Revista Cinema/1963 — 1979/1975/Cinema_1975-1666897506__pages101-150

deci capabili să le infrunte, iar tineretului, 
— viitorul luminos, anii senini, «lipsiţi de 
grijile materiale», după cum glásuia tor- 
mula omniprezentă in textele reteritoare la 
cea mai tinără generaţie. 

Dialogul adevărat, pe probleme grave, 
fundamentale (şi cu asta am intrat in răs- 
punsul la prima întrebare) este destui de 
recent; nu trebuie să ne mirám, deci, că til- 
mul n-a reușit nici el să pătrundă prea adinc 
pe acest teren. O menţiune merită totuși 
incercările, unele cu reale merite la vremea 
ior, de la inceputul tăcut de Titus Popovici, 
cu «Stráinul», pină la căutările constante 
și în mare măsură fructuoase ale lui Con- 
stantin Stoiciu (dintre scenariști) și Andrei 
Blaier (dintre regizori). 

Tinărul, ca personaj, nu se poate spune 
că lipseşte din filmul românesc. Îmbucură- 
tor mi se pare faptul de a putea saluta, in 
cadrul ofensivei filmului de actualitate a 
anului 1974, ingemánarea acesteia cu pre- 
zenta masivă și pregnantă a eroilor tineri 
(vezi «Zidul», «Ilustrate cu flori de cimp», 
«Filip cel bun», etc.). Dacă tendinţa con- 
turată în ultimul timp — tendinţă exprimată 
nu numai de aceste titluri, anume aceea de 
a contura din suma eroilor tineri tinereţea 
insăși ca stare de spirit — va fi confirmată 
si dezvoltată de producţia anilor 1975 si a 
celor următori, cinematografía işi va putea 
considera (de-abia atunci) datoria indepli- 
nită. Pentru aceasta, mi se pare esenţială, 


are dreptate. Pentru că niciodată nu auzeam 
«e albă sau e neagră», «e bine sau e rău». 
Mereu erau discuții și păreri contradic- 
torii. Şi atunci, haidem să decidem singuri! 
Ei bine, am văzut! Am văzut și mi-au plăcut 
şi Filip cel bun, și Muntele ascuns, si 
Zidul. De fapt Zidul ar trebui pus altundeva 
la locul lui, mai sus, aparte, delimitat nu 
absolut, dar delimitat, ca Zidul și nu ca un 
film despre... 

În cele trei filme nu mi-a plăcut chiar tot, 
de la cap la coadă. Dar mi-au plăcut discu- 
tiile nu in fața reflectorului, nu cu «mai 
spune odată», nu cu «aici accentuează 
pe...». Mi-au plăcut filmările făcute cu sen- 
sibilitate, mi-au plăcut «gáselnitele» și cea 
mai «tare» dintre ele sint actorii. În filmele 
amintite au fost «găsiți» pentru roluri, si asta 
dă enorm pentru atmosfera filmului. Le mer- 
ge «mutra» la ceea ce spun, zimbesc și ai în- 
teles, un anume gest face mai mult decit ze- 
ce fraze... lar dintre actori, cei mai bine gă- 
siti sint interpreții rolurilor principale care, 
cu inocentele lor figuri, string în jur tot firul 
filmului şi toată derularea lui absolut fi- 
rească. Ei da, eroii noștri sint niște buni 
şi ne place, cred, asta, ne ciștigă. Poate 
că prezența in continuare a inocenților ar 
crea pericolul monotoniei. Deocamdată ne 
simțim bine așa, zimbind incurcat și ne- 
știind pe unde să scoatem cămașa, cu 
ochelari care ne pică atunci cind nu trebuie 
de pe nas, împiedicaţi și neindeminatic;, 
aparent neindeminatici, aparent necopti și 
copii. Pentru că Filip cel bun nu e numai 
el «cel bun» și nu intimplátor este aşa... 

Mi-au plăcut filmele astea «cu tineret», 
au în ele atmosfera care ne trebuie ca să 
simţim că tot ceea ce spun si fac asa este, 
ca să ne simţim și noi în film cum sintem 
in realitate. 


George Neagoe 
35 de ani. statistician, 
Direcția centrala de statistică 


Nu există dispute între 


generaţii. 
Dialog între generații 
trebuie să existe 


— La o privie asupra cinematograliei 


— Un tînăr numai din greşeli poate învăța ? 
— Nu, susține un cititor. Dar trebuie şi el să cunoască viața pe 


spinarea lui. 


indispensabilă, prezența în cimpul creauei 
cinematografice a tinerilor înşişi. Ştiu cite 
dificultăți și riscuri comportă un debut 
regizoral, cunosc toate argumentele (per- 
fect intemeiate) care îngreunează accesul 
regizorilor tineri spre lung-metrajul artistic, 
dar fără ei, intr-o proporție modificată față 
de prezent, nu cred că-poate fi vorba nici 
de dialog, nici de viziune «dinăuntru» asu- 
pra tinereții și rosturilor ei sociale. Mă 
intreb, de exemplu, dacă «Filip cel bun» 
ar fi arătat la iei de interesant in versiunea 
unui creator — chiar foarte talentat — din 
altă generaţie... 


Maria Ianoși studentă, anu! 1, 
Facultatea de arhitectura 
Da! Vrem 
să ne vedem 


în film 
așa cum sîntem 
în realitate 


— De cite ori se auzea prin institut de 
«cutare» sau «cutare» film, ne stringeam 
în grup și porneam într-o oră, mai mult 
sau mai puţin liberă, să vedem si noi cine 


( «Muntele ascuns») 


românești din ultimii treizeci de ani s-ar 
putea constata că există vreo 20 de filme 
cu şi despre tineri. Ba chiar s-ar putea face 
și o oarecare periodizare tematică. La in- 
ceput au fost filmele romantismului pate- 
tic gi total. Răsună valea sau Brigada lui 
lonut se resimt sub povara lipsei de expe- 
rientá cinematografică, aar nu li se poate 
nega un anume farmec al pionieratului. A 
urmat un val de comedioare simpatice, idi- 
lice, voioase și lipsite de griji. Filme sprin- 
tare, care nu impuneau nici tinárul ca per 
sonaj, nici problemele tineretului, nici ti- 
neretea ca stare de spirit. Nu impuneau 
nimic. Erau vesele. 

— Acestea sint «necesarele» păcate ale 
tinereţii cinematografiei noastre, deși, să 
recunoaștem, filmelor respective nu li se 
poate reproșa lipsa de haz. 

— Nu hazul li s-ar putea reproșa, ci super- 
ficialitatea. Totuși, la un moment dat, o dată 
cu dobindirea unei anumite experienţe, cu 
însușirea artei de a face film, a fost depășită 
epoca entuziasmului facil, epoca poemelor 
pedagogice. Cineaștii au descoperit că 
existența e ceva mai complicată, că viața 
nu e ca o șosea dreaptă și impecabil asfal- 
tată, că disputele între generaţii există, si 
există tocmai ca o formă de dialoa intre 
generatii, că sint necesare clariticări de o 
parte și de alta, ca probiemele tineretului 
sint reale, multe și mult mai nuantate, că 
tineretul nu constituie doar majoritatea 


spectatorilor de film, dar că reprezintă și o 
importantă forță socială, cu un cuvint greu 
şi decisiv în evoluția societății. Treptat, 
treptat, problema filmului cu și despre ti- 
neret a fost reconsiderată. 

— În ce s-a concretizat această... recon- 
siderare? 

— În filme. Nu într-o ordine valorică, nici 
în una cronologică, citez cum imi vin în 
minte: Diminetile unui băiat cuminte, 
Apoi s-a născut legenda, Reconstitui- 
rea, Un film cu o fată fermecătoare, Dra- 
gostea începe vineri, Despre o anume 
fericire, Decolarea, Așteptarea, O sută 
de lei, De bună voie și nesilit de nimeni, 
Filip cel bun, Ilustrate cu flori de cimp, 
Muntele ascuns și probabil că mai sint 
vreo citeva care imi scapă acum. 

— Cum ar arăta tinárul din filmul romá- 
nesc dacă ar fi să-i deducem portretul din 
titlurile citate mai înainte? 

— Greu de făcut un, să zicem, portret- 
robot. As observa mai întii că majoritatea 
conflictelor din filmele amintite pornesc de 
la nişte motive comune, ca să nu le zicem 
clișee. De obicei tinărul nu reușește la fa- 
cultate și părinţii se supără, de aici drama; 
din această cauză sau din alte cauze, el 
pleacă în lume, fuge de acasă, se anga- 
jează pe un șantier, într-o fabrică, e greu 
pleacă şi de aici, uneori se intoarce; dacă 
e absolvent de facultate el se adapteaza 
greu noului loc de muncă, undeva în pro- 
vincie, are nostalgia marilor orașe, vrea sa 
plece, uneori rămine; pentru că e tinăr, nor- 
mal, se îndrăgostește, are o dezamăgire 
sentimentală și... 

— Odată stabilite și sursele de conflicte, 
cum sînt tinerii din filmele noastre? 

— Au toate atributele tinereții: puri, în- 
flácárati, plini de imaginaţie, uneori dificili, 
imprevizibili, de cele mai multe ori drepți, 
cinstiți, intransigenti. Au «crize de perso- 
nalitate», sint sau par neinţeleși, sint chi- 
nuiti de dorinţa de a înțelege si de a se face 
inteleşi, uneori bravind duritatea, indife- 
renta, antisentimentalismul. Pe scurt, ei 
sint buni, dar... cu oarecari lipsuri. De obi- 
cei, sublinierea neindeminatică a acestor 
«oarecari lipsuri», subminează nu numai 
calitatea artistică, ci și pe cea educativă 
a filmelor. Unii cineasti işi iau un aer de 
catedră, pun în filme și peste filme accente 
mai mult sau mai puţin didactice și morali- 
zatoare foarte. 

— Uneori tinerii din filmele noastre sint 
buni, pur și simplu buni. 

— Filip cel bun? 

— Poate si Muntele ascuns. 

Filip cel bun este un film bun, puțin 
i-a lipsit să fie toarte bun. Desigur, și aici 
conflictul e declanşat de nereușita la un 
examen de admitere, dar realizatorii au avut 
inteligența de a nu insista asupra acestui 
aspect. În schimb, au urmărit cu foarte 
multă insistenţă peripetiile eroului la primul 
contact mai dur cu viața, cu realitatea, cu 
adevărul. În fond, nu avem prea multi eroi 
tineri care să încerce cu atita candidă încă 
pátinare să trăiască si să muncească con- 
form unui cod moral în spiritul căruia au 
fost educați — nu? — și în familie și în 
școală. 

Muntele ascuns avea toate premizele 
unui film bun. Din păcate s-a rezumat doar 
ia atit. Momentele la care eroul mai mult 
asistă decit participă nu se organizeaza 
intr-un tot convingător, convingător atit 
pentru erou, cit şi pentru spectator. E toarte 
important ceea ce vrei să spui, dar e la fel 
de important cum o faci. 

— Cite din filmele văzute de dumnea- 
voastră s-ar conforma acestui deziderat? 

— În primul rind,citeva din filmele despre 
tinerețea părinţilor, poate și pentru gravi- 
tatea evenimentelor pe care le aduc pe 
ecran, pentru felul cum eroii își asumă răs- 
punderea implicării în viață: Duminică la 
ora șase, Canarul și viscolul, Întoarce- 
rea lui Magellan, Zidul. Din filmele de 
actualitate aș menționa: Diminetile unui 
băiat cuminte, Filip cel bun, Ilustrate 
cu flori de cimp. Acestea, în primul rind, 
tot pentru gravitatea problemelor abordate, 
pentru rezolvările propuse, dar și pentru 
calitatea lor artistică, adeseori remarca- 
bilă 


Petre Greceanu 17 ani 
ȘI Mircea Chivu 18 ani, 


elevi la Liceul mecanic nr. 15. Bucureşti. 


Părinţii sînt buni și 


ne vor binele. Dar,din 

prea multă dragoste, 

uneori nu ne înțeleg 
și greşesc si ei 


— Am aici o listă cu peste douăzeci de 
filme «de», «cu» și «despre» tineri. Care 
sint cele pe care le-ti văzut? 

P.G.— Canarul si viscolul, Apoi s-a 
născut legenda, Dragostea incepe vi- 
neri, Întoarcerea lui Magellan, Dimine- 
tile unui báiat cuminte, Despre o anume 
fericire, De bună voie și nesilit de ni- 
meni. 

M.C. — Eu le-am văzut pe primele patru 


spuse de Greceanu și am mai văzut Dumi- 
nică la ora șase, Zidul si Filip cel bun. 

— Dintre personajele filmelor amintit: 
mai înainte, care v-a plăcut mai mult? 

P.G. — Băiatul din Decolarea. 

— De ce? 

P.G. — Pentru că era aviator și pentru 
că era foarte ambițios. 

— Da, dar ambițiosul aviator o cam în- 
curcă pină la urmă. 

P.G. — Omul din greșeli învaţă, nu? 

— Un tinăr numai din greșeli poate in- 
váta? 

P.G. — Nu, lui ar putea să-i fie foarte 
bine dacă ar asculta de sfaturile celor mai 
în virstă, si de obicei așa se intimplá. Nu- 
mai că tinărul e curios, vrea să știe, vrea să 
incerce el, să vadă cum de vine treaba cu 
anumite lucruri; și atunci le mai greseste, 
pentru că n-are cum să le știe pe toate și 
iucrurile nu sint totdeauna așa cum și le 
inchipuie el. 

M.C. — Nu se întimplă întotdeauna chiar 
asa. Uite Filip cel bun, grozav îmi place de 
báiatul ásta! Pare el cam ciudat, cam moale, 
dar mintea li merge, gîndeşte si, pe fața lui, 
in zimbetul lui timid, vezi repede ce crede 
el despre anumite lucruri. De ce zimbi, 
dumneavoastră nu v-a plăcut de el? 

— Nu de asta, dar prea nu-și găsește lo- 
cul pe nicăieri... 

M.C. — Ce loc? N-ati văzut cum îi tri- 


5 


telex Buftea 
4 ani, 4 luni si 9 zile 


000 Oatä cu predarea copiei-standard 
a filmului «Toamna bobocilor» la 9 
mai 1975, colectivul Centrului de pro- 
ductie cinematograficá «București» a 
raportat indeplinirea sarcinilor planului 
cincinal 1971-1975 in patru ani, patru luni 
si nouă zile. La Buftea, primăvara se nu- 
márá bobocii. Şi se numără bine. Felici- 
tari! 000 Rezultatele bune obligă. In 
aceste zile la studioul București se atlă 
în lucru nu mai puțin de 19 filme: cinci în 
etapa de montaj-sonorizare, cinci în fil- 
mare propriu-zisă şi nouă în etapa de 
pregătire-organizare. Multe din acestea 
le vom vedea pînă la sfirșşitul anului, ci 

teva in 1976. Succesele cincinalului vii- 
tor se pregătesc din vreme. 000 in 
lunile iunie și iulie Amza Pellea nu va 
fi văzut la Buftea. În această perioadă 
Nea Mărin va fi invitatul studioului Defa- 
Berlin pentru a interpreta un rol într-o 
coproductie RDG-Cuba. De notat cá 
mai mult de jumátate din filmári se vor 
efectua la Havana. Nu demult, in «Ul- 
zana, căpetenia apașilor», Nea Mărin 
le zicea pe nemteste, acum o să-l auzim 
vorbind spaniola. Invátati limbi străine, 
filmind. 006 În ciuda unei ierni fără 
zăpadă, Gheorghe Vitanidis a filmat 
intr-un decor hibernal, amenajat pe pla- 
tou, o bună parte din exterioarele fil- 
mului «Casa de la miezul nopții». De 
menţionat că prima zi de filmare a fost 
0... noapte, iar primul tur de manivelă 
a fost dat putin după miezul noptii 

000 Spirituală, vioaie și foarte la zi 
gazeta de perete a studioului «Bucu- 
resti», intitulată «Ecranul» și redac- 

tată de un colectiv alcătuit din cinci 
tovarăşe si un tovarăș. În ultimul 
număr, printre altele; era reprodus 
sı un anunţ vesel din Urzica, sem- 
nat de Gh. Zane. Îl reproducem, la 
rindul nostru, pentru că e bun si pentru 
că dar din dar... Deci: «Studioul de filme 
Buftea anunţă scoaterea în vinzare a 
intregului stoc de glume eliminate din 
scenariile comediilor turnate în ultimii 
cinci ani. În cazul că nu se vor găsi 
cumpărători, întregul stoc va fi valorifi- 
cat la şuetele din birouri». Întrebare: 
care birouri? Ale Buftei sau ale caselor 
de filme? 008 Pentru reducerea gra- 
dului de poluare fonică, laboratorul 
de cercetări de la Studioul «Bucu- 
rești»,impreună cu secția mecano-ener- 
getică, au pus la punct o «platformă cu 
acumulatori» şi niște «redresori mobili». 
Aceste mecanisme asigură silentiozi- 
tatea deplină la locurile de filmare. 
Preocupări merituoase nu numai pentru 
calitatea filmelor, pentru liniștea din 
jurul filmelor, dar şi pentru liniştea 
noastră. 006 «În sănătatea ta! Medicul 
mi-a declarat că am o tenzie de domni- 
şoară». Aceasta este prima replică care 
s-a filmat în noua producţie a Casei de 
filme cinci, «Cine ride la urmă». În 
rostirea neaoș bănățeană a actriţei Dra- 
ga Olteanu, «tenzie» înseamnă «ten- 
siune». 999 «Cine ride la urmă» este 
primul film românesc al cărui scenariu 
este semnat de o actriță și un operator 
— Draga Olteanu și George Cornea. 
Normal, ei și-au rezervat și partea leu- 
lui: rolul principal va fi deținut de co- 
scenaristă, iar co-scenaristul va fi re- 
gizor şi totodată co-autor al imaginii, 
impreună cu Mircea Mladin. Artiştii iși 
iau soarta în propriile miini. 


N.C. M. 


ineretul ca personaj, tinereţea ca stare de spiri 


mit de colo pină colo și nimeni nu-l intreabă 
nimic si pe el, li place, nu-i place? 

— Copiii sint oare chemaţi să-și judece 
părinţii? 

M.C. — Filip nu-și judecă tatăl, vrea să-l! 
inteleagá si e normal să vrea să ştie de ce 
anumite lucruri nu sint limpezi. E acolo o 
scenă foarte frumoasă, la blocuri, cind fos- 
tul lui profesor îl întreabă «cum merge» și 
Filip spune că «mereu nu merge cite ceva». 
El tocmai asta vrea să știe, de ce nu merg 
întotdeauna lucrurile? Eu nu înțeleg de ce 
nu v-a plăcut dumneavoastră Filip? 

Vă rog să mă iertaţi, am giumit. Am 
vrut să våd ce spuneţi. Mi-a plăcut foarte 
muit! Ce-i caracterizează pe tinărul din fil- 
mele pe care le-aţi văzut? 

P.G. — E curajos și intotdeauna gata de 
sacrificiu ca în Canarul și viscolul și 
Întoarcerea lui Magellan... 

M.C — ...ca si in Duminică la ora șase 
şi în Zidul... 

P.G. —..e ambițios ca în Decolarea, 
vrea să muncească, dar uneori începutul 
e mai greu, ca în Diminetile unui băiat 
cuminte sau Apoi s-a născut legenda... 

M.C. — ...şi mai ales in Filip cel bun. 

P.G. — ...se îndrăgostește și știe să-și 
apere dragostea ca în De bună voie și 
nesilit de nimeni... 

M.C. —...dar si ca în Întoarcerea lui 
Magellan. 

— Deci, sint tinerii din filmele românești 
aga cum sint și în viaţă? 

M.C. — Uneori ca în viaţă, uneori ca în 
filme. 

— Şi cei virstnici, ei cum sint? 

M.C. — Ei sint buni şi ne doresc numai 
binele. Dar tocmai de asta, din prea multă 
dragoste, uneori nu ne înțeleg și mai gre- 
sesc si e: 


Elena Turea 
operatoare principalá 


al Academiei de Ştiinţe E 


Uneori uitám cá 
tineretea 
e si virsta dra 


ostei 


Care a lost cel mai bun tilm văzut de 
dvs.? 

— Cel ma trumos e «llustrate cu flori 
de cimp». 

— Cel mai frumos sau cel mai bun? 

— Şi cel mai frumos şi cel mai bun. 

— Aţi mai văzut, recent, și alte filme ro- 
mánesti? 

— Da. Actorul si Sálbaticii, Zidul, Fi- 
lip cel bun, Muntele ascuns. 

— Nici despre acestea nu s-ar putea spu- 
ne că nu sint bune. 

— Sint bune, dar «llustrate cu flori de 
cimp» mi-a plâcult mai mult 

— De ce? 

— Filmul îţi atrage atenţia incepind chiar 
cu titlul. E frumos, pare nevinovat și fti 
stirneste curiozitatea. După ce vezi filmul 
iti dai seama că ascunde multă înțelepciune 
si multă amărăciune. Pe urmă subiectul. 
E foarte interesant. Foarte adevărat. E, ca 
să zic asa, luat din viaţă, crezi că s-ar fi 
putut întimpla. E foarte bine că se face un 
film cinstit despre ceea ce ziarele au scris 
de multe ori. Filmul expune faptele cu foarte 
multă precizie, refuză un sfîrşit fericit şi-l 
lasă pe spectator să traaă concluziile. Si 
asta e foarte bine. Si filmul e și foarte bine 
tăcut. la un moment dat presimţi drama, dar 
niciodata nu- bânuiești amploarea. La sce 
nariul foarte bun, la regia foarte bună, la 
imaginea foarte bună, se adaugă interpre 
tarea nu mai puțin bună a celor patru 
actrițe. 

— Mustrate cu tiori de cimp e un film 
pentru tineret? 

— Cred că da, e pentru tineret în aceeasi 
măsură în care e si pentru părinți, pentru 
cei virstnici. Pentru că nimănui nu-i poate 
| indiferent ceea ce se întimplă cu viata 
unui om. 

— Dar ceea ce se intimplá cu Filip cel 
bun ne-ar putea lăsa indiferenți? 

— Nu. Ca dovadă, el a și ajuns pe ecran 

— V-a plăcut? 

— Da. Mai ales că acest film ne arată un 
altfel de tinăr decit cel cu care ne-au obis- 
nuit unii cineasti. 

- Cum adica? 

— Filip e tot numai candoare, candoare 
care nu înseamnă deloc naivitate. Dimpo- 
trivá, chiar. El vrea sá munceascá, dar nu 
oricum, nu oriunde, nu orice. Vrea sá mun- 
ceascá si sá tráiascá cu o anume demni- 
tate 

— Şi tinărul din Muntele ascuns vrea 
să facă același lucru. 

— Da, dar filmul e mai puţin convingător, 
mai puțin interesant. Întimplările si intre- 
bările lui Filip sint mai adevărate, mai «ca 
în viață». Realizatorii filmului şi desigur și 
interpretul principal, Mircea Diaconu, au 
dat filmului mult adevăr și multă greuate 
adevărurilor pe care au vrut să le aducă 
pe ecran. 

— Ce alte filme care au adus pe ecran 


6 


— Copiii au voie să-și judece părinţii? 
— Ei nu-i judecă, zice un fiu, ei incearcă să-i înțeleagă. 


personaje tineic, probleme ale generatiei 
tinere v-au reținut atenţia? 

— Dragostea incepe vineri, Íntoarce- 
rea lui Magellan, De bună voie și nesilit 
de nimeni, Despre o anume fericire. 

— De ce tocmai acestea? 

— Pentru că în ele e vorba de dragoste 
si pentru că cineaștii noștri uită adeseori 
că tinereţua e si virsta dragostei 


Mihai Stoian, 
Curajul stă mai ales 
în infirmarea 
prejudecátilor 


Cred că eto: tui pe care scenariștii s-ar cu- 
veni cei dintii să-l facă (atunci cind își pro- 
pun să abordeze existenţa tineretului nos- 
tru, deloc izolat de rest) ar consta, tocmai, în 
nuantarea adevărurilor de viață. As spu- 
ne că admit — în intimitatea mea —o viziune 
ceva mai «globală» asupra existenței, in- 
tr-un subiect eroic, dar absolut stingher: 
toare este viziunea globală intr-un sub 
piasat in apropiata realitate. «O nisiunide 
intr-o realitate pe care spectatorui a pá: 
si1-O in urma Cu zece minute, inainte de a 
așeza în scaunul cinematogratului, și pe ca 
re o va regăsi după două ore şi-n care va 
pionja integral, cu toată ființa sa, n-au cum 
suporta rigorile... ilustrárii. În film, realitatea 
trebuie demonstrată atent si re-orchestratá! 
Toţi cunoaștem mai bine un domeniu ori 
altul al existenţei și totuși ciți sintem scriitori 
sau scenariști? Diferența specifică stă în 
mult cîntatul talent, dar și în capacitatea de a 
intelege lucrurile pe dedesubt. Abordarea 
globală, ilustrativă a unui adevăr funda- 
mental, dar nesustinut și din punct de 
vedere strict individual, al personajelor 
implicate, a jucat festa unor scenariști și 
regizori de talent (inclusiv actorilor). Căci, 
din acest unghi putem afirma că există 


— Este acest film pentru tineret? 


«Filip cel bun» 


conflict (dacă nu intre generații, luate in 
ansamblul lor) între părinți și copii, între 
mai tineri și mai virstnici, etc. De altminteri, 
personalitatea umană se desăvirșește pină 
spre 20 de ani; așadar, comportarea con- 
tradictorie la adolescență și imediat după 
este o condiţie de virstă,chiar dacă individul 
e sănătos orientat, cinstit, harnic, etc. Poate 
că preferința unora dintre scenariști pentru 
cazurile-limită din sfera tineretului vine din 
greșita situare față de realitate: acceptăm 
că numai un delincvent — să zicem — intră 
in conflict cu cei de altă generatie. fiind de 
regulă unul neinseriat social? Și nici gind 
să acceptăm evidenţa, că fiecare dintre noi, 
adulţii, constatăm zilnic o mie și una de ne- 
potriviri între atitudinile noastre şi cele ale 
unor tineri din preajma noastră. Poate de 
aceea şi personajele tunere ae pe santier 
sint palide — nepurtătoare ale unui conflict 
real — în filmul cutare. Acceptarea și însu- 
sirea unor modele pozitive, de către tinăr, 
pentru a aduce după sine o definitivare a 
schiţei personalității cuiva, includ si deli- 
mitare. Nedelimitindu-se de propriile-i mo- 
dele — subliniez: pozitive, îndrăgite chiar, 
etc. — tinărul nu se poate găsi pe sine. 
Si-atunci? Cum stăm cu pseudoconflictele 
supte din deget? Sau cu conflictele «cura 


„oase» care opun individul întregi co 
iectivități (ceea ce nu-i deloc cazui imen 
sei majoritáti a tinerilor noștri)? Curajui 
u sta m subiect. Curajul sta m capacitatea 


scriitorului-regizorului-actorului de a-și in- 
firma prejudecățile care-i minează talentul; 
curajul stă în renunțarea la «amintirile din 
copilărie» ale fiecăruia, pentru o recunoas- 
tere vie (dar gi teoretică) atit a «probleme- 
lor» tineretului, cit şi — mai ales — a tipuri- 
lor umane. Fiecare individ este produsul 
unei «constelații de factori»; în existența 
curentă, conflictele nu sint numai între bun 
şi rău, între tipul negativ și tipul pozitiv; 
orice om are un Eu și un Supra-eu, dispu- 
nind de instanțe capabile să-i cenzureze 
comportarea (dacă acestea fiinteazá, in- 
tegre și eficiente) — așadar nu ne putem 
opri la epiderma unor împrejurări și tipuri 


— Este, răspunde un spectator, si pentru tineri, dar si pentru părinți. 


«Ilustrate » 


IE? 


umane ilustrind o problemă sau alta. Profe- 
siunea ne obligă să scormonim, să deve- 
lopăm personalităţile — tinere, adulte — 
altfel decît atunci cind, pe bună dreptate, 
tácind un studiu comparativ, statistic, în- 
temeiat pe ceea ce seamănă la toți tinerii 
noştri, vorbim, de pildă, despre «proble- 
me», despre faptul că un procent ilustrează 
cutare realitate, iar alt procent cutare reali- 
tate. Oare n-ar fi de discutat nimic despre 
pregătirea oricărui tinăr pentru succes în 
viață, dar și pregătirea lui pentru momen- 
tele de impas. de insucces? Dar despre 
existenta «problemei» trustrărilor — cama 
ae modelare a tinerilor — așadar a apari- 
tiei, vrind-nevrind, de conflicte între cei 
mai virstnici şi cei mai tineri? Este absenia 
acesteia egală cu cocoloșirea, respectiv 
vulnerabilitatea personalității cuiva, etc. etc. 
Spun tinăr-tineri și mă gindesc la personaj- 
personaje... 


Constantin Stoiciu 


Tineretul, 
o preocupare firească 


si necesară 


pentru 
o cinematografie 
care se respecta 


In recenta anchetă a revistei, tinărul spec- 
tator care respingea ideea «tilmelor pentru 
tineret» şi punea la îndoială «filmele despre 
tineret» pare să aibă dreptate. O operă ar- 
tistică viabilă — dar din nefericire atit de 
rar produce cinematograful astfel de opere 
— nu-şi ascunde semnificațiile unor cate- 
gorii de virstă pentru a le dezvălui altora, 
mai coapte, deși — după cum bine se ştie 
— receptarea unei opere de artă presupune 
nu numai familiarizarea cu o modalitate 
specifică de expresie, ci şi o anume sensi- 
bilitate, dacă nu si o formatie intelectuală 
solidă. Raporturile spectatorului de film cu 
opera cinematografică sint însă ceva mai 
simple, si de aici probabil și convingerea 
aproape generală că intirzierea în sala de 
cinematograf nu pretinde acea pregătire e- 
motionalá de dinaintea, de pildă, ridicării 
cortinei în sala de teatru, pentru a nu mai 
aminti că, datorită accesibilitátii sale şi nu 
mai puţin a diversității de genuri sub care 
se prezintă, cinematogratul a ajuns să fie 
ceva la care toată lumea se pricepe și căruia 
toată lumea cu capul pe umeri îi poate oferi 
soluții de supravieţuire. Aproape normală 
de aceea reticenta acestor spectatori în 
fata etichetelor cu substrat moralizator: 
«film despre tineret» sau «film pentru ti- 
neret». Dar, să recunoaștem, cinemato- 
graful de pretutindeni este în bună mă- 
sură moralizator si tendentios şi ceea 
ce uneori face cu dulce inconstientá este 
tocmai morala sănătoasă făcută cu zimbe- 
tul pe buze sau cu lacrima strivită dramatic 
sub pleoape, iar eticheta —o vrem sau nu 

- e prezentă pretutindeni; e poate chiar 
semnul distinctiv al cinematografului față 
de celelalte arte, e mica lui $smecherie care-i 
dă dreptul la viață veşnică. 

Să ne intoarcem însă la filmul românesc. 
Nu cred că cinematograful nostru a produs 
intr-o cantitate exagerată și la un nivel va- 
loric acceptabil «filme pentru tineret» si 
«filme despre tineret». Preocuparea a exis- 
tat și există chiar sub această formulă ne- 
convenabilă tinărului spectator care s-a 
adresat redacţiei revistei «Cinema» dar, 
după cite Imi dau seama,este o preocupare 
normală si necesară pentru o producție ci- 
nematogratică ambițioasă. Probabil că in- 
doielile tinărului spectator n-au fost stir- 
nite atit de avalanşa de filme autohtone in- 
spirate din virsta căr-'a el îi aparține sau 
adresate tárá echivocuri acestei virste, cit 
de mediocritatea artistică a realizărilor în 
cauză, de ideile lor firave, de personajele 
lor bintu'te de false probleme, de schema- 
tismul sau lipsa de verosimilitate a «drame- 
lor» cu tineri si pentru tineri. Dacă în ade- 
văr așa stau lucrurile și în mare măsură așa 
stau, atunci tinărul nostru spectator are 
perfectă dreptate. Fiindcă, Intr-un fel, pro- 
blemele «filmului despre tineret» și «fil- 
mului pentru tineret» sint problemele fil- 
mului românesc. Ale filmului românesc de 
actualitate, ale autenticităţii, adevărului şi a- 
titudinii acestuia. În ceea ce mă privește, 
cu toate că eroii filmelor realizate după sce- 
nariile pe care le-am scris sint tineri — si 
nu am nici un motiv să nu le consider «filme 
despre tineret» și «filme (mai ales) pentru 
tineret» — cred că am scris totuși scenarii 
pentru filme de actualitate 'și după aceste 
scenarii s-au realizat filme de actualitate 
mai bune şi mai puțin bune. 


Anchetă realizată de N.C. MUNTEANU 


Y 


| $ 


Premiere românești 


Comedie 
fantastică 


«Comedie fantastică» şi-a 
botezat Gopo noul născut 
cinematografic, specificind: 
«Deși pare și chiar este plin 
de informaţie modernă și 
prognoză științifică aproape 
fantastică, filmul acesta nu 
trebuie privit ca un film stiintifico-fantastic. 
El trebuie privit ca o comedie». Precautie 
inutilă: cei ce vor sá se distreze cu orice 
preț vor găsi aici suficiente motive să o 
facă. Dar nu umorul e de data aceasta par- 
tea forte a inspirației lui Gopo, ci tocmai 
ea, fantezia ştiinţifică de care regizorul 
pare că se îndoiește (probabil ca să nu se 
indoiascá ei, specialiștii). Şi atunci ne 
invită, foarte prudent, să-i privim filmul 
«din unghiul de vedere în care în cinema 
totul e posibil». Sigur că totul e posibil, mai 
ales la un creator de excepție cum e regi- 
zorul nostru. Posibil chiar să deruteze la 
primele secvenţe cind pare oarecum stin- 
gher pe terenul comediei bufe sau al paro- 
diei filmului de groază, pásind greoi ca 
albatrosul pină cînd, scăpat de gravitația 
gustului comun și a canoanelor obișnuite, 
reușește să-și ia zborul In capsula sa 
spaţială, spre zonele fanteziei lirice, ale 
umorului cosmic, meditativ. Reușește să 
regăsească acen stare de imponderabilitate 
grahoasá proprie scurtelor saie istoru de- 
senate, să recapete gustul jocului cine- 
matografic, harul şi hazul copilului-poet ce 
privește spre Terra cu încintare şi duiosie 
Dar și cu o responsabilă îngrijorare față 
de soarta unor adulți care se joacă cu focul. 
Ca acel savant excentric ce prevede totul 
pentru copilul născut pe o rachetă trimisă 
spre alte galaxii. dar omne un amanunt 
simplu. Şi anume ca,oriunae am aparea — 
intr-o eprubetă sau într-un borcan cu apă 
de mare, într-un balon cu heliu, educați de 
ordinator la temperaturile culturale cele mai 
ridicate, tot simburi ai pămintului ráminem. 
Adică oameni pasibili de sentimente, bol- 
navi de înălțimi și doruri de frunze, mistuiti 
de o foame continuă de celălalt. De geamă- 
nul nostru prin care ne asigurăm deopotrivă 
perenitatea biologică și pe cea spirituală. 
Zestre culturală imposibil de transmis pos 
teritátil doar cu ajutorul computerelor-con 
serve sau al cărților prudent epurate de 
«răul secolelor», ci numai printr-o ciocnire 
vie, pătimașă, a adevărurilor mereu noi. 
Printr-o întregire continuă a tezaurului gin- 
dirii. Ecouri din «Fahrenheit», posibil, sau 
mai recente din «Odiseea spațiului» ori 
«Solaris». Dar toate, lecturi vizuale cunos- 
cute și bine asimilate, sint scăldate într-o 
lumină originală, de acasă, din împărăţia 
tinereţii fără bátrinete, cu irezistibila che- 
mare din valea plingerii, muritoarea vatră a 
amintirii. Peste antologica secvenţă cine- 
matografică din filmul lui Gopo, căderea 
luceafárului-pámintean din sorii fără vreme, 
plutește duhul lui Miron şi al frumoasei 
fără corp din basmul eminescian, dar un 
Miron cu nostalgia concretului, a vieții și 
nu a abstractului pur, a nemuririi. 


Ce păcat că nu în această zonă de au- 
tentică inspiraţie și meditaţie întirzie poe- 
tul-cineast. Ci, minat de o livrescă ambiţie, 
el vrea să realizeze cu totul altceva, o co- 
medie «ă tiroir» — cum anunţa în același 
interviu-prefatá. Şi astfel pare să-și ignore 
puterea sa artistică reală, schimbind-o, co- 
pilărește, pe o monedă lucioasă dar falsă. 
Dacă Gopo ar fi cultivat de la bun început 
tipul de gaguri ingenioase, cu totul original: 
cum sint acelea apărute în relația mama 
robot gi fiul-om, braţe tandre de aluminiu 
iubire de ordinator în fața setei de nepre 
văzut, de joacă, deci de tantezie a puiului 
de om crescut departe de oameni; daca 
Gopo ar fi extins straniul dialog între bă- 
'atul viu și tatăl-tantomă, voce iluzorie ple- 
cată ca lumina, cu mii de ani în urmă, dintr-o 


sursă de inteligență care a murit demult, 
totul ar fi fost tulburător şi inedit. Alta ar fi 
fost şi greutatea specifică a filmului nostru. 
in altă scară de valori nationale — și nu 
numai naţionale — s-ar fi plasat această 
operă. Așa, «Comedie fantastică» abundă 
la inceput în locuri comune, în situații 
comice șarjate, susținute de caricaturi ome- 
nești îngroșate atit de machiaj cit şi de inter- 
pretare. Alteori, dimpotrivă, aluziile ironice 
(nu înțeleg de ce deciară Gopo că își în- 
dreaptă ironia lui tocmai către «entuziasmul 
omenesc») sint atit de discrete, asemenea 
bandei invizibile a micro-magnetofonului 
minuit de extraterestrul detectiv, încit nici 
nu se mai văd. 

Dar chiar și în această parte mai «dificilă» 
a filmului citiva actori duc cu talent greul. 
În primul rind, Cornel Coman: surprinză- 
toare mobilitate a «mástilor» (un machiaj- 
aluzie ironicá la filmul de groazá), subtili- 
tate a parodiei diverselor ipostaze in care-l 
duce fantezia scenaristului-regizor: savant 
distrat, inventator bizar, presupus vampir 
à la fiul lui Frankenstein, alchimist romantic 
ori cinic don juan. La antipod, prin imobili- 
tate, economia gestului interpretativ piná 
la joc «alb», într-o postură cu totul inedită 
pentru acest dinamic actor și anume prac- 
ticind un comic cibernetic, extraterestrul 
Dem Rădulescu. Savuros-ingenuă, colo- 
rat-suavă în rolul adoratoarei profesorului, 
Vasilica Tastaman. Şi regretăm, dar cam 
atit din perimetrul terestru. După «lansare», 
păminteanul născut în cosmos este o ade- 
vărată surpriză. Un George Mihăiţă tulbu- 
rător în însingurarea sa cosmică, În nevoia 
sa pateticá de comunicare, un George Mi- 
háitá de o poezie profund dramatică, atunci 
cînd descoperă voluptatea de a fi «acasă» 
— adică pe planeta cunoscută numai din 
visele-amintiri ale speciei nu și ale indivi- 
dului. Aici atinge interpretul, aici atinge 
filmul, momentul culminant, bucuria de a fi 
om a personaiului, bucuria de a fi demiurg 
a cineastului. 

In această apoteoză impresionantă ră- 
sună — se putea o alegere mai bună? 
concertul pentru pian de Ceaikovski. 

Evident, imaginea (Grigore lonescu si 
Stefan Horvath) ce învinge cu succes — si 
uneon chiar cu brio — multe dificultăti 
tehnice, printre care acele patru ecrane 
ce-l înconjoară pe fiul de om creindu- în 
cosmos iluzia paradisului terestru. Evident, 
expresiva partitură muzicală (Dumitru Ca- 
poianu) ori complexa coloană sonoră (Dan 
lonescu-Victor Cantuniari) cu sugerarea 
unor zgomote nemaiauzite pină acum, stra- 
nii şoapte ale universului, poetice conver- 
satii ale lunii cu pămîntul. Cu foarte multe 
rezerve asupra rezultatului scenografic (de- 
coruri Marcel Bogos, costume Neli Merola) 
mult prea încărcat, îngreunind zborul re- 
gizoral, trebuie menționat efortul de a su- 
gera volume mai speciale (interiorul capsu- 
lei, complicatul laborator spațial, amestec 
de realitate și fantasmagorie). Dar impor 
tantá piná la urmă e ideea generoasă care 
i-a inspirat regizorului — autor complet — 
un film generos si, chiar dacă nu întru totul 
original (cum și-l visa creatorul), în bună 
parte, desigur, origina! 

Alice MĂNOIU 


ATA RAR IA e AN 

Producţie a Casei de filme cinci. Director: 
Dumitru Fernoagá. 

Scenariul și regia: lo Popescu Gopo. Ima- 
ginea: Grigore lonescu, Stefan Horvath. Muzica: 
Dumitru Capolanu. Decoruri: Marcel Bogos. Cos- 
tume: Neli Grigoriu-Merola. Coloana sonoră: 
ing. Dan lonescu-Victor Cantuniari. Cu: Dem Rå- 
dulescu, Cornel! Coman, Vasilica Tastaman, George 
Mihăiţă, Horea Popescu, Jorj Voicu, Petre Táranu si 
Marta Hertea. 


Toamna 
bobocilor 


y Este adevărat, demult n-am 
mai ris la un film românesc 
decit cel mult strimb şi cu 
noduri şi din rațiuni mai de- 
grabă extracomice. Este ade- 
várat, demult tinjeam după 
un ris sănătos, voios, copi 

láros, fárá teamă și fără rușine de noi, de 
el, de ei cei ce ni l-au provocat. Este ade- 
vărat, demult ne era dor de o comedie. 
Dar nu cred că din aceste motive și moti- 
vări, reale dar şi sentimentale, obiective 
dar şi subiective, «Toamna bobocilor» îşi 
merită numele de film, își împlinește me- 
nirea de comedie, ci pentru că ne ardea sau 
nu de ris, ne era sau nu dor de o comedie, 
el este o comedie. Prin forța calităților sale, 
semnate pe de o parte, Petre Sălcudeanu 
(scenariul), pe de altă parte, Mircea Moldo- 
van (regia) şi semnalate încă din genericul 
Floricái Vintilă ca atare. Primul generic, de 
altfel, ce îndrăznește să divulge secretul 
deobicei bine ascuns, zicind în imagini 
potrivite: «Fraţilor, veţi vedea o comedie!» 
O comedie incintátoare, îndrăznesc sá a 
daug tárá teama, incintátoare pentru că ne 
incintă, cum ar zice decanul nostru întru 
critică şi calambur. Prin ce ne incintă ea? 
Prin temă? (Cum ajung tinerii absolvenii 
la ţară?) Da și ba. Prin problemă? (Cum 
sint primiţi și ce-i așteaptă pre ei acolo?) 
Da si ba. Prin subiect? (Trei studenţi ab- 
solvenţi, trei iezi cucuieti, doi Ei şi o Ea 
ajung pe căi diferite, din motive felurite, în 
situaţia de mai sus, adică la țară şi să ve- 
dem ce-i așteaptă și cum sint primiţi și 
cum se descurcă?) Da şi ba. Căci toate 
cele de mai sus se puteau expune în fel 
si chip. Nu ele în sine constituie liniile de 
lortă ale filmului și izvorul de comedie, ci 
teiul in care au tost privite. De câtre sce- 
narist. De către regizor. Petre Sálcudeanu 
şi Mircea Moldovan, buni cunoscători ai 
«dulcii vieţi la țară», la Viişoara sau la 
Pogoanele, la Mălălaia sau la Căţăleștii 
din Deal, acolo unde-i tare frumos de tre- 
cut și tare greu de stat, aşa că medicii 
(unii) si inginerii (unii) şi profesoarele 
(unele) vin şi pleacă precum rindunelele 
lásind în urmă cabinetul de consultatii 
(taţii, taţii, taţii) și ceapeul cu ale sale pla 
nificári schimbátoare dupá vreme gi dupá 
trecerea agronomilor şi copiii fără «con'- 
ment t'appelles-tu?» si fetele imbătrinind 
iubite dar nemăritate, cuplul acesta de 


creatori cu mintea la oraş şi sufletul la 
tară a scris şi a făcut filmul asemenea lor: 
iute de minte și cala de suflet. Farmecul 
«Toamnei bobocilom stă in prospetimea 
observaţiei. În tandretea punctului de ve- 
dere. În înțelegerea și ea tandră a problema- 
ticii. Înţelegere dinlăuntru înspre în afară 
și din interiorul unui bun şi folositor hohot 
de ris. Că doar n-o să ne-apucăm să plin- 
gem tocmai acum cind,iată, trei tineri ab 
solvenţi se lipesc de un loc fără asfalt și 
fără tonomat, se lipesc cu sufletul de sufle- 
tul unor oameni ce au nevoie de ei. Dar 
oare se cade să glumim noi cu asemenea 
probleme? Oare nu trebuia să demonstrăm 
că tot studentul absolvent abia așteaptă sà 
ajungă la Viişoara? Autorii ne spun calm 
și cald, dar cu forță de convingere că nu, 
nu, tovarăși, nu trebuia, pentru că o ase 
menea demonstraţie ar fi fost falsă. N-am 
ajuns încă acolo, şi dacă n-am ajuns si-am 
spune c-am ajuns, se cheamă că am min- 
ti. Or; noi nu vrem să mintim... De aici 
încolo, totul este o chestiune de realizare. 
De posibilităţi. De arsenal. lar în ce privește 
arsenalul, realizatorii n-au făcut econo- 
mie nici măcar de-o pușcă. Greu a fost 
pină s-au urnit din mediul citadin, greu a 
tost pînă ce filmul lor s-a mutat la el acasi, 
adică la țară, pînă ce a apărut în cadru loco- 
motiva aceea de pe altă lume, trăgind alene 
niște scinduri adunate sub formă de va- 


goane, în timp ce vocea lui Octavian Co- 
tescu, blajiná si cu duhul biindetii începea 
să povesteasca ce si cum se întimplă cu 
eroii noștri şi cu Viişoara. Pe urmă, totul 
a mers strună. Strună în struna comediei. 
Situaţiile hazlii curg girlă și regizorul le 
taie unde gi cum trebuie ca să rămină 
motiv de haz și pentru mai încolo. Ca în 
orice comedie, există două-trei leit-motive 
menite să-i sporească hazul — de reținut 
cel al omului cu «copirșeul», mic moment 
antologic de umor ardelenesc. Dialogurile 
au savoarea și adevărul locurilor și nimic 
nu sună din altă parte în toată alcătuirea 
lor, muzica lui Paul Urmuzescu însoțește 
cu tandrete umorul și punctează cu umor 
«tanareturile» filmului, decorurile Adria- 
nei Páun — excelentă casa președintelui 
C.A.P.-ului, cu tapetul ei victorios — totul 
văzut prin ochiul aparatului unui operator 
numit lon Marinescu, virtuoz al compo- 
zitiilor în spaţii mari, dar mai puţin în- 
drăgostit de cadrul inchis între patru pe- 
reti și mai puţin preocupat de prim-pla- 
nurile actorilor, păcat de care se plătește 
insă cu prisosintá printr-o compoziţie cu 
plăcere gindită în legea comediei şi în li- 
tera ei. Şi în fine, dar nu la urmă, actorii. 
Monumentalul cuplu Draga Olteanu-Marin 
Moraru; trio-ul de orăşeni — Maria Ploae, 
numai graţie şi frumusețe; Emil Hossu, 
numai nonşalanţă și cumsecádenie; Du- 
mitru Furdui, numai candoare vinovată, de 
neuitat în costumatia sa de inginer pe șapte 
continente părăsite toate, vezi doamne, 
pentru Viișoara; Sebastian Papaiani, cu 
tarmecul vizibil improsnătat si logodnica 
lui din film, lleana lurciuc, debutantá cu 
dreptul, precis cu dreptul în ale comediei; 
Vasile Niţulescu pe post de cioban si 
Elena Sereda, soţia lui într-un frumos rol 
de compoziţie, singurele personaje departe 
de comedie, dar necesare ei pe latura de 
tandrete şi căldură omenească, căci bá- 
trinul şi bátrina sint însăși Viișoara, satul 
acela vechi, pierdut între dealuri, departe 
de lume și care are nevoie de lume; Monica 
Ghiutá, episodicá dar tulburătoare apariție 
în rolul «fetei bătrine» și, de fapt, fiecare 
dintre cei ce apar în film dar nu și pe gene- 
ric, toţi de acolo, din film, de acolo, adică 
din viaţă. Parte din roluri au fost scrise 

mărturisirea scenaristului — pentru actori. 
pentru actori anume. Şi asta se simle. Se 
simte in fiecare gest, in tiecare cuvint rosii! 
cu plăcerea de a-l ști gindit pentru tine şi 
numai pentru tine. Şi este o pledoarie vie 
în favoarea vechiului apel: scrieți, dragi 
scenariști, pentru actori, căci și ei vor juca 
pentru voi. Pentru voi și pentru noi si pentru 
public. Căci nu retrag un cuvint din toate 
cele spuse pe seama tuturor celor ce ne-au 
dăruit această comedie mult asteptatá, dar 
imi permit să spun că fără acești actori 
pentru care s-au scris aceste roluri, «Toam- 
na bobocilor» ar fi avut mai puţină strá- 
lucire, mai puţin tarmec, mai puţină putere 
de a ne incinta. Dar de ce să ne batem capul 
cu ce-ar fi fost dac-ar fi fost. Bine că este 
aşa cum este. Şi mărturisit sau nu, ni s-a 
deschis și o portitá înspre speranța în alte 
comedii, căci dacă cu o floare nu se face 
primăvară, cu ceva boboci mai tineri si 
mai virstnici, dar oricum boboci la suflet, 
poate să avem parte si de o toamnă mai 


infloritá. 
qn Eva SÎRBU 
„PER TD ADI A PE e Sia a 


Productie a Casei de filme Unu. Director: 
lon Bucheru. Regia: Mircea Moldovan. Scenariul: 
Petre Sălcudeanu. imaginea: lon Marinescu. De- 
coruri sí costume: Adriana Păun. Sunetul: Ing. 
Bogdan Cavadia. Muzica: Paul Urmuzescu. Cu: 
Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Dumitru 
Furdui, Maria Ploae, Emil Hossu, Sebastian Papa- 
iani, Illeana lurciuc, Haralambie Polizu, Vasile Ni- 
tulescu, Monica Ghiutá, Elena Sereda, Nae Mazilu. 


CERA SAT LIT SAR i e 
7 


două ori 


Francisc 
Munteanu 


Ca regizor 


— După o lungă absenţă, Fran- 
cisc Munteanu, intrați în pro- 
ductie cu... 

— Cu «Spaima de la miezul nop- 
ţii», scenariul lui Petre Sálcudeanu. 

— După prima mirare: o ab- 
sentá de un an jumătate de pe 
platouri, o a doua: filmati un 
scenariu care nu vă aparține. E 
prima. dată, îmi pare, că apelati 
la un alt scenarist. 

— Prima a fost «Dincolo de ba- 
rieră», după «Domnişoara Nasta- 
sia» lui G.M. Zamfirescu. 

— Aveţi convingerea reușitei 
acestei antreprize? 

— Am convingerea necesității ei. 

— Cînd și unde e localizată 
acțiunea? 

— În 1949-50, într-un sat din Ar- 
deal, în perioada colectivizării. Sa- 
tul e terorizat de o bandă condusă 
de fostul stăpin al moșiei expro- 
priate. Un om e ucis, un comisar 
primeşte misiunea de a descoperi 
criminalii. 

— Un erou în genul popularu- 
lui comisar Roman? 

— Dimpotrivă, un anti-erou, gen 
Mircea Diaconu, să-i spunem, ca- 
re-și folosește mai mult creierul 
decit pistolul. Rolul lui e mai re- 
strîns decit în clasicul policier, 
dar e foarte important. 

— Oricum, se desfășoară tot 
în cadrul unei acțiuni polițiste. 

— Unei drame sociale, mai de- 
grabă, cu o tentă de aventură. 
Există și o tipologie diferită de cea 
a genului poliţist. 

— În ce sens? 

— Oamenii sint mai domoli, mai 
așezați, tin mai mult de personali- 
tatea lui Sălcudeanu, decit de cea 
a personajelor mele de pînă acum. 
lată avantajul de a face un film 
după alt text decit al meu: am 
asupra lui o viziune mai critică. 
Asta-i şi motivul pentru care un 
scenariu recent scris de mine l-am 
încredinţat lui Sergiu Nicolaescu. 


Ca scenarist 


— Despre ce scenariu e vor- 
ba? 

— Unul din cele cinci prezentate 
Caselor de filme într-un an. Cel 
intitulat «Dacă toți copacii ar fi la 
fel». 

— Metafora din titlu... 

— „nu e absolut obligatorie în 
film. Locul central îl ocupă por- 
tretul directorului unei mari uzine 
metalurgice din provincie, dar des- 
pre el o să vă vorbească mai bine 
regizorul. Mă bucur că face acest 
film Sergiu Nicolaescu: e pe tem- 
peramentul lui dramatic, cu multe 
întorsături psihologice. Sper să mai 
colaborez cu el. 

— Tot în calitate de scenarist? 

— De ce nu? E o profesie ono- 
rabilă! 

— Dar e al doilea scenariu de 
actualitate pe care îl incredinta- 
ti unui alt regizor. De ce nu 
realizaţi și singur un film con- 
temporan? 

— Am realizat cindva unul: «La 
virsta dragostei». La o virstă, e 
drept, mai jună. Pot să vă asigur 
însă că după «Spaima...» lui Pe- 
trică Sălcudeanu, am să fac ne- 
greşit și film de actualitate. Mul- 
tumiti? 

Interviu realizat de 
Alice MÁNOIU 


Casa de la 


miezul nopții: 


Cartea de vizită a filmului 
prezentată de regizorul 


Gheorghe Vitanidis 


«Casa de la miezul nopții» este o preocupare 
mai veche a lui Fănuș Neagu și a mea, chiar di- 
naintea realizării filmului «Ciprian Porumbescu». 
Este povestea unor soți care s-au cunoscut la 
virsta tinereții împlinite: Dan şi Delia. Dan, în 
interpretarea lui Alexandru Repan, este un pilo! 
de mare valoare, iar Delia — Violeta Andrei, o 
pictoriță afirmată, cu voga corespunzătoare. Fil- 
mul surprinde dragostea lor într-un moment critic, 
dar ni-i arată retrospectiv și la prima lor întîlnire, 
la primele lor visuri, concretizate în cabana pe 
care și-o construiesc în Delta Dunării. Aici apare 
și un personaj mai pitoresc, acum paznic de cher- 
hana, fost marinar. Este un tip romantic — se si 
numește neobișnuit, Taliverde — și va fi inter- 
pretat de Fănuş Neagu însuși. Filmul, un film de 
dragoste, dar si polemic, pe tema realizării umane, 
începe si se sfirșeşte cu acest personaj fabulos. 
Cea mai mare parte a acțiunii se petrece într-o 
singură noapte, în noaptea revelionului, pe care 
Dan și Delia, despărțiți de mai mult timp, o petrec 
totuși împreună, dar în compania unui alt cuplu, 
precum si a vechiului lor prieten, care apare tot- 
deauna la timp. 


Cursa: 


Cartea de vizită a filmului 
prezentată de regizorul 


Mircea Daneliuc 


Acţiunea filmului «Cursa» se petrece, după 
cum se poate deduce din titlu, în locuri diverse, 
cu incidente și accidente pe parcurs, ceea ce ar 
trimite la un film de acțiune, spectaculos. Filmui 
are într-adevăr ritm, are articulaţii de film de sus 
pens. Filmul are deci. la prima vedere, un relief 
de natură spectaculară: trecem prin munţi, pe cim- 
pii, prin orașe, prin sate, pe poduri, prin locuri 
dificile, ziua, noaptea, pe timp frumos, dar mai 
ales pe ploaie. Acţiunea propriu-zisă se petrece 
insă între trei personaje, doi șoferi și o fată, iar 
ceea ce urmărim cu precădere sint caracterele, 
evoluţia lor. E vorba mai ales de transformarea 
morală a unuia din cei doi bărbaţi. Filmul va avea 
deci si un relief interior, de natură psihologică. 


Florin Mihăilescu 


Un operator debutant, 
dar de performanţă 


— La al citelea film sinteti în ultimul an, 
de fapt anul debutului dumneavoastră ca ope- 
rator, ca operator șef? 

— Nu-mi propun o numărătoare: «Filip cel bun», 
«Orașul văzut de sus» şi acum «Cursa», în regia 
lui Mircea Daneliuc. 

— Dar ati mai lucrat, inainte sau în paralel, 
şi la altele. 

— A fost serialul «August în flăcări» și ceea ce 
am filmat pentru a doua parte din «Duhul aurului». 
Deci, vă daţi seama, sint filme prea diferite ca gen 
sau prea evident unicate, ca să le uniformizez 
într-o numerotare. 

— Totuși, sint cinci titluri într-un an! 

— Ceva mai mult de un an, deşi dacă stau să 
mă gindesc, premierele vor avea loc, toate, cam pe 
parcursul unui singur an. 

— E un tempo extraordinar! 

— Mi-am dorit asa de mult să fac cinema, incit 
îmi este greu să mă despart de platou. Dar cred 
că după «Cursa» de Mircea Daneliuc... 

— Veţi schimba tempo-ul acestei curse. 

— Nu, sper să reușesc să menţin tem- 


Fănuş Neagu: 


Cred că este cea mai bună 


idee care mi-a venit piná 
acum în materie de film 


— Cu «Casa de la miezul nopții», vă 
aflați la al treilea sau al patrulea film, 
ca scenarist, dar e prima dată cind vă 
arátati preocupat de lumea urbană, de 
intelectuali. Chiar dacă, pentru o noapte 
de revelion, îi transportați pe patru 
dintre ei in Deltă. 

— Da, e un film conceput după un capitol 
din romanul pe care l-am terminat, «Fru 
moşii nebuni ai marilor orașe», capitol care 
pină la urmă nu a mai fost încorporat in 
carte și a rămas numai scenariu de film. 
Cred eu că este cel mai bun scenariu, cea 
mai bună idee care mi-a venit pina acum în 
materie de film. Din nefericire, ea a suferit 
citeva modificări — nu esențiale și nu din 
alte vini decit ale iernii care n-a vrut să popo- 
sească anul ăsta pe meleagurile noastre. 
N-am avut Dunăre îngheţată și nici zăpezi 
abundente, cum am trăit noi în copilărie 
și cum le descrisesem în scenariu. 

— Totuși, în film vom regăsi, pare-se, 


po-ul, dar vreau să fac o mică pauză. E 
necesară, ca odihnă si reculegere. Pentru 
că, oricît de mult ai iubi cinematograful, 
cred că rigti să obosești și atunci nu-l mai 
faci aşa cum ţi-ai dorit. Îţi dai seama, ajun- 
gind seara acasă, că astăzi la filmare n-a 
fost chiar asa cum te-ai gindit să fie cînd 
ai plecat de dimineaţă. 

— In unele din aceste cinci filme... 

— La două am fost colaboratorul lui 
losif Demian... 

— Cred că există între ele, din punc- 
tul de vedere al imaginii, o anumită 
continuitate. Dincolo de aprecierile elo- 
gioase ale criticii, chiar și tehnic, se 
pare că posedați unele «secrete de fa- 
bricatie». 

— Nu, nu sint niște secrete tehnice, sint 
niște lucruri pe care mi le-am pus în minte 
din momentul cind mi-am dat seama că 
am șansa să fac primul film. Mai precis, 
am avut norocul si sprijinul colaborării cu 
losif Demian, Dan Pita și Alexandru Tatos 
la «August în flăcări» si am făcut astfel 
primul pas. Dinainte má gindeam «cam 
asa mi-ar place sá lucrez» sau vedeam fil- 
mele altora şi-mi spuneam că le-as fi făcut 
altfel. Cred că aveam o opinie, însă ea a 
început să se cristalizeze și să se așeze 
în momentul în care Dan Pita mi-a propus 
să fac «Filip cel bun». De atunci am în- 
cercat să descopăr, pas cu pas, ceea ce aș 
putea numi pretentios un anumit stil al 
imaginii. E riscant însă să vorbeşti despre 
o structură a imaginii luată separat, mai 
ales că, în general, am lucrat cu mare in- 
cintare alături de regizori cu mare perso- 
nalitate care, din fericire pentru mine, cul- 
tivă genul de cinema care-mi este apropiat. 

— Care au fost deci primii pași? 

— La «Filip...» am avut primul moment 
în care am putut să pun pe peliculă ce am 
gindit. Mă refer în special la tratarea por- 
tretelor și la relația cromatică dintre fețe 
şi decor. La data aceea, n-am avut sufi- 
cient curaj și nici destulă experienţă ca 
să fac o diferențiere mai sensibilă între 
cromatica fetelor şi vis-ă-vis de decor. O 
asemenea diferenţiere tine de ceea ce nu- 
mim căldura luminii. Lumina are o căldură 
controlabilă de către operator, atunci cînd 
el dispune de proiectoare moderne. De 
exemplu, dacă as face acum din nou fil- 
mul «Filip...», un personaj ca acela al lui 
Gheorghe Dinică ar fi iluminat cu o lumină 
mai rece şi mai distantă decit aceea pe 
care am folosit-o pentru portretele mamei 
lui Filip. Ca să fiu mai explicit, în lumina 
pe care o folosim la realizarea filmelor, 
există o întreagă gamă de căldură, de la lu- 
mina luminárii, care este foarte caldă, pina 


Cine e de vină 
cînd 


o poveste de dragoste 


eşuează ? 


lumea Deltei, a bălților, care e un leit- 
motiv al literaturii dumneavoastră. 


— Sper gi eu să regásiti acest «fast» al 
bălților Dunării — fast și actualmente al 
Deltei — lumea aceasta de vrajă și miracol, 
de puţină nebunie, mister şi descintece, 
călcată în picioare de Lună, zdrobită de 
caii amintirii, că ăștia vii au fost daţi la pești, 
peştii au fost alungaţi în Marea Neagră și 
Dunărea a rămas să curgă la vale cu apele 
goale si năluca scrumbiilor. 


— Constat că literatura  dumnea- 
voastră este orală în modul cel mai 
cuprinzător, și tot atit de originală cind 
e rostită ca atunci cînd este tipărită. 
Această oralitate spontană v-a îndem- 
nat probabil să deveniți si intrepret în 
«Casa de la miezul nopții». 

- În ceea ce priveşte aparitia mea ca in- 
terpret, la insistențele prietenului meu, re- 
dizorul Vitanidis, am căzut în gura lupului 
La început am crezut că treaba este frumoa 
să și ușoară. Ea a rămas frumoasă, dar grea 
si extrem de plicticoasă. Ca să tragi un ca- 
dru într-un film, trebuie să pierzi cite odată 
o zi și-o noapte. Ceea ce mă deruteazá 
total pe mine, care sufăr de nestare pe loc 
și de umblet, de dorul de a face ceva și de 
puţină vijelie în mișcare, indiferent de faptul 
că sint puțin corpolent. La un film aștepți 
opt ore să discute regizorul cu operatorul, 
operatorul cu electricienii, electricienii cu 
parașutiștii, parasutistii cu pompierii — şi 


Trei personaje 
în căutarea adevărului 


la lumina cerului senin, care e rece, sau 
lumina nopții, care e și mai rece. Toată 
gama aceasta nu este propriu-zis coloral. 
nu e ca o lumină de bar care se schimbă 
pe fețe, cînd roşie, cînd albastră, cînd ver- 
de. Deși are unele dominante, ea este 
'nsesizabilă la primul contact si functio- 
nează ca sugestie dramatică și expresivă 
numai în raport cu actorul, cu personajul 
Dialogul final dintre tată şi Filip, în Cismi- 
giu, e o secvenţă care ilustrează bine, cred, 
ce vreau să spun, chiar dacă nu toate co- 
piile de pe piață o demonstrează. Am avut 
marea șansă să trag acele cadre, în Cigmi- 
giu, într-o seară cu o lumină extraordinar 
de rece afară. În raport cu ea, momentul 
de confesiune și înțelegere dintre tată si 
fiu, fețele lor, au o anumită căldură, care 
cred că nu e supărătoare, un «de-al casei». 
deşi cei doi se aflau într-un loc străin. Dia- 
logul acela nu pulea avea loc acasă, tre- 
buia să fie într-un loc exterior, dar cu ceva 
care cheamă spre interior, și n-aveam cum 
să-l mobilăm decit foarte discret, cu lu- 
nuna. 

— $i experientele au continuat 

— İn «Orașul văzut de sus», al lui Lucian 
Bratu, încă inedit, am făcut o experientá 
foarte interesantă, alături de un regizor de 
mare talent şi mare sensibilitate. Aveam 
acum experienta lucrurilor, ştiam cum ar 
trebui abordate, dar mi-era teamă că per- 
sonalitatea regizorului nu se va potrivi cu 
acest stil de lucru asupra imaginii, care 
duce la un grad mai înalt de realism. Din 
fericire, temerile nu erau întemeiate și sper 
că regizorul nu regretă că și-a dat filmul 
pe mina unui debutant. Ultima scenă din 
film este secvenţa la care tin cel mai mult, 
din acest punct de vedere. E o scenă între 
Margareta Pogonat, primárita din film, și un 
inginer întilnit de ea întimplător (Csiky 
Andrăs), undeva pe malul Dunării. Am 
stat vreo zece zile, într-o comună, la vreo 
sută de kilometri de bază, ca să avem fi- 
nalmente toate elementele întrunite: un 
peisaj acromatic, fără să fie o ambiantá 
respingătoare, un loc băltit al Dunării, 
într-o atmosferă care nu se cerea rece sau 
distantă, ci în asa fel încît singurele ele- 
mente colorate să fie fețele actorilor, hai- 
nele şi prezenţa lor. 

— Acum să încheiem cursa, referin- 
du-ne la «Cursa». 

— În filmul acesta realizat în regia lui 
Mircea Daneliuc, vreau să continui ce am 
început în «Filip...» si în «Orașul văzut de 
sus». Lucrul va fi mai complicat din cauza 
ambiantelor de exterior, numeroase si greu 
de controlat, filmul acesta fiind, în linii 


Un film de dragoste, 
Dar nu pumal atit, 
(lon Caramitru, 
Fánus Neăeu, 
Violeta Andrei) 


tu, ca interpret, stai pe de margine, gindin- 
du-te dacă zăpada carbonică poate fi min- 
cată cu magiun de prune, dacă magiunul 
de prune se mulează cu machiajul etcetera 
La ideea că aș putea să incerc un al doilea 
rol într-un film, îmi zic că mai bine trei aste- 
nii de primăvară decit un rol într-un film. 
Nu merită atita așteptare, ca să te vezi pe un 
ecran de pinză, cind în acest timp se pot 
naște măcar două idei bune stind la masa 
de scris. 

— Poate că nu e vorba de un blestem, 
ca filmul să fie așa, poate că intră în 
joc avatarurile organizării. 

— Poate, nici eu nu credeam că în asta 
constă mitul și gloria și bucuria cu care se 
mindresc atitea vedete ale ecranului, fără 
să-mi închipui că ar fi niște bieti oameni 


+ 


care au spart oul fără gălbenuș, tárá albus. 
De aceea am căzut în puţină mitomanie și 
in puțină vrăjitorie despre mine însumi, 
gindind: — ia să văd, chipul meu ar putea 
exprima pe o bucată de zdreantá ceva din: 
ceea ce-mi trece cite odată prin minte? Aș 
putea eu oare imagina, aș putea realiza cu 
o grimasá, cu un suris, cu o mișcare ceea 
ce fulgerător mi-a trecut prin minte si pe 
urmă am rodat cu mina pe hirtie? Experien- 
ta merita trăită, măcar ca scriitor şi din 
punctul de vedere al omului care încearcă 
existența diferitelor lumi. Lumea artiştilor 
de film este o lume aparte. Eu cunosc lumea 
teatrelor, în care am suferit eșecuri, în 
sensul că am ajuns numai în fază de repeti- 
tii gi n-am fost jucat niciodată. Lumea 
ictorului de film diferă de lumea teatrului. 


mari, povestea a trei personaje pe un ca- 
mion. Mă bucur că mă ajută fețele actori- 
lor, deși aceasta e poate puțin egoist spus, 
cind e vorba de Mircea Albulescu, Con- 
stantin Diplan şi actrița pe care o lansăm 
în acest film, Tora. Vasilescu. În al doilea 
rind, vreau sá mă apropii cit mai mult - 

şi-mi fac din asta un scop în meserie — 
de maniera de lucru a regizorului. Fiindcă 
un operator trebuie să fie regizor atit cit 
îi trebuie ca să înțeleagă mai bine pe re- 
gizor. 


Val. S. 
Fotografiile de A. MIHAILOPOL 


Se numeau: 
«Frumoşii nebuni 
ai marilor orașe 
(Valeria Seciu, 
lon Caramitru, 
Alexandru Repan) 


pentru că actorii de film sint răbdători, sînt 
oameni zdraveni, care stau pe loc si asteap- 
tă. Mă gindesc că vor fi visind, probabil, că 
scriu poezii sau sint prea îndrăgostiţi. În 
teatru, toată lumea e foarte grăbită, ca ruptă 
de ploi, de vijelie. Aici, în film, actorul este 
atemporal, nu știe dacă afară plouă, dacă 
creşte iarbă, dacă se face griul. El așteaptă 
să se pună lumina într-un cadru gi să se 
construiască o felie de viață pe nădejdea 
că ea va fi surprinsă de ochiul aparatului. 
Mirarea mea este că ei cred in viața impár- 
titá în furnici: azi o furnică, miine o furnică... 
Ce-or fi stringind ei, să facă o turmă de oi? 
De unde piná unde? Totuși, experiența 
neconsumindu-se în ceea ce ne privește, 
nu văd deocamdată unde va fi șocul, punc- 
tul acela de zbucium sau de glorie, deși 


Fisa filmului „Casa 


Regia: Gheorghe Vilanidis. Scenariul: Fánus 
Neagu. Imaginea: Nicolae Girardi. Scenogratia: 
Liviu Popa. Costumele: Hortensia Georgescu. 
Muzica Richard Oschanilzky. 

In distribuţie: Violeta Andrei, Alexandru Repan. 


Fișa filmului 


Regia: Mircea Daneliuc. Scenariul: Timotei 
Ursu, după o idee de Petre Vintilă. imaginea: 
Florin Mihăilescu. Decorurile şi costumele: Du- 
niru Georgescu. Muzica: Lucian Metianu. 

in distribuție: Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, 


2u am pornit de la o glumă. Am zis, dacă 
Anthony Quinn scrie romane, de ce n-aş 
juca şi eu intr-un tilm? 

— V-aţi văzut pe ecran? 

— M-am văzut, da. Nu m-am recunoscut 
ca tip. În oglindă e altceva, sint mai prieten 
cu mine. Pe ecran, îmi páream un tip străin 
și mult mai bocciu decit sint în oglindă. 

— E rău filmul? 

— Da. te arată mai cu șanțuri, mai Imbă- 
trinil ş parcă mai neadevărat, intr-un lei. 
Ati spus bine că filmul e dugmános și e 
rău. Oglinda are si argint în spatele ei si, 
privindu-te mai des în ea, începi să crezi 
că ești mereu același de la tinerețe pin'ia 
bátrinete. 


Valerian SAVA 


de la miezul noptii“ 


Valeria Seciu, lon Caramitru. Fánus Neagu. 
roductie a Casei de filme patru. Director: 
Corneliu Leu. Producător delegat: /on Pa; 
Director al filmului: Gheorghe Pirlu. Peliculă 
Easiman color. Metraj planiticat: 2.700 metri. 


„Cursa“ 


Constanlin Diplan. 

Producţie a Casei de filme Unu. Director: 
lon Bucheru. Producător delegat: Beno Merovici. 
Director al filmului: Dumitru Tofan. Peliculá: 
Easiman color Metraj planiticat: 2.500 metri. 


Eroii nu transportă nitroglicerină, dar... 
(Tora Vasilescu şi Constantin Diplan) 


«Străzile au amintiri» se gin- 
dea generos un film romá- 
nesc În urmă cu un deceniu, 
dar astăzi, stind si privind 
nu numai la trecerea timpului 
şi a norilor lui lungi pe şesuri, 
ci şi la tramvaie, autobuze, 
troleibuze, ba chiar la trotinete, putem spu- 
ne cu un lung oftat sub pleoape că, în fil- 
mele noastre, străzile nu prea au și nici nu 
au lăsat prea multe amintiri. 
instinctul nostru teoretizant ne duce re- 
pede la modelul neorealist al străzii italiene, 
una din cele mai copleșitoare descoperiri 
spaţiale ale cinema-ului de după război, 
singura — cred eu — care poate înfrunta 
acea odisee a spațiului 1930 numită preria 
americană, cu ale ei westernuri nemuritoare. 
diligente printre stinci, linii ferate singura- 
tice printre cai si forturi pustiite sub un cer 
a cărui nădejde apărea la orizont doar in 
saria ultimelor cinci minute dinaintea «ză- 
endului». Italienii au impus cu atita forță 
strada lor, cu ale ei rute puse la uscat, cu 
balcoanele ei nas în nas, cu tipetele ei de la 
fereastră la fereastră, cu îngustimea ei atit 
de propice desfăşurării celor mai largi si 
mai acute drame și tragicomedii sociale, 
încît pe bună dreptate un critic al acele: 
vremi afirma: numără-mi cite scene se pe- 
trec pe stradă și-ți voi spune dacă filmul 
mă interesează sau nu... Cultul străzii a 
demitizat cultul cimpiei. Nu se observă, 
deocamdată, o demitizare a cultului străzii. 
Dimpotrivă. Hollywoodul însuşi acceptă azi 


filmul românesc 
în cifre 


Paul Călinescu — realizator al primului 
film de lung-metraj produs de cinemato- 
grafia noastră socialistă: «Răsună valea» 
— film de ficțiune, dar și document al 
primului șantier national al tineretului Bum- 
besti-Livezeni. 

Dupá 25 de ani, «Rásuná valea» detine 
incă o performanţă: mai rulează în rețeaua 
cinematografică. Selectionat, la vremea res- 
pectivă, pentru festivalul internaţional de 
la Karlovy-Vary, filmul lui Paul Călinescu 
a obţinut diploma de onoare. 

O «Desfăşurarea» — alt film reprezen- 
tativ al regizorului este primul film care 
investighează viața satului nou, transfor- 
mările socialiste în mediul rural din tara 
noastră. Film artistic, dar și document, 
inspirat de nuvela omonimă a lui Marin 
Preda. Şi încă o performanţă în tisa biogra- 
fică a realizatorului: «Desfăşurarea» este 
al doilea film al său afiat încă — după 20 
de ani! — în rețeaua de difuzare, și nu numai 
«aflat» dar și privit cu mult interes de noua 


Uneori 
ele sînt 
nefiresc animate. 
Adeseori 


sint neanimate. 
De ce atitea 
străzi inexpresive 
în filmele noastre? 


cu calm că strada a distrus în cinema stu- 
dioul. Cine vrea cinema trebuie să iasă mai 
întii în stradă şi de acolo să intre în casă, 
în bucătărie și, mă rog, dacă-i face plă- 
cere, în dormitor. 

Dar — strict personal — nu văd de ce-am 
apela la fastuoase şi comode modele de 
peste hotare. cind fiecare regizor, actor, 
montor, operator și mai ales spectator are — 


generaţie de spectatori. Filmul a impus 
memorabilul personaj al ţăranului Ilie Barbu, 
rol în care a debutat actorul Colea Răulu. 

