În primul-plan :— regizorul 


Mir 


Mureşan, în ultimul-plan 


operatorul Nicu Stan ) 


Toţi într-o barcă, inclusiv cîinele (Ion Besoiu, 


Ilarion Ciobanu, Sebastian P 


Jean Constantin ș.a.) 


beneficiind de două zile de odihnă Nu- 
mai dumneavoastră sinteți mereu pe 
santier. 

— Și eu am plecat, in America Latină, 
unde mă aflu pe cheiul portului Buenos 
Aires. Aceasta grație cărţii lui Radu Tudo- 
ran care te plimbă, după cum știți, de la 
Sulina pină in Ţara de Foc și te aduce și 
inapoi, mai ales prin intermediul scenariu- 
lui lui Mircea Mureşan, unde povestea se 
incheie oarecum diferit, promițind specta- 
torilor un nou set de aventuri, cu întreg echi- 
pajul care n-a pierdut pe drum decit picio- 
rul unuia dintre membrii săi. 

— Vă atrag constant filmele specta- 
culare. 

— Am participat, într-adevăr, ca autor 
sau co-autor, la realizarea decorurilor pen- 
tru Serbări galante, Mirii anului II și aşa 
mai departe, pină la Comedie fantastică. 
Dar decorurile pe care sint pe cale să le 
termin pentru acest serial întrec cu mult 
pe cele anterioare. Numai scheletul per- 
manent al decorului de pe acest chei are 
500 de metri lungime, cu înălțimi pină la 
17 metri. Sint, au fost și vor fi aici variante 
a opt porturi de pe toate meridianele, de 
opt ori cite 175 metri decor portuar. Am 
inceput cu Pireu, peste Pireu am pus Port- 
Said, peste Port-Said un port la Marea 
Roşie, peste care, în momentul de faţă, fac 
o bucată din Buenos Aires. În tronsonul 
celălalt al decorului, deasupra Marsiliei 
construită în eboşă am așezat Constanti- 
nopolul, sub Constantinopol pe care-l mai 
vedeţi, în cealaltă parte, a fost Saint-Mal5. 
Acum urmează să dărim Constantinopolul 
şi să dau amploare Marsiliei. Cind termin 
cu Marsilia, peste ea intind Buenos-Aires, 
apoi dau jos Buenos-Aires ca să constru- 
iesc Montevideo. În sfirşit, imi voi permite 
luxul să răsuflu puţin, plecind la Buftea, 
ca să fac alte două porturi din Ţara de Foc 
Numai desenele pentru aceste porturi ar 
acoperi toată suprafața reală a decorului 
de 500 metri lungime. 


u Auran 
O flotilă 
un film 


pentr 


— Citeva date tehnice, tovarășe di- 
rector. 

— «Toate pinzele sus» este un film care 
va totaliza 17500 metri, cu 12 episoade, 
echivalind 7 filme de lung-metraj, care tre- 
buie realizate în termene precise, pină în 
1976, cu 100 metri utili filmați zilnic. Sintem 
obligați în consecință să avem o perma- 
nentă garanție că totul va decurge ritmic 
şi că nu vor apărea goluri în producție. 
Pentru aceasta, in momentul de față, avem 
pregătite în paralel decoruri în portul To- 
mis, la Sulina și sintem gata pentru filmă- 
rile care se vor face în Bulgaria. Oricind 
sintem pregătiţi să realizăm filmări în două 
variante — în funcţie de vremea bună ori 
rea. 

— Aveţi o întreagă flotilă la dispozi- 
ţia dumneavoastră. 

— Pe lingă vasul «Speranţa», avem încă 
două vase puse la dispoziţie de către Mi- 
nisterul transporturilor şi alte șase închi- 
riate de la Institutul de cercetări piscicole 
de la NAVROM etc. Comitetul judeţean de 
partid — Constanţa a format un comanda- 
ment special pentru sprijinirea filmului și 
avem de asemenea in permanenţă spriji- 
nul ostașilor marinari de pe bricul Mircea, 
pregătiţi pentru navigația cu vele și pentru 
celelalte situaţii. Am găsit multă înțelegere 
la marina militară și civilă, la întreprinderile 
de transporturi și la numeroşi furnizori de 
materiale. E şi asta o dovadă a popularității 
romanului şi implicit a popularității viitoru 
lui serial. 

Valerian SAVA 
Foto color A. MIHAILOPOL 


Regia: Mircea Mureşan. Scenariul: Alexandru 
Struțeanu si Mircea Mureşan, după romanul cu 
același titlu de Radu Tudoran. Dialogurile: Radu 
Tudoran. imaginea: Nicu Stan. Decorurile: Mar- 
cel Bogos. Costumele: Nelly Merola. 

În distribuție: /on Besoiu, Ilarion Ciobanu, 
Sebastian Papaiani, Jean Constantin, George-Paul 
Avram, Cristian Sofron, Julieta Szânny, Colea Răutu, 
Stefan Moisescu. 

Producţie a Studioului de filme ai Tele- 
viziunii Române. Redactor şef: Geo Saizescu. 
Director al filmului: Sideriu Aurian. Şefi de 
producție: Chivici Emanuel, Marcel Loteanu, Eugen 
Mayer, Marian Moldovan. Peliculă Eastman-color, 
12 episoade. Metraj planificat: 17 500 metri. 


ÎL o S ie iei d 
9 


sondaj în cineunive 


Două puncte 


Odiseea filmului 2000 


Apropiata aniversare a opt- 
zeci de ani de la inventarea ci- 
nematografului găsește cea 
de a şaptea artă într-o pe- 
rioadă indiscutabil fastă. Şi 
aceasta nu atit sau nu numai 
prin ceea ce ea poate oferi 
astăzi, după opt decenii de existenţă, ca 
realizare și influenţă, ci mai ales prin aceea 
că amintita aniversare se petrece intr-un 
moment de efervescenţă creatoare, de ex- 
pansiune şi reinnoire ale cărei proporţii 
apar, indiscutabil, drept impresionante, 

Am amintit și altă dată despre creşterile 
sensibile înregistrate în ultimii doi ani în 
ce privește producţia și difuzarea. Desigur, 
nimeni și nimic nu ne poate garanta că miine 
sau poimiine nu se vor ivi pe alocuri sau 
peste tot noi flexiuni, determinate de con- 
diţiile economice, condiţii care joacă, în pri- 
vința cinematografiei, un rol nu numai im- 
portant, ci hotăritor. Dar dincolo de aceste 
eventuale avataruri, cel puţin două conclu- 
zii optimiste pot fi trase de pe acum. În 
primul rind, dificultăţile pe care le-a cunos- 
cut cinematografia timp de un deceniu și 
jumătate s-au dovedit a nu fi ineluctabile; 
arta ecranului și-a manifestat capacitatea 
de a se adapta la tot felul de mutații inter- 
venite în societate și în gustul spectatori- 
lor, de a găsi în sine forța unei continue 
regenerări. În al doilea rind, dificultățile 
convieţuirii dintre cinematografie și tele- 
viziune, dificultăți care au stat într-o bună 
măsură la baza declinului prelungit al in- 
dustriei filmului şi care i-au determinat pe 
unii să tragă concluzii ultra -pesimiste cu 
privire la viitor,. sint astăzi în bună parte 
depășite şi posibilitatea coexistenţei şi co- 
laborării cinema-tv apare tuturor drept 
evidentă. 

În ultimii ani — şi aceasta este deosebit 
de important — cinematografia a devenit 
cu adevărat o artă mondială, nu numai în 
sensul răspindirii ei planetare, ci şi prin 
faptul că a prins rădăcini şi a rodit în cele 
mai variate culturi şi medii naţionale. O 
evoluţie abia schițată spre sfirşitul perioa- 
dei filmului mut și apoi brusc stopată de 
apariția sonorului a fost reluată astăzi în 
ritmuri şi proporţii de mare anvergură. Ci- 
nematografia sud-americană sau cea afri- 
cană, cea arabă, elveţiană, canadiană sau 
elenă nu mai sint fenomene exotice, ci 
componente majore ale artei contempo- 
rane. 

Procesul de reinnoire se manifestă in 
acelaşi timp şi prin apropiata finalizare a 
unor îmbunătățiri tehnice radicale — prin- 
tre altele se studiază intr-o fază avansată 
găsirea unui alt suport decit clasica peli- 
culă — capabile să amelioreze captarea rea- 
lităţii în mișcare, să permită un joc mai liber 
al fanteziei creatoare și să asigure o conser- 
vare îndelungată şi stabilă a operelor cine- 
matografice. 

Dar, mai important este probabil faptul 
că, în ultimii ani, s-au dezvoltat și rafinat 
mijloacele de expresie cinematografică, s-a 
extins considerabil sfera de cuprindere a 
artei filmului. Se ştie că, dintotdeauna, ci- 
nematogratul are funcţii deosebite. Pelicula 


Nu competiţie, 


dar coe 


istenţă paşnică între arte, 


stimulare avantajoasă, 
iată concluzia 
a opt decenii de cinema 


Arta imaginii sub semnul artei plastice 
(Zsa-Zsa Gabor, José Ferrer şi Suzanne Flon în «Moulin Rouge») 


este nu numai purtătoare a unor opere ar- 
tistice, ci şi a unor mesaje servind comuni- 
carea de masă. Transmiterea de informa- 
ţii, de mesaje cu un caracter instructiv și 
educativ direct, popularizarea și explicarea 
fenomenelor științifice și tehnice, comuni- 
carea de mesaje utilitare și publicitare fo- 
losesc filmul drept vehicul de primă insem- 
nătate. Ceea ce e nou în ultima vreme e 
faptul că, paralel cu amplificarea și diversi- 
ficarea acestor activităţi extra-artistice, a- 
sistăm la integrarea tot mai intensă în sfera 
propriu-zisă a artei cinematografice a unor 
tematici şi chiar modalităţi care țineau de 
domeniul filmului neartistic, al filmului — 
mijloc de comunicare de masă. Folosirea 
în filmul artistic a mijloacelor de expresie 
documentariste, asimilarea gîndirii sau pro- 
blematicii științifice în țesătura unitară a 
structurii artistice (să ne gindim, de pildă, 


Operația - Salvare 


La 3 mai 1924, D.W. Griffith, 
pionierul filmului american, 
pionier al cinematografului 
lumii, scria: «Cinematogra- 
ful e un copil care s-a năs- 
cut o dată cu generaţia 
noastră. Noi, bieţi contem- 
porani, abia dacă reuşim să imaginăm 
sau să visăm posibilitățile de dezvol- 
tare ale acestui copil. Trebuie să ne 
purtâm așadar cu toată solicitudinea 
faţă de el, încit, la maturitate, să nu-si 
regrete copilăria...» 

Dacă ar îi privit azi lucrurile, în perspectiva 
celor opt decenii scurse, Griffith ar fi adre- 
sat cineaştilor din Statele Unite reproşuri 
vehemente. Nu cu privire la felul cum s-au 
purtat cu cinematograful pe cind era copil. 
Ci cu privire la grija pe care au manifestat-o 
față de realizările pionierilor, creatori pres- 
tigioşi, între care şi Griffith. 

Abia în 1967, cineaştii americani consta- 
tau că jumătate din totalul peliculelor pro- 
duse de la sfirşitul veacului trecut şi pină la 
acea dată fuseseră pierdute sau deterio- 
rate. Între acestea, nu numai realizări ano- 
dine (importante şi ele, dacă ne aindim la o 


istorie a cinematografiei), ci şi realizări de 
seamă, considerate capodopere şi lucrări 
de referință. Semnalul de alarmă era dat 
în 1967 de AFI (Institutul american de film). 
AFI este unica instituție americană din 
domeniul cinematografiei care nu are ca 
scop beneficiul, ci are ca scop principal 
să servească arta filmului, să salveze și să 
conserve cit mai multe din realizările cine- 
matografiei, să pregâtească și să promo- 
veze tineri realizatori de talent, să educe 
publicul. 

În 1967, circa 250 de pelicule considerate 
clasice şi produse nu numai în anii copilă- 
riei, ci chiar şi în anii adolescentei filmului, 
nu se aflau in nici o arhivă şi in nici o colecție 
particulară din SUA. De pildă, Diligenta, 
realizat în 1939 şi considerat drept western- 
model, drept capodopera genului, D 
gența lui John Ford era definitiv pi 
dută. În urma apelului lansat de AFI, 
actorul John Wayne a găsit o copie în 
garajul său şi a donat-o Institutului. Ori- 
zontul pierdut al lui Capra, altă peliculă 
celebră, ajunsese să dureze 8 minute. 
Negativul era atit de deteriorat, încit nu se 
mai putea copia. S-a căutat originalul în 


la foarte lunga secvenţă din Odiseea spa- 
țiului 2001 a lui Stanley Kubrick în care se 
demonstrează printr-un joc cromatic ab- 
stract, de pură esenţă artistică, teoria rela- 
tivităţii a lui Eistein sau la dramatica moarte 
a ordinatorului din același film); noua ma- 
nieră de realizare a filmelor politice sau 
sociale prin folosirea unor mijloace gazetă- 
rești: document, informaţie, reportaj, in- 
terviu, moda filmelor de montaj sau-a cita- 
telor de cultură cinematografică, etc., ne 
vorbesc, toate, despre acest proces sem- 
nificativ. 

Treptat, cinematografia contemporană 
tinde să-și extindă sfera tematică și asupra 
celorlalte arte. Ecranizările după romane, 
nuvele; piese de teatru constituie demult o 
direcție majoră a artei filmului. Folosirea 
muzicii ca acompaniament, limbaj, perso- 
naj sau temă fundamentală are de asemeni 


arhiva studiourilor «Columbia», s-a găsit şi 
s-au recopiat bobinele care lipseau. Asa 
s-a procedat, de altfel, cu mii de pelicule 
realizate în perioada copilăriei şi tinereții 
filmului, în condiții tehnice depășite, 
pelicule considerate nerentabile şi lăsate 
să se deterioreze de către casele producă- 
toare și de către distribuitori. La «apelul de 
salvare» lansat de George Stevens jr. (fiul 
regizorului George Stevens, unul din gag- 
man-ii filmelor cu Laurel și Hardy, regizorul 
unor filme cu Fred Astaire, al Femeii anu- 
lui cu Katharine Hepburn, al unui Loc 
sub soare după Dreiser, al Jurnalului 
Annei Franck) au răspuns o seamă de 
actrite și actori. printre care Mary Pickford. 
steaua filmului mut american. Ea a donat 
propriul ei stoc de scurt-metraie reali- 
zate de Griffith. Astăzi, după opt ani de la 
lansarea apelului, cercetările continuă și 
donatorii apar în continuare. După princi- 
piul lui Charlton Heston, preşedintele sec- 
tiei de fonduri-AFI, «nu mai are nici un 
rost să căutăm și să salvăm doar clasicii; 
Keaton n-a fost recunoscut ca atare 
decit la 10 ani după moarte; generațiile 
viitoare pot aprecia filme care nouă, 
azi, nu ni se par prea meritorii. Așa că e 
de datoria noastră să salvăm totul». 


Laura COSTIN 


o lungă tradiţie și cel puţin două reuşite 
exceptionale (care impun, aproape, folosi- 
rea calificativului de genial) pot fi înregis- 
trate în acest domeniu: musicals-urile lui 
Berkeley din deceniul al patrulea și filmele 
lui Ken Russel din anii 60 și 70. Vraja pictu- 
rii stă de asemeni la baza unor opere pur 
cinematografice de la Rembrandt-ul lui 
Korda, pină la Van Gogh-ul lui Minnelli sau 
Toulouse Lautrec (Moulin Rouge) al lui 
Huston. Complexe și dificile au fost rapor- 
turile cu teatrul și opera din pricină că ele- 
mentele comune — de spectacol — consti- 
tuiau o sursă de primejdii pe linia pierderii 
specificului cinematografic al filmului rea- 
lizat după o piesă sau după o operă. Nu 
vom aminti aici — deși se subsumează ace- 
luiaşi demers — despre încercările fără per- 
spectivă de a realiza filme-spectacol, utile 
poate doar din punct de vedere documen- 
tar. 

Integrarea celorlalte arte în marele uni- 
vers filmic rămine însă o problemă de strin- 
gentă actualitate, atit din punct de vedere 
estetic cit şi sociologic, prin modificarea 
uriașă, cantitativ şi calitativ, a cutiei umane 
de rezonanţă. În acest sens, organizarea 
în 1975 la Cannes, cu prilejul festivalului 
cinematografic, a unei manifestări care a 
primit un titlu eluard-ian, «Les yeux ferti- 
les», este deosebit de simptomatic. Au fost 
prezentate cu acea ocazie două filme-opere: 
Flautul fermecat de Mozart în regia lui 
Ingmar Bergman și Moise și Aron de 
A. Schoenberg în regia lui J.M. Straub 
(unul din cei mai străluciți reprezentanţi 
ai noii școli vest-germane), un film-teatru: 
Galileo Galilei de B. Brecht în regia lui 
J. Losey şi un film-expoziţie: Georges 
Braque, în regia lui Fr. Rossif. Calificată 
drept o încercare de «inserare a cinemato- 
grafului într-o cultură mai largă», manifes- 
tarea amintită continuă să suscite comen- 
tarii şi discuții. 

Ca să ne referim doar la creaţiile lui Berg- 
man şi Straub, comentatorii au subliniat 
că ele intorc hotărit spatele inovaţiilor teh- 
nice facile, menite să spargă rigurosul spa- 
tiu scenic, că ele nu merg nici pe linia con- 
siderării operei iniţiale drept un simplu pre- 
text. Filmele lui Bergman și Straub pornesc 
de la acceptarea convenției operei, de la 
integrarea lucidă, dar şi emoţionantă în 
jocul artificial desfăşurat între trei pereți, 
pe un podium de lemn, în mijlocul unor 
decoruri de mucava, într-o lume ireală în 
care vorba e iniocuită cu cintecul. S-ar pu- 
tea vorbi de crearea unei dimensiuni feerice 
şi aceasta nu numai în cazul Flautului care 
aparent s-ar preta mai uşor unei asemenea 
interpretări, ci și în cazul lui Moise și Aron, 
dramă aspră a conflictului dintre absolut şi 
contingent. Dimensiunea feerică nu este 
dată de conţinutul operei, ci de jocul rapor- 
turilor operă-spectator, de acceptarea unei 
convenții miraculoase. Ceea ce oferă filmul 
lui Bergman, de pildă, este o lectură dinăun- 
tru, aparent în pas cu spectatorul operei 
— el însuși personaj al filmului — dar des- 
fășurată pentru spectatorul filmului cu o 
clipă mai devreme. 

Toţi cei care au văzut creaţia lui Bergman 
vorbesc despre un film și nu despre o operă 
filmată. E aceasta o reuşită, probabil reu- 
şita principală în complicatul proces pe care 
l-am evocat în rindurile de mai sus. 


H. DONA 


În 1973, Ross Hunter realiz 
versiunea muzicală a «Orizontului pier- 


dut» (Liv Ullmann și Peter Finch) 


de vedere 


sondaj în cineun 


Revirimentul? 


Peste două luni, mai precis 
la 28 decembrie, filmul va 
sărbători 80 de ani de exis- 
tenţă. Urmaşii lui Lumiere 
nu-și pot ascunde o undă de 
amărăciune gindindu-se la 
epoca de aur a cinemato 
gratului şi la «paradisul pier- 
dut» provocat de apariţia televiziunii. Ani- 
versarea aceasta va fi mai puţin festivă ca 
altădată şi, mai mult ca sigur, producătorii 
marilor companii o vor petrece în pace şi 
reculegere, fără caviar și fără şampanie, 
fără recepții fastuoase și fără declaraţii 
delirante. Cu foarte puține excepții, vremea 
opulentă a vedetelor de un milion de dolari 
si a bugetelor de tiim ce costau cit un cuira- 
sat a apus. Hollywoodul eminamente cine- 
matografic trăieşte astăzi sub constelația 
televiziunii. 

Televiziunea nu s-a născut la o dată 
anume, ea nu are ca cinematografia un 28 
decembrie 1895 al ei, cu certificat în ordine 
şi cu atestare istorică. Ce se cunoaște 
exact este că a apărut după război și a 
explodat în timp de pace, în lumea specta- 
colului, ca o pașnică bombă a Hiroșimei 
Cit de copleșitoare a fost influența noului 
venit o dovedesc cifrele. Statistici oficiale 
din S.U.A. înregistrează 30.000 de televi- 
zoare in 1946, 1.200.000 în 1949, 47.000.000 în 
1955 şi, în stirșit, saturația din 1961 cu cele 
56.000.000 receptoare declarate. Contestată 
de muze, detestată de cineaști, blestemată 
de proprietarii de săli și pulverizată de este- 
ticieni, televiziunea s-a dezlănţuit peste 
noapte și cind a pătruns în case a fost prea 
tirziu să se mai dea diagnostic şi să se pre- 
scrie o anume terapie. După spusele unui 
gazetar de peste ocean, un aparat tv. costă 
în medie 125 dolari;un bilet de cinema 
costă în medie 1,88 dolari. Concret, asta 
înseamnă că un receptor este amortizat în 
65 bilete de film. Ce film, oricît de măestrit 
şi fabulos, poate rezista la o asemenea 
concurență? 

În numărul său din noiembrie 1974, revista 
«Uni cinema» reamintește dezastrul cine- 
matograftiei din citeva ţări occidentale, com- 
parind frecvența medie pe cap de locuitor 
înainte și după apariția televiziunii. În An- 
glia, numărul de bilete scade de la 25 la 
2,5 pe an; în R.F.G.de la 15 la 23 pe an; în 
Franta dela 9 la 2,8 pe an; in Italia dela 16,8 
la 9,9 pe an; in Benelux, dela 18 la 2,8 pe an 

În fața acestei situaţii, chiar cele mai 
autorizate gazete comerciale n-au rămas 
imune și au publicat reportaje fataliste; 
clasicul necrolog conchidea cu logică pă- 
trunzătoare că vom vorbi despre cinemato- 
graf ca despre «lumina ce s-a stins». Şi 
totuși, filmul n-a murit, lumina lui fasci- 
nantă nu s-a stins. Contrar tuturor eviden- 
telor, impotriva tuturor pronosticurilor unor 
cronicari ce prohodeau la căpătiiul artei a 
șaptea, cinematograful a continuat să exis- 
te. În raportul său asupra «stării cinemato- 
grafiei» pe 1974, Jack H. Valenti, preşedin 
tele lui Motion Picture Association of 


Casa de fi 


Orașul 
văzut de sus 


999 Luna noiembrie pro- 
gramează a treia premieră 
nema acasei Unu —Orașul văzut 
» de sus (scenariu D. Solo- 
mon şi Marcel Păruş, regia 
Lucian Bratu). 

999 S-au incheiat filmările la Dincolo 
de pod (scenariul și regia Mircea Veroiu, 
după «Mara» de loan Slavici), la Sere- 
nadă pentru etajul 12 (scenariul Tudor 
Popescu, regia Carol Corfanta) și la Mere 
roșii (scenariul lon Băieşu, regia Al. Ta- 
tos), primul, producție a anului 1975, ul- 
timel& două numărindu-se printre titlurile 
anului viitor. 

999 Făceam public în numărul trecut 
un proiect de film despre Unirea Princi- 
patelor sub Mihai Viteazul; azi putem 
anunța că Buzduganul cu trei peceți 
(scenariulEugen Manaric, regia Constan- 
tin Vaeni) a intrat în producție. Interpretul 
rolului principal: Victor Rebengiuc. 


- 


America (MPAA), a anunţat o știre ce a 
trecut ca un fior pe şira spinării dintre Hol- 
lywood şi băncile din Wall Street: în anul 
trecut cifra totală a reţetelor incasate în 
S.U.A. se ridică la 1.908.500.000 dolari, 
record absolut al tuturor timpurilor dacă ne 
gindim că precedentul din 1946, se cifrase 
la 1.692.000.000 dolari. Ţările Pieţii comune 
nu pot vorbi încă de o redresare a cinemato- 
grafiei postbelice, dar, şi în cazul lor, sta- 
tisticile financiare sint incurajatoare, iar 
recesiunea filmului pare a fi fost evitată. 

