Vasile Drăguț — Arta Gotică in România (1979)

VASILE DRÄGUT 





Arta gotică în România 


EDITURA MERIDIANE 
București, 1979 


Gabrielei, 
cu care am străbătut împreună 
lungile drumuri ale artei gotice 


CUVÎNT ÎNAINTE 


In lunga şi atit de complicata istorie a artelor frumoase, nici o altă epocă nu 
s fost supusă unor atit de vehemente contestări şi nici o altă epocă nu a beneficiat 
de elogii atît de entuziaste ca epoca acelor ciudate catedrale care au izbucnit din 
ământul Europei medievale în secolele SII— XIV. Arta gotică, cum a fost 
eumită în chip dispretuitor de câtre italienii Renaşterii, arta acelor constructii 
cutezätor proiectate pe verticală, dantelate în piatră, învăluite într-o procesiune 
de statui şi descinfind, în taina interioarelor, lumina colorată a vitraliilor, arta 
zuticd avea să fie considerată secole de-a rîndul ca un produs al invaziilor barbare, 
ba chiar ca o « creație rusinoasd», lipsită de gust. Mari personalități ale culturii 
franceze — Boileau, Molière, La Bruyère, Jean Jacques Rousseau ș.a. — an 
contestat monumentelor gotice orice calitate artistică, dispretul declarat mergind 
"ind la propunerea de distrugere sistematică și totală a catedralelor medievale | 

Lungul proces al contestărilor început de artiştii Renaşterii italiene şi conti- 
ct, în numele raționalismului, de către exponenții şcolilor clasiciste, s-a încheiat 
sbig în secolul trecut, cînd, în cadrul revoluției spirituale a romantismului, S-a 
dät şi o spectaculoasă reasezare a valorilor. Intilnirea lui Goethe cu catedrala 
Zn Strassbourg a prefatar era recuperärilor monumentelor artei gotice 2, considerate 
ze aici încolo cu sporit interes, vechile drumuri de pelerinaj devenind cu timpul 
wincdbäfoare pentru circulația turistică automobil. 

Pentru Viollet-le-Duc, goticul era «singura arhitectură originală care a 
sărut în lume după antichitate» 3. Contestată pînă atunci, arta gotică a devenit 
Sect de dispută pentru istoricii de artă, şi pentru esteti, nu putine find tările 
wre reclaman drept de întiietate în invențiile speci fice perioadei de început a 


Tass. 


SEN be: cind în Italia, la AA San Ambrogio din Milano, cînd în Franta, 
s Saint Denis, cînd în Anglia, la Durham. 

A urmat o adevărată explozie a cercetărilor de specialitate. 

Astăzi se ştie prea bine că principalul promotor al noii arte a fost Franta, 
ünrumentele medievale recunoscind în mod expres că modul de a construi propriu 
moitecturii gotice este un «opus francigenum », această denumire regăsindu-se 


5 


Pînă tirziu în a doua jumătate a. secolului al XII-lea. Abatialele şi catedralele 
Franţei — Saint Denis, Laon, Chartres, Reims, Amiens, Rouen, Paris — an 
constituit cu timpul o adevărată « sfintă familie» a arhitecturii gotice, un simbol 
suprem al artei de a construi din secolele XII— XIV. Logica severă a compozitiei lor 
arhitecturale, geometrismul dreptunghiular — in care s-a recunoscut d anticipare 
a raționalismului — voluptatea riguroasă a formelor ca şi ra finamentul ce stäpineste 
Jastmasa decoratie sculptată şi vitrată, totul concură la convingerea perfectiunii 
şi nu mai surprinde pe nimeni ' faptul că un Elie Faure a putut recunoaste in cate- 
drala gotică pe cel mai tipic exponent al creației franceze din toate timpurile 4 

Pe de altă parte, nu Trebuie uitat că nicăieri goticul nu a fost mai cu îndirjire 
bulit ca în Franta, tară în care formele lui de expresie au fost de timpuriu abandonate 
in favoarea artei Renaşterii pe suportul căreia va fi, curînd, indltat edificiul 
clasicismului. 

Deşi a participat la disputa pentru fnttietate, desi dispune de un numär 
important de monumente gotice — catedralele din Durham, Canterbury, Lincoln, 
York, biserica abatialä din Westminster etc —, Anglia nn a investit niciodată 
o deosebită valoare afectivă în moştenirea goticului, stil de care s-a desprins cu ngu- 
rintä, pentru a-l redescoperit numai formal, în epoca romantismului. 

Dimpotrivă, Germania, tară în care goticul a dobindit drept de cetate 
relativ tirziu — abia în secolul al ASTI Ja —, i-a îmbogățit substratul sentimental 
şi i-a remodelat expresia, transformindu-l într-o veritabilă artă națională. Rennn- 
nd la echilibrul rational al catedralelor franceze, constructorii germani an ndznit 
tot mai mult spre înălțimi, proiectarea vertiginoasă pe verticală putind fi lesne 
comparată cn aspirația mistică a rugăciunii. Domul din Frankfurt, catedrala 
din Ulm, biserica Sf. Maria din Lübeck, domul din Magdeburg surprind privirile 
prin nestäpinirea zborului şi prin fervoarea formelor dezläntuite, ceea ce în sculptură 
se traduce prin agitatia faldurilor, prin contorsionarea până la exces a gesturilor. 
Valentele expresioniste ale sensibilităţii artistice germane explică persistenta în 
timp şi exuberanta decoratiei de traditie gotică, decorație de la care nsor se va trece 
la aceea barocă, cu care adesea se confundă ca spirit. Cât despre scrierea cu caractere 
gotice, ea dăinuie şi azi, find în mod obişnuit considerată ca o scriere tipic germană, 

In Italia, goticul n-a fest decît un oaspete trecător, pătrunderea sa, datorată 
in primul rînd călugărilor cistercieni, cuncretizîndu-se în citeva monnmense 
mănăstirești (Fossamıva, Casamari), în cîteva catedrale încărcate de nostalgii 
orientale (Siena, Orvieto) şi în uriașul dom din Milano, operă epiponică, straniu 
ixclată într-o lume care respira din plin aerul Renaşterii. 

Urmărind in continuare prezenta goticului în arta europeand, ar trebui să 
consemndm realizări de seamă în Spania, în țările scandinave, în Austria, în Boemia 
sau în Ungaria, pretutindeni unde, în evul mediu, religia catolică înlesnea circulația 
meșterilor formați pe scheleie marilor catedrale. Născută şi crescută în țările 
Europei cceidentale, apartinind prin excelență evului mediu catolic, arta gotică 
a avut Însă şi unele iradieri îndepărtate, în Palestina şi în Siria, în Cipru si în 
Grecia, țări in care cavalerii cruciati an lăsat numeroase, dar izolate si fără econ 
de durată, constructii care votau Să exalte formele artistice din locurile de baştină. 


6 


In raport cu principalele centre ale artei gotice, Şi chiar in raport cu teritoriile 
ge stăpînire cruciată în care arta gotică a cunoscut o efemeră înflorire, tara noastră 
scupă un loc de excepție. 

E adevărat că, pe pămîntul românesc, goticul ajunge relativ tîrziu, o dată cu 
reconstruirea mănăstirii Cirta, din sudul Transilvaniei, către miilocul secolului 
si XIII-lea. E tot atît de adevărat că dezvoltarea ulterioară a fost înceată şi cu 
sbarență modestă, Jără izbucnirea de suverană splendoare a unor uriaşe catedrale. 
Dar nu-i mai puțin adevărat că, pentru cel ce zäboveste mai atent asupra probie- 
welor sale, goticul din țara noastră prezintă o pastonantă configuratie teritorială 
si o istorie neobişnuit de aventuroasă. In Transilvania, în Moldova, sau in Tara 
Românească, arta gotică sau de sorginte gotică îmbracă înjătițări de o bogată 
sorielate, ca rezultat al celor mai neaşteptate sinteze şi con finente. 

In spațiul carpato-danubian, goticul se întilneşte cu arta bizantină, partici- 
ind la sinteza arhitecturii moldoveneşti, comvietnieste cu Renaşterea, pe care o 
zecondează în mod ciudat lungă vreme, intră în compoziție cu elemente baroce sau 
orientale, manifestă o surprinzătoare capacitate de adaptare la noile configurații 
artistice, pästrindu-si mereu vie puterea de seducţie. Formele sale migrează din 
Transilvania in Moldwva, din Moldova în Tara Românească, pentru ca, În cele 
din urmă, în plină epocă barocă, să stimuleze îndrăzneala creatoare a mesterilor 
Bear? din Tara Lăpuşului si din Maramureş, Jăuritorii acelor uimitoare biserici 

d: lemn ale cdror turnuri înalte, cu coifuri prelungi, străpung cerul, ca odinioară 
fisels marilor catedrale. 

O asemenea aventură artistică prelungită vreme de şase secole, o asemenea 
sdisee a confruntărilor stilistice nu se mai regăseşte în nici o altă parte din vastul 
feritoriu în care goticul a avut drept de cetate. Iată de ce titlul acestei cărți ar putea 
#: AVENTURILE ARTEI GOTICE IN ROMANIA. 

Dar evoluția artei gotice în România este interesantă nu doar prin latura 
mectaculoasă, neaşteptat, a mutațiilor şi variațiilor stilistice de-a lungul a peste 
sss secole de sbutiumată existență. Mai mult decit atit, prin cunoaşterea artei 
tice din spatiul carpato- -danubian devine posibilă mai buna înțelegere a fenome- 
szli de arid românească, în general, fiind puse în evidență anumite structuri 
mecifice de o excepțională originalitate. 

Situat într-o zond de întilnire a marilor culturi europene medievale, poporul 
min a manifestat în fiecare epocă o permanentă receptivitate pentru inovatiile 
de gindire şi de limbaj, retinind selectiv acele elemente care puteau fi integrate erga- 
me în propriile sale structuri traditionale. Desigur, disponibilitatea comunicärilor 
== reprezentativă pentru o atitudine culturală prin excelentă, ostilă deci imubili- 
zë şi conservatorismului. Dar încă şi mai important decît procesul de absorbtie, 
sæ modul de integrare în structurile proprii, transformarea elementului stilistic 
e Legd circulație în ceva reprezenlatw pentru creația artistică autobtonă. Or, 
mai din acest punct de vedere este revelatorin modul în care arta gotică din țările 
mine a străbătut un complicat, dar constant proces de prelucrare, trecînd de la 
Zeg anni bun cultural de import la faza unei creații locale de inconfundabilă 
2 mzinalitate. 


Dacă în secolele XIII— XIV rolul meșterilor peregrini veniți de aiurea a 
fost precumpânitor, începînd din secolul al XV -ka realizările artei gotice din 
tärıle române lasă să se recunoască anumite constante de compozitie şi de echilibru 
caracteristice întrutotul pentru mediul artistic autohton. 

Srrăbătind secolele, goticul s-a adaptat succesiv unor noi compozitii artistice, 
fără echivalent în alte țări, durata sa în timp şi participarea mereu proaspătă 
la noi momente ale creației locale fiind dovezi fără echivoc de interpretare originală, 
a deplinei sale integräri în repertoriul de forme traditionale. Aşadar, în țările 
române, goticul nu este o simplă chestiune de modă artistică, dimpotrivă el devine 
cu timpul o componentă de referință, prin aceasta find de explicat şi absorbirea 
sa atit de firească în creația meșterilor populari. 

Este meritul unui mare istoric de artă spaniol Puig i Cadafalch faptul de a 
fi observat primul şi de a fi rostit cu botărire originalitatea arhitecturii din epoca 
lui Stefan cel Mare, operă de sinteză de valoare enropeand, în cadrul căreia elemen- 
tele gotice ocupă un loc important 5. 

Rezultind dintr-o dramatică necesitate istorică, bisericile fortificate din 
Iransılvania, cu a lor aspră frumusețe, constituie un capitol fără echivalent in 
istoria arhitecturii medievale, după cum unice în lume sînt acele minunate catedrale 
din lemn fäurite de meşterii țărani din Tara Lăpuşului şi din Maramureş. 

In perspectiva tuturor acestor împrejurări şi a acelor creații care fac obiectul 
lucrării de fată, arta gotică din țările române dobîndeşte un înteles nou pe care 
nimeni nu mai are dreptul să-l ignore. Asimilatd şi integrată armonic fenomenului 
artistic autohton, arta gotică — în acele date devenite specifice locului — este o 
componentă efectivă a artei medievale din tara noastră, fără de care această artă 
nu ar putea fi definită în mod corespunzător. 

Din expunerea noastră lipsesc realizările neoguticului din secolele XIX— NN. 
Explicația acestei absente e simplă : am urmärit arta gotică în manifestările sale 
succesive aflate într-o neîntreruptă Jiltație, într-o perfectă înlăntuire canzalä. 
Decurgind dintr-o modă romantică, neogoticul constituie un moment în sine, Jără 
/egătură reală cu cele petrecute în epocile anterioare, conținutul säu spiritual fiind 
esențialmente diferit. 

Iată de ce lucrarea de față îşi desfăşoară analiza în limitele de timp ale seco- 
lelor XIII— XVII, cînd goricul şi miläditele sale au intrat structural în con- 
Pguratia fenomenului artistic din tările? române, 

Nu vom încheia aceste rînduri introductive fără a aduce un pios omagii! 
celui căruia i se datorează cea mai mare parte a materialului ilustrativ : regretatul 


Adrian lanuli. 
Note 


1. O impresionantă prezentare a istoriei detractării artei gotice a fost făcută de Andre Michel, Histoire 
de Part, tome Il, Formation, expansion et évolution de Lari gothique, premiere partie, Paris, 1906, p. 
I-II. 

Goethe, Poezie ri adevăr, I, București, 1955, p. 418—421. 

Viollet-le-Duc, Dictionnaire raisonné de V’architecture française, du XIe au XVIe siècle, Paris, 1854. 

Elie Faure, Istoria artei, « Arta medievală », Bucureşti, 1970, p. 296 —297, 

J. Puig i Cadafalch, Les églises de la Moldavie. Contribution à Vorigine de leur forme decorative, în ARBS H, 1924. 


MERY 


Partea | 





Arhitectura goticului 
timpuriu în Transilvania 
(SEC. XIII) 


Călugării 


Era în anul 1242. În urma catastro- 
falei invazii tătare care timp de aproape 
douăzeci de luni pirjolise teritoriul 
Transilvaniei — ca dealtfel întreaga Eu- 
ropă de răsărit —, rămăseseră doar ase- 
zäti în ruină, dezolante și pustii. În 
binecunoscutul său « Cintec de jale» — 
Carmen miserabile —, călugărul italian 
Rogerius descrie cu justificatä spaimä 
infiorätorul mäcel din care putini reu- 
șiseră să scape 'cu viață, căci « stăteau 
lesutile pe pămînt cum stau la pășune, 
în cimpiile nelucrate, turmele de vite» 1. 

Între altele, Rogerius vorbește despre 
împrejurările în care au fost devastate 
şi distruse de tătari catedrala din Oradea, 
mănăstirea cistercianä de la Igriș și 
multe alte biserici sau fortărețe, numite 
sau nenumite. Cercetarea izvoarelor do- 
cumentate ca si săpăturile arheologice 
au fost în măsură să dovedească ade- 
vărul povestirii lui Rogerius, oricît de 
exagerată. ar părea la prima lectură: cu 
o nefirească voluptate, tătarii au distrus 
sistematic: nenumărate așezări, incen- 
diind, demantelind cu mașini de război, 
trecînd prin ascutis de sabie pe cei 
rămași fără apărare. 

Știind toate acestea, e lesne de înţeles 
că, după retragetea tătarilor, celor scă- 
Datt cu viață le revenea o grea misiune; 
la nevoia de a reface economia agricolă 
si mestesugäreascä adăugindu-se grija 
pentru amenajarea defensivă a țării, spre 
a fi intimpinat pericolul altor: invazii. 
S-ar părea că situația intristätoare în 


10 


Un început gren. 
cistercieni ajung in « terra Blachor um ». 


care se afla Transilvania in urma inva- 
ziei mongole nu a rämas färä ecou, 
efortul de refacere fund sporit cu unele 
ajutoare venite de peste hotare, meşterii 
străini participind adesea la refacerea 
edificiilor distruse. Printre meșterii 
străini carte veneau în Transilvania, 
atrași de promisiunea unei activități in- 
delungate, s-a aflat și up gtup de pie- 
trari care au poposit la Cirta, în ţara 
Făgărașului, pentru a reface clădirile 
ruinate ale mănăstirii cisterciene « beata 
Maria Virginis de Candelis». Prin opera 
lor, sävirsitä către mijlocul secolului 
al XIII-lea, prindea formă primul an- 
samblu monumental gotic cunoscut din 
Transilvania, iar Cirta — azi o mică ase- 
zare rurală — devenea un autentic cen- 
tru de iradiere a arhitecturii gotice. 

Aşezarea monastică de la Cirta se 
constituise în anii 1202—12092 cind 
printr-un privilegiu regal, călugării cis- 
tercieni de la Igriș primeau dreptul 
să întemeieze o nouă minăstire în « terra 
Blachorum», denumire dată în docu- 
mentele vremii țării Făgărașului 3. Ia 
Igriș, împotriva obiceiului lor, cälu- 
gării cistercieni se mulțumiseră să se 
instaleze într-o construcție realizată de 
un șantier de meşteri familiarizați cu 
arhitectura de tradiție romanică, aşa cum 
era aceea practicată de ordinul călugă- 
resc rival al benedictinilor 3. În absenta 
cercetărilor arheologice, încă nu știm 
cum vor fi arătat primele construcții 
de la Cirta, pe care le-au distrus tătarii 





în timpul invaziei din 1241—1242. 
Există, totuşi, motive să se creadă că, 
în prima lor formă, construcțiile care 
constituiau ansamblul monastic de la 
Cirta erau De de lemn, fie se aflau sub 
influența acelorași șantiere benedictine 
active în Ungaria în primele decenii 
ale secolului al XIII-lea 5. 

Dealtfel, în acea vreme, arhitectura 
din Transilvania se afla pe de-a-ntregul 
sub influenţa stilului romanic colportat 
ñe prin intermediul călugărilor bene- 
dictini fondatori de minästiri €, fie prin 
intermediul coloniştilor sași. Veniti din 
părțile Rinului și Mosellei, coloniştii 
sași au păstrat lungă vreme nostalgia 


expresivă, biserica Sf. Mihail din Cisnă- 
dioara, amintită în 1223, este monu- 
mentul cel mai caracteristic dintr-un 
întreg grup de basilici scurte, toate 
purtind pecetea romanicului german. 

În condiţiile unei economii prevalent 
rurale, cu doar citeva centre mestesugä- 
reşti de oarecare importanță — Rodna 
Veche, Oradea, Cluj, Sibiu, Braşov, 
Alba Iulia — Transilvania secolului al 
XIII-lea era încă departe de a se compara 
cu acele țări europene în care comunele 
urbane îşi afirmau cu orgoliu personali- 
tatea, ridicînd piatră peste piatră in 
trupul zvelt al catedralelor gotice. Mai 
erau apoi şi nelinistile unei autorități 





Fig. 1 
Cirta (jud. Sibiu), biserica fostei mînăstiri cisterciene, 
vedere dinspre sud-vest. 
În prim plan apare volumul corului și absidei 


(azi amenajat ca 


biserică 


evanghelică), 


în ultimul plan se vede peretele vestic al navei centrale 
cu pinion triunghiular și gol circular pentru rozasă. 


mării de baștină, în perspectiva acestei 
nostalgii fiind de înţeles formele spe- 
cifice ale celor mai vechi edificii tran- 
silvănene din zona Sibiului. Mică, dar 


incerte, căci, terminată în 1211, cu 
ajutorul cavalerilor teutoni colonizați 
în țara Birsei, supunerea Transilvaniei 
răminea o problemă deschisă, iar curtea 


11 


de la Buda fusese nevoită să recunoască 
instituţia locală a voievodatului. Rămasă 
ortodoxă, populația românească autoh- 
tonă continua să exercite, prin virfurile 
sale ecleziastice, o puternică atracție 
asupra noilor veniţi, tulburind pacea 
scaunului papal mereu preocupat de 
situația nesigură a diocezelor catolice 
din spațiul carpatic 7. 

Așadar, cînd, după invazia tătară, 
constructorii veneau in Transilvania 
pentru a reface minăstirea Sf. Maria 
de la Cirta, ei găseau nu numai o ţară 
în ruine, dar și o societate ce nu părea 
deloc dispusă să primească și să inte- 
leagă o operă de import realizată într-un 
stil nou, cum era cel promovat de 
călugării cistercieni. 

Vorbind despre călugării cistercieni 
şi despre stilul arhitectonic pe care ei 
il colportau prin construcţiile lor, sint 
necesare citeva precizări. Ordinul călu- 
gäresc al cistercienilor, despre care, în 
ultimul timp, s-au scris numeroase 
lucrări importante, este eroul uneia 
dintre cele mai prodigioase cariere spi- 
rituale si artistice din evul mediu ®. 
Constituit initial ca o dizidentä a ordi- 
nului benedictin, ordinul cistercian a 
luat Datz în anul 1098, cind abatele 
Robert de Molesmes proclama, în mi- 
năstirea de la Citeaux (in latineste Cis- 
tercium), întoarcerea la regula sfintului 
Benedict. Prin eforturile conjugate ale 
abatilor Etienne Harding si Bernard 
de Clairvaux, dezvoltarea tinärului ordin 
a cunoscut un titm accelerat, astfel că, 
la capătul unui secol de existenţă, 
Europa catolică fusese acoperită de 
mantia a peste șapte sute minästiri 
cisterciene $. În perioada de cristalizare 
si afirmare a ordinului cistercian, arhi- 
tectura de stil românic se afla în plină 
maturitate, iar in sinul ei prindeau să 
se dezvolte noile formule ale goticului. 
Născut în Burgundia, regiune cu atit 
de remarcabile tradiții de arhitectură, 
ordinul cistercian a debutat nu numai 
cu un program de viață religioasă, ci 
și cu un program privitor la construcţii, 
Criticînd «fastul inutil» al edificiilor 
apartinind ordinului benedictin, Ber- 
nard de Clairvaux propunea o arhitec- 


12 


tură sobră și clară, capabilă să exprime 
spiritul de introspect repaus al regulei 
sfintului Benedict. 

În căutarea unor formule arhitecto- 
nice proprii, cistercienii au optat pentru 
o dispoziţie planimetricä simplă, carac- 
terizatä prin planul de cruce al biserici- 
lor — în fapt basilici cu transept —, in 
locul absidelor semicirculare find pre- 
ferate sanctuarele dreptunghiulare. S-a 
renunțat la turnuri şi la decorul sculptat, 
care ajunsese la o mare exuberantä la 
monumentele benedictine, cäutindu-se 
în schimb o cit mai armonioasă orga- 
nizare a formelor, atributele majore ale 
noii arhitecturi dorindu-se echilibrul, 
discretia, logicul funcţional. Pentru a 
da expresie concretă programului pri- 
vind arhitectura propriilor läcase de 
cult, cistercienii au făcut apel la unele 
inovații caracteristice pentru stilul gotic 
aflat în curs de constituire. A tost 
adoptată in primul rind bolta in cruce 
pe ogive, element fundamental pentru 
definirea sistemului de construcție pro- 
priu stilului gotic, au fost, de asemenea, 
adoptate arcul frint, profilele mai uşoare 
și muchiile vii, precum și alte elemente 
care intră in bagajul de forme al goti- 
cului timpuriu, încă foarte indatorat 
stilului romanic din cadrul căruia avea 
să se desprindă. Astfel, s-a acordat o 
specială preferință asa-numitelor capi- 
tele cu crosete, bazelor ionice aplatizate, 
cheilor de boltă decorate cu floare de 
mäces, ca si ferestrele circulare polilobe, 
care — in combinaţie cu celelalte — 
constituie o adevărată marcă de tabrică 
a monumentelor cisterciene. 

Fără să se poată vorbi despre un stil 
cistercian, este de remarcat faptul că 
noul ordin a reușit să asigure construc- 
tillor sale o evidentă unitate de spirit 
și de expresie, unitate pe fondul căreia 
variațiile de tratare nu fac decit să 
nuanteze personalitatea șantierelor re- 
gionale ale ordinului. Într-o vreme in 
care Ile de France si Normandie, pro- 
vincii care se prevalează de calitatea de 
« mätci» ale goticului, aveau încă sovä- 
ieli în promovarea noului stil, Burgundia 
devenea, datorită cistercienilor, marele 
centru de iradiere a invențiilor goti- 


calui, invenții ce vor fi purtate, in 
interval de citeva decenii, pe teritoriul 
întregii Europe de vest si de centru — 
răsărit, pînă în părţile Vistulei şi, de 
asemeni, în Transilvania. 

Acest gotic timpuriu, altfel numit 
semigotic» sau « gotic burgund», s-a 
răspindit cu o uluitoare viteză datorită 
sistemului de organizare a ordinului 
astercian si a șantierelor sale. Minäs- 
arıle cisterciene, chiar si cele ce erau la 
mare distanță, se aflau sub directa 
ascultare a marilor minästiri centrale 
ale ordinului (Citeaux, Clairvaux, Pon- 
agny 10, Morimond, La Ferte etc), iar 
santierele erau în mod frecvent conduse 
de meșteri formați în Burgundia. Meș- 
cerii constructori, el înşiși călugări sau 
frați « conversi», erau ținuți să aplice 
principiile arhitectonice ale ordinului, 
aşa cum fuseseră formulate de către 
stintul Bernard de Clairvaux 1! și este 
sigur — chiar dacă nu s-a păstrat niciun 
exemplar — că dispuneau de caiete de 
modele pentru fiecare categorie de ele- 
mente constructive şi decorative. 

Dar, dacă în prima sa perioadă de 
existență, goticul burgund a fost cu 
adevărat un gotic timpuriu, iat opera 
cistercienilor a avut un caracter pro- 
{und innoitor, cu trecerea timpului s-a 
produs o incisivă modificare de rapor- 
uri. În vreme ce, pe marile șantiere 
din Franţa de nord, arhitectura goti- 
cului iși afirma plenar maturitatea, des- 
täsurind spre cer elanurile inaltelor ca- 
tedrale, cistercienii au rămas cantonati 
intre ramele programului lor de debut, 
care, Către sfirsitul secolului al XII-lea, 
era tot mal puţin capabil să se acordeze 
cu îndrăzneala invențiilor constructive 
si cu abundența decorativă a noilor 
monumente. Pästrindu-se «timpuriu» 
ca program, goticul cistercian devenea, 
in raport cu monumentele sec. XIII, 
conservator şi chiar retrograd. Nu-i mai 
putin adevărat că, oricit de închistaţi erau 
n «regulile» lor, cistercienii nu s-au 
putut sustrage pină la capăt influențelor 
goticului matur și astfel, în locul absidei 
dreptunghiulare, atît de caracteristică la 
inceputul secolului al XIII-lea, va fi 
adoptată si absida poligonală. 
































Fig. 2 
Cirta, fosta minästire cistercianä; plan general. 


În acest stadiu al concesiilor făcute 
noului val, meșterii cistercieni ajung în 
Tara Făgăraşului pentru a reface mi- 
năstirea Cirta, ale cărei prime clădiri 
fuseseră distruse de invazia tătară !?. 

Aflată în ruină, căci între timp s-âu 
abătut asupra ei distrugerile otomane, 
« abbatia beatae Mariae Virginis de Can- 
delis» continuă să impresioneze prin 
amploarea si sobrietatea: zidirilor care 
introduc în peisajul maiestuos al Ţării 
Făgărașului un accent romantic. Orga- 
nizatea de ansamblu a planului este 
aceea valabilă in general pentru minăs- 
tirile cisterciene. Biserica de tip basilical, 
cu trei nave și transept, ocupă latura 
de nord a unei ample curți ale cărei 
laturi de răsărit şi de sud erau închise 
de clădirile minästiresti, latura vestică 
fiind delimitată de un zid de incintă. 
Corpul basilical al bisericii este azi în 


13 





Fig. 2 





Cirta, biserica fostei minăstiri cisterciene: 
fațada de vest. 


ruină, ruinat este și corpul estic de 
clădiri, în timp ce corpul sudic si zidul 
de incintă au dispărut cu totul. Biserica 
fusese o basilică cu trei nave în sistem 
legat, cu alte cuvinte unei travee a 
navei centrale îi corespund două travee 
ale navelor laterale. Boltile s-au prä- 
buşit, dar se poate ușor descifra că 


14 


navele laterale fuseseră boltite în cruce 
pe ogive, în timp ce nava centrală 
avea bolți sixpartite. Stilpii despărțitori 
erau de secțiune pătrată, ca în mod 
obișnuit în arhitectura tradiţională de 
la nordul Alpilor. Potrivit programului 
cistercian, basilica era prevăzută cu un 
transept, puternic marcat, pe ale cărui 











e 
eh 
a 


SÉ ` aie 





Cirta, biserica fostei 


$ paun sanm T dër 


er 


eme Amen vm 


mânăstiri cisterciene: 


corul și absida, 


braţe, în partea de răsărit se aflau cite 
două capele dreptunghiulare 13. Cotul 
scurt, boltit în cruce, este prelungit 
spre răsărit de o absidă poligonală, a 
cărei cheie de boltă este decorată cu un 
frumos relief care înfățișează chipul 
stintei Maria, patronul divin al lăcașului”, 


Construită din piatră brută de carieră 
si din piatră fätuitä, biserica minästirii 
Cirta, ca dealtfel și ruinele edificiilor 
anexe, prezintă o evidentă unitate de 
factură, dovadă că lucrările au mers 
într-un ritm alert, fără întreruperi și 
schimbări de concepție. 


15 


Elementele din piatră profilată — an- 
cadtamente, coloane, ogive — sînt în- 
tru totul caracteristice morfologiei de- 
corative cisterciene. Abundä capitelele 
cu ctosete sau ornamentate cu frunze 
de stejar, bazele coloanelor au profile 
ionice turtite, nervurile ogivelor sint 
masive, cu sectiune simplä: un drept- 
unghi cu muchiile tesite. Cheile de boltă 
sînt, cele mai multe, decorate cu floare 
de măceş. 

Interiorul este luminat atit prin fe- 
restre circulare polilobe, tipic cister- 
dene, cit și prin ferestre "cu ancadra- 
meate simple, încheiate la partea supe- 
rioarä în arc frint. 

Foarte sobră, plastica fațadelor este 
rezultatul unei abile îmbinări de ele- 
mente funcţionale: un soclu înalt, pre- 


Fig. 5 

Cirta, biserica 

fostei minăstiri cisterciene: 

vedere interioară din cor si absidă. 





văzut cu lăctimar continuu si un ritm 
dens de contraforți pe latura nordică, 
în partea răsăriteană plinul contraforti- 
lor fiind continuat, pină sub cornișă, 
de lesene din piatră fätuitä. Cornisa, 
din piatră cu profil liniştit, un ciubuc 
combinat cu o cavetă, se sprijină pe 
mici console cu aspect de ttunchi de 
iramidă inversat. 

Unitatea stilistică a construcţiei bise- 
ricii este tulburată doar în partea de 
vest de ancadramentul portalului prin- 
cipal, al cărui profil bogat articulat 
trădează o fază gotică mai evoluată, 
dovadă că a fost montat aici cătte 
sfirsitul secolului al XIII-lea. Incheiatä 
la partea superioară într-un pinion triun- 
ghiular, fațada de vest a bisericii fusese 
decorată cu o largă rozasä, al cărei 
trafot decorativ a dispărut. Mici frag- 
mente de tencuială pictată — in cavetele 
portalului și pe zidurile navei centrale, 
în partea de vest — sînt singurii martori 
ai unui decor pictat, realizat probabil 
mai tirziu. 

Clădirile minästiresti, ale căror ruine — 
încă destul de impunătoare — se află 
pe latura estică a fostei incinte, avuseseră 
două nivele și conţineau, probabil, re- 
fectoriul şi dormitorul comun al cälu- 
gărilor. Construit din piatră brută, acest 
corp de clădiri păstrează ancadramente 
dreptunghiulare în partea superioară a 
zidului — zonă corespunzătoare fostului 
dormitor —, iar în partea infetioară se 
văd largi ferestre bifore, resturi de 
coloane si console masive incastrate, 
indicînd spaţiul boltit pe nervuri de 
piatră al refectoriului!5. 

Deși ruinată, aşa cum s-a arătat, 
minästirea Cirta ocupă un loc eminent 
în istoria, arhitecturii medievale din ţara 
noasttă. Santierul refacerii ei, de după 
1242, inaugura prezenţa stilului gotic 
în Transilvania și totodată prefața o 
foarte rodnică activitate constructivă 
ce avea să aibă urmări de durată pe o 
arie foarte întinsă. Dacă ținem seama 
de cronologia absolută a stilului gotic, 
ansamblul de la Cirta era deosebit de 
întârziat, Într-o vreme în care catedralele 
gotice se inältau cu semetie in marile 
orașe ale Franței, la Cirta se mai folo- 





Fig. 6 

Cirta, biserica 

fostei minästiri cisterciene: 

cheie de boltä; 

provine din nava centralä care s-a ruinat; 
azi in lapidariul bisericii. 


seau mijloace ce fuseseră proprii artei 
de a construi din veacul precedent. 
Dar, să nu uităm, acesta este tocmai 
paradoxul activităţii cistercienilor, goti- 


cul colportat de ei fiind condamnat să 


rămină pentru totdeauna un gotic tim- 
puriu. Această räminere în urmä era, 
insă, foarte potrivită cu nivelul evoluţiei 
artistice din Transilvania, regiune în 
care abia acum, în secolul al XIII-lea, 
incepea să se infıripe o viaţă urbană 
de tip medieval, în care, abia acum 
arhitectura romanică se afla în faza 
maturității — căci multe monumente de 
de stil romanic au mai fost consttuite 
după invazia tătară (prima fază a cate- 
dralei din Alba Julia, bisericile din 
Herina, Acis, Avrig etc.). 

Aşadar, in pofida intirzierii, goticul 
cimpuriu care pătrunde în Transilvania 
corespunde întru totul condițiilor si 
posibilităților locale, înscriindu-se firesc 
in dezvoltarea artistică a deceniilor de 
mijloc din secolul al XIII-lea, 

Beneficiind de privilegii speciale, de- 
venind apoi stäpinitori ai țării Birsei, 
din care cavalerii teutoni fuseseră alun- 
gati nu cu mult înainte, călugării cister- 
cieni de la Cirta au exercitat o reală 





Fig. 7 
Cirta, biserica 

fostei minästiri cisterciene: 
capitel; provine din nava centrală 
care s-a ruinat; 

azi în lapidariul bisericii. 


autoritate in sudul Transilvaniei, influ- 
enta lor conctetizindu-se în numeroase 
construcții care poartă pecetea goticului 
timpuriu 16. 

La Prejmer !7, în incinta cetății tärä- 
neşti, se păstrează o remarcabilă biserică 
ale cărei detalii de pietrărie trădează 
prezența unot meșteri veniți de la Cirta. 
Originalitatea acestui monument constă 
in planul cruciform: în jutul unui careu 
boltit în cruce 18 au fost dispuse patru 
braţe de lungime egală, fiecare alcătuit 
dintr-o boltă sixpartită și o absidă poligo- 
nală. Între brațele crucii se aflau încăperi 
alcătuite din cite două travee care comu- 
nicau cu nava principală asemenea unor 
colaterali. De o parte si de alta a încă- 
petilor răsăritene, se aflau încă două 
mici capele pătrate, amintind sistemul 
atit de familiar arhitecturii cisterciene. 
Deasupra careului se ridică un turn 
octogonal către care conduce o scară 
în spirală situată în încăperea de sud-est, 
adosată pilei careului. Afectată de nu- 
metoase Intervenţii ulterioare — cu deo- 
sebire în ani 1512—1515, cînd braţul 
vestic al crucii a fost prelungit cu 6 m 
şi acoperit cu o boltă gotică în rețea 
pe nervuri de ceramică, tot atunci fiind 


17 


Fig. 


12—14 


montate și citeva ferestre. bipartite cu 
traforuri —, biserica din Prejmer a păs- 
trat numeroase elemente originale care 
permit atît incadrarea ei stilistică, cit 
şi precizarea cronologiei. Vom remarca 
în primul rind asemănarea ancadramen- 
telor de fereastră cu cele de la Cirţa: 
ferestre circulare polilobe in partea 
superioară a pereților, ferestre simple 
în arc frint şi o dublă fereastră în arc 
frint, aşezată pe latura estică a absidei 
altarului. Folosirea boltirilor sixpartite, 


ca şi cornisa pe console decorate cu 
croșete, indică o dată mai mult legătura 
cu șantierul minăstitii cisterciene si este 
probabil că zidirea bisericii din Prejmer 
s-a sävirsit în preajma anului 1250. 
Asa cum a demonstrat prof. V. Vătă- 
sianu, cätre aceastä datare conduc si 
asemănările tipologice cu unele monu- 
mente cruciforme din Germania, planul 
in cruce — atit de rar utilizat — trebuind 
a fi explicat prin iniţiativa donatorilor !9, 

In nemijlocită legătură cu șantierul 


Fig. 8 
Cirta, ruinele fostei minästizi cisterciene; 
aripa de est. 





Ze la Cirta, biserica Sf. Bartolomeu din 
Brasov prezintă un foarte sugestiv exem- 
== de adaptare a planului de biserică 
=stercianä la nevoile unei biserici paro- 
zale 2, Reproducind în principiu pla- 
zul de la Cirta, fund la otigină o basilică 
æa trei nave in sistem legat, cu transept, 
biserica Sf. Bartolomeu are corul alcă- 
zit dintr-o travee pătrată, cu bolta 
=partită, si absidă poligonală. De o 
zarte si de alta a corului, la fel ca la 
Preimer, se află încăperi alcătuite din 


cite trei travee pătrate boltite in cruce, 
lingă care, pină la extremitatea transep- 
tului, sînt situate alte două capele pă- 
trate, de asemenea boltite în cruce. 
Principala abatere de la rigorile plani- 
metrice cisterciene o constituie cele 
două turnuri de pe latura vestică a 
corpului basilical. De fapt nu a fost 
terminat decit turnul din colțul de sud- 
vest, a cărui înfățișate actuală este opeta 
refacerii din 183321. Intrucit bolțile 
navelor și ale transeptului au fost trans- 


Fig. 9 
Cirta, ruinele fostei minästiri cisterciene; 
biforä la aripa de est. 





Fig. 
16—17 


formate în secolul al XV-lea, -partea cea 
mai caracteristică si mat autentică a 
monumentului este cotul cu anexele 
sale. Foarte asemănătoare cu corespon- 
dentele lor de la Cirţa, elementele de 
pietrărie profilată sau decorată — ogi- 
vele, abacele, coloanele, capitelele, ba- 
zele, consolele, ca și ancadramentele — 
prezintă la biserica Sf. Bartolomeu forme 
mai bogate şi mat îngrijite, trădind o 
fază stilistică mai evoluată, Decorul 
fațadelor este si el asemănător celui de 
la Cirta, doar cornisa este susținută de 
o friză de console unite între ele cu 
arcuri — motiv tipic romanic, a cărui 





revenire. este lesne explicabilă într-o 
epocă în care athitectura Transilvaniei 
oscila încă între tradiţiile romanice şi 
inovațiile goticului timpuriu. 

Dincolo de evidentele asemănări de 
plan şi de morfologie decorativă cu 
biserica minăstirii Cirta, biserica Sf. Bar- 
tolomeu, prin particularitätile specifice 
de executie, face evident un fapt de o 
reală: importanță pentru viața artistică 
a Transilvaniei din anii de mijloc ai 
secolului al XIII-lea. Este vorba despre 
înmulțirea şi diversificarea atelierelor de 
constructori care, deși aparțin ambianţei 


20 


cisterciene, nu pot fi confundate cu 
atelierul de la Cirta, chiar dacă trebuie 
să se recunoască în favoarea acestuia 
un rol de catalizator. 

În acest sens este revelatoare analiza 
unui alt monument, și anume biserica 
reformată din Hălmeag (jud. Braşov) 2. 

De tip basilical cu trei nave, plănuită 
să aibă două turnuri si tribună pe 
latura vestică — dar la turnuri pare să se 
fi renunțat chiar pe parcursul construi- 
rii —, biserica din Hălmeag este lipsită 
de transept, abatere importantă de la 
normele arhitecturii cisterciene. Bolta 
navei centrale a fost refăcută, fiind azi 


Fig. 10 

Prejmer (jud. Brașov), biserica evanghelică: 
fațada sudică. 

Fig. 11 

Prejmer, biserica evanghelică: 

vedere dinspre nord-est. 


un semicilindru cu penetrații, in timp 
ce navele laterale păstrează bolți in 
cruce, destul de stingaci executate. 
Între nave se află stilpi dreptunghiular 
din zidărie masivă pe care se descarcă 
arce frinte neprofilate. In raport cu 
înfățișarea foarte modestă a corpului 
basilical, corul și portalul vestic sur- 
prind prin bogăția și calitatea decoraţiei 
sculptate. 

Corul, alcătuit dintr-o singură travee, 
este prelungit spre tăsărit cu o absidă 
poligonală; de o parte sı de alta — la fel 
ca la Prejmer și la Sf. Bartolomeu — se 





Fig. 12 
Prejmer, biserica evanghelică, 
vedere dinspre sud-est. 
De observat fazele constructive 
puse în evidență prin recenta restaurare. 





Fig. 13 
Prejmer, biserica evanghelică, 
planul. 





































ZA Ze? 


4 










































Fig. 14. 

Prejmer, biserica evanghelică; 
fereastră circularä polilobä 
apartinind fazei gotice timputii, 
astupată şi spartă pentru a face loc 
unei ferestre gotice de epocă titzie. 


află cite o încăpere boltită în semi- 
cilindru, cea nordică folosită ca sacris- 
tie, cea sudică servind de vestibul. 

Boltirea corului — in sistem six- 
partit — este asemănătoare cu cea de 
la Cirta, dar tratarea este mai suplă, 
ogivele cu profile mai bogate sprijinia- 
du-se fie pe colonete, fie pe console 
cu compoziţie decorativă variată. Cheia 
de boltă a corului este decorată cu un 
frumos relief care reprezintă un abate 
cu chip de arhiereu binecuvintind "2. 





Ge 
EE 
ae 





Fig. 15 | 
Biserica evanghelică Sf. Bartolomeu din Brașov, 
vedere de pe dealul Sprenghiului. 
De observat clara articulare ` 
a navei centrale cu transeptul. 


Pe latura de nord se află o consolă 
decorată cu o figură grotescä, iar pe 
latura sudică o altă consolă, a cărei 
compoziţie îi conferă o valoare de unicat 
in vechea artă a Transilvaniei. Pe supra- 
rața albă a peretelui se desfășoară oblic 
silueta unui bărbat care poartă în spate 
eripla colonetă ce susține ogivele bolții. 
Mina dreaptă si capul au o mișcare 
de intoarcere bruscă spre spate, în timp 
ce mina stingă se întinde pe fața zidului, 
exagerat de mare, cu degetele räsfirate, 









































Fig. 16 - 
Biserica evanghelicä Sf. Bartolomeu, 
planul, ` 








X 








x 















D. 





supeo 
EH 


Kä 


= 


DER 


en 


Sen 





ca un semn de putere si de suferință 
totodată. Tunica — cu pliuri bogate, cu 
guler rotund —, ca şi pieptänätura bu- 
clatä a ciudatului personaj, situează 
acest relief în ambianța sculpturilor 
ctitorilor catedralei din Naumburg, rea- 
lizate in anii 1249—1260 24. Neobișnuut 
de bogată pentru o mică biserică de 
sat este şi decorația portalului vestic 2%: 
trei torturi care se întilnesc în arc frint 
se sprijină pe colonete angajate prin 
intermediul unui capitel continuu. Re- 
tragerea in plan a torurilor este ener- 
gică, între ele fiind adincite cavete, iar 
decorația profilelor constă din torsade, 
vrejuri vegetale și palmete. Asemänarea 
acestor motive ornamentale cu cele ale 
portalului sudic al catedralei Sf. Mihail 
din Alba Iulia este evidentă. Știind că 
portalul de la Alba Iulia a fost executat 
in ptima perioadă de reconstruire a 
catedralei — după distrugerile datoräte 
invaziei tătare, deci din anii 1247— 
— 1259 —, tinind seama si de organi- 
zarea inițială a frontului vestic, cu două 
turnuri și tribună, se poate accepta pen- 
ou biserica din Hălmeag o datare 
curind după anul 1260 %. 
Considerate in ansamblu, monumen- 
zele prezentate pină aici — Cirta, Prej- 
mer, Sf. Bartolomeu, Hălmeag — sint i in 
mäsurä să demonstreze autoritatea gin- 
dirii arhitectonice cisterciene, expri- 
mată atit in plan, cît si in anume detalii 
specifice; de asemenea demonstreazä — 
prin varietatea formelor și modalitätilor 
de execuție — că ele nu se datorează 
uaui singur atelier, ci dimpotrivă, mai 
multor grupuri de meşteri 2, Atrasi in 
zirtile de sud ale Transilvaniei la solt- 
citarea comunităților ale căror biserici 
ruseseră distruse de tătari, meșterii con- 
scructori etau indatorati exigenţelor că- 
ugărilor cistercieni de la Cirta, sub a 
căror ascultare se aflau, așa cum am 
wizut, țara Oltului si ţara Birsei. Această 
integrare stilistică poate fi explicată si 
orin aceea că multi meșteri veneau de 
pe șantierele cisterciene din Boemia și 
(oravia, din Ungaria sau din Polonia, 


serica evanghelică Sf. Bartolomeu 
dere interioară din cor si absidă. 


fiind ei înşişi factori activi de difuzare 
a goticului timpuriu, agreat de ordinul 
monahal de la Citeaux. Dar, în condițiile 
artistice proprii Transilvaniei, ale cărei 
mijloace economice erau încă destul 
de modeste — mai ales după invazia 
tätarä —, șantierele care se organizează 
au o compoziţie eteroclitä, adesea acti- 
vitatea lor fund discontinuă. Decurge 
de aici un firesc fenomen de diversitate, 
formele devenite tradiționale ale roma- 
nicului 'întilnindu-se în combinații si 
ptoporţii mereu altele cu inovațiile 
noului val stilistic. | 

În sudul Transilvaniei, influenţa ṣan- 
tierelor cisterciene se regăsește la biserica 
evanghelică din .Sebes-Alba 28, la bi- 


serica evanghelică din Dräuseni %, Ja 


biserica evanghelică din Cristian %, la 
biserica evanghelică din Hărman 31, la 
biserica evanghelică din Cincsor 28. sem- 
nificativă fiind cu deosebire prezența 
unor meşteri din această ambiantä la 
construirea catedralei din Alba Iulia. 
Într-adevăr, acest impozant edificiu — 
cate încununează capitolul arhitecturii 
romanice din Transilvania — cuprinde 
numeroase mărturii ale activității unor 
pietrari provenind cu probabilitate de 
pe matile şantiere cisterciene de la 
Tišnov si Tiebid 38. 

Dar influența santierelor cisterciene 
s-a exercitat nu numai in părțile de sud 
ale Transilvaniei, ci și In partea de 
nord a voievodatului, unde merită să 
fie citate, în primul rind, biserica re- 
formată din Sic și biserica fostei mină- 
stiri minorite din Bistrița. 

Afectată de unele transformări, bise- 
rica din Sic și-a păsttat în esenţă infä- 
tisarea originală, fiind, adică, o - basilică 
cu trei nave, fără transept 34t, Corpul 
basilical, cu o zidărie mai rustică, este 
in întregime tăvănit, între nave sint 
deschideri semicirculare si stilpi drept- 
unghiulari, lipsiţi de profile decorative. 
Spre räsärit, navele laterale sint con- 
tinuate de două capele dreptunghiulare 
— cu două travee boltite în cruce— 
cate încadrează cotul și parțial absida. 
Spre nord, se află o amplă sacristie 
boltită in seimicilindru. Corul, alcătuit 
dintr-o singură travee boltită în cruce 


25 


Fig. 
21—22 


Fig. 23 


18 
Hălmeag (jud. Te biserica reformată; 
vedere dinspre sud-vest. 





Fig. 19 
Hălmeag, biserica reformată; 
planul. 


pe ogive, ca şi absida poligonală, face 
evident momentul stilistic al goticului 
cistercian. În acest sens este elocvent 
arcul triumfal, cu traseu frint, alcătuit 
din masivi boltari dreptunghiulari cu 
muchiile tesite, care se sprijină pe co- 
loane adosate, prevăzute cu capitele cu 
croşete suprainältate de o abacă ®. 
Cheile de boltä din cor si din absıdä 
sînt decorate cu rozete, ogivele au 
profil in formä de parä si se descarcä 
pe colonete cu capitele. Corul păstrează 
trei mici ferestre circulate trilobe, iar 
absida are pe latura de nord-vest o 
largă fereastră circulară cu şase lobi. 
Celelalte ancadramente ale ferestrelor 
absidei au fost modificate, dar cornisa 
de piatră, susținută pe mici console, 
constituie un alt element specific pentru 
monumentele cisterciene. 














Fig. 20 
Hălmeag, biserica reformată; 
vedere dinspre sud-est. 


Dincolo de asemănările ce pot fi 
mxocate cu unele monumente cister- 
azne din sudul Transilvaniei,. asemă- 
mēri explicabile în cadrul unui fenomen 
z=istic comun, este evident că biserica 
Za Sic nu poate fi atribuită, așa cum 
sa incercat, şantierului de la Cirta 38, 

O asemenea relatie este infirmată nu 
mamai de structura mai arhaizantä a 
-2nalui, de faptul că navele sint tävä- 
aze, dar si de sistemul cvadtipartit al 
zc corului, ca si de profilele de 
Seraliu, diferite de acelea de la Cirta. 
“caste diferențieri permit să se afirme 

dată mai mult că influenţele cister- 
ee se manifestau în Transilvania nu 
Šar prin intermediul unui singur şan- 
er — cel de la Cirta — ci, dimpotrivă, 
=> rezultau din activitatea mai multor 
szelere de proveniente variate, care erau 


purtătoarele experiențelor din țările de 
formaţie. 

In sprijinul constatării de mai sus se 
află si biserica fostei minästiri minorite 
din Bistriţa 37. Avind o singură navă 
de mari dimensiuni, un cor alcătuit din 
două travee și o absidă poligonală, 
acest edificiu exprimă prin desävirsita 
unitate a spațiului interior conceptia- 
program a comanditarilor: călugării fran- 
ciscani care acordau o importanţă pri- 
mordială comunicării nemijlocite cu 
masa de credincioși prin intermediul 
predicii. Dar, dincolo de noutatea astfel 
motivată a compoziţiei spaţiale, biserica 
din Bistriţa îşi trădează apartenenţa -la 
lumea constructorilor cistercieni prin 
detaliile de pieträrie conservate cu pte- 
cădere în cor şi în absidă. Cheile de boltă 
decorate cu rozete, capitelele cu crosete, 


27 


Fig- 
25 





Fig. 21 

Sic (jud. Cluj), 
biserica reformată; 
planul 

(situaţie anterioară 


adăugirilor din secolul XX). 


Fig. 22 

Sic, biserica reformată; 
vedere a părţii de răsărit: 
corul și capela sudică. 


a 





bazele turtite ale coloanelor, ca și feres- 
trele circulare polilobe sint toate de 
factură cisterciană. Atrage însă atenţia 
faptul că bolile corului sint cvadripar- 
tite, iar nervurile ogivelor au o secțiune 
simplă, dreptunghiulară, caracteristici 
cate, ca şi portalul sudic al corului, cu 
arc treflat, conferă o certă identitate 
monumentului bistrifean, detasindu-l de 
construcţiile înrudite. Știind că biserica 
din Bistriţa a fost construită in ultimul 
sfert al secolului al XIII-lea, se poate 
afirma că, în intervalul de cîteva decenii 
cate trecuseră de la invazia tătară, in 
Transilvania îşi făcuse tot mai mult 
loc goticul timpuriu, în varianta sa 
cisterciană, determinind in mod auto- 
ritar, dat ouantat, o bună parte din 
activitatea constructivă a voievodatului. 

Deosebit de semnificativă pentru con- 
figuratia artistică a Transilvaniei din a 
doua jumătate a secolului al XIII-lea 
este convietuirea goticului timpuriu cu 
romanicul întirziat, romanic care mai 
era capabil să se implineascä in realizäri 
monumentale, precum catedrala Sf. Mi- 
hail din Alba Iulia sau basilicile din 
Cincu, Toarcla, Hărman, Hosman, Săcă- 
date 38, Numărul mare de monumente 
indatorate ca plan si plastică arhitecto- 
nică stilului romanic ar putea lăsa im- 
presia că arta transilvăneană se ana 
incă sub autoritatea acestuia, Este insă 
demn de reţinut faptul că elementele 
gotice de structură — ca de exemplu 
crucile de ogive —, sau de ornamenricä 
— ancadramente, capitele, console etc — 
se insinuează tot mai insistent in alcä- 
tuirea edificiilor ce se construiesc, de- 
terminînd substanţiale modificări de ex- 
prese. Deşi romanică prin dispoziţia 
planimetrică, prin concepția generală a 
volumelor, a raportului dintre plinuri 
şi goluri, catedrala St. Mihail din Alba 
[ulia poartă puternice amprente cister- 
ciene, proptii goticului timpuriu fund 
nu numai folosirea abilă a bolților in 
cruce pe ogive, ci și abundența capite- 
lelor cu ctoşete, sensul mai sprinten 
al decoraţiei sculptate. Observatia este 
valabilä pentru multe alte edificii, prin- 
tre cele mat concludente exemple situin- 
du-se basilica din Drăușeni. 








Fig. 25 

Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud). 
Biserica ortodoxă (fostă franciscană, ; 
planul. 


Fig. 26 
Bistrița, biserica ortodoxă (fostă franciscană), 
fațada nordică. 








Sə, biserica reformată; 
«dere interioară din cor si absidă. 


Fir. 24 
biserica reformată; 








lsstru fasciculat din cor. 





Fig. 27 

Bistriţa, biserica ortodoxă 
(fostă franciscană), 
bolțile corului și absidei. 








Dar cea mai importantă consecință 
a pătrunderii goticului timpuriu, cis- 
tercian, în Transilvania este modul în 
care a fost rezolvată in cea de a doua 
jumătate a secolului al XIII-lea athi- 
tectura bisericilot-sală. Într-o vreme în 
care eta necesară refacerea cit mai 
lesnicioasă a vechilor lăcașe distruse de 
tătari, cind multe așezări sătești ajungeau 
în situația să-și edifice un lăcaş de cult, 
biserica-sală se impunea ca soluţia cea 
mai potrivită, atit prin simplitatea pla- 
nului, cît și prin dificultățile minime 
de ordin constructiv. Pentru că, în 
esență, biserica-sală, așa cum o definește 
chiar numele său, este o construcție cu 
o singură navă, in mod frecvent tăvă- 
nitä, prelungită spre răsărit de spațiul 
sanctuarului si, uneori, accentuată pe 
latura vestică de verticala unui turn- 
clopotniță. Biserica-sală este o apariţie 
familiară în arhitectura europeană, re- 
găsindu-se pe o arie largă in toate 
epocile artistice, din secolul al IV-lea 
pină în zilele noastre. Elaborată initial 
ca basilică cu o singură navă, în spaţiul 
mediteranean, beneficiar al unei înde- 
lungate tradiţii ale artei de a construi 
în piatră și în cărămidă, biserica-sală 
a migrat progresiv spre nord, o dată 
cu räspindirea creștinismului, find ul- 
terior transpusă în lemn, material de 
construcție mai la îndemina popoarelor 
din centrul si nordul Europei. Stiind 
aceste lucruti, nu putem fi de acord 
cu interpretarea în sens invers propusă 
de unii cercetători care au considerat 
că biserica-salä nu este altceva decît 
transpunerea în zid a unui prototip 
de lemn %. 

Datorită densei sale räspindiri în timp 
și în spaţiu, biserica-sală ar putea fi 
considerată atipică, dar incadrärile sti- 
listice devin posibile cu ajutorul rezol- 
vătilor de detaliu și a elementelor de 
plastică monumentală. În secolul al 
XIII-lea, sub semnul influenţei cister- 
ciene, în întreaga Europă se construiesc 
numeroase biserici-salä, renuntindu-se 
la sanctuarul cu absidä semicircularä — 
tipic romanică —, acum find preferat 
sanctuarul pătrat, boltit în cruce pe 
ogive 40, Sistemului de boltire i se 


30 


asociază, ca elemente catacteristice, capi- 
telele cu crosete ale arcului triumfal, 
de asemenea ferestrele circulare polilobe, 
adevărată marcă a goticului cistercian. 

Cu aceste pa rela aţi stilistice, bise- 
rica-salä își face apariţia în Transilvania 
în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, 
răspîndindu-se rapid în mediul rural. 
Alături de monumentele din aceeași 
familie tipologică, dar care rămineau 
indatorate ca structură si decoratie sti- 
lului romanic A. noile construcții au 
valoarea unei demonstraţii: pietrari de 
formație cisterciană, în căutare de co- 
menzi, se multumeau acum chiar si cu 
lucräri modeste, fiind dispuși să dea 
curs solicitărilor comunităţilor sătești, 
oricit de izolate. Este un moment de 
maximă expansiune cate anunţă imi- 
nenta declinului. 

In nordul Transilvaniei, biserica re- 
formată din Nima (Cluj) reţine atenţia 
prin execuția foarte îngrijită a zidăriei 
din mici blocuri de piatră fätuitä, in 
fapt o gresie de o excepţională docilitate. 
Este o navă de mici proporții, cu sanc- 
tuar pătrat, care fusese boltit în cruce 
pe ogive, mărturie concludentă fiind 
consolele rămase zu situ. Ferestrele sanc- 
tuarulut sint dreptunghiulare, potrivit 
unui model răspîndit in arhitectura 
gotică timpurie, originea sa fiind de 
căutat nu la bisericile minăstirilor cis- 
terciene, ci la anexele acestora, în special 
la dormitoare 4. Arcul triumfal a dis- 
părut, se păstrează însă semicolonetele 
de sptijin care, prin bogăţia si fineţea 
decoraţiei, constituie principalul argu- 
ment al valorii artistice a micului 
monument. Pe un soclu cubic este 
aşezată o bază atică, cu tortul inferior 
turtit şi tobust— dovadă a unei faze 
gotice clar formulate —, iat deasupra 
torului se află două reliefuri de lei minus- 
cul., Semicolonetele sînt scurte dar 
viguroase, deasupra lor find așezate 
capiteluri bogat decorate, Capitelul nor- 
dic este ornamentat cu urlase foi de 
acant, în timp ce acela sudic este prevă- 
zut cu crosete, la extremități modelate 
tot în chip de frunză de acant. 

Biserica din Nima poate fi considerată 
ca un teper al monumentelor de sat 


D 
Li] 


hi 


n 
Lu] 


VW 


MA 


din nordul Transilvaniei, din aceeași 
familie făcînd parte bisericile din Ungu- 
ras, Sieu-Odorhei, Orman, Luncani, 
caracteristică fiind absenţa turnului-clo- 
potnitä #3, 
În sudul Transilvaniei, biserica refor- 
mată din Sintämärie-Orlea (Hunedoara) 
si biserica ortodoxă din Strei (Hune- 
doara) par a indica o preferință pentru 
turnul-clopotnitä adosat laturii vestice. 
Biserica din Sintämätie-Otlea păstrează 
incă numeroase elemente romanice lo- 
calizate pe fațadele turnului — ca fe- 
restre bi- si trigeminate, portalul cu 
arc semicircular, briu decorativ în zig- 
zag — dar silueta neobișnuit de zveltă 
si sanctuarul pătrat, boltit in cruce pe 
ogive si luminat de o fereastră circulară 
oolilobă indică momentul de generali- 
zare a influențelor cisterciene, fapt care 
justifică datarea monumentului către 
1280 41. Spre deosebire de acest frumos 
edificiu — care, atit prin eleganța pro- 
portiilor, cît și prin calitatea prețioasă 
= profilelor de piatră, indică prezența 
unui bun meşter provenind dintr-un 
santier cu experienţă —, biserica din 
Strei apare ca o construcție modestă, 
lipsită de veleitäti monumentale. In fapt, 
la o analiză atentă, ea se dovedește 
a fi o replică simplificată și de mai mici 
dimensiuni a bisericii din Sintămărie- 
Orlea, care va fi pentru multă vreme 
un prototip al bisericilor românești din 
părțile hunedorene, ecoul ei in timp 
stăruind — nu fără inerente transfor- 
mări — pînă în secolul al XV-lea. 
Așadar, reconsiderind întregul feno- 
men, se poate vorbi despre cea de a 
doua jumătate a secolului al XIII-lea 
ca despre o epocă de afirmare si räs- 
pindire a goticului timpuriu în Tran- 
silvania. Dar procesul de afirmare nu 
a fost nici unitar, nici progresiv. După 
ce o vreme, mai ales sub autoritatea 
şantierului de la Cirta, au fost construite 
mai multe edificii importante, cu o 
clară determinare stilistică, treptat, ase- 
menea undelor concentrice pe suprafața 
liniştită a unul lac, o dată cu pătrunderea 
in medii tot mai modeste, forța de 
fnalizare se diminuează, singurele rea- 
lizäri reprezentative urmind a fi bise- 





ricile-sală. Intirziatul gotic timpuriu, 
adus de cistercieni, nu mai era capabil 
de progres; el se stingea in limitele 
propriului program artistic, fără posi- 
bilitatea de a deschide drumuri noi. 
Pentru etapa următoare a goticului 
transilvănean era nevoie de un nou 
impuls, dar acesta se va lăsa așteptat 
cîteva decenii, pînă cînd dezvoltarea 
centrelor urbane ale voievodatului va 
asigura o bază prielnică vieții artistice. 

Între timp, nu vor lipsi, totuși, cîteva 
timide încercări de a depăși ptagul- 
limită pe care îl stabilise momentul 
goticului de inspiraţie cistercianä. Astfel, 








O 1 2345 am 


Fig. 28 

Biserica reformatä (fostä ortodoxä) 

din Sintämärie-Orlea (jud. Hunedoara); 
sectiune longitudinalä si plan. 


31 





A Moga 
eme, ne, ks 





Fig. 29 
Biserica ortodoxă din Strei (jud. Hunedoara); 
vedere dinspre sud-est. 


sint de semnalat mai multe bisetici-sală, 
care, abandonind planul pătrat al san- 
ctuarului, au absidă poligonală sprijinită 
de contraforți. Modeste ca înfățișare, 
cu zidărie simplă în masa căreia stäruie 
amintiri romanice si cisterciene, aceste 
monumente indică totuși un lent proces 
de evoluţie artistică, proces stimulat, 
neindoielnic, de activitatea cite unui 


32 


meşter pietrar peregrin, la curent cu 
modificările intervenite in zidinile de 
epocă, construite în ultimele două de: 
cenii ale secolului al XIII-lea. Bisericile 
din Someseni, Păcureni, Mecentiu, Sin- 
văsii, Fughiu, Meșendorf si altele 2 
mai toate afectate de modificări ulte- 
rioare, ilustrează în mod expresiv o 
fază ptin excelență rustică a goticului 





transilvănean, întt-o vreme în care so- 
cietatea locală se afla în pragul unor 
mari prefaceri. 

Deşi dispărută, o mențiune specială 
se cuvine vechii biserici a Bärätiei din 
Cimpulung-Muscel, primul vlăstar al 
arhitecturii gotice la sud de Carpaţi. 
Fusese o biserică-sală cu absidă SE 
nală, prezența contrafortilor, atit la 
navă, cit si la absidă, indicind fără echi- 
AN voc faza stilistică a goticului. In orice 
caz, biserica exista în 1300, an în care 
ea devenea loc de îngropăciune pentru 
comitele Laurenţiu a cărui piatră de 
mormint se păstrează în actualul edificiu 
construit în secolul al XV-lea 28. Putin 
important în aparență, dispărutul monu- 
ment cimpulungean reprezintă: prima 
tentativă a goticului de a se instala in 
spaţiul dintre Carpaţi si Dunăre. Alte 
incercäri vor fi făcute si în secolele 
XV—XVI, dar, așa cum se va vedea, 
Tara Românească a rămas neprielnicä 





Fig. 30 A Ss $ Sr GE 
Die dodod di Se arhitecturii gotice, ale cărei mlädite 
secţiune şi plan. la sud de Carpaţi vor fi neroditoare. 


Note 


1. 


Rogerius, Cîntec, p. 81. 


2. Singurul document păstrat, care se referă indirect la fondarea minăstirii Cirta datează din anul 


1223 si se referă la faptul că întemeierea a avut loc in vremea lui Benedict, voievod al Transilvaniei 
în anii 1202—1206, 1208 — 1209 ( Documente-Transilvania, veac, XI— XIII, vol. I, 1951, p. 200). Potrivit 
unor vechi cronologii ale ordinului cistercian, data întemeierii ar fi chiar anul 1202 (Originum cister- 
censi, Viena, 1877, I, p. 208). 


. În documentul mai sus amintit, din 1223, regele Andrei al II-lea al Ungariei recunoaște că ţinutul 


in care se află mänistirea Cirta a fost luat de la români (« terram . ~. exemptam de Bailacis»). 


. Minăstirea de la Igriș (Banat) fusese întemeiată în anul 1179, cu ingäduinta regelui Bela al II-lea, 


Cetecetările arheologice, încă incomplete, au evidențiat fundaţiile unei basilici de cărămidă cu trei 
nave și trei abside, asemănătoare în principiu cu catedrala din Pecs si cu biserica minästirii benedic- 
tine din Somogyvár (Vätäsianu, Iszoria, p. 23). 


2 
„ Este ştiut că minästirea Igriș, care era «mama» minästirii de la Cirta, a fost amplificată şi infrumu- 


setatä în timpul regelui Andrei al II-lea, cu intenţia de a fi transformată în necropolă regală. Știind 
că cercetările arheologice au evidențiat la Igris numai elemente stilistice romanice, este firesc să consi- 
derăm că noul asezämint monastic din țara Făgărașului a fost construit în prima sa formă, in stil 
romanic, ca şi mânăstirea «mamă». 


. Documentele medievale păstrate se referă în primă menţiune, la următoarele mânăstiri întemeiate 


anterior invaziei tătare: Sf. Margareta din Meseș (1165), Siniob (1169), minästirea de pe Someş (1189), 
minästirea lui Dyenus de pe Criș (1199), Bistra (1211), Sf. Maria de la Cluj (1222), Sf. Duh din 
Zarand (1225), Sarca de la Hoghiz (1235), Oradea (1236), Almaș (1239) (Documente-Transilvania, 
veac. XI—XII, vol. I, 1951, doc. 8, 10, 3, 30, 79, 133, 165, 239, 247, 265). 


. În 1204, papa Inocenţiu III se plingea regelui Ungariei că în ţara sa sînt prea multe minästiri de rit 


grecesc — ortodoxe, deci — iar în 1234, papa Grigore IX își exprima nelinistea în legătură cu influența 


33 


11. 


12, 


13. 


14. 


15. 


16. 


17. 


18. 


22. 


23. 


24. 
25, 


34 


pe care episcopii românilor — a Walati» — o exercită asupra Ungurilor si teutonilor care trec la 
dinşii, nesocotind episcopul catolic (Documente-Transilvania, veac. XI— XIII, vol. I, 1951, doc. 45, 
230, p. 28, 275). ` 


. Dintre numeroasele lucrări consacrate cistercienilor, cităm: Maha, Cistercien; Cali, Citeaux; Dimier- 


Porcher, Cistercien ; de o excepțională valoare este lucrarea lui Meer, Cistercien. 

Cronicarul medieval Raul Glaber a devenit celebru pentru notația sa că lumea s-a îmbrăcat in «alb 
vestmint de biserici» (candida eclesiaram vestis). 

În acest sens trebuie subliniat că minăstirea Igriș din Banat depindea direct de minăstirea Pon- 
tigny. 

Programul arhitecturii cisterciene are ca document fundamental scrierea lui Bernard de Clairvaux, 
Apologia ad Guilielmum Abbatem. 

Diatre multele lucrări privind clădirile fostei minästiri Cirta, citäm doar pe: Reissenberger, Kerg, 
Vätăşianu, Istoria, p. 96—105; Entz, Kerc; Drăguţ, Goticul timpuriu. În această ultimă lucrare este 
combătută teza lui Entz G., potrivit căreia minästirea Cirta ar fi fost construită la începutul secvlulu: 
al XIII-lea de un șantier regal, derivat direct din șantierul cistercian de la Ste. Madeleine din Cha- 
teaudun. 


Potrivit unei cercetări amănunțite efectuate de Marius Tătaru, s-ar părea că deasupra capelelor tran- 
septului ar D existat niște ascunzätori, în poziția existentă si la alte monumente cisterciene, de exemplu 
la Noirlac şi la Eberbach (Tătaru, Abbatia). 


In prezent, spaţiul corului cu absida si careul, ale cărui deschideri au fost inzidite, este folosit pentru 
nevoile de cult ale bisericii evanghelice. 


Într-un studiu recent se propune existența unei faze romanice, urmată, după invazia tătară, de o fază 
propriu-zis cisterciană (Busuioc, Cirta). Pînă la efectuarea unor cercetări arheologice, faza romanică 
poate fi acceptată ca ipoteză de lucru. Impostant pentru studiul nostru este faptul că monumentul 
analizat a fost refăcut după invazia tătară, fiind opera unui șantier cistercian. care imprimă construc- 
Dei un stil propriu. 

La 21 martie 1240, regele Bela al IV-lea dăruia minästirii Cirta veniturile bisericilor din Prejmer, Här- 
man, Sinpetru si Feldioara (Dorumente-Transilvania, veac. XI—XII, 1951, doc. 267, p. 319— 320. 
În legătură cu rezervele formulate cu privire la acest privilegiu, a se vedea Vătăşianu, Istorza, p. 105, 
nota 1). 

Jekelius, Barzenland, IV —I, p. 149—158, 170—172; Vätäsianu, Istoria, p. 105—107; Mariana Anghe- 
lescu, Prejmer, p, 40—49. Acest ultim studiu precizează întreaga evoluţie in timp a monvmentului, 
cu toate modificările operate pe parcurs. 

Actuala boltă în cruce a fost construită in secolul al XVI-lea; dar este sigur că si bolta originară 
a avut aceeaşi dispoziţie. ` 

V. Vătășianu se referă, verosimil, la bisericile din Blankenheim, Oesede, Bunde si Salzdehlem (Îszorzo, 
p. 106). 


. Jekelius, Burzenland, III-I, p. 107—121; Vătășianu, Iszoria, p. 108-112. 


În 1833, turnul s-a prăbușit därtmind si primele două travee ale colateralului sudic. Merită să men- 
tionäm faptul că între turnuri se afla o emporä, amintind ca dispoziţie de unele biserici transilvă- 
nene de stil romanic: Herina, Achs, Sebes-Alba. Turnurile erau prevăzute cu largi deschideri 
spre spațiul interior; ulterior, aceste deschideri au fost zidite. 

Horvath, Emporenbau, p. 70; Vätäsianu, Istoria, p. 61; Entz, Kerc, p. 32—33; Drăguţ, Gate! timpu. 
rin, p. 42—43. 

Cheia de boltă a absidei are o decorație în relief cu aspect de cruce: în mijloc se află un mic tranda- 
fir, iar brațele crucii sînt alcătuite din flori de crin stilizate. Se ştie că atit trandafirul cît și crinul 
se numără printre simbolurile medievale ale sfintei Maria, protectoare a ordinului cistercian (Mols- 
dorf, Symbolik, p. 22, 143) 

Lübke, Mittelalters, p. 229 — 230. 

Încă nerestaurat, acoperit cu straturi succesive de var, portalul vestic lasă să i se citească decoratia 
doar într-o singută zonă curätitä experimental. 


d 


Lai 
Li 


. Vătășianu, Iszoria, p. 61. De remarcat că la Alba Iulia portalul se încheie in arc semicitcular, in 


timp ce la Hălmeag arcul este frint, fapt care trădează o fază ulterioarä. 


„ Teza că toate monumentele de inspiraţie cisterciană din Transilvania au fost realizate de un singur 


șantier, în speță cel de [a Cirta, a fost susţinută de Entz, Kerz. Am demostrat cu alt prilej întrucit 
teza unui singur șantier este construită pe o bază falsă (Drăguţ, Goticul timpuriu). 

La Sebeș, faza cisterciană a lăsat numeroase elemente — chei de boltă cu floarea de măceș, console, 
fragmente de ogive — identice cu cele de la Cirta (Heitel, Sebes-Alba, p. 13—17, fig. 9—12). 

La Drăuşeni, martorii cei mai evidentiati ai goticului timpuriu se păstrează in extremitatea vestică 
a colateralului sudic și constă din colonete cu capitele, cu crosete, din fragmente de ogive si din 
chei de boltă. Şovăind între formele romanice şi cele cisterciene, portalul vestic, bogat articulat, 
are timpanul tăiat de un arc trilobat. 


. La acest monument se păstrează în faţada de vest singura rozasă cisterciană, cisterciene fiind de asc- 


meni ogivele și cheile de boltă, decorate cu o floare de măceș, cu bustul lui lisus si, respectiv, 
cu Agnus dei. 


„Aici se mai păstrează o fereastră circulară, polilobă. 
. Şi aici se păstrează o fereastră circulară polilobă foarte rustic executată, 
. Pentru fazele de construcție ale catedralei din Alba Iulia, o detaliată analiză la Vätäsianu, Is/oria 


p. 42-55. Trebuie precizat că minăstirea Procop din Tiebi€ (Moravia), deși apartinind ordinului 
benedictin, a fost reconstruită în secolul al XIII-lea de către un şantier cistercian. 


„ Pentru biserica din Sic, a se vedea în primul rînd: Entz, Sebestyen, Szék; Vătăşianu, Istoria, p. 114; 


Drăguţ, Goticul timpuriu, p. 45. Principalele transformări intervenite între timp constau în construirea 
unui masiv turn-clopotniță în colțul de sud-vest si adăugarea unei ample încăperi tăvănite, care 
sugerează un braț de transept, pe latura de nord. 


„ Referindu-se cu precădere la abacele bisericii reformate din Unguraș, Entz Geza a încercat să demon- 


streze că profilul lor, alcătuit dintr-o plintă și o scotie, ar Bo probă de legătură a respectivului mo- 
nument cu șantierul minästirii Cirta (Entz, Kerc, p. 34). Demonstrația este cu totul neconvingätoare, 
tipul de abacă amintit regăsindu-se la mai toate monumentele cisterciene, deci putînd veni de ori unde. 


36. Entz, Kerr, p. 34. 
3”. Vatäsianu, Istoria, p. 114—116; Entz, Kerr, p. 34—35. 
. Pentru problemele acestei perioade tirzii a romanicului in Transilvania, Vätäsianu, Istoria, p. 43— 


69, cu mențiunea că, potrivit interpretării pe care o propune lucrarea de față, bisericile din Hălmeag 
si Cristian trebuie considerate ca apartinind goticului timpuriu cistercian. 


. Teza prototipului de lemn al bisericii-salä a fost avansată de V. Vătășianu (Iszoria, p. 70—72). 
. Ne-am ocupat pe larg de problemele bisericii-sală în articolul Aire, de asemeni în articolul Gozicu/ 


jimpuriu. Este necesar să subliniem o dată mai mult că sanctuarul de formă patrulaterä nu are, luat 
in sine, o valoare stilistică intrucit poate fi regăsit în diferite epoci, de la preromanic pină la baroc. 
Decisivă pentru faza gotică timpurie este combinarea planului patrulater cu sistemul de boltire în 
cruce pe ogive și cu un aparat decorativ monumental din care nu lipsesc capitele cu crosete si fereastra 
circulară polilobă. 


„ Biserici-sală de stil romantic s-au construit în Transilvania pînă către începutul secolului al XIV-lea, 


semnificative fiind biserica romano-catolică din Valea Crişului (Covasna), biserica unitariană din Ma- 
iad (Mureș), biserica reformată din Nicolesti (Harghita), biserica reformată din Sintana-de-Mures 
(Mureș), biserica ortodoxă din Nucșoara (Hunedoara) etc. 

Dreptunghiulare sînt si ferestrele dormitoarelor de la Cîrţa, același tip de deschidere regăsindu-se 
la bisericile reformate din Dorolţ si din Fizesul Gherlei (Cluj). 


. Turnul-clopotnitä al frumoasei biserici reformate din Luncani a fost construit ulterior, Datatä 1290— 


1299, această biserică prezintă mai multe elemente de plastică monumentală care atestă conviefuirea 
formelor romanice cu cele ale goticului timpuriu (Vătășianu, Is/oriz, p. 121). 

Vătăşianu (Istoria, p. 74—77) datează monumentul « curînd după 1272». 

Monumentele din această modestă categorie nu au făcut, încă, obiectul unor cercetări speciale, astfel 
că aici cronologia lor nu este indestulätor precizată. Puținele știri disparate au fost culese, intiia oară, 
de Väräsiamu, Istoria, p. 122—124. 

Lăzărescu, Laurențiu; Balș, St., Bärätia, p. 1— 26. 


Arhitectura 
goticului matur 
si tirziu 

în Transilvania 
(SEC. XIV— XV) 


a. ARHITEGTURA RELIGIOASĂ 


După marea invazie tătară, Transil- 
vania avusese de străbătut o perioadă 
deosebit de grea, find necesare mai 
multe decenii pentru a se recupera 
nivelul economic existent în preajma 
distrugătorului an 1241. Înfrantind opte- 
siunea feudală și dificultățile ce decur- 
geau din instabilitatea politică, mestesu- 
garii își organizau tot mai temeinic 
activitatea, produsele lor reușind să 
intre în circuitul comercial european. 
Dezvoltarea producției meșteșugărești a 
fost un factor hotătitor în constituirea 
unor așezări cu caracter urban, nuclee 
ale viitoarelor orase transilvănene. În 
cutsul primelor decenii ale secolului 
al XIV-lea, numărul localităților în curs 
de urbanizare era destul de important 
pentru a face evidentă efervescenta 
economică a voievodatului la capătul 
unui incordat efort de refacere. Dacă 
anterior invaziei tătare doar Sibiul și 
Brașovul avuseseră rang de civzzay 1 , dacă 
ulterior marelui prăpăd, singurul centru 
urban bine închegat era Rodna, oraș 
a cărui forță economică se bizuia pe 
exploatările miniere, în cursul secolului 
al XIV-lea mentiunile de czviZas privesc, 
rind pe rind, Clujul, Oradea, Brașovul, 
Sebeșul, Sibiul, Arudul, Bistriţa, Sighi- 
șoara, Timișoara, Orăştie, Aradul, De- 
jul, Mediaşul, Satu-Mare, Sighetul etc 2. 
Numeroase documente amintesc despre 
bunurile produse în atelierele transil- 


36 


Bisericile de oraş 


Explozia urbani. 
își înalță schelele . . « 


E] 


vănene, despre meşterii fierari, lemnari, 
postăvari, olari, aurari, armurieri etc., 
iar in 1376 afläm despre reînnoirea 
statutelor de breaslă din Sibiu, Sighi- 
soara, Sebeş şi Orăștie, orașe în care 
existau pe atunci 25 ramuri mestesu- 
găreşti î. La revirimentul economic a 
contribuit într-o măsură importantă fap- 
tul că principalele localități beneficiau 
de privilegiile acordate coloniştilor sași 
aşezaţi în calitate de «oaspeţi» pe 
« pämintul cräiesc ». Inatmati cu aceste 
privilegii, saşii s-au apărat energic im- 
potriva marilor feudali care încercau 
să le stirbeascä proprietățile, izvoarele 
de epocă mentionind adeseori confrun- 
tări singeroase, incendii si prädäciuni. 
In aceastä luptä, orasele transilvänene 
au gäsit un protector constantin dinastia 
angevină, ale cărei interese erau, de 
asemenea, în conflict cu inalta feudalitate 
afectată de poltica prea autoritară a 
regilor Carol Robert (1308—1342) si 
Ludovic cel Mare (1342—1382). 

Pe fondul întregului proces de eflo- 
rescenfä economică, in directă legătură 
cu explozia urbană, se conturează o 
adevărată intrecere între tinerele orase, 
intrecere menită să le asigure noi pieţe 
de desfacere, cît mai multe zile de 
tirg, cît mai multe drepturi politice. 
În cadrul acestei ambitioase întreceri, 
un loc de seamă avea să revină refacerii 
vechilor biserici și înlocuirii lor cu 
edificii mai impozante, mai bogat de- 
corate, capabile să atragă atenţia pele- 


rınilor ai a negutätorilor de pretutindeni. 
Căci, să nu se uite, în evul mediu, cînd 
intreaga activitate socială se dezvolta 
sub imperiul concepțiilor religioase 4, 
una dintre cele mai rentabile investiţii 
zutea fi un lăcaş de cult care beneficia 
ze de legenda unui miracol, fie de o 
măreție sau de o frumuseţe deosebită 
care puteau fi convertite în legendă. 
Departe de a fi doar simple acte de 
devoțiune, marile catedrale construite 
in secolele XIII—XV, epocă de expan- 
siune şi de apogeu a arhitecturii gotice, 
2u exprimat, pe de o parte, dorința de 
sfirmare a comunităților orășenești în 
„upta lor socială și politică, pe de altă 
parte — si nu în 'ordine secundă —, ele 
zu reprezentat adevărate instrumente de 
:nteres economic. Incă din faza de 
construcție a bisericii, comunitatea res- 
pectivă beneficia de importante scutiri 
de taxe si de danii din partea credin- 
c:osilor®. După terminarea luctărilor, 
in funcţie de mărimea si de strălucirea 
ăcaşului nou-construit, orașul dobin- 
dea o sporire a numărului zilelor 
de tirg, dreptul de tirg fiind în evul 
mediu unul dintre cele mai stimulatoare 
pentru activitatea mestesugäreascä şi co- 
mercială. Într-adevăr, dreptul de a ţine 
drg în anumite zile de sărbătoare, de 
hramul unot sfinți cu prestigiu, asigura 
venirea multor pelerini si curiosi, vit- 
tuali cumpărători, dădea prilejul nece- 
zar mestesugarilor să-și arate mälestria 
sı să-și vindă mărfurile, scutindu-i de 
cheltuielile de transport la mari dis- 
tante, pe drumurile atit de grele si 
pline de primejdii ale epocii. 

Nu va surprinde, aşadar, că, în Tran- 
sılvanla secolului al XIV-lea, într-o 
vreme în care tinerele orașe se întreceau 
in a-și consolida poziţiile economice, 
au apărut, la scurtă distanţă în timp, 
schelele bisericilor parohiale ce se doreau 
reconstruite, mărite, infrumusetate. Re- 
luarea activității constructive în pro- 
porții de masă si in raport cu noile 
exigente nu era, insă, posibilă doar cu 
mijloacele șantierelor locale, prea mo- 
deste și prea rusticizate. Ambitia con- 
structivä a orașelor transilvănere se 
cerea servită de şantiere puternice si cu 


experienţă, ca acelea pe care mestesu- 
gatii și negutätorii localnici avuseseră, 
neîndoielnic, ocazia să le vadă prin 
țările străine, prin Ungaria, Slovacia, 
Boemia, Germania, țări cu care legă- 
turile comerciale erau deosebit de active. 

La solicitările comunităților oräse- 
nesti, la care se vor adăuga și alte cate- 
gorii de comanditari, Transilvania va fi 
literalmente invadată de numeroși con- 
structori, de pietrari, de pictori mura- 
listi, pe seama activității acestor meșteri 
veniți din diferite părți ale Europei 
avind a explica nu numai o foarte 
rapidă dezvoltare a șantierelor, dar si 
caracterul eclectic al realizărilor. Practic, 
datorită meșterilor amintiți, Transilvania 
reintra in marea horă a artei gotice 
europene, beneficiind de numeroase ino- 
vatii tehnice si de expresie a căror asi- 
milate va avea consecinţe imediate pen- 
tru activitatea propriilor săi fäuritori 
de bunuri artistice. 

Vorbind despre circulaţia artiștilor, 
a arhitecților si a constructorilor in 
țările Europei medievale, sînt necesare 
citeva precizări. De regulă, în lucrările 
de istoria artei se consideră că spaţiul 
european a fost compartimentat în mari 
centre artistice şi în provincii ale acestor 
centre. In această perspectivă, Franța 
catedralelor este prezentată ca o adevä- 
rată metropolă a artei gotice, de aici 
iradiind pînă departe tipunle de plan, 
tehnica” de construcție, repertoriul de 
forme arhitectonice și decorative. Apa- 
rent, explicaţia pare logică și convingă- 
toare, dar ea este departe de a fi adevă- 
rată, analiza atentă a datelor demon- 
strind natura sofisticä a rationamentului 
de mai sus, În fapt, Franţa marilor 
catedrale prezintă o flagrantă etajare 
a activității artistice: în timp ce în 
principalele orașe se inältau miraculoase- 
le dantele de piaträ ale bisericilor gotice, 
în micile așezări comunităţile mai mo- 
deste construiau edificii pe măsura pro- 
priilor posibilităţi, mici ca dimensiuni, 
sărace ca decorație. La numai cîțiva 
kilometri de Paris sau de Chartres pot 
fi văzute bisericuțe cu arhitectură sim- 
plă, lipsită de pretenţii, surprinzătoare 
prin conservatorismul si provincialis- 


37 


mul formelor. Asa sint bisericile din 
Lutz-en-Dunois, Yron, Lavardin, Arei- 
nes, Saint Jacques-des-Guerets si foarte 
multe altele care, toate laolaltä, definesc 
existența unui nivel provincial al artei 
franceze din epoca de strălucitoare auto- 
ritate a goticului. Mutatis mutandis, nu 
altfel stau lucrurile în Germania, în 
Italia sau în Ţările de Jos, pretutindeni 
arta provincială ocupind un loc deosebit 





de larg in suprafață, deosebit de persis- 
tent în timp. 

Fără a intra aici si acum în detaliile 
acestei complexe probleme, încă prea, 
puţin studiată, este necesar să aducem 
in prim-planul atenţiei adevărul că 
marile opere de artă, ca realizări de 
excepție, sint datorate unor artiști de 
virf care, oricît de importanți ar fi 
pentru o anume epocă, nu pot fi con- 
fundati cu epoca însăşi. Cu alte cuvinte, 
pentru o cît mai temeinică înțelegere 
a creației artistice dintr-o perioadă dată, 


38 


este necesar să fie cunoscută nu numai 
activitatea maeștrilor iluștri ci, deo- 
potrivä, si activitatea meșterilor pro- 
vinciali cărora li se datorează, în ultimă 
instanță, configurația de masă a unui 
fenomen artistic, aportul acestora din 
urmă la statornicirea unui cadru stilistic 
fiind hotäritor. 

Într-adevăr, în timp ce artiştii de 
seamă au fost, în cursul evului mediu, 


Fig. 31 

Biserica evanghelică din Teaca 
(jud. Bistriţa-Năsăud), 

vedere generală. 

Fig. 32 

Biserica evanghelică din Teaca, 
planul. 





prizonierii marilor lucrări, find ve- 
gheati de gelozia posesivă a comandi- 
tarilor bogaţi, micii meşteri se aflau 
adeseori în criză de comenzi, obligaţi 
uneori să călătorească la mari distanțe 
în căutare de lucru. Pietrarii-consttuc- 
tori, cioplitorii, sculptorii, pictorii mu- 
taliști — in general acele categorii de 
artizani care nu-și puteau desfășura 
activitatea într-un atelier stabil — au 
devenit, în condiţiile unei activități 
itinerante, factori de legătură artistică 
între diferitele țări ale Europei medie- 


IER 


vale, purtători de expetiente si forme 
stilistice care, datorită lor, au intrat mai 
lesne în circuitul internațional. Este 
bine cunoscută în literatura de speciali- 
tate acea fază a artei de curte din secolul 
al XIV-lea, denumită « goticul inter- 
national». Născut la curtea regală a 
Franței, în timpul dinastiei de Valois, 
stilul gotic international, «le beau style», 
z fost în realitate. un fenomen artistic 
ingust, caracteristic numai mediului înal- 
zei feudalitäti, în timp ce, în aceeași 
epocă, goticul provincial făurit de meș- 
ent peregrini prezintă mult mai multe 
elemente comune, la scară europeană — 
si apartinind unor pături sociale incom- 
zarabil mai largi. 
- Așadar, atuncı cind se analizează fap- 
zle de artă din Transilvania secolului 
al XIV-lea şi în continuare, nu trebuie 
să se vadă in formele provinciale ale 
monumentelor locale dovezi de izolare 
sau de räminere în urmă la modul abso- 
iut. In fapt, goticul transilvănean a 
beneficiat de numeroase experiențe pro- 
prii santierelor europene provinciale de 
epocă, în unele cazuri intrînd în legă- 
tură chiar cu ateliere de primă categorie, 
252 cum s-a întimplat la Sebes-Alba, 
unde au lucrat meșteri provenind de la 
santierul domului Sf. Vitus din Praga. 

In ptimele decenii ale secolului al 
XIV-lea, pătrunderea noului stil s-a 
“zcut cu timiditate, caracteristică find 
>ermanenta inginare cu amintirile încă 
»urernice ale arhitecturii romanice. Din- 
ze puţinele monumente construite în 
:ceastä perioadă, notabilă este biserica 
evanghelică din satul Teaca (jud. Bis- 
mra-Näsäud). De tip basilical, cu trei 
save si cu un puternic turn-clopotniță 
ze latura de vest, acest edificiu își 
“rădează apartenenţa la momentul gotic 
doar prin silueta mai elansată, prin 
=bsida de plan poligonal si prin deschi- 
Zerile în arc frint. Altminteri, structura 
=asilicală asociată cu masivitatea si so- 
Snieratea formelor si cu proporţiile re- 
Zuse ale deschiderilor constituie o evi- 
Zen referință la fondul romanic tra- 
ditional. 

Afectate de transformările ulterioare. 
Zur aparținind aceleiași perioade si ridi 


cînd probleme asemănătoare din punct 
de vedere stilistic, bisericile din satele 
Buneşti, Copșa Mare și Abram indică 
aceeași fază de trecere progresivă spre 
formele arhitecturii gotice 6. 

Primul monument gotic din Transil- 
vania este corul catedralei tomano- 
catolice din Alba Iulia. Atribuit vero- 
simil episcopului Andrei Szechy (1319— 
1356)”, noul cor — care înlocuiește 
absida romanică — este alcătuit dintr-o 
îngustă travee boltită in cruce pe ogive 


> 


Fig. 33 
Catedrala romano-catolică 
Sf. Mihail din Alba Iulia; 


corul gotic. 


și o absidă adincă, cu şapte laturi. 


“= Repertoriul de forme este aici caracte- 


ristic goticului matur, bolțile au trasee 
suple, capitelele au o decorație cu vre- 
juri ușoare, iar ferestrele sînt lafgi, 
dominind plinul zidäriei. 

În condiții cu totul excepţionale, be- 
neficiind de sprijinul direct al casei 


39 


Fig. 33 





regale, in anii 1342—1372 a fost con- Dar înainte să înceapă campania de 
struită la Oradea o amplă catedrală, construcții a marilor biserici gotice de 
poate cel mai amplu și mai complex 
edificiu gotic din Transilvania. Menită 
să adăpostească mormîntul regelui La- 
dislau cel Sfint — al cărui cult s-a bucu- 
rat de o deosebită prețuire în timpul 
dinastiei angevine 8 —, catedrala din 
Oradea a dispărut, descrierea ei fiind 
posibilă doar pe baza datelor arheologice 
şi a mărturiilor documentare. Se știe, 
că era o biserică-hală, cu trei nave şi 
două turnuri în faţada de vest?, corul, 
prevăzut cu deambulatoriu și corolä de 
capele, era la rindul său încadrat cu 
două turnuri. Tipul de biserică-hală, 
caracterizat prin înălțimea egală a nave- 
lor, s-a constituit încă în cadrul arhi- 
tecturii romanice din Franţa şi Germania 
si se pate că-și are origina în construc- 
tille marilor cripte. Preluatä de arhitec- 
tura goticului matur, biserica-halä s-a 
răspîndit mai ales in Germania si de 
aici în Polonia și in Boemia, un rol deo- 
sebit de important în difuzarea sa 
revenind marelui atelier al familiei Par- 
ler din Schwäbisch-Gmünd. Stadiul 
actual al cercetării nu permite rezol- 
varea problemelor de filtatie 10, semni- 
ficativ este însă corul cu deambulatoriu 
si corolä de capele, dispozitie caracte- 
ristică marilor biserici de peletinaj, cum 
se dorea. și necropola lui Ladislau cel 
Sfint din Oradea. 

Construită neobișnuit de repede, bi- 
serica orădeană s-a dovedit a fi foarte 
șubredă, căci în 1446 era deja dătăpănată. 
Mai cutios pare faptul că ea nu s-a 
bucurat de acel prestigiu care inlesneste 
inriuririle, complexa ei compoziție ră- 
minind unică în Transilvania. 

În mediul orașelor libere transilvä- 
nene, arhitectura gotică va urma alte 
căi, modelindu-se din deceniu în dece- 
niu, în funcție de propriile mijloace 
şi tradiţii, în funcţie de variatele relații 
artistice, pînă la începutul secolului al 
XVI-lea. Schematizind puțin, se poate 
afirma că marile biserici de oraş din 
Transilvania au fost construite în inter- 
valul 1350—1500, interval care coincide 
cu deplina maturizare a goticului în 


Fig. 34 
Bistriţa, biserica evanghelică; 
vedere a corului şi absidei gotice. 











Fig. 35 
E F S Bistriţa, biserica evanghelică; 
voievodatul intracarpatic. planul. 


40 


H 


oraș, formele de întilnire dintre romanic 
și gotic persistă în mai multe localități 
mici, dar prospere, ale căror comunităţi 
făceau eforturi să înalte läcase potrivite 
cu ambițiile de afirmare. Aşa este bise- 
rica evanghelică din Reghin, la care se 
lucra în anii 1321—1330, așa este și 
biserica evanghelică din Bistrița 11, Avind 
azi o înfăţişare impozantă, Tezultat al 
transformärilor si amplificärilor din se- 
colele XV—XVI, biserica din Bistriţa 
păstrează din prima etapă a construcţiei 
gotice un cot scurt, cu absidă poligonală, 
volumul sanctuarului fiind dispropor- 
tionat de mic în raport cu corpul navelor. 

O adevărată antologie a arhitecturii 
gutice transilvănene este oferită de ac- 
tuala biserică parohială evanghelică din 
Sibiu, monument care anterior Refor- 
mei a avut hramul Sf. Maria 12. Inceputä 
către mijlocul secolului al XIV-lea, a 
fost plănuită ca o basilicä cu transept 
de tip traditional, ceea ce nu surprinde 
dacä ne reamintim cä Sibiul se aflä 
intr-o zonă de puternică autoritate ar- 
Usch a minăstirii cisterciene de la 
Cirta. In formă iniţială, monumentul 
era alcătuit dintr-un corp basilical cu 
trei nave, din transept, cor cu absidă 
şi un masiv turn-clopotniţă pe latura 
de vest. Din prima etapă, încheiată 
către 1373, se mai păstrează, fără trans- 
formări importante, doar transeptul si 
cotul. Bolile în cruce pe ogive, cu 
profile robuste, ca și consolele cilindrice 
terminate în jumătate de con trădează 
o dată mai mult persistenta amintirilor 
cisterciene. Nu lipsesc însă si forme mai 
evoluate, ca de exemplu, consolele pris- 
matice şi ferestrele bipartite, largi și 
inalte. Spre sfirsitul secolului al XIV-lea, 
era destul de avansată și construcția 
corpului basilical, la a cărui execuţie 
participaseră şi pietrari provenind de 
la marele şantier al domului Sf. Vitus 
din Praga, ajunși la Sibiu ptin interme- 
diul șantierului bisericii din Sebeş 13. 
Renuntind la sistemul legat, corpul basi- 
lical a avut de la început un număr 
egal de travee pentru nava centrală si 
pentru navele laterale, dar înfăţişarea 
sa actuală se datorează transformărilor 
din secolul al XV-lea. După o intre- 


rupere de citeva decenii, provocată de 
grelele încercări prin care a trecut 
Transilvania în urma primelor invazii 
otomane, lucrările la biserica sibiană 
au fost reluate. În 1448, edificiul a fost 
amplificat prin construirea, către vest, 
a unei ample capele, ferula, cu dispoziție 
trinavată si bolți în cruce pe ogive. 
Între timp, tipul de bisericä-halä se 
impusese in ambianța voievodatului 
transilvănean, ceea ce explică încercarea 
de modificare a dispozitiei spațiale in 
raport cu noua modă. 