O Cele 5 filme de lung-metraj ale lui 
Paul Călinescu: «Răsună Valea», «Des- 
făşurarea», «Pe răspunderea mea», «Por- 
to-Franco», «Titanic-Vals» s-au bucurat 
de succes de public: trei din ele au avut 
peste un milion de spectatori fiecare, cele- 
ialte două peste două milioane de specta- 
tori fiecare. 

O Detaliu semnificativ: filmele artistice de 
lung-metraj reprezintă doar o relativ «mică» 
arde din bogata activitate a realizatorului. 

tre anii 1932—1935 regizorul a făcut fil- 


me pe peliculă de format redus. În 1936, în 


cadrul Oficiului national cinematografic 
O.N.C. (în colaborare cu firmele Tobis şi 
Pathe) a realizat documentare despre fru- 
musetile României. În 1937 devine anima- 
torul jurnalului de actualități în cadrul 
căruia — în peste 100 de ediţii — işi înscrie 
cu regularitate numele și sub rubrica: «Ro- 


între hotarele propriului său suflet — canti- 
tatea sa de străzi cu amintiri copleșitoare. 
pentru a da adjectivului ce-i al adjectivului 
Nu știu dacă există un om care sá nu fi 
scris vreo poezie, dar sint sigur că nu există 
om care să nu fi conceput versul une: 
străzi. Omul fără de străzi mi se pare la 
fel de inacceptabil ca omul fără chip. Or, 
din și de pe chipul filmelor noastre lip- 
sește — în sensul memorabil, nu statistic — 
strada cu poezia, drama și comicul ei. În 
ochii filmelor noastre nu a rămas obsesia 
unei «străzi mari», imaginea de neuitat a 
unei piețe, surisul îndelung al unui bulevard, 
în amurg sau în zori, dacă în timpul zilei 
foiala sperie aparatul. Un spațiu vital cum 
nu sint două în mizanscena cotidiană nu 
s-a convertit încă în spațiu de cinema, ne- 
muritor ca orice vals, ca orice val al Dunării. 
Nu spun că n-avem străzi în filmele a 
căror acțiune se petrece în zilele noastre, 
într-un orășel de munte, de cimpie sau în 
capitală. Dar ele nu sint străzi de cinema, 
ci treceri între două scene, decor, simple 
trecători, niciodată la înălțimea sau con- 
curenta trecătoarelor iubiri. Există iubiri 
fără străzi? În filmele noastre, da. 
Statistic, străzile noastre de lung me- 
traj («documentarul» stă mult mai bine — 
vedeți doar «llustratele» lui lliegu-Segal - 
Paul Anghel-Eva Sirbu care nu ocolesc 
niciodată ulițele Constanţei, «străzile mari» 
ale Azugăi sau ale Buzăului cu ai lui co- 
vrigi calzi gi ulicioara Leonard...) nu-s pu- 
tine si cite un Girardi, Fischer. din școala 


máni, cunoasteti-vá tara!» 

O Între 1938—1950 Paul Călinescu reali- 
zeazá 17 documentare între care neuitatu! 
«Tara Motilor» — primul documentar ro- 
mánesc care ia parte la o competiţie inter- 
nationalá: Festivalul international cinema- 
tografic de la Venetia, editia 1939. | se atri- 
buie premiul pentru filmul documentar (la 
sectia competitivá pentru acest gen de 
filme). 

O in 1947 realizeazá scurt-metrajul «Ag- 
nita-Botorca». În 1948, «România pe dru- 
mul democraţiei populare» si «La un 


| Pma | 


excelentilor noștri operatori, ştiu să scoată 
un licăr care rămine mai mult de trei se- 
cunde din cite un colț de bulevard, din ci- 
te un caldarim de stradá-n pantă. Dar, in 
general, străzile noastre sint plate, fără 
relief, fără perspectivă, fără sugestii; și — 
cel mai grav — ele sint pustii. Nu foiesc. 
Nu au viață. Nu au prăvălii. Nu au oameni. 
Nu au ochi. Nu au nimic specific, nici mo 
dern, nici desuet, nici nou, nici vechi. Sint 
locuri. Locuri unde nu se petrece mai nimic 
de seamă. Se merge. Se schimbă vreo două 
vorbe oarecari, marile conflicte explodind 
— de obicei — între cei patru pereți ai unui 
birou și murind cam tot pe-acolo, dacă nu 
în sala de ședințe. Nimic important nu se 
petrece de obicei pe o stradă de film au 
tohtonă. Nimic definitoriu pentru erou sı 
eroină la trecerea de pe un trotuar pe altui 
al unui bulevard, deși cindva, cind nic: 
Parisul nu era ce este azi, un parizian genia! 
susținea nici mai mult nici mai puţin «ne- 
bunia» că geniul unei femei se vede din 
telul cum trece strada. Din acest punct de 
vedere, ar trebui să observăm că eroinele 
noastre n-au cum să-şi etaleze nici geniul, 
nici genul. Ele, pur și simplu, nu traver- 
sează străzile. 

O, şi dacă păcatele mele (păcate legate 
de atitea străzi bucureștene), n-am avea 
străzi — străzi grave, cochete, dramatice, 
melancolice, abracadabrante, neorealiste, 
frumoase, urite, $mechere, ochioase, în- 
tr-un cuvint: cinematografice. Dar avem, 
sint, trăiesc, nu mor — în pofida dispretului 
cu care sint tratate de scenariști și regizori. 
Din Băneasa pină-n Tei, din Cotroceni 
piná-n Titan, din Giuleşti pină-n Liviu Re- 
breanu, din Aron Florian («ştiţi unde-i 
Aron Florian?», m-a supus unui test un 
şofer în fața căruia má lăudam că ştiu tot 
Bucureștiul), pină în eterna Sapientiei (ce 

patimă a străzii la acel care ne-a lăsat 
pour toujours strada Pacientei!) din Ver- 

de-i Verzigor? vá testez eu — 
lingá «intre girle») pină-n Culmea veche — 
iertati înșiruirea strict bucuresteana, dar 
sint bucureștean greu coruptibil — toate 
ulițele, aleile, fundăturile, bulevardele, ma- 
gistralele, pieţele şi scuarurile oraşelor 
noastre stau și dormitează ca frumoasa din 
pădurea aceea somnolentá visind în orice 
anotimp să fie deșteptate de un «motori» 
cu care să intre în nemurire lingă strada 
bardemiană și via felliniană. Ce nu le în- 
dreptáteste acest vis? Din punct de vedere 
filmic, fiecare dintre ele poate spune ca 
Zita — în plină stradă — «pastramagiului»: 
«jună sint, belă sintl». 

Dar nu. Nimic mai trist pentru mine, ca 
om de cinema, decit să văd noaptea, la 
cite-un colț de stradă, trecerea barată de 
mașini grele și oameni severi care te anunţă 
că nu se poate trece fiindcă se filmează! 
Ce se filmează? «Ghepardul»? «Craii de 
Curte Veche?» «Principele»? Vreo recon- 
stituire de la 1500? Paznicul mindru: Un 
film de actualitate, tovarágel Ocolim pe 
unde putem, resemnati, dar lámuriti — un 
film de actualitate se mai face pe străzi 
depopulate, aseptizate, nehotărite între des- 
tinul unui muzeu sau al unei farmacii. 

Frica de a filma în plină stradă e un re- 
flex anacronic și nejustificat al fricii de a 
imbrátiga cu pasiune viata. 


Radu COSAȘU 


punct de agitaţie». În 1950, Paul Călinescu 
semnează primul film românesc în culori, 
«Delta Dunării». 

O Regizorul este în acelaşi timp inventa- 
tor în tehnica cinematografică. Invenţia sa, 
«Sistem de luat vederi cinematografice, 
de televiziune și de proiecţie a acestora pe 
ecrane» (O.S.I. — certificat de inventator 
nr. 5237/1968) este brevetată și în alte ţări 
printre care Franţa, unde revista «Le techni- 
cien du film» din mai 1969, îi consacra un 


amplu comentariu. 
Mihai DUTÁ 


Anul | Nr. de Autor Interpreţi principali 
spectator scenariu 
1878 450 | Mircea 
Ştefănescu 


Marcel Anghelescu, Geo 
Barton, Radu Beligan, An- 
gela Chiuaru 


Desfășurarea 2 296 250 | Marin Preda, Colea Ráutu, Ernest Maltei, 
Paul Călinescu | Stefan Ciobotărașu 


Pe răspunderea 
mea 


.|Porto-Franco 


Titanic Vals 


1387 1/0 | Paul Călinescu, 
George 
Voinescu 


pene după 
«Europolis» 
de Jean Bart 


Tudor Mugsates-| Gr. 
cu, Paul Căli- 
nescu 


lurie Darie, lleana lordache, 
Marcel Anghelescu, Li- 
liana Tomescu 


Ştefan Ciobotăraşu, Si- 
mona Bondoc, Geo Bar- 
ton, Nicki Atanasiu, Fory 
Etterle 


Vasiliu Birlic, Silvia 
Fulda, Mitzura Arghezi, Kity 
Gheorghiu-Musatescu 


Cel mai 
răscolitor 
film al lui 


Wajda +» 


Cenușă și diamant 


E «Cred cá un film se con 
struieste intotdeauna in juru! 
nema 


citorva imagini, a cîtorva sce 
ne. Restul vine apoi de la 

sine» 
A Nicăieri ca în «Cenușă sı 
diamant» nu și-a demonstra! 
Wajda mai precis această credință a lui 
despre film și nicicind n-a fost el mai aproa- 
pe de perfecțiune demonstrind-o. Cu ade- 
vărat, totul în acest film cu gust de cenușă 
și puritate de diamant, se incheagá în jurul 
a cîtorva scene-cheie si imagini-cheie: 
imaginea lui Maciek asteptind să ucidă, 
cu calmul și lipsa de șovăială a celui de- 
prins să execute ordinul nu să-l discute; 
imaginea lui căutind miop cartușul pierdut, 
căutindu-l la picioarele fetei de care tocmai 
s-a îndrăgostit, căutindu-și de fapt, fără să 
știe, șansa de a se salva prin dragoste; 
imaginea lui cuibărit ca un copil înspăimin- 
tat lingă umărul iubitei, ascuzindu-se acolo 
de cel pe care trebuie să-l omoare, incer- 
cind încă şi încă să scape de moarte prin 
dragoste; imaginea lui după ce toate incer- 
cările de salvare au fost ratate, murind pe 
maidanul de gunoaie. Imaginea de prunc 
cuibărit în pintecul mamei, scincind sà 
vină pe lume, murind ca să se nască altul. 
diamant sub toată cenușa luptelor. Imagine 
cu care Wajda creează un simbol de o 
brutalitate rară. Căci acel Maciek-Cybulski 
murind ca și cum s-ar nasle este isâși 
Polonia anului 1945. Polonia care se nástea 
din moarte si prin moarte... Acestor ima- 
gini-cheie le răspunde înapoi, în timpul 
filmului, o suită de scene-cheie: scena ra- 
tării asasinatului pus la cale asupra lui 
Szczuka, secretarul partidului comunist, 
scenă căreia îi răspunde ratarea salvării 
lui Maciek în final; scena de «aducere amin- 
te» dintre Andrzej şi Maciek, acele pahar: 
cu vodcă arzind fiecare pentru un căzut, 
luminări de alcool menite să alimenteze 
curajul pentru mai departe, arzind ciudat 
în timp ce dincolo, la petrecere, o cintáreatá 
frumoasă spune că trandafirii vor înflori 
mai roșii la Monte Cassino, scenă căreia îi 
răspunde, mai tirziu, aceea dintre Szczuka 
si insotitorul său, de aducere aminte a ráz- 
boiului din Spania; scena de dragoste 
dintre Maciek şi Krystyna, din nou posibili- 
tate a îndepărtării morții prin dragoste: 
scena așteptării lui Szczuka, acea pindă 
a lui Maciek sub scară, timp lung de gindit 
şi de răzgindit, de mers înspre moarte sau 
înspre viață. Toate, pe fundalul sărbătoririi 
victoriei în restaurant, printre toasturi și 
sughituri, la acea masă imensă unde se 
află toată Polonia cea trecută, cea prezentă 
și cea viitoare, într-un amestec deplin, 
complet şi cumplit la vedere. Sărbătorire 
încheiată cenușiu, în aburul dimineții, în 
sunetul Polonezei lui Chopin chinuită, po- 
cită, murdărită, dansată grotesc de ultimii 
«rămaşi pe baricadă» — exact cei de ieri, 
exact o realitate de ieri — sub privirea obo- 
sită, moartă, a Krystynei, și ea imagine- 
simbol a unei șanse de «a fi», șansă pier- 
dută o dată cu plecarea lui Maciek să-și 
«facă datoria» în numele unui crez în care 
nu mai credea. Între aceste scene-cheie 
și imaginea-cheie din final, o imagine- 
legătură: calul alb rătăcit pe stradă, fanto- 
má a purității, a nevoii de puritate. Nicăieri 
nu a folosit Wajda mai brutal simbolul. Mai 
brutal și mai abuziv. Căci totul, de la gestu- 
rile, acţiunile și replicile cele mai banale şi 
pină la semnificativa ucidere a lui Maciek 
(semnificativă pentru că Maciek moare 
din pricina  oportunistului Dewnowski, 


din pricina lui la propriu și la figurat, căci 
oportunismul este la propriu și la figura! 
ucigátor), totul are încărcătură si valoare 
de simbol. Cu o nepăsare oarbă, cu o lipsă 
de prejudecăți fără margini, cu o încredere 
și ea nemărginită în puterea de şoc a unei 
asemenea construcții din și prin simboluri, 
Waida le suprapune ca niște cărămizi, își 
zideste literalmente filmul din ele si prin 
ele si se zideste în interiorul lui. În 1945 
Wajda avea 19 ani. El este generația aceea 
care «a prins» lupta pe viaţă și pe moarte 
a unei țări ce stătea să se nască între viață 
și moarte. În «Cenusá si diamant», totul 
este luptă crincenă. Intre viaţă și moarte. 
Pentru viață și moarte. Între adevăruri. 
Pentru adevăruri. Este lupta pentru deve- 
nire privită cu toți ochii anului 1945, în 
acea zi care se numea a Victoriei şi era atit 
de departe de a fi a victoriei. Poate pentru 
că avea 19 ani «atunci», poate pentru că 
era implicat prin cea mai implicantă virstă, 
«Cenusá si diamant» a rămas filmul cel 
mai de forță al lui Wajda. Este opera cea 
mai puțin rafinată a acestui mare rafinat 
artist, dar tocmai de aceea cea mai puter- 
nică, cea care cîştigă cu fiecare vizionare 
un plus de sens, un plus de substanţă, 
un plus de valoare. Este, cu adevărat, dia- 
mantul pe care fiecare generație îl va des- 
coperi încă şi încă sub cenușile calde sau 
reci stratificate sub numele de film. 


Eva SÎRBU 


Producţie a studiourilor poloneze. Regia: Andrzej 
Wajda. Scenariul: Andrzej Wajda, Jerzy Andrze- 
jewski. Imaginea: Jerzy Wojcik. Cu: Zbigniew 
Cybulski, Ewa Krzyzewska, Adam Pawlikowski, 
Waclaw Zastrzezynski, Bogumil Kobiela, Jan Cie- 
cierski, Stanislaw Milski, Kraftowna, Arthur Moid- 
nicki. 


Fugarul 


Putiná 'artá 
„Si 
multă geografie 


à 
Adeváratas ki 
catastrofă: - 


Teróaró pe Britannic 


In port. Un pachebot de lux, 

e otet pleacă în cursa 

ondra-New York. Panglici 

nema colorate, fanfare, imbrátigári, 

urări de drum bun, prim- 

planuri vesele, prim-planuri 

triste. O plecare obișnuită 

într-o călătorie obișnuită, plăcută, confor- 

tabilă. O singură mică îngrijorare, dar numai 

pentru echipaj: buletinul meteorologic a- 

nuntá curenți neprielnici în Atlantic. Vasul 

pornește, un telefon sună în apartamentul 

directorului Companiei maritime. O voce 

anonimă anunţă: «pe «Britannic» se află 

şapte bombe care vor exploda în următoa- 

rele 22 de ore, dacă nu se depune suma de 

500 mii lire sterline». Pentru ca amenințarea 

să fie luată în seamă, prima bombă, nu prea 

vătămătoare, a și explodat. Deci 22 de ore 

pentru a prinde, la Londra, criminalul și a 

depista, pe navă, celelalte șase bombe și 

a le dezamorsa. Miza: 1 200 vieți omenești. 
Un nou film-catastrofă? 

Nu. «Teroare pe Britannic» nu este un 
film-catastrofă. Sau mai bine-zis nu este 
un film care să speculeze senzationalul, 
să macine nervii, să te aducă într-o stare 
de exasperare sau de panică. 

Regizorul Richard Lester lansează sus- 
pensul anti-suspens ca pe o vedetă anti- 
vedetă. El urmărește să producă o frică 
fără flăcări şi fum, fără naufragii, fără urlete 
de groază şi femei cuprinse de isterie, fără 
sinucideri în masă. Teroarea (cuvintul apar- 
tine titlului românesc, pentru că în original 
filmul se numeşte «Juggernaut», adică un 
nume propriu) există, dar este stăpinită, 
este controlată gi, mai ales, nu ea, teroarea, 
este eroul principal. Protagoniste sint stră- 
dania de a dezamorsa bombele şi incerca- 
rea de a prinde, în timp util, criminalul. 
Protagonist este, deci, semnalul de alarmă 
pe care autorii filmului îl lansează oameni- 
lor. Oamenilor pe cale să-și piardă minţile, 


nu numai capul. Dacă este vorba de o ca- 
tastrofá, catastrotă s-ar putea numi nau- 
tragiul rațiunii. 

Dintr-o modă la ordinea zilei, în cinema- 
togratul mondial (filmul-catastrofá), Lester 
nu preia spectacolul náruirii, ci ideea de 
avertisment. Un avertisment dat oamenilor 
normali dezarmati în fața anormalului. Cu 
«Teroare pe Britannic» regizorul își asumă 
riscul unui film în care suspensul situațiilor 
pare extrem de ciudat pentru temperamen- 
tul latin. Eroii lui Lester sînt stápiniti de 
calm, un calm pe care ca să-l intelegi pe 
de-a-ntregul ar trebui să tii, probabil, măcar 
pe jumătate englez. Emotia există totuşi, 
dar ea se naște în procesul strict tehnic al 
dezamorsării bombelor. Minute în şir asis- 
tăm, cu lux de amănunte și în gros-plan, 
la depistarea, plină de riscuri este adevărat, 
a explozivelor. Sirme colorate, clești, cio- 
cane, chei franceze, $urubelnite, iată arme- 
le din arsenalul lui Lester. Inteligența, self- 
controlul, disciplina, iată metodele lui de 
apărare. Un film lucid și sobru, condus cu 
siguranta celui care știe să elibereze ideea 
de o prea apăsată exteriorizare a ei. La 
care se adaugă o distribuție nu senzatio- 
nală, ci cu mult mai mult, cu mult mai bine, 
o distribuţie exactă (Richard Harris și David 
Hemmings, specialişti în dezamorsări, O- 
mar Sharif, căpitanul vasului) pentru a face 
din «Teroare pe Britannic» un excelent 


film anti-catastrofă. 
Rodica LIPATTI 


Producție a studiourilor americane. Regia: Ri- 
chard Lester. Scenariul: Richard Dekoker. Imagi- 
nea: Gerry Fisher. Cu: Richard Harris, Omar Sha- 
rif, David Hemmings, Anthony Hopkins, Shiriey 
Knight, lan Holm. 

Premiul peniru cea mai bună regie la Festivalul 
internațional al filmului de la Teheran 1974. 


Carol Reed, unul din vetera- 

nii studiourilor britanice (de- 

but ca scenarist în 1927, de- 

nema but regizoral în 1936, peste 

40 de filme) — îti lasă de fie- 

care dată sentimentul că te 

afli în fața unui specialist 

care nu dă greș. Chiar dacă de-a lungul 

timpului, criticii, dornici de spectacole în- 

noitoare, nu l-au apreciat, filmele sale au 

făcut întotdeauna o justificată priză cu pu- 

blicul printr-o structură dramatică densă, 

o interpretare aleasă și o meserie solid 

însușită. Penultimul său film văzut la noi, 

musicalul «Olive» după Dickens, confirma 

pe deplin aceste calități. O face încă o dată 

«Fugarul», pornit tot de la filele unui roman 
semnat de Shelley Smith. 

Într-o lume în care doar banul asigură 
respectabilitate şi accesul la produsele so- 
cietátii de consum, un tinăr şi foarte talen- 
tat pilot (ne întilnim cu regretatul Laurence 
Harvey) insceneazá un accident mortal 
pentru ca sotia sa (Lee Remick) sá incaseze 
asigurarea si asa sá poatá incepe o viatá 
lipsită de griji. Totul fusese perfect socotit 
pentru a realiza evadarea din pielea unui 
personaj, iar hazardul îi dă o mină de ajutor 
pentru a-și găsi o nouă identitate. Dar 
experiența «cadavrelor vii» — s-a dovedit 
nu o dată — nu este lipsită de pericole. Un 
al treilea personaj (Alan Bates) vine să 


tulbure echilibrul nou creat. Această terță 
prezenţă începe un periculos joc al suspi- 
ciunilor reciproce, un continuu suspens 
în care ne simțim angrenati și noi, specta- 
torii. Urmărirea psihologică, gradată cu 
inteligenţă, se arată mai palpitantă decit 
clasica urmărire pe șosea la care, de altfel, 
filmul nu renunță nici el, spre final. O în- 
șelătorie obligă la o alta si periculoasa 
atracţie a banului face ca cei doi soţi sá 
descopere că, de fapt,nu aveau mare lucru 
în comun. Carol Reed nu ignoră esența 
socială care generează goana după bani 
si o invocă prin aluzii, asa cum, de altfel, 
Isi construieşte întregul film. Dacă adáu- 
găm cadrul fierbinte al unei Spanii sudice, 
de la Malaga la porțile Gibraltarului,cu tot 
ce aduce acest cadru pitoresc și exotic la 
crearea atmosferei, vom constata după vi- 
zionare că am avut cite puțin din toate: 
puțină aventură, puțin suspens, puțină artă, 
puțină geografie turistică, puse laolaltă de 
un meseriaş al celuloidului care detine 
indiscutabila artă a dozajului filmelor de 


casă. 

Adina DARIAN 
AR ZEI ET A TEA 
Producţie a studiourilor engleze. Regia: Caro! 
Reed. Scenariul: John Mortimer. Imaginea: Ro- 


bert Krasker. Cu: Laurence Harvey, Lee Remick, 
Alan Bates, Feliy Ayimer. 


Cele două serii ale filmului 
«Blocada» sint doar incepu- 
tul unei cronici cinematogra- 
fice — fluviu a asediului Le- 
ningradului, a luptei și re- 
zistentei de neinfrint a ora- 
șului, vreme de aproape trei 
ani, în tata agresorului nazist. Reconst:- 
tuirea evenimentelor are un caracter aproa- 
pe documentar (unele din personajele sce- 
nei politice a epocii sint aduse şi ca perso- 
naje ale desfășurării naraţiunii cinemato- 
grafice). Fictiunea întretaie istoria, iar noi 
urmărim firele a numeroase destine și 
drame individuale, urmărim povestea, me- 
reu nouă, mereu impresionantă, presărată 
cu despártiri și reintilniri neașteptate, cu 
speranțe și sacrificii ale oamenilor prinși 
în lupta pe viață si pe moarte cu invada- 
torii nazişti. 

Ritmul filmului este marcat de succesiu 
nea acțiunilor paralele. motive ale unei tem: 


Moda căutătorilor de comori 

nu s-a rezumat doar la voga 

romanelor lui Stevenson și 

Jules Verne. Că mai sint în 
| acest an de gratie 1975 o 
LA serie de «comoristi» care 

umblă pe urmele cine ştie 
cărei fregate spaniole, lucrul pare a fi in- 
discutabil, ne-a spun ziarele. Dar faptu! 
în sine a ajuns să fie cam lipsit de roman- 
tism şi umor. Astăzi vinătorii unor astfel 
de himere nu mai dibuiesc printre hărti 
mucegăite și criptograme ciudate, ci zboară 
comod instalaţi în jet-uri şi sint înarmați 
cu detectoare Geiger sau mai știu eu ce 
alte aparate. Există insă și excepţii, cum 
este şi această foarte agreabilă comedie, 
rod al colaborării dintre cineaștii sovietici 
şi italieni. Nu atit misterul, un mister tene- 
bros şi atitátor de primejdii, interesează in 
acest film, ci umorul tonic, adolescentin 
aproape, amuzamentul general al echipei 
care trăiește cele mai incredibile sarabande 
făcind mereu cu ochiul, complice, specta- 
torilor şi implicindu-ne deci direct în vese- 


12 


unice. Tonul povestirii are gravitatea amplă 
a evocării şi a omagiului. Regizorul filmului 
Mihai! Ergov (cu concursul scenaristilor 
Alexandr Ceakovski şi Arnol Vito) a tradus 
în imagini romanul în trei volume de Ale- 
xandr Ceakovski, alegind calea dificilă a 
transpunerii totale. Filmul devine astfel 
un roman cinematografic dens și deose- 
bit de amplu. Fiecare secvenţă este un ca- 
pitol, fiecare capitol o frintură a tabloului 
final. O asemenea frescă cinematografică 
este patetică, pentru că istoria evocată e 
încă prea aproape de noi, cu mirosul e: 
de foc, de ruine si de sinae 

Dan COMSA 


Producţie a studiourilor Lenfiim. Un film de 
Mihail Ersov. Cu: luri Solomin, Evgheni Lebedev 
Irina Akulova, Lev Zolotuhin, Vladislav Strijelcik 
M. Ulianov, Budraitis (si cu participarea actorilor 
studioului DEFA). 


Incredibilele aventuri. 
ale unor italieni in Rusia 


lia realizatorilor. Gag-urile nu sint toate 
originale — detectarea descendentei lor 
dintr-o panoplie sau alta a comicului cine- 
matogratic e uşor de tăcut, dar e inutilă — 
in schimb inlántuirea lor e plină de vervă 
actorii joacă și se joacă dezinvolt și cuceri 
tor, există si un strop de dragoste bina 
tionalá care se termină ca în tilme. «Incredi 
bileie aventuri...» e o peliculă bine condi 
mentată, condusă cu măsură, bun gust si 
multă, toarte mulă fantezie în finutul de 
aur al comediei. De fapt risul este comoara 
pe care o descoperim cu toții în acest film 
Un film care profită din plin şi de somptuo- 
zitatea decorului leningrădean 

Dinu KIVU 
SPEED BE A A Cut 
Coproductie ¡talo-sovieticá. Regia: Eldar Riaza- 
nov. Scenariul: E. Braghinski, F. Castellano. Ima- 
ginea: Gabor Pogani, Mihail Bit. Cu: Andrei Mi- 
ronov, Ninetto Davoli, Antonio Santilli, Alighiero 


Noschese, Tano Cimarosa, Luigi Ballista, Evghen: 
Evstigneev 


O moarte 
la Veneţia 
semnată De Sica 


Călătoria 


E prea recentă dispariția lui 
De Sica si prea prezentă 
prevestirea ei in ceea ce ave: 
să fie ultimul său film pentru 
a vorbi despre «Călătoria» 
în termenii detaşării de per- 
soana autorului, în termenii 
«rigorii» unei critici care se apleacă doar 
asupra ei insăși, uneori cu excesivă euforie. 

«Călătoria» e, cred, un film care astăzi 
nu poate fi privit decit cu o anume afecțiune 
si cu o nostalgie pentru De Sica, cel de 
ieri și de alaltăieri, cel care a intrat în scenă 
ca actor de operetă. ca iune-orim («amorez» 

ii spuneau pe vremea aceea admiratoa- 
tele oMind duna treza lui pomádala si aerul 
de cuceritor irezistibil). Numai că De Sica 
a inșelat aparențele și a devenit ceea ce nu 
se vedea nici pe scenă, nici pe ecran, ci 
doar în adincul lui: un om obsedat nu de 
viața ușoară, artificială și stupidă de ve- 
detă gata oricind să zimbească într-un 
obiectiv de aparat fotografic sau de filmat, 
ci profund tulburat, obsedat de mizeria din 
jur. Pentru că într-adevăr autorul «Hotilo: 
de biciclete» și de fapt al atitor filme care 
au însemnat o etapă în cinematograful 
post-belic, a avut o altă obsesie, obsesia 
nobilă de a vorbi şi de a striga în filmele 
sale împotriva nedreptátii, impotriva abu- 
zului, împotriva unei dureri pe care nu o 
auzea nimeni. 

inegal, vai, atit de inegal în opera sa — 


am mai văzut... 


Recompensă pentru 
șerif 


Realizat de către Anthony Mann cu peste 
20 de ani în urmă, filmul «The Naked Spur» 
(«Creasta pleguvá» — tradus la noi «Re- 
compensă pentru şerif») nu și-a propus 
să fie decit un western cinstit. Cu o mică 
particularitate, o mică surpriză, care-l face 
să se desprindă din canoanele genului. 
Nu lipsesc, firește, peregrinările prin imen- 
sele spații, cavalcadele, luptele. Surpriza 
ar fi că eroii nu mai corespund retetei. 
Toti, absolut toti,sint la început «răi». Si 
urmáritul, şi urmăritorii. Pentru ca în final, 
un anume lirism, o undă de romantism 
să-l transforme pe erou în pozitivul «nece- 
sar» oricărui western. Anthony Mann (au- 
tor a numerose westernuri, a unor super- 
producții ca «Cid»-ul, dar și al «Eroilor de 
la Telemark») apare așadar în acest film 
ca un precursor al westernului psihologic. 
Este, poate, motivul care l-a determinat pe 
istoricul francez de film Boussinot să cali- 
fice această pelicula drept cea mai repre- 
zentativă a regizorului Anthony Mann 


Laura COSTIN 


Un film de Anthony Mann. Cu: James Siewar! 
Janet Leigh, Ralph Meeker, Robert Ryan. 


latá un prilej pentru spectatorii nostri 


au afirmat chiar şi in contextul panegiric, 
circumstantial, unii condeieri de pretu- 
tindeni. Inegal, desigur, pentru cá putea ti 
comparat cu sine-insugi (doar mediocrita- 
tea este incomparabilă). Şi totuşi de pe 
urma lui De Sica rămine ceva în arta fil- 
mului. Rămine fluxul înnoitor pe care el 
si Zavattini l-au impus artei filmului. 
Acest ultim film — «Călătoria» — este 
o privire tirziu romantică sau poate chiar 
romantioasá. O poveste de dragoste con- 
damnată de la bun început sá nu se impli- 
nească decit în tragismul ei, o poveste de 
dragoste între oameni care nu mai sint 
la prima lor tinerețe și pe care viața i-a 
marcat. O poveste de dragoste interpretată 
de doi mari actori, două nume cap de afiș — 
Sophia Loren și Richard Burton — filmată 
cu nostalgia unuia care a iubit imens 
locurile pe unde-si poartă eroii, locuri de 
care li este atit de greu sá se despartă. 
Pentru că această «Călătorie» este, in felul 
ei, o «moarte la Veneţia» a lui De Sica. 


Mircea ALEXANDRESCU 
AI APR UL ALS IA, LOIS TOS 


Coproductie ¡lalo-francezá. Regia: Vittorio De 
Sica. Scenariul: Diego Fabbri, Massimo Franciosa, 
Luisa Montagnana — dupá o nuvelá de Luigi Piran- 
dello. Imaginea: Ennio Guarnieri. Cu: Sophia 
Loren, Richard Burton, lan Bannen, Barbara Pilavir 
Annabela Incontrera. Premiul «David di Donatello» 
Sophiei Loren la Festivalul de la San Sebastian 1974 


sá compare avantaiele sau dezavantajele 
televiziunii tată de cinematogratul traditio- 
nal. După serialul recent realizat de B.B.C., 
despre eroina acum un secoi a lui 
Charlotte Brontă, vedem acum filmul inspi- 
rat de același roman tot unui regizor brita- 
nic: Albert Mann. Niciuna dintre cele două 
versiuni nu își propune altceva decit ilus- 
trarea corectă a intimplárilor din paginile 
cărţii; numai că, serialul, prin avantajul 
duratei, Isi permitea sá rememoreze roma- 
nul în intimitatea sa, își permitea sá justi- 
fice pe indelete reacţiile personajelor, în 
timp ce filmul e obligat să treacă mai abrupt 
pe lingă scene și sentimente și astfel po- 
vestirea pare expediată. Doi actori de pres- 
tigiu, Susannah York și George C. Scott, 
sufocă cu personalitatea lor, mai potrivită 
pentru alte personaje, eroii romantici ima- 
ginati de Brontă si de aceea înclinăm parcă 
spre cei doi, necunoscuţi pină acum pentru 
noi, Michael Jayston și Sorcha Cusack, 
aleşi de B.B.C. din faimoasa lor echipă 
de actori pentru televiziune. În favoarea 
filmului realizat în studiourile de la Para- 
mount, rămine culoarea care dă forța dra- 
matică decorului interior ca și plein-air-ului. 
Dacă ar fi să alegem, gindul ne-ar duce către 
o a treia versiune: a lui Robert Stevenson, 
realizată în 1944, cu Joan Fontaine si 
Orson Welles. 


Producție a studiourilor engleze. Un film de: 
Delbert Mann. Cu: George C. Scott, Susannah 
York, lan Bannen, Jack Hawkins, Nyree Dawn 


Trandafirul negru 


Este numele conspirativ al unei agente 
din reţeaua de spionaj sud-coreeană, sub- 
ordonată la rindul! ei spionajului unor pu- 
teri imperialiste. Scopul urmărit este obti- 
nerea planurilor unei nave speciale, pro- 
iectată in R.P.D. Coreeană. Serviciul de 


Tablouri 
vivante 
dintr-o 


lume apusă N 


Drama lui Wladislaw Rey- 
mont, «Ţăranii» (Premiul No- 
bel, 1924), dramă esențială 
ı pámintului, ne apare în 
lilmul de față ca o ecranizare 
realist-ontologicá a vieții si 
obiceiurilor acestei așa-nu- 
mite clase ublestemate», la îngemănarea 
secolelor XIX—XX din Polonia. 

Drama satului sub «acțiunea págul» 
toare a dorinței de îmbogăţire, în con 
Hicte inexorabile care consumă uriaşe e- 
nergii afective y materiale». cum o detine a 


autorul in ale H de 


cihatla m 
ca o dramă tridimensională a patimu pentru u 
pámint, drepturi și iubire. Legea și biserica 
le tin în friu pe cit posibil, dar dat fiind tem- 
peramentul frust al țăranilor, ele nu reușesc 
decit să le îngrădească dezlántuirea si ar- 
derea într-un cerc tot mai strimt, al comu- 
nei, al familiei. Este o irosire amară și dură 
din care adevărul iese mult prea rar la iveală 
şi, cind apare un asemenea timp, țăranii 
sint duși cu lanțuri la miini în orașele echi- 
valente pentru ei cu detentia. 

Filmul,ca și romanul,nu zugrăvește numai 
o epocă, ci drama omului legat de pămint 

Ecranizarea a căutat să realizeze o egală 
restructurare a materiei epice, chiar dacă 
uneori formula aleasă, a realismului gene- 
ral, a părut monotonă iar discursul și-a 
relevat doar prin viziunea finală, de ansam- 
blu, capacitatea sondajului în adinc. Ca- 


contraintormatii nord-coreean se va folosi 
insă de identitatea «trandafirului negru» 
pentru a introduce ia rindui sau o iuptătoare. 
o fiică a revoluţiei, in complicatul joc ai 
urmăririlor. Nu lipsesc din acest film leit- 
motive muzicale menite să exprime starea 
de spirit a tinerei eroine angajată în lupta 
poporului ei, minatá și de sentimentul 
dreptei răzbunări de a prinde pe cei ce i-au 
ucis părinţii. Ei sint și dușmanii proprii si 
dușmanii revoluţiei. 

Simona DARIE 


Productie a studiourilor coreene 


Pantalonii cavaleru- 


lui von Bredow 


Un cavaler cu burtă de popă, mușchi de 
otel şi minte de păsărică;o nevastă energică, 
deținătoarea unui remediu infailibil împo- 
triva aventurilor cavalerului (îl lasă mereu 
fără pantaloni sub pretextul că vrea să-i 
spele); o fiică plină de nuri gi dornică să 
se mărite cu un băiat cam nătăfleț la prima 
vedere, dar care se dovedește pină la urmă 
iute la minte si la faptă; un popă care trage 
cu urechea la uși si tace curte nevestei 
cavaieruiui, un an prelendent ia mna lete, 
care atacă negustorii ambulanți la drumul 
mare; un principe alchimist amator și suze- 
ran de profesie și multi, foarte multi figu- 
ranti. Totul sub semnul indestructibililor 
pantaloni — mosteniti din tată în fiu, cu 
jeg cu tot, și rivniti de toată lumea pentru 
puterile lor miraculoase — care pantaloni 
constituie pretextul acestei comedii. 


C. CORCIOVESCU 


Producţie a studiourilor R.D.G. Un film de: 
Konrad Pelzold. Cu: Rolf Hoppe, Lissy Tempelhof, 
Kati Bus, Petr Skarko, Gerry Wolff, Armin Mueller- 
Stahl. 


drele sint de cele mai multe ori reușite 
tablouri de epocă și de familie chipurile — 
radiografii de omenie și viciu; întimplările 
curg cu sentimentul unui serial al vieti: 
fără început și fără sfirșit; conflictele sint 
măști ale altor conflicte, pe care țăranii le 
poartă pe chipuri fără să știe — peceti ale 
unei fatalitáti sociale — oamenii mor şi se 
nasc, iubesc si imbátrinesc, luptă și se re- 
semnează într-o lume cu structuri lipsite 
de o gindire si o forță politică apropiată 
intereselor lor şi numai ogorul, ogorul cel 
veșnic rămine gata de cules sau de însă- 
mintat 
Camus spunea că unii oameni cheltuiesc 
«rculeaná pentru ca să trăiască o 
existență cenușie, monotonă. Este cazul 
acestei trecute lumi de ţărani care s-a irosit 
în ajunul unor prefaceri; este cazul acestor 
«țărani» care și-au sacrificat existența sub 
strălucirea bolnávicioasá, de apus, a cia- 
selor dominante. 


losit NAGHIU 


Producţie a studiourilor poloneze. Regia: Jan 
Rybkowski. Scenariul: Ryszard Kosinski, Jan Ryb 
kowski. Imaginea: Marek Nowicki. Cu: Wiadysiaw 
Hancza, Ignacy Gogolewski, Emilia Krakowska 
Krystyna Krol, Jadwiga Chojnacka, Tadeusz F: 
¡Owski, Mieczyslaw Czechowicz, irena Karel. 


Stol de filme 
călătoare... 


Parada caselor 


Intre 5 şi 10 mai a av 


loc, la Madrid, «Festival: 
international al filmul 
de arhitectură». Tem 
festivalului: inovatie și design în con- 
structie. Zeci de modele de case pre- 
zentate în zeci de filme, printre care 
«Geneze» (regia Slavomir Popovici) 

«Casele, prietenele noastre» (re- 
gia Mirel llieșiu), 


convingătoare me- 


saje despre felul in care am reușit să 
construim cit mai trainic, cît mai re- 
pede, fără a uita de specificul unui 
stil și de necesitatea confortului. 


Campionissima 


Nastase şi Țiriac sint nume cunoscute 
in întreaga lume. in aceeași măsură ca- 
iaciștii și canoigtii noștri sint conside- 
rati demult drept «virfuri» ale discipli 
nelor sportive nautice. Cele două filme 
documentare ale lui Erwin Szeckler; 
«Tenis, tenis, tenis» si «Anul bárci- 
lor de aur», prezentate între 5 si 10 mai 
ta un festival al filmului sportiv de la 
Budapesta, au avut toate datele pentru 
a se plasa în nlutonul pertormerelor. 


Concursul snoavelor 


Gabrovo este o mică localitate din 
Bulgaria, vestită pentru festivalul său 


Zilele filmului din 


ilele trădării 


Trei ore de proiectie, o 
distributie de peste 250 
inema de roluri, dintre care ci- 
teva susținute de presti- 
gioși actori ai cinema- 
| tografiei cehoslovace, 
condusă de regizorul O 
takar Vavra, sint angajate sá reconstitui: 
ayenda evenimentelor politice de trista 
amintire care au precedat nefastul acuru 
de la Mânchen prin care Cehoslovacia 
a tost lăsată de conciliatorii din Franța 
si Anglia la discretia Germaniei hitle- 
riste. intreaga lume a culiselor diplo- 
matice este relnviatá și redată cu mi- 
nutie de cercetátor in spiritul adeváru- 
lui istoric fără a face nici o concesie 
ficţiunii ca atare. Mesajul filmului se 
constituie firesc ca un act de acuzare 
față de acei care au deschis drumul 
expansiunii şi aaresiunii naziste într-un 
"oment cind ar mai fi putut fi stávilite. 
Filmul a tost premiat la Festivalul de la 
Moscova în 1973 și a figurat pe lista fil- 
melor prezentate la Festivalul selectiv 
de la Londra din același an. 


Dacă l-am şti doar din filmele care au 


R.S. Cehoslovacia 


rulat la noi (Zidul înalt, Crăciun cu 
Elisabeta, Voi sări din nou peste 
băltoace, Trenul spre stația «Cerul») 
sau chiar și numai din acesta prezenta! 
acum la Gala filmului cehoslovac (Pav- 
linka), Karel Kachyna ne-ar apare ca 
un regizor sensibil, mereu reintors pe 
cărarea care duce spre tárimul miri- 
lic al copilăriei și al adolescenţei. Dar 
Kachyna este și autorul a două filme 
aspre și glorioase pe toate meridianele 
lumii: Trăiască Republica (1965) și 
O căruță pentru Viena (1966). Re- 
marcabila ştiinţă de a face film, de- 
monstrată atunci, se vede mereu in 
toate filmele lui cu copii și despre 
copii, cu adolescenţi și despre ado- 
lescenti. La Kachyna, cerul copilăriei 
este intunecat de drame și intimplári 
străine îndeobște acestui univers senin: 
boala, infirmitatea, războiul, moartea. 
Stilul parabolei lirice, al impresionis- 
mului intimist atit de caracteristic ci- 
neastului dă tonul filmului «Pavlinka» 
În acest film reconstituirea epocii de 
inceput de secol, cu fundalul social- 
politic determinat în destinul eroinei (ea 
este împuşcată in timpul represiuni 
unei greve) apare doar în filigran. Ci- 


neastul insista pe detaliul romantic și 
pe fantasmele senine ale adolescenţei. 


Răzvan POPOVICI 


Pentru ca acele zile să nu se mai repete 
(«Zilele trădării») 


anual (între 15 și 31 mai) de satiră si 
umor. Anul acesta, festivalul a luat 


această neobişnuită manifestare, cu a- 
tit mai neobişnuită cu cit comediile ci- 
nematografice au devenit un gen rar. 


Filip in Forum 


La Lublin, in Polonia, intre 1 şi 4 mai, 
s-a desfășurat un «Forum international 
al filmului». «Filip cel bun» (regia Dan 
Pita) a reprezentat România la aceasta 
manifestare, cu caracter de analiză com- 
parată a unor cinematografii și a unor 
filme 


Festivalul specialistilor 


La «Festivalul international al timu- 
lui pentru automatizarea şi organizarea 


tare trimise pentru a prezenta ultimele 
succese româneşti în materie de auto- 
matizare si producție. 

Romania-Film prezintă 


S-a pertectat achiziționarea de către 
o firmă distribuitoare mexicană a două 
filme artistice românești: «Atunci i-am 


din îndepărtatul Mexic. 
lulian GEORGESCU 


de acord? 


Proiectul 
lui Antonioni 


Mă u; măreşte o imagine cosmică din 
filmul lui Michelangelo Antonioni «Za- 
briskie Point», o creație tulburătoare, 
de o inegalabilă frumusețe; îmi închipu: 
că admirabilul cineast trebuie să fie 
preocupat de viitor. evident în termenii 
artei sale. Şi iată, într-adevăr, decla- 
ratia dintr-un interviu relativ recent, 
acordat unui ziarist latino-american: 
«Proiectul era să zbor în Cosmos și 
să filmez. Președintele Kennedy mă 
invitase pentru opt zile la Casa Albă. 
Trebuia să trec probele psihice, să 
încep, eventual, pregătirile pentru că- 
lătoria cu una din rachetele interpla- 
netare. Dar Kennedy a fost asasinat. 
lar organizatorul acestui proiect ciu- 
dat — s-a sinucis. Elaborasem și su- 
biectul, se petrecea în 1990. Apoi Jean- 
Luc Godard a făcut «Alphaville», mi 
s-a părut interesant si am renunțat 
la proiectul meu». 

Desigur, un artist autentic e îndreptă- 
tit să-şi propună cele mai îndrăznețe 
planuri, vibrind totdeauna la cea mai 
nouă și cutezătoare aventură umană. 
De altfel și «Zabriskie Point» era, prin- 
tre altele, o remarcabilă încercare de a 
înțelege și descrie starea de spirit ac- 
tuală a tineretului american, un fel de 
subtilă sociologie sentimentală. 

Citesc, în presa noastră, că Antonio- 
ni a realizat un film despre profesiunea 
de gazetar. Era firesc sa-i tacă, el tiind 
unul din cei care a Inteles exact valoarea 
şi sensul exact al artei-document, do- 
meniu din ce în ce mai cuprinzător al 
creaţiei contemporane. 


Valentin SILVESTRU 


13 


din carnetul producătorului delegat 


„Pe aici nu se trece“, 
¿document si metaforă 


Actul alegerii locurilor de 
himare, oricit ar părea de 
banal, are o semnificaţie pro- 
prie și chiar o oarecare solem- 
nitate. As asemăna momen 
tul cu acela în care un coman 
dant de oști işi alege locui 

strategic pentru bătălia decisivă. 
Participind la acest act, pentru filmul «Pe 
aici nu se trece», impreună cu regizorul 
Doru Năstase, scenograful și operatorii, 
am înțeles semnificația expresiei folosite 
mereu de regizor: «Caut un loc mai jucat». 
care să poată ti,cu alte cuvinte, componenti 
organică a sintezei cinematografice si, mai 
mult, să devină el însuși personaj, element 
de relație directă între eroi și destinul lor. Se 
căuta deci un spațiu cu sentimentul destinu- 


lui, al unui destin «cu indefinite dealuri si 
văi, al unui destin care, simbolic vorbind, 
descinde din plai, culminează pe plai și 
sfirșește pe plai»... Este definiţia lui Blaga 
pentru «spaţiul mioritic» si asocierea cu 
funcţia și sensul spațiului în filmul de care 
vorbeam mi se pare nu numai posibilă, dar 
şi ușor de demonstrat. 

Din momentul în care eroii si acțiunea 
«intră în dispozitivul» gradatiei stărilor de 
tensiune dramatică, peisajul, locul, devine 
element de relaţie intre coordonatele Spaţiu 
și Timp, asigurind permanent mediul am- 
biant si determinant al Duratei. 

Eroii apără acest spațiu și atunci desenul 
peisajului,trasat de aparat într-un panora- 
mic larg, descriptiv, exprimă ideea de Patrie. 


intr-un sens invers cursului apei, sugestivă 
metaforă pentru ideea etemerităţii și pre- 
caritátii unei lumi care se incápátineazá 
să meargă impotriva cursului normal al 
istoriei. 

La postul de control, tinărul comunist 
Adrian (Victor Mavrodineanu) aduce de 
mincare colonelului Maxineanu (Silviu 
Stănculescu), iar acesta din urmă îl invită 
să-i țină companie. Prin racord de idee. 
secvența următoare prezintă poziţiile de 
luptă românești, într-un moment de liniște, 
cind soldaţilor — printre ei sint şi eroii filmu- 
lui — țăranii din sat le aduc mincare. Esto 
un cadru de o valoare plastică inedită. o 
«Odihnă la cîmp» de Corneliu Baba, multi- 
plicată, repetată in adincime, ca de nişte 
oglinzi. lata cum, de la individua: ia masa, 
de la particular la general, se concretizează 
ideea-permanentá că poporul nostru, de-a 
lungul istoriei, și-a «ținut továrásie» în 
momentele grele sau solemne, grave ca și 
senine, si nu putea fi găsit un simbol mai 
percutant decit alăturarea prin contrapunct 
a stării de liniște, aparentă doar, dinaintea 
atacului și ritualul străvechi al prinzului 
plugarilor la cimp. 

In sfirșit, o altă zonă de explorare a meta- 
forei cinematografice din acest film, mi se 
pare a fi aceea de definire a individului in 
raport cu evenimentul prezent (din film) si 
proiectarea lui în trecut, chiar în eternitate. 

Moartea, ca etapă firească a existenţei, 
apare aici innobilatá de un atribut etic: 
conştiinţa împlinirii datoriei. As lua ca 


Cunoastefi semnificația acestei expresii: «caut un loc mai jucat»? 


Eroii mor in acest spațiu și atunci el devin: 
Istorie, iar aparatul coboară peisajul ca 
pe un steag indoliat, descriindu-l solemn, 
intr-un panoramic pe verticală, de la creste 
le domoale, pină la detaliul de genul unui 
lan de porumb, al unui bulgăre de pămint 
sau al unui scaiete uscat de sutlul explo 
ziilor (exemplu: moartea medicului, moartea 
lui Andrei, moartea elevului Gică, etc.) 

De la aceste simboluri, bogate în incárcá- 
tură emoțională și ideatică, trecerea este 
imperceptibilă şi firească la marile metafore 
ale filmului, care a avut la bază excelenta 
partitură a lui Titus Popovici. Pentru că 
filmul are multe metafore, îmi propun să 
rememorez citeva, impreună cu spectatorii. 

Ţăranii, pregătiţi de retugiu, asistă la 
plecarea pe front a elevilor şcolii militare. 
Cutremurati de ideea sacrificării atitor tineri, 
de cuvintarea plină de patos şi adevăr a 
tinărului comunist Adrian, țăranii iși schim- 
bă atitudinea de pină atunci. Şi iată că 
imaginea capătă o semnificatie mai pro- 
fundá: prin portile deschise ale gospodá- 
riilor, căruțele şi oamenii sint rechemati de 
vetrele părintești, satul işi absoarbe locui- 
torii, în timp ce trăsura cu precarele oficia- 
litáti ale satului iși continuă drumul unui las 
refugiu, expulzate parcă de acest spaţiu, 
de acest univers. Nu întimplător și nu fără 
semnificație, drumul trăsurii — pe malul 
unei ape care străbate satul — este parcurs 


exemplu momentul morții plutonierului (Mi- 
hai Mereutá). Împăcarea cu sine, cu ceilalți 
și mai ales cu tara,in momentul ei de cumpá- 
nă, îl face pe erou să închidă ochii senin, 
nu înainte însă de a preda o inedită, impre 
sionantă si simbolică stafetá: luminarea 
purtată in buzunar, de la Mărășești. Nu 
atributul și sensul ei mistic funcționează 
aici ci, prin forța metaforei, ideea de lumină 
veșnică a unui crez, crezul în permanenta 
drepturilor noastre istorice de a trăi liberi 
pe acest «plai», crezul în dăruirea și împli- 
nirea, cindva, a acestui ideal. Mesajul îl 
preiau elevii care asistă cutremurati — 
uitind de primejdia din jur — la moartea 
plutonierului, și-l poartă mai departe pină 
la noi. 

Toate exemplele de pină acum — la care 
s-ar adăuga multe — compun o metaforă 
generală, Metafora filmului, în ideea că, ori 
de cite ori a tost nevoie și va fi nevoie, pe 
acest «plai», pe acest pămint românesc, 
cu orice sacrificiu, piná la sacrificiul suprem 
se va spune: «Pe aici nu se trece!» 

De aceea, in cadrul final, Mama de atunci, 
rămine privind cu ochii în lacrimi după 
copi ae atunci, care, uni dintre ei, sint 
astăzi bărbaţi, luptători tot atit de înzestrați, 
dar pe un front al Păcii, guvernati interior de 
flacăra nestinsá a dragostei de Patrie, 
aceeași Patrie și totuși minunat de alta! 


Lidia POPITA 


aventura 
«Căscă. Rámase asa 
nenk multă vreme» 
1 Transtocator 
| A ceva. Dar cind se apro- 
pie, constată că, de fapt, 
nu se întimplase nimic». 
«Armand ajunse, treptat, la aceeaşi 
concluzie». 
Dialog 
să spună ceva». 
Cascadorie 
«Căzu pe ginduri. Ceva se frinse în 
«intră cu Fiatul într-un camion de 
mare tonaj. La ieşire, îl aștepta Miliția». 
Plan detaliu 
zece minute». 
Film stiintifico-fantastic 
«Arăta ca de pe altă lume». 


1 Stop cadru 
«Deodată se întîmplă 
Filmare cu încetinitorul 
«Femeia tăcu înainte de a fi încercat 
el». 
«Pendula bátu ora opt şi nouăspre- 
Plan secundar 


Proverbe 


Producătorul de film, responsabil de 
tip folcloric în mai toate cinematogra- 
fiile, are acasă, la birou, în tramvai, in 
delegaţie, cind doarme si cind atipeste, 
are, zic, el, producătorul de film, un 
carnetel, o agendă, o mapă, o peliculă 
veşnic vie pe care și-a notat proverbele 
meseriei in care se exercită, pe alb- 
negru sau pe Eastman color. 

1. Ce tie nu-ți place altuia îi place 
(propunere de autor: Geo Saizescu). 

2. Cine fuge după doi iepuri să vină 


cineclub 


Din nou 
Timişoara 


«Uniunea Generală a Sin- 
dicatelor din România», 
Consiliul judeţean al sin- 
dicatelor- Timiş, Comite- 
tul sindicatului C.F.R.- 
Timisoara vá invitá sá 
luati parte la Festivalui 
filmului de amatori, «Secventa timi- 
seaná-'75». Dacă mai adăugăm la a- 
ceastă listă numele lui Sandu Dragoș, 
părintele spiritual al multor cineama- 
tori din Timişoara și nu numai, lista 
gazdelor este cu adevărat completă. 
Invitatiei de mai sus i-au răspuns 50 de 
cinecluburi cu 107 filme. O preselecție 
strinsă, foarte atentă. a păstrat 46 de 
filme realizate de 26 de cinecluburi. 
Două zile de proiecții și discuţii aprin- 
se, uneori foarte aprinse, două zile de 
lucru în sensul cel mai strict al cuvin- 
tului, două zile de schimb de experienţă 
prin filme şi prin viu grai. Organizatorii 
și-au dorit un festival-bilant, un festival 
care să adune cele mai bune filme rea- 
lizate în ultimii doi ani — timp trecut de 


nena 


dublajul 


Cow-boy-ul graseiat 


Dupá o incercare (neizbutitá), veche 
de peste zece ani, studiourile noastre 
au renunţat definitiv — și bine au făcut 
— să dubleze filmele străine in romá- 
neste. Dublajul artificializeazá filmul — 
vocile nu se po! calchia exact pe misca- 
rea buzelor actorului, intoriatiile nu sint 
absolut concordante cu mimica, etc., — 
şi atmosfera își pierde autenticitatea si 
specificul. La noi, deci, nu se dublează 
filme, în schimb se achiziţionează filmul 
american «Marea cursă» gata dublat 
in franceză. Dublaj lamentabil (cow- 
boys cu voci pariziene citind textul 
intr-un studio, Jack Lemmon gi Tony 


scenariului 


poate filma (Il) 


«Pavel căpătă o mină veselă. În fund, 
se văd minerii ieșind din mină». 

Superproductie 

«Pe fețele celor treizeci de mii de 
ostași se citea hotărîrea de a lupta pină 
la ultima picătură de singe». 

«Trase de friu. Calul se ridică în două 
picioare. Apoi strigă: 

— După mine, băieți!» 

leșirea din cadru 

«Să te ia dracu! spune bătrina. Zis 
și făcut». 

Film romantic 

«Sedeau pe iarbă. Păsărelele murmu- 
rau un cîntec de dragoste». 

Filmare în exterior-interior 

«Ploaia îi pătrunde în suflet». 

Melodrama 

«Ea nu avea nici un ban. El nu avea 
nici un pic de rușine». 

Amorsă 

«lulia plinge pe umărul celor două 
prietene ale ei». 


Dumitru SOLOMON 


cu o propunere de serial (idem: un 
autor de scenarii în două serii). 

3. Cine se scoală de dimineață are 
intotdeauna filmări de noapte (idem 
regizorul Andrei Blaier). 

4. Unde dai şi cine ajunge să facă 
filmul! (idem: cronicarii revistei Cine 
ma). 

5. N-ai carte, apucă-te de scenarii! 
(idem: cenaclul debutantilor perma 
nenti). 

6. Stringe bani albi pentru Eastman 
color! (idem: Constantin Pivniceru). 

7, De unde nu e, doar directorul de 
filme cere (idem: economistul Nae A 
lexandru). 


Marcel PÁRUS 


la prima editie a «Secventei» — sá le 
adune si să le pună în discuţia parti- 
cipantilor. Ideea este foarte bună în 
sine, multi dintre participanţi, în special 
cei din judeţe îndepărtate, cei ce nu au 
des prilejul să vadă filmele contraţilor 
au fost recunoscători gazdelor pentru 
ocazia oferită, ideea a fost deci și 
eficientă, ea ar fi căpătat un plus de 
valoare dacă acest «bilanț» ar fi fost 
insotit şi de o punere în temă mai sub- 
stantialá asupra producţiei de ultimă 
oră. Este adevărat, filmele noi n-au lip- 
sit din program, dar ele au fost in vizibilă 
minoritate. Cele mai multe apartineau 
gazdelor. Deci tot Timişoara... Cu atit 
mai mult mi se pare că exact Timişoara 
ar trebui să aibă dreptul — și orgoliul — 
de a ne aduna în fața unui ecran pe care 
să se înfrunte si confrunte cele mai noi 
valori ale creaţiei cineamatorilor din 
toată tara. Timişoara, pentru că ea este 
totuși dintre leagăneie mișcării de cine- 
amatori, cea care a rezistat cel mai 
bir timpului. cea care a valorificat 
cu vizibil folos cei aproape 20 de an: 
de cineamatorism. Poate că a treia 
ediţie a «Secventei» să folosească acest 
drept, dreptul celui mai prestigios. Căci 
Timişoara este totuși locul cel mai de 
prestigiu al mișcării de cineamatori. 
«Secvența timișeană '75» ne-a do- 

vedit-o cu prisosintá. 
Eva SÎRBU 


Curtis vorbind într-o perfectă asincro- 
nie). Pentru publicul românesc această 
versiune la «mina a doua» e cu atit mai 
neplăcută, cu cit este învăţat cu «luxul» 
versiunilor originale subtitrate. 

D.C. 


Sub pecetea adevárului 


În ultimul număr (4) al revistei noastre, 
la rubrica «Film și literatură», s-a stre- 
curat o greşeală. Operatorului Dinu 
Tănase i s-a atribuit de către autoru! 
articolului filmul TV «Sub pecetea 
tainei» (e adevărat, în calitate de co- 
autor). Or, acest film aparţine lui Stere 
Gulea și Andrei Cătălin Băleanu. Ce- 
rem scuzele cuvenite. 


sala de cinema 


Film despre filme 


Cinematografele noastre dis- 
pun încă de anul trecut de 
mijlocul cel mai eficace pen- 
tru informarea și atragerea 
publicului: un super forșpan 
oarecum periodic, numit «Re- 
vista premierelor», şi pre- 
zentat în deschiderea spectacolelor. Desi 
în cursul anului trecut «Revista premiere- 
lor» a apărut, se pare, de 5—6 ori, noi 
virturisim că am descoperit-o de abia 
recent, în cursul lunii apriiie, ia cinema 
tograful Viitorul (nr. 1/1975). Nu ne dăm 
seama dacă de această intirziere sintem 
vinovaţi noi sau dacă e vinovat hazardul sau 
poate difuzarea. Cert este că periodicitate:: 
acestei publicaţii de mare utilitate este 
incertă: pină în luna mai a apărut de abia 
nr. 2 pe acest an. De asemenea. e cert că 
«Revista premierelor» e realizată cu multă 
aplicaţie tehnico-profesională, din punctul 
de vedere al selectării imaginilor din filmele 
în cauză, prin păstrarea sunetului original, 
după cum sint evidente calitățile gratice ale 
titlurilor și montarea sugestivă, alertă, a 
imaginilor colate cu fotografii, filmate la 
rindul lor ingenios. Întrucit revista nu poartă 
deocamdată nici o semnătură individuală. 
felicităm global, pentru toate acestea, Cen- 
trala România film, care își declină calita- 
tea editorială. Totodată, ținem să notăm 
citeva dintre așteptările noastre pentru 
numerele următoare, în afară de aceea, 


nema 


condiţia actorului 


A patina... patinaj? 


Nu mă voi referi, în rîndurile 
ce urmează, la minunatele a- 
rabescuri desenate pẹ ghea- 
tá de grațioase faplur ce par 
inaripate, nici la scrisnetul 
croselor în treimea din fala 
porții, care adună în jurul 
mantinelei mii și mii de spectatori, pe toate 
meridianele globului. 

Mă refer la acea migăloasă îndeletnicire 
ce precede filmarea, cînd, o haină, un pan- 
tof, o pălărie, o cravată sau alte obiecte 
trebuie făcute să poarte pe ele patina 
timpului. Lucrul este foarte dificil şi, cum 
ar putea fi altfel, cînd în citeva minute sau, 
dacă ești mai migălos, într-o oră-două, 
trebuie să faci ce ar fi făcut ploaia, transpi- 
ratia, vintul, rosătura, viața într-un cuvint, 
din toate cele ce, atit de noi-noute, abia au 
ieşit din ateliere. Dar, cu puţină imaginaţie, 
cu cremă de ghete, cretă, ceară, ulei ars 
de maşină şi oarece vopsele, pină la urmă 
se izbuteşte acest tur de forță cronofagic. 
Uneori, însă, apare o oarecare discrepantá 
sau, dacă vreţi, neconcordantá între patina 
celor necuvintătoare ce se petrec într-un 
film şi cele cuvintătoare. Adică o anumită 
nepotriveală între om și haina lui. Sigur, 
sigur, la film haina face pe om, dar aceasta 


nema 


semnalată, a periodicitátii si tirajului. 

1. Ar fi foarte bine dacă s-ar putea face 
ceva pentru conditia publicisticá a comen- 
tariului. Deocamdată nu se sesizează o 
diferentá intre textul care insoteste imagi- 
nile acestei reviste de largá audientá si 
rezumatele de serviciu compuse pentru 
buletinele de uz intern. Dacá spunem despre 
un film cá este «drama unui tinár rázvrátit 
care incepe sá-si facá singur dreptate» 
s-ar putea sá avem dreptate, dar s-ar putea 
sá n-aducem prea multi spectatori in salá. 

2. Ar fi foarte bine dacă s-ar putea face 
ceva pentru condiţia para-gramaticală, ca 
să nu spunem filozofică, a comentariului, 
cu scopul de a se evita formule de tipul 
«aducind filmului un happy-end total» 
(sublinierea noastră). 

3. Ar fi foarte bine dacă s-ar putea face 
ceva pentru condiţia cinematografică a 
comentariului, în aşa fel incit cinefilul să 
afle despre un film sau altul mai mult decit 
că este «o producţie a studiourilor din...» 
Un film are un titlu si un producător, dar si 
autori, şi interpreţi, și un gen si alte origina- 
litáti. 

4. Ar fi pentru noi «un happy-end total» 
dacá tonul folosit de crainicul care citeste 
comentariul ar fi ceva mai putin amenintá- 
tor. 

5. Am astepta ca filmele románesti sá 
aibá, in «Revista premierélor», cel putin 
ponderea pe care ele o au pe ecrane, Într-o 
stagiune in care am avut cite douá noi filme 
românești, lunar, în premieră, ne suprinde 
că în primele două numere din acest an 
e vorba doar de cite un singur film românesc. 


Val.S. DELEANU 


doar la primul cadru sau cel mult la prima 
scenă. Mai tirziu, lipsa de patină a persona- 
jului apare flagrantă și supărătoare. 

Am căutat intotdeauna, in scenariile pe 
care le-am citit sau în rolurile pe care le-am 
jucat, acele personaje care poartă în ele 
însemnele preţioase ale patinei. Şi, ca să 
fiu mai exact, am căutat totdeauna, pe cit 
a fost cu putinţă, să elimin acea delimitare 
exactă între buni și răi, sub eticheta atit de 
desuetă de personaje pozitive și negative. 
Credibilitatea unui personaj, și de aci gradul 
de interes pe care-l poate stirni spectatoru- 
lui, stă tocmai in această patină. Aştept și 
caut acea poveste simplă și minunată în 
care se povestește simplu și minunat despre 
frica eroului, despre momentul de genero- 
zitate al meschinului, despre frumusețea 
celui hid sau puterea celui slab. Cred că un 
rol important în filmele noastre îl pot juca 
$: personajele care nu sint imaculate 
exemple. Au fost si mai ales pot fi in tilmele 
noastre personaje al cáror exemplu invitá 
la meditatie, la alegerea unui drum propriu. 
Cred cá toate acele personaje care poartá 
în ele patina reală a vieţii, a incercárilor 
majore, încercări care preced, trebuie sá 
preceadă succesul (atunci cind acesta 
apare), aceste personaje, prin forța lor etică, 
prezentată la cel mai inalt nivel estetic, 
pot constitui elemente solide în educarea 
publicului spectator. Etică — estetică — 
educație, iată calea de urmat. Pe drumul 
ce poartă pe el marcajul adevărului. 

Mircea ALBULESCU 


EXPOZIŢIA: 303 FOTOGRAFII ARTISTICE a fotoreporterului nostru 
Aurel Mihailopol se va deschide la 1 iunie a.c. în sala de expoziţii de la Tea- 
trul Naţional din Bucureşti. Anterioarele expoziții ale lui Aurel Mihailopol 
s-au bucurat de un larg ecou de presă şi de public, în țară şi în străinătate. 
Oferim cititorilor, ca pe o invitație la această întîlnire artistică, reprodu- 
cerea uneia din cele 303 fotografii, semnate A. Mihailopol, şi adresăm tu- 
turor celor care o vor vizita o tradițională urare cinematografică: «Vizio- 
nare plăcută!» 


publicul 


Flori 
pentru...ilustrate 


La citeva luni de la premieră, «llustra- 
te cu flori de cimp» se dovedește a fi 
un film de actualitate urmărit şi căutat 
cu mare interes de un foarte numeros 
public. Spectacolul... spectatorilor în 
întunericul sălii de cinema e fascinant. 
Publicul simte filmul și respiră în ritmul 
filmului. Întimplările sint urmărite cu 
ochi de martor care trebuie să dea soco- 
tealá și să acuze. La sfirșit, nu auzi prea 
bine știutele schimburi de impresii ba- 
nale: «A fost bun... Merge... Nu e rău... 
Mi-a plăcut... Nu mi-a plăcut...» La 
sfirşit, oamenii ies din sală in tăcere. 
O tăcere semnificativă care implică fără 
indoială şi o atitudine. 

Adeziunea spectatorilor la acest film 
poate fi explicată în fel si chip. În primul 


publicitatea 


Bravo afisului! 


La Căminul Artei, într-o foarte izbutită 
(și din păcate, puţin frecventată) expo- 
zitie a graficei și afişului cubanez, am 
remarcat afişele cinematografice a două 
filme românești. Le-am remarcat şi am 
rămas impresionați de torta vizuală, de 
perfectia grafică, de inventivitatea plas- 
ticá ca şi de suportul adus de ele fil- 


primávara bucuresteaná 


0 zi plină 

21 mai, Ziua filmului in cadrul testi- 
vitátilor anuale intitulate «Primăvara 
culturală bucureşteană», a fost o zi 
plină pentru Întreprinderea cinemato- 
gratică a municipiului București. La ci- 
nematograful «Capitol», 800 de copii au 
urmárit ultimele productii ale studio- 
ului «Animafilm». La clubul «Grivita 
Rosie» si la cinematogratul «Patria» 
au avut loc, in prezenta realizatorilor si 
a interpretilor, spectacole in avanpre- 
mierá cu filmul «Orasul vázut de sus» 


traducerea 


Versiunea de aur 


«Le maléfice de l'or» este titlul pe 
care apreciatul critic D.I. Suchianu, în 
postura mai puțin cunoscută cinefililor, 
de traducător, l-a dat filmului lui Dan 
Pita si Mircea Veroiu — «Duhul auru- 
lui» — film recent premiat la Festiva- 
lul de la Bergamo. Perfect cunoscător 
al limbii franceze, D.I. Suchianu a reușit 
un adevărat act de cultură, redind într-o 
frumoasă limbă, cu iz arhaic, densitatea 
versurilor din cintecele ce însoțesc 
imaginea, forța și concizia dialogului 
propriu-zis. Oaspetii străini care ne-au 
vizitat, distribuitori sau cineaști, au ră- 
mas incintati de calitatea traducerii, in- 
teresindu-se in mod deosebit de nu- 
mele autorului acestei poetice transpu- 
neri în limba lui Voltaire. 1.6. 


rind prin elementele care se văd imediat: 
o regie foarte exactă și foarte tăioasă 
în acuzarea, din interior, a ¡moralitárii 
unor indivizi, realismul imaginii și al 
ambiantelor, jocul excelent al actorilor 
etc. Desigur, participarea la un film care 
demască fapte si intimplári reprobabile 
se explică şi prin conștiința civică a 
spectatorilor. În sfirgit, dar nu în ulti- 
mul rind, subiectul. Subiectul in sensul 
desfăşurării lui. Cititorul cind se gin- 
deste la subiect, afirma nu demult Ov.S. 
Crohmălniceanu, vrea «o doză indis- 
pensabilă de neprevăzut, adică origina- 
litate în istorisire». Sau, altfel spus. «o 
poveste care să te țină, să ducă motivat 
și credibil la împrejurări inedite și răs- 
turnări de situații surprinzătoare». Nu 
e greu de băgat de seamă că specta- 
torul vrea de la film același lucru pe 
care-l vrea cititorul de la roman. Adică 
un subiect care să ţină in desfășurarea 
lui. Şi pe care, pentru o dată, l-a găsit 
foarte bine în «llustrate cu fiori de 
cimp». N.C.M. 


meior respective. «Aventuri la Marea 
Neagră»: un imens binoclu privit in 
perspectivă, amenintátor, cu aspect de 
super-armá, are cele douá tevi, ca niste 
brate, prinse cu o pereche de cátuse. 
Atit. Ideea suspensului, a filmului de 
spionaj apare în afiş, chiar mai clar 
decit în filmul propriu-zis. Şi «Explo- 
zia»: valuri de apă stilizate cubist, iar 
intr-un colț, explodind în albastrul în- 
conjurător, o mare stea portocalie. Două 
afişe imboldindu-te parcă să revezi nişte 
filme cunoscute nouă de atita vreme. 


de Lucian Bratu. Au avut loc de asen: 
nea intilniri între spectatori și realizatorii 
filmelor «Nemuritorii», «Drum în pe- 
numbrá», «Pe aici nu se trece», «Zes- 
trea», precum şi cu autorii unor docu- 
mentare grupate sub egida «Bucu- 
rești, oraș al culturii». Seara, la Casa 
filmului, a fost organizat un simpozion 
pe tema «Femeia și filmul», la care au 
luat cuvintul Florian Potra, Malvina Ur- 
șianu, Margareta Pogonat, Silvia Po- 
povici, Anna Halasz, Al. Întorsureanu 
și alţii. Deşi nu toate zilele sint «ale fil- 
mului», sperăm că experienţa acestor 
manifestări ne va putea folosi şi in cele 
365 de zile care ne despart de viitoarea 
ediţie a «Primăverii». 


Două imobile 
sau două străzi? 


Semnalăm cu satisfacţie că, în ge- 
neral, în traducerile de film — atit pe 
marele ecran cit şi pe micul ecran — se 
strecoară din ce în ce mai puţine erori. 
Dar susţinem în continuare că, în acest 
domeniu, e încă loc de mai multă ri- 
goare. Orice greșală, cit de măruntă, 
poate da naștere la confuzii. De pildă, 
în serialul Kojak, bine tradus de altfel, 
aflăm în citeva rinduri că «maşinile po- 
litiei trebuie să vină urgent cu două 
biocuri mai la Vest (sau mai la Nord)». 
Nu cu două blocuri (care în limba 
română nu poate insemna altceva decit 
imobil) trebuie tradus «blocks», ci cu 
două încrucișări, sau cu două străzi, 
deoarece termenul block în limba en- 
glezá este folosit și pentru a indica un 
cvartal, o arie cuprinsă între două in- 
crucişări de străzi. LC 


Filmul, document al epocii 


Pentru 
Visconti, 
«la terra» 
continuă 
să tremute 


Visconti: 
antifascistul inflexibil 


Luchino Visconti socotește ultimul 
său film — în traducere cuvint cu cuvint, 
din italiană, «Portret de familie intr-un 
interior» — drept cea mai politică reali- 
zare a sa de la «La terra trema» incoace. 
Prin drama unui profesor roman, în a 
cărui casă somptuoasă irup citeva din 
elementele cele mai caracteristice ale 
societăţii italiene contemporane, Vis- 
conti se dovedește consecvent cu ideile 
de bază ale operei sale, inflexibil în 
acea critică socială acerbă a valorilor 
lumii burgheze care a dat dintotdeauna 
realizărilor sale patosul gi fascinația. 
Direcţia ultimului său film e net anti- 
fascistă; ducele de Modrone apreciază 
că niciodată nu a mers mai departe în 
descriptia detailatá și fără menajamente 
a lumii capitaliste care, prinsă in pro- 
priile contradicții politice şi morale, nu 
mai poate recurge decit la cataclismul 
fascist; «simt pericolul, el este foarte 
acut» — avertizează omul care a dat in 
'42 culturii fasciste o lovitură mortală 
prin a sa «Obsesie». Mai mult — acest 
«aristocrat de stinga» aspiră ca filmul 
său să deschidă calea unor noi analize 
artistice, «fără nici o pudoare», ale me- 
canismului fascist, pentru a da tinerilor 
de azi puterea de a ridica noi baricade 
— nu atit şi nu numai «baricade mate- 
riale, ci acelea ale unei mari revoluții 
intelectuale și morale». Pesimismul fil- 
mului său — extrem de «negru» în con- 
cluzii — nu e decit începutul unei lupte 
optimiste: trebuie ajuns pină în adincul 
oceanului negru, ca acolo, dintr-o lo- 
vitură de picior, să ajungi la suprafaţă. 
«Cine este inarmat azi impotriva fas- 
cismului?» se întreabă patetic bátrinul 
duce, cu o furie sacră, cu o responsa- 
bilitate emoţionantă (după un atac de 
apoplexie care nu l-a învins, nu l-a în- 
genuncheat: «...mă interesează toate 
problemele lumii și nu iau masa nici 
odată singur»). 

„„„Şi această intimplare obsedantá în 
sprijinul nelinigtii sale. La premiera do- 
cumentarului «Fascista» (montaj fără 
precedent al regimului mussolinian si 
demontare ucigătoare a întregului sis- 
tem fascist — vezi «Cinema» nr. 12/ 
1974) — un grup de huligani neofascisti 
provocau mulțimea, urlind: «Cine e anti- 
fascist?» Enrico Medioli — scenaristul 
neaespártit de Suso Cecchi d'Amico la 
filmele lui Visconti, inclusiv la acesta 
din urmá —a ráspuns: «Eu, de exemplu» 
Huliganii l-au bătut, l-au Insingerat, in 
timp ce multi fugeau Ingroziti. Visconti 
nu poate trece peste aceastá intimplare: 
«Sigur, nu e peste tot așa: există tineri 
care se bat, muncitori gata de luptă. 
Altfel, ar îi sfirgitul...» 