S-a intimplat, într-adevar, un miracol, 
un reviriment greu de explicat în citeva 
cuvinte. Unii vorbesc despre publicul sătul 
de programele publicitare ale televiziunii. 
Alții atribuie succesul reconsiderării spec- 
tacolului cinematografic în săli mici, diver- 
sificate pe genuri, grupate în locurile de 
atluență și agrement. Sociologii şi econo- 
miştii atribuie interesul spectatorilor in- 
flației și lipsei de carburanți (cine n-are 
bani şi benzina să plece în week-end, merge 


Bineînţeles: a 
Dar cum? 


LE GRAND McLINTO 


O reclamă şoc pentru un western tradițional. Sau: cum consi 


a cinema). Nimeni, sau aproape nimeni, 
nu suflă o vorbă că asa-zisa «insănătoşire» 
a cinematografului rezidă, în principal, în 
repertoriu, un repertoriu perfid ce ațită 
strătunduri treudiene ale subconştientu- 
lui, un repertoriu care excelează în filme 
de groază şi erotice. Ecranele au fost acapa- 
rate de filme de spaimă cu vampiri, filme de 
teroare cu droguri, filme de tortură cu ka- 
raté și dragoni, filme erotice de o sensuali- 
tate ce le plasează pe tărimul pornografiei. 

Există un indice care dă măsura reperto- 
riului. Acest indice reprezintă restricţia ca 
filmele să fie vizionate, integral sau parțial, 
de tineri. În America, din totalul de 522 
filme clasate de MPAA, 46,4% fac parte din 
categoria «R» (în limbajul distribuitorilor 
— filme cu audienţă limitată) şi 4,8%, filme 
«X» (complet interzise tinerilor sub 17 ani). 
În Anglia, filmele clasificate pe 1974 de 
«Cinema TV Today» însumează 277 de 
titluri, din care 140 au fost considerate în 
categoria «X» (filme interzise sub 18 ani) 
şi 46 în categoria «AA» (filme interzise sub 
14 ani). La Paris, luxuoasele cinematograte 
de pe Champs Elysées sint literalmente 
invadate de pelicule ce odinioară se strecu- 
rau doar în săli obscure din Montmartre 
şi Place Pigale. Titlurile unor filme rulate 
pe ecrane în primul semestru 1975 sint pe 


poate fi cucerit publicul 


999 Unu! din cei mai cunoscuți re- 
gizori de televiziune, Alexandru Bocăneţ, 
işi pregătește debutul in filmul artistic 
de lung-metraj cu comedia Gloria nu 
cîntă de Dumitru Solomon. 


lon BUCHERU 


Casa de filme Patru 


Alexandra 
și infernul 


999 Din nou un film inspi- 
rat din viața satului contem- 
inema poran Puntea — scena- 
| riști: lon şi Alexandru Brad. 
LA Regizor: Virgil Calotesc 
> Primul tur de manivelă «s-a 
tras» chiar în prima zi a acestei toamne. 
Platoul de filmare: comuna Văleni, județul 
Dimboviţa, in apropierea Cimpulungului- 
Muscel. Se pare că cineaștii s-au înca- 
drat perfect in marea familie a colectiviş- 
tilor. Så așteptăm recoltele! 
099 La Buftea, iarăşi pe platouri, lon 
Popescu Gopo. 


De data aceasta, reputatul cineast, în- 
torcindu-se la clasici, redescoperă în Po- 
vestea dragostei, lumea mirifică a ne- 
muritorului lon Creangă. 

999 Atit pentru luna octombrie. După 
cum se vede, două filme intrate în pro- 
ducție şi o posibilă premieră, Alexandra 
și infernul, în regia lui lulian Mihu. 


Marin THEODORESCU 


Casa de filme Cinci 


La star 
Patima 


999 O dată cu instaurarea 
toamnei în drepturile sale 
legitime, casa noastră şi-a 
reluat «în plin» activitatea. 
Recolta de toamnă a filme- 
lor noastre se şi află 
atenția spectatorilor: premierele româneşti 
ale lunii octombrie — Cantemir, Muş- 
chetarul român, Mastodontul—au des- 
chis seria unor noi întilniri cu prietenii 
noştri. 


hema 


c 


negustorii că 


cit de amuzante pe atit de semnificative. 
lată citeva eşantioane: «Visuri porno», «Cri- 
me în extaz», «Erotismul la adolescenţi», 
«Confidenţele erotice ale unui pat», «Sinii 
de gheaţă», «Orgiile reginei Cleopatra» 
și multe alte orgii mai mult sau mai puţin 
princiare. 

Acesta este prețul revirimentului. Un 
reviriment financiar, pentru că de cel artis- 
tic, filozofic şi spiritual nici nu poate fi 
vorba, atita timp cit sala de spectacol are 
iz de speluncă sau bordel. În Statele Unite, 
unde cinematografia are o frumoasă tra- 
diție pentru așanumitele «filme de familie», 
se iau atitudini care indeamna Ia rațiune. 
Biroul de sesizări de pe lingă MPAA infor- 
mează presa că în 1974 a primit din partea 
spectatorilor cele mai multe scrisori de 
protest din ultimii trei ani; dintre acestea, 
1617 epistole depling cruzimile săvirşite 
în filme impotriva animalelor. Sintem tare 
curioşi să aflăm dacă au fost luate în consi- 
derare și acele scrisori care pledează pen- 
tru «protecţia», în ordine firească, a oame- 
nilor. Nu de alta, dar s-ar putea la un mo- 
ment dat să nu mai știm cine-s unii și care-s 
celelalte. 


Constantin PIVNICERU 


”  TECHNICOLORE 
4 PANAVISION* 


Ei 


099 Tot în octombrie s-a dat startul 
altor două noi producţii: la Baia Mare re- 
gizorul Mircea Moldovan a realizat primele 
cadre ale baladei cinematografice închi- 
nate eroului maramureșan Pintea Vitea- 
zul (alături de Florin Piersic vor apare în 
acest film: Constantin Diplan, Nae Gh. 
Mazilu, Maria Ploae, Aristide Teică etc.) 


999 Pentru Sergiu Nicolaescu trece- 
rea de la vară la toamnă a insemnat tot- 
odată trecerea de la Zile fierbinţi (filmă- 
rile de curind terminate la Casa Trei) la 
Osinda — noul film pe care-l realizează 
la casa noastră. Din distribuție: Amza 
Pellea, Ernest Maftei, Mihai Mereuţă, Em- 
merich Schäffer). 


999 La ora cind citiți aceste rinduri, 
in laboratoarele Buftei se lucrează de zor 
la realizarea copiei standard pentru filmul 
Patima (este noul titlu, fost «cine ride la 
urmă») sub care vi se va înfățișa tentativa 
actriței Draga Olteanu-Matei și a opera- 
torului George Cornea de a face «figură» 
de scenarist și — respectiv — regizor). 
Cit despre Tufă de Veneţia. 


Dumitru FERNOAGĂ 


Rătăcire 


La o întreprindere, se con- 
stată cu ocazia bilanţului 
trimestrial (titlul original al 
filmului) o lipsă. 

Acest concret punct de 
pornire se reflectă metaforic 
într-un alt bilanţ ce nu se ma- 
terializează în citeva cifre, ci printr-un 
mare zbucium sufletesc. O tinără con- 
stată după 7 ani de căsnicie că viaţa îi e 
circumscrisă monoton între soneria deș- 
teptătorului din zori și șuieratul ceainicului 
de la cină. Între aceste două semnale so- 
nore, ea parcurge parcă zilnic aceleași dru- 
muri, repetă aceleași gesturi, aude și dă 
aceleaşi replici. Copilul merge la școală, 
ea merge la servici, bărbatul lucrează mult, 
lucrează în afara orelor de program, ador- 
mind seara tirziu cu o carte în mină, după 
un_stereotip sărut de noapte bună 

Zanussi nu se dezminte și așa cum îl stii 
din filmele sale anterioare — deși acum el 
restringe spațiul investigațiilor sale la viata 
de familie — rămine același nuanţat explo- 
rator al sufletelor exprimindu-se nu o dată 
prin sugestii pur poetice. (Amintim momen- 
tul valsului nu lipsit de parfumul Cenușei și 
diamantului lui Wajda sau saltul eroinei, 
mereu mai sus, din sala de sport.) Într-o zi 
întimplarea deschide tinerei temei poarta 
câtre evadarea din perimetrul acestei feri- 
ciri ce-i pare prea îngustă. O întimplare ade- 
menitoare pentru că promite dragostea 
neştiută — dar care, sugerează autorul, 
închide și o capcană. Capcana dezertării 
de la răspunderi, şi in final capcana deza- 
măgirilor. 

Pentru Zanussi e limpede că plăsmui- 
rile ei sentimentale nu au acoperire în 
planul realităţii, dar rătăcirea e ințeleasă 
ca o experienţă de viaţă, ca o imposibilă 
dar necesară căutare ce duce, pe drumuri 
ocolite, către redescoperirea fericirii de 
lingă ea. 

«Este — cum însuși regizorul spunea — 
filmul unei victorii, nu al unei înfringeri». 
Scena începută cu un suris, cu o atingere 
de mină şi sfirşită într-un nestăvilit hohot 
de plins — susținută magistral de tempera- 
mentul artistic complex al Majei Komo- 
rowska — este scena acestui hotăritor act 
de conștiință. 


Zanussi ne propune portretul unei femei, 
nu unei alte «soții a lui Jean», ci al unei 
femei moderne cu drepturi egale — ea nu 
mai luptă demult pentru emancipare — dar 
pentru care lumea sentimentelor a rămas 
încă la fel de greu de descifrat. 


Adina DARIAN 


Producţie a studiourilor poloneze. Regia şi sce- 
nariul: Krzysztof Zanussi. imaginea: Slawomir 
Idziak. Muzica: Wojciech Kilar. Cu: Maja Komo- 
rowsha, Piolr Franczewski, Marek Piwowski, Halina 
Mikolajska, Zofia Mrozowska, Barbara Wrzesinska, 
Mariusz Dmochowski 


i fericirea de lingă 
ja Komorowska) 


Noaptea artificiilor 


Citeodată doar un pas, un singur pas 
greşit, desparte starea de libertate de cea 
de nonlibertate. Acest pas îl face un in- 
giner aflat în plină afirmare socială și pro- 
tesională. Obligat să facă un drum nepre- 
văzut de la petrecerea la care-și aniversa 
45 de ani, inginerul se urcă la volan după 
ce băuse citeva pahare. Pe drum acci- 
dentează grav un pieton. Miliția constată 
excesul de alcool. Condamnarea e inevi- 
tabilă. Verdictul: 14 luni de detenție. Aces- 
ta este preambulul expus în primele mi- 
nute ale filmului. Ce urmează este o dez- 
batere de conștiință a celui aruncat fără 
avertisment din universul echilibrat ce-i 
asigura stima celor din jur şi un statut 
material corespunzător, în lumea delinc- 


Conflicte. 


Filmul lui Yannick Bel- 
lon», «Soţia lui Jean», este 
un film «activ», adică un 
film care nu se mulţumeşte 
să «arate», ci «combate» 
şi «propune». Fără a îi tezist 

propriu-zis, secvențele lui au o anumită 
tensiune a demonstraţiei, a unei de- 
monstraţii lente aflate la opusul ostenta- 
ției care pulverizează pe nesimţite citeva 
prejudecăți, citeva convenții, citeva rutine. 
Pornind de la o oarecare dramă de familie, 
autorul abordează din mai multe unghiuri 
condiţia femeii, cu tuşe exacte chiar dacă 
nu foarte profunde, căutind și reușind 
să evite sentimentalismul sau concesiile. 
Deşi in centrul acțiunii se găseşte o femeie 
anume (portret bine caracterizat şi bine 
interpretat de France Lambiotte), cel puţin 
tot atit de pregnantă e prezența une 
menajere, cu un destin în raccourgi, deose 
bit de sugestiv, alături de care se înşiră 
şi alte femei și fete, din medii variate, cu 
sugestii sociale și psihologice precise 


într-o atmosferă de subtil realism. Nu e 
vorba nici o clipă de o «defilare» de tipuri 
feminine, ci de implinirea lor în firescu 
vieţii, În mulțimea de toate zilele, în activ 
tatea oraşului, în relaţiile muncii şi ale 
sentimentelor(de altfel, o reușită este ș 
fiul eroinei, reprezentativ pentru o par 
a tinerei generații și, în acelaşi timp, puter- 
nic individualizat) 

Un amestec aparte de cine-verite şi de 
artificiu declarat dă personalitate acestu 
film care-şi dorește, în mod evident, pres 
tigiu şi nu succes de casă. Numeroase 
cadre se desfăşoară în intunecime sau 
semi-intuneric (poate de vină e copia 
noastră), banda sonoră suportă frecvente 
momente de vacarm — ampliticind la 
maximum zgomotele străzii, muzica, scriş- 
netele oamenilor — răspindind totuşi 
o vrajă vitală, ca în romanele lui Simenon 

Un foarte vag didacticism în final nu 
alterează impresia că Yannick Bellon a 
izbutit să facă un film de substanță ș 
de ținută, cu puternice rădăcini în actuali- 


Procese de conştiinţă 
în cetate şi acasă 


Legea, scut pentru fă 
(Franco Nero) 


ădelege 


venților. Un înger s-a prăbușit în infern 


Aici izbucnește focul nu de artificii, ci 
al conflictelor interioare ce pune în lu- 


mină valorile morale și sociale, drep 
sau greșit ințelese pină acum. Cel con 


damnat la recluziune află aici un răgaz 
forțat pentru a arunca o privire asupra 


întregii sale existenţe dar și asupra celor 


lalți. El va găsi în convingerile sale de 
vechi comunist forța supravieţuirii față 


de umilințele și constringerile ce i-au 
răsturnat peste noapte statutul de viață 


O temă îndrăzneață într-o realizare ar- 


tistică corectă. 
A.D 


Producţie a studiourilor Barrandov. Un tilm 
de Zbynek Brynych. Cu: Svatopluk Matyăs, Jiri 
Lebus, Vâclav Svorc, Josef Mixa, Zdenek Kryzánek 


Olto Lackovic. 


O subtilă demo! 


De ce se ucide 
un magistrat 


Un bun film de serie, și anu- 
me din seria peliculelor jus- 
tițiare, specialitate italiană 
la fel de prestigioasă ca spa- 
ghetele și canțoneta. Cu abi- 
litate și farmec (se mizează 
pe ochii albaștri ai lui Franco 
Nero și pe ovalul distins al obrazului Fran- 
coisei Fabian), Damiano Damiani reia ob- 
sesiile genului. Căutătorul adevărului este 
de data aceasta regizor de film. Magistra- 
tul care Îi servise de model, un model si- 
nistru pentru un film demascator, e ucis 
întocmai ca personajul din film și cineastul 
începe să se intrebe dacă nu cumva el 
este autorul moral al acestui asasinat, 
cu alte cuvinte dacă nu cumva viaţa a in- 
cercat și de această dată să imite arta. 
implicaţiile Mafiei şi ale agenţilor ei de 
toate calibrele, suprimarea martorilor sint 
motive cunoscute, ca și simpatia, ca și 
atracția eroului pentru soția abjectului ina- 
mic (femeile chiar cînd sînt în tabăra opusă 
sint tratate de impărțitorii de dreptate cu o 
îngăduință specială, adeseori tandră). Gra- 
dat cu tact, interpretat cu acurateță, filmat 
nu pentru a tăia răsuflarea, dar pentru a 
demonstra virtuțile bunilor profesioniști — 
filmul depășește cadrul tradițional în ulti- 
mele cinci minute, căci ultimele planuri 
supradimensionează totul răsturnind brusc 
datele problemei: o crimă care fusese de- 
clanșatorul unei anchete politice, o crimă 
în jurul căreia se învirteau toate interesele 
politicienilor unui oraș de provincie, o crimă 
care părea să fie o nouă probă la dosarul 
abjecțiilor comise de dreapta, prin urmare 
o crimă care devenea în mina stîngii «o 
nouă armă», se descoperă a fi o banală 
poveste cu un triunghi conjugal, adică o 
afacere de drept comun. 
Politicienii de dreapta jubilează pentru 
că și de data asta au scăpat Ciţiva mili- 
tanţi de stinga, care se antrenaseră într-o 
febrilă și pe deplin justificată campanie de 
demascare politică, nu pot accepta înfrin- 
: gerea. Ei doresc să escamoteze mobilul 


mema 


1 amoros al dramei și să-și continue campa- 
nia. Una dintre cele mai mărețe replici din 
t cinematograful politic contemporan este 
_ cea pe care o dă în final Franco Nero, tova- 
rășilor săi de luptă. Este acea frază scurtă 
pe care le-o spune la plecare. Protagonistul 
este într-un fel înfrint. Victoria politică pe 
care scontase nu s-ar putea realiza decit 
dacă justiţiarii ar accepta «să corecteze» 
realitatea, să meargă pe firul ideii că «sco- 
j; pul scuză mijloacele». Scuză? Protagonis- 
tul dă din cap negativ și se îndepărtează 
îngindurat, dar nu înainte de a le spune 
prietenilor săi acele sublime cuvinte: noi 
nu putem să acceptăm asta. Dacă am accep- 
. ta prin ce ne-am mai deosebi noi de ei? 


Ecaterina OPROIU 


Producţie a studiourilor italiene. Regia: Damiano 
Damiani. Scenariul: Damiano Damiani, Gicca- 
Palli, Enrico Ribulsi. imaginea: Mario Vulpiani. 
Cu: Franco Nero, Françoise Fabian, Pier Luigi Apra. 


nstraţie feministă 


(«Soţia lui Jean») 


tatea societății şi a mentalității franceze 

Un film foarte specific italian. de 
asemeni izvorit din actualitate și, de ase- 
meni, cu dorința de a «demonstra» și de 
«a combate», este «Delict din dragoste» 


al lui Luigi Comencini. Din păcate, deși 
vizind să continue solida școală neorea- 
listă, rezultatul este mai degrabă ne-realist 
cum ne-realistă, adică lipsită de plauzi- 
bilitate, este orice operă nerealizată, ori- 


Piciul 
Triîntorii 


Chaplin, genialul autor de 

melodrame, este din nou pre- 

zent pe ecranele noastre cu 
inema o peliculă semnificativă: «Pi 

ciul», realizată în 1921 (în 

completare «Trintorii»). 

Regăsim trăsăturile majore 

ale operei chapliniene. 

— patetismul, înțeles însă nu ca atitu- 
dine spirituală, ci ca una temperamentală. 
Nu se meditează patetic asupra unei rea- 
lități, ci este «pusă în pagină» patetic acea 
realitate. Nuanţă sesizabilă. 

— redundanta de gradul zero pe lungi 
porțiuni de film (redundanță=abundenţă 
inutilă de cuvinte, de figuri retorice, de ima- 
gini pentru redarea unei idei). Distanţa de 
la gind la imagine e suprimată, ceea ce nu 
înseamnă intotdeauna o gindire în imagini 
ci, mai curind, o traducere în imagini a 
unor idei. 

— caracterul popular al metaforelor ci- 
nematogratice, atunci cind apar (în absenţa 
redundanţei de grad zero). De aici, extraor- 
dinara capacitate de influenţă a filmelor lui 
Chaplin asupra spectatorilor. Aceștia sint 
în egală măsură solicitaţi la o reacţie directă, 
elementară (am văzut oameni serioşi și 
în toată firea tresărind cind «piciul» e luat 
brutal, cu forța, de acasă) și mulţumiţi că 
înțeleg foarte repede ce vrea să spună cine 
astul atunci cind, de pildă, își lasă persona- 
jul să se viseze zburind cu aripi de înger 
într-un paradis în care, oricit ar fi el de para- 
dis, îngerul riscă totuşi să primească o 
scatoalcă din partea «omului rău». Acce- 
sul la metaforă pare foarte ușor, iar această 
senzaţie e flatantă. 

Varianta filmului urmărită pe ecranele 
noastre este îngrijită din punct de vedere 
sonor de realizatorul ei, care semnează o 
partitură muzicală continuă, scrisă special 
ulterior. Nu mai puţin celebrul compozitor 
Chaplin ne oferă astfel, și aici, o mostri 
de virtuozitate, reluind în altă cheie motive 
demult știute din creaţia proprie, precum 
şi — suav modificate — fragmente din «Pa- 
tetica» lui Ceaikovski. 

Aurel BĂDESCU 


Producţie a studiourilor americane. Regia, sce- 
nariul şi muzica: Charles Chaplin. Imaginea: 
R. H. Tothrob. Cu: /. Charles Chaplin, Jackie Coo- 
gan, Edna Purviance, Sydney Chaplin I. Charles 
Chaplin, Edna Purviance. 


cit de «rupte din viață» i-ar fi temele şi 
motivele. Filmul ar fi putut să fie dur, 
jacă ar fi lipsit destule momente de umor 
doielnic; ar fi putut să fie liric, dacă 
hologia eroilor ar fi fost mai puțin 
rilă, mai puțin rudimentară; ar fi putut 
rate», pur și simplu, o situație gravă 
și dramatică, folosind expresivitatea repor- 
tajului, dacă ar fi renunțat la sublinierile 
facile şi inutile din dialog. «Conflictele» 
din dragoste sau nu, aglutinate cu 
superficialitate, au ca rezultat un film 
de serie, în care Giuliano Gemma și 
Stefania Sandrelli joacă la nivelul unor 
debutanţi care nu «promit» 

La Soţia lui Jean, publicul, în majori- 
tate adulți, asistă fără entuziasm, ener- 
vindu-se cu voce tare din pricina prea 
multelor cadre intunecate, ceea ce e 
regretabil, pentru că, urmărit cu atenție, 
filmul se dovedește bun și adevărat. 

La Delict din dragoste publicul, în 
majoritate tineri, ride cu mare poftă la 
diversele momente ușurele, ceea ce e 
regretabil, pentru filmul nu-şi atinge 
țelurile problematice 

Dar poate că, zilele in care fost 
prezentă, nu am avut parte de publicul 

mai semnificativ 
Nina CASSIAN 


Trei come 


ii romantice 


şi un western casnic 


Mireasa lui Zandy 


«Domnişoară onorabilă vrea să tră 
iască în Vest și caută un soț...». De 
fapt, «Mireasa lui Zandy» se poate spu- 
ne că tot western este. Dar un western 
în care eroul principal este o eroină. 
Este ea, domnişoara care vrea să tră- 
iască în Vest. Este ea, femeia care a 
putut să supraviețuiască in Vest. Fe- 
meia care a avut tăria sa-i hnă piept lui, 
văcarului, care a putut să-și cultive 
varza și să-și crească o capră. Să mă- 
nince în farfurii și să pună pe masă o 
floare. Femeia ca pionieră în Vestul ne- 
domesticit. Un film-comandă, deci, des- 
pre rolul femeii în formarea societății 
americane, despre matriarhat în Far 
West. O poveste pe placul oricui, cu 
un cow-boy oarecare, fără batic la git 
și fără ochi albaștri, care-și alege ne- 
vasta la mica publicitate. El nu frecven- 
tează saloon-urile și nu trage cu pușca 
decit pentru a omori un urs. O poveste 


Portret de familie 
(Liv Ullmann şi Gene Hackman) 


romantică despre cum se încheagă o 
căsnicie, despre cum se leagă o dra- 
goste. dar, mai ales, despre cum se clă- 
deşte o gospodărie. Despre cum s-a 
clădit o anumită societate. Pentru că, 
repet, asta este «Mireasa lui Zandy»: 
un film de propagandă bine dirijată spre 
inimile spectatorilor, deci atingindu-și 
scopul propus. Un film despre viata 
străbunicilor americanilor de azi, des- 
pre viata lor aspră şi despre caracterul 
lor ferm, Despre dorinţa lor de a lăsa 
urmași, despre dragostea lor de pămint 
și de fermă. Cu alte cuvinte, despre dra- 
gostea lor «de acasă». Excelenţi Liv 
Ulimann în rolul miresei și Gene Hack- 
man în rolul lui Zandy, cow-boy-ul an- 
tierou. Văcarul cu ochi căprui și in- 


ceput de chelie. 
Rodica LIPATTI 


Producţie a studiourilor americane. Regia: 
Jan Troell. Scenariul: Marc Norman după 
«Străinuh de Lillian Bos Ross. Imaginea: 
Jordan Cronenweth. Cu: Gene Hackman, Liv 
Uiimann. Eileen Heckart, Susan Tyrell, Harry 
Dean Stanton. 