Aşa se explică faptul că în 1471 au 
inceput lucrările de lărgire şi de inältare 
a navelor, iar în nava sudică a fost 
amenajată o tribună, deasupra căreia 
bolțile în rețea indică cu claritate faza 
tirzie a arhitecturii gotice. Semnificativä 
pentru același moment stilistic este și 
dispariţia, capitelelor, arcurile ogivelor 
din nava centrală prelungindu-se fără 
nici o cezurä în colonetele de sprijin. 
Cu suprainältarea a pa de ASA 
terminată in 1499, si construirea prid- 
voarelor de pe laturile de nord si de 
sud, biserica sibiană ajungea la infätisa- 
rea de azi14, Deși modelată, într-un 
răstimp îndelungat, in contact cu dife- 
fite faze ale arhitecturii gotice, expresia 
edificiului sibian se impune prin masi- 
vitatea formelor si prin sobrietatea deco- 
rației, amprenta arhaizantă a momen- 
tului de debut räminind precumpäni- 
toare. 

In legătură cu activitatea şantierului 
sibian din a doua jumătate a secolului 
al XIV-lea trebuie pusă și construirea 
frumoasei biserici evanghelice din satul 
Richis (jud. Sibiu), o basilică lipsită 
de turn, dat al cărei sanctuar este Înca- 
drat de două capele, cea nordică cu 
funcție de sacristie. 15 Deși planimetric 
monumentul ar putea fi raportat la 
biserica Sf. Mihail din Cluj — despre 
care va fi vorba mai tirziu —, cheile de 
boltä si alte elemente de piaträ nepto- 
Alată sînt îndeaproape înrudite cu cele 
ale bisericii Sf. Maria din Sibiu. 

Spre deosebire de biserica din Sibiu, 
aceea din Sebes-Alba 16 are o expresie 
foarte främintatä, fiind puternic marcată 
de istoria oraşului însăși. In ambitioasa 


41 


Fig. 
42 


Fig. 43 


Fig. 36 
Sibiu, biserica evanghelică; 


= H 


i vedere generală. 











S ds 








Been 






Pai PAS 












X 


"wi 
IN 



































> INN AR /N / 
Lan NN Z/N 


/| 
. PN 
` bes SÉ 


1 d J "AT 
e Kid 
WW 3 |; 








N 


b 


Fig. 37 
Sibiu, biserica evanghelică, 
plan. 


intrecere dintre orașele transilvănene, 
mica așezare de pe riul Sebeș a încercat 
să pună în umbră cele două rivale înve- 
cinate: Sibiul si Alba Iulia. Curind după 
1361 a fost inițiată reconstruirea vechii 
biserici romanice care sufetise la rindul 
ei importante transformări după inva- 
zia din 1241—1242, transformări dato- 
rate unui şantier de filiatie cistercianä. 
De mari dimensiuni, conceput pe sistem 
halä, cu patru perechi de stilpi bogat 
articulati, corul bisericii din Sebes-Alba 
vadeste prezența unui atelier experimen- 
at atit prin logica subtilă a compoziției 
>rhitectonice, cît si prin abundența de- 
coratiei sculptate. Remarcabil este regi- 
mul inegal al traveelor: mai largi spre 
interiorul bisericii, mai înguste spre 
absidă, ceea ce creează. un efect de 
mare adincime, sporind impresia de 
monumentalitate. Decorul sculptat al 
interiorului constă din capitele cu frize 
de vrejuri vegetale, populate cu figuri 
fantastice, iar cheile de boltă sînt indi- 
vidualizate prin reliefuri cu motive 
Zorale, cu măști umane si embleme 
heraldice. Stilpii articulati sînt prevăzuţi 
cu console și baldachine pentru statui, 
azi dispărute, dar cîteva statui (apostolul 


Petru, apostolul Pavel, sf. Maria, sf. 
Stefan?, st. Nicolae) se păstrează pe 
consolele parietale, console de asemenea 
decorate cu reliefuri. : Exteriorul este 
încă şi mai bogat ornamentat: pe con- 
traforti se etajează statui pe console, 
adăpostite de baldachine, şi reliefuri 
inalte, găzduite de nișe polilobe cu 
caracteristice profile gotice 17, 

Atit concepția spaţială a corului bise- 
ricii din Sebes-Alba, "cît si decorația 
sculptată se explică prin relaţii cu ves- 
titul şantier al familiei Parler. Pentru 
arhitectură este concludentă asemănarea 
cu corul bisericii Sf. Sebaldus din 
Nürnberg, construit de Heinrich Parlet 
cel Tinär in anii 1361—1372, anul 1361 
constituind un preţios termen post guem. 
Decoratia sculptatä, in special cheile 
de boltä si consolele, prezintä indubita- 
bile identități stilistice cu. catedrala 
Sf. Vitus din Praga, al cărei șantier era 


Fig. 38 

Sibiu, biserica evanghelică; 

vedere din nava centrală. 

Fig. 39 

Sibiu, biserica evanghelică, 

vedere a bolților colateralului sudic 

si a încăperii de deasupra pridvorului adiacent, 


43 












i 
# 
f 
D 
S 














Fig. 
44— 
46 


condus de Peter Parler. Știind că o 
cheie de boltä are un relief cu stema 
regelui Ludovic de Anjou, se poate 
afirma că în 1382 construcția . corului 
din Sebeș era terminată. În fapt se ter- 
mina cel mai valoros monument al 
arhitecturii gotice din Transilvania, ope- 
ră care exprimă în cel mai înalt grad 
disponibilitatea artistică a mediului local, 
capabil să se înscrie pe orbita unor 
experiențe de autoritate europeană. 
Dar, după marele efort necesar rea- 
lizärii pretenţiosului edificiu, epuizați 
și de construcția centurii fortificate a 
orașului, sebeșenii nu au mai dispus 
de mijloacele necesare pentru refacerea 
integrală a bisericii 18. În cursul seco- 
lului al XV-lea se mai fac doar unele 
lucrări menite să armonizeze corul gotic 





Fig. 40 

Sibiu, biserica evanghelică, 
vedere interioară 

spre colateralul sudic. 


46 


cu corpul basilical mai vechi. În același 
timp s-a executat o galerie care unește 
tribunele navelor laterale în faţa corului. 
Această galerie (lettner), destinată patri- 
ciatului orășenesc, poartă pecetea goti- 
cului tirziu, formele flamboyante ple- 
dind pentru o datare către 1500, 
Contrastul dintre corul gotic, monumen- 
tal, generos ornamentat, si corpul basi- 
lical, scund si sărac, conferă bisericii 
din Sebeș o înfățișare originală, greu 
de confundat, exprimind în același timp 
o realitate istorică agitată si nepriete- 
noasă. 

Gindul neimplinit al cetăţenilor din 
Sebes-Alba — ridicarea unei ample bi- 
serici-hală — avea să se concretizeze la 
Braşov şi Cluj, așezări puternice, care 
dispuneau de mijloace incomparabil mai 
bogate decit micul oraș de pe Sebeş. 
La Cluj 2, luctările pentru construirea 
bisericii: Sf. Mihail au început curind 
după 1349, într-o primă etapă fiind 
executat corul. Alcătuit din trei travee 
şi o adincă absidă pentagonală, corul 
bisericii din Cluj exprimă fără echivoc 
formele goticului matur: sever ai monu- 
mental ca volum arhitectonic, el are 
bolți în cruce care se descarcă pe gru- 
puri de ttei colonete angajate, contra- 
fortii sint zvelti, iar ferestrele, tripartite, 
sint largi și înalte, conferind construc- 
Hei o înfăţişare aeratä. 

n continuate, construcția bisericii 
din Cluj a străbătut mai multe etape 2! 
şi s-ar părea că, încă de timpuriu, la 
stabilirea planului, ca si la realizarea 
decoraţiei si a modelaturü, un rol 
important a revenit unot meșteri pro- 
venind de la șantierul bisericii Sf. Fli- 
sabeta din Kosice (Slovacia) 28. Conceput 
ca o biserică cu trei nave și douä turnuri 
spre vest, monumentul clujan a rămas 
în fapt neterminat, pentru că turnurile 
nu au depăşit înălțimea navelor, fiind 
cuprinse in cele din urmă sub pantele 
aceluiași amplu acoperiş ?3. Capelele la- 
terale ale corului sint primul indiciu 
al confluentelor cu santierul din Košice, 
unde aceeasi dispozitie se realiza la 
biserica Sf. Elisabeta, incă inainte de 
sfîrșitul secolului al XIV-lea. Navele 
sînt inegale ca deschidere: nava cen- 


crală, mai largă, are traveele aproape 
pătrate, în timp ce navele laterale (cea 
nordică este mai îngustă) sînt alcătuite 
din travee E A lan Racordarea 
navelor laterale cu cele două capele 
ale corului se face cu ajutorul unor 
ziduri dispuse oblic 24. Această dispo- 
zitie a fost gindită de la început si asi- 
gută o modulare treptată a volumelor, 
modulare care se regăseşte si la portale, 
find vorba despre o caracteristică pro- 
prie goticului tirziu în varianta elabo- 
rată de șantierul de la Kosice. Stilpii 
şi pilastrii, bogat fasciculati, susţin bol- 
ue pe intradosul cărora netvurile dese- 
neazä trasee stelare, primele de acest 
fel în Transilvania. Rafinarea si com- 
plicarea profilelor, încărcarea decorativă 
evidentă mai ales la contrafortii fațadei 
vestice (pe suprafața cărora se etajeazä 
lesene reunite prin arcaturi trilobate, 
fleuroane si fiale), totul indică epoca 
flamboyantă a goticului. Dar elementele 
cele mai caracteristice rămin portalele, 
Cel de nord are o deschidere cvadrilobă 
desenată de profile delicate cate descriu 
o acoladă, totul fiind încadrat de un 
chenar tobust, cu retrageri în trepte, 
abundent decorat cu frunze, fleuroane 
şi fale. Portalul vestic are două deschi- 
den dreptunghiulare, cu baghete încru- 
cișate, încadrate într-un larg chenar, 
cu trei retrageri succesive, cate în 
partea superioară se încheie în segmente 
de cerc ale căror articulații sînt marcate 
cu fiale. Luneta portalului, foarte înaltă, 
este decorată cu stema imperială a Toi 
Sigismund de Luxemburg, cu stemele 
reunite ale Boemiei, Moraviei si Unga- 
riei, precum și cu o stemă separată a 
Ungariei. Acest aparat heraldic permite 
datarea portalului in ultimu ani ai 
domniei lui Sigismund. Citiva ani mai 
cirziu, în 1442, jumătatea superioară a 
stemei imperiale a fost îndepărtată pen- 
rru a face loc unui relief ce reprezintă 
pe arhanghelul Mihail sträpungind bala- 
urul. Soväielnic proportionat, dat expre- 
siv in stîngăcia formelor sale robuste, 
acest relief este piesa cea mai importanţă 
din decorul sculptat al bisericii clujene, 
decor constind din citeva console si 
capitele, de asemenea din citeva reliefuri 


Fig. 41 
Biserica evanghelică din Richie (jud. Sibiu), 
planul. 

















Fig. 42 
Biserica evanghelică din Richis, 
vedere interioară 








Fig. 43 
Sebes-Alba, biserica evanghelică, 
vedere generală (acuarelă din secolul al XIX-lea), 






Te 
>, 


= 
el 


DN SB 
ap A 


Fig. 44 
Sebes-Alba, biserica evanghelică, 
secțiune axonometricä. 


A DANA / / 
EE / 


incastrate în fațade 25. Alcătuit în prin- 
cipal din motive vegetale, tratate destul 
de afinat, repertoriul ornamental al 
capitelelor este agrementat si cu repre- 
zentäri figurative: o mică scenă de luptă 
intre doi bărbaţi, o alegorie a mintuirii, 
Cain si Abel, o scenă de vinätoare, 
Adam si Eva. 

Färä să dispună, deci, de o decorație 
bogată, monumentul clujan reţine aten- 
tia prin bunele proporții generale, prin 
spaţiul interior aerat si armonios orga- 
nizat, fiind cel mai reuşit exponent al 
tipului de bisericä-halä din Transilvania. 
În același timp, biserica Sf. Mihail din 
Cluj pare să fi fost prima etapă din 
activitatea în spațiul intracarpatic a pie- 
trarilor şi constructorilor proveniți de 
pe șantierul catedralei din Kosice. 

Dar edificiul care a devenit prin 
excelență un simbol al goticului tran- 


Fi 


silvănean este Bisetica Neagră din Bra- 
sov 2. Începută inainte de sfirsitul seco- 
lului al XIV-lea — documentele amin- 
tesc anul 1383 si inițiativa preotului 
Thomas —, noua construcție a avut ca 
fim model biserica din Sebes-Alba, de 
a care a fost preluată ideea corului de 
tip hală cu trei nave. Marele incendiu 
din 1689, care a înnegrit biserica, este 
cauza refacerii bolților corului, iar cer- 
cetările recente dovedesc că dispoziția 
stilpilor nu a rămas cea inițială. 
La început, spațiul navelor corului 
(28x 16,5 m) era compartimentat în cite 
cinci travee cu ajutorul a cinci perechi 
de stilpi — azi mai sint doar trei perechi 
de stilpi —, partea estică find întregită 
de o absidă cu șapte laturi. Ca şi la 
Sebeș-Alba, contraforți sint decoraţi cu 
statui sub baldachine 27, iar în partea 
superioară, ei sînt prelungiti de verti- 


45 


g 
Sebes-Alba, corul bisericii evanghelice 
văzut dinspre nord-est 
(în prim plan, capela Sf. Iacob). 


[Fig 51 








că, 
ic 


ä din corul got 


EI 
d0 
E 
oi 
p 
U 
So 

= 3 
D 
EE 
DS 


interioar 


(în ultimul plan, altarul gotic). 


Sebes-Alba 
vedere 








e, 
Be, 





Fig. 47 
Cluj, biserica romano-catolică Sf. Mihail, 
vedere dinspre sud-vest. 


Fig. 48 
Cluj, biserica romano-catolică Sf. Mihail; 
vedere interioară din cor si absidă.. ` 

















dd 
= 















| 












<< 








We 








dl 














\ S 
INS 
SER" 



























E 














Fig. 49 
Cluj, biserica romano-catolică Sf. Mihail; 
planul. 


Fig. 50 
Cluj, biserica romano-catolică 
Sf. Mihail; 


bolțile navelor. 








+0 


E ec a AZ RI > 


RECI TEDES CR ca BET E amane eg pe AT 


| 

l 
pi 
4 
i 
SI 
dă 
Kl 
izp 


se mat 


calele unor pinacli piramidali, impodo- 
biți cu frunze si fleuroane. 

O particularitate demnă de atenţie 
a corului este alternarea de plinuri si 
goluri pe laturile de sud și est: o travee 
din două este străpunsă de inalte ferestre 
bipartite. Coronamentul corului este 
realizat dintr-o galerie cu balustradă de 
piatră traforată cu motivul — atit de 
familiar artei gotice — al patrulobului. 
O galerie similară posedă si biserica 
Sf. Elisabeta din Kosice, de pe șantierul 
căreia par să provină pietrarii care au 
incheiat lucrärile de constructie a coru- 
lui Bisericii Negre. Dupä o perioadä de 
stagnare, santierul brasovean a fost reac- 
tivat ŞI, aproximativ în anii 1420— 145058, 
a fost realizat corpul principal al edifi- 
ciului, conceput ca o biserică-hală, cu 
două turnuri pe latura vestică. Turnurile 
nu au fost executate integral, cel de 
nord-vest s-a oprit la nivelul navelor, 
iar cel de sud-vest a fost construit doar 
pînă la etajul patru, räminind nereali- 
zată camera clopotelor. Dincolo de 
refacerile suferite în urma incendiului 
din 1689 2%, este sigur că monumentul 


H 
a 


ri 


păstrează încă organizarea inițială, fiind 
zlcătuit din trei nave despărțite prin 
oc perechi de stilpi octogonali care 
delimitează, in plan si în spațiu, cite 
sase travee: dreptunghiulare in nava 
centrală, pătrate în colaterale. Elementul 
nou adus de biserica brașoveană este 
faptul că navele laterale și traveea ves- 
zică a navei centrale sint prevăzute cu 
une susținute pe bolți stelare, ase- 
mänätoare cu cele semnalate la biserica 
St. Mihail din Cluj. Asemănarea nu este 
accidentală pentru că din cercetarea 
“zțadelor, care au avut mai puţin de 
suferit de pe urma incendiului, rezultă 
a și la Braşov au lucrat meşteri pro- 
venind de la Kosice, meșteri a căror 
orezentä în Transilvania a lăsat nume- 
ase mărturii. La Biserica Neagră sînt 
semnificativi în acest sens contraforți 
cu mai multe retrageri treptate, decorați 
za Bale și incununati de pinacli. In 
med excepțional, patru contraforți de 
ze latura nordică poartă in partea supe- 
oară statul, dispoziţie a cărei explicație 
-ämine deocamdată nesatisfăcătoare 20. 

Principala podoabă a edificiului bra- 
sovean este constituită de seria de por- 
zale: cîte două pe laturile de nord și de 
d şi unul pe latura vestică. Executate 
Zrre şi după mijlocul secolului al XV- 
lea, portalele Bisericii Negre surprind 
orin jocul foarte liber al formelor, prin 
zbundenta stufoasă a decorului, într-o 
atare care lasă să se citească fără 
echivoc faza ultimă a goticului. Traseele 
»olilobe ale deschiderilor, ca și anume 
elemente de detaliu, permit identificarea 
relațiilor cu marele șantier de la Kosice, 
Zar trebuie spus că, pe parcurs, compo- 
zitia decorativă s-a complicat, portalele 
=dificiului brașovean reprezentind un 
„oment de virf al goticului flamboyant 
din zona de centru-räsärit a Europei. 
În mod special trebuie menţionat por- 
zlul vestic, cu a sa curioasă deschidere 
-apezoidală 31, încadrată de un profil 
zolilob, la rîndul său cuprins într-un 
lt profil polilob, pe al cărui extrados 
se desfäsoarä un abundent decor din 
srunze de vitä. Decorul portalului este 
-ompletat de o galerie oarbă etajată, a 
Cre compoziție, aproape clasică, este 


desenată cu gtacilitatea nervoasă a goti- 
cului flamboyant. O replică simplificată 
a portalului vestic — dealtfel afectat si 
de refaceri — se află pe latuta sudică. 
Pe aceeași latură, spre răsărit, se află 
un alt portal, precedat de un pridvor 
închis. Atribuit, verosimil, munificentei 
regelui Matei Corvin, ansamblul acestui 
portal (terminat în 1476) prezintă carac- 
teristici stilistice caşoviene trecute prin 
filiera şantierului bisericii Sf. Mihail din 
Cluj. Latura de nord a Bisericii Negre 
este prevăzută cu două intrări monu- 
mentale: Poarta de aur și Poarta Sf, 
Jertfe. Traseele polilobe se menţin si 
aici, dar profilele au forme mai moi, 
jar atcul exterior semicircular şi fără 
cezurä al Porti Sf. Jertfe este un simp- 
tom al trecerii către stilul Renașterii. 

Cele patru man biserici de oraș din 
Sibiu, Sebes-Alba, Cluj și Braşov au 
pentru arhitectura transilvăneană din 
secolele XIV—XV valoarea unor repere 
fundamentale, în legătură cu ele fiind 
posibilă înțelegerea principalelor variații 
ale goticului local. Categoria cea mai 
importantă — prin ambițiile artistice pe 
cate le subintelege, ca si prin cantitatea 
efectivă a aparatului decorativ păstrat — . 
este constituită de bisericile-halä. In 
acest sens, șantierul cel mai fertil a 
fost cel format pe lingă biserica Sf. Mihail, 
din Cluj, de aici roind mai multe echipe 
de meșteri a cäror prezență poate fi 
recunoscută în diferite localități tran- 
silvănene. 

Mai puţin evidentă acum la biserica 
reformată din Orăştie 32, initial o hală 
la care corul era încadrat de două cape- 
le — ca la biserica Sf. Mihail din Cluj —, 
influenţa șantierului clujan poate D lesne 
descifrată la Turda si Aiud, unde, din- 
colo de transformarea monumentelor, 
stăruie detaliile specifice de piatră profi- 
lată. Biserica romano-catolică din Tur- 
da 33 fusese o hală cu trei nave, fără 
turnuri, zidită în anii 1498--1504, dar 
incisiv afectată de refacerea din 1822, 
cind a dobindit aspectul unei săli cu 
boltiri baroce, Biserica reformată din 
cetatea Aiudului 34, de asemenea o hală, 
cu treg nave, prezintă un turn-clopot- 
nitä pe latura vestică; modificările ulte- 


53 


Fig. 51 
- „ Braşov, biserica Neagră 
"văzută de la Turnul Negru. 




















dë abil in 
UU dt 
US EIN 





P 





Fig. 52 

Braşov, biserica Neagră, 
planul. 
Fig. 53 

Braşov, biserica Neagră; 


portalul vestic. 















































Fig. 54 


rioare au păstrat ancadramentele de tip 
gotic tirziu, ca si martorii boltirilor 
stelate din cor, elemente care indică 
ultimele decenii ale secolului al XV-lea. 

Un monument deosebit de impresio- 
nant, datorită masei de zidărie de o 
severă nuditate, este biserica evanghe- 


licä « din Deal» din Sighișoara 28 Aflată 


in construcție in 1345, cînd este amin- 
tită într-un privilegiu dat de Ludovic I 
Angevinul, biserica sighisoreanä päs- 
trează din secolul al XIV-lea doar corul, 
de frumoase proporţii, ai cărui contra- 
forti de sud-est sînt decoraţi cu statui 
ce reprezintă Închinarea magilor. În cursul 
secolului al XV-lea, după o perioadă 


Fig. 54 


Sighişoara, biserica « din Deal»; 
fațada laterală și planul. 










































































































































































ës ES RE | 


E E / 







012325 Do 











X 


I 
ZI, LS ZZ, 


>: 


ZL 
NIE X AN 












lg A 


E a 








DZ 
















1 7 ST SZ = 
KZ P B = r 


Ke LR 


de stagnare, lucrările au fost reluate. 
Sub influența santierelor de la Cluj si 
Brașov, a fost adoptat sistemul hală, 
cu trei nave alcătuite din cinci travee, 
in partea de vest fiind înglobat un masiv 
turn de cetate 36. Inscriptiile săpate în 
piatră înlesnesc datarea construcției între 
1429 și 1483, iar bolțile în rețea indică 
ultima fază a goticului. Un preţios 
element stilistic este portalul sudic a 
cărui deschidere — încheiată trape- 
zoidal la partea superioară — şi ale cărui 
profile fac evidentă prezenta unui meșter 
pietrar debitor șantierului de la Kosice, 
ajuns aici probabil tot de la Cluj. Demnă 
de remarcat este la biserica « din Deal» 
ingustimea golurilor de fereastră in 
raport cu dimensiunile zidurilor pline. 
Privit in ansamblu, edificiul sighisorean 
au are gotice decit elementele de aparat, 
pentru că structiv el rämine îndatorat 
principiului, de veche traditie, al supot- 
tului continuu. Recunoastem aici o 
caracteristică deosebit de importantă a 
arhirecturii transilvănene, despre a cărei 
semnificație urmează să vorbim mai 
departe. 

Tot in Sighișoara, pe locul unui mai 
vechi lăcaş — datînd din secolul al 
NIII-lea —, în anii 1484—1515 a fost 
construită noua biserică a călugărilor 
dominicani, așa-zisa biserică a minăs- 
rii 37, Afectat de numeroase refaceri, 
monumentul păstrează dispoziţia ori- 
zinală, cu ttei nave de egală înălțime, 
de asemenea — ceea ce ar putea fi o 
sugestie venită de la biserica Sf. Maria 
din Sibiu — cu tribune pe nord și vest. 
Lipsită de tutnuti, această biserică si- 
ghișoreană are o siluetă bine propor- 
donată, subliniată de inaltul pinion 
wiunghiular care încununează fatada 
vestică, Zidăria masivă, cu deschideri 
relativ mici, exprimă o dată mai mult 


Fig. 55 

S:ızhisoara, biserica «din Deal», 
zdere interioară, arcul triumfal, 

corul și absida 

Ze observat cristelnita si tabernacolul, 

ambele opere de pieträrie gotică). 

bg. 56 

Sızhisoara, biserica « din Deal», 

portalul sudic. 








ee 





Fig. 57 

Sighisoara, biserica «din Deal», 
u portalul nordic. 

Fig. 58 

Sighisoara, biserica «din Deal», 
amvonul (detaliu). 





sensul evoluţiei arhitecturii gotice in 
mediul micilor constructori transilvä- 
neni care preferă stabilitatea zidului plin 
efectelor de virtuozitate ale goticului. 

De șantierul sighisorean, care reuşise 
să dobindeascä o personalitate proprie 
către sfirsitul secolului al XV-lea, de- 
pinde o altă biserică-hală, de fapt ultimul 
edificiu de acest tip ridicat în Transil- 
vania: biserica evanghelică din Bier- 
tan "8. Luind ca model biserica « din 
Deal», concepută deci ca o hală cu trei 
nave si un turn-clopotniţă pe latura 
vestică — acesta din urmă n-a fost rea- 
lizat niciodată —, biserica din Bicrran 
a început să fie construită în anul 1492 
și a fost terminată în intervalul 1510— 
—1516 59, Este o hală scurtă si largă, 
cu trei perechi de stilpi octogonali care 
susțin bolțile decorate cu nervuri dis- 
puse în plasă. Faza tirzie a goticului 
se conjugă aici cu trecerea spre Renas- 
tere, noul moment artistic fiind ilustrat 
de ancadramentele portalelor. de pe rd 
si de sud. Decorul monumental al 
bisericii din Biertan este sărac, în schimb 
meritä toată atenția amvonul de piatră 
cu reliefuri figurative: Răstignirea, R ngă- 
ciunea de pe munte, Profetia lui Simion ®. 
Caracteristicile stilistice permit situarea 
acestei opere în sfera de influență a 
școlii lui Veit Stoss și pare verosimilă 
identificarea autotului cu pietrarul Ulric 
din Braşov, a cărui prezență este sem- 
nalată la Biertan în 1523, 

Un monument deosebit de important 
al goticului transilvănean este biserica 
evanghelică din Moșna (jud. Sibiu) 4, 
în legătură cu care devine posibilă 
evocarea unui mare constructor si pie- 
trar: meșterul Andreas din Sibiu. Con- 
struită în anii 1480—1486, biserica din 
Moşna este o amplă hală cu trei nave 
separate prin patru perechi de stilpi. 
Pe laturile de sud și de nord se află 
două turnuri netetminate, care ptote- 
jează intrările; în axul fațadei vestice, 
dar deplasat la 4 m de monument, se 
află un puternic turn-clopotniţă, cu 
pronunțate caracteristici de fortificaţie. 

Fie. 59 

Sighișoara, biserica « minästirii», faţada vestică 

(in fundal turnul «cu ceas»). 





Fig. 60 

Biertan (jud. Sibiu), 

biserica evanghelică şi cetatea înconjurătoare, 
vedere generală. i 


În opoziție cu exteriorul foarte sever, 
lipsit de decorație, interiorul surprinde 
prin fantezie și abundență. Cele patru 
perechi de stilpi care separă navele sînt 
diferențiate între ele prin modul de 
tratare a profilelor: unii stilpi sint des- 
fäsurati în spirală, alții au caneluti largi, 
alții au fețele viguros marcate de ner- 
vuri în relief. Mai curios este faptul că 
stilpii din zona centrală au o pronun- 
tatä inclinare, ceea ce contribuie la 
efectul de mișcate pe care pare să-l 
fi urmărit întreaga decorație interioarä. 
Conform ptincipiilor goticului - tirziu, 
lipsese capitelele, nervurile bolților in 
retea prelungindu-se nemijlocit din masa 
de piaträ a stilpilor. Corul, acoperit 
de o boltä in retea cu desen complicat, 
este luminat de largi ferestre tripartite. 
Pietrarul Andreas şi-a demonstrat mă- 


Fig. 61 
Biertan, biserica evanghelică, 
plan. 


60 











iestria prin realizarea unui tabernacol 
monumental alcătuit din picior, ediculă 
decorată cu fiale si un coronament 
prelung, care ajunge pinä la înălțimea 
bolților corului. În imediata vecinătate 
a tabernacolului se află portalul sa- 
cristiei a cărui stufoasă compoziție — cu 
baghete încrucișate, acoladă, fleuroane 
si fiale — este încununată de o statuetă 
2 sfintului Gheorghe sub baldachin. 
judecat după aceste lucrări, meșterul 


Andreas se contutează ca o personalitate 


artistică matură, la curent cu inovațiile . 


stilistice ale epocii. Înclinarea sa către 
compoziţiile încărcate, pline de mișcare, 
ar fi permis — dovadă interiorul bise- 
ricii din Mosna — realizarea in Tran- 
silvania a unor monumente care să 
exprime pînă la capăt programul deco- 
rativ al goticului flamboyant. Dacă acest 
lucru nu s-a împlinit, explicația trebuie 
căutată în cauze multiple, acele cauze 


Fig. 62 
Biertan, biserica evanghelică, 
portalul sacristiei. 





Fig. 
65—66 








Fig. 67 


Fig. 
68—69 





care au determinat în ultimă instanță 
expresia severă, dar plină de forţă, a 
monumentelor transilvănene. Urmind a 
ne ocupa mai tirziu de modul în cate 
s-a constituit vatianta locală a goticului, 
este locul să spunem că meşterul An- 
dreas din Sibiu a lăsat în urma sa si 
alte opere de seamă care îl definesc ca 
fiind principalul pietrar-arhitect din 
Transilvania medievală. Lui i se dato- 
rează reconstruirea basilicti romanice 


- SE. Servatius, din Cristian (jud. Sibiu) 2 


si transformarea acesteia într-o biserică- 
hală. Lucrările de transformare, altmin- 
teri neterminate, au fost realizate între 
anii 1486 (2) — 1498 si prezintă nume- 
roase asemănări cu cele de la Moșna. 


evidenţă de recentele cercetări arheo- 
logice, în secolul al XIV-lea a fost 
construită o basilică gotică de la care 
se păstrează colateralul nordic şi peretele 
adiacent al navei centrale. În dorinţa 
amplificării spaţiului, după ce au con- 
struit un nou cor, medieşenii au imitat 
lucrările de la biserica Sf. Matia din 
Sibiu, realizind o hală parțială prin 
suprainältarea navei sudice. Tot atunci 
au fost executate bolțile în retea. 

În perspectiva celor arătate pinä aici, 
apare destul de clară opţiunea princi- 
palelor așezări transilvärene pentru tipul 
de biserică-hală, tip a cărui autoritate a 
beneficiat de existența unor puternice 
ateliere de constructori — la Sebes-Alba, 


Fig. 63 
Biserica evanghelică din Moșna (jud Sibiu), 
planul 







SE 


Sa: 
Ges a 
1A 


7 






KE 
Ga 






A _ / 


SSRS 


S /. 


Remarcabilă este și compoziţia părții 
răsăritene, inspirată de biserica Sf. Mi- 
hail din Cluj, cu corul încadrat de două 
capele. Tot lui Andreas îi sînt atribuite, 
verosimil, lucrările de a modernizare» 
a bisericii evanghelice din Atel (jud. 
Sibiu )@, respectiv noile bolți ale navelor 
laterale şi ale braţelor transeptului, de 
asemenea portalul sacristiei a cărui În- 
rudire cu portalul de la Moșna este 
evidentă. 

Din ultimul sfert al secolului al 
XV-lea datează si înfățișarea actuală a 
bisericii evanghelice din Mediaș, odi- 
nioarä dedicată sfintei "Margareta 1. Pe 
locul unei basilici romanice, pusă în 


Ai 


la Cluj, la Brașov — datorită cărora a 
fost posibilă stabilirea acelor consonante 
stilistice care definesc, fie si superficial, 
personalitatea arhitecturii locale. 

În mod excepţional, biserica-hală a 
adoptat şi varianta cu două nave, sin- 
gurul exemplu important find fosta 
biseticä Sf. Stefan din Baia Mate 8%, 
a cărei construcție se aşază între anii 
1347—1376. Este simptomatică apariţia 
la Baia Mare a acestui tip de biserică- 
hală pe care ordinele de călugări pre- 


Fir. 64 
Biserica evanghelică din Moșna, 
vedere interioară spre vest. 


SE 


RE 


Be e 
Zi Ze 


eeneg, SE 


DEER E E 
ge 





Fig. 71 


dicatori l-au răspîndit de preferință în 
centtele de mineri %. Se 

În fond, biserica-hală se dovedea a 
fi nu doar expresia unei evoluţii arhitec- 
tonice, ci, înainte de toate, rezultatul 
modificărilor de concepţie care se operau 
in societatea europeană sub imperiul 
progresului social și al noilor poziţii 
filosofice. În evul mediu romanic, severa 
ierarhie socială era echivalentă în cadrul 
arhitecturii prin diferențierea de calitate 
a spațiului dintr-o basilică. Navele late- 
rale erau nu numai mai înguste si mai 
scunde decît nava centrală, dar si mai 
întunecoase și fără comunicare vizuală 
cu altarul principal. Dimpotrivă, în 
condițiile afirmării comunităţilor orä- 
senesti, în condițiile acelor mișcări so- 
ciale și spitituale care s-au tradus iniţial 
în reformele religioase, membrii socie- 
Gr reclamau dreptul de egalitate cel 
puțin în fața divinității. La evidențierea 
acestui drept, care implica o revendicare 
cu caracter social, au contribuit, în 
mod paradoxal, ordinele religioase ale 
călugărilor predicatori. Exaltarea mis- 
tică de tip popular, pe care franciscanii 
şi dominicani! au cultivat-o, a avut si 
efecte inverse celor agreate de înalta 


„ierarhie bisericească, masele de credin- 


cioși reclamind în cele din urmă drep- 
turi pe care, în nici un caz, virfurile 
feudale nu intenționau să le acorde. 
Fapt este că atit în mediile orășenești, cît 
şi în ambianța ordinelor de predicatori, 
secolele XIII-XV vor marca o con- 
stantă preocupare pentru realizarea unul 
spațiu arhitectonic cît mai unitar. Acest 
spaţiu a fost realizat fie sub forma bise- 
ricii-hală 47 — preferată de comunitățile 
orășenești —, fie sub forma bisericii-salä, 
de mari dimensiuni, aceästä ultimă 
variantă find răspîndită: cu precădere 
de către franciscani. 

Tocmai datorită franciscanilor apă- 
tuse în Transilvania prima biserică-sală 
de proporții monumentale, la Bistrita, 
în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. 
În perioada de afirmare a goticului 
de oraș din Transilvania secoleler XIV— 
—XV, tot călugărilor franciscani li se 
datorează principalele edificii din această 
categorie. Asa este biserica fostei mi- 


64 


Fig. 65 
Biserica evanghelică din Moşna 
bolțile navelor. 





nästiri franciscane din cetatea oraşului 
Tîrgu-Mureş, amplă construcție de că- 
rămidă datînd din anii 1400— 1442 48, 
Initial tăvănită, nava de dimensiuni 
foarte mari (32,40 x 16,50 m) este pre- 
lungită spre răsărit de cor, la rindul lui 
neobişnuit de amplu (22,50x9 m). 
Boltile corului sînt în cruce pe ogive 
suspendate pe console, ceea ce coniri- 
buie la unitatea spațială a interiorului. 
În general sobră, decorația bisericii din 
Tirgu-Mures se bizuie doar pe efectul 
largilor ferestre bifore și pe cele două 
portale — de vest si de sud — a căror 
plastică indică o precoce adaptare la 
formele goticului tirziu. Contemporană 
cu biserica mureşană este biserica re- 
formată din Turda 29. databilă in jurul 
anului 1400, monument incisiv trans- 


Fig. 66. 


Biserica evanghelic 


a, 


> 


ă din Musn 


acristiei. 


portalul s 








Fig. 67 
Cristian (jud, Sibiu), biserica evanghehcă, 
planul. 


format în secolele XIX—XX. Din 
vechea constructie mai dăinuie doar 
corpul navet (26x 8,50 m), tăvănit in 
forma inițială, pe ale cărui faţade de 
vest şi nord se păstrează portalele ori- 
ginale. Cel vestic, încastrat intr-un reza- 
lit, ate o bogată articulare, cu şase pla- 
EE nuri, capitelele colonetelor find unite 








Fig. 68 
Mediaş, biserica evanghelică Sf. Margareta si « castelul», 
vedere generală, 













=J 





Fig. 69 
Mediaş, biserica evanghelică Sf. Margareta şi « castelul», planul. 





| : Fig. 70 
Baia Mare, planul fostei biserici. Sf. Ştefan. 








Fig. 71 
Tirgu-Mures, i 
biserica fostei minăstiri franciscane din cetate; planul, 





Fig. 72 
Cluj, biserica reformată, 
faţada sudică. 


între ele printr-o friză de frunzis abun- 
dent și robust ca tratare. 
Cea mai frumoasă biserică-sală din 
Transilvania este biserica reformată din 
iz. 72 Cluj 5, odinioară apartinind unei mi- 
năstiri franciscane. Construită la iniția- 
tiva lui Matei Corvin, lucrările au în- 
ceput in 1487, dar abia in. 1490 șantierul 
pare să fi fost pe deplin organizat sub 
conducerea cälugärului-arhitect Johan- 
nes, care a venit la Cluj impreunä cu 
atelierul säu de pietrari. În 1494, biserica 
era gata, ceea ce, tinind seama de di- 
mensiuni, dovedeşte că ritmul de lucru 
fusese neobișnuit de alert. Lipsită de 
turnuri, ea are un plan alungit: nava, 
alcătuită din cinci travee, este lungă de 
35 m şi largă de 15 m, iar corul este 
lung de 24 m si larg de 9,50 m. Pentru 
a înlesni boltirea unei nave atit de largi, 
constructorii au imaginat puternici pi- 
laştri cate avansează spre interior, redu- 


Fig. 73 
Chat, biserica reformată, 
fațada vestică. 




















Fig. 74 
Cluj, biserica reformată, 
vedere interioară spre cor şi absidă. 


formele arhitectonice sint robuste, iar 
contraforți masivi ritmeazä fațadele cu 
masa severă a zidăriei lor. Remarcabil 
este contrafortul din colțul de nord-est 
al navei, a cărui decorație din profile 
gotice etajate dovedeste participarea la 
lucräri a unui pietrar venit de pe san- 
tierul bisericii Sf. Mihail din Cluj. 
Fațada vestică, încununată de un înalt 
pinion triunghiular, este străbătută de 
trei ferestre tripartite şi de un dublu 
portal cu baghete încrucișate, a cătui 
decorație superioară, un coronament cu 
fleuron, a dispărut. Pe latura de sud se 
păstrează o galerie boltită, singurul 
martor al deambulatoriului minästiresc 
distrus o dată cu construcțiile anexe. 
Tot o sală gotică fusese și biserica 
fostei minästiri dominicane din Cluj 5, 
din nefericire mnit afectată de transfor- 
mările baroce. În schimb construcţiile 























Fig. 75 
Cluj, biserica reformată, 
plan. 


cind deschiderea în punctele de maximă 
solicitare la 14,16 m. Avînd un nucleu 
central în cruce pe ogive, ceea ce spo- 
reste rezistența structurii, nervurile bol- 
ilor descriu un traseu decorativ de 
inspiraţie stelară, dar ceva mai complicat, 
apropiindu-se de aspectul unei plase 5t, 
Deosebit de expresiv. este exteriorul: 


minästiresti se păstrează destul de bine, 
constituind cel mai important ansamblu 
de acest gen din Transilvania. În jurul 
unei curți interioare de plan patrulater 
se desfășura o galerie pe arcade, pe 
a cärei latură nordică se aflau: refec- 
toriul, bucătăria, încăperile de provizii 
şi oficiul. Pe latura de vest a curții se 


69 


Fig. 
76—77 








Fig. 76 

Cluj, 

fosta minästire dominicană, 
refectoriul. 


Fig. 77 
Cluj, 7 


fosta minästire dominicană, 


ancadramentul de la fereastră. 





afla azilul minăstiru, iar pe latura de 
est s= afla sala capitulară. Boltirile päs- 
trate, ca și ancadramentele de piatră 
profilată, fac evidentă faza gotică tirzie, 
fiind lesne de recunoscut si semnele 
Renaşterii care între timp își făcuse 
apariția în Transilvania. 

De un remarcabil interes este biserica 
reformată din Dej, odinioară catolică, 
cu hramul Sf. Maria 8. Începute prin 
1453, lăctările de construcție par să P 
trenat un timp îndelungat, fiind reacti- 
vate spre sfîrşitul secolului al XV-lea, 
probabil prin intervenţia unui atelier 
clujan. Deși prezintă numeroase ase- 
mănări de detaliu cu monumentele clu- 
jene din faza tirzie a goticului -- ceca 
ce a făcut posibilă ipoteza că și aici ar 
fi lucrat grupa de pietrari condusă de 
meșterul Johannes —, biserica din Dei 
se particularizeazä prin cîteva caracte- 
ristici majore care îl conferă o expresie 
unică. Situat pe platoul unei coline, 
ceea ce îi asigură o foarte avantajoasă 
perspectivă ridicătoare, monumentul este 
alcătuit dintr-o navă amplă, din cor cu 
absidă pentagonală și din sacristie pe 
latura nordică, fațada de vest find 
accentuată de un zvelt turn-clopotniță. 
Nava, în prezent tăvănită, a avut o 
boltă în reţea, susținută de trei perechi 
de pilaştri masivi cate avansează mult 
spre interior. Acești pilastri — prevăzuţi 
pe faţă cu coloane angajate, cu bazele 
decorate fie cu caneluri în spirală, tie 
cu caneluri în zigzag, sau cu un fel de 
draperie plastică — repreziată aici, in- 
tr-o biserică-sală, o soluţie de tranziţie 
între sistemul unei hale și cel al unei 
incäperi cu spațiu unitar, în care scop 
elementele de sprijin au fost deplasate 
lateral. 

Turnul vestic aduce o importantă 
inovație: încăperea de la parter este 
deschisă pe trei laturi prin arcade de 
piatră profilată, avind deci aspectul 
unui ptidvor deschis. Ideea turnului- 
clopotniță: cu pridvor a fost reluată 
la bisericile din Dipşa şi Unirea, din 
zona învecinată a Bistriţei, trecînd apoi 
şi în Moldova, la biserica Sf. Nicolae 
din Bălinești. Citeva secole mai tirziu, 
silueta elansată a turnului bisericii din 








Fig. 78 
Dej, biserica reformată Sf. Maria, 


vedere dinspre sud-est. 


L 





Fig. 79 l 
Biserica ortodoxă din Zlatna 
Gud. Alba), 

plan. 


Dej, prevăzut la coiful acoperişului cu 
cele patru turnulețe care indicau auto- 


nomia judiciară a localității, acel medie- ` 


val jus gladii, va inspira pe meşterii 
populari din "Tara Lăpuşului, făuritorii 
celor mai îndrăzneţe construcții de lemn. 

Asa cum-este si firesc, în paralel cu 
dezvoltarea arhitecturii eclesiastice din 
orașe, in secolele XIV—XV poate fi 
urmărit un amplu proces de construire 
și de teconstruire a bisericilor de sat, 
pe care comunităţile rurale le doreau 
« modernizate» după gustul epocii. În 
unele cazuri, modernizarea, s-a tedus doat 
la schimbarea traseului -absidei-— din 
semicirculară în poligonală —, aşa cum 
s-a întîmplat la biserica evanghelică din 
Cisnădie, unde soclul romanic este încă 
vizibil. Deseori au fost lărgite ferestrele, 
iar navele, odinioară tävänite, au fost 
acoperite cu bolți gotice pe nervuri. 
Dorinţa de schimbare era atit de mare 
incit, pentru incastrarea consolelor de 
sprijin a nervurilor, s-au sacrificat pre- 
tioase ansambluri de pictură murală, ca 
de exemplu la biserica reformată din 
Mugeni și la biserica unitariană din 
Dirjiu Sé Nu o dată însă este vorba des- 
pre o reconstrucție integrală, ceea ce a 


n 


înlesnit translarea în mediul sătesc 2 
unor forme planimetrice și decorative 
din ambianța santierelor de oraş. Au 
fost amintite deja cele citeva exemple 
de biserici-halä care au pătruns in 
mediul rural, la Moșna, la Cristian si la 
Biertan, dat trebuie subliniat câ pe 
atunci localităţile respective aveau velei- 
täti urbane. În cele mai multe cazuri, 
noile biserici sătești au preluat planul 
cel mai simplu: o singură navă, cu sau 
fără turn-clopotniță pe latura vestică. 

Acest tip de plan la indemina comuni- 
tätilor rurale a fost preluat şi in mediul 
românesc ortodox al Transilvaniei, re- 
marcabile fund bisericile din Zlatna si 
Lupșa 55. Trebuie precizat că optiurea 
pentru biserica-sală devenise tradiţională 
pentru arhitectura de zid românească 
din Transilvania, printre cele mai vechi 
realizări numärindu-se bisericile de la 
Sintămărie-Orlea şi Strei, despre care 
a fost vorba. În cursul secolului al 
XIV-lea, ctitoriile cneziale de la Sin- 
petru, Lesnic, Criscior etc., au reluat, 
cu inerente modificări, modelul stabilit, 
un progres stilistic mai evident find 
de consemnat în primele decenii ale 
secolului al XV-lea, cind compoziția 
volumetrică și profilatura ancadramen- 
telor indică o fază evoluată a goticului. 
La bisetica ortodoxă din Ribita (jud. 
Hunedoara), ctitorie din anul 1417 a 
cnezului Vladislav, planul altarului se 
menține tectangular, ca la monumentele 
anterioare, dar ancadramentul ferestrei 
circulare de pe latura estică are profile 
suple, semn caracteristic epocii de cxe- 
cutie. 

Vechea bisericä ortodoxä Sf. Nicolae 
din Zlatna (jud. Alba) prezintä aceeasi 
planimetrie tradițională, dar interpre- 
tatea tuturor detaliilor este proprie vea- 
cului al XV-lea. Nava este alcătuită 
din două travee pătrate care fuseseră 
boltite în cruci pe ogive (s-au păstrat 
doar consolele mediane cu pornirile 
nervurilor). Altarul, foarte puţin de- 
crosat, este, de asemenea, patrat şi 
păstrează bolțile originale, caracteris- 
tice fiind profilele delicate ale nervurilor. 
Contrafortii treptati, cu läcrimare, ca 
și ferestrele altarului de tip bipartit cu 








Die 


Fig. 80 

Biserica evanghelică din Dipşa 
(jud. Bistriţa-Năsăud), 

planul 

(de observat turnul 

cu deschideri pe trei laturi, 

ca un pridvor). 


012345 1Pm 


iraforuri, sînt elemente stilistice semai- 
ficative pentru datarea biserici din 
Zlatna, în deplină consonantä cu in- 
scriptja pictată din naos care precizează 
că edificiul a fost construit în anul 1424, 
ctitor fiind Stanislav Hraboru. Transfor- 
mătile ulterioare, respectiv implantarea 
unui turn-clopotniță in traveea de vest 
a navei (1696), adăugarea unor capele 
laterale și alungirea spre răsărit, prin 
construirea unul nou sanctuar (1744), 
« infrumuseţarea» neogoticä (1858) nu 
au reusit sä distrugä nucleul valoros 
al acestui edificiu deosebit de reprezen- 
tativ pentru micile comune românești 
ale epocii. 

Biserica ortodoxă din Lupșa (jud. 
Alba) a fost ctitorită în anul 1421 de 
cnezul Stanislav (Vladislav?). Are aspect 
de sală tăvănită, prevăzută cu un altar de- 
crosat si poligonal, întărit cu contta- 
orti. Ancadramente nu se păstrează, 
dar aspectul deschiderilor în arc frint, 
contraforți treptati, cu läcrimare și 
silueta zveltä a monumentului sînt ele- 
mente indestulätoare pentru incadrarea 
tipologicä a monumentului (clopotnița 
de lemn, construită deasupra porții de 
vest a navei, este opera secolului al 
XVII-lea). 

Din categoria, atit de numeroasă, a 
bisericilor-sală construite in secolul 
al XV-lea, mai amintim cîteva monu- 
mente care rețin atenția prin calitățile 
lor de ordin arhitectonic. Biserica evan- 


ghelică din Vingard ° a fost construită 
în 1461, conform inscripției de deasupra 
portalului apusean: «Hoc opus fecit 
fieri magnificus dominus Johannes Ge- 





Fig. 81 

Biserica evanghelică din Dipsa, 
fereastră și fragment de portal 
de pe latura sudică. 











Fig. 82 
Biserica ortodoxă din Tärpiu (jud. Bistriţa-Năsăud), 
fațada sudică (monument în curs de restaurare). 


reb de Vingart anno D. MCCCCLXI». 
Este o sală cu cor și absidă poligonală. 
Boltile navei sint opera refacerilor ba- 
roce din secolul al XVIII-lea, dar în 
sanctuar se păstrează bolțile originare, 
pe cruci de ogive, ale căror chei sint 





012245 10m 
Fig. 83 
Biserica ortodoxă din Tărpiu, 
planul. 


împodobite cu stemele Ungariei, Hu- 
nedotestilor si a ctitorului loan Gereb. 

Printr-o inscripție aflată pe unul din- 
tre contraforți sudici, biserica evan- 
ghelică din Dipsa 57 este datată in 1482, 
an care trebuie să indice de fapt inche- 
ierea lucrărilor de construcţie. Boltile 
navei sînt refăcute «a vela», probabil 
in 1826, dar corul şi absida păstrează 
bolțile in cruce pe nervuri susţinute 
pe console. Ancadramentele sint in- 
grijit executate, remarcabil find, prin 
bogăţia profilelor, portalul sudic, de 
tipul cu baghete încrucișate. Turnul- 
clopotniță, adosat fațadei vestice a mo- 
numentului, este prevăzut la parter cu 
un fel de pridvor deschis pe fiecare 
latură cu o largă arcadă, la fel ca la 
biserica reformată din Dej. 

Biserica ortodoxă din Tärpiu 3% este 
o monumentală construcție de tip sală, 
alcătuită din navă și cor cu absidă 
poligonală. Compartimentatä in două 


A 


y a 


Be 


zravee, nava este acoperită de o boltă 
cu secţiune semicilindrică, al cărei intra- 
dos este decorat cu nervuri gotice ce 
descriu o rețea cu compoziție stelară. 
Pe latura de vest a navei se află o tri- 
bună de zid, susţinută de doi stilpi 
centrali, spaţiul de la parter avind o 
boltă pe nervuri dispuse în reţea. Corul 
si absida au bolți tradiţionale în cruce 
ze ogive, faza tirzie a goticului lăsin- 
du-se descifrată si aici în nervurile cu 
secțiuni complicate, dar firave, care se 
descarcă pe mici console conice sau 
piramidale. Ferestrele bipartite — dis- 
puse numai pe latura sudică, două la 
zavă ȘI trei la cor si absidă — sînt largi 
si inalte, cu o îngrijită profilaturä exe- 
curată în gresie densă. Portalele, atit 
cel vestic, cu deschidere în arc friat, 
cit și cele de pe laturile de nord si 
sud, cu deschideri dreptunghiulare, sînt 
Sreväzute cu profile care se întorc spre 
zolul uşii, anuntind influența Renașterii. 

Faptul este întru totul explicabil, 
sind că biserica din Tärpiu a fost 
-erminată în anul 1504, o inscripție 
a această dată fiind incizată pe faţa 
-zbernacolului-firidă aflată pe peretele 
-ordic al absidei. Decorat cu un mic 
-elief reprezentind pe Iisus arăfindu-şi 
"Zile, acest tabernacol, cu profilatură 
“cagilă, este si el un martor semnificativ 
2! goticului tirziu transilvănean. 

Apartinind aceleiaşi perioade, biserica 
svanghelicä din Viișoara 59 este o sală 
>reväzutä cu turn-clopotniţă pe latura 
vestică. Nava este acoperită cu'o boltă 
in reţea, iat cotul are o boltă în cruce 
Se ogive cu o secțiune neașteptat de 
=mplă. Cheile de boltă din navă, ca si 
--asolele de colț, sînt decorate cu scu- 
ri heraldice, în timp ce cheia de boltă 
: absidei are un relief cu figura aureo- 
ză a lui Hisus 60. Zidăria, executată cu 
—iiestrie, ca si calitatea decorativă a 
sscadramentelor, confirmă tradiţia că 
. usoara a fost un sat de pietrari, justi- 
nd şi dorinţa lui Petru Rareş de a 
zra in posesia aşezării. 

Biserica reformată din Mesesenii de 
Tos #1 este un mic dar preţios monument 
racreristic goticului tirziu. Nava, scut- 
= este tăvănită, principalele podoabe 


ale acestui corp constind din frumosul 
portal sudic — cu baghete încrucișate — 
si din ancadramentele ferestrelor tri- 





Fig. 84 

Biserica evanghelicä din Viisoara 
(jud. Bistriţa-Năsăud), 

planul. 





Fig. 85 

Biserica reformată 

din Meseşenii de Jos (jud. Sălaj) 
planul. 


> 





Fig. 86 

Biserica reformată din Tigäu 
(jud. Bistriţa-Năsăud), 
planul. 


Fig, 86 


Fig. 
87—89 


partite, cu înflorite forme flamboyante. 
Corul, scurt, cu absidă poligonală, are 
o boltă stelară pe nervuri adunate în 
două chei de boltă, cea de răsărit deco- 
rată cu figura arhanghelului Mihail pur- 
tind spada judecății. 

Modestă ca înfățișare, integral tăvă- 
nitä la interior, biserica reformată din 
Tigäu ê? reține totuşi atenţia prin traseul 
poligonal al părții de vest a navei, 
traseu amintind de o contra-absidä. 
Această dispoziție de plan se regăsește 
si la biserica unitariană din Moldove- 
nesti, de asemenea la biserica Sf. Nicolae 
din Bălinești, important monument des- 
pre care va fi vorba la capitolul dedicat 
arhitecturii din Moldova. 

Un edificiu deosebit de valoros este 
biserica evanghelică din Dirlos ®, vlästat 
al goticului tirziu în valea Tirnavei 
Mari. Nava, de ample proporții pentru 
o biserică de sat, a fost de la inceput 
tăvănită, dar corul și absida poligonală 
posedă bolti în cruce pe ogive, decora- 
ţia sculptată și pictată a monumentului 
fiind surprinzător de bogată. Portalul 


Fig. 87 
Biserica evanghelică din Dirlos 
(jud. Sibiu), 


vedere generală. 





Fig. 88 
Biserica evanghelică din Dirlos, 
fereastră de la absidă. 





vestic prezintă o triplă retragere, arcu- 
rile find susţinute de colonete ale căror 
capitele sînt ornamentate cu frize de 
frunziș. În lunetă se mai disting restu- 
rile unei imagini pictate, cu probabilitate 
o « deisisy. Ancadramentele ferestrelor 
prezintă fiecare în parte o altă formulă 
decorativă — cu romburi, cu trilobi cir- 
culari sau triunghiulari —, traforurile 
din partea superioarä ocupind uneori 
mai mult de o treime din golul ferestrei. 
Pe contraforți se păstrează fragmente 
de figuri sculptate, dar verva ctoplito- 
tilor în piatră este încă si mai evidentă 


Fig. 89 
Biserica evanghelică din Dirlos, 
fereastră de 


la absidă. 


in interiorul corului. Cheia de boltă 
răsăriteană a fost decorată cu figura 
lui Iisus în relief, iar consolele ce înca- 
drează absida se termină sub formă de 
baldachin deasupra unor statuete: un 
sfint şi o sfintă 8. Asezate pe console 
cilindrice prelungi, cele două statuete 
se individualizează prin proporţiile ina- 
bile — corpuri scurte și capete mari —, 
prin tratarea stingace dar foarte expre- 
sivă a fetelor și faldurilor. Recunoastem 
aici mărturia unei viziuni cu pronunţat 
caracter provincial, dovadă certă a dezin- 





tegrării progresive a programului sti- 
listic propriu artei gotice, a convertirü 
într-o creaţie de tip popular. Din nefe- 
ricire, procesul de absorbţie a limbajului 
artei gotice în mediul pietrarilor de 
provincie avea să fie curind întrerupt de 
noul curs al evenimentelor, care va 
conduce la substanţiale modificări în 
viața artistică a Transilvaniei. 

Cu biserica unitariană din Ionești 8 -— 
cate posedă frumoase bolți in reţea, 
atit în cot, cit şi în navă —, cu biserica 
reformată din Porumbenii Mari 66 — 
care a avut de asemenea bolți în retea, 
incopciate cu numeroase chei de boltă — 
si cu biserica romano-catolică din Ar- 
măşeni — al cărei cor are o remarcabilă 
boltă în reţea — încheiem această enu- 
merare selectivă a bisericilor-salä din 
Transilvania 6°”. Tinind seama de suma 
mare a monumentelor pästrate, se poate 
afırma cä in cea de a doua jumätate a 
secolului al XV-lea si in primele douä 
decenii ale secolului al XVI-lea, bise- 
tica-sală redobindise in Transilvania 
rurală o preponderență comparabilă cu 
aceea pe care o avusese și în secolul 
al XIII-lea, cu deosebirea că proporţiile 
monumentelor sînt acum mult mai mari, 
iar decorația mai bogată. 

Reîntoarcerea la spațiul unitar al bise- 
ficii-sală a fost favorizată în această 
perioadă de accentuarea influențelor 
Renașterii, influenţe concretizate si în 
modul de tratare a formelor și profile- 
lor de ancadramente — arcul frint ce- 
dează frecvent locul arcului semicircu- 
lar, iar deschiderile dreptunghiulare își 
aplatizează relieful. Bolile în rețea sint 
și ele tot mai mult concurate de plafoa- 
nele drepte, decorația in casete, carac- 
teristică Renașterii, impunindu-se, pro- 
gresiv, după 1520. Așadar, primul sfert 
al secolului al XVI-lea reprezintă o 
perioadă de epuizare a autorităţii arhi- 
tecturii gotice, care cedează definitiv 
in fața noului val artistic. Renașterea 
va domina de aici încolo vreme de 
aproape două secole viața artistică a 
Transilvaniei, dar, aşa cum se va vedea, 
goticul nu-și epuizase toate resursele, 
avind să mai prilejuiască uimitoare 
realizări. 





Note 


A Lä MM = 


DD 00 AN 


10. 
11. 
12. 


13. 


14. 
15. 


16. 


17. 


18. 
19. 


20. 


21, 


78 


„ Pascu, Mestesugurile, p. 45. 

. idem, p. 47, 53, 59, 60, 61, 62, 64, 68. 

„ idem, p. 85—87. 

. Fr. Engels a definit cu claritate această stare de fapt, scriind: « Evul mediu anexase teologiei toate 


celelalte forme ale ideologiei: politica, jurisprudenţa, transformindu-le în subdiviziuni ale teologiei. 
Prin aceasta orice mişcare socială și politică era silită să ia o formă teologică» (Fr. Engels, T.ndnıg 
Feuerbach si sfîrşitul filosofiei clasice germane, Bucureşti, 1945, p. 63 — 64). 


. Spre exemplu, în anul 1345, regele Ludovic de Anjou reducea impozitele sighişorenilor sub mouv 


că sint angajaţi cu construirea bisericii Sf. Nicolae (cf. Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum sive anna. 
les Hungarici et Transilvanici, ediție Josef Trausch, Braşov, 1847). În anul 1369, condica același 
biserici — azi biserica o din Deal» — consemnează o importantă danie din partea unei văduve din 
Vulcan. 


. Vätäsianu, Istoria, p. 117 şi 119. 

. Vătăşianu, Istoria, p. 119, nota 2. 

. Drăguţ, Legenda. 

. Vătășiaau (Istoria, p. 218—219), deși clasează catedrala din Oradea în categoria bisericilor-hală, arată 


că lipsa contrafortilor ar pleda pentru o basilică. Observatia este principial justificată, dar stund câ 
cercetările arheologice din 1881 —1883 au fost destul de sumare, nu pot fi eludate vechile descrieri 
cate prezintă monumentul ca o biserică-hală. i 

Peter A. a susținut derivarea fie din cea de a doua catedrală de la Kalocsa (soluţie puțin probabiiă, 
ştiind că este vorba despre o basilică datînd de la mijlocul secolului al XIII-lea), fie din caredrala 
de la Eger (Peter A., Miweszer, I, p. 53). 

Vätäsianu, Iszoria, p. 117 si 217. 

Din bibhografia foarte bogată a acestui monument, reținem: Reissenberger, Hermannstadt; Roth, 
Baukunst, p. 42; Vătăşianu, Istoria, p. 213-216. i 

Pierzind din vedere etapele de construcție ale bisericii din Sibiu si faptul că cheile de boltă ale navelor 
laterale au fost refolosite, Gheorghe Arion le datează de-a valma în secolul al XV-lea (Sculptura, 
p. 70—71.) 

Ar mai trebui amiatit turnuletul cu scările de acces la clopotniță și la galerie. 

Roth, Baukunst, p. 83—85; Vätäsianu, Istoria, p. 235—236. Roth presupune că biserica dun Rıchıs 
a fost plănuită să aibă un turn central, fapt justificat de masivitatea celor patru stilpi care delmircază 
traveea navei principale din fața sanctuarului. Portalul vestic: al bisericii din Richis a fost executat 
abia în primul deceniu al secolului al XV-lea. 


Roth, Baukunst, p. 21-22, 55—62; Vätäsianu, Isřoria, p. 220—222, 320—322; Heitel, Sebes- ba, 
p. 10-26. 


În zona superioară se află: Maria cu pruncul şi cei irei magi (fiecare figură pe cite un contrafort), Maria, 
Elisabeta (deci Vizitajiunea), Gabriel, Maria (deci Bunavestire), Emeric, Ladislau, Stefan, Maria, Joore: 
rina. În zona mediană se află Sfinsul Cristofor, Ioan Botezătorul, Maria cu Iisus, un apostol. Sfintul 
Urban, trei apostoli, Iacob cel Bätrin, Maria cu pruncul, apostoli. 

La decăderea economică a orașului a contribuit și ocupaţia turcească în 1438. 

Galeria-« lettner» nu se mai regăseşte decit o singură dată în Transilvania, la biserica minăstitu 
din Sighişoara. De fapt, ambele exemplare au dispärut şi nu mai sînt atestate decit de martotu păstraţi 
1n situ. 

Roth, Baukunst, p. 65; Hekler, Ungarische, p. 42—43; Vătăşianu, Istoria, p. 223—226; Ionescu, Is/orza, 
L p. 171—172; Rados, Epiteszei, p. 98—101; Marica, Sf. Mihail; Pascu, Marica, Cu, p. 29 32 
Tradiția atribuie ridicarea întregii clădiri lui Sigismund de Luxemburg (1387 — 1437). În realitate, 
pe baza conjugării datelor de ordin stilistic cu cele documentare, este probabil că la sfirsitul seco- 
lului al XIV-lea au fost construite capelele laterale ale corului, aproximativ între anii 1405 — 1430 
au fost construite părțile de nord si de vest, iar în ultima perioadă — situată între anii 1435 — 1450 — 
au fost terminate zidurile navei sudice si au fost executate bolțile. Unele lucrări au fost executate si 


22, 
23. 


24. 


mai tirziu, bolțile find refăcute in 1498, ca urmate a unui incendiu, de asemenea după cutremurul 
din 1764. 

Despre rolul șantierului de la Kosice, vezi: Marosi, Kaschau, p. 25—75. 

Potrivit unor știri, turnul de nord-vest ar fi fost terminat prin 1542, dar a fost demolat in urma 
cutremurului din 1764. Din analiza formelor, bănuim că, de fapt, turnul de nord-vest — dacă a 
existat — a fost doar o improvizație. Turnul-clopotnitä de pe latura nordică este opera curentului 
neogotic din secolul al XIX-lea. 

Vätäsianu (Iszoria, p. 223) este de părere că zidurile oblice indică o schimbare de plan, initial navele 
laterale trebuind să aibă aceeași lăţime cu capelele corului, În această ipoteză, navele laterale ar 
fi avut o lățime foarte mică, conducind la o proporție romanică, improptie fazei stilistice In care 


se incadrează monumentul clujan. 


„ Pentru descrierea acestui decor, Arion, Sculptura, p. 27 — 32. 
. Roth, Baukunst, p. 35, 50-54; Kuhlbrandt, Kronstadt; Hekler, Ungarische, p. 42—43; Vätäsianu, 


Isiorıa, p. 228- 231, 526-527; Ionescu, Istoria, 1, p. 173-177; Gh. Arion, Sculptura, p. 18—25; 
Adrian, Biserica. 


7. In prezent, pe contrafortii Bisericii Negre se află cöpii, originalele statuilor fiind expuse la parterul 


turnului sud-vestic, 


„ Din 1423 datează o bulă papală menită să stimuleze lucrările pe timp de 50 de ani. 
, Boltile navelor au fost refăcute pe principiul unui semicilindru cu penetratii, iar stilpii (partial recon- 


struiti) au fost prevăzuţi cu capitele hibrid-baroce. 


. Iconografia celor patru statui este următoarea! un războinic în armură şi cu două scuturi, o femeie 


ingenuncheată, un leu, un tînăr îngenuncheat care pare a privi în curtea bisericii. 


. Modelul acestui tip de deschidere pare să fi fost dat de portalul sudic al bisericii Sf. Elisabeta din 


Košice; un alt exemplu transilvănean este portalul sudic al bisericii « din deal» — Sighișoara, 


„ Vätäsianu, Istorsa, p. 525. Biserica reformată din Orăştie, construită către sfîrșitul secolului al X V-lea, 


a fost incisiv transformată în secolul al XIX-lea. 


. Vätäsianu, Istoria, p. 522—523; Mureșan, Turda, p. 27—29. 
. Vätäsianu, Istoria, p. 523—525. 
. Roth, Baukunst, p. 66-68; Vätäsianu, Iszoria, p. 239, 535-536; Dubowy, Sigbizoara, p. 100 — 126; 


Drăguţ, Sighisoara, p. 37—44. 


. Data construirii acestui turn, ca și destinaţia sa iniţială, rămîne de domeniul ipotezelor. Pare să 


fi fosc donjonul vechiului castrum sex, pomenit documentar in 1280, pentru aceasta pledind atit 
poziţia sa mult deplasată faţă de axul bisericii, cit și caracterul său prevalent defensiv, 


. Roth, Baukunst, p. 89; Vätäsianu, Istoria, p. 617; Dubowy, Sighisoara, p. 73; Drăguţ, Sighisoara, p. 


31 — 34. O inscripție tirzie din navă indică pentru reînceperea construcției anul 1492; mențiuni do- 
cumentare se referă la anul 1484. 


. Salzer, Birthabm; Roth, Baukunst, p. 69—71; Hekler, Ungarische, p. 44; Vătăşianu, Istoria, p. 536. 
. Dovezi in acest sens sint stema regelui Vladislav II (1490—1516) si stema voievodului transilvä- 


nean loan Zápolya (1510 — 1526), ambele aflate pe portalul apusean al bisericii. 


. Vätäsianu, Iszoria, p. 734; Arion, Sculptura, p. 13-15. 

. Roth, Baukunsi, p. 89; Vätäsianu, Isforiz, p. 531—534, 

. Horwath, Kirchenburgen, IL, p. 83—86; Vătășianu, Iszoria, p. 534. 

. Roth, Baukunst, p. 81; Vărășianu, Is/oria, p. 535. 

„Roth, Baukunst, p. 62—65; Vătăşianu, Istoria, p. 217, 530; Greceanu, Medias, p. 30—33. Cercetări 


arheologice, încă nepublicate, au fost efectuate in anii 1971—1975 de către Mariana Beldie. 


. Vätäsianu, Istoria, p. 233 — 234; Gh. Vida, Biserica parobială Sf. Stefan din Baia Mare, 1970, în manu- 


scris. Căzută în ruină, biserica din Baia Mare a fost demolată în secolul al XIX-lea, räminind in 
picioare doar frumosul turn-clopotniţă, construit în 1445-1468 de către Iancu de Hunedoara si 


ful său, Matei Corvin. 


16. Biserica-hală cu două nave se rezăseşte frecvent în zonele de mineri din Slovacia: la Banska Stiav- 


nica, la Banska Bistrica, la Kremnica, la Pukanec etc. 


„Pentru Erwin Panofsky, biserica-halä ar fi expresia compromisului lumii medievale tirzii dintre 


« nominalism a si «realism» (Panofsky, Gorbigue, p. 102). 


79 





48, 


49, 
50. 


51. 
52. 


53, 
54. 


55. 
56. 
57. 
58. 


59. 
60. 


61. 


62, 


63. 
64. 
65. 
66. 
67. 


Vätäsianu, Istoria, p. 247—248. Începerea construcției este atestată în 1400, printr-o indulgență acor- 
dată de papa Bonifaciu al IX-lea, iar terminarea lucrărilor, în 1442, este pusă în legătură cu danule 
primite din partea lui Iancu de Hunedoara. 

Vätäsianu, Iszoria, p. 245 —247; Mureşan, Turda, p. 20—24 

Vätäsianu, Istoria, p. 538—539; Ionescu, Iszoria, I, p. 309—310; Rados, Fipitäszet, p. 109; Pascu, 
Marica, Cluj, p. 32—35, 

Präbusite in 1603, vechile bolți au fost refăcute după modelul original în 1642— 1643. 

Vätäsianu, Iszoria, p. 614—616; Pascu, Marica, Cluj, p. 38—41. Prima mențiune cu privire la minäs- 
tirea dominicană din Cluj datează din 1428, iar în 1455, Iancu de Hunedoara aloca şantierului o 
sumă anuală de 50 florini aur, dar lucrările continuau încă în 1509. 

Entz, Dés; Vătăşianu, Istoria, p. 548. 

În ambele cazuri au fost distruse însemnate porţiuni din valoroasele teptezentäri ale ciclului legen- 
dar al regelui Ladislau cel Sfint, picturi datînd la Mugeni din secolul al XIV-lea, la Dirjiu din 1419. 
Pentru ambele monumente, Vätäsianu, Iszoria, p. 256—258; Drăguţ, Vechi, p. 57—58. 

Vätäsianu, Iszoria, p. 530. 

Popa C., Bistrifa, p. 307 — 309. 

Popa C., Bistrifa, p. 313—317. Este surprinzător cum un asemenea valoros și impozant monument 
a rămas pînă de curînd nestudiat. Fostă biserică evanghelică, în prezent ortodoxă, biserica din 
Tărpiu este supusă unui minuțios proces de restaurare. 

Popa C., Biszriza, p. 311—313. 

De remarcat si frumosul tabernacol-firidă, de pe latura de nord a absidei, decorat cu o fială și un 
scut heraldic pe a cărui faţă se află un relief ce reprezintă mielul mistic. 

Vechea denumire a localității: Cätelul Unguresc (Vätäsianu, Iszoria, p. 542—543). Construirea acestui 
monument este atribuită iniţiativei episcopului de Alba Iulia, Ladislau Geréb, fiind datată in 1500. 
Vătășianu, Isforia, p. 545—546. Despre biserica din Tigäu există o referire documentară din 1503, 
deci a fost construită anterior acestei date. Prof. V. Vătășianu presupune că tratarea poligonală a 
părții de vest a navei s-ar datora unei deriväri din arhitectura bisericilor de lemn, ipoteză seducă- 
toare, dar care nu răspunde întrebării: de ce efectele acestei derivări se reduc la citeva exemple 
izolate? 

Vätäsianu, Istoria, p. 553; Drăguţ, Picturi, p. 93-95; Arion, Sculptura, p. 37—38. 

Gh. Arion presupune că cele două statuete reprezintă pe Maria şi pe loan (op. cit, p. 38). 
Vătășianu, Iszoria, p. 549, 

idem, p. 545. 

Pentru o mai largă informare asupra bisericilor-sală din epoca tirzie a goticului, Vätäsianu, Istorza, 
p. 537—557. 


Cetăți, castele şi cetăți: Transilvania se apără. 


b. ARHITECTURA CIVILĂ ȘI MILITARĂ 


O privire larg-cuprinzătoare asupra 
arhitecturii gotice din Transilvania în 
cele trei secole de evoluţie, face posibilă 
o constatare de reală importanță pentru 
intelegerea resurselor si orientärilor lo- 
cale in arta de a construi. In primul 
rind este semnificativ faptul că la nici 
un edificiu din cele analizate pînă aici 
nu a fost aplicat cu consecvență acel 
sistem definitoriu pentru arhitectura 
gotică: descărcarea bolților prin inter- 
mediul arcurilor-ogivä și transmiterea 
sarcinilor către exterior, pe seama arcu- 
rilor butante. Dimpotrivă, la monu- 
mentele gotice transilvănene, sistemul 
de rezistență a folosit ca principal ele- 
ment zidăria masivă, potrivit principiului 
suportului continuu, principiu aplicat 
cu consecvență de arhitectura romanică. 

Exceptind pietrarii-cioplitori de pro- 
tile, deseori veniţi din alte părți, con- 
structorii transilvăneni nu erau niște 
virtuozi ai meseriei și nici nu par să 
t avut veleitäti de virtuozitate. Princi- 
pala lor preocupare era soliditatea struc- 
turii obținută fie si cu mijloacele cele 
mai simple, de aici opţiunea pentru 
zidurile groase, cu ferestre mici care să 
nu amenințe rezistența unei construcții. 
Decurgind din soluția de rezistenţă, mo- 
numentele goticului transilvănean nu 
beneficiază niciodată de acea caracte- 
ristică amplitudine a golurilor, niciodată 
plinul de zidărie nu a fost subordonat 
ca suprafață deschiderilor de fereastră. 
Datorită acestui mod de a rezolva pro- 
blemele constructive, cu consecințele 
nresti pe planul expresiei arhitectonice, 
multe edificii gotice din Transilvania 
ar putea fi lesne considerate ca fiind 
mai vechi si apartinind stilului romanic, 
dacă elementele de profilaturä si de 
plastică monumentală nu ar interveni 
Sentru a preciza momentul cronologic 
exact. Toate aceste caracteristici sint 
explicabile în contextul istoric al Tran- 
uhaniei medievale, voievodat in care 
¿conomia se dezvolta în condiții grele, 


iat nevoia de autoapărare avea o drama- 
tică autoritate în viața de fiecare zi a 
localnicilor. 

Oprimati cu violență, expuşi neincetat 
abuzurilor nobilimii — laice si cleri- 
cale —, locuitorii Transilvaniei au fost 
deseori nevoiţi să recurgă la arme 
pentru a-şi apăra avutul și chiar exis- 
tenta, räzmeritele spontane dobindind 
uneori aspectul unor răscoale de masă, 
cu un pronunțat caracter social. Așa 
a fost in 1437—1438, în timpul răscoalei 
de pe Someş, care a culminat cu luptele 
de la Bobilna, Apatiu și Cluj, așa a fost 
în timpul războiului țărănesc din 1514, 
cînd cetele de răsculați au fost conduse 


de Gheorghe Doja. 


Amenintärilor dinläuntru li se adăugau 
marile primejdii dinafarä, care se revär- 
sau asupra aşezărilor locuite sub forma 
invaziilor pustiitoare. Invazia tătară din 
1241—1242 fusese doar un preludiu 
pentru un întreg cortegiu de invazii 
organizate cu malefică iscusintä de către 
Hoarda de Aur a cărei instalare in 
Crimeea a constituit, vreme de secole, 
un adevărat blestem pentru ţările din 
partea de răsărit a Europei. Sträbätind 
trecătorile Carpaţilor Orientali, cu pre- 
cădere pasul Uz-Oituz, hoardele tätä- 
ești au năvălit în repetate rînduri in 
Transilvania, pustiind satele și orașele 
din scaunele secuiești, din Maramureș, 
ajungind uneori pină în bazinul central 
al Tirnavelor sau în cîmpia Someșului. 1 

Începînd cu cea de-a doua jumătate a 
secolului al XIV-lea, o altă amenințare 
a tulburat liniştea — și așa atit de pre- 
cară —a Transilvaniei. Era amenin- 
tarea turcilor otomani. După campaniile 
cu succese schimbătoare din 1368 — 1369, 
1392—1396, turcii au reușit să se insta- 
leze pentru lungă vreme în Peninsula 
Balcanică, cucerind Bulgaria şi Serbia. 
Infrinti la Rovine de armatele "Tä 
Românești, temutii invadatori și-au în- 
tetit atacurile asupra regatului Unga- 
riei — pe care îl simțeau slăbit de fără- 
mitarea feudală — si, trecînd peste teri- 


toriul acestuia, au ajuns deseori în 


81 


ST, 
[7 


Transilvania. În fapt, intregul secol al 
XV-lea este marcat de incursiunile oto- 
mane, ca acelea din 1420, 1428, 1432, 
1438, 1442, 1479, 1482, 1493, ultima 
cu urmări catastrofale pentru localitățile 
din părțile Sibiului. 

Pe fondul unei atit de dramatice 
existente, este lesne de înțeles de ce în 
secolele XIII—XVI organizarea auto- 
apătăru a constituit un program major, 
de ce în acest interval de timp Transil- 
vania a fost populată cu castele și 


-cetăți apartinind fie nobilimi, fie comu- 


nitätilor orăşeneşti și rurale. 

O primă campanie de construcții 
defensive a avut loc imediat după marea 
invazie tătară din 1241—1242 2. Aban- 


. donind fortificațiile tradiționale, de pă- 


mint și lemn, care se dovediseră prea 
puţin trainice 3, locuitorii Transilvaniei 
s-au grăbit: să ridice acum cetăți de 
piatră, din această perioadă datind și 
cele mai vechi biserici întărite 4. Prin 
numărul lor mare, cetățile ridicate în 
această perioadă au prilejuit înmulțirea 
atelierelor de zidari locali, fapt care a 
contribuit la dezvoltarea artei de a 
construi în epocile următoare. La in- 
ceput, în mod firesc, noile amenajări 
defensive au convietuit cu edificii de 
lemn, aşa cum se menţionează într-un 
act de vinzare din 1268 privitor la casa 
de lemn cu turn de piaträ a comitelui 
Rotho din părțile Rodnei ê. 

Principalii beneficiari ai febrile: cam- 
panii de amenajări și construcții defen- 
sive au fost, aşa cum era de așteptat, 
nobilii şi autoritatea regală. Tipologia 
cetăților și castelelor nobiliare este 


Fig. 90 
Cetatea Mălăiești (jud. Hunedoara). 





foarte variată, find în bună măsură 
determinată de caracteristicile formelor 
de teren. În prima etapă, pare să fi 
predominat donjonul-locuintä, inconju- 
rat cu val de pămînt, exemplele cele 
mai reprezentative fiind turnurile de 
la Cheresig ë (jud. Bihor), Almaș 7 (jud. 
Sălaj), Subcetate 8, Mălăiești ? și Rächi- 
tova 10 (jud. Hunedoara), Oncești !! (jud. 
Maramureş), Cetatea de Baltă !? (jud. 
Alba), Ceacova 13 (jud. Timiş), in unele 
cazuri turnutile-locuintä au fost de la 
început înconjurate cu curtine de piatră, 
ca la Cilnic 14 și la Girbova 15 (jud. Alba). 
In alte cazuri, donjonul a fost amplasat 
pe una din laturile incintei, fte pentru a 
controla zona cea mai expusă, fie pentru 
a fi protejat el însuși de o prăpastie 
învecinată. O asemenea dispoziţie sc 
regăseşte la Piatra Craivii 16, la Sibiel 17, 
la Täuti 18 (jud. Alba), la Turia 19 (jud. 
Covasna), la Cetatea Coltului % (jud. 
Hunedoara), la cetatea Chioarului ?! (jud. 
Maramureş). Mai evoluate tipologic sint 
cetățile Coltesti ?? (jud. Alba), Bologa 29 
(jud. Cluj) si Breaza ?* (jud. Brașov), 
la care sistemul defensiv are o structură 
bipolară, cu două turnuri legate prin 
curtine înalte la adăpostul cărora se 
află construcțiile anexe ce vădesc toate 
caracteristicile unei locuiri stabile. 
Concomitent cu ridicarea castelelor 
nobiliare, au fost reconstruite sau am- 
plificate numeroase cetăți regale, fie 
pentru supravegherea trecătorilor si vă- 
milor, fie pentru paza unor centre 
economice, în primul rind a exploatărilor 
de sare si de Der. La Deva, Arad, Oradea, 
Mehadia, Cetatea de Baltă, Ocna-Mures, 
Turda, Rodna, Satu-Mare si Timpa- 
Brașov, cetăţile existente au fost reame- 
najate, lucrările efectuate în ultimele 
decenii ale secolului al XIII-lea si in 
prima jumătate a secolului următor 
înscriindu-se în marele efort de organi- 
zare defensivă a Transilvaniei. 25 
Preocupati în primul rind de amena- 
jările defensive, constructorii acestor 
cetăți au acordat un interes minim 
problemelor de ordin artistic, fapt de- 
monstrat de absenţa ancadramentelor 
și elementelor de piatră profilată. Evi- 
dent, aceasta nu exclude posibilitatea 





Fz. 92 
(zeztea Cilnic (jud, Alba), 
miza, 


momit 


Fig. 91 
Cetatea Cilnic (jud. Alba). 














unor detalii decorative executate in 
lemn, dar, prircipial, momentul sti- 
listic al goticului este foarte palid ca 
prezenţă. Singuta piesă concludentă este 
ancadramentul de fereastră bipartită des- 
coperit la donjonul cetății Cilnic, operă 
la care sint lesne de recunoscut carac- 
teristicile goticului timpuriu. 

Dincolo de această austeritate a ex- 
presiei athitectonice, cetăţile și castelele 
construite în număr atit de mate după 
invazia "tătară din 1241—1242, pînă 
către mijlocul secolului al XIV-lea, au 
determinat un vast proces de formate 
a meșterilor zidari locali. Știind că la 





| Fig. 93 

Cetatea Bologa (jud. Cluj). 

- ridicarea resedintelor nobiliare fortificate 
“şi. a castrelor regale erau obligați să 
| salahorească numeroşi iobagi si țărani 
‚ aserviti, care îndeplineau cele mai va- 


"riate munci grele, de la spargerea si 
- transportarea pietrei, pînă la înălțarea 


materialului de construcție pe schele 
și aşezarea lui în operă, este evident că 
-sustinuta campanie de amenajări defen- 
sive a înzestrat Transilvania cu o adevä- 
fată armată de zidari, fără . pregătire 
multă din punct de vedere arhitectonic, 


dar foarte eficienţi. l 
` Această observatie este -deosebit de. 


prețioasă pentru înțelegerea mai multor 
aspecte specifice dezvoltării arhitecturii 


“medievale transilvănene. În primul rînd. 
este vorba despre faptul că difuzarea: 


84 


cunoștințelor de zidărie a făcut posibilă 
ridicarea, în fiecare împrejurare priel- 
nică, a unor monumente täränesti, de 
tot simple din punct de vedere formal, 
dar ale căror conexiuni stilistice cu 
edificiile datorate unor ateliere de mes- 
teri breslași sint ușor de recunoscur. 
În acest context este fals să se creadă 
că meşterii populari români construiau 
din lemn pentru că nu știau să constru- 
iască din piatră. Opţiunea pentru lemn 
se justifică ptin tradiție, prin abundența 
și accesibilitatea materialului, dar ori 
de cite ori s-a dispus de mijloace — și 
aceasta s-a întîmplat frecvent in cneza- 
tele sau voievodatele mai prospere din 
secolele XIII—XV 2 au fost zidite 
monumente de piatră, foarte putine 
fiind acelea la care poate fi invocată 
prezența unor meşteri străini. Dacă la 
biserica din Sintämärie-Orlea se poate 
vorbi despre un constructor-pietrar strä- 
in — venit probabil din sudul Mora- 
viei —, la biserica din Strei sîntem in 
faţa unei opere datorate miinii de lucru 
locale care a știut să interpreteze, sim- 
plificind, elementele de compoziţie si 
de decorație ale edificiului precedent. 
La fel, ctitoriile cneziale de la Sinpetru, 
Criscior, Lesnic, Ribita — ca să nu 
cităm decit cîteva exemple — sint măr- 
turii ale procesului de autohtonizare a 
zidăriei de tip gotic pînă în mediul 
satelor româneşti. Apartinind aceluiași 
proces, resedintele fortificate de la On- 
cești, Răchitova, Mălăiești, Cetatea Col- 
tului, exprimă la rindul lor absorbtia 
in societatea românească a mijloacelor 
de construcție proprii epocii in care 
arhitectura de zid se impunea cu auto- 
titate in voievodatul Transilvaniei. 

O altă consecință a difuzării mestesu- 
gului zidăriei în mediul rural priveşte 
înmulțirea explozivă a fortificațiilor tă- 
ränesti în momentul in care pericolul 
otoman a devenit foarte apăsător. De 
fapt problema fortificațiilor colective, 
ridicate în scop de autoapărare, are un 
orizont mai larg, cuptinzind deopotrivă 
satele și oraşele transilvănene. 


Fig. 94 
Sibiu, secțiune din’zidul cetății cu turnurile Olarilor 
i (prim plan) si Dulghenlor. 








Fig. 95 
Orașul Sibiu cu intregul său sistem de fortificaţii 
“(desen din secolul al XVI-lea). 


Fig. 96 
Sibiu, turnul Sfatului. 








În perspectiva faptelor istorice și a 
informaţiilor documentare de care dis- 
punem, se poate afirma că spre sfirșitul 
secolului al XIV-lea măsurile defensive 
au luat aspectul unei veritabile campanii 
de construcţii, cu consecințe dintre cele 
mai profunde atit pentru organizarea 
interioară a așezărilor, cit şi pentru 
silueta lor peisagistică. Vechile fortifi- 
catii orășenești, cele mai multe ridicate 
sub semnul teribilei spaime provocare 
de marea invazie tătată din 1241—1242, 
erau din categoria valurilor de pämint, 
cu şanţuri de apă și, eventual, încununate 
cu palisade. Devenite neîncăpătoare și 
nesigure, valurile de pămint au fost trep- 
tat înlocuite cu âmple cetăți de piatră 
cate au Ons să cuprindă între zidurile 
lor întregul centru economic al așezării. 

Primele fortificații sistematice sint 
semnalate la Sibiu 27, oraș care dispunea, 
încă din anul 1366, de două incinte 
cu ziduri de piatră şi cărămidă. Amplifi- 
cată cu o a treia incintă în a doua jumä- 
tate a secolului al XIV-lea, noua cetate 


Fig. 97 
Sebeş-Alba, vedere a orașului cu fortificația inelară 
si turnurile (desen din secolul al XVI-lea), 


NS 


E ee 





Fig. 98 


2 Sibiului a fost construită cu precădere 
čin cărămidă, de unde denumirea de 
»raşul roşu» dată așezării de pe Cibin, 
ce care turcii au încercat zadarnic să o 
cerească cu ocazia invaziilor din 1432, 
1438 şi 1442. Potrivit sistemului folosit 
Srerutindeni de orașele libere din Europa 
—edievală, fortificațiile Sibiului au fost 
—dicate prin conlucrarea si contribuţia 
-zzaror cetăţenilor, prin intermediul 
breslelor meșteșugărești. Fiecărei bresle 
: revenea datoria de a construi o parte 
E în zidul cetăţii și un turn de flancare, 
obligația de a-l repara și a-i asigura 
e = permanență efectivul necesar de apă- 
zori. De aici denumirile de « turnul 
tarilor», « turnul dulgherilor», « turnul 
srchebuzierilor», «turnul pielarilor» 
s2m.d., pe care le poartă aceste turnuri, 
cecmmiri similare regăsindu-se la toate 
ärile orăşeneşti din Transilvania. În 
seseral, turnurile Sibiului sint de plan 
„etrulater sau poligonal si se înalță 
pe 3—4 nivele, la partea superioară avind 


z2 drum de strajă scos in consolă, 








prevăzut cu guri de aruncate și ferestre 
de tragere, Opţiunea pentru turnurile 
de plan pătrat sau poligonal este carac- 
teristică pentru cetăţile transilvănene, 
spre deosebire de cele occidentale la 
care, în mod preferential, au fost con- 
struite turnuri cilindrice. 28 

Zidutile de incintă au avut ca prin- 
cipală amenajare defensivă un drum de 
strajă, galerie continuă situată in partea 
superioară, permitind circulația apärä- 
totilor și accesul lor la crenele si la 
ferestrele de tragere. Initial suspendat 


Fig. 99 
Orașul Alba Iulia și cetatea medievală; 
plan ridicat de arh. Gio. Morando Visconti (1716). 


pe stilpi de lemn, drumul de strajă a 
fost susținut pe arcade de zidărie a 
căror prelungă desfășurare echivalează 
cu o monumentală construcţie decora- 
tivă. Încă la sfîrşitul secolului al XV-lea, 
cînd a fost terminată și cea de a patra 
incintă, zidurile cetății Sibiului mäsurau 
aproape 4 kilometri lungime, fiind intä- 
rite cu 39 turnuri și cinci bastioane. 
Cele patru porți ale oraşului erau pro- 
tejate de turnuri, deosebit de puternic 
find cel de la Poarta Ocnei. 

Afectate de transformări in secolul 
al XVIII-lea, supuse demolărilor in 
secolul al XIX-lea, fortificațiile medie- 
vale ale Sibiului nu s-au păstrat decit 
fragmentar; citeva turnuri şi citeva 
documente grafice de epocă răminind 
singurele mărturii cate permit evocarea 
« oraşului roşu» de odinioară. 

Datind de la sfîrşitul secolului al 
XIV-lea, cetatea oraşului Sebes-.\lba 2 
este singura cetate orășenească perime- 
tralä din Transilvania care nu a evoluat 
in epocile următoare construcției, păs- 
trind pină azi structura originarä. .\min- 
tind, ca organizare generală, de castrele 
romane, cetatea orașului Sebeş este de 
plan dreptunghiular neregulat, cu tur- 
nuri de poartă pe centrul fiecărei laturi, 
sistemul defensiv fiind întregit de patru 


Fig. 100 
Aiud. Vedere generală. 








WI 


wm 


D 


"om 


turnuri dispuse in punctele vulnetabile. 
Construite din piattă de carieră și din 
bolovani de riu, zidurile de incintă erau 
inzestrate cu obișnuitul drum de strajă, 
suspendat pe console sau susținut pe 
arcaturi de zidătie. 

Dintre cetăţile medievale ridicate de 
oraşele transilvănene, o particulară aten- 
tie se cuvine Clujului 30 a cărui veche 
incintă a fost amplificată în secolul al 
XV-lea, după 1405, zidurile fiind con- 
struite, cu deosebită grijă, din piatră 
de carieră si blocuri fätuite. Depășind 
de mai multe ori suprafața fostei cetăți 
regale de pe malul Someşului, noua in- 
cintă avea un plan patrulater neregulat, 
zidurile find întărite cu 18 turnuri, 
dintre care patru adăposteau porţile 
oraşului. 3! Dacă, în general, construc- 
uile de cetăți nu prezintă decit stinghere 
elemente cu valoare artistică propriu- 
zisă, în cazul Clujului măiestria cu care 
au fost executate balcoanele fortificate 
sau consolele etajate care susțin drumul 
de strajä indică prezența unor veritabili 
artisti, capabili să transmită sensul fru- 
museţii chiar şi unor ziduri cu caracter 
strict defensiv, funcțional. 3? Recunoas- 
tem, in calitatea acestor construcţii, 
existența in Clujul medieval a unei 
bune școli de pietrărie si de zidărie, 
fapt pe care am avut ocazia să-l semna- 
läm si în legătură cu edificiile religioase 
despre care a fost vorba anterior. 

Dar, in epoca de care ne ocupăm, 
tipul de cetate perimetrală nu fusese 
incă adoptat de toate orașele transilvă- 
mene. Mai frecventă era fortificarea 
nucleului central al așezării, acolo unde 
se aflau biserica și locuinţele celor mai 
avuti. Asa a fost vechea cetate a orașului 
\lba-Iulia, care în 1516 mai avea curtine 
de lemn si încă nu fusese înzestrată 
cu bastioane. 2 Tot de tip central au 
tost primele cetăți ale Sıghisoarei, Me- 
diaşului, Bistriţei si Aiudului. In cursul 
secolului al XV-lea, primele trei lo- 
calităţi fac eforturi pentru consttuirea 
unor ample fortificaţii de tip perimetral, 
remarcabilă pentru expresivitatea siluetei 
nind cea de la Sighișoara, dealtfel singura 
cetate orășenească de acest tip bine 
păstrată în Transilvania, 34 


Începind încă de la sfirsitul secolului 
al XIV-lea 35, cetatea Sighişoarei se 
desfăşoară ca o amplă cunună de ziduri 
pe culmea unui deal, adăpostind cele 
două platouri ale a oraşului de sus ». 
Lungi de cca 930 m, zidurile de incintă 
au fost întărite cu 14 turnuri, două 
dintre acestea — «turnul cu ceas» si 
« turnul croitorilor» — avind si rol de 
porţi ale oraşului. De plan patrulater 
sau poligonal,.turnurile Sighisoarei pre- 
zintä — în pofida tefacerilor ulterioare — 
caracteristici proprii epocii gotice, atunci 
cînd tehnica de luptă nu era încă 
foarte evoluată. Cele mai multe sînt 
gratioase ca siluetă, find improprii 
pentru amenajatea platformelor de arti- 
lerie cate au transformat atît de incisiv 
formele arhitecturii militare incepind 
din secolul al XV-lea. Unele turnuri — 
ca cel al « cositorarilor» — au o infäti- 
sare de un vădit pitoresc datorită va- 
riatiei de planuri la fiecare etaj, de 
asemeni datorită expresivelor neregula- 
rităţi de execuţie. În ansamblu, cetatea 
Sighișoarei oferă o imagine concludentă 
a arhitecturii militare a goticului tran- 
silvănean, fiind o mărturie a efortului 
de autoapărare imbinat cu o fantezie 
liberă în aplicarea principiilor de orga- 
nizare defensivă, fără acele rigori im- 
puse in ţările Apusului de ştiinţa ase- 
dulor. 

Cetatea Mediașului 36 a păstrat pinä 
azi nucleul central — așa-zisul castel 
construit în jurul bisericii parohiale, 
ante 1450 — şi o bună parte din forti- 
ficatiile perimetrale, ridicate între 1490— 
— 1534, notabile find turnurile de poar- 
tă « Forkesch» si al « ulitei pietruite ». 37 

Din cetatea orășenească a Bistriţei 
nu se păstrează decit citeva: fragmente 
de curtine si «turnul dogarilor», dar 
este sigur că încă de la sfirsitul secolului 
al XV-lea exista aici o fortificaţie de 
tip perimetral, de plan patrulater, întă- 
rită cu turnuri. 58 

In cazul Brașovului, trecerea la tipul 
de fortificație- perimetrală a fost. prece- 
dată de construirea mai multor cetăți 
de refugiu, în legătură cu principalele 
cartiere ale oraşului. 39 Astfel, zona 
centrală a așezării a beneficiat de fostul 


89 





Fig. 108 














=z. 101 Fig. 102 


Suzhișoara, « turnul cu ceas», Sighişoara, 
>xərta principală a cetății. „barbacana turnului cu ceas. 











Fig. 103. 