16 


eroului pi 


„Cassius cel Mare“ 


William Klein — unul din cei mai pa- 
sionati documentarişti ai lumii — i-a 
consacrat lui Cassius Clay încă un film 
Primul — «Cassius cel Mare» — a fost 
lucrat în urmă cu un deceniu. Între timp. 
Ciay a devenit Muhamed Ali, a refuzat 
să lupte in Vietnam, i-a fost retrasă li- 
centa, a «incasat» 5 ani de inchisoare, 
a pierdut titlul, a revenit în arenă, și-a 
recucerit titlul în «meciul secolului» cu 
Foreman, a devenit «Muhamed Ali, 
cel mai mare»... Acesta e titlul noului 
film al lui Klein, om alb fascinat de un 
om negru, dar nu idealizindu-l,ci dindu-i 
exact proporţiile sale de «rege al ghetto- 
ului negru», nu al boxului; căci pentru 
Ali, boxul nu e un «sport nobil», boxul 
e doar un mijloc de afirmare a condiţiei 
sale de negru în America; strigătele 
sale celebre, obrăzniciile, trufiile, de- 
claratiile uluitoare («Sint un tocător de 
varză», «m-am dus în junglă: am întors 
pe dos un crocodil, am busculat o 
balenă, am fulgerat un fulgeri», «sint 
atit de rău că infectez și penicilina»...) — 
toate aceste atitudini scandaloase pen- 
tru oamenii-agezati sint considerate de 
Klein ca actele perfect sincere ale unui 
om care înțelege că intr-o societate 
ipocrită, el, un «bătăuş» al ghetto-ului 
negru, nu poate juca alt joc decit acela 
al totalei libertăţi de expresie. Pentru 
Klein, Clay este un om integru, refuzul 
de a lupta orbește in Vietnam fiind una 
din dovezile sfidárii şi nesupunerii sale 
la «ordinea albă». Klein nu ascunde că 
e neliniștit de soarta eroului său: va 
rezista Clay încercărilor de recuperare 
la care e supus? Primarii din Chicago 
şi Atlanta — oraşe care au lansat «zilele 
Muhamed Ali»! — l-au primit cu mari 
onoruri; în Kentucky — orașul natal — 
a fost sărbătorit ca un super-erou. 
«Aflat în virful piramidei, iși va putea 
păstra integritatea ?»... 


Jean Marais 
privindu-se în ochi 


Jean Marais, la 63 de ani, la ora ade- 
várurilor — multe admiratoare vor fi uso: 
deceptionate, dar omul vrea sá priveascá 
iucrurile în față și asta e: 


— Am imbátrinit. Sint foarte sănătos 
Nu sint nici trist, nici dezgustat de 
viață. Am norocul să nu-mi cadă nic: 
părul, nici dinţii. N-am nostalgia trecu- 
tului, a tinereţii mele, a acelei frumugeii 
de care mi se tot vorbeşte dar care da 
falsá, fiindcá am avut intotdeauna ne- 
voie de un machior, de un coafor... A 
imbátrini pentru un actor e o problemă 
foarte importantă. E alt rol, devii altci- 
neva. Rolurile de june-prim sint cele 
mai plicticoase roluri din lume. Mai ales 
dacá lumea te cunoaste numai prin 
ele... Trăiesc intens. Nu incetez sá lu- 
crez. Nu-mi iau vacanţă fiindcă trec de 
ia o muncă la alta. Pictez, «fac» cera- 
mică, litografie. (Bune cuvinte in cri- 
tica franceză pe marginea ultimei sale 


cărți: «Povești din viața mea» — n.r.) 


Cel mai bun actor francez, azı? fară 
indoialá, Yves Montand... Nu mă tem 
s-o spun: în comparație cu el, sint 
«NCP 

Reporterul (uşor enervat): Vorbiti sin- 
cer sau imi jucaţi comedia modestiei? 

— N-am de. gind să mă autodistrug. 
V-am spus cu inima deschisă tot ce 
cred despre mine. Sint conştient că 
n-am fost niciodată «o lumină»... 


Rubrica «Filmul, document al epocii, 
documentul,sursá a filmului» 
este redactată de Radu COSASU 


ye 


Din miscarea 
cine-ideilor 


N idei neeterne: Eterna problemă: 
părinţi și copii. Un-tată-care-bea-ires- 
ponsabil. Fetița sa, Anna, care la cei 
13 ani ai ei se hotărăşte să-l educe, să-l 
«crească», şantajindu-l incoruptibil du- 
pă fiecare beție: «Tată, trezește-te... 
ridică-te... dacă nu, nu te mai iubesc!» 
E ideea de bază din noul film al polo- 
nezului lan Nesfeter, specialist în ase- 
menea subiecte cu copii-adulti intr-o 
lume de adulti-mici. ...«Nu te voi mai 
iubii» — leit-motivul gantajului e titlul 
acestui «Un bărbat și o fetiță», în care 
mama, uimită că Anna refuză să-i mai 
aducă berea tatălui, rostește replica 
cea mai frumoasă: «E poate mai bine 
că ești altfel decit mine»... 


N idei anti-Bond: Ultimul Bond, «A 
trăi şi a lăsa pe alții să moară» —a adus 
12 milioane de dolari mai puţin în 


viata 


ca-n filme 


Odiseea spatiului- 
acasă 


«Croitorul» cosmonautilor american: 
— International Latex Corporation 
(I.L.C.) — a rupt relaţiile cu N.A.S.A. 
Centrul cercetărilor spaţiale a reziliat 
contractele sale cu furnizorul vestimen- 
tar. 1.L.C. a avut o idee: să pună in vin- 
zare copii după celebrele cosmo-haine 
tesute in aluminium. Preţuri intre 1 do- 
lar şi 200. Copii și bărbaţi în toată firea 
se bat pentru tunicile lui Armstrong, 
Aldrin, Lovell. Lume, lume — odiseea 
spaţiului 1975 acasă, in grădină, pe stra- 
dă, nimic nu se pierde, totu-i de vin- 
zare... 


Micul om mare 

şi marele om mic 
în ultimul film 
al lui Nesfeter 


cumentul. sursă a filmului 


«casă» decit «Diamantele sint nemu- 
ritoare». Cauza repede descoperită: e 
„oul negativ era negru. Criticii negri s-au 
dezlántuit în presa «de culoare», popu- 
latia neagră, sensibilă la orice dezvă- 
luire a discriminării rasiale, i-a ascultat 
și a boicotat filmul. Concluzie logică: 
in noul Bond, eroul negativ va fi alb! 
Că și producătorilor le merge mintea... 

Producătorii de Bond-uri n-au de fapt 
decit un erou preferat — el are culoarea 
dolarului. 

N idei-Kojak: DI. T. Savalas, adica 
it. Kojak, la auzul veștii că ar fi urmărit 
de gangsteri: «Tin să declar că, dacă 
voi fi victima vreunui gangster, nu-mi 
va fi greu să-l găsesc pe «onorabil» și 
să-l las întins lat în citeva secunde». 

E idei-melodioase: Marie Laforêt 
socotește că 15 ani de teatru nu valo- 
rează cit 6 luni de music-hall, cu acele 
«tour de chant» care cer interpretului 
să se exprime total. 

Actrița merge mai departe si susține 
că «aceste recitaluri sint singura mare 
școală a spectacolului». 

Nimic din ce i se propune azi ca 
rol in cinema n-o interesează, dar dacă 
ar apare un rol bun s-ar arunca în 
această aventură, încrezătoare în pu- 
terile ei educate la «marea școală» a 
cintecului. Averty e categoric: «O şan- 
sonetă a anilor '30 mă face să înțeleg 
epoca aceea mai profund decit o an- 
chetă sociologică...» 


PY Costume 
de cosmoñanfi — 

ieftine, 
comode, 
durabile. 


Roo 


cinemapamond 


Leipzig: nici o sansá 
pentru apolitism 


Victorie totalá, de semnificatie majo- 
rá, a documentarului — mărturie la 
Festivalul de la Leipzig. Palmaresul a 
incoronat clteva metraje — medii, inspi- 
rate din cele mai arzătoare probleme 
politice ale lumii, de acele «puncte de 
foc» pentru conştiinţa revoluționară 
contemporană. Nici o şansă pentru 
apolitism, evaziune și frivolitate. «Su- 
biectul cel mare» — lupta socială. 

Marele premiu «Porumbelul de aur»: 

E «Constructorii» — regizor. S. Ko- 
vacev (Bulgaria) — «studiu uimitor» 
(apreciază revista franceză «Cinema 
'75») pe o idee ce ne merge la inimă: 
ce cred cltiva muncitori despre cinema 
şi ce imagine ar dori ei să vadă pe ecran 
despre viața lor. 

N «Topitorul» — regizor: V. Vino- 
gradov (U.R.S.S.) — schiţă tratată foar- 
te liber, cu mijloacele cine-verite-ului, 
cu sunet în direct, a unui muncitor le- 
ningrădean dintr-o uzină de maşini. 

E «Companero» — regizori: St. For- 
man si M. Smith (Anglia) — un «cin- 
tec» patetic în memoria poetului-cin- 
táret chilian Victor Jara, erou popular 
căzut sub gloantele dictaturii. 

N «Împotriva rațiunii și pentru sil- 
nicie» — producție a televiziunii mexi- 
cane — documentar inspirat de lovi- 
tura de stat din Chile, montind cele 
citeva zile dinaintea putschului anti- 
popular, cu imagini ale «ordinii» stabi- 
lite de noul regim; secvență unică și 
antologică — înmormintarea lui Pablo 
Neruda. 

Dintre premiile «Porumbelului de ar- 
gint»: «Visuri și coşmaruri» — un 
eseu al americanului A. Aşerof, fost 
combatant în brigăzile internaţionale 
din Snania care revine în '73 pe locurile 
luptelor din '37... 

Emotionante, trei mărturii despre Vi- 
etnam (firește, inaintea marilor victo- 
rii ale forţelor populare din '75): un re- 
portaj al suedezilor Malmer și Romare 
despre Quang Tri — orașul martir, 
orașul «strivit ca o cutie de chibrituri 
peste care a trecut o locomotivă» (după 
expresia clasică a unui corespondent 
de la «Associated Press»); «Vietna- 
mul pe bicicletă» al realizatorului 
Huang Lien — «odă» la acest obiect 
esențial pentru spiritul constructiv al 
popor de soldati-muncitori; «Pă- 
trundere la inamic» — jurnalul de 
bord al călătoriei lui Jane Fonda, in 
'14, pe meleagurile țării bombardat: 
cumplit de aviatia americana — o vi- 
ziune profund umanistă, un ton rar in- 
tiinit în documentar, de la suflet la su 
tiet... 


unu 


Miracol 
(nu) la Milano 


Ca in marile filme zavattiniene, Italia 
intreagá cáuta la inceputul lui aprilie 
— un om! Un om de negásit — cel mai 
fantastic ciștigător din istoria prono- 
sportului italian (totocalcio): 870 de mi- 
lioane lire pentru o miză de 400! Se știe 
că omul a pariat intr-o mică localitate 
din munţii Abruzi, Penna (11.000 locui- 
tori). Ca intr-un fel de «miracol! la 
Penna» — incepe vinătoarea fericitului. 
Comic enorm, italian: la spital, un co- 
merciant proaspăt internat: «Nu, vă jur, 
nu sint eu, eu sint bolnav...» Alte trei 
infirmiere... Un camionagiu absent din 
localitate a cărui nevastă jură c-a visat 
in noaptea de duminică o căruţă plină 
cu bani, trasă de un cal alb. Patronu! 
baruiui unde s-a emis biletul ciștigător 
e felicitat, ovationat, stringe toată ziua 
miinile şi imbrátigeazá tot ce-i iese in 
cale. Habar n-are nici el cine-i milio- 
narul. Poţi să ţii minte toţi pariorii? Si 
chiar dac-ar sti — n-ar spune. Aici e 
gagui «miracolului»: toti căutătorii cu- 


cronica 


afacerilor 


Westernul e ieftin 
la Kanab 


Kanab e unul din ultimele orășele din 
Statele Unite care mai trăiesc la ora 
«westernului». Plasat în plină regiune 
john-fordiană, păstrind mai toate «de- 
corurile» genului — de la fortul clasic 
la indienii din împrejurimi, de la ulițele 
prăfuite la peisajul stincos — Kanab 
numără printre cetăţenii săi un perso- 
naj de excepție din care Hollywood-ul 
şi-a făcut consilierul nr. 1: Faye Hamb- 
lin — fost cow-boy în anii '20, fost con- 
trabandist de whisky în anii prohibitiei, 
nepot al lui Jacob Hamblin, misionarul 
care a stabilit pentru prima oară un 
tratat de pace cu indienii, primul om alb 
stabilit pe aceste păminturi unde i s-a 
ridicat, de alttel, un monument. Fără 
Faye Hamblin nu se mai fac azi wes- 
ternuri adevărate. Cine vrea western au- 
tentic, ia legătura cu Hamblin care e 
dotat cu tot ce trebuie: simţ artistic. 


` Speciale _____ 
Premitre 


Pagina întîi a unui film 
este afişul său. lată afişul 
filmului «Pagina întîi» 


r1ogi speră să nu-l găsească pe cei cau 
tat. E legea locului, a tăcerii, l'omerta. 
Oricum, fericitul s-a refugiat în anoni- 
mat, ca și precedentii recordmeni. Rea- 
¡ist sau neorealist — el vrea să scape 
de fisc, de rude, de verii săraci, dar mai 
ales de hoţi. Cine nu-i înțelege, n-a 
văzut «Hoţii de biciciete»... 


„La belle 
américaine‘ 


Această mașină a avut o biogratie 
demnă de fracul acela care trecea din 
om in om în povestea lui Duvivier. Aces! 
Mercedes era darul lui Hitler pentru 
Eva Braun. În aprilie '45, înaintea sti 
șitului din bunker, șoferul doamnei fuge 
cu viteza maximă (250 km/oră) din Berii 
și ascunde «minunea» într-o fermă din 
Bavaria. În 1967, un ziarist american o 
descoperă și o trimite fraudulos in 
S.U.A. Aici, noua proprietară o plimbă 
prin campusurile studențești pentru a 
atrage mulțimea la conferințele desp'e 


simț comercial, cunoaștere perfectă a 
vieţii și a locuitorilor. El se ocupă de 
alegerea peisajului, procură oamenii, 
figuratia, obiectele, caii... Totul foarte 
ieftin. Mult mai ieftin decit prețuri: 
celor din Old Tucson (Arizona). Kanab 
trăiește din westernuri, fabrică wester 
nuri (la nevoie Hamblin reconstituie şi 
decoruri pentru filme care se petrec în 
Scotia sau în lumea arabă!), Hamblin 
aduce oricind cow-boy, soldaţi și mai 
ales indieni — figuranti. Indienii sint 
mulțumiți — zice antreprenorul — le 
place «joaca» asta, se amuză fantastic 
în timpul filmărilor, altfel tratate cu toată 
seriozitatea. Dar nu le plac decit scena- 
riile în viziune clasică — westernurile 
lor, care-i intorc spre timpurile glo- 
rioase ale luptei purtate de strămoșii 
lor pentru libertate. Hamblin — ca și 
amicii săi din figuratie — n-a văzut 
niciodată un «western nou», modern. 
Habar n-are de Little Big Man — «Mi- 
cul om mare», văzut de noi, modernii... 
(În schimb, «Ford a fost cel mai mare 
regizor, dintre toți! lubea páminturile 
astea, sincer, profund»...) În sudul Ka- 
nabului, indienii Navahos se bat în 
1975, de-adevăratelea, pentru a redeveni 
un popor, o naţiune. Ceea ce amintește 
de o caricatură recentă din «New Yor- 
ker» în care un șef indian iese dintr-un 
cinema, însoţit de un adjunct credin- 
cios: «Sint sátul de filmele astea in 
care mereu sintem învinși»... exclamă 
seful. 


filmele 
din ziare 


0 junglă 
în circuit închis 


Regizorul Billy Wilder impreuna cu 
scenaristul 1.A.L. Diamond au realizat 
o nouă comedie satirică — «Pagina 
intii» — amintind prin verva povestirii, 
prin inventivitatea vizuală și dramatur- 
gică, de alte mari succese ale acestui 
vechi tandem de realizatori (autori ai 
filmului «Apartamentul» sau «Unora le 
place jazzul» etc.). Ne aflăm de astă 
dată în 1929 și urmărim activitatea pre- 
sei de scandal, în jurul cazului unui in- 
divid condamnat la moarte pe motiv că 
ar fi ucis un poliţist. Wilder face o cari- 
catură brutală a presei americane, cu 
climatul ei frenetic, cu agitația ei colo- 
rată, cu vinătorii ei de senzațional, cu 
patronii ei lipsiţi de scrupule. O jungiă 
în circuit inchis, unde orice nenorocire, 
orice nedreptate, orice catastrofă e fo- 
iosită doar ca «marfă» pentru pagina 
intii. Jack Lemmon și Walter Mathau 
sint în film un ziarist gi, respectiv, re- 
dactorui său sef, un fanatic al senzatio- 
nalului. 


piesă la dosarul anti-fascismului 


ab ocităţile naziste. Doi dolari pentru 
cine vrea să urce în maşina «isloiicu» 

istenncá. Banu sint donat copuiar 
handicapati mental. «La belle amer- 
caine» este estimată azi la un milion 
de franci. La 36 de ani, o așteaptă o 
nouă incercare: vedetă principală in 
filmul «Şapte pași în infern» (iată un 
titu pentru aceste «patru roţi») unde va 
participa la o urmărire «nebună»... 


17 


Ultimul Costa Gavras: «Secţia specială», 
Injustitia devine tribunal. Franța Vichy-ului 


E Represalii la Paris. Regizorul 
Costa Gavras («Z», «Stare de asediu») 
evocă în ultimul său film, «Secţia spe- 
cială», zilele ocupației naziste a Fran- 
tei. După executarea de către machi- 
sarzi a unui militar aerman, autoritățile 
naziste cer guvernului colaborationist 
condus de Pétain, instituirea unui tribu- 
nal francez de excepție și adoptarea 
unor măsuri de represalii impotriva a 
şase persoane în ziua Inmormintárii 
militarului german. Se cere deci o ju- 
risdictie specială, un tribunal speciai si 
niste magistrati care sá condamne fárá 
lege. Filmul povestește înființarea a- 
cestei secţii speciale, care va pronunța 
pină la eliberare, 38 de condamnări la 
moarte. Injustitia ridicată la rangul de 
justiție. 

1 O artă redescoperită. Presa fran- 


cezá a salutat prezența pe ecranele pa- 
riziene, în premieră absolută europea- 
nă, a două filme de desen animat de 
metraj mediu produse în R.P. Chineză. 
Unul dintre ele povestește aventurile 
unui tinăr partizan, iar celălalt este un 
basm cu două pástorite apárindu-si 
turma în lupta cu lupii. «Un frumos 
spectacol» — apreciază «L'Express». 
lar «Le Nouvel Observateur» afirmă: 
«Disney n-ar aprecia claritatea lor di- 
dacticá, ceea ce este un motiv in plus 
pentru a merge la aceste filme». 

M Despre petrol. Regizorul maro- 
can Bouhel Ben Barka (fost asistent al 
h» Pasolini) a realizat un film de max:- 
mă actualitate: criza petrolului, văzută 
din țările producătoare de petrol. «Răz- 
boiul petrolului nu va avea loc» este 
mărturia — spune Bouhel Ben Barka — 
«a trezirii conştiinţei unor popoare 
exploatate economic, alienate cultural 
de imperialismul internaţional. Este po- 
vestea conflictului între țările luptind 
pentru a se elibera de sub jugul socie 
tátilor multinaționale şi interesele a 
cestora». Filmul este, după cum se 
vede, o armă în această luptă. În distri- 
butia filmului, regizorul a folosit și 
actori europeni: Claude Girault, Sacha 
Pitoeff şi Jean Louis Borry (de profesie 
critic de film la «Le Nouvel Observa- 
teur»). 

N Portretul unui caracter. La sti: 
diourile Lenfilm, regizorul Gleb Pam 
filov turnează, după un scenariu pro 
priu, filmul «Cer cuvintul». Este po'- 
tretul unei primárite dintr-un mic oras 
industrial sovietic. Inna Ciurikova in- 
terpreteazá rolul principal. Regretatul 
Vasili Suksin susține în acest film ulti- 
ma sa partitură: un dramaturg incer- 
cind s-o convingă pe primáritá să-i 
monteze în orașul ei ultima piesă. «Am 
făcut din eroina mea, spune Pamfilov 
un adevărat caracter, pentru că adevă- 
ratele caractere sint singura oglindă a 
vietii». 

N Orașul muzicii lată ce spune re- 


yizorul Robert Altman despre ultimul 
său film «Nashville» (cu Geraldine 
Chaplin): «Subiectul filmului — cu 24 de 
personaje principale — este chiar orașul 
Nashville. El ocupă o situație specială 
în Statele Unite, fiind o capitală a genu- 
lui «country-music». Este o placă tur 
nantă. un fel de arenă culturală; repre 

ntá astăzi ceea ce reprezenta Holly 
wood-ul acum 40 de ani. Găsești la 
Nashville aceiasi parveniti fără edu 
catie care-şi impun gustul sau ma: 
bine-zis prostul gust extravagant. Mu- 
zica — ca și filmele Hollywood-ului de 
altădată — este la Nashville o industrie. 
Magnatli ei au instaurat o dictatură a 
banilor și a vulgaritátii». 

E Război total. Regizorul Igor Gos 


tev a realizat la studiourile «Mosfilm» 


Ultimul Zanussi: un bilanț. Mai precis 


«Bilanţul trimestrial» cu Maja Komorowska 


Mariangela Melato 
sau vedeta antivedetá, Actriţa favorită 
a filmului politic italian 


fimul în două serii «Frontul fără 
tancuri». Acţiunea se desfășoară in 
primele luni ale invaziei hitleriste in 
U.R.S.S. și pune in evidenţă un ele- 
ment moral primordial: de la început 
-a degajat natura profund populară a 
războiului de apărare a patriei. Re- 
zistenta generală în fața invadatorilor 
a extins frontul la dimensiunile întregii 
țări. Scenariul este inspirat de romanul 
autobiografic al lui Semion Tvigun, «Ne 
vom intoarce», roman de mare tiraj 
adică de mare succes. 

m Scurtă intilnire. In ultimul său film 


«Bilanţul trimestrial» — regizorul 
polonez Krzysztof Zanussi face por- 
tretul unei femei de patruzeci de ani, 
nefericit măritată, trăind o viață banală 
și monotonă, piná la disperare. Deoda 
tă se întrevede o şansă: intilnirea cu un 
fost coleg de facultate. Mai întii se 
leagă o prietenie,care devine dragoste 
Si dragostea repune în discuție un 
destin ce părea condamnat. În rolul 
femeii de 40 de ani — Maja Komorowska 
Marek Piwowski este în film «omul care 
aduce șansa». 


M Ochiul camerei de filmat. 


«Atenţie la buton» se intitulează ulti 
mul film al romancierului-regizor Al 
berto Bevilacqua, adaptare a cărții sale 
«Ochiul pisicii». Protagoniştii filmului 
sint Nino Manfredi și Mariangela Me- 
lato. Alţi trei actori — Eli Wallach, 
Ettore Manni si Rolf Tasna — vor in- 
terpreta trei foști nazişti, care acum 
par inofensivi. Dar, atenţie, foarte mare 
atenţie la bufoni! 

A Îngerul elvețian. in ultimii ani în 


cinematografia elvețiană au aparut nume 
de regizori ca Alan Tanner, Claude Go- 
retta sau Daniel Schmid, și filmele elve- 
liene «au ieşit în lume», remarcindu-se 
cu vigoare nu numai la festivaluri in- 
ternationale, dar fiind primite cu mare 
interes și de publicul european sau 
american. Ultimul film al lui Daniel 
Schmid — mare succes pe ecranele 
occidentale, după succesul de stimă 
de la Cannes de anul trecut — «La 
Paloma» este o originală parafrază pe 
tema «Îngerului albastru». Luxurianta 
barocă excesivă a acestui film pare să 
fie o îngroșare stilistică voită a ci- 
neastului, ducind genul piná la propria 
lui parodie. «La Paloma» — spun unii 
comentatori — este un strălucit eseu 
despre decadenta artistică și despre 
kitsch. 

E De dragul volanului. Peripetiile 
unei tinere dornice să-și ia permisul 
de conducere, dar total lipsită de ta- 
lent pentru această îndeletnicire, con- 
stituie subiectul comediei maghiare 
«Autoturismul», în regia lui Boszor- 
menyi Geza. Interpreţi principali sint 
actrita din Cehoslovacia, Eva Ras, și 
Juhasz Jacint 


E Eroii nu mor niciodată. Ca un 


omagiu adus victoriei asupra fascismu- 
lui, cineașiii sovietici au realizat un 
liim — «Amintirea eternă» — con 
ceput în forma unui documentar-liric 
a unui poem închinat celor căzuţi, eroi 
fără nume, de-a lungul drumului războ- 
iului. imagini de arhivă ale luptelor, 
fotografii îngălbenite, făcute acum 30 de 
ani, pe front, iar astăzi chipuri, purtind 
pecetea timpului, chipuri de mame atit 
de bătrine ale unor ostaşi mereu tineri 
in amintire — acesta e subiectul filmu- 
lui. «Privighetori, lăsaţi soldaţii să doar- 
mă», sună cintecul nostalgic închinat 
celor ce n-au ajuns să cunoască victo- 
ria şi pacea 
N Nostima Streisand. Cu citiva an: 
in urmă William Wyler o lansa într-o 
comedie muzicală de mare succes - 
Nostima fată» — pe super-vedeta de 
azi Barbra Streisand, alături de Oma! 
Sharif. Era povestea începutului carie- 
rei lui Fanny Brice, legendară figură a 
scenei music-hall-ului, în America ani- 
lor '20. Reaizorul secund al lui Wyler la 


O Americă retro a anilor '20. Toată lumea ride, cîntă şi dansează 
® cu Barbra Streisand şi Omar Sharif (în «Nostima doamnă») 


«Nostima fată», Herbert Ross, preia sta- 
teta primului film și continuă povestea 
vieţii şi carierei lui Fanny Brice în 
«Nostima doamnă». Reţeta e des in- 
cercată, filmul «retro» la mare pre! 
musicalul de asemenea, Barbra Strei- 
sand în plină strălucire. Nou venit în 
acest cocktail este doar James Caan; 
alt film, altă poveste de dragoste. Omar 
Sharif se mulțumește să apară acum 
doar in postură de «vechi prieten» al 
actriței. 


E Marchizul De Sade si istoria 
Pier Paolo Pasolim isi continua incursiu 
nile cinematografice in literatura cla 
sică După «Povestirile din Canter- 
bury», «Decameronul», «1001 de nopti» 
urmeazá «Saló — sau cele 120 de 
zile ale orașului Sodoma» inspira! 
de cartea marchizului De Sade. Regizo 
rul a fixat regiunea desfășurării acțiunii 
în orașul italian Sal6, care a cunoscut 
oroarea represiunii fasciste. Şi trasează 
o paralelă de la Saló la Sodoma, de la 
marchizul De Sade la fascism. 


N Aurul siberian. Regizorul Venia- 
min Dorman realizează pentru studiou- 
rile «Maxim Gorki» filmul «O expeditie 
rătăcită». Este evocarea primilor ani ai 
puterii sovietice, ani grei după devastă- 
rile războiului. Este trimisă o expediţie 
urgentă pentru a descoperi noi zăcă- 
minte aurifere în Siberia. Războiul civil 
nu s-a terminat însă, taigaua e plină 
de duşmani și întimplările neprevăzute 
si primejdioase încep. Situatii-limitá și 
răsturnări de situații, cavalcade şi urmă- 
riri sînt caracteristicile acestui film de 
acțiune inspirat de anii revoluției. 


Reconstituirea unui asasinat şi a unui proces. Procesul aristocrației italiene 


f 


la începutul secolului 20.. (Catherine Deneuve si Giancarlo Giannini 
in «Intimplári cu oameni de bine») 


E Amintirea unui proces. Tullio 
Murri pune la cale asasinarea contelui 
Bonmartini, soțul surorii sale Linda 
Motivele crimei sint obscure, de noto 
rietate publică este însă disprețul pe 
care bogata şi cunoscuta familie a con- 
telui îl are pentru familia Murri, căci 
tatăl celor doi frați Murri este un in- 
fluent membru al partidului socialist. 
Procesul — presărat cu nenumărate 
lovituri de teatru — a făcut vilvá în Ita- 
lia, la sfirșitul secolului XIX, transfor- 
mindu-se Într-un adevărat caz de rătu- 
ială politică. Pornind de la aceste eve- 
nimente, relatind desfăşurarea proce- 
sului, regizorul Mauro Bolognini a rea- 
lizat un portret al aristocrației deca- 
dente italiene și o constatare a acuitá- 
tii — încă din 1897 — a conflictelor de 
clasă din Italia. Catherine Deneuve (Lin- 
da Murri), Giancarlo Giannini (Tullio 
Murri), Fernando Rey (profesorul Murri), 
Tina Aumont si Marcel Bozzuffi fac 
parte din distribuția acestei cronici cu 
vitriol numită «Întimplări cu oameni 
de bine». 


N Trafic de celuloid. Poliţia new- 


yorkezá a făcut o descindere într-un 
apartament din oras, unde a confiscat 
516 copii ale unor filme de mare succes 
ca «Turnul infernal», «Cutremurul», 
«Nasul» (partea a doua) etc. Aceste 
«copii-pirat», reproduse de o bandă de 
traficanti, erau vindute pe sub mină unor 
amatori, hoteluri şi cluburi, pentru sume 
intre 100 şi 500 dolari bucata. Dacă 
«tiliera drogurilor» a devenit prea vastă 
si prea riscantă, «filiera celuloidului» 
incearcă să-i ia locul. 


N Două generații. Un roman de 


Istvan Gall — «Bătrinub — a fost 
ecranizat de regizorul Revesz György 
in studiourile maahiare. Este povestea 
dramatică a intilniri ia o state de 
benzină între doi oameni: un bátrin si 
un tînăr. Si a conflictului grav dintre 
cei doi, conflict pornit dintr-un schimb 
de păreri ajuns schimb de insulte. in- 
terpreții acestei metafore a ciocnirii 
dintre generații sint Zoltân Latinovicz 
şi Harsanyi Gâbor. 

E Prestidigitatii_ asasine. Romy 


Schneider, Paulo Giusti $í Rod Steiger 
sint interpreții ultimului film al lui Claude 
Chabrol — «Inocentii cu miini mur- 
dare». Este un suspens de tip hitch- 
cockian . Claude Chabrol s-a descurcat 
se pare de minune intr-un adevárat 
rebus al loviturilor de teatru pe tema 
asasinului... asasinat. 


E Înainte, spre trecut După secre 


tul total al pregătirii si filmări: care au 
durat mai multi ani (caracteristic stilu- 
lui de lucru al lui Stanley Kubrik), firma 
Warner Bross a anunțat că filmul «Barry 
Lyndon» este gata. Filmul, care va fi 
prezentat în premieră anglo-saxonă la 
slirşitul anului 1975 și în premieră mon- 
dialá: abia în 1976, este inspirat de un 
roman de Thackeray şi are ca interpreți 
principali pe Ryan O'Neal si Marisa 
Berenson. latá ce declará presedintele 
firmei Warner, Ted Ashley,despre acest 
film-surprizá al lui Stanley Kubrik: 
«Barry Lyndon» este o călătorie fan- 
tastică în Europa secolului 18, așa după 
cum «2001 — Odiseea spațială» a fost 
o călătorie fantastică în viitor». 

N Logica hazardului. Klim și Pavel 
au copilărit împreună, au fost cei mai 
buni prieteni, dar viaţa i-a despărţit si 
se reintilnesc, din întîmplare, după multi 
ani. Va fi «Ultima intilnire», pentru că 
un accident de mașină le va curma 
viața amindurora. Hazardul reintilnirii 
si al accidentului pune un punct de o 
logică tragică descrierii a două carac- 
tere. Pentru că, deşi Pavel este profe- 
tor în capitală şi Klim, muncitor la o 
fermă de stat, prietenia lor — povestită 
în flash-back-uri de-alungul filmului — 
a rămas neatinsă. Frinele cisternei con- 
duse de Klim nu funcționează, catastro- 
fa e iminentă și totuși Pavel nu se 
poate hotări să sară din mașină. El rá- 
mine să împărtășească piná la sfirgit 
soarta prielenului lui. «Ultima Intilni- 
re» are astel semnificatia unei parabole 
despre prielenie. Filmul, realizat la stu 
diourile «Maxim Gorki», e semnat de 
Boris Buneev. 


N Reinventarea duelului. După 


Douglas Fairbanks senior, după Tyrone 
Power, Alain Delon apare acum în ro- 
lul brigandului mascat justitiar şi iubit 
de cei oprimati și amăriți — «Zorro», 
eroul cu nume sunind a strigăt de luptă, 
cu silueta coboritá din benzile ilustrate, 
cu privirea arzătoare gi sabia nimici- 
toare. Bătăi și bătălii, dueluri şi caval 
cade sint adevăratul subiect al filmului 
«Zorro» sau lent ţia reînvierii spec 

tacolului «de capá și spadă», demult 
obosit si ieşit de pe scena gustului 
public. O tentativă riscatá, deci cura 
joasă. Trebuie amintit că producător 
este chiar Zorro — Alain Delon. Regizo- 
rul filmului, Duccio Tessari, intentio 
neazá in continuare sá realizeze «Man- 
drake», tot cu Alain Delon, tot în stii 
de bandă ilustrată. În rolul servitorului 


Un rebus polițist alcătuit după rețeta maestrului Hitchcock 
(Romy Schneider si Paolo Giusti în «Inocentii cu miini murdare») 


credincios al lui Mandrake, regizorul 
speră să-l distribuie pe Cassius Clay. 


m Cronica unui eşec. Regizorul Zo! 
tan Fabri a ecranizat un roman de Dérry 
Tibor (scenaristul filmului «lubire») in 
titulat «Fraza neterminată». Filmul lu: 
Zoltan Fabri se cheamă însă «141 mi- 
nute din fraza neterminată», preci- 
zind parcă ideea transformării lungimii 
unei cărți în durată cinematografică 
Acţiunea se desfăşoară în anii '30 (a 
tunci a si fost scris romanul): un tinár 
intelectual încearcă fără succes să eva- 
deze intr-un fel din familia lui burghe- 
za, din cercul stimt al unei caste so 
ciale sufocante. El se îndrăgostește 
de o tinără comunistă, vrea s-o urmeze 
in viață, să-i împărtășească crezul, dar 
lata este arestată şi executată de poli- 
lie. Nereușind să-și găsească drumul, 
prins între revoltă și neputinţă, eroul se 
sinucide. Viaţa lui rămine o frază ne- 
terminată. În rolul principal este acto- 
rul Balint Andras şi în alte două roluri 
importante apar două actriţe de la Tea- 
trul Maghiar din Cluj-Napoca: Maria 
Bisztray (care e și directoarea acestui 
teatru) şi Luiza Orosz. 


E Harry Baur, Jean Gabin, Fre- 
dric March şi ceilalți. Nenumăratele 
transpuneri cinematografice ale roma- 
nului «Mizerabilii» nu împiedică produ- 
cătorii hollywoodieni să pregătească o 
nouă versiune a acestei romantice epo- 
pei sociale. Peter O'Toole va fi Jean Val- 
jean și Albert Finney, comisarul Javert 
Ce nu se știe incă e dacă «Mizerabilii 
'75» va fi musical sau polițist super- 


retro. Probabil că tot moda va spune 
ultimul cuvint. 


E Dinadtia Ivanov. La studiourile 
«Mosfilm», scenaristul luri Naghibin ṣi 
regizorul Aleksei Saltikov colaborează 
pentru a patra oară («Președintele». 
“Regatul femeilor» și «Directorul» sini 
primele lor filme) la realizarea unui film 
de actualitate numit «Familia Ivanov». 
Povestea unor muncitori, a unei di 
nastii de otelari. O poveste adevărata 


Kojak alias Telly Savalas, «un prim 


plan de celebritate mondială» 


N Kojak si mafia... presei. Telly 
Savalas a dezmintit zvonul lansat de 
unii ziariști că familia sa ar fi amenin- 
tatá de mafia, supărată pe succesul 
serialului «Kojak». Actorul, nedezmin- 
tindu-$i personajul, a avertizat «că le 
va spune el citeva lucruri puțin plăcute 
elor ce inventă asemenea prostii, și 
ista cu prima ocazie posibilă». 

N Filmul la 90 de ani. La cel de-al 
95-lea Festival international al filmului 
de la Berlin, din luna iunie, cu ocazia 
a 80 de ani de virstă a cinematografului, 
se va organiza o retrospectivă a tuturor 
filmelor actriței Greta Garbo, ca și o 
prezentare a filmelor actorului german 
Conrad Veidt. Festivalul stă astfel sub 
semnul omagiului adus istoriei filmului. 


Rubrică redactată de 
Dan COMSA 


ONADAN 


Pil | | ACRITICAL HISTORY de 


Cartea de film în lume 


Istoria 
in 
magini 
a 
filmelor 


de 
rázboi 


Dacă westernul sau musicalul au 
avut din plin privilegiul unor numeroase 
studii şi prezentări, nu același lucru 
s-ar putea afirma despre un ait gen 
cinematografic, numeric cu mult mai 
vast şi cu un mesaj mult mai dramatic: 
filmul de război. (La noi, Manuela 
Gheorghiu a dedicat lucrarea ei de 
doctorat acestui subiect). Criticul Clyde 
Jeavons, directorul Arhivei britanice de 
film, și-a asumat sarcina de a contribui 
ia istoriografia cinematografului, dedi- 
cind un volum de 250 de pagini, format 
30/24, cu peste 350 de ilustraţii, unei 
istorii în imagini a filmelor de război 
Autorul derulează prin fața unui obiec- 
tv al memoriei citeva sute de filme, bri 
tanice. sovietice. americane, germane, 
franceze, cehoslovace. iaponeze etc.. cu 
regizor şi actora lor — de la timui de 
ficţiune la documentar si filmul de tele- 
viziune, care au avut in cele opt decenii 
de istorie a artei a șaptea, ca sursă de 
inspiraţie: războiul. Un spaţiu prioritar 
este acordat producţiilor ilustrind cele 
două războaie mondiale și Marea Re- 
volutie socialistă din Octombrie. Un loc 
aparte îl ocupă și filmul istoric de răz- 
boi care a creat tiparele clasice ale ge- 
nului, cum ar fi «Aleksandr Nevski» 
(Eisenstein) sau «Henric al V-lea» (Lau- 
rence Olivier). Patriotismul eroic, dar 
si cruda realitate a morții sint percepute 
ca argumente artistice convingătoare 
impotriva oricărui război nedrept. De o 
remarcabilă ținută grafică și cu o bună 
coordonare științifică, volumul «istoria 
in imagini a filmelor de război», publicat 
in editura Hamlyn 1974, recomandă au- 
torul ca pe un pasionat, subtil și lucid 
observator al fenomenului cinematogra- 
fic. 


Adina DARIAN 


Filmul 


4J 


Achard Meran Barsan 


non- 


¡MERA fictiune, 


Pie. i 9 
ER istorie 


criticá 


Documentarul revolutionar sovietic a! 
anilor '20, școala engleză a anilor '30 
al doilea război mondial și documentele 
lui cinematografice, epoca post-belică 
dominată de documentarul de televi 
ziune şi pină la superproductiile genu 
lui (înregistrarea, de pildă, a festivalu 
lui de muzică pop de la Woodstock) 
sint temele, pe capitole, ale acestui 
volum semnat de Richard Meran Bar- 
sam și apărut în Editura Dutton — New 
York, sinteză al unui cinema «paralel» — 
cinematograful de non-ficțiune. 

Aflăm că Dziga Vertov a fost inventa- 
torul ciné-vérité-ului, si prin asta un 
precursor al cinematografului modern, 
aflăm că Flaherty a creat documentare 
lirice, aflăm că observaţia riguros cri- 
tică a vieţii sociale în documentarul 
britanic a dus la explozia neorealismu- 
lui italian. Toate aceste lucruri nu sint 
nici descoperiri, nici aspecte inedite. 
Ele nu reprezintă puncte de vedere noi 
Meritul cărţii este deci în primul rind 
meritul unei minutioase istorii și analize 
a unui gen care a stat mai totdeauna 
în umbra filmului artistic și n-a fost 
analizat decit fragmentar și în trecere 


D.C. 


MA! 


Luna mai a marcat în cariera marelui 
D.W. Griffith citeva date memorabile: 


m Mai 1914. După ce declină oferta lui 
A. Zukor de a deveni director artistic la 
«Famous Players», regizorul dă primul 
tur de manivelă la «Nașterea unei na- 
tiuni». Casa «Mutual» ezitind sá se lan- 
seze intr-o asemenea costisitoare antre- 
priză, Griffith înființează (în aceeaşi lună) 
o casă proprie de producţie: «Epoch Pro- 
ducing Company». El reușește să atragă 
în compania sa personalități ca Erich 
von Stroheim, Raoul Walsh, Jack Con- 
way, W.S. Van Dyke.precum şi pe opera- 
torul său (rămas fidel) Billy Bitzer, cu 
care realizează în mai puţin de două luni 
colosul inspirat de tragica epopee a răz- 
boiului de secesiune. Filmul ținea două 
ore şi 45 minute și în el și-a investit regi- 
zorul întreaga sa avere, inclusiv fondurile 
asociatilor: peste 100.000 dolari. În patru 
ani, a cîştigat cu filmul patru milioane de 
dolari care i-au dat posibilitatea să se 
lanseze în noi producții de mare an- 
vergură. 

m Mai 1919. Griffith termină filmările 
la «Way down East» (Drumul spre răsărit) 
tradus la noi «Sărmana Annie» sau «Ura- 
ganul». Tot în mai 1919 are loc la New 
York premiera altui faimos film, «Broken 
Blossoms» (Muguri zdrobiţi). Premiera lui 
bucureșteană are loc tot în mai (1921) la 
sala Pathe-Palace și filmul e tradus melo- 
dramatic «Monstrul și copila martiră». 

m Mai 105 

René Clair. La Paris, premiera come- 
diel fantastice «Călătorie imaginară», în 
care apar de pe acum temele favorite ale 
regizorului și semnele stilului său. Tot 
în mai, 1926, apărea în vitrinele librăriilor 
pariziene prima lucrare în proză a cineas- 
tului, romanul «Adams» dedicat lui Char- 
lie Chaplin, o satiră a mediului gazetăresc 
si a lumii filmului. 

m Mai 1926. La Moscova apărea în 
premieră versiunea mută a nuvelei lui 


Mai-ul este și luna Festivalului 
de la Cannes. Suspendat chiar în 
ziua sortită inaugurării (1 septembrie 
1939), el avea să-și deschidă porțile 
abia “după război, în 1946. De atunci 
s-a ținut cu regularitate în luna mai, 
de-a lungul a aproape trei decenii (cu 
excepția anilor 1948, 1950 și 1968, cînd 
n-a avut loc din diverse rațiuni de ordin 
financiar şi politic). Paralel cu prezen- 
tarea filmelor «in concurs»,aici se mai 
proiectează în afara concursului filme 
care din diverse motive sint socotite 
«necompetitive», se desfășoară diver- 
se manifestări special organizate de 
către Asociaţia Franceză a Criticii 
Cinematografice, Asociația Tinerei 
Critici Internaționale, Cinematecă (or- 
ganizarea de zile comemorative, oma- 
giale, etc.) Tot aici are loc, în paralel, 
Festivalul filmului de Televiziune, la 
care se decernează «Grand-Prix»-ul 
Euroviziunii. La Cannes au fost acla- 
mate opere de înaltă ținută morală și 
artistică, și fluierate zgomotos încer- 
cările de a se strecura în competiție 
filme reacționare, incitind la război şi 
segregationism. În deceniul 6, mani- 
testările unor contestatari au impiedi- 
cat adeseori buna desfășurare a festi 

alului sau au dus, pur și simplu la 
suspendarea lui (1968). Dacă la decer- 


calendar 
cinematografic 


Gogol, «Mantaua», în regia lui Kozintev şi 
Trauberg, avindu-l ca protagonist pe re- 
gizorul — pe atunci actor — Serghei Ghe- 
rasimov. Trei ani mai tirziu, în aceeași 


lună, apare și ecranizarea lui V. Glagolin 
după romanul lui Panait Istrati, «Kira 
Kiralina», iar în mai 1931, o altă adaptare 
celebră, «Pe Donul liniștit», realizată de 
Olga Preobrajenskaia si |. Pravov. 


W Mai 1924 La Paris cenzura interzicea 
in mod abuziv proiecția publică a capo- 
doperelor sovietice «Crucișătorul Po- 
temkin» şi «Octombrie» de Eisenstein, 
«Mama» si «Sfirgitul St Petersburg- 
ului» de Pudovkin si «Dura lex» de Ku- 
leşov, deja proiectate în cinecluburile 
franceze cu o afluentá de public nemai- 
întilnită. 


m Mai 1931. La Bucureşti sint primite 
cu interes două premiere autohtone, 
«Ciocoii» de H. Igiroșanu şi coproductia 
franco-română, «Roumanie, terre d'a- 
mour», film turnat în întregime la noi în 
țară cu o distribuție mixtă. In acelaşi an, 
la Berlin, regizorul J. Guter termina un 
film în care era inclus documentarul rea- 
lizat la noi de o echipă de la U.F.A.— 
«Căutătorii de aur din România». Tot 
la capitolul documentare, vom semnala 
gala din mai 1940, de la ARO, cu filmel: 
«Tara Moților» (premiat la Veneţia), «În 
Transilvania», «Tara mănăstirilor» si 
«Petrolul románesc». Tot la Bucuresti, 
presa románá anunta incá din mai 1925 
(retineti data) cá un inginer román, D 
Daponte, după opt ani de cercetări în 
Anglia gi Italia, a pus la punct un sistem 
de filmare si proiecție in relief. Prin- 
cipiul esenţial al invenției autohtone con- 
sta în proiectarea simultană a două ima- 
gini filmate în relief cu ajutorul a două 
lentile situate la o anume distanţă. «In- 
venfia domnului Daponte — se spunea 
in revista «Cinema» din 1 mai 1925 — e 
susceptibilă de a revoluţiona întreaga in- 
dustrie cinematografică». 


S-au întilnit 
in mai, 
la 
Palatul festivalului 
de la Cannes, 
marele Stemberg 
si marele Clair 


narea marilor premii n-a domnit. poate 
intotdeauna, o Înaltă obiectivitate, nu 
putem să nu recunoastem că aici a 
cunoscut totuşi consacrarea lor mon 
dială capodopere ca «Roma, oraș 
deschis», «Scurtă întilnire», «Totul 
despre Eva», «Othello», «Salariul groa- * 
zei», «A șaptea pecete», «Canalul», 
«Zboară cocorii», «La dolce vita», «Vi- 
ridiana», «Aventura», «Maica loana» 
«Ghepardul», «Falstaft», «Blow-up», 
etc. şi au fost premiaţi o serie de 
cineaşti, mai bătrîni sau mai tineri, ca: 
Buñuel, Disney, Dassin, Bergman, 
Bresson, Clément, Truffaut, lulia 
Solnteva, Serghei lutkevici, Vasiliev, 
Liviu Ciulei, Ferencz Kosa. Aici au 
primit înalta recompensă a Grano 
Prix-ului (mai aveau oare nevoie?) 
vechi celebrități ca Bette Davis, Spen- 
cer Tracy, Simone Signoret, Edward 
G. Robinson, Charles Vanel, Susan 
Hayward şi au fost promovate talente 
— pe atunci doar promițătoare — ca 
Sophia Loren, Marlon Brando, Giuliet- 
ta Masina, Paul Newman, Betsy Blair, 
Jeanne Moreau, Anthony Perkins, Me- 
lina Mercouri, Richard Harris, Terence 
Stamp, Bibi Anderson, Ingrid Thulin 
si multi alții. 


Constantin POPESCU 


Ty. 


teledocumentarul 


Mánástirile Moldovei 


Un excelent documentar al lui Boris 
Ciobanu, dedicat mánástirilor din nordul 
Moldovei, in care orice realizator de 
filme istorice ar avea de invidiat simitul 
autentic al atmosferei, al detaliului re- 
velator, intuiţii de mare originalitate, o 
capacitate de exprimare ieșită din co- 
mun. Un întreg perimetru geografic și 
spiritual, de la munții gemeni, Adam și 
Eva,care domină regiunea, pînă la frag- 
mentele de frescă, formează un univers 
omogen, prin peisaj si datini, prin chi- 
purile umane de azi si fabulatia mito- 
loqică de pe zidurile mănăstirilor. După 
toate prezentările ilustrauve sau cu ca- 
racter de compilaţie, încercate pină 
acum, în alte filme de gen, ni se pare 
că de-abia de data aceasta ne aflăm 
în fața unui film de pionierat care, fără 
a lima mănăstirile din elicopter si fără 
a concura pliantele turistico-publicitare, 
ne captivează durabil atenţia și interesul. 
Autorii descoperă în frescă motive ine- 
dite, iar tratarea cromatică, de rar rali- 
nament, armonizeazá cu ilustratia mu- 
zicalá gi efectele sonore, transformă 
fresca in adevărat spectacol vivant, cu 
semnificații contemporane si valori de 
artă moderne. Vom avea curind acest 
film în emisie alb-negru, dar ar fi păcat 
să nu găsim o cale, pentru el și pentru 
alte producţii ale televiziunii, de a le 
vedea si in culori, deocamdată pe ecra 
nele cinematografelor. 


Regia si imaginea: Boris Ciobanu. Scena- 
riul si comentariul: Dumilru Udresc 


În Iaşul atitor copii,al căror geniu l-au 
revelat adolescenţa si virstele mature, 
autorii acestui documentar cred a fi 
descoperit un copil-minune (și genial) 
de la 5 ani. Numele său, cunoscut de 
unii dintre noi cu anticipație, este Radu 
Postăvaru. Radu dirijează orchestra sim- 
tonică a Filarmonicii — și incă fără sá 
se uite în partitură. Dorim și sperăm să 
auzim vorbindu-se despre el și la alte 
virste, ca dirijor, interpret sau compo- 
zitor sau... Spre deosebire de noi, auto- 
rii documentarului nu se gindesc insă 
la viitor și nici de prezent nu se prea 
ocupă. Ei se mulțumesc cu faptul că 
Radu știe să dirijeze, ca o curiozitate 
a naturii, şi nu se întreabă dacă memoria 
neobișnuită si deprinderea precoce a 
copilului sint cumva susținute și de 
alte înclinații care ar trebui cultivate. 
Ei văd geniul fixat, de la 5 ani, într-o 
profesie și se grăbesc să-i explice sor- 
gintea, prin reconstituiri cu aer deja 
istoric: cum asculta Radu clopotele de 
la Trei Erarhi şi Hora Unirii din turnul 
Palatului Administrativ, cum trecea el 
prin fata statuilor de voevozi si mai ales 
prin lanurile de griu copt și alte peisaje 
bucolice, de unde nu putea, pare-se, 
să ajungă decit pe podiumul dirijoral. 
Un fel de rețetă sumară, lesne și rapid 
dată in exploatare, finalizată in auto- 
grafe din clasa l-a primară si afișe pu- 
blicitare în care indicatia «de 5 ani» tine 
loc de particolá de noblete. 


Regia ş scenariul: Alecu Croitoru. Imagi- 
nea: Nicolae Niţă 


Val. S. DELEANU 


telescopuri 


Cine se scoală 
de dimineaţa 


Duminicile, dimineaţă, co- 
piii au primit, în ultima 
vreme, tele-invitatii pe... 
al şaptelea continent. Pro- 
babil că unii au fost ten- 
tati să-l caute in atlase 
şi au invirtit în nestire 
globurile spre a-l găsi printre albastruri 


de oceane și nu l-au găsit, nici spre 
Polul nord, nici spre Polul sud, şi nici 
n-aveau cum să-l găsească, pentru că 
al șaptelea continent, de fapt... N-o 
să-i trădez lui Eduard Covali, autorul 
piesei-serial de duminică dimineaţa, se- 
cretele fanteziei sale dramatice. Un lu- 
cru doar tin să spun, că sint foarte bine 
venite astfel de texte, cu cert efect for- 
mativ, tocmai pentru că nu seamănă 
neapărat cu o lecţie de dirigentie (cum 
se mai întimplă, adesea, cu tele-progra- 
me voit educative), Tabatha, cu năsucul 
ei sugubát, se află, o simțim, pe aproape, 
ca și continentul al șaptelea, atit de 
aproape de noi, încit riscăm să nu-l 
vedem... 


. 

Existá, desigur, o semnificatie sim- 
bolicá în «așezarea» de ani și ani de zile 
a principalului tele-program destinat 
în mod special copiilor, duminica di- 
mineata. Semnificaţia este aceea a lui 
cine se scoală de dimineaţă... Firește, 
virsta diminetilor este un anotimp cul- 
tural-educativ esenţial, care reclamă (nu 
numai, dar și din partea televiziunii) 
investiții cultural-educative deosebit de 
importante. În ultimele săptămini, nu- 
meroase pagini de istorie, răstoite 
în cadrul emisiunii cravatelor roșii, au 
avut un pregnant caracter instructiv; 
pagini de prezent mai substanţiale 
sint de așteptat în cadrul acestei emi- 
siuni și, desigur, pagini de cultură. 
Cine se scoală de dimineaţă nu trebuie 
să beneficieze numai de telescoala in- 
trată in tradiţie, cu «sfecla de zahăr» 
pentru clasa a V-a și cu «fiziologia ini- 
mii» pentru anul Ill, ci trebuie să fie 
ajutat să ajungă departe... 


* 


Altfel.. Pină cind o emisiune a co- 
piilor — de ce să nu visăm și noi... — 
va izbuti să stea pe picior de egalitate 
cu «Kojak» la capitolul atractivitátii, 
multi copii rămin, din programele tele- 
viziunii, cu Kojak... Rămin şi ei cu cite 
o «Scufitá roșie» la «Lumea copiilor» 
și cu cite o poveste din seria celor peste 
o mie și una? Probabil, dar un necaz 
mai vechi imi dá «ghes»: pe cind micul 
ecran va izbuti să-și alcătuiască o filmo- 
tecă de minunate basme și povești ro- 
mánesti? Unde ești Tabatha? Există 
un «activ» de realizatori foarte versati 
la televiziune, mai vechi și mai noi care 
(dintre regizorii mai noi, care se «spe- 
cializează» în domeniu, aș aminti-o pe 
Nicoleta Toia) din cina în cind mai fac 
cite-o minune. Există Brindusa Zaita- 
Silvestru sau alți păpușari dintre cei 
mulți foarte talentaţi, există și niște 
copii frumoși în atenția realizatorilor 
(care cresc, deși nu acesta este ne- 
cazul cel mare, pentru că vin mereu 
alții), dar nu totdeauna emisiunile co- 
piilor își evidențiază telescopul... Ar 
fi de lăudat, sigur, cite o emisiune 
sau alta, dar cum să spun, simt gi 
eu ce simțea Topescu, cum să te 
bucuri de victoria lui «L'Escargot» (melc. 
melc, dar cine se scoală de diminea- 
tá...) cind trei cáluti au murit pe par- 


curs... Călin CĂLIMAN 


filme pe micul ecran 


E Pădurea de mesteceni 


(Andrzej Wajda, 1970). Punct de 
referinţă în creaţia regizorului polonez 
«Cenuşă» reprezenta în 1965 — după 
«Generaţie», «Canalul», «Cenusá şi dia- 
mant», «Lotna» si «Samson» — sinteza 
unei meditații asupra istoriei (motiv 
fundamental al operei lui Wajda), asu 
pra evenimentului politic (mai recent 
sau mai îndepărtat) înțeles ca implacabil 
modelator al destinului individual. După 
«Cenușă», tema aceasta, a destinului 
individual (alt motiv fundamental al ope- 
rei lui Wajda), cistigá vizibil în pondere, 
tema istoriei răminind, discret, într-un 
al doilea plan sau dispărind. Ceea ce 
urmează, adică «Totul de vinzare», «Pei- 
saj după bătălie», «Pădurea de meste- 
ceni» — marchează tendinţa regizorului 
spre generalizare, iar forța cu care 
aceste filme luminează în primul rind 
niște biografii interioare indică limpede 
că dimensiunii de filozof asupra istoriei 
Wajda i-a aláturat-o pină la capăt si 
pe aceea de filozof asupra condiţiei 
umane, asupra existenței în general. 

«Cenuşă» era deci filmul în care in- 
dividul intra total, aproape fără posibi- 
litate de replică, sub severa, obiectiva 
incidenţă a istoriei; «Pădurea de meste- 
ceni» este filmul în care individul este 
aproape total scos de sub această in- 
cidentá, spre a fi analizat (se simte aerul 
de laborator, de eprubetă) în sine, ca o 
categorie. Cele două filme duc in punc- 


tul cel mai inalt motivele esenţiale din 
creaţia lui Wajda. Poziţiile sint, se vede, 
extreme. Sinteza lor va fi realizată în 
acea capodoperă numită «Nunta», pe- 
liculă greu de imaginat sau înțeles in 
absenta «Pădurii de mesteceni» 


MW Procesul de la Nürnberg 


(Stanley Kramer, 1961). Operá in 
care aliajul dintotdeauna de tezá si 
moralá folosit de regizor in filmele sale 
se potrivește mai bine ca oriunde 
Aproape trei ore de cinematograf «de 
cameră», foarte teatralizat, care sá te 
țină cu sufletul la gură — iată o perfor- 
mantá. Explicaţia stă în importanţa idei 
lor vehiculate, în teribila lor combustie. 
Nu mai are importanță cum se spune, 
ci ce se spune. «Procesul de la Núrn- 
berg» este un tulburător document 
care, întimplător, ne-a fost comunicat 
prin imagini și nu printr-o carte sau 
o piesă. 


M La strada 


(Federico Fellini, 1954). Un film a 
cărui principală valoare este astăzi aceea 
de a arăta foarte clar de unde şi înspre 
ce a pornit un mare regizor. Din punctul 
de vedere al neorealismului (în care, 
parţial, se integrează), «La strada» e 
o creaţie tirzie, nemaispunind aproape 
nimic deosebit. Pe acest fond, deja 
«clasicizat», işi fac însă apariția citeva 
motive care nu mai sint ale neorealis- 
mului, ci ale unui alt mod de a gindi 
si a înțelege «lucrurile vieţii»: motivul 
lumii ca spectacol, al comicului ca mas- 
că a dramaticului, al dificultății de a 
separa ficțiunea de viață. «La strada» 
anunță acea formulă care reprezintă 
astăzi ecuaţia creaţiilor majore ale lui 
Fellini: un realism împins atit de departe 
incit totul pare a fi ireal, un vis. 


E Frumusetea diavolului 


(René Clair, 1949). Variatiune inte- 
ligentă pe clasica temă «Faust». «Vin- 
zarea» sufletului nu mai duce la cunoas- 
tere, la împlinire spirituală, ci la o alte- 
rare a personalităţii care — vai! — e si- 
lită să observe că, uneori, spiritul e 
neputincios in faţa materiei, adică a 
banului în cazul de față. Film pur fran- 
tuzesc, spumant și amărui. Exemplu 
clasic de comedie fantezistă livrescă 
si ironică, splendid recital actoricesc 
susținut de Gerard Philipe şi Michel 
Simon într-una din peliculele acelui 
regizor — Rene Clair — care n-a făcut 
nici o capodoperă, dar a făcut, în mod 
sigur, citeva filme de văzut si revăzut 
(«Sub acoperișurile Parisului, «A noas- 
tră e libertatea», «Tăcerea e de aur», 
«Frumusețea diavolului», «Frumoasele 
nopți», «Porte des Lilas» — dacă vreți 
neapărat exemple) 


N Fragii sălbatici 


(Ingmar Bergman, 1957). Un fascinant 
eseu cinematografic despre memorie, 
acest «animal ciudat», cu reacții impre- 
vizibile — iată o posibilitate de a inter- 
preta filmul -lui Bergman. El aruncă 
tulburătoare lumini asupra determinării 
atective a reacțiilor memoriei (spre deo- 
sebire de. să zicem, un «Anul trecut 
la Marienbad» care detaliază mecanica 
acestor reacții). «Fragii sălbatici» spu- 
ne, printre altele, că în absența memoriei 
viața unui om ar fi săracă, inumană. 
Dar mai spune că numai amintirile, de 
orice fel ar fi, nu sint totuși de ajuns 


pentru ca un “om să poată crede că a 
fost fericit. 

De observat din nou, revăzind filmul, 
că peliculele importante despre me- 
morie se mulează (din punct de vedere 
al formei) pe unele din caracteristicile 
acesteia: discontinuitate, declanșare in- 
voluntară a succesiunii de imagini, u- 
neori aparenţa lipsei de logică sau de 
justificare. 


Mo... si 


e «Pollyanna» (serial TV englez) 
Lecţie cu tilc despre cum se poate ajun 
ve la bucurie; excelentă tipologie di 


ckensianá. 


O «Fata lui Bube» (Luigi Comen« 


ni). Film de război și dragoste, realism 
și sentimentalism (uneori cam mult); 
Claudia Cardinale intr-un rol care a 
ajutat-o destul de mult în carieră. 

O «Un italian in America» (Alberto 
Sordi). Comedioará oarecare cu Alber 
to Sordi si Vittorio De Sica. 

O «Provincialii» (Arthur Hiller) 
Jane Fonda și Jack Lemmon într-un 
film despre cit de grea e uneori viata 


la Now York. Aurei BĂDESCU 


telerama 


e Serial politic. «Acolo unde a trăit 
Marx» se intitulează documentarul re- 
gizorului iugoslav R. Subotic, primul 
dintr-un serial dedicat intemeietorilor 
socialismului științific. e Arome TV. 
Senzatie in lumea fabricantilor de tele- 
vizoare. Vest-germanul Adalbert Baltes 
a pus la punct un nou model de receptor 
numit «Saso», capabil sá emitá automat 
mirosurile corespunzátoare imaginilor 
de pe ecran. Vezi fin cosit, ai miros de 
fin cosit, vezi o gospodină trebâiuind 
in bucătărie, in casă iţi intră aro 
mele atitátoare şi atit de lamiiiare. O 
invenţie de mare viitor și nu prea. Vă 
daţi seama ce-ar fi să vă intre în casă 
un miros de «Reflector»? e Dispută. 
Promotorii celor două sisteme de tele- 
viziune în culori, «Pal» (R.F.G.) şi SE- 
CAM (Franţa), și-au disputat cu multă 
ardoare posibilitatea de a fi acceptaţi 
de Italia, deocamdată singura ţară occi- 
dentală tárá televiziune în culori. Pină 
la urmă italienii și-au pus la punct pro- 
priul lor sistem, denumit «ISSA» si 
elaborat de firma «Indesit». Cind doi 
se ceartă... O Franţa, văzută de sus. 
Timp de aproape 13 ani, documenta- 
ristul francez Serge Maloumian, de- 
cedat in ianuarie, și-a petrecut mai bine 
de cinci sute de ore în avion și alte trei 
mii de ore în elicopter, filmind Franţa 


atit la «firul ierbii» cit şi de la 5000 metri. 


Serialul, 28 episoade, intitulat «Franta 
văzută din cer», i-a adus autorului 12 
premu inter nauonaie, doua Oscar-uri şi 
aite vreo 40 de distincţii, cit şi o imensă 
popularitate printre spectatori. e in- 
coronare. Cu spectacolul «Secolul u- 
man», transmis de televiziunea engleză, 
cel mai shakespearean actor englez, sep- 
tuagenarul John Gielgud, şi-a adăugal 
ia marea galerie a personajelor create 
de Shakespeare și pe cel al creatorului 
lor. O TV la dispoziția clientului. 
«Societatea Paris Match Films» va reali- 
za o emisiune de știri tv. în circuit în- 
chis, în limbile franceză şi engleză, des- 
tinată unei rețele de 15 hoteluri parizie- 
ne. Emisiunea cuprinde 20 de minute cu 
știrile zilei, film de actualități, informatii 
economice, informatii practice si tu- 
ristice. 


În pregătire pe platourile televiziunii, o nouă versiune a capodoperei 
cehoviene, «Livada cu vişini», în adaptarea şi regia lui Cornel Todea. 
O echipă de profesionişti (scenografia — Virgil Luscov şi Florin Gabrea, 
costume Doina Levinta, operator-şef Edwiga Adelman) si o distribuție 
de «maeştri» (Gina Patrichi, Fory Etterlé, George Constantin, Tamara 
Creţulescu, Cristina Nuţu, Virgil Ogásanu, Vasile Niţulescu, Gilda 
Marinescu, Stefan Radof, Rodica Popescu, Dan Nuţu, Luchian Botez) 
indreptátesc toate speranțele iubitorilor de teatru. Si o surpriză: Johny 
Răducanu va asigura nu numai comentariul muzical al spectacolului, 
dar va apare şi ca interpret. 


O 

simfonie = 

a tit . 
dell o s - 
(«Serata») ; 


i Istoria 
din perspectiva artei 


A 30-a aniversare 


a Victoriei asupra fascismului 


Dominant prin semnificațiile lui multiple 
omagiu istoric și act de cultură cinefilă, 
memoria omenirii consolidată de memoria 
artei — este acest ciclu oferit la Cinema- 
tecă timp de două luni. 

N-au lipsit clasicele filme ale Eliberării 
piesele de rezistenţă ale oricărui reperto- 
riu omagial: «Paisa» și «Roma, oraș 
deschis», cu care Rossellini, cu care 
Italia, cu care neorealismul au ciștigat 
bătălia; «Cea mai lungă zi», sobră și 
monumentală reconstituire a debarcării 
aliaţilor în Europa, cu o distribuţie de zile 
mari; «Air Force» (un Howard Hawks 
impunător, deși pe alocuri retoric); «Soar- 
ta unui om», cu care Bondarciuk și-a 
semnat un demn destin cinematografic; 
«Canalul» lui Wajda (la prea scurtă dis- 
tantá programat la «Tele»,programat și la 
Cinematecă); «Podul» lui Bernard Wicki 
(lucidă analiză a erorilor, amintind «Cenu- 
şă și diamant»); «Baricada mută», episo- 
dul eliberării Pragăi transcris de Otakar 
Vavra; «Îngerii negri» ai poetului Vilo 
Radev, «Trenuri bine păzite» de Jiri 


Menzel, «Tarcul» lui Gatti și multe altele 

Cinematografia românească a fost pre- 
zentă cu două piese de referință: «Valurile 
Dunării» si «Serata», precum și cu 
«Secretul cifrului» şi «Tunelul». 

Memoria cinefilá coboară spre originile 
intunecatului fenomen, fascismul, reali- 
zind un fel de exegeză sociologic-artistică 
prin filme capitale ca «Speranţa» turnat 
de Malraux în Spania, sau opere mai 
excentrice ca «M»-ul lui Fritz Lang — 
sugestie cam vagă la acel inceput de 
ascensiune a lui Hitler (1931) prevestind 
psihoza ciumei brune. Fundamental pen- 
tru cunoașterea adevăratei fețe a fascis- 
mului, răspuns riguros și documentat la 
întrebarea «cum a fost posibil?» — filmul 
de arhivă al lui Mihail Romm; un alt cine- 
montaj datorat lui Ordinski, «Dacă ţi-e 
dragă casa ta», și impresionantele filmări 
de front ale operatorilor sovietici reunite 
de Varlamov și Kopalin în patetica «Bătă- 
lie a Moscovei». 


Alice MĂNOIU 


E. 


Din succinta retrospectivă a cinemato- 
grafului maahiar contemporan am reținut 


Fotografia 


Fotografia e un Blow Up rural realizat 
cu mijloacele «ciné-verité-ului», un pasio- 
nant «happening»  cinematogratic prin 
care se demonstrează convingător că, 
uneori, materia unui film poate fi la fel de 
imprevizibilă precum aceea a unui poem. 
Fotografia e un film care se face pe sine 
minut cu minut, un film care se inventă, 
pas cu pas, metru cu metru, din pricina 
faptului că realitatea, realitatea previzibilă 
ce va fi stat la baza scenariului acestui 
film, realitatea aceasta presupusă, se 
dovedește practic a fi evanescentă, apa- 
rentă, mobilă, inventindu-și de fiecare 
dată un chip amăgitor. Porniti prin satele 


Ungariei pentru a fotografia țărani, într-alt 


Trei femei, 
trei pasiuni 


Trei femei. Trei destine. Trei epoci. ŞI 
un castel asupra căruia pare a pluti bles- 
temul teribil al neimplinirii în dragoste. 
Cu toată aparenţa de mister şi fatalitate, 
filmul nu este o dezbatere despre implaca 
bilitatea destinului între sumbrele ziduri 
ale castelului Maupre, ci o pledoarie pen- 
tru realizarea condițiilor sociale propice 
afirmării aspirațiilor umane autentice. Rea 
lizat în anii '39, filmul işi păstrează și as 
tăzi, intactă, încărcătura de semnificații, 
întrucit n-au fost încă pretutindeni înlătu- 
rate rezistentele prejudecátilor si discrimi- 
nărilor sociale. Primul episod: Evul Mediu 
dominat de fanatismul diferențelor de 
castă. Totuşi o tinără femeie are curajul 
de a refuza o nefericire care s-ar fi consu- 
mat, este adevărat, sub strălucirea tristă 
a unui blazon; mai mult, are curajul deci- 
ziei, fugind în noaptea nunții după un 
comediant sărac, după dragoste și liber- 
tate. Este prinsă, iar trupa de actori măce- 


mod decit în cel conventional-familial al 
albumelor cu poze-eveniment, o echipă 
de tineri cineaști descoperă — ce? — o 
crimă, o crimă petrecută demult, în condi- 
fil enigmatice, o crimă infiorátoare în care 
au fost cîndva implicați țăranii aceştia 
ospitalieri şi vorbáreti pe care aparatul de 
filmat îi fixează cu insistenţă, scormonitor, 
minute În şir, pentru a afla secretul cumpli- 
telor întîmplări consumate în vremuri a 
ăror mărturie stau acum doar niște foto- 
grafii îngălbenite pe la colțuri, probe mute, 
neputincioase, ale unor înfiorătoare fap- 
te. Şi, exact ca în «Blow Up», imaginea, 
din ce în ce mai clară, din ce în ce mai mare, 
uevine, pe măsura limpezirii ei, tot mai 
enigmatică. E un film fără îndoială tulbură- 
tor acesta, căci el își pune propriul titlu 
sub semnul întrebării, evidențiind în ace- 
lași timp capcana care se ascunde îndă- 
rătul oricărui film: aceea de a crede că 
imaginea realității e totuna cu însăși reali- 


tatea Petre RADO 


lărită. Al doilea episod: anii 1830. O mo- 
destă croitoreasă și logodnicul bogatei 
domnişoare se întîlnesc, se descoperă, se 
iubesc. Pentru a nu tulbura existența 
iubitului, eroina găsește resursele să re- 
nunte la el, chiar cu prețul vieţii. Este 
ipostaza femeii puternice, nobile, capabilă 
de sacrificiu. Ultimul episod: secolul XX. 
Castelul aparține unui bogat comerciant 
care, dornic să-și alieze cecurile cu un 
semn heraldic, pune la cale căsătoria 
fiicei sale cu un nobil scăpătat. Cei doi 
tineri cunosc aranjamentul şi, pentru că 
se iubesc cu adevărat, retuză tranzacţia 
Legenda pare a nu se dezminți. Decizia 
tatălui — puţin credibilă, nefiind în logica 
personajului — de a se autoruina, oferă 
tinerilor, într-o ambianță edulcoratá de 
accente melodramatice, condiția implinirii 
iubirii lor. Deși demonstraţia filmului («Ca- 
valcade d'amour», 1939. Regia: Raymond 
Bernard. Scenariul: Jean Anouilh. Cu: 
Michel Simon şi Simone Simon) nu inci- 
zeazá in profunzime, iar rezolvárile se 
produc ín viziunea unui umanism ade- 
seori utopic, cele trei episoade sint stră- 
bătute totuși de o emoție reală. Sá mai 
reținem atmosfera de epocă reconstituită 
cu autenticitate și prezenţa lui Michel 
Simon. care conferă tuturor momentelor 
evocate o tulburătoare şi enigmatică con- 

tinuitate. 
Oana MĂCIUCĂ 


21 


Documentar 


Pe orice căi 


Fixindu-se la un titlu care nu ne spune 
mare lucru, Dumitru Done a pus filmului 
său și un subtitlu: «Scurt tratat de mora- 
vuri, năravuri și căciuli furate». Tratatul 
ia forma unor dezbateri de tribunal, la care 
asistăm prin intermediul aparatului de filmat 
În boxă — cistigul ilicit. Am zis bine dezba- 
teri, fiindcă documentarul nu porneşte de la 
sentință spre adevăr, ci invers. Urmărim 
cuvintul acuzării, dar şi al acuzaților, al apă- 
rării, ca și al martorilor. Autorul reţine deta- 
lii şi curiozitáti de psihologie şi comporta- 
ment, el nu trece peste justificările umile 
de la CAP Chitila sau Coop. Prestarea- 
Focșani, dar nu subapreciază nici enormi- 
tatea cazurilor; 250.000 lei lipsă la socoteală 
şi cinci imobile proprietate personală. Filmul 
devine astfel un bun exemplu de civism 
militant, armele documentarului trăgind la 
tintă eficace. În final, autorii simt nevoia 
unei inhalatii de aer curat, pe care o rezolvă 
recurgind inteligent la comedie, cu ajutorul 
lui Nucu Păunescu și al altor actori care 
joacă, în notă parodică, o scenă de aprozar, 
cu și fără lipsă la cintar. 


Regia si scenariul: Dumitru Done. Imaginea: 
Kiamil Kiamil. 


Un sul de ceará 


Ca totdeauna, subiectul ales de Mircea 
Sáucan este de interes deosebit, dar si 
dificil: a face un film despre un obiect de 
muzeu — sulul de ceará pe care a fost 
inregistrat, cu mai bine de jumátate de seco! 
in urmá, bocetul unei mame, al mamei 
Ecaterinei Teodoroiu. $i, ca mai totdeauna, 
Mircea Sáucan face tot ce-i stă în putință 
spre a-şi face sarcina și mai dificilă decit 


telex Sahia 


A patra 
consfătuire 


La 29 aprilie, după citeva aminări, s-a 
ținut consfátuirea privind «Problemele 
actuale ale filmului documentar și 
ştiinţific — Creșterea filmului for- 
mativ în ponderea scurt metrajului 
românesc». 

Consfătuirea și-a propus să analizeze 
drumul parcurs de producţia noastră 
de filme documentare și de știință popu- 
larizatá gi să găsească acele căi pe 
care se poate ajunge la sporirea rolu- 
lui acestei producții in viitorul cincinal. 
Principalul obiectiv al acestei intilniri 
a fost definirea mai limpede a statutului 
filmului de scurt metraj, documentar 
si ştiinţific, în actuala și viitoarea etapă 
de dezvoltare a ţării, în condiţiile dez- 
voltării accentuate a noilor mijloace 


Fabula ca pretext, 


satira în subtext 
(«Formica tot formica» 
de Matty Aslan) 


Armele 
trag 
la țintă. 


fusese in punctul de plecare: in alara «e 
sulul de ceară, nu mai apare in cadru deci! 
o figá de identitate a eroinei noastre din 
primul rázboi mondial. Mai mult, interesu 
regizorului nu merge spre textul și melodia 
inregistrate pe sul, spre semnificaţiile sau 
sugestiile lor, ci se concentrează cu obsti- 
nație asupra suportului lor material. Astfel 
sulul de ceară e filmat și refilmat din toate 
unghiurile posibile și imposibile, învirtit 
singur sau cu másuta pe care se află, min- 
giiat, luminat în spectre rarisime, supra- 
licitindu-se etectele sonore şi comparat, 
in cele din urmă, cu Coloana infinită. Defec 
tul acestui autentic cineast,care este Mircea 
Săucan, e că ia totdeauna reverberatiile 
sensibilităţii sale drept ale universului 
Astfel se intimplá ca măsura lucrurilor sá 
fie sacrificată, Într-un caz ca acesta, nu 
spre reliefarea sugestiei artistice — cum 
Mircea Săucan a izbutit în alte filme. 