Gala filmului din R.D. Germană 


A spera inseamnă a trăi 
(«lacob mincinosul») 


Unde a dispărut 
compania a 7-a? 


Cine iși mai aminteşte de 
Robert Lamoureux, junele 
prim al unei comedii hazlii de 
acum douăzeci de ani, «Tata, 
mama, bona și eu»? Același 
Robert Lamoureux, iniţial cin- 
tăreț de music-hall, apoi au- 
tor şi actor de piese de bulevard (în această 
stagiune el interpretează redutabilul rol ti- 
tular din «Doctorul Knok» de Jules Romains, 
creat inainte de război de Louis Jouvet) s-a 
apucat din 1960 şi de regie de film, realizind 
comedii a căror valoare constă mai ales 
in caracterul sprinţar al dialogului și în 
jocul actoricesc. 


Pentru cei care vor să-l cunoască și in 
această ultimă calitate, filmul «Unde a dis- 
părut compania a 7-a?» constituie un prilej 
bun. 


Este vorba de o comedie a cărei acțiu- 
ne se petrece în primii ani ai celui de-al 
doilea război mondial. Pe atunci hitleriştii 
invadaseră Franţa şi nimănui nu-i venea să 
ridă. Acum, însă, ne putem amuza privind 
aventurile celor trei soldaţi despărțiți prin- 
tr-un accident de compania lor, căzută pri- 
zonieră. Dar tot răul spre bine. Această 
intimplare le oferă celor trei prilejul de a 
hoinări prin pădure, încercind să-și amă- 
gească atit burta chinuitor de goală, cit și 
conștiința oarecum încărcată, bucurindu-se 
în sinea lor de această permisie neoficială. 
Vine apoi rindul citorva isprăvi mai mult 
sau mai puţin îndrăznețe, printre care și 
eliberarea propriei lor companii. 


O tramă simplă, pe alocuri previzibilă. 
Procedee clasice ale comicului, dintre care 
reținem qui-pro-quo-ul din scena cu băca- 
nul colaboraționist și diversele boroboaţe 
ale teletonistului. 


Aventuri eroi-comice, reluate pe tonul 
unei cronici amuzante, tandre şi fanteziste, 
pe care autorul a dorit-o autentică: «N-am 
pretenția să compun o frescă istorică, dar 
povestirea mea este veridică, faptele sint 
exacte. Am ținut la o oarecare autentici- 
tate, poate pentru că atit eu cit și unii 
dintre actorii mei am trăit exodul». 


Nouă filmul ne rămine în minte mai 
ales pentru comicul său verbal și pen- 
tru cele două reuşite actoricești ale lui 
Pierre Mondy și Jean Lefebvre, calități ce 
nu-l așează insă pe acveași treaptă cu citeva 
dintre reuşitele genului: «Viaţă la castel», 
«Fuga e sănătoasă» sau «Babette pleacă 
la război». 


Cristina CORCIOVESCU 


Coproducţie franco-italiană. Regia și scenariul: 
Robert Lamoureux. Imagin: Marcel Grignon. 
Muzica: Henri Bourtayre. Cu: Jean Lefebvre, Pierre 
Mondy, Aldo Marccione. Robert Lamoureux, Pierre 
Tornade, Robert Dalban, Alain Doutey, Jacques 
Marin, Eric Colin. 


Ferma lui Came 


Îndată după războiul dintre nordiști și 
sudiști, un american arătos vrea să-și ridice 
o fermă în Texasul ciuruit de gloanţe şi im- 
bibat de whisky. Îl ajută Ava Gardner, pe 
post de soţie. Da, dar nu apucă ei să-și 
tacă ferma mult visată că apare Anthony 
Quinn și-i dă foc. El şi banda lui de mexi- 
cani jerpeliţi se opun în principiu, aşa vor 
ei, ceea ce pare a îi un argument destul de 
solid pentru tilm. Ce-i drept el este ajutat 
la rindul său de Robert Taylor, un gringo 
țeapăn, acoperit cu ținte de sus și pînă jos, 
altfel crescut din fragedă pruncie de mama 
lui Anthony Quinn. În final, lucrurile se re- 
zolvă cum se cuvine, cu gloanțe, între cei 
doi fraţi de lapte, cu care prilej ei și trec 
în lumea celor drepți. Arătosul american 
și frumoasa lui soţie vor reconstrui ferma 
şi impreună vor porni spre un minunat vii- 
tor. În plus, Ava Gardner, pe atunci mai 
mult frumoasă decit actriță, iși poartă cu 
multă demnitate iubirile prin colbul preriei, 
precum și o serie de toalete de toată frumu- 
sețea. În timpul liber va asista la frumoase 
serbări folclorice date în cinstea ei de mexi- 
canii ceva mai paşnici. Cine-şi închipuie 
că va putea să doarmă la acest film se in- 
şală. Nu va putea. N-o să-l lase muzica 
care inundă filmul și comentează bubuitor 
tot ce fac şi ce nu fac eroii. 


N.C. MUNTEANU 


Producție a studiourilor americane. Un film 
de Stephen Ames. Cu: Robert Taylor, Ava Gardner, 
Howard Keel, Anthony Quinn, Kurt Kasznar. 


13 


Zilele 
filmului sovietic 


Tradiţionalele Zile ale filmului sovietic în țara 


noastră prezintă și în acest an o selecție interesantă 


prin diversitatea tematică și stilistică, prin profun- 


se pe ecran. 


zimea investigaţiilor sufletești ale personajelor adu- 


Atitor filme de război ale cinematografiei 
sovietice li se adaugă astăzi Flacăra (regi 
zor Vitali Cetverikov), inspirată, impresio- 
nantă reconstituire a istoricei operatiuni 
de pe frontul bielorus care a marcat în- 
ceputul înfringerii fascismului. Moment ho- 
tăritor, moment de maximă încordare, voin- 
tă și curaj a ceea ce numim în viață și pe 
ecran actele de suprem sacrificiu al eroilor 
anonimi. Eroii aceia neidentificaţi, presărați 
în pămintul patriei ca seminţele rodnice pe 
care (intr-o secvență antologică de forta 
lirică a unui Dovienko) un bătrin colhoznic 
le presară cu grijă în cimpul deminat metru 
cu metru, ca să asigure piinea de miine. 
Uriașul cu barbă înaintind în fruntea se- 
mănătorilor printre explozii, solie de viață 
în haosul morții, pomenește cu voce liniş- 
tită numele țăranilor ce cad în jurul lui, 
ciuruiți de grenadele fasciste. Fiodor, Ste- 
pan, Volodea... Pomelnicul lui se înalță 
tragic și ameninţător pentru dușman cu 
atit mai ameninţător cu cit rindurile semă- 
nătorilor se răresc. În urma lor însă ogorul 
rămine presărat cu viață. 

În cele mai bune momente ale sale — şi 
sint multe aceste dovezi de inspiraţie si 
forță cinematogratică — Flacăra se inscrie 
în tradiția școlii sovietice clasice. Moderne 
sint mijloacele tehnice ale reconstituirii 
(culoare, ecran panoramic, sunet stereo, 
ample unghiuri de filmare din macara sau 
elicopter). Sutlul epic și lirismul, tarta de 
particularizare, detaliul psihologic, alter- 
nanța sugestivă a zgomotului cu tăcerile, 
a clipelor de tensiune cu cele de relaxare 
(un copil devenit agent de legătură după 
ce-şi îndeplineşte misiunea dificilă, se joa- 
că senin cu o corăbioară de hirtie) descind 
direct din marea școală a deceniilor doi 
şi trei. Lecţie de artă revoluționară care a 
marcat întreaga istorie a cinematogratului. 


Alice MĂNOIU 


Fiice şi mame 


O mamă, nu ni se spune din ce motive, 
își părăseşte fetița abia născută. Aceasta 
creşte la un cămin, bine îngrijită. dar lipsită 
de căldura dragostei materne. Peste ani, 
ajunsă la virsta adolescenţei, se gindește 
că poate acea mamă care a abandonat-o 
cindva, are acum nevoie de ea și pornește 
s-o caute. Pe acest drum propus de regi- 
zorul Serghei Gherasimov, pătrundem în- 
tr-o lume de personaje-simbol, personaje- 
replică, personaje-pretext pentru dezvălui- 
rea unui univers sufletesc zbuciumat în 
care nu o dată se aud ecouri cehoviene. 

Regizorul Gherasimov, şi el interpret al 
unui personai, a distribuit în rolurile prin- 
cipale pe doi dintre cei mai mari actori ai 
filmului sovietic: Tamara Makarova și Irino- 
kenti Smoktunovski. Alături de ei joacă 
trei tineri, trei studente de la clasa Maka- 
rova-Gherasimov, care prin naturalețe și 
intensitatea trăirilor ne fac să ne gindim 
la talentul magister-ilor. 


Ana şi comandorul 


Pierderea fetiţei şi moartea soțului au 
tăcut ca pentru Ana viața să-și piardă orice 


Moscova — Kasiopeea 


Un grup de pionieri hotărăşte să 
pornească într-o lungă și aventu- 
roasă expediție spre constelația 
Kasiopeea. Un personaj misterios, 
plin de haz şi inzestrat cu darul 
ubicuității (interpretat cu mult 
farmec de  Smoktunovski) îi 
ajută să-şi ducă la îndeplinire planu- 
rile. Este doar Inceputul unui șir 
de peripeții care se vor desfășura 
pe parcursul mai multor serii şi în 
care realul se îmbină cu fantasticul, 
comedia bufă cu suspensul drama- 
tic. Ansamblul nu este prea omogen, 
dar regizorul Viktorov are meritul 
de a fi încercat fuziunea a două ge- 
nuri — filmul ştiințifico- fantastic 
şi cel pentru copii. 


C. CORCIOVESCU 


O lecţie de artă revoluţiona 


(«Flacăra») 


O fată care reluză să fie orfană 


sens și lumea să înceteze să mai existe. 
Într-o zi un reporter se hotărăşte să spargă 
claustrarea în care ea se refugiase. Cu 
tact, deși temindu-se mereu că nu îl are, 
reporterul pătrunde în universul dureros al 
amintirilor ei pentru a arăta că dacă, din 
doi oameni care s-au iubit, unul supra- 
viețuiește, iubirea lor există și ea. O fru- 
moasă și tulburătoare poveste de iubire 
care știe să nu obosească, să nu se bana- 
lizeze sub povara gestului cotidian; o iubire 
tandră şi pătimașă, jucăușă şi gravă, po 
veste unică și infinit repetabilă între un 
bărbat și o femeie care împart munca și 
bucuriile vieții. Una dintre secvențe amin- 
teşte o alta, la fel de emoţionantă din 
«Zboară cocorii». Asemeni Veveriţei lui 


(«Fiice şi mame») 


Kalatozov, o altă femeie, aici Ana, spăla 
și ea rufe cind i se anuntă vestea morții 
celui iubit. Ea rămîne împietrită cu cirpa 
udă în mină. Strigătul izbucneste mult mai 
tirziu. În rolul principal actrița Alisa Freund- 
lih, un nume mai puţin cunoscut la noi, 
realizează o mare performanţă actoricească; 
alături de ea, în rolul comandorului, Vasili 
Lanovoi, sobru şi interiorizat; iar reporterul, 
cu farmecul și discreția-i obişnuite — Inno- 
kenti Smoktunovski. 


apsodie nordică 


Prilej ae prezentare a frumoaselor dañ- 
suri şi cîntece ale folclorului atit de parti- 


Zilele filmului 


din R.P.D. 


Ca intotdeauna o intilnire cu cine 
matografia din Republica Populară 
Democrată Coreeană este revelatoa- 
re pentru angajarea cineaştilor față 
de realitatea social-politică a ţării lor. 
Pămintul coreean — devenit din nou 
la cinci ani după sfirșitul celui de 
al doilea război mondial, datorită agre- 
siunii imperialiste, poligon de luptă 
— a cunoscut nu numai ororile răz- 
boiului, dar și multiple consecințe 
răsfrinte dramatic în viețile atitor familii 
despărțite de paralela 38 . Filmele pre- 
zentate în premieră Soarta Aurei și 
Argentinei, Linia de înaltă tensiu- 
ne, Pentru tinăra generaţie cit și 
cele cunoscute deja publicului nostru 
Fiul mecanicului de locomotivă și 
Întoarcerea în satul natal — ne-au 
tradus in imagini artistice pe de o 
parte experiența tragică a trecutu- 
lui, şi eforturile şi realizările actualei 
epoci pașnice de construcţie a unei 
societăți socialiste înfloritoare. Filmele 
prezentate au o trăsătură comună: o 
undă de poezie-amestec de sentiment 
şi patetism de 
filmului coreean. Poveştile de războ 
sînt întotdeauna îngemănate cu o po- 
veste de dragoste —dragostea părinți- 
tor pentru copiii lor, dragostea copiilor 


Coreeană 


pentru cei ce îi cresc şi ei educă, dra- 
gostea dintre fraţi sau aceea dintre 
un bărbat și o femeie. Această 
dragoste poartă intotdeauna amprenta 
unui devotament dus pină la sacrificiu 
a dăruirii de sine pentru binele celui 
iubit și pentru gloria patriei. Să nu 
uităm că ultimele generații au crescut 
și s-au format marcate (in aceste trei 
decenii) de tragedia despărțirilor și a 
morții. Semnificativ în acest sens este 
că în toate cele cinci filme povestirea 
se leagă de destinul unor orfani, de 
soți despărțiți, de frați și surori sepa- 
rați în mod fortuit, de războiul care 
a lăsat urme pină astăzi. 

O altă dimensiune comună filmelor 
văzute este felul în care cineaştii co- 
reeni pătrund și redau vibrația naturii, 
Tumultuoasă, dezlănțuită, docilă sau 
idilică, aceasta devine o prezenţă per- 
manentă, o prezență amplă şi nua 
tată, care participă cu o intensitate 
romantică la destinele personajelor, 
înțelegindu-le stările sufletești ca 
în arta populară. 

imbinarea a 
lor și adagiul lor afectiv, oferă cheia 
pentru receptarea filmului coreean 


ta dintre ideile filme- 


Simona DARIE 


cular din regiunea Murmansk. Avind ca 
pretext o tramă convențională — o tinără 
talentată vrea să plece la Moscova unde 
speră să alungă o stea a dansului popular 
— filmul împletește momente comice des- 
prinse din buna tradiţie a burlescului, a 
pantomimei și a gagurilor clasice cu umo- 
rul popular, Cintece cu accente nostalgice 
creează o atmosferă de basm ce se insi 
nuează firesc în planul realității. Totul pe 
fundalul poetic al peisajului nordic cu soare 
rece și vinturi veșnice, caldul-rece nord. Fil- 
mul pledează pentru morala expusă în re- 
frenul unui cintec «Cînd vrei ceva cu toată 
inima, dorința se împlinește». Noi petrecem 
o agreabilă călătorie dincolo de Cercul 
Polar. 


Marina CONSTANTINESCU 


Anna Karenina 


Un film coregrafic, conceput și dansat 
de Plisețkaia nu mai are nevoie de nici o 
altă recomandare. Plimbindu-și pașii pe 
urmele destinului zbuciumat al eroinei lui 
Tolstoi, marea balerină se desprinde parcă 
de pămint pentru a pluti ca pasărea cerului, 
pentru a se undui ca flacăra focului, pentru 
a se zbuciuma ca valurile mării. Este firesc 
ca zborul ei ireal să umbrească pe ceilalți 
dansatori, oricit de buni ar fi ei şi de ase- 
menea să ne facă să ignorăm concepția 
spectacolului. Plisețkaia te convinge că 
secretul artei e într-adevâr — cum spunea 
Voltaire — să corijezi natura. 


S.D. 


Călina roșie 


Ce poate să facă un om ajuns la capăt 
ue tot, acolo unde nu te mai afli decit tu 
însuți şi ție ai a-ți da socoteală ce faci, 
cum trăieşti. Ce poate să facă un om căruia 
i se oferă şansa să «trăiască altfel», i se 
oferă tirziu, la mijloc de viaţă, tot ce poate 
obține un om mai de preț într-o viată: un 
loc curat sub soare, un umăr alături, piine 
şi dragoste, tandrete și-un dram de respect. 
Ce poate face omul acela pe care-l cheamă 
Egor sau Gheorghe şi spune că-i contabil, 
atunci cînd femeia din fața lui, femeia care 
i-a scris acolo, la inchisoare, îi spune: 
«De ce m-ai minţit, i-am scris șefului tău 
și el mi-a răspuns»,Ce poate face el, Ego- 
rușka, cel care vrea să-şi odihnească puțin 
sufletul, decit să incerce șansa ce i se 
oferă, să încerce să trăiască acel «altfel» 
despre care i s-a tot vorbit. Să-l trăiască 
atit cit ține, chiar dacă știe că mult n-o să 
țină, că ceilalți nu-l vor ierta, nu-l vor lăsa 
să scape dintre ei cu mîinile curate. ŞI ce 
putea face un om numit Vasili Sukşin, 
decit să privească adinc în sufletul acelui 
Egorușka ce știe să stea de vorbă cu mes- 
tecenii, şi să-l lase să moară. Apoi, peste 
puțină vreme„să-l urmeze și el... 

Călina roșie este un film crud despre 
blindețe, un film aspru despre duioșie, un 
fiim rău despre bunătate. Dar el este și 
mesaiul rar al unui artist rar numit Vasili 
Sukşin. Regizor, scriitor, poet, interpret. 
interpretul lui Egor, de pildă, din Călina 


Roșie... 
Eva SIRBU 


Despre Vitea, Maşa 
și infanteria marină 


„Nu e uşor să fii cel mai mic. Să 
fii cel căruia toţi li dau lecţii şi, cu 
sau fără rost, îi trag clte o bătaie 
Este constatarea pe care micuțul 
Vitea o face pe pielea lui într-o 
tabără unde este ținta glumelor 
răutăcioase ale camarazilor săi. Dar 


Vitea e fiu de marinar. Acolo, pe 
puntea vasului, el asistase nu o dată 


ia exerciţiile infanteriei marine și 
deprinsese cite ceva din tactica 
luptei corp la corp. Ce ar fi să le 
aplice acum? Idee salvatoare care 
îi asigură peste noapte (intr-ade- 
văr o noapte de pomină pentru copiii 
din tabără) respectul și admiraţia 
colegilor. Filmul este un agreabil 
intermezzo în lumea celor mici. 

M. C. 


sala de cinema 


La cinematecă, 
la Groși 


Pornim din Baia Mare, să asistăm la o 
seară cinematografică obişnuită la Tirgu 
Lăpuș, în inima Maramureşului, și mai de- 
parte, într-o comună pierdută între coline. 
la Groşi, pe meleaguri unde, curind, o echipă 
de filmare va veni să evoce legenda lui 
Pintea Viteazu. Şoseaua şerpuiește în roto- 
coale nestirşite, printre livezi dulci și roşii 
de meri, prin finețe dospite la tot soarele 
verii, prin pajiști mirositoare a ierburi şi 
tăcere, unde în dunga desișurilor se opresc 
o clipă, ginditori, ienuri mari cu blana sură. 
E un peisaj tăcut și aproape pustiu, în pra- 
gul serii, cu cite o casă răzleață sus, pe un 
dimb, vopsită într-un albastru intens, ireală 
ca o amețeală a privirii, cu văi largi ce se 
deschid de-o parte şi alta a drumului; 
văi largi străjuite şi petrecute mai departe 
de alte coline, într-o unduire rotundă de 
mare. lci și colo, ocolite de brazi sau de 
plopi, se înalță clopotnițe ascuţite, pe-o 
gură de rai, în ocrotitoare împrejmuiri de 
plaiuri. E o călătorie afară din timp, şi pri- 
virile se alină în această împlinire, și sufle- 
tul se alină în aceste locuri unde s-au năs- 
cut dintr-o înserare, dintr-o răsuflare li- 
niștită a pămîntului cald și bun, toate miori- 
tele nostalgiei românești. La Groşi ajungem 
pe lună plină, într-o lumină albastră care 
lasă să se vadă toate amănuntele depărtării, 
cu umbre netezi pe pămintul argintat. E o 
comună mică, strînsă și ea în jurul clopot- 
niței înalte, dar sala Căminului cultural cu 
nu mai puțin de 400 de scaune este arhi- 


aventura scenariului 


— Da, aţi înțeles. E vorba de un serial. 

— Cite episoade ar urma să aibă? 

— Cite doriţi. Eu am pregătit o sută două- 
zeci. Dar putem merge pină la cinci-șase 
sute. Sau mai multe. 

— Aveţi o fantezie prodigioasă! 


— De ce să mint, am. Mă gindesc lao 
chestiune mai universală, mai cosmică. In 
fond, şi serialul nostru naţional ar putea să 
contribuie la problemele cosmice. 


— Cum vedeţi contribuția? 

— Simplu. Avem un centru de luptă im- 
potriva OZN-urilor la Bucureşti. Sau mai 
bine la Buftea. Conducătorul centrului ar 
putea fi Florin Piersic. 

— Florin Piersic? 


—E înalt şi blond. Principalul e să fie cit 
mai convingător, cit mai credibil. Comanda- 
mentul ar fi amplasat sub pămint, să zicem 
chiar sub studioul cinematografic de la 
Buftea. 

— Sau sub fabrica de vată... 

— Nu are importanţă. În primul episod, se 
anunţă apropierea unui OZN. 

— De Buftea? 

— De Pămint. Comandantul dă ordin să 
fie interceptat. Navele de luptă decolează 
şi trec la atac. După o luptă spectaculoasă, 
OZN-ul este lovit în plin! 

— Original! 

— Nu-i așa? Pe urmă, vine episodul doi. 
Comandantul e anunţat că se apropie de 
Pămint două OZN-uri. 


filmul şi literatura 


Comedii 


O tele-emisie de simbătă seara (după 
ce, greșind consultarea programului, mă 
aşteptasem la Columbo și dădusem cu 
ochii de Şeriful năting) m-a bine dispus 
cu frumoase comedioare din clasicii ro- 
mini ai genului de altădată. Mai muzicale. 
mai naive, mai decorative — dar a fost 
plăcut și inspirat. 

Și dintr-o dată mi-am adus aminte de 
Coana Chiriţa, farmazonul de la Hirlău — 
de pionierii genului de la veacul nouăspre- 
zece, cind nu exista nici urmă de Keaton, 
frații Marx, Tati sau Jerry. Epocă de co- 
medie bonomă, voioasă — ca și cum am 
fi rămas cu toţii într-o seară la Union. 