Sighişoara, stradă caracteristică medievală 
din Orașul de sus, 

cu vedere spre biserica «din Deal». 


castru regal de pe Timpa si de reduta 
de pe dealul Cetăţuia, ulterior reamena- 
jată și amplificată. Cartierul Bartolomeu 
era înzestrat — pare-se din secolul al 
XIV-lea — cu cetatea de refugiu de 
pe dealul Sprenghiu (Gesprenberg), de 
plan oval, cu ziduri groase de aproape 
2 m. Cetatea perimetralä a inceput a 
fi inältatä cu probabilitate cätre 1400 — 
in 1416 se lucra la ziduri —, dar lucrärile 
au mers greu, astfel că un secol mai 
tirziu încă erau întinse porţiuni din 
valuri de pämint cu palisade. Conceputä 
cu multă ambiție, pe o vastă întindere 
de plan patrulater neregulat, cetatea 
Braşovului era prevăzută cu curtine 
înalte, întărite cu turnuri şi bastioane 
puterhice, sistemul defensiv fiind com- 
pletat cu ziduri-scut (zwingere) si cu 
bastioane izolate, scoase în avanpost 
pentru apărarea zonelor vulnerabile. % 

La adăpostul zidurilor de cetate ridi- 
cate în secolele XIV—XV, s-a definitivat 


D= 








Fig. 104 
Sighişoara, turnul Croitorilor, 
a doua poattă a cetăţii. 


urbanistica oraselor medievale transil- 
vănene a căror planimetrie se caracteri- 
zeazä printr-un sistem de 2—5 sträzi 
paralele cu axa principală, in legătură 
cu care se află și piața centrală, dominată 
de obicei de turnul sfatului şi de biserica 
parohială, S-a statornicit în această 
epocă și silueta oraşelor, siluetă preva- 
lent gotică, pe care transformările inter- 
venite în secolele ce au urmat nu au 
reușit să o şteargă. Turnuri semete, 
încununate de galerii de tragere sau 
de foisoare de lemn, deasupra cărora 
se inältau corpurile prelungi ale acope- 
rișurilor de ţiglă sau de olane, biserici 
cu forme masive, înviorate de traforurile 
zerestrelor gotice, case de lemn sau 
construite în tehnică mixtă, cu schelet 
de lemn si umplutură de cărămidă 4 — 
acesta este, evocat pe scurt, aspectul 
orașelor transilvănene cristalizate sub 
semnul înfloririi arhitecturii gotice. Re- 
ședințe somptuoase, aparținind nobili- 
mii sau patriciatului otăşenesc, de ase- 
meni realizări mai ample ale arhitecturii 
civile de zid nu se cunosc decit cu titlu 
excepțional anterior anului 1500. 


În Cluj, se păstrează o casă in care, 
potrivit tradiției, s-ar fi născut Matei 
Corvin. 4 Desfäsuratä pe două nivele, 
cu intrarea principală marcată de un 
larg portal care conduce. spre o sală de 
degajare ce asigură circulaţia spre. cele- 
lalte încăperi, clădirea păstrează citeva 
ancadramente în arc frint, cu profile 
simple, dar cele mai multe sînt dreptun- 
ghiulare, cu menouri de piaträ, find 
caracteristice momentului de confluentä 
dintre gotic si Renastere. Citeva anca- 
dramente de piatră disparate atestă exis- 
tenta mai multor edificii civile de epocă 
gotică în Cluj, dar, din nefericite, toate 
au căzut pradă transformărilor . ulte- 
rioare. Dispărute sint si ‘clădirile din 
Braşov, din Bistriţa sau dän Sebes-Alba, 
principalele mărturii ale arhitecturii go- 
tice civile din Transilvania păsttindu-se 
la Turda si la Sibiu. 

La Turda, in imediata vecinătate a 
bisericii reformate, se. înalță clădirea 
fostului palat voievodal, actualmente 
sediul muzeului de istorie” din locali- 
tate, 43 Construit din piatră și cărămidă, 
edificiul are aspectul unui paralelipiped 





Q > 5 10m 


Fig. 105 
Sighişoara, turnul Croitorilor, 
planuri și secțiuni. 


Fig. 
112— 
113 





Fig, 106 
Sighişoara, turnul Cositorarilor. 


de zidărie, desfășurat pe douä ` nivele 
deasupra beciului cu bolți semicilin- 
drice. ^+ Incäperile de la parter şi de la 
etaj sînt tăvănite. Intrarea principală 
este marcată de un portal în arc frint 
cu profile gotice tirzii, deasupra căruia 
se află un balcon pe console de piatră. 
Exceptind citeva portale de la parter — 


in arc frint —, toate ancadramentele sînt 


executate în stilul Renașterii timpurii, 
cu deschideri dreptunghiulare şi cu 
profile îngrijit executate. Datind, cu 
probabilitate, -de la începutul secolului 
al XVI-lea, palatul voievodal din Turda 








patru nivele, primele, două boltite pe 
nervuri susținute de un stilp. central, 
următoarele două tăvănite pe grinzi 
masive de lemn. 15 Circulaţia pe verticală 
este asigurată de o scară in spirală, 
găzduită de un turnulet adosat pe 
latura nordică. Ancadramentele feres- 
trelor sînt dreptunghiulare — indicind 
influența Renașterii —, în timp ce por- 
talele sînt evident gotice, ca si sisterhul 
de boltire al primelor două nivele. 
Ceva mai mic (7,60 x 5,80 m), turnul- 
locuintä al casei Haller % are doar trei 
nivele, primele două boltite i în cruce, cel 


Ge Ja 
mr 
PRR 


Fig. 107 
Sighișoara, turnul Cositorarilor, 
planuri și secţiuni. ` 


2 suferit mai multe remanieri (în 1588, 
1818, 1911), cu care prilej a pierdut 
decorația interioară pictată, care va fi 
intregit la origine înfățișarea încăperilor. 

Orașul Sibiu are privilegiul de a con- 
sera mai multe monumente civile cu 
arhitectură gotică, cunoaşterea siluetei 
sale medievale fiind citcumstantiatä de 
cercetările recente si de lucrările de 
restaurare. În zona centrală a orașului 
se păstrează două locuințe de tip turn, 

atind din a doua jumätate a secolului 

:! XV-lea. Cel mai impozant este turnul 
SCH lingă vechea primărie: de plan 
zärrat (10x10 m), acesta se înalță pe 


de al treilea tăvănit. Ancadramentele 
de piatră sînt si aici combinate: in arc 
frînt pentru uși, dreptunghiulare ba 
ferestre, dovadă a a modernizărilor» in 


stilul Renaşterii, operate in secolul al 
„XVI-lea. -Turnul păstrează acoperişul 


originar, în două ape, cu pante repezi, 
de .68°, acoperite cu olane. 


Un al treilea turn- locuință aparținea. 


casei Lutsch, remarcabil edificiu datînd 
din '1472— 1474, a cărui înfățișare” ofi- 


ginată ne este cunoscută prin inter-, 
mediul unor acuarele din secolul al! 


XVIII-lea. 4? In centrul compoziției 
athitecturale se află un turn cu patru 


95 





nivele, incadrat de două corpuri cu 
cîte două nivele, încununate cu pinioane 
triunghiulare. Corpul din dreapta era 
prevăzut cu un balcon închis (burduf), 
element care s-a bucurat de oarecare 
popularitate în Transilvania secolelor 
XV—XVI, fără să devină caracteristic, 
așa cum s-a întîmplat în Ungaria sau 
în Slovacia. 

Dar cea mai valoroasă realizare a 
arhitecturii civile gotice din Sibiu este 
clădirea - cunoscută îndeobște sub nu- 
mele de primăria veche. 48 Construită 
in două etape de către Thomas Alten- 





stea. Nervurile sint susținute de colonere 
octogonale, respectiv pilaștri, ale căror 
capitele sint decorate cu frunzis si cu 
două busturi de bărbaţi in costume de 
epocă. Execuţia este deosebit de ingri- 
jită, vădind mina unui pietrar experi- 
mentat, la curent cu formele goticului 
tirziu polonez, a cărui fineţe și exube- 
rantä decorativă se prevalau de strälu- 
citele experiențe ale lui Veit Stross. 
Cercetări recente * par a justifica ipo- 
teza că autorul rafinatului decor sculptat 
al casei Altenberger a fost pietrarul 
sibian Andreas, meșter a cărui prezență 








> F N ` E 
ma 


Fig. 108 
Mediaş, vedere generală a orașului 
cu fortificațiile perimetrale (desen din secolul al XVI-lea). 


berger (1470—1491) si Johann Lula 
(1501—1514), clădirea cuprinde in an- 
samblul säu si turnul-locuintä despre 
care a fost vorba anterior. Ridicatä pe 
două nivele şi alcătuită din două ample 
corpuri de plan dreptunghiular, clădirea 
se particularizează prin frumusețea an- 
cadramentelor de piatră, unele cu emble- 
ma proprietarului, si mai ales prin 
loggia dinspre curtea mică, exemplar 
deosebit de prețios de pieträrie gotică. 
Partea nordică a loggiei, alcătuită din 
două travee, are bolți suspendate pe 
nervuti gratioase, dispuse în formă de 


96 





a mai fost remarcată Ja Moșna, la Cris- 
tan si la Ațel. 

Nu este lipsit de temei să credem 
că tot Andreas a fost pietrarul principal 
al casei capitlului — azi casă paro- 
hială — din Sibiu, edificiu situat in fara 
laturii nordice a bisericii evanghelice — 
vechea biserică romano-catolică Sf. Ma- 
ria. De plan dreptunghiular alungit, cu 
încăperile dispuse în filă, clădirea a sufe- 
rit numeroase refaceri, dar păstrează in 
fațadă un remarcabil portal de stil gotic 
tirziu. Inscris într-o compoziţie drept- 
unghiulară, acesta are o bogată articu- 


lare de profile, cu trei baghete care, 
in partea superioară, urmează un traseu 
alcătuit din două curbe și un unghi 
central, cu multiple intersecții. Deasupra 
portalului se află încastrată stema ple- 
banului Johannes din Altina, însoţită 
de o inscriptie datînd din 1502. Purtind 
și unele amprente stilistice ale Renașterii 
italiene, stema cu inscripția lui Johannes 
din Altina vädeste în primul rind faza 
cirzie a goticului transilvănean, stufos 
si eclectic: un scut festonat pe care se 
află însemnul heraldic, se înscrie în 


Fig. 109 
Brașov, planul fostei cetăţi Sprenghiu 
din cartierul Bartolomeu. 





0.5 ID Ihm 
k 


Ampul unui patrulater cu decor de 
“runziş, încadrat în colțuri de efigiile, 
a costum de epocă, a patru personaje 
masculine. Execuţia întregii piese este 
:agrijită, dar plină de vervă, lăsînd să 
se recunoască mina unui meşter experi- 
mentat. 

Un alt exponent al arhitecturii gotice 
Ze din Sibiu pare să fie si vechea 
zalä din Piaţa Mică, monument datind 
din secolul al XV-lea, dar afectat de 
unele modificări în secolul al XVIII- 
e: 5 De plan dreptunghiular, hala are 

= parter un şir de 11 prăvălii boltite 
in semicilindru, în fața cărora se află 





Fig 110 
Brașov, Turnul « Alby. 


Fig. 111 
Braşov, turnul « Negru». 





Fig. 112 
Cluj, casa Matei Corvin, 
fațada principală. ` 





Fig. 114 
Sibiu, casa Altenberger 
cu turnul-locuintä. 


Fig. 115 


Sibiu, portalul casei paröhiale. 











E 


Pe 


NN 


7 





Fig. 113 
Cluj, casa Matei Corvin, 


plan... - 








un amplu portic cu arcade de zidărie, 
ulterior închise cu uși de lemn. La etaj 
se află mai multe încăperi tävänite, 
destinate la origine negotului mărunt, 
apoi transformate în depozite. 

Neindoielnic, monumentele de arhi- 
tecturä civilă gotică vor fi fost mai 
numeroase în orașele Transilvaniei, dar 
rransformările ulterioare au dus la dis- 
Dariția celor mai multe dintre ele, 
martorii rămași fiind destul de 
puţini. 

La Cluj, un portal în arc frint şi un 
altul cu baghete încrucişate, datat 1477, 
sint vestigii ale fazei gotice prin care 
a trecut casa parohială romano-catolică 
din Piața Libertăţii, edificiu mult trans- 
format în secolul al XIX-lea. 

Valoroasă este casa parohiei evan- 

zhelice din Bistriţa, de tip dreptunghiu- 
ar alungit și cu gang boltit pentru 

cces in curtea interioară. Portalul gan- 
zului este in arc frint, cu inscripție la 
cheie si cu «labe de urs» în partea 


inferioarä, pentru protecţie la trecerea 


căruțelor. La etaj, cu frumoase camere 
>oluite, se află un elegant portal cu ba- 
zhete încrucișate, decorat cu două scuturi 
heraldice. Datind — conform inscriptii- 
lor gravate — din anul 1480, cele două 
portale fixează în timp si data construirii 
casei, una dintre cele mai vechi păstrate 
integral din Transilvania medievală. 

In pofida compoziţiei sale urbanistice 
care conservă incă organizarea carac- 
-eristică a oraşelor medievale, închise, 
Braşovul nu posedă nici un exemplar 
de arhitectură gotică civilă, fapt cu 
atit mal surprinzător cu cît aici se con- 
semnează existenţa unui veritabil centru 
de pietrari şi constructori. Vom aminti 
>e meșterul pietrar Ulric, activ între 
anii 1506—1526 51, de asemeni pe ma- 
zistrul arhitect Antonius si pe lemnarul 
Gregorius care, împreună cu lemnarul 
Anthony din Sibiu, au adăugat un etaj 
= turnul primăriei din. Braşov, in anii 
1515—1528. 52 Din nefericire, vechea 
-rimărie a Braşovului a fost incisiv 
--ansformată în secolele ulterioare, astfel 
= doar referirile documentare rämin 
să evoce activitatea constructivă a epocii 
Ze care ne ocupăm. 





Fig. 116 
Sibiu, clădirea halei vechi 
(azi Galeria de artă) 


Fig. 117 

Bistriţa, 

casa parohială evanghelică 
portal. 

















Fig. 118 
Castelul Bran (jud. Brașov), 
vedere generală. 





















Fig. 119 
Castelul Bran, planul. 


Revenind la problema fortificațiilor, 
este locul să amintim că în paralel cu 
măsurile defensive ale orașelor transil- 
vinene, in cursul secolului al XV-lea 
s-au intensificat si eforturile nobilimii 
pentru ridicarea unor castele puternice 
z<i reprezentative. Spre deosebire de 
Sortificatiile colective, menite să pună 
i adăpost o așezare amenințată de 
invadatori, în cursul evului mediu, un 
ıstel, ca si un castru militar, a fost 
za veritabil pumn de forţă prin inter- 
mediul căruia seniorul urmărea să-și 
impună stăpînirea într-o zonă infeu- 
zzză. Loc de adăpost al nobilului feudal 
si al familiei sale, un castel dispunea 
:ntotdeauna de o garnizoană îndeajuns 
de mare pentru a satisface nu numai 
-=voile de apărare, dar si pe cele de 
opresiune asupra.satelor din imprejurimi. 
Autoritatea asupra supușilor se exercita 
zit prin eficiența brutală a gărzii înar- 


mate, cît şi prin măreţia construcției 
castelului care trebuia să exprime, de 
la distanță, puterea și bogăţia seniorului. 
Mai timid în secolele XIII—XIV, cind 
nici mijloacele materiale nu erau îndes- 
tulătoare, caracterul de teprezentare al 
castelelor transilvănene se acuză în se- 


colul al XV-lea, cînd marea nobilime ` 


locală atinge o înaltă treaptă de dez- 
voltate. ; 

Urmărind mentiunile documentare, 
ajungem la concluzia că pînă și dincolo 
de mijlocul secolului al XV-lea încă 
mai existau în Transilvania castele de 
lemn. Aceasta rezultă, între altele, din 
faptul că, în anul 1456, vechea familie 
maramureșană Dragoş — maghiarizatä 
Drâgfty — primea dreptul să ridice la 


li 
OU 









Ardud, pe una din moșiile proprii, ` 


«un castel de lemn sau de piatră», 
întărit cu turnuri, curtine si santuri.d% 
În lumina acestei mențiuni, este lesne 


101 











Fig. 120 

Cetatea Coltului 

(jud. Hunedoara), 
vedere; 

-in prim plan 

turnul bisericii fortificate, 
Fig. 121 

Cetatea Coltului, 

planul. 








să ne imaginăm că, exceptind turnurile- 
locuinţă, înconjurate cu curtine de piatră 
sau cu valuri de pămînt și cu palisade, 
cele mai multe castele erau de lemn, 
sistemul defensiv avind un caracter 
prevalent perimetral. La aceeași con- 
cluzie conduce și constatarea că, in 
absolută majoritate, castelele transil- 
vănene existente datează din secolele 
XVI—XVIII, înlocuind vechile con- 
strucții ce se dovedeau nesigure și 
neîncăpătoare în raport cu noile exigente 
de viaţă ale nobilimii. 

Un exponent timpuriu al castelului 
reprezentativ, cu program complex de 
locuire si siluetă impunătoare, consti- 
tuind în același timp un frumos exemplu 
de arhitectură gotică, este castelul Bran.>* 


- Situat pe un virf de stincă ce domină 


o gituiturä a văii Branului, acest castel 
a fost ridicat începînd cu primăvara 
anului 1378. 55 Adaptat formei terenului, 
el ate un plan patrulater neregulat, latura 
de nord, mărginită de o ripä abruptă, 
fund dominată .de turnul-donjon care 
are aspectul unei uriașe prisme patru- 
latere; cu acoperiș în pupitru, caracte- 
ristice fund crenelurile treptate de modă 
italiană. 5 Pe latura de sud se află un 
puternic turn de poartă, tot de plan 
patrulater, în timp ce colțul de sud-vest 
este sträjuit de un turn cilindric. Afectat 
de incendii si transformäri care, in 
secolul al XVII-lea, i-au adăugat ele- 
mente decorative specifice Renaşterii, 
castelul Bran păstrează, în cea mai mate 
parte, zidurile și silueta originare, fiind 
un frumos exemplu de castel de mun- 
te.5° In pofida elementelor decorative 
de stil Renaștere, datorate lucrărilor 
din secolul al XVII-lea, 58 expresia 
castelului Bran rămine prin definiţie 
gotică, atit prin compoziția foarte agi- 
tată a volumelor care il compun, cit 
si prin sistemul de apărare care mode- 
lează fizionomia tuturor detalulor. 

Tot un castel de munte, dar cu o 
evoluție constructivă ceva mal compli- 
cată, este aşa-numita cetate a Coltuluj, 
din ţara Hațegului. 5? Agätatä cu in- 
drăzneală pe virful unor tancuri stin- 
coase, de unde se deschide un larg 
cîmp de vedere, cetatea Coltului este 


Ada 


Déi 


alcătuită dintr-un donjon de plan pătrat 
si dintr-o mică incintă cu traseu nere- 
gulat, ale cărei curtine sînt flancate de 
trei turnuri poligonale. Înalt și azi de 
peste 12 m, avind laturile de 7,50 m, 
donjonul de la Colti este un tipic turn 
de refugiu şi a fost construit de către 
familia cnezială Cinde din Riu-de-Mori 
incă din prima jumătate a secolului al 
XTV -lea 5. Incinta și turnurile exterioare 
au fost construite în secolul al XV-lea, 
probabil în vremea lui Iancu de Hune- 
doara, cînd cnezii Cinde au obţinut 
numeroase privilegii, ca răsplată pentru 
vitejia lor în campaniile antiotomane. $ 
Deși in stare de ruinä, cetatea Coltului 
păstrează destule elemente de compo- 
zitie pentru a ilustra in mod convingător 
epoca gotică a arhitecturii transilvănene. 

Asemănătoare prin poziţia de culme, 
ca şi prin organizarea neregulată a 





D 
n 


Rig. 122 
Cetatea Coltesti 
(ud. Alba). 


de teren, cetatea de la Coltesti pare sä 
= străbătut o perioadă de înflorire în 
carsal secolului al XV-lea, când a 
devenit o veritabilă reședință nobi- 
fară. # 

S-ar părea că moda castelelor-rese- 
dintä, cu un pronunțat caracter de repre- 
zentare, a fost introdusă în Transilvania 
orin intermediul castelului de la Timi- 
soara, În anul 1419 fusese instalat aici, 
in calitate de comite (span), condotierul 


italian Filippo de Ozota — supranumit 
Pippo. Spano — favoritul împăratului 
Sigismund de Luxemburg și destoinic 
aliat al voievodului Dan al II-lea cel 
Viteaz, pe care l-a insotit:;in campaniile 
antiotomane diñ Bulgaria. Din inițiativa 
lui Pippo Spano au fost întătite mai mul- 
te cetăţi bänätene.si au început, lucrările 
de construcție ale unui cästel-resedintä, 
la care este firesc să se presupună folo- 
sirea unor modele italiene. După cutre- 
murul din 1443, castelul a fost refăcut 
şi amenajat de către Iancu de Hunedoara 
care deținea, din 1438, calitatea de ban al 
Severinului side comite al Timișoarei. 6 
Afectat de distrugeri și de transformări 
incisive, castelul din Timişoara nu păs- 
trează nimic concludent din epoca amin- 


titä, dar el rämine, fie si cu titlu docu=, 


mentar, primul exemplu de reşedinţă 
nobiliară fortificată si cu caracter de 
reprezentare pe care o cunoaștem în 
Transilvania si Banat. 27 
Pierderea vechiului castel din Timi- 
șoata este parțial compensată de päs- 
tratea castelului din Hunedoara, în fapt 
cea mai valoroasă realizare a arhitec- 
turii gotice civile din Transilvania. 64 
Istoria castelului din Hunedoara pare 
să înceapă în cea de a doua jumătate a 
secolului al XIII-lea, cind a fost, cons- 
truit aici un castru regal, o fortificaţie 
de plan elipsoidal alungit, lipsită de 
turnuri, dar ptevăzută cu o incintă de 
refugiu, în extremitatea nordică. Dăruit, 
în 1409, cneazului Voicu, tatăl lui Iancu 
de Hunedoara, vechiul -castru a fost 
supus unor radicale prefaceri în scopul 
sporirii capacității sale de apărare. În 
prima etapă, incinta castrului a fost 
inconjuratä de curtinele unei incinte 
mai ample, prevăzută cu turnuri ro- 
tunde, cu un puternic turn de poartă 
de plan patrulater și cu un turn avan- 
post — Nu te Zomme — situat spre exte- 
tior, legătura sa cu castelul propriu-zis 
fiind asigurată de un drum de strajă 
suspendat pe un zid de legătură, pro- 
tejat de un pod ridicätor. Terminate 
în jurul anului 1443, aceste lucrări 
reușiseră să confere castelului de la 
Hunedoara o redutabilă capacitate de 
apărare, accentul fiind pus pe rosturile 


103 


Fig. 123 


Fig. 124 








g. 123 
Castelul din Hunedoara, 
vedere generală cu turnul buzduganului, 
turnul porții, 
corpul principal si turnul « Nu te teme». 


sale militare. Curind însă, Iancu de 
Hunedoara a modificat programul de 
functiuni al castelului său, urmărind 
să-l transforme într-o vetitabilă reşe- 
dintä seniorială, caracterul de reprezen- 
tare trebuind sä fie pe mäsura inaltelor 
sale demnități: voievod al Transilvaniei 
si guvernator al Ungariei. Reluate cu 
probabilitate în anul 1446, noile lucrări 
par să fi fost conduse de către meșterul 
brașovean Conrad a Pietrarul» (Lapi 
cida), pe care documentele îl amintesc 
ca șef de lucrări la minästirea paolinilor, 
ctitorită de Iancu de Hunedoara la 
Teiuș. ® 

In scopul creării spațiilor de recepţie 
fastuoase, pe latura de sud a fost con- 
struit un amplu corp cu două nivele: 
la parter aflindu-se sala cavalerilor, iar 
la etaj sala dietei. Pentru realizarea 
acestui edificiu, au fost folosite, spre 
interiorul curții, zidurile fostei rese- 
dinte, iar spre exterior, dincolo de linia 
curtinelor, au fost înălțate ziduri noi, 
susținute de uriasi contraforți ale căror 


Fig. 125 

Castelul din Hunedoara, 

vedere spre turnul buzduganului 
si turnul porții. 


socluri coboară pînă în fundul prăpastiei 
săpate de piriul Zlasti. Executatä cu 
multă îngrijire, pietrăria indică prin 
toate profilele sale, ca și prin repertoriul 


decorativ, faza tirzie a arhitecturii go-. 





























tice. Cele două săli sînt boltite în cruce 
pe nervuri, care se sprijină lateral pe 
console, iar la centru pe cinci stilpi 
octogonali. La sala cavalerilor, atit con- 
solele, cît si capitelele stilpilor sînt 


Fig. 124 = z- 
Castelul din Hunedoara, planul. 


een erea re 





sala cavalerilo 


3 





„126 


Fi 


g 
ö 
JE 
E 
an 


-din 


l 


Castelu 


WEE eg 


zg 





Fig. 127 
Castelul Hunedoara, vedere dinspre nord-est, 





LÉI i x pa Ze Se 


decorate cu frunze de stejar cu forme 
învolburate, exceptind al doilea stilp 
nordic al cărui capitel este înfășurat 

de un rotulus cu următoarea inscripţie 

în minuscule gotice: Mag(nifi)c( 45) 
Johannes de Flunyiad regi(s) bung(ar)i( ae). 
gub(e)r(n)a(t)er A(nn)o Dfomin)i Fie. 126 
M(ulesim)o CCCC.L.H. 

Sala dietei, a cărei arhitectută inte- 
fioară a fost de curind restaurată, 68 
este prevăzută, spre exterior, cu un 
coridor de odihnă înzestrat cu patru 
balcoane închise, de tip burduf. Admi- 
rabil gindite ca plastică monumentală, 
aceste balcoane se află în prelungirea 
contraforților, pe care îi incununează, 
realizind în faţadă o maiestuoasă com- 
poziție, cu deosebire reprezentativă pen- 





cs, 128 XE 
a EEN tru athitectura gotică. Ferestrele cori- 
sma familiei cneziale din Hunedoara, l dorului cu decor traforat acuză faza 
ccie de boltă in capelă. tirzie a goticului, în timp ce ferestrele Fig. 127 


107 


Fig. 
128 





Fig. 129 
Cetatea Şoimuş (jud. Arad), vedere generală, 


burdufurilor, cu cadre dreptunghiulare, 
lasă să se întrevadă influența Renașterii, 

Simultan cu construirea palatului voie- 
vodal, pe latura răsăriteană a incintei 
mici, tăind-o în două, a fost înălțată o 
capelă, edificiu cu o singură navă, in- 
cheiat spre răsărit de o absidă pentago- 
nală la interior şi în patru laturi spre 
exteriot, prezentind particularitatea unui 
unghi în ax. 6° Boltile sînt în cruce pe 
nervuri incopciate în chei de boltă, 
decorată cu însemnele heraldice ale 
lui Iancu de Hunedoara si ale familiei 
sale. Pe latura vestică, susţinută de 
doi stilpi, se află o tribună al cărei 
parapet, parțial traforat, are un remar- 
cabil decor alcătuit dintr-o ingenioasă 
compoziţie de patrulobi și trilobi alun- 
giti, partea centrală fund rezervată ste- 
mei Elisabetei Szilagy, soția lui Iancu. 
Toate aceste piese de pietrărie profilată 
şi decorată se înscriu printre realizările 
de frunte ale goticului transilvănean, 
lăsind să se ghicească existența la Hune- 
doara a unui matur şantier de construc- 
tori, 


108 


În paralel cu lucrările amintite, au 
fost executate două corpuri rezidențiale: 
unul pe latura de sud-vest a incintei mici, 
altul între incinta mică și cea mare, pe 
latura de est. 68 

Ultimele amenajäri de epocä goticä 
ale impozantului castel se datorează 
inițiativei lui Matei Corvin, curind după 
1458. Pe latura de nord a fost construită 
o nouă resedintä, cu parter si etaj. 
Parterul are încăperi boltite, iar la etaj 
se află o amplă încăpere tăvănită, « ca- 
mera de aut», prevăzută cu un mic 
burduf unghiular. Principala caracte- 
ristică a aripei construită de Matei 
Corvin este larga loggie din fațadă, 
element arhitectonic în care se recunoas- 
te cu ușurință influenţa Renaşterii ita- 
liene. 

Terminate în jurul anului 1460, lucrä- 
rile întreprinse de Matei Corvin au 
conferit castelului Hunedoara o infäti- 


șare măreaţă, intregindu-i zestrea de 


construcții si desävirsindu-i podoaba 
sculptată 6 și pictată. Deși afectat de 
intervenţiile ulterioare, de incendii și 








de restaurările nedibace din secolul 
al XIX-lea, 7° castelul Hunedoara rămîne 
cel mai strälucit exemplu de resedintä 
seniorialä cu arhitectură gotică din 
Transilvania, el exercitind o puternică 
influență — ca program de reprezentare 
— asupra castelelor ce vor fi construite 
ulterior, fiind probabilă chiar o iradiere 
in Moldova lui Stefan cel Mare. 

In directă legătură cu castelul Hune- 
doara trebuie pusă, în primul rind, ceta- 
zea Şoimuş, îl în fapt un impozant 
castel seniorial, situat pe un pinten 
stincos care domină valea Mureșului, 
in imediata vecinătate a orașului Lipova. 
Mentionatä prima oară în 1278, dar 
rund cu siguranță mai veche, cetatea 
Şoimuş işi datorează reconstrucția ini- 
gativei lui Iancu de Hunedoara, care a 
cumpärat-o in 1446. Folosind probabil 
aceeași echipă de meșteri care lucra si 
pentru castelul său de reședință, Iancu 

conceput la Șoimuș o fortificaţie 


Fig. 130 
Cetatea Deva (jud Hunedoara), 
vedere generală. 








zo 20 = Fig. 131 
N Cetatea Deva, planul. 





Fig. 
130 — 
131 


deosebit de coerentä ca sistem de 
organizare, dar mai putin somptuoasä 
ca înfățișare. De plan ovoidal neregulat, 
ansamblul se compune din douä incinte 
concentrice, spre exterior cetatea fiind 
bine protejată de ripele ce coboară 
spre valea Mureşului sau de șanțul 
sec, cu val înalt de pămînt, amenajat 
în amonte. Accesul în cetate se face prin 
turnul de poartă, situat în colțul de 
sud-vest, in fața sa aflindu-se un pod 
de lemn suspendat pe piloni” de zidărie, 
ultima secțiune fiind mobilă. Intärite 
cu 16 turnuri mici de plan patrulater 
si cu contraforți, curtinele incintei ex- 
terioare erau înalte de peste 10 m și 
groase de 1,5 m, asigurind o bună 
protecție castelului propriu-zis. În in- 
cinta mică, se intra prin poarta de 
răsărit, pătrundetea eventualilor ataca- 
tori fiind astfel bine controlată. În 
jurul curții interioare se aflau clădiri 
pe două nivele care cuprindeau: capela, 
săla cavalerilor (pe latura de sud-est) 
si reşedinţa nobiliară 72 (pe laturile de 
nord și nord-est). Ancadramentele păs- 
trate indică şi aici faza goticului tirziu, 
în acest sens pledind și consolele bal- 
coanelor de la etaj. Deși ruinatä, cetatea 
Șoimușului impresionează încă prin mă- 
retia maselor de zidărie care exprimă 
fără echivoc funcţiile militare și sociale 
ale unei atare construcții. 

Urmind procesul de refacere care 
cuprinsese vechile castele și cetăți tran- 
silvănene, cetatea Deva a străbătut la 
tindul ei o perioadă de modernizare 
cu mijloacele arhitecturii gotice, fiind 


“adaptată noilor programe de ordin 


defensiv și rezidenţial. 73 Amintită prima 
oară în 1269, ca cetate regală, reparată 
în 1427 din ordinul lui Sigismund de 
Luxemburg, care i-a obligat pe iobagii 
din imprejurimi să dreagă zidurile, să 
adincească șanțurile și să curețe versanții 
de arbuști, cetatea Deva a fost in mare 
parte reconstruitä prin grija lui Iancu 
de Hunedoara, in posesia căruia a ajuns 
la anul 1444. Situată în virful unui 
monticul conic, care se înalță cu 180 m 
deasupra văii Mureşului, cetatea Deva 
se prezintă ca un vast complex de forti- 
ficatii, rezultat al fazelor de construcție 


110 


care s-au succedat pinä in secolul al 
XVIII-lea, cînd a fost executată incinta 
mare de jos. 74 Pe platforma superioară 
se află nucleul cetății din secolul al XV- 
lea, alcătuit din două incinte concentrice: 
incinta exterioară, cu rol de protecție, 
este întărită cu două turnuri, unul 
patrulater și celălalt rotund (bastionul 
Bethlen), de asemeni cu un zid-scut, si- 
tuat pe latura vestică, cea mai expusă. 
Incinta centrală, de plan elipsoidal alun- 
git, era prevăzută cu o poartă sicanatä, 
pentru a îngreuna pătrunderea asedia- 
torilor, iar la interior avea numeroase 
spaţii amenajate pentru adunările dietei 
Transilvaniei, pentru locuinţe si pentru 
depozite. Pe laturile de sud și de răsărir 
erau principalele corpuri rezidenţiale, 
prevăzute la parter cu încăperi boltite 


“În semicilindru sau în cruce, iar la etaj 


cu încăperi tăvănite. Citeva ancadra- 
mente, păstrate atestă faza goticului 
tirziu, confirmind știrile documentare 
privind reconstruirea cetăţii în epoca 
lui Iancu de Hunedoara. 

Deși demantelat în 1544 şi risipit in 
întregime după aceea, castelul de la 
Ciceu (jud. Cluj) 75 reclamă o menţiune 
specială în rîndurile de față. Fäcind parte 
din categoria castelelor de culme, el a 
fost dăruit, împreună cu satele din jur, 
de regele Matei Corvin lui Stefan cel 
Mare, către 1490. Voievodul moldovean 
a întreprins aici lucrări de amenajare, 
atestate de un desen din secolul trecut, 
în care se mai văd ferestre gotice cu 
arc frint, si de o stemă a Moldovei 
păstrată azi la Muzeul din Dej. Moder- 
nizarea în stilul arhitectutii gotice a 
micului castel de la Ciceu este con- 
cludentă pentru un întreg proces de 
reconstruire a fortificațiilor transilvă- 
nene, în a doua jumătate a secolului 
al XV-lea, trebuind să fie pusă în legä- 
tură cu procesul similar pe care il strä- 
bätea Moldova lui Stefan cel Mare. 

Stadiul cercetärilor nu permite, deo- 
camdată, o prezentare mai amănunțită 
a castelelor și cetăților nobiliare din 
Transilvania epocii de arhitectură go- 
tică. Numeroasele ruine existente la 
Șiria, la Bocşa, la Carasova, la Remetea 
Chioarului, la Turia, la Jimbor, la 





Fig. 132 
Cetatea Slimnic (jud. Sibiu), vedere generală. 


Fig. 133 
Cetatea Slimnic, planul, 


d 1 


y S 
SN 
u wem” X 







w 


tidi Hiwa 


ride 


Mine, 





— x er - din 
= Sa EE KEE SA ITS EEIEIFETZAT TE AR RATIS Wat MDI se waonan N 





J.emnia, la Racul si în multe alte: locuri 
din Transilvania si Banat nu au fost 
încă supuse unei cercetăfi sistematice 
de arhivă şi cu mijloace arheologice, 
astfel că delimitarea fenomenului de 
care ne ocupăm este strict provizorie. 
Chiar şi în aceste condiţii, se poate 
afitma că, sub semnul amenințării oto- 
mane şi sub impulsul puternicelor con- 
flicte sociale, în Transilvania si in 
Banat, secolul al XV-lea a reprezentat 
o epocă de accelerată reconstruire a 
castelelor nobiliare. Această campanie 
a avut importante consecințe pe planul 





din diferite domenii: mobilier, aurărie, 


atmutărie, textile, ceramică etc. Nu va: 


surprinde deci dacă in toate aceste 
domenii cea de a doua jumătate a seco- 
lului al XV-lea si primul sfert al seco- 
lului următor vor D presărate cu reali- 
zări de seamă, care toate laolaltă, con- 
cură la definirea fizionomiei goticului 
tirziu transilvănean. 

Dar, înainte de a vorbi despre cele 
petrecute în afara sferei arhitecturii, 
să vedem ce se întimplă în mediul 
rural al Transilvaniei, in ce măsură 
campania de fortificare va reuşi să 


Fig. 134 
Cetatea Risnov (jud. Brasov) 


viet) artistice transilvănene. In arhi- 
tectura civilă si de fortificaţii au fost 
asimilate formele decorative specifice 
goticului tirziu, fiind difuzate pinä in 
mediile rurale — să ne reamintim că la 
opera de reconstrucție și întreținere a 
cetăților etau obligaţi să participe țăranii 
din împrejurimi. În acelaș timp, o dată 
cu sporirea pretențiilor artistice ale 
virfurilor feudale, se înregistrează o 
îmbogăţire a manifestărilor de artă care 
stimulează dezvoltarea mestesugurilor 


112 


remodeleze fizionomia așezărilor tärä- 
nesti. Anticipind, vom spune că orga- 
nizarea sistemului defensiv la sate s-a 
dovedit deosebit de rodnică pentru 
ştiinţa de a construi a celor implicaţi, 
urmările sale fiind deopotrivă impor- 
tante pentru configurația peisagistică. 
Într-adevăr, pentru acela care străbate 
drumurile Transilvaniei, un teper ca- 
racteristic al peisajului este dat de tur- 
nurile robuste ale cetăților țărănești, 
cetăţi mai întotdeauna legate de silueta 


msi 





semeatä a bisericii de sat, care formează 
nucleul compozițional și, în cele mai 
multe cazuri, reduitul cel mai puternic. 

Păstrate încă în număr mare şi räspindite 
pe un larg Teritoriu, 15 cetățile ţărăneşti 
de tipul bisericilor fortificate constituie cea 
mai importantă şi mai originală contribuție 
pe care arhitectura medievală de zid din 
Transilvania a inscris-o în patrimoniul 
driistic european. 

I:vocind fenomenul fortificării biseri- 
cilor, trebuie să avem in vedere faptul 
că, in acel tulburat și întunecat ev mediu, 
de multe ori populaţia satelor a fost 
nevoită să-și asigure existenţa cu mij- 
loace proptii, apărindu-se de invadatorii 
care o amenințau sau de încălcările 
seniorilor, fie laici, De clericali. Fiind 
de regulă cea mai solidă construcție a 
satului, cu ziduri groase de piatră, 
biserica oferea cea mai simplă formulă 
de organizare a unui punct de refugiu. 
In acelaş timp, pentru omul medieval, 
fortificarea bisericii se justifica și prin 
aceea că ea teprezenta un simbol al 
speranței, al protecției divine. 

Izolat, întîlnim exemple de biserici 
iortificate în Franţa și Germania, in 
Italia, în ţările baltice, in Slovenia si se 
poate afırma că pretutindeni elementele 
cauzale sint asemănătoare. 7? Dar, ceea 
ce in diverse țări ale Europei se prezintă 
cu caracterul unor manifestări de excep- 
ue, in Transilvania dobindeste con- 
turele unui fenomen impresionant prin 


numărul mare de construcții realizate . 


intr-un interval de timp relativ scurt, 
impresionant de asemeni prin amploarea 
lucrărilor de fortificaţie, prin inventivi- 
tatea soluţiilor defensive și — mai ales — 
prin ceea ce se poate numi expresia 
artistică a monumentelor. Într-adevăr, 
dincolo de interesul pe care îl poate 
suscita ansamblul lucrărilor de apărate, 
ceea ce conferă bisericilor fortificate din 
Transilvania o particulară originalitate 
este remarcabila fantezie a soluțiilor 
adoptate, modul ingenios în care ele- 
mentele defensive au fost adaptate struc- 
urilor și formelor unor edificii cu 
arhitectură gotică, sinteza rezultată fiind 
in cele mai multe cazuri de o înaltă 
valoare arhitectonică, 


Bibliografia constituită în legătură cu 
problemele implicate de apariția și dez- 
voltarea sistemului defensiv, al biserici- 
lor fortificate este, aparent, destul de 
bogată, 78 dar, trebuie spus că, pînă în 
prezent, cercetările nu au fost în măsură 
să răspundă mai multor întrebări fun- 
damentale: nu știm cu precizie cînd 
anume comunităţile de locuire din Tran- 
silvania au experimentat pentru intlia 
oară fortificația unei biserici, nu știm 
cate au fost fazele evolutive, nu a fost 
analizat încă, de o manieră satisfăcătoare, 
sistemul tipologic și exacta lui repartiție 
teritorială. 

În condițiile unei acumulări de date 
care se dovedește, la o analiză exigentă, 
a fi destul de precară, încercînd o 
lămurire a problemelor ridicate mai sus, 
ajungem, în faza actuală a informaţiei, 
la următoarele răspunsuri, cu valoare 
de ipoteză de lucru. 

Este probabil că primele amenajări 
defensive realizate de comunitățile de 
locuire din Transilvania, fie tipic turale, 
fie tinzind către o organizare urbană, 
au fost înălțate încă în primele decenii 
ale secolului al XIII-lea, cu precădere 
în ambianța colonizării saxone. Ştiind 
că fenomenul colonizării saxone a avut 
loc in a doua jumătate a secolului al 
XII-lea și în „prima jumătate a secolului 
al XIII-lea, într-o epocă în care stăpi- 
nirea maghiară. din Transilvania era 
departe de a fi fost închepată, cînd 
puţinele castre regale nu puteau asigura 
oaspeților veniți de pe Rin și de -pe 
Mosella o securitate satisfăcătoate, este 
probabil ca aceştia să D luat măsuri de 
autoapărare prin amenajări defensive 
improvizate, de regulă valuri de pămînt 
încununate de palisade şi înconjurate de 
șanțuri seci sau de șanțuri cu apă. 

Eforturile de organizare defensivă vor 
fi fost stimulate în prima jumătate a 
secolului al XIII-lea de experiența scurtă 
în timp, dar foarte eficientă, a cavalerilor 
teutoni, instalați in Tara Birsei între 
anii 1211—1225. Incälcind intelegerea 
convenită cu regele Andrei al II-lea al 
Ungariei, cavalerii teutoni au construit, 
în interval de numai 14 ani, mai multe 
cetăți de piatră: la Feldioara, unde se 


113 





afla și centrul ordinului, | la Crucea 
Mandei, la Codlea, de asemeni,-cu pro- 
babilitate, la Crizbav si în” vecinătatea 
Rucărului. 79 

Dar, despre o adevărată explozie a 
amenajärilor defensive se poate vorbi 
abia după marea invazie tătară din anii 
1241—1242, invazie ale cătei catastro- 
fale urmări au fost invocate prin in- 
termediul Cînzecu/uz de jale al călugărului 
Rogerius. laspäimintatä de perspecti- 
vele întoarcerii tătarilor, populaţia Tran- 
silvaniei a încercat să-şi asigure exis- 
tenfa prin amenajarea unor fortificații 
care au avut la început caracterul unor 
simple cetăţi de refugiu, fiind aşezate 
pe virfuri de deal si constituite din 
valuri de pămînt cu palisade, sistemul 
acesta fiind de veche tradiție in Tran- 
silvania, mult anterior venirii maghiari- 
lor și saxonilor. 8 


Cel mai vechi exemplu cunoscut, 


pentru o asttel de amenajate defensivă, 
pare a fi fosta cetate de la Bartolomeu, 
de lingă Braşov. 81 Cunoscută, îndeobşte, 
sub denumirea de Sptenghiu, această 
cetate avea un plan poligonal, urmind 
traseul unui oval și era prevăzută cu o 
clădire de adăpost, de asemeni, chiar în 
mijlocul.său, cu o cisternă de apă. 

În paralel cu cetățile de refugiu, în 
ultimele decenii ale secolului al XIII-lea 
se semnalează primele încercări de for- 
tificate a .bisericilor, fapt care rezultă 
dintr-un document regal din 22 februa- 
rie 1291. Îngrijorat de. consecințele 
sociale ale -campaniei de amenajări de- 
fensive țărănești, regele Andrei al III-lea 
interzice ridicarea de turnuri si de dru- 
muri de strajă pe biserici (Turris sive 
castra super ecclestis aedificata) >? - 


În cursul secolului al XIV-lea, cetatea 
de la Bartolomeu a fost consolidată, : 


valurile de pămînt find suprainältate 
cu ziduri de piatră. Dar, chiar și în 
această formă, amenajarea defensivă de 
la Sprenghiu s-a dovedit destul de sla- 
bă, iar cu ocazia invaziei turcești din 
1421 înregistrăm distrugerea ei aproape 
totală. 83 S 

Știri mărunte ai încă neverificate 
arheologic fac menţiune despre forti- 
ficatiile de la Risnov, Slimnic, Saschiz, 


114 


Mălincrav și Sinpetru. Este demn de 
semnalat că în secolul al XIV-lea, sarele 
săsești sint cu precădere preocupate 
de realizarea unor fortificaţii de refugiu 
e dealurile din vecinătatea așezărilor. 
In această categorie se inscriu foriti- 
caţiile de la Risnov, de la Saschiz si 
de la Slimnic. 

În legătură cu cetatea Slimnicului, 
trebuie să remarcăm faptul că dacă la 
începutul secolului al XIV-lea, satul se 
numea, in mod curent, Stolzenberg, 
în anii 1349, 1394 şi în 1409 apare sub 
denumirea de Stolzenburg, cu alte cu- 
vinte, în acea vreme se construia sau 
chiar fusese construită, cel puţin in 


prima sa formă, cetatea ale cărei ruine : 


domină si astăzi, malestuoase, aşezarea 
din vale. 84 

Adaptate formelor de teren, urmărind 
un traseu poligonal neregulat, zidurile 


cetăților de la Risnov 8° și Saschiz 8 au + 


avut de la inceput înălțimi destul de 
mari, find fortificate, din loc in loc, 
cu turnuri de plan pătrat, acoperisurile 
inițiale find pretutindeni într-o singură 
pantă, prezentind adică acea formă 
indeobște cunoscută sub denumirea de 
acoperiș «in pupitru». 

Dar cetăţile de refugiu situate pe 
culmi nu au făcut carieră, chiar dacă 
cetatea Rișnovului s-a dezvoltat conti- 
nuu, amenajările defensive de aici fund 
amplificate în cursul secolelor XV și 
XVII. În pofida faptului că această 
cetate domină cu măreție peisajul Ţării 
Birsei, ea, nu poate fi considerată, la 
fel nici cetatea de la Saschiz, ca fiind 
forma de fortificație cea mai caracteris- 
tică pentru aşezările rurale din Tran- 
silvania. Motivul pentru care cetăţile 
de culme au rămas izolate se datorează 
faptului că de foarte multe ori invaziile 
atacatorilor erau organizate prin sur- 
prindere, iar în aceste condiţii populaţia 
cu greu se putea refugia în timp util 
la adăpostul intäriturilor de pe deal. 
Devenea necesarä, asadar, gäsirea unei 
solutii in care legätura dintre asezarca 
locuitä si fortificatia proprie sä fie mai 
strinsä. » 

Si astfel, in secolul al XIV-lea, putem 
semnala primele stiri sigure despre unele 


amenajări defensive organizate în jurul 
bisericilor de la Sinpetru, in Tara Birsei, 
si de la Mälincrav, din regiunea Tirna- 
velor. Afectate de transformäri ulterioa- 
re, in lipsa unor cercetäri aprofundate 
este greu de precizat modul in care 
tusese conceput sistemul defensiv initial 
al acestor fortificații, dar s-ar părea că 
s-a redus la o incintă de plan oval, 


Fig. 135 
Saschiz (jud. Mureş); pe deal se aflä cetatea, 
în mijlocul satului se vede biserica fortificată. 


cu curtine de piatră protejate de un 
şanţ sec. 

De fapt, despre o adevărată campanie 
de fortificare a bisericilor se poate vorbi 
de-abia în secolul al XV-lea. Primele 
manifestări le inregisträm în Tara Birsei, 
regiune care s-a dovedit intotdeauna 
a fi fost initiatoarea unor măsuri de 
autoapărare. Printre fortificatiile impor- 





Fig. 136 


tante, din primele decenii ale veacului, 
putem considera pe acelea de Ja Cristian 
şi Codlea, caracteristică find și aici 
folosirea curtinelor dispuse pe un plan 
oval, in mijlocul incintei aflindu-se 
biserica lipsită de amenajäri defensive 
proprii. 8 

In cursul secolului al XV-lea, nevoia 
constituirii sistemelor de autoapărare a 
fost permanent pusă în evidență de 
atacurile otomane, care s-au repetat 


cu tot mai multă violență. În 1421, 
- turcii reușesc să străbată sudul Transil- 
vaniei și să devasteze mai multe aşezări 
rutale, cu acel prilej fiind distrusă și 
vechea cetate de la Sprenghiu. 


Apoi, în 1432, 1436, 1438, 1442, 1444, 
turcii revin sistematic, distrugind nume- 
roase sate din zona sudică a Transih a- 
niei. În această situație, convinși fiind 
de faptul că armata nu le poate asigura 
viața si avuturile, beneficiind de privi- 
legiile lor de oaspeţi regali, sașii au 
decis organizarea unui sistem defensiv 
coerent, fiecare sat luindu-și practic 
in propriile miini măsurile de autoapä- 
rare. 

Momentul decisiv pentru organizarea 
acțiunii pare să fi fost către sfirsitul 
veacului, marea invazie din 1493, cind 
foarte multe sate săsești au fost incen- 
diate și aduse în stare de ruină. Evocind 





Pig. 136 
Cetatea țărănească şi biserica evanghelică de la Codlea 
(ud. Brașov). 








Fig. 137 
Cetatea țărănească de la Prejmer, 
vedere interioară in camerele de provizii. 


dezastrele otomane din 1493, este mo- 
mentul să ne reamintim că în deceniile 
de mijloc ale veacului al XV-lea peri- 
colul turcesc devenise tot mai amenin- 
zzror pentru spațiul de sud si de răsărit 
al Europei. 88 

În lupta antiotomană, un rol de frunte 
2 revenit ţărilor române care, cu preţul 
anor mari sacrificii, au reuşit să oprească 
= Dunăre înaintarea armatelor otomane, 
purtate de ambiția nemäsuratä a unor 
mari conducători, cum a fost, între 
akii, sultanul Mehmet al II-lea, cuceri- 
oral Constantinopolului în 1453. Meh- 
et insusi a trebuit să-și plece steagurile 
in fața indirjirii cu care a fost întimpinat 


D 


de către Vlad Tepes, de către Iancu 
de Hunedoara în marea bătălie a Belgra- 
dului, din 1456, sau de către Ştefan cel 
Mare în incrincenata bătălie de la Vaslui, 
cind practic oștirea otomană a suferit 
cel mai mare dezastru din cite cunoscuse 
pînă atunci. Dincolo de aceste hotărite 
acțiuni de rezistență si de autoapărare 
ale voievozilot români, devenea tot 
mai clar că posibilitatea unei rezistențe 
prelungite se diminuează. 

Ungaria era sfisiatä de luptele interne 
și avea să se prăbușească în cele din 
urmă în bătălia de la Mohäcs (1526), 
în timp ce statele balcanice căzuseră 
unul după altul sub jugul semilunei. 


117 


În această conjunctură nefavorabilă, 
asigurarea autoapărării cu .ofice preţ 
devenea o necesitate pe care au inteles-o 
pe deplin oaspeţii saxoni din Transil- 
Vania, care au știut să beneficieze de 
privilegiile lor, pentru a face abstracție 
de pretențiile coroanei de la Buda. 

Incurajate de exemplul principalelor 
orașe — Sibiul, Brașovul, Clujul — care 
încă din prima jumătate a secolului al 
XV-lea își organizează sistemul defen- 
siv, inconjurind așezările cu centuri 
de ziduri, prevăzute cu drumuri de 
strajă si întărite cu turnuri, satele săsești 
au iniţiat o susținută activitate de auto- 
apărare, atenția indreptindu-se asupra 
fortificării construcției celei mai apte 
să preia această misiune: biserica din 
centrul așezării, Încă din anul 1436, 
decanul de Sibiu îl informa pe papă că 
« sașii ameninţaţi de turci își caută 
scăpare fortificind curțile bisericilor ». 8 

S-au păstrat destul de multe docu- 
mente și inscripții care ne arată că în 
ultimii ani at secolului al XV-lea se 
lucra cu stäruintä la asemenea amenajări 
defensive. La Agnita, cetatea sătească 
exista în 1466, la Ațel, amenajările de- 
fensive, incepute anterior anului 1471, 
s-au continuat pină către anul 1500, iar 
la Altına, imediat după 1493, s-a trecut 
la construirea sistemului defensiv, de 


Fig. 138 

Biserica evanghelică 

si cetatea țărănească de la Hărman 
(jud. Brașov), 


vedere generală. 





asemeni au fost iniţiate lucrările de 
fortificare a bisericilor din Hărman i 
Prejmer. 

Dar, vorbind despre fortificarea bise- 
ricilor, este momentul să introducem 
în discuţie o serie de precizări, pentru a 
face evidentă diversitatea procedeelor 
defensive utilizate si, totodată, existenţa 
unot grupuri zonale specifice. 

Spuneam mai înainte “că o cercetare 
tipologică şi o cartare! sistematică a 
principalelor tipuri de biserici fortificate 
încă nu au fost încercate. Si totuşi, dacă 
luăm in considerare cele aproape două 
sute de biserici fortificate, care se păs- 
trează astăzi în Transilvania, devine 
posibilă delimitarea a patru zone mai 
importante, zone cate, dincolo de unele 
variații care se abat de la regulă, por 
D considerate drept caracteristice. 

Prima zonă la care ne vom refer 
este Tara Birsei. Principial, cetăţile de 
aici urmează un plan oval, aproape 
circular, eventual un poligon cu foarte 
multe laturi. Zidurile sint înalte — la 
Prejmer ating 12 metri — și sint întărite 
din loc în loc cu turnuri și bastioane. 
In cazul cetăților țărănești sau, altfel 
zis, a bisericilor fortificate. din Tara 
Birsei, important este să consemnăm 
faptul că biserica propriu-zisă nu este 
afectată de amenajärile defensive, in- 
treaga sarcină a apărării cäzind pe seama 
fortificațiilor perimetrale. Deosebit de 
semnificativă este În acest sens cetatea 
de la Prejmer. % In jurul bisericii de 
stil gotic timpuriu, a fost construită 
cetatea țărănească, ginditä ca un loc 
de refugiu pentru întreaga populaţie 
a Satului, cu asigurarea unui adăpost 
pentru fiecare familie. Deloc afectată 
de amenajärile defensive, biserica a 
fost, dimpotrivă, amplificată la sfir- 
situl secolului al XV-lea, prin prelun- 
girea braţului apusean acoperit cu o 
boltă in reţea. Cu același prilej au fost 
introduse ferestre cu caracteristicele tra- 
foruri gotice tirzii, noile ancadramente 
deranjind ancadramentele originare, une- 
le de tip circular polilob. In ansamblul 
lor considerate, amenajärile defensive 
de la Prejmer sint redutabile si se poate 
spune cä aceastä bisericä fortificatä este 


at 


cea mai puternică din cite se află în 
ambianța satelor de colonişti sași din 
Transilvania. 

Aspectul general al cetății este în 
aparență destul de liniștit, pentru că, 
exceptind turnul-lanternă al bisericii care 
constituie un accent central al compozi- 
iei de volume construite, doar turnuletul 
de deasupra barbacanei mai introduce 
un sens al verticalitätii. Altminteri, ìn- 
reaga cetate își desfășoară zidurile într-o 
ordine otizontalä si nimeni nu ar 
putea bănui, privind din afară, cit de 
solid este organizat sistemul defensiv 
interior. Zidurile principale sînt pro- 
sejate de un zid-scut și de un sant cu 
apă, flancarea fiind asigurată de patru 
bastioane de artilerie reamenajate în 
cursul secolelor XVI—XVII. Spațiul 
porţii este protejat de o amplă barba- 
cană care are proporțiile unei fortărețe 
de sine stătătoare, găzduind la rîndul 
ei unele din încăperile de refugiu nece- 
sare satului care între timp se dezvol- 
tase. 

Similară principial, dat avind o com- 
poziție volumetrică diferită, este cetatea, 
de la Hărman. % In jurul amplei basilici 
romanice datînd din secolul al XIII-lea, 
a fost construită o centură de ziduri, 
de data aceasta prezența celor cinci 
rurnuri patrulatere fund puternic acu- 
zatä, dind întregii fortificații o expresie 
mai apropiată de cea obişnuită pentru 
ọ cetate medievală. Spre exterior, ceta- 
tea a fost protejată de un zid-scut de 
plan circular, sistemul defensiv find 
completat de un șanț cu apă. 

Cetatea de la Sinpetru urmează aceeași 
compoziţie; între timp, însă, vechea 
Dasilică romanică a suferit transformări 
:ncisive, succesiunea în timp a fazelor 
de construcție find aici mai puţin 
expresivă decit la monumentele citate. 

Apartinind aceleiași familii de forti- 
ncatli caracteristice pentru Tara Birsei, 
sior de amintit bisericile întărite de la 
Codlea, Vulcan, Ghimbav, Cristian, Rot- 
bav si,Hälchiu. 9% Acestora li se adaugă, 
la limita de est a Tärii Birsei, biserica 
rortificat2 din Hiem, aici lucrările defen- 
sive fiind realizate de către meşterii 
secui. 9% 


O a doua zonă reprezentativă pentru 
bisericile fortificate din Transilvania este 
cea a Sibiului, incluzind văile riurilor 
Cibin, Hirtibaciu și mergind spre nord, 
pe valea Visei. În zona Sibiului sînt 
predominante compoziţiile fortificate de 
tip oval sau poligonal, de exemplu la 
Cisnădie sau la Şura Mare, la Șeica 
Mare, la Șeica Mică, la Axente Sever, 
incintele fortificate fiind sau nu flancate 
cu turnuri. Avind proporții mai mici 
decit cetăţile din Tara Birsei, incintele 
fortificate sint de data aceasta in dialog 
direct cu biserica, amenajatä ea insäsi 
si întărită defensiv pentru a rezista 
vreme îndelungată unui asediu. 

Soluţiile de fortificare a bisericilor 
propriu-zise sint diferite si ele depind 
de modul în care a fost realizată fortifi- 
catia în ansamblul ei. În unele cazuti, 
vechea biserică romanică preexistentä, 
ca de exemplu la Axente Sever sau la 
Șura Mare, nu a fost decit parţial 
afectată de intervenţia lucrărilor de 
fortificare. La Axente Sever, corul pă- 
trat al bisericii a fost încălecat de un 
turn scund, foarte viguros, a cărui 
parte superioară este încununată de un 
drum de strajä, partea de vest a bisericii 
fiind de asemeni încununată de un 
drum de strajă, prevăzut cu metereze 
și guri de aruncare. La Șura Mare, 
basilica cu trei nave, afectată de atacul 
turcesc din 1493/ a fost fortificată numai 
parțial, corul și absida au fost supra- 
inältate de un puternic drum de strajă, 
întreaga parte de răsărit a biserici 
dobindind aspectul unui donjon. Această 
soluţie defensivă se regăsește la Șeica 
Mare, la Seica Mică sau la Buzd, lingă 
Mediaș, acolo unde volumul părții de 
răsărit a bisericii fortificate capătă o 
expresie de o remarcabilă îndrăzneală. 94 

Plastica exterioară a amenajătilor de- 
fensive din zona Sibiului este de o 
încîntătoare varietate, rezultind din com- 
binatia ferestrelor de tragere, a gurilor 
de aruncare sau a gurilor de păcură, 
care sînt tratate De sub forma unor 
arcade pe console in retragere, fie sub 
forma unor foarte largi arcaturi' care 
subintind drumul de strajă între două 
contraforturi. Nu poate fi vorba la nici 


119 


Fig. 139 
—140 


unul dintre aceste monumente de o 
repetare servilä a soluției dei experi- 
mentate la celălalt monument. 

De fiecare dată, constructorii s-au 
adaptat volumelor preexistente și au 
fost preocupați să găsească un raport 
direct între monumentul fortificat si 
cadrul natural inconjurätor, cu toate 
problemele care decurg din diferentele 
de pantă. Printre cele mai valoroase 
realizări ale arhitecturii defensive apli- 
cată bisericilor din zona Sibiului, tre- 
buie să amintim fortificația de la Cis- 


turnurile de vest si 
turnul de intrare în incinta centrală. 
Barbacana de la Șeica Mică este in 
ansamblul ei o piesă demonstratvä 
pentru capacitatea de sistematizare a 
unui spațiu dat, exprimind dorinţa fermă 
de autoapărare, dar și un anume sens 
al frumuseţii volumelor construite. 
Deosebit de semnificativ pentru ilus- 
trarea arhitecturii gotice tirzii este mo- 
dul de tratare a corului fortificat. 
Într-adevăr, nu este vorba aici där 
despre o simplă suprapunere a sanctua- 


amenajatä intre 





Fig. 139 
Biserica fortificată din Buzd (jud. Sibiu). 


nădie %, unde o amplă basilică romanică 
a fost transformată într-un redutabil 
fort înconjurat cu trei rinduri de curtine; 
de asemeni, biserica de la Cristian %, 
prevăzută cu o incintă poligonală, intă- 
rită cu turnuri ale căror siluete expresive 
compun un ansamblu de un real pito- 
resc. Biserica de la Seica Mich". pre- 
văzută cu o dublă incintă de formă 
ovală, neregulată, beneficiază de o for- 
tificatie unică la scara întregii Transil- 
vanii, şi anume o puternică barbacană 


120 


rului cu un drum de Strajă, ci despre 
rezolvarea unei compoziții volumetrice 
unitare, de o sesizantă îndrăzneală, Dea- 
supra spațiului inferior, ocupat de cor 
şi de absidă, se suprapun trei nivele cu 
drumuri de strajă, ultimul prevăzut cu 
guri de aruncare, deschise între console 
și contraforți, a căror modenaturä creea- 
ză un efect de autentică valoare plastică, 
elanul pe verticală al întregii construcții 
fiind propriu goticului tirziu. Întru 
totul asemănătoare cu cotul fortificat 


de la Șeica Mică sint amenajările cores- 
punzătoare de la Buzd, Șeica Mare, 
Sura Mare, în toate aceste cazuri carac- 
teristicä fiind preocuparea de a conferi 
părţii de răsărit a bisericii o compoziţie 
omogenă, forma de bază a sanctuarului 
gotic fiind respectată, 

O a treia zonă caracteristică pentru 
bisericile fortificate din Transilvania este 
aceea străbătută de apele riurilor Tir- 
nave. Zonă specifică de podiș, cu forme 
variate dar domoale, tegiunea Tirnavelor 
este caracterizată prin sate de proporţii 





Fig. 140 
Biserica fortificată din Buzd, 
planul. 


ma mici, cu agricultura concentrată în 
“urul vetrei așezării si, în general, cu 
resurse materiale mai modeste decit 
zle puternicelor formații rurale din 
ara Birsei sau din depresiunea Sibiului. 
zona 'Tirnavelor, formele de forti- 
cate sînt de o varietate comparabilă 
= aceea a reliefului. Trebuie spus că 
>cmai datorită mijloacelor în general 
mi modeste pe care le-au avut satele 
Zn această zonă, fortificațiile nu au 


Bi) 


I 195 


fost realizate decit excepţional intr-un 
interval scurt de timp. Dimpotrivă, 
amenajärile defensive s-au mărit și s-au 
perfecţionat de-a lungul mai multor 
decenii, fiecare generaţie de construc- 
toti aducind propria sa contribuție la 
configurația și trăinicia ansamblului for- 
tificat. Este lesne de înţeles că de aici 
decurge o surprinzătoare varietate de 
volume şi, deci, între toate bisericile 
fortificate din Transilvania, tocmai aces- 
tea din zona Tirnavelor se impun 
ca fiind cele mai pitoreşti și mai bogate 
in valenţe artistice. 

Dacă, in condițiile varietätii amintite, 
este foarte greu de stabilt un tip pre- 
dominant de organizare defensivă, pot 
fi totuși remarcate citeva grupuri locale 
de bisetici fortificate care permit să se 
delimiteze anume preferinte și poate 
chiar existența unor şantiere constituite 
de constructori. 

In apropiere de Agnita vom semnala 
grupul de biserici fortificate cu două 
turnuri: Dealul Frumos, Merghindeal 
și Movile. Spre deosebire de bisericile 
fortificate din zona Sibiului — la care, 
atunci cînd s-a recurs la suprainältarea 
corului și absidei, a fost pästratä silueta 
caracteristică unui sanctuar gotic —, la 
aceste monumente, suprainältarea părții 
răsăritene a adoptat aspectul unui turn 
patrulater care face pandant turnului 
vestic. Deosebit de expresivă este bise- 
rica fortificată din Dealul Frumos, mo- 
nument cu o istorie foarte agitată. 9 
Construită în secolul al XITI-lea, ca 
basilică romanică, cu rei have, ea a 
fost transformată gotic în secolul al 
XV-lea, dobindind aspectul unei bise- 
rici-hală cu bolți in ‘rețea. Deasupra 
sanctuarului, redus la un plan patrulater, 
a fost ridicat un puternic turn prevăzut 
cu ferestre de tragere si galerie pentru 
luptători sub acoperiș. Asemănător ca 
siluetă cu turnul-clopotnitä de pe latura 
de vest, acest turn conferă bisericii de 
la Dealul Frumos o înfățișare originală, 
aspectul de fortăreață inexpugnabilä. 
Pätrunzind în interior, regăsim atmosfera 
obișnuită de lăcaș de cult, definitorii 
fiind aici formele arhitectonice și deco- 
ratia specifice goticului tirziu.\ Sistemul 


i 


121 


Fig. 141 
—142 











Fig. 141 
Biserica fortificară din Dealul Frumos (jud Sibiu) 
vedere generală. 


defensiv este întregit de ansamblul Incinta, pătrată, cu turnuri dreptun- | 


curtinelor cate inchid o incintă drept-  ghiulare de colț, se regăsește ca element 
unghiulară, cu turnuri pătrate de colț. caracteristic la mai multe biserici for- 
Asezate pieziș faţă de laturile incintei, tificate din partea de răsărit a zonei 
turnurile de colț au acoperișuri cu o Tirnavelor, acolo unde este posibilă 
singură pantă, spre interior, dispoziție delimitarea unui alt grup caracteristic, 
cunoscută sub denumirea «în pupitru» deosebit de reprezentativ pentru efor- 
si care are menirea de a feri învelitoarea turile constructorilor transilvăneni de 
de loviturile asediatorilor. Terminatä a realiza un monument unitar ca expre- 
în 1522, fortificația de la Dealul Frumos sie arhitectonică, dar capabil să satistacă 
va fi servit ca model pentru amenajările simultan două funcțiuni: pe aceea de 
asemănătoare, dar mai modeste și mai cult și pe cea defensivă. 

puţin ingrijite, de la Merghindeal %, Vom aminti in primul rind biserica 


Fig. 143 d x E . e GG D e È 
144 * Movile 100 și Brädeni. 10 fortificată din Cloasterf, 192 impresionant 


122 


edificiu pe care o inscripție din cor îl 
datează exact: în anul 1524 lucrările 
erau terminate, meșter constructor fiind 
Stefan Ungar din Sighișoara (7524 hec 
zructura finita et per me Mrm Stephanu( 5) 
Usgar Schesesins). Realizată într-o singură 
=zapă de lucru, construcția are o struc- 
zzră omogenă, perfect adaptată dublei 
zle destinații. Nava şi sanctuarul pen- 
-zgonal au aceeași lărgime, iar sistemul 
Ze boltire este același în ambele încăperi: 
oe intradosul unui semicilindru cu pene- 
mati, nervurile de ceramică cu profil 
delicat descriu o reţea densă, ritmatä 
de punctele de sprijin ale consolelor. 
O scară în spirală, găzduită într-o cajä 
Zlindrică, situată în colțul de sud-vest 
al navei, permite accesul deasupra bol- 
zlor, etajul fiind amenajat în intregime 
in scopuri defensive. Avind aspectul 
æi autentic bastion, exteriorul edifi- 
alui este caracterizat prin largile arcade 
construite deasupra contrafortilor cu 
scopul de a susține parapetul de zidărie 
al drumului de strajä, între ele find 
deschise şi gurile de aruncare. La aspec- 
al de bastion contribuie lipsa turnului 
vestic, întreaga construcție avind o 
sractură monobloc. Incinta, fortificată, 
zre plan patrulater, iar colțurile sint 
intärıte cu turnuri dispuse piezis. Pre- 
văzute cu acoperișuri «în pupitru», 
zceste turnuri păstrează înfățișarea ori- 
zinară, 103 cu zidărie masivă, străpunsă 
Je ferestrele de tragere protejate cu 


Fig. 142 
Biserica fortificată din Dealul Frumos, 
vedere dinspre sud-vest. 





închizători de lemn, în partea superioată 
aflindu-se micile burdufuri ale gurilor 
de aruncate. 

Foarte asemănătoare ca organizare 
defensivă, biserica din Dirjiu 104 are o 
evoluție mai complicată. Construită în 
secolul al XIV-lea, ea fusese inițial o 
sală tăvănită pe care o înnobilaseră pic- 
turile murale executate în anul 1419. 
In primul sfert al secolului al XV-lea, 
ea a fost transformată în reduit, dar 
lucrările de fortificare s-au asociat în- 
frumusetärii edificiului care a fost in- 
zestrat cu bolți gotice pe nervuri, în- 
castrarea nervurilor provocind distru- 
gerea parţială a decorului mural. Etajul 
fortificat acoperă deopotrivă nava și 
corul, parapetul drumului de strajä fiind 
scos în consolă deasupra contrafortilor, 
ceea ce a înlesnit deschiderea unor largi 
guri de aruncare, biserica în ansamblu 
dobindind aspectul unui bastion. In- 
cinta este și aici dreptunghiulară, cu 
turnuri de colț pătrate, dispuse piezis, 
dar lipsite de zidul dinspte interiorul 
curții 105. Perimetral, incinta este prevă- 
zută cu un acoperiș interior, la adăpostul 
căruia se păstrează — pinä în zilele noas- 
tre — rezervele de alimente ale săte- 
nilor. 

Organizări defensive similare, cu 
transformarea bisericii in reduit, se regä- 
sesc în zona răsăriteană a Tirnavelor 106, 
la mai multe monumente, dar ansamblu- 
rile sint mai puțin omogene datorită 
transformărilor ulterioare. Vom aminti 
bisericile fortificate din Aita Mare, Bu- 
nești, Mesendorf, Soarş, Fiseriu, Rod- 
bav, Archita, Beia, Roadäs și Saschiz 107, 

Lipsită de incintă, demantelată in 
secolul al XIX-lea, biserica din Sas- 
chiz 19 reţine, totuși, atenţia prin fru- 
museţea expresivă a proporțiilor și prin 
riguroasa adaptare a elementelor de 
fortificare la formele unui lăcaş de cult. 
ȘI aici etajul fortificat face corp unitar 
peste navă și cor, conferind întregului 
edificiu aspectul unui uriaş bastion. 
Parapetul de zid al drumului de strajă 
este scos în consolă deasupra arcurilor 
masive, construite deasupra contrafor- 
Glo, în spatele arcurilor aflindu-se fan- 
tele gurilor de aruncare. Capacitatea 


123 


Fig. 146 


Fig. 147 


Fig. 143 
Biserica fortificată din Merghindeal 
(jud. Sibiu), vedere dinspre sud-vest 


defensivă este sporită prin suprainältarea 
sacristiei cu zidăria plină a unui turn. 
Construită în anii 1493—1496, biserica 
fortificată din Saschiz pare a fi cea mai 
veche realizare omogenă a dublului 
program funcţional devenit atit de 
caracteristic Transilvaniei din epoca in 
cate arhitectura goticului tirziu strä- 
bătea una dintre cele mai neaşteptate 
aventuri. 

Tipul de biserică reduit, cu compo- , 
zitie omogenă, se regăseşte si in zona 
de vest a regiunii Tirnavelor, dar aici 
soluţiile sînt in general mai variate 
decit cele analizate pînă acum. Foarte 
asemănătoare cu biserica din Cloastert, 
biserica din Boz 10? ate aceeaşi structură 
monobloc, absenţa turnului vestic si 
etajul fortificat scos în consolă contri- 
buind la înfățișarea de bastion. Pornind 
tot de la un plan simplu, de biserică 
sală cu sanctuar pătrat, biserica forti- 








Fig. 144 
Biserica fortificată din Movile (jud, Sibiu), 
vedere dinspre sud, 





Fig. 145 
Biserica fertificatä din Brădeni (jud. Sibiu), 
plan general, cu incinta şi turnurile. 








Fig. 146 
Biserica fortificată din Dirjiu (jud. Harghita), 
vedere dinspre nord-vest. 





Fig. 147 
Biserica fortificată din Roadäs (jud. Braşov), 
plan” general, cu incinta și turnurile. 


Se 
Le 


Fig. 150 ficatä din Bazna Di are un puternic 
tura deasupra părții răsăritene, turn 
cate se încorporează volumului general 
ce fusese încununat, pină în secolul 
trecut, cu o galerie de lemn. La Boian 111, 
biserica fortificată are o înfăţişare uni- 





Fig. 148 

Biserica fortificată din Botan 

(jud. Sibiu), 

vedere dinspre sud. 

Fig. 149 

Biserica fortificată din Boian, planul. 





tară, dar amenajarea defensivă priveşte 
doar corul dreptunghiular, da 
căruia se înalță drumul de strajă, pre- 
văzut cu ferestre de tragere si guri de 
aruncare. Portalul nordic, cu profilaturä 
bogată ce se întretaie la cheie pe un 





O 2 2:6 8 10 





O 2 4 6 8 10m. 
Be 


Fig. 150 

Biserica fortiicatä din Bazna 
(jud. Sibiu, 

planul. 








traseu in acoladă caracteristic flam- 
boyantä, bolta in rețea a corului, ca 
și ferestrele cu ancadramente îngrijit 
executate, conferă acestui edificiu o 
clară amprentă stilistică, imblinzindu-i 
totodată severitatea de expresie. 
Deosebit de impresionantă prin forţa 
pe care o degajä masa de zidărie, find 
totodată o remarcabilă operă de plastică 
arhitecturală, biserica fortificată din Va- 
lea Vulor 112 este una dintre realizările 
majore ale artei transilvănene din primul 
sfert al secolului al XVI-lea. Vechea 
biserică Sf. Petru, o mică sală romanică, 
datind din secolul al XIII-lea, a fost 
alungită și transformată gotic o dată cu 
procesul de fortificare. Pe cit de delicate 
sint nervurile care desenează reţeaua 
decorativă a bolților, pe atît de puternice 
sînt amenajärile defensive care conferă 
exteriorului o neașteptată măreție. Dea- 
supra navei a fost amenajat un drum 
de strajă, cu zidurile scoase în consolă 





Fig. 151 
Biserica fortificată din Apold (jud. Mureș), plan general. 


pe arcadele construite între: contraforți. 
Consolidat prin îngroșarea, zidurilor, 
corul a fost suprainältat cu citeva etaje, 
ultimul prevăzut cu o galerie de paiantă, 
încununată de un acoperiș cu tettageri. 
Turnul-clopotnitä a fost de asemeni 
întărit şi înălțat, la partea superioarä 
find amenajat un spațios foișor. Incinta 
inelară a fost flancată cu patru turnuri 
pătrate, dar scunde, întregul ansamblu 
fiind dominat de uriașa dar expresiva 
masă de zidărie a bisericii reduit. 

Dincolo de grupările tipologice pro- 
puse, cu inevitabile nuanțăti si accente 
de “excepţie, este necesar să amintim 
că în zona Tirnavelor se află numeroase 
alte biserici fortificate, la care soluțiile 
adoptate, cu caracter de unicat, conduc 
la realizarea unor expresii compozitio- 
nale de o autentică frumusețe. 


La Viscri 113, pe locul unui mai vechi 
monument pe care cercetări arheologice 
recente 14 il coboară ca origine in 
secolul al XII-lea, a fost construită 
o mică bisericä-salä, în jurul cäreia 
pinzele de ziduri și turnurile de apărare 
compun un foarte viguros joc de vo- 
lume, calitatea plastică a ansamblului 
concurind fără echivoc pe aceea 2 
rosturilor defensive. La Homorod 17" 
corul şi absida unei bisericuțe romanice 
au fost inghitite de masa unui turn cu 
siluetă impozantă, un adevărat gigant 
al turnurilor transilvănene, iar in jur 
au fost înălțate două pinze de ziduri, 
cea dintii patrulateră, cu turnuri de 
colț, iar cea de-a doua, cu rol de pro- 
tectie, formind « zwinger». La Apold iz, 
biserica este situată pe o mică inălime 
ce domină vatra satului, iar in jurul 


Fig. 152 
Biserica fortificată din Moșna (jud. Sibiu), 
vedere dinspre nord-vest. 





Fig. 153 
Biertan, vedere generală a bisericii evanghelice 
cu ansamblul cetăţii țărănești 


ei au fost construite două rînduri de 
curtine flancate de turnuri patrulatere, 
intr-o distribuţie volumetrică de un 
real pitoresc. Un popas special s-ar 
cuveni şi la Dräuseni 117, unde turnul 
de poartă fusese prevăzut cu două 
poduri ridicătoare, sau la Moșna 1%, 
unde în jurul bisericii-hala, construitä 
de mesterul Andreas din Sibiu, a fost 
inältatä o redutabilă cetate cu incintă 
»oligonalä, dublată pe latura sudică, 
ansamblul fiind dominat de verticalele 
turnurilor. 

Dar monumentul care se bucură de 
raima de a fi cel mai izbutit reprezentant 
al bisericilor fortificate din zona Tirna- 
velor este biserica din Biertan 119, Aici, 


zidurile de apărare se desfăşoară pe Fig. 153 
un traseu spiral care infäsoarä colina 
pe a cărei platformă superioară se. 


inaltä maiestuoasä hala-gotică. Între 
pinzele curtinelor au fost. practicate 
arcuri de sprijin care dau căii de acces 
spre nucleul cetăţii aspectul sărbătoresc 
al unui drum triumfal. Incinta centrală 
are plan oval şi este flancată de cinci 
turnuri prismatice, cu secțiune pătrată, 
care incununeazä colina, formind o 
sugestivă gardă în jurul bisericii. Cu 
prilejul lucrărilor de fortificare, începute 
curind după 1515, deasupra corului a 
fost construit un etaj fortificat, prevăzut 
cu ferestre de tragere. Spre "deosebire 
de alte biserici la care elementele defen- 


129 








SET 


Fig. 154 

Mihăileni (ud. Harghita), 
biserica romano-catolică 
cu inciata fortificată, 





sive au un vădit caracter demonstrativ, 
la Biertan suprainältarea corului s-a 
realizat cu o anume discreţie, fără să 
tulbure silueta atît de elegantă a monu- 
mentului, 

O ultimă zonă caracteristică pentru 
fenomenul de fortificare a bisericilor 





Fig. 155 

Cirţa (jud. Harghita), 
biserica romano-catolică 
cu incinta fortificată. 


este situată în partea de răsărit a Tran- 
silvaniei, pe valea superioară a Oltului 
și în depresiunile munţilor Ciuc, in 
satele de colonizare secuiască 12%, In 
această zonă, în jurul bisericilor au fost 
ridicate curtine inelare, lipsite de turnuri 
sau avînd cel mult un turn de poartă 
care îndeplinește si rolul de clopotniță. 
Zidurile sint scunde, drumul de strajä 
fiind practicat la nivelul de călcare al 
curții, iar bisetica propriu-zisă rămine 
nefortificată. Reprezentative pentru acest 
grup sînt bisericile din Mihăileni, Ciuc- 
Singeorgiu, Nicolești, Turia de Sus, 
Racul, Cirta — la aceasta din urmă o 
atenţie specială cuvenindu-se zidului- 
scut, ridicat în fața turnulu portii. 


Asemănătoare sint și cele citeva ame- 
najări defensive la bisericile säsesti din 
zona Bistritei-Näsäud, remarcabil fiind 
turgul de poartă de la Dumitra. 


Considerate în numerosul și compli- 
catul lor ansamblu, bisericile fortificate 
din Transilvania nu pot fi interpretate 
altfel decit ca un emotionant simbol 
al luptei pentru libertate, pentru auto- 
apărare. Dar, în perspectiva istoriei arte- 
lor, ele beneficiază de multiple alte 
calități care le impun in prim planul 
marilor realizări ale evului mediu. Într-o 
epocă în care arhitectura gotică cobora 
spre amurg, aceste robuste construcții, 
izbucnite dintr-o firească dorinţă de 
supraviețuire, au reușit să găsească mo- 
dalitäti noi de expresie, caracteristică 
fiind armonioasa ingemänare dintre pro- 
gramul de cult şi cel defensiv. În acelaşi 
timp, prin armonioasa lor integrare in 
peisaj, prin adoptarea unor elemente 
constructive proprii athitecturii popu- 
lare autohtone — în primul rind gale- 
rule din birne de lemn, dispuse in 
cununi orizontale —, bisericile fortificate 
dobindesc o particulară frumuseţe, o 
expresie de neconfundat, în ale cărei 
viguroase trăsături recunoaștem puterea 
de creație a mediului artistic local, eli- 
berat de canoane si de stringentele unu: 
stil artistic adus din afară. 

În fapt, tocmai prin această descätu- 
sate a devenii posibilă rotunjirea unui 
capitol de astă autentică 121, 





Hote 


- Principalele invazii tătare menţionate în „documentele de epocă au fost cele din anii 1265, 1289, 


P 


E) 


1290, 1301, 1331, 1342, aceasta din urmă prilejuind binecunoscuta expediție de pedepsire condusă de 
regele Ludovic de Anjou. 
Magistrul Rogerius, martor ocular al evenimentelor, afirmă că « după trecerea tătarilor s-au ridicat 
foarte multe cetăți în Transilvania» (Rogerius, Cinter, p. 55, 94). În urma unei cereri de ajutor din 
partea regelui Bela al IV-lea, papa Inocenţiu al IV-lea s-a adresat episcopilor din Ungaria și Traosil- 
vania ca să-i îndemne pe credincioși să ridice cetăţi de apărare împotriva tătarilor ( Dorumente-Transil- 
sania, veac. XI-XIII, vol. I. doc. 296, p. 344—347; Anghel, Gerät, p. 28). 
Gh. Anghel a demonstrat că, pină în secolul al XIII-lea, cetățile de piatră au fost construite numai 
excepţional în Transilvania, tipul obișnuit de fortificaţie fiind cel de pămint si de lemn (indagines). 
Primele mențiuni documentare certe privind construirea unor cetăți de piatră datează abia din 1222, 
cînd regele Andrei al II-lea concede cavalerilor teutoni de a zidi astfel de fortificații in Tara Birsei, 
Supă ce, prin privilegiul din 1211, nu le îngăduise să ridice decit « cetäti de lemn și orașe de lemn» 
Anghel, Cefăţi, p. 25; vezi si Dorumente-Transilvania, veac. XI— XIII, vol. I, doc. 77, 130, p. 151, 
183). l 
Peatru multi autori, relatarea magistrului Rogerius privind asedierea de către tătari, in 1241, a minäs- 
Sri Igriș din Banat ar fi o dovadă că acel asezämint a fost fortificat, constituind deci o anticipare 
2 bisericilor fortificate de mai tîrziu. Aşa cum vom vedea, problemele siat distincte, fortificarea 
Sssericilor de sat apartinind unui fenomen special, fără contingente de fond cu minăstirile fortificate. 
scamente-Transilvania, veac. XIII, doc. 104, p. 115, | 


. Construit din cărămidă, de plan pentagonal, înalt de 26 m, donjonul de la Cheresig este. inconjurat 


de un val circular de pămint, prevăzut cu şanţ, distanța dintre val si turn variind între 25-30 cm. 
Mentionat cu ocazia unui asediu din 1289, donjonul de la Cheresig aparține cu certitudine perioadei 
mediat următoare invaziei tătare din 1241 -1242 (Vätäsianu, Irzoria, p. 19; Anghel, Cerdzi, p. 30, 40). 
Construit din piatră brută, de plan patrulater, donjonul de la Almaş este azi în stare de avansată 
manā, ceea ce îngreunează cercetarea (Anghel, Cerâz, p. 30). 

De plan pentagonal, construit din piatră brută, donjonul de la Subcetate este înconjurat de un val 
de pämint de formă elipsoidală. Construit, cu probabilitate, în deceniul opt al secolului al XIII-lea, 
= a fost reședință a comitelui de Haţeg si reduit al castrului regal, al cărui ansamblu a fost 
=eregir ulterior şi cu alte turnuri (Popa R., Tara Hațegului, p. 54—56; Anghel, Cerăzi, p. 27, 30). 


- Construit din piatră brută, cu ziduri groase de 1,50 m, de plan patrulater (6,60 x 6,70 m), turnul de 


= Mălăiești pare să fi fost inconjurat initial de un val de pämint, pentru ca ulterior valul de pämint 
să Se înlocuit cu o curtină de piatră, inaltă de 6 m (înălţată apoi la 8 m). Datarea probabilă, in lipsa 
cemczzärli arheologice, prima jumătate a secolului al XIV-lea (Drăguţ, Vechi, p. 37; Popa R.,-Tara 
Făztezalui, p. 59). 
Asemänätor cu donjonul de la Mălăieşti, turnul de la Rächitova este construit: din piatră brută, cu - 
zori de aproape 2 m grosime, de plan pătrat, cu latura de 8,40 m. Înconjurat de o incintă ovală, 
== val de pämint (diametrele incintei fiind de 35 si 45 m); datare probabilă, prima jumătate a seco- 
isho al XIV-lea (Popa R., Tara Hațegului, p. 56). 
Coestruit din piatră, cu SE groase de 2,50 m, de plan pătrat cu latura de 7,50 m, turaul de 
le Oncesti este înconjurat de un val de pămiut (azi foarte aplatizat), de plan circular, cu diametrul 
de cca 60 m. Cercetările arheologice datează valul anterior turnului, care ar fi fost construit in 
SS jurnătate a secolului al XIV-lea (Daicoviciu, Bandula, Glodariu, Onceşzi ; Popa R., Maramureș, 
„.233—234; Anghel, Cerafi, p. 30). 
Aen in categoria castrelor regale, încă din 1197 (villa Galle. castri Set cetatea de Baltă a fost 
„scară în cea de a doua jumătate a secolului al XIV-lea, avind în această perioadă aspectul unui 
jon inconjurat cu un val de pămînt. În secolele următoare a fost, in repetate rînduri, transfor- 
mes si amplificată (Vätäsianu, Isforia, p. 265; Anghel, Ceiäti, p. 30, 41). 
Tamal de la Ceacova este cel mai puternic dintre toate turnurile prezentate aici. De plan patrula- 
æ, ca laturile de 9x 10 m, el este înalt de 30 m, fiind construit din piatră brută, Coronamentul este 


131 


14. 


15. 


16. 


17 


18, 


19, 


20. 
21. 


23. 


alcătuit din creneluri. Amintit, în deceniul al treilea al secolului al XIV-lea, ca posesiune a nobilului 
Chaak, turnul de la Ceacova a fost initial înconjurat cu val de pămînt și sant cu apă (Trâpcea, € erën, 
p. 65—67). ` 

De proporții monumentale, donjonul de la Cilnic, numit și turnul Siegfried, a fost construit din piatrė 
brută, pe un plan patrulater (12,25 x 8,85 m), grosimea zidurilor find de un metru. Avind mpal 
14 m înălțime, ulterior a fost ridicat la 20 m. Parterul-pivnifä şi etajul I au fost de la inceput bolure 
în semicilindru, celelalte nivele find tävänite. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din 1962 -1964 = 
fost descoperit un ancadrament originar de fereastră, de tip bipartit, cu arcul fiecărei secțiuni tri- 
lobat, deasupra aflindu-se un trifoliu cu profile traforate. Alături de materialul arheologic dar la 
iveală cu ocazia cercetărilor, acest ancadrament, caracteristic goticului timpuriu, contribuie la datarea 
turnului de la Cilnic in a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Din bibliografia bogată a acestui 
monument, amintim: Oprescu, Ardeal, p. 23; Vătăşianu, Istoria, p. 17—18; Balş $t., Cmc; Hewel. 
Ci/nic; Anghel, Cezăzi, p. 33, 40. 

Afectat de intervenții neogotice în secolul al XIX-lea, cînd a fost transformat în clopotniță, turnul 
de la Girbova are plan patrulater (9,60x 9,80 m). Incinta, patrulaterä, cu colțurile rotunjite, pare 
să fie originară, dar zidurile din piatră brută au suferit dese prefaceri, mai ales din secolul al XVI-lez 
cînd a fost preluată de către comunitatea țărănească. Ipoteza avansată de K. Horedt că donjonul 
de la Girbova ar fi fost construit de către contele Fulkum, cel ucis în timpul invaziei tătare din 1241. 
nu fine seama de caracteristicile monumentului, concludente pentru o datare în a doua jumärate 
a secolului al XIV-lea (Horedt, Burgenforschung, p. 607; Vätäsianu, Iszoria, p. 17; Popa R., Tara Hare- 
gului, p. 60, 63; Anghel, Cerafi, p. 29, 31—33). 

Construită curind după invazia tătară din 1241—1242, în orice caz anterior anului 1272, cind esre 
amintită prima oară ca cetate regală (castrum), cetatea de la Piatra Craivii a avut, în prima etapă, 
o incintă ovală alungită (40 x 19,50 m), adaptată formei de teren, prevăzută cu un donjon marginal, 
flancat de o präpastie adincä (cetatea este construită pe un vîrf de munte, la altitudinea de 1038 m). 


Amplificată şi întărită ulterior, a fost demantelatä la porunca regelui Vladislav al II-lea, in 1515 
(Anghel, Berciu, Cezdţi, p. 8—20; Anghel, Cezăz, p. 31). 


Cetatea de la Sibiel este alcătuită dintr-o incintă ovală, cu ziduri construite din piatră brută, prevä- 
zută la una din extremități cu un turn circular (Anghel, Cezâzi, p. 29, 32). 

Situată pe un colț stincos care domină valea Ampoiului, cetatea Täuti a fost construrä, in anul 
1276, de către Petru episcop de Alba, Cunoscută documentar și sub denumirea de « Piatra Sfintului 
Mihail» (Lapis Sancti Michaelis), ea a avut in prima fază un plan triunghiular neregulat, pe una dia 
laturi, flancată de o prăpastie, aflindu-se donjonul de plan patrulater cu ziduri groase de 2,70 m. 
Amplificată succesiv cu noi rînduri de cuttine, cetatea a fost demantelată de austrieci in 1553 — 1556 
(Anghel, Berciu, Cerâzi, p. 20—32). 

De plan ovoidal, planul cetății de la Turia (cunoscută si sub numele de cetatea Balvanyos) este intre- 
git de donjon (înalt de 22 m), care încalecă una dintre laturile incintei, Datind probabil de la ince- 
putul secolului al XIV-lea, cetatea a fost amplificată în secolul al XVI-lea, cind a fost inzestrat 
cu o a doua incintă (Vätäsianu, Iszoriz, p. 276—277; Anghel, Cezdłi, p. 31—32, 40). 

Asupra acestui monument se va reveni mai tirziu; a se vedea şi nota 59. 

În stare de ruină avansată, cercetată sumar, cetatea Chioarului a fost alcătuită iniţial din donjoa 
şi val de pämint, înlocuit apoi cu curtine de piatră, Demantelată in 1718, 


„ Cetatea Coltesti (în unele lucrări apare cu denumirea Singeorgiu-Träscäu) a fost construită in a douz 


jumătate a secolului al XIII-lea, pe o culme stincoasä. De formă alungită, ca a fost de la început 
prevăzută cu un donjon masiv, de plan pătrat (latura de 10 m), situat la una din extremităţi, cealaltă 
extremitate fiind controlată de un alt turn, cu secţiune patrulateră (latura de 7,50 m). Înalt de 17 
m, donjonul ate parterul boltit; la etaj se ajunge pe o scară mobilă. Între nivele erau podine de 
lemn. La ultimul nivel, al cincilea, exista un drum de strajă pe console de lemn, iar etajul al patrulea 
avea un balcon fortificat, cu guri de păcură. Ulterior amplificată și transformată într-o vernabilă 
reşedinţă nobiliară, cetatea Coltesti a fost dezafectată în 1702 (Vătăşianu, Js/oriz, p. 19 20; Anghel, 
Cetäti, p. 33—34, 40). 


Mentionatä ca existind în 1322, cetatea Bologa posedă un donjon de plan circulat (cu zona centrală 
bombată, ceea ce îi dă silueta unui butoi), şi un turn pătrat. Donjonul circular este situat la extremi- 


132 


H" 


tatea unei incinte elipsoidale, în timp ce turnul pătrat este amplasat în interior, către cealaltă extremi- 
tate. Ulterior, cetatea a fost flancată cu două turnuri semicirculare si a fost secflonatä in interior prio- 
tr-un zid transversal în dreptul turnului pătrat. Este demn de mentionat că după bătălia de la Nicopole, 
din 1396, Mircea cel Bätrin a primit de la Sigismund de Luxemburg cetatea Bologa ca feudă, împre- 
ună cu 18 sate, si a stäpinit-o. efectiv pină in 1418 (Vätäsianu, Istoria, p. 613; Anghel, Cezäti, p. 
34; Pataki, Relais, p. 421 — 428). 

. Cunoscută și sub numele de « Cetatea lui Negru Vodă», cetatea de la Breaza este situată pe un 
virf de munte si prezintă un plan de formă alungită, în extremități aflindu-se două turnuri de plan 
circular. Din prima etapă, a doua jumătate a secolului al XIII-lea, par să dateze doat turnurile, 
iar curtinele de piatră, care inlocuiesc un val de pămint, fiind ridicate citeva decenii mai tirziu (Nägler, 
Breaza-Fagaras, p. 89—117). 

. Nu vom stärui aici asupra acestor cetăți, întrucît reamenajările ulterioare, din secolele XV—XVI, 
fac, în stadiul actual al cercetărilor, imposibilă evaluarea exactă a stadiului aferent epocii de care 
ne ocupăm. 

. In acest sens este deosebit de semnificativă vechea biserică de zid din satul Cuhea (azi Bogdan 
Vodă, jud. Maramureș). Situată pe valea Izei, într-o zonă in care arhitectura de lemn este, pînă în 
zilele noastre, predominantă, vechea biserică a fost ctitorită de familia voievodului Bogdan, descäle- 
cătorul Moldovei, în primele decenii ale secolului al XIV-lea. Prezentind toate caracteristicile unei 
biserici-sală gotică, cu absida poligonală si sacristie pe latura nordică, acest monument vädeste cu 
claritate capacitatea de absorbţie a arhitecturii de zid în mediul românesc, familiarizat, printr-o inde- 
lungată tradiție, cu construcțiile de lemn (Popa R., Maramures, p. 224 — 227). 

„Sigerus, Hermannstadt; Vătăşianu, Istoria, p. 284—285; Lupu, Sibiu, p. 18—23. 

. Este demn de reţinut faptul că turnul dulgherilor din Sibiu are partea inferioară, datind de la începu- 
tul secolului al XV-lea, de plan circular, partea superioară, refăcută în secolul al XVI-lea, fiind de 
plan octogonal. 

. Heitel, Sebes-Alba, p. 26—32. În 1387, sebeşenii au trimis pe un anume Andreas la Buda, pentru 
a obţine aprobarea fortificării orașului. 

. Vătășianu, Istoria, p. 285; Pascu, Matica, C/uj, p. 42—43. 

. Din nefericire, nici un turn medieval nu a fost salvat de furia demolärilor din secolul trecut, iar 
turnul-bastion al croitorilor este opera unei reconstructü din 1629. 

În mod special trebuie amintit balconul fortificat din str. Florilor, care este suspendat pe cinci con- 
sole contruite din cite patru blocuri de piatră de retrageri succesive. 


5. Vătăşianu, Isforia, p. 283— 284. 
34. Dubowy, Sighişoara; Drăguţ, Sighișoara. 


5. Nucleul initial al cetăţii s-a aflat pe platoul de sus, fiind menţionat sub denumirea de castrum Sex, 


în anul 1280. 


6. Greceanu, Mediaş. 


În 1736, cetatea avea trei turnuri de poartă si 19 turnuri cu bastioane, cele mai multe de plan 
dreptunghiular. 


Vechea cetate se afla pe « dealul cetăţii», la «Burg», si data din secolul al XIII-lea. 

Vätäsianu, Istoria, p. 278, 285, 605 — 606. 

Aşa sînt turnul Negru şi bastionul Alb de pe dealul Warte. 

Cercetările arheologice din ultimii ani au dovedit că, pină către sfîrşitul secolului al XV-lea, marea 
majoritate a caselor din oraşele transilvănene erau din lemn. Construcţiile de zid, cu profilaturä 
de piatră, se înmulțesc în secolul al XVI-lea, mai ales in a doua jumătate, purtind pecetea stilistică 
a Renașterii. 

Väräsianu, Izoria, p. 629; Pascu, Marica, C/w, p. 43. 

- Vătășianu, Istoria, p. 618; Mureșan, Turda, p. 24—27. 


2 Clădirea măsoară în plan 20x17 m; înălțimea la faţadă este de 11,40 m. 


_ Fabini, Srudiu, p. 23—29; Fabini, Turnuri, p. 43—53. Ultimul etaj al turnului a fost reconstruit cu: 
prilejul lucrărilor de restaurare, în anul 1972. Construirea turnului este atribuită lui Thomas Alten- 
berger, intre anii 1470 - 1491, 

Fabini, Turnuri, p. 44. 


133 


47. 


48. 
49. 


50. 


51. 


52, 
53, 
54. 
55. 


56. 


57, 


58. 


59. 


60. 


61. 


62. 


63. 


64. 
65. 


66. 


Fabini, Tarnarz, p. 49—50. Clădirea se află în Piața Republicii nr. 13, aspectul actual, Fără turn 


și cu fațada unificată, datează din 1830—1831, lărgirea vitrinelor fiind operată in secolui 
al XX-lea. “ 


Vätäsianu, Iszoria, p. 621 — 622; Fabini, Szudi#, p. 23 — 24, 

Cercetările aparţin arhitectului H. Fabini, şef de proiect al lucrărilor de restaurare ce se execută 
la primăria veche din Sibiu (Fabini, Andreas Lapicida). 

Cunoscută azi si sub denumirea de «casa artelor», vechea hală din Sibiu a fost multă vreme folo- 
sită de mäcelari, de unde si numele de halele mäcelarilor (Ionescu, Istoria, 1, p. 200 —201; Lupu. 
Sibiu, p. 46). 

Mentionat în 1506 la Sibiu, unde i se atribuie execuţia unei Die, Ulric lucrează, în 1522, un porel 
pentru capela Sf. Martin din Brașov, iar în 1523 este chemat la Biertan, unde i se atribuie relie- 
furile amvonului (Väräsianu, Istoria, p. 326, 554, 753). 

Vătășianu, Istoria, p. 623. 

Balogh J., Renaissance, p. 176, 178, 224; Vătăşianu, Iszoria, p. 612. 

Vătășianu, Isforia, p. 265—266; Henegariu, Bran. 

Știind că privilegiul dat sașilor brașoveni de către regele Ludovic de Anjou pentru ridicarea caste- 
lului datează din 19 noiembrie 1377, este probabil că lucrările de construcție au început in primä- 
vara anului următor. Destinat să vegheze drumul de trecere din Transilvania în Tara Românească, 
castelul Bran a fost stäpinit în anii 1412—1419 de către Mircea cel Bätrin si urmașul său Miharl 
al II-lea, fiind apoi, cu scurte întreruperi, in stăpinirea orașului Brașov, 

Prof. V. Vătăşianu (op. cit, p. 266) remarcă faptul că crenelurile treptate, care s-au păstrat şi la 
clădirea lipită donjonului pe latura vestică, sînt prezente mai ales in Italia de nord, in secolul al 
XIV-lea. Apariţia lor la Bran ar putea fi explicată, în acest caz, prin intensa circulație de meşteri 
italieni în Transilvania în timpul stäpinirii angevine, dar ele par a fi mai degrabă rezultatul refacenilor 
din secolul al XVII-lea. 

Infätisarea actuală a castelului se datorează intervențiilor operate, după 1920, de către fosta casâ 
regală Hohenzollern, 

Partial distrus ca urmare a exploziei din 1593 a depozitului de pulbere — aflat in turnul cilindric — 
și a incendiului dia 1619, castelul Bran a fost reparat in 1622—1625, cu care prilej a fost reconstruit 
turnul de poartă, iar donjonul a fost decorat cu o atică poloneză; tot atunci au fost realizate sı 
crenelurile treptate. 

Szinte, Kolezvar,; Vătăşianu, Istoria, p. 268-269; Drăguţ, Vechi, p. 24; Popa R., Tara Haregulm, 
p. 57-59. 

Este important de reținut că, de la inceput, sistemul defensiv al curţii cneziale, ale cărei rune incă 
necercetate arheologic se află în vale, implica turnul de refugiu de pe culme și biserica cu turn 
fortificat de pe malul opus. 

Pascu, Ro/ul cnezilor, p. 33, 45, 49, 51, 55, 59. 

A se vedea și nota 22. Se presupune că noile lucrări ar fi fost realizate in epoca lui Matei Corvin, 
cînd castelul a intrat în posesia unui alt proprietar. Cu acest prilej a fost construită către apus o 
nouă incintă fortificată si un turn de poartă protejat de o barbacanä. Conform modei care se räspin- 
dise, una dintre încăperile de locuit a fost prevăzută cu un burduf (Orban, Székelyföld, V, p. 236— 
237; Vătăşianu, Istoria, p. 611). 

Vätäsianu, Isforia, p. 267—268; Träpcea, Cerafi, p. 74-81; *** Timişoara, pagini din trecut şi de 
azi, 1969, p. 45—74. 

Vätäsianu, Iszoria, p. 269 — 276; 608 — 609; Velescu, Hunedoara. 

Conrad « Pietrarul» este amintit la Teiuș, într-un document din 1449, pentru ca mai apoi să fie 
înnobilat de Iancu de Hunedoara «pentru meritele lui cîștigate in diferitele noastre lucrări » («in 
nonnulis nostris laboribus»). Cu ocazia restaurării castelului Hunedoara (1956), s-au putut observa 
asemănări de execuţie a zidăriei cu mănăstirea din Teiuş, ceea ce pare să confirme prezenţa lu Con- 
rad la construirea celor două monumente (Velescu, Hunedoara, p. 13). 

Sala dietei a suferit incisive transformări în anii 1618—1622, cînd, din inițiativa lui Gabriel Bethlen, 
vechile boltiri gotice au fost sacrificate, spațiul interior find compartimentat în incäperi de locuit. 
Cu ocazia lucrărilo de restaurare din 1956— 1958, boltirile gotice au fost refăcute. 


134 


$:. 


Vë 


Forma rat întilnită a unghiului în ax se regăseşte în părțile Hunedoarei la mai multe monumente, 
putind fi, deci, considerată ca o caracteristică locală. Amintim biserica din Cincis, paraclisul curţii 
cneziale Riu-de-Mori (ambele din secolul al XV-lea) si biserica din Birsău (secolul al XVI-lea). 


. În anii 1618-1622, Gabriel Bethlen a amplificat reședința de pe latura răsăriteană, cunoscută acum 


sub denumirea de aripa Bethlen. 


. V. Vătășianu presupune că tot în timpul lui Matei Corvin au fost montate ancadramentele de fereastră 


ale burdufurilor de la sala dietei (Istoria, p. 608 — 609). 


„ Istoria zbuciumată a castelului este înfăţişată, cu numeroase amănunte, de Oliver Velescu ( Hune- 


doara). 


. Vätäsianu, Iszoria, p. 610; Trâpc:a, Cezâţi, p. 69—74. 


Cetatea Șoimuș a fost, in anii 1541—1542, reşedinţa reginei Isabella, văduva lui loan Zapolya. 
Szabó, Deva; Vătăşianu, Istoria, p. 609—610; Floca, Bassa, Deva. 


„ Întărită cu noi fortificaţii in 1551, din ordinul lui Francisc Castaldo, cetatea a fost amplificată in 


1581, de către Francisc Gesthy, apoi, în secolul al XVII-lea, a beneficiat de grija principilor Gabriel 
Bethlen (care ridică bastionul circular al incintei a doua) şi Gheorghe Räkoczy I. Incinta mare de 
jos a fost construită în anii 1713 —1720 de către generalul Ioan Steinville. Unele lucrări de restaurare 
au fost efectuate in 1817-1827. În 1849, depozitele de muniții care se aflau aici au explodat si de 
atunci cetatea a rămas în ruină. 


. Vätäsianu, Îsforia, p. 277—278, 613. Castelul de la Ciceu avusese o incintă mică, adaptată formei 


de teren: 73,59 mx 18 m, protecția fiind asigurată atit de curtinele perimetrale, cit şi de präpästiile 
stincoase de pe laturile de sud si de vest, 


. În anul 1975 erau înregistrate 182 biserici fortificate, grupate astfel: 5 in judeţul Alba, 7 in judeţul 


Bistrita-Näsäud, 38 in judeţul Braşov, 18 in județul Covasna, 38 in judeţul Harghita, 15 în județul 
Mureș, 61 în judeţul Sibiu. 


. Mai bine cunoscute sint bisericile fortificate din Franţa: Royat, Tayac, Les-Saintes-Maries-de-la 


Mer, Agde, Champdieu, Montsannes, etc., monumente la care amenajärile defensive datează din secolele 
XII-XIV (Ray, Eglises fortifiees; Aubert, Cathedrales romanes, p. 560, 582--3, 593, 605). De un deosebit 
interes pentru relaţiile posibile cu Transilvania sînt bisericile fortificate din Slovenia, cele mai multe 
cu amenajări din secolele XV--XVI (Fister, Tabere). 


. Din bibliografia generală privind bisericile fortificate din Transilvania, cităm: Roth, Baukunst; Sige- 


rus, Kirchenburgen; Horwath, Kirchenburgen ; Oprescu, Ardeal; Vătăşianu, Isitoria; Velescu, Cetâji ; 
Treiber, Siebenbürgen. 


. În legătură cu cetățile teutone din Tara Birsei, Kurt Horedt, Burgenforschung, p. 582 — 606; Väräsianu, 


Istoria, p. 11-15. 


3 Anterior venirii maghiarilor și mult inainte de ridicarea cetăților de refugiu ale coloniștilor saxoni, 


populația română autohtonă ridicase asemenea construcții defensive la Moresti, la Dăbica, la Minäs- 
tur, la Chiraleș, la Biharia, la Satu-Mare, Ja Orșova, etc., aceluiași grup pärind să-i aparţină si ceră- 
ale din părţile Sibiului: Sebesel, Săsciori, Jina, Tilișca, Orlat, Rășinari (Vätäsianu, Isfriz, p. 7-11; 
Horedt, Burgenforschung, p. 569 — 606). 


31. Väräsjanu, Isjoria, p. 16. 


Documente — Transilvania, XIIL, vol. IL, doc. 397, p. 363. Este locul să amintim că unele amenajări 
defensive în jurul bisericilor apăruseră încă in faza romanică, în primele decenii ale secolului al 
XIII-lea. În această categorie pot fi amintite incintele inelare ale bisericilor din Cisnädioara, Turnisor 
şi Sibiu. 


. Treiber, Gesprenberg,; Vătăşianu, Istoria, p. 278. 

. Suciu, Dicționar, II, p. 137. 

„ Gross-Kühlbrandt, Rosenauer; Vätäsianu, Isforia, p. 278; Velescu, Cetăți, p. 33—35. 
5. Vatäsianu, Istoria, p. 280; Velescu, Cetati, p. 40—41. 

. Jekelius, Burgenland, IV, p. 129— 130, 135—138, 141—145; Vătăşianu, Iszoria, p. 282. 


În legătură cu frecventele atacuri otomane care au determinat cristalizarea procesului de fortificare 
a bisericilor, a se vedea Gündisch, Inrursinnea, p. 1491—1502. 


. Kunst in Sieb, p. 9. 


135 


90, 
91. 
92, 
93. 
94, 


95, 


96. 


97. 


98 


Roth, Baukunst, p. 111; Oprescu, Ardeal, p. 231—238; Vätäsianu, Istoria, p. 572; Velescu, Ceräh, 
p. 31—33. FIR 

Oprescu, Ardeal, p. 231— 2385 Vätäsianu, Istoria, p. 573. 

Vätäsianu, Istoria, p. 282—283, 572—573. 

idem, p. 283. 

Pentru aceste monumente a se vedea Horwath, Kirchenburgen, p. 65—66, 83—86; Sigerus, Kirchen- 
burgen, p. 12; Oprescu, Ardeal, p. 23—35, 80—82; Vätäsianu, Istoria, p. 583, 588—591. 

La Cisnădie, vechea basilică romanică a fost transformată, curînd după 1493, într-un veritabil reduit. 
Deasupra corului a fost ridicat un turn masiv, cu mai muhe etaje prevăzure cu inguste ferestre 
de tragere, corpul basilical a fost flancat de două turnuri aşezate în fața portalelor laterale, iat tur- 
nul-clopotnitä, de pe latura de vest, a fost consolidat. Este demn de remarcat faptul că, o dară 
cu amenajările defensive, biserica a fost « modernizată» gotic: traseul absidei semicirculare a fost 
modificat în poligon, au fost construite noi bolți în cruce, iar ferestrele au fost lărgite, fund inzes- 
trate cu ancadramente cu traforuri. În exterior, biserica din Cisnădie a fost prevăzută cu un redutabil 
ansamblu defensiv, alcătuit din trei incinte ovale concentrice, întărite cu tunuri și bastioane dreprun- 
ghiulare. Urmind exemplul cetăților de oraș, drumul de strajă este susținut de masıve arcade de 
piatră, adosate curtinelor (Sigerus, Kirchenburgen, p. 12; Oprescu, Ardeal, p. 23—35; Vätäsıanu, 
Istoria, p. 591). 

La Cristian-Sibiu, biserica gotică de tip hală, construită de cätre mesterul Andreas (intre 1486 — 1498), 
prin transformarea unei basilici romanice, nu a fost afectată de amenajările defensive. Acestea au 
constat doar din ridicarea unei duble incinte poligonale, curtinele find întărite cu turnuri. Ulterior, 
a fost adăugată o incintă secundară pe latura de nord (Horwath, Kırchenburgen, p. 83-86; Vără- 
şianu, Isforia, p. 583). 

Înconjurată de două rînduri de curtine cu trasee ovale neregulate, biserica din Șeica Mate arc corul 
supraînălțat cu trei etaje fortificate, ultimul fiind scos în consolă și prevăzut cu guri de aruncare. 
Turnul-clopotnirä a fost la rindul său suprainältat, în partea superioară fiind o galerie de lemn pentru 
trägätori. Între turnul vestic și zidul primei incinte, a fost amenajată o puternică barbacană cu 
drum de strajă, la apărarea căreia contribuia și turnul de poartă. Lucrările de fortificare ale acestei 
etape s-au încheiat către 1523; ulterior au intervenit unele modificări (Horwath, Kırıbenburgen, 
p. 94—96; Oprescu, Ardeal, p. 80—82; Vătășianu, Istoria, p. 588). 


. Horwath, Kircbenburgen, p. 5—7; Vătăşianu, Istoria, p. 580—1; Sinigalia, Deal Frumos. 


99. Horwath, Kirchenburgen, p. 81—83; Vătăşianu, Issoria, p. 578. La Merghindeal, biserica păstrează 


100. 


101. 


102. 


103. 


104. 
105. 


106, 
107. 


alura unei basilici romanice (Vătășianu afirmă, inexact, că nu are nave laterale); incintă patrulareră 
cu turnuri de colț, ansamblu parţial demantelat. 

Horwath, Kirchenburgen, p. 92—97; Vätäsianu, Istoria, p. 592. Aspectul de reduit cu două turnuri, 
pe care îl are exteriorul bisericii, este puternic contrastant cu interiorul gotic, marcat de baltirıle 
pe nervuri in reţea. Curtinele descriu o incintă de plan oval neregulat. 

Roth, Baukunst, p. 70-80; Horwath, Kirchenburgen, p. 7—10; Oprescu, Ardeal, p. 53; Väräytanu, 
Istoria, p. 593. 

Sigerus, Kirchenburgen, p. 14; Horwath, Kirchenburgen, p. 10—12; Vătăşianu, Istoria, p. 600- 602; 
Treiber, Siebenbürgen, p. 156—157. Prima ştire despre construirea bisericii din Cloasterf datează 
din 1521, cînd comuna primea un ajutor bänesc: in subsidium structure ecclesie, 

Turnul din coltul de sud-vest, care găzduiește și poarta, este aliniat zidurilor de incintă. FI a fost 
suprainältat în secolul al XIX-lea, pentru a prelua și functia de clopotnitä, iar fațadele au primit 
un decor neoclasic, simplificat. 

Orbán, Szekelyföld, |, p. 179—181; Vätäsianu, Iszoria, p. 603 

Acoperisurile sînt piramidale. Un alt turn se află pe latura de vest a incintei, iar turnul de poartă, 
care îndeplinește si funcţia de clopotniță, se află pe latura de sud. Așezat oblic peste ziduri, acest 
turn a fost refăcut în epoca barocă. 

Izolat, citeva exemple privind zona în discuţie se află în bazinul Homorodului și al Oltului. 

În legătură cu aceste monumente, a se vedea: Horwath, Kirchenburgen, p. 1—3, 12—17, 28-32, 
45—47, 50—52; Vätäsianu, Istoria, p. 593—604; Treiber, Siebenbürgen, p. 68—69, 102 — 103, 153 — 
154, 163—165, 178—179, 189—190. Biserica din Aita Mare este o mică sală gotică, cu etaj foruiâcat, 


136 


LI. 


111. 


ate incintă cu turnuri pătrate de colţ; a avut şi o barbacanä in faţa intrări, Biserica din Bunești 
a fost o basilică goticä (sec. XIV); eu ocazia foruficării, navele laterale au fost retezate, nava 
centrală şi sanctuarul au fost boltite în reţea, iar deasupra lor au fost amenajate etaje fortificate 
cu zidurile scoase în consolă pe arcade si contraforți (etajul de deasupra navei, tratat ca o galerie 
de lemn, a fost ulterior inlăturat). Pe latura vesticä a fost adăugată o clopotniţă fortificată. Incinta 
este pohgonală neregulată, cu patru turnuri pătrate acoperite în pupittu. Lucrärile de fortificare, 
asociate celor de adaptare a monumentului la exigenţele goticului tirziu, au fost executate în anii 
1505 -1519. În satul vecin, Meşendorf, fortificațiile au fost terminate către anul 1500. Aici biserica 
este o sală gotică cu etaj fortificat, peste navă şi cor, şi cu galerie de lemn la turnul vestic. Zidurile 
incintei, parțial păstrate, descriu un poligon neregulat. La Soars, biserica-sală, construită pe la 
nujlocul secolului al XV-lea, a fost fortificată in anii 1493 — 1500, soluția adoptată fiind asemănătoare 
cu aceca de la Mesendorf. La Fișeriu, incinta poligonală are în mijloc o biserică reduit, cu etaj 
fortificat deasupra corului și galerie de paiantă peste navă. Terminate către 1522, lucrările de forti- 
ficare au aici un caracter mai sumar. Basilicile romanice din Rodbav şi Archita au pierdut navele 
laterale, iar peste navă și cor au fost construite galerii de apărare. Incintele sint dreptunghiulare, 
foarte expresiv fiind ansamblul de la Archita, cu două pinze de ziduri și şapte turnuri pătrate, 
cu galerii de tragere. La Beia, biserica fortificată in anii 1493—1506 avusese înfățișarea unui pu- 
ternic reduit, din nefericire transformările din secolul al XIX-lea au indepărtat galeria de deasupra 
navei şi corului. La Roadäs, nava și corul au etaje fortificate, care nu fac corp comun, fiind păs- 
trată denivelarea obișnuită. Turnul de vest, puternic îngroșat, primise o galerie de lemn, ulterior 
dispărută. Incinta este ovală, cu patru turnuri dreptunghiulare. 


. Roth, Baukunst, p. 98, 99, 107; Oprescu, Ardeal, p. 192—193; Vätäsianu, Istorja, p. 598—599. 
. Oprescu, Ardeal, p. 49; Vätäsianu, Istoria, p. 602; Treiber, Siebenbürgen, p. 198. Incinta este inelară, 


cu turn de poartă. Nava și corul au bolți în rețea, datate 1523. Pe latura de nord a bisericii se 
află un turnulet ce găzduiește scara în spirală care duce la etajul fortificat. 

Roth, Baukunst, p. 102; Sigerus, Kirchenburgen, p. 9; Oprescu, Ardeal, p. 43; Väräsianu, Istoria, p. 
582. 

Roth, Baunkunst, p. 101—102; Sigerus, Kirchenburgen, p. 10; Väräsianu, Istoria, p. 586—587. Incinta ' 
inelară a bisericii din Boian este înzestrată cu un singur turn de poartă. Deasupra porții şi deasupra 
portalului nordic al bisericii se află stema Moldovei, amintire a epocii cînd satul Boian făcea parte 
din feuda moldovenească a Cetăţii de Baltă. 


. Roth, Baukunst, p. 105; Horwath, Kirchenburgen, p. 74 si utm.; Oprescu, Ardeal, p. 136-144; 


Treiber, Siebenbürgen, p. 164—165. 


. Horwath, Kirchenburgen, p. 88—91; Vätäsianu, Isforia, p. 569. 
. Cercetările efectuate de arheologul Mariana Beldie, în ao 1971 — 1972, şi comunicate in şedinţă 


publică. 


. Horwath, Kirchenburgen, p. 42—45; Oprescu, Ardeal, p. 202—204; Vätäsianu, Issoria, p. 579. 


Horwath, Kirchenburgen, p. 109-112; Vätäsianu, Isforia, p. 569; lonescu, Issoria, I, p. 326—327. 
Horwath, Kirchenburgen, p. 48-50; Vätäsianu, Iszoria, p. 593. 

Horwath, Kirchenburgen, p. 23—25; .Oprescu, Ardeal, p. 96—98. 

Oprescu, Ardeal, p. 105—117; Vătăşianu, Istoria, p 582; Treiber, Siebenbürgen, p 175. 

Pentru bisericile fortificate din zona de colonizare secuiască, cea mai cuprinzătoare lucrare este 
aceea publicată de Orban Bälasz, A sgékelyföld léirása, INL Pesta, 1868-1873; a se vedea, de ase- 
meni, Vätäsianu, Iszoria, p. 576—577. 

În limitele propuse pentru lucrarea de față, nu vom urmări completările si modificările aduse 
bisericilor fortificate în secolele XVI-— XVIII, intrucit aceasta presupune trecerea in epocile Renas- 
terti si barocului. 


137 





Arhitectura gotică 


in Tara Românească 
(sec. XII-XV) 


Dacă anume condiţii economice, poli- 
tice și religioase au favorizat dezvol- 
tarea arhitecturii gotice în Transilvania, 
un rol deosebit revenind coloniștilor 
sași, ea nu putea rämine izolată între 
limitele de atunci ale voievodatului. În 
pofida vasalitätti sale față de regatul de 
la Buda, Transilvania räminea legată, in 
mod firesc, de celelalte țări române, 
schimburile mereu active cu Tara Ro- 
mânească și Moldova favorizind nein- 
cetat confluenţe artistice dintre cele mai 
rodnice. 

Incă în cursul secolului al XIII-lea, 
cu probabilitate curind după marea 
invazie tătară, un grup de coloniști 
saşi, provenind de la Braşov, a trecut 
munții pentru a se stabili în şesul atit 
de prielnic de la Cimpulung-Muscel. 
Avantajele de ordin economic ale aces- 
tei așezări, situată la întîlnirea dintre 
munte și deal, explică rapida ei prospe- 
ritate si pare ușor de acceptat ipoteza 
că nu mult după stabilirea coloniei 
săsești la Cimpulung, a fost înălțată în 
folosul lor o minästire franciscană de- 
dicată Sfintei Fecioare !, așezămint pe 
care localnicii l-au denumit Cloaster. 
Cercetările arheologice efectuate pe locul 
vechii minästiri au fost publicate frag- 
mentar, dar neîndoielnic că primul edi- 
ficiu räminea încă îndatorat tradiţulor 
romanice, fiind vorba despre o basilică 
cu trei nave, a cărei absidă principală 
era încadrată de două absidiole ?. 

Ştirile sint sărace cu privire la exis- 
tenta acestui asezämint monastic, dar, 


138 


O miaditä firari : 
goticul sudcarpatic. 


înainte ca veacul al XIII-lea să se îi 
încheiat, în orașul Cimpulung, comuni- 
tatea săsească își ridica o biserică parohi- 
ală, închinată apostolului pelerin Iacob 
cel Mare 3. Cu certitudine,-acest edificiu 
era terminat în anul 1300, cind in el 
se oficia inhumarea comitelui I,aurentiu 
a cärui lespede funerară fusese initial 
decorată cu imaginea gravată a defunc- 
tului reprezentat ca gisant.* Afectar 
de numeroase transformări de-a lungul 
secolelor si în cele din urmă distrus 
cu desăvirșire, acest prim edificiu gotic 
coborit la sudul Carpaţilor avea o dis- 
poziție planimetrică foarte simplă, in 
principiu fiind vorba de o bisericä- 
sală de dimensiuni mai mari, încheiată 
spre răsărit de o absidă poligonală 
flancată în colțuri de contraforți. Pre- 
zenta contrafortilor de-a lungul zidurilor 
laterale ale navei pare a fi o indicație 
convingătoare că biserica a fost de la 
început boltită, sistemul de boltire find 
probabil în cruce, cu reazem pe console 
încastrate in zid. 

În cursul secolului al XIV-lea, in 
cadrul stăruitoarelor eforturi ale rega- 
tului angevin de a-și extinde autori- 
tatea in Peninsula Balcanică, trebuie să 
inregisträm ridicarea unel biserici gotice 
în vecinătatea cetăţii Severinului, care 
la rîndul ei fusese « modernizată» go- 
tic 5. Ruinele acestei bisericuțe poi f 
văzute in faţa Muzeului « Porţilor de 
Fier» și permit citirea clară a unui 
plan de biserică-sală, cu absidă poligo- 
nală flancată de contraforți 8. 


Dar, toate încercările arhitecturii go- 
uce de a se impune la sudul Carpaţilor 
au au depășit, vreme îndelungată, li- 
mitele unor tealizări modeste. Prima 
lucrare mai reprezentativă pare să se 
a sävirsit către anul 1345, prin grija 
doamnei Clara, soţia catolică a volevo- 
iului Nicolae Alexandru. Ca urmare a 
initiativei sale, vechea biserică a minäs- 
ürı Sfinta Maria a fost reînnoită, cu 
zcest prilej schimbindu-se și hramul, 
ssezämintul fiind acum dedicat sfintei 
Elisabeta a Ungariei 7. O cercetare siste- 
maticä a ruinelor nu s-a efectuat, dar 
că in această petioadă a avut loc o inci- 
sivă transformare a bisericii se poate 
deduce din materialul care, după ruina- 
zea edificiului, a fost preluat, în anul 
1647, pentru construirea turnului-clo- 
pornitä al minästirii Negru-Vodä. Ner- 
vuri, chei de boltă, elemente decora- 
ve, totul concură pentru a indica o 
rază matură a goticului, contemporană 
stilistic cu aceea a inältärii bisericii 
Sfintei Maria din Sibiu, care, așa Cum 
s-a arătat mai sus, începuse să fie trans- 
Sormatä gotic după anul 1345. Cu ocazia 
vizitei sale din anul 1640, Petrus Bogdan 
Bakšić consemna că biserica minăstirii 
Srinta Elisabeta din Cimpulung era o 
-oastrucţie foarte frumoasă, lungă de 
=! de pași si lată de 12, dar din păcate, 
bolta corului si acoperişul erau prä- 
site, iar clădirile minästiresti erau 
in paragină, întregul loc find de o 
Sezolantä tristețe 8 Aşa se şi explică 
Saptul că, numai şapte ani mai tirziu, 
=zumenul Melchisedec folosea ruinele 
zcestei biserici ca pe o carieră pentru 
ooile zidiri ce se inältau la minästirea 
Negru-Vodä din Cimpulung °. O însem- 
=arä parte din piatra brută de construcție 
= citeva ancadramente au fost folosite 
== atunci pentru reconstruirea bisericii 
SE Gheorghe din Cimpulung, monu- 
ment despre care vom avea ocazia să 
vorbim mai tirziu. Analizind pietrele 
—cofilate si decorate, provenind de la 
Sspäruta minăstire catolică din Cimpu- 
jung, se poate deduce că refacerea sau, 
in orice caz, înnoirea gotică a edificiului, 
imrimplatä in secolul al XIV-lea, a 
beneficiat de un atelier de pietrari format 


în ambianța unui șantier de prestigiu, 
cum trebuie să fi fost la vremea aceea 
doar șantierul activ în orașul Sibiu. 
Știind că în perioada de mijloc a seco- 
lului al XIV-lea, principalul şantier 
transilvănean era cel al bisericii Sfinta 
Maria din Sibiu, ne putem imagina că 
voievodul Nicolae Alexandru s-a adre- 
sat meșterilor de acolo să participe la 
ridicarea construcției pe care soția sa, 
doamna Clara, o initiase. 

Nu ştim exact cind a fost construită 
si nu dispunem de matetialul arheologic 
corespunzător pentru a judeca, fie si 
superficial, vestigiile dispărutei episcopii 
catolice din Curtea de Argeş 10. Cu- 
noscut fiind zelul catolicizant al doamnei 
Clara, se poate accepta că și la Curtea de 
Argeş fuseseră invitaţi să lucreze mes- 
terti de bună formaţie cum, dealtfel, se 
si cuvenea pentru construirea unei bi- 
serici de pe lingă reședința domnească. 

Dar, în pofida eforturilor făcute de 
către ambitioasa doamnă, arhitectura 
gotică nu reușea să realizeze pe teri- 
toriul Ţării Româneşti decit monu- 
mente fără ecou, incapabile să se impună 
mediului românesc ortodox, incapabile 
să transfere măcar o parte din limbajul 
arhitectonic specific către ctitoriile ce 
se inältau în folosul populaţiei autoh- 
tone. Oricit de ample erau prin pto- 
porțiile lor, oricit de somptuos vor fi 
fost decorate aceste edificii, ele nu au 
izbutit să se impună ca modele în voie- 
vodatul sudcarpatic, a cărui artă bene- 
ficiase de rodnice legături cu lumea 
bizantino-balcanicä. Aceste concluzii se 
vor confirma cîteva decenii mai tirziu, 
cind împrejurările politice și alianțele 
dinastice au ocazionat artei gotice o 
nouă perioadă de tentative pentru a se 
impäminteni pe teritoriul "Ţării Romä- 
nesti. A doua soţie a lui Mircea cel 
Bătrin era o catolică, cu probabilitate 
din familia Bânfy si, la stäruintele aces- 
teia, voievodul a construit, în orașul 
Tirgoviste, biserica Sfînta Maria, cu un 
ansamblu minästiresc in favoarea cälu- 
gărilor franciscani 11, Conform descrierii 
din anul 1640, datorată lui Petrus Bog- 
dan Bakšić, această primă biserică ca- 
tolică din Tîrgovişte era un monument 


„139 


de mici dimensiuni, cu o lungime de 20 
de paşi, față de 10 pași lărgime 2.-E pro- 
babil, deci, că avea înfăţişarea unei săli 
cu absidă decroșată, iar boltirile vor fi 
fost, potrivit modei timpului, cu ner- 
vuri sptijinite pe console. 

Un document din anul 1427 infor- 
mează că la acea dată exista in orașul 
Cimpulung un grup de meșteri pietrari 
cărora urma să li se incredinteze re- 
pararea Cloasterului și a bisericii Sfînta 
Elisabeta 73. Este probabil că acelorași 
meșteri li s-a încredinţat și amplificarea 
bisericii parohiale Sfintul Iacob cel 
Mare. Asa cum se proceda de obicei, 
operația amplificării a început cu partea 
răsăriteană, cu spațiul rezervat sanc- 
tuarului principal. Vechea absidă poli- 
gonală a fost dărimată, fund înlocuită 
cu un cor spațios, alcătuit din două 
travee, una dreptunghiulară şi alta po- 
ligonală, contravintuită la colțuri cu 
puternici contraforți. Pe latura de nord 
a corului a fost zidită o sacristie, iar 
pe latura de sud a fost construit, în 
prelungirea arcului de triumf, un zid 
care ar fi trebuit să închidă partea de 


Fig. 156 
Cimpulung-Muscel, biserica « Bärätıei » 
(partea hasuratä indică zidurile prımulur editie 








Fig. 157 
Cimpulung-Muscel, biserica « Bărărici » 
vedere dinspre sud-est. 





răsărit a viitoarei biserici amplificate. 
Din motive necunoscute, lucrările s-au 
oprit aici. Știind că în secolul al XVIIL- 
lea vechea navă a bisericii Sfintul Iacob 
s-a prăbuşit 1%, ceea ce ne mai rämine 
din monumentul gotic cimpulungean 
sste doar corul cu absida, datînd din 
prima jumătate a secolului al XV-lea. 
 Restaurat de curînd 15, corul bisericii 
romano-catolice din Cimpulung face 
posibilă o detaliată analiză stilistică, 
utilă, întrucît pune în evidență elemente 
caracteristice epocii în care a fost con- 
struit. Zidit din piatră brută, dar in- 
chetat la colțuri cu blocuri de piatră 
zăruită, edificiul în discuţie are o siluetă 
zveltă, unghiul de vedere cel mai avan- 
zajos fiind acela dinspre răsărit, fru- 
moasele proporţii ale absidei fiind puse 
in evidență de jocul dinamic dintre 
goluri si plinuri, rezultat din prezența 
ferestrelor bipartite cu linie înaltă. Elan- 
sarea pe verticală este accentuată de 
contraforții prelungi construiți din piatră 
färuitä și prevăzuţi cu un lăctumar 
intermediar. Arcul de triumf, cu traseu 
mint, cu profilatură bogată, este din 
Diatră, dar — amănunt caracteristic —, 
intre zona de naștere a arcului propriu- 
zis si montanti nu există obișnuita 
cezură a capitelelor, dovadă că monu- 
mentul a fost edificat într-o fază evoluată 
a arhitecturii gotice. Aceeași lipsă de 
cezurä la planul de naștere ä arcului 
caracterizează si portalul sudic, a cărui 
profilaturä mai liniștită constituie o 
märturie a trecerii către o nouă concepţie 
“orală. Boltile interioare nu s-au păs- 
at. In schimb au rămas, în situ, citeva 
console ale căror profile sint inspirate 
Sin obișnuita ornamentică a goticului 
“ziua, cu muluri polilobe. 

In cea de a doua jumätate a secolului 
21 XV-lea, se construia la Tirgoviste 

nouă biserică romano-catolică, închi- 
=ată sfintului Francisc 16. Mentionatä 
deseori in insemnările călătorilor străini 
= find o clădite frumoasă 17, biserica 
Wintului Francisc din Tirgoviste a fost 
3escrisä mai amănunţit de același zelos 
Perrus Bogdan Bakšić, în anul 1640 18, 
la acea dată, monumentul se afla in 
xare de ruină, pästrindu-si doar zidurile 


Ih 


laterale. Bakšić precizează că avea 40 
de paşi lungime si 14 pași lărgime, că 
ferestrele erau mari, « din piatră albă, 
în formă de cruce», iar clopotniţa era 
mare ca o fortăreață. Această descriere 
a fost confirmată de cercetările arheolo- 
gice care au pus în evidență fundațiile 
unei biserici-sală, deosebit de lungă, 
încheiată spre răsărit cu absidă decro- 
șată, poligonală. Lungimea de 28 m 
si lățimea de 8,25 m corespund în 
linii mari cu ceea ce indicase Bakšić in 
relatarea sa. Planul acesta mononavat, 
de mari dimensiuni, devenise caracte- 
ristic în cea de a doua jumătate a seco- 
lalui al XV-lea pentru bisericile de oraș 
aflate în legătură cu ordinul franciscan. 
Am văzut că, în Transilvania, ordinul 
franciscan realizase asemenea biserici- 
sală încă din secolul al XIII-lea, la Bis- 
trita, pentru ca în secolul al XV-lea, 
mari edificii mononavate să se con- 
struiască la Tirgu-Mures, Cluj, Turda si 
Dej. Aşadar, biserica tirgovisteanä apar- 
ține unui puternic curent de epocă. 

Curind după anul 1658, biserica Sf. 
Francisc avea să fie spoliată de anca- 
dramentele sale, un foarte frumos por- 
tal, păstrat azi la biserica Creţulescu din 
Tirgovişte, fiind probabil adus de aici. 
Este vorba despre un portal dreptun- 
ghiular, cu baghete încrucișate dispuse 
în două registre, baghetele din partea 
inferioară fiind intersectate de linia suplă 
a unei acolade, formă indicînd fără 
echivoc goticul tirziu. Aceluiaşi mo- 
ment stilistic îi aparţine si friza decora- 
tivă din frunze modelate plin şi nervos, 
involburarea ornamentului find întru 
totul conformă. densei profilaturi a in- 
tregului portal. Calitatea artisticä a por- 
talului pästrat in biserica Cretulescu este 
indestulätoare pentru a ingädui apre- 
cierea că dispäruta biserică Sf. Francisc 
din Tirgoviste fusese un monument 
construit și decorat cu multă îngrijire, 
fund probabil, la timpul său, unul din- 
tre vlăstarele cele mai valoroase ale 
goticului din zona sud-carpatică. 

Si totuși, in pofida acestei presupuse 
frumuseți, arhitectura gotică nu reușea 
să facă adepți statornici în mediul artis- 
tic al Ţării Românești, atît de credin- 


141 


cios propriilor sale tradiții. Exceptiile 
sint prea puţine și prea modeste. pentru 
a modifica această apreciere "generală. 
Actuala biserică Sf. Dumitru din Rim- 
nicu-Vilcea 19, fostă biserică romano- 
catolică, aparține celei de a doua jumä- 
täfi a secolului al X V-lea, fiind principial 
contemporană cu biserica Sf. Francisc 
din Tirgoviste. Modificată ulterior, ea 
permite reconstituirea teoretică a fot- 
melor inițiale fiind, la origine o biserică- 
sală cu absidă poligonală decroşată si 
cu un mic turn-clopotniţă pe latura de 
vest. Proporţiile modeste, lipsa oricărei 
profilaturi decorative, ca și lipsa an- 
cadramentelor, indică, în cazul bisericii 
din Rimnicu-Vilcea, un program särä- 
cäcios, caracteristic unei comunități cato- 
lice lipsite de posibilităţi 2, 

Pentru secolul al XV-lea, putem în- 
registra un singur și timid ecou al 
arhitecturii gotice în ambianța orto- 
doxä. La Leresti 8, lingă Cimpulung, 
se păstrează o biserică, pină de curînd 
necunoscută, ale cărei ancadramente în 
arc frint vădesc o nemijlocită inspirație 
din formele pe care, la Cimpulung, mes- 
terii pietrari le vor fi văzut atit la biserica 
Sf. lacob, cit si la biserica Sf. Elisabeta 
(Cloașterul). 

In cadrul arhitecturii civile din Tara 
Românească, de-abia la începutul seco- 
lului al XVI-lea se poate vorbi despre 
o pătrundere mai substanțială a formelor 
caractetistice arhitecturii gotice. În tim- 
pul lui Neagoe Basarab, din iniţiativa 
voievodului, a fost refăcută si infrumu- 
setatä curtea domnească de la Curtea 
de Arges”. Lucrările, terminate in 
anul 1517, au beneficiat de aportul unor 
meșteri sibieni, participarea acestora 


Note 


1. Despre acest așezămint, Nicolae Iorga scria: « Din minästirea înălțată pe la 1200 de.. 


fiind atestată de citeva surse docu- 
mentare. Risipite pînă în temelii, clă- 
ditile acestei curți voievodale au lăsat 
ca mărturii pentru refacerea din vremea 
lui Neagoe Basarab doar citeva frag- 
mente de ancadramente, indestulätoare 
totuși pentru a le atribui goticului tirziu, 
fazei de trecere către Renaștere, carac- 
teristică în Transilvania primului sfert 
al veacului al XVI-lea. 

La capătul a două veacuri si jumătate 
de existență în Tara Românească, arhi- 
tectura gotică nu reuşise să realizeze 
mai mult decit s-a arătat în rindurile 
anterioare. Citeva monumente, unele 
mai strălucitoare, altele umile, din ne- 
fericire mai toate dispărute și aproape 
fără nici un ecou în arhitectura orto- 
doxă locală care răminea refractară la 
limbajul artei gotice în care vedea 
permanent un exponent al politicii de 
prozelitism catolic. Considerind această 
rezistență atît de încrîncenată, ar putea 
să pară paradoxal faptul că, un veac 
si jumătate mai tirziu, mediul artistic 
al "Țării Românești va manifesta o largă 
disponibilitate pentru anume elemente 
caracteristice plasticii monumentale go- 
tice. Dar, așa cum vom vedea, termenii 
problemei vor fi atunci radical modificaţi. 
Imprumututile nu vor mai veni din 
lumea goticului catolic, ci, dimpotrivă, 
vot proveni din celălalt voievodat ro- 
mânesc, din Moldova, și, ptin urmare, 
vor fi considerate ca împrumuturi din 
arhitectura ortodoxă a ţării surori. Nu- 
mai sub semnul unei asemenea optici, 
receptivitatea va deveni dintr-odatä mai 
generoasä si ceea ce, vreme indelungatä, 
fusese refuzat, va fi acceptat cu ospita- 
lierä bunăvoință. 


. teutoni... 


minăstire închinată Maicii Domnului nu s-a păstrat decit numele de Cloaster (... Kloster) care se 


dă încă unui loc din acest oraș de munte» (N. Iorga, Istoria românilor În chipuri şi icoane, 11, Bucu- 
resp, 1906, p. 6). Existenţa unei minăstiri cu hramul arătat rezultă și dintr-un document de la 
sfîrşitul secolului al XIII-lea, din care aflăm că Loan clericul, ful lui Valentin din Valea Crișului (jud. 
Covasna) a fost inaintat de la gradul de noviciat la cel de subdiacon in minăstitea cu hramul Sfintei 
Fecioare din Cimpulung (document comunicat de Gustav Wentzel, in « Columna lui Traian», Bucu- 


142 





Lan 


Kä 


resti, 28 martie 1872). În legătură cu aceste date, confirmate de cercetările arheologice care au precizat 
configurația romanică a monumentului dispărut, nu putem fi de acord cu teza potrivit căreia prima 
fază de construcție a bisericii « Cloaşterului» s-a situat de-abia în jurul anului 1345 (cf. Chihaia, 
Cerăânile, p. 316). 

Cercetările arheologice făcute de V. Dräghiceanu, in 1924, au făcut obiectul unui scurt raport abia 
patru decenii mai tirziu. Din descriere rezultă că biserica « Cloașterului » avea dimensiuni apreciabile: 
38, 40 m lungime pentru nava centrală şi 15 m lăţime, respectiv cite trei metri navele laterale 
si 9 metri nava centrală. Foarte importantă este constatarea că absidele erau semicirculare (« Abia 
se pot distinge curburile absidelor» — Drăghiceanu, Cimpulung, p. 328). 

Bals Șt., Baräfia,; Chihaia, Monaments ; idem, Cetatile, p. 307 — 309. 

| .ăzărescu, Laurentin. 

Cercetările la cetate, foarte recente, nu au dat rezultatele scontate datorită spolierii materialelor de 


construcţie. De remarcat este o foarte frumoasă cheie de boltă gotică, provenind de Ja o absidă 
(Davidescu, Cetatea, p. 9--14). 


„ Ghika-Budesti, Muntenia, I, p. 122; Vätäsianu, Iszorza, p. 149, cu ipoteza că monumentul a fost 


construit ptin 1335, cind s-au instalat Ja Severin cälugärii franciscani. 

În legătură cu împrejurările istorice favorabile acestei refaceri, vezi Chihaia, Ceratıle, p. 310 - 
311, cu deosebirea că autorul citat consideră că acum a avut loc fondarea asezämintului in 
discuție. 

Bakšić, Calatoria, p. 211. 

Fapt consemnat tot de Bakšić cu ocazia călătoriei din 1648 şi confirmat de un document domnesc 
din 1656 (Bakšić, Calatoria, p. 265 si n. 296) 


. Ridicarea bisericii catolice din Curtea de Argeș la rang de catedrală a avut loc in anul 1381 (Auner, 


Argeș, p. 439), dar din documentul care conține această ştire nu rezultă si data construirii edificiului 
respectiv. Considerind împrejurările din Tara Românească, credem că zidirea avusese loc cu cel puţin 
10 ani mai devreme, sub iniţiativa ferventei catolice care a fost doamna Clara. Pavel Chihaia propune 
o datare în anul 1330, iar ca localizare are în velers zona bisericii Botusari, eventual zona bisericii 
Sfintul Nicolae din Tirg, întrucit in zonele respective au existat in evul mediu colonii de meste- 
sugari sași (Chihaia, Cerâzile, p. 203—204). 


`. Chihaia, Cesatile, p. 352—357; Stoicescu, Moisescu, Tirgovistez, p. 150 — 152. 


Bakšić, Călătoria, p. 214, Chihaia (doc. cit.) consideră că Bakšié s-a inșelat cu privire la identifi- 
carea bisericii Sf. Maria și că, in realitate, aceasta ar fi avut hramul Sf. Francisc. Credem, dimpotrivă, 
că Bakšić avea dreptate, observaţiile sale fiind în consonantä cu notatille mai vechi ale lui Franco 
Sivori, în 1584, si Filippo Pigafetta, în 1595 /(Cd/ârori, III, p. 12, 550). 


. Balş St. Bäräfia, p. 14. 


Potrivit cercetărilor întreprinse de Și. Balş, prăbuşirea s-a produs după anul 1779, cînd Sulzer mai 
vedea biserica « foarte mare, dar pe câle să se prăbușească » (Balș Șt., Baräfia, p. 9; Sulzer, Geschichte, 
I, p. 330-331, II, 460, 631). 


. Lucrärile de restaurare au fost proiectate de arhitectul Șt. Balș in anii 1962-1965 (Balș St., Baräfia). 


Chihaia, Ce/äfile, p. 357 (cu observația de la nota 12); Stoicescu, Moisescu, 


Tirgovistea, p. 
152—154. 


. De remarcat faptul că, in 1595, Filippo Pigafetta menţiona « biserica nouă a Sfintului Francisc» 


“Călători, 111, p. 550). 


. Bakšić, Cälatoria, p. 215. 


. Meritul relevării importanţei acestui monument uitat revine lui Pavel Chihaia, Ripznicu- Vilcea ; idem, 


Cetățile, p. 356—358. 


. Propunerea de reconstituire a bolților navei bisericii Sf. Dumitru din Rimnicu-Vilcea (vezi Chihaia, 


Crtatile, p. 356, cf. releveului Inst. de arh. « Ion Mincu») nu poate fi acceptată, arcele dublou indı- 
care pe plan fiind flagrant lipsite de logică. Pare mai probabilă existența unor bolți în reţea, dacă 
na cumva edificiul a rămas tăvănit. 

Mirtu, Leresti. 

Watäsianu, Istoria, p. 208, 713; Ionescu, Issoria, I, p. 118; Drăghiceanu, Argeș, p 149—151; Chihaia, 
Carlile, p. 86—91. 





Arhitectura gotică 


în Moldova 
(SEC. XIII—XV) 


Spre deosebire de Tara Românească, 
al cărui teritoriu se arătase atit de puțin 
ospitalier, atit de puţin prielnic expe- 
rientelor artei gotice, Moldova va mani- 
festa o timpurie capacitate de absorbție 
pentru mesajul acestei arte, arhitectura 
gotică contribuind într-o importantă 
măsură la constituirea a ceea ce vom 
numi, peste o lungă perioadă de timp, 
sinteza arhitecturii moldovenești sau, 
altfel zis, stilul moldovenesc în arhitec- 
tura medievală românească. 

Implantarea arhitecturii gotice in Mol- 
dova s-a intimplat foarte de timpuriu, 
curînd după ce ea dobindise drept de 
cetate în voievodatul transilvănean. A 
contribuit la aceasta faptul că, tacă in 
prima jumătate a secolului al XIII-lea, 
grupuri de coloniști sași au trecut Car- 


paţii pentru a se stabili pe văile bogate ` 


ale ţării Moldovei, aşezări prospere 
luind ființă la Baia si la Siret ?. Prove- 
nind probabil de la Rodna, coloniștii 
saxoni situați la Baia, asemenea celor 
din așezarea de pe valea Someșului, 
erau îndeminateci în mestesugurile mine- 
„ritului. Si tocmai bogăția mineritului 
de la Baia explică rapida ascensiune 
economică a tinerei localități moldo- 
vene care ajunge să fie cunoscută cu 
denumirea de « orașul Moldovei» sau, 
pur și simplu, « Moldova». 2 Ca urmare 
a legăturilor cu Rodaa de peste mante, 
la Baia a luat ființă o minăstire catolică 3, 
poate premonstratensä *, edificiu distrus 
parțial de tătari în una din numeroasele 


144 


O sinteză de valoare europear? 


lor invazii petrecute in zbuciumatu) 
secol al XIII-lea. Ștund că minăstirez 
Rodna a fost construită de un atelier 
de ambiantä cisterciană, putem presu- 
pune că aceluiași șantier D aparține si 
edificarea ansamblului monastic de l2 
Baia si, astfel, din deducție in deductie, 
se poate admite, ca ipotezä de lucru, 
că, încă in a doua jumătate a secolului 
al XIII-lea, goticul timpuriu, in varian- 
ta sa cistercianä, se instala pe plaiurile 
Moldovei. 

Citeva decenii mai tîrziu, in anul 
1345, este menţionată la Baia o minäs- 
tire franciscană 5. 

Coroborind toate aceste date, putern 
considera deci că Baia devenise, incă 
înainte de intemeierea statului mnldo- 
vean, un important focar de difuzare 
a formelor arhitectonice proprii goti- 
cului trecut prin filera centrelor tran- 
silvănene. Referirea la Transilvania se 
impune cu necesitate intrucit, in prima 
perioadă a existenţei sale, formaţia pre- 
statală a Moldovei depindea atit din 
punct de vedere politic, cît și economic 
de voievodatul transilvănean, find in 
intenţia regatului de la Buda un tel 
de marcă a Răsăritului, un avanpost 
defensiv împotriva tătarilor. 

Nu știm la ce dată anume a fost 
construită prima biserică romano-cato- 
lică din Siret în folosul comunității 
săsești stabilite aici, dar în anul 1371, 
o asemenea biserică exista, ea fiind 
înălţată la rang de catedrală a episcopa- 





tului catolic atunci înființat. Tot- 
odată, trebuie reţinut faptul că in anul 
1340 se făcea menţiune despre o mină- 
stire franciscană la Siret”, asezämint 
ı cărui dată de întemeiere rămine necu- 
noscută. Revenind la Baia, în afata 
bisericii minästiresti — care era situată 
in marginea orasului —, trebuie să con- 
semnăm şi existența unei biserici paro- 
hiale cu hramul Sfinta Treime, biserică 
a cărei existență a fost menționată în 
anul 1387 8. 

Considerarea tuturor monumentelor 
gotice, dispărute și cunoscute doar pe 
cale documentară, se dovedeşte a fi 
cu prisosintä necesară pentru a înţelege 
procesul de constituire a arhitecturii 
moldovenești propriu-zise, a acelei arhi- 
tecturi care s-a cristalizat in etape 
succesive în directă legătură cu înteme- 
ierea și dezvoltarea statului independent 
al Moldovei. Se ştie că, în anul 1359, 
voievodul Bogdan de la Cuhea, räz- 
vrätindu-se impotriva autorității regale, 
pârăsește Maramureșul si, trecind mun- 
tü, alungă din Moldova pe urmasii 
voievodului Dragoș, declarindu-se in- 
dependent. Dupä acest important act 
politic, în orașul Rădăuți — devenit ca- 
oitală a tinărului stat moldovenesc — a 
rost înălțată biserica cu hramul Sfîntul 
Nicolae 9, monument care poate fi con- 
siderat un adevărat document de naștere 
2 arhitecturii din Moldova. 

Aspectul acestui monument a derutat 
deseori pe cercetători, dar recentele 
cercetări arheologice, coroborate cu cer- 
cerarea de parament în vederea restau- 
zării, permit să restituim acestui edificiu 
-nfăușarea originară si problematica re- 
Srezentativä. Planimetric și spațial, este 
vorba despre o basilicä cu trei nave, 
zlcătuită din cinci travee, la răsărit 
sflindu-se o amplă absidă cu traseu 
elipsoidal. 

Corpul basilical prezintă cîteva carac- 
-eristici demne de toată atenția. Mai 
“arii este vorba despre compartimentarea 
ansversalä a spațiului interior. Primele 
două travee vestice sint separate de 
urmätoarele trei printr-un perete plin, 
sträpuns de o ușă, astfel că se obține 
-—părțirea rituală, 


specific ortodoxă, 


între naos și pronaos. Nava centrală 
a naosului, mai înaltă, este boltită în 
semicilindru întărit cu dublouri a căror 
naştere se face gradat din masa de 
zidărie, fără console. Spre deosebire 
de bolta navei centrale, dispusă axial, 
bolțile navelor laterale sînt orientate 
transversal, ceea ce contribuie la efectul 
de unitate a spaţiului interior pe sensul 
urmărit constant în arhitectura bizan- 
tină. Deasupra navelor laterale, au fost ` 
practicate două ascunzători, deseori com- 
parate cu falsele tribune ale bisericilor 
romanice. Accesul la ascunzători este 
asigurat printr-o scară în spirală găz- 
duită într-un turnulet parțial înglobat 
in ziduri, parțial cu zidărie proptie, 
situat în colţul de sud al pronaosului. 

Spuneam că absida răsăriteană este 
prelungä. In realitate, ea este alcătuită 
din două secțiuni separate: absida pro- 
priu-zisă și un spațiu intermediar care 
trebuie pus în legătură cu corutile 
devenite caracteristice in arhitectura 
gotică. Tot în legătură cu această arhi- 
tecturä se explică prezența contrafortilor 
care flancheazä fațadele de nord şi de 
sud ale clădirii, de asemeni absida al- 
tarului, de o parte şi de alta a ferestrei 
axiale 10. 

Considerată, fără temei, ca vlästar 
intirziat al arhitecturii romanice 1!, bise- 
rica Sf. Nicolae din Rădăuţi se dove- 
deste a fi o adaptare foarte abilă a unui 
edificiu gotic la cerințele cultului orto- 


dos, 


Decorația fațadelor este deosebit de 
sobră. Lipsit de cornișe, monumentul 
este prevăzut, în partea superioară a 
zidurilor, cu o friză de ocniţe cu arc 
în semicerc, în cîteva din ele find 
amplasate mici ancadramente de ferea- 
stră care permit iluminarea și aerisirea 
galeriilor-ascunzätoare de deasupra na- 
velor laterale ale naosului 1%. Fațadele 
sint tencuite, dar la expresia lor deco- 
rativă contribuie cu vigoare suita con- 
trafortilor. Construiti din piatră fă- 
tuitä, contrafortii au socluri robuste si 
prezintä la partea superioarä o pantä 
înclinată, terminată cu läcrimariu, un 
alt läctimariu fiind așezat in zona de 
mijloc pentru a proteja decrosul zidä- 


145 


H 











Fig. 158 


ti, biserica Sf. Nicolae, 


H 


Fig. 159 
Rădăuţi. biserica Sf. Nicolae, 
perspectivă axonometricä și plan. 


Fig. 160 

Rădăuţi, 

biserica Sf. Nicolae, 
silueta monumentului 

aşa cum apare 

în tabloul votiv din naos. 













AD O GAa(nanaanaaaaaa Dä 


EC CH N 


w 








92 





riei. Ancadramentele ferestrelor au fost 
modificate în secolul al XVI-lea, în 
i lui Alexandru Lăpușneanu care 

2 prelungit biserica spre vest, adäugin- 
du-i un exonartex. Acoperişul este înalt 
si unitar, cu pante repezi, ceea ce spo- 
reste efectul de monumentalitate al 
edificiului. 


Am insistat asupra acestui monu- 


ment cu intenţia de a pune în evidență 
citeva aspecte deosebit de necesare 
centru considerarea ulterioară a perso- 
aalității arhitecturii moldoveneşti. In 
orimul rînd, trebuie reținut faptul că 
-ehnica de constructie a bisericii de la 
Rădăuţi, cu folosirea pietrei brute, nu 
se regăseşte la edificiile religioase apar- 
înind arhitecturii bizantino-balcanice, 
in schimb este caracteristică arhitecturii 
zotice. Aceleiasi arhitecturi trebuie să-i 

Sunem in seamă si dispoziția basilicalä, 
Jar adaptată în cazul de faţă nevoilor 
Ze cult ortodoxe. Gotici sint contra- 
"eum, gotice sînt portalele, gotic este 
: spaţiul absidei altarului, prelungirea 
zebuind înțeleasă ca o adaptare la 
“ormele de cult ortodoxe a corului și 
absidei de epocă gotică. Paul Henry 5 
stribuia sistemul de boltite al naosului 
ambianţei cisterciene, acest punct de 
sedere fiind susținut in ultima vreme 
=: de prof. V. Vätäsianu 14. Chiar dacă 
analogitle nu sint îndestulător de con- 
vingätoare, semnificativ rämine faptul 

din suma de posibilităţi oferite de 
rhitectura gotică, la Rădăuţi a fost 
>referată tocmai aceea care consuna 
mai mult cu spaţiul unei biserici orto- 
doxe. 

Cu alte cuvinte, biserica Sf. Nicolae 
Sin Rădăuţi trebuie considerată ca un 
—onument-sinteză, un monument care 

==pimă o realitate artistică specifică 
3 Moldovei medievale. În lipsa unor 
z-eliere autohtone de zidari si pietrari 

bisnuiti să construiască după sistemul 
-ispindit in lumea ortodoxă, voievozii 
Moldovei au făcut apel la atelierele 
solonistilor sași care, in epoca respectivă, 
anosteau si practicau la scară largă 
arhitectura gotică, aşa cum s-a putut 
redea în Transilvania. Recurgerea la 
-ormele arhitecturii gotice pentru satis- 


facerea nevoilor unei comunităţi orto- 
doxe nu trebuie să surprindă. Bogdan, 
ambițiosul domn al tinărului stat, avea 
în satul său de baștină, la Cuhea, în 
Maramureş, o biserică-sală cu o arhi- 
tectură gotică 15 si trebuie să ni-l ima- 
ginăm ca fiind fără prejudecăţi față de 
expresia unei arhitecturi cu cate era 
familiarizat încă din copilărie. 
Considerată in perspectiva timpului, 
importanţa bisericii Sf. Nicolae din 
Rădăuţi este deosebit de mare. Ea este 
cel mai vechi monument de zid păstrat 
din Moldova medievală şi, totodată, 
oferă ptima sinteză dintre un program 
ritual specific ordodox si mijloacele de 
construcție şi decorație proprii arhitec- 
turii gotice. Potrivit observației lui 
G. Balş, pe aceste două premise avea 
să se realizeze, în secolul următor, 
stilul arhitectonic moldovenesc 16. 
După primele decenii de existență 
mereu amenințată de către puternicii 
săi vecini, Moldova ajunge -să cunoască 
o perioadă de relativă stabilitate si de 
înflorite economică, politică și militară, 
în timpul acelui destoinic voievod care a 
fost Petru Mușat (1374—1391). "Una 
dintre primele griji ale domnitorului a 
fost organizarea unui puternic sistem 
defensiv și, ca urmare, în principalele 
puncte strategice ale Moldovei au fost 
intocmite șantiere pentru înălţarea unor 
cetăţi de apărare. Cetatea de scaun de 
la Suceava 17, cetatea de la Scheia 18 — 
care nu se știe de va fi fost terminată 
vreodată —, cetatea Neamţului 1? si, cu 
probabilitate, cetatea Tetinei 2 au con- 
stituit în acea vreme adevătate şcoli 
pentru formarea  meșterilor-construc- 
tori din Moldova, din rindul acestora 
urmind să fie recrutați mai tirziu autorii 
altor ctitotii. Amplificate si modernizate 
în epoca lui Ștefan cel Mare, cetățile 
lui Petru Muşat nu au păstrat decit 
puţine elemente cu caracter artistic în 
faza inițială, dar dispoziţia patrulaterä 
a planului, cu turnuri pătrate de colț; 
ca si folosirea pietrei brute pentru con- 
structie, indică, fără echivoc, existența 
unor constructori provenind din zona 
Mării Baltice, legăturile Moldovei cu 
marele cnezat al Lituaniei find o în- 


147 


Fig 
161—1 Gi 


destulătoare explicaţie pentru: adoptarea 
unui asemenea tip de plan? - 

Credem a nu greşi dacă atribuim 
acelorași meşteri care ridicau cetățile 
de apărare ale voievodului, înălțarea 
minăstirii dominicane de Ja Siret, cu 
biserica Sf. Ion Botezătorul 22, danie 
a doamnei Margareta Mușata, mama lui 
Petru Mușat. Construită înaintea anului 
1384, cînd este menţionată documentat, 
această biserică va fi beneficiat de în- 
treaga strălucire necesară unei ctitotii 
domnești, mai ales că doamna Margareta 
Mușata hotărise să fie inmormintatä aici. 
Dărimată din ordinul voievodului Ştefan 
Rareș în anul 1552 și încă necercetată 
arheologic, minăstirea dominicană de 
la Sitet nu și-a dezvăluit încă pe deplin 
secretele, dar este foarte probabil că 
ea a constituit la timpul său o adevărată 
placă turnantă pentru răspindirea for- 
melor decorative ale arhitecturii gotice, 
contribuind, așadar, la modelarea expre- 
siei arhitectonice a monumentelor mol- 
dovenesti. . 

În pofida puternicelor prezenţe ale 
arhitecturii gotice în Moldova în a doua 
jumătate a secolului al XIV-lea, vom 
observa că preluarea elementelor spe- 
cifice acestei arhitecturi la ctitoriile 
ortodoxe va fi făcută cu măsură, cu 


exigentä si numai pentru satisfacerea 
unor necesităţi de ordin tehnic si orna- 
mental. Astfel, la biserica Sf. Treime din 
Siret 23, ctitorie a lui Petru Muşat, ex- 
ceptind tehnica de construcție cu piatră 
brută, nici un element gotic nu poate 
fi invocat în mod expres. Biserica din 
Siret este de plan triconc, plan ce se 
bucura de o largă populatitate in arhi- 
tectura bizantino-balcanică a secolului 
al XIV-lea 24, şi care va fi ajuns aici prin 
intermediul Tärii Românești. Sistemul 
de boltire cu calotă semisferică pe naos 
este principial de tradiție bizantină. 
Dar, așa cum s-a observat, apare aıcı 
inovaţia suspendării arcurilor mari pe 
console, procedeu care trebuie pus in 
legătură cu experientele arhitecturii go- 
tice si care va fi utilizat tot mai des la 
monumentele moldovenesti din secolul 
urmätor. 

Distrugerea monumentelor și insu- 
ficienta cercetare arheologică fac astăzi 
deosebit de dificilă reconstituirea con- 
figuratiei arhitecturii moldoveneşti din 
ultimii ani ai secolului al XIV-lea. 
Ştirile documentare şi însemnările călă- 
torilor străini din secolele XVI -XVII 
ne dau, însă, dreptul să afirmăm că, 
inainte de 1400, activitatea constructivă 
din Moldova era foarte susținută şi că, 


Rig. 161 
Cetatea Neamţ, vedere generală. 





alături de centrele amintite pină aici, 
se ridicau și alte localități importante, 
dezvoltarea lor fiind favorizată, deopo- 
trivă, de stabilitatea politică si de înflo- 
rirea economică a statului. 

la Hirläu %, încă înainte de 1384, 
incepuse construcția curții domneşti de 
la care se păstrează doar cîteva mărturii 
arheologice, semnificative totuși pentru 
indicarea confluentelor mereu active cu 
arhitectura gotică. Citeva nervuri de 
boltă si cîteva fragmente de ancadra- 
mente indică faza matură a goticului, 
aşa cum am cunoscut-o în Transilvania 
aceleiași perioade si, date fiind constan- 
tele legături ale Moldovei cu voievo- 
datul transilvănean, este de presupus 
că meşterii proveneau din părțile Bis- 
tritei și Dejului sau, poate, chiar mai 
de departe, de la Cluj și de la Sibiu. 

Recente cercetări arheologice au pus 
in evidenţă la Suceava, în vecinătatea 
bisericii Sf. Dumitru, un curios edificiu 
de plan dreptunghiular, cu abside late- 
rale patrulatere, edificiu amplificat ul- 
terior şi care pare să fi fost lăcaș de cult 
al populației catolice din localitate 26. 

Cu această zestre de monumente și 
de experienţă, ajungem în vremea lui 
Alexandru cel Bun, voievod care are 
meritul de a fi asigurat Moldovei o 
perioadă de indelungă prosperitate și 
căruia trebuie să-i atribuim un rol pro- 
eminent în procesul de maturizare a 
vieţii artistice locale. Deși nu s-a păstrat 
nici un monument întreg din timpul 
voievodului, exceptind poate biserica 
din Dolhești ?”, pe baza ştirilor docu- 
mentafe putem invoca o susținută cam- 
panie de construcții, numărul ctitoriilor 
domnești şi boiereşti fiind de-a dreptul 
impresionant %. 

Distrugerea casei domnești de la mi- 
năstirea Bistriţa ? face imposibilă apre- 
cierea calităților sale arhitectonice. Este 
insă semnificativ, pentru pătrunderea 
influențelor gotice în Moldova, faptul 
că acest edificiu fusese decorat cu plăci 
de ceramică smălțuită ale căror motive 
ornamentale erau nemijlocit inspirate 
din arta ceramiștilor transilvăneni. 

De ambiantä gotică este şi ceramica 
monumentală descoperită în ultimu ani 





Fig. 162 
Cetatea Neamţ, planul. 


în ruinele unor case din oraşul Baia 30, 
oraș in legătură cu care poate fi evocată 
una dintre cele mai importante realizări 
ale arhitecturii gotice în Moldova tim- 
pului. În amintirea soţiei sale catolice 
Margareta, voievodul Alexandru cel Bun 
inälta la Baia, în anul 1410, biserica 
dedicată Sfintei Fecioare 3. Supus in 
prezent unei ample lucrări de consoli- 
dare și conservare, edificiul are aspectul 
unei vaste biserici de tip sală, cu nava 
lungă de 26,30 m şi lată de 8,60 m, spre 
răsărit cu absidă poligonală nedecrosatä, 
iar spre apus cu un puternic turn-clo- 
potnitä păstrat pină la înălțimea feres- 
trelor de sunet. 

De o parte şi de alta, pe laturile de 
nord și sud, se păstrează, asemenea unor 
brațe de transept, două capele de plan 


149 


Fig 
163—164 


| 





Fig. 163 
Baia (jud, -Suceava), biserica romano-catolică 


patrulater. Bine proptită cu contraforți 
înalți, biserica fusese boltită în retea, 
nervurile fund sprijinite pe console de 
piatră încastrate în ziduri. La prima 
vedere, dispoziția planimetrică descrisă 
poate părea curioasă, invitind la ipoteza 
că edificiul a fost realizat în mai multe 
etape. In realitate, biserica a fost înăl- 
tatä într-o singură fază de construcţie, 
dar cu modificarea intenției programate. 
Plănuită inițial să aibă trei nave, cu ab- 
sidă decroșată, după ridicarea primei 
travee a corpului bisericii propriu-zise, 
s-a renunțat la acest plan dezvoltat pen- 
tru ca imediat în prelungire să fie con- 
struit turnul-clopotnitä, iar extremitățile 
proiectatelor nave laterale au devenit 


150 


(monument în curs de restaurare). 





= 


Fig. 164 


Baia, biserica romano-catolică, 


planul, 

















nr 


r~ 


mele. Așadar, monumentul păstrează 
—tănşarea iniţială, reducerea proporţiilor 
-zrind a indica nu numai o diminuare 
= programului arhitectonic, ci și o 

oorelare mai firească cu mărimea co- 
unităţii catolice care exista atunci în 
wasul Baia. 

Zidită din piatră brută si din piatră 
Sruitä, avind ancadramentele ingrijit 
profilate şi nervuri cu secţiune specifică 
enui gotic evoluat, biserica din Baia 
ste in deplin acord stilistic cu monu- 
mentele contemporane din Transil- 
vania 7, 

Aläturi de biserica Sf. Fecioarä din 
Baia, se cuvine a fi amintitä gi biserica 

dispärutei minästiri franciscane din Ba- 

zu, atribuită chiar doamnei Margareta, 
zidire despre care călătorii din secolele 
XVI şi XVII ne spun că era foarte 
“rumoasă, lungă de 24 de pași, largă 
le 9 si prevăzută cu sacristie și tutn- 
clopotniță ?, 

Dar, în pofida numeroaselor monu- 
mente ridicate în folosul populaţiei cato- 
lice din Moldova, autohtonii au refuzat 
să imprumute /a/e quale elementele arhi- 
tecturii gotice. Diihpotrivă, constatăm 
in activitatea ctitoțicească a Moldovei 
din prima jumătate a secolului al XV-lea 

preocupare pentru neta diferențiere 
GE lăcașurile ortodoxe şi cele apar- 

inind sașilor catolici. În opoziție cu 


planimetria bisericilor catolice mentio- 
nate pînă aici, 


ruinele ctitoriilor lui 








Alexandru cel Bun, de la Moldoviţa 34 
și Bistriţa 35, sau ruina minăstirii Hu- 
mot 26, ctitorită de vornicul Oană de 
la Tulova, indică preferința pentru 
planul triconc, plan deja introdus în 
arhitectura moldovenească de biserica 
Sf. Treime de la Siret. Adaptate exi- 
gentelor rituale si concepțiilor arhitec- 
tonice proprii lumii ortodoxe, aceste 
monumente au fost construite, totuși, 
de meșteri familiarizați cu tehnica 'folo- 
sită în ambianța gotică a santierelor 
din Transilvania si din Moldova. Piatra 
brută si piatra fätuitä este întru totul 
asemănătoare ca mod de prelucrare si 
de punere în operă cu ceea ce am putut 
constata, de exemplu, la biserica Sf. Fe- 
cioară din Baia. Simptomatic este si 
faptul cä biserica de plan triconc de 
la Bistrita fusese de la inceput preväzutä 
cu contraforți, dovadă a asimilärii mot- 
fologiei gotice la un monument ortodox. 

Dacä acceptäm ipoteza lui Gheorghe 
Bals, atunci in categoria monumentelor 
de ambiantä gotică trebuie .să inscriem 
și biserica din Dolhestii Mari ?”, o re- 
plică în mic a biseticii Sf. Nicolae din 
Rădăuţi. De plan dreptunghiular, com- 
partimentatä in naos și pronaos, boltită 
în semidlindru pe dublouri, biserica 


din Dolhesti prezintă la interior, de-a ` 


lungul zidurilor laterale, firide înalte; 
ceea ce dă impresia că monumentul 
nu ar fi altceva decit biserica din Rä- 
däuti cu navele laterale retezate. Dar, 
ceea ce imptimă monumentului o par- 
ticulară expresie goticizantä este absida 
altarului, care, în mod surprinzător 
pentru o biserică ortodoxă, este poli- 
gonală atit la exterior, cît si la interior. 
Pe baza acestei tratări tipic gotică a 
părții sanctuarului putem accepta ipo- 
teza că biserica din Dolhesti a fost 
construită în vremea lui Alexandru cel 
Bun 3%, cînd, neîndoielnic, influența go- 
tică era destul de puternică, în orice 
caz mult mai eficientă decit avea să fie 
în a doua jumătate a veacului, în timpul 
domniei lui Ştefan cel Mare. 


Fig. 165 

Biserica din Dolhestii Man 

(pad. Suceava), 

secțiune sı plan in ipotezi restaurării. 


151 


"Fig. 165 











Numărul mic al mărturiilor materiale 
cate s-au păstrat face imposibilă o 
circumstantiatä judecată de valoare cu 
privire la dezvoltarea arhitecturii moldo- 
venești in secolele XIV si XV. Putem 
totusi consemna o foarte activä pre- 
zentä a Santierelor gotice, stimulate ini- 
tial de centrele de colonizare säseascä 
de la Baia si Siret, întreținute apoi prin 
daniile voievodale, pentru a realiza 
monumente reprezentative. Pe de altă 
parte, exceptind biserica Sf. Nicolae 
din Rădăuţi si, in parte, biserica din 
Dolbes Mari, bisericile ortodoxe de 
piatră au preferat o structură compozi- 
tionalä care nu se regăsește în arhitectura 
gotică, ci, dimpotrivă, exprimă orien- 
tarea permanentă către lumea bizantino- 
balcanică. 

Faptul că “atelierele de pietrari de 
formaţie gotică.au fost puse în situația 
să execute monumente cu un program 
diferit decit acela care le era familiar, 
definește, neîndoielnic, o anume atitu- 
dine care, mai mult decit religioasă, este 
explicabilă pe plan politic. Într-adevăr, 
față de amenințările permanente ale 
Ungariei şi Poloniei, regate puternice 
şi, în acelaşi-timp, cu un declarat rol 
“apostolic, în numele Vaticanului, Mol- 
dova a ştiut să se apere nu doar cu 
mijloacele diplomatice si militare, ci si 
cu mijloacele religiei, religia find în 
evul mediu principalul instrument al 
ideologiei 3%. Împotriva prozelitismului 
catolic, moldoveni, asemenea fraților 
lor din Tara Românească, au ştiut să 
reziste, făcînd din poziţia religioasă un 
element de circumscriere politică faţă 
de ţările catolice vecine. Pe fondul unei 
asemenea rezistenţe, nu va surprinde 
dacă din arhitectura gotică au fost 
preluate doar elemente de tehnică şi de 
decorație, programul arhitectonic ră- 
minind în întregime subordonat con- 
ceptiei spaţiale de tradiţie bizantină și 
adaptat cerințelor de cult ortodox. 

Absorbtia selectivă a elementelor spe- 
cifice arhitecturii gotice devine incă 
si mai evidentă în epoca lui Ștefan 
cel Mare, cînd întreaga Moldovă se 
transformă într-un uriaş șantier, 


152 


Încărcată de un parfum legendar, 

tradiția cronicäreascä atribuie lui Stefan 
cel Mare ridicarea a cite unei biserici 
după fiecare din numeroasele bătălii 
pe care le-a purtat cu biruintä importiva 
inversunatilor săi adversari. Ca atitea 
legende frumoase, nici aceasta nu cores- 
punde adevărului istoric. In realitate, 
domnia marelui voievod ne apare ca 
divizată în două perioade clar diferen- 
tiate din punct de vedere al activităţii 
constructive. In prima parte a domniei 
lui Stefan cel Mare, între anii 1457-— 
1487, nu a fost construită decir o singură 
miînăstite, aceea de la Putna, in anii 
1466—1469, refăcută apoi în urma unui 
incendiu în anul 1481. 
„Vreme de trei decenii, Ștefan cel Mare 
a fost preocupat să refacă, să amplifice 
şi să modernizeze sistemul defensiv 
inițiat de Petru Mușat, acțiunea find 
cu atit mai trebuincioasă cu cit amenin- 
tarea otomană devenise deosebit de 
gravă. Au fost mărite și întărite cetăţile 
de frontieră, au fost reamenajate curțile 
domnești, locuri de reședință în care 
voievodul putea să poposească pentru 
a veghea la buna gospodărire a ţării. 
A fost refăcută si ridicată la splendoarez 
unei adevărate curți princiare cetatea 
de scaun a Sucevei. 

Din simpla insiruire a datelor docu- 
mentare, rezultă că eforturile făcute 
de Moldova lui Ștefan cel Mare intr: 
asigurarea condițiilor de apărare impo- 
triva dușmanilor au fost cu totul excep- 
tionalä. In anul 1466 se zidea puternic? 
Cetate Nouă de la Roman, în lunc? 
Siretului, fortificație ce pare să inaugu- 
teze martea campanie a construirii și 
refacerii cetăților Moldovei %. In anul 
1476 se construia la Cetatea Alba"! și 
la Suceava 42, în anul 1479 se construia 
un nou zid la Cetatea Albă 43, de ase- 
meni — într-o singură campanie de lu- 
cru, vreme de numai 30 de zile, cu 
concursul a 800 de meșteri zidari și a 
17.000 salahori —, se refäcea cetatea 
Chiliei 23 In anul 1483 se lucra la 
cetatea Nouă a Romanului 4%, iar in 
anul 1484, cel mai tirziu, era refăcută 
cetatea Orheiului 46. Alături de aceste 
date, se cuvine să amintim importantele 


Fig. 166 
Ceratea de scaun a Sucevei; 
în zona centrală se văd ruinele cetăţii construite de Petru Mușat, 
perimettal se văd cele două tinduri de ziduri 
construite de Ştefan cel Mare. 


ce se efectuau la 


lucrări 
Tetina, la Bacău, la Huși, 
la Hirläu, la Vaslui, la Dorohoi, la 


Hotin, la 
la “Cotnari, 


Botoșani, la Piatra Neamţ, la Cetatea 
Neamţului, la Crăciuna, pretutindeni 
unde se afla un loc de apărat, pretu- 
undeni unde erau necesare veghea si 
energia voievodului. 

Faptul că pentru refacerea cetăţii 
Chilia fusese posibilă antrenarea a 800 
de meşteri zidari si a 17.000 salahori 
este indeajuns de doveditor pentru resur- 
sele santierelor moldovene din acel 
cimp si ne lasă să înțelegem că meste- 
sugul zidăriei beneficia de o neobișnuită 
prosperitate. Din nefericire, distrugerile 
provocate de turci și de trecerea timpului 
fac astăzi deosebit de grea recompunerea 


Aizionomiei de odinioară a tuturor acestor 
cetăți și reședințe de scaun. 

Deși adusă în stare de ruină în anul 
1675, prin actul de trădare al lui Dumi- 
trascu Cantacuzino care, Ja cererea tur- 
cilor, a aruncat zidurile în aer, cetatea 
Sucevei” se păstrează îndestulător pentru 
a permite punerea în evidență a impor- 
tantului aport adus de către meșterii 
de formație gotică la activitatea cons- 
tructivă a Moldovei lui Ștefan cel Mare. 
Ca urmare a amplificării cetăţii și a 
construirii unui nou zid de incintă, 
cu turnuri semicirculare vechea forti- 
ficatie, zidită de Petru Mușat, a fost 
integral modificată la interior, find 
adaptată exigențelor unei adevărate re- 
şedinţe de reprezentare. Intrarea in 


153 





Fig. 166 


Fig. 167 





Fig. 167 Cetatea de scaun a Sucevei; arcade din curtea interioară. 


Sg 


C yesi rap koae RE 
SC SE E gg EE HE 
DEEE pe emo oa dr 
` Ik - 


Q9 QE Am 


Cetatea de scaun a Sucevei, 

plan general Cetatea de scaun a Sucevei; 
cu indicarea celor două etape de construcție: succesiunea celor trei porţi 
Petru Muşat (negru), ale fortului muşatin, 

Ștefan cel Mare (punctat); amenajare datînd 

zidurile marcate cu liniute din 

s-au prăbuşit în vale timpul [ui Ștefan cel Mare. 








sie de boltă 
= venind 
= la cetatea de scaun a Sucevei 


ur.. 


"L=zeul judeţean Suceava). 


Fr». 171 

"e de boltă 

oo x enind 

= l cetatea de scaun a Sucevei 
i zeul judeţean Suceava). 












castelul princiar se făcea pe sub arcurile 
frinte a trei portale monumentale, cu 
profile viguroase %, ultimul dintre aces- 
tea deschizindu-se spre curtea interioară 
a reședinței, în jurul căreia se aflau 
sălile de primire, camerele slujitorilor 
și apartamentele domnești %. La primul 
nivel, curtea era înconjurată de inalte 
arcade pe sub care se comunica cu 
incăperile gospodărești sau destinate 
slujitorilor. Pe latura de apus, deasupra 
unor spatioase pivnițe boltite, se înălța 
sala tronului, care, judecată pe baza 
materialului recuperat din săpăturile arhe- 
ologice, trebuie să fi fost întru totul 
asemănătoare cu sala cavalerilor de la 
castelul Hunedoara 5. Pe latura de răsă- 
rit se afla paraclisul curții domnești, 
iar pe latura de nord, dominind valea 
riului Suceava, se afla turnul principal: 51, 
turn de mari dimensiuni, care însă, 
din păcate, s-a risipit în întregime, sur- 
pîndu-se cu toate zidurile invecinate, 

Bogatul material arheologic, cheile 
de boltă, nervutrile, fragmentele de anca- 





Fig. 172 

Cablă decorativă 

provenind 

din ruinele casei de la Suceava 
(Muzeul judeţean Suceava). 


Fig. 
168—172 


dramente si de balustrade *?, totul indică 
aici prezența unui atelier de, pieträrie 
de bună calitate, fiind presupusă aduce- 
rea meșterilor din mari centre occiden- 
tale 55. Asemänarea cu castelul de la 
Hunedoara nu trebuie considerată doar 
intimplätoare, ştiut fiind că Stefan cel 
Mate Intretinuse din tinerețe bure relații 
cu familia Hunedoreştiler. 
Ancadramente si prcfile gotice, păs- 
trate fragmentar, au fost descoperite, 
cu ccazia cercetărilor arheologice, la 
mai tcate curțile lui Stefan cel Mare, 
Este deci firesc să presupunem că în 





cetăţii de scaun, cu ocazia cercetäril 7 
arheologice din 1955 —1956, 1964 — 
1965 5. De mari dimensiuni (35 m: 
11 m), dar construită din grinzi de lemz 
si din paiantă, sala respectivă ave: 
pereții și pardoseala cu plăci ceramice 
ornamentate cu motive gotice. In mi'- 
locul sălii se afla o uriaşă sobă din cahle 
cu reliefuri (Sf. Gheorghe, centaur inar- 
pat, arborele vieţii, zgriptor etc), intre- 
gul repertoriu decorativ fiind de obirsıe 
gotică 55. Prin extensie, se poate lesne 
presupune că la configurarea interioa- 
telor moldoveneşti de epocă aporti 


Fig. 173 
Minăstirea Putna. 


timpul celor trei decenii de intensă 
campanie constructivă pentru refacerea 
și modernizarea cetăților, pentru organi- 
zarea curților domneşti, aportul meste- 
rilor de formaţie gotică a fost deosebit 
de important, lor datorindu-li-se încetă- 
tenirea pe pămintul Moldovei a unui 
întreg aparat arhitectonic caracteristic 
goticului tirziu. 

Un temeinic argument în acest sens 
este oferit de rămășițele așa-zisei « case 
domnești», de fapt o amplă sală de 
recepţie descopertiä pe platoul din fața 


156 


artei gotice era destul de insemnat, 
de aici, decurgind, firesc, o mai lesni- 
cioasă absorbite a formelor specifice 
acestei arte şi în alte domenii. 

O concludentă mărturie în acest sens 
este și turnul tezaurului de la minăstirea 
Putna, datînd din 1481 55. Acest turn 
este singurul monument păstrat intact 
la minăstirea principală a lui Stefan 
cel Mare si, totodată, constituie o 
dovadă certă a procesului de fortificare 
a așezămintelor minästiriesti. Săpăturile 
arheologice au dovedit la Putna existenţa 











Fıg. 174 

Turnul Tezaurului 

Je la minästirea Putna, 
secţiune si plan. 


unui zid de incintă puternic, datind 
cin vremea lui Ștefan cel Mare, zid 
ıntärit cu un turn de poartă si, de 
zsemeni, cu turnul tezaurului, situat 
pe latura de vest. Deasupra încăperii 
parterului, pe plan pătrat, cu ziduri 
groase de peste un metru, se ridică 
un corp prismatic octogonal, primele 
două nivele boltite în felii pe nervuri, 


iar ultimul nivel, sub acoperiș, find 
tratat ca un drum de strajä continuu, 
cu ferestre de tragere. Construit din 
piatră brută si piatră fätuitä cu profile 
deosebit de îngrijite, turnul tezaurului 
de la Putna poate fi considerat ca un 
reper reprezentativ pentru ceea ce va 
fi fost în epoca respectivă arhitectura 
turnurilor de cetate și modul de rezol- 
vare a spațiilor interioare. 

Spre deosebire de arhitectura turnului, 
pe de-a întregul îndatorată modelelor 
gotice, ușor de regăsit în numeroase 
exemple asemănătoare în voievodatul 
Transilvaniei, fosta biserică a minăstirii 
Putna prezintă o concepţie arhitectonică 
net deosebită. Cercetările arheologice, 
prilejuite de restaurarea ansamblului 
monastic, au arătat că ctitoria lui Ştefan 
cel Mare fusese concepută ca o amplă 
bisetică de plan triconc, cu particulari- 
tatea alungirii spre vest, ptin inter- 
calarea între pronaos și naos a încăperii 
mormintelor si prin adăugarea pe latura 
apuseană a unui exonartex, cu probabi- 
litate închis 57. 

Pe latura de sud a minăstirii Putna 
a existat o importantă casă domnească, 
o adevărată reședință pe care trebuie 
să ne-o imaginăm ca fiind concepută 
după modelul celorlalte reședințe dom- 
nești, aşadar în spiritul arhitecturii go- 
tice #8, 

Considerat in ansamblu, complexul 
minästiresc de la Putna — așa cum va 
fi arătat în timpul lui Ștefan cel Mare— 
prezenta, deci, o interesantă și expresivă 
cezură interioară. Spre deosebire de 
construcțiile cu caracter civil si militar 
care rämineau legate de arhitectura 
goticä atit din punct de vedere plani- 
metric, cit si decorativ, biserica exprima, 
färä echivoc, opfiunea moldovenilor 
pentru programul spatial de traditie 
ortodoxä. Tocmai această clară opțiune 
stă la baza a ceea ce, în deceniile imediat 
următoare, se poate considera a fi 
stilul moldovenesc în arhitectura medie- 
vală românească. l 

După treizeci de ani de luptă și 
indisjită activitate constructivă pentru 
organizarea apărării, în anul 1487, Ste- 
fan cel Mare înălța simultan două 


157 





Fig. 175 
Pătrăuți (jud. Suceava), biserica Sf. Cruce, 
vedere dinspre sud-vest. 








ctitorii, inaugurind prin aceasta o nouă 
etapă în viața santierelor din Moldova. 
În anul 1487, Ștefan cel Mare ctitorea 
biserica Sf. Cruce din Pătrăuți 5 si 
biserica Sf. Procopie din satul Mili- 
säuti 60. Distrusă de austrieci în timpul 
primului război mondial, biserica din 
Milisäuti este totuşi cunoscută în amă- 
nuntime prin intermediul releveelor si 
fotografiilor făcute înainte de barbara 
därimare îl. Foarte asemănătoare între 
ele, ca organizare şi proporții, cele 
două biserici au un plan triconc amin- 
tind de îndepărtatul model al bisericii 
Sf. Treime din Siret. Construite din 
piatră brută și cărămidă, ambele edificii 
prezintă în sistemul de boltite o inge- 
nioasă îmbinare de elemente prove- 
nind din arhitectura bizantină si din 
arhitectura goticä, sinteza fiind realizatä 
in spiritul gustului local, cu folosirea 
unei prețioase şi originale inovaţii. 

Pronaosul bisericii din Pătrăuți este 
boltit cu semicalotă sferică susținută 
pe arce adosate pereților, arce care 
se descarcă — conform unui principiu 
gotic — pe console de piatră incastrate 
in zid. Tot în consolă se descarcă și 
arcurile din naos, dar aici cel mai 
caracteristic element este folosirea, dea- 
supra arcelor, a unui sistem de patru 
arce piezișe care permit reducerea dia- 
metrului turlei și oferă acesteia o siluetă 
mai zveltă, mai gratioasä 62. Folosirea 
arcelor piezise în sistemul de boltite 
a naosului constituie o invenţie moldo- 
venească, importantă nu doar'din punct 
de vedere tehnic, ci și estetic. 

Decorația fațadelor bisericii Sfinta 
Cruce din Pătrăuți este sobră, dar 1 impre- 
sionant de expresivă, surprinzătoare 
prin siguranța și rafinamentul mijloa- 
celor. Absidele sint decorate cu arcuri 
oarbe, înalte, deasupra cărora se aflä 
un briu din plăci de ceramică smăl- 
mită, peste care se află un al doilea 
briu alcătuit din ocnițe asemănătoare 
cu cele, care, pentru prima dată în 
arhitectură moldovengască, le-am văzut 
la biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi. 
Asemănătoare este și decorația turlei, 
cu aceeași seccesiune de firide inalte, 
plăci ceramice și ocniţe. 


Trebuie observat că așezatea acestei 
decorații numai pe rotundul absidelor 
este de natură să compenseze dilatarea 
pe orizontală a edificiului în zona res- 
pectivă și, în același timp, să creeze, 
împreună cu turla, o mișcare pe verti- 
cală, punind astfel în evidență tendința 
de elansare pe care, din punct de vedere 
constructiv, o marca sistemul arcelor 
piezișe etajate. Logica tehtonică a sis- 
temului decorativ nu poate D conside- 
rată în acest caz decit ca expresie a 
unei autentice maturitäti arhitectonice 
si artistice in general, dovadă că în 
1487 arhitectura românească din Mol- 
dova se afla în faza împlinirilor majore. 

La efectul decorativ al fațadelor con- 
fribuie, fără îndoială, si ancadramentele. 
Portalul principal, situat pe latura ves- 
tică, este în arc frint, cu muluri in 
retragere succesive, caracteristică fiind 





Fig. 176 
Milișăuți (jud. Suceava), 
planul fostei biserici Sf. Procopie. 


pentru faza tirzie a goticului tratarea 
în prelungire a profilelor, fără cezura 
unor capitele în zona planului de naș- 
tere. Ferestrele, deosebit de mici, sînt 
prevăzute cu ancadramente dreptunghiu- 
lare din categoria cu baghete încrucişate. 
S-a observat, pe bună dreptate, că 
acest tip de fereastră nu a fost nicio- 
dată întrebuințat în arhitectura ' gotică 
religioasă ® din ţările de baștină ale 
acestui stil. Dimpotrivă, este vorba 
de un ancadrament specific numai arhi- 
tecturii civile si militare, in Transil- 
vania el regăsindu-se în numeroase 
cazuri la turnurile de apărare, iat în 
Moldova fiind atestat la turnul tezau- 
rului de la Putna, încă din 1481. Con- 


159 


Fig. 177 

Voroneţ (jud. Suceava), 
macheta bisericii Sf. Gheorghe 
așa cum apare in tabloul votiv. 





Rig. 179 

Pătrăuți. 

biserica Sf. Cruce, 
portalul vestic. 


Fig. 180 
Sf. Ilie, portalul vestic. 





Fig. 178 

Sf. Ilie (jud Suceava), 

machcta bisericii Sf. Die 

aşa cum apare în tabloul votiv. 


160 





portal interior. 


she, 


= 
CO 
— 
E: 
D. 


= 
C 
Q 
Es 
O 
Lu 
Ke 
bi 
29 
pei 
O 
Ka 
Dal 
os 
=) 
e 
LH 
C 
> 


a ann malai 


EEE E 
Se? PPP er ne 


rii india ic i 





Fig. 182 
Biserica Sf. Gheorghe din Hirlău, vedere dinspre nord. 
cluzia se impune de la sine. In and 
1487, constructorii care erau chem 
să realizeze biserica Sf. Cruce de ` 
Pătrăuți au aplicat, in mod firesc, elz 
mente cu care erau familiarizati pr= 
îndelunga campanie constructivă de pia? 
atunci, campanie care, așa cum s-a văzut 
avusese ca principale obiective ceriz 
și reședințele domnești. 

La expresia generală a monumentu 
un rol deosebit de important revi=@ 
acoperișului, Refăcut conform modelul 
furnizat de tabloul votiv — in œs 
Stefan cel Mare este înfățișat tinind = 
mini macheta ctitoriei sale —, acope 
rișul de la Pătrăuți se particularizează 
prin invelirea separată a fiecăreia din: 
părțile componente ale bisericii: pro 
naos, abside, turlă. Rezultă de aici 
compoziție vioaie, pitorească, a cärz 
idee trebuie căutată în arhitectura gou 
că civilă și militară, numeroase fisa 
castelele care ar putea fi invocate 
exemple. ĉ4 

In interior, peretele despărțitor din== 
pronaos si naos este sträpuns de 


Fig. 183 
Biserica Sf. Gheorghe din Hirläu, 
sectiune si plan. 











Pia. 184 deschidere încadrată de un portal drept- 


FE Sia 1. Gheoghe din Hitiau, unghiular, cu baghete încrucişate. Exe- 
“ra stelatä a pronaosului. 


cutia foarte îngrijită a pieträriei cu 
profilatură gotică este de natură să 
ne convingă că meșterii de la Pătrăuți 
au fost recrutaţi dintr-un bun șantier 
gotic. Dar tocmai această calitate a 
mesterilor, coroboratä cu expresia finală 
a monumentului — care, desprinzindu- 
se din familia modelelor gotice, se 
înscrie într-o viziune de o convingă- 
toare originalitate —, demonstrează că 
Moldova epocii lui Stefan cel Mare 
se afla pe treapta maturității, capabilă 
să creeze compoziţii arhitectonice de 
sine stătătoare. 

Observaţii întru totul asemănătoare 
sînt prilejuite de monumentele construi- 
te în anii care au urmat. In anul 1488, 
gloriosul voievod înălța din nou două 
ctitorii: biserica Sf. Ile 8, din satul ee 177 
cu același nume, de lingă Suceava, și 
biserica St. Gheorghe de la Voroneţ 66, Fig. 178 
destinată schitului in care vieţuia pe 
atunci respectatul pustnic Daniil Sihas- 
tru. Cu mici diferențe de proporții si 
de interpretare, cele două monumente 
se regăsesc în aceeași familie tipologică 
cu bisericile zidite în anul anterior, Fig. 
remarcabil fiind și în cazul lor calitatea 179—180 
ancadramentelor sculptate. I.a Voroneţ, 
portalul vestic, aflat astăzi în interiorul 
pridvorului, este caracterizat prin forma 
in arc frint, cu întîlnirea profilelor în Fiz- 181 
ușoară acoladă la cheie. 

Dintre monumentele anilor cate au 
urmat, un popas special este reclamat 
de biserica Sf. Gheorghe din Hirläu #7, Fig. 
destinată să De paraclis al curții dom- 182-182 
nesti din localitate. Noutatea pe care o 
aduce. acest edificiu este înzestrarea 
pronaosului cu patru mari ferestre go- 
tice, fiecare cu cite două menouri si cu 
decorație traforată. Portalul vestic, de 
frumoase proporții, cu muluri în retra- 
geri succesive, se inscrie într-un cadru 
dreptunghiular, element care consti- 
tuie un indiciu nu numai pentru faza 
tirzie a goticului, dar și pentru Renas- 
terea care se anunță. Vom observa la 


Fig. 185 
Biserica Sf. Gheorgh: din Hir!äu, 
ancandrament de fereastră. 





163 








Fig. 186 aceeași biserică puternicul soclu de piz- 


Biserica Sf. Gheorghe din Hirlău, ` 
E u trä si contraforți treptati, cu läcriman:; 


(detaliu dia figura precedentă), 


de asemeni, trebuie să considerăm aic 
briul decorativ alcătuit din trei sirum 
de discuri smältuite, așezate imediz? 
sub profilul cornisei 68. 

Folosirea ceramicii smältuite pentr: 
decorarea fațadelor este de veche ıra- 
due bizantină, dar felul in care a fost 
folosită în Moldova indică, o dată ma: 
mult, o originală sinteză. Stiind câ 
discurile smältuite care decorează bise- 
tica din Hirlău si alte ctitorii ale lu 
Ştefan cel Mare din anii ce au urmat. 
sînt înzestrate cu motive ornamentale 
identice cu acelea de pe cahlele gotice. 
avem dovada că meșterii moldoveni au 
preluat ideea bizantină a folosirii cera- 
micii monumentale și au imbogâăţi: 
această idee cu repertoriul ornamente! 
oferit de ceramica decorativă goticā- 
A contribuit fără indoialä la aceasta 
şi confluența cu arhitectura din ţările 
baltice, unde folosirea cărămizii smäl- 
tuite în plastica fațadelor se regäseste 
adesea ®. 

Tot gotic trebuie considerat la bise- 
rica din Hirläu si elanul pe verticală. 
mai accentuat decît la alte edificii 


A 


elansarea monumentului fiind pusă in 








Fig. 187 
„Discuri ceramice provenind de la biserica Sf. Gheorghe din Hirlău 
(Muzeul de Artă al R. S. România), 

















Fig. 188 
Discuri ceramice 
provenind de la biserica St. Gheorghe din Hirlau 
(Muzeul de Artä al R. S. România). 





A Fig. 190 
Biserica Înălţării — minästirea Neamţ (jud. Neamţ) — 
vedere dinspre sud-vest. 











Fig. 191 


Biserica Înălţării — minästirea Neamţ ~ 
faţada sudică. 


evidenţă de înălțarea turlei deasupra a 
două baze stelate, element care consti- 
tuie si el, alături de atîtea altele, tot o 
inventie moldovenească. 

Boltirea nâosului este întru totul 
asemănătoare cu cea de la Pătrăuți. 
În schimb pronaosul oferă o soluţie 
care reclamă o atenţie deosebită. Dea- 
supra celor patru arce care formează 
careul de sprijin, se ridică un dublu 
sistem de arce piezise care creează o 
formă stelară cu opt colțuri. Deasupra 
acesteia se rotunjeste o boltă semisferică, 
cu diametrul mult micşorat față de 
planul inițial al arcelor mari. A fost 
observată cu justete asemănarea dintre 
acest sistem de boltire și bolțile unor 
pridvoare de biserici din Caucaz, asa- 


166 


numitele jamantum %. Dar, presupusa 
influență caucaziană trebuie amendată 
de constatarea că sistemul presupune mai 
degrabă conlucrarea dintre o boltire 
tipic bizantină si o boltire gotică cu 
folosirea nervurilor. Așadar, fără să 
respingem pînă la capăt o sugestie din 
arhitectura caucaziană, credem că nu 
poate fi neglijată nici posibilitatea unei 
regäsiri pe planul elaborărilor locale "1. 
In acest sens, cea mai bună dovadă este 


“oferită de bolta pronaosului bisericii 


Sf. Nicolae din Popäuti, unde, pe intra- 
dosul unei calote semisferice, nervuri 
de tip gotic descriu o cruce şi o stea 
în patru colțuri 72. 

Urmărind în continuare aportul ele- 
mentelot gotice la sinteza arhitecturii 








Fig. 192 
- minäscırca Neamt —, 
fatada vestică, detaliu. 


Biserica Inältärii 


moldoveneşti, constatăm că locul lor 
rămine cu precădere cantonat in sfera 
tehnicii de construcție cu piatră brută 
şi fätuitä, de asemeni în sfera elemente- 
lor de profilatură: contraforți, socluri 
și ancadramente. Un remarcabil exemplu 
in acest sens este oferit de biserica 
Înălţării de la minăstirea Neamţ ”°, 
construită în anul 1497. 

Planimetric și spațial, acest grandios 
edificiu reproduce în linii mari modelul 
necropolei lui Stefan cel Mare de la 
Putna. Este vorba despre o biserică de 
plan triconc, cu turlă pe naos, prevăzută cu 
D cameră a mormintelor, interpusă între 
naos şi pronaos, pe latura de vest fiind 
adăugată o incäpere cu tol de exonartex. 
La alungirea edificiului concută și faptul 


că pronaosul este alcătuit din două 
travee boltite separat cu calote semi- 
sferice suspendate deasupra unui sistem 
de arce diagonale, tipic moldovenești. 
Analiza fațadelor pune in evidență o 
substanțială contribuție a pietrarilor go- 
tici. Soclul monumentului este alcătuit 
din două robuste profile de piatră 
etajate care fac inconjurul bisericii, 
contribuind la sublinierea orizontalitätii 
acesteia. Dimpotrivă, contrafortii trep- 
taţi, cu läcrimarii, cezurează lunga fațadă, 
creind un efect compensatoriu de redu- 


cere optică a lungimii acesteia. Contra-. 


fortii participă la elanul pe verticală, 
elan accentuat în zona naosului prin 
acea caracteristică etajare de arcade, 
firide şi ocniţe și, apoi, deasupra acope- 


Sé 167 


Fiz 
191—194 





























Zn N eem 





Im) i 
PER 
u 








ENT 


A 





Z 

O 

3 

des 8 
N 
N 

s RS 
N 





risului, de turla octogonală, înălțată, 
la rîndul ei, pe baze etajate. 

ILa efectul decorativ al fațadelor parti- 
cipă, ca si la exemplele deja citate, an- 
cadramentele și ceramica monumentală. 
Sub cornișă se află un larg briu de dis- 
curi ceramice smältuite, iar cărămizi 
smältuite desenează sprincene colorate 
ancadramentelor de fereastră. Din loc 
in loc, pe suprafața fațadelor lungi, in- 
tervin largi bandouti verticale din cärä- 
midă smălțuită care, împreună cu con- 
traforții, concură la efectul optic de 
concentrare compozitionalä. De o sesi- 
zanıä originalitate este fațada de vest, 
acolo unde o suită de trei ferestre cu 
menouri si traforuri este însoțită de 
etectul decorativ al unor sprincene din 
discuri de ceramică smălțuită. Incunu- 
nind intregul edificiu, larga învelitoare 
cu pante repezi, care acoperă separat 
fiecare parte, într-o compoziţie articu- 
lată, este, așa cum s-a arătat, încă o 
mărturie a influențelor arhitecturii go- 
tuce 74 

Mai mult chiar decît la edificiile de 
plan triconc, participarea elementelor 
gotice se resimte la bisericile de plan 
dreptunghiular sau mixt. Cea mai veche 
dintre ele, biserica Adormitea Maicii 
Domnului din Borzești, a fost construită 
in anul 1494 %. Proportile deosebit de 
elegante ale edificiului sint puse în evi- 
dentä de ritmul decorativ al arcadelor 
si Dridelor, de asemeni de nobila deco- 
ratie a ancadramentelor de fereastră la 
oronaos. Neobisnuit de mari: pentru 
o biserică ortodoxă, ferestrele pronao- 
sului de la Borzeşti conferă părții de apus 
2 monumentului o expresie pregnant 
zotică, nu numai prin întreaga lot 
=-ofilatură, cl şi ptin raportul specific 
dintre gol şi plin. Așadar, în contextul 
unei arhitecturi care nu poate fi numită 
a nici un caz gotică, regäsim acel 
rincipiu atit de drag arhitecturii gotice 
in secolele XIII—XIV, cu acea gene- 
--asă deschidere către exterior care 
-alminase cîndva în splendoarea de la 
Saint-Chapelle. Sinteza bizantino-goticä, 
-zalizatä în spirit românesc, se citește 
ma bine la interior, pentru că biserica 
¿in Borzești, deşi de plan dreptunghiu- 


lar, este boltită cu cupole semisferice, 
dispuse în filă, pronaosul fiind alcătuit 
din două travee separate printr-un arc 
divizor. Acest arc nu se descarcă în 
zidurile laterale, ci în pilastrii de piatră, 
în mod treptat, prin intermediul mai 
multor console, etajarea profilelor co- 
respunzind, în general, principiilor con- 
structive și plastice ale arhitecturii gotice. 
Asocierea dintre sistemul de boltire cu 
cupole şi largile ferestre gotice este ne- 
așteptată, dar efectul este de o remar- 
cabilă calitate arhitectonică, în condițiile 
unui spațiu admirabil proportionat. 

Asemänätoare ca plan si elevaţie, dar 
mai austeră si cu ferestre mai mici, 
biserica Arhanghelul Mihail din Räz- 
boieni (jud. Neamţ) "ê a fost construită 
de Ștefan cel Mare, în anul 149%, 
amintirea bătăliei cu turcu din 1476. 
Inältatä deasupra unei imense gropi 
comune, avind caracter de mausoleu, 
biserica din Războieni face evidentă 
asimilarea elementelor decorative de 
origină gotică și integrarea lor într-o 
compoziţie originală, caracteristică me- 
diului artistic local. 

Biserica Sf. Ion din Piatra Neamţ 7? 
a fost construită în anii 1497—1498, 
cu participarea aceleiași echipe de pie- 
trari care a lucrat si la biserica Înălţării 
de la minăstirea Neamţ. Destinat a fi 
paraclis al curții domneşti învecinate, 
micul edificiu nemtean beneficiază de 
o foarte bogată decorație sculptată si, 
în același timp, de o temarcabilă deco- 
ratie de ceramică monumentală, cu pri- 
vilegiul de a fi păstrat intactă strălucirea 
de odinioară a smalturilor. Din punct 
de vedere planimetric si spațial, para- 
clisul de la Piatra Neamţ propune o 
importantă inovaţie. Intetiorul este con- 
ceput ca un triconc, dar spre exterior 
absidele laterale sint mascate de reza- 
lituri ingrijit incadrate de piatră pro- 
filată. Se realizează astfel un compromis 
între planul triconc și planul dreptun- 
ghiular, compromis semnificativ în an- 
samblul eforturilor de sinteză pe care 
Moldova le încerca între arhitectura 
de tradiție bizantină şi mijloacele de 
construcție și de plastică monumentală 
tipic gotice. În aceeași ordine de preocu- 


169 


Fig. 197 


Fig 
198— 200 








Fig. 195 
Borzești (jud. Bacău), biserica Adormirea Maicii Domnului, 
vedere dinspre sud-vest. 


pări trebuie considerat și sistemul de 
boltire. Pornind de la soluţia adoptată 
la Borzesti, cu cupole dispuse in filà. 
si la Piatra Neamt s-a recurs la folosirea 
unor arce care se descarcă cu două 
retrageri intermediare in masa unor 
pilaștri. Efectul plastic este deosebit 
de puternic, dar, dincolo de o indubita- 
bilă originalitate, trebuie să recunoaștem, 
încă o dată, consecința adaptării unor 
pietrari gotici 7% la exigenţele de pro- 
gram si volumetrie proprii unei biserici 
ortodoxe. Neobisnuit de bogat pentru 
un edificiu atit de mic, portalul bisericii 
Sf. Ion din Piatra Neamţ are o compo- 
zitie în arc frint, cu mulurile intersectate 
Fig. 196 

Borzești (jud. Bacău), 


biserica Adormirii Maicii Domnului, 
sccţiune longitudinală şi plan. 

















Fig. 197 
Războieni (jud. Neamţ), 
biserica-mausoleu Arhanghelul Mihail, 
vedere dinspre vest. 








Fig. 
201 —203 


Fig. 198 

Piatra Neamţ, 

biserica Sf. Ion Botezătorul, 
vedere dinspre vest. 


la cheie, iar pe timpan un patrulob 
suspendat deasupra a doi trilobi care 
se reazemă pe un profil orizontal. 
Singura biserică moldovenească din 
vremea lui Ștefan cel Mare la care ele- 
mentele gotice ajung aproape să le 
echilibreze pe cele de tradiție bizantină 
este mindra ctitorie a logofătului Ion 
Tăutu din satul Bălinești "8. biserica 
cu hramul Sf. Nicolae. Inceputä in 
anul 1404 şi terminată în anul 1499, 
aşa cum arată pisania săpată în piatră, 
această biserică prezintă un plan neo- 
bisnuit. În principiu este vorba despre 
un plan dreptunghiular, compartimentat 
în pronaos și naos, cele două încăperi 


„find boltite în semicilindri intäriti de 


cîte două arce dublou. Absida altarului, 
foarte adincă, este poligonală la exterior 
si semicirculară la interior, potrivit sis- 
temului de largä räspindire in arhitec- 
tura bizantinä. 

Noutatea de ordin planimetric pri- 
vește partea apuseană a edificiulut. Pro- 
naosul este încheiat spre vest cu trei 
laturi, ceea, ce dă acestei părți a bisericii 


172 





Fig. 19° 

Piatra Neam; 

biserica Sf. Ion Botezâtonu 
portalul nordic- 


aspectul unei a doua abside, o contra- 
absidă deci, conform unor mai vechi 
modele din arhitectura romanică şi go- 
tică, dar în același timp conform unui 
tip foarte răspîndit în arhitectura de 
lemn din Muntenia si din Oltenia 8, 
din Transilvania 81 si din Moldova ®. 
În arhitectura de zid, această dispoziție 
planimetrică se regăseşte atit la fost2 
biserică din Orhei 8, cît si la citeva 
monumente transilvănene din părțile 
Bistriţei și Dejului, notabilă find in 
primul rînd biserica din Tigäu 84. 

O altă particularitate de extremă im- 
portanță a bisericii din Bălinești este 
turnul-clopotnitä de pe latura de sud, 
turn cafe la partea inferioară gäzdu- 
ieste un pridvor cu rostul de a protejz 
intrarea în biserică. Trebuie observat 
din capul locului că întreaga arhitec- 
tură a acestui turn, cu numeroase piese 
de piatră profilată, poartă pecetea con- 
structorilor gotici, cel mai caracteristic 
element fiind bolta stelară pe nervuri, 
dealtfel singura boltă cu adevărat gotică 
păstrată în Moldova. Alături de boltă, 





se cere neapărat amintită balustrada cu 
motive decorative gotice, cu muluri 
lobate 85, foarte asemănătoare cu balus- 
trada recuperată fragmentar din „cursa 
de șoareci“ a Cetăţii Suceava. Scotind 
in evidență originalitatea acestui turn 
şi încercînd să-i găsim origina, trebuie 
să recurgem la exemplele transilvănene, 
oferite de biserica Sf. Maria din Dej 8 
si de biserica din satul Dipșa 87. Ambele 
monumente sînt prevăzute cu un tutn- 
clopotniţă, situat pe latura de vest, 
parterul turnului find tratat ca un 
pridvor, laturile libere avind largi des- 
chideri cu ancadramente profilate. 
Coroborind toate aceste particularități, 
tinind seama de bogatul si puternicul 
soclu profilat al bisericii, de frumuseţea 
si calitatea ancadramentelor de piatră, 
credem că avem toate temeiurile să 
atribuim construcția bisericii din Băli- 


nesti unui atelier de pietrari din părțile 
Bistriţei si Dejului. Concură la această 
ipoteză strinsele legături ale Moldovei 
cu otasul Bistriţa si faptul că; spre 
sfirsitul secolului al XV-lea, părțile 
de nord-est ale Transilvaniei — unde 
se afla si feuda lui Stefan cel Mare de 
la Ciceu — străbăteau o înfloritoare pe- 
tioadă de construcții, numărul biseri- 
cilor înălțate în această perioadă fiind 
foarte mare. Vorbind despre turnul cu 
pridvor de la Bălinești, este util să re- 
marcăm cä toate turnurile-clopotnitä 
construite în timpul lui Ștefan cel Mare 
aparțin din punct de vedere stilistic 
arhitecturii gotice, din aceeași familie 
cu turnul tezaurului de la Putna. Obser- 
vatia privește tutnutile-clopotniță de 
la Popäuti-Botosanı 8 și de la Piatra 
Neamţ 8, de asemeni turnul-clopotnitä 
cu paraclis de la minăstirea Bistriţa.%, 


Fig. 200 
Piatra Neamţ, biserica Sf. Ion Botezătorul, 
perspectivă axonometricä. 




















Bälinesti (jud. Suceava), biserica Sf, Nicolae, 
fațada sudică. 


Fig. 202 
Băhnești, biserica Sf. Nicolae, 
detaliu de faţadă, cu pridvorul, 

















alături de care se cuvine să fie amintit 
turnul de la Milișăuți 91, distrus de 
austrieci, o dată cu biserica, în timpul 
primului tăzboi mondial. 

De o remarcabilă frumuseţe datorită 
siluetei și calității detaliilor, turnul- 
clopotniță de la Popäuti se individuali- 
zează prin volumetria foarte variată. 
Parterul este tratat ca o prismă patru- 
laterä, primul etaj apare ca o prismă 
octogonală, pentru ca ultimul nivel, 
cu camera clopotelor, să revină la 
planul patrulater. Schimbările de plan 
sint marcate la exterior prin pietre 
tätuite si profilate, la partea superioară 
aceste pietre cu aspect de console fiind 
decorate și cu motive animaliere. Ceva 
mai simplu, turnul-clopotnitä de la 
Piatra Neamţ prezintă de asemeni o 
schimbare de planimetrie, numai că la 
partea superioară nu se mai revine la 
planul pătrat, ci se păstrează secțiunea 
octogonală. 

Nu ne propunem în cele ce urmează 
sã facem o descriere detaliată a tuturor 
ctitoriilor lui Stefan cel Mare sau apar- 
tinind contemporanilor săi. Problema 
care ne preocupă aici este punerea in 
evidență a importantului aport pe care 
arhitectura gotică l-a avut în realizarea 
sintezei moldoveneşti, în același timp 
se cuvine a fi nuanțată originalitatea 
mediului artistic din Moldova, modul în 
cate tomânii au înţeles să preia din 
athitectura gotică numai acele clemente 
care conveneau diferitelor programe 
constructive cu care erau confruntati. 

Dacă in cazul arhitecturii militare si 
civile absorbția elementelor gotice s-a 
făcut cu mai multă libertate, în cazul 
monumentelor religioase, ctitorii mol- 
doveni, în primul rind voievodul el 
insuși, au operat cu foarte mult discer- 
nämint, reţinind doar mijloacele tehnice 
si acele elemente de plastică monumen- 
rală capabile să pună în evidenţă și să 
dea mai multă vigoare programului 
spațial. La elaborarea acestui program 
au fost avute în vedere traditüle arhi- 
cecturii bizantino-balcanice, dar, în ul- 
umä instanţă, expresia monumentelor 
a fost dictată de gustul 'artistic local. 
La capătul acestui proces, elementele 


arhitecturii gotice s-au văzut integrate 
într-o compoziție care nu mai are decit 
foarte puţin comun cu arhitectura go- 
tică propriu-zisă. Prin aceasta se evi- 
dentiazä o valență pe care creatorii 
goticului nu o putuseră întrevedea, și 
anume posibilitatea de adaptare și de 
integrare în noi structuri. 

Despre valoarea sintezei și a stilului 
moldovenesc rezultat din asimilarea se- 
lectivă a elementelor de traditie bizan- 
tină si a celor provenind din arhitectura 
gotică, s-au pronunţat numeroşi specia- 
listi străini care au pus în evidență 
originalitatea monumentelor Moldovei 
lui Ştefan cel Mare, o pasionată atenție 
fiind acordată acestei chestiuni de marele 
istoric de artă spaniol Puig i Cadafalch ”. 

Ajunși în ultimii ani ai secolului al 
XV-lea putem considera că sinteza 


U 12 2 ab, 
|] 





Fig. 203 

Bălinești, 

biserica Sf. Nicolae, 
planul. 


arhitecturii moldoveneşti realizată cu 
participarea elementelor de tradiție go- 
tică fusese definitiv încheiată. Fecundi- 
tatea acestei sinteze se va manifesta 
peste puțină vreme, sub semnul ei 
urmind să consemnăm o nouă si repre- 
zentativă petioadă de înflorire, în care, 
în continuare, participarea arhitecturii 
gotice va fi substanţială. Pentru început, 
în primii ani ai secolului al XVI-lea, 
se cer amintite citeva importante cti- 
torii ale lui Stefan cel Mare si ale prin- 
cipalilor säi dregätori. Asa sint bisericile 
de la Arbore ®? si Reuseni Di sau impo- 
zanta ctitorie a lui Stefan cel Mare de 
la Dobrovät 95 — unul dintre cele mai 


175 


Fig. 
209—210 


Fir. 


HAN 





Fig. 204 
Bălinești, biserica Sf. Nicolae, 
bolta pridvorului. 


impresionante monumente din cîte s-au 
inältat pe pămintul Moldovei. 

Printre ultimele ctitorii ale voievo- 
dului, biserica de la Volovät % marchează 
o ciudată și neașteptată întoarcere cătte 
modele mai vechi, amintind de biserica, 
anterioară cu un veac, de la Dolheștii 
Mari. 


poligonal, are o boltă pe nervuri. În 
general, elementele de pietrărie sint 
foarte îngrijit lucrate: soclul profilat, 
ferestrele cu traforuri, portalurile, arcul 
de triumf. Este evident că voievodul 
ctitor a recurs la serviciile unui atelier 
de constructori din Cluj, preocuparea 
pentru o execuţie de calitate fiind justi- 
ficată de calitatea de reședință mitto- 
politană a bisericii din Feleac. Încă si 
mai interesantă se prezintă bisetica din 


Fig. 205 
Bălinești, biserica Sf. Nicolac, 
balustrada pridvorului. 





Un capitol aparte al activităţii con- 
structive din vremea lui Ştefan cel Mare, 
cu implicaţii importante pe planul asi- 
milării arhitecturii gotice in mediul 
românesc, sînt ctitoriile transilvănene ale 
voievodului, la Feleac și la Vad. 

Construită în anul 1488, biserica 
Sf. Paraschiva din Feleac (jud. Cluj) 9? 
este un mic dar armonios edificiu de 
tip sală. Nava este alcătuită din două 
travee dreptunghiulare boltite în ctuce 
pe ogive, iar absida altarului, de plan 


satul Vad (jud. Cluj) 38 pe Someş, a 

cărei dată de construcție "pare a se așeza 
în ultimul deceniu al domniei lui Ștefan 
cel Mare, Planul acestui monument este 
triconc, compartimentat în naos și pro- 
naos, ca la atitea biserici moldovenești, 
dovadă că s-a dorit ridicarea unui lăcaş 
intru totul conform cu modelele cele 
mai caractetistice ale cultului ortodox 
propriu mediului românesc. Dar echipa 
de meșteri — desigur, transilvăneni — 
nu â ştiut să rezolve problemele speci- 


177 


Fig. 12— 
213 











Fig. 206 

Botosani, 

turnul-clopotnitä = 
al bisericii Sf. Nicolae-Popäuti. 





Fig. 207. 

Piatra Neame, 
turnul-clopotnitä al bisericii 
Sf. Ion Botezătorul. 


Fig. 208 

Secţiuni de socluri cu profile gotice 
existente la monumente 

din epoca lui Ştefan cel Mare; 

1. Piatra Neamţ; 2. Cotnari; 

3. Borzești; 4. Voroneţ; 

5. Războieni; 6. Hirlău; 7. Tazlău. 


Fig. 209 
Biserica din satul Arbore, 
secțiune și plan. 


fice de boltire pentru a respecta pe 
deplin modelele din Moldova. Așa se 
explică faptul că altarul este acoperit cu 
o boltă stelară pe nervuri si că, în inten- 
ţia meșterilor, naosul și pronaosul tre- 
buiau să aibă bolți în cruce pe ogive, 
dovadă consolele incastrate în. zid %. 
Ca si la Feleac, pieträria fätuitä și pro- 
filatä este de o excelentă calitate, vădind 
prezența unor meșteri familiarizați cu 
limbajul decorativ al arhitecturii gotice. 
De remarcat este folosirea a două tipuri 
de portale: în arc frint, pe fațada vestică, 
și dreptunghiular cu baghete incruci- 
șate, între pronaos și naos, Acest sistem 
este caracteristic monumentelor din Mol- ` 
dova şi trebuie înțeles la Vad ca fiind 
consecința unei cerințe a comandita- 
rului. 














Fig. 210 
Arbore (jud. Suceava), 
biserica Täierea capului Sf. Ion Botezätorul, 
vedere dinspre sud-vest. 











Fig. 211 


t, vedere dinspre sud- 


H 


vest 


Biserica minăstirii Dobrovă 





Fig. 212 
Biserica lui Ștefan cel Mare de la Vad 
(jud. Cluj), 
vedere dinspre sud-est. 





Fig. 213 
la Vad (jud. Cluj), 
planul, 
cu refacerea ipotetică 
a bolților din naos şi pronaos. 


Biserica de 
7 





În ansamblu, cele două ctitorii tran- 
silvänene ale lui Ştefan cel Mare (cărora 
ar trebui să le adăugăm, fie și cu titlu 
informativ, dispärutele biserici ce fuse- 
serä zidite de acelasi voievod la Ciceu- 


După moartea lui Stefan cel Mate, 
în timpul urmașului său, Bogdan al 
III-lea (1504—1517), trebuie înregistrat 
ca fapt semnificativ construirea unui 
monument-discipol. Este vorba despre 
biserica Sf. Gheorghe din Suceava, din 
complexul minăstirii Sf. Ion cel Nou. 
Destinată să găzduiască mitropolia Mol- 
dovei, biserica Sf. Gheorghe este o 
replică fidelă a bisericii Înălţării de la 
Neamţ, find întru totul păstrate atit 
elementele de planimetrie, cît și cele 
de elevație. 

Poposind în fața acestui monument, 
avem prilejul să facem o observaţie 
cu caracter anticipativ. În secolul "al 


ki 


Mihăești și Ciceu-Corabia) arată pro- 
cesul de asimilare a arhitecturii gotice 
în mediul românesc din Transilvania, 
cu preluarea unor elemente devenite 
proprii sintezei din Moldova. 


XVI-lea, sub semnul indoitului presti- 
giu al necropolei lui Ștefan cel Mare ce 
Ja Putna și a bisericii Înălţării de l 
Neamţ, toate principalele biserici minăs- 
tirești vor prelua tipul de plan triconc 
dezvoltat, cu gropniță și exonartex Ir. 
Dar testamentul arhitecturii din epocz 
lui Stefan cel Mare nu s-a limitat doar 
la acest program de biserică minăsu- 
tească. In continuare, sinteza bizantino- 
gotică, constituită pe fondul original 
al sensibilităţii artistice românești, v2 
rămine multă vreme activă si va stimula 
vreme de mai multe decenii fanteziz 
creatoare a ctitorilor si constructorilor 


din Moldova. 





Note 


C V m ka 


. Giurescu, Târguri, p. 269 si urm. 


În documente, denumirea apare in limba germană (Stadt Molde) sau in latină (Civitas Moldaviae, 
Cwilas Moldaviensis, Moldavia), cf. Giurescu, Tirguri, p. 183. 


. Teodoru R., Baia. 

. Minästirea din Rodna era premonstratensä. 

. Moisescu, Catolicismul, p. 87; C. C. Giurescu, Tirguri, p. 188—189. 

. 1.a 9 martie 1371, franciscanul Andrei era sfințit episcop catolic al Siretului, iar biserica din localitate 


era ridicată la rang de catedrală (Giurescu, Tirgwri, p. 271). 


. Aunet, Siret, p. 66. 


8. Stoicescu, Moldova, p. 47. 


„ Stoicescu, Moldova, p. 699—702; Balş, G., Stefan c. M., p. 158—160; Henry, Moldavie, p, 40—43; 


Vätäsianu, Istoria, p. 301—302; Ionescu, Istoria, I, p. 120—124; Vătăşianu, Probleme, p. 60; Arte 
plastice, |, p. 182—184. 


. Cu ocazia unor intervenții mai vechi, unii contraforți au fost suprimati. Recenta restaurare (1974 — 


1975), condusă de arh. Joana Juravlea, cu concursul arheologilor Lia Milencovici și Adrian Bătrina 
a restituit monumentului înfățișarea originară. i 


. Ionescu, Iszoria, I, p. 120; Vătăşianu, Iszoria, p. 302, cu reveniri in articolul Probleme. 

„ Acest decor a fost descoperit cu ocazia restaurării din 1974—1975, 

. Henry, Moldavie, p. 42—43. 

„ Vätäsianu, Probleme, p. 60. 

. Fundaţiile bisericii voievodale din Cuhea au fost descoperite de arheologul Radu Popa, în 1964 


(Popa R., Cubea, p. 515-517; Popa R., Maramures, p. 224—227). O biserică similară a fost desco- 
peritä în satul Giulesti-Maramures (Popa R., Maramures, p. 228—230). 


. Balş G., Stefan c. M., p. 14. 
. Romstorfer, Suceava; Vătăşianu, Istoria, p. 290—293; Nestor, Suceava, p. 235—257; Matei, Andronic, 


Suceava; lonescu, Istoria, 1, p. 113— 114; Stoicescu, Moldova, p. 790—793. 


‚ Romstorfer, Suceava, p. 11; Vătăşianu, Istoria, p. 289—290; Diaconu, Constantinescu, Şcheia ; Stoicescu, 


Moldova, p. 793—794. 


. lorga, Balș, Lei, p. 45; Vătăşianu, Istoria, p. 293 — 294; loneseu, Istoria, I, p. 411—112; Popa R. 


Neamt ; Arte Plastice, I, p. 181; Stoicescu, Moldova, p. 585—589. 


, Romstorfer, Suceava, p. 10—11; Vătăşianu, Isforia, p. 295—296; menţionată în 1387—1392, cetatea 


Tetina ar putea fi chiar mai veche (C. C. Giurescu, Tîrgari, p. 310—312). 


„ În legătură cu relaţiile moldo-lituaniene pentru construirea cetăților, vezi: Vätäsianu, Istoria, p. 


290, 295; Drăguţ, Ceramica, p. 35—36.. 


, Documente- Moldova, XIV-XV, vol. I, p. 1—2, 
. Balș G., Stefan c.M., p. 135—136; Vătășianu, Istoria, p. 302—304; Ionescu, Istoria, I, p. 148—153; 


Teodoru, Tricone, p. 31—36; Arte plastice, I, p. 185—187; Drăguţ, Ceramica, p. 33—34; Stoicescu, 
‚Moldova, p. 758-762. 


24. Mai recent, in legătură cu această problemă, Theodorescu, Bizanf, p. 292—312; idem, Milenin, 


p. 195—196. 


. Giurescu C. C., Tirguri, p. 227—230; Repertoriul, p. 27—37, 234—235; Nicolescu, Arta, p. 329— 


336; Stoicescu, Moldova, p. 358—359. Observațiile privitoare la unele fragmente de arhitectură i-au 
fost prilejuite autorului de luctările de restaurare începute în 1974, 


. Matei, Bisericile, p. 541— 549, 
. Ipoteza, de dată recentă, aparţine cercetătorului ieșean N. Grigoraş (Do/besti, p. 40—44). 
. Un indice cronologic al monumentelor medievale moldovenești a încercat N. Stoicescu (Moldova, 


p. 973). A fost omis însă documentul din 28 iulie 1428, prin care Alexandru cel Bun închina minäs- 
vue? Bistriţa 50 de biserici, menţionîndu-le nominal. Desigur, cele mai multe erau de lemn, dar 
avem dreptul să presupunem că în întreaga țară a Moldovei — în orașe, tirguri și chiar în sate — 
existau numeroase biserici de zid. 


183 





29. 
30. 
31. 
32, 
33. 


34. 
35. 


36. 


37. 
38, 
39, 


40, 
41. 


42. 


46. 


47. 


48. 
49. 


50: 


51. 
52. 


53, 


54. 
55. 


Bätrina, Locuinja, p. 76. f | 

Cercetări efectuate de arheologii Lia Milencovici şi Adrian Bătrina (1974 — 1976), incă nepublicate, 
Auner, Baia, p. 407 — 408; Henry, Moldavie, p. 47; Vătăşianu, Istoria, p. 311—312; lonescu, Isrorra, 
I, p. 154—155. 

De remarcat că monumentul păstrează pe fațadele turnului resturi dintr-un decor mural pictat — 
se poate încă recunoaște figura sfintului Cristofor (Drăguţ, Baia). 

Bassetti, Vizitajia, p. 177; Bakšić, Călătoria, p. 245. 

Cantacuzino, Moldovifa, p. 79—84; Teodoru H., Tricone, p. 31—36; Balş Șt., Cheva date, p.85 86. 
Cercetările arheologice efectuate de Lia Milencovici si Adrian Bätrina (in 1974—1975) au demonstrat 
că biserica ctitorită de Alexandru cel Bun la minästirea Bistriţa era un edificiu de mari dimensiuni, 
de plan triconc, cu cameră pentru morminte, interpusă între pronaos și naos (Cronica säpatnrılar 
arbeologice efectuate de DPCN — 1975, în M.LA., 1975, nr. 2, p. 94). 

Teodoru H., Triconc, p. 31; Drägut, Humor, p. 8; Balş Șt., Humor, p. 6; Stoicescu, Moldova, p. 374-— 
379. Prima construcţie a minästirii Humor a fost fundatä înainte de anul 1415, cînd este menţionată 
într-un document. 

Balş G., Stefan c.M., p. 124—129; Vätäsianu, Isforia, p. 625—628; Ionescu, Istoria, I, p. 226- 228: 
„Arte plastice, I, p. 303—305; Grigoraş, Dolhesti, p. 40— 44. 

Grigoraş, Dolbesti, p. 44. 

Fr. Engels, Ludwig Fenerbach şi sfirsitul filosofiei clasice germane, Bucureşti, 1945, p. 63 — 64. 
Chiţescu, Privire, p. 74. 

Amplificatä succesiv de către Stefan al II-lea (in 1440) si de pircălabul Stanciu (in 1454), Cetarez 
Albă era înzestrată cu noi ziduri de către Ștefan cel Mare, in 1476, cind s-a construit sı ınarez 
poartă, pe care a fost aşezată pisania (Bogdan, Inseripfiile, p. 12; Nicorescu, Ceralea Albă, p. 26: 
Repertoriul, p. 217—219; Stoicescu, Moldova, p. 175). 


Desigur, lucrările începuseră înainte si erau definitiv încheiate in vara anului 1476, cînd cetatea Suce- 


vei a rezistat eroic asediului impus de puternica oaste a lui Mehmet al II-lea (Matei, Andronic, Ac: 
ceava, p. 22—23). 


„ Conform pisaniei săpate în piatră, care arată că zidul s-a terminat în anul 1479, in timpul pircäla- 


bilor Duma si Hărman (Repertoriul, p. 218). 


. Repertoriul, p. 220, 
45. 


Multă vreme s-a crezut că această dată ar indica chiar construirea cetății (Repertoriul, p. 225). Cerce- 
tările arheologice au precizat că Cetatea Nouă a fost construită în 1466, în 1483 fund executate 
doar lucrările secundare (Chitescu, Privire, p. 71—72). 

Repertoriul, p. 225. Asemänarea planimetrică cu Cetatea Nouă a Romanului ar îngădui să se creadă 
că la Orhei a luctat aceeaşi echipă de meșteri, deci şi această cetate at putea să dateze din preajma 
anului 1466 (vezi si Chitescu, Privire, p. 73). 

Romstorfer, Suceava; Vătăşianu, Istoria, p. 706—709; Nestor, Suceava; Repertoriul, p. 225 — 230; lo- 
nescu, Issoria, I. p. 211—212; Matei, Andronic, Suceava; Chiţescu, Privire, p. 74—75. 

Restaurate, conform proiectelor arh. Gh. Sion, în anii 1974—1975. 


Cu ocazia lucrărilor de restaurare, au putut fi precizate vechile funcțiuni ale încăperilor, de asemeni 
se conturează posibilitatea refacerii unor piese. 

Materialul arheologic recoltat se păstrează în cea mai mare parte la Muzeul județean Suceava. 

Se presupune că pe latura nordică se aflase chiar palatul domnesc (Matei, Andronic, Suceava, p. 24), 
O asemenea balustradă, păstrată fragmentar, a fost descoperită în « cursa de șoareci» a cetăţii de scaun 
(Voitec, Reflexe, p. 37 cu reconstituire grafică). 


În acest sens pledează si semnele de pietrar care au fost cercetate mai stăruitor în ultima vreme (Balș 
G., Stefan c.M., p. 215—217, Winckel, Introduction, p. 124—261). O poziţie netă în acest sens 2 
adoptat arh. Mira Voitec-Dordea care, remarcind buna calitate a pieträriei profilate, presupune că 
meșterii principali proveneau de peste hotare, cu precădere din Transilvania și din țările germane 
(Reflexe, p. 58—89). 

Popa, Casa, p. 43—66. 

Remarcind asemănarea acestor cahle cu cele din Transilvania și din Ungaria, Radu Popa presupune, 


184 


56, 


in mod justificat, că ele au fost fie importate, fie realizate la Suceava de meşterii transilvăneni (Casa, 
p 60), 

Balș G., Stefan c.M., p. 156—157; Henry, Moldavie, p. 71—72; Vătăşianu, Istoria, p. 636; lonescu, 
Istoria, 1, p, 212—214; Constantinescu, Putna, p. 8. Cu ocazia recentelor restaurări (1970—1972), 
turnul tezaurului a fost readus la înfățișarea originară, prin îndepărtarea glacisului de zidărie, care 
imbrăca jumătatea inferioară, către exteriorul incintei. 


„ Asupra cercetărilor arheologice efectuate în 1969—1970, arheologul Nicolae Puscasu nu a publicat 


decit o scurtă informare, însoțită de un releveu sumar al săpăturilor. Importantä este concluzia: 
biserica lui Stefan cel Mare eta aproape egală ca lungime cu biserica actuală, avea plan triconc 
dezvoltat, cu gropniță şi exonattex-pridvor adosat edificiului initial, cel tirziu pînă la anul 1484 (Pus- 


casu, Informare, p. 70—72). 


„ Pe baza cercetărilor arheologice si a unui releveu austriac descoperit în arhiva Mitropoliei Moldovei, 


se fac studii pentru reconstituirea reședinței de la Putna. 


. Balș G., Stefan c.M. p. 21—23; Vătăşianu, Istoria, p. 647—648; Ionescu, Istoria, |, p. 232. 


Balș G., Stefan c.M. p. 23—25; Vătăşianu, Istoria, p. 637—638; Ionescu, Istoria, I, p. 232. 


. Tınind seama de existența unei documentatii complete, ca si de faptul că fundatiile se păstrează, 


autorul acestor tinduri a propus şi susține în continuare refacerea ctitoriei lui Stefan cel Mare, ceea 
ce ar fi un act de dreptate, cu profundă semnificatie patriotică, Totodată s-ar restitui peisajului artistic 
al Moldovei un monument de înaltă valoare. 


. Problema originii si semnificația arcelor piezise moldoveneşti au făcut obiectul a numeroase inter- 


venti, bibliografia constituită fiind deosebit de bogată. Întrucît chestiunea nu intră în cîmpul de aten- 
ue al prezentei lucrări, nu vom stătui aici asupra ei. (O sinteză a dezbaterilor la Vätäsianu, /storia, 
p- 640 — 647; vezi şi Ionescu, Istoria, I, p. 239—242). 


. Ideca apare pentru prima dată în Arte plastice, I, p. 300. 

. Q prezentare detaliată a acestei probleme la Năstase, La toilure, p. 81 — 94. 

. Balș G., Stefan c.M., p. 27—30; Vătăşianu, Istoria, p. 650—651; Ionescu, Issoria, |, p. 232, 

. Balș G., Stefan c.M., p. 31 — 36; Vătăşianu, Istoria, p. 649—650; Lonescu, Istoria, I, p. 232. 

„Balş G., Stefan cM., p. 47—57; Väräsianu, Istoria, p. 654—657; Ionescu, Istoria, I, p. 237—239. 


Infärisarea actuală a bisericii din Hirläu este rezultatul unei nefericite « restaurări» de la începutul 


veacului nostru. 


„ Discuri smältuite par a fi existat la Putna, de asemeni există la Voroneț, unde decorul initial a fost 


acoperit de picturile executate in 1547. 
În legătură cu această problemă, vezi: Drăguţ, Ceramica. 


. lomescu, Îsforia, 1, p. 240—241. 


Pentru a accepta o influență armenească, ar trebui ca exemplele indicate — monumente datînd din 
secolele X — XIII — să De mai apropiate de cele moldoveneşti, pentru a face posibilă o înlănțuire 
cauzală. În același timp ar trebui să existe oricit de palide indicii că bisericile armenești din Moldova 
dispuneau de boltiri asemănătoare cu cele din Caucaz. Considerind numărul mare de elemente gotice 
la biserica Sf. Gheorghe din Hirläu — dovadă a prezenței unor meşteri de formație apuseană —, e 
greu de crezut că aceștia deveniseră agenții unor influenţe caucaziene. Pare mai fresc să admitem 
că bolile stelate moldovenești erau rezultatul confluentelor locale dintre arhitectura gotică si cea 
bizantină. 

Balș G., Stefan c.M., p. 42—43; Vătăşianu, Istoria, p. 659 — 660. 

Bals G., Stefan c.M., p. 98—100; Vătăşianu, Iszoria, p. 665-674; St. Balş, Nicolescu, Neamfn. 

În forma actuală, acoperişul este opera restaurării conduse de arh. St. Balș. 

Balș G., Szefan c.M., p. 81—87; Henry, Moldavie, p. 115—116; Vătăşianu, Istoria, p. 679—681; Ionescu, 
Istorta, |, p. 243—245. 


. Balş G., Siefan c.M., p 75—76; Balş Șt., Războieni, Monumentul a fost restaurat în anii 1973— 1974. 
. Balş G., Stefan c.M., p. 87 —98; Henry, Moldavie, p. 113—115; Vătăşianu, Issoria, p. 683—687; Ionescu, 


Istoria, I, p. 245 — 247. 


. G. Balş a remarcat că semnele lapidare indică apartenenţa meşterilor pietrari la o lojă derivată din 


aceea de la Strassbourg (Stefan t M., p. 316—317). Personal apreciez că discuţia asupra semnelor 


185 








autas 


79, 


80. 
81. 


82. 
83. 


84. 
85. 


lapidare — ca semnificaţie si cronologie — este încă prematură. Este necesară o susținută şt mer lw 
acțiune de inventariere a tututor-semnelor existente în toate țările europene si la toate monumentele, 
mari sau mici, o dată cu fiecare semn urmind a fi inventariate și elementele specifice de tehnici 
şi profile. Prelucratä in ordinatoare, o asemenea informatie globală va permite, eventual, precizare» 
datelor de identitate si a activităţii marilor bresle, cu ramificatiile lor. 

Balș G., Stefan c.M. p, 133 — 139, Ghika-Budesti, Bâ/ineșzi ; Henry, Moldavie, p. 58; Vătăşianu, le 
p- 629—632; Ionescu, Istoria, I, p. 228—230. 

De exemplu bisericile de lemn din Feteni, Opätesti, Glimbocu etc. (Pănoiu, Biserici lenrn). 

De exemplu bisericile de lemn din Drăghia, Birsäul Mare, Cizer, Luncsoara (Cristache-Scheletu, Sa. 
p- 31, 33, 35), Rebrișoara (Ionescu, Arhitectura populară, fig, 76). 

De exemplu bisericile de lemn din Humoteni, Dorohoi, Colacu, Cervicesti, Drăguşeni, Vama, Droen". 
Botosana (Cristache-Elian, Moldova, p. 44, 45 46,). 

Vătăşianu, Istoria, p. 629, 633. 

Vătășianu, Istoria, p. 545, fig. 500. 

În mod special, de această chestiune s-a ocupat arh. Mira Voitec-Dordea (Reflexe, 35, 37, Aur. 


86.Vätäsianu, Istoria, 548 — 549, fără observaţii asupra « pridvorului» de la parterul turnului, 


87. 


88. 
89. 
90. 
91. 
92. 
93, 
94. 
95. 


96. 
. Vătăşianu, Joie, p. 567; Porumb, Felkac-Vad, p. 9—18. De adäugat precizarea că, in anul 1925. 


98, 


99, 


100. 


Popa, Bistrita, p. 307—308; s-ar părea că si biserica din satul Unirea are același tip de turn-clop `- 
nitä cu pridvor. 

Balş G., Stefan c.M., p. 154; Vätäsianu, Istoria, p. 660—661. 

Bals G., Szefan c.M., p. 151; Vătăşianu, Istoria, p. 686. 

Balş G., Sec, XVI, p. 201; Vätäsianu, Istoria, p. 698—699. 

Vătăşianu, Iszoria, p. 638. l 

Puig i Cadafalch, Mo/davie; idem, Les périodes. 

Balş G., Stefan c.M., p. 111—113; Vätäsianu, Istorsa, p. 687—688; lonescu, Iszoria, I, p. 247 >=». 
Balş G., Stefan c M.., 11—113; Vätäsianu, Iszoria, p. 689—670; Ionescu, Istoria, I, p. 247. 

Balș G., Srefan c.M. p. 118—120; Vätäsianu, Isforia, p. 688—689; Ionescu, Istoria, l, p. 220, 247 - 
248. În anii 1975-1976, biserica fostei minästiri Dobrovăț a fost restaurată sub conducerea .c' 

Nicolae Diaconu. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele trei turle care parazitaseră monumentu! 
incă din sec. XVIII, fiind realizat un acoperiş unitar, conform siluetei din tabloul votiv. 

Balș G., Stefan c.M., p. 130—132; Vätäsianu, Iszoria, p. 632- 633; Ionescu, Jszoria, I, p. 228, 230. 


sub pretextul unei « restaurări », biserica a fost alungită cu un exonartex flancat de un turn-clopor- 
nitä, cu care prilej portalul vestic a fost montat ìn noua fațadă. Adaosul amintit este de stil neoro- 
manic și contrastează foarte neplăcut cu vechiul edificiu. 

Balș Șt., Vad, Vătăşianu, Istoria, p. 567 — 569; Porumb, Feleac-Vad, p. 19—25. Si biserica din Vu 
a fost mărită în secolul XIX prin adăugarea unui exonartex suprainältat cu o clopotniţă de lemr. 
Restauratä in anii 1972— 1975. 

În prezent bolțile sint semicilindrice. Cercetările arheologice efectuate de Mariana Beldie cu Grilo, 
recentelor restaurări nu au găsit nici un fragment de boltă gotică (nervurä, cheie de boltă), dec: 
se poate presupune că după montarea consolelor s-a renunțat la executarea bolților plănuite. 


„Balş G., Stefan c.M., p. 170--175; Henry, Moldavie, p. 141 — 142; Vätäsianu, Iszoria, p. 674- 69, 


Jonescu, Iszoria, I, p. 353 — 354. 


Partea a Il-a 





Pictura gotică 
(SEC. XIV — XVI). 


Mesteri peregrini, meşteri locali şi mesajul culorilor . . 


Spuneam, undeva mai sus, că, în 
condiţiile specifice de dezvoltare pentru 
arhitectura gotică din Transilvania, inäl- 
tarea unor monumente cu structuri 
măiestrit realizate si bogat împodobite 
cu sculpturi sau vitralii ou a fost po- 
sibilă. Zidăria masivă a construcţiilor 
gotice transilvănene a păstrat principiul, 
de tradiţie tomanică, al golurilor mici 
subordonate plinutilor, sevetitatea volu- 
melor și a suprafețelor nude find ate- 
nuatä doar de profilele de piaträ ale 
ferestrelor si portalurilor. Dar largile 
suprafete de zidärie rämase nedecorate 
ofereau o lesnicioasä cale pentru a 
compensa absenta costisitorului aparat 
ornamental sculptat sau vitrat. Ele 
puteau fi acoperite cu picturi murale, 
gen artistic pentru care Europa medie- 
vală dispunea nu numai de o impresio- 
nantă tradiție, dar și de un mare număr 
de meșteri în căutare de lucru. 

Începuturile cunoscute ale picturii 
murale gotice din Transilvania! se 
situează în primul deceniu al secolului 
al XIV-lea, apartinind aşadar acelei 
epoci de relativă prosperitate economică 
ce avea să genereze, peste puțin timp, 
impetuoasa afirmare a centrelor urbane 
locale. Pînă în prezent nu se știe nimic 
despre eventualele realizări din dome- 
niul picturii murale transilvănene în 
secolele XII— XIII. Dar dacă sînt avute 
în vedere numeroasele aspecte de insta- 
bilitate internă si, de asemenea, slaba 
dezvoltare economică și socială proprie 


188 


acestui cadru cronologic, este firesc 
să se considere că pictura murală nu 
s-a putut manifesta decit intimplätor 
și doar în legătură cu principalele centre 
ecleziastice locale — Oradea si Alb: 
Iulia — în care se aflau reședințe de 
episcopie. Împreună cu catedralele epis- 
copale, ar mai putea fi luate in discuţie 
diversele minăstiri apartinind ordinelor 
călugărești catolice pe care documentele 
le menţionează ca existind in Transıl- 
vania, în secolele XII—XIII?. Din 
nefericire, nici un ansamblu de pictură 
murală datînd din epoca romanică sau 
din faza goticului timpuriu nu s-a 
păstrat pină în zilele noastre, singuri 
martori care ar putea fi avuti in vedere 
prezentindu-se sub forma unor vagi 
urme de culoare pe tencuielile roase de 
trecerea implacabilă a timpului. Asttel 
de urme, existente la biserica evanghelici 
Sf. Mihail din Cisnădioara, la ruina 
bisericii romanice din Tämasda (jud. 
Bihor), la biserica fostei minăstiri Cirta, 
nu sînt de natură să demonstreze nimic 
concludent, pentru că nu oferă nici un 
reper de ordin stilistic sau cronologic. 

Pe fondul unei atit de precare infor- 
matii, primul monument in legătură 
cu cate se poate începe le 
picturii murale gotice din Transilvania 
este biserica evanghelică din satul Ho- 
morod (jud. Brașov). Monument cu 
înfățișate ciudată, opetă a modificărilor 
succesive, impuse de lucrările de forti- 
ficare din secolele XV—XVI, biserica 


din Homorod păstrează în încăperea 
de la parterul turnului räsäritean mai 
multe fragmente de pictură ce alcä- 
tuiesc o adevărată antologie a decoraţiei 
murale medievale transilvănene. Resturi 
din stratul originar de pictură — acela 
care aderă direct la zidăria de piatră — 
se păsesc în absidă si pe peretele sudic 
al corului. În conca absidei este pictat 
«lisus în glorie» (Majestas Domini), 
stind pe curcubeu într-o mandorlä de 
lumină, înconjurat de simbolurile celor 
patru evangheliști — așa-numitul tetra- 
mort, De o parte si de alta a mandorlei, 
sint vizibile figurile a doi heruvimi, 
apoi siluetele foarte șterse ale sfinților 
intercesori, Maria si Ion Botezătorul, 
sensul întregit compoziții fiind acela 
de rugăciune, conform binecunoscutei 
teme iconografice de origine bizantină 
Deisis. Sub această imagine, desfășu- 
rindu-se pe registrul inferior al absidei, 
se află o friză în care apar cel 12 apostol 
reprezentaţi sub arcade. Păstrat frag- 
mentar, cu siluete șterse, cortegiul apos- 
tolilor formează impreună cu Majestas 
Domini o compoziție iconografică uni- 
rară, a cărei idee centrală este Judecata 
de apoi î. 

Pe peretele sudic al corului, resturile 
de pictură sînt atît de şterse incit citirea 
scenelor care alcătuiau decorul originar 
este cu deosebire dificilă, În lunetă mai 
poate D totuşi identificată reprezentarea 
lui Iisus pe cruce, iar în registrul inferior 
Coborfrea de pe cruce, Pietà şi Punerea 
ni Mormânt. 

Din cauza tehnicii întrebuințate, o 
mctură al secco, foarte puţin rezistentă, 
ragmentele păstrate sint într-o stare 
precară de conservare si nu reuşesc să 
evoce pe deplin aspectul originar al 
ansamblului mural. Totuşi, elementele 
existente sint indestulätoare pentru a 
dune in evidență principalele aspecte 
ce ordin stilistic si iconografic. Vom 
observa, în primul rind, aspectul arhai- 
zant al acestor picturi: pe un fond cenu- 
sıu-albästrui, imaginile au fost executate 
într-o gamă restrinsä de brunuri si 
sauri, factorul hotăritor de expresie 
iad desenul schematic si naiv, cu linii 
groase și egale ca duct. Recunoastem 


aici caracteristici ale picturii romanice 
din grupul fondurilor deschise, foarte 
răspîndit in mediile provinciale ale 
Europei catolice. Dar, in acelaşi timp, 
se cer consemnate amprentele noului 
stil — goticul —, cu deosebire în friza 
de apostoli, poate opera unui alt artist. 
Decorația arcadelor, siluetele elansate 
ale turnuletelor dintre arcade, linia mai 
sprintenä, mai nervoasă, sint aici sem- 
nele unei infuzii stilistice not, convie- 
tuirea cu formele tipic romanice consti- 
tuind mărturia concludentä a fazei de 
tranziție. 

Din cauza proastei conservări, da- 
tarea picturilor in discuţie intimpinä: 
numetoase dificultăți. Considerind insă 
caracteristicile pronunțat romanice la 
care ne-am referit, ca şi apariţia ele- 
mentelor gotice, ştiind că biserica însăși 
nu poate fi mai veche decit ultimul 
sfert al secolului al XIII-lea 5, este 
firesc să considerăm că ansamblul ori- 
ginar al picturilor murale de la Homo- 
rod a fost executat curind după termina- 
rea construcției, mai probabil în jurul 
anului 1300. 

Retinind această dată ca un util 
reper cronologic, este timpul să spunem 
că pictura de la Homorod are meritul 
de a marca pe teritoriul Transilvaniei 
o direcţie artistică deosebit de reprezen- 
tativä pentru secolul al XIV-lea. Sinteza 
romanico-gotică remarcată aici, al cărei 
principal instrument de expresie este 
linia, a fost caracteristică în cadtul 
picturii gotice europene pentru asa- 
numitul stil linear-narativ, de largă 
räspindire in mediile provinciale, an- 
sambluri apartinind acestui stil regä- 
sindu-se deopotrivă in Franţa, ca și in 
Italia, în Germania ca şi în Polonia, 
de asemeni în Austria, în Ungaria, în 
Boemia și Slovacia, ca și in Transil- 
vania ®. 

La indemina meșterilor mărunți, lip- 
siti de o pregătire artistică pretențioasă, 
imaginile stilului linear-narativ echi- 
valau cu o scriitură simplă accesibilă 
oamenilor din comunitățile sărace, care 
reușeau să înțeleagă astfel legendele 
sfinte. « Pictura este literatura analfabe- 
tilor», spusese Walafrid Strabo, de la 


189 





Reichenau, unul dintre principalii inspi- 
ratori ai artei evului mediu, iar, papa 
Grigore “cel Mare, adresindu-se unui 
episcop care declarase război imaginilor, 
sublinia că « picturile sint așezate în bise- 
rici pentru ca acei ce nu știu să citească 
să citească pe ziduri ceea ce nu pot citi 
în cărți» 7. Avind un pronunțat caracter 
popular prin concepţia naivă a repre- 
zentării si putinätatea mijloacelor de 
expresie, pictura de- stil linear-narativ 
a jucat într-adevăr rolul unei literaturi 
pentru analfabeți, preferința pentru ilus- 
trarea legendelor biblice și hagiografice 
fund una dintre caracteristicile sale 
definitorii. 

„ Tinind seama de cele arătate, este 
lesne de înțeles că stilul gotic linear- 
narativ a fost receptat cu ușurință în 
Transilvania secolului al XIV-lea, nu- 
meroase fiind ansamblurile realizate în 
acest 'stil. Integrat orizontului artistic 
local, el va deveni fondul-suport pe 


Fig. 214 

Homorod (jud. Braşov), 
biserica evanghelică, 
Iisus În glorie, 





care, de-a lungul deceniilor, s-au grefat 
elementele caracteristice ale altor stiluri 
vehiculate în epocă de către meşterii 
peregrini. Practic, mijloacele de expresie 
ale stilului linear-narativ vor căpăta 
un caracter de permanență, ajungind 
să se confunde în cele din urmă cu 
ceea ce în mod obișnuit se numește o 
artă populară. In legătură cu acest 
fenomen de progresivă provincializare 
si de rusticizare, mai trebuie observat 
că el nu este propriu numai unei anumite 
epoci istorice, dimpotrivă, își face apa- 
ritia ca moment-limitä în viaţa oricărui 
mare stil artistic, fie că este vorba despre 
romanic, despre gotic, despre Renaștere 
sau despre baroc. Dar nici un stil nu 
a fost de la început atit de aproape de 
spiritul artei populare ca stilul linear- 
narativ, tocmai pentru că el corespundea 
ptincipial unui asemenea spirit. 

O dată cu considerarea expresiei for- 
male, trebuie observat că programul 
iconografic al picturilor din absida 
biserici de la Homorod se înscrie într-o 
tematică de largă circulaţie în Europa 
medievală 8. De veche tradiție bizan- 
tină, reprezentarea lui Iisus în glorie, 
combinată cu cortegiul celor 12 apostoli 


constituie o referire directă la Judecata 


de apoi, această compoziție cu valoare 
simbolică fundamentală fiind preferată 
pentru decorația sculptată a catedralelor 
romanice si gotice, unde se regăseşte 
mai ales la portalurile principale. La 
micile biserici de sat, care nu-și puteau 
îngădui luxul unor pretentioase porta- 
luri sculptate, tema Judecății de apoi, 
ilustrată prin Majestas Domini şi cel 12 
apostoli, a fost adusă în spațiul absidei, 
find realizată cu mijloacele picturii 
murale. Treptat — fenomenul find de- 
plin ctistalizat curind după anul 1300 — 
s-a ajuns la o generalizare a reprezen- 
tării Judecății de apoi în absidă și corul 
bisericilor provinciale, mijloacele cu- 
rente de expresie fiind cele ale stilului 
linear-narativ. 

Știind că nenumărate biserici euro- 
pene apartinind mediului rural sint 
decorate cu compoziții iconografice ase- 
mănătoare si că la cele mai multe mij- 
loacele de expresie aparțin stilului linear- 





Ca 


Fig. 215 





Sé 


Homorod, biserica evanghelică, 
figuri de apostoli. 


narativ, se poate afirma că a existat un 
cadru comun al picturii murale gotice 
provinciale și că, anterior apariţiei go- 
cicului international de curte, s-a cris- 
ralizat un stil gotic international al 
micilor centre, vehicularea lui la mare 
distanţă fiind opera meșterilor peregrini. 

Lipsa generalä de interes pentru arta 
provincialä explicä de ce acest fenomen 
nu a fost niciodatä studiat la scarä 
europeană. In fapt, unitatea stilistică 
evocată mai sus permite considerarea 
de pe alte poziţii a raporturilor artistice 
dintre ţările recunoscute ca mari centre 
de artă și cele apreciate ca apartinind 
provinciei. În Franţa marilor realizări 
ale artei gotice, la numai cîțiva kilo- 
metri de strălucirea catedralelor ale căror 
turnuri domină pină departe orizontul, 
pot fi văzute biserici mărunte, cu arhi- 


tectută modestă și decorate cu picturi 
murale surprinzător de asemănătoare 
cu acelea de la Homorod sau din alte 
monumente transilvănene. La Saint- Jac- 
ques-des-Gucrets, la Lutz-en-Dunois, 
la Areines, la Villiers? și în alte mici 
localităţi franceze se păstrează picturi 
murale îndeaproape inrudite cu cele 
contemporane din Transilvania; Seria 
comparatiilor poate fi extinsă cu uşu- 
rintä în Germania 10, Italia it, Ungaria !?, 
Cehoslovacia 5, Polonia 14, Slovenia 15, 
Nu este vorba aici neapărat despre 
influențe directe de. la o ţară la alta, 
fenomenul fiind explicabil mai degrabă 
prin condițiile asemănătoare de dezvol- 
tare în anumite medii sociale, atît ca 
resurse materiale, cît și ca mentalitate. 

In această perspectivă, este impropriu 
să se vorbească în evul mediu despre o 


: 191 


























piramidă absolută a ierarhiilor artistice 
europene; configurația generală” 2. fap- 
telor ptezintă mai degrabă aspectul unui 
întins fond comun, pe al cărui suport 
s-au înălțat virfurile locale, mai nume- 
roase și mai autoritare în unele ţări, cu 
densități mai reduse în altele. Intele- 
gerea realitätilor aici prezentate nu este, 
firește, de natură să revolutioneze istoria 
artei medievale, dar face posibilă tecu- 
perarea unui substanţial patrimoniu ar- 
ustic îndelung neglijat sub eticheta 
dispretului ca fiind « provincial». An- 
samblul de pictură de la Homorod, 
oricît de ruinat, are deci meritul de a 
preciza participarea Transilvaniei la viața 
artistică europeană de pe o poziţie care 
nu poate fi apreciată decit ca reprezen- 
tativă pentru mediile sociale în curs 
de afırmare. 

“Dar procesul dezvoltării picturii mu- 
rale din Transilvania secolului al XIV- 
lea avea să se complice de timpuriu, 
ca urmare a impottantelor mutații petre- 
cute pe planul politic și în directă legă- 
tură cu ambitioasa afirmare a tinerelor 
centre urbane. In ianuarie 1301, prin 
moartea regelui Andrei al III-lea, dinas- 
tia Arpadienilor s-a stins, luptele pentru 
tronul vacant angajindu-l şi pe Carol 
Robert, print din ramura napolitanä a 
casei de Anjou. Ostilitatea vehementä a 
nobilimii maghiare l-a determinat pe 
pretendentul angevin să-și aleagă ca 
primă resedintä oraşul Timișoara. Folo- 
sind o puternică echipă de meșteri 
pietrari italieni, Carol Robert a construit 
O cetate cu castel seniorial în care a 
rezidat efectiv din 1315 pînă în 1323, 
dovadă a neîncrederii sale în curtea de 
la Buda. Neincrezätor în vechea nobi- 
lime, energicul monarh a încercat să-şi 
atragă simpatia virfurilor nobiliare si 
patriciatului orășenesc din Transilvania 
și Slovacia, acordindu-le numeroase pri- 
vilegii. Totodată, el s-a înconjurat de 
prelați, de cărturari si de artiști italieni, 
anii domniei sale inaugurind o puter- 
nică deschidere către cultura ! arta 
de la sudul Alpilor. 

Atrasi de Împrejurările prielnice, nu- 
merosi mesteri peregrini originari din 
Peninsula Italică ajung pinä in colțurile 


192 





izolate ale Transilvaniei si Slovaciei !®, 
mesajul artei lor contribuind la imbo- 
gätirea limbajului local al culorilor. 
Desfäsurat într-un interval de mai mulre 
decenii, fenomenul pătrunderii influen- 
telor italiene în Transilvania prezintă 
o configurație complexă datorată dife- 
rentelor de formaţie, a inegalitätilor 
dintre meșterii implicați in realizarea 
ansamblurilor de pictură si, deopotrivä. 
a varletätii programelor iconografice 
impuse de comanditari. Dar, dincolo 
de acești factori de diferențiere, există 
un numitor stilistic comun: pretutindeni 
se recunosc ecourile din mediul nord- 
italian, cu particularități giottesti si post- 
giottesti, cu preocupări pentru reali- 
zarea modelajului formă-culoare, cu acea 
tipologie caracteristică, marcată de ochiu 
in formă de amandă. 

Primul monument care ilustrează, prin 
decorația sa murală, pătrunderea in- 
fluentelor italiene în pictura transilvä- 
neanä este biserica romano-catolică din 
Ghelinta (jud. Covasna) 17. Edificiu de 
mici dimensiuni — de tip sală, cu tavan 
de lemn —, biserica din Ghelinta a fost 
decorată cu picturi în preajma anului 
1330, ansamblul mural care acoperă 
pereții navei find opera unui grup de 
patru meșteri. 

Desfäsuratä pe două registre, partea 
cea mai importantă a decoraţiei este 
situată pe peretele nordic al navei. 
Registrul superior a fost rezervat in 
întregime ilustrării Legende regelui La- 
dislau, iat pe registrul inferior se desfä- 
soarä scene din ciclul cristologic, ciclu 
care începe pe peretele vestic și se ter- 
mină pe peretele sudic, în vecinătatea 
arcului de triumf. 

Legenda regelui Ladislau, care face 
obiectul mai multor suite murale din 
Transilvania si din Slovacia în secolele 
XIV—XV 15, este tratată in friză con- 
tinuă, scenele înlănțuindu-se între ele, 
fără cezura obișnuită a chenarelor veru- 
cale, ceea ce spotește dinamica narativă 
a reprezentării. Episoadele înfățișate sint 
următoarele: Binecwintarea dată de epis- 
copul din Oradea, Plecarea la luptă, Bătălia 
de la Chiraleș, Urmărirea cumanului, Luptă 
cu cumanul, Decapitarea cumanului. 








Fig. 216 
Ghelnita, biserica romano-catolicä 
Legenda regelui Ladislas: 
Lupta cn cumanul, Desapitarea cumanulni. 


Un larg briu decorativ separä registrul 
superior de cel inferior pe întinsul 
căruia se desfășoară următoarele scene 
din Patimi: Intrarea in Ierusalim, Cina 
cea de taină, Spălarea picioarelor, Prinderea 
Imi Iisus, Bicimirea la stilp, Răstignirea. 

Din punct de vedere stilistic, pictu- 
rile peretelui nordic de la Ghelinta 
crădează un meșter cu o formație foarte 
complexă: el este îndatorat tradiţiilor 
bizantine filtrate de scriptoriile occiden- 


tale, este hrănit de spiritul narativ. al 
picturii nordice si este, mai cu seamă, 
tributar noilor descopetiti de limbaj 
ale picturii nord-italiene. Folosirea unei 
game cromatice bogate! si străluci- 
toate, într-o bună tehnică de frescă, 
modelajul formelor prin diferență de 
saturatie a culorii, tipologia specifică cu 
ochii migdalati sint indicii neechivoci 
ai apartenenței sale artistice de fond la 
mediul italian. 


193 





Trebuie remarcat că autorul picturi- 
lor în discuţie se comportă diferit în 
cele două registre: în timp ce scenele 
din ciclul -cristologic sînt mai aproape 
de schemele compoziționale tradiționale, 
ilustrarea: legendei lui Ladislau pare mai 
liberă, mai degajată ca expresie. Este 
evident că această diferență de factură 
rezultă din noutatea problemelor cu care 
pictorul a fost confruntat: dacă pentru 
scenele biblice el era îndatorat să respecte 
anumite canoane, în cazul legendei rege- 


lui cavaler, a cărei iconografie era abia 
în curs de cristalizare, libertatea inven- 
Hei a fost mai mare, de unde si expresi= 
mai convingătoare a compozițiilor %. 

Dar autorul picturilor ce decorează 
peretele nordic al bisericii din Ghelinta— 
sol al Peninsulei Italice — a fost însozz 
de încă trei meșteri, apattinind unor 
medii artistice diferite. 

Pe peretele vestic se află scene din 
viața apostolului Iacob (registrul supe- 
tior, imagini foarte degradate) si scece 


Fig. 217 
Ghelnita (jud. Covasna), biserica romano-catolică, 
Intrarea în Ierusalim, detaliu. 








Fig. 218 
Ghelnita, biserica romano-catolică, 
Cina cea de taină. 


din ciclul cristologic (registrul inferior, 
picturi păstrate fragmentar: Fuga în 
Egipt, Uciderea pruncilor, Inchinarea ma- 
Zilor). Spre deosebire de meșterul pere- 
telui nordic, autorul acestor picturi era 
profund îndatorat unei viziuni grafice. 
Folosind o gamă cromatică restrinsă, 
cu fonduri albe, cu desen negru si 
mult gri-bleu pentru veșminte, el pare 
să se fi format într-o ambiantä nordică, 
acolo unde grafismul a fost întotdeauna 
predominant. 

O poziţie stilistică asemănătoare, dar 
mai clar exprimată, se regăseşte la auto- 
rul picturilor din registrul inferior al 





peretelui sudic, pe care se desfăşoară 
mai multe episoade din Legenda sfintei 
Ecaterina din Alexandria. Stilul grafic, 
integrat unei concepţii narative, se aso- 
ciază cu elemente de decor tipice pentru 


goticul nordic, cel mai concludent exem- ` 
plu echivalent fiind pictura bisericii `" 


Sf. loan din Bressanone (Brixen)-Tirol, 


datată in al doilea sfert al secolului al 


XIV-lea 21, E l 
Aşadaf, în decorul mural al bisericii 
din Ghelinta se intilneau formele pic- 
turii tradiționale de stil linear-narativ 
cu cele ale picturii nord-italiene, con- 
taminate la rîndul lor de spiritul gotic 22. 


195 


Fig. 220 


Fig. 219 
Ghelnita biserica romano-catolică, 
Răstignirea. 


Fig. 220 
Ghelnita, biserica romano-catolică, 
Sf. Ecaterina în faja împăratului, detaliu. 














reformată, 


ica 


Martiriul Sfintei Margareta, detaliu 


Mugeni (jud. Harghita), 


Fig. 223 
biser 


2. 
nd diavolul. 


format 
reformată 


1272777 


AER 
i 2 


ica 


iserica fe 
Margareta ch 
ugeni, biser 


f 


= 
-5 
E 
+ 
D 
I 
3 
S 
X 
3 
3 
S 
besi 
Dë 
E 
D 
Ka 
iS 
D 


Fig. 221 
Yfugeni, 





Această convietuire a celor două sti- 
luri va deveni caracteristică pentru pic- 
tara medievală transilvăneană și se va 
prelungi vreme de mai multe decenii, 
pînă către sfirsitul secolului al XIV-lea, 
cind in peisajul artistic local se va 
insinua o nouă influență, aceea a goti- 
cului international de curte. 

Pentru un timp, pină către 1380, 
predominante vor rămîne realizările go- 
ticului linear-narativ, remarcabile fiind 
ansamblurile murale care decorează bise- 
ricile din Mugeni, Mălincrav şi Drău- 
Sen), 





Fig. 224 

Mälincrav (jud. Sibiu), 
bisezica evanghelică, 
vedere interioară. 


Realizate în preajma anului 1350, cele 
mai vechi picturi ale bisericii reformate 
din Mugeni (jud. Harghita) 2% decorează 
registrele superior și median ale pere- 
telui nordic din navă. Registrul superior 
mai păstrează doar fragmente disparate 
din legenda regelui Ladislau, notabile 
fiind imaginile care iafăţişează momen- 


tele plecării la luptă şi bătălia de la 
Chiraleș. Registrul median a fost rezer- 
vat unei amănunțite ilusträri a Legende 
sfintei Margareta din Antiohia. Simplu, 
chiar stingaci, dar deosebit de expresiv 
si pe alocuri in vervă, desenul este 
elementul definitoriu al acestor picturi, 
culoarea avind doar un rol auxiliar. 
Anatomia personajelor este redată desrul 
de nesigur si, fapt caracteristic, au ochii 
foarte mari, văzuţi din faţă, chiar si 
atunci cînd figurile sînt desenate din 
profil. Tratarea schematică a anatomiei 
este salvată de vioiciunea mișcărilor 
sugestiv surprinse și care spun exact 
ceea ce artistul a dorit să povestească. 
Întregul farmec al picturilor de la 
Mugeni rezultă din calitatea de povest- 
tor a artistului care, cu mijloace simple, 
a reușit să ilustreze două cicluri legen- 
dare deosebit de bogate. Cu o remarca- 
bilă vioiciune a fost pictată bătălia de la 
Chiraleș. Meşterul anonim a știut să redea 
învălmășala singeroasă a luptei, amestecul 
confuz de luptători în EES atitudini, 
cai cabrati sau căzuţi la pămînt, fete 
răpite. În nici o altă compoziție murală, 
bătălia de la Chiraleş nu a fost atit de 
sugestiv ilustrată, chiar dacă — așa cum 
s-a arätat — pictorul de la Mugeni ou 
poate fi considerat un maestru. 

Fiorul narațiunii străbate și picturile 
bisericii evanghelice din satul Mălin- 
cray (jud. Sibiu) 24, picturi situate pe 
peretele nordic al navei centrale și care 
constituie cel mai mare si totodată cel 
mai catacteristic ansamblu mural tran- 
silvănean apartinind goticului linear- 
narativ. Desfäsurat pe cinci registre, 
ansamblul prezintă o organizare icono- 
grafică bogată, cu 53 de compoziţii, 
dintre care citeva indescifrabile. 

Registrul superior este consacrat c- 
clului Genezei, din « Vechiul testament», 
fiind ilustrat prin următoarele imagini: 
Despărțirea luminii de întuneric, Facerea 
stelelor, Facerea vegetației, Facerea păsă- 
rilor, peștilor si animalelor, Facerea Evei, 
Adam şi Eva în rai, Păcatul originar, 
Ixgonirea din rai, Părăsirea raiului, Adam 
si Eva pe pämint (Adam sapă pämintul, 
iar Eva leagănă copilul), Cain și Abel 
aducind jertfe, Cain omoară pe Abel. 








Registrul secund debutează cu o ima- 
gine cu caracter simbolic, destul de rar 
intilnitä, care înfățișează hotărîrea lui 
Dumnezeu-tatäl de a-și trimite fiul pe 
pămînt. Într-un medalion, Dumnezeu- 
tatäl, aşezat pe un curcubeu, ţine pe 
genunchi pe pruncul lisus; acesta are în 
mină un totulus, legea cea nouă. In 
stinga este îngenuncheat arbanghelul 
Gavtil. În continuare, registrul cuprinde 
obișnuita povestite a faptelor din « Noul 
testament»: Bunavestire, Wizitaţia, Naş- 
terea lni lisus, Anuntarea păstorilor, Inchi- 





Fig. 225 
Mälincrav, biserica evanghelică, 
Purtarea crucii. 


narea magilor, Irod poruncește soldatilor 
să ei? pruncii, Uciderea pruncilor, Fuga 
în Egipt, Prezentarea la templu, scenă 
distrusă. 

Cel de-al treilea registru începe cu o 
zonă foarte rău păstrată, în care mai 
zoate fi totuși identificată Cina cea de 
“aină. Mai departe pot fi descifrate 
scenele: Prinderea ini Iisus, Judecata la 
Ana, Judecata la Caiafa, Judecata la 
Irod, Incoronarea cu spini, Judecata la 
Pilat (Ecce Homo!), Purtarea crucii, 
Răstignirea, lisus. pe cruce, Înfeparea cu 
sulifa, 

Registrul al patrulea cuprinde urmă- 
coarele imagini: Coborirea de pe cruce, 
Pietà, Punerea în mormint, Învierea, Noli 
me tangere, Necredinta lui Toma, Înălțarea, 
„Adormirea Maicii Domnului, Pedepsirea 


lui Iehonias, Inältarea Mariei, apoi cîteva 
zone deteriorate. Rău conservate sînt 
și imaginile care compuneau cel de-al 
cincilea registru; abia dacă se mai 
disting unele figuri de sfinţi și fragmente 
din scene de martiriu. 

Acopetite îndelungă vreme cu var, 
picturile de la Mălacrav sînt în mare 
parte decolorate, dar povestirea cate 
face obiectul lor este coerentă și ușor 
de urmărit, cu observaţia că desfäsu- 
rarea scenelor pe registre are aspectul 
unei scrieri busttofidonice: în registrul 





Fig. 226 
Mälincrav, biserica evanghelică, 
Noli me tangere. 


superior ordinea scenelor este de la 
stînga la dreapta, în registrul al doilea 
de la dreapta la stînga și așa mai departe. 

Împărțirea peretelui în panouri de 
mici dimensiuni, ca dealtfel stilul pre- 
valent grafic, dovedește o influență a 
ilustraţiilor de manusctis contemporane, 
influență suprapusă în cazul de faţă peste 
vechi tradiții romanice, totul tratat în- 
tr-o viziune rusticizantä. Influentei ma- 
nuscriselor i se datorează si apariția 
costumului de epocä in scenele teligi- 
oase, fenomen care obligă pictorul la o 
studiere continuă a realității inconjurä- 
toare, implicind transformarea semnifi- 
catiei religioase si oarecum abstracte a 
scenelor, cu introducerea unor accente 
sociale. Nu este greu de inchipuit ce 
ecouti trezeau in mintea sătenilor care 


199 





Fig. 227 

Homorod, biserica evanghelică, 
Isus arătindu-şi rănile 

(viy dolorum) şi Cruci fix. 


le priveau, scenele reprezentind schin- 
giuirea lui Iisus, pentru ei simbol de 
nevinovăție, de către ostaşi îmbrăcaţi 
identic cu cei care năvăleau în casele 
lor, sau condamnarea nedreaptă ce o 
suferea din partea judecătorilor, care 
eran copia fidelă a acelora la care ei 
înşişi se jeluiau fără folos. 

Pictorul are multe naivitäti si stingäcu 
în desen, ceea ce face ca unele scene, 
în special cele din Geneza, să aibă 
expresia frustă a unei opere de artă 
populară, asemănătoare tuturor pro- 
ductiilor datorate meșterilor populari, 
din evul mediu pînă în epoca modernă. 
Aici, ca si în arta populară, sinceritatea 
si emoția, cu care artistul se apropie 
de temă, conferă picturilor o putere de 
convingere și un farmec deosebit. Unele 
scene, ca Fuga în Egipt, par luate direct 
dintr-un basm. La această impresie con- 
cură peisajul cu copaci stilizati naiv, 


Fig. 228 
Dräuseni (jud. Braşov), biserica evanghelică, 
Sf. Ecaterina în faja împăratului, detaliu. 








asemenea unor ciuperci gigantice, si 
tratarea de o cucetitoare simplitate a 
figurilor, învăluite parcă într-o boare 
de poveste. Există o flagrantă coinci- 
dent stilistică între aceste picturi si 
acelea care decorează peretele de răsărit 
al sanctuarului bisericii din Čečejovce 
(Slovacia), datate în prima jumătate a 
secolului al XIV-lea 2%, Același desen 
naiv, aceleași contururi apăsate, aceeași 
factură populară în tratarea siluetelor, 
expresiv disproportionate, același sens 
anecdotic, aceeași atmosferă de basm. 
Această alăturare de exemple nu-și pro- 
pune să demonstreze o eventuală con- 
taminare directă. Devine însă tot mai 
evident — aşa cum am încercat să de- 
monstrăm mai sus — că la nivelul sa- 
telor, al micilor așezări, în condiţiile 
date de relativa înapoiere economică, 
in Transilvania ca si în Slovacia, ca 
dealtfel pretutindeni unde condiţiile so- 
cial-economice erau asemănătoare, pic- 
tura s-a provincializat, s-a rusticizat, 
dobindind caracterul unei arte populare. 
În atare împrejurări, elementele stilistice 
se diluează tot mai mult, încît la un 


Fig. 229 

Drăuşeni, biserica evanghelică, 
Dispula Sfintei Ecaterina 

eu filosofii din Alexandria, detaliu. 








Fig. 230 

Dräuseni, biserica evanghelică, 
Disputa Sfintei Ecaterina 

cu filosofii din Alexandria, detaliu. 


moment dat nu mai poate fi vorba nici 
despre o pictură romanică, nici despre 
una gotică.. Este vorba, în ultimă instan- 
tä, despre o artă locală, constituită pe 
baza unor date specifice, artă care — 
tocmai pentru acest motiv — oglindește 
cu sporită claritate ambianța socială. 

În cazul picturilor de la Mälincrav 
sint semnificative și contaminările cu 
formele stilistice si iconografice ale 
picturii bizantine,. contaminare care în 
Transilvania putea fi inlesnitä de mediul 
ortodox al românilor. Astfel, concepţia 
iconografică a Genezei, ca si. fondul alb 
pe care se desfăşoară scenele — conven- 
tie cu caracter simbolic pentru a evi- 
dentia cadrul extraterestru al ciclului — 
sint specifice artei de traditie bizantinä 
sine vom intilni cu aceste particularități 
in mod constant in pictura medievalä 
romäneascä, exemplele din Moldova 


201 





Fig. 227 


Fig. 228— 
229 


fund ptin excelență cunoscute. Specific 
bizantină este şi redactarea scenei, Ador- 
mirii Maicii Domnului, potrivit tipului 
iconografic denumit « Koimesis», de 
asemenea Pedepsirea lui Iehonias, imagine 
pe. care Louis Réau o considera ca fiind, 
prin excelenţă, proptie artei bizantine ?”. 

Stilul picturilor de care ne ocupăm 
este, considerat în ansamblul reperelor 
definitorii, decorativ și grafic, culoarea 
find întinsă în suprafețe plate, între 
contururile moi ale unui desen făcut doar 
din curbe, care identifică cu minimum 
de mijloace siluetele personajelor. Gama 
cromatică este destul de restrinsă: pe 
un fond jumătate brun-verzui (pămîntul), 
jumătate albastru-cenușiu (cerul), prin- 
cipalele accente sînt date de petele de 
rosu-cärämiziu ale hainelor si de ver- 
dele-crud al copacilor. 

Fäcind parte, împreună cu picturile 
de la Mugeni, din aceeași familie stilis- 
tică, picturile navei centrale a bisericii 
evanghelice de la Mălincrav ilustrează 
o fază mai evoluatä a goticului linear- 
narativ, principala caractetistică în acest 
sens fiind încorporarea unor elemente 


- din realitatea imediată, în special a 


costumelor de epocă. În ceea ce priveşte 
data execuţiei, picturile de la Mălincrav 
se situează curind după mijlocul seco- 
lului al XIV-lea. 

Cam în aceeași: perioadă, exprimind 
în continuare aspectul bivalent al pic- 
tutii murale gotice transilvănene, au 
fost realizate picturile bisericii reformate 


din. Singeorgiu-de-Pädure (jud. Mu- 





res) 23 — unde se mai păstrează doar o 
figură de sfint episcop, cu un pronunțat 
caracter grafic — și imaginea Pieră din 
sanctuarul bisericii evanghelice din Ho- 
morod (jud. Braş3v)*?, operă caracteristi- 
că pentru iradierea picturii nord-italiene. 
. Realizate ceva mai tirziu, către 1375, 
picturile ce decorează peretele sudic al 
bisericii evanghelice din Dräuseni (jud. 
Brașov) % fac sesizabil un interesant 
proces de sinteză între cele două poziţii 
stilistice. Pictind Legenda sfintei Ecate- 
rina din Alexandria, meşterul. rămas ano- 
nim, dar care se numea pe sine magister, 
s-a bizuit tot pe mijloacele tradiţionale 
ale stilului linear-narativ, însă a recurs 


202 





la o gamă cromatică mar bogată, cu 
încercarea să obțină unele efecte de 
modelaj. Fragmentele păstrate 3! evi- 
dentiazä, ca principale caracteristici, pe 
de o parte, spontaneitatea, verva excep- 
tionalä a execuției, iar pe de altă parte. 
factura populară. Este adevărat că dese- 
nul nu este un desen de școală, dar are 
o atit de mare forță de expresie incit 
defineşte cu exactitate fizionomiile s: 
stările interioare ale personajelor. In 
scena disputei dintre Ecaterina și filo- 
soft, gestul învățatului cu care discută 
este atit de sugestiv, încît rămin neob- 
servate degetele miinii, cate sint șase 
in loc de cinci. Participind direct l2 
scenele reprezentate, artistul ia atiru- 
dine faţă "de personaje, exprimindu-s: 
simpatia sau antipatia faţă de ele. 
Figuri nobile, plină de demnitate, 2 
Ecaterinei îi sint opuse figurile caricaru- 
rizate, luate in deridere, ale filosofilor 
păgini, unul dintre ei pärind a suteri 
de strabism divergent, desigut o aluzie 
la momentul de zăpăceală a întregului 
grup. Intenția caticaturală este incă și 
mai evidentă la redarea ostașilor şi z 
călăilor, unul dintre aceștia avind chiar 
un cap de porc. Ca și la Mălincrav, ele- 
mentele satirice se cer interpretate prin 
prisma contradictulor sociale din acel 
agitat secol al XIV-lea, cînd numeroasele 
mișcări locale nu făceau decit să antici- 
peze marea răscoală țărănească de la 
Bobilna, care va izbucni cîteva deceniu 
mai tiiziu. 

Sinteza stilistică propusă de picturile 
de la Dräuseni s-a dovedit deosebit de 
rodnică, spre sfîrşitul veacului fiind 
realizate destul de multe ansambluri 
murale cu caracter bipolar — pe de o 
parte indatorate tradițiilor linearismului 
popular, iar pe de altă parte, hrănire, 
De și sumar, de inovațiile picturii nord- 
italiene. Accentuarea influențelor ita- 
liene trebuie considerată in cadrul unui 
fenomen mai larg, susținut de regalitate 
si de înaltul cler catolic, asupra princi- 
palelor sale realizări — dintre care unele 
depășesc hotarul veacului — urmind a 
reveni ceva mai departe. 

Un moment de o particulară importan- 
tă pentru complexul fenomen de eclec- 


doxă, Apostoli. 


Big 
x 
e 

"I 
C 
ES) 
E 

„5 
E 
Q 

„A 

a cl 
Nr 
bi 

vi & 

ES 

Kä 
OI 
c 
D 

E 

Ka 
5 


Fig. 232 
ica orto 


Apostoli şi Maria cu pruncul. 


ju 


( 
Strei, biser 


Strei 





tism si de sinteze stilistice, propriu 
acestei perioade, îl constituie "picturile 
murale ce decorează biserica ortodoxă 
din satul Strei (jud. Hunedoara) 32. 
Construită către sfîrșitul secolului al 
XIII-lea, biserica din Strei a rămas 
nedecoratä vreme de mai multe decenii, 
împodobirea cu picturi producindu-se 
abia in deceniul 1370—1380, ctitor pro- 
babil find cneazul Petru, fiul lui Zaicu, 
pe cate documentele îl menționează în 
1377, cu ocazia răsplătirii sale cu pro- 
prietätile a trei sate, pentru credincioasă 
slujbă 33, 

Ştiind că în anii 1347—1380 cnezii 
români din Transilvania si Banat au 


biserica din Strei, picturi a cărot ex- 
presie stilistică nu s-ar putea explica 
fără participarea unui artist format in 
ambianța italo-adriatică. Deşi ne aflăm 
într-un lăcaș ortodox, nu va surprinde 
nici iconografia încărcată de teme pro- 
venind din mediul catolic, cunoscut 
fiind faptul că arta veche românească 
a dovedit o mate capacitate de absorbție, 
fazele de împrumut find totdeauna 
urmate de originale sinteze autohtone. 
Asemenea împrumuturi erau cu atit mai 
firești în Transilvania secolului al XIV -le2 
cînd, pentru prima oarä, mica no- 
bilime română reușea să înlăture, măcar 
în parte, oprelistea — impusă de clerul 





Fig. 233 
Strei, biserica ortodoxă, Naşterea lui lisus. 


participat la numeroasele campanii mi- 
litare întreprinse de Ludovic cel Mare 
in Italia, unde acesta încerca să-și apere 
drepturile la succesiunea tronului napo- 
litan, este firesc să considerăm că tăs- 
plata amintită a fost consecința destoi- 
niciei în luptă a cneazului Petru 24. Un 
argument in acest sens îl constituie 
tocmai picturile murale care decorează 


204 


catolic — de a zidi și infrumuseta bise- 
rici de zid. Așadar, în dorinţa de 2 
înălța lăcașuri reprezentative, ctitorii 
autohtoni erau nevoiți să recurgă si la 
serviciile unor artişti străini, așa cum 
s-a intimplat și la Strei. 

Nava bisericii păstrează mai multe 
scene din ciclul cristologic 35, martiriul 
celor patruzeci de mucenici 3%, figuri 





Fig. 234 

Strei (jud. Hunedoara), biserica ortodoxă, 

Maria cu pruncul (Gbkopbilousa) 

si Sfintia Nedelia. 

de sfinți — între care o remarcabilă 
imagine a sfintului Nicolae —, iar dea- 
supra arcului de triumf se află o repre- 
zentare a Bunewestiri, în cadrul căreia 
a fost inserată și figura unui ctitor, 

În altar, pe boltă, se află Iisus în 
mandorlă, încadrat de doi îngeri, iar 
pe pereţi, în registrul superior, au fost 
înfățișaţi cei doisprezece apostoli — aşa- 
dar, în ansamblu, este vorba despre o 


Fig. 235 
Strei, biserica ortodoxă, figură de sfint. 





Fig. 233 


Fig. 234 


compoziţie concepută în spiritul icono- 
grafiei occidentale, apartinind, după cum 
am arătat si la Homorod, temei eshato- 
logice a Juderatii de apoi. Registrul infe- 
tior al picturilor din altar prezintă 
particularitatea, foarte rară, că pornește 
direct de la nivelul podelei, lipsind obis- 
nuita friză a drapetiilor. Pe suprafața 
acestui registru apar figuri de sfinți 
ierarhi (Calinic, Ion, Chiril, Petru, Nico- 
lae), în colţul din dreapta al peretelui 
sudic fiind pictat și portretul meşterului 
Grozie cu siguranță conducătorul echi- 
pei de zugravi care au realizat decorul 
mural al monumentului. Fațadele de sud 
si de răsărit păstrează fragmente din- 
tr-un decor mural ale cărui extensie și 
iconografie nu pot fi precizate, doar pe 
latura räsäriteanä a altarului se mai 
recunoaşte figura de mari proporții a 
sfintului Cristofor 37. 

Din punct de vedere stilistic, picturile 
bisericii din Strei sînt caracterizate, în 
primul rind, de puternica prezență a 
elementelor italienizante. Mai evidentă 
in navă, unde a lucrat un meșter la 
curent cu inovațiile de limbaj și tipologie 
ale picturii giottești, influența stilistică 
italiană priveşte cu precădere modeleul 
cromatic — prin diferențe de saturație — 
de asemenea, construcţia faldurilor si 
folosirea aureolelor plastice. Remarcabilă 
este Fecioara cu pruncul, o gratioasä 
mläditä a stilului trecentist de nord, 
cu atît mai interesantă cu cit, din 
punct de vedere iconografic, ea exprimă 
nemijlocite legături cu tradițiile bizan- 
tine, find vorba despre o interpretare 
a Maicii Domnului a tandretei — « Gly- 
kophilousa». Implicaţiile iconografiei bi- 
zantine sint dealtfel destul de numeroase 
in picturile navei, printre ele avind a 
număra si modul de reprezentare a 


sfintului Nicolae binecuvintind, în- 
cadrat de busturile lui lisus și al 
Mariel. 


Pornind, principial, de la aceleaşi 
premise stilistice, picturile din altar se 
caracterizează prin tratarea mai grafică 
și prin efectul decorativ al ansamblului. 
Figurile sint puternic conturate, liniile 
au o sctiere cursivă, definind in mod 
sintetic suprafeţele și volumele. Asezati 


206 








sub arcade — amintind un procedez 
decorativ larg răspindit în pictura me- 
dievală —, apostolii au atitudini variat- 
degajate, pärind a fi antrenați intr-o 
susținută discuție, fiind vorba, dec. 
despre acel tip de compoziţie cunoscut 
sub denumirea de sacra comersation:. 
Feţele apostolilor, mult stilizate, sin: 
ovale, cu maxilare puternice, cu părul 
desenat în linii paralele, cu ochii mig- 
dalati, larg deschisi, cu sprincenele ridi- 


Fig. 236 

Vlaha (jud. Cluj), 
biserica romano-catolică, 
lisus in mormânt 

(vir dolorum). 


cate care imprimă expresiilor o notă de 
continuă mișcare. Foarte asemănătoare 
prin construcție, figurile sint diferen- 
tiate doar prin elemente accesorii — 
unele au barbă, altele nu —, prin ind:- 
carea sumară a vîrstei. Culoarea este 
așezată în suprafețe plane, cu rare si 
timide indicații de volum: pete ma! 


inchise pentru pometi si alternäti de 
inchis-deschis pentru falduri. Gama cro- 
maticä, destul de restrinsä, utilizeazä 
armonia cimpurilor mari — fond ultra- 
marin, arcaturi galbene, veșminte roșii, 
verzi și octu, cu motive ornamentale 
simple (cercuri și puncte), figuri ocru- 
galben, cu ușoare intervenții de roșu, 
desen cu brun și alb,. Echilibrul croma- 
üc, ritmica liniștită a gesturilor si a 
faldurilor cu curgere molaticä, totul 
concurä la unitatea decorativă a ansam- 
blului, depäsindu-se astfel servitutile 
implicate de diversitatea surselor de 
inspiraţie. Prin toate datele de ordin 
stilistic, picturile altarului din Strei se 
situează în lumea unei arte eclectice, 
in care tradiţiile grafismulus medieval 
nu s-au stins, în care influenţa goticului 
de curte abia dacă se recunoaște 38. De 
asemenea, tăzbat aici ecouri ale picturii 
trecentiste din nordul Italiei, sesizabile 
in tehnica frescei, in tipologia personaje- 
lor cu ocht migdalati, in bandourile 
decorative de tradiţie cosmatescă. 
Poziţia stilistică a picturilor din altar 
se explică prin intilnirea, într-un mediu 
artistic provincial, a mijloacelor de ex- 
presie devenite tradiționale, cu elemente 
inovatoare, Încă neintelese şi neasimilate. 
Picturi întru totul asemănătoare ca ex- 
presie formală pot fi văzute la biserica 
din Murska Sobota (Slovenia), unde 
există o reprezentare a apostolilor. în 
sanctuar, datată în jurul anului 1370 3. 
Mergind pinä la identitate sînt asemä- 
nările cu teoria de apostoli care de- 
corează presbiteriul biserici din Chyzn& 
(Slovacia) datată in cel de al treilea 
stert al secolului al XIV-lea %. Tot 
atit de frapante sînt asemănările cu 
picturile bisericii din Butoniga — pen- 
insula Istria, unde regăsim, în presbi- 
zeriu, cortegiul apostolilor cu figuri 
caligrafiate, cu ochi mari, migdalati, 
cu gesturi liniștite 4!. Pretutindeni sint 
de relevat formele eclectice și amprenta 
italienizantä care,. în cele din urmă, 
localizează stilistic aceste picturi. 
Incercind să identificäm țara de baş- 
znă a celor doi pictori care au conlucrat 
la Strei, nu se poate să nu ținem seama 
de inseriptiille care însoțesc figurile. 


Forma Iovan pentru lon si prezența 
sfintei Nedelia (Duminica) îndreaptă aten- 
ţia către zona Dalmației de nord și a 
Sloveniei, acolo unde toate datele sti- 
listice amintite mai sus se întîlnesc la 
numeroase monumente, unde sînt carac- 
teristice onomasticile Iovan si Nedelia, 
sfinta Nedelia apärind curent și în ico- 
nografia locală "7. De fapt, numai prin 
prezenţa unor pictori veniţi din această 
zonă pot fi motivate stilistic atît picturile 
din altar, cit și cele din nava. bisericii 
din Strei. 

Ansamblul mural de la Strei, deși 
opera unor meșteri peregrini, veniţi din 
părțile Adriaticii, ilustrează un moment 
deosebit de important din procesul de 
asimilare in mediul artistic transilvä- 
nean a influențelor picturii italiene, 
El reprezintă, în același timp, un reper 
foarte prețios pentru procesul de inte- 
grare în morfologia locală a reperto- 
riului de forme propriu noilor valuri 
stilistice din a doua jumătate a secolului 
al XIV-lea, inclusiv a unor elemente 
provenind din goticul internaţional de 
cutte, elemente care au contribuit la 
accentuarea eclectismului stilistic. Parti- 
ciparea pictorilor itineranti a fost hotă- 
ritoare în acest sens, dar, deocamdată, 
trebuie consemnat faptul că în ultimele 
două decenii ale secolului al XIV-lea 
au fost executate numeroase picturi 
murale, o pondere însemnată revenind 
meșterilor locali. 

La Cluj, unde vietuia pictorul Nicolae, 
tatăl vestitilor sculptori Martin si 
Gheorghe, pare să se fi constituit o școală 
locală de pictură căreia i se atribuie, 
verosimil, picturile fragmentare ce se 
păstrează in biserica romano-catolică din 
Vlaha (jud. Cluj) 43. Mai bine conservate 
sînt picturile de pe peretele de răsărit 
a] sanctuarului, Rästignirea si Iisus în 
mormânt (vir dolorum), totul încadrat 
de un larg chenar cu motive cos- 
matesti 44. Expresia stilistică este re- 
zultatul unei originale sinteze în care 
construcțiile liniare se prevalează cu 
precădere de experiențele goticului ger- 
man, în timp ce suprafeţele colorate 
încearcă modulăti de tip italian. Repre- 
zentativă este în primul rind Răstignirea 


207 


Fig. 236 








Fig, 237 e 
Sinpetru (jud. Braşov), capela cetății țărănești, Alegoria caritâții. 


care preia o veche schemă iconografică, 
de largă räspindire la sudul si la nordul 
Alpilor, find mult vehiculată prin in- 
termediul manuscriselor. Trupul lui Iisus 
cade greu, descriind o linie șerpuită ce 
aminteşte de faimosul crucifix pictat de 
Cimabue pentru biserica San Francesco 
din Arezzo. La Vlaha, expresia de du- 
rere este mai accentuată, datorită brațe- 
lor încordate și capului căzut pe umărul 
drept. Maria întinde spre răstignit mii- 
nile încleștate într-o atitudine de dispe- 
rare, în timp ce apostolul Jon meditează 
îndurerat, cu o evanghelie în mina 
stingă si cu obrazul sprijinit în palma 
dreaptă. Figurile sînt scunde şi îndesate, 
înfășurate în draperii bogate și uşor 
agitate, conform tendințelor decorative 


208 


ale goticului tîrziu, caracteristică fiind 
în acest sens și caligrafierea conven- 
tonală a figurilor, cu sprincenele arcuite 
in jos. Totul se decupeazä pe fondul 
ultramarin al cerului și pe fundalul unui 
zid crenelat, aluzie la zidurile Ierusali- 
mului, solul fiind alcătuit din stinci plate, 
cu contur festonat, cîte una pentru 
fiecare figurä. Gama cromatică este caldă, 
cu multe nuanțe de ocru si rosu-de- 
pămînt, cu brun și alb. 

Databile în penultimul deceniu al 
secolului al XIV-lea, picturile de la 
Vlaha se cer considerate Într-o familie 
mai largă de opere, în care prezența 
meșterilor autohtoni se recunoaște cu 
ușurință, dincolo de numeroasele ele- 
mente de împrumut, principala carac- 





teristicä a momentului artistic: find 
eclectismul, pe fondul accentuării influen- 
elor italiene. Sînt notabile în acest sens 
fragmentele de pictură păstrate la 
Fizesul Gherlei 4%, Tileagd 46, Valea Cri- 
sului 47, Cristuru Secuiesc 485, Mediaş 29. 
Nima 5, Cricău Bi. Dorolt 52, fragmente 
de mai mică importanță sau cunoscute 
doar documentat (fiind între timp dis- 
ruse ori väruite), aflindu-se la Băga- 
ciu 53, Otomani 5%, Filea 55, Chilieni 5, 
Iermata Neagră %, 

Încununarea procesului de sinteză 
dintre tradiţiile locale, constituite pe 
fondul stilului linear-narativ, cu parti- 
ciparea influențelor italiene, are loc 
către sfirsitul secolului al XIV-lea, în- 
t-o epocă în care asistăm și la intensifi- 
carea circulației meșterilor veniți de la 
sudul Alpilor. Monumentul care ilus- 
treazä in modul cel mai concludent 
sinteza amintită este capela funerară a 
bisericii fortificate din Sinpetru (jud. 
Braşov) 58. Avind aspectul unei mici 
incăpeti dreptunghiulare, boltită în cruce 
pe ogive, capela din Sinpetru păstrează, 
aproape întreg, un ansamblu de picturi 


Fig. 238 

Sinpetru, 

capela cetăţii țărănești, 
Iisus jndecdtor. 


murale a cărot compoziţie iconografică 
gravitează în jurul ideii Judecății de 
apoi. 

Pe peretele de răsărit, în registrul 
superior, se află o reprezentare a E 
nării Mariei, hramul de odinioară al ca- 
pelei, înlocuind în noua iconografie 
catolică imaginea Adormirii Maicii Dom- 
nului, preferată de lumea bizantină; 
scena încoronării are la Sînpetru o com- 
poziţie simplă: pe un tron larg, asemä- 
nător unei lavite, sint așezați Iisus si 
Maria, iar de o parte si de alta se află 
cete de îngeri care aduc .cintare de 
laudă. Doi îngeri în vestminte albe 
susțin două făclii monumentale, un alt 
înger însoţeşte cotul cetesc.cu sunete 
de titerä, în timp ce lisus aşează coroana 
pe capul plecat al Mariei. Un larg briu 
decorat cu motive cosmatești separă 
tegistrul superior de cel inferior, pe 
care a fost figuratä, în mod concentrat, 
grădina Paradisului. In mijloc se află 
[isus binecuvintind, încadrat de ceata 
sfintelor călăuzite de Maria, si de ceata 
sfinților călăuziți de Ion Botezătorul 
si de apostolul Petru, cu cheia. În 


Fig. 239 

Sinpetru, 

capela cetății țărănești, 
Îngeri. 


Fig. 238— 
239 





partea opusă, pe peretele vestic, a fost 
înfăţişată alungarea diavolilor: loviți de 
arhanghelul Mihail, ajutat de trei îngeti, 
diavolu-se präbusesc în gura larg-căscată 
a monstrului Leviathan, întruchipare a 
infernului 5. Pe peretele sudic a fost 
zugrăvită martirizarea diaconului Stefan. 
Două grupuri de fanatici, cu figuri 
caricatutizate — conform principiului 
amintit la Dräuseni —, atuncă cu pietre 
în sfintul îngenuncheat care primeşte cu 
seninătate supliciul, . ridicind brațele 
către porţile deschise ale cerului, unde îl 
așteaptă isus. Pe un lung filacter era 
scrisă’ rugăciunea sfintului (inscripţie 
ştearsă în cea mai mare parte). 

Peretele nordic este acoperit cu mal 
multe imagini, fiecare constituind o 
ilustrare simbolică a credinţei, a caritätii 


şi a justitiei. În registrul superior, preo- 
tul săvitșeşte taina transsubstantierü, ți- 
nind ostia deasupra unui potit așezat pe 
masa altarului. El este asistat de un 
grup de îngeri, în timp ce dumnezeu 
apare din nouti și binecuviatează. Mo- 
mentul -următor al liturghiei se află 
reprezentat în panoul central al registru- 
lui median: deasupra ostiei s-a așezat 
figura minusculä a lui Iisus, intruchi- 


210 


tite în « corpul divin». În partea stingă. 


Sintana-de-Mureş (jud. Mureş), biserica LN 
Ana intreilä cu Jericitele neamuri. 

























pind minunea transformării piinii stin- 


ocupind aproape jumătate din suprafața 
registrului median, se află o alegorie a cart- 
tätii: un bărbat și două femei, în costume 
de orăşeni, împart hrană si vestminte 
unor nevolnici, săraci şi schilozi. Acteiz 
de milostenie ușurează chinurile sufe- 
telor ce se’pirjolesc în flăcările iadului — 
figurat ca un cazan mare în colu 
compoziţiei —, un suflet fiind chiar pe 
cale să fe mintuit. Fäcind pandan: 
acestei scene, în dreapta se află arhan- 
ghelul Mihail cu balanţa dreptăţii, cin- 
tărind sufletele (Pszchostasis): 

Dacă ultima imagine se regăsește ade- 
sea în arta medievală a Transilvaniei. 
sculptată sau pictată, celelalte sint de>- 
sebit de rare, chiar unice, prezența lor 


în capela de la Sinpetru find tows 
explicabilä in legäturä cu rosturile fune- 
rare ale acesteia. In mod deosebit atrage 
atenția alegoria caritätü, pentru care, i2 
Transilvania, poate fi invocat un Inie- 
resant cotespondent tematic, la vechez 
biserică românească din Sintämärie-Or- 
lea 6, un alt exemplu analog aflindu-se 
si în biserica fostei minăstiri minorite 
din Levoča (Slovacia) ®!. 








Fig. 241 
Sintana-de-Mureș, biserica reformată, 
Sf. Ana (detaliu din fig. 240). 


Considerate in general 6, picturile de 
Ja Sinpetru fac evidentă prezența unui 
artist cu experienţă, sigur pe el, dar cu 
posibilități restrinse de expresie. Dese- 
nul este, potrivit tradiției, viguros și 
simplu, figurile sînt construite liniar, 
târă subtilitäfi căutate, decupindu-se pe 
rondul ultramarin care asigură și uni- 
tatea tonală a ansamblului. Paleta cro- 
maticä este alcătuită în principal din 


roşu, brun si ocru, acordurile amintind 
cu precădere pictura italiană din « tre- 
cento», aceeași obirsie avind-o si ban- 
dourile decorative cosmatesti. Modelajul 
cromatic este încă timid, timide find 
și contaminärile cu goticul de curte, 


de la care au fost preluate doar 


cîteva elemente ornamentale — ca, de 
exemplu, norii stilizati asemenea unor 
panglici. 


211 


Atit cît pot fi judecate cu ajutorul 
putinelor fotografii care s-au, păstrat, 
picturile dispărutei biserici ortodoxe din 
“satul Seghiste (jud. Bihor) 6? apartinu- 
seră aceleiași familii stilistice, ilustrind 
ca şi picturile de la Strei, fenomenul 
absorbirii în mediul românesc a unor 


bilitate din secolul al XVIII-lea. Stratul 
cel mai vechi, care se păstrează fragmen- 
tat în altar, permitea identificarea, in 
partea de est a absidei, a două figuri de 
apostoli cu evenghelii în miini. Pare pro- 
babil deci ca pe pereţii altarului să fi 
fost reprezentat cortegiul de apostoli, 


Fig. 242 
Sintana-de-Mutes, 
biserica reformată, 


Maria Salome (detaliu din fig. 240). 


modalități de expresie picturală apar- 
tinind artei gotice. Materialul documen- 
tar existent permite să se vorbească 
despre suprapunerea mai multor stra- 
turi de picturä, ultimul datind cu proba- 


212 


temă iconografică care — așa cum s-a 
arătat — s-a bucurat de o largă räspin- 
dire în pictura medievală în Transil- 
vania. Desenul era schematic, rusticizat, 
dovâdă a procesului de asimilare in 











tindul meșterilor locali. Datarea, ipo- 
tetică desigur, are în vedere asemănările 
formale cu diverse alte picturi transil- 
vănene, realizate către anul 1420 sau 
curind după acesta, epoca fiind prin 
excelență favorabilă confluentelor artis- 
tice. 

Una dintre cele mai valoroase reali- 
zări ale sfirşitului de veac — cind pe 
teritoriul Transilvaniei se interferau ati- 
tea ecouri artistice iscate de marile cen- 
tre ale Italiei, Germaniei și Boemiei — 
este neîndoielnic pictura murală ce de- 
corează biserica reformată din satul 
Sintana-de-Mures (jud. Mureș) 8. Păs- 
trată fragmentat, ea oferă încă destule 
elemente pentru a fi considerată ca 
opera unui bun meşter italian, unul din- 
tre cei mai importanţi artiști străini care 


au lucrat în țara noastră în timpul evului ` 


mediu. 
Pe peretele vestic fusese pictată o 


Judecată de apoi din care se mai păstrează 


doar două fragmente, cel mai mare, 
situat în partea superioară, cuptinzind 
gurile a trei apostoli aşezaţi pe o 
bancă — asadar un detaliu din tribunalul 
ceresc, care avea în mijloc figura lui 
Jisus judecător. Pe intradosul arcului 
triumfal sînt resturile unor medalioane 
cu bustuti de profeti, unul singur apare 
intact 85, remarcabil pentru nobila în- 
fätisare a personajului, un bărbat cu 
oval prelung si barbä neagrä, care tine 
un filacter in mtini. 

Faţa răsăriteană a arcului triumfal a 
fost rezervată ilustrării P;/dei ‘fecioarelor 
intelepte şi a fecioarelor nebune. Temă ico- 
nograficä de largä popularitate in evul 
mediu, deseori asociată Jaderății de apoi, 
datorită substratului său eshatologic, 
această pildă apare frecvent în decora- 
ţia pottalelor unor mari aba și cate- 
drale 66, de asemenea în pictura murală a 
bisericilor de sat, fiind de regulă situa- 
mă — ca și la Sintana-de-Muteş — pe 
arcul triumfal 67. Medalioanele sint 
circulate, cu excepţia a două de tip 
cvadrilobat, formă caracteristică orna- 
menticii gotice, trecutä din manuscris 
in repertoriul relieturilor și al picturilor 
murale 68, Pictorul anonim pare să fi 
manifestat o secretă simpatie pentru 





Fig. 243 

Sintana-de-Mures, 

biserica reformată, 

Înger (detaliu din fig. 240), 
Fig, 244 

Sintana-de-Mures, 


biserica reformată, 
Fecioară nebună. 








Fig. 
240—242 


fecioarele nebune pe care le-a înfățișat 
în plenitudinea frumuseţii, cu „expresii 
luminoase, singurul indiciu al "păcatului 
fiind candela răsturnată. 

Pe latura de răsărit a stilpului sudic, 
care susține arcul triumfal, se păstrează 
un fragment dintr-o compoziție care 
il înfățișa pe sfîntul Ludovic așezat pe 
tron. Regele Ludovic al IX-lea, al 
Franței (1226—1270), canonizat curind 
după moartea sa, fusese adoptat ca 
patron al casei dinastice angevine de 
la Buda, in vremea cînd pe tron se 
afla Ludovic I (1342—1382). În semn 
de omagiu adus regelui suzeran, figura 
sfintului patron a pătruns în iconografia 
teritoriilor subordonate regatului ma- 
ghiar, deci si în Transilvanıa, unde s-a 
bucurat de o relativă popularitate, poate 
si pentru că Ludovic I a acordat o 
specială atenție nobilimii locale care l-a 
sprijinit în campaniile militare, între- 


prinse in Italia si în Balcani. La, 


Sintana-de-Mureș, Ludovic cel Sfint 
fusese reprezentat așezat pe tron, im- 
brăcat cu o mantie albă, prinsă cu o 
agrafă pe umărul drept, purtind in 
mina dreaptă un sceptru cu floare de 
ctin — atributul său caracteristic. 

Cea mai importantă zonă de pictuti 
păstrate din ansamblul original se află 
pe pereţii absidei: mijlocul peretelui este 
ocupat de o teprezentare a temei icono- 
grafice Ana intreitä cu ferititele neamuri, 
în partea stingă apare apostolul Petru 
cu cheia, iar în partea dreaptă apostolul 
Pavel cu sabia, alături de care a mai 
fost înfățișat încă un apostol, fiind vorba 
deci de un rest din cortegiul discipolilor 
lui Iisus, 

Compoziția care dă măsura calităților 
artistice ale autorului anonim este Ana 
întreită cu fericitele neamuri, operă de o 
surprinzătoate complexitate iconogra- 
fică si de o remarcabilă reuşită a execu- 
Gei. În centrul imaginii, sfinta Ana a 
fost înfățișată ca o puternică zeitate 
protectoare, desfäsurindu-si amplu. man- 
tia sub care se adună cele trei fiice ale 
sale cu fiu lor: Maria cu Iisus, așezați 
în fața Anei, cu care formează grupul 
principal — « intreit» —, Maria Cleoph€ 
cu Iacob cel Mic, Iosif cel Drept, Simon 


214 


și Iuda, în dreapta, și Maria Salomé 
cu Ion și Iacob cel Mare în stinga ™. 
de o parte şi de alta a grupului principal. 
doi îngeri aduc laudă cintind din lăure- 
Dată find schema compozițional 
aproape identică cu aceea pentru Maics 
ocrotitoare, s-a crezut că modul cu tom! 
original de reprezentare a Anei intreis: 
la biserica din Sintana-de-Mures s-ar 
explica printr-o contaminare cu tem: 
amintită 71. In realitate este vorba despre 
o imagine de sine stătătoare, o amplin- 
care a temei tradiționale a Anei înrreiie. 
imagine care s-a impus în plastica seco- 
lului al XIV-lea în legătură cu populari- 
tatea în creștere a cultului Anei, in 
special în ţările germanice. Potrivit une: 
legende apocrife medievale, Ana ar £ 
fost căsătorită de trei ori, cu Ioachim- 
cu Cleophas și cu Salomas, avind de 
fiecare dată cite o fiică: Maria, Manz 


Fig. 245 
Sic (jud. Cluj), biserica reformată, 
Regele Ludovic cel Sfint. 





Cleophe si Maria Salomé. Maria, căsă- 
torită cu Iosif, a născut pe lisus, Maria 
Cleophe, căsătorită cu Alpheu, ar fi 
născut patru fi, dintre care trei au 
devenit apostoli, iar Maria Salome, căsă- 
torită cu Zebedeu, ar fi născut alți doi 
viitori apostoli 72. Reprezentarea Anei 
cu toți descendenții formează un nou 
tip iconografic — o adevărată glorificare 
a sfintei Ana ca rädäcinä imediatä a 
lui lisus și a principalilor săi discipoli. 
Prototipul compoziţiei de la Sintana- 
de-Mures nu este pînă in prezent iden- 
tificat, singurele reprezentări care pot fi 
invocate ca termen de comparație aflin- 
du-se la biserica romano-catolică din 
Turnišče (Slovenia — 1389) 73 și la bise- 
rica evanghelică din Mälincrav (jud. 
Sibiu — cca 1400) 74. Observind că în 
Occident reprezentarea. Anei cu întreaga 
sa familie a devenit curentă abia la 


Fig. 246 
Sic, biserica reformată, 
Sf. Nicolae, 





inceputul secolului al XVI-lea %, vom 
aminti că artistul care i-a consacrat cea 
mai prețioasă operă a fost. Quentin 
Metsys. 

Dar, mai mult decit marele ‘interes 
pe care îl poate suscita noutatea icono- 
grafică a compoziției în discuţie, se cer 
puse în evidență calităţile sale artistice 
cu adevărat remarcabile. Pe ecranul 
întunecat — ultramarin, aproape negru 
— al fondului lipsit de orice element de 
decot peisagistic, siluetele personajelor 
se degajă cu robustete, modelajul aproape 
sculptural al formelor find subliniat 
prin puternicul contrast deschis-închis 
dintre figuri şi fond. Utilizind o paletă 
testrinsă — cu mult alb, roz, rosu-en- 
glez, umbro, verde-smaragd, palben —, 
servită însă de o linie suplă și precisă 
si, mai ales, de o remarcabilă știință a 
modelajului, artistul anonim, un maes- 
tra. italian desigur, deși tributar unei 
viziuni compoziționale hieratice, este, 
în mod evident, exponentul acelei epoci 
artistice care prefața marea redescope- 
tire a omului din secolul Renașterii. 
Figurile femeilor sînt rotunjite cu căl- 
dură, nu fără senzualitate, expresiile 
pline de viață fiind străine de spirituali- 
tatea ascetică a artei bizantine și de 
zbuciumul mistic: al goticului nordic. 
Deosebit de armonioase sint figurile 
celor doi îngeri, muzica pe care vor să 
o sugereze pärind a vibra în aripile 
larg desfășurate. 

Comentatorii picturilor de la Sintana 
de Mureș au făcut in mod frecvent 
referință la legăturile stilistice cu pictura 
italiană din a doua jumătate a secolului 
al XIV-lea 76 Că autorul acestor pic- 
turi este un meșter italian — sau de 
formație italiană — pate neîndoielnic, 
dar stilul său are o structură mai com- 
plexä, explicabilă ptin contaminäri cu 
experienţe artistice de la nordul Alpilor. 
Astfel, este demnă de luare aminte 
asemănarea tipologică care există cu 
figurile din scena Bunewestiri a maestru- 
lui din Heiligenkreuz (Austria), de fapt 
un francez peregrin, îndatorat artei 
pariziene din vremea lui Charles V 7. 
Arhanghelul Buneivestiri de la Heiligen- 
kreuz are atît figura, cit si aripile dese- 


215 





Fig. 
243 


nate la fel cu îngerii din compoziția 
Anei intreite de la Sintana, ` înrudirea 
stilistică find evidentă; în esenţă este 


vorba despre un ecou al goticului inter- 


național de curte care, la monumentul 
de pe Mureş, a fost reinterpretat cu 
sensibilitatea si mijloacele unui pictor 
italian. Faptul nu surprinde dacă se are 
în vedere eclectismul general al picturilor 


datorate meșterilor peregrini al căror, 


rol a fost foarte important în stabilirea 
unei ambiante artistice europene cu re- 
pere comune, dincolo de varietatea spe- 
cifică centtelor locale 78. 

Din decorul pe cate — tinind seama 
de relaţiile documentare — avem drep- 
tul să-l considerăm a fi fost strălucit, 
al catedralei romano-catolice din Oradea 
nu s-a păstrat decit un mic fragment de 
frescă, depus în muzeul din Esztergom”. 
Înfățișind o figură de sfint cu aureolä 
plastică (în relief), fragmentul în cauză 
poartă indubitabil amprente stilistice 
nord-italiene, proprii unui meșter de 
bună formaţie, dar nimic nu justifică 
atribuirea lui vreunuia dintre marii 
pictori invitaţi să lucreze pentru curțile 
de la Praga și Buda: Tommaso da 
Modena sau Niccolo di Tommaso. Des- 
tul cä-un asemenea martor este în măsură 
să -ne convingă că în Transilvania tim- 
pului activau nu numai artişti de se- 
cundă categorie, ci şi reprezentanți de 
vază ai centrelor italiene, ceea ce va D 


favotizat procesul de transplantare a ino-. 


vaţiilor de limbaj elaborate în peninsulă. 

Apartinind unui meşter local, bene- 
ficiar al noului val de influențe ita- 
liene —, picturile ce decorează biserica, 
reformată din Sic (jud. Cluj), deși 
păstrate fragmentar, prezintă un real 
interes, atît din punct de vedere icono- 
grafic, cât si stilistic 80. 

Deasupra arcului triumfal a fost pic- 
tată Judecata de apoi: în mijloc tronează 


lisus: în mandorlä, asistat de doi îngeri: 


și avînd la picioare doi inviati din morţi, 
În dreapta sa apare, ca de obicei, Maria, 
principalul intercesor al omenirii, acest 
rol fund pus în evidență prin reprezen- 
tarea sfintei ca Maică ocrotitoare, cu 
numeroşi credincioși adunați sub des- 
chiderea amplă a mantiei sale. În con- 


216 


Fig. 247 
Mälincrav (jud. Sibiu), 
biserica evanghelică, 


corul si absida cu altarul poliptic. 


Fig. 248 
Mälincrav, biserica evanghelică, 
scene din ciclul cristologic. 





ET 


ilor pictate 


din cor sı absidä. 


s 


y 


vedere a bolt 


ERS ru 


ee ceai 


Fig. 249 
Mälinctav, 


aie ER 


vos 
Ù 
SE 
A 
bü 
ja 
S 
a 
oi 
29 
ka 
D 
AB 
A 





Fig. 
245— 
246 


tinuare, pictura e foarte tău conservată, 
dar incä se mai descifreazä figura apos- 
tolului Petru care conduce un grup 
de mintuiti spre cetatea raiului. In 
partea opusă, arhanghelul Mihail izgo- 
neste pe păcătoşi în gura monstrului 
Leviathan. 

Stilpii despărțitori de nava laterală 
sudică au fost decoraţi, pare-se, cu o 
întreagă teorie de sfinți, dintre care mai 
persistă doar citeva figuri: un sfint 





Fig. 250 
Mälircrav, biserica evanghelică, 
Incoronarea cu spini. 


episcop — probabil Nicolae ®! —, regele 
Ludovic al IX-lea cel Sfint purtind 
sceptrul cu floarea de crin, Margareta 
din Antiohia cu balaurul, încă un sfînt 


rege și două sfinte, dintre care una, 


identificată neconcludent, at fi Ana. 
În capela sudică, numeroase frag- 
mente mărunte sint martorii unui an- 


218 


samblu odinioară unitar, a cărui icono- 
grafie se descifrează cu greutate. Pe 
peretele nordic, in partea stingă, fusese 
O Judecată de apoi 8, iat in dreapta se 
vede sfintul Nicolae potolind furtun: 
pe mare şi salvind o corabie plină de 
călători. Sub această scenă se află primul 
episod din Legenda sfintei Ursula: des- 
pärtirea acesteia de tatăl său în vederea 
pelerinajului spre Roma. Ilustrarea ci- 
clului legendar continua probabil pe 
peretele răsăritean — unde picturile au 
dispărut —, pe peretele sudic păstrin- 
du-se momentul în care cortegiul de 
fete condus de Ursula ajunge in fat 
zidurilor Romei, acolo fiind întimpinare 
de un episcop. Tot pe peretele sudic, 
în cimpurile celor două lunete delimi- 
tate de linia bolții, au existat cei patru 
sfinți doctori ai bisericii catolice, dintre 
cate abia se mai disting Jeronim si 
Grigore cel Mate. Din pictura de pe 
boltă, degradată şi ea, se mai păstrează, 
în zona centrală a jumätätii de vest, 
figura lui Iisus, iar în colțul de nord-est 
vulturul, simbolul evanghelistului Ion, 
în celelalte colțuri fiind firesc să presu- 
punem că existau celelalte simboluri 
ale evanghelistilor. 

Beneficiind de un program icono- 
grafic destul de complex, picturile de 
la Sic vădesc o particulară atracție 
pentru ciclurile narative, reamintind de 
tradiții mai vechi, si o obsesivă repetare 
a temelor eshatologice. Execuţia este 
în general modestă, principalul mijloc 
de expresie fiind desenul energic și 
sugestiv, deși simplu ca factură, lipsit 
de virtuozitatea specifică unui meșter 
instruit. Gama coloristică este limitată: 
ultramarin pentru fond, brun si roșcat, 
alb, puţin ocru și foarte puţin verde- 


acid. Pe plan stilistic se remarcă asimi- 


larea tot mai profundă a morfologiei și 
sintaxei proprii picturii italiene: briuri 
decorative de inspirație cosmatescă, tipo- 
logie sudică, modelaj cromatic. Toate 
acestea sînt subordonate unei viziuni 
locale hränitä de tradiţie, permitindu-se 
astfel identificarea fără echivoc a unui 
autor transilvănean, poate un clujan, 
așa cum propusese cîndva prof. V. Vä- 
täsianu 88. 











D 
BR 
E 
Gi 
CR 
— 
os 
es x 
Sa: 
ag 
ER 
SE 
SE 
u 
E 
S 


EE pa ele ae ee WE ca dupa e IRI ara media i! 











Fig. 252 
Mälincrav, biserica evanghelică, 
Iuda spinzurat. 


În ultimul deceniu al secolului al 
XIV-lea, alături de fertilizantele impul- 
suri italiene, pictura transilvăneană a 
înregistrat şi o puternică pătrundere de 
forme stilistice proprii goticului inter- 
national de curte care atingea, cätre 
1400, limitele expansiunii sale. Rolul 
de intermediar în difuzarea goticului 
de curte revenea, pentru zona de răsări: 
a Europei, regatului Boemiei, pe atunci 
cea mai dinamică formație politică dia 
polimorful Imperiu romano-german. 
Cunoscută încă din timpul domnie: 
împăratului Carol al IV-lea de Luxem- 
burg — temarcabil fiind ansamblul mu- 
ral din capela minästirii Sazava (cca. 
1370) —, morfologia goticului de curte 
triumfă la curtea praghezä a lui Vaclav 
al IV-lea, mare iubitor de manuscrise 
miniate. Sub influența miniaturilor, 2i 
căror savant decorativism se asociază 
gustului pentru eleganţă și rafinament 


Fig. 253 
Mälincrav, biserica evanghelică, Sf. Gheorghe, 











Fig. 254 
Mälincrav, biserica evanghelică, Iuda primind arginfii trădării (detaliu). 


tipologic, au fost realizate mai multe 
ansambluri de pictură murală, reprezen- 
tativ pentru momentul stilistic find, 
in primul rînd, cel din biserica Sf. 
Jacob din Libiš 84. Din Boemia, unde 
fusese în mod consistent îmbogăţit cu 
nuanţe stilistice germanice si locale, 
limbajul pictural al goticului de curte 
a trecut în Slovacia, unde poate fi regăsit 
la Ludrova sau la Levoča, următorul 
popas fiind în Transilvania. Traditiona- 
lele legături economice dintre orașele 
transilvănene si cele din zonele miniere 


ale Slovaciei explică activa circulație a 
meșterilor si artizanilot de difetite tipuri, 
identitățile unor manifestări artistice me- 
ritind o statornicä cercetare. Pe fondul 


acestor legături nu este deloc surprinză- 


tor să întîlnim goticul de curte, trecut 
prin filiere cehe și slovace, instalat în 
citeva monumente din Transilvania, în 
anii de dinainte și de după 1400. 
Primul și cel mai important ansamblu 
mural care ilustrează această nouă con- 
fluentä artistică a fost realizat pentru 
împodobirea corului si absidei bisericii 


221 








fig. 247 evanghelice din Mălincrav (jud. Sibiu) 85. 
Aşa cum am avut prilejul să arätäm, 
acest monument, o basilică cu trei nave 
si turn-clopotniță pe latura vestică, a 
fost construit la începutul secolului al 
XIV-lea, într-o viziune arhitectonică 
profund indatorată tradiţiilor romanice. 
Către sfîrşitul aceluiaș secol, din ini- 
tiativa familiei Appa, al cărui nume este 
săpat pe cheia de boltă a absidei, partea 
de răsărit a fost refăcută gotic tot atunci 

. fiind înlocuite si ancadramentele feres- 
trelor corpului basical, ceea ce a pro- 
vocat grave stricăciuni picturilor murale 
din nava centrală. Curind după «mo- 
dernizarea » gotică a arhitecturii edifi- 
ciului, peretii sanctuarului au fost aco- 
periti cu picturi murale care, împreună 
cu cele de pe peretele nordic al navei 
centrale — realizate cu citeva decenii 
mai înainte — formează cel mai amplu 
şi cel mai valoros ansamblu decorativ- 
monumental din cite se păstrează în 
Transilvania acestei epoci. Impresia ime- 
diată pe care întilnirea cu aceste picturi a 

J pehi 3 N t ugeni (jud. Harghita), 
o lasă asupra vizitatorului e copleșitoare: Liserica reformată 
decupate pe un fond albastru de O isus judedtr ` 
neobişnuită intensitate, imaginile care (detaliu din Judecata de apoi). 
compun ansamblul se însoțesc intt-un Fig. 256 
spectacol unitar, susținut de o sceno- Mugeni, 
grafie decorativă de o rară coerență posol —— 
si de o savantă ritmică a atitudinilor (detaliu din Jude 
şi “gesturilor. Nervurile de pe boltă, Ss 
subliniate de bandouri ornamentale, 
participă la efectul de unitate compozi- 
ţională, în timp ce armoniile cromatice 
învăluie totul într-o sărbătorească lumi- 
nozitate. 

Programul iconografic al acestor pic- 
turi reproduce in bună măsură pe cel 
al picturilor din nava centrală. Spre deo- 
sebire de acestea, a căror desfășurate 
logică am subliniat-o, picturile din cor 
surprind prin dezordinea iconografică. 
Pe pereţii de nord și nord-est se des- 
fäsoarä mai multe scene din ciclul 
patimilor, distribuite in trei registre 
astfel: Cina de taină, Spălarea picioarelor, 
Rugăciunea din grădină si Prinderea lui 
Iisus, Judecata la Ana si la Caiafa (am- 
bele momente intr-o singurä compozi- 
tie, cei doi judecători stind unul lingă 
altul pe aceeaşi bancă); în registrul 


SS 


Fig. 255 


cata 


de apoi), 


Fig. 
248—249 


222 








E. 
pr 
22 


median: Iisus pe cruce între Hlhari, Iuda 
primeşte arginții trădării, Iuda spinzurat, 
Încoronarea cu spini, Flagelatia, Purtarta 
crucii; în registrul inferior: zonă de- 
gradată, Învierea, Noli me tangere, Înăl- 
parea, Fecioara pe tron (scenă parţial 





Fig. 257 


oarecare independenţă faţă de programul 
iconografic obișnuit, după cum lipsa 
de grijă pentru logica inläntuirii scene- 
lor îl arată pe artistul anonim ca fiind 
foarte puțin subordonat stringentelor 
teologice ale vtemil. 


Mugeni, biserica reformată, 
apostoli (detaliu din Judecata de apoi). 


distrusă). Rezultă de aici nu numai o 
incoerentä cu totul neobișnuită, dar si 
unele libertăţi şi prefetinte iconografice 
rar intilnite. Dezvoltarea pe care o 
capătă aici actul trădării lui Iuda sau 
comprimarea într-o singură imagine a 
celor două momente succesive din jude- 
cata lui lisus vădesc o atitudine de 


Peretele sudic prezintă o tematică 
destul de complexă. Jumătate din cim- 
pul lunetei räsäritene este rezervat unei 
foarte frumoase reprezentări a sfintului 
Gheorghe ecvestru în luptă cu balaurul, 
Alături apar arhanghelul Mihail strä- 
pungind balaurul si sfiatul Laurenţiu 
avînd ca atribut grătarul pe care a fost 


223 





Fig, 253 











Fig. 258 

Biborteni (jud. Covasna), 
biserica teformată, 

Bătălia de la Chhirales (detaliu). 


martirizat. In registrul de mijloc îi 
aflăm pe cei doi sfinți fondatori de ordine 
călugăreşti, Dominic și Francisc — cu 
ale sale stigmate sacre —, apoi grupul 
sfinților tegi: Ladislau, Ștefan, Ludovic 
al IX-lea, Emeric și sfintul Gerard, 
primul episcop catolic al Morisenei- 
Cenad. Registrul următor cuprinde trei 
imagini: 7, ncoronarea Mariei, Ana în- 
treită cu fericitele neamuri Şi Sfintul Cris- 
fofor cu pruncul lisus pe umar. 
Deasupra arcului triumfal, spre est, 
este înfățișată Maica ocrotitoare, iar pe 
fețele răsăritene ale pilastrilor aceluiași 
arc sînt imaginile apostolilor Petru și 
Pavel. Probleme deosebit de interesante 
ridică iconografia bolţii care, în traveca 
vestică, cuprinde scenele Bunavestire, 
Naşterea, Închinarea magilor, Prezentarea 
la templu, alături de acestea fiind repre- 
zentati cei patru doctori ai bisericii 
catolice — Ieronim, Ambrozie, Grigore 
cel Mare si Augustin — așezați la cite 
un pupittu, sub edicule gotice, si înso- 
titi de simbolurile celor patru evanghe- 
listi 8°, In partea de răsărit a bolți se 
desfășoară o teorie de sfinte: Apolonia 
eu vlestele, Dorothea cu coşul cu fiori, 


Ursula cu săgeata, Ecaterina cu roata,. 


Angela cn floarea de crin, Margareta cu 


224 


dragonul, Barbara cu turnul, Agnes cu 
mielul, Lucia cu numele scris pe un Jilacier 
și Agata cu numele scris pe un scann. 

O analiză mai amănunţită a iconogra- 
fiei picturilor de pe boltă dezvăluie unele 
aspecte preţioase pentru înțelegerea me- 
diului de formare a meșterului de la 
Mälincrav. Astfel, scena Buneivestiri este 
redată conform unei interpretări de ex- 
ceptie: Maria stă pe un tron cu balda- 
chin, privind cu surprindere pe arhan- 
ghelul Gavril care a îngenuncheat in 
fața ei. Sus, în colț, înconjurat de nouri 
stilizati ca nişte panglici, apare Dumne- 
zeu-tatăl care trimite, pe o rază de lumi- 
nä. pe pruncul Iisus cu crucea pe umăr. 
Această imagine, deși condamnată încă 
din secolul al XII-lea de sfintul Anton 
din Florența, a devenit curentă in arta 
flamandă și a țărilor nordice către sfir- 
situl secolului al XIV-lea, fiind tratarâ 
de diferiți maeştri, ca Bertram (altarul 
Grabower, 1379) 8, maestrul altarului 
din Lübeck sau, mai tirziu, de maestrul 
din Flémalle. Ulterior, tema aceasta s-a 
răspîndit pe valea Rinului și în Tirol, 
unde o găsim la capela San Giovanni 
din Bressanone (Brixen) 8. 

In același timp vom observa că aso- 
cierea simbolurilor evangheliştilor cu 
cei patru doctori ai bisericii catolice 
se regăsește in rezolvări similare pe 
bolțile bisericilor slovace din Rákos, 
Chyzn€ şi Kocelovce — primele datate 
în a doua jumătate a secolului al 
XIV -lea, ultima de la începutul secolului 
următor. 

Analizate din punct de vedere stilistic, 
picturile murale din corul și absida 
biseticii evanghelice din Mälincrav se 
individualizeazä prin puternicele carac- 
teristici proprii « goticului internatio- 
nal». Asa cum s-a observat demult, 
ceea ce definește în primul rind aceste 
picturi este tipul anatomic al persona- 
jelor, cu trupuri exagerat de zvelte, cu 
figuri delicate, cu frunti bombate și bărbi: 
subțiri, prelungite prin bärbi bifurcate. 
Aceste personaje, de o eleganță mala- 
divă, surprinse în atitudini dansante, 
foarte cambrate uneori, sînt îmbrăcate 
în haine cu croi rafinat: pantaloni co- 
lanti, tunici scurte, strînse pe corp, 





mantii scurte si largi, pantofi cu virfuri 
prelungi și ascuţite. Recunoastem aici 
arsenalul de forme caracteristice pentru 
acel savant stil artistic, elaborat la curtea 
franceză a regilor de Valois și difuzat 
in intreaga Europä de vest si de centru 
din a doua jumătate a secolului al XIV -lea 
pină în primele decenii ale secolului 
următor sub denumirea de a gotic in- 
zernaţional». Nu vom stărui aici asupta 
diferitelor ipoteze privind încadrarea 
stilistică si cronologică a picturilor de 
la Mälincrav, intrucit de prezentarea 
si, eventual, de combaterea lor ne-am 
ocupat în altă parte 8. Pare neîndoielnic 
că pătrunderea « goticului international» 
in Transilvania s-a realizat prin inter- 
mediul Slovaciei, unde se păstrează mai 
multe ansambluri similare — la Ludro- 
va, la Ochtiná, la Levoča, în biserica 
St. Iacob, la acest din urmă monument 
Sind de amintit legenda sfintei Doro- 
chea, datată în ultimele două decenii 
ale secolului al XIV-lea %. 

Realizate către sfirsitul secolului al 
NIV-lea, în orice caz anterior anului 
1404, care apare într-un sgrafit din 
absidă, picturile de la Mălincrav nu au 
rămas izolate. Moda a goticului inter- 
national» — a «frumosului stil de 
curte» — a găsit şi alți adepţi in mediul 
artistic al Transilvaniei, contribuind, 
timp de peste două decenii, la nuantarea 
configurației stilistice a picturilor mu- 
rale. Se prefața astfel o nouă epocă in 
care, treptat, elementele italienizante și 
amintirile «trecento»-ului vor fi co- 
pleşite de morfologia nordică al cărui 
cradițional linearism va fi mereu mai 
ia indemina meșterilor locali. Așadar, 
ia inceputul secolului al XV-lea va fi 


caracteristică înginarea dintre pozițiile 


srilistice cunoscute anterior, numărul 
mare de ansambluri pictate acum, dar 
nedatate, făcînd dificilă o certă inseriere 
cronologică. 

Sub imediata autoritate a picturilor 
de la Mălincrav a fost executată decora- 
pa murală a bisericii evanghelice din 
Nemsa (jud. Sibiu) al cărei interes prin- 
cipal constă în precizarea procesului 
de asimilare locală a noului repertoriu 
de forme stilistice Bi. Aceluiași proces 


pare să-i fi aparținut si dispärutele 
picturi murale ale fostei biserici refor- 
mate din Moacsa (jud. Covasna), picturi 
cate conţineau și (Legenda regelui Ladislau, 
într-o redactare plină de vervă, cu 
multe personaje în compoziții complexe, 
în cadrul cărora stînpăciile de expresie 
erau compensate de vigoarea reprezen- 
tării 92, Inruditä cu picturile de la Moac- 
sa este frumoasa reprezentare a Lupter 
sfintului Gheorghe cu dragonul care deco- 
reazä, alături de alte fragmente murale, 
corul bisericii reformate din satul Alma- 
pe-Tirnavä (jud. Sibiu) %. În capela sud- 
estică a bisericii Sf. Bartolomeu din 
Braşov se păstrează citeva imagini din 
Legenda sfintului Nicolae (Potolirea fur- 
funii pe mare, Salvarea copilului ?), de 
asemenea, figuri de profeti şi sfinți 
în medalion Si. Starea de conservare este 
precară, dar se poate identifica aici înce- 
putul unui semnificativ proces de sin- 
teză: elementele stilistice italienizante 
sint asociate cu cele proprii goticului 
internațional, pe fondul unei viziuni 
locale simplificatoare. Aceluiași proces 
de sinteză îi pot fi atribuite fragmentele 


Fig. 259 

Rugänesti (jud. Harghita), 
biserica reformată, 
Inchinarea magilor (detaliu). 














Fig. 





6 


Dirjiu (jud, Harghita), biserica unitariană, 
Regele Ladislau urmărind räpitorul de fete. 





, Fig. 261 

Dirjiu, 

biserica unitariană, 
Odibna regelui Ladislau. 


de pictură din capela Sf. Iacob din Sebes 
(jud. Alba) 55, care cuprind imagini dir 
viața sfintului Francisc din Assisi (7) 
si din viața sfintului Nicolae (Ayutarzz 
fetelor sărace, Potolirea furtunii pe war. 
Salvarea unui ostas condamnat pe nedrept). 
Deşi afectate de un incendiu, sînt nota- 
bile si picturile bisericii reformate din 
Rapoltul Mare (jud. Hunedoara) unde 
se păstrează o frumoasă Piera si Alois 
ocrotitoare 9%, 

În biserica reformată din Mugeni 
(jud. Harghita) se picta acum o Judecaiz 
de apoi, compoziţie amplă, care ocupă 
registrul inferior al peretelui nordic, 
sub Legenda sfintei Margareta, realizată 
cu cîteva decenii mai înainte 7. Organi- 
zarea iconografică este principial cez 
tradițională: în centru se află Izsus jude- 
cätor în mandorlă, cu săbii în gură. 
conform viziunii apocaliptice, la pi- 
cioarele sale fiind ingenuncheati mar: 
intercesori, Maria si Ion Botezătorul, Scau- 
nul de judecată este întregit de cei 12 
apostoli reprezentaţi în bust, de o parte 
si de alta a mandorlei. In dreapta sim- 





bolică a compoziţiei se insiruie. Maica 
ocrotitoare, Învierea morților şi Cetatea 
Ierusalimului ceresc, din care iese ceata 
drepţilor condusă de un înger%. În 
partea stingă, arhanghelul Mihail alungă 
pe păcătoşi în gura monstrului Levia- 
than. Executatä în «buon fresco», 
Într-o gamă cromatică destul de bogată, 
Judecata de la Mugeni este rezultatul 
colaborării a doi artişti, unul mai legat 
de ambianța nordică, celălalt îndatorat 
sudului italic. Figura lui Iisus, de exem- 
plu, este lucrată cu multă îngrijire, 
lăsind să se vadă bune cunoştinţe de 
anatomie si, mai ales, o ştiinţă destul 
de avansată în tratarea modeleului, în 
spiritul concepţiei despre formă promo- 
vată de meşterii italieni. Celălalt autor 
preferă grafismul, dar între cei doi 
parteneri nu există o diferență esenţială 
de posibilități artistice, ambii vădin- 


du-se exponentii unui mediu de periferie , 


în care dominantele stilistice repre- 


zentative se estompează, tinzind spre 
o egalizare, spre o unitate de. expresie. 

Doar unele desctieri sumare. și citeva 
copii în acuarelă fac posibilă -evocarea 
ansamblurilor de pictură ce existaseră 
în dispăruta biserică reformată din Măr- 
tinis (jud. Harghita) * şi in biserica 
teformatä din Pădureni (jud. Covas- 
na)1%, în ambele tema iconografică 
principală fiind Legenda regelui Ladislau. 
Aceste. ansambluri, cunoscute pe : cale 
documentară, împreună cu fragmentele 
conservate la biserica reformată din 
Biborteni (jud. Covasna) 101 şi la biserica 
reformată din. Rugănești (jud. Harghi- 
ta) 102 indică o progresie a ciistalizărilor 
locale, tendința de veche tradiție către 
grafism find “stimulată si de.noul val 
de pictori, cei mai multi de formație 
uroleză. La Biborteni, Legenda regelui 
Ladislau beneficiase de interpretarea ins- 
piratä a unui meșter deosebit de dotat. 
Alături de alte scene, păstrate fragmen- 


Fig. 262 
Dirjiu, biserica unitariană, 


Drumul spre Damasc (conversiunea apostolului Pavel). 














Fig. 258 


Fig. 259 


tar, impresionează reprezentarea Bäraliei 
de la Chiraleș in care ciocnirea. celor 
două armate este admirabil ‘sugerată: 
asaltul cavaleriei de lăncieri, redat cu 
o rată știință a compoziției, fiind sus- 
ținut de luptătorii pedestrași înarmaţi 
cu arcuri. Echivalentul cel mai apropiat 
al picturilor de la Biborteni se află la 
Bijacovce, în Slovacia, unde se păstrează 
de asemenea fragmente din Legenda 
Im Ladislau; aceeaşi ştiinţă a desenului, 
aplicată unei redări fidele a figurilor — 
cu detalii semnificative de costum, ar- 
mament şi harnasament —, aceeași preo- 
cupate pentru modelaj, aceleași reminis- 
cente tipologice derivate din pictura 
italiană trecentistä. 

Remarcabilă este şi ampla Inchinare 
a. magilor ce decorează peretele nordic 
al navei bisericii reformate din Rugă- 
nesti. Părăsind vechile canoane icono- 
grafice, imaginea dobindeste înfățișarea 
unei obișnuite ceremonii de epocă: 
reprezentată ca o adevărată regină, 
Maria, cu pruncul în brațe, este așezată 
pe un tron monumental cu draperie, 
lar grupul magilor se definește prin 
costumele caracteristice timpului. Deo- 
sebit de savuros este episodul pe care 
îl introduce în compoziţie slujitorul care 
ține caii, fiind evidentă aici plăcerea 
notatiei detaliilor în care se recunoaşte 
nu numai o autentică atracție pentru 
naraţiune, dar si un anume sens laici- 
zant, de comunicare directă cu realitatea 
înconjurătoare. Merită să fie amintit 
faptul că Închinarea magilor a prilejuit 
şi la alte ansambluri de pictură murală 
din secolul al XV-lea divagatii narative 
eliberate de canoane, cortegiul regilor- 
magi find doar un pretext pentru 
reprezentarea unor grupuri de ostași, 
de saltimbanci, uneori si pentru ilus- 
trarea unot fabule de mare popularitate. 
Cele mai dezvoltate compoziții de acest 
gen se află in Slovenia si în peninsula 
Istria 18, în Transilvania o redactare 
mai complexă existind doar la biserica 
evanghelică din Mediaș. 

Gustul pentru naratiune, atît de carac- 
teristic pentru picturile medievale, a 
găsit un Interpret ideal în maestrul Paul 
din Ung, autorul ansamblului mural 


228 


ce decorează biserica unitariană din 
Din (jud. Harghita). Format intr-un 
mediu eclectic, în care se întilneau 
forme stilistice ale goticului internatio- 
nal cu elemente italienizante improspä- 
tate, el era exponentul unei atitudini de o 
surprinzătoare libertate, fapt explicabil in 
contextul stimulatoarelor unități spiritu- 
ale pe care le aducea epoca Renașterii. 

Distrugerile provocate de construirea 
bolţii în reţea pe console, la sfirsitul 
secolului al XV-lea, si de construirea 
unei tribune, în secolul al XVII-lea, au 
prejudiciat unitatea originară a ansam- 
blului mural care cuprinde o ilustrare 
a Comersiunii apostolului Pavel, Martiriul 
celor 10.000, cîteva figuri de sfinţi epis- 


copi și Legenda regelui Ladislau (Urmă- 


rirea cumanului, Lupta corp da corp, În- = 


fringerea şi uciderea cumanului, Odihna 
lui Ladislau). Dincolo de eclectismul 
stilistic, picturile de la Dirjiu rețin aten- 
ţia prin cîteva particularități deosebit 
de semnificative. Și aici — ca la atitea 
alte picturi medievale transilvănene — 
fondul este unitorm, ca un ecran pe 
care se prolecteatză imaginile, dar supra- 
faţa sa este tratată decorativ, find in 
întregime acoperită cu un fel de tapet 
lucrat cu şablonul, motivul ornamental 
rezultind din gruparea a patru crini stili- 
zati dispuși în cruce. Acest tip de decor, 
ce imită tapetul, s-a räspindit în pictura 
murală gotică sub influența miniaturilor, 
în special a minjaturilor franceze care, 
așa cum se ştie, au străbătut o perioadă 
de mare înflorire în cea de-a doua 
jumătate a secolului al XIV-lea. Cu pre- 
cădere merită să fie considerată lunga 
serie de miniaturi care decorează Les 
grandes chroniques de France, operă reali- 
zată în preajma anului 1380 şi care s-a 
bucurat de un mare prestigiu în mediul 
artelor de curte. În Boemia, fondul de 
tapet apate în picturile murale ale bise- 
ricii din Libiš, monument construit in 
1381 şi decorat citiva ani mai tirziu. 
Derivarea picturilor de la Dirjiu din 
pictura de curte a epocii găsește un alt 
argument în migala de giuvaergiu cu 
care Paul din Ung a redat detalule 
de costum, armele și harnașamentul, 
vădind o perfectă cunoaștere a acestora. 


o 





Fig. 263 





Dirjiu, biserica unitariană, 
Drumul spre, Damasc, 
detaliu cu autoportretul « magistrului» Paul 
(personajul cu barbă). l 


Dar, deşi relațiile sale cu pictura de 
cutte de ambiantä nord-occidentală apar 
ca evidente, Paul din Ung este mai 
degrabă un exponent al confluentelor 
cu Italia, mai exact cu mediul italo- 
bizantin. În acest sens este semnificativă 
revenirea la un anume hieratism care 
conferă figurii lui Ladislau o pregnantă 
valoare simbolică. Coroana si centura, 
bătută cu perle, ca şi aureola cu contur 
perlat reamintesc mai vechi modele 
italo-bizantine 104, a căror reexaltare 


poate fi corelată cu ultima perioadă 
de înflorire a cultului lui Ladislau cel 
Sfint în primele decenii de domnie 
a împăratului Sigismund de Luxem- 
burg. 

De o savuroasă prospeţime, Conver- 
siunea apostolului Pavel surprinde prin 
deplasarea accentului compozițional: în- 
tr-adevăr, episodul căderii de pe cal a 
lui Saul — rebotezat Pavel —, în drum 
spre Damasc, ocupă un spațiu minor 
în cimpul imaginii, atenţia pictorului 


229 


Fig, 
262—263 





fiind îndreptată asupra grupului de în- 
sotitori, Aceștia sint infätisafi în costume 
de scutieri, iar din- mijlocul lot se deta- 
şează, tobustă și hirsută, figura mește- 
rului. Autoportretul lui Paul din Ung 
poate fi identificat nu numai prin modul 
oarecum ostentativ al reprezentării, ci 
si prin inscripția pictată pe o flamurä 
cafe îi flutură deasupra capului: Hoc 
op(n)s fle)e(i)t d(e) pingere seu pr(ae) 
para(r)e magliste)r Paul(u)s flilu)s 
Stephani d(e) Ung an(n)o d(omi)ni m 





Fig. 264 
tiotiored (jud. Brașov), 


biserica evanghelică, 


Crucifix. 


(illesi)mo. CCCC.X. nono; scripto scribe- 
bat et pulc( h)ram Buella(m) i(n) mente 
teñebat. (Această lucrare d pictat-o şi a 
pregătit-o : meşterul Paül, fial Im § tefan 
din-Ung, anul domnului una mie patru sute 
nouăsprezece. Scriam şi aveam în minie 
d fază frumoasă.) Pictată cu minuscule 
gotice, această Inicintätoare inscripție, 
în.care dragostea lumească a trecut pe 
primul plan al valorilor, constituie un 
mesaj fără- echivoc al vremilor noi in 
care — citevä decenii mai tirziu — un 
filosof ca Giovanni Pico della Miran- 


230 








dola îşi va ingädui să scrie De homini 
dignitate. Puternica prezență a autorului 
picturilor, subliniată în mod neașteptat 
de mărturia sa de dragoste, constituie 
aici, la Dirjiu, în anul 1419, dovada că 
societatea transilvăneană era aptă pentru 
a se înscrie pe orbita evoluţiei artistice 
a Renașterii. Dar, aşa cum s-a văzut 
deja, atunci cînd a fost vorba despre 
arhitectură, drumul deceniilor ce au 
urmat a fost complicat și plin de mean- 
dre, fiind necesar încă un secol pentru 
ca innoirile artistice să se opereze pe 
deplin. 

După terminarea ansamblului mural 
de la Dirjiu, meşterul Paul a fost solicitat 
să picteze un crucifix cu donator pe 
peretele notdic al bisericii din Homorod, 
paternitatea artistică fund lesne de iden- 
tificat pe baza numeroaselor elemente 
stilistice comune 195. 

In preajma anului 1420 se situează ȘI 
alte ansambluri de pictură murală, a 
cäror configuraţie stilistică adaugă eclec- 
tismului traditional elemente noi. In 
primul rind trebuie observatä inmultirea 
ecourilor artistice din Tirol, zonă cate 
străbate o petioadă de intensă activitate 
artistică, favorizată de poziția sa geo- 
grafică — veritabilă punte de legătură 
între Italia si Germania. Meşterii tiro- 
lezi — modesti ca invenție artistică, dar 
admirabili artizani — au reușit o expre- 
sivă sinteză între nord şi sud, adaptind 
la goticul internaţional de curte mo- 
dalitätile de limbaj ale picturii italiene 
postgiottesti. Lesne accesibilă mediilor 
provinciale, sinteza picturală tiroleză s-a 
bucurat de o remarcabilă popularitate 
în țările Europei de centru-räsätit, ecou- 
rile sale ajungind pină în Transilvania. 
Principalii martori at acestui proces sint 
fragmentele murale din sanctuarul bise- 
ricii reformate din Remetea, alături de 
care se cer amintite picturile bisericii 
ortodoxe din Bistriţa, cele din nartexul 
bisericii reformate din Sintämärie-Orlea 
și, de asemenea, cele ale bisericii refor- 
mate din Vistea. 

La Remetea (jud. Bihor) !%, din deco- 
rul initial al sanctuarului se mai păstrează 
doat citeva figuri de apostoli (Petru, 
Pavel, Bartolomeu) şi cei trei regi sfinti 





OM? 


al Ungariei: Stefan, Emeric si Ladis- 
lau 107. Nu sînt greu de recunoscut unele 


_consonante cu picturile de la Dirjiu, 


dar tratarea este aici mai convențională, 
lipsită de nerv. Mai pronunţat nordică 
este exptesia picturilor din sacristia 
fostei biserici franciscane din Bistrita — 
azi lăcaș ortodox —, semnificativă fiind 
cu precädere reprezentarea arhanghe- 
lului Mihail 19%, din aceeași familie fă- 
cind parte si picturile din nartexul 
bisericii din Sintämärie-Orlea (jud. 
Hunedoara), aici fiind de semnalat o 
scenă cu moartea lui Pavel eremitul si 
un tablou votiv 108. 

Acoperite cu var la începutul secolului 
nostru, cunoscute azi doar prin inter- 
mediul unor fotografii vechi, picturile 
bisericii reformate din Viștea (jud. 
Cluj) 110 aparţin fenomenului de absor- 
bire în mediul meșterilor autohtoni a 
formelor stilistice proprii eclectismului 
tirolez. Scenele care alcătuiesc ansamblul 
mural 1, în primul rind cele din ciclul 
cristologic, vădesc o teală voluptate a 
narațiunii, într-un limbaj colorat şi 
expresiv, dar flagrant prin naivitate. 
Redactate complex, cu multe personaje, 
compoziţiile surprind prin licențele de 
proportionare (Uciderea pruncilor, Sf. 
Nicolae potolind furtuna pe mare), dar si 
prin inventivitatea distribuției (Cina de 
/aină). Desenul este vioi, stingăciile 
fiind compensate de prospetimea inter- 
pretării. Destul de neglijent în redarea 
vestmintelor de inspirație antică, de a 
căror concepție rämine străin, pictorul 
anonim este, dimpotrivă, foarte atent 
cu costumele ostașilor, pe care le redă 
cu minutie, pornind de la exemple 
contemporane. Pe această cale, devine 
mai lesnicioasă încadrarea tipologică si 
cronologică a picturilor de la Viștea, 
cu care pat să se asemene picturile 
bisericii unitariene din Ocland (jud. 
Harghita) 112 — dar, din nefericire, si ele 
sint acoperite cu var. 

Din deceniul al treilea al secolului 
al XV-lea nu s-au păstrat decit cîţiva, 
martori de pictură transilvăneană, dar 
aceștia au marele merit de a demonstta 
că, pe plan local, se realizase o nouă 
şi originală sinteză artistică, reprezen- 








Fig. 265 

Remetea (jud. Bihor), 
biserica reformată, 
Regele Ladislau. 


Fig. 266 
Remetea, 

biserica reformată, 
„Apostolul Petru. 


aj 


a, 


format 


iserica re 


267 


> 


b 
de Zorn 


) 


DZ 
O 


H 


ea (jud 


ist 


formată, 


g. 268 
iserica re 
dstignirea. 


Fi 
bi 
R 


> 


7 


iștea 


V 








cativă pentru exigenţele mediului oră- 
senesc. In legătură cu această observație 
este necesar să se precizeze că în secolul 
al XV-lea societatea transilvăneană era 
sfisiatä de numeroase contradicții. In 
condiţiile unei exploatări nemiloase, gra- 
ve conflicte sociale opuneau țărănimea 
aservită claselor suprapuse, culminind 
violent în răscoale ca aceea din 1437, 
din părțile Someşului, sau pregătind 
marea răscoală condusă de Gheorghe 
Doja în 1514. Deși acționau în comun 
pentru reprimarea răscoalelor țărănești, 
virfurile feudale erau dezbinate de pro- 
priile interese, fiind angajate într-o luptă 
surdă: nobilimea latifundiară și înaltul 
cler catolic se confruntau neincetat cu 
ambițiosul patriciat urban, mereu preo- 
cupat să păstreze nestirbite privilegiile 
dobindite de sași cu ocazia colonizării 
lor în Transilvania. Conflictele dintre 
puternicii timpului s-au exprimat, destul 
de evident, pe planul culturii si artei. 
Nobilimea latifundiară şi, mai ales, clerul 
catolic cultivau relațule artistice cu Ita- 
lia, fapt lesne explicabil dacă avem în 
vedere formația cărturărească și chiar 
originea italiană a multor episcopi de 
la Oradea si Alba Iulia. In acest mediu 
cultural, pe care îl va ilustra în cel mai 
inalt grad regele Matei Corvin, s-a 
ajuns la o simultaneitate de recepție 
cu principalele centre artistice ale Italiei, 
de unde erau chemaţi pentru a construi 
sau a decora reședințele nobilimii tran- 
silvănene meşteri de primă categorie. 
Așa se face că, în anii 1424—1427, la 
Oradea si la Timişoara lucra marele 
pictor florentin Masolino da Panicale, 
invitatul episcopului orădean Andrea 
Scolari și al fratelui său, celebrul condot- 
der Filippo («Pippo») Scolari di 
Ozora 113, pe atunci span de Timișoara, 
de unde si porecla de « Spano». 

Dar, în pofida elevatei lor calități, 
experiențele artistice ale magnatilor 
nobiliari din Transilvania rămineau izo- 
late într-un cerc îngust, fără ecou în 
mediul otăşenesc dominat de comuni- 
catea săsească fidelă legăturilor traditio- 
nale cu Germania, văzînd în cultivarea 
acestor legături un instrument al auto- 
nomiei sale spirituale. Dacă, în secolul 


al XIV-lea, temporara alianță cu rega- 
litatea angevinä favorizase absorbţia 
unor elemente italienizante chiar și in 
mediul săsesc, în secolul al XV-lea 
contradicţiile sociale au determinat un 
fenomen de respingere, ceea ce a avut 
drept consecință fractionarea vieţii ar- 
tistice transilvănene in fisii paralele. In 
timp ce marea nobilime si clerul catolic 
se otientau către renașterea italiană 114, 
patriciatul săsesc și, în general, comuni- 
tățile orășenești vor rämine pină către 
1480—1490, credincioase goticului, reim- 
prospätindu-si mijloacele de expresie 
prin strinsele relații artistice cu Austria 
şi Franconia. lată de ce, într-o vreme în 
care Masolino da Panicale era invitat 
să lucreze la Oradea au Timișoara, 
principalii exponenti ai picturii -tocale 
din ambianța catolică fac dovada unor 
trainice afinități cu tradițiile goticului 
nordic. 

Recentele lucrări de restaurare au 
restituit bisericii Sf.Margareta din Mediaș 
şi patrimoniului artistic din ţara noastră 
un remarcabil ansamblu de picturi mu- 
rale, impresionant deopotrivă prin am- 
ploare, calități artistice şi varietate ico- 
nografică 115, Imaginile recuperate de 
sub stratul de var, care le-a acoperit 
vreme de secole, sînt distribuite pe 
peretele nordic al navei centrale, pe 
intradosutile arcadelor acestuia si pe 
peretele exterior al navei nordice. Rezul- 
tind din colaborarea a cel puţin trei 
meșteri, marele ansamblu medieșan a 
fost executat în anul 1420, conform 
inscripţiei pictate... boc opus... sub 
anno d(omi)ni m{illesimo) quadrigentesimo 
XX... boc opus... 

Meșterului principal i se datorează 
mai multe scene din suita care decorează 
peretele nordic al navei centrale: Sf. 
Nicolae botezind pe cei trei strategi, Căde- 
rea manei, Incoronarea cu spini, Marti- 
riul celor 10.000, Arborele iui Teseu, 
Rugăciunea din grădină, Prinderea lui lisus. 
În continuare, un alt meșter a pictat 
Bicinirea la sfilp, Încoronarea cu spini 
Și Purtarea crucii, Acestui al doilea 
meșter îi pot fi atribuite și picturile 
din colateralul nordic: Sf. Francisc din 
Assisi, Necredinţa Im Toma, Inchinarea 


233 


Fig. 271 








Fig. 


269 


Mediaș, biserica evanghelică, 


Arborele lui 


magilor, Sf. Ludovic pe tron în faja cre- 


dincioşilor, Sf. Bartolomeu, Sfintele Ecate- 
rina şi Barbara, Răstignirea. Intradosurile 
arcadelor au fost decorate de un alt 
meşter cu reprezentări ale Judecarii de 
apoi si ale Incoronärii Mariei. Inco- 
erenta iconografică este compensată de 
interesul pe cate il prezintă unele scene, 
fie prin noutate, fie prin modul de 
interpretare. 

Necunoscut pină acum în iconografia 
medievală a Transilvaniei, Arborele lui 
Ieseu de la Mediaş se constituie in cea 
mai veche reprezentare a acestei teme 
în pictura din țara noastră, devansind 
cu mai bine de un secol ilustrarea sa 
în cadrul picturilor murale exterioare 
din Moldova. Deşi a beneficiat de o 
reală popularitate . in ţările germanice 
unde, incepind din secolul al XII-lea, 
devenise un simbol al purității Mariei +6, 
nicăieri arta gotică nu a produs o 
operă atit de monumentală ca aceea 


de la Mediaş. 


234 


lesen. 


Martiriul celor 10.000 117 impune priz 
gravitatea atmosferei generale: figurile 
martirilor sträpunsi de ţepi alcătuiesc 
un cor mut al suferinței, fără accente 
declamatorii, dar de un profund dra- 
matism, la aceasta contribuind și pro- 
cedeul decupajului pe un fond întunecat. 
Dincolo de calităţile artistice — ne aflăm. 
neîndoielnic, în faţa uneia dintre cele 
mai izbutite opere de pictură gotică 
din țara noastră —, este necesar să obser- 
văm că vatianta iconografică adoptată 
depășește cadrul ilustrării obișnuite. 
recurgind la valenţe pregnant simbolice. 
Într-adevăr, martirul Achatius, coman- 
dantul celor zece mii, a fost reprezentat 
în atitudinea unui răstignit, fiind vorba 
despre o contaminare cu Arborele vieții 
și Crucea vie, teme care se bucurau de 
o mare stimă in primele decenii ale 
secolului al X V-lea. 

Avînd o compoziție amplă si comph- 
cată, cu multe episoade secundare, Inchi- 
narea magilor solicită pe privitor la o 





lectută îndelungată, asemenea unei poves- 


tiri. Dar episodul cel mai caracteristic, 


pe cit de neașteptat din punct de vedere 
iconografic, este cel în care slujitorul 
magilor supraveghează, și nu tocmai, 
caii stäpinilor săi. Artistul anonim a 
reușit să-și depăşească barierele timi- 
ditätli, desenind cu multă vioiciune 
siluetele cailor pentru a sugera momen- 
tele de destindere după un drum lung 
Cu giturile înălțate si urechile ciulite, 
caii pasc frunzele din -pomi, în timp 
ce slujitorul negru cu o mină ţine dir- 
logii iar cu cealaltă ridică plosca din 


Fig 


care soarbe cu nesat. Recunoastem aici 
aceeași plăcere a naraţiunii pe care am 
consemnat-o, cu puțin inainte, la Rugă- 
neşti, şi care, în secolul al XV-lea, 
avea să găsească sporite modalităţi de 
manifestare. 

Din punct de vedere stilistic, meşte- 
rul secund apare ca un conservator, 
încă îndatorat amintirilor goticului. li- 
near-narativ, cu puţine elemente preluate 
din pictura italiană trecentistä si din 
stilul de curte. Dimpotrivă, meșterul 


principal este posesorul unui limbaj 
variat, caracteristică fiind gramatica go- 


. 270 


Mediaș, biserica evanghelică, 
Martiriul celor zece mii. 











Fig. 271 

A Mediaș, 

biserica evanghelică, 

Sf. Nicolae şi cei trei strategi. 


Fig. 272 

Mediaș, 

biserica evanghelică, 
Închinarea magilor (detaliu), 








ticului internațional. El nu ignoră nici 
procedeele puse în circulaţie de pictura 
nord-italiană, dar, în ultima instanță. 
rämine un exponent al mediului local. 
adept al unor construcţii simple, bazate 
pe forța de comunicate a liniei, fără 
aglomerări de planuri si volume, cu 
tratarea fundalului ca un suport neutru. 
Efortul de stabilire a unei tipologii 
proprii constituie o prefaţă la ceea cc 
s-ar putea numi zoul stil transilvăneas 
al secolului al XW-lea. 

Deşi este de presupus că numeroase 
picturi murale realizate în epocă au 
dispărut, fie că au fost in întregime 
distruse, fie că așteaptă să fie recuperate 
de sub cojile de var, sub care le-a 
ascuns zelul iconoclast al reformistilor, 
se poate afirma că decorația murală 
a capelei de sud-vest a bisericii Sf. 
Mihail din Cluj 118 constituie tocmai o 
dovadă a cristalizării noului stil. 

Iconografia picturilor din capelă, păs- 
trate numai pe peretele nordic, este 
în întregime axată pe ciclul Pazimzlor 
Im Iisus. Registrul median cuprinde 
scenele Judecata la Caiafa, Îcoronarea 
cu spini si Biciuirea la stilp, deasupra 
— în lunetă — se află o Raszigmire, iar 
dedesubt, fragmente indescifrabile si 
cruci de consacrare 119. Compozițiile sint 
destul de complexe, cu multe personaje 
abil distribuite, cu o clară asociere a 
episoadelor secundare. Amintirile goti- 
cului curtean de tip Mälincrav sînt 
încă prezente, dat trebuie observat că 
atitudinile personajelor sînt marcate de 
acel conventionalism, ușor de caligrafiat, 
colportat de cätre mesterii tirolezi. Ti- 
pologia este in general nordică, cu aluzii 
färä echivoc la mediul local, find usor 
de recunoscut fizionomii maghiare in 
grupul de ostași care îl escortează pe 
lisus. Desenul este nesoväielnic, prea 
egal însă; egale sînt şi acordurile cro- 
matice, în pofida unei game îndeajuns 
de bogate. 

Complexă, dar lipsită de strălucire, 
pictura. capelei clujene permite totuși 
să se delimiteze prezența unei sinteze 
artistice în curs de finalizare. Într-o 
vreme in care arhitectura gotică din 
Transilvania se afla în plină eferves- 


centä, cind principalele biserici de oraș 
erau aproape terminate, incorporind me- 
reu mai multe elemente decorative flam- 
boyante, pictura murală intra în faza 
goticului tirziu cu un limbaj foarte 
complicat de expetiente, dar si cu o 
stăruitoate nostalgie a grafismului nara- 
uv. Ingustarea voită a punților de 
comunicare cu arta italiană explică, fie 
și parțial, nu numai ponderea sporită 
a repertoriului de forme de origine 
nordică, dar și întoarcerea grăbită spre 
interpretările lineare. Tocmai această 
reasezare a mozaicatei morfologii sti- 
listice — alcătuită în ultima jumätate 
de veac din numeroase elemente contra- 





Fig. 273 

Medias, 

biserica evanghelică, 
Regele Ludovic cel Sfint. 


dictorii — în tiparele unei noi gindiri 
grafice constituie factorul de identitate 
locală a picturii transilvănene din dece- 
niile de mijloc ale secolului al XV-lea. 

Confruntind știrile din diverse do- 
menii ale creaţiei artistice rezultă că, 
in ansamblul său, arta transilvăneană 
de atunci culegea toadele evoluției ante- 
rioare, reuşind să dea la iveală persona- 
litäti și opere remarcabile. Un eminent 
reprezentant al acelui moment de luminat 
eclectism a fost și pictorul Toma din 
Cluj. Ca în atîtea alte cazuri, nu știm 


despre acest artist decit ceea ce poate 
să transmită propria sa operă: altarul 
poliptic, pictat în 1427, la comanda 
canonicului Nicolae, pentru minästirea 
benedictină de la Hronsky Svaty Bena- 
dik (Slovacia) si păstrat azi în Muzeul 
creştin al arhiepiscopiei din Eszter- 
gom 120, 

Distrusă într-un incendiu din 1905, 
predela altarului avusese o inscripție 
cu următorul text: diem istam Tabulam 
fecit fieri honorabilis vir dominus Nicolaus 
de sancto benedicto, filius Petri dicti petus, 
Lector et Canonicus ecclesie Jauriensis, Can- 
torque Capelle Regie maiestatis per magis- 
irum Thoman pictorem de Coloswar. Ad 
honorem sancte et individue trinitatis et 
virginis matris gloriosa et sancti Epidi 
et omnium sanctorum, ut ipsi intercedere 
dignentur pro anima eius benefactorum 
suorum in conspectu domini nostri ihn. Xpi. 
Amen. Anno domini M.GCCC" XX” 
VII °. 

Cind este deschis, altarul are ca 
principală temă iconografică Parimile lui 
Iisus: Rugăciunea din grădină şi Purtarea 
crucii (canatul sting), Răstignirea (panoul 
central), Învierea și Înălfarea (canatul 
drept). Pe reversul canaturilor sint pic- 
tate următoarele scene: Sfintul Bene- 
dict în peşteră si Sfintul Nicolae salvind 
orașul Myra de foamete (stînga), Sfintul 
Egidius si căprioara (dreapta; al patrulea 
tablou s-a pierdut). 

Rästignirea este imaginea dominantă 
a ansamblului, nu numai prin dimensiuni, 
ci şi prin severitatea organizării compo- 
zitionale, cu multe personaje distribuite, 
conform perspectivei corale, în două 
grupuri compacte, între care se inter- 
pune, într-o simbolică izolate, crucea 
osinditului, proiectată pe un fond neu- 
tru, de aur. Foarte expresiv este grupul 
din stinga, unde Maria îndprerală abia 
că se mai fine pe picioare, susținută 
de Maria Magdalena si de Ion evanghe- 
listul. Mișcarea Mariei, subliniată cali- 
grafic de faldurile veșmintelor, . este 
molatică, în spiritul acelui stil care se 
räspindise în arta gotică din preajma 
anilor 1400, mai ales prin intermediul 
« frumoaselor madone» sculptate. Spre 
deosebire de austera reprezentate a 


237 


Fig. 
275—280 


Fig. 275 





Fig. 274 
Cluj, biserica romano-catolică Sf. Mihail, 
Rästigmrea. 


Rästignirii, celelalte scene introduc in 
ansamblul altarului căldura detaliilor, 
într-o tratare care aminteşte de arta 
miniaturilor. Figurile sînt desenate cu 
îngrijire de caligraf, iar peisajele sint 
minuţios populate cu pomi, cu stinci 
sau cu case, învăluirea spaţiului avind 
un caracter de intimitate. 

Datorită numeroaselor suprapuneri si 
interferenţe, lectura structurii stilistice 
e dificilă, fapt care a ptovocat nume- 
roase controverse: unit cercetători au 
optat penttu o formaţie italienizantă în 


238 


ambianța școlii de la Köln 11, ali 
au recurs la interpretări in contextul 
unot confluenţe burgunde 1%, alţii au 
văzut mai degrabă legături cu pictura 
Boemiei 1%. 

O atentă examinare a tipologiei, 2 
efectelor specifice de racursiu şi a: 
redare a volumelor, a modului în care 
sînt rezolvate peisajele, îl descoperă pe 
Toma din Cluj ca pe un autentic discipol 
al școli de pictură din Boemia. Format 
cu probabilitate în ambianța maestrului 
altarului din Tfebon, el a preluat de 





HA 


la acesta modelajul molatic, ca si lumina 
lăuntrică a stratului pictural, procedeu 
cate conferă imaginilor o particulară 
căldură. Recunoaștem de asemenea nume- 
roase consonante de tipologie si de 
rezolvare compozitionalä, dar la Toma 
este mai evidentă preocuparea pentru 
imbogätirea decorului, modele posibile 
fund miniaturile executate la curtea lui 
Vaclav al IV-lea. Asemănările semnalate 
cu maestrul altarului din Rajhrad nu 
sint de filiatie, așa cum uneoti s-a 
afirmat, ci de contemporaneitate, pe 
baza unei formatii comune. 

Aläturi de experientele perioadei de 
formatie, Toma din Cluj inscrie unele 
preocupări italienizante, fapt evident mai 
cu seamă în decorul arhitectonic al 
scenei: Sf. Nicolae salvind de la foamete 
oraşul Moyra. 

Deși cunoscut doar prin intermediul 
unei singure opere!?4, Toma din Cluj 
poate fi considerat ca un autentic expo- 
nent al eclectismului rafinat la care 
ajunsese arta orașelor transilvănene în 
secolul al XV-lea, cînd pentru construi- 
rea si împodobirea bisericilor parohiale 
se recurgea la serviciile unor santtere 
de prestigiu, cind meșterii argintari și 
turnätori în bronz din Sibiu, Brașov si 
Cluj realizau opere de rezonanță euro- 
peană. Cu citeva decenii mai înainte, 
sculptorii Martin si Gheorghe, fiii picto- 
rului Nicolae din Cluj, se făcuseră cunos- 
Cut pînă departe pentru ansamblul de 
statui de la Oradea, tot lor apartinindu-le 
si fintina cu statuia ecvestră a sfintului 
Gheorghe, de la Praga. Este lesne de 
crezut, deci, că oraşul Cluj oferea condiţii 
prielnice activităţii artistice și nimic nu 
indreptäteste îndoielile unor cercetă- 
rori dornici să-i găsească lui Toma din 
Cluj o altă patrie 1%. 

În primul rind oraşele Transilvaniei 
au fost afectate de iconoclasmul Refor- 
mei: nici în Cluj, nici în Sibiu, nici în 
Braşov nu s-au păstrat altare poliptice, 
iar martorii de pictură murală sint 
accidentali, fără vigoarea necesară pentru 
a evoca valoarea întregului. lată de ce 
se cere nu numai o extremă prudență 
in promovarea judecăților critice, dar 
și un susținut efort de reconstituire, 


fără neglijarea nici unui element care 
poate conttibui, fie și foarte puţin, la 
completarea informaţiei. 

În 1445, pictorul Johannes de Rose- 
nau realiza un vast panou pe peretele 
nordic al corului bisericii parohiale Sf. 
Maria din Sibiu 1%. Foarte räspindit 
în lumea germană, toponimul Rosenau 
nu permite identificarea certă a locali- 
Gu de referință care ar putea fi si 
Risnov, în Tara Bitsei. Oricum, pictorul 





Fig. 275 
Toma din Cluj: 
Rästignirea. 


Johannes era si el un artist cu formatie 
eclectică, semnificativă fiind interpre- 
tarea in spiritul goticului german tirziu 
a schemelor compozitionale italiene. Te- 
ma iconografică ilustrată este Räszig- 
nirea, tratată complex, cu multe perso- 
naje aranjate potrivit unei viziuni decla- 
rativ-dramatice, ca într-un spectacol de 
teatru religios. Crucile supliciului sînt 
foarte înalte, încit trupurile celor trei 
osinditi se proiectează pe cerul albas- 
tru 127, într-un decupaj abstractizant. 
Cu o reală abilitate au fost contrapuse 
atitudinile de durere cu cele de solemnă 
paradă, numerosul grup de curteni călări 
care asistă la supliciu sporind efectul 


239 





Fig. 
281-282 











T 


Fig. 277 


Toma din Cluj: 
Înălțarea. 


Pig. 276 
Toma din Cluj: 


Învierea, 


spectacular al scenei. S-a observat ma! 
deu cä prototipul acestui mod de 
reprezentare al Räszgmiri îi apartine 
lui Altichiero, fapt neconcludent pentru 
formaţia meșterului Johannes, pentru 
că modul de interpretare ni-l arată 
îndatorat picturii titoleze — cu unele 
ecouri burgunde, vizibile in bogăția 
somptuoasä a vestmintelor. Legăturile 
cu goticul german se recunosc și in 
cadrul arhitectonic al compoziţiei, pe 
contururile căruia au fost introduse mai 
multe figuri cu imitarea efectelor plas- 
tice ale unor statui sub baldachin, proce- 
deu familiar picturii de altare 1S, 
Trecind dincolo de mijlocul seco- 
lului al XV-lea, într-o epocă in care 
românul Matei Corvin, ajuns rege al 
Ungariei, patrona cu autoritatea unui 


Fig. 278 
Toma din Cluj: 
Sf. Egidius şi câprioara. 





BA 


suveran luminat adoptarea formelor ar- 
tistice ale renașterii italiene, în Transil- 
vania goticul se afirmă în continuare ca 
principala forță creatoare, pictura secon- 
dind cu fidelitate realizările arhitec- 
turii. 

Pe peretele navei sudice a bisericii 
Sf. Mihail din Cluj, sub nivelul feres- 
trelor, curind după 1450 a fost pictată 
o lungă suită de scene dintre care se 
păstrează întreg un singur panou cu 
figuri de sfinte. In mijloc se află Maria 
cu pruncul, încadrată de sfintele Barbara, 
cu turnul, Ecaterina cu roata, Margareta 
cu balaurul, Agnes cu mielul, Angela cu 
crinul, Dorotea cu coșul si Ursula cu 
săgeata.  Înfăşurate în mantii ample, 
care cad în falduri grele, toate sfintele 
sint incoronate, cu excepția Doroteei 
cafe poartă pe cap o pălărie scundă 
— un fel de tocă. Gama cromatică este 
variată şi vioaie — de observat prezența 
verdelui-de-cupru, pigment de puțină 
vreme adoptat în pictura murală —, 
dar tratarea e plată, factorul determinant 
pentru constructia și expresia imaginii 
fiind linia. Procedeul este foarte vechi, 
diferența stilistică faţă de operele seco- 
lului anterior este mare insă si decurge 
din tipologia personajelor, din atitu- 
dini, din modul de tratare a faldurilor. 
În toate aceste elemente se resimte 
tradiţia goticului curtean, trecută prin 
filtrele sculpturii de la începutul seco- 
lui a] XV-lea: figurile sînt late, miscä- 
rile serpuitoate, faldurile moi. Acest stil 
a molatic» a făcut o lungă carieră, fiind 
uşor asimilat în cadrul atelierelor provin- 
ciale şi pare foarte probabil ca, în cazul 
de față, să fie vorba despre un meşter 
local. 

Există destule motive pentru a crede 
că Clujul timpului poseda propriile sale 
ateliere de pictură, un argument în 
acest sens fiind şi martorii decoratiilor 
murale ce se păstrează în bisericile de 
sat ale regiunii înconjurătoare. Amintim 
picturile bisericii romano-catolice din 
Florești (jud. Cluj) 12? sau cele ale bise- 
ricii unitariene din Suat (jud. Cluj) 130, 
de asemenea ar putea fi menţionate pic- 
turile dispărutei biserici reformate din 
Sincraiu-de-Mures (jud. Mureş) 1%, 





5 


Fig. 279 


Toma din Cluj: 

Sf. Nicolae salvind orasul Myra 
de foamele. 

Fig. 280 

Toma din Cluj: 


Sf. Benedict în peşteră. 


























get di e iii ăi See ee Ee 2 EUREN 
ER f PER PAEA 






Fig. 282 


wa er 


EN 


v, 


aer e 
je Men“ 7 


4 D 
E BEE 


Se? 
E 
Bee 


Re 


Cen Zeen 
Ke eben. Și 


Johannes de Rosenau Räszignirea. 


O “consecință interesantă, neastep- 
tată chiar, a forţei de care încă dispunea 
pictura gotică în Transilvania, este deco- 
ratia loggiei Matei a castelului din Hu- 
nedoara 152. Cu ocazia reluärii lucrărilor 
. de constructie la castel, curind dupä 
1460, Matei Corvin inälta pe latura de 
nord a incintei o nouă aripă prevăzută 


242 








spre curte cu o amplă loggie, prima 
preluare in Transilvania a acestui ele- 
ment arhitectonic promovat de Renas- 
terea italiană. Surprinzător, decorația 
murală nu a urmat și ea noua modă 
artistică, tecurgind, dimpotrivă, la 


exemple din pictura gotică din Tirol. 
Pe peretele. din fața arcadelor se află 











o suită de însemne heraldice reunite 
decorativ prin vrejuri vegetale si bânde- 
role cu inscripții. Arcadele semicir- 
culare ale loggiei sînt conturate de un 
decor care imită profilele in retragere de 
up gotic flamboyant, la cheie fiind suge- 
rată o terminare în acoladă suprapusă de 
un fleuron. De o parte si de alta a 
fleuroanelor se află cite o figură — bär- 
bat și femeie —, tema generală a ansam- 
blului pärind a fi, conform interpretării 
propuse de Fotster, ilustrarea originii 
imperiale a lui Matei Corvinul. Conven- 
tonal-elegante, atitudinile personajelor 
sint subliniate de costumele de epocă, 





a cäror atentă redare pare să-l fi preo- 
cupat în mod deosebit pe pictorul ano- 
nim. Din relatări mai vechi 133, se știe 
că în unul dintre coridoarele castelului 
existase si o ilustrare a Asediulmi cerății 
iubirii: tinere fete asediate se apărau 
de cavalerii asediatori, singurele proiec- 
tile folosite de ambele tabere fiind 
trandafirii. Caracterul galant al pictu- 
rilor hunedorene nu este o noutate, 
numeroase fiind reședințele nobiliare 
cate fuseseră decorate într-un mod asemă- 
nätor. Un exemplu de autoritate era 
decorația castelului Runkelstein din Ti- 
rol, datind de la sfirsitul secolului al 


Fig. 281 
Johannes de Rosenau, Räszignirea (detaliu). 





Fig. 284 





Fig. 283 
Cluj, biserica romano-catolică Sf. Mihail, 
Maria cu pruncul între sfinte 


(detaliu). 


XIV-lea, şi e foarte probabil ca pictorul 
de la Hunedoara să fi cunoscut acest 
exemplu, pentru că, ptin detaliile de 
otdin stilistic, el se arată a fi îndatorat 
picturii tiroleze, contingentele sale cu 
picturile din biserica Sf. Stefan din 
Morter (1430), cu cele ale troitei din 
Layener. Ried (1459) sau cu cele ale 
bisericii Sf. Gheorghe din Taisten (după 
1450) find evidente 14, 

Acopetite în mare parte cu var, pic- 
turile capelei funerare a cetätii täränesti 
din satul Hărman (jud. Brasov) 135 au 
ca temă principală Judecata de apoi, 
episoadele aferente fiind distribuite în 
jumătatea de vest a capelei 1%. Peretele 
de răsărit al capelei are două registre, 
in partea superioară se află Răstignirea, 
cu Maria si Ion evanghelistul, iar în 


cinci donatori: 
de orăşean, un 
cleric, un tinär 


partea inferioarä sint 
un bätrin in vesminte 
cavaler în armură, un 
nobil si un alt oräsean. Fäcind pandantr 
Räöstignirii, pe pereții laterali de sud 
si de nord se aflä grupuri de apostoli 
cu filactere in miini, iar pe boltă au 
fost pictaţi cei patru evangheliști, Se 
poate lesne observa că, în compoziţia 
iconografică a capelei, Judecata de apoi 
face pandant cu Räszignirea şi că cele 


` două teme se completează reciproc pe 


planul simbolismului religios. 

O a treia temă importantă este Pros/ă- 
virea Mariei: de o parte si de alta a 
arcadei vestice a fost înfățișată Buna- 
vestire, pe peretele sudic apare Nașterea 
lui Iisus înconjurată de simboluri ale 
purității mamei sale "7, iar pe boltă 














se află o maiestuoasă reprezentare a 
Încoronării Fecioarei 138, alături de care 
apar apostolii Pavel şi Iacob cel Mare. 

Rezultind din colaborarea a trei mes- 
teri 139 — de aici unele inegalităţi de 
calitate artistică —, ansamblul mural de 
la Hărman surprinde prin bogăţia cro- 
matică si prin repertoriul foarte variat 
al briurilor decorative, în contrast cu 
severa expresie a figurilor care uneori — 
ca în cazul peretelui răsăritean — atinge 
note dramatice. 

Formati în ambianța picturii tiroleze 
si francone, cei trei meșteri găsesc 
numeroase corespondențe în Slovenia 
la Krtina si la Suha) 14%, în Slovacia 
da Stitnik) 41, în Silezia (maestrul alta- 
rului sfintului Wolfgang) 1%. Stilul e 
linear, dar nu exclude preocupări de 
modelaj, cu umbra, remarcabilă fiind 
in acest sens figura episcopului Benno, 
de pe peretele sudic. 

Executat cu probabilitate în deceniul 
1460—1470, ansamblul mural din capela 
de la Hărman constituie, așadar, un 
martor al unui nou val de « internatio- 
nalizare» a picturii gotice, de data 
aceasta a picturii gotice tirzii în varianta 
germană care se dovedea cea mai con- 
servatoare. 

Către sfîrşitul secolului al XV-lea, 
mai multe monumente transilvănene 
2u fost decorate cu picturi murale, 
dintre care doar citeva s-au păstrat, 
nie si în stare fragmentară. Mai conclu- 
denti sînt martorii rămași din ansamblul, 
ce pare să fi fost de o reală frumusețe, 
care decora biserica «din Deal» din 
Sighișoara 143, / 

Cea mai mare parte a picturilor 
srebuie să fi fost realizată în anul 1483, 
inscris în mai multe locuri: pe boltă, 
deasupra arcului triumfal, în cor, Autor 
Srezumat al fragmentelor datate 1483 
este pictorul Valentin, ajuns primar al 
Sighisoarei în 1490, întrucît pe un 
scut heraldic apar trei triunghiuri — 
emblema pictorilor în evul mediu. 

Pe boltă, între cei doi stilpi mediani 
=i navei nordice, se află o remarcabilă 
-eprezentare a arhanghelului Mihail cu 
balanța în mina stingă si cu spada în 
dreapta, gata să lovească în demonii 





Fig. 284 

Hărman (jud. Brașov), 
capela cetății țărănești, 
Sf. lacob cel Batrin. 


care îl înconjoară. Dăruită de breasla 
cojocarilor, a cărei emblemă a fost inclusă 
in compoziție, această imagine reține 
prin silueta elegantă a arhanghelului, 
ptin vioiciunea desenului, prin faldurile 
învolburate cu savantă pricepere. Reţine 
de asemenea faptul că în partea infe- 
rioară a fost sugerat un dalaj — văzut 
in perspectivä —, dovadă a absorbirii 


Fig. 285 

Hărman 

capela cetăţii țărănești, 
figură de donator. 



































unor elemente proprii Renașterii. În 
cor, pe peretele nordic, mai pot fi 
văzute cîteva figuri de sfinti si de sfinte, 
între care Ursula cu săgeata. Prezenţa 
unui bărbat în atitudine de rugăciune 
pate a proba că întreaga compoziţie 
avea un caracter votiv. Pe același perete, 
în dreptul tabernacolului, a fost pictată 
o amplă reprezentare a instrumentelor 
patimilor. I sfirsit, deasupra arcului 
triumfal se află näframa Veronichii, 
susținută de doi ingeri, lingă care 
apar chipurile donatorilor: Valenti- 
nus(?) şi soția sa. 

Dar Valentinus « Pictor», ale cărui 
calităţi artistice îl recomandă printre 
maeștrii importanți ai goticului tirziu, 
nu a terminat singur decorarea impozan- 
tului edificiu care este biserica «din Deal» 
din Sighișoara. În anul 1488 era angajat 
să picteze tinda de la parterul turnului- 
clopotniță tirolezul Jacobus Kendlinger 
de Sanctus) Wolfe(ang), după cum 
el însuşi semnează propria lucrare. Ilus- 
trind episoade din Legenda sf. Francisc 
de Assisi şi din ciclul Patimilor, imaginile 
pictate sînt mici, amintind — așa cum 
s-a observat de către J. Misselbacher— 
maniera. unui pictor de tablouri. Croma- 
tica vioaie — cu accente de roșu —, 
desenul nervos, grupajele compozi- 
tionale în vervă, totul conferă un farmec 
particular acestor picturi care nu ascund, 
totuși, o anumită stingäcie. Meșterul 
Iacob a fost unul dintre acei peregrini 
în căutare de lucru, mesajul său artistic 
fund lesne receptat într-un mediu cu 
cate avea numeroase contingente, fapt 
demonstrabil prin analiza martorilor de 
pictură contemporană. 

O poziție stilistică similară prezintă 
picturile din corul bisericii evanghelice 
din Cisnădie (jud. Sibiu) 144, din nefe- 
ricire acoperite in mare parte cu var 
și cunoscute doar pe baza' descrierilor 
de la începutul secolului nostru. Exe- 
cutate într-o gamă cromatică reținută, 
scene de mici dimensiuni ilustrau ciclul 
cristologic 1%, stilul find inrudit cu 
cel de la Härman. 

Alte fragmente mărunte sau picturi 
sub var, a căror datare la sfirsitul 
secolului al XV-lea și a căror aparte- 


246 


nentä la stilul gotic tîrziu reclamă incă 
unele precizări, au mai fost semnalate 
la capela bisericii evanghelice din Cris- 
tian (jud. Brașov) 16, la biserica evan- 
ghelică din Motis (jud. Sibiu) 4”, la 
biserica reformată din Daia (jud. Har- 
ghita) 14, ja biserica evanghelică din 
Bratei (jud. Sibiu) 14%, la biserica unita- 
rianä din Sinvästi (jud. Mureş) 15, la 
biserica unitariană din Maiad (jud. Mu- 
res) 151, la biserica evanghelică din Tätir- 
laua (jud. Alba) 152, la biserica evanghe- 
licä din Satul Nou (jud. Braşov) 3, 
la biserica reformată din Lutita (jud. 
Harghita) 154, la capela cetății din Aiud 
(jud. Alba) 155, la biserica evanghelică 
din Beia (jud. Braşov) 15, la biserica 
evânghelică din Curciu (jud. Sibiu) 15, 
la biserica reformată din Sighetul Mar- 
matiei (jud. Maramureș) 158, la biserica 
evanghelică din Hălchiu (jud. Braşov)'5, 
la biserica evanghelică din Richiș (jud. 
Sibiu) 180, la biserica evanghelică din 
Netuș (jud. Sibiu) 161, 

Tinind seama de rezultatele cercetä- 
rilor din ultimii ani, este firesc să se 
presupună că numărul vestigiilor de 
pictură murală ce vor fi recuperare 
prin lucrările de restaurare va Create 
în viitorul apropiat, astfel că interpre- 
tările propuse în prezent vor trebui 
să fie nuantate şi amendate. In orice 
caz, materialul cunoscut este indestulä- 
tor pentru a justifica afırmatia că, in 
ultimele decenii ale secolului al X V-lea, 
pictura murală gotică, în variante (ra? 
de ambiantä germanică, găsea în Transil- 
vania un teritoriu prielnic de manifes- 
tare. Din conlucrarea meșterilor autoh- 
toni cu cei veniți din părțile Tirolului, 
Austriei, Boemiei, Slovaciei, a rezultat 
un însemnat capitol de artă, preţios 
nu numai prin calitatea înaltă a unor 
ansambluri murale, dar şi prin canu- 
tatea. lor mare, dovadă că mediul transil- 
vănean dispunea de o generoasă capa- 
citate de recepţie, de o « stare artistică » 
fertilizantă. Disponibilitatea recepţie: 
aftistice apare încă şi mai largă dacă 
avem în vedere faptul că, în ultimul 
sfert al secolului, pictura Renașterii 
pătrundea tot mai insistent si în mediul 
Orășenesc, notabile fiind, deocamdată, 





citeva panouri executate la biserica 
Neagră din Brașov 162, 

Intre timp, moda altarelor poliptice 
cistigase la rindul ei teren, cererea 
tot mai mare favorizind atit formarea 
unor ateliere locale, cit şi importarea 
unor piese sau executarea altora de 





Fig. 286 
Prejmer (jud. Brașov). 
Vedere interioară cu altarul gotic. 


către meșteri veniți de peste hotare. 
Ca urmare a dispariției — în flăcările 
Reformei — a matilor altare poliptice 
de oraș, rämine ca fenomenul să fie 
judecat numai în limitele pieselor care 
s-au păstrat în mediul rutal şi în citeva 
biserici din orașe mai mici. 

Considerat prin prisma datelor de 
ordin stilistic, cel mai vechi altar pare 
să fie cel aflat în sanctuarul bisericii 


evanghelice din Prejmer (jud. Brașov) 16. 


Construcţia este simplă, un triptic cu Fie- 286 


panou central si aripi pictate pe ambele 
fețe, iconografia fiind consacrată Pati- 
milor lui Iisus 15. Pe atipi se văd, distri- 
buite în două registre, următoarele sce- 
ne: Spă/area picioarelor, Cina de taină, 
Bicimirea la stilp, Judecata la Caiafa 
(fețele exterioare), P/ângerea, Punerea in 
mormânt, Învierea, Mironosifele Ja mormânt 
(fețele inferioare). Panoul central, de 
patru ori mai mare decit scenele late- 
tale, a fost rezervată Rastignirii. Compo- 
ziţiile sînt simple, reduse la esenţial, 
grupurile se decupează pe fundaluri 
sumar indicate, iar mişcările sînt reti- 
nute, pe alocuri chiar înțepenite, amin- 


tind mai vechi scheme iconografice.. 


Arhitectura încăperilor în cate se desfă- 
şoată scenele de interior este sugerată 
cu stingäcie, de observat totuşi o timidă 
preocupare pentru perspectiva geo- 
metrică. Hieratismul traditional apare 
mai evident la scena principală, la care 
peste jumătate din suprafața fundalului 
este poleită cu aur. Figurile dau aici 
impresia că sînt statui, caracteristic fiind 
desenul ordonat si liniştit al drapajului. 
Dimpotrivă, coloritul este vioi, puter- 
nic chiar, cu o patticulară strălucire a 
tonurilor de rosu, intensitatea cromatică 
fiind pusă in evidență de fondul aurit. 
Toate aceste elemente au determinat 
datarea altarului de la Prejmer în anii 
de mijloc al secolului al XV-lea, în 
legătură cu eventuale impulsuri venite 
din Austria 165, 

Tot in relaţie cu Austria si tot pe 
fondul unei viziuni rusticizante se situ- 
eazä altarul bisericii evanghelice din 
Mälincrav 16, operă realizată cu contri- 
butia bäneascä a familiei Appafi, a 
cărei stemă a fost inclusă in decorația 
predelei. De curind restaurat 157, acest 
altar, care părea mohorit şi lipsit de 
har coloristic, a redobindit frumuseţea 
pierdutä, situindu-se printre realizärile 
remarcabile ale picturii transilvänene din 
a doua jumătate a secolului al XV-lea. 
Închinat Mariei, a cărei figură încon- 
jutată de îngeri — în tema Magni ficat — 
ocupă panoul central, polipticul de la 


247 


Fig. 287 
—288 


e tat geg, catia ste Are ea gä rg "` u nn 
` 


ges 


3 


ca evanghelică 


iseri 
Magni ficat. 


287 
iu), b 


8 
iptic 


Fi 
i 


S 


z 
Du 
ER 
KZ 
33 


Mälincrav ( 








Fig. 288 
Mälincrav (jud. Sibiu), biserica evanghelică, 
altarul poliptic: Cirenmeiziumea. 


Mălincrav are o iconografie amestecată. 
Panoul central este încadrat de patru 
mici panouri dispuse etajat două cite 
două, cu sfintele Agata, Margareta, Ecate- 
vina și Barbara. Pe fețele interioare ale 
canaturilor se văd Nasterea lmi Iisus, Inchi- 
narea magilor, Adormirea Mariei. Punerea 
Mariei in mormânt, iat pe etele exterioare 
sint scenele: Vizitatia, Prezentarea Je 
templu, Bunavestire si Circumerziunea. Pe 
aripile fixe, vizibile cînd altarul este 
inchis, apar figurile arhanghelului Mi- 
hail şi stintului Gheorghe. Pe predelä 
este pictat vir dolorum, între Maria si 
Ion evanghelistul. 

;chilibratä si maiestuoasă, compozi- 
ţia Magnificat este de o nobilă frumusețe: 
aşezată pe tron, cu pruncul în braţe, 
Maria a fost înfăţişată ca împărăteasă, 
incoronatä si cu o amplă mantie bro- 
dată cu flori de aur. În jur se rotesc 
ingeri, iar la poale au fost reprezentaţi doi 
ctitori. Adevărat centru compozițional 
al altarului, Magnificat exercită o bene- 


fică stare de calmă tensiune centripetä, 
toate scenele laterale fundu-i subordonate 
în mod firesc. In general simple -ca 
organizare, cu figuri scunde, scenele 
secundare teuşesc să contribuie la im- 
presia de solemn datorită ritmurilor 
liniștite, veșmintelor bogate. pe care 
le poartă personajele și fondurilor de 
aur cu aspect de brocart. Elementele 
de tradiţie bizantină — ca Adormirea 
Maicii Domnului de tip Koimesis, ca :şi 
mantia fluturindä a sfintului Gheorghe— 


se asociază in mod sugestiv formelor 


stilistice conservatoare apartinind goti- 
cului nordic, forme vădit asimilate și 
integrate unei sintaxe locale. Se poate 
afirma că altarul din Mälincrav ilus- 
trează acel complex fenomen de asimi- 
lare și sinteză propriu artei transilvă- 
nene ajunsă acum în faza. finală a goti- 
cului tirziu. 

Într-o asemenea fază, interferentele 
stilistice sint, de regulă, complicate, fä- 
cînd dificilă clara delimitare a aparte- 


249 


nentelor. Nu va surprinde deci dacă 
unele opere realizate acum pot fi,consi- 
derate ca punct terminus al unei evoluţii 
sau, dimpotrivă, ca prime manifestări 
ale unei noi mișcări artistice. În cadrul 
picturii transilvănene, cel mai caracte- 
ristic monument al trecerii de la gotic 
la Renaștere este altarul poliptic din 
Mediaş 168. Clasat îndeobște printre pie- 
sele reprezentative ale goticului tirziu 
transilvănean, altarul de la Mediaş se 
refuză în cele din urmă unei atari 





Fig. 289 
Mediaș, biserica evanghelică, altarul poliptic: 
Purtaorea crucii 


încadrări, ridicînd o importantă pro- 
blemă de ordin metodic: care sint reperele 
care permit stabilirea identității stilis- 
tice a altarelor poliptice? 

Într-adevăr, nu puţine sînt altarele 
cu aripi executate în a doua jumătate 
a secolului al XV-lea şi primele decenii 
ale secolului următor, opere care acuză o 
îndărătnică opțiune pentru formele arhi- 
tectonic-decorative ale flamboyant-ului 
și care rämin profund indatorate unor 
concepții picturale de tradiție gotică. Pro- 
priu cu precădere picturii de ambianță 


250 í 


nordică, acest fenomen poate fi ilustrat 
prin numeroase opere reprezentative 
din Rhenania, Franconia, Austria, Boe- 
mia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Slo- 
venia, de asemenea din centrele de 
colonizare săsească din Transilvania. 
Dificultăţile în care s-au aflat cercetătorii 
acestui fenomen pot fi deduse chiar 
numai din modul în care a fost « rezol- 
vatä» problema încadrării unui pictor 
ca Mathias Grünewald: pe de o parte, 
este pusă în evidență substanța goticä 
a artei sale — ca stare de spirit şi tip 
de sensibilitate —, pe de altă parte, el 
este așezat între reprezentanți iluştri 
ai renașterii nordice. Similarä, pinä la 
un punct, este situația altarului din 
Mediaș: specialiştii au fost de acord 
că unele scene care intră în compoziţia 
sa au avut ca model gravurile lui 
Martin Schöngauer, executate între anii 
1474—1479, dar, deşi acest artist este 
încadrat printre reprezentanţii renas- 
terii germane, opera în discuţie a fost 
atribuită goticului tirziu, ultimul adept 
al acestui mod de intetpretare fiind 
Otto Folberth 189, 

De curind testaurat, altarul din Me- 
das a redobindit calităţile coloristice 
pierdute, de asemenea ancadramentul 
arhitectonic-decorativ si timpla origi- 
nalä, mai puţin cele patru statui care 
făceau parte din compoziţia acesteia 170. 
Decorația scrinului central s-a pierdut, 
dar pe aripile fixe si pe feţele exterioare 
ale aripilor mobile se păstrează opt scene 
din ciclul Papilor: Prinderea Im lisus, 
Bicinirea la sttlp, Incoronarea cu spini, 
Bafjocorirea, Purtarea crucii, Pregătirea 
pentru rästignire, Rästignirea, Învierea. Pre- 
dela prezintä in zona centralä patru 
nise dreptunghiulare: pentru statuete de 
sfinți, iar în extremități este decorată 
cu două figuri de donatori în atitudine 
de rugăciune WI. 

Concepute generos, în spaţii largi, 
cu multe planuri, scenele altarului din 
Mediaş au o bogată încărcătură nara- 
tivă, fapt evidențiat atît de organizarea 
dinamică a grupurilor principale, cit 
şi de atenția acordată grupurilor episo- 
dice, multe dintre acestea cu valoare 
iconografică autonomă: Rugăciunea din 


grădină, Petru şi Malchus, Judecata la Așa cum s-a observat, meșterul alta- 
Caiafa, Ghiceşte, Iisuse, cine te-a lovit, tului din Mediaş cunoştea gravurile lui 
Pilat si siujnica, Näframa WVeronichii, Martin Schöngauer pe care le-a folosit 
Mironosițele la mormânt şi Pogorirea la ca model în realizarea unor scene, ca 
iad. de exemplu, Barjocorirea și Învierea. Inter- 





Fig. 290 
Mediaș, biserica evanghelică, altarul poliptic, 
Pregătirea pentru răstignire, 





Fig. 291 
Mediaș, biserica evanghelică, 
"altarul poliptic: 
Rästienirea. 





pretind gravurile lui Schöngauer, meş- 
terul medieșan complică structurile com- 
pozitionale, el îmbogățește cadrul în 
care se desfășoară scenele si nuanteazä 
fondul narativ. Intervin în rezolvarea 
imaginilor numeroase elemente de per- 
spectivă geometrică, iat redarea peisajului 
natural trădează un tip de sensibilitate 
cate trebuie considerat modern, în sensul 
renascentist al cuvintului. În scena Räs- 
(oui, meşterul a înlocuit reprezen- 
tarea convențională a cetății lerusali- 
mului cu un autentic peisaj după natură, 
find ușor de recunoscut silueta şi 
monumentele orașului Viena. Curios 
e că peisajul inconjurätor reproduce 
dealurile din jurul Mediaşului, iar Dună- 
rea a fost înlocuită cu molcomul riu 
al Tirnavei care curge printre rächiti 
rotate. Știind că în fundalul panoului cu 
tema Martiriul celor 10.000, operă aflată 
in păstrarea Muzeului Brukenthal din 
Sibiu şi atribuită, verosimil, meșterului 
de la Mediaş, apare chiar imaginea 
oraşului de pe Tirnava 1%, dispunem 
de un preţios indiciu pentru definirea 
personalității acestui artist. 

In legătură cu formaţia meşterului 
de la Mediaș au fost puse în discuţie 
unele asemănări cu altarul Hofer, pictat 
de Michael Wolgemut în 1465 173. Apro- 
plerea nu este probatorie, cu atit mai 
mult cu cît Wolgemut nu lucra singur 
si este cunoscut că pictura sa, prin 
excelenţă heteroclită, e plină de impru- 
muturi, deseori nediferentiate. Mai con- 
vingätoare sint referirile la altarul Schot- 
ten din Viena 174, dar in acest caz asemă- 
nările de tipologie și de colorit se cer 
mai degrabă explicate în contextul unei 
ambiante stilistice comune, decit printr-o 
derivare directă. Spre deosebire de con- 
temporanii săi amintiţi, meşterul din 
Mediaş are mai multă vigoare și un 
sens mai precis al mișcării. Autorul 
altarului de la Schottenstift preferă com- 
poziţiile calme, cu rare accente dinamice 
(ca, de exemplu, în scena Parzării crucii), 
statica personajelor find subliniată de 
faldurile linistite ale veșmintelor. Dim- 
potrivä, meșterul mediesan manifestă 
un interes constant pentru compoziţiile 
nervoase, dinamica interioarä fiind clar 


marcată de jocul diagonalelor și al 
falduri)or bogate. 

Ro Acid la problema ridicată iniţial, 
se pune întrebarea: cărui fenomen artis- 
tic $ aparține meșterul altarului de la 
Mediaș, goticului sau Renașterii? Desi- 
gur, chiar și o analiză sumară poate 
reține numeroase elemente care tin de 
recuzita goticului, dar mai reprezentative 
sint aici inovațiile Renaşterii, ca atitu- 
dine fundamentală în fața subiectului si, 
deopotrivă, ca limbaj. Format în contact 
intim cu « școala Dunării» din Austria, 
la curent cu mutatüle de stil ale şcolii 
francone, meşterul mediesan este un 
exponent al noului val artistic, principa- 
lul argument în acest sens fiind senti- 
mentul naturii. Departe de a fi un 
simplu pretext abstract, o convenţie 
decorativă, natura se insinuează în sce- 
nele pe care le pictează cu forţa vieții 
trăite. Dacă peisajul din fundalul Räszig- 
nirii este încă plin de amintirile Vienei, 
în Martiriul celor 10.000 se lasă exprimată 
legătura imediată cu Mediaşul, a cărui 
atentă, îndelungă observare nu putea 
să aparţină decit unui localnic. Aceleași 
caracteristici stilistice se recunosc si 


în pictura unui alt panou de altar, 


păstrat la Muzeul Brukenthal avînd 
ca temă Martiriul Sf. Sebastian. 

Prezența aeestui important artist care 
este maestrul altarului de la Mediaș 
într-o expunere privind pictura gotică 
din Transilvania ar putea să apară ca 
o inadvertentä. De fapt, prin el si 
opera sa devine mai lesnicioasă delimi- 
tarea unui fenomen de răscruce: în 
timp ce pictura de altare se orientează 
spre inovațiile stilistice ale Renașterii, 
pictura murală va păstra o atitudine 
conservatoare, räminind încă două-trei 
decenii sub autoritatea moştenirii goti- 
cului. Retardatarä va fi şi poziția sculp- 
turii, din care cauză se ajunge la o ciudată 
bipolaritate stilistică in compoziția de 
ansamblu a altarelor poliptice transilvä- 
nene: casetele de lemn, decorația arhitec- 
tonică si statuile din scrinul central 
(atunci cînd sînt) aparțin goticului 
tîrziu, în timp ce panourile pictate 
sînt consistent hrănite de experienţele 
Renaşterii. 


253 


Fig. 254 








Fig. 292 
Martiriul celor zece mii 
(Muzeul Brukenthal, Sibiu). 


Printre ultimele altare poliptice care 
mai pot fi încadrate în capitolul picturii 
gotice sînt de amintit altarul din Tir- 
nava — azi la Muzeul Brukenthal t3 —. 
altarul din Feldicara 176, de asemenea, 
cel din Sintimbru-Harghita 177, operă 
de remarcabilă calitate, dar, din neferi- 
cire, ajunsă pină la noi într-o stare 
precară. 

Curind după debutul secolului al 
XVI-lea, într-o epocă în care procesul 
de fortificare a bisericilor transilvănene 
făcea tot mai nesigură soarta picturilor 
murale, moda altarelor poliptice s-a 
generalizat, favorizind o rapidă expan- 
siune a limbajului pictural al Renaşterii. 
Exponentii intirziati ai goticului in 
pictură vor fi, totuși, citeva ansambluri 
murale care decorează capelele bise- 
ricilor fortificate. 

La Biertan (jud. Sibiu) 1%, în capela 
din așa-zisul « turn al catolicilor», pro- 
gtamul iconografic al picturilor murale 
este dominat de tema Judecătii de apoi: 
pe boltă se află Iisus învăzăzor în mandor- 
lă, iar pe peretele vestic, în zona supe- 
rioară, se vede lisus judecător, inconjurat 
de îngeri, de Maria si de Ion Botezä- 
torul. Pe același perete a fost reprezen- 
tat Ierusalimul ceresc, in a cărui poartă 
stă un inger care primeşte grupul 
mintuitilor; arhanghelul Mihail strä- 
punge cu lancea un päcätos; grupul 
päcätosilor se präbuseste in gura mon- 
strului Leviathan. Peretele estic are in 
zona superioară näframa Veronichii, 
incadratä de ingeri, iar in zona centralä 
apar arhanghelul Mihail, cu spada și 
balanţa, si sfîntul Gheorghe pedestru, 
ucigind balaurul. Pe peretele sudic se 
află Bunavestire şi Inchinarea magilor, 
iar pe peretele nordic sint Ursula cu 
arcul, o sfintä, un înger și Maica ocro- 
filoare — deci tot o imagine cu caracter 
eshatologic. 

Remarcind că importante suprafete 
au fost decorate doar cu imitații de 
draperii şi briuri ornamentale, trebuie 
spus că picturile de la Biertan acuză 
un manierism specific goticului tirziu, 
cu o căutată eleganță a desenului si a 
atitudinilor. Scenele nu au fundaluri 
cu mai multe planuri, dar se pot recu- 








Fig. 293 


Martiriul celor zece 
detaliu. 





(Muzeul Brukenthal). 





R 
„SS 
AN 

S 
BE 

o 
ke 
= 
Dës 
~ 

N 

fa 

S 

Ni 
kl 
= 











Fig. 295 
Inchinarea magilor 
(altarul din Tirnava, 
Muzeu) Brukenthal). 


noaste unele reflexe ale Renașterii. Cro- 
matica e bogatä, dar durä, färä subtilitäti 
de armonizare, trädind un mester pro- 
vincial. 

Mult mai elaborate, picturile care 
decorează capela din turnul Mariei 17°, 
din castelul Mediașului, au fost execu- 
tate sub influenţa nemijlocită a alta- 
relor poliptice. Autorul anonim a imitat, 
in tehnica « grisaille», un decor de 
arhitectură gotică, cu nervuri şi fleuroane, 


in rețeaua acestui decor fiind pictate 
temele figurative. Pe boltă sint cinci 
medalioane dispuse în cruce: in centru 
se află Mielu! mistic, iar în jur sînt 
simbolurile evanghelistilor. Pe peretele 
de răsărit, chenarele pictate imită com- 
poziția unui altar cu aripi: pe panoul 
din mijloc, dumnezeu-tatăl susține tru- 
pul lui lisus mort, în dreapta se află 
Ion Botezătorul, in stinga pictura e 
distrusă, dar probabil că aici era Maria. 


257 





Biertan (jud. Sibiu), 
capela din turnul «catolicilor» 
nchinarea magilor. 


Pe pereţii de nord si de sud, într-un 
decor de arcade, au fost pictaţi cei 
12 apostoli cu filactere în miini. Ceva 
mai bine păstrate sînt figurile apostoli- 
lor Iacob, Bartolomeu si Petru, în 
rest picturile sînt grav degradate. Pere- 
tele vestic a fost în întregime decorat 
în « grisaille»: un portal gotic în acoladă, 
cu fleuron și vrejuri vegetale, deasupra 
un șir de arcade. Considerind vigoarea 
ȘI exactitatea desenului, cromatica bogată 
şi strălucitoare, sensul minuţios al inter- 
pretării formelor, pare probabil că autorul 


Note 


ansamblului din turnul Mariei era familia- 
rizat cu pictura de panou, ceea ce ar putea 
explica și friabilitatea tehnicii murale 
la care a recurs și din a cărei cauză 
cea mai mare parte a imaginilor a ajuns 
într-o stare precară. Stilistic, se impun 
referiri la goticul nordic, recrudescenta 
acestuia în Transilvania fiind explicabilă 
printr-un fenomen de involutie care 
însoțea criza socială și economică la 
începutul secolului al XVI-lea. 

Aceleiași epoci par să-i aparţină si 
picturile murale din biserica evanghe- 
Lică din Rupea (jud. Braşov), în prezent 
acoperite aproape integral cu var. Mai 
clat se vede figura arhanghelului Mihai), 
apariție elegantă, desenată cu cursivi- 
tate si colorată cu vioiciune. Stilul 
sämine grafic și, dacă n-ar fi implicate 
unele amprente ale Renașterii, s-ar putea 
crede că aceste picturi sînt mai vechi. 

Fragmente de picturi murale contem- 
porane mai pot fi văzute și la alte 
monumente, dar ele sint prea mărunte 
pentru a reuși să pună în discuţie ele- 
mente demne de atenție. În fapt, mesajul 
picturii gotice își epuizase puterea de 
emoționare, iar limbajul său înceta să 
mai fie înțeles de oamenii secolului al 
XVI-lea. Aceasta nu înseamnă că arta 
gotică, în ansamblul său, incetase să 
mai fie viabilă, dimpotrivă. După cum 
vom vedea, ea dispunea încă de impor- 
tante rezerve de regenerare și iși va 
continua aventuroasa călătorie prin ţările 
române o îndelungă vreme. 


1. Din bogata bibliografie a picturilor murale transilvănene, reținem ca Jucräri cu caracter orientan 
și dotate cu un amplu aparat critic: Radocsay, Fa/kep, Vătășianu, Istoria; Drăguţ, Iconografia. 


2. În secolele XII—XIII sînt amintite documentar minästirile de la Cenad, Siniob, Someş, Ineu (Sf. 
Dionisie), Igris, Cirta, Oradea, Sarca (Hoghiz), Sf. Duh-Zărand, Bistra, Meseș, Alba Iulia, Arad, 
Sighișoara, Zăuan, Almaș, Cluj-Minästur, Sibiu, Pincota, Rodna Veche, Uilâcul Șimleului, Acn. 
Cu precădere se cer a fi considerate pentru problema în discuție minăstirile benedictine (Cenad, Cui, 
Pincota, Achs etc.), ştiut fiind că ordinul călugăresc al sfintului Benedict manifesta un mare interes 


pentru fastul decorativ, acesta fiind unul dintre elementele de conflict care a provocat marea dırı- 


dentä cisterciană dia anul 1098. 


3. Pentru picturile bisericii din Homorod, principalele lucrări de referință sint: Radocsay, Fa/kep, p.14”, 


Vătăşianu, Iszoria, p. 412; Drăguţ, Homorod. 


4. O amănunțită prezentare a problemelor ridicate de studiul acestei teme iconografice, vezi la Drâgur. 


Iconografia, p. 13—17. 


258 











. V. Vătăşianu, pe baza analizei arhitectonice, datează biserica din Homorod « prin anul 1270» (Istoria, 


p. 83). 


, Insuficient cercetată in ansamblul manifestărilor sale, pictura stilului gotic linear-narativ poate fi 


urmărită în diferitele țări europene prin intermediul monografiilor Jocale: Deschamps Thibout, France ; 
Soderberg, Gotländska,; Broby-Johansen, Danske; Finlande; Weingartner, Südtirol; Rasmo, Affreschi; 
Stele, SJovenija; Dobrowolski, Polska; Pešina, Gotická; Dvořáková, Gothic, Radocsay, Falkep.- 


-. Réau, L’art, p. 2. 
. Este meritul regretatului profesor Francè Stelè, de la Universitatea din Ljubljana, de a fi demonstrat 


pentru întiia oară că se poate vorbi despre un program iconografic valabil pentru bisericile medie- 
vale de sat și de a fi precizat coordonatele stabile ale acestui program (Kanon, p. 315—328). În consens 
cu această demonstrație sînt și observaţiile făcute de Deschamps-Thibout, France, p. 14. Pentru 
comentariul critic al problemei, a se vedea Drăguţ, Ironografia, p. 12—30. 


„ Consideratiile făcute aici cu privire la monumentele franceze si, în continuare, din alte ţări europene 


se bazează, înainte de toate, pe cercetările personale ale autorului, efectuate la fiecare dintre monu- 
mentele citate; ca lucrări de referință sînt utile in primul rînd cele citate la nota 6. 


. La Methler, Ja Mark, la Eppingen pot fi văzute asemenea picturi murale apartinind primei jumătăți 


a secolului al XIV-lea si care au o marcă stilistică proprie acelui gotic linear-narativ de largă circu- 
latie europeană (Fresken, p. 15—21, 34—37; Hootz, Baden-Württemberg, p. 76, 383). 


. Puternica influență bizantină a limitat räspindirea goticului linear-narativ la zona nordică a Ikaliei, 


unde sint adeseori semnalafi meşteri veniţi de la nordul] Alpilor, ca la biserica San Romedio din 
Sanzeno sau ca la biserica Santa Maria-Maddalena din Bolzano (Rasmo, Affreschi, p. 98—99, 
118 — 120, 241— 242). 


. Din Ungaria sint de retinut ansamblurile de pictură murală de la Ocsa, Vizsoly, Kiszombor (Radoc- 


say, Falkep, p. 191—192, XXVII-XXX, 326-7, XXXIX — XLI, 156—157, LX—LXI). 


. Peăima, Goficka, p. 126—148, 153—159, 162—166, 217—226, 258-262 pentru picturile murale de 


la Strakonice, Pisek, Pohořelice, Brandys nad Labem, Kfe£. 


. Menţionăm picturile bisericilor din Siedlecinic, Sf. Ion din Gniezno, Lądzie (Dobrowolski, Polska, 


p. 154—155, 162—163). 


„ Numărul ansamblurilor de pictură murală din Slovenia este impresionant de mare; pentru Gett 


in discuţie vom aminti bisericile de la Vitanje, Ptuj, Traovec pri Sevnici, Tupaliste, Murska Sobota 
(Sel, S/ovenija, p. 38—63). 


. Pentru Slovacia, fenomenul pătrunderii influențelor italiene a fost analizat de Dysiikovs Monumental- 


malerei, p. 58—111. 


. Radocsay, Falkép, p. 36—38, 140—141; Vätäsianu, Iszoria, p. 421—425; Drăguţ, Gbelinga. 
. Problema legendei regelui Ladislau si a reprezentării sale în pictura murală medievală a preocupat 


pe numeroși cercetători, cumulind o bibliografie impresionantă. În ultimii ani, discuția a fost redeschisă 
prin două ample studii: Dvořáková, La légende; Drăguţ, Legenda. În esență este vorba despre o adap- 
tare — în mediul de curte a Angevinilor — a legendei eroului de frontieră bizantin Dighenis Akritas 
la exigenţele iconografice ale reprezentării lui Ladislau cel Sfint în postura de protector al graniţei 
de răsărit a regatului. 


. Fondurile sînt gri, galben sau ultramarin, desenul este executat cu negru, brun-roșcat, octu, gri, 


verzui, figurile sînt roșcate cu modelaj formă-culoare, uneori în accente de alb, veșmintele sînt 
colorate în roşu, ocru, brun, gri, verde. 


. Foarte asemănătoare ca poziție stilistică sint citeva fragmente de pictură, încă nepublicate, situate 


pe peretele sudic al navei bisericii din Cricău (jud. Alba). 


. Despre picturile din Johanniskirche din Bressanone (Brixen), vezi Weingartner, Malerei, p. 3—14. 
. Celui de al patrulea meșter care a lucrat la Ghelinta ii poate fi atribuită compoziția Judecata de apoi 


situată în partea superioară a peretelui de sud. Grav degradată, această imagine este interesantă 
prin efortul de sinteză pe care il vădeşte, ea situindu-se la confluența dintre goticul linear-narativ 
şi stilul de sorginte nord-italiană pe care il reprezintă meşterul peretelui nordic. 


5. Radocsay, Falkép, p. 53, 120; Vätäsianu, Iszoria, p. 771; Drăguţ, Mugeni. 
. Radocsay, Fa/kep, p. 109—110; Vătăşianu, Istorsa, p. 763; Drăgut, Mälinerav, p. 80—86 (cu puneri 


la punct privind iconografia si datarea). 


259 


25. 


26. 
27. 
28. 
29, 
30. 
31. 


32, 


33. 
34. 
35, 


36. 
37, 


38. 
39. 
40. 
41. 
42, 
43. 


44, 


45. 


46, 


Destul de rară în iconografia medievală, Judecata la Irod are ca sursă « Evanghelia lui Luca». Un tr- 
men apropiat de comparație este fepfezentarea acestui episod în pictura murală a deambulatoriului 
minästirii ioanite din Strakonice (Boemia, mijlocul secolului al XIV-lea; Pe$ına, Goticka, p. 126 149 
Radocsay, Falkep, p. 125—126, pl. LII. 

Réau, Iconographie, IL-2, p. 605—606. 

Radocsay, Falkép, p. 37, 134; Vătășianu, Istoria, p. 770. 

Radocsay, Falkép, p. 37—38, 147; Vätäsianu, Istoria, p. 412; Drăguţ, Homorod, p. 104 — 107. 
Drăguţ, Dräuşeni. 

Aspectul initial de friză, cu scene inläntuite între ele, a fost grav afectat de adosarea la zid a sui- 
pilor care susțin noua boltă a bisericii, după retezarea navelor laterale și transformarea ei in redui: 
al cetății țărănești. Episoadele care s-au păstrat din ciclul legendar al Ecaterinei din Alexandria sin: 
următoarele: Judecata de apoi, Discutia cu tei 50 de filosofi, Trimiterea la închisoare, Torfnrarea filoso filer 
convertiți, Flagelarea Ecaterinei, Martiriul cu roata. Ultimele scene sînt intr-o stare de conservare precari. 
Din bibliografia destul de bogată a acestor picturi, spicuim: Ştefănescu, Valachie-Transylvanıe, p. 
211-233, Vätäsianu, Istoria, p. 405—406; Drăguţ, frei, p. 299 —317; Drăguţ, Ssrei-Il; Cincheza, An: 
Documenta- Valachorum, p. 271 — 273. 

În legătură cu campaniile din Italia, vezi Drăguţ, Szrei-Il, p. 25—26, nota 38. 

Se păstrează următoarele scene: Naşterea Iui lisus — cu o remarcabilă « baie a pruncului» —, Bozeg.. 
(fragment), Închinarea păstorilor (fragmente), Fuga în Egipt (scenă degradată în partea superioara. 
Cina cea de taină (fragment). 

Nu Martiriul celor 10000, cum am notat in lucrările anterioare. 

Considerat patron al călătorilor si protector împotriva morții subite, sfintul Cristofor s-a bucuri: 
de o particulară cinstire în mediile provinciale în Europa de centru-räsärit, figura sa, de mari dimen- 
siuni, apărînd pe fațadele multor biserici din Elveţia, Slovenia, Boemia. În Transilvania sint cunoscute 
doar patru reprezentări: la biserica ortodoxă din Strei (sec. XIV), la biserica evanghelică din Dirlos 
(sec. XVI), la biserica romano-catolică din Florești (fragmente, sec, XV), a patra fiind semnalat: 
la biserica evanghelică din Tätirlaua, în prezent fiind acoperită cu var (în legătură cu iconograh: 
lui Cristofor, în V., Drăguţ, Picturi exterioare, p. 81 —83). 

Avem în vedere concepţia caligraficä, de căutată eleganță, a desenului, și portul bărbn hıfurcate 
France Stele, Monumenta, fig. 54; cercetare personală în noiembrie 1966. 

Dvořáková ş.a, Gemer, p. 339; cercetăti personale în iunie 1963 si în iunic 19685 

Fučić, Iszarske, p. 9. Picturile de la Butoniga sînt datate către 1400. 

Stele, Crngrob, p. 34, fig. 27. 

Anton Hekler, Ungarische, p. 50, 75; Balogh J., Renaissance, p. 18—19; Radocsay, Falkép, p. 54, 167; 
Vätäsianu, Iszorza, p. 409—410. Atribuirea acestor picturi lui Nicolae din Cluj, propusă de Balver 
J. (Renaissance, p. 19, 369) nu are nici un temei documentar. 

Pe același perete mai există si Nâframa Veronichii (Manaylion-ul) ; figuri şterse se mai văd pe perer.. 
de sud si de nord ai sanctuarului, iar în navă, pe peretele nordic, există (în prezent acoperite cu 
pinza şi var) scene din ciclul Batista: Răstignirea, Plingerea şi fragmente apartinind unor compoziri: 
neidentificate. Datate de prof. V. Vătăşianu la începutul secolului al XV-lea, aceste picturi (judecate 
după fotografii) par a fi, totuşi, contemporane cu cele din altar. În acest sens sint revelatorii asem3- 
nările ce merg pinä la identitate stilistică cu pictutile bisericii din Rybnik (Slovacia), datate la sfirsitc. 
secolului al XIV (Dvořáková, ş.a., Gemer, fig. 353). 

Menţiuni despre picturile bisericii reformate din Fizesul Gherlii (jud. Cluj); la Radocsay (Falke. 
p. 194) si la Vätäsianu (Istoria, p. 775) cate le clasează la capitolul 1450—1525. Este vorba despre 
două figuri de sfinti regi, pictate pe intradosul arcului triumfal. Preparatie subţire de bună calitate. 
fond ultramarin, veșminte roșii, intervenții cu ocru, verde, gri-galben, negru. Tipologia, cu och: 
migdalati, si veşmintele indică ultimul deceniu al secolului al XIV-lea, în acest sens fiind si şovăral: 
între tratarea grafică si cea plastică. 

Pentru picturile bisericii reformate din Tileagd (jud. Bihor), bibliografia este destul de bogată; retiner: 
pe Huszka, Te/egd; Radocsay, Falkep, p. 177—178; Vätäsianu, Isforia, p. 768—769; Drăguţ, Pictur: 
exterioare, p. 87. În cor se păstrează, deteriorată, figura apostolului Matei, opera unui meșter lz 
curent cu inovațiile modelajului plastic, dar vag indatorat şi hieratismului bizantin. Pe peretele räsä- 


260 


48. 


49, 


50, 


51. 


52. 


53 


54. 


55. 


titean al navei, în dreapta arcului triumfal, se află citeva fragmente din Judecata de apoi dispuse în 
trei registre: şase apostoli aşezaţi pe tron, cu trei ingeri care zboară deasupra, purtind instrumentele 
patimilor; arhanghelul Mihail izgonind un grup de păcătoşi in gura iadului; episcop. Pe peretele 
sudic se mai păstrează imaginea Buneivesriri si un panou cu sfinții regi Ştefan, Emeric și Ladislau, 
La exterior, pe peretele sudic, se păstrează un fragment din Ecce Homo si un fragment din Rästig- 
nire, Gama cromatică e restrinsă, culoarea dominantă fiind rosu-englez, desenul e simplu dar sugestiv, 
siluetele au o anume eleganță, prevalindu-se de tipologia picturii sieneze. Foarte apropiate ca poziție 
stilistică sînt picturile bisericii din Kraskovo (Slovacia), datate în deceniul 1360 — 1370 (cf. Dvořáková, 
s.a., Gemer, p. 328—329). În cazul picturilor de la Tileagd, datorită unor elemente decorative mai 
evoluate, înclinăm pentru o datare după 1380; in orice caz, nu poate fi admisă datarea propusă de 
prof. V. Vătăşianu, după mijlocul secolului al XV-lea (ep. ai, p. 769) 

În secolul trecut, la biserica romano-catolică din Valea Crișului (jud. Covasna) erau consemnate 
mai multe fragmente de picturi murale: Inchınarea magilor, scene din viața sfintei Margareta, figuri 
de apostoli (Radocsay, Falkep, p. 206 — 207: Vătăşianu, Iszorsa, p. 773). În prezent mai sint vizibile 
doar trei figuri de apostoli în absida altarului — Filip, Iacob și Matei --, rest din cortegiul celor 
doisprezece apostoli care însoțeau imaginea Majestas Domini de pe boltă, asemenea compoziţiei icono- 
grafice de la Homorod. Bună tehnică de frescă, gamă cromatică bogată, factura este italienizantä. 
Blicurile albe pentru indicarea luminii amintesc procedeele bizantine. 

Mult afectată de transformările ulterioare, biserica romano-catolică din Cristurul Secuiesc păstrează 
doar cîteva fragmente de pictură murală, descoperite in 1905. Pe peretele nordic al navei se află un 
mic fragment din Apocalips (femeia călare pe balaurul cu șapte capete), foarte repictat; pe peretele 
estic, către sud, sub o arcadă pictată, o figură de episcop cu miträ dreptunghiulară si cirjä. Stilistic, 
sint foarte asemănătoare cu cele de la Valea Crişului (simple mentiuni la Radocsay, Falkép, p. 217, 
st Vätäsianu, Istoria, p. 775). i 
J a Mediaș, în biserica evanghelică Sf. Margareta, pe peretele nordic al navei centrale, a fost descoperit, 
in anul 1973, un mic fragment din Inchinarea magilor, respectiv Fecioara cn pruncul pe tron. Tipologia 
Fecioarei e caracteristicä picturii nord-italiene din secolul al XIV-lea, ca și aureola cu striuri, Supra- 
punerea primului strat de pictură de o altă pictură, datată 1421, contribuie Ja precizarea epocii in 
care fost executată imapinea în discuţie, in orice caz anterior anului 1400. 

Cu ocazia lucrărilor de restaurare, la biserica reformată din Nima (jud. Cluj), pe pereţii sanctuarului 
au fost descoperite fragmente din cortegiul celor doisprezece apostoli. Calitatea preparatiei de frescă 
este deosebit de bună, iar gama cromatică, dominată de rosu-englez, pe fond ultramarin, este armoni- 
zată cu subtilitate. Figurile apostolilor sint desenate cu un real simț al elegantei, dar simplu şi fără 
virtuozitate de şcoală, amintind numeroase exemple provinciale din Slovenia si Slovacia din ultimele 
două decenii ale secolului al XIV-lea. 

Afectată de numeroase transformări, navele laterale ale fostei basilici romano-gotice fiind retezate, bise- 
rica reformată din Cricău (jud. Alba) păstrează numeroase mici fragmente de pictură murală, unele in 
straturi suprapuse. Printre acestea, resturi dintr-o Cind de taină care prezintă pregnante caracteristici 
ıtalienizante, 

Biserica reformată din Dorolţ (jud. Cluj) prezintă pe peretele nordic al navei un panou de pictură 
care cuprinde figurile arhanghelului Mihail cu balanţa si a apostolului Iacob cel Bätrin in fața căruia 
se află, îngenuncheat, donatorul infätisat ca pelerin. Gamä cromatică relativ bogată, construcţie de 
compromis între grafic şi plastic (Drăguţ, Iconografia, p. 25, 53). 

La biserica evanghelică din Băgaciu (jud. Mureș), pe peretele de nord-est al absidei, sint resturi 
dintr-un strat de pictură ce pare să aparţină ultimelor decenii ale secolului al XIV-lea. Calitatea prepa- 
ratiei ar indica legături cu mediul italian. Inscripţie pictată: ISTUD OPUS PERFECIT JOHANNES 
PLEBANUS. În navă, picturi datind de la începutul secolului al XVI-lea. 

Picturile bisericii reformate din Otomani (jud. Bihor), descoperite in 1889, au fost acoperite cu var. 
Erau înfăţişate figuri de sfinte si Maria cu pruncul—a dova jumătate a secolului al XIV-lea? (Radocsay, 
Falkep, p. 193). 

Biserica reformatä din Filea (jud. Covasna) a fost demolatä in 1897. Pe peretele nordic al navei, 
ea păstra o friză cu scene din Legenda regelui Ladislau si mai multe figuri de sfinţi, toate databile 
in ultimele decenii ale secolului al XIV-lea (Radocsay, Falkép, p. 134). 


261 





56. 


57. 


58. 
59, 
60. 


61. 


62. 


79. 


80, 


Picturile bisericii reformate din Chilieni (jud. Covasna) sint cunoscute prin intermediul descrierilor 
și schițelor făcute anterior anului 1887,-cînd au fost acoperite cu var. Sint menționate scene din 
Legenda lui Ladislau cel Sfint, scene din Patimi, Judecata de apoi etc. Datarea propusă, sfirsitul secolului 
al XIV-lea, este verosimilă (Radocsay, Falkep, p. 155). 

Biserica reformată din lermata Neagră (jud. Arad) posedase mai multe fragmente de pictură murală 
la care influențele italiene erau lesne de recunoscut. De menţionat reprezentările Anei intrate si a Sf. 
Gheorghe, de asemeni inscripția: (IN HONO)REM B(EA)TE M(ATRI)S B(EA)TE M(ARIE) V(IR)- 
GINIS FI(ERID)(FE) CIT DYONIS(DUS VEER .... (Balogh J., Renaissance, p. 26 —27, 43; Radocsay, 
Falkep, p. 137; Vătăşianu, Istoria, p. 412). 

Morres, Die Kirchen, p. 192—196; Radocsay, Falked, p. 144; Vätäsianu, Istoria, p. 419—421. 
Compoziția se desfăşoară deasupra arcadei vechii intrări, în prezent inziditä. 

La Sintämärie-Orlea, pe pereţii de vest si de nord ai pronaosului apar următoarele scene care sint 
în directă legătură cu tema caritätii: Sfinta Blisabela împărțind milostenii unui grup de săraci şi Moartea 
săracului, picturi databile în primul deceniu al secolului al XV-lea (V. Drăguţ, Transilvania, p. 41 — 42). 
La Levoča există un întreg ciclu, alcătuit din opt scene, consacrat faptelor de milostenie; data execu- 
Hei se situează către sfîrşitul secolului al XV-lea. Radocsay, Fa/kep, p. 166-167; cercetări personale 
în 1963 și 1968. 

De observat că picturile de pe boltă sînt încă acoperite cu var si că, pînă la restaurarea integrală, 
impresia de ansamblu este viciată din cauza numeroaselor figuri, a petelor de tencuială si a peliculei 
de negru de fum care ascunde intensitätile şi vibraţiile cromatice, 


. Popovici, Monument; Ştefănescu, Trarsylvanie, p. 11—12; Vătășianu, Istoria, p. 260, 405; Drăguţ, 


Transilvania, p. 36—37. 


„ Ştefănescu, Transylvanie, p. 13—17; Balogh J., Renaissance, p. 26, 43, 349, 373; Radocsay, Falkép, p. 


55, 173; Vătăşianu, Istoria, p. 411—412; Drăguţ, Prerenaztere, p. 506 — 507. 


. Considerind dimensiunile medalionului păstrat și distanțele relative, este probabil că au existat 


douăsprezece medalioane. 


. Ștefănescu citează portalurile catedralelor din Laon, Paris, Chartres, Amiens si Strassbourg (Transy/- 


vanie, p. 17, nota 1). 


. Stele, Kanon, p. 328. 
. Medalioanele quadrilobate apar pe arcul triumfal la bisericile din ChyZne si Rákoš — ambele în Slo- 


vacia — , apartinind unui strat pictural din ultimul sfert al secolului al XIV-lea, tema ilustrată fiind 
tot Pilda fecioarelor (Dvořáková ş.a., Gemer, p. 336, 341). 


. Figura regelui Ludovic cel Sfînt mai apare la bisericile din Sic, Mälincrav, Bistrița, Mediaș si Sin- 


eraiul-de-Mures (pictura de aici a fost distrusă o dată cu demolarea monumentului). 


„ Zona inferioară a compoziției, cu grupurile de copii, este degradată; din cei patru copii ai Marie, 


Cleoph& nu sc văd decît un cap și trei crestete. 


. Ștefănescu crede că ar fi vorba despre un tablou cu donatori, legindu-l de ideea Judecäfii de apoi 


{Tramsylvanie, p. 14); Balogh J. crede într-o combinare a Anei intreite cu Maica ocrotitoare (Renais- 
sance, p. 26), intrepretare reluată si de Vätäsianu (Istoria, p. 412). 


. Künstle, Ikomograpbie, p. 331; Aurenhammer, Lexikon, p. 140. 
. Stelă, Monumenta, p. 19, fig. 57; la Turnišče, compoziția Anei întreite cu fericilele neamuri se află pe 


peretele nordic al navei. 


. A se vedea, mai departe, prezentarea picturilor din corul şi absida acestui monument. 
. Künstle, I&onograpbie, p. 331. 
, Balogh J., Renaissance, p. 373, citată si de Radocsay, Falkep, p. 55; referirea expresă la Giotto și 


elevii săi aparţine lui Ştefănescu, Transylvanie, p. 17. 


„ Baldas, Tafelmalerei, p, 5—6, 21, 41. 
. Foarte asemănătoare, vădind un proces similar de sinteză stilistică, sînt picturile bisericii tomano- 


catolice din Necpaly (Slovacia), unde se poate vorbi, ca şi la Sintana-de-Mures, despre un meșter 
italian, cu viziune plastică, contaminat de limbajul elegant al goticului international. 

Bunyitay, Várad, III, p. 36—37, 165—166; Balogh J., Renaissance, p. 21; Radocsay, Falkép, p. 188; 
Vätäsjanu, Iszoria, p. 426—427. 

Entz, Sebestyén, Sgék, p. 20—36; Radocsay, Falkep, p. 54, 214—215; Vătășianu, Isforia, p. 410 -411. 


262 








81. ldentuficarea, acceptată tacit de către rot cercetătorii, se bazează pe elemente tipologice: figură de 


82. 


92. 


93. 
94, 


95. 


96. 


97, 
98, 


99. 
100. 
101, 
102. 
103. 


104. 


105. 


bätrin episcop, cu față rotundă, bucălată, cu barba albă, scurtă și rotunjită, cu expresie bonomä. 
Se păstrează un fragment din mandorla luj lisus lîngă care se distinge figura Mariei, în; registrul 
inferior se văd fragmente din cetatea Paradisului (Ierusalimul ceresc) şi, foarte vag, monstrul Leviat- 
han ca personificare a iadului. 


. Vătăşianu, Istoria, p. 410. 
. Cercetäri personale in 1963, 1965, 1968. 
. Cu privire la picturile din corul și absida bisericii din Mälincrav, vezi Roth, Malmkrog,; Eber, 


Tanulmânyok, p. 74-86; Balogh J., Renaissance, p. 28; Radocsay, Falkep, p. 54—56, 109—110; 
Vätäsianu, Irzoria, p. 417—418; Drăguţ, Mälinerav, p. 86 — 93. 


„ leronim este asociat cu leul, Ambrozie cu vulturul, Grigore cel Mare cu taurul și Augustin cu 


ingerul, 


. De fapt Bertram, important exponent al goticului internațional în varianta nordică, a manifestat 


o preferință deosebită pentru această redactare a Buneivestiri care apare în trei din polipticurile sale: 
Apokalypsen Altar — 1370, Grabower Altar — 1379, Buxtenbuder Altar (cf. Burger ş.a., Renaissance, 
fig. 516, 517, 518). 2 


. Weingartner, Malerei, p. 14. 

. V. Drăguţ, Mälincrav, p. 88—92. 

. Schürer, Wiese, Zips, p. 217—218, il. 331 — 333. 

„Drăguţ, Nemsa, p. 116-119. În absida bisericii se păstrează numeroasele imagini: Vir dolorum, 


Sf. Peru, sf. Pavel, sfint cu carte, sfint cu potir (Ion?), sfinta Doroleea, sfinta Ecaterina, Ecce homo. 
Huszka, Sgen! László, p. 212—218; Drăguţ, Legenda, p. 36, fig. 9, 10. Judecind după copiile 
in acuarelă executate de Huszka, picturile de la Moacsa pot fi principial datate în ultimele decenii 
ale secolului al XIV-lea, dar pare mai probabil că au fost realizate in primii ani ai secolului a XV-lea. 
Descoperire tecentă. 

Morres, Die Kirchen, p. 119—120; Vătășianu, Iszoria, p. 412. Opinia avansată de Motres și acceptată 
de Vätäsianu conform căreia picturile de la Bartolomeu ar data din ultima treime a secolului al 
XIV-lea, in legătură cu şcoala lui Teodoric din Praga, nu mi se pare acceptabilă, fiind mai întemeiată 
o datare în primele decenii ale secolului al XV-lea. 

Picturi descoperite cu ocazia restaurării monumentului, în 1960 — 1961, şi nepublicate încă. Fragmen- 
tele în cauză sint distribuire in dovă registre pe peretele nordic al capelei. 

Picturi încă necercetate sistematic. De remarcat calitatea modelajului formă-culoare și rafinamentul 
gamei cromatice. În scena Pier“ trupul lui lisus este aşezat pe genunchii Mariei, grupul central 
fiind incadrat de Maria Magdalena si de ingeri indurerafi. Compoziţia Maica ocrotitoare este foarte 
degradată. În absidă, resturi de picturi murale, îngeri cu caracteristici de gotic german tirziu (ince- 
putul secolului al XVI-lea?). 

Pentru bibliografia picturilor de la Mugeni a se vedea nota 22. 

Este vorba aici despre o variantă iconografică rară, redactată potrivit credinţei catolice în priza 
Judecată. Reactualizatä în secolul al XIV-lea, prin Divina comedie a lui Dante Alighieri, această cre- 
don a permis reprezentarea celor aflați în paradis ca mintuiti la Judecata de apoi, ei avînd cistigarä 
calitatea drepţilor. 

Radocsay, Falkep, p. 148; Drăguţ, Legenda, p. 36. 

Radocsay, Falkep, p. 206; Drăguţ, Legenda, p. 36-37. 

Radocsay, Falkép, p. 119; Drăguţ, Legenda, p. 37. 

Picturi descoperite, in 1970, pe peretele nordic al navei. 

Amintim, dintr-o suită destul de lungă de exemple posibile, picturile de la Srednja vas pri Senturju, 
Turjak, Vrzdencu, Gradišče pri Divači, Beram, Mače nad Preddvorom, Hrastovlje (Stele, Sloveniza, 
p. 91, 119, 140, 168, 200, 209, 211, 245, 246). 

Modelul îndepărtat al figurii lui Ladislau cel Sfint, aşa cum apare la Dirjiu, este tabloul votiv al 
regelui normand Rogerius al II-lea, de la biserica Martöorana din Palermo (cca 1143), model reactua- 
lizat în spaţiul Europei de centru-räsärit prin pictura bisericii din Velká Lomnica unde sc păstrează 


una dintre cele mai vechi reprezentări ale legendei lui Ladislau (Dvořáková, La legende, p. 25, 31, 36) 
Drăguţ, Homorod, p. 108--109, x 


263 


106. 


107. 


108, 
109, 
110. 
111. 
112, 


113. 


114. 


115. 
116. 
117. 


118. 


119. 


120. 


121. 
122. 


123. 
124. 
125. 


126. 


127, 


264 


Szony, Remete, p. 234—237; Ștefănescu, Transyhanie, p. 8-11; Vătăşianu, Isēoria, p. 761 762, 
Drăguţ, Transilvana, p. 37—40. - ~ 

Este neîndoielnic că, la origine, cortegiul celor doisprezece apostoli a fost întreg. Szony O. mai 
semnala, in 1928, figurile a două sfinte, pe arhanghelul Mihail, de asemeni scenele Biciwirea la stilp 
și Nerredinta lui Toma, acestea ptezentind caracteristici bizantinizante. În prezent toate imaginile sint 
acoperite cu var. Un alt grup de picturi, de un remarcabil interes, se află în tinda de la parterul 
turnului vestic, Apartinind, ca şi scenele din sanctuar, ariei stilistice bizantine și comentate de 
inscripții cu caractere chirilice, aceste picturi fac dovada că edificiul servise initial ca lăcaș de cult 
ortodox, fiind, deci, o ctitorie românească. 

Auner, Abbruch, p. 124 — 125; Vätäsianu, Isforia, p. 408 — 409; Drăguţ, Bistrifa, p. 119—122. Sacris- 
tia a fost demolată, fragmentele de pictură se păstrează pe zidul sudic al bisericii, la exterior. 
Drăguţ, Transilvania, p. 41 —42, Mai există aici un sfint călare si sfînta Elisabeta care imparte milos- 
tenii unui grup de săraci. 

Radocsay, Falkep, p. 169—170. 

Sint recunoscute următoarele imagini: Uciderea pruncilor, Fuga în Egipt, Botezul, Cina cea de tamá, 
Rugăciunea din grădină, Bicimrea la siiip, Încoronarea cu spini, Purtarea crucii, Răstignirea, Sfintul 
Nicolae potolınd furtuna pe mare, Maria cu pruncul, două figuri de apostoli. 

Picturile de la Ocland au fost acoperite cu carton asfaltat în 1937. Citeva fotografii se păstrează 
la parohie, 

Portretul acestui condotier, cunoscut sub numele « Pippo Spano», a fost pictat de către Norentunul 
Andrea del Castagno în loggia vilei Carducci din Legnaia (cca 1450, azi la Muzeul minästiris Sant 
Apollonia din Florenţa). 

Problema conţinutului acestor confluenţe artistice cu Renașterea italiană merită un studiu aprofundat, 
întrucit, in acest caz, nu este vorba despre o comunicare de fond, ci doar despre o modă a for- 
melor exterioare. Departe de a fi hränitä de spiritul înnoitor, umanist al Renașterii, nobilimea din 
Transilvanta se situa pe poziţii de inversunat conservatorism, fiind cea mai reacționară forță socială 
a voievodatului. - 

Initiatä de Michael Paulini, lucrările de restaurare au fost exemplar executate de pictorul restaurator 
Gheorghe Ciobanu, în anii 1973 si 1974. Prima publicare a picturilor, la Drăguţ, Medias. 

Réau, Iconographie, II, p. 78—79, 135. 

În Transilvania, Maririu] celor gece mii se regăsește, dar numai în stare fragmentară, la Teaca 
(sec. XV), la Dirjiu (1419), la Boian (1520), de asemeni în altarul poliptic de la Prostea Mare 
(cca 1500), operă păstrată azi la Muzeul Brukeathal din Sibiu. 

Bälogh J,. Renaissance, p. 28, 197; Radocsay, Falkep, p. 56-70, 157; Vătăşianu, Istoria, p. 421: 
Darko, Sgen? Mibaly, p. 207 —218. ` 

Pe peretele sudic se descifreazä tema Deisis din Judecata de apoi, cu lisus în mandorlä, avind pe 
genunchi o spadă pe care o ține cu ambele miini. De o parte şi de alta se văd siluetele Marier 
și a lui Ion Botezătorul, iar în colțurile de sus, două trompete. 

Hekler, Ungarische, p. 76—77; Radocsay, Tablakep, p. 50— 59, 307 — 310; Vătășianu, Istoria, p. 427 - 
429; Radocsay, Primitifs, p. 45—48; Stange, Malerei, p. 159—161. 

Gerevich, Thomas, 

Hekler (Ungarische, p. 77) şi Vătășianu (Is/orta, p. 428—429) care consideră că magistrul Toma a 
avut un ajutor format în ambianta școlii burgunde, a atelierului lui Melchior Bróederlam. 
Matăjăek, Pegina, Malerei (Nachwort); Radocsay, Tablakep, p. 58—59; Stange, Malerei, p. 160 - 161. 
A. Stange îi atribuie si altarul din Roudnice (Cehoslovacia), ca operă de tinerețe, de asemeni crede 
că i-ar putea fi atribuite epitaful lui Ulrich Reichenecker (Styria-1410) şi tabloul heraldic din Kosice 
(1423) (op. cit., p. 161). 

Kampis Antal, recenzie in Sxazadok, LXIX, 1935, p. 454. 

Kunst in Sieb., p. 34—35, 126—128; Hekler, Ungarische, p. 76; Radocsay, Falkep, p. 43, 184. 186; 
Vätäsianu, Irtoria, p. 430—434. 

Cu ocazia retușării picturilor, in 1650, pictorul sibian Georg Hermann a decorat cerul cu stele 
aurii. Mai grav e faptul că au fost ingroșate lintile de contur și au fost « intărite» culorile. 


128. In partea superioară, de o parte si de aha, se află Iisus in Ecce homo cu inscripția Humilitas —şi, 


131. 


137. 


138. 


deasupra inscripției Gloria, Dumnezeu-tatäl cu sabia în gută, înconjurat cu şapte candelabre, con- 
form viziunii apocaliptice a lui Joan din Patmos. În zona mediană apar sfinții regi, Ştefan şi Ladis- 
lau. Pe cadrul inferior, în centru, se aflä Iisus al durerii, figurat într-o temniță cu gratii, iar in 
colțuri sint doi donatori în atitudine de rugăciune. Pe marginea superioară a ferestrei cu gratii se 
află inscripţia pictorului, cu minuscule gotice: hor opus fecit magister Johannes de Rozenaw an(n) o 
dlomi)ni mil{l)esimo quadringentesimo XIV. 

De observat și numărul mare de steme care participă la decorația ancadramentului pictat; pentru 
interpretarea lor în legătură cu domnia regelui Albert a se vedea: Arz von Straussenburg, Die 
Wappen, p. 344 si urm. 


. Descoperite cu ocazia lucrărilor de restaurare, in 1962--1963, picturile acestui monument sint foarte 


degradate: scene de martiriu --- identificabil martiriul sfintei Ecaterina, Răârfigmirea —, iar pe faţada 
sudică Piera (Bagyuj, Floresti-Chuj, p. 136—137; Drăguţ, Picturi exterioare, p. 86-87). 


. Din decorul initial al bisericii din Suat nu sc mai păstrează decit o Pieză, o figură de sfint și două 


mici fragmente din Judecaja de apoi a cărei compoziție integrală — în cerc — a fost publicată acum 
o jumătate de veac de Kelemen (Sgovát, p. 449 - 452). 

Pe pereţii absidei se aflau Sfinta Treime, Apostolit, sânţii regi Stefan si Ladislau, martirii Sebastian, 
Apollonia, Ecaterina, îngeri în medalioane patrulobe, iar pe intradosul arcului triumfal era ilus- 
trată Pilda fecioarelor inteleple şi a celor nebune. Copii in acuarelă după picturile dispărute se păstrează 
la Muzeul de istorie a Transilvaniei din Gluj-Napoca (Radocsay, Falkep, p. 174; Vätäsianu, Iszoria, 
p. 769 - 770). 


. Forster, Freskdk, p. 149; Balogh ]J., Renaissance, p. 115, 117, 295—296; Radocsay, Falkep, p. 70 — 


71, 229—230; Vätäsianu, Isforia, p. 763-764; Balogh J., Mátyás, I, p. 201-202, Velescu, Hune- 
doara, p. 33 — 34. 


. Römer, Fgyveleg, p. 307 — 308. 
. Frodl, Südtirol, p. 53, 57. 


Morres, Wandmalerei, p. 197—198; Roth, Siebenbürgen, 34; Ștefănescu, Transylvanie, p. 20—26; Radoc- 
say, Fralkep, p. 213; Oprescu, Ardeal, p. 72-73, Vätäsianu, Is/oria, p. 768; Dtăguţ, Iconografia, p. 22. 


. Figura lui Iisus judecător se află pe felia vestică a bolţii; în partea superioară a peretelui vestic 


a fost figurat tribunalul ceresc, cu cei doisprezece apostoli care asistă la judecată așezați in jilfuri, 
in mijloc se află crucea. Pe peretele sudic, în lunetă, sfintul Petru cu cheia conduce spre cetatea raiului 
grupul celor mintuiti. Pe peretele nordic, în registre suprapuse, au fost pictate Învierea morților 
şi Alungarea päcätogilor la iad. În completarea temei Judecâșii, pe intradosul arcului vestic, au fost 
pictate cele 10 medalioane ale fecioarelor înțelepte si ale tecioarelor nebune. 

Într-un mic dreptunghi este scena Nag/erii, Maria find surprinsă în momentul in care își adoră 
pruncul divin. Această imagine este înscrisă într-un romb în ale cărui colțuri apar: pelicanul sfisi- 
indu-si pieptul, fenixul, leul si licornul adăpostit în braţele unei fecioare. Rombul este înscris la 
rindul său într-un dreptunghi în colturile căruia sint patru personaje în atitudine de rugă: un 
bătrin, un rege, un cavaler și un călugăr. Rezultă că această compoziție este o pledoarie pentru 
teza susținută de franciscani privind iwaculata concepție a Mariei (Réau, Iconographie, Il, p. 78). O 
reprezentare asemănătoare, cu aceeași înscriere de patrulatere unul în celălalt, a fost realizată, spre 
1450, de către un meşter anonim pentru mănăstirea din Neuwerk-Niederrhein (Burger, Renaissance, 
1. 482). 

Pe un fond albastru-verzui, presărat cu stele, se decupează o draperie de brocart visiniu, susținută 
de cinci Îngeri, in faţa căreia se desfășioară ceremonia încoronării: doi îngeri așază coroana pe cres- 
tetul Mariei, sub binecuvintarea sfintei treimi figuratä sub chipurile a trei bărbați încoronați: cel 
din mijloc cu coroană papală, cel din dreapta cu coroană imperialä, cel din stinga cu coroană 
regală. O compoziţie foarte asemănătoare provine din altarul din Sindominic (Muzeul din Miercurea 
Ciuc), operă databilă la începutul secolului al XVI-lea (Balogh J., Renaissance, p. 125 — 139; Radocsay, 
Fablikep, p. 291). Înlocuind vechile variante iconografice, ‚Incoronarea Fecioarei de către treime a 
apărut în secolul al XV-lea in Italia și Franţa, respectindu-se apoi în toate ţările catolice (Réau, 
Iconographie, LL, p. 623). 


265 


139. 


140. 
141. 
142. 
143. 
144. 
145. 
146. 


147. 


148. 


149. 


150. 


151. 
152. 
153. 
154. 
155. 
156. 
157. 


158. 


Meșterul principal este autorul picturilor de pe peretele răsăritean, de asemenea, al figuri episcopului 
Benno, de pe peretele sudic. Decupată pe un fond albastru-intens, pictura acestui meşter este sohr«, 
echilibrată, cu spații mari lăsate libere, cu un sensibil simţ al culorii, într-o tonalitate gravă. Desenul 
este diferențiat — cînd tăios, cînd tandru, uneori läsindu-se dominat de efectele modelajulu: cu 
umbra. Celui de al doilea meşter îi pot fi atribuite scenele: Încoronarea Mariei, Paradisul, Inte mn 
și cortegiile de apostoli care converg spre Räszignire. Figurile sint albicioase, modelate cu roz: 
palide, desenul e mai incärcat şi nu tocmai precis, decorul veșmintelor e bogat, Cel de al treile. 
meşter, autor al Judesafii de apoi, este destul de nesigur in minuirea culorilor, iar ca desenator, 
stingaci și inexpresiv. 

Stelă, Slovenie, p. 387, 388. 

Sourek, Slowakei. p. 23,53, 

Thode, Nürnberg, p. 49, 55. 

Misselbacher, Wandgemälde, Radocsay, Falkep, p. 204 — 205; Oprescu, Ardeal, p. 58-59; Vätässun.u, 
Istoria, p. 764— 767, Drăguţ, Sighișoara, p. 42—43. 

Balthes, He/tau; Oprescu, Ardeal, p. 15—16. 

Balthes dă următoarea iconografie însoțită de trei schițe: Cina de taind, Inälfarea, Închinarea magıl.r, 
Răstignirea, Coborirea de pe cruce, Punerea in mormint, numeroase resturi neidentificahile. În prezent 
se mai vede doar Închinarea magilor, foarte degradată. 

Radocsay, Falkep, p. 154; Vätäsianu, Isforia, p. 774. Se semnalează figura profetului Zaharia - „zi 
acoperit cu var. 

Köväri, Erdely, p. 243 — 244; Horwath, Kirchenburgen, p. 140; Vătăşianu, Istoria, p. 774. Sint anun- 
tite picturi, în cor, acoperite cu var în timpul reformei. 

Cu ocazia reparațiilor din 1971 — 1972, pe fațada nordică a bisericii din Daia au apărut două str- 
turi de pictură suprapuse, în ambele cazuri fiind vorba despre o reprezentare a sfintului Cristofor, 
de mati dimensiuni. Stratul cel mai vechi pare să dateze de la sfirsicul secolului al XV-lea, cel urmätcır 
este databil în secolul al XVI-lea, poate contemporan cu picturile interioare executate către 1525 
Horwath, Kirchenburgen, p. 61; Vătăşianu, Istoria, p. 773. Pe peretele de nord-est al absidei se află 
un panou cuprinzind Închinarea magilor, cu inscripția Anno domino millesimo quadrigentesimo octagesims 
primo. Compoziţia este simplă, caracter grafic, cromatică săracă, tehnică «al secco». În biserică mai 
apar si citeva cruci de consacrate, 

Balogh J., Renaissance, p. 115, 117, 161; Radocsay, Falked, p. 190; Vätäsianu, Iszoria, p. 770. În 
1896 au fost degajate de sub var figura lui Issxs judecător, pe boltă, și figuri de apostoli, pe pererele 
sudic în cor. Datate prin inscripții 1496 și 1497. Siluete scunde, stil rusticizant; în prezent acoperire 
cu var. 

Orban, Székelyföld, IV, p. 61; Radocsay, Fálkép, p. 191; Vătăşianu, Iszoria, p. 434. Sint semnalare 
figuri sub var. 

Roth, Altäre, p. 146; Vätäsianu, /storia, p. 774. Se semnalează un sfint Cristofor pe faţada corului, 
în prezent văruit. 

Orban, Szekelyföld, VI, p. 416; Vätäsianu. Isžoria, p. 774, se semnalează picturi sub var. 
Radocsay, Falkep, p. 108; Vătăşianu, Istoria, p. 773. Sînt amintite picturi sub var. 

Radocsay, Fa/ked, p. 181; Vätäsianu, Istoria, p. 180. Este amintită figura evanghelistului Marci care 
a fost decapată de pe perete înainte de demolarea bisericii. 

Descoperire recentă; de sub tencuieli au apărut picturi murale în cor. 

Genthon, Eradely, p. 15; Radocsay, Falkep, p. 160; Vătăşianu, Istoria, p. 774; Genthon semnalează 
figura sfîntului loan între timp dispărută, în schimb a apărut de sub var un mic fragment din 
Judecata la Pilat. 

Römer, Falkepek, p. 28—94; Rodocsay, Falkép, p. 172; Vătăşianu, Istoria, p. 774—775. Monument 
demolat, picturile sint cunoscute prin intermediul vechilor descrieri și a desenelor executare de 
Barabâs, în 1846; cîteva fragmente se află la Muzeul Academiei din Budapesta. Frau reprezentare 
Legenda sfintei Eratirina din Alexandria, Răstignirea, Lupta sfintului Gheorghe cu dragonul, de asemeni 
figurile sfintului Nicolae si a sfintei Elena. Pe un filacter ținut de un înger se afla o inscriprie 
dedicatotie, interesantă prin conţinutul profan: Damianus cum amica sua formosa Maria pulchra sponsa 
incarnationis domini MCCCCL XXXV, Stilistic, picturile ar fi putut să aparțină începutului de veac, 


266 


150, 


100. 


161. 
161. 


163 


164. 


165. 


166. 


16°. 
168. 


169. 
170. 


176. 


dar cle consună si cu manifestările goticului tirziu, de exemplu cu fragmentele din corul bisericii 
«din Deal» din Sighişoara, care datează din 1483. 

Horwath, Baugeschichte, p. 126, pe baza unor relatări mai vechi se menţionează picturi in cor datind 
din 1498; deasupra portalului sacristiei exista o Râr//gire, în prezent totul e väruit. 

Descoperire recentă. Pe peretele nordic al corului, sub varul din timpul Reformei, există picturi mu- 
rale a căror prezență a fost verificată prin sondaje. 

Teutsch, Die Bilder, p. 41; Roth, Mabmkrog, p. 49. 

Radocsay, Falkep, p. 120— 121; Vătăşianu, Istoria, p. 763. 

Roth, Altare, p. 26; Radocsay, Tablakep, p. 76—77, 416—417; Oprescu, Ardeal, p. 72; Vătăşianu, 
Istoria, p. 718—779. 

Predela și aripile fixe, care intregeau compoziția, au dispărut, 

În 1454, se semnala la Brașov prezenţa pictorului vienez Firhardus. Fără să aibă vreo valoare 
probatorie pentru atribuirea altarului din Prejmer, această menţiune este, totuși, semnificativă în 
legătură cu prezența în Transilvania a meșterilor austrieci. 

“Teutsch, Die Bilder, p. 45; Roth, Altarwerk, p. 109 —114, 125—127; Roth, Altäre, p. 12-25; Radoc- 
say, Täblakep, p. 225—256; Vătăşianu, Istoria, p. 777— 778. 

Restaurarea, de admirabilă calitate, se datorează pictorului restaurator Gisela Richter. 

Teutsch, Die Bilder, p. 43, Roth, Mediasch, p. 193 — 240; Roth, Alfäre, p. 36—57; Radocsay, Tablakep, 
p- 179, 390—391; Oprescu, Ardeal, p. 32—33; Vätäsianu. Iszoria, p, 781—782; Folberth, Gorik. 
Acelaşi punct de vedere si la Viorica Guy Marica, Arza, p. 113. 

Picturile altarului au fost restaurate de Gisela Richter, refacerea ancadramentului de lemn cu o 
bogată decorație de tip gotic se datorează testauratorului J. Mederus, iar restabilirea policromiei 
ancadramentului este opera restauratorului Alexandru Gheorghiţă. 


. Pină la recenta restaurare, în fața predelei originale se afla o predelă cu tema Cina de laind, atribuită 


pictorului Vicentius din Sibiu si datată 1525 —1530. În prezent este expusă în corul bisericii. 


. Acest panou a fost considerat ca făcînd parte din altarul de la Tirnava (Prostea Mare), asociere 


care trebuie respinsă întrucît neconcordantele stilistice sînt flagrante. Identificarea '« vedutei» me- 
dieşene din fundalul compoziţiei, cu precizarea fiecărui monumeat, îi aparține lui H. Fabini, Mediasch. 
Împreună cu Martirinl celor 10.000 trebuie considerat şi panoul care înfățișează Martiriul sfintulni 
Sebastian. 


. Roth, Altäre, p. 50. 
. Reitzenstein, Malerei, p. 87. , 
„ Altarul din Tirnava (Proştea Mare) se păstrează în stare fragmentară. Cu certitudine aparţin compo- 


zitiei iniţiale panourile cu următoarele scene: Vizitafia, Naşterea lui lisus, Încbinarea magilor, patru 
îngeri muzicanți, sfintele Ecaterina si Margareta, arhidiaconii Ştefan si Laurenţiu, sfintul Clodius 
inviind un mort. Au fost asociate acestui altar un panou cu Adormirea Mariei, panourile cu Marti- 
riul celor 10.000 şi Martiriul sfintului Sebastian — despre care a fost vorba — şi o predelă din 1524. 
Deși se resimte de asaltul stilistic al Renaşterii, altarul din Tirnava rămine profund îndatorat con- 
ceptiei gotice, între altele fiind caracteristică reprezentarea scenelor într-un spațiu abstract, dominat 
de primul plan. (Pentru bibliografie: Roth, Affäre, p. 59—64; Radocsay, Táblakép, p. 179—180, 
397; Vătăşianu, Istoria, p. 782—783). 

Altarul din Feldioara se păstrează în stare fragmentară la muzeul de artă din Brașov. Panourile 
existente provin de Ja canaturile mobile: Logodna Fecioarei, Cireumeiziunea, lisus Între învățați, Prin- 
derea lui lisus, Bicinirea la stilp si Râstignirea. Pus tot in legătură cu Austria, cu şcoala de la Salz- 
burg, acest altar poartă totuşi semnătura unui meșter din Nürnberg: Ionas P(ictor) Nor(inber)g 
(ensis). (Bibliografie: Roth, Altäre, p. 75 — 80; Hekler, Kunstgeschichte, p. 64, 81; Radocsay, Tablakep, 
p. 306; Vätäsianu, Irztoria, p. 783). 


`. Balogh, Renaissance, p. 125, Radocsay, Tablakep, p. 187 — 292; Vătăşianu, Istoria, p. 785. Deși databil 


cätre 1500, acest altar pästreazä insä destul de puternice caracteristici gotice. 


. Csaki, Transilvania, p. 32; Misselbacher, Berg£irche, p. 13; Radocsay, Fa/kep, p. 118; Oprescu, 


Ardeal, p. 36; Vătăşianu, Istoria, p. 774. Nici una dintre lucrările citate nu dä o descriere exactă 
a pictutilor . 


. Oprescu, Ardeal, p. 31. 


Sculptura gotică 
(SEC. XIIL—XVI) 


Inegal și contradictoriu uneori, capi- 
tolul picturii murale din Transilvania 
medievală este, totuși, bogat în realizări, 
reusind in anumite momente să pună 
in evidență capacitatea de creaţie si 
originalitatea meșterilor autohtoni. Dim- 
potrivă, sculptura gotică ! ne înfățișează 
pe durata a mai bine de două secole 
şi jumătate imaginea unui domeniu cu 
caracter discontinuu, deloc viguros, cu 
împliniri puține, incit cu greu s-ar 
putea contura o autentică personalitate 
locală. Și totuși, chiar dacă sculptura 
se insinuează rareori si cu timiditate 
în decorația monumentelor gotice în 
Transilvania, i-a fost dat tocmai ei să 
se ridice pe unul dintre cele mai înalte 
virfuri artistice ale Europei medievale 
și, în mod surprinzător, să devanseze 
realizările unor țări cu activitate mai 
bogată. Pe fondul atit de modest al 
sculpturii locale, zborul către înălțimi 
al meșterilor clujeni Martin si Gheorghe 
ne apare de-a dreptul ametitor si ar fi 
de-a dreptul neinteles dacă el nu s-ar 
însoţi întru aventură cu toate celelalte 
manifestări artistice ale Transilvaniei de 
atunci. Pentru că, să nu uităm, chiar 
dacă într-o expunere sintetică se re- 
curge, prin forţa lucrurilor, la prezen- 
tarea schematică pe domenii de activi- 
tate, un fenomen artistic este o realitate 
deosebit de complexă, în care toate 
părțile componente se asociază, făcînd 
posibilă o reciprocă stimulare. Aşadar, 
sculptura a putut beneficia de impul- 


268 





O apariție meteorică: 


Martin si Gheorghe din Cluj 


surile altor arte, ale picturii și argintă- 
riei în primul rînd. 

In condiţiile de mai multe ori evo- 
cate ale unei economii modeste și ale 
unei structuri sociale încă nematurizate, 
în cursul secolului al XIII-lea monu- 
mentele ridicate pe teritoriul Transil- 
vaniei, De că aparţineau tradiției roma- 
nice, fie că se situau pe direcția nova- 
toare a goticului, au recurs de puţine 
ori la decorația sculptată, chiar dacă 
această decorație putea fi realizată de 
către meșterii constructori, întrucit, in 
epoca respectivă, între meșteșugul pie- 
trarilor zidari si al cioplitorilor de forme 
decorative era un foarte ușor de trecut 
hotar. 

La Vurpăr sau la Ocna Sibiului ?, 


-reprezentarea pomului viet in luneta 


portalelor corespundea unei vechi tra- 
ditii iconografice, dar modul de execuţie 
aparține unor meșteri pe care i-am putea 
cataloga, fără ezitare, populari. Un relief 
plat, abia detașat de suprafața generală 
a pietrei, un desen stingaci, compensat 
de expresivitate și foarte, foarte timide 
încercări de modelare a rotundului, 
iată ce caracterizează aceste opere de 
debut ale sculpturii medievale din Tran- 
silvania. Singurul monument romanic 
cate se înscrie în secolul al XIII-lea cu 
o decorație sculptată mai bogată, este 
catedrala din Alba Iulia. Dar chiar a 
în cazul acestui impozant edificiu, care 
a beneficiat de substanţiale eforturi ma- 
teriale, decorația sculptată, redusă la un 


relief cu tema Majestas Domini, la două 
reliefuri reprezentind pe patronul bise- 
ricii, arhanghelul Mihail, şi la alte incă 
două-trei imagini mărunte, este neindo- 
ielnic foarte modestă, in comparație cu 
monumentele apusene și nu reușește 
să inchege un sistem decorativ. 
Tinind seama de toate acestea, nu 
va surprinde faptul că monumentele 
goticului timpuriu realizate sub semnul 
autorității cisterciene vor avea o infä- 
tisare sobră, cu rare incursiuni în do- 
meniul fastului ornamental. Reamintind 


că, in opoziţie cu mai vechiul ordin 
al benedictinilor, cistercienii impuneau 
edificiilor o expresie austeră, în mod 
firesc minăstirea Cirta, refăcută după 
invazia tătară din 1241—1242, nu re- 
curge la decorația sculptată decît pentru 
a ornamenta cu croșete, cu frunze de 
stejar și cu floarea de măceș capitelele 
și respectiv cheile de boltă ale con- 
strucției. O singură excepție, dar deo- 
sebit de importantă prin calitatea artis- 
tică, este cheia de boltă a absidei, 
decorată cu un relief al patroanei bise- 


Fig. 297 


Cirta (jud. Sibiu), biserica 


fostei 


mânăstiri cisterciene, 


cheia de boltă din absidă cu chipul Sf. Maria. 





Fig. 


297 


Fig. 298 


Fig. 298 
Brașov, biserica St. Bartolomeu, 
consolă decorată cu mască umană. 


ricii, sfinta Maria 3. Infätisatä cu co- 
roană pe cap, cu o figură de neașteptată 
severitate, sfinta Maria apare ca suveran 
divin, träsäturile ei impunind prin so- 


‚ lemnitatea expresiei. 


La asezämintele de filtatie cistercianä 
din Tara Birsei, la biserica Sf. Bartolo- 
meu din Brasov sau la biserica evanghe- 
licä din Cristian, elementele sculpturale 
sînt în directă legătură cu structura con- 
structivä a monumentelor, agrementind 
consolele sau eventual cheile de boltă. 
La drept vorbind, în asemenea cazuri 
nu se are în vedere o sculptură propriu- 
zisă, care să urmărească un program 
iconografic coerent si care să beneficieze 
de o știință evoluatä, ci doar despre 
o treaptă mai pretențioasă a mestesugu- 
lui de pietrar. Vom reţine totuși frumu- 
setea unei console din biserica Sf. Bar- 
tolomeu ?, consolă decorată cu chipul 
unui bărbat cu mustäti, pe care unii 
istorici de artă s-au grăbit să-l interpre- 


270 





teze ca fiind reprezentarea unui meşter 
sau personaj istoric 5. In realitate asc- 
menea chipuri sint răspindite la scara 
întregii arhitecturi gotice și, răsfoind 
caietul de schițe al arhitectului francez 
Villard de Honnecourt, vom regäsi nu- 
metoase figuri asemänätoare date ca 
model. 

La Cristian 6, pe o cheie de boltă 
apare o figură masculină, interpretată 
ca fiind chipul lui Iisus, iar o alta este 
decorată cu zmielul mistic, unul dintre 
elementele ornamental-simbolice agreate 
de cistercieni. 

Depășind canoanele obișnuite ale de- 
coratiei arhitecturale cisterciene, una 
dintre consolele modestulut monument 
care este biserica reformată din Ilăl- 
meag 7 se prezintă cu înfăţişarea unui 
bărbat în costum de epocă, expresiv 
desfășurat pe suprafaţa peretelui şi pur- 
tind in spate coloneta angajată. Fste 
o apariție surprinzătoare în contextul 
sculpturii transilvănene, elementul de 
surpriză fund amplificat de nota realistă 
a interpretării trupului omenesc. Recu- 
noastem totodată un anume sens narativ 
implicat în expresionismul interpretări, 
sens narativ care ar putea fi raportat 
la datele deja cunoscute cu privire la 
decorația murală din evul mediu. Tor 
la Hălmeag merită să De considerată 
printre piesele de sculptură apartinind 
goticului timpuriu o cheie de boltă 
decorată cu chipul unui episcop. Acope- 
ritä de straturi succesive de var, citirea 
calităţilor artistice ale acestei piese este 
îngreunată, totuși se poate afirma că 
ne aflăm in faţa unei opere care din 
punct de vedere stilistic marchează un 
moment mai evoluat. 

Cea mai importantă piesă de sculptură 
apartinind goticului timpuriu transilvä- 
nean este un relief care decorează tim- 
panul portalului nordic la mica biserică 
din Sieu-Odorhei 8, Este înfățișată aici 
o scenă de vinätoare: doi bărbaţi inar- 
man cu lănci se luptă cu un animal 
fantastic, un fel de balaur înaripat. 
Simbolizind, fără îndoială, lupta virtu- 
tilor cu viciul, această compoziţie sculp- 
tată reamintește prin mijloacele sale mo- 
deste de realizare acele reliefuri de 


epocă romanică semnalate la Ocna Si- 
biului si la Vurpăr. Tratarea este plată, 
cu timide încercări de modelaj, dar stin- 
găcia generală a reprezentării se recupe- 
reazä pe planul expresiei datorită unei 
necontrafäcute prospetimi. 

Către sfirsitul secolului al XIII-lea 
se înregistrează și primele încercări de 
sculptură funerară. Piesa cea mai veche 
pare să fie o lespede decorată cu repre- 
zentarea unui gisant, provenind de la 
Mintiul Gherlei si păstrată astăzi in 
Muzeul din oraşul Gherla ?. De mici 
dimensiuni, lespedea funerară în discuţie 
este decorată cu o figură de tînăr imbrä- 
cat într-o tunică lungă și avind pe cap un 
fel de tocă striată. Execuţia este stingace, 
cu o vădită nerespectate a proporțiilor, 
iar faldurile prelungi, tubulare, sint con- 
cepute ca un simplu element ornamental. 
De fapt intreaga figură are mai de- 
grabă valoarea unui însemn decorativ 
decit a unei reprezentări cu identitate 
precisă. 

Datatä în anul 1300, piatra de mor- 
mint a comitelui Laurenţiu din Cimpu- 
lung-Muscel, păstrată în biserica Bără- 
tiei 10, a fost la rindul ei decorată cu 
un relief de tip gisant, dar din nefericire, 
datorită uzurii, piatra fiind montată vre- 
me de secole în pardoseală, elementul 
figurativ a dispărut și doar perspicaci- 
tatea cercetătorilor a permis clasarea 
acestei pietre funerare în categoria gi- 
sanţilor. 

Räminind în domeniul sculpturi fu- 
nerate, inregisträm pentru primele de- 
cenii ale secolului al XIV-lea o operă 
de mai bună calitate, păstrată la biserica 
evanghelică din Bistriţa, incastratä in 
zidul exterior H., De plan dreptunghiu- 
Jar, faţa decorată a pietrei este mărginită 
de inscripția comemorativă care for- 
meazä un chenar lat, delimitind cimpul 
central în interiorul căruia a fost gravată 
fgura defunctului. Sub un fronton go- 
tic, decorat cu frunze de stejar şi fleu- 
ron, este înfățișat un cavaler cu spadă 
si scut triunghiular, un personaj tinär 
ale cărui plete se revarsă pe umeti. 
Desenul este redus la puţine linii, dar 
esențiale și sugestive, silueta persona- 
jului defunct fiind evocată cu un evident 








Fig. 299 
Hălmeag (jud. Braşov), 

biserica reformată, 

consolă decorată cu figura umană. 
Fig. 300 

Hälmcag, biserica reformată, 
cheie de boltă. 


sens al nobletei. Practic, ne aflăm în 
faţa unei piese reprezentative pentru 
goticul matur, al cărei termeni de 
referință pot D căutaţi deopotrivă în 
arta lespezilor funerare si în aceea a 
miniaturilor şi picturilor murale de 
epocă. Se poate vorbi despre o artă a 
graficii, transpusă în materialul durabil 
al pietrei, mai degrabă o gravură decit 
o sculptură propriu-zisă. 

In anii 1330—1350, catedrala din 
Alba Iulia 3? era amplificată prin înlo- 
cutrea vechii abside romanice cu un 
cor de stil gotic. Cu acest prilej, meşterii 
pietrari au realizat aici una dintre pri- 
mele decoraţii gotice mai bogate, deși 
în economia de ansamblu a monumen- 
tului ea ocupă o poziție minoră. In 
decorația cornisei a fost introdusă o 
friză cu elemente decorative antropo- 
morfe și animaliere, unele în viziune 
fantastică. O asemenea decorație arhi- 
tectonică era obișnuită în evul mediu, 
caracteristică find eliberarea de sub 
tutela canoanelor religioase, in bene- 
ficiul fanteziei meșterilor pietrari, con- 
stituind un adevărat refugiu pentru 
plăcerea de a sculpta. Mai importante 
și mai reprezentative pentru arta sculp- 
turii de epocă sint citeva reliefuri a 
căror destinație inițială pare să fi fost 
aceea a decorării unui amvon. Incastrate 
azi în zidurile catedralei, aceste reliefuri 
reprezintă două figuri de îngeri, o 
compoziție cu Nasterea lui Iisus si un 
grup al celor trei magi. Reprezentarea 
naşterii a avut în vedere scheme icono- 
grafice tradiționale, în timp ce pentru 
grupul magilor sculptorul anonim a 
recurs la o compoziţie foarte liberă, 
surprinzătoare chiar în configurația ar- 
tistică a epocii sale. In scena nașterii 
sint lesne de recunoscut amintirile sculp- 
turii romanice prin sensul ierarhic al 
reprezentării, figura lui Iosif find cu 
totul subordonată figurii Mariei care se 
constituie în personaj predominant al 
ansamblului. Caracteristică pentru tra- 
ditia romanică este și tratarea schematică, 
grafică a faldurilor. 

In deceniile următoare, singurele piese 
de sculptură mai importante sînt, din 
nou, două lespezi funerare. 


272 


În catedrala din Alba Iulia se păs- 
trează piatra de mormint a episcopului 
Andrei Szechy 13 a cărui incetare din 
viață este consemnată pentru anul 1356. 
Marginile sint decorate cu inscripţia 
comemorativă, iar în cimpul central se 
află figura defunctului în ținută de cere- 
monial, cu cirja episcopală in mină 
si binecuvintind. Relieful a fost realizat 






Se 
ă win: Zë 





k 
E = 5 
d E 
KN 


Ki KAV pr dé 
nt 




























Sé 
€ S 
i Dose Sief p 5 
Er Er e E 
di 7 FI Le AS 
= N SN = e x SS N 
D Se „i e 
Fig. 301 


Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud), 
biserica evanghelică, epitaf. 


prin adincirea spaţiilor laterale, iar for- 
mele au fost puse în evidenţă cu abili- 
tate, datorită desenului clar şi propor- 
țiilor echilibrate, de asemeni datorită 
modeleului care, fără să recurgă la o 
gamă variată de mijloace, reușește să 
fie sugestiv. 


SA 


Unui meşter transilvănean trebuie să-i 
atribuim frumoasa piatră de mormint 
de la Curtea de Argeș, zisă a lui Radu 
Negru 14. Apartinind categoriei de pietre 
funerare de tip gisant, ea conţine în 
cimpul central figura defunctului într-o 
reprezentare solemnă, nota de ceremo- 
nial fiind fără echivoc pusă în evidență 
de calitatea şi exactitatea redării costu- 





Fig. 302 

Lespedea de mormint 

de la biserica domnească 

Sf. Nicolae din Curtea de Argeș 

(azi la Muzeul de istorie al R. S. România). 


mului de curte. Portretul personajului 
a fost erodat, dar se distinge destul de 
bine că purta pe cap o tocă sau o tiară, 
că avea pletele lungi și barba rotunjită. 
Costumul caracteristic epocii era alcă- 
tuit dintr-o cotă cu mineci colante, 
dintr-o surcotä, pe deasupra fiind ase- 


zată o mantie prevăzută cu o largă 
platcă decorativă care acoperă tot piep- 
tul. Spre deosebire de monumentele 
funerare anterioare, gisantul de la Arges 
are relieful mult mai înalt si vädeste un 
anumit sens al volumului. Pe temeiul 
decoraţiei de inspiraţie orientală care 
acoperă fața laterală a monumentului 
funerar s-a presupus o eventuală con- 
taminare cu arta caucaziană 15, O ase- 
menea contaminare nu este deloc exclusă 
într-un mediu artistic ca acela din Tara 
Românească a secolului al XIV-lea, dar 
identitatea gotică a meşterului nu poate 
fi pusă la îndoială, cea mai bună dovadă 
în acest sens fiind înțelegerea intimă a 
elementelor de costum specifice Occi- 
dentului de atunci. 

Fără să excludem posibilitatea dispa- 
ritiei unor opere de sculptură gotică din 
Transilvania, Tara Românească sau Mol- 
dova, care ar fi putut contribui la nuan- 
tarea consideratiilor de față, se poate 
totuși conchide, pe baza celor arătate 
pînă aici, că zestrea operelor realizate 
pină dincolo de jumătatea secolului al 
XIV-lea era prin excelență modestă 16. 
Tocmai de aceea apariţia fraţilor Martin 
şi Gheorghe din Cluj, fiii pictorului 
Nicolae, are un caracter meteoric, greu 
de explicat la prima vedere 17. 

În anul 1370, la iniţiativa episcopului 
Demetrius, cei doi frati executau statuile 
de bronz ale sfinților regi Ștefan, E.metic 
și Ladislau. Asezate pe latura de sud a 
catedralei din Oradea, în fața intrării 
principale, aceste statui, de dimensiuni 
nu prea mari, îi înfățișau pe cel Gei 
tegi pedeștri, în veșminte de ceremo- 
nial, cu coroană pe cap, purtind în 
miini obișnuitele attibute. Douăzeci de 
ani mai tirziu, în anul 1390, Martin 
si Gheorghe erau din nou solicitați să 
lucreze la Oradea, de data aceasta la 
comanda episcopului Ioan. Ei au exe- 
cutat atunci în bronz autit statuia lui 
Ladislau cel Sfint, ale cărui moaşte se 
aflau în catedrala din Oradea, care, toc- 
mai pentru acest motiv, devenise, încă 
din secolul al XIII-lea, un veritabil 
centru de pelerinaj. Cei doi frați sculp- 
tori l-au reprezentat pe Ladislau cel 
Sfînt călare, cu coroană pe cap, în ţinută 


273 





ee 


Fig. 303 
Martin şi Gheorghe din Cluj: statuia Sf. Gheorghe 
(copia expusă în fața bisericii reformate din Cluj) 











Fig. 204 
Martin şi Gheorghe din Cluj: statuia Sf. Gheorghe. 


de aparat, purtind în mină securea de 
luptă care constituia atributul său. Cu- 
noscute astăzi prin intermediul unor 
descrieri sumare și a unor schițe, cele 
patru statui de la Oradea au fost distruse 
în anul 1660, cînd au fost sfărîmate de 
turci si duse la Belgrad pentru a fi 
topite şi transformate în tunuri 18, 

In pofida distrugerii lor, aceste monu- 
mente rămîn în istoria artelor europene 
ca un reper de o excepţională impor- 
tantä. În fapt, ele sînt primele monu- 
mente de piață publică executate în 
evul mediu, sînt primele statui în ronde- 
bosse, concepute pentru a fi privite de 
jur împrejur, nu așa cum se obișnuia 
pînă atunci, adosate unui monument 


Fig. 305 
Tors de cavaler — Ladislau? 
(Muzeul “Ţării Crișurilor, Oradea). 





de arhitectură. Cu mult înaintea maes- 
trilor italieni din Quattrocento, sculp- 
torii din Cluj erau capabili să confere 
operei de sculptură un statut de totală 
autonomie, desptinzind-o de peretele 


căruia îi fusese atit de îndelungă vreme 


aservită. Opera de sculptură devenea, 
așadar, o operă în sine și trebuie să 
recunoaștem în această eliberare o în- 
dräzneatä anticipare a emancipării gene- 
rale a artelor, în spiritul Renașterii, 
ai căror zori se anunțau si în sculptura 
europeană de atunci. 

Toate aceste considerații ar risca să 
rămînă oarecum fără acoperire, dacă 
din opera fraților clujeni nu s-ar fi 
păstrat nici un martor. Din fericire, 
în piața domului Sf. Vitus din Praga, in 
zona centrală a ansamblului Hradčany, 
se află o fintinä de bronz, sträjuitä de 
statuia ecvestră a sfintului Gheorghe 18. 
Acest: gingas monument, prea ades 
neglijat în marile sinteze consacrate 
artelor europene medievale, este o ex- 
ptesie concludentă a momentului re- 
volutionar pe care îl defineau la timpul 
lor cei doi frați din Cluj. Într-adevăr, 
departe de a fi o simplă piesă decorativă, 
efigia în bronz a sfintului Gheorghe 
constituie o adevărată demonstrație a 
sculpturii în ronde-bosse. S-ar putea 
spune că cei doi mari artiști erau con- 
stienti de importanța lucrării lor pentru 
că s-au semnat la vedere, pe scutul 
sfintului Gheorghe, pe care se afla si o 
cruce aurită, Dispărut în secolul al 
XVIII-lea, scutul avea următoarea in- 
scriptie « A(nm)  D(omini) MCCC 
LXXIII hoc opus imaginis S(anctis) 
Georgii per Martinum et Georgium de 
ClIussenberch conflatum est». Mindria im- 
plicată în textul acestei inscriptii, coro- 
borată cu aspectul demonstrativ al 
lucrării, are un tilc lesne de înțeles: 
statuia sfintului Gheorghe se executa 
la comanda împăratului Carol al IV-lea 
de Luxemburg, pentru curtea sa din 
Praga, pe atunci o adevărată capitală 
politică și artistică a Europei. 

Comparată cu indiferent care statuie 
ecvestră din antichitate sau chiar din 
Renașterea marilor sculptori Donatello 
și Verocchio, statuia sfintului Gheorghe 








Fig. 306 
Sebeş-Alba, biserica evanghelică, 
vedere parţială a fațadei corului 
cu statuile sfinților Cristofor şi Ion Botezătorul. 


de la Hradčany surprinde prin dina- 
mica excepțională a compoziției și prin 
rotirea formelor în spațiu, astfel încit 
ele să fie percepute in mod favorabil, 
indiferent în ce punct s-ar așeza privi- 
torul. Ceea ce nu a îndrăznit să facă 
nici un sculptor, nici înainte nici după 
aceea, este rotirea pe loc a grupului 
sculptural, care, în felul acesta, urmă- 
reste nu o singură directie de mişcare. 
Nu ayem de a face nici cu statica hiera- 
tizantă a cailor din puținele reprezentări 
ecvestre ale romanicului si goticului, 
nici cu mişcarea emfatică a cailor din 
epoca barocă. Se poate afirma că sculp- 
torii clujeni au realizat aici o autentică 
sculptură rotundă și, în același timp, un 
admirabil studiu de cal în mişcare. 


Analizind maniera execuţiei, nu, putem 
să nu fim surprinși de minutia de giu- 
vaergiu a redării detaliilor şi, pe drept 
cuvînt, prof. V. Vätäsianu 2° sublinia 
că, prin toate calitățile sale, această 
lucrare trădează formaţia celor doi 
artiști intr-un atelier: de aurar. Numai 
acolo au putut deprinde fineţea plasticii 
mici, rafinata înțelegere a detaliilor, pre- 
cisa execuţie a elementelor de armură sau 
de harnasament. l 

In deplină concordanță compozitio- 
nală cu mișcarea calului și a cäläretuhui, 
terenul suport este agitat, stîncile care 
îl compun find redate cu savoarea te- 
prezentării unui peisaj într-o - miniatură 
de epocă. Cei doi sculptori nu se mul- 
tumesc să realizeze un suport volu- 


277 





Fig. 307 
Sebes-Alba, 

biserica evanghelicä, 
statuia Sf. Cristofor, 


Fig. 30 
Sebes-Alba, 

biserica evanghelicä, 
apostol. 











Fig. 309 
Sebes-Alba, 

biserica evanghelică, 
apostol. 


Fig. 310 
Sebeș- Alba, 
biserica evanghelică, 


Sf. Ladislau. 


metric pentru grupul ptincipal, ci po- 
vestesc cu reală plăcere tot ce se întîmplă 
în peisajul stîncos populat cu flori mä- 
runte, cu şopirle și cu şerpi, astfel că 
silueta balaurului care se desprinde din 
acest mediu natural dobindeste virtuțile 
verosimilului. În același timp a fost 
redată cu exactitate alcătuirea unei ar- 
muti de epocă, tipul de harnașament și 
nu mai puţin sistemul de decorare a 
crupei calului cu rotocoale. 

Prin toate aceste caracteristici, lucra- 
rea fraților clujeni se situează în lumea 


279 








ER 
ps pa be 


A 
= 
2 
77) 
ep 
d 
~+ 
G 
© 
E 
42) 
3 
S 
& 





Fig. 
305 


stilistică a goticului de curte, astfel că 
referirile care s-au făcut la miniatura 
de epocă franceză, la miniatura şi la 
orfevräria burgundä, la pictura sieneză 
SE deopotrivă justificate. 

Calitățile cu adevărat excepționale ale 
attei sculptorilor Martin si Gheorghe 
din Cluj explicä de ce in epoca noasträ 
unii istorici au încercat să le atribuie 
mai multe lucrări de valoare singulară, 
fie că este votba de anume piese de 
cult sau de podoabă — ca faimoasa 
pafta de la Argeș —, fie că este vorba 
de unele fragmente de statui de piatră 
provenind de la Oradea 2 In lipsa 
dovezilor concludente, se impune o 
permanentă reticentä față de asemenea 
attibuiri, dat, în acelaşi timp, nu trebuie 
respinsă ideea că în legătură cu atelierul 
celor doi frați a fost posibilă realizarea 
în Transilvania, dacă nu a unor opere 
de sculptură în piatră, în care ei se pare 
că nu erau maeștri, în orice caz a 
unor piese de sculptură in metal, a 
unor piese de orfevrărie. Aceasta cu 
atit mai mult cu dr Transilvania dis- 
punea într-adevăr de mai multe centre 
de orfevrerie capabile să dea la iveală 
lucrări cu valoare de unicat. 

În legătură cu atelierul celor doi 
frați, poate fi invocat un tors de cavaler, 
cunoscut si sub denumirea de Zorsul 
Jui Ladislau, operă păstrată astăzi in 
Muzeul Tärii Crișurilor din Oradea 29 
și care provine, cu probabilitate, de la 
vechea catedrală a oraşului. Este o 
piesă de mici dimensiuni, care înfăți- 
seazä un personaj în costum de epocă, 
cu tipica centură căzută pe sold. Da- 
toritä degradärilor, o analiză deplin 
satisfăcătoare nu poate fi realizată, însă 
merită să fie subliniate calităţile de de- 
taliu ale execuţiei ce dovedesc că autorul 
acestei sculpturi în piatră a fost influen- 
tat de o lucrare în bronz, material care 
permite cu mai multă ușurință minutia 
decorativă, 

Intens strălucitoare, dar mult prea 
scurtă, trecerea celor doi frați pe firma- 
mentul artistic al Transilvaniei medie- 
vale nu 2 reușit să lase urme adinci in 
configuraţia sculpturii autohtone. De 
aici încolo, ca si anterior apariției celor 


doi clujeni, monumentele se vor pre- 
zenta în. general disparat, fără posibili- 
tatea sutprinderii unui filon evolutiv, 
2 unui sens de continuitate, deşi uneori 
mai pot fi înregistrate încercări de auto- 
depăşire. 

Deşi destul de sărac cantitativ, decorul 
monumental sculptat al bisericii Sfintul 
Mihail din Cluj 2% merită să fie reţinut 
datorită particularitätilor de ordin ico- 
nografic şi calității execuției. Alături 
de obisnuitul repertoriu vegetal, capi- 
telele pilastrilor din cor sînt Ornamen- 
tate cu reliefuri care înfățișează scene 
si figuri biblice (Adam si Eva, Cain şi 
Abel, - David), sau‘ moralizatoare. (doi 
bătrîni incäierindu-se pentru. o femeie, 
dascăl și elev, Gran mulgind o capră). 





Fig. 312 
Petrus Lantregen: Rastignirea 
(Capela Crucii, Sibiu). 





Fig. 306 


Concepute armonios, cu o reală ştiinţă 
a echilibrärii maselor compoziționale, 
aceste reliefuri sînt executate cu vervă, 
sugerarea formelor rotunde fiind expre- 
sivă si convingătoare în spiritul acelui 
stil robust, cu substrat naturalist, pe 
care îl colportau meșterii formaţi în 
ambianța familiei de pietrari Parler din 
Suabia şi Boemia. Data realizării lor 
se situează în anii de sfîrșit ai secolului 
al XIV-lea. 

Cel mai important ansamblu de sculp- 
tură gotică din Transilvania este acela 
cate decorează frumosul cor de tip hală 
al biseticii evanghelice din Sebes-Alba 2%. 
În interiorul acestui cor, meșterii con- 
structori rezervaseră socluri și balda- 
chine şi pentru aşezarea unor statui, iar 
la exterior, contrafortii treptati au fost 
prevăzuţi, la rindul lor, cu socluri si 
baldachine, la adăpostul cărora, în inter- 
val de cîteva "decenii, au fost instalate 
statui cu valoare decorativă si în același 
timp elemente ale unui program icono- 
grafic deosebit de complex. Din decorul 


“sculptural al interiorului nu se mai păs- 


trează decit statuile apostolilor Petru 


si Pavel, două figuri de episcopi, dintre 


cate unul at putea să fie sfintul Nicolae, 


„de asemeni, pe stilpul apusean,. este 


reprezentată Fecioara Maria. La exterior, 
sefia cea mai importäntä de statui se 
află pe latura sudică, în zona mediană. 
Sînt ușor de recunoscut Ion Botezătorul 
şi Fecioara Maria, sfintul Cristofor, iar 
pe contrafortii absidelor sînt identifica- 
bili sfintul Urban, cu vita de vie, si 
trei apostoli, între care Iacob cel Bätrin. 

zona superioară, sub baldachine 
susținute de colonete, se află mai multe 
statui de sfinți; aparent izolate între ele. 
Ja realitate, aceste figuri fac parte din 
compoziţii iconografice de reală com- 
plexitate, Bunavestire cu arhanghelul Ga- 
briel - şi Fecioara Maria, Vizitafia cu 
cele două figuri ale Mariei şi Elisabetei, 
dispuse pe contraforți separați, iar Inchi- 
narea magilor este alcătuită dintr-o sta- 
tuie a Maicii Domnului cu pruncul, 
și alte trei statui reprezentind pe regii 
magi. Tot într-un ansamblu compozi- 
tional' se Cer considerate și figurile 
sfinților regi Stefan, Emeric și Ladislau. 


282 


Departe de a fi omogen, ansamblul 
sculptural de la Sebes-Alba vädeste 
coexistenta mai multor faze succesive 
si inläuntrul aceleiasi faze se distinge 
colaborarea mai multor meșteti pietrari, 
Inainte de toate, este semnificativ faptul 
că decorul arhitectonic realizat o dată 
cu construirea edificiului, între anii 
1360—1383, poartă pecetea influențelor 
nemijlocite ale marelui şantier activ pe 
atunci la Praga, în legătură cu continua- 
rea lucrărilor de construcție și decorație 
a domului Sfintul Vitus. Conducătorul 
şantierului si, în acelaşi timp, unul dintre 
cei mai remarcabili sculptori ai epocii 
sale era Peter Parler din faimoasa familie 
de constructori provenind din Schwä- 
bisch-Gmünd. Decorația consolelor cu 
figuri umane a prilejuit interpretări 
hazardate în sensul identificării meste- 
rilor pietrari 25. In același timp, decorația 
cheilor de boltă cu elemente iconografice 
sau cu caracter fantastic demonstrează 
că la edificarea corului-halä al bisericii 
evanghelice din Sebes-Alba a participat 
o echipă de pietrari de primă cate- 
gorie si este probabil că acestor meșteri 
li se datorează realizarea primului grup 
de statui care decorează edificiul. 

La exterior, diferențele de factură sint 
mai evidente. Într-adevăr, între statuia 
sfintului Cristofor — care beneficiază de 
o vădită știință a proporțiilor si a con- 
structülor faldurilor — si statuia sfin- 
tului Ion Botezătorul — de o flagrantă 
stîngăcie — diferențele sînt atit de mari 
încît nu se mai poate pune în nici un 
caz problema unei singure miini. Urmä- 
tind din aproape în aproape grupul de 
statui, se pot recunoaște trăsături sti- 
listice familiare mai ales perioadei de 
după decăderea asa-zisului stil moale, 
în faza de trecere către formele învolbu- 
rate ale goticului tirziu. Este vorba „deci, 
despre opere realizate cu probabilitate 
abia către 1420 si chiar mai tirziu. Cu 
toate acestea, legăturile cu santierul de 
pietrari al familiei Parler par a se fi 
menținut și au putut & invocate nume- 


-roase asemănări cu unele lucrări aparti- 


nind faimoşilor meșteri suabi. 
Contemporan cu. aceste statui este un 
relief cu tema Rugäciunea din grădină, 


ă 


rtial 


, vedere pa 


tă 


D 
A) 
Z 


B 
bi 
» 
UZ] 
A 
ge) 
E 
Ka 
ua 
3 
© 
3 
Q 
o 
ki 
2 
Kei 
a 
Ko 
ES 
I 
EI 
% 
a 


m 
— 
ba) 
ZS 
H, 


1serica 


‚B 


> 


Brasov 








Fig. 314 
Richiș (jud. Sibiu), biserica evanghelică, Räszignirea. 


aflat odinioară în exterior, dar in mo- 
mentul de față adăpostit în interiorul 
bisericii 26. Mult erodat, degradarea find 
pricinuită și de calitatea slabă a pietrei, 
acest relief nu poate fi judecat decit din 
punct de vedere al organizării compozi- 
tionale de ansamblu și foarte puţin 
pentru calitățile modelajului formal. 
Din fericire, la Sibiu 27 se păstrează o 
altă reprezentäre a aceleiaşi teme, ase- 
mănarea de compoziţie și de tratare 
permitind să fie atribuite ambele piese 
aceluiași meșter. Se remarcă simpla dar 
expresiva compartimentare a compozi- 
fiel în două zone prin intermediul unei 
diagonale care scoate în evidenţă si 
figura personajului principal, Iisus în 
rugăciune, subliniind tensiunea spiri- 
tuală conținută în gesturile acestuia. Pe 
de altă parte, grupul apostolilor, deşi 
îngrămădit în dreapta-jos, beneficiază 
de o expresivă gradare a momentelor 
de somn, într-o interpretäre nu lipsită 


284 


de unele accente satirice. Ne situäm, 
așadar, într-o epocă în care interesul 
pentru sculptură pare să fi crescut destul 
de mult în Transilvania, de vreme ce 
același meșter pietrat găsea de lucru 
în două orașe diferite, fiind invitat să 
execute reliefuri pentru decorarea fara- 
delor. 

Un alt martor al sculpturii de epocă 
este frumosul grup Pieză 28, păstrat azi 
in Muzeul Brukenthal din Sibiu, operă 
care trebuie pusă pe seama unui artist 
austriac. Executatä sub semnul acelui 
«stil moale», familiar primelor două 
decenii ale secolului al XV-lea, această 
lucrare s-a păstrat din nefericire in 
stare fragmentară. Totuşi, el reușește 
să impună prin noblețea compoziției de 
ansamblu, prin armonia organizării fal- 
durilor care cad in valuri cu caligrafie 
rotundă, rotundă fiind si scrierea feţei 
Mariei, a cărei tipologie ar putea fi 
lesne comparată cu a frumoasele ma- 


done» atit de räspindite în sculptura 
gotică în preajma anului 1400. 

Tot cam din această epocă pare să 
dateze şi « Madona» bisericii francis- 
cane din Sibiu 2%, opetă care la origine 
= făcut parte din compoziţia unui altar. 
ste o sculptură din lemn realizată la 
mărime naturală, dar, din păcate, afec- 
tată de unele intervenții tirziu, cînd a 
fost înnoit fondul de cretä, iat culoarea 
= fost întărită. Silueta prelungă şi sinu- 
casă corespunde momentului tîrziu al 
goticului de curte, iar faldurile grele, 
cu numeroase cute, sint caracteristice 
fazei de trecere către ultimul moment 
de inflorire a goticului. 

In anul 1417, sculptorul austriac 
Petrus Lantregen executa pentru orașul 
Sibiu o impozantă Räæstignire %, operă 
păstrată în capela Crucii din piața Gării. 
Cele trei figuri care compun grupul 
lisus pe cruce, Maria şi lon evanghelistul 
sint tratate independent si asamblate 
doar prin adosarea lor la peretele răsă- 
ritean al micului edificiu în care lucrarea 
este găzduită. Piesa centrală, Iisus pe 
ruce, la mărime naturală, este tratată 
cu destulă indeminare, în pofida unei 
vădite stingăcii în redarea proportülor, 
schematizarea anatomiei fiind compen- 
sată în intenția artistului prin exagerarea 
notei dramatice. Fără să se poată încă 
vorbi despre ultima ipostază a artei 
gotice, ne aflăm în fața unei lucrări care 
permite teferirea la ceea ce s-a numit 
barocul goticului. Accentele dramatice, 
impinse spre retorism, ale figurii cen- 
trale sînt diminuate, în compoziția an- 
samblului, prin vădita inexpresivitate a 
celor două figuri laterale care, pe lingă 
reducerea proporţiilor, impresionează 
neplăcut prin lipsa de sensibilitate în 
redarea fizionomuülor și prin exagerarea 
convențională a cutelor drapajului. Pre- 
zenta lui Petrus Lantregen in Transil- 
vania este in consonanfä cu notele sti- 
listice de sorginte austriacä, pe care le 
face evidente frumoasa Pietà, păstrată 
la Muzeul Brukenthal, este de asemeni 
in consonantä cu influențele remarcate 
in pictura Transilvaniei contemporane. 

Tot din ambianța atelierelor austriece 
provine si sculptorul care a executat 


Fr IO 


lespedea funerară a episcopului Andrea 
Scolari de la Oradea 31. Executată curînd 
după 1426, anul morţii episcopului, 
această lucrare se detașează in raport 
cu lespezile funerare de tip gisant 
menţionate anterior ptin relieful mai 
inalt al figurii defunctului şi prin vădita 


Fig. 315 

Sighișoara, 

bisetica « din Deal», 
Inchinarea magilor, detaliu. 





"Fig. 313 


preocupare de sugerare a unei sculpturi 
libere. Reprezentat în veşminte de cere- 
monial, cu 'tiară pe cap, episcopul se 
odihnește cu capul pe o pernă rotunjită, 
fiind evidentă înțelegerea volumului, ace- 
caşi calitate fiind lesne de recunoscut 
și în compoziția faldurilor, chiar dacă 
o anume monotonie a grupajului cutelor 
obligă referirea la conventionalism. 

În prima jumătate a secolului al 
XV-lea, cel mai important ansamblu 
de sculpturi din Transilvania este acela 
care decorează Biserica Neagră din Bra- 
şov 22, Începutul lucrărilor de decorare 
se situează curind după 1400, perioadă 
în care poate fi datată execuţia statuii 
sfintului Ion Botezătorul 3. Ceva mai 
tirziu, în deceniul al treilea, au fost execu- 
tate statuile Jäsas-salvatorul lumii şi Maria 
cu pruncul, de asemeni statuia apostolului 
Petru 34. Concepute după o schemă 
asemănătoare, cu proporții indesate, 
aceste figuri, din punct de vedere sti- 
listic,. se încadrează în faza « molatică » 
a goticului. datorită atît expresiilor cu 
adevărat «moi» ale personajelor, cît 
mai ales construcţiei. veșmintelor, cu 
falduri grele, dispuse uniform, cu o 
vădită grijă pentru echilibru armonic. 
Cel mai mare grup de statui realizate 
la Brașov decorează contrafortii co- 
tului şi absidei, fiind așezate pe console 
și protejate de baldachine. Realizarea 
acestor statul nu se înscrie într-un 
program iconogräfic precis; notabile 
sînt, statuile: lacob cel Mare, Sfintul 
Nicolae, Evanghelistul Luca, Sfintul Sebas- 
fian, de asemeni statuia zisă a « preotului 
Thomas», personaj menționat în anul 
1377, căruia i se atribuie iniţiativa con- 
struirii bisericii, apoi statuia zisă a 
« plebanului», Inegale ca tratare, aceste 
lucrări nu pot fi puse în seama unui 
singur meşter, comun este totuși un 
anume efort de invidualizare — figura 
preotului 'Thomas pare a fi un adevărat 


' portret 35 —, caracteristică fiind şi tra- 


tarea unghiulară a veșmintelor, cu fal- 
duri complicate, nervos desenate.. În 
legătură cu originea meșterilor, este 
necesar să evocăm faptul că marea majo- 
ritate a cercetătorilor a înclinat să-l 
încadreze în școala Parlerilor 36, dar nu 


286 


trebuie să se uite că în faza ei tirzie, 
construcția Bisericii Negre din Brașov 
a beneficiat de prezența unor pietrari 
veniți de la Kosice — Slovacia. Nu este 
exclus ca tocmai din rindul acestor 
pietrari, înclinați către formele baroce 
ale goticului tîrziu, să se fi recrutat auto- 
rii sculpturilor despre care este vorba °”. 
Rod al unei fertile confluenţe cu 
pictura, relieful cu tema Räszignirea, 
care decorează timpanul portalului vestic 
al bisericii evanghelice din Richis 38, 
ate o compoziţie vioaie, abil organizată. 
Pe fondul neutru al suportului, figurile 
se detașază puternic, interpretarea for- 
melor fiind clară si robustă. In partea 
dreaptă se află un grup de doi călăreți, 
iar în stînga, Maria, sfisiatä de durere, 
este asistată de Maria Magdalena şi 
Ion evanghelistul. Centrul imaginii este 
ocupat de figura rästignitului, care s-a 
păstrat fragmentar, dat indeajuns pentru 
a constata că a fost concepută la di- 
mensiuni mai mari decit celelalte, po- 
zitie arhaizantă care intră în contradicţie 
cu sensul evoluat al tratării reliefului 29. 
De un excepţional interes artistic sint 
consolele care decorează biserica evan- 
ghelică din Feldioara 4, opere surprin- 
zătoare prin bogăţia și calitatea deco- 
rului sculptat, prin verva și rafinamentul 
execuției, calităţi ce par să aparţină unui 
artist obișnuit cu prelucrarea metalului. 
Plăcerea narațiunii, deși slujită de o 
remarcabilă fantezie compozitională, are 
ca efect negativ färimitarea masei com- 
pacte a consolelor, dar în același timp 
reușește să creeze, prin intermediul 
detaliilor expresive și a episoadelor, un 
statut de autonomie, efectul unei adevä- 
rate succesiuni de miniaturi. Databile 
către mijlocul secolului al XV-lea 4!, 
consolele bisericii evanghelice din Fel- 
dioara, cu al lor decor încărcat de far- 
mecul unei povestiri necontrafäcute, 
rămin izolate în ambianța artistică a 
Transilvaniei in care vom regăsi in 
continuare mai ales amintirile « stilului 
moale», de la începutul veacului, 


Fig. 316 
Cluj, biserica romano-catolică Sf. Mihail, 
pottalul vestic. 





er EN im 
PEE R FSE 4 


TEE papanin 
E 


EN 


are 


ee Dei pt ai 
| 


Zare: 





e? ` 
E EE 


EE 





Fig. 317 

Maria cu, pruncul 

(Cisnädioara, 

azi în RE Brukenthal, Sibiu) 





În categoria lucrărilor care exprimă 
această tradiție — si, în același timp, o 
încercare de autonomizare a sculpturii 
care, chiar dacă rämine atașată monu- 
mentului de arhitectură, este ginditä 
pentru a fi văzută din toate părţile — 
sînt cele patru statui care formează com- 
poziţia LEE magilor, de la biserica 
«din Deal», Sighişoara *. Ca si la Sebes- 
Alba, cele patru statui sînt distribuire 
izolat, fiecare pe retragerea unui con- 
trafort, încit la prima vedere ele ar 
putea părea independente. Maria are 
ovalul feței de o remarcabilă puritate, 
iar expresia-i senină aducind aminte de 
frumoasele _madone de la începutul 
veacului. In schimb, faldurile au căpătat 
mai multă suplete, înţelegerea anato- 
miei este mai nuanțată si se face o 
netă distincție între modul de tratare 
a carnatiei şi a vesmintului. 

Inrudite stilistic si datind din preajma 
anilor de mijloc ai 'secolului al XV- lea, 
sînt cele patru statui care decorează 
turnul-clopotnitä al bisericii evanghe- 
lice din Bistriţa 4%. Situate la mare inäl- 
țime, deci greu de observat, aceste 
statui îl reprezintă pe Sfintul Nicolae — 
a cărui popularitate în iconografia Tran- 
silvaniei a putut D remarcată si cu pri- 
lejul analizei pictutilor murale —, un 
sfint neidentificat, Maria cu prancul şi 
un tors de cavaler în armură, probabil 
Roland 4. Modelajul rotund, contra- 
postul gotic şi tratarea largă a drape- 
rilor încadrează aceste statul în familia 
mai largă din care fac parte si cele de 
la Biserica Neagră din Braşov și cele 
de la biserica «din Deal», Sighișoara. 

Deși contemporană, datind din anul 
1444, figura arhanghelului Mihail, care 
decorează luneta portalului de vest al 
bisericii romano-catolice din Cluj 45, se 
integrează într-o altă familie stilistică. 
Arhanghelul a fost reprezentat in picioa- 
te, din faţă, sträpungind cu sulița balau- 
rul. Desenul incisiv și atitudinea statică 
trădează în cazul acestei reprezentări o 
notă arhaizantä, Aspectul heraldic al 
întregii compoziţii nu trebuie să inducă 


în eroate: este evident că ne aflăm in 


fața unei opere datorate unui meșter 
provincial care recurge la schematizare 








Fig. 318 
Maria cu pruncul 
(detaliu din figura precedentă). 








Fig. 319 
Altarul din Boian (Muzeul Brukenthal). 
Fig. 320 


Altarul din Boian, zona centrală. 


nu ca atitudine stilistică, ci pentru sim- 
plificarea interpretării. 

Tot o interpretare simplificată, cu o 
aparenţă heraldică, dar beneficiind de 
o tratare mai plină, mai rotundă, este 
aceea a gisantului care decorează monu- 
mentul, de tip #umba, al lui loan Mi- 
les 45, fratele lui Iancu de Hunedoara, 
care pe atunci era guvernator al Ungariei. 
Executat curind după anul 1446, acest 
monument este alcătuit dintr-un fals 
sarcofag de piatră, de formă paralelipi- 
pedică eer laturile decorate cu patru 


lobi şi muluri « flamboyante». Pe placa 
superioată a fost înfățișat defunctul în 
chip de cavaler în armură. Foarte de- 
teriorată, decapitată si cu extremitatea 
picioarelor smulsă, sculptura nu mai 
permite în situația actuală o judecată de 
valoare deplin întemeiată. Se recunoaște 
totuși un anumit schematism al inter- 
pretării, o simplificare similară cu aceea 
semnalată la relieful arhanghelului Mi- 
hail din Cluj. 

Această pendulare între forme arhai- 
zante cu nuanțe de provincialism, și 
forme evoluate, tinzind către expresia 
incisiv agitată a goticului a flamboyant» 
se intilneste în decorul plastic al bisericii 
evanghelice din Sibiu 47. Cheile de boltă 


Fig. 321 


Altarul din Botan, Bunavestire, 





i 
| 


0 
Hi 
i 


LEE 


Fig. 322 

Dirlos (jud. Sibiu), 
biserica evanghelică, 
statuie-consolă (sf. Maria). 


ale navelor laterale sînt decorate cu 
reprezentări ale capului lui Iisus, ale 
Mariei cu pruncul sau ale animalelor 
apocaliptice simbolizind evanghelistii. 
Tratarea este usor rusticizantä, cu unele 
stingäcii de interpretare a proporțiilor 
și formelor, totuși i se pot recunoaşte 
legăturile cu tradiţia stilului « molatic », 
în varianta cunoscută în Transilvania 


292 

















prin intermediul lucrărilor ce decorează 
bisericile din Braşov, Sighişoara sau 
Bistriţa. Dimpottivă, în ferula aceluiaşi 
monument, o serie de chei de bolă 
reprezentindu-l pe apostolul Jacob cel 
Bätrin, pe episcopul Wolfgang si pe 
sfinta Ecaterina dau măsura unui cio- 
plitor abil, care isi compune cu sigu- 
tantä formele, siguranță ce nu exclude 
un anume manierism, o anume con- 
ventionalitate de execuţie. Autorul aces- 
tor chei de boltă pare să fi trecut prin 
șantierele Poloniei sudice şi ale Sileziei, 
find de recunoscut ecouri din stilul 
santierelor de la Cracovia și Wroclaw. 

In a doua. jumătate a secolului al 
XV-lea, aspectul general al activității 
în domeniul sculpturii transilvănene se 
schimbă. Dacă pină acum, predominante 
erau lucrările executate în piatră, desti- 
nate decorării monumentelor arhitec- 
tonice, de aici încolo, atenția se îndreaptă 
către realizarea sculpturilor în lemn, 
necesare decorării altarelor poliptice, 
de obicei scrinurilor centrale. Una dintre 
cele mai frumoase piese este o statuie 
a Maicii Domnului provenind de la 
Cisnădioara 48 și păstrată azi in Muzeul 
Brukenthal. Pe temeiul calităţii stilistice 
de ansamblu si al asemănării cu aşa- 
numitele « madone frumoase», statuia 
a fost atribuită anilor de început ai 
secolului 4. Este însă de remarcat că 
tipicul contrapost gotic si moliciunea 
modelajului fetii sint asociate aici unei 
mai complexe interpretări a drapajului, 
ceea ce, împreună cu temeiurile pe care 
ni le oferă paralelismul cu pictura 
transilvăneană ne obligă să aducem 
piesa cu cîteva decenii mat tirziu. De 
fapt, în legătură cu această piesă și, 
în același timp, în legătură cu cheile 
de boltă din navele bisericilor sibiene, 
trebuie să punem si o altă operă, in 
felul ei remarcabilă, altarul poliptic 
din Boian 5. În mod neobișnuit, acest 


altar, pe feţele principale, este decorat B 


în intregime cu reliefuri, tema de bază 
find Ghorificarea Maicii Domnului. In 
scrinul central este înfățișată Maria cu 
pruncul, către care se îndreaptă ofran- 
dele celor trei magi figurati in două 
panouri laterale. In celelalte panouri, 


vi D 


ir 


Fig 
320 





Fig. 323 
Mälincrav (jud. Sibiu), biserica evanghelică, Rastignirea 
(detaliu din ansamblul decorativ al taberpacolului). 


uneori compoziţiile find impärtite în 
două cimpuri, apar scenele Bunavestire, 
Vizitafia, Naşterea, Vestirea păstorilor, 
Fuga in Egipt, lisus cu părinții in drum 
spre templu si Iisus între cărturari. Deşi 
artistul nu a respectat ordinea crono- 
logică a episoadelor, povestirea este 
lesne de înţeles, intrucit compozițiile 
sint clare, cu figurile strict necesare. 


Piesele au fost sculptate separat, într-un Fig. 


relief foarte plat şi apoi lipite pe cimpul 
panourilor, decorate cu motive de bro- 
cart aurit. Tratarea este îngrijită si nu 
lipsită de dibäcie, in limitele unei vizi- 
uni rusticizante, cu vădite inabilitäti 
in proportionarea figurilor sau in inter- 
pretarea _ elementelor de volum si de 
drapaj. Indeminatic ca meserias, dar 


293 


321 





Fig. 324 
Mosna (jud. Sibiu), 
biserica evanghelică 
tabernacolul. 


> i 


naiv ca artist, autorul altarului din 
Boian nu poate fi in nici un caz consi- 
derat ca beneficiar al unor modele 
imediate din Slovacia sau din Silezia. 
Apropierile -făcute cu altarul de la 
Lomnica ou sint concludente, aici fiind 
vorba, mai degrabă, despre o asemănare 
„prin derivate dintr-un model comun 
la a doua sau la a treia etapă 51. Credem, 
așadar, că datarea acestui altar în ultimele 
decenii ale secolului al XV-lea se justi- 
fică de la sine. 

Un mester mai abil, dar tot de am- 
bianfä provincială, cu stingäcii carac- 
teristice, este autorul statuii ce reprezintă 
pe athanghelul Mihail și care provine 


294 





din biserica romano-catolică din Mihăi- 
leni-Harghita 52. Este o figură surprinsă 
în mișcare, cu mantia învolburată, agi- 
tatia faldurilor trădind aici orientarea 
spre formele excesive la care ajungea 
către sfirsitul secolului al XV-lea sculp- 
tura flamboyantä. 

Într-o nişă a casei parohiale din 
Bistriţa se află statuia sfintului Nicolae 53 
reprezentat ca episcop binecuvintind, 
operă care prin caracteristicile de ordin 
stilistic poate fi atribuită anilor de 
început ai secolului al XVI-lea. Silueta 
bondoacă a sfintului este în contradicție 


_cu încercarea de învolburate a faldurilor 


care rămîn totuși greoaie, cu cute mă- 
runte, suprapuse, ceea ce constituie o 
caracteristică a unei epoci de dilutie a 


Fig. 325 

Mosna, biserica evanghelică, 
tabernacolul, 

detaliu. 


Fig. 326 
Meşterul Ulric din Brașov: 
amvonul bisericii evanghelice din Biertan. 





stilului gotic. Mult mai abil realizată 
este figura Mariei cu pruncul, care 
decorează în prezent fațada apuseană 
a bisericii ortodoxe din Mănăştur 54, 
Și aici proporţiile sînt scunde, dar tra- 
tarea simplificată a faldurilor și o evi- 
dentă preocupare pentru armonia an- 
samblului conferă lucrării o notă de 
solemn, de expresivă demnitate. 
Proportionate cu stingăcie si execu- 
tate schematic, consolele-statui din corul 
bisericii evanghelice din Dirlos (jud. 
Sibiu) PS rețin totuși atenția prin expre- 
sivitatea energică, frustă, a figurilor: 
cu probabilitate Maria şi Ion Evanghe- 
listul. Cheia de boltă, cu chipul lui 
lisus, și himerele care decorează contra- 
Pig. 32 
Meşterul Ulric din Braşov: 
Rugăciunea din grădină 
(amvonul bisericii evanghelice 
din Biertan). 


Fig. 328 fortii absidei sint opere ale aceluias 
Iacob „cel Bätrin 
(Muzeul Brukenthal). 


pietrar provincial căruia, dincolo de 
stingăcie, trebuie să i se recunoască un 
real simţ al decorativului. 

De la inceputul secolului al X VI-lea 
datează mai multe mici reliefuri care 
decorează tabernacolele gotice cu aspect 
de firidä, săpate in peretele corului. 5 
Asemenea reliefuri care înfăţişează chi- 
pul lui Iisus al durerii se păstrează la 
bisericile evanghelice din Valea Vii- 
lor, Bazna, Tărpiu 56, iar la biserica 
evanghelică din Mălincrav 5 există un 
relief cu tema Rastignirti. Toate aceste 
lucrări nu fac altceva decit să demon- 
streze că sculptura în piatră devenea pro- 
gresiv un meșteșug de largă räspindire 
și că în Transilvania apăruseră destul 
de multi meşteri capabili să-l practice. 

Un domeniu care a solicitat indemi- 
narea pietrarilor transilvăneni, chiar dacă 
nu neapărat în legătură cu realizatea 
unor sculpturi figurative, au fost marile Si 
tabernacole cu aspect de monstrantä 3% 
monumentală. Elaborate după modele 
francone, asemenea tabernacole, în care 
fantezia decorativă se asociază obliga- 
toriu cu precizia execuției, pot fi văzute 
în bisericile evanghelice din Moșna, Si- 
ghișoara (biserica « din Deal») şi Bo- 
ian 58. Cel mai valoros, de o remarcabilă 
acuratete compozitionalä, este cel de 
la Mosna, lucrat de mesterul Andreas 
din Sibiu, artist de al cärui nume se 
leagä atitea realizäri importante ale goti- 
cului transilvänean tirziu. 

Există însă si alte exemple de lucräri 
de mai bună calitate şi între ele ar 
trebui amintit în primul rind amvonul 
de la Biertan, operă prezumată a meş- 
terului pietrar Ulric din Braşov. 
Amvonul din Biertan, din punct desf 
vedere al construcției generale, suportă 2% 
o puternică influență a Renașterii, dar, 
dincolo de aceasta, pe fețele laterale sint 
reprezentate, în relief înalt, următoarele 
scene: Profefia lui Simion, Răstignirea ŞI 
Rugăciunea din grădină, alte două panouri 
fiind decorate cu imitații de ferestre 
gotice încheiate la partea superioară in 
acolade cu fleuroane. Distribuite cu o 
reală abilitate în cîmpul pe care il 
decorează, scenele sint alcătuite din fi- 


ne? pie Ap AEZ a ; 
SS E AP Va 








guri cu siluete bondoace, inabilitatea, 
proportionärii find räscumpäratä prin 
clara sugerare a mișcării si prin desenul 
toarte precis al faldurilor. Feţele perso- 
najelor sint modelate îngrijit si cu 
un autentic simț al realului, încît s-a 
putut vorbi de o artă a portretului, iar 
unii autori au atribuit chipul profetului 
Simion, din scena Profetiei, lui loan, 
preot semnalat la Biertan în perioada 
in care se realizau reliefurile. In Rzgă- 
ciunea din grădină, deşi s-a păstrat sensul 
diagonal al mișcării, compoziția este 
nouă in raport cu modelele practicate 
la inceputul secolului al X V-lea. Grupul 
apostolilor nu mai este înghesuit în 
dreapta-jos, ci este răspîndit astfel încît 
să echilibreze întreaga suprafață a com- 
poziţiei, în mijlocul căreia se de- 
tașează figura lui lisus în rugăciune. 
Constituind un prim-plan cu valoare 
peisagistică, partea de jos este tratată 
ca un gard de nuiele, element des 
intilnit în picturile cu aceeași temă. 
Această formă compozitionalä a fost 
inaugurată în cadrul atelierului de la 
Cracovia a lui Veit Stoss si, probabil, 
in Transilvania a fost adusă de fii 
acestuia 60. De remarcat că pentru stabi- 
lirea unității compoziționale, ritmurile 
pe care le creează faldurile ocupă un 
loc deosebit de important, nefiind vorba 
doar despre un simplu drapaj, ci despre 
un element cu valoare unificatoare. 
Cea mai tradiționalistă dintre imaginile 
ce alcătuiesc decorul amvonului de la 
Biertan este Räszignirea, piesă caracte- 
rizată prin note de dramatism pe sensul 
atitudinilor emfatice cultivate în arta 
goticului tirziu, dar temperat aici de so- 
brietatea inaugurată de stilul Renașterii. 
Atribuit în mod unanim pietrarului 
Ulric din Brașov, care se ştie că se afla 
la Biertan în anul 1523, amvonul acesta 
trebuie considerat ca o operă de virf 
a sculpturii transilvănene din secolul 
al XVI-lea și, totodată, prin complexi- 
tatea ansamblului, una dintre cele mai 
reprezentative din întreaga istorie a 
sculpturii gotice din spaţiul intracar- 
patic. 

In primele trei decenii ale secolului 
al XVI-lea, în cadrul generalizării modei 





Fig. 329 
Maria cu pruncul 
(Muzeul Brukenthal). 


altarelor poliptice, locul ocupat de sculp- 
tura în lemn este din ce în -ce- mai 
important. Spre deosebire de pictură 
— cafe, așa cum am văzut, ajunge să 
se înscrie mai repede în orbita noului 
stil al Renașterii —, sculptura în lemn 
a altarelor poliptice transilvănene bate 
pasul pe loc. La aceasta a conttibuit, 
fără indoială, și prestigiul atelierelor 
de tradiție gotică ale fiilor lu Veit 
Stoss, stabiliți la Braşov, la Mediaș și 
la Sighișoara ĉl, 

În legătură cu influenţa nemijlocită 
a școli lui Veit Stoss trebuie să punem 
citeva piese mai importante, păstrate 


în prezent la Muzeul Brukenthal din 


Sibiu. Așa sint statuile de dimensiuni 
mai ample, Apostolul Iacob cel Batrin 
și Maria cu pruncul $?, în ambele cazuri 
monumentalitatea viziunii, asociată cu 
precizia detalulor constituind argumente 
pentru raportarea la o şcoală de puter- 
nică tradiție. Tipologic, ambele figuri 
își găsesc numeroase analogii în Opera 
lui Veit Stoss, atît de la Cracovia, cit 
si de la N ürnbere, si trebuie sä consem- 
näm inainte de toate rotundul regular 
al figurii Mariei 6, ca şi tratarea de o 
rată fineţe şi precizie a figurii și bärbıı 
apostolului-pelerin. Dincolo de aceas- 
ta, faldurile, deși complicate şi involbu- 
tate, se înscriu într-o arhitecturä echili- 





Fig. 330 
Băgaciu (jud. Mureş), biserica evanghelică, 
altarul poliptic, în scrinul central statuile; 
Sf. Maria cu pruncul, Sf. Ecaterina, Sf. Maria Magdalena. 





"Sri 


ICH, 


hel 


ica evang 


ptic, 


1set 


Ion evanghelistul. 


vi 
ro 
co 
a 
PL 


Brașov), b 
altarul pol 


jud 


( 


y 


ER 


Road 








Fig. 332 

Roadäs, biserica evanghelică, 
altarul poliptic, 

statuia Sf. Ion Botezătorul. 
Fig. 333 


Sebes-Alba, biserica evanghelică, 
altarul poliptic. 





brată, mărturisind un sens al armoniei 
care se impune dincolo de tendinţele 
retorice ale goticului tirziu. 
Atelierului lui Veit Stoss i-a fosı 
atribuit și un crucifix provenind de la 
biserica din Dealul Frumos D. operă 
de un dramatism reţinut, la care redarea 
detaliilor se însoțește de un anume sens 
al expresiei tragice. Vorbind despre 
crucifixul de la Dealul Frumos, trebuie 
să spunem că în părțile Mediașului au 
fost identificate în ultima vreme mai 
multe crucifixuri gotice care in prezent 
fac obiectul lucrărilor de restaurare 
pentru a fi îndepărtate straturile de 
vopsele suprapuse de-a lungul timpu- 
lui 65. Din numărul mare de piese care 
în momentul de față se constituie ca 
fond pentru cercetare, se poate lesne 
trage concluzia că, în epoca de care ne 
ocupăm, Mediaşul a fost un puternic 
centru pentru sculptura în lemn. 
Dar alături de aceste piese — deocam- 
dată invocate numai cu titlu informa- 
tiv —, este necesar să invocăm Madona 
cu pruncul cate decorează scrinul central 
al altarului din Smig 6, aici fiind carac- 
teristice faldurile prelungi care subli- 
niază zveltetea figurii. La Bruiu €”, in 
scrinul altarului se află statuia unei 
frumoase Madone, neobișnuită find în 
acest caz sensibilitatea cu care a fost 
modelat chipul, în sensul unei autentice 
arte a portretului. Piesa pierde insă din 
valoare datorită modului schematic, con- 
ventional, de organizare a drapajului 
mantiei, atracția către efectele decora- 
tive fund incă prea puternică. Datat 
1518, altarul bisericii evanghelice din 
Băgaciu DP are în scrinul central trei 
statui: Marsa cu pruncul, Sfînta Ecate- 
rina şi Maria Magdalena. Autorul acestor 
statui era, fără îndoială, un virtuoz, 
dovadă modeleul foarte abil al chipurilor 
și compoziția savantă a faldurilor care 
creează jocuri complicate, cu unduiri 
neașteptate. Micul altar poliptic închinat 
sfinților Ion Botezătorul si Ion evanghe- 
listul, pästrat in absida bisericii evanghe- 
lice din Roadäs °, este decorat in scrinul 
central cu două temarcabile statui care 
se înscriu în familia stilistică determinată 
de activitatea în Transilvania a fiilor 








lui Veit Stoss. Deosebit de expresive 
sint chipurile celor doi sfinți cu o 
vădită încercare de individualizare si, 
in același timp, cu un nobil sens al 
modeleului. Detaliile sînt minuțios urmă- 
rite, impresionante fiind pieptänäturile 
celor doi sfinți sau barba cirliontatä 
a lui Ion Botezătorul. Liniştea aparentă 
a celor două figuri este contrazisă de 
agitația mantiilor, agitație controlată to- 
tusi si integrată compoziţiei de ansamblu. 
Finisajul lucrărilor — care sînt policro- 
mate — este de o excelentă calitate şi 
chiar dacă nu îl putem considera pe 
autorul sculpturilor de la Roadäs ca pe 
un mare artist, el era in ori cecaz un 
excelent artizan. 

Desi sub aspect cronologic, altarul 
de la Sebes-Alba ”° este cu cîţiva ani 
mai tinăr, fiind executat cu probabili- 
tate în jurul anulu: 1520, sub aspect 
stilistic el poate fi considerat un punct 
terminus al sculpturii gotice transilvă- 
nene, Contind ca. cel mai mare altar 
poliptic din Transilvania, el este decorat 
prin piesele care compun scrinul central 
și prin reliefurile de pe feţele interioare 
ale aripilor laterale. In scrinul central 
a fost infätisat Arborele lui lesen într-o 
interpretare simplificată din punctul de 
vedere al compoziţiei iconografice, dar 
frizind o expresie barocă datorită invol- 
burării ornamentale. În partea inferioară 
se află figura lui Teseu culcat, iar din 
pintecul său se desprinde trunchiul 
genealogic in mijlocul căruia se află 
Maria cu pruncul, înconjurată de ingeri 
si de figurile regilor celor 12 semintü 
ale lui Israel. Stilul este inflorit şi 
emfatic, încit doar ştiinţa echilibrului 
de ansamblu reușește să evite pericolul 
supraîncărcării imaginii. Reliefurile late- 


Note 





rale reprezintă Bunavestire, Vizitatia, În- 
chinarea Magilor si Tăierea împrejur. Figu- 
tile care compun aceste scene sînt in 
general bondoace, tratarea este ușor 
caticaturalä, plăcerea detaliilor și a nara- 
tiunii descriptive fiind evidentă. Faldu- 
rile sînt uneori inutil agitate, dar nu 
izbucnesc în relief, ci tămin aplatizate. 
Acest stil, care nu ascunde o atitudine 
provincială, permite identiticatea contin- 
gentelor cu arta lui Pavol din Levoča "1. 
Se ştie că acest urmaș al lui Veit Stoss, 
alături de care a lucrat la Cracovia, 
este autorul unui important altar păs- 
trat in biserica Sfintului Jacob, din 
micul oraș slovac Levota. Este proprie 
artei lui Pavol tocmai preferința pentru 
figurile indesate, înclinarea către gro- 
tesc, către caricatural și, în acelaşi 
timp, spre deosebire de stilul solemn 
propriu lui Veit Stoss, el exagerează 
expresia decorativă a organizärilor com- 
pozitionale. 

Aşadar, la capătul a două secole a 
jumătate, sculptura gotică din Transil- 
vania își incheie cariera în cel de al 
treilea deceniu al secolului al XVI-lea 
în directă legătură cu momentul stilis- 
tic determinat de ecourile şcoli lui 
Veit Stoss, după ce conviețuise o vreme 
cu pictura altarelor poliptice, picturä 
care se integrase mai de timpuriu stilului 
novator al “Renaşterii, Sporadic, mani- 
festări intirziate ale sculpturii gotice 
vor mai fi înregistrate şi în deceniile 
următoare, dar ele nu vor depăşi nicio- 
dată nivelul unor opere minore, cu 
expresie rusticizantă, De un real interes 
sint crucifixele populare din lemn, mai 
rar din piatră, care vor păstra pinä 
destul de tirziu elemente de compoziție 
si de tipologie de tradiție gotică 72. 


1. Mai puțin cercetată decir alte genuri artistice din Transilvania medievală, sculptura gotică are o 


hıbliografie destul de săracă. Din suma lucrărilor existente, se impun pentru valoara de referință 


generală următoarele: Roth, Plastik, Vătăşianu, Istoria; Vätäsianu, du: Arion, Sculptura. 


2. Este vorba despre biserica evanghelică din Vurpăr si despre biserica reformată din Ocna Sibiului — 
ambele in judeţul Sibiu (Vätäsianu, Iszoria, p. 152— 153). 
3. Vătășianu, /Istoria, p. 99; Arion, Sculptura, p. 26—27. 


301 


4. Vătăşianu, Istoria, p. 110; Arion, Sculptura, p. 17—18. 
5. Principalul partizan al acestei interpretări a fost cercetătorul braşovean Ed. Morres, Bartholomae, 


16. 


17. 


18 


p. 114—115. . S 


. Roth, Plastik, p. 5; Vätäsianu, Iszoria, p. 113, 163; Arion, Sculptura, p. 33. 
„ Biserica reformată din Hălmeag (jud. Brașov) este un monument prea puțin cercetat, deși foarte 


valoros; nici, pină în prezent decorul monumental nu a fost publicat în întregime, singura piesă 
asupra căreia s-a stäruit fiind o cheie de boltă cu figura unui sfint episcop. E. Antoni credea cå 
piesa respectivă repreziată portretul unui abate de la minästirea Cirta (Antoni, Brustbild; Anon, 
Sculptura, p. 42). 


. Vätäsianu clasează această piesă la sculptura romanică (Istoria, p. 73, 161). 
. Vätäsianu, Istoria, p. 164; Arion, Sculptura p. 45—46. 
„Un remarcabil studiu monografic al acestei lespezi funerare a publicat Emil Lăzărescu câruia ı 


se datorează și identificarea gisantului (Lăzărescu, Laurențiu; Chihaia, Cezările, p. 307). 


. Roth, Plastik, p. 28—29; Vätäsianu, Istoria, p. 15; Arion, Sculptura, p. 15—16. 
. Vätäsianu, Istoria, p. 164, 165; Arion, Sculptu-a, p. 8—10. 
. Vätäsianu, Iszoria, p. 314; Arion. Sculptura, p. 10. 


. Vätäsianu, Istoria, p. 336; Chihaia, Cezäfile, p. 21-23. 
. Avansată de V. Vätäsianu (Joe. cit.), această ipoteză se cere amendată in sensul că fața laterală nu a 


19; 


20. 
21. 


22, 


fost decorată de același meșter, diferenţa de factură fiind evindentä, ca atare nu este obligatoriu 
ca cele două fețe ale pietrei să fi fost decorate simultan. 

Precizăm că în lucrarea de faţă nu au fost luate în considerație decit acele opere de sculptură carc, 
prin calitate, program figurativ si amploare depăşesc producţia obişnuită a meșterilor pietrari. 
Bibliografia celor doi artiști e foarte bogată; reținem: Roth, Plastik, p. 9—12; Hekler, Kunsige- 
schichte, p. 49-52; Balogh J., Szobraszok; Balogh J., Renaissance, p. 21—24; Pinder, Pas, 
p. 67—69; Vătășianu, Iszoria, p. 315—319. 

Statuia ecvestră a lui Ladislau a fost desenată de Joris Hoefnagel (inainte de 1600) si de Miskolczi 
(în 1609) care totodată precizează că bronzurile regilor pedeștri erau semnate: Per Martinum er Georg 
filios magistri Nicolai pictoris de Colosvar. Călătorul turc Evlia Celebi a făcut o descriere a statuilor, 
insistind asupra faptului că erau aurite si acoperite cu pietre nestemate. Tot el a relatat cum au fost 
sfărimate si trimise la topitoria din Belgrad (Hampel, Mârzon és György, p. 125; Vătăşianu, Isror/a, 
p. 319; Karäcson, Cselebi, p. 16). 

Pentru acest monument, alături de lucrările citate la sofa 17, se mai cer considerate următoarele 
studii: Wirth, Bobăme, I, p. 7-9; Gyula, Ko/osvdri, în lucrarea citată; Z. Wirth aruncă îndoieli asupra 
paternităţii şi datei de execuţie a lucrării, considerind că a fost refăcută în secolul al XVI-lea. Ipoteza 
sa este contrazisă de informaţiile documentelor de epocă din care rezultă că, pentru repararea strică- 
ciunilor pricinuite în 1562, sculptorul Wolff Hofprucker a primit modesta sumă de 15 Schock 
grosshent, deci nu putea fi vorba despre o refacere (Vätästanu, Isbria, p. 318—319). 

„Vătăşianu, Istoria, p. 319. 

În principal, li s-a atribuit relicviarul de la Aachen si paftaua de aur din mormîntul lui Vlaicu Vodă 
de la Argeș (Pinder, Deutsche Plastik, I, p. 88—91). 

Balogh J., Renaissance, p. 129; Vătășianu, Istoria, p. 320; Arion, Sculptura, p. 47. Calitățile artistice 
şi tehnice ale acestei piese motivează ipoteza că execuţia ei s-ar datora atelierului celor doi frați. 
Executatä dintr-un calcar cu gren fin, figura cavalerului reprezintă numeroase asemănări cu aceea 
a statuii Sfintului Gheorghe, din Praga. Costumul constă dintr-o cămașă de zale peste care a fost 
îmbrăcată o armură cu talie strimtä şi piept bombat. Centura, alcătuită din piese pătrate, este lăsată 
pe șold, conform modei din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Peste armură este prinsă o 
mantie, dar partea din spate a staruetei a rămas nefinisată, dovadă că era adosată. Picioarele erau 
protejate cu gambiere şi genunchiere. Piciorul drept, rupt de deasupra genunchiului, nu era lipit 
de mantie a cărei suprafaţă este prelucrată cu grijă în această zonă, dovadă că piciorul era impins 
înainte. Bratul drept, rupt din umăr, ținea probabil o suliță, iar în mina stîngă cavalerul are un scut 
decorat cu două cruci duble, Lesne se poate observa că reprezentarea cavalerului de la Oradea se 
înscrie într-o schemă compozitionalä care s-a bucurat de multă prețuire, printre exemplele notorii 
fiind statuia Sfintnlui Gheorghe, executată de Donatello, și monumentul regelui Artur sculptat de Petrer 


302 


43. 
44, 


45. 


46. 
47, 
48. 


Vischer. Execuţia de detaliu este deosebit de ingrijită, cu o particulară atenţie pentru exactitatea 
redării pieselor de costum, de asemeni sînt foarte frumos modelate degetele miinii care ţine scutul. 
Dacă s-ar admite, ca ipoteză de lucru, că această operă aparține sculptorilor Martin si Gheorghe 
s-ar facilita înțelegerea raporturilor de colaborare artistică dintre cei doi fraţi. Avind probabil o 
formaţie asemănătoare, într-un atelier de orfevrärie, unul dintre ei era mai apropiat de problemele 
sculpturii — ca formă și modelaj —, celălalt era prin excelență giuvaergiu, fiind şi bronzier. Deci 
concepția mare a lucrărilor se datora unuia dintre fraţi, iat transpunerea în bronz şi finisajul de 
bijutier aparținea celuilalt. Ştiind că torsul de la Oradea, deși are numeroase detalii de mare finețe, 
este conceput mai simplu, într-o compoziţie calmă, se poate presupune că a fost realizat de fratele 
cate se preocupa mai mult de forma sculpturalä. 


„ Kelemen, C/uj; Pascu, Marica, Chy, p. 44—45; Vätäsianu, C/y, Arion, Sculptura, p. 27 — 30. 
. Roth, Plastik, p. 13—16, 74; Väräsianu, Iszoria, p. 320 —321; Heitel, Sebes- Alba, p. 17—21; Drăguţ, 


Picturi exterioare, p. 68; Arion, Sculptura, p. 53-69, 86-87, 97. 


. Roth, Sechs Künstlersebstbildnusse. 

. Roth, Plastik, p. 74, Vătăşianu, Isforza, p. 733; Arion, Sculptura, p. 67— 68. 

. Roth, Plastik, p. 72—73; Vätäsianu, Istoria p. 733; Anon, Sculptura, p. 74. 

. Roth, Plastik, p. 40, 42; Vätäsianu, Istoria, p. 326; Arion, Sculptura, p. 75. 

. Roth, Altäre, p. 180; Vätäsianu, Istoria, p. 333. 

. Roth, Plastik, p. 16-18; Pinder, Deutsche Plastik, 1, p. 177; Vätäsianu, Istoria, p. 327; Arion, Srulp- 


tura, p. 16-77. 


. Bunyitay, Päspökseg, DI, p. 110-112; Vătășianu, Isřoria p. 314.; Arion, Sculptura, p. 48. 
, Roth, Plastik, p. 27; Kunst in Sieb., p. 31, 105; Hekler, Kunstgeschichte, p. 48—49; Vätäsianu, Isloria, 


p. 322—325; Arion, Sculpiura, p. 18-25. 


. Vätäsianu, Isfria, p. 322. 
. Idem. 


. Tocmai datorită realismului reprezentării acestui personaj, cu figură energică, barbă scurtă si chelie, 


s-a țesut în jurul său convingerea că ar fi portretul preotului Thomas. 


„ Vätäsianu, Istoria, p. 322; Arion, Sculptura, p. 25. 
„ În legătură cu arhitectura monumentului a se vedea mai sus, p. 49. 
. Roth, Plastik, p. 22—23; Kunst in Sieb., p. 31, 93; Hekler, Kunstgeschichte, p. 96; Vătăşianu, Istoria, 


p. 325—326; Arion, Sculptura, p. 50-52. 


. O poziție similară a putut fi văzută la cruciâxul lui Petrus Lantregen. 
. Roth, Plastik, p. 24—25; Morres, Gozik, p. 177—178; Siebenbürgen, p. 31, 98; Oprescu; Ardeal, p. 


67—68; Vätäsianu, Irzoria, p. 327—330; Arion, Sculbtura, p. 38. 


„ Datarea este, în general, controversată oscilind între începutul secolului al XIV-lea (Oprescu) și sfîrşitul 


secolului al XV-lea (Roth). 


. Roth, Plastik, p. 45—46; Kunst in Eih. p. 91. 92; Hekler, Kunstgeschichte, p. 48; Oprescu, Ardeal, 


p. 60; Vätäsianu, Iszoria, p. 330, Drägut, Sighisoara, p. 40; Arion, Sculptura, p. 78-79, Dubowy, 


Sighisoara, p. 112. 


Roth, Plastik, p. 28—29; Siebenbürgen, p. 110; Vătăşianu, Iszoria, p. 330; Arion, Sculptura, p. 15—17. 
Un relief cu figură de cavaler, ipotetic identificat cu Roland, se află la turnul bisericii Sfintul $te- 
Dn, din Baia Mare (a doua jumätate a secolului al XV-lea). O statuie de lemn a decorat pinä in 
secolul nostru turnul bisericii Sfinta Margareta, din Mediaș (azi in Muzeul orașului), iar la Sibiu, in 
piaţa centrală a orașului, s-a aflat o statuie a sfintului-cavaler. Frecventa sa apariţie este legată de 
ideea dreptăţii si tocmai de aceea figura lui decora turnurile principale ale oraşelor care purtau 
și însemnul autonomiei judiciare — jus gladii — : cele patru turnulețe cate încadrează coiful centrel al 
acoperișului. 

Kelemen, Clay, p. 130, 132; Vătăşianu, Istoria, p. 331; Vătăşianu, C/w, p. 535—549; Pascu, Marica, 
Ciu, p: 44—45; Arion, Sculptura, p. 30-31. 

Forster, Hunyadiak, p. 66—67; Vätäsianu, Is/oria, p. 314 — 315; Arion, Sew/ptara, p. 10-11. 

Kunst in Sieb, p. 92; Vätäsianu, Istoria, p. 330 -— 331. 

Roth, Plastik, p. 32 33; Kunst in Sieb., p. 121, 122; Vătășianu, Istorsa, p. 333. 


303 





49. 


50. 
51. 


52. 
53. 
54. 
55, 
56. 


57, 
58. 
59. 


60. 
61. 
62. 
63. 
64. 
65. 
66. 
67. 
68. 
69. 
70. 


71. 
72. 


Pentru problema o madonelor frumoase», remarcabil este studiul lui Karl Heinz Clasen, Der ‚Merster 
der Schonen Madonen, Berlin, 1974,-.-- 

Roth, Altäre, p. 33—36; Kunst in Sieb., p. 120—121; Vätäsianu, Istoria, p. 333 — 335. 

Asemănarea, altminteri destul de evidentă, cu altarul de la Velka Lomnica a fost remarcată de profe- 
sotul Vătășianu care face trimitere la lucrarea Schurer-Wiese; Zips, p. 186. Numai că datarea prin 
1430 a altarului de la Velka Lomnica nu se poate sustine, fiind vorba despre o operă a goticului 
tirziu, 

Balogh J., Renaissance, p. 128—129; Vätäsianu, Istoria, p. 746 — 748. 

Roth, Plastik, p. 28; Vätästanu, Istoria, p. 735; Arion, Sculptura, p. 17. 

Vătăşianu, Iszoria, p. 735—736; Arion, Sculptura, p. 32—33. 

Arion, Sculptura, p. 37—38. 

Pentru Valea Viilor (fost Vorumloc): Roth, Prasiik, p. 25; Vätäsianu, Istoria, p. 735; Anon, Ex dën, 
p. 81; pentru Bazna: Oprescu, Ardeal, p. 43; Vätäsianu, Istoria, p. 735; Arion, Sculpinro, p 13; 
pentru Tărpiu: C. Popa, Bistrifa, p. 314; Arion, Sculptura, p. 80. 

Roth, P/as/ik, p. 30; Vătăşianu, Iszoria, p. 735; Arion, Sculptura, p. 4. 

Roth, Baukunst, p. 91, 93; Vătăşianu, Istorsa, p. 857. 

Roth, Plastik, p. 43—44; Kunst in Sieb., p. 41, 131; Balogh J., Renaissance, p 93, 219; Väräsımu, 
Istoria, p. 734 — 735. 

Dintre numerosii fii ai lui Veit Stoss, trei s-au stabilit în Transilvania, curind după 1515: Vor cel 
'Tinär la Brașov, Jobann la Sighișoara si Martin la Mediaş (Stănescu, Szwosz, p. 7, 34 - 36). 

Ceva mai bine cunoscută pe cale documentară este activitatea lui Veit cel Tinär, dar ner o operă 
păstrată nu poate fi atribuită cu certitudine vreunuia dintre frații Stoss. 

Roth, Plastik, p. 34—35; Roth, A/zare, p. 178-179; Vătășianu, Iszeria, p. 748, 750. 

In general, acest tip de frumusețe feminină a fost numit a franconian», În mod expres, trirmteren 
la « madonele franconiene» pentru clasificarea lucrării sibiene este făcută de Th. Muller in king in 


Sieb., p. 138. 


Stănescu, Szwosz, p. 38—39. Considerăm că crucifixul de la Dealul Frumos a fost executat in Tiansil- 
vania de un discipol al lui Veit Stoss, poate un fiu al acestuia. 

Amintim crucifixele descoperite la Mercheasa si la Rupea. 

Roth, Plastik, p. 46--47; Roth, Altäre, p. 69; Vätäsianu, Istoria, p. 748. 

Roth, Altare, p. 95; Vätäsianu, Istoria, p. 748. 

Roth, Plastik, p. 48; Roth, Altare, p. 109; Kunst in Sieb., p.137; Vătăşianu, Istoria, p. 751. 

O inscripţie dispărută data altarul din Roadäs în anul 1525. Roth, Plastik, p. 70; Roth, Jare, p. 
89; Kunst in Sieb., p. 136; Vătășianu, Istoria, p. 753; Stănescu, SZwaoz, p. 39. 

Roth, Plastik, p. 56—58; Roth, Alare, p. 114—117; Kunst in Sieb., p. 38 — 39, 139—141; Värägtanu, 
Istoria, p. 751—752; Stănescu, Srwosz, p. 41—42. 

Un excelent album consacrat operei acestui meșter este cel realizat de Pašteka, Meister Paul. 

Mai multe opere de sculptură apartinind ultimei faze a goticului transilvănean la Vätäsianu, Forun 


p. 748--753. 


Arta metalelor 
(sec. XIII—XVI) 


Clopote şi potire: sunetul şi strălucirea metalelor... 


Unul dintre cele mai nobile capitole 
ale creației artistice transilvănene din 
evul mediu este, fără îndoială, acela 
al metalelor. De timpuriu, în principalele 
localități ale Transilvaniei s-au dezvol- 
tat centre de argintari, de aurari si de 
turnätori in bronz, operele lor fiind 
astăzi mărturie nu numai pentru o 
remarcabilă capacitate de absorbție a 
limbajului artistic specific domeniului, 
dar și de făurite a unor noi elemente 
tehnice și ornamentale capabile să ducă 
pină departe faima meșterilor de aici, 
permitind chiar să se vorbească la un 
moment dat despre un «modo tran- 
silvano» în argintărie. 

Inceputurile artei metalelor în Tran- 
silvania evului mediu sînt astăzi destul 
de greu de precizat. Referirile docu- 
mentare cu privire la această activitate 
în cursul secolului al XIII-lea sint 
sătace și neconcludente, după cum incertă 
rämine valoarea probatotie a pieselor, 
mai ales de bronz, care s-au păstrat 
din acel timp. Este imposibil de demon- 
strat în ce măsură ulcioarele de bronz 
provenind de la Boarta sau Șelimbăr 
au fost produse în Transilvania sau 
dacă nu cumva sînt opere de import, 
aceeași observaţie putind fi făcută pentru 
crucifixele si sfeșnicele de bronz, unele 
find păstrate în muzeele de la Cluj si 
Sibiu 1. 

In a doua jumătate a secolului al 
XIII-lea, putem consemna cu certitu- 
dine existența unor ateliere de săbieri 


la Sibiu 2, ceea ce implică, dacă nu o 
deplină cristalizare, în orice caz o pre- 
faţate a mestesugului artistic în dome- 
niul atit de nobil al metalelor trecute 
prin foc si pe sub ciocanul meșterilor 
fäurari. O dată cu începutul secolului 
al XIV-lea, în legătură desigur cu 
explozia urbană și cu impetuoasa înflo- 
tire economică a Transilvaniei, se poate 
vorbi despre apariţia primelor produse 
care pot fi considerate locale și care, 
in același timp, conturează opțiunile 
artistice si capacitatea de finalizate a 
mesterilor autohtoni. 

Cele mai importante realizäri ale genu- 
lui aparţin obiectelor de cult, notabile 
fiind ciboriul, cädelnita și potirul de 
la Şeica Mare 3, de asemeni, potirele 
de la Cisnädioara 4, Hamba 5, Guşteriţa ® 
și Șelimbăr”. O primă caracteristică, 
cu valoare generală, privind formele 
potirelor amintite este compoziţia simplă: 
baza circulară, piciorul tronconic, cupa 
scundă si largă, între picior şi cupă 
interpunindu-se un nod a cărui tratare 
decorativă este, de obicei, sobră. 

Piesa cea mai feușită din punct de 
vedere artistic este potirul de la Șeica 
Mare, păstrat astăzi în Muzeul Bruken- 
thal. Ceea ce impresionează în primul 
rînd este claritatea compozitionalä, puri- 
tatea formelor și, deopotrivă, abila utili- 
zare a elementelor ornamentale. Pe 
cupă, formînd un briu decorativ, se 
află o inscripție cu majuscule gotice, 
iar pe talpă şi pe piciorul tronconic 


305 


Fig, 334 


Fig. 335 





erau fixate patru plăcuțe poligonale, 
gravate cu simbolurile apocaliptice ale 
evanghelistilor 8. Demn de reţinut este 
faptul că aceste plăcuțe din metal cio- 
cănit si gravat erau acoperite cu smalţ, 
particularitate care trădează o timpurie 
confluență cu atelierele argintarilor ita- 
lieni. Decorul de smalţ apare si pe laturile 
nodului, care se prezintă sub forma unei 
prisme hexagonale ale cărei fațete sînt 
decorate cu cite o pläcutä smălțuită °. 

In a doua jumătate a secolului al 
XIV-lea, știrile documentare privind 
existența unor meșteri argintari si aurari 


Fig. 334 

Ciboriu (biserica evanghelică 
din Şeica Mare, 

jud. Sibiu). 





în Transilvania se înmulţesc, mai mult 
decît atit, ele sînt în măsută să evoce 
prosperitatea unora dintre meşteri, care 
ajung să ocupe demnități importante în 
ierarhia publică. In anul 1346, matricola 
bisericii din Sibiu amintește de un 
anume Kunz Goltsmit, iar în anul 
1359, la Aiud, se face referință despre 
Stefan Aurarul (aurifex). Un Ioan 
aurifaber, în anul 1389, si Nicolae auri- 
Jaber, în 1393, erau jurati ai orașului 
Sighișoara, iar un alt zurifaber, cu 
numele loan, era trimis la regele Sigis- 
mund pentru a cere confirmarea privile- 
giilor pe seama negustorilor sibieni. Tot 
un loan aurifaber, probabil cel menţionat 
înainte, reprezenta interesele orașului 
Alba Iulia într-un proces cu capitlul 
episcopiei dia acel oraș, în anul 1400 10. 
Toate aceste știri, alături de altele 
neamintite aici, sînt în măsură să evoce 
în mod convingător rolul important 
pe care exponentii artei metalelor ajunse- 
seră să-l ocupe în viața economică și 
socială a Transilvaniei, lăsîndu-ne să 
intelegem că activitatea lor era prosperă 
şi că numărul de produse pe care atelie- 
rele aurarilor îl puneau în circulație 
era consistent. 

Din nefericire, ceea ce se păstrează 
pentru recompunerea acestei activități 
din a doua jumătate a secolului al XIV -lea 
este destul de puțin. În legătură cu ridi- 
carea atitor biserici de oraș şi de sat este 
lesne de imaginat că tutnătorii în bronz 
erau foarte solicitati pentru a realiza 
clopote si cristelnite, fără de care existen- 
ta normală a unui lăcaș de cult era de 
neconceput. Vom consemna astfel clo- 
potele bisericilor evanghelice de la Sibiu, 
de la Mälincrav, Bazna, Saes, Nemsa, 
Draşov, Șeica Mare, Seleuș, Petrești, 
Bălcaciu, Boian si al bisericii catolice 
din Cristur H, clopote care au forme 
asemănătoare cu cristelnitele de bronz, 
lucru lesne explicabil pentru că se 
realizau în aceleaşi ateliere. Decorația 
este destul de redusă în raport cu supra- 
fața generală a obiectelor, dar ea vädeste 
multă indeminare, iar calitatea unor 
relieturi decorative permite să se stabi- 
lească o mai bună legătură intre meste- 
sugul turnătotului și acela al sculptorului 


de artă. Astfel, clopotele de la Mălin- 
crav, Bazna şi Nemşa sînt infrumusetate 
cu vrejuri de viță de vie, iar clopotul 
de la Șeica Mică are plachete în formă 
de scuturi heraldice, tema iconografică 
find vinätorul călare cu șoimul în 
mină. Mai complexe sint reliefurile 
clopotelor de la Bălcaciu și Boian, cu 
reptezentarea luptei lui Samson cu leul, 
sau clopotul de la Cristur, decorat cu 
reprezentări ale evanghelistilor. Nein- 
doielnic, unor tutnători transilvăneni 
trebuie să li se atribuie si realizarea 
clopotelor din Tara Românească, de la 
Cozia și Cotmeana, unul dintre clopo- 
tele de la Cotmeana avind ai semnătura 
meşterului Hanos 79. 

Mai pronunţat artistică este realizarea 
cristelnițelor de la Mediaş si Saes, 
apartinind probabil aceluiași atelier a 
cărui localizare putea D orașul Mediaș 13. 
Alcătuite dintr-un suport larg, cu aspect 
campaniform, si cupă scundă, de ase- 
meni foarte largă, aceste cristelnite sînt 
decorate cu vrejuri de viţă de vie, cu 
inscripţii și cu plăcuțe ornamentale 
avind ca temă imaginea unui rege- 
tronind sau grupuri de animale în 
fugă. Armonia compozitionalä, sensibi- 
litatea contururilor şi execuția de mare 
fineţe fac dovada unei reale măiestrii, 
explicabile în acea ambiantä artistică 
a Transilvaniei care fusese in măsură 
să dea la iveală pe sculptorii Martin 
şi Gheorghe din Cluj. 

Dar, în acest sens este încă mai con- 
cludentă evocarea potirelor din a doua 
jumătate a secolului al XIV-lea. Această 
perioadă se caracterizează prin accentua- 
rea influențelor italiene si astfel potirul 
de la Ocna Sibiului 7 a putut D atri- 
buit unui meşter italian, deși, tinindu-se 
seama de împrejurările specifice dezvol- 
tării mestesugurilor locale, este tot atit 
de posibil ca acest frumos giuvaer 
să fi fost executat într-un atelier transil- 
vănean. Păstrind, în linii mari, formele 
tradiționale, este proprie acestui potir 
dezvoltarea aparatului ornamental. Baza 
este polilobată, iar între bază şi nod, 
piciorul poartă un element ornamental 
suplimentar, un fel de briu cu cornișă 
crenelată, decorat cu patru lobi gotici. 


Decorul, neobişnuit de bogat, realizat 
prin gravate și emailare, cuprinde figuri 
de sfinți si sfinte: Ion Botezătorul, sf. 
Gheorghe călare, sf. Ecaterina din Ale- 
xandria etc., de asemeni, capete de 
îngeri și foarte caracteristicul însemn 
al casei de Anjou, element care per- 
mite situarea în epocă şi stabilirea unor 
explicații cu privite la influențele artis- 
tice italiene, pentru că, dacă în această 
perioadă accentuarea influențelor italiene 
în argintăria transilvăneană apare ca 
o realitate indiscutabilă, este tot atit 
de evident că legăturile cu argintarii din 


Fig. 335 

Potir 

(biserica evanghelică 
din Şeica Mare). 











“Rig. 336 
`. Potit 


(biserica evanghelică din Marpod, 


‘jud. Sibiu). 


- Fig. 337 
. Cristelnitä (biserica evanghelică din Mediaș). 








peninsulă erau favorizate de dinastia ange- 
vină, mereu preocupată de păstrarea 
legăturilor culturale cu Italia. 

Alături de potirul de la Ocna Sibiului, 
se cuvin a fi amintite potirele de la 
Altina 15, de la Turnisor 16, Cisnădie 17, 
Säcädate 18, toate acestea cu probabi- 
litate opere ale unui atelier sibian. Mai 
bogat decorat este potirul de la Mart- 
pod 1%, a cărui talpă cu contur patrulob 
ate medalioane cu simbolurile evan- 
ghelistilor, de asemeni un nod prevăzut 
cu șase butoni proeminenți. Atit meda- 
lioanele, cit şi butonii sînt decoraţi 
prin gravare si email, asemănarea cu 
unele potire din Italia și Tirol find 
lesne demonstrabilă. O formă deosebită, 
cate acuză o întoarcere spre modele 
mai arhaice si, în același timp, o preocu- 
pare sporită pentru efectele decorative, 
prezintă potitul de la Aldorf %, prove- 
nind cu probabilitate dintr-un atelier 
bistritean. 

Desi incä foarte controversate din 
punctul de vedere al provenientei, nu 
este deloc exclus ca așa-numitele 
plachete heraldice de la Aachen ?!, dăruite 
de regele Ludovic Angevinul, sau paf- 
taua de la Arges? găsită in mormîntul 
lui Vladislav Vlaicu 23, să fie tot opere 
ale unor ateliere transilvănene. Că atelie- 
rele transilvănene ajunseseră în a doua 
jumătate a secolului al XIV-lea la un 
real rafinament artistic si la o exceptio- 
nală măiestrie din punct de vedere 
tehnic, cea mai bună dovadă este oferită 
de bustul relicviar al regelui Ladislau 2%, 
realizat cu probabilitate într-un atelier 
orädean şi păstrat astăzi în Muzeul 
catedralei din Györ (Ungaria). Executat 
din aur şi decorat cu email, acest bust 
surprinde prin calitatea şi claritatea 
compoziţiei de ansamblu, prin marea 
varietate de mijloace care concurează 
la decorarea metalului si la nuantarea 
diferențelor de material. Într-adevăr, 
între figura, admirabil redată prin ciocă- 
nire si polisare, de pe o parte, şi striutile 
părului si bărbii, fine si regulate, urmă- 
rind un efect ornamental, există o 
netă și, în același timp, subtilă dife- 
rentă; pe de altă parte vesmintul, suge- 
rind un brocart de aur, este bogat orna- 


mentat cu romburi în care se înscriu 
elemente decorative florale şi cu carac- 
ter heraldic. 

Considerarea unor asemenea opere 
face mai lesnicioasă înțelegerea apari- 
tiei meteorice a fraților Martin si Gheor- 
ghe si, totodată, permite prefatarea 
remarcabilei infloriri a artelor din Tran- 
silvania secolului urmätor. 





din localitate. De o reală valoare si 
apartinind de asemeni sferei de creație 
a goticului transilvănean este cădelnița 
de la Tismana 2%, operă care sugerează 
prin formele sale o _bisetică bizantină 
de tipul cruce greacă înscrisă, cu cinci 
cupole, dar ferestrele sint gotice, în 
arc frint, cu acoladă si ornamente cu 
numetoase fleuroane. Considetind for- 


Fig. 338 
« Paftaua de la Argeș» (Muzeul de istorie al R. S. România). 


Printre piesele care se mai cer amin- 
tite in legătură cu sfirșitul secolului 
al XIV-lea, figurează frumosul sigiliu 
de la Baia Mare %, operă cu valoare 
de document întrucît conţine si o 
autentică scenă de muncă a minerilor 


ma, desigur cerută de donator, a cădel- 
nitei de la Tismana, ca și calităţile ei 
ornamentale în care rafinamentul execu- 
Hei se-impune pe primul plan, înțelegem 
că acest obiect reprezintă materializarea 
unei intenții ctitoricesti cu valoare repre- 


309 


Fig. 339 








SE 


y 


2 


ES 
RS 


i 
d 
i 
| 
$ 
j 


Fig. 339 
Cädelnitä de la Tismana (Muzeul de Artă al R. S. România). 


zentativă, că meşterul transilvănean fu- 
sese obligat să se adapteze unui progtam 
impus de către un înalt comanditar 
din Tara Românească. Ne aflăm, așadar, 
în fața unei opere de sinteză, fapt 
demn de reținut pentru că de aici 
încolo sinteza artistică bizantino-gotică 


310 


se va regăsi în argintăria meșterilor 
transilvăneni în repetate rînduti şi întot- 
deauna sub comanda unor donatori din 
Tara Românească sau Moldova. 
Valoarea reprezentativă a cädelnitei 
de la Tismana este pusă si mai mult 
în evidență de comparatia cu cädelnitele 








Fig 
340 


provenind din citeva biserici de sat tran- 
silvănene, de la Cincu, Merghindeal, 
Jelna, Cristian si Fiseriu 27, Executate din 
bronz sau din alamä, aceste cädelnite au 
forme simple, cotespunzind. tipologiei 


foarte räspindite: suport cu aspect de. 


de potir şi focar semicircular deasupra 
căruia se află un capac. perforat pentru 
a petmite fumului să se răspindească. 
Atit forma generală, cit şi tratarea deco- 
rativă la aceste cädelnite sînt modeste 
și pun în evidenţă ceea ce am putea 
numi o producție de serie. 
Principalul fond al artei metalelor 
din Transilvania, care s-a păstrat din 
prima jumătate a secolului al XV-lea, 
este alcătuit din acele obiecte de cult 
realizate din materiale nobile şi tratate 
cu particulară ingrijire din punct de 
vedere tehnic şi decorativ. În categoria 
hrismatoriilor, a ciboriilot si, mai ales, 
a potirelor, deosebit de numeroase, sînt 
lesne de reţinut piese de notabilă va- 
loare artistică. Astfel, hrismatorüle bise- 
ricilor evanghelice de la Cisnădioara, 
de la Băgaciu, Cincu, Movile şi Mediaş 28 
relevă capacitatea: argintarilor transil- 
văneni de a se adapta la un program 
mai complex, atit din punct de vedere 
funcțional, cit și ornamental. 


Hrismatotiul de la Cisnădioata are ` 


partea inferioară concepută asemănător 
potitelor, respectiv o talpă circulară, 
un picior tronconic prevăzut cu briu 
modulat și un nod amplu decorat cu 
striuri. Pe suport este fixat corpul, 
cu cei trei recipienti, deasupra căruia 
se inaltä capacul, asemenea unui verita- 
bil turn de castel prevăzut cu acoperiș 
înalt și înconjurat cu turnulețe. Feres- 
trele turnului sint decorate cu traforuri 
și profile gotice, minuţia execuţiei fiind 
cu totul remarcabilă. Tot de la Cisnä- 
dioara provine un frumos cibotiu 2 
a cărui simplitate decorativă este com- 
pensată de eleganța formelor. Și aici 
partea inferioară este concepută similar 
cu un suport de potir, deasupra acestuia 
tidicindu-se un recipient de formă pris- 
matică hexagonală, prevăzut cu un capac 
cu aspect pitamidal. Ciboriile de la 
Brădeni, de la Șeica Mare si de la Lechin- 
ta 30 merită să fie amintite nu doar 


pentru calitatea execuţiei, dar și pentru 
a releva faptul: că odinioară inventarul 
bisericilor transilvănene. era incompara- 
bil mai bogat decit îl cunoaștem astăzi 
şi, ca atare, producţia atelierelor tran- 
silvănene trebuie imaginată ca find 
deosebit de mate. 

Grupul de obiecte care permite urmă- 
firea mai nuanţată a consonantelor ar- 
gintäriei transilvănene cu fenomenul 
artistic contemporan este cel al potire- 
lor. La începutul secolului al XV-lea, 
într-o vreme cînd în domeniul picturii 
murale putuse fi invocată confluență ti- 
rolezä şi, in general, din zona Alpilor, 
arta potirelor transilvänene se înscrie 
în aceeași direcție. Principalele carac- 


Fig. 340 

Hrismatoriu A 
(biserica evanghelică din Cisnădioara — 
Muzeul Brukenthal). 











Fig. 341 

Potir 

(biserica evanghelică din Prejmer, 
jud. Braşov). 


teristici formale care pot fi puse în 
evidenţă sînt următoarele: tălpile polilo- 
bate, picioarele cu fațete care se racor- 
dează ‘nemijlocit la dispoziţia lobată a 
tălpilor, nodurile sint foarte variate, fie 
turtite, cu butoni, fie tratate ca un tor 
cu Stat), iar cupa capătă o formă mai 
zveltă, alungindu-se pe verticală si avind 
deschiderea mai mică. l 

Din numărul mare de piese păstrate, 
amintim To primul rind potirul bisericii 
evanghelice din Zagär 31. Admirabil pro- 
portionat, acest potir are o talpă hexa- 
lobată care face corp comun cu partea 
inferioară a piciorului, ca o piramidă 
cu fețe curbe.: În continuare, piciorul 
are formă de prismă hexagonală, cu 
fețele delicat decorate prin gravare, zona 
centrală fiind întreruptă de un amplu 
nod cu aspect de sferă turtită şi striatä. 


312 


Cupa potirului este înaltă, cu gura mai 
restrinsä în raport cu potirele de epocă 
arhaică. Feţele fusului prismatic sint de- 
corate cu motive florale si geometrice, 
executate prin gravare si nielare. Foarte 
asemănătoare cu potirul de la Zagär sint 
potirele de la Ghinda şi Sintioana ®, 
acesta din urmä inlocuind nielura cu 
smalt verde. Mai bogat impodobit, po- 
tirul de la Prejmer 22 are suportul pris- 
matic alungit, iar fetele sint decorate 
prin gravare cu gratioase motive florale. 
Bulbul, mic si turtit, este gravat cu 
striatii dispuse oblic, avînd aspectul unui 
briu din funie răsucită. 


Fig. 342 

Potir 

(biserica evanghelică din Bunesti, 
jud. Braşov). 








u 


ei 


cb, 
mn 


In stadiul actual al cercetärilor este 
greu sä se facä precizäri cu privire la 
activitatea atelierelor din Sibiu, din Bra- 
sov sau din alte centre. Pare însă pto- 
babil cä centrul sibian era mai dinamic 
si mai receptiv la inovatiile de limbaj, 
ceea ce se poate deduce din faptul cä 
potirele aflate in satele din imprejurimi 
prezintä o decoratie mai bogată si o 
tendintä mai marcatä cätre siluetele zvel- 
te. Așa sint potirele de la Gusterita, 
Slimnic, Cisnädioara sau Șelimbăr zé, 
toate avind talpă polilobă si nod turtit, 
decorat cu butoni. De asemeni, la mai 
multe piese din acest grup apar deco- 
taţii în smalţ verde şi albastru. 

Dimpotrivă, grupul de potire care ar 
putea fi pus în legătură cu activitatea 
atelierelor de argintari din Brașov pre- 
zintă forme mai tradiţionale, armonioase 
ca proporții, dar sobre ca decorație. 
Remarcabil este potitul bisericii evan- 
ghelice din satul Bunești 35, cu siluetă 
bondoacă, foarte expresivă însă, avind 
cupa, fusul și suportul piramidal gra- 
vate cu inscripții ce formează briuri, iar 
nodul turtit este decorat cu bumbi pro- 
eminenti, otnamentati cu elemente flo- 
rale. 

Concomitent cu progresiva dezvoltare 
a mestesugului argintarilor, trebuie să 
consemnäm pentru prima jumätate a 
secolului al XV-lea prosperitatea artis- 
tică in domeniul turnării bronzului. In 
anul 1404, se turna, cu probabilitate 
într-un atelier sibian, cristelnita bise- 
ricii evanghelice din Altina 3. In con- 
sonantä cu tendinta pe care am ob- 
servat-o in domeniul potirelor, silueta 
cristelnitei este mai elegantä, mai elan- 
satä, deschiderea cupei in raport cu 
inältimea fiind mai redusă. Decorația, 
fără să fie fastuoasă, este echilibrată și 
armonios dispusă în registre cu vrejuri 
de viţă. La fel ca la unele piese de bronz 
din secolul al XIV-lea, în decorație 
apare figura unui rege tronind, probabil 
o referire la motivul iconografic al rege- 
lui Ludovic cel Sfînt, patron alangevi- 
nilor. 

De un remarcabil interes artistic si 
iconografic este cristelnita bisericii evan- 
ghelice din Sıbiu, operä a mesterului 





Fig. 343 

Meşterul Iacob: 

cristelnita de la Sighişoara 
(biserica minästirii Sighisoara). 
Fig. 344 

Mesterul Tobias: potir 

(biserica evanghelicä din Dupus, 
jud. Sibiu). 





Leonhardus din anul 1438 37. Avind, 
ca atitea alte cristelnite din,-bronz, 
aspectul unui potir de mari dimensiuni 


cu talpă circulară, suport conic și bulb 
ptoeminent, cristelnita din Sibiu se 
particularizeazä prin bogätia decorativä 
si prin natura elementelor ornamentale, 
respectiv 228 de plachete cu motive 
in relief, probabil furnizate de un atelier 
de argintärie. Motivele iconografice ale 


dar interesant este că sinteza s-a operat 
în sens invers: un obiect pentru o 
biserică săsească antrenind in decora- 
ţia sa elemente din ambianța romä- 
neascä. 

O altă piesă de remarcabilă ţinută 
attistică este cristelnita turnată de mes- 
terul Jacob, probabil tot un sibian, 
pentru biserica fostei minăstiri din Sighi- 
șoara 38. Datată în anul 1440, această 





Fig. 345 

Potir 

(biserica evanghelică din Rupea 
jud. Braşov). 


acestor plachete trădează faptul că ate- 
lierul respectiv executase numeroase co- 
menzi pentru Tara Românească, orga- 
nizarea compozitionalä și tratarea de 
detaliu purtind marca tradițiilor si influ- 
entelor artei bizantine. La fel ca in 
cazul cädelnitei de la Tismana, se poate 
vorbi aici despre o operă de sinteză, 


314 





Rig. 346 

Potir 

(biserica evanghelică din Saschiz, 
jud. Mureş). 


cristelnitä are o siluetă mai zveltă, cu 
nodul de pe piciorul-suport mai mic, 
dar puternic traforat, iar motivul prin- 
cipal al sistemului ornamental este alcă- 
tuit din inscripţii. 

Înrudite cu cristelnita din Sighișoara 
sînt eristelnitele din Daia Secuiascä si 
Brädeni, piese pe care Victor Roth 


le punea pe seama aceluiași atelier 29. 
În deceniile următoare producţia cris- 
telnitelor de bronz este concuratä de 
o revenire a modei cristelnitelor de 
piatră, totuși merită să fie consemnate 
piesele păstrate în Biserica Neagră din 
Braşov și în biserica evanghelică din 
Șeica Mică, aceasta din urmă în anul 
1477.40, 

În compensație, pentru diminuarea 
numărului cristelnitelor de bronz, con- 
semnăm pentru a doua jumătate a 
secolului al XV-lea un număr foarte 
mare de clopote, ca acelea de la Sighi- 
soara, Dupus, Beia, Mediaș, Smig #, de 
asemeni de Ja Sincraiul de Mures, 
Tärcesti 4? si alte localități. In total se 
cunosc în această perioadă 16 clopote 43, 
număr fitește mult mai diminuat în 
raport cu cel existent in apocă. Un 
vestit meşter turnător de clopote a 
fost loan Wertheim care a turnat clo- 
potul mare al bisericii din Sibiu %, 
de asemeni trebuie să-l reamintim pe 
meșterul Leonhardus, din acelaş oraș, 
despre care se știe că în anii 1429— 
1438 a turnat șapte clopote pentru 
bisericile săsești din zona Sibiului 29. 
Către sfirsitul veacului, forte cunoscut 
era atelierul turnătorului de clopote 
Emeric din Oradea, căruia îi aparţine 
clopotul din biserica de la Valea lui 
Mihai, datat 1491 46. In acelaș an, 
1491, turnătorul de clopote Martin 
din Sibiu ajungea chiar în conducerea 
oraşului 4. Centre importante de turnä- 
turie artistică în bronz se aflau în 
acea vreme la Sibiu, la Brașov, la 
Sighișoara, la Oradea și, de asemeni, 
la Arad, de unde provenea clopotul 
principal al abației de la Bulci, datat 
1468 48, 

Dar, ajungind în a doua jumătate a 
secolului al X V-lea, este timpul să con- 
semnăm o deosebită afirmare a argintä- 
riei transilvănene care începe să fie 
tot mai cunoscută peste hotare. O 
primă dovadă a acestei prosperitäti este 
atestată pe cale documentară și privește 
existența breslelor de argintari în princi- 
palele oraşe transilvănene 28. Constitui- 
rea breslelor de argintari reprezintă, în 
contextul vieţii economice și sociale 


a Transilvaniei de atunci, o demonstra- 
tie peremtorie a locului important pe 
care meşterii metalelor nobile îl ocupau 
in ierarhia locală. La Sibiu, la Cluj, 
la Brașov, la Oradea, la Arad, la Sighi- 
soara, la Bistriţa argintarii erau nu 
doar un factor economic și social foarte 
dinamic, ei erau deopotrivă și autentici 
cteatori de artă, prestigiul lor find asigu- 
rat în primul rind de calitatea luctărilor 





Fig. 347 

Potir . 

(biserica evanghelică din Băgaciu 
jud. Mureş), 


făurite în atelierele proprii. Din această 
petioadă ne-au parvenit mai multe nume 
de meșteri: Gaspar din Brașov — auto- 
rul unui foarte împodobit potir, greu 
de 885 de grame — și Matei din Bistriţa, 
autor al unui potir datat 1494, piesă 
ornamentată cu pietre preţioase și eva- 
luată în epoca realizării cu impresio- 


315 


Fig. 348 
En Potir 
(biserica evanghelică din Slimnic — 
Muzeul Brukenthal), 


gang EEE zë 
i ai en 
ers 


AS y 








nanta sumă de 41 de florini si 37 di- 
nari 50, 

Considerate în general — deşi excep- 
tiile sînt numeroase —, potirele din cea 
de a doua jumătate a secolului al 
XV-lea marchează o permanentă ten- 
dintä spre bogăţia decorativă si, toto- 
dată, spre siluetele mai avintate. Un 
alt element caracteristic este tratarea 
tälpii ca un element cu valoare compo- 
zitionalä autonomä: de regulä, polilo- 
bă, talpa este înălțată pe verticală, fiind 
frecvent decorată cu motive traforate. 
Piciorul tratat în fațete, în spiritul tra- 
ditiei deceniilor anterioare, este gravat 
cu motive iconografice; apar adesea 
figuri de sfinţi sub arcade cu fleuroane, 
în cimputile adincite prin gravare fiind 
turnat smalţ colorat. Nodurile sint foarte 
proeminente și vatiate ca formă, deco- 
ratia lor constind nu numai din bumbi, 
ci şi din striuri sau din motive vegetale 
aplicate. Dar principala caracteristică a 
potirelor transilvănene, din această epocă 
tiirzie a goticului, este tratarea bogat 
decorativă a părţii inferioare a cupei. 
Îmbrăcată cu motive traforate — de cele 
mai multe ori executate separat, prin 
turnare și aplicate —, gravatä sau aco- 
perită cu bobite care imită popularul 
motiv al perlei, treimea inferioară a 
potirelor din această perioadă prelun- 
geste sistemul ornamental care de obicei 
era rezervat piciorului. 

O piesă remarcabilă este potirul exe- 
cutat de meşterul Tobias si aflat astăzi 
in păstrarea bisericii evanghelice din 
satul Dupus 5+. Cupa, înaltă, frumos pro- 
portionatä, este decorată cu un larg 
briu ornamental al cărui mijloc este 
alcătuit dintr-o inscripție. Piciorul, de 
secţiune hexagonală, cu feţele curbe, 
este puternic împlantat intr-o talpă 
inaltă, cu șase lobi. Marginile tălpii sînt 
decorate cu un vrej vegetal, trafotat, iar 
laturile piciotului-suport sînt decorate 
prin gravare, cu figurile lui Iisus, Maria, 
Doroteea, Margareta, Barbara si Ecate- 
rina, fiecare purtind atributul specific. 
Nodul proeminent este decorat cu striuri 
si sase butoni puternic reliefati, de 
formä cvadrilobatä, formä atit de carac- 
teristicä ornamenticii gotice. 


Asemänätor, dar mai bogat ornamen- 
tat şi avind baza cupei îmbrăcată într-un 
ansamblu decorativ cu raze, inscripție 
si o bordură cu floricele de crin, este 
potirul de la biserica evanghelică din 
Saschiz 5, pe al cărui picior-suport se 
află gravate portretele sfinților rei 
Ştefan, Emeric si Ladislau. 

Din familia destul de numeroasă a 
acestor potire, mai amintim pe cel 





Fig. 349 

Potir 

(biserica evanghelică din Slimnic — 
Muzeul Brukenthal). 


păstrat la biserica Viişoara 53, piesă care 
poate fi considerată ca făcînd trecerea 
‚Ja o etapă nouă în arta argintäriei transil- 
vänene. Într-adevăr, sub dubla influență 
a artei metalelor preţioase din Italia, 
Renașterii, pe de o parte şi a goticului 
tîrziu, pe de altă parte, decorația potire- 
lor transilvănene devine tot mai învol- 


317 


Fig. 


346 








zu 


Fig. 350 
Crucifix, detaliu 
(biserica evanghelică din Slimnic — 


Muzeul Bukenthal). 


buratä, tot mai complicată, ajungind, 
în unele cazuri, de o fantezie debor- 
dantă. 

In chiar primele decenii ale secolului 
al XVI-lea se poate considera ca defini- 
tiv dobinditä în arta argintäriei transil- 
vănene inovația utilizării smaltului in 
combinație cu filigranul. Se știe că 
atit filigranul, cît si smaltul erau de 
multă vreme cunoscute de către argintarüi 
orientali si europeni, dar nu este preci- 


Fig. 352 
Monstranţă (detaliu din fig. 351) 


318 








Fig. 351 
Monstranță 


(biserica evanghelică 
din Cisnădie — 


Muzeul 


Brukenthal). 











= 
= 
— 
= 
m... 
Pa 
Ess 
Es 
om. 
e 
ph 
E? 
n. 
big 
ir 
E 
EH 
Es 
rs 
i 
ae 


HERE 


er 


ne ana mai 


X ii tara 


h 


fens EA 


Teresa 


fan Er papi 


Pak, 


E 


\ 


d N i 
ëfters i 





. 351). 


Fig. 353 
in fig 


Monstrantä (detaliu d 








zat unde, pentru prima oară, aceste două 
elemente ornamentale au fost asotiate. 
În primii ani al secolului al XVI-lea, 
revine destul de des în documente 
denumirea de modo-transilvano. Pate vero- 
simil că modo-transilvano defineşte toc- 
mai această combinaţie inovatoare 5 si 
dacă mai tirziu, drotemaiul — cum se 
mai numește smaltul asociat cu filigra- 





Fig. 354 

Cädeinita de la Puma 
(muzeul minästirii Putna, 
jud. Suceava). 


f 


nul — a ajuns să aibă o largă räspindire, 
nu sintem împiedicaţi să credem că 
descoperirea procedeului aparține meste- 
tilor transilvăneni care, în epoca respec- 
tivä, se aflau în rîndurile celor mai buni 
artişti ai metalelor din intreaga Europă. 


320 


La bogăția decorativă a potirelor din 
primele decenii ale secolului al XVI-lea 
participă în primul rind piciorul-suport 
si partea inferioară a cupei. Potirele 
de la Rupea, Băgaciu, Apoldul Mare 
sau de la Dealu Frumos 5° ne introduc 
într-o lume de deosebită bogăţie orna- 
mentală pentru ca, în deceniul al treilea, 
cu piese ca potirele de la Slimnic 5 să se 
ajungă la faza cea mai înflorită a genului. 

Piesa care constituie capodopera poti- 
relor transilvănene din această petioadă 
este, fără îndoială, potirul comandat 
de Benedict de Suk și păstrat astăzi 
în Muzeul catedralei din Esztergom 
(Ungaria) >”, Piciorul-suport, cu talpa 
polilobată, este decorat cu utilizarea 
mai tuturot procedeelor imaginate de 
către argintarii timpului. Intervin zone 
gravate, traforate, piese turnate separat 


și asamblate, motive de inspirație vege- 


tală sau arhitectonică, edicule gotice, 
la acest mate ansamblu decorativ, care 
cuprinde în mantia sa talpa, piciorul 
şi nodul adäugindu-se partea inferioară 
a cupei pe care apar în medalion o 
serie de imagini iconografice: Bunavestire, 
Închinarea Magilor, Maria cn pruncul, 
Răstignirea, Plingerea Ini Iisus, Iisus al 
durerii. 

“Acest potir poate fi considerat ca 
un autentic apogeu care incununează 
si epuizează o întreagă evoluție artis- 
tică. De aici încolo, argintăria transilvă- 
neanä este din ce în ce mai atrasă de 
formele decorative ale Renașterii, iar 
amintirile goticului pälesc într-un inter- 
val de timp foarte scurt. Alături de 
potire, ar mai putea fi amintite pentru 
perioada de sfirsit a goticului citeva 
piese cu destinație variată: pacificale 58, 
cu sau fără suport, cruci de procesiune 5 
sau monstranfe, cum este acea admi- 
rabilă piesă provenind de la Cisnădie 8 
si păstrată azi la Muzeul Brukenthal. 

Tot în legătură cu argintäria transil- 
văneană trebuie să punem şi execuţia 
cädelnitei de la Putna îi, dăruită de 
Ștefan cel Mate în anul 1470, de asemeni 
cädelnita de la minästirea Bistrita-Vil- 
cea 62, danie a boierilor Craiovesti, am- 
bele opere bogat decorate cu ornamente 
specifice goticului tîrziu. Pe cale docu- 


Fiz. 
345 
347 


Fig. 
348 
349 


Fig- 
350 





A 
“a 
a E 
E 
Ş Ș 
m 
Bi 
e J 
= EE 
GER 
„as 
Ja 
Ru D 
TO 
< 
o 
Ki 
g7 
o A 
a N 
3 
a 
ks 


C 





Fig. 355 


mentară se ştie că volevozii şi. boierii 
din Tara Românească si din Moldova 
se numărau printre principalii comandi- 
tati ai atelierelor de argintärie din Tran- 
silvania, incit se poate afırma cä dezvol- 
tatea artelor metalelor în voievodatul 
intracarpatic s-a datorat în bună măsură 
comenzilor acestora. Basarab cel Tinăr 
cumpăra de la Braşov cupe şi odoare 
de argint, iar Radu cel Mare comanda 
sibienilor un policandru pentru biserică. 
Mihnea Vodă şi Neagoe Basarab se 
numărau de asemeni printre importantii 
comanditari de argintärie în Tanka 
nia. În anul 1481, Ştefan cel Mare 
cerea bistritenilor să i-l trimită înapoi 
pe meşterul Anton care fugise din 
fața primejdiei turceşti. Din scrisoare 
aflăm că acest Anton mai lucrase pentru 
voievod şi că Ştefan fusese mulțumit 
de realizările sale. Bistritean era si 
mesterul Toma care lucra in Moldova 
după moartea lui Stefan cel Mare, 
find metionat în timpul lui Ștefăniță. 
Dar poate cea mai importantă comandă 
cunoscută ptin intermediul documente- 
lor este aceea a coroanei pe care doamna 
Despina o plătea meșterilor sibieni cu 
impresionanta sumă de o mie de florini ê., 


Note 


1. În legătură cu arta metalelor din Transilvania, 


176. 
2. Pascu, Mestesugurile, p. 56. 


Faima argintäriei transilvänene nu se 
limita doar la hotarele tärilor romä- 
ne. Complexele legäturi comerciale cu 
Ungaria, Boemia, Germania de sud, 
Austria si Italia explică nu numai prospe- 
ritatea economică, dar și eclectismul 
artistic caracteristic primului pătrar al 
secolului al XVI-lea. Eclectismul era 
favorizat atît de circulația produselor, 
cît si de circulația mesterilor, cunoscuți 
pe cale documentară provenind de la 
Nürnberg, de la Szczeczin sau de la 
Halberstadt 6, alături de care putem, 
in mod legitim, presupune cä erau 
activi mesteri din Boemia si Slovacia, 
cu regiunea Spiš (Zips) din Slovacia 
centrală legăturile economice ale Tran- 
silvaniei find in general foarte strinse 
în secolele XV—XVI. 

Pe temeiul celor arătate pînă aici, 
tinind seama de numeroasele și impor- 
tantele realizări ale artei din Transil- 
vania, considerind aici si lucrările dispä- 
tute ale fraților Martin si Gheorghe 
din Cluj, putem spune că i-a fost dat 
acestui domeniu artistic să atingă cele 
mai înalte culmi, impunind arta transil- 
văneană în conştiinţa culturală a Europei 
contemporane. 


a 


în secolul al XIII-lea, Vätäsianu, Istorsa, p. 172— 


. Ciboriul este confecționat din argint aurit, cädelnita din bronz, iar potirul din aur (Roth, Kunst- 


denkmäler, I, nr. 16, 460, 537; Vătăşianu, Istoria, p. 178—180). 


. Potirul din Cisnädioara are talpă circulară a cărei față este decorată cu floricele gravate, picior 


tronconic, nod turtit și cretat, cupă scundă și largă. Pe fusul piciorului a fost gravatäfo inscripţie 
cu majuscule gotice — AVE M(ARIA) H(LF (G) O(TT) —,al cărui cîmp fusese smälfuit (Roth, 
Kunstdenkmäler, I, or. 17; Vătăşianu, Istoria, p. 178). 


. Potirul de la Hamba are talpa înălțată, marginea fiind decorată cu mici traforuri patrulobe, nