O.Tafrali — Manual de Istoria Artelor — Vol.I (1922)

CC (Ag EUNA Ee ia a 


PD 


O. TAFRALI 


PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN IAŞI 
DIRECTOR AL MUZEULUI DE ANTICHITÁTI DIN IAȘI 


MANUAL 


ISTORIA ARTELOR 


VOLUMUL I 


Aprobat de Minister 
EDIŢIA II REVĂZUTĂ 


Cu numeroase noui ilustratiuni 


(E: [^ 


VAL. 


EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCĂ“ S. A, BUCUREŞTI 


11.105—925 - 5000 ex. 


www.dacoromanica.ro 


PREFAŢĂ 


Lipsa unui manual de istorie a artelor în literatura noastră 
ştiinţifică şi didactică m'a îndemnat să alcătuesc pe cel prezent. 

Am căutat să satisfac cerinţele programului analitic. Ele sunt 
prea mari, faţă de numărul foarte restrâns de ore, ce se acordă 
unui învăţământ atât de însemnat şi atât de nesesar. 

Trebuiă, în adevăr, să se vorbească de opere aparţinând la 
vreo douăzeci de arte: preistorică, egipteană, chaldeeaná, asi- 
riană. persă, egeeană, miceniană, greacă, etruscă, romană, bizan- 
tină (cu ramurile ei), musulmană, romanică, gotică, indiană, chi- 
neză, japoneză. Eră un material enorm, care de sigur nu s'a 
avut în vedere, când s'a alcătuit programul analitic, 

Am încercat totuşi să scriu o operă, care să satisfacă aceste 
cerinţe. Cum însă eram dator, să caracterizez fiecare artă şi 
să-i arăt evoluţia, precum şi influenţele suferite, am dat o dez- 
voltare destul de mare manualului, care se adresează şi celor 
iubitori de artă. 

Elevele clasei a Vll-a vor invátà numai părţile din text, care 
nu sunt cuprinse între doi asterisci. Restul le va servi de lectură. 
Profesoara însă sau profesorul va puteă alege anumite capitole, 
pe care să le trateze mai amănunţit, sacrificând pe altele, de o 
însemnătate mai mică. 


O. Tafrali 
lasi, ş Septembrie 1922 


www.dacoromanica.ro 


PRECUVÂNTARE 


LA EDIŢIA A Il-a 





Publicând ediţia a doua a acestui manual, am ţinut să nu 
schimb, decât prea puţin din vechiul text. Am adăogat totuşi 
câtevă mici completări, pentru ca lucrarea să fie în curent cu 
cele din urmă descoperiri şi studii. 

Numărul paginilor însă de text a rămas acelaş, de oarece, 
drept compensație, s'au suprimat: anumite pasagii deo mai mică 
însemnătate. 

Dm dat, în schimb, o atenţie mai mare ilustratiunilor, 
al căror numar sa mărit foarte mult. Totodată numeroase 
figuri au fost înlocuite cu altele de dimensiuni mai mari şi de 
o mai bună execuţie. 

Prin aceasta, materialul intuitiv, ca-şi textul, câştigă mult. 

Sa adáogat şi o listă explicativă a câtorvă cuvinte tehnice, 
întrebuințate mai des. 

Atrag din nou luarea a minte a celor însărcinaţi cu predarea 
cursului de istoria artelor în clasa VII secundară de fete asupra 
părților notate cu asterisci, care sunt destinate să fie numai 
citite. Renunţându-se însă la anumite capitole, s'ar puteà inváfà 
altele mai bine prin utilizarea pasagiilor de lectură. 


Autorul 
laşi, r4 Martie rgeg 


www.dacoromanica.ro 


INTRODUCERE 


INSEMNÁTATEA SI SCOPUL ARTEI. 


E greu să se dee artei o definiție, care să satisfacă pe toti. 
Prin artă unii înțeleg «metoda cu care se execută o lucrare după 
anumite reguli»; alţii mărginesc iaceasta la îndemânarea, cu care 
artistul reuseste să exprime în opera sa un sentiment sau o idee 
intro formă frumoasă, îngrijită și plăcută. Estetica veche sustineà, 
că frumosul nu-i decât «expresia idealului moral» sau «expresia 
invizibilului» sau «exprimarea pasiunilor omenești». 

Tolstoi dă o definiţie mai simplă: «Arta, zice el, nu-i decât 
mijlocul de a comunică o emofiune». Ea își poate aveă izvorul în 
frumuseţe sau în oroare. Emotiunea poate fi provocată prin sunete, 
prin cuvinte sau prin forme plastice, care sunt diferitele feluri de 
a o exprimă. Fără comunicația unei percepții emotive arta nu 
există. 

Emofiunea poate fi de ordin superior. Ea ne face să înţelegem 
un sentiment esenţial sau adânc al sufletului, ori un aspect al na- 
turei, care ne încântă sau ne stárneste admirațiunea. Emoţiunea 
însă mai poate fi și de ordin mai puţin înalt. Ea poate să ne facă 
să participăm la interese momentane, la o excitafiune trecătoare. 
Ca să ne putem desteptà în suflet emofiunea sau sentimentul ar- 
tistului, trebue să căutăm a ne formă organul aperceptiv necesar: 
să ne educăm urechia pentru muzică, ochiul pentru artele plastice. 
Fără aceasta, nu se va puteă face comunicarea emofiunii si nu vom 
înțelege opera de artă. 


Pentru eleve, părțile textului, cuprinse între doi asterisci, sunt rezervate 
lecturii. 


www.dacoromanica.ro 


6 


Arta are o însemnătate foarte mare pentru educatiunea omului 
de elită. 

Mai întâiu, ea ne rafinează sufletul, ne dezvoltă simțul estetic, 
ne face să gustăm emoţiuni superioare, care ne încântă, ne înalţă, 
ne înnobilează. 

Cunoaşterea operelor de artă a tuturor timpurilor mai are o va- 
loare instructivă foarte însemnată. Ea ne pune în atingere directă 
cu obiecte, făurite de o lume, care s'a stins de mult; ea ne face 
să intelerem credinţele, ideile, simţimintele trecutului, să evocăm 
mărimea şi splendoarea civilizatiunilor vechi sau moui. 

Studiul artei ne face să cunoaștem mai bine evoluţia societăților 
trecute si transformările, suferite de un popor. Adesea, operele de 
artă sunt singurile documente, care ne stau la îndemână pentru 
cunoaşterea istoriei unei regiuni, a unui popor, a unei civilizaţiuni, 
Nam cunoaște, de pildă, nimic din istoria omului primitiv, dacă 
mam aveă operele sale industriale și artistice. Istoria Egiptului, a 
Mesopotamiei, a poporului grec si roman, etc., datorește foarte 
mult studiului operelor de artă. De asemenea, istoria civilizațiunii 
medievale si moderne ar fi necompletá, dacă mam luă în seamă 
operele artistice contimporane. 

* In ce spirit trebuese studiate operele de artă? — Pentru a 
puteà studià impartial si înţelege operele artistice ale trecutului, 
cată să ne obicinuim a înlătură anumite formule estetice, cu care 
în deobste se judecă arta. Altfel, am riscă să cădem în greșeală 
în judecata noastră, pentrucă am respinge multe opere de artă, 
care mar corespunde formulei, alese de noi. 

Dacă, de pildă, am judecă o operă literară clasică cu estetica 
romantismului sau a simbolismului, fără indoală am socoti-o supt 
valoarea ei reală. Tot astfel, mam puteă judecă drept si gustă o 
bucată de muzică italiană, dacă i-am aplică formulele muzicei ger- 
mane şi viceversa. 

In aprecierea operelor de artă, datoria istoricului este, să se 
lepede de formule şi să adopte o altă metodă. 

De obiceiu, noi modernii suntem îmbuibaţi de principiile esteticei 
greceşti clasice sau ale unor estetici mai noui, care încă nu şi-au 
făcut probele pentru a fi incetátenite în artă. De aceea, când ne 
aflăm în faţa unei opere vechi, numai decât îi aplicăm, conştient 
sau inconştient, formula estetică a gustului nostru si o declarăm 


www.dacoromanica.ro 


bună, mediocră sau rea. Aceasta este o metodă subiectivă, care nu 
poate fi admisă în ştiinţă. 

Istoricul artei trebue să ţie seamă, în studiul său, de idealul 
artistului, de concepţia sa estetică, de simtimintele si mentalitatea 
sa și a lumii înconjurătoare, Numai atunci, va înțelege el opera de 
artă, precum şi cauzele, care au determinat nașterea, dezvoltarea 
şi decăderea unui anumit curent artistic ; căci arta, ca și o societate, 
are un început, o înflorire si o decadenţă, datorită unor anumite 
împrejurări, 

Filosoful si estetul Hippolyte Taine, în cartea sa Philoşophie 
de l'art, sustine, că sunt trei feluri de opere de artă. Unele aparţin 
tuturor timpurilor Și sunt universale; altele nu sunt gustate decâtde 
generaţiile unui secol; altele, în sfârșit, pier odată cu generaţia, în 
care s'au produs. 

Clasificarea aceasta este bună, numai dacă se ţine seamă de 
anumite formule estetice, care alcătuesc idealul lui Taine si al 
tuturor estetilor mari. Dacă însă n'am ţine socoteală de ele, nici 
de felul, în care ne-am educat de secole sufletul și ochiul si dacă 
am adoptă o altă estetică și alte formule, clasificarea lui Taine 
ar puteă să înceteze a fi exactă. In orice caz, multe opere ar 
trebui excluse din categoriile, în care fuseseră clasate, sau și-ar 
schimbă locul. 

Vedem dar ce greutăţi întâmpinăm, adoptând formule estetice 
în judecata operelor de artă, 

Cea mai bună metodă în istoria artelor, cea mai sigură și obiec- 
tivă, este aceea, în care se caută să se studieze arta și punctul 
de vedere al idealului artistului, al mediului, în care a trăit el, al 
simţimintelor și mentalitátii contimporanilor săi, al cauzelor, care 
au determinat făurirea operei sale, In acest chip, s'ar puteă evocă 
trecutul si ni s'ar comunică emoțiunea artistică; căci ne-am pune 
mai mult sau mai puţin, în aceleași condițiuni, în care se găsiă 
sufletul artistului, când şi-a executat opera si am înţelege idealul 
şi gustul epocei. 

Istoria artei are datoria să expue în mod sobru și imparfial evo- 
lutia fiecărei arte. Ea nu trebue să proscrie pe nici una, ci să 
constate numai si să explice, 

In această privință, e de meditat părerea lui Taine.: «Istoria 
artei, scrie el, nu vă zice: «dispreţuiţi arta olandeză, căci e gro- 
solană, și nu gustati decât arta italiană». Ea nu vá zice: «dispretuiti 


www.dacoromanica.ro 


8 


arta gotică, căci e bo'năvicioasă, si nu gustati de cât arta greacă». 
Ea lasă fiecăruia libertatea de a urmă predilectiunile sale partie 
culare, de a preferă ceeace este conform temperamentului 'său, si 
de a studiă cu o îngrijire foarte atentă, ceeace corespunde mai 
bine propriului său spirit. Cât o priveşte pe dânsa, ea'are simpatii 
pentru toate formele de artă și pentru toate şcolile, chiar pentru 
cele ce i se par cele mai opuse; ea le acceptă ca atâtea manifes- 
tatiunii ale spiritului omenesc; ea socotește că, cu cát ele sunt 
numeroase și contrare, cu atât arată spiritul omenesc cu fete noui 
şi variate; ea face ca botanica, care studiază, cu interes egal, când 
portocalul și dafinul, când bradul și mesteacănul; ea însăși este un 
fel de botanică aplicată, nu la plante, ci la operele omeneşti. In 
această calitate, ea urmează mișcarea generală, care apropie astăzi 
științele morale de științele naturale, si care, dând celor dintâiu 
principiile, precautiunile si directiunile *celor de-al doilea, le co- 
municá aceeași soliditate si le asigură acelaș progres», (Philosophie 
de Part). * 


www.dacoromanica.ro 


L ARTA PREISTORICÁ. 


Apariţia omului pe pământ. — Nu se stie exact în ce epocă 
a apărut omul pe pământ. Unii învăţaţi cred, că primii Oameni sau 
ivit în era terfiará; alţii însă, şi cei mai numeroși, susțin, cá exis- 
tenta sa e dovedită numai pentru era quaternară. 

«Arheologia, cași paleontologia, zice Dechelette, este ţinută, 
astăzi, după treizeci de ani de cercetări infructuoase, să repete 
cuvintele, pe cari Broca le rostiă în 1877: «Omul terțiar nu este 
încă decât pe pragul ştiinţei». 


* Diviziunile preistorici. — Era quaternará se imparte în două, 
din punct de vedere geologic. 

L Perioada pleistocenă sau veche; 

II. Perioada kolocenă sau actuală. 

De prima, aparține vârsta pietrei cioplite sau paleoliticà. 

A doua se subîmparte în trei: 

a) Vârsta pietrei șlefuite sau neolitică ; 

b) Vârsta bronzului ; 

c) Vârsta ferului, care de fapt nu aparţine preistoriei. 

Aceste denumiri s'au dat după uneltele de apărare ale omului 
primitiv. La început, el a întrebuințat piatra, mai ales silexul, pe 
care îl [ciocáneà cu alte bucăţi de silex pentru a-i da o formă, 
potrivită trebuintelor. 

După o lungă perioadă, omul primitiv și-a fabricat arme din 
pietre mai puţin dure ca silexul, pe care reușise să le slefuiascá. 

Mult mai târziu, omul preistoric a găsit mijlocul de a topi 
arama și mai apoi aliajul ei, bronzul, din care și-a fabricat arme 
mai perfecționate.* 


www.dacoromanica.ro 


10 


* VÂRSTA PIETREI. 


Omul s'a servit de instrumente de piatră atât în perioada pleis- 
tocenă, cât şi în cea holocenă. Dintre toate perioadele, însă, cea 
mai interesantă pentru artă este cea cunoscută supt numele de'epoca 
renului, care face parte din quaternarul superior. Ea se subimparte 
in trei subdiviziuni cronologice principale: 

1. Un nivel inferior, numit Aurignacien, după renumita peşteră 
din Aurignac din Haute-Garonne ; 

2. Un nivel mijlociu, numit Solutrian, după numele staţiunii So- 
lutré din Saone-et-Loire; 

3. O pătură superioară, cunoscută supt numelejde Magdaleniană 
după staţiunea din Madeleine din Dordogne (Franța). 

Cea mai însemnată pentru artă este aceasta din urmă. 

In timpul ei, omul stie să fabrice si vase de lut, care sau des- 
coperit în mare număr, împreună cu alte unelte, 


* Primele locuinţe ale omului preistorie. — Cele dintâi locu- 
inte ale omului au fost peșterile și adâncăturile de stâncă. Acolo, 
el se puteà adăposti, împreună cu familia sa si cu alţi semeni ai 
tribului sáu. Ameninfat mereu de animalele sălbatice, atacat adesea 
de alti oameni, vrășmași neinduplecati si cruzi, omul primitiv duceà 
o viaţă plină de primejdii si de mizerii.* 


* Arta în epoca renului. — In această epocă, triburile Europei 
occidentale continuă a locui în peşteri. Ele sunt încă nomade şi 
trăesc din vânat și dn pescuit. Conditiunile climaterice îngreuind 
viața, omul își indoeste activitatea, perfecţioneazăi şi înmulțește 
uneltele sale de pescuit si de vânat. Armele [sale sunt făcute din 
piatră, din os si din lemn, lucrate cu artă. In epoca renului, astele 
plastice, apărute dejà mai nainte, progresează.“ 


* Pictura corporală şi tatuajul. — Oamenii primitivi !din ins- 
tinct estetic îşi vopsiau corpul cu rosiu, galben și negru si chiar 
cu unele culori intermediare, aşă precum fac încă astăzi unele po- 
poare din Australia și din America de Sud, înapoiate în civiliza- 
Dune, Dar de cele mai multe ori, ei se tatuau. 

Materiile colorante, de care se serveau ci, sau găsit din belșug 
în multe staţiuni preistorice. Erà chiar obiceiul, să se presare peste 
cadavre cu coloare roșie." 


www.dacoromanica.ro 


l1 


* Obiecte de sütealà. — Omul preistoric aveà gustul podoabci. 
In foarte multe stafiuni preistorice, s'au descoperit cochilii de scoici, 
vertebre de pesti și dinți de animale, gàáurifi, care serveau drept 
salbe. Se cunosteà de asemenea şi podoaba inelului si a brățării, 
făcute din os sau fildeş.“ 


INCEPUTURILE ARHITECTURII 


* Satele preistorice. — Omul preistoric renunță la viaţa nomadă 
si, devenind stabil, începi să se îndeletnicească cu agricultura și cu 
creşterea vitelor, 

Satele, în care locuià cl, sunt 
de două feluri. Unele erau con- 
struite pe lacuri, pe podele de 
lemn, susținute de piloți sau stâlpi, 
infipți în apă. Ele se numesc safe 
lacustre sau palafite si descope- 
rirea lor a făcut sgomotpe la mij- : 
locul secolului al XIX-lea. (Fig. 1) Fig, 4; — Reconstituirea unii sat ER 

Pe lângă acestea insă, oamenii 
primitivi isi construiau locuințe si pe uscat, din care sau descoperit 
multe în Franţa si in alte țări. 

Locuinţele acestea neolitice erau compuse fic dintr'o singură 
încăpere, fie din două, ca cele descoperite în Germania, din care 
una serțiă de bucătărie. In unele sate terestre din Franţa, se con- 
stată colibe alăturate. 





* Statiunile si incintele neolitice. — Statiunile neolitice se 
găsesc in mare număr în toată Europa. La noi, cea mai renumită 
este cea dela Cucuteni (Báiceni), așezată pe o înălțime în apropierea 
Târgului-Frumos, din judeţul Iași 

Cât priveşte stațiunile palafite, ele sunt numeroase în regiunea 
lacurilor din Elveţia, din Italia de Nord, din Franța de Est, din 
Germania de Sud-Vest și din Austria, 


* Fortificațiile neolitice. — Tot ca opere de arhitectură sau 
de inginerie preistorică, trebuesc socotite si incintele fortificate ale 
stațiunilor neolitice. Ele se găsesc în mare număr in toate țările. 

Oamenii preistorici căutau pozitiuni naturale tari, a căror întă- 
rire o desávársiau cu șanțuri si cu ziduri de pământ sau de piatră. 


www.dacoromanica.ro 


12 


Incintele neolitice sunt aşezate pe înălțimi. De regulă, se alegeă, 
în apropierea unei ape curgătoare sau stătătoare, un promontoriu 
cu povârnișuri repezi, legat numai printr'un istm de restul înălţi- 
milor. Istmul acesta se fortifică prin săparea unuia sau mai multor 
șanțuri și ridicare de ziduri de piatră, după cum se constată ila 
Cucuteni și aiurea. Alteori însă, se aiegeă o înălțime, care aveă un 
povârniş repede. O incintă semieliptică apără? partea plană.” 

Monumentele megalitice: Menhirii si Dolmenii. — In epoca - 
neolitică, viaţa socială propási mult. O organizație mai înaintată 
luă locul celei anterioare. Instinctul religios stăpâniă massele. Moartea, 
prin misterul ei, fácü să se nască concepţii mistice, a căror forță 
eră foarte mare. 

Oamenii s'au gândit cum să asigure șefilor dispăruţi un adăpost, 
demn de puterea și de însemnătatea lor, căci ideia supraviețuirii 
sufletului luase naștere. Acestei credinţe, i se datorește crearea unei 
arhitecturi mai înaintate. 

Lăcaşul mortului se făceă probabil după modelul celui din timpul 
vieţii, cu singura deosebire; că s'au întrebuințat. materialuri mai 
solide. 

Monumentele funerare sau religioase, care s'au ridicat în epoca 
neolitică, se impun prin massa lor enormă, din care cauză li s'a dat 
denumirea generică de megalitice (megas = mare şi lithos = piatră). 

* Monumentele acestea alcătuesc şease grupuri: 

1. Menhirii (dela cuvântul men = piatră; hir = lung) sunt nişte 
blocuri mari dintr'o singură bucată de piatră, înfipte vertical în 
pământ. Un foarte mare număr se găseşte în Franța, mai ales în 
regiunile de vest, in Vendée și Bretagne. Cel mai înalt?menhir, 
cunoscut în Europa este cel din Locmariaquer (Morbihan, în Franța), 
care are o înălțime de 20 m. 50 si ogreutate de 347.000 kilogra- 
me. Există însă unul în Siria, in carierele dela Baalbeck, care cántá- 
reste vreo 1.500.000 kilograme. 

Destinaţiunea menhirilor e încă necunoscută. Ipotezele emise nu 
sunt satisfăcătoare. Unii, de pildă, socotesc,că menhirii sunt niște fetișe 
divine sau idoli primitivi; alții că sunt monumente destinate a co- 
memoră niște evenimente mari de războiu sau de alianţă; alţii îi 
iau drept hotare sau drept îndicătoare de necropole; alţii, insfársit 
îi socotesc drept monumente funerare. (Fig. 2). 

Pare mai probabil, că aceste monumente aparțin cultului Litho- 
latric, sau închinare la pietre, al omului preistoric. Acest cult e- 


www.dacoromanica.ro 


13 
xistà in Orient, in trecut. Biblia ne vorbeste mereu de el. Astfel, 
lacob, în urma unui vis, ridică piatra, care ii servește drept perină 
şi “varsă undelemn la capătul ei, Iosue, după ce trece lordanul, ri- 
dică douăsprezece pietre, scoase din albia fluviului. 

Cultul «pietrelor sacre a durat în tot timpul păgănismului; iar 
piatra sfântă a musulmanilor din Meca nu-i 
decât o supravieţuire a lui. 

“Totuși aceste apropieri nu pot justifică 
ipoteza orientală a cultului litholatric în Oc- 
cident. Veneraţiunea pietrelor sacre, esie 
o formă de fetişism, comună tuturor po- 
poarelor primitive. 

2. Cromlechurile (Crom=—curbă, lec'li= 
piatră), nu sunt decât un grup de menhiri, 
dispuși intr'un cerc mai mult sau mai pu- 
fin regulat. (Fig. 3). 

Cel din Er-Lanic (Morbihan, Franţa) are 
un diametru de 55—60 metri. Fig. -.— Menma, oim. nereuezel, 

Cromlechurile sunt oare monumente re- "en Frane. (oup Decheletie) 
ligioase, triumfale, temple solare, cenotafe, locuri de adunare po- 
liticá sau judiciare? Nu se poate nimic afirmă, deși toate aceste 
ipoteze au fost susținute de eruditi. x 

3. Aliniamentele sunt grupuri de menhiri, orânduite in linie 
dreaptá. Ele sunt adesea asociate cromlechurilor. Ca exem plu, se 
pot da cele din Carnac 
(Morbihan), care ating 
o lungime de trci chi- 
lometri. 

4. Dolmenii (Dol= 
" masă, mem = piatră) 
sunt edificii funerare a- 
coperite, construite din 
blocuri enorme de piatră, care cântăresc adesea 100.000 de chi- 
lograme. In ele, se înmormântau unul sau mai multe cadavre. 

Când dolmenul are dimensiuni mai mari si este alcătuit dintr'un 
coridor si mai multe încăperi, poartă numele de alee acoperită 
sau dolmen cu galerie, Un mare număr de dolmeni se găsește in 
Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Olanda, Germania de Nord, 
Danemarca, Suedia, Crimeea, Caucaz, Siria, Africa de Nord, Sudan. 








Fig. 3. — Cromlech, (După Dechelette). 


www.dacoromanica.ro 


14 


Se vede dar, cá intrebuinfarea lor eră foarte răspândită atât în 
Europa, cât şi în Africa și în Asia. 

Cei mai cunoscuţi dolmeni sunt cei din Franţa. Ca exemple, pu- 
tem da pe cei din Locrtariaquer, 
Frébouchére etc. (Fig. 4). 

5. Trilithii sunt un monument 
megalitic, alcátuit din trei pietre, 
doi menhiri, care susțin pe un al 
treilea, așezat orizontal pe ei. 

6. Cistii sunt nişte morminte 
mari cu patru feţe, analoage unei 
încăperi a aleei acoperite, dar fără 





Fig. 4. — Dolmenul din Frébouchere, impre- i: r a e 
jurimile orașului Sables-d'Olonne, aproape coridor. Partea inferioară este în- 


de oceanul Atlantic, Franţa. 


conjurată de un tumulus de pă- 
mânt sau de piatră. Acest fel de mormânt se găsește și în Franța 
dar mai ales în Scandinavia. 

Aceste șease grupuri de monumente megalitice se pot reduce la 
două categorii principale: menhirul şi dolmenul.* 


* Origina dolmenilor si a aleelor acoperite. — In privința 
originii acestor monumente, învățații nu sunt de acord. Chestiunea 
este de altfel foarte complicată. 

Două școli stau față în față, Una susține, 
că civilizația primitivă a Europei și monu 
mentele ei megalitice ne vin din Orient. De: 
viza acestei școli este: Er oriente lux, lumina 
vine din Răsărit. 

Adepții ei atrag luarea aminte asupra pri- 
melor licáriri ale civilizației, care apar in 
văile Mesopotamiei si a Nilului, unde alcá- 
tuesc de timpuriu state puternice. De acolo, 
pleacă influențe în toate direcţiile şi acolo 
trebuesc căutate şi originile monumentelor 
artei preistorice. Fig. 





E g 5. — Ságeti de silex din 
Adversarii acestei scoli socotesc cá teoria geess solutreană, provenind din 


: E P Solutre, (După Dechelette). 
ei nu-i decât un fel de siiragiu oriental, care 


nu se intemeiazá pe nimic solid. Ei susțin din potrivă că re- 
giunile europene pot revendicà onoarea de a fi creat o artă o- 
riginalá si spontanä. Asemánárile ce există între monumentele me- 


www.dacoromanica.ro 


15 


galitice preistorice din Europa si cele din Orient, sunt expli- 
cabile prin influența occidentală a Răsăritului. Monumentele din 
nordul și centrul Europei mar fi 
nişte copii, ci din potrivă prototi- 
puri, stângace încă, ale celor a- 
siatice. In monumentele europene, 
trebue văzut punctul de plecare al 
civilizatiunii mediteraneene. 

Din prima școală, fac parte, 
între alții, învățații Montelius, So- 





se > ` Fig. 6.— To cioca! it duh} 
phus Müler ȘI Hoernes, deși nu in piatră glefoitz, (Muzeal e Germain. 


sunt între ei de acord în ceeace Papă Dscheleus , 


priveşte cronologia. Scoalei opuse, aparţin Salomon Reinach si Penka. 
Ambele tabere isi susțin teoriile cu argumente foarte erudite. * 


INCEPUTURILE SCULPTURII ȘI GRAVURII 


* Sculptura şi gravura preistorică: stilul arhaic si stilul liber. 

Cercetările, făcute în peșterile din Franța si din Pirinei, au do- 
vedit, că sculptura a precedat gravura. Sculptura se întâlnește mai 
în toate păturile epocei renului. 

In epoca aceasta, se constata 
două faze: stilul arhaic și stilul 
liber sau evoluat. Amândouă sunt 
realiste și naturaliste. 

Din primul stil, fac parte nu- 

meroase statuete antropomorfe, de 
un aspect foarte primitiv. Ele au 
caracteristica steatopygiei, adică 
partea inferioară a spatelui dez- 
voltată exagerat. 
- Figurine steatopyge s'au gásit 
Fig. 7.—Statuete din periodele aurignaciana in foarte multe regiuni: in pes- 
$i aurignaco-solutreană. (După Dechelette). terile franceze, in Egipt, in in- 
sula Malta, în Tracia, in Iliria, la Butmir in Bosnia, la Baiceni- 
Cucuteni lângă lași, pe Siret, in Polonia, în Grecia, în insulele 
Egee, în Creta. 

Ele aparţin epocei neolitice. In privinţa lor totuși, nu se poate 
face nici o apropiere etnografică, nici o filiatiune. Invățaţii nu sunt 





www.dacoromanica.ro 


16 


de acord nici in ceeace priveste influenfele, nici in ceeace priveste 
data acestor opere primitive.* 

* Gravura epocii magdaleniene. — In epoca magdalenianá, gra- 
vurile pe os si piatră sunt foarte numeroase. Artiştii au o inde- 
mânare mare. Unele opere sunt de o finefá de execuţie admirabilă. 

Cea mai mare parte din 
gravuri reprezintă animale 
sau capete de animale în 
profil. Atitudinile sunt di- 
ferite. Mișcarea animalului 
este de obicciu bine prinsă 
ceeace dovedește o ob- 
servatie atentă a naturii, 
Sunt în adevăr vrednice 
de admirat figurile; Renul 
alergând | (Saint - Marcel- 
Indre), Renul  păscând 
(Thayngen), fragmentul 
doi reni, din care unul în- 
toarce capul și mugește. 
Pe acelaș fragment, sunt 
reprezentaţi si desemnaţi 
minunat pești. 

Siluetele mamutilor sunt 
de asemenea exact re- 
date, casi herghelia de 
— cai în galop, găsite în 
Fig. 8.—1.Ren în galop, placă de şist (Saint Marcel peştera Chaffaud de lângă 


Indre); 2. R scánd, pe os de ta din Kessler- " * 
boch, Elveția); E Reai, pei și pr Lee Geng Vienne, in Franfa (fig. 8). 





din Lorthet, Lourdes, Franţa); 4. Patrupede, gravură Sch 
e (grota din Chaffaud, ZE: ) 5. Caen Ee Reprezentafiunile ome- 
Gourdan Franța); 7. ^ ut, Madeleine). 


nesti sunt destul de nu- 
meroase. Ele insá nu se pot comparà ca finetá de desemn $i ca 
exactitate cu frumoasele gravuri de animale. Nu li se poate chiar 
atribui o reală valoare documentară pentru studiul raselor quaternare, 

Toate figurile omenești sunt goale. 

Un al treilea element al artei magdaleniene este cel al vegeta- 
lelor, desi ne întâmpină mai rar, Artistul preistoric a reprezentat 
unele plante cu tulpina și frunzele supțiri. 

Artiştii însă neolitici au întrebuințat mai mult decorația geome- 


www.dacoromanica.ro 


17 


trică. Ea e de două feluri: rectilinie si curvilinie. Se întâlnesc linii 
simple, adesea paralele, linii frânte, zig-zaguri, linii curbe, spirale- 
Spirala a apărut în Europa occidentală mult înainte de a fi intre- 
buinfatá ca temă principală de Egipteni si Egeeni. In pesterele din 
Lourdes si din Arudy, s'au descoperit gravuri si bazoreliefuri, in 
care se vede atât spirala simplă, cât si spirala dublă sau in formă 
de S.* 


INCEPUTURILE PICTURII 


* Pictura parietală a epocii quaternare. — Cercetările arheo- 
logilor au descoperit în vreo douăzeci de peșteri adânci din Spa- 
nia și din Franța desemnuri si picturi pe pereţi si pe boltă, re- 
prezentând figuri de animale. 

Cele mai cunoscute sunt picturile plafonului peșterilor dela A/famira 
(în provincia Santander din Spania), (fig. 9) ale grotei din Pavia 
(Franţa), care are o lun- 
gime de 220 metri, ale 
grotei din Combarelles 
(comuna Tayac, Franţa), 
ale pesterilor Font de - 
Gaune (Dordogne) si Mar- 
soulas (Haute-Garonne). 

Figurile din Mouthe, de 





TET . Fig. 9.— Picturi de pe platonul sălii celei mari din Alta- 
pildă, sunt fie simple gra- eiim, | provincia din Santander (Spania). Aproape 14 


m D D 
vuri, fie gravuri contu- metri lungime. (După Deckeistut) 


rate cu culoare roșie sau neagră. Aici, se vede, între altele, un 
ren, care ridică capul, într'o mişcare naturali, un mamut, boi, bi- 
soni, capre și alte animale. 

La Combarelles, sunt vreo 64 figuri de animale întregi și 43 de 
„capete de animale: cai, boi, bisoni, reni, mamuţi. 

Grota |Font-de-Gaune posedă 80 de desemnuri de animale: 49 
Bisoni, 4 reni, 4 cai, 3 antilope, 2 mamuţi. 

In alte peșteri, s'au descoperit desemnuri reprezentând lei, pi- 
sici sălbatice, rinoceri cu două coarne, etc. 

Toate siluetele lor sunt corecte si uimesc prin fneța execufi- 


+ 


unii. 


2 


O. Taíraii.— Istoria artelor, Ediţia Il, 5009 ex. 


www.dacoromanica.ro 


1R 


CERAMICA NEOLITICĂ 


In perioada neolitică, omul întrebuințează oale de lut. La in- 
ceput, nu ştie să le ardă bine; mai târziu însă "reușește să „fabrice 
vase, vrednice de admirat. 

Ceramica preistorică se prezintă fie fără nici un ornament, fie 
cu decorațiuni variate, rectilinii sau curvilinii. S'au descoperit pre- 
tutindeni numeroase cioburi si chiar vase întregi. Staţiunea noas- 
tră dela Băiceni-Cucuteni este printre cele dintâiu. 

Clasificarea vaselor preistorice. — S'a încercat să se facă o 
clasificare a ceramicii neolitice. Nu s'a căzut însă de acord. Clasi- 
ficările diferiților savanți sunt puțin satisfăcătoare. 

Cele mai însemnate sunt două; Prima se datorește savanților 
germani. Ei împart vasele neolitice în două familii: 

l. Ceramica snu- 
ruitá | (Schnurkera- 
mik) si IL. Ceramica 
cu benzi (Bandkera- 
mik). 

Decoraţiunea celei 
dintâi este executată 
în adânc și poartă 
urmele unei sfori. 
mai groase sau mai 
supfiri, care sa a- 
plicat pe lutul ud în 
linii orizontale. 

A doua categorie 
se caracterizează 
printr'o decorație în 





Fig. 10. — Clasificarea generală a vaselor neolitice, după sistemul 


z rliologilar gemunt a. b. c. d., vase din grupul numit formă de benzi, dis- 
nurkeramik, e. f, vase caliciforme; g. h. tipuri hibride; i. k. vase d a f 2 
^ cu benzi (Bandkeramik); l—v diferie alte grupuri. pusa in diferite fe- 


luri; ondulaţiuni, spi- 
rale, linii frânte, etc. Aceste benzi sunt executate fie prin linii 
gravate, continue sau întrerupte, fie prin linii punctate. 

Această clasificare are totuși un defect esențial prin faptul, cá 
se intemeiazá pe comparație de caractere eterogene: de o parte 
tehnica decorului, de alta stilul său. Din această pricină, confuzi- 
unile sunt ușoare. 


www.dacoromanica.ro 


19 


A doua clasificare e propusá de Dechelette. Ea tine scamá mai 
ales de forma vaselor, care se grupeazá in trei mari categorii. 

I. Din prima fac parte vase derdiferite forme, mai ales amforefa 
și eobeleul (fig. 10 a. b.). 

Vesele din categoria aceasta s'au descoperit in mare număr in 
Europa centralá si orientalá, in Germania, in Elvetia, in Románia, 
in Ucraina, in Rusia de Nord. 

IL A doua categorie cuprinde vasele caliciforme (fig. 10e. f.). 
Ele diferă de cele precedente prin decorul, prin forma si prin dis- 
tributia lor geograficá. 

Decorul lor se alcátueste din zone orizontale, care acoperá tot 
vasul, in loc sá se opreascá la o a doua treime a ináltimii sale. 

Vasele acestea se întâlnesc in Franţa, în peninsula Iberică, in 
Sardinia, în Sicilia, în Italia de Nord, în basinul Rinului, în O- 
landa, în Anglia, în Boemia, în Silesia, în Saxonia, în Pomerania, 
tc. Decorul lor e format din zone orizontale punctate, cu linii 
oblige sau quadrilate sau în formă de dinți de lup. 

In această categorie, se pot face subdiviziuni pe baza 
ornamentaţiei. S 

Invátatul Montelius atribue acestui grup de ceramicá o origine 
orientală. Formele ei amintesc ceramica Egiptului și Asiei Mici din 
mileniumul al treilea înaintea erei noastre. 

III. Din a treia categorie, fac parte vasele cu benzi (fig. 10 i.k.), 
răspândite întrun mare număr de regiuni din Europa occidentală, pre- 
cum si in Boemia, Moravia, Dalmația, România, Bulgaria, Asia Mică 
(Troia si provincia Frigia), etc. Ea pare că lipseşte în Insulele 
Britanice. 

In această familie, se pot face de asemenea subdiviziuni intere- 
sante, atât din punct de vedere al formelor, cât si al decoratiunii. 

Motivele ornamentului pot fi incizate, gravate sau pictate și 
chiar aplicate în relief. Spiralele sunt când izolate, când dispuse 
în zone continue. * 


* Cronologia ceramicii preistorice. — In această privință, sau 
făcut multe discuţiuni în lumea eruditilor. Sunt popoare care au 
ieșit mai curând din vârsta neolitică, altele care au dăinuit mai 
mult in ea; unele trăesc încă și astăzi în conditiunile omului pre- 
istoric. . 

De aceea, in chestiunea cronologiei, trebue sá fim prudenti. * 


www.dacoromanica.ro 


20 


Statuetele de lut dela Báieeni-Cueuteni. — Tot obiecte fde 
ceramică sunt si statuetele de lut, găsite din belșug in multe stati- 
uni preistorice, Cea dela Băiceni-Cucuteni este printre cele mai 





Fig. 11,—Vas din epoca neo- 
litica cu desemnuri in formă 


renumite și mai bogate. 

Statuetele dela Băiceni Cucuteni sunt de 
două tipuri, din punctul de vedere al sexului: 
masculine, mai rare, si femenine, mai nu- 
meroase, 

La aceste din urmă, se observă caracte- 
ristica steatopygiei. Unele au jghiaburi pe 
tot corpul, care denotă obiceiul tatuajului. 

Capul este de abiă indicat; mâinile lipsesc 
cu totul. Cele două proeminențe, care depá- 
sesc umerii, sunt adesea găurite, ca si sol- 
durile, Aceasta dovedește, că idolii erau atâr- 
nati de sfori în locuințele sau sanctuarele 


de volute, găsit la Cucuteni, è "n 
(Colecţia muzeului de Anú- preistoricilor. 
Am din lași, astăzi acest vas 

se at 


ă la Moscova impreună Piintre cele mai interesante statuete, desco- 


l l . D . e . . a 
TAATA perite la Báiceni-Cucuteni, trei sunt mai insem- 
nate: una are o înălțime neobicinuită, 20 de centimetri si e socotită 


drept un unicum. Celelalte două se caracterizează 
prin aceea, că una poartă în jurul gâtului un colan 
sau o salbă, iar cealaltă un brâu gros (fig. 12). 

Din punctul de vedere al felului cum e termi- 
nată partea inferioară, statuetele dela Băiceni- 
Cucuteni alcătuesc trei grupuri: 

L Primul cuprinde pe cele care au o linie 
de demarcațiune a picioarelor, care totuși se ter- 
mină întrun vârf. 

II. Din al doilea grup, fac parte [statuetele, 
ale căror picioare sau picior (căci câtevă se ter- 
mină cu unul singur) sunt indicate în mod clar, 
iar tălpile lor se disting bine. 

II[. Statuetele, care alcătuesc grupul al trei- 
lea, au partea inferioară terminată printr'un con 
drept sau recurbat. Linia de separație a picioa- 
relor lipsește cu totul. 





Fig. 12, — Statuetă feme- 
nină, cu brâu şi jghiaburi 
pe corp, reprezentând ta- 
tuajul, găsită la Cucuteni. 
(Colecţia muzeului de An- 
tichități din Iaşi. Astăzi a- 
cest obiect la Moscova im- 
preună cu tezaurul țării). 


La Băiceni Cucuteni, sau mai descoperit și un mare număr de 


statuete de animale. Ele par a reprezintă mai ales 


www.dacoromanica.ro 


boul sau 7oaia. 


EPOCA DE BRONZ. 


Dupá perioada neoliticá urmeazá cea a bronzului, care apare mai 
întâiu în Europa meridională si peste puţin si in toată Europa Oc- 
cidentalá si septentrională. Vârsta bronzului cuprinde următoarele 
subdiviziuni : 

Perioada bronzului, cuprinzând şi pe acea a aramei, începe cu 
milleniumul al treilea ai merge până la anul 900 a. Ch. La aceasta 
dată, începe prima perioadă de fer, numită Aa/Istatiand, după nu- 
mele unei însemnate necropole din Austria. Ea fine dela anul 900- 
500 a. Ch. 

A doua perioadă de fer este cea numită a Tenei, după numele 
unei staţiuni de lângă la-ul Neuchâtel. Ea se termină cu primul 
secol al erei noastre pentru popoarele occidentale ale Europei. In 
timpul acesta însă, civilizația greco-romană eră în floare în Orient 
şi în Sudul Europei. 


www.dacoromanica.ro 


II. ARTELE IN ANTICHITATE. 
ARTA EGIPTEANĂ. 


Civilizatiunea Egipteană. — Civilizatiunea, făurită de Egipteni 
in valea Nilului, este una din cele mai insemnate si mai interesante 
din câte cunoaște istoria omenirii. Ea a avut o adâncă inráurire nu 
numai asupra regiunilor dela răsăritul, sudul şi apusul Egiptului, ci 
și peste mare, în in- 
sulele Egee. In Siria 
mai ales, influența 
aceasta se constată 
încă dela a treia di- 
nastie memfită, asi 
cum au dovedit-o 
ultimilesápáturifran- 
ceze de lângă Biblos, 
vechiu oras fenician, 

aiurea. 
Fig. 13. — Piramidele din Giseh. Egiptenii au fost 
un popor foarte re- 
ligios, foarte muncitor si foarte iubitor de ordine si disciplină. Ei 
au construit monumente, care după mai multe milenii se ridică 
incă falnice și impunătoare, stârnind admiratiunea celor ce le vi- 
zitează. 
Arta egipteană a produs opere originale de mâna întâiu. 





* Diviziunile istoriei egiptene. Cronologia ei. — In dezvolta- 
rea civilizatiunii egiptene, deosebim mai multe epoci: 
|. Epoca preistorică. 


www.dacoromanica.ro 


23 


II. Epoca înjghebări: unui stat unitar, atribuită faraonului Mencs. 

Această epocă se subimparte în: 

a. Perioada tinită, cuprinzând prima si a doua dinastie cu re- 
şedinţa în Tinis, oras aşezat în apropierea Tebei, pe malul stâng al 
Nilului. 

b. Perioada memfità 
cu dinastiile III — X, 
care isi aveau capitala 
in Memfis, aproape de 
punctul, de unde incepe 
delta, 

III. Epoca tebană cu- 
prinzând dinastiile 
XI -— XX, cu reședința 
în marele oraș Teba. 

Epoca aceasta se sub- Fig. 14. — Piramidele şi Siinxul, 
împarte în două: 

a. Vechiul imperiu teban, cu dinastiile XI—XIV 

b. Noul imperiu teban cu dinastiile XVII— XX. 

Ea e despărțită în două prin năvălirea /icsoșilor, 
cari alcátuesc dinastiile a XIV—XVI. 

IV. Epoca Saită,în care capitala eră în Sais sau 
chiar în alte oraşe din deltă. 

Această epocă cuprinde dinastiile XXI - XXVI. 








Interiorul 


ni iir piramidei lui Kulu. 
bk KÉ e : t (Dupa Maspéro, J/i- 
Fig. 15.— Piramida cu caturi dela Sakkarah. (După Perrot et Chipiez). sloire ancienne). 


V. Epoca greco-romană, in care domnesc dinastiile XXVI până 
la XXXL* 


* [n privința duratei primelor două epoci, învățații nu sunt de 
acord. 


www.dacoromanica.ro 


24 


Egiptologul englez Flinders Petrie socotește, cá prima epocă a 
durat dela anul 8000—5500, când începe domnia dinastiei întâi. 
Egiptologii francezi Mariette, de Rougé, Maspéro ridică injghebarea 
statului egiptean supt Menes la anul 5004. Din potrivă, invátafii 
germani coboară această dată. Astfel, Brusch admite data de 4455, 
Lepsius pe cea de 3892, iar Eduard Meyer pe cea de 3315. Astăzi, 
mulți egiptologi din diferite țări înclină să admită această din 
urmă dată, . 

Această diferență provine din anumite calcule, dintre care unele 
se datoresc felului cum învățații comentează lista faraonilor, intoc- 
mită în grecește de preotul egiptean Manethon, sau pe cele cu- 
prinse în renumitul papirus din Turin şi piatra din Palermo. Unii 
admit, cá pe lista lui Manethon ar fi înșirați faraonii în ordinea 
domniei lor, ceilalți socotesc că mulți dintre ei ar fi domnit în a- 
celași timp, în două sau mai multe regiuni ale Egiptului. 

Diviziunile istoriei egiptene, menționate mai sus, sunt necesare 
pentru orientare, totuși nu sunt tocmai exacte cât priveşte evoluția 
artei ; căci adesea se constată, că un stil face parte din două epoci 
diferite şi alături de el apare un al doilea, care îl subminează şi 
sfârșește prin a-l înlătură, nu însă întotdeauna cu desăvârşire.* 


ARHITECTURA EGIPTEANĂ. 


Egiptenii au ridicat de timpuriu monumente márefe si solide. Ei 
au ştiut să adapteze ţării lor o arhitectură originală, care o înfru- 
musefeazá si o completează. Nicăeri aiurea, templele și piramidele 
egiptene n'ar fi la locul lor, ca în valea Nilului, încadrată de înălțimi 
stâncoase, aride și nisipoase. Artiştii au știut să creeze motive de 
ornamentaţie originale, studiind natura înconjurătoare si să le pre- 
ziute intr'o stilizare din cele mai reușite. 

In arhitectura egipteană, trebuesc considerate mai ales mormintele 
şi templele. Palatele, casele și fortărețele au ajuns până la noi în 
foarte mic număr și ruinile lor sunt neîndestulătoare, pentru ca 
studiul lor să aibă însemnătatea al celor dintâi. 


I. Arhitectura funerară. 


Egiptenii credeau, că sufletul e nemuritor şi că din când în când 
vizitează corpul, în care a trăit pe pământ. De aceea, trupul trebuiă 
păstrat intact si ferit de distrugere. 


www.dacoromanica.ro 


25 


Credinţa aceasta a dat naștere pe de o parte artei imbălsămării 
şi a portretului, iar pe de alta arhitecturii funerare. Aceasta a prc» 
dus monumentele cele mai interesante si mai însemnate ale omenirii, 
din categoria aceasta. 

Arhitectura funerară a evoluat, ca orice altă ramură de artă, în 
decursul lungului sir de veacuri al civilizafiunii egiptene. 

* Mormântul în epoca tinitá. — Din epoca tinită, s'au desco- 
perit un număr de morminte, atât la Abidos, cât și la Nagadah și 
Hieraconpolis. Cel mai cunoscut este cel din Nagadah, aparţinând 
unui senior. El e alcătuit dintr'un edificiu dreptunghiular de vreo 
54 metri lungime si 27 lățime, construit din cărămizi nearse, In in- 
terior există o sală mare, despărțită de zidul incintei printr'un co- 
ridor strâmt. Sala aceasta eră împărțită în cinci compartimente, din- 
tre care în cea de mijloc și cea mai mare eră așezat mortul. Cori- 
“dorul însă a fost 
în urma aşezării 
momiei, despărțit 
în 16 săli mai mici. 

Mormântul tinit 
reprezintă casa 
mortului. A v eà 
dar mai multe 
săli, din care u- 
nele pentru locu- 
inta stăpânului si 
a lucrurilor sale, <? 
altele pentru ser- 
vitori. In adevăr, 
alături de momie, 
s'au descoperit sculpturi, reprezentând diferite slugi la munca lor o- 
bicinuită din casa stăpânului lor. * 

Mormântul in epoca memfită : Mastabalele şi Piramidele. — 
Mormintele memfite sunt de trei tipuri: kipogeul sau mormântul 
săpat în stâncă, mastabauu și piramida. 


* Elementele esențiale ale mormântului sunt: Cavoul unde eră 
aşezată momia; puțul, care coboară la cavou si camera superioară 


a ofrandelor. La aceste elemente, se adaogă adesea încăperi acce- 
sorii, care se deosebesc dela un mormânt la altul. Puţul și cavoul, 
există la cele trei tipuri de mormânt; dar pe când ele rămân în 





Fig. 17. — Mastabale. (După Perrot et Chipiez). 


www.dacoromanica.ro 


26 


prima categorie a hipogeelor, ascunse în stâncă naturală, la cele- 
lalte sunt prevăzute intr'un edificiu, construit la suprafață. 
Mastabalele, cnvánt care 
A pe arabeste insemneazá 
= prispă din cauza formei 
lor, se găsesc mai ales 
la Sakkarah, aproape de 
Memfis. Grupul lor dă im- 
presia unui oraș (fig. 17). 
lată cum descrie acest 
mormânt marele egipto- 
log francez Mariette: 

« Mastabaua este o con- 
structie masivă, al cărei 
plan e un dreptunghiu și 
ale cărui feţe sunt patru 
ziduri aproape goale, si- 
metric înclinate spre cen- 
trul lor comun... Inclina- 
“iunea acestor feţe a făcut 
pe unii să susțină, că 
mastabalele nu sunt de- 
cât nişte piramide neis- 





Fig. 15.— Capela funerară memfită cu statuia mortului in MR, x 
nișă. (După H, Fechheimer, La sculpture egyplienne). právite. Aceasta părere 


este neexactă. Feţele ma- 
stabalei sunt atât de ușor înclinate înăuntrul verticalei, încât, dacă 


liniile lor ar fi prelungite 
până la întâlnire pentru a 
forma piramida presupusă, 
Sar întâlni la o înălţime 
de 700 — 800 de metri... 
Mastabalcle, care se gă- 
sesc la Sakkarah sunt con- 
struite in piatră si in cá- 
rámizi...» 


Cele mai mari au o 


Fig, 19, — Mormânt din vechiul 1 5 $e. Fig. 20.— Mormânt din vechiul 
imperiu teban, Plan. (După lungime de 53 metri , cele imperiu teban, (După Marietie, 


Mariette, Abydos), mai mici de 8 metri. * Abydos). 
In interior, mastabaua se compune din trei părți: camera sau 
camerele ofrandelor, serdabul si puțul. 


— rp 


e S rb 








a" 


www.dacoromanica.ro 


27 


1. Camera sau eamerele de ofrande au câte odată pereţii albi, 
alte ori, ei sunt acoperiţi de sculpturi. Ca mobilier esenţial, se 
găsește în fund, o stelă, pe care e înscrisă o formulă religioasa. 
Ea amintește toate bunurile, pe care Osiris aveă să le dee mortului 
pentru faptele sale. La picioarele stelei, se află o masă pentru 
ofrande, lucrată în granit, alabastru sau calcar. 

Camera sau camerele 
ofrandelor erau deschise 
ori cui. Aici, se făceau 
reuniunile de familie 
pentru comemorarea 
mortului. 

2. Serdabul e o nişă 
ascunsă în zidărie. 
Câteodată serdabul 
aveă mat multe com- 
partimente. Aici, se pă- 
strau statuele mortului, 
care, în credinţele egip- 
tene, puteau înlocui cor- 
pul, în cazul când ar 
fi fost distrus. Sufletul 
puteă fi astfel ferit de 
a rămâneă fără locuință. 

3. Puful este partea, 
care coboară până la 
încăperea, în care eră 


depusă momia. El eră 
a 1 idáüri Fig. 21. — Mormintele din «Valea Regilor», lângă Teb: 
sápat in zidărie. Gura s (După Carter, The lomb of Tul- Ank Amen). 


lui se aflà pe acope- 
risul mastabalei. . 

Puful, îndată ce cadavrul se coborà in fund, in cavou, care se 
aflà exact supt camera de ofrande, se astupà bine. 

Piramidele. — Pe lângă mastabale, Egiptenii din epoca mem- 
fită, au construit pentru faraonii lor morminte márefe si colosale, 
care sunt piramidele. Ele se aliniazá la inceputul pustiului Libiei, 
lângă Nil, pe o lungă distanţă, mergând dela Abu-Roaș la Giseh 
(Cairo), de aici la Sakkarah și dela Sakkarah la Dahșur, apoi la 
Meidun (fig. 13-14). 





www.dacoromanica.ro 


28 





* Cele mai vechi piramide sunt cu caturi suprapuse, ceeace le 
«lá un aspect de templu chaldeean. Aceasta a făcut pe unii să 
creadă, că arta vechie a Mesopotamiei a influenfat pe cea din 
valea Nilului (fig. 15). 

Cea mai veche piramidă cu caturi este a faraonului Zosiri din 
-dinastia IIl, construită la Sakkarah. In interiorul ei, sunt încăperile 
destinate mortului. Intrarea se făceă prin patru porti. Ca să ajungă 
cinevă până la puful central, trebuià să treacă printr'un număr de 
coridoare complicate, de camere scunde, de galerii hipostile (fig. 15). 

Piramidele cu caturi, cu latu- 
rile sprijinite de blocuri de piatră 
ca mastabalele, au fost întrebuin- 
iate de mai multe generafiuni de-a 
rándul, vreme de un secol si ju- 
mátate. Faraonul Sanafrui, primul 
din dinastia a IV-a si-a construit 
de asemenea o astfel de piramidă 
cu caturi. Dupá aceasta, faraonii 
epocii memfite au întrebuințat nu- 
mai piramide de forma cunoscută. 

Origina piramidelor pare a fi 
nu mastabaua, ci tumulus-ul de 
piatră cu povárnisuri puţin re- 
pezi. * 

Cele mai cunoscute sunt cele ale 
faraonilor dinastiei a IV-a, Kufů 
Fig. SCH Un ien o IE Amine din (Cheops), Kefren (Kafra) si Men- 

mpul A nenafiilor, EE — kereh (Mycerinus). 

Piramida lui Kufu are o inál- 
time de 146m.50. Altele sunt de dimensiuni mai mici. Piramida 
lui Unas, de pildă, e înaltă de 22 metri. 

Piramida lui Kufu are un coridor, a cărui intrare disimulatá se 
află la o înălţime oarecare de bază. El coboară în jos si se termină 
supt nivelul temeliei, cu o incápere pátratá, adesea pliná cu apá. 
Dela o anumită distanță, începe un al: doilea coridor, care, dupáce 
trece printr'o galerie înaltă, căptușită cu blocuri de granit, foarte 
bine lucrate, ajunge la o cameră funerară, unde eră depusă momia. 
Tot din acest coridor, începe un altul, orizontal cu baza, care se 
termină într'o cameră, Deasupra primei camere, sunt cinci încăperi, 


Y 
ij 
DN 





www.dacoromanica.ro 


29 
suprapuse, făcute cu scop de a descárcà într'o măsură oarecare 
enorma greutate, care se află deasupra lor (fig. 16). 

Unii invátati, ca astrono- 
mul 'abatele Moreux, arata 
că piramida lui Kufu e în 
legătură cu anumtte mäsu- 
rátori ale pământului si ale 
cerului, ceeace dovedeste a- 
dáncile cunostinfe matema- 
ticesi astronomice ale Egip- 
tenilor. 

Dela dinastia V, cele mai 
multe piramide sunt cam i- 
dentice ca plan, dar mult mai 
mici in dimensiuni cu cele — oss peni cr pier Histoire dà PANE i 
precedente. 

Inaintea piramidelor, se află o capelă, in care se săvârşiau cere- 
moniile în cinstea mortului. Cea a piramidei lui Sanafrui este mai 
bine conservată. De asemenea sunt cunoscute și studiate cele ale 
lui Kufu si Kefre (fig. 25). In nișă, se așează statuia mortului (fig. 18). 

* Mormântul vechiului imperiu teban. — In perioada tebană, 

— construcfiunile funerare s'au modi- 
| ficat. Arhitectii adoptă un plan, care 
nu-i altcevà, decât juxtapunerea pi- 
ramidei pe mastaba (fig. 19-20). 

Mormintele de stilul acesta au di- 
mensiuni mici, 5 — 6 metri de înăl- 
fime. In necropola dela Abidos, pe 
malul stáng al Nilului, s'au dezgro- 
pat un mare număr de astfel de 
morminte. Constructiunea lor lasá de 
dorit; ea este mult inferioará celei 
a monumentelor memfite. 

In acelaș timp cu mormintele a- 
cestea, apare un alt tip de mor- 
Fig. Se one Zosen ai Nausia  mânt, cunoscut de altfel, încă din 

primele dinastii: cel săpat în stâncă. 
Grecii l-au numit speos, adică peşteră. Necropolele dela Beni- 
Hassan, şi Sat contin un mare număr de astfel de morminte. 
Intrarea lor aveă un purtic de două coloane, în care unii învățați 

















www.dacoromanica.ro 


____30 
au recunoscut prototipul coloanei grecești dorice. In interior, pla- 
fonul încăperilor eră susținut de 
coloane sau de pilastri pătraţi cu 
capitele in formá de boboc de lotus. 
Mormântul noului imperiu te- 
ban. — In această perioadă, arhi- 
tecții construesc mormintele fara- 
onilor și ale marilor demnitari în în- 
tregime 





Fig. 25.— Planul capelei lui Kefreu, (După 4 "T 
Maspero, L'Egypte). ! în stâncă, 


căutând 


să disimuleze cât se poate de mult intrarea. 
Un coridor lung, care atingeă câteodată 
200 metri, eră săpat în stâncă. Din dis- 
tanță în distanță, se deschideau camere, al 
căror acoperiș eră susținut de pilastri sau 
de coloane. Intr'una din aceste încăperi, 
se așeză sarcofagul cu momia, în celelalte riz, 26.— Templul zis al Sfinxului, 
obiecte funerare. Coridorul eră adesea ageet Ee 
întrerupt de ziduri sau chiar de puțuri, 

construite înadins pentru a înșelă pe profanatori. 

Mormântul acesta poartă numele de /ypogeu sau Syringe, si se 
află mai ales în „Valea Regilor“, pe malul stâng al Nilului, in apro- 
pierea Tebei (fig. 21). Ca exemple, se pot da mormintele lui Seti l, 
Ramses ll, (fig. 23), al IV si al IX. 





IL Templul. 


Egiptenii au construit temple de o solidate, de o măreție si de 
o originalitate admirabile. Ele se 
socotesc printre capo d'operele 
arhitecturii omenirii. Arhitecţii e- 
gipteni apar ca niște măeștri desă- 
vârșiți, dela cari alte popoare au 
avut de învăţat mult. 

* Templul în epoca tinită. — 
In această epocă, arhitecţii egip- 
teni construesc sanctuare simple, 
Fig. Wengler dela Abosir: oare mu sunt decât niște celule 

WE? Megan LENJA, izolate si mici. La intrarea lor, se 


ridicau doi stálpi, cări susțineau stresina si impodobiti cu steaguri 





www.dacoromanica.ro 


E 
Capelele aceste erau probabil construite de lemn si conțineau obiecte 
sacre sau statuia zeului. * 

* Templul în perioada memfitá. — In perioada memfită, se 
constată existența unor temple, a căror 
arhitectură arată dejă o lungă experienţă. 

In fața fiecărei piramide, se costruiă 
o capelă, unde rudele faraonului defunct 
și demnitarii statului veneau, din când 
în când, să-și depună ofrandele. 

Capela aceasta făceă adesea parte 
dintrun grup de alte construcţii sacre. 
Ca exemplu, se poate da grupul din 
fața piramidei lui Kefren din dinastia 
a IV-a (fig. 25). 

Aici, avem o capelă a acestui faraon, 
o construcție mare din apropiere, cu- 
noscută supt numele de templul de gra- 
nit al Sfinxului si, în sfârșit, însuși 
Sfinxul, care e şi el un edificiu sacru. 

In adevăr, școala americană de arhe- 
ologie, făcând săpături aici, a descoperit 
scări şi un coridor, care duce într'o ca- 
pelă prevăzută în însuși capul Sfinxului, 

In fața acestuia, se află așă numitul 
Templul de granit al Sfinxului. Clă- 
direa aceasta nu-i, în realitate, decât o 
sală de aşteptare a credincioșilor. 

Arhitectura ei este interesantă. In in- 
terior, sunt mai multe săli, din care 
cele două mai mari sunt dispuse în forma 
de T. (fig. 26). 

In prima sală, se pátrundeà printr'un ` yi, 28.— Plumul templului din Karnak 
coridor lung de 20 demetri și larg nu- Eel, Petak ëch 
mai de 2, care se deschideà intr'o zidărie foarte groasă. Pe la 
mijlocul sáu, se desprindeau două alte coridoare, din care cel din 
dreapta conduceà intr'o incápere mai micá, iar celalt la o scará, 
pe unde se puteă urcă cinevă pe terasă. Sala cea mare are 25 m. 
de lungime si 7 de lăţime. Acoperişul eră susținut de sease pi- 
astri pătrați de granit, dintr'un singur bloc, cari se găsesc încă 





www.dacoromanica.ro 


32 


la loc. In aceastá salá, se deschide o altá incápere lungá de 
17 metri și lată de 9. Acoperişul eră de asemenea susținut de zece 
pilastri identici cu ceilalți. In colțul sud-vest, se află sease nișe 





Fig. 29.—Aleea Sfinxilor al unui templu teban, (După H. Fechheimer, 
La sculpture egyptiede). 
suprapuse, trei pe trei, care par a fi adăpostit momii. In sfârșit, in 
fund se mai află o altă sală, paralelă cu cea dintâiu, mai îngustă 
însă, terminată la extremități prin două camere mai mici. In acest 
templu, s'au descoperit mai multe statui ale faraonului Kefren, re- 
prezentându-l la diferite vârste.” 








Fig. 30.—Sala hypostylă a templului din Karnak. (După Perrot et Chipiez). 


* Templul soarelui dela Abusir — Una din cele mai curioase 
construcții sacre este asà numitul Templul Soarelui al lui Nausir- 
ryia, descoperit la Abusir. El se compune dintr'o curte cu patru 


www.dacoromanica.ro 


33 


laturi de vreo 100 metri lungime si 80 lăţime, inconjurata de un 





Fig. JI —Fatada principală a templului din Luxor. Restaurati de Ch. 


Chipiez. După Perrot et Chipiez, /listoire de l'art 1). 


zid de cárámizi. Pe laturea de la rásárit, erà o intrare caracteris- 


ticá arhitecturei egip- 
tene, numită pylon. Cam 
in spre fund, se înălță 
o piramidă trunchiată 
de vreo 20 — 30 de 
metri înălțime, pe care 
este așezat un obelisc, 
înalt de vreo 36 metri. A. 
cesta reprezentă simbo- 
lul zeului Soare. 

In curte, se află multe 
coridoare boltite, con- 
ducánd la o capelá ori 
la incáperi pentru pro- 
vizii sau pentru locu- 
infa preofilor. Tot a- 
colo existau si nouá ba- 
sinuri, lucrate în ala- 
bastru. In sfársit, in 
partea occidentalá, se 
ridică o masă pentru 


O. Taírali. — Is:oria artelor. 





Fig. 32,— Sala hypostylá a templului din Luxor. (După H. 
Fechheimer, La scuipture eguplieunr). 


www.dacoromanica.ro 


34 


ofrande, construitá tot in alabastru. Pe fata meridionalá, arhitectul 
a zidit o imensă barcă de cărămidă, care conținea imagini sacre 
ale lui Osiris. Ea reprezentă vasul, cu care acest zeu îşi fáceà 
călătoria pe cer ziua, ca să dispară seara (fig. 27). 

Construcfiunile sacre, descrise mai sus, nu se aseamănă cu tem- 
plele din epoca următoare, despre care nu se știe exact data apa- 
riției lor.* 


* Templul în epocile tebană şi saită — Din punctul de vedere 
al planului, deosebim în aceste epoci patru tipuri de temple: 





Fig. 33. — Templul semisubteran dela Deir-el-Babari. (După H. Fechheimer, 
La sculpture eguplienne). 


L Templul, inconjurat de o curte mare si adesea precedat de 
mai multe alte succesive, este zidit în întregime la suprafața pà- 
mântului. 

IL. Templu] propriu zis, este subpâmântean ; curtea ori curțile 
sale însă se află la suprafață. Acest tip poartă numele de /temispeos 
sau hemihypogeu. 

IIl. Templul, este cu totul zidit supt pământ. In acest caz, el 
se numește /rypogeu. 

IV. Templul, susținut de coloane, are aspectul unui sanctuar 
grec. El e de dimensiuni mici. * 


www.dacoromanica.ro 


35 


* Caracteristica templului téhan — Cele mai caracteristice 
temple din prima categorie sunt cele 


din cartierele Tebei numite Karnak 
și Luxor. Templul din Karnak este 


Fig. 34. — Pylonul cel mare, zidit sup! 
Ptolomeu, din Karnak, pr jud. 





cel mai 
vast si 
cel mai 
máretdin 
lume.Ru- 
inile sale 
umplu de 
admirati- 
unepe vj- 
zitatori. 

In scrie- 
rile vechi 
nu prea 
gásimde- 


scriptiunj Fig, 35.— Colonada cea mare a sălii 
hi postyle din Karnak. 





toare la^ templul egiptean. Singur geograful Strabon ne-a lăsat 


o descriere in- 
teresantă a 
sanctuarului 
din Heliopolis. 

«In deobşte, 
scric el, iată 
care e dispo- 
zifia vechilor 
temple. La in- 


trarea lor sau' 


a incintei sacre, 
se găsește o 
cale pavată cu 
piatră având 
lărgimea unei 
plethre !) si o 
lárgime de 


1) măsura greacă, 





Fig. 36.—-Întrarea templului subteran al lui Ramses II dela Ibsambul. 
(După H. Fechheimer, La sculpture egyplienne). 


www.dacoromanica.ro 


36 


trei—patru ori aceasta măsură, câteodată chiar mai mult. Această 
cale se numește dromos; ca mărturie este versul lui Calimah: «lută 
calea sacră a lui Anubis». Pe toată lungimea sa și pe amândouă 
laturile, e un şir de sfinxi de piatră, la o distanță de douăzeci de coti, 
sau cevă mai mult, unu: de altul. La capătul acestei căi de sfinxi, 
soseşte cinevă la un mare propyleu, căruia îi urmează un al doilea și 
apoi un al treilea, fără ca numărul acestor propylce, ca si cel al sfin- 
xilor, să fie fix. Numarul lor variază de la templu la templu, casi lun- 
gimea si lăţimea dromos-ului. De'a propylee. începe naosul (sau templul 
propriu zis), care se compune dintr'un mare pronaos de un efect 
puternic și dintr'un secos (sanctuar), proporţional cu mărimea pro- 
naosului, dar 
care nu con- 
tine nici o sta- 
tue, cel putin 
statue de om, 
căci se intàl- 
nesc câte odată 
. acolo statui de 
un animal oare- 
care sacru. 
Inaintea prona- 
osului pe am- 
bele laturi, se 
găsește ceeace 
se numeşte aripi, două ziduri de aceași înălțime, ca si naosul, care 
fiind departe unul de altul, la punctul unde încep, cu cevă mai 
mult decât baza templului, urmează două linii convergente în așă fel, 
încât să nu fie mai depártafi, decât 50—60 cofi. Aceste ziduri sunt 
decorate cu bazoreliefuri, reprezentând mari figuri, destul de ase- 
mănătoare cu cele ale bazoreliefurilor tireniene si cu cele mai vechi 
sculpturi greceşti (Strabon, XVII)». 

Arheologii francezi, cari au făcut săpături le templele tebanc, 
au recunoscut exactitatea acestei descrieri. 

In adecar, caracterele esenţiale ale templului egiptean sunt urmă- 
toarele: 

Intâiu, o ca/e (dromos), care câte odată are o lungime de doi 
kilometri. Ea conduce la intrarea templului, Din distanța in dis- 
tantà de ambele părți, sunt orânduiți, pe pedestale destul de înalte, 





Fig. zz, — Templul din Eletamina, dinastia XVIII, 
Data Perrot e Chipiez . 


www.dacoromanica.ro 


sfinxi cu cap de om sau berbeci fig. 29). Urmeazá apoi templul cu 
accesoriile sale, având înfățișarea unei mânăstiri creștine. Mai multe 
curți succesive îl preced. In interior, ele sunt împodobite sau nu 
cu șiruri de coloane, care le inconjoara de cele patru laturl sau 
sunt orânduite numai inaintea unora din cle. (Vezi planul fig. 28). 

La intrare, se află două turnuri înalte, în formă de piramidă 
trunchiată. Ele alcătuesc ceeace se numește pylonul egiptean. Fic- 
care intrare are un pylon. In fața fiecărui pylon, erau așezate două 
obeliscuri cu hieroglife şi două sau mai multe statui ale faraonului, 
care a ridicat sau a reconstruit templul, Tot înaintea pylonului, 
erau orânduiți stâlpi 
înalți, care purtau 
steaguri sau panglici 
lungi. Aceasta eră o 
reminiscență a cape- 
lei memfite (fig. 31). 

După curțile suc- 
cesive, veniă o sală 
mare, numită Ay- 
postyld, pentrucă a- 
coperisul eră susți- 
nut de un mare nu- 
măr de coloane. Ea 
se mai numește sala aparițiurui, căci aici apärch faraonul si sta- 
tuia zeului, purtatá pe umerii preoților (fig. 30, 32 si 35). 

Dupä această sală, începeà sanctuarul propriu zis, alcătuit de un 
mare număr de încăperi, mici, întunecate, a căror destinație nu se 
cunoaşte bine. Ele serviau probabil drept altare sau drept adăpost 
pentru animalele sacre sau pentru obiectele templului.* 








Fig 35, — Pavilionul din insula Fiie. 


|. Tipul templelor zidite la suprafață. 


Karnak şi Luxor. — Descriptiunea de mai sus corespunde în- 
tocmai templului principal dn Karnak. Lungimea ruinilor acestuia 
este de 1400 metri, iar lățimea de 560 m.  Inconjurul zidurilor 
sale măsoară vreo 3800 metri. Pylunul principal are o lungime de 
113 metri. Coloanele sălii hypostvle, în număr de 134, au o mare 
înălțime, unele, cele dela mijloc, atingând 23 de metri, iar in gro- 
sime egalează columna lui Traian dela Roma. De aici, se vede cât 
de măreț si de impunător eră acest templu, cel mai mare, pe care 


www.dacoromanica.ro 


38 


l-au înălțat Egiptenii. La construirea lui, au contribuit o scrie de 
fara “ni. Cele mai vechi părți sunt din timpul faraonilor Amenenhat 





Fig. 39. — Pylonii intrării templului diu Edfu, (După E. Fechheimer, 


La sculpture eguplienne). 


si Usurtesen din dinastia XII; părțile principale datează din timpul 
lui Seti Il, Tutmosis III si Ramses III; in sfârșit, marele pylon a 








Fig. Au. — Templul din Edfu, (Tafrali, Manual de istorie anticá). 


fost construit supt 
Ptolomei (fig. 34). 
Templul din Luxor 
are un plan mai 
simplu ca preceden- 
tul. El a fost zidit 
de faraonii Ame- 
nofis III si Ramses Il. 
E mai mic si mai 
strâmt ca cel din Kar- 
nak. La templul din 
Luxor însă, se dis- 
tinge sanctuarul mai 


bine ca la oricare altul, din prima aruncáturá de ochi. El e de forma 
dreptunghiulară si e izolat in mijlocul unei încăperi pătrate. 

* ll. Tipul templelor hemispeos : Gherf-Hossein și Deir-el- 
Bahari. — La Gherf-Hossein, găsim calea sacră cu statuele sale de 


www.dacoromanica.ro 


39 


sfinxi. După trecerea unui pylon, se intră intr'o curte pătrată, care 
are la stânga şi la dreapta un sir de cinci pilastri pătrați. De fie- 
care din ei, se razămă câte o statuie colosală, de opt metri înăl: 
time, reprezentând pe Ramses Il. Urmează apoi o sală hypostylă, 
al cărei acoperiş e susținut de 12 pilaștri pătraţi. De aici, printr'o 
intrare îngustă, se trece în templul subteran, alcătuit dintr'un sir 
de sease camere, din care trei sunt așezate perpendicular pe celc- 
lalte trei. 

La templul din Deir-el-Bahari, de lângă Teba, ne întâmpină de 
asemenca calea sacră a sfinxilor; urmează pylonul cu cele două 
obeliscuri; de aici, 
se intră  intr'o 
curte oblungă, 
partea lui din fund 
alcătuind o terasă, 
la care se urcă 
cinevă printr'o 
scară largă. Vine 
în urmă o a doua 
curte pe un nivel 
superior, apoi se 
alinează două rân- 
duri de coloane, 
separate printr'o 
curte mai îngustă, 
alcătuind fațada 





: Fig. 41. — Colonada templului Isidiei, la File. (Dupa Benoit 
tem p lului sub- L'urehiteeture). s i 


teran (fig. 33).* 


* II. Templele de tipul speosului: Ibsambul. — Ca exemplu 
de acest tip, se pot da cele două temple dela /bsambul. Aici, dro- 
mosul nu există. Intrarea se află într'o adâncătură de stâncă. 

Fațada templului mic, închinat zeiței Hathor, are sease statui 
inalte de 10 metri, din care patru reprezintă pe faraonul Ramses II 
si două pe sofia sa Nefert-Ari. 

Fațada marelui templu (38 m. 50) închinat lui Ra, este si mai 
caracteristică. Sus de tot, sunt două rânduri de hieroglife şi o cor- 
nișe compusă dintr'o serie de cinocefali șezând. Jos, usa are un 
chenar de hieroglife. Deasupra ei, se află figura zeului Ra, având 
de o parte si de alta pe Ramses II în atitudine de adorafiune. Dar 


www.dacoromanica.ro 


46 


ceeace minunează mai mult pe vizitator, sunt cele patru statui colo- 
sale ale lui Ramses II, așezate câte două de fiecare parte a intrării. 
Ele sunt cele mai mari statui, pe care le-a făurit arta egipteană, 
căci au o înălțime de 20 inetri şi reprezintă pe faraon șezând 
pe tron (fig. 36). 

Speosul cel mic are o adâncime de 27—28 metri ; celalalt 55 m. 
In interior, se află orânduite alte statui colosale, care impresionează 
pe vizitator. Pe pereţi, sunt gravate, ca şi la Karnak şi la Luxor, 
scene arătând luptele glorioase ale lui Ramses II.*. 


:* Tipul templelor de aspect grec: Templul diu Eletuntina.— 
Templele acestea, 
aparţinând Egip- 
tului de Sus și 
Nubiei, au fost 
clădite mai ales 
supt dinastia a 
XVIII. Dinastia 
greacă a Ptolo- 
meilor le-a imitat. 
In realitate, clá- 
dirile acestea nu 
sunt adevărate 
temple, ci simple 
“apele, ridicate în 
cinstea unei divi- 





Fig. 42, — Zeița vacă Hathor în capela ei. (După Neville, POE: 
Fre X1-h dinasty temple). Pe nitáti locale. Ele 


wau nici curte 


imprejmuitoare, nici sala hypostylá, nici incáperi posterioare, ele 
mau decât o cameră oblungá, înconjurată de un portic, ca si tem- 
plele grecești. Supt ea, se află un subsol. 

Ca exemplu al acestui tip, servește elegantul templu din Elc- 
fantina, ridicat de Amenofis III. Din nenorocire, un guvernator 
turc l-a dărâmat la începutul secolului al XIX. Nu ni s'a păstrat, 
decât planul si desemnul sáu, datorit unor desenatori francezi, care 
l-au văzut în secolul al XVIII-lea (fig. 37). 


Templele din epoca Saită si Greco-Romani.— Edfu, File. — 
Chioseul din File. — In epoca Saitá, Egiptenii, desi in decadentá 
politicá, construirá totusi edificii insemnate, despre care istoricul 


www.dacoromanica.ro 


41 


grec Herodot vorbeste[cu admirație. Din ele, s'au pastrat un 
oarecare număr. Planul lor nu s'a modificat mult față de cel din 
perioada precedentă. In amanunte însă, templele saite ptolomeice 
diferă mult de cele din trecut. 

De pildă, templul lui Horus din Edju se ascamănă cu cel din 
epoca tebanä; totuși prezintă multe deosebiri. Astfel, între altele, 
incinta nu se razimă pe edificiile interioare, ci e cu totul inde- 
pendentá. Ea e un fel de barieră izolatoare, care alcátueste o 
caracteristică a archi- 
tecturii saite şi ptolo- 
mcice, Porticul apoi 
din curţile templelor te- 
bane e liber: la Edfu, se 
razamá pe zidul interior 
al pylonului (fig.39-40). 

In insula File, se in 
tâlnesc două monumen- 
te interesante : Templul 
Isidei cu porticul său si 
Pavilionul. Templul are 
de asemenca toate ca- 
racteristicele ultimei 
perioade a artei saite. 
Frumosul său portic a 
fost construit în timpul 
împăratului roman Ti- 
beriu (fig. 41). 

Din epoca lui Traian, 





= : Fig. 4.—Vestibulul templului zeiței Hathor din Denderah, 
dateazá un chiosc sau Capitele hatorice. După H. Fechheimer, 


A 4 ` La sculpture egyplienne). 
pavilion,renumit printre e à 


turisti, care are o graţie si un aspect cu totul greco-roman, pastrând 
totuși din arta veche egipteană caracteristicele ci proprii (fig. 38).* 


* Elementele arhitecturale ale templului egiptean.— Egiptenii 
au întrebuințat la templele şi la morm ntele lor atât pilastri, cât 
şi coloane. 

Pilaştri.—Pilaştrii au fusul dreptunghiular cu suprafaţa de obi- 
ceiu netedă. Ei aparţin mai multor tipuri: 

1. Pilastrii cu bază; 2. făra bază; 3. cu baza si un decor floral 


www.dacoromanica.ro 


493 





dealungul fusului, care aminteşte canelurile coloanei clasice ; 4, pi- 
laştri cu bază, având răzămat de fus figura unui zeu. Când e Osiris, 
se numește pilastru osiric; când e Hator, ia numele 
de pilastru hatoric ; 5. pilastri cu capitel și gorgerin, 
ca la coloana greacă (fig. 43-46).* 


* Coloanele, — Printre coloanele întrebuințate de 
Egipteni, una mai ales a atras mai mult luarea aminte. 
E cea numită protodorică, descrisă mai întâiu de 
Champollion şi care se găseşte sila mormintele dela 
Beni-Hassan şi e "P 
la Karnak. Co- | 
loana protodo- 
ricăafostmultă 
Fig.44.— Coloună Hg socotiti 
din vestibulul drept prototi- 


templului zeiţei s 
Hator dela Den- pul coloanei 


derah. (După Be- . e 
voit, L'architee- dorice grecești, 
ture). D ' 

Ea însă nare, 
ca aceasta, caneluri sau jghia- 
buri dealungul fusului, ci a- 
cesta se compune din 8, 16 


sau mai multe fațete netede. 





Unele 

coloane Fig, 46.— Evoluţia (tatei Zënsen (După 
i d tect. d iguite). 

protodo- Benoit, L'architecture, Antiquite) 


rice au o bandă lată, care coboară de sus până 
jos, dealungul fusului (fig. 22). 


P Capitelele, — Coloanele egiptene au capitel, 
care e partea de sus, pe unde se face trecerea la 
acoperis. 

Capitelele egiptene sunt foarte interesante. Ar- 
dE a bie compoz tistul s'a inspirat mai ales din trei plante, ca sá 
insula je. (După Benoit, le creeze: din lotus, din papirus și din palmier. 

d Din acest punct de vedere, avem capitele Zo- 
liforme, papiriforme si palmiforme. 

Pe lângă acestea, mai sunt încă două tipuri de capitele: Aaforic 
(cu capul zeiței Hator) (fig. 13—44) şi compozit (fig. 45 şi 47). 





www.dacoromanica.ro 


43 


Artistul in creațiunea capitelelor florale a imitat atât floarea 
deschisă, cât si bobocul ei. Floarea deschisă a dat naștere capitelu- 
lui. pe care unii îl numesc papiriform, 
alţii însă îi dau numele de campaniform. | | 

Coloanele egiptene sunt sau netede sau ^ E 
acoperite cu hieroglife. Unele din ele au — $22. — AAN 
forma unui mănunchiu de lotus, altele au 
din distanță în distanță o bandă, care re- 
prezintă legătura acestor mănunchiuri.* 


* Coruişa egipteană. — Una din ca- 
racteristicele monumentelor egiptene este 
cornisa, care incoroneazá partea lor supe- 
rioară, Această cornisá formează un arc Fig. 47.—Capitel compozit. (După 
deschis mult si are jghiaburi. Ea este co. "er Z aretiteeture rguptienne). 
lorată cu benzi alternative, roşii, albastre, canelii, etc. (fig. 34).* 





SCULPTURA EGIPTEANĂ. 


Egiptenii au cunoscut arta sculpturală din timpurile cele mai 
vechi. La temelia ei, stau și credința în nemurirea sufletului și ne- 
voia de a se reproduce exact corpul celui mort, ca, dacă mumia 
ar dispăreă, sufletul divin, care alcătuește dublul omului, să poată 
reveni şi gasi adăpostul său de odinioara. 


* Sculptura în epoca preistorică (8000—5500, după Flinders 
Petrie). — In această epocă, se lucrează obiecte atât din materiile 
cele mai dure: granit, porfir, alabastru, calcar, atât din os si fildeș, 
cât si din lut. Artiştii preistorici fáuresc statuete reprezentând 
personagii, asemănătoare celor din Europa. Acestor prime incer- 
cări, le lipsesc picioarele si mâimle, iar corpul lor se termină în- 
trun vârf şi are jghiaburi, înfățişând tatuajul, ca si la cele dela 
Băiceni Cucuteni. : 

Figurile omenesti sunt mai mult simboluri si nu se recomandá 
prin calitățile lor estetice. Animalele sunt relativ mai bine repre- 
zentate. 

Statuetele de om sunt mai numeroase la început, apoi devin mai 
rare. Aceasta s'ar explică prin aceea, că asupra unei civilizafiuni 
preistorice destul de înaintate, a venit să se aşeze o rasă mai in- 
ferioară, originară din Asia. * 


www.dacoromanica.ro 


A4 


* Sculptura in epoca tinitá. — In această epocă, arta sculptu- 
rală a ieșit din dibuirile sale. Nu mai întâlnim figurile stángace 
şi fepene ale epocii precedente. Din potrivă, ele sunt lucrate cu 
vigoare şi au viaţă și caracter. Artiştii se inspiră direct dela na- 
tură, pe care o observă cu luare aminte și caută a o reproduce 
cât se poate de exact Ei 
totuși exagerează poziti- 
unea precisă a mușchilor. 

Cele mai vechi sculp- 
turi ale primelor dinastii 
sunt ale zeului Min, gă- 
site la Coptos. Ele se a- 
propie de figurile ome- 
nesti preistorice. 

Din prima dinastie însă, 
avem cátevà capete de 
faraoni, lucrate în adevăr 
cu mare îndemânare. U- 
nul din ele reprezintă pe 
un faraon dela începutul 
primei dinastii și repro- 
duce tipul etnic cu o exac- 
titate surprinzătoare. La 
această bucată, se observă 
o dclicatetá de linii la 

Fig, 48.—Stutuia lui Kefren, (După 1. Fechheimer a A Wi Se Ce nra 

La sculpture cgyplicnne). ` d ventiunein modelajul gurii 
si al ochilor. Urechile sunt 
dezvoltate, ceeace arată obiceiul de a se culcă pe spate. 

Unele figuri, lucrate în fildeș, găsite la Abidos si la Hieracon- 
polis ne dovedesc de asemenea o tehnică inaintatá si un gust sigur. 
Ele reprezintă bătrâni, fetiţe, băeți, câini, maimuțe, ursi si lei. For- 
mele lor sunt foarte naturale, simple si redate cu o sinceritate de- 
săvârșită. Ca exemplu, se poate da figura unui bătrân faraon, 
foarte expresivă și naturală. Opera aceasta pare că aparţine primii 
dinastii. : 

Din epoca dinastiei a Il-a, face parte capul in calcar al farao- 
nului Kha-Sekhem. La aceasta, apare dejà întru câtvă convenfiunea, 
care va fi defectul principal al artei egiptene in epoca tebană si saita.* 





www.dacoromanica.ro 


45 


Sculptura în epoca memtită. — Artiştii mcmfiti ne-au lasat 
opere de mâna intâiu. Ei au atins o îndemânare foarte mare in 
execufiune. Capetele lor, mai ales, au o expresie mare, sunt nişte 
adevărate portrete. De altfel, ci urmăreau, să reproducă exact tră- 
săturile personagiului, căci statuia nu eră decât un dublu al cor- 
pului, menit să-l înlocu- 
iască în caz de distrugere. 

Una din cele mai vechi 
statui memfite este a re- 
ginei Mertitefs, soţia fa- 
raonului  Seneferu, dela 
sfársitul dinastiei a II a. In 
figura ei, se poate recu- 
noaste rasa veche a Egip- 
tului. Ochii ei sunt mari 
cu privirea fixá, gura ar- 
cuitá in jos, párul táiat 
scurt si netezit pe frunte, 
deasupra cárcia e așezată 
peruca de etichetă. 

Douà statui, a lui Ra- 
hotep si a reginei Nofert 
sau Nofrit ne dovedesc o 
iscusinfá mare si un gust 
rafinat al artistului, care 
le-a făurit (fig. 54). 

Capul mai ales al No- 
fertei este admirabil. 
Ochii şi sprâncenele sunt minunat de bine asezafi. Figura e ire- 
prosabilá, cu nasul ei puțin coroiat, cu buzele carnoase. Părul e 
tăiat scurt si întins pe frunte. Deasupra poartă de asemenea o pe- 
rucá cu cárlionti îngrijiţi. Capul Nofertei dovedeşte o artă realistă 
şi este executat in chip desăvârșit (fig. 55). 

Trei statui mai ales sunt socotite drept capo d'opere ale artei egiptene 
şi fac o deoscbită cinste máestrilor memfifi: Szatuia faraonului Kefren 
(Kafra) (fig. 48 si 49), statuia lui Ka- 4per, cunoscută supt numele de 
Seic-el-Beled (Primarul Satului) (fig. 51-52) si Scribul (fig. 53). 

Statuia lui Kefren (Muzeul din Giseh) lucrată in diorit, repre- 
zintá pe faraon intr'o atitudine de máestate si de demnitate. Mus- 





Fig. 49, — Capul statuei lui Kefren, (Dapa Fechheimeri, 


www.dacoromanica.ro 


46 


culatura e viguroasá, iar figura are trásáturi de energie si de seni- 


E AA iale a 0 m 
Gs 


z 





Fig, ^9.—Bazoielief reprezentàud faraonul 
Meukereh (Micerinos) $i pe soția sa, (Muzeul 
din New-York. După Maspéro, L’Fgypte). 


nátate. Indárátul capului sáu, este 
aşezat cu ingeniozitate, un uliu 





cuaripile 
înunse, 
Șeic-el- 
Beledul pet eie! Aris el Metriere de l'ancicint, 
(Muzeul Egypte). 
din Gi- 


seh, Cairo) lucrat în lemn, înfăţişează pe 
un senior de o vârstă apropiată de 50 de 
ani, intr'una din atitudinile sale obicinuite. 
El ține în mână 
toiagul, simbo- 
lul autorității. 
Partea cea mai 
reuşită este 
fără îndoială 
capul. Gura şi 
bărbia sunt re- 
produse cu un 
minunat simţ 
realistic, lipsit 
de orice con- 
ventiune. Ochii 
Fig. 51. —Statuia numită Seic-el- sunt de un de- 


Beled (Muzeul din Giseh, Caire. A Fig. 53, — Scribul, Statuie din epoca 
(După Maspéro, L'Egypte) semn excelent, memfită. (Muzeul Louvre). 





www.dacoromanica.ro 


j 


47 


pácat insá cá globul e fácut din piatrá si din cristal si trádeazá oare- 
„care stángácie. 

Scribul (Muzeul Louvre) arată pe un personagiu sezánd cu picioa- 
rele încrucișate, poziţie cunoscută a Orientalilor. El stă nemișcat, aş- 
teptând porunca 
sau dictarea stä- 
pânului. „Figura 
sa  uscățivă şi 
slabă, cu umerii 
obrazului  ososi, 
scapără de inteli- 
genfí; pupila sa 
scânteiază ; dacă 
respectul nu ar fi 
închis-o, gura ar 
fi vorbit deja. U- 
merii sunt înalţi 
și pătraţi ; peptul 
e larg, cu mușchii 
pectorali foarte 
dezvoltați ; peste 
stern și pe pân- 
tece mușchii se 
înghemuesc, ca 
la persoanele o- 
bicinuite să șeadă 
mereu. Brafele nu 
sunt lipite de 
tors ` mişcarea lor 
e usoará si fi- 
- reascá. Una din Fig. 54, — Statuia reginei Nofert, (După Fechheimer). 
máini sustine mai 
multe foi de papirus, pe când cealaltă, ţinând o pană de trestie, 
e gata să aşterne liniile. Partea de jos a torsului si pulpele 
sunt acoperite: de nădragi, care se detaşează albi pe coloarea 
cărămizie a corpului. Artistul a executat cu exactitate genunchiul. 
Numai picioarele, ascunse supt pulpele îndoite, sunt de un desemn 
neglijat. Sculptorul a voit să le sacrifice“ (Perrot). 

Alte multe statui au calități deosebite de mig are, de viață, de 





www.dacoromanica.ro 


48 


exactitate în execuţie. Intre altele, statuia reprezentând pe un sclav, 
încărcat cu obiecte de călătorie si urmárindu-si stăpânul, face mare 
impresie (fig. 67). 

Unele capete sunt portrete minunate. 
Intre ele, excelează dubla figură în relief 
reprezentând pe faraonul Micerinos și 
pe soția sa (fig. 50), precum si un alt 
cap, care are un aer deosebit de blán- 
dete si de bunătate. 


Nu mai putin interesante sunt statu- 
etele, adesea grupate si alcátuind scene 
Fig, 55.—Capul statuei Nofert Dupa Ele sunt lucrate mai cu seamă în lemn 

"rier: Petrie Aris ef Mitt ` a se recomandă prin mișcarea lor firească 
și prin îngrijirea executării. Unele reprezintă servitori frământând 
pâine (fig. 59), făcând bucate, 
spălând, cântând, altele soldaţi 
executând diferite exerciţii, 
altele sclavi transportând fe- 
lurite obiecte. 

Sculptura tebană. — Pe 
când artistul memfit, ob- 
servă natura şi se inspiră 








Fig. 56, — Statuele lui Sepa si altor Fiz. 57. — Bustul lui Amenofis al IV-lea (După H. 


două personagii, (Dinastia XLI. Fechheimer, La scul/plure egyplienne). 
Muzeul Louvre . 


direct dela ea, cel teban tine scamă de unele formule acceptate 
de mult de gustul contimporanilor săi si cade intr'un conven- 


www.dacoromanica.ro 


49 


ționalism, care il face să producă, in deobste, opere inferioare pre- 
decesorilor săi. 


De pildă, sculpturile dinastie a 
XIl-a ne arată un stil savant si 
de o exactitate prea căutată; ele 
însă sunt mai puțin sincere, mai 
puțin vii ca cele memfite. Totuși 
figura e bine redată. Toată aten- Fig, 59, — Sculptură memfită reprezentând 
tiunea artistului e concentrată in brutari. (După Maspéro: L'Egypte). 
imitarea exactă a naturei, în executarea unui portret. Ca exemplu 
putem da statuele lui Sepa si ale altor două personagii (fig. 56) 





* Statuele lui Senusert 
I, Senusert Ill, si Amenen- 
hat II] ne arată diverse ti- 





Fig. 58. —Capul reginei Taia, sotia faraonului Ame- 
nofi- ITI, reprezentând zeita Mut, (După H. 
Fechheimer', 





puri sl diferite feluri de execuţiune 


a ochilor, de pildă. A - 
. e g " Fig. 60.— ta du i i. E ri 
In perioada noului imperiu teban, mai Dusk Lerner, C ` 


arta egipteaná se intepeneste in a- 


Q Tatra, — [storia artelor. 


www.dacoromanica.ro 


$ 50 — 
numite formule hieratice, ceeace e o mare scădere pentru dânsa: 
, Apropiindu-ne de dinastia a XVIII-a, arta devine mecanică, zicecu drept 
cuvânt Flinders Petrie“. 

Felul de a lucră sprin- 
cenele şi ochii e conven- 
fional. Sprincenele sunt 
ridicate si exagerate, iar 
ochii sunt adusi inainte 
pe acelaș plan cu fruntea. 
In schimb, buzele rămân 
naturale și expresive. 

Statuele lui Tut-Ank- 
Amon, bustul lui Ame- 
nofis I V, capetele regine- 
lor Taia şi Nefertete (fig. 
57, 58, 61 şi 62), sunt fo- 
arte expresive. 

Statuetele de lemn din 
epoca tebaná represintá 
mai ales femei in atitu- 
dini pline de grafie. Ele 
sunt lucrate cu o foarte 
mare finefá. Părul si ro- 

Fig. 61, — Capul reginei Neferteté, soţia lui Ameno- chiile sunt de o rară ele- 

fis IV. (După Fechheimer). gantá. Doamna Naya si 
doamna Tui, (fig. 60) din înalta societate egipteană (Louvre), sunt repre- 
zentate pásind măreț, în- 
văluite într'o rochie 
transparentă, care lasi 
să se întrevază formel 
elegante ale corpului 
lor zvelt și înalt. 

Epoca de decadentá 
a sculpturii egiptene 
începe cu Ramesizi. 

Statuia în granit a 
lui Ramses II aparține 
acestei epoci. Atitu- 
dinea este destul de Fig. 62.— Cele două statui ale lui Tut-Ank-Amon, așezare la 


va ^el intrarea mormântului său. (După Carter, The lomb of 
bună ; faţa sa se înclină Tul-Ank- Amen). 


Si, fă - 


T D 


N 








www.dacoromanica.ro 


51 





spre spectator. Amánuntele sunt tot atát de perfecte ca la statucle 
din timpul dinastiilor 
precedente. Ochiul e 
natural, dar nasul e 





Fig. 65,— Statuja in gra- 
Fig. 63. — Bazorelicf teban reprezentând văslaşi A. 1500. nit alui Ramses II, (Mu- 
(După H. Fechleimer). zeul din Turin). 


mai mult convenţional; conturul buzelor mai accentuat (fig. 65). * 

* Sculptura sait. In epoca sat. 
convenfionalismul devine si mai pro 
nuntat. Sculptura egipteană încetează 
de a mai produce opere de o va- 
loare mare. Supt dinastia Plotomeilor, 
influentele grecesti apar din ce ín ce 
mai mult în artă. Statuele încep să 





Eig, 64. Vestibulul marelui templu mn Fig. vö. — Basorelief telun din templul 
Ibsambul. (După Benoit, Architecture. dela Karnak. 


aibă înfățișarea celor greceşti, cu toată persistenta a formelor egiptene." 


www.dacoromanica.ro 





* Bazoreliefurile. — Din arta sculpturalá, fac parte si bazorelic- 
furile. Si la ele, se observă o evolutiune din timpurile cele mai 
vechi pàná la cele mai noui ale istoriei egip- 
tene. Sunt perioade de inflorire si perioade 
de decadenţă. Sunt 
școli, care intrebu- 
inteazá anumitepro- 
' cedee, anumite con- 
ventiuni. 

Artiştii egipteni 
au lucrat un număr 
foarte mare de ba- 
zoreliefuri. Unele 
din ele sunt opere 
de o valoare deo- 
scbitá artistică. De- 
semnul adesea e 
ere punând be desăvârșit, iar fi- pe, co. Sei I, basoreliei din Abi- 

Maspéro, L'Egypte). neța execuțiuniiad- ` er: (După Lerzot et Chipien, 

mirabilá. In deobste 

însă, bazoreliefurile egiptene sunt lipsite de perspectivă si supuse 
convenţiunii. De pildă, figurile sí partea de ios a corpului sunt 
redate în profil, pe când 
peptul e prezentat în 
față. Deasemenea, o- 
chiul e executat în fata 
peo figură în profil (fig. 
50, 63, 66, 60 si 72).* 

Juvaere si ustensile 
de giteală. — Artiştii 
egipteni ştiau încă din 
prima dinastie, să 

Fig. o8, — Sarcolay din epoca sait, lucreze metalele 

prețioase, mai ales au- 

rul, pe care şi-l procurau din Asia și din Etiopia. Ei ne-au lăsat 

un număr mare de juvaere de o fineţă extraordinară de execuție 

şi de o rară frumusețe. Avem cercei, brățări, inele, salbe, coroane, 
ormamente pectorale, lucrate cu un sentiment real de artă. 

Unele din ele sunt adevărate capo d'opere. Între altele, demnă 
de amintit este o coroană, lucrată din fire supfiri de aur, pe care 








www.dacoromanica.ro 


53 





sunt presărate flori gratioase si fine, cu cinci petale, in mijlocul 
cărora se afllá petre colorate, iar din distanță in distanță se văd orna- 
mente în formă 
de cruce. Coroana 
aceasta dovedește 
un gust artistic 
seducător și o în- 
demânare admira- 
bilă. Ne putem 
inchipui ce efect 
Dr rb fermecător prò- 


et Chipiez, Histoire de l'urtl. duceà pe párul, 
peptănat cu multă artă, a unci prințese 





egiptene. 
Unele inele sunt de asemenea foarte `, _ : f ; 
d Š . Fig. 72. = Bacoreliet din timpul nouni 
reușite. Cel pe care îl reproducem, deși imperiu teban. (Muzeul Cinynante- 
naire din Rruxelle- 


nu-i dintre cele mai fine, este totuși 
original ca formă. Piatra sa poartă gravate patru aniinale, dintre 
care figura leului si a scorpionului sunt redate foarte bine (fig. 70). 
In ascun- 
zătoarea- 
mormânt al 9e EC Ye 
lui Tut-Ank- f 
Amon, Sau 
descoperit 
numeroase 
inele și salbe 
foarte fin 
lucrate. Ar- 
curile și ma. 
alestoiegele aur și smalt. (După Verur et Chij ier. 
in lemn de Histoire de Part L. 
abanos, cu ornamente de fildes si aur, 
cu figuri de Etiopeni sau de Asiatici, sunt 
minunate. 





Fig. 73.—Otnament fessori, lucrat iu 





Fig. 71.—Linguri sculptate in lenu r 
pentru dresuri, (După Perot et Ornamentele pectorale, ca cel al lui 


Cipiez, Histoire de l'art I). 


Ramses ll, de pildă (fig. 53), sunt de un 
desemn elegant, de o stilizare originalá si de o executie foarte ingri- 
jitá. In centru, se află uliul, reprodus câte odată de doua ori. El are 


www.dacoromanica.ro 


54 


aripile întinse, penele fiind reprezentate prin pietre colorate. Deasu- 
pra sa, e cartusul cu numele faraonului. Cloasonajul cu petrele 
sale multicoloare dă întregului o înfăţişare din cele mai seducătoare. 
Ustensi- 
lele de toa- 
letă feme- 
nină sunt 
de 'aseme- 
nea foarte 
interesante. 
Cutiile pen- 
tru păstra- 
rea parfu- 
murilor si a 
; Fig. 76.— Patul lui Tut-Ank-Amon (După 
dresurilor, Carter, The tomb of Tut--Ank- Amen). 
lucrate ar- 
tistic, pot servi si astăzi. Unele ustensile au 
Fig 74.—Juvaere egiptene, Coroaze forma unor linguri. Mânerele lor sunt lu- 


iu anr incrustate cu pietre ; panda- ` 

Mis XI n asr granulat: Peu Crate cu un gust deosebit. Unul din ele re- 
dris et metiers) prezintă pe o tânără fată, culegând flori de 

lotus. Mişcarea ei e naturală si plină de graţie (fig 71). 


In ascunzătoarea-mormânt a lui Tut-Ank- 








Fig, 75.— Cufarag cu ingrustajiuni, reprezentând pe Tut-Ank- 
Amon vànánd fiare sălbatice, găsit în inormântul lui Tut-Aunk- 
Amon (După Carter, Jhe tomó of Tut-Ank- Amen) 





Amon sa descoperit cufárage de lemn, sau ës VE 
de alabastru cu incrusta(iuni de smalţ si aur ipae car Pt = S 
de o formă elegantă (fig. 75), Foarte originale si cu gust lucrate 
sunt şi vasele de alabastru ale lui Tut-Ank-Amon (fig. 78). Dar 


ceeace întrece toate obiectele de ebenesterie egipteană este tronul 


www.dacoromanica.ro 


55 


lui Tut-Ank-Amon, de abanos si aur, pe spătarul căruia este repre-- 
zentat acest faraon șezând pe scaun intr'o atitudine naturală. având 
în faţa sa pe regina, care îl mângăe (fig. 80). 


PICTURA EGIPTEANA 


Vechimea picturii egiptene. — Pictura egipteană este cea mai 
veche din lume. Unii o socotesc ca pe cea dintâi artă intrebuin- 
fatá în Egipt. 

Picturile, fiind mai 
puțin rezistente decât 
sculpturile, au pierit 
în foarte mare număr. 
Totuşi, cele care au a- 
juns până la noi, sunt 
suficiente pentru a ne 
îngădui, să le studiem 
din punctul de vedere 
al evoluţiei artei. 





* " i Fig. 78,— Vas de alabastru găsit in mormântul lui Tut-Ank- 
Caracterul pie ? Amon. (După Carter, The iom of Tut-An&-Amen). 


turii egiptene. — E- 

giptenii mau cunoscut pictura propriu zisă în sensul modern al 
cuvântului. Ei n'au întrebuințat clair-obscurul, care dă impresia 
realităţii. Pictura lor e poli- 
hromă, plată și fără umbre. 
Ea are un caracter decorativ și 
nu-i decât un auxiliar al sculp- 
turii si al arhitecturii, 


Mormintele egiptene sunt dc- 
corate cu tot felul de scene 
polihrome, care acoperă pereţii 
si plafonul. Chiar coloanele si 
pilaștrii sunt pictaţi, cu plante 
Fig. 79.—Scaun cu incrustafiuni de au, găsit stilizate, mai ales în părțile lor 


în mormântul lui Tut-Ank-Amon, /După Carter e " a 
Teh tomb of Tut-Ank- Amen). inferioare. 





* Epoca preistorică. — Si in privința picturii, deosebim aceleași 
epoci, caşi pentru celelalte arte. 
Pictura preistorică egipteană e bine înțeles rudimentară și stân- 


www.dacoromanica.ro 


56 





gace. Ea se întâlnește mai ales pe vase. Astfel pe unul din. ele, 
sunt pictați 
grosolan, pe 
un fond roșu, 
doi luptători. 
„Pe alte vase, 
sun t desem- 
nate plante, 
bărci, persona- 
gii și diferite 
obiecte. Oa- 
menii si ani- 
malele sunt re- 
prezentate de- 
stul de corect; 
în schimb, u- 
nele scene re- 
prezentând fe- 
mei bocitoare, 
cu brațele ridi- 
cate în sus,sunt 


ectuoase. 





Fi; 50, — Tu:-Ank-Amon și stția sa, pictaţi pe tronul sáu, descoperit in tp ag 
mormântul său. (După Carter, The tomb of Twl-Ank-Ameni. E poca mem 


fită. — In a- 
ceastá epocă, pictura se prezintă intr'o stare înfloritoare, casi ce- 
lelalte arte. O pictură dela Medun, înfățișând cátevà gâște, este de un 
desemm foarte corect 
(fig. 81) In capelele mas- 
tabalelor, se gásesc pic- 
turi si sculpturi, dis- 
tribuite in registre su- 
prapuse, care au aspec- 
tul unei tapiserii va- 
riate. O serie de scene 
ne arată pe mort în 


picioare sau pe scaun, 
e a : : Fig. S1.— Pictură Dä. (După Petrie. L is et meti 
gustánd din merinde, ig ictură men(ità. (După Petrie. Les arts etiers) 





inspectánd proprietăţile sale, asistánd la întoarcerea cirezilor sale de 


www.dacoromanica.ro 


Cu 
vite, vânând, pescuind. Servitorii sai ii aduc'produsele moșiilor sale, 
grâne, fructe, îi mână cârdurile de rațe si 
de gâște, etc. * 


* Epoca tebaná. — Din pictura vechiu 
lui imperiu teban, nu ni sau păstrat spe- 
cime prea frumoase de pictură. In schimb, 
în noul imperiu teban, mai ales supt di- 
nastiile XVIII şi XIX, arta picturală este 
înfloritoare, Un mare număr de picturi 
tebane au fost descoperite. Toate mormin- 
tele tebane sunt decorate cu picturi de 
forme grafioase si delicate. Ele sunt inte- 
resante atât din punctul de vedere curat 
artistic, cât si din cel istoric; căci scenele . : 

A P ? . 3 Fig. S8—Fiahutpu și si soţia sa. 
picturale ne arată mai bine ca orice alte Pictură pepe, Dot Maspéro, 
documente, scrise sau plastice, întreagă TE 
viață socială, religioasă si po- 
litică a Egipteanului. Unele re 
prezintä pe faraon în raportu- 
rile sale oficiale cu zeii; altele 
arată sacrificiile ce își aduccà 
lui însuși. La exteriorul tem- 
plelor, pe pyloni, erau sculptate 
si pictate scene arătând bătăliile 
Fig. 82.—Sourele se imbarcá pentru a străbate pe uscat şi pe mare ale monar- 

Egiptul: Picturi ngipteana. (Duis: Muxpiro). hului, asediile fortárefelor, re- 
întoarcerile  triumfátoare 
ale armatelor. De pildă, 
pe pylonii Ramseseum-ului 
sunt înfăţişate campaniile 
lui Ramses al H lea impo- 
triva poporului Kheta 
(Khititii sau Heteenii). 











* Calitățile picturilor 


nei =r 
egiptene. Ceeace atrage Fig. 84. — Pictură eyipreana, reprezentind felurile munci 
mai mult luarea aminte la de câmp. (Dupa Maspero, Vifstarir. sinoi 


picturile egiptene, este mai ales desemnul, care dovedeşte o dex- 


www.dacoromanica.ro 


58 


'teritate uimitoare, desi are şi unele scăderi. Dintr'o singură trăsătură 
de penel, artistul conturează adesea cu mare exactitate un întreg 
corp. Mișcările cele mai grele, el 
le prinde și le redă de minune. 

Pictura egipteană este decora- 
tivă. Ea nu cunoaște nici clair-ob- 
scurul, nici modelajul, nici pers- 
pectiva. Dar aceasta alcátueste o 
calitate, căci ea nu strică liniile 
arhitecturale, prin crearea unar 
iluzii de adâncime. 

Motivele decorative sunt de o 
e 8b -Fienit: sët wegl gà varietate foarte mare. Se intálnesc 
zeița Nourt în E rsen en ună Maspéro, desemnuri liniare si curvilinii de 

forme frumoase, de o concepţie 
artistică alcasă. Adesea liniile se combină cu reprezentațiuni de in- 
secte și de flori stilizate, de un desemn admirabil. 

Culorile, de nuanțe 
foarte diferite, sunt între- 
brinfate cu un deosebit 
simț artistic, alcătuind un 
tot plăcut ochiului. * 





* Conventiunile pic- 
turii egiptene. — Pic- 
torii egipteni țineau seamă 
de unele convenfiuni, ne: 
plăcute. Ei nu ştiau sau Fig. 87. — Mortul înfățișat de Horus lui Osiris Pictură 
nu voiau să sacrifice u- tebang, (Duys Maigéte) 
nele părţi ale obiectelor de desemnat, care pentru noi sunt amă- 
nunte, pentru ei însă erau esențiale. 

Casi la sculptură, figura e înfățișată in 
profil, iar ochiul de faţă. 
Torsul e indicat de asemenea 
de față, pe când picioarele 
sunt în profil. Umerii sunt 
Fig. 86. — Lucràtori cunduşi de un vătal umplu grā- făcuţi asà, ca să fie văzuţi 


narele cu grâu, Pictură tebană, (După Maspéro. 
RON Zeie, ambii, desi corpul e in profil. 


Aceste conventiuni sunt disgratioase. 








www.dacoromanica.ro 


59 


Se pune însă întrebarea : oare artiştii egipteni, asà de abili de altfel 
în desemn si în executare de portrete, fac aceasta din stángácie sau 


conventionalismul lor se datorește 
unei alte cauze ? 

Maspéro sustine, în adevăr, că 
o ideie religioasă stă la baza 
acestui conventionalism. Omul tre- 
buiă reprezentat în plinătatea for- 
telor sale. Or, pentru faţă, liniile, 
care sunt mai bine accentuate, 
sunt cele ale profilului; pe când 
pentru tors, profilul ar ascunde 
jumătatea din el. De aici, nevoia 
de a adoptă formula neplăcută 
de mai sus. 





Fig. 88. — Servitori egipteni ingrijind niște 
câprioare. Pictură epipteană. (După  Maspero, 


L'Egypte). 


Totuși artiştii egipteni știau să redeà mişcările corpului cu o mare 





Fig. S9 — Rameses IMI si unul din harfjsui sai, Pictură 


tebană. ` După Maspéro, Historie ancienne. 


exactitate si să respecte 
regulele perspectivei. Sunt 
numeroase exemple, care 
pot dovedi aceasta. De 
pildă, Luptătorii dela Beni- 
Hasan sunt desemnați mi- 
nunat. Mişcările lor sunt 
foarte naturale si redate 
bine. Nu numai puțin 
exactá este si atitudinea 
și mișcarea ce/or doi ser- 
vitori îngrijind nişte că- 
prioare (fig. 88). 


In deobste, perspectiva lipseşte la picturile egiptene. In scenele, 


reprezentând pe Ramses Il în 
lupta contra poporului Kheta 
aceasta scădere este învede: 
ratá. Faraonul si carul sáu, 
au o proporţie de zece ori 
mai mare, ca a adversarilor 
lui. Toţi luptătorii sunt re- 
prezentați pe acelaș plan si 





Fig. 10.— Pictură epipteană. Fațada unui palat. (După 
Maspéro, Z? Eguple). i 


au aceeași talic. Atitudinile lor lasă mult de dorit. Desenatorul, 


www.dacoromanica.ro 


60 


pentru a reprezentà planurile succesiv ale terenului, n'a fácut, decát 
sá suprapue figurile. 

Aceleasi procedee se vád si la peisagiile egiptene. 

Incercári însă de perspectivă se întâlnesc uneori. O pictură de 





Fig. 91.—Boul Apis. Pictură. (După Masp 
L Egypte. 





SEF SEN Fig. 92. — Patru placi smáltuite din palatul lui 
lemn aparținând muzeului din Ramses UI dela Madinet-Ilabu. reprezentând per- 
Giseh ne arată aceasta lău- "i uror m ara Pa. Eus 
dabilá sforfare. Ea  reprezintá 
o grădină funerară. In planul întâiu, se văd arbori si morminte. 
In al doilea, e o femee îngenunchiată, făcând gesturi de lamentaţie. 
Indărătul mormintelor, se întinde un povárnis, a cărui perspec- 
tivă nu se poate tăgădui. 

Pictorii egipteni au încercat să redee de faţă si figura omenească. 
Avem un frumos exemplu în muzicantele dela Deni-Hasan, dintre 
care două au figurile întregi, întoarse spre spectator, * 

Arta smáltuirii a fost de asemenea cunoscută de Egipteni. Unele 


smalfuri sunt admirabile (fig. 92). 


ARTA CHALDEEANA 


Civilizitiunea ehaldeaná. — In valea de jos a  Eufratelui 
şi a Tigrului s'a plămădit o civilizatiune, ale cărei origini se perd 
in negura timpurilor. Unii invátati socotesc chiar, cá aceastá civi- 
lizatiune e mai veche, de cát cea a văii Nilului şi cá s'ar ridică 
până la vreo zece mii de ani înaintea erei noastre. Alţii însă coboară 
această dată la milenium al cincelea sau al patrulea. 

In cetăţile Eridu, Ur, Urdu, Uruk, Nippur, Agade, Sirpurla sau 
Lagas si Babilon, cultura înflori de timpuriu. Monarhii lor au spri- 
jinit desvoltarea artelor prin clădirea de palate și de temple si prin 
înfrumusețarea lor cu sculpturi si picturi. 

Săpăturile arheologilor au dat la iveală, mai ales în veacul tre- 


www.dacoromanica.ro 


cut, un mare număr de monumente însemnate. Studiul lor ne-a dez- 
văluit o artă originală și interesantă. Ea a avut, în antichitate, un 
puternic răsunet printre popoarele, care au venit în atingere cu 
Chaldeenii şi cu Asirienii. 


* Diviziunile istoriei artei ehaldeene. — Studiul monumentelor 
chaldeene, dintre care o foarte mare parte sunt adunate la Luvru, 
îngădue să se urmărească diferitele perioade ale frământărilor politice 
și ale desvoltării artei. E meritul învățatului francez Heuzev de a 
fi înfipt jaloanele acestei diviziuni. 

O primă epocă este accea, în care se desvoltă un fel de scriere 
curvilinie. Ea nu apare, decât în mijlocul unei societăți, înzestrată 
dejă de o puternică civilizatiune. Săpăturile dela Sirpurla mau dat 
la iveală, ce-i drept vreun monument cu o altfel de scriere curba, 
Dar un bazorelief dintro epocă apropiată ne dă dreptul să pre- 
supunem aceasta. [n adevăr, pe acest bazorelicf se vede o inscrip- 
tiune, în care unele din litere au trăsăturile rotunde. 

Epoca următoare se poate numi, dupa numele suveranului dela 
Sirpurla, a lui Mesilim. Acum, apare prima scriere rectilinie. Din 
perioada aceasta, săpăturile au dat la iveală un număr de monu- 
mente, care ne arată fara alternativ independentă și supusă. De 
Sarzec, care a făcut săpături celebre în această localitate, a găsit 
și transportat la Luvru, un bazorelief din timpurile regelui Mesilim, 
care se intitulează suveranul ţării Kish. Acesta, venit dela miază- 
noapte, supuse Sirpurla și, în semn de suveranitate, asezá monumentul 
acesta în cel mai vechiu sanctuar al zeului Min-Ghirsu. In timpul 
lui, scrierea devine aproape rectilinie. Arta, deși primitivă, posedă 
dejă un caracter propriu, dela care stilul chaldeo-asirian nu se va 
depărtă. Figurile, cu trăsăturile accentuate la exces, se deosebesc 
de cele ale epocii următoare prin indicarea convenţională a bărbii 
şi a părului în formă de jghiaburi. Acum, sculptorii știu să lucreze 
nu numai piatra, dar şi metalele ; ei cunosc procedeul topirii aram i 
și al amestecului ei cu alte metale. Acestei perioade, corespund si 
începuturile marilor lucrări de canalizare a ţării în zona cultivabilă. 

A treia perioadă e cea a scrierii rectilinie în apogeul ci. Ea c 
cunoscută mai mult supt denumirea de epoca lui Ur-Nina. Sirpurla 
e independentă. Arta se desvoltă foarte mult și capătă o mare 
însemnătate. Săpăturile au dat ia lumină un mare număr de obiecte: 
cărămizi arse şi bombate, însemnate cu degetul; pietre ce alcá- 


www.dacoromanica.ro 


62 


tuiau pragul construcfiunilor; statuete votive de aramă cu tăblițe 
corespunzătoare ; frumoase capete de lei decorativi si mai ales 
scene curioase, în care se înfățișează regele, înconjurat de familia 
şi de servitorii săi. Execuţia lor este sumară și naivă; totuşi se 
observă un stil viguros, care influențează scrierea. 

Inscriptile ne arată perioada următoare a regelui Æannadu, ca 
una în care acest monarh și-a întins departe dominatiunea. In 
curând însă, un stat dela miazănoapte intervine și Eannadu cade 
învins. Arta se resimte de aceste evenimente politice. Un monument, 
cunoscut supt numele de „Stela Vulturilor“ din Luvru, ne arată pe 
sculptorii acestei epoci mai indrázneti căutând reprezentaţiuni compli- 
cate, pe care le execută însă tot cu naivitate. Simbolismul totuși este 
măreț si se vede, că se inspiră de la o poezie războinică și religioasă. 

In epoca care urmează a mărilor «patesi», ţara este supusă, 
desi luptele continuă pentru independența. 

Unul din cei mai însemnați pafesi este Entemena. Acest prinț 
războinic, întreprinde lupte, în care răpune pe vrájmasii lui şi săvâr- 
seşte mari lucrări, profitând de starea prosperă a statului. El pune 
multă grije in soliditatea constructiunilor, intrebuintánd cărămizi 
arse ; palatele si templele le înconjoară cu plantaţiuni de palmier 
și alți arbori, cari alcătuesc păduri sacre. Arta și industria sunt 
foarte înfloritoare. De la acest rege, avem un prețios vas de argint, 
consacrat templului lui Nin-Ghirsu. E interesantă forma lui precum 
si gravurile de pe el; ele reprezintă armele Sirpurlii, adică doi lei, 
pe cari stă un vultur cu cap de om sau deleu şi cu aripile întinse 
(fig. 98). 

Plastica se sileşte a găsi noui procedee, creând materii artificiale, 
care s'o ajute a obţine efecte plăcute. Un mic bazorelief, de pildă, 
este lucrat dintr'o pastă bituminoasá, care are aspectul unei fru- 
moase petre negre. 

După această perioadă si după cea următoare, asupra căreia nu 
prea avem informaţiuni, vine una, în care regii Agadei sunt stă- 
pânitorii Sirpurlei și regiunii sale, cam prin secolul al XXXVIII-a. Ch. 
In intervalul epocii obscure amintite, trebue să se fi petrecut 
mari transformări, după cum dovedesc unele obiecte descoperite. 
Ele ne arată o situafiune cu desăvârşire nouă, care presupune scur- 
gerea unui timp mai îndelungat. Micile state ale Chaldeei se află 
acum supt o puternică dominafiune, care are drept centru un nou 
oras, Agade, situat în regiunea dela miazănoapte. 


www.dacoromanica.ro 


63 


Inscriptiunile, gásite la Sirpurla, aratá cá regatul Agadei se in- 
tindeà dela marea inferioará la cea superioará, adicá dela gol- 
ful Persic la marea Mediteraná. 

In această epocă, arta atinge apogeul ei. Forma omenească se 
reprezintă în varietatea atitudinelor ei, și vestmintele îi modelează 
conturul. Se vede în toate un puternic avânt de naturalism, care 
învederează o artă stăpână, in sfârșit, pe mijloacele ei și incom- 
parabilă ca iscusintá. In adevăr, aceasta se observă atât în repre- 
zentarea formelor omenești, viguroase pentru tipurile bărbătești, 
grafioase pentru cele femeești, cât și mai ales, în înfățișarea ani- 
malelor, unde artistul chaldeean este un adevărat măestru. 

După aceasta înflorire a artei, urmează o perioadă, care nu ne-a 
transmis nici un monument, ceeace arată o stare de frământări şi 
de lupte lăuntrice. Dar ele nu opresc propăşirea ce şi-a luat de 
mult avântul. Si de aceea, vedem apărând o nouă cetate, Sat-el-hai, 
în care domneşte un şef național, arătat de inscripțiuni ca un mare 
constructor. 

Gradul înaintat al culturii literare supt domnia acestui prinț este 
atestat de frumosul stil al inscripțiunilor. Acum, vedem pe deplin 
dezvoltată scrierea cuneiformă. In adevăr, textele ce le posedă 
muzeul Luvru dela Ur-Bau, se recunosc ușor prin eleganța si 
claritatea gravurei lor. 

O nouă perioadă, foarte însemnată pentru artă, se deschide cu 
domnia lui Gudeea. In timpul său, Sirpurla se bucură de o pros- 
peritate materială, neatinsă încă până atunci. Gudeea dá o mare 
dezvoltare artelor. Monumentele sale, mai numeroase decât ale 
tuturor celorlalți șefi la olaltă, acoperă tot solul dela Tello. Nici 
o inscripție nu ne arată numele tatălui său, după cum e cazul altor 
şefi anteriori lui. El ar fi deci un «homo novus», de naştere obs- 
cură. Gudeea poartă numele de patesi, însoţit de o nouă calificare 
ce n'a fost până acum explicată; este independent si iin legături 
cu țările cele mai depărtate. Inscriptiunile ne arată relafiunile sale 
cu regiunile mărilor, superioară, adică Mediterană, și inferioară 
sau golful Persic. 

El vorbeşte ca un stăpân absolut. O îndulcire de moravuri se 
săvârșise în Chaldeea, căci pretutindeni Gudeea fine să arate, cá 
se îngrijește de ordine, de dreptate, de protecţia celor slabi și că 
observă prescripțiunile sacre ale zeilor. 