Am recitit atunci citeva «scenarii» de 
Alecsandri, Negruzzi, Facca, încercînd 
să-mi închipui cum ar putea arăta ele pe 
ecran. Firește, dramaticul nu e prea în- 


plină, şi toate «locurile» în picioare sînt 
vindute. De unde a apărut atita suflare 
omenească? La cinema, la ora 9 seara? 
Luna toarce, afară, peste tăcute coline, 
înăuntru publicul aşteaptă cuminte să în- 
ceapă filmul. Miroase a curățenie în sală 

şi oamenii te privesc în ochi, cu figurile 
lor deschise şi primitoare. Pe pereţi sint 
năframe vopsite în toate culorile vii ale soa- 
relui în livezi şi oamenii sint îmbrăcați în- 
portul lor alb. Sala are un mare ecran cine- 
mascop, are instalaţii pe 35 şi pe 16 mm., 
perfect întreţinute, o sonorizare clară de 
bun cinema din Capitală. Se vede în seara 
asta «Haiducii», un film mai vechi, pe care 
oamenii îl ştiu de altădată, dar aici, la Groşi, 
din timp în timp, întreprinderea cinemato- 
grafică județeană organizează retrospective 
ale filmului românesc. sau reluări de succe- 
se din trecut. Filmul a început, condiţiile 
vizionării, sînt perfecte, în sală au reuşit 
să mai intre şi alți întirziați. E lume multă, 
dar nu îngrămădeală, e animaţie, dar nu gă- 
lăgie. O clipă mă gindesc la cinematogra- 
fele de pe «Bulevardul filmului», cu pardo- 
seala acoperită de hirtii, cu aversa de se- 
mințe de la balcon, cu junii aceia gălăgioși. 
Şi nu numai atit. 


Afară se aude de undeva şopotul proas- 
păt al unei ape. Peste coline scinteiază în 
mii de focuri stelele, în aerul curat. Cinema- 
tograful din Groşi îl poți găsi în orice co- 
mună maramureșeană. Sediul Întreprin- 
derii județene cinematografice Baia Mare 
este o clădire modestă și retrasă, dar in- 
fluenţa ei, influența pasiunii pentru cinema 
a unor oameni ca directorul Gavrilă Băr- 
buși se face simțită pînă departe, în organi- 
zarea, demnă de invidiat — și de luat model 
— a cinematografelor sătești din Maramu- 
reş. 


Dan COMȘA 


— Dă ordin... 

— Exact. Navele pornesc şi OZN-urile 
sint nimicite. 

— Din ce în ce mai interesant! Şi episodul 
trei? 

— Comandantul anunţă că de Pămint se 
apropie... 

— Trei OZN-uri. 

— De unde ştiţi? 

— Bănuiesc. 

— Vă felicit. Ozn-urile se apropie, deci 
navele decolează, se dă o luptă aprigă... 

— Şi OZN-urile sint distruse. 

— Văd că aţi intuit ceva din sistemul meu 
de gindire. 


— Numai într-o mică măsură. Ar fi și 
greu, dacă nu chiar imposibil să-i pătrund 
întreaga complexitate... Mă trec fiorii cind 
mă gindesc la episodul al 589-lea... 

— O, bineinţeles! Lucrurile se complică 
de la un episod la altul. Şi fiindcă v-aţi rete- 
rit la episodul al 589-lea, nu ştiu dacă vă 
puteţi imagina ce se întimplă... 


— N-aş îndrăzni. 
— Ei bine, comandantul se află, fireşte, la 
postul său... 


— Sub studioul de la Buftea. 

— Da. Şi, deodată, este anunţat că se 
apropie de Pămint 589 de OZN-uri. 

— Extraordinar! Cum aţi ajuns la această... 
la această... 

— Complexitate? 

— Nu. La această cifră... 


— Prin adăugare. Ce părere aveţi, ne 
oprim la șase sute de episoade? 

— Pentru nimic în lume! Pină nu distru- 
gem toate OZN-urile, nu ne oprim! 


Dumitru SOLOMON 


zestrat, dar e — poate tocmai de aceea — 
loc pentru multă inventivitate, fantezie și 
divagație. Chiriţele si O repetiție mol- 
dovenească rămin cele mai darnice — 
și un frumos joc de-a teatru în film ar 
putea naște cel puţin o producţie plină de 
farmec. Epoca — atit de interesantă — 
nu a stimulat nici un regizor român pină 
acum. O comedie cu giubele şi bonjou- 
rişti, cu generaţia care se aduna la Ciş- 
meaua Roșie sau în Dealul Copoului pen- 
tru a pune bazele teatrului românesc, o 
comedie despre Millo director ne-ar place, 
sînt sigur. Succesul Actorului și sălba- 
tecilor, a modei retro în genere, face priel- 
nică încercarea — și înainte de contribu- 
ţia regizorului, un scenarist foarte abil și 
decoratori de experienţă ar aduce jumă- 
tate din asigurarea succesului. Nici viața 
lui Anton Pann, atit de atrăgătoare, nu-şi 
are filmul. Ce să mai spunem de Cara- 
giale, pentru care actori străluciți îşi aş- 
teaptă distribuirea... 


Gelu IONESCU 


travelling-avant 


Protagoniști 
în figuraţie 


În general, şi cine nu ştie, calitatea 
tuturor filmelor noastre are de ciştigat 
întotdeauna de pe urma talentului una- 
nim recunoscut al majorităţii actorilor. 
Spre deosebire de teatru însă, unde 
unui director de scenă îi stă la indemină 
toată echipa de interpreţi ai scenei 
respective, un regizor de film n-are 
oricind posibilitatea (datorită unor greu- 
tăţi obiective) de a distribui în roluri 
episodice sau de figurație actori de prim 
rang ai scenei şi ecranului nostru. 
Ceea ce, nu de puține ori, duce la incre- 
dințarea de asemenea roluri unor ne- 

sionişti sau unor actori care, lip- 

nd de experienţă, nu reuşesc să se 
ridice la valoarea «virfurilor» de pe gene- 
ricul respectiv. În citeva filme, însă, au 
putut fi remarcate, tocmai în apariţiile 
foarte scurte (mai rar în roluri princi- 
pale) «actori» care sint regizori. Sigur 
că publicul îi cunoaște pe actorii Sergiu 
Nicolaescu, Geo Saizescu, Gheorghe 


cineclub Piatra-Neamţ 


„Producția“ 
ca vocaţie 


În limbajul cineamatorilor, «film de 
producție» se numește documentarul, 
reportajul, filmul tehnic sau filmul-an- 
chetă care, într-un fel sau altul, reflectă 
aspecte ale procesului de producție, ale 
muncii din diferite întreprinderi sau 
instituții. El intră în sfera de preocupări 
a tuturor cineaştilot amatori, dar atitu- 
dinea lor față de asemenea filme este 
deosebită. Unii îl fac cu seriozitate şi 
meșteșug, cu conștiința realizării unui 
lucru necesar și util. Alţii îl fac în pripă 
și superficial, sau cu minimă-exigenţă 
fată de calitatea imaginii și a montaiu- 
lui. Mulţi dintre cineamatori îl consi- 
deră foarte greu de realizat și fără multe 
șanse de afirmare în festivaluri. 

Poate de aceea am ascultat cu oare- 
care scepticism afirmaţia foarte tranşan- 
tă cu care a debutat recenta mea convor- 
bire cu Dumitru Luca, responsabilul 
şi animatorul cineclubului «Petrodava» 
al Casei de cultură a sindicatelor din 
Piatra Neamţ. «Noi ne-am specializat 
în filme de producţie. Este genul nostru 
preferat. Altele, deocamdată, nici nu 
facem!». M-am îndoit — recunosc — de 
sinceritatea afirmației, pină cind le-am 
văzut filmele. După aceea, m-am con- 
vins că cineamatorii din Piatra Neamt 
manifestă nu numai un susținut interes 
fată de această sferă tematică, ci o ade- 


de acord? 


Întrebări 
întimplătoare 


@ Articole pertinente făcind suma 
creaţiilor cinematografice observă (cu 
surprindere sau mat, așa, pur şi simplu) 
că regizorul cu cele mai puţine filme 
este Liviu Ciulei (3). 

Dar cine e regizorul cu cele mai 
multe filme? 

@ Un distins regizor matur, referin- 
du-se la realizările tinerilor, formulează 
propozițiunea: «Încă nu am văzut acel 
film care să ne creeze complexe, nouă, 
celor mai vechi». 

Reagizorii tineri ar putea spune, în 
schimb, câ au văzut acei tilm vechi 
care să le creeze complexe, ior, 
celor mai noi? 

e O remarcabilă personalitate regi- 
zorală, conspectind stagiunea expira- 
tă, afirmă: «...un pas pe loc este rămi- 
nerea la o povestire incă sumară, cu 


posibilități posibile 


Ba poate! 


Mi s-a spus ca dialogul de mai jos 
nu poate fi punct de pornire pentru un 
fiim documentar. 

— Dumneavoastră ați semnat docu- 
mentul acesta? («Prin prezenta vă adu- 
cem la cunoştinţă că întructt aţi decedat 
pe data de 15 iunie a.c. cu data de 26 


Naghi, Horea Popescu, ș.a., dar același 
public a văzut deseori, fără să-i recu: 
noască, în roluri de mai mică întindere, 
pe alţi regizori de film. Fără îndoială 
că acești regizori au făcut unii filme bune, 
alții mediocre, alţii submediocre (sau 
fiecare a făcut de toate). Dar n-am văzut 
încă pină acum nici un regizor care 
să nu se fi achitat foarte bine, în orice 
tel de rol pe care i l-ar fi încredințat 
vreun coleg de breaslă. Acest lucru este 
normal: oare se poate descurca un 
anonim neprofesionist (e adevărat, mai 
sînt şi excepţii) într-un rol oarecare 
mai bine decit un regizor a cărui primă 
condiţie de profesionist este aceea de a 
şti ce se cere unui actor și ce trebuie să 
facă un actor pentru a-și duce la bun 
sfirșit sarcina de interpret? 

După cite știu, chiar dacă destule 
filme semnate de regizorii noştri n-au 
întrunit întotdeauna unanimitatea aplau- 
zelor, în schimb niciodată nu s-a decla- 
rat cineva nemulțumit total de presta- 
tiile actoricești ale realizatorilor. S-ar 
putea afirma, deci, că apariția într-un 
rol sau altul, a unui regizor sau altul, 
este o garanţie de calitate. Personal, 
în filmul pe care-l voi face curind, mi-aş 
dori să pot încredința toate rolurile 
prietenilor mei, regizorii. 

Radu GEORGESCU 


vărată vocaţie. Un film — şi documentar 
şi tehnic — despre munca forestierilor, 
te ține cu atenţia încordată prin modul 
interesant în care sint expuse faptele 
şi prezenţi oamenii care le înfăptuiesc, 
iar imaginile sint de o frumusețe demnă 
de un admirabil poem cinematografic. 
O anchetă prin unități comerciale si de 
alimentaţie publică, «Responsabilitate 
cu derogări». atrage prin calități filmice 
ieșite din comun. Momente de ciné- 
vérité selecţionate și filmate cu veritabil 
profesionalism, secvențe tranşante, de 
o forţă indiscutabilă, suspens în stabi- 
lirea responsabilităților, un scurt in- 
terviu care defineşte, mai ales prin 
imagine, un personaj obișnuit să minu- 
iască critica doar împotriva altora; un 
montaj alert, un comentariu clar, cu 
adresă precisă. Autori: Dumitru Luca 
şi Constantin Alupului se mindresc 
mai ales pentru eficiența deosebită a 
peliculei. Multe lucruri s-au îndreptat 
de cind filmul a fost văzut de un mare 
număr de spectatori şi mai cu. seamă de 
cei ce lucrează în comerț. 

Cu citva timp în urmă; pe ecranul 
celui mai mare cinematograf din Piatra 
Neamţ, rula cite un scurt portret cine- 
matoarafic al unor fruntaşi în întrecere 
din întreprinderile oraşului, realizat de 
cineamatorii de la «Petrodava». Acum, 
ei pregătesc o altă suită de scurt-me- 
traje, pe care le vor prezenta spectato- 
rilor prieteni: portrete cinematografice 
sau, dacă vreţi, monografii filmice ale 
unor colective de muncă care au inde- 
plinit cincinalul înainte de termen. 


Lucia BOGDAN 


puţine nuanţe cinematografice». Şi ime- 
diat, în continuare: «Un ciştig al acestei 
stagiuni este și tendința către o po- 
vestire cu un grad mai mare de diticul- 
tate»... 

E vorba oare de aceleași povestiri, 
sau în tiecare caz de altele? 

@ Se pare că lon Luca Caragiale, 
scriitor de la sfirşitul secolului trecut 
și inceputul secolului nostru, autorul 
citorva comedii şi al unui număr rela- 
tiv mare de schiţe, a fost radiat defii 
tiv de pe lista scenariștilor posi 
deoarece, cu excepţia unui succes an- 
tebelic, provenind din adaptarea uneia 
din piesele sale, n-a prea avut ulterior 
izbinzi cinematografice ieșite din co- 
mun. 

Întrucît însă regizorii respectivi 
n-au tost radiaţi de pe lista protesio- 
nală, n-ar ti drept ca scenaristul să 
ri parte de un tratament diteren- 
tiat 

Mai cu seamă că multă lume, de la 
noi şi de aiurea, consideră că e vorba 
de unul din geniile literare străluci- 
toare ale lumii, un umorist extraordi- 
nar, inepuizabil.. 


Valentin SILVESTRU 


iunie a.c. vi se desface contractul de 
muncă»). — Da, eu l-am semnat. — Aţi 
avut vreun moment de remușcare? — 
Remușcare? De ce? — Credeţi că hir- 
tia era necesară? — Nu. — V-aţi gindit 
la reacţia celor apropiaţi în momentul 
primirii acestei hirtii inutile? — Eu n-am 
timp de reacții, tovarășe! 

Mi s-a spus că dialogul de mai sus 
nu poate fi punct de plecare pentru un 
film documentar. Ba poate! 

Alexandru STARK 


Filmul, document al epocii 


N 


16 


Filmul 
în viaţa unui scriitor 


În 1958, cind a apărut «Djamilia», Aragon 
a salutat la Paris nuvela scriitorului kir- 
ghiz Cinghiz Aitmatov ca pe un eveniment 
literar, socotind-o una dintre cele mai fru- 
moase povești de dragoste din cite s-au 
scris în lume. Și a tradus-o imediat. «Dja- 
milia» — cint al femeii care infringe toate 
prejudecățile în numele judecății-de-inimă 
— s-a tălmăcit în zeci de ţări şi a impus 
lumii întregi talentul unui prozator care 
transformă totul în poezie a realului. O 
dată cu Primul învățător — debutul cu 
totul excepțional al regizorului Andrei Mi- 
halkov-Koncealovski — Aitmatov s-a lan- 
sat ca unul dintre cei mai dotați scenariști 
sovietici. Miracolul cinematografului kir- 
ghiz — recunoscut în prestigioase festi- 
valuri internaţionale — li aparţine în măsură 
decisivă. Ideile lui de mare simplitate şi 
rafinament al sentimentelor, ochiul să 
liric, sensibil la tot ce vibrează în sufletul 


cronica 
sondajelor 


a 


Reclamele, 
femeile și bărbații... 


Cinematogratul publicitar — ceea ce am 
numi mai pe scurt «reclamele», reclamele 
dinainte de proiectarea filmului — nu pasio- 
nează publicul francez. Un sondaj recent 
— prilejuit de festivalul filmului publicitar 
(Veneţia, 23—28 iunie )— constată că doar 
12 spectatori francezi dintr-o sută privesc 
«foarte atenți» reclamele; 26 — «cu oare- 
care atenție»; 48 — «mai degrabă distrați»; 
14 — «nu se uită». Femeile, oricum, par 
mai interesate decit bărbaţii: 15% sint «foar- 
te atente» față de 10% masculi «foarte 
atenţi»... 


Ora frumuseţii simple ? 


Surpriză — ale cărei semnificaţii sint 
atent studiate de producători — la capătul 
unei anchete organizate de un «magazin» 
de specialitate american pe o temă frivolă: 
«Care-s cele mai frumoase actrițe din 
lume?» Dar care a dus la o concluzie se- 
rioasă. E ora frumuseții simple, a femi- 
nităţii sănătoase, sportive, fără mari mis- 
tere, dar cit mai departe de mizeriile por- 
nograțice... Pe primul loc: Jennifer O'Neil 
— o actriță talentată, lansată într-un bun 
film, Vara lui '42. A doua, totuși, e Raquel 
Welch... A treia — întruchiparea perfectă 
a sportivității feminine, a sănătăţii înflori- 
toare: Candice Bergen. Uimitor — pentru 
mulți — e însă al cincilea loc: după Maud 
Adams, a patra, vine Barbra Streisand, 
actriță într-adevăr extraordinară, dar, ca 
să spunem așa, nu dintre primele care-ţi 
vin în minte pentru un asemenea clasament. 
Analizatorii anchetei înclină spre explica- 
ţia foarte inteligentă că, în cazul ei, publicul 
a «confundat» — cum de multe ori se și 
întimplă... — frumusețea fizică cu talentul 
autentic! 


lată citeva «tăieturi de ziare» care 
n-ar fi imposibil ca mline să le vedeţi 


naturii şi în natura sufletească, au modelat 
filmele unui popor de o mare vitalitate și 
înțelepciune. La rindul ei, arta literară a lui 
Aitmatov — hrănită din experienţa unei vieţi 
de muncă simplă, ca zootehnician, secre- 
tar de soviet sătesc, calculator într-o echipă 
de tractoriști, ba chiar agent fiscal! — s-a 
îmbogăţit considerabil prin experienţa cine- 
matografică. Aitmatov nu pregetă să ridice 
o odă celei de a șaptea arte: 

«Filmul face parte din viața mea... 
Nwmi pot imagina viitorul în afara cine- 
matografului... Nici o artă nu se poate com- 
para cu filmul, prin popularitatea sa în orice 
loc din lume. Poate un scriitor să nu țină 
seama de această putere? Școala cinema- 
ului îi ascute privirea, îi dă o exactitate 
deosebită, o capacitate de concentrare a 
materialului în sensul unei maxime eco- 
nomii, o măiestrie în arta dialogului. Une- 
ori nici nu-ți dai seama de aceste foloase, 
de acumularea şi consecinţele lor. Nu cred 
în necesitatea unei metode unice în creaţia 
scenaristică. Mă îndoiesc chiar că o ase- 
menea unică metodă poate fi fertilă pentru 
creaţie. De aceea, de cite ori incep munca 
la un nou scenariu, pornesc cu sentimentul 
că trăiesc prima experienţă în acest dome- 
niu... Sint convins că esentialul în arta ade- 
vărată este realismul. Aspiraţia spre rea- 
lism a devenit un principiu al vieții spirituale 
pentru fiecare popor. Așa Imi doresc să 
fie tratate și viitoarele mele filme: ca o 
pictură sinceră, pasionată și cinstită a 
omului. A datoriei sale față de ceilalţi și 
fată de sine însuși.» 


| f 

| | 
Frumuseţe: 
nesofisticată 
crește 
la bursa valorilor 
(Jennifer O'Neil) 


pe ecran ca sujeturi de drame sau co- 
medii, ca eroi în care x sau y au avut o 
mare creaţie, ca gaguri care fac deliciul 
publicului, ca mari ingeniozităţi de sce- 
nariu, etc... 


„Şi mașinile lor zburătoare... 
The Guardian anunţă că «Asociaţia 
de aviaţie uşoară» a reinnoit oferta sa 
de a premia cu 1000 de lire sterline prima 
trecere a Canalului Minecii în «zbor de 


primul film semnat 


Aitmatov-Koncealoyski dez, 4 


«O pictură sinc 
pasionantă şi cinsti 
a omului revoluţ 


Frumusețea 
«confundată» 

cu talentul 

(Barbra Streisand) 


Feminitatea 

fair play 

iși înmulțește 
sufragiile 
(Candice Bergen) 


pasăre». Adică trecerea peste apă cu 
o mașină (care poate să aibă.şi motor, 
și pilot, și nepilot, indiferent de dimen- 
siuni) dar neapărat să bată din aripi, 
ca pasărea pe cer! Oricare i-ar fi modul 
de propulsie —dar să bată din ari- 
pioare, în sus și în jos... Nimeni încă 
nu a încercat să ciștige premiul. 


Un bărbat (ca) și o temeie... 
Un om cu totul rezonabil, un profesor 


> 


a 


filmele 
din ziare 


Ultimul țărm 


„Putem socoti depășită ficțiunea lui 
Kramer din «Ultimul țărm» — filmul din 
urmă cu un deceniu în care se descriau 
ultimele zile ale ultimilor oameni adunaţi pe 
continentul australian, după un pustiitor 
război atomic? Un nor se îndrepta spre ei, 
populaţia şedea la «coadă» să ia de la far- 
macii otrava necesară scurtării agoniei. 
Mulţi au socotit filmul panicard... Din păcate, 
din păcate la 30 de ani de la Hiroshima, cu 
toate avertismentele solemne și responsa- 
bile ale celor mai înțelepte personalităţi, 
«Ultimul țărm» nu şi-a pierdut cu totul 
actualitatea. 

Aşa stind lucrurile, nu e chiar de mirare 
că apar elemente dintr-un nou scenariu pe 
care l-am putea numi «Ultimul adăpost». 
Un grup de promotori californieni au fondat 
clubul de la Scott-Meadows, pe 300 de hec- 
tare de pădure fertilă, destinat supraviețui- 
torilor unui al treilea război mondial. Pe 
baza unei cotizaţii anuale, membrii clubului 
sint asiguraţi cu un «spaţiu locativ» în 
«Clădirea de securitate» unde pot stoca re- 
zerve de alimente deshidratate pentru un 
an de zile. 50 de familii au aderat la această 
idee bănoasă. Se speră la 300 de familii 
aderente, se scontează mai ales pe ade- 
ziunea unor medici, agronomi şi dentişti 
atit de necesari vieţii aceleia la care stai 
şi te gindești cum de se pot gîndi cu atita 
«calm» oameni ce-și zic «semeni» de-ai 
noştri... Cu cine or semăna dacă, într-un 
pustiu atomic, ei se gindesc să-și trateze 
cu grijă plombele? Dar și ce satiră poate 
ieși, încă de pe acum, pe această te(a)mă 


tragic 


Rubrica «Filmul, document al epocii, 
documentul,sursă a filmului» 
este redactată de Radu COSAȘU 


japonez dorea cu atita aprindere ca 
fiica lui să fie admisă la facultatea 
Tsuda din Tokyo, că-i veni ideea de a 
da examen în locul ei. Tatăl se imbrăcă 
deci în femeie, işi puse o perucă chib- 
zuită, se machie corespunzător și se 
prezentă la facultate. Eşec —o să ri- 
deţi... lrezonabile, picioarele prea mari 
şi corpolența prea masivă au stricat 
totul, ca-n comediile cele mai schema- 
tice. 