Un film de Mircea Sáucan. imaginea: Francisc 
Palakfalvi. 


Victor Babes 


Film-monografie, din care nu lipsește 
nimic. De la data naşterii marelui savani 
patriot pină la ziua decesului, totul este 
precizat cu minutie, cu rara capacitate de 
a înregistra informaţiile biografice, istorice 
si ştiinţifice fără omisiuni şi fără discrimi- 
nări, bine proportionate si cu toate accen- 
tele la locul lor. Impresia de ariditate e de- 
păşită in tinal, cina autoarea, Ulimpia Robu, 
ne emotioneazá, notina sobru: un institut 
de cercetări și un muzeu poartă azi numele 
iui Victor Babes. Şi o universitate. Şi mai 
multe străzi, din diferite țări. lar milioane 
de oameni îi datorează viaţa. 


Regia şi scenariul: Olimpia Robu. Imaginea: 
Adrian Reiner. 


audio-vizuale, in lumina documentele 
Congresului al XI-lea, a indicatiilor to- 
varágului Nicolae Ceauşescu cu privire 
la sarcinile cinematografiei românești. 

Cronologic, Consfătuirea din aprilie 
este a patra (prima a avut loc în 1953, 
a doua în 1957, a treia în 1963) și sub- 
liniază citeva idei pentru activitatea 
noastră de viitor: 

O Condiţia esenţială a eficienței ori- 
cărui film: să fie original. Sărăcia de 
idei, platitudinea sau primitivismul lim- 
bajului cinematografic subminează în- 
totdeauna eficienţa formativă a unui 
film. 

O Mijloacele de ridicare a nivelului 
filmului documentar si științific la nive- 
lul exigentelor actuale: diversificare de 
limbaj şi de genuri în filmul documen- 
tar, originalitate, inovaţie, suflu poetic, 
comicul şi altele, iată citeva mijloace 
care pot duce la ridicarea nivelului acti- 
vităţii noastre de creaţie. 


Aristide MOLDOVAN 


Reintilniri 


| Animatie 


Formica tot formica 


Dupá «D-ale organigramei», Matty revine 
la fabulá, adicá la pretextul de fabulá cu 
personaj unic, multiplicat tipografic: o fur- 
nică, un şir, o infinitate de furnici. La re- 
intilnire, într-adevăr, furnica-i tot furnică, 
aceeași ca în episoadele de început ale 
serialului. Ca veche cunoștință, acum ne 
inspiră însă un plus de tandrete, cu profilul 
ei minuscul și anonim, cu capul turtit si 
oblic, cu mersul puțin $chiop: un non-erou 
în miniatură. Personajul ne-a cistigat, dar 
nu și formula de film, încă incertă. Autorul 
renunţă, ca în primul episod, la orice text 
şi revine la soluția unei suite de episoade. 
Dintre ele, doar primul e concludent (o 
parodie a formulei «de ce să fii simplu 
cind poți să te complici?»). Celelalte epi- 
soade, dacă sint coerente, nu depășesc 
ilustrarea lineară, în doi timpi, a unor pro- 
verbe («Pe cine nu laşi să moară, nu te 
lasă să trăieşti») sau parafrazarea lesnicioa- 
să, fără adresă. a unor formule de parabolă 
(«...cámila prin urechea acului»). 


Regia și scenariul: Matty Aslan. Imaginea: 
Codrean Rad. 


Remuscári întirziate 


Cu adevărat funcţională, în acest film de 
protecția muncii, este doar o prăbuşire de 
pe macara executată de cascadorul-scrii- 
tor Al. Gruşevschi. El ne convinge de gradul 
de periclitate al locului cu pricina. Restul... 
E suficient să citim titlul. Ce inseamnă «re- 
muscári Intirziate»? Dacă cineva ar fi avut 
«remuşcări timpurii» i-ar fi folosit la ceva? 
E limpede că autorul filmului (fiindcă, după 
modul cum e formulat genericul, ar insem- 
na că avem de-a face cu un «film de autor») 
nu stăpinește sensul cuvintelor, ceea ce e 
regretabil chiar într-un film utilitar. Mai ales 
cind căutăm formule de efect. Dovadă a 
acestei ambiţii sint îndelungile plimbări 
romantice prin parcuri, cu transfocarea pe 
eroii care se sărută (pe ideea «ce frumoasă 
ar fi putut fi viaţa lui, dacă işi punea centura 
de sigurantál»). Aceste oneste filme utili- 
tare au nevoie de claritate, de precizie, 
de concizie, nu de răzbunarea nemăsurată 
a clișeelor compromise în alte genuri. 


Un film de Gheorghe Turcu. Imaainea: lon Anton. 


Sintem preveniti din capul locului ca 
filmul «a fost inspirat de o întimplare, din 
păcate, reală». Şi, lucru rar, autorii nu se 
străduiesc pe parcurs să ne convingă de 
contrariul. Ei nu fac eforturi ca totul să aducă 
o înscenare stingace dintr-un film de fic- 
nune. Titlul însuşi, care nu e nici melodra- 


telex Animafilm 


„În ritm 
de clopoței 


000 Marce! Mihalas a imaginat un poem 
în plastilină despre Geneză Eroul se 
zdrobeste străpungind zidul necunoas- 
terii. Dar prin poarta croitá de el, poartă 
ce-i păstrează conturul, vor trece alţii, 
neconturati încă, gi care, graţie lui, vor 
deveni oameni. Acest film, intrat re- 
cent in productie este realizat de Mihai 
Bădică 0006 Ca si urmele lăsate de 
unele intimplári pe pelicula memoriei, 
unele zgirieturi provocate pe pelicuia 
de celuioid in procesul developării in 
laborator, nu mai pot fi șterse. Prin- 
tre multiplele cauze care pot provo- 
ca involuntar asemenea zglrieturi în 
laborator, poate fi chiar inelul unui 
lucrător care face controlul peliculei. 
lată de ce în laboratorul de pre- 


AR 


dorite 
si nedorite 


Nu ne-am dat seama de gravitatea ame- 
nintárii şi n-am tras alarma cind am citit, 
acum citeva luni, la sfirgitul filmului «Găina» 
anunţul «va urma». lată că acum tragem 
consecinţele, văzind al treilea episod cu 
această găină transformată în eroină de 
serial. Copilagii, parteneri de joc ai găinii, 
sint un fel de boabe de mazăre pictate, 
înălțate pe scobitori îndoite, iar găina titu- 
lará — un ananas contecționar ain gips si 
dotat cu clonţ. «Surpriza», la care se reterá 
titlul acestui episod, e dezordinea pe care 
boabele de mazăre și ananasul o fac în 
cameră, în lipsa mamei. «Morala» acestui 
film care se vrea «pentru copii» este figu- 
rată prin apariția terifiantá a mamei care, 
probabil, îi va pedepsi pe răufăcători. Mama 
e reprezentată prin două picioare diforme, 
cocotate pe doi pantofi negri, monstruosi; 
vázuti din spate. Poate cá singura salvare 
a acestui serial ar fi fost sá se recurgá la 
umorul plastic al desenului animat gi nu 
la inexpresivitatea unor păpuși anchilozate. 


Un film de George-Sibianu. Scenariul: Tita Chiper 
si George Sibianu. imaginea: Tincu Puran si 
Rădină 


Răzbunarea 


nemăsurată 
a cliseelor 


matic, nici animist (de tip «Gazele toxice nu 
iartă»), ne trimite direct la problemă, adică 
la cauza accidentului. De la confesiunea 
victimei («rămăsesem fără picioare, de nu 
mă mai durea nimic») piná la ambianța 
inevitabil încărcată de praf, pină la neglijen- 
ta insignifiantá care provoacă accidentul 
(cineva uită să controleze dacă toți munci- 
torii au plecat la terminarea schimbului), 
totul poartă pecetea exemplară a autenti 
citátii. Insási reconstituirea fulgurantá a 
bucuriilor pierdute ale trecutului (fostul 
fotbalist pe terenul de sport) e realizată cu 
discreţie, admirabil susținută, în aceeași 
notă, de imagine si de ilustratia muzicală. 


Regia: Radu Guráu. Scenariul: Aurei! David sí 
Radu Gurău. Imaginea: Gheorghe Viorel-Todan 


Structura cristalină 


a materiei 


«Majoritatea corpurilor solide sint crista- 
line». Înseamnă că lumea noastră de pe 
pămint e mult mai ordonată și mai pură 
decit pare la suprafaţă. lată ce revelație ne 
prilejuieşte acest film care nu se vrea artă 
nu se vrea film de autor și, la drept vorbind 
nici film propriu-zis ci, mult mai modest, un 
material didactic sistematizal, expus 
pede şi convingător, ca intr-un mare tablou 
granc, coiorat și animat, folositor precum 
un dicţionar vivant, instructiv și chiar mai 
mult decit instructiv. 


Regia: Marin lonescu. Scenariul: Dumitru Todor 


Val. S. DELEANU 


lucrare a peliculei a te purta cu minuşi 
este obligatoriu 999 Gopo lucrează 
la un nou film de desen animat. Omu- 
letul său va intra de data aceasta în 
marile muzee și va traversa stările su- 
fletesti — pentru deslușire, pentru in- 
telegere — ale apostolilor din «Cina 
cea de taină» de Leonardo da Vinci, 
ale orbilor din «Parabola orbilor» de 
Bruegel, ale celor trei gratii din «Primă- 
vara» lui Botticelli 999 Pe fundalul 
simplu al unei hirtii milimetrice evoluea- 
ză săgeți de diferite culori. Acest grafic 
animat, ritmul și sensul Inaintárii să- 
geților, relaţiile dintre ele, sugerează 
intr-un chip original evoluţiile şi invo- 
lutiile oamenilor, relaţiile dintre ei. Au- 
torul filmului: graficianul lon Dogar 
Marinescu 000 În ritmul unor delicati 
clopoței, o fetiță sare într-un picior pe 
costumul cadrilat al unui şotron iar 
trecătorii, contaminati de joc, îşi lea- 
pădă hainele bátrinetii. Filmul, intitulat 
«Şotronul», este realizat din cartoane 
decupate, de regizorul Laurenţiu Sirbu 


Lucia OLTEANU 


| Uneori senzația că ele, 
cuvintele, se simt bine pe 
ecran, că și noi, la rîndul 
nostru, ne simțim bine în 
preajma lor, are o sursă 
precisă. Ea înseamnă nu nu- 
mai știința de a le alege, dea le potrivi, 
ci puterea de a le pune la treabă, dea le 
da un rost anume; arta de a face din vorbe 
nu simpli cărăuși ai acțiunii, ci și construc- 
tori efectivi ai ei. 

Excelentul minuitor al cuvintului care a 
fost Octav Pancu-lasi, autorul scenariului 
«Tată de duminică», i-a oferit lui Mihai 
Constantinescu — regizor tot mai sigur 
pe sine —un astfel de material verbal, ale 
cărui virtuți, printre altele, sint și acelea de 
a evoca sau de a contura o stare de lucruri 
doar cu ajutorul unui schimb de replici. 
Tandretea «de fond» si instráinarea «de 
fapt» dintre fiu și «tatăl de duminică» — 
părintele plecat de acasă —se insinuează 
intr-o suită de dialoguri ce reconstituie, 
cu delicateţe, bucuriile copilului —la care, 
înțelegem noi, cîndva participase și tatăl 
— sau mici obiceiuri de familie, ale unei 
familii pe care spectatorul nu a întilnit-o 
niciodată în plenul ei: «Îţi mai place să 
tragi la țintă?» — întreabă tatăl. «Am 
tras în lună... Uite asa se balansa... 
Am tras și am nimerit. Crezi?» «Cum 
sá nu te cred!.... Opreste-ti banii... Mai 


vorbirea noastrá cea din toate filmele . 


Cáráusi, dar si constructori 


— Tăticule, 
nu vii 


trage de nouă ori! Dar numai în lună. 
Și numai cînd e în balans.» 

Odată atras cu subtilitate pe panta 
duiosiei, tatăl este «atacat» cu încă un 
argument în aparență nesemnificativ, în 
realitate, cum spuneam, în stare să evoce 
o atmosferă familială: «Táticule, mama a 
făcut snitele...» Răspunsul pare a face 
parte dintr-un joc cu convenții secrete: 
«Si cremă de zahăr ars?» «Da E dumi- 
nică. Nu vii să máninci cu noi?» 

Nu numai situațiile pot fi construite 
abil doar cu ajutorul cuvintelor, ci si un 
personaj ca atare: soția procurorului, ingi- 
nera agronom,nu apare în film, nu știm ce 
culoare au ochii, părul ei, în schimb ne 
putem face o idee — și încă una precisă 
— despre persoana ei, dintr-o scenă savu- 
roasă, în care replicile spirituale succedate 
în cascadă, comunică preocupările ei 
fundamentale: «Mama a sunat. Vroia 
să-i trimiti cizmele de cauciuc. A zis 
că are noroi și în urechi.» «Atit a zis?» 
«A zis să stăm liniștiți, că la porumb 
face 5.200.» «Dacă face 5.200 la porumb 
mi-a luat o piatră de pe inimă» «Şi a 
mai zis că ceva nu e în regulă la sfeclă.» 
«Mă așteptam. Cu sfecla nu-i de joacă. 
Despre soia n-a pomenit nimic?» «Nu.» 
«Păcat! Soia mă interesa cel mai 


mult.» 
Magda MIHĂILESCU 


O La Casa filmului, în 
prezența unui mare nu- 
măr de cineasti membri 

inema ai ACIN-ului, prof. dr. Ni- 
colae Ciachir a conferen- 

tiat despre «Războiul de 
independență». O La în- 

ceputul lunii precedente, a avut loc $e- 
dinta plenară a Consiliului ACIN. S-a 
analizat activitatea desfăşurată de sectii- 
le, comisiile si de Biroul Asociaţiei, de la 
Conferința națională a cineaştilor din 
aprilie 1974 pină în prezent. Prilej de 
dezbatere fructuoasă a problemelor e- 
sentiale care confruntă arta cinemato- 
grafică si pe cineaștii înşişi. e Între 
4 şi 6 aprilie a.c., a avut loc, la Galaţi, 
cea de a treia ediţie a Festivalului na- 
tional al studenților de la institutele 
de artă secția teatru-film. Din juriu 
au făcut parte regizorul Constantin 
Vaeni, actorul Ştefan Velniciuc, criticul 
Valerian Sava și Mihai Dimitriu, confe- 
rentiar la IATC. Au fost distinse cu pre- 
mii și diplome filmele «Helmuth cel 
mut» de Daniel Medvedov și «Păpușa» 


Asociaţia cineastilor 


Retrospectiva unui an 


de Florin Grigore. e In zilele de 23 și 
24 aprilie a.c., a avut loc la Constanţa, 
Constătuirea anuală a lucrătorilor 
din rețeaua cinematografică. Din par- 
tea ACIN-ului au participat lon Po- 
pescu Gopo, preşedintele Asociaţiei și 
Marin Piriianu, directorul Casei filmului. 
O Cineaştii amatori timişoreni au or- 
ganizat — în zilele de 26 şi 27 aprilie — 
cea de a doua ediție a Festivalului fil- 
mului de amatori «Secventa timi- 
şeană '75». În afară de concursul filme- 
lor realizate de amatori, au avut loc co- 
municări pe tema: «Creșterea eficien- 
tei filmului de amatori pe calea folosirii 
adecvate a limbajului cinematografic». 
Juriul pentru decernarea premiilor a 
fost constituit — în majoritate — din 
membri ai Asociaţiei cineaştilor: Flo- 
rian Potra, Mihai Dimitriu, Lucia Bog- 


Spectatori, nu fiţi numai 


dan, Eva Sirbu, Alecu Croitoru, Călin 
Căliman, Bob Călinescu, ing. Aurel 
Miscá și alții. e Cineclubul «Gaudea- 
mus» al Casei de cultură a studenților 
din centrul universitar Timişoara a îm- 
plinit 15 ani de existență. Cu acest pri- 
lej s-a organizat o festivitate în cadrul 
căreia s-au atribuit diplome omagiale. 
A avut loc o retrospectivă a celor mai 
valoroase filme realizate de Sandu Dra- 
gos, Gelu Mureşan, Vasile Moise, Va- 
sile Crețu, ș.a. O diplomă a fost acor- 
dată Asociaţiei cineaștilor pentru spri- 
jinirea activității cinecluburilor studen- 
testi din Timișoara. Regizorul Geo Sai- 
zescu, președintele Comisiei pentru ci- 
necluburi din cadrul ACIN, a transmis 
salutul asociației. e Consiliul munici- 
pal al organizației pionierilor, Comite- 
tul municipal U.T.C. si Cercul municipal 


spectatori 


pea dl cimp» 


«...Si cine spunea că nu sintem în stare 
să facem filme bune? Da, filme bune cu 
tineri şi despre tineri. «llustrate cu flori de 
cimp» mă duce cu gindul și mai departe de 
poezie și frumos, má duce cu pași grăbiţi 
spre lucrurile atit de mărunte și atit de mari 
ale vieţii de zi cu zi, spre frămintările, spre 
implinirile tinerei generaţii. Mi-a plăcut mult 
tilmul lui Blaier de la prima la ultima secven- 
tá, mi-a plăcut pentru că e un film adevărat, 
pentru că te învață cum să nu fi în iubire, 
cum sá nu fi cu tine însuți și cu viaţa, 
cum să fii cu dreptatea și cu toţi aceia care 
iubesc cinstea si intelegerea».(Ivan loan — 
sir. N. Bălcescu 372 — Talmaciu, Sibiu). 


«...Ce pot spune despre acest film decit 
că a fost unul din filmele românești care 
m-a impresionat foarte mult — un singur 
regret a fost sfirsitul, tocmai cind era mai 
interesant s-a terminat...» (Doru George- 
vici — com. Firliug 188, Caraş-Severin). 


«...Autorii se feresc să interpreteze decis 
faptele, aşa cum natura lor ar fi impus-o. 
Ei fac doar oficiul de a ne prezenta șirul 
întimplărilor — acuzatoare prin ele insele, 
e adevărat — dar parcă aş fi optat pentru 
o angajare concretă mai decisă in judeca- 
rea crimei. «llustratele» sint ilustrative și 
rareori pătrund decisiv in motivaţia şi sem- 
nificatia umană a faptelor. Întimplările mi 
se par tratate sub realul lor dramatism, 
monstruozitatea e mult mai mare, semnifi- 
catia faptelor se cerea relevată mult mai 
incisiv. Dar poate că însăși hotărirea de 
a aborda acest subiect grav a limitat cu- 
rajul realizatorilor de a persevera pină la 
capăt in acuzare. Filmul este insă in mod 
cert un bun de preţ cistigat pe drumul pe 
care cinematografia noastră s-a angajat 
in ultimul timp». (Stefan Donat, Bd. Steagu! 
Rosu 21 — Brasov). 


«...Un film despre dragostea de ţară, 
despre încrederea în viitor, un film în care 
se resimte nostalgia trecutului, un film 
care mi s-a părut mai bun decit alte filme 
românești pe aceeași temă. Am savurat 
umorul lui Amza Pellea, am admirat pate- 
tismul lui lon Besoiu, vitejia lui Sergiu 
Nicolaescu... În ce mă priveşte, nu am putut 
să reproșez finalului felul cum acești viteji 
au murit. Ce m-a impresionat mai muit 
a fost zimbetul din acest final, zimbetui 
în fața morţii. Pe cind un film al zilelor 
noastre cu și de Sergiu Nicolaescu?» 
(Adleritá Camelia, str. Hatmanul Sendrea 
12 — Dorohoi) 


«Un zimbet pentru mai tirziu» 


«...La părerea lui N. lancu din Bucuresti 


cinema 


Coperta l-a 

«Comedie fantastică» de lon Popescu- 
Gopo. Cu Vasilica Tastaman, Dem. 
Rădulescu, Cornel Coman, George Mi- 
haitá, Coca Andronescu. etc 


Ecaterina Oproiu 


(«Cinema» nr. 3/1975) nu pot să nu răspund 
că uzina poate si dorim să devină un mare 
subiect de film, că nu eterna înfruntare 
intre bine şi rău e un pericol pentru forta 
artistică la care aspirám, ci necunoagterea 
suficientă a celor mai caracteristice aspecte 
ale acestei înfruntări. Preocupat de aceste 
cerințe, aş spune că în seria mult astepta- 
telor filme «de uzină», «Un zimbet pentru 
mai tirziu» înregistrează un progres evi- 
dent. Dacă in «Dragostea incepe vineri» 
problemele de producție, adică principala 
bază a conflictului, lipseau, dacă în «Despre 
o anume fericire» se manifesta o reală 
teamă de a le numi, de a le dezvălui fondul, 
în filmul lui Boiangiu astfel de probleme sint 
tranşant puse din primul moment, ceea ce-i 
asigură o bază bună. E adevărat că în evo- 
lutia ulterioară a faptelor apar unele nedu- 
meriri, după cum e evident fals că tendinta 
de a reduce timpul de revizie a utilajelor 
ar fi cauza catastrofei. Mi-aș permite să 
inlocuiesc «schematismul» din formularea 


Anul XIII (149) 
Bucuresti 


mai 1975 


Redactor șef 


CINEMA, Piaţa Scinteii nr. 1, București 
Exemplarul 5 lei 41017 


pot face abonamente adresindu-se întreprinderii 
Rompresfilatelia — Serviciu/ import-export presă 
Bucureşti, Calea Griviței nr. 64—66 P.0,B.-Box 2201 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smigelschi 


«Casa Scinteii» — Bucureşti > 


«Prietenii filmului» din Pitești au orga- 
nizat un medalion cinematogratic lon 
Popescu Gopo. În cadrul acestei ac- 
tiuni, regizorul lon Popescu Gopo s-a 
întîlnit cu peste 3 000 de iubitori ai fil- 
melor sale. e În vacanţa de primăvară 
a elevilor, în toate orașele țării s-au or- 
ganizat festivaluri ale filmelor pen- 
tru tineret. Actorii lon Pascu și Ștefan 
Velniciuc s-au întîlnit cu tineretul șco- 
lar din Alba lulia şi Arad. Au avut loc 
discuții asupra filmului istoric, precum 
şi concursuri «Cine știe ciștigă». e 
Secția scenografie din cadrul ACIN a 
ținut o şedinţă de lucrulin care s-a dis- 
cutat scenografia (decor-costume) fil- 
mului «Actorul și sălbaticii». e Sec- 
tia producţia și economia filmului, îm- 
preună cu secția regie, au organizat o 
dezbatere cu tema: «Popularizarea și 
difuzarea filmului românesc în țară 
si peste hotare». Au prezentat refe- 
rate Vasile Răchită şi Mihai Duţă de la 
Centrala România-film. 


Marin PÎRIIANU 
A i 


corespondentului N. lancu prin «necunoas- 
terea suficientă a realității şi reflectarea ei 
in tot ce are mai caracteristic». (G. Bruc- 
maier, Calea Unirii 31, Suceava) 


«Filip cel bun» 


«...Reugita acestui film este reușita unui 
foarte, foarte bun regizor care ne oferă — 
spre satisfacția noastră — cu fiecare film, 
noi dovezi ale marelui său talent. Se simt 
pasiunea, dragostea cu care a fost, tăcut 
filmul, protesionalismul de certă valoare 
servind și subliniind o idee în care regizorul 
crede cu toată ființa lui; imaginea vădește 
un adevărat cult pentru frumos si expresiv. 
Dan Pita ne ia cu el, ne conduce in interio- 
rul cadrului, planurile, fiecare cadru obligá 
pe spectator sá privească în interior, în 
adincime, dindu-i o acută impresie de spa- 
tialitate, de puternică participare afectivă». 
(Stefan Donat — Brașov) 

«...În sfirşit, un băiat din zilele noastre 
care are o mamă, un tată, prieteni, dar și 
negansa de a nu fi pe placul fetelor... Eu 
am tras foarte multe invátáminte din acest 
film. Sper că si alți tineri îl vor înțelege...» 
(Doru Georgevici, Firliug) 


Cititorii din străinătate 


Prezentarea grafică: 
loana Moise 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic pă 


23 


nr. 6 
Anul XIII (150) 


Revistă a Consiliului 
Culturii și Educaţiei Socialiste 
București, iunie 1975 


Profesia ca profesiune de credință 


Filme mari pentru cei mici 


Premiera lunii: «Hyperion» 


de -Mihnea Gheorghiu si Mircea Veroiu 


pr 


Un tinár soseste pe un mare 
santier, un tinár cu ochelari 
si blue-ieans vag rápánosi, 
un tinár subtire si aparent 
neajutorat si cere de lucru 
De lucru, dar nu orice. De 
lucru, dar acolo «unde-i ma: 
yreu». Un tinăr foarte, dar foarte tinăr,are 
motivele lui să ceară de lucru acolo unde-i 
mai greu, are motivele lui să dovedească 
celorlalți că e om în toată firea. Adică în 
stare să ducă greul. Adică implicat. Dorinţa 
lui de implicare în ce-i mai greu este insă 
si dorința de participare la viața colectivă. 
De implicare socială. Dorinţă abia devenită 
conştientă, pentru că tinărul este foarte 
tinăr. «Muntele ascuns»... Titlul s-ar putea 
să-l privească la fel de bine pe el, pe aces! 
Petru un pic ridicol la inceput în dorinţa 
lui de a se demonstra, și tot mai convingător 
intru bună credință şi bunavointá de «a se 
atașa», de «a se angaja» la propriu, firește, 
dar nu numai la propriu, nu doar pe statul 
de salariu, ci cu toată ființa lui fragilă, în 
ființa masivă, colectiv masivă, a șantierului 
«Muntele ascuns» poate fi metaforă nu 
numa: pentru ascunsul munte, in care crește 
acea hidrocentrală, ci şi pentru băiatul fragil 
pe dinafară și cu valențe de munte sub 
coala subțire. Cu aproape zece ani în 
urmă, un tinăr, și el foarte tinár, bătea la 
poarta unui alt şantier și acela foarte mare, 
cu aceeași dorință de «a face ceva impor- 
tant». Neapárat important. El vroia, după 
expresia unei generaţii întregi, «s-o ia din 
loc». A o lua din loc însemna în primul 
rind a te smulge inertiei. A o lua din loc 
însemna apoi a-ţi dovedi utilitatea. A o lua 
din loc însemna, deci, a acţiona. A o lua 
din loc înseamnă si azi, într-o foarte liberă 
traducere şi aproape pe toate limbile pă- 
mintului, «a-ți lua zborul» din viaţa de ado- 
lescent către aceea de matur. A decola 
spre viața socială. 


incotro, zburătorii? 


«Diminetile unui băiat cuminte» se 
chema filmul acela, iar eroul său, Vive. In 
acelaşi timp, chiar în acelaşi an, în alt film, 


2 


| Filmul românesc în dezbatere 


3 


Dacă este adevărat 
că profesia înseamnă vocatie, 


tot la fel de adevărat este că 
vocatiile apar si se dezvoltă la 
0 temperatură anume: temperatura societății 
š nn 


«o tată termecátoare» işi căuta drumul ei, 
rostul ei, locul în care credea cu toată forta 
vîrstei căutărilor. lpostaza feminină de a-ti 
găsi locul şi rostul pe lume, nu se știe de ce 
tocmai ipostaza feminină, s-a nimerit să 
fie o demonstrație pe negativ. O demonstra- 
tie de cum nu trebuie să-ți cauţi locul 
Teoretic, la fel de utilă ca şi o demonstratie 
pozitivă (în artă a arăta cum nu trebuie 
echivalează cu a arâta cum trebuie) 
practic, soldată cu un eşec. Eșecul insă nu 
era unul artistic, nu era eșecul filmului 
respectiv, ci un eșec social. Nu aveam 
incă, se pare, aptitudinea de a demonstra 
si «pe negativ». O demonstratie pe negativ 
ni se părea egală cu incurajarea negativu- 
lui... În timpul acestui film cu o fată fermecă- 
toare si în timpul diminetilor unui băiat 
cuminte, în timpul meandrelor (in care un 
alt tinăr işi acorda singur importanţa pe 
care cei din jur nu se grăbeau să i-o acorde), 
o ultimă noapte a copilăriei. «Ultima 
noapte a copilăriei». Frate intru dragostea 
pentru muzică cu fata fermecătoare, băiatul 
acela care-și trăia ultima noapte a copilăriei 
şi primii zori ai maturității, avea în acei 
primi zori o întilnire cu prietenul lui, munci- 
torul, cu prietenul care-și găsise rostul, 
locul, starea pe lume. Intilnire scurtă, 
undeva, într-o margine de Bucureşti, în 
preajmă de uzină. Acolo stăteau cei doi 
la o masă și toată diferența de stare se 
spunea scurt, în gesturi scurte si obişnuite, 
in gesturi de fiecare zi. Gestul cu care ridici 
un pahar, gestul cu care chemi chelneru!, 
gestul cu care te cauu in buzunare după 


bani. Siguranţă și linişte de o parte. 
Senzatie penibilă de incertitudine, de nela- 
locul tău, de cealaltă parte. Doi tineri. 
aceeași virstă, două modalități de a exista 
si între ele o prăpastie de netrecut. Prá- 
pastia între a fi si a nu fi. Între a fi realizat, 
intre a te fi găsit, si nesiguranta. biibi- 
iala căutării. «Ultima noapte a copilă- 
riei» a fost filmul care încerca să arunce 
o punte, o punte soidă, de trecut peste 
acea prăpastie... Anul 1966 a fost un an al 
fiimelor cu şi despre și pentru cei aflati 
la virsta căutării unui scop în viaţă. Întimplă 
tor sau nu, peste aproape zece ani. feno- 
menul se repetă. S-au mai tăcut, firește, 
intre timp tilme cu tineri. despre tineri, pen 
tru tineri, dar nu dintr-o dată, dar nu deo- 
dată, asa cum s-a întimplat atunci, în '66, 
asa cum s-a intimplat acum, în '74—'75 
«Muntele ascuns». «Filip cel bun». «llus- 
trate cu flori de cimp». «Toamna boboci- 
lor». 


Sfirsitul incertitudinii 


«Filip cel bun». Filip cel tulburátor. 
Tulburátor, pentru cá in credinta lui de 
a ti, de a ti cineva anume, cu certitudine 
cineva anume, se amesiecá voinţa tamiliei 
de a-l obliga să fie altfel, altceva, altcineva. 
Tulburător, pentru că între dorinţa lui de 
împlinire și implinirea însăși, se aseaza 
opacá neintelegerea familiei. Tulburátor 
piná la consternare, prin supunere si blin- 
dete, acest Filip care se lasá cuminte impins 


ofesia 
credinţă 


în cele mai aberante ocupații, deși el știe 
bine ce vrea. Tulburător, pentru că este 
dintre foarte tinerii noştri eroi de filme, cel 
care știe precis încotro vrea «s-o ia din loc». 
Incotro îi e zborul. Pentru Filip, mai mult 
decit pentru oricare dintre tinerii eroi găsiți 
în filmele noastre, «a o lua din loc» înseamnă 
de fapt a se așeza într-o profesie anume. 
Drumul către acea profesie anume este 
parcurs cu supunere și cu oarecare ingá- 
duintá, trecînd prin toate celelalte ocupații 
care nu sînt ale lui, pentru că nu se simte 
chemat către ele, nu-i aparțin, așa cum el 
nu le aparține. La capătul acelui drum se 
atlă meseria lui. Filip închide, pentru filmul 
de piná acum, o galerie de «tineri în căutarea 
rostului pe lume», de tineri siguri mai mult 
de faptul că vor să fie de folos, decit de fe- 
lul în care pot fi de folos. Acei tineri care, 
apariții episodice sau eroi principali în 
filmele noastre, se întreabă cu neliniște, cu 
neastimpăr, neastimpăr de adolescenți, dar 
si cu inceput de seriozitate, cu o promi- 
siune de maturitate: ce facem? Ce facem? 
În spatele lui Filip se închide scurt ușa Intre- 
bării şi se deschide clar aceea a răspun- 
sului: ne urmăm vocaţia. Profesia nu este 
o întimplare. Profesia este o profesiune de 
credință. Profesia nu durează un sezon. 
Profesia este însăsi viața, de la un punct 
încolo pînă la sfirșit, viața ta. Și legătura 
ei cu celelalte vieți. Şi implintarea ta în 
viața uriașă a societății. Căci profesie este, 
linalmente, aceea care face din tine, individ, 
fiinţă socială. Cu funcţie socială. Cu loc fix 
in angrenajul social. Cu responsabilități 
bine stabilite. Ocuparea acestui loc, asu- 
marea acestor responsabilităţi, înseamnă 
începutul maturității. Şi sfirșitul adolescen- 
tei. Sfirsitul întrebării: ce fac? Începutul 
răspunsului: această profesie. A mea. 


Profesia ca vocație 


Cine sint ei. cei care au decolat? Cei 
care s-au «angajat»? Cei care au depăsit 
tulburele și tulburătorul «ce facem?» Cei 
care ştiu, au atlat ce au de făcut, cei pentru 
care profesia a devenit o profesiune de 
credință? Care le e credința, care le sint 


Această vară — care va marca împlinirea 
a zece ani de la istoricul Congres al IX-lea 
al Partidului Comunist Román —a început 
cu o lună în care am asistat și am aderat, 
o dată în plus, la cea mai largă consacrare 
a politicii patriotice și internationaliste 
pe care secretarul general al partidului, preşedintele 
Nicolae Ceaușescu, o conduce de mai bine de un dece- 
niu, în fruntea tuturor comuniștilor, a noastră, a tuturor, 
pentru progresul accelerat al țării, pentru extinderea 
orizontului vieții spirituale, pentru o lume mai bună si 
mai dreaptă. 


mema 


Preocupati de fructificarea cu maximă eficiență a 
resurselor si vocatiilor interne, in folosul propriei noastre 
bunăstări, asigurind organizarea vieţii de zi cu zi a po- 
porului în aga fel încît el să-şi poată dedica toate facul- 
tátile muncii, creaţiei, bucuriilor superioare ale existen- 
tei, Partidul Comunist Român, conducătorul său, ne-au 
oferit din nou, in această lună, imaginea desávirgitá a 
amplitudinii pe care o au prieteniile noastre cu celelalte 
popoare. 

La scurt timp după vizitele din primăvară în Japonia, 
Filipine, Pakistan, lordania și Tunisia, care au întregit 
contactele directe, la cel mai înalt nivel, cu țările Orien- 
tului îndepărtat și apropiat, călătoria tovarăşului Nicolae 
Ceauşescu, împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu, în 
Brazilia și Mexic, convorbirile purtate cu prilejul escale- 
lor, pe coastele africane, americane și europene ale 
Atlanticului, la Dakar, Caracas, Washington și Londra, 
urmate imediat, în țară, de primirea conducătorilor 
Portugaliei și Bulgariei, înseamnă încununarea unei 
opere internaţionaliste cu o excepțională valoare de 
simbol, de o inestimabilă importanţă pentru prezentul și 
viitorul naţiunii noastre socialiste, al întregii umanitáti. 
Se pun astfel în lumină, cu maximă claritate și în toată 
extensiunea lor, liniile directoare ale politicii noastre 
externe, politică de prietenie constructivă cu toate țările 


„0 viată liberă, demnă, fericită, 
fiecărei naţiuni” 


socialiste, cu țările în curs de dezvoltare şi nealiniate, 
care se pronunță pentru o nouă ordine politică și econo- 
mică internațională, cu toate țările lumii, fără deosebire 
de orinduire socială. 

Opinia publică românească, ținută la curent în mod 
operativ şi consultată sistematic asupra tuturor aspecte- 
lor politicii interne gi externe, a înregistrat cu o emoție 
deosebită mărturiile vii ale peliculei şi ale transmisiilor 
de televiziune ilustrind prezența pentru a treia oară a 
tovarăşului Nicolae Ceaușescu, împreună cu tovarășa 
Elena Ceaușescu, pe continentul latinitátii americane — 
prima vizită a unui șef de stat român în cele mai mari 
țări ale acestui continent fratern, Brazilia și Mexicul. 

Cu un caracter de lucru și un program încărcat pînă 
dincolo de limita obișnuită a celei mai laborioase activi- 
tăți intelectuale, politice și diplomatice, vizitele în aceste 
țări, de care ne leagă tradiţiile bogate ale latinitátii și ale 
luptei pentru afirmarea entității nationale, au fost un act 
istoric de consolidare și adincire a solidarității şi coope- 
rării României socialiste cu țările în curs de dezvoltare și 
nealiniate, cu toate țările mici şi mijlocii care au de jucat 
un rol din ce în ce mai important în lupta pentru impune- 
rea, pe plan internațional, a unor noi norme, de egalitate 
şi independenţă, de respectare necondiționată a suve- 
ranitátii și demnității fiecărui popor, de favorizare a 
progresului rapid, armonios, al tuturor zonelor planetei. 

Pelicula cinematografică, acest letopiset modern, a 
înregistrat în timpul acestor vizite cele mai mişcătoare 
cuvinte și gesturi de apreciere și admiraţie față de istoria 
si prezentul României, faţă de realizările și planurile 
noastre de viitor, față de geniul politic umanist, purtat 
peste nouă mări și nouă țări de către conducătorul 
poporului român, căruia un deputat mexican i se adresa 
astfel: «Simtim că în dumneavoastră trăiesc idealurile 
vechilor eroi români, Mircea cel Bătrin, Alexandru cel 
Bun, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan, Nicolae 
Bălcescu şi Avram lancu». Concretizate în tratate de 
prietenie, declarații solemene, acorduri generale şi 


intelegeri de cooperare economică, rezultatele vizitelor 
în Brazilia și in Mexic, ca și cele ale convorbirilor cu con- 
ducătorii altor state, sint de asemenea de o valoare 
ieșită din comun pe plan cultural, inclusiv în domeniul 
activităţii cinematografice si de televiziune. 

Cu atit mai mult, cineastii, teleaştii si colaboratorii lor 
au datoria de a prelucra în torul lor intim şi obştesc sem- 
nificaţiile acestor acte istorice, racordul lor firesc cu 
politica de afirmare a tuturor virtuților proprii poporului 
nostru, obligaţiile care ne revin pentru susținerea califi- 
cată și de cea mai nobilă inspirație a acestei opere. În 
acest sens, afinitátile de limbă și de origine, ca și vocaţia 
comună în universul modern, revoluţionar, simbolizate 
de arhitectura Braziliei sau frescele Mexicului, au făcut 
ca această călătorie de lucru să prilejuiască o nouă și 
strălucită exprimare a concepției și politicii marxiste 
consecvente a partidului nostru față de perspectivele 
artei și civilizației contemporane. «Privind la minuna- 
tele dansuri și ascultind minunata muzică de aseară 
— spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu în timpul unei 
intilniri pe continentul latino-american — comparind 
cu muzica si dansurile românești, mă gindeam ce 
s-ar intimpla dacă am uniformiza muzica, dansul, 
cultura: oare, într-adevăr, ar fi o viață mai plăcută? 
Nu, dimpotrivă, ar deveni mai plictisitoare. Noi tre- 
buie să dezvoltăm relațiile dintre popoare, plecind 
de la păstrarea individualității, a specificului fie- 
cărui popor, fiecărei națiuni. Numai atunci priete- 
nia şi colaborarea vor fi puternice! (Aplauze). 
Fiecare popor, fiecare națiune a adus, aduce și va 
aduce cite ceva specific la civilizația și cultura 
universală. Uniformizarea ar însemna moartea civi- 
lizatiei. lată de ce trebuie să încurajăm dezvoltarea 
specificului fiecărui popor, a culturii fiecărei na- 
tiuni gi în această diversitate să asigurăm o viață 
liberă, demnă, fericită fiecărei națiuni!» 


CINEMA 


profesiunile? Ei sint medici («Poveste 
sentimentală») dispuși să sacrifice tot, 
inclusiv fericirea personală pe altarul pro- 
fesiei alese. Sau mai puțin dispuşi sá se 
sacrifice, dar cu înțelegere şi bună credință 
hotáriti să-și facă datoria («Toamna bobo- 
cilor»). Ei sînt piloți ce au învățat să zboare 
pe supersonice și trebuie să conducă o 
tártácutá de avion sanitar: «Decolarea». 
Ei sint meşteri pe un șantier sau pe toate 
șantierele, meșteri tineri, veniţi să-și caute 
rostul sau să cîştige bani, veniţi să se 
realizeze sau să realizeze un cistig, deci, 
care mai pozitiv, care mai negativ, uneori 
«pozitivaţi», alteori «negativati», în una si 
aceeași dorință a autorilor de a fi «ca-n 
viaţă», de a acoperi registrul larg, practic 
imposibil de acoperit, al vieții. Ei sint băieți 
de ţărani, veniţi în uzină sau pe șantier să 
cîştige bani și aflind acolo un cîştig mai 
prețios, aflind, de fapt, că există ceva mai 
presus decit banii, ceva numit meserie. 
Orgoliul meseriei. Al unei meserii anume. 
(«Partea ta de vină». Sau «Balul de 
sîmbătă seară».) Ei sint ingineri, tineri 
absolvenţi («Despre o anume fericire») 
și îşi găsesc acea fericire anume (de fapt 
ipostazele ei) după fire şi temperament, 
după fire şi caracter aș spune,dacă n-ar fi 
totuna, în aceeași profesie, purtată cu min- 
drie, ca valiza diplomaticá-in-tará-ca-si- 
peste-hotare, profesie-titiu, rostit precis cu 
dictie înaintea numelui, sau profesia-pro- 
fesie, practicată în chip de profesiune de 
credință. «Despre o anume fericire» se 
putea numi la fel de sugestiv «Despre o 
anume meserie» și sensul nu i se schimba 
cu o iotă. ...Cine sint ei deci, acești profe- 
sionisti «de credință» din filmele noastre? 
Ei sint, iată, cei care indeplinesc princi- 
palele meserii din viaţă In — uneori — prin- 
cipalele roluri de film. Uneori, pentru că nu 
toate filmele îşi propun un erou principal- 
profesie-de-credintá. 


Protesia ca utilitate 


Runcu, meșterul acela încă tinăr din «Un 
zimbet pentru mai tirziu», cel care ştie 
tot, dar nu spune cit ştie, cel care tace și 
face, cel care la o adică doarme în preaima 
cuptoarelor, omul-profesie din creștet 


piná-n tălpi, dar pentru care ea, profesia; 


nu este altceva decit lucrul acela foarte 
obişnuit fără de care nu se poate trăi, Runcu 
— ni se sugerează — este țăranul care și-a 
urmat chemarea în clasa vecină. Runcu 

i-a schimbat doar clasa,nu şi psihologia. 
pri retete lui, ca şi tăcerile prelungi, ca 
si privirile grăitoare din preajma nedreptátii 
ce i se face, ca şi resemnarea profundă cu 
care pleacă «să-și ia pedeapsa» (o pe- 
deapsă pe care știe foarte bine că n-o me- 


rită) sînt adînc țărănești. În mod firesc, 


Runcu face saltul psihologic dintr-o stare 
socială în alta, Runcu devine muncitor, ca 
psihologie muncitor, exact in mișcarea de 
depășire a situației limită în care este pus. 
În momentul în care el, muncitorul Runcu, 
obține dreptatea ca meșter, ca om de 
meserie ce se află. 

Frate bun întru salt, dar în alt sens, pen- 
tru că ne aflăm de astă dată pe terenul 
comediei, Geo, din «Toamna bobocilor». 
Agronomul, fost mecanic în Tanganica. 


orgoliu de a fi «domn» la țară. Despuiat de 
accesoriile «domneşti», personajul iși pier- 
de clar grandoarea comică, dar ciștigă la 
tel de clar o spășită candoare: candoarea 
prejudecátii, a unei prejudecăți depășite, 
suptă o dată cu laptele mamei de un fost 
copil de țăran devenit muncitor, devenit 
tovarăş inginer agronom și întors la matcă, 
cu amintirea acelei prejudecăți potrivit că- 
reia haina tace pe om si nu viceversa... 
Despuiat de ea ca de hainele străine, Geo 


Meşterul Runcu şi ai săi sau pecetea profesiei 
(«Un zîmbet pentru mai tirziu») 


Mecanicul născut poate, ţăran, căci vocația 
lui adincă este agronomia. Omul care a 
venit «de bună voie și nesilit de nimeni» să 
muncească la Viişoara. El este agronom 
de pămint nu de asfalt. lar mindria lui e să 
fie agronom. Mindrie confuză la început si 
contuzionanta. compatibilă pină la un punct 
cu ridicolul, dar dincolo de care se ascunde 
adevărata ei faţă şi aceea este,sincer si fără 
dubii, fața vocației adevărate. Atit de fără 
dubiu vocație, atit de profund adevărată, 
incit costumatia ciudată de dandy cu care 
cutreieră tarlaua își pierde brusc strâlucirea 
comică şi de sub ea încep să se străvadă 
şi sá se prevadă fastuogi «itarii» de țăran — 
fastuosi prin simplitate, fastuoși prin sárá- 
cie — şi maioul cu mineci lungi în care-l 
va lăsa finalmente colegul din Pogoanele. 
Coleg intru vocaţie si orgoliu copiláros, 


devine însuşi momentul viu al pasiunii 
sale pentru o meserie anume. Căci iată, 
descoperă el stind în mijlocul patului în 
cea mai puţin protocolară ținută, prestigiul 
lui nu stătea în hainele de împrumut, ci în 
profesia pe care o practică. În importanța 
ei pentru cei din jur. În utilitatea ei. Același 
prestigiu al utilității dă sens și importanță 
și stare socială,deci, celorlalți doi «boboci» 
din filmul respectiv. «Bobocul»-medic ni- 
merit la Viişoara, pentru că acolo a fost 
repartizat și legat locului exact prin acea 
fabuloasă descoperire a utilității și impor- 
tanței lui în viaţa satului, şi «bobocul»-pro- 
fesoară-de-franceză pentru care Viișoara 
este un accident, dar un accident util pentru 
orice «boboc» care doreşte să facă din pro- 
fesia sa o profesiune de credință. Căci dacă 
unui tinár la început de carieră cineva ii 


spune «să nu plecaţi, eu vreau să învăţ 
franceza», dacă într-un sat uitat de lume 
cineva vine și te roagă cu lacrimi în ochi să 
nu pleci, se cheamă că meseria ta valorează 
tot aurul lumii, iar tu, cel care o practici,esti 
implicat acestei valori. Se cheamă adică, 
se cheamă că ai cîştigat acel loc fix, stabil 
în viața societății, că ai un statut social, o 
stare socială, din moment ce aparftii celor 
din jur în măsura în care îti apartii tie. 


Ce ar mai fi de spus 


Exemplele — în filme — nu sint multe. 
Regizorii care s-au apropiat de «vîrsta 
opțiunilor» și problemele ei sint şi ei puţini, 
şi aproape de regulă acea apropierea ră- 
mas o experiență unică. Savel Stiopul, An- 
drei Blaier, Lucian Bratu, Mircea Săucan, 
acum zece ani. Mircea Mureșan, Geo Sai- 
zescu, Timotei Ursu, Virgil Calotescu, 
Mihai Constantinescu, pe parcurs. Dan 
Pita, Andrei Cătălin Băleanu, Mircea Mol- 
dovan, acum, de curind. Sigur, terenul 
este greu accesibil. Tinereţea nu este o 
vîrstă comodă, problemele ei nu sint dintre 
cele mai comode, cu atit mai puțin în mo- 
mentul critic al opțiunii, în momentul hotá- 
ririi pentru a fi, într-un fel sau altul, cineva, 
sau altcineva, pe viată. Nici nu cred că s-ar 
putea face tilme numai pe «această temă». 
Dar tema există în inventarul vieții și ar tre- 
hui atinsă o dată cu ea. Cu condiţia ca viaţa, 
viața la această virstă să fie temă şi pro- 
blemă curentă a cineaștilor noștri, aşa 
cum este în viaţa societății noastre. Căci 
dincolo de sensul strict al cuvintelor: 
profesie, opţiune, vocaţie, implicare, anga- 
jare, angrenare, dincolo de filmele în care 
eroi de film, construiți după chipul și ase- 
mănarea celor din viaţă, le rostesc într-un 
cadru sau într-o secvenţă sau de-a lungul 
întregului film, dincolo de toţi acești tineri 
care trec prin filmele noastre în căutarea 
drumului spre vocaţia lor, în căutarea dru- 
mului spre ei înşişi, dincolo de șabloanele 
pozitiv-pozitiv, negativ-negativ sau așa-și- 
asa, se află viaţa cu al ei adevăr: generație 
după generaţie, fiecare tinerețe iși caută 
drumul acela unic, își caută locul acela de 
neconfundat, își caută rostul numai de ea 
împlinit în mijlocul societății sale. Şi de ea, 
de societate depinde cit de grabnică este 
găsirea acelui loc. Cit de mare procentul 
găsirii adevărate. Cit de mic cel al erorilor. 
Dacă este adevărat că protesia înseamnă 
vocaţie, la fel de adevărat este și că voca- 
țiile cresc şi se cultivă la o temperatură 
anume: temperatura societăţii respective. 
Acest adevăr ar fi poate timpul să-l rostim 
mai des și mai apăsat în filmele noastre. 


Eva SÎRBU 


sondaj în cineunivers 


Cui îi e teamă 
de anii míniel? 


a Modá. Mode. 
În anii trecuți «se purtau» tinerii. 
Acum se poartă timplele cărunte. 


E o toană sau e un simptom ? 


Am mai avut ocazia in aceste 
coloane să ne ocupăm de 
unul dintre cele mai intere- 

NEMA sante si semnificative feno- 

mene ale luptei de idei din 

societatea occidentală con- 

temporană: acela al recupe- 
rării de către structurile conformiste a dife- 
ritelor manifestări contestatare. Ca să ră- 
minem în lumea cinematografiei, am putut 
constata în ultimii ani cum tendinte izvorite 
din frămintările cele mai pregnante ale vre- 
mii noastre şi exprimate în numeroase filme 
politice, de critică socială, antirasiste, etc., 
au devenit, preluate de către mecanismele 
pietii capitaliste, simple mode inofensive 
Pe temele care au zguduit conștiința publi- 
cului. din studiourile marilor companii ies 
pe bandă rulantă tilme golite de continutul 
lor exploziv, in care pasiunea ideilor nova- 
toare este înlocuită cu rețete comerciale, 
în care înfruntării autentice i se substituie 
spectaculosul factice. Etapa următoare este 
ieşirea din circulație, căci propriu oricărei 
mode este, asa cum arăta Cocteau, să se 
demodeze. 

Semnificativ este in această privinţă des- 
tinul filmelor despre tinerețe și tineri. In a 
doua iumătate a anilor '60, tematica, mitul 
«tinárului» a irumpt cu violenţă in viața 
sociala și spirituală a occidentului. Pe pri- 
mul plan al actualitátii au trecut mişcările 
studențești, din ce în ce mai radicale, pro- 
testele mai mult sau mai puțin organizate 
ale altor categorii de tineri, grupurile de 
hippies. O răspindire fulgerătoare au cu- 
noscut modele si miturile care se procla- 
mau ostentativ tineresti: rock-ul și Beatlesii, 
minijupa (arborată uneori chiar de sexage- 
nare lipsite de simțul ridicolului) și părul 
lung, ghitara electrică și «idolii» muzicii 
uşoare, filozofia lui Marcuse (înțeleasă, 
adesea anapoda) si literatura lui Le Clezio. 
Dincolo de aparențele uneori insolite, fe- 
nomenul exprima o criză autentică, refuzul 
tineretului de a mai accepta valorile derizo- 
rii ale societății de consum, revolta (în 
S.U.A., in primul rind) împotriva războiului 
agresiv din Vietnam, căutarea infriguratá 
a unor soluții extra sau anticapitaliste. Cum 
e şi firesc. pe ecrane au apărut puzderie de 
tilme exprimind aceasta nouă realitate si 
această nouă stare de spirit. După «Easy 
Rider» al lui Peter Fonda, s-au produs alte 
zeci de filme reprezentind tineri vagabon- 
dind (uneori pe motociclete) in căutarea 
unui alt sens al vieții. Studenţii contestatari 
au devenit eroi de film în Franţa, în Italia, 
in Suedia sau în R.F.G. Delincventa juvenilá 
(vezi «Născuţi pentru a pierde») devenise 
mai tentantă decit tematica polițistă. Vede- 
tele tinere si foarte tinere cucereau toate 
sufragiile. În genul «politic-fiction», un film 
ca «Wild in the Streets» (Ulitele sálbáticiei) 
prezenta un adolescent de 17 ani aiuns 
preşedinte al Statelor Unite, a cărui primă 
măsură după alegere este inchiderea în 
lagăre de concentrare a tuturor celor ce au 
depășit 35 de ani (ulterior președintele este 
el însuşi debarcat de o revoltă a copiilor 
de opt ani!) 


Voga timplelor albe 


Dar toate acestea se petreceau acum 
2—3 ani. Astăzi filmele ostentativ «tinerești» 
sint tot mai rare; moda a trecut. Într-un 
eseu publicat in «Time», Edwin Warner 
constată: «În filmele din zilele noastre tine- 
retului i se încredințează un rol mai mo- 
dest). La rindul ei, televiziunea a incetat 
să mai pună un accent atit de puternic pe 
tinereţe, aşa cum se întimpla în perioada 
exagerat de optimistă a anilor '60. Nu se 
mai transmit emisiunile seriale: «Tinerii 
oameni ai legii» si «Tinerii rebeli». Pe ecra- 
nele mari şi mici a venit voga oamenilor 
maturi. Printre serialele TV cele mai prizate 
in occident se numără «Columbo» si «Ko- 
iak»,ai căror eroi au trecut demult de prima 
tinerețe. Se poartă ridurile și firele de păr 
cărunt de către toate stelele masculine ale 
ecranului de la John Wayne. Lee Marvin și 


4 


Charles Bronson pină la Gian Maria Volon- 
te şi Marlon Brando, inclusiv foștii tineri 
de acum cîțiva ani, ca Alain Delon și Clint 
Eastwood. Ceea ce e mai interesant, aceeasi 
tendință se manifestă și în ce priveşte ac- 
tritele, unde în fruntea box-office-ului se gă- 
sesc asemenea vedete ca Liv Ullmann, 
Jeanne Moreau, Glenda Jackson, Bibi An- 
derson, Monica Vitti, toate, ca să ne expri 
măm politicos, trecute de 20 de ani. 


Somaj tără virsta 


Scăderea interesului pentru tinerețe nu 
tine numai de tenomenul analizat de socio 
logul american Seymour Lipoet, după 
care nici o «obsesie» socială sau politică 
nu rămine pe primul plan mai mult de 4—5 
ani. Voga filmelor de tineret a apus în occi- 
dent în primul rînd din cauza evoluției cli- 
matului social. Mișcările de tineret din anii 


Laureen Bacall şi Henry Fonda, 


doi tineri care vin de departe 


'60, în bună parte lipsite de o finalitate con 
strucuvă, s-au împotmolit în contradicții și 
sterilitate. lzoucnirea crizei economice a 
¡ácut ca pentru milioane de tineri amenintati 
de șomai și sărăcie, critica societăţii «de 
consum» să nu mai apară ca prioritară 
Ciocnirea cu dificultăţile crescinde ale vietii 
stimulează sentimentele de solidaritate în 
tre cei loviți, indiferent de vîrstă, si aruncă 
pe planul doi mult trimbitatul «război al 
generaţiilor». Ca şi altădată, criza este 
folosită de păturile conducătoare ale socie- 
tátii burgheze pentru a intensifica apelurile 
la «cumințenie», «disciplină», «respectarea 
valorilor tradiționale». 

Desigur, problemele tineretului din lumea 
occidentală n-au fost rezolvate. Dimpotrivă, 
intr-un anume sens, ele au devenit mai 
acute, mai încărcate de germenii furtunii. 
Ceea ce, indiscutabil, a murit,e atmosfera 
anilor '60. Filmele despre tineretul de miine 
vor arăta altfel decit cele de ieri. H. DONA 


Filme mari 


Punem din nou în discuție problemele filmu- 
lui cu, pentru și despre copiii, nu numai pentru a 
respecta tradiţia care face ca anual, în luna iunie, 


să ne întrebăm cum mai stăm cu acest gen cine- 


matografic, 


ci pentru că datoriile și responsa- 


bilitățile noastre față de această categorie de spec- 
tatori le socotim permanente și importante, atît 
în lunile de vară ca si în lunile de iarnă. In toate 
lunile, în toate zilele săptămînii. Inclusiv (poate 


mai ales) duminica. 


Ce spune cinematograful „Doina“? 


Problema problemelor: repertoriul 


Există in București un cinematograt, u- 
nul singur pentru cele citeva sute de mii de 
copii ai Capitalei, destinat prezentării fil- 
melor pentru cei mai mici spectatori. Sala 
e cunoscută ca atare, frecventată de copii, 
veniţi în grupuri, cu grădinița, cu şcoala, 
singuri sau însoțiți de părinți. Colectivul 
cinematografului face eforturi vizibile pen- 
tru a asigura spectatorilor condiţii optime 
de vizionare, sala e curată, aerisită după 
fiecare spectacol, holul e îngriiit și frumos 
decorat. Probleme? Da, sint. 

—— Prima şi cea mai importantă: sărăcia 
repertoriului de filme cu și pentru copii 
sau oarecum apropiate de gusturile și pre- 
ferintele lor, este de părere tovarása Mar- 
gareta Cálinescu, responsabila cinema- 
tografului «Doina». Din aceastá cauzá, 
filmele, puţine cite sint, de fapt tocmai pen- 
tru că sint puţine, sint reluate la intervale 
prea scurte de la data premierei, iar pe mă- 
sură ce sint reluate, interesul spectatorilor, 
normal, scade. Asa s-a întimplat chiar si 
cu două filme foarte bune, care au mers 
bine săptămini în şin e vorba de Veronica 
si de Tinerețe fără bátrinete, dar după 
repetate reluări, interesul a scăzut. Doar în 
citeva cazuri succesul a fost constant, și 
asta datorită faptului că filmele respective 
au plăcut deopotrivă adulţilor și copiilor, 
mă refer la Mary Poppins, Sunetul muzi- 
cii, la lung-metrajele lui Walt Disney. 
— Problema e oarecum nuanțată şi de fap- 
tul că aveţi nevoie, bánuiesc, de anumite filme 
pe grupe de virstă? 

— E adevărat. Şi aici complicațiile sint şi 
mai mari. Sint puţine filme-basm, puţine 
desene animate pentru preșcolari și pentru 
copiii din primele clase. Studioul Animafilm 
face eforturi în acest sens, dar uneori fil- 
mele pe care le produce sint greu accesi- 
bile, greu de înțeles tocmai de cei cărora 
le sint destinate. Dintre toți creatorii de 
filme de desene animate, doar Nell Cobar 


se dovedește a fi mai consecvent, el fiind 
creatorul unui personaj, Mihaela, îndrăgit, 
așteptat si salutat cu insufletire de copii. 
Nu ne pierdem speranțele, așteptăm în 
continuare filmele bune ale studioului Ani- 
mafilm. Dar, revenind la repertoriu, lipsesc 
nu numai filmele-basm. Lipsesc şi filmele 
de actualitate de mare atracţie pentru copiii 
ceva mai mari, iar atunci cind mai apar, nu 
se bucură totuși de audiența cuvenită, 
cum s-a întimplat cu Trei alune pentru 
Cenușăreasă, Grozavul din a V-a B, 
Prințul Baiaia, Nici o vorbă despre fot- 
bal. 

— Pe de o parte nu sint filme, pe de altă 
parte, cind sint, nu au public. Cáror cauze 
s-ar datora această lipsă de audiență? 

— Ştiu si eu? Poate că ar trebui mai mult 

si mai intens popularizate, poate că ar avea 
nevoie de o publicitate adecvată, poate că 
revistele pentru copii, emisiunile de la ra- 
dio și televiziune destinate celor mici ar 
trebui să vorbească mai des şi mai atrăgă- 
tor despre aceste filme... Poate că niște 
reclame concepute cu ingeniozitate și fan- 
tezie şi plasate înainte sau imediat după 
emisiunile de mare succes ale televiziunii, 
după Daktari de exemplu, s-ar dovedi cum 
nu se poate mai eficiente. 
— Nu credeţi că problema repertoriului 
cam sărac s-ar pulea rezolva prin reluarea 
unor filme de succes care au rulat în urmă 
cu ani? 

— Ştiu că firma distribuitoare a filmelor 
lui Walt Disney relansează la fiecare șaple 
ani, deci o dată cu apariția unei noi genera- 
tii de copii, marile sale succese. Cu spriii- 
nul Întreprinderii cinematografice a muni- 
cipiului am vizionat un mare număr de filme 
existent în Arhiva naţională și am găsi! 
acolo cel puțin 15 titluri care ar putea fi 
reluate. Pe calea asta sperăm să rezolvăm 
unele cerințe ale repertoriului nostru. 


Ce spune Centrala România-film? 


Chiar dacă nu se vede. 
pe noi ne preocupă 


Se spune în mod curent că nu sint filme 
pentru copii, că sint prea puține, că acest 
gen cinematografic se află la periferia preo- 
cupărilor atît a producătorilor, cit și a dis- 
tribuitorilor. lată și opinia tovarăşului Va- 
sile Răchită, directorul Difuzării filmu- 
lui din Centrala Románia-film: 

— Nu sintem deloc de acord că difuzarea 
filmului pentru copii s-ar afla la periferia 
preocupărilor noastre, chiar dacă asta nu 
se prea vede. Avem în rețeaua cinemato- 
grafică a Capitalei o sală «Doina», afecta- 
tă acestui gen de filme. Nu demult, la Tirgu- 
Mureș s-a amenajat cu spriiin local o sală 
de 100 de locuri, «Pitic», unde rulează în 
exclusivitate filme pentru copii. În rețeaua 
municipiului București, în fiecare sector 
există cinematografe care dau sáptáminal, 
de regulă duminica dimineața, matinee spe- 
ciale pentru copii. În fine, filmul pentru 
copii este în atentia tuturor întreprinderilor 


cinematografice judetene care programea- 
ză, în funcție de necesităţi si de posibili- 
táti, spectacole pentru copii. Sigur, proble- 
ma problemelor rămine repertoriul. E ade- 
várat, se fac puține filme pentru copii, nu 
numai la noi, ci în întreaga lume. În ciuda 
acestui fapt, noi căutăm, ne străduim și 
chiar găsim astfel de filme. Să amintim 
doar că, nu demult, am tăcut eforturi de a 
aduce pe ecrane o serie din filmele lui 
Walt Disney sau filmul Mary Poppins. 
În primele cinci luni ale acestui an am pre- 
zentat pe ecrane șapte filme pentru copii, 
cinci străine (S-a intimplat după răz- 
boi, Răzbunarea lui Dani, Au sosit că- 
lușeii la noi, Un căţel sărat, Nici o vorbă 
despre fotbal) si două românești (Piraţii 
din Pacific și Insula comorilor). Si dacă 
acest efort nu se vede, e bine să se știe 
totuși că noi îl facem. 


Ce spune top-ul? 


Disney... cu mîinile curate 


În timp ce creatorii se trámintá, în timp 
ce distribuitorii îşi fac probleme, iar edu- 


catorii veghează, copiii văd filme. In discuții 
foarte insufletite cu aproape 50 de copii, 


entru cei mici 


între 8 şi 13 ani, din clasele a Ill-a piná la a 
Vil-a, toţi cu rezultate bune la învățătură, 
de la Şcoala generală nr. 1, au fost pome- 
nite 85 de titluri de filme. 

O 15 filme de animaţie de lung-metrai 

O 20 filme artistice de lung-metraj 

O 10 filme istorice 

O 40 filme din alte genuri (politiste, wes 
ternuri, aventuri, comedii, drame) 


Un clasament pe genuri indicá urmá- 
toarele preferinte: 

O desenele animate ale lui Walt Disney 

O ecranizári dupá cárti celebre pentru 
copii 

O filme de aventuri, polițiste, westernuri 

O filme muzicale 

e documentare despre călătorii și des- 
pre viaţa animalelor 


Ce spune televizorul? 


Lumea la domiciliu 


Cele mai multe filme copiii le văd la tele- 
vizor. Televiziunii i se datorează cea mai 
mare parte din «cultura cinematografică» a 
copiilor. Copiilor le sint familiare aproape 
toate personaiele lui Walt Disney. gratie 
seriaiuiui care a prezentat, tragmentar sau 
integrai, toate mariie creaţii ale maestruiui 
vrăjitor. Incintarea a fost cu atit mai mare 


invátátoarea l-a găsit citind chiar si în timpul 
orelor. Aproape toţi, chiar şi cei din ciasele 
mici, se uită la serialui de simbătă. Toţi 
vorbesc cu entuziasm de Sfintul, deși au 
trecut multi ani de la difuzare, de Incorup- 
tibilii, de Mannix, de Columbo, de Brett 
si Dany, de Misiunea imposibilá, de 
Un şerif la New York, de Nemuritorul 


«b eronica», un musical românesc pentru copii. 


Ca şi pentru păr 


cu cit insusi Disney i-a introdus nu numa: 
în lumea fiimelor sale, ci şi in laboratorul 
său tehnic şi de creaţie. Televiziunii i se 
datorează faptul că toţi copiii știu cine este 
Charlie Chaplin, că filmele cu Stan si 
Bran sint foarte populare, că ei cunosc un 
mare număr de fiime și creatori din epoca 
filmului mut. Toţi copiii, tără excepţie, se 
uită la Teleenciclopedie, cu atenție spe- 
cială pentru documentarele de călătorii, 
zoorama și tot ceea ce tine de tehnică, de 
aviaţie, de invenţii. De altfel, acestei emi- 
siuni i se datorează și faptul! că, pentru copii, 
filmul nu mai are acea aură de mister pe care 
o avea pentru bunicii şi chiar pentru părinții 
lor. Nici un copil nu crede în vrájile Saman- 
thei, nici un copil nu crede că ar putea 
exista o planetă a gigantilor, iar un puști 
din clasa Ill-a știa totul despre trucaje si 
despre cascadorie, evident de la Teleenci- 
ciopedie. Adeseori, filmeie prezentate pe 
micul ecran li indeamná pe copii sá le caute 
surseie, cu alte cuvinte cărţile care le-au 
inspirat, ceea ce este foarte bine. Am intilnit 
un copi! care a văzut foiletonul de luni, 
Jane Eyre, i s-a părut că nu a înțeles totul, 
a pus mina pe carte din biblioteca párinti- 
lor și s-a apucat s-o citească. Se pare că 
lectura a fost atit de pasionantă, incit 


ii lor 


si, evident, de Kojak. 


Pe primul loc al preferintelor se afiá 
un serial care ¡e este cu adevárat destinat, 
Daktari, vázut de absolut toti copiii cu o 
nesfirsitá incintare. Cuvinte dintre cele 
mai bune pentru Delfinul Flipper, Marine 
Boy, Comoara din 13 case, George 
Foarte gustate au fost serialele stiintifico 
fantastice Planeta gigantilor, Pierduti 
în spațiu și Tunelul timpului. De o bună 
primire s-au bucurat cele două producții 
ale televiziunii noastre, Pistruiatul și Cire- 
sarii. Foarte mulţi copii se uită la emisiunea 
1001 de seri, cu preferințe speciale pentru 
fiimele lui Walt Disney și pentru serialele 
Jeckel si Heckel, Lolek si Bolek, Felix 
motanul, Mighty Mouse. 


Sigur, trăim sub zodia televiziunii, ia! 
copiii noștri nu fac excepţie. Copiii din 
ciasele mici privesc mult și cu atenție la 
tot ceea ce se petrece pe micul ecran. Cei 
din clasele mai mari (a Vl-a, a Vll-a) se 
dovedesc mai selectivi, pentru că au mai 
mult de învăţat, mai multe lecţii de pregătit. 
Există însă si un anumit dezavantaj. Prea 
multă vreme petrecută in faţa televizoru- 
lui lasă prea puţin timp pentru activităţi 
in aer liber, pentru odihnă, sport, lectură. 


Ce spun copiii? 


Acest film ne arată că... 


Din fericire, cu surprinzătoare maturitate 
Si mai ales cu neașteptată intuiţie a valori- 
lor educative implicate în fiecare film. Se 
spune mai rar «mi-a plăcut pentru că...» 
si mai des «acest film ne arată că...» sau 
«ne învață să...» 

Astfel, pentru Prună Cătălina (clasa 
lll-a) filmul Dacii «ne arată cum s-a fo: 
mat poporul român, pentru că atunci cind 
au venit romanii, dacii i-au întrebat cine 
sint ei, şi romanii au spus că sint stăpinii 
lumii, si dacii le-au răspuns că o sá fie ei 
stăpinii lumii cind o să moară toţi dacii 
dar n-au murit, și s-au înţeles, și din daci 
si din romani ne tragem noi,románii». «Mi- 
hai Viteazul a fost primul om care a unit 
cele trei țări românești, el vroia binele po- 
porului si era foarte istet, dar boierii l-au 
trădat» (Ciubotaru Tinel, clasa IV-a). 
«Stefan cel Mare a fost un domn care n-a 
pierdut nici o luptă, pentru că a știut să-i 
atragă în tot felul de capcane și mlaştini pe 
turci, şi i-a bătut acolo, cu toate că turcii 
erau mai multi» (lana Valentin, cl. I-a). 
«Pe aici nu se trece ne arată eroismul osta- 
șilor români care i-au gonit pe fasciști și 
au murit ca să apere țara» (Boroș Dragos, 
cl. IVza). «Filmul Veronica ne învaţă sá 
nu fim egoiști, să ne jucăm frumos cu cei- 
lalti copii, să fim prieteni buni si să nu fim 
nerăbdători» (Rădulescu Diana, cl. II-a). 
Lui Radian Cornel, clasa Ill-a, ii plac fil- 
mele de aventuri cu cow-boy, cai, serifi şi 
împușcături, pentru că «șeriful îi pedepsește 
toarte aspru pe oamenii uriti și nerasi, care 
fac lucruri urite, fură, îniură, sint betivi, 
trag cu pistolul, și seriful este acolo ca să-i 
apere pe oameni și să facă dreptate». Pen- 
tru toţi copiii, cei mai indrágiti eroi din 
serialele de simbătă sint Sfintul, «pentru 
că-i bătea pe toți și zimbea mereu», și Co- 
lumbo, «pentru că e inteligent, nu trage 
cu pistolul, nu e bătăuș, gindește, și-i păcă- 
lește pe criminali cu tot felul de întrebări 
pe care le pune la urmá,tocmai cind e gata sá 
plece» (Murani Mihai, cl. V-a). Lui Mege- 
lea Mihai, cl. Vi-a, ii place foarte mult 
Daktari, «pentru că e filmat la faţa locului, 
in jungla atricană, pentru că toate intimplá- 
rile sint palpitante și mereu se rezolvă cu 
bine, pentru că animalele sint drágute si 
inteligente, pentru că ne învață să iubim 
animalele și să le ocrotim, deoarece ele sint 
pe cale de dispariţie, cum s-a spus și la 
Teleenciclopedie». Acelaşi elev a fost im- 
presionat de curajul lui Stirlitz din 17 clipe 
ale unei primăveri, «care, după ce şi-a 
trimis în patrie toate legăturile, a rămas să 
lupte in mijlocul Reich-ului si a dovedit 
mult curai». Megdeșan Adelina, cl. V-a, 
a îndrăgit-o pe Pollyanna «pentru că era 
o fetiță fericită si voia ca toți să fie fericiți 
si a invátat-o chiar şi pe mătușa ei să fie 


fericită». Lui Asandei Radu Lucian si lu! 
Bugeac Paul (clasa V-a) le-au plăcut 
foarte mult Cireșarii, «deşi nu era totul ca 
în carte, şi multe lucruri erau alttel, iar báietii 
nu erau chiar așa cum ne închipuiam noi», 
oricum cartea are avantajul «că poți să 
recitești pasajele care-ţi plac», pe cind 
filmul «îți arată lucrurile chiar asa cum s-au 
intimplat și le vezi». Lui Atanasiu Radu și 
lonescu Muscel Codruț Aurin, cl. Ili-a, 
le-a plăcut foarte mult Tezaurul de la 
Pietroasa, pentru că «noi am văzut Cloșca 
cu puii de aur la muzeu, am fost cu școala, 
si acum am aflat toate intimplárile prin care 
a trecut această comoară pe care ne-au lá- 
sat-o goții și despre care a scris Alexandru 
Odobescu». Pentru același Atanasiu Ra- 
du, Pistruiatul «e un copil foarte istet care 
l-a ascuns pe comunistul Andrei și nu l-a 
spus polițiștilor, ba chiar i-a încurcat si pe 
urmă a împrăștiat manifestele tipărite de 
tatăl său». Grumberg Mihai (cl. Vil-a) 
adoră filmele lui Walt Disney «pentru muzi- 
că, desene şi animaţie, și pentru că sint 
atit de amuzante», nu se prea uită la seriale 
pentru că toate sint tácute «după același 
tipar», de exemplu la Mannix, «bătaia a- 
nunta sfirșitul filmului», dar consideră pe 
Columbo «un film psihologic, mai precis 
un duel psihologic între oameni foarte inte- 
ligenti», sí este de părere că westernurile, 
cu puține excepții, sint făcute «cam pe 
aceeași schemă». 

De asemeni, caracterizările făcute unor 
personaje foarte îndrăgite sînt nu mai puțin 
exacte: Mickey Mouse este «istet, curajos 
si sentimental», Pluto «cam naiv», Goffey 
«cam prostut», Donald «artágos», Chip si 
Dale «foarte inventive», Bamby «gratioasá 
si drágutá», Charlot este un «vagabond 
sentimental, cam zápácit, dar cu inimá 
bună», iar Stan si Bran sint «asa de trázniti 
că ei vor sá facă numai lucruri bune, dar nu 
reuşesc, pentru că distrug tot pe ce pun 
mina». 

În fine, multi copii cunosc și numele citor- 
va creatori si interpreți de filme. Cel mai 
popular e Walt Disney. Îl știu pe Sergiu Ni- 
colaescu din Pistruiatul și ca regizor al 
ecranizărilor după Jules Verne și Jack Lon- 
don, dar şi ca realizator al filmelor Cu mii- 
nile curate, Un comisar acuză și Nemu- 
ritorii. ll mai cunosc pe John Wayne din 
multele sale westernuri, pe Lulu Mihăescu, 
Dem Rădulescu și Vasilica Tastaman 
din Veronica, pe Amza Pellea din Mihai 
Viteazul si cam pe toți interpreții din se 
riale (Roger Moore, Tony Curtis, Peter 
Falk, Anthony Quinn, Telly Savalas). 


Anchetă realizată de 
N.C. MUNTEANU 


Ce spun regizorii? 


Elisabeta Bostan 
Adevăratul film 
pentru copii 


poate fi realizat 
numai cu deplină dă- 


ruire, cu sinceritate. 
cu loialitate 


Să ne întrebăm oare de ce unele filme 
plac copiilor, ca apa de izvor, în timp ce 
altele trec pe lingă ei, lăsindu-i total indi- 
ferenti, chiar dacă au menţiunea specială 
«pentru copii»? Să ne întrebăm oare de ce 
o limonadă fadă e respinsă de orice copil 
sau băută numai şi numai de nevoie? Oare 
de ce oameni mari, tati sugubáti, mame si 
bunici care stiu sá se joace nebuneste cu 
copiii sint adorati de copii, in timp ce părin 
tii pedanti, formalisti si moralizatori sint 
ridiculizati de ei? Sá ne amintim de Creangá, 
de Sadoveanu, de farmecul deplinei lor 
sinceritáti cînd își retrăiau copilăria. Nu e 
suficient ca în filme să existe personaie 
reprezentate de copii, pentru ca acestea să 
devină veritabile filme pentru copii. Trebuie 
să gindesti, să simți, să vezi, să vrei ca un 
copil, înainte de a încerca să începi trudnicul 
drum al creării unui tilm pentru ei. 