Epoca sa corespunde deci unui moment de liniște și de echili- 


www.dacoromanica.ro 


64 


bru pentru micile state ale Chaldeei de sud, care isi mentin hota- 
rele lor reciproce si profitá de pacea, in care se gásesc, pentru a 
se desvoltà si progresà in toate direcfiunile. 

Gudeea trebue să fi trăit nu prea departe de timpul, când regele 
Ur-Gur construiă templele sale cu caturi în orașul Ur, situat pe 
malul drept al Eufratelui. 

Amândoi acești suverani au participat cu strălucire la marea 
mișcare arhitecturală din sudul Mesopotamiei, care a avut loc trei 
mii de ani înainte de Christos. 

Sculptura mai ales ia un mare avânt. Din această epocă, sunt 
cele nouă statui, care impodobesc astăzi sala muzeului Luvru, si 
despre care se va vorbi mai jos. 

Supt urmașii lui Gudeea, alte centre chaldeene se ridică. Sirpurla 
cade în stăpânirea regilor din Ur. Monumentele, care aparţin acestei 
epoci, se caracterizează printr'o căutare a ainánuntului. Sculpturi 
nu prea s'au descoperit; dar sigiliile, gravate cu diferite reprezen- 
tațiuni, arată iscusinfa artiştilor, cari știau să desemneze corect, 
îngrijindu-se mai ales de amănunt. Inventiunea devine săracă si 
rutina îşi face aparitiunea. Colfurile vestimentelor se rotunjesc prin 
curbe sistematice ; lungile lor ciucuri se înmulțesc si prevestesc 
formele stereotipe ale sculpturii babilonene si asiriene. Grupu- 
rile mitologice devin rare ; ele sunt înlocuite prin scene destul de 
monotone ale reprezentaţiunii zeului Sin, patron al Oraşului Ur. 

Intre regatul Sumir şi Acad, întemeiat de regii din Ur și vechia 
dominafiune a Agadei, trebue să se facă o deosebire. Micile state 
ale Chaldeei de jos, se găsesc acum reunite supt unul din prinții 
lor, în loc de a se supune unui suveran chaldean din grupul sep- 
tentrional. Egemonia aceasta însă, nu rămâne mereu în puterea 
aceleaşi cetăți; ea este disputată pe rând de mai multe orașe, 
Erech, Isin, Larsam. Din cauza aceasta, e greu a se clasă cronologic 
diferitele dinastii, menționate de inscriptiuni. 

O mare schimbare se face totusi in Chaldeea pe timpul egemo- 
niei regilor din Larsam. 

Poporul Elamitilor návaleste in ţară supt conducerea cuceritorului 
Kudur Nacunta. Acesta pustieste orașul Erchi si îi ia statuia divi- 
nității principale, Nana, ca s'o transporte ca trofeu la Suza. Aici, 
rămâne ca timp de 1635 ani, până în ziua, când regele Assur-ban:- 
Habal, (Asurbanabal), cucerind în 659, Suza, readuce idolul în ve- 


www.dacoromanica.ro 


65 


chiul său sanctuar. Năvălirea dar a Elamiţilor s'a întâmplat pe la 
2294 a. Ch. 

După aceasta, urmează o foarte mare lacună pentru regiunca 
Sirpurlei. Scriitorul antic Berosiu ne dă putinţa într'o oarecare 
măsură de a continuă istoricul statelor 'chaldeene. După dinastia 
elamită, urmează o dinastie curat chaldeeană pe la 2047. 

Babilonul capătă întăietatea peste cetăţile dinprejur, dar in 
curând cade si el în puterea Asirienilor, dupăce fusese vasal al 
faraonilor. In adevăr, prin veacul al XVI-lea, Egiptul stăpâneşte sta- 
tele din sudul Mesopotamiei. La Babilon, domnesc prinți vasali ai 
lui Tutmes şi Ramses. Mesopotamia de sus, fiind mai departe de 
valea Nilului, scapă de jug. Aici, se dezvoltă încetul cu încetul un 
regat cu capitala în Assur şi apoi în Niniva, care va deveni stă- 
pânul lumii orientale. Chaldeea, în adavăr, e peste puțin supusă cu 
desăvârşire de Asirieni, Egiptul părăsind orice pretenţie de domi- 
națiune asupra ei. Babilonul însă, caută adesea să scuture jugul 
asirian. Intre anii 2060—1020 a. Ch., el reușește să capete inde- 
pendenta; victoriile prinților săi pun sfârșit stăpânirii asiriene. 
Dar după una sau două generafiuni, o nouă dinastie se sue pe 
tronul Asiriei ; ea lucrează cu energie şi Chaldeea cade din nou 
supt jugul vecinilor săi dela nord.* 


ARHITECTURA CHALDEEANĂ. 


Palatul si templul ehaldeean. — Cele mai vechi palate si 
temple chaldeene s'au descoperit de arheologul francez de Sarzec 
în localitatea Tello, care corespunde cu vechea Sirpurla, numită 
de unii Lagaş. Aici, s'au dat la lumina zilei constructiunile regelui 
Gudeea, care a domnit cam prin veacul al XXIV inainte de Chris- 
tos. Ele sunt de două feluri: palate şi temple, 

Palatul lui Gudeea este clădit pe o platformă de 12 metri înăl- 
fime şi are o lungime peo latură de 200 metri. Un povárnis lin suiă 
spre el si erà intrebuinfat de care si de cai. Zidurile constructiunii, 
fácute din cárámidá, au o grosime de 1.80 m. si alcátuesc un para- 
lelogram lung de 53 metri si lat de 31. Colfurile sale sunt ori- 
entate spre cele patru puncte cardinale. Laturile mai lungi sunt 
convexe, ceeace dă edificiului forma unui butoiu (fig. 93). 

Pe fiecare latură, eră deschisă câte o poartă, așezată însă nu în 
linia axelor. Latura principală dela nord-est aveă două intrări. Zi- 


O. Tairali. — Isteria artelo .--Editia 11, 5000 ex. b 


www.dacoromanica.ro 


66 


durile n'aveau ferestre exterioare, casi casele Arabilor de astăzi, 
Lumina și aerul intrau în camere prin curţile din lăuntru. 

In interior, zidurile nu par să fi avut vreo ornamentatie arhitec- 
turală ; ele sunt goale 
și alcătuesc intrări și 
esiri de linii. Se pre 
supune insá, cá o deco- 
rațiune picturală aco- 
periă pereţii dinăuntru. 
Fi au o grosime de 2 
m,60— 0 m,80. 

In total, palatul 
lui Gudeea aveă 36 
camere, din care cea 
mai mare măsoară 12 
metri pe 3 m, 65, iar 
cea mai mică 3,35 pe 3. 

Nu știm cum eră con- 
struit  acoperământul, 
dacă sa întrebuințat 





Fig. 93,—Palate mesopotamiene: I. Palatul chaldeean din Tello: Sau NU bolta. Totusi 

i Pata Seceta Bine Ir bolta, mai ales cea nu- 

mitá in encorbellement 

se cunosteà (fig. 91). De Sarzec a găsit unele mici coridoare boltite in 
palatul lui Gudeea. 

Se poate dar zice, cá bolta este o in- 
ventiune chaldeeană. 

* [n palatul lui Gudeea, se deosebesc 
trei părți, grupate în jurul unei curţi si 
anume: Seraiul sau apartamentul stă- 
pânului, unde aveau loc receptiile sale 
oficiale, unde ședeă înconjurat de găr- 
zile sale si unde primià pe trimişii sta- 
telor străine sau supuse; Haremul sau 
apartamentul privat al seniorului, unde 
locuiă împreună cu soțiile și servitoa- Fig. 94, — Mormânt boltit din orașul 
rele sale; Hanul, unde erau depen- TS 
dintele, bucătăriile, grajdurile, locuinţele 
sclavilor. Fiecare curte aveă poarta ei, care se puteă ușor păzi. 
Toate camerele erau pavate cu cărămizi. 





www.dacoromanica.ro 


Dispozifiunea palatului chaldeean a fost imitată mai târziu de 
către arhitecţii asirieni. 

In interiorul palatului, se” ridică un templu, consacrat zeului pro- 
tector si numit de inscriptiunile asiriene de mai târziu Ziggurat. 
El are forma unui turn cu mai multe etaje. Zigguratul lui Gudeea 
este relativ mic în comparaţie cu zigguratele regilor asirieni. 

In principiu, templul trebuiă să aibă șeapte caturi, vopsite fiecare 
cu o culoare diferită, care corespundeă zeităților Samaș (Soare) și 
Sin (Luna), precum și celor cinci planete principale ale Chal- 
deenilor. i 

Descoperirile Englezilor Loftus şi Taylor ne arată de asemenea 
cum erau decorate încăperile palatelor chaldeene, precum și fața- 
dele lor. Astfel, faţada principală a clădirilor din Warka și Abu- 
Shareim eră acoperită cu un stuc de argilă grasă, în care erau în- 
fipte cuie de teracotă, purtând inscriptiuni. Capetele acestor cuie, 
care aveau un rol de talismane, erau vopsite în negru, rosiu, gal- 
ben sau alb. Aceasta alcătuiă un mozaic de linii geometrice, dife- 
rit colorate, de un efect artistic incontestabil. 

Pereţii camerelor erau váruiti în alb sau acoperiţi cu fresce. Se 
intrebuintfà si o decorație de cărămizi smáltuite în albastru, negru, 
roșiu, galben sau alb. Din nefericire, compoziţiile, dacă au existat, 
nu s'au păstrat. * 


SCULPTURA CHALDEEANĂ 


Descoperirile din Chaldeea de jos, ne îngădue să cunoaștem 
destul de bine caracterul sculpturii chaldeene. 

* Din prima epocă a istoriei Chaldeei, n'avem monumente. Din 
a doua însă, adică din mileniumul al cincilea, posedăm bazorelieful, 
cunoscut supt numele de Figura cu Pene (fig. 95). El se poate socoti 
ca cel mai vechiu monuinent sculptural chaldeean. Pe o placă de cal- 
car gălbui, de formă aproape patrată, se reprezintă, în relief puţin 
ridicat, un personagiu în picioare. Execuţia este naivă, copilărească. 
Figura sa pare a fi a unei femei, judecând după părul, care cade 
pe spate, fiind susținut de o cordică, ce-i înconjoară capul, și mai 
ales haina largă, care-i acoperă trupul dela cingătoare în jos. 
Dar o lungă barbă, care are aspectul unei salbe, arată, cái vorba 
de un bărbat. Nasul îi este mare și coroiat, bărbia fină, gura mică, 
ochiul deschis în forma unui cerc. Pe cap, poartă două pene mari, 
ceeace dovedește, că avem deaface cu un șef. Unele monumente e- 


www.dacoromanica.ro 


68 


giptene reprezintă în felul acesta pe șefii asiatici contimporani, 
Personagiul acesta ridică în sus mâna stângă în semn de adora- 
fiune. Inaintea sa, două prăjini sacre, ca două măciuci colosale, 
indică intrarea vreunui sanctuar. Cevà mai îndărăt, se vede o a 
treia máciucá, mutilată. Inscripţia pare a cuprinde o listă de ofrande; 
se observă forma literelor, din care unele cu linii curbe, ceeace a- 
minteşte desemnul ideo- 
gramelor primitive. Acest 
bazorelief a fost gásit la 
Tello si are o înălţime de 
07,18 sio lățime de 0,15. 

Din epoca lui Ur-Nina, 
avem fragmentul de ba- 
zorelief, numit «Táblița 
vulturui deasupra leilor». 
Se reprezintă un vultur 
cu capul de om sau de 
leu bărbos, stând pe doui 
lei, așezați spate in 
spate. Acestea nu-s decât 
armele Sirpulei. Este a- 
ceasi emblemă ca cea de 
pe vasul de argint al re- 
gelui Entemena, pástrat 


Fig, 95. — Basorelief chaldeean, gäsit la Tello in Caldeea r i 
de jos, reprezentánd un personagiu cu pene, mobárh. sau la Luvru (fig. 98). 





preot în atitudine de alloratiune in (aja unei intrări de sanc- i 1 " 
tuar, A. 4500 inainte de Christos veel Lust, După Din vremurile monarhu 
Hieusey Catalog ne). lui Eannadu, care ȘI el este 


anterior anului 4000, datează Stela Vulturilor (fig. 96). Ea este un 
monument comemorativ de victorie al lui Eannadu, care se numește 
în inscripție «rege al Sirpulei», şi pomeneşte si numele tatălui si 
bunicului său. Monumentul, ajuns până la noi, in sease fragmente, 
are două fețe. Pe una, se desfășoară o serie de reprezentafiuni de 
caracter istoric; pe cealaltă, scene simbolice și religioase. Prima e 
împărțită în mai multe registre, suprapuse si separate prin făşii de 
relief. Pe unul din fragmente, se vede un stol de vulturi. Ei duc 
în zbor bucăți de corp, capete, mâini, braţe omeneşti, probabil ale 
celor căzuți pe câmpul de bătaie, Scena aceasta a dat numele în- 
tregului monument. Mai jos, pe câmp, se citesc inscripțiuni ex- 
plicative. 


www.dacoromanica.ro 


69 


Pe un alt fragment (fig. 97), ni se aratá urmarea acestei scene : nn 
morman de morți, strânși după sfârșirea luptei spre a fi îngropați. 
Actul principal al expeditiunii războinice e reprezentat pe alte 
două fragmente. Regele merge în fruntea trupelor sale, așezate 
într'o perfectă falangá ; -— 
ostașii înaintează căl- 
când pe un strat de 
cadavre. De desupt, se 
vede o altă de- 
filare, care se 
petrece proba- 
bil cu prilejul 
unei alte cam- 
panii. Eannadu, 
pe care îl nu- E 
meste inscripția ce este 
sápatá aláturi, e urcat 
peun car, ai cărui cai- Fiu. 960.—Fragment de barurelief chaldeean. Sela vulturilor 

D > (Muzeul Louvre, După Heusey, Catalogue). 
nu sau păstrat, frag- 
mentul, ce ne-a parvenit, oprindu-se aici. Războinicii, înarmaţi cu 
lănci lungi si cu topoare, urmează pe șeful lor, oránduifi pe două 
coloane. 

Sculptura chaldeeană, oricât de primitivă ar păreă, are un mare 
interes pentru istorie si arheologie. Ea 
ne arată armele Chaldeenilor din aceste 
vremuri depărtate ; ne dă o idee de ce 
eră acel vestit vestmânt păros, cu ciu- 
curi ondulate ce-l purtau ei, şi pe care 
scriitorii greci îl numesc fannafes; ne 
mai arată obiceiul Chaldeenilor de a-şi 
rade părul capului; ne face, în sfârșit, 
să asistăm la ceremoniile îngropării 
morţilor, care consistau în a așeză ca- 










Fig. %5.—Fra_meut de bazoreliet, Sn- : PE HE Q 
crificiu erch morti «lupu băralie. davrele unele peste altele ȘI a ridică dea 


(Muzeul Louvre, Dup Maspéro. supra lor o mare movilă, cu pământul 


Histoire ancienn D. 
adus de rude, de amici sau de alte 
persoane, în niște coșuri împletite. 
Ea mai e interesantă și din punctul de vedere al mitologiei. Ni 
se reprezintă zeul atlet al Chaldeenilor, acel teribil Isdubar sau 


www.dacoromanica.ro 


70 


eroul Gilgames, care se poate asemánà cu Heracle al Grecilor ; tot 
ea ne dá o idee, pe lângă celelalte monumente, care reprezintă a- 
celas lucru, despre emblema heraldicá a Sipurlei: un vultur leon- 


tocefal, stánd 


frigului. 


având capul și 
fata rasă, ține 
o cană cu gâtul 
' întors. El lasă 
să cadă din ea 
un lichid, cu 





Fig, 98.— Vasul lui Entemena. 20U0 a. 
Chr. (Muzeul Louvre. După Heuzey, care udă un bu- 


Catalog ue). 


chet de flori 
sacre, așezat pe un vas in formă de cornet, 
Nuditatea oficiantului pare că ţine de pres- 
criptiunile unui ritual. Mai multe alte re- 
prezentatiuni confirmá aceasta. Din punc- 
tul de vedere al artei, trebue să mărturi- 
sim, că sculptorul a reușit prea bine, să 
ne înfățișeze o figură goală. Liniile cor- 
pului, execuția sigură a desemnului arată 
calitățile acestei școli străvechi. Nu acelaș 
lucru se poate spune de zeiţa, care face 
față personagiului descris. Ea pare diformă. 
Heuzey atribue aceasta neiscusinfii artistu- 
lui, ceeace e indoelnic; căci nu se poate 
admite, că acelaş artist să fie în stare, 
în aceeas bucată să producă, pe deoparte 
de alta să fie prea slab pentru executarea 


pe doi lei, aşezaţi spate 


în spate. Mai aflăm prin ea, cum erau 
trataţi prinşii de războiu : aruncați intr'o 
încăpere strâmtă, închisă din toate păr- 
file printr'un grilaj împletit, se zbáteau 
acolo, fiind lăsaţi prada foametei şi a 


Un bazorelief cam din epoca lui Ean- 
nadu, este cel pe care Heuzey îl numește 
libation d'une deesse. El reprezintă 
două personagii. Un om cu totul gol, 





Fig. 99.— Statuia regelui chaldeean 
Gudeea. 2400 a. Chr. (Muzeul Lou- 
vre, După Heuzey, Cutaluuue). 


o operă reușită, iar pe 
restului tabloului. Dacă 


în ceeace priveşte proporţia capul e exagerat, aceasta se poate 


www.dacoromanica.ro 


n 


explică mai bine prin însăşi intenfiunea artistului de a reprezentà 
o astfel de figurá. Zeifa, care isi are capul inconjurat de o coroaná 
de frunze, este Aa sau Malka, sofia Soarelui. Se poate ca artistul 
să fi voit să scoată in evidență capul, ca să reprezinte mai bine 
pe sofia Soarelui, care ni este înfățișată supt formă rotundă. 

Privind figura ei, fárá voie se face o apropiere cu capetele pri- 
mitive ale Gorgonei a Grecilor. Oare nu cumvă artistul arhaic grec 
a cunoscut figuri analoage celei de mai sus, venite din Chaldeea 
sau din Asiria ? 

Din epoca dominafiunii regilor Agadei, avem fragmentele unei 
stele de victorie, divizată ca si cea a lui Eannadu, în mai multe 
registre. Stilul e însă mai bun, arătând un simțitor progres față 
de cel al stelei vulturilor. Sculptorul în distribuirea figurilor nu 
mai are pretenfiunea copilărească de a reprezentà masse de militari 
în mişcare; el descompune bătălia intr'o serie de câte două cor- 
puri ; aceasta îi îngădue a variă atitudinile persoanelor. Opera sa 
câștigă astfel în claritate, pierde însă în privinţa pitorescului și a 
realităţii istorice. Tot acum, se observă o grijă deosebită pentru 
modelare si pentru studiul mușchilor ; vestmântul in loc de a cádeà 
fapán pe trup, urmărește de aproape linia membrelor inferioare.* 

Epoca lui Gudeea.— Supt Gudeea, arta stăpână pe toate mij- 
loacele ei, se silește să execute lucrări de o dimensiune mai mare. 

Bazoreliefurile, statuele și statuetele, ce ni s'au păstrat, ne arată 
stilul epocii. Figurile sunt mai îngrijite, nasul e drept si nu co- 
roiat, ca pe monumentele precedente, trăsăturile gurei, ale ochilor 
sunt mai delicate, mai fine. Mai ales bazorelieful, care reprezintă 
pe zeița Nin-Gul, este de o finefá deosebită. După cum observă 
foarte bine Heuzey, scalpelul a ajuns acum la maximul sáu de pre- 
ciziune si de finefá. Zeița e reprezintatá stând pe tron, îmbrăcată 
intr'o rochie cu multe falbalale suprapuse. Profilul e frumos, nasul 
drept, párul cade pe umeri elegant, capul e legat cu o panglicá 
lată, totul în sfârșit e lucrat cu măestrie si dă dovadă de o artă 
delicată. Se vede bine, că artistul concepe foarte limpede tipul 
frumusefei femeești. 


* Un alt fragment de piatră, pe care e sculptat un vas elegant, 
dela care pleacă un șipot de apă, are aceleași calităţi. Doi pești, lu- 
crați cu o deosebită finefá, se urcă pe acest șipot. Felul acesta de a 
reprezentă apele curgătoare este un procedeu naiv al artei caldeene. 


www.dacoromanica.ro 


72 

Ceace face însă ca epoca lui Gudeea, să aibă o însemnnătate 
deosebitá pentru istoria artei sunt cele opt statui reprezentánd pe 
însuşi acest monarh, precum si una, cu cevà mai veche, infátisánd 
pe Ur-Bau. 

Cea mai mare parte din ele, poartá un fel de cartus cu inscrip- 
fiune, care aratá cine e personagiul sculptat. Ele alcátuesc o serie 
prea însemnată prin ‘unitatea 
tehnicá si prin stilul ei inaintat. 

en La statuele aceste, se admiră 
e? modelarea nudului, sforfarea sin- 
A cerá a artistului de a infáfisà 
: forma omenească. «Figurile a- 
cestea, cu umeri puternici, cu 

SR e brațele robuste, cu mâinile fine, 
Fig. 100.— Capete clialdeene, găsite In Tello. Epoca - : 
lui Sit: ee OC Dupà j x picioarele HET ice MIL Imá: 
gina unei populafiuni primitive, 
harnice si inteligente, rasá de agricultori, de pástori, de scribi, 
de artisti, de geometri si arhitecţi, cari au făcut întâia aplicare a 
ştiinţelor la trebuinfele reale. Cu toate cele 15 sau 20 de veacuri 
de distanță, măreţele decoraţiuni sculpturale ale palatelor din Niniva, 
nu arată aproape nimic, care să nu derive dela modelele create de 
această școală a Chaldeei. Mușculatura asiriană, desprinsă de corp, 
nu înfăţişează, decât exage- 
rarea sistematică a calități- 
lor de adevăr si de forță, 
pe care sculptura chaldeeană f 
le-a tras direct dela natură, 
Comparată cu arta egipteană, 
sculptura statuarică chalde- 
eană pornește dela un spirit Fig. 101. —Capete7chaldeene, gásite la Tello. Epoca 
deosebit, adesea opus, care E RUM. DAR 
invedereazá o originá inde- 
pendentá. Ea nu posedá in acelas grad sentimentnl proportiunilor : 
figurile sale robuste sunt de un stil viguros, dar de formá prea 
bontoacá; după unele indicii, gâtul trebue să fi fost scurt si capul 
prea mare în comparaţie cu irupul. In schimb, amănuntele părților 
goale si mai ales extremităţile studiate până la desemnul unghiilor 
şi al falangelor, arată o grijă scrupuloasă a naturii, pe care sculp- 


E 








www.dacoromanica.ro 


73 


tura egipteană n'a cunoscut-o». (Heuzey, Catalogue des Antiquités 
chaldéennes du Louvre, p. 163—165).* 

Una din cele opt statui ale lui Gudeea, reprezintá pe acest 
monarh in picioare. Ea n'are cap si se deosebeste mai ales prin 
eleganta formelor sale tineresti > 
si prin finefa lustruirii pietrei. 
Printr'o curioasá exceptiune, 
picioarele sunt de un desemn 
convențional. Pe umăr, este 
gravat un cartuș cu inscriptiune, 
care dá numele lui (Gudeea, 
«constructorul templului E- 
Ninnu». |n față pe vestmânt, 
o altă inscripțiune, orânduită în 
douăzeci si seapte despártituri, 
e închinată zeiței Nin-Harsag, 
doamna munţilor, protectoarea 
orașului și mama locuitorilor 
acestuia. Mâinile statuei lui 
Gudeea sunt încrucișate pe 3 
pept, în semn de respect si de f 
adoratiune (fig. 99). 

Statuia are o înălțime de 1 
m. 10 si este lucrată în diorit, 





Fig. 102.— Statuia ee, mgr ta gege) PE 
A : : ` «arhi b, A. 2400 hr. ¢ eul Lo „ Du 
verde închis. E mult mai mică, "e" DA eere TOSTER EPS 


Heuzey, Catalogue). 
decât tovarásele ei. 


Nu mai puţin interes prezintă ea, ca si celelalte de altfel, în 
ceeace privește costumul. Nu se observă nici suprapoziţiunea haine- 
lor, nici complexitatea ciucurilor și a altor ornamente în relief a 
sculpturilor asiriene. Tunica nu este întrebuințată. Imbrăcămintea 
regelui consistă dintr'un fel de sal, impodobit cu ciucuri scurte, 
Aceasta e acel Alamidion, pe care Herodot l-a văzut purtându-se 
pe vremea lui în Babilon. Capătul extrem al acestui vestmânt lasă 
umărul drept gol și strânge trupul, nefiind susținut de nici un fel 
de agrafă, ca de pildă, la hainele romane. Artistul încearcă, să 
execute si cutele vestmântului: aceasta constitue o încercare izo- 
lată, care nu se întâlnește nici în arta egipteană, nici în cea asi- 
riană. Ea dovedește un sentiment plastic, pe care numai arta greacă 
va ști să-l regăsească şi să-l dezvolte. 


www.dacoromanica.ro 


Patru din statui reprezintá pe Gudeea stánd pe tron. Una din 
ele se deosebeşte prin mărimea ei, căci are 1 m.]58 înălțime. Prin 
aspectul ei simplu, prin soliditatea si măreţia poziţiei sale, ea pro- 
duce un efect impunător. Umerii săi largi, pieptul, care pare că 
respiră supt vestmânt, ar conveni unui Zeus grec de stil arhaic, 
Tronul, pe care stă, e interesant. El pare a fi fost de lemn; pi- 
cioarele sale au forma unui A cu dublă traversă. 

Două din celelalte statui reprezintă pe Gudeea ca constructor, 
din care cauză s'au şi numit «arhitecţii» (fig. 102). Monarhul stă pe 
tron şi tine pe genunchi un fel de planşetă. Pe ea, se află două instru- 
mente, necesare arhitectului: o linie gradată şi un «stylum» pentru 
tras liniile. Pe una din planşete, este gravat planul unei cetăţi cu 
porţile, cu turnurile crenelate, cu forturile ei. 

O mică statue, de o jumătate de metru, lucrată tot în diorit, 
reprezintă pe acelaș Gudeea. Capul i-a fost găsit de Sarzec, vară 
corpul de maiorul Gros. Insemnătatea ei constă în aceea, cá ne 
arată cum ar fi fost înainte de mutilarea lor statuele decapitate, 
descoperite de către de Sarzec. 

Capetele, descoperite la Sirpurla, sunt foarte interesante. Ele ne 
arată pe deoparte tipul chaldeean, iar pe de alta iscusinja sculp- 
torului, care reuşeşte să redeà bine trăsăturile feţei, cu toate cá 
lucrează într'o piatră foarte tare. 


* Capetele aceste au caractere comune ; totuși se deosebesc unele 
de altele prin particularităţi, care dovedesc indemânarea artistului. 
Unul din ele, de mărime naturală, este ras cu desăvârșire; sprán- 
cenele alcátuesc o arcuire exagerată, deasupra unor ochi foarte 
mari. Buzele groase si sensuale, trăsăturile dure, arată că artistul 
s'a străduit, să facă un portret (fig. 100). 

Interesant este de asemenea un alt cap. El are înfățișarea mai 
puţin severă, ca precedentul, şi e de o execuţie superioară. «E un 
obraz rotund şi aproape surâzător, bărbia largă Şi puternică, nasul 
turtit. Pieptănătura originală se compune dintr'un turban la fel cu 
cel pe care îl poartă musulmanii în Orient, încolăcit de mai multe 
uri în jurul capului, al cărui creştet, îl acoperă cu partea dela 
început» (fig. 101). 

Statuele chaldeene, fiind menite să fie văzute din toate părţile, 
sunt lucrate cu îngrijire şi nu prezintă nici o latură neisprăviiă, 
ca la unele statui grecești, de pildă. Ele sunt sculptate cu sobrie- 


www.dacoromanica.ro 


15 


tate ; au însă o vădită monotonie în atitudini, greșeli în desemn şi 
stângăcie în execuţie, 

Arta sculpturală chaldeeaná este realistă. Ea se inspiră direct 
dela naturá*, 

Statuetele si Artele industriale. — Statuetele chaldeene convin 
mai mult gustului modern. Ele sunt lucrate atát in aramá si bronz, 
cât și în piatră și argilă, 


* O statuetă în diorit, reprezentând o femee cu mâinile încruci- 
sate pe pept, este de o execuţie îngrijită. Părul ei, pieptănat bine, 
are ondulafiuni pe frunte şi pe tâmple, ca statuele arhaice greceşti, 
şi susținut de o panglică, care înconjoară capul, se sfârșeşce la 
spate printPun coc. Panglicufa se aseamănă cu cea întrebuințată 
de femeile Greciei antice si care se numeă kekrifalos. Ceeace sur- 
prinde mai mult la această figuriná, este regularitatea trăsăturilor 
obrazului. Ochii sunt mari şi funguefi, nasul drept; gura brázdatá 
de un delicat surâs bărbia fermă, gâtul liber, mlădios, înconjurat 
de o salbă cu cinci rânduri. 

Statuetele chaldeene se recomandă prin finefa execufiunii si prin- 
trun simf estetic deosebit. Profilurile au linii comparabile cu cele 
ale artei grecesti. 

O serie de statuete interesante e alcătuită de figurile reprezen- 
tând o zeitate femeniná, in nud, având mâinile la sánuri. 

La una din ele mai ales, artistul a știut, să redeà elegant nudi- 
tatea femeei. Faţa statuetei are o rotunzime caracteristică, care 
constitue la orientali tipul frumusefei. Părul este dispus astfel, că 
se ridică îndărăt în forma unui evantaliu, ceeace pare a indică un 
caracter simbolic, ca şi gestul de a ţineă mâinile la sân. In adevăr, 
figurina reprezintă pe zeița fecundității si nutritoarea universu- 
lui. Cultul şi reprezentările ei au trecut și la alte ţări, în Suziana, 
în Fenicia, în Cipru, in Grecia. Zeița aceasta se poate socoti drept 
prototipul Afroditei. Se știe, în adevăr, că chiar Grecii aveau sen- 
timentul originii acestei zeițe, pe care totdeauna au considerat-o 
venită din Asia. Un mit, mai cu seamă, ce se găsește în scriitorul 
Hyginus, este caracteristic: un ou, se zice, a căzut odinioară din 
cer în fluviul Eufrate; peştii l-au adus la mal; nişte porumbei l-au 
clocit şi din el ieşi Afrodita. Zeița aceasta corespunde cu divini- 
tatea chaldeo-asiriană, care se cunoaște supt numele diferite de 
Belit, Iştar, Zarpanit, Nana. In privința aceasta, învățații sunt de 


www.dacoromanica.ro 


16 


acord!). Salomon Reinach, însă se ridică contra acestei teorii. 
Dánsul susține, că tipul unei zeițe goale este absolut străin artei 
asiro-babilonene arhaice. Acest tipar aparține artei egeene, adică 
populafiunilor, care au trăit prin veacurile XXX —X înaintea erei 
noastre, pe coastele şi insulele mării Egee. Dacă se găsesc astfel 
de reprezentatiuni si în Mesopotamia, aceasta m'ar fi decât un îm- 
prumut din arta egeeană. 

Teoria lui S. Reinach, oricât de seducătoare ar fi, [trebue primită 
cu Oo oarecare rezervă, căci Mesopotamia ascunde încă tezaurele 
sale sculpturale, care ar puteă modifică multe chestiuni, privitoare 
la arheologie și la artă. 

Statuetele reprezintă zeități, genii sau animale 
sacre în diferite atitudini, prinse după natură. 

O statuetă, socotită ca una din cele mai vechi, 
înfățișează o figură bărbătească sau femenină, 
căci sigur nu se poate ști. Partea ei superi- 
oară reprezintă un corp omenesc, cu mâinile în- 
crucisate pe pept. Capul ei are mici coarne. 
Partea inferioară se termină cu un trunchiu de 
con. In această privinţă, artistul chaldeean se a- 
propie în concepție de artiştii preistorici egip- 
teni sau de cei dela Cucuteni. 

O mare parte din statuetele chaldeene erau 
destinate să fie fixate în lemn sau în tencuiala 
zidului. De aceea ele se terminau cu un con 
ascuţit. 

Unele reprezintă zeități sau genii masculine, 
ingenuchiate si având pe cap o tiară, incon- 
jurată de mai multe rânduri de coarne; altele, 

Fig. 103. —Statueră chai. femei purtând pe cap un coș; partea de sus a 

decani de brose: (Live) corpului e goală, partea de jos e acoperită de 

un vestmânt strâmt si brăzdat de inscriptiuni. 
E ceeace in arta greacă se numeşte canefore sau purtătoare de cos. 

Una din aceste canefore a fost descoperită la Afadj pe Eufrate 

si poartă o inscripţie a regelui Kudur-Mapuk, care a domnit in 





1) Incepând cu Engel in opera sa Kyprus, Enmann în studiul său Kypros 
und Ursprung des Aphrodites Kultus, Heuzey, E. Curtius, Perrot, etc., în 
lucrarile lor respective. 


www.dacoromanica.ro 


Ti 
Chaldeea pe la anul 2000 a. Chr. Capul mai ales e foarte bine 
lucrat; restul corpului arată însă destulă neexperientá (fig. 103). 

Statuetele de teracotă au de asemenea însemnătate atât pentru 
istoria artei, cát si pentru mitologia chaldeeană. Ele se aseamănă 
cu teracotele epiptene din prima perioadă. Au însă înfăţişarea 
rigidă, care caracterizează arta chaldeo-asiriană. Unele sunt in pi. 
cioare, altele stau pe un jef. 

Sunt si bazoreliefuri, lucrate în argilă. Pe unul, e reprezentat 
zeul Samaș stând pe tron în fundul unui templu în formă de bal- 
dachin, susținut de coloane zvelte, lucrate probabil din metal. In 
faţa sa, stă pe un scaun discul solar; trei adoratori înaintează 
să se inchine. Acest bazorelief s'a găsit la Abu-Habbu si poartă o 
inscripţie, care pomenește de regele Nabu-Pal-Iddin, din anul $50 
a. Chr. * 

Reprezentatiunile animalelor. — Chaldeenii au fost adevăraţi 
măeştrii în reprezentarea animalelor. Calitatea aceasta va trece ca 
o moștenire şi la Asirieni, cari vor şti, la rândul lor, să săvâr- 
şească lucrări de mare valoare estetică. In vitrinele muzeului Lu- 
vru se pot admiră multe obiecte în general de mică dimensiune, 
care însă arată o artă originală și 
puternică, capabilă de a mișcă prin 
naturalul, prin realismul si prin fineta 
gustului ei. 


* Două sunt animalele reprezentate 
cu predilecţiune de artistul asirian: 
lcul si taurul. Tipurile lor, adevărate 
creatiuni, trec în arta tuturor popoa- 
relor antice ; ele se găsesc în arta e- 
geană, în cea miceneană, în cea fe- 
niciană, în sfârșit în arta greacă pro- 
priu zisă, 

Din numeroasele exemplare, ce le ri; 103. Stamet chalileeană de bronz 
posedă  colectiunea chaldeo-asirianá y etri DA DA 
a Luvrului, douá sunt mai insemnate. 

Primul înfățișează un mic cap de leu, lucrat intr'o bucată de sidef. 
E o adevărată capo d'operă. Ochii îi sunt incrustafi, alcătuiți de două 
mărgele, de lapis-lazzuli, ceeace dă un efect surprinzător. Privirea 
animalului este scánteetoare, vie. Execuţia lui e de o rară fineță 





www.dacoromanica.ro 


18 





si debordá de un simfimánt realistic puternic şi de un gust 
estetic ales. 

Al doilea exemplar e o statuetá reprezentánd un mic taur de 
bronz, incrustat cu argint. Animalul stá pe o bazá ingustá, un fel 
de plintá, care puteà fi fixatá de o masá de lemn, cáci dedesupt 
e prevázut cu un cuiu. El alcátuià poate un motiv terminal al unei 
mobile din sanctuarul vreunei divinităţi. Bronzul, acoperit de o 
patină brună si strălucitoare, poartă incrustatiuni de mărimi dife- 
rite, alcătuite din lame de argint, pe umeri, pe coaste, pe gât. Ar- 
tistul a căutat să infáfiseze prin aceasta un taur várgat sau, cum 
îl numesc ţăranii nostri, un taur prian. Ochii și fruntea și au pier- 
dut incrustaţiunile. Coarnele îi sunt cercuite; coada, ruptă la mij- 
locul ei, atârnă pe plintă (fig. 104). 

Această statuetă e în adevăr un obiect frumos, care ar puteă 
împodobi orice masă sau birou modern, atât e apropiat gustului 
nostru. Naturalismul sáu e învederat: într'o formă elegantă, se re- 
produc toate caracterele stilului chaldeo-babilonean. Nu mai puțin 
interesante sunt diferite alte gravuri pe sidef sau scoică ordinară, 
infátisánd căprioare, lei, cai, scene de vânătoare, executate cu 
multă îndemânare. * 


* Gliptiea. — Am arătat mai sus, că artiștii chaldeeni știau să 
graveze piatra sau metalul. O serie caracteristică și foarte nume- 
roasă o alcătuesc cilindrii gravaţi, care serveau fie ca talismane, 
fie ca pecetii. Pe acești cilindri, lucraţi din diferite materii dure, 
din hematiti, porfir, caleedonie, marmoră sau onix, artiștii au exe- 
cutat scene mitologice, genii si zeii în luptă cu animale ca lei, 
tauri, etc, 


* Ceramica. — La Sirpurla si aiurea, s'au descoperit obiecte de 
ceramică, care nu egalează ca însemnătate arta statuarică contimpo- 
rană, Totuși s'au găsit în Chaldeea obiecte de lut, cărora unii 
arheorologi le dau o vechime foarte mare, atingând 7—8000 de ani 
înainte de Christos. Unele vase mai ales sunt de o frumuseţe uimitoare, 
Pe ele, se află desemnuri decorative geometrice sau animale, în spe- 
cial păsări, foarte fin stilizate, Ele s'au găsit în pături de pământ 
atât de adânci, încât învățații cred, cá sunt opere ale unor popu: 
latiuni extrem de vechi, cu o civilizatiune foarte înaintată, dis- 
trusă de năvălirea unor popoare, venite dela Nord sau Est, Istoria 


www.dacoromanica.ro 


- 


politică si culturală a Chaldeei, cunoscută până azi, ar începe 
tocmai cu această năvălire, dincolo de eare totuşi eră o civilizaţie 
strălucită, pe care de abiă astăzi începem s'o bánuim. * 

* Juvaere. — Chaldeenii ştiau să lucreze şi metalele preţioase, 
In săpăturile din Chaldeea, mai ales în cele întreprinse de maiorul 
Gros, s'a descoperit un număr însemnat de juvaere: salbe, brá- 
țări, inele, idoli incrustati, cercei, etc. Toate învederează o artă 
foarte înaintată, stăpână pe tehnica ei. Stilul obiectelor este de un 
gust rafinat, 

Piesa cea mai cunoscută este celebrul vas de libatiune în argint 
al regelui chaldeean Entemena din anul 4000 a. Chr., descris 
mai sus, * 


ARTA ASIRIANÁ 


Epoca asiriană. — Obârşia civilizatiunii mesopotamiene este în 
Chaldeea de jos. Poporul însă asirian, muntean dela nord, rew 
şește să-și impună dominatiunea politică asupra întregii văi a Eu- 
fratelui si a Tigrului. El însă nu-i, în privința culturii, decât un 
elev, un continuator al Chaldeenilor. 


* Armatele Asiriei cutreerară în triumf ţările dela golful Persic 
la marea Caspică, dela platoul Iranului până în munţii Armeniei si 
câmpiile Capadociei şi trecură chiar în Siria şi în Fenicia. Arta 
chaldeo-asiriană începi să înrâurească mai puternic popoarele su- 
puse. Acum, trăesc prinții, dela cari avem nu numai inscriptiuni, 
dar si monumente figurate numeroase, culese în ruinile máretelor 
palate ce le-au zidit ei. Regele asirian Assur-Nazir-Bal şi-a avut 
reședința la Nimrud, dată la iveală prin săpăturile engleze, La Rri- 
tish Museum din Londra și la Luvru, sunt păstrate multe bazore- 
liefuri, care impodobiau locuinţa acestui rege. 

Către începutul secolului al VIII-lea, puterea regilor asirieni începe 
să decadă. A fost o slăbire si o decadenfá. Amintirea unor de- 
zastre, încercate în vremea această, mărită prin imaginația popu: 
lară, a ajuns până la Greci supt forma unei povestiri romantice, 
a lui Sardanapal. In curând însă, Asirienii capătă mari succese cu 
Tiglat-Fal-Assar II. Urmaşul său Sarukin sau Sargon devine şeful 
unei noui dinastii. Supt el, se întreprind mari expedițiuni. Siria 
este supusă din nou, Egiptenii sunt zdrobiţi. Asiria e iarăşi stă- 


www.dacoromanica.ro 


80 
pâna lumii orientale. Sargon îşi înalță acel minunat palat, dezgro- 
pat de Botta si de Place la Khorsabat, acel Dur- Saru&in, sau ce- 
tatea lui Sargon, de unde s'au adus muzeului Louvre un mare 
număr de monumente. 

Fiul lui Sargon, Senacherib, menţine la înălțimea sa puterea A- 
siriei, zdrobind pe revoluționarii de pretutindeni. Restaurează si 
repară Niniva, din care își face din nou capitala statului său. 
Construeste aci un frumos palat, pe care Layard l-a dezgropat 
descoperind minunate obiecte, păstrate astăzi în British Museum. 
Supt urmaşii săi, Assar-Haddon si Assurbanabal, puterea Asiriei 
se menţine. Arta e încurajată prin noui constructiuni. Assar-Haddon, 
de pildă, se laudă de a fi clădit, atât in Chaldeea, cát si in Asi- 
ria, zece palate si treizeci si şease de temple. Ruinile unora din 
aceste clădiri s'au descoperit la Nimrud. Assurbanabal a fost si el, 
pe lângă un viteaz războinic şi vânător de seamă, si un mare pro- 
tector al literelor şi al artelor. l 

Supt auspiciile sale, sa alcătuit o mare colecțiune de tăblițe de 
argilă cu inscripfiuni, un fel de bibliotecă a timpului, al cărei frag- 
mente au fost culese în palatul său dela Kuiundjik. 

Se vede dar, din toate acestea, cât de înfloritor eră imperiul 
asirian, Si totuși se apropià de căderea sa. 

Sargonizii ştiau să se bată şi să prade; dar niciodată nu s'au 
străduit să unească, cu legături strânse de statul asirian, popula- 
fiunile supuse, Sau comparat Asirienii cu Romanii. In privința 
energiei şi disciplinii militare, paralela e dreaptă. Dar Asiria n'a 
avut vreodată măcar ideea de a inaugură acea politică abilă a 
Romei de a apropiă şi chiar de a asimilă popoarele subjugate. 

Asiria a căzut, în sfârșit, supt loviturile Scitilor Cimerieni (632 
a. Chr.) si mai ales ale Mezilor, de cari Niniva e distrusă în 625 
a. Chr. Pe ruinile sale, se ridică, în partea de Nord, Mezia, iar în cea 
de Sud, un nou imperiu chaldeean, care va dură dela 625 la 536.* 

* Epoca noului imperiu babilonian. — Nabopalasar, noul su- 
veran naţional al Babilonului, întreprinde o operă de reparaţie a 
patriei, umilită și distrusă de Asirieni. Urmașul său, Nabucodonosor 
lucrează si mai mult la înălţarea ei. Prosperitatea Babilonului însă, 
nu durează decât puţin. El cade în puterea Perşilor, dar nu dis- 
pare ca Niniva. Din potrivă, rămâne un oraş renumit în lumea în- 
treagă. De vremea lui Alexandru cel Mare, este totuși în deplină 
decadentá.* 


www.dacoromanica.ro 


81 


ARHITECTURA ASIRIANĂ 


Arhitecţii, asirieni, elevi ai Chaldeenilor, au construit edificii 
vaste, palate, temple şi fortărețe. Ei au întrebuințat, pe lângă cără- 
midă, si piatră, de oarece în Asiria se găsiă din belșug acest ma- 
terial, 

Architectura privată si cea funerară e mai puțin cunoscută; să- 
păturile mau dat în această privință, decât rezultate slabe. De altfel, 





Fig, 104. — Palatul lui Sargon din Kborsabad, numit Dur-Şarukin, (După Perrot 
et Chipiez, Histoire de l'art Il 


nu s'au exploatat decât foarte puţine localități din Asiria. Nu pu- 
tem deci, să ne facem o idee despre clădirile asiriene, decât din 
descoperirile din Khorsabad, din Nimrud si din Koyundjik. 

Palatul asirian, — Cele dintâiu săpăturii, făcute de consulul 
francez din Mosul, Emile Botta, la Khorsabad, în 1843, si conti- 
nuate de Victor Place, au dat la iveală un fel de Versailles al 
regelui asirian Sargon, numită Dur-Sarukin. Reședința aceasta regală 
a fost zidită cam pe la 710 înaintea erei noastre (fig. 104). 

Dur-Sarukin eră un oraş întărit de formă pătrată, a cărei fiecare 
latură aveă vreo 1800 metri. El eră orientat, casi cele chaldeene, 
spre cele patru puncte cardinale. Eră construit, la mijlocul fațadei 
de nord-est, jumătate din construcţiile sale ieșind în afară de in- 
cinta cetăţii, pe o estradă înaltă de o întindere de zece hectare. 
Astfel, ocupă el o poziţie proeminentă, alcătuind un fel de Acro- 
pole. Povârnișuri line urcau pe latura din dreapta spre această 
terasă, casi la palatele chaldeene. 


O, Tafrali, — Istoria artelor.— Ediţia 11—5000 ex. D 


www.dacoromanica.ro 


82 


* Planul palatului asirian nu se, deosebià,;de cel chaldeean, El 
cuprindeà trei grupuri : Primul alcátuià Seraiul, al doilea? Haremul, 
al treilea azul. 

Cea mai luxoasá parte si mai decorată eră Seraiul, care aveà 
zece curţi si vreo 60 de camere, împodobite cu bazoreliefuri în 
piatră, păstrate astăzi în muzeul Louvre din Paris. Pe jos, încăpe- 
rile erau pavate cu cărămidă. Tot în această parte, se află și zig- 
guratul sau templul palatului. 

Curtea principală aveà o suprafață de 976 metri si opt porti, 
care deschideau comunicaţia cu camerele sale. La porti, erau orân- 
duiti lei si tauri cu cap de om, sculpturi colosale, din care patru 
sunt la Louvre. 

Haremul ocupă o suprafaţă de 8.800 metri pătraţi şi comunică 
cu restul palatului numai prin două porti. Aici, existau ziduri 
înalte şi fără deschizături, ceeace dădeă clădirilor înfăţişarea unei 
for.árete. In interior, erau mai multe curţi si camere, unde locuiau 
femeile, care trebuiau ascunse privirilor indiscrete. 

Zidurile curţii principale erau decorate cu un lux deosebit. In 
partea lor inferioară, exploratorii au descoperit un rând de cără- 
mizi smáltuite, reprezentând animale şi scene mitologice. 

!lanul ocupă un spaţiu mai mare decât Haremul. Acolo, se aflau 
grânarele, depozitele de arme, camerele servitorilor, bucătăriile, 
grajdurile. Incăperile erau numeroase și mici, căci numărul sclavilor 
şi slugilor de tot felul eră foarte mare. 

In total, palatul aveă 208 încăperi. 

Palatul lui Sargon, cel mai bine păstrat din cele descoperite în 
Mesopotania, e tipul palatelor asiriene. Săpăturile dela Khorsabad 
au fost făcute de altfel cu metodă si conduse bine. Cele ale en- 
glezilor Layard, Rawlinson, Smith, Rassan, dela Nimroud si Koyun- 
djik, dacă au îmbogăţit muzeul britanic din Londra cu sculpturi 
incomparabile si au determinat locul resedinfelor regale ale lui 
Assur-Nazir-Bal, Salmanasar, Senacherib, Assar-Haddon si Assur- 
banabal, mau adus în schimb nimic nou pentru înmulţirea cunog- 
tintelor noastre asupra architecturii asiriene, Ele au confirmat, din 
potrivă, constatările exploratorilor francezi.* 

Templul asirian. — Asirienii au înprumutat dela Chaldeeni 
forma templului, numit de inscriptiuni ziggurat. El aveă seapte 
caturi, fiecare fiind vopsit diferit. In privința sa, unii învăţaţi în: 
clină să creadă, că forma aceasta a putut fi inspirată de cea a 


www.dacoromanica.ro 


83 


piramidelor cu trepte, pe când alții socotesc, cá poate să se fi in- 
tâmplat tocmai contrariul. 

* Autorii greci ne spun, că templul asirian aveă înălțimea celor 
mai însemnate piramide egiptene. Massele enorme, care ascund ru- 
inile templelor asiriene, ne arată, că această părere nu-i departe 
de adevăr. Astfel, la Girs-Nimrud, la Babilon există o ridicătură de 
pământ de vreo 70 me- 
tri, care a pierdut mai 
mult de jumătatea din 
înălțimea sa și care as- 
cunde ruina unui tem- 
plu. O altă ridicătură 
dela Babil are 40 de 
metri, 

Herodot ne descrie 
în felul următor tem- 
plul lui Bel din Babilon: 
«Acest sanctuar este 
pătrat şi are două sta- 
dii de fiecare latură 
(370 metri). La centru, 
se ridică un turn ma- 
siv lung şi lat de un 
stadiu (185 metri); el 
sustine un al doilea si 
acesta un al treilea, 
si așă mai departe până 
la opt. (Herodot SO- Fig. 105, — Templu asirian numit eZiggurat» cu povârniș 

` je d s dublu. (După Perrot et Chipiez, Histoire de l'arí Il). 
cotià pavilionul din vârf 
ca pe al optulea etaj). O scară in spirală conduceà din afară 
din turn in turn, Pe la sfârşitul povârnișului, este o cameră și 
scaune, unde se odihnesc vizitatorii. Pe ultimul turn, se află un 
edicul spaţios, care conţine un mare pat, acoperit cu lux și lângă 
el o masă de aur». 

Săpăturile și studiile arheologilor au arătat că descrierea aceasta 
e exactă. 

Zigguratul palatului dela Khorsabad eră situat la vestul con- 
strucțiuniloi seraiului si aveà o bază de 43 metri de fiecare latură. 
Urcarea până în vârf se fáceà pe un povârniș în spirală. 





www.dacoromanica.ro 


R4 


Zigguratele erau de două feluri: cu povârnișul unic în spiralá 
(fig. 106) și cu povârniș dublu (fig. 105). In acest din urmă, rampa 
dublă urcă până la terasa următoare, de unde începeă din nou un 
alt povârniş la fel cu precedentul. 

In vârfurile zigguratului, se află un pavilion cu statuele zeilor, 
de regulă o trinitate, cărora le eră dedicat templul. Scriitorul grec 
Diodor din Sicilia zice : 
«In vârf, Semiramis a- 
sezà trei statui de aur, 
lucrate cu ciocanul». 

Se crede, că la fie- 
care etaj existau capele 
în adâncimea zidăriei, 
consacrate unei anu- 
mite zeități. Capela din 
vârf aveà o cupolă 
aurită. 

In suinile ziggura- 
tului din Abu-Sharein, 
arheologul Taylor a 
găsit un număr de plăci 
supfiri de aur, care 
aveau încă cuiele lor de 
aur, cu care se fixau 
in zidárie. 

Orasele si fortiti- 
eatiile lor. — Babilo- 
nul.—Orasele chaldeene 
Fig. 106. — Teplu asirian, numit eZiggurat», cu povârniș unic, erau foarte bine forti- 

(După Perrot et Chipiez, Histoire de l'art, ID. e 
ficate. 

Pe una din statuele lui Gudeea, se află gravat pe o plansetá 
planul unei astfel de cetăţi, prevăzută cu sease porti si cu un numar 
de turnuri de apărare. 

In perioada asiriană, orașele chaldeene şi asiriene aveau de ase- 
menea fortificații puternice. Unele din cetăți erau vaste. Herodot 
descrie astfel Babilonul: «Acest oraș, așezat într'o mare câmpie, 
alcátueste un pătrat perfect a cărui fiecare lature are 120 stadii 
de lungime, ceeace face o incintă de 480 de stadii». 

Babilonul eră, după călătorul Pausanias, cel mai mare oras al 





www.dacoromanica.ro 


85 


lumii, iar filosoful Aristotel sustine, cu o oarecare exagerare, cá 
erà tot atát de mare cát Peloponesul intreg. Se ziceà, cá zidurile 
cetății aveau o înălțime de 95 de metri si o lăţime de 25. Aceasta 
nu pare exagerat, căci zidul dela Khorsabat aveà 24—285 de metri 
de lățime. Ea mai aveă o sută de porti si eră apărata de 230 de 
turnuri. 

* Expediția franceză din Mesopotamia, din 1852—1854, a arătat 
că incinta Babilonului aveà 513 km. pătrați, adică de seapte ori 





Fig. 107,—Poarta din sud-est a palatului lui Sargon din Khorsabad. După Perrot 
et Chipiez, Histoire de l'art Il. 


cea a Parisului. La o distanță de 60 de metri in interior, există a 
doua incintá, care erà de patru ori mai mare, decát cca a Darisului. 
Aceste două incinte purtau in inscripţii numele de Imgur-Bel si 
Nivitti Bel. 

Babilonul aveă 50 de străzi principale, din care 25 paralele cu 
Eufratele şi 25 perpendiculare, ceeace impártià orașul în patrate 
regulate. Cele două maluri ale fluviului erau unite cu un singur 
pod de lemn, construit pe picioare de piatră.* 

Niniva eră de asemenea bine întărită; săpaturile au determinat 
exact incinta ei. Un text din Biblie ne arată, că oraşul eră fortificat 
și aveă o foarte mare întindere, 

Pe bazoreliefurile asiriene, se reprezintă adesea fortărețe cu turnuri 
inalte şi crenelate. 


www.dacoromanica.ro 


86 


Porţile acestor fortărețe erau foarte bine întărite. Apárate de 
turnuri cu ziduri foarte groase. Ele erau greu de forțat, Dacă prima 
poartă eră distrusă, asediatorii pătrundeau într'o curte, unde puteau 
fi măcelăriți de apărătorii, urcați pe zidurile înconjurătoare. De 
aici, trebuiă să străbată un cori- 
dor strâmt, care conduceă la o a 
doua şi apoi la o a treia curte, 
mai mici; în sfârşit printr'un alt 
coridor, închis și el cu o ușă se 
pátrundeà în cetate (fig. 107). 

Porţile si curțile erau destinate 
în timp de războiu apărării ora- 
şului; în timp de pace însă, gratie 
umbrei care se întâlneă aci din 
belșug, ele serveau ca loc de a- 
dunare, unde locuitorii veniau să 
discute și să guste momente plă- 
cute de odihnă. 

* Elementele arhitecturei asi- 
riene. — Materialul — Asirienii 
intrebuințau la constructiunile lor 
atât cărămida arsă sau nearsă, 





Fir. 108. — Vedere per-pectivá a interi ^ 4 3 è 
rului unei camere AU dA trim Asirian, cât şi piatra, mal ales calcarul, 
(Dupà P Chipi ÉP . ^ EM 
Histoire de Cart V care se găsiă din belșug in munții 


vecini, Acest din urmă material se 
puneà la temelii si chiar la ziduri, mai cu seamă în părțile lor in- 
ferioare, expuse umezelii si stricăciunii. 
Zidurile se ridicau perpendiculare pe te- 
melii, ceeace contrastează cu cele ale Egipte- 
nilor, care aveau o inclinațiune spre interior, 
mai ales la pyloni. Adesea pereţii despărți- 
tori ai camerelor erau construiți cu cărămizi 
nearse, încă umede, ceeace a făcut ca ele 
să alcătuiască o massă compactă și omogenă.* 





* Dolta.—Intrebuinţarea bolţii de arhitecți rig. 10y.— tanu din Khorsaad 
"E P mrs TA e ivală, 
asirieni este cu desăvârşire dovedită. Ei sunt ZOE de PasiN, 
in această privință adevăraţi măeştri. Ei știu 


sa intrebuinteze vusoare trapezoidale şi chei de boltă, «ceace că 


www.dacoromanica.ro 


Ka 
~l 


acesteia o mare soliditate. Boltile asiriene sunt atât în arc plin- 
cintru (fig. 108), cát si in arc-brisé (fig. 109). 

Edificiile asiriene erau de regulă terminate cu bolte, ceeace ne 
arată și unele reprezentatiuni de bazoreliefuri, cum sunt de pildă 
cele dela Koyundjik. 

Layard a descoperit la Nimrud coridoare întregi, boltite cu o 
deosebită măestrie. 

De asemenea, s'au găsit canale și subterane boltite în palatul lui 
Sargon, construite din piatră sau din cărămidă." 


* Pilaştrii şi coloanele. — In edificiile chaldeene, s'au între- 
buinfat pilastri și coloane de piatră, dar mai ales de cărămidă. 

Diferite fațade ale palatului lui Sargon au fost împodobite cu 
pilastri si cu jumătăţi de coloane de cărămidă. Ele serviau ca de- 
coratiune a zidului. Aceste jumătăţi de coloane se întâlnesc in gru- 
puri de câte seapte, ceeace are probabil un înţeles mistic si sim- 
bolic, numărul șeapte jucând un rol însemnat în științele oculte si 
matematice ale Asirienilor. 

Arhitectii asirieni au întrebuințat şi coloane. S'au găsit mai multe 
baze de coloană în diferite localităţi. Așă la Nimrud, s'au desco- 
perit două baze de coloană cu sfinxi inaripati stând pe labe. 

Fusul coloanelor eră probabil din lemn vopsit, acoperit cu 
un înveliș metalic, după cum ne informează geograful grec Strabon. 

Coloanele acestea au capitele de formă sferoidală, decorate 
cu două linii de festoane curvilinii și în relief. 

Pe un bazorelief, găsit la Khorsabat, se reprezintă fațada unei 
capele, al cărei acoperiş e susținut de două coloane cu bază și cu 
un eapitel având volute, ca' cel al stilului ionic. 


SCULPTURA ASIRIANA 


Arhitectii au făcut apel la ajutorul sculptorilor pentru decorarea 
templelor şi palatelor construite. Astfel, vastele săli de audiență 
ale haremului, ale coridoarelor, ale sălilor de așteptare, primesc 
bogate decoraţiuni. Scările, ușile intrării în palat, plafonul, pereţii 
încăperilor, devin câmpuri întinse, unde sculptorul si pictorul își 
aștern compoziţiile lor. Toate atenfiunile dar se îndreaptă în di- 
rectiunea aceasta. 

* Sculptura în ronde-bosse este mai puțin întrebuințată. In vre: 


www.dacoromanica.ro 


88 


murile dominatiunii asiriene, găsim mai ales bazoreliefuri si mai 
rareori statui. 

Totuși, tradiţiile chaldeene, ce păstrează tipuriile, create de 
máestrii trecutului, sunt cunoscute; 
dar în mâinile elevilor lor evoluiază, 
şi totodată scad în valoarea artistică. 
La aceasta, contribue în mare parte 
şi faptul, că aproape de Niniva nu 
erau cariere de marmoră, nici de di- 
orit, nici de porfir. Existau însă ca- 
riere de alabastru, care e mult mai 
usor de lucrat. El e foarte bun pen- 
tru bazoreliefuri, nu insá pentru sta- 
tui. O statue 
de alabastru in 
proportii natu- 
rale, ar fi deo 
extremă fragi- 
litate; picioa- 
rcle, degetele, 
părțile suptiri, 





Fig. 110.—Geniu asirian înaripat, (Louvre. 


După Partea or Cipla, Histoire riscând la fie- 


care moment 
să se sfărâme. De aceea, arta statuarică este 
mai puțin cultivată. 

Puţine statui au ajuns până la noi din e- 
poca aceasta. Muzeul Britanic posedă din 
veacul al IX-lea una reprezentând pe Asur- 
Nazir-Bal, alta pe zeul Nebo (fig. 111).* 

S'au descoperit însă un mare număr de 
bazoreliefuri. 

Sălile interioare ale palatelor erau împo- 
dobite cu subiecte religioase și mitologice. Eroi 
divini (fig. 110), genii inaripate cu corp de om si 
cu ghiarele si ciocul de vultur, lei, tauri 
Taart pat, cu cap de om, așezați la intrarea — us red. (etel bri 
palatului, sunt reprezentați în basoreliefuri, — "réit, perone. Chipiez 

* Palatele asiriene fiind vaste şi încăperile lor de asemenea, se 
infelege dela sine, că aceste reprezentaţiuni erau la rândul lor de 





www.dacoromanica.ro 


89 


mare dimensiune. Mai ales bazoreliefurile zidurilor exterioare ale 
intrărilor, dat fiind căutarea efectului de a fi impunătoare si vă- 
zute de departe, căpătau proporții colosale. Aceasta, de altfel con- 
venià eroilor si zeilor atotputernici. Deci, în favoarea dimensiunilor 
mari ale reprezentați- 
unilor în bazorelief, in- 
terveniau si credințele 
religioase si motive de 
perspectivă. 
Reprezentatiuni de 
ființe fantastice. — 
Porţile mai ales tre- 
buiau să impună celui 
ce le străbăteă. Si în 
adevăr în această pri- 
vință, Asirienii reusira 
pe deplin. Astăzi chiar, 
cei patru tauri inaripati 
cu cap de om, așezați 
intr'una din sălile Lu- 
vrului, pricinuesc o de- 
osebitá impresiune vi- 
zitatorului. Ei sunt im- 
punátori. Artistul a voit 
ca printr'un amestec de 
forme, să producă o 
ființă fantastică, în car” 
să se concentreze elc- 





mentele unor forțe ce Fig. 112. — Asurbanabal pe carul său, Bazorelief dela 
" à i Kuindjik (Louvre, După Perrot et Chipiez, 
produc admiraţie ŞI Histoire de l'art 1l, 


teamá (fig. 113). f 

* „Taurul, zice Perrot, leul si vulturul sunt tipurile forței fizice, 
care mau acelaș caracter si nu se manifestă în acelaș chip. Răb- 
dátor si tenace la taur, care trage plugul si transportá cele mai 
grele poveri, este impetuos si violent la leu; iar in vultur, „prea 
puternic prin ciocul si ghiarele sale, se adaogă iuțimea fulgerului 
la zbor. Omul, în sfârşit, care este reprezentat în taurul înaripat, 
prin cap si prin figură, este forța, inteligența, voința, gânditoare, 
înaintea căreia se închină si se supune totul în viață“. 


www.dacoromanica.ro 


90 
In fond, gândirea dela care sa inspirat sculptorul asirian, nu 
prea diferá de aceea care a suggerat sfinxul artistului egiptean. 
Deosebirea este, cá in Mesopotamia forma astfel creatá, este mai 
complexă si mișcarea nu-i aceeaşi. In compozițiunea sfinxului, nu 





Fig, 113. — Taur înaripit, Bazorelief găsit la Khorsabad (Louvre). 


intră decât două elemente : leul şi omul; figura deci este mai simplă. 
De asemenea, atitudinea sa este firească. Sfinxul stă culcat, ceeace 
îi dáo poză stabilă, pe care animalul poate s'o păstreze la nesfârşit. 
Nu acelaș lucru se poate spune si pentru taurul înaripat asirian, 
care stă în picioare, sau mai bine zis înaintează. 

Si totuși, tipul acesta își are noblețea, frumuseţea sa. Cu toate 
dimensiunile sale colosale, cu toată vigoarea supranaturală a mus- 


www.dacoromanica.ro 


91 


chilor săi, cari alcátuesc de altfel una din caracteristicele artei 
asiriene, există in proporfiunile si în orânduirea figurii o eleganță 





Fig. 114, — Asurbanabal văuând, Bazorelief dela Kuiundjik. (Muzeul bri- 
tanic, După Perrot et Chipipiez, Histoire de l'art II . 


robustă, o măreție severă. Un deosebit efect fac aripele, întinse 
îndărăt; ele umplu spațiul ce s'ar fi lăsat gol în dosul animalului 
și tapisează astfel fondul pietrei. 








Fig. 115, — Onagru gonit de vânâturi, Razorelief asirian. (Muzeul britanic, 
După Perrot et Chipiez, Histoire de l'art Ui. 


Dar ceeace e mai deosebit, este capul cu obrajii cei încadraţi în 
barba incárlionfatá, cu pletele lungi, lăsate pe spate tot în cárlionti. 


www.dacoromanica.ro 


92 


Poartă o tiará înaltă, împodobită cu două perechi de coarne, sim- 
bolul puterii şi cu mici margărite. 


Fig, 1lv.— Armura asiriană operând in munţi, 
“Ruzoreliei. (După Maspéro, Histoire). 








Corpul si picioarele sunt de taur; 
dar buclele coamei sale amintesc pe 
leu ; aripile, în sfârșit, sunt de vul- 
tur. Expresia feței este gravă și mân- 
dră ; câteodată surâzătoare ; ea se po- 
triveşte de minune fiinţei misterioase 
si binefăcătoare, care eră menită să 
păzească intrarea palatului contra spi- 
ritelor rele. 


Nu mai puţin interesante sunt ba- 
zoreliefurile înfățișând genii inari- 
pate. Ele alcătuesc un fel de tranzi- 
Dune între tipurile, in cari unele ele- 
mente sunt luate din natura animală, 
si între tipurile curat omenești. 

Unul din aceste genii, găsite la 
Khorsabat, înalt de 3 metri, este îm- 
brăcat întrun bogat costum, cu ciu- 
curi si cu diferite alte ornamente. 
Brafele poartă brățări. La brâu, are 
o armă, iar pe spate două perechi de 


aripi, care alcătuesc un cadru în jurul figurii întregi (fig. 110). 





Fig. 117, Leoaica rănită, Bazorelief asirian. (Muzeul britanic. După Perrot et Chipiez, His- 
toire de l’art II. 


www.dacoromanica.ro 


93 


Pe lângă aceste ființe fantastice, 
riná de metal, reprezentând Monstrul 
rău-făcător al vântului de Sud-Est, 
Nimic nu poate fi mai hidos si tot- 
odată mai expresiv, decât capul fi- 
gurinei, în care strălucesc doi ochi 
îngrozitori, fulgerători, decât gura sa 
deschisă, rânjind bucuroasă la prada 
ce se află poate în apropiere. Cor- 
pul său are patru aripi; pe frunte arc 
două coarne, iar degetele picioarelor 


cată să menționăm şi o figu- 





Fig, 148. - Câini de vânat ai lui Asurbanabal 
Hasorelief. (Muzenl britanic. Dupá Per- 
rot et Chipiez, //istoire de l'art M. 


se sfársesc cu ghiare ascuţite, Degetele mâinilor sunt scurte, făcute 


parcá pentru innot. Corpul e 
scurt, bontoc, pulpele pi- 
cioarelor exagerate, puter- 
nice, capabile de a ajutà la 
“ugă. Intregul se aseamănă 





Fig. 119.— Basorelief din Nimrud, Leul rănit !Muzeul 
britanic. Dupa Maspéro, Histoire de aucira T». 


iai mult cu un schelet în 
hip de liliac, decât cu un 
im. Deasupra capului, sta- 


meta are un cârlig, prin care 
se puteă atârnă ca un fel de 
amuletă în sanctuarul vreunei 


divinităţi (fig. 122). 
Reprezentatiuni istorice. — Bazorielefurile cele mai interesante 


sunt cele cu subiecte istorice. Regii asi- 
rieni sunt infáfisati adesea fie la vână- 
toare (fig.114), fie la războiu, două îndele- 
tniciri în cinste la curtea lor. Un bazore- 
lief interesant, găsit la Koyundjic, este 
cel ce reprezintă pe Asurbanabal. El 
stă pe carul său, sculptat cu multe orna- 
mente; pe cap, poartă o tiară înaltă, 
împodobită cu trei rânduri de orna- 
mente. Alături, se află vizitiul său, care 
mână caii. Puțin mai în urmă, stă un 
alt personagiu ras, un eunuc. Carul e 





Fig. 120.— Leu esit din cușcă, Hazore- 
lief, (Muzeul britanic, După Maspéro, 
Histoire ancicne), 


urmat de aproape de doi servitori, cari fac vânt cu două apără- 
toare de muşte. Regele e adumbrit de o umbrelă ornamentală, 


www.dacoromanica.ro 


94 


fiat pecar. Aláturide rofile carului, inainteazá in pas cadenfat un 
ostas, a cárui imbrácáminte 
e foarte interesantă de 
studiat. In dosul său, se 
mai văd alte două perso- 
nagii: un eunuc si un 
arcaș (fig. 112). 

Caracteristicile sculp 
turii asiriene. — Exami- 
nând arta asiriană, consta- 
Fig 121. diia horn erp A Ein Perrot et Chi- tám urmátoarele caracte- 

ristici. 

Mai intáiu, se observă absența femcei, afară de rare exceptiuni. 
Chaldeenii, casi elevii lor Asirieni, admiteau superioritatea formei 
masculine. Ei au renunfat, cel pu- 
tin in unele cazuri, de a corijà 
și de a interpolà; s'au mulțumit 
de a copià in chip sincer, desi 
stángaciu, natura omenească. 

In privința nuditátii, Chaldeenii 
o întrebuințează adesea ori. Asi- 
rienii apar mai pudici si nu ad- 
mit, decât numai corpui îmbrăcat. 

Unul din defectele artei chal- 
deo-asiriene este acela de a căută 
să se apropie cât mai mult de na- 
tură, Această tendinţă o  călău- 
zeste la exageratiuni, căci accen- 
tuează adesea oriamánuntele si face 
opera greoaie: ca muşchii, ochii, 
sprâncenele. Se mai constată și 
lipsă de proporţie. 

Artiştii Chaldeeni au o deos 3% 
bită inclinațiune pentru realism. 
Operele lor sunt adesea—nu însă 
totdeauna — greoaie, fără pro- Fig. 122. — Zeul vântului sud-vest, Siatuetá de 
porții. Totuşi ei reuşesc, să redeà ` e: (Louvre: După Maspéro, Histoire), 
în sculpturile lor o eleganță în forma trupului, o delicatetá in chi- 
pul figurii. Elevii lor asirieni nu se pot ridică până la ei. De altfel, 








www.dacoromanica.ro 





artistul asirian n'are cunostiinfe exacte despre structura corpului o- 
menesc. Lucrul e firesc. Mediul, în care trăiă el, nu eră prielnic 
la un astfel de studiu. Asirianul maveă niciodată prilejul să vadă, 
ca artistul grec sau egiptean, corpuri goale în palestra, în stadiu 
sau la muncă. Pudicitatea, de altfel, caracteriză mentalitatea popo- 
rului lui Assur. Când sculptorul eră chemat să facă portretul re- 
gelui sau al curtenilor, întâia sa datorie eră să reproducă exact 
trăsăturile modelului. Ușor dar se poate înțelege, cá el nu putcà 
distinge nimic din formele trupului, acoperit de haine greoaie și 
fepene, din pricina marelui număr de broderii. 


Sculptura asiriană are în mare parte un caracter mai mult na- 
rativ şi documentar. Lucrările ei nu erau socotite drept opere de 
artă, ci drept documente și mărturii pentru contimporani și pentru 
urmași. De aceea, ele sunt prea adesea ori însoţite de lungi in- 
scripţiuni, dintre care unele acoperă chiar corpul personagiilor. Si 
în această privinţă, se imitează arta chaldeeană. 


Arta asiriană este inspirată nu atât din simtimántul frumosului, 
cât de cel al patriotismului, care cereàsá se fixeze pentru toți cei 
de faţă sau viitor, faptele glorioase ale stăpânului absolut, al marelui 
rege, fiu al zeului Assur. 


Reprezentatiunile animalelor. — Totuși artistul asirian, Cas) 
cel chaldeean, a arătat că posedă un simţ estetic superior, în re- 
prezentatiunile animalelor. Multe din lucrările sale sunt în adevăr 
capo d'opere. Lucrul e de altfel firesc. Când aveă să reprezinte 
un animal, privirile artistului nu se loviau de vreo haină, care să 
ascundă formele și mișcările; el puteă observă animalul fără nici 
o impedicare. Vedeă formele întregi, mișcările nervoase ale muş- 
chilor, tremuráturile pielei, scánteierea ochilor, expresia figurii, 
mlădierea trupului. Observarea naturei eră o buna şcoală de 
artă. 


British Museum posedă adevărate capo d'opere de sculptură a- 
siriană. Intre altele, menţionăm: Onagrul gonit de vânători (fig. 115); 
Leul rănit, care varsă un val de sânge pe gură (fig. 119); Leoaica, 
străpunsă de trei lănci, ragind si tárándu-gi picioarele din dărăt, 
paralizate de loviturile primite (fig. 117). Câini fugărind vă- 
natul (fig. 118) etc. 


www.dacoromanica.ro 


96 


PICTURA ASIRIANÀ 


Pictura asiriană se cunoaște după cátevà resturi de frescă si 
după smalfurile decorative, găsite în palatele din Nimrud, si mai 
ales din Khorsabad. Sălile 
acestor clădiri erau pictate. 
In  deobşte, baza zidu- 
rilor până la o oarecare 
înălțime, se vopseă cu ne- 
gru. deasupra, se pictă 
sau se așezau cărămizi 
smălțuite cu diferite scene. 

Scenele acestea sunt de- 
corative ; ele sunt lipsite 
de perspectivă. Casi la 
bazoreliefuri, picturile a- 
veau un desemn conven- 
fional, a cărei stàngàácic 
nu se poate tágádui. 

* Smalturile — Asiri- 
enii decorau peretii pala- 
telor lor, in interior si 
chiar in exterior cu cárá- 
mizi smălțuite. S'au găsit 
cărămizi smálfuite aparti- 
nând unei scene, care re- 





Fig. 123.— Cárámidá smāltuitā din palatul asirian dela prezintă figuri omenești, 
Nimrud. „După Perrot et Chipiez, Histoire de l'art II), animale, plante, genii ina- 
ripate, unelte agricole. Cu- 
loarea, care predomină e 
galbenul si albastrul, la 
Khorsabad; la Nimrud, 
Sau găsit cărămizi smăl- 
fuite în galben, verde, 
albastru, roșiu, alb si 
negru (fig. 123-126). 

Adesea, hainele perso- 
nagiilor si aripile taurilor 


sunt colorate în galben. 
è qy . : Fig. 124.—Cărămidă sinálquitá diu palatul lui Asurbannbal 
O cărămidă din Nimrud des: Nimrud. (După Perrat e Chipiez, Hist, de Part 1). 





www.dacoromanica.ro 


97 
fáceà parte dintr'o scenă, în care erau oameni si cai. Acești din 
urmá sunt colorafi in albastru (fig. 123). 
Aceasta dovedeşte, că artistul nu cáutà să 
imite exact realitatea, ci să obțină un efect 
decorativ, 
Polihromia 
smalțurilor si a 
picturilor, trebuià 
sá incánte ochiul, 
mai ales cá in in- 
terior se mai a- 
dáogà si bogăția 
coloritului covoa- 
relor, scumpe si e 
Fig. 125.—Detaliu de arhivoliă asiriană y Fig 126.—Decornjiune din cá- 
»mălțuită, (După Perrot et Chipiez, minunat lucrate, râmizi smâlțuite dela palatul 
Histoire de l'art ID. . asirian din Khorsabad, (După 
Care  acoperiau Perrot et Chipiez, Hisloire 
a ^ de l'art Y). 
atát podeaua, cát 





și pereţii camerilor. 


* Motive decorative. — Asirienii au întrebuințat diferite motive 
decorative. Două mai ales sunt caracteristice și întrebuințate, după 
ei, în toate artele: rozeta sau margarita si fresa sau împletitura. 

Unele împletituri de flori stilizate sunt de asemenea foarte reu- 
site. Ca exemplu, se poate da desemnul de pe o cărămidă smălțu- 
ită în albastru din palatul lui Assur-Nazir-Bal din Nimrud.* 


ARTELE ECLECTICE ORIENTALE 
* ARTA FENICIANA 


Fenicienii n'au avut o artá originali. Asezati la hotarele a doua 
mari civilizatiuni, ei mau făcut, decât să imiteze manifestările lor 
artistice. Asiria si mai ales Egiptul a avut o covârșitoare influență 
asupra acestui popor de navigatori. Arta feniciană este eclectică.* 


* Templele feniciene. — De la poporul fenician, nu ne-a rămas 
nici un monument arhitectural însemnat. Ştim însă că templele a- 
veau, casi cele egiptene, curți mari înconjurate cu edificii. In mij- 
locul lor, se înalță sanctuarul de piatră, în care se află statuia 
zeului. Un singur tabernacol, numit maabed, s'a păstrat până în zi- 
lele noastre: cel dela Amrith (fig. 127).* 


O. Tafrali. — Istoria artelor, SS 


www.dacoromanica.ro 


98 


* Alte monumente. — Si celelalte monumente feniciene au dis- 
părut, edificii civile sau ziduri de cetăţi. Zidurile Tirului aveau o 





Fig. 127. — Mormânt din Amrith. 
(Dup& Perrot et Chipiez, 
Histoire de l'art). 


înalțime de 45 metri. 


* Mormintele feniciene.—Fenicienii isi 
ingropau morții in cavouri, săpate în stâncă. 
Intr'un cavou, erau adesea mai multe ca- 
mere, reunite prin coridoare și prevăzute 
cu mai multe nișe, unde se așezau morţii. 
Cadavrele bogaţilor se puneau în sarco- 
fagii de piatră de stil egiptean. Sarcofa- 
giile acestea erau anthropoide, de oarece 
capacul aveă formă de om sau mai bine 
zis de momie. Multe din ele erau lucrate 


în Egipt. Fenicienii se multumiau să le șteargă numai inscripţia 
egipteană si s'o înlocuiască cu una feniciană (fig. 128). 


Alături de cadavru, se așezau amulc.., 
idoli de ai lui Baal și ai Astarteei, ju- 
vaere, vase de lut sau de piatră, cutii 
cu mirodenii. Câte odată, se acoperiau 
figurile cu o mască, făcută dintr'o foaie 
de aur, obiceiu care își trage obârșia 
din Egipt şi care trece şi la Grecii din 





= a e : Fig. An 
perioada arhaică, numită miceniznă. Louvre. După Perrot et Chipier, 


128,—Sarcofag din maon muzeul 


Histoire «le l'art), 


Locul unui mormânt eră indicat la 





Fig. 129, — Un mormânt fenician 
din Arad, (După Perrot et Chi- 
piez, Hist: de l'art). 


suprafaţă de o piatră numită meghazil." 


Artele minore. — Fenicienii au avut 
artişti îndemânatici, cari au știut să imi- 
teze obiectele fabricate de Egipteni si de 
ChaldeoAsirieni. Ei lucrau vase de bronz, 
de argint, de aur, ciselate si decorate cu 
diferite figuri reprezentánd flori, buchete, 
coroane de trandafiri, zei egipteni, asirieni 
sau fenicieni, păsări, pesti, lei atacând 
tauri sau cerbi, animale fantastice, ca sfinxi 
cu bust de femee, chimere cu capul de 


: capră si coada de searpe, grifoni cu cor- 


pul de taur inaripat si capul de pasáre. 


La aceste toate, se constatá influente egiptene si chaldeene. Pe 


www.dacoromanica.ro 


99 


unele discuri ide metal erau figurate scenc de vânătoare de cerbi 
si lupte ctt oameni sau cu diferite animale (fig. 131). 

Fenicienii lucrau bijuterii artistice, ca salbe, brățări, cercei cutii, 
în aur, argint si pietre scumpe. Ele erau 
foarte căutate in antichitate pentru fineta 
lor. Pe lângă aceste obiecte, industria feniciană 
mai fabrică statuete (fig. 130) si vase de lut si 
de sticlă, meșteșug, învățat dela E gipteni. In- 
dustria aceasta se menţinii pe coastele feniciene 
până prin mijlocul evului mediu, 

Fenicienii tiec ca inventatorii sticlei trans- 
parente, Fabricarea celei opace si colorate o 
invátaserá dela Egipteni, 

Artiştii fenicieni imitau pictrele scumpe si 
Fig. 1:0.—Baal-lIammonsSia- — intrebuintau pro- 
tuetă feniciană in teracotă, 

dusele lor lasalbe, 
la bijuterii, etc. 

O altă artă minora eră fesátoria. Se 
fabricau in Fenicia stofe foarte finc; 
albe sau colorate. Industria aceasta a 
fost una din bogăţiile principale alc o- 
raselor feniciene. Pentru vopsitul pânzei, 
existau procedee secrete, despre care 
se ziceă, că erau datorite însuși zeului "Ur a Da a T IR 
Melkart. Coloarca roşie liliachie, nu- (Perrot et Chipiez, dist. de Pur): 
mită purpură, se extrágeà din nişte scoici, ce se pescuiau pe Coa- 
stele Feniciei, in insula Citera si aiurea. 








* ARTA IUDAICA. 


* Evreii n'au avut inclinatiune, nici talent pentru artcle plastice. 
Pentru pictura si mai ales pentru sculptura, se poate sustine, cá 
legea lui Moise oprià orice manifestare; pentru arhitectura insă 
nu se poate găsi nici o scuză, 

Evreii mau creeat o artă naţională. Când a fost vorba să se 
construiască templul din Ierusalim, Salomon a făcut apel la Fenicieni, 
la regele Tirului, Hiram, care i-a trimis arhitecți, sculptori si zi- 
dari. Templul dar din Ierusalim a fost construit întrun st] strain, 
cu puţine modificări. El se ascamănă cu templul egiptean.“ 


www.dacoromanica.ro 


100 

* Templul din Ierusalim. — Templul lui Salomon se ridică pe 
o terasă, lungă de 450 și largă de 300 de metri. Eră înconjurat de 
două incinte. Cea mai mare parte din spațiu eră ocupată de curți 
casi templul egiptean. Din afară, cinevà pátrundeà mai întâiu 
Intro curte exterioară, deschisă publicului și înconjurată de locu- 
intele preoţilor; apoi prin trei porti, deschise în trei laturi diferite, 
intră în curtea interioară, numită a preoților, pentru că eră rezer- 
vată lor și servitorilor cultului. In aceastea curte, se sacrificau vic- 
timele. În ea, se află, la stânga, Marea de aramă, un basin de 
aramă, având o înălțime de 2 m. 60, o lărgime de 3 m. 25 si opt 
centimetri de grosime, Acest basin eră aşezat pe douăsprezece pe- 
rechi de boi de aramă, grupaţi trei câte trei. 

Preoții luau din el apă atât pentru a se purificà, cât si pentru 
a spălă cutitele, cu care omorau victimele. Zece alte basinuri mai 
mici mobile serviau pentru luarea apei din cel mare. Acestea erau 
nişte vase rotunde, purtate pe un fel de ladă pătrată, ai cărei pe- 
refi erau decorati cu palme, lei si boi înaripaţi, ceace denotă o 
înrâurire chaldeo-asiriană. 

In aceași curte, se ridică altarul /tolocaustelor, unde se jertfiau 
victimele, oferite lui Jahve. 

Templul se ridică în fundul curții cu fata spre răsărit. El eră 
precedat de un portic, împodobit cu două coloane de bronz cize- 
lat, care se numiau Aakin si Boaz. Ele erau gáunoase, dar destul 
de groase pentru a suportă porticul, aveau o înălțime de treispre- 
zece metri şi capitele de rodie. Aceste două coloane amintesc pe 
cei doi obelisci dinaintea pylonului templului egiptean. Zidurile 
templului lui Salomon erau construite din lespezi de piatră, înve- 
lită însă cu lemn de cedru, sculptat şi aurit. Sculpturile reprezen- 
tau fiori deschise și fructe de dovleac. 

In interior, edificiul aveă două camere, despărțite printr'o poartă 
de lemn de măslin sălbatec. Prima încăpere se numiă /7e&al si eră 
luminată prin mai multe deschizături la partea superioară a edifi- 
ciului. In această încăpere, se aflau: altarul mirodeniilor, cande- 
labrul cu seapte brațe si masa pâinilor. Preoţii făceau toate 
ceremoniile în aceaștă cameră. A doua încăpere, mult mai mică, se 
numiă la început Debir, iar mai târziu Sfânta Sfintelor. Nu eră 
decât un sanctuar misterios, în care, caşi la Egipteni, nu puteau 
pătrunde nimeni afară de marele preot si încă odată pe an. Arca 
alianței a fost adusă și depusă aici de Salomon. Biblia ne spune, 


www.dacoromanica.ro 


EOM 


că la acest arc se distingeà o decorație, alcătuită din herubimi in 
lemn aurit, de o statură uriașă, ceeace trădează o influență chaldeo- 
asiriană.* 


ARTA PERSĂ 

* Mezii şi Persii au avut o artă eclectică, împrumutată în primul 
rând dela Chaldeo-Asirieni, apoi dela Greco-lonieni si în sfârșit dela 
Egipteni. 

Despre arta medă nu ştim mare lucru. Prea puţine lucrări de artă 
au ajuns până la noi. Dacă ar fi să judecăm după un cilindru, 
conservat în British Museum, representând un călăreț în lupta cu 
un leu, având alături o inscriptiune medă, arta Mezilor nu e decât 
o ramură a celei asiriene. 

Cele mai vechi monumente ale Persilor s'au ridicat supt Cirus 
(548—529). Urmașii săi au fost de asemenea mari constructori. 
Monumentele Achemenizilor se pot studiă după ruinile din Pasar- 
gade, Persepolis şi Suza, cele trei capitale ale Persilor. 


ARHITECTURA 
Arhitectura religioasá. 


Ideile religioase ale Persilor i-au impedicat să-și înalțe temple 
somptuoase, ca Egiptenii și 
Chaldeo-Asirienii. In Persia, 
nu s'au construit decât tem- 
ple mici, capele, sau altare 
așezate de obiceiu pe înăl- 
timi. Ruinile. unora din ele 
Sau păstrat până astăzi. 
Sanctuarul pers (ayâdana) din 
Suza, servind drept adăpost 
focului sacru, e cel mai cu- 





: - Fig. 132. — Persepolis reconstituirea palatelor. (După 
noscut. Mai este unul in lo- * Perrot et Chipiez, Histoire de l'art). 


calitatea Djour. 


Arhitectura civilă. 


Regii Persilor şi-au înălțat palate márefe, ale căror ruini s'au 
descoperit prin săpăturile și cercetările savanților francezi, mai ales 
ale soţilor Dieulafoy. 


www.dacoromanica.ro 


102 


* Ruinile din Pasarzade. — In valea râului Polvar, la nord de 
Şiraz se află vechia capitală a Persiei, unde Cirus şi-a construit 
palatul, pe care nu l-a putut sfârşi. Ruinile 
acestor clădiri nu sunt de ajuns, ca să ne pt- 
tem da prea bine scama de stilul lor. 

Palatul se ridică pe o întinsă terasă, care 
îi serviă de bază. Resturile ei se numesc de 
Persanii de astăzi; Tronul mamei lui Sulo- 
mon (Tabte- Madre-Soleiman ). E o construc- 
tie de piatră. Lespezile, de mare aparut, sunt 
legate unele de altele prin crampoane de fer. 
Acesta nu-i felul de construcţie al Asir enilor, 
ci cel întrebuințat de Lidienii din secolul ul 
VIll-lca, după cum observâ Dieulafoy. 

Fig. 133. Poarta de onoare a ce- La clădirea pa- 
Vátii regale din Persepolis. (După a A 
Benoit, ArchifeeluFe ), latelor lui Cirus 
au fost intrebuin- 
fati prizonieri de rázboiu, mai ales cei 
din Babilon si din orasele grecesti ale 
loniei. La curtea sa si a urmașilor săi, 
au lucrat unii artisti greci, cari au in- 
trodus in- 
fluenta artei 
lor. De a- 
ceea, la pa- 
latele neis- 
právite ale Fig. 134.— Palatul din Persepolis re- 
lui Cirus ii e Pert). Cie, 
din Pasaigade se văd înrâurilile artei a- 
siriene și artei greceşti. Elementele egip- 
tene vor apăreă mai târziu, după cu- 
cerirea văii Nilului. 

Ruinile din Persepolis, — In veci- 
nătatea apropiată a orașului Persepolis, 
capitala lui Dariu si a lui Xerxe, pe po- 








Fig. U,5.— Un pavilion regal din 


l'ersepoiis reconstituit, + După Per- vârnișul munților, eră construit un niare 


rot et Cliyiez, /Jisfoire de l'art). 


palat regal. O întinsă terasă îi serveà 
de bază, care se ridică spre partea câmpiei cu şease metri deasu- 
pra nivelului ei, iar din partea opusă se răzămă pe povárnisul 


www.dacoromanica.ro 


103 


muntos. O scará de 111 trepte, largá de sease metri, urcà la ea, Alte 
terase mai mici se ridicau pe acest imens fundament, ceeace ne aratá 
o influenţă a palatelor asiriene. Pe ele, se inálfará patru palate, zidite 
de Dariu, de fiul'său Xerxe, precum și de Artaxerxe Ochus (fig. 132). 

Si la aceste construcţii, s'a întrebuințat aparatul mare de blocuri 
bine lucrate, legate prin 
crampoane de fer. 

Zidul palatului lui Dariu 
eră împodobit cu bazore- 
liefuri, reprezentând sol- 
dați așezați față în faţă, 
în două rânduri de câte 
nouă si armati cu lănci. 
La capete, se vedeau lei 
atacând tauri. 

Clădirea propriu zisă : 
palatului incepeà cu ut 
portic, alcátuit din opt co: 
loane, ca la templele gre- 
cești. In interior, la mij- 
loc, se află o sală pătrată, 
lungă de 15 metri, al că- 
rei acoperiş eră susținut 
de 17 coloane, foarte 
înalte, zvelte si gratioase. 
Capitelul lor e original ; Fig. 136. — Capitel si bază de coloană persa, (Louvre). 
douá busturi de tauri in 
genunchi, asezati dos la dos; pe ei, se razámá grinzile de lemn ale 
acoperisului (fig. 136). 

Această încăpere, care amintește sălile hipostile egiptene, alcătuiă 
salonul de onoare şi se numià apadan . De o parte si de alta a 
acestuia, erau alte încăperi: două mai mari, la stânga, și cinci mai 
mici, la dreapta. Porţile erau împodobite cu basorelieluri. 

Palatul lui Xerxe eră construit în acelaș stil, dar în dimensiuni 
mai mari. Porticul său aveă 12 coloane, iar sala cea mare 36. In 
apropiere de acest palat, tot pe terasa cea mare, Xerxe a mai con- 
struit o altă sală, al cărei acoperiş eră susținut de coloane, care 
aveau 16 metri înălțime, Porţile ei erau decorate cu bazoreliefuri, 
reprezentând tauri mari cu cap de om, ceeace învederează o influ- 





www.dacoromanica.ro 


104 


enjá asiriană. Cu toate acestea, stilul lor se deosebește de cel al 
sculpturilor asiriene (fig. 133). 

La palatul lui Dariu, se observá o nouá influenfá: cea a artei 
Egiptului. Porţile si ferestrele sale au o cornişă egipteană. 
„Porţile, ferestrele, scările dispuse în unghiuri drepte, sunt de calcar 
alb sau porfir albăstruiu. Zidurile, în schimb, sunt de cărămidă, a- 
coperită cu o haină de faiante smáltuite. 


* Ruinile din Suza. — A treia capitală a Perşilor a fost Suza, 
ridicată pe ruinile vechei capitale a Elamului, distrusă de Asurba- 
nabal. Dariu a înălțat si aici un însemnat palat. Acesta însă a fost 
întrecut în măreție si în însemnătate de cel clădit de fiul lui Xerxe, 
Artaxerxe Memnon (a. 402—362). Numai sala cea mare aveă vreo 
7000 de metri pătraţi și eră înconjurată din trei părţi cu un dublu 
şir de coloane, zvelte si gratioase. Ca și celelalte palate, la intrare 
se aflau bazoreliefuri reprezentând tauri gigantici cu cap de om. O 
friză de cărămizi smălțuite decoră faţada, Dieulafoy a descoperit si 
adus muzeului Luvru friza leilor şi friza arcașilor*, 

Elementele arhiteetarale. — La palatele perse, s'au întrebuințat 
pilastri și coloane. La Pasargade, se văd încă trei pilastri si o co- 
loană de o înălțime de 11 metri. Coloana se găsește mai ales în 
marea sală de onoare, în apadana, care are o suprafață de 5000 
metri pătraţi. Aici, erau o sută de coloane. Ele aveau o înălțime, 
care măsură de treispre- 
zece ori diametrul lor la 
bază. 

* Coloanele sunt de mai 
multe tipuri. Cel mai sim- 
plu eră întrebuințat in sá- 
lile interioare ale palatului 
lui Xerxe, la Persepolis. 
«La bazá, coloana este for- 
mată de doi tori supra- 
pusi, asezati pe un soclu 
pătrat; fusul este ornat 





.—Mormántul lui Cirus, (După Perrot et Chipiez, e FORI 
Fig, 131. Morin n ire de Part]. | ^ * Cie, ` pe întreg înconjurul său 


de 48 caneluri suprapuse ; 
capitelul cuprinde un lung gât de ornamente împrumutate din ar- 
hitectura Egiptului; el se dezvoltă în mai multe etaje de campa- 


www.dacoromanica.ro 


105 





nule si de volute, invârtite in sens invers și deasupra cărora sunt dis- 
puse «en sommier», in spatiul dintre coloane (entre colonnement), 
douá busturi (avant-corps) de tauri: acesta e capitelul bicefal, atát 
de caracteristic arhitecturii achemenide si care n'a fost intrebuinfat, 
decát in Persia (fig. 136). Alte coloane diferá, dar numai prin baza 
lor, de cea, pe care am descris-o; dublul lor, nu este aşezat pe un 
soclu pátrat, dar pe un tambur cilindric decorat de 24 jghiaburi verti- 
cale si care se lărgește în mod gradualjn partea sa inferioară, în 
așă fel, ca să prezinte forma unei «doucinc» foarte lungárefe sau a 
unui clopot. La Suza, in locde jghiaburi, ornamentul bazei este cátc- 
odatá format de un elegant frunzis intors cu capul in jos. Studiul 
comparativ al coloanei achemenide cu cea a monumentelor Egiptului 
si ale Greciei a condus pe Dieulafoy, să conchidă, că profilurile co- 
loanei persepolitane sunt egiptene, dar cá structura ei este com- 
pusă din elemente greco-ioniene» (Babelon). * 

Palatele din Persepolis si din Suza aveau, la extremitatea porti- 
celor, lor pilastri. 

Arhitectura, descrisă mai sus, este importată si datorită gustului 
suveranilor. Ea n'are rădăcini adânci in Persia. 

Alături însă de această arhitectură, Persii mai aveau una națională, 
Ea se constată la casele lor. Ele erau boltite, aveau terase și erau 
construite în asà fel, casă fie ferite de căldura covârșitoare din 
timpul verei. Camerele erau lungi si strâmte.* 


Arhitectura funerară, 


Perşii au întrebuințat două feluri de morminte, care dovedesc, 
la rândul lor, două influențe 
deosebite: una lido-greacă, 
alta egipteană. 


* Mormântul de stil 
lidian $i gree.—Se pare, 
că acest fel de mormânt 
a fost în floare în cea din- 
tâiu perioadă a regatului 
pers. Avem un exemplu 
la Pasargade, în monu- 
mentul, pe care Persanii 





Em Fig. 138.—Mormánw] lui Midas din Frigia, (Perrot et 
de astăzi il numesc Mor- e Chipiez, Histoire de l'art). 


www.dacoromanica.ro 


106 


mântul mamei lui Salomon. Acesta se află la o depărtare de vreo 
patru kilometri de ruinile palatului lui Cirus. E un mic monument 
pătrat, probabil mormântul lui Cirus, așe- 
zat pe o bază, alcătuită din seapte trepte. 
In interior, e o singură celulă, rezervată 
sarcofagului (fig. 137). 

Frontonul triunghiular şi forma sa ge- 
nerală arată o imitatiune a mormintelor 
Lidienilor, Frigienilor si ale Grecilor din 
Asia Mică. Ca exemplu servește mormân- 
tul lui Midas din Frigia (fig. 138).* 


* Mormântul hipozeu sau speos.— 
Dariu si urmașii săi au întrebuințat, supt 
influența egipteană, mormântul Aypogeu 
sau speos. El eră săpat în stâncă, însă la 
Fig. 139, — Mormântul regal a! iui ri mars înălțime, unde ENS puteà urcă 
Dariu din Nakh-I Rustem.(Dupa Ma- cinevă, decât cu ajutorul unor schele sau 

spéro, Histoire ancienne) S A S vd i 

frânghii. Imprejurul porții zidul eră orna- 
mentat cu bazoreliefuri mari. La intrarea mormântului lui Dariu, 
de pildă, se află sculptat un portic de patru coloane, care susțin o 
friză decorată. Deasupra acestui portic, într'un imens pătrat, este 
sculptat un fel de sarcofag, pe care se văd, în bazorelief, reprezen- 
tati, în două registre suprapuse, două rânduri de soldați, ținându-și 
brațele în aer. Mai sus, pe o platformă cu trei rânduri de scări e 
înfățișat, în picioare, însuși Dat, cu un arc în mână. El stă cu 
fața întoarsă spre un altar, din care iese o flacără. In cer, planează 
zeul Ormuzd. Mormântul are, în interior, trei camere. In fiecare 
din ele, s'au găsit trei sarcofage de piatră (fig. 139).* 





Sculptura persă. 

In sculptură, se constată de asemenea cele trei influențe amin- 
tite : asiriană, greacă şi egipteană. 

Cea mai veche sculptură persă este bazorelicful, care reprezentà 
pe Cirus. Capul său este înalt şi ras; poartă o barbă frizată uşor, 
părul scurt si incárlionfat. Deasupra capului, se vede un triplu disc, 
încadrat de searpele uracus, ceeace invedereazá o influență egipteană, 
Pe corp, poartá patru aripi, ca geniile (cherubi) chaldeo asiriene. 
Haina sa lungă este de asemenea asiriană. In mâna sa dreaptă, re- 


www.dacoromanica.ro 


107 


gele tine o statuetă. care poartă pe învelitoarea capului un uraeus 
egiptean. 

La Persepolis, sau descoperit un număr de bazoreliefuri, care 
reprezintă lei atacând tauri, ofițeri din garda regală, satrapi tribu- 
tari, regi la vânătoare luptându-se cu lei, cai și cămile, conduse 
de oameni, fiinţe fantastice reprezentând genii bune sau rele, ca 
cele ale lui Ahriman (fig. 142), etc. 

Unele din bazoreliefuri, reprezintă pe rege în luptă cu un leu, 
sau cu un grifon, pe care îl tine cu mâna de coamă, iar cu dreapta 
îi înfige un pumnal în pântece. Pe un alt bazotelief, suveranul e 
înfățișat mergând. Alături de el, sunt doi curteni, însărcinaţi să-i 
tie umbrela si evantaliul. 

Sculptura persá nu-i de fapt, decât contlnuarea celei asiriene, ale 
cărei compozitiuni le a imitat. Numai factura se deosebește. Astfel, 
“taurii gigantici, cu cap de om, așezați la intrarea palatului, desi 
imitează pe cei asirieni, sunt totuși de un alt stil, mai înaintat. 

Personagiile au puțin caracter, sunt reci, fără viață. In schimb, 
animalele, ca și în arta asiriană, sunt redate bine. 

Figurile se presintá în profil si alcătuesc un fel de haină deco- 
rativă a pereţilor interiori. 

La sculptura persă, se constată și influențe greceşti. Lucrul e 
firesc, de oarece știm, că regii perși au întrebuințat în lucrările lor 
artiști greci. Astfel, Pliniu ne spune, că celebrul sculptor în bronz, 
Telefane din Foceea, emulul lui Policlet, al lui Miron și al lui Pi- 
tagora, a lucrat mult la curtea regilor Dariu si Xerxe. 


Pictura și smalturile. 

Pictura se confundă la Persi cu arta smülfuirii, după cât ne per- 
mit să constatăm monumentele descoperite. 

Achemenizii au întrebuințat în palatele lor cărămizi smălțuite, cu 
subiecte în relief. 

* In palatul dela Suza, Dieulafoy a descoperit si a adus muzeu- 
lui Louvre două frize : «4 /ei'or fig.140) si a Arcaşi/or» (fig.141). «Cea 
dintâiu se compune din cărămizi în relief de 0. m. 362 lungime pe 
0. m. 181 înălțime si 0. m. 242 grosime. Leii în număr de nouă, au 
fiecare o lungime de 3 m. 50 pe o înălțime de 1 m. 75. Cără- 
mizile din fund, pe care se detașează figurile, constituesc o supra- 
fatá plană, colorată în albastru turquoise; leii, a căror culoare 
generală este de un alb cenușiu, au unele părți ale corpului, ca 


www.dacoromanica.ro 


108 - 


coama, in albastru verde spálácit si altele, ca iesiturile muschilor, 
în galben închis. Ei sunt tratați în felul asirian, asà cá, dacă nu 
eră relieful, ar semănă cu lei smáltuiti dela Khorsabat; ca la Ni- 


War 
SECHER REN 
T 1 f 


Fig. 14U.—Frisa leilor, Cárámizi smālțuite din palatul 
dela Suza. (Muzeul Louvre. După Perrot ei Chipiez, 
Histoire de l'url). 





niva, muschii sunt exa- 
geraţi, capul si partea 
dinainte a corpului leului 
prea mici. Această defi- 
lare a fearelor este inca- 
drată de mai multe linii 
de desemnuri simetrice 
din cele mai elegante: 
rânduri de chevrons, faşii 
de palmete egiptene, de 
rozete asiriene deschise». 

«Friza arcaşilor repre- 
zintă în relief, o proce- 


siune de războinici ca cea a plăcilor de marmoră dela Persepolis ; 
este cel mai minunat specimen de smälțuire persá polihromă. Ma- 


terialurile, întrebuințate la compozitiunea per- 
sonagiilor, in loc sá fie, ca pentru friza leilor, 
cărămizi arse având formă de paralelipiped, 
sunt mici pátrate de 0. m. 34 pe laturá si 
0. m. 08 înălţime, făcute din beton artificial, 
care adaugă la albeața ghipsului rezistența 
calcarului. Soldaţii sunt reprezentați în pro- 
fil şi în mers. Ei poartă pe umărul stâng un 





mână o 
lance, al cărui bát se termină 





arc colo- 
ratin gal- 
ben si o 
tablá de 
un brun 
„Fig, 141.—Frisa arcașilor. Doi 
roșcat, Ei nebud din garda Ni Dau, 
: " Cârâmizi smáltuite, (Muzeul 
fin în Louvre. După Perrot et Chi- 


piez, Histoire de l'art). 


cu un máner de argint. Tunica, 


Fig, 142, —Un geniu riu al lui Ahriman, Cárámizi : x 
sul puiu (Dupa Perroi et Chipiez, Hist. del'art) A cárei culoare alterneazá dela 


o figură la alta, este galben-au- 
riu sau alb, forma sa este aceeași pentru toti, strâmtă, despicatá 


www.dacoromanica.ro 


109 


de lături, cu mânecile foarte largi; ele se coboară până la glesne 
și comportă o oarecare varietate de ornamente; ştofa lor este 
presărată când de rozete verzi sau albastre, când de ornamente 
romboidale ; galonul este brodat. Un turban verde spălăcit, învâr- 
tit in torsadá, este aşezat pe capul acestor soldați orientali, 
cari poartă brățări, cercei și cisme de piele galbenă sau albastru- 
cer; barba si părul sunt împletite in cordici, după moda asiriană. 
lată bogatul costum, care provocà declamaţiile retorilor greci contra 
moliciunii si coruptiunii Persilor. După mărturia lui Herodot (VII, 
83), torsada, pusă pe păr, bijuteriile de aur şi grenada de argint, 
care sfârșește lancea, erau semnele distinctive ale celor o mie de 
călăreţi şi ale celor zece mii de /Vemuritori ai escortei regelui re- 
gilor. Nu ne putem deci îndoi de aceasta: suntem în prezența 
unui grup din această renumită trupă de ieniceri, pe care monarhii 
achemenizi o recrutau in mare parte la negrii din India. In adevăr, 
un număr oarecare din personagiile frizei, au pielea colorată în 
brun închis» (Babelon). 


* Gliptiea si juvaerele. — Supt Persi, arta glipticei şi a ju- 
vaerelor continuă să se cultive. Ea formează traditiunea curat 
chaldeo-asiriană. Totuşi se constată o factură proprie, o distincţie 
în arta cilindrilor si a peceţilor, precum si în cea a juvaerelor. 

«Ceeace deosebeşte în chip deosebit produsele gravurii în pietre 
fine supt dinastia achemenidă, este sobrietatea și preciziunea lucru- 
lui, precum şi caracterul convenţional al scenelor figurate ; în afară 
de aceasta, supt influența Egiptului si a Feniciei, moda se întinde 
din ce în ce mai mult de a substitui cilindrilor pietrele conice, 
romboidale sau sferice, întinse pe o suprafață în agà chip, ca să 
formeze un câmp pentru gravură. Pe conuri de calcedonă sau de 
agat, subiectele cele mai frequente sunt: regele regilor în picioare 
sau îngenunchiat, pe cap având tiara crenelată sau cidaris-ul şi 
trăgând cu arcul, tip analog celui al monedelor, cunoscute supt 
numele de dato ; regele înjunghiând un leu, care se ridică în fata 
sa; un pontifice înaintea pyreului (altar al focului), adorând pe 
Ormuzd ; sfinxi, grifoni, cari amintesc pe heruvimii (Babelon)». * 


* Elementele decorative. — In elementele decorative, întâlnim 
acelaș eclectism, ca si în restul artei Dersilor. 

Ornamentele întrebuințate sunt de trei feluri: . 

1. Grupul geometric cuprinde bagheta, pătratul, cercul triun- 


www.dacoromanica.ro 


110 


ghiului echilateral; merlonul cu trepte; ferul de lance; dinţii de 
ferestrău ; lantul de romburiș mătăniile asiriene ș ovele ionice, etc. 

2, Grupul vegetal e împrumutat dela arta egipteană, mesopo- 
tamiană, feniciană sau ionică. Găsim întrebuințate : corole de lotus, 
palmete, margarite sau rozete, foliole lanceolate, două volute opuse, 
ca la arta ionică, silueta unui arbore în formă de fruct de pin, etc. 

3. Grupul animal şi omenesc e reprezentat prin figuri de tauri 
în picioare sau ingenunchiafi, lei, grifoni, monstri, războinici, etc.* 


ARTA GREACA. 


Diviziunile artei grecești. — Civilizatiunea greacă, în mersul ei 
evolutiv, a trecut prin mai multe faze, care corespund următoare- 
lor epoci: 

I. Epoca prehellenică, care se subimparte în două: 

A. Perioada cirilizațiunii egeene, minoene sau cretane, care 
ține dela anul 2500 până la 1200 înainte de Christos. 

B. Perioada miceniană, dela 1200—1000 sau 900 înaintea orei 
noastre, 

H. Epoca hellenicà, cu subîmpărțirile : 

A. Perioada arhaică, dela 700 până la sfârşitul secolului al VI-lea, 

B. Perioada hellenică sau clasică, care cuprinde secolul al V-lea 
şi al IV-lea până la moartea lui Alexandru cel Mare (a. 323). 

III. Epoca hellenistică, numită de unii greșit alexandrină, care 
tine dela moartea lui Alexandru cel Mare până la subjugarea 
Grecilor de către Romani (a. 146 a. Chr.). In realitate, ea se con- 
tinuă şi supt Romani. 


L — EPOCA PREHELLENICĂ 
A. ARTA EGEEANA SAU MINOEANA. 


Rezultatele săpăt'rilor şcolilor arheologice engleze, italiene 
şi greceşti in Creta. — Până acum treizeci de ani nu se vorbiă, 
decât de rezultatele, la care ajunsese știința în urma descoperirilor 
dela Troia, Micene si Tirint. Se credeà, că monumentele si operele 
de artă, date la lumină la aceste localităţi, aparțineau epocei celei 
mai vechi a poporului grec. Săpăturile însă întreprinse în insula 
Creta, mai întâiu de arheologii englezi în frunte cu Arthur I. Evans, 


www.dacoromanica.ro 


IH 
de savantul italian Frederico Halbherr, ajutat de alti italieni, pre- 
cum Si de arheologii greci, au modificat adânc părerile istoricilor 
nu numai asupra originii civilizatiunii si artei grecesti, dar si asupra 
celei europene, în deobste. 

Până la descoperirile acestea, istoria străveche a Cretei erà so- 
cotită ca tăcând parte din domeniul legendei. Scriitorii antici greci 
vorbiau de regele Minos si de /ha/assocrufia, adică stăpânirea mării 
de Cretani, de labirintul, construit pentru Minos de celebrul artist 
Dedal, clădire, în care eră închis un monstru cu cap de taur si 
corp de om, numit Minotaur, ucis de eroul Aticei, Teseu. De 
arhitectul Dedal și de fiul său Icar, se mai spuneă că au fost fău- 
ritorii unor aripi, cu care, ca niște aviatori moderni, au zburat din 
Creta până în Sicilia şi marea tireniană, ca să scape de prigonirea 
$i urmărirea lui Minos. ` 

Ştirile acestea însă nu erau socotite ca corespunzând unui ade- 
văr istoric. 

Ruinile palatelor si obiectele, date la lumină de arheologii en- 
glezi, italieni şi greci, la Cnossos. Festos Haghia-Triada, Gurnia, 
Kamares, Thylissos si alte localitáti au dovedit, cá legendele cre- 
tane nu trebuesc nesocotite si cá în Creta s'a desfășurat, in tim- 
purile străvechi, o civilizatiune strălucită, numită de unii eruditi 
crelană, de alţii egeeană sau minoeană, după numele insulei, sau 
al mării Egee sau al regelui Minos. 


* Diviziunile perioadei minoene. — In civilizatiunea aceasta, 
care începe pe la anul 2500 înainte de Christos, se deosebesc trei 
mari perioade, după clasificatiunea lui Evans: I. Minoeană vechie ; 
II. AMinoeană mijlocie; MI. Minoeană recenti. Fiecare se subim- 
parte, la rândul ei, în trei subtperioade, notate cu cifrele latine 
L H, MI. l 

Primul palat, descoperit de Evans la Cnossos, aparține perioadei 
mijlocii Minoene Il si e contimporan cu dinastia a XIl-a egip- 
teană. Al doilea palat e din epoca dinastiei a XIll-a egipteană. 
Restaurațiunile acestui palat datează din dinastia a XVIll-a egip- 
teană si fac parte din perioada minoeană recentă I. 


Perioada minoeană recentă începe cam pe la anul 1450 si tine 
până la 1200 înainte de Christos. * 


www.dacoromanica.ro 


112 


ARHITECTURA MINOEANA 


Palatele 


Palatele din Cuossos. — Din primul palat din Cnossos, mau 
rămas urme însemnate. S'a putut studiă mai bine al doilea palat 


reinoit. 


Ceeace atrage numai de cât atenfiunea examinând planul acestuia 





este o curte mare, care se întinde 
dela nord la sud si are 60 metri 
lungime si 29 lățime. In mijlocul 
ei, se grupează diferitele părți ale 
palatului. Un strâmt coridor dă 
acces în curtea aceasta, La stânga 
ei, spre vest, un lung şi strâmt 
coridor desparte clădirea în două 
părți. La vest de acest coridor, 
se află o serie de încăperi para- 


Fig, 143,—Planul schematic al palatului din lele şi strâmte, care serviau de 
magazie (fig. 143). 


Cnossos, (După Binoit, Architecture), 


* Inaintea acestora, având acces în curtea cea mare, se află un 
curios apartament, alcătuit dintro mică anticameră, de unde prin- 


tro poartă dublă se intră într'o sală, 
prevăzută cu bănci si un jef cu un 
spătar, toate de ghips. Această incá- 
pere s'a numit sala tronului (fig.146). 
Tot aici, se află un fel de impluvium, 
adică un basin, ca cele întrebuințate 
mai târziu de Romani, și care primiă 
apa de ploaie printr'o largă deschiză- 
tură în acoperiș, pe unde pătrundeă 
și lumina, Impluviumul este căptuşit cu 
plăci de alabastru. 

Din sala tronului, intră cinevà intr'o 





Fig, 134,— Vestibulul scărei celei mari 
in haremul din Cnossos, (După Au- 
nuar of British School Atens), 


camerá obscurá, care erà 


probabil un dormitor si, de aici, intr'o a treia incápere, servind 


de bucátirie. 
Acest apartament, din cauza micimii 


sale, nu puteà fi cel al 


monarhului, ci al vreunui inalt personagiu, poate al sefului ma- 


gaziilor. 


www.dacoromanica.ro 


113 


In alte douá sáli mai mici, s'au descoperit doi pilastri, compusi 
fiecare din câte patru blocuri suprapuse de ghips si având gra- 
vată pe ei dubla-secure, care eră un atribut divin al zeului ceru- 
lui, al zeului fulger, al lui Zeus Cretanul. 

Tot la vest de coridorul cel lung nord-sud, se află alte încăperi, 
din care una a corpului de gardă. Aici, s'a descoperit pe un pe- 
rete, o frescă reprezentând o procesiune de personagii, în mărime 
naturală, îmbrăcate în haine bogate și purtând ofrande, 

La sud de coridorul nord-sud, se află o sală, al cărei acoperiș 
eră susținut de două coloane. Ea a fost numită Sala Propileelor 





Fig, 143,— Palatul din Cnossos, (După Angelo Mosso, «Escursioni nel Mediterraneo» , 


dela sud. Inaintea ei, se intindeà o vastă terasă. In perioada mi- 
noeană recentă, o parte din ea sa distrus pentru a se clădi lo- 
cuinfe private. 

Toată partea aceasta a palatului, aşezată la vestul curții cen- 
trale de onoare, aveă etaje și eră întărită ca o fortăreață. La a- 
dăpostul ei, se află partea palatului dela răsăritul curții. 

Clădirile din acest grup sunt împărțite în două printr'un co- 
ridor de 23 metri si larg de 2, care are directiunea dela est spre 
vest. In acest grup, sau descoperit urme sigure din al doilea si 
chiar al treilea etaj. 

La nord de coridorul de est-vest, se află pe lângă magazii, şi 
instalatiuni industriale si agricole ale palatului. Intro încăpere, se 
fabrică untdelemnul, într'o alta eră un atelier de sculptură, într'o 


O, Tafrali, — Istoria artelor, " 


www.dacoromanica.ro 


"ELI 
a treia un atelier de olárie. Tot aici, este o camerá cu bánci, 
despre care Evans crede cá a servit de școală. 

La sud de coridorul est-vest, se aflá apartamentele familiei re- 
gale. Casi in arhitectura orientalá, lumina si aerul veniau in ca- 
mere din micile curți vecine. 

Una din încăperile din această parte, numită „„hall-ul cu secura 
dublă“ primiă lumina atât printr'un portic cu două laturi, situat 
pe o terasă, care domină valea lui Kairatos, cát şi printr'o curte 
mică din dos. Această sală se împarte in trei prin suporţi, pilastri 
sau coloane. Zidurile ei erau decorate cu îngrijire. 





Fig, 146.—Sala tronului al palatului din Cnossos, (După Dussaud), 


La sud de ea, pătrundeă cinevà, printr'un coridor cu două co- 
tituri, intr'o altá incápere de acelas timp, mai micá insá, avánd un 
portic cu două laturi. I s'a dat numele de ,.l/egarom-ul reginei". 
Ea n'are icsire directă în exterior ci primiă lumină si aer dela o 
mică curte, dela răsărit. O mică încăpere vecină servià de odaie 
de baie, căci s'au găsit urme, care indreptüfesc această ipoteză. 
O canalizare din cele mai bune, asigură palatul cu apă şi serviă 
la expulsarea zoelor. 

In etajele superioare, se puteà urcă prin scări, ale căror urme 
sunt vizibile: una pleacă din megaron-ul reginei, cealaltă din ma- 
rele coridor est-vest. 

“ Mai la sud de sălile descrise, s'a descoperit un mic sanctuar 
„domestic cu obiecte de cult. 


www.dacoromanica.ro 


115 


Palatul erà inconjurat de o incintă cu zid solid. O trăsatură carac- 
teristică a arhitecturii minoene sunt coloanele mai înguste la bază decât 
la partea lor su- 
perioară (fig. 144 
și 147). Aceasta 
particularitate se 
intálneste mai târ- 
ziu si la arta mi- 
ceniană.* 

Palatul din 
Vl'estos si Haghia- 
Triada. — Frede- 
rico Halbherr si 
tovarășii săi au 
fácut descoperiri 
însemnate la lo- 
calităţile Festos Fig. 147.—Pictuca murală pr ce qp reri unui palat minocan, 
şi Haghia- Triada, 
în câmpia Massara. Aceasta se întinde pe o lungime de 60 de ki- 
lometri la sudul insulei si este cea mai vastă si cea mai fertilă din 
Creta. Intoarsá în direcfiunea Egiptului si Libiei, populafiunea ei 
a fost in legătură cu aceste două regiuni si a suferit influenţa lor. 

La Festos si Haghia-Triada, misiunea italiană a dat la iveala 
ruini, comparabile şi contimporane cu cele din Cnossos. 





* Palatul din Festos ocupă o poziție strategică foarte tare. De 
aceea n'a fost nevoie aici de sistemul de apărare dela Cnossos. 
Alte puncte însă apropie cele două palate. O curte la vest, cu 
scări largi, corespunde cu cea a palatului din Cnossos. Ea datează 
din timpul primului palat. O scară mare conduceă la o vastă sala 
de aparat. Incăperile, caşi la Cnossos, sunt dispuse împrejurul 
curții centrale de onoare, care are 46 m. 50 lungime si 22.30 
lărgime. 

E greu a se determină elementele diverse ale palatului. Si aici, 
găsim magazii, oránduite față în față, pe de o parte si de alta a 
unui coridor ; si aici, intalnim o sală cu coloane, um megaron al 
reginei; şi aici, descoperim alte dispozițiuni analoage celor ale 
palatului din Cnossos. * 


www.dacoromanica.ro 


116 


* Arhitectura civilă. — In vecinătatea palatului din Cnossos, 
săpăturile au dat la lumină un număr de locuințe ale seniorilor, 
iar mai departe, cimitirele minoene. Una din case, situată la nord- 
vest, este de o arhitectură foarte îngrijită. Evans a numit-o villa 
regală, căci într'o încăpere este o nișă, în care se află un jet. 
Planul acestei ville amintește pe cel al basilicilor de mai târziu. 

Tot în aceeași regiune, s'au mai descopertt alte locuințe, cu 
două sau mai multe etaje, la care conduceau scări, construite cu 
măestrie. Cunoastem aspectul acestor clădiri, după unele plachete 
de faianță, descoperite la Cnossos, si care ne dau fațadele case- 
lor minoene (fig. 148). 

La Haghia-Triada, la o distanță de un ceas de Festos, savanții 
italieni au degajat o construcție, care a dat un material arheologic 
si artistic din cele mai insemnate, ca vase, fresce, reliefuri, etc. 
Şi această clădire e socotită drept o vilă a regilor din Festos.* 


ARHITECTURA FUNERARĂ 


Mormintele minoene au diferite forme. 
Minoenii au întrebuințat in deobste inhumațiunea ; totuși sa con- 
statat şi cazuri de incineraţie. 

Osemintele erau așezate în sarcofage de 
terracotă, din care s'au descoperit un nu- 
măr oarecare, 

O particularitate a mormintelor mino- 
ene este cea a inhumatiei în comun, sau 

mai bine zis a strângerii osemintelor în- 
ie A ai de ED trun cavou comun. 
ge derer EVER Bener mn a * Mormintele minoene aparţin la trei ca- 
tegorii : 

|. Mormântul săpat in stâncă, cu un coridr 
de acces, numit dromos; 

Il. Mormântul în formă de groapă şi morm A 
tul cu pul; i 

III. Mormântul boltit sau tholos. 








Fig. 149, — 1, Mormăâni 
in formă de groapă din 


Primele două categorii s'au găsit mai ales la l0- zare Papus (Crew). 
2. Mormâm cu pop edis 
( 


calitatea Zafer-Papura, la nord de Cnossos (fig.149). Zafer-Papura, (Dupa 
Mormintele cu puț alcătuesc două tipuri: ptr A oi 
A. Putul se îngustează spre fund. unde se așeză 


cadavrul, care se acoperiă cu lespezi de piatră, așezate orizontal. 