Documentul. sursă a filmului 


Un inflexibil 


Puţini regizori de celebritate dovedesc o 
consecvență patetică și politică, o inflexibi- 
litate de crez estetic. ca Francesco Rosi, 
autorul lui «Salvatore Giuliano», al «Miinilor 
pe oraș», al «Afacerii Mattei». Cindva asis- 
tent al lui Visconti, Rosi e singurul care con- 
tinuă experiența unică a maestrului din «La 
terra trema» — conflictele sociale cele mai 
acute, demontarea mecanismelor exploa- 
tării capitaliste, contradicţiile luptei dintre 
putere și supuşi, expuse «pe viu», în drame 
netrucate in studiou, neromanţate în «fic- 
țiuni», solicitind spectatorului, înaintea ori- 
cărei adeziuni, o maximă luciditate: «Fac 
filme pentru a deschide ferestre... Dacă 
n-aș avea credinţa, chiar fragilă, că lucrurile 
pot fi schimbate, aș tace. Şi mai trebuie să 
ştii a rezista la orice, la dogme, la scheme, la 
rigiditate». Ultima «fereastră» deschisă de 
Rosi e familiară universului său de proble- 
me: oameni ai justiţiei, înalți magistrați 
italieni sint asasinați ciudat în citeva orașe 
(«fapt divers» autentic), un inspector de 
poliție — «nici excesiv de inteligent, nici 
deosebit de suspicios, un om cinstit și 
exact în meseria sa» — incepe anchetarea 
crimelor. Pistă de film polițist clasic — nein- 
teresantă pentru Rosi, nici pentru interpret, 
Lino Ventura (care a preferat rolul acestui 
inspector Rogas, refuzind propuneri de 
milioane ale lui Coppola și Friedkin...) 
Neispitit de polițism şi comercial, Rosi 
descoperă pasionat şi neabătut politicul 
afacerii. Crimele sint, toate, o afacere a 
unor grupuri de mari potentaţi politici care 
urmăresc un complot politic pentru a para- 
liza puterea justiţiei, folosind-o la fiecare 
pas, manevrind-o fără scrupul dar inteli- 
gent. Drama lui Rogas e aceea a omului 
care, acționind în numele legii, constată că 
legea nu mai are nume, conținut, sens, jus 
tiția legiferind o lume tocmai fără-de-lege 
«Filmul meu e o lungă călătorie de-a lungu! 
monstruozităţilor puterii, o oglindă a tuturor 
„aberaţiilor făptuite de o putere politică 
degenerată»,... — explică Rosi între două 
filmări scrupuloase, în care nimic din ceea 
ce-i real nu îi e străin, de la plasarea ordina- 
toarelor la un centru electronic pină la 
reconstituirea unei ciocniri de stradă, în 
cele mai mici amănunte. Alături de «Casa- 
nova» al lui Fellini și «1900» al lui Bertolucci, 
«Cadavre de soi», filmul lui Rosi e asteptat 
ca un eveniment major al anului cinema- 
togratic italian. 


Francesco 
Rosi: 
«Fac 
filme 
pentru 

a 
deschide 
ferestre» 


hronicul 
vîrstelor 


Senectutea 
cuplului nemuritor 


La 40 de ani distanță de «Quai des 
brumes» — Lelouch a convins-o pe 
Michèle Morgan să-şi pună din nou 
bereta neagră a lui Nelly, cea aducătoa- 
re de noroc şi nemurire, şi să joace în 
«Pisica şi soarecii». Michèle Morgan 
nu a mai filmat de & ani. Ea a acceptat 
rolul încredințat de Lelouch. La 55 de 


ani — pe care nu numai că nu-i ascunde, 
dar îi şi glorifică, după ce a trecut prin 
două crize: aceea de la 33 de ani, cind 
a înteles că tinerețea s-a încheiat... 
cealaltă — în dimineaţa cind s-a trezit 
spunindu-și: «Am devenit bunică». La 
50 de ani. Din aceste două crize, s-a 
născut un nou echilibru — a-si accepta 
virsta și a nu-și deplinge cariera; a 
respinge gindurile negre, invidia, rău- 
tatea, gelozia. «Toate acestea îţi uri- 
tesc privirea». Dar ce bogăţie de senti- 
mente iți descoperă virsta aceasta! Şi 
ce păcat — susține actrița — că aceas- 
tă seninătate interioară, această lucidi- 
tate nu vin la 25, la 30 de ani!... Regrete? 
Da, acela de a nu fi indeajuns de ambi- 
țioasă. De a fi refuzat rolul principal din 
«Noaptea» de Antonioni — «nu am în- 
teles importanța operei lui»... Dar teri- 
cirea? Fericirea nu mai e o poveste cu 
zine, cu cer senin şi alte absoluturi. 
Fericirea este puterea cu care depă- 


@ idee de groază: În tristul avint al filmu- 
lui occidental cu și de senzaţii tari, o copro- 
ducţie italo-americană («Cine ești tu?» — 
titlu italian, «Îndărătul uşii» — pe engle- 
zește) atinge o nouă nebunie: cind dracul 
se manifestă pe ecran, două mari dulapuri 
— instalate în colţurile sălii — încep, prin- 
tr-un efect special, să se zguduie cu atita 
intensitate, că geamurile cabinei de proiecţie 
sint gata-gata să se spargă! Reclama sună 
așa: «Avind în vedere sălbăticia nemai- 
întilnită a anumitor scene, aduse la paro- 
xism printr-un echipament sonor revolu- 
ționar, acest film e recomandat doar spec- 
tatorilor perfect echilibraţi fizic și moral»... 
Dar realizatorii cum or fi? 


@ idee sotiotă: Pentru filmul său, «O zi 
de neuitat», avind ca erou principal un an- 
trenor de fotbal — regizorul bulgar Peter 
Donev a «mobiliza» cei 11 jucători de la 
Slavia Sofia, nu numai pentru scenele me- 
ciurilor (tratate în stil documentar) ci și cu 
actori, în filmul de ficțiune propriu-zis... 
Fotbaliştii au uimit ca artişti! 


© idee Justice: A dispărut din viată. la 
70 de ani, una din cele mai pitorești tigun ale 
filmului englez, Sir James Robertson Jus- 
tice (trecut, cu corpolenţa lui masivă, prin 
70 de filme: «Ziua cea mai lunga», «Mobby 
Dick», «Tunurile din Navarone», «Mihail 
Strogot»). inventator al unei metode de 
vinat păsări prin lansarea laţurilor cu ajuto- 
rul unor fuzee. De două ori rector al Uni- 
versităţii din Edinburg. 


e Uitima idee: Descoperit de ochiul lui 
Louis Malle într-un sătuc trancez, fiu de 
agricultori, pădurar, Pierre Blaise avea să 
cunoască la 18 ani gloria imediată jucind 
rolul principal în «Lacombe Lucien», film 
care anul trecut a împărţit Franța în două 
tabere. Talent natural incontestabil, băiatul 
ajunsese — la al patrulea film — lingă Mas- 
troianni! | se prevedea o mare carieră. Nu 
o va mai avea. Ea a luat sfirșită la James 
Dean. Într-o mașinuţă oarecare, plecat cu 
doi amici — un zidar şi un agricultor — 
Blaise la volan, tineri cu nebunia vitezei, 
au nimerit într-un platan de pe şosea, noap- 
tea, o explozie care semăna mai mult cu un 
accident de avion decit auto... Viaţa lui 
Pierre Blaise — un scurt metrai. 


PR 


şești momentele grele. Fericirea este o 
problemă de echilibru. «Viaţa e bine 
făcută — apreciază Michele Morgan (un 
recent sondaj al preferințelor publicului 
francez o plasează, în 1975, pe primul 
loc cu 35%, din sufragii, Brigitte Bardot 
şi Jeanne Moreau fiind «departe», cu 
18%, şi respectiv 11%,...); această filozo- 
fie a existenței este, la urma urmei, o ` 
compensație pentru îmbătrinire». 
Partenerul lui Nelly din acelaşi «Quai 
des brumes» — numitul Jean Gabin — 
pare-se că trăiește o senectute mai 
puțin senină. «Monsieur» vede roşu. E 
nervos. E supărat. Are o problemă care-i 
otrăveşte plăcerile de proprietar de cai 
de curse... Fata sa vrea să se căsăto- 
rească şi alesul nu e deloc pe placul 
tatălui ei. Parcă l-am mai văzut pe Gabin 
într-un asemenea film... Cu Fernandel... 
Parcă acolo era pe pinză... Dar de multe 
ori ce-i afară, pe pinză, se nimerește a 
fi si-n viaţă, înăuntru, viu şi natural. 


18 


w am 


pripeti» +seseeee 


Un comis voiajor care se crede Gauguin 


(Jean Pierre 


N Un Gauguin cu umbrele. În Franța, 
filmele à la Marcel Pagnol, populare 
și populiste, cunosc un succes cu 
nimic diminuat astăzi de valul de porno- 
grafie care a invadat cinematografele, 
nici de fastul modei retro venite de peste 
ocean. Un exemplu poate fi și Pietrele 
din Pont Avon de Joël Seria, cu Jean 
Pierre Marielle, Andrea Ferr6ol și Ber 

nard Fresson («Nu iese foc fără fum») 

Eroul principal este un comis-voiajor 
specializat în umbrele, care-și descope 

ră, la 45 de ani, pasiunea pentru pictură 

Nu pentru orice fel de pictură: Gauguin 
este modelul și inspiratorul lui. Toată 
monotonia ploioasă a vieţii lui de vinză- 
tor de umbrele este răzbunată de pofta 
cu care aşterne pe pinză culori și lumini 
exotice. Odată cu pictura, el li descoperă 
și pe ceilalți, oamenii din jurul lui, desco- 
peră femeile și dragostea. O comedie 
al cărei succes — spun ziarele — este 
ca o sfidare adusă de bunul simţ şi 
bunul gust exceselor erotice și violente 
care îmbicsesc cinematograful francez 


m Războiul şi moda catastrofelor. 
Hollywoodu SE pregătește sa-şi lanseze 
ultima supraproducție: Midway. Este 
povestea bătăliei din Pacific, moment 
decisiv în 1942 al îinfruntării americano- 
nipone. Un specialist al filmelor-catas- 
trofă, Jack Smight (a regizat «Boeing 
747 în pericol»), s-a ocupat de reconsti- 
tuirea, enorm de costisitoare, a bătăliei. 
Au fost masiv utilizate aviația şi marina 
SUA, precum și o echipă actoricească 
de aur. Charlton Heston, Henry Fonda, 
Glenn Ford, Robert Mitchum, James 
Coburn, Robert Wagner, Cliff Robertson 
— reprezintă (cinematografic) Marele 
Stat major din Pacific, amiralii şi gene- 
ralii care au condus bătălia. De partea 
japoneză, Toshiro Mifune («Cei șapte 
samurai») interpretează rolul amiralului 
Yamamoto, comandant al flotei impe- 
riale japoneze şi «autor» al dezastrului 
american de la Pearl Harbour. Filmul 
este turnat după procedeul sonor «sen- 
surround», inaugurat la premiera «Cu- 
tremurului»: sunetul stereofonic este 
combinat cu vibrații ale scaunelor din 
sală pentru a amplifica senzația de ten 
siune, în cazul de față, a canonadelor și 
bombardamentelor, a avioanelor în pi- 
caj și a vaselor ce se scufundă. 


m În jungla imaginației. Un tinăr ci- 
neast belgian, Jean-Paul Walravens, 
a concretizat o lungă ședere în Statele 
Unite într-un desen animat — Tarzun, 
rușinea junglei, farsă monumentală 
unde totul se transformă în caricatură 
acidă, armata și pornografia, moda eco- 
logiei şi mitologia plină de clişee a 
cinematografului de aventuri holly- 
woodian. Tarzun este un înapoiat mintal, 
iar iubita lui, June, este amenințată de 
o aventurieră cheală care vrea să-i fure 
coafura și terorizează jungla dintr-o 
navă aeriană de tip science-fiction. 
Verva şi inventivitatea, libertatea formei 
și spiritului fac din acest cineast o 
revelație — spun criticii — în lumea 
desenului animat. 


N Un personaj de 2 m şi 40. La Cine- 
citta, în decoruri baroce evocind un 
orăşel turcesc sau o piscină venețiană 
Fellini, magicianul, îşi «scrie» ultimul 
film: Casanova. După toate necazurile 
cu producătorii, regizorul n-a scăpat 
nici de o «kiddnapare» a filmului. Copia 
negativă a unor secvente a dispărut și 


Marielle în «Pi din Pont 


gangsterii răpitori de peliculă vor cere 
probabil răscumpărare. Pină una alta, 
Fellini.continuă filmările. Actorul ame- 
rican Donald Sutherland, machiat şi 
transfigurat după viziunea cineastului, 
dă chip celebrului seducător, şi o tinără 
de 2, 40 m(!) îi dă replica într-una din 
secvențele filmului. Fellini declară că, 
citind «Memoriile» lui Casanova, a ajuns 
să urască acest personaj «fără secret şi 
pudoare, incomod ca un cal într-un 
apartament. Are o sănătate de cal. E un 
cal.» Filmul? «Va fi o operaţie puțin 
isterică impotriva lui Casanova — spune 
Fellini. Îmi satisfac o obscură răzbu- 
nare. Am să fac un film crispat, un balet 
mecanic frenetic, intr-un muzeu al sta- 
tuilor de ceară electrizate. ÎI abordez pe 
Casanova in stare de răzvrătire şi de 
alergie. Rup paginile scenariului pe 
măsură ce le transform în imagini». 
Care va fi rezultatul acestei confesiuni? 
Un nou Fellini, desigur. 


Vedeta ca instituție 
(Charlotte Rampling în 


IN Goana după stele. Revenirea la 
star-system pare să tie definitivă: pro- 
ducătorii sînt dispuși să plătească orici! 
pentru a întruni pe generic cupluri sau 
tandemuri actoricești cu nume cit mai 
răsunătoare.  Hollywoodul  retrăieşte 
acea epocă a sa, cind numele unui 
actor putea eclipsa nu numai regizorul, 
dar chiar și filmul în întregime. Publicul 
nu venea la o anume poveste, venea 
s-o vadă pe Garbo. Astfel, într-un re- 
make după un Hitchcock notoriu — 
Notorious (cu Cary Grant şi Ingrid 
Bergman) vor fi distribuiţi Paul Newman 
şi Faye Dunaway. Marlon Brando şi 
Jack Nicholson vor apare în filmul 
Missourri Breaks de Arthur Penn. 
Peter O'Toole şi Charlotte Rampling 


sint pe atişul unui film intitulat Foxtrot. 

Numele devin automat garanţia suc- 
cesului comercial al filmului. Ele repre 
zintă o investiție. Vedetele sint cotate 
într-o adevărată bursă; pentru aface- 
riştii-producători numele unui Marlon 
Brando e sinonim cu GENERAL ELEC- 
TRIC, de pildă, sau STANDARD OIL 
OF CALIFORNIA. 


N Film de capă şi Karaté. Intr-un 
amestec de umor și aventură, de bandă 
ilustrată și de ştiințifico-tantastic, regi- 
zorul Christian Jaque încearcă în filmul 
Doctorul Dreptate să-și amintească 
de un fost mare succes al său — «Fan- 
fan la tulipe». John Phillip Law îl inter- 
pretează pe doctorul trimis de Organiza- 
ţia Mondială a Sănătăţii să lupte impo- 
triva răului în lume. Este vorba de un 
rău nu de natură medicală ci socială și 
dr. Dreptate va folosi pentru eradicarea 
lui tratamente pe bază de karate, box şi 
mitralieră. Eroina (mereu în primejdie) 
este interpretată de Nathalie Delon, iar 
sumbrul ucigaș Wang, plătit să-l răpună 
pe doctor, are pe generic un nume 
absolut parizian — Roger Paschy. A 
tost ales pentru înfățișarea lui exotică 
și pentru îndeminarea cu care imită 
personajele negative din filmele nipone. 

IN A fost odată neorealismul.Ur- 


mind exemplul lui M.G.M. («A fost 
odată un Hollywood»), firma italiană 
Titanus a produs un film intitulat Un 
suris, o palmă, un sărut sau fabuloșii 
ani '50, în regia lui Mario Mora. Este 
vorba de un montaj al celor mai semnifi- 
cative secvențe din filmele realizate la 
Titanus între 1946 și 1964. Au fost vizio- 
nate circa 200 de filme și selecționate 
pentru «citate» vreo 80. 


N Debutanţii. Trei absolventi ai 
V.G.I.K. (Institutul de regie de film 
din Moscova) — Natalia Bondarciuk, 
Igor Kuțiev și Nikolai Burliaev — reali- 
zează un triptic cinematografic după 
trei povestiri ale scriitorului rus Saltikov- 
Scedrin, intitulat Vechea viață a Poce- 
koniei. Este interesant că doi dintre 
regizorii debutanţi sint deja cunoscuţi 
publicului ca actori: Natalia Bondarciuk 
din «Solaris», «Cerul e cu mine», «Tu 
și eu», iar Nikolai Burliaev din «Copilă- 
ria lui Ivan», «Andrei Rubliov» şi «Jucă- 
torul». Ei interpretează de altfel roluri 
principale în povestirile cinematogra- 
fice pe care le realizează. 

m Aventurile Californiene ale dom- 
nului Tati. După eșecul comercial al 
filmului «Piaytimen nimeni nu mai spera 
intr-o revenire cinematografică a lui 
Jacques Tati, în virstă acum de 68 de 
ani şi dator vindut. Şi totuși se mai 
Intimplă minuni; un tinăr producător 
american, Steven North, entuziasmat 
de «Vacanţele domnului Hulot» şi con- 
siderind că Hollywoodul, pe unde s-au 
perindat toţi regii risului, nu-l poate 
ignora pe Tati, i-a oferit acestuia posibi- 
litatea de a-și continua activitatea. 
Debutul californian al lui Tati se va 
chema  Contuzie, iar producătorul 
speră să poată prezenta filmul la Can- 
nes în 1976. Tati-Hulot nu și-a pierdut - 
odată debarcat în viltoarea studiourilor 
americane — nici calmul, nici încrede- 
rea, nici (lucru esenţial) umorul. «Sint 
gata — spune el — să lucrez cu orice 
actor, chiar şi starurile sint binevenite. 
Deși ştiu bine că prima găină luată din 
primul coteț poate fi — dacă este bine 
îndrumată — la tel de hazoasă ca cea 
mai vestită vedetă comică». 


N Film pe note. Ultimul număr al 
revistei franceze Ecran '75 este consa- 
crat unei teme, pe cit de importante, pe 
atit de rar discutate: «Cinema şi muzică 
— 1960-1975». Un tabel cronologic al 
marilor succese muzical-cinematogra- 
fice — de la tema din «Alamo» de 
Dimitri Tiomkin pină la «Umbrelele din 
Cherbourg» de Michel Legrand sau 
«Un bărbat și o femeie» și «Love Story» 
de Francis Lai — este urmat de o masă 
rotundă cu cineaşti ca Jacques Demy 
(«Cred că filmul este o artă înrudită cu 
muzica. Montajul are o structură pur 
muzicală») și compozitorul Georges 
Delerue. Urmează o serie de eseuri — 
«Ocaziile pierdute» (sau întilnirea Jazz- 
ului cu filmul), «O negresă face cit două 
albe» (despre muzica «soul» în filme), 
«Sărbători frumoase, sărbători nebune» 
(despre întilnirea dintre două genuri în 
esență populare: filmul și muzica pop) 
— schițind o posibilă analiză în pro- 
funzime asupra interdependenţei dintre 
două arte, precum şi un dicționar inti- 
tulat sugestiv: «Citeva zeci de muzi- 
cieni». 

N Şantierul. Regizorul iugoslav Jovan 
Acin a realizat un film de actualitate a 
cărui acțiune este plasată pe un mare 
șantier de construcţii la Belgrad şi la un 
baraj din Muntenegru. Eroii filmului 


sint constructorii acestor monumente 
ale civilizaţiei. Trandafirul din beton 
este titlul filmului. 


N Stirşitul unei epoci.Asasinatul 
de la Sărajevo esfe Nilul unui 


iugoslav de Velijko Bulajic, reconstituire 
a evenimentelor care au dus la declan- 
şarea primului război mondial, în august 
1914. Este vorba de atentatul impotriva 
arhiducelui Franz Ferdinand de Habs- 
burg. Bomba aruncată asupra trăsurii 
oficiale a fost ca un semnal al istoriei: 
sfirşitul unei ere, dezmembrarea impe- 
riului Austro-Ungar, războiui, izbucni- 
rea revoluţiei din 1917 au fost eveni- 
nimente determinante ale secolului XX. 
Arhiducele Franz Ferdinand şi soția sa 
sint interpretaţi în film de Cristopher 
Plummer («Sunetul muzicii») şi de 
Florinda Bolkan. Rolul lui Djuro Sarak, 
instigatorul atentatului, este interpretat 
de Maximilian Schell, iar asasinul Irfan 
Mensur de actorul iugoslav Gavrilo 
Princip. 


Două person 
istorice a căror moarte a însem-= 
nat sfîrşitul unei epoci (Cristophe 
Plummer şi Florinda Bolkan 


la Sarajevo» 


N Conversaţia. Un scriitor-scenarist 


(interpretat de Innokenti Smoktunovski) 
se hotărăşte să cunoască trecutul unei 
femei, încă tinără, dar distrusă de o 
dublă tragedie: moartea copilului ei și 
apoi dispariţia soţului ei într-un acci- 
dent. Cu tact, cu înțelegere, într-un 
lung şi dificil dialog, scriitorul între- 
prinde călătoria în trecut, în fericitele 
zile de odinioară ale femeii. Alternind 
dialogul de azi și amintirile despre ieri, 
speranțele vii de atunci şi resemnarea 
ofilită de acum, filmul regizorului sovie- 
tic Evgheni Kriniuk — Anna si coman- 
dorul — este o meditație nostalgică de- 
spre fericire, despre misterele unei inimi. 


Amintirea ca iormă a. supravieţuirii 
(Alissa Freundlich şi Vasili Lanovoi 


in «Anna comandorul» 


În rolul Annei apare o actriță foarte 
cunoscută in teatrul sovietic: Alissa 
Freundlich. În rolul soțului ei (pe care ii 
poreclise comandorul), Vasili Lanovo: 
(a fost Vronski în «Anna Karenina») 
Trecutul e în noi — pare să ne spună 
acest film — tot așa cum noi sintem în 
prezent. Absenţele sint imaginare, amin 
tirile trăiesc. (Filmul a fost prezentat la 
noi în cadrul «Zilelor filmului sovietic») 


N Vrăjitorul. Copilăria e ca o țară 
fermecata Unde sint posibile visele cele 
mai îndrăznețe. Pe acest tărim s-a oprit 
regizorul sovietic Roland Bikov, lăsind 
copiii să-și trăiască feeria propriei lor 
copilării. Un automobil, o vioară și 
cîinele Kliaksa este povestea unui 
oraş al copiilor, unde singura obligație 
permanentă este joaca. Pe acoperișuri 
cîntă fanfare și doi prichindei se due- 
lează cu săbii de apă. Filmul este con- 
ceput ca o sărbătoare a tuturor năzdră- 
văniilor. 

L saj şi suflet. La șase ani după 
apariția aaa «Calcutta» de 
Louis Malle, cineastul a grupat celelalte 
materiale filmate în India în șapte epi- 
soade a cite 50 minute sub titlul general 
India fantomă. Un adevărat caleido- 
scop al mărturiei subiectiv-obiective a 
cineastului plecat să descopere o lume 
și o civilizație diferită, filmul apare ca un 
itinerar (episoadele se cheamă: «Cobo- 
rirea spre sud», «Madras», «Religia», 
«Tentaţia visului», «Castele», «Străinii 
n India», «Bombay») şi în același timp 
ca un semn de întrebare: cineastul fil- 
mează chipul Indiei căutînd să afle care 
îi este sufletul. 

N Dans dubiu. Regizorul italian Tinto 
Brass a terminat filmările la Salon 
Kitty, evocare a unei povești adevărate 
de spionaj: în 1939—40, naziștii au folosit 
un cabaret drept punct central al unui 
serviciu de informații. interpreţii filmu- 
lui, turnat la Berlin şi la Roma, sint 
Helmut Berger, Ingrid Thulin şi Bekim 
Fehmiu. 


m Un portret feminin. Scenaristul Ev- 
gheni Gabrilovici şi regizorul Yuli Raiz 
man şi-au început colaborarea în urmă 
cu 40 de ani: primul film semnat de ei, 
«Ultima noapte», a apărut in 1936. Cun 
multe din filmele lor («Povestea mame: 
mele», «Mașenka», «Contemporanul 
tău») au fost considerate evenimente ale 
cinematografiei sovietice, cei doi iși 
continuă activitatea în tandem. Rezulta- 
tul ultimei lor colaborări se intitulează: 
Femeia. Un film-portret, un film-oma- 
giu, un film-eseu. 


E Răsco Filmul bulgar Buna este 
povestea unei revolte țărănești la în- 
ceputul secolului XX, într-o comună pe 
care vor s-o jecmănească, pe de-o parte 
o bogată moșiereasă, pe de alta un 
bandit. Deși vremelnică, victoria țăra- 
nilor, conduși de intirmierul din sat, 


este un simbol al puterii populare ciști 
gate prin solidaritate. Regia aparține 
lui Willy Tancov 

E Despre inocenţă. Un copil de 9 ani 
prins în capcana războiului — aceasta-i 
tema filmului maghiar Plecare de la 
zero de Imre Feher. Un copil pentru care 
singurul refugiu din coșmarul bombar- 
damentelor şi morții este irealitatea vise- 
lor, unde evenimentele se transtigurează 
fantastic. Regizorul suprapune realita 

tea copilăriei şi realitatea istoriei într-o 
dureroasă metaforă cinematografică. 


E Siuijitorii revoluției. Două noi filme 
cehoslovace reconstituie momente ale 
biografiilor unor personalităţi ale isto 
riei contemporane: astfel, Al 29-lea de 
Antonin Kakhlik, cu Jaroslav Matejka, 
are ca personaj central pe Klement 
Gottwald, primul preşedinte al Ceho- 
slovaciei socialiste şi Viaţa în fugă 
de Josef Rezukha, cu Emil Kadnar, 
povestește viaţa aviatorului Kukorelli, 
erou al mișcării naţionale slovace. 


Şi de astădat 
(Alain Delon in 


N Un fapt divers. Alain Delon apare 
in ipostaza unui poliţist (din nou!) si 
Jean Louis Trintignanta unui primejdios 
ucigaș evadat dintr-un azil psihiatric 
in filmul Poveste polițistă (Flic story) 
de Jacques Deray. Pornind de la eveni- 
mente reale, regizorul francez a cons- 
truit un film în maniera lui Melville (cu 
asasini hăituiţi, filaturi, interogatorii, 
comisariate în care se strecoară «indica- 
torii», percheziţii, continuă atmosferă 
de teamă.) O distribuţie — după cum se 
vede excelentă—căreia i se adaugă 
Renato Salvatori și Claudine Auger, 
pregătesc filmului o premieră pariziană 
de răsunet. 

N Literatură şi film. Un roman de 
succes în Italia, al scriitorilor Lucentini 
şi Fruttero — Femeia de duminică, va 
fi ecranizat de Luigi Comencini («Delict 
din dragoste»). Distribuţia îi cuprinde 
pe Marcello Mastroianni, Jacqueline 
Bisset și Jean-Louis Trintignant. 


cartea de film 
în lume 


N Gangster-spaghetti. Un ucigaș 
plătit, m slujba unei Organizaţii crimi- 
nale, primește o «comandă»: numai că 
omul ales pentru a fi victimă este cel 
mai bun prieten al său. Această dilemă 
de loc inedită în lunga listă a filmelor 
«cu bandiți» este punctul de plecare al 
filmului italian Capul de şarpe de Jose 
Maesso. Filmul poate fi interesant ca 
ilustrare a unui nou gen-citat, care 
după moda westernului-spaghetti pare 
să prolifereze la Cinecittà: thriller-ul- 
spaghetti. Toate ingredientele filmului 
de serie neagră american, atmosfera 
deprimantă, tema constantă a pri- 
mejdiei, a eroului hăituit — care se 
intimpla să fie Humphrey Bogart, Henry 
Fonda sau Edward G. Robinson — sint 
speculate cu un plus de violenţă şi de 
spectaculos colorat, tipic «reproducr- 
rilor», Distribuţia internațională (Helmut 
Berger, Sydne Rome, José Ferrer) este 
şi ea semnificativă pentru un cinema 
sortit cu obstinaţie circuitului comercial. 


„ de partea legii 


m İn căutarea timpului pierdut. 
Sub forma unei cronici de familie, regizo- 
rul André Téchiné schițează portretul 
unei epoci si al unei clase sociale: filmul 
Amintiri din Franţa istorisește des- 
tinul unor emigranţi spanioli, stabiliți 
in sudul Franţei prin 1930. Ascensiunea 
lor socială este legată de toate eveni- 
mentele epocii — Frontul popular, răz- 
boiul şi rezistența — de-a lungul mean- 
drelor istoriei. Albumul de familie este 
privit în racursi, copiii se nasc, cresc, se 
însoară, secvențele comprimă timpul, 
povestirea înaintează printr-un mozaic 
de tipuri umane și de situații, reuşind 
să sugereze mutaţiile unei lumi. Două 
actrițe — Jeanne Moreau și Marie- 
France Pissier — domină distribuția 
acestui film care încearcă să descopere 
noi modalități de naraţiune și stil. 


Rubrică ct 
Dan COMŞA 


Istoria westernu 
în imagi 


telex Buftea 


Cincinalul 
a 


început 


099 «Niciodată toamna 
nu łu mai frumoasă...» 
Şi nu numai frumoasă, 
dar și rodnică. De la în- 
ceputul anului şi pină la 
data cind trimitem la tipar 
aceste rinduri, la Buftea 
au fost predate în copie standard 13 filme 
dintre care 9 au și fost prezentate publi- 
cului. Alte 10 titluri se află în filmare 
sau în etapa de montaj-sincronizare, din- 
tre care 4 așteaptă doar ultimile vizio- 
nări de lucru, eventualele retușuri și fi- 
nisări pentru a primi «foc verde». În fil- 
mare, se mai află un amplu serial TV și, 
lucru deosebit de important, în diverse sta- 
dii de pregătire şi chiar de filmare, 11 titluri 
din producția anului viitor. Cincinalul cine- 
matografiei a inceput! 99 S-a intimplat 
la echipa filmului Instanța amină pronun- 
tarea, regizor Dinu Cocea. La o filmare 
grea, în mina de la Săsar, din cauze obiec- 
tive, a trebuit să se filmeze încontinuu 
aproape 16 ore. Dar, la un moment dat, 
electricienii echipei n-au mai rezistat obo- 
selii. Singura soluție era intreruperea fil- 
mărilor, ceea ce ar fi creat multe compii- 
caţii legate de programul actorilor, de pre 
gătirea locului de filmare. Totuşi filmā- 
rile au continuat graţie iniţiativei unei echi- 
pe de electricieni ai minei care, la termi- 
narea schimbului, au rămas incă 6 ore 
prae program pentru a-i ajuta pe cineaști. 
moţionant exemplu de solidaritate mun- 
citorească! 999 Şi nu e singurul, acest 
exemplu. Grupul electrogen al aceleiași 
echipe s-a defectat. Repararea ar fi insem- 
nat demontarea si trimiterea unor piese la 
București, adică întreruperea filmărilor și 
punerea în pericol a planului calendaristic 
de lucru. Din nou o intervenţie a electri- 
cienilor minei din Săsar și după numai două 
zile și jumătate, grupul electrogen se afla 
în stare de funcționare. Instanța amină 
pronunțarea nu și-a aminat filmările. Mun- 
citorii au răspuns prezent. Pentru spriji- 
nul acordat, pe adresa minerilor din Săsar, 
toate mulțumirile echipei condusă de Dinu 
Cocea. Ne ingăduim să le asociem şi pe 
cele ale viitorilor spectatori. 999 Şi totuși, 
pentru o dată, după cum ne-a declarat 
chiar regizorul Dinu Cocea, s-a pierdut o 
prețioasă zi de filmare la care se adaugă și 
o deplasare destul de costisitoare. Pentru 
citeva cadre, planificate a fi trase într-o 
singură zi, echipa avea nevoie de aparatul 
de filmare Mitchell. De la baza aparaturii 
de filmare li s-a spus că aparatul se află la 
echipa serialului tv. Toate pinzele sus 
care filma în acele zile la Varna, în Bulga- 
ria. În concluzie, cei de la Baia Mare să-și 
facă bagajul și să se întoarcă în capitală. 
Zis şi făcut. Echipa s-a întors în București. 
Ca să descopere, ce? Că aparatul atit 
de necesar se afla de două zile în bază 
D-ale organizării... 999 De la stadiul 
de scenariu la stadiul de copie-standard, 
titlurile unor filme suferă numeroase 
metamorfoze. Actrita Draga Olteanu şi 
operatorul George Cornea au semnat sce- 
nariul «Hiena». Care a intrat în producție 
cu titlul «Cine ride la urmă». Care în 
timpul filmărilor a devenit «Banii, banii...» 
Care la ora actuală se cheamă... Patima, 
pare-se titlul definitiv al filmului. Oricum, 
pină la premieră mai este. Odiseea poate 
continua şi multe se mai pot schimba... 
99 Premiera filmului artistic Mastodon- 
tul a fost cuplată cu premiera documen- 
tarului Transtăgărășanul. Să fie oare o 
simplă coincidenţă că autorii ambelor fil- 
me sint scenaristul loan Grigorescu și re- 
gizorul Virgil Calotescu? Oricum, iniția- 
tiva e bine venită 999 Preocupări continue 
pentru diversificarea genericelor filmelor 
noastre. După genericul animat de la Toam- 
na bobocilor, la filmul Tută de Veneti 
ni se va propune un generic... cintat. In- 
terpreții se vor cinta, prezentindu-se unii 
pe alții și toți împreună îi vor prezenta pe 
principalii realizatori. Cu muzică, firește. 
999 Acțiunea filmului Operațiunea Mon- 
stru (scenariul: Titus Popovici, regia: Ma- 
nole Marcus) se petrece în Deltă. Pentru 
cadrele în care ambianța Deltei era absolut 
indispensabilă, s-a filmat chiar la gurile 
Dunării. Pentru rest, din rațiuni de eco- 
nomii, echipa s-a strămutat pe lacurile din 
jurul Capitalei. Cu alte cuvinte, au adus 
Delta lingă Bucureşti. 


N.C. MUNTEANU 


Poate că este o subtilitate 
organizatorică desființarea 

nema palmaresului pentru ca fie- 
care să-și facă propria selec- 

ție fără un reper oficial. În 

definitiv, orice spectator iși 

are criteriile lui, în timp ce 

juriile le au pe ale lor. Şi de multe ori cele 
două rînduri de criterii nu coincid. De exem- 
plu: auzind că în cea mai matinală progra- 
mare festivalieră (8 dimineaţa) s-a anunțat 
un film de Bellocchio (binecunoscut ca rea- 
lizator care lucrează greu, foarte elaborat 
si chiar foarte secret) nu v-aţi duce? Ba da. 
Filmul se numeşte Sau toți, sau niciunul, 
o anchetă socială prin şcolile de reeducare 
a copiilor handicapaţi — școli-sanatorii sau 
pur şi simplu lazarete. Două sute de minute 
de vorbă, fie cu un copil considerat «predis- 
pus la acte de violență» și de la care dincolo 
de o perpetuă neliniște, nestatornicie şi agi- 
tatie (destul de frecvente la copii de 10—11 


Veneţia 
a desființat 
premiile oficiale. 
Pe lagună 
sau oriunde, 


orice spectator 
poate însă 
alcătui 
un palmares 
propriu 


ani) am reţinut nişte răspunsuri de o inte- 
ligenţă precoce şi o expresie de netăgăduită 
simpatie; sau discuţii cu părinţii și mai de- 
parte cu educatorii și apoi cu alți copii, cu 
alți părinți și alți factori educațional... trei 
ore şi 20 de minute. O întrebare «din off» 
(a regizorului) şi răspuns filmat. Desigur 
un film cu destinaţie precisă, util pentru 
cei ce se ocupă de problemele acestea. 
Asta mi-am spus şi nimic mai mult. 

Aşteptam să văd ultimul film al lui Miklos 
lancsâ, Electra, dragostea mea, «o tra- 
tare liberă, foarte liberă — explica autorul — 
folosind trama și mitul antic. Am păstrat 
unele teme — explică in continuare auto- 
rul — pe altele le-am dezvoltat iar pe alteie 
le-am inventat pur şi simplu. În esenţă este 
vorba de următorul aspect: Electra și Oreste 
urmăresc același obiectiv şi se comportă 
asemănător sub tiranie. Dar cind, în mare 
măsură datorită actelor lor tiranul este răs 
turnat, drumurile li se despart. Electra ar 
vrea ca cei ce l-au slujit pe tiran să fie pedep- 
siti. Oreste, dimpotrivă, consideră că tre- 
buie să trăiască alături de acești oameni 
așa cum sint ei, pentru că omenirea merită 
să aibă un destin mai bun.» Această expli- 
caţie este dată în linii mari, pentru ca să se 
înțeleagă ce vrea filmul. Căci, în succe- 
siunea de superbe şi de o savantă com- 
punere a cadrelor cinematografice (sau mai 
degrabă picturale, şi statice ca in portretul 
lui Gainsborough și nu cu dinamica unei 
picturi de Delacroix de exemplu), sensurile 
acestei parafraze filozotice pe un text antic 
nu transpar decit arareori şi fragmentar, 
iar nu orice spectator din lume îl poate avea 
pe realizator alături, ca ghid, in timpul vi- 
zionării. Bine, foarte bine primit acest film 
la proiectarea lui pe ecran, la discuţiile ce 
au urmat a reieşit totuşi că nici cu explica- 
tiile de rigoare nu fusese înțeles așa cum 
ar fi dorit realizatorul. 

N-aș vrea să plutesc în generalităţi. S-a 
întimplat însă că al doilea film ungar să fie 
surprinzător de inclinat și el spre o preva- 
lenţă a «punerii în imagine» foarte elabo- 
rată estetic, mizind pe frumuseţea compo- 
ziției plastice de ia bun început: Aștepta- 
rea de Gyöngyössy (cu două mari inter- 


20 


prete in rolurile principale, Maja Komo- 
rowska și Mari Töröcsik). Dar cum filmul 
nu era titrat în vreo altă limbă și cum n-am 
reușit să obțin un tranzistor care să-mi 
asigure traducerea simultană, nu-mi per- 
mit să vorbesc mai mult despre el. (Deti- 
ciente de parcurs!) 


Lecţii de istorie și de film 


Să schimbăm acum registrul pentru a 
asculta partitura lui Jean-Marie Straub. 


Compoziţie picturală pe o temă 
anti «Electra, dragostea 
mea» de Miklos lancso) 


«Nici o viaţă nu e banală. 
Banale sint doar prejudecățile». 
Gena Rowlands în «O femeie sı 
influență» de John Cassavetes 


regizorul care se bucură de multă prețuire, 
îsi are «fan»-ii lui, despre care se vorbește 
şi se scrie pentru că alsacianul își propune, 
dintr-o evlavie probabil fată de teatrul brech- 
tan, så acrediteze ca metodă artistică de- 
dramatizarea filmului. Lecţii de istorie, 
Cronica Anei Magdalena Bach, Othon 
degajă atit atitudinea socială cit şi pe 
cea estetică: un antimilitarism declarat 
în Lecţii de istorie folosind texte ale 
scriitorului Heinrich Böhl; relatarea albă, 
documentară, lineară chiar, a vieții lui Jo- 
han Sebastian Bach in viziunea soţiei, Ana 
Magdalena Bach. Şi apoi o dezbatere des- 
pre putere şi abuz în Othon pe textul în 
vers alexandrin al lui Corneille recitat de 
două personaje în togă pe fundalul Romei 
de astăzi. Totul într-o ținută sau mai exact 
într-o reținere de-o glacialitate intelectuală. 
Contrapunctul pe care-l cultivă Straub și 
care cere o exersare îndelungată a specta- 
torului sau a receptivității lui ar oferi o nouă 
ipoteză pentru relaţia gindire-cinematograt- 
public. Despre Straub se vorbeşte mult și 
se va mai vorbi. Ca și despre Brecht. Mulţi 
discută despre el, puțini însă se duc să-i 
vadă filmele. 


Dar de la lecţiile de dedramatizare ale lui 
Jean-Marie Straub am incercat o senzaţie 
revitalizantă la filmul lui John Cassavetes. 
«O femeie sub intiuenţâ», tocmai pentru că 
regizorul american face din textul scena- 
riului punctul de pornire pentru îmbogăți- 
rea şi autenticitatea situaţiilor dramatice 
prin stimularea improvizaţiei actoricești, 
ceea ce presupune actori de o anume dis- 
ponibilitate interpretativă și, aş zice, crea- 
tivă de dramatism (aici apogeul il atinge fără 
îndoială considerabila interpretă Gena Row- 
lands.) O femeie sub influenţă vine ime- 
diat după celălalt film de acum un an și ceva, 
Soții al aceluiaşi Cassavetes. De astădată 
discutia se opreşte asupra conditiei femeii 
în căsătorie, asupra treptelor construirii 
universului familial, afectiv și spiritual, pe 
care le cunoaște această instituție funda- 
mentală a societăţii și totodată asupra de- 
pistării primejdiilor ce se nasc din uzura 
relaţiilor cotidiene. Sigur, în focul improvi- 
zaţiei actoricești «lăsate libere», se plătesc 
multe tributuri șarjelor intimiste atit de la 
modă (şi Cassavetes pare că nici n-a vrut 
să se eschiveze), dar analiza vie şi vivace a 
vieţii de mulți numită banală dezvăluie dim- 
potrivă un univers pe cit de bogat pe atit 
de paradoxal şi de nuanțat. Nici o viață nu 
este banală, in viziunea lui Cassavetes, 
banale nu pot fi decit constatările superfi- 
ciale făcute din prejudecată. 

Remarcabilă, în filmele lui Cassavetes. 
de la acele Umbre trecind prin Fete, Soții 
și pină la acesta din urmă este forța cu aju- 
torul căreia actorii dezvoltă personalitatea 
personajului, impuninduA și o dată cu el 
dezvoltind însăşi drama. contextul drama- 
tic. Această forță derivă în mod evident 
tocmai din libertarea ce li s-a conferit de 
a construi o biografie umană pornind de 
la o simplă sugestie a unui scenariu-pro- 
blemă, sau de problematică, un scenar 
parcă «de lucru» cu actorul (după bur 
tradiție a lui Actor's Studio a lui Strassberg 
de unde reclamă, de fapt, cam toate expe- 
rimentele de acest fel). 


Vine casierul 


sau mai exact cel care face pe casierul 
in filmul regizorului sovietic Mihaelian: 
Prima de producție. Vine deci casierul 
și brigada de zidari de pe un mare şantier 
de construcţii refuză să-şi incaseze primele. 
Sint prime cuvenite spun unii, sint necuve- 
nite spun zidarii. Şi de aici «o scurtă şe- 
dință» pentru a lămuri lucrurile, numai că 
scurta şedinţă se prelungește, incepe la 
miezul zilei şi sfirşește la miezul nopții. Ea 
ţine de fapt tot filmul şi pe spectatori cu su- 
fletul la gură aşa cum numai un film care 
nu și-a propus să fie doar o satiră sau doar 
O incursiune sau să speculeze numai o glu- 
mă sau un gag sau o situație, ci care pro- 
pune o dezbatere pe o temă posibilă, pe un 
ton adesea jovial, adesea trist, adesea ba- 
nal, scontat banal, dar care pină la urmă 
observă cu obiectivitate şi tonifiant viața 
“aşa cum e», pentru a o face mai bună. 


rsonale 


„Adică mici retrospective au fost închi- 
nate lui Straub de care am vorbit, unei ti- 
nere speranțe belgiene, Chantal Acker- 
mann, despre care vom mai avea poate oca- 
zia să vorbim şi unui regizor grec Anghe- 
lopulos. Despre Anghelopulos se vorbeşte 
cu respect şi se afirmă că este un adevărat 
maratonist al cinematografului. Dar şi Mos- 
tra cinematografică este în felul ei un ma- 
raton pe valuri. 


Mircea ALEXANDRESCU 


telescopuri 


Răspunsuri 
pentru Ana 


Voiam neapărat să 

scriu despre excelenta 

«bibliotecă pentru toți» 

consacrată lui lon Barbu, 

in care Nichita Stănescu 

a fost o rimă rară a jocu- 

lui secund, Voiam ne- 

apărat să ma. scriu despre micile fil- 

me ale lui Dinu Tănase, preluate — 

cu poezia lor-inefabilă cu tot — de 

emisiunea exemplar de serioasă a 

Marilenei Rotaru consacrată «meridia- 

nelor literare». Şi aș mai fi scris, pro- 

babil. despre citeva anchete recente 

printre tineri, despre una în mod special, 

a lui Vartan Arachelian, preocupată 

lucid și responsabil de un fapt emina- 

mente social: cum deschidem adoles- 

cenţei uşa maturității. Aș fi scris despre 

toate acestea (sau, ca să fiu de tot 

sincer, am și scris), dar a intervenit la 

început de octombrie o tele-emisiune 

care mi-a deturnat irevocabil gindurile 
și rîndurile. 

Emisiunea s-a numit Un răspuns 
pentru Ana. Aţi văzut-o, desigur, mulți, 
pentru că avea acel dar, care nu este 
dat tuturora, să iasă în întimpinarea 
telespectatorilor, frontal (adică cu 
fruntea sus), şi să provoace, nu numai 
atenţia, ci şi interesul, meditaţia, curio- 
zitatea, replica, opinia, gindul, fapta 
şi... răspunsul. După cum s-a văzut, 
au şi fost expediate multe răspunsuri 
pentru Ana. Formulei de spectacol i s-a 
mai spus teatru-ring (nu, nu din pricina 
lui Cassius Clay care tocmai pe-atunci 
dădea şi el niște «răspunsuri» fără 
replică); denumirea nu este deloc in- 
timplătoare, pentru că dinamica ideilor 
şi a confruntărilor «aducea», da, cu o 
dispută pe ring, dacă nu cumva cu o 
cursă de formula unu, specialitatea 
Bacalu 

Despre ce este vorba? Despre tine- 
rete și răspunderi, despre dragoste şi 
prietenie, despre adevăr şi minciună, 
despre curaj şi laşitate... Despre toate 
acestea și despre altele, extrase dintr-un 
fapt de viață, impreună cu personajele 
posibile ale respectivei  întimplări 
din realitate. Cineva a avut, așadar, 
ideea să iniţieze un teatru-dezbatere, 
cu problematică inspirată din cazuri 
reale, să «scenarizeze» viața și să invite 
astfel (poate că nici nu mai era nevoie 
de invitaţii speciale, emisiunea” era, în 
sine, o invitaţie) intreaga opinie publică 
la confruntarea propriilor experiențe de 
viată cu aceea a personajelor din «sce- 
nă». O idee bună, chiar dacă în reali- 
zarea ei au existat — inerente? — nai- 
vități. 

Întii, pentru emisiunile destinate 
tineretului. Da, neindoios, progra- 
mele cu inițiala «T» aveau şi au nevoie 
de cit mai multe idei de asemenea fac- 
tură, cu adresă educativă directă, care 
să poată captiva prin însăși substanța 
lor şi nu prin extravaganțe formale. 

Apoi pentru teatru. Ceea ce au 
făcut regizorul Eugen Tudoran, inter- 
preţii celor șase personaje din ring 
(Maria Ploae, mai bună — deloc intim- 
plător — «ca-n filme», Vistrian Roman, 
Emil Hossu, Dan Condurache, Liviu 
Manoliu și reportera Anca Fusariu), 
toţi de un firesc contaminant, intreaga 
echipă de realizatori, şi mai ales ceea 
ce a făcut scenaristul Tudor Negoiţă 
— cu nerv, vigoare și simţ al realităţii 
— a insemnat o revigorare a însăși 
ideii de teatru. 

În sfirșit, dar nu în ultimul, ci probabil 
în primul rind, pentru telespectatori. 
Serialul teatrului-dezbatere va- con- 
tinua prin ei (prin noi). Nu știu ciţi dintre 
cititorii acestei rubrici au dat un «răs- 
puns pentru Ana». Ştiu, insă, că tele- 
viziunea a primit astfel de răspunsuri 
și astfel teatrul născut din confruntări 
de opinii pe teme de viaţă a mers mai 
departe. Este cel mai bun argument că 
serialul teatrului-dezbatere a «prins» 
şi că primii implicaţi în ring sint tele- 
spectatorii. 


Călin CĂLIMAN 


filme pe micul ecran 


e Priveşte înapoi cu mînie 


(Tony Richardson, 1959). Filmul «cap 
de serie» al unei (nu aş numi-o «şcoală» 
sau curent) tendințe: «free-cinema»-ul. 
Operele sale majore se pot număra pe 
degetele a două miini, iar citeva (Billy 
mincinosul, Gustul mierii, Singură- 
tatea alergătorului de cursă lungă, 
Viaţă sportivă, Simbătă seara, du- 
minică dimineața) sint vizibil supe- 
rioare acestui Priveşte înapoi cu 
mînie (cu Richard Burton într-un rol 
pe măsura valorii sale). El are insă, cum 
spuneam, meritul de a fi «cap de serie». 
Nu primul din punct de vedere crono- 
logic, dar primul care sintetizează, reve- 
lator si simptomatic, ideile şi motivele 
specifice. Filmele «tree-cineman»-ului 
sint — se știe — filmele contestării 
furioase a unor medii și pături sociale 
din punctul de vedere al unei generații 
(tinere) care nu-și întrevede nici o 
perspectivă. Critica anchilozelor de tot 
felul este însă formulată din chiar inte- 
riorul sistemului respectiv, nu din afara 
lui. «Furioşii» îşi afirmă convingerea că 
nu aparțin mediului pe care îl pun sub 
semnul întrebării, ca şi cum doar pune- 
rea aceasta a lui sub semnul întrebării 
ar asigura automat detașarea socială. 
Există, e drept, o detaşare, însă numai 
una morală. Iluzia e evidentă și nu in- 
timplător operele principale ale «free- 
cinemaw-ului sint, în fond, una cite una, 
monografiile unor iluzii. 


e Salvatore Giuliano 
m 
(Francesco Rosi, 1962). Un film-re- 
constituire, în formă. Sint reconstituite 
cu ajutorul diferitelor mijloace, ca in- 
tr-un «puzzle», figura, personalitatea 
şi faptele unui om. Filmul are, pină la un 
punct, suspensul exterior al unei peli- 
cule-anchetă, dar aceasta e condiţia lui 
«epidermică». Substanţa e alta, cu totul 
și grav alta: viaţa și faptele acelui om sint 
și reflexe ale unui mod personal de gin- 
dire și acţiune, desigur, dar în primul 
rind (în cazul lui Salvatore Giuliano), 
reflexe ale unei mentalități mai generale 
— socialmente vorbind. Biografia unui 
om — spune filmul — explică şi- se 
explică prin «biogratia» unui grup sau 
a unei clase, așa cum individul poartă 
în el trăsăturile speciei. Vizibilă sau 
obscură,  condiţionarea morală și 
politică a biografiei unui om de către 
mecanismul social în care e integrat 
funcţionează  implacabil. Salvatore 
Giuliano este un excepțional tilm politic. 


e Nu-i pace sub măslini 


(Giuseppe de Santis, 7950). Creaţie 
la care se priveşte azi cu dmioşia și îngă- 
duința privirii aruncate pe un străvechi 
album de familie. Și totuși, e vorba de o 
cunoscută operă a neorealismului. Da 
însă a acelei părţi din neorealism care 
nu a ştiut (sau nu a vrut) să evite peri- 
colul excesului. Un exces de realism 
duce (ciudat lucru) la melodramă — și 
din acest punct de vedere Nu-i pace 
sub măslini rămine, peste ani, o lecţie. 
Aş spune, deci, că senzaţia dominantă 
la revederea peliculei este aceea a unui 
neorealism naiv. Oricum. o Lucia Bosé. 
la 19 ani, la primul film, după ce fusese 
cu trei ani înainte «Miss Italia» și un 
Rat Vallone la al doilea film, după ce 
fusese ziarist și critic cinematografic. 
Ce vremuri!... 


e Lanţul 


—— 


(Stanley Kramer, 1958). Un alb și un 
negru, legaţi cu acelaşi lanţ, evadează, 
trecind în continuare, legaţi unul de 
altul, prin tot cortegiul de evenimente 
ce pot surveni intr-o asemenea situaţie 
lată o «fabulă» demnă de Kramer, îngă- 
duindu-i să enunțe, într-un cadru ten- 
sionat şi de acţiune, citeva din ideile, 
niciodată schimbate, ale operei sale: 
de un lanț nu sint legaţi niciodată un 
alb şi un negru, ci doi sau mai mulţi 
oameni; modalitatea de a depăşi o 
situaţie-limită este intotdeauna aceea a 
căldurii şi fraternității umane, a nobilei 
înțelepciuni; căutarea adevărului moral 
este una din experienţele fundamentale 
din viața unui om. Marea, apăsata meta- 
foră din filmul lui Kramer, spune că 
doi oameni care nu au, la început, nimic 
comun, pot ajunge cu timpul să aibă 
aceleași ginduri şi speranțe, aceeași 
încordare, atunci cind descoperă că ÎI 
leagă acelaşi lanţ. 


e Ultimele lor cuvinte 


(Binka Jeleazkova 1973. Incă un re- 
marcabil film al celei care a realizat ne- 


uitatul «Am fost tineri». Şi de data a- 
ceasta tema e aceea a luptei antifasciste. 
Luptă care— spune filmul — s-a desfă- 
șurat adesea nu numai pe frontul pro- 
priu-zis, ci şi pe acel front adinc și mis- 
terios numit conştiinţa umană. Se poate 
întîmpla ca arma din mina unui om să 
nu fi folosească în luptă, iar el să fie 
pus la zid, niciodată însă acea curată 
parte a sa numită conştiinţă nu va pu- 
tea fi așezată la zid. Ultimele lor cu- 
vinte ; un recviem luminos despre acest 
winger muritor» (Malraux) care e omul. 


QFamilia Thibault 


tsetial TV, francez). O loarte bună 
ecranizare a romanului lui Roger Mar- 
lin du Gard. Puse cap la cap, episoadele 
ar alcătui un lung metraj rotund, de cea 
mai pură atmosferă balzaciană. Nu mi 
se pare o eroare sau o trădare faptul 
că un film care nu e după o carte de 
Balzac are totuși aerul unui roman al 
acestuia. Aș spune chiar că lucrul era 
inevitabil: așa, cum, de pildă, hirtia de 
turnesol nu poate decit să se înroșească 
și nimic altceva atunci cind e cufundată 
în acid, orice operă care vrea să dese- 
neze o frescă socială nu poate ajunge 
(mai mult sau mai puțin vizibil, volun- 
tar sau involuntar) decit la uneltele lui 
Balzac. 


@ Aceasta este casa noastră 


(Victor Sokolov, 1974). Un him-dez- 
batere, nu o dată interesant, pentru că 
nu o dată ştie să evite schema, șablonul 
Un om stă în faţa unui colectiv a cărui 
conducere a preluat-o. Omul stă, deo- 
camdată, în fața colectivului, nu în 
mijlocul lui, și aceasta e, probabil, 
greșeala omului. Colectivul îl priveste 
gar — obiectiv — privirea aceasta «din 
atară» nu poate da o imagine in între 
gime adevărată, nu ingâduie ca omul să 
fie judecat pină la capăt. Totuși colecti- 


vul îl judecă, şi aceasta e, probabil, 
greşeala colectivului. Echilibrul — spune 
filmul — îl asigură numai conştiinţa 


comună a faptului că omul acela și 
colectivul alcătuiesc de fapt impreună 
o familie. Moment de clarificare şi de 
limpezire la care nu se ajunge cit ai 
bate din palme 


9 Marele vals 
Ana ard 


(Andrew L. Stone, 1972). Specificul 

acestor filme de evocare romanțată a 
vieţii cite unui compozitor (in cazul 
de față Johann Strauss) este acela că 
oferă publicului larg mirajul pătrunderii 
în intimitatea unei personalități, familia- 
ritatea cu ea. Aura de mister se risi- 
peşte: sigur că bărbatul numit Johann 
Strauss rămine în ochii spectatorilor 
un bărbat de excepție cu o viață pe 
măsură, dar pe ecran se mai vede şi că 
Strauss totuşi iubea și suferea din cind 
în cind, ridea. se plimba sau fluiera ca 
tot omul. Cind vezi acestea toate și 
multe altele (Strauss să nu ne mirăm 
se și culca seara, iar dimineața se scula 
din pat, da, din pat!) incerci senzația 
că priveşti pe gaura cheii. Una din 
marile și nevinovatele (îndeobşte) plă- 
ceri omenești... 
e s 
Prințesa (Ake Falek, 1967). Emo- 
ționantă poveste despre cum viaţa dă 
viaţă: maternitatea salvează o tinără 
femeie de la un sfirşit ce părea sigur. 

e Muntele azaleelor (producţie a 
studiourilor din R.P. Chineză). Patos 
revoluţionar intr-o operă-balet defini- 
torie pentru preocupările şi realizările 


cineastilor chinezi. 

€ Un copac crește în Brooklyn 
(Elia Kazan, 1945). Film cu premize din 
cele mai bune, stricat insă pe parcurs 
şi, mai ales în final, prin soluţii suriză- 
toare ce nu pot vinge pe nimeni. 

e Marile familii (Denis de la Patel- 
lière, 1959). Jean Gabin într-unul din 
rolurile sale cele mai cunoscute. Film- 
frescă socială. 

€ Zorba grecul (M. Cacoyannis, 

1964). «Best-sellem cinematografic cu 
Anthony Quinn, simpatic, cald, 
generos. L-am văzut cu toţii (iertaţi-mi 
tonul nervos. de nu ştiu cite ori, inclu- 
siv la TV) 
e Till Eulenspiegel (Gerard Philipe 
1956). Capriciul unui mare actor care 
a vrut să fie propriul regizor într-un film 
«pentru toţi», într-un rol mult visat. O 
copilărie de bun simț. (Incalificabilă 
starea tehnică a copiei prezentate pe 
micul ecran). 

@ inspectorul de poliție (Guy Ha- 
milton, 1964). Peliculă polițistă cu ac- 
cent pe comportarea și psihologiile per- 
sonajelor. Un fel de polițism «de ca- 
meră». 

e Eva și Adam (Horst Brandt, 1973). 
Povestea unui cuplu. Peisaj contempo- 
ran. Dificultăţi inerente, rezolvate prin 
ințelegere reciprocă. 

€ Cronica unui buton (Karel Ze- 
man, 1964). Parodie spirituală semnată 
de un cunoscut maestru al genului. 

e Omul cu pantaloni scurți (Glauco 
Pellegrini, 1958). Melodramă incredibilă, 
atingind perfecțiunea în materie de cli- 
şeu lacrimogen. Ţin minte că atunci c 
a rulat pe piaţă tot omul plingea în sală 
de sărea cămașa de pe dinsul — vorba 
cărții. Și pe mine m-au podidit lacrimile 
acum, cind l-am revăzut — dar de ris 
(nu mă refer la subiectul peliculei, ci la 
tratarea lui). Filmul e cu Alida Valli. Ce 
ar fi dacă am mai vedea, de exemplu, 
și «Le due ortanelle» (citiți: «Cele două 
orfeline»), tot cu Alida Valli, din 1942? 
Vreau să spun că nu ar strica o prelun- 
gire a nu demult incheiatului festival 
de comedie cinematografică pe micul 


ecran... 
Aurei BĂDESCU 


Telespectatorii 
au cuvîntul 


«Ani de-a rindul am urmărit cu de- 
osebită plăcere și admirație acel cuplu 
inepuizabil: lurie Darie și Mihaela Istra- 
te. Ei au devenit prietenii copiilor noștri, 
dar și al nostru, al părinților. Am și eu 
o fetiță care, cind se termina programul, 
mă ruga să învirtesc butonul ca să mai 
apară o dată Mihaela și «lulie Dalie». 
De ce oare nu-i mai vedem? Am scris 
de nenumărate ori la televiziune, dar în 
zadar. Într-un timp se spunea că Mi- 
haela e bolnavă. Am cerut relaţii şi 
despre asta, dar nici un răspuns. Am 
vrea şi noi să ştim ce se petrece cu ei. 
Bănuim că Mihaela s-a făcut mare, dar 
totuşi ne este dor de ea și de desenele 
lui lurie Darie. 


Popa GEORGETA 
str. Muncii 67, Bucureşti. Sector 3 


Redacţia pentru tineret a inaugurat cu Un răspuns pentru Ana (sce- 
năriul Tudor Negoiţă) un ciclu de teatru-dezbatere. Cazuri inspirate 
din realitate sint puse în discuţie în faţa telespectatorilor care vor fi 
transformați în co-autori ai episoadelor următoare. Cele șase personaje 
în căutare adevărului sint interpretate (de la stînga la dreapta) de: 
Maria Ploae, Liviu Manoliu, Dan Condurache, Emil Hossu, Vis 


Roman, 


Anca Fusariu. 


Uvertură 
la noua 
stagiune 


Vacanţa Cinematecii noastre 
s-a încheiat, dar ea a tost 
activă, bogata în planuri le- 
gate de repertoriul stagiunii 
75-76. Despre ea ne-a vorbit 
directorul Arhivei de filme, 
H. Dona. 

Cele 500 de titluri ce vor 
alcătui repertoriul viitoarei stagiuni — din- 
tre care cca. 200 inedite — sint grupate, 
ca și în alţi ani, pe capitole mari ca: «lsto- 
rìa cinematografului», «Genuri și specii», 
«Cicluri tematice», «Profiluri de regizori şi 
de actori». În cadrul acestor cicluri citeva 
teme se anunţă foarte interesante: «Copiii 
ne privesc», «ipostaze ale eroismului, cu- 
rajului, spiritului de aventură» şi «Trilogii 
cinematogratice». Unor filme celebre avind 
ca subiect copilăria frustrată, cum ar fi 
Sciuscia, Hoţii de biciclete, Copiii ne 
privesc (De Sica), Los olvidados (Buñuel) 
Louisiana Story (Flaherty), Cele 400 de 
lovituri (Truffaut), Drumul vieții (Ekk), 
Copilăria lui Ivan (Tarkovski), li se adaugă 
şi contribuţii românești la inseninarea ta- 
bloului: A fost prietenul meu (A. Blaier) 
şi Nufărul roşu (G. Tobias). Eroismul şi 
curajul, spiritul de aventură (nu întotdeauna 
în formele lor cele mai nobile stimulate de 
unele producţii comerciale) îşi vor găsi 
ilustrarea cinematogratică în opere selec- 
tate cu grijă de către Cinemateca noastră, 
alcătuind un program itinerant, moral şi 
estetic pentru tinărul spectator: «Soarta 
unui om, Canalul, Țarcul, Un condam- 
nat moarte a evadat, Drumul spre 
stele, Ceapaev, Duminică la ora 6, ca 
să nu amintim decit citeva. 

Dintre trilogiile celebre pe care le vom 
putea urmări în acest an la Cinematecă, nu 
lipsesc operele unor mari regizori contem- 
porani cum ar fi Bergman, Kurosawa, Anto- 
nioni, Wajda, Bresson sau Truffaut, dar şi 
clasici ca Pudovkin, Hawks, Pagnol. 

Un capitol din ciclul «Genuri și specii» 
va fi consacrat filmului istoric românesc, 
incepind cu Războiul pentru Indepen- 
dență, trecind prin Haiducii lui Igiroşeanu 
ca să reluăm firul, după trei decenii, cu 
Valurile Dunării, cu Setea, cu Tudor, 
sau cu trilogia avind ca uvertură Dacii, pină 
ajungem la filmul politic de actuală dezba- 
tere Puterea și Adevărul, Facerea lumii. 

«Genurile» vor cuprinde şi antologii ce- 
lebre — dintre care unele reluări ale vechi- 
lor succese ca Virsta de aur a comediei 
sau Ridem cu Stan și Bran, dar și foarte 
multe filme inedite, de mare interes pentru 
cultura noastră cinematografică, cum ar fi 
antologia filmului clasic suedez, antologia 
filmului italian, o «naștere a cinematogra- 
tului» realizată de trancezi, o istorie a cine- 
matogratului datorită cehilor, alta sovietici- 
lor, vechi filme franceze, un program de 
«primitivi» americani, o culegere din fil- 
mele Marilynei Monroe. 

Am lăsat la urmă ciclul de rezistenţă al 
stagiunii, «80 de ani de cinema în 80 de 
filme», alcătuit de către colegii noștri critici, 
istorici de film, de la Cinematecă. 

Cele 109 programe propuse sint fie gru- 
pate pe ţări, fie pe perioade istorice sau pe 
autori, ca de exemplu: Programul Lumiăre, 
Programul filmului francez de avangardă, 
Programul rus de filme din perioada 1908— 
1918, ori selecţii antologice din opera lui 
Griffith, Chaplin, Keaton, Stroheim, Eisen- 
stein, Dovjenko, Ford, Bergman, Buñuel, 
Fellini, Antonioni, Visconti, Resnais, etc., 
etc. Antologia incearcă să cuprindă etapele 
cele mai semnificative pe care le-a parcurs 
în cele 8 decenii de existenţă, istoria cine- 
matogratului. O selecţie de mari proporţii 
şi ambiţii critice care va constitui desigur 
obiectul unei analize separate în cadrul 
rubricii noastre. 

Interesant şi cu totul inedit se anunţă 
programul intitulat «Cinematogratul latino- 
american», bazat pe schimburi de filme 
dintre Cinemateca noastră şi alte cinema- 
teci. Foarte așteptate medalioanele unor 
personalități cinematografice ca Alain 
Resnais, King Vidor, Kobayashi, Karel 
Kachyna, Lev Kulesov, Ester Sub. Vin- 
cente Minnelli, Victor Miu. 

Dintre protilurile de actori reținem pe cel 
al Marilynei Monroe cu o filmografie 
aproape completă, Boris Karloff, Inno- 
kenti Smoktunovski, Jana Brejchova, 
Ştefan Ciobotărașu. 

Citeva retrospective: Filmul documen- 
tar englez, Cinematografia suedeză de 
la origine pină azi, o retrospectivă a filmului 
cubanez sau a filmului spaniol contem- 
poran, un panoramic asupra cinemato- 
grafului italian contemporan sint ma- 
nifestări de mare interes cultural organi- 
zate de Cinemateca noastră pe bază de 
reciprocitate cu alte arhive din lume. 


nema 


Alice MĂNOIU 
21 


Documentar 


Henri Catargi 


Toată lumea face de la un timp docu- 
mentare de artă, dar puţini sint cei care le 
fac bine. Printre aceştia, la loc de frunte, 
este Mirel Ilieșiu, mai ales cind se află 
într-o companie de talia lui Dan Hăulică 
şi Doru Segal, inspirați de o operă atit de 
originală cum e pictura lui H. Catargi 
in acord cu fluxul larg, ca o incantaţie de o 
aleasă ținută, al comentariului lui Dan Hău- 
lică, regizorul și operatorul intră cu aparatul 
în sălile expoziţiei Catargi, precum Alain 
Resnais in penumbra lungilor coridoare 
de la Marienbad. Autorii detectează asttel 
atmosfera şi reperele caracteristice ale 
tablourilor, «tandreţea imediatului și drep- 
tatea implacabilă a gindului care ordonează 
şi construiește». Pentru Mirel llieşiu şi 
Doru Segal, documentarul de artă nu este 
o inșiruire de tablouri filmate în ambiante 
neutre, Pinzele lac, in viziunea lor, corp 
comun cu spaţiul inconjurător, la fel cum 
reportajul pe marginea evenimentului se 
îmbină cu exegeza de specialitate a opere- 
lor. La început apar pereţii albi, imaculaţi, 
ai expoziției, aşteptind tablourile, prezența 
omului- care dă viață şi sens universului 
Este ideea pe care autorii documentarului 
o finalizează pătrunzind, în ultima secvenţă 
a filmului, în atelierul pictorului, descope- 
rindu-l pe acesta, taciturn, dar transtigurat 
de gind, în fața șevaletului. 


Regia și scenariul: Mirel Iliesiu. imaginea: 
Doru Segal. Comentariul: Dan Hăulică. Redactor: 
Marion Ciobanu. Aranjamentul muzical: Theo- 
dor Mitache 


Să nu-ţi faci chip 


cioplit 


Invazia de filme «de artă» şi etnografice 
face să treacă uneori rampa improvizații 
cum este filmul de faţă. Preferind să se 
incadreze parcă unei mişcări inerțiale, in 
loc să-şi exerseze energiile proaspete in 


telex Sahia 


Moment festiv 
și de lucru 


@ La 30 septembrie, studioul nostru a 
predat difuzării cel de al 154-lea film din 
producţia anului curent. Pină la 1 decem- 
brie, cind se vor implini 25 de ani de la 
înființarea Studioului: «Sahia», planul 
anual va fi în intregime realizat. Angaja- 
ment solemn al colectivului nostru! 
@ in colaborare cu Asociaţia cine- 
aștilor, se va organiza in holul Casei 
filmului o expoziţie cu afișe, fotografii 
de lucru, diplome şi trofee obținute de 
documentariști în sfertul de secol pe 
care-l împlinim. Cu acelaşi prilej, va 
avea loc un simpozion, cu comunicări 
privind filmul ştiinţific românesc. e În 
suita acestor momente festive, vor fi 
declaraţi «Veterani ai studioului» crea- 
torii și tehnicienii care timp de peste 


Cu artă despre artă 
(Henri Catargi) 


Omul 
care 
reează 


reportajul de actualitate sau anchete sociale 
din care n-am mai văzut demult niciuna 
la studioul «Sahia», tinărul Eugen Gheor- 
ghiu se grăbeşte spre pictura bisericească 
a secolului XVII. Cauza căreia i se dedică 
noul amator de artă nu e deloc onorată 
de comentariul primitiv cu care ne gratu- 
lează («contestind aspectul mistic al pro- 
blemei, nu-l putem trece cu vederea nici 
pe cel artistic»), în absenţa oricărei observa- 
tii originale, al oricărui simţ al ritmului, ca 
să nu mai vorbim de respectul pentru timpul 
de care dispunem. 


g i scenariul: Eugen Gheorghiu 
Imagi ugen Lupu. Redactor: Viorel! Bindea 
Aranjamentul muzical: Theodor Mitache 


La porțile frumosului 


Film etnografic pe linia de plutire, corect 
şi instructiv, despre o tesătoare de covoare 
renumită, Maria Spiridon din Avrig și un 
mare meşter al crestăturilor în lemn, Nicolae 
Cernat din Sugar. 


enariul: Maria Săpătoru. Imaginea: 
ctor: Georgeta Metian. 
Eugen Popescu 


Aranjamentul muzic 


Pompiliul Gilmeanu lipsea pină acum 
din detașamentul din ce in ce mai numeros 
al autorilor de filme «de artă», etnogratice 
şi monografice. lată-l producindu-se, furios 
patetic: «buldozerele mușcă din zidurile 
istoriei», zice autorul fatidic, infăţişind 
demolări pentru noi construcţii la Tirgo- 
vişte. Singurul motiv de resemnare e că 
niciunul dintre numele de rezonanţă istorică 
sau culturală care puteau fi citate in această 
monografie haotică nu este omis. Filmul 
se ocupă concomitent, paralel şi, mai ales 
incrucișat de toate secolele, de istorie, 
literatură şi industrie, de medicină, arhitec- 
tură şi pictură, de problemele edilitare, de 
teatru și de o ghiulea de tun rămasă într-un 
zid. 
—————————— 

Regia şi scenariul: Pompiliu Gilmeanu. Ima- 
ginea: Horia Bolboceanu. Redactor: Petru Jaleş. 
Aranjamentul muzical: Eugen Popescu 


40 de ani au adus o contribuţie deosebită 
la realizarea filmelor documentare, ştiin- 
țitice şi a jurnalelor cinematografice. 
@ in colaborare cu Uniunea sindicatelor 
din invătămint, stiință și cultură, va fi 
organizată cea de a şaptea ediţie, jubi- 
liară, a Concursului anual de calitate. 
Premiul de calitate al publicului va fi 
acordat cu ocazia Săptăminii filmului 
documentar și ştiinţific organizată, prin 
tradiţie, la Craiova, Galaţi şi București, 
precum şi la Tirgoviște și Brașov, pen- 
tru prima dată e Grupele de creaţie ale 
studioului lucrează, sperâm, cu spor, 
la un plan tematic de perspectivă pri- 
vind educatia patriotică a tineretului. 
@ Ín privinţa realizării acestui plan, ne 
încurajează faptul că am răspuns pre- 
zent și în cadru! acţiunilor de intimpi- 
nare a Congresului U.T.C. şi a Confe- 
rinței U.A.S.C.R. Dovadă, filmele Măr- 
turii pentru viitor de Nicolae Cabel și 
Costinești de Ada Pistiner. e Pentru 
1976, se află de pe acum în lucru docu- 
mentarele Munţii Retezat de Maria 


Seriale 
în 


progres 


Prima zi de scoală 


a Mihaelei 


În producţia Studioului «Animafilm» exis- 
tă şi seriale care se justifică. Mai mult, 
putem cita unul sau două în realizarea 
cărora se remarcă progrese. Astfel Mihaela 
grațioasă şi fragilă, din serialul lui Nell 
Cobar pentru copii, pare să fi căpătat un 
plus de vivacitate. Dacă unele episoade 
precedente ne atrăgeau mai mult prin 
desenul și culorile agreabile și mai puţin 
prin aventura uneori artificioasă (de pildă, 
căutarea polenului de pe aripile unui fluture 
în curcubeul de pe cer), noul episod, 
oferit micilor spectatori o dată cu deschide- 
rea şcolilor, este mai consistent prin subiect 
mai riguros in scenarizare, mai precis in 
demersul său instructiv. În prima zi de 
şcoală, Mihaela se îmbarcă pe aripile unui 
cocostirc cu care călătorește prin tările 
numite a, b și c. În ţara literei a există 
aeroporturi, avioane, automobile, antene, 
autobuze, albine, acordeoane şi multe 
exclamaţii aaa! Aceste familii de obiecte și 
ființe formează adevărate colonii vivante, 
micro-paradisuri în care sintem totdea 
una bineveniţi, chiar dacă sărim, de pildă, 
din balonul în care ni se oferă banane în 
jetul de apă al unei balene. Cu fiecare 
moment intregit dramaturgic şi coerent, 


cu o idee simplă, dar inteligent nuanţată 
(noii școlari sint solicitati să identifice 
singuri denumirile care incep cu aceeași 
literă), didactic, cu discreţie și farmec, 
serialul lui Nell Cobar a atins un grad exem- 
plar de clarificare a formulei și mijloacelor. 


Nell Cobar 


Regia, scenariul și desen 


Clătite cu surprize 


Alături de Mihaela, un alt personaj de 
serial cu soartă privilegiată este Bălănel. 
De specie căţel, Bălănel e chiar mai răsfățat 
decit fetița cu trotineta, bucurindu-se pe 
rind de atenţia mai multor stăpini. E, deci, 
un serial care a trecut prin mina mai multor 
realizatori. Bălănel pare insă în culmea 
fericirii tocmai in episodul de faţă, pentru că 
Eduard Sasu nu se ambiţionează să facă din 
el dulău de stină, nu-l alungă pe drumuri de 
munte, să se ia la intrecere cu lupii şi, în 
genere, nu-l terorizează cu clișee legendare. 
Frate bun cu arghezianul Zdreanţă, Bălănel 
răsuflă ușurat că i s-a intuit, în fine, genul, 
și se simte de minune în această fabulă de 
curte, casnică, în compania prietenilor sau 
rivalilor săi tradiționali, pisoii. Originală 
simbioză de umor mecanic şi tandru. 


Regia și scenariul: Eduard Sasu. Imaginea: 
Anca Barbu 


Sugestii 


pentru 
scenariști 


Efecte... și cauze 


Uneori se poate ajunge la consecințe 
fatale datorită mutării intimplătoare sau 
abuzive, dintr-o secţie in alta, a unor munc 
tori fără calificarea necesară sau fără să 
fie apți din punct de vedere fizic pentru 
noul și pasagerul loc de muncă. interesante 
ca intotdeauna, ambianţele industriale sur- 
prinse fără idei preconcepute, fără a se 
trece peste vechile instalaţii, cu roți imense 
şi dispozitive sofisticate — o neașteptată 
perspectivă asupra trecutului nostru indus 
trial, aducina o notă familiară şi chiar u 
zimbet tandru acolo unde ne putea aştepta 
uniformul şi răceala 


Regia: Piit Popescu şi lon Stanciu. Scenariul: 
Gh. Ghenu, Petre Lişcu, Pitt Popescu. Imaginea: 
Dan Miculescu, Bogdan Silvestru. Film realizat la 
cererea Centralei de prelucrare a lemnului — Bucu 
resti, 


După o noapte 


pierdută 


După o noapte pierdută se pot spune 
multe. De exemplu: «Am un cap de patru 
locuri» sau alte «formulări» ca în filmele 
«artistice». 


ăpătoru, Locomotiva de Al. Gașpar, 
ntre Anina și Oraviţa de Mirel llieşiu 
şi Cursa de probă de Pompiliu Gil- 
meanu. 


Aristide MOLDOVAN 


telex Animafilm 


Laudă patriei 


Animind desene şi laviuri ale lui Nico- 
lae Grigorescu, regizoarea Felicia Pu- 
ran va realiza imagini ale luptei eroice 
purtate de armata română în războiul 
pentru independență, imagini văzute de 
marele nostru pictor. Filmul se va inti- 
tula: Laudă Patriei. 


Universitatea din Lund (Suedia) a 


Şi Pitt Popescu vrea să ne spună multe 
n filmul său care poartă titlul de mai sus, 
x izbutește să ne comunice cite ceva 
doar cind îşi aminteşte că face un film uti- 
litar și că nu e cazul să folosească limbajul 
«artistic». Dar iși amintește destul de rar. 


Regia: Pitt Popescu și lon Stanciu. Scenariul: 
Gh. Ghenu, lon Tânase, Piit Popescu. Imaginea: 
Dan Miculescu, Bogdan Silvestru. Film realizat la 
cererea Centralei de prelucrare a lemnului — Bucu- 
resl 


Pentru un fum 


de țigară 


Cind un pom cade peste şase oameni 
care trăgeau un fum de ţigară la margine 
de drum, pe un șantier forestier, nu se 
întimplă miracolul pe care l-am dori, ca 
toţi să rămină nevătămaţi. Filmul consem- 
nează: trei dintre cei șase se salvează, doi 
sint grav răniți iar unul moare. Și filmul 
reamintește, astfel, că acele măsuri de pro- 
tecție afișate la locurile de muncă sint sem- 
nale de alarmă care se cer respectate. 


Regia: Aurei Miheles. Scenariul: Aurel Miheles, 
Petre Lișcu. imaginea: Ştefan Horvath. Film reali- 
zat la cererea Trustului de construcții pentru eco- 
nomia forestieră şi a materialelor de constructii — 
Braşov. 


Val. S. DELEANU 


organizat pentru luna decembrie o Gală 
internaţională a filmului de animaţie, 
la care studioul nostru va participa cu 
11 tilme. Datorită cotei plastice veriti- 
cate a filmelor româneşti, ni s-a rezer- 
vat pentru expunerea desenelor un pe- 
rete de 100 m.p. 

«Pe platoul de filmare sint stinse lumi- 
nile, cu excepţia unui reflector proiectat 
pe un ecran de sticlă. Acolo, concentrat 
şi nervos, pictează Sabin Bălașa into- 
vărăşit doar de muzica lui Bach care ii 
dă, paradoxal, și ritm și liniște. Este o 
ipoteză a muzicii născătoare și de alt- 
fel de frumos decit cel auditiv. 

După un episod experimental reușit, 
s-a lansat în producţie un film serial 
pentru copiii cei mai mici: Hap, Lap și 
Jap. Toate cele 13 episoade vor fi în- 
cheiate în anul 1976. Garanţia termenu- 
lui și a calităţii ne-o dă colectivul de rea- 
lizatori: Victor Antonescu, Eduard 
Sasul, Artin Badea și Zaharia Buzea. 


Lucia OLTEANU 


filmul românesc 


peste hotare 
Tema PSI a DR EEE POSE ee ca 


Confirmări 


Un succes major 


În cadrul festivalului «Premiul 
internaţional Mercurio d'Oro» 
care a avut loc ia Veneția (în sep- 
tembrie), scurt-metrajul românesc 
Simfonie în Re-Major de lon 
Visu a fost distîns cu medalia de 
argint. Este o confirmare a calități- 
lor acestui reportaj, de o factură 
lirică, făcut la șantierul hidrocentra- 
lei de la Rogojelu. Pastel industrial, 
punct de vedere inedit asupra 
formelor și mişcării unui şantier 
«Simfonie în Re-Major» primeşte 
o binemeritată apreciere inter- 
națională. Felicitări. 


Două vedete 


Filmul documentar Tenis, tenis, 
tenis regizat de Erwin Szekler 
şi avind ca protagoniști primele 
rachete ale României — lon Ţiriac 
și Mie Năstase— a fost selecționat 
pentru a participa la festivalul in- 
ternațional al filmului sportiv de 
la Oberhausen (R.F.G.), care are 
loc între 26—30 octombrie. 


Film şi știință 


Ferite și magnetism de Doru 
Cheșu și Oţelăria la ora ciber- 
neticii de Zoltan Terner sint docu- 
mentarele care au reprezentat 
România la festivalul național fcu 
participare internaţională) al filme- 
lor tehnice, ştiinţifice şi instructive 
de la Pardubice (Cehoslovacia) 
între 20—24 octombrie. 


Meșterul Manole 


Pentru Festivalul international al 
filmului de scurt metraj de la Nyon 
(Elveţia), de la sfirşitul lui octom- 
brie, Studioul Animafilm a trimis 
filmul Marea Zidire de lon 
Truică, povestire în imagini a stră- 
vechii balade şi legende a meșteru- 
lui Manole 


Zimbete și risete 


Ultimele succese ale animației 
românești — Intermezzo pentru 
o dragoste eternă de lon Po- 
pescu-Gopo și D-ale organigra- 
mei de Matty Aslan — filme deja 
consacrate de participări și premii 
internaționale, au fost selecționate 
pentru a reprezenta țara noastră 
la Festivalul internațional al 
filmului comic și de animaţie de 
la Luca, Italia (29 octombrie—2 
noiembrie). 


Trio 


Simfonie în Re Major de lon 
Visu, Histria, Heracleea şi le- 
bedele de lon Bostan şi Bucu- 
rești '72 de Eugenia Gutu au fost 
cele trei participante din partea 
studioului Al. Sahia la Festivalul 
filmului de scurt metraj de la Plov- 
div— Bulgaria, între 9 și 12 octom- 
brie. 


Poeme animate 


Două filme de animație pe 
teme clasice — Icar de Mihai 
Bădică și Marea zidire de lon 
Truică au reprezentat studioul 
Animafilm la Săptămina interna- 
țională a filmului de la Manheim, 
R.F.G., între 6—11 octombrie. Ade- 
vărate metafore plastice ale unor 
povești filozofice, filmele s-au 
bucurat atit de aprecierea publicu- 
lui, cit și de cea a criticii de specia- 
litate. 


vorbirea noastră cea din toate filmele 


Vorba multă, 
sărăcia ...filmului 


Recunosc că a stabili sarcini priori- 
tare ale dialogului de film, în funcție de 
genurile  cinematogratice abordate, 

să pară o incercare nesăbuită. 

iliile de filme au, fiecare, legile, 
dificultăţile şi pretenţiile lor, adevăr ce 
nu se află prea departe de zicala «fie- 
care pasăre pe limba ei piere». Respin- 
gerea gestului de a contura ierarhic 
filme nu poate atrage însă, după sine, 
anularea oricărei încercări de a admite 
că totuşi există cazuri în care cuvintul 
este pus la probe mai dure decit în altele. 


Ce fel de eroi dorim? 


Ancheta noastră din numărul 7/1975, 
«Cinematografia noastră intr-un moment im- 
portant», in care solicitam răspunsurile publi- 
cului, ne-a adus un bogat «curier» din care se- 
lecționăm astăzi acele scrisori care pun in cen- 
trul interesului lor problema eroilor filmelor 
noastre. 

e «...Se discută mult și totuși pe ecranele 
noastre întirzie să apară omul nostru simplu 
care, după ce muncește, vine acasă şi are de 
făcut faţă inținităţii de probleme ridicate de 
copiii săi... omul simplu care are și el trăirile 
lui shakespeariene și care vorbește despre 
ele ca un adolescent; omul simplu care 
socotește că în viaţă e preferabil să alegi 
alte drumuri decit auritul drum de mijloc... în 
plus, nu împărtășesc punctul de vedere al 
lui Sergiu Nicolaescu (din acea anchetă a 
dumneavoastră) căruia personajele din 
«Filip...» şi «llustrate...» i se par «lipsite de 
exemplaritate caractere moi, echivoce, chiar 
slabe». Efectuaţi un sondaj în rindurile 
tinerilor de aceeași virstă cu personajele 
acestor filme și veţi constata că sint destui 
nedumeriţi, care nu înțeleg viața, nu știu 
de unde să-nceapă, pentru că școala iți 
dă cunoștințe dar nu și experienţa vieţii. Ce 
s-ar intimpla dacă pe ecran ar apărea un 
tinăr de 20 de ani cu caracterul perfect 
consolidat, cu siguranța omului de 40 de ani? 
Apoi, eu cred că din greşeli învăţăm cam tot 
atit cit din exemplaritate, avem chiar toate 
șansele să ne găsim singuri drumul... Eu 
cred că se impune ca tovarășii cineaști să 


y 
Coperta l-a: |n avanpremieră, 
cinci filme româneşti aflate in 
ultimele faze de lucru: «Zile tier- 
binți». Scenariul: Francisc Mun- 
teanu. Regia: Sergiu Nicolaescu. 
«Zodia Leului». Scenariul: Mih- 
nea Gheorghiu. Regia: Dan Pita. 
«Orașul văzut de sus». Scena- 
riul: Dumitru Solomon și Marcel 
Păruş. Regia: Lucian Bratu (pre- 
miera in noiembrie). «Casa de 
la miezul nopții». Scenariul: 
Fănuş Neagu. Regia: Gheorghe 
Vitanidis. «Dincolo de pod». 
Scenariul şi regia: Mircea Veroiu. 


Foto: A. MIHAILOPOL 


îi DE G +7 


Spectatori, nu fiți numai 


cinema 


Mi se pare, bunăoară, că intr-o creaţie 
structurată după legile peliculelor poli- 
tiste, ai căror eroi nu au prea mult timp 
să se recomande, într-un astfel de film, 
în sarcina dialogului cad sarcini grele. 
O replică trebuie să lucreze cit şapte. 
Aici, vorba multă poate să insemne nu 
numai sărăcia omului, ci şi viața lui. 
lar cuvintul nerostit la timp tot viată 
inseamnă, după cum cel semănat la in- 
timplare poate arunca în aer misterul 
filmului. In filmele lui Sergiu Nicolaescu 
și Titus Popovici «Cu miinile curate», 


oboare ai des printre oamenii simpli şi 
să-şi formeze despre ei o părere justă, la 
obiect, fie și sacrificind unele teoretizări 
prea minuţioase... Sper că realizatorii viitoa- 
relor filme românești vor ințelege că «e imo- 
ral să nu faci atit de bine pe cit poți face». 
(Mihaela Boldeanu, str. Lupeni nr. 3 — 
Galaţi) 

@ «...Nu sint de acord cu ideea că filmele 
noastre ar fi propus personaje cu «caractere 
moi, echivoce, chiar slabe». Mă miră aceas- 
tă afirmație, mai ales cind este făcută in 
legătură cu Filip cel bun, al cărui personaj nu 
mi se pare deloc echivoc și care a stirnit 
nenumărate discuții în rindul spectatorilor, 
un film. deci, care nu a trecut «ca pe 
stradă»... Şi la urma urmei, ce este atit de 
râu în a surprinde un personaj pe stradă? 
Trebuie oare, pentru a deveni un erou, ca 
omul să fie așezat intr-un muzeu ?... Aven 
nevoie de eroi, dar de eroi verosimili! 
Oricum, trebuie ținut seama, cred eu, şi de 
conștiința spectatorului care a evoluat în 
așa fel incit nu mai are nevoie de perso- 
naje năucitoare pentru a sesiza anumite tră- 
sături de caracter. Şi încă o dată (cu riscul 
de a debita un pleonasm), avem nevoie de 
filme care să facă educaţie cetățenească cu 
artă, cu a şaptea artă». (Cristina Salup — 
Constanţa); 

e «...În ancheta dumneavoastră, Sergiu 
Nicolaescu dă sugestii admirabile realizato- 
rilor noștri pentru a crea filme puternice, cu 
eroi puternici, care să reflecte in acţiunile 
lor procesul revoluţionar din România; și eu 
cred că ne sint necesare «filme de far» care 
să afecteze sensibilitatea publicului şi «să 
determine mutații în conștiința spectatori 


Anul XII (154) 
Bucuresti 
octombrie 1975 


CINEMA, Piaţa Scinteii nr. 1, Bucuresti 
Exemplarul 5 lei 41017 
i ai a 


pot face abonamente adresindu-se întreprinderii 
Rompresfilatelia — Serviciul import-export presă 
Bucureşti, Calea Griviței nr. 64—66 P.O.B.-Box 2201 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smighelschi 


«Casa Scinteii» — Bucureşti 


«Ultimul cartuș», eroii execută un 
adevărat slalom printre replici şi sugestii 
cinematografice, cuvintul avind darul, 
de cele mai miilte ori, de a ține cumpănă 
tensiunii conținute de acţiune. Comi- 
sarul Roman pune capăt unei discuţii, 
ce se dovedește inutilă, cu o propozi- 
țiune scurtă, rostogolită morocănos de 
Ilarion Ciobanu: «să ne lase domnule 
în pace». Băieții antrenați intr-o încăie- 
rare ce se anunţă a lua proporţii nedorite 
sint potoliți pe un ton de complicitate 
hitră: «Cred că ajunge pentru astăzi». 
Pentru a ieşi el însusi din încurcături, 
din situaţiile amenințătoare, acelasi 
comisar Roman folosește tactica dia- 
logului anihilant tocmai prin discordanţa 
dintre intensitatea psihologică a scenei 
și tonul de muștruluială amicală. Adver- 
sarii pot fi intimidaţi și cu cuvinte min- 
giietoare, dacă este cazul. Cei doi ban- 
diți din clanul lui Jean Constantin sint 
descumpăniţi la auzul acestui neaștep- 
tat — pentru ei — «Ce-i băieţi, ce-i cu 
cuţitele astea? Lăsaţi-vă de prostii». 
Omul care a învățat meseria de comisar 
din mers cunoaște prețul timpului. 
Replicile sale nu sint nici explicative, 
nici interogative, ci strict funcționale. 
Unda de umor care le însoțește, uneori, 
are și un rost dramaturgic precis. Des- 
pre oamenii lui Semaca, trimiși în 
mănăstire drept iscoade şi incăpuţi pe 
miinile lui Roman care îi trintește, la 
propriu, cu capul de pereţi, ni se comu- 
nică, lapidar, «că sint spovediți». Ironia, 
gluma, vorba de duh nu sint folosite 
in sine, ci, de cele mai multe ori, ele 
anunţă o nouă situaţie. Ernest Maftei 
nu-i spune într-o doară lui Ilarion Cio- 
banu, «din iîncurcătura asta te poate 
scăpa numai bunul și dreptul dumne- 
zeu»; imediat, se face trecerea la episo- 
dul «mănăstirii». Unelte cu puteri spo- 
rite se dovedesc cuvintele filmelor care 
ne țin cu sufletul la gură; cu condiția 
de a fi puse la treabă la timpul potrivit. 


Magda MIHĂILESCU 


spectatori! 


lor». Doresc asemenea filme care să aibă o 
putere de sugestie atit de mare încit să im- 
pună anumite modele și comportamente de 
viaţă spectatorului nostru, adică filme care 
să aibă forţa de a modela.» (Ionel Giurcă, 
str. Cetăţii nr. 9 — Alba lulia) 

e «...Mă uitam la «Ai greșit, inimă...», 
acest film mexican submediocru și nu-mi 
venea să cred ochilor. Oare cu ce scop se 
dau asemenea produse? Şi oare se poate 
concepe acceptarea unui asemenea film de 
către tineretul nostru? Film In care munci- 
torul se rezumă la un sărăntoc mizerabil, în 
care femeia reprezintă doar o bucăţică de 
carne semigoală, film în care se concen- 
trează prostul gust cu lacrimile unei dulce- 
gării stoarse fără scrupule...» (Maria-Vic- 
ria Torok, str. 23 August nr. 23 — Vişeul de 
Sus, jud. Maramures). 


n cîteva vo 


lon Şindelar — Arad: Publicind cele ci- 
teva rînduri din ceea ce ne-aţi scris despre 
«Zidul», nu am dorit să vă deformăm opinia. 
Niciodată nu am primit de la cititorii noştri 
asemenea imputări. Dar necesităţi de spațiu 
ne cer să selectionăm mai sever, cit mai con- 
cis, din scrisorile corespondenţilor noștri. 
Cele citeva rinduri alese ni s-au părut esen- 
țiale pentru buna apreciere a filmului de 
către dumneavoastră. V-a supărat că am 
reținut esenţțialul? Aşteptăm cu sincer in- 
teres şi prietenie să ne scrieţi și în viitor. 

Maria Gaţu — Corod, jud. Galaţi: V-am 
răspuns personal pe această adresă, Pri- 
mit scrisoarea inapoi, adresantul necu- 
noscut. 


Cititorii din străinătate 


Prezentarea gralică: 
Ioana Moise 


RL 


—— 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 


23 


| | = = Ps 
i cil A Tata "Ar 3 
| Im N premiera: 


| 
j 
suflu i 
jăr arte potrivit 
un ste în fine 
cum spune 
gae e tiul larg rnic mai cu | 
cu nume predestinat. re i 
ămint, într-un timp și propriu 
A evenin 
| de i 
| una mie nou ac 
ae. şi şase», n B ^at comui 
tul s-a petr AT Il, 
zi duminică 14 oc s a 
1 Sfintitul soarelui tl re qii 
imp anume, un t anume, este o minunată întoa! 
žr atan de glorie», acolo un 
nu ard dege Ai uite gizor care 
căutări disi J x ubteranul, plus 
buniti de izi cu adevara curse de atunci pină acum. i 


| mar nori 
N locului, 


psihologie 


Plus timpul. 


cumplite 
criminali. Peis: 


Si 


npaticii simpatizanți 
(Jean Constantin, Dorina Lazăr) 


erfect cu toată 


tru Gheorghe 


drama- Virgil contre- 


marul Micu 


de un Slavici 
n mulțim 
membri 


inche- 


uani ție: Toma Caragiu, Gheorghe Dinic: | 


Tudorache, J Constantin 


şi graţie 
:nariului a 
parent: 


geol 


hiul grav 


p usă finete == RI 1 | 
doi actori de 
! nagine un film ca 
imagine muti n 
anul di 
onflictelor «cu sche- le - 3 | 
ul comic, cuplul Anul XI (154) 
ji Jean C ri y | 
nariul, 
care undu z 
În echilibru cu Í ` r ` 


umăr», de 


ViCro-i 


numit Je gorii 


primarul, cu 


;onstruit 


pen 
loan Gri 


rit şi a 
semeni 
factura 


matur, 
povesti