Filmul pentru copii, 
o invitație la muzică, dans, poezie 


Cred că adevăratul film pentru copii 
trebuie să fie o invitație la muzică, dans, 
poezie. Ne miră oare faptul că aproape toți 
copiii sînt receptivi la muzică? Ne uimeste 
oare faptul că în fiecare copil există un mic 
patinator, un minuscul dansator care e 
fericit din adincul sufletului să se miste cu 


pasiune şi dâruire totală, să danseze cu 
fascinatie și nebănuită imaginaţie? Ne fra- 
pează oare faptul că aproape toți copiii 
recită cu naturalete, trăiesc cu patimá poe- 
ziile pe care le spun?... Şi atunci, nu e 
firesc oare ca. filmul pentru copiii să fie, 
în primul rînd, dans, muzică, poezie? 


Filmul pentru copii si gingásia florilor. 
zborul miraculos al păsărilor 


V-ati uitat vreodată atenți la copilul ieșit 
din furnicarul marilor oraşe care sare grăbit 
din tren sau din mașină si zburdá ca un 
ied într-o zi de primăvară înflorită? Nimic 
nu-lpoate opriinjoaca luiintre florile cimpu- 
lui pe care le miroase, le culege stingaci, 
in buchetele cele mai neașteptate ca im- 
binári de culoare. Ati vázut vreodatá ochii 
mari ai unui copil care urmărește zborul 
miraculos al păsărilor în înaltul cerului? 
Ati văzut un copil care desfășoară amplu 
mişcări ale brațelor şi crede și vrea din 
toată inima lui să zboare... Atunci veti 
înțelege că adevăratul film pentru copii, 
filmul lor, este proaspăt ca florile cimpului, 
iucăuş ca mielul alb și năstrușnic... 


Filmul pentru copii 
si valorile morale 


Vă amintiți cind erati copii cum îl iubeaţi 
pe Robinson Crusoe, cum retráiati intimplá- 
rile din «Cuore»? N-ati uitat cum ati strins 
pumnii cînd Făt-Frumos era gata să fie 
răpus de balaurul din poveste... Vă mai 
aduceți aminte cum o urati pe Baba Cloanta 
cea stirbá, uritá și rea? Şi cum o ¡ubeati 
pe lleana Cosinzeana? Filmul pentru copii 
trebuie sá fie un imn pentru vitejie, pentru 
adevăr, pentru luptă împotriva răului, pentru 
prietenie adincá. 


| 


Filme mari pentru cei mici 


Filmul pentru copii nu trebuie să vrea 
să fie moralizator. El trebuie să fie 
simplu și pur 


Adevăratul film pentru copii, filmul pe 
care copiii îl simt «al lor» este ca și lupta 
pe viață și pe moarte între Făt Frumos și 
balaur... Să nu ne mirăm dacă în sala cu 
copii, care trăiesc cu adevărat un film, mai 
există o bandă sonoră demonstrind faptul 
că cei mici trăiesc cu adevărat înfringerile 
si victoriile ae pe ecran, că dau glas emotii- 
ior lor. 


Filmul pentru copii și antiviolenta 


V-aţi întrebat vreodată ce se întimplă în 
mintea unui copil de patru plină la șapte 
ani pe care seara părinţii îl trimit mai blind 
sau mai autoritar la culcare, dar care, din 
colțul dormitorului, mai trage cu ochiul la 
Mannix sau Kojak? 

V-aţi întrebat vreodată ce dezastre poate 
produce în sufletul unui copil un film plin 
de violență? Oare nu e timpul să ne dăm 
seama că un copil se poate sufoca fizic și 
psihic urmărind pe ecrane preambulul unei 
crime pregătite cu cinism şi meticulozitate ?. 

Televizorul a intrat definitiv în viața 
noastră. Gestul deschiderii televizorului 
a devenit tot atit de obișnuit în unele familii 
ca și cel de a aprinde seara lumina electrică. 
Dar oare facem ce-ar trebui să facem pentru 
copiii noştri în acest sens? 


Filmul pentru copii si 
antisnobismul 


Copiii nu suportă contratăcutul, artificia- 
lul, falsul, cáutatul cu orice preț. Este atunci 
firesc să ne spunem că dacă un film bun 
pentru copii le «merge la inimă», înseamnă 
că nu putem să le pretindem să vizioneze, 
să digere si să și aplaude o melodie falsă, 
un film artificial, snob, care vrea cu orice 
preț să fie «interesant». 


Filmul adevărat pentru copii este anti- 
snob, cu curaj antiformalist. Şi poate este 
cazul să medităm asupra acestei realități, 


acestor interesante gale si alte întreprinderi 
cinematogratice din țară? 

Multe, foarte multe probleme, cunoscute 
de noi, cei care lucrăm în acest domeniu, 
probleme care așteaptă răspuns cam de 
multă vreme. 


Flori Holban: 
de felul 
cum ne crestem 
si ne educám copiii 


Cite filme. făcute de cineaștii noștri 
exprimă viața adevărată pe care co- 
piii noştri o duc în fireasca lor evoluţie? 
Cum aș putea să-mi exprim mihnirea față 
de aceste puține filme pentru copii, cite- 
odată poate neșletuite îndeajuns, dar care 


$ 


la timpul lor au reușit să producă emoţii de 
neinchipuit? 

Vina o purtăm împreună, și realizatorii 
și cei care și-au uitat propria lor copilărie, 
catalogind filmele pentru copii ca un gen 
«minor» care poate fi reprezentat din cind 
în cînd, fără prea mari pretenții, pentru că 
oricum şi în orice situaţie, copiii sint «drá- 
guti». 

Munca cerută la un film cu copii și despre 
copii presupune un plus de energie si 
dăruire pe care doar marile pasiuni le impun. 
De altfel un film pentru copii nu se face 
decit cu o mare pasiune. Facem foarte 
puțin în această privință, uitind prea des 
că şi de felul cum ne crestem și ne educám 
copiii, depinde viitorul societății noastre. 
Pentru că ce altceva sint tinerele noastre 
vlăstare dacă nu cetăţenii de miine ai țării, 
viitorul ei? 


Filmele pentru copii sint necesare și,dacă 
fiecare dintre noi ne-am opri mai des și mai 
cu seriozitate asupra acestei probleme, 
am reuşi să avem filme care s-ar include 
firesc în procesul de educație, după mine, 
cel mai important la virstele fragede. 


Poate că mai multe filme cu și despre e: 
ne-ar atrage atenția și nouă, adulţilor, 
asupra unor nuanţe care în mod obișnuit 
ne scapă, ajutindu-ne să ne redescoperim 
chiar proprii noștri copii. 


Cristiana Nicolae: 


Există o logică 


a copiilor. 
Ea nu e neapărat 
copilăroasă 


Citesc un scenariu în care eroina princi- 
pală, o fată de 17 ani, se joacă cu păpușile. 
«Anormal», încerc eu blind să-i argumentez 
autorului. El se îndoiește, dar din politețe, 
concede. «Ştiţi, eu n-am fost niciodată 
fetiță». ÎI cred. Dar atunci de ce scrie sce- 
narii, scenarii cu șansa de a fi citite de regi- 
zori, scenarii care, transpuse pe ecran de 
alţii, care n-au fost nici ei vreodată fetițe, 
fac să apară acele animale ciudate ce nu vor 
fi niciodată nimic, nici băieţi, nici fetiţe, 
nici copii, si cu atit mai puțin viitori oameni. 
Faceţi. vă rog, în loc de anchetă, un test: 
să răspundă scenariști și regizori la intre- 
bări adresate anumitor virste — de exemplu, 
3-5 ani, 6—7 ani, 8—10 ani — rugindu-i 
să-şi imagineze răspunsurile pe care le-ar 
da copiii — viitorii lor eroi. Aplicati același 
test si copiilor de virstele respective. Ce 
minunat film ar scoate Florica Holban din 
această confruntare! Atunci cind apar 
unele opere aberant numite «filme pentru 
copii», doar pentru că adulţii nu înțeleg 
nimic din ele si cred că le pot «inghiti» 
copiii — înseamnă că realizatorii nu se ghi- 
dează nici măcar după amintirile lor din 
copilărie, ci după imagini stereotipe ce s-au 
fixat cîndva în memoria lor. 

Filmele Elisabetei Bostan sint raritátile 
care contirmă regula: «Năică» mi-e drag, 
asa cum, după ani, am vibrat la «Hugo și 
losetina» la alt diapazon desigur, dar 
o dată cu copiii. 

Dar «Piraţii din Pacific» si «Insula 
Comorilor»? Cui servesc aceste două 
filme din care firul acțiunii este greu de des- 
lusit, iar ecranizarea e lipsită de fior, de 
poezie? 

De ce, dacă «Săgeata căpitanului...» 
a fost ce-a fost, s-a abandonat preocuparea 
pentru acest fel de filme? Genul a devenit 
prohibit prin existența unui eșec? 

Copii de cinci ani. care «sorb» Teleenci- 


Serialul pentru copii, o experiență care se cere continuată 


clopedia și pot să-ți explice nemaipomeni- 
tele aventuri ale stomacului sau coloanei 
vertebrale, care iți povestesc în amănunt 


atunci cînd vedem unele filme de scurt- 
metraj, mai mult sau mai puțin utile, ale 


unor creatori mai mult sau mai puțin snobi. 


Recent, la Festivalul de la Gottwaldow 
(R.S. Cehoslovacia), au fost prezentate 
9 filme de lung-metraj pentru copii şi 29 
scurt-metraje reprezentind producția unui 
singur an al unei cinematografii. Oare e 
suficient sá ne aducem aminte de filmul 
pentru copii numai festiv și solemn în fie- 
care an, în luna iunie? Şi incepind cu iulie 
să uităm că trebuie să lucrăm mai mult și 
mai bine si în acest domeniu? Să încercăm 
noi, creatorii filmelor pentru copii, să fim 
harnici în toate lunile anului. Şi să mai 
rugăm casele de filme să înscrie în planu- 
rile lor mai multe filme pentru copii. Aici 
mă opresc și mă întreb: oare au venit la 
redactii scenarii bune în domeniul filmu- 
lui pentru copii? Citi dintre noi, regizorii, 
ne indreptám cu pasiune și devotament 
spre acest gen? Şi mă întristez. 


Posibilităţi avem, așteptați sintem, nu-mi 
amintesc un scenariu bun de film pentru 
copii care să nu ti fost primit cu bucurie 


Trebuie să ne iubim cu mult mai mult copiii 
si să fim totodată sinceri cu noi înşine în 
clipa cind încercăm acest gen dificil. Nu 
cred că ne oprește cineva să lucrăm cit 
mai multe filme bune de scurt și lung-metrai 
pentru copii. 


De multă vreme spun că ar fi cazul să 
existe și în București, o sală aerisită, 
frumoasă, civilizată, proprie pentru micii 
spectatori (pentru că «Doina» nu indepli- 
nește nici cerințele elementare de igienă 
ale unei săli oarecare, ce să mai vorbim 
de panouri atrăgătoare, vitrine care să 
imbie copiii la spectacol?). 


De multă vreme spun că ar trebui reluate 
filmele noastre pentru copii, din trei în 
trei ani, ca să fie cunoscute si de noile 
generaţii. Dar am aflat cu tristețe că multe 
din filmele româneşti pentru copii nu mai 
au cópii. Nu se mai pot relua nici «Năicii», 
nici «Tinerețe fără bátrinete» și, în doi ani, 
probabil, vor ieși din uzul difuzării şi «Ve- 
ronicile». De ce nu se iau filmele din Arhivă, 
să se tragă după ele noi copii de tiraj? 
Cred că filmele de copii ar trebui să aibă un 
regim special, ele sint ca basmele, nu ies 
din interes atita vreme cît apar noi generații 
dornice de «a fost odată...» 


De multă vreme spun că nu numai la 
București, ci în întreaga țară ar trebui să 
existe cinematografe pentru cei mici. Ar 
trebui să se organizeze gale cu filmele 
pentru copii, nu numai cu ocazia zilei de 
1 iunie. Şi cu toată seriozitatea, urmate de 
discuții între copii şi realizatori, așa cum se 
organizează ele la Pitești, prin interesul și 
competența organelor locale, stimulate de 
un inimos responsabil de cinema, tovarășul 
Victor Petrescu. N-ar putea lua exemplui 


4 


Copilul ca victimă a 


AA 


Asociatia cineastilor 


000 in cadrul manitestărilor omagiale 
consacrate implinirii a 30 de ani de ia 
victoria împotriva fascismului şi a 98 de 
ani de la cucerirea independenţei de 
stat a României, la Casa Centrală a 
Armatei a avut loc o intilnire a ofițeri- 
lor, subofiterilor și familiilor acestora 
cu realizatori ai filmului «Pe aici nu se 
trece», de Doru Năstase, după scena- 
riul lui Titus Popovici. 999 În cadrul 
aceloraşi manitestări, la Arad, Deva, 
Lipova, Brad, Botoșani, Craiova și în 
alte localităţi, actorii Eugenia Bosincea- 
nu, Silviu Stănculescu, Stefan Veini- 
ciuc, Vladimir Găitan, Vlad Rădescu, 
Victor Mavrodineanu, ing. A. Salama- 
nian si monteuza Cristina lonescu s-au 
intilnit cu muncitori, militari, pionieri. La 
Alexandria-Teleorman, a avut loc un 
dialog între regizorul filmului «Pe aici 
nu se trece», actorii Silviu Stănculescu, 
Mihai Mereutá, Victor Mavrodineanu si 
activiști de partid din judeţ. 006 Cena- 
clul de la Casa filmului si-a ţinut ultima 
reuniune din această stagiune. Dezba- 
terea, condusă de scenaristul loan Gri- 
gorescu, vicepreședinte al Asociaţiei 
cineastilor, a avut ca obiect filmul «Co- 
medie fantastică» de lon Popescu 
Gopo. După referatul prezentat de Va- 
silica Istrate, producátor-delegat a: til- 


«celor ce-l iubesc Tată 


«Mihai Viteazul», pun întrebări exaspe- 
rante: «ce-i asta?», «de ce?», la așa-zisele 
filme «destinate copiilor». De ce? 

Revine obsedant acest «de ce?» al copii- 
lor care au nevoie de logică. Se spune că 
există o «logică a copiilor», subintelegin- 
du-se prin asta că ei inghit orice. Mă în- 
doiesc atunci de logica adulţilor care gin- 
desc asa. 


Andrei Blaier; 
Copiii din film 
nu trebuie sá fie 


pretext pentru 
conflictele adultilor 


Fără îndoială, filmele pentru copii sint 
considerate încă, de foarte multi, filme de 


Dialog permanent cu spectatorii 


mului, au luat cuvintul lon Popescu 
Gopo, D.I. Suchianu, Dumitru Carabăţ, 
losif Demian, Adrian Petringenaru, Mal- 
vina Urgianu si Mircea Mureşan. 000 
In cadrul festivităților anuale numite 
«Memoria Argeșului», la clubul elevijor 
si studenţilor din Pitești a fost prezentat 
filmui «Filip cel bun» de Dan Pita. 
Cu acest prilej, actorul Mircea Diaconu 
a răspuns întrebărilor tinerilor specta- 
tori. La cursul de cultură cinematogra- 
ficá al Universităţii populare si la clubu! 
elevilor si studenților din localitate au 
tost organizate, de asemenea, dezbateri 
cu tema «Cinematogralia, ieri, azi, mii- 
ne», la care au luat cuvintul lon Buche- 
ru, directorul Casei de filme Unu, Marin 
Teodorescu, producător-delegat la Ca- 
sa de filme Patru si Marin Piriianu, di- 
rectorul Casei Filmului. 006 Cineciu- 
bul «Ecran 5» a! Casei de cultură a sin- 
dicatelor din Reșița a organizat un fes- 
tival interjudețean cu filme de amatori. 
Din partea ACIN-ului, au făcut parte 
din juriu prof. Mihai Dimitriu, de la ca- 
tedra de imagine a!.A.T.C. (președinte), 
regizorii Bob Călinescu si Mirel lliegiu. 
Premiul ACIN pentru cel mai bun film 
de 8 mm. a fost acordat filmului «Stra- 
da mare din Căpuși», realizat de cine- 
amatorii orădeni. 999 La cineciubul 


«Hermes» din Capitală a fost organiza- 
tă o gală a fiimelor de amatori premiate 
la diferite festivaluri. Vizionarea a fost 
urmată de o dezbatere la care au iuat 
cuvintul, printre alţii, criticul Eva Sirbu, 
regizorii Bob Călinescu si Alecu Croi- 
toru. 999 Condusă de Dumitru Ghise, 
vicepreședintele Consiliului Culturii și 
Educaţiei Socialiste, o delegație alcá- 
tuită din preşedintele Asociaţiei cine- 
astilor, lon Popescu Gopo. regizorul 
Doru Năstase, actorii Irina Petrescu si 
Ilarion Ciobanu si criticul Călin Cáli- 
man,a participat la Festivalul interna- 
tional al filmului antifascist de ia Volgo- 
grad — U.R.S.S. La festival au fost pre- 
zentate si filmele románesti «Valurile 
Dunárii», «Tunelul», «Stejar, extre- 
má urgentá» si «Pe aici nu se trece». 
000 Di. Nicolas Pillat, presedinte-ton- 
dator al Comitetului international pen- 
tru difuzarea artelor și literaturii prin 
cinematograf si președinte al CIDALC- 
ului francez a avut o intilnire, la Asocia- 
tia cineastilor, cu membrii Comitetului 
national román CIDALC. La Focsani a 
avut loc, In prezenţa d-lui Nicolas Pillat 
și a regizorului Mircea Drăgan, un spec- 
tacol cu filmul «Fraţii Jderi». 


Marin PÎRIIANU 


Premiere românesti 


Ni se propune, cu un capti- 
vant stimulent mitologic, o 
incursiune nu atit de factură 
stiintifico-fantasticá (cum 
s-a spus poate dintr-o gră- 
bită asociaţie de idei, pentru 
că eroii filmului sint toți oa- 
meni de ştiinţă, iar întimplările povestite 
decolează din realitate spre imaginaţie ca 
să se întoarcă iarăși la realitate, fără să fie 
fantastice), ni se propune. iată, o drama 


sufletească, o dramă intimă nedesprinsă, 


desigur, de tundalul social, de climatul 
social, de atmosfera în care se petrece.Ni se 
propune o dramă posibilă, reală, credibilă 
și omenească. 

Ni se propune un subiect de film care 
este de fapt un bilanț sufletesc făcut fără 
rigoare contabilă, pentru că aici nu se poate 
opera cu cantități certe, cu cifre indiscuta 
bile ci, dimpotrivă. cu imaterialităti: senti- 
mente, imaginaţie, poate iluzie, poate eva- 
nescentá, oricum ceva care există dar nu 
se poate măsura: o stare de spirit. O dimen- 
siune a fiecărui om, cealaltă parte a con- 
cretului din fiecare om: spiritualitatea lui. 
Ni se propune deci să urmărim o dramă 
sufletească desfășurată și ea, pină la un 
punct, în universuri paralele ca în Hyperion, 
alimentată de vis şi speranță: povestea 
unei imposibile iubiri. 

Acceptăm propunerea, pentru că ea vine 
de la doi cineasti de o factură deosebită: 
scenaristul, a cărui prestigioasă prezenţă 
în filmul românesc ne dispensează de alte 
argumente, Mihnea Gheorghiu, și regizorul 
Mircea Veroiu care a intrat în cinema, cu 
primul său film, pe uşa principală a acestei 
arte. 


categoria B. Am resimţit cu tristețe această 
realitate, în urmă cu citva timp, cînd lucrind 
un serial cu copii, eram parcă exilat din 
cinematoarafie. Chiar revista dumneavoas- 
tră, toarte atentă de obicei cu munca noas- 
tră, m-a tăcut să simt «deportarea» aceasta 
(temporară, fie vorba între noi). Poate și 
acestui interes mai puțin pronunţat, unei 
exigente a noastre mai reduse față de gen 
îi datorăm o serie de insatisfactii pe teri- 
toriul filmului pentru copii. Cu toate că 
există destule reuşite și aici; ar fi de-aiuns 
să amintesc de rezultatele admirabile ale 
Elisabetei Bostan. Dar, in marea majoritate 
a cazurilor, copiii nu sint în filmele noastre 
decit un prilei decorativ de completare a 
biografiei maturilor sau de condimentări 
duios-amuzante (foarte frumos făcute de 
altfel în cazul «Muntelui ascuns», de 
pildă) ori pentru valoarea cu preț viu a con- 
flictului dintre maturi (cu discreție împlinită 
în «Tată de duminică»). Copiii nu sint 
deci, de regulă, în filmele cu ei, subiect al 
operei, ci pretext pentru dramele adulţilor, 
preț al acestor drame. Nu e nimic grav 
cind filmele, ca în cazul celor citate, nu se 
adresează in special copiilor. Mai compli- 
cat mi se pare cind eroii-copii devin un pre- 
text în filmele care le sint dedicate în exclu- 
sivitate. Vrem, nu vrem, trebuie să recu- 
noastem că există filme (ca şi o literatură) 
adresată anume copiilor. Noi dorim însă 
ca aceste filme să conţină dispute grave, 
pentru noi cei maturi, să aibă o destinaţie 
pentru toate virstele. Problema adresantu- 
lui specific și limpede delimitat, din capul 
locului, mi se pare una esențială in aborda- 
rea tematicii în discuţie. Nu ne putem 
bucura la nesfirşit, noi care am depășit 
jocul, citind versurile scrise special pentru 
preșcolari, așa cum nu trebuie să pretin- 
dem interes copiilor între 3 și 5 ani pentru 
discuţiile noastre despre fotbal sau pentru 
mărturisirile necazurilor de la serviciu. Şi 
totuși uneori critica, alteori lectorii scena- 
riilor gi de cele mai multe ori noi înșine 
afirmăm deschis și straniu că lucrarea cu- 
tare, în ciuda interesului stirnit printre copii 
(adevărații adresanti) pe noi ne-a plictisit 


Deci o femeie în jur de 40 de ani — pare-se 
pasionată de activitatea ei, absorbită de 
ceea ce face, mulțumită de ceea ce face — 
ajunge ca orice om (chiar dacă e om de 
ştiinţă), ajunge la acel moment al judecății 
de sine, al considerării și reconsiderării 
de sine. Şi aici intră în discuţie nu numai 
profesia ci și viața personală. Căci vine un 
moment cind și ea, viața personală, trece 
la atac şi cere să fie ascultată, cere să nu fie 
neglijată, Isi cere dreptul. Şi atunci — ca şi 
intr-un recent film al lui Zanussi — se im- 
pune bilanţul unei părţi a vieții. Nu se poate 
progresa dincolo de acest moment fără o 
situare de sine în retrospectivă şi în perspec- 
tivá, Căci a sunat ora dialogului interior 
Nu-ţi propui tu să judeci ce anume ai făcut 
și ce n-ai făcut, eşti somat de o fortă inte- 
rioară, de o fortă care-ti apartine, dar se 
detașează de tine pentru o clipă. Esti somat 
să faci acest lucru. Ce-i drept. somatia 
aceasta se Insoteste de șovăieli, de deru- 
tante refugii în iluzii, de ancorări in aparen- 
te, de evitarea unor recunoasteri si de nu 
mirea unor eșecuri. Căutarea răspunsului 
la întrebările deschise ce aşteaptă în sufle- 
tul unui om nu se face — și este foarte ome- 
neşte şi aceasta — pe drumurile cele mai 
scurte si nici pe cele mai sigure, nici pe cele 
mai logice, nici pe cele mai concrete. Pentru 
că în sinea lui un om (chiar și omul de 
ştiinţă) marcat de o durere — cum este 
Thea din acest film, marcată de un eșec 
afectiv (un divorț şi un copil pierdut) — 
recurge nu la răspunsul imediat și palpabil 
ci pune între sine și acest răspuns ceva 
care este, de fapt, de o imensă valoare 
speranța. Speranţa care descoperă noi 
resurse, care deschide noi orizonturi, care 


enorm. Şi gindul repezit devine iute judecată 
de valoare, numai bună de publicat într-o 
revistă de specialitate. 

Desigur, aceasta nu e singura dificultate 
în abordarea filmelor cu copii și pentru 
copii. De cele mai multe ori, filmele noastre 
dovedesc o cunoaștere insuficientă a aces- 
tei lumi, o nuantare insuficientă a psiholo- 
giei eroilor-copii, o îndrumare posibilă sau 
o alegere insuficient gindită. Pentru a pă- 
trunde în sufletul micilor eroi nu e suficient 
să ne acoperim cu autoritatea experienţei 
noastre care ne-ar hrăni, pasă-mi-te, pe 
toți, cu amintirile virstei cind înțelepciunea 
și iubirea... Universul copiilor are nevoie 
de o cunoaștere indeaproape, de un interes 
special, de o anume vocaţie, pe care, cu 
siguranţă, nu toți o avem. ŞI, la rindul nos- 
tru, nu trebuie să considerăm filmele dedi- 
cate copiilor filme de categorie secundă, 
abordabile în goluri de producție sau în 
criză de inspirație. 


Mihai Constantinescu: 
Să nu-i arătăm 
pe copii 


mai deştepţi decît par. 
Dar nici mai naivi 
decit sînt 


Deşi problema pusă în discuţie este cla- 
ră, abordarea ei mi se pare dificilă din cauza 
ariei limitate pe care o are. Filmele, deși 
puține la număr, realizate pină acum, cu 
calitățile şi defectele lor, pot constitui to- 
tusi o bază de discuție. Lásind la o parte 
filmele-basm, ceea ce má nemultumeste 
cel mai tare pe mine (ca regizor şi ca tată) 
la filmele destinate copiilor, este tema alea- 
sá. Pentru cá temele de piná acum au fost, 
in majoritatea lor, false, realizatorii au ales 
calea cea mai ușoară, aceea a filmului de 


le închide pe altele, care conduce la fanta- 
zări ce nu sint decit aripile speranţei, care 
revitalizează, tonifică și face durerea supor- 
tabilă, apoi vindecabilă. Si4 aduce pe om 
la sine însuși și la ceilalți. 

Pentru că tot ce este într-adevăr real în 
acest film exprimă o opțiune lucidă, făcută 
la capătul unei indelungi reflecții, iar tot ce 
ține de ireal, de fantazare, de plimbare 
fortuită pe căile atit de vagi ale memoriei 
afective se inchide în prelunga perindare 
prin vis a eroinei. Nu este cred nevoie să 
mai insistăm că nimic nu este in acest 
film de domeniul stiintifico-fantasticului si 
cá piná si aceastá fantazare. aceastá poate 
prea lungá plimbare prin vis este piná la 
urmá chematá sá coboare de pe orbita ei 
pe a noastrá, e poftitá sá aterizeze. Din 
acest punct de vedere nici un echivoc 
Sensul narațiunii nu este transcedental 
nu este suprareal, ci foarte poetic-terestru 
De altfel, cu sensibilitatea el cunoscutá si 
cu forta prezentei el care ne amintesc per- 
manent cá Thea este un om ca noi toti, 
un om fárá nici o veleitate a imponderabili- 
tátii, actrița Adela Mărculescu a ştiut sá 
confere personajului acea indispensabilá 
trásáturá de om obignuit care trece prin- 
tr-un proces sufletesc, poate un accident, 
o nevrozá, provocatá de obosealá, de supra- 
licitare, de o anume nemulțumire încă 
nemărturisită, dar care se face acum, ea 
singurá, auzitá Thea este un om perfect 
normal dar parcurge o crizá. Ea nu cade in 
abulie. Ea trăiește dimensiunea prezentului 
cu aceeași acuitate, ia act și este capabilă 
chiar să ia atitudine împotriva unor păreri, 
a unor concepții care nu sint ale ei. O prie- 
tenă, colegă de institut (Simona Bondoc 
— o prezenţă de asemenea demnă de reti- 
nut) caută să o convingă de pildă să facă o 
căsătorie așa cum ai face o investiție ren- 
tabilă. Thea, după o anterioară experiență 
ratată — deși nici aceea făcută într-un stil 
«mercantil» — vede dimpotrivă în aces! 
gest social o imensă vocaţie afectivă. 

Alături de ea, zi de zi, un alt om (de ştiinţă) 
îi oferă tot ceea ce ea ar putea să aştepte. 
Este un om așa cum ni-l arată Emmerich 
Schäffer: inteligent, apreciat, modest si 
peste toate foarte îndrăgit de ea. li lipsește 
poate ceea ce nu are decit acel personai 
mitic căruia George Motoi îi creează o ade- 
vărată aureolă, dar care este o plăsmuire a 
visului, nevrozei, nelinistii și însingurării. 
Acest luceafăr are, într-adevăr, un farmec 
sporit de irealitate, încununat de apoteoza 
unui eroism scump plătit cu 25 de ani în 
urmă. Şi cum se întimplă adesea în viață 
nu pretuim ceea ce este aproape, ci supra- 
licităm ceea ce este, oricum, foarte vag, 
un vis. Nici fără vise nu putem trăi, dar nici 
numai în ele. Şi aceasta pare să intentio 
neze, să o şi demonstreze filmul. 

Dar altceva pare sá se ti petrecut cu peli- 
cula de faţă. Căci ceva pare că nu s-ar con- 
juga aici, mai precis intenţiile celor doi 
realizatori. Pentru că un sentiment nu 
foarte vag ne face să credem că filmul 
din scenariu nu se regăsește sută la sută pe 


aventuri (dacă există si un cline intr-un rol 
măcar episodic, cu atit mai bine) 

Am fi nedrepii dacă am tace tot timpul 
fiime cu copii care prind contrabandiști. 
În primul rind, pentru că am deforma 
realitatea iar în al doilea rind, pentru că am 
lăsa fără slujbă pe cei de la organeie de 
resort care au datoria să prindă contra 
bandişti... Oricum, și giuma are o limită 
Pornind de la o temă faisá, sigur că nu mai 
putem vorbi de conflicte reale şi de situanii 
reale. Pugi să ioace in astfel de filme, nu 
numai copiii, dar şi cei mai inzestrati actori 
«sună» fals, pentru că nu cred ceea ce fac, 
ceea ce spun. În conciuzie, cind vorbim 
despre filmele destinate copiilor nu trebuie 


A fost odată ca niciodată... o « 


pinzá, iar sursele filmului de pe ecran nu se 
depistează nici ele sută la sută în scenariu. 
Personajele rămin într-o măsură conside- 
rabilă repere ale unei posibile naratiuni, 
narațiune pe care spectatorul o așteaptă, 
în timp ce timpul considerat imaterial, în 
film, este folosit pentru a fi populat cu o 
atmosferă, cu un fluid extraterestru, cu o 
imaterialitate și cu o dimensiune fantastică 
care se desfășoară ca un exercițiu stilistic 
regizoral cam lipsit de densitate. Cit pri- 
veste depănarea povestirii cinematografice, 
aici intervin tot felul de tăceri, tăceri lungi 
care nu sint prea expresive, tăceri pe care 
spectatorul le reține ca pe nişte tăceri pur 
si simplu. Ele n-ar spune decit că nu e nimic 
de spus. Către final, e drept, tăcerile aces- 
tea incep să se încarce de sensuri, încep 
să cunoască o gradare mai subtilă dar 
tot ca o expresie a unor vocalize regizorale 
in vederea unor viitoare filme. 

Există filme indiscutabile, dar indiscuta- 
bile în sensul că nimic nu se poate spune 
despre ele (decit insirind cuvinte conven- 
tionale, formulări convenţionale. «E ușor 
a scrie versuri cind nimic nu ai a spune» — 
constata poetul și nu se dezminte încă). 
Există însă filme care prin ceea ce conțin 
merituos, prin ceea ce promiteau, prin ceea 
ce n-au materializat din promisiunile făcute, 
devin discutabile, pot fi discutate. «Hype 
perion» este unul din acesta. 

Tema, desigur atrăgătoare; o distribuţie 
valoroasă; un operator recent premiat pen- 
tru- debutul său cinematografic; un sceno- 
graf care are griiă ca interioarele dintr-un 
film să poarte amprenta oamenilor care 
le locuiesc. Toate acestea erau promită 
toare premize. Dar actorii par a căuta în 
delung personajele în straturile cele ma: 
rarefiate ale stratosferei: imaginea nu-și 
demonstrează virtuți decit «pe micul 
ecran din film», cind surprinde în alb- 
negru un peisaj straniu devastat de radiații 
în timp ce spațiile terestre sint filmate banal, 
actorii prinşi în prim-planuri inexpresive și 
inabile. 

Ne întrebăm fără a contesta nimic din ceea 
ce constituie meritul acestui film, poate 
tocmai pe temeiul unor merite ale lui, ne 
întrebăm: dacă e să abordăm și o tematică 
a universurilor intime, mai particulare şi 
chiar mai diticile din punctul de vedere al 
tratării artistice (sí nu văd de ce nu am 
aborda și astfel de teme în cadrul evan- 
taiului larg deschis al tuturor genurilor ci- 
nematografice) de ce tratarea — mai ales 
cind este vorba de un regizor talentat — 
de ce interpretarea regizorală să exprime o 
participare atit de restrinsă și atit de rece? 


Răzvan POPOVICI 


Producție a Casei de filme Patru. Director: 
Corneliu Leu. 

Scenariul: Mihnea Gheorghiu. Regia: Mircea 
Veroiu. imaginea: Cálin Ghibu. ri şi cos- 
tume: Arh. Nicolae Drăgan. Muzica: Dorin-Liviu 
Zaharia. Cu: Adela Mărculescu, Emmerich Schiffer, 
George Motoi, Simona Bondoc, Mitzura Arghezi, 
Mircea Anghelescu. 


să înțelegem neapărat filme de aventuri, 
iar pe copii să nu-i arătăm mai deștepți 
decit sint şi mai naivi decit par, așa cum 
ni-i prezintă deseori şi televiziunea. 


Personal, militez pentru filmu! de actuali- 
tate destinat copiilor. Pentru filmu! care să 
le usureze răspunsurile la intrebările pe 
care le pune tiecare etapă parcursă în viața. 
Filme care să le sugereze să-și trăiască 
intens virsta şi nu oricum, care să-i ajute sá 
răspundă la întrebarea «de ce așa și nu alt- 
fel ?». Nu trebuie să ne lase indiferenți cu 
ce bagai de cunoștințe, cu ce cultură a sen- 
timentelor părăsesc ei copilăria şi adoles- 
centa. 


1lbă ca Zăpada» 


pentru toți piticii lumii 


LO nn 


A 


me ride la urmă: 


George Cornea: 
Lumea 


de acum 30 de ani 


—Semnind regia si imaginea filmu- 
lui «Cine ride la urmá», al cárui scena- 
riu l-aţi scris tot dumneavoastră, îm- 
preună cu Draga Olteanu-Matei, reali- 
zati o performanţă în cinematografia 
românească: operatorul devine autorul 
total al filmului său. 

—N-am urmărit o performanţă. Con 
vingerea mea este că cineastul este, poate, 
cel mai complet artist al lumii moderne, 
lume pentru care mijloacele de expresie 
vizuale sint cele mai la indemină în pro- 
cesul cunoașterii si comunicării. Un bun 
regizor de film iși educă ochiul sá decu- 
peze, prin intermediul camerei, tablouri 
din realitate, întimplări, oameni cu trái- 
rile lor, pe care să le poată ordona, re 
compunind o lume artistică. Tot astfel un 
operator de imagine obișnuit să «vadă» 
prin aparat, trebuie să-și dubleze privirea 
cu un ochi interior, al creatorului poves 


Cercul magic: 


tiri cinematografice, devenind deci un 
dramaturg, un regizor, în forul său interior 


—... Şi pe pînză Cred că vă bucură 
să constatati că mai sînt colegi de-ai 
dv. care încearcă această translație. 
Mă gindesc la Dinu Tănase si la alții 
care exprimă intenții întemeiate în 
acest sens. 


— Poate că nu sint singurul, dar asta 
nu este esențial. Încerc acest lucru fiind 
guvernat de-a lungul carierei mele de 
operator a 23 de filme, realizate alături de 
cei mai buni regizori români și a doi re- 
gizori străini, de dorința ca într-o zi tot 
ceea ce vede ochiul meu — și în prelun- 
girea lui, camera —să devină o lume creată 
de mine sau la a cărei geneză să fi luat 
parte, cum este cazul de tață. 

— Presupun că această trecere ridică 
probleme noi... 

— Desigur, apar complexele probleme 
legate de arta extrem de dificilă si greu 
accesibilă a regiei de film, artă de sinteză 
care presupune cunoștințe multiple, în 
domenii diferite şi, bineînțeles, har, toate 
astea fără să mai enumerăm și elementele 
de limbaj, meseria a cărei deprindere 
necesită multi, foarte multi ani de studiu 
și practică. 


— S-ar părea că urmăriți, în acest 
film de epocă, un alt tip de naraţiune, 
bazat pe juxtapunerea unor tablouri 
din care iese în evidență comporta- 
mentul de mare vivacitate al perso- 
najelor provenite dintr-o epocă, ea 
însăși foarte dinamică, colorată și 
contradictorie. 

Din cîte înțeleg, sperati să vizionaţi 
un film care sá revomtioneze mijloacele 
ae expresie cinematografică. Ambitiile 
mele nu se ridică mai sus de reprezentarea 
viguroasă, autentică, a realității sociale 
din România anilor 1945-1948, materiali- 
zind, prin citeva destine și caractere pu- 
ternic reliefate, ideea că, indiferent de 
formele pe care le îmbracă, goana după 
bani, după inavutire cu orice preț, dez- 
umanizează; că nimeni nu poate trăi în 
afara timpului său și nici acționa impotri- 
va sensului istoriei, iar cei care nu înțeleg 
acest lucru se condamnă singuri. M-am 
simţit atras de tema care s-a concretiza! 
în decupajul meu, tocmai pentru ca prin 
intermediul materiei dramatice care re- 
zultă din scenariul cinematografic pe care 
l-am scris împreună cu Draga Olteanu- 
Matei (actrița binecunoscută de teatru și 
film care ¡si dovedeşte talentul si în scris) 
sa pot prezenta o latură, un aspect, o 


Un film polițist 
care nu e doar 


un joc de cuvinte | 
încrucişate 


Cartea de vizită 
a filmului 


prezentată de regizorul 
David Reu 


Inspirat din romanui cu aceiași titiu ai 
lui Nicolae Márgeanu, «Cercul magic» va 
fi un film poliţist cu o dublă crimă, cu aii- 
biuri care se vor perfecte, cu o aigebră 
destul de complicată a acţiunii, dar mai ales 
cu o încărcătură morai-socială de interes 
actual. Sint calitáti care se realizeazá in 
primul rind prin partitura rezervată ofiteru- 
lui de miliție care anchetează cazul, maiorul 
Vigu, afiat de la inceput in fața mai multor 
piste pe care ei se ambitioneazá sá ¡e 
parcurgă pină ia capăt. Autorui scenariu- 
lui, care e tocmai autorul cărţii, a găsit o 
serie de formule de adaptare a naraţiunii 
la specificul cinematografic, incit cred că 
filmul va fi interesant şi pentru cititorii celor 
trei ediții ale acestui roman de mare succes 
Nu ştiu citi cititori au văzut în Vigu pe Octa- 
vian Cotescu, nu ştiu pentru citi imaginea 
pictorului Onu se confundă cu cea a acto- 
rului Constantin Codrescu. Vreau să spun 
prin aceasta că actorii înşişi rezervă spec- 
tatorilor surprize sau prileiul unor reconsi- 
derări ale sensurilor romanului de la care 
plecăm. 


ian Cotescu: 


Textul, 
dar şi subtextul 


— V-aţi lăsat convertit la un gen nou: 
filmul polițist. Ce v-a determinat să 
faceți acest pas? 

— Sperind că tilmul, pînă ia urmă, va 
pune in valoare ceea ce mi-a plácut mie mai 
mult în carte, v-aş spune că initial m-a 
interesat calitatea romanului «Cercul 
magic» de Nicolae Márgeanu. in primui 
rind, pentru că această carte iși propune, 
in limitele genuiui respectiv. o analizá psi- 
hologică şi socială mai puţin obișnuită. 
Se au in vedere consecințele tragice aie 
psihozei războiului, consecințe care, 


8 


intr-un caz excepţional ca aceia de lata, 
pot dăinui multă vreme după terminarea 
cataclismului. Criminalul de azi a fost, în 
copilărie, o victimă a isteriiior fasciste, 
impins atunci la o crimă care ii determină, 
după muit timp, sá o comită si pe cea de-a 
doua. 

— Rolul dumneavoastră, de căpitan 
in roman si de maior în scenariu, pare 
totuși destul de simplu. 

— Este poate, la prima vedere, mai mult 
decit simplu. Este, dacă vreți, un rol ingrat. 
Pentru că Vigu nu face nimic altceva decit 
anchetează. Treabá, pur și simpiu. Sigur 
insa că el trage si unele concluzii si are 
un fel al lui de a fi care, dincolo de text 
rámine sá fie conturat de actor. Dacá in 
oman personajui beneficia de un plus de 
caracterizări, in fiim lucrurile se complică 
paradoxal, tocmai prin reductia la care a 
fost supusă partitura, probabil din rațiuni 
specifice. Ceea ce urmăresc eu este ca 
Vigu sá fie un om de astázi, implicat nu 
numai intr-un caz anume. ci in toatá exis- 
tenta noastrá, un om care,atunci cind an- 
cheteazá, intuieste toate implicatiile fapte- 
lor sale, un om care vrea sá descopere 
adevárul; si atunci cind adevárul este tra- 
gic, el este trist. Complexitatea persona- 
jului ar fi deci că el condamnă regretind. 


Ovidiu luliu Moldovan: 


Crima, 
dar şi contextul ei 


— Sinteti unul din cei bánuiti de crimă 

— Chiar primul dintre ei. Personajui meu 
poate să tenteze, din punct de vedere 
artistic, pe orice actor, tocmai prin echi- 
vocul pe care glisează tot timpul. Ceea ce, 
pe plan profesional, te ajută să te sustragi 
inertiei şi sablonului. Personal, după ulti- 
mele filme pe care le-am fácut, eram pe 
punctul de a fi catalogat ca un actor utilizat 
şi utilizabil! într-o gamă de personaje decia- 
rat negative. Tipul de om, respectiv inginerui 
pe care il interpretez în «Cercul magic», 
imi dă posibilitatea unui joc mai ambiguu 
in sensul unei multitudini de şanse. Per 
sonajul meu traversează un tel de dramă 
din momentul cînd începe să fie suspectat 
O dramă care poate fi a unui om care a 
comis, în anumite circumstanţe, o crimă, 


dar poate fi și a unui om mai mult sau mai 
puțin nevinovat. Sint adică avute în vedere, 
din roman si din scenariu, mai multe deter- 
minări, încît aș putea spune că «Cercul 
magic» se va deosebi de filmele polițiste 
realizate de noi pină în prezent, tocmai 
prin faptul că, aici. coeficientul de implicare 
socială a acțiunii e mai mare. 


Tudorel Popa: 
Acţiune polițistă, 
dar şi 
exercițiu spiritual 


— Nu-mi amintesc să vă ti văzut pînă 
acum într-un film polițist. 

— Nu, am jucat in tot felu! de filme, toate 
cu substrat social, politic pină ia urmă, 
dar într-un film polițist e prima dată cind 


Culoare de epocă, 
vervă satirică, 
sensuri morale 

actuale 


viziune asupra unei 
noastră modernă. 


epoci din istoria 


Draga Olteanu-Matei: 


Vreau să nu fiți 
de partea mea 


— latá-vá, deci, si scenaristă. Dar am 
impresia cá sinteti in primul rind scena- 
rista propriului dumneavoastrá rol, ceea 
ce nu-i chiar un lucru nou. 


— Ba e, am acasă un dulápas plin cu 
variante ale acestui scenariu, la care am 
inceput să lucrez acum șapte ani, pornind 
de la nuvela lui Petru Vintilă, «Hiena». 


— Ce v-a captivat atit de statornic? 


— Această idee atugii permanente de 
sine insusi. A omului care, din invidie si 
rivalitate, nu e mulțumit de starea ¡ui sociaiá 
si poate nici de starea lui ¡áuntricá, se vrea 
altfel, cu orice preț. E omul care vrea «sá 
se schimbe». dar numai la exterior, şi rezui- 
tatui este urit, meschin. Sint oameni capa- 
bili să se bată, sá se sape, sá se ucidă intre 


joc. Chit că rolul meu din «Cercul magic» 
e secundar, dacă nu episodic: proprietarui 
casei in care locuiește primul bănuit de 
crimă. De fapt, experienţa mea în fiim este 
foarte veche, aproape prea veche, dar în 
ultima vreme nu prea joc. Şi-mi explic 
faptul prin aceea că, după părerea mea, 
nu sint ceea ce se cheamă un actor cine 
genic. Adică fața mea apare pe ecran ca 
o coală de hirtie. Fără un accentuat machiaj 
sint inexpresiv. Uneori, lucrul acesta a 
folosit, de pildă in «S-a furat o bombă», 
unde trebuia sá figurez un tip total impasi- 
bii, fără reacţii fizionomice. Alteori, machiat, 
ca în «Popescu 10 în control», am izbutit, 
cu ajutorul Evei Ardeleanu, să creionez 
un tip, dar nu prin mimică în primul rind 
ci prin expresia obținută cu concursui 
pretios al machiajului. In ceea ce priveste 
'ocea, vocea mea, iarăşi, nu este fonogenicá 
pentru film. Pentru radio, este. Foarte intere- 
sant cum se poate intimpia ca diverse medii 
să-şi modifice, într-un fel, imaginea. Îmi 
amintesc, de pildă, că marele maestru 
George Vraca avea o dictiune perfectă pe 
scenă, dar la radio acuza pe «s». Eu am un 
«s» și un «i» mai sesizabile pe scenă, in 
timo ce la radio nu se percepe deloc 
acest defect. Sau mi se intimplă să fiu 
necinegenic, dar pot fi, eventuai, telegenic, 
cum am fost, se pare, in Paganel din «Aven- 
turile echipajului Val-Virtej». 

— Cred că ati ajuns la o concluzie 
toarte discutabilă, că nu ati fi cinegenic. 

— Astept și eu să creadă acelasi lucru 
și regizorii de film. 

— Ar crede asta dacă ar concepe tipo- 
logiile cu mai multă putere de cuprin- 


A condamna 
regretînd 
(Aurel Kostrakievici, 
Octavian Cotescu, 
David Reu E 
si Rozina Cambos) 


m 


Oameni 

«capabili 

de orice» 

(Draga Olteanu-Matei 
şi Emanoil Petruț) 


el, doar-doar o fi unul mai bogat și mai tare 
decit celălalt. 

— Am impresia că va fi un film plin 
de evenimente, de răsturnări și de vio- 
tente. 

— Eu n-aş vrea sá fie prea violent. Am 
vrut si vreau sá rid, să ridem şi să suridem, 


dere și mai ales cu mai multă imaginaţie. 
De pildă, in «Cercul magic» v-aţi putut 
intilni cu un personaj mai bizar... 

— Este vorba de un proprietar bătrin, 
miop, surd — un om cu toate tarele bátrinetii 
la care, vai, se pare că o să ajungem cu toții. 

— Cum vi s-a parut romanul «Cercul 
magic?» 

— Mi s-a părut foarte interesant, poate cu 
exces de cuituralism, ca să zic așa, prin 
excesul de citate... 

—..de care filmul își va lua toate 
măsurile să se dispenseze. 

— Evident. Pentru că, de alttel — asta e 
părerea mea — pubiicul nici nu are nevoie 
să fie invátat despre Baudelaire in timpu! 
unei acţiuni polițiste. Altminteri, sint multe 
de cistigat printr-un asttel de fiim, prin 
sensuriie sale morale, fără a mai vorbi 
de acei exerciţiu spiritua! prin care fiimul 
polițist concurează cuvintele încrucișate şi 


enigmistica. Valerian SAVA 
Foto: Mary Calargiu 
E IE E E IENEI, o 

Regia: David Reu. Scenariul: Nicolae Márgeanu, 
după romanul său cu acelaşi titlu. imaginea: 
Aurel! Kostrakievici. Decorurile și costumele: 
Virgil Moise. Muzica: Paul Urmuzescu, pe versuri 
de Nina Cassian. 

În distribuție: Octavian Cotescu, Constantin 
Codrescu, Ovidiu luliu Moldovan, Dumitru Chesa, 
Mircea Anghelescu, Stefan Tapalagă, Olga-Delia 
Mateescu, Rozina Cambos, Tudorel! Popa, Dorin 
Dron. 

Producție a Casei de filme Patru. Director: 
Corneliu Leu. Producător-delegat: Nicolae Crişan. 
Director al filmului: Lucian Ovidiu Gologan. 
Peliculă ORWO-color. Metraj planificat 2600 m. 


Există 

alibiuri 

perfecte? 

(Olga Delia Mateescu 
și Constantin Codrescu) 


deşi filmul are părți dramatice. Am crezut 
de altfel totdeauna că şi omul de care rizi 
și chiar destinul unui «negativ» poate fi e- 
motionant. Lucrul e valabil şi pentru Páuna, 
femeia pe care o interpretez în acest film, 
care-și iubește aprig copiii, pe băiatul care 
o părăseşte, angajindu-se undeva munci- 


George Cornea 
şi o parte 
din echipa sa 


tor, și pe fata care rămine lingă ea și-i 
impărtăşeşte soarta. Prezentind-o pe 
această femeie, care ajunge dintr-o biată 
văduvă, patroană de fabrică, arătindu-i cu 
intelegere şi poate cu haz toate fațetele. 
vreau insă ca spectatorii sá nu tie de partea 
mea niciodată. 


Emanoil Petru: 
Noi ridem 
la urmă 


— Privindu-vă, am impresia că ne 
intoarcem cu 20 de ani în urmă, înainte 
de rolul pe care l-ați interpretat in 
«TUDOR». 

— Într-adevăr, masca pe care mi-au 
făcut-o este destui de reușită. 

— Mai ales că nu se observă deloc. 

— Am din nou 20 de ani. 

— Dar sinteti negativ. O persecutați 
şi pe mamă și pe fiică. 

— Am devenit negativ! La inceput, Tie 
este un simplu ucenic, crescut de un unchi, 
patron de tăbăcărie. Cu timpui, el prinde 
insă gustui averii și vrea să parvină exact 
cum a parvenit unchiu- îl 
imită in toate, si e cu femeile, 
chiar cu aceeași femeie. Într-un fei, în filmo- 
grafia mea, acest Tie este un unicat, este 
negativ, dar plin de pasiuni omenești și cu 
farmec, un individ care știe să se tirască pre- 
cum o rimă, dar în același timp știe sá se 
așeze și in virful piramidei, sacrificind totul 
in jurul său. Literar vorbind, personajul 
e foarte frumos. 


Folo: A. Mihailopol 


Îi i ai oa onae 

Regia: George Cornea. Scenariul: Draga Oltea- 
nu-Matei şi George Cornea. Imaginea: George 
Cornea şi Mircea Mladin. Decorurile: Guţă Stirbu. 
Costumele: //eana Oroveanu. 

În distribuție: Draga O/teanu-Matei, Vasile Cos- 
ma, Emanoil Pelrut, Gheorghe Cozorici, Mariana 
Buruiană, Ovidiu Gologan, Dodi Caian-Rusu, Zephy 
Alsec. 

Producţie a Casei de filme Cinci. Director: 
Dumitru Fernoagă. Producător-delegat: Lidia Po- 
pita. Director al filmului: Dumitru Alexa. Peliculă 
Eastmancolor. Metraj planificat 2600 m. 


„an 


lupta 
cu sabloanele 


Printre milioanele — sau 
dacă nu milioanele, miile sau 
doar zecile, totul depinde de 
bogăția minţii regizorale — 
de gesturi care populează 
filmele noastre, există unul 
care, sublim, ca să zicem așa, 
lipseşte cu desăvirșire: acela pe care un 
afiş din librărira copilăriei îl denumea foarte 
logic şi plastic: «cind te piictisesti, ia o 
carte in mină»... Se observă lesne, cu ochiul 
liber, că eroii noştri — principali sau secun- 
dari — nu se plictisesc. Mai toţi sint foarte 
activi, ceea ce e foarte bine si adevărat. 
Plictisul nu e o temă presantă, la noi. Poate 
a alţii, în alte condiţii, e «o chestie» — la 
noi, sincer vorbind, nu arde. Dar — cum se 
intimplă în dialectică — ceea ce e un bine 
poate duce si la un rău. Căci neplictisin- 
du-se si neștiind nici de vorba inteleptulu: 
afiş, eroii noștri nu iau nici o carte în mină 
- dezvăluind o absenţă a cărei semnifica- 
tie e deaiuns de importantă pentru a n: 
sări în ochi. 


nema 


O Peste 100 de scurt-metraje stau, crono 
logic, în fruntea filmogratiei lui Virgil Calo 
tescu. Dintre acestea s-au evidentiat citeva 
documentare in notá pateticá: Ritmuri si 
imagini, Scoicile nu vorbesc niciodatá, 
Ochii orasului, Pe urmele lui 1907, Eroii 
nu mor niciodatá, Evocári si altele. 

e Înainte de'a fi făcut primul lung me- 
trai a realizat de asemenea un scurt- 
metrai cu actori, de factură satirică: Măr- 
turisirile une: mese de restaurant. 


e in 1964. încearca primul film de fic- 


Ca 


Un afiş de altădată 


sfătuia: 


«Cînd te plictisesti, 
ia o carte-n miná». 
Foarte multe 


personaje 


nu se plictisesc. 
Dar nici nu iau 
o carte în mînă 


Chiar dacă nu e o oglindă stearpă, supusă 
si fidelă pînă la lasitate, a realității — filmul 
nu se poate abstrage de la realitátile locu- 
rilor pe care se naste. Or, unul din ceie mai 
substanțiale aspecte ale vieţii noastre romá- 
nesti este pasiunea pentru carte, pofta for- 
midabilă «după o carte bună», voluptatea 
cu care se citesc în toate mediile sociale, 
romanele, poeziile și ziarele. În Franța, țară 
unde pină si țăranii vorbesc frantuzeste, 
anchetele încă mai stau în doi peri: ba pină 
mai anul trecut se bocea că francezul (58%!) 
nu citește, ba vine un sondai de ultimă oră 
care ușurează constiintele responsabile 
indicind că lumea citește, Franța e cultă, 
ura, ura, ura! La noi, anchetele în această 
direcţie n-ar duce la nici o dilemă: foamea 
de carte, devorarea cărților e indiscutabilă 
Românul e poet, e ziarist, e deștept, e umo- 
rist — dar mai cu seamă e lector. Un om 
care nu citește e privit la noi cu un uşor fior 
de curiozitate si dispreț. Cunosc complexe 
de inferioritate nejustificate, venite din fap- 
tul «că nu am citit cit ai citit dumneata» 


filmul românesc 
în cifre 


Regizorii 
nostri 


Virgil 
lotescu 


tune. Camera albă. Se pare însă că, 
pentru început, regizorul a fost oarecum 
numidat de mijloacele thimulu cu actori 
si n-a lasat sá vorbeasca prea mult expe- 
rienta sa de documentarist. 


e Subteranul a fost o demonstratie 
concludentá a cistigurilor pe care formatia 
de documentarist le poate aduce în pre- 
zentarea realistă a ambiantelor şi tipolo- 
giilor contemporane. 

e Un film de epocă, Războiul domni- 


Eu citesc, tu citeşti, 
ei de ce nu citesc? 


Străinii se crucesc cind văd bătăliile din 
iurul standurilor de cărți înghesuite pe ma- 
rile bulevarde ale Bucureștiului. Europeni 
cálátoriti, zic, că nu se poate — nu se poate 
ca toată lumea asta să se calce pe picioare 
pentru a obține un volum de poezie! Sint 
proprietarul unei cărți care mi-a parvenit 
printr-un gest al cărui patetism îmi dă drep- 
tul la un orgoliu demn de laureatul unui 
premiu Goncourt: «scriind o dată într-o 
cronică de trei secunde că nu am găsit în 
București «Petersburgul» lui Bielii, m-am 
trezit acasă cu un volum în consecinţă, 
trimis prin poștă de o necunoscută invátá- 
toare pensionará din județul Buzău! Nu 
mi-am închipuit vreodată că scrisul meu 
poate avea o asemenea consecinţă fastă. 
Răminind în corespondenţă cu necunoscu- 
ta, acum îmi scrie dinsa că «Scrisorile lui 
Stendhal către Pauline» — pe care i le-am 
recomandat urgent, de cum au apărut în 
librării — nu le găsește, oricît a dat sfoară 
prin ţară rudelor,  amicilor si confratilor 
intru lecturá. La fiecare pas, esti intrebat: 


telor, atinge cota maximá a incasárilor 


‘(fără a obține însă si adeziunea criticii). 


O Regizorul revine la actualitate. Dra- 
gostea începe vineri și Trei scrisori se- 
crete confirmă predilectia lui Virgil Calo- 
tescu pentru oamenii zilelor noastre și fap- 


pasea 0] Erg IR se: tip: 


6 
Razboiul domnitelor 1 826 000 
1 116 000 


És 
K 


Dragostea incepe 
vineri 


Trei scrisori secrete 


«ai citit...?» și urmează «o carte-bomba», 
un titlu de care deseori nici nu știi. «Da?» 
— şi atunci se lasă peste cei doi o pasăre 
mare si trumoasá, cu aripi larg intinse, pla- 
cerea enormă de a discuta despre o carte. 
«Nu?» — uimire: «N-ai citit «Nevrozele» 
lui Pamfil? N-ai citit «A venit uriașul» lui 
Vorobiov? (carte pe care o recomand tutu- 
ror cinefililor care mai știu ŞI iubesc 
«Scurtă întilnire»), «bulevardele de cen- 
tura» ale lu: Modiano? Dar «iona» lui la 
noși? Dar ultimul Mazilu? Mai toate au dis 
părut din librării, într-o viteză pe măsura 
freneziei cu care ești chestionat. 

Cred că se-ntelege că nu m-am întins la 
aceste «povești» pentru a discuta despre 
cărţi, ci despre filmele noastre. În care, pe 
bulevarde (am văzut cum stăm şi cu bule- 
vardele) nu există standuri de cărți în iurul 
cărora să se calce lumea pe picioare. In ale 
căror autobuze (am văzut cum e si cu auto- 
buzul la noi) mai nimeni nu deschide un 
ziar. În ale căror dialoguri, nici el, dar nici 
ea, nici picati cu ceară, nu întreabă, asa, 
ca măcar să intre î, vorbă: «Ce-ai mai citit ?», 
despre o discuție pasionată pe latura lungă 
a unei lecturi de asemenea neputind îi vorba. 
În ale căror întimplări nimeni nu moare după 
o carte pentru că ar fi minor, neesential, 
intelectualist şi in cele din urmă livresc. 
Eroare. Nimeni nu cere eroului modern să 
ție ca Stendhal (deşi, ce «nebunie» semni- 
ficativă se ascunde în această obsesie și 
ce modern sună ea!) care, la 20 de ani, nu 
încheia nici o scrisoare către sora sa fără 
să-i recomande o carte mare și importantă 
pe care-şi baza viața. Caz personal. Obsesie 
particulară. Dar dacă a muri pentru sau 
dintr-o carte e artificial, a trăi fără cărți nu 
e la fel de artificial? Nu sint artificiali, săraci, 
lipsiți de o dimensiune esenţială, eroii care 
nu au timp,o secundă, «să cadă în livresc»? 
Demult «livrescul» a încetat să mai fie de- 
mascat ca o pasiune ignobilă, ca un gind 
netrebnic. A fi livresc nu e atit de rău pe 
cît se spunea odinioară. E una din experien- 
tele patetice ale omului, aceea de a trăi ca 
în cărți, ca în cărțile majore si importante, 
exemplare, exaltante, fireşte dacă omul 
respectiv are asemenea cărți în autobiogra- 
fie, dacă l-au însemnat, dacă au însemnat 
ceva pentru el. Mai niciunul dintre eroii 
filmelor noastre nu pare prin nici un amá- 
nunt să fi fost vreodată marcat de un «Lu- 
ceafăr», de o «Odisee», de un Sadoveanu. 
În schimb, ca să fim drepți, nu o dată apar 
in planul doi acele biblioteci Comlemn cu 
citeva cărți în rafturi, pentru a da o oaresi- 
care cultură eroului directorial sau res- 
ponsabil, cărți care «fac frumos» în cadru; 
cărți la care nimeni nu apelează, nimeni 
nu le deschide. În iurul acestor biblioteci 
mute și insipide, se cade în teatralism și 
discutionism, dar niciodată în livresc. E 
mult mai bine și mai interesant? 

În viață eu citesc, tu citesti, el citează, ei 
— pe pinză — nu citesc şi nu citează nimic 
și pe nimeni. 

Firește că un erou nu se dovedește cult 
la minte sau la suflet doar în funcţie de căr- 
tile despre care ar aduce vorba. După cum 
avem citiva eroi care sint indiscutabil eroi 
— fără a invoca o bibliografie. Totuși, nu 
vi se pare — cum se zice «livresc» — stra- 
niu că într-o țară a cărții, nici un scenariu, 
nici un dialog, nici un erou — secundar sau 
principal — nu se arată preocupaţi, prin 
cea mai sumară aluzie, dar cit de cit memo- 
rabilă, de un vers, de o nuvelă, de un roman, 


de un articol de ziar? 
Radu COSAȘU 


tul că este unul dintre cei mai productivi 
realizatori din ultimii trei ani. 

O Filmul la care lucrează în prezent: 
Mastodontul, film a cărui acțiune se petre- 
ce în 1946. 


Mihai DUTÁ 


Autorul! 


Á Interpreti principali 
scenariului erpreli p Pa 


lon Besoiu, Silviu Stàn 
culescu, Amza Pellea 


lurie Dare, Leopoldina 
Bălănută, Emil Botta, To 
ma Caragiu 


Stetan Ciobotărasu. Ilin 
ca Tomoroveanu, llarion 
Ciobanu, Amza Pellea 


Alecu lvan-Ghilia 


Adina Popescu, Tomu 
Caragiu, Liviu Ciulei, Ser 
giu Nicolaescu 


Francisc 
Munteanu 


Cornel Coman, Mircea Al 
bulescu, Nucu Păunescu, 
Toma Caragiu, Violeta 
Andrei 


Platon Pardău 


Toma Caragiu, Gheorghi 
Dinică, Liviu Ciulei, Olga 
Tudorache, Jean Con 

stantin 


loan Grigorescu 


legate de un fir... 
à telefonic! 


Joc de pisici 


De la «Fragii sălbatici», de 
la «Umberto D», nimeni nu 
s-a mai aplecat cu atita amară 
poezie şi tandră refiectie a- 
supra virstei crepusculare in- 
toarsá spre sursa ei lumi- 
noasá, prin amintire, ca 
autorui acestui magistral «Joc de pisici», 
Istvân Orkeny. Piesa jucată pe mai multe 
scene ale lumii — şi cu subtilă înțelegere și 
ia teatrul nostru Bulandra — se piasează 
in rindul marilor opere. Ecranizarea, mai 
puțin. Tonul însă, semitonul acela tragic 
de anticameră a morții prin singurătate, 
culoarea violet-cenugie ce-o insoteste dis- 
cret, obsesia tăcerilor pline de retrăiri și a 
cuvintelor ce se golesc de sens, pentru că 
nu pot perfora zidul indiferentei din jur, 
există și în filmul lui Makk, realizind un nobi! 
impact cu spectatorul. Nobil, dar rar, pentru 
că, mult prea lung si insistind pe detalii, el 
lasă să scape exact sensuri importante ale 
piesei. Cum ar fi crincenul joc de-a v-aţi 
ascunselea cu moartea al celor două surori 
— una, tintuitá în scaunul ei de paralitic, 
într-un palat fără altă comunicare umană 
decit telefoanele si scrisorile surorii sale din 
Budapesta, acea soră activă, la început 
sociabilă, dar istovită treptat într-un senti- 
ment umilit de nepăsarea și, finalmente, de 
trădarea celorlalți — atit de diferite ca mod 
de a înfrunta viața. Filmul se risipește într-o 
proză cu valori mai mult descriptiv-plastice 
decit filozofico-dramatice ca cele ale operei 
originare. În această obsesie a detaliului 
vizual — sugestiv uneori, dar lateral dramei 
— se pierde si umorul acela scrignit, arun- 
cat ca o sfidare neajunsurilor existenţei 
cotidiene de către brava Erji, ca o platosá 
rece, de distantare voită de către cerebrala 
Giza. Ambele interprete cinematografice, 
Margit Dayka si Elma Bulla, sint convingá- 


În cadrul Galei filmului 
din Republica Federală 
Germania am făcut cu- 
nostintá cu autorul nu- 
mărul unu al cinemato- 
grafului vest-german: 
Rainer Werner Fassbinder. 
Personalitate uluitoare, prin întin- 
derea și consistenţa biografiei sale 
artistice — autor la nici 30 de ani — 
a aproape 20 de filme, nenumărate 
scurt-metraje, piese de teatru, spec- 
tacole, nume prezent cu insistență pe 
genericele festivalurilor internaţionale 
din ultimii ani (Londra, Cannes), Fass- 
binder este autorul total al unor crea- 
tii care poartă amprenta unei perso- 
nalitáti tulburătoare, imposibil de con- 
fundat. Venit din lumea scenei (in 1967 
a intrat în gruparea Action Theater 
din Múnchen, pentru ca după destrá- 
marea acesteia, impreună cu zece din 
membrii ei, să formeze așa-numitul 
«antiteatru»), tinărul cineast reprezintă 
culorile unui cinematograf care se 
intilneşte cu teatrul pe terenul unei 
totale lipse de prejudecăţi, al deplinei 
demnități si libertăți de a-şi întinde 
unul altuia mina. Filme, precum «Dra- 
gostea este mai rece decit moar- 
tea» (debutul lui Fassbinder în 1969), 
«Lacrimile amare ale Petrei von 


nema 


Gala filmului din R.F. Germania 


„Effi Briest“ 


toare, dar lipsite de acea dimensiune dra- 
matică pe care le-ar fi dat-o umorul de 
apărare. Trecutul respiră, desigur, din filmul 
lui Makk, printr-o suită de frumoase instan- 
tanee ale tinereții, dar prezentul atit de eroic 
asumat — y compris tinalul care in piesă 
era atlfel, adică o inteleaptá solidarizare a 
surorilor, în sfirgit reunite în fața sumbrului 
miine nu numai al idealizatului ieri — s-a 
risipit pe ecran într-o ploaie (cam senti- 
mentală) de regrete indoliate. O imagine 
frumoasă ades, dar prea conştientă de sine, 
care nu te lasă să treci destul dincolo, spre 


sufletul personajelor. A 
Alice MĂNOIU 


Pro sau contra 


Cred, dimpotrivă, că ajungi la sufletul per- 
sonajelor. Ajungi fiindcă te conduce cu dis- 
cretie dar fără șovăire regizorul Karoly Makk 
care știe atit de bine să te facă să citești în 
cutele feței de la virsta crepusculară, cutele 
sufletului. (Vă amintiţi, el este autorul acelui 
«ubire» premiat la Cannes cu Premiul spe- 
cial al juriului, interpretat de sepluagenara 
Lilly Darvas). Dacă filmul e judecat indepen- 
dent de spectacol, atunci descoperim noile 
valențe introduse de Makk prin forța imaginii. 
O profunzime nouă capătă relațiile dintre 
cele două surori, despărțite, fără voia lor, de 
viață. Două opinii asupra unui film. Un argu- 
ment suplimentar in favoarea vizionării lui. 


A.D. 


Producţie a studiourilor maghiare. Regia s 
scenariul (după piesa lui Istvan Orkény): Károly 
Makk. imaginea: lános Tóth. Cu: Margit Dayk: 
Elma Bulla 
Tor&csik. 


Margit Makay, Samu Balăzs, Mari 


Kant», «Toţi ceilalți se numesc 
Alli», «Effi Briest» omagiază cine- 
matograful nu printr-o îndepărtare or 
golioasă de teatru, ci tocmai printr-o 
confruntare deschisă cu canoanele si 
rigorile acestuia. «Effi Briest», filmul 
văzut de noi, adaptare a romanului 
cu încărcătură melodramatică al lui 
Theodore Fentone (povestea destră- 
mării unei căsnicii minate de prejude- 
cáti) este o lecţie, in sensul superior 
al cuvintului, despre ceea ce s-ar 
putea numi stilul lui Fassbinder: ima- 
ginele curg și se topesc una într-alta, 
cu o lentoare care nu înseamnă deloc 
statism, absența mișcării, ci doar un 
imens respect pentru mișcările inte- 
rioare ale sufletului uman. 

Fassbinder este căutătorul răbdător 
al amánuntului insolit, introdus într-o 
construcție epică riguroasă, clasic 
echilibrată, al amănuntului purtător de 
sugestii şi ordonator al semniticaţiloi 

Cum tinărul cineast lucrează, in- 
deobste, cu aceeași echipă actori- 
cească, filmul Galei din R.F. Germania 
ne-a prilejuit și cunoașterea citorva 
actori interpreţi fassbinderieni: Hanna 
Schygulh, Wolfgang Schenck, Karl- 
heinz Böhm, Ursula Strátz, Barbara 
Valentoz. 


Magda MIHÁILESCU 


\ 


Sau unde 
fugim 


de-acasă? 


Zbor peste livezi 


Zburind peste livezi, ajungi la 
primele blocuri ale orașului. 
nema Din pragul casei tărănesti 

a iw Franek (Krzystof 

| Stroinski) se gi vede, aburit 
~ de depărtare, hotarul stilpi- 

lor de înaltă tensiune, al co- 

șurilor de fabrică, al siluetelor înalte de 
beton. Nu este hotarul dintre două lumi 
absolut distincte, este mai mult un punct 
de schimbarea perspectivelor; între case si 
străzi dispar orizonturile cimpiei, dar se 
deschid alte orizonturi. Franek, cu toată 
impotrivirea fratelui său mai mare, își alege 
această schimbare a perspectivelor și plea- 
că la oras. Sá invete. Să ajungă la facultate. 
El refuză un destin legat de străvechea luptă 
cu ogorul, în ritmul indiferent al anotimpu- 
rilor. Incápátinarea lui de a sfida toate greu- 
tátile, de a-și depăşi condiţia, dă întregului 
film o calitate tonică, un optimism, pe care 
relatarea sobră îl impiedică să devină un 
optimism artificial. Orașul pentru Franek 
este muncă grea și oboseală: el se anga- 
jează într-o uzină, învaţă la seral, şi noaptea, 
cu o ultimă cursă,ajunge acasă, unde adoar- 
me, cu coatele pe masă, incercind sá mai 
invete o pagină pentru miine. Uzina este un 
univers dur, făcut din vacarmul maşinilor 
din hale uriaşe, din coridoare întunecoase 
Aici işi face Franek primii prieteni, intre 
oameni cu aparente aspre, care beau vodca 
cu paharul de apă, aici intrezáreste un chip 
de fată — primul chip de fată, minunată 
odihnă. Timpul trece, trece si timpul primei 


Intr-un luxos «palazzo» 
napoletan poposește în 
fiecare an o bătrină mi- 
lionară americană, impre- 
ună cu credinciosul ei 
secretar, cu Rolls-ul ei 
somptuos, cu grămezile 
ei de bani şi cu pasiunea ei ciudată: 


beţii, şi timpul primei iubiri, pierdute înainte 
de a fi fost, și Franek se maturizeazá, exa 
men după examen — examenele școlii 
examenele vieţii. lată-l acasă (dar între timp 
fratele lui s-a insurat), iată-l pe culoarele 
școlii, iată-l in uzină, si nici măcar o clipă 
nu-l bate gindul să renunțe la pianul lui de 
zbor, iată-l dind examenul de admitere la 
facuitate, iată-l student. Prietenii lui cu miini 
aspre, cu chipuri aspre îl duc pe sus, spre 
o altă beție, pentru a-l sărbători ca pe un 
campion. Franek iși ia cameră cu chirie 
şi pieacă de-acasă, cu o mică valijoară, 
după un rămas-bun mai trist decit ar vrea 
să pară: casa părintească este deja o amin- 
tire. Franek și-a croit singur rostul în viață 
şi toată stráduinta lui, toată munca, toată 
îndirjirea acestui început de drum sint 
răsplătite de promisiunea viitorului. 
Puţine filme de actualitate, puţine filme 
despre viața oamenilor de azi reușesc să 
vorbească cu atita sinceritate, cu atita inte- 
legere adevărată, cu atita reținută sensibi- 
litate despre actualitate, despre oamenii 
de azi, ca acest remarcabil «Zbor peste 
livezi» al regizorului polonez Waldemar 


Podgorski. Dan NESTOR 
ci ni A EE A A 

Producţie a studiourilor poloneze. Regia si 
scenariul (după romanul lui Ryszard Binkowski) 
Waldemar Podgórski. Imagine: Waclaw Dybowski, 
Jean Laskowski. Cu: Krzystof Stroinski, Jerzy C nota, 
Bozena Dykiel, Henryk Munko, Michal Lesniak, 
Josef Oslawski, Franciszek Trzeciak, Magdalena 
Wollojko. 


sá joace cárti cu o pereche de amáriti, 
locuitori ai unei mahalale aflate in 
preaima luxoasei ei reședințe. Cei- 
doi amáriti (Alberto Sordi si Silvana 
Mangano) au patru copii și o speranță 
fanatică, veche de 8 ani. că vor reuşi 
să-i ia bătrinei banii. Tot cartierul «de 
jos» urmărește cu sufletul la gură aceste 
partide de cărți (bucátáreasa proprietă- 
tii telefonează rezultatele jocului la cir- 
ciuma unde se ingrămădesc sărăntocii), 
sperind și ei într-o victorie asupra bo- 
găției. ca un simbol al unei revanse luate 
in fața vitregiei vieţii. Vine şi momentul 
mult așteptat: cei doi ciștigă milion după 
milion, bătrina face crize cardiace, jo- 
cul continuă zi şi noapte, în prezența 
medicilor şi a baloanelor cu oxigen. 
Cine va cistiga piná la urmă? Surprizele 
finalului nu trebuie dezváluite, in ele 
stá toatá miza filmului. Si poate si toate 
slábiciunile lui. Luigi Comencini a 


intentionat probabil sá-si construiascá 
filmul ca pe o fabulă, si încă o fabulă 


neorealistă: mizeria descrisă de el a- 
lunecă însă grabnic în pitoresc si mizera- 
bilism, iar la polul opus, satira marii 
bogății este lipsită de vervă si mai mult 
decorativă. Cineastul a căzut în capca- 
na pretextului: descrierea jocului si ha- 
zardul norocului rămin singura preocu- 
pare si marea temă a filmului. lar distri- 
buirea unei actrițe de geniu ca Bette 
Davis în rolul milionarei, uimitoare în 
gama expresivitátilor și nuantelor jocu- 
lui, face credibil și chiar simpatic un per- 
sonaj în sine detestabil. Ceea ce rămine 
evident în urma confruntării este slá- 
biciunea poziției unor oameni care vor 
să-şi cistige dreptul la o existentă de- 
centă prin jocul de cărți. 

D.C. 


Producție a studiourilor italiene. Regia: 
Luigi Comencini. Scenariul: Rodolfo Sonego. 
Imaginea: Giuseppe Ruzzolini. Cu: Alberto 
Sordi, Silvana Mangano. Bette Davis. 


Cealaltă faţă 
a visului 
american: 
coşmarul 


Sperietoarea 


Pe drumurile nestirșite ale 
Americii, se tot duc doi hoi- 
nari, doi lunatici, trăind din 
resturile «societăţii de con- 
sum». Doi hoinari şi nu unul, 
pentru că unul ar însemna 
singurătate, şi singurătatea 
e marea sperietoare, adevărata sperietoare, 
cumpiită la vedere, gata oricind să-și arate 
chipui sinistru în largul cimpiilor sau în 
înghesuiala unei spelunci. Nişte «călători 
ai tricii» sint eroii acestui film, nişte «vaga- 
bonzi celești», cum îi numea poetul Jack 
Kerouac pe cei ce-și aleg din America doar 
drumurile. Tema nu e nouă, e aproape o 
temă tradițională a literaturii americane; 
o  întiinim deseori la Jack London, la 
Faulkner, la Steinbeck sau la Hemingway — 
poveste veche cu dezrádácinati dusi de 
hazardul soselelor, de trenurile luate din 
mers, spre necunoscut. De unde vin? 
Încotro se duc? Călătoria lor se desfăşoară 
într-un continent aproape necunoscut. Cei 
mai virstnic, Max, «a stat» șase ani într-un 
penitenciar. Cel mai tinăr, Francis, este un 
marinar demobilizat. Marginalitatea lor so- 
cială nu e voitá, ci forțată de imprejurári. 
S-ar integra «visului american» (Max plă- 


Portretul unui 
cineast fericit 


Să ciștigi Marele premiu Palme d'Or, la 
Cannes, după o carieră făcută doar din 
două filme, iată o performantă rară. Perfor- 
mantá reușită de regizorul Jerry Schatzberg 
cu filmul «Sperietoarea». Primele lui două 
filme — “Portretul unui copil decăzut» și 
«Panică în Needle Park» — au fost succese 
de presă, de prestigiu, fără a fi însă mari 
succese de public. Confirmarea mondială 
primită de «Sperietoarea». dovedește mă- 
iestria şi sensibilitatea cineastului, calități 
remarcabile, se pare, chiar din filmele de 
debut. «Schatzberg — scria un critic — 
ca și marii cineaști americani de altădată, 
e în stare să abordeze orice subiect, orice 
temă. Scenele dure sint lipsite de comple- 
zentá și dovedesc torta viziunii sale. Dis- 
perarea este urmărită pină în adincul ei, 
spațiul e utilizat cu dinamism. Un remar- 
cabil simţ al comicului — mergind de la 
umorul amar la bufonadă și la scenele 
unde risul explodează cu maximă .vitali- 
tate — completează tonalitatea insolită, 
particulară a cineastului si operei sale». 

«La început — observa Schatzberg — 
gindisem că «Sperietoarea»,cu amestecul 
de poezie, de umor şi de tristeţe, va fi un 
film chaplinian. Rezultatul a fost însă mai 
aspru, mai puțin chaplinian decit îmi în- 
chipuisem». In ceea ce privește structura 
dramaturgică deosebită a filmului, tinărul 
cineast remarca: «N-am realizat un film 
narativ, cu început, mijloc și sfirșit. căci 
nu cred că se poate vorbi astfel despre un 
timp din viața unor oameni. Singurul lucru 
care mă interesează este să arăt personaje, 
sá explorez natura umană. Narațiunea cla- 
sică, cu multă acțiune, mă lasă rece». E 
o profesiune de credință. Şi o carte de 


vizită. 
ES 


12 


nuieste sá-si deschidá un garaj, Francis sá 
se intoarcá acasá), dar nu le e dat sá cu- 
noască decit cealaltă faţă a visului: inchiso- 
rile, maidanele, circiumile sordide, decoru- 
rile industriale, peisajele poluate. Amindoi 
sint cu atit mai în largul lor, cu cit popasurile 
sint mai scurte și relaţiile cu ceilalţi mai 
efemere. Nu există soluții, există doar uși 
ce se pot deschide, şi drumuri, mai departe. 

Max (Gene Hackman) are ochelari de 
sirmă, o voie bună agresivă, intretáiatá de 
subite tăceri, și patru sau cinci rinduri de 
haine, pe care le poartă deodată, pantaloni 
peste pantaloni, cămăși peste cămăși, de 
frică poate să nu i le fure cineva. Francis 
(A! Pacino) a evadat demult dintr-o promi- 
siune de căsătorie si e măcinat de doru! 
copilaşului lui, pe care nu l-a văzut nicio- 
dată, despre care nu știe nimic. Îl va mai 
primi oare iubita lui părăsită? Poartă cu el 
o cutie cu daruri, ca pe niște moaşte, sin- 
gura chezășie că va mai putea arunca 
ancora. Cel virstnic are vocaţia vieţii risipite, 
a vieţii de pripas. Cel mai tinăr are neliniștea 
unor iluzii la care nu vrea să renunțe. Iluziile 
nu rezistă însă realităţii şi asta-l va duce la 
nebunie (ultima evadare), lăsindu-şi prie- 
tenul pradă «sperietorii». Adică singură- 
tátii. 

Poezia tristá, si intr-un tel disperatá, a 
fiimului, nu evită subtextul analizei lucide 
si al observatiei acute a unei lumi. Máiestria 
regizorului Jerry Schatzberg, talentul a 
doi actori — Gene Hackman și Al Pacino — 
implinind două portrete de neuitat, frumu- 
setea plastică a imaginii (semnată de Vil- 
mos Szigmond) au adus filmului recom- 
pensa supremă — Palme d'Or — la Cannes, 


in 1973. 
Dan COMSA 


Producţie a studiourilor americane. Regia: Jer: y 
Schatzberg. Scenariul: Garry Michael White. Ima- 
ginea: Vilmos Zsigmond. Cu: Gene Hackman, 
Al Pacino, Dorothy Tristan, Ann Wedgeworth 
Richard Lynch 

Marele Premiu si premiul OCIC la Cannes—1973 


w. 

Un cineast 
redeschide dosarul 
macchartysmului 


«Un love story politic» — ¡si 
defineşte filmul însuşi regi- 
zorui. Noi am spune că po- 
vestea de dragoste (forța de 
atracție a filmului fiind asigu- 
rată de prezența artistică a 
lui Robert Redford și a Bar- 
brei Streisand) e mai degrabă paravanul 
folosit de Sidney Pollack pentru a face un 
lucid portret al vieții politice americane 
de-a lungul a trei decenii. continuind astte! 
succesul său anterior «Şi caii se impuscí, 
nu-i aşa ?» prin care regizorul adresa de pe 
ringul unui concurs de dans un pamflet 
atit de virulent-acuzator societăţii ameri- 
cane din anii '30. Acţiunea debutează acum 
înainte de stirgitul ultimei conflagrații mon- 
diale pentru a se întoarce după primele 
cadre printr-un flash-back în anii '30, cind 

americanii luau în mod diferit atitudine 
față de drama războiului civil ce zguduia 
Spania, anii studenţiei celor doi protago- 
nişti; acţiunea revine apoi în perioada ime- 
diat post-belică, pentru a se încheia în 
vremea războiului rece cind la Hollywood; 
cei doi eroi, ajunși acum la virsta maturității, 
trebuiau să ia atitudine față de vinătoarea 
de vrăjitoare dezlántuitá împotriva artiștilor 
cu vederi democrate, de stinga. Pentru a 
marca sciziunea de atunci din rîndul intelec- 
tualitátil americane, Pollack alege cei doi 
eroi ai poveștii sale de dragoste din tabere 
politice opuse, sau mai exact, fata este 
angajată direct în politică, iar băiatul este 
in afara ei. Ea este gata sá ia totul în serios 
implicindu-se activ în orice acţiune politică 

membră a tinerei Ligi a comunistilor, lup 

tind la virsta studenţiei pentru Republica 
Spaniolă, mai tirziu, în anii războiului, susti 

nind politica Președintelui F.D. Roosevelt, 
iar prin anii '50 alăturindu-se marșurilor 
pentru pace. Pentru ea politica nue o glumă. 
Pentru el totul e o glumă. El, prototipui 
băiatului de aur al Americii, călăuzit de slo- 
ganul relax and enjoy — relaxează-te și 
bucurá-te, răsfătatultuturor sial succesului, 
ei care, cum singur o spune: «dobindise, 
asemenea Americii, totul prea ușor». Si 
totuşi unui se simte atras către celălalt, 


Gala filmului | 
din Republica Viétnamului de Sud 


Cu prilejul aniversării a șase an de 
la constituirea Guvernului Revolutio- 
nar Provizoriu al Republicii Vietnamu 
lui de Sud, la Casa filmului a avut loc 
o gală de filme documentare: «Imagini 
din viața președintelui Ho Si Min» și 
«Eliberarea orașelor Da-Nang si Hue». 

Viaţa marelui revoluţionar care a fost 
Ho-Si Min este reconstituită cu înflăcă- 
rată pasiune de către cineastii vietna- 
mezi printr-un film de montaj. Aparatul 
de filmat pornește dir satul natal al 
președintelui si urmăreşte prin secvenţe 
si fotografii-document întreaga activi- 
tate desfășurată de Ho Si Min în slujba 
dublei eliberári a Vietnamului — de sub 
dominatia imperialistă și de sub exploa- 


tarea feudalo-burghezá din interior. Cu 
cel de al doilea documentar, filmat in 
primávara acestui an — cind la 26 si 
respectiv 29 martie au fost eliberate de 
cátre Armata populará orasele Hue 
si Da Nang — sintem martorii implinirii 
luptei incepute de gloriosul revoluţionar 
Ho Şi Min. Tinerii merg iar la școală, 
copiii își plimbă ciinii legaţi de cite o 
sfoară, iar cei ce au luptat pină ieri 
poartă acum pe umăr — în locul arme- 
lor — lopata. Reconstrucția țării a în- 
ceput. Prețul ei nu va fi uitat de cei 
ce l-au plătit cu atitea jertfe. 


Răzvan POPOVICI 


atras de ceea ce ei nu putea fi niciodată. 
Deosebirile ce-i atrag li despart insă de 
fiecare dată cind se intilnesc. 

Dincolo de povestea de dragoste pasio- 
nantă, vibrantă, emoţionantă, dincolo de 
imaginea vieţii politice americane, răzbate 
privirea unei generaţii care a luptat și ea 
pentru emancipare, a luptat și ea pentru 
dragoste, a iuptat și ea pentru drepturi si 
adevăruri ce le credea ale ei. O generaţie 
la virsta tinereţii. Aceeași generaţie e urmă- 
rită apoi după ce prima tinereţe a trecut, 
cind speranțele s-au mai spulberat, cind 
unele concesii le-au luat locul, cind însă 
lupta nu a încetat. Către această generaţie 
regizorul privește acum nu numai cu luci- 
ditate ci și cu o undă de nostalgie (titlul 
in original: «Așa eram noi...5). Nu cu o 
nostalgie izvorită doar din modă, ci cu 
nostalgia altei generaţii pe cale, poate, să 
piardă la rindul ei alte iluzii. Această privire 
tandră, urmărind succesiunea generaţiilor 
şi subtila modificare operată de timp asupra 
idealurilor lor, dă filmului și dimensiunea 
unei confesiuni. 


Adina DARIAN 


Pro sau contra 


Filmul lui Pollack deschide — timid, de- 
sigur, edulcorat, iarăși sigur — un dosar 
de care nu s-a prea atins nimeni piná acum: 
dosarul macchartysmului, mai exact al fai- 
mMoasei ucercelari a constintelor» din lu- 
mea hollywoodianá. Supravietuiesc destui 
dintre martorii acelei epoci care pot vorbi, 
dar n-o fac încă, despre ceea ce încearcă 
să spună astăzi Pollack. (Sau iată că se 
încearcă un film despre cum lucrează C.I.A.. 
Dar marii actori refuză să joace în el.) 

Ceea ce as vrea să subliniez aici este 
faptul că în prim-planul filmului se deru- 
lează — e adevărat — o poveste atectivă, 
iar în plan secund, dar nu secundar, se 
proiectează sechelele acestui șoc social, 
deopotrivă asupra sentimentelor și convin- 
gerilor, idealurilor, opțiunilor. 

«Așa eram noi» (cum sună nu fără 
un anumit subtext titlul original al fil- 
mului) include cu necesitate precizarea 
«in acei ani de tristă memorie». Eșecul nu 
este aici al unei dragoste, al unei povești 
de dragoste, iar drama nu este sentimen- 
tală. Este filmul unei incompatibilitáti de 
concepție. Si chiar de caracter. 


Mircea ALEXANDRESCU 


Producţie a studiourilor americane. Regia: Syd 
ney Pollack. Scenariul: Arthur Laurents. Imagi- 
nea: Harry Stradling. Cu: Barbra Streisand, Rober! 
Redford, Bradford Dillman, Lois Chiles, Patrick 
O'Neal, Viveca Linafors, Murray Hamilton. 

Premiul Oscar 1973 pentru cea mai bună partitură 
muzicală şi cel mai bun cintec. (Muzica: Marvin 
Hamlisch) 

Premiul David di Donatello 1974 şi Premiul pentru 
cea mai bună interpretare feminină la Festivalui 
international al filmului de la New Delhi 1974 Barbre: 
Streisand. 


$ 

D, ! 

Aici vorbeşte 
Orania 


Tăcerea scctoruui Evans 


— O poveste cu páminteni si cu 

călători de pe aite pămintur: 

O echipă de cercetători con 

duşi de savantui american 

profesorul! Evans, suferă un 

accident de avion. Citiva pa- 

sageri scapá, salvati de niste 
oameni bizari, veniţi de pe aite tárimuri. 
Printre cei scápati este și acest profesor 
Evans. lar printre salvatori, o fată, Orante, 
o ființă totodată gratioásá si bizară. Are, 
bineînțeles, vreo citeva sute de ani. Căci 
acolo, pe planeta Orania, longevitatea e 
mult mai mare ca la noi. Oranienii sint 
mult mai învăţaţi decit noi. Şi mai ales mult 
mai înaintați în ordinea morală. Acolo, la 
ei, demult, lumea s-a convins că distrugerea 
omului de către om, războaiele, răutatea, 
invidia sint cea mai proastă afacere. Ei au 
scăpat de aceste păgubitoare blesteme. Dar 
nu e de ajuns. Cind ai descoperit asemenea 
prețioase adevăruri ai pofta, datoria, pláce- 
rea de a le sádi și pe alți corpi cerești unde 
trăiesc făpturi umane. lată de ce frumoasa 
Orante e incintată că a găsit in profesorul 
Evans un om care să o înțeleagă și să o 
ajute în opera de umanizare a umanitátilor 


am mai văzut... 


Lumină | 
la capătul tunelului 


Cineaştii sovietici investighează mediui 
delincventilor, urmărind nu atit cunoscutele 
intimplári cu polițiști depistind infracţiunea 
ci, în primul rind, posibilitatea recuperării 
morale a celor căzuţi la periferia societății. 
La biografia unui asemenea personaj, capa- 
bil de propria resurectie, se oprește filmul 
al cărui titlu sugerează, de altfel, intenţiile 
sale. Încă un argument în favoarea acestui 
«tunel»: călătorim timp de o oră în decorul 
natural al orașului Riga. 


|. FLORIAN 


Un tilm de: Alois Brenci. Cu: Mairita Kruminia, 
Uldis Pulitis, Anatoli Azo, Hari Liepins, Vladimir 
Osenev, Aleksandr Beliavski. 


Un horoscop 


cu bucluc 


Un tinár hotărit sá se conducă după sta- 
turile stelelor, deosebind cu grijá zilele 
faste de cele nefaste, trece de la curaju! 
nebun la frica paralizantá, ambele jucindu-i 
tot felul de renghiuri. Reusind piná in cele 
din urmă să-și injghebe o familie după pofta 


impertecte. Conversatiile ¡or ne dau o ciu- 
dată, fascinantă impresie de a trăi lucruri 
mai mult decit adevărate, lucruri posibile. 

Bineinteles, activitatea acestor doi cons- 
piratori este deocamdată clandestină. Asta 
ii face pe profesor să devină suspect auto- 
ritátilor polițienești terestre. Care il vor 
urmări gi pînă la urmă îl vor ucide. Nici că 
se putea altfel. Că doar sintem numai 
«a primul pas». Dar acest pas contează 
Căci e primul. Si este înainte. 

Artista Janna Bolotova, prin făptura ei 
stranie, prin frumuseţea ei ne-terestrá, prin 
purtarea ei totodată hieraticá și intimă, 
reușește, ca si Bondarciuk, să ne convingă 
de adevărul acestor realităţi viitoare. 


D.I. SUCHIANU 


Producție a studiourilor sovielice. Regia şi 
scenariul: Budimir Metainikov. Imaginea: luri 
Sokol, Vladimir Bondarev. Cu: Serghei Bondarciuk, 
Janna Bolotova, Irina Skobteva, L. Obolenski, I 
Kuznetov, B. Romanov, O. Kroders, C. Platen 
P. Lianlokas. 

Premiul special la Festivalul filmului fantastico 
stiintific — Trieste 1974 şi «Asteroidul de Argint» 
pentru cea mai bună actriță: Janna Bolotova. 


Roata norocului şi calculul proba- 
bilitátilor («Un horoscop...») 


inimii, si nu dupá capriciile astrilor, o face 
tocmai la timp, deoarece se constatá cá 
horoscopul cu pricina avusese de fapt un 
alt destinatar! O comedie satirică la adresa 
celor ce se bizuie prea puțin pe forțele pro- 
prii, apartinind aceluiași autor de umor 
cinematogratic cehoslovac, semnatar si al 
filmelor «Joe limonadá», «Soseste circul», 
«Cei sase ursi si clovnul Cibulka» 


Un film de: Oldrich Lipsky. Cu: Ludek Sobota, 
Marta Vancurova, Vera Ferbasova, Josef Dvorak, 
Ladislav Smoljak. 


Ultima západá 
de primávará 


Dacă acest film tandru al copilăriei frus- 
trate de dragostea părinților s-ar fi oprit 
doar la tulburătoarea și unica vacanţă 
petrecută de Luca cu tatăl său după ani de 
așteptare, am fi avut desigur un film mare 
despre cei mici. Despre tragilitátile și vulne- 
rabilitátile lor, pe care noi nu le intelegem, 
furati de propriul nostru conflict cu lumea; 
despre imensa, dramatica lor nevoie de 
dăruire ce se istoveste in goi, in lipsa — ori 
in prezenta prea egoistá echivalind cu 
absenta — a oamenilor mari care n-au 
niciodată timp de fleacurile sentimentale 
ale copiilor. O poezie nostalgică a micului 
print, în căutarea celor cărora sá le ofere 
prea plinul iubirii și insingurárii sale, res- 
piră discret in acest început incintátor. Dar 
intervin, ca o fatalitate, ratiunile comerciaie 
ale producătorilor care știu cit profit pot 
scoate dintr-o poveste cu un copil ce se 
stirşeşte de leucemie în braţele tatălui, care 
tată intelege, on, prea tirziu, într-o rotire 
ameţitoare de cálusei, ultima dorință a 
fiului îndrăgit cu atit mai mult cu cit dispare 
la vreme. ca să lase loc,in inima indoliatá a 
tatălui, junei frumoase și pline de tact. O 
melodramă totuși onestă care te face să 
lácrimezi la suferința interpretată cu măsură 
de actorul Bekim Fehmiu, lansat în «Am 
intilnit și țigani fericiţi» si revăzut de curind 
in «Martorul trebuie să tacă». 

Alice MÁNOIU 


Un film de: Raimondo Del Balzo. Cu: Bekim Fehmiu, 
Agostina Belli, Renato Cestié, Nino Segurini, Mar- 
gherita Horowitz, Margherita Meleandri. 


Ultimul pistolar 


din Cross Creek 


Mitul «celui mai bun», mitul care a animat 
America pionierilor, minati de dorința de a 


t s 


Cel din urmă, dar şi cel mai bun 
(Glenn Ford) 


fı mereu cei dintii... primii in goana după aur, 
primii în cucerirea pămintului din vestul 
«sălbatic», adică necolonizat, primii în mi- 
nuirea pistolului. Acest mit, împins acum 
aproape pină la absurd, constituie miza 
dramatică a acestui western în straie clasice 
(din păcate, pe ecranele noastre nu s: 
color). Dozat cu tact, bizuindu-se din plin 
pe farmecul sigur de sine si pe știința de 
a fi om din vest a lui Glenn Ford, filmul 
regizorului american Rouse convinge cu 
argumente cunoscute de  perenitatea 
westernului. A.D. 


Un film de: Russel! Rouse. Cu: Glenn Ford, 
Jeanne Crain, Borderick Crawford, Russ Tambiyn. 
Allyn Joslyn, Leif Erickson, John Dehnar. 


Huckleberry Finn 


Nu e prima dată cind cinematogratui se 
lasă sedus de Mark Twain. Nu e prima dată 
cind Mark Twain se lasă (prin forța impreju- 
rărilor) tradus sau trădat de cinematograf. 
Este poate prima dată cind traducerea e 
respectuoasă, iar trădarea nu se vede cu 
ochiul liber. Căci «Huckleberry Finn», din 
fericire, nu e tot una cu «Tom Sawyer» 
văzut mai ieri-alaltăieri, mai anul trecut, 
pe ecranele noastre. «Huckleberry Finn» 
fără Tom Sawyer dar cu Jim și tot pe 
Mississippi si tot pe muzică este cu totul 
altceva. Este un film colorat la propriu și 
ia figurat, în culorile bunului gust, este un 
muzical ce are ambiția de a ieși din serie si 
chiar reușește s-o facă, este un film cu actori 


i 


Chiar și Mark Twain ar spune: 
(« Huckleberry Finn ») 


«de acord 


buni — începind cu Jett East, titularul, și 
stirşind cu ultimul interpret — este un film 
construit cu meșteșug și gindit și interpre- 
tat cu umor, căci autorul său nu este altui 
decit J. Lee Thompson, autor,printre altele, 
al unei comedii numită «Ce drum să alegi». 
«Huckleberry Finn» e o joacă frumoasă 
de-a cinematogratul, cu foarte mult umor 
si-un pic de amor, cu foarte mult haz — 
uneori de necaz — un film făcut cu încin- 
tare şi cu scopul de a încinta. Un film pe 
care, convinsă sint, însuşi Mark Twain l-ar 
fi văzut cu plăcere. Eva SÎRBU 


Un tilm de: J. Lee Thompson. Cu: Jeff East, Pau! 
Winfield. Harvey Korman, David Wayne, Arthur 
O'Connell, Gary Marrill, Natalie Trundy, Lucille 
Benson. 


Primávara tristá 


El, mic functionar sosit dintr-o tará strái- 
ná, se indrágosteste de ea, contesá spanio- 
lá. Uzantele si prejudecátile li se opun. 
Ea se va cásátori cu un conte. El va párási 
Spania. Ea iși va incerca uitarea prin lux şi 
petreceri, aruncindu-se chiar într-o altă 
dragoste. Ea îl va căuta. El va hotări sá se 
căsătorească cu o fată ce-l iubea. Ea îl regá- 
seste. El se sinucide. Pentru ce toate 
acestea? Cred că nimeni nu ar putea da un 
răspuns în afară de dorința autorilor de a fi 
experimentat din nou o práfuitá și cam ridi- 
colă rețetă a melodramei în zilele ei proaste. 


Simona DARIE 


Un tilm de: Stevan Petrovié, Miguel Iglesias. Cu: 
Milena Dravic, Bruce Pecheur, Patty Shepard, Mira 
Stupica, Sonja Josić, Josif Tatić, Nicola Simic 
Rafael Guerrero, Jose Amor 


Pentru un pumn de lacrimi ín plus 
(«Primávara tristá») 


Kit ín Alaska 


Pornind de la unul dintre clasicele romane 
ale copiláriei, «Kit £ Co» de Jack London, 
cineastii de la studiourile DEFA și Mosfilm 
s-au lăsat furati de farmecul peripetiilor 
goanei după aur trăite de însuși scriitorul 
american și au căutat să le transpună cu 
voie bună si haz. Printre námeti, asistăm 
la urmăriri cu sănii trase de cîini și contem- 
plăm cunoscutul suris al actorului Dean 
Reed. Chiar dacă umorul — pentru că filmul 
e conceput cu un iz de comedie — se situea- 
ză uneori la nivel epidermic, sursa de inspi- 
ratie este îndeajuns de viguroasă pentru a 
ne capta. Le 


Un film de: Konrad Petzold. Cu: Dean Reed, 
Rolf Hoppe, Renate Blume, Siegfried Kilian, Man- 
fred Krug, Armin Mueller Stahl, Hans Lucke. 


13 


14 


aventura scenariului 


Ceea ce nu se poate filma (III) 


E Filme de capá și spadă 
«Bătrina mamă ¡si recunoscu 
fiul după medalionul de la 
git cu care acesta se născuse 
si după treizeci de ani de 
cind nu mai știa nimic des- 
pre el». 

«li înfige spada în inimă. Celălalt moare 
pe loc fără să protesteze». 

«O lovi cu mustrări de cuget». 

«Căzu de pe cal fără să-l omoare». 

«E un întuneric desávirsit. Nu se vede 
absolut nimic. Tinărul îi face un semn cu 
ochiul tovarăşului său de suferință si de 
speranţă». 

«Sabia îi venea ca turnată». 

«— Nu! strigă victima. Dar era prea tir- 
ziu: murise». 

Ml Filme polițiste 

«Criminalul fu identificat in urma anali- 
zelor de laborator, care ieșiseră toate nega- 
tive». 


inema 


filmul şi literatura 


_Poveste 
fară cuvinte 


Nu demult, am văzut un scurt 
tilm, scurt,dar bine închegat! 
încit pare indestulátor pen- 
tru o meditatie («Vremea finu- 
lui»); şi ce altceva poate să-și 
dorească un film bun decit 
să-și invite spectatorul, să-l 

provoace la meditație? 
Acest film scurt românesc avea ca su- 
biect cositul — munca stringerii ierbii ce 
acoperă tápsanele ardelene peste care se 
ridică în imagine Piatra Craiului. Film fără 
vorbe, film al gesturilor. O mare linişte 
degaia munca acelor oameni care, în inter- 
val de numai citeva zile,trebuiau să adune 
iarba în stoguri și în pătule pentru ca iarna 
vitele să aibă ce rumega. Fişiitul ritmic al 
coaselor mi-a rămas în ureche, acordarea 
acelei orchestre de săteni ce eliminasera, 


cineclub 


Ecran 5 


Emblema festivalului «Ecran 
5», organizat de cineclubui 
Casei de cultură a Sindicate- 
lor din Reșița, bineînțeles ia 
Reşiţa, este determinată de 
o condiţie obligatorie pentru 
participare: filmele prezen- 
tate in acest festival nu au voie să depă- 
șească cinci minute. Prin această limitare 
organizatorii au dorit — după cum se spune 
in program — «să încurajeze si sá pro- 
moveze autorii care reușesc să se ex- 
prime cinematografic cu concizie și 
claritate, trezind interesul publicului 
larg pentru «schița» sau «momentul» 
cinematogratic.» Rigorile regulamentului 
au determinat astfel autorii să se aplece 
asupra propriei opere nu numai cu îngăduin- 
ta permisă de «paternitate», ci şi cu exigen- 
ta obligată de laurii unei victorii posibile. 

Rezultatele s-au concretizat nu numai 
in filmele inscrise în palmares, ci si in 
întreaga participare. S-a observat astfel 
o spectaculoasă evoluţie, un adevărat sait 
a filmului de animaţie — faţă de festiva- 


nema 


memoria peliculei 


0 excelentă 
secvență 


Într-un moment de grație si inspirație, 
«Virstele peliculei» ale lui Teodor Caranfil 
ni i-a adus pe Blaier și Vaeni în studio, 
punindu-le sub priviri un film care abia 
asa, in acest context. devenea un tilm 
pasionant: «Ora H» — debutul lui Blaier 
(zis şi Andrei), ca regizor si debutul lui 
Vaeni (zis şi Costică) pe platou, ca actor. 

În urmă cu 20 de ani, Andrei Blaier l-a 
luat de pe scara unui tramvai pe acest 
Costică V, puștan care alerga la un antrena- 
ment de box, și i-a spus: «Vino să joci în 
filmul meu, ești mutra care-mi trebuie»... 
A fost suficientă declanșarea acestei amin- 
tiri ca, deodată, cei doi prieteni să intre 
într-un scenariu admirabil, plin de căldură 


«Glontul se lovește de zid si ricoseazá, 
indreptindu-se direct spre cei doi ofițeri. 
El reușesc să scape si de această dată 
neatinşi». 

«Se ascunse după prima intersecţie ca- 
re-i ieși în cale». 

«Mașina face explozie, dar căpitanul nu 
pierde controlul volanului». 

«Solista cîntă la microfon fără să ştie că 
în microfon e ascuns un alt microfon». 

«Poliţia înconioară clădirea, care se cre- 
dea în siguranță». 

«O dată cu ultimul glonţ, trase şi conse- 
cintele faptei sale». 


«Citi de citeva ori hirtia pe care nu scria 
nimic şi deduse că e opera aceleiaşi bande». 


«Individul mascat își luă aerul unui cetá- 
tean cumsecade si se pierdu în multimez 
de pe stradă». 


Dumitru SOLOMON 


printr-o «artă» moștenită din generaţie în 
generație, gesturile inutile sau capriciile. 
Nu erau imagini idilice: timpul ploios, mai 
degrabă întunecat, oamenii îmbrăcaţi de 
fiecare zi, cu priviri de fiecare zi. Nimic 
spectaculos, iucat, retoric. 

Sint astfel, prin urmare, si filme care se 
despart cu totul de literatură. care nu contin 
literatură sau «epicitate». Acest tip de cine- 
ma, pe care cred că l-am văzut întiia oară in 
«Pămintul se cutremură» al lui Visconti. 
este poate cel mai pur pe care îl putem 
inregistra în devenirea acestei arte. Şcoli 
întregi s-au revendicat a porni de la o astfel 
de viziune asupra cinematografului, dar 
mai toate au recurs pină la urmă la spriiinul 
literaturii; Visconti insusi a devenit poate 
cel mai mare maestru al ecranizării marilor 
cărți. Fără a avea ipocrizia de a crede că 
cinematograful poate trăi fără subiecte, 
cuvinte şi literatură, mărturisesc că cel 
puțin pentru o seară, autenticitatea acelei 
pelicule mi-a părut de nedepásit. Numele 
realizatorului acestui film e Titus Mesaros, 
unul dintre cei mai buni documentaristi ai 


noștri. Gelu IONESCU 


lurile anterioare — salt nu numai cantitativ, 
ci şi calitativ. Numărul filmelor bune de 
animaţie care s-au prezentat la startui 
acestui Festival a fost atit de mare, încit 
juriui a fost pus în situația delicată de a 
regreta că nu are la indeminá mai multe 
premii... Situaţie delicată, dar și plăcută 
intr-un fel, oricum, cu mult mai plăcută 
decit aceea în care există prea multe premii 
pentru prea puţine filme meritorii... Citez 
aici trei dintre filmele cele mai bune pre- 
zentate in cadrul acestui gen: «De gusti- 
bus...» — realizat de gazde, «Geneze» al 
Cineclubului «Oţelul Roşu» si «Knock-out 
zeilor», al Cineclubului «Hobby-film» din 
Petroșani. Consecventi cu succesele obti- 
nute în ultimul an, cineamatorii din Bacău 
şi-au consolidat poziţia in plutonul fruntaș, 
obtinind mai multe premii. Gazdele — 
«Ecran 5» — și vecinii lor — Cineciubul 
«Otelu! Roşu» — au confirmat binecunos- 
cuta seriozitate, sensibilitate și bună pre- 
gătire tehnică. O menţiune specială pentru 
remarcabila calitate artistică a montaju- 
lui si imagini filmului «Miscare pe pod» 
de Corneliu Dimitriu de la «Ecran-util»- 
Bucuresti. 

În chip de concluzie, se poate aprecia că 
întreg festivalul a fost un succes. Princi- 
palul învingător: fiimu! de amator. 

Mirel ILIESIU 


umană, de replici inspirate, de haz, de spon- 
taneitate, cum rar am văzut — fie vorba 
între noi — între regizorii noștri. Sub cele 
citeva anecdote inerente producţiei de filme. 
jucau limpede mari gingásii si solidarităti. 
Sub vorbele sobre si stingherite de pudoare 
licărea lumina calmă a unei prietenii puter- 
nice și solide, lipsită de gind rău, meschi- 
nării şi urit. Cei doi regizori — fără să cadă 
în pitoresc sau sentimente de paradă — 
se tratau cu o seriozitate care iradia acea 
bunătate, acea inteligență a sufletelor 
dotate, mai presus de orice artificiu, fie el 
de geniu, al artei. Merită spus că acele 
clipe au fost atît de frumoase încit chiar 
filmele celor doi căpătau, în ochiul nostru, 
o altă dimensiune. Poate că n-ar fi rău ca 
într-unul din viitoarele lor scenarii, Blaier 
şi Vaeni să nu rateze reinventarea unei 
asemenea scene de înaltă calitate etică, 
cum — să recunoaştem şi asta — nu prea 
intilnesti în fictiunile filmelor noastre de 
mult mai lung metrai. ai 


travelling avant 


Film si etică 


Pentru o dată, măcar, să 
părăsim domeniul filmu- 
lui de ficțiune (și al celor 
care-l! fac) mai mult sau 
mai puţin artistic, şi să 
aruncăm ancora, adică să 
înfigem picioarele trepie- 
duiui cit mai adinc în pămintul actuaii- 
tátii. Şi să facem puţină ordine în scri- 
sorile trimise respectuosului subsem- 
nat. Am ales, dintr-un dosar de proble- 
me, .clteva care mi s-au părut demne 
de atenţia celor care transpiră cu con- 
tract sau retributie pe platourile filmelor 
noastre. 

1. Un operator, unul dintre cei mai 
buni operatori ai noștri, mă întreabă 
dacă ar fi momentul să se apuce de 
regie, el — dar și alții ca el. La nedume- 
rirea mea («de ce sá nu se poatá?»), 
mi-a explicat cá se teme de reactia regi- 
zorilor care, e sigur, nu vor privi cu ochi 
prea buni «concurenţa». Într-adevăr, 
este o problemă de discutat. 

2. Un regizor, unul dintre cei mai buni 
tineri regizori, mi se plinge de indiferen- 
ta si chiar de obstructia (abia mascată) 
pe care regizorii cu state mai vechi le 
ridică în calea tinerilor. Dacă «diterenta 
de virstá» e aproape nulă (regizorii noș- 
tri «tineri» au în jur de 35 sau chiar 40 de 
ani, cei mai multi dintre ei), în schimb, 
lipsa de intelegere pe care cei «vechi» 
o arată celor «noi» e o problemă reală. 

3. Un regizor, unul dintre cei mai buni 
vechi regizori, îmi povestește (mi-e greu 


condiția actorului 


Dubla 


Mi s-a intimplat uneori, 
şi, ca să fiu mai precis, 
doar de citeva ori, ca re- 
zolvarea unui anumit mo- 
ment actoricesc propus 
de scenariu, să nu con- 
corde cu soluţia imagi- 
nată de regizor. Mi s-a întimplat să cred 
cu fermitate că în acel plan, din cele 
citeva sute de planuri cite se filmează, 
jocul meu trebuie să fie într-un anumit 
fel, fie din nevoia de a caracteriza mai 
pregnant personajul pe care il interpre- 
tez, fie pentru savoarea momentului, 
fie pentru a dobindi un fior de drama- 
tism, fie — pur şi simplu — pentru că 
aşa cred că pot aduce o contribuţie per- 
sonală, respectind strict atit spiritul cît 
și stilul filmului. 

Această dualitate în modul de a găsi 
soluția scenei se rezolvă de obicei 
printr-un act de înțelepciune artistică 
din partea regizorului, oferind actoru- 
lui posibilitatea de a filma o dublă a 
momentului respectiv, după dorința sa. 
Acest act de dualitate în crearea perso- 
najului care, repet, apare rar, foarte rar 
în activitatea noastră, se numeşte dubla 
actorului. Ulterior, în liniştea sălii de 
proiecție, regizorul — singurul căruia 
ii aparține decizia finală — poate alege 
care dintre cele două duble filmate va 
intra în film. 

In legătură cu această dubiá a acto- 
rului,am primit recent o replică tăioasă 
și scurtă, ca un dos de palmă cu degete 
la fel de scurte, ce te plesnește peste 
ochi: — «Acest obicei mă lasă rece. E 
o idiotenie!» 


Filme de dragoste 


Nu se prea fac filme de 
dragoste, cu toate cá in 


majoritatea  peliculelor 
noastre există unul sau 
mai multe cupluri preocu- 
pate de așa ceva, adică 
dragostea-dragoste nu-i 
nici în temă, nici în idee, ci doar în citeva 
secvente subsumate taci! unui conflict 
de alt tip, cum ar fi un santier de con- 
strucții în dispută cu o fabrică furnizoare 
de utilaj greu. Aici, eventual, delegatul 
șantierului se îndrăgostește de sefa 
serviciului proiectări al uzinei, iar mo- 
bilul secret al declanșării amorului îl 
constituie un excavator de 40 de tone, 
lapt care-l face pe nas, la nuntă e de 
înțeles că cei doi, pînă la urmă, se cásá- 
toresc — să rostească o replică de 
tipul: 


inema 


să-i imit tonul in... scris), că a asistat 
la o discuţie între tinerii regizori si că a 
rămas stupefiat de indiferența si suspi- 
ciunea pe care unii dintre aceștia le 
manifestă faţă de alţii, care, ca si ei, sint 
ia primul sau al doilea film. Ştim că in 
timplarea s-a repetat, e de netăgăduit. 
Deci — din nou o problemă reală. 

4. Un regizor,unul dintre cei mai sin- 
gularizati vechi regizori, îmi reproșează 
că, în calitate de cronicar, acord mai 
multă atenţie si înțelegere filmelor sem- 
nate de debutanţi; că nu sint la fel de 
drastic și exigent faţă de tineri, cum sînt 
față de ceilalți. Într-o măsură, e adevărat. 
Deci, încă o problemă meritind atenţie. 

Şi, cu toate acestea, mi se pare că 
problemele sintetizate și enumerate mai 
sus, cu toate că ele există in realitate, 
cu toate că sint inerente unui moment 
de reinviere şi reimbogátire cantitativă 
și mai ales calitativă a filmului nostru, 
sint false probleme: 

0 accesul operatorilor foarte buni la 
regie; ajutorul pe care regizorii «tineri» 
trebuie să-l primească de la cei «bă- 
trini» împreună cu toată dragostea lor; 
O solidaritatea profesională între noii 
realizatori şi O sprijinul pe care cronica- 
rii trebuie să-l acorde celor mai talentaţi 
dintre noii veniţi, cit și exigenta care 
trebuie să existe, din ce în ce mai mare, 
față de realizatorii care au făcut pină 
acum 10 sau mai multe filme (şi nu toate 
bune...) trebuie să devină si ele reale. 
Cu cit se vor transtorma mai mult într-un 
stil de muncă, cu atit vor fi mai puține 
probleme. 


Radu GEORGESCU 


Cuvintele mici și pămintii, rostite cu 
dinţii stringi peste cei cîțiva membri ai 
echipei ce vizionau un material, mi s-au 
tot zbătut din ceată în frunte, ca un ecou 
ce nu mai vrea sá se piardă. M-am in- 
tors într-o cameră de hotel, si acolo, în 
ambianța impersonalá specifică acestor 
locuri, am căutat să-mi revăd, imperso- 
nal, punctul de vedere referitor la cele 
de mai sus. Şi iată rezultatul: Nu! Nu, nu 
este o idiotenie. Cred acest lucru cu 
tărie, deoarece sau: 1) soluția propusă 
de actor cu deosebită insistență este 
gresită ori în afara stilului filmului, dar 
aceasta nu poate fi evident decit dupa ce 
materialul se vede, se judecă obiectiv 
și se arată actorului, pentru ca acesta 
să poată inváta efectiv din eroarea co- 
misă de el, sau 2) într-adevăr se dove- 
deste că intuiţia actorului şi alegerea 
mijloacelor sale au fost fericite si aşa- 
zisa dublă a actorului intră în film. 

Oricit de ferm ar ține regizorul filmul în 
mină, lucrul cu actorul, acest impor- 
tant capitol în realizarea unui film, pre- 
supune intilnirea și colaborarea a doua 
entităţi distincte, a două personalităţi 
artistice cu profiluri deosebite si, uneori, 
profund marcate. 

Arta nu cunoaște verdicte, ci doar 
concluzii. 

Concluzionez, cu permisiunea dum- 
neavoastră, că actorul nu trebuie strivit 
sub o dictatură feroce emanată de din- 
colo de aparat, ci actorului trebuie sá i 
se ofere o anumită libertate care, în 
fond, justifică distribuirea sa și care, la 
urma urmelor, definește, în condiţiile 
muncii pe platou, condiția artei sale. 

Desigur, se poate renunța chiar şi în 
cazurile acestea, atit de rare, la dubla 
actorului. Dar ar fi păcat! 


Mircea ALBULESCU 


— Dacă nu exista excavatorul, aceas- 
tă familie fericită nu s-ar fi întemeiat 
niciodată! 

Mai toți scenariștii declară că dra- 
gostea-dragoste e greu de abordat — 
«După Shakespeare şi ceilalţi, ce mai 
poți face, monserule?» — iar toată lu- 
mea îşi însușește acest punct de ve- 
dere cu dezinvoltura celor care ştiu 
«cum stă cazul». 

La anul 2000, cînd vom face bilanțul 
intrecerii noastre prin arta cutioarei lui 
Lumiére si cînd, poate, ne vom publica 
memoriile, s-ar putea ca vreun spectator 
sá ne întrebe: 

— Dar dragostea, cum era atunci dra- 
gostea, stimabililor? 

Vom păstra un moment de reculegere, 
privind cum un el și o ea, in stal, Romeo 
si Julieta acelui timp, vor zimbi, vor 
zimbi, vor zimbi... 

Scenaristi, producători, regizori, con- 
tabili, haideţi să facem si filme de 
dragoste! 


Marcel PĂRUS 


Dincolo de misterul unui portret, 
farmecul unei actrițe 
numită Marga Barbu 


Replica lui Sergiu Nicolaescu 
la ideea 
de «june-prim» 


303 fotografii 


Un scafandru al imaginii 


Nu știu mai nimic despre arta foto- 
grafică, iar unul dintre cele mai inuzitate 
obiecte ce-mi aparțin este aparatul foto 
«Start» căruia nu i-am manipulat vreo- 
dată decit marochinăria. În rest, pentru 
mine, o halteră fragilă, un O.Z.N.-bibe- 
lou. (Puteţi s-o luați și ca un subtil 
anunț de mică publicitate). Nu știu mai 
nimic despre A. Mihailopol, iar fraza 
«il cunosc pe tovarășul...» ar rămine, 
într-o referinţă, definitiv suspendată cam 
după al patrulea cuvint. Tip pitoresc, 
făptură mătăsoasă, ochi viorii pe soclul 
unor fulare de mătase. Aceasta e toată 
fișa de care dispun după vreo șase ani 
de cind ne intersectăm pe culoarele 
«Casei Scinteii». Recitesc. Premizele 
rámin aceleași, neschimbate. Plus, de 
vreo sáptáminá incoace, de cind pe 
pereții expoziției de la Teatrul National 
A. Mihailopol și-a atirnat cele 303 foto- 
grafii «solarizate, tonate, pseudoinstan- 
tanee, trucate, cinstite» — ULUIREA. 
Si nu uluirea, ci uluirile,căci expoziția 
mă recheamă aproape ca un drog, mă 
confiscă, se instalează imperativ pe 
acel teren de vrajă obsesivă pe care il 
credeam definitiv viran, pierdut din co- 
pilărie, ivit pe atunci în dira rarisimelor 
panorame ce rătăceau prin Munţii Apu- 
seni și nu mi se mai dezrădăcinau din 
amintire. 

Ceva văzut si nemaivăzut, ceva tami- 
liar si insolit se degajă din fiecare foto- 
gratie a acestei expozitii-panorame. Si 
știu de ce. Pentru că A. Mihailopol 
restituie retinei noastre, mai mult sau 
foarte mult atrofiate, aptitudinea de a 


Un Toma Caragiu pe ecran 
înalt. Adică mereu la înălțime 


ya TRE 


vibra, de a descoperi, pentru cá, fárá 
nici o exagerare, A. Mihailopol ne redă 
vederea. Uluire pentru că Aurel Mihai- 
lopol, această umbră veche, fără rete- 
rintá, mi se relevă ca un teribil Incognito, 
un mare şi complex artist, un scafandru 
al lumii ignorate, un Columb al imaginii. 
Nu hiperbolizez — sau o fac pur auto- 
critic — spunind că acele 303 fotografii 
sint 303 mici insule pe care ni le-a des- 
coperit A. Mihailopol. Şi a făcut-o fără 
pic de emfază, firesc, debarcindu-ne, 
camaradereste, exact in golfurile cele 
mai emotionante ale unui senzational 
arhipelag, arhipelagul lumii noastre atit 
de frumoase, expediate uneori atit de 
págubos prin cecitatea grabei si rutinei. 
A. Mihailopol ne invitá la o generoasá, 
filantropică aproape, croazieră,pe teri- 
toriile pe care noi înșine ni le-am in- 
terzis. Şi ce nu devine lumea noastră 
astfel redescoperită? Fior, amintire, la- 
crimă, invitație, zimbet, șoc... şi cite 
punți nu ni se oferă spre anexarea lor? 
Cite? Poate una singură: Poezia. Fan- 
tastă, duioasă, acidă. 

Da, nu știu în continuare mai nimic 
despre arta fotografică. Imi scot in 
continuare la vinzare aparatul «Start». 
Nu știu mai nimic despre A. Mihailopol. 
Şi totuși, cam de o săptămină, știu ceva 
esențial: umbra cu fulare de mătase 
e un POET, un paznic de far, un explo- 
rator cu norocul devinatiei. 

In Sahara tuturor retinelor obosite el 
a plantat 303 oaze. Deschise zilnic de 
la orele 9—20 


Mircea SINTIMBREANU 


> Cîntînd prin soare 
cu Jean Constantin 


sala de cinema 


La film, la Bádilita 


Atenţie Iaşi! 
O Sonorul sună, 


dar nu se înțelege ce se vorbeşte 
O De stat se stă, dar se stă în picioare 


Satul Bádilita, comuna Vi- 
nátori, județul lași, dumi- 
nică de mai, pe drumul care 
ocolește mioritic frumosul 
deal al Corhanei. Săteni de 
diferite virste vin de la școală, 
unde, de citiva ani, de cind a 
ajuns şi aici electrificarea, funcționează un 
cinematograf. 

— Cum vă numiţi? 

— Chita V. Stefan. 

— Ce profesie aveţi? 

— La C.A.P. 

— Mai precis. 

— Agricultor, la sapă. 

— Şi la film mergeţi des? 

— Nu, acum am fost, prea des nu merg, 
că eu mă ocup cu C.A.P.-ul, la treabă. Dar 
mă bucur că ne-am electrificat si sintem si 
noi, cum s-ar spune, în rind cu lumea. Astăzi 
am fost și-am văzut filmul «Capcana». 
Dar sonorul, sună el într-o părere, dar nu se 
înțelege ce se vorbește. 

— Ati stat totuși piná la sfirșit. 

— Am stat, dar ce folos, că huieste acolo, 
dar huiește aiurea. 

— Inainte, cind ati mai fost la film, se 
auzea mai bine? 

— Înainte nu se auzea aproape deloc. 
Dar nu vă mai spun că am stat în picioare. 
Nu sint acolo decit două bănci pe care se 
poate sta. Şi, la intrare, toți stau grămadă 
la ușă si dau buluc, să ocupe un loc. Dar mai 
vine o femeie cu un copil, trebuie să-i dai 
ei locul şi noi stăm în picioare toți. Apoi sá 
stai două ore asa, te-apucá lehamitea, nu-ți 
mai trebuie film cit lumea. 


— Dumneavoastră cum vă numiţi? 

— Mateescu Violeta. 

— Vreti sá ne spuneți profesia? 

— Sint muncitoare, deocamdată. Departe 
de aici, la Fabrica de stofe din Brașov. Aici 
vin în concediu, la părinţi, în satul natal, 
că-mi place. Păcat insă că nu se face ceva, 
mai ales pentru tinerii care lucrează în sat 


sau sint navetiști, muncitori la Paşcani, 


sau vin în vacanţă de la liceele din Pașcani 
sau lași, ori în concediu, ca mine. Sint 
multi tineri cu profesii diferite și tocmai de 
aceea dornici să se adune. Să avem un 
program, un cămin cultural, niște șezători 
frumoase, ca în alte părți. Altfel, de la sine 
nu se poate face nimic cum trebuie pentru 
tinerii din sat, deși în școala asta se fac de 
toate. se face si bal citeodată, si cite o 
ședință, e si film de trei-patru ori pe sáptá- 
mină, aici se fac injectii și la animale și la 
oameni, pentru unii înăuntru, pentru cele- 
lalte atará. 
— Dar proiectiile de filme cum sint? 


— Mai întii nu este ecran, proiecția e pe 
un perete, iar sonorul... Filmele străine le 
mai înțelegem, că e scrisă traducerea, dar 
muzica nu se poate nici la ele decit bănui. 
lar cind e un film românesc, nu se înțelege 
de fel ce se petrece. Păcat de filme, că unele 
sint bune. Că-i frig în sală, ca-n pivniță, mai 
treacă-meargă. De aceea, cind e un film 
mai cu renume, mergem și noi la Pașcani, 
pe jos pină la Siret, trecem Siretul cu saica, 
apoi luăm mașina de la Lunca pină în oras. 
Asta, bineînțeles, cind nu plouă, că dacă 
plouă e mai greu. 


Ma numesc Mattei Constantin, sint 
si eu cooperator din Bádilita-Crivesti si 
am participat azi la un film care se numeste 
«Capcana». Dar in schimb a fost un film 
mai mult mut, asa, fără sonor. Nu-i clar, 
nu-i... Nu-i un loc la care să te duci și să iesi, 
așa, cu folos. Am mai fost mai înainte la un 
film, nu-mi aduc aminte ce film a fost, că 
n-am stat. Numai am intrat. Dacă am văzut 
că era un film mut. ca un diafilm, atunci am 
iesit si-am plecat, tără să mai aştept. 


— Ivan Mihai, mecanic agricol. E o sală 
foarte mică, la subsol, numai cu două banci, 
încit sint oameni bătrini, de 70 de ani, care 
vin la film şi stau în picioare. Copiii stau pe 
cărămizi, pe nişte butuci sau pe pietroaie 
aduse de-atara. 

— Dar, in loc să aducă pietroaie, pină una 
alta, chiar tinerii din sat ar putea înigheba 
nişte bănci. Ce ziceti, ca mecanic? 

Pină una-alta, da. 


Ce-i de tăcut, tovaráse învăţător Aurel 
Mateescu? 2 

— Ar trebui să ne ajute mai mult Intre- 
prinderea cinematogratică județeană 
lași. În primul rind cu mobilierul necesar. 
Incolo, aparatură avem, deși se cam defec- 
tează, spectatori sint, planul se face. 

— Cu proiecții fără sonor? 

— Sonorul merge. Sint numai 
defectiuni. 

— Permanent! 

— Vedeti, iașul e cam departe și cind 
solicităm Întreprinderea cinematogratică 
județeană pentru reparaţii, se întîmplă 
să nu aibă timp să vie băieții de-acolo. 
Dar cind vin, se repară şi totul merge în 
bune condiții. Poate difuzorul ar trebui 
schimbat, încolo aparatele sint bune. Şi eu 
am lucrat aici ca operator, și cunosc. Fil- 
mele se primesc la timp de la judet, conform 
programării. E un progres. Așa că, deocam- 
dată, urgentele ar fi următoarele: 1. Scaune. 
2 Un ecran bun. 3 Un alt dituzor. 

Valerian SAVA 


unele 


monograme 


„Albă ca zăpada“ si spectatorul mediu 


Şi iată că, după atitia ani, filmele lui Walt 
Disney continuă sá ne farmece pe toți: mari 
si mici, melancolici si ironici, flegmatici si 
entuziaști, pictori şi revizori contabili, poeți 
si ofițeri de aviație. De ce? Pentru că Disney 
era un geniu? E prea mult spus un geniu, 
dar merită spus: un talent excepțional știind 
— ca nimeni altul — să ridă printre lacrimi 
si moralizind cu măsură, copilărindu-se cu 
seriozitate, dacă se poate spune asa, copi- 
lărindu-se cu înțelepciune. De ce? Pentru 
că fiecare personaj al lui Disney (luati-i de 
pildă pe acei pitici extraordinar realizați 
reprezentind ca-ntr-un concert al imagina- 
tiei: 7 caractere, 7 categorii de firi, 7 feluri 
de ticuri și semne particulare, 7 siluete mo- 
rale prin urmare), deci, pentru că fiecare 
personaj al lui Disney e unul simbolic si 
extrem de omenesc si general valabil, 
exprimind cu inteligenţă si cu bun simţ și cu 
duiosie tocmai caracteristicile noastre, ale 
spectatorilor din rîndul al 2-lea sau al 10-lea 
al sălii de cinematograf, făcindu-ne să parti- 
cipăm la film, uitind ce virstă avem şi sá 
ridem, să ne-ntristăm, să exclamăm, să ne 
ingrijorám, să aplaudăm; altfel spus, sá 
fim si noi în film. 


De ce e Disney un as al ecranului? Pentru 
că frumoasa, gospodina, blinda și modesta 
Alba-ca-Zăpada e chiar prototipul femeii 
obișnuite, al femeii noastre cea de toate 
zilele, mamă, soție, soră, fiică sau pur si 
simplu colegă. 

De ce nu-l uităm pe Disney? Fiindcă a 
știut să creeze tipuri și Alba-ca-Zăpada e 
unul dintre ele, întotdeauna curată și activă, 
delicioasă, antiseptică și hazoasă, caldă, 
respectuoasă, cu simţ al ordinei, econoamá 
și pe deasupra și generoasă. 

Din cauzele acestea și din altele enunțate 
mai sus și din multe altele enunțate de alții 
si din foarte multe altele care probabil au 
rămas neenuntate, filmul lui Disney, toate 
filmele lui Disney plac, se reamintesc cu 
plăcere, sint revăzute cu pasiune. 

Si asta pentru că Disney avea dreptate 
atunci cînd împărțea oamenii în buni si răi 
și-i punea pe cei buni să-i învingă pină la 
urmă pe cei răi, invátindu-ne si pe noi, încă 
din copilărie, încă de la virsta fluturilor si a 
baloanelor de săpun că avem datoria să fim 
de partea celor buni și că trebuie să fim 


buni noi înșine. 
Dan MUTASCU 


Makarova — 
profesoara 


Celebra «invátátoare», Tamara Maka- 
rova, a ajuns la virsta cind «consider 
activitatea mea pedagogicá drept cel 
mai de pret bun al existentei» — «mult 
mai atractivá decit profesiunea de actri- 
tá». Profesoará de actorie, ea se soco- 
teste și în acest domeniu «o elevă a lui 
Serghei Gherasimov», regizorul care a 
condus-o spre marile ei biruinte artis- 
tice. «Cel mai iubit rol rămine pentru 
mine cel creat imediat după război, «Pă- 
mintul cel mare», regizat de Gherasi- 


«Invátátoarea» Makarova, 
o elevá a lui Gherasimov 


mov»... Principiile creatiei ei pedago- 
gice sint acelea deprinse de la Pudov- 
kin, cînd au lucrat,in 1933, la «Dezerto- 
rul»; aceste principii au la baza lor inte- 
resul pentru individualitatea actorului 
si a personaiului său. Colectivul de 
creație condus de Gherasimov a dez- 
voltat aceste idei în sensul «consolidării 
filmului ca o lume a relaţiilor omeneşti 
contradictorii şi emotionante». Pentru 
Makarova — după cum declară în re- 
vista de specialitate cehoslovacă «Film 
a Doba» — «spectatorul de azi nu mai 
e interesat doar de deznodămintul dife- 
ritelor întîmplări, ci a devenit mult mai 
important să trăiască, împreună cu 
personaiul, sensul fiecărui moment al 
filmului». Fără a teoretiza excesiv, actri 
ta sovietică susține in fond că procesul 
de identificare afectivă este azi — în 
sala de cinema — mai puternic decit 
acela, clasic, de reproiectare. 


Importanţa trandafirilor 
în viaţa lui Holden 


William Holden — actorul care a avut 
ora lui de glorie, de «gigant al Holly- 
woodului», cu acel neuitat «Bulevard 
al amurgului», cu «Podul de pe riul 
Kwai» — mărturiseşte la o oră de amurg 
a vieţii care e al sâu «violon d'Ingres»: 
ecologia, protecția mediului inconiură- 
tor. 

«— Caut o țară in care aș putea par- 
ticipa la studierea şi apărarea mediului 
natural. Căci trebuie să recunoaștem 
că noi, ca oameni, avem o datorie apă- 
sătoare, provenită din însuși faptul exis- 
tentei. Ar trebui să ne punem cu toții 
intrebarea: — «Ce se va întimpla, după 
dispariția mea?» — si ar fi, cred, sufi- 
cient, ca multe să se îmbunătăţească 
pe plan ecologic. Da, sint optimist cind 
privesc lumea. Cred că e o consecinţă 
a virstei. Dacă, imbátrinind, te laşi biruit 
de pesimism, viitorul îți poate apare 
îngrozitor. Important e să te întrebi cum 
se poate ameliora viaţa pe pămînt, chiar 
dacă puterile îţi sint modeste... 


O) 


Reinvierea veselá 
a unui monstru 


Un «Frankenstein junior», în regia lui 
Mel Brooks, bate toate recordurile de 
încasări în S.U.A. O parodie «dulce» 
şi plină de dragoste, o comedie frene- 
tică în jurul acelui monument al filmului 
de groază din anii '30, celebrul «Fran- 
kenstein» cu Boris Karloff, cel care nu 
lăsa să doarmă nici copiii, nici părinţii... 
O parodie care respectă în amănunt 
«modelul», reluindu-i în amănunt cadra- 
jele, decorurile... Pină și echipamentul 
anilor '30 — păstrat de un bátrinel, 
Strickfadden, tehnician din echipa «ori- 
ginalului», descoperit de Brooks lingă 
Hollywood. Totul era intact. De la a doua 
«filmare» — «modernii» au putut auzi 
«integrala» sunetelor stridente din cele- 
brul laborator al lui Frankenstein. Ful 
gere străbăteau garajul, ca in prima zi... 
Ceea ce nu s-a putut reproduce exact 
a fost masca mohstrului purtatá de Kar- 
loff şi mormăiturile lui sinistre. Masca 
și această bandă sonoră aparțin pe 
vecie firmei «Universal». Noua mască 
din parodia lui Brooks prevede o cica- 
trice facială, dotată cu un fermoar... 


Un vals nemuritor: 
„Marile manevre“ 


S-au reluat, undeva, la Paris, «Mariie 
manevre». Cronicarul lui «Le Monde» 
oftează frumos: 

«Nici un rid după 20 de ani. Un film 
cum nu se mai vede azi, cum nimeni nu 
mai îndrăznește azi să facă. Totul e clar 
şi pudic, lucid și tandru, ironic și ele- 
gant... Bun să irite, fără îndoială, amato- 
rii de tenebre, de strigăte și furie... 
Gérard Philipe are graţia lui Fortunio, 
Brigitte Bardot — strălucirea celor 20 
de ani, Michéle Morgan e suverană. 
Demodat acest cinema? Nu, în afara 
modelor. De un clasicism incintátor de 
proaspăt. Tinăr ca un zbor, ca fante- 
zia...» Şi o ultimă întrebare, crudă si 
suavă «Cite din «capodoperele» zilei 
de azi vor îmbătrini atit de bine ca 
această bagatelá ?» 


«Demodat acest actor ? Nici un rid, 


tinár ca fantezia...» (Gérard Philipe) 


Y OA 


scurt- 
metraje 


Din mişcarea 
cineideilor 


E idei memorabile. Dintr-un su- 


perb articol semnat în «L'Humanite» de 
Aragon la moartea lui Jacques Duclos, 
se poate afla acest amănunt de istorie 
cinematografică: «Jacques — cum il 
numește tandru Aragon — mă însărcină 
să-l caut pe Jean Renoir pentru a face 
cu noi «Marseieza» — care nu a pierdut, 
nici pină azi, nimic din parfumul ei»... 

E idei animate: Bubo este bufnita 
— psihiatru al pădurii, Orsolia — o dom- 
nisoará asistentá, din familia plantigra 
delor; Bubo și Orsolia dau consultați 
psihiatrice pentru dobitoacele pădurii: 
iepurele suferă de mania persecuției; 
gaița e cleptomană; pisica e obsedată 
că are talent de cintáreatá; crocodilul e 
un depresiv — toți trec prin fata medi- 
cului înțelept ca orice bufnitá si care-i 
tratează după legile moderne ale psiho- 
terapiei. Cind cura, cum se intimplá, 
nu are succes, Bubo invocă vorbele de 
aur ale profesorului său: «Un psihiatru 
nu se poate înșela decit atunci cind nu 
constată nici un rău»... Toate aceste 
«conflicte» moderne animează şi asi- 
gură marele succes al ultimului ciclu 
de desene concepute și realizate, la 
Budapesta, de Jozsef Nepp, un fanatic 
al genului, care nu ezită să considere 
animația drept «tara minunilor înfăp- 
tuite zilnic»... 


marea 
publicitate 


Zburati 
cu Leslie Howard 


Nici în ruptul capului, agenţiile de pu- 
biicitate nu ar renunța la cinematograf 
si la vedetele sale, in lupta aspră pentru 
citiva dolari in plus. Se pun la bătaie 
bani grei pentru a ispiti mari actori să 
impună fleacuri de citeva centime sau 
citiva cenți. Şi de ce să o ascundem — 
ispita e mare, nu toţi rezistă, conform 
cintecului brechtian: «incă un cent şi 
iar un cent — cit poţi fi de exigent?» 
Jeanne Moreau, Anthony Perkins, Curt 
Jurgens fumează țigări Winston. Firma 
Winston se mindreste si plătește ca 
acești mari actori să pozeze cu tigara 
Winston în mină. Fumati ce fumează 
Jeanne Moreau (Viva Winston!) şi Per- 
kins (Aimez-vous Winston?). 

Dar mai «tare» e ce i-a trecut prin cap 
societăţii italiene pentru zborurile aerie- 
ne, «Alitalia». Biroul ei de publicitate a 
plecat de la următoarea idee rezonabilă: 
«Înainte de Alitalia, toată lumea știa 
că Intermezzo a fost un film cu in- 
grid Bergman și Leslie Howard». Da, 
așa știam. Dar dacă asta a fost situaţia 
«inainte de Alitalia», după «Alitalia», 
ce s-a intimplat? După — textual! — 
«intermezzo» e «mult mai mult decit un 
film: e o vacanţă la Roma in care veți 
putea fi principalii actori!» Intermezzo 
se numește escala (de cel puţin 12 ore) 
pe care o poţi petrece la Roma, între 
două călătorii obositoare de afaceri, 
escală plăcută, plină de antren și voie 
bună, dacă ai plătit «Alitaliei» zborul, 
programul, masa, casa, ca să vezi (nu 
doar), «Cenușăreasa». Nu e rău, la drept 
vorbind. E chiar mediocru. Fantezia co- 
mercială poate să apeleze la tot ce-i mai 
celebru în istoria cinema-ului. Pe cind 
Nanuk-eschimosul, pentru o fabrică de 
frigidere? Şi ce va inspira «lluzia cea 
mare» ?... O fabrică de baloane pentru 
copii? E adevărat că deocamdată ni- 
meni nu a murit dintr-o vorbă proastă 
sau dintr-o idee mediocră. 


Idee fără comentarii 


Filmul, document al epocii 


«Newsweek» despre fenomenul 
occidental al inflației galopante 


” hr 


Reactia monopolurilor la campania 


mondială antinicotiná. Ca sá mu scad 


vinzarea, crește prețul reclamei... 
q 


revista americană 


LIRA a 


e O'Toole: «un meci» Robinson-Vineri, 
in care pentru prima oară cupa nu mai 
revine colonizatorului, ci colonizatului 


cronica 
stiintificá 


S , 
Zoo-top 


Directoarea ` grădinii zoologice din 
Twycross (Anglia) a operat o experien- 
tá pe cit de serioasă, pe atit de intere- 
santa din punct de vedere cinematogra- 
fic: care sim preferinţele telegenice ale 


au cerut 
«cei - din- care-descinde: 
Darwin» Ye 


conditia 
femeii 


Luptătoarele antifasciste 
în viziunea lui 
Malraux 


„Poate că un asemenea discurs nu intră 
chiar în specificul unei reviste de cinema — 
totuși: ne permitem sá oterim spre medi- 
tatie cititorilor noștri măcar un fragment 
din vibrantul discurs al lui Andre Malraux 

- într-una din clipele sale inegalabile de 
inspiraţie antifascistă — rostit pe trepteie 


N idei astrale: Cei trei cosmonauti 
de pe astronava «Astra» au 39 de ani: 
Fedia, Saşa si Svetlana au fiecare 13 ani; 
ei au învățat demult că 3 x 13 = 39... 
Ei au plecat în Cosmos, dar coman- 
aantul-matur se imbolnáveste si sar- 
cina conducerii navei cade pe tragezii 
lor umeri. Fenomene stranii au loc la 
bordul navei: de undeva sare o pisică, 
din altă parte apare o cască enormă, a 
nimănui, ca să nu mai vorbim de intil- 
nirile cu meteoriți și alte nave cosmice. 
Cei trei se descurcă foarte bine, desigur 
— ceea ce-i face să ajungă veseli si 
sănătoși pe Terra, unde vor afla că nici 
n-au fost în Cosmos ci doar pe o navă 
interastrală pe care «se repeta» pentru 
o plecare «dincolo» şi departe. Con- 
silier principal al acestui «science-fic- 
tion» sovietic pentru copii: cosmonau- 
tul Aleksei Leonov. 


N idei catastrofice: Lipsea ceva. 
S-a găsit! In septembrie '75, cînd va 
apare «Hindenburgul» lui Robert Wise 
— film-catastrofă despre distrugerea di- 
rijabilului german în 1937 editura 
J.J. Pauvert va publica o enciclopedie 
a catastrofelor, care va trece în revistă 
toată istoria cataclismelor mondiale, 
din antichitate pină-n zilele noastre, 
cu ilustrații, explicații, fără aplicații, e 
de sperat. Va fi o carte foarte groasă. 


N idee Orson Welles: pînă la sfirsi- 
tul vieții [dacă s-ar putea...), incă cinci 
interpretări diferite ale obsedantului 
Falstaff. 


N idee Bo Wideberg: comedie: un 
pustan de şase ani, centru ¡naintas, 
«revolutioneazá» jocul echipei natio- 
nale de fotbal a Suediei! 


cimpanzeilor? Dupá vizionarea citorva 
programe de TV, surideti sau nu, con- 
ciuziile sint de natură a pune omul pe 
ginduri, în epoca aceasta în care atitea 
experimente umane pornesc de la obser- 
varea mai atentă ca niciodată a faunei și 
fiorei. «Topul» celor doi cimpanzei a 
dat următoarele rezultate semnificative: 

1) filmele cu cow-boy, westernurile; 

2) meciurile de box; 

3) desenele animate... 

Surideti sau nu, interesul principal ai 
celor «din-care-descinde-Darwin» s-a 
indreptat spre tot ce e mișcare și imagi- 
ne, adică exact două din ratiunile ma- 
jore de a fi ale cinematografului. 


catedralei din Chartres, cu prilejul unei siuj- 
be solemne in amintirea femeiior ucise in 
lagărele de exterminare naziste si a celor 
căzute în mişcarea de rezistenţă antihitle- 
ristă. În faţa cîtorva mii de femei care au 
supraviețuit masacrului, Malraux a spus: 
«...N-ati mai rămas decit voi, un pumn de 
praf viscolit de vinturile morţii. Aş vrea ca 
toţi cei de față să-și imagineze în jurul lor 
femeile din Rezistență, spinzurate, execu- 
tate cu barda sau pur si simplu ucise de 
viaţa în lagărele de exterminare. Viaţa! La 
Ravensbruck au murit 8000 de deţinute 
politice. Toti acești ochi închiși în adincu! 
nopţii funebre! Niciodată n-au luptat in 
Franţa atitea femei. Şi niciodată în aseme- 
nea condiţii... Şi nicăieri, de pe vremea per- 
secutiilor romane, atitea femei n-au indráz- 
nit sá rişte a fi torturate... N-am putea inte- 
lege adunarea de azi, dacá nu vom auzi, in 
vuietul tancurilor, războiul tăcerii purtat 
de femei impotriva Gestapoului. Intrind in 
Rezistență, ele păreau că renunță la o pro- 


Politizarea starului 


Nimic nu-i impiedica pe Warren Beatty 
să urmeze datele unui destin artistic 
banal și prea bine «programat» — după 
succesul din «Bonnie și Clyde». Cu 
multi bani în buzunar, Beatty putea de- 
veni vedeta unor filme facile, jucind 
junele-prim modern, cinic, indiferent la 
ceea ce se petrece în lume. Numai că 
Beatty a ales o altă cale — foarte sem- 
nificativă pentru ceea ce se poate numi 
politizarea star-sistemului. Timp de doi 
ani, omul a abandonat cinematograful, 
aruncindu-se în viltoarea luptelor poli- 
tice. Această experienţă fertilizează în- 
treaga activitate artistică a tinărului ac- 


tor, devenit de altfel și scenaristul, și 
Warren Beatty 


74 înotul lui John Reed: 
ziaristul american care a văzut 
la fața locului 

Revoluția 

din Octombrie 


regizorul, şi producătorul fiimelor saie. 
In «Parallax View» («Viziune Paral- 
lax») — unde Beatty e interpretul prin- 
cipal — fostul «spărgător de bănci» e 
un ziarist care ancheteaza asasinarea 
unui președinte ai Statelor Unite, ucis 
în condiţii suspecte. Ancheta il sileste 
să se infrunte cu o societate original 
— «Parallax Corporation» — specialis- 
tá în recrutarea ucigașilor de... prese- 
dinţi americani. În următorul film, 
«Shampoo» — Beatty fiind interpret si 
coscenarist — acțiunea se petrece in- 
tr-o singură zi şi anume în ziua de 
6 noiembrie 1968, adică ziua alegerilor 
prezidenţiale, hotăritoare in viața erou- 
lui. 

Uitimul proiect — în fază avansată — 
a lui Beatty este realizarea unui film, 
în regia și interpretarea sa, după celebra 


tectie imemorială. Ele intrau în război pe 
poarta supliciului... Toate femeile Rezisten- 
tei, acea mulțime de umbre care ne dădea 
imediat adăpost, au știut că riscau mai mult 
decit ocna»... 

„„.Cultura cinematografică poate că de 
aici începe, de la asemenea texte patetice 
ale unor sentimente patetice. 


Un colocviu al 
femeilor — regizor 


Dintr-un colocviu al cineasteior occiuen- 
tale pe tema «Imaginea femeii pe ecran», 
desfăşurat în cadrul manifestărilor Anuiui 
international al femeii, reținem: 

O Prima dificultate pentru o realizatoare — 
banii şi încrederea producătorilor-bărbati. 
Cu cit au apărut mai multe temei-cineaste 
în arenă, cu atit «ei» au început să se teamă 
tot mai evident de concurenţă, părăsind 
atitudinea ingáduitoare, paternalistă care-i 


cronica 
afacerilor 


Alte socoteli în „cassa“ 
Marelui Teletirg 


Două tendinţe noi la Marele Tirg inter- 
national de emisiuni televizate de ia 
Cannes (21—26 aprilie): pentru prima 
oară, serialeie cu hoţii şi vardistii, cu 
gangsteri, polițiști şi detectivi n-au mai 
lost vedetele tranzacţiilor. Au apărut 
producătorii care caută asociaţi si dis- 
tribuitori pentru seriale cultural-educa- 
tive în toate domeniile cunoașterii: so- 
ciologice, economice, politice, ecoio- 
gice, arheologice, muzicale, etnice. Prin- 
tre capetele de afiş ale acestui nou gen: 
«Cetățile moarte» (Italia), «Marile des- 
coperiri arheologice» (S.U.A.), «Omul si 
muzica în Asia» (Belgia). Pentru prima 
oară, un ziar de prestigiu (Le Monde) 
se asociază cu o editură (Le Seuil) pu- 
nind la cale un serial despre creierui 
omenesc. O a doua tendinţă progresis- 
tă: interesul crescind și foarte stimula- 
tor al ţărilor socialiste și al televiziunilor 
eliberate de imperativele publicitare-ca- 
pitaliste față de acele realizări occi- 
dentale care, din cauza calității «ne- 
comerciale», nu găsesc prea multi ama- 
tori pe piața lor. Un serial francez ca 
«Piine neagră» (vezi «Cinema nr. 1/1975), 
despre luptele muncitorești impotriva 
patronatului la începutui acestui secol, 
a fost schimbat avantajos cu un mare 
serial sovietic despre Siberia. 

Alte producţii de calitate, bine cotate 
la achiziționare: un serial englez despre 
brigada antigangsteri a Scotland-Yard- 
ului; «Spaţiu», serial de anticipație des- 
pre o bază de tereștri pe fața ascunsă a 
lunii; un «David Copperfield»; un film 
sovietic «Acești ani ciudati», avind ca 
subiect dificultățile de adaptarea unei 
fetițe adoptate; un «retro» Paramount 
al anilor '50; si... si... şi... «Dragoste în 
mijlocul ruinelor» — un film TV în regia 
lui Cukor cu două «ruine» glorioase: 
Katharine Hepburn și Laurence Olivier 
(care,de altfel, după inchiderea Tirgului 
internaţional, au primit la Hollywood, 
premiul «Emmy» pentru interpretările 
lor din acest film). 

In sfirsit, efect al noilor situaţii eco- 
nomico-politice, s-a remarcat intrarea 
vijelioasă în arena tranzacţiilor a televi- 
ziunilor din emiratele golfului Persic, 
atiate — după ani de zile petrecuţi în 
indiferența occidentalilor — in centrul 
tuturor afacerilor. 


carte a iui John Reea, «10 zile care au 
zguduit lumea», unul din cele mai 
veridice reportaie-document despre Re- 
volutia din Octombrie 1917, carte trăită 
de Reed la fata locului si extrem de bine 
apreciată de către Lenin. 


Rubrica «Filmul, document al epocii 
documentul sursá a tilmului» 
este redactatá de Radu COSASU 


caracteriza la primele manifestári ale «teno- 
menului». 

O Cineastele trebuie sá găsească o formă 
de creație proprie, sá nu se indoiascá de ele 
însele, să fie mult mai agresive, fără a depăşi 
măsura, altfel riscind să alunece în porno- 
gratie. 

O Spectatoarele au o prea mică influentă 
in alegerea filmelor pe care vor să le vadă, 
căci ele merg de obicei la cinema însoţite 
de bărbat, iar critica de film e de asemenea 
exercitată la masculin... 

O «Cu cit mai multe femei vor avea şansa 
să facă mai multe filme, cu atit mai mari 
vor fi șansele ca printre aceste filme să 
apară filme bune» (Sarah Maldoror, ci- 
neastă africană). 

Paralel cu acest colocviu, un festival al 
«filmelor de autoare» a descoperit citeva 
capodopere necunoscute prin acele părți 
ale lumii: «Doamna din Constantinopol» 
al maghiarei Judith Elek, «Micile marga- 
rete» ai cehoslovacei Vera Chytilova. 


17 


E Literatură si dans. La Cannes 


'75, in cadrul unei selecții intitulate su- 
gestiv: «Les yeux fertiles», a fost pre- 
zentat un film-balet sovietic, inspirat 
de celebrul roman tolstoian, «Anna 
Karenina». În rolul titular apare baleri- 
na Maia Plisetkaia. 


E O anume poveste de dragoste. 


Veteranul hollywoodian Robert Aldrich 
(«Zborul lui Phoenix», «Ce s-a întimplat 
cu Baby Jane?n l-a reales pe Burt 
Reynolds pentru a interpreta rolul prin- 
cipal în «Busculada», după succesul 
filmului «Curtea închisorii», tilm cisti- 
gător al Globului de aur al presei din 
S.U.A. În «Curtea închisorii», Reynolds, 
închis într-un penitenciar, organizează 
un meci de baseball între deținuți și gar- 
dieni, meci care se transformă într-o teri- 
bilă răfuială. Ultimul film este o disperată 
poveste de dragoste între un polițist si o 
femeie de moravuri ușoare (Catherine 
Deneuve). Ştiinţa bunei alegeri a acto- 
rilor ca și încrederea în scenarii solide 
si îndelung finisate par a fi — după Al- 
drich — chezăşiile supraviețuirii într-un 
Hollywood agitat de atitea mode, de 
apariția (şi dispariția) atitor talente 


E Electra si helicopterul. Mesage- 


rul aducind vestea mortii lui Oreste 
este ucis de Electra si reinviazá luind 
chipul lui Oreste. Egist este impuscat. 
Electra și Oreste se ucid reciproc, pen- 
tru a reinvia în aceeaşi clipă. Mulțimea 
dansează. Un mare helicopter roșu ate- 
rizează, li ia pe Electra și pe Oreste si 
se înaltă. Electra plecind, povesteste 
poporului istoria Pásárii de foc care se 
stinge în fiecare seară pentru a renaste 
mai frumoasă, dimineața. Ea reprezintă 
libertatea si viata demnă a tuturor. Aşa 
a ecranizat Miklos lancso tragedia «E- 
lectra» (sau mai bine-zis adaptarea de 
către Laszlo Gvorko atragediei), film pre- 
zentat anul acesta la Cannes. «Filmul, 
— spune regizorul — este un happe- 
ning si o pantomimá. Este simbolul 
ideii că revoluționarii trebuie sá se rege- 
nereze continuu, să moară în fiecare zi 
pentru a renaşte miine». Mary Torocsik 
este interpreta Electrei 

N America fără visuri. Lilian Gish 
a lansat un apel către toți guverna- 
torii statelor din S.U.A. pledind pentru 
realizarea unor filme care să reamin- 
tească nu numai eroismul înaintaşilor 
în lupta pentru libertate și independen- 
tá, dar și vechile idealuri progresiste și 
umaniste pe cale de dispariție într-o 
Americă inundată de violență, de dis- 
preț pentru morală și copleșită de in- 
doieli asupra propriului ei destin. În 
filmul «intolerantá» de Griffith (1916), 
Lilian Gish era chipul luminos și enig- 
matic al unei mame, balansind ușor un 
leagăn: leagănul timpului și viitorului. 
Timpul a trecut, viitorul a sosit, intole- 
ranta n-a obosit sá bintuie. Parcă asta 
vrea să spună decana de virstă a Holly 
woodului. 


M Speranța. Regizorul sovietic Sta 
nislav DFozdovski a consacrat marelui 
poet chilian Pablo Neruda un film do- 
cumenar — «Să trăiești pe acest pă- 
mint». Scriitorul Pavel Gruciko, care 
l-a cunoscut bine pe Neruda si a tradus 
operele sale în rusește, a semnat sce- 
nariul filmului. Figura lui Pablo Neruda, 
neobosit luptător împotriva fascismului, 
apare recreată de mărturiile celor ce 
l-au cunoscut, din propriile sale versuri, 
care astăzi circulă sub formă de ma- 
nifeste clandestine în Chile. Imaginea 
poetului, sufletul său — ne spune filmul 
— au rămas și după moartea sa ca o 
încurajare și o chemare la libertate. 


Um «gue de dente 

ye o tm Úterý 
fp Ama Karenina où 
Vira Pineda 


Welles— prodigiosul, «implicat» într-o enigmă polițistă, 
alături de Marlene Jobert şi Anthony Perkins 
(«Decada prodigioasă» de Claude Chabrol) 


E Aventuri africane. Telly Savalas 
abandoneazá un timp personajul care 
i-a adus faima — Kojak — pentru a re- 
veni pe marele ecran aláturi de Peter 
Fonda intr-un film de aventuri — «Mer- 
cenarii diamantelor». Actiunea se pe- 
trece în Africa și e probabil ca Telly 
Savalas să-și reia emploi-ul lui obişnuit 
în filmele de acțiune: acela de personai 
negativ. Regia filmului e semnată de 
Val Guest. Tot pe teritoriul Africii — în 
Botswana — se realizează un alt film de 
aventuri: «Strigăt pentru diavol» de 
Peter Hunt. Lee Marvin și Roger Moore 


Sfîntul contra Kaiser-ului! Cind? 
În 1914. Unde? În Africa de Sud. 
(«Strigăt pentru diavol») 


(alias James Bond) se vor «duela» cu 
intreaga armată a... Kaiserului. Pentru 
că acțiunea se petrece în 1914, cind 
războiul bintuia și în Africa. 


NO regină a teatrului. Marea faimă 


a actriței Sarah Bernhardt va fi reinvială 
într-o evocare a vieţii și carierei celebrei 
bunice a divelor. Glenda Jackson (care 
a ştiut să fie şi Elisabeth R.) va da chip 
si suflet acestui nume intrat în legendă. 
Filmul se va chema. simplu, «Sarah». 


N Adevăr și aparență. Personajele 


ultimului film al actorului-regizor bulgar 
Ivan Andonov — «O dragoste difici- 
lá» sint constructori pe un mare san- 
tier al zilelor noastre. Un bárbat si o 
femeie, amindoi nefericit cásátoriti, care 
se cunosc, se iubesc si trebuie sá lupte 
împotriva convențiilor, împotriva birte 
lor și suspiciunilor, pentru a-și salva 
iubirea. O dramă despre adevărul și 
aparența principiilor etice și morale. 
Adevăr si aparenţă care nu întotdeauna 
coincid. Ivan Andonov si Svetlana Ma- 
neva sint interpreții principali ai filmului. 


N Un omagiu adus magicianului. 
Ín ultimul său film,«Fals», Orson Welles 
evadează din orice tipar tematic sau sti- 
listic. Nici reportai, nici eseu, nici do- 
cumentar, nici ficțiune, dar toate la un 
loc, într-o alchimie unică. El ne vorbește 
despre falsificatorul Elmyr de Hory care 
a pictat Matisse-uri și Modigliani auten- 
tificate de experți, ne vorbește despre 
Picasso care a pictat false Picassouri. 
«Filmul sãu™ scrie criticul francez Ro- 
bert Benayoun — cursă a curselor, este 
o metafizică a deriziunii: totul va zbura, 
se va topi, triumturi și imposturi, rare 
comori şi falsuri fără valoare. Orson 
Welles este prințul fără regat, trubadu- 
rul rătăcitor, care după o viaţă de capo- 
dopere și de eșecuri comerciale a rămas 
doar cu darul povestirii. Căci el este in 
acelaşi timp Oedip şi Sfinxul, Faust și 
Mefisto. Ca altădată Shakespeare, ca 
astăzi Fellini, el ştie că viaţa lui e o pirue- 
tá de saltimbanc: nemurirea și-a aflat-o 
in opera sa». 


N Amintirile unui cinefil. in «Ce se 


intimplá, doctore ?», regizorul Peter Bog 
danovich îşi demonstra pasiunea pen- 
tru un cinema în stil de citat: fiecare 
secvenţă era o referință sau o aluzie la 
marea comedie mută americană. În ulti- 
mul său film — «În sfirgit, dragostea», 
cineastul face o incursiune în trecutul 
«musical» al Hollywoodului. El a imagi- 
nat un scenariu-computer, unde sint 
acumulate, ca într-o enciclopedie. toate 
situațiile tip şi tipice ale comediei muzi- 
cale americane din anii '30. Încurcăturile 
sentimentale dintre un milionar plicti- 
sit (Burt Reynolds) şi o vedetă de variete 
(Madeline Kahn) — ne aflăm în plină 
criză economică — cele 20 de cintece 
de Cole Porter (foste mari succese ale 
altor vremi), coregrafia stilizată a la 
Busby Berkeley, în alb pe negru, în argin- 
tiu pe satin, pe nesfirsite ringuri strá- 
lucitoare, între nesfirşite şi înșelătoare 
perspective de oglinzi, rafinamentul plas 
tic preluat de la Vincente Minnelli, de- 
suetudinea situatiilor, stilul decorurilor, 
totul este lucrat de cineast cu o scrupu- 
lozitate si o minutie care dau filmului 
aparenta bizará a unui automobil model 
1935, dar totuși nou-nouţ, acum scos 
din fabrică, gata să plece în rodai. 


Ml Diamantele roșii. Actorul Vladi- 


mir Ivasov va intruchipa pe ecran figura 
unui legendar personai al revoluției și 
războiului civil: eroul cekist Maxim l- 
saeev. Filmul închinat acestui erou al 
misiunilor imposibile și al tuturor aven- 
turilor revoluționare se va intitula «Dia- 
mante pentru dictatura proletaria- 
tului» și va fi regizat la studiourile «Tal- 
linfilm» de Grigori Kromanov. 


N O absenţă îndelungată. După 


mai multi ani de absenţă de pe ecrane, 
numele lui Jean-Luc Godard, fostul 
«model» al «noului val» francez, revine 
în actualitate. Cineastul va realiza, por- 
nind de la primul său succes, vechi de 
15 ani — «Cu sufletul la gură» (film care 
lansa doi actori necunoscuţi: Jean Paul 
Belmondo şi Jean Seberg), o meditaţie 
cinematografică asupra artei filmului si 
evoluției ei în timp. Reluind secvențe ale 
filmului, combinindu-le cu cadre filmate 
acum, Godard intenționează să-și ex- 
plice succesul de atunci și să-și expună 
punctul de vedere actual. Filmul va fi 
intitulat «Cu sufletul la gură nr. 2». 


Doi tineri la ora opțiunilor. La ora aşteptărilor. 
La ora lupului. (Stepan Danailov şi Elena Dimitreva 


în «Sago ucide un lup») 


N Ora lupului. Doi tineri îşi caută 
rostul Tn viata, Stat plini de bune intenții, 
de elanuri, îşi fac nesfirgite planuri de 
viitor. Şi totuşi în faţa realității apar slabi 
şi nehotáriti. Responsabilitátile şi pove- 
rile vieţii îi fac să dea înapoi. lată pre- 
mizele filmului bulgar «Acesta e un 
bărbat sau Saso ucide un lup» de 
Krasimira Gherceva, premize ale unei 
analize a tinerei generaţii şi a probleme- 
lor ei. Titlul dă o semnificaţie de zicală 
filmului: e ușor să ucizi un lup imaginar. 
Pentru a ucide lupul real, simbol al 
greutăților reale ale vieţii, e nevoie să 
fii bărbat, sá lupti si să învingi. «Mizez 
în special pe subtext — spune regizoa- 
rea — pe scene si conversații cheie 
desfásurindu-se în atmosfera cotidiană, 
contrastind cu înțelesul spuselor per- 
sonaielor mele sau, dimpotrivă, accen- 
tuîndu-le». Căci filmul este mai întii de 
toate un dialog cu spectatorii. 

N Structura netericirii. In forma 


unei povestiri «neorealiste», umbrită 
de tristeti şi de reflecții amărui, filmul 
regizorului sovietic Vitali Melnikov, «Xe- 
nia, soția mult iubită a lui Fedor», 
este o incursiune în viața unei femei 
obișnuite, un portret interior al nuante- 
lor fine, abia vizibile la prima vedere. 
Xenia și Fedor sint amindoi muncitori, 
se căsătoresc, primesc casă, vor avea 
un copil. Fedor e băiat bun, vesel, iubi- 
tor, activ,şi Xenia ar avea toate motivele 
să fie fericită. Dincolo de aparență insă, 
tacerile ei sint ecoul unei nelămurite si 
profunde nemulțumiri. Intuieste super- 
ticialitatea soțului ei, lipsa de comuni- 
care reală dintre ei, și întrebarea e: un 
copil şi o locuință comună înseamnă 
neapărat o familie? În această situație 
apare Sidorov, șeful șantierului, intelec- 
tual morocănos, absorbit de ginduri și 
de îndoieli, ca un personai de Cehov. 
intre Xenia si Sidorov se stabilește o 
legătură secretă, tacită, o complicitate 
a nefericirii. lată deci povestea unei 
prietenii din tristețe. Dar filmul nu e 
numai atit. Este vorba mai degrabă de o 
confruntare a structurilor interioare, un- 
de cel mai neaiutorat este Fedor, «omul 
fără probleme». Alla Mesceriakova, Sta- 
nislav Liubcin și Lev Durov sint inter- 
pretii acestei parabole soptite despre 
ascunsele neimpliniri ale sufletului. 


Vanessa Redgrave, eroina unui film 
de actualitate. O actualitate cu 
ecouri din evul mediu («Vacanța») 


m Căutaţi nebunul. Cázutá în diz 


grația mosierului-conte, o biatá țărancă 
immacolata (Vanessa Redgrave), este 
închisă la ordinele acestuia într-un azi! 
de nebuni. Stigmatizată de această «pe- 
deapsă», Immacolata nu se mai poate 
integra între oameni «de bine», odată 
eliberată din azil. lubirea ei cu braconie- 
rul Osiride (Franco Nero) va stirsi în 
temniță; iar evadarea din temniță o va 
readuce, după o cumplită hăituială, între 
zidurile balamucului. Aceasta e poves- 
tea filmului italian «Vacanţa», de Tinto 
Brass. O poveste amară punind mereu 
o intrebare: cine e într-adevăr nebun? 
Mai curios e faptul că avem de-a face 
cu un film de actualitate. Nu într-un 
depărtat Ev Mediu, ci astăzi, se des!á- 
soară tristele întimplări ale Immacolate: 

E Pilot: un _ substantiv __leminin 


Maxim Gorki spunea că cei care au 
trăit anumite evenimente și epoci ar 
trebui să pună mina pe condei, pentru 
că experiențele lor sint chezășiile artei 
adevărate. Acest sfat a fost pus în prac- 
tică la studiourile «Mosfilm», unde două 
femei pilot (Tamara Koievnikova, loco- 
tenent colonel, cavaler a patru ordine 
militare si Marina Popovici, pilot de 
încercare de clasa |) au scris scenariul 
unui film realizat de Valeri Lonskoi: 
«Cerul e cu mine». Este epopeea avia 
tiei sovietice, a generaţiei de aviatori a 
războiului și a generației contemporane 
cu avioanele rachetă. Şi in același timp 
un omagiu adus femeilor-pilot (în timpu 
războiului au fost trei regimente ale 
aviației formate din piloți femei, ca si 
28 de femei aviator, eroine ale U.R.S.S.) 
Filmul povestește de asemenea dragos- 
tea dintre Nina şi Aleksandr, piloţi de 
încercare, despărțiți de război, si re- 
intilnirea lor întimplătoare, 20 de ani 
mai tirziu. Natalia Bondarciuk și Igor 
Ledogorov fac parte din distribuţia aces- 
tei evocări inaripate la propriu si la figu- 
rat. 

N leri, in 1715. Critic de film pină la 


33 de ani, Bertrand Tavernier a debutat 
cu un film laureat al premiului Louis 
Delluc: «Ceasornicarul de la Saint Paul» 
Al doilea film al său, considerat un eve- 
niment al anului '75 in Franța, este un 
portret al lui Philippe D'Orléans, regent 
între 1715—1723. Intitulat «Sá înceapă 
petrecerea», filmul este o evocare de 
tip rabelaisian a secolului XVIII, evoca- 
re mustind de viață, de detalii insolite 
sau picante, plasind filmul departe de 
reconstituirile istorice de tip academic 
sau de pretextele istorice ale unor aven- 
turi galante în costume. Tavernier spu- 
ne: «Mi-am închipuit că cinematogratul 
a existat și în acea epocă și am tratat 
trecutul ca si cum ar fi prezent, apoi l-am 
filmat». Interpreţi principali sint Philippe 
Noiret, Marina Vlady şi Jean Rochefort 
N Povestea unei neliniști. «Makra», 


ultimul film al regizorului maghiar Ta- 
mas Renyi («Strada lăturalnică»), este 
povestea unui tinăr muncitor oscilind 
între mai multe iubiri, între mai multe 
drumuri în viaţă, căutind fericirea sau 
măcar liniştea sufletească. Makra vrea 
să trăiască la fel cu toți semenii săi, 
dar neliniști. inexplicabile îl fac să-și 
părăsească și locuinţele succesive și 
fiinţele iubite. Prins în capcana propriei 
lui nehotăriri, derutat de intimplárile ce 
se desfășoară în arena socială (ne aflăm 
în timpul contrarevolutiei), Makra pleacă 
într-o bună dimineaţă de la a.elierul unde 
lucrează, bea o sticlă de palincă, se duce 
acasă și deschide toate robinetele ara- 
gazului. Jacint Juhasz este interpretul 
acestei tragice parabole, a incapacității 
unui om de a depăşi limitele propriei 
neputinte. 


m Începutul luptei. Regizorul Ata 


nase Traikov a adaptat în studiourile 
bulgare un roman de Gheorghi Karas- 
lavov, «Corespondentul sătesc», cro- 
nică a activităţii Partidului comunist bul- 
gar în epoca dificilă a anilor '30. Este 
evocat trecutul satului bulgar, cu pro- 
funda lui diviziune socială, cu marile lui 
nedreptáti, unde incet-incet pătrunde 
speranța revoluției. Filmul urmărește 
destinul unui argat, de la dorinţa lui 
naivă de a se imbogáti și a intra în rin- 
durile celor avuti, pină la înțelegerea 
necesității luptei revoluționare. Luptă 
începută o dată cu prima corespondență 
asupra realităţii țărănești, pe care o 
trimite unui ziar comunist. Actorul An 
ton Gorcev interpretează rolul prin- 
cipal al filmului. 

M în regatul Naziel. Prin 100% dol 
sergenti ai armatei britanice din India 
e hotărăsc să întreprindă o periculoasă 
călătorie, prin Afganistan, dincolo de 
munţi, în ținuturile primitive si neatinse 
de civilizaţie ale Kafiristanului. Scopul 
acestei călătorii? Simplu! Cei doi ser- 
genti vor să ajungă regi si,poate, cu pu- 


m Yachtul era săniuță. Filmul lui 
Otto Preminger — «Rosebud» («Boboc 
de trandafir»),pare sá fie o deziluzie in 
ochii criticilor britanici. Inspirat după un 
roman de Joan Hemingway (fata scriito- 
rului), avind o distribuție strălucitoare: 
Peter O'Toole, Richard Attenborough, 
Claude Dauphin, Raf Vallone și John 
Lindsay (fost primar al New-York-ului), 
filmul are un subiect de cea mai strictă 
actualitate. De pe un yacht elegant (Bo- 
boc de trandafir), aflat într-o vacantă 
mediteraneană, sint răpite de către o 
organizaţie teroristă cinci fete. Intervine 
un reporter de la Newsweek (Peter 
O'Toole) si problematica politică bascu- 
lează într-un rebus polițist. Pretextul 
de actualitate — consideră criticii brita- 
nici — nu poate salva filmul de banali- 
tatea, unei intrigi confuze, populate de 
un cocteil de personaie cu alură de 
bandă ilustrată. Filiatia dintre titlu si 
faimoasa metaforă a sániutei din filmul 
«Cetăţeanul Kane» este singurul ele- 
ment, se pare, înrudind ultima creație 
a lui Otto Preminger cu marele cinema- 
tograf. 


Un cow-boy (autentic) şi un indian (iugoslav) într-un western (german) 
filmat în Carpaţi (Dean Reed si Gojko Mitić în «Frați de singe») 


tin noroc, chiar divinități ale triburilor 
sălbatice de acolo. Mai bine regi la cu- 
pătul lumii, se gindesc ei, decit sergent! 
intr-o atit de mare armată. Kipling spu- 
nea că i-a întilnit pe cei doi la întoarce- 
rea (jalnică) din aventuroasa lor nebu- 
nie, sia aflat povestea. A intitulat-o «O- 
mul care va fi rege» si regizorul John 
Huston o transpune astázi pentru ecran 
Cei doi «regi» sint Sean Connery si 
Michael Caine, iar Cristopher Plummer 
il interpreteazá pe Rudyard Kipling. 

N Nişte táránci. Regizoarea ma- 
ghiará Judit Elek analizeazá in docu- 
mentarul «Un sat maghiar 1972—1973» 
destinele a trei fete sub 20 de ani, a trei 
fete de măritat. Realizatoarea urmărește 
atent cum se modelează peisaiul satu- 
lui contemporan și al oamenilor lui. 


in memoriam 
Michel Simon 


1 Elveția; la Geneva, M 
ncă din 1911 (avea 
i) un credincios cetățean a 


A început prin a da lecții de t 


vinde brichete şi prin a citi enorm. În lumea 


E Texas la Bran. Pe un scenariu 


al «nomadului» cintáret american, Dean 
Reed, regizorul Werner W. Wallroth de 
la Studiourile DEFA a realizat in deco 

ruri naturale românești (ca și pe platou 

rile de la Buftea) un western — «Frati 
de singe». Filmul povestește prietenia 
dintre un cowboy (Dean Reed) și un 
indian (Goiko Mitić). În distribuţia fil 

mului apar și actorii români lurie Dari: 

Toma Dimitriu şi Elena Sereda. În ceea 
ce priveşte peisaiele din pasul Branului, 
unde au avut loc filmările, Dean Reed 
se jură că seamănă leit cu locurile copi- 
lăriei lui. In Texas. 


Rubrică redactată de 
Dan COMSA 


artei a intrat printr-o poartă de cabaret: 


a fost clown, acrobat si prestidigitator 


În 1920, face figuratie in trupa lui Georges 
Pitoeff, fiind si fotograful teatrului. De la 
figurație promovează la roluri mici, apoi 
a roluri secundare şi se impune abia în 
1929, alături de Louis Jouvet, în piesa lui 
Achard, «Jean de la Lune». Cariera lui 
teatrală nu va cunoaşte nici un ese 
adevărata popularitate i-o aduce ci 
tograful, unde debutează alături de Ivan 
Mosjoukine în «Ráposatul Mathias 
Pascal» de Marcel L'Herbier. Filmul va 
«expl a» chipul său insolit, de o extra- 
ordinará mobilita niciodatá degradatá 
in tic si manierá votină. Cu o mare 
virtuozitate, actorul va sti sá treacá de la 
urltenia inteligentá si simpaticá la cea 
grotescá si nelinistitoare, de la naivitate 
ruzime, 
dramatic, 


mizantrop in stilul mari 


ibilitat istitá ș 


imbogáteascá». S-a stins din 
viață la 80 de ani 


Cartea de film în lume 


AUDI e | 
e. Cellulo:d Weapon 
e y ~ pren 


de David Manning White și Ri- 
chard Averson (Editura Beacon 
Press — Boston) 


in peste 70 de ani de istorie a cinema- 
tografului american, Hollywoodul nu a 
fost numai furnizorul de vise și de eva- 
zionism. Se poate contura in interiorul 
producției acestei uriașe uzine de vise 
și istoria unui cinematograf cu mesaj, 
in care filmul devine «arma de celuloid». 
Autorii compun deci o istorie a filmului 
«cu problematică», produs de Holly- 
wood, de la primele bobine moraliza- 
toare ale filmului mut la Griffith, și mai 
departe, pină in zilele noastre- Frank 
Capra, Dmytryk, Stanley Kubrick, Stan- 
ley Kramer, Billy Wilder, John Huston. 
Teme cinematografice abordind marile 
probleme ale vieţii americane: discrimi- 
narea rasială, plaga drogurilor, alcoolis- 
mul, nedreptátile sociale, conflictele de 
muncă, situația penală, criminalitatea, 
delincventa juvenilă, viața politică a ţării. 
Preocuparea socială și politică a cine- 
matografului american este analizată 
in evoluţia ei și în contextul momente- 
lor care au generat-o: marea criză din 
1929, depresiunea economică, New Dea! 
ul lui Roosevelt, războiul, atmosfera de 
tensiune creată de epoca Mac Carthys- 
mului, dezbaterea războiului din Viet- 
nam. Cinematograful apare astfel o- 
glinda frămintărilor și problemelor reale, 
suplinind «sectorul vise» cu prezența 
filmelor angajate. Autorii pun în lumină 
— cu argumentul a sute de filme — ca- 
pacitatea filmului de a fi o armă. Pentru 
că se poate lupta și cu o armă de celu- 
loid. 


Roy Newquist 


Spectacol 
in 
9 mozaic 


de Roy Newquist (Editura William 
Morrow, New York) 


Acest mozaic cuprinde 25 de inter- 
viuri cu oameni de film si de teatru. 
Se numesc Edward Albee, Julie An- 
drews, Sammy Davis-jr.. Dany Kaye, 
Jack Lemmon, Mike Nichols, Peter 
O'Toole sau Rosalind Russell, şi auto- 
rul «interoghează» această paradă a 
vedetelor pe un ton glumet, colorat la 
fiecare pas de ironie sau de un calam- 
bur. Volumul care întrunește toate aces- 
te convorbiri este o succesiune de por- 
trete sau mai bine-zis de schițe de por- 
trete, creionate cu vervă. «Unde v-aţi 
născut?» — e intrebat Albee. «Nu știu» 
— răspunde dramaturgul. «Ştiu doar 
că am petrecut citeva zile inaintea eve- 
nimentului la Washington, după care 
m-am stabilit la New York, unde mă 
aflu și acum». «Ce credeţi despre Ri- 
chard Burton?» — e întrebat Sammy 
Davis-jr. — «Cred că ar ti trebuit să joace 
mai mult Shakespeare; asta i-ar fi disci- 
plinat puţin. Oricum și oricit de slab ar 
fi rolul pe care-l joacă Burton, e mai 
bun actor decit pot fi alţi actori în trei 
vieţi». — «Ce sfaturi daţi tinerilor ac- 
tori?» — e întrebat Peter O'Toole. — 
«Tinerilor actori? — răspunde actorul. 
— Eu am fost cel mai tinár actor de cind 
mă știu. Eram cel mai tinár la Stratford. 
Eram cel mai tinăr peste tot. Acum nu 
mai sint tinăr, dar asta nu-mi dă nici un 
imbold de a da sfaturi. În loc de a da 
sfaturi, mi-aș face o cușcă, m-aș închide 
în ea, si aş mirii acolo toată ziua. Îţi tre- 
buie mare curaj să nu mai fi ce-ai tost.» 


Y yy 


( 


N 


se so 


n 


N iunie 1897: 


O dată importantă în istoria filmului 
românesc: la sediul ziarului «L'Indépen- 
dance Roumaine», de pe Calea Victoriei, 
sint prezentate publicului bucureștean 
primele actualități cinematografice filmate 
la noi în țară, «vederi românești» (imagini 
din capitală şi provincie) datorate opera- 
torilor casei «Lumiere». Tot în iunie, dar 
abia în 1931, la cinema Capitol, va apare 
primul jurnal de actualități românesc 
sonor şi vorbitor, intitulat «Carpathia» 
(prezentat de casele «Artistic-Film» din 
București și «Kofaton» din Budapesta). 

N lunie 1914 

Charlie Chaplin turnează (ca prim amo- 
rez) alături de Maria Dressler (actriţa co- 
mică de pe Broadway cu statură de gre- 
nadier) în metrajul mediu: «Charlot face 
dolari». Rivala lui Tillie (la bătăile cu torte) 
era năbădăioasa Mabel Normand. Charlot 
încasa picioarele... Tot în iunie (1917),Cha- 
plin prezenta în premieră «Emigrantul», 
tragicomedie despre amara deceptie a 
dezrádácinatilor care și-au făcut din Ame- 
rica un mit... În alt iunie (1919) apărea în 
premieră «ldilă pe cîmp», un Chaplin 
mai puțin amar, o satiră scăpărătoare de 
vervă si malitie a «vieții la țară», a «intoar- 
cerii la natură» cu unele gaguri antologice. 

N iunie 1925 

O premieră pariziană interesantă, «Con- 
tele Kostia», care marchează debutul 
starului german Conrad Veidt intr-un 
film francez şi, alături de el, debutul unei 
tinere românce: Genica Athanasiou (loa- 
na Athanasiu). 


Románca Genica Athanasiou, 
muza poetului Artaud si partenera 
celebrului Conrad Veidt 


Dupá succesul mondial al «Ulitei du- 
rerii», Garbo se imbarcá pentru marea ei 
călătorie spre lumea nouă. În ciuda încu- 
rajărilor regizorului și mentorului ei, Stiller, 
tinăra actriță care n-a reușit (şi nu va reuși 
vreodată) să-şi învingă inhibitiile și com- 
plexele, privește cu teamă viitorul. 

La Berlin are loc un spectacol de avan- 
gardă organizat de un grup de tineri poeți, 
muzicieni si pictori germani, aşa-numitul 
«Novembergruppe». Sint prezentate prin- 
tre altele «Simfonia diagonală» de Vik- 
king Eggeling, simple proiecţii de linii 
albe animate pe un fundal negru; în pre- 
mieră germană, «Antract» de Rene Clair 

și Picabia si «Imagini mobile» de Fer- 
nand Léger și Dudley Murphy. 

N lunie 1927 


Parisul salutá reintrarea unei mari dive 
dispárutá de pe ecrane de sase ani: 
Francesca Bertini (in «Sfirsitul Monte 
Carlo-ului») dupá ce devenise contesá 
de Cartier și se stabilise in Franţa din 1921, 
Premierele următoarelor ei filme (france- 
ze): «Odette» (1928) si «Posesiune» 
(1929) vor avea loc tot în luna iunie. lunie 
1927 avea sá marcheze si in cariera lui 
Ivan Mosjoukine un moment memorabil: 
premiera pariziană a unuia din marile sale 
filme, superproducatia franco-germană 
«Casanova» (regia A. Volkoff), apogeu 
al carierei sale. Un an mai tirziu, tot în 
iunie, el părăsea SUA,după eșecul unicu- 
lui său film american, parcă ironic intitulat 
«Speranțe pierdute» 

N iunie 1928 


Premiera la Trianon a comediei romá- 
nesti «Asa e viața!» realizată de Marin 


calendar 


cinematografic 


lorda in colaborare cu Jean Georgescu, 
un amuzant metraj mediu care pune în 
valoare calitățile de scenariști, regizori 
și interpreţi ale celor doi bravi animatori 
ai filmului românesc. Interesant este faptul 
că în film apar şi elevii şcolii de mimodra- 
mă «Sudisk», unde Jean Georgescu preda 
arta interpretativă cinematografică. La 11 
iunie 1935, ziarele românești vor comenta 
elogios succesul «tinárului regizor ro- 
mán» Jean Georgescu, la Paris, cu oca- 
zia prezentării pe ecranele Parisului a fil- 
mului său francez, comedia «L'Heureuse 
aventure». Din păcate, spectatorii români 
aveau să aștepte incă 5 ani pină să poată 
vedea filmul la Bucureşti (sub titlul «Tara 
fericirii»). 

În turneu prin România, Josephine 
Baker debutează la București la «Teatrul 
Tănase» in revista Negru pe alb. Publicul 
face o primire entuziastă celebrei vedete. 

N iunie 1931 

Premieră la Moscova a primului film 
sovietic vorbitor important: «Drumul vie- 
tii» de Nikolai Ekk. Noutatea filmului nu 
constă atit în înregistrarea sonoră a dia: 
logurilor (destul de reduse), cit in faptul 
că majoritatea scenelor primei părți era 
filmată direct pe străzile Moscovei, cu 
participarea trecătorilor. 

La New York se prezintă «Emancipata», 
filmul lui Clarence Brown,cu care Lionel 
Barry more avea să obțină Oscar-ul¡Nor- 
ma Shearer și Leslie Howard formau 
aici un cuplu elegant, dar publicul şi critica 
aveau să vorbească doar de noul star 
Clark Gable, a cărui prezenţă fascinantă 


Garbo: o călătoare 
i cu o singură valiză, 
În ea complexe si inhibitii 


eclipsa in chip primejdios performanțele 
partenerilor. Luna iunie avea să-i aducă 
actorului şi alte două succese: în 1936 su- 
perproductia «San Francisco» (faimosul 
episod foarte «realist» al cutremurului din 
1906 a făcut ca o parte din spectatori să 


părăsească sala cuprinși de panică) și, 


in anul următor, «Parnell» (un rol impor- 
tant în cariera lui Gable). 

N iunie 1939 

Premiera parizianá a capodoperei lui 
Carné, «Le jour se lève» (Noaptea amin- 
tirilor), intr-o atmosterá sumbrá, de ten- 
siune, provocatá de iminenta rázboiului. 
În iunie 1943, Jean Cocteau debutează 
ca actor in «Baronul fantomá» de Serge 
de Poligny. În iunie 1946 şi 1947 au loc 
douá premiere importante in cariera lui 
Gérard Philipe: la Paris, «Idiotul» dupá 
Dostoievski (rolul printului Miskin) si la 
Festivalul de la Bruxelles, «Diavolul din 
trup» de Claude Autant-Lara. 

N iunie 1959 


René Clair este ales membru al Aca- 
demiei Franceze (primul cineast cáruia 
i s-a acordat această inaltá onoare) 

N lunie 1962 

Orson Welles termină la Paris filmările 
pentru «Procesul» după Kafka. 

N lunie 1966 

Premiera londonezá a filmului lui Ro- 
man Polanski: «Fundátura». Dincolo 
de violenta formalá, angoasele sale, de 
umorul sáu macabru, se profileazá stilul 
sec, nervos, malitios al unui remarcabil 
cineast modern 


Constantin POPESCU 


teleeveniment 


Am sárbátorit de curind 
375 de ani de la prima 

unire politicá a tárilor ro- 

mâne. Redacţia de teatru 
a Televiziunii dedică eve- 

nimentului o amplă ecra- 

are după romanul isto- 

ric «Vulturul» de Radu Theodoru, spec 
tacol în trei episoade, intitulate «istorie», 
«1600», «Destinul». Noul spectacol se 
inscrie într-o ordine de preocupări con 
stante ale redacţiei de teatru, după cum 
ne-a declarat tovarășul Dinu Săraru, 
redactorul șef al emisiunilor culturale: 
«O direcție a teatrului TV a con- 
stituit-o realizarea unor spectacole care 
să aducă în conștiința contemporanilor 
evenimentele și personalitățile care au 
marcat istoria glorioasă a poporului 
român. Așa s-a născut spectacolul inau- 
gural al unui ciclu de teatru istoric: 
«Brâncoveanu»; el a adus în lumina 
rampei una din cele mai frumoase 
pagini din dramaturgia lui Nicolae lorga. 
l-a urmat primul serial de teatru TV, 


«Mușatinii», valorificind cu mijloacele 
televiziunii trilogia lui Delavrancea. În 
colaborare cu Nationalul din lași, tea- 
trul televiziunii a găsit o ipostază spe- 
cificá pentru drama «Petru Rareş» de 
Horia Lovinescu, după care, în colabo- 
rare cu Teatrul Dramatic din Brașov, 
s-a realizat transmisia în direct a dra- 
mei «Vlad Tepes» de Mircea Bradu. 
Mi se pare semnificativ faptul că toate 
aceste spectacole au fost insistent ce- 
rute în reluări de către telespectatori. 
Acum, teatrul la televiziune a realizat 
al doilea serial al său, «Marele vis», 
în care ne-am propus să aducem pe 
ecran citeva momente importante din 
tumultuoasa biografie a domnitorului 
Mihai Viteazul, începind cu marea bă- 
tălie de la Şelimbăr, intrarea glorioasă 
în Alba lulia, primele acte politice ale 
lui Mihai Viteazul şi culminind cu lupta 
pentru unitatea națională și politică a 
elor trei tări românești.» 

Regizorii Nicolae Motric și Nae Cos- 
mescu si-au asumat responsabilitatea 
spectacolului. 

lată si «gindul» protagonistului, lon 
Marinescu: 

«Încerc din toate puterile, apelind la 
tot ceea ce am învățat pină acum ca 
actor și ca om, să încheg imaginea aces- 
tui bărbat fáuritor de istorie. Spectaco- 
lul, pentru mine si pentru colegii mei, 
trebuie să fie ca orice act artistic auten- 
tic, şi un act politic, semnătura noastră 
de patrioți în cartea culturii neamului 
românesc. Vorbele sint mari, dar despre 
un bărbat mare nu se poate spune 
nimic cu vorbe mici» 

Andrei IRIMIA 


O nouă operă inspirată din viața si lupta lui Mihai Viteazul. 

O nouă operă dedicată sărbătoririi a 375 de ani de la prima 

unire politică a țărilor române: serialul «Marele Vis». 

Protagonist: Ion Marinescu. Regia: Nicolae Motric si 
Nae Cosmescu 


Marele vis 


In anul sărbătoririi 

a 375 ani de la prima unire 

politică a țărilor române 

sub Mihai Viteazul, tele- 

viziunea oferă serialul 

«Marele vis» de o deo- 

sebită semnificaţie is- 

torică, politică. Realizat de Radu Theo- 

doru pe baza romanului «Vulturul», 

riguros fundamentat pe documente de 

epocă, aduce peste veacuri o problema- 

tică menită să întregească cunoașterea 

telespectatorilor nu numai cu pro- 

blemele specifice momentului istoric, 

dar să și realizeze acele punți care permit 

integrarea în cele mai sensibile fibre ale 

trecutului revoluționar al poporului 
nostru. 


Serialul «Marele vis» oferă o imagine 
veridică a stadiului atins la sfirşitul 
secolului al XIV-lea de gindirea politică 
română, valoarea deosebită a conștiinței 
de neam a strămoșilor noștri din toate 
teritoriile pe care din vremuri imemoriale 
s-a dezvoltat poporul nostru 


Serialul dedicat lui MihaiViteazul 
este un dialog politic intre acea epocă 
şi dezideratul unirii ce a rămas în con- 
știința poporului pină la înfăptuirea lui 
deplină in epoca modernă 


Mihai întruchipează nu numai domnul 
viteaz, dar el este o chintesentá a in- 
telepciunii poporului. El nu a fost numai 
iscusitul purtător al spadei, ci si abilul 
diplomat care a stiut in momentele de 
cumpáná sá-si facá din dusmani prie- 
teni, sá indeplineascá uneori chiar cu 
sacrificiul personal dezideratul neamu- 
lui său «pohta ce-am pohtit Tara 
Românească, Transilvania şi Moldova» 
unite sub sceptrul său. 

Fiecare personaj, fiecare replică 
închide într-un receptacul înțelepciunea, 
bunătatea și idealul poporului. În acele 
vremi de ináltare a poporului în lupta 
impotriva asupritorilor s-au unit românii, 
maghiarii, secuii. «Marele vis» se 
impune prin fineţea, sensibilitatea ilus- 
trării acestor evenimente care au fră- 
mintat atunci deopotrivă pe români si 
secui. 

Vitejia domnitorului, semnificația 
marelui său act politic, rod al voinței şi 
luptei întregului popor este exprimat 
in scene de masă, in devotamentul 
exprimat de popor, de oșteni, de către 
reprezentanţii clerului. Semnificația 
momentului este redată pină și 
in replicile împăratului Rudolf. 

«Marele vis» ilustrează plenar prin 
forța celei mai directe dintre arte o 
epocă de glorie a poporului prin talentul 
şi devotiunea unei omogene şi reprezen- 
tative echipe de slujitori ai scenei romá- 
neşti. 

Cont. univ. lon ARDELEANU 


teleserial 


Teleseriaiu! «Dosare'e 
secrete ale tezaureior», 
realizat de televiziunea 
franceză în colaborare 
cu citeva televiziuni euro- 
)ene, prntie care Și cea 
română,  satistace pe 

depiin interesul pentru o seamă de 
reaiită istorice, poate mai putin 
cunoscute, ca și pentru mistereie 
trecutului. Într-adevăr, ideea-start — 
a porni cu aparatul in mină pe urmele a- 
venturiior unor tezaure nationale din tà- 
rie respective — oteră liecăre: povesti 
premiza unu! secenariu, pe cit de origi- 
nal pe atit de captivant. Fie că urmărim 
«Cele şapte chei ale oraşului Praga» 
ce narează odiseea coroanelor regilor 
Boemiei începută în secolul al XII-lea 
şi continuată prin atitea pericole pină 
în secolul XX, cind Cehoslovacia se 
vedea cotropită de naziști; fie că ne 
scutundám în adincul Oceanului Atlan- 
tic pe urmele tezaurului Kaiserului Wil- 
helm al ll-lea, tezaur ascuns în roţile 
de caşcaval din cala vasului Tubantia 
în timpul primului război mondial; fie 
că urmărim ciudata poveste si extrava- 
gantele asociaţii ale reporterului en- 
glez aflat pe urmele unei incerte comori 
din Sudul Franţei — «Enigma de la 
Rennes le Château»; fie că escortăm 
cele peste 2700 tone aur (rezerva natio- 
nală a Franţei căreia i se adăugase 
spre păstrare tezaurul băncilor natio- 
nale ale Poloniei şi Belgiei) în peregrină- 
rile pe pămintul african unde erau 
ascunse tot din calea invadatorilor na- 
zisti — «Aurul în exil» sintem literal- 
mente captivati de datele inedite asupra 
unor tapte ce ni se păreau cunoscute. 
Contributia Studioului nostru de film 
tv. cu «Tezaurul de la Pietroasa» este 
intrucitva aparte. Este singurul epi- 
sod care a avut dublul privilegiu de 
a ilustra epopeea unui tezaur din mo- 
mentul descoperirii sale, a pierderii si 
furturilor repetate, pină la aventurile 
recuperării culminind cu consacrarea 
sa mondială de către savanți şi in 
marile expoziții universale. Pe -de altă 
parte, episodul a avut drept ghid opera 
fundamentală a scriitorului, istoricului 
și arheologului român de renume inter- 
naţional Alexandru Odobescu. Interpre- 
tarea sobră in care a fost concepută 
ilustrarea textului lui Odobescu, pornit 
să descifreze cu minutia omului de 
ştiinţă drumul Closcái de aur cu puii săi 
(regizor: Dan  Necșulea; scenariu!: 
Nicolae Crișan, Tudor Popescu; imagi- 
nea: Mircea Gherghinescu; decoruri Vir- 
gil Luscov, Florin Gabrea; costume: 
Drighissa Petru și producător delegat 
Victoria Marinescu) ne-a pus în fata 
unui documentar interesant, de o incon- 
testabilă utilitate. Fiimul trezește, din- 
colo de anecdotica povestirii, ace! în- 
dreptátit sentiment de mindrie naiională. 
Credem cá sintem in asentimentul spec 
tatorilor sugerind reluarea serialului și, 
de asemenea, eventuala sa aparitie pe 

ecraneie mari în cuiori. 
Adina DARIAN 


telescopuri 


Unul dintre tinerii regi- 
zori care au debutat pro- 


mitátor în ultimii ani cu 
un robust film de actua- 
litate, «Decolarea», des- 


fásoará de o bună bucată 

de vreme o susținută acti- 
vitate ia televiziune, îndeosebi în do- 
meniui emisiunilor. pentru tineret. L-am 
numit pe Timotei Ursu, ale cărui «an- 
chete T» sint, desigur, binecunoscute 
multora. l-am văzut, de-a lungul ultime- 
lor luni, mai multe reporta'e-anchetă, 
sustinute pledoarii morate, dezbateri 
despre tinereye, răspunderi și datorie 
socială (o menţiune specială, pentru 
«Solutia», anchetă socială cu pro- 
nunțat sens curativ), Anchetele sale 
suscită un interes special, pentru că, 
din drumurile saie prin realitatea con- 
temporană, regizorul aduce mereu fapte 
pe care le trece prin filtrul unei gindiri 
active, anga'ate, responsabile. |n ai 
doiiea rind, pentru că acest contact 
nemiilocit si consecvent cu viața con- 
stituie pentru regizor o excelentă școaă 
a realismului, 

Nu o dată, ci de zeci de ori, nu unul, ci 
zeci de comentatori, luind in discutie 
destinul destul de ingrat al filmelor de 
cineamatori au considerat că televi- 
ziunea poate constitui unui dintre princi- 
palele «canale» de difuzare a creaţiei ci- 
neclubiste. lată că micul ecran și-a găsit 
soluţia şi și-a făcut o frumoasă (si 
necesară) obisnuimá din a prezenta, 
periodic, secvenţe din activitatea cine- 
ciuburiior intr-o emisiune semnată de 
Dan Petroiu si Bob Călinescu. Fiimele 
prezentate au vorbit explicit nu numai 


despre «pasiunea... pe 16 mm». ci și 
despre priceperea cinematografică do- 
bindită de unii realizatori amatori. Am 
văzut reportajul «JudetulTimis, azi», 
realizat de Cineclubul C.F.R. Timișoara, 
si am simtit că nu întimplăto', acolo, in 
oraşui de pe Bega, s-au tormat citiva 
dintre cei mai buni cineamatori ai nostri, 
de generatii diferite, Sandu Dragos, lo- 
sif Costinas, Vasile Moise, A!. Indries, 
ca sá ne qindim si ia «generația care 
vine»... Am mai văzut un poetic film gá- 
lătean («Copilărie tericitá im orașul 
de pe Dunăre»); un inventiv documen- 
tar realizat de cineclubistii din Bacău 
(«Jocul»); un foarte bun scurt-metraj 
de ficțiune, «Repartizat în provincie», 
al timisoreanului Vasile Moise 

Urmăresc cu interes, mereu, «Re- 
vista economică TV». Mărturisesc, chiar, 
că de la cite un «Kojak» mai absentez, 
dar mă străduiesc să nu pierd nici o 
ediție a «revistei economice». Mă cre- 
deţi, nu mă credeţi, asta e situaţia. Pri- 
mele emisiuni le-am văzut, probabil, 
dintr-o intimplare, apoi am început să 
caut în programe fiecare nouă ediţie a 
acestui «serial» cu densă substanţă 
civică. Explicaţia vine dinláuntrul emi- 
siunilor: se practicá, in aceste programe, 
o telepublicisticá serioasá, variatá si 
eficientă. lată selectiuni din «sumarul» 
unei singure ediţii. Reporterul (Ciprian 
Enache) se află într-o întreprindere pres- 
tigioasă («Electrotimiș»), unde se pro- 
duc utilaje tehnologice specifice și, din 
dialogul său cu gazdele, explicaţia per- 
formantelor atinse de acest colectiv 
iese pregnant în evidență. Reporterul 
merge, apoi, pe firul unor întimplări ne- 
dorite. La Sascut stă de vorbă cu o fe- 
meie care... a căzut cu balcon cu tot, 
dintr-un bloc nou; subiect nu numai de 
meditaţie pentru constructori... Într-un 
magazin alimentar, aflăm «secretele» 
unor cutii de conserve al căror «cod» 
de valabilitate, stantat în tablă, este 
demn de cele mai frumoase tradiții 
rebusistice. Ş.a.m.d. «Cuvintul de or- 
dine»: eticienta. 


Călin CALIMAN 


filme pe micul ecran 


E Ghepardul 
(Luchino Visconti, 1963).Filmul care 


oteră, poate, cea mai exactă imagine 
asupra personalităţii lui Visconti, pen- 
tru că aici, pentru prima oară in creația 
regizorului, își găsește o desăvirșită, 
armonioasă rezolvare tensiunea surdă, 
mereu existentă între predilectia sa spre 
o acută, precisă problematică social- 
politică și înclinația organică (sub ra- 
portul formei) spre eseu, spre «discurs» 
amplu, căutat, arborescent, un «dis- 
curs» artistic de finețe, cu multe trăsă- 
turi baroce.  «Ghepardul» semnifică 
armonizarea vocii istoricului (istorie 
însemnind în egală măsură vremea u- 
nor Salina sau Ludwig și vremea unui 
Rocco sau a unui grup de familie), a 
celui care consemnează pentru poste- 
ritate, cu vocea artistului, a celui că- 
ruia îi place să povestească, să «pună 
în scenă» subtil. În operele precedente 
triumfau pe rind problematica și stilul, 
niciodată insă amindouă în acelasi timo. 
«Ghepardul» realizează această sinteză. 
Ne aflăm în prezența unui eseu social- 
politic, în care substanța e aproape 
balzaciană, dar vocea naratorului are 
suflu romantic, rafinate cadente, volup- 
tuoase perioade. «Ghepardul» e o me- 
morabilă privire aruncată asupra unei 
lumi obosite care alunecă leneș în trecut. 


(Jean Georaescu, + Excelentă 
intenţia televiziunii de a alcátui un pro- 
gram de comedie, un fel de festival al 


genului. 
Minunată e și ideea de a așeza în 
centrul festivalului eterna noastră 


«Noapte furtunoasă», film fără virstă, 
tot mai proaspăt pe măsură ce trec 
anii, film care nu poate fi privit decit cu 
nemásuratá voioșie, film «de trăit» cu 
toate simțurile încordate, operă nu doar 
de văzut, ci şi de auzit, căci o bandă 
sonoră foind de ecourile unui «Ce pof- 
testi, mă musiu ?» în zicerea lui Giugaru 
e un lucru rar, nepretuit. Sigur, e mult 
teatru filmat în această «Noapte furtu- 
noasă», dar cită exactitate în tipologie, 
cită precizie în punerea punctelor pe 
«i», cit simplu și sănătos meșteșug 
«d'antan»... Nu dau multe tăieturi de 
montaj pe acelea din scena de la lunion, 
cind «Noaptea furtunoasă», filmul, gă- 
seste, pentru citeva secunde, respirația 
genială a verbului lui nenea lancu. 
«Mă-ntorc eu iar la loc și má fac că má 
uit la comédii, se-ntoarce şi bagabon- 
tul iar cu ochii la cucoane!... mă uit iar 
la el, iar se-ntoarce-ncolo;... má-ntorc 
iar la comédii, iar se uită la cocoane; 
mă uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; 
má-ntorc iar la comédii...» 

E Noaptea sutimi bancilor 

(Ingmar Bergman, 1953). Capodo- 


peră din perioada în care o serie din 


Or (Scurtă fititnire 


carg durează 


de, trei decenii 


Sub semnul 
melodramei 


De aproape trei luni, pe lingă ciclurile 
de mai scurtă durată, Cinemateca stă sub 
semnul constant al melodramei. Succes 
sigur, succes ușor. Si totuși, gestul acesta 
cu care de obicei distribuitorii își acoperă 
pianul e ridicat de instituția noastră tul- 
turală la rangul unui act de pedagogie 
estetică ce reconsideră genul cam «demo- 
netizat». Redă Cezarului moneda de aur, 
alungind de pe piață (cel puţin în acest 
perimetru restrins al sălii cu 230 de locuri) 
falsurile emise de-a lungul deceniilor și 
al meridianelor. Retetele ce au compromis 
şi compromit în continuare sinceritatea 
artistică și eficiența umană a povestirii 
pentru toate inimile. Au mai curs în aceas- 
tă retrospectivă citeva «Lacrimi de ți- 
gancă» (film american care a făcut «pli- 
nul» sălii, în timp ce spectacolul următor 
cu drama cehă intitulată sobru «Con- 
știința» abia adunase cîțiva abonați), 
dar ele au fost doar trepte spre etape 
superioare ale genului, ca «Legea nor- 
dului» (Feyder), «Pépé le Moko» (Du- 
vivier) cu un Gabin gangster-poetic căl- 
cînd în pasul lui foarte personal, încă de pe 
atunci, pe urmele confratelui său gangster 
american; «Maria Stuart» (versiunea lui 
Ford, cu un Fredric March memorabil) 
sau «Doamna Miniver» (un Wyler de 
cameră). Precauti, colegii noştri de la 
Cinematecă au extins, chiar din titlu, 
ciclul, cu drama psihologică. Un artificiu, 
desigur, dar important e că ei au cultivat 
publicul si cu piesele clasice ale genu- 
lui, ca «Tessa», ca «Rebeca» (Daphné 
du Maurier, dar Hitchcock, adicá subtili- 
tatea groazei), rezistenta «Casablan- 
ca» sau poetica «Maria Candelaria», 
dar ne-au prilejuit si intilniri mai rare, cu 
Pabst («Comediantul»), cu de Santis 
(«Orez amar» — reactualizare în spirit 
neorealist, adicá pe coordonatele criticii 
sociale, a melodramei oneste), cu Max 
Ophúls («Fără miine») sau cu Feyder 
(a cărui definiție asupra spectacolului 
cinematografic în general mi se pare a fi 
ideala formulă a melodramei în sensul ei 
bun: «Mai întii o atmosferă, un mediu, apoi 
o poveste cit mai simplă, apropiindu-se 


mouvele majore ale operelor lui Berg- 
man iși găseau echivalentul vizual în 
creații mai deschise spre un epic tra- 
ditional (uneori chiar conventional). 
«Epopee» intenționat sarcastică și gro- 
tescă a unor pasiuni consumate în lu- 
mea circului, «Noaptea saltimbanci- 
lor» se îndreaptă spre anume ștergere 
simbolică a graniței între această lume 
a circului si lumea-lume. Dragostea si 
ura, risul și plinsul, «te iubesc» $1 
«pleaca!» — rostite “cu toată dramatic 
detormata comvingere de saltimbanc. 
Filmul este, nu o dată, fellinian «avant 
la lettre». 

N Anul trecut la Marienbad 

(Alain Resnais, . Despre memo- 
rie se poate vorbi si ca intr-o paginá din 
Proust, dar și ca într-una din, sá zicem, 
Butor. Adică se poate vorbi despre de- 
terminările afective ale memoriei. dar 
și despre pura, misterioasa ei meca- 
nică. Filmul lui Resnais demonstrează 
această mecanică. Poate părea para- 
doxal ceea ce spun, însă «Anul trecut 
la Marienbad» mi se pare, în felul lui, 
mai aproape de un eseu medical (dacă 
există un asemenea «gen»...) decit de 
artă. Oricum, concluzia sa este tulbu- 
rătoare: uneori memoria unui om e mai 
puternică decit el, sfirsind prin a-l de- 
termina. 

m Houston, avem o problemă, 

(Lawrence Dohney, 1973). Reconsti- 
tuirea dramaucei recuperári din spaţiu a 
echipajului navei «Apollo 13». Dincolo 
de suspensul evenimentelor in sine, 


cit mai mult cu putintá de foileton si, in 
fine, o execuție minuțioasă, rafinată») 

A mai existat — cotă înaltă — si 
«Adevărul» lui Clouzot si al Brigittei 
Bardot (as indrázni să zic, singurul adevăr 
artistic al prea răsfăţatei vedete). Si — 
etalonul genului — «Scurtă întilnire», 
love story cam provincial, cu bovarismul 
conformist al Laurei, dar şi cu un discret 
dozaj între lacrima din viață și cea de pe 
ecran, capabil să impresioneze şi astăzi. 


Alice MĂNOIU 


Haikai 


Filme «haikai», adică filme-poem în lim- 
ba niponă, filme-vers, astfel pot fi numi- 
te creațiile acestui mare liric al cinemato- 
grafului japonez care a fost Kenji Mizo- 
guchi, autor al unor pelicule ce poartă 
nişte superbe titluri, cum ar fi Povesti- 
rile lunii palide după ploaie, Amantii 
crucificati, Cîntecul cîmpului de luptă, 
Soarele răsărind, strălucește, Schim- 
bătoare ca inima unei păsări. Dacă 
Akira Kurosawa reprezintă dimensiunea 
epic-eroică, violentă și tragică a filmului 
nipon, Mizoguchi se află, în cele mai bune 
opere ale sale (a făcut peste 100 de filme) 
la polul opus, într-un univers real şi ima- 
ginar totodată, în care reveria fantastică 
și aventura legendară se îmbină într-o 
formulă cinematografică de esență pur 
poetică, unde lumile visului invadează 
cu un întreg cortegiu de imagini haluci- 
nante, feerice ori coșmarești, lumea coti- 
diană. Trăind mai cu seamă din și pentru 
dragoste, personajele lui Mizoguchi sint 
eroi de factură așa-zis «romantică», mar- 
tiri ori fanatici ai iubirii, temperamente 
patetic-lirice impresionante tocmai prin 
complexa lor «unidimensionalitate». A- 
mantii crucificati și Povestirile lunii 
palide după ploaie, prezentate la Cine- 
matecă, sint probabil mostrele cele mai 
semnificative ale acestui cinematograf de 
extrem rafinament, in care Mizoguchi își 
caligrafiază pe ecran splendidele balade 
lirice cu o delicateţe în care se regăsește 
întreaga măiestrie a gravorilor și poeților 
japonezi. 


Petre RADO 


există și unul al ideilor și sentimentelor. 
Demonstraţie a faptului că dincolo de 
caractere și pasiuni deosebite, dincolo 
de probleme si reacții ce nu se împacă 
unele cu celelalte, există ceva care 
leagă întotdeauna, mai presus de orice, 
un om de alt om. Să spunem fraterni- 
tate acestui ceva. 

N ...și 

O «Monolog» (|. Averbach, 1973). 
Delicat si inteligent film psihologic des- 
pre bátrinete și singurătate, in cea mai 
buná traditie a scolii sovietice. 

e «Drumul spr are» (titlu sub 
care a fost prezentat «Fuga e sănătoasă» 
de Philippe de Broca, 1971). Marlène 
Jobert, Michel Piccolli şi Michael York 
într-o agreabilă «comedie de război». 
Adică nu războiul conteză, ci comedia... 

e «Gangsteri şi filantropi» (Jerzy 
Hotiman, Edwar orzewski, 1958). 
«Străvechi» film polonez, dezgropat cu 
anume folos atit timp cit, revăzut, a fost 
în stare să smulgă citeva zimbete. 

e «Omul din la Mancha» (Arthur 
Hiller, . Sophia Loren si Peter 
O'Toole într-o peliculă care abordează 
una din marile opere literare dintot- 
deauna ale umanităţii sub formă de 
musical. 

O «Războiul lui Murphy» (Peter 
Yates. 1570). O fanlezie nu o ata tulbu- 
rátoare (cu Peter O'Toole) despre cele 
mai neasteptate rezultate la care poate 
duce tenacitatea unui om. 


Aurel BĂDESCU 


Documentar 


Dialing 
mire 
vire 
«Situado 


«De artă», 
dar si 
«cu artá» 


Desenele lui 


Radu Zugravul 


Filmografia lui Alexandru Sirbu — dintre 
cele mai omogene in întreaga activitate a 
Studioului «Sahia» — a ajuns să insumeze 
atitea titluri, fiecare trimitind la o contribu- 
tie originală în afirmarea documentarului 
ştiinţific şi de artă, incit distribuitorii ar 
putea să programeze adevărate cicluri de 
filme din această operă de maxim interes 
pentru educaţia estetică a publicului larg. 
Reusitelor de excepție ale documentaris- 
tului (amintim îndeosebi «Pe cimpul alb», 
«Pictura și... un autobuz», «Geometrie 
ascunsă») li se adaugă acum un nou titlu: 
«Desenele lui Radu Zugravul». Ca în 
cele mai bune dintre realizările sale, autorul 
foloseşte mijloacele de analiză pe care i le 
pune la dispoziţie filmul, recurge la reductii 
grafice, pentru a revela valorile laice ale 
operei zugravului, a face distincţii stilistice, 
a cerceta compoziţia, factura desenului și 
rolul culorii în cele două caiete de schițe 
păstrate la Academia Română de la acest 
precursor al picturii noastre moderne. 


Regia și scenariul: A/exandru Sirbu, după o 
idee de Dalila Aramă. imaginea: //ie Cornea. 


Sculptorul Anghel 


Această evocare aproape patetică a ope- 
rei lui G.D. Anghel pornește de la statuia 
lui Eminescu, expusă la Ateneu, în care 
autorii văd «efigia poeziei, dar și a vertica- 
lităţii morale a acestui popor». Constantin 
Budisteanu incearcă să ne introducă in 
atmosfera proprie creaţiilor marelui sculp- 
tor, filmindu-i lucrările ca pe nişte «caria- 
tide pentru un posibil templu al demnităţii 
umane», luminindu-le pe fond de noapte, 
folosind transtocárile, supraimpresiunile si 
ilustratia muzicală cu orgă. Oarecare exces 
de formulări precum «retortele sensibilită- 
tii» sau «zodia eternității și absolutului», 


telex Sahia 


Bine,dar si repede 


es0 ndeplinindu-$i sarcinile actua- 
lului cincinal în patru ani, Studioul 
«Alexandru Sahia» a inceput să lucreze 
pentru cincinalul viitor. Planul tematic 
pe anul 1976 a prins contur mai anevoie 
deoarece selecția a trebuit să se facă 
din sute de propuneri.999 Trei regi- 
zoare ale studioului nostru, Olimpia 
Robu, Eugenia Gutu și Florica Holban 
işi dedică filmele anului international al 
femeii. «Soarele ne luminează deopo- 
trivă», «Jurnalul Floricăi S.» şi «Cintece 
de dragoste» vor fi completate de «Fe- 
mina», film dedicat aceluiaşi eveniment 
de Alexandru Boiangiu. 999 «În cen- 
trul atenţiei — atenţia» se numește 
filmul prin care Zoltan Terner 


altminteri un documentar în care vibrața 
patetică este autentică și convingătoare 


Regia: Constantin Budisteanu. Scenariul: Ucta- 
vian Buzescu, Constantin Budisteanu, după o idee 
de Anghel Marcu. Imaginea: Eugen Lupu 


Datini din bătrini 


Încă un militant pe tărimul filmului etno- 
grafic. După un intermezzo liric, cu un pas- 
te! de şantier, intitulat solemn «Simfonie 
în re-major», cunoscutul reporter de actua- 
litáti lon Visu își înscrie numele în lunga 
listă de documentaristi preocupaţi de «re- 
pertoriul fascinant de datini» de Anul nou 
cum ar fi jocul cu capra, cu ursul și mai ales 
plugusorul, numit şi el solemn «prezenţă 
perenă a spațiului mioritic românesc.» Au- 
torul ştie să meargă la surse, drumul fiind 
de altfel bine bătătorit, in special în satele 
din nordul Moldovei, unde riturile dacice 
si transplanturile romane ale acestor festivi- 
tău s-au contopit, cum zice comentariul 
mereu extatic, «intr-o nesfirșită putere de 
tabulatie». Este, într-adevăr, o sursă inepui- 
zabilă pentru documentaristi, dar ar fi de 
aşteptat ca frecventa ei cercetare sá depá- 
seascá nivelul descriptivismului, al inregis- 
trării rapsodice a datinelor, propunindu-și 
cel puţin să egaleze, prin selecţie și asocia- 
tii revelatoare, performanțele demult in- 
registrate în acest domeniu, printr-un film 
cum a fost «Tradiții» de Jean Petrovici. 


Regia și scenariul: /on Visu. Imaginea: Vasile 
Minăstireanu. 


Oraşul inefabil 


Saltul Paulei Segall de la jurnalul de ac- 
tualitáti la filmul de artă ni s-a părut impre- 
sionant. Pentru că el putea fi mai scurt, 
pină la genul proxim, de pildă reportajul 
sau filmul de anchetă socială. Am semnalat 
din primul moment, la rubrica de față, acest 
salt la antipozi, doritori să vedem ce va urma. 


demonstrează importanţa atenţiei, legile 
şi metodele de educare ale acesteia în 
producție si in viaţa cotidiană modernă. 
000 Mircea Sáucan pregăteşte «Con- 
certe educative pentru tineret», iar Titus 
Mesaroș i se alătură cu un alt film 
incercind să demonstreze că... «Şi trom- 
bonul face muzică». 000 lon Visu si 
Pompiliu Gilmeanu filmează nordu- 
rile. Sesiunea polară la început de vară 
pentru grupa a IV-a? Nu! Două filme 
turistice despre nordul Moldovei si al 
Olteniei. 000 Echipele de filmare ale 
studioului nostru și-au luat angaiamen- 
tul să lucreze nu numai bine, dar și repe- 
de. Regizorul Doru Cheşu împreună cu 
operatorul Victor Popescu au luat-o 
in serios filmind cu grand-viteze de la 
24 la 500 imagini pe secundă propa- 
garea undelor staţionare pentru filmul 
«Unde staționare». 


Aristide MOLDOVAN 


Dar dacă «Matrice» justifica consideratia 
noastrá pentru probele de sensibilitate 
pe care le contine, filmele urmátoare, «Mi- 
rabila culoare» si acest «Oraşul inefa- 
bil», ne descurajează prin eclectismul si 
pretiozitatea lor. Sigur, niciodată nu-i fără 
folos să oferim publicului spre contemplare 
o suită de tablouri, oricit de capricioasă ar 
fi acumularea lor, cum se Intimplá, în acest 
caz, cu lucrările extrem de numeroase și 
diverse ca gen și valoare inspirate timp de 
un secol de orașul București. Dar față de 


nivelul atins de documentarul nostru de 
artă, față de concentrarea de forte existentă 
in acest domeniu (dovadă că în acest nu- 
măr n-am putut să vorbim decit de filme din 
această categorie), ni se pare un exces să 
aglomerăm, în aceeași direcție, cu rezultate 
minime, energii care s-ar putea realiza mai 
concludent in zone mai putin frecventate. 


Regia: Paula Segall. Scenariul: Paul Gherasim 
si Radu Petrescu. Imaginea: Otto Urbanschi 


Eliberarea 


de 
desuetudine 


Ne bucurăm că putem semnala o modi- 
ficare în ierarhia filmografică a unui realiza- 
tor de la «Animafilm». Pină acum, filmul 
cel mai des menţionat al lui Laurenţiu Sirbu 
era «Puiul» (delicateţe elegiacă si deco- 
rativă.) Ultima sa realizare depășește însă 
cu mult precedentele. Optica autorului pare 
să fi evoluat o dată cu trecerea de la fabulă 
sau basm («Cătălin și Cătălina») la lumea 
modernă. Fastul vegetal al desenului, care 
încorpora înainte in peisai păsările sale 
dintr-un paradis pierdut, e acum sesizabil 
doar în tratarea decorului. Acesta este 
amplificat pină la sugestia cosmosului și 
tradus într-o adevărată euforie geometrică 
si coloristică, admirabil animată și ilustrată 
muzical în tinguiri de instrumente havaiene. 
Personaiele care apar în scenă — un bătrin 
și o fetiță — declanșează această euforie 
ca semn al comunicării şi al regásirii: fetița 
şi bătrinul joacă împreună sotronul. Încă 
timid detașate de fundal, cele două perso- 
naje par să anunţe un virtual miniaturist 
al figurilor umane, chiar dacá, deocamdatá, 
linia în care se manifestă această nouă 


Fabrica noastră, 
oamenii noștri 


Solicitarea unui regizor consacrat, ca 
Andrei Blaier, pentru realizarea unui film 
utilitar se soldează cu un dublu cistig. 
Studioul si beneficiarul obțin un film in care 
tema (in cazul nostru, importanța instruirii 
noilor angajati asupra normelor de protec- 
tie a muncii) este tratată cu o perfectă stá- 
pinire a miiloacelor, iar realizatorul se fami- 
liarizează cu noii medii sociale si profesio- 
nale. E de lăudat, de asemenea, ideea regi- 
zorului de a oferi unor studenți dela !.A.T.C. 
prileiul unui exercițiu de acomodare, ca 
actori, cu mediul si peisaiul industrial. 


Regia: Andrei Blaier şi Florin Stratilat. Scena- 
riul: Andrei Blaier, Gheorghe Ghenu, lon Tânase 
Imaginea: Florin Grigore. 


telex Animafilm 


Beneficiarii 


999 in decorul impodobit de dantelă- 
riile Curţii de Argeș, în aerul pur de la 
Nămăiești, unde şi-a petrecut tinereţea 
Topirceanu, în comuna Priboieni, locul 
de baștină al folcloristului Codin, ne-am 
întilnit cu «beneficiarii», adică cu spec- 


tatorii noştri cei mai importanți, tinere- 
tul si copiii. Ne-au emoționat privirile 
limpezi, inteligente, pătrunzătoare, ca și 
întrebările neașteptate formulate de Nu- 
nufá Moisescu din Pitești sau Viorel 
din Capu Dealului, interesul cu care 
descopereau filmul de animație romă- 


nesc. Asemenea întilniri au mai avut 
loc şi la Țăndărei, Tirgoviste, Bucu- 
reşti, Ploiesti. Intorgi acasă, la planse- 
tele de desen, pe platourile de filmare, 


virtute este greu de definit stilistic. Cu un 
plus de decizie în tratarea şi evidențierea 
figurilor umane, autorul va șterge probabil 
și sechelele unui dramatism desuet, vizibile 
in finalul cu fulgere şi tunete peste sotron. 


Regia, scenariul, animația: Laurențiu Sirbu 


A venit vacanţa 


Isabela Petrasincu este la a treia peliculă 
prin care ne propune atenției o manieră 
proprie de lucru în filmul din hirtii decupate, 
dedicat primei virste școlare. Scopul decla- 
rat este modest şi pur didactic: familiariza- 
rea celor mici cu cifrele si primele operatii 
aritmetice. Cu acest film am ajuns la ope- 
ratia scăderii. Patru pisicute, șase ursuleti 
și citiva lei, care nu pot fi diminutivati decit 
grafic, pleacă in vacanţă cu trenul. Cum 
unii se mai rătăcesc pe drum, operaţia scă- 
derii e cit se poate de concludentă. Graţie 
şi farmec în linie şi culoare, umor nonsa- 
lant în mișcarea pieselor detasabile care 
compun figurile personajelor. 


Regia, gratica, animatia: /sabela Petrașincu 


Din nou 
despre 
comentariu 


Marea care 


Sub acest titlu este vizată o temă de in- 
contestabil interes: implicaţiile multiple, 
mai ales psihologice, ale mutárii de la sat 
la oras. Ştim însă că și în mediul rural alfa- 
betul, gramatica și vorbirea corectă au 
devenit un bun al tuturor. Cu atit mai regre- 
tabil e că, într-un film despre urbanizare, 
trebuie să remarcăm din nou (ca și în cazul 
filmului intitulat «Remușcări întirziate») 
că autorul nu stápineste sensul cuvintelor. 
De unde formule cum ar fi «s-ar părea în 
aparență» sau «tinerii se alătură marilor 
aglomerări urbane». Adică se instalează 
dincolo de Balta Albă, dincolo de Berceni? 
Nu credem 


Regia și scenariul: Gheorghe Turcu. imaginea: 
Dan Niculescu. 


Val. S. DELEANU 


lingă mesele de montaj, parcă simţim 
în continuare privirile atente, auzim în- 
trebările inteligente ale «beneficiarilor». 
Promitem să ținem seama de ele. eee 
Mama are insomnii, trebáluieste prin 
bucătărie de cum se face ziuă. Probabil 
din acelaşi motiv se si culcă ultima din 
casă. Şi de ce să nu recunoaștem, nu 
ştiu cum se face, dar dimineața pleacă 
la serviciu în ultimul moment. alergind 
si riscind să întirzie. Aga sint mamele, 
dar le iertăm, că sint mamele noastre! 
Cam asemenea ginduri trec prin mintea 
personaielor imaginate (nu imaginare) 
de Vasile Băran în filmul «Excursia» 
a cărui regie e semnată de Virgil Mo- 
canu. 000 Succesul de care s-a bucu- 
rat şi ultimul film cu Mihaela de Nell 
Cobar, ne-a determinat s-o convingem 
pe minunata fetiță să-și continue jocul 
pe parcursul a 13 episoade dintr-un nou 


serial. 
Lucia OLTEANU 


filmul românesc 
peste hotare 


D.I.S. 


Decanului de vîrstă al criticii noastre 
de film, D.I. Suchianu, i s-a decernat 
de către Uniunea Cineaștilor din 
U.R.S.S. premiul criticii pentru lucră- 
rile sale. D.I. Suchianu a fost invitat 
să participe la festivalul internațional 
al filmului de la Moscova cînd i se va 
remite și acest premiu. Felicitărilor 
noastre călduroase, li se adauaă — 
sintem siguri — felicitările cititorilor. 


În Mexic 


Criticul de film, dr. Manuela Gheor- 
ghiu, s-a inapoiat din Mexic, unde 
a fost invitat pentru a ţine, în limba 
spaniolă, la mai multe universități din 
această țară, o suită de conferințe 
despre arta cinematografică. 


La Annecy 


Anul acesta, intre 17—21 iunie, s-a 
desfășurat la Annecy tradiționalul 
Festival internaţional al filmului de 
desen animat. România a fost prezentă 
cu filmele realizate de trei dintre re- 
gizorii de frunte ai animației noastre: 
«intermezzo pentru o dragoste e- 
ternă» (lon Popescu Gopo), «Marea 
zidire» (lon Truică) si «Sotronul» 
(Laurentiu Sirbu). 


«Comedia...» la Berlin 


Pentru prima datá filmul románesc 
participá in competitia pentru unul din 
«Urşii» ce se acordă la Festivalul 
internaţional al filmului de lung și 
scurt-metraj de la Berlin (27 iunie—8 
iulie). Pentru a onora această partici- 
pare în premieră a fost ales filmul lui 
Gopo, «Comedie fantastică». Sem- 
nătura foarte cunoscută a cineastului, 
ca și originalitatea filmului, îndreptă- 
tesc așteptarea noastră. Asteptarea 
unui «urs»! 


Intermezzo cracovian 


Am tost prezenti la Cracovia (3—8 


iunie), la Festivalul internaţional al 
filmului de scurt-metraj, cu o selecție 
de șase filme: «larna unor pierde- 
vară» de lon Moscu; «Simfonia în 
Re Major» de lon Visu; «Lungul 
drum al pîinii către casă» de Con- 
stantin Vaeni; «Iscusinta nu asteap- 
tă vîrstă» de Titus Mesaros; «Satul 
cu lebede» de lon Bostan și «Inter- 
mezzo pentru o dragoste eternă» 
de lon Popescu Gopo. 


Undeva in Irlanda 


La Festivalul international al filmu- 


lui de la Cork (Irlanda), emblema 
«Româniafilm» a fost reprezentată de 
două titluri: «Intermezzo pentru o 
dragoste eternă» și «Satul cu le- 
bede». 


O cifră cu semnificații 


În această lună dominată (după cum 
am văzut) de prezenţa scurt-metraju- 
lui românesc în lume, primim o veste 
bună la capitolul «afaceri»: o societa- 
te franceză a achiziționat pentru di- 
fuzarea pe micul si marele ecran un 
număr de 25 de scurt-metraje româ- 
nești. 


Cinematograful istoric 


Revista «Cultures» (UNESCO) isi 
dedicá ultimul numár temei «Cinema- 
tograful istoric».. 

Filmul istoric românesc este pre- 
zent în această culegere printr-un stu- 
diu intitulat: «Cinematografia româ- 
nească și vocația filmului istoric» 
de Ecaterina Oproiu. 


lulian GEORGESCU 


vorbirea noastră cea din toate filmele 


Dragostea de cuvint 


Din cind în cind, parcă 
tocmai pentru a se răz- 
buna pe cei care tună și 
fuigeră impotriva vorbe 
belor de pe ecran (ba că-s 
prea muite, ba că-s prea 
puține, ba că nu-s ce 
trebuie), din cind în cind, spun, ele 
filmele, ne trezesc pur si simplu dragos- 
tea de cuvint; nu de cel cu rotunjimi s: 
incărcătură specială, nici de cel cu 
sonorități şi parfum aparte, pe care il 
ridică în slăvi poeții si lingvistii, ci de 
cel de toată ziua, modest, unealtá su- 
pusă în preajma căreia ne regăsim noi, 
oamenii, Cu toate cite ne sint date, 
bune și rele. 

un asttei de sentiment l-am trăit in 
fața filmului lui lon Popescu Gopo, 
«Comedie fantastică» care, printre 
altele, ne avertizează: s-ar putea ca, 


«Pe aici nu se trece...» 


@..« Mi-a piăcut la acest film, străbătut 
de un puternic fior de patriotism, modul în 
care regizorul a obţinut acele situaţii-iimită 
care produc tensiunea necesară oricărui 
fiim. Exemple de asemenea situatii-limitá, 
care taie răsuflarea spectatorului, mi se 
par scena «pălmuitului», scena predării 
celor trei ofiteri germani, cind parcă ai im- 
presia că cei trei ofițeri vor deschide focui, 
scena misiunii de noapte, scena inclestárii 
finale. Scenele de iuptă mi s-au părut pline 
de dinamism şi dramatism. O realizare 
pentru care toţi cei care au contribuit la ea 
merită felicitări». (Constantin Podină, sir. 
Bărăgan nr. 13 — Timişoara). 

6... «Ceea ce frapează în acest film sint 
personajele lui, acești tineri plini de abnega- 
tie si dăruire pentru o cauză dreaptă. Dar 
dintre toate, într-o iumină crudă, se între- 
záreste un destin aparte care, uneori cu o 
incápátinare de adoiescent, se integrează 
într-otrescăairealului, atrumusetii candide. 
Un destin veşnic im contlict cu restul lumii, 
care pare a nu înțelege adevăratul sens din- 
tre a dărui si a te dărui. El este cel care sem- 
nează un pact al păcii prin mesajul artei 
sale, căci muzica nu poate inceta niciodată 
să fie cel mai inait și mai eliberator cuvint 
al vieţii. El este acela care leagă două suflete 
prin punți nevăzute, ca in scena întiinirii cu 
soldatul maghiar. El este acela care... Con- 
tributia lui Viad Rădescu este substanţială 


A. MIHAILOPOL 


Foto 


A doua z! după premieră. 

Adela Mărculescu, Emmerich Schiller și 
George Motoi, eroii himului «Hyperion» de 
Mihnea Gheorghiu şi Mircea Veroiu 


Spectatori, nu fiți numai 


cinema 


Ecaterina Oproiu 


într-o bună zi, într-o zi a robotizárii 
omului, unul din privilegiile ce se vor fi 
topit în neant să fie si cel al nesfirgitei 
bogății verbale. Nu se va mai sti ce în- 
seamnă o mare inspumatá, un cer se- 
nin, clar, cum nu se va mai cunoaste 
nici pretul unor cuvintele care, chiar 
dacá nu fac parte din fondul principal, 
noi tinem la ele, pentru cá avem nevoie 
de ele, fie că se cheamă banal sfoară, 
cuie, suruburi sau tinichele. 

Una din sursele de haz si de tandrete 
ale filmului lui Gopo este și plimbarea 
extraterestrului său (Dem Rădulescu) 
într-un univers verbal ce contrastează 
izbitor cu putinátatea și uscáciunea 
lexicului bietului robot. 

Leit-motivul său «Racheta putea să 
zboare?», rostit alb, imperturbabil, este 
o replică săracă ce se opune, umilă, 
cascadelor de cuvinte ale pámintenilor 


la realizarea acestui personaj atit de sensi- 
bil, fragil, profund patriot». (Ivan loan, 
str. Nicolae Bálcescu 372 — Tálmaciu, Sibiu.). 


«Nu filmăm sá ne-amuzám» 


0... «Film tăcut din «petice» colorate cu 
inteligenţă și fantezie, jucat de actori dotați 
din plin cu simțul umorului. Cum să nu-ţi 
placă o astfel de comedie, cind îi vezi pe 
dragul nostru Toma Caragiu care se trezes- 
te prădat de un «taie frunză la ciini», cînd 
auzi un zidar care fluieră «aliegro ma non 
troppo» nu știu ce melodie, cind Jean 
Constantin apare pe post de poliglot bisn:- 
tar? Mi-a plăcut Aimée lacobescu, ca si 
Fiavia Buref, care a realizat o extraordinara 
priză la public. Pot spune că piná la sfirșitui 
filmului mi-am dat seama că există si o 
morală... Mi-a plăcut «Nu filmám să ne amu- 
zăm» pentru că lulian Mihu a reaiizat o 
rețetă foarte bună: o sută de grame de Toma 
Caragiu, două sute grame Jean Georgescu 
si Gina Patrichi, 20 de papiote de figuri de 
stil, sare, piper si ironie cit cuprinde». 
(Emilia Ranga, str. Păcurari nr. 22 — laşi). 

0... «După ce am vizionat «Zidul», «llus- 
trate cu...», «Actorul si sălbaticii», astep- 
tam dezvoltarea acestui salt calitativ al pro- 
ductiei noastre de filme. Dupá vizionarea 
acestui film, constat insá cá nu s-a terminat 
cu improvizaţiile si diletantismul. E un film 
cam de «nivelul» anului 1948, in. care a- 
proape toti actorii sint indrumati sá inter- 


Anul XII (150) 
București 


iunie 1975 


CINEMA, Piaţa Scinteii nr. 1, București 
Exemplarul 5 lei 


pot face abonamente adresindu-se întreprinderii 
Rompresfilatelia — Serviciu/ import-export presă 
Bucureşti, Calea Grivitei nr. 64—66 P.0.B.-Box 2201 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smigelschi 


intiiniti. Localnicii, deranjati de la tele- 
vizor si de la un pahar cu bere, opun 
intepenitei intrebari «Kacneta putea sá 
zboare?» nepieritoarele expresii autoh- 
tone: să fim seriosi, aiurea, fugi domnuie 
de-aici! 

Reveriilor domnişoarei romantioase, 
gata sá povestească ore în sir, sá com- 
puná si sá recompuná portretul «extra- 
ordinar» (un extraordinar spus de Va- 
silica Tastaman!) al protesorului făcător 
de minunii se răspunde tot atit de ne- 
milos: «racheta putea sá zboare?», pro- 
pozitiune indubitabil comică pentru noi; 
dacă ar fi si numai în virtutea sugestiei 
pe care ne-o trezește: incapacitatea ro- 
botilor de a exprima acelaşi lucru în 
mai multe feluri. În fața intormărilor 
pretentioase despre combustibilul ra- 
chetei, copilul interogat găsește de cu- 
viintá să-l instiinteze pe străin de exis- 
tenta unor vechi ustensile din ograda 
omenească: şuruburi, cuie. Singurul 
cuvint care stirneste interesul vizitato- 
rului este însă, în mod paradoxal, unul 
din afara, ca să zicem așa, a sferei sale 
de preocupări: extraterestrul este fasci- 
nat de sunetele v-a-c-a-n-t-á, prezenta 
celor trei vocale a cuvintului permitindu-i 
şi o citire de-a-ndaratelea, mai apropiată 
de iocurile sale cibernetice. De altfel, 
acesta este și singurul cuvint pe care-l 
ia cu el, în lumea lui. 

Contrapunctind cu abilitate dialogul 
colorat, savuros, cînd mai poetic, cind 
mai încins, al páminteanului,cu verbul 
máruntel şi anemic al celui căzut de 
cine știe unde, Gopo ne-a adus aminte 
un adevăr: cele mai frumoase cuvinte 
ale limbii noastre nu sint neapărat cele 
în care întimplarea a picurat sunete 
mai dulci, cele care, precum credea 
Jules Michelet, bunăoară, conțin în ele, 
într-o anumită combinaţie, consoana 
«r» (freamăt, codru, dor, murmur, etc.); 
cuvintele cele mai frumoase rămin cele 
credincioase, cele care nu ne părăsesc 
chiar cînd noi le alungăm. 


Magda MIHĂILESCU 


spectatori 


preteze fals rolurile unor oameni din 1975. 
Mie imi face impresia că scenaristul, regi- 
zorul si actorii filmului nu au înţeles că nu 
jucăm să ne amuzám, ci au înțeles că ei 
fiimează ca sá se amuze. Dacă in foarte 
multe domenii de activitate am ajuns la un 
nivei calitativ competitiv, de ce nu am ridica 
stacheta si in producţia noastră de filme?» 
(Constantin Munteanu, Calea Victoriei 
nr. 31 — Bucuresti.). 


0... «Am vizionat acest tilm uitind că sint 
intr-o sală de cinema si pe pámint. Am sufe- 
rit cu eroul zidit de viu. Am ieșit din sală 
plingind pentru frateie meu. Cine a înțeles 
filmul «Zidul» se va înțelege pe sine însuși.» 
(loan Sindelar, Calea Armatei Roșii 180 — 
Arad) 


«ilustrate cu flori de cimp» 


9... «Citeva soapte de dragoste pentru 
fiimul lui Blaier: fereastră deschisă spre 
viața ce curge peste noi și uneori ne lovește 
cu fapte care ar trebui să ne fie învățătură 
de minte. Un sufiu vital dramatic. Un joc 
patetic, un mesaj vibrant pentru a trăi curat, 
cinstit, fără a pune stavilă stupidă vieţii. 
Bum film. Nota 10 cu felicitări și un buchet 
cu flori de cimp...» (lonel Teaha, Cămin 
10 — Timișoara) 


41017 


Cititorii din străinătate 


Prezentarea grafică: 
loana Moise 


Redactor șef 


«Casa Scinteii» — Bucureşti 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic PE 


=> 


23 


pi et AR ie i 
E Us ¡DET IAE ua 
EA ii Eia 
E I ME: Bi tt aaa ma a 

AEE E PERRE 


e 


1965-1975 


DECENIUL 
CERTITUDINILOR 


Sint zece ani de cînd, în miezul unei veri lucide, avea loc, 
la 19 iulie 1965, deschiderea Congresului al IX-lea al 
Partidului Comunist Român. 
Moment istoric în dezvoltarea României socialiste, expre- 
> sie a spiritului înnoitor, revoluționar al partidului, congre- 
sul de acum zece ani a marcat ridicarea pe o treaptă mai înaltă a întregii 
vieţi sociale şi spirituale din țara noastră, afirmarea dinamică, limpede, 
îndrăzneață, a principiilor marxiste, a contribuției proprii a partidului 
şi poporului nostru la cauza socialismului și comunismului. 

Însemnele deceniului care a urmat s-au fixat definitiv în istorie, 
prin cifre și date precise, prin fapte pilduitoare, ilustrind dezvoltarea 
fără precedent a țării noastre, participarea activă a maselor si a spe- 
cialistilor la elaborarea și înfăptuirea politicii partidului, încurajarea 
talentului şi originalității, pe marile coordonate spirituale ale naţiunii, 
unitatea deplină a cetăţenilor, indiferent de naționalitate, în lupta pentru 
progresul rapid al României socialiste, independente şi suverane, în 
cadrul marii familii a tuturor națiunilor. 

Pentru noi toți și pentru urmași, acești zece ani, cu tot ce am realizat 
şi proiectat, pentru prezent şi pentru deceniile viitoare, se leagă de 
imaginea omului pe care, în prima transmisie directă de la un congres 
al partidului, l-am urmărit pe ecranele televizoarelor, metodic și ri- 
guros, captînd adeziunea vibrantă a audienței, la acel congres deschi- 
zător de epocă: tovarășul Nicolae Ceaușescu. ‘Ideile pe care secre- 
tarul general al partidului le-a exprimat acum zece ani au fost confir- 
mate în mod strălucit de întreaga evoluție a vieții interne și externe, 
de congresele al X-lea si al XI-lea, de conferințele naţionale. Ele ne 
călăuzesc și azi în înfăptuirea Programului partidului, în realizarea mi- 
siunii cetățenești, profesionale si a vocației fiecăruia dintre noi. 

1965—1975 este deceniul în care cinematografia românească a bene- 
ficiat direct de indicaţiile date de către conducătorul partidului și sta- 
tului la repetatele sale intilniri cu cineastii, în cadrul dialogului continuu 
cu toate categoriile de cetățeni, de pe întreg cuprinsul țării. Sînt indi- 
catii concretizate în triplarea volumului producției de filme, în orga- 
nizarea pe baze noi a producției cinematografice, în perspectiva stimu- 
lării valorilor, pentru legarea şi mai strinsá a artei de idealurile po- 
porului muncitor, de marile probleme ale istoriei României de ieri, 
de azi şi de mîine. 

Infringind dificultățile și luptind pentru a traduce în practică indica- 
tiile conducerii de partid, împotrivindu-ne cu tărie rutinei şi anchilo- 
zei, participind cu toate forţele creatoare la vasta operă de edificare 
a ţării noastre, avem drept deviză permanentă cuvintele pe care tova- 
rágul Nicolae Ceaușescu le-a rostit la închiderea Congresului al 
XI-lea al partidului: 

«Dorim să spunem deschis, dragi tovarăși și prieteni, că nu 
pornim la plimbare, pornim la un drum de muncă! În această 
ascensiune vom avea și greutăți de învins, va trebui să trecem 
și obstacole. Dar, așa cum în milenara sa istorie poporul nostru 
a știut să meargă victorios înainte, avem toată garanția că, în 
frunte cu comuniștii, vom infringe toate greutățile, că națiunea 
noastră va merge tot mai ferm înainte spre comunism.» 


1975.Un record: 
pînă-n vară,12 premiere româneşti 


Ştefan cel Mare — Vaslui 1475 
Zidul 

Actorul și sălbaticii 

Ilustrate cu flori de cîmp 


Tată de duminică 
Pe aici nu se trece 
Comedie fantastică 

Filip cel bun § Toamna bobocilor 
Muntele ascunsă Hyperion 


Nu filmăm sá ne-amuzăm 


Solidaritate și 


În istoria năvălirilor şi in- 
vaziilor cărora poporul ro- 
mân a trebuit să le facă 
față, în milenara sa exis- 
tenfá pe acest pămînt, al 
7 său dintotdeauna, inunda- 
tiile din acest an, ca și cele din 1970, au 
locul și semnificația lor aparte. 
p Ca și războaiele care s-au perindat fără 
incetare, de-a lungul secolelor, din toate 
punctele cardinale, ploile torențiale fără 
precedent, năvălirea uriaşă a apelor pe 
cei doi versanţi ai Carpaţilor, către Dunăre 
și Mare, n-au cruțat așezările umane, n-au 
ocolit construcţiile înălțate cu trudă, nu 
s-au oprit în marginea lanurilor de griu 
copt, n-au lăsat netulburată liniștea gin- 
ditorului sau artistului. 

Ne-au găsit, aceste calamitáti ale ceru- 
lui, într-o perioadă de virf a rodniciei pá- 
mintului, într-un moment de spor fără 
seamán al muncii noastre libere, apárate 
cu nădejde impotriva amenințărilor 
de altădată. În 30 de ani de efort con- 
structiv, desfăşurat sub conducerea 
partidului clasei muncitoare, am făcut 
să crească de 30 de ori puterea fa- 
bricilor noastre, am reușit să ne demon- 
străm nouă înșine și să arătăm lumii în- 
tregi că, pe acest pămînt se înalță, din ho- 
tar în hotar, zidiri trainice, case omenești 
și uzine falnice, în stare să dureze şi să 
strălucească in veac, asemenea cu cele 
din țările civilizate care n-au cunoscut 
vitregiile acestui loc de răscruce, dăruit 
cu bogății și frumuseți nespuse, dar si cu 
ceea ce aduc «vinturile, valurile». Pierde- 
rile au fost și sint mari, dureroase. Încă 
din prima seară, venind de pe frontul 
luptei cu apele revărsate, în haină de 
lucru, secretarul general al Partidului 
Comunist Român, președintele Republicii, 
tovarășul Nicolae Ceaușescu, în impresio- 
nanta sa apariție pe ecranele televizoare- 
lor, anuntind instituirea stării de necesi- 
tate pe întregul teritoriu, a prezentat cu 
toată forța proporțiile catastrofei: «S-au 
produs situații grave în multe județe 
ale patriei; au fost inundate zeci de 
localități — comune și orașe — unităţi 
industriale și agricole. Au avut de su- 
ferit grav căile de comunicaţie — 
drumuri, căi ferate — liniile de teleco- 
municafii, precum și liniile electrice. 
Au fost afectate de inundații mari 
suprafețe agricole». 

Pe măsură ce inundațiile s-au extins 
și agravat, marea încercare a apelor a 
reactualizat cu o putere incomparabilă, 
în cugetul poporului nostru, sentimentele 
și puterile care l-au făcut să reziste și 
să se înalțe deasupra tuturor valurilor 
istoriei. Avind o dată în plus evidența 
supremă a destinului său eroic, legat in- 


A 


Cinematografía 
noastrá 


intr-un moment 
important 


— Ce părere aveți 


disolubi! de soarta acestui pămînt, de 
«tot ce miscá-n tara asta», națiunea noas- 
tră socialistă a răspuns ca un singur 
om la chemarea patetică a primului celă- 
tean și președinte al țării, a celui căruia ii 
revine greaua și înalta misiune de a ne 
conduce în acest moment de maximă în- 
cordare constructivă și de apărare: «Îmi 
exprim convingerea —spunea tovarășul 
Nicolae Ceaușescu în aceeași seară me- 
morabilă — că toate organizațiile de 
partid, toți comuniștii, toți cetățenii 
patriei noastre, toate unitățile militare 
și toate organele de partid și de stat 
își vor îndeplini în cele mai bune con- 
ditii răspunderile ce le revin, că, în- 
tr-o strinsă unitate, întregul partid, 
întregul nostru popor vor acționa cu 
simț de răspundere, cu toată fermi- 
tatea și hotărîrea pentru lichidarea ur- 
mărilor acestor inundații catastrofale». 


Aducindu-ne contribuţia, la locul nos- 
tru de muncă și peste tot unde este ne- 
voie, pentru depășirea acestui moment 
greu, am urmărit, în clipele de maximă 
încordare, pe ecranele televizoarelor, pre- 
zenta în locurile cele mai critice a con- 
ducătorului partidului și ţării, în care 
poporul nostru a învestit toată încrederea 
și dorința sa de mai bine, crezul său pro- 
fund de libertate și fericire. Pe riurile 
revărsate ale Argeșului, lalomitei și Dim- 
bovitei; în lanurile de griu ale Bărăganu- 
lui, luînd în mină secera, dind exemplu 
cum trebuie culese din ape firele de griu 
copt; la porțile Capitalei amenințate, prin- 
tre sinistraţi, în mijlocul ostașilor şi mun- 
citorilor care ináltau și consolidau zidu- 
rile de apărare, tirziu după miezul nopții, 
înainte de zori şi în tot cursul zilei; pe 
urmele apelor Oltului, Mureșului și Tir- 
navelor, atît de mult iubite în cîntecele 
noastre și atit de devastatoare, în cele 
7 judeţe transilvănene parcurse într-o sin- 
gură zi, tovarășul Nicolae Ceaușescu, ală- 
turi de care s-au aflat tovarășa Elena 
Ceaușescu și alți conducători ai partidului 
și statului, a înscris cu simplitate și efi- 
cientá comunistă, o dată cu poporul si 
în fruntea lui, noi pagini pilduitoare în 
epopeea marilor bătălii ale neamului. 


Documentarul si filmul de televiziune 
au consemnat pentru noi și pentru eterni- 
tate, ca un monument al solidarităţii natio- 
nale, imaginea muncitorilor care, renun- 
tind noapte după noapte la somn, au de- 
montat, curățat, verificat și repus la locul 
lor miile de piese ale mașinilor de înaltă 
tehnicitate, cufundate în nămol,imaginea 
táráncilor secerind desculte, acolo unde 
combinele nu mai puteau pătrunde, cu 
apa pină la genunchi, în lanurile de griu 
transformate în orezării, imaginea osta- 


12 filme într-o jumătate de stagiune. 12! Unele foarte bune, 
altele bune. Citeodatá, mai puțin bune. 12 filme care au stat 
în atenția publicului, pe care le-am discutat în cronicele, 
articolele, anchetele și dezbaterile inițiate de revista noastră. 

De astă dată au cuvîntul cineaștii, creatori si realizatori, 
pe care i-am rugat să privească cu ochi colegiali dar critici 
și, dacă se poate, autocritici, filmele. Considerăm luárile de 
cuvînt de mai jos drept un început. Vom fi bucuroși să facem 
loc în paginile numerelor viitoare și altor opinii, opiniile 
cineastilor, ca si opiniile publicului, adică ale dumneavoastră, 
stimate cititor. 


despre calităţile, 
despre slăbiciunile lui? 
— Ce trebuie să facem 

pentru a grăbi afirmarea 

filmului românesc? 


eroism 


şilor şi tinerilor voluntari cufundati pină 
la umeri în torente pentru a desfunda 
canalele de scurgere, imaginea unui în- 
treg popor care, aşa cum ştie să se bucure 
si să creeze inspirat, știe să privească 
orice nenorocire în faţă și s-o învingă. 

Pentru toți cei chemați, prin harul ta- 
lentului gi lumina conştiinţei lor, să sin- 
tetizeze artistic sensurile și valorile, ac- 
tuale si permanente, ale experienţei po- 
porului nostru, este limpede că pierderile, 
imense, ar fi devenit incalculabile dacă, 
acum, ca în toate momentele dramatice 
din ultima jumătate de veac, soarta noas- 
tră n-ar fi fost salvgardată de gindirea 
ştiinţifică, patriotică și umanistă a parti- 
dului comunist. Adaptate cu o spontanei- 
tate uimitoare noii situații, strategia și 
tactica partidului, capacitatea sa de a fixa 
rapid și echitabil prioritățile s-au făcut 
simţite pretutindeni: la stăvilarul Ciurel, 
unde tovarășul Nicolae Ceaușescu a in- 
dicat soluţii de deviere a apelor și inun- 
darea unor terenuri de interes minim, 
cerind «să facem totul pentru a stă- 
pini şi reține apele în această zonă, 
pentru a nu da voie viiturii să pătrun- 
dă cu violență în București», la Sibiu, 
unde preşedintele Republicii a recomandat 
conducerilor întreprinderilor să organi- 
zeze munca in aşa fel încit femeile să nu 
mai lucreze în schimburi prelungite, pen- 
tru a se putea ocupa și de familiile lor, în 
ședințele repetate ale Comitetului Politic 
Executiv al C.C. al P.C.R. în care s-a pre- 
figurat transformarea infringerilor momen- 
tane în victorii de perspectivă — un ade- 
vărat Program complex de sistematizare 
şi amenajare în viitorul imediat a tuturor 
cursurilor de apă și zonelor limitrofe, prin 
construirea de mari diguri, baraje, lacuri 
de acumulare, sisteme moderne de iri- 
gatii și canalizări, care «să constituie 
soluții definitive», să creeze noi spații 
sigure pentru culturi, ca și pentru cultură 
şi civilizaţie. 

Din această încercare, cetatea noastră 
va ieși înaltă și unită. Această înălțare 
trebuie să o reflecte cugetul nostru, arta 
noastră, filmele noastre. fără a se limita 
să prezinte metaforic «apa ca un bivol 
negru» sau doar «decolarea» unor bune 
intenţii, o dată în plus, cu argumente 
limită, filmele noastre documentare sau de 
ficțiune sint chemate să fie mărturii ade- 
vărate, esențiale, unice, ale acestui mod 
de a fi al poporului român, ale aspirații- 
lor sale intruchipate în Carta crezurilor 
noastre, Programul Partidului Comunist 
Român de construire a societății socialiste 
multilateral dezvoltate și inaintare a Româ- 
niei spre comunism. 

«CINEMA» 


Marin Stanciu: (director general, Centrala Románia-film) 
M A crescut numărul de filme. W Se poate 
vorbi si de un salt calitativ. W Publicul iubeşte 


filmul românesc. Cifrele sînt grăitoare. 
E Íntilniri fericite între opiniile spectatorilor 
şi ale criticilor 


Prima jumătate a anului cinematogratic 
1975 se constituie într-un bilanţ care mi se 
pare rodnic din toate punctele de vedere, 
atit în ceea ce privește cantitatea și calitatea 
filmelor, cit şi în ceea ce priveşte frecvența, 
ritmicitatea premierelor și, mai ales, im- 
pactul pe care l-au produs asupra spec- 
tatorilor. 

Pe ecranele cinematografelor au fost 
prezentate în premieră 12 filme românești. 
Dacă producătorii, casele de filme, cineaştii 
vor menţine acest ritm, vom ajunge la acele 
24—25 de filme pe care ni le-am propus, 
pe care avem datoria să le realizăm. Ritmici- 
tatea producţiei este un fapt pozitiv, dar nu 
mai puţin îmbucurătoare mi se pare ritmici- 
tatea premierelor, cam două pe lună, lucru 
deosebit de important pentru impactul cu 
publicul, atit calitativ cit şi cantitativ. E 
nevoie ca intre o premieră gi alta sá existe 


o anume perioadă de timp, asttel ca fiecare 
film să-și dezvăluie, să-și impună noutatea, 
să-şi realizeze propria sa reclamă sau auto- 
reclamă, adică ceea ce am putea numi 
cronica spectatorului, acea cronică orală, 
adeseori independentă de opiniile specia- 
ligtilor. 

Producţia cinematografică românească 
s-a diversificat în acest an, mai mult decit 
altădată, oferind publicului o remarcabilă 
diversitate de genuri și de teme. Creșterea 
numărului de filme produse anual, a pre- 
supus sau a adus cu sine o adevărată 
ofensivă a filmului de actualitate. Cinci din 
cele 12 producții care au văzut lumina 
ecranului în această stagiune. sint filme 
de actualitate. Într-un fel şi cele două 
filme de ficțiune științifică, gen sporadic 
cultivat la noi, sint tot de actualitate. lată 
dar, că jumătate din premierele stagiunii 


sint filme de actualitate, realizări în care 
orice cinematografie iși dă măsura valorii, 
calităţii şi seriozitátii. Filmul istoric, mereu 
aflat în centrul preferințelor publicului nos- 
tru a fost reprezentat de Stefan cel Mare 
— Vaslui 1475, cel despre lupta antifascistă 
de Pe aici nu se trece, iar filmul despre 
lupta comuniștilor în ilegalitate este cu 
strălucire reprezentat de Zidul. În fine, după 
ani mai secetogi în ceea ce privește comea 
în această stagiune am oferit publicului 
nu mai pon de 3 comedii, între care una, 
Actorul sălbaticii, este un film mai 
complex, imbinind cu subtilitate și inteli- 
gentá calităţile filmului de epocă, musical 
și polițist cu meditaţia politică. În fine, la 
acest inventar tematic nu lipsește fiimul de 
aventuri pentru copii şi tineret. 

Stagiunea actuală a impus si citeva reale 
performanţe artistice, creșterea cantitativă, 
numerică, a filmelor, aducind cu sine mult 
doritul salt calitativ. As menţiona aici Ac- 
torul și sălbaticii,Zidul, Ilustrate cu flori 
de cimp, Filip cel bun, Toamna boboci- 
lor, etc. Avem un public foarte bun, sustiná- 
tor real al filmelor românești, iar situaţia 
încasărilor la citeva dintre acestea e un 
argument infailibil. Dacă un film ca Stefan 
cel Mare iși are un public numeros și 
constant, dacá valoarea filmului Actorul 
și sălbaticii este in afară de discuţie, iată 
că același public se dovedește deosebit de 
interesat de filmele de actualitate, de pro- 
blemele pe care le ridică, de adresa și de 
fermitatea dezbaterilor pe care şi le propun. 
Publicul a devenit mai exigent şi mai sensi- 


bil la valoarea artistică a peliculelor noastre 
şi a ideilor pe care le vehiculează gi, in 
citeva cazuri, opiniile spectatorilor s-au 
întîlnit fericit cu cele ale criticilor. 

Dacă aș incerca să desprind o trăsătură 
caracteristică, definitorie, pentru actuala 
stagiune, cred că aceasta stă sub semnul 
transpunerii în practică a pretioaselor indi- 
catii date cineastilor de secretarul general 
al Partidului Comunist Român, tovarășul 
Nicolae Ceaușescu, în cuvintarea rostită 
la întilnirea cu conducerea Asociaţiei 
cineastilor din aprilie 1974. În spiritul 
acelorași indicaţii ale conducătorului par- 
tidului şi statului, trebuie «să considerăm 
că filmele bune, această orientare bună, 
constituie jalonul pe baza căruia trebuie să 
se acţioneze în continuare pentru ridicarea 
cinematografiei românești la nivelul reali- 
zărilor generale obținute de poporul român 
în dezvoltarea  economico-socială, în 
făurirea societăţii socialiste multilateral dez~ 
voltate, la nivelul exigenţelor spectatori- 
lor, al cerințelor partidului nostru. Avem, 
cred, toate conditiunile pentru a ne pro- 
pune o dezvoltare mai accentuatá a activi- 
tátii cinematografiei, atit in privința continu- 
tului cit și a calității artistice — deosebit 
= importantă pentru atractivitatea oricărui 
ilm». 

În fața noastră, a tuturor celor care răs- 
pundem de destinele filmului românesc 
stau sarcini complexe, de mare râspundere. 
Am dovedit că putem mai mult. Am dovedit 
că putem mai repede. Trebuie să dovedim 
că putem și mai bine. E 


3 


Ce trebuie să facem?... 


Malvina_Urşianu: W Un cîştig este numărul 
filmelor de actualitate. Dar un pas pe loc e 
rămiînerea la o povestire cinematografică sumará. 
N Modele si caracterul lor nefast. De la moda 
«în roz» la moda «în sordid». DS 
nu avem eroi. Avem doar personaje 


Opinia publică cinematografică trăiește 
din cînd în cînd momente de exaltare pe o 
idee. Ultima este «noutatea» filmelor din 
actuala stagiune '75. 

Recolta unei stagiuni ar trebui analizată 
serios si cuviincios. fără prejudecáti de 
nici un ordin. Critica noastră cinematogra- 
ficá oscilează nu odată între pro și contra, 
în funcţie de... nici nu s-ar putea stabili de 
ce. De o umoare mai bună sau mai proastă 
sau de ultimul festival?... 

In realitate, stagiunea'75 marchează cisti- 
guri — firești — în unele domenii, bateri pe 
loc în altele, și insuficiențe în alte citeva. 
Un cistig este numărul filmelor de actuali- 
tate. Dar un pas pe loc este răminerea la o 
povestire încă sumară, cu puține nuanțe 
cinematografice. Excepţie, citeva secvențe 
din Ilustrate cu flori de cimp. 


Un cîştig al acestei stagiuni este și 
tendința către o povestire cu un grad mai 
mare de dificultate — aş cita Zidul. Un cistig 
este de asemenea descoperirea de actori 
noi. Uneori s-a reușit, alteori nu. 


Reprobabilă mi se pare deplasarea modei 
către un alt gen de pitoresc decit cel de 
pină acum. De fapt, trecerea pe plan pur 
scenografic, de la viața «in roz» la viața 
«in sordid», nu reprezintă o culoare nouă a 
unei dramaturgii noi, ci numai reversul ve- 
chiului formalism. «Ca la cinematograf» 
însemna mai înainte înfrumusețarea reali- 
tátil așa cum o cerea moda epocii. «Ca la 
cinematograf» tinde să însemne acum o 
slutire cu orice preț a realitátilor aşa cum 
o cere o altă modă. Este un pitoresc de tip 
invers decit «telefonul alb». menit tot să 
epateze dar cu alte mijloace. Citiva cineasti 
au adoptat o nouă modă de «stil baroc», 
cu murdărie care ar trebui riclitá cu cuțitul 
si cu prostul gust ridicat drept monument. 

Monument a ce? 

Monument al cui? 

Al «omului simplu» probabil, pe care 
această modă il concepe neagaptar ¡a civiii- 
zatía pe care socialismul i-o pune la dispo- 
zitie. 

lar frigider? lar aragaz? lar mașină? Da, 
stimati tovarăşi! Aragaz, frigider, mașină! 
Ce ati dori? Mașina de călcat cu cărbuni? 
Primus? Maşină de gătit cu petrol? Lampă 
de gaz? De unde? Sint de neprocurat 
chiar pentru filmele de epocă. Au ajuns un 
suprem lux la îndemina citorva amatori de 
lucruri iesite din uz. Ce să facem, societatea 
noastră a trecut la electricitate, la aragaz, 


Andrei Blaier: 


la automobil. care nu mai inseamnă demult 
un atribut de clasă. 

«Omul simplu» care a construit Portile 
de Fier, Galaţi, Lotrul, precum și sutele de 
mii de apartamente moderne folosește 
toate aceste «recuzite» (aragaz, frigider, 
mașină) cu dezinvoltura cu care într-o 
singură aeneratie a trecut de la aaricultură 
si păstorit la industria de înaltă calilicare 
Le foloseşte cu dreptul pe care i-l dă morala 
noastră socialistă care are la bază ideia 
ridicării continue a nivelului de viață, spiri- 
tuală și materială, a acestui «om simplu»... 

— care este inteligent (lucru recunoscut 
şi de dușmani) 

— care este industrios (lucru probat de 
economia noastră naţională) 

— care are vocația civilizației (lucru pro- 
bat de întreaga lui istorie și care este evi- 
dent pentru oricine vrea să vadă) 

Ca urmare a aceleeași teorii a «omului 
simplu», în tilmele ultimilor an nu mai 
avem eroi — ultimii eroi i-am văzut în Pu- 
terea și Adevărul. Acum avem doar per- 
sonaje. Unele interesante, dar nu avem 
eroi. 

Ne este teamă de galeria din jur să nu 
cumva să avem patos, ne este teamă să 
nu cumva să ne emotionám cind pledăm 
pentru o cauză (se poartă umoarea placidă) 
Ne e frică să nu cumva să emotionám spec- 
tatorul. Acesta ar fi din punct de vedere 
estetic un pácat mortal, se poartă detaşarea, 
scepticismul snob. Ce dumnezeu, n-aţi 
văzut ultimele filme occidentale? Nici prin- 
tesa Hangerliu n-a fost mai puțin scirbitá 
de faptul că táráncile nu purtau bine «cos- 
tumul național». Cu scenarii în care realiza- 
torii cred mai mult sau mai puțin (arareori 
total), cu quasi-excluderea regizorilor din 
munca la scenariu, este mai greu ca per- 
sonajele filmelor noastre sá dobindeascá 
tensiunea, vibrația, ivmperatura care să-i 
transforme din personaje în eroi. 

O ploaie de elogii vărsate peste niște 
realizatori care,sperăm,sint departe de a 
fi atins cu aceste filme cota maximă a 
talentului lor, nu este bună nici pentru stabi- 
lirea climatului de seriozitate din cinemato- 
grafia noastră, nici pentru realizatorii în 
cauză. În ce mă priveşte, felicitindu-i pentru 
ceea ce au realizat bine în filmele lor, le 
acord supremul omagiu al unei ștachete 
așezată undeva mult mai sus, ştachetă pe 
care o vor trece cu siguranță cîndva, într-un 
elan colectiv al întregii noastre cinema- 
tografii, al întregii noastre culturi. 


N Un criteriu esențial: talentul. 


A În sfîrşit, în prim-plan: filmul de actualitate. 
NW inegalitatea peliculelor şi tendința egalizárii 


Actuala stagiune cinematografică mar- 
chează întiinirea fructuoasă a regizorilor 
de diferite virste, autori ai celor mai repre- 
zentative producții ale anului. Această 
«coaliție», într-un anume sens simbolică, 
conține adevărul despre asa zisele generații 
din cinematografia noastră, de fapt o sin- 
gură familie fără acte de naştere, sprijinită 
pe solidaritatea talentului. 

Consider importantă această demonstra- 
tie pe care o fac cele mai bune filme prezen- 
tate pină acum, pentru că se mai fac auzite 
glasuri care încearcă să scoată talentul 
din competiție pe temeiuri de virstă. Insi- 
nuind o luptă între generaţii pe platourile 
de filmare, proprietarii acestor păreri vor 
să-și apere niște privilegii cáldute, cistigate 
deseori cu merite discutabile, impiedicind 
confruntarea firească și necesară cu cei 
mai tineri care vin și care trebuie să-și 
afirme chemarea. Pe de altă parte însă, 
pasă-mi-te în apărarea tinerilor nápástuiti 
(nu cred că există vreo cinematografie 
în lume cu un procent anual de debutanti 
în filmul de lung-metraj mai mare ca la no'), 
se încearcă dimpotrivă un soi de segregatie 
tmerească, un exclusivism al tinerilor, intro- 
dus și cultivat, paradoxal, de virstnici meș- 
tesugari, care n-au adus niciodată vreun 
folos notabil filmului românesc (dacă au 
avut cumva de-a face cu filmul pină acum...) 
și care, chinuindu-se sá mimeze dansuri 
moderne, aciuiti în rindurile tinerilor, urmă- 


4 


resc să-și ascundă ráguseala glasului pro- 
priu. Pe care tinăr talentat l-ar supăra dacă 
ar lucra pe un platou alături de Ciulei sau 
Pintilie, iată o întrebare la care adevărații 
apărători ai tineretului ar trebui să încerce 
să răspundă? E limpede că cinematografia 
noastră trebuie să asigure în continuare 
talentului dreptul de a se manifesta și, de 
altfel, anul cinematografic pune în dreptu- 
rile sale legitime autoritatea acestuia si 
obligația noastră de a impiedica strecurarea 
prin uşi dosnice a imposturii de orice virstá 
la pupitrul aparatelor de filmat. 
Caracteristic acestei stagiuni care a 
trecut mi se pare, de asemeni. faptul că eroii 
actualitátii, pentru prima oară, n-au mai 
fost timorati de personalitatea personajelor 
istorice. Polemizind cu propria lor condiție 
veche și sfielnică, de învinși dinaintea 
luptei, unii din acești eroi indrázneti ai pre- 
zentului şi-au luat si nume cu rezonanțe 
istorice, aruncind mánusa (provocării) cu 
îndrăzneală. Şi, după părerea mea, unii 
dintre ei au învins. Fără mari scene de 
luptă, fără butaforie, fără sticle de singe, 
machiaj și lacrimi de glicerină. Argumentul 
acestei realinieri de mult așteprată, a tiimu- 
lui de actualitate, se găsește, cred, în 
modalitatea fățișă, fără menajamente, a 
abordării actualitátii Am înţeles în sfirsit, 
cu toții, că această abordare deschisă si 
gravă nu exclude nuantarea în dramatism 
ci, dimpotrivă, o presupune, iar sfîrşitul 


combativ și subtilitatea artistică nu sint 
incompatibile. 

Important mi se pare acest sezon cinema- 
tografic și pentru demonstrația profesio- 
nală pe care o fac o mulțime de actori pe 
umerii cărora se sprijină filmul românesc 
de multă vreme. Desigur, această caracte- 
ristică nu aparține exclusiv acestui an, dar 
se pare că în ultima vreme și regizorii au 
reușit să folosească mai eficient eforturile 
creatoare ale colegilor lor, actorii. 

Ceea ce rămine asemănător altor stagiuni 
(dar asemănător si tuturor cinematografii 
lor din lume) este inegalitatea peliculelor 


Mihai Constantinescu: 


Poate că totuși, diferența calitativă între 
filme e o şansă pentru evidența creșterii 
valorice, prin comparație, a celor mai bune 
filme, pentru că o egalizare chiar la nivel 
superior creează impresia plafonării. Desi- 
gur, sper, că nu va înţelege nimeni că pro- 
pun un angajament colectiv cinematogra- 
fiei în sensul păstrării acestei conditi, 
«binefácátoare», cu care am încercat să 
cochetez doar. Important mi se pare că, din 
păcate, filmele mai puțin reușite aparțin 
tuturor, și tinerilor și mai puțin tinerilor, 
iarăşi ca un simbol al frátiei dintre generații. 


E Filmul de actualitate 


nu-i numai prezent. El se impune. M Faza de 


«profesionalism» a fost necesară, dar ea 
trebuie depășită 


Nu este deloc ușor să emiti păreri despre 
filmele colegilor tăi, pentru că te paste la 
tot pasul pericolul de a fi subiectiv, Am 
primit să răspund la ancheta revistei 
«Cinema», pentru că cele 12 filme apărute 
în prima jumătate a acestui an constituie 
fără putință de tágadá un act de creație 
în fața căruia nu poți să stai indiferent. 
Ceea ce s-a cîştigat în această perioadă 
in filmul românesc se ştie. Eu aș vrea sá má 
opresc asupra filmului de actualitate în 
special şi asupra realizării artistice în ge- 


faza de «profesionalism» trebuie depășită, 
că spectatorul nu se mai mulțumește numai 
cu mișcări savante de aparat şi cu compozi- 
tii de cadru căutate. El caută în filme fiorul 
artistic, emoția, adevărul. Tocmai aceste 
deziderate au incercat să le împlinească 
creatorii şi în filmul de actualitate și, după 
părerea mea, în mare măsură au reușit. 
Reușita este atestată nu numai de creșterea 
numărului de spectatori, ci şi de dragostea 
cu care aceștia s-au apropiat de această 
iubită și mult discutată artă. Dacă filmele 


Încă o dovadă că dialogul între generații e necesar 
si posibil («Filip cel bun») 


neral. 

Desi producția cinematograticá din 
această primă jumătate de an a reuşit să 
cuprindă si să dezbatá teme din cele mai 
felurite, ponderea a avut-o filmul de actuali- 
tate si acesta este meritul tuturor celor care 
lucrează în cinematogralie. Dar mai presus 
de datele statistice legate de filmul de actua 
litate stă ţinuta artistică în care au fost 
prezentate. Asta a făcut ca și filmul de actua- 
litate să se impună. Creatorii au înțeles că 


apărute pină acum sin! diferenţiate prin 
tema aleasă, prin dezbaterea propusă ori 
prin stilul regizorului, toate au o trăsătură 
comună: umanismul. 


Ca să nu pierdem ceea ce am cistigat si 
pentru ca filmul de actualitate să capete 
noi valențe, în aceeaşi măsură va trebui să 
crească atit exigenta faţă de el, cit și grija 
pentru promovarea cu precădere a acestui 
gen. 


Timotei Ursu: MW Apar modalități artistice 
diferite în filmul de actualitate. 


E De remarcat maturitatea acestor debuturi. 
N Un film şoc: «Actorul şi sălbaticii» 


Stetan cel Mare, sau mai exact, fresca 
«Vaslui 1475», filmul de la care pleacă 
această rememorare, mi se pare o verigă 
firească a lanțului numit «epopeea natio- 
nală» şi semnificantă, în primul rind, ca 
produs al unui foarte mare efort. Cu un 
deviz foarte modest în raport cu cimpul 
cinematografic atacat, această nouă «super- 
producție» românească ascunde, dincolo 
de coperţile sale, precum odinioară venera- 
bilele letopisete de la Bistrița si Putna, 
viață concentrată pînă la esențial, adică 
pină la faptă, reinviind filmat, cu patos pa- 
triotic, chipul binecunoscut din cuvinte 
al acelui mare bărbat român numit Ştetan 
cel Mare. Sint convins că la subiectele 
generoase pe care ni le oferă istoria, cine- 
matografic vorbind, s-ar putea ajunge și 
altfel decit pe poarta superproductiei, dar 
filmul românesc iubește, vădit, monumen- 
talul — şi prin urmare nu-și poate ignora 
propria opțiune, e o chestiune de sens. 
Nu sînt, oare, iubirile trainice, o dovadă de 
maturitate ?... Tot un astfel de sens al 
filmului românesc de azi îl indică faptul 
că, din cele 12 filme la care se referă între- 


bările dvs., șapte sint subiecte ale actuali- 
tátii; iar dincolo de datele simplei statistici, 
faptul că se succed Ilustrate cu flori de 
cimp si Filip cel bun — producții care vor 
rămîne fără îndoială momente de referință 
în istoria filmului românesc de actuali- 
tate, demonstrind simultaneitatea unor di- 
rectii diferite in modalitatea de lucru, dar 
aceeași pasiune a dialogului cu contem- 
poranii — asta mi se pare cu totul şi cu totul 
imbucurător. Rafinamentul expresiei epice 
la Pita şi impresionanta precizie a con- 
strucției dramatice la Blaier sint însemne 
evidente ale maturizării filmului românesc 
de actualitate pe care, în treacăt fie spus, 
în urmă cu ani, tot Blaier l-a scos din ser- 
tare cu vibrantele «dimineti» ale acelui 
de neuitat Vive... 

Trei dintre filmele perioadei acesteia sint 
debuturi, definind încă un sens al cinemato- 
grafiei noastre: nevoia de a crește și capaci- 
tatea de a o face fără pierderi; pentru că, 
reterindu-ne la promoţiile mai recente de 
regizori şi operatori absolvenți ai IATC 
se impune atenţiei unanimitatea de reușită, 
absolut toate filmele semnate de această 


categorie de debutanţi situindu-se în jumă- 
tatea cea bună a filmului românesc! Faptul 
că recentul debut în lung-metrai al lui 
Vaeni, «Zidul», a fost pe drept cuvint 
inregistrat de presa de specialitate drep! 
un succes deosebit, faptul că un debutant, 
Doru Năstase, páseste în arenă atacind 
viguros, de la prima silabă, filmul dificil 
din punct de vedere al producţiei (Pe aici 
nu se trece), ca şi registrul special, de 
fină notație psihologică, în care își pronunţă 
numele un nou regizor, Andrei Cătălin 
Băleanu (Muntele ascuns) pledează con- 
vingător, încă odată, pentru amplul registru 
stilistic cu care secțiile de cinematografie 
ale IATC îşi inarmeazá absolvenții. Cred că 
semnificantá pentru maturitatea unei cine- 
matografii este — nu în ultimul rind — 
maturitatea debuturilor sale. 
Aproape simultan, Comedia fantastică 
si Hyperion își încearcă plutirea in văz- 
„ duhul meditatiei filozofice. Şi o cinema- 


tografie care tinde să transtorme gindul 
in personaj principal este, fără indoialá, o 
cinematografie care a depășit definitiv virsta 
la care se mulțumea doar să vadă. 

Oricum, pentru mine momentul-șoc al 
acestei midi-stagiuni cinematografice a fost 
un film în fața căruia îmi mărturisesc bucu- 
roasa uluire: «Actorul şi sălbaticii». film 
de mare densitate interioară şi căruia, în alte 
părţi, i s-ar decerna, cred, tot felul de Oscar- 
uri pentru exactitatea de ceasornic a tinu- 
tei sale artistice exterioare. Activitatea lui 
Manole Marcus punctează, de altfel, eta- 
pele intregii tinereti (má refer la cea utilă) 
a filmului românesc, și iată-l, tot pe el, 
marcînd cu un evident salt profesional 
trecerea în autentica maturitate. Și mi s-ar 
părea o mult prea frecventată anomalie 
«uitarea» notării, cu majuscule, în aceeași 
ordine de idei, a unui nume căruia filmul 
românesc li datorează mult mai mult decit 
pare a ști: Titus Popovici! 


Sergiu Nicolaescu: N-avem nevoie de filme 
de cameră, ci filme de for. MW Ce fel de eroi 


ni se propun? MI Frinarea debuturilor? La noi 


1 din 3 regizori e debut 


t. E o performanță 


mondială 


Ni se propune un schimb de opinii asupra 
stagiunii — de fapt a unei jumătăți de sta 
giune dacă e să ne referim la filmele anului 
în curs. Eu unul nu cred, de la bun început, 
că se pot face foarte multe și fertile obser- 
vatii pe o perioadă atit de scurtă. Poate că 
ar fi preferabil să procedăm la o incursiune 
pe o perioadă mai amplă — de 5 sau 10 ani 
— care ar putea oferi ocazia considerării 
unor procese evolutive ale cinematografiei 
noastre, procese continui sau, dimpotrivă, 
intermitente. S-ar putea astfel identifica 
temele ei de preferință, direcțiile ei de inves- 
tigatie, vocatiile ei, chiar puterile ei reale. 

Nu contest că în această stagiune, sau 
mai exact în lista filmelor de pină acum ale 
acestui an, sint unele pelicule (și cînd spun 
unele, înțeleg destul de puţine totuși) care 
au merite (şi cind spun merite, nu înțeleg 
că sint realizări «de excepție»): «Filip cel 
bun», «Zidul» «Ilustrate cu flori de cimp». 
«Actorul și sambatici» întrunesc cel mai 
mare număr de adeziuni. 

Pe de altă parte, filmul de actualitate a 
cunoscut pină acum, In contextul acestei 
părți din stagiune, o preponderență. Ceea 
ce este într-adevăr un fapt semnificativ 
și constituie o necesitate vitală pentru o 
cinematografie. Dar nu o depistare de 
merite, ici și colo (pentru a împărți coronite 
de premii unor realizatori acum cînd sintem 
la epoca premiilor școlare) mă preocupă, 
dacă este să particip efectiv la această 
discuţie. Un aspect anume mă interesează 
în mod special și am să încerc să demons- 
trez că este un aspect determinant pentru 
valoarea educativă a filmelor noastre: ce 
fel de eroi (sau personaje, ca să fiu mai la 
obiect, adică mai în spiritul a ceea ce ni se 
arată) propun filmele de actualitate din 


filmul românesc 
în cifre 


O Actor de teatru mai întii şi scenograf, 
apoi actor de film și regizor de teatru, 
asistentul lui Victor lliu la «Moara cu 
noroc» si în fine, debut strălucit în regia de 
film cu «Erupția». 1957. 

O Artist de înaltă cultură, spirit fin, fin 
cunoscător al artei și legăturilor ei inextri- 
cabile cu viața umanităţii şi a ideilor deo- 
potrivă; explorator pasionat pe tărimul artei, 
fie ea teatrală, scenografică sau cinema- 
tografică; interpret subtil și inteligent și 
inspirat, descoperitor de talente (lui îi 
datorează cinematograful, de pildă, o actriță 
pe nume Irina Petrescu, consacrarea Anei 
Széles si a lui Victor Rebengiuc); pre- 


lista de pelicule de piná acum? 

Este, consider, un aspect de primă 
importantá pentru cá personajele filmelor 
trebuie sá fie capabile sá ni se ofere ca 
modele, să aibă torta de a se impune si de 
a impune un fel, un mod de a trái, de a 
gindi, de a actiona, de a fi. Trebuie, cu 
alte cuvinte, sá aibá torta de a modela, de 
a inspira pe ceilalti sá le urmeze. Acesta 
este de fapt caracterul educativ al unei 
opere de artá si este dimensiunea vitalá a 
oricărei manifestări artistice. 

Or. fie că este vorba de «Filip» sau de 
«llustrate» (filme care au merite, cum spu- 
neam — narațiunea are aici într-adevăr 
o densitate a observației, a succesiunii 
planurilor dramatice, o anume finețe a 
amănuntului psihologic, o autenticitate a 


cadrului şi a ambianţei, o bună cunoaștere. 


a profesiunii de regizor şi mai ales la 
a ele ne propun personaje care, 
desi posibile, reale, deci putind a fi depis- 
tate, recunoscute în viața de toate zilele, 
îmi par a fi private tocmai de exemplaritate, 
sint caractere moi, echivoce, chiar slabe. 
Nu au, cum s-ar spune, o trimitere, o supra- 
structură psihologică și filozofică. Par a 
fi surprinse pe stradă și trec prin film tot 
ca pe stradă. Nu lasă în urma lor o imagine 
puternică, poate cel mult o amintire. Nu 
sint, cum s-ar spune, folosind o noțiune 
foarte curentă astăzi, — nu sînt personaje 
cu impact social. Eu însă sint partizanul 
filmelor nu cu personaje cu un oarecare 
pitoresc, de un oarecare farmec, de un 
oarecare inedit, chiar de o oarecare autenti- 
citate, ci sînt partizanul filmului cu eroi. 
Pe spirala evoluției sociale pe care ne 
aflăm, filmul nostru nu poate cultiva mici 
universuri, nu poate exploata mici parcele 


Regizorii 
nostri 


zentá permanentă în viața culturală si figură 
proeminentă a artei noastre de 20 de ani 
încoace. Calitáti de care cinematograful 
n-a profitat decit sporadic, în doar trei 
momente ale existenței sale. Un moment 
numit «Erupția». 1957. Un moment numit 
«Valurile Dunării». 1960. Un moment nu- 
mit «Pădurea spinzuratilor». 1964: 

O Trei filme, trei universuri. Cel al căută- 
torilor de petrol — «Erupția», film de actua- 
litate al anilor cincizeci si...; cel al luptei 
pentru eliberarea țării — «Valurile Duná- 
rii cel al unui început de secol zbuciumat, 
univers de război sau de războaie purtate 
pe cîmpul de luptă sau în sufletele oameni- 


de observație, nu poate ridica probleme 
mici, nu poate exploata «climate» de sub- 
sol. Nu cred că ne putem permite să prac- 
ticăm o cinematografie a micilor univer- 
suri, a intimizării observaţiilor şi dezba- 
terii: Avem nevoie nu de filme de cameră, 
ci de filme de for. Nu personaje de dimensiu- 
nea bibelourilor, ci a statuilor. Mă grăbesc 
să precizez însă: nu personaje-mamut, sta- 
tui imense și goale, ci personaje credibile, 
la scară umană. Aș vrea să se înțeleagă că 
noțiunea de om simplu nu este sinonimă 
cu om mic, de o valoare imperceptibilă. 
Eroii mari, puternici, de o dimensiune, 
repet, umană, determină mutații în con- 
știința spectatorilor. Personajele mărunte 
— cu oricită gingășie descrise, cu oricit 
farmec și atracție înzestrate, cu oricit inedit 
al comportamentului și al replicii — nu 
determină în spectator decit poate consta- 
tări incintate dar pasive, oricum o senzaţie 
fie chiar plăcută, dar numai de moment. 
Ele nu vor deveni niciodată o forță modela- 
toare a conştiinţei spectatorului. 

Sint convins că o societate care parcurge 
un proces revoluționar de transformare 
are în primul rînd nevoie de exemple, de 
dinamism, are nevoie de modele umane, 
are nevoie de eroi. O artă care nu propune 
omului o modalitate de autodepásire, de 
fapt nu rămîne decit un mod de divertis- 
ment. Ea nu devine un mod dea face educa- 
tie cetáteneascá. 

În ultima vreme, ca să revin la atmosfera 
din cinematografie și la stagiunea la care 
ne referim, se aud cu o sporită frecvență 
păreri despre o pretinsă dispută între gene- 
rațiile de creatori, se fac afirmații că ar 
exista tendința unei categorii de regizori 
mai «in virstă» de a ridica obstacole în 
calea afirmării tinerilor regizori, de a frina 
de fapt debutul în cinematografie. As vrea 
să mă opresc asupra acestor lucruri. 

După unele păreri, ar fi vorba de o dispută 
între generaţia mai «veche» (40—50 de ani) 
si cea «tinără» (30—40 de ani). Poate 
dintr-o deformatie profesională m-am adre- 
sat în primul rînd cifrelor şi am constatat 
că o diferență de 10—15 ani nu poate con- 
stitui o împărțire pe generații cu vederi şi 
concepții diferite. Pe de altă parte, ce fel 
de piedică ar putea să existe, cînd ritmul 
debuturilor în cinematografia noastră cu- 
noaste o creștere? Dau o cifră. Din 1971 
pină anul acesta au debutat 16 regizori. 
Dacă este să amintesc din urmă situația 
de fapt a debuturilor, ar trebui să arăt că 
între 1955—1960 au debutat 11 regizori, 
între 1961—1965 au debutat 13 regizori, 
între 1966—1970 au debutat 10 regizori 
Acestea sint citrele reale. Şi atunci, dacă 
face cineva comparatia, trebuie sá formu 
leze imediat și întrebarea: ce fel de încercare 
de frinare a debuturilor ar putea să se pe- 
treacă? 

Este adevărat că în cadrul unor ședințe 
ale secției noastre de regie de la ACIN 
au apărut propuneri pentru o dezbatere 
legată de problema debuturilor, dar aceasta 
s-a petrecut după ce noi procedasem la 
o analiză a producției anului 1974, fără ca 
realizatorii debutanţi care făceau obiectul 
discuţiei să se arate în vreun fel scandali- 
zati. Este normal, deci, să încercăm în mod 
obiectiv să analizăm rezultatele unei poli- 
tici a debuturilor după o experienţă de trei 
ani. Tin sá fac o precizare de o mare utili- 


lor, univers desprins din romanul-univers 
semnat Liviu Rebreanu. În scurta sa în- 
tilnire cu cinematograful — trei filme în 
9 ani — Liviu Ciulei nu şi-a demonstrat 
niciodată fixitatea tematică, ci doar o mare 
consecvență stilistică. O consecvență ma- 
leabilă, adaptabilă de la temă la temă, de 
la univers la univers, cu maturitate și per- 
severentá credincioasă sie însăși. 

O Două din aceste trei filme i-au adus — 
şi ne-au adus — satisfacţii și recompense 
prestigioase. 

O «Valurile Dunării» — Marele premiu 
«Globul de cristal» la Karlovy Vary în 
1960. 

O «Pádurea spinzuratilor»: Premiul de 
excelență «UNIATEC» — Milano 1964; 
Premiul pentru cea mai buná regie la 
Festivalul de la Cannes — 1965 (cea mai 


mierei 


1957 


3.355.162 


«Pădurea 4.482.522 
spinzuratilor» 


(2 serii) 


2.234.196 | Petre Luscalov 


Munteanu, 
Titus Popovici 


tate pentru cei dispusi sá determine o 
asemenea discuție: în cinematografia 
noastră, în ultimii ani, raportul debuturilor 
este de 1 la 3 regizori, și această situati: 
este foarte rar întilnită dacă nu neintilnitá 
în cinematografia mondială. 

Analizind în continuare cifrele, trebuie sá 
constat cu regret că din regizorii secunzi 
de la Buftea, și unii dintre ei au dovedit în 
nenumărate rinduri maturitate și profesiona 
lism — în ultimii trei ani doar trei sau patru 
au reușit să debuteze. 

De asemenea, în rindul celor care au 
debutat din 1971 pină astăzi, sint doar doi 
sub 35 de ani, ceea ce înseamnă că în- 
curajarea «tineretului» nu este tocmai bine 
înțeleasă. De ce, pe bună dreptate, n-ar. 
putea debuta și un regizor sub 35 de ani? 

lată de ce ne-am propus să analizăm 
împreună debuturile ultimilor ani, dorind 
ca pentru viitor șansele să fie egale pentru 
toți cei care au dovedit calitatea și capaci- 
tatea lor regizorală. Ne este oare teamă ca 
puși în fața unor rezultate să fim obligați sá 
recunoaștem adevărul? 

Un coleg de virstă, dar cu rezultate regizo- 
rale încă de începător, susținea că totuși 
există o frinare pe care unii regizori ar 
efectua-o asupra altora mai tineri. Poziţia 
lui mi s-a părut cel puţin rău voitoare din 
următoarele motive: în prezent,cinematogra- 
fia noastră realizează 25 de filme pe an,la 
care putem să adăugăm și serialele de 
televiziune. În ultimii 3 ani de la reorganiza- 
rea cinematografiei au apărut nume noi de 
regizori care s-au afirmat încă de la debutul 
lor, de pildă Mircea Veroiu și Dan Pita. 
În fața reuşitei lor cu filmul «Nunta de 
piatră» se poate vorbi de o frinare, din 
moment ce acești tineri au continuat să 
facă filme gi încă bune? Fiecare dintre ei 
a realizat anual un film, ceea ce este absolut 
rezonabil pentru o viteză ce tine în primul 
rind de regizor. De asemenea, proiectele 
lor de viitor sint sigure si garantate, tocmai 
datorită calităților pe care le-au demons- 
trat. Nu pot spune acelaşi lucru despre mai 
«bátrinul» Lucian Bratu, care nu reuşeşte 
să facă decit un film la trei ani. Înseamnă 
că aplicind teoria frinării, Lucian Bratu 
ar trebui să se plingă de «tineri»? Am ales 
exemplul celor doi, dar aș putea adăuga 
pe Mihai Constantinescu și pe Doru Năs- 
tase. Aș putea continua exemplele pozitive 
citindu-l pe Constantin Vaeni ce face o 
remarcabilă carieră în scurt metraj, apoi 
secund în Buftea și un remarcabil debut. 

Faptul că Liviu Ciulei și Lucian Pintilie 
nu au mai făcut film este motivat de numărul 
mare ae aebutanț a ultimilor ani? Sigur nu! 
Resping ideea a două generații în creatia 
cinematografică. Încă nu am văzut acel 
film care să ne creeze complexe, nouă, 
celor mai vechi. 

Am văzut filme bune ca «Filip cel bun» 
sau «Zidul», care demonstrează calitățile 
unor adevăraţi regizori. Îmi face plăcere să 
pot afirma acest lucru. Asta nu înseamnă 
însă că filmele lui Lucian Bratu sint 
inferioare acestora. 

Stimindu-ne si respectind personalitatea 
fiecăruia după merite ce nu potti contestate, 
vom reuși ca, împreună, prin stimulentul 
intrecerii, să devenim mai buni, să ridicăm 
cinematografia noastră pe un plan mondial, 
atit de mult dorit. 

Ancnetă realizată de N.C. MUNTEANU 


mare distincție internațională obţinută de 
un lung-metraj românesc) și tot în 1965, 
Marele Premiu «Pelicanul Alb» la festiva- 
lul national de la Mamaia. 

O Film de referință in istoria cinemato- 
grafului románesc, operá de mare frumu- 
sete structuralá si plasticá (Liviu Ciulei 
si-a gásit pentru acest film colaboratorul 
ideal în persoana operatorului Ovidiu Golo- 
gan), moment de meditaţie filozofică des- 
prins cu ochi de cineast din opera și ea 
meditativ-filozoficá a lui Liviu Rebreanu 
şi desăvirşită intilnire între regizorul Liviu 
Ciulei şi scenaristul Titus Popovici, «Pădu- 
rea spinzuratilor» este, din păcate, și ulti- 
mul film din neinchipuit de scurta filmo- 
grafie a regizorului Liviu Ciulei. Să sperăm 
că ultimul, doar pină la această dată 

Eva SÎRBU 


interpreții principali 


Lucia Mara, Dorin Dron, 
Benedict Dabija, 
Stefan Ciobotárasu 


Lazár Vrabie, Liviu 
Ciulei, Irina Petrescu, 
Ştefan Ciobotáragu, 
Benedict Dabija 


Francisc 


Victor Rebengiuc, Gina 
Patrichi, Liviu Ciulei, 
Ana Szeles, Gy8rgy 
Kovacs, Stefan 
Ciobotárasu 


Titus Popovici 


ZODIA LEULUI 


Romanele lui Duiliu Zamfirescu 
[4 din ciclul «Neamul Comăneştenilor», 


punct de plecare 


pentru un scenariu de Mihnea Gheorghiu 


şi un film de Dan Pifa 


Mihnea Gheor 
Un film de epocá 


cere o măiestrie cz 
a sculptorului în ivoriu 


— Filmul de epocă e o prezenţă pe cit 
de dorită, pe atit de necesara im cimpul 
cinematografiei noastre. 

— Nu ducem lipsă de filme în care istoria 
societății noastre să se reflecte cu destulă 
Cuiwvait de «epocă». Anul acesta, cind vom 
implini opt decenu de cinemaloarane roma 
neasca, gasesc ca este prilejul de a o 
remarca, odatá cu alte reale succese ale 
unor pelicule prezente incá in memoria 
cinefililor. Poate cá, in cele mai multe cazuri, 
evocarea s-a tradus doar în reușite parțiale, 
citeva acte sau secvenţe excelente, într-un 
film artistic de mediu sau lung metraj. 
Acolo unde nu s-a reușit, nu-i cazul să-i 
blamăm pe autori în bloc. Filmul e o chestiu- 
ne de talent și aptitudine, desigur, insă 
«povestea timpului» nu-i o întreprindere 
uşoară pentru nimeni, pentru că ea solicită 
si o pregătire teoretică (filosofică, istorică, 
etc.) mai așezată, precum şi o experiență 
personală bogată, în raport cu viața socială, 
cu dialectica ei. De-acolo încep lipsurile, 
diticultátile inerente, eyecurile. Este vorba 
in cele am urmă, de o problemă de cultură, 
cu premisele gi consecințele ei specifice. 
Perspectiva materialismului istoric nu vine 
de la sine, chiar dacă cineva primește niște 
sfaturi bune. Se învaţă, se învaţă din greu. 
Pe urmă merge mai ușor. Dar cind? Trebuie 
să existe climatul și terenul propice; iar 
cind există, te pomenești că autorul n-are 
talent sau crede că are prea mult gi croiește, 
dar nu are răbdare să pună ata-n ac și coase 
totul anapoda. Un film de epocă, întocmai 
ca o toaletă de epocă, cere o măiestrie supe- 
rioară, ca a dantelăresei din Bruges şi a 
sculptorului în ivoriu. 

— Am realizat filme meritorii despre 
mari personalități despre importante 
acte istorica, tilme cu bătălii, tilme spec- 
taculare sau chiar eseistice dar —excep- 
tind «Nunta de piatră» și «Duhul aurului» 
de Dan Pita și Mircea Veroiu — filme de 
epocă propriu-zise, cu accent asupra 
tabloului și atmosferei epocii, ar fi greu 
de citat. 

— Au fost și alte filme frumoase. Fiecare 
în genul său. Nu-mi plac criteriile catego- 
rice, care aduc pe departe cu ideile fixe. 
Contextul psiho-social sau cultural al fil- 
mului trebuie să apară o dată cu știința 
spectacolului; dar să nu uităm că disprețul 
față de auditorul său e păcatul capital al 
oricărui artist infatuat. Cultura spectaco- 
lului cinematografic se prezintă azi ca o 
noțiune foarte complexă și nu toți criticii 
de artă pot sau vor să înțeleagă asta. Există 
convenții ale căror însușiri «revoluționare» 
se dovedesc fragile și pasagere. Un film 
de epocă se prăfuieşte la fel de repede ca 
oricare altul dacă nu valorifică din adinc 
încărcătura lui umană durabilă. Mi-ar fi 
greu să citez niște «filme de epocă propriu- 
zise». Orice epocă are diferenţele ei speci- 
fice, în toate privintele, și în primul rînd 
istorice. E ca şi cum ai zice «mobilă de stil». 
Dar ce fel de «stil»? Tot astfel vorbim des- 
pre «rolul personalității în istorie». După 
«Tudor» şi «Cantemir», am mai învățat 
cite ceva despre asta. Miezul chestiunii stă 
în interesul pe care-l prezintă omului și 
istoriei sale de azi, personalitatea aceea și 
istoria ei. Nu ne interesează orice şi oricine, 
oricind. 

— Noul dumneavoastră scenariu, 
numit «Zodia leului», atrage atenția 
asupra unui timp istoric prin excelență 
generos pentru filmul de epocă — sfirși- 
tul secolului XIX şi începutul seco- 
lului XX. 

— Nu pot fi de acord cu cei ce snobează 
filmul istoric. E trist că unii o fac, după ce 
și-au cistigat prestigiul și drepturile de autor 
tocmai din genul acesta. Poate că s-a 
abuzat, prin repetirea metodei și stilului 
unora dintre asemenea filme bune. Vina 
este a producătorilor ce fac concesii «lan- 
tului slăbiciunilor». Ar fi păcat să stricăm 
gustul publicului, saturindu-l cu confecții 
fără duh creator. Dar ar fi și mai rău să 
abandonăm această inepuizabilă sursă de 
inspiraţie și interes, care e istoria poporului 
român. 

Nu m-am legat de epoca «sfirşitului de 
veac» din nu știu ce interes pentru ineditul 


6 


Mihnea Gheorghiu: 


«Miezul chestiunii stă în 

interesul pe care-l prezintă 

omului și istoriei sale de azi, 

personalitatea aceea si istoria 
ei», 


său «tematic», fiindcă vă pot cita cel puţin 
două alte filme românești din acea perioadă. 
Eu am pornit la realizarea unei idei ce moc- 
nea mai demult în planul meu personal de 
lucru: ideea unui «Forsyte Saga» romá- 
nesc. După o matură chibzuinţă, am conve- 
nit cu mine-insumi că materialul trebuie 
aflat în literatura noastră clasică, despre 
istoria societăţii românești dintre deca 
denta ideilor paşoptismului (1866) şi realiza- 
rea statului național unitar, în 1918, ca o 
«ante-biografie» a propriei mele generaţii 
postbelice. Aşa am ajuns la ciclul epic 
«Neamul Cománestenilor» al lui Duiliu Zam- 
firescu, ca un fundal verosimil, tără a împăr- 
tăși întru totul concepțiile autorului și tárá 
a-i respecta cronologia. Nici Shakespeare 
n-a disprețuit anacronismul. Apoi am avut 
în vedere absenţa din filmografia noastră a 
unor momente importante din acea vreme, 
cum ar fi emanciparea claselor mijlocii și 
soarta ţărănimii, progresul ideilor socialiste, 
lupta pentru independenţa națională etc. 
«Zodia leului» deschide trilogia printr-o 
ecranizare liberă a romanelor «Viaţa la țară» 
si «Tănase Scatiu», în care accentul cade 
pe aspectele sociale ale perioadei premer- 
gatoare anului 1877. Cred că regizorul fil- 


mului, Dan Pita, Intelege exact ce vrem sá 
facem. Filmul urmátor va insista asupra 
Independenţei, pástrind numai ideea si 
citeva personaje din «În război» şi obser- 
vind firul evoluţiei acțiunii din punctul de 
vedere al istoriei autentice. Această grijă 
pentru autenticitate presupune desigur si 
renunțarea la ambele modalități cărora un 
scriitor dornic de spectacol ar fi dispus să 
le cedeze: «demitizarea» polemică a clasi- 
cului patriarhal și semănătorismului, farme- 
cul paseist al aristocrației române de altă- 
dată. Vreau să preluăm trecutul fără preju- 
decáti și inhibiţii, cu «luminile și umbrele 
lui», în virtutea concepției noastre filozofice 
și politice asupra istoriei. Prevăd că n-are 
să fie ușor nici asa. 

— Pe plan stilistic, apare asttel șansa 
unei alternative la filmul monumental- 
oratoric sau «de acțiune» — mai mult 
sau mai puțin standardizat, propunin- 
du-se un tip original de analiză a atmos- 
terei, a tipurilor caracteristice societăţii 
românești moderne. 

— Intocmai. 


Dan Pita: 
Sá iei contact 
direct 
cu realitatea 


— Cum ati ajuns aici? 

— Ca să găsim conacul ăsta, am bătut tot 
Bărăganul, toată lunca Dunării, Brăila, am 
mers pină dincolo de Focșani, sus, în Mol- 
dova, ne-am întors pe la Ploiești, pe Valea 
Prahovei, pe urmă am luat din nou Oltenia. 
Am fost la Direcţia muzeelor și monumen- 
telor istorice, care ne-a dat tot felul de 
adrese, am văzut conacele și nu ne-au 
plăcut. Pe urmă am început să căutăm prin 
cunoştinţe si aga am ajuns aici, la Coţofenii 
din fată. Cotofenii din dos sint dincolo de 
Jiu, vedeți? Jiul este pentru noi lalomita din 
romanul lui Duiliu Zamfirescu. lar conacul 
acesta, care datează de mai multe secole 
și nu mai avea nici o întrebuințare, este 
pentru noi, după amenajările pe care 
le-am făcut, conacul lui Dinu Murgulet. 
Cea mai mare parte a acțiunii se va destá- 
şura în acest decor, în camerele și pe co- 
ridoarele acestea, care au găzduit poate 
cindva scene similare cu cele din film. 
Veniti, vedeți, de la această fereastră se 
poate observa curtea. cu acea hulubărie 
pe care am construit-o noi, dar care va ti 
putut fi acolo şi va fi putut fi privită de la 
această fereastră, cum se intimplá în film, 
în timpul unei acțiuni de demult. Cind am 


Problematică modernă, costumatic de epocă 
(Regizorul Dan Pita, operatorul 
Nicolaie Mărgineanu, actorii Cătălina Pintilie şi Vasile Niţulescu) 


conceput filmările din aceste interioare 
am avut mereu în vedere spațiul inconjurá- 
tor: în aceeaşi secvenţă vom filma cînd aici, 
cind afară. La fel vom folosi cele două 
terase, aceea cu perspectivă spre lunca 
riului şi cealaltă, spre curte, de unde se 
vede chioșcul construit de noi și se observă 
şi celelalte dependinţe, fiecare legată de 
episoadele filmului. Relaţia interior-exterior 
va fi ca o pastă invizibilă, inconjurind perso- 
najele, o pastă extinsă, care cuprinde totul, 
satul, cîmpul, lunca prin care circulă perso- 
najele, țărani, boieri, ciocoi... 

— Cit timp ati pregătit filmările? 

— 6 luni pentru decupaj și încă 3 — în 
total 9 luni. 

—E un film care se naște normal. 
În alte cazuri, pregătirile par să fie 
de obicei mai scurte. 

— În alte cazuri, pregătirile nu se fac sau 
ele constau în a aștepta construirea decoru- 
rilor pe platou. 

— Nu vă plac filmările pe platou. 

— N-aș putea să filmez pe platou, numai 
pe platou. Marea plăcere este să iei contact 
direct cu realitatea, fie ea construită — și în 
această privință ne rămine încă să desco- 
perim cu adevărat tara, fie spaţiul natural 
propriu zis. 

— Şi cum veți filma... propriu zis? 

— În filmele pe care le-am realizat pină 
acum, am gindit și construit secvențele 
pornind de la imaginea de ansamblu și ajun- 
gind abia ulterior la detalii. Se poate însă 
porni si invers. Cind unul dintre eroii noștri 
intră în curtea acestui conac, sigur că putem 
observa de la început întregul decor, în 
speță pe acesta dezolant, în paragină ne 
aflăm într-un moment istoric-social de 
crepuscul. Dar e greu de transmis aceasta 
printr-un cadru general. În orice caz, aceas- 
tă cale am mai folosit-o, iar în filmul de față 
aș vrea să urmez altă cale. Cind boierul 
întors de la Paris intră în curte, înainte de 
orice plan general, vedem o suită de detalii: 
cineva care doarme sub un șopron, niște 
găini ciugulind dintr-un sac de porumb 
spart, altcineva care dă cu toporul într-o 
buturugă atit de mare că si azi ar mai trebui 
sa sparga la ea. Urmează, de-abia apoi, un 
plan al celui care a intrat în curte și un cadru 
cu femeia care i-a supravegheat intrarea. 
Cind Tănase Scatiu pleacă la conac, în 
petit, scena trebuie să înceapă tot cu detalii: 
omul își pune o manșetă la cămașă, își 
încheie nasturii, își pune o vestă, își leagă 
cravata, își dá cu parfum pe față, pe sub 
braț, mai ia un inel şi-l încearcă in deget, 
apoi observăm o privire a maică-si care 
e și ea de faţă. 

— De fapt, cred eu, n-ar îi o suită de 
detalii «de atmosferă», ci o analiză mai 
aplicată, o intrare mai lucidă în dramă, 
altceva decit filmul în care primează 
acțiunea și jocul. 

— Cinematogratul este în primul rînd 
revelația realului 

In acest film cu importante parti- 
tun masculine, susținute de Victor 
Rebengiuc, Vasile Niţulescu, Csiky An- 
drás, Dan Nuţu și alții, ceea ce mi se 
pare frapant este că, în sfirșit, avem un 
adevărat «evantai» de roluri feminine. 


dica Tapalagă: 
Rolurile feminine, 


in general, 
cam rare 


— Sint citiva ani de cind nu v-am 
văzut într-un film. 

— Vreo 15, de la «Politică cu delica- 
tese». Am jucat mult teatru... 

—E de mirare totuși că n-aţi jucat 
şi-n filme. 

— Mă gindesc că rolurile feminine sint 
în genere cam rare. Şi poate nu am eu 
anumite calităţi aparte pentru film, deși fac 
multă televiziune. 

— Ati făcut probe, între timp, la unele 
filme? 

— Nu, nu am făcut. 

— Pur și simplu, regizorii nu v-au 
solicitat! 

— De fapt, n-am avut timp să mă gindesc 
prea mult la asta și, să vă spun sincer, nici 
nu m-am chinuit foarte tare din această 
pricină. Pentru că eu socot totdeauna că 
şansa este foarte... individuală. E mai bine 
să-ţi zici că n-ai șansă, nu pentru că aș fi eu 
fatalistă, ci pentru că prefer să nu-mi pierd 
linistea, punindu-mi întrebări-inutile.