LI 


www.dacoromanica.ro 


117 





B. Puful are, în partea inferioarä, o cavitate laterală, unde se 
depuneă cadavrul si apoi se astupà cu un zid de piatră. 

Tholos-ul este o construcție de piatră câte odată pătrată, dar 
mai ales rotundă, acoperită cu o cupolă. O cale zidită sau dromos 
conduce la intrarea mormântului. 

Unul din aceste tholos-uri, descoperite la Haghia-Triada, aveă o 
cupolă de aproximativ nouă metri de diametru. El contineà vreo 
două sute de schelete, fără a socoti pe cele, care erau așezate în 
incăperile vecine. * 


SCULPTURA MINOEANĂ. 


Săpăturile din Creta au dat la lumină un număr de statuete şi 
de alte obiecte de sculptură minoeană. 

In pătura neolitică dela Cnossos, s'au descoperit idoli de terra- 
cotă, de tipul figurinelor steatopygice din 
Egipt, Franţa, Italia, Malta, etc. 

In partea meridională a insulei, se constată 
la sculptură influențele Egiptului si ale Libiei, 
dar și unele venite din insulele Ciclade, cu 
care Creta eră, fireşte, în directe legături. 

In timpul perioadei minoene II, decorul pe- 
cetelor gravate găsite în valea Messarei, la 
Haghia-Triada şi la Haghios-Onufrios, imi- 
tează pecetiile egiptene foarte vechi. 

In tholos-ul din Haghia-Triada, s'au găsit 
statuete de steatită și de alabastru, care se 
apropie de figurinile în formă de momie, ase- 
mănătoare celor din Egiptul de sus şi din 
Libia. 

Totuşi această influență egipteană, ma iná- -~ 
bușit originalitatea artiştilor minoeni. Ei ob- & 
servă natura, dela care se inspiră direct. 





E ; e 3 ; Bei i 
La Petsofa, în extremitatea insulei Creta, — DE e aaa Codecs 


Sau descoperit figurine de terracotă, repre- (Rripi Dugand): 


zentând pérsonagii femenine finándu-si cu mâinile sánurile, ca cele 
datorite artei chaldeo-asiriene. Aceasta învederează o influență 
orientală. 

Statuetele cele mai interesante sunt cele găsite la Cnossos. Cea 
mai cunoscută este Zeița cu şerpi. Ea arată o artă înaintată si 


www.dacoromanica.ro 


IIX 


datează din al doilea palat, adică din Minoeanul mijlocul III. Are o 
înalțime de 34 cm. si reprezintă un personagiu femenin, care poartă 
un costum 
curios. E 
îmbräcat 
intro tu- 
nică scurtă, 
bogat bro- 
dată,strânsă 





Fig. 151.— Vas de steatită din Festos. (După Dussaud AN " 
Les civilisations prehelleuiques), la talie (fig. 


^ 150) 

Un «décolleté» foarte pronunţat lasă să se vază sânurile. Fusta 
are forma de clopot cu multe 
volane, care se sfârșesc jos cu un 
chenar brodat cu linii cadrilate. 
Două sorfuri, sau fote scurte, aco- 
peră fusta pe dinainte și pe dina- 
poi. Pe cap, zeița poartă o tiară 
înaltă. T ei şerpi se incolácesc 
in jurul corpului. Doi din ei se 
învârtesc in jurul cingátoarei; unul CREE ui P e ed d women 
isi are capul pe sortul dinainte, (După roce pasare 
celalt pe vârful tiarei, al treilea 
înconjoară şoldurile şi isi are coada în mâna stângă a statuetei, iar 
capul în cea dreaptă. 
ea. La alte figurine, se vede cam acelaş costum, cu tu- 

Z nica decoltată si cu rochia cu volanuri paralele su- 
prapuse, asà cum se întâlnesc la figurile asiriene, 
mede şi perse, mai ales pe cilindri. 
un vas de steatită, găsit la 

Haghia Triada, e gravat un 

bazorelief, reprezentánd o 

procesiune de secerátori. In 

frunte, inainteazà un sef, im- 

brácat intr'o tunică largă fără 
mâneci, care pare a fi o 

Fi ue AT DPE E (o > blană, Indărătul său, urmează 
un sir de oameni, orânduiţi 

câte doi, având torsul gol, strânşi la mijloc: cu o cingătoare și 








www.dacoromanica.ro 


119 
purtând un pantalon scurt. Ei fin, casi conducătorul lor, furci. Unii 
cântă (fig. 151). 

Ne aflăm în prezența unei defilări din timpul unei ceremonii 
religioase. 

Artiştii minoeni reprezintă animalele în chip excelent. O placă 
de faianță, descoperită la Cnossos, ne arată o capră cu doi iezi. 
Mişcările animalelor sunt bine prinse, mai ales a iedului, care, 
ca să poată suge, își îndoaie genunchii şi-şi incovoaie corpul. E o 
scenă, care dovedeşte cât de bine observă artistul natura si viața 
din jurul sáu. (fig. 152). 

Câtevă figurini sunt lucrate în fildeş. Una reprezintă un per- 
sonagiu într'o mișcare acrobatică. Un cap în fildeș e de o finețä 
remarcabilă. 

Un cap de taur, în stuc pictat, găsit la Cnossos (fig. 153), arată 
de asemenea o artă excelentă, casi un rAy£om, care reproduce in 
chip admirabil capul unei oaie (muzeul din Candia). * 


PICTURA MINOEANÁ 


A. — Frescele. 


Unii din pereții palatelor minoene erau decorati cu fresce admi- 
rabile. Desemnul lor denotă siguranță de penel, observare a naturii 
şi gust deosebit în ceace priveşte a- 
şezarea scenei pe tablou. 

Un caracter surprinzător este asà 
poreclitul japonismul minoean, adică 
acel stil decorativ special al Japone- 
zilor moderni, cari întrebuinţează ra- 
muri, flori si animale intr'o stilizare 
minunată. 

Plantele, mai ales cele aquatice, 
animalele marine, peştii si caracatițele, 
felinele şi păsările, sunt modelele o- 
bicinuite ale artiștilor minoeni. 

* O frescă, aparținând perioadei 
minoene recente l, reprezintă o pisică fig, 154. Figura numită «La Parisieunea, 
sălbatică, urmărind o pasăre in mij- 2. Ae, ec 
locul unui peisagiu de ierburi mari. 

Acest tablou prezintă oarecare analogie cu cele din Egipt. Micsarea 





www.dacoromanica.ro 


120 
felinului, care inainteazá cu precautiune, e foarte bine prinsă, Cast 
atitudinea neliniștită a păsării (fig. 155). 

Plantele sunt aruncate pe tablou cu un simț decorativ din cele 
mai alese. 

Dacă m'am sti locul, unde s'a găsit si data străveche a acestei 
scene, am atribui-o unui artist japonez modern. Aceasta ne dove- 
deste, că concepţiile si realizările estetice se pot întâlni la mari 
distante de loc si de timp, fără a fi nevoie de un contact imediat, 





Fig. 155,— Pisica vănând o rață. Frescă găsită la Cnossos, (După Glotz), 


O altă frescă minoneană interesantă este cea a Purtătorului de 
vas din Cnossos. Personagiul, de culoare brună, e gol si are 
numai un pantalon scurt. Torsul este încovoiat, ca să susțină, mai 
bine vasul conic, 'plin de lichid, pe care îl ţine în mâini. Atitu- 
dinea și figura sunt bine redate. 

O întreagă teorie de astfel de purtători de vase, s'a descoperit 
pe un perete din coridorul de vest, care conduce la propileele de 
sud din palatul lui Minos. Aceleași figuri, purtând aceleași vase, 
sunt reprezentate în frescă în câtevă morminte egiptene din timpul 
faraonului Tutmes IIl. Personagiile acestea sunt delegații poporului 
cretan, numit de textele egiptene Kif/iu, pe atunci tributar al 
faraonului. 


www.dacoromanica.ro 


___121 


O frescă celebră, descoperită tot la Cnossos, înfăţişează bustul 
unei elegante minoene, pe care Evans a numit-o Za Parisienne, 
iar regretatul Maxime Collignon propuneă să fie poreclită «La 
Montmartroise» (fig. 154). 

E un admirabil profil de femee, avànd un singur defect, comun 
si artei egiptene: cel de a aveà ochiul desemnat de fatá. In piep- 
tánátura ei îngrijită, se văd si cárlionti atât indárát cât si pe frunte. 
Costumul este din cele mai curioase: o bluză, mărginită cu un 
chenar si cu broderii, in formá de cercuri mari. In spate, o pan- 





Fix, 15v. — Fata I a sarcofagului pictat gásit la Haghia-Triada (Dnpá Dussaud), 


glicá latá alcátueste un nod mare si apoi se lasá in jos. Aceasta 
aminteste o oarecare imbrácáminte a elegantelor franceze din vremea 
imperiului al III-lea. Panglica dela spate se numià în această epocă 
în deriziune «suivez-moi, jeune-homme». 

Nasul figurii minoene, spiritual și impertinent, buzele vopsite cu 
roşiu, sprincenele arcuite, ne dovedesc cât de vechi sunt unele 
obiceiuri femenine de găteală. 

Alte fresce ne arată jocurile și petrecerile din curtea regilor 
minoeni. Una reprezintă două femei și un bărbat, fácánd exercitii 
de acrobație în jurul unui taur. 

Fresca, numită «a coloanelor cu secura-dublă», ne înfățișează o 
sală cu coloane, mai strâmte la bază decât la vârf, imitând stâlpii 
de lemn, cari sunt mai ascuțiți în jos decât sus, pentru a puteà fi 


www.dacoromanica.ro 


infipti în pământ. Intre coloane, se vede un fel de recipient, for- 
mat din două coarne de bou de consacrafiune (fig. 147). 

Supt friza acestor coloane, se află o figură decorativă, adesea 
întrebuințată în arta mesopotamiană, anume rozeta sau margarita 
stilizată. In privința originii, sar puteà susţine, sau că acest ele- 
ment, ca și altele, au fost introduse din Mesopotamia în Creta, 
probabil prin Egipt, sau chiar că din Creta a trecut în valea Ti- 
grului si Eufratelui. 

Un alt fragment de frescă tot din Cnossos ne dă aceleași forme 
de coloane si de cornuri de consacrafiune, precum si un nou 
motiv decorativ, intrebuintat de asemenea in arta Mesopotamiei. 

Cu toate unele analogii ce prezintă arta minoeană cu cea egip- 
teaná (mai ales influența de a pictă corpurile oamenilor in cără- 
miziu și cele ale femeilor cu o culoare mai deschisă), artiştii cretani 
sunt originali. Ei observă natura și viaţa din jurul lor şi le reproduc 
cu mare îndemânare. 

Arta minoeană a ajuns la o așă de mare perfectie si renume, 
încât, la rândul ei, a influențat arta egipteană. 

Supt unii faraoni din epoca tebană, s'au întrebuințat artiştii din 
Creta sau elevi de ai lor în decorarea unor morminte si probabil 
si a unor palate. Astfel, s'au descoperit unele fresce, produse ale 
artei minoene la Tell-Amarna, la mormintele lui Senmut si Rekmara, 


supt Amenofis IV.* 
B. — Ceramica. 

* Ceramica cretană se întâlnește în toate straturile. 

Minoeanul vechiu [ e încă râu cunoscut. El servește de tran- 
zitie între uneltele de piatră si cele de metal. Ceramica lui este 
analoagă celei a perioadei neolitice. Evans crede, că această epocă 
corespunde primii dinastii egiptene. Dar synchronismul nu este 
încă bine stabilit. 

Minoeanul vechiu [l, care se găseşte la Haghios-Onufrios si la 
tholosul din Haghia-Triada se caracterizează prin aparitiunea unor 
vase de marmoră. Ele au forma conică sau cilindrică, cu ornamente, 
care amintesc pe unele din dinastia a VI-a egipteană. Se mai găsesc 
şi vase de steatită, granit sau teracotă. Aceste din urmă sunt de 
argilă cenușie, unele decorate cu insertiunea unei materii albicioase. 
Câteodată vasele au fost adâncite intr'o baie de argilă fină. Tech- 
nica aceasta aminteşte pe cea din insula Cipru din epoca bronzului. 


www.dacoromanica.ro 


123 


Minoeanului vechiu JI aparțin obiectele cele mai recente ale 
depozitului dela Hazhios Onufiios si instalaţiunile si mai recente 


dela Vasiliki, aproape de Gurnia. 


La sfârşitul perioadei precedente, apar probabil picturile de vase, 


ale căror produse amintesc ceramica din Ciclade, 
Vasele au o culoare gálbue-bruna si sunt ornate 
cu desemnuri geometrice pictate in brun-inchis : 
triunghiuri, «hachure» încrucişate si cordici largi. 

Minoeanul mijlociu corespunde primii ere a 
bronzului, care este epoca cea mai strălucită și 
cea mai originală a civilizatiunii cretane. 

Această perioadă este caracterizată | rintr'o ce- 
ramică, adesea polihromă. Ea s'a găsit mai ale: 
la localitatea Kumar: s şi i poartă numele (fig.1571. 

Vasele de Kamares sunt făcute dintr'o argilă 
foarte fină, galbenă deschisă, în forme foarte 
armo;.ioase. Decorul este din cele mai perfecte, 





Fig. V. Va- susitar jii- 
mul pali iin Festo; Cras 
mica de stil Kon are (up 
Dussand, Les ci ilfivntinns 
LISKO ET 


unghiular sas spiralform si împrumuta câteodată clemente sale 


regnului vegetal. E pus 


cercuriconier- 
trice, mai rar ^ 


Fig, 158,— Vas de lut inspirat de sat 1 1 
un madel in metal. Curia (Duţă plante stilisate. E 


REA tată Minoeanul 
Mijlociu 1 este 

reprezentat prin morminte şi diferite 
obiecte din localitatea Paleocastron, si- 
tuată la extremitatea orientală a Cretei. 
Aici, s'au descoperit, între altele, o casă 


ovală şi statuete votive, 





go ——— 





când pe un fond 


negru, când pe unul deschis în tonuri brune 
și roșii în care predomină portocaliul si 
vermillonul, câteodată si albul. Adesea sc 
întrebuințează polihromia. Decorul este 
complicat: puncte, trasuri, spirale, semi- 


` îi r "fe-. Fiu 159, — Vas egeean din secolul ai 
Minoeanul mijlociu Il este caracte Sen, gait lo Rode, zvhsl P& d 


rizat, dupá Evans, prin primele palate pictat o caracatilá. iCulectiumea. mu- 


zeului Cinquantenaire din Bruxelles), 


dela Cnossos si Festos. Câtevă obiecte 


egiptene, găsite în pătura aceasta, precum si uncle imitate de ar- 
"Det cretani după motivele egiptene, dovedesc, că perioada aceasta 


www.dacoromanica.ro 


134 





este contimporaná cu dinastia XII-a egipteană.. Acum, avem o ce- 
ramicá polihromá din cele mai interesante. 

Minoeanul mijlociu III vede ridicându-se dim nou palatele din 
Cnossos si Festos. 
Ceramica, zisá de 
Kamares, se trans- 
formă:  portocaliul, 
vermillonul si car- 
minul tind să dis- 
pará spre a fi inlo- 
cuite cu un decor 
alb pe un fond lili- 
'achiu. 

Din Minoeanul re- 
cent ], fac parte pa- 
latul din Hagia-Tri- 
ada, orasul provin- 

Fig. 160, — Vas minoenn găsit la Gurnia, (După Dussaud). cial dela Gurnia, 

precum si localitatea 
Zakro, aproape de Paleocastron, la rásáritul insulei. 

Ceramica ne aminteşte tipurile Minoeanului mijlociu. Acum, 
avem amfore si cáni cu gâtul întors. Tot acum, se 
constată transformatiuni, care prevestesc ceramica f 
miceniană. 

In Minoeanul recent II apare vasele cu una sau 
două toarte (à étrier), cum sunt cele dela Gurnia. A- 
ceste au un decor de linii paralele, de zone punctate 
si o zonă mai largă cu un desemn vegetal sau ani- 
mal stilizat, de un efect artistic admirabil. Unul din 
ele, pe care îl reproducem (fig. 160), e decorat cu o 
admirabilă caracatiţă. 

Un alt vas tot din Gurnia are forma unui cornet, 
prevăzut cu o toartă. Suprafaţa este decorată cu vo- Pisa zia E 
lute, cu linii ondulate şi, jos, cu uu decor vegetal, C Duma? 
care aminteşte arta japoneză (fig. 161). 

Un mare număr de vase au formă de cupă de șampanie și sunt 
decorate cu o caracatiţă (fig. 159). 

In Minoeanul recent ÎI, palatele din Cnossos si Festos se re- 
noesc, [n perioada aceasta, care corespunde dinastiei a XVIII-a 








www.dacoromanica.ro 


_ 125 
egiptene, se construesc cartierul apusan, vila regalá, micul palat. 
zis «casa cu fetișele». Tot acum, se decorează palatul reinoit cu 
fresce minunate. 

In ceramicá, apar vase frumoase cu decor vegetal stilizat, ana- 
log frescelor palatului. Acest decor a fost numit de Evans stilul 
palatului (Palace style). El aminteşte fanteziile decorative ale artisti- 
lor egipteni, cari lucrau: vase de metal. 

Un vas interesant este cel găsit la Zafer-Papura. E decorat 
cu un motiv vegetal de un gust ales, inspirat de motivele egiptene. 


MNA ci Via 
AS Y e es 





Fig. 162 — Depozit de vase mari (pitoi) găsit in palatul dela Cnossos, 
După Angelo Mosso). 


In perioada aceasta, nu se mai întrebuințează polihromia, ci un 
fel de decor brun pe o argilá galbená deschisá, mai rar pe un 
fond inchis. 

Minoeanul recent III vede trecând hegemonia din insule pe 
continent. Acum, începe epoca miceniană. 

Ceramica din perioada aceasta revine la decorul geometric, di- 
ferit totuşi de cel întrebuințat mai înainte. * 


* Sareofagele de lut si decorul lor. — Ceramiștii cretani au 
lucrat şi sarcofage mari de lut, pe care le decorau cu o deose- 
bită artă. 

Unul găsit la Haghia-Triada, este celebru. Pe cele două fețe 
ale sale, sunt pictate două scene de o mare însemnătate pentru 
studiul religiunii și al obiceiurilor funerare minoene. 


www.dacoromanica.ro 


126 


Pe prima față, dela dreapta la stânga, înaintea unui edificiu, 
care e probabil însuși mormântul, mortul stă în picioare, asà cum 
se vede şi pe unele picturi funerare egiptene. El e învelit intro 
haină de piele de animal, ca întrun giulgiu. Lângă el, se înalță 
un arbore si înaintea sa un altar cu trei trepte. Trei personagii 
vin cu ofrande: unul tine o barcă, ceilalți doi câte un vițel. Im- 
brăcămintea lor se compune dintr'o haină de piele, care lasă însă 
torsul gol. Costumul acesta pare a aveă un caracter ritual, 

In partea stângă, între doi stâlpi verzi, infipti între două baze, 
având în vârf o pasăre și semnul simbolic al securei-duble, se află 
un mare vas, numit crater. O femee, îmbrăcată în acelaş costum 
ritual de piele de animal, toarnă în acest crater un lichid roșu, 
care curge dintr'un vas mai mic. Indàrátul preotesei, este o altă 
femee cu o rochie lungă, purtând pe cap o coroană sau un beret 
ornamentat. Ea poartă pe umeri o cobilitá, de care atârnă două 
vase, probabil umplute cu acelaş lichid ca cel al preotesei, Ur- 
meazá un  personagiu bărbătesc, care tine în mână o liră cu 
şeapte corzi. E citaristul, indispensabil la orice ceremonie fu- 
nerară (fig. 156). 

Pe fata a doua, la dreapta, e figurat un fel de pedestal, pe 
care se află plantat un arbore sacru. Inaintea sa se află un stâlp 
cu o dublă-secure şi o pasăre în vârf. In faţa sa, e un altar de 
formă pătrată. O preoteasă aduce ofrande. Indărătul ei, pe o masă 
e culcat un taur, legat solid. E înjunghiat si din gâtul său curge 
sângele inti'un vas, aşezat supt capul său. Două capre sălbatice 
sunt culcate la picioarele mesei. Un flautist, înaintează în fruntea 
altor cinci personagii, din care nu sa păstrat, decât partea inferioară. 

Aceste două scene sunt încadrate sus și jos de un chenar, în 
mijlocul căruia se află un șir de rozete sau de margărite. Picioa- 
rele sunt vopsite în linii paralele verticale și cu un decor de vo- 
lute, ale căror ochiuri se sfárgesc cu câte o rozetă. 

Celelalte două fefe laterale reprezintă două care, trase unul de 
cai, altul de grifoni inaripati. In ambele, se văd câte două per- 
sonagii. 

Scenele pictate pe sarcofagul din Haghia-Triada ne dovedesc o 
influență egipteană. Rozeta ne face să ne gândim şi la una orien- 
tală. Artistul însă a tratat subiectul sáu cu originalitate, intr'un 
stil propriu, care se depărtează de cel al picturilor egiptene con- 


timporane. * 


www.dacoromanica.ro 


insemnătatea artei minoene. — Arta miroeaná, pe lângă va- 
loarea ei intrinsecă, are o deosebită însemnătate, căci explică arta 
miceniană precum și originile artei grecești. 


B. — ARTA MICENIANĂ 


Arta miceniană s'a format cu elemente atât indigene, cât şi cu 
împrumuturi făcute artei minoene şi orientale. 


* Săpăturile din Troia. —- Săpăturile din Creta au aruncat o 
vie lumină asupra descoperirilor anterioare. făcute de Schliemann, 
Doerpfeld și alți savanţi. 

In 1870, Schliemann a venit pe locurile, unde tradiţia asezà ce- 
lebra cetate Ilion sau Troia. Erà discuţie în privinţa locului exact, 
în care se ascundeă această celebră cetate. Două înălțimi stăteau 
față în față. Care oare corespundeă Troiei? Schliemann a avut no- 
rocul, să exploreze locul cel bun, dealul din vecinătatea satului 
Hissarlib. A săpat până la o adâncime de șeaptesprezece metri si 
a descoperit numeroase ruini.. A găsit acolo seapte pături (după 
Doerpfeld nouă) succesive de așezăminte omenești, număr care 
pare unora indoelnic. Toţi însă sunt de acord în ceeace privește 
cele trei mari perioade, pe care le desvăluesc ruinile descoperite și 
cele trei orașe mai însemnate, care se disting bine. 

Schliemann, în urma unor critici întemeiate, şi-a asociat la să- 
pături pe Doerpfeld, care a urmat o metodă mai științifică. Acest 
savant susține a fi descoperit la Troia următoarele nouă insta- 
latiuni : 


I. Două instalafiuni primitive anterioare anului 2500 a. Ch. 


IL Troia preistorică. . . . . . . . . . .2500—2000 a. Ch. 
II-V. Trei sate preistorice. . . . . . . . 2000—1500 a. Ch. 
VI. Troia homericá . . .- . .. . . . .1500—1000 a. Ch. 
VII. Două instalațiuni prehellenice . . . . 1000— 700 a. Ch. 
VIII. lionul Grecilor . . . . ...... 700—0 

IX. lium Novum . . .. ... .... e 0—500 d. Ch. 


In pátura a VI, s'a dat peste urme de foc. Aici, s'au descoperit 
si ruini și obiecte însemnate: ca cuțite de bronz, topoare, vase 
de argilă, lanţuri de aur, ornate cu plăci, salbe, cercei, brățări, 
etc. Schliemann le-a numit „tesaurul lui Priam“ și le-a dăruit în 
mare parte muzeului din Berlin. * 


www.dacoromanica.ro 


128 


* Săpăturiie din Micene. — Incurajat de aceste rezultate, 
Schliemann cu colaboratorul sáu Doerpfeld, treci în Grecia ho- 
tărît să facă săpături si la Micene, cetatea lui Agamemnon, po- 
trivnicul lui Priam și şeful Grecilor în războiul contra Troei. La 
Micene, se aflau ruini márete. Zidul cetăţii eră construit din blo- 
curi enorme, așezate unele peste altele. O poartă mare, situată la 
apus, aveă deasupra ei, pe dinăuntru, o ornamentafie curioasă: 
un simbol, de origine vădit orientală, reprezentând o coloană, de 
fiecare parte a căreia stăteă rázámat pe picioarele de dindărăt, 
câte un leu sau leoaicá, de unde și numele de Poarta Lei- 
lor (fig. 164). 

Supt citadelá, se intindeà orașul de jos înconjurat de asemenea 
cu ziduri. Aici, se află monumentul, cunoscut supt numele de Te- 
zaurul lui Atreu, care în realitate nu-i decât un mormânt cu cupolă, 
un tholos, din epoca miceniană (fig. 165). Alte sease tholos-uri 
există în împrejurimi. 

Schliemann veni la Micene si sápá în interiorul incintei acro- 
polei, în speranță de a descoperi mormântul regelui Agamemnon 
si pe cele ale familiei sale, despre care vorbește călătorul grec Pau- 
sanias, din veacul al II-lea după Christos. 

Prin august 1876, Schliemann descoperi în apropierea porții 
leilor, opt stele mari, ridicate în mijlocul unei incinte circulare, 
măsurând douăzeci și cinci de metri de diametru și înconjurată ea 
însăși de un dublu cerc de lespezi, înfipte în pământ. Schliemann 
crezü că descoperise incinta publică sau agoraua din Micene, care 
aveă o formă rotundă în antichitate si în care eră obiceiul să se în- 
groape personagiile ilustre. Prin octombre, lucrătorii săi dădură 
la lumină şease morminte, fiecare conţinând mai multe schelete. 
Se descoperiră vreo seaptesprezece schelete în total, dintre care 
unul aproape intact. Cadavrele trebuie să fi fost îmbrăcate în 
haine preţioase, care au putrezit. Aveau însă pe ele plăci decora- 
tive de aur. Morţii erau îngropaţi cu bijuteriile lor, iar pe față 
unii din ei aveau o mască de aur. Obiceiul acesta, a cărui ori- 
gină trebuie căutată la Egipteni, exista şi la Fenicieni. Lângă sche- 
lete, s'au găsit vase de aur și de argint. Ele trebuie să fi conți- 
nut proviziuni şi lichide, de care, după credinţele epocei, aveà 
nevoie mortul în viaţa de apoi. Numărul acestor obiecte e foarte 
mare. Numai întrun singur mormânt, s'au descoperit până la 700 
de plăci de aur. 


www.dacoromanica.ro 


ER 


Toate aceste obiecte, pástrate astázi in muzeul din Atena, aratá 
o civilizație înaintată. Schliemann socotià, cá mormintele descope- 
rite aparțin lui Agamemnon şi membrilor familiei sale. Părerea 
aceasta n'a fost primită. Mormintele din Micene sunt ale unor şefi 
ai unui popor, cari au trăit cam prin veacul al XII-X înainte de 
Christos. Ele se datoresc unei civilizațiuni, numită miceniană, pe 
care multă vreme învățații au socotit-o ca reprezentând începu- 
turile istoriei poporului grec. In urma însă a săpăturilor din Creta, 
s'a dovedit că ea nu este, decât continuarea, dacă nu decadenfa 
civilizațiunii minoene si ar constitui mai de grabă un fel de evu 
mediu al istoriei greceşti, * 

* Săpăturile din Tirint. — In vecinătatea Micenei pe drumul 
ce duce dela oraşul Argos la Nauplia, se află ruinile cetății Tirint. 
Schliemann întreprinse, în 1884, săpături şi în această localitate, 
pe care le continuă doi ani de zile. Norocul nu i-a fost defavo- 
rabil nici aici, căci a descoperit ruini foarte însemnate. * 

* Alte săpături. — După Schliemann sl Doerpfeld, s'au mai 
făcut săpături atât la Micene şi la Tirint, cât și în alte localităţi, 
mai ales de arheologi greci, cari au dat la iveală noui morminte 
şi obiecte. S'au descoperit alte centre miceniene. Cele mai inse m 
nate sunt: Spata, în Atica; Orchomenos, în Beotia; Vafio în La- 
conia; Dimini, în Tesalia, etc.* 


ARHITECTURA MICENIANA. 


Fortificațiile. — Micenienii au ridicat pentru apărarea lor fortifi- 
catii, care se recomandă prin soliditatea si máestria construcfiunii lor. 

* Oraşul Tirint aveă o acropolă sau o citadelă fortificată, așezată 
pe un mic platou, lung de 300 de metri şi larg de 190, peo stâncă 
înaltă şi prápástioasá. Ea eră înconjurată de ziduri groase crene- 
late, construite cu blocuri mari, adesea lungi de 17 metri. In partea 
sudică si estică, erau galerii acoperite, un fel de casemate, desti 
nate să adăpostească depozitele de arme si proviziunile ce- 
tății (fig. 163). 

Intrările cetăţii erau păzite de turnuri, Poarta principală se găsiă 
pe flancul răsăritean. 

Un povârniş puţin înclinat urcă spre cetate, terminându-se cu un 
lung coridor până aproape de poartă, al cărei aspect se apropie 
de cel al porţii leilor din Micene, mai ales în ceea ce priveşte dimen- 


O. Tafrali, — [storia artelor, 9 


www.dacoromanica.ro 


... 130 
siunile si dispozifiunea. Un ál doilea coridor, conduceà la o piaţă, 
unde se înălță palatul regelui. 

Citadela din Micene, mai mare ca dimensiuni, este zidită la fel. 
Ea are două- 
porti. Cea 
mai . puțin 
insemnatá 
este asezatá 
la nord spre 
munți; cea- 
laliá deschi- 
de calea 
spre càmpie 
si spre Ar- 
gos. Deasu- 
pra acestei 





Fig. 163. — Citadela orașului micenian Tirint. (După Benuit, porti prin- 
Architecture. Antiquite). cipale, se 
aflá sculptura amintitá de caracter oriental, a celor doi lei, despár- 
titi de o coloaná sacrá. * 
Palatele. — Clădi- 
rile, date la lumină la 
Troia şi studiate amă- 
nunfit și cu pătrundere 
de Doerpfeld, sunt foar- 
te complicate. Ele apar- 
tin mai multor epoci. 
Planul palatului mice- 
nian se poate mai bine 
cunoaște la Tirint si 
la Micene. 

Cași construcţiile ori- 
entale, la palatul mi- 
cenian deosebim mai 
multe curți, în jurul 
cărora se deschid apar- 
tamentele. 

* [n special, clădirea 





T T Fig. 164, — Poarta leilor dela” Micene, (După Angelo Moss 
palatului din Tirint e Escursioni ne Mediterraneo e d ee de Creta). ? 


www.dacoromanica.ro 


131 

precedatá de o curte mare, inconjuratá de un portic. La inceputul curfii, 
se aflá unaltar pentru sacrificiile ce se aduceau zeilor (fig. 163). 

Intrarea in palat se fáceà printr'un mic portic, cu douá coloane, 
la care urcau doná scări. 

Indărătul acestui por- 
tic, numit aif/iousa doma- 
tos, sunt două încăperi. 
Prima, un fel de antica- 
meră, prodomos, e mai 
mică. Din ea, se intră 
într'o sală lungă cam de 
vreo 12 metri și largă de 10 

In mijlocul ei, se afl: 
un altar, în jurul căruia 





á Fig, 165.— Troia. Vedere a unei tranșee, săpată dealungul 
se inálfau celé patru CoO- teatrului sau a boleuterionului. Se vâd vase mari de lut 


d (pithoi), (După Perrot et Chipiez, Histoire de l'art VI). 
loane, care susfineau a- 


coperișul. Această sală de onoare, în care se adunau regele si sfa- 
tul său, se numiă megaron (fig. 168). 

Apartamentul femeilor se află, potrivit obiceiului oriental, în altă 
parte, la răsăritul megaronului, unde sunt numeroase încăperi, mici, 
precedate de curţi și de portice, 

Pereţii sălilor erau vopsiți în alb, albastru, roșiu sau brun, Multe 
camere erau decorate cu fresce si cu diferite ornamente: rozete, 
meandri, spirale, palmete, etc. 

La Micene, s'a descoperit un palat analog celui din Tirint, ceeace 
arată că există un model comun în epoca miceniană. 

S'au făcut studii comparative între palatele minoene si cele mi- 
ceniene. S'au arătat atât asemănările, cât şi mai ales deosebirile. 

«Trebuie să se admită, ca concluzie la această comparaţie a arhi- 
tecturilor minoeaná si miceniană, că Cretanii, pe de oparte, iar pe 
de alta șefii Acheeni, cari construiră palatele din Micene şi din 
Tirint, aveau tradiţiile lor arhitecturale proprii» (Dussaud). 

Este sigur, cá cel puțin coloana minoeană a trecut pe continent, 
fără totuși să pricinuiascá o schimbare simtitoare în planul edificiilor. 

Arhitectura funerară. — In epoca miceniană, s'a întrebuințat 
inhumafiunea. 

Mormântul este de două feluri: 

Mormântul simplu, săpat în pământ sau stâncă și mormântul cu 
cupolă sau zholos-ul, 


www.dacoromanica.ro 


132 

* Mormântul simplu aveă forma dreptunghiulară. Deasupra sa, 
se construiă, de obiceiu, un altar rotund, din pietre. Unele mor- 
NNR Eam minte conțineau un singur 
| "> corp şi aveau dimensiuni re- 
strânse (2.75X(3) ; altele erau 
mai mari și adăpostiau mai 
multe corpuri. Intr'un mor- 
mânt din Micene (6,75X(35), 
„Sau găsit cinci corpuri. 
“Groapa se acoperiă, la o 
Fu UE ene Atte eg: (Duwi oarecare înălțime cu grinzi, 

peste care se așezau lespezi 
de'ipiatră. Deasupra lor, se aruncă pământ. 

La capătul fiecărui mormânt, se asezà o stelă, adică o lespede, 
acoperită cu bazoreliefuri. La Micene, 
sau găsit multe stele, ale căror sculpturi 
arată o mare îndemânare a artiștilor. 

Tholos-urile erau în schimb construcţii 
îngrijite si de o artă superioară, Cele mai ` 
cunoscute sunt: așa numitele Tezaurul lui 
Atreu din Micene (fig. 166) şi Tezaurul 
lui Minias din Orchomenos. 

Tholosul, este o Fig. Mir ^1 ^ A treu, 
construcție rotundă 
acoperită de o cupolă în formă parabolică, 
şi precedată de un lung coridor, zidit cu în- 
grijire si numit dromos. Dromosul Tesau- 
rului lui Atreu másurà 35 metri de lungime 
si 6 de lárgime. 

Tholos-uri s'au găsit în. Creta, in Frigia 
si Caria, în Asia-Mică. 

In Grecia, sau descoperit si studiat, afară 
de cele amintite mai sus, cele din Amicleea, 
din Menidi si Spata în Atica; cel din Vafio 

in Laconia, cel din Nauplia, etc. 
tesa dim win anuais  Tholosul Tezaurului lui Atreu aveà, casi 
Chipiez! Histono do laet VI). cel din Orchonomos, pe lângă încăperea ro- 

tundá si o camerá patratá mai micá, asezatá 
la dreapta ei. Zidurile erau decorate cu bronzuri aplicate, astăzi 





e A ntre e 


A 


"t 








www.dacoromanica.ro 


133 
dispárute. Decorafia erà foarte bogatá, compuse din admirabile 
linii spirale, rozete sau alte ornamente, imprumutate din arta orientalà. 

Portile erau deasemenea decorate luxos, inconjurate mai ales dc 
chenare cu rozete. 

* Elementele arhiteeturale.— Artistii micenieni au intrebuinfat 
coloana de forma cunoscută a palatelor minoene, adică mai ingustă 
la bazá, decát la partea superioará. Coloanaare o micá bazá si un 
capitel simplu sau ornamentat cu volute in relief. 

Fusul este lins, crenelat sau sculptat. Cel al semicoloanelor din 
Tezaurul lui Atreu este acoperit cu un decor geometric, în care sunt 
benzi in zig-zag, alternativ simplesi sculptate cu volute serpuitoare, 

Grinzile de lemn ale acoperișului erau ieșite la fațadă. Golurile 
dintre ele erau acoperite cu plăci de lemn, care mai târziu devin 
metoapele stilului doric. * 


SCULPTURA MICENIANA 


Bazoreliefurile şi pumnalele din Micene. Vasele din Vafio.— 
La Troia, la Micene, la 
Tirint si aiurea s'au des- 
coperit numeroase obiecte 
sculptate, care ne îngă- 
due să studiem arta sta- 
tuarică din epoca mice- 
nianá, Cele mai multe sunt 
bazoreliefuri; dar s'au gá- 
sit si sculpturi in «ronde- 
bosse». Fig. 109, —Diademá gon ics rdg mormânt din Micene. 

* Un mare număr de 
idoli, dati la ivealá in diferite localitáti, sunt 
lucrati atàt in marmorá si calcar, cát si in ar- 
gilá. Ei sunt analogi celor descoperiți in Creta, 
Egipt, Franfa, Peninsula Balcanicá, din pe- 
rioada neolitică. Nu ne vom opri la ei. Ba- 
zoreliefurile miceniene prezintá un interes mai 
mare. Ele se impart in douá categorii. 

Din prima, fac parte bazoreliefurile stele- 
lor, descoperite la Micene, care aratá o artá 
Fiz. 170.—Braciee deaurdia indigenă primitivă si reprezintă scene de ráz- 


Micen. (După D d, £ 1 d "m 
civilisations prehelleniques  bOiu şi de vânătoare. Pe un fragment de vas 








www.dacoromanica.ro 


134 


de argint, se vede de asemenea o scenă de războiu. Apărătorii unei 
cetăți, se luptă înaintea zidurilor ei, cu arcurile şi cu prástiile. 
Celei de a doua aparțin obiecte de o artă mai superioară, creată 
supt influențe străine. Unele din ele sunt adevărate capo d'opere 
ale artei miceniene. 





Fig. 171. -Vasele din Vafio. (După Angelo Mosso). 


O deosebită menţiune merită un cap admirabil de bou, lucrat 
în argint, găsit la Micene şi păstrat în muzeul naţional din Atena 
Artistul a redat in chip excelent această fi- 
gură de animal, care poartă pe frunte o 
rozetă de aur si coarne de acelaș me- 
tal (fig. 172). * 
„Câtevă lame de pumnal, găsite în al 4-lea 
„şi al 5-lea din mormintele dela Micene, con- 
timporane minoeanului recent L sunt de a- 
semenea remarcabile, Ele sunt lucrate in 
bronz si împodobite cu inscripţiuni de aur 
şi de argint, reprezentând o vânătoare de lei 
sau de pantere urmárind rafe sálbatice pe 
malurile unui fluviu, acoperite de ierburi. 
Vasele din Vafio sunt ornamentate cu ci- 
af Lë CP Mice (Du zeluri admirabile (fig. 171). 
Penot și C), *7* Ge unul din ele, se vede o vânătoare de 
tauri sálbatici. La dreapta un taur fuge, ca 
să scape de urmărire ; la stânga un altul, după ce a răsturnat pe 
un Vânător, străpunge pe un altul. La mijloc, unul din animale 
e prins întrun lanţ, ale cărui capete sunt legate de doi arbori. 
Pe celălalt vas, se reprezintă un grup de patru tauri, dintre care 
primul e mânat de un om, care îl fine cu o fringhie legată de 





www.dacoromanica.ro 


135 





piciorul din dárát. Toată scena se desfășoară în mijlocul unui 
peisaj de arbori. ] 

Taurii sunt desemnaţi cu un simt deosebit naturalist si cu o 
vigoare puţin obicinuită. 

“In mormintele din Micene, s'au descoperit un număr de măsci 
de aur, cari acoperiau feţele cadavrelor. Aceasta dovedește un îm- 
prumut, făcut obiceiurilor egiptene sau feniciene. In aceleaș mor- 
minte, s'au mai găsit un număr foarte mare de plăci de aur, rotunde, 
triunghiulare, romboidale, etc., cu diferite desemnuri pe ele: cer- 
curi, rozete, frunze, polipi, fluturi, lucraţi prin procedeul numit 
„au repoussé“, Ele se aplicau probabil pe hainele morților. Unii 
cred că ele decorau sarcofagul. S'au mai descoperit și un fel de 
diademe în aur (fig. 169), lucrate în acelaș chip. O bractee de aur 
reprezentând un edificiu, având pe acoperiş doi porumbei și cor- 
nurile de consacratiune, ne arată afinitátile artei miceniene cu cea 
minoenă (fig. 170). 

La Micene si aiurea, s'au mai găsit și alte obiecte sculpturale, 
lucrate în aur sau fildeș, reprezentând lei în repaos sau la atac, 
capre, câini, grifoni. Atitudinea lor, liniștită sau violentă, este 
foarte bine prinsă. 

Gliptica miceniană ne dă obiecte mici, caracteristice prin stilul 
lor. Pe pietre de diferite nuanțe, sunt gravate animale, păsări, 
oameni, într'o stilizare foarte curioasă.* 


PICTURA MICENIANA 


* Ceramica si frescele miceniene, — Ceramica miceniană de- 
rivă din vechia ceramică egeeană. Ea a produs unele opere intere- 
sante, care se recomandă prin forma si prin decoratiunea lor. Mo- 
tivele ornamentaţiunii ei sunt împrumutate din faună sau din flora 
mării. Decoratorii şi-au ales modele din algi, plante marine, cara- 
catife, páseri aquatice. Ei au întrebuințat în acelaş timp si orna- 
mente geometrice. 

In palatul din Tirint, s'au descoperit și fresce, care se aseamănă 
cu cele din epoca minoeaná. Ele reprezintă scene religioase si de 
vânătoare, monștri, jocuri, etc. Cea mai cunoscută este figura, care 
execută un exercițiu de acrobație deasupra unui taur în fugă. O 
altă frescă înfățișează vănătoarea unui mistreț, fugărit de câini. Miş- 
cările animalelor sunt bine prinse și redate (fig. 173). 

Pereţii palatelor din Micene si din Tirint erau cáptusiti cu ștu- 


a 


www.dacoromanica.ro 


136 


curi, vopsite cu culori deosebite sau acoperite cu o decoraţiune, 
alcătuită din volute şi flori stilizate, de diferite forme, care; dove- 
desc un simț estetic distins. 

Motivele predominante ale ornamentatiunii miceniene sunt voluta 
şi roseta. La aceasta, se mai adaogá palmetele, meandrii, spiralele 
isolate sau conjugate, «sevroanele», lanțul de pătrăţele, etc. 





Fig. 173, — Vânătoarea unui mistret. Frescă minoeană din Tirint, (După Dussaud), 


Arta miceniană este naturalistă. Ea contine si elemente băștinașe, 
dar mai ales imprumuturi, fácute artei cretane si orientale. Unii 
inváfati susțin, cá ea nu diferă de cea minoená, pe care o con- 
tinuá în Grecia continentală, decât numai in ceace privește unele 
dispozitiuni arhitecturale si decorațiunea geometrică.* 


www.dacoromanica.ro 


IJ. ARTA HELLENIC. 


A. PERIOADA ARHAICA 
SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA POPORULUI GREC 
ÎN PERIOADA ARHAICA 

“Poporul grec locuiă, la început, în jurul mării Egee, atât în insu- 
lele acesteia, cát si în Grecia continentală, pe litoralul Macedoniei, 
Traciei si Asiei Mici. Mai târziu, emigranții greci au întemeiat 
colonii şi în bazinul occidental al Mediteraneei, precum şi pe 
coastele mării Negre. 

Grecii suferiră diferite influenţe, venite dela puternicile civiliza- 
tiuni vecine, Ei aveau conștiință despre acest lucru, ceeace ne do- 
vedesc legendele și poemele lor vechi. 

In epoca miceniană, poporul grec a avut diferite centre insem- 
nate politice, unde civilizatiunea sa a propășit de timpuriu si s'a 
manifestat în unele ramuri în chip strălucit. Dar unele năvăliri de 
popoare, străine sau înrudite cu poporul grec, nimiciră aceste focare 
de cultură, 
popoare, venite de la nord. Dar povestirile aceste sunt pline de 
legende, care învăluesc totuși un sâmbure de adevăr. 

In Grecia continentală, emigrará populatiuni, care pricinuirá o mare 
perturbare. Din munţii Epirului, se coborirá mai intáiu, cam prin 
veacul al XII-lea, triburile tesaliene. Ele se așeazară pe câmpia flu- 
viului Peneos, care de atunci luă numele de Tesalia. Năvălitorii 
deposedară pe vechii locuitori de pământurile lor. Aceştia fură reduși 
la o stare de inferioritate socială, la care îi condamnă sărăcia lor, 
din care cauză se numiră Penești. Unii din ei emigrară, așezân- 
du-se mai la sud în regiunea, care de atunci luă numele de Beotia, 
vecină, cu Atica. 

Prin veacul al X-lea, Dorienii năvăliră, la rândul lor, in Grecia, 
Se crede, că această populatiune s'a coborit din munţii Greciei 
de nord. 


www.dacoromanica.ro 


138 


Invátfatul francez de Morgan socotește, cá ei au venit din 
valea Dunárei, unde locuiserá multá vreme, mai ales in regiunile 
românești. 

Dorienii se opriră foarte puţin în nordul Greciei. Străbătură 
apoi toată Grecia continentală, unde rămase un mic grup din ei, 
în provincia Doris, între Parnas si Oeta. Aici, primiră ei cultul 
lui Apolon și întemeiară o confederație, numită amfictionie, în jurul 
templului zeului dela localitatea Delfi. La această confederație, cea 
mai veche a poporului grecesc, aderară douăsprezece state, iar mem- 
brii ei luară numele generic de /7el/eni. 

Grosul “poporului dorian trecă în Pelopones, unde dădu lupte 
crâncene cu băștinașii. Cu acest prilej, fură distruse centrele civili- 
zațiunii miceniene: Micene, Tirint şi Argos. Vechii locuitori fură 
reduși în sclavie și se numirá Zofi. Totuși o parte din Acheeni, 
reușiră să se mențină dealungul coastelor golfului Corint, unde 
întemeiară Achaia. 

Alti năvălitori, veniţi din munţi Etoliei, trecură golful Coiin- 
tului și ocupará provincia Elida, la nord-vestul Peloponesului. Nu- 
mai centrul acestei peninsule, regiunea. Arcadiei, rămase în mâinile 
vechilor locuitori Zolieni. 

Migraţiunile și mișcările acestea de popoare siliră pe locuitorii 
coastelor, să emigreze la rândul lor în Asia Mică. Astfel, se pro- 
duse un curent de emigrare în sens invers, din Grecia în Asia 
Mică, care redă acestei țări o parte din populatiunile, care, în seco- 
lele anterioare, plecaseră de aici spre apus. Sosirea însă a noilor 
imigranţi provocă lupte crâncene cu băștinașii. Poema homerică 
Iliada, povestind războiul Troei, evocă puternic aceste conflicte 
sângeroase dintre imigranţi si autoctoni.* 

Intre secolele X si VII, poporul grec creá centre politice si cul- 
turale însemnate, care pregătiră încetul cu încetul epoca cea mare 
de înflorire, ce a urmat. 


INCEPUTURILE ARTEI ARHAICE GRECEȘTI 


* In secolul al VII-lea, spiritul grec își are personalitatea si forța 
sa de invenfiune, bine definite. 

Arta, deși este încă supt influenţa orientului, rezervă totuși legen- 
delor naţionale locul de onoare și se inspiră dela ele. Pe aceleaşi 
opere de artă, apar adesea subiecte de un caracter vădit oriental, 
dar și unele curat grecești. 


www.dacoromanica.ro 


139 


latá cum caracterizeazá aceastá epocá invátatul francez Maxime 
Collignon, un adânc si fin cunoscător al artei greceşti : 

«Incă din a doua jumătate a secolului al VII-lea, scoalele artistice 
se constituesc în Grecia orientală si arta de a lucră metalul ia o 
desvoltare deosebită. Nu mai suntem în stadiul, în care se copià 
Orientul ; arta greacă devine ingenioasă și personală. Cam prin 
Olimpiada XL, Glaucos din Chios inventează lipirea metalelor și înlo- 
cueste un procedeu nou la o tehnică veche, în legătură mecanică ; 
e cea pe care Corintienii o întrebuințau încă înainte de anul 585, 
când executară pentru Kipselizi un colos, destinat pentru Olimpia, 
făcut din lame de aur, bătute cu ciocanul si unite cu ajutorul 
cuelor. La Chios de asemenea, sculptorii Melas, Michiade si Archer- 
mos sunt încă din secolul al Vil-lea, întemeietorii unei şcoli, care 
se va desvoltà în mod strălucit în al VI-lea. La Samos, arta de a 
lucră bronzul face progrese repezi supt impulsiunea lui Recos si a 
fiilor săi Teodor si Telecle. Acești foreficieni sunt de asemenea 
arhitecți; ei încep la Samos un mare templu al Herei, ale cărei 
temelii necesitau lucrări multiple, unde se desfășoară aptitudinile 
variate ale acestor bătrâni maeștri». 

«Incă din secolul al VII lea, şcoala de turnători samieni, produce 
opere însemnate ; astfel este craterul de aramă, dedicat în Heraion de 
către Samieni la întoarcerea lor la Tartessos (Olimpiada XXXVII) ; 
eră ornat cu capete de grifoni în ronde-bosse, cu trei figuri în- 
genunchiate, slujind de piedestal. Artiştii din Samos ajung la o. 
astfel de îndemânare, încât în mai puțin de un secol, mai târziu, 
operele lor sunt căutate în Orient; astfel Sanianul Teodor execută 
pentru Cresus un mare crater de aur, pe care regele, pe la anul 
548, îl consacră în sanctuarul Delfilor», 

«Aceste progrese repezi, se produc mai ales în Grecia orientală. 
Dar arta va pási în curând tot astfel si în Grecia continentală. 
După 550, şcoalele doriene vor înflori la Sparta, la Argos, la Si- 
ciona, supt influenţa sculptorilor cretani, Dipoinos, Skyllis şi a 
Magnesianului ZafAycle. Ordinele de arhitectură se constitue; 
vechilor simulacre în lemn succed statuele zeilor si atletilor, dând 
dovadă dejă de un studiu direct al naturii; sculptorii vor încetă 
să fie «zgárietori de piatră», cum numiau Grecii pe primii artiști, 
care lucrau marmora ; un secol desparte încă arta greacă de acest 
minunat secol al V-lea, care va fi epoca perfecțiunii». 

«In timp ce urmele originilor orientale se atenuiază si se sterg, 


www.dacoromanica.ro 


140 


tendinţele opuse ale geniului dorian si ale geniului ionic reies mai 
mult în evidenţă. Dar, cu toate aceste diferinfe, există un caracter 
comun întregei rase hellenice: este instinctul superior al frumuseţii, 
servit prin calitățile cele mai rare; este de asemenea o încredere 
invincibilă în geniul său, care îi inspiră, împreună cu sentimentul 
forței sale, disprețul de tot ce nu este grecesc». (Archéologie 
grecque, p. 39—40).* 


SCULPTURA ARHAICA 


Primele încercări de statuarică au un caracter cu totul religios. 
Cele mai vechi reprezentări ale zeităților sunt mai mult simboluri, 
fetise, decât opere plastice. Zeii sunt înfăţişaţi prin pietre sau prin 
simple coloane. Astfel, Apolon .4gyieus este figurat 
printr'o coloană; Dioscurii din Sparta prin două grinzi, 
unite printr'o. altă bucată de lemn printr'o traversá. 

Statuarica însă face sfortári, ca să iasă din această 
fază şi să reprezinte pe zei supt forma omenească. Cele 
dintâi statui erau n lemn şi poartă 'numele de xoana. 
Ele erau vopsite in alb sau în vermillon şi se îmbrăcau 
în stofe scumpe, ca pápusele. In curând, arta face pro- 
grese. Sculptorii jincep să lucreze în piatră. in calcar 
sau marmoră. Influența xoanelor însă apasă multă vreme 
asupra lor. 

: Tipurile arhaice. — Un tip [de statue, răspândit in 
DM. secolul al VII-lea, este cel a£ omului gol, in picioare, 
er m D cu braţele lipite de corp, cu piciorul stâng înainte. A- 

Collignon.. ceste caractere, ca şi aranjarea părului în chip de bro- 
L'archeolog ie " e D nx =: H 

grecque). — boadá egipteană, numită laft, ne arată influenţa artei 

văii Nilului. 

Una din cele mai arhaice este statuie găsită la Orchomenos, în 
Beoţia. 

Un alt tip, este statuia feminină îmbrăcată, cu mâinile de ase- 
menea lipite de corp, cu părul tot în formă de klaft. Ca exemplu 
se poate da cea a Artemidei, găsită la Delos și dedicată zeiței de 
către o femee din Naxos, numită Nicandra. Statuia aceasta are 
corpul turtit, ceeace arată că sculptorul obisnuià să lucreze lemnul 
sau că a imitat un xoanon (fig. 174). 

Un al treilea tip, reprezintă personagiul stând pe un jef, cum 
este statuia lui Chares. Ea face parte dintr'o serie de zece statui, 





www.dacoromanica.ro 


141 


care decorau aleea Branchizilor dela Didymeion, astăzi conservate 
in British Museum. Ele denotá o influentá mesopotamianá sau 
poate chiar egipteană. 

In sfârşit, un al patrulea tip e cel al unei femei im picioare, 
îmbrăcată în haine ioniene bogate, ridicând cu mâna o cută a tu- 
nicei sale. El a fost elaborat în atelierele din Chios si adoptat in 
Atica, în epoca lui Pisistrate. 


SCOALA IONIANA 


* Perioada de formaţiune a artei grecești este cuprinsă între 
secolul al VIl-lea și mijlocul celui de al VI-lea. 

Primul elan se întălnește în Grecia orientală. Aici, se formează o 
mare şcoală ioniană, care are diferite cen- 
tre principale în insulele Ciclade, mai ale: 
la Samos și la Chios. 

Din epoca aceasta, ni s'au păstrat ui 
număr destul de însemnat de nume de ar 
tisti celebri. Cei] din Samos lucrau în 
bronz. 

Ionianul G/aucos inventase lipirea fieru- 
Lui. La 605, el 
lucră pentru A- 
liate, regele Li- 
diei, un vas (un 
crater) de argint, 
susținut de un Fig. 175. — Apolon din Tenea, faţă 

Ale i profil. (Gliptoteca din München, 
picior de fer. Dupa Fino Cb. Be Histoire 

Samianii Teo- f 
dor si Recos, imprumutá pe la 580 din 
Egipt arta de a turnà bronz,in jurul unui 
miez de argilá. Aceasta produce o revo- 
lutfie in arta greacă. 

Operele acestor renumifi sculptori s'au 
pierdut. Ni s'au păstrat însă unele in mar- 
moră, după care ne putem face o idee de 

Fig. 170.— Hera din Samos, stilul acestei epoci. 

RERE Tipul comun este cel al omului gol cu 
mâinile lipite de corp, menționat mai sus. Astfel de statui, în a- 
fară de cel dela Orchomenos, s'au gásit în insulele Thera si Milo, la 






www.dacoromanica.ro 


142 


Tenea (fig. 175), in Pelopones, in Atica, în Beotia, in săpăturile 
templului lui 4polon Pfoos, etc. 

Apolon din Milo, desi face parte din acest tip, are totuşi unele 
calități de svelteță si de eleganță, care il disting. 

La Delos, s'a descoperit o Wife, care aparţine scoalei din Chios. 
Zeifa e reprezentatá alergánd. Ea are piciorul stáng ridicat, iar 
genunchiul drept atinge pământul, E o imagini naivă, cu un surâs 
caracteristic. Influenţa xoanelor este vădită. Autorul ei este Ar- 
chermos (fig. 178). 

O altă statue primitivă reprezintă pe zeița Hera. Ea a fost gá- 

sită la Samos şi datează din anul 550 a. 
Chr. Partea inferioară e cilindrică și a- 
mintește trunchiul unui arbore. Bratele 
unt lipite de corp. Draperia însă, exe- 
:utatá cu o îndemânare, care trădează 
pe un artist cunoscând bine meșteșugul 
său, ne dovedește că suntem în pre- 
zența unei arte arhaizunte, adică a unei 
imitafiuni a xoanelor (fig. 176). 

Scoala ionianá a avut un succes foarte 
mare. Ea a umplut cu produsele ei 
multe re- 
giuni din 
Fie: de jx Dell. (Muzeul aia Dei) Asia Mi- 





cá, din 
Grecia de Nord, din Tracia, din Ma- 
cedonia. 

Pe la mijlocul secolului al VI-lea, 
mulți artiști ionieni imigreazá in Grecia 
din cauza evenimentelor politice, pa- 
triile lor fiind subjugate de Persi, 
Mulfi se duc in Pelopones si in Atisa. 


Aici, ei deschid ateliere, care înflo- 


Î â Fig, 178.— Victoria lui Archermos, 
rese u curând. (Dep Perrot et Chipiez, Histoire 
de l'art VIII). 





Şcoalei ioniene aparține un monu- 
ment foarte însemnat, ridicat în anul 530 de către Cnidieni la 
Delfi: este cunoscutul Tezaur al Cnidienilor (fig. 179). 

Cele două coloane din față, care susțin acoperișul, reprezintă 
două fecioare de tipul celei elaborate de școala din Chios. Ele 


www.dacoromanica.ro 


143 


poartă pe cap un fel de cos, numit in grecește ca/azhos. Sunt cele 
mai vechi Cariatide ale artei grecești. 

Celelalte sculpturi de pe frontonul monumentului reprezintă lupta 
lui Apolon și a lui Heracle pentru tripiedul dela Delfi. O altă scenă 
de pe friza orientală, arată pe eroii greci disputând Troenilor cor. 
pul lui Euforbos. Zeiistánd pe jeturi, privesc la această luptă epică. 

Alte opere arhaice ioniene s'au descoperit în insula Tasos, in 
Licia sau aiurea. 

Artiştii Ionieni sunt adevărații máestri ai Greciei. Desi execuţia 
lasă încă mult de dorit din punctul de vedere al esteticei, ei po- 
sedă totuși într'un înalt grad simţul 'eleganfei, al grafiei, dar tot 
odată si al moliciunii.* 


ȘCOALA PELOPONESIANA 
— numită de obieeiu doriană 1). — 


* Năvălirea Dorienilor a înăbușit civilizatiunea miceniană. [n se- 
colele al VII si al VI-lea însă, după o perioadă lungă de stagna- 
fiune, arta începe să renască în bogatele orașe Egina, Argos, Si- 
ciona,. Corint, supt influența Greciei Orientale. 

Smilis, un elev al Samienilor, este cel mai ve- 
chiu reprezentant al şcoalei din Egina. El lucrează 
o statue a Herei pentru Samos, pe care o găsim 
reprodusă pe monedele acestei insule. 

In Pelopones, vin si Samieni ca Teodor, care 
lucrează la Sparta, dar mai ales Cretani, ca Di- 
poinos si Skyllis, cari se stabilesc în Siciona, pe 
la 570. Aceşti din urmă deschid aici un atelier, 
socotit ca iniţiatorul sculpturii peloponesiene. Fi 
lucrează atât în marmoră de Paros, cât si în bronz, 
aur, fildeș lemn; introduc totodată procedeul chri- 
soelefantin, adică fáurire de statui in'aur si în fildeș. 

Dipoinos si Skyllis execută comande pentru multe Fig; T Arlon din 
orașe din Pelopones şi formează numeroși elevi, (Dup Cen LA 
cari devin la rândul lor renumiţi. 

Scoalele din Pelopones au un mare răsunet în toată Grecia si 
chiar in Occident. In Sicilia, se lucrează scu'pturi supt influenţa lor. 





1) Inváfatul francez Pottier neagă existența unui stil dorian, datorit Do- 
rienilor. 


www.dacoromanica.ro 


144 


La Se/inonte, de pildă, s'au descoperit metope arhaice in calcar, 
apartinánd la două temple din secolul al VI-lea. Una din ele, re- 
prezintă pe Heracle purtând pe doi pitici, pe Cercopi, atárnati cu 
capul in jos, la extremităţile unei cobilite. O altă metopá înfăţi- 
şează pe eroul Perseu, asistat de Atena, tăind capul Gorgonei. 

Bazoreliefurile acestea au forme masive, cu mușchi exagerafi, cu 
figuri inerte, fără viață. Corpurile sunt bontoace, membrele infe- 
rioare prea desvoltate ; întregului îi lipseşte proporţia. 

In Siciona, lucrează mulți artiști renumiţi, aparținând mai ales 
Scoalei cretane. Cel mai celebru măestru sicionean este Canachos. 
El a sculptat o Afrodită șezând pe jet, în chrisoelefantină, un 4polon 
Didi mmeian | din Miiet, un alt Apolon Ismenian din Teba, etc. 

Apolon Didimeianul a fost luat de Persi, în 484, si transportat la 
Ecbatana. S'au păstrat câtevă copii în bronz, între altele una con- 
servată la Luvru, cunoscută supt numele de polon din Piombino. 
La această statue constatăm că sculptura a făcut progrese mari. 
Corpul robust este bine studiat; mâinile nu mai suni lipite de 
corp. În cea dreaptă, zeul ţine un arc, pe cea stângă o întinde 
înainte. (Originalul aveà pe a.eastá mână un cerb). Părul este piep- 
tănat in chip arhaic. Ochii erau de argint, buzele și vârfurile sâ- 
nurilor sunt încrustate cu aramă roșie (fig. 179). 

La Argos, a înflorit de asemenea în secolul al Vi-lea o şcoală 
celebră. Cel mai cunoscut artist este Age/adas (a. 515—455). Nu 
se cunocs operele lui, decât din texte. Anticii lăudau nespus de 
mult pe acest măestru, care a lucrat în bronz și în stilul Sicionie- 
nilor. Renumele său eră datorit şi faptului, cá în atelierul lui s'au 
format cei mai mari sculptori ai Greciei: Miron, Policlet si Fidias.* 


ȘCOALA ATICA 


Arheologii greci au făcut, în 1886, săpături pe Acropola Atenei, 
unde au descoperit sculpturi arhaice, aparţinând scoalei atice. Ele 
sunt anterioare cuceririi Atenei de Perși, în 480. 

Sculptorii atici au lucrat mai întâiu în lemn, apoi, prin veacul 
al VI-lea, in calcar. Sculpturile găsite aparțin edificiilor construite 
pe Acropola, între 550 si 500. S'au descoperit fragmente din fron. 
toanele templelor. Cele mai însemnate sunt două: unul reprezintă 
pe Heracle în lupta cu Hidra din Lerna: celălalt pe acelaș erou 
în fata lui Tifon, monstru cu trei busturi si trei capete omeneşti, 


www.dacoromanica.ro 


145 





al cărui corp se termină prin şerpi incoláciti, formând o singură 
massă (fig. 180). 

Lucrarea este energică, desi stânvace. Fa înlătură orice îndoială 
asupra existenței polih- 
romiei in arta greacă. Si 
sculpturile Acropolei erau 
vopsite cu diferite culori. 
Bărbile și părul Tifonului 
sunt în albastru, iar cor- 
pul în albastru si rosiu. 

In timpul Pisistrafilor, 
vin în Atena numeroși ar- Fig, 180. — Triplul Tifon, Fragment de pe frontonul unui 
'tisti din Ionia si din insule. templu scale Ae, ale 
Supt influența lor, sculp- 
torii atici fac loarte mari progrese. Acum se adoptă tipul figurii 
femenine îmbrăcate. El se re- 
petă în mai multe exemplare, 
care nu sunt decât niște ex- 
voto, cunoscute supt numele 
de Core, adice fecioare. Ele 
se ridicau pe baze în formă 
de coloane. Piciorul stând 
iese puţin înainte, iar mâna 
stângă ridică întrun gest u- 
sor indoitura rochei; ante- 
brațul drept, făcut dintr'o 
bucată adaosă, ţinea un a- 
tribut. Corele poartă un lung 
hiton ionian, brodat cu o 
bandă si un /umation sau o 
mantie feminină, Părul, strâns 
pe cap cu o diademá, e fri- 
zat si seresfirá in mai multe 
codite ondulate (fig. 183). 
Fu, 194 — Grupul Dk Resa Pere: dis Statutele aceste ne arată 

atât o influență ionianá, cât 
și calități proprii. Desi au o atitudine rigidă si un surâs caracte- 
ristic, prezintă un farmec deosebit, o cochetărie puţin comună și 
arată un simţ delicat al formei. Ele sunt polihrome: părul e vop- 


O, Tafrali. — Istoria Artelor. 1" 








www.dacoromanica.ro 


Te 


sit in brun-roscat si buzele in rosiu. Decoratiunile hainelor, in flori 
si stele, meandre si palmete, sunt in tonuri verzi si roşii. 

` Aceias căutare de eleganţă se întâlneşte si la timpul viril al scoalei 
atice. Ca exemplu, poate servi Voshoforul sau purtătorul de vițel. 

Interesante sunt si stelele funerare. Una din ele executată de 
hrtistul Aristocle, reprezintă pe un oarecare Aristion, asà cum 
arată inscripţia pusă de- 
desupt. E un războinic 
armat, îmbrăcat în costum 
militar. Părul și barba 
sunt frizate. Cuirasa scurtă, 
pe care o poartă, este 
în culoare albastră-neagră ; 
în mână ţine o lance. 

Şcoala atică a evoluat, 
la un moment dat, în spre 
căutare pe lângă a ele- 
ganfei, a proportiei juste, 
precum si a másurii. 

Pe la sfârşitul secolului 
al VI-lea, se produce o 
reacțiune contra excesului 
rafinării ionic ne. 

Artistul Antenor, sculp- 
tează, între altele, statue- 
Fig. Mi inegal, ratolla Gout, Dien di tele lui Harmodios si 

Aristogiton, | omorátorii 
lui Hiparh, precum si statui de Core sau fecioare. Un alt sculptor, 
„Amficrate completează grupul priatr'o leoaicá, în amintirea amicei 
lor curagioase, numită Leena. Cele două dintâi au fost ridicate 
de Xerxe si duse în Asia, de unde  Alexandru-cel-Mare le rea- 
duse in Atena. 

Avem o copie a acestui grup, păstrată în muzeul din Napoli. 
Cei doi firanicizi sunt reprezentaţi cu brațul drept întins !ridicat, 
şi armat cu un pumnal. Capul celui din stânga nu aparține trun- 
chiului. | s'a găsit originalul, care poartă o barbă lungă. 

Acest grup este de o execuţie înaintată. Corpurile sunt foarte 
bine studiate, mușchii, mișcările exact redate. Numai capetele arată 
O oarecare stângăcie (fig. 181 si 182). 





www.dacoromanica.ro 


DE 

La începutul secolului al V-lea, sculptorii atici páras'sc tendin- 
tele școalei ioniene, ca să se apropie de scoalele peloponesiene, al 
căror ideal e mai sever, iar formele mai simple. 

Din această nouă școală, fac 
parte, între altele, admirabilul cap 
al unui tânăr (efeb), găsit pe A- 
cropole şi păstrat în muzeul inființat 
acolo. Trăsăturile figurii sunt sim- 
ple, severe ; ochii lungueţi au cevă 
convenţional în pleoape. Părul e 
tratat în felul statuelor arhaice 
peloponesiene, lucrate în bronz. * 


Şcoala din Egina. — Sculptorii 
din Egina aparţin scoalei Pelo- 
ponesului. Se cunosc mai multe 
nume de artişti celebri Egineţi. Cel 
din urmă, Onatas, e celebru. El 
a lucrat, între altele, o statue a 
lui Apolon pentru orașul Pergam. 

O serie de sculpturi renumite e- 
ginete sunt cele care provin din 
templul zeiței A/aia 1). descope- 
rită in Egina pe la 1811. Sculpturile 
frontoanelor acestui sanctuar se 
păstrează astăzi în muzeul din 
Muenchen. Ele au fost lucrate 
între 480 şi 470 și au subiectele lor 
împrumutate legendelor epice ho- 





merice, relative la eroii Egineţi. ` Te, tg Sec de Antenor, 


In privința așezării lor în fronton, 

învățații nu sunt de acord. Ordinele propuse nu satisfac pe toti 
savanții. Furtwängler, de pildă, a propus o nouă aranjare E însă 
în afară de orice îndoială, că pe frontonul oriental, din care a rămas 
cinci figuri şi câtevă fragmente, se reprezentă lupta lui Heracle si 





1) Majoritatea învăţaţilor socotesc, după o inscripţie, ca templul eră consa- 
crat zeiței locale Afaia, de altfel puțin însemnată. Arheoiogul grec insa Filadel- 
feus se indoeste si susține că s'a cam grabit lumea savanta să facu această 
identificare. Templul ar aparține, după el, Atenei. : 


www.dacoromanica.ro 


145 


a lui Telamon, fiul lui Eacos, regele Eginei, contra lui Laomedon. 
La mijlocul frontonului, eră așezată Atena, la picioarele căreia eră 
întins corpul lui Oikles unul din tovarăşii lui Heracle. O luptă între 
| 





Fig. 185, —Frontonul occidental al tem- 
plului din Egina. (München, După R, 
Menge). 


Troeni si Greci se desfășoară în jurul lui. 
Heracle stă cu un genunche la pământ 
și trage cu arcu. El se recunoaşte şi 
după costumul său caracteristic. 

Pe al doilea fronton, se desfășură o 
altă scenă, descrisă în lliada: Ajax si 
Teucer apără contra Troiesilor corpul 
neînsuflețit al amicului lui Achile, Pa- 
trocle, omorît de Hector. (fig. 183 si 184). 

In aceste compozițiuni, se constată 
o deosebită știință de a utiliză spațiul 
triunghiular al frontonului si un studiu 
minuțios, dibaciu în executare, al corpu- 
lui omenesc. Sculptorul cunoaşte foarte 
bine anatomia şi totuși se lasă înriurit 
de unele procedee arhaice. Aceasta se 
observă la capete, la extremitățile mem- 
brelor, în redarea buzelor suptiri, pe 
care apare un zâmbet caracteristic, numit 
sirásul eginetic. Mâinile şi picioarele 
sunt de asemenea tratate cu destulă 
stângăcie. 

Legean froutalităţii.— Toate statuele 
au haice grecești se supun unei legi, obser- 
vate de arheologul danez lulius Lange 
şi numită a frontalitá(ii. In adevăr, dacă 
coborim o linie verticală din mijlocul 
fruntii in jos, ea desparte statuia in 
două părți simetrice. Numai unele statui 
din cele ale templului din. Egina, de 
altfel aparţinând unei perioade de tran- 
ziţie, încep să se emancipeze de această 


lege. Figura însă centrală a Atenei a aceluiași templu se supune 


legii frontalității. 


Realismul sculpturii arhaice. — Sculptorii arhaici greci, mai 
ales cei din Pelopones, posedă cunoștința exactă a legilor staticei 


www.dacoromanica.ro 


149 
şi ale anatomiei. Ei observă si copiază natura, chiar cu o oarecare 
exagerare. Ei sunt realişti. Idealismul artei giecesti va apare in pe- 
rioada următoare, care va produce 
capod'opere, admirate de toată lumea. 


CERAMICA GREACĂ. 


Formele vaselor. 

* Arta greacă a creat un mare număr 
de forme de vase, de o puritate și ele- 
ganță de linii admirabile. Ele poartă 
diferite nume: multe din ele mau putut 
fi identificate cu siguranță. Cele mai 
cunoscute sunt următoarele : 

Amfora este un vas ovoid de diferite 
dimensiuni, mai ascuţit în jos, unde se 
sfârșește cu o mică bază. Are un gât 
strâmt şi două toarte mici, care nu-l 
depășesc. 

Alabastron e un vas şi mai mic de 
toaletă femeniná. Are o formă lungáreatá 
cu un gât strâmt și scurt. 

Cantarul e o cupă largă, așezată 
pe un picior. Toartele sale sunt foarte 
mari și depăşesc gura cu mult în sus. 
Acest vas se intrebuin(à mai ales la 
sárbátorile dionisiace. 

Craterul e un mare vas, în care se 
amestecă vinul cu apa. Baza e mică, 
corpul ovoid sau în formă de campa- 
nulă ; gura foarte largă. Două toarte 
sunt aşezate în partea inferioară ; câte 
odată ele sunt fixate sus si au formă Fiului e inj aa E T 
de volute, depășind înălțimea gurei. 

Hidria este o cană ovoidală cu un gât destul de înalt. Are 
trei toarte: două în axă, iar a treia mai mare depăşind gura si 
așezată vertical pe celelalte două. 

Olpe e un fel de lecit cu toarta ridicată sus, si gura mai largá- 





www.dacoromanica.ro 


150 
Oenohoe e un vas de dimensiuni mici, întrebuințat pentru a 
turnà vinul in cupe. Se prezintá supt diferite forme elegante si are 
o singură toartă. 
Lecitul eră destinat păstrării mirodeniilor. E un vas de dimensiuni 


dod 


op Io 


Fig. 186, — Formele vaselor : alabastron, amfora, hidria, oenahoe, lecit, kilix, 
psictir, riton, pitos, fiale. 


mici, înalt, cu o gură conică, elegantă si strâmtă. Are o mică toartă. 
Unii leciti au dimensiuni foarte mari si o destinaţiune funerară. 

Kilix-ul e o cupă, care se prezintă supt forme elegante. E puţin 
adâncă și aşezată pe un picior, care uneori lipsește, Are două toarte, 
care nu depășesc gura. 

Pitos-ul e un vas mare, un fel ce chiup, unde se păstrau gránele 
sau lichidele preţioase, ca vinul si untdelemnul. Câteodată are capac. 

Fiale este o strachină întinsă, fără toarte. 

Psictir-ul sau recitorul seamănă cu un pahar de vin cu piciorul 
foarte gros, în jurul căruia se agezà ghiafa sau un lichid rece. 

Ritonul este o cupă cu gâtul larg, cu toartă sau fără toartă. 
Baza se termină cu capul unui animal, câine, lup, cal, bou. Un mic 
orificiu lăsă, după voie, să curgă lichidul în gura comeseanului.* 


Clasificarea vaselor grecești. 


* Vasele grecești sunt acoperite cu picturi variate. Stilul și su- 
biectele lor se deosebesc dela epocă la epocă, dela localitate la lo- 
calitate, dela școală la școală. Aceasta a permis, să se facă o cla- 
sificare riguroasă. Ea ajută de multe ori la datarea altor obiecte, 
care se descoperă împreună cu anumite vase. ck 


PESE Iud 


www.dacoromanica.ro 


151 


lată o clasificare propusă de Maxime Collignon: 

1. Vase de stil geometric, din secolele al XI-VIII aproximativ, 

2. Vase de stil vechiu, din secolele al VII si al VI, produse mai 
ales ale atelierelor ioniene, corintiene si atice. 

3. Vase cu figuri negre pe fond rosiu. 

4. Vase cu figuri roșii pe fond negru, de stil sever şi de stil 
frumos atic, care încep pela sfârșitul secolului al VI-lea” si continuă 
a fi fabricate până în timpul războiului Peloponesului. 

5. Vase cu fond alb, din aceeaşi perioadă, coborindu-se însă până 
la începutul secolului al IV-lea. 

6. Vase cu figuri roşii din a doua perioadă, sfârșitul veacului al 
V-lea şi veacul al IV-lea. 

7. Vase din Italia Meridională.* 


VASELE ARHAICE. 


* Ceramica egeeană si micenianá a întrebuințat, după cum am 
văzut, motive decorative, luate mai ales din flora și fauna marină 
şi tratate cu o mare fantezie și libertate. 

Năvălirea Dorienilor pune capăt acestei școli naturaliste. In locul 


ZE: 
ES 
^^ 
€ 
L3 
d S 





Fig. 187. —Up vas dipylon. (Muzeul din Atena). 
motivelor ei, apare acum stilul geometric, pe care probabil Dorienii 


lau adus cu ei dela nord. El se răspândește pretutindeni, in Beofia, 
in Atica, in insulele Ciclade, in Cipru. 


www.dacoromanica.ro 


ot 
PO 


* Yasele din Dipylon. — La un moment dat, artistii ceramisti, 
pe lângă motivele geometrice, încep să intrebuinteze si altele, luate 


os ANN E T = 


AT, » 
css ex: 


Fig. 185, — Vasul rodian,"zis Lévy, (Louvre După 
Perrot et Chipiez, Histoire de l'art LA) 





din lumea inconjurátoare. E- 
lementul om apare, singur 
sau însoțit de cal si unele 
pásári, in scene, executate cu 
multá stángácie. 

In necropola dela D pylon, 
la marginea Atenei, s'au 
găsit vase mari funerare (unul 
are 1,23 m. înălțime), fără 
fund, destinate libaţiunilor, 
ce se fáceau deasupra mor- 
mántului. Ele datează cam 
din veacul al VI-lea. Sunt 
pictate cu o culoare brună- 
roşie atingând câteodată nu- 
anta de negru, pe fondul 
roșcat al lutului. 

Vasele dela Dipylon au 
forma ovoidá pe un lung 
si elegant picior (fig. 187). 


O decoratiune variatá alcátueste mai multe registre, care acoperá 


vasul de sus până în jos. Ea e 
compusá din motive geome- 
trice ca linii paralele, rozete, 
cercuri concentrice, linii in zig- 
zag, meandre. In spafiul din- 
tre figuri, se intálneste si sem- 
nul simbolic, sivastiba. Moti- 
vele din regnul animal sunt: 
omul si calul, alcátuind scene 
funerare, dispuse in două largi 
registre: în cel de sus se 
reprezintă carul funebru, tras 





Fig. 189,— Amfore din"insula Milo. (După Perr 
et Chipiez, Hísloire de l'art). 


de doi cai, pe care este așezat cadavrul. Atât îndărătul sáu cât si 
sus, la dreapta, se vede un sir de bocitoare, care se recunosc din 
gestul lor de lamentatie de a-si smulge párul. Sus la stánga, sunt 
patru personagii, din care cele două dintâi reprezintă pe sofia, 


www.dacoromanica.ro 


153 


ținând in mână un copil. Inaintea carului la dreapta, un sir de 
oameni întâmpină carul funebru. 

In registrul inferior, se văd orânduite carele de razboi, pe care 
se află urcați războinici, gata să se iee la întrecere la jocurile, 
organizate în onoarea mortului. 

Arta vaselor din Dipylon este din cele mai primitive. Figurile 
animalelor si ale oamenilor sunt executate cu multă stángacie.* 


Vasele aparţinând vechiului stil ionian si corintian 


* Vasele de stil ionian. — Grecia Ionianá este continuatoarea 
civilizatiunii miceniene si crea- 
toarea unui stil bogat, care 
fără a exclude motivele liniare, 
întrebuințează și elemente din 
regnul animal și vegetal. Stilul 
acesta suplantează si inlocueste 
în atelierele grecești ceramiste 
stilul geometric al Dorienilor 
sever şi monoton. 

Ceramistii ionieni sunt influ. 
Fig. 190, — Hidrie corin- entati, casi artiștii micenieni, Fin. 191-— Amfora cu fi- 


Wand din sec, VI a. Chr. guri negre reprezentând 
(Muzeul  Cinqnatenaire, de artele Orientului şi ale E- ov luptă eroică. Sec. VI n. 


Bruxelles). - : g Ch. (Muzeul Cingquante- 
giptului, dela care împrumută were, Bruxelles). 
multe elemente decorative, de pildá palmeta, floarea de lotus, ro- 
zeta, reprezentafiuni fantastice 
ca sirena, sfinxul, taurul cu c 
pul de om. 

Totuși atelierele ioniene cre- 
ază un stil propriu, de fizio- 
nomie curat hellenică, mai ales 
când încep să reprezinte pe 
vase scene din mitologia greacă. 

Din şcoala ionică, fac parte 
atelierele din Asia Mică, din in- 
4 Fig. 192, — Casă 'corio- sulele Rodos Şi Milo, din Dafne Fig. 103. -- Amfora sem- 

tiană din secolul al Vla.* , KC o : p „mată de ceramistul Nicos- 
Chr. având pictată pe ea "ŞI Naucratis, in Egipt, din Ci- tene, A doua jumătate a 
doliul lui Achile, (N uzeul ` 2 ^ » „ secolului al VI, a. Chr. 

Cinquanlenaire, Bru- rena SI chiar din unele regiuni (Muzeul Cinquantenaire 

xelle:), Bruxelles), 


ale Italiei, mai ales din Etruria. 
De pildă, la Cere, s'a găsit faimosul vas numit al lui Busiris (fig. 195). 








www.dacoromanica.ro 


154 


La Rodos, s'au descoperit vase din întâia jumătate a secolului 
al VII-lea, care ne arată tehnica ceramistă a scoalei inoiene. Multe 
din ele sunt împărțite in doi segmenti egali. Pe primul, e repre- 
zentat, de pildă, figura unei himere, a unui taur, pe când partea 
inferioară e ocupată de o mare palmetá. 

O prea frumoasă hidrie, zisă vasul Lévy, conservată acum la Luvru, 
ne arată în toată strălucirea sa stilul rodian (fig. 188). Ea e împăr- 
fitá în zone, pe care sunt ingirati antilope și fapi sălbatici de un 
desemn admirabil. Pe registrul de sus, sunt reprezentati doi gri- 
foni si pásári de apá. In jurul gátului, e un frumos decor format 
de panglici impletite. Pictorul, avánd ceeace se numeste oroarea 
vidului, a umplut cámpul dintre figurile animalelor cu diferite mo- 
tive ornamentale; rozete, cruci gammate sau swastika, etc. Co- 
loarea vasului este bruná deschisá. Figurile sunt colorate cu un 
brun mai închis si cu tonuri violete. 

In a doua jumătate a veacului al VI-lea, ceramistii ionieni în- 
trebuinfeazá figura omenească, căreia îi dau o mare însemnătate. 
Ei se inspiră din operele pictorilor contimporani si alcátuesc pe 
vase adevărate tablouri. Miturile joacă un rol principal. 

Câtevă frumoase amfore din insula Milo reprezinta pe Heracle 
furând pe Dejanira, sau pe Apolon pe un car, însoţit de două 
muze, fiind prezentă şi Artemis ; sau doi călăreţi, faţă în faţă, mânând 
fiecare doi cai și despărțiți printr'un motiv decorativ (fig. 189). 

Figurile, desi n'au încă perfectia în forme de mai târziu, sunt 
totuși bine redate. Amforele, pe lângă figuri omenești şi de ani- 
male, mai întrebuinţează o bogată ornamentaţie liniară, in care 
voluta joacă un rol însemnat. 

Tot scoalei ioniene aparțin frumoasele sarcofage de teracotă, 
găsite la Clazomene, în Asia Mică (sec. VII si VI). Ele poartă la 
capete scene de o admirabilă compoziţie : lupte, încăerări de care 
de război, jocuri funebre, câteodată episoade împrumutate epo- 
peei, lei atacând cerbi, etc. 

Figurile sunt negre; hainele, armele, mușchii indicati cu trásá- 
turi albe. Acest procedeu, din cauza nedurabilitátii sale, a fost în- 
locuit cu cel al trăsăturilor făcute cu un vârf, întrebuințat de 
ceramiştii corintieni, cari la rândul lor, lau împrumutat dela gra- 
vura în metal. 

Dela şcoala ioniană, ţin şi atelierele din Cirene, unde s'au des- 
coperit cupe adânci, de o rară perfecţiune de lucru. 


www.dacoromanica.ro 


155 


Una din ele, apartinánd Cabinetului de Medalii din Paris, re- 
prezintă pe regele Cirenei, Arcesilas, care asistă la cântărirea sil- 
phiumului, un produs al Cirenaicei, cu care se fáceà un întins 
comerţ. 

Artistul ne prezintă aici un colț din viaţa reală. Desi desemnul 
lasă de dorit, compoziţia este totuși plină de mișcare și de pi- 
toresc. Se întrebuinţează polihromia ` fondul vasului e mai deschis, în 
galben-cenușiu, figurile sunt negre, iar îmbrăcămintea lor in car- 
min închis. 


* Vasele de stil corintian. — In Corint, a înflorit, în secolele 
al VII si al VI-lea, o artă ceramistă foarte însemnată, care și-a 
desfăcut multă vreme produsele ei în tot basinul mării Medi- 
terane. 

Decorul lor este mai sobru și mai îneărcat. Floarea de lotus, 
palmeta și rozeta sunt foarte mult întrebuințate, casi unele ființe 
fantastice, jumătate om, jumătate animal. 

Adesea o singură figură acoperă tot vazul; alteori acesta e 
împărțit în zone, în care se desfășoară în șir continuu, sau alter- 
nativ in sens invers, animale, cu tauri, lei, țapi, căprioare. 

Vasele corintiene alcătuiesc trei grupuri: vase cu zone de ani- 
male, vase cu personagii, vase cu subiecte mitologice, care poartă 
inscriptiuni dând numele personagiilor, ale animalelor și uneori 
chiar ale obiectelor. 

Amănuntele hainelor, ale armelor, ale mușchilor sunt făcute prin 
inciziuni cu un vârf ascuţit. Se întrebuințează și o oarecare poli- 
hromie : negru, roșu, alb, violet. Corpul femenin e indicat cu un 
ton alb. * 


VASELE CU FIGURI NEGRE ȘI FONDUL ROSIU 


* Stilul atic în secolul al VI-lea. — Vasul François. — Vasele 
cu figuri negre pe fond rosiu alcătuiesc un grup special. Si la ele, 
s'a întrebuințat procedeul inciziunii a amánuntelor. Stilul e simpli- 
ficat si de un caracter sever. Artiştii ceramiști ai acestor vase au 
întrebuințat, casi Egiptenii, procedeul umbrei figurilor vii, proec- 
iate pe un perete sau pe un ecran, după cum a demonstrat un 
mare specialist francez in ceramică, d. Edmond Pottier. Perso- 
nagiile pictate pe vase sunt copii după umbrele proectate. 


www.dacoromanica.ro 


156 


Atelierele ceramiste din Atica au întrebuințat în secolul al VI-lea 
fguri negre si au imitat ceramica corintiană, mai ales in ceeace 
priveste dispozitia subiectelor in zone. S'a creat astfel un tip atico- 

corintian, care a fácut 
concurenfá vaselor, fabri- 
cate în Corint. 
In timpul înfloririi A- 
tenei supt Pisistrate, ate- 
* lierele ceramiste atice iau 
un mare avânt. Ele cre- 
ează un stil original, mult 
superior celui corintian. 


Ca exemplu de vas atic, 
aparținând acestei epoci, 
poate servi craterul numit 
Vasul François, conservat 
în muzeul din Florenţa. 
El a fost executat cam 
pe la anul 570 și poartă 
semnăturile ` ceramistului 
Ergotimos si a pictorului 
Clitias. E împărțit în sease 
zone, începând de jos până 
la marginea gurii, pe care 
se află o serie de figuri, 





Fig. 194. — Vasul François de Ergoiimos si Clitias, (După S e a Weg 
Furiaengler-eichohl Griechische Vasenmalerei,""  explicate de inscripţiile ce 
ü . ^ e 
yc. le insofesc (fig. 194). 


«In una din zonele principale, se desfásoará cortegiul zeilor, cari 
vin să asiste la nunta Tetidei si a lui Peleu. Zeii mari sunt urcați pe 
carele lor. Dionisos merge pe jos si aduce ca dar de nuntá o am- 
forá de vin, pe când centaurul Hiron, ţinând o ramură de pin, 
încărcată de vânat, strânge mâna lui Peleu. E o adevărată scenă 
de nuntă ateniană, tratată cu un realism naiv, dar ai cărui actori 
sunt zeii şi personagiile mitologice. Alte zone arată lupta Centau- 
rilor și a Lapiţilor, întoarcerea lui Hefestos în Olimp, Achile uci- 
gând pe Troilos. In jurul gâtului, una din scene reprezintă întoarcerea 
lui Teseu, învingătorul Minotaurului. Cu un simt dejà foarte ascuțit 
al adevărului şi al pitorescului, artistul a figurat corabia, care re- 
aduce pe erou şi pe tovarășii săi, acostând pe plaja Falerului; 


www.dacoromanica.ro 


157 


pilotul este la postul său, comandând manevra; unul din călatori, 
nerábdátor, s'a aruncat în apă pentru ca să ajungă la uscat mai 
repede. Fără îndoială pictorul a împrumutat elementele acestei vaste 
ilustrațiuni operelor de pictură sau toreuticei, ca bazorelicfurile de 
bronz ale tronului lui Apolon la Amicleea. Dar arta compozitiunii, 
desemnul strâns si precis, fac din Vasul François o capo d'operă 
a ceramicei atice cu figuri negre». (M. Collignon, Z'Arc/téologie 
grecque). 

Stilul vaselor cu figuri 
negre ¿se perfectioneazá 
din ce in ce mai mult. 
Ceramiştii părăsesc zo- 
nele; pe flecare față a 
vasului, pun un tablou, 
pe care îl încadrează cu 
un decor simplu de foi 
de hederă sau de palmete, 
de un desemn sobru și 
elegant. Scenele eroice si 
religioase sunt principalele 
subiecte. 

«Dacă desemnul perso- 
nagiilor este încă teapán 
Si sec, dacă execuția este 
adesea împinsă până la 
minutiozitate, pictorii a- Fig. 195,—Vasul (hidric) lui Busiris, iDupa Furtwaengler- 
plicá cu succes -regulele Reichold, Griechische Vasennalerei. 
unei simetrii dejà savante, si unele scene cu un caracter de mărire, 
de netezime sculpturală, care arată influenţa exercitată de arta cea 
mare asupra pictorilor de vase». (Collignon, Opera amintită). 

Cunoastem un numár destul de mare de ceramisti si pictori, cari 
au lucrat între anii 560 si 510. Ei semnează vasele făurite, Adesea 
figurează ceramistul alături de pictor, ca pe vasul Francois. Unii 
din ei lucrează și figuri negre, dar adoptă şi procedeul mai nou 
al figurilor roșii, pe un fond negru. Acest procedeu, care se ivește 
pe la sfârșitul secolului al VI-lea, va înlocui în curând pe cel 
vechiu în secolul următor.* 





www.dacoromanica.ro 


Il. — PERIOADA HELLENICĂ SAU CLASICĂ 
— Secolele al V-lea şi al IV-lea — 
ARHITECTURA GREACA. 


Grecii au creat o arhitectură, pe cât de originală, pe atât de 
desăvârșită, care poartă pecetea geniului rasei lor. Aceasta se 
poate constată mai ales la construcţiile templelor. 


Templul grec. 


Templul grec este o construcțiune de formă dreptunghiulară, in 
care coloana joacă un rol principal. El cuprinde de obiceiu trei 
părți: vestibulul sau pronaos-ul, sanctuarul propriu zis, numit 
naos sau secos, în care eră așezată statuia zeității și opistodom-ul 
sau partea posterioară a clădirii. 


CLASIFICAREA TEMPLELOR GRECEȘTI. 


* Arhitecţii greci au întrebuințat un mare număr de forme în 
construcția templelor. Ele au 
fost clasate, încă din antichi- 
tate, din mai multe puncte 
de vedere. | 
Luându-se ca punct de 
plecare coloana, avem urmă- 
toarele tipuri de temple: 
Templul în-antis. E al- 
cătuit dintr'o zidărie, care 
închide încăperea sacră, se- 
| cos-ul sau cella, unde se a- 
Fig. 196. — Temps SEA Statuia; la extremități, Te, Temple am- 
EM cele două ziduri lungi se 
prelungesc dincolo de această încăpere, luând aspectul a doi pila- 





www.dacoromanica.ro 


159 


stri, cari susțin acoperișul, 
rior (fig. 196). 

Templul Prostil tetrastil. Cu timpul, 
cele două ante se înlocuesc prin două co- 
loane, degajate de zid. Alte două coloane 
se adaogá între ele. Astfel, se obține un 
templu, numit prostii, adică având coloane 
numai înaintea fațadei (pro = înainte, sty- 
los = coloană), care 
se mai numește și 
tetrastil, de oarece 
e compus din patru 
coloane. 

Templul amfipro- 
stil (fig. 197) are co- 
loane înainte si ina- 
poi. Partea lui ante- 
rioară se numește 
prodomos, pe când 
cea posterioară opi- 
stodomos . 

Templul peripter 
este cel care e în 
conjurat, jur împre- 
jur, de coloane. El 
poartă numele de 
hexastil, octostil, do- 
decastil, după cum 
la fațadă are sease, opt sau douăsprezece 
coloane (fig. 199). 

Templul dublu-peripter (fig. 201) este 
cel care are jur împrejur două şiruri de 
coloane. Suntsi temple pseudo-dublu peri- 
ptere (fig. 198). La ele, lipseste rándul in- 
terior de coloane, iar cel exterior e la 
o distanță, care ar indreptá(i existența 
celuilalt. 

Templul monopter, întrebuințat în epoca 







d 


00000000 


A 


Fig. 199, —Peripter hexastil 
“Templul lui Posidon din 
Paestum. 






formánd astfel un mic portic ante- 


S £) à? 


GH 


2T cett 


LUE EE 


a 
| 
* 
a 
H 
a 
o 
a 
a 
3 
D 
H 
a 


n") 
d PERTE EE LELE 


Fig. 198,—Pseudo-dublu- pe- 
ripter. Templul lui Zeus 
din Seliuonta, 


"£L t RA 1 BECH 
Fig. 200.—Pseudo-periptr.a 


Templul lui Zeus din 
Agrigent. 


hellenisticá, e construit pe plan circular si e înconjurat de un rând 


de coloane. 


www.dacoromanica.ro 


160 


O altă clasificare tine seamă de distanța dintre coloane. 

Picnostil (pycnos = des, stylus = coloană) se numește templul, 
ale cărui coloane sunt la o depărtare, una de alta, de trei diametri 
a grosimii bazei. Picnostilul a fost întrebuințat mai rar. 

Sistilul (syn — împreună) e templul cu coloanele depărtate unele 
de altele cu 4 diametri. 

Eustilul (— eu frumos) are coloanele depărtate cu 4'/, diametri. 

Diastilul (dia = indică distanfare) cu coloanele depărtate de sease 
diametri. 

Areostilul (araeos — rar) are distanța dintre coloane de mai mult 
de sease diametri, Acesta e foarte rar intrebuintat.* 


CELE TREI ORDINE. 


Clasificarea cea mai interesantă și mai cunoscută este aceea, care 
fine seamă de mai multe elemente arhitectonice. In această pri- 
vintá, arhitectura greacă a întrebuințat trei 





SS 


CEET 
LE 










Bm 


ES) 





peas 
cre 


2B; 







gess 


iQ m 9): E E E OG. 3 9 S S EO Eg 


Tee decastil. 
emplul lui Zeus din Atena. 


stiluri, numite ordine și anume: doricul, 
ionicul şi corinticul. 

Nu se știe, care din cele două dintâiu 
e mai vechiu. Unul s'a desvoltat in re- 
giuni doriene mai mult si a trecut si în ce- 
lelalte, mai târziu, în secolul al V-lea; 
celălalt a fost creat în lumea ioniană, în 
Asia-Mică si în anumite insule. Ordinul 
corintic e de dată mai recentă. El nu-i 
decât o variantă a ordinului ionic, între- 
buinfat mai mult în epoca hellenistică si 
mai ales in eea romană. 


ORDINUL DORIC. 


* La templul de ordin doric, deosebim 
următoarele părţi (fig. 202) 
Mai întâiu, o bază dreptunghiulară, nu- 


mită stilobat, cu trei trepte largi, pe care se ridică întreaga 


clădire. 


Coloanele alcătuite din ronduri de piatră, așezate unele peste 


altele, se reazămă pe stilobat. Ele se compun din Zus si din capitel. 
Fusul sau corpul coloanei are vreo 20 de jghiaburi sau caneluri, 


www.dacoromanica.ro 


161 


în toată lungimea ei. Extremitátile lor se întâlnesc formând muchii 
ascuţite. 

Cam la a treia parte a 
corpului, se află o umflă- ^" Gi 
tură, numită en£asis. Ea are i.n 


Cornise - 










un dublu scop: să întărească ` Mouder — — 
coloana tocmai la un punct ; 
unde ea cedează mai des supt ("ider -- || č 
2 Metopele ae suse e 
greutatea de deasupra şi să `, d 
a e ; ^ Femi . eg ae be da y 
înlăture iluziunea optică a ` Go S 
unei scobiri, produsă aici de ,,. . a 
d 3 wd 4 A Arburawgn, el = 
lumina vie învăluitoare. Sé ; 
^ sob conor DA = 
Mai sus de această umflă- poini E Z 
tură, sunt vreo două jghia- Are T Č 
buri supțiri, paralele cu baza, 
numite gorgerin. E: 
Apoi începe capitelul. El ^ 
se compune la baza sa din 
câtevă linii scobite, analoage ,,,, ..a = 


cu cele ale gorgerinului, nu- 
mite azelete, Deasupra lor, se 
află Ehinul, o perinutá tur- 
tită, de piatră, peste care 
este asezat abaxul, o piatrá 
pátratà. 

Zidăria acoperișului, susținută de coloane, se alcátueste din 
următoarele părţi: 

Arhitrava, care e o bandă netedă, așezată pe abaxurile coloa- 
nelor. Ea mare sculpturi. Un singur templu, cel din Assos, prin 
excepție isi are arhitrava sculptată. 

Friza e o bandă, deasupra celei dintâi, acoperită cu sculpturi. 
Acestea sunt de două feluri: £riglife şi metope. 

Triglifele sunt motive decorative sculptate, care corespund în 
palatul micenian, cu capetele grinzilor, Triglifele sunt alcătuite din 
trei scobituri verticale, din care două complete, la mijloc, și două 
jumătăți la margine. Supt întreaga friză, e așezată o bandă îngustă, 
numită £enia. Pe dânsa, şi supt triglifele, sunt sease conuri mici 
trunchiate, lucrate în piatră, numite picături (gouttes). Ele repre- 
zintă cuiele grinzilor palatelor miceniene. 


Stiler) 


Fig, 202.—Elemeniele arhitectonice ale stilului doric. 


O, Tairali. — Istoria artelor. ed, H, FAOU ex. 11 


www.dacoromanica.ro 


162 


Metopele sunt blocuri pătrate de piatră, acoperite cu bazorelie- 
furi, reprezentând diferite scene. Ele ocupă locurile goale dintre 
grinzile palatelor miceniene. 





Fig. 903. — Templul doric al Demetrei și Hestiei din Paestum, 


Deasupra frizei se află cormisa. Ea se alcátueste dintr'o bandă 
destul de largă de piatră, numită Zarzmier (lăcrămătorul). Supt el 


| 
| 








Fig, 204. —Fatada templului doric al lui Posidon, zis a lui Teseu din Atena. 


se află așă numitele mutule, ornate cu trei rânduri de mici pică- 

turi, câte şease de fiecare rând. Ele reprezintă de asemenea cuiele 
e D D 

palatelor de lemn miceniene. 


www.dacoromanica.ro 


163 ` 

In sfârşit, pe larmier sunt așezate părţile acoperişului: cimesa 
şi cele ce țin de dânsa. Partea de sus a fațadei aveă forma unui 
triunghiu, numit fronton, acoperit cu sculpturi. Pe cele trei col- 


Menge). 


Fig. An, — Partenonul, (Dapă R. 





turi ale sale, se așezau ornamente, grifoni, figuri omenești, etc., 
care alcătuiau acroterele sau antefizele templului. 

. Ordinul doric a fost numit de Greci masculin, căci proporţiile 
sale sunt viguroase, ornamentaţia sobră, aspectul puternic si sever. 
Din potrivá, cel ionic, din cauza eleganţei si gratiei liniilor si 
bogăția decorafiunilor, s'a socotit drept ordinul femenin: 

Arhitectura greacă, ca să ajungă la perfecțiunea templului doric, 


www.dacoromanica.ro 


164 


de pildă cum e Partenonul, a trecut printr'o perioadă de dibuire, 
destul de lungă. 

Primele temple dorice erau scunde și masive. Coloanele la început 
bontoace, deveniră încetul cu încetul înalte, în armonie de pro- ` 
porfie cu restul clădirii. 

Cele mai vechi temple dorice sunt din secolul al vu. lea. latá 
cátevà din ele: 

Din veacul al VII: Vechiul templu din Selinonta. 

Din veacul al VI-lea: Un alt templu, mai recent, din Selinonta ; 
templul din Siracuza, cunoscut supt numele de Sanctuarul Dianei ; 
marele templu al lui Neptun din Paestum, precum și cel al Deme- 
trei și Hestiei (fig. 203) din aceeași localitate. 

Din veacul al V-lea: Templul Afaiei din Egina; Templul lui 
Neptun din Atena, cunoscut supt numele de Teseion sau al lui 
Teseu, la poalele Acropolei (fig. 204); Partenonul (fig. 205). 

La toate aceste temple, înălțimea trece dela 4,25 m. diametri la 
DI a care e proporţia epocei clasice. 

Epoca de înflorire a ordinului doric sunt secolele al VI-lea și al 
V-lea. Dejă pe la a doua jumătate a acestui din urmă, unii arhi- 
tecti, supt influența ordinului ionic, caută să dea doricului o graţie, 
care nu-i aparține. Aceasta îl duce la decadentá. In secolul al 
IV-lea, ordinul ionic ia întâietatea. 


* ORDINUL IONIC 


Anticii credeau, că ordinul ionic e mai nou decât cel doric si 
că cel mai vechiu templu ionic ar fi fost cel al Artemidei din Efes, 
Unii învăţaţi susţin și astăzi, că constituția definitivă a ordinului 
ionic ar fi fost făcută prin secolul al VI-lea. Alții însă socotesc, cà 
în această privință nu se poate răspunde sigur. 

De altfel, elementele sale arhitectonice, coloana mai ales cu 
volute duble, sunt de origină orientală si întrebuințate în Ionia din 
timpuri foarte vechi. 

La inceput, ordinul ionic n'a avut un plan definit; mai tárziu, 
pástrándu-si caracterul lui propriu ín ceeace priveste elementele 
sale constitutive arhitecturale, a adoptat planul simplu al ordi- 
nului doric. 

Unul din templele cele mai vechi de ordin ionic este cel din 
Neandria. E o construcţie curioasă, cu dispozițiuni de plan nu 


www.dacoromanica.ro 


— 
c 
| 


tocmai bine lămurite. Unii învăţaţi îl socotesc drept un peripter. 
Originalitatea sa constă în aceea, cá în interior are un sir unic de 
coloane, ceeace nu se întâlnește la alt templu. 

Caracterele crJinului ionic sunt următoarele (fig. 206): 

O bază dreptunghiulară, 
stilobatul, cu mai multe Largwerul 
trepte, ca si la ordinul doric. POTUM ER 

Coloana ionică nu se re- 
azámá direct pe stilobat, ci 
are o bază. Aceasta se al ciubacurite 
cátueste din mai multe ele, — 

< x Fata mare A at 
mente: o piatră pătrată, nu- Meng 

" P = Fata jfocte e. -...... 
mită plintă, deasupra cáreia "^ 

Faţa mea . 
este o altă bucată, sculp- ^ Abacul -- 
t tä . b uri ] Volutele ..... 
a cu CIUDLUCUrI sau mulure Ochiul voten . 
iesinde (foruri) sau scobituri 
(scotii), despărțite prin benzi  Gorzerinul -n-.-----------~--- AR PCA A 




















Ert ee e? 
ENEE 


WEE 


supftiri (filets). Corielurila.......... —.....-. 
Fusul are si el jghiaburi 
verticale sau caneluri. Ele Bias Ee 


sunt mai adânci, mai înguste 
decât cele ale coloanelor do- 
rice. Numărul lor e de 24 Sete mare ———— 
sau mai mare. Márginile lor Te 
nu se sfârșesc in muchiuri, 
ci sunt despărțite prinio  Sobaul - 
bandă îngustă, numită listel. 
Gorgerinul nu-i format 
din linii simple paralele, ci 
de o bandă mai lată, deco- 
rată. Ea s» alcátueste dintr'un șir de ornamente, numite astragale 
şi perle, apoi dintro decorațiune de frunze stilizate. $ 
Capitelul are o fizionomie proprie. El se compune din două 
linii curbe, care se învârtesc de o parte si de altă ca un melc si 
poartă numele de volute, In centrul volutelor, se află o gaură, 
ochiul volutei, care se umpleà adesea cu o materie colorată viu, 
cu albastru, de pildă. La baza capitelulul, sunt șiruri de decora- 
Dun, fin lucrate, numite astragali, ove, sau împletituri de linii. 
Capitelul este lungáret, nu pătrat ca acel doric. Un mic abax. 


Toruri ŞI SCOLII c. cles. 


Plin. Lu 





Fig, 200. — Elementele arhitectonice ale stilulul ionic. 


www.dacoromanica.ro 


166 


decorat cu ove si cu motive în formă de lance sau de inimă sti- 
lizate, îl desparte de arhitravă. 

Arhitrava se alcátueste din trei benzi, fiecare ieşită în afară de- 
asupra celeilalte. Ea e despărțită de friză printr'o linie de muluri, 
ornată cu astragali sau motive în formă de lance. 

Friza n'are metope, 
nici triglife, ci este 
sculptatá de la un ca- 
păt la altul. 

Acoperișul este alcă- 
tuit din aceleași ele- 
mente, ca si cel al ordi- 
nului doric; este insá 
mai bogat ornamentat. 

La ordinul ionic, in- 
tâlnim multe influențe 
orientale. Volutele, de 
pildă, sunt motive de- 
corative foarte vechi. 

Templele ionice se 
caracterizează printr'o 
ornamentație bogată si 
delicată, prin liniisvelte, 
priatr'o eleganţă și gra- 
tie deosebită, 

Arhitecţii, cari au 
lucrat în ordin ionic, 


IEEE Ea ra) 


I 
A ACA AC 





Fig. 07.— Coroană corintiană a interiorului templului Sau simţit mai liberi 

monopter din Epidaur, (După Antike Denkmacler). şi au construit monu- 
mente, la care au dat drum fanteziei lor. Astfel, multe temple io- 
nice prezintă varietăți, excepțiuni la regula comună, cum nu se în- 
tálnesc la ce'e de stil doric. De pildă, templul lui Apolon din Di- 
dymeion are coloane, ale căror baze sunt ornate cu sculpturi : frunze 
sau figuri. La cel din Efes, chiar fusul coloanelor erà ornat. 

Volutele prezintă de asemenea multe varietăți. Linia de unire a 
lor e când convexă, când ondulată, când dreaptă. 

Ordinul ionic a fost întrebuințat mai ales in Asia Mică. El însă 
a trecut si in Grecia. 

La Atena, a fost întrebuințat la trei din clădirile Acropolei : 


www.dacoromanica.ro 


167 


la Templul lui Erehteu, la templul Nikei-Apteros si la Propilee, 
aci însă în unire cu cel doric. 

In tot secolul al IV-lea. s'au construit temple în ordin ionic. 
Inventiunea capitelului corintic îl face să decadă încetul cu încetul, 
ca să fie înlocuit, în epoca posterioară, prin ordinul corintic.* 


* ORDINUL CORINTIC 


Acest ordin se deosebește de cel ionic prin capitel, care se 
compune dintr'un cos (calathos), înconjurat de frunze de acant, 
adică de spin, așezate în două rânduri; cele de sus susțin două 
volute mici, peste care se află un abax, pătrat și scobit de fiecare 
latură. Cât priveşte restul, ordinul corintic e aproape ceeace este 
cel ironic. 

In privința creafiunii acestui capitel, există o frumoasă legendă. 

O tânără fată din Corint murind, doica sa aşeză pe mormânt 
un coș, în care puse obiectele scumpe celei dispărute, şi-l astupà 
cu o cărămidă. Primăvara viitoare, un spin cresci la bază și în- 
vălui coșul cu frunzele sale. Aceasta ar fi inspirat sculptorului 
Calimah ideea capitelului corintic. 

Această legendă conţine un sâmbure de adevăr, Calimah, care 
trăiă pe la sfârşitul veacului al V.lea, nu este tocmai inventatorul 
capitelului floral, care există dejă înainte supt diferite forme ; el 
este numai cel ce a fixat formele lui canonice. 

Ordinul corintic se întâlnește în secolul al V-lea la mai multe 
monumente. Arhitectul Ictinos se serveşte de el, pe la 431, la unele 
coloane interioare ale templului din Bassae. Policlet-cel-Tânăr în- 
trebuinţează capitelul corintic tot în interior, la Tholos-ul din 
Epidaur (fig. 207). Scopas, în secolul al IV-lea, îl întrebuinţează de 
asemenea la Templul Atenei Alea din Tegea. 

Ordinul corintic apare pentru prima oară la exterior la monu- 
mentul choragic al lui Lisicrate din Atena, construit la 334. 

In tot secolul al IV-lea, ordinui corintic se întâlneşte la diferite 
temple grecești. El înflorește însă mai cu seamă în epoca romană.* 


ACROPOLA ATENEI ȘI MONUMENTELE EI 


Propileele, Partenonul, Erehteionul, Templul Victoriei-fără- 
aripi (Apteros-Nike). — Acropola eră colina sacră a Atenei. 
Stânca aceasta, lungă de 300 de metri, largă de 130 și înaltă de 
156, aveà o poziţiune din cele mai pitorești. In faţa ei, la apus, 


www.dacoromanica.ro 


168 


se intindeà marea si admirabilul golf al Falerului ; la răsărit si la 





Fig. 208.— Acropola Atenei, Restituţiune, (După Collignon, £'rcAcologie grecque). 


nord, lanțul munţilor Himet, iar la poalele sale câmpia Aticei, pe care 


șerpuiă micul fluviu Ilisos. 


Pe Acropola, s'au clădit sinctuarele celebre ale zeiţei Palas- 





Fig. 209.— Templul Victoriei-f&r&-aripi. Acropola Atenei, 


Atena și al eroului 
local Erehteu. Le- 
genda spune, cá aici 
Atena si Poseidon 
s'au luat la ceartá 
cu privire la numele 
ce trebuiă să se dea 
orașului. Citadela se 
numiă Cecropia şi 
eră înconjurată, încă 
din timpurile vechi, 
de ziduri, alcătuite 
din blocuri mari, ca 
şi cele din Micene şi 
din Tirint. Parte din 
ele există și astăzi 
și formează zidul 
Pelargicon, des; re 


care legenda mai spune, cá ar fi fost zidit des Pelasgi. 


Inainte de construirea monumentelor, ale círor ruini se vád si 
astázi, erau pe Acropola unele temple, ca Hecatompedonul, care 


www.dacoromanica.ro 


109 


fură siluite de Persi cu prilejul cuceririi Atenei de Xerxe, pe la 
430. Atenienii reîntorcându-se in oraș, le socotirá pângărite si le 
dărâmară. In locul lor, au ridicat, in a doua jumătate a secolului 
al V-lea, supt Pericle mai ales, monumente de o artă desăvârșită. 

Acropola sa împodobit cu intrarea monumentală a Propileelor, 
construite între 437 și 432 de către Mnesicle. Acest arhitect a în- 





Fig. 210, — Templul Ecehteion. Cariatidele. După R. Menge). 


trebuinfat coloane aparținând la două ordine: doric si ionic. De o 
parte şi de alta a întrării, erau două corpuri, din care cel din 
stânga servià de pinacotecă. 

Pe un promontoriu al Acropolei, la dreapta si inaintea Propi- 
leelor, se înalță un mic sanctuar, scăldat in lumină, în stil ionic: 
este templul Victoriei-Nearipate (Apteros- Me), construit de Ate- 
nieni pe la sfârşitul secolului al V-lea, in onoarea zeiţei, pe care o 
doriau să n'aibă aripi pentru a rámáneà mereu printre dânşii. E 


www.dacoromanica.ro 


170 


tot ce se poate inchipui mai elegant, mai zvelt, mai gratios ín 
arhitecturá. Templul erà inconjurat de un mic zid, o balustradá, 
acoperite de sculpturi admirabile (fig. 209). 

Trecánd prin Propilee, vizitatorul pátrunde pe stánca sacrá. In 
faţa lui, vede înălțându-se două monumente márefe: la dreapta, 
impunătoarele ruini ale Partenonului, la stânga, cele ale elegantului 
edificiu ce este Erehteionul. 

Așezarea lor dovedeşte un adânc simţ estetic. In adevăr, privirile 
întâlnesc oblic aceste monumente. Clădirea Partenonului îşi prezintă 
nu numai fațada sa octostilă, ci una din laturile sale lungi, aripa 
stângă, formată din 17 coloane. 

In interior, Partenonul aveă două rânduri de coloane suprapuse. 
Statuia divinității, căreia îi eră consacrat sanctuarul, Atena Par- 
tenos, lucrată de Fidias în hrisoelefantină, eră aşezată la mijloc. 

«Pentru a înţelege ce aspect, laolaltă impunător și bogat, tre- 
buiă să prezinte sanctuarul zeiței, să-și inchipuiascá cinevà coloa- 
nele naosului, decorate cu arme, cu scuturi, opere de artă, mese 
votive, somptuoase ștofe, îngrămădite în jurul piedestalului Atenei, 
$i statuia însăși, cu totul strălucitoare de aur şi albeatá mată a 
fildesului». (Collignon, Z'Archéologie grecque). 

In Opistodomul Partenonului, se păstrau tezaurul zeiţei, alcătuit 
din daruri, ofrande, precum si vestminte si obiecte sacre de ale 
templului. Se mai conservau si unele obiecte istorice, ca tronul cu 
picioarele de argint al lui Xerxe, sabia lui Mardoniu, sigiliile si 
tezaurul statului si altele. 

Frontoanele, frizele, metoapele Partenonului erau sculptate de 
Fidias, precum si de alți artiști, puşi supt ordinile lui. 

Erehteionul eră alcătuit din trei părți. Planul său e complicat 
şi a dat loc la multe discuţii. Partea cea mai însemnată pentru 
artă este micul ceardac din dreapta, al cărui acoperiş este susținut 
de sease fecioare, cunoscute supt numele de Cariatide, opere ale 
sculpturii din secolul al V-lea (fig. 210). 


SCULPTURA GREACĂ CLASICĂ 
— Secolul al V-lea — 
Sculptura epocii de tranziţie : Calamis, Pitagora din Region, 


Miron. — In secolul al V-lea, sculptura greacă face progrese imense. 
Dejà măeștrii epocii precedente, aparținând şcolilor din Pelopones, 


www.dacoromanica.ro 


171 


reușiseră să infáfiseze corpul omenesc cu multă exactitate si dä- 
duserá dovadă de cunoștința anatomiei si de simțul vieții si al 
mişcării. 

După războaiele medice, geniul grec ia un mare avânt. El «rupe 
cu vechile formule, înlătură concepțiile timide si monotone, cărora 
eră încă supus arhaismul» si păşeşte spre «cucerirea unui ideal 
conform cu cele mai înalte aspirațiuni naționale si religioase ale 
rasei hellenice», 

Pentru a atinge perfecțiunea, sculp- 
tura greacă trece, între 480 si 450, 
printr'o perioadă de tranziție, Un nu- 
már de artisti încearcă, să se emancipeze 
de stilul scoalelor anterioare, continuă 
însă să lucreze bronzul şi suferă încă 
influența arhaismului. Acestei perioade 
aparține de sigur celebra statue a Vi- 
zitiului, (Auriga), găsită la Delfi prin 
săpăturile arheologilor francezi. «Ea 
fáceà parte dintr'un grup reprezentând 
un car de cursă, tras de patru cai (un 
quadrige), pe care tiranul Siracuzei Po- 
lizelos îl consacrase sanctuarului delfic, 
între anii 482 si 472. Figura rămasă Fig. 211.—Auriga. (Muzeul din Delfi). 
reprezintă pe conducătorul carului, în 
picioare, îmbrăcat cu o lungă tunică, încinsă la mijloc şi reținută 
la subtiori de sfori. «El tineà cu amândouă mâinile háturile cailor, 
Cutele lungi, adânci și paralele ale tunicii trădează un procedeu 
arhaic. De fapt, artistul este arhaisant, adică cu voință imită mo- 
delele și procedeele anterioare. Opera sa e însă plină de viaţă, de 
expresie si dezvălue un studiu direct după natură (fig. 211). 

Mai sunt şi alte opere din această perioadă interesantă de tranziţie. 

Unul din sculptorii cei mai renumiți din timpul acesta este Ca- 
lamis, care a înflorit cam pe la 460. El a lucrat grupuri de bronz, 
statui colosale, figuri de zei, ca Apolon, Afrodita, Hermes, etc., 
personagii, animale. Eră apreciat mai ales ca animalier. Renumele 
său eră foarte mare. Cetățile cele mai depărtate îi comandau statui 
pentru sanctuarele lor. Astfel, după mărturia lui Pliniu cel Bătrân, 
Calamis a lucrat un Apolon colosal pentru Apolonia Pontică, ce- 
tate așezată pe malul Mării Negre, mai la sud de Varna. 





www.dacoromanica.ro 


172 


O altă statuie celebră a acestui artist eră asà numită Scsandra, 
care se crede, că reprezentă pe Afrodita Pandemos. Scriitorul grec 





Fig. 219, — Discobolul de Myron. (Palatul Lancellatti, Roma. După R. Menge, 
Antike Kunst). 


Lucian laudá «surásul ei august si discret?, precum si costumul 
ei armonios si elegant. 


www.dacoromanica.ro 


173 


Pitagora din Region si Miron sunt de asemenea artisti de frunte 
ai epocii. 

Opera lui Pitagora n'a ajuns din nenorocire până la noi. A 
lucrat multe statui, mai ales de atleți. Cei vechi însă ne infor- 
mează, cá el e «cel dintâi, care a avut în adevăr grije de ifm, 
adică de jocul liniilor în silueta unor statui si de simetrie, adică 
de justeta proportiunilor în corpul omenesc». (Collignon, op. cit.) 

Miron e mai bine sunoscut. Data naşterii sale se crede a fi 
anul 492. Inflorirea artei sale se pune pe la 450. Casi Policlet si 
Fidias, a fost elev al lui Ageladas. A lucrat statui in bronz repre- 
zentánd atleți si zei, fie izolaţi, fie în grup. Cei vechi laudă un 
grup, alcătuit din Marsias si din Atena, care a servit de model 
altor artiști, ale căror opere sunt păstrate în parte în muzeele eu- 
ropene. 

Opera cea mai cunoscută a lui Miron, păstrată într'o copie de 
marmoră, este Discobolul sau aruncătorul de disc, astăzi în colec- 
țiunea palatului Lancellotti din Roma (fig. 212). 

Această statuie e plină de mișcare si de viaţă. Originalul fiind 
în bronz, n'aveà suportul neestetic al trunchiului de arbore, ce se 
vede în copie, căreia îi dă de altfel o bază mai solidă. 

Miron s'a arătat un novator îndrăzneţ pentru epoca sa. Disco- 
bolul său are dejà așă numitele trei dimensiuni într'o epocă, când 
toate celelalte opere ale artiştilor greci se mişcă întrun singur 
plan. 

Miron, casi Calamis, e de asemenea și animalier. E] sculptà figu- 
rile de animale cu foarte mare realism. Următoarea epigramă a 
poetului Anacreon ilustrează aceasta: «Păstorule, du turma ta să 
pască mai departe, ca nu cumvă, crezând că respiră vaca lui Miron, 
să vrei so iei cu boii tái». 


ȘCOALA DIN ARGOS 


Polielet. — In Pelopones, tradiţia scoalelor mari de sculptură 
continuá sá producá opere de seamá. Cel mai mare artist din se- 
colul al V-lea aparţinând acestei regiuni este Policlef, născut cam 
în 482. El a lucrat, casi profesorul sáu Ageladas, in Argos și 
este creatorul unui canon, adică al unei reguli de proporţii a cor- 
pului omenesc. 

Acest canon reiese în evidență mai ales la celebra sa statuie 


www.dacoromanica.ro 


Lau 
Doriforul sau Purtătorul de lance, păstrat în muzeul din Nea- 
poli. (fig. 214). Corpul este, conform conceptiunii artistului, rezumând 
o întreagă școală de sculptură, o arhitectură. El se poate înscrie în 
mai multe patrulatere: într'unul intră capul până la umeri; în al 
doilea, umerii până la solduri; în al treilea, coapsele până la ge- 
nunchi ; în al patrulea, picioarele dela genunchi până la tălpi. 
= S In interiorul acestor patrulatere, se 
înscriu si se desemnează liniile ondulá- 
toare ale trupului. 

Statuele lui Policlet, de o știință ana- 
tomicá desăvârșită, nu sunt zvelte, din 
| potrivá sunt mai mult scunde, dar bine 
proportionate; iar capul intră de sease 
ori in restul corpului, 

O altá statue celebrá a lui Policlet 
este Diadumenul (cel ce-și leagă capul 
cu o panglică). (fig. 213). Din ea, avem 
mai multe copii; cea mai însemnată a 
fost descoperită la Delos de arheologii 
francezi si este astăzi păstrată in mu- 
zeul din Atena. Diadumenul reprezintă 
un atlet, care, casi Doriforul, isi lasă 
greutatea corpului pe unul din pi- 

| cioare — ceeace este una din caracte- 

| risticile artei lui Policlet—şi face ges- 

i tul cu amândouă mâinile de a-şi legă 

capul cu o panglică. 

3 i Policlet a lucrat mult. Textele vechi 
vorbesc de multe opere celebre ale sale, 
Fig. ol Be P Rae) ^^^ reprezentând subiecte religioase sau e- 
roice. A sculptat, in aur si în fildeș, 

pentru templul Merei din Argos, o statue a acestei zeițe, al cărei 
tip a rămas clasic. O altă statue renumită este Amazoana rănită. 

Sunt copii, după aceasta operă, din care una conservată în Muzeul 

din Berlin. 

Zeița este înfățișată cu mâna stângă răzămată de un cip, cu pi- 
ciorul stâng îndoit puțin, lăsându-și greutatea corpului pe cel drept. 
Mâna dreaptă o aduce pe după cap într'un gest de vădită durere, 
care e exprimată si pe faţă. E îmbrăcată într'o tunică scurtă si 











www.dacoromanica.ro 


175 





supfire, încinsă la mijloc, lăsând desvelifi in întregime sânul stâng 
şi jumătate din cel drept. 

Policlet are calități deosebite: cunoaște la perfecţiune anatomia 
corpului și ştie să-l re- 
producă cu mare inde- . 
mánare si în toate a: 
mănuntele sale. In pri- 
vința aceasta, Quintilian 
spune : «nimeni nu e- 
galează pe Policlet în 
ceace privește fineţea 
amănuntelor» 

Perfecțiunea execu- 
fiunii este grija princi- 
pală a scoalei argo-si- 
cioneană. = 

Tot şcolii din Argos 
si din Sicioana, aparțin 
alți cátivà artisti bron- 
zieri, cari continuá tra- 
difiunea lui Policlet. 
Printre ei, cităm pe 
Antifane, autorul unui 
grup de regi ai Argo- 
sului, care eră așezat 
la intrarea sanctuarului 
lui Apolon dela Delfi ; 
deasemenea pe Dedalf 
din Siciona, care a lu- 
crat mai multe statui 
de atleti. 

In secolul al IV-lea, 
Policlet-cel- Tânăr con- 
tinuá traditiunea $coa- Fig. E din Atena, supa 
lei din Argos. El e si 
arhitect si culptor. I se datorește construirea si ornarea unui edi- 
ficiu rotund, a Tholos-ului din Epidaur. 





Templul lui Zeus din Olimpia si sculpturile sale. — In loca- 
litatea Olimpia, situatá la comfuenta ráurilor Alfeu si Cladeos, la 


www.dacoromanica.ro 


176 


poalele muntelui Cronion, în incinta“ sacră Altis, existau, între alte 
monumente, două temple celebre și venerabile: unul consacrat lui 


Zeus, celălalt zeiţei Hera. 





Fig. 215. — Frontonul occidental al 
templului din Olimpia. Lupta Lapitilor 
cu Centaurii. (După R. Meuge). 


Templul Herei erà cel mai vechiu 
sanctuar din Olimpia. Grecii i-au reinoit 
mereu coloanele de lemn cu altele de 
„piatră. Pausanias, călătorul arheolog grec 
din veacul al II-lea după Christos, a 
văzut încă la locul ei una din coloanele de 
lemn. În acest sanctuar străvechiu, Grecii 
au îngrămădit ofrande nenumărate, com- 
puse din diferite obiecte şi din statui. 

. Templullui Zeusa fost construit între 
480 si 457. El erà ornamentat cu sculp- 
turi insemnatesi confineà in interior ce- 
lebra statue a zeului, lucrată de Fidias. 

In 1831, expediţia franceză din Mo- 
reea făcii la Olimpia câtevă săpături și 
descoperi o parte din ruinile templului 
și unele din bazoreliefurile sale. 

După o îndelungată întrerupere, cer- 
cetările acestea fură reluate de savanții 
germani, în frunte cu Curtius. Ele au 
dat la iveală toate ruinile Olimpiei și 
un mare număr de obiecte și de sculpturi. 
Astfel, s'au descoperit bazoreliefuri şi 
statui aparținând mai ales secolelor al 
V-lea şi al IV-lea, precum și unei epoci 
mai recente. 

Sculpturile templului lui Zeus repre- 
zintă o etapă de artă interesantă, al 
cărei loc este între templul din Egina 
şi Partenonul. 

Tradiţia, culeasă la Olimpia de Pausa- 
nias, atribue sculpturile frontonului orien- 


tal lui Peonios, iar cele ale frontonului occidental lui A/camene. Ştirea 
aceasta pare suspectă, căci operele acestea nu corespund renumelui 
și stilului celor doi sculptori celebri. Ele se socotesc astăzi drept 
lucrări ale unor buni artişti necunoscuţi din secolul al V-lea. 


www.dacoromanica.ro 


riri 


Pe frontonul oriental, se reprezintă legenda concursului lui Pelops 
contra regelui Oenomaos, care pretindeà să dea pe fata lui in cásá- 
torie numai aceluia, care il va fi invins. 

lată după restitutiunea savantului 
Treu dispozitiunea figurilor pe fronton. 
La mijloc, Zeus despárfeste pe cei doi 
concurenţi. La dreapta, sunt Pelops și 
Hipodamia, fiica lui Oenomaos, vizitiul 
Sfaiaros cu patru cai, doi servitori stând 
jos si un parsonagiu, culcat în colţul 
frontonului, care, după Pausanias, este 
unul din cele două râuri ale Olimpiei. 
La stânga, e reprezentat Oenomaos, 
sofia sa Sterope, vizitiul Mirtilos, stând 
jos şi ţinând pe cei patru cai ai săi, un 
servitor, o tânără fată, un personagiu 
culcat, analog celui din colțul opus, per- 
sonificând, după Pausanias, pe celălalt 
râu. In realitate, aceste două personagii 
culcate nu sunt decât doi spectatori. 
(fig. 215 şi 216). 

Figurile sunt redate cu multă vigoare 
de stil. Una din ele este mai ales re- 
marcabilá: cea care reprezintă pe vizi- 
tiul Mirtilos. Artistul l-a înfățișat cu 
capul chel, cu fruntea încrețită, cu o 
expresie umilă si supusă. E o figură de 
un realism incomparabil, destul de rar 
în sculptura greacă a epocii. 

Sculpturile frontonului occidental au 
o factură sobră si largă; ele trădează 
însă si cátevà negligente, o lucrare fä- 
cutá in grabá si neisprăvită. . Fig. 216.— Frontonul occidenta 

Pe frontonul răsăritean, se înfăţişează ^ furor cu D, pe, Fapa 
lupta Lapitilor si a Centaurilor. Pau- "iis Treu. (După R. one 
sanias  descriind-o, spune că la centru se ridică eroul Piri- 
toos, la nunta căruia s'a întâmplat incáerarea; in realitate, 
marea figură din acest loc reprezintă pe Apolon. La stânga sa, 
este centenarul Eurition, care rápeste pe Deidamia, sofia lui Piri- 


O, Tafrali. — Istoria artelor. ed. lI, 5000 ex. 12 





www.dacoromanica.ro 


toos. Ea se apără cu energie, pe când soţul ei intervine în ajutorul 
ei. In partea dreaptă, eroul Aticei, Teseu, din care s'au păstrat 
unele fragmente, ridică securea spre a lovi pe un centaur, care a 
răpit de asemenea pe o altă femee. Mai departe, de ambele părți, 
sunt reprezentați câte un centaur, dintre care unul a răpit o fată, 
celălalt un băiat, Mai sunt şi alte figuri: o femee îngenuchiată, 
pe care un centaur a apucat-o de păr; un Lapit, care pare că se 
scoala pentru a interveni în luptă ; 
o bătrână, care se uită înspăimân- 
tată la lupta, ce se desfășoară îna- 
intea ei. La colțuri, stă câte o 
nimfă, In total, erau 21 de figuri, 
a căror orânduire a fost propusă 
de Treu. 

Figura lui Apolon este puternic 
redată. Capul său, al cărui păr e 
tratat în felul arhaic, este plin de 
frăgezime și de tinereţe. 

In sculpturile frontoanelor temp- 
lului lui Zeus din Olimpia, artis- 
tul a observat regula simetriei. 
El dá dovadă, cá posedă știința 
anatomiei si a compoziției. Figu- 
iile sale sunt pline de mișcare și 

e viaţă. 

Amândouă frontoanele prezintă 
puncte de apropiere. La frontonul 
occidental, e acelaș lucru rapid si 
neglijat, precum si aceleaşi greșeli, 
Fig. 217, — Atena Varvacheion, gp statuia Care fac să nu putem atrilbui 
en Paribenos dg Fidias (După H. Lecha, — aceste sculpturi marelui artist Al- 

camene, emulul lui Fidias. Unii 
savanți, ca să nu înlăture cu totul mărturia lui Pausanias, au pre- 
supus, cá e vorba de un alt Alcamene. Ipoteza aceasta însă e res- 
pinsă de Collignon, adâncul cunoscător al sculpturii greceşti. 





Fidias.— In a doua jumătate a secolului al V-lea, Atena este 
întâia cetate a hellenismului atât din punctul de vedere al puterii 
politice și economice, cât și din cel al strălucirii intelectuale. Supt 
administrația chibzuitá si cu vederi largi a lui Pericle, se înalță 


www.dacoromanica.ro 


179 


atât pe Acropola, cát si în vecinătatea ei, monumente, care sunt 
gloria artiștilor greci: Templul lui Neptum, cunoscut supt numele 
de Țeseion, la poalele Acropolei, în stil doric, păstrat în întregime, 
Victoria — fără — Aripi, Partenonul (construit între 447 şi 433), 
Propileele (431 — 432), Erehteionul, început înaintea războiului 
Peloponesului. 

Toate aceste monumente sunt infrumusefate cu sculpturi, execu- 
tate de marii artiști contimporani. Printre aceştia, cel mai însemnat 
este Fidias, care s'a bu- 
curat şi se bucură de un 
renume fără pereche, nu 
numai în antichitate, dar 
şi în evul mediu şi în tim- 
purile noastre. 

După o perioadă de 
studii, în care se perfec- 
fioneazá în arta sa, Fidiaş 
își începe cariera strălu- 
cită. Lucrează mai întâiu 
un grup în bronz, consa- 
crat la Delfi şi făcut din- 
tro parte a prăzii din 
Maraton. Apoi, execută o 
statue colosală, cunoscută 
supt numele de Atena 
Promahos sau Polimahos, 
așezată pe Acropola Ate- 
nei, îndărătul si la stânga 
E E Dr Wh Ned ama na repara e it ae 
vârful láncii si coiful său 
se vedeau la o mare depărtare de cei ce veneau dinspre mare. 

Fidias a lucrat [si alte opere: o Amazonă și o Atenă Lemnia, 
consacrată tot pe Acropola de cetățenii Atenieni, stabiliti în in- 
sula Lemnos. După această statue, avem două copii, păstrate în 
muzeele din Dresda şi din Bolonia. 

Pericle a încredinţat lui Fidias directiunea lucrărilor de sculptură 
ale Partenonului. Marele artist și-a asociat sculptori îndemânatici, 
cari au lucrat supt ordinele sale, precum au fost Alcamene, Cre- 
silas, Colotes şi fratele său Panainos. In perioada aceasta a carierei 





www.dacoromanica.ro 


180 


sale, Fidias a mai lucrat si cele doná opere ale sale celebre: Zeus 
din Olimpia şi Atena Parlenos. 

Fidias ma scăpat de criticile, urile și calomniile concetăţenilor 
săi, Atenienii l-au învinuit de a-şi fi însuşit o parte din aurul ce 
i se dăduse pentru a lucrà statua sa Atena Partenos, El fu ne- 
voit să plece în exil, să locuiască în Elida, unde a lucrat pentru 
Olimpia. Moartea sa se pune după anul 432. 

Statua lui Zeus din Olimpia eră admirată de întreaga Grecie. 
Din nenorocire, această capo d'operá a pierit. Nu ne puten face 
o idee despre dânsa, decât din informa- 
tiile lui Pausanias şi din câtevă alte do- 
cumente plastice, inspirate de ea. 

Zeus stăteă, după descripția călătorului 
grec, pe un tron lucrat din aur, din fildeș, 
lin marmoră si din abanos, decorat cu 

azoreliefuri. Cele de pe spătar reprezen- 
tau Anotimpurile si Haritele (Graţiile) ; 
Fig. 219, — Poseidon, Dionisos d Cele de pe bază, marile zeități, care alcă- 
Peitho, Auer), din rise oriee-  tuiau cortegiul zeului suprem. 

Zeus, imbrácat cu o mantie, care lăsă să 
se vală umărul și o parte a pieptului, aveă o atitudine liniștită si 
măreață. Intr'o mână ţineă o victorie inaripatá, în cealaltă sceptrul. 
Picioarele sale se rázámau pe un scáunas, ornat cu lei de aur si 
cu figuri reprezentánd lupta lui Teseu contra Amazoanelor. 

Din nefericire, nu ni s'a pástrat nici o copie dupá aceastá sta- 
tuie. Atitudinea zeului se cunoaste dupá unele monezi, din care 
una mai însemnată e din Elida. Pentru cap, există o copie, conser- 
vatá în muzeul din Boston; ea ne arată o figură, care respiră 
parcă un aer de măreție si de blândeţe (fig. 218). Fidias a fost 
primul, care a creeat un tip al lui Zeus de o frumuseţe senină si 
de o măreție impunătoare. 

Atena Partenos a fost inaugurată in Partenon pe la 438. Şi 
această operă este pierdută. O cunoaștem numai după descriptia | 
lui Pausanias și după două copii, din dintre care una mai fidelă, 
descoperită în curtea liceului de fete Varvakeion din Atena 
(fig. 217). 

lată ce zice Pausanias despre această operă ` «Statuia Atenei este 
făcută din fildeș şi din aur. La mijlocul căscii sale, este figura 
unui sfinx si de fiecare parte grifoni. Statua este în picioare, îmbră- 





www.dacoromanica.ro 


151 


catá cu o haină, care se coboară până la glesne, si pe pieptul său 
poartă capul Medusei în fildeș. Victoria are patru măsuri de inál- 
fime. Cu o mână zeița tine lancea; la picioarele sale este scutul 
său și aproape de lance un şarpe, care se zice că reprezintă pe 
Erihthonios. Pe piedestatul statuei, este figurată nașterea Pan- 
dorei». (I, XXIV). 

Statua Atena Varvakeion, reprezintă pe zeița purtând o cască, 
decorată cu un sfinx si cu grifoni, asà cum se vede si în descriptia 
lui Pausanias. O egidă acoperă pieptul zeiţei, care poartă un hiton 





Fig. 220.—Grupul Demetrei şi Corei. Frontonul oriental al Partenonului, 
(După H. Lechat, Phid-as). 


doric, strâns la talie de o centură. Zeița însă ţine în mâna sa dreaptă 
o victorie, supt care se află ca suport o mică coloană, 

Sculpturile Partenonului. — Nicăiri aiurea ca la sculpturile 
Partenonului nu putem aveă documente sculpturale mai sigure pentru 
a judecă, fie şi în parte, arta lui Fidias şi a școalei sale. 

Partenonul, cu toate mutilările sale, conservase, chiar după ne- 
norocita bombardare a armatei venitiene a lui Morosini, pe la sfársitu] 
secolului al XVII-lea, o mare parte din sculpturile ce-l decorau. La 
începutul secolului al XIX lea, lordul Elgin, în urma unei «iradele» 
a sultanului, ridică cea mai mare parte din bazoreliefurile frisei şi 
sculpturile frontoanelor, pe care le duse la British Museum. 

Din fericire, pe la 1674, artistul francez Carrey luă desemnuri 


www.dacoromanica.ro 


182 


de pe cele două frontoane, așă că restitutiunea lor e astăzi destul 
de ușoară. Pausanias ne informează, că frontonul anterior reprezintă 
naşterea Atenei, iar celălalt cearta lui Poseidon si Atenei. 

Din frontonul oriental, au rămas zece figuri, din care una este 
pe loc. Ele erau așezate astfel: Helios conducând caii săi, cari ies 
din întinsul apelor; o figură stând jos, probabil Dionisos: grupul 
Demetrei si Corei (fig. 220), îndărătul cărora este Iris alergând să ves- 
tească lumii nașterea Atenei. Scena din centru lipsește si nu se poate 
reconstitui, decât în chip conjectural. Din cea din dreapta, au rămas 
un tors de om, un fragment al unei victorii cu aripile întinse, un 
grup alcătuit din trei Parce; carul lunii. 

Compoziţia este superioară. Figurile, dispuse cu o mare măestrie, 
cu o armonie si o simetrie desăvârșită, sunt sculptate cu o artă 
admirabilă. Se distinge stilul sobru al desenului și lărgimea exe- 
cufiunii la Dionisos; atitudinea încântătoare de intimitate și de iubire 
a grupului Demetrei si Corei, precum si a celui al Parcelor, în care 
respiră un adânc sentiment de viață si de idealism. Mişcarea cor- 
purilor e excelent prinsă. Liniile lor mlădioase, desávársite ca formă, 
se ghicesc chiar supt învelișul draperiilor, tratate si ele în chip 
superior. Cutele lor, pe alocurea turmentate, pe alocurea lăsând să 
se întrevadă părți mai mari din trup, sunt foarte naturale, arătând 
că artictul lucră după un model viu. 

Sculpturile frontonului occidental sunt mai mutilate. Avem frag- 
mentele unui personagiu culcat, un grup al Aglaurei şi al lui Cecrops, 
precum şi câtevă alte bucăți mutilate. 

Din 92 metoape ale Partenonului, ne-au rămas vreo 30. Recon- 
stituirea pozitiunii lor e grea. Cele din latura răsăriteană reprezintau 
lupta zeilor contra giganfilor; cele dela apus, arată alternativ o 
luptă dintre un pedestraş si un călăreț precum si lupta între doi 
pedestrași. Unii savanți recunosc aici lupta dintre Atenieni şi 
A mazoanele. 

Metoapele dela nord par a ilustră scene din răsboiul troian. 

Cele dela sud sunt mai bine păstrate. Ele reprezintă /upta La- 
piților împotriva Centaurilor, care încadrează, pe ici-colo, unele 
mituri proprii Aticei, cum e cel al Demetrei şi Triptolem, al Pan- 
dorei si Epimeteu, al Aglaurei si Hersei, fiice curioase ale lui 
Cecrops, care s'au aruncat de pe Acropola, după ce înfrânseră o 
poruncă a zeiței Atena, etc. 

Aceste metope dovedesc o mare îndemânare în varietatea scenelor și 


www.dacoromanica.ro 


183. ` 
a miscáriior, imitate direct dupá naturá. Factura lor insá aratá unele 
inegalităţi, unele stángácii, care denotă, că executarea lor a fost 
făcută nu de Fidias însuși, ci de artiştii puşi supt ordinele lui. 

Metoapele acestea erau pictate, după cum dovedesc urmele in- 
contestabile de culoare, descoperite pe unele din ele. 

Sculpturile frizei sunt foarte interesante. Ele reprezintă ceremoniile 
sărbătorilor Panatenee. 

In partea orientală, figurează în centru predarea peplosului sau 
a mantiei sacre a zeiței Atena. La aceasta, iau parte atât poporul 
întreg atenian, reprezentat prin femei și fete, libere sau metece, 
prin bătrâni, prin militari, călări, cât şi înşişi zeii, cari asistă stând 
pe jețuri. cum sunt Zeus, Hera, Ares, Asclepios, Higia, Poseidon, etc. 
Un foarte frumos grup îl alcătuesc Poseidon, Dionisos și Peitho 
(fig. 219). 

Compoziţia este simp'ă, liberă, măreaţă si foarte armonioasă. Dacă 
ea n'a fost executată de însuşi Fidias, planul si desenul ei se 
datoresc de sigur lui. 

Caracterul artei lui Fidias, — In opera lui Fidias si a scoalei 
sale, întâlnim înaltele cálitáti ale geniului grec: „Simplicitate, gustul 
minunat si sobru, care caută înainte de toate armonia întregului. S'a 
vorbitadesea de ideal în arta greacă; dar, chiar în timpul perfecțiunii, 
arta greacă nu încetează niciodată de a se inspiră dela natură. Să 
se examineze diferitele părți ale frizei: partea lăsată Convention 
este foarte slabă: atitudini, costume, nimic nu-i acolo factice ; artistul 
a redat cu mare veracitate amănuntele, copiate direct după natură, 
şi idealul nu este alcevă, decât frumuseţea reală; dar realitatea este 
înnobilată printr'un farmec particular, care nu se analizează, şi pe 
care numai o lungă îndeletnicire cu marmorele antice poate să facă 
pe cinevă, să simtă toate delicatefele sale” (Collignon, op. cit.). 

Fidias, care aparține atât artei atice, cât şi celei peloponesiene, 
căci eră elevul lui Ageladas, «reprezintă geniul grec în ceeace are 
el mai general. Moștenitor al graţiei si al eleganţei atice, el a luat 
dela idealul doric gravitatea si noblefea sa severá si a realizat unirea 
cu o ușurință incomparabilá». (Ibidem). 

Sculpturile templului Erehteion. — Sculpturile Erehteionului 
sunt foarte interesante și de un stil excelent. Printre ele, demne de 
o atentiune mai mare sunt carsațide/e (fig. 222), numite în secolul al V-lea 
Core, adică fecioare. Investmântate cu un hiton doric lung, cu unul 
din picioare puțin îndoit, căci greutatea corpului cade pe celălalt, 


www.dacoromanica.ro 


EA LAMP 
ele poartá pe cap un capitel, decorat cu ove, care la rándul sáu 
sustine acoperişul. Ele” dau impresia unei elegante robuste și liniștite. 
Noua şcoală atică: Calimah. — Sculpturile templului Ap- 
teros-Nike. — Pe la sfârşitul secolului al V-lea, sculptorii atici se 





Fig. 221.— Cariatidă a Erechteionului si două victorii ale templului din 
Epidaur. (Fotografie C, Puscasu după mulajele muzeului din Atena, 
conservate in Muzeul de Amichităţi din lași), 


depărtează de stilul pe jumătate peloponesian, pe jumătate ionian 
al scoalei lui Fidias, si crează un nou stil atic, suplu, elegant, cochet. 
Şeful scoalei pare a fi sculptorul Calimah, cel ce a lucrat lampa 
de aur, care ardeă fără întrerupere în Erehteion. Lui i se atribuie o 


www.dacoromanica.ro 


185 


operă celebră, reprezentând un grup de fete laconiene dansând 


jocul numit caryatis. 
Unii savanţi au apropiat această 


de celebra coloană a dansatoarelor, descope= 
rită la Delfi (fig. 222). Acest monument se 
compune dintr'un lung trunchiu de acant, a- 
vând din distanță în distanță foi mici, ter- 


minat sus cu un buchet de flori 


jurul acestuia, trei tinere fete, imbrácate cu 
tunici scurte purtând pe cap o coafură înaltă, 
numită «calathiskos», dansează jocul caryatis. 
Compoziţiunea e originală. Execufiunea e ad- 
mirabilă, de un stil elegant, cu o tendință 








Fig, 223.— Viciorie scoţându-şi sandalul, din balu- 
strada templului Victoria-fără-aripi al Acropolei. 
(După H. Lechat, Phidias). 


statue pierdută a lui Calimah 


largi. In 





spre ar- 
haism, 
carepare 
4 Fig. 222, — Dansatoarele din 
afifostin- Delfi, (Muzeul din Delfi. 
După Lechat, Phidias). 
trodusă 


de însuși Calimah. 

Tot şcoalei atice noui, aparțin 
admirabilele sculpturi ale balu- 
stradei templului Apteros-Nike 
de pe Acropola. 

Spre deosebire de bazorelie- 
furile frizei, care par a fi an- 
terioare Partenonului — de 
oarece construcţia templului 
Victoriei Nearipate a început 
cam pe la 448 supt direcţiunea 
arhitectului Calicrate — sculp- 
turile ba'ustradei sunt execu- 
tate pe la 411, când Atenienii, 
supt conducerea lui Alcibiade, 
obtinuserá succese asupra vráj- 
masilor. 

Bazoreliefurile acestea repre- 
zintá mai multe victorii, mesa- 


gerele Atenei, simbolizând izbánzile poporului atenian. Astfel, una con- 
duce un taur pentru sacrificiu ; alta înalță un trofeu. Cea mai reuşită ca 


www.dacoromanica.ro 


186 


idee si ca execufie este victoria, care isi scoate sandalul, intr'un gest 
minunat, plin de naturaletá si de gratie. O haină fălfăietoare aco- 
peră pe zeiță. Prin transparenţa ei, se intrevád liniile mlădioase 
si formele svelte ale unui prea frumos corp, (fig. 223). 

«Autorul acestor incomparabile capod'opere 
de delicate(á se depărtează dejà de stilul lui 
Fidias. E un pur atic, care revine la tradi- 
fiunile rasei». (Collignon, op. cit.).* 


* Scoala ionianü uouáü.—Aláturi de şcoala 
atică nouă, care, după cum am văzut, își reià 
tradițiunea de mlădiere, de eleganță, de ra- 
finerie, de sentiment, există, în a doua ju- 
mătate a secolului al V-lea, o școală ioniană, 
care are cátivà reprezentanţi distinși. Intre a- 
cestia, un loc de frunte îl ocupă Peonios din 
Mende, care între altele, este autorul cele- 
brei Mike, găsită la Olimpia, consa crată aici 
de Mesenieni spre a perpetuă amintirea unui 
succes al lor, din 425, la Sfacteria. Zeița eră 
Fig. 224. -Victoria lui Peo- reprezentată pe un piedestal triunghiular înalt, 
mios. (Muzeul dia Olimpia. ` ro momentul de a-și luă zborul. Vântul a- 
runcă haina ei fâlfâitoare, care îi mu- 
lează corpul şi face să apară liniile lui, 
elegante și mlădii, (fig. 224). 

Din nefericire, statuia aceasta e mu- 
tilată. Mâinile îi lipsesc în parte, pre- 
cum si — ceeace este ma: regretabil — 
întreaga față. Totuşi opera lui Peonios 
este una din bucăţile cele mai frumoase, 
pe care le posedă muzeul din Olimpia.* 





* Stelele funerare și sculpturile de 
ex-voto. — Stelele funerare si ex-votu- 
rile, deşi nu sunt datorite, decât rareori, 
unor mari artiști, prezintă totuși un in- 
teres deoseit atât pentru istorie, cât si etc Sita Dinani praha 
pentru artä. Unele din ele sunt lucrate Collignon, Les statues funeraires), 
îngrijit si au multe din calităţile marei arte contimporane. ; 


Mortul e reprezentat de obiceiu fie singur, in picioare, sprijinit 





www.dacoromanica.ro 


187 


de toiagul său, având alăturea de el pe credinciosul său câine, fie 
stând pe un jef si înconjurat de una sau mai multe persoane, care 
îi prezintă obiecte scumpe, sau întrun gest de adâncă tristetá isi 
iau ultimul rămas bun. 

Scenele acestea sunt mișcătoare şi lucrate cu un real sentiment 
de artă. 

O stelă funerară celebră este cea pe care Atenienii au inálfat-o 
in Ceramic, cimitir oficial al Atenei, unui erou al lor, numit 
Dexileu. 

El e reprezentat călare, gata să loviascá pe - vrăjmașul sáu do- 
l borît la pământ. Avantul 
calului mai ales e admira- 
bil, (fig. 226). 

Sculpturile de ex-veto, 
adicá de ofrandási de în- 
chinare reprezintá subiecte 
religioase, scene de ado- 
ratiune, de sacrificiu, ban- 
chete, etc. 


SCULPTURA 
IN SECOLUL AL IV-lea. 


* Caracteristica sculp- 
turii secolului al IV-lea. 
In secolul al IV-lea, spiri- 
tul grec suferă foarte 
multe transformări. Sen- 
timentul religios slábeste 
supt loviturile, date de 
miscarea filosoficá. Scepti- 
cismul si sensualismul cu- 
Foris are nl Deas (Peers 0: cerest spiritele si sufletele. 

SfSeegëé dia: fagi}, Demnitátii si seriozitátii 
vechi, urmează o scădere în moravuri si o goană după plăceri. 

Arta suferă influența acestei stări. Idealului sever si religios 
al secolului al V-lea, urmează unul mai frivol şi mai realistic, care 
umanizează pe zei, atribuindu-le sentimente şi pasiuni violente 
omeneşti. 





www.dacoromanica.ro 


188 


Artiştii caută acum, nu măreţia și liniștea impunătoare, ci expre- 
siunea $i pateticul. Ei încearcă, şi reușesc adeseori, să exprime 
emofiunile și pasiunile sufleteşti. In acelaș timp, ei creează tipuri 
abstracte, reprezentând Dreptatea, Pacea, Bogăția, singure sau 
în grup. 

Idealismul secolului trecut, care consistă în a perfectionà formele 
omenești, continuă a se menţine; dar, alături de el, apare realis- 
mul, care studiază si reproduce mai de aproape fizionomia indivi- 
duală, adică portretul. 

Artiştii nu lucreâză numai pentru monumentele publice religioase, 
ci şi pentru diferiți monarhi și chiar pentru particulari. Ei au o 
libertate mai mare în arta lor şi-şi pot desvoltă. mai bine indivi- 
dualitatea, i 

Tot acum, apare sculptura istorică, scene de bătălie, în special. 

Artiştii caută, pe lângă ceeace e patetic și dramatic, grandiosul. 
Această tendință confine in ea germenul decadenfei; căci arta se 
va depártà de simplicitatea si inspirafia sincerá, care au fácut gloria 
epocei precedente. 

Trei mari nume ilustrează mai ales secolul al IV-lea: Scopas, 
Praxitele şi Lisip. 


ȘCOALA ATICĂ A SECOLULUI AL IV-lea 


Scopas. — Acest mare artist, născut la Paros, lucrează in prima 
jumătate a secolului al IV-lea. Operele sale sunt numeroase. A lucrat 
frontoanele templului Atenei Alea din Tegea, din care avem câtevă 
fragmente si mai ales capete expresive; o /Iygie pentru Tegea, o 
Afrodita Pandemos, pentru Elida, precum si alte cátevà opere 
pentru Atica, Megara si Teba. Către sfârșitul vieții sale, Scopas 
a colaborat cu alti artiști, la decorarea Mausoleului din Asia-Micá. 


* O statue celebră a lui Scopas, este Menada sfásiánd un ied, 
din care avem o copie intr'o statuetá, conservatá la Dresda. Artistul 
a reprezentat Menada in momentul suprem al delirului bachic. 
Corpul ei, pe jumătate gol, se îndoaie pe spate, intr'o mișcare 
violentă ; capul, cu părul despletit, aruncat pe spate, privește în 
sus. În mână, Menada tineà un ied, iar cu cealaltă cuțitul ucigátor. 

Din aceasta, se poate dejă vedeă concepția cea nouă a artei gre- 
cești de a exterioriză în forme plastice pasiunile cele mai violente 
ale sufletului. 


www.dacoromanica.ro 


189 


Sculpturile prețioase, descoperite de Newton la Boudroum și 


aparținând Mausoleului din Halicarnas, 
ne arată si mai bine stilul lui Scop... 
şi al emulilor săi. 

Mausoleul erà un fel de templu-mor- 
mânt, ridicat de Artemisia soțului ei 
mort, Mausolus, satrapul Cariei. La a- 
cest monument, au lucrat, în afará de 
Scopas, Atenienii Leohare, Briaxis, Ti- 
moteos si Pitios. Acest din urmă si Sa- 
tiros au fost arhitecții clădirii. 

Mausoleul, în stil ionic, se înalță pe 
o bază uriaşă. Erà ornat cu un rând 
de coloane si se sfársià cu o piramidă 
mare,. pe care se aflà un quadrige. O 





Fig. 228. — Mormântul lui Mausolus din Halicarnas. Res- 
üitutiune de Bernier. (După Benoit, L'architecture. 
Antiquit), 





Fig. 227.—Grupui lui Mousulus ṣi Arte- 
misei din vârful monumentului lui Mau- 
solus, Catalogue of British Musenm). 


cale, un dromos, pe care 
se aflau, de o parte si de 
alta, sfinxi, conduceă la 
clădire, (fig. 228). 
Monumentul erà deco- 
ratcu multe sculpturi. Din 
cele ce s'au păstrat, cel 
mai insemnat fragment de 
friză este cel ce reprezintă 
lupta Grecilor cu Ama- 


zoanele. 


Atitudinile de mișcări 
violente, atât ale persona- 
giilor, cât şi ale cailor, 
sunt admirabil de bine 
prinse. Scopas şi colabo- 
ratorii săi cunoșteau la 
perfecțiune anatomia cor- 
pului si au reuşit să-l re- 
dee în chip excelent, în 
siluete zvelte. Ceeace cău- 
tau ei erau contrastele 
dramatice. 


www.dacoromanica.ro 


190 


Două statui colosale, a lui Mausolus si a Artemisiei,, sunt 
foarte interesante (fig. 227). 

Mausolus, cu barba scurtă, cu pă- 
rul lung si abundent, care ii cade 
pe spate, e imbrácat intr'un vest- 
mánt larg, executat?cu o máestrie 
deosebitá, de par'cá se simte moli- 
ciunea şi fineţea pânzei,ce se drapeazá 
in cute îmbelşugate. Mausolus, cu 
tipul său străin, pare a fi un adevă- 
rat portret. * 


Scoala lui Scopas. — Concepţia 
artistică și stilul lui Scopas au fost 
continuate de elevii săi. Lor li se 
datoresc două statui celebre, adevărate 
capo d'opere ale artei grecești: Ve- 
nus sau Afrodita din Milo si Vic- 
toria din Samotrace, păstrate amân- 
două în muzeul Luvru. 

Prima face parte din categoria a- 
ceea de statui, în care sculptorii ur- 
mând ideile generale ale contimpo: 
ranilor, nu se sfiesc să prezinte o 
divinitate femenină în nud. Tipul pe 
jumătate gol, a cărui reprezentată 
strălucită este Venus din Milo, este 
de fapt o încercare mai timidă, de- 
cât cea a tipului cu totul gol. 

Afrodita din Milo reprezintă pe 
zeița frumusetei făcându-și toaleta. 
Lăsându și vestmântul să cadă până 
la mijloc, ea caută instinctiv să-l 
rețină cu o mişcarea soldurilor si 





Fig. 229,— Afrodita din Milo, (Fotogra- a îndoirii piciorului stâng înainte, 

fie C. Pușcașu după un mulaj al Lu- A H Os 

vrului, conservat in muzeul de Anti- precum si cu mána dreaptá, astăzi 
chitáji din lași), 


mutilată. Cu mâna stângă, care de . 
asemenea a dispărut, fineà probabil o oglindă si nu un măr, cum 
susțin unii învăţaţi (fig. 229), 


www.dacoromanica.ro 


» 191 
Corpul mládiu, grăsuliu, cu forme desăvârșite, liniile sale ondu- 
latoare, de un ritm admirabil, capul ei de o frumuseţe severă și 
fermecătoare, fac din această statue o minune a artei greceşti. 





Fig. 230. — Victoria din Samotrace (Louvre). 


Victoria din Samotrace încoronă un monument, în formă de 
trieră sau corabie de războiu grecească, pe care o consacrase De- 
metrios Poliorcetul, în 306, amintirii victoriei sale navale pe 
coastele insulei Cipru împotriva lui Ptolomeu. 


www.dacoromanica.ro 


192 


Zeița, avându-și aripile întinse, veghează, la prora vasului, intr'o 
atitudine măreață, Corpul se mlădie 
pentru a rezista violenței vântului, 
care turmentează vestmântul ei larg, 
aruncându-l indárát şi mulând unele 
din formele desăvârșite ale fecioarei 
(fig. 230). 

Zeița tineà cu o mână un trofeu, 
iar cu cealaltă o trompetă, cu care 
vestiă izbânda cea mare. 

Autorul acestei capo d'opere face 
de sigur parte din şcoala creată de 
Scopas. Violenţa mișcărilor, felul de 
a tratà draperia, stilul si măestria 
execuției o dovedesc. Totuși învă- 
tatul francez Fougères atribue această 
statue şcoalei lui Lisip. 





Fig, 231.— Apolon Sauroctonul, Praxitele. — Un alt mare înte- 
meietor de scoalá, al cárui renume 
umple antichitatea intreagá si timpurile moderne, este atenianul 


(Muzeul Luvrului). 


Praxitele. Activitatea sa se desfășoară 
între 370 şi 340. 

Praxitele este sculptorul prin ex- 
celentá al tipului femenin, al idea-- 
lizării formelor ei. Chiar statuele băr- 
bátesti, lucrate de el, se resimt de 
idealul femenin al artistului. Celebra 
curtizaná, Frine, de o frumusefe rá- 
pitoare, i-a servit de model si i-a ins- 
pirat opere nemuritoare. 


* ,Printre sculptorii scoalei atice 
in secolul al IV-lea, Praxitele este 
cel care reprezintá mai bine spiritul 
nou. Gravitatea severă a conceptiu- 
nilor, scumpe lui Fidias, este părăsită, 
şi artei îi plac subiectele grafioase, ^ "Pre 252. Dinas dto! Gabi, (Muzeul 
care deşteaptă sentimentele cele mai 
intime. Ar fi nedrept de a se rosti cuvântul de decadentá: e o 





www.dacoromanica.ro 


193 


evoluție in arta greacă si in nici un moment geniul helenic n'a 
desvoltat în chip mai strălucit calităţile sale 
minunate de delicatetá'*, (Collignon, op.cit ). 

Praxitele a lucrat foarte mult. Se ci- 
teazá numele unui mare număr de opere. 
In tinereţe, a executat un grup al Lafonei 
cu fiii ei, Apolon şi Artemis, pentru lo- 
calitatea Mantincea. Din acest grup, s'a 
găsit prin săpături unul din bazoreliefurile, 
care decorau baza statuei si care au fost 
lucrate supt direcţiunea marelui artist, 

Unul din ele preprezintă concursul mu- 
sical între Marsias si Apolon. Celelalte Fig. 233 — Airodita din Cnid. 

(Muzeul Vaticanului. După Dee 
$ease muze, rot, Praxitele). 

Praxitele a sculptat un Satir, aşezat in 
calea tripiedelor din Atena. Muzeul Dresdei posedă o copie. Sa- 
tirul, tânăr, încoronat de he- 
deră, varsă într'o cupă vin 
dintr'un alt vas. Ritmul pon- 
derat al statuei ne arată o 
influență a sculpturii din e- 
poca precedentă. 

Praxitele însă crează in 
curând tipuri noui. El dă 
corpurilor personagiilor sale 
o asà de mare mlădiere si 
inclinatfiune, încât e nevoit 
să așeze un sprijin exterior, 
de obiceiu un trunchiu de ar- 
bore, ca linia de pondere să 
treacă în treacesta și picioa- 
rele statuei. Această nouă a- 
titudine va fi foarte mult 
imitată. Ca exemple de tipul, 
descris mai sus, servesc Sa- 
tirul în repaos şi Apolon 








Fig. 234.— Capul Afroditei din Cnid de Praxitel, Co- 
lecţia Kaufmann, Berlin. După Antike Denkmaeler). Sauroctonul (Omoritorul de 


șopârlă). 
Satirul în repaos, din care avem o copie în muzeul Vaticanului, 


O. Tafrali, — Istoria artelor. Ed. IT, 5000 ex. 13 


www.dacoromanica.ro 


194 


este reprezentat tânăr, având aruncată pe umărul drept o piele de 
animal, care trece oblig pe dinaintea pieptului şi e reţinută de 


Fig. 235. — Hermes și Dionisos de Praxitele. 
(Fotografie C. Puscasu dupá un mulaj al mu- 
zeului din Atena, conservat in muzeul de 
Anichităţi din Iași). 





mâna stângă, răzămată de şold. 
Satirul se sprijină a lene de 
trunchiul unui copac. * 
Apolon Sauroctonul, din care 
se păstrează două copii, una 
la Vatican, cealaltă la Luvru, 
înfăţişează pe zeu în vârsta ado- 
lescentei. El e gata să străpungă 
cu o săgeată o şopârlă, care se 
urcă pe un trunchiu de arbore. 
Zeul se reazămă de aceasta mlă- 
diându-și corpul. Capul său are 
trăsături atât de femenine, în- 
cât, dacă ar fi fost detaşat de 
corp, s'ar fi zis că aparține unei 
statui femenine (fig. 231). 
Printr'o împrejurare fericită, 
avem o operă originală a ma- 
relui măestru. Ea a fost des- 
coperită în săpăturile din Olim- 
pia. E statua mutilată a lui 
Hermes purtând în brațe pe 
Dionisos copil (fig. 235). 
Praxitele a prins momentul, 
când zeul călătoreşte spre doica 
copilului. Obosit, s'a oprit să 
se odihnească câtevă momente şi 
se reazămă de un trunchiu de 
arbore, peste care și-a aruncat 
mantia. Cu brațul stâng, fine 
pe Dionisos, căruia îi arată, ca 
să-l distreze, un ciorchine de 
struguri, pe care îl tineà cu mâna 
dreaptă, astăzi mutilată. 


Hermes are o figură tânără și delicată; corpul său e elegant 
şi robust. Statuia eră colorată, căci s'au descoperit pe ea urme 
de culoare. De altfel, textele vechi ne informează, că marele scul- 


www.dacoromanica.ro 


195 


ptor puncă să i se picteze statuele pentru a le da mai mnltă ex- 
presie. 

Praxitele n'a reuşit nicáeri mai 
bine ca in redarea corpului femenin. 
Se citeazá mai multe statui de zeite, 
lucrate de dânsul, ca Tihe din Me- 
gara si Artemis Brauronieand, care 
a fost identificată cu Diana din Gabii, 
astăzi la Luvru (fig. 232). Precum și 
Venus din Arles (fig. 251). 

Praxitele crează însă mai ales un 
tip al Afroditei, pe care are curajul 
s'o reprezinte cu totul goală, desi 
aceasta eră privită de oamenii piosi 
drept o îndrăzneală de impietate. 

Afrodita din Cnid a marelui artist 
deveni atât de celebră în antichi- 
tate, încât multi făceau călătoria di- 
nadins la Cnid spre a o vedeă si ad- 
mirà, cum e cazul scriitorului Lucian. 

Muzeul Vaticanului posedá o copie 
sigură a acestei capo d'opere. Zeița e 
gata sá intre in bae. Haina sa e ase- 
zatá pe un vas cu parfumuri. Ea are 
o atitudine naturalá, pliná de gratie 
si de farmec, (fig. 233). 

Capul zeiței, din care avem o copie 
excelentă in colecţiunea Kaufmann 
din Berlin, este încântător. 

Ochii ei lungueti si frumoși sunt 
extrem de langurosi. E o privire du- 
ioasă, «umedă», după expresia anti- 
cilor, pe care marele artist a imor- ` ` 
talizat-o printrun măestrit modelaj Paw depa eis E 


Arena, conservat in muzeul de Antichităţi 


al pleoapelor (fig. 234). din Lagi). 





* Alte opere ale seoalei atice. — Școala atică din secolul al IV-lea 
e dominată de geniul lui Scopas si Praxitele. Un mare număr de 
opere se resimt de influenţa lor. Printre ele, cităm delicata friză, 


www.dacoromanica.ro 


196 


de un stil fin și nervos, a monumentului coragic al lui Lisicrate, 
ridicat la poalele Acropolei Atenei, între 335—334. Bazoreliefurile 
acestei frize reprezintă înfrângerea piraţilor și schimbarea lor în 
delfini de către Dionisos. 

Arta funerară a produs de asemenea opere de un stil excelent. 
Stela Demetrei şi Pamfilei este tot ce poate fi mai delicat, mai 
duios si mai real în această ramură de artă (fig. 225). * 


SCOALA NOUĂ ARGO-SICIONEANĂ 


Lisip. — Cu Lisip, școala din Siciona înflorește din nou și capătă 
un mare renume. 

Perioada activităţii cele- 
brului artist se pune între 
anii 350 si 300. El a lucrat 
foarte mult, vreo 1500 de 
statui, după cum ne infor- 
mează Pliniu, ceeace presu- 
pune că ele au fost execu- 
tate mai ales în bronz. 

Lisip este creatorul unui 
nou Canon, care se opune 
celui al lui Policlet. Corpurile 
sale sunt mult mai înalte, 
mai zvelte, iar capetele de o- 
biceiu mici. Capul intră în 
corp nu de sease ori, ca la 
statuele lui Policlet, ci de 
seapte. Figura întreagă 'este 
dar de opt capetei in loc de 
seapte. 

* [n sápáturile dela Delfi, 
s'au descoperit seapte statui 

Fig. 237. — Hercule Farneze, (Muzeul din Napoli; foarte interesante, care sunt 

Jes Die st pes, a copiile celor consacrate la 
Farsala de un şef tesalian strămoşilor săi: Agias, Sisif I, Sisif II, 
Daohos, etc. 

Statuia lui Agias e o copie în marmoră după o statue contim- 
porană în bronz a lui Lisip. Agias e înfățișat supt chipul unui tânăr 
atlet, cu corpul elegant şi zvelt. E o operă remarcabilă prin frăge- 





www.dacoromanica.ro 


197 


:zimea modelajului, prin liniile sale armonioase, prin eleganța formelor 
:sale robuste. Capul e mic cu trăsături fine, fruntea tăiată de o de- 
presiune, dă impresia unei rare energii, (fig. 236). 

Canonul lui Lisip este mai ales aplicat la statua sa celebră 
Apoxiomenos, din care Vaticanul posedă o copie bună. Ea repre- 
zintă pe un tânăr atlet, curáfindu-si corpul cu un «strigilis», de 
untdelemnul, cu care se unsese pentru luptă. Corpul este elegant 
şi zvelt; capul e mic, cu un păr buclat, executat cu o deosebită 
măestrie, (fig. 238). 

Lisip crează un alt tip de atlet de o forță deosebită: Hercule. 
El a făurit statui ale acestui 
erou de diferite dimensiuni şi a- 
titudini. 

Două copii interesante, pă- 
strate în muzeul Luvru, ne re- 
prezintă statueta lui //ercule 
Epitrapezios, pe care Alexan- 
dru-cel-Mare o aveà mereu pe 
masa cabinetului său de lucru. 

Hermes în repaos, din care 
“muzeul din Napoli posedă o 
copie după o statue a marelui 
artist, este o operă mult lăudată 
de antici. 

Lisip a lucrat însă si sta- 
tui colosale ale lui Hercule. 
Astfel, Hercule Farneze, con- 
servatá în muzeul din Napoli, 
și care reprezintă pe erou tot 
în repaos, dar în altă atitudine, 
pare a fi o copie a unuia din a- 
ceste creatiuni (fig. 237). 

Eum e. gi Fig. 245, — Apoxiomenos de Lisip. După M, Col- 

Arta cu tendință naturalistá lignon, Lysippe) 

„a lui Lisip, îl face să execute ` 

numeroase portrete. Intre altele, cele ale lui Alexandru-cel-Mare, 
reprezentat în diferite vârste, sunt celebre. Muzeele europene posedă 
mai multe copii. Cea mai reuşită o posedă Luvrul. Regele Mace- 
doniei are o figură tânără, fără barbă, cu o înclinare ușoară de cap 
„spre umărul stâng. Părul său o încadrează ca o coamă de leu, despre 





www.dacoromanica.ro 


198 


care face aluzie si scriitorul Plutarch. Muzeul Capitoliului din 
Roma posedá de asemenea un portret interesant al lui Alexandru- 
cel-Mare, (fig. 240). 

Animalele, lucrate de 
Lisip, cai sau câini, 
sunt de un stil viguros 
si naturalist. Molosul 
de marmoră al muzeu- 
lui din Florenţa ne dă 
o idee justă despre a- 
ceasta, (fig. 239). 

«In rezumat, o fe- 


cunditate neobosită, 
Fig. 239,— Câine in marmoră. Fig. 240.—Capul lui Alexan- 
(Nazev Oficiilor in Florenta; care este un semn de d on Mae. P Muzeul Kg 
upă Collignon, Lisippe). 1o =-  tolului din Roma. După Col- 

| Lisipp măestrie ; un gust ho M PME 





tárit pentru realism ; o 

voință stáruitoare de a observă natura; o rară aptitudine de a 
vedeà si a redă particularitátile 
individuale;o îndemânare de exe- 
cu(ie, care se gáseste în largul 
ei atát in fafa unei figuri colo- 
sale, cát si inaintea unei statuete: 
o predilectiune hotărită pentru 
tipurile, unde predominá ener- 
gia si forfa, si care se aso- 
ciază poate cu o oarecare in- 
diferenţă pentru tipurile de fru- 
musefte cele mai delicate si mai 
voluptoase ; o preocupare nein- 
treruptă de a mări hotarele do- 
meniului deschis sculpturii adop- 
tând un sistem de proporfiuni 
mai liber, făcând împrumuturi 
la izvoarele picturii ; în sfârșit, 
un simț al pateticului, si o ten- 
A atare comună, din Napoli Dapa ` dinfá de a orientă sculptura spre 

M. Calqueby Lysitpn), căutarea emoțiunii dramatice: 
toate aceste trăsături alcătuesc o fizionomie robustă şi puternică, 
care e cea a unui șef de școală». 





www.dacoromanica.ro 


190 


«Lisip e cevà mai mult. Influenţa sa nu este limitată la propriii 
săi discipoli: ea exerciteazá o acțiune foarte reală asupra artei 
hellenistice, mai ales asupra scoalelor din Asia Mică, unde forța 
producătoare a spiritului grec se manifestează încă prin atât de 
viguroase izbucniri de sevă». (M. Collignon, Lysippe, p. 120—123).* 


PICTURA IN SECOLELE AL V-lea ȘI AL IV-lea 


In secolele al V-lea si al IV-lea, pictura greacă are reprezentanți 
iluștri, dela cari însă nu ne-a rămas nici o operă. Singurele izvoare, 
care pot să ne dea o idee de ceeace eră pictura în această epocă, ` 
sunt vasele pictate. Picturile lor însă nu ne pot arăta, decât cel 
mult îndemânarea compoziției, dar după finefa -desemnului nu ne 
putem da seama de culorile şi tehnica proprie ale frescei. 

Cei mai renumiți pictori din secolul al V-lea sunt Polignot, 
Micon şi Panainos; iar în secolul al IV-lea, Zeuxis, Paraisios, 
Apele, amicul lui Alexandru cel Mare, Protogene, protejat de De- 
metrios Poliorcetul. Despre arta lor, anticii vorbesc cu multă ad- 
miratiune. Se zice, de pildă, cá Zeuxis a pictat un copil purtând 
nişte strunguri, pe care păsările inselate veniau să le ciugulească. 
Atât de reușită eră imitatiunea exactă a naturii. 

Pierderea operelor acestor mari artişti este foarte regretabilă. 


CERAMICA SECOLELOR AL V-LEA SI AL IV-LEA. 
VASELE CU FIGURI ROȘII. 


Vasele în stil sever, 520—460. — Pe la sfârşitul secolului al 

VI-lea, cam pe la 520, pictorii ceramiști părăsesc procedeele tehnice 
si stilul predecesorilor lor şi adoptă altele noui. Figurile vaselor 
sunt roşii în tonul argilei, iar siluetele lor sunt înconjurate cu un 
câmp negru, obţinut printr'un lac, propriu ceramicii grecești. Teh- 
nica inciziunii se inlocueste de asemenea cu o altă. Amánuntele 
mușchilor si vestmintelor sunt indicate cu pensula cu o mare în- 
demânare si finetá. Se deosebesc două perioade în ceramică această 
nouă, 
: * Prima începe supt Pisistratizi si tine aproximativ până la anu] 
500. Şeful scoalei pare a fi Epictet, dela care ne-au rămas: mai 
multe vase pictate. Subiectele sale sunt luate atât din mitologie, cât 
si din viața familiară, şi tratate cu un realism, care merge câteodată 
până a reprezentă scene deoch iate. 


www.dacoromanica.ro 


200 

Din aceastá perioadá, mai avem un mare numár de vase, semnate: 
de alti artisti contimporani. 

A. doua perioadă a vaselor cu figuri roșii de stil sever cuprinde 
o serie de pictori ce- 
ramisti, ca: i pe lângă 
subiecte cu scene 
familiare, întrebuin- 
feazá si compozi- 
tiuni vaste, reprezen- 
tànd legende eroice, 
în bună parte din: 
epopeea  homerică. 
Ei imitează pe marii 
pictori contimporani- 
—' şi dau dovadă de un 


Fig. 242.—Cupă de Eufronios, Teseu și Kerkyon, Teseu şi taurul sentiment dramatic 
dela Maraton, (Louvre, După Pottier, Douris). foarte puternic 





Unul din cei mai însemnați şi celebri pictori ceramiști din pe- 
rioada aceasta, care fine 
dela 510 până la 460, este 
Eufronios. El e şef de 
şcoală si are mulți cola- 
boratori, cari lucrează supt 
directiunea sa. Vasele pic- 
tate de el şi de elevii săi 
sunt de o mare perfecțiune 
de stil. Mai multe sunt 
semnate de el. Astfel, 
muzeul Luvru posedă două 
vase, adevărate capo d'o- 
pere: pe unul sunt pictate 
Isprăvile lui Teseu (fig. 
249), pe celălalt Heracle 
învingând pe Anteu. 

O fiale semnată de Eu- BEE, of, tic Bitan Torei. 
fronios reprezintă pe Te- senmalerei, München). 
seu, asistat de Atena, prezentându-se Amfitritei, soția lui Poseidon.. 
Eroul Aticei e susținut de un geniu marin (fig. 243). 





www.dacoromanica.ro 


> 901 

Pe alte vase, Eufronios reprezintă scene familiare. E curioasă 
şi realisticá atitudinea unui profesor, pictat în mijlocul unei fia/e. 

Un alt artist renumit este Brigos, dela care avem o cupă, păs- 
rată tot la Luvru, repre- 
zentând Cadereu Troei. E 
o scenă de măcel îngrozi- 
tor, de episoade drama- 
tice, care impresionează 
adânc. 

Duris este de aseme- 
nea un ceramist celebru, 
dela care ne-au rămas 28 Fie, 2%; Scent de bancher, Vas pier de Smicros, 
de vase, având pe ele vreo 
80 de tablouri. Ele se împart, după Edmond Pottier, în următoa- 
rele grupuri: 1. Subiecte mitice sau eroice, aventuri de zei si de 
eroi; 2. subiecte de războiu ; scene de înarmare și de lupte ; 3, subi- 
ecte de viaţă de familie, banchete, conversatiuni, exerciții de pa- 
lestră, interioare de școală, de atelier, etc. 

In stilul său, sunt «două 
faze principale : una, în care 
a urmat tradițiile vechi, unde 
desenul său a rămas arhaic, 
şi cealaltă, unde penelul său a 
devenit mult mai simplu și 
unde a căutat să creeze cevă 
nou». (Pottier, Douris, p. 
61—62). 

O fiale celebră, semnată 
de Duris, reprezintă pe Eos 
ridicând pe fiul ei Memnon 
omorit. Figura ei arată o in- 
"pid corpul alu ei Mean, GEERT: Dutt durere d poate fi com- 

După Pottier, Douris). parată cu o mater dolorosa. 

Este o capod'operá a cera- 

micei grecești, aparținând primei faze a stilului lui Duris. Forma 
vasului a fost lucrată de ceramistul Caliade (fig. 245), 

Alte vase, pictate de Duris, arată Sileni dansând, cearta dintre 
Ajax si Ulise, Ulise predând lui Neoptolem armele lui Achile, 
Achile omorind pe tânărul Troilos, interioare de şcoli (ig. 246), etc.* 








www.dacoromanica.ro 


202 


* Stilul liber dintre 460 si 336. — Un nou stil mai liber apare 
intre 460 si 336. Centrul sáu este tot Atena, care atinge in pe- 
rioada aceasta apogeul pu- 
terii sale politice economice 
și intelectuale. Ultimile ma- 
nifestatiuni ale arhaismului 
dispar. Influenţa marilor pic- 
tori contimporani Polignot, 
Micon si Panainos se resimte, 
mai ales a celui dintâiu, atât 
din punctul de vedere al a- 
Fig. 246. — Cupă făcută de ceramistul Duris, având  legerii subiectelor, cât şi din 
pe ea reprezentajiunea unui interior de şcoală. (După d 

Pouier, Douris). cel al procedeelor compozi- 
tiunii si al stilului. 

Pitorescul, sentimentul dramatic, indicarea reliefului solului, cáu- 
tarea unei perspective, in orice caz asezarea personagiilor in mai 
multe planuri, cáteodatá ascunse dupá o indoiturá de teren, sunt 
calitățile marilor pictori Polignot si Micon. Ele se regăsesc la 
pictorii ceramişti. Unul din cei mai celebri este Meidias. Vasele pic- 
tate de acest mare artist arată perfecțiunea ceramicii atice din a- 


ceastă epocă.* 





* Stilul atie dela sfârşitul secolului al V-lea şi secolul al 
IV-lea. Vase polihrome și eu decoruri aurite. — Pe la sfârșitul 
veacului al V-lea, apare în atelierele ce- 
ramiste ale Atenei un stil bogat, pe care 
unii îl socotesc un început de decadenţă. 
Ceramiștii atici isi modifică, din necesităţi 
economice, create de dezastrele Atenei, 
atât forma, cât şi subiectele vaselor lor, 
pentru a-şi puteă atrage o nouă clientelă. 
Ei nu mai fabrică vase de dimensiuni mari 





> ` . i A Fig. 247. — Cantaros semnat de Du- 
din potrivă lucrează vase mai mici, mai Ven, reprezentând o lupi intre Greci 


şi Amazoane. (Muzeul Cinquante- 


luxoase, destinate a primi lichide preţioase, naire, Bruxelles). 
cum erau mirodeniile. 


O decorație fină si originală. alcătuită din palmete si ghirlande 
de mirt, încadrează scenele pictate cu subiecte alegorice (ca Aurul, 
Bogăția, etc.), dionisiace sau familiale. | 

Se văd femei în interiorul casei lor, făcându-şi toaleta, petre- 


www.dacoromanica.ro 


203 
când cu prietenele lor, făcând muzică, dansând ; scene de logodnă, 
de nuntă, etc. 

Toate aceste subiecte sunt prinse după natură si tratate cu ta- 
lent, cu o inspiraţie artistică deosebită si cu o fineţă încântătoare, 
Mişcările corpurilor sunt naturale şi exacte, vestmintele transparente 
şi ușoare, cu delicate și fine cute, supt care se ghicesc formele 
wiládioase ale trupului. 

Cele mai vechi vase din această categorie sunt monohrome, a- 
dică cu o singură culoare, Polihromia însă si obiceiul de a auri 
părți din costum, precum bráfárile, cerceii, sălbile si ghirlandele 
capului, apar, au succes si se continuă si în perioada următoare. 

Tot acum, se fabrică şi vase decorate cu figuri în relief Ele sunt 
ce-i drept, mai rare, dar sunt în schimb lucrate cu o îngrijire foarte 
mare. Şi la ele, se aplică polihromia și decorarea cu aur.* 


* Vasele cu fond alb.— O altă categorie de vase este aceea 
cu fond alb. Tehnica aceasta a început să fie întrebuințată în ate- 
lierele atice pe la sfârșitul secolului al VI-lea, alături de cea a fi- 
gurilor roşii și a fost continuată și mai târziu. Forma acestor vase 
e lecythul. Cei mai vechi lecyti cu fond alb au figuri pictate in 
negru opac; apoi figuri cu trăsături incizate, şi picturi polihrome. 
Decorația aceasta polihromá, pe fond alb, eră prea puţin durabilă. 
De aceea cei mai mulți ceramisti au renunțat la ea. In a doua ju- 
mătate a secolului al V-lea si în secolul al IV-lea, tehnica aceasta 
s'a rezervat numai categoriei de lecyţi funerari. * 


www.dacoromanica.ro 


III. EPOCA ITELLENISTICA. 
ARTA DUPĂ ANUL 320 PÂNĂ LA CUCERIREA ROMANÁ. 
SCULPTURĂ. 
După cuceririle lui Alexandru-cel-Mare, arta isi mută sediul ei 


principal în Asia Mică. Sculptorii se pun în serviciul diadohilor sp 
lucrează la înfrumusețarea capitalelor lor. Ei se inspiră mai ales 





Fig, 247. — Galul murind (Muzeul Capitolului Roma, După C. Collignon, 
Archeologie grecque). 


din arta lui Lisip. Dar «împing la extrem calitățile sale, care se 
schimbă în mâinile lor în defecte. Indemânarea în execuţie se pre- 
face adesea în virtuozitate, naturalismul în ştiinţă de atelier, pate- 
ticul în dramă teatrală; aceasta dovedește că învățământul său a 
incoltit pe un pământ, care nu mai este Grecia, ci Asia Mică. «A- 


www.dacoromanica.ro 


205 
sianismul» și-a îndeplinit opera, comunicând artei sale exuberanţa sa, 
gustul său pentru declamatiunile sonore». (Collignon, Lysippe 124.). 
Trei şcoli mai însemnate apar în perioada hellenisticá: cea din 
Pergam, cea din Rodos si Tralles si cea din Alexandria. 





Fig. 248, — Cap de zeu din Pargamon. (Muzeul din Berlin), 


* Seoala din Pergam e alcătuită din artisti, cari au lucrat la 
curtea regilor Atalizi. Subiectele lor erau bine înțeles luate din 
evenimentele, care au făcut gloria acestor monarhi, anume respin- 
gerea şi înfrângerea Galaţilor sau Galilor. Atal oferi chiar Atenie- 
nilor un monument, pe care ei l-au așezat la sud-estul Acropolei, 


www.dacoromanica.ro 


206 





deasupra teatrului lui Dionisos. Sculpturile, care il deco:au, repre- 
zentau între altele si victoria sa asupra Galatilor. 

Dela scoala din Pergam avem mai multe opere: celebrul G/a- 
diator murind dela 
Vatican, care in re- 
alitate reprezintà un 
Gal (fig. 247). pre- 
cum si bazoreliefu- 
rile desgropate la 
Pergam, care deco- 
rau un altar gigan- 


tic, consacrat lui 
Fig. 249. — Buzorelief din Pergam. (Muzeul din Berlin. Zeus şi Atenei de 





regele Eumene al II-lea, (a. 197 — 159 în. de Chr.), si care se 
aflá astázi la muzeul din Berlin. 

Bazoreliefurile marii frize a altarului înfățișează o giganto- 
mahie. Ele alcátuesc o compoziţie vastă. «Aceste sculpturi ne arată 
un stil nou in istoria plasticii grecești, o artă violentă, impetuoasă, 
servită de o minunată îndemânare de 
execuţie» (fig. 249).* Capetele mai 
ales au o expresie din cele mai e- 
nergice (fig 248). 


Scoala diu Rodos si din Tralles.— 
Scoala aceasta are gustul colosului. 
Unul din sculptorii rodieni, /7ares din 
Lindosa executat în bronz faimosul 
Colos din Rodos, reprezentând soa- 
rele. Această statue aveă o înălțime 
de treizeci şi cinci de metri. Acestei 
şcoli aparţine de asemenea celebra 
statue din Vatican a grupului lui La- 
ocoon, lucrată de artiștii Afenodoros 
si Agesandros. In această operă, ve- 





Fig. 230, — Statuia Laocon. Muzeul 


dem continuându-se tradiția lui Lisip. Kee 

«Modelajul torsurilor este foarte bun si stiinta nudului desăvârşită. 
Expresiunea durerii fizice si morale e dusă la extrem» (fig. 250). 
Din şcoala din Tralles avem si pe Taurul Farnese, păstrat la Na- 
poli, executat de artiştii Apolonios si Taurius. Grupul acesta re- 


www.dacoromanica.ro 


2077 


prezintă supliciul Dircei. Cea mai mare parte însă a statuci este 
opera restauratiei italiene din veacul al XVI-lea (fig. 260).* 


eg 


-- 


>, 


J^. 





Fig. 251.— Venus din Arles, (Louvre), 
Şcoala alexandrină. — Artiştii, cari vin să lucreze la curtea Pto- 


lomeilor, păstrează tradifiunile artei greceşti, dar suferă si influența 
stu, 
gustului egiptean, mai ales in domeniul artei industriale. 


www.dacoromanica.ro 


am 


Arta alexandrină este realistă. Ea excelează în reprezentarea unor 
tipuri particulare de Nubieni şi de Etiopeni şi are o deosebită pre- 
dilectie pentru bazorelieful pitoresc. Bazorelieful alexandrin, spre 
deosebire de cel al artei clasice, așează 
personagiile în mijlocul unui decor, 
luat dupănatură. Fondul este plin de 
arbori, de stânci sau de construcţiuni, 
adesea fantastice. Se poate da ca exem- 
plu un bazorelief al muzeului din Miin- 
chen, reprezentând un țăran mânând 
înaintea sa o vacă, pe spinarea cá- 
reia a atârnat două oi, legate de pi- 
cioare. Fondul e alcătuit de un pei- 





Fig. 253.— B lief ând H ^ fl^ "m 

un jaran Fav vaca tar, sagiu, înfățişând o fortăreață, case 
jliptoteca dia München. ă Cul- P T =, . 

Ke L Archrolagit grecque). şi arbori (fig. 252). «Arta alexandrină 


inaugurează astfel un stil pictural, 
care va aveà un deosebit succes in arta romană si va inspirà ba- 
zoreliefurile istorice ca cele ale coloanei lui Traian»,* 

Sculptura hellenistico-romană. — Tendinţele artistice, inaugu- 
rate de scoalele precedente, se menţin în perioada următoare. Artiştii 
sunt tehnicieni îndemânateci, fără a se 
ridică la înălțimea de inspirație a măe- 
ștrilor vechi. 

Acum, se desvoltă mult arta portre- 
tului şi arta impodobirii teatrelor, cir- 
curilor, palatelor şi grădinilor lor. O 
întreagă serie de sculpturi în marmoră 
reproduce operele vechi; altele sunt 
lucrări noui, Mai toate însă au un rol 
decorativ. 

Printre statuele cele mai însemnate 
din această perioadă, sunt: Apo/on de > 
Belvedere, multă vreme socotit pe ne- 
drept ca un model de perfecțiune plastică, 





Fig. 153. — Diana vânând, (Muzeul 


pe când în realitate e o operă rece si medi- Luvru). 

ocră (fig. 255), Arfemis cu căprioara, 

păstrată în muzeul Luvrului (fig. 253) și Copilul scofándu-si un 
ghimpe din picior (fig. 254), e conservat în muzeul din Flo- 
renfa. Artistul a imortalizat această operă tăria sufletească a unui 


www.dacoromanica.ro 


209 





copil, care a suferit dureri groaznice, din cauza ghimpelui intrat in 
picior, dar şi-a continuat totuşi fuga si a ieşit învingător la un 
conzurs, ținut la Olimpia. 


FIGURINELE DE TERACOTA. 


Arta greacă a întrebuințat, din timpurile cele mai vechi, argila 
pentru făurirea statuetelor sau figurinelor de caracter votiv si in 
legáturá cu credintele funerare. 

Atelierele coroplastilor, a- 
dicá ale artistilor de figurine, 
au lucrat de asemenea orna- 
mente in argilá pentru tem- 
plele vechi. 

Teracotele grecesti se im- 
part în două grupuri: plăci 
estampate si figurine. 


* Plăcile estampate erau 
fabricate cu un tipar scobit. 
Subiectele lor sunt luate fie 
din mitologie, fie din viaţa 
zilnică. Ele sunt de o mare 
simplicitate în modelaj şi de 
un relief puțin pronunţat. 

Figurinele sunt mai însem- 
nate. S'au găsit întrun nu- 
már foarte mare în diferite 
localități, atât în Grecia, cát 
și în insule, în Asia Mică, în 





Fig 254.— Copil scoţindn-și vo ghimpe din picior. d . 
i lere diu Florența). Cirenaica, etc. 


Mai cunoscute sunt cele 
din Tanagra, din Rodos (necropola din Camiros) si din Mirina in 
Asia Mică. 


Maxime Collignon le împarte după sfil în următoarele categorii: 

1. Stil primitiv si arhaic; 2. Stil sever; 3. Stil al secolului al 
IV-lea; 4. Stil al secolului al III-lea. 

Figurinele aparţinând celor două dintâi categorii sunt adeseaori 
idoli comuni. 


O. Tafrali, — I-toria artelor, Ed. l0, 5000 ex. 1! 


www.dacoromanica.ro 


210 


Necropolele din Tanagra si din Tegea ne-au dat un marc nu- 
már din aceste figurine. 





Fig. 255. — Apolon Belvedere. (Muzeul Vaticanului. Rom:). 


Tehnica lor e simplá, aspectul primitiv amintind vechile statui 
arhaice. Adesea, capul si mâinile suat indicate sumar, ca la sta- 
tuetele dela Báiceni-Cucuteni. 


www.dacoromanica.ro 


211 





Altele însă sunt lucrate cu multă îngrijire, fiind adevărate statui 


în miniatură. 

Figurile acestea 
reprezintă atât zei- 
tăți, cât și scene din 
viața contimporani- 
lor. 

Figurinele din se- 
colul al IV-lea, gă- 
site la Tanagra, la 
Thisbe, la Aulis, la 
Atena și la Corint 
sunt lucrate cu tipar 
scobit. Ele sunt co- 
lorate cu o ușoară 
vopseă albastră, ro- 
sie, rosie-inchisá,nea- 
grá. Formele sunt 
adesea zvelte, graţi- 
oase, elegante în mis- 
cări şi atitudini, 

S'a discutat cu ar- 
gumente pro și con- 





Fig. 276.— Taurul Farneze. (Muzeul din Napoli. După R. Menge). 


tra chestiunea, dacă ele reprezintă zeități, ca cele din primele ca- 





Fig. 257. — Figurine din Tanagra si din Minmi. 


(Muzeal Luvrului), tistic. Aici, se vede o fe- 
meie, îmbrăcată în haine de casă sau de plimbare, mergând sau 
stând întrun jet, intr'o mișcare naturala si gratioasá; aici, ea este 
întovărăşită de o prietenă, care se razamă de umărul sau de brațul 


tegorii, sau figuri din viața 
familiară. Părerea din urmă 
e mai plauzibilă. 
Statuetele de Tanagra 
sunt de diferite feluri. Cele 
masculine sunt mai rare si 
reprezintă efebi ţinând in 
mâini un iepure sau un co- 
cos, ori copii jucându-se, 
Cele femenine sunt execu- 
tate cu mult sentiment ar- 


www.dacoromanica.ro 


212 





€i: aici, două tovaráge se joacă incrucisándu-si mâinile sau purtân- 


Fig, 258.—Oglindá greacă 

in bronz, Sec. V a, Chr. 

(Muzeul Cinquantenaire, 
Bruxelles). 





du-se in spinare una pe alta, etc. 

Toate au atitudini gratioase si cochete 
(fig. 251). 

Din stilul secolului al II-lea, fac parte fi- 
gurinele, fabricate de atelierele asiatice din 
Mirina, Pergam, Smirna, Efes, Milet, Tars. 
Ele se deosebesc de cele precedente prin fi- 
nefa argilei si prin execuția mai riguroasă. 

Figurinele din Mirina datează din primele 
trei secole înaintea erei noastre si sunt cele 
mai cunoscute și de provenienţă sigură. Ele 
sunt influențate de marile școli de sculptură 
asiatice, ca cea din Tralles, din Rodos şi din 
Pergam și au o mare varietate de forme. Co- 
roplaștii dau dovadă de multă fineţe în exe- 
cufie şi de o fantezie bogată si creatoare. 
Multe din aceste figurine erau făcute, ca să 


fie atârnate, cum sunt de 
pildă victoriile cu aripile 
întinse. Coroplastii din 
Mirina imiteazá, intre al- 
tele, si pe Afrodita din 
Cnid a lui Praxitele. Ei 
nu dispretuiesc nici un su- 
biect: plásmuiesc pe zeul 
Eros, efebi cântând din 
flaut, satiri dansánd, ti- 
puri comice populare, de 
pildă un sclav in piaţă, 
un parazit flămând, un 
pescar cu un coș, un ne- 
gustor lăudându-și marfa, 
etc.» 

Astfel, figurincle sunt 





interesante atât din punc- Fig. 259. — Apoteoza lui Germanicus Camen. (Cabineiul 


de medalii din Paris. După A. Furtwaengler, 


tul de vedere a evoluţiei Die Antiken 


artei, cât si din cel al cre- 


emmen), 


dințelor si al vietei sociale din epocile corespunzătoare, mai ales 
pentru cele din urmá patru secole inaintea erei noastre.' 


www.dacoromanica.ro 


213 





GLIPTICA 


Artiştii greci au produs opere de cea mai mare valoare in glip- 
ticá, atât in ceeace privește gravarea pietrelor, cát si in baterea 
monezilor si a medaliilor. 

Pietrele gravate se împart in două 
categorii din punctul de vedere al 
tehnicei: infaiuri (gravare în adânc), 
şi camee (gravare în relief). 

Artiştii greci s'au servit pentru in- 
taiuri de ametist, hyacint, agat, cor- 
nalină, calcedonă, etc. Cu o îndemâ- 
nare extraordinară, care stârneşte o 
meritată admiraţie, artistul gravă în 
pietrele acestea dure un personagiu, 
un bust, un cap şi chiar scene cu 
mai multe figuri. El dădeă atenţie 
mare corpurilor şi figurilor, păstrând 
proporțiile şi redând mișcările cu o 





Fig. 200. Cameu al Ptolemeilor, (Muzeul 


nespusá exactitate. Partea scobită Hermitage din Petrograd, După A. Fur- 


waengler, Die Antiken Gene n). 


eră slefuitá cu mare îngrijire. Această 
operație este un semn de autenticitate, căci intaiurile s'au falsificat 
mult în timpurile moderne. In 
antichitate 'chiar, erau intaiuri 
neîngrijit lucrate, ieftine, des- 
tinate oamenilor de jos. 


* Intaiurile serviau mai ales 
ca sigilii. Cele mai vechi, de o 
artă curioasă și primitivă, apar- 
tin civilizatiunii minoene si mi- 
ceniene. Cele din epoca helle- 
nicá si hellenisticá sunt adesca 
ori capod'opere. 

Cameele au de cele mai de 
multe ori proportiuni mai mari. 





Fig. 201, — Cameu al Ptolemeilor, {După A. 
Furtwaengler, Die .lntiben Gemmen). Se lucrau în pietre polihrome 
» 


cu mai multe straturi, cum sunt agatele. Subiectele erau foarte va- 
riate, câteodată inspirate de capod'operele marilor artişti contim- 


www.dacoromanica.ro 


214 
porani. S'a reprodus, de pildá, in camee Amazoana lui Policlet, 
Discobolul si Marsias ai lui Miron, Atena-Partenos a lui Fidias, 
Scenele mitologice sunt cu deosebire căutate. Printre zei, Afrodita 
şi Eros-ul sunt favoriţii indrágostitilor si senzitivilor. 

Un mare număr de camee sunt adevărate portrete. Astfel, un 
cameu, ce se gásià în colectiunea curții imperiale din Rusia, re- 
prezintá pe Ptolomeu II si pe Arsinoe (fig. 260), un altul din Viena, mai 
inferior ca lucru, înfățișează pe aceleași personagii (fig. 261). In Ca- 
binetul de Medalii din Paris, se găsește, între altele, un cameu cu 
bustul lui Perseu, regele Macedoniei, etc. 

Supt Ptolomei, în Egipt, se lucrau camee din bucăţi mari de 
piatră prețioasă colorată. Cabinetul de Medalii posedă un vas 
cantharos, lucrat dintro piatră cu frumoase nuanțe. Pe el, se află 
gravate elemente decorative împrumutate atributelor dionisiace, ca 
măsci, rythoni, ghirlande, vite de vie, hedere, țapi, pantere. ` 

Arta cameelor a fost continuată cu mult succes în epoca romană, 
Cabinetul de Medalii din Paris mai posedă un foarte mare cameu, 
representând apoteosa lui Germanicus (fig. 259). Tot în aceeași 
colecțiune, ca si în cea a muzeului din Viena, se mai găsește e 
serie de frumoase camee reprezentând împărați si împărătese romane.* 


ARTELE ECLECTICE OCCIDENTALE: ELRUSCĂ SI ROMANĂ 
I. ARTA ETRUSCÁ 


* Scurtă privire asupra Etruseilor. — Dintre toate popoarele, 
care au locuit Italia în antichitate, înainte de cucerirea ei de către 
Romani, singurii Grecii și Etruscii au avut o civilizaţie și o artă 
înaintată. 

Civilizaţia si arta Grecilor din Italia de sud, numită Grecia Mare, 
se confundă cu a conationarilor lor din răsărit, La Etrusci, cu toate 
înrâuririle grecești foarte puternice ce au suferit dânşii, civilizația 
și arta se prezintă cu oarecare aspecte proprii, care merită să fie 
cunoscute. 

Grecii numiau pe Etrusci Tusci sau Tyrrhenieni. Herodot îi face 
Pelasgi-Tyrrhenieni si părerea sa găsește și astăzi susținători. Etruscii 
vorbiau o limbă diferită de cea a celorlalte populatiuni ale Italiei. 
In Etruria, s'au găsit un mare număr de inscriptiuni în această 
limbá, care cu toate studiile savanților, a rămas încă obscură. Unii 
cred, cá, Etruscii erau indigeni, alții că au imigrat în Italia. In a- 


www.dacoromanica.ro 


215 

ceastá ipotezá, unii sustin, dupá Dionisie din Halicarnas, cà ar fi 
pătruns în Italia din Tirol prin Alpii Retici. Alţii însă cred cá ar fi 
venit pe mare, Etruscii ar fi făcut parte din acele populațiuni maritime, 
care in veacurile al XVI-lea si al XV-lea, plecate din Asia Mică, au 
încercat, în mai multe rânduri, să atace Egiptul cel bogat. Una din 
ele, Tyrsa, ar fi po- 
porul Thyrrhenian, 
care s'ar fi stabilit în 
Etruria, în secolul 
al XI-lea înainte de 
Christos. 

S'ar puteă susține 
și o a treia ipoteză, 
care ar împăcă pe 
cele două  prece- 
dente: poporul e- 
truscs'a putut forma 
din imigranţi, veniţi 
atât pe mare, cât si 
pe uscat. 

Unele indicii indreptátesc susținerea ipotezei originii asiatice a 
Etruscilor. In adevăr, mormintele etrusce se aseamănă cu unele din 
Asia Mică; în ele, se intrebuintà bolta. Costumul etrusc e original. 
Regii purtau o haină de ceremonie lungă, cu margini de purpură; 
erau însoțiți de lictori purtând fasce și topoare. Obiceiurile etrusce 
ne arată iarăşi o origină asiatică. 

Etruscii stiurá să se folosească de bogățiile țării, unde se stabiliseră 
Ei ajunseră la o mare prosperitate. Cetățile lor erau apărate de 
ziduri, ridicate cu blocuri mari şi alcătuiau state independente. 
Pământurile aparțineau nobililor. Un șef suprem, un fel de rege, 
comandă fiecare stat. 

O confederație religioasă, fără caracter politic, adună douăsprezece 
state în jurul cultului unei zeițe, ceeace constituiă o legătură 
națională între ele. 

Etruscii erau navigatorii iscusiti. Tot comerțul coastelor occi- 
dentale ale Italiei eră în mâna lor. Ei făceau schimbul de mărfuri 
cu populafiunile Italiei, precum si cu Cartaginezii si cu Grecii. Se 
dădeau însă cu plăcere la piraterie. Numai locuitorii cetăţii Caere 
nu practicau pirateria si erau pentru aceasta lăudați de Greci. O 


D 
s 
D 





Fig; 282, —Mormánt etrusc din Cervetri, (După R. Meuge). 


www.dacoromanica.ro 


216 


legendá greacá simbolizeazá aceastá stare de lucruri, cánd ne aratá 
pe zeul Apolon capturat de pirafii etrusci. 

` Etruscii îşi întinseră stăpânirea până la marea Adriatică. Ei înte- 
meiară orașele Bolonia, Mantua si Ravena. Mai târziu însă, fură 
siliți să cedeze Galilor terenul. La sud, Etruscii subjugară unele 
din micile popoare din Latium şi cuceriră si multe orașe din 
Campania. între care cel mai însemnat eră Capua.* 


ARHITECTURA ETRUSCĂ. 


Lucrările de inginerie.— Arhitectura etruscă se poate studià 
"mat ales după ruinile fortificațiilor. Acestea sunt interesante şi a- 
mintesc aşă numitele ziduri pelasgice greceşti, care în realitate 
sunt miceniene sau chiar dintr'o epocă anterioară. La lucrările de 
„apărare, inginerii etrusci au întrebuințat trei feluri de piatră: blo- 
curi mari de formă neregulată (un fel de opus incertum roman), 
blocuri poligonale de formă mai regulară şi blocuri paralelipipe- 
dice (cum eră la Romani opus quadratum). Primele două se gá- 
sesc la Alatri, Cossa, Pyrgos, Norba, Fiesole si Volterra; cea din 
urmá la Ardea, Faletri, Sutri, Tarquinii, etc. 


* Etruscii au fácut lucrári de artá si pentru regularea cursurilor 
râurilor si asanarea terenurilor mlăștinoase. Ei au construit canale 
de derivație, de drenare, conducte pentru aducerea apei de băut, 
etc. l 

In toate aceste lucrări, ca şi în alte construcții, au întebuințat 
bolta, care e la ei o influenţă orientală. Astfel, canalurile, cu care 
se fálià Roma ín prrma epocă a existenței sale, acele Cloaca ma- 
xima, construite de Tarquinii, erau opera inginerilor etrusci. A- 
cestia au mai intrevuinfat bolta si la construirea podurilor si a por- 
tilor monumentale ale cetáfilor. 

Boltile etrusce erau de două felnri: adevărate bolți cu vusoare 
şi cheie si bolți în «encorbellement».* 

Arhitectura funerară. — In Etruria, s'au descoperit un mare 
număr de morminte etrusce de felurite forme. Etruscii au întrebu- 
intat în câmpie tumuli, după modelulul celor din Grecia si din 
Asia Mică. Ei erau adesea înălțați pe o bază cilindrică zidită. Cei 
dela localitățile Vulci şi Cucumella par nişte adevărate fortărețe. 

In regiunile înalte, arhitecții etrusci se folosiră de relieful solu- 
lui, pentru construirea mormintelor de aspect diferit de cel al tu- 


www.dacoromanica.ro 


217 

mulilor. Ei au sculptat, după modelul grec din Asia Mică, fațade 
chiar în stâncă, cu frontoane, cu figuri, cu diferite alte decorați- 
uni. Se sápà în stâncă sau o sală unică circulară sau pătrată de 
dimensiuni variabile, sau mai multe încăperi, cari comunicau între 
ele. Unele sunt simple si mau decât patru ziduri cu unul sau doi 
pilastri, cari susțin plafonul. Jur împrejur, erà un fel de prispă, 
pe care se asezau cadavrele. Alte morminte însă sunt foarte bine 
decorate: au cornișe, frize, pilastri eleganți, paturi în fundul unor 
alcovuri. Zidurile lor sunt acoperite cu fresce, reprezentând dife- 
rite scene triste sau vesele. 

Intrun mormânt din Cervetri, se văd pictate obiectele, de cate 
se servià mortul în viață: vase, saci, cufere, unelte, arme, cuirase, 
jambiere, (fig. 262) etc.* 


SCULPTURA 


Sareofagele. — Etruscii mau avut o sculptură monumentală ori- 
ginală şi înfloritoare, ca Egiptenii, Mesopotamienii sau Grecii. 
Nici mitologia, nici credinţele religioase, nici materialurile dispo- 
nibile mau favorizat pe Etrusci pentru crearea unei sculpturi în- 
semnate. Si totuşi, ea există și merită să se vorbească de operele ei. 

S'au găsit, de pildă la Chiusi, sculpturi reprezentând lei, sfinxi, 
imagini de zeități. Ele sunt mai ales imitatiuni după arta greacă. 

Bazoreliefurile, descoperite la Perusa si la Chiusi, sunt cevà mai 
interesante. Ele ne arată scene funerare, care amintesc pe cele ale 
vaselor grecești arhaice. 

Sculptorii etrusci au făurit însă sculpturi în întregime din argilă. 
Ele merită o atenție mai mare. 


* Unele texte vechi ne informează, că artiștii etrusci fáuriau 
chiar statui şi decorațiuni de temple în teracotă. Astfel, la san- 
ctuarul lui Jupiter, construit de Tarquinii pe Capitolul din Roma, 
artiștii etrusci au lucrat mai multe statui si quadrige pentru fron- 
ton, precum si o statue a zeului, care s'a așezat în celă. 

Din această sculptură monumentală în argilă, care a dispărut în 
cea mai mare parte, muzeul Vaticanului posedă unele fragmente 
de statui în mărime naturală. Ele par, după felul cum sunt lucrat 
a fi aparținut unui fronton de templu.* 

Sarcofagele în argilă sunt opere interesante și curioase. Muzeele 
posedă un mare număr aparținând mai multor epoci. Unul din 


www.dacoromanica.ro 


LI 


aceste sarcofage, păstrat la Luvru si care după stil pare a fi din- 
tro epocă nu tocmai depărtată de cea a templului amintit al Ca- 
pitolului, reprezintá un pat luxos, destul de scund, ornamentat cu 
un chenar de palmete şi acoperit cu un asternut cu cute bogate. 
Rezemate pe o perină, stau pe jumătate culcate două personagii : 
o femee şi un bărbat. Acesta își ra- 
zămă mâna dreaptă pe umărul drept 
al továrásiei sale. Un Sarcofag ase- 
mănător găsit la Caere, e conservat 
in muzeul vilei Giulia la Roma, (fig. 
263). : 

Un alt sarcofag, găsit la Larthia 
Seianti si pástrat astázi in muzeul 
din Florența, aparţine unei epoci mai 





Fig 263 —Sarcofag etrusc de teracotă gå- 


sită la Caere, (Muzeul vilei Giulia, Roma. x 
(După Mowumeli antichi dei recente. Patul este ornat cu un de 


Lincei 1893, cor floral in formá de cercuri mari. 


Moarta îmbrăcată într'o haină ușoară si elegantă, e întinsă pe 
pat într'o poză naturală. Cu mâna-i dreaptă face un gest de a da 
la o parte voalul, care îi acoperă capul; cu mâna stângă, sprijinită 
de perină, fine un obiect rotund, probabil o oglindă împodobită cu 
două rânduri de mărgăritare. In jurul gâtului, poartă o salbă iar 
la mână, o brățară, (fig. 264). 

* Artiştii sarcofagelor caută să co- 
pieze exact natura până în cele mai 
mici ale ei amănunte. Figurile mor- 
tilor par a fi adevărate portrete- 
Asemănarea e principala grije a sculp- 
torului ; restul îi interesează mai pu- 
tin. Se explică, dar, pentru ce la cele 
mai multe din statutele culcate ale 
sarcofagelor etrusce se constată o Er, at Serre din Lorthia 
disproportie displácutá a formelor. După &. aber prm 

Unele sarcofage au jur imprejur 
bazoreliefuri, care prezintă oarecare interes. Sunt scene luate atât 
din mitologie, cát și din viața de toate zilele. Astfel, vedem pro- 
cesiuni triumfale, scene de sacrificiu, magistrați înaintând cu suita 
lor sau stând pe scaun şi distribuind justiția sau înconjurați de 
familia rugătoare a osânditului ; ne mai întâmpină scene de vână- 





www.dacoromanica.ro 


219 





toare, curse de care, lupte de gladiatori, banchete dansuri, cere- 
monii funerare, etc. 

Scenele mitologice sau legendare, care nu sunt rare, dovedesc 
triumful definitiv al civilizațiunii si artei greceşti asupra Etrusci- 
cilor. Unele bazoreliefuri reprezintă răpirea Elenei, căderea Troei 
sacrificiul Ifigeniei, moartea Polixeniei, asasinatul Clitemnestrei, 
Ulise la Dirce si la ciclopul Polifem, lupta Grecilor cu amazoa- 
nele, răpirea Persefonei, etc." 


PICTURA ȘI CERAMICA ETRUSCĂ 


Pictura etrussă ne este cunoscută atât prin frescele mormintelor 
cât și prin numeroase vase pictate. 

Fresce s'au descoperit în diferite localităţi din Etruria ca Cor- 
neto-Tarquinii, Cervetri, Chiusi, Vulci, Orvieto, Veji, etc. Data lor 
e greu determinat. Totuși prin comparatiunea cu arta greacă, s'a 
putut trage concluzia, că cele mai vechi nu sunt anterioare seco- 
lului al V-lea, iar cele mai noui posterioare secolului a II-lea înainte 
de Christos. Ele aparțin stilurilor arhaic, sever si liber. 

* Ca exemplu de stil sever, dăm o scenă ee banchet, descope- 
rită la Corneto. Personagiile, îmbrăcate in haine scumpe brodate, 
sunt culcate pe paturi luxoase. Pe pereți, atârnă coroane. Un 
cântăreț le cântă din dublul flaut; un sclav serveşte. Supt pă- 
turi, se văd două păsări si o panteră, care probabil jucau un rol 
în seria distractiilor din timpul mesei, (fig. 265). 

Frescele acestea arată, că arta 
picturală a Etruscilor este de ase- 
menea o ramură a artei grecești. 

Aceeași constatare se face și cât 
privește ceramica, cu toate că în 
această artă Etruscii sunt mai ori- 





. : ^ ^ Mr Fig. 265,—Scene de banchet. Pictură etruscă 
ginali, mai ales în epoca primi- ` eet la Corneto. (După Martha, Archeolo- 


tivá.* gie cirusque el romaine), 
Vasele etrusce se impart in mai multe grupuri: vase camope, 
adică cu capac in formă de cap de om, ca cele similare din Egipt, 
vase cu reliefuri, lucrate din pământ negru și numite bucc/rero si 
vase imitate după cele grecești. 
* Vasele canope sunt mari, destinate să primească cenușa morți- 
lor. Ele aparţin secolelor al VIII-lea si al VII-lea.* 


www.dacoromanica.ro 








* Vasele Bucchero nero, a căror industrie începe cam în aceeași 
*pocá, sunt fabricate dintr'o argilă neagră, proprie Toscanei, Ele 
se împart în două clase: Bucchero cu desenuri imprimate cu un 
sul (mai puţin numeroase) şi Bucchero cu reliefuri estampate cu 
mâna liberă si zu aplicatiuni, aparținând secolelor al VI-lea si al 
V-lea, găsite mai ales la Chiusi. Aceste din urmă au aplicafiuni 
mulate și lipite de suprafață, reprezentând figuri femenine si alte 
motive ornamentale, 

Vasele au una sau mai multe zone orizontale cu figuri, ca lei, 
grifoni, sfinxi, Linii paralele" în relief, despárfesc aceste zone. Ca- 
pacurile au forme variate şi curioase. 

Vasele de imitafiune greacă se prezintă supt diferite forme si 
aparțin mai multor epoci. 

Unul din cele mai renumite din această categorie este vasul nu- 
mit Busiris. (Vezi figura la arta greacă). 

Se reprezintă pe el Heracle omorând pe regele african Busiris si 
pe servitorii săi, cari, călcând legile ospitalităţii, încercaseră să-l 
„asasineze. Scena e lucrată cu îngrijire în stil arhaic grec. 

Vasele de imitație greacă au multe scăderi. Ceramiștii etrusci 
nu pricepeau întotdeauna scenele, pe care le reproduceau. Le copiau 
destul de rău, fără a-şi da seama exact de atitudinea şi mișcarea 
personagiilor. Inscripfille greceşti, când existzu pe vasele-model, 
erau mai întotdeauna rău copiate, ori înlocuite cu linii sau puncte 
negre. Dar si argila si culorile nu sunt la înălțimea celor ale va- 
selor greceşti imitate. 

Alături de aceste vase de imitafiune locală, s'au descoperit în 
diferite localităţi din Etruria şi vase originale greceşti importate. 
Cele mai multe sunt de fabricatiune corintiană ; altele aparțin ate- 
lierelor ceramiste din Cirena din veacul al VI-lea.* 


Il. — ARTA ROMANĂ 


* Influențele etruscă și greacă asupra Romanilor. — Romanii, 
la începuturile istoriei lor, au suferit influența Etruscilor, dela cari 
au împrumutat arhitecţi şi artişti pentru înfrumusețarea Romei. Din 
„aceste timpuri, nu sau păstrat, decât foarte slabe urme. In schimb, 
Vitruviu ne dá informatiuni interesante, 

Când Romanii intrará în atingere cu lumea greacă, mai întâiu 
prin cucerirea Greciei-Mari, adică a Italiei de Sud, apoi mai târziu 


www.dacoromanica.ro 


Déi 
Léi 
pa 


cu Grecii dela rásárit, adoptară încetul cu încetul civilizația si deci 
artele grecești. 

Romanii erau un popor rustic, cu multe si solide virtuți. Inde- 
letnicirile lor principale erau cultura pământului, comerțul si ráz- 
boiul. Industriile infloriau in schimb puţin. Romanii nu cunoșteau 
nici literatura, nici filozofia, nici ştiinţa, nici arta. Venind însă în 
atingere cu Grecii din Italia meridională si mai ales cu Grecii din 
Orient şi din Grecia propriu zisă, ei fură încetul cu încetul câști- 
gafi de cultura greacă. La aceasta, contribuiră foarte mult mai cu 
seamă miile de Creci cultivați, aduși: ca sclavi la Roma sau veniţi 
să se căpătuiască. Un mare număr dintre ei erau medici, profe- 
sori, actori, filosofi si chiar vrăjitori. Toţi aceștia răspândiră in 
jurul lor cultura hellenicá si admirația pentru ea. Pe de altă parte, 
mii de Romani, locuind vreme îndelungată țările, unde cultura 
greacă eră în floare, reîntorcându-se la Roma, întăriră curentul 
nou şi contribuiră de asemenea, încetul cu încetul, la transformarea 
ideilor și a moravurilor. Romanii fură câștigați de hellenism. 

Influenţa greacă se resimte mai ales în artă. In arhitectură si în 
artele plastice, epoca romană nu este decât o continuare, o evo- 
lufie a artei greceşti, si chiar o decadenfá a ei. Pe ici, pe colo, 
este adevărat, se resimte si o oarecare influenţă etruscă si orien- 
tală. De aceasta din urmă însă, însăși arta greacă, este îmbuibată 
în deajuns în epoca hellenistică.* 


ARHITECURA 


Pentru studiul arhitecturii avem un mare numár de monumente 
romane. Ele aparțin următoarelor categorii: Temple, edificii pu- 
blice si private, băi sau terme, teatre si circuri, monumente come- 
morative ca arcuri, columne si trofee, morminte, fortificaţii, poduri 
i viaducte. 


1. — TEMPLUL ROMAN 


“Templul pătrat. — Pentru a ne da seama cum au ajuns Romanii 
la planul templului lor primitiv, trebue să cunoaştem în linii largi 
concepţia lor religioasă. 

Ei credeau în existența unor forțe superioare, care puteau fi fa- 
vorabile în orice împrejurare. La orice întreprindere, Romanul ţineă 


www.dacoromanica.ro 


222 
să consulte una din aceste ‘forțe. Ele isi manifestau voința prin 
diferite semne, care arătau dacă trebuiă sau nu, să se lucreze în- 
tr'un fel ori altul. 

Venind în atingere cu Grecii, Romanii au adoptat treptat în- 
tregul panteon hellenic. Totuși 
din vechile zeități au mai pä- 
strat pe unele, cum sunt de 
pildă Larii, Penaţii, Janus, etc. 

Anumiți preoți erau insárci- 
nafi să consulte voința zeități- 
lor ori de câte ori un particu- 

sar sau Statul aveă să între- 

dell enel Poiret age consultarea zeului, preotul ale- 

geă un loc neprofanat de oa- 

meni. Pe teren, însemnă un pătrat. Două linii perpendiculare 
îl împărțeau în două părți egale. Punctul de intersecțiune se nu- 
mià decussis. Preotul se asezà pe acest punct, cu fața întoarsă 
spre Sud şi Răsărit, gata să observe semnele, prin care isi manifestă 
voința zeitatea consul- 
tată și care se făceă, 
de pildă, prin zborul 
unor păsări sau altele. 

Numele de templum 
se crede, cá vine dela 
un radical inrudit cu 
verbul grec £emnein, a 
împărți, de unde derivă 
probabil si cuvântul 
grec temenos, care În- 
semnează sanctuar. In Fig, 267.—O basilica din Pompei, 
adevăr, pătratul tras pe 
teren, eră împărțit, după cum am v ăzut, în patru, şi centrul său 
eră punctul sacru, unde stăteă preotul. 

Templul etrusc și unele temple romane din primele secole ale 
existenței Statului roman erau pătrate. Vitruviu ne descrie amă- 
nunfit un astfel de templu etrusc. 

Planul templelor romane. — In epoca preponderentei influenței 
grecesti, templul roman adoptá toate formele celui grecesc. To- 










TE CETE: 


(We o el 


giu 








www.dacoromanica.ro 


223 





tusi adesea, forma mai mult sau mai puțin pătrată a templului 
primitiv se poate recunoaște, chiar atunci când planul general al 
edificiului e dreptunghiular. De pildă, templul lui Jupiter din 
Pompei este oblung, dar dacă se omite 
porticul, planul sanctuarului însuși se 
apropie de un pătrat (fig. 268). 

Se poate dar zice, că «forma tem- 
plului roman este rezultatul unei duble 
influenţe, căreia Roma fu supusă: o in- 
fluenfá greacă, o influență etruscă». 

In deobste, pe la sfârşitul Republicii 
și în perioada imperială, templele ro- 
mane nu sunt decât temple grecești, de De ec Doga Wi fugis din 
un stil modificat sau evoluat. Manuel d'archrologie romaine I). 

Toate formele grecesti se intálnesc. 

* Astfel, un templu iz antis eră cel dela Porta Collina în Roma» 

Amfiprostil eră templul din forul Veleja. 

Vitruviu ne arată, că templul lui Jupiter în porticul lui Metel- 
lus aveă forma de peripter. Pseudoperipterul, foarte rar în peri- 
oada greacă, e des întrebuințat supt Romani. 

Templul lui Quirinus, construit de August pe muntele Quirinal, 
e un dipter având 76 de coloane. 

Templul dublu peripter, compus 
din 124 coloane, câte două zeci de 
laturile cele lungi, este Olimpeionul, 
adică al lui Jupiter Olimpicul, ale 
cărui máürete ruini se văd încă la 
poalcle Acropolei Atenei. Acest sanc- 
tuar a fost conceput supt Pisistrate, 

continuat de Antioh Epifane, cu ar- 
De Niue bua R Cay hitectiil roman Cossutius, si terminat 
uat et V. Vie RE supt impáratul Hadrian. 

Romanii au intrebuinfat adese mo- 
nopterul, adică templul de plan circular, prevăzut cu un rând de 
coloane, Ca exemple, pot servi femp/ul dedicat Romei si lui Au- 
gust de pe Acropola Atenei, templul Vestei dela Tivoli, etc.* 


ORDINELE ARHITECTONICE ROMANE. 


Ordinele grecești arhitectonice se întrebuințează si in epoca 
romană, dar suferă unele modifisări și pierd mult din punctul de 
vedere al purității clasice. 








www.dacoromanica.ro 


224 

In arhitectura romană, regăsim aceleaşi elemente, cunoscute în 
arhitectura greacă, stilobatul, coloana, acoperișul cu frontonul. 
Baza coloanei se numește spira, fusul scapus, capitelul capitulum, 
arhitrava epistilum, friza zoophorus, cornisa corona. 

Se deosebesc următoarele ordine : 

. Ordinul doric grecesc, neglijat din cauza severităţii liniilor sale, 
se întrebuințează totuşi cu unele modificări. Coloana are o bază, 
iar capitelului îi lipseşte simplicitatea clasică. El ne întâmpină, de 
pildă, la femplul lui Quirinus. 

De acest ordin, ţine cel supranumit Toscan, întrebuințat atât 
în Etruria, cât și la Roma. 

Ordinul toscan se aseamănă cu precedentul, dar adesea 
mare triglife si motule. Coloana este netedă, fără caneluri. 
Gând acestea există, ele sunt umplute în partea inferioară până 
la o treime din înălțimea lor. 

Capitelul e alcătuit din mai multe toruri sau alte muluri, în ca- 
re echinul se pierde. Gorgerinul capătă o mare extensiune, care 
e mai mult displácutá. Abaxul e uneori ornat si striat. Arhitrava 
netedă. Triglifele câteodată există, nu sunt însă însoţite de 
metope. 

La monumentele din sudul Franţei, se întâlnește o coloană mai 
elegantă, decât cea toscană. Unii autori o numesc ga/o-romană. 

Ca exemple de temp[e în ordin toscan, avem pe cel al Pie£afii 
din Roma. Tot din ordinul toscan fac parte coloanele teatrului 
lui Marcellus, etc. 

Ordinul ionic, întrebuințat mai rar, e departe de a aveà pu- 
ritatea celui grec. 

* Gorgerinul e urât, volutele neregulate si disgratioase. Baza 
coloanei se alcătueşte dintro plintá si din două toruri, despărțite 
printr'o scotie. E ceace se numește baza atică. 

Din acest ordin fac parte templul Fortuna Virilis din Roma si 
etajul al doilea al Coliseului'* 

Ordinul corintic a fost cel mai întrebuințat de Romani, dar a 
suferit însemnate modificări. 

* Capitelul se alcátueste din trei rânduri de frunze de acant. 
Cele două de jos, în număr de opt, înconjoară fusul cilindric; 
frunzele din catul al doilea sunt așezate în dreptul intervalelor 
celor din catul întâiu. Rândul al treilea, cel mai de sus, începe in 
intervalele celor din al doilea cat. Tot în rândul treilea, sunt și 


www.dacoromanica.ro 


225 





dublele volute, care susțin abaxul. In mijlocul acestuia, e o roze- 
tă. Ca exemplu se dă capitelul templului Mars U/for din Roma 
(fig. 270). Bazacoloanei se aseamănă câteodată cu cea ionică; alteori 
prezintă deosebiri, fiind compusă din două toruri, despărțite prin 
două scotii, care la 
rândul lor sunt sepa- 
rate prin două linii 
de astragale. Coloana 
are 24 caneluri, ade- 
sea pline în partea 
lor inferioară. 
Capitelul ordinului 
Fig. 370. — Capitel corintian din corintic roman se Fig. 271.—Capitel corintian ilin 
Dep eater Chapew Manm! poate studià din trei Lem" ger rr al 
d'archealogie romaine 1). pun cte de ve dere: cheologie romaine I). 
al proporțiilor, al mărimii frunzelor de acant, al tăeturii acestor frunze. 
La templele din 7ivoli si Preneste, de pildă, înălţimea capitelu- 
lui nu depășește dimensiudea diametrului coloanei. La templul lui 
Jupiter Stator, înălţimea aceasta o întrece in chip simţitor. In e- 
pocile mai recente, o depăşeşte cu o treime. 





La capitelele  basilicii din Tivoli, rândul al doilea de frunze e 
mic, și de abiă se 
poate deosebi 
rândul întâiu. 
«In vechile ca- 
pitele(fempluldin 
Tivoli, basilica 
din Preneste, 
templul din As- 
sise, templul Ve- 
stei din Roma) al 
doilea ránd de foi Fig. 273. -- Capitel al unui pilastru din 





rig. 272.—Capitel corin- SO 2 templul lui Marte Răzhunătorul, Mars 
tian roman din Termele de abià se ridică Ultor), (După Benoit, L'architec/ure 
lui Caracala, Capitel com- e Antigialel. 


pozitdin Foru) lui Traian deasupra celor 
din Roma. (După Cngnat P lo 


et Chapot, Manuet dar: dintâiu mai târziu, al doilea rând se lungeste. 


cheologie romaine I). 


Lungirea capitelului se explicá prin acea a frun- 
zisulni, care se desvoltă. (Choisy Histoire de l'architecture, Dn. 


Táietura frunzelor prezintá multe tipuri. La un moment dat, s'au 
O, Taírali, — Istoria artelor. ed. II. 5000 ex. 15 


www.dacoromanica.ro 


326 





întrebuințat si alte feluri de frunze, afară de ale acantului, ca ale 
maslinului, de pildă.* , 
Ordinul compozit—Acesta nu se deosebeşte de corintic, decât 





rig, 274, — Planurile cir- 


prin conformatia capitelului, care e un amestec 
de capitel corintic si ionic sau mai bine zis su- 
prapunerea celui de al doilea asupra celui din- 
tâiu. Baza e aceiași ca si la ordinul corintic. 

» Cel mai vechiu moment unde se intrebuin- 
feazá capitelul compozit, este Arcul lui Titus 
din Roma. 

O altă formă compozită o găsim la Kanawat 
in Siria, unde un capitel toscan pare că iese 
dintr'un cosulef cu acant, adică dintr'un capitel 
corintic. Aiurea, ne întâmpină la capătul foilor 
acantului, patru victorii, care susțin unghiurile 


culare ale Panteonului din e " 
Roma $i Templului Ves- abaxului. 


H di ? 1 ^ 2 ^ D .. D D D 
lb, Ben Pl cai Mai existá, de altmintrelea si alte feluri de 


Cati Luc capitele, care sunt întrebuințate şi în perioada 
următoare bizantină. Ele au la colțuri, supt abax, câte unul sau 


dout berbeci (templul Concordiei), 
un vultur, etc. la fermele lui Cara- 
calla sunt capitele compozite, având 
la mijloc figura unui altlet, probabil 
a lui Hercule (fig. 272), care apare 
din mijlocul frunzișului si pare cá pri- 
veste în jos spre spectatori.* 

* Edifieiile eu plan circular. — 
Grecii au intrebuintat, in epoca helle- 
nisticá, edificii cu plan circular, nu- 
mite kolos. Astfel sunt, Arsionoeion 
din Samotrace, Filippeionul din O- 
limpia, Tholosul din Epidaur. 

Romanii au construit in acest gen 
monumente mult mai însemnate, între 
altele Panteonul lui Agrippa (fig. 275), 
Coliseul din Roma (fig. 276), Templul 
Vestei din Tivoli (fig. 274), etc. 

Panteonul, construit din ordinul lui 





Fig. 275. — Interiorul Panteonului lui 
Agrippa. (Restituţiune de Isabelle, Les 
edifices circulaires el les domes). 


Agrippa, colaboratorul îm- 


păratărului August, de către arhitectul Valerius din Ostia, este o 


www.dacoromanica.ro 


227 


clădire vastă, acoperită cu o cupolă, socotită cu cea mai mare 
din lume. Edificiul are din distanță în distanță nișe trilobate, având 
fiecare câte două coloane de stil corintic. 

In față, clădirea e precedată de un portic cu opt coloane, în- 
coronat cu un fronton. 

Combinarea acestui portic cu un edificiu de plan circular nu e 
tocmai fericită, 





Fig. 276. — Coliseul, Roma, (După R. Meuge), 


In interior, pereții máretului monument sunt cáptusiti cu plăci de 
marmorá, care dádeà intregii cládiri un aspect foarte luxos. 

Templul Vestei din Tivoli este un monopter, cu coloane de 
ordin corintic, Cupola se termină la creștet cu un ornament floral 
numită de Vitruviu //os. Aceasta este o reminiscență a colibelor 
sau a caselor primitive .etrusce. 

Coliseul este o clădire colosală pentru reprezentatiuni. Ea are 
forma eliptoidalá. 50.000 de spectatori puteau luà loc pe treptele 
amfiteatrului. La exterior, zidurile au trei rânduri suprapuse de 
deschizături, arcuite in plin-centru, despărțite de pilastri, pe care 
se aflá acolate semi-coloane corintiene. In interior, este un imens 
amfiteatru, cu multe iesiri, cu galerii de refugiu pe timp de vreme 
rea. Sus, există o galerie acoperită, precedată de un portic de un 
sir lung de coloane. j 


www.dacoromanica.ro 


228 - 

In monumentul acesta, totul este admirabil: vastitatea, unitatea 
desăvârşită a părților, din care e alcătuit, peste care se rezervă o 
lumină “intensă. Lungimea lui e de 187 metri, lărgimea de 155, 
înălțimea de 48 metri. 


2. EDIFICIILE PUBLICE 


Forul. — Cele mai însemnate edificii publice se ridicau în for. 

La obârşie, forul din Roma eră piaţa cetăţii dela poalele coline- 
lor. Aici, se întâlniau membrii diferitelor triburi, aşezate pe ele 
pentru a schimbă mărfuri şi pentru a se consfătui asupra apărării 
intereselor lor comune. 

Cu timpul, forul deveni centrul nu numai al vieții economice, ci 
al celei politice, religioase și judiciare. 

Pentru satisfacerea nouilor nevoi ale comunității, s'au ridicat mai 
multe construcții publice, ca temple, săli de deliberare, tribune 
pentru oratori, basilici, în care se judecau procesele si se tratau 
afacerile băneşti, arcuri de triumf. Pe lângă acestea, erau fireşte și 
un număr mzre de prăvălii. 

După exemplul Romei, mai toate orașele ţinură să aibă foruj 
lor: Forum romanum al metropolei a devenit astfel modelul, pe 
care l-au copiat orașele din provincie. 


* Vitruviu ne dă ştiri interesante în privința acestor foruri: 

«Forurile la Greci sunt, zice el, pătrate, înconjurate de portici 
largi si duble, ale căror coloane dese susţin arhitrave în piatră 
sau marmoră, pe care sunt așezate galerii. Nu tot aşă sunt con- 
struite forurile oraşelor din Italia, pentrucă strămoşii noştri ne-au 
transmis obiceiul de a da lupte de gladiatori; coloanele trebue 
deci, din această p icină, să fie mai spatioase. Supt portice, prá- 
văliile de negustori și deasupra, tribunele vor fi dispuse în chipul 
cel mai comod pentru trebuinfa, pentru care au fost făcute s? 
„pentru perceperea contributiunilor. Trebue, apoi, să existe o pro- 
porfie între dimensiunile forului si cifra populatiunii; fără această 
precauţiune, locul ar puteă fi prea mic sau forul, cu puține con- 
stucţii, s'ar páreà gol. Lárzimea trebue să fie determinată in așă 
fel, încât atunci când lungimea se va fi împărțit în trei părți, două 
din acestea să i se dea ei. Astfel, forma va fi a unui dreptunghiu, 
dispoziție mai comodă pentru spectacole». (Vitruviu, V, 1). 


www.dacoromanica.ro 


339 








Descrierea scriitorului latin a fost găsită, cu câtevă excepfivni 
adevărată, când s'au descoperit prin săpături diferite foruri. 

Un număr însemnat de foruri romane au fost date la iveală atât 
în Italia, cât si în alte provincii. Mai cunoscute si mai bine stu- 
diate sunt cele din Roma, din Pompei si din Timgad, în Africa.* 

Principalele edificii publice, care împodobiau în deobște un for 
roman, erau curtile, sălile de vot, tribunele pentru discursuri, 
basilicile, arcurile de triumf. 


* Curiile erau clădiri simple de plan pătrat sau oblung, destinate 
administraţiunii. Pereţii lor se decorau cu un strat de stuc, care se 
opriă la jumătatea înălţimii lor şi se sfársià printr'o cornișă. Se 
căută să se obţină o bună acustică, 

Dintre curii cea mai bine păstrată este a lui Cesar, rezidită de 
Dioclețian, în forul roman. Transformată în biserică creștină supt 
papa Honoriu, astăzi poartă numele de Sfântul-Hadrian. Alături, se 
află biserica Sancta- Martina, care nu-i altcevă decât biuroul sena- 
tului, secretarium senatus. Intre ele, este o mare sală, care nu-i 
decât porticul ridicat de August, rien Minervae, şi care des- 
pártià cele douá cládiri, cu care de altfel formà un tot. 

Această dispoziţie de trei clădiri, formând un întreg, se regăsește 
la Pompei, la o altă curie. Cátesi trele au abside semicirculare. La 
Timgad, în Africa, Sa descoperit o curie dreptunghiulară, precedată 
de o scară, prin care se intră în sală prin trei porţi, formate de 
doui pilaștri mărginași și două coloane centrale. In fund, eră o 
estradă dealungul zidului, unde stăteau, pe jeturi mobile, presedintele 
si asistenții săi. Sala eră decorată cu statui. 

Tribunele pentru discurcuri, purtând la Roma numele de rostrae 
consistau dintr'o mare platformă, aşezată în mijlocul unei pieţe si 
ridicată cam la o înălțime de trei metri. O scară largă urcă la ea. 
O balustradă o înconjură aproape din trei părți. Statui si bazo- 
reliefuri o ornamentau. 

Uneori însă, drept tribună publică se întrebuinţă estrada, pre- 
cedată de scară, a unui templu, cum e de pildă, rostra Julia din 
(aţa templului lui Cesar. Municipalităţile, care maveau foruri cu 
spaţiuri mari, adoptau de regulă acest model. Drept exemplu, poate 
servi tribuna publică din Timgad. 


Sălile de vot, numite saepta, erau săli simple patrulatere, pre- 


www.dacoromanica.ro 


230 


cedate de un portic. Dimensiunile lor erau considerabile. Unele din 
Roma aveau o lungime de 400 si o lárgime de 100 de metri. 

Basilicile erau edificii, unde se judecau procesele. Forma lor a 
fost adoptatá dela cládirile similare grecesti sau orientale. 

Prima basilicá, a fost construită la Roma de către Porcius Cato 
lángá curia Hostiliana, pe la 184 a. Chr. Altele urmará in curánd. 
Basilica lui Sempronius Gracchus, in 169. Basilica Julia, începută de 
Cesar, a fost sfárgitá de urmașul sáu August. Supt imperiu, s'au 
ridicat foarte multe basilici, care mai tárziu au fost transformate 
in biserici crestine. 

Planul unei basilici e dreptunghiular, cu sau fără absidă la capăt, 
circulară sau pătrată. In interior, jur-împrejur, este un șir de co- 
loane, care susțin acoperișul. Cu timpul, s'au introdus două rânduri. 
de coloane, paralele cu laturile lungi ale edificiului, care se împarte 
astfel în frei năv:, una mai largă la mijloc și două mici înguste 
laterale. Ca exemplu, se poate da, între altele, basilica din Pompei. 

Câteodată se orânduesc în interior patru şiruri de coloane. Atunci, 
clădirea se imparte în cinci năvi, cum e de pildă basilica Julia din 
Roma, lungă de 109 şi largă de 40 de metri. 


* Basilicele au de obiceiu două etaje. In cel inferior, se judecau 
procesele sau se tratau diferite afaceri, cel de sus eră rezervat 
celor ce se plimbau sau discutau. 

Sunt două tipuri de basilici. Unul derivă din sălile hipostile 
orientale, altul din sălile hipostile grecești. 

«Dela început ne găsim, zice G. Leroux, care a studiat amănun- 
fit această chestiune, in fata a două tipuri de basilică, deosebite 
în toate dispozitiunile lor si de origine evident diferite. Primul are 
raporturi izbitoare cu sala hipostilá dela Delos; e o constructie de 
obârşie orientală, mai largă decât adâncă, unde coloanele interioare 
sunt așezate pe rânduri concentrice. Celalalt derivă fără nici o în- 
doială posibilă din naosul oblung, cu frunte strâmtă şi cu trei năvi, 
din care Grecii făcuseră succesiv o casă, un templu, o sală de 
adunare» 1). (Cagnat et Chapot, Manuel d'archéologie romaine 
129—130). Tipului oriental apartin basilica lulia, basilica Ulpia, 
basilica lui Constantin din Roma, etc. 





!) G. Leroux, Les origines de lédifice hypostyle en Grèce, en Orient et 
chez les Romains, Paris, 1913, 


www.dacoromanica.ro 


_ 231 

De tip grec sunt basilicele din Pompei, Aemilia din Roma, cele 
din Aspendos, Orticoli, Tipasa, etc. 

In fundul sălii, în fata porţii de intrare, eră o platformă, înaltă 
de vreo doui metri, unde sedeau judecătorii. Zidurile erau acope- 
rite cu decoruri si cu incrustatiuni de marmoră sau mai adeseaori 
de ștuc, imitând marmora.* 


3. — SĂLILE DE SPECTACOLE 


Spectacolele jucau un rol cât se poate de însemnat în viața ro- 
mană. Ele erau obiectul unei atenfiuni din cele mai mari. In mâna 
politicianilor, reprezentatiunile 
de tot felul, luptele cu gladia- 
torii, cu fiarele, întrecerile în 
circ, erau arme puternice pen- 
tru câștigarea simpatiei masse- 
lor populare. 

Pasiunea pentru spectacole 
a câştigat si provinciile cuce- 
rite, acolo unde ea nu există 
înainte, astfel că aproape pre- 
tutindeni municipalitátile căutau 
să satisfacă populafiunea, care 
cereă spectacole, ridicând clădiri 
speciale. E adevărat însă, că în 
această privință existau unele 
deosebiri între Roma și pro- 
vincie, datorite unor anumite 
împrejurări, unor anumite edicte, 
unor obiceiuri sau gusturi locale. 
Astfel, în unele provincii, se 
apreciau mai mult luptele cu gla- 





> Six a dÉ Fig. ?77,— Teatrele romane din Pompei si din 
diatorii; in altele, ca de pildá E (Dupà Cagnat et Chapat, Mandel 
în Africa, teatrele erau prefe- VER, i dido gl 


rate amfiteatrelor si circurilor; in regiunile dunárene si in Asia- 
Mică, jocurile după moda greacă erau încă în floare si lăsau în 
umbră întrecerile din amfiteatre și din circuri. 

Edificiile de spectacole sunt următoarele: teatrele, odeonurile, 
amfiteatrele, circurile si stadiile. 

Teatrele. — Reprezentatiile dramatice, imitate după cele greceşti, 


www.dacoromanica.ro 


232 

n'au stârnit niciodată un prea mare interes la Romani. Elita îm 
adevăr se interesà de ele, vulgul însă preferà spectacolele mai bru- 
tale, mai violente, mai inferioare. Edificii monumentale pentru re- 
prezenta:iunile teatrale s'au construit la Romani intr'o epocă târzie. 
Multă vreme, piesele dramatice s'au reprezentat pe o scenă, con- 
struită din lemn, întrun circ sau pe lângă un templu. După re- 
prezentare, se dărâmă această construcție efemeră. 

Primul teatru în lemn s'a clădit cam pe la anul 150 a. Chr., iar 
primul în piatră a fost zidit la Mitilena, din ordinul lui Pompeiu. 

* Teatrul roman se aseamănă foarte mult cu cel hellenistic, dar 
introduce si unele elemente, necunoscute acestui din urmă. 

«Vitruviu a arătat foarte bine deosebirile, cari există între un 
teatru grec si un teatru roman. La Greci, acţiunea 'se petreceà 
parte pe scenă, parte pe platforma orchestrei; actorii ocupau 
scena !); corurile, orchestra, unde evoluau. La Romani, ale căror 
opere dramatice ignorau corurile, orchestra nu mai aveă aceeași 
utilitate, si întreaga piesă se jucă pe scenă. De aici, convenientele 
de proporţii foarte diferite: în teatrele greceşti, scena se puteă să 
fie restrânsă, dar orchestra aveă nevoie de o mare dezvoltare; la 
Romani, scena puteă fi largă şi orchestra mai puțin întinsă ; ceeace 
se traduce prin traseuri deosebite. Orchestra greacă eră aproape 
circulară ; orchestra romană eră numai semicirculară, adâncimea, în 
acest caz, deveniă egală cu jumătatea razei, adică cu jumătatea 
adâncimii orchestrei». (Cagnat et Chanot, op. cit., 173). 

In fața scenei, se ridică sala, cavea, în formă de amfiteatru, cu 
mai multe rânduri de trepte, pe cari se aşezau spectatorii. In tea- 
trele mici, treptele se succedau fără întrerupere; în cele mari, ele 
erau împărțite in mai multe serji prin galerii circulare, numite 
praecinctiones. Ultimul rând eră prevăzut cu un portic acoperit, 
unde lumea în caz de ploaie se puteă refugiă. 

Mai multe scări, care la marile teatre erau de obiceiu de seapte, 
si uneori chiar mai multe, suiau în formă de raze dela orchestră 
în sus $i împărţiau astfel teatrul în sectoare, numite cunei. 

La teatrele romane, numai orchestra servind la evoluţiunile corului, 
eră destinată a primi pe spectatorii de vază, în primul rând pe 
senatori. La unele teatre, ca de pildă la Pompei, mijlocul or- 


') In privința aceasta s'au făcut multe și lungi discuţii în lumea eruditilor. 
Atăzi se admite că actorii greci jucau numai în orchestră, unde evoluă și corul. 


www.dacoromanica.ro 


__233 ` 
chestrei eră ocupat de un basin cu apă. Primele 14 rânduri de 
trepte se rezervau cavalerilor. Locurile cele mai de cinste erau asà 
numitele fribunalia, așezate deasupra intrărilor laterale, care dă- 
deau acces în orchestră. Ele erau ocupate de împărat, de familia 
sa, de vestalele și de magistraţii, cari organizau jocurile. 

Partea clădirii, rezervată actorilor şi care după Vitruviu trebuiă 
să aibă de două ori diametrul orchestrei, se alcătuiă din urmá- 
toarele părți: l 

1. Zidul din fundul scenei, care se numià scaena şi erà decorat 
bogat, cu coloane, cu nise, conținând statui, cu alte ornamata- 
iuni sculpturale sau picturale. Scena teatrulni diri AspendJs e un 
frumos exemplu în această privință. Zidul scenei se prelungià la 
dreapta si la stânga cu alți doi pereți, cu aşă numitele parascae- 
nia. Scena aveà de obiceiu trei porți: una la mijloc, poarta regală, 
şi două laterale A4ospitales sau uşile străinilor. 

2. Scena propriu zisă sau platforma, pe care jucau actorii, pro- 
oue Partea cea mai vecină de orchestră eră numită pulpitum. 

. Culisele, unde se gásià şi garderoba actorilor, purtau numele 
de pes 

In subsol, in Ayposcaenium se aflau maşinäriile necesare reprezén- 
ta(iunii şi ridicării cortinii.* zr 

Odeonurile. — Cládirile destinate concertelor si sudijiunilar mu- 
zicale, aveau multă asemănare cu teatrele în privința scenei si a 
locurilor spectatorilor. Se deosebiau însă de ele prin aceea că zi- 
durile erau înalte şi aveau un acoperiș, care lipsiă celor: dintáiu. . 

* S'au descoperit la multe localităţi odeonuri, ca la Pompei, la 
Aosta, la Amman în Palestina, la Cartagina. Cel mai cunoscut este 
cel construit de Herod Aticul la Atena, ale cărui ruini, destul de 
bine păstrate, se văd astăzi là poalele Acropolei.* 


* Amfiteatrele. — Luptele giadiatorilor, pe cari Romanii le-au 
împrumutat din Etruria si din Campania, aveau loc in amfiteatre. 
La început, aceste lupte se dădeau în foruri; mai târziu Sau con- 
struit pentru ele clădiri speciale.* 

* Cel dintâiu amfiteatru în piatră s'a ridicat la Roma de către 
Statilius Taurus, cam pe la 29 a. Ch. La Pompei, există unul mai 
vechiu, datând din primii ani ai coloniilor, aduse de Sylla. 

Amfiteatrele se aseamănă în multe privinţe cu teatrele. Ele 
aveau in deobste forma eliptică. Cel mai renumit si mai mare este 
coliseul, care másoará 187 metri lungime pe 155 lárgime si despre 


www.dacoromanica.ro 


234 


care s'a vorbit mai sus. Sala amfiteatrului, cavea, eră împărțită ca 
la teatre în mai multe secţiuni orizontale, numite moeniana. Jur 
împrejurul arenei, eră un zid destul de înalt, dincolo de care se 
aflau treptele amfiteatrului, pe care sedeau spectatorii. Zidul acesta 
aveă la Coliseu 4 metri înălțime ; 
la amfiteatrul din El-Djem în Tu- 
nisia, 3,50 m. (fig. 278); 2 m. 
700 la amfiteatrul din Nimes; 2 
m. la amfiteatrele dela Pompei si 
Puzzoli. 

Deasupra lui, se aflà o balus- 
: tradá, prevázutá adesea cu várfuri 
Fig. 278.—Amfiteatru din Fi-Djem, Tunisia. ascuţite de fer sau de suluri, cari 
(Cagnat et Chapot, Mesue! d'archeologie ` ce învârtiau îndată ce erau atinse, 

aceasta spre mai multá sigurantá 
a spectatorilor. Tot pentru acest scop, se inconjurà adeseà arena 
cu o groapá de o lárgime suficientá pentru a opri avántul pri- 
mejdios al fearelor. 

Casi la teatre, ultimul rând de trepte se sfársià cu o galerie. 
O pânză, un velum, tintuità puternic de stâlpi, puteà să se întindă 
dela această galerie 
peste amfiteatru spre 
a apără pe specta- 
tori de intemperii 
sau de razele solare*, 

Circurile erau edi- 
ficii destinate între- 
cerilor cu carele. Ele 
aveau formă de drep- 
tunghiu, cu laturile 
mari foarte lungi, a- 
tingând adesea o ju- 
mătate de kilometru. 
La capăt, circurile aveau forma unei elipse. 

* Roma avea mai multe circuri. Cele renumite sunt: 
Circus Maximus (fig. 279), Circul lui Caligula, Circul lui Maxentiu. 
Acesta din urmă s'a păstrat mai bine. Lungimea circului Maximus 
eră de 525 metri; al lui Maxenfiu numai de 461, 

Arena circului eră împărțită în două, în toată lungimea ei, prin- 











Fig. 279,— Circus Maximus dio Roma, Restituţinne. 


www.dacoromanica.ro 


235 
tro ridicáturá de pământ sau un zid, numit agger sau spina. 
Ea eră decorată, în partea ei superioară, de diferite obiecte, 
de statui de zei, de altare, de un edicul cu ouă, necesare pentru 
a măsură numărul  înconjorului, făcut de carele de cursă, ce se 
învârtiau de mai multe ori în jurul spinei. La cele două capete 
ale acesteia, se aflau trei coloane, numite meta. 

Stadiile corespundeau circurilor în regiunile orientale si grecești, 
unde concursurile după moda  hellenicá nu se părăsiseră încă. 
In stadii, aveau loc lupte de trântă, exercitii gimnastice, alergări 
etc. Cel mai bine păstrat este stadiul din Perge in Asia MEA, 
construit din blocuri de piatră cioplită. E lung de 234 metri 
şi larg de 34.* 


TERMELE (BĂILE). 


Romanii au dat o foarte mare atenţie stabilimentelor lor pu- 
blice sau private de băi. Ei au ridicat în toată întinderea statului 





Fig, 280, — Frigidarium al termelor lui Caracalla. (Restauratie de Viollet-le-Doc. 
După Entreliens sur Architecture). 


lor clădiri măreţe, prevăzute de toate cele necesare și uneori de 
un lux extraordinar. 

Pentru a înțelege dispoziția acestor somptuoase edificii, e 
nevoie să cunoaştem din ce consistă o baie romană. 

«O baie, normală si completă, cel puţin în epocă imperială, com- 


www.dacoromanica.ro 


236 


portà mái multe operatiuni succesive, care erau supuse unor re- 
gule, dictate de mediciná. Prima consistà dintr'o scurtá sedere 
intrun aer foarte tare încălzit, destinat să provoace o sudoare 
imbelșugată ; apoi persoana se coboră întrun basin cu apă caldă 
pentru a se curáti de sudoare și de impurități; după aceea se 
confundă în apa rece pentru a-și răcori corpul, a-și întări pielea 
şi forţele; apoi se supuneă unui masagiu, unor fricfiuni de untde- 
lemn pentru a aduce o reacțiune», (Cagnat et Chapot, op. 
cit., 209). 

Penfru indeplinirea tuturor acestor operatiuni, erau sáli anumite, 
inzestrate cu toate cele trebuincioase. 

* O etuvá, laconicum, incálzià băile. Sala de băi calde se nu- 
mià caldarium ; cea de băi reci, frigidarium; camera  cáldutá, 
fepidarium. O altă sală, destinată frictiunilor cu untdelemn și 
masajelor, purtà numele de e/aeosthesium. 

Pe lângă aceste săli, mai erau încăperi secundare, unde per- 
soanele își scoteau vestmintele — apodyterium, — unde puteau fa- 
ce exerciţii atletice, săli de lectură, de convorbiri, etc. Mai 
existau și grădini cu portice, pentru plimbare şi alte recreafiuni. 

Ruinile cátorvà din băile publice ne arată dispozifiunile lor. 

Termele din forul orașului Pompei erau jumătate pentru bărbaţi, 
jumătate pentru femei. Toate sălile esenţiale, menţionate mai sus, 
s'au putut identifică, 

La Roma, s'au constr it, în secolele al II-lea si al II-lea, terme 
renumite și foarte luxoase, ca cele ale lui Traian, Caracalla, 
Dioclețian. Ele erau înconjurate de tot felul de clădiri pentru 
luarea băii și pentru distracţie: săli de baie, se conversaţie, de 
lectură, de exerciţii, teatru etc. 

Podeaua eră acoperită cu mozaicuri cu diferite reprezentatluni; 
pereţi de asemenea erau bogat decorati cu scene în mozaic 
sau în pictură.* 


5. CASELE, PALATELE ȘI VILELE ROMANE 


Casa romană a trecut prin mai mulre etape până să capete 
forma ei definitivă. Sunt două tipuri de case: romană şi helle- 
nistico-romană. 


www.dacoromanica.ro 


337 


CASA ROMANA. 


Casa romană n'a fost la început, decât o mică colibă, învelită 
cu un acoperiș conic şi prevazută cu o uşă, după cum ne-o arată 
unele urne funerare. 

-Prima casă de o construcție mai înaintată a fost imitată după 
cea etruscă. Ea eră dreptunghiulară cu acoperişul depăşind pe- 
refii şi cu mai multe porţi de intrare. Se alcătuiă dintr'o încăpere 
centrală unică, numită ażrium, pentrucă eră inegritá (ater) de 
fumul vetrei. Acoperişul aveà o deschizătură, pe unde intrà 
lumina, iesià fumul şi cădeă ploaia. Acest larg orificiu se numià 
compluvium. Supt el, se află un fel de basin, unde se adună apa 
si care purtă numele de impluvium. 

In această încăpere, familia îşi petreceà viaţa. Aici, se aşeză pa- 
tul, tezaurul, zeii protectori, masa sau altarul, pe care se făceau 
jertfele sacre. i 

* [n jurul acestei unice sáli, se adáogará cu timpul alte incáperi 
care schimbará aspectul casei romane. La dreapta si la stánga ei, 
s'au construit asà numitele aripi, alae, care serviau de camere de 
culcare sau de depozite. Apoi, s'au mai adáogat, intre cele douá 
aripi, o nouă piesă, numită tablinum. Ea eră la început un fel 
de şopron de lemn, unde familia se duceă să stee sau se mănân- 
ce; încetul cu încetul, tablinum a devenit parte din casă, o pre- 
lungire a atrium-ului, de carc nu eră despărțit, decât printr'o 
perdeă. El a devenit astfel o încăpere însemnată, unde se așezau 
statui, diferite alte opere de artă, arhivele si penații familiei. 

Alte iucáperi au venit în curând să măriască numărul celor di- 
nainte. Sa înălțat si un etaj, cu mai multe camere, purtând un 
singur nume, cel de cenacula. 

In dosul casei, eră o grădină, ortus, plantată cu flori si cu 
arbori.* 


CASA HELLENISTICO - ROMANA. 


Romanii, venind in atingere cu Grecii, au adoptat casa a- 
cestora, în forma ei  hellenistică. Aceasta se deosebește mult 
de cea romano-etruscă. Incáperile sunt distribuite în jurul unei 
curți centrale, înconjurată de coloane, ceace alcătueşte un pe- 
ristil si e bazată pe principiul, necunoscut moravurilor primi- 
tive romane, a despărțirii apartamentului de primire de cel privat. 


www.dacoromanica.ro 


238 

Adoptând însă casa hellenisticá, Romanii n'au renunțat la unele 
dispozițiuni ale casei strámosesti. Ei au păstrat in special atriu- 
m-ul. Cu această 
încăpere, incepcà 
casa hellenistico- 
romană. S'a ajuns 
astfel la un com- 
promis. Clădirea 
eră alcătuită de 
regulă din adăo- 
girea la casa ro- 
mană a casei hel- 
lenistice. 

* Dela una la 
alta, se fáceà tre- 
cerea prin cori- 
doare inguste, a- 


Fig. 931. Interiorul unei locuinţe bogate romane, Atrium, impluvinm, sezate de o parte 
compluvium, (Dupá R. Meuge). si de alta a ta- 





blinum-ului, si numite fauces sau andron. 

Partea anterioară a clădirii aveà dispozitiunea si piesele, descri- 
se mai sus. Partea posterioará se alcátuià 
dintr'o curte. inconjuratá de un portic, de un 
peristylium. |n jurul sáu, se deschideau ca- 
merele de culcare, sofrageria, biblioteca, sa- 
loanele mici. In fund, se află o cameră spu- 
țioasă, corespunzătoare tablinum-ului, numită 
oecus. Eră salonul cel mare, de unde prin- 
tr'o ușă sau un coridor, se puteă trece în 
grădina dela spatele casei (fig. 284). 

Toate aceste încăperi, atât ale casei romane, 
cât si ale celei grecești, n'aveau, decât rare- 
ori—si aceasta la marile clădiri din Roma sau 
unele oraşe însemnate — ferestre spre drum. 





i i i i i i Fig. 252. — Pianul casei lui 
Lumina si aerul intrau prin portile, ori feres- ën Ae "Pompei, Dein 
trele, deschise spre peristylium. Cagur wee, Maniel 


d'archeologie romaine I). 
Casa, asà cum a fost descrisá mai sus, co- 


respunde cu cea a lui Pansa, una din cele mai însemnate, desco- 
perite la Pompei. Trebue insá sá se adauge, cá intrarea ei se fáceà 


www.dacoromanica.ro 


239 


din stradă, printr'o poartă largă si un coridor, numit prozhyrum. 
In față, eraucâtevă încăperi pentru prăvălii (tabernae). 

Casele din provincie erau mai modeste. Aspectul lor se deo- 
sebiă după regiuni de casa romană bogată din Roma sau din 
Pompei. 

De pildă, casa africană se apropiă de cea italiană. Şi ea aveă o 
curte interioară, cu o făntână la mijoc si în jurul căreia erau 
așezate camerele. Ea însă aveà un ceardac, un pridvor, asemă- 
nător casei noastre. Aceiasi dispoziție ne întâmpină si în Siria, 
numai că aici casa, afară de rare excepţii, n'aveà curte. „i 

In deobste, în provincii, fiecare populatiune a urmat vechile 
obiceiuri şi tradiții pentru construirea casei sale private. 

Stilul roman nu se întâlniă în provinciile mai depărtate de Ro- 
ma, decât la monumentele publice si la casele bogate de o insem- 
nătate oarecare.* 


PALATUL ROMAN 


Palatele cetăţenilor bogaţi si mai ales ale împăratului erau vaste, 
cu încăperi numeroase, cu portice și grădini cu piscine, în sfârşit, cu 
tot ce eră necesar pentru a face viața plăcută. 

Ruinile máretului palat al lui Dioclețian din Spalato ne pot da 
o idee de ceeace erà un palat roman. 

El eră întărit cu o incintă, ale cărei porți aveau turnuri, ca la 
orice cetate. Într'o parte, se ridicau constructiuni speciale pentru în- 
cazarmarea gărzii imperiale ; în alta, eră un mic templu, un mau- 
zoleu ; în sfârșit, în altă se aflau apartamentele imperiale, cu o 
vedere minunată spre mare.* 


VILELE ROMANE 


Vilele romane sunt adesea adevărate palate, construite în unele 
regiuni, undc bogafii sau personagiile însemnate romane obicinuiau 
să guste, în anumite perioade ale anului, o odihnă întăritoare. Unii 
bogătași, pe lângă o villa rustica, aveau si o villa urbana, ridi- 
cată intr'unul din cartierele mărginașe ale orașului. Planul lor nu 
se deosebiă mult de cel al caselor orăşeneşti, eră însă mai vast. 
Incăperile secundare erau mult mai numeroase. Unele vile aveau mai 
multe sofragerii, mai multe saloane, mai multe săli, destinate petru tot 
felul de trebuinfe, pentru cuicare, pentru recepții, pentru archive, 


www.dacoromanica.ro 


240 
pentru bibliotecá, pentru expunerea obiectelor de artá, etc. Game- 
rile erau încălzite cu un fel de calorifer foarte practic. Curtea 
eră vastă, iar grădinile adesea alcătuiau adevărate opere de artă. 

* «In epoca greco-romană, zice Lafaye, grădina de: plăcere este 
prelungirea salonului ; plantatiunile oránduite în ordine bună, oferă 
ochiului perspective lungi şi alcătuesc figuri regulate, compuse cu 
mare măestrie, unde domneşte linia dreaptă ; de aici, derivă o artă 
deosebită, care se apropie de architecturá. Cu alte cuvinte, ceeace 
se numește o grădină franceză, nu este altcevă decât o grădină 
greco-romană, a cărei tradiţie a fost reînviată în epoca Renașterii, 
prin citirea autorilor clasici. Nimic nu poate să ne dee o idee mai 
dreaptă, decât parcul din Versailles sau ale vilelor princiare, care, 
astăzi încă, înconjoară orașul Roma». (Saglio et Daremberg, Diction- 
naire des Antiquités, cuv. Hortus, p. 284).* 


6. — MONUMENTELE COMEMORATIVE 


Romanii au înălțat atât la Roma, cât si în diferite localităţi ale 
imperiului” lor, un mare număr de monumente comemorative şi ono- 
rifice, cum sunt agà numitele arcuri de triumf, trofee, columne. 


ARCURILE DE TRIUMF 


Arcurile de triumf sunt monumente comemorative în formă de 
poartă. Denumirea de arcuri de «triumf» nu este tocmai exactă, 
căci cele mai multe mau fost ridicate cu prilejul unui triumf al 
unui personagiu. La origine, ele nu erau decât monumente ono- 
rifice, construite pentru a comemoră un eveniment însemnat. Adesea, 
purtau statui ale unor personagii ilustre. 

* La anul 196 a. Chr., prin intervenţia lui L. Sertinius, se clădi, 
cu prada luată din Spania, trei arcuri, pe cari se agezará statui în 
bronz aurit. In 190, Scipione Africanul făcù acelaș lucru, în pre- 
ziua plecării sale spre Răsărit. 

Unele arcuri însă sunt în adevăr înălțate pentru comemorarea 
unui triumf. Astfel, este cel construit în 121 a. Chs., în amintirea 
triumfului lui Q. Fabius Maximus asupra Allobrogilor. 

Supt imperiu, sau construit numeroase arcuri. Unele au o semni- 
ficatie politică sau religioasă, ca de pildă întemeierea unei colonii. 
Aşezarea lor arată adesea intrarea în oraș, dincolo de linia pome- 
riului, adică a hotarului sáu. Asà sunt cele din Aosta, din Suza 


www.dacoromanica.ro 


241 


în Italia, din Beja, Timgad, Uchi Majus, în Africa, din Orange, în 
Galia, etc. 

Din aceastá priciná, s'a propus sà se dee arcurilor «de triumf» 
denumirea mai exactá de arcuri monumentale. 

Alte arcuri au fost construite întru amintirea unor anumite lu- 
crări, făcute din ordinul împăraţilor. Astfel e, de pildă, arcul din 
Rimini, restaurat de August, cel din Benevent, pe calea lui Traian, 
cel din Ancona, etc, d 

Arcurile monumentale sunt de diferite forme. Cele mai multe 





Fig: 283. Arcul lui Titus din Forul roman, Roma. (După Benoit, 
L'architecture, Antiquité), 


au o singură deschizătură, arcuită in plin-cintru. Ca exemple sunt 
arcurile lui Titus din Roma (fig. 283) şi cel al lui Galeriu din Salonic. 
Câtevă au două porți, de pildă cel din Saintes, ridicat supt Tiberiu. 

Vreo 22 din cele 125 cunoscute, au trei porţi, una mare la mij- 
loc și două mai mici și mai scunde laterale, toate arcuite în plin- 
cintru.* 

Cele mai însemnate si cunoscute sunt: arcurile lui Septimiu 
Sever (fig. 284) şi Constantin din Roma, cele ale lui Trajan din 
Timgad, al lui Septimiu Sever din Lambeza şi cel din Orange din 
Franța. 

* Vreo zece arcuri au chiar patru deschizături (quadrifrontes). 

Arcurile monumentale sunt bogat decorate cu elemente archi- 
tecturale si sculpturale. 


O. Tafrali. — Istoria artelor. ed. II, 30uu ex. 16 


www.dacoromanica.ro 


242 





Până în secolul al II-lea, ele erau împodobite cu coloane anga- 
jate, adică lipite de zidărie, dintre care patru la colţuri, iar cele- 
lalte de o parte si de alta a deschizăturii centrale. In urmă, co- 
loanele angulare, a- 
dicá din colturi n'au 
mai fost intrebuin- 
tate, iar celelalte s'au 
detașat, așezându-se 
pe piedestale înalte. 

Partea de sus a 
monumentului are e- 
lemente architectu- 
rale greco-romane, 
architravă, friză.Câte 
odată, cum e la ar- 
cul din Orange, de- 
asupra porții centrale e rázemat pe zidărie un fronton triun- 
ghiular. 

Deasupra arcului, se așezau de obiceiu statui în bronz aurit. 

Picioarele (pieds-droits) și frontispiciul erau acoperite adesea de 
bazoreliefuri de caracter istoric. Astfel, pe arcurile lui Titus, al 
Septimiu Sever și Constantin din Roma, al lui Galeriu din Salonic, 
etc., se văd scene de războiu și de triumf, interesante atât din 
punctul de vedere al istoriei artei, cât mai ales din cel istoric. 
Arcul din Orange este decorat cu bazoreliefuri reprezentând pri- 
zonieri si trofee.* 





Fig. 284.— Arcul lui Septimiu Sever din Roma. 


TROFEELE 


* Trofeele sunt monumente ridicat în amintirea unei victorii, 
chiar pe locul unde inimicul a fost învins. 

Romanii au luat acest obiceiu dela Greci, dela cari au impru- 
mutat si denumirea de trofee, ceeace însemnează in grecește a 
pune pe fugă (tropaion), sau monumente de victorie. 

Grecii ridicau pe locul înfrângerii dușmanului un trunchiu de 
copac, de care atârnau o armură. Cu timpul, acest trunchiu fu în- 
locuit cu unul făcut din piatră. 

Ni se citează mai multe exemple de trofee la Romani. Astfel, 
pe la 121 a. Chr., Q. Fabius Maximus a ridicat turnuri de mar- 
moră între Ron si Iser, în Franța, pentru a comemoră victoria sa 


www.dacoromanica.ro 


243 


împotriva Allobrogilor. Sylla de asemenea a înălțat trofee pe locul 
unde învinsese, in 86, armata lui Mitridate, comandată de genera- 
lul Archelaus. Pompeiu a dat ordin să construiască un trofeu în- 
tr'o trecătoare a Pireneelor, în Spania, spre amintirea înfrângerii 
lui Sertorius. 

Toate aceste monumente au dispărut. Ne-au rămas însă două, 
din care cel mai bine pă- 
strat se află pe teritoriul 
României Mari. 

Cel dintâiu a fost con- 
struit în onoarea lui Au- 
gustla Turbia, în Franţa, 
pe la anul 6—5 a. Chr., 
cu prilejul supunerii unor 
populafiuni din regiunea 
Alpilor. 

Restaurafiunea încercată 
de Formigé, ne prezintă 
astfel acest monument ; o 
platformă dreptunghiulară, 
având latura de 87,80 m. 


Pe ea, se ridică un prim 


i X Fig. 255. — Monumentul dela Adam-Clissi din Dobrogea. 
etaj, tot pătrat, cu o la- Râiuituțiune de Niemann si Reichold. După Cagnat et Cha- 


tură de 34 m.: deasupra pot, Manuel d'archéologie romaine I). 
t3 


sa, este un al doilea etaj, cu laturá de 27,10 m. Pe acesta, se ra- 
zemá un corp de clădire rotundă, înconjurată de coloane si termi- 
nată cu un acoperiș conic, deasupra căruia eră așezată statuia im- 
păratului sau un mănunchiu de arme. La colțurile celui de al doi- 
lea etaj, erau aşezate statui. 

Trofeul dela Adam-Clissi, din județul Constanţa, ne interesează 
şi mai mult (fig. 285). 

El pare a fi fost construit din ordinul împăratului Traian si al- 
cátueste o mărturie a victoriei Romanilor asupra popoarelor bar- 
bare dela Dunărea de jos, precum și latinizarea regiunilor noastre. 

In privința datei construirii lui, sau născut însă unele discuţii, In- 
scripția, găsită chiar pe trofeu, ne dă in mod sigur numele lui 
Traian si dată de 108—109 d. Chr. Din nenorocire, ea e mutilată 
si sfârşitul lipsește. Aceasta a îngăduit unora, să se indoiascá ca 
învingătorul Dacilor ar fi în adevăr făuritorul monumentului nostru. 





www.dacoromanica.ro 


244 
C zi 
Invátatul german Furtwängler a emis ipoteza, cá acest trofeu ar 
fi fost înălțat de generalul M. Licinius Crassus, care a învins po- 
poarele dela Dunăre în timpul exedifiei sale din anul 29 a. Chr. 
Traian mar fi decât restauratorul monumentului. — 

Părerea însă a inváfatilor Bendorf si Tocilescu, cá ne aflăm în 
faţa unui monument al lui Traian, e susținută de unii învăţaţi cu toate 
că trebue să recunoaștem, că se explică greu ridicarea unui astfel 
de trofeu în Dobrogea şi nu în Banat sau în Transilvania; unde 
împăratul roman înfrânsese pe Daci. Ipoteza, că popoarele învin- 
se de Romani în Dobrogea sunt mai de grabă Sarmafi sau Sciti, 
cari mereu atacau posesiunile romane in Dobrogea si la Sud de 
Dunáre, nu trebue exclusá. 

Monumentul dela Adam-Clissi se compune dintr'o bazá circulará. 
cu vreo sapte trepte largi, pástrate aproape intacte. Pe aceastá 
platformá, se reazámá un corp rotund de vreo 30 metri diametru 
şi 32 metri înălţime, socotită până în vârf. Partea inferioară a 
acestui corp cilindric eră căptușită, până la o înălțime, de pietre 
cioplite si aşezate în straturi regulate. Sus, eră o serie de metoape 
despărțite de pilaștri sculptați si înşirate între două cornișe, sculp- 
tate cu destulă îngrijire. Metoapele, păstrate astăzi la București, 
reprezintă, în bazoreliefuri primitive ca artă, interesante documente 
istorice. Se văd reprezentate pe scurt diferitele faze ale expediției 
armatei romane: înaintarea cavaleriei, luptele între Romani și bar- 
bari, fuga în care a familiilor barbare, prizoneri barbari, conduși 
de soldaţi romani, împăratul, însoţit de aghiotantul său, ţinând 
cuvântări, trompeţi romani, prizoniere barbare cu copii în brațe, etc. 

Pe cornișă, în formă de creneluri, se mai văd prizonieri barbari, 
cari reprezintă două tipuri. Unul e îmbrăcat în haine strâmte, fă- 
cute dintr'o stofá groasă, care face cute largi și cu o tunică scurtă ; 
părul său e pieptănat astfel, încât o buclă mare e adusă pe tâmpla 
dreaptă, aşă cum fac astăzi Cazacii dela Don, cari—se poate face 
ipoteza—nu e exclus să fie descendenţii barbarilor, învinşi de Ro- 
mani în Dobrogea. 

Celălalt tip, reprezintă pe un barbar cu părul lung, pletos, cu 
o haină largă si lungă, încinsă la mijloc cu o cingătoare. Unit pri- 
zonieri poartă pe cap o tichie, ceeace indică pe un personagiu 
mai de vază. 

Deasupră crenelurilor, monumenful are un acoperámánt de trun- 
chiu de con, învelit cu “plăci mari de piatră în formă de solzi. Pe 


www.dacoromanica.ro 


245 





acest acoperiş, se rázámà un corp exagonal inalt;.pe una din la- 
turile sale, se află inscripția cu numele de Traian. In vârf, eră tro- 
feul: un trunchiu de copac, îmbrăcat cu o armură completă, cu 
patru scuturi, cu lănci, etc. La picioarele acestui trofeu, stăteau 
culcate trei mari statui de prizonieri barbari.” 


COLUMNELE. 


O altă categorie de monumente comemorative sunt columnele, 
aşezate pe o bază cubică. Se citează mai multe, astăzi dispărute. 

In 260 a. Chr, s'a ridicat 
una în amintirea victoriei na- 
vale a lui Duilius, numită co- 
lonna rostrata, de oarece eră 
împodobită cu vârfurile coră- 
biilor luate dela Cartaginezi. La 
mortea lu Cesar, poporul din 
Roma a înălțat de asemenea în 
cinstea lui o columnă în forum. 

Dintre cele ridicate în epoca 
imperială, cea maf celebră este 
Columna lui Traian, construitá, 
in 104 în forul Traian, după 
planul arhitectului Apolodor dn 
Damasc Această columnă come- 
morează victoriile împăratului 
asupra Dacilor (fig. 286). 

* Baza monumentului, aproape 
cubică, are o înălțime de 5 metri 
şi o latură de 5 m. 50. In in- 
teriorul ei, se află o cameră 
funerară, unde s'a depus cenuşa 





e D . e Fig. 286. — Columna lui Traian. (După Cagnat et 
împăratului. Deasupra soclului, e? Manuel d'archrologie pe neve I). 


se ridicá fusul coloanei de un 


diametru de 3.70 m. si de o ínálfime de 29,55 m. Inláuntru, se 
urcă o scară până sus. In vârf. eră așezată statuia lui Traian in 
bronz aurit, înlocuită astăzi cu cea a sfântului Petru. 

Columna eră decorată de jos până în sus, jur-împrejur, în spi- 
rală, cu bazoreliefuri, de o artă mult superioară celei a monumen- 


www.dacoromanica.ro 


246 


tului dela Adam-Clissi. Ele reprezintă scenele războaelor dacice. 
La început, se vede armata romană trecând Dunărea pe un pod de 
vase, cu steagurile în frunte. Figura simbolică a lui Danubius, re- 
grezentat în bust printr'un personagiu bărbos ieşind din unde, asi- 
stă cu bunăvoință la defilare. Expediția înaintează. Legionarii ro- 
mani dau lupte crâncene, atacă și cuceresc cetăți dace; dau foc 
caselor vrăjmașilor, cari fug, însoțiți de familiile lor; împăratul 
primeşte delegaţiuni, fine cuvântări sau ráspláteste pe cei viteji, etc. 

* O altă columnă, imitată după cea a lui Traian, eră a lui An- 
tonin-Piul, din care nu ne-au rămas astăzi decât bazele. 

Columna însă a lui Marcu-Aureliu se păstrează si împodobește 
actualmente Piazza Colonna din Roma. Bazoreliefurile ei, imitând 
pe cele ale columnei lui Traian, ilustrează luptele armatei romane, 
condusă de Marcu-Aureliu împotriva Germanilor. 

Constantinopolul posedă și azi Columna lui Teodosiu, mult in- 
ferioară din toate punctele de vedere celor precedente. 

Romanii au mai construit si alte monumente similare. Nici unul 
însă n'a stârnit atâta admiraţie si n'a exercitat atâta influență ca 
columna lui Traian. 

La începutul secolului al XIX-lea, Francezii au ridicat în piaţa 
Vendóme din Paris o columná, imitată după cea a lui Traian, întru 
amintirea victoriilor strălucite ale lui eer I. Ea a fost cis 
tá din bronzul tunurilor, luate dela vrájmagi." 


LUCRĂRILE DE ARTA DE UTILITATE PUBLICA 
Căi de comunicaţie, poduri, porturi, cisterne, apeducte, canaluri, 


Lucrările de artă de utilitate publică au ajuns la o mare perfec- 
Dune supt Romani, cari ţineau înainte de toate la o bună admini- 
stratie si la o bună organizaţie a vieţii publice si sociale. 

Căile, construite de inginerii romani, în toate direcțiunile, aveau 
de scop atât înlesnirea comerţului, cât si a marsurilor militare re- 
pezi. Căile acestea porneau dela Roma în toate direcțiunile si stră- 
băteau întreaga Italie. Una din cele mai renumite și mai însemnate 
eră Via Appia. Unele din ele se continau dincolo de munţi și de 
Mare. Cea care legă Roma cu Constantinopolul, străbăteă întreaga 
peninsulă Balcanică, începând dela Dyrrachium (Durrazo), trecând 
prin Salonic și urmărind de aproape coasta mării Egee. Erà 
Via Egnatia. 


www.dacoromanica.ro 


247 

Şoselele acestea sunt un model de artă inginerească. In aceasta 
privință, Romanii au căutat mai ales linia dreaptă, pe când Grecii 
se conformau mai mult naturii terenului si urmau sinuozitățile lui. 
Pentru a scurtà distanța de străbătut, inginerul roman săpà tune- 
luri, ridică sau coborà povárnisuri repezi, strábáteà lacuri mlásti- 
noase, pe care le secà. 

Soselele erau foarte îngrijit lucrate. Ele aveau mai multe stra- 
turi de piatră sau nisip,si chiar beton, care se obfineà prin ames- 
tecul pietrisului, al nisipului si al varului. 

Soselele mari si frequentate mult erau de obiceiu pavate. Celes 
lalte erau construite din pietriș bătut. Pavarea se fáceà cu lespezi 
mari de piatră (via munita)sau cu pietriș bătut (via glareata.) 

Podurile romane sunt lucrări de o artă desăvârșită. La început, 
ele erau firește lucrate din lemn. Mai târziu, s'au construit din piatră. 

* Inginerii romani știau să arunce poduri chiar peste ape mari, 
largi si repezi. Cesar a ordonat să se construiască unul peste Rin. 
Traian a legat, în 104, ambele maluri ale Dunărei, la Turnu-Severin, 
cu un pod, așezat pe 20 de stâlpi de piatră. Lucrarea a fost cons 
dusă de renumitul inginer si arhitect grec Apolodor din Damasc. 


Dintre podurile existente romane, cel mai frumos este cel din 
Alcantara, pe fluviul Tagul. El a fost construit de C. Iulius Lacer 
în 106. Măsoară 54 metri înălțime, 5 metri lărgime si are 6 arcuri 
neegale în plin-cintru. 

Arta inginerului s'a manifestat in chip strălucit si în crearea de 
forturi practice, bine apărate în contra vânturilor, a valurilor si 
a inimicilor. 

In privinţa aceasta, inginerii din epoca romană sunt superiori 
celor din epoca greacă. In adevăr, Grecii se mulțumiau cu amena- 
jarea golfurilor naturale. Romanii au ştiut să creeze porturi, chiar 
acolo unde nu erau sânuri propice si să le apere cu diguri, ieșite 
în largul mării. Astfel, ei au săpat și înzestrat cu cele trebuitoare 
in Italia, supt Claudiu, portul sau porturile din Osfia, la îmbucătura 
Tibrului, Ele acoperiau o suprafață de 70 de hectare. 


Sistemul de canalizare pentru aduterea și strângerea apei po- 
tabile eră obiectul unei deosebite atenfiuni din partea Romanilor. 

Lăsând la o parte cjsfernele private, care prezintă un interes mai 
mic, cisternele publice erau adesea adevărate lucrări de art. 

Isvoarele se captau și apa lor se duceă în oraș, unde se adună 


www.dacoromanica.ro 


2I. den 


in basinuri de formá circulará sau pátrafá. Acestea erau adesea ori 
decorate cu sculpturi si aveau un acoperământ boltit. 


Un întreg sistem de filtrare, foarte ingenios și foarte practic- 
făceă ca apa să se curețe de impuritățile, ce le puteă contine. 

Când isvoarele erau depărtate, se aduceau prin ajutorul unui 
apeduct. La Roma, apa veniă din Munţii Albani, din Sabina şi chiar 
din lacul Bracciano. Apeductul Cartaginei coboră din muntele Za- 
ghouan, dela o distanță de 132 kilometri. 

Apeductele sunt lucrări admirabile, care fac o deosebită cinste 
inginerilor și arhitecţilor romani. 

Conductele erau, după Vitruviu, de trei feluri; de beton, de 
plumb si de olărie. Cele dintâiu se intrebuinfau mai mult, fiind 
mai puțin costisitoare. 


Când conductele treceau prin locuri accidentate, eră nevoie de 
lucrări speciale, pe care Romanii le săvâr- 
stau in chip minunat. Se sápau tuneluri la 
înălțimi sau se acoperiau depresiunile so- 
lului cu substrucțiuni. Canalul se asezà, 
în acest din urmă caz, pe un zid de sus- 
ținere, care p.teà aveà o înălțime mai 
mare sau mai mică. Când valea eră adâncă, 
zidul acesta, făcut din arcade în plin-cintru 
succesive, câteodată suprapuse, puteă să 
atingă o mare înălțime. Cel mai însemnat 

şi mai renumit apeduct, care în acelaş timp 
Fig, 27, — Cae Fat (epa este si o punte, este Podul din Gard, 
Cen Manuel dar. din Franţa, o lucrare de artă de o solidi- 

tate si de o iscusintá tehnică din cele mai 
mari, o adevărată capo d'operă a artei inginerești din toate tim- 
purile. Podul acesta are trei caturi de arate și atinge o înăl- 
time de 45 metri (fig. 287). 

Pe lângă aceste lucrări de artă, cată să menționăm şi pe cele de 
canalizare pentru eliminarea zoelor, precum si cele de drenaj. Si la 
ele, constatăm aceeași ştiinţă tehnică si aceeași îndemânare artistică, 
ajunsă la perfecțiune. 





www.dacoromanica.ro 


249 


SCULPTURA. 
SCULPTURA IN EPOCA REPUBLICII. 


Sculptura în timpul republicii, e foarte slab reprezentată la Roma. 
Operele sculpturale din aceasta epocă, care reprezintau zeități, sunt 
interesante mai mult pentru mitologie și arheologie. Valoarea lor 
artistică e mai mică. 


"ln primii doui secoli ai republicii, se citează un Hercule, con- 
sacrat lui Evandru. In timpul lui Numa, se menționează statuia 
zeului Janus, a lui Vertumnus şi a Venerei pleşuve, căreia ma- 
troanele romane se rugau pentru a le feri de căderea părului. 

Când influenţa etruscă și greacă începe să stăpânească Roma, 
sculptorii etrusci îi decorează templele cu statui. De pildă, ei lucrează 
statuia lui Jupiter pentru templul său din Capitol. 

In epoca Tarquiniilor, se mai citează o statuic a Tanaquitei, 
sofia lui Tarquinius-cel-Bátrán, reprezentată ţinând o furcă. 

In secolul al V-lea, templele se înzestrează cu statui în metal. O 
Ceres în bronz, făcută dintr'o parte a averii confiscate a lui Spurius 
Cassius, e așezată întrun templu, zidit de acesta. 

Legăturile cu Grecii din Italia de Sud, fac pe Romani să adopte 
mitologia greacă, care se amalgamează cu cea romană. Arta greacă 
începe să prindă la Roma. 

Un mare număr de zeități grecești romanizate au statuele lor. 
Spurius Carvilius, după înfrângerea Samniţilor, poruncește să se toarne 
din bronzul, luat dela vrájmasi, un Jupiter colosal, pe care îl așează 
în Capitol. 

Tot în secolul al V-lea, Romanii încep să ridice statui persona- 
giilor ilustre, ca lui Romul, lui Numa Pompilii:, lui Anen Martiu, 
Cleliei, lui Horaţiu Cocles, lui Valeriu Poblicola, etc. Aceste statui 
erau, dacă nu lucrate de Greci, cel puţin în stil grec. 

Statuele onorifice se înmulțesc în secolele al III-lea și al II-lea. 
Ele se acordă chiar unor personagii străine, ca Pitagora, Alcibiade, 
etc. Cinstea aceasta se face şi unor femei ilustre. Multe statui însă 
se ridică unor persoane obscure, ceeace arată răspândirea unui fel 
de snobism în epoca aceasta. 

Valoarea tuturor acestor opere republicane nu puteă fi mare, căci 
sculptorii etrusci și greci, cari veniau la Roma în aceste timpuri, 
nu erau máestri, ci simpli lucrători în artă. «Romanii aveau atunci 


www.dacoromanica.ro 


250 


zice Martha, putinágrije pentru artă. Comandând statuele membrilor, 
cari exercitaseră sarcini publice, familiile aristocratice nu se gân- 
diau, decât să satisfacă vanitatea lor. Ele nu cereau, decât un singur 
lucru, ca figura să semene si asemănarea să fie desăvârșită prin exacti- 
tatea costumului». (Martha, Archéologie etrusque et romaine p. 192). 

Pe la sfârşitul republicii însă, Romanii venind în atingere cu 
Grecii din Răsărit, fac cunoștință cu capo d'operele sculpturii gre- 
ceşti. Multe din ele sunt ridicate din orașele greceşti de coman- 
danii armatelor romane și aduse la Roma. Generalii, chiar cei 
ignoranfi ca Mummius, care a cucerit Corintul in 146, ţineau să 
expedieze în Cetatea-Eterná capodoperele artei hellenice. 

Şefii militari romani caută pretutindeni opere de artă, cu care să 
împodobească triumful lor la Roma. Si astfel, oraşele grecești din 
Grecia Mare, din Grecia propriu zisă si din Asia Mică se despoaie 
de avutiile lor artistice. 

Cu prilejul serbării lui Fulvius Nobilior, după campania din Epir 
si din Etolia, se plimbară pe străzile Romei vreo 285 statui de 
bronz și 230 de marmore greceşti. Paul-Emiliu, învingătorul Ma- 
cedoniei, își împodobi triumful cu 250 care de statui și de tablouri 
renumite. Mummius aduse mai multe. Roma deveni un mare muzeu, 
Pretutindeni, in temple, în case particulare, în edificii publice, se 
aşează statuele grecești, luate dela locul lor de origine. Bogătașii 
aveau colectiuni întregi, pe care le măriau prin noui cumpărături, 
E cunoscut procesul, susținut din partea păgubașilor de marele orator 
și scriitor Cicerone contra lui Verres. Acesta, ca guvernator al Si- 
ciliei, stiuse să răpiască locuitorilor obiecte de artă, mai ales vase 
de aur si de argint, de mare pret. 

Roma atrage în curând si pe artiștii greci, cari își infiintará aici 
sau în alte centre italiote atelierele lor. După căderea Corintului, 
în 146, veniră să se stabiliască în capitala romană Po/zc/e din Atena 
și fiii săi 7Zimarhide şi Timocle; Filiscos din Rodos; un alt 
Timarhide şi fiul sáu Dionisios. Ei fură însărcinaţi să decoreze, 
monumentele romane, pe care Metellus Macaedonicus le ridică la 
Roma și anume templele lui Jupiter și al Junonei, precum și porticul 
care le uniă.* 


SCULPTURA GREACA LA ROMANI 
"Deet nu se cunoaște bine evoluția sclupturii grecești în primele 
două secole, atât înainte cât și după Christos, totuși cu ajutorul 
unor știri, culese mai ales din Pliniu si din inscriptiuni, se poate 


www.dacoromanica.ro 


251 


spune cevà despre ea. Se deosebesc trei școli: Scoa/a asiatică, 
scoala atică, şcoala lui Pasitele.* 


*Seoula asiatică. — Din această școală, fac parte cátivà sculp- 
tori din Asia Micá, cari au lucrat la Roma sau in provincii. 

Agasias din Efes e unul din cei mai însemnați. Dela el, avem 
o frumoasă statuie, cunoscută supt 
numele de Gladiatorul luptând, In 
realitate, ea reprezintă pe un atlet, 
care ia parte la un concurs de aler- 
gare în stadiu. Casi concurenţii săi, 
este armat, mai ales cu un scut gieu, 
şi cursa o face in pași mari mai 
degrabă, decât alergând. Aproape de 
țintă si de triumf, el întoarce capul 
spre spectatorii, cari îl aplaudă. Exe- 
cufiunea e savantă si cunoştinţa a- 
natomiei desăvârșită. Mişcarea sta- 
tuei e viotentă, scumpă scoalei asia- 
tice, care a mostenit-o dela artistii 
epocii precedente. Statuia aceasta 
mar fi, după unii, decât copia unui 





original în bronz, din secolul al II-lea, Fis, 255, — Statuia zisă «Gladiatorul lup. 
aparţinând scoalei din Rodos, (fig. mer uree cort: Operă a ni Amis: 


288). 
Un alt artist din școala asiatică e Arhe/aos din Priene, care, 
între altele, a lucrat un bazorelief reprezentând Afofeoza lni 7 lomer. 
Sculptorii Arssteas si Papias din Afrodisias sunt cunoscuţi pentru 
cei doi centauri ai lor, din care unul este astăzi la Paris, iar celălalt 
la Muzeul Capitolului din Roma.* 


* Şcoala atică. — Sculptorii, originari din Atica, cari au lucrat 
la Roma sau în Italia, sunt tot atât de puțin cunoscuți ca prece- 
denfii. Posedând întru câtvă darul invenfiunii, ci se inspiră din 
operele marilor artiști, ca Policlet, Praxitel si Lisip. Cuno;teau însă 
bine arta lor și reușesc să dea operele lor variante de atitudini, 
expresiune si o personalitate, care merită atentiune si chiar admirație. 

Cei mai iluștri sculptori atenieni, lucrând la Roma, sunt Apollonin, 
Cleomene şi Glicon. Dela ei, avem trei opere însemnate: 7ursu/ 
de Belvedere, Hercule Farnese si Venus de Medicis. 


www.dacoromanica.ro 


252 


Torsul de Belvedere e semnat de Afoloniu, fiul lui Nestor 
Atenianul, contimporan cu Sylla. Acest artist a mai lucrat şi alte 
opere, mai ales o statuie a lui Jupiter pentru templul din Capitol. 
Torsul din Belvedere reprezintá pe Hercule sezánd. Aceastá statuie 
e inspirată de o operă analoagă a lui Lisip. Ştiinţa anatomicá la 
acest tors e mare, iar tratarea viguroasă si îndemânatecă. 

Hercule Farneze, opera lui G/icon din Atena, e inspirată de 
asemenea dupá un model al lui Lisip. Hercule se razámá obosit pe 
măciuca sa puternică. Artistul a voit să arate contrastul între vi- 
goarea corpului atletului şi oboseala, de care e cuprins, dar a ajuns 
la exagerare. Modelul lui Lisip n'aveà, de sigur, defectul principal 
al operei lui Glicon, acea monstruozitate a formelor corpului, care 
face opera foarte greoaie. 

Venus de Medicis a fost luciată de C/eomene, fiul lui Apolodor 
din Atena, care a trăit supt August. E o statuie foarte frumoasă, 
plină de graţie femeniná si e inspirată de Afrodita din Cnid a lui 
Praxitele, tratată însă cu multă libertate si personalitate.* 


* Şcoala lui Pasitele. — Artistul si criticul de artă Pasife/e, 
originar din Grecia Mare, încetățenit pe la 87 a. Chr., odată cu 
ceilalți locuitori ai Italiei, a trăit până supt August. Anticii îi laudă 
îndemânarea cea mare de a lucră atât bronzul, cát si marmora si 
fildeşul. Dar pentru aceasta, el fáurià mai întâiu, după natură, o 
«machetă», cum procedează si sculptorii moderni. 

Din nefericire, nu ne-a rămas nici o operă dela acest şef de şcoală, 
Stilul sáu se cunoaște totuşi din opera lui S/efasos, elevul sáu, 
care a lucrat o statuie a lui Oreste. Din ea, se vede imitarea 
sculpturii contimporane cu Fidias. Pasitele dar a cáutat sá reinoiascá 
arta decadentá din timpul sáu printr'o întoarcere imitativă la trecut.* 


* Caracterizarea sculpturii grecești din epoca romană.—Sculp- 
tura greacă din epoca romană nu poate fi comparată nici pe departe 
cu cea din epocile precedente. Ea e în plină decadentá și se mul- 
țumește, în deobște, cu copiarea operelor renumite din vechime. 

„Oricare ar puteă fi, zice Martha, valoarea individuală a cutărui 
sau cutărui din artişti de mai sus, este invederat că sculptura grea- 
că, in epoca când ea se pune în serviciul Romei, este decázutá 
din vechia sa glorie. Un lucru îi lipseşte, care până atunci ma lip- 
sit niciodată spiritului grec: inspiratiunea. Ea nu este sau aproape 
nu are concepļivni criginale. Sculptorii au o mâna exercitată 


www.dacoromanica.ro 


cunosc in fond procedeele si resursele artelor, cautá bucuros gre- 
utatea. dar nu încetează de a fi niște imitatori. Când ei copiază 
pur si simplu, când interpretează: dar tot- 
deauna ei se ataşează unei teme cunoscute», 
«Geniul lor eră sărac, aceasta e neîndoel- 
nic. Dar trebue să mărturisim de asemenea, 
că împrejurările nu erau favorabile inventiu- 
nii. Vanitatea romană, pe care ei aveau;';s'o 
satisfacá, s'acomodà mai pufin cu operele 
noui si personale, decát cele celebre. Ceace 
cinevà voià să poseadă la el, eră un Policlet, ` Fig: Se" Bustul impáratu- 


lui Commod in Hercule. 





i T icine ci S H (După Cagnat et Chapot 
un Miron, un Praxitel, un Lisip; si în lipsa Wéi at d'archéologie ro. 
statuelor autentice, se multumià cu o copie See, dh 


mai mult sau mai puţin fidelă» (Martha, op. cit., p. 201 — 202).* 

* Sculptura romană.—Alături de sculptura greacă propriu zisă, 
întâlnim la Romani și una de stil mai 
puţin deosebit, produs al epocei ro- 
mane, fără pretenţii de superioritate. 

Operele, aparținând acestui stil, 
sunt de diferite categorii: mitolo- 
gice, alegorice, portrete, bazoreliefuri. 

Numărul statuilor de zei greci, o- 
rientali sau egipteni, romanizați pre- 
cum și cel al figurilor alegorice, ca 
Clemenfa, Concordia, Justiţia, Fide- 
litatea, Fericirea, etc., este foarte mare. 
Cele mai multe mau nici o valoare 
artistică si prezintă interes numai 
din punctul de vedere istoric și ar- 





heologic. 
, Portretele însă au o valoare mai 
Fig. 290.— Marcu-Aureliu, (Muzeul Luv e > e 
» citi Pans. ME SUM mee Romanii au dat acestei ramuri 


de sculptură o însemnătate deosebită. 

Figura personagiilor ilustrate, a strámosiilor, a părinţilor si a ru- 

delor trebuiă să fie reprodusă întocmai. Morților li se luă masca 
în ceară, care, purtată de un actor, urmă cortegiul funebru. 

In epoca imperială, portretele în marmoră se înmulțesc foarte 

mult. Cel al împăratului e reprodus în sute de exemplare, căci 

provinciile și orașele ţineau să aibă chipul său, imortalizat în mar- 


www.dacoromanica.ro 


254 


morá sau bronz. In curánd, obiceiul portretelor se extinde şi asu- 





Fig. 291.— Impăratul Traian. Luvru. (Fotografie C, 
l'uscasu, după un mulaj din colecția Muzeului de 
Amichitâţi din lași). 


pra guvernatorilor pro- 
vinciilor, asupra magis- 
tratilor municipali, asupra 
şefilor de corporafiuni si 
chiar asupra particularilor. 
Muzeele publice si colec- 
fiunile particulare posedă 
mii de portrete romane. 
Ele aparţin la două cate- 
gorii: Portrete idealizate, 
în care personagiul e re- 
prezentat ca un zeu sau 
un erou, deși își păstrează 
trăsăturile figurii proprii, 
si portrete ordinare, care 
reproduc intocmai figura 
personagiului. 

Portretele pot fi simple 
capete, busturi sau statui 
întregi. 

Impáratii și impárátesele 
sunt prezentați fie in por- 
trete idealizate, fie in por- 
trete ordinare, care se gá- 
sesc, de asemenca cu su- 


tele în toate muzeele: la Roma, la Luvru, la Londra, la Muenchen, la 


Atena, la Bucureşti, etc. (fig, 280—291), 

Fireşte, în arta portretului, realistă 
prin natura ei, artistul se emancipează 
de influența covârșitoare a modelelor 
clasice greceşti și reușește să facă ade- 
sea opere de valoare. Cele mai multe 
însă din portretele romane sunt inferi- 
oare ca artă, Ele sunt opere ale unor 
lucrători sculptori si nu ale unor ar- 
tişti adevăraţi. 

Cele mai frumoase portrete aparţin 
secolului Lu al erei noastre. In secolul 


www.dacoromanica.ro 





Fig. 292.—Podul de peste Dunăre re- 

rezentat în bazorelief pe columna lui 

rajan din Roma. (După Cagnat et 

Manuel d'archerlogie ro- 
maine, I). 


Chapot, 


D 


Léi 


55 


al l-lea, stilul devine mai greoiu, mai banal, mai convenţional, 
In cele următoare, decadenfa se desávárseste din ce in mai mult." 


"Bazoreliefurile.—Bazoreliefurile sunt de mai multe feluri. Două 
categorii sunt mai însemnate: bazoreliefurile istorice şi funerare. 

Cele istorice decorează şi ilustrează, după cum am văzut, mo- 
numentele comemorative, ca arcurile de triumf, trofeele, columnele. 
Dacă din punctul de vedere istoric și arheologic ele au o mare 
valoare documentară, din cel al artei însă de dorit. 

La bazoreliefurile columnelor lui Traian, ale lui Marcu-Aureliu si 
ale monumentului de la Adam-Clissi se intálneste o perspectivá 
convențională. Scenele se urmează unele pe altele, adesea figurile 
acoperă tot fondul şi se îngrămădesc. Amănuntul, caracterul local e 





Fig. 203, — Bazoreiiefuri ale metoapelor monumentului roman dela 
Adam-Cliasi din Dobrogea. După Gr. G. Tocilescu, «Idam-Clissi). 


păstrat, exactitatea scenei reale este observată, mui mult sau mai 
puţin, ceeace face din aceste bazoreliefuri adevărate documente 
istorice si arheologice, de un pref netăgăduit, (fig. 202— 293). 

Bazorelieful roman începe să decadă in secolul al III-lea si merge 
din ce în ce mai rău în cel următor. Pe arcul lui Constantin, de 
pildă, tradițiunile cele mai elementare ale sculpturii nu sunt deloc 
observate. Lipsá de compoziţie, lipsă de mestesug, lipsă de exacti- 
tate în modelarea unei figuri, iată caracterizarea bazoreliefurilor se- 
colelor al IV-lea si al V-lea. Capetele sunt látárefe, greoae si fără 
expresie ; corpurile mau proporție, sunt scunde. Suntem în prezența 
unei arte inferioare, demnă de a fi comparată cu cea primitivă, 
care aveă totuşi scuza de a-și căută calea şi meritul de a observă 
natura si a fi mereu in progres." 


www.dacoromanica.ro 


256 


* Bazoreliefarile funerare.—Sarcofagele romane sunt adesea 
acoperite, casi cele grecesti din epoca hellenisticá, cu bazoreliefuri, 
cere, casi cele istorice, mau mare valoare artistică. Lucrările aces» 
tea, afară de puţine excepţii, erau executate în grabă de,lucrători- 
sculptori si nu de artişti. Operele lor sunt în stilul banal al seco- 
lelor al III-lea și al IV-lea şi nu prezintă interes artistic, ci istoric, 
Subiectele lor sunt adesea luate din viața ordinară. Ele ne dau 
Ştiri interesante asupra ei. Unele sunt luate din viața ordinară, dar 
idealizată ; altele reproduc simboluri și alegorii; altele scene mito- 
logice, etc. Toate alcătuesc documente pentru istoric şi pentru ar- 
heolog. Rare ori, se întâlnesc opere interesante si din punctul de 
vedere al artei pure.* 


PICTURA ROMANĂ 


In arta picturii romane, intră atât tablourile lucrate 'separat, în 
felul cum procedau pictorii greci din perioada anterioară, cât şi 
frescele si mozaicurile. 


PICTURA ÍN TIMPUL REPUBLICII 


* Pictura greacă si etruscă fură cunoscute de ;timpuriu de Ro- 
mani. In afară de vasele pictate, cari, de sigur, găsiau mulți cum- 
părători la Roma, se citează picturile şi bazoreliefurile, executate 
de doi artiști greci, Gorgzsos si Dampofilos, la templul Cerei, 
construit în 493 a. Chr., în apropierea circului Maximus. 

Picturile romane din această perioadă au pierit cu totul și nu- 
mai textele vechi le menţionează. Cea mai mare parte a pictorilor 
erau Greci. In afară de cei doi de mai sus, se citează mai mulți 
alţii, cari au lucrat în Roma și poate si în alte centre mari ale 
Italiei, unde Romanii ridicau casele sau vilele lor. Pictorii greci fă- 
cură şcoală şi avură elevi chiar printre Romanii de vază. Astfel 
sunt Fabius Pictor şi Pacuvius. Primul este bunicul istoricului cu 
acelaș nume, care deși aparţineă unei familii nobile, execută pic- 
turi întrun templu, consacrat zeiţei Salus. Pacuvius, nepotul lui 
Ennius, veni la Roma, unde se fácit cunoscut si ca poet si ca pic: 
tor. El decoră templul lui /7ercule în Forum Boarium. 

Stilul și coloritul picturilor romane se asemănau probabil cu cele 
ale picturilor contimporane etrusce sau grecești, iar subiectele lor 
erau împrumutate mitologiei si epopeei hellenice. Quintilian ne 


www.dacoromanica.ro 


257 


spune întrun pasagiu, cá a copiat pe pereţii mai multor temple 
foarte vechi, numele unor eroine sau eroi greci, scrise cu o orto“ 
grafie latină veche, ca Alesanter, Cassantra, Hecoba, etc. 

Alături însă de aceste subiecte epice sau mitologice, pictorii ale- 
geau şi subiecte istorice, care puteau interesă mai mult pe Romani. 
Astfel, pe pereţii templului lui Vertumnus și Consus erau pictați 
T. Papirius Cursor si M. Fulvius Flaccus, cel dintâiu învingător 
al Samnifilor, celalalt al Vulsienilor. Pictorui Metrodor pictá pe 
Paul-Emiliu, biruitorul lui Perseu, regele Macedoniei. Alte scene 
de biruinfá sau chiar planuri de campanie si de ţări cucerite erau 
pictate si expuse în Curia, în Capitol, în diferite alte edificii din 
Roma. 

Această pictură comemorativă a fost multă vreme în floare. Spre 
sfârşitul Republicii însă, gustul înclină spre peisagii, spre portrete, 
spre scene legendare si mitologice. 

«In războaiele din Răsărit, generalii romani au învăţat să guste 
o artă frivolá și rafinată, care are toate mestegugirile şi toate ele~- 
gantele, căreia îi place să afáfe curiozitatea prin neprevázut, să 
ridice vulgaritatca unui subiect prin grația amănuntelor, să înșele 
privirile prin jocuri de culoare si iluziuni amuzante. Seduși de 
aceste noutăţi, ei au adus cu prisosinfá tablouri din expedifiunile 
lor asiatice; imitând pe regii din Pergam sau din Alexandria, ei 
au avut galeriile lor şi vanitatea pasională a amatorilor de dată 
recentă a atras în curând o mulțime de artiști cu talent uşor, delicat, 
spiritual, pe care moda i-a îmbrățișat: Jaia sau Laia din Cizic, o 
femee pictor, renumită pentru portretele sale; Dionisos si Serapion, 
din care unul nu făceă decât figuri, iar celalalt peisagii; Sopolis, 
Antiochus, Gabinius şi mulți alţii, ale căror nume mau supravie- 
tuit. In epoca lui Cesar, pictura alexandrină domneşte cu desă- 
vârşire la Roma». (Martha, op. cit., p. 240).* 


PICTURA ÎN TIMPUL IMPERIULUI 
FRESCELE 


Pictura în timpul imperiului este în decadentá. 

* Totuși se citează unele nume de pictori, ca Ludius, contimporan 
cu August si care a lucrat peisagii; Dorofeos, pe care Neron l-a 
însărcinat să-i copieze o Veneră Anadiomene a lui Apele; Cor- 
nelius Pinus şi Aceius Priscus, cari au decorat templul Onoarei 


O. Tafrali. —Istoria artelor. ediţia II. 5000 ex. 17 


www.dacoromanica.ro 


258 


si al Virtuţii, supt Vespasian; Publius, un animalier si Aetion, 
pictor renumit, contimporan cu Hadrian si láudat de scriitorul grec 
Lucian.* 

Decadenfa picturii din perioada imperială este atribuită unei noui 
tehnici, inventate în Alexandria, în veacul Liu a. Chr.: fresca, 
care se generalizează si este intrebuintatá?de atunci, atât în epoca 
bizantină, cât și în timpurile noastre. 

Fresca ucide pictura îngrijită, pentru care e nevoie de multă 
inspiraţie, de mult talent, de multă tehnică și de o lucrare mai 
pe îndelete. Se creiază o pictură decorativă, pentru care se cere 
multă îndemânare, o execuţie repede și o tehnică adesea sumară. 

Pereţii unui mare număr de edificii publice sau private sunt 
acoperiţi cu fresce, S'au găsit fresce în termele lui Titus și ale 
lui Traian, in columbaria din Esquilin, în diferite morminte de pe 
Via Latina, în casa lui Tiberiu din Palatin, etc. Dar cele mai în- 
semnate sunt cele dela Pompei. 


FRESCELE POMPEIENE 


Picturile, cari decorau pereţii caselor din Pompei sunt executate 
în frescă şi în tempera. 

Fresca se lucrează pe peretele încă umed cu culori de apă, care 
se imbibá în zid. Tempera cere prepararea părţii, care se pictează 
cu un material special, pregătit cu diferite ingrediente, ca albuș 
de ouă, clei, etc. 

Pictura pompeiană e decorativă. Unele din tablouri sunt opere, 
care dovedesc că autorii lor erau înzestrați cu mult talent. 

* Se deosebesc mai multe stiluri în frescele, descoperite la Pompei. 
lată caracterizarea lor, după Mau și Thédenat.* 

* Primul stil. — Se găsește mai ales în casa, așă numită a lui 
Sallustiu. Frescele și stucurile în relief ale pereţilor imitează plăcile 
de marmoră multicoloră, care căptușiau palatele mai vechi. Această 
modă fusese introdusă de Grecii din Alexandria, apoi adoptată de 
pictorii din Pompei din veacul al II-lea, poate chiar din al III-lea 
a. Chr. Zidul se despártià în trei secțiuni orizontale. Partea de jos 
eră văpsită în galben, care probabil imită vechia căptușeală de 
lemn, cu care se obicinuiă a se învălui peretele în vechime. Deasupra 
acestei zone, sunt reliefuri în ştuc, imitând plăcile de marmoră, mai 
mari în părțile inferioare, mai mici în cele superioare. Partea de 


www.dacoromanica.ro 


259 


sus, friza, epistilul, cornișa, sunt adesea pictate si nu în relief. 
Câteodată, în partea de jos, printre vinele care imitau pe cele ale 
plăcilor de marmoră, se desemnau în mod vag figuri monohrome, 
adică într'o singură culoare, de oameni sau animale.* 

* Stilul al II-lea. — Frescele, aparținând acestui stil, nu sunt 
decât o variantă a celui precedent. Regăsim imitarea plăcilor de 
marmoră, fără însă a se întrebuință, ca în primul stil, procedeul 
reliefurilor. Zidul este neted, 
văpsit, iar reliefurile sunt 
obținute prin linii şi umbre. 
Mici subiecte  monohrome 
sunt desemnate printre vinele 
de marmoră. Ca exemple de 
acest stil, servesc frescele ca- 
sei, numită a Labirintului 

In acest stil, apar coloane 
de pilastri pictați, impodobifi 
cu ghirlande, Cornişa se o- 
preste si alcátueste un fron- 
ton intre coloane. Zidul este 
astfel împărţit în trei secțiuni 
verticale. In registrul din 
mijloc, se află pictat un ta- 
blou cu un peisagiu sau o 
scenă oarecare. In compar- 
timentele din dreapta şi din 
stânga sunt pictate o statue 
sau un personagiu. Un fru- 
mos exemplu al acestui al Fig. 2%, — iir o rcm ma stilului al 
doilea stil evoluat ni-l oferă 
casa din Pompei a Epigramelor. 
` In partea superioară a zidului, care eră văpsită în alb în primul 
stil, în stilul al II-lea e pictată cu vase și cu statuete,"care par așe- 
zate pe cornișă. Scopul artistului este de a da aparența realității 
şi a creiă iluziunea unei perspective.* 

* Stilul al III-lea. — Pictorii, cari au creat acest al Il[-lea stil, 
reacționează contra exagerării reliefului şi a iluziunii optice. Cor- 
nișele lor sunt netede; coloanele si pilaștrii au canelurile si orna- 
mentele lor abiă perceptibile, date cu un alb mat, cu umbre de 





www.dacoromanica.ro 


260 


violet slab, între două linii albe, Arhitectura decorativă intrebuin- 
fatá este convenţională. Sunt mici motive, care par împrumutate 
artei orfevreriei si ciselurii si care despártesc panourile. In mijlocul 
acestora, se află un tablou, reprezentând o scenă luată din mito- 





Fig. 295,—Heracle întâlnind pe Telef. Frescă din «basilica» din Herculanum 
(După Denkmaeler der Malerei des Allerlu»is München, 1909). 


logia sau din epopeea greacă. Ea e de o concepţie si deo delicateţă 
de execuţie admirabile. Deasupra cornisei, sunt pictate motive de 
arhitectură fantastică (fig. 294). 

Un frumos exemplu din stilul al III-lea îl alcátuisc frescele casei 
pompeiene a lui Spurius Mesor.* 

* Stilul al IV-lea. — Artiştii sau meseriașii zugravi părăsesc în 
curând simplicitatea stilului al III-lea, pentru a creă un al patrulea, 
care se întâlnește în casa lui Lucretius Fronto. Pictura din atri- 
um-ul acestei locuințe este sobră, cu mari panouri negre, inconju- 


www.dacoromanica.ro 


361 


rate de lanţuri de ornamente, inspirate de orfevrerie. In centrul lor, 
sunt mici subiecte, reprezentând cerbi şi câini, iar în partea de sus 
a zidului, motive de arhitectură, ușoare ca în stilul precedent. In 
tablinum însă, pereţii sunt despărțiți prin ornamente mai greoaie : 
candelabre pictaţi, care separă panourile. Partea superioară este 
acoperită cu o arhitectură fantastică şi complicată, care nu poate 





Fig. 296.-—Ares si Afrodita Frescă din Pompei, Casa lui Marte și Afroditei 
(După Denkmaeler der Malerei des Altertums). 


fi: comparată ca finefá, eleganfá?si sobrietate de gust cu cea a 
stilului al III-lea. * 

* Subiectele frescelor pompeiene. — Subiectele frescelor pom- 
peiene sunt împrumutate fie din mitologia sau epopeea greacă, fie 
din viața curentă, câteodată din lumea egipteană. 

Se întâlnesc: mai toti zeii şi eroii greci: lo, Leda, Ganimede 
Jupiter în diferitele lui ipostase, răpind de pildă, supt chip de 
taur, pe Europa; Apolon urmărind pe nimfa Dafne; Venus si 
Ares (fig. 296); Venus si Adonis; Mars coborându-se să viziteze 


www.dacoromanica.ro 


262 


pe Rea Silvia; Bacchus si Ariadna, părăsită de Teseu; Diana co- 
borindu-se spre Endimion; Heracle si Omfalia; Heracle si Telef 
(fig. 295), Meleagru şi Atalanta; Andromeda și Perseu; Hero și 
Leandru ; Fauni și Satiri suprinzând nimfe adormite, etc. 

Din legendele grecești, mai găsim expediţia Argonauţilor si episoa- 
dele ei; muncile lui Heracle; Teseu și Minotaurul; lupta de în- 
trecere musicală între Apolon și Marsias ; căderile lui Icar și Faeton ; 
Achile recunoscut de Ulise la curtea regelui Licomede; lupta lui 
Achile cu Agamemnon; uciderea lui Hector; calul de lemn al Gre- 
cilor în fața Troei, etc. 

Pe lângă aceste, artiștii pompeieni au pictat muzicanți şi muzicante, 
cântând din instrumentele lor, mai ales din chitară; scene de câr- 
ciumă si certuri; scene de tragedie si de comedie; curse cu lun» 
trea; lupte de circ si de palestră; scene din viața populară; bru- 
tari vânzând pâini, femei făcându-și toaleta; banchete, sacrificii și 
chiar subiecte obscene. 

Peisagiile nu sunt de asemenec rare, cași decorurile fantastice, 
lucrate cu o imaginaţie si cu o fine(á fermecătoare. Câteodată se 
întâlnesc și naturi moarte: merinde, fructe, etc. 

Adeseori, sunt reprezentaţi amorași, o caracteristică a gustului 
epocei. Aceștia iau! diferite atitudini si împlinesc diferite acte: se 
joacă, cântă, vânează, pescuesc, culeg flori, mână cărucioare, la 
care sunt înhămaţi cerbi sau delfini, lu- 
crează sismănia, bijuteria, fabrică unde- 
lemn, vând vin, etc. 

Acestor figuri plăcute şi fermecătoare 
li se opune grupul piticilor si al carica- 
turilor de forme hidoase, respingătoare şi 
grotești. 

Intâlnim, așă dar, la frescele pompeiene 
o varietate nemărginită, care dovedeşte spi- 
ritul ingenios si vesel, gustul rafinat si 
uşor al artiştilor alexandrini, imitati de cei 
din centrele bogate ale Italiei, dintre care 
Ph pomană, (Muzeal din unul eră Pompei. 
piez, Histoire de l'art, 1X). „Arta din Pompei nu eră o artă pom- 
peiană, zice Thedenat ; n'a existat nici în pictură, nici în sculptură 
o aitá pompeiană. Erà o:artá greacă modificată de influențele A- 
lexandriei, o artă: vioaie, ușoară, spirituală, dar nu o mare artă. 





Fig. 297.--Portret greco-egiptean” 


E 


www.dacoromanica.ro 


263 





De sigur, ftágezimea picturilor, sclipirea culorilor, varietatea tonu- 
rilor, a zidurilor ornate cu tablouri mari şi mici, amintind subiectele 
propii a desmierdă imaginaţia și simţurile, trebuiau să placă Pom- 
penilor și să incânte privirile lor. Dar, dacă se exceptează ta- 
blourile stilului al treilea, de care s'a vorbit 
mai sus, si câtevă picturi puțin numeroase, exe- 
cuția eră grăbită şi mediocră“. (Thédenat, Pom- 
pei, p. 124). 

O ramură însă a artei picturale romane este 
demnă de o admirație mai deosebită: portre- 
tele (fig. 297 si 298).* 

La Pompei, s'au descoperit unele portrete ex- 
celente. Printre cele mai insemnate, sunt cele exe- 
cutate in frescá, reprezentánd pe brutarul Pa- 
quius Aculus si pe soția sa. Ei au o atitudine 
meditativă si tin suluri în mână. Figura lor este 

e Rich . T Fig. 998, — Portret greco- 
foarte expresivă. Trásátutile par exacte; ochii egiptean din opoca roma- 
sunt mari, ceeace constitue de alfel o caracteri- Perrot et Chipiz, ont 

: ; Jv > loire de l'art, IX). 
sticá a artei hellenistice din această epocă. 

Tot așă de expresive sunt un potret din Pompei, reprezentând 
o matronă romană, precum sialte două, un bărbat si o femee, 
aparținând artei greco-egiptene. 

La Pompei si aiurea, s'au descoperit si alte portrete interesante, 
care ne arată la câtă îndemânare au ajuns artiștii în ramura aceasta 
a artei.* 





MOZA ICURILE 


* Arta de a decoră pereții sau pardoseala cu mici pietricele sau 
sticle multicolore și cubice, de datorește tot Grecilor. Ea a fost 
împrumutată de Romani, cari au intrebuinfat-o încă din secolul al 
II-lea înaintea erei noastre. 

Pe la sfârșitul Republicii si mai ales in epoca imperială, pereţii 
și pardoseala marilor edificii erau de cele mai multe ori decorați 
cu mozaicuri. Obiceiul acesta va trece în perioada bizantină și va 
continuă până aproape de căderea Constantinopolului supt Turci. 

In mozaicuri, s'au lucrat atât decoratiuni geometrice și florale, 
cât si scene, împrumutate din mitologia si legendele grecești, sau 
din viața de toate zilele. 


www.dacoromanica.ro 


264 


In casele din Pompei, s'au descoperit multe mozaicuri. In vi//a- 
numită a lui Cicerone, este un frumos mozaic, lucrat de artistul 
grec Dioscuride din Samos, reprezentând o scenă de comedie. 

In Casa Faunului tot din Pompei, pe lângă un mozaic, care în- 
fátiseazá o mască tragică si niște naturi moarte, s'a mai descoperit 
o scenă reprezentând bătălia dela Issus, câștigată de Alexandru- 
cel-Mare asupra Perşilor. Artistul a știut cu mult talent să redee 
învălmășeala, cu coloritul ei propriu, cu costumele si armurile in- 
teresante ale adversarilor. La stânga tabloului, apare Alexandru, cu 
capul descoperit, luptând călare. Cu lancea străpunge pe unul din 
șefii perși, care se clatină pe calul, dejă trântit la pămănt și apucă 
cu mâna lancea ucigătoare. Dariu, urcat pe un car luxos, al cărui 
vizitiu mână viguros caii spre a se depărtă de locul primejdios, 
asistă cu durere la omorîrea credinciosului său servitor, spre care 
își are ţintuite privirile. 

E o scenă, plină de viaţă, tratată cu multă vigoare și cu o 
tehnică stăpână pe mijloacele ei. Astăzi, acest mozaic se află la 
muzeul din Napoli. 

Compoziţiunile în mozaicuri sunt foarte numeroase. Muzeele din 
Italia, din Franţa si din alte țări din Occident, posedă unele prea 
frumoase și interesante ca compoziţie. 

Mozaicul, de pildă, găsit la Palestina, repezintă Nilul și valea. 
sa. E figurat un peisagiu, în care apar din loc în loc insule, aco- 
perite cu trestii, cu temple, cu case. Soldaţi şi vânători urmăresc 
tot felul de animale, lei, pantere, etc. Pe lângă acestea, mozaistul 
a figurat si ipopotami, cămile, șerpi, crocodili, broaște țestoase, etc. 


ORFEVYRERIA. 


Obiectele, vasele și juvaerele in aur si în argint au fost mult 
admirate si iubite la Roma, in toate timpurile. Cánd Romanii incep 
cuceririle lor, odată cu nenumăratele bogății, pe care le aduc vic- 
toriile lor, crește si pasiunea pentru obiectele din metale prețioase: 
și pentu pietrele scumpe. 

Pliniu ne spune, că femeile romane își impodobiau braţele, de- 
getele, gâtul, urechile și chiar glesnele cu brățări, inele, salbe, cercei 
de aur și de argint. Abuzul acestei împodobiri prea luxoase și 
prea costisitoare eră atât de mare, încât Romanii au căutat să-l 
mai înfrâneze. Legea Oppia, din timpul războiului al doilea punic, 


www.dacoromanica.ro 


265 


a încercat să oprească femeile să poarte juvaere in aur in greu- 


tate mai mare de 13 grame. 


Bijuteriile romane n'au valoarea artistică a celor grecești. Ade- 


váratii amatori căutau pe cele din urmă, 
mai fine, mai bine inspirate, mai cu în- 
grijire lucrate. 

* Unele opere de orfevrerie greacă 
ciselatá erau căutate de amatori si de 
colectionari. La nevoie, se obtineau chiar 
prin înșelăciune sau prin forță. E renu- 
mit procesul, pe care l-au intentat Si- 
Client guvernatorului lor Verres, care 
fără scrupule le împrumută, apoi le 
confiscă toate obiectele de artă, lucrate 
în aur sau în argint de artişti greci 
celebri. Cicerone, care a susţinut cauza 
lor dreaptă, citează un număr însemnat 
din aceste opere, furate de Verres. 





Fig. 299, — Vas de argint din tezaurul 
dela Boscoreale, Scheletele filosofilor 
Zenon şi Epicur, (Louvre, după 
Monuments Piot), 


Juvaerele romane sunt de mai multe feluri: inele, brățări (fig. 302), 
agrafe, numite fibule (fig. 391), cercei, salbe, vase, oglinzi, cutiufe, 





Fig. 300. — Vas de argint din tezaurul dela Hildesheim. 
Atena șezând, (Berlin, După A Michaelis, 
Handbuch der Kunstgeschichte), 


decorațiuni. Aceste din 
urmă au diferite numiri. 
Falera este o placă ro- 
tundă de aur, de argint 
sau de bronz, câteodată o 
camee montată pe metal, 
care se dădeă drept răs- 
plată ofițerilor sau solda- 
tilor bravi. Pe ea, eră re- 
prezentat in relief figura 
impáratului sau o emblemá 
oarecare. Torques erà tot 
o decorattune in formá 
de colier, lucrat in me- 
tal, învârtit in spirală. Ar- 


millae erau brățări în argint, sau în bronz, mai rar în aur. 
Coroanele și diademele erau opere de artă, adesea de o finetá deo- 
scha, Bogătaşele aveau oglinzi de aur sau de argint, cu mănerele 


lucrate artistic, 


www.dacoromanica.ro 


266 


Fiecare casă bogată posedà vase simple sau ciselate si acoperite 
cu reilefuri, in argint sau chiar in aur masiv, care aveau cáteodatá 
o greutate atât de mare, încât un 
sclav de abiă le puteă ridică. Adesea 
chiar eră nevoie de mai mulți oameni 
pentru a le transportă. Pliniu citează 
unele vase grele de 50, 100 şi chiar 
250 kilograme. 

Fig. 301. — Fibule romane, (După Cagnat Din aceste vase, unele au ajuns 
et apele Rocar cui d'acheologie până la noi. 

Cabinetul de Medalii din Paris po- 
sedă, între altele, un disc de argint şi o pateră în aur masiv, nu- 
mită patera din Rennes. Ea are la 
centru un. relief, o emblemă, care 
prezintă pe Bacchus sfidând pe Her- 
cule. In zona circulară, Bacchus în- 
vinge pe rivalul său îmbătat. 

Tezaurul din Hildesheim, astazi la ` pi, 309. — But în spirală în formă 
muzeul din Berlin, confine o serie 3: En na, medalii: (e 
de vase admirabile (fig. 300). Intre Tir fogai die 
altele, o pateră, decorată jurîmprejur cu o ghirlandă de flori, iar la 
centru o emblemă, un 
altorelief, aproape o 
sculptură în ronde- 
bosse, reprezentând*pe 
Hercule copil gâtuind 
doi şerpi. 

Muzeul Luvru? po- 
sedá, la rándul sáu, re- 
numitul fezaur dela Bo- 
scoreale, alcătuit din- 
tun mare număr de 











Fig. 303, — Vas roman de argint. (Muzeul din Saint-Germain- obiecre: fiale, vase pen- 
en-Laye, Franţa). tru turnat lichide, vase 
de băut, oglinzi, solnife, patere, linguri, discuri, bijuterii. 

Vasele ciselate ale acestui tezaur au reliefuri fine și foarte in- 
resante. O fială e împodobită cu bustul Africei; pe un alt vas, 
sunt reprezentate victorii sacrificând în fața altarului Minervei; pe 
un altul, vedem pe Bacchus călare pe o panteră și escortat de 


www.dacoromanica.ro 


amorasi; o altă scenă, pe acelaş vas, reprezintă un măgar încoronat 
cu hederă, pe spinare căruia zburdă doi amorasi, etc. Cele mai 
curioase însă sunt două vase de băut, pe care sunt reprezentate 
trei schelete anonime, precum si Sofocle, Moschion, un cântăreț 
din liră, Zenon şi Epicur. Patru ghirlande de trandafiri în relief, 
cu frunzele gravate de metal, sunt figurate d plat, în partea de 
sus a vasului. Supt aceste guirlande, se desfășoară patru scene, 
în care figurează schelete, însoţite de legende explicative în gre- 
"ceste: Infelepciunea, Opiniunile, Clotho, Plăcerea, etc. Lângă un 
schelet, citim iscriptiunea: »Bucurá-te pe cát ești în viaţă; e nesi- 
gur ce va fi mâine». Alte inscriptiuni ne explică semnificaţia res- 
tului scheletelor: poftele, sufletul mic, floarea, etc. Si în mijlocul 
acestor siluete ale morţii, apar Sofocle, Moschlion, Zenon, Epicur. 
(fig. 299). 

Aceste scene macabre sau vesele aveau de scop să amintească 
comensenilor nimicnicia vieţii, nesiguranța celei de apoi si datoria 
de a petrece, de a profită de plăcerile pământeşti. 

Vasele dela Boscoreale ne arată o artă fină, elegantă, amuzantă 
a unui artist grec îndemânatec din perioada hellenistico-romană.* 


www.dacoromanica.ro 


III. ARTA CREȘTINĂ. 
l. ARTA CREȘTINĂ IN PRIMELE CINCI SECOLE 


Originile artei ereștine.—Crcștinii la început au fost ostili ar- 
tei, pe care o socoteau drept o şcoală de idolatrie si de imora- 
litate, drept un sprijin al păgânismului. Sentimentul acesta eră în- 
tărit și prin aceea că și vechiul Testament, cinstit de creştinism, 
eră potrivnic chipurilor cioplite şi zugrăvite. 

Cu toate acestea, creștinismul pătrunzând în Occident a fost ne- 
voit să-și făurească o artă proprie, neputând rezistă simțului este- 
tic, înăscut în om și care cată să fie satisfăcut. 

Mediul înconjurător, arta greco-romană, a influenfat această artă 
nescândă creștină. Totuşi instinctul popular și-a impus la rândul 
său formele sale specifice si noui. 

Din primele capele creștine, nu ne-au rămas, decât amintiri vagi 
în textile creștine. Suntem dar lipsiți de o documentare cât de 
sumară, ca să ne putem face o idee de ceeace a putut fi arta cre- 
stiná în afară de cea funerară. 

De altfel, în timpul persecufiunilor, creștinii erau nevoiţi să-și 
exercite cultul lor în localuri puţin spafioase, la locuința unui cre- 
dincios sau în cimitirile subterane. Aceasta nu puteă favorizà des- 
voltarea artei creştine. Cu toate aseștea, ea începe să apară si este 
la început aproape exclusiv funerară. In cimitirele creștine subte- 
rane, în catacombe, s'au descoperit fresce simple si primitive, foarte 
interesante. 


CATACOMBELE. 


In tot timpul evului mediu, nimeni nu s'a ocupat de catacombe. 
De altfel, nu eră cunoscută decât una singură, aceea a Sfântului 
Sebastian ad catacumbas, denumire care s'a extins asupra tuturor 
celorlalte. 


www.dacoromanica.ro 


260 


___ Deabià în secolul al XV-lea, cátivà preoți sau pelerini incepurá 
să viziteze părţi din catacombele romane descoperite. La 1578, 
niște lucratori, săpând o vie pe calea Salaria, simtira surpandu-se 
supt ei pământul. Astfel, dnscoperiră ei o nouă catacombă, pe 
pereţii căreia se aflau picturi. Savanţii contiporani alergară să le 
viziteze, și mai ales celebrul Bosio, care e iniţiatorul studiului me- 
todic al catacombelor, De atunci, erudiții au strâns și publicat un 
material foarte bogat, care a aruncat o vie lumină atât asupra cul- 
tului si vieții primitive a creștinilor, cât si asupra artei lor. 

In secolul XIX-lea, un mare savant Italian, De Rossi a publicat 
un studiu capital, amănunțit și metodic, al tuturor catacombelor 
romane, 

Cele mai vechi datează din primul secol. Toate se întind de-a 
lungul căilor romane. 


* Iată cátevà din ele: 

Pe via Appia: cimitirul lui CaMist, al lui Pretextat, al Sfântului 
Sebastian ad Catacumbas. 

Pe via Ardeatina : cimitirul Domitillei. 

Pe via Ostiensis: cimitirul Commodillei 

Pe via Portuensis: catacomba Pontian si catacomba Generosa. 

Pe via Aurelia : cimitirul lui Calepode si sf. Panscatiu. 

Pe via Cornelia: catacomba Vaticanului, 

Pe via Flaminia: cimitirul Sf. Hippolit şi cimitirul lui Hermes 
si Basiliei, 

Pe via Salaria Nova: catacomba Sfintei Felicitas, a lui lordan, 
a lui Saturnin si Thrason ai a Pristillei. 

Pe via Nomentana: cimitirul Ostrian, al Sfiutei Agnes, si 
al Papei Alexandrn. 

Pe via Tiburtina: cimitirul Sf. Hippolit si al Sfintei Coriace. 

Pe via Labicana : catacomba Sf. Petru şi Marceltin. 

Pe via Latina: Cimitirul Gordian 

Mai toate aceste nume se datoresc unor vechi și bogate familii 
romane, care a ajutat creștinismul în sfortárile răspândirii și în- 
tăririi lui. 

In afară de Roma, sau mai descoperit catacombe si îu alte 
părți: la Napoli, la Siracuza si mai ales în Africa. Cea mai re- 
numită din acest continent este cea din /7adrüumeda." 


www.dacoromanica.ro 


270 


* Architectura si topografia catacombelor. — Architectura sub- 
teraná a catacombelor este datorită atât unor influențe orientale, 
cât si unora greco-romane. 

Cavoul funerar cu mai multe morminte eră obicinuit în Orient, 
în Fenicia, în Siria, în ludeea. La Roma, s'a introdus și s'au creat 
cimitire noui si spațioase. Acestea însă nu se pot compară în di- 
mensiune și însemnătate cu cele ale creștinilor. 

Există o deosebire între tradițiunea orientală si cea creștină. La 
orientali, cavoul, unde se așeză mortul, 
eră zidit pentru vecie sau nu se deschi- 
deă, decât cu prilejul îngropării unui 
nou corp. Creștinii dimpotrivă obicinuiau 
să se coboare în cavouri și să se roage 
lângă scumpii lor dispăruţi. In vremea 
persecufiunilor, adunările pentru cele- 
brarea cultului creștin se făceau în cata- 
combe, unde s'au descoperit si jeturí 
episcopale. 

Dispoziţiunea catacombelor eră simplă 
la suprafaţă, mai complicată supt pă- 
mânt. In exterior, cimitirul, pe care le- 
gea romană îl protejă ca cevă inviolabil, 

Fig. 304.— Cripta Sfântului Come. ` AVEA um aspect comun: o faţadă de că- 

We Aa .najacntba lol Cousin, rămizi, cu numele stăpânului. Un atrium 

cu bănci de marmoră, o cameră a păzitorului, un ériclinium sau 

o sală de mâncare, rezervată ospetelor credincioșilor si o fântână 
pentru ablutiuni, 

Cinevà pátrundeà supt pámánt printr'un coridor in povárnis lin. 
Cimitirul eră săpat intr'un calcar poros, care constitue terenul im- 
prejurimilor Romei si care dádeà o uscátime si o salubritate deose- 
bită galeriilor. Pereţii lor sunt boltiti si adesea acoperiți cu fresce. 
Din distanță în distanță, erau nișe boltite, acoperite cu picturi și 
în care erau așezate sarcofagele, 

Dela galeria principală, se deschid altele laterale, cari la rândul 
lor dau naștere altora, si asà mai departe. 

Supt primele galerii, se săpă un al doilea etaj, supt acesta un 
al treilea, etc. La cimitirul lui Callist, sunt cinci etaje suprapuse 
de galerii, cari comunică între ele prin scări. 

De obiceiu, galeriile erau largi de 0,80—1 metru. Din loc în loc 





www.dacoromanica.ro 


El 
se deschideà câte o mică piață rotundă, unde se puteă fine o adu- 
nare de credincioși. Tot din distanţă in distanţă, se află o deschizá- 
tură, un fel de cos rotund sau pătrat, numit /uminarium, care serviă 
la extragerea materialelor, la transportarea sarcofagelor, precum si 
la aerisirea catacombei. 

Etajele galeriilor comunicau între ele prin scări. 

Cavoul creştin, numit cubiculum, ca si cavoul evreesc, reproduceà 
dispozitiunile obicinuite ale cavourilor antice. Sarcofagele se așezau 
într'o nişă boltită. Mormintele erau de două feluri: arcosolium (fig. 305) 
şi locus. Cel dintâiu, rezervat creştinilor de vază, eră format dintro 
nișă boltită, adesea decorată 
cu picturi, Locus eră mor- 
mântul comun al oricărui 
creştin, săpat în formă drept- 
unghiulară în calcar şi închis 
la gură cu o placă de piatră 
sau cu câtevă cărămizi. Câte- 
odată conţine două corpuri. 
Pe cimentul, care fixă placa 
de piatră sau de marmoră, 
se desemnau embleme cres- 
tine, sau se implantau sticle» Fig. 305.—Arcosolium din catacomba sf, Ciriace. 
cochilii, lámpi, medalii, cari 
serviau la recuuoasterea locului. Mormintele acestea avea aspectul 
unei cusce de porumbei, de unde si denumirea de Columbarium. 
(fig. 306). 





ARTA CATACOMBELOR 


Creştinii decorau cimitirele lor cu picturi, imitând în această 
privință pe Egipteni si pe Etrusci, cari acoperiau cu fresce pereţii 
mormintelor lor. 

Sarcofagele creştine primitive erau simple, adesea acoperite cu 
o ornamentaţie sumară. Cast plăcile de marmoră, care se incastrau 
în zid înaintea mormântului, ele erau decorate cu figuri vegetale 
sau geometrice gravate. 

Adeseaori pe ştucul alb sau colorat, se întâlnesc reliefurile fine 
ale unui decor architectural al casei romane. Decorația aceasta se 
alcătuiă din linii drepte şi curbe, din cercuri înscrise în pătrate, 


www.dacoromanica.ro 


212 


din festoane de frunzis, din vase, din pásári si chiar din mici scene 
cu figuri. Toate acestea existau in arta păgână. 

Artiştii catacombelor sunt mai originali în pictură. Frescele, exe- 
cutate în condițiuni foarte grele din lipsa de lumină și de aer și 
din îngustimea locului, sunt totuși intere- 
sante. Ele se disting printr'o mare simpli- 
citate de forme si prin contrastul de cu- 
lori vii pe stucul alb. 

Unele figuri si unele scene se repetá 
des. Ele sunt opere ale aceluias artist, in- 
sárcinat cu decorarea mormintelor de fa- 
miliile dispárufilor. De aici, se născu un 
stil propriu, care deveni tradiționalist, ceeace 
mai târziu opri desvoltarea unei arte mai 
libere. 

Ceeace nu se poate negă acestor ar- 

E ia ema. (Depi Camer  tişti primitivi, este simțul decorativ, gratia 

et Capot, Kl ettari. surâzătoare si vioaie a  compozifiunilor 
simple. 

* In cimitirele Domitillei, Pretextatului, Priscillei, Lucilei, s'au 
creat mai multe din marile compozitiuni, care vor trece ca o mo- 
stenire în arta creștină de mai târziu. Ele se recomandă prin puri: 
tatea formelor şi prin frăgezimea ornamentelor inspirate de natură 
deşi desemnul lasă de multe ori de dorit.* 

* "vehnica picturii. — Picturile catacombelor sunt Jucrate in, 
frescă, câte odată în temperă. 

«Prepararea ștucului, destinat a primi culorile, este cu atât mai 
fină, cu cât opera este mai veche. Conturul figurilor e tras cu un 
vârf de fier pe pătura umedă, sau indicat cu o uşoară atingere de 
penel. La picturile celor două secole dintâiu, gama culorilor este 
destul de bogată, tonurile bine graduate. Incepând cu secolul al 
II-lea, nu se mai ştie să se picteze partea cárnoasá a corpului. 
Tradiţia antică sa menținut mai mult in execuțiunea draperiilor, 
în executarea ușoară a micilor ornamente. Cea mai mare parte a 
figurilor sunt în trei culori: galbenă, roșie și verde, pe un fond 
alb.” Cu cát opera e mai puţin veche, cu atât culorile se topesc; 
şi, începând cu sfârșitul secolului al IV-lea, umbrele sunt înlocuite 
prin linii de contur, din ce în ce mai brutale. In ultimele picturi, 
vecine cu evul mediu, cărnurile sunt făcute cu un ton gălbui, sub- 





www.dacoromanica.ro 


273 


liniat cu un brun roșu, şi fiecare parte a corpului sau a vestminte- 
lor este înconjurată cu o trăsătură neagră», 

«Primii artiști creştini, formati de educația clasică, au învățat 
în atelierele păgâne acea preciziune rară a penelului, care indică 
mișcarea, îndoitura draperiei, în câtevă trăsături repezi, fără a 
accentuă inutil conturul». (André Pératé, in Histoire de l'Art, 
publicată supt direcfiunea lui André Michel, t. I, p. 12).* 


ICONOGRAFIA CATACOMBELOR 


Arta catacombelor întrebuințează unele elemente păgâne, crează 
însă, pentru trebuinfe noui, o iconografie nouă, care. are un dublu 
caracter: unul simbolic, altul istoric. 

I. Elementul păgân. — Acesta este destul de însemnat, mai ales 
într'o catacombă din Napoli. 
Pe lângă ornamentul geo- 
metric, floral si animalier, cu 
pásári, capre, pantere, se in- 
tálnesc si scene mitologice. 
Printre acestea, se deose- 
beste un decor bacchic, pre. 
cum si reprezentatiuni de Fig. 307, — Un anotimp. Frescá din catacomba lui 
victorii, de amorași şi de Cailist. Duys Ze e eh Histoire 
psyhe (suflete). 

Reprezentarea lui Bacchus, cu anotimpurile (fig. 307), cu vasele 
pline de flori, cu ramurile de viță de vie, care fac parte din ciclul 
său, se văd, alături de subiecte creștine biblice ca Adam și Eva, 
David, Goliat, etc. 

Decorul viței de vie este cu predilecțiune întrebuințat de artiștii 
catacombelor. Arta, asà zisă pompeiană, continuă să trăiască si in 
mediul creștin primitiv. Ea se întâineşte chiar mai târziu, ca de 
pildă pe la sfârşitul secolului al IV-lea, sau începutul celui de al 
V-lea, în decorarea unui monument însemnat, de plan circular, din 
Salonic, biserica Sfântului Gheorghe. 

Antropomorfismul antic, adică forțele naturii, reprezentate prin- 
tr'o figură omenească, trece în arta creștină, dar va fi spirituali- 
zată și mai simplă. Astfel, întâlnim câteodată, reprezentarea vânturi. 
lor, a plantelor, a oceanului, a soarelui, urcat pe car, şi chiar 
scene aparţinând religiunii lui Mithras. Mai frecuentă este figurarea 

O. Tafrali, — Istoria artelor. ediţia IT, 5000 ex. 18 





www.dacoromanica.ro 


274 
anotimpurilor, care aminteà credincioşilor schimbările de viață si 
de moarte, precum si învierea. 
Din legendele mitologice antice, creștinii adoptará reprezentarea 
lui Eros, a Psihei și a lui Orfeu. 


II. Elementul simbolic.—Suferințele Psyhei, care o fac să me- 
rite fericirea vecinicá, alcătuiau un simboj fericit pentru creştini. 

Orfeu e reprezentat adesea, stând pe o stâncă intr'o pádure, 
cântând unei turme de oi. In curând, el se transformă în Bunul 
Păstor, care înfățișează pe imsugi Mântuitorul. 

Printre figurile simbolice, fiecá sunt adaptate după arta orientu- 
lui, fie cá sunt create de artiştii catacombelor, se numără si cele 
care reprezintă Credinţa si Speranța. Victoria e înfăţişată ținând 
6 ramură de palmier, Pacea una de mäslin; Paradisul e figurat 
printr'un arbore. . 

Păsările, care apar mai des în decorul catacombelor, sunt páunul, 
fenixul, simbol al morţii si al învierii si mai ales porumbelul. 
Acesta amintiă legenda lui Noe si deveni simbolul păcii și al spe- 
ranţei într'o răsplată cerească. 

Peștele simboliză pe însuși lisus. Cuvântul IX8YZ, care insem- 
nează în grecește peşte, e format din litere, cu care începeau cu- 
vintele /isus Hristos, Theou, Uios, Soter (lmso5s, Xprorâc, Geop, 
Tis, wtf), adică lisus Christos, fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. 

Trei alte simboluri, corabia,farul și ancora apar adesea în pic- 
tura catacombelor. Ele însemnau călătoria vieţii și ajungerea ei la 
portul ordinei vecinice. 

«Ancora, care apară corabia, catargul acesteia, tridentul, care 
străpunge delfinul, ne apar deasemenea ca primele friguri ale cru- 
cii, instrumentul mântuirii, scump oricărui creștin și ascuns cu pi- 
etate privirilor profane.« (Pératé, op. cit., p. 17). 

Oranta si Bunul-Pástor.—Printre cele dintáiu figuri, create de 
arta creștină, sunt Oranta si Bunul-Pástor. 

Oranta reprezintă un personagiu femenin—câteodată se întâlnesc 
și personagii masculine ca oranti— care se roagă, avându-și mâinele 
ridicate in sus, cum le aveà de pildă figura Piezății din arta da 
sicá. 

Oranta se întâlnește foarte adesea ori în arta catacombelor, 
încă din primul secol al creștinismului. Corpul acestei figuri este 
de obiceiu lung și subțire, purtând un costum antic, cu braţele de 


www.dacoromanica.ro 


| 9175 
obiceiu goale, cu o mahramă pe cáp, care îi înconjoară si mijlocul. 
Oranta este simbolul sufletului rásplátit si al fericirii ceresti. 

Bunul-Pástor e figurat tânăr, fără barbă, stând în picioare, im- 
brácat intro tunică scurtă, cu pul- 
pele goale, cu picioarele incálfate 
în sandale. Adesea, nu poartă 
mielul pe umeri, ci e răzămat de 
un toiag și fine cu o mână un vas. 
In jurul său, pasc oile sale, sim- 
bolizând pe credincioși. 

Mai târziu, Mântuitorul a fost 
reprezentat printr'un miel, cu ca- 
pul înconjurat de o aureolă. 





Fig. 308. —Mormântul Gallei Placidia din 
Banchetele ceresti.— O scenă Ravena, (După Edith A. Browne, Early 


cristian and byzantine architecture). 


alegorică, frequentă în arta cata- 
combelor, este banchetul ceresc, ispirat de o scenă analoagă cu 
caracter funerar din arta clasică. 

In jurul unei mese, pe care se văd o pâine și un pește, sunt 
așezate două sau mai multe personagii, ca în cina cea de taină de 

— mai târziu. Scena 
aceasta simboli- 
zează admiterea 
sufletului la ban- 
chetul preaferici- 
tilor. 

Acest banchet, 
pe la sfársitul se- 
colului al III-lea, 
se complicá prin 
apariția mai mul- 
tor personagii. 
Fresca reprezin- 


Fig. 309.— Bunul-Pástor, Mozaic din Mauzoleul Gallei Piacidia din ^ 
` Revena, (După L. Brchier. L'ar chrétien), tând o astfel de 





scenă din cata- 
comba Sfinţilor Petru si Marcellin, ne arată o întreagă familie, re- 
unitá in jurul unei mese rotunde. 
Ill. Elementul istoric.—Arta creștină primitivă a ales din Ve- 
chiul si Noul Testament anumite figuri, cu care a împodobit 
cimitirele. 


www.dacoromanica.ro 


276 


A. Figurile bibliee.—Printre cele ce aparțin Vechiului Testa- 
ment sunt: Adam si Eva, Noe, Abraham și Isaac, Moise, Tobias, lov 
David, Elie, Suzana si Daniel, Ioanas si chitul etc. 

In cimitirul din Napoli, sau descoperit cele mai vechi imagini 
ale stámosilor omenirii. Adam și Eva sunt figurati în picioare și 
goi, lângă arborele cunoștinței, pe care se încolăcește șarpele is- 
pititor. 

Noe apare, in vestibilul catacombei Domitillei si în capela celei 
a Prisciliei, lângă corabia sa. 

Abraham şi Isaac sunt reprezentați în scena sacrificiului acestui din 
urmă, 

Moise e înfățișat în două scene: când loveşte stânca ca să iasă 
apa și când se descultá spre a se apropià de lisus Christos. 

Istoria Suzanei are o semnificare simbolică. Scena e dublă. In 
prima, se v.d urmăritorii ei, doi tineri imberbi, și Suzana inspăi- 
mântată, care cu mâinele întinse chiamă ajutorul ceresc. Acesta îi 
vine prin persoana lui Daniel, care, în picioare, stând la poarta ei, 
se pregătește s'o apere. In a doua, Suzana e invinuitá pe nedrept. 
Doi bătrâni întind mâinile asupra ei. Un arbore, de care Daniel se 
serveşte casă arăte lipsa de temeiu a învinuirii, se înaltă alături 
de ei. Suzana răzbunată şi Daniel mulţumesc lui Dumnezeu lângă 
o stelă, ce aminteşte moartea vinovaţilor. 

Unii văd în istoria Suzanei simbolul bisericii, prigonită și apoi 
triumfátoare. 

Daniel mai este înfățișat in scena cu leii. Figura îi este tânără; 
tunica fálfáetoare; bratele si privirea indreptate spre cer. El stá, 
nu intro groapă, ci pe o ridicătură de pământ, spre care se reped 
doi lei. Creatiunea acestei scene va aveà un mare succes în arta 
creștină viitoare, care o va intrebuintà cu oarecare schimbări. 

Povestea lui Ioanas, înghițit, apoi vârsat de un chit, adică de 
de un monstru marin, a fost de timpuriu ilustrată în catacombe, 
ca un simbol al învierii corpurilor. 


B. Figurile evangelice.— Primele figuri ale lui lisus Christos, 
ale Maicii Domnului $i ale Profetilor. — Christos a fost repre- 
zentat la început prin simboluri, ca peştele, Orfeu, Bunul-Păstor, 
mielul. Mai târziu, probabil pe la sfârșitul secolului al III-lea sau 
începutul secolului al IV-lea, apare figura lui nu singură, ci în 
scene evangelice. 


www.dacoromanica.ro 


Léi 
~ 
-1 


* Astfel o întâlnim in scenele: Vindicarea Hemoroisei; Con- 
vorbirea cu Samariteanca ; Bunavestirea; Călătoria Magilor că- 
lăuziți de stea; Inchinarra Magilor; Botezul; Vindicarea Para- 
liticuluiy Vindicarea Orbului; Immulfirea Páinilor; Invierea lui 
Lazar. 

Christos, imberb, îmbrăcat in hiton și in himation antic—costum 
care va fi conservat in iconografia lui până în zilele noastre—ţine 
în mână un toiag, semn el puterii binefăcătoare si dumnezeesti. 

Cele mai vechi reprezentafiuni ale Maicii-Domnului se întâlnesc 

în cimitirul Priscilliei. O frescă celebră din această catacombá, 
care a stárnit multe discutiuni în lumea erudiţilor, datând proba- 
bil din secolul al IV-lea, reprezintă pe Maica-Domnului, ţinând în 
braţe pe Christos. In faţa ei, stă un personagiu, care nu-i arhan- 
ghelul Gabriel, ci un Profet. El e imberb, îmbrăcat în costum an- 
tic şi face cu mâna dreapta un gest, cași cum ar rosti o profeție. 
Deasupra si la mijloc, strălucește steaua vestitoare.. 
_ Sfânta Fecioară mai apare si în scena /nchinării Magilor. E îm- 
brăcată, casi in cea precedentă, ca o matroană romană avându-și 
capul îmbrobodit şi ţinând pe Mântuitor, înfăşat sau gol, pe 
genunchi. 


ARHITECTURA CREȘTINĂ 


— Dela origine până în secolul al VI-lea. — 


* Primele biseriei.—In primii anii ai creștinismulni, practicele 
sale religioase nu se deosebiau mult de cele ale Evreilor. Mulţi 
creștini continuau să urmeze preceptele legii lui Moise şi să se 
ducă în sinagoge. 

Totuşi șefii nouei religiuni chemau pe adepţii lor la întruniri, 
unde le propovăduiau evanghelia. Aceste adunări purtau numele 
grecesc de ecclesia, care nu se dădeă încă și locului unde se ţineau. 

Puținele ştiri, ce le avem în această privință, par a autoriză 
această părere. «Dumnezeu, zice un text vechiu creștin, nu locu- 
este în temple făcute de mână de om»,iar lisus recomandă credin- 
cioşilor, să nu frequenteze sinagogele, ci să se retragă intr'o încă- 
pere si să se roage în ascuns». (Matei, 5— 6). 

Despre lipsa de temple a primilor creștini, ne informeazá si ata- 
curile păgânilor, cari le reproşau tocmai aceasta. 

Adunările Creștinilor se făceau sau supt cerul liber, la marginea 


www.dacoromanica.ro 


978 


unui râu, sau in scholae, în care retorii își țineau cursurile de 
gramatică, sau în înteriorul cimitirelor, ori pe lângă cripte. Cre- 
dinciosii se adunau în ospefe comune, numite agape, ceeace în- 
semnează „iubire“ si care aveau loc la casa unuia din ei. Aici, 
ascultau cuvântarea unui preot, citirea evangheliei și rostirea ru- 
găciunii. 

Primele, dar, sanctuare creștine erau unele case private, în care 
se practică mai des cultul creștin. 

Aceasta stare de lucruri o găsim nu numai în Orient, ci și la 
Roma, chiar in secolul al (II-lea, după cum ne arată unele fapte 
ale martirilor. (Acla S. Pontii, Acta S. Maii, etc.)* 


* Data construirii primelor biseriei.—Chestiunea datei con- 
struirii unor sanctuare proprii creştine a fost mult discutată. 

Cea mai mare parte a eruditilor socotește drept cea mai veche 
mențiune despre o biserică creștină un pasagiu a biografiei lui 
Alexandru Sever de scriitorul Lampride. In acest text, este vorba 
de o ceartă, iscată pe la anul 222, între creștini si niște negustori 
pentru un teren, în care cei dintâi voiau să construiască o biserică, 
iar ceilalți o cărciumă, 

Cu toate acestea, avem o știre mai veche cu cel puţin douăzeci 
de ani, care ne arată, cá în orașul oriental Edessa există o bise- 
rică în acel timp. 

In secolul al III-lea, numărul bisericilor creștine crescit mult, 
mai ales în timpurile perioadei de liniște dintre edictul de tole- 
rantá al împăratului Gallan (260) si persectiunile lui Dioclețian 
(303). Ele se înmulţesc în secolul al IV-lea, 


* Forma primelor biserici.—Nu se știe sigur, care eră forma 
primelor biserici. Cum unele știri ne arată, că ele aveau oabsidă, 
putem presupune, că forma lor eră cea a unei basilici. Poate însă 
că pe lângă aceasta, să fie fost construite biserici și pe un alt 
plan, de bildá cel de cruce. 

Dintre bisericile anterioare lui Constantin, nu ni s'a pástrat nici- 
una, după cum dovedesc ultimele cercetări. Cele din [localitatea 
dobrogeană Adam-Clissi sunt contimporane sau mai bine posteri- 
oare acestui împărat. 

Când Constantin-cel-Mare, prin edictele sale din Milan si din 
Nicomedia, (a .313), aduse în sfârșit crestinismulni pacea, creștinii 
ridicară pretutindeni biserici márefe în imperiu si reparará pe cele 


www.dacoromanica.ro 


219 


ruinate de persecufiuni sau de timp. Insuşi împăratul zidi pise- 
rici in Ierusalim, în Betleem, in Antiohia, în Heliopolis, în Nico- 
media, în Constantinopol, în Roma sau aiurea. 

Toate aceste edificii din nefericire au dispărut. Marea biserică 
a sfinților Apostoli, construită de Constantin la Constantinopol si care 
aveă o formă de cruce, a fost dărâmată de Turci la cucerirea acestui 
oraș. Ne putem face însă o idee de ea după biserica Sfántu[ui 
Marcu din Veneţia și după biserisa Saint-Front din Périgueux 
(Franța), care au luat-o drept model. 


Diferitele forme ale bisericilor din secolele”al II-lea, al IV-lea 
şi al V-lea. 


Bisericile acestor trei secole aparțin, în ceeace privește planul, 
mai multor categorii : 
|. Planul de basilică, 
II. Planul de cruce, care derivă din cel basilical si se subtim- 
parte în: 
A. Cruciform simplu, cu brațele pătrate ; 
B. Cruciform treflat, cu braţele crucii -și absida altarului ro- 
tunjite, 
WI, Planul circular, care se subtimparte în: 
A. Plân circular sim- 
plu; 
B. Plan poligonal. 
IV Planul compozit, alcă- 
tuit prin îmbinarea planului 
basilical cu cel circular. 


* Planul Basilical.—Care 
e origna acestui plan? De- 
sigur cá arhitecţii l-au im- 
prumutat dela edificiile ce 





Ge Fig. 310. — Basilica Sfântului Dumitru din Salonic. 
purtau numele de basilicá. (Inceputul secolului V). (Fotografie O. Tafrali. După 


d 2 O. Tafrali, Topographie de Thessalonique). 
Forma ei este dreptunghiu- 


lará. In interior există două șiruri de coloane, ca la templul grecs 
care impárfesc clădirea în trei návi: una principală, la centru, si 
două mărginașe, numite colaterale. Câteodată, în loc de două şi- 
ruri de coloane, sunt patru, aceace împărţește clădirea în cinci năvi, 


www.dacoromanica.ro 


280 





din care una mai larpá, la centru. Exemple de basilici cu trei návi, 
avem Sf. Maria Maggiore si Sf. Pavel în afară de ziduri (fig. 311), 
din Roma, biserica Maicei Domnului din Salonic; cu cinci nàvi 
sunt Sfântul-Dumitru din Salonic (fig. 310), biserica mânăstirii 
din Tebessa. în Africa, etc. 

In fundul năvii principale, dincolo de o despártiturá scundă de 
marmoră sculptată, numită cancel, pe locul unde se ridică în basi- 
licele private catedra judecătorilor, eră altarul și sfânta masă. O 
absidă semicirculară termină la 
sfărşit edificiul. Ea deveni în curând 
triplă. 

Nouile construcții ale sanctua- 
rului creștin au împrumutat și unele 
elemente dela casa romană, cum e 
atrium, Acesta precedă biserica. 
In locul impruviului, eră un basin 
numit fiale sau cantharos, de 





Fig, 311. — Basilica Sfântului Pavel-in-afară- E "PA i ^ 
ig Basilica Sfântului Pavelia-alară-  formá rotundă, înconjurat de co 


loane. Din fiale, s'au păstrat multe. | 
Astfel, întâlnim la Sfântul-Dumitru și Sfântul-Gheorghe din Salo- 
nic, etc.* 


Cele trei părți ale bisericii ereștine.—O basilică eră împărțită 
în trei a/farul, corul sau partea centrală a edificiului și nartexu/ 
sau partea anterioară, pe unde se face întrarea. Mai târziu, unele 
biserici creştine au două nartexe, dintre care cel din afară se inu- 
meste exonartex. Acesta corespunde pridvorniui cu coloane ale 
bisericilor noastre. 


* Transeptul.— Câteodată planul oblung al basilicii este tăiat 
de un alt plan tot dreptunghiular, ceeace dă edificiului forma de 
cruce. Această parte de întretăiere se numeşte /ransept, 

. Transeptul e caracteristic mai ales arhitecturii bisericești occi- 
dentale.* , 


* Planul circular sau central.— Acesta a fost întrebuințat de 
creștini, mai ales in Orient. Una din bisericile cele mai însemnate, 
zidită pe acest plan, este Sfântul-Gheorghe din Salonic, edificiu 
vast, având o absidă la răsărit, care pare o adăogire posterioară, 
din secolul al IV-lea. 


www.dacoromanica.ro 


281 


In zidul foarte gros al acestei basilici, sunt opt nise, care la 
origine au alcătuit probabil tot atâtea altare. O imensă cupolă, ca 


cea a Panteonului lui Agrippa din Roma, 
de o circumferentá de 72 metri, aco- 
perä tot edificiul la o mare înălțtme. 

In perioada aceasta, apar în Orient 
multe edificii de plan circular sau poli- 
gonal. Intre altele, amintim: Rotonda, 
zidită de Constantin-cel-Mare deasupra 
sfântului Mormânt; Biserica din An- 
tiohia cu plan octogonal; Curtea cen- 
trală a bisericilor Sfântului Simeon-Sti- 
litul din Kalat: Sem-An în Siria, din se- 
colul al IV-lea (fig. 312); Biserica 
din Hierapolis ; catedrala din Bosra; 
Sfântul- Gheorghe din Efra; Basilica 
din Kalaf, etc. 

Catedrala din Bosra este de plan 





Fig. 318.— Biserica Sf, Simeon-Stili- 
tul din Kalat-Sem-An in Siria. (După 
Diehl, Manuel d'art byzantin). 


dreptunghiular pe din afară; în interior însă, se înscrie în el un 
arc cu absidiole spre unghiurile pătratului. 





Fig. 313.— Basilica Sfântul-Pavel în-afară-de-ziduri. Roma. 


De asemenea, biserica Sfântul-Gheorghe din Efra este de plan 
pătrat, dar în interior se transformă în poligonal cu absidiole la 


unghiuri.* 


www.dacoromanica.ro 


282 


Planul cruciform.—Pe lângă aceste forme circulare sau poligo- 
nale, creștinii au clădit biserici de plan cruciform, care se ivește în- 
că din timpurile cele mai vechi. Acest 
plan s'a format din cel basilical, în- 
tretăiat de un transept. Ca exemplu 
se poate da biserica Sfinților- Apos- 
toli din Constantinopol, dărâmată de 
Turci la cucerirea acestui oraș, dar 
după care s'a inspirat arhitectul ca- 
tedralei Sfântului Marcu din Venetia 
(fig. 314). * 

* Planul eompozit. — Planul cir- 
cular, combinándu-se cu cel basili- 
cal, a dat nastere planului compozit, 
care ne întâmpină între altele la bi- 
Fig. 314.— Planul bisericii St. Marcu din  STiCile Sfântului Mormânt si din 

Veneţia. Betleem. 

Clădirile principale ale Mânăstirii Sfântului Simeon-Stilitul din 
Kalat-Sem-An în Siria centrală, ne arată o dispoziție curioasă, 

«Pe patru din feţele edificiului ale unei curți octogonale, fără 
acoperiș, care alcátueste centrul mânăstirii, se sprijină patru basi- 
lici cu trei năvi, dispuse astfel că desemnează o cruce gigantică. 
Cea din Est, sfârşită cu trei abside iesinde, constitue biserica pro- 
priu zisă, consa- 
crată memoriei 
sfântului ; cele- 
lalte sunt vaste 
locuri de preum- 
blare, destinate să 
primească mulți- 
mea pelerinilor, In 
acest edificiu e- 
norm, de o artă cu 
totul locală, se ma- 
nifestá toate par 
ticularităţile stilu- Fig, 315.— Trei capitele din basilica Sf, Dumitru din Salonic, (Fotozra- 

ser 29 a s fie O. Tafrali. După O,  Talraii, 7 iri wd ques au 
lui sirian, si mai XIV-e siècle). : 
ales acea bogăție 
in ornamentatie, care îi este una din trăsăturile ei cele mai 








www.dacoromanica.ro 


283 


caracteristice. Sá se observe decoratia exterioará a absidei, cu co- 
lonetele sale fine suprapuse in douá etaje, sau frumosul portic cu 
trei arcade, care dá acces în basilica de sud, sau încă arcadele largi, 
cari încadrează octogonul central și nu se va puteà admiră in de- 
ajuns varietatea, fantazia, măreția ornamentațiunii, mládierea si în- 
demánarea executiunii». (Ch. Diehl, Manuel d'art byzantin, p. 33).* 

* Elementele architecturale. — La bisericile creștine, coloana 
joacă un rol foarte însemnat. Ea se prezintă supt diferite forme. 
Are o bază, un fus necanelat și un capitel. 

Capitelele sunt de o mare varietate. Ele derivă din cele romane, 
mai ales din cele compozite cu figurile de animale și de om, sau 
cu frunzis de acant sau de altă plantă. Ca exemple se pot da cele 
ale S/fântului- Dumitru din Salonic (fig. 315). 

Așă numitul capitel feodosian, după numele împăratului Teo- 
dosiu, este alcătuit din frunze de acant, care par agitate de vânt 
si înclinate în aceeași direcţie din dreapta spre stânga sau în sens 
invers.* 


PICTURA CRESTINÁ ÎN SECOLELE AL IY-lea si al V-lea 
Mozaicurile 


Arta creştină, în urma păcii date bisericii de Constantin-cel-Mare, 
ia avânt si nu se mai mulțumește cu picturile simple si grafioase, 
descoperite în eatacombe. Impăraţii si Papii iau în mână directiunea 
nouei arte, cu care infrumsefeazá sanctuarele creștine. Decorația 
acestora se face mai ales prin mozaicuri, a căror tehnică atinge 
un înalt grad de perfecţie în secolul al IV-lea. Mozaicul de smalţ 
înlocuește pretutindeni vechiul mozaic de marmoră si se prezintă 
supt diferite culori, bogate și strălucitoare: galben, roșu, verde, 
auriu şi mai ales albastru cu efecte minunate. 

Noua iconografie. — In secolul al IV-lea, apare o nouă icono- 
grafie. Tipul lui Christos s'a fixat definitiv. Mântuitorul nu mai 
este adolescentul imberb al catacombelor, ci un om matur, cu 
barbă, cu figura severă, dar cu trăsături frumoase și nobile, 

«Christos al Catacombelor, zice cu drept cuvânt Pératé, aveà 
cevă din graţia lui Apolon; cel al mozaicurilor va aveà cevà din 
majestatea lui Jupiter». 

In locul Bunului-Păstor al Catacombelor, apare figura simbolică 
a Mielului, înfățișând pe Mântuitor. 


www.dacoromanica.ro 


381 


Mozaicurile reprezintă câteodată Sfánta-Treime, Christos supt 
chip de miel, Sfántul-Duh în formă de porumbel, iar Dumnezeu 
Tatăl, simbolizat printr'o mână care binecuvintează. 

* La Mauzoleul Sfintei-Constanțe, din timpul lui Constantin, 
găsim un vestmánt interior, executat în mozaic de smalţ si în 
mozaic de marmoră. Desi o 
mare parte e mutilată și în 
locuită cu restauratiuni rele, 
totuşi ne putem face o idee 
din ceeace s'a păstrat, pre- 
cum si din descriptiunile mai 
vechi, de ceeace erau si sunt 
incá aceste bogate mozaicuri. 
Intâlnim atât decorafiunea ve- 
getalá, stilizatá, cát si pe cea 
a micilor personagii, a amo- 
Fig. De ve Mozaic din bola Sfintei- rasilor, a geniilor, a pásárilor 

Histoire de l'art 4, Y, — pompeiene (fig. 316).* 

* Alături însă de ele, a- 
pare si iconografia biblică: sacrificiul lui Abraham, Tobias, Bă- 
trânii și Suzana, judecata lui Daniil, jertfa lui Abel si Cam Moise 
şi Stânca, de unde țâşnește izvorul. 

Mozaicurile bolţii, împărțite in unsprezece compartimente, co- 
respund ordinii colonadei, care sprijină tamburul cupolei. 

Un motiv principal este vița de vie şi culesul ei. «Din patru 
unghiuri ale unuia din tablouri pornesc patru vite de vii cu ramurile 
pline de frunze, încărcate cu fructe, se întâlnesc în jurul unui bust 
de mărime naturală, învăluit cu o tunică galbenă, pe care o aco- 
peră o parte din pallium de purpură. Aici, bustul este al unei 
femei; dincolo, pare al unui om. Sunt oare figurile Constanţei, 
fiicei lui Constantin si a Cesarului Crispus? In ramurile viței de 
vie zburdă, cum e obiceiul, păsări și amorași, pe pământ, copii 
umplu un car tras de boi si îl conduc spre un teasc, unde alti 
copii calcă in cadență strugurii negri. Aiurea sunt ramuri înflorite 
și fructe împrăștiate în mijlocul amforelor, a cornurilor de abun- 
denfá, a cosürilor, printre care ciugulesc tot felul de păsări. Două 
alte compartimente sunt împodobite cu desemnuri geometrice; 
două altele, în sfârşit, au medalioane delicate, de unde ies mici 
busturi sau figurine de amorasi si de Psyhe, excortafi de păsări de 





www.dacoromanica.ro 


385 





tot felul si de oi purtánd, ca in frescele catacombelor, un toiag 
de pástor si un vas de lapte. Zidul circular al edificiului erà strá- 
puns de cincisprezece nișe, unde se vedeà odinioară, pe un fond 
de mozaic de marmorá albá, monograma lui Christos cu stele... 
Douá mari nise laterale, cari existá incá din fericire, cu toate re: 
tușurile lor, ne-au păstrat prototipurile acestor máretfe compozi- 
fiuni absidiale, care au să fie capo d'operele mozaicului creștin. In: 
'tr'una, Dumnezeu Tatăl, nimbat cu o simplă aureolă, așezat pe un 
glob al lumii, dă lui Moise legea cea veche. Cerul este brăzdat 
de nori; palmierii la dreapta și la stânga, umplu scena și o echi- 
librează. In cealaltă absidă, Christos în picioare pe un munte mistic, 
de unde izvoresc fluviile Paradisului, ridică mâna dreaptă ca pentru 
o proclamaţie și pe cea stângă o întinde spre sfântul Petru. Noua 
lege, volumul unde sunt scrise cuvintele: Dominus pacem dat, 
având alături o monogramă. Sfântul Pavel, din partea cealaltă, 
aclamă cu gestul. La extremităţile scenei, se ridică «doi palmieri, 
îndărătul a două mici clădiri, de unde ies patru oi, credincioșii por- 
niti din Ierusalim si din Betleem, cari merg să se adape la izvoarele 
vieţii eterne». (Pératé, Histoire de PArt de André Michel, 1, 1 
40—41).* 

Mozaieurile Basilicii Vaticanului. — Aceasta eră cea dintáia si 
cea mai frumoasá din basilicele lui Constantin si erà decoratá cu 
mozaicuri Si cu picturi. Pe arcul triumfal, se infátisà Christos avánd 
la stânga sa pe Sfântul Petru, iar la dreapta pe însuși Impáratul. 
Din nenorocire, mozaicurile acestea au dispárut si nu le cunoastem 
decât printr'o gravură din secolul al XVII-lea. Christos sedeà pe 
un tron între Sfântul Petru si Sfântul Pavel. Cáfivà palmieri în- 
cadrau zona superioară. , Pe pământ, erau temple mici si rotunde 
arbori, mici genii. In zona inferioară, se vedeà Mie/u/ reprezentând 
pe Mântuitor, stând pe un munte, iar de o parte și de alta, prin- 
tre palmieri, douăsprezere oi veniau din Ierusalim si Betleem.* 

* Mozaicurile basilicii Sfintei-Pudentiene si ale babtistere- 
lor din Vatieau și din Lateran. — Sfánta-Pudentianá este o mică 
basilică, construită de senatorul Pudens, pe care tradiţia îl face 
oaspetele si amicul sfântului Petru. Acest sanctuar a fost mărit si 
decorat supt Papa Siricius (384—399), cu mozaicuii foarte fru- 
moase. O scenă reprezintă pe Christos, de tipul cel nou iconografic, 
stând pe un jef bogat. El binecuvinteazá cu mâna dreaptă, iar cu 
cealaltă ţine o carte deschisă, pe care stă scris Dominus conser- 


www.dacoromanica.ro 


286 


vator Ecclesiae Pudentianae, adică «Stăpânul păstrător. al bisericii 
Pudenţiene». Pe un nivel mai inferior, de o parte si de alta, stau 
cei doisprezece Apostoli în atitudini variate, Se deosebesc în pri- 





Fig. 317.— Mozaic absidial din biserica Sfâuta-Puden- 
tiana din Roma, (După Pératé, in A. Michel, 
Histoire de l'art, I, 1). 


mul rând, Sfinţii Petru si Pa- 
vel. (fig. 317) Indárátul fiecá- 
ruia:din ei şi pe un nivel su- 
perior, se vede»câte un per- 
sonagiu femenin, îmbrăcat în, 
costum albastru. Ele ridică 
mâinile spre cer. Se presu- 
pune că ar fi cele două fiice 
ale lui Pudens, Praxeda și 
Pudentia. Unii însă inclină 
a crede că ele alcătuesc sim- 
bolurile celor două biserici. 
Indărătul acestei prime scene, 


se întinde un portic si dincolo de el palate stilizate, care probabil 
figurează edificiile din lerusalim, mai ales că îndărătul lui Christos 
$i în acelaș plan cu ele se înalță pe o ridicătură, o cruce mare. In 


cer, apar cele patru animale apor^- 
liptice, care insofesc de regulá pe 
Evanghelisti. Deasupra crucii trebuià 
să fie mâna lui Dumnezeu Tatăl, iar 
supt Christos, scena cu oile ieşind 
din cetățile mistice, din care nu sa 
păstrat decât Mielul/, stând pe o 
stâncă înaintea unui voal de purpură 
si primind razele, care vin dela Duhul- 
Sfânt, reprezentat supt chipul unui 
porumbel.* 

* Baftistierul Vaticanului, con- 
struit de Papa Damascus, fu si el 
decorat cu mozaicuri pe la sfârșitul 
veacului al IV-lea, asà cum ne aratá 
unele texte. Printre scene, figurà si 





Fig, 318. — Mozaic absidiul din Sfânta 
Pudenţiană din Roma, (După Péréte, in 
Histoire de l'art a lui A. Michel, I, 1). 


Bunul-Păstor cu oile sale, o corabie primejduită de furtună, etc. 

Cam în aceeași epocă, fu decorat și porticul baptistierului Late- 
ranului, care se numește astăzi porticul Sfántului-Venanfiu. In prima 
din abside, se reprezintă scena Bunului Păstor ca în baptisterul 


www.dacoromanica.ro 


287 


Vaticanului. Ea a dispărut. In cea de a doua, care este aproape 
intactă, se înfățișează, pe un fond închis albastru, largi ramuri mlă- 
dioase de acant, întoarse în formă de volută, colorate in verde si 
luminate pe ici pe colo cu aur. Ele se ridică in spirală spre o 
zonă împodobită cu crini albi, ale cărei arcuri, în număr de cinci, 
înconjoară Mielul divin și patru porumbei. 

Acest bogat decor vegetal aminteste pe cel al absidei basilicii 
Sfânta- Maria- Maggiore, din Roma si care a fost reinoit în secolul 
al XIII-lea. 

Mozaicurile bisericilor Sfâuta- Mariu- Maggiore, Sfântul-Bavel- 
in-afará-de-ziduri, Sfântul-loan-Lateranul din secolul ul V-lea.— 
Cu toate cá Roma, din cauza evenimentelor politice, năvălirile şi 
pustiirile Gofilor si ale Va dalilor, numai este capitala imperiului, 
care se mută de Honorius la Ravenna, Papii se interesează de ce- 
tatea eternă, construesc și împodobesc unele edificii religioase. 

Astfel, Papa Sixt al Illea, (132—440), reconstrui o Basilică, 
ziditá in secolul precedent pe 
Esquilin si o dedică Fecioarei 
Maria. El o împodobi cu mo- 
zaicuri frumoase. Pe arcul cel 
mare al absidei, este reprezentat 
pe zone suprapuse, copilăria 
lui Christos, nu numai după 
Evanghelia canonică, ci si cu 
amănunte împrumutate din e- 
vangheliile apocrife. 

Scenele acestea, casi altele — pi 319, — Mozaic din arcu) triumfal al basic 
luate din Vechiu Testament, Saoto l Para oa mr rd pipa A. Michel, 
sunt tratate cu multă stiintá si 
interesează prin amănuntele noui ce ne dau, din care uncle curioase, 
“luate din evangheliile apocrife. 

Ilustratiunea Vechiului si Noului Testament se întâlnește de ase- 
menea si în frescele sau mozaicurile návii basilici Sfdntului-Pavel- 
în-afa ră-de-ziduri, executate tot în secolul al V-lea (fig. 319). 

In absida principală, papa Leon I (140—461), ajutat de ìm- 
părăteasa Placidia, văduva lui Constantin Il, putit să execute mo- 
zaicuri minunate, ale căror subiect este împrumutat din Apocalips. 
Pentru întâia oară, arta creştină reprezintă pe cei 24 bătrâni, cari 
întind coroane spre Christos, figurat în bust întrun mare meda- 





www.dacoromanica.ro 


288 


lion central. De o parte si de alta, se aflá cáte un inger in adora- 
fiune. Sus, pe cer, sunt cele patru animale apocaliptice. Intr'o zoná 
iuferioará, se vád, de o parte si de alta a arcului triumfal, sfántul 
Pavel si sfántul Petru. 

Mozaicurile baptisterului Lateranului sunt de asemenea din a 
doua jumátate a secolului al V-lea, executate supt ingrijirea papei 
Hilarius (461—468). Baptisterul acesta aveă trei oratorii, din care 
cel dedicat sfântului loan Evanghelistul și-a păstrat bolta, deco- 
rată cu mozaicuri cu fund de aur. Pe această boltă, sunt mai multe 
segmente, despărțite de festoane de flori și fructe. Se văd opt pe- 
rechi de păsări, câte două de fiecare parte a celor opt vase. Ele 
iusofesc astfel Mielul divin nimbat, care se află într'un medalion 
central. 

Acelasi simbolism se constatá si in decorafia celui de-al doilea 
oratoriu, dedicat sfántuiui loan Botezătorul. Cel de al treilea ora- 
toriu, inchinat sfintei Cruci aveà bolta decoratá cu un medalion 
central, sustinut de patru ingeri, in mijlocul cáruia erà reprezentatá 
crucea gammatá, 

In aceste mozaicuri, apare dejà arta bizantiná, introdusá in mo- 
numentele Ravenei, capitala imperiului. 


SCULPTURA CREȘTIMĂ DIN SECOLELE al Il1-lea, al 1V-lea 
SI al V-lea. 


* Sculptura secolelor al III-lea, al IV-lea si al V-lea se poate studià 
atât la capitelele coloanelor si la decorafiunea edificiilor religioase, 
cât și mai ales la sarcofage. 

Aceste din urmă au o mare însem- 
nătate din punctul de vedere al artei 
și al iconografiei. 

Forma sarcofagelor creștine nu se 
deosebește de cea a sarcofagelor rc- 
mane clasice: un cosciug dreptun- 
Fip gro Eben i Den. Ehiular, câteodată la extremități ro- 

dbi contrer tme jit, având un capac simplu sau 

alcătuind un acoperiş inclinat sau bol- 
tit. La cele patru colțuri ale acestui capac, sunt acrotere simple sau 
înpodobite cu o decorație sculpturală. 

Sarcofagele sunt de piatră sau de lut ars. Cele mai îngrijite, 





www.dacoromanica.ro 


289 


sunt de marmoră sau de porfir, O bogată ornamentaţie sculpturala 
de bazorcliefuri simbolice sau istorice le recomandă atenfiunii. 
Mai toate muzeele din Apus, dar mai ales cele din Italia si din 
Franţa, posedă sarcofage foarte interesante. O serie din ele, păstrate 
in muzeul din Lateran, au b^ 
zoreliefuri reprezentánd diferite 
scene biblice ale Vechiului si 
Noului Testament ca: Istoria 
lui loana, Trecerea Israelifilor 
prin Marea Rosie, Bunul-Păs- 
tor în mijlocul oilor sale, pe 
care le mulg ingerii, urmasii 
amorasilor iconografiei pompe- 
iene, înconjurați de o viţă mare, 
plină cu rod; Incoronarea cu (f 
spini si Patimile lui Christos, E 
Inchinarea Magilor, Inálfarea | 
Mántuitorului, etc. | 
Sarcofagele creștine din se- 
colele al II-lea (fig. 320), al 
III-lea, al IV-lea şi al V-lea îm- 
prumută toată iconografia cata- — "je c. fees Ee Qoae de 
combelor. Sculptorii lor au gus- 
tul compozifiunilor pitoreşti. Ei ies din atelicrele clasice contim- 
porane și prin urmare sunt imbuibati de principiile si tehnica lor. 
Subiectele nu mai sunt diferite, aspectul şi concepţia estetică a artei 
creștine nu se deosebește de cea contimporană păgână. * 
Orfevreria primelor secole este interesantă, dar nu poate fi com- 
parată ca lineță nici cu cea greco-romană, nici cu cea bizantină. 
Tezaurul cel mai renumit din această categorie e cel descoperit la 
Petroasa, în judeţul Buzău, poreclit «Cloşca cu pui de aur» (fig. 321). 





Il. ARTA BIZANTINĂ 


Supt numele de arta bizantină, se înțelege arta creștină orientală- 
desvoltată în regiunile imperiului, al cărui capitală eră Bizanțul, 
supranumit Constantinopol dela Constantin-cel- Mare. 

Originile acestei arte sunt hellenistice cu influențe noui orien- 
tale. i 


O. Taírali. — Istoria Artelor. Ediţia II, 5000 ex. 19 


www.dacoromanica.ro 


200 


Pentru primele cinci secole, arta bizantiná se confundá cu cea 
hellenistico-romaná, despre care s'a vorbit mai sus. 


O evolutie cu caractere speciale 
se produce în secolul al V-lea si se 
continuă in cele următoare. Occiden- 
tul fiind cotropit de barbari, in O- 
rient se vor plámádi noui formule de 
artă, care se vor răspândi, modifi- 
cate sau nu, în diferite regiuni ale 








US me imperiului bizantin si chiar in pro- 

. 392. — Sfânta-Safia din Salonic. vinciile apusene, care erau sau nu 
d O. Taírali. Topographie de 2 "WE a 
Thessalonique). in stăpânirea lui. 


ARHITECTURA BIZANTINĂ 


Tipurile de biserici. — In perioada bizantină între secolul al 
VI-lea și al XV-lea, s'au întrebuințat toate tipurile de biserici men- 
ționate, adică ` basilica, biserica în formă de cruce, biserica cu plan 
circular sau poligonal, biserica cu plan compozit. 

De fapt, bisericile, date ca exemplu pentru aceste tipuri, sunt în 
deobste orientale sau de concepţie orientală si se socotesc ca făcând 
parte din stilul bizantin. 

In secolul al V-lea si al VI-lea, apar două noui tipuri: basilica 
cu cupolă şi biserica cu plan în cruce greacă. Aceste din urmă va 
aveă un mare succes şi, cu oarecare modificări, va fi răspândită în 
mai toate regiunile de supt influența bizantină. 


Basilica cu cupolă. 


Trompe d'angle si pendentive. — Pentru a lumină mai bine 
edificiul si mai ales pentru a-i da o dispozitiune, care să imite bolta 
cerească, arhitecții bizantini au adăogat o cupolă la planul basilical, 
creând astfel basilica cu cupolă, 

* Dela un plan pătrat se trece la planul circular al cupolei, fie 
prin procedeul asà numitelor frompes d'angle, adică a ieşiturilor de 
sferturi de sferă în afară a edificiului, fie prin pendentive, adică 
triunghiurile de sferă, care nu rup linia clădirii în afară. 

Procedeul frompelor d'angle se constată de pildă, la bisericiile 
Chodja-Calesi, din Isauria si la Sfántul-Clement din Angora, 
amândouă în Asia mică. 


www.dacoromanica.ro 


291 

Cel al pendentivelor se întâlneşte la basilicile cu cupoală din 
Licia, din Cassaba și din Mira. 

O prea însemnată basilică cu cupolă pe pendentive este Sfânta-Sofia 
din Salonic, care aparţine începutului secolului al V-lea (fig. 322).* 

Cel mai însemnat monument al arhitecturii bizantine, Sfánta-So- 
Jia din Constantinopol, e construit tot -pe un plan ‘basilical cu 
cupolă. 


Sfánta-Sofia din Constantinopol. 


Acest monument măreț a fost ridicat de împăratul Iustinian, 
între 532 și 537 (fig. 323—327). 


* In locul său, există în epoca anterioară, o altă biserică, închi 
nată tot sfintei Sofii (Infelepciuni) si 
clădită de Constantin-cel-Mare. Ea eră 
celebră. In ea, a predicat Sfântul Gri- 
gorie din Nazianţa ; în ea, s'a ținut si- 
nodul al doilea ecumenic. Tot acolo, a 
roștit admirabilele sale predici, marele 
orator al bisericii, sfântul loan Gură- 
de-Aur; si tot acolo, s'a refugiat Eu- 
tropiu, pe care clerul l-a mântuit de 
furia poporului. 

La 415, biserica lui Constantin a fost 
reconstruită de împăratul Teodosie al 
Il-lca, care i-a dat dimnesiuni mai mari. 
Si acest al doilea monument a deve- 
nit renumit. [n el, s'au ținut discuţiile 
aprinse cu privire la chestiunea, dacă 
Christos face sau nu o singură ființă 
cu Tatăl. Tot aici, s'au înfierat teoriile lui Nestoriu, proclamându-se 
eretice. 

Pe la 532, un mare incendiu a distrus monumentul. Jalea si 
disperarea în populatiune au fost atât de mare, încât Justinian a 
hotărit să ridice din temelie o altă biserică, cu orice savrificii. Impá- 
ratul s'a adresat la doi arhitecți mari din Asia mică: Anthemios 
din Tralles şi Isidor din Milet, Ei au construit celebrul monument 
întrun stil măreț. 

Materialurile cele mai scumpe au fost aduse din întreaga împă- 





Fig. 323. — Planul Srintei-Sufii din 
Constaminopul. 


www.dacoromanica.ro 


293 


ráfie. Proconesul a trimis marmoră albă; Kalistos dinzEubeea mar- 
moră verde; lasos-Kane marmoră albă si roșie; Egiptul porfir; Te- 
salia și Laconia piatră numită verdele-antic cu ape minunate ver- 
zui. In sfârșit, din unele provincii au fost aduse si materialuri lu- 
| 5 crate: coloane din 
F : ei "IL P. templul Artemidei 
lr a g A din Efes, din Ieru- 
! > 1 salim, din Edesa, etc. 
Astfel fiecare popor 
puteà regăsi în ma- 
rele monument creş- 
tin al capitalei, o 
contribuție materi- 
ală, cevă care îlpu- 
teă măguli, cevă din 
viața si civilizația 
din trecut. 
Fig. 394. — Sfânta-Sofia din Constantinopol. Când la 27 De- 





cembre 537, biserica fu gata, Iustinian, îmbrăcat în cele mai scumpe 
vestminte imperiale, înconjurat de întreaga sa curte, de un cler 
numeros şi de imensa mulțime a poporului, o târnosi, în mijlo- 
cul unui entusiasm de nedes^ris. El strigă: «Slavă lui Dumnezeu, 
care m'a învrednicit să sávárgesc o astfel de operă. O Solomon, 
te-am învins!». Si în adevăr, Sfânta-Sofia este nu numai gloria lui 
Iustinian, ci o podoabă neîntrecută a artei creştine din toate tim- 
purile. Aspectul ei exterior nu lasă o impresia deosebită. Din po- 
trivă, clădirea pare cam greoaie, mai ales prin cei patru enormi 
contraforți, cari o susțin, la nod si la sud, 

Trebue se intre însă cinevă în interior, ca să-și dea seamă de 
toată splendoarea artei, de toată iscusinţa arhitecților, de toată 
măreţia monumentului. 

Inaintea edificiului, se află o curte, un atrium, înconjurat de 
portice, în mijlocul căruia eră un basin, o fiale. Pe aceasta, eră 
gravată renumita, inscripţie în versuri carcinice, care se citeşte 
la fel dela dreapta la stânga si dela stânga la dreapta: NIFON 
ANOMHMATA MH MONAN OWIN=«Să te speli de păcate, nu 
numai la faţă». 

Din atrium, nu mai rămân, decât puţine urme. 

Din aceasta curte, intră cinevà prin cinci porti intr'o galerie în- 


www.dacoromanica.ro 


293 
chisă, care alcătuiă marfexul, iar de aici, prin nouă porţi, în inte- 
riorul bisericii. Ea are o formă generală apropiată de pătrat, din 
care latura cea mare este de 77 metri, iar cea mică de aproxima- 
tiv 72. 
Nava centrala este foarte largá, acoperitá la mijloc de o enormá 
cupolă de 31 metri diametru. Vizitatorul poate să-i vadă centrul 





Fig. 395.—Interiorul Siintei-Sotii din Constantinopol. (După Edith Brown, 
Early Christian aud bizantine art). 


chiar din pragul usei principale de intrare. Impresia, care îi pro 
duce, este puternică prin imensitatea masselor de materiale, sus- 
pendate la o așă de mare înălțime. 

«Această cupolă se razămă prin pendentive pe patru arcuri mari, 
care se sprijinesc ele înseși pe patru pilastri colosali. Două din 
aceste arcuri, la Nord si la Sud, sunt așă numitele ,,formerets'*, 
care învăluesc un zid plin, străpuns de două rânduri de ferestre 
şi susținute de două etaje de coloane. La Est și la Vest, marele 
arcuri se razămă, din potrivă, pe două vaste jumătăți de cupole, 
contrabutând și susținând cupola centrală și sprijinite, la rândul lor 
fiecare prin două nişe mai mici. O absidă, poligonală în exterior, 


www.dacoromanica.ro 


au. 


circulară in interior, se deschide în mijlocul hemiciclului, care aco- 
perá jumătatea de cupolă la Est; exedrele laterale pun, casi arca- 
dele din dreapta si din stánga, nava principalá in comunicatie cu 
colateralele. A- 
cestea, boltite «en 
aréte», sunt sur- 
montate de tri- 
bune, acoperite 
cu bolți sferice, 
si care fac incon- 
jurul biscricii, tre- 
cánd pe deasupra 
nartexului, Âceste 
galeri isuperioare 
erau rezervate fc- 
meilor: aici, cu 
doamnele curții 
sale, împărăteasa 
asistă la slujba di- 
vină si dádeà cáte- 
odatá audienfe in 
unele zile de săr- 
băton solemne..” 
„Problema (con- 
strucției cupolei) 
ră mai ales de o 
greutate mare: 
proporțiile enor- 
me, pe care arhi- 
tectul le dăduse 
: upolei sale, im- 
We EE md fim o i Omnia. Dee Ce 
ă torului cercetările 

cele mai delicate. Se dădu acestei părți a edificiului o atentiune de- 
osebită. Pietrele celor patru pilastri, foarte bine lucrate, fură intá- 
rite cu ciment si legate cu crampoane de fier; pentru a face mai 
uniformă repartiția greutăților, s'au așezat păturile de piatră pe foi 
de plumb laminat; pentru a preveni crăparea coloanelor, care sus- 
țineau zidul supt formereturi, se înconjurară fusurile cu cercuri me- 





www.dacoromanica.ro 


295 


talice; si, cu toate aceste precaufiuni, de mai multe ori punctele de 
sprijin erau cát p'aici sá cedeze supt greutatea arcurilor celor mari, 
pe care le susțineau. Pentru cupola însăși, se intrebuinfá la con- 
structia ei materialuri speciale, cărămizi de un lut alb si spongios, 
foarte usor, care se fabricà la Rodos; pentru a o intüri si a o 
face mai putin deformabili, acest înveliş suptire, care construià 
domul, se împărți în 40 de sectoare prin tot atâtea nervuri iesinde, 
convergând spre vârf, pentru a micgorà împingerile sau apăsările, 
se invelui la bază cu o teacă exterioară, alcătuită dintr'un sir de 
contraforți, așezați în interiorul dechizăturilor pentru luminat. In 
sfârșit, s'a reușit, ca la o înălțime mai mare de 50 de metri dea- 
supra solului, să se ridice cupola Sfintei-Sofii, «operă admirabilă 
și totdeodată terifiantá», după expresia lui Procopiu, și care pare, 
zice același scriitor, „că se sprijină mai puţin pe zidărie, decât este 
„atârnată prrintr'un lant de aur din înălțimea cerului”. (Gh. Diehl, 
Manuel dort byzantin, p. 145—-146). 

Tehnica acestei cupole a stârnit mai mult admiraţia contimpo- 
ranilor, decát bogata decorafie de mozaicuri, care o impodobià. 

Din nefericire, la 7 Maiu 558, cupola se surpă. Iustinian trăiă 
încă si luă măsuri s?o reconstruiască.. Architectii Anthemios si Isi- 
dor fiind morti, s'a însărcinat Isidor-cel-Tânăr, nepotul celui de al 
doilea cu executarea lucrării. El construi noua cupolă mai scundă, 
prin urmare cu mai puține împingeri și întări formereturile de Sud 
şi de Nord. Această cupolă, mai puţin frumoasă, mai puțin îndrăz- 
neafá, dar mai solidă, dăinuește si astăzi si produce o puternică 
impresie asupra vizitatorilor.* 

* Decoratiunea Sfintei-Sofii. — Interiorul basilicii impune prin 
bogăţia decorului ei. Coloanele au capitele originale: frunze de 
acant stilizate şi lucrate întrun relief puţin pronunţat, precum si 
alte motive vegetale. Unele din capitele poartă monogramele lui 
Justinian si ale împărătesei Teodora. 

Arcurile, care leagă aceste coloane, au o decorație extrem de bo- 
gută. Este gustul rafinat al Orientului, care a impus această orna- 
mentatie imitatoare a covoarelor, ce acoperiau pereţii palatelor ră- 
sáritene. 

Cornisele sunt impodobite cu fleuroane, rozete, entrelacuri, etc. 

«S'ar zice, dupá cum spune un contimporan, cá e un covor sau 
chiar o grădină, acoperită cu flori de purpură, semánate in adân- 
cimea ierbii. Coloanele cele mari ale năvii sunt în verde antic, cele 


www.dacoromanica.ro 


296 


ale exedrelor in porfir egiptean. Toată partea inferioară a pereti- 
lor este tapisatá cu incrustațiuni de marmoră. In năvi, sunt panouri 
multicolore, incadrate cu borduri fine, dantelate sau cu benzi largi, 
sculptate de marmorá albá; unele sunt 
cu vine simetrice; aiurea tonurile in- 
chise alternează cu tonurile deschise ; la 
vârf, supt cornișă se desfășoară o friză 
de ciment colorat, incrustat în adâncul 
unui desemn oriental. Marmorele cele 
mai prețioase, combinațiile cele mai rare 
au fost rezervate pentru absidă. In ju- 
rul *unor pătrate sau cercuri, formând 
centrul panoului, se desemnează figuri 
geometrice, se desfășoară rinsouri sau 
volute, delfini stau față în faţă, si unele 
Fig, Eus eto „State Sati $ panouri au toată strălucirea, toată 
Est (După Benoit. Z'architeetare, fineţea catifelată a covoarelor din Orient. 

aicea Altădată, în sanctuar, deasupra incru- 
statiunilor, plăci de argint tapisau zidurile; deasupra, pe zidul, 
pe care îl încadrează formereturile înalte, la umbra cupolei și a 
absidelor, pe bolțile tribunelor si la colaterale, se desfășoară imense 
mozaicuri pe un fond de aur viu sau pe un albastru închis». (Diehl, 
op. cit, p. 151).* 

Basiliei eu cupulă posterioare secolului al VI-lea. — Basilica 
cu cupolă a fost întrebuințată în forma ei curată sau modificată 
si în perioada următoare a artei bizantine, deşi mai rar. Astfel, în 
secolul al IX-lea o găsim la biserica Adormirii: Maicii- Domnului 
din Niceea, care se aseamănă cu cea din Salonic, la Sfântu/-Teo- 
dosie (Gul-Djami) din Constantinopol, construită în acelaşi secol, 
în Macedonia, etc. 





Plauul în cruce greacă 


Edificiile, construite în acest plan, care va fi prin excelență pla- 
nul bizantin, apar cam prin veacul al VI-lea si-si trag originea din 
basilica cu cupolă. 

Planul acestor biserici este oblung. O cruce greacă se înscrie 
intr'insul. La întersecțiunea liniilor ei, sunt patru coloane sau pi- 
laștri, care susțin o cupolă, prin cele patru arcuri mari, care le 


www.dacoromanica.ro 


397 





leagă. Forma de cruce se desemnează mii bine pe acoperișul bi- 
sericii, care urmează linilie braţelor crucii. 


* La început, bisericile în cruce greacă aveau o singură cupolă; 
mai târziu, s'a obicinuit să se aşeze câte una la cek patru unghiuri 
ale edificiului. 

Cele mai vechi monumente, în care începe să se intrebuinteze, 
desi încă neperfect, planul în cruce greacă, sc găsesc în Asia Mică. 
La Constantinopol, acest plan va fi realizat, intr'o măsură nare 
care, la Sint. Apostoli, biserică zidită de Iustinian si dărămată 
de Turci, la cucerirea cetăţii. 

Mai târziu, bisericile in cruce greacă se vor întâlni din ce în ce 
mai numeroase până la sfârşitul secolului al XIII-lea. 

Toate aceste biserici sunt de dimensiuni mai mici ca cele pre- 
cedente. Biserica Pantocrator din Constantinopo!, din întâia jumă- 
tate a veacului XII-lea, este cea mai mare și măsoară vreo 16 
metri. Celelalte mau in deobste, decât 9 până la 10 metri, ca Bu- 
drum-Djami, Kilisse- Djami din secolul al X, din Constantinopol; 
Teotocos a mănăstirii Sfântului- Luca din Grecia, Kazand jilar-D jami 
Maica-Domnului) din Salonic, Eski-Imareí din Con-stantinopol, etc.* 

Tipul bisericii în cruce greacă în România. — Tipul acesta 
s'a răspândit în toate regiunile, supuse influentei bizantine. In Ro- 
mânia, s? întâlnește la cel mai vechiu monument al nostru la bi- 
sarica Domneasca din Curtea la arges, zidită în secolul al XIII-lea. 
Legenda spune, că a fost ridicată de Negru-Vodă. 

Planul acestei biserici este oblung, având latura cea mică de 14,59 
m. iar cea mare de 21,23 m. La răsărit, se termină cu trei abside 
poligonale în exterior, rotunde în interior. Cupola cu tamburul ei 
destul de înalt este susținută prin pendentive de cele patru arcuri, 
răzămate pe patru pilastri. Colateralele sunt boltite „en berceau”. 
Bolta nartexului, destul de spaţios, este întreruptă la mijloc de o 
calotă. 

Ceace face farmecul acestei biserici este cupola ei, în care arhi- 
tectul bizantin șia pus toată măestria. El a reușit, prin armonia 
liniilor, săi dea o zveltetá si o eleganţă rară, fâcând din ea un 
însemnat monument de arhitectură bizantină. Se observă o trecere 
lină în trepte dela planul vertical al zidului bisericii, construit din 
pături de cărămidă alternând cu moaloane de piatră de râu, la cel 
al cupolei, ceeace face ca aceasta să reia:á si mai mult în evidenţă. 


www.dacoromanica.ro 


208 


Bisericile in plan central (Poligonal si circular). 


* Sfântul Vital din Ravena.—In prima perioadă a artei bizan- 
tine, s'a între- 
buintat adesea 
planul central. 
Ca exemple, se 
pot da intre 
multe altele, 
biserica Sfin- 
ților-Sergiu si 
Bachus din 
Constantino- 
pol, zidită ds 
lustinian si de 
Teodora si 
Sfántul- Vital 
din Ravena, ri- 
dicată între 
526 — şi 547. 
Aceasta din 
urmă, deși con- 
struită pe un 
plan  poligo- 
nal, are o cu- 
polá de o exe- 
cufie timidă, 
totusi  origi- 
nalá. Edificiul 
A : Ze e are forma unui 
Pie, Semel Cirian ed By qu ^. Pb Brit, octoizoi, dco 
perit de o cu- 
polà cu tambur, susținută de opt coloane. In jurul návii centrale, 
sunt colateralii cu două etaje boltite «en-aréte». Construcţia cupo- 
lei pe un plan poligonal, precum și restul edificiului, arată o mă- 
estrie puţin comună a arhitectului, care a reușit să execute o o: 
peră elegantă și de un pitoresc original (fig. 328).* 





www.dacoromanica.ro 


399 


ARHITECTURA IN DIFERITE PROVINCII BIZANTINE. 


ARHITECTURA DIN SIRIA. 


* [n Siria, s'a desvoltat de timpuriu o arhitectură creștină în- 


“semnată şi originală. Aici, se aflau centre cultu- 
rale hellenistice din cele mai active, ca Antiohia, 
de pildă, una din metropolele creştinismului, 
Edesa, Beirutul, Gaza, etc. 

In Siria, spiritul hellenistic a intrat în atin- 
gere cu cel oriental. Multă vreme, păgânismul 
şa menținut aici cu putere. Sirienii erau un po- 
por inteligent și pasionat pentru problemele 
religioase sau filosofice. 

In Siria, a fost leagănul monoteismului şi 
totodată un centru foarte însemnat al polite- 
ismului sensual. Aici, anticii așezau obârşia 
Afroditei—desi această zeiță e de origină me- 





Fig. 329, -Planuri de bise- 

rici bizantine siriene pe plau 

central. (După Benoit, Z'ur- 
chitechture, L’ Orient). 


sopotamiană — si a iubitului ei Adonis; aici, zeii orientali şi zeii 
egipteni şi-au dispu- 


if 





tat multă vreme in- 
tâietatea ` 
siunile religioase au 


aici, pa- 


HE WW. f t Xi sar | atins adesea o inten- 
ES Une sitate extraordinará 
3 Xi T [ L LE i au dat naştere 
m K Vë Se i Aa fanatism ne- 
zl r à T pis másurat. Am 
PEPY. uc: " pi FT Crestinii, trăind in 
Ee dca ni Bis teii (Lt regiunea „aceasta, 
ră = EZ Led unde se incrucisau 
e e = atâtea credințe, atà- 
ka: ai (e d Dë 1 irt tea legende, atátea 
E 254 A A 4 influenţe, au fost și 
Les i FRA La ei inráurifi de me- 





Fig. 330. Planuri de biserici bizantine din Siria, (După Benoit, 
L'architecture, L’ Orient). 


diul înconjurător. 


Discufiunile între 


diferitele grupări 


creştine au fost cât se poate de vii. Erezia lui Nestor, monofizitiz- 
mul si tendințele ascetice s'au născut aici. Curentele religioase au 


www.dacoromanica.ro 


300 


pasionat lumea siriană şi au dat naştere la o mișcare culturală 
puternică. Discuţiunile religioase fară sfărșit din evul mediu au pro- 
dus o literatură foartá bogată, care a influenfat pe cea bizantin . 

Când se simţi nevoia unei arte creștine, credincioșii s'au adresat 
máestrilor locali. Aceștia au creat tipuri, care au dăinuit în urmă 
și au influenfat si arta altor regiuni. Sá nu se uite, cá cea mai 
veche mențiune de edificiu al unei biserici, a cărei forme eră pro- 
babil basilicală, priveşte orașul sirian Edesa și este din secolul III-lea. 

In Siria, s'au ridicat un număr mare de clădiri religioase creștine, 
în secolul al VII-lea cu prilejul unei mari năvăliri a Persilor. De 
atunci și până astăzi, ruinile lor au rămas părăsite. In special, că- 
lătorii arheologi, francezul De Vogüé, rusul Kondakof si america- 
nul Butler le-au studiat. 

Siria se imparte in două regiuui din punctul de vedere al mo- 
numentelor. Prima se întinde dela Damasc în spre Sud si este Si. 
ria propriu zisă sau Cis-lordana. A doua, Siria Centrală, este 
aşezată la Nord de Damasc. 

In Siria propriu zisă, s'a desvoltat o artă hellenistică cu influ- 
ente orientale. Bisericile ridicate aici au forma basilicală cu portice 
frumoase, care înlocuesc atriumul. Adesea, se întrebuințează și basi- 
lica cu cupolă, element oriental, întrodus probabil din Mesopotamia. 

Arhitectura din Siria propriu zisă, din Antiohia, Damasc, ete., 
se caractirezează prin lipsa atriumului, intrebuinfarea pietrei ciop- 
lite, a bolţii, însă nu pe pendentive, a unui portic si a unei scări 
înalte. Deoparte si de alta a intrárii, se află două turnuri mari, 
dispoziție, care pare a fi inspirat arhitecților gotici turnurile bise- 
ricilor. 

Tipul sirian n'a trecut la Bizanţ. 

O altă caracteristică a artei din Siria e aceea, că pe lângă por- 
tic, mai are o intrare laterală, tot cu portic, care fine uneori toa- 
tă latura. Acest tip a trecut și în alte regiuni, mai ales în Grecia. 

In Siria, s'au zidit biserici în plan basilical, central (rotund sau 
poligonal), în cruce greacă sau treflată, etc.* 


MONUMENTELE SIRIEI CENTRALE 
* Planul acestor monumente e de obiceiu basilica cu absidă in- 


terioară în față, cu nartex si cu portic (pridvor). Uneori, nartexul 
are de o parte și de alta două turnuri înalte. 


www.dacoromanica.ro 


3ul 


Arhitectii au rezoltat problema acoperişului bisericii in diferite 
chipuri. Coloanele despárfitoare ale návilor susţin arcuri puternice, 
pe care se razămă pereţii mari, 
în care se deschid ferestre. 
Acoperişul e de lemn. Când 
există cupolă, ea nu se ridică 
pe pendentive, ci e construită 
după un alt sistem.* 





* poltile.—La monumentele 
religioase siriene,deosebim patru A : , TEC 
feluri de bolți: Bo/fain plin— sË lamine cia Atia Mic (După 

e $ F Benoit, L'architecture. L'Orient). 
cintru sau semisferică; bolta 
numită oufre-passée, mai mult decât semi-sfericá; bolta în ogivă, 
alcătuită din întălnirea a 
două arcuri, formând în 
vârf un unghiu. Această 
boltă ma fost întrebuin- 
fatá în arhitectura bizan- 
tină; în schimb, a fost 
exclusiv adoptată de cea 
gotică ; bolta în formă de 
potcoavă, care de aseme- 
Te een, cupolă bizantine in Asia Mici. ^ nea nu se întâlnește la mo- 
numentele bizantine, decât 
foarte rar, dar care este în mare favoare în arhitectura musulmană.* 





ARHITECTURA DIN ASIA MICĂ. 


* Coastele acestei provincii au fost 
hellenizate din timpurile cele mai 
vechi. Cultura greacă a pătruns adânc 
în această regiune, în epocile clasică 
si hellenisticá. Aici, s'a plămădit o 
artă arhitecturală din cele mai în- 
semnate si mai originale. Constanti- 
nopolul însuşi a întrebuințat pentru 





"A a a e Fig. 333, — Plauul bisericii Adormirii 
márefele sale edificii arhitecți din ^" Maicii Domnului din Niceea 


Asia Mică. 
Monumentele provinciilor, care alcătuesc Asia Mică, adică Lica- 


www.dacoromanica.ro 


302 


onia, Capadocia, Galatia, Pisidia, etc., se confundă cu cele ale ar- 
tei bizantint, in general. 

In Asia Mică, s'a întrebuințat atât planul basilical, atât ba- 
silica cu cupolă, 
atât planul central, 
cât şi cel în cruce 
greacă (fig. 331, 
332, 338 si 334). 

Cele mai însem- 
nate biserici sunt: a 
Sfântului Grigore 
din  Nazianza, cea 
din Niceea, cea din 
Trapezunda, etc.* 


ARHITECTURA 
ARMENEASCĂ. 


* In jurul lacului 
Van și în Georgia, 
s'a desvoltat o artă 
interesantă, socotită 
_ca o ramură a artei 
Fig. 334, — Biserica din Asia Mică pe plan central si cruciform, bizantine. 

(După Benoit, L'architecture, L’ Orient), Arhi tectura arme- 
neascá a suferit multe influenfe, la rándul ei. Unele au venit din 
Siris ; altele din Mesopotamia; altele din Persia; altele din Bizanţ. 
La rândul sáu, ea a înfluențat unele monumente, din Bizanţ, dela 
Muntele Atos, din Muntenia și Moldova, precum și din Rusia. 

Armenii au fost evanghelizati în ultimul sfert al secolulu al III-lea 
de către Sfântul Grigorie-Luminătorul. Cele mai vechi monumente 
religioase armenești se găsesc la Garni, ridicate în secolul al IV-lea 
„e către regele Tiridate. 

In secolul al V-lea, s'a clădit biserica patriarhală a renumitei 
mănăstiri din Etcimiadzin. 

Ia veacul al Vil-lea, activitatea arhitectonică e foarte mare în Ar- 
menia, mai ales supt partriarhul Komitas (618) și Narses III (640 
661). Primul a rezidit catedrala dis Etcimiadzin si a construit 





www.dacoromanica.ro 


303 


Sfântul-Repsin în 618, (fig. 337), Narses a zidit biserica Sfântul- 
Grigorie Luminătorul. 

Supt dinastia Bagratizilor (859—1080), Armenia ajunse la o mare 
înflorire, mai ales în cele două din urmă 
treimi ale secolului al X-lea și la începutul 
celui de al XI-lea. 

Din prima jumătate a secolului a 
X-lea, datează biserica din A/famar, 
pe malul lacului Van si cea dela Pi- 
tzunda, pe litoralui mării Negre. Din a 
doua jumătate a aceluiaș veac, este bi- 
serica din Mokvi şi Sfânta Cruce din 
Akhpat (977—991). 

Biserica din Cufais datează din 1003, 
iar cele din Ari, capitala regatului, rui- ^ rig. 335. — Planuri de biserici bizan- 
natá de Alp Arslan, în 1064, sunt foarte "^" "7,2 pen, eret 
însemnate, Asà Catedrala din acest oras a 
fost construită in 1010 (fig. 336); capela 
Sfántului-Grigorie si capela Mántuito- 
rului, in 1041, Incepând cu secolului 
al X-lea, productiunea se micșorează. 
Totuşi in 1215, se ridică biserica Sfântu- 
lui - Gri- 
gorie din 
Ani. 

Năvăli- 
rea mon: 
golá din 
Fig. 336. — Schița catedralei arme- 1222 pu- 


nesii din Ani, (După Benoit, Z'arc/ti- A 
lecture. L’ Orient). ne cap át 








produc- 

tiunii arhitecturale armenesti sau o 
reduce mai la nimic. 

Inváfatii nu sunt de acord in ceace 

priveşte chestiuuea influentelor. Unii 





Fi, 337. — Biserica armenească Sfånta- 


susțin că Bizanțul a înrâurit arta ar- Ripsina din Etsmiadzin. (După Lynch, 


Armenia). 


menească ; alții, din potrivă, admit 
că această din urmă a influenţat pe cea dintâiu. 
Strzygowski arată influența însemnată, pe care arta armenească 


www.dacoromanica.ro 


304 


a exercitat-o asupra celei bizantine mai cu seamă supt domniile 
împăraţilor Vasile I şi Vasile al II-lea-Bulgaroctonul. In Bizanţ, si 
înainte și în timpul dinastiei Macedonienilor, Armenii au ocupat 





Fig. 338, — Cupola mi- 
cului mausoleu armenesc 
din Achlat. (După Walter 
Bachmann, Kirchen und 
Moscheen in Armenien 
Kurdistan). 


demnități mari: au fost generali renumiți, guver- 
natori sau dregători, cari au adus mari servicii 
statului bizantin. Chiar unii din monarhii bizan- 
tini au fost de origină armeană. E firesc dar, ca 
ei să fi adus cu dânșii arhitecți armeni, cărora 
să le fi încredințat zidirea unor monumente. 

Strzygovshi susține, că în secolul al X-lea, nu 
existau în Bizanţ biserici în cruce greacă, sau dacă 
erau, ele nu alcătuiau, decât începuturi timide. 
Planul în cruce greacă, a fost adoptat și între- 
buintat la Constantinopol sau în regiunile bizau- 
tine între secolii al X-lea si al XIII-lea, supt in- 
fluenfa armenească, modificat însă după gustul si 
cerinţele locale,* 


* Caracterele arhiteceturii ar- 


menesti.—Bisericile armenești sunt 
construite dupá un plan cruciform, 
interior sau in 
exterior. Uneori crucea este în- 
scrisă într'un pătrat, alteori edifi- 


care se vede în 





ciul e cir- 
eular, dar in 
interior are 
o dispozi- Fig. 339.—Planul bisericii armenești din Achi- 
fiune de co- — "jossicen in Armenien nud Kurdisian).. 
loane si de 
ziduri in formá de cruce. 

Forma de cruce greacă e adesea obținută 
printr'un transept si este vizibilă n1 numai 
pe acoperis, ca la planul in cruce greacá, ci 





Fig. 340. — Un bazorelief N chjar la exterior, la baza. Unele biserici au 


zantin din mânăstirea Iviron 


di le Atos, (Fotografi 
G^ Mile Meus Ede, un plan £rilobat sau treflat, altete sunt ba- 


. 155): 


silici cu cupolă. 


Una din caracteristicile arhitecturii armenesti este lipsa atriu- 
mului si a nartexului. Intrarea se face pe la Sud. Bolta nu e în 


www.dacoromanica.ro 


805 
plin-cintru ca la bizantini, ci în arc outre-passé. Ogiva si chena- 
rul ogival se intrebuinfeazá adesea ori. 

Cupolele armenești, terminate în con sau în piramidă poligo- 
nală, au coloane scunde cu baze si capitele simple. Ferestrele si 
ușile sunt înconjurate de chenare, decorate bogat cu bazoreliefuri 
geometrice. Pe pereţii exteriori, sunt câteodată sculptate enorme 
cruci cu ornamente geometrice, împletituri originale, etc. Rozeta 
este un element decorativ des întrebuințat.* 


* Influenţa armenească asupra artei românești.— Această în- 
fluenţă este vădită la unele monumente românești religioase. Ea 
se constată la coloanele scunde, întrebuințate la galeriile mânăsti- 
rilor si la cule, mai cu deosibire. Se mai întâlneşte la decorația 
chenarelor, care inconjoará ferestrele. 

Monumentele cele mai înfluențate de artă armenească sunt Bi- 
serica episcopală din Curtea-de-Arges, zidită de Neagoe Basarab, 
unde se mai observă si alte influente mai ales musulmane (orna 
mentatia sfalactitelor), precum si Trei-lerarhii din lași, biserică 
zidită de Vasile Lupu.* l 


ULTIMA EVOLUȚIA A ARHITECTURII. 
BIZANTINE. 


Influeutele. — Supt dinastiile Macedonienilor, Comnenilor si 
Paleologilor (sec. X—XV), se constată o renaștere a artei bizan- 
tine, nu atât din punctul de vedere al planului, care în general e 
cel in cruce greacá si mai rar cel de basilicá, cát din punctul de 
vedere al ornamentaţiei si al picturii. 

* [n ceace priveste chestiunea, de unde vine planul de bisericá 
in cruce greacă, părerile sunt împărţite. Unii savanţi ca Strzygov- 
ski, cred, după cum am văzut, cá el se datorește influenței arme- 
nesti. 

Invátatul Richter admite o inráurire occidentală si aduce urmá- 
toarele argumente pentru susţinerea teoriei sale. Bizantinii dela Alexis 
Commen încoace erau în plină decadentá. Comerţul st industriile 
locale aproape nu existau; ele erau în mâinile cetăților maritime 
italiene, în special ale Genovei și Veneţiei. In aceste orașe, 
există, în epoca aceasta, o artă destul de originală, care a trebuit 
să înfluențeze centrele bizantine, unde negustorii italieni alcătuiau 


O, Tafrali. — Istoria artelor. Ediţia IL 5t0» ex. 20 


www.dacoromanica.ro 


206 
adevărate colonii si erau organizaţi 
se mai adaogă, că unele împărătese 


occident, 


jumătate 





Fig. DAL 2 Seniptură brot din 
Haut, Egipt. (Fotografie Clédat, 
`  Hantes-Etudes). A pus 


pe ar- 
hitectii si artiștii lor, cari au adus 
felul lor de a vedeà si de a simți. 
Richter sustine, cá in secolul al 
XIII-lea, când imperiul bizantin 
eră în plină decadenfá, nu-i ex- 
clusă o influență occidentală a- 
supra Orientului. 
Teoria lui nu poate în adevăr 
fi combătută pentru unele regiuni, 
unde a- 
| ceastă în- 
fluentà e 
vădită, 
cum sunt 





Fig. 342, — Sculptură bizantină din Ba- 
uit, Egipt. (Fotografie Clédat, Hantes- de pildá, 


Etudes). 
insula 


Cipru, unde s'au ridicat monumente 
curat gotice, sau Serbia, unde, în se- 
colele al XIII-lea și al XIV-lea bisc- 
ricile suferă inráuriri lombarde. E 
mai puțin sigură însă pentru alte re- 
giuni bizantine. 

Renumitul bizantinist Charles Diehl 
arată, că în această epocă de deca- 
nenfá, în adevăr occidentalii pátrun- 
seseră în imperiul bizantin, ei însă 
erau prea puţini pentru a fi putut 
determină o directivă. Arta bizantină 
a avut înfluență asupra lor. Ea a 


puternic. Afară de acest fapt, 
bizantine, sunt originare din 
ca de pildă Anna de Savoia, 


soţia împăratului Andronic II, din prima 


a secolului al XIV-lea. Intre 


anii 1204 si 1261, Cruciații au pus 
stăpânea pe Bizanţ. Ei au chemat din 





Fig. 342, — Sculpiură ornamentală bizaniină 
din Bauit. Egipt. (Fotografie Clédat, 
IHnutes- Etudes). 


AT- aa 


A 
SC) 
es 


SE 


3 





Fig, 34, — Un bazorelief bizantin dela 
mânăstirea Lavra din Athos, (Fotografie 
G. Millet). 


evoluat, nedepártándu-se insá de liniile generale ale traditiei si ale 


www.dacoromanica.ro 


301 





caracterului ei. Chiar Serbia, care a primit influenţe din occident, 
s'a întors la leagănul natural al inspirației sale artistice, ce e Bizanțul. 

Arta bizantină se întinde în această epocă in Italia de Sud si 
in Sicilia . In ceeace priveşte pictura, scoalele din Siena si din 
Toscana, sunt  bizantinisate. Pictorii Ducio, Cimabue, Giotto 
sunt elevi al Bizantinilor. Dacă dar în secolele al XIII-lea si al 
XIV-lea, în Italia înflorește o artă bizantină sau bizantinizantă, 
așa de vădită, de ce atunci să căutăm renașterea bizantină din 
aceste veacuri în Occident. De oarece stilul bizantin a putut trece 
in Occident în această epocă, cu atât mai mult s'a menținut si s'a 
întins în Orient și mai cu seamă în Balcani. 

Totuși, trebue să admitem și existența influentelor  ocsidentale, 
care au contribuit, cel puţin în parte, la renașterea artei bizantine. 

Plămădirea artei italiote, în secolele XII-lea şi al XIII-lea, e încă 
prea puțin cunoscută, casă se poată trage concluzii sigure si de- 
finitive. Când un studiu mai amănunţit va adânci problema aceasta, 
se va vedeă ce anume datorește arta bizantină celei contimporane 
din Italia si în ce măsură s'a făcut copenetratiunea.* 


ARHITECTURA BIZANTINĂ INTRE SECOLELE AL Xl-ea 
ȘI AL XIV-lea 


Bisericile din această epocă se construesc in plan basilical și 
mai ales în plan cruciform. 

Basilica hellenistică.— 
Aceasta se prezintă supt 
două aspecte: cu acope- 
rișul „en charpente“ si 
cu acoperişul boltit. 

Din prima categorie, 
fac parte câtevă basilici 
din Macedonia, din insula 
Ail, aproape de Prespa, 
din Castoria, biserica 
Sfinfilor- Arhangheli (Iki- 
şerif) din Salonic, cele is, Sag Biede Madi Booch, zë? supt nes 
din Mesembria, de pe poa 
«coasta mării Negre, etc. 

Aceste biserici datează din secolele al X-lea — XIII-lea. Cea 





www.dacoromanica.ro 


308 


din Ail ar fi fost construită cam prin 986 de ţarul bulgar 
Samuel, adversarul lui Vasilie al II-lea Bulgaroctonul. 


* Basilica orientală.— Aceasta se întâlnește atât în Orient, cát 
și în Occident, 
unde a fost a- 
doptată. 

„Grecia sa gă- 
sit la punctul de 
trecere si a reti- 
nut cátevà din 
formele cálátoare. 
Trecánd din pla- 
toul Anatoliei, 
basilica cu triplà 
navă oarbă a luat 

douá directiuni o- 
Fig. 346, — Sfântul posee hbro In aid G. Millet, col, puse, Una la Est, 
spre Armenia si 
Caucaz. Bisericile din Armenia sunt ráu cunoscute ; totusi admirabila 
colectiune a fotografului Ermakov ne-a dat dejà o idee destul de limpe- 
de.Basilicile sunt numeroase. Câteodată nava centrală depășește cu mult 
pe celelalte două în felul hel- 
lenistic ; dar ea nu este atun 
luminată de lături, decât prir. 
ferestre mici și rare, și încă a- 
ceasta în Georgia şi fără în- 
doială într'o epocă târzie. In 
Armenia, pe pereţii înalți ai 
bisericii, nici o fereastră nu 
vine să întrerupă întinsul zi- 
dului în piatră lucrată. Boltile 
în profil «brisé», pe care le 
tin astfel ca intr'o teacá, iau Fig. 347. — Biserica bizantină cunoscută supt numele 
în înălțime mai mult loc, de. "Fairen DA at vert Le 
cât bolta în plin-cintru şi 
nu lasă destul spaţiu supt cornișele interioare pentru a practică 
deschizături, Ruinile din Aisasi ne desvălue destul de limpede acest 
sistem. Aiurea, când nava centrală depăşeşte cu mult pe celelalte 








www.dacoromanica.ro 


309 


două, la Alagheuz de pildă, edificiul nu oferă la exterior, printr'un 
fel de trompe-l'oeil», aspec- 
tul basilicii hellenistice; în 
interior, cele trei năvi sunt 
izolate prin ziduri“. (Millet, 
L'Ecole grecque dans lar- 
hitecture byzantine, p. 31 
si 38).* 

Planul eruciform.—Aici, 
cată să deosebim două școli : 
cea din Constantinopol si cea 
din Grecia, având fiecare re- 
giunile sale de influență. 

* » La Constantinopol, bi- 
serica cuprinde două orga- 
nisme juxtapuse: crucea şi 
sanctuarul. Crucea se 'asea- 
mănă cu un corp centralizat 
ale cărui membre corespund 
cu o exactă simetrie: patru 
Nberbeduxt. (paart Die, (Pipe Maga E iihi Roga 
patru pilastri sau coloane e 
bine izolate susțin aceste «berceaux», patru colaterali um plu 
unghiurile. trei «tra- 
veuri» (secțiuni), di- 
spuse înaintea celor 
trei abside, supt 
bolți distincte, con- 
stitueac sanctuarul, 
care vine astfel să 
se anexeze în chip 
simplu la cruce. Din 
potrivă, în Grecia, 
la Mistra de pildă 
—la bisericile Peri- 

Fig. 349,—Basilica Stânta Sofia din Ochrida. bleptos,Sfânta-Sofia, 
Evanghelistria—san- 

iuarul pătrunde in brațul oriental (al crucii) şi supt colateralii 
vecini. EI rupe echilibrul. In adevăr, pereții plini, care il impár- 








www.dacoromanica.ro 


310 


tesc, absorb, ca să zicem agà, două din patru pilastri sau patru 
coloane si sustin cupola fárá intermediar. 
Numai în față spre vest, două coloane sau 
doi pilastri rămân izolați în mijlocul na- 
osului». (Millet, op. cit., p. 55—56).* 

Biserica in plan cruciform este cea mai 
intrebuinfatá in ultimii secoli ai imperiului 
bizantin. Ea se ráspándeste si în regiunile 
vecine supt influenfa bizantiná. 





Fig. 350.— Planul bisericii Hilan- 
dari din Muntele Atos, (Desemn 
al inisiunei Sevastianof). 


Un centru insemnat al artei 
bizantine din secolele al XI — 
XVI-lea este Muntele Atos, 
iar în veacurile al XIV-le și 
XV-lea Mistra. 

La Muntele Atos, se dis. 7'2 Zi Aie (Ducem al misiunii gc die mme 
ting bisericile mânăstirilor 
Lavra, Vatopedi, Dionisiu, Xenofon, Hilandar, Dohiariu, Zografu, 
Stuvronichita, etc. 

Arhitectura lor a influențat adânc pe cea a bisericilor românești, 
după căderea Constantinopolului. 





ARHITECTURILE ECLETICE DIN RĂSĂRITUL EUROPEI 
ARHITECTURA SERBEASCĂ 
* Arta serbească arhitecturală se împarte în trei perioade: 


prima cuprinde secolele al XII-lea și al XIII-lea, a doua secolul al 
XIV-lea, iar a treia sfârșitul acestuia și secolul al XV-lea. 


www.dacoromanica.ro 


311 


Dela alcătuirea unităţii serbesti supt Stefan Nemania, in anul 
1165, şi până la căderea Serbiei supt jugul turcesc, în 1459, prin- 
fii ei au ridicat un mare număr de biserici, atât in Serbia propriu 
zisă, atât în Bosnia şi în Albania, cât în Macedonia. 

Pe la sfârșitul secolului al XII-lea (1190), Ştefan Nemania clădește 
mânăstirea Regală (Tarsca Lavra) din Studenița ; Stefan 1 constru- 
este, la începutul secolului al XIII-lea, Zicea (1219); Uros- 
cel-Mare (1242—1276) înalță mânăstirea Gradaț si biserica Arilie, 

Principele Milutin (1281—1321) a zidit vreo 40 de biserici, ca 
Graciani(a, aproape de Uscub, Trescovef, lângă Cumanovo, etc. 

Supt Stefan Uroș III (1321—1331), se ridică mânăstirea Deciani, 
aproape de Ipek; mânăstirea Sfinților-Arhangheli din Prizrent ; 
bisericile Mateisa, lângă Cumanovo ` Liubotin, în vecinătatea Us- 
cubului (1337); mânăstirea Marcov, tot lângă Uşcub (1343), etc. 

După Stefan Dușan al V-lea, Serbia decade. Luptele intestine 
o slábesc. Turcii o subjugá în 1459. Totuși în acest interval, se 
clădesc biserici în Serbia propriu zisă, ca Ravanifa (1381), Cruse- 
vat (1371—1389), Manasia (1407), Rudenifa si Calinici (1427) 
opere ale principelui Stefan Lazarevici (1389—1427).* 


* Influentele.— La bisericile serbesti, ne întâmpină mai multe 
influențe, In primul loc, cea bizantină ; apoi, în regiunile din Bos- 
nia, mai ales, şi în Serbia propriu zisă, cea romano-lombardă. La 
aceste, se mai adaogă în decorațiune, la unele monumente, si cea 
armenească și musulmană.* 

* Planul bisericilor serbesti.— Bisericile serbesti sunt în general 
în plun cruciform treflat; câteodată 
crucea e formată prin adoăgarea unui 
transept. Ele sunt precedate de un 
nartex, al cărui acoperiş este adesc- 
ori susținut de coloane. 

Acest din urmă plan influenteazá 
arhitectura muntenească în secolul 
al XIV-lea. Biserica din Cozia este Fig. 332. Planurile de biserici sârbeșii: 

Sudnija, Ravnita şi Zicea. (După Benoit, 
de plan serbesc. In secolul al XVI-lea, L^ Architecture. I? Orient). 
biserica episcopală a lui Neagoe Ba- 
sarab din Curtea de Arges e construitá tot supt influenfa planu- 
lui bisericilor serbesti: treflat, cu un mare nartex, al cárui acoperis 
e susținut de douăsprezece coloane.* 





www.dacoromanica.ro 


* Aparatul.--Bisericile serbesti au un aparat îngrijit. Zidul e 
construit din piatră cioplită, din moaloane regulate, fiecare des- 
párfit de una sau două cărămizi. Tehnica acestei construcţii e 
foarte bună.* 


* Caracterele bisericilor serbesti.— «Fiecare din cele trei pe- 
rioade amintite are caracterul ei propriu. Prima si a treia sunt 
in afară de raza Bizanțului si 
au trăsături comune. Bisericile 
mau decât o navă sau năvile 
laterale sunt așă de strâmte, 
încât cupolele secundare de- 
bordeazá peste ziduri (Ravanifa, 
Manasia, sec. XV). 

Pe laturile pátratului central, 
pe care îl acoperă o mare cu- 
polă, s'au alipit mai întâiu, in 
secolul al XIl-lea, mici vesti- 
bule (Cușumlia, Studenifa) ; a- 
poi, in secolul al XIII-lea, un 
fel de transept jos (Jicea, Gra- 
daf, Arilie); în sfârșit, in se- 
Fig. 554. — Biserica Sfântului Gheorghe din Na- solul al XIV, absidele laterale 
PG iler tn A- Michel Histoire dear). ale planului treflat, Arcade ie- 

şinde separă cupola de bolțile 
berceaux) vecine; afară de aceasta, arcurile în «encorbellement», 
sau un fel de inel, vin s'o micșoreze la bază si s'o ridice mai sus. 
Cele trei sanctuare comunică în chip larg între ele sau se confundă 
intr'unul singur. In sfârșit, nartexul atinge câteodată proportiuni 
sau afectează chiar forma unei adevărate biserici (Manasia). Cea mai 
mare parte din aceste procedee, străine artei bizantine, se regăsesc 
in diferite regiuni ale Orientului creştin.» 

«In schimb, în secolul al XIV, pe teritoriul bizantin, Milutin și 
Dușan construiră marile lor biserici la Gracianita, Nagoricea, Ma- 
teişa, în formă de cruce, după tipul constantinopolitan. Dar le 
interpretară în felul lor. La Gracianiţa, se copiă frumoasa biserică, 
pe care patriarhul Nifon a consacrat-o stintilor Apostoli la Salo- 
nic; dar se modifică structura ci. Planul bizantin nu mai este de 
recunoscut: a pierdut claritatea și simplicitatea sa. La exterior, 





www.dacoromanica.ro 


. "8l3 
toate elementele edificiului par a fi dedublate, etajele se suprapun 
ca pentru a purta o cupolă până la nori; în interior, biserica se 
împarte în compartimente strâmte, unde picturile se perd la nişte 
înălţimi, pe care ochiul nu le poate atinge. (Millet, în Andre Mi- 
chel, Histoire de l'art, Ul, 2 p. 9e7).* 


ARHITECTURA RUSEASCĂ. 


* Scurtă privire asupra istoriei Rusiei.—ln întinsa câmpie a 
Rusiei, trăiau în vechime popoarele numite scitice, împărțite în tri- 
buri. Ele maveau nici organi- 
zaţie de stat, nici civilizație 
înaintată, nici artă. 

In evul mediu, rasa slavă își 
manifestă prezența în întreaga 
Rusie, în Prusia orientală si la 
Dunăre. Toate aceste ținuturi 





Fig. 354, — Planuri de mai Jin (Dupa 
vaste sunt teatrul unor adânci Biaób, Z'Archilsefure, L'Orient): 


frământări. Popoarele năvălitoare le stăbat pentru a se îndreptă 
spre occident și spre sud, în direcția Romei şi a Bizanțului. 


Rusia e locuită de o massá de ţă- 
rani, ignoranti și mistici, conduși de o 
boierime, tot aşă de înapoiată în cultură, 
în care însă influențele orientale și ad- 
miratia pentru Bizanţ isi făceau mereu 
loc. 

Prin căsătoria prinților ruşi cu prin- 
țese bizantine, poporul rus e câștigat 
definitiv ortodoxismului și influenței bi- 
zantine. El isi înlocuește religiunea pä- 
gână, primitivă și grosolană, precum și 
sanctuarele sale, înconjurate de gárduii 
de nuiele, pe care erau așezate capete 
de animale sau de oameni, jertfiți zei- 
A pes Catedrala Vasilie Bert lor, prin altare creștine Fastul şi luxul 

toctupe. L'Orient). bizantin pătrund în palatul prințului 
din Kiev si mai tárziu 1 in al celui din Moscova. 

Kievul stă în fruntea culturii si politicii rusești in secolele al 
XI-XIII-lea. Prinții săi, coborindu-se spre miazăzi prin Dobrogea, 





www.dacoromanica.ro 


ZA 


cuceresc Durostorul (Silistra) și distrug primul imperiu bulgar. 
Numai energiei împăratului bizantin lon Zimisces se datoreşte, că 
Bizanțul însuşi a putut scápà de primejdia unei cuceriri rusești. 

In secolul al X-lea, Kievul are o mare expansiune politică şi cu 
drept cuvânt se poate numi metropola Rusilor. Mai alessupt Sfân- 
tul Vladimir (980—1015), acest oraș ajunge la o mare înflorire. 
La 980, Sfântul Vladimir se căsătorește cu prințesa bizantină Olga, 
iar la 988 are loc creștinarea lui. De atunci, datează biserica 
Sfântul- Vasile din Kiev. 

Prima jumătate a secolului al XI-lea, este o perioadă de sfortare. 
In acest timp, se construesc multe cetăţi și se răspândește cresti. 
nismul. Supt laroslav-cel-Inţelept (1019—1054), Kievul devine me- 
tropola religioasă, un fel de Ierusalim al Rusiei. Aici, se r dicá 
catedrala renumită a Sfintei-Sofii, între 1020 și 1037, 

Supt domnia lui laroslav-cel-Intelept, se construesc vreo 400 de 
sanctuare creștine, . 

Tot în secolul al XI-lea, se ridică la Cernigov biserica Mántui- 
torului ` in Smolensk, catedrala Înâ/farea-Maicii- Domnului, iar la 
Novgorod mânăstirea Sfántul-Gheorghe şi Sfânta Sofia din 
1045— 1052. 

In a doua jumătate a secolului al XI-lea, se cozstruesc la Kiev 
biserica Adormirea şi Înălțarea Maicii Domnului. 

In veacul al XII-lea, în Kiev, se cládegte biserica Sfântul- Mihail 
Arhanghelul, Biserica Troiţa este zidită în 1138, iar biserica Mân- 
tuitorului, în 1056. 

In 1224, are loc năvălirea Tătarilor, cari tin pe Ruși sapt jug 
tot timpul secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea. Centrele de cultură 
rusești sunt distruse, iar arta împiedicată în desvoltarea ei. 

In secolul al XIV-lea însă, orașele rusești încep a se trezi la viaţă. 
Comerţul prinde a fi activ cu Asia și cu Orientul; industriile 
iau avânt. 

Ivan Kalita (1328—1341) zideşte Kremlinul din Moscova, bise- 
ricile Sfântul- Mihail- Arhanghelul, Mântuitorul-din- Păduri, (1330), 
catedrala  Schimbării-la-Față, etc. 

Supt gloriosul print Dimitrie Donskoi (1363 —1389), se ridicară 
in Kreml mânăstirile Ciudov (1358) si 7nàlfarea (1389), 

Pe la sfârşitul secolului al XIV-lea, se mai cládi in Kreml bise- 
rica Buna-Vestire. Dar totodată începe o decadenfa pentru Rusia. 

Ivan Ill-cel-Mare (1462—1505), creatorul măririi moscovite, re- 


www.dacoromanica.ro 


— 815 





înalță prestigiul rusesc. El se însoară cu prinţesa bizantină Olga 
Paleologa, care întroduce la curtea sa luxul şi fastul bizantin, aduce 
arhitecţi italieni si ridică în Kreml catedrala Adormirea-Maicii- 
Domnului si Buna-Vestire. Urmașii lui Ivan continuă opera sa. 

In secolul al XVIle şi începutul secolului al XVII-lea, au loc 
turburări si năvăliri; totuşi se fac unele construcții. 

La 1703, se întemeiază de Petru-cel-Mare orașul Sanct - Peter- 
sburg. El e împodobit cu monumente măreţe. Urmașii marelui ţar 
îi continuă opera, 

* Stilul bisericilor rusesti.—In general, biserica rusească pur- 
cede dela basilica bizantină cu cupolă, adică e o construcţie pa- 
trată, împărțită în trei návi prin patru pilagtri sau coloane, care 
susțin cupola. 

Adesea se întrebuinţează și planul central, cu oarecare modificări. 

Bisericile ruseşti aparţin la patru categorii: 

I. In secolele al XI-lea și al XIII-lea, predomină influenţa artei 
bizantine şi georgiene sau armenești. 

In acaastă epocă, se construesc biserici la Kiev, Cernigov, Vi- 
tebsk, Polotsk, Pscof și Novgorod, care au un aparat bizantin, 
dar care ca structură—cu excepţia celei din Cernigov— sunt stră- 
ine de arta constantinopolitană. «Ele sunt lunguete ca nişte basi- 
lici; cupola se sprijină pe zidurile sanctuarului și două traveuri 
prelungesc cele trei năvi spre vest; cea din urmă e prevăzută cu 
o tribună și joacă rolul de nartex, care în regulă generală, lipsește 
bisericilor ruseşti; colateralii sunt foarte ridicaţi si dau edeficiului 
aspectul unei masse cubice; pe faţadă, pilagtrii și arcadele desem- 
nează liniile de structură. Atâtea trăsături georgiene.» (Millet, op. 
cit.. p. 935) - 

Monumentul cel mai însemnat din Kiev este renumita catedrală 
a Sfintei-Sofii, zidită în secolul al XI-lea. Ea aveà la origine 
cinci návi, apoi prin modificările aduse, nouă. Mozaicurile bizan- 
tine din această biserică sunt foarte interesante si însemnate. 

II. In secolele al XIII lea și al XIV lea, pe lângă influențele de 
mai sus, se întâlnesc si cele persane si musulmane, datorite atin 
gerii lumei rusești cu lumea musulmană. 

III. In secolele al XV lea si al XVI-lea, se construcsc biserici, la 
care ne întâmpină un amestec de influenţe orientale si occidentale. 

Căsătoria ţarului Ivan al II-lea cu Olga Paleologa favorizează 
aducerea artiştilor Italieni în Rusia. Astfel, Aristotile Fioravent 


www.dacoromanica.ro 


316 
din Bolonia construeste catedrala Înălfarea din Kreml: Pietro An- 
tonio din Milan e autorul porţilor Spasskija şi Nikolskija, iar in 
caloborare cu Marco, cládeste Granovitaja Palata. La curtea taru- 
lui, mai vine arhitectul A/essio Novi din Milan, care ridică, pentru 
Vasile Ivanovici, catedrala Sfântul- Mihail- Arhanghelul. 

IV. In secolele a! XVII-lea, si al XVIII înrâurirea artei italiene, 
franceze si germane este foarte însemnată. Petru-cel-Mare construeste 
palatul Peferhof prin arhitectul francez Leblond, iar Elisaveta Pe: 
trovna întrebuințează pe italianul Rastrelli care introduce in Rusia 
stilul baroc. 

Una din catedralele cele mai caracteristice rusești, la care eclec- 
tismul apare mai bine, este cea numită Vasi/e-Blajenie. La acest 
monument, se încrucişează o mulțime de influențe. Pe lângă cele 
orientale, ornamente şi suprapuneri de arcuri, ca la pagodele in- 
dene, se văd cele occidentale, in special italiene, precum sunt ar- 
curi!e duble cu suportul din mijloc suprimat, etc. Un element cu- 
rat rusesc este cupola în formă de bulb de ceapă. Origina acesteia 
trebue căutată în tehnica construirii butoaielor, după cum susține 
învățatul arheolog rus Ainalov. 

In deobste, bisericile ruseşti sunt lipsite de zveltefá si de ele- 
ganfá. Ele se caracterizează atât prin mulțimea cupolelor, cát si 
prin complexitatea planului.* 


ARHITECTURA MUNTEMEASCA SI MOLDOVENEASCA. 


In Muntenia si in Moldova, s'au coostruit biserici, care alcátuesc 
o ramură a artei bizantine. Ele au suferit însă unele modificări. 
Bisericile muntenesti sunt mai apropiate de arta bizantină, pe când 
cele moldovenești alcátuesc, datorită unor influențe occidentale si 
a unui geniu arhitectoral local, un stil aparte. 


Arhitectura muntenească. 


In arhitectura muntenească, se deosebesc mai multe perioade. 

I. In cea mai veche, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, 
bisericile din Muntenia sunt construite intr'o artă curat bizantină. Avem 
din această epocă două: Biserica Domnească şi Sânicoară din 
Curtea de Argeş. 

Biserica Domnească, din Curtea de Argeș, consacrată sfântului 


www.dacoromanica.ro 


Nicolae este în cruce greacă din şcoala constantinopolitană. Apara- 


tul zidárii sale este cel 
polihrom bizantin, adicá 
straturile de moaloane de 
piatră de râu sunt des- 
párfite de páturi de trei 
rânduri de cărămizi. 

Planul în cruce greacă 
se întâlneşte într'o epocă 
posterioară de pildă la 
metropolia din Târgo- 
viste. 

II. In secolul al XIV-lea, 
influența serbeasca se re- 
simte în toate domeniile: 
în politică, în religie, în 
artă. 

Bisericile sunt în plan 
cruciform  treflat, con- 
struite în piatră cioplită, 
despărțite de un rând sau 
de două cărămizi, iar fie- 
care bloc separat printr’o 





Fig. 357. — Ruinile Såniconra din 
Curtea de Argeș, Sec, XIII. (După 
o veche fotografie). 


www.dacoromanica.ro 





Fig. 356. — Biserica Domnească din Curtea de Argeș. 
Sec. XIII. (Fotografie O. Tafrali). 


cărămidă verticală. Această tehnică este 
cea a monumentelor serbo-bizantine con- 
timporane. 

Ca exemplu, ne servește biserica mâ- 
năstirii Cozia, la care se constată pla- 
nul bisericilor serbesti. 


Planul serbesc treflat, care este și ceļ 
al bisericilor din Muntele Atos, se con- 
tinuă și în secolele al XV-lea, al XVI-lea 
și al XVII-lea. 

Biserica epis-opalá a lui Negoe-Ba- 
sarab din Curtea de Arges. — Biserica 
episcopală din Curtea de Argeș, ridicată 
de Neagoe Basarab la începutul secolu- 
lui al XVI-lea, aparține aceluiași plan. 
Ea a suferit și influența musulmană în 


318 


ceeace priveşte ornamentafia sculpturalá. Chenarele, cu desenuri 
împletite, ale ferestrelor, cornisa 
stresinii, alcátuitá din stalactite, 
rozetele cu arabescuri sunt deco- 
ratiuni imprumutate din arta musul- 
maná, dela monumentele turcesti. 

Una din trásáturile originale ale 
bisericii lui Neagoe sunt cele douá 
cupole mici, ale cáror ferestre 
sunt oblice, având aspectul unei 
torsade. 

Biserica aceasta e socotită ca 
una din podoabele româneşti. To 
tusi nu-i lipsită de greşeli. De 
pildă, îngrămădirea pe un spațiu 
restrâns a celor patru cupole pă- 
cătuește din punctul de vedere al 
CSL Er: proporțiilor si al esteticii. Trece- 

rea apoi dela cupolele cele mici 
la liniile verticale ale zidului este prea bruscă și nu satisface ochi- 
ul. Arhitecţii bizantini 
se feriau de acest ex- 








Fig. 360. — Biserica episcopală din Curtea de A înălțată 
: de, Neagoe Basarab. Sec. XVI. UN e 


ces. Cupola lor eră elegantă. Ei căutau s'o 
scoatá în evidență printr'o serie de linii si de 
be Ret Meer i planuri, care se succedau fără tranzifii violente, 
Lan leii Celui), Cum se vede de pildă la biserica Domnească 
din Curtea de Argeş. 
Restauraţia a pricinuit mari şi grave alterări la această vestită 
biserică a lui Neagoe Basarab. 





www.dacoromanica.ro 


319 


O altă biserică treflatá este a cea mânăstirii /7urezii, atât de 
pitorească și atât de cunoscută publicului românesc. Curtea aces- 
tei mânăstiri, înconjurată de galerii cu coloane scunde, reamin- 
teste pe cele ale mânăstirilor Muntelui Atos. 

III. In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, bisericile muntenesti 
s'au construit, în deobste, după un plan treflat. 

Una din caracteristicile lor este brâul, în formă de fringhie su- 
citá în acelaş sens, si care înconjoară clădirea impárt!nd.o, in ex- 
terior, în două zone aproape egale. Arcaturi mari, deasemenea 
egale, împodobesc atât zona superioară, cât si pe cea inferioară. 

Acest brâu există și la bisericile contimporane moldoveneşti, din 
secolul al XVlI-lea, dar are un alt caracter si imparte zidul în 
două registre inegale. 

Uneori însă acest brâu lipsește, la bisericile vechi, de pildă la 
Biserica Domneasca din Curtea de Argeș, la Bolnița mănăstirii 
Cozia, etc. 

* Cupola muntenească vizati =C eene apropie toate aceste 
categorii de biserici este cupola bizantină. Dintr'un pătrat, se trece 
la circomferenta tamburului prin triunghiurile sferice, numite pen- 
dentive. Tambunul este înalt $i acoperit de cupolă hemisfericá. 
Acoperișul ei urmează câteodată curbele arcaturilor, ceace dá agà 
numită cupola festonată. 

Pridvorul.—Un alt element al bisericii muntene este pridvorul 
sau exonartexul. El a alcătuit de mai multe coloane, unite prin 
arcade în plin-cintru, câteodată trilobate, ca la unele biserici bı- 
zantine ale Muntelui Atos sau unele armenești. Porticul acesta 
are o înfăţişare foarte pitorească.* 


- Arhitectura moldovenească. 


Bisericile moldoveneşti se deosebesc mult de cele muntenesti. 

Pe când în Muntenia arta bizantină, venită din Constantinopol, 
din Serbia si din Muntele Atos, a fost adoptată aproape fără mo- 
dificári, in Moldova influențele occidentală si orientală contribue 
la crearea unui stil mai original, propriu moldovenesc. 

In Moldova, deosebim de asemenea mai multe perioade în evo- 
]ufia arhitecturii. Bisericile moldoveneşti aparțin la două tipuri: 
unui plan, derivat din cel basilical, si planului treflat. 

Caracterele stilului moldovenesc.—Caracterele principale ale 


www.dacoromanica.ro 


320 


bisericilor sunt: o cupolă originală, îngustă și zveltă ; pereți înalți, 
sprijiniți de contraforți, care lipsesc—afará de puţine exceptii—la 
monumentele muntenesti; la cele din secolul al XVII-lea, un brâu 
caracteristic, format dintr'un mánuchin de trei muluri 
sau ciubucuri, întrerupt din distanţă în distanță de 
o suciturá și care inconjoará edificiul împărțind pe- 
retii în două zone înegale, din care numai cea supe- 
rioará are o serie de firide suprapuse. 

Intrarea bisericilor moldovenești se face de obicciu 
din ambele părţi ale laturilor, ca la Popdufi din Bo- 
tosani, Trei Jerarhi şi Golia din Iaşi, etc. ; alte ori, 
usa se deschide in peretele din Apus, ca la Sfântul 
Gheorghe si Sfântul Dumitru din Hârlău, Unele bi- 
serici moldovenești au pridvor, ca de pildă Aroneanu 
din vecinátátatea Iașilor, iar din epoca lui Stefan-cel- 
Fig. 361.-Planul Mare si a urmaşilor săi la Mânăstirea Humorului 
WRaresüm şi la Moldov fa în Bucovina. Influenţa moldovenească 
Baia. (Dupa Bw- in Muntenia se constată la biserica S/elea din Târ- 


lelinul Comisu- 
nii Monumente- 


loristericev9). govişte, zidită de Vasile-Lupu. La bisericile lui Ste- 
fan-cel-Mare, nartexul adesea lipseste, ca de pildá la 
Popüu(i, la bisericile din Hârlău, etc. In perioada 
următoare însă, apare nartexul si chiar un dublu 
nartex. Biserica Trei lerarhi are unul; Golia din 
lași un nartex si o încăpere a mormintelor. 
Planul treflat.—In deobste, biserica moldove- 
neascá este construită pe un plan treflat. A- 
ceasta se întâlneşte şi în Muntenia, dar aici, bra- 
(ul posterior al crucii este scurt, ca la monumen- 
tele serbesti, precum se poate constată la Cot- 
meana, la Cozia, etc. Planul treflat al bisericilor 
moldovenești are braţul posterior mai lung, alcă- 
tuind astfel schema generală a unei cruci latine. 
Cel mai simplu plan treflat ne întâmpină la bi- 
serica Sfântul-Gheorghe din Hârlău. Pig, 95d; Bisonia Bte: 


lea din Târgovişte zi- 
Biserica mânăstirii Probota sau Probrata a lui Vilă de Vasile Lupu in 


M eed p 
" i a 1 A Huleti a. 
Petru-Rares din secolul al XVI-lea este tot în plan (După, Monumente 
treflat. Ea însă are mai multe încăperi, care pre- er dotare) 
merg naosul, dintre care una e rezervată mormintelor. Această încă: 


pere o întâlnim si la biserica Golia din laşi, din secolul al XVI-lea. 








www.dacoromanica.ro 


. 821 

Planul basilical modificat.— Unele biserici moldoveneşti sunt 
în plan basilical modificat. Ca exemplu, poate servi biserica Rä- 
dăuți din Bucovina, zidită după 
unii în 1359 de Bogdan, iar 
după alții de Alexandru-cel-Bun 
(1400—1432). 

La răsărit, are o singură ab- 
sidá, ca o basilică. In interior, 
edificiul se imparte in trei com- 
partimente. Sirul coloanei ba- 
silicii este întrerupt de zidul 
despărţiturii a doua, astfel cá 
din cele șase coloane, patru se 
găsesc în naos, iar două în în- 
căperea dela mijloc. Cupola 
lipseşte. Nartexul e acoperit cu 
o calotă sferică, care se stră- 
punge acoperişul. Astfel de ca- 
lote se mai întâlnesc, alături SE e 
de cupole, la Sfáutul-Gheorghe De SS Bee, Deeg, 
din Hârlău, la Trei-lerarhi, la Istorice), 

Golia din lași, ete. 

In pod, biserica din Rădăuţi are camere pentru ascunzătoare. 

* Cupola inoldoveneaseá.—Elementul arhitectural cel mai ori- 
ginal al stilului moldovenese este cupola. 

Există o mare deosebire între cupola muntenească şi cea mol- 
dovenească. Cea muntenească' se ridică pe pendentive, care fac 
trecerea dela planul pătrat la cel circular. La cupola moldovenea- 
scă, această trecere se face mai întâiu prin pendentive ori prin 
«trompe-d'angle», apoi, pe circomferenfa această, se aruncă patru 
arcuri mai mici, pe care se înalţă tamburul cupolei, care este mai 
îngust, mai elegant, mai zvelt, decât cel al bisericilor muntenesti. 
Prin procedeul acesta, cupola se razămă pe două rânduri de baze 
suprapuse, care se proectează în exterior în formă de stea cu 
8,12 sau 16 raze. 

La Biserica Golia din lași, se constată un sistem neobicinuit de 
cupolă. Dela planul pătrat, se trere la cel circular al cupolei prin 
»trompes d'angle“; apoi rázámatá pe o serie de arcuri suprapuse 





O Talrali. — Istoria artelor, ed, H- 5000 ex. ?1 


www.dacoromanica.ro 


332 


si în «encorbellement,» se înalță cupola. Acest sistem e propriu 
arhitecturii musulmane.* 

Dieferite tipuri de biserici moldoveneşti.— Bisericile moldove- 
nesti sunt de mai multe tipuri. Unele au cupolă, altele nu. 








Fig 304.— Cupolă molduvenească. ( Trei Ierarhi, lasi), 


I. Bisericile fără cupolă. — Acestui tip aparțin biserica din Rä- 
dăuți, biserica mânăstirii Mumorul ; biserica din Borzești a lui 
Ştefan-cel- Mare, etc. 

II. Bisericile cu cupolă.— Bisericile lui Stefan-cel-Mare au o sin- 
gură cupolă, a cărei siluetă zveltă și elegantă produce un efect 
artistic din cele mai plăcute. 

In epoca lui Vasile-Lupu, bisericile au mai multe cupole. 
Astfel, 7rei-/erarhii din Îași are două cupole egale ; Golia, începută 
de Vasile-Lupu si sfărșită de fiul său Ștefăniță în 1660 are tot 
două cupole mari, dar și alte două mai mici şi mai scunde, pe 
lângă câtevă calote. 

III. Bisericile cu clopotnitd.—Clopotnitele bisericilor moldove- 
nesti sunt in deobste construite aparte. Unele din ele sunt adevá- 
rate monumente de artă. Inalte, zvelte, îngrijit lucrate cum este 
cea a bisericii Popăuţi a lui Stefan-cel-Mare din Botoșani. 

In aceiași epocă, apare un nou tip de biserică: cu clopotniță 
unită de corpul ei, deasupra întrării principale. Ca exemple, se 


www.dacoromanica.ro 


323 


pot da biserica din Bălinești, ridicată pe la sfârșitul veacului al 
XV-lea de logofătul Tăut; biserica lui Petru-Rareș din Târgul- 
Frumos, precum si alte multe din lași, dintr'o epocă posterioară. 


ED nn Andrii îi == AES a 
| 





Fig 365, — Biserica Sf.fNicolae din Dorohoi (restaurat), zidită de Ştefan-cel-Mare, 


Bisericile lui Stefan-cel- Mare.—Bisericilte înălțate de Ștefan-cel- 
Mare sunt mici și aparțin la două categorii: cu cupola, cum sunt 
Sfântul-Niculae din Dorohoi, Sfântul-Gheorghe din Hârlău, Po- 
păuţi din Botoşani, etc; sau fără cupolă, cum este biserica din 
Borzești. Ele sunt construite pe un plan treflat si mau nartexul 
despărțit de naosul printrun zid. 


www.dacoromanica.ro 


324 
In interior, douá coloane, caracteristice, despart partea anterioará 
a treflei de perefii naosului sau corului. In exterior, partea anterioará 
este cu totul netedă, pe când părţile altarului si ale celor două sânuri 
laterale sunt împodobite cu firide suprapuse, care merg din ce 
în ce micșorându-se cu cât se apropie destreşină. In apropierea ei, 





Fig, 306.—Biserica mânăstirii Voroneţ din Bucovina : (Sec, NV şi XVI). 
(Fotografie O. Tafrali). 


zidul este împodobit cu mai multe rânduri de discuri smălțuite 
multicolore având pe ele figuri fantastice, de pildă un persona- 
giu cu picioarele terminate cu coadă de peşte, un cerb cu cap 
de om, alte personagii ce poartă o coroană, un cap de zimbru, etc. 

* [nfluentele.—Arhitectii bisericilor moldoveneşti au suferit mai 
multe influenţe. 

Mai întâiu, o influență gotică. Uşile şi ferestrele bisericilor lui 
Ștefan-cel-Mare si Vasile-Lupu au forme ogivale. La intrări, se 
observă muluri, scotii şi toruri gotice. 

Sălile gotice dela Trei-lerarhii lui Vasile-Lupu şi cea dela 
Cetăţuia, din vecinătatea Iaşilor, sunt acoperite după sis- 
temul arhitecturii gotice, și au nervurile și ornamentele acestei arte. 


www.dacoromanica.ro 


325 


Elementul gotic se mai întâlneşte si la chenarele ferestrelor bi- 
sericilor din epoca lui Stefan-cel-Mare si ale lui Vasile-Lupu, care 
imiteazá pe cele ale unor monumente din Ungaria. Asa de pildă, 
chenarul ferestrelor Trei-lerarhilor si al sălii gotice vecine se asea- 
mănă cu cel dintr'o mânăstire a Franciscanilor din Cluj. 





Fig. 307, — Biserica l'âtrâuţii din Bucovina. 


la afară de influență gotică, cele orientale, armenească şi musul- 
mană, joacă un rol însemnat. 

Pereţii bisericii Trei-lerarhi sunt sculptați de sus până jos cu 
rozete si desenuri geometrice: diferite impletituri de o varie- 
tate si o bogăție minunată de forme. Aceasta e o influență arme- 
nească, care se întâlneşte si la forma si acoperișul cupolelor. 

Influența persano-musulmaná se vede la firidele superioare. ale 
Trei-lerarhilor. 

Câmpul lor este împodobit cu un ornament, format dintr'un ghi- 
veciu, din care răsare o floare stilizată, asà cum se vede la unele 
miniaturi persane. 

Decoraţiunea si discuile de smalţ, înfipte în zid, care ne întâm- 
pină mai ales la bisericile lui Stefan-cel- Mare, este de asemenea o 


www.dacoromanica.ró 


326 


influență orientală, Aceste discuri au bazoriliefuri reprezentând fi- 
guri fantastice. 
Discurile ace- 
stea decorative 
smáltuite si de 
diferite culori, al- 
bastre, verzi, gal- 
bene, impodobesc 
toatá partea su- 
perioará a edifi- 
ciului, alcátuind 
mai multe rân- 
duri supt streşină, 


Fig1368.—Biserica din Bălinești (jud, Dorohoi), a logofătului Tăutu, precum ŞI pe cu- 
sfârşită după pisanie la 1199, inceput cel puţin in 1494, polă însăşi. La 


Sfântul-Gheorghe din Hârlău si la biserica din Bálinesti ornamen- 
tatia aceasta este foarte bo- 
gată. Ea se întâlneşte și în- 
tro epocă posterioară, de 
pildă la biserica din Aro- 
neanu şi la biserica din Ga- 
lata din vecinătatea Iașilor.. 





PICTURA BIZANTINA. 


Influențele  hellenistice 
egiptene.— Pictura bizantină 
din primele timpuri dato- 
reste mult Egiptului helle- 
nistic, care i-a împrumutat 
gustul și procedeele decora- 
tiunii polihrome și pitoreşti, 
precum şi realismul portre- 
tului. Tot influenţei egip- 
tene se datorește obiceiul, 
trecut și la noi, de a se a- 





had s Fig. 569, — Usa cu chanar din biserica logofătului 
coperi pereții si chiar coloa- Täut din Balinesti. (Fotografie O. Tafrali). 


` mele si pilaştrii cu picturi. 
Sistemul decorativ alexandrin, care consistă din a se cáptusi zi- 


www.dacoromanica.ro 


durile interioare cu un decor de metal, de marmoră, de fildeş, de 


sticle colorate, 
de mozaicuri, 
întrebuințat 
supt Potolomci 
şi  Seleucizi, 
trece la Ro- 
mani și la Bi- 
zantini. Deco- 
rația acesta po- 
lihromă, foarte 
luxoasá, este 
caracteristicá 
fundamentală a 
artei bizantine. 
Amănuntul 
pitoresc helle- 
nistic, care se 
vede la edifi- 
ciile romane, 
din secolele 
I—IV se întâl- 
neste de ase- 
menea la Bi- 
zantini. 
Portretul, in 
onoare la Egip- 





Fig. 371. — Detaliu al zidului sudic, decorat cu 
sculpturi de figuri geometrice, Biserica Trei-le- 
rarhi din Iași. (Fotografie O. Tatrali), 





Fig. 370.- Biserica Trei-Ierarhi din Iasi, 


teni și la Romani, trece în pe- 
rioada bizantină. Supt influența 
lui, se alcătui în parte noua 
pictură istorică. Figurile ideale 
ale lui Chrisios și Maicii-Dom- 
nului, ale evanghelistilor si a- 
postolilor, luară un caracter 
mai individual si astfel se fixă 
un tip istoric. Pe lángá aceasta, 
se lucrará portrete de impárafti, 
de episcopi, de egumeni, care 
se întâlnesc in Egipt, cât si in 


www.dacoromanica.ro 





alte regiuni, la Constantinopol, la Salonic, la Ravena, în Grecia. 
în Romania, în Bulgaria, în 
Serbia, în Rusia. 


* Frescele primitive bi- 
zantine diu Egipt. — In E- 
gipt, s'au descoperit un în- 
semnat număr de fresce creş- 
tine, însemnate grație mai 
ales cercetărilor savantului 
rus Vladimir Bock și ale e- 
rudițiilor arheologi Gayet si 
Clédat, cari au făcut săpă- 
turi și au descoperit biserici 
i de mânăstiri și capele fune- 

axi — C Nb rare. 

"EIDEL, pai (ERR In unele din aceste capele 
b. din orașele pustiului libic, 

s'au descoperit fresce foarte 

interesante. Astfel, in necro- 

Fig. 372, — Usa de inirare în parties, cu zidul incou- pola din El-Bagauat, s'au 


.jurítor sculptat a bisericii Trei-Ierarhi din Iaşi. Mass x e 
» "MfotophSe O, Taha, à. gásit douá capele pictate. 





Frescele cu- 
polei uneia din 
ele se aseamănă 
cu scenele sim 
bolice ale ca- 
tacombelor. E 
o  decoraţiune 
admirabilă, 
contimporană 
cu cea a Sfin- 
tei- Constanfe, 
din secolul al 
IV-lea. Pictu- 


rile sunt pe un Fig. 373. — Plafonul cu Mon gotice ADR al sălii gotice a 
fond alb, pe mânăstirii Cetăţuia de lângă Iași. 


care curg împletituri de flori, printre care zbor păsări; pe ziduri 





www.dacoromanica.ro 


929 


decorul este ornamental, Pe cealalta cupolá, sunt figuri alcgorice: 
Pacea, Justifia, Rugáciunea. 
Pe lângă aceste subiecte, mai 
apar și personagii biblice: 
Ioanas, Daniel. Vedem, dar, 





Fig. 375.— 'Lrei-lerarhi. Usa de intrare dela nartex in 
naos, cu profiluri gotice. (Fotografie O. Tafrali). 


că elementul hellenistic se amestecă sau 
se asociază cu cel simbolic sau istoric 
oriental. 

La capelele din Dauif, în Egiptul de 
sus, din care o parte cel puțin este 
din secolul al VI-lea, Clédat a descopenit 
fresce foarte interesante, la care se con- 
stată acelaș contrast: pe de o parte, de- 
corul hellenistic cu vifa de vie, coșuri 
Fig. 74, —Ferenră cu incadrare gor cu fructe, păsări, împletituri vegetale, 
nàstirii Cetăţuia de làngá Iași. (Foto- etc. ; iar pe de alta, figuri alegorice, 

gase O.. Tatraliy, Speranța, Credința, Răbdarea, Biserica, 
precum si sfinți în medalioane sau alcătuind scene, Siluetele lor 
sunt scunde, tehnica 
rudimentará,* 





MOZAICURILE. 


" Mozaicurile Bap- 
tisterului Orfodoxilor 
din Ravena şi ale 
Sfântului, Gheorghe 
din Salonic. — Deco- 
rul hellenistic amintit. 





z x Fig. 376. — Hráu moldovenesc si arcaturi Ja biserica mânăsiirii 
la care se alăturară pe Cetăţuia lângă Iaşi, (Fotografie O, Tafrali). 


www.dacoromanica.ro 


330 


personagii de sfinţi, se regăsește in Europa la biserica Sfântului- 
Gheorghe din Salonic si la Baptisteriu Ortodoxilor din Ravena. 

La Sfântul-Gheorghe, păsările si impletiturile de mozaic impo- 
dobiau pereţii si bolțile celor opt nișe ale zidului circular. Din 
aceste ornamente, n'a ra- 
mas decàt o parte. Cu- 
pola bisericii are o admi- 
rabilá decorație. Sunt opt 
compartimente cu fond de 
aur, ale cáror desenuri de 
arhitecturi stilizate helleni- 
stice corespund două câte 
două ; sfinți în chip de 
oranii, ca si cei de pe zi- 
durile catacombelor, stau 

Pe rie, ^ în picioare din distanţă 

in distanfá. inscripfiuni 

aratá numele lor, precum si luna, in care se sárbátorià aniver- 
sarea lor. 

Pe cupola Bapfisterului Ortodoxilor din Ravena, se desfășoară 
o serie de mozaicuri încântătoare, la care se observă acelaș amestec 
de elemente hellenistice, flori, arhitecturi, ghirlande, precum și figuri 
istorice orientale. 

Această decorațiune a fost făcută din ordinul episcopului Neon, 
în prima jumătate a secolului al V-lea. In centru, se reprezintă 
Botezul Domnului. Jur-împrejur, întrun cerc mai mare, despărțiți 
de plante înalte si elegante, sunt infáfisati cei 12 apostoli; în sfâr- 
sit, in al treilea cerc mai larg, sunt motive alexandrine, arhitecturi 
flori, pupitre cu cărți deschise pe ele, etc.* 





* Mozaieurile mauzoleului Gallei Placidia, ale sfântului Vi- 
fal, ale Stântului Apolinare-in-Classe din Ravena şi ale bige- 
rieilor din Parenzo si muntele Sina.—Mozaicurile mauzoleului, 
ridicat în Ravena, în 440, in amintirea Galiei Placidia, sunt splen- 
dide. In fața întrării, se vede Sfântul Laurenţiu mergând la moarte. 
El ridică capul spre cerul cupolei, unde opt apostoli îi arată o 
cruce in aur, înconjurată de stele si de cele patru simboluri ale 
evangheliștilor. Elementul hellenistic este reprezentat prin ramuri 
învârtite de acant și prin cerbi mergând să se adape la izvorul 


www.dacoromanica.ro 


931 


vieţii. Deasupra porţii, in mijlocul unui peisagiu simplu si incán- 
tător, se vede Bunul-Păstor, ridicándu-si mâna stângă în sus, iar 
cu dreapta mângâind una din oile sale favorite, împrăștiate în 
jurul său. 

«Pentru a judecă arta din epoca lui lustinian, nu există un mo 
nument mai însemnat, mai complet, decât seria de reprezentatiuni, 
care dela pământ până în vârful bolților, tapisează corul si absida 
admirabilei 
biserici a 
Stántului 
Vital.Nimic 
in  aceastá 
decora fie, 
n'a fost lá- 
sat la voia 
intámplárii: 
o mare idee 
o inspirá si-i 
coordonea- 
ză părțile 
esențiale ; o 
ordine sa- 
vantă îi lea- 
gă multiplele episoade. Pe pereţii laterali, pe timpanul arcadelor, 
scene, împrumutate Vechiului Testament, arată, la dreapta, pe Abel 
şi pe Melhisedec oferind darurile lor Domnului; la stânga, pe 
Abraham primind pe îngeri si preparánd sacrificiul lui Isaac, Pe 
laturi, figurile evanghelistilor, așezați supt simbolurile lor, si ime 
gini de profefi se amestecă cu episoadele, împrumutate vieții lui 
Moise. La curba arcului de intrare, câtevă medalioane încadrează 
capetele lui Christos și ale apostolilor; la arcul triun.fal, între 
orașele sfinte, Betleem și Ierusalim, îngerii, zburând încet in aer, 
susțin monograma lui Christos. Astfel, sunt apropiate și grupate 
în chip simbolic în jurul altarului, unde se celebrează liturghia, 
toate personagiile, toate episoadele, care anunță și glorifică sacri- 
ficiul Mielului; si pentru a completă si sfârși decorafiunea, la 
bolta pe fonduri, unde aurul si verdele alterează, printre rinsouri 
elegante, unde se joacă o lume întreagă de animale și de păsări, 
patru îngeri susțin în braţele lor întinse Mielul divin“. 





Fig, 378. Împărăteasa Teoilora a lui Iustinian. Mozaic din Ravena, 


www.dacoromanica.ro 


332 


«In toată această parte a decoratiunii, cea mai vechie și unde se 
recunoaște fără greutate aceeași artă și aceeași mână, amintirile 
artei creştine primitive, intențiunile sale simbolice, se amestecă in 
chip curios cu un oarecare gust de realism, într'o înțelegere cu 
totul remarcabilă a vieții si a naturii, care anunță noul stil istoric. 
Aceasta apare în toată desvoltarea sa în mozaicurile sânului ab- 
sidei, posterioară celor 
ale corului cu abiă 
câțivă ani, si unde, pe 
un fond de aur, Chris- 
tos imberb stá pe glo- 
bul lumii intre arhan- 
gheli si sfinți ; si mai 
ales, in cele două mari 
tablouri de istorie, sfâr- 
şite în 547, care, ală- 
turi de absidă, repre- 
zintă, în mijlocul curții 


Fig. ee de Le Le din Sf, Apolinare-cel- lor, pe Justinian si pe 
ou din Ravena, (După Ch, Diehl, Mawwuel d'art byzantin). Teodora. Déjà, în absidă 





o artă mai pompoasă, mai ceremonioasă, se manifestă: bogatul 
costum al sfântului Vital, capul atât de caracteristic— un adevărat 
portret — a episcopului Ecclesius, prezintând biserica lui Christos, 
atestau gustul acestei arte pentru reprezentările istorice si ade- 
vărate. Aceste tendințe apar mai bine încă în cele două mari com- 
pozifiuni, care evocă, cu luxul lor rafinat, eticheta savantă a Pala- 
tului Sacru din Bizanţ“. 

„S'a descris adeseori măreţele vestminte ale împăratului, ale ofi- 
ferilor săi. ale gărzilor sale, costumele splendide, străluzitoare de 
juvaiere şi de aur, pe care le purtă împărăteasa și doamnele curții 
sale. Luxul materialurilor întrebuințate corespund acestei pompe 
a ceremonialului: este o orbitoare podoabă de cuburi de aur, de 
sidef, de pietre prețioase. Dar mai ales este remarcabil caracterul 
individual, cu care artistul a făcut figurile. Justinian, Teodora, 
episcopul Maximian și chiar personagiile secundare, preoţii cu su- 
râsul dulceag, ofițerii cu aerul energic și brutal, eunucii cu capul 
chel, cu obrajii prea plini, doamnele decurte de o mare frumusețe, 
sunt atâtea portrete expresive si vii. Fără îndoială, în înşirarea 
sistematică a figurilor este cevă conventional şi puțină monotonie, 


www.dacoromanica.ro 


333 


iar în draperiile greoaie ale vestmintelor o ințepenire cam solemnă, 
dar strălucirea coloritului, caracterul figurilor, splendoarea co- 
stumelor ascund cu prisosintá aceste slăbiciuni. In aceste frumoase 
mozaicuri, îmbuibate cu totul de influenţe orientale, arta bizantină 
ne-a lăsat una din cele mai 
admirabile ale sale crea- 
fiuni, prin care se intre- 
vede ceeace a fost in se- 
colul al Vl-lea această 
artă profaná, din care ne^ 
rămâne deabià o amintire. 
(Ch. Diehl, Manuel d'art 
byzantin, 199 si urm.). 

La basilica din Pa- . 
renzo, se pot de aseme- TE G. Mila, Hauts Etudes, C. 600). 
nea admirà mozaicuri de 
mâna întâiu. Mai ales, atrage luarea aminte scena din absida re- 
prezentând pe Maica-Domnului pe tron cu Cristos în brațe. De o 
parte si de alta, stau arhanghelii, precum si Sfântul Maur, care 
prezintă pe episcopul Eufrasius, ctitorul basilicii, pe arhidiaconu] 
Claudius, etc. 

Basilica  Sfintei-Ecaterina a 
mânăstirii Muntelui Sina păstrează 
mozaicuri frumoase de pe vremea 
lui Justinian. Sfântul-Apollinare- 
in-Classe din Ravena posedă mo- 
zaicuri admirabile. Cele din absidă 
represintă în centru o cruce mare, 
așezată întrun medalion, susținut 
de Moise si de profetul Ilie; iar jos, 
e înfățișat Cristos, înconjurat de 
o parte si de alta de câte șase 
miei, simbolizând pe apostoli. In 








Fig. 381. — Sfinţi în mozaic din biserica din 
Parenzo, (Fotografie G. Millet, Haufes- aceastá scená, se recunoaşte repre- 


Etudes, D. 40). 
zentarea Schimbării la Faţă. * 


Miniaturile. — Bizantinii ilustrau unele manuscrise preţioase, 
sacre sau profane, cu picturi mici, numite astăzi miniaturi, Această 
artă isi trage originea din Egiptul alexandrin. In adevăr, la curtea 
Ptolomeilor, se practică mult acest fel de pictură, de unde a trecut 
şi la Romani. 


www.dacoromanica.ro 


334 


Miniaturistii bizantini au lucrat foarte mult. Un numár din o- 
perele lor a ajuns până la noi. Unele sunt foarte frumoase. 

Manuscrisele ilustrate sunt de două 
categorii: profane și religioase. 

* Printre manuscrisele profane men- 
tionám pe cele mai celebre. 

Cel mai vechiu este Calendarul din 
anul 354, executat la Roma, de uu ar- 
tist oriental, supt fiul lui Constantin-ccl- 
Mare. Nu-i cunoaștem, decât din co- 
piile secolului al XVII-lea. Ele ne a ată, 
că artistul a urmat tradiţiile artei hel- 
lenistice, executând compozitiuni pito- 
resti, de o vioiciune si de o grație în- 
cântătoare, cu figuri încadrate cu ar- 


Fig, mp. — O icoană în mora dia  lüteCturi fantaziste, amintind decorați- 


Vatopedi, muntele Atos, (Fotografi i 
G, Millet, Hautes SC C. 194). unile luxoase pompeene. 


Douá alte manuscrise, unul din se- 
colul al IV-lea conținând pe Vergiliu, fac parte tot din tradiția 
antică alexandrină. Primul are o serie de 58 
miniaturi, al doilea 50. 

Manuscrisul lui Dioscuride al Bibliotecii 
Vienei, executat la Bizanţ pentru principesa 
luliana Anicia, în secolul al VI-lea, este copia 
unui original mai vechiu. Miniaturile sale ne 
arată o artă de tradiție hellenistică. 

Manuscrisul lui Cosmas /ndicopleustes, o 
topografie creştină, opera unui alexandrin 
din secolul a VI-lea, conține hărţi, desenuri 
geometrice, reprezentafiuni ale Pământului 
supt forma unei insule dreptunghiulare, în- 
conjurată de Ocean și flancată de patru vân- 
turi, care suflă în scoici, animale, plante, 
fructe, monumente. Printre ele, se amestecă 








Se : iari. ig. 183.— Sat i. Mi- 
personagii biblice, scene din Vechiul si Noul Fig gg% Sfâniul Matei, Mi- 


Testament, Moise cu tablele sale de lege, EK e" 


Etudes, B. 134), 


Sacrificiul lui Isaac, viziunile lui Isaia si 
Ezechiel, Daniel in groapa leilor, convertirea sfántului Stefan, 
etc. E un amestec de inspiratiuni diversee : amintiri de tradiţie alexan- 
drinà si elemente noui. 


www.dacoromanica.ro 


E A 

Pentru istoria picturii secolului al VI-lea, manuscrisul acesta e 
foarte însemnat. Prin idee, este alexandrin, prin stil însă se deo- 
sebește ; căci ne arată făurirea unei serii întregi de tipuri noui, 
care pătrunde în i- 
conografia bizantină. 
Printre manuscri- 
sele religioase men- 
tionám : Genesa din 
Viena (sec, V), Su- 
lul lui losue al bi- 
bliotecii Vaticanului 
(sec. V sau VI). Sce- 
nele acestui din urmá 
sunt inspirate de pic- 
turile sulurilor ro- 
mane anterioare, si 
nu, cum s'a crezut, 
de  bazoreliefurile 
columnei lui Traian ; 
ele aratá intr'un stil 
antic, viaţa lui Iosue, 
Intre altele, se re- 
marcá personifica- 
țiuni de orașe, de 
fluvii, de munţi, sim- 
bolizate in figuri e- 


legante de o grafie 


anticá. Fig. 384. — Pictură bizantiná posterioară din mânăstirea Lavra din 
muntele Atos, (Fotografie CG. Millet, Zaufes-Etudes, C. 2UR . 





Evangeliarele si- 
riac din Florența, cel din mânăstirea Efcimiadzin din Armenia, cel 
din Rosano sunt de asemenea manuscrise celebre cu miniaturi. 

Nu mai puţin însemnat este manuscrisul n-rul 510 al Bibliotecii 
Naţionale din Paris, care confine textul Sfântului Grigore din 
Nazianza, lucrat in secolul IX-lea supt împăratul Vasile Li, după 
un manuscris mai vechiu. Unele din scenele sale păstrează încă 
coloritul picturi antice, precum si reprezentatiuni de tradiţie helle- 
nisticá. 

Psaltirea din Paris, din secolul al X-lea, are de asemenea un 
caracter antic. De remarcat sunt, între altele, două scene ` una re- 


www.dacoromanica.ro 


336 


prezintă pe David cântând din harfá, înconjurat de figuri ale- 
gorice, între care una ascunsă după un stâlp înfăţişează ecoul, 
cealaltă repreziută pe Isaia rugându-se; lângă dânsul, e o figură 
femeniná fi- 
nànd o torfá in 
jos si cu mâna 
cealaltă făcând 
un gest ca să-și 
învăluiască ca- 
pul, ca unele 
figuri antice 
ce reprezintă 
noaptea. 
Manuscrisele 
cu miniaturi 
sunt sau copii 
Fig. 385, — Christos si Emoroissa, Frescă din Biserica Domnească din după altele mai 
Curtea de Argeș. (Fotografie O. Tafrali). vechi, sau crea- 
: (unt ale secolului al VI-lea. La ele, constatăm două izvoare de 
inspiraţiune: unul alexandrin, altul al artei monumentale asio-orien= 
tale, cu gustul ei pentru deco- 
rațiuni elegante, pentru cere- £ 
monii pompoase, pentru figuri 
grave si solemne. 








*Pietura bizantină diu tim- 
pul dinastiilor Macedonenilor 
si Comnenilor.— Artiştii sé- 
colelor anterioare au creat o 
iconografie, care a fost imitatá 


de urmaşii lor. Supt Macedo- Fig. 356. — Detaliu al fresei Adormirii Maicii ` 


Domnnului din biserica Domnească din Curtea de 


neni si Comneni, arta mozaicu- Ages, (Fotografie O, Tafrali). 
rilor produse opere însemnate. 
Lucrările de restaurare ale bisericilor sunt numeroase. Vasile Liu 
(S67 — 886) este adevăratul restaurator al artei religioase. Intre 
multe altele, a restaurat bisericele Sfinfilor-Apostoli si Sfánta-Sofie 
din Constantinopol. 

Supt el, pictura înflorește intr'o a doua perioadă de aur. Cátevà 
din restaurările lui Vasile I-iu au ajuns până la noi. Asà de pildă, 


www.dacoromanica.ro 


337 


este marea scená in mozaic din timpanul porfii de intrare a Sfintei 
Sofii. Acolo, apare "împăratul, cu figură bărboasă, cu hlamida în 
mătasă cu cruci de aur, cu diadema de mărgăritare, 'prosternat 


înaintea lui Christos, care stă 
jos pe tron, între două figuri 
simbolice în medalioane.* 

In vârful marelui arc occi- 
dental al aceleași biserici, Vasile 
I făcii să se execute figura Maici 
Domnului cu lisus în brațe, între 
apostolii Petru și Pavel. Alte 
scene frumoase împodobiau mo- 
numentul lui Justinian. Cea mai 
mare parte însă din mozaicurile 
acestea, vechi sau restaurate, 
au dispărut.* 





Fig. 387. — Un personagiu din scena îumulțirii 
pâinilor din biserica Domnească a Curţii de Argeş, 
(Fotografie O. Talrali). 


In secolul al XI-lea, unele biserici din Grecia și din Rusia au 
fost infrumusefate cu mozaicuri splendide, din care o parte a ajuns 





Fig. 388. — Detaliu din marea frescă a Ador- 
mirii Maicii Dumnului din biserica Domnească 
din Curtea de Argeș. (Fotogratie O. Tafrali). 


până la noi, Astfel, avem mo- 
zaicurile din Nea-Moni din Chio, 
Sfântul-Luca, in Focida (Grecia), 
Dafni, lângă Atena, Sfânta-Sofie 
din Kiev, 

Toate aceste mozaicuri se re- 
comandă prin strălucirea și ar- 
monia culorilor, prin siluetele lor 
zvelte, prin sobrieatea si simpli- 
crtatea compozifiunilor, prin no- 
blefea atitudinilor, prin impresio- 
nismul lor, prin lărgimea tratării. 
Din secolele al XI-lea si al XII, 
datează frumoasele mozaicuri ale 
unor biserici din Italia, ca de 
pildă ale sfântului Marcu din Ve- 
neția, ale bisericilor diu Sicilia 
Martorana, Palatina, Monreale. 


Pictura în secolele al XII-Iéa ul XVII-lea. — In perioada a- 
ceasta, arta mozaicurilor tinde să dispară, si este înlocuită pretu: 


tindeni cu fresca. 


O. Tafrali, — Istoria artelor. ed, 1I, 5000 ex. 2 


www.dacoromanica.ro 


338 


Caracteristica principalá a iconografiei este faptul, cá figurile 
Sau înmulțit. Toti pereţii bisericii sunt acoperiţi de picturi. «Or- 
namentul este redus în profitul figurii, iar figura cedează la rândul 
ei compozitiunii", 

Frescele sunt împăr- 
tite în mai multe zone. 
Jos, se ingirá figuri 
înalte, de mărime na- 
turalá, de sfinţi, de 
asceti, ide episcopi ; inai 
sus, in registre supra- 
puse, se desfásoará dife- 
rite scene: Viata si pa- 
timele lui Christos, Pa- 
rabolele,  Restignirea, 
dels mânuirea Cei de inga ii. Sem XVIL Vera Inălfarea, Schimbarea 

fe O. Tafrali). la fatá; scenele din 

viaţa sfintei Fecioare, 

Nașterea și Adormirea ei; câteodată şi scene din viaţa sfinților. In 
absida principală, se reprezintă Maica Domnului pe tron, ţinând 
de obiceiu în braţe pe 
Christos, înconjurată de 
arhangheli si de sfinți. 
Mai jos, se înfățișează 
scena Impărtășirii: 
Christos, supt un bal- 
dachin, distribue la 
stánga la sease apos- 
toli pâinea, simbolizând 
trupul său, iar la dreap- 
ta, altor sease apostoli , 
vinul, „sângele care se 
varsă pentru voi“. Fig. 390.— Boierii Miron Costiu, Golia şi fiul sáv, Frescă. din 

r biserica Golia, lucratá in 1660. (Fotografie O. Tufrali). 

In centrul cupolei 
principale, se reprezintá bustul lui Dumnezeu Tată! sau Fiul, 
Pantocrator, inconjurat de profeți; mai jos, la pendentive, se văd 
cei patru evanghelisti cu animalele lor simbolice. In nartex, deasu- 
pra uşii este adesea reprezentat Christos stând pe jet, înconjurat 
de Maica-Domnului si de Sfântul-loan Botezătorul. La Biserica- 








www.dacoromanica.ro 


339 





Domneascá din Curtea-de-Arges, unde s'au descoperit fresce de 
mâna întâiu, acest din urmă este înlocuit cu sfântul Nicolae, pa- 
„tronul bisericii. 


* În naitexul bisericilor, se pic- 
teaza diferite scene: conciliile ecu- 
menice ; viaţa sfântului, căruia e con- 
sacrată biserica ; reprezentafiunile im- 
nului Acatist, etc. 

Scenele au adesea ca fond arhitec- 
turi fantastice, a cáror origine se ri- 
dicá la arta hellenistică. 

Compozitiunile in secolele XIII si 
următoarele sunt numeroase si în 
deobște mici. Un fel de căutare de 
realism începe să-şi facă loc. Uncle 
scene, ca cea a Restignirii sau a 
Înmormântării Maici- Domnului ori a 
Mântuitorului, sunt'patetice, spre deo- Fig. 391. — Vasile Lupu, Frescă din iuo 
sebire de cele din secolele al XI-lea 7" biserica Golia. (Fotografie O. Tafrali). 
si al XII-lea, care sunt mai simple, cu” atitudini mai rigide, mai 
demne, 

«Emotiunea 
dramei si gra- 
fia legendei, 
solemnitatea si 
pitorescul ritu- 
lui, interpreta- 
1ea aproape li 
terală a tex- 
tului liturgic, 
rugáciune sau 
cántec, intere- 
scazá pe cle- 
ricii din acest 
Fig, 392, —Frescá de pe peretele apusean al bisericii Si. Nicolai din Duro- timp (sec. XIII 


hui, reprezentând pe cei trei fii ai lui Stefan cel Mare, i 1 
, (Fotografie O. Tafrali). ȘI urm.) mai 











mult decât 
simbolurile simple si nrofunde ale gândirii dogmatice. Conceptiunea 


www.dacoromanica.ro 


340 


creştină a perdut din vigoarea sa». (G. Millet, in André Michel, 
Histoire de lurt, M, 2 p. 943). 





Fig. 393. — Frescă pe peretele exterior sud al bisericii din Voroneţ, reprezentând arborele lui 
Jeseu. Sec. XVI. (Fotografie O. Tafrali). 


Printre operele cele mai insemnate din secolele al XIII-lea — XVII-lea 
sunt :frescele bi- 
sericii din Boiana, 
în Bulgaria, ale 
biserici Domnesti 
din Curtea de Ar- 
ges, ale biserice- 
lor din Mistra 
(Peloponez); ale 
celor din Mun- 
tele-Atos, în spe- Te m Mies din mangia 
cial ale mánásti- nol Acatist. Maica Domnului intre fe- 
fie Ci cea de int. rilor Lavra, Vato- mmi Mea) ET 
"Wadi as me. XVI pedi, Sfântul Pa- 

Dages: THU vel, Dionisiu, si Dohiaru ale bisericilor ser- 
besti, ca Studenita. Gracianiţa, Calinic, etc. * 





www.dacoromanica.ro 


341 


Bisericile româneşti urmează in genere tradifiunea scoalei de 
pictură a muntelui Atos. Printre cele mai frumoase, sunt frescele 
bisericilor monástirii Hurezii si ale lui Neagoe Basarab din C urtea- 
de-Arges (aceste din urmă conservate la Muzeul de Antichitáti din 
Bucureşti), precum și frescele bisericelor bucovinene Voroneţ, 
Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Sfântul Gheorghe din Suceava, Golia 
din laşi, (executate în 1660). Cele mai multe sunt retușate mai 
târziu, si de acea trebuesc studiate cu mare precautiune. 

Toate aceste fresce ale bisericilor románesti din secolele al 
XIII-lea — XVIII-lea sunt opere de decadentá ale artei bizantine. !) 
Picturile au conţinut sacru sau istoric. Astfel, întâlnim potrete de 
domni sau de fiii lor, de boeri etc. (fig. 382—393). 


1. Despre arhitectura și pictura bisericelor românești se va trata mai pe 
larg în volumul al II-lea al acestui manual. 


www.dacoromanica.ro 


III ARTA ROMANICÀ. 
ARHITECTURA. 


Definitiune. — Supt denumirea de artá romanicá, se intelege 
aceea care s'a desvoltat in Ocident, mai ales in Franţa, Italia, 
Elveţia, Spania, Portugalia, An- 
glia şi Germania, și care de- 
rivă din cea romană şi bizan- 
tină. Arhitectura romanică în- 
cepe după Carol-cel-Mare, în 
momentul când, aproximativ pe 
la anul 1000, s'a simţit nevoia 
de a se acoperi bisericile cu 
boltă. Totuși începuturile a- 
cestei arte se ridică până în 
secolul al VII. 


* |nváfatul Quicherat dă ur- 
mătoarea definiţie : «Arhitec- 
tura romanică este aceea care 
a încetat să fie romană, deși 
tine mult de arta romană, si 
care nu este incá goticá, cu 
Fis: 396, — Biserica din Vignory (Haute Marne), toate cá are cevà in ea gotic» ; 
1àtno-it& in 1058 (După iat Histoire de iar ilustrul arhitect Viollet-le- 

e Duc zice : «In arhitectura roma- 
nică occidentală, pe lângă tradiţiile latine stáruitoare, se găsește 


a va 


aproape totdeauna o influență bizantină evidentă». «Până în secolul 





www.dacoromanica.ro 


343 ` 





al XI-lea, stabilimentele religioase, marele centre de artă, nu faccau, 
decât să urmeze tradițile romane». 

Arhitecţii monumentelor romanice au imitat arhitectura romană 
si bizantină. In adevăr, in construcție se întrebuințează aparatul 
şi procedeele romane; de asemenea, ornamcentatia este imitată după 
arta romană. 

Principalul caracter al arhi- 
tecturii romanice îl constitue 
bolta și în aceasta vedem o in- 
fluenţă bizantină sau orientală. 

«Pentru trebuinfa bolţii, ar- 
hitectii au sacrificat toate pro- 
porţiile clasice, făcând ziduri 
mai groase, apropiind distan- 
tele lor, reducând deschizáturile, 
întrun cuvânt, fácánd în toate 
chipurile ca vidul să fie invadat 
de plin». (Quicherat Mé/anges 
d'archéologie et d'histoire). 

Noul sistem a inceput mai 
întâiu prin încercări timide, 
mai ales în Bretagne și în Nor- 
mandia, în edificii ridicate în 
prima jumătate a secolului al 
XI-lea. Bolta se aplică, nu însă 





^ pi Fig. 397.— Fațada bisericii Sf, Mormiónt din Jeru- 
dela început in nava principală, salim. (După A. Michel, Histoire de l'art, 1.» . 


în anumite părți, ci în ale clădirii. 

In aceiași epocă, se construeşte în orașul Périgueux din Franța 
vasta biserică Saint-Front, după modelul Sfintilor-Apostoli din 
Constantinopol. La ea, vedem reunite influențele bizantine și siriene 
ceeace dă o impulsiune nouă arhitecților epocei romanice. 


* Diferitele categorii ale arhitecturii romanice. — Edificiile 
romanice aparțin următoarelor categorii: Baptisterii și capele 
rurale și funerare ; biserici în formă basilicală; biserici în plan ro- 
tund sau poligonal; biserici boltite. 


* 1.— Baptisterii şi capele rurale şi funerare. — Acestea sunt 
mici edificii, pe care textele din timpul lui Carol-cel-Mare le 


numesc capella, 


www.dacoromanica.ro 


314 


Capela Sfintei-Cruci din Münster (Grisons, Elveţia) 'este un 
edificiu funerar din secolul al Vll-lea. imitat după capelele cata- 
— : — combelor. 


Baptisteriul din Biella, 
in Italia, din secolul al 
IX-lea, de plan cruciform, 
are toate braţele crucii 
egale şi rotunjite. 


Capela Sfintei - Cruci 
din Montmajour, lângă 
Arles, în Franţa, este i- 
dentică cu cea din Biella, 
cu singura deosebire, că 
intrarea este precedată de 
un corp pătrat, un fel de 
nartex. O cupolă originală 
acoperă edificiul, deasupra 
căruia se ridică o cam- 
Fig. 398. — Biserica Saint-Sernin din Tulusa, înainte de panilă. Și această capelă 


restaurare. (Du R. de Lasteyre, L'archileclure reli- PPR: 
Di, France d l'époque romane). e socotită drept funerară. $ 





* 2.— Biserici în plan basilieal.— In secolul al XI-lea, arhitec- 
qura'romanicá ia un mare avânt. Unele biserici din această epocă, în plan 
basilical, au ajuns 
până la noi, cum e de 
pildă cea din Vignory 
(Haute-Marne, 
Franţa). Planul co- 
rului acestei biserici 
se aseamănă cu cel 
al bisericii Sfântului 
Mormânt din leru- 
salim (fig. 396, 397). 

Biserica abbatialá 
din Cérisy-la-Forét 
este un exemplu al edificiilor, construite de arhitecţii hezitanfi 
dela începutul secolului al XI-lea. «Corul, absida și absidiolele 
adiacente sunt boltite «en berceau» si în sfert de sferă; colate- 
ralii, acoperiți cu bolte «d'aréte» sunt construiți cu multă ştiinţă, 





Fig. 899.— Basilica Sf. Pavel din Roma. 


www.dacoromanica.ro 


345 


ca si celelalte opere de boltă; dar nava'este acoperită cu lemnărie 

(fárá boltà)». 
` Biserica abbaţială din Muntele Saint-Michel in Franţa, prezintă 
aceleași dispozitiuni ca cea precedentă. Totus are un transept, care 
dă planului forma de cruce 
latină».* 

Cași cea mai mare parte 
din bisericile romanice din 
nordul Europei si mai ales 
din Normandia, nava cen- 
trală a bisericii Muntelui 
Saint-Michel e acoperită 
cu lemnárie aparentá si nu 
boltită. Corul însă, absida 
şi absidiolele transeptului 
sunt boltite cu sferturi 
de sferă." 

* 3. — Bisericile în 
plan rotund sau poli- 
gonal. — După modelul 
celor din Orient, s'au con- 
struit și în Occident bise- 
rici cu plan rotund. Ast- 
fel, este cea din Oftmars- 
hein in XI-lea. Nava cen- Fig. 400. — Fațada biscricii Notre-Dame La grande din 
trală este un octogon în- CA (Duet i tsi pro d ip aice rem 
coronat de o cupolă ovo- * 
idă, imitând pe cea dela Aix-la-Chapelle. . 

O altă biserică interesantă este a SSfántului- Mormânt din Cam- 
bridge. Ea pare a fi fost construită după capela palatiná a lui 
Carol-cel-Mare. E cea mai vechie biserică în plan rotund din An- 
glia, fiind ridicată in întâia jumătate a secolului al XII-lea. Coloa- 
nele sale suprapuse sunt scunde și masive, iar cupola sa ovoidă si 
cu nervuri stângace.* 





4, — Bisericile boltite. — Aceste sunt zidite mai ales supt 
influența bizantină și au toate părţile lor boltite, chiar și nava 
principală. 


Biserica abbaţială din Sainf-Savin, în Franța, construită pe la 
sfârşitul secolului al XI-lea, este unul din cele mai vechi exemplare 


www.dacoromanica.ro 


346 


din aceastá categorie. Ea posedá galerii inalte, ferestre in partea 
superioará a návii, ca la basilicile bizantine. 

O serie foarte interesantă o alcátuesc frumoasele biserici din provincia 
Auvergne. Dintre aceste 
amintim märeata basilicá 
Notre-Dame-du- Port din 
Clermont-Ferrand, 
Sfântul- Pavel din Issoire, 
precum si Notre-Dame 
din Poitiers (fig. 400). 

O altă biserică însem- 
nată este Saint-Sernin (Sa- 
turnin), din Tulusa, înce- 
pută în 1060 și sfârșită 
în 1096. E luminată de un 
mare număr de ferestre. 
Un turn înalt îi dă un as- 
pect împunător (fig. 398). 

Toate aceste monu- 
mente posedá o ornamen- 
tatie sculpturalá din céle 
mai interesante. Atât ca- 
pitelele, cát si timpanurile 
monumentalelor lor porti, 
Fi dor; Bica Sinter Apostoli die Colonin. Det a căror caracteristică este 

d l'époque romane). plin-cintrul, sunt împo- 
dobite cu bazoreliefuri reprezentând scene biblice din cele mai 
curioase si mai” pitoreşti. 

Din vechile case și palate romantice, au rămas unele foarte inte- 
resante. Una din cele mai însemnate este „Casa Orfanilor“, unde 


se născu Thibault în 1030 din orasulfrencez Provins (fig. 402). 





SCULPTURĂ ROMANICĂ 


După o întrerupere de mai mult de cinci secole, în care timp 
productiunile sunt primitive și neînsemnate, operele sculpturale 
reapar in forme mai interesante. Artiştii împrumută textelor reli- 
gioase, Sfintei-Scripturi, evangheliilor apogrife, liturghiilor, legen- 
delor sfintlor, predicilor sau comentariilor biblice subiectele inspi- 


www.dacoromanica.ro 


347 
rațiunii lor. Prepara(iunea acestei arte însă se datorește atelierelor 
secolului al XI-lea. 


* Unul din cele mai vechi 
bazoreliefuri ce s'a păstrat, 
este frontispiciul porţii bise- 
ricii Saint - Genis-des - Fon- 
taines. O inscripție arată, că 
acest monument sa luciat 
în 1020—1021. La mijloc, e 
reprezentat Christos, încon- 
jurat de un nimb oval, sus- 
ținut de doi îngeri, Sease per- 
sonagii, câte trei din fiecare 
parte, asistă la gloria sa. Toată 
scena e înconjurată de un 
chenar, alcătuit dintr'un «rin- 
ceau». în stil oriental, care 
se întâlneşte pictat şi la bi- 
serica Domnească din Curtea- 
de-Arges, 

«Sculptura, foarte — «ne- 
plată», este mai apropiată 
de gravură, decât de ronde- 
bosse; desenul e copilăresc, Fig. 402. — Casa Orfanilor, unde se náscü Thibault, 

TUR TEE TC in 1030, Provins, Franţa. 
capetele, ochii si mâinile sunt 
fără nici o proporţie. Draperiile sunt indicate prin linii în adâuc, 
oblige sau perpendiculare, al căror dispozitiv general pare inspirat 
de vreo sculptură in fildes, imitând el însuși vreo miniatură» (A. 
Michel, Histoire de l'art, |, 2, p. 593). 

S'ar puteà da si alte exemple de sculptură din secolul al XI-lea, 
care mar face decât confirmă starea înapoiată a artei în epoca 
această. 

In secolul al XII-lea, re realizează un mare progres. Se infiin- 
feazá mai multe școli, în Franța, în Italia, aiurea.* 

In Franţa. — In Auvergne (Franța), provincie care a suferit mai 
puţin de imvaziunea elementului barbar, sentimentul sculpturii în 
ronde-bosse s'a păstrat mai intact. 

* Capitelele bisericii Notre- Dame-du-Port (Clermont) sunt din 





www.dacoromanica.ro 


348 


prima jumătate a secolului al XII-lea (fig. 403). Pe unul, se repre- 
zintá, în bazorelief, un donator oferind unui înger un capitel cu 
inscripția: in onore Marie Stefanus me fieri jussit 

In aceastá sculpturá, se vede o sforfare a artistului spre a da 
viatá si expresiune personagiilor sale, 

Un alt capitel al aceleasi biserici, 
reprezintă căderea strămoșilor ome- 
nirii. Eva cu sânuri mari, cu picioa- 
rele rău lucrate, ține în mână mä- 
rul ispititor, într'un gest de coche- 
Fig. 403. — Capitele romane din biserica tárie. Adam mánáncá rodul pácatu- 


Notre- Dame-du- Port din Clermont-Ferrant i tinà â El ăsii 
reprezentând unul pe Christos ținând lui ținând mană pe umărul tovarășii 


corpul Maicii Domnului, celălalt un înger 
deschizând cartea vieţii. După L. Bréhier, sale. 


ari eet In aceeasi bisericá. alte capitele re- 
prezintă scene din viața Maicii Domnului. Astfel, unul ne o arată in- 
văluită în giulgiu, în momentul cand fiul său vine s'o scoată din 
mormânt pentru a o cinsti in ceriuri. 
Trei îngeri o însoțesc, purtând cadelnife. 

In acest bazorelief, se vede nu numai 
un model latin, dar și o influenţă bizan- 
tină. Totug sculptorii din Auvergne au 
imitat pe bizantini cu multă timiditate.* 

Pe lângă subiectele biblice, sculptura 
die Auvergne a reprezentat si alegorii : 
Pudoarea contra Luxului, Credinţa con- 
tra Idolatriei, Concordia contra Dis- 
cordiei, Caritatea contra Avariţiei, etc, 

La Notre-Dame du-Port, virtuțile sunt 
înfăţişate ca fecioare războinice, iar vi- 
țiile ca demoni sau balauri, 

Bisericele romanice au deasemenea 
deasupra ușilor în timpan bazoreliefuri, 
reprezentând scene din Noul Testament. 
Astfel, la Saint-Sernin din Tulusa, de Fig. 404. — Sfinţi pe Pictorul (Pled- 
pildă, e infáfisat Christos, înconjurat se ahei ZE, (343 M05) 
heruvimi si de apostoli. 

Unele portale sunt ornate cu arhivolte, sculptate cu figuri, ce 
ce tin sir, reprezentând diferite scene sacre. Dintre cele mai 
frumoase sunt arhivoltele portalului Sainte-Marie-aux-Dames din 
Saintes. 








www.dacoromanica.ro 


Iu Italia, — In secolele al X-lea si al XI-lea. sculptura ro- 


349 








Fig. 405. — Mânăsiirea Sau Pere din Galligaus din Gérome. 
(Catalonia, XII s.). 


catedralei din Amalfi din 
secolul al XI-lea. 

* In secolul al XII-lea, 
Barisanus din Trani reino- 
este complet arta bron- 
zului. El lucreazá pentru 
diferite biserici porti in 
bronz. In Germania de 
asemenea, se făcuseră în- 
cercări în'această direcţie, 
în secolulal XI-lea, la Aug- 
sburg si la Hildesheim. 

Sculptura în marmoră 
se desvoltă în această e- 
pocă în Italia Meridională, 
care aveà mai multe le- 
gături cu imperiul bizan- 
tin. Pe lângă jeturi epis- 
copale, se sculpteazá ca- 
pitele si portaluri. 


Lg 


| 
i 


k 
` 





Fig. 406, — Portalul catedralei din Zamora (XII s.). 


www.dacoromanica.ro 


este foarte primi- 
tivă. Pe la sfâr- 
şitul secolului al 
XI-lea însă, ate- 
lierele sculpturale 
încep să lucreze 
mult. 
ceput, aleg su- 
biecte sacre, pe 
care le sculpteazá 
in fildes si in me- 
Arfa aceasta 
se continuá si in 
veacul 
Unele din operele 
acestea vin direct 
din Constantinopol, precum sunt, de pildă, porţile în bronz ale 


350 


In Apulia, sculptura secolului al XII-lea împrumută multe mo- 
tive din arta industrială orientală, pentru a le aplică la portalurile 
unor edificii gigantice.” 

Prin mijlocul aceluiaşi secol, în Sicilia supt domnia lui Roger, 
s'a alcătuit un interesant atelier de sculptură. Artiştii sicilieni au 
învăţat dela tradiția musulmană unele secrete de meserie, între 
altele arta de a lucrà porfirul. Din acest material, ei au lucrat 
sarcofagele regilor normanzi, care sunt păstrate în catedralele din 
Palermo si Monreale. Dar ei mai lucrau si marmora. Astfel, marele 
portal al catedralei din Monreale, terminat in 1185, se aseamáná cu 
operele din Apulia, dar e mai apropiat de sculptura greco-romană. 

Sculptura apulianá, începută supt dominaţia normaudá, atinge 
apogeul dezvoltării sale supt domnia lui Frideric II. Ea capătă o 
înfățișare şi o vigoare propie, care prinde a suplantă arta bi- 
zantină.* 

* Consideratiuni generale. — In secolul al XII-lea, după multe 
dibuiri si încercări laborioase si informe, sculptura monumentală 
luase naștere. Tăcute, vreme de mai multe secole, petrele deve- 
niseră eloquente. Pentru a le face să vorbiascá, pentru a recreà o 
artă ale cărei tradiţii se perduseră, sculptorii consultară mai întâiu 
modelele, pe care mediul și condițiile muncii lor le puseseră la îndemână 
dar în curând, ei tind a seemancipà de acești stăpâni ` convenţiunile 
pe care le primiseră în chip docil, se atenuiază, şi puțin câte puţin 
dispar. Printrun avânt repede și sigur, arta se angajă de acum 
înainte, pe calea care o va conduce, prin mijlocul şi dincolo de 
orice împrumut, la consultatiunea naturii, la expresia mai liberă 
şi mai directă a emotiei si a vieţii“ (A. Michel o. c. p. 945).* 


www.dacoromanica.ro 


IV. ARTA GOTICÀ 


ARHITECTURA 


Origina şi Caracterele distinctive ale stilului gotie.— Ţările 
unde a înflorit.— Prin secolul al XII-lea, apare o nouă artă în 


NEST 


LLL 


Fig. 497.— Catedrala Notre-Dame din Paris, în epoca 
primelor restaurajiuni ale lui Viollet-Le-Duc, (După 
A. Michel, Histoire de l'art, II, 1). 





Occident, menită să înlo- 
cuiască in veacurile urmá- 
toare pe cea romanică. De- 
numirea de artă gotică, ce 
i se dă, este improprie. Ar 
fi mai drept, să se numiascá 
artă franceză, de oarece 
este o creatiune a máestrilor 
francezi. Numele de gotic i 
s'a dat în dispreţ în epoca 
Renașterii, pentru că i se a- 
tribuiă pe atunci, în chip 
greșit, o paternitate barbară, 
o origină saxonică. 

Pentru prima oară, arhi- 
tectură gotică a apărut în 
provincia Ile-de-France, cam 
pe la anul 1120, 

Caracterele distinctive ale 
arhitecturii gotice sunt arcul 
şi bolta în ogivá, precum si 
o plastică specială. Arcul- 
boutant sau sprijinitor al zi- 


dului, în exterior, este de asemenea caracteristic, cu toate că la 
unele monumente din prima perioadă lipseşte. Arcul-rupt (brisc) 


www.dacoromanica.ro 


352 


nu lipsește însă nici odată. Totuși acest caracter nu-i propriu nu- 
mai artei gotice. El există dejă la multe monumente din perioada 
romanică, mai ales 
în Provence și în 
Burgundia. 
Arhitectura gotică 
s'a răspândit repede 
în Nordul Franţei, 
apoi în alte regiuni 
franceze ; în acelaș 
timp, a trecut în 
Germania, în Anglia, 
în nordul Italiei, in 
Fig. 408, — Roseta fațadei catedralei Notre-Dame din Paris. Tárile-de-jos, inSpa- 
nia, in Scandinavia, 
in Elveţia, in Austro-Ungaria, în Grecia, in insula Cipru, etc. 
* Elementele stilului gotic: Bolta, Coloanele.—Diferitele părţi 
ale edificiului sunt acoperite cu bolți, formate din patru sau mai 
multe arcuri ogivale, încrucişate în diagonală. Locul de întretăiere 
alcátueste cheia bol- 
fii ogivale. Ele for- 





352558 APT TAE T dia dag am 
JT HTH 24 LESLERN SA 





PUEA ST ANIN GETT TEE) 
Leen VS » Lë e punes p 





mează o armáturá Nee 
vizibilă si indepen- . EAE SHHIHIBEHTDEHEE EN ENS 
dentá, un fel de $ SE 


schelet, care sustine 
materialul de um- 
plutură al acoperi- 
sului. 





* Bolta ogivalá 
este foarte comodă Fig. 409.— Portalul catedralei Notre-Dame din Paris. 
şi poate să se aplice 
la orice fel de plan, regulat sau neregulat. Arcurile sale împart ` 
suprafața la acoperiș în părți triunghiulare, care se umplu cu cără- 
mizi sau cu alte material. Arcurile aceste se razămă pe coloane 
sau pe puncte de sprijin, ieşite din zid. 

Coloanele sunt înalte şi masive. In general, o coloană e alcătuită 
de un mănunchiu de coloane mai suptiri, care se grupează în jurul 
unei principale, contribuind la soliditatea întregului suport. 


www.dacoromanica.ro 


353 


Un alt element al arhitecturii gotice este asà numitul arc-boutant, 
.El este un arc exterior de sprijin al zidului, asupra cáruia apasá 
presiunea arcurilor,ogivale ale acoperişului, Zidul ar cádeà, fárá'aceste 
arcuri-boutante de sustinere. Acest sistem, casi contrafortii verticali, 
au permis arhitectiilor stilului 
gotic, sá dee zidurilor, mai 
ales ale návii centrale, o înăl- 
timefoarte mare, care uimeste 
şi impune*. Planul bisericilor 
gotice este cea de cruce latină 
(fig. 412) 


A. ARHITECTURA 
RELIGIOASĂ GOTICĂ, 


Faţudă bisericilor go- 
tice. — In Exterior, pereţii 
sunt ornamentaţi cu arcuri 
si deschizáturi ogivale, care 
dau un aspect particular edi- 
ficiului. Coloanele subfiri, 
cu piedestale si capitele fine, 
sus, tin serii intregi de ar- 
caturi ogivale. 

Fafada este foarte bogat 
ornamentată. De obiceiu, in- 
trarea in bisericá se face 
prin trei mari porți, boltite — o a, catedralei dio Amiens. (După A. 
în arc ogival. Pereţii acestor Michel, Histoire de Vart, 11, 1). 
intrări prezintă o serie de muluri energice, de tori.gi scotii, inlo- 
cuite adesea prin sculpturi reprezintând sfinți. 

Deasupra acestor portaluri mărețe, se desfășoară o ornamentație 
foarte bogată si complicată, formàtá din arcaturi ogivale, despár- 
fite de colonete eleg: nte și având adesea, în spaţiile lor goale, 
statui de sfinți. 

Z La Marginea stresinei, jsunt burlanele, pe care se scurge apa 
(gargouilles), sculptate in formă de animale hidoase sau fantastice. 

Douá turnuri inalte, cu ferestre foarte lungi gotice, flancate de 

colonete si de alte ornamente sculpturale, impodobesc fațada. Se 








O. Tatrali, — Istoria artelor, ed. 1I, 5.000 ex, 24 


www.dacoromanica.ro 


354 


crede, că arhitecții francezi, în creația acestor turnuri, s'au inspirat 
dela monumentele orientale, în special siriene. 

Fațada si pereții late- 
rali au la mijloc, si la o 
înălțime mare, o enormă 
fereastră rotundă, numită 
roză. Ea este alcătuită din 
nervuri de un desemn com- 
plicat, admirabil prin lin- 
niile și mai ales prin vi- 
traiurile sale multicolore, 
prin care străbate în bise- 
rică, cași prin celelalte vi- 
traiuri, o lumină discretă, 
fermecătoare,  predispu- 
nând la meditație, la ru- 
găciune. 





Fig. 411,—Nava centrală a catedralei din Chartres, (După 
A, Michel, Histoire ds l'art, IL, 1). 


Unele monumente au turnuri mai mici la 
extremitátile transeptului; iar altele un turn 
central, formând ceace se numeşte în arhitec- 
tură o /anterná. 

* La arhitectura de transitie dela stilul ro- 
manic la stilul gotic, gásim baze atice la co- 
loane. In secolul al XIII-lea, ele sunt adesea 
octogonale. 

Capitelele transitiei sunt împodobite cu ani- 
male si cu fruze, mai puțin însă variate ca 
in perioada precedentá. Frunzele de acant 
sau de anghinará sunt sculptate cu multá vi- 
goare si pot fi comparate, ca puritate de linii 
si grije de execuţie, cu cele antice, 





; T Fig. 412, — Planul unei 
Capitelul secolelor următoare are forma biserici cu itp, "St. 
Treime din Caen, inteme- 


unui cosulet, unui trunchiu de con, pe care se iată in 1009. 
aplică patru mari frunze cofelafe si care se 
intortochiazá la unghiuri in mici volute, numite croșete. 


www.dacoromanica.ro 


355 





Baza cosuletului este adesea împodobit de un al doilea rând 
. de frunze cu croseta sau cu altele aternánd cu cele dintáiu. Aceste 
frunze sunt studiate după natură si 
nu imitate după cele din anchitate, 
Imitatiunea naturii devine chiar, din 
mijlocul secolului al XIII-lea, mai 
servilă și mai minuțioasă, ceace ce face 
ca expresiunea și vigoarea să scadă. 
Tot în aceasta perioadă, se constată 
oarecari modificări atât în ceace pri- 
vește dispoziţia, cât și în mișcarea 
frunzelor.* 

* Stilul gotic în Franța — Seoa- 
lele — Influențele lor. — In Franța, 
se deosebesc mai multe școale de ar- 
hitectură gotică: 1 Școala dela Nord 
(Ile-de-France, Picardia, Artois). |I. 





Fig. 413,— Catedrala diu Amiens; Acope- 
rişul stranelor corului, Inceputul secolului 
VI-lea, 


Școala din Normandia; III. Şcoala din 
Burgundia și Campania; IV. Şcoala 
de Sud-Vest; V. Şcoala din Sud. 

Cât priveşte centrul Franţei, el a 
suferit diferite influențe și ma putut 
constitui o școală, cu toate cá în a- 
ceastă regiune se înalță două din cele 
mai însemnate monumente ale arhi- 
tecturii gotice ` catedralele din Char- 
tres si Dourges.* 


* Scoalele acestea au influenfat la 
rândul lor străinătatea. Astfel Ger- 
mani a asuferit influența scoalelor dela 
Fig. 414. — Biserica Suinte-Gudule din. Nord, Burgundia si Sud-Vest. Tárile 

- de Jos, pe cea ascoalelor dela Nord, 
Normandia si Sud-Vest; Anglia pe cea a scoalelor din Campania, Nor- 
mandia si Sud-Vest; Scandinavia pe cea dela Nord. Sud-Vest si 
Normandia; Spania pe cea dela Sud, Burgundia si Sud-Vest; 





www.dacoromanica.ro 


.— 856 


Italia pe cea din Burgundia. In Apulia, găsim influenţa scoalei 
franceze dela Sud, iar îr insula Cipru, pe cea din Campania, 
Nord si Sud.* 


Catedralele Notre-Dame-din Paris, Amiens, Chartres si Reims.- 
Notre-Dame din Paris, începută în 1163 si consacrată in 1182 
(sunt si modificári si adao- 
suri mai tárzii), este una 
din cele mai frumoase ca- 
tedrale din lume. Cele 
trei portaluri márefe, im- 
podobite cu sculpturi bo- 
gate, reprezentánd dife- 
rite scene biblice; rândul 
de colonete elegante și 
svelte, care îi impodobesc 
din distanță în distanță 
fațadă ; cele două ferestre 
largi flancând marea roză ; 
turnurile paralipipedice, 
cu ferestre lungi, decorate 
cu colonete și alte sculp- 
turi ; statuele sfinţilor în- 
pirate supt arcaturi fine, 
dau monumentului un as- 
pect foarte frumos si im- 
Fire ui Berti Hte de lar di Uer — punător (fig. 407—409). 

Un alt monument care 
se recomandă atât prin puritatea stilului său arhitectural, cât 
şi prin sculpturile sale, este Catedrala din Chartres. Ea datează 
dela sfârşitul secolului al XII, a fost însă remaniată la începutul 
celui de al XIII-iea si sfârşită pe la 1260 (fig. 441). 

Nu mai puțin însemnată este Catedrala din Amiens, construită 
între 1220 şi 1228. Fațada ei este de o mare frumuseţe. Atât por- 
talurile, atât turnnrile și turnulefele, decorate cu un gust fin cu 
colonete si arcuri ogivale, cât si arcaturile, ferestrele si roza sunt 
opere de artă minunată (fig. 410, 413). 

Catedrala din Reims, care a suferit atât de mult de pe urma 
b ombardării barbare a Germanilor, se distinge atât prin liniile sale 





www.dacoromanica.ro 


357 


arhitecturale pure, cát mai ales prin sculpturile sale, de o artá su- 





Fig. 415. — Poara transeptului meridional al catedralei din 
"Compostelia. Prima jumátate a secolului XII-lea. (După A. 


Michel, Histoire de Part, 11, 1). 


* Din acest stil, fae parte bisericile 
din Munstermayfeld si Freiberg, ca- 
tedralele din Wor's, Naumburg, 
Bamberg, Brunsweig si Paderborn. 
” Catedrala din Bamberg, de pildă, 
reziditá dupá incendiul din 1185, are 
un plan german cu două abside si cu 
bolți ogivale bombate. Sculptura a- 
minteste pe cea din Reims. Boltile 
ogivale au fost aplicate la návi ro- 
manice. Colateralii însă au păstrat 
bolta «d'aréte». 

Bisericile  Sfântulni -Martin din 
Worms, Osnabrueck si Sion din Co- 
onia reprezintă acelaş amestec de 
artă romanică și gotică. Catedrala 
din Bon, cu toate că are bolți ogiva- 
le, aspectul ei exterior e cel al unei 
biserici romanice. (fig. 418) 


perioară. Unele din ele 
sunt adevărate capo 
d'opere, comparabile 
cu cele ale artei antice, 
ca originalitate și ins- 
piratiune. 

Arhitectură gotică 
în Germania. — Arhi- 
tectura romanică s'a pă- 
strat în această ţară 
până la sfârșitul seco- 
lului al XIII-lea. La 
începutul acestuia însă, 
arta gotică se întroduce 
din Franța. Mai întâiu, 
se întâlnește un stil de 
tranziție. La edificii de 
structură romanică, se 
adaptează bolți ogivale. 





Fig. 417.— Capela mânăstirii Cluay 
din Paris. 


www.dacoromanica.ro 


Biserica Sfántul-Gereon din Colonia are o rotondá din 1227, 
unde se vede acelasi amestec de artá goticá francezá si amintiri 


romanice, proprii scoalei germane. 


Stilul curat gotic francez apare in Germania la biserica Maicii- 


Fig. 418. -- Catedrala din Bonn, 





Domnului din Trèves, 
care este aproape contim- 
porană cu catedrala din 
Amiens. * 

Influența franceză a 
scoalei de Nord este în- 
vederatá mai ales la mă- 
reata Catedrală din Co- 
lonia, o adevărată capo 
d'operá a arhitecturii go- 
tice în Germania. Acest 
monument a fost inceput 
in 1248. Planul corului e 
identic cu cel al catedra- 
lei din Amiens (fig. 418). 


* Arhiteetura in Tà- 
rile-de-Jos. — In Belgia 
si in Olanda, a pátruns 
stilul gotic al scoalelor 
din Nordul Franfei,cu oare 
care modificári, datorite 
unor inráuriri germanice. 
Influenta francezá insá rá- 
mâne preponderentă. * 


* Atât Belgia, cât și Olanda au monumente însemnate aparti- 
nând stilului de tranziție ca transeptul Catedralei din Tournai si 
biserica din Ruremonde, la care se observă o adâncă influență 
germană. A doua, mai ales, reunește toate caracterele artei ger- 
mane: plan treflat, mici turnuri pătrate de o parte si de alta a 
corului, o lanternă octogonală pe transept, năvi cu traveuri pă- 
trate, un vast nartex având dispozițiunea unui transept occidental. * 

La Bruxelles, un monument gotic însemnat este Sainte-Gudule, 
a cărei împunătoate siluetă domină orașul de pe o înălțime, 


www.dacoromanica.ro 


359 


din centrul lui. Această biserică, al cărei cor datează din 1220, are 
un deambulator cu capele puţin adânci, ferestre în plin-cintru, 
` înalte, precum şi decoraţiuni sculpturale foarte fine. Ornamentatia 
ferestrelor se aseamănă cu cea a catedralei din Reims (fig. 414) 

Un alt monument însemnat mai este și Sfântul-Martin din Ypres, 
zidit în prima jumătate a secolului al XIII-lea. 

Arhitectura gotică în Anglia. -- Stilul gotic apare în această 
țară în același timp ca în Franţa. Alături de influenţe franceze 
însă, se mai întâlnesc și unele varietăți de stil, care sunt originale 
englezești. Mai târziu, prin secolul al XV-lea, Anglia va împru- 
mută Franţei elementele stilului gotic, numit f/amboaiant. 


* In Anglia, ne întâmpină de asemenea un stil de tranziție. Ce 
mai vechiu monument este Catedrala din Durham, ale cărei bolți 
în ogivă au fost construite pe la începutul secolului al XII-lea. 

Stilul curat gotic se întâlnește la ruinile mânăstirii din Aoehe, 
întemeiată în 1147, în valea lui Yorkshire. * 

Un monument mai însemnat, în stilul școalei gotice din Cam- 
pania, este Catedrala din Canterbury, ridicată supt direcfiunea 
arhitectului francez Guillaume din Sens, în 1175. Sculptura acestui 
frumos „edificiu aparține de asemenea artei gotice franceze. 


* Influența franceză se observă și la alte monumente, ca de 
pildă la Catedrala din Clichester, unde totuşi sunt si oarecari 
modificări, datorite gustului naţional, la Catedrala din Lincoln şi 
mai ales la Biserica abbațială din Westminster din Londra. Această 
din urmă este un monument măreț, ridicat prin mijlocul secolului 
al XIII-lea. 

Fațadele gotice din Anglia se deosebesc de cele din Franţa, 
deși sunt înrudite cu unele din ele. Tipul portalurilor este destul 
de diferit. Timpanele sculptate și picioarele porţilor (pied-droits), 
împodobite cu statui, ca de pildă la cel de Sud al catedralei din 
Lincoln, (fig. 415) sunt foarte rare. In deobste, piciorul de despărțire 
(trumeau) al marelor portaluri susţine nu lintouri, dar arcuri treflate, 
dispoziţie, care există de asemenea în Normadia /a Scez, iar în 
Sud-Vestul Franţei, de exemplu fa Saint-Sevrin din Bordeaux. * 


* Arhitectura gotică în Italia. — Stilul gotic a pătruns în Italia, 
dar a fost aci mult deformat. «Dintre toate regiunile, zice Enlart. 
care au întrebuințat stilul gotic, Italia este aceea care l-a înțeles 


www.dacoromanica.ro 


360 


mai puţin: franchefa si rigoarea logică, care sunt esența însăși a 
acestui stil se potriveă rău, în adevăr, cu traditiunile artistice ale 
poporului roman si cu temperamentul unei rase mai sentimentale, 
decât logiciene» (Enlard, în André Michel Histoire de l'art, II, 1). 

Arhitectura gotică s'a introdus în Italia, încă din secolul al XII-lea 
prin călugării ordinului Cistercienilor, iar în secolul al XIII-lea prin 
ai Sfântului Francisc, In a doua jumătate a veacului al XIII-lea, 
Carol d'Anjou, devenind rege al celor două Sicilii, a întrebuințat 
de asemenea artiști francezi, între cari pe celebrul arhitect Pierre 
d'Angicourt. 

Primul monument gotic italian este biserica din Fossanova, 
ridicată de Cistercienii pe calea Appia. Altele au urmat curând 
după aceea. Planul lor este simplu: un cor pătrat si o navă cu 
colateralii terminaţi in dreptunghiu. Ele sunt boltite. 

Stilul gotic modificat se întâlneşte între altele, la Catedrala din 
Siena din secolul al XII-lea, a Sfântul-Mihail din grota Monte 
Sant'Angelo, din Sudul Italiei, la palatul senioral din Siena (seco- 
lul XII—XIV-lea), etc. * 

Arhitectura gotică în Spania si Portugalia. — Arhitectura. 
gotică trece de asemenea în peninsula Iberică. Și aci, se întâlneşte 
existenţa unui stil de transifie şi al unui curat gotic. Ca exemple 
de stil gotic, se pot da frumoasele catedralele din Toledo şi din 
Leon, Aceasta din urmă este monumentul gotic cel mai desăvârșit 
din Spania: ușor, ajurat cu multă delicate(á, având acelaşi plan 
ca monumentele franceze contimporane, cu o sculptură din cele 
mai viguroase şi mai interesante. 


* Stilul gotic in se'olul al XIV-lea. Stilul gotic capătă în 
Franța în acest secol cea mai înaltă perfecțiune. Edificiile sunt 
uşoare, elegante, fine. Totusi apare acum o oarecare monotonie, 
o căutare minuțioasă și pretențioasă a amănuntelor, puţină impro- 
vizare şi uscăciune în formă, 

In deobste, monumentele ridicate în secolul al XIV-lea nu se 
deosebesc esenţial de cele ale veacului precedent. 


STILUL GOTIC FLAMBOAIANT 


Caracterele generale ale acestui stil. — Stilul flamboaiant este: 
ultima fază a artei gotice. Primele sale manifestări se întâlnesc pe 
la sfârşitul secolului al XIV. Epoca sa de înflorire este secolul al 
XV-lea şi continuă şi în cel următor. 


www.dacoromanica.ro 


361 


Stilul flamboaiant nu aduce modificári in ordonanta formelor 
. arhitecturale. El consistă dintr'un nou sistem decorativ, care opune 
la orice curbă o contra curbă și prezintă din cauza această forme 
ondulate. «La această metodă, se adaugă, ca orice fază ultimă a 
unei arte, gustul complicatiunilor». 


* «Bolta de ogive se descarcă pe arcuri suplimentare și com- 
partimentele sale se înmulțesc după traseuri variate... Contra- 
curbele acolate la cele donă curbe ale arcului rupt (brisé) alcátuesc 
în vârful ei o accoladă sau un triunghiu cu feţe concave... Arcul, 
numit «en anse de panier», rar până acum, devine foarte între- 
buinfat, Capitelul scund și rotund sau octogonal nu mai este decât 
o friză de frunzig sau chiar un simplu grup de mulure; ade- 
sea, se şi suprimă, iar arcurile cad direct pe fus, alcătuind pe- 
netraţiuni. Bazele au forma unui călcăiu înalt, surmontat de o 
mulură fină. Ornamentaţia se caracterizează prin exagerare si cáu- 
tare a amánuntimilor. Se înmulţesc ondulafiunile si penetrafiunile : 
prismele cu fete gondolate inlocuesc torurile; vegetafiunea se Te 
tortochiazá» (C. Enlart, in André Michel, Histoire de /'Art, III 
1, p. 5—6). 

Desi acest stil nu se întâlnește in Anglia, în monumente ana- 
loage si strălucite ca în Franţa, totuși elementele sale sunt o crea- 
tiune britanicá (afará poate de arcul «en anse de panier»), unde 
se găsesc încă din secolul al XIII-lea. 


Formele flamboaiante s'au introdus îneetul cu încetul prin con- 
tactul cu Anglia. 

Primul edificiu francez în stil curat flamboaiant este capela 
Saint-Jean- Baptiste a catedralei din Amiens, construită în a doua 
jumătate a secolului al XIV-lea. Tot în stil flamboaiant, este faţada 
catedralei din Rouen, de un lux neobicinuit de motive, alcătuind 
o adeváratá dantelă sculpturală. 

La Paris, sunt două monumente mai însemnate în stil flamboaiant : 
Turnul Saint-Jacques şi clădirea abbatială Cluny, unde astăzi este 
instalat muzeul medieval cu același nume (fig. 417). 

Stilul flamboaiant a pătruns fireşte si în alte țări. Astfel, în 
Germania avem biserisa Maica- Domnului din Nuerenberg, portalul 
catedralelor din Ratisbona si din Ulm, ca'nera Seniorală a caste- 
lului diu Salzburg, etc. 


www.dacoromanica.ro 


362 ` 


In Viena, marea si impunátoarea catedralá a Sfántului Stefan, 
aşezată în centrul orașului, aparține aceluiași stil. 

In Italia, între altele, catedrala din Milan este unul din cele 
mai frumoase monumente ale stilului flamboaiant. * 


B. ARHITECTURA CIVILĂ GOTICĂ 


Arhitectura civilă gotică este foarte interesantă. In secolele al 
XIII-lea și al XIV-lea, s'au construit în stil gotic poduri, apeducte, 
faruri, fântâni, precum și frumoase clădiri de primării, de spitale, 
de depozite comerciale, etc. 


* Poduri si Fântâni. — Printre poduri, se pot cită, de pildă» 
Saint- Martiat si Saint-Etienne din Limoges, Frégeoire din Najac 
(1258), cel din Valentre (sec. al XIII-lea), etc. 

Un mare număr de fântâni și puturi în stil gotic se întâlnesc in 
diferite regiuni, mai ales în Franţa și în Italia. Formele lor sunt 
din cele mai artistice. Unele fântâni se razămă de un zid sau de 
o colină și au un basin acoperit, până la care duce o serie de 
arcade; altele nu sunt decât un basin circular, aşezat intr'o piaţă, 
având la mijloc o mică cupolă sau un motiv sculptural. Adesea, 
ele sunt alcătuite din două basinuri suprapuse din care cel supe- 
rior, este susținut de un picior, formă care s'a continuat si mai 
târziu. Ca exemplu, poate servi marea fântână din Perugia, sculp. : 
tată prin mijlocul secolului al XIII-lea de Nicolae și loan din Pisa. 
Ea are două basinuri poligonale suprapuse, din care cel superior 
e împodobit cu colonete si alte motive sculpturale. 

Primării si Hale. — Edificiile primăriilor erau obiectul unei 
deosebite atenţiuni. Ele aveau un turn înalt (beffroi), fortificat ca 
un donjon, în care se adăpostiă clopotul de chemare la adunare a 
membrilor consiliului comunal si se găsiau, între altele, si incá- 
peri de închisoare. 

Clădirea însăși a primăriei aveà numeroase camere. O sală mare 
eră rezervată întrunirilor și recepţiunilor. Lânga ea, eră anexată o 
capelă. Incăperile etajului inferior puteau servi drept hale de vân- 
zare a merindelor. ' m 


* Din primele cládiri comunale, nu s'au pástrat, decát foarte 
puţine, ca de pildă o parte din primăria din Boulogne-sur-Mer 
si primăria din Bailleul (secolul al XIII-lea), magazinul sării din 
Mans, etc. Cele mai multe nu sunt anterioare secolului al XV-lea- 


www.dacoromanica.ro 


. 363 
Un alt monument interesant este Primăria din Saint-Quentin 
. Fațada ei uşoară, elegantă, decorată cu arcade si motive flamboa- 
iante, este una din 
cele mai reusite. 
Unul din cele 
mai frumoase edi- 
ficii civilesunt Ha- 
lele din Y pres.Ele 
au o fațadă de 
135 metri, in cen- 
trul cáreia se ri- 
dică turnul de mai 
multe etaje, eu 
colturile lui ter- 
minate în cloșe- 





toane, iar mijlocul ` rig, 419.—Halele din Ypres. (După A. Michel, Histoire de Part, IL, 1). 
în lanternă. Deși 

această clădire a fost construită în interval de un secol (1201—1304), 
ordonanța arhitecturală este totuşi o- 
mogenă. Jos, o serie de arcuri ele- 
gante deschid accesul în interior; eta- 
jul superior are ferestre elegante. 
Picioarele de despărțire (trumeaux) 
sunt împodobite cu nișe și cu statui. 
(fig. 419)* 

In Belgia, s'au păstrat edificii în- 
semnate civile în stil flamboaiant. 
Printre cele mai renumite şi mai fru- 
moase sunt: 

Primăria din Bruges (zidită între 
1377 şi 1398, terminată însă în se- 
colul al XV-lea), cu un turn înalt și 
o fațadă, care aminteşte halele din 
Y pres. 

Primăria din Bruxelles, opera lu 

Fig. 420. — Primăria din Bruxelles. Jacques van Thienen si loan Runsy- 
breck (1401 — 1455) este o capo 

d'operă a stilului flamboaiant. (fig. 420). 
Foarte interesantă şi frumoasă este și Primăria din Louvain, 





www.dacoromanica.ro 


364 


construitá de Matei de Layens (1448— 1463). Ea are la colţuri patru 
mici turnuri elegante, inconjurate cu balcoane. Sculpturile edifi- 
ciului sunt foarte fine; ornamentatia însă e puţin cam încărcată. 





Fig. 421. — Interiorul clădirii „la Grange aux Dimes'', din Provins, Sec. XIII-lea. 


* Nu pai puțin însemnată este Primăria din Audenarde (sec. al 
XVI-lea), cu cele trei etaje ale sale principale, 
a căror faţadă este elegantă şi bogat ornamen- 
tată. 

In Olanda, între multe altele, cată să amintim 
Primăria din Middleburg, începută în 1507 de 
Kelgermann. E un vast edificiu, cu o curte cen- 
trală. Turnul ei se termină 
cu patru échauguette.* 







* Spitale, — Printre edi- 
ficiile civile, trebue să a- 
mintim şi spitalele. Ele au 
numeroase încăperi, prin- 
tre care o sală mare, bine 
aerisită, în fundul căreia 
se află anexată o capelă. 
Ca exemplu, se poate da 
vasta sală a Spitalului din 
Tonnere, din secolul al 


Fig. 422. — Palatul Senioriri din Siena. Sec. XII — XIV. 
(După A. Michel, Histoire de Part, ÎL, 1). XIII-lea. 


www.dacoromanica.ro 


3 
O altă sală capitulară, elegantă prin coloanele si acoperişul ei în 
arcade gotice foarte ascuţite, este si cea a Spitalului (Hâtel- Dieu) 

-dir Provins, aproape de Paris. Spitalul (Hótel-Dieu) din Gand, 
construit in secolul al XIII-lea si al XIV-lea, este de asemenea un 
frumos edificiu al arhitecturii civile gotice.* 

Castele. — Castelele 
senioriale din secolele 
al XIII-lea și al XIV-lea 
sunt de asemenea foarte 
interesante. Unul din 
cele mai vechi este cel 
din Oakham (Rutland- 
schire, în Anglia). Se 
mai păstrează o mare 
sală dela sfârșitul seco. 
lului al XII-lea, împărțită 
în trei návi prin co- 
loane cu capitele bo- 
gate gotice, care insá 
poartă arcade în plin- 
cintru și un acoperiș în 
șarpantă aparentă. 

Din secolul al XIII-lea, 
avem un castel foarte 
original, pe cel din Stø- 
besay, care cuprinde 
sáli mari, un donjon de 
plan octogonal, grá- 
nare si galerii boltite Fig. 423. — en el porti age catedrulei Notre- 
cu arcuri in ogivá. 

Castelul senioral din Siena, despre care am amintit mai sus, 
este o clădire elegantă si impunătoare (sec. XII—XIV). Turnul său, 
aşezat la stânga, are o mare înălțime. Ferestrele sunt largi și 
împărțite în trei prin două colonete zvelte (fig. 422). 

Palatul de Justiției din Rouen merită o specială menţiune. Este 
o adevărată capo d'operă a artei gotice flamboaiante. Ornamen- 
tatia sa este foarte bogată și fină. Plafonul marii săli are decora- 
(unt sculpturale de un desen curios, complicat si ingenios, 

Din secolul al XV-lea, datează unele castele frumoase din Franța, 





www.dacoromanica.ro 


366 


ca cel din Pierrefonds, costruit de Ludovic de Orléans, cel din 
Châteaudun, stricate de restaurafie, etc. 

In Italia, in stil flamboiant, sunt Palatul Contarini, poarta zisă, 
„Della Carta“ 
în Veneţia, „La 
Cà d'Oro* din 
acelas oras si 
altele.* 

* Qas*.—Lo- 
cuintele par- 
ticulare sunt 
de asemenea 
foarte intere- 
sante. Ele păs- 
treazá cevà din 
distributiunea 
antică. Un lung 
Fig. 424,— Timpanul portalului central al catedralei Notre-Dame din Par, coridor deser- 

Judecata de apoi. (Dupá L. Bréhier. L'art creten). ia cer 

veste  incăpe- 
vile. El poate fi închis cu ziduri sau despărțit cu ferestre sau poate 
alcătui o loggia deschisă, care amintește atrium-ul casei romane. 
Acoperişul se ter. ` 
mină de cele mai 
adesea ori la fa- 
tada dinspre 
stradă cu o zidă- 
rie triunghilará, 
ca un fel de fron- 
ton antic, numit 
pignon. 

Cele mai multe 
case au un rez- 
de-chaussée (eta- 
jul la nivelul stră- 
zii) și unul Sau Fig. 425.— Fațada ap a Pu E, Galeria regilor. (După 
două etaje dea- 
supra, iar în oraşele mai populate, chiar mai multe. Din aceste 
caturi, primul este mai îngrijit ornamentat, cu ferestre mari, în- 
conjurate de muluri și bazoreliefuri în stil gotic. 








www.dacoromanica.ro 


367. 


Casele mai bogate au un mare salon cu mai multe căminuri, 
frumos sculptate. Sălile de recepție ale palatelor'Pavâau si o tri- 
bună pentru muzicanți, iar alături se află o capelă. Ca exemple, se 
pot da, între altele, capela arhiepiscopiei din Reims-si Sainte- 
Chapelle a palatului de justiție din Paris. 

Scările edificiilor civile sunt interioare sau exterioare, drepte 
sau în spirală. Unele sunt 
învăluite de un turn 
pătrat, cilindric sau poli- 
gonal. 

Ferestrele se deosebesc 
de cele ale clădirilor re- 
ligioase, prin aceea că în- 
trebuințază cercevele de 
lemn, care permit deschi- 
derea lor. Armaturile de 
piatrá sunt mai solide 
pentru a rezistă la zgu- 
duirea inchiderilor vio- 
lente. '„Lintoul“ este or- 
nat cu arcaturi ori arcuri 
simulate sau chiar de un 
arc de descárcare. Dela 
1230 incoace, s'a intre- 





Fig. 426, — Catedrala din Chartres, Statui ale porţii cen- 
port 
buinfat un nou sistem de trale. (1281 — 1230). (După L. Bréhier, L'arti chretien). 


ferestre, numită croisée. 
Ea consistă dintr'o deschizătură pătrată, împărțită în patru printr'o 
cerceveă de piatră. 


In Normandia, in Bretagne si în Auvergne, casele burgheze si 
seniorale atrag cu deosebire atenfiunea. 

In oraşul Clernont, de pildă, şi mai ales în orășelul imediat 
vecin, Montferrand, care e un adevărat Pompei al evului mediu 
francez, se găsesc case în stil romantic și mai ales gotic de o ele- 
ganjá si de o frumuseţe rară. Scările lor mai cu seamă în spirală, 
închise intr'un turn cu deschizături din distanță în distanţă, au o 
înfăţişare din cele mai plăcute. Ele se recomandă prin zveltefa 
liniilor si prin delicateța sculpturilor, care decorează intrarea tur- 
nului si ferestrele.* 


www.dacoromanica.ro 


368 


SCULPTURA GOTICĂ 


Sculptura gotică se naşte si se desvoltá în același timp cu arhi- 
tectura. Ea este opera Franţei din a două jumătate a secolului al 





Fig. 427.— Prezentarea în templu. 

Sculpturi ale porţii fațadei cate- 

dralei din Reims. (După A. Mi- 
chel, Histoire de l'art II, 1). 


XII-lea și începutul celui de al XIII-lea şi 
servește de model întregii creştinătăţi oc- 
cidentale. 

«Aceasta sculpturá este interpretarea de 
cátre meseriasii laici a unui program ela- 
borat de clerici — interpretare docilă si 
fidelă, dar pentru trebuintele căreia sculp- 
torii vor luà, in cursul secolului, din ce in 
ce mai mult contact cu natura, mama e- 
reziilor». (A. Michel, Histoire de l'art, lI, 
1, p. 125). 

O iconografie nouă ia ființă, a cărei 
cale a fost totuși deschisă de epoca roma- 
nică. In epoca gotică, tendința este de a 
simplifică, de a ordonă şi de a unifică 


lucrurile, la care contribue învățământul univesităților, al științi 


scolastice şi enciclopedice, 

Tema esenţială este credința creştină și 
învățătura bisericii: creatiunea omului, păca- 
tul, moartea și pedeapsa. Nașterea lui Chris- 
tos, viața şi patimile sale, moartea, învierea, 
nálfarea în cer si a doua înviere. Martirii 


și sfinții asistă la diferitele scene, în grup | 


sau izolați. 

Christos ocupă in timpanuri si in picioa- 
rele de despărţire (trumeaux) locul de cinste, 
ca o figură centrală, înconjurat de apostolii 
săi, oránduiti la dreapta si la'stânga (fig. 424), 
Nu departe de judecata divină, sunt repre- 
zentate  fecioarele înțelepte si cele nebune, 
ca simboluri ale viţiilor. Sfinţii si in spesial 





Fig. 428.— Detaliu al statuei 
dela stâlpul despărțitor (Tru- 
meau) al portalulului catedra- 
lei din Amiens, zis „Bunul 
Dumnezeu", 1225. (După L, 
Bréhier, L'art chretien), 


cei localnici, sunt reprezentați pe portalurile laterale (fig. 423). 
Un loc de onoare e rezervat Maicii-Domnului, căreaia îi sunt 
consacrate multe biserici, ca cea din Paris, Amiens, Chartres, Reims, 


www.dacoromanica.ro 


369 


Senlis, Noyon, Laon. Viaţa, moartea si înălțarea sa la cer sunt 
teme obicinuite ale statuaricii gotice. 





Fig. 489.— Sf, Iosif sculptură pe portalul central al fațadei occidentale a catedralei 
din Reims. 


Iconografia gotică mai cuprinde viața omului: creaţiunea, ispita 
și expluzarea lui din paradis; suc- 
cesiunea anotimpurilor, lucrările câm- 
pului şi viței de vie, artele liberale, 
pe care le reprezintă în simboluri, 
ca, de pildă, doamna Gramatica cu 
biciul în mână învățând pe copii 
Retorica făcând gesturi elegante, 
Astronomia măsurând cerul, etc, 
Noutatea acestei arte nu consistă 
în făurirea acestor teme, cât în aceea 
de a fi grupat «după un ritm plastic 
și doctrinal, ceeace până atunci eră 
mai mult sau mai puțin împrăștiat». 
Sculptura gotică din secolul al 
XIII-lea este pentru arta creștină, cum 
s'a observat, ceeace arta greacă a 
Fig. 430. — Maica Domnului cu lisus din secolului al V-lea, este pentru isto- 
Nous Dame ai. echt Kilen ria artei antice». 
S AA * Sculptura marilor eutedrale.— 
Sculptura catedralelor franceze aparţine unei mari arte originale, 
O. Tafrali.— Istoria artelor, ed. II, 5.000 ex. 24 





www.dacoromanica.ro 


an ` 
care: se recomandă prin expresia, prin realismul prin observaţia 
exactă a naturii, idealizată totuşi, așă cum idealizau scluptorii greci 
modelele lor, fără însă a se depărtă de realitate. 

Atât la catedrala Notre Dume din Paris, cât la cea din Chartres, 
atât la cea din Amiens, cât și 
la cea din Reims, sculpturile 
sunt de o artă superioară. Tim- 
panurile, restul portalurilor, fa- 
fadele şi părţile laterale, au 
sculpturi alcátuind scene sau 
reprezeutând sfinți sau figuri 
fantastice izolate (la gutiere sau 
garguiuri) din cele mai intere- 
sante. Unele sunt capo d'opere. 
Cităm ca atari: Invierea şi în- 
coronăred Maicii Domnului din 
timpanul din stânga a fațadei 
occidentale a catedralei Notre- 
Dame din Paris, operă a pri- 
milor ani a secolului al XIII-lea; 
Dunavestireu, Vizitafiunea si 
Întâmpinarea Domnului de pe 
poarta centrală a catedralei din 
Reims etc. 





Fig. 431. — Anvon italian, din sec, XIV din Sant A 
Andrea din Pistoia, netat de Giovanni Geen, Ca figuri izolate, se reco- 
Sul gotic evolutionat, (Fotogratie Alinari), mandă drept capo d'opere,cáfiva 


ingeri ai catedralei din Reims, 
Sfântul losif, (fig. 429) o figură realistă, foarte viguros tratată, de 
pe portalul central al fațadei occidentale ale aceleiași catedrale ; 
Maica-Domnului a porţii aurite a catedralei din Amiens; Statuia 
«Bunului- Dumnezeu» din Amiens, etc. 

Afară de Franţa, scluptura gotică a produs opere foarte inte- 
resante, unele chiar frumoase, în toate celelalte ţări: în Anglia, 
în Spania şi Portugalia, in Tárile-de-Jos, in Germania, in Italia; 
nicăieri însă stilul lor n'a atins perfecțiunea şi vigoarea celor din 
Franţa, * 


PICTURA IN EPOCA ROMANICĂ 


Cele trei feluri de pictură. — Pictura romanică, ca și cea go- 
tică, cuprinde trei feluri de opere: picturi mici în manuscrise, nu- 


www.dacoromanica.ro 


371 





mite miniaturi sau enluminuri; picturi murale în frescă; picturi 


pe sticlă sau vitraiuri. 


Miniaturile. — In epoca romanică, se produc opere picturale, 
demne de atentiunea istoricului artei. In secolele al X-lea si al 


XI-lea, se deschide o nouă perioadă pentru 
pictură. Tradiţile antichităţii sau ale artei pri- 
mitive creştine o stăpânesc încă, dar mo fac 
să fie o simplă și directă continuare a stilu- 
lui carolingian. 


* «Marile revolutiuni politice, care s'au 
desăvârșit cu sfârşitul secolului al XI-lea, 
au drept urmare o deplasare completă a cen- 
trelor artistice (în ceeace privește ilustra- 
tiunea manuscriselor). Franţa, care a fost fo- 
carul prin excelenţă a artei carolingiene, 
trece pentru câtevă secole pe planul al doi- 
lea, In Germania, din potrivă, restaurarea 
unui imperiu, ecou depărtat al celui al lui 
Carol-cel-Mare, fu de cea mai mare însem- 





Fiu. 432.— Arborele lui Jesse, 
Miniatură a Psalirii reginii 
Ingeburge, sotia lui PANIS 
Auguste, (Dupa A. Michel, 
Histoire de Part, II, 1). 


nátate pentru această țară. Supt glorioasa dinastie a Othonilor, 





Fig. 433.—Miniatură a regis- 

tralui lui Grégoire, (Muzeul 

Condé din Cantilly). Othon 

1I înconjurat de patru națiuni, 

(După A. Michel, /lisfaire 
de l'art, ZI, 2). 


artele și științele înfloresc ; și operele germane 
din această epocă, în urma legăturilor strânse 
cu Italia, sunt cele mai desăvârvite în felul 
lor, în același timp cele mai pătrunse de a- 
mintirile trecutului. Astfel, cu drept cuvânt 
s'a dat acestei strălucite perioade a artei ger- 
mane numele de Renașterea Otoniană. (fig. 
433, 434). Arta otoniană domină până la 
sfârşitul secolului al XI-lea, supraviețuind 
astfel cu un secol dinastia însăși, dela care 
își trăsese numele“. 

„La aceste diviziuni esențialele, se ajunge, 
când se consideră dezvoltarea picturii engleze. 
Operele stilului anglo-saxon pronunţat își fac 
apariția începând cam cu anul 950 ; şi numai 


la începutul secolului al XII-lea, arta engleză, până atunci cu to- 
tul originală si personală, se apropie de genul pictural continen- 
ial. In Franța de asemenea, pe la 1100, pictura își schimbă carac- 


www.dacoromanica.ro 


__ 912 ` 


terul. Privind istoria picturii europene din această epocă, cată să 
îmbrățişăm o perioadă mergând din secolul al XI-lea până la în- 
ceputul celui de de XII-lea si să cuprindem într'o diviziune poste- 
rioară perioadă, care trebuiă să ajungă, către 1250, în plină înflo- 
rire a stilului gotic în pictură» (A. Haseloff, în Andre Michel, 
Hist. de l'Art, |, 2, 711—712). * 


* Un număr destul de mare de manuscrise cu miniaturi ne stă 
la indemáná pentru cunoasterea stilului si iconografiei epocii. 








Fig. 434, — Miniatură pentru ilustrarea psalmului XLII. (Fotografie Haseloff, 
in A. Michel, Histoire de l'art, Il, 1). 


Pictura romanică între 950 si 1100 nu se poate studià, decât nu- 
mai prin miniaturi, căci alte opere ne lipsesc aproape cu totul. 
Excepţie face doar pictura monumentală, descoperită în biserica 
Sfântul-Gheorghe din Obezell (sfârşitul sec. al X-lea). Această 
pictură însă nu se deosebeşte de stilul miniaturilor contimporane 
ale școalei din Reichenau. 

Miniaturile nu fac decât să ilustreze unele părți ale textului 
manuscrisului. Scenele biblice sau profane sunt conforme idealului 
şi concepţiei artistului, care nu se puteă depărtă în opera sa de 
ceeace vedeă în jurul său. De aceea miniaturile sunt și documente 
istorice de primul ordin. In această privință însă, ele trebuesc 
consultate cu prudență, eliminându-se partea tradițională și cea 
convențională. 

Pictura romanică, în starea desvoltării sale cele mai perfecte, 
aşează figurile sale pe un fond neutru, aurit sau ornamentat. Pe 


www.dacoromanica.ro 


acest fond, pune cerul, terenul, edificiile decorative stilizate, care 

„mau nici un râport de realitate concretă cu figurile. Miniaturile 
prin tendinţele și felul lor se apropie de bazoreliefurile contimpo- 
rane, Desenul lor este/ferm si strâns în redarea figurilor. O armo- 
nie de culoare dă un aspect plăcut acestor mici tablouri de pic- 
tură, * 


* Diferitele şeoale de miniaturisti. — In dezvoltarea miniaturii, 
se deosebesc mai multe şcoale. 

I. Școala din mânăstirea benedictină dela Reichenau, pe lacul 
Constanţa. Dela ea, s'au păstrat câtevă manuscrise cu miniaturi 
însemnate, între altele: Fvangefliarul lui Geron, episcop al Colo- 
niei (Biblioteca din Darmstadt), Psaltirea lui Egbert, arhiepiscop 
al orașului Trèves (la Cividale); FEvangeliarul mânăstirii din 
Poussay (Biblioteca Naţională din Paris). 

II. Școala din Tréves-Echternach, contimporaná cu prima, pe 
care o inlocueste după un oarecare timp. Dela ea, avem o scrie 
de manuscrise, evanghelii, din care unele mai luxoase, altele lu- 
crate repede, mai neîngrijit. 

III. Scoala din Colonia. — Stilul acesteia este diametralmente 
opus artei celor două şcoli precedente. Manuscrisele de mare lux 
îi sunt necunoscute. Miniaturile sale sunt concepute întrun spirit 
arhaisant. Opera cea mai însemnată a acestei şcoli este sacram en- 
tarul Sfântului Geron (Biblioteca Naţională din Paris) reprezen- 
tând principalele episoade ale vieţii lui Christos. Alte două evan- 
ghelii sunt păstrate în Colonia (Archivele comunale). 

IV. Scoalele din Nordul Germaniei. In nordul Germaniei, au 
înflorit alte şcoale de miniaturişti, care însă nu se pot compară ca 
strălucire cu cele precedente. 

V. Scoalele bavareze. —Influenta bizantină caracterizează şcoalele 
bavareze. O capo d'operá este Sacramentarul executat pentru 
regele Henric 1I (Biblioteca din Muenchen). 

VI. Scoalele anglosaxoune.— Acestea oferă un contrast cu pictura 
germană contimporană. Ele au un caracter mai nou și mai ori- 
ginal. Şcoala de Nord se dezvoltă supt influența artei celtiee sau 
irlandeze ; cea de Sud e un amestec al acesteia cu influenţe ro- 
manice sau bizantine. Caracteristica lor principală consistă, în aceea 
că întrebuinţează schitári foaite expresive şi o observaţie de aproape 
a naturii. Figurile sunt zvelte, gâtul însă e cam lungăreţ, mâinile 


www.dacoromanica.ro 


314 


prea mari. Vestmintele sunt tratate in mod larg, urmărind mișcarea 
violentá a gesturilor; cutele sunt turmentate, cu miscári vii, cu 
párti fálfáetoare in vànt. 

VII. Scoalele franceze. In Franța, întâlnim in epoca romanică mai 
multe școale, care se de- 
osebesc între ele prin multe 
puncte. Scoalele de Nord- 
Est, cuprizându-se și Tá- 
rile de-Jos, au avut o mare 
activitate. Numeroase ma- 
nuscrise cu miniaturi ne 
arată stilul lor, Școalele de 
Sud se deosebesc de cele 
precedente și se aproprie 
mai mult de mișcarea ar- 
tistică din Spania. Stilul 
mare nici un raport cu 
Renașterea carolingiană, 
nici cu dezvoltarea deri- 
vată din ea în epoca ur- 
mátoare.* 


S e 


| 
» 
| 


FRESCELE ROMANICE 
DIN FRANȚA 


In Franța, sa păstrat 

Fig, 435. — Portalul Catedralei din Trau (Dahnaţia), o serie de fresce din cele 

mai însemnate. 

Cele mai vechi si mai bine păstrate sunt cele din biserica Saint- 
Savin (Vienne) și care datează din secolul XI-lea. Subiectele lor 
sunt felurite; Judecata de Apoi cu diferitele ei scene apocaliptice; 
Patimile, Înmormântarea lui Christos, Pelerinii din Emmaus, etc. ; 
scene din vechiul testament, dela creațiune până la Moise. 

Frescele din Saint-Savin arată procedeele unei şcoli, care,. deși 
primește influențele bizantine, nu e cu totul supusă metodelor 
picturii orientale. 

Alte fresce din diferite biserici din valea lui Loire, din Turaine, 
Berry, Bourgogne, Nièvre, Auvergne, etc,, pot servi la un studiu 
complet al picturii monumentelor franceze, pe care din nefericire 
nu-l putem face într'un manual restrâns. 





www.dacoromanica.ro 


375 


Ceeace se poate constată în general este, cá „există în Franţa, 
In secolele al XI-lea și al XII-lea mari școli de pictură decorativă; 
vioie, savantă constatând perfect legile artei lor. Ele se supun la 
două tradiții deosebite. Una—cea din Vendomois, Poitou, Tou- 
raine, Berry detașează personagiile 
sale pe fonduri deschise, unde culo- 
rile ocră, albă, cenușie, se aștern în 
benzi orizontale, Albastrul îi este cu 
totul nesunoscut. Cea laltă—ale cărei 
urme sau găsit în Estul si Sudul 
Franței, în Bourgonge, in Dauphiné 
in Velay—face sá reiasá figurile pe 
un fond de azur închis. Prima a” 
doptă procedeele miniaturistilor ca” 
rolingieni, cărora le plăceă să deco- 
reze fondurile lor cu benzi orizon- 
tale ; cu toate numeroasele sale îm- 
prumuturi, ea alcătuește şcoala fran- 
ceză indigenă. A doua este de ori- 
gină greacă: fondurile albastre ale 
frescelor din Puy se regăsesc la mun- 
tele-Atos și la Mistra”. (E. Mâle, în 
André Michel, o. c., I 2. 780—781).* 


PICTURA DE STICLĂ 





(VITRAIURILE) Fig. 43o, — Arhorele lui Jesseu: vitraliu 
"A e b. din catedrala din Chartres, (După A. Mi- 
* Nu cunoastem origina picturii pe chel. Histoire de l'art, 1, 1), 


sticlá. Unele texte vechi ne aratá cá 
cele mai vechi basilici din Italia si din Galia aveau ferestrele or- 
nate cu sticle colorate simple. 

Vitraiurile, pictate cu scene și personagii, apar prin secolul al 
X-lea la Reims. Arta lor se prefecționează în secolul al XI-lea si 
mai ales în al XII-lea. Cele mai vechi vitraiuri, care s'au păstrat, 
sunt cele dela Saint-Denis din veacul al XII-lea. Unele reprezintă 
Arborele lui Jesseu, grifoni decorativi, episoade din istoria lui 
Moise si altele. Cele mai preţioase însă dintre toate, reprezentau 
episoade din prima cruciată. Din nenorocire, ele au fost distruse 
în timpul marii revolufiuni franceze. 

Vitaiurile din Saint-Denis, în medalioane, sunt de o artă supe- 


www.dacoromanica.ro 


316 


rioară. Ele se recomandă prin perfecțiunea stilului, prin simplici- 
tatea şi claritatea subiectelor, prin armonia culorilor. Máestrii din 
secolul al XII-lea au dus la atâta per- 
fectie arta lor, încât cei din epoca ur- 
mătoare n'au mai avut de adăogat mare 
lucru, 

Supt influenţa vitraiurilor dela Saint- 
Denis, s'a dezvoltat o mişcare artistică 
în toată Franța, de unde a trecut si în 
străinătate, în Anglia sau aiurea, Vitra- 
iurile catedrelei din Chartres sunt ins- 
Fig. 437.—Fragmentdin vitraiul repre- pirate după ele. In special, arborele lui 
sentână, pașierea Iul list» A Miche,  Jesseu și câtevă alte figuri sunt foarte 

Hilaire re Denn apropiate de cele dela Saint-Denis. 





Vitraiuri frumoase din epoca romanică se întâlnesc în diferite bi- 
serici, ca la catedralele din Angers si Poitiers. etc. 


PICTURA!IN EPOCA GOTICĂ 


Miniaturile, cași, vitraiurile suferă influenţa picturii pe sticlă a 
epocii precedente. Coloritul devine mai bogat, mai strălucit. 

Miniaturlle.— Miniaturistii, alternând culorile lor vii cu orna- 
mente de aur, obțin efecte minunate, de un gust subtil și rafinat. 
Arta [miniaturii se cultivă mult în Franța, unde se disting mai 
multe perioade. | 

* |n prima (1200—1250), centrul principal este Parisul, unde s'a 
lucrat un foarte maie număr de psaltiri, de biblii, de misele cu 
miniaturi, din care multe au ajuns până la noi. 

In a două perioadă, care urmează după 1250, se constată o accen- 
tuare a realismului şi gustul pentru formele arhitecturale. Totuși 
proporţiile exacte ale corpurilor și perspectiva lasă de dorit. O 
tehnică nouă se introduce. Idealul estetic consistă mai ales în de- 
licatenta amănuntului. Fondurile de aur sunt adesea damaschinate ; 
figurile se simplifică, modelajul este mai atenuat; desenul are con- 
tururi cu linii tine, negre; cutele sunt mlădioase, cărnurile în cu- 
loare albă unită si spălăcită. Se caută a se da figurilor finetá, iar 
corpurilor o eleganță deosebită. 

Pe la sfârșitul secolului al XIII-lea, arta franceză şi engleză se 
aproprie atât de mult, încât operele lor aproape se confundă. 


www.dacoromanica.ro 


377 


-In secolele următoare, artiştii miniaturiști continuă a fi foarte 
. activi, Operele lor sunt foarte numeroase si în stiluri diferite. 

In Germania, între secolul al XII-lea 
si al XIV-lea, stilul bizantin pătrunde în- 
cetul cu încetul și triumfă definitiv.” 

Vitraiurile.— In epoca gotică, pictura 
pe sticlă, creată in Franțaproduce opere 
însemnate. Se disting mai multe şcoli. 


* Şcoala din Chartres continuă pe 
cea din Saint-Denis. Vitraiurile năvii și 
corului catedralei din Chartres datează 
dela începutul secolului al XIII-lea. Pic- 
torii pe sticlă din Chartres par ar fi - | PER 
fost în acest timp singurii măeștri ai 
artei lor (fig. 436, 437, 439). 

Şcoala din Lyon. In marele oras 
Lyon, se deschid noui ateliere de pic 
turá pe sticlí, care dau dovadá de 
oarecare originalitate. Ele adoptă culo- 
rile, ornamentele, tehnică artiștilor de 
Nord, păstrează însă în dispoziţia sce- 
nelor iconografice, tradiţiile lor proprii, 
care sunt bizantine. 

Seoala din Paris. — Prin mijlocul 





à e > Fig. 438. — Vitraiu simbolic din 
secolului al XIII-lea, principalul atelier catedrala di» Bourges. (Dupa A 


e 3 s Michel, Histoire de l'art, 41, 1 
de picturá pe sticlá nu mai este la e , 


Chartres, ci la Paris. Aici, se lucreazá foarte mult pentru bisericile 
contimporane Sainte-Chapelle, nouile transepte ale catedralei Notre- 
Dame de Paris, etc. 


Artiştii parisieni introduc unele modificări, care persistă până la 
sfârşitul secolului. Abuzul violetului nu-i tocmai fericit; bordurile 
largi decorative anterioare dispar; cele ale medalioanelor de ase- 
menea; se simte în lucrări graba, care dă naștere la greșeli de 
detaliu, la scăderi. Aceasta se observă chiar “la frumoasele vitraiuri dela 
Sainte-Chapelle şi la marele roze ale catedralei Notre-Dame din Paris. 

Operele artiştilor parisieni se regăsesc și în alte regiuni, de pildă 
la capelele absidale ale catedralei din Clermont Ferrand. Vitraiurile 
catedralei din Tours, dacă nu sunt opera atelierelor parisene, sunt înspi- 


www.dacoromanica.ro 


318 


rate de ele. Catedrala din Bourges, un foarte frumos monument gotic, 
posedă de asemenea vitraiuri cât se poate de interesante. Ele aparțin 
secolului al XIII-lea si 
reprezintá fie persona- 
gii sacre, ca de pildă pe 
Maica Domnului, pe 
Sfântul Stefan, etc. (fig. 
440), fiescene simbolice 
(fig. 448). Vitraiuri din 
secolul al XII-lea si al 
XIII-lea se găsesc si la 
alte biserici franceze, 
ca de pildă cea de la 
Cháteauroux. 

In secolul al XIV-lea. 
arta vitraiurilor conti- 
nuá a produce opere, 
care insá nu se pot 
compară ca frumusețe 
Fig. 439. — Vitraiu din Chartres: Legenda sfântului Eustațiu” si armonie de culori cu 

(După A. Michel, Histoire de l'art 1I, 1). cele precedente. Arti- 
ştii întrebuințează combinaţii de cenușiu, de galben si mai ales de 
alb, care sunt departe de a produce efectul strálucit al culorilor vii 
de mai inainte. Desenul si compozitiunea se modificá de asemenea, 
Scenele narative nu 
se mai intrebuinfea- E SA . cad di ws 

e ] F — e P aes 
ză, de oarece feres- S 
trele au devenit foar- 
te mari, si ar fi fost 
imposibil sá se dis- 
tingá subiectele la o 
mare înălțime. Din 
potrivă, figurile în- 
tregi convin mai bine 
şi ferestrele sunt, în 
adevăr, ocupate de 
reprezentaţiuni de Nd e! 
sfinți, adesea mai DEES d, E däi Bel GK: 
mari decát natura, * 





"le wd ^ 


că 


Je 


f " 
A 
ZN 


v 
D 
d 


- SRI 


v 





Fig. 440. — Vitraiuri ale catedralei din Rourges : M. Domnului si 
Si. Stefan, Sec, al XI-lea, (Dupa L. Bréhier, L'art chretien). 


www.dacoromanica.ro 


VI. — ARTERELE ECLECTICE MUSULMANE 


— arabă, persană, tureà — 


Cauzele fáuriri artelor musulmane.—Mahometanismul s'a in- 
tins, dupá cum se stie, in scurtá vreme pe teritorii vaste si foarte 
bogate, atât in Asia si Africa, cát si—mai târziu—în Europa. 

Sefii musulmani aveau la indemáná mijloace imense, care li-au 
permis să creeze curți de un lux incomparabil și să ridice monu- 
mente sumptoase. 

Mai multe cauze au contribuit la crearea și dezvoltarea artelor 
musulmane. Impărțirea lumii musulmane întrun număr de state, 
ale căror monarhi rivalizau între ei pentru construirea de monu- 
mente publice și private. Revoluţiunile, ce izbucniau și uzurpările 
de tron aveau drept urmare adesea ori crearea unor noui capitale, 
care reclanau monumente si palate, demne de ele; se mai adaogá 
la aceasta, solicitudinea califilor si sultanilor pentru institutiunile 
culturale, operele pioase si de utilitate publică, ca moschee, mă- 
năstiri, scoale, hanuri, spitale, băi fântâni ; grija apoi de construiri 
de mausolee și morminte márefe; obiceiul musulman de a schimbă 
reședința și a construi proprietăţi noui, unde să-și vindice plicti- 
seala, această boală orientală, omoritoare de energii ; toate acestea 
au contribuit nu în mai mică măsură la făurirea unei arte origi- 
nale și înfloritoare. 


ARHITECTURA 


Privire generală.— Arabii au devenit constructori de timpuriu. 
Cinci ani după moartea lui Mahomed, pe la 637, în urma unei nă- 
văliri în Mesopotamia, ei au întemeiat aici două orașe, care au 


www.dacoromanica.ro 


380 


prosperat repede: Bassora, pe Eufratele de jos si Cufa, la Sud 
de Babilon. Amru cucerind Egiptul, intemeiá pe Nil, in fafa pira- 
midelor, o nouă capitală, 641, numita Fosíal (Cortul) si o inzestrá 
cu o moschee. In 643, cuprinzând lerusalimul a ridicat aici, pe 
locul vechiului templu al Evreilor, moscheea „Stânca“. 





Fig. 441.— Moscheea lui Omar din Koubbet-es-Sakhra (După Saladin, 
„Manuel d'art musulman), d 


In curând întreaga Sirie fu presărată de monumente arabe. Ca- 
lifii Ommiazi erau foarte pasionaţi de lux si doriau să fie neîn- 
trecuți în ridicarea de monumente márefe. In acest timp, s'au con- 
struit castele foarte bogat decorate, 
ca cel dela Kuseir, Amra, la mar- 
ginea pustietăţii si la răsăritul Mării 
Moarte. Califii infrumusefará Da- 
mascul înzestrându-l între altele, cu 
o mare moschee (707); la Ierusa- 
lim, s'a înălțat de asemenea, în 685, 
Fig. 442,-— Curtea interioară a moscheei moscheea El Aksa. 

El-Amar din Cairo, fondatá in anul 973, He 
După Saladin. Manuel d'art musulman). Cucerirea Africei de Nord provocă 
noui construcţii în diferite regiuni, mai ales în Tunisia. 

Dinastia Abbasizilor, în Mesopotamia, ridică, la rândul ei, mo- 
numente strălucite la Bagdad, la Sammara, aiurea încă, în secolele 
al VIII lea și al IX-lea. 

In Persia, supt impulsiunea musulmană, se construiră moschee şi 
palate frumoase la Ispahan, Kașan și în alte părți. 





www.dacoromanica.ro 


381 


Tot în secolul al VIII-lea, în Spania, dinastia Ommiazilor impo- 
«obi cu produsele artei 
arabe unele din regiu- 
nile cele mai frumoase. 
Califii Abd-er-Rahman 
1 (755—788) si Abd-er- 
Rahman II (822—852) 
imfrumusefá Cordova 
cu clădiri de un mare 
lux şi de o artă ori- 
ginală. 


* In Maroc, Arabii 
"creará la începutul se- 


colului al IV-lea, capi- Fig. 443, - Moscheea El-Azhar dia Cairo. (După Saladin, 
tala Fez, unde au clă- Manuel d'art musulmán). 





dit o moschee si alte 
edificii frumoase. , 
Arhitectura arabă fu 
mai puţin activă în se- 
colul al X-lea, din cauza 
evenimentelor politice. 
Totuși multe monu- 
mente s'au ridicat ai în 
epoca această, mai cu 
seamă în Magreb, Al- 
geria și Egipt. Musul- 
manii maghrebini au 
cucerit Sicilia în secolul 
al IX-lea. Prin mijlocul 
acestuia si jumătatea 
celui următor, a înflo- 
rit în această insulă o 
artă arabă interesantă, 
ale cărei monumente 
însă au dispărut în mare 
parte. 
Fig. 444. —Exteriorul şi minaretul mormántului sultanului Ka- In Egipt, se lucrá 


Jaun, La dreapta, minaretul sultanului Mohamed en Nacer, din XT $ 
airo An. 1284 și 1935 (După Saladin, Manuel d'art musulman). mult supt califii Fati- 





www.dacoromanica.ro 


382 





miti, cari supuseră această ţară în 969. Noua capitală EI Kahira 
(Cairo, a. 969) se infrumusgetá cu mai multe moschee, cum e Ga- 
mia-el-Ahzar (973) (Floarea) (fig. 443), un mausoleu máref si altele. 

Alepul, in Asia, este si el impodobit cu moschee si alte cládiri. 
In Spania, architectii arabi construesc noui monumente la Cordova, 
Saragoza, aiurea incá. 

Aceiasi mişcare se constată in secolul al XII-lea, la Damasc, Alep, 
Cairo, Mosul, Conieh, Tlemcen; Maraches, Sevila, Alcazar, Rabat. 

In secolul al XIII-lea, Asia Micá si India tin fruntea constructiuni- 
lor. Secolele următoare, al XIV-lea si al XV-lea, sunt foarte înflo- 
ritoare pentru arhitectură. La Cairo, se înalță diferite monumente: 
moschee, palate, mânăstiri și alte așezăminte religioase. In Maghreb 
și în Spania, se clădește de asemenea. La Grenada, se sfârșește 
construcția faimoasei Alhambra. 

Edificii măreţe se înalță şi în Persia și în Turkestan. 

Succesele Turciior îi fac stăpâni pe Asia Mică în secolul al 
XIV-lea. Sultanul Orhan, cucerind Brusa, în 1326, ridică aici mos- 
chee, palate și alte edificii; de asemenea orașele, Kutayeh și Niceea 
capătă moschee. Sultanul Murad I ridică noui clădiri, în 1360, în 
Andrianopol. 


Mișcarea arhitecturală este mare în regiunile, cucerite de Turci, 
la Brusa, la Konieh, la Kutayeh, la Andrianopol, la Constantinopol 
unde se ridică moschee încemnate, ca Eyub, construită de Mahomet 
11 (1463), Daud-Pasa (1484), Bagézidié (1497—1504), Vechiu 
Seraiu, băi, etc. * 

Cele cinci seoale ale arhitectarii musulmane. — Se deosebesc 
cinci scoale în arhitectura musulmană. 

1. Şcoala siro-egipteană, care cuprinde Egiptul, Siria şi Arabia. 

2. Școala maură sau a Maghrebului: Tunisia, Algeria, Maroc, 
Sicilia si Spania. 

3. Şcoala persană: Persia, Mesopotamia, Armenia, Caucasul, 
Turkestanul, Afganistanul și Belucistanul. 

4. Şcoala turcească: Asia Mică, Constantinopolul si Andrianopolul 

5. Școala indiană: India. 

Influentele.-—Artele musulmane sunt eclectice. Ele sau inspirat 
de modelele bizantine, persane, siriene, egiptene, spanioie, indiene. 
Toate aceste elemente s'au amalgamat, gratie mai ales geniului arab, 
alcătuind diferitele stiluri ale artelor musulmane. 


www.dacoromanica.ro 


* [n Persia si in Mesopotamia, au supraviețuit metodele de con- 
. Stiuctie asiriene si chaldeene, dar totodată se întâlnește influența 
artei perse si sasanide. 

In Egipt si Siria, se constatá inráurirea artei egiptene, copte si 
bizantine, iar in Africa de Nord și Spania, cea a artei neolatine 
spaniole şi bizantine. Asia Mică si Balcanii văd inflorind o artă, 
născută din cea bizantină. 

Supravietuirile asiro-chaldeene sunt : cupolele ovoide, decorafiunea 
cu cărămizi smálfuite si cu foi de metale prețioase; merloanele 
dințate ; orientatiunea edificiului după cele patru puncte cardinale. 

Influentei artei 
sasanide se dato- 
reste arcul outre- 
passé, ornamen- 
tațiunea sculptu- 
rală în ghips, arta 
hidraulică, ca con- 
struire de apeduc- 
te, poduri, diguri, 
precum si dispo- 
zițiunea si deco- 
rațiunea palate- 
lor. 





In primele se- 
cole ale hegirii, Fig. 445,— Interiurul marei moschee din Cordova, (După Saladin 
Arabii au impru- Manuel d'art musulman). 
mutat dela Bizantini, mai ales pe decoratorii lor. Arhitectura arabá 
este opera unor artisti regionali, cari totuși s'au inspirat dela mo- 
dele fie curat bizantine, fie siriene. Totuși procedeele bizantine de 
construire, ale abacurilor înalte, ale mozaicurilor, ale placajului 
marmorelor multicolore pe ziduri, ale sculpturilor în lemn la porti 
şi la ferestre, au fost cunoscute și intrebuințate de arhitecţii artei 
musulmane. De asemenea, au fost imitate de dânșii sistemul și prin- 
cipiile fortificatiunilor bizantine. 

Influențele neolatine spaniole consistă în împrumutul făcut de 
arhitecții mauri al căpitelelor compozite antice și al planului cu mai 
multe năvi al moscheelor, 


Moseheele. — Dispozitiunile generale. — O moschee are un 


www.dacoromanica.ro 


Ea 


punct central, care este mihrabul sau Kibla, un fel de nisá în zid 
si care arată credincioșilor direcfiunea orașului Meca. 

Un tip de moschee este cel cu portice: o curte centrală pătrată 
are la mijloc o fántáná pentru ablutiuni. Ea e înconjurată ,de co- 
loane. In fundul porticului răsăritean, se găseşte mihrabul. Lângă 
acesta, este așezat minba-rul de unde se ţin predicile; dikkas, a- 
dicá estradele, pe care stau cititorii coranului, precum si Kursis, 
pupitrele masive, pe care se depune cartea sacră. 

Această dispozițiune se 
intâlneşte la toate mos- 
cheelezdim Cairo, până la 
Aybiti. 

De aici,.incolo însă, 
moscheele se construesc 
adesea după un plan?cru- 
ciform, ca medrese-urile 
sau academiile religioase. 

Un alt tip de moschee 
e cel turcesc, caracterizat 
prin dispoziția planului si 
a cupolelor, datorite in- 
fluenfei bizantine. 

Toate au un turn ro- 
tund sau poligonal, inalt, 
prevăzut cu unul sau: mai 
multe balcoane, numite 
minarete. Aici, preotul 
Fig. 446.— Interiorul merei moschee din Cordova, (După (muezinul) se urcă de mai 

din, Manuel d'art musulman). multe ori pe zi pentru! a 





chemă la rugăciune pe credincioși. 

Decoratiunea. — Ceeace distinge mai ales constructiunile mu- 
sulmane este decorațiunea. Ea e de trei feluri: sculptată, 'smălţuită 
și în mozaic. Decorafiunea este geometrică. Desenurile [sunt de o 
varietate și de o bogăţie de linii împletite extraordinară, formând 
ceeace se numește in general arabescuri, Smalțurile, care decorează 
pereții, sunt foarte frumoase și se recomandă mai ales prin armonia 
culorilor. 

Câtevă mosehee și palate eelebre. — Cairo posedă o serie de 
moschee decel mai mare interes pentru studiul arhitecturii musulmane. 


www.dacoromanica.ro 


385 


Moscheea Amru, fondată in 642, are vreo 22 de năvi paralele 
pe sease de adâncime, care constitue sanctuarul propriu zis. 
Moscheea lui Ibn Tulun, construită in 868, aparţine tipului 
moscheelor cu  portice ; 
planul ei aminteste vechile 
temple egiptene mai ales 
pe cel din Edfu. 

Moscheea El Azhar pre- 
zintá multe influențe, bi- 
zantine, persane, musul- 
mane tunisiene. (fig. 443). 
Tot la Cairo se pot ad- 
mira mormintele snltani- 
lor Kalaun si Mohamet 
en Nacer (fig. 444), pre- 
cum si interiorul moscheei 
Bordeini. (fig. 457 şi 458). 

In lerusalim, se înalță 
falnica moschee a lui O- 
mar, întemeiată în 643 pe 
locul altarului holocauste- 
lor al templului israelit. 
(fig. 441). 





` 3 
Ea a fost reconstruită Fig. 447.—luteriorul moscheei Bordeini din Cairo (Dup: 
pe la sfârşitul secolului Saludin, Manuel d'art musulman), 


al VI-lea. La începutul celui de al VIII-lea, artiştii bizantini, tri- 
mişi de împăratul din Constantinopol, au construit fațadele exte- 
rioare. Alte restaura fiuni au avut loc în secolele al XII-lea—XVI-lea. 

Planul acestei moschee derivă din edificiile creştine din Siria 
Centrală, dar se apropie si de cele din Asia Mică. Moscheea lui 
Omar este de fapt o operă bizantină. Ea are o enormă cupolă, 
susținută pe seasesprezece arcade, rázámate pe patru pilastri şi două- 
sprezece coloane elegante. Partea centrală este înconjurată de un 
dublu portic octogonal. 

Zidurile și arcadele sunt cáptusite de faiante admirabile si dc 
placaje de marmorá, din care unele dateazá din timpul construirii 
monumentului, altele însă sunt opera restaurafiunii lui Soliman. 
^ Ceeace măreşte valoarea artistică a monumentului este decora 


O. Tafrali.— Istoria artelor, ed. 11, 5.000 ex. 25 


www.dacoromanica.ro 


386 


tiunea splendidă a mozaicurilor sale bizantine, care acoperă arcadele 
colateralelor și ale tamburului. Sunt împletituri verzi, din care ies 
vase brune si negre pe un fond strălucitor de aur. Mozaicurile 
aceste despart si spaţiul dinire ferestrele in plin-cintru ale edificiu- 
lui. Ferestrele mai au vitraiuri datând din timpul lui Saladin. Ele 
sunt roșii, albastre, verzi, galbene, albe, orânduite într'o frumoasă 
armonie. 

Cupola, care e mai modernă, are o ornamentatie in ștuc pictat si 
aurit, din timpul lui Saladin, restaurată însă mai târziu. Decora- 
fiunea această consistă din «elegante arabescuri întretăiate de zone 
negre, încărcate cu inscripfiuni pioase, ale căror litere, elegante 
impletite, se armonizeazá în chip fericit cu vitraiurile» (De Vogüé).* 

La Cordova, în Spania, Moscheea cea mare, zidită, în 875, de 
Abd-er-Rahman si mărită în secolele al IX-lea si al X-lea, e un 
monument de artă foarte original (fig. 445, 416). 


* |n interior, are unsprezece năvi paralele, din care cea centrali 
mai largă, despărțite de coloane scunde susținând arcade în plin- 
cintru sau polilobate de un efect cât se poate de curios. 

influența monumentelor antice si indigene este învederată.* 

Alhambra este cel mai 
însemnat palat maur, din se- 
colele al XIV-lea şi al XV-lea 
Se ridică pe o colină domi- 
nând Grenada. Cu toate mu- 
tilațiunile şi restaurafiunile ce 
a suferit, este un monument 
plin de graţie şi de o bogă- 
tie minunată artistică. Co, 
loanele și capitelele sale sunt 
de marmoră, Decorafiunea 
sa se compune din ghipsuri 
sculptate. «Stalactitele», or- 
namentatie caracteristică a 





Fig. 44S.—Alcararul din Sevilla. Curica îuleriuară : 
restaurată in 1526 de Carol Qniniul, (Dua Saladin,] artei musulmane, sunt nu- 


Manuel d'art musulman). 


meroase, 
* Sălile :imbasudovilor si Celor-doud-Surori sunt foarte luxos 


impodobite cu sculpturi și bolți cu alveole, de o bogăție extra. 
ordinară. 


www.dacoromanica.ro 


387 


«Plafonurile, porţile de lemn aurit si pictat, decorate cu rozete 
împletite, marcheteriile de faianță, marmora din belşug, vitraiurile 
“ colorate, puse în fileuri de ghips, arabescuri!e aruncate, ca o dan- 
telă prețioasă si colorată, pe toate zidurile, toate acestea au fost mij- 
loacele minunate, pe care arhitecţii le-au întrebuințat cu o îngeniozi: 
tate si un gust desăvârșit, Nuanţele decorafiunii Alhambrei sunt la 
o laltă preţioase și fermecătoare». (H. Saladin, Vanuel Cart nav 
sulman, 267), 

Arhitectura interioară este ușoară, aeriană, de o eleganţă dis- 
tinsă. In anumite săli ale palatului, erau fântâni minunate, a căror 
apă curgeà in susure line si misterioase; altele împodobiau, îin- 
preună cu basinurile, curțile si grădinile sale fermecătoare, așezate 
printre chiparosi, lămâi, portocali, înconjurate şi despărțite de par- 
teruri de flori, îngrijite cu o deosebită artă. Alhambra eră un a- 
devărat paradis, pe care din nenorocire l-a stricat în parte Carol- 
Quintul.* 

Alcazarul din Sevilla este de asemenea un editiciu civil, cu mari 
încăperi, grupate în jurul unei curţi centrale dreptunghiulare. El a 
fost foarte mult remaniat. (fig. 448) 


* Părţile rămase intacte prezintă un deoscbit interes pentru stu- 
diul artei mauro-spaniole. Sa păstrat, între altele, un admirabil 
portal, adăpostit supt o mare stresiná, pictată și aurită. Partea in- 
ferioară alcătuește o adevărată dantelă. Ferestrele cu dublă și triplă 
deschizătură au arcuri polilobate, precum şi mici coloane elegante. 
Deasupra arcurilor lor, se distinge o sculptură foarte fină, ca o 
adevărată tapiserie orientală. 

Sevilla mai posedă și o mare moschee, construită în secolul al 
XII-lea, din care a rămas numai minaretul, cunoscut supt numele 
de La Giralda. 


* El a fost restaurat în timpul Renașterii, căreia aparţine toata 
partea superioară. Părţile arabe se recomandă prin decoraţiunea lor 
Ja început, foarte simplă, apoi, cu cât se urcă în sus, mai bogată 
şi mai complicată. 

Unele din monumentele siciliene din Palerno arată o vădită in- 
fluență musulmană. Palatul, numit La Zisa, este construit supt 
această înrâurire. Nu putem însă studià arta siculo-arabá pe alte 
monumente, care au dispărut. Ele trebue să fi fost tot atât de 
márete și de luxoase ca cele păstrate în alte regiuni.* 


www.dacoromanica.ro 


388 


SCULPTURA MUSULMANÁ 


Sculptura a jucat in decoratiunea monumentelor musulmane un 
rol foarte însemnat. Motivele întrebuințate erau geometrice, alcá- 
tuind admirabile împletituri de arabescuri, 

Arabii mau exclus la început din arta lor sculpturală figurile o- 
inenesti sau animale, cum se va întâmplă mai târziu. 


* Mai multe texte fac mărturie despre aceasta. Se zice cá Abd- 
er Rahman, califul Cordovei, a aşezat statuia favoritei sale, repre- 
zentată supt trăsăturile Florei antice, în palatul său din Medinet- 
ez-Zahra. La Bagdad, un scriitor arab a văzut la o moschee statuia 
unui cavaler cu lancea în mână și a unui om 
indicând orele. Aiurea existau statui repre- 
zentând animale, mai ales lei. În Egipt, primii 
califi așezară statuele lor, ale femeelor, ale 
copiilor şi ale muzicantelor lor în curtea pa- 
latului lor de pe malul Nilului. Ele erau lucrate 
foarte frumos în lemn, după cum ne asigură 
un text arab. 

Toate aceste opere sau perdut. Nu pu- 
tem dar studiă, decât sculptura decorativă 
a monumentelor, executată în piatră, în stuc 
Fig. 440.—Nimbaral moscheei Sau în lemn. În perioada următoare, ce-i 
Xie aim Mace See: drept, figura omenească e exclusă de la mo- 


Glen ea Migeon, Ma- 
nuel d'art musulman) oumente, mai ales de la cele religioase.* 


Sculptura în stuc a fost întrebuințată in Egipt încă din primele 
timpuri. Moscheele lui Ibn Tulun și El — 
Azhar, de pildă, păstrează încă uncle din de- 
coraţiunile lor sculpturale in stuc. | 

Piatra a fost întrebuințată mai târziu în 
Egipt pentru ornamentaţia monumentelor. Din 
acest material, s'au făurit sculpturi admirabile, 
mai ales balustade, stelele funerare, cenotafe, 
Minbar-uri, din care unele sunt adevărate 
capo d'opere (fig. 449) 

Nu mai puţin artistic lucrate sunt si unele 
vase de marmorá sau de alte pietre, unele 
plăci de fântână, unele basinuri, sculptate ele- TA). ipae Maman 


e De Migeon, Manuel d'art 
gant si fin. Voici Ree 








www.dacoromanica.ro 


389 


Bazoreliefurile cu motive geometrice sau cu litere stilizate, alcă- 
tuind chenare, sunt demne de amintit. Ele ornamentau ;plafoanele, 
porțile, ferestrele, nișele pentru rugăciune, minbarurile, (fig. 449), etc. 
Muzeele, mai cu seamă cel din Cairo, posedă numeroase sperime 
de astfel de opere, de artà delicată si fină. 

Obiectele de fildeș sunt de asemenea interesante. Din acest mate- 
rial, s'au lucrat unele frontoane de minbar-uri, cutii 
elegante, mânere de pumnale sau de săbii, precum și 
alte obiecte mici. Toate sunt executate cu o gratie 
deosebită, cu un adanc sentiment artistic. 

Industria metalelor, a aramei si a bronzului în spe- 
cial, a fost foarte prosperă la musulmani. Unele vase, 
ornate cu bazoreliefuri, cu gravuri în adânc sau cu 
incrustațiuni, sunt frumoase si originale, atât ca formă, 
cât si ca motive decorative. Ele alcătuesc obiectul 
unei vii admirafiuni din partea colecționarilor de artă 
orientală. (fig. 450.) 

Nu mai puţin interesantă este și industria armelor. 





liz. 451, — Sabio 


m : D H ispuno-maură, zi- 
Unele sunt lucrate cu o extremă fineţă si cu un P me mauri, îi 


gust rafinat. Mânerile de pildă ale unor săbii, (fig. 451), rg dig d 


cáscile si armurile de om si de cal sunt executate ` "mal d'art mu- 


sulman). 
cu o deosebită îngrijire si cu un simț real artistic. 


Fabricaţiunea armelor de lux a înflorit în diferite regiuni, la Cairo 
in Persia în Siria, în Spania. 


PICTURA MUSULMANĂ 

Pictura musulmană se poate studià asupra miniaturilor, smaltu- 
rilor și mozaicurilor. Cât privește picturile monumentale, regretăm 
dispariţia lor. 

* Totuşi Arabii au avut pictori celebri, întemeetori de şcoale foarte 
active. Scriitorul Macrisi ne arată că el însuși 'compusese o bio- 
grafie a pictorilor musulmani, astăzi perdută. Din nenorocire, nu 
sau păstrat nimic din operele artiștilor, ale căror nume a ajuns 
până la noi. 

Miniaturile.— Ne putem însă face idee destul de lămurită des- 
pre pictura musulmană, studiind miniaturile, din care unele sunt o- 
pere de mare valoare. In această artă, au excelat mai ales Turcii 
si Persanii. Unele manuscrise poartă numele pictorilor, dar mai cu 
seamă al caligrafilor, foarte mult consideraţi în lumea intelectuală. 


www.dacoromanica.ro 


390 — 


Miniaturile reprezintă fie motive gecmetrice, de o varietate de 
desen şi de o armonie de culori extraordinară, fie scene cu figuri 
si peisagii. Unele arată interioare, altele vânătorii si exploraţiuni 





Fig. 452.—Lepâtură de carte 
in carton cu lac, Daten cen- 
irală e cu mult mai vechie de 
cât restul, (După E. Blocher, 
Peinlures de munuscrits a» 
rabes, persans el res, 
No. 1029). 


în mijlocul unor peisagii. Toate au o teh- 
nică fină, o gratie naivă si încântătoare. 
Intr'un manuscris persan din secolul al 
XIV-lea al Bibliotecii Naţionale din Paris, 
conținând cronica lui Rașid-Eddin, se repre- 
zintă între altele celebrul şef al Mongolilor, 
Gengishan, primind omagiul celor doi fii ai 
săi. Intr'un alt manuscris turc din aceeaşi 
bibliotecă din secolul al XV-lea (suppl. turc 
762), întâlnim, pe lângă altele, o scenă naivă 
de interior, încadrată de un foarte bogat che- 
nar. Int'un alt manuscris (suppl. turc 116) tot 
al Bibliotecii Naţionale din Paris, se reprezintă 
diferite scene precum o vânătoare, etc. Un 
manuscris persan (suppl. 1171) din aceeași 
colecțiune are, pé lângă multe altele, o foaie 


înfătişând pe un tânăr în ghenunchi tinând o cupă încadrat de un. 
chenar original, în mijlocul căruia este un text. 





Vi. 459 — Miniatura turcă din 
Sec. al XVI-lea reprezentáiml 
pe seicul din Sanaan sulresând 
o cuvântare unei tinere femei 
(Dupa E. Blochet, Peintures 
de manuscrits arabes, pers 
sans et turcs de la Bill. 
Nattonale). 


Naţională din Paris, 


In supplementul turc 
316, continând operele 
poetice ale lui Mir All 
Şir Nevai (sec. XVI) 
sunt mai multe minia- 
turi frumoase, printre 
care una înfăţişează pe 
seicul din Sanaan adre- 
sând o cuvântare unei 
tinere femei. (fig. 453) 
Arta miniaturilor s'a 
răspândit in întreaga 
lume musulmană. O mi- 
niatură indiană de Faiz- 
Allah, a unui manuscris, 
păstrat in Biblioteca 
ne arată pe unprinf si o pritezá călătorind 





Fig. 454.— Miniatura îndinnă 
de Faiz-Allah: un prinţ in- 
"ian și o prințesă călărind 
dvi cai ulbi, însoţiţi de un 
servitor, câlălaresc intr'o 
noapte iniunecoasá, (E. Hlo- 
chei, Peintures de manus- 
crit arabes, persans et Inrcs 
de la B bl. Natiònale 


călări pe o noapte întunecoasă. (fig. 454) 


www.dacoromanica.ro 


391 


Colectiunile de manuscrise cu miniaturi ale Seraiului din Constan- 
tinopol sau ale unor muzee europene africane sau asiatice pot 
mări la infinit exemplele acestor mici opere picturale lucrate cu un 
gust fin si un simţ artistic, de o naivitate si de un farmec netăgă- 
duite. . 

Nu mai puţin interesante sunt unele legături de cărţi, de o in- 
spirațic fericită si de o execuție delicată si fină. De pildă, legătura 
în carton de luc galben a manuscrisului su- 
plement, persan No. 1029 al Bibliotecii Na- 
tionale din Paris, din care partea centrală 
e mai vechie, poate da o idee despre varie- 
tatea si armonia motivelor florale si ani- 
male, întrebuințate de artist." (fig. 252). 

Ceramiea. — Musulmanii au fost máestri 
neintrecuti, mai ales în două ramuri de artă: 
in ceramică si in fesátorie. 

Ceramica lor este de o abundență si de o 
varietate suprinzátoare utât ca forme plastice, 
atât ca strălucire a culorilor, cât si ca fan- 





tezie, libertate și bogăţie a decorului, Wi din sec, al XV Lea Pa 
Clasificarea ceramicii musulmane este ane- P4 E: Blochet, Peintures 


des mss, arabes, persanes 


voioasá. S'au încercat, multe clasificafiuni, ^ *//"resde/a Bibl. Nation), 
dar toate lasă de dorit. Cea propusă de savantul istoric de artă 
orientală, Gaston Migeon, este mai sistematică. Acest erudit îm- 
parte ceramică în mai multe grupuri.: faianta cu lustrul metalic; 
faianta nezmălluită ; faianta cu decor 
în relief; mozaicuri de faianță, faianta 
zmălțuită de căptușit pevelii. 

* Toate aceste grupuri se suptimpart în 
categorii după anumite caractere și anumite 
regiuni de fabricatiune. 

Faianţele cu lustra metalie.—Faian(a 
cu lustrul metalic este de origine meso- 
potamianá si prezintá un decor de un ton 
Fin, A — Faiauţa din Cmayeh ` brun, puțin liliachiu; ea are fie inscriptiuni 
Sec. XVII-lea. (După Migeon, A BE? A VK -e 

Manuel d'art musulman). cu caractere cufice, fie impletituri simple, 
fie flori stilizate, mai ales boboci, Atelierul din orașul mesopo- 
tamian Rakka a produs, încă din secolul al IX-lea, un număr 
foarte mare de vase şi farfurii de aceasta categorie. 





www.dacoromanica.ro 


___ 392 


Arta faianfei cu lustru trece în diferite alte regiuni orientale, mai 
cu seamă in Persia. In această ţară, dă naştere unei ceramici cu 
reflexe admirabile, de un verde măsli- 





Fig. 457. — Faianţe ale vechiului Serú 
din Constaniinopol, reproducánd sote 
brodate, pictaie sau imprimate in stil 
persan. (Dupa Saladin, Manus! d'art 
musulman). 


ianfá aurită pe un fond alba- 
stru închis sau albastru «tur- 
duoise». Conturile desenurilor 
sunt indicate cu un brun ro- 
șcat, apoi acoperite cu foi de 
aur, Decorul este vegetal, pre- 
sărat cu păsări zburând. Cera- 
mica aceasta începe în secolul 
al XV-lea și se continuă în cele 
următoare. In deobste, fainn- 
tele cu lustru din Persia se fa- 
brican in mare număr în seco- 
lele al XVI-lea si al XVII-lea, 
când au atins o foarte ' mare 
perfecţiune. 

S'au mai făurit în această 
țară si faianfe polihrome, pre- 
cum sí unele cu decor chinezesc. 

In Egipt, faianfele cu reflexe 
metalice au fost de asemenea 
fabricate încă din secolul al 


niu. Figura omenească sau animală 
apare într'o stilizare curioasă si inte- 
resantă. Mai multe obiecte de faianță 
din Rhages, din secolul al XIII-lea, dau 
o idee exactă despre această artă ori- 
ginală. 

- Tot în Persia, alături de această ce- 
ramică cu reflexe aurii, există si o fa- 








Fig. 458, —Mirabul în mozaic al moschee Ror- 
deini din Cairo (După Saladin, Maniel d'art 
musulman). 


XI-lea. Ele sunt foarte frumoase cu decoruri florale si cu inscrip- 
țiuni, conţinând între altele şi numele lui Allah. 

Si Siria a cunoscut ceramica cu lustru metalic. Argila este gal- 
benă deschisă şi acoperită cu un zmalf albastru mai mult sau mai 


www.dacoromanica.ro 


393 
puţin închis sau cu unul alb láptos. Motivele «cu decor in lustru 
măsliniu lasă să apară fileuri suptiri. Acest decor este epigrafic, 
geometric sau cu motiv animal sau vegetal»,* 


* Faianfele nezmălţuite.— Acestea sunt de asemenea foarte nu- 
meroase si de diferite categorii. Regiunile mesopotamiene le-au 
întrebuințat foarte mult. 

Unele vase sunt de culoare albastră și cu un decor în relief. 
Ele apar la Rakka alături cu faianfele cu lustru metalic. 

Unele faianfe, probabil persane, sunt negre, cu un decor rezer- 
vat în verde deschis. De proveniență mai sigură persană sunt 
faianfele albastre cu un decor în relief. 

În Egipt, s'a mai fabricat o ceramică cu un decor gravat.* 

Mozaieurile şi faiantele zmălțuite.— Foarte interesante si fru- 
moase sunt mozaicurile de faianță, destinate a căptuși si impo- 
' dobi perefii. Ele sunt persane si tureesti. Primele monumente, 
care au primit un astfel de placaj, par ar fi cele din Konieh, în 
secolul al XIII-lea, mai cu seamă mauzoleul Medersa Kaua Tai. 

Faiantele pentru cáptusirea pereților turcești au o deosebită 
frumuseţe. «Asia Mică si Turcia, zice Migeon, cunoscură in seso- 
Jul al XV-lea o decorafiune de ceramică de captușire, care înflori 
mai ales supt domnia lui Mohammed I pe zidurile Moscheei Verzi 
din Brusa, terminată în 1424 de Ihias Ali, 
si a Moscheei Sultanului, In aceste mo- 
numente, carourile de căptușit nu acoperă 
cu totul pereții, dar numai suprafețele 
zidului cele mai însemnate. Pământul roșiu 
cărămiziu nisipos, este zmáltuit fără o stră- 
lucire prea vie în două tonuri ` albastre, 
«deschis si închis, in verde, în galben, 
în alb, în lilachiu și în brun. Pe zmalfuri 
albe sunt încă vizibile urme de aureală Fig. 430,—Parfurie de Damasc. 
„à feu de moufle". Culoarea preferată ` Zeil VE el Manwel 
este mai ales verdele de aramă. Motivele Ferr onerum 
sunt imprumutate arabéscului pur, combinat cu ghirlande de flori, 
tratate în felul Persanilor, dar in forme cam rigide”, (Mignon, Ma- 
nuel d'art musulman, M, 296), 

„Ceramica, care fu specială Asiei Mici şi care furniză phg, 
din Constantinopol mai cu seamă această strălucitoare podoabă 





www.dacoromanica.ro 


394 


sticloasă, trebue pusă in primul rând în istoria ceramicei orientale 
pentru frumusețea culorii sale, fantezia decorurilor sale a magis- 
trală perfecțiune a tehnicii, care fără îndoială ma fost niciodată 
depășită. Ea se compune din carouri de căptuşire pătrate; un de- 
cor cu destul de vaste dispozifiuni irebuiă să fie adesea reperat, 
când se asezà la locul său”. (/d. 299). 

Ca exemplu, ne servesc frumoasele faiante ale Vechiului Serai din 
Constantinopol. Motivele 
decorative sunt fără îndo- 
ială reproductiunile celor 
ale covoarelor orientalc, 
mai ales persane (fig. 457). 

Faiantele din Persia si 
din Asia Mică sunt admi- 
rabile. Atát decorul cát 
si culorile, intre care cea 
albastră predomină, sunt 
încântătoare. Motivele ve- 
getale sunt cele mai intre- 
buintate, intr'o armonie de 
linii şi o stilizare de un 
simț decorativ neintrecut. 
Dăm ca exemple două far- 
furii, una fabricată la Da- 
masc în secolul al XVI-lea 
alta la Cutayeh în al 
XVII-lea. (fig. 455, 459). 
te Mae. Mem en,  , Industria stielei a 

fuite a produs de aseme- 
nea in Orient opere de o origina'itale si o frumuseţe incontestabile, 
atât ca forme, cát si ca decor si ca culori.” 

Un minunat mihrab in mozaicuti de faianță este cel al moschcei 
Bordeini din Cairo. (fig. 458). 

Tesáturile.—In'arta țesutului, Orientalii au fost neintrecufi. Pân- 
zele, mai ales covoarele lor, sunt renumite si cáutate in lumea in- 
treagă. Ele se recomandă atât prin tehnica, atât prin armonia Cu" 
lorilor lor distinse, cât si prin finefa desenului, de un simț deco” 
rativ minunat, Persia, Turkestanul si Asia Mică au avut ateliere 
ale căror opere sunt de o rară frumuseţe. Covoarele persane, cele 
din Buchara si Ghiordes sunt foarte căutate (fig. 460). 


SE? 


Cep Mier 


WK CC 


d 
| 


LI (Gr 0-0 OI ooo 


hi KE TN 





www.dacoromanica.ro 


V.—ARTA EXTREMULUI ORIENT 


I. ARTA INDIANĂ 


India posedă monumente religioase numeroase de un stil original 
şi curios. Clasificarea și datarea lor sunt anevoioase. Cele mai 
veehi nu sunt anterioare secolului al III-lea înaintea erei noastre. 

Prima eposă a arhitecturii indiene e cuprincă între acest secol 
și secolul al VI-lea, după Christos. Ea este de origină exclusiv 
budistă și reprezentată astăzi prin câtevă rare monumente, 

Incepând cu secolul al VI-lea, restauratiunea brahmanismului de- 
termină o eră nouă de construcţii religioase. O invaziune mahome- 
tană în secolul al XIV-lea si mai ales cucerirea Musulmanilor în 
secolul al XVI-lea, 
opri dezvoltarea ar- 
hitecturii brahma- 
nice în regiunea flu- 
viului Gange." 

Influențele. — 
Arhitectura indiană, 
originală în ceace 
privește lemnăria, 
a suferit influențele 
artei chaldeo-asirie- 
ne, a Persiei Ache- ` 
menide, a Asiei he- Fe DOE d Rl, (eră Demi 
llenisante, a Meso- - 
potamiei si a Persiei Sasanide. 

Stilurile.—Se disting mai multe stiluri: budis, djaina, hin- 
«uist sau îndo-aric, indohellenic, dravidian, salukya. 





www.dacoromanica.ro 


|. 396 


' Stilul budist se întâlnește la monumentele Indiei Gangelui, 
Indiei Centrale și la Nord-Estul regiunii Dekkan, în Ceilan. 

Stilul djaina domneşte in Kathiawar, în unele provincii din India 
centrală, în regiunea Bengal și în Dekkanul occidental, mai ales 
în localitățile Ellora, Mudbidri, Stravana, Belgala. Epoca sa dc 
maturitate este secolul al XI-lea. In al XIII-lea, începe decadența. 

Stilul. hindo-hellenic sau greco-budist are ca domeniu provinciile 
Gandhara si Caşmir din Nord-Vestul Indiei. A înflorit între secolul 
l-iu înainte de Christos si al III-lea al erei noastre, durând până 
în al V-lea. 

Stilul hinduist sau indo-aric s'a născut în secolul al VIl-lea în 
regiunea Orissa (la Sud de Calcuta), de unde s'a răspândit până în 
Himalaia şi în Nord-Estul Dekkanu- 
lui. Apogeul său este în secolele al 
X-lea— XI-lea şi durează până pe la 
sfârşitul secolului al XII-lea. 

Stilul dravidian se întinde în ju- 
mătatea părții orientale a Dekkanului, 
la Sud, la Krisna, etc. El se alcătui 
pe la sfârșitul secolului al VI-lea, 
atinse apogeul între veacurile al X-lea 
NS e ICONE si al XII-lea, apoi avit o renastere in 

Dev el al XVII si al XIII-lea. 

Stilul şalukya, născut supt dinastia 
cu acelaş nume în Dekkan prin se- 
colul al X-lea, este o ramură a scoa- 
lei dravidiene, El înflori in Nord-Estul 
peninsulei, până în secolul al XIV-lea, 
când invaziunea musulmană intrc- 
rupse dezvoltarea sa.' 





Fig. 402.— Tip de templu djaima, Temp- Caracteristicile planului monu- 
iul din Vimala, muntele Abu, (După a B 
Benoit, L'arhilecture. J? Orient). mentelor religioase budiste.— Bu- 


diștii au avut nevoe pentru trebuin- 

fele cultului lor de monumente comemorative, in formá de co- 

loane (acoperite cu inscripții si având in vârf unul sau mai multe 

animale simbolice), de incinte sacre, de sanctuare, de temple si 
mânăstiri. 

Templul budist, analog bisericii creștine în ceace privește dispu- 

zițiunile, este construit pe un plan oblung. E precedat de un ves- 


www.dacoromanica.ro 


397 


tibul, înaintea căruia se află doi pilaștri, numiți laf. O absida se- 
| micirculară termină edificiul. In centrul acesteia, sc ridică ur 

tumulus, numit dagaba, expus luminii, care 
pátrunde príntr'o fereastrá largá din par- 
tea superioară a clădirii. 

Aceasta se împarte în trei năvi, din 
care una largă centrală, prin coloane po- 
ligonale, cu capitele curioase, compuse din 
figuri omenești, elefanţi, etc, Ca exemplu, 
dăm templu budist din Karli, la intrarea 





căruia, în axa colateralelor, se ridică doi ` jj, 463,.—Kailâsu templu di 
i 1 D A D hifi " 
pilastri, (lat), pe care sunt aşezaţi patru ` El» După Best: Drarhiter 


lei. (fig. 461) 

Mânăstirile budiste erau înconjurate de un zid, înlăuntrul caruia 
se aflau curţi cu arbori si chilii în clădiri de patru caturi. 

In regiunile stâncoase, mâ- 
năstirile erau supterane, casi 
unele temple. Ele avcau o sală 
hipostilă, o capelă, chilii nu- 
meroase. 

Caracteristicile planului 
edificiilor religioase brahma- 
nice.—-Templele djaina si brah- 
man se caracterizeazá prin a- 
ceea, cá sanctuarul are propor- 
fille unei mici capele pătrate, 
în care se adăpostește o ima- 
gină sacră. 

Așezat în mijlocul unei curţi, 
templul este precedat de un 
vestibul, care la rândul său nu- 
adesea, decât continuarea unui 
portic. Jur-împrejur, curtea are 
Fig, tet Pilari din mares pagoda din Son  portice simple sau duble, iar 

incinta numeroase celule sau 
nișe, ocupate de statui, Templul din Vimala. de pildă, din mun- 
tele Abu, aparține acestui tip. (fig. 462) 

Templele hinduiste din regiunea Orissa se compun dintr'un mic 

sanctuar pătrat și un vestibul, în deobște dreptunghiular. Inaintea 





www.dacoromanica.ro 


398 


lor, se află o sală pentru dansuri şi o mare sală de mâncare. O 
curte închisă cu ziduri înconjoară aceste edificii. Unele temple 
erau subterane”. 

Templul dravidian (Pagoda) se prezintă supt două variante. Cea 
mai vechie, reprezentantă prin templul subteran din Ellora, de 
pildă, la Sud-Est de Bombai, are o curte săpată într'o colină cu o 
intrare monumentalalá, o centură de capele, un sanctuar central pc 
un plan pătrat, înaintea căruia se află o poartă hipostila (fig. 463). 


" Mai târziu, s'a complicat planul templului prin diferite anexe : 
o hală, «cu mii de coloane», destinată să adăpostiască pelerinii ; 
pilastri purtând statui sau embleme, 
lacuri sacre formând bazinuri supra- 
puse, câteodată înconjurate de colo- 
nade ; portice sau galerii dealungul zi- 
durilor incintei ; locuințe pentru preoți 
şi baiadere; bazaruri ; porți trium- 
fale, care se deschideau în masivuri 
paralipipedice de zidărie, terminate 
în vârf cu piramide şi al cărui volum 
întreceă pe cel al sanctuarului însuși. 
Ca exemplu, dăm templul din Sci- 
rangam, care are turnuri înalte, ma- 
sive, foarte ornamentale, caracteris- 
tice artei indiene, etc. (fig. 464, 465). 

Templul brahmanic de stil saluky- 
aa are o dlspozitiune cruciformă 
sau stelatá. In curte, se găsesc nu- 
meroase edificii religioase, capele, 





Fig. 465.—Uuul din turnurile marii pa- pavilioane. O intrare monumentală 
gode din Scirangum (După Gustave le dÉ : 
Bon, Les monumenfs de l Inde). domină totul. 


Aspectul geueral și plastica mo- 
numentelor indiene.—Preocuparea principală a arhitecţilor indieni, 
erà să atragă atenfiunea prin aspectul pitoresc, prin realizări de o 
tehnică rară și mai ales printr'o extraordinară, sar puteă zice, ne- 
bună, abundență de motive decorative. 


* Pereţii monumentelor sunt sculptați de sus până jos cu o va- 
rietate infinită de motive vegetale, de linii geometrice, de animale 
si figuri omeneşti, care toate se amestecă, se combină, se complică 


www.dacoromanica.ro 


399 


întrun tot, greu de definit, greu de găsit firul său conducător. Este o 
prămădire de pignoane, de festoane, de fleuroane, de arcuri în a- 
coladă, de console, de capitele, de pilastri de toruri și scotii, o 
decorajiune somptuoasă si de aspecte foarte variate. 

Plastica este adesea fantezistă, alcătuind prisine, cilindri suprapusi, 
sculptați, marcați adesea prin imagini de elefanţi, de călăreţi cu caii 
ridicaţi în două picioare, de monstri, etc, Pilastri marii Pagode din 
Scirangam pot da o idee de această plastică extraordinară (fig. 464). 

Toate acestea sunt caracteristicile unci arhitecturi în lemn, ale 
cărei monumente au pierit, dar a cărei tehnică a trecut la monu- 
mentele de mai târziu, construite în piatră.* 


I. ARTA CHINEZĂ 


Monumentele chineze sunt astâzi destul de rare, datorită fragi- 
litátii construcţiunilor în lemn, cutremurilor dese de pământ, dis- 
trugerilor răz- 
boaclor civile, 
lipsei de intre- 
linere. In tre- 
cut însă, s'au 
ridicat nume- 
roase clădiri, 
de adepţii di- 
feritelor reli- 
giuni, care au 
stăpânit Chi- 
na: Taoism, 


C on fu cism, Fig, suf, — Sanctuarul T'sieuien-tien al templului soarelui din Pekin, 
i à Benni JY T F' (rai A 
Budism, La- (După Benoit, L'arhitecture, L'Orient) 





maism și islamism. 

Arhitectura civilă a fost de asemenea imbelsugata, graţie aris- 
tocrafiei si burghezimii chineze, care isi construiau palate măreţe 
și morminte împunătoare. 


* Influenţele.— Arhitectura chineză este in deobste băştinasă. 
Totuși a suferit şi ea influențe mesopotamiene foarte vechi, precum 
si nnele venite din Asia Centrală si Meridionalá : persană Acheme- 
nidá, greco-budistă,; iar în decorație, persană Sassanidă”. 


www.dacoromanica.ro 


400 


* Caracteristicile arhitecturii chineze.—Planul constructiunilor 
civile sau religioase este simplu si monoton. 

Casa privată si palatul sunt despărțite de stradă printr'un zid 
sau gard. Edificiul contine o parte anterioară pentru viaţa de relații 
cu lumea si una posterioară, adesea despărțită de precedenta printr'o 
curte, pentru viața de familie. In dos, se află dependintelc. 

In fața corpului principal, există o verandă deschisă, care câte. 
odată face înconjurul clădirii. 

Arhitectura religioasă este reprezentată mai ales prin monumen- 
tele budiste, din care cele 
mai vechi sunt din secolul 
Lu al erei creștine. 

Unele temple au o in- 
cintă, delimitată printr'o 
balustradă, în care se intră 
printr'o poartă de onoare. 
In centru, pe un soclu du- 
blu, dreptunghiular sau 
pătrat, se înalță o pira- 
midă, flancată la colțuri 
de patru sateliți. 

Fig. 467,— Sanctuarul in incinta unui templu. chinez. Alte sanctuare sunt pa- 

(După Benoit, L'arhiteciure, L’ Orient, godele în formă de turnuri 
înalte eu trei, cinci, seapte, nouă si chiar treisprezece etaje, care 
simbolizează cerurile teologiei budiste. Ele au de obiceiu un plan 
octogonal; câteodată un etaj este pătrat, al doilea octogonal, al 
treilea circular, etc. 

O altă categorie de monumente religioase sunt altarele cultului 
budist și taoist. Ele seamănă cu zigguratele mesopotamiene, de 
unde probabil isi trag origina, fiind suprapunere de etaje, circulare 
sau pătrate, mărginite de balustrate, și pe care se poate sui cinevă 
pe scări, așezate la cele patru puncte cardinale. 


Moscheele musulmane mau minarete. * 

Ceeace e mai caracteristic la edificiile chineze sunt acoperișurile, 
originale și curioase, ieşite mult în afară și întoarse în sus, mai 
ales la colțuri. Ele sunt construite în lemn. 

Clădirea are o temelie de cărămidă sau de pati, iar restul e 
construit în lemn si în trestie de bambu. 





www.dacoromanica.ro 


101 

* Seulptura. — Când Budismul pătrunse în China, introduse o 
sculptură ale cărei subiecte se făuriseră în Indii. Figura lui Buda 
este tema principală atât a statuelor de mari dimensiuni, cât și a 
statuelor în lemn, piatră sau bronz. 

Statuele religioase au cevă hieratic, cevă fix și convenţional. 
Totuși unele figuri de preoţi budiști sunt adevărate portrete și se 
depărtează de traditionalism." 

` Pictura. — Pictura chineză, admirată si căutată de colectionarii 
artei Extremului Orient, este executată pe hârtie si pe mătasă. Fa 
consistă în figuri izolate sau scene fără perspectivă, fără modelaj. 
Toată grija si îndemânarea artistului este in a trage conturări de 
mare puritate si siguranţă de linii. Două sunt felurile, în care se 
desfăşoară scena unui tablou: în înălțime (Kakemono) si în lărgime 
(Makimono). 

„Temele sunt următoarele: peisagii; flori și păsări; plante si 
insecte ; oameni ; animale și lucruri; figuri fantastice, mai ales 
dragoni cu feţe înspăimântătoare ; alegorii. 

Pictura chineză are un trecut destul de vechiu, începând cu 

secolul al V-lea al erei noastre. Se disting mai multe perioade, 
in licate cu numele unor mari dinastii: I Tang (618—905); II 
Sung (960—1288); III. Yuan (1288— 1360) ; IV. Ming (1368 —1643); 
V. Ts'ing (1644 —1911).* 
. Obiectele in bronz si in fildeş. — Lacurile. — Chinezii au 
lucrat obiecte în bronz, care sunt cele mai vechi din câte pose- 
dăm astăzi din arta lor. Data unor clopote și cazane se ridică 
până la două mii de ani înaintea erei noastre. Ele sunt lucrate prin 
procedeul cunoscut al cerei perdute si sfárgite prin ajutorul 
ciocanului si al gravurii. Gravurile reprezintă motive geometrice 
sau figuri de monstri, de dragoni, de tigri, etc. 

Artiştii chinezi au făurit mici obiecte în fildeș de o inspiraţie 
frumoasă, de o graţie si o fineţe extraordinare. Unele reprezintă 
scene budiste sau taotiste, altele peisagii si arhitecturi; altele 
animale, foarte bine imitate după natură. 

Lacurile sunt obiecte de lemn, cutii, acoperite cu un lac obținut 
cu guma unui arbore indigen. Ele sunt lucrate cu un sentiment 
delicat de artă, cu multă finețe și sunt cu drept cuvânt admirate 
si căutate. 

Ceramica. — In ceramica, artiștii chinezi au făurit opere de o nein- 
„trecută frumuseţe. Ele sunt fabricate din gresie, faianță, si porcelan. 


O. Tafrali, — Istoria artelor, ed, IT, 5,000 ex. 26 


www.dacoromanica.ro 


402 


* Obiectele de porcelan aparţin mai multor perioade. 

In perioada Sung (960—1288), vasele prezintă un aspect sever 
si tonuri uniforme cenușii. In cea a lui Ming (1368—1643), culoarea 
este castanie, formele sunt variate, tonurile strálucitoare, printre 
care se distinge roşiul-sânge. In perioada Kang-Hi (1662—1722) 
culoarea rosie se menfine, dar apare si albastrul transparent. In 
sfârşit, perioada Kien-Long, culorile de predilecție sunt rosiul şi 
violetul deschis, verdele. In deobşte, tonurile sunt spálácite, slabe.” 


III. ARTA JAPONEZĂ. 


* Arhitectura. — Deşi tradițiunea vorbeşte de temple márete 
din secolele I-iu si al II-lea ale erei noastre, totuși cele mai vechi 
monumente arhitecturale japoneze nu par a se ridică mui sus de 
veacul al VII-lea. Dezvoltarea arhitecturii s'a sfârşit în al XVIII-lea, 
când atinge apogeul ei. 

* Influențele. — «Japonia a importat din China, prin intermediul 
Coreei aproape toate elementele arhitecturii sale, atât cele aie 
structurii, cât şi ale planului. Multă vreme chiar, ea fu tributara 
industriei chineze pentru cărămizile zmáltuite ale acoperisurilor 
sale. Dar, supt influenţa conditiunilor naturale speciale, a particulari- 
tátilor temperamentului, a civilizatiunii si de asemenea a geniului 
lor artistic superior, Japonezii profitará din împrumuturile lor de 
modelele lor, in general în avantajul lor». «Sistemul lor de con- 
strucfie pe piloti pare un indiciu sigur de influenţe indonesiene.- 
In sfârşit, nu ne putem miră cá o arhitectură budistă a fost im- 
presionată de arta din India» (Benoit, Architecture. Orient, 426). 

Caracteristicile edifiefilor japoneze. — Planul casei japoneze 
este foartn simplu. E un fel de cutie, cu acoperişul așezat pe patru 
stâlpi, de care se fixează o podea la o înălțime de 25 centimetri 
de pământ. Spaţiul închis se poate împărţi prin pereţi de lemn 
mobili. Astfel, se împarte casa în mai multe celule și un salon, în 
fundul căruia este o nișă (tokonoma), ornată de cátevà Kakemono, de 
un vas cu flori şi o etajeră cu bibelouri. O verandă, o galerie, un 
balcon asigură degajamentele. Rare ori, clădirea are mai multe 
etaje. Grădina este un element indispensabil al locuinței. 

Templul budist se aseamănă cu cel chinez. Se accentuiază însă 
caracterul de împrăștiere a clădirilor. Templul nu-i decât un parc 
bine îngrijit, în care se ridică pe ici-colo sanctuare, monumente 


www.dacoromanica.ro 


403 


religioase si dependinfele lor. In acest loc sacru, înconjurat de un 
zid, se intră prin porţi triumfale, adesea cu două etaje. Sanctuarul 
(Kondo) este zidit pe un soclu, înalt de doi metri și, în el, se 
află figura lui Buda. Câteodată se compune din trei săli în şir: 
un oratoriu, un vestibul interior, sfânta sfintelor. 

In incinta sacră, se înalță edicule pentru ofrande; pagode cu 
etaje pe plan pătrat: clopot- 
nife scunde; pavilioane; ba- 
sinuri ; biblioteci ; mânăstiri ; 
apartamente pentru clerici. 
(fig. 468), etc. 

Ca aspect, edificiile japo- 
neze nu prea se deosebesc 
de cele chineze. Ele sunt 
construite pe piloti, ceeace 
le dá o mai mare sigurantá 
conira cntremurdor dese si fe ie. sanoo E ee Ji 
puternice din Japonia. Aco- ime! vin e MEM „iat ue D mph 
perisurile se aseamănă cu 
cele chineze. Totuși, se găsesc unele, de inspiraţie indigenă, fară 
intorsátura în sus a colturilor. 

Pictura Japoneză. — Arta picturii a fost introdusă in Japonia 
din China prin Coreea, după secolul al 
V-lea al erei noastre. În secolele al VIl-lea 
şi al VII-lea, se "desfăşoară o perioadă 
budistă hieratică. 

Pictorul cel mai 
cunoscut, supranu- 
mit «Fidias al artei 
japoneze» este Ka- 
oke, a cărui artă 
c variată şi vioaie. 

In secolul al 
XII-lea, înfloreşte 
şroale Tosa, iar in 
anul XV-lea se pro- 








Fig. 459, — O gustare în înleriurul 
unei cuse, Estampa de Utamaro, duce o renastere supt ramură de piu, Fsiampă de 


influența Chinei. Utamaro, 
Unul din cei mai celebri pictori japonezi, specialist mai ales în 


Fig. 470. — Cocori lângu o 


www.dacoromanica.ro 


404 


obiecte de lac, este Kórinn (1660— 1715). Arta lui este puternică 
şi impresionistă. După el, pictorii devin gravori. 

Gravura. — În această ramură de artă, Japonezii au produs 
adevărate capo d'opere. Ea începe în secolul al XVI-lea si inflo- 
reste cu o deosebire în al XVIII-lea. 

Gravura japoneză se execută cu clișee de lemn şi pe o hârtie 
specială, foarte fină. Subiectele ei sunt variate: peisagii, scene de 
interior, scene de viață socială, scene de 
teatru, scene reprezentând alegorii, legende, 
reprezentafiuni de animale, de flori, peisagii.: 

* Desenurile sunt foarte originale, Liniile 
conturilor joacă un rol preponderent. Pers- 
pectiva şi modelajul lipsește. Culorile sunt 
fără umbre. Realismul însă apare atât în 
reprezentarea scenelor din viața de toate 
zilele, cât și cea a animalelor și a plantelor. 
[n această privință, gravorii japonezi au pro- 
dus opere de o valoare incontestabilă. Arta 
lor este decorativă. Nimeni mai bine ca dânșii 
ma știut să stilizeze florile, animalele, figu- 
rile omeneşti ; nimeni n'a putut evocă mai 
puternic poezia unei rămuri de copac înflorit, 
a unei frunze desprinse, care cade, a unor 
Sea pesa fosei din seal Flori deschise, a unor păsări, suprinse in in- 

Wax, ome din timitatea lor, 

Principalul iniţiator al acestei arte este 
Maronobu. El a lucrat opere însemnate în secolul al XVILlea, pe 
care le colorà cu mâna. Masanobu 
(1685-1764) fu continuatorul său. 
Kiyonobu (1664-1729) intemeiá Scoa- 
la din Torii, care se specialeazá în 
reprezentarea scenelor de teatru, 

Un alt pictor gravor, Harunobu 
(1718-1770), reuşește să creeze o po- 
lihromie mai variată prin adăogirea 
culorii verzi si violete, obținând ast- p, 47u. — Mogiele Fuji, sus acoperit cu. 
fel seapte tonuri. Tot el se silegte Sri jos ee rudi. äer de Hoku- 
in tablourile sale sá dee impresia 
spaţiului si adâncimii, care totuși nu e perspectiva picturii occi- 





V-lea 





www.dacoromanica.ro 


405 


dentale. El lucrează cu predilecțiune scene de dragoste. Un alt pic- 
tor Shunsho (1726—1792) îşi alege subiectele din lumea tea- 
trului. 


Arta lui Kiyonaya (1742—1815) este elegantă si realistă, Silu- 
etele figurilor sale femenine sunt zvelte si lungi, desprinzándu-se 
de obiceiu dintr'un fond format de un peisagiu. 

Un foarte mare artist, contimporanul 
celui precedent, este Utamaro (1754 
1806), care posedá o artá de o deli- 
cate(á încântătoare, reprezentând scene 
familiale si mai ales pe femeia japoneza 
în toate manifestările ei,: ca soţie, ca 
mamă, ca gospodină, cochetă, serioasă, 
îndrăgostită, tristă, primitoare (fig. 460). 
El are şi tablouri înfățișând păsări si 
flori (fig. 470). 

Sharakw graveazá mai ales figuri de 
actori cu infáfi- 
sarea urâtă si a- 
meninfátoare. 

Dintre tofi a- 
cesti pictori gra 
vori cel mai popu- Fig, 473.--Fuguen, zeu japouez al vieţii 
lar este Hokusai lungi, (Muzeul Guimet din Paris). 
(1760—1849). Arta sa e vioaie, realista; 
desenul său are linii de o puritate si o si- 
guran(á de penel extraordinare. E autorul 
unui mare număr de estampe, reprezentând 
mai ales peisagii. (fig. 472). 

Un alt peisagist celebru este Hirogiyhé 
(1797—1858). Peisagiile sale sunt adesea 
presărate de personagii, care se mișcă în 
grup sau izolate si care, ca și tablourile lui 
Corot, sunt puse pentru a scoate mai mult 






Fig. 474, — Sculptură «din . < 
Cambodge, (Muzeul din Tro- im relief frumusețele naturci stilizate. 


cadero. Pnris). 
Printre artiștii contimporani renumiţi, ci- 


làm ps Koson, ale cărui gravuri, reprezentând animale, în special 
păsări, si flori, sunt de o fineţă si de un naturalism încântătoare,* 


www.dacoromanica.ro 


406 


* Seulptura. — In sculptnrá, Japonezii au fáurit opere curioase 
si originale. Ele scot in evidență calităţile rasei de cercetare mi- 
gáloasá a amánuntului, de stilizare a naturii, de execuţie fină a 
unor trăsături caracteristice. Obiectele lucrate in bronz, fildeș si 
lemn sunt opere originale, căutate de colecționari. (fig. 471,473). 

' Arta în Indochina si în insulele Sondei. — In aceste regiui, 
s'a desvoltat o artă interesantă și curioasă, influențată adânc pe de 
o parte de artele indiene, pe de alta de cea chineză. 

In Indochina și insulele Sondei, mai ales în Java, sunt monu- 
mente, în cea mai mare parte în ruini, care impun prin masivitatea 
si măreţia lor. Decoraţiunea lor sculpturală este cát se poate de 
interesantă, E o adevărată dantelă complicată, care acoperă pereţii 
de sus până în jos, Sunt motive decorative mici, variate, ameste- 
cate, a căror aspect amefeste, turbură ochiul, care nu poate prinde 
uşor firul lor conducător (fig. 474). 


— SFÂRŞIT — 


www.dacoromanica.ro 


BIBLIOGRAFIE 


J. ARTA PREISTORICĂ, 


J. de Baye. L'archéologie préhistorique, 
Paris, éd. IJ, 1882. 

M. Boule, Les hommes fossiles. Paris, 1921. 

E. Cartaihac, La France préhistorique 
d'aprés les sepullures el les monu- 
ments, Paris, 3-a éd. 1896. 

Idem. Les dges prehistoriques de l'Es- 
pagne el du Porlugal, Paris, 1886. 
oseph Déchelette, Manuel d'archeo- 
logie préhistorique, Paris, 1908, sq. 
t. ILIV. 

J. Evans, L'dge de bronze, trad. in fran- 
țuzeşte, extras din Archeologia, t. 
XIX, 1906 

Fergusson, Aude stone Monuments, Lon- 
don, 1872. 

Heierli, Urgeschichte der Schweiz, Zürich 
1901. 

Iloernes, Der Diluviune Meneh in 
ropa, 1903. 

Joly, L'homme avant les meluuz, 1888, 
5-e éd. 

J. de Morgan, Recherches sur les origines 
de PEpyple Pâge de la pierre el les 
mélaux. 

ldem, L'humanilé préhistorique, éd.,,La 
Renaissance du Livre”. Paris, 1921. 

Lucien Febure et Lionel Bataillon, La 
Terre el l'évolution. humaine, éd. „La 
Renaissance du Livre”, Paris, 1922. 

Montelius, Les temps préhisloriques en 
Suède et dans les autres. pays scandi- 
naves, tr. par S. Rcinach, Paris, 1895. 

Idem, Kulturgeschichte Schwedens, Leip- 
zig, 1906. 

ldem, Der Orient und Europa Stock- 
holm 1899. 


Eu- 


G. el A. de Mortillel, Le preihistorigue 
dans l'Europe centrale, 1901. 

Sophus Müller, Urgeschichte 
Strassburg, 1895. 

Nadaillac, Premiers hommes. 

S. Reinach, Le mirage orriental. 

Volkov, Arla magdaleneana în Ucraine 
(în rusește), 1902. 

A. Moret ct G. Davy, Des cluns aux em- 
pires, éd. „la Renaissance du Livre", 
Paris, 1923. 

Pentru România : I. Andriescscu. Dacia 
înainte de Romani, Iaşi, 1912. 

Idem, Asupra epocii de bronz în Ro- 
mânia, Buc. 1916. 

Hubert Schmidt, Zordos în Zeitschrift 
für Ethnologie, Berlin, 1903. 

Idem, Vorlüufiger Bericht über die Aus- 
grabungen, 1909 —1910 in Cucuteni 
bei Jose, in aceegsi revistă din 1911. 

C. Niculescu-Olin, Contribu[iuni la me- 
lalurgia antica a cuprului in fárile 
locuite azi de Români, Bucureşti, 1913. 

G.Poisson, L'origine latine des Roumains 
în Revue anthropologique, Sept.—Oct. 
1917 (mulle consideratiuni  asupti 
preistoriei ţării noastre). 

Gh. Tocilescu, Dacia, înuinte de Romani, 
București, 1880. 

Reviste: Vezi lista complectà in De- 
chelette, la care trebuiesc adáogale 
pentru Romånia. 

Dolgozatok uz Erdélyi nemzeti Muzeum 
Erem-Es ` Régiségldrdbol  Szerkesti- 
Posla Bela (Travaux dc Ja section nu- 
mismatique el archéologique du Musée 
National de Transylvanie à Kolozsvar 
avec un abrégé francais, rédigés par Bela 
Pósta), Cl, 1909 1918. 


Europas. 


www.dacoromanica.ro 


408 


Revista pentru istorie, arheologie şi filolo- 
gie, Bucureşti, 1880 şi Buletinul Co- 
misiunii monumentelor istorice, Bucu- 
resti, 1908 sq, au publicat câtevâ arti- 
cole privitoare la preistorie. 


11. ARTA EGIPTEANĂ. 


G. Bénédite, Le temple de Philae în Mé- 
moires de la Mission permanente du 
Caire, t. XIII, XVII, I. 1895, II, 1909. 

Fr. Benoit, L'architeclure. | Antiquité, 
Paris. 1911. 

B:ssing, Einführung in der Geschichte der 
aegyptischen Kunst von der ältesten 
Zeiten bis aus den Romern, Berlin, 1908. 

Feehheimer, La sculpture — égyptienne, 
Paris, 1924. 

J. Capart, Les débuts de l'art en Egypte, 
Druxelles, 1904. 

A. Choisy, L'art de bâtir chez les Egyp- 
liens, Paris. 

J. de Morgan. Recherches sur les ori- 
gines de lEgypte. 

Mariette, Les mastabas de l'Ancien Em- 
pire, Paris, 1882—1886. 

Idem, Abydos, Paris, 1870. 

G. Maspéro.  L'archéologie 
Paris, 1905. 

Idem, Mélanges de Mythologie et d'ar- 
chéologie égypliennes, Paris, t. I-IV 

Idem, Egypte, în colecţia Ars-Una, Pa- 
ris, 1921. 

G. Perrot et Ch. Chipiez. Histoire de 
l'art dans l'antiquité. Paris, t, I, 1882 
Flinders Petrie, Dendereh in Egypt 
Exploration Fund, t. XVII, London, 
1900. 

Lem. Les arles et les métirs duns Pan- 
cienne Egypte, în fránj, Paris. 

M. de Rochemonteix, Le temple d'Edfou 
in Mémoires de la Mission française, 
t. X-XI, Vienne, 1892—1899. 

Spiegelberg, Geschichte der Aegypti- 
schen Kunst, Berlin, 1903. 

G. Jequier, Manuel, darheologie égyp- 
tienne, Paris, 1924. 

Pentru o bibliografie mai completă 
sa se consulte: G. Maspéro, Egypte. 


égypienne 


Reviste : 


Annales du Musée Guimet, Paris, 1880 

Annales du service des Antiquités de PE- 
gypte, Le Caire, 1900 sq. 

Bulletin de P'Institui Egyptien, Le Caire, 
2-e série, 1880 sq. 


Mémoires ou travaux originaux présentés 
ou lus à l'Insititut egyptien, Paris, Le 
Caire, 1862 sq. 

Mémoires publiés par les membres de 
la Mission frangaise du Caire, Paris, 
1884, sq. 

Alémoires publiés par les membres de 
l'Istitut français | d'archéoloigie o- 
ientale du Caire. Paris, 1900 sq. 

Revue Egypltologique, Peris, 1919 sq. 

Zeilschrift für aegyptische Sprache und 
Alterumskunde, Leipzig, 1863 sq 

Archaeological Surwey of Egypt 
moirs, London, 1893 sq. 

Culifornia Exploration Fund. Archaeo- 
logical Reports, London, 1885 sq. 

Egyptian Research Account, | London, 
1895 sq. 

Pensylvania | University | Publications. 

Publications of the Ehyptian Departe- 
ment of the Universily Museum. 


IIT. ARTA FENICIANĂ, SIRIANÁ ȘI 
CIPRIOTĂ. 


Me- 


E. Babelon, Manuel d'archéologie orien- 
tale, Paris. 
Fr. Benoit, 
Paris, 1911 

1.. di Cesnola, Cyprus, New-York, 1877. 

Clermont-Ganneau. Mission en Pa- 
lestine et en Phénicie entreprise en 
1881. 

E. Dussaud. Les civilisations préhellént- 
ques dans la mer Egée. Paris, 1914. 
Hamdy Bey et Th. Reinach, Une nécro- 

pole royale à Sidon. 

A. Mayr, Aus des phoenikischen Nekro- 
polen in Malta, München, 1905. 

A. S. Murray, Excavations in Cyprus 
London, 1906. 

G. Perrot et Ch, Chipiez, Histoire de 
l'art dans l'Antiquité, Paris, 1885; t. 
HI. 

E. Renan, Mission de Phénicie, Paris, 
1864. 


L'Architecture. Antiquité 


IV. ARTA IUDAICĂ. 


F. Babelon, Manuel d'archéologie orien- 
tale, Paris. 

rr. Benoit. 
Paris, 1911. 

Beuzinger, Hebraische Archacologie, Frei- 
burg in Brisgau, 1894. 

E. Meyer, Die Israeliten und ihre Nach- 
barstămme, Halle, 1906. . 

G. Perrot et Ch. Chipiez, Histoire de 
l'art dans l Antiquité, Paris, 1887, t. IV. 


L'architecture, | Antiquité, 


www.dacoromanica.ro 


409 


Wilson and Wanen, The Recoverry of 
Jerusalem, London, 1871, 2 vol. 

R.P. H. Vincent, La descriplion du 
temple de Salomon. Notes exegetiqus 
sur I Rois VI în Revue Bibligue, 1907, 

M. de Vogüé, Le Temple de Jérusalum, 
Paris, 1864. 


V. ARTA CHALDEANĂ, ASIRIANĂ 
ŞI PERSĂ, 


E. Babelon, Manuel d'archéologie orien- 
tale, Paris. 

Fr. Benoit, 
Paris, 1911. 

M. Dieulafcy L'art antique de la Perse 
Paris, 1884— 1889, 5 vol. 

Idem, L'Acropole de Suse d'aprés les 
fouilles exécutées en 1884, 1885, 1886, 
Paris, 1890—92, 4 vol. 

laue Diculafoy, ' A. Suse, Journal des 
fonilles (1888). 

Idem, La Perse, la Chaldée et ls Susiane. 

L. Delaporte, La  Mésopotamie. Les 
civilisations babylonienne el assyrien- 
ne, éd. „La Renaissance du Lipie” 
Paris, 1823. 

Eug: Flandin et P. Coste, Voyage en 
Perse ancienne pendant les années 1810 
et 1811. Pars. 

L. Heuzey, Catalogue des antiquités Chul- 
déennes du Louvre, Par s. 

J. Menant, Recherches sur la glyptique 
orientale, t. II. 

J. de Morgan, Mémoires de la delégation 
en Perse, 1897—1902. 

Idem, Mission scientifique en Perse, 
Paris, éd. Leroux, vol. IV. 

G. Perrot et Ch. Chipiez, Histoire de 
l'art dans l'antiquité. Paris, 1890, t. V. 

Ker Porter, Travels in Georgia, Persia, 
Armenia, ancient Babylonia, etc., du- 
Ting the Years 1817, 1818, 1819, ad 
1820, whit numerous engrawings of 
protraits, costumes, antiquities. Lor- 
don, 1821—1822, 2. vol. 

G. Rawlinson, The seventh great oriental 
monarchy or the geography, history 
and antiquilies of the Sassanian ard 
New- Persian empire, 1876. 

De Sarzec, Fouilles de Tello, Paris. 

Texier, Description de l'Arménie, de lu 
Perse et de la Mésopotamie, Paris, 
1842—1852. 2 vol. 


VI. ARTA GREACĂ. 

A. Epoca minoeană. 

Fr. Benoit, L'Architecture. 
Paris, 1911. 


I" Architecture. Antiquité. 


Antiquité, 


R.-M. Burrows. The discoveries in Crete 
and their Bearing of ancient Civilisa 
tion, London, 1908, éd. 2. 

R. Dussaud, Les civilisations préhelléni- 
ques dans le bassin de la mer Egée. 
Etudes de Protohistoire orientale, Pais, 
1910, ed. 2-a. 1914. 

A. J. Evans, Knososs in Annual of the 
British School at Ahens, t. VI, 1899— 
1900; t. XI, 1904—1905. 

Idem, Knossos, London, 1906. 

Idem, Scripta Minoa, Oxford, 1909. 

Halbherr, Lavori eseguiti dalla Missione 
archeologica italiana (1903—1908) fu 
Rendiconti di Academia dei Lincei, t. 
XIV, 1905. 

Idem, Rapporto sugli scavi eseguiti dalla 
missione archeologica italiana ad Hag- 
hia Triada ed a Festo nel? anno 
1901 in Memorie della R. Instituto 
Lombardo, t. XXI, 1905. 

Idem, Resti della eta M icena scoperti ad 
Haghia Triada, presso Phaestos. Rap- 
porto sulle ricerche del 1902 în Monu- 
menti antichi della R. Academia det 
Lincei, t. XII, 1, 1903. 

G. Hogarth, Knossos. Early town ce e 
teries în Annual of the British Sehool 
at Athens, t. VI, 1899—1900. 

Mackenzie, Cretean Palaces and aegeari 
civilisation în Annual of ihe British 
School at Athens, t. XI, XII, XIII. 
1904—1907. 

A. Mosso, Escursioni nel Mediteraneo e 
gli Scavi di Creta, Roma, 1907. 

T. Ncack, Oval Haus und Palasi in 
Kreta, Leipzig, 1908. 

R. Paribeni, I sarcofago dipinto di Hagliia 
Triada in Monumenti antichi della R. 
Academia dei Lincei, t. XIX. 1908. 

L. Pernier, Scavi della missione italiana 
a Phaestos (1900—1901) în Monumenti 
antichi publicati per la cura della R. 
Academia dei Lincei, t. XII, 1902. 

E. Pottier, Le palais du roi Minos in 
Revue de Paris, 15 févv.—1 mais 1902. 

G. Glotz, La civilisation | Egéenne.éd. 
„La Rena'ssance du Livre", Paris, 
1923. 


B. Epoca miceniană— 


Chr. Belger, Beiträge zur Kentnniss der 
griechischen Kuppelgrăber. Bel n, 1887. 

W. Doerpfeld, Troja urd Ilion, Athen, 
1902. 

A. Furtwüngler und J. Loescke, Myke- 
nisehe Thongefdsse, Berl n, 1879. 

Idem, Mykenische Vasen, Berlin, 1886. 


www.dacoromanica.ro 


4 10 





Gropengiesser, Die Gräber von Altica 
der vormykenischen Zeil, Athen, 1907. 

M. R. Hal. The Oldest civilisation of 
Greece, london, 1901. 

llelbig, Dus Homerische Epos aus den 
Denkmälern erlauterl, Leipzig, 1887, 
ed. 2. 

G. Perrot eL Ch. Chipiez Jlistoire de 
Part dans l'antiquilé, t. VI-VII, Paris. 
1894. 

A. de Ridder, Fouilles de Gha în Bulletin 
de correspondance hellénique, t. XVIII, 
1894. 

H. Schliemann, Jlios, Stadt und Land 
der Trojuner, Leipzig. 1880, traducere 
franceză, Paris, 1885. 

ldem. Mykene, Leipzig, 1878. 

Idem. Orchomenos, Leipzig, 1881. 

ldem, Tirynlhe, Paris. 1885. 

H. Schliemann und W. Doerpteld, Tiryns 
Der prühistorische Palasi der Konige 
von Tiryns, leipzig, 1886. 

Tsuntas and Manatt, The Mycenacan 
Age, Boston, New-York, 1897. 


C. 





Epoca hellenicá. 
Bibliograi[ie gencralá. 


Anderson (w.-J. and R.). Phene Spiers, 
The architecture of Greece und Roma 
London. 1907. 

Aurès, Elude des dimensions du grand 
lemple de Paestum au double point de 
vue de l'archileclure et de lu inétrologie, 
Nimes. Paris. 1868. 

Babin, Zzmploi des lriangles dans lu mise 
en proportion des monumenls grecs în 
Revue archéologique. 3-e série t. NVI 
1890. 

Biümner (H.), Technologie und Termi- 
nologie der Gewerbe und Künsle bei 
Griechen und Römern, Leipzig. 1875 — 
84. 4 vol. 

Brunn, Geschiehle der Griechischen Nünst- 
ler, Stuttgard. 1889. 2 vol. edita a 
2-2. 

Chipiez (Ch.), Histoire erilique des ori- 
gines el de la [ormulion des ordres 
greces, Paris. 1876. 

Choisy (A), Etudes cpigrupgigues sur 
l'archileclure grecque, Paris,1883— 1884. 

Collignon (M), L'archéologie grecque 
Bibliothéque de l'Enseignement des 
Beaux Arts, Paris, ediţia II, 1907 

Doerpfeld und Reisch, Das Griechische 
Theater, Leipzig, 1896. 

Doerpfeld, Graeber, Bormann, S.ebold, 
Ueber die Verwendung von Terrakol- 


len im Geison und Dache Gricchischer 
Bauwerke, Berlim, 1881. 

Durm (J.). Die Baukunst der Griechen, 
Stuttgard, 1892, edit. 2-a. 

Fauré (P.), Théorie des proportions en 
architecture d'aprés l'analyse des monu- 
ments. La Gréce et ses colonies: les 
lemples, les propylées, Paris, 1892-— 
1893. 

Guhl und Koener, Das Leben der Grie- 
chen und Römer, Berlin, ed. 6-a, 1893, 


2.vol. 

Fraducerea franceză de Traw;nski si 
Riemann, La vie antique, Paris. 1884, 
2 vol. 

Haigh, The Allic Theatre, Oxford, ed. 
4-a, 1908. 


Hittori, Restitutin du temple d'Empé- 
docle à Sélinonte ou l'archilecture poly- 
chrome chez les Grecs, Paris, 1851. 

Homolle, Monuments figures de Delphes, 
La colonne d'acanthe în Bulletin. de 


Correspondance hellénique, 1. XXXI 
1908. 
Laloux, L'architeelure ` grecque, Paris, 
1888. 


Lechat, Le temple grec. Paris, 1902. 

Lloyd. (w.-w.) Memoir on lhe syslems 
of Proporlion employed in (he design 
of the Doric Temples al Phigaleia and 
Aegina, in Cockerell, Temples at Aegina 
and Bassee. 

Masquand (A), Greek urchileelure, New- 
York, 1909. 

Pernose. An invesligalion of the prin- 
ciples of Alhenian archilecture Lon- 
don, ed t'a 2-a, 1888. 

Perrol (G.) et Chipiez (Ch.), Jisltoirc 
de l'art dans Pantiguile, t. VII, VIH 
et IX, Paris, 1898, 1903. 

Puchstein (O.) Das ionische 
Berlin, 1887. 

Puchstein (0.), Die griechische Bühne. 
Eine  urchilektonisehe  Untersuchung. 
Berlin. 1901. 

Puchstein (0.), Die ionische Sánle, Leip- 
zig, 1907. 

Rayet (0.). L'archileclure ionique en 
lonie în Gazelle des Beaux-Aris, |. 
XIII (a 2-a perioadă). 

Reber (F. von). Ueber die Anfänge des 
ionischen  Bausliles în Abhandlung der 
K. Bayer Akademie, t. XXII, 1900, 

Reinhartd (R.) Die Geselzmássigkeil 
der griechischen Baukunst. Erster Teit: 
Der Theseustempel in Alhen, Stutt- 
part, 1903. i 


Kapitu 


www.dacoromanica.ro 


Rochas d'Aiglun (A. de), Poliorcétique 
des Grecs, 1872. 

Vallois (R., Etude sur les formes ur- 
chileelurales dans les ` peintures de 
vases grecs in Revue archéologique. 
Je série, 11, 1908. 


Reviste : 


Bibliolhegue des Ecoles frangaises d'A- 
thénes et de Rome, Paris, 1877 sq. 


Bulletin de correspondance hellénique. 
Athénes, Paris, 1877 sq. 

Mitteilungen des  Kaiserlich deutschen 
Archeologischen Institut. ` Athenische 
Abteilung. Athen, 1876 sq. 

The Annual of (he British Sehool al 


Athens, London. 1895 sq. 
The Journal of hellenic Studies, 
don, 1880 dq. 
Papers of the American Sshool of clas- 
sical Studies at Athens, Boston,1882. 
Ephemeris archaiologichi, Atena, 1837 
sq. 
Practica tis en Athenais archacologichis 
elairias, Atena, 1872 sq. 


Lon- 


GRECIA PROPRIU ZISĂ. 
Opere generale. 


Blouet (A), Expedition scientifique en 
Morée, entreprise par ordre du gouver 
nemeni français, 2-e seclicn : Archi- 
lecture, Paris, 1831—1839, 3 vol. 

Heuzey (L.), Le mont Olympe et PA- 
carnanie, Paris, 1860. 

Heuzey et Daumet, Mission archéologi- 
que de Macédoine, Paris. 1876 2 vol. 

Le Bas, Voyage archéologique en Grèce 
el en Asie Mineure, 1842—1844, ed. 
par S. Reinach, Paris. 1888. 

Rudolf Menge, Antuke Kunst, Leipzig, 
1901. 

A Spinger, Handbuch der Kunslgeschic- 
hte. Das Altertum von A Michaelis, 
Leipz'g, 1907. 


Opere speciale. 

Bohn, Die Propylaeen der Akropolis 
zu Alhen Berlin und Stutigait 1882 

Carapanos (C.), Dodone et ses ruines, 
Paris, 1878, 2 vol. 

Cavvadias, Fouilles d'Epidaure 
1893. 

Idem, To hieron tu Asclepiu en Epi- 
dauro, Atena, 1900. 

Cockerell, The Temples of Jupiler Pan- 
hellenius al Aegina and Apollo Epi- 
curius al Bassae. London, 1860. 


Atena, 


411 


Arvhavo- 
Samo- 


Conze, Hauser u. Niemann, 
logische Untersuchungen auf 
thrace, Viena, 1880, 2-e éd, 


Sculptura. pictura, artele minore 
clasice. 


Brunn, Geschichte der Griechischen Kunst- 
ler, 1889, ed. 2-a. 

Maxime Collignon, J/istoire de la sculp- 
ture grecque, Paris. 1892— 1897, vel. 
1--1I. 

Idem, L'archéologie grecque în colecția. 
citatà. 

Idem, Les slalues funéraires dans Part 
grec, Paris, 1911. 

Idem, Lysippe, collection „Les Giands 
artistes", Paris, f. d. 


Furtwaengler, Meisterwerke der gric- 
chischen Plastik, 1893. 

A. S. Murray, History of Greek Sculp- 
ture, 1880. 

Ernest-Arthur Gardner, A Handbook 


of Greek Sculpture, 1907, ed— II. 

Wilhehn Klein, Geschichte der Gric- 
chischen Kunst, 1904—1907. 

Joubin, La sculpture grecque entire les 
guerres médiques el l'époque de Pé- 
riclés, Paris, 1907. 

Henri Lechat, Au Musée de l'Acropole 
Paris. 

Idem, La sculpture attique avant Phi- 
dias, Paris, 1904. 

Idem, Phidias ct la sculpture grecque 
au V-e siécle, Paris, 1906. 

Klein, Praxiteles, 1890. 

Idem, Pruzilelische Studien, 1899. 

A. Mahler, Polyklet und seine Schule, 


1903. 
Overbeek, | Geschichte ` der  griehischen 
Plastik, 1893, 4-a ed. 


G. Perrot, Proxitéle, Paris, 1905 

P.card, La s ulpture antique, Paris, 1923. 

Theodor Schreiber. Studien über das 
Dildnises Alexander des grossen, L.eip- 
zig, 1902. 


Colecţiuni de figuri ` 


S. Reinach, Répertoire de la statuaire. 
t. I—III, Paris, 1897—1904. 
Jdem, Tâles antiques idéales ou 
lisées, Paris, 1903 

Idem, Répertoire des reliefs 
romains, t. I HI, Paris, 
1912. 

O. Rayet, Monuments de lart antique, 
Paris. 


idéa- 


grecs e! 
1909— 


www.dacoromanica.ro 


412 


Hrumr-Bruckmann und Amdt-Bruck- 
mann, JDenkmaeler griechischer und 
roemischer Skulptur, dela 1888 în- 
coace (numeroase fascicole in folio). 

Monumenis grecs publiés par l'Asso- 
cialion des éludes grecques, Paris, 1873 
sq. 

-Moruimmenis el mémoires publiés sous 
les auspises de l'Academie des Inscrip- 
tions et Belles Lettres. (Monuments 
Piot), Paris. 


D. Arta helenisticü. 


Attori mer von Pergamon, Berlin 1885— 
1906. 

M. Collignon et Pontremoil, Pergame, 
"aris, 1900. 

FE. Gourbaud, Le Bas-Relief romain a 
représentation historique, Paris, 1889. 
H. Hauser, Die neu-attischen Reliefs, 

Stuttgart, 1889. 

“Th. Schereiber, Die Wiener Brunnen- 
reliefs aus Palazzo Grimani, Leipzig, 
1888. 

ldem, Die 
Leipzig, 


heltenistischen 
1889— 1893. 


. Reliefbilder 


Stelele funerare. 


M. Collignon, Les statues panéraires dans 
Part grec, Paris, 1911. 

A, Conze, Ueber griechischen Grabrelie[s. 
1872. 

tdem, Die attischen Grabreliefs. 

Percy Gardner, Sculptured „Tombis of 
Ilellas, London, 1896. 

Pervanoglou, Die Grabsteine der alten 
Griechen. 

Stackelberg, Gräber der Hellenen. 


Figurinele de teracotă. 


Heuzey, Recherches sur les terres cuites 
grecques, în Monuments gr ecsde l'As- 
sociation des Etudes grecques, Paris, 
1873 et 1876. 

Huish, Greek Terracotta statuettes, Lon- 
don, 1900. 

Kekule Die Terracollen von 
Berlin u. Stuttgart, 1884. 

Idem, Griechische Thonfiguren aus Ta- 
nagra, Berl n 1878 

E. Potter, Les staluelles de lerre cuile 

. dans l'antiquité, Paris, 1890. 

Idem, Diphilos et les modeleurs de terre 
cuites grecques, in colectia ,,Les Grands 
artistes”. 


Sicilien, 


E. Pottier et Reinach, La "écropole de 
Myrina, Paris, 1887. 

O. Rayct, Les figurines de Tanagra au 
musée du Louvre, în Gazette des Beaux- 


Arís, 1875 
Winter, Die Anliken Terracollen, Berlin, 
1903. 
Cataloage : 
“iicuzey, Calalogue des figurines an- 


liqucs de terre cuile, 1882, si les Fi- 
gurines antiques de terre cuile (Lu- 
vru). 

J. Martha, Calalogue des figurines de 
terre cuile du musée de la Société 
archéologique d'Athénes, Paris, 1888, 


Walters, Calíalogue of the terracottas 
in the Br tish Museum, London, 
1903. 


Griechische Terracotten aus Tanagra 
und Ephesos im Berliner ! Museum, 
1878. 


Vase : 


M. Collignon ct Couve, Catalogue des 
vases peints du musée d'Athènes, 
Paris, 1902, si un Album de planşe, 
Paris, 1904. 

Dumont et Chaplain, Les Céramiques 
de la Gréce propre, Paris, 1888. 

P. Gardner, Caíalogue of the Greek 
Vases in the Ashmolean Museum, 
Oxford, 1893. 

Furtwaengler et Reichhold, Griecht. 
Sche Vasenmalerei, München, 1900— 
1906 (M ire colect e de planşe). 

Furtwaengler, Beschreibung der Va- 
sensammlung im Antiguarium, Ber- 
Un, 1885. 

Huddliston, Lesson from greek Pottery, 
London, 1902. 

Klein, Die Griechischen 
Meistersignaturen. 

K. Masner, Die Sammlung antiker 
Vasen im K. K. Oesterreichischen 
Mm [für Kunst und Industrie, 

ien, 1892. 

Patroni, Ceramica antica nell" 
meridionale, Napoli, 1897. 
G. Perrot et Ch. Chipiez, Histoire de 
l'art dans l'antiquité, Paris, t. IX, 

1911. 

E. Pottier, Catalogue des vases anti- 
ques de terre cuile du Louvre, Paria, 
1896—1906, t. I—III. 


Vasen mit 


Italia 


www.dacoromanica.ro 


413 


idem, Douris el les peintres de vases 
grecs, Paris, f. d. in colecţia ,,Les 
grands artistes”: 

0, Rayet et M. Collignon, Histoire de 
la céramique grecque, Paris, 1888. 

S. Reinach, Répertoire des vases peints 
grecs el étrusques, Paris, 1899. 

De Ridder, Catalogue des vases peinis 
de la Bibliothéqiue Nationale, Paris, 
1901—1902. 

stefani, Vasensammlung der K. Er- 
mitage (Petrograd). 1869. 


Walters, History of ancient pollery, 
London, 1905. 
ldem, Calalogue of the greek and 
Etruscan vases in the British Mu- 
seum, London, 1891—1896. 
Gliptica : 


i. Babelon, La gravure sur pierres 
fines, camées et inlailles, Paris, 1894, 
in „Bibliothèque de l’ Enseignement 
des Beaux-Arts”. 

idem, Les Camées antiques de la Bi- 
bliothéque Nationale în Gazette des 
Beaux-Arts, Paris, 1889. 

Hlem, Catalogue des Camées antiques 
el modernes de la Bibliothéque Na- 
lionale, Paris, 1897, 1 vol. si 1 vol. 
planse. 

Billings, The Science of Gems, Jewels, 
cic., Londen, 1867. 

A. Furtwaengler, Antike gemmen, Leip- 
zig, 1900. 

Klause, Pyrgoleles oder die Steine der 
Alten, Halle, 1856. 

King, Antique Gems, their Origin, Uses, 
etc., London, 1872. 

S. Reinach, Pierres gravées, Paris, 1897. 


Orfevrerie : 


De Lasteyrie, L'Orfévrerie depuis les 
temps anciens jusqu'à nos jours, Paris. 

Billing, The Science of Gems, Jewels, 
etc., London, 1867. 

Clément, Catalogue des bijoux du mu- 
sée Napoléon III, Paris, 1862. 

Arneth, Die antiken Gold und Silber- 
monumente des anliken Cabinels in 
Wien. 

E. Fontenay, Les 
modernes, 1887. 

Hadaczek, Der Ohrschmuck der grie- 
chen und Elruseker, Wien, 1903. 

Schreiber, Die  Alexandrinische To- 
reutik, Wien, 1894. 


Bijoux anciens et 


A. Heron de Villefosse, Le Trésor de 
Boscoréale, în Monuments Piot, t. 
1V, 1899. 

ldem, L'argenterie et les bijoux d'or 
du trésor de Boscoréale, Paris, 1903. 

S. Reinach, Antiquités de la Russie 
méridionale, Paris, 1892. 


VII. ARTA ROMANĂ. 


Altmann (W.) Die rómische Grabat- 
tare, Berlin, 1905. 

Idem, Architektur und Ornamentik der 
antiken Sarkophage, Berlin, 1902. 
Amelung (W.), Die Skulpturen des Va- 
likanischen Museums, Berlin, 1902— 

1908. 

Babelon (E), et Blanchet (J. A.). Ca- 
lalogue des bronzes antiques de la 
Bibliothèque nationale, Paris 1895. 

Bendorf (0) und Schoene (R.), Die 
antiken  Bildwerke des Lateranischi- 
chen Museums bescherieben, Leipzig, 
1876. 

Benoit (Fr.), Z'architecture .Antiguile, 
Paris, 1911. 

Bertanx (E), Rome, Paris, 1901—5. 

Blümner (m.), Technologie und Termino- 
logie der Gewerbe und (Künste bei grie- 
chen und Römern, Leipzig, 1875— 
1885 (ediţia a II-a a vol. I, in 1913). 

Breton CEA, Pompeia décrite et des- 
sinée, Paris, 1870. 

Cagnat (R.), et Ballu (Alb.), Zimgad, 
une cité africaine sous l'Empire ro- 
main, Paris, 1905. 

Cagnat (R.), et Gaukler (P.), Les mo- 
numenis historiques de la Tunisie. 
I. Les monuments antiques. Les 
temples paiens, Paris, 1898. 

Cagnat (R.) et Chapot (V.) Manuel 
d'archéologie romaine. 'T. 1.: Les mo- 
numents. Décoration des monuments. 
Sculplure, Paris, 1917. T. I1: Dé- 
coration des monuments (suite). Pein- 
lure et mosaique. Insiruments de ta 
vic publique el privée. Paris, 1920. 

Canina (LA, L'archiletlura antica des- 
crilla e dimonsirala coi monumenti, 
Roma, 1834—44. 

Idem, Gli edifizi di Roma anlica, vol. 
I—IV; Gli edifizi antichi dei con- 
forni di Roma, vol. V—VI, Roma, 
1848—56. 

Idem, La prima parte de la Via Appia 
dalla Porta Capena a Boville Roma, 
1853. 

Choisy (A.), L'art de bátir chez les Ro- 
mains, Paris, 1873 (a 2-a ed. 1876). 


www.dacoromanica.ro 


414 


Idem, Histoire de l'architecture, t. I, 
Paris, 1899. 

Ciehorius (C.), Die Reliefs der Trajans- 
săule, Berlin, 1896. 

Clarae (F. de), Musée de sculpture an- 
lique el moderne ou Description his- 
lorique et graphique du Louvre et de 
toutes ses parties, Paris, t. I—VI, 
1841—1853. 

Crosby Butler (1L), Ancient Architec- 
ture in Syria, Leyde, 1907—1914. 
ldem, American Archaeological Ex- 
pediliou to Syria in 1899—1900, 

New-York, 1903. 

Daremberg (Ch.), Saglio (A Pottier 
(E.) et Lafaye (G.), Dictionnaire des 
Anliguiles grecques et romaines d'a- 
prés les teates et les monuments, Paris, 
1877 sq. 

Durm, (J.) Die Baukunst der Etrus- 
ker und Römer, Leipzig, 1905. 

Déchelette (J.), Les vases céramiques 
ornés de la Gaule romaine, Paris, 1904. 

Mspérandieu (Em.), Recueil general 
des bas-reliefs, slatues el bustes de 
la Gaule romaine. Paris, 1907—1916. 

D'Espouy (H.), Fragmenis d'architec- 
lure antique. daprès les relevés cet 
restaurations des anciens pensionai- 
res de l'Académie de France à Rome, 
Paris, 1896—1905. 

Formigé (J.), Remarques diverse sur 
les thédtres romains à propos de 
ceux d'Arles et d'Orange, Paris, 1914. 
Extras din Mémoires présentés par 
divers savants d l Académie des Inscrip- 
tions et des  Belles-Lettres, t. XIII). 

Froehner (W.), La Colonne Trajane, 
Paris, 1872—1874. 

Gsell (S), Les Alunumenis anligues de 
l'Algérie, Paris, 1901, 

Gusman (P.), L'art décoratif de Rome 
de la fin de la République au IV-e 
siécle, (Paris, in curs de publicaţie). 

idem, Pompei Ja ville, les moeurs 
les aris, Paris, 1906. 7 

Idem, La villa impérilale de Tibur 
(Villa Iladriana), Par.s, 1904. 

Ilebrard (E), et Zeiller (J.) Spalato- 
le Palais de Dioclétien Paris, 1912. 

Ilelb'g (W.), Führer durch die öffent- 


lichen Sammlungen Klassischer Al- 
lertümer in Rom, Le pz g, 1913, (a 
3-a ed.). 


Ileibig (W.), Guide dans les musées 
d'archéologie classique de Rome, trad. 
de J. Toutain, Leipzig, 1893. 

Idem Wandgemälde der vom Vesuv 


verschütlelen ` Siëdie Campaniens be 

schrieben, Leipzig, 1868. 

Hermann (P.), Denkmäler der Malerei 
des  Allertums, München, gr. fol. 
(in curs de publicaţie). 

Hülsen (Chr.) Le forum romain, scn 
histoire, ses monumenis, trad. de 
Carcop no, Home, 1906. 

Lanciani, Ancient Rome in the light 
of recent discoveries, London, 1888. 

Idem, The ruins and exacavalions of 
Ancient Rome, London, 1897. 

Lanchoronsky (Ch.), Niemann (G.) et 
Petersen (E.), Les Villes de la Pam- 
phylie el de la Pisidie, Paris, 1890. 

Martha (Jules), Manuel d'archéologie 
élrusque el romaine, Paris, în co- 
lecţia „Bibl othèque de l'enseigne- 
ment des Beaux-Arts" (fără dată). 


Mau (A.) Pompeji in Leben und 
Kuusl, Leipzig, 2-a ed. 1908 cu 
supliment apărut după moartea 


autorului, în 1913. 

Idem, Pompejii, its Life and Art, tra- 
ducere de Fr. W. Kelsey, New 
York, 1899. 

— Monuments antiques relevés et res- 
laurés par les  archilecles pension- 
naires de l'Académie de France à 
home, Paris, fără dată. 

—  Mosaiques de Gaule.  Inverlaire 
des mosaiques de la Gaule et de l'A- 
frique, par G. Lafuye, A. Blanchet, 
P. Gauckler, Pachtére, Paris 1909— 
1911. 

Overbeck (J.), Pompeji in seinen Ge- 

büuden, Alterthümern und  Kunst- 
werken, Leipz'g, 1881, ediţia a 4-a 
revăzută de A. Mau. 

Reinach (S.), Antiquités | nationales. 
Description raisonnée du musée Saint- 
Germain-en-Laye. Bronzes figures de 
la Gaule romaine, Paris, 1894. 

Idem, Répertoire de reliefs grecs et ro- 
mains, Paris, 1909—1912. 

Idem, hepertoire de la staluaire grec- 
que el romaine, Paris, 1897—1910. 

Nogara (B.), Z mosaici antichi conser- 
vali nei palazzi ponlifici dell Vali- 
cano e del Laterano, M Yano, 1919. 

Ridder (A. de), Les bronzes antiques 
du Louvre, Paris, 1913—1915. 


Rodenwildi, Die Komposition der 
pompejanischen  Wandgemălde, Ber- 
lin 1909. 


Ruesch (A.), Guida ilustrata del Mu- 
seo nazionale di Napoli, Napoli, 
1911, a Za ed. 


www.dacoromanica.ro 


i1 


Ruggero (E. 
Roma, 1913. 

Roscher OL W.), Ausführliches Lexikon 
der griechischen und römischen Mij- 
thologie, Leipzig. 

Strong (Arlh.), Roman Sculpture [rom 
Augustus to Constantine, London, 
1907. 

Stuart (Jones), A Catalogue of the 
Ancienl Sculptures. preserveld in the 
Municipal Collections of Home. — 
The Sculplures of the Museo Capi- 
tolino, Oxford, 1912, cu un album. 

"hédenat (H.) Le forum romain, 
Paris, 1908, ed. 1-a. 

Idem, Pompei, Paris, 1910, ed. 2-a. 

Vogüé (M. de), Syrie centrale. Arechi- 
lecture civile el religieuse du l-er 
siècle au VII-e, Paris, 1865— 1877. 

Walters (HI DA Catalogue of the Ro- 
man Pottery in the Deparlements of 
Anligquities, British Museum, Lon- 
don, 1908, 


de), JI foro romano, 


Reviste. 


American Journal of Archaeology. 
Annali del? Institulo di corrispondenza 


archaeologica. 
Antike Denkmäler des Kaiserlichen 
archaeologischen Instituts. 


Jahrbuch des Kais. areh. Instituts din 
Berlin. 

Arehaeologische Zeitung. 

Mittheilungen des Kaiserlichen 
schen archaeologischen Instituts. 

Bulletin de correspondance hellénique, 
Atena. . 

Bulletin archéologique du Comité des 
travaux historiques. el scientifiques. 

Huiletino della commissione ` archeolo- 
gica comunale di Roma, 

Bulletino di archeologia cristiana. 
ulletino ` dell" Instituto di corrispon- 
denza archeologica, Roma. 

Bulletin de la | Société nationale 
Antiquaires de France. 

Bulletin monumental. 

Buletinul Comisiunii monumentelor is- 

orice, București, 


deul- 


des 


Jahrbuch des Kaiserlichen deutschen 
Instituts, 
Jultresliefte ades  vesterreichischen ar- 


chaeologischen Institules in Wien. 
The Journal of Hellenic Studies. A- 
lena. 
Mflanges ` d'archéologie et 
Ecoles [rangaise de Rome. 


d'histoire. 





> 





Mémoires de lu Societe nationale des 
Antiquaires de France. 

Mitteilungen des Kaiserlichen 
schen archeologischen | Instituts. 
mische Abteilung. 

Monumenti pubblicati ` dall Instituto 
di corrispondenza archeologica. 

"Nolizic degli Scavi di Antichita, pub- 
blicate per cura della Reale Accade- 
mia dei Lincei. 

Recueil des nolices el mémoires de la 
Société archéologique de Constantine. 

Revue des Etudes anciennes. 

Revue des études grecques. 


deul- 
Rö- 


VIL. ARTA ETRUSCÁ, 


Boissier, Les tombes élrusques de Cor- 


nélo în Revue des deux Mondes, 
15 aug. 1882. 
Brunn, / rilievi delle urne etrusche, 


Roma, 1870. 

ldem, Pilture etrusche (Annali, 1859 
şi 1866). 

Chirardini, La Necropoli anlichissima 
di Cornelo —- Tarquinia, 1882. 


Contestabile, Monumenti di Perugia 
elrusca e romana, Veruga, 1870, 
A vol. si un atlas. 

Denn's, The cilies and cemeteries of 
Etruria. London, 1878, t. I—II. 
Gsell, Fouilles dans la nécropole de 

Vutci, Paris, 1891. 
Inchirami, Monumenli etruschi o di 


elrusco nome, 1821 1826, 7 vol. 

Helbig, Pillure cornctane (Annali, 1863). 

Lenormant (F.), Les vases étrusques de 
lerre noire in Gaczelte archéologique, 
1879, şi in (Art, 1882. 

M;gili, Monumenti inediti, allas care 
se raportează la Histoire de l'Italie 
avant les Romains, 1844, 2 vol, 

Müller (0), Die Etrusker, Stuttgart, 


1877 t. E. IL. 

Noel des Vergers, ZL'Etrurie et des 
Etrusques. P. 1862. 61, 2 vol. şi 
un atlas. 

Martha (J., L'art dtrusqae, Paris 
1889. 

Idem, Manuel d'archéologie étrusque 


el romaine, Paris, fără dalá. 
IN. ARTA PRIMITIVA CREŞTIN Å. 


Barbet de Jouy, Les mosaiques chré- 
liennes de Rome, 1863. 

Bavet, Recherches pour servir à his- 
toire de la peinture el de la sculpture 
chrétiennes en Orient, Paris, 1879 


www.dacoromanica.ro 


Becker, Die | Wandgemálde der rü- 
mischen Katakomben, Gera, 1876. 
Bertraux (E), L'art dans l'Italie. mé- 

ridionale, Paris, t. I, 1909. 
Bosio, Roma Soterranea, 1632. 
Bréhier (L.), Les origines du crucifix 

dans l'art religieux, 1914. 
Ciampini, Vetera monumenta, 

1689—1680, 2. vol. 

Idem, De sacris a edificiis a Constantino, 
Magno constructis, Roma, 1693. 
Clause, Basiliques et mosaiques chré- 
tiennes, lialie-Sicile, Paris, 1895. 
Cabrol, (Doin.), Dictionnaire d'archeu- 
logie chrétienne et de liturgie, Par.s. 
1903 sq. (în curs de publicaţie). 
Enlart (C.), L'architecture chrétienne 
en Occident avant l'époque romane 
în Histoire de l'art de André Michel. 

t. I, Paris, 1905. 

Holtz'nger (H.), Die alichrisiliche Ar- 

chitektur, Stutgart, 1889. 

Garrucci, Le Bon Pasteur în Melau- 

ges de l'Ecole de Rome, 1885. 

Idem, Etude sur l'histoire des sarco- 

phages chrétiens, 1885. 


Kehrer (Hugo), Die heiligen drei Kö 
nige, Leipz g, 1909, 2 vol. 

Kaufmann (K. M), Handbuch dir 
christlichen Archaeologie, Parderborn. 
1905. 

Kraus, Real Encyklopaedie der chrust- 
lichen Allerthümer, Freiburg in Breis- 
gau, 1880. 

Idem, Geschichte der christlichen Kunst. 
Freiburg 1n Breisgau, 1895—1900. 
t. I—III. 

Lehner. Die Marienverehrung in den 
ersten Jahrhunderten, Stuttgart, 1886. 

Lowrie. Christian Art and archeology 
1901. 

Le Noir, Architecture monastique, Pz- 
ris, 1868. 


Mart'gny (labbé), 


Roma, 


Dictionnaire des 


antiquités chrétiennes, Pars, 1877. 
ed. 2-a. 
Pératé (A.), L'archéologie chrétienne 


în „B bliotkéque de l'Enseignement 
des Beaux-Arts", Paris, 1892. 

Idem, Les commencements de l'art chré- 
lien en Occident in Histoire de l'Art 
de André M.chel, t. I, 1905. 

Pohl, Die altchristliche Fresko und Mo- 
saik- Malerei, 1888. 

Rivoira (G. T.) Le origini della ar- 
chittetura lombarda, Roma, 1901. 

Rohault de Fleury (Ch.), La Messe. 


Etudes archéologiques sur ses monu- 
mcnis, 1882—88, 8 volume. 

Idem, Les Saints de la Messe et leurs 
monumentis, Paris, 1895—1900, 10 
volume, 

De Rossi, Roma solteranea, 
1877, 3 vol. 

Idem, AMusaici cristiani e saggi dei 
pavimenti delle chiese di Roma an- 
leriori al secolo XV, Roma, 1870— 
1896. 

Schultze ON Archaeologie der alt- 
christlichen Kunst, München, 1895. 

Strzygowski (J.) Christus in helle- 
nistischer und  orienialischer Auf- 
fassung (extras din Allg. Zeitung, 
19 an. 1903). 

De Vogüé. Les Eglises de Terre Sainte. 

Idem, Monuments de la Syrie iecentrale 
du IV-e au VIII-e siécle, Paris, 
1865—1877. 

Wilpert, Principienfragen der chrisili- 
chen Archaeologie, 1892. 

Idem, Die  Katakombengemălde 
ihre allen Kopien, 1896. 

Idem, Ein Cyclus christologischer Ge- 
mălde aus der Katakombe der Hei- 
ligen Petrus und Marcellinus, 1891 

Idem, Die Malereien der Kaiakomben 
Roms, 2 vol, 1904. 

Weis-L'ebersdorf, ^ Christus- und Apo- 
Slelbilder, Freiburg, 1902. 


1864 


und 


Iteviste. 
Bu lletino d'archeologia cristiana, con- 


dusă de De Rossi, 1863—1895 şi 
continuată supt titlul de Nuovo- 
Bulletino di archeologia | cristiana, 
dupá 1895. 


Oriens christianus, Roma, 1901 si urm. 

Reyue de Fort chrétien, Paris, dela 
1857 incoace. 

Revue archéologique a publicat nu- 
meroase articole despre arta creştină 
din Orient şi Occident, caşi alte re- 
viste arheologice din cele citate 
în bibliograf ile artelor precedente. 


Römische ` Quartalschrift der  christli- 
chen Allerthümer, Roma, dela 1877 
încoace. 


X.ARTA BIZANTINĂ şi RĂMURILE EI 


Ainalov (D.), Originile hellenislice ale 
artei bizantine, S.-Petersburg, 1900 
(în ruseşte). 

Idem, Mosaicurile din sec. IV.şi V, 
S.-Petersburg, 1900 (in ruseşte). 


www.dacoromanica.ro 


417 


Ainalov si Hjedin, Catedrala Sf. Sofii 
din Kiev, S.-Petersburg, 1889 (in 
ruseste). 

Antoniadis, Ek/rasis lis aghias Sofias, 
Paris, 1907 (în grecește). 

Ballu (AA Le monastère byzantin de 


Tebessa, Paris, 1897. 

Bayet, L'art byzantin, Paris, 1904, 
ed. 2-a. 

Idem, Recherches pour servir à lhis- 


loire de la peiture el de la sculpture 
chrétiennes en Orient avant la que- 
relle des iconoclastes, Paris, 1879. 

Bock (W. de) JMalériaux pour servir 
à l'archéologie de l'Egypte chré- 
tienne, S.-Petersburg, 1901. 

Bertaux (F.), L'art dans UIlalie mé- 
ridionale, de la [in de l'Empire ro- 
main d la conquéle de Charles d'An- 
jou, Paris, 1904. 

Baillet, Les tapisseries d'Anlinoé au 
musée «d'Orléans, Orléans, 1907. 
Brockhaus, Die Kunst in den Athos 

Kloestlern, Leipzig, 1891. 

Bals (G.), O vizità la cáteva biserici din 
Serbia, București, 1911 (este si o 
trad. franceză). 

Bordier, Description des peintures et 
aulres ornemenís contenus dans les 
manuscrits grecs de la Bibliothèque 
nationale, Paris, 1883. 

Bréhier, (L.), La sculpture byzantine, 
Paris, 

Idem, L'art chrétien, Paris, 1918. 

Idem, L'art byzantin, Paris, 1924. 

Beylié (général de), L'habitation by- 
zanline, Paris, 1902. 

Clédat, Les monastères et la nécropole 
de Baouit, Le Caire, 1906, 1 vol. 


Choisy (A.), L'art de bálir chez les By- 
zanlins, Paris, 1882. 

Idem, Histoire de l'archileclure, Paris, 
t. II. 

Dalton (0.), Byzantine Art and Ar- 
chaeology, Oxford, 1911. 

Dan (D.) .Mánéástirea Putna, 
1905. 

Delattre (R. P.) La basilique de 
Damous-el-Karita, à Carthage, Con- 
stantine, 1892. 

Diehl (Ch.) Manuel 
Paris, 1910. 

Diehl (Ch.), L'Afrique byzantine, Paris, 
1896, 

Idem, Etudes byzanlines, Paris, 1905. 

Idem , L'art byzantin dans l'Italie mé- 
ridi onale, Paris, 1894. 

Idem, Palerme et S yracuse, Paris,1907. 


Buc., 


dart byzantin, 


O. Tafrali.--Istoria artelor, ed. ll, 8000 ex. 


Idem, Ravenne, Paris. 1903. 

Idem, L'Eglise et les mosatques de 
Saint-Luc en Phocide, Paris, 1889. 

Idem, Les églises chrétiennes de Salo- 
nique, Paris, 1917. 

Duchesne et Buyet, Mission au Mont 
Athos, Paris, 1875. 


Ebersolt (J.), Le grand palais de Cons- 
lantinople et le livre des Cérémonies, 
Paris, 1910. 

Idem, Les aris somptuaires de Byzance 
Paris, 1923. 

I. Ebersolt et Thiers, Les églises de Con- 
stanlinople, Paris, 1913. 

Errard et Gayet, L'art byzantin, Ra- 
venne el Pompose. Parenzo. Venise, 
Paris, 1901—1903, 3 volume. 


Evetis. The churches and monasteries 
of Egypt and some neighbouring 
contries | altribuled to Abu  Sálih 


the Armenian, Oxford, 1895. 

Gayet, L'arl cople, Paris, 1902. 

B. Filow, Sfânta Sofia din Sofia (in 
bulgăreşte). Sofia, 1913. 

Idem, L'ancien art bulgare. Geneve 1924. 

Ghica-Budesti (N.) şi Balș (GA Mo- 
náslirea  Proboia, Bucureşti, 1909. 

Garrucci, Storia dell'arte cristiana nei 
primi olto secoli della Chiesa, Prato, 
1873—1881, 6 volume. 

Gsell, Les monuments antiques de l'Al- 
gérie, Paris, 1901, t. II. 

A. Grabar, L'église de Boian, Sofia, 
1921. 

Heisenberg, Die Apostelkirche in Kon- 
strantinopel, Leipzig, 1908. 

Hartel und Wichkoff, Die Wiener ge- 
nesis, 1897. 

Haseloff, Codex purpureus 
sis, Berlin, Leipzig, 1898. 


Grimm. Monuments d'architecture. by- 


rossanen- 


zanline en Géorgie et en Arménie. 
S.-Petersburg, 1860. 

Graeven,  Friihchristliche und millel- 
alterliche | Elfenbeinwerke in photo- 
graphischer Nachbildung. Roma, 
1898—1900. 


R. P. G. de Jerphapion, Les églises 
de Cappadoce, Paris, 1925. 

Kaufmann (K. M.) Die Ausgrabung 
der Menas Heiliglümer in der Ma- 
reotiswiiste, Cairo, 1906—1910, 3 vol. 

Jaffé (F.) Die  bischófliche Kloster- 
Kirche zu Curlea de Argeș, Berlin, 
1911. 

Kondakov (D.) Monumente ale artei 
creştine la  Muntele Athos, S.-Pe- 
tersburg, 1902 (fn ruseste). 


www.dacoromanica.ro 


418 


Idem, Histoire de l'art byzantin et 
de l'iconographie d'aprés les minia- 


tures des manuscrits grecs. Odessa, 
trad. franceză, Paris, 1886-——1891, 
2 vol. 


Idem, Macedonia, S.-Petersburg, 1909 
(in ruseste). 

Idem, Reise nach Sinai im Jahr 1881. 
Odessa, 1882. 

Lethaby and Swainson, The Churc 
of Sancia Sophia, Constantinople, 
London and New-York, 1894. 

Lichaeev,  Materialuri pentru istoria 
iconografiei ruse, S.-Petersburg, 1907, 
2 vol (in ruseşte). ] 

Millet (G.), L'art byzantin in Histoire 
de PArt de A. Michel, Paris, 1905. 

. t. I. şi t. III partea II, 1908. 

Idem, La collection byzantine des Hau- 
tes-Etudes, Paris, 1903. 

Idem Les monuments 
Mistra, Paris, 1910. 

Idem, Le monastére de Daphni, Paris, 
1899. 

Idem, L'école grecque dans l'architec- 
ture byzantine, Paris, 1916. 

Idem, Recherches sur, L'iconographie 
de l'Evangile aux XIV-e, XV-e et 
XVI-e siceles, Paris, 1916. 

Idem, L'ancien art serbe, Paris, 1919. 

Milingen (Van), Byzantine Constanti- 
nople, the walls of the city and ad- 
joining historical sites, London, 1899. 

Molinier, Histoire des arts appliqués 
à lindustrie, €. I şi IV. 

Idem, Le trésor de la basilique de 
Saint-Marc à Venise. Venise, 1888. 

Nolhae, Le Virgile du Vatican, Paris, 
1897. 

Nicolaevici, Die kirchliche | Architek- 
tur der Serben, Bolgrad, 1902. 


Dumont, Fac-similés des miniatures des 
plus anciens | manuscrits grecs de 
la Bibliothèque nationale du VIe 
au XI-e siècle Paris, 1902. 

Al. Peteovici, Manastir Studenifa. 
Belgrad, 1924 (in serbeste). 

Pokrovski (D.), Pictura murală în 
vechile biserici grecești şi ruseşti. 
Moscova, 1890 (în ruseşte). 

Idem, Monumente de iconografie şi 
de artă ortodoxă, S.-Petersburg, 1894, 
ed. IT, 1900 (in ruseste). 

— Lucrările congresului arheologic al 
7-lea, [inut la Iaroslav, t. I. (in 
rusește). 

Pulgher, Les églises byzantines de Cons- 
tantinople, Vienne, 1880. 


byzantins de 





Poksyskin, Arhilectura bisericilor or- 
todoxe ín regatul actual al Serbiei, 
S.-Petersburg, 1906 (in ruseşte). 

Reissenberger (L.), L'église du mona- 
slére épiscopal de Kurtea de Argis 
en Valachie, Vienne, 1867. 

Romstoerfer (K.-A.), Die moldavisch- 
byzantinische Baukunst, 1896. 

Diferite alte articole despre Sf. Gheor- 
ghe si biserica Mirouf, din Suceava, 


biserica din Reușeni, etc. publi- 
cate în Mittheilung d. k.k. Ceniral- 
Komision für Kunst und hist. 
Denkmale, 1899, 1901, etc. 


Rjedin, Mosaicurile bisericilor din Ra- 
vena, S.-Petersburg, 1897 (in rusește). 
Riehter (J.-P.), Die Mosaiken von Ra- 
venna, Wien, 1878. 
Ricci (C.), Ravenna, Bergamo, 1902. 
Rivoira, Le origini della architettura 
lombarda e delle sue principali de- 
rivazioni nei paesi d'olir' Alpe, 
Roma, 1901—1907, 2 vol. 
Rudell, Die Kahrie-Dschamisi in Kons- 
stantinopel, Berlin, 1908. 
Salzenberg (W.) Altchristliche Bau- 
denkmáler von Konstantinopel vom 
5 bis 12 Jahrhundert, Berl n, 1854. 
Schlumberger (G.), Mélanges d'ar- 
chéologie  byzaniine, Paris, 1895. 
Idem, Sigillographie byzantine, Paris, 
1884. 
Şkorpil, Monumentele din Bulgaria, 
Sofia, 1888 (în bulgăreşte). 
Schmitt, Kahrie-djami, Leipzig, 1906. 
Sehuliz.- (R.-W.) and Barnsley (S.-H.), 
The monastery of Saint-Luke of Stiris 
in Phocis and the dependent monastery 
of Saint-Nicolas in the fields, near 
Skripou in Beotia, London 1901. 
Strzygowski (J.), Byzantinische Denk- 
măler, Wien, 1891—1903, 3 volume, 
Idem, Kleinasien. Ein Neuland der 
Kunstgeschichte, Leipzig, 1903. 
Idem, Orient oder Rom, Leipzig, 1901. 
Jdem, Jkonographie der Taufe Chrisli, 
München, 1885. 


Tairali (O.), Topographie de Thessa- 
lonique, Paris, 1912. 

Idem, Melanges d'archéologie et d'é- 
pigraphie byzantines, Paris, 1913. 
Idem, Iconografia imnului acatist, Bu- 

curesti, 1915. 

Idem, Les fresques de Saint-Nicolas de 
Curtea-de-Argeş (Extras din  Mo- 
numents Piot). Paris, 1919. 

Idem, Le tresor bcyzantine et roumuin 
du monastère de Pouftna. Paris 1925. 


www.dacoromanica.ro 


Texier (Ch.) et Pullan (DA Byzantine 
architeclure, London, 1843—1864. 
Tolstoi si lXondakof, Antichilăţi ru- 
sești, Petersburg, 1889—1891 (în 

ruseşte). 

Tikkanen, Die Psalter llustration im 
Miltelalter, Helsingfors, 1895. 

Tocilescu (Gr.), Biserica episcopală a 
monáslirii  Curtea-de-Argeș, Bucu- 
resti, 1886. 

Uvarov (Contesă). Monumente res: 
tine. Materialuri pentru archeologia 
Caucazului, Moscova, 1894 (in ru- 
sește). 

Venturi (AA, Storia del Arie italiana, 
Milano, 1901, t. I—II. 

Vogüé (Melchior de), Les églises de 
Terre-Sainte, Paris, 1860. 

Idem, Syrie centrale, Paris, 1865—1876. 

Wulff (O.) Die  Koimesiskirche in 
Nicaea, Strussburg, 1903. 


Wiegand, Das allchrislliche Haupt- 
portal an der Kirche der hl. Sa- 
bina, Trèves, 1900. 

Reviste. 
Arhaiolegichi Ephimeris, Atena. 
Buletinul Comisiunii Monumentelor 


istorice, Bucureşti, 1908 sq. 
Bulletin de Correspondance hellénique, 
Atena, Paris, 1877 sq. 
Bulletin de la société et de l'institut 
archéologique bulgare. Sofia. 
Byzantinische Zeitschrift, München, 
1892 sq. 
Byzantion, Bruxelles, 1925. 


Epeteris byzantinis Elerias, Atena, 1925. 


Vizantijskij Vremennik, S.-Petersburg, 
1894 sq. 

Izvjestija russkago archeologiceskago in- 
stituta v  Constantinopolje, Odessa, 
Leipzig şi Constantinopol, 1896 sq. 

Monuments Piot, Paris. 

Nuovo Bulletino di archeologia cristiana. 

Oriens Christianus. 

Revue Archéologique, Paris. 

Revue de lart chrétien, Paris. 


Römische Ouartalschrift, Roma. 
Revista pentru istorie, arheologie şi 
filologie, director Dr. Tocilescu. 


București, 1881 si urm. 


NI. ARTA ROMANICĂ. 
A. Epoca merovingiană gi carolingiană. 


Avena (A), Monumenti del’ Italia 


meridionale. Roma, 1902. 





419 


Bastard (Comte A. de) Peinlures el 
ornements des manuscrits, 1832— 
1869. 

Beissel, Vatikanische Miniaturen, 1893. 

Bertaux (E), L'art dans l'Italie mé- 
ridionale, Paris, 1903 

De Baye (J.), L'industrie longobarde, 
1888. 

Bréhier (L.), L'art chrélien, Paris, 1918. 
ldem, Les ,,homélies" du moine Jac- 
ques ín Monuments Piot, 1921. 
Cahier et Martin, Melanges d'archéo- 

logie, 1847—1856. 

Idem, Nouveaux Mélanges, 1874—1877. 

Cattaneo (R.). L'arch tecture en Italie 
du VI au XI siécle, Venise. 


Cochet (abbé), Sépultures gauloises, 
romaines, franques et normandcs, 
1857. 


Corroyer (Ed.), L'archilecture romane 
în colecția „Bibliothèque de Pen- 
seignement des Beaux-Arts”, Pa- 
ris, 1888. 

Ebner (A.), Quellen und Forschungen 
zur Geschichte und  Kunslgeschichle 
des Missale Romanum, Iter Itali- 
cum, 1896. 

Leprieur (Paul) L'art de l'ipoque mé- 
rofingienne et carolingienne en Oc- 
cident in Histoire de l'art de André 
M.chel, t. I, partea 1, Paris, 1905. 


Labarte, Histoire des arts industriels 
Paris, ed. 2, 1872—1875. 

Lenoir (A.), Architecture monaslique, 
P. I, 1856. 

Linas, L'orfévrerie mérovingienne; les 
oeuvres de Saint Eloi ct la verroterie 
cloisonnée, 1884. 

Molinier (E.), Histoire des arts appli- 
qués à l'industrie, du V-e d la fin 
du XVIll-e siècle, t. IV: L'orfe- 
vrerie civile et religieuse, du V à 
la fin du XV-e. 

Odobeseu (A.), Le trésor de Petrossa, 
1889. 

Omont, Fac-similés de manuscrits 
grecs, latins et français du V-e au 
XV-e siècles exposés dans la galerie 
Mazarine (Bibliothèque Nationale), 
1901. 

Rivoira, Le origini dell' 
lombarda, Roma, 1901. 

Sauerland und Haseloff, Der Psaller 
Erzbischof Egberts von Trier, Trier 
(Trèves), 1901. 

Swarzenski (GA, Die Regensburger 
Buclunalerei des X und XI Jahrh., 
Leipg;g, 1901. 


Architettura 


www.dacoromanica.ro 


420 


Du Sonunerard, Les aris au 
áge, Paris, 1836—1848. 

Springer, Die Psallerillusiralionen im 
frühen  Mitlelaller, 1880. 

Idem, Die Genesis in der hunst des 
[rüh.  Mitllelaltlers, 1884. 

Jdem, Der Bilderschmuck in den Sa- 
cramenlarien des früh. Mittelalters, 
1889. 

Venturi (A.), Storia del? arie italiana, 
Roma, 1902, t. II. 


mojen 


B. Epoca romanică, 


Bertaux (E), L'art dans Vllalie mé- 
ridionale, Paris, t. 1. 

ldem, 1 monumenli medioevali delta 
regione della del Vulture, Napoli, 
1897. 

Billing (R. W.), 
clesiastical  antiquities 
London, 1845—1852. 

Boisserée (S.), Denkmale der Baukunst 
vom VII bis zum XIII Jahrhundert 
an Nieder Rhein, München, 1833. 

Boito (L.A .irchiteitura del Medio Evo 
in Italia, Milano, 1880. 

Bormann (R.) und Grau (H.) Die 
Baukunsl, Berlin u. Stuttgart, 1897, 
1898. 

Bode (W.), Die Italienische 
Berlin, 1891. 

Bréhier (LA L'art chrélien. Son dé- 
veloppemeni iconographique dés ori- 
gines d nos jours, Paris, 1918. 

Cattaneo, L'Archillelura in Italia dal 
sec. VI al mille circa, Venezia, 1889. 

Choisy (A.). Histoire de l'architecture. 
Paris, 1899, vol. IT. 

Cloquet (LA Les grandes calhédrales 
du monde catholique, Lille, 1897. 
Corrover (12d), L'architecture romane 
în colecţia „Bibl. de l'Enseignement 

des Beaux-Arts, Paris. 1888. 


Dehio, Handbuch der deutschen Kunst- 
denkmáler für Aufirage des Denk- 
malp[legelages, Berlin, 1905. 

Dartein (D.), L'archileclure lombarde, 
Paris, 1892. 

Durrieu, (P.), Manuscerits d'Espagne 
remarquables par leurs peintures. în 
»Bibliothéque de l'Ecole des Char- 
tres, LIX, 1895. 

Enlart (Camille), Z'architecture ro- 
inane in llistoire de l'art, de Andre 
Miehel, t. I partea 1], Paris, 1905. 

Idem, Manuel d'archéologie française. 
T. I—HI, Paris, 1902, 1903 si 1916. 


The baronial and ec- 
of Scolland, 


Plastik, 


Geo J. Clark. Medieval military ar- 
chileclure in England, London, 1884, 
2 vol. 

Haseloff (Arthus), Peintures, minialu- 
res el vitraux de l'époque romane, 
I. Dans le pays du Nord in Histoire 
de Fort de André Michel, t, I, partea 

H, Paris, 1905. 

Janitschek, Geschichte 

Malerei, Berlin, 1890. 


der  deulschen 


Knackfuss und Zimmermann, Allge- 
meine  Kunslgeschichte, bBieMeld n. 


Leipzig. 1903, 3 volume. 

Laffil ce (HL), La peinture murale en 
France avant la Renaissance, 1893. 

De Lastevrie (R.), L'archilecture re- 
ligieuse en France à l'époque romane, 
Paris, 1912. 

Lübke (WA Denkmäler 
Stuttgart, 1890. 

Màle (EA Loi religieux au XIII-e 
siècle Paris. 

Idem, Peinlures, miniatures el vitraux 
de l'épogue romane, JI. La peilure 
murale en France, în Hisloire de 
Part de A. Michel, I. 2. 

Mantz (Pau), La peinture frangaise 
du Ale siècle d la fin du AVI in 
colecția „Bibliothèque de l'Enseigne- 
ment des Beaux-Arts)”, Paris, 1897. 

Magne, L'ouvre des peintres verriers 
[rangais, Paris, 1885. 

Michel (A.), La sculpture romane in 
Ilistoire de Part de André Michel, 
t. I, partea IL Paris, 1905. 

Merson (Olivier), Les vilraux, Paris, 
1895. 


der Kunst, 


Nodet (H., Architecture  porlugaise 
in Planat, Encyclopédie — d'archi- 
lecture. 


Oldtinann (H.), Die Glasmalerei, Kóln 
1898, 2 vol. 

Ongana (edit), La Basilica di 
Marco, Venezia, 1878—1898. 

Quieherat (J.), Mélanges d'archéologit, 
t. II, Moyen âge, édité par R. de 
Lasteyrie, Paris, 1886. d 

Rey (E. G. baron), L'architecture mi- 
litaire des Croisés, Paris, 1871. 

Rivoira (comte G. T.), Le origini della 
archilellura lombarda Roma, 1901. 
Roman (j.), Manuel de sigillographie 
[rangaise, Paris. 1912. 

Romilly Allen (J.), Monumental His- 
lory of (he Early British Church, 
London, 18389. 

Ruprich-Robert (V.), L'archilecture nor- 
mande aux XI-e el N11 siècle en 


San 


www.dacoromanica.ro 


421 


Normandie et en 
fără dată. 
Saladin (H.), Architecture espagnole 
in Planat, Encyelopédie d'architecture. 
Schayes, Histoire de l'architecture en 
Belgique, Bruxelles, 1850—1860. 
Schulz (W.), Denkmäler der Kunst des 
Mittelalters in Unteritalien, Dresden, 


Angleterre, Paris, 


1860, 4 volume. 
Salazaro. Monumenti del? Italia Me- 
ridionale, Napoli, 1870—1878. 


Supino (I. Di Arte Pisana, Firenze, 
1901. 

Turner (Hudson) and Parker, Some 
aecount of domestic architecture in 
England, Oxford a. London, 1853— 
1877. 4 volume. 

Venturi, Storia dell' Arte italiana, t. 
II si III. 1902, 1903. 

Viollet-Le-Duc (12), Dictionnaire rai- 
sonné de l'architecture. française, Pa- 
ris, 1875, 10 volume. 

Vogüć (marquis de), Les églises de la 
Terre-Sainte, Paris, 1860. 
Zimmermann,  Oberitalienische 

lik, Leipzig. 1897. 


Plas- 


Reviste. 


Annales archéologiques de Didron. 

Archives de l'art français. 

Revue archéologique. 

Bulletin monumental. 

Série du Congrès archéologique de France. 

Bibliothèque de l'Ecole de Chartres. 

Revue dc l'art chrétien. 

Revue de l'Orient latin. 

Le Moyen áge. 

Repertorium für Kunstwissenschafi. 

Zeitschrift für christliche Kunst. 

XII. ARTA GOTICĂ. 

Bertaux (E.), La sculpture du XIV-e 
siècle en Italie ct en Espagne în His- 
loire de l'art de A. Michel. Paris, 
1906, t. II, partea II. 

Bode (W.), Die italienische 
Berlin, 1891. 

Bond (Francis), Gothic Architecture in 
England, London, 1905. 

Burchkardt (IA, Le Cicerone, Paris, 
tradus de A. Gérard. 

Cavalcaselle e Crowe, Storia della pit- 
tura in Italia, Firenze, t. I, 1875. 

Dechaisnes, Histoire de lart dans la 
Flandre, l'Arlois et le Hainaut avant 
le XV-e siècle, Lille, 1886. 

Dehio (GA. und Bezold (G. .von), 


Plastik, 


Kirchliche ` Baukunst des 
landes, Leipzig, 1891— 1901. 

Dehio (G.), L'influenze de lart fran- 
qais sur l'art allemand au XIII-e 
siècle în Revue archéologique, 1900. 

Dohme und Bode, Deutsche Kunst- 
geschichte, 1887. 5 volume. 

Enlart (Camille),  L'architeeture qo- 
thique du XIII siècle în Histoire 
de l'ai de André Michel, Paris, 
1906, t. II, prima parte. 

Idem, L'architecture gothique au X 1V-c 
siècle în aceaesi operă, t. II, partea 
II-a. 

Idem, L'art gothique et la Renaissance 
en Chypre, Paris. 1899. 

Idem. Manuel d'archéologie française, 
Paris, 1902—1903, t. I si II. 

Idem, La sculpture en Angleterre (see. 
XIV în Histoire de l'art de A. M chel, 
Paris, t. II, partea Il. 

Idem, L'architecture gothique en Grèce 
în Revue de l'art chrétien, 1899. 
Idem, Origines françaises de Varchi- 
tecture gothique en Italie, Paris, 1891. 
Gonse, L'art gothique, Paris, 1890. 
Grueber (B), Die Kunst des Mittel- 

alters in Böhmen, Wien, 1871. 


lIenziman, Mürégeszeti Kalauz Kü- 
lönös Tekintettet  Magyarorszarag 
ittraida Magyar Tudomanyos Aka- 
demia bizollsaza, Pesth, 1886. 

Heider (G.), Eitalberger (R. von) und 
Heise (J.),  Mitiealterliche Kunst- 
denkmale des Oesterreichischen Kai- 
sersiaaies, Stuttgart, 1858—60. 

llaseloff (Arthus) Les miniatures— 
Les witraux—La peinture murale, 
l. La miniature dans les pays ci- 
salpins depuis le commencement du 
XII-e jusqu'au milien du XIV-e 
siécfc în Histoire de lart de A. Mi 
chel, t. II, prima parte. 

Krauss (F. X), Real Encyklopaedie 
der christlichen Alterthümer, 1879— 
1886. 

Idem. Geschichte der christlichen Kunst, 
t. II, Freiburg in Breisgau, 1897—- 
1900. 

Mâle (Emile), La peinture sur verre 
en France ín Histoirc de l'art de 
André Michel. t. II, parten I, Paris 
1906. 

Mkichel (André), Formation et dévetop- 
pement de la sculpture gothique du 
milieu du XII-e à la fin du XIII-e 
siècle în Histoire de l'art de André 
Michel, Paris, 1906. t. IT, prima parte 


Abend- 


www.dacoromanica.ro 


422 


Idem, La sculpture en France et dans 
les pays du Nord jusqu'au dernier 
quarl du  XIV-e siècle în aceeaşi 
operă si același volum. 

Idem, La sculpture en Alemagne. 

Molinier (E.), Histoire générale des 
aris appliqués à l'Industrie: L Les 
ivoires, Paris, fără dată. 

Moore (Ch.-IL), Gothic Architecture, 
London, 1899, ed. 2-a. 

Myskovski. Les monumentis d'art du 
Moyen âge et de la Renaissance en 
Hongrie, Vienne, 

Nodet, L'archilecture en Portugal în 
Planat, Encyclopédie | de Parchi- 
lecture. 

Pératé (André). La peinture italienne 
avant Giotto in Histoire de l'art de 
André Michel, Paris, 1906, t. II 
partea I-a. 

Quincherat (J.), Mélanges d'archéolo- 
gie, Paris, 1886, t. II. 

Rickman (Th.), Gothic archilecture, e- 
diţia a 7-a, revăzută şi augmentată 
de Parkar, Oxford. 

Ricci (AA Storia del? Archilellura in 


Italia, 1858. 

Schayes, Histoire de l'architecture en 
Belgique, Bruxelles, fără dată, 4 
volume. 

Street (G. E.), Gothic architecture in 
Spain, London, 1865. 

Thiener (P. Aug.), Vetera monumenta 


historica Hungariam sacram illus- 
trantia, Roma, 1883, 2 volume. 
Thompson (M. E.) English ilumina- 
led manuscripts, London, 1895. 
Villanueva (D. G. L.), Viaje literario 
à las iglesias de Espana, Madrid, 
1803—1850, 22 volume. 
Venturi, Storia dell arle italiana, t. 
II IIl si IV, Milano, 1902—-1903. 
Viollet-Le-Duc,  Diclionnaire raisonné 
de  l'Architeclure française, Paris, 
1854—59. 


XIII. ARTELE MUSULMANE. 


Benoit (Fr.), L'architeclure. L'Orient, 
Paris, 1912. 

Berchem (M. van) Notes 
logie arabe. Paris, 1881. 
Bourgoin (J.), Précis de l'art arabe et 
matériaux pour servir à Uhistoire, 
à la théorie et à la technique des arts 
de l'Orient musulman, Paris, 1889— 

1894, 2 vol. 
Idem, Les éléments de l'art arabe, Le 
trait des entrelacs. Paris, 1879. 


d'arhéo- 


Contreras (R.), Estudio descriptivo de 
los Monumentos arabos de Gra- 
nada, Sevilla y Cordova, Madrid, 
1885 si 1889. 

Ilerz-Bey, La polychromie dans les 
peintures el l'architecture arabes en 
Egypte, Le Caire, 1834. 

Franz-Pasa, Die Baukunst der Islam, 
Darmstadt, 1896, a 2-a ed. 

Fago (V.), L'arte arabe in Siria c in 
Egitto, Roma, 1909. 

Gayet (A. L'art arabe in Colecția 
»Bibliothéque de l'Enseignement des 
Beaux-Arts", Paris, fără dată. 

Girault de Prangey, Essai sur Parchi- 
leclure des Arabes el des Maures 
en Espagne, en Sicile cl en Barbarie, 
Paris, 1811. 

Migeon (G.), Manuel d'art musulman. 


Les arts plastiques el industricls, 
Paris, 1907. 

Nizet (C.), La mosquée de Cordoue, 
Paris, 1905. 


Parvillée (L.), Archilecture et décorations 
lurqucs au XV-e siècle, Paris, 1874. 

Prisse d'Avesnes, L'art arabe, laprès 
les monuments du Caire, dépuis le. 
VII-e siècle jusqu'à la fin du VXIII 
Paris* 1877, 4 vol. 

Idem, La decoralion arabe, Paris, 1855. 

Saladin (H.), Manuel dart musulman. 
L'archileclure. Paris, 1907, Acesta 
alcătueşte vol. I. Vol. I este de 
Migeon, citat mai sus. 

Texier, Description de l'Asie Mineure, 
Paris, 1839—1849, 3 vol. 

Idem, Description de l'Arménie. de 
la Perse el de la Mésopolamic. Paris. 
1842—1852, 2 vol. 

XIV. ARTA IN INDIA. 

Beylié (général de), L'architecture hin- 
doue en Extreme-Oricnl, Paris, 1904, 

Bonoit (Fr), L'architecture. L'Orient, 
Paris, 1911. 

Burgess (G.), The ancient monument, 
temples and sculptures of india. 
Londor, 1897, 2 wol. 


Idem, Report on the Buddhist Cave- 
temples, London 1883. 
Fanshawe, Delhi Past und Present. 


London, 1902. 

Fergusson (G.), History of Indian and 
Eastern Architecture. London, 1910. 
2 vol. 

Foucher (A.), L'art greco-bouddhique du 
Gandhára, Paris, 1905. 


www.dacoromanica.ro 


423 


Hope (T.-C.), Fergusson, Biggs, Ar- 
chileclure of Ahmedabad. London, 
1866. 

Le Bon (Gust), Les monuments de 
lInde. Paris, 1893. 

Idem, L'Inde monumuniale, 
1885. 5 vol. 


Paris, 


XV. ARTA CHINEZĂ. 


Benoit (Fr.), Opera citată. 

Boerschmann, Die Baukunst und re- 
ligióse Kultur der Chinesen. Berlin, 
1911. 

Buschell (St.-W.), Chinese Art. London, 
1904, 2 vol. 

Chavannes (4), La sculpture sur 
pierre en Chine au lemps des deux 
dynasties Han. Paris, 1893. 

Idem, Aisison archéologique dans la 


Chine  seplenirionale. Paris, 1909, 
2 wol. 
Fergusson, Burgess, Phené Spiers. 


History of Indian and Eastern ar- 
chitecture. London, 1910, 2 vol. 





Munsterberg (0.), Chinesischen Kunst- 
geschichle. Esslingen a. N. 1910, 
2 vol. 

Paléologue, L'art chinois in Colecţia 
»Bibliotdéque de l'Enseignement des 
Beaux-Arts", Paris, 1887. 


XVI. ARTA JAPONEZÁ. 


Baltzer (E. von), Das japanische Haus 
Berlin, 1903. 

Idem, Die Architektur der Kultbaut.n 
Japans. Berlin, 1907. 

Benoit (Fr.), Op. cit. 

Conder (J.), Domestic 
Japan, 1886—1887. : 

Gonse, L'art japonais. Paris, 1883, 2 vol. 

Idem, L'art japonais în Colecţia „Bi- 
bliotheque de l'Enseignement des 
Baux-Arts", Paris, 1883. 

Münsterberg (O.), Japanische Kunstge- 
schichie. Braunschweig, 1904—1905, 
3 vol. 

Sladen (D.), Japan in pictures, London, 
1904. 


archilecture of 


INTELESUL CATORVA CUVINTE TEHNICE 
INTREBUINTATE IN TEXT 


Abax— abacuri =Piatră — patratá sau 
oblungă aşezată pe capitelul coloanei, 
pe care se razămă partea superioară 
a clădirii unui templu grec. 

absidă sau sân=extremitate, de for- 
mă semicirculară, răsăriteană a unei 
biserici, corespunzând cu altarul; 
abside sau sânuri laterale sunt 
părțile semicirculare, din dreapta 
şi din stânga bisericii alcătuind 
braţele cruci planului ei. 

absidiolă sau sânuri m:ci=abside de 
dimensiuni mici. 

uhluţiuni=spălare sacră. 


acant =spin, ornament întrebuințat în | 


ordinul corintic. 

aceolat=alăturarea a două embleme 
sau a două statui. 

aceostat=se zice de ornamente sau de 
statui aşezate de o parte sau de 
alta a unor alte piese artistice. 

geroter—ornament aşezat la extre- 
mitatea sau în vârful frontonului 
templelor greceşti. 

ajurat=lucrat cu  à-jururi. 


alveole =scobiturile sau sânurile, pe 
care le au sculpturile, care îinpodo- 
besc porţile si ferestrele monumen- 
tele ale ediciilor gotice. 

nltorelief —relief având aparenţa unei 
statui, ataşată însă de placa de 
piatră, care îi serveşte de cadru si 
spătar. 

animalier=artist specialist 
zentarea an mulelor. 

apeduct=construcţie de conducte sub- 
terane sau acriene pentru aducerea 
sau scurgerea apelor. 

arubescuri= motive decorative de linii 


în repre- 


împletite alcătuind figuri compli- 
cate şi grafioase. 
arcadă= deschizătură în zid for: 


mată de un arc. 

are în accoladă=arc gotic sau arab, 
având la mijloc un unghiu ridicat 
în sus. 

are brise=arc frânt la vârf. 

are ogival=arc format prin jntàlnirea 
a douá arcuri, alcátuind un unghiu 
ascuţit, caracteristic stilului gotic. 


www.dacoromanica.ro 


424 


arc pliu-eintru =arc format dintro 
semiclrcomferintá, 

arc Ooutrepassé-se compune dintr'un 
arc plin-cintru rezámat pe două 
haze verticale, care prelungesc des- 
chizătura. 
are  boutant--arc-proptea exterior. 
întrebuințat în edifciile gotice pen- 
tru susținerea zidurilor lor înalte. 

arc trilobat —format  dintr'o succe- 
siune de trei alte arcuri mai mici. 

arcatura reuniunea mai inulor ar- 
cade, alcătuind un tot. Adesea 
arcadele sunt astupate de zidărie 
și servesc numai ca motiv deco- 
rativ. e 

arhuisant care nnitá o operă arhaică. 

urhitravá =Partea inferioară a aco- 
perisului unui templu, asezatá pe 
coloanele lui. 

urhivoltá ornament alcătuit  dintr'o 
fâșie îngustă concavă sau conexá 
de zidărie decorând o arcadă și ur- 
mărind exact prof lul arcului. 

astragal —ornament grec al cărui pro- 
fi] este o semicirconferintá. 

atrium —vestibul anterior, in casa ro- 
mană: iar la clădirile bizantine, 
curte împodobită cu coloane, pre- 
cedând edif ciul. 

Baghetá —ornament de zidărie  (ciu- 
bue) ul cărui profil este un semicerc. 

balustradă =împrejnuire scundă în 
piatră, lemn sau fer, îngrijit lucrată. 

baptister —cd'ficiu circular sau poligo- 
nal aşezat înaintea sau în veeiná- 
tatea basilicilor vechi si servind la 
botezul celor covertiţi la creştinism. 

Calotă boltă în formă de calotă 
sferică, întrebuințată des în pla- 
nurile bisericilor la acoperiş. 

caneluri —jghiaburi verticale săpate de 
alungul coloanelor templelor gre- 
ceşti. 

canelat—cu caneluri. ' 

canon —regulà observată de unii sculp- 
tori greci in fáurirea operelor lor. 

cupitel capătul de sus al coloanelor 
sau al pilastrilor. 

centaur =animal fantastic partea po- 
sterioară a corpului fiind cea de 
cal, iar partea anterioară cea de om. 

cilindre = pietre de formă cilindrică, 
pe eare sunt gravate embleme sau 


inscripții, servind drept  pecetie. 
Sunt cilindre chaldeene. asiriene, 
perse, minoene. 
ciselură—arta de a modeli metalul 








cu ajulorul unui insirument numit 
»Ciselet" şi ciocanul. 

ciubuc sau mulură-=ornament de zid, 
format printr'o ieşitură de zidărie 
concavă sau convexă. 

champ lev6=procedeu de ziălţu.re 
a unui obiect, consistând în a scobi 
suprafaţa de decorat și a vărsa 
zmalţul în partea scobtă, 

cheie de holtă=piatra centrală a bolţii, 
aşezată în axa ci. 

thevrons—motiv decorativ 
de unghiu ascuţit sau 
puţin deschis, 

ehimeră= monstru fabulos cu cap de 
leu, corpul de caprá şi coadă de 
zmeu sau de searpe. 

elocheton—ecloşeton = Piramidă decora- 
tivă în formă de clopotniță mică 
terminând un turn, un contrafort, 
sau unghiurile unei clopotnite mari 
de stil gotic. 

elolsonné- procedeu de zmălțu're con- 
sistând în a vársà praful smalţului 
în cuiburi de metal alcătuind for- 
me decorative, voite de artist. 

«loisonnat —lucrat cu procedeul de 
mai sus. 


jn fonnă 
compas 





colaterali— părțile laterale ale bise- 
ricii, pe làngă zidurile meridional 
si septentional. 

colonadă=şir de coloane. 

colonetă—coloană mică. 

consolă ornament arhitectura), des- 


tinat să suporte porţiuni de cinbn- 
curi, cornise, balcoane, etc. 

contrafori — propteà de zidărie in for- 
má de stălp pentru susținerea Zi- 
durilor cdificiillor prea înalte. 

cornişă — partea superioară decora- 
tivă a acoperişului unei clădiri 
antice, făcând o ieşitură înaintea 
frizei. 

coroplast =fabricani de 
argilă, 

creneluri —partea superioară a zidu- 
rilor fortif.cate, alcătuită de părți 


statuete în 


pline şi spofiuri goale, pe unde 
apărătorii puteau aruncă proecti- 
lele lor. 


crenelat=—prevăzut cu creneluri. 


Dom=construcţie exterioară  acopt- 
rită cu o cupolă, ridicată pe un 
plan poligonal, circular sau eliptic 
$i dominând un ansamblu architec- 
tural. In Italia, numele de dom 
Se dá bisericilor catedrale. 

donjon=turn fortificat puternic, ase- 


www.dacoromanica.ro 


zal, în evul mediu, fie în interiorul 
curţii, fie într'un unghiu al caste- 
JulJui, In el, se depuneau tezaurul 
si arhivele. 

Echauguette —turnulef acoperit, for- 
mând o iesiturà în zidul unci for- 
tăreţe şi prevăzut cu un orificiu, 
pe unde apărătorii puteau aruncă 
proectilele lor. 


encorbellement —suprapunere de zi- 
dürie alcătuind părți. care se razămă 
reciproc si înaintează în vid din ce 
in ce mai mult, Acest sistem are 
multe întrebuinţări, mai ales în 
construirea unor bolți, 


eatrelacs — Ornamente 
frunze, flori ori alte motive des- 
criind linii curbe, care se jncruci- 
»eazá si se împletesc, 

epistyl —-arhitravà. 

exedră bancă sau jef semicirculară. 

exonartex —nirlex. sau pridvor exte- 
rior. încăpere precedând pridvorul 
propriu zis al unci biserici. 

ex-voto ofrandă sacră. 

Feston motiv decorativ :uhitectural, 
alcătuit fie de o succesiune de 
arcuri, de denteluri sau loburi, fie 
de împletituri de frunze sau flori. 

iestonat = prevăzut cu festoanc. 

fiule —farfurie. în ceramica greacă; 
bazin pentru ablufiuni, asezat înu- 
intea bisericilor. în arhitectura bi- 


formate din 


zantiná. 

firide arcaturi oarbe in arhitectura 
románeascá. 

fleuron— ornament sculptat, alcătuit 


dintr'un motiv floral, întrebuințat 

în arhitectura gotică pentru fhnpo- 

dobirea vârfurilor acoperisurilor. 
foliolă—frunză mică decorativă. 


formerets — se numesc nervurele (vezi 
cuvântul) bolților gotice paralele cu 
axa năvii unei biserici. La stilul 
bizantin,  formeretele sunt nişte 
arcuri imense paralele cu axa clă- 
dirii, susținând cupola centrala, 


frescă=pictură lucrată cu culori de 
apă pe zidul încă umed. 
triză=—partea acoperişului unui tem- 


plu grec sau roman, cuprinsă în- 
tre arhitrava și cornișa. 
frontispiciu = Totalitatea părții 
rioare a fațadei unui edificiu 
fronton —Partea superioară în formă 
de triunghiu a fațadei unui templu 
grec sau roman. 


supe- 





ius —partea — coloanci între 
bază si capitel. 

yrecque = motiv spec'ul decorativ grec 
format de lini frânte în unghu 
drept si descriind porţiuni de pă- 
trate sau de dreptunghiur, tegate 
între ele prin porţiuni de lin:i drepte. 


cuprinsă 


grifon animal fantastice eu capul si 
aripile de vultur, iar en corpul 
de lcu. 

Hiton cămașă greacă. 

hlamis hlamidá—mantie greacă, 

hlamidion —mantie mică, 

hypogeu heciu, construcție subte- 


rană servind de templu sau de mor- 
mánt. 

hypostyl încăpere al cărei plafond 
este susţinut de numeroase coloane. 

Inneeolat —ornament care are forma 
unui fer de lance. 

lanternă —m'c turnule( cu ferestre pus 
în vârful domului unui ed'f ciu. 

lintou (linteau)— Pragul de sus al unci 
porţi sau use. 

loggia = galerii si portice. cu care sunt 
prevăzute fațadele unor ed Dei) din 
Italia si decorate adesea cu picturi. 

lotilorm —în formă de floare de lotus. 


Machetă —schiţa unei statui, făculă 
în lut, ale cărei dimensiuni sunt 
mai mici, de cât cele ale operei 
definitive. 

meandri —inotiv de ornamentatie, for- 
mat din fragmente de linii frânte 
în felurite chipuri având infáfisa- 
rea unei pangl'ci serpuitoare. 

meplat —relief lucrat cu suprafeţe ne- 


tede. nemodelate si puţin  roemi- 
nente. 
merloane părţile superioare alc pa- 
rapetului unei cetăți sau turn, 
care alternează cu spafiuri egale 
vide, formând împreună crenurile. 
metoapă — partea frizei unui templu 


doric, acoperită cu scene sculptate 
si cuprinsă între două triglife. 
moaloane —pietre de dimensiuni miei 
cioplite sau nu, întrebuințate în 
construcţie. 
mulură sau ciubuc. ieşitură de zidărie, 
cu profil drept, concav sau convex, 
alcătuind un ornament aşezat în 
zidul neted. 
Naos-partea bisericii 
tinda sau pridvorul, 
nartex= tinda sau pridvorul b'sericii. 
natură moariă—gen de pictură repre- 
zentând fructe, păsări sau pesti 


între altar si 


www.dacoromanica.ro 


426 


pe masă sau înlr'un farfurie 
ori disc. 

navă —o parte sau secţiunea maosului 
unei biserici, considerată de la ră- 
sărit sau la apus. De ob:ce:u, o bi- 
serică are trei návi, una centrală 
şi două laterale (colaterali), des- 
párjite prin coloane. Sunt însă bi- 
serci eu o singură navă, cu cinci 
sau mai multe. 

nervură=se zice în stilul gotic pentru 
a desemna mulurile de la usi si 
ferestre sau pe cele care formează 
scheletul bolților. 

ninib —aurcolá. 

nimbat—cu aurcolă. 

nișă=cavitate, mare sau 
văzută in zid. 

ogivă=vezi arc ogival. 

orimtă=figură  rugütoare, cu brațele 
întinse în sus. 

oratoriu—capelá mică privată. 

ove—motiv decorativ alcătuit dintr'o 
succesiune de jumátáfi de ouă, 
încadrate de un jghiab. 

Paliwun-hainá exterioară romană. 

pulmetă= motiv decorativ imitând o 
frunză în formă de palmă. 

panou =suprafaţă plană sau convexă, 
netedă şi încadrată sau decorată 
de muluri. Punomile sunt de obi- 
ceiu. acoperite de picturi. 

papiritorm= motiv decorativ egiptean 
initând flourea de papirus. 

pateri —vas antic în formă de cupă 


coș, 


mică, pre- 


foarte întinsă, sau farfurie. 
peetoral=ornament, cure se  ageazá 
pe pept. 

pendentiv termin de arhitectură de- 
semnând triunghiurile sferice, pe 
care se razămă cupolă. Ele fac 
trecerea între suprafața pătrată 


a planului si eircomferenta cupolei. 

penetrajiuni—euvánt tehn'c indicând 
intülnirile,  întretăcrile, pătrunde- 
rile reciproce ale unor anumite 
părți ale zidăriei. 

peplos=mantie antică. 

perisiyi=şirul de coloane, care face 
înconjurul unui templu antic. 

pignon— partea superioară a fațadei 
unei clădiri occidentale din evul 
mediu, formând un unghiu ascuţit 
amintind frontonul antic. 

pilastru=coloană sau suport pătrat, 
având de obiceiu o bază și un ca- 
pitel. 


plin-cintru —vezi arc plin-eintru. 





plintă= baza dreptunghiulară sau ro- 
tundă a unci coloune ion'ce sau a 
unei statui. 

polihromie=cu mai multe culori. 

portal (portail)=intrarea monumen- 
tală a fațadei unei biserici romanice 
sau gotice. 

portic = galerie 
roase coloane. 

Registre=se zice in 
pictură pentru a desemnà 
succesive de sus în jos. 

au repoussé-termin indicând proce- 
deul, întrebuințat adesea ori, de 
a lucràun relief pc placă sau foae 
de metal, bátànd-o eu Ciocanul în 
partea posterioară. 

rineeau =ornamnent alcătuit din rămuri 
şi frunze, aşezate in mod simetric 
şi ondulator. 

ronde  bosse—sculpturá, lucrată în 
toate părţile ei, cáre'a i se poate 
face înconjurul. Toate statuele ase- 
zate pe o bază sunt in ronde bosse. 

Sin-sânuri =vezi absidă. 

sarcofag =sicriu antic de piatră sau 
lemn. 

scotie=mulură cu profil concav sau 
adânc. 

soelu = bază. 

speos=templu sau mormânt subteran. 

spiraliform —in formă de spirală. 

stalactite —motiv decorativ — sculptu- 
ral, intrebuinfat in arhitectura mu- 
sulmaná imitând aspectul stalact;- 
telor pesterilor. 

stilizare —se zice in 
pentru a desemnà modificările ce 
se aduc modelului din natura, de 
pildă a unei plante, animal sau 
obiect oarecare, pentru a obţine 
o simetrie o accentuare sau o di- 
minuare a unor anumite părţi în 
vederea unui efect estetic 


prevăzulă cu nume- 


sculptura sau 
Zonele 


arta decorativă 


stilizat=cecace a suferit o stilizare. 
stilobat —baza, pe care se razămă 
coloanele templului antic. 


substrucfiuni =zidărie de temelie. 

syringe —mormáànt egiptean cu gale- 
rii şi săli subterane. 

swusticăi =cruce având la capetele ei 
un mic adaos. 


Tambur=corpul vertical în formă de 
cilindru sau prismă poligonală a 
cupulei. 

tempera=procedeu vechiu de pictură 
în culori de apă. Pentru a zugrăvi 
în tempera scenele pe zid sau pe: 


www.dacoromanica.ro 


127 


lemnul unei icoane, trebuià o pre- 
parafie prealabilá specialá a acestui 
material. Se intrebuinfà între altele 
varul, albuşul de ou, mierea, cleiul, 
etc. 

tiară — pálárie 
rientalá. 

timpan spaţiul triunghiular sculptat, 
cuprins în unghiul ogivei al unei 
părţi gotice sau romanice. 

tirunicid —omorátor de tiran. 

thotos=contrucţie  minoeună, mice- 
niană sau greacă, acoperită cu cupolă. 

tor=mulură cu profil convex sau 
rotund, 

tors = bust, partea superioară a corpului. 

torsadă=motiv decorativ având as- 
pectul unei fringhii sucite. 

transept=braţ de construcție, care 
tae perpendicular planul biseri- 
Cilor erestine, mai ales celor ín stil 
gotic, alcătuind forma unei cruci. 


sau căciulă înaltă o- 





traseu =contur, totalitatea liniilor de- 
linitànd o suprafață. 

travée-traveu = Diviziunile formate de 
arcadele unei elád ri. 

trigliie—-ornamente sculpturale ale sti- 
lului doric, alcătuite din  muluri 
verticale, despárfind metoapele frizei. 
trilobat —vezi arc trilobat. 

trompe d'angle —sferturi de sferă. al- 
cátuind iesituri in zidul exterior 
al bazei unei cupole. Ele înlocuese 
pendentivele. 

Vitraiuri= geamuri  p'ctate, întrebu- 
intate in bisericile de stil roman'e 
şi got'c. 

volută —ornameni în formă de spirala 
sau de melc, care împodobește ca- 
pitelul ion'c. Sau mai întrebuințat 
ca element decorativ în pictura 
preistorică $i în sculptura și pic- 
tura ant'cá. 

vusoare -petrele esre alcătuese bolta. 


www.dacoromanica.ro 


TABLA DE MATERIE 


INTRODUCERE 


Insemnătatea si scopul artei 
In ce spirit trebuesc studiate operele de artă 


I. ARTA PREISTORICĂ 


Apariţia omului pe pământ 

Diviziunile preistoriei 

Vârsta pietrei . "n 
Primele locuinţe ale omului preistorie Socks ae aa 
Arta în epoca renului 

Pictura corporală și tatuajul 

Obiecte de găteala . ` 

Inceputurile arhiteeturii . 

Satele preistorice. 

Statiunile si incintele. neolit: ce 
Fortificatiile neolitice " . 
Monumentele megalitice. Menhirii si Doinienii . E 
Origina dolmenilor si a aleelor acoperite 
Inceputurile sculpturii și gravurii 


Sculptura şi gravura preistorică : stilul arhaic si stilul liber P 


Gravura epocei magdalenene 
Inceputurile picturii 

Pictura parietilá a epocei quaternare 
Ceramica neolitică 

Clasificarea vaselor preistorice 
Cronologia ceramicii preistorice 
Statuetele de lut de la Cucuteni 
Epoca de bronz 


II. ARTELE IN ANTICHITATE 
ARTA EGIPTEANĂ 
Civilizaţiunea egipteană . . 


Diviziunile istoriei egiptene, Cronologia ei 
Arhitectura egipteană . . . ......... 


I. ARCHITECTURA FUNERARĂ 


i i mântul în epoca meníitá : 
stabalele şi Piramidele 


www.dacoromanica.ro 


429 


Piramidele š 
Mormântul vechiului imperiu teban 
Mormântul Noului imperiu teban 


II. TEMPLUL 


Templul în epoca tinită 

Templul în epoca memfită 
“Templul Soarelui de la Abusir 
Templul în epocile tebană şi saită 


Caracteristica templului teban ..... s... 
I. Tipul templelor zidite la M căile wo» 3» 3 $* * * $5 
Karnak și Luxor. . . 


I1]. Tipul templelor hemispeos : Ghert- Hossein e Deir ët Bahari. 


III. Templele de tipul speosului: Ipsambul. . .. . 
Tipul templelor de aspect grec: Templul din Elefantina 


Templele din epoca saită si greco-romană. Edfu, File, chioscul din File 


[Elementele arhitecturale ale templului egiptean. . . . . . 
Pilastri. os 0032 eum oc mo 9e oem cw de cn d 
Coloanele . .......-.^.^..^.. 

Capitelele . . Tm 

Cornisa egipteană . . . .. 5... ls 


SCULPTURĂ EGIPTEANĂ 


Sculptura în epoca preistorică . 
Sculptura în epoca tinită . 
Sculptura în epoca memiită . 
Sculptura tebaná .. . 
Seulptura saitá 

Bazoreliefurile .. . 

Juvaere si ustensile de găteală 


PICTURA EGIPTEANĂ 


Vechimea picturii egiptene ......, — 
Caracterul picturii egiptene 

Epoca preistorică PS 

Epoca memfitá . 

Epoca tebană . . . . . SE i vat, 15. Aia «Ran. oe al nta ide ed 
Calitățile picturilor egiptene $e oa a iată DEE 
Conventiunile picturii egiptene ........... 


ARTA CHALDEEANĂ 


Civilizaţiunea chaideeaná s 
Diviziunile istoriei artei chaldeene F 
Arhiteetura chaldeeună . . .... 
Palatul si templul chaldeean 

Seulptura ehaldeeaná. . 

Epoca lui Gudcea A 

Statuetele și artele industriale 'ehaldean 
Reprezentaţiunile animalelor . . . .. 
Gliptiea . .. . ..... 
Ceramica K ke up en E. 

Juvaerele . 


www.dacoromanica.ro 


430 


ARTA ASIRIANĂ 


Epoca asiriană . . 

Epoca noului imperiu “babilonian 
Arhitectura asiriană " 
Palatul asirian 

Templul asirian ss 
Oraşele si fortificațiile lor. — Babilonul d 
Elementele arhitecturii asiriene 
Materialul . 

Bolta. .... "XD 
Pilastrii si coloanele UJ cai WC ues 
sculptura asiriană . i 
Reprezentafiuni de ființe fantastice 
Reprezentațiuni istorice . ... . 
Caracteristicile sculpturii asiriene 
Reprezentațiunile animalelor . . 
Pictura asiriană 

Zinalţurile i 

Motivele decorative 


ARTELE ECLECTICE ORIENTALE 
ARTA FENICIANĂ 


Templele feniciene 

Alte monumente . 
ormintéle feniciene 

Artele minore . 


ARTA JUDAICĂ 
l'emplul din Ierusalim- 


ARTA PERSÁ 


Arhitectura S 

Arhitectura religioasă 

Arhitectura civilă 

Ruinile din Pasargade 

Ruinile din Persepolis 

Ruinile din Suza ; 

Elementele arhitecturale 

Arbtectura funerară ` 

Mormântul de stil lidian si grec 

Mormântul hipogeu sau speos . e gonos 
Seulptura persá . cc... 
Pictura si zmalturile 

CGliptica şi juvaerele . 

Elementele decorative 


ARTA GREACĂ. 
Diviziunile artei grecești . . s. . . cc... .. 


EPOCA PREHELLENICÀ 


„A. Arta egeeaná sau minoeanü . . a e 8 
Rezultatele săpăturilor scoalelor arheologi ce engleze, i italiene si grecesti in 
Grota — s p a 2» o eoe E S REIS LO i "M 


www.dacoromanica.ro 


100 


.. 101 
. 101 
. 101 
. 102 
. . 102 
. 104 
. 104 
. 105 
. 105 
. 106 
. . 106 
». 107 


109 


. 109 


. 110 


110 


110 


131 


Arhitectura minoeaná 

Palatele r 

Palatul din Cnossos "ET 

Palatul din Festos şi Haghia 1 Triada 

Arhitectura civilă 

Arhitectura funerară 

Seulptura minoeană 

Pictura minoeaná 

A, Frescele 

B. Ceramiea . e ics Aa ee cen d 
Sarcofagele de lut şi decorul lor 
B. ARTA MICENIANÁ . 
Săpăturile din Troia 

Săpăturile din Micene 

Săpăturile din M DM 

Alte săpături 

Arhitectura miceniană 

l'ortificat;ile . 

Palatele . 

Arhitectura tuner: ară 

Elementele arhitecturale 

Seulptura miceniană 


Bazorelieiurile şi IP als din Micene. Vasele din Vaio 


Pictura miceniană . . 

II. ARTA IIELLENICÀ - 

A. Perioada arhaică 

Scurtă privire asupra poporului grec qn perioada arhaică 
Inceputurile artei arhaice grecești . 
Sculptura Arhaicá (Inainte de Faina) " 

$eoala ioniană . i 

Şcoala peloponesiană (numită de obiceiu dorian 1. 
Şcoala Atică < s s s aoso sosa ea ess es 
Școala din Egina a ; 

Legea frontalității . 

Realismul sculpturii arhaice 

CERAMICA GREACĂ 

Formele vaselor . Se 

Clasificarea vaselor greceşti 

Vasele arhaice . . S 

Vasele din Dipylon . i 

Vasele aparținând vechiului stil ionian si corintian. 
Vasele de stil ionian . . . .... c.r 
Vasele de stil corintian . . . 

Vasele cu figuri negre . . 

Stilul atic în secolul al VI- lea, — Vasul Frangois. 


II. PERIOADA HELLENICÁ SAU CLASICĂ 


Arhiteetura greacă 

'Templul grec n 
Clasificarea templelor “grecești | E 
Cele trei ordine CE 
Ordinul doric 

Ordinul ionic 

Ordinul corintie 


Acropola Atenei si monumentele” ei : Propyleele, Partenonul, "Erehteionul, 


Templul oos EE inp: Dise) 
Soulptura greacă elasică 


www.dacoromanica.ro 


432 


Sculptura epocei de tranziţie: Kalamis Pitagora din Region, Miron . 


Şcoala din Argos. . . . 
Templul lui Zeus din Olimpia Şi “sculpturile sale 


Fidias. . . E weh d 
Sculpturile Partenonului EE E EE . 
Caracterul artei lui Fidias . .. ........... 


Sculpturile templului Erehteion 


Noua școală atică: Calimah. —Seulpturile templului Apteros Nike . 


Şcoala ioniană noua . .. . E . S 
Stelele funerare și sculpturile de ex-voto. -—À 
Sculptura în secolul al IV-lea . . GE in ue s 


Caracteristica sculpturii secolului al Iv- lea 
Şcoala atică. . . d eser i dris da 


Scopas 
Şcoala lui Sopas 
Praxitele .... 


Alte opere alc scoulei- atice 

Scoala noua argo-sicioneaná 

Lisip ` 

Pietura Tu secolele al + Aen şi a vE leu $ ren 
Ceramica secolelor V ai IV (vasele cu figuri roșii) . . 
Vasele cu stil sever, 520—460 . .. ........ 
Stiluf liber dintre 460 și 336 . 


Stilul atic dela sfârşitul secolului ul V- Jen şi secolul al ivi lea. ' Vase poli- 


hrome şi eu decoruri aurite . . . ...... 

Vasele cu fond alb . . CIIM 
III. EPOCA HELLENISTICĂ . E) E ue os "e 
Arta după anul 320 pină la cucerirea romană ic t ode gelu di da 
Sculptura d a m s 
Şcoala din Pergam Ea TET 
şcoala din Rodos si din Tralles . Sans cs 
Seoala alexandrină . . id s 
Sculptura hellenistico-romana e ză, 
Figurile de teracotă 
Gliptica . . SS 
TRI ECLECTICE OCCIDENTALE: ETRUSCA LI ROMANĂ . 

ARTA ETRUCÁ .... , a 


SM privire asupra Etruscilor. 
Arhitectura etruseü re ai 
Lucrările de inginerie. 
Arhitectura funerară 


Seulptura . 

Sarcofagele DEE 

Pictura şi ceramica etruscă EEN 
IL ARTA ROMANĂ ..... EE 


Influențele etruscă si greacă asupra “Romanilor 
Arhitectura . . . —r NA: A . 

1. Templul roman 

Templul pătrat e Ar 

Planul templelor romane . à oe : 

Ordinele arhitectonice romane . . . rrr eld 


Ordinul compozit . . . . ce... 


Kdificiile cu plan circular . 

2. Edificille publice . 

Forul. . 

3. Séile de spectucole 

r'eatrele ...... 

Odeonurile `, . .... . 2. 4 4 4 e n 


www.dacoromanica.ro 


170 


.. 175 
. 178 





Kn? 


e 
ca 
Q 
S 
TU 
= 
= 
© 

3 OF 
WI 
ex 
— 
E FA 
= 
E 
= 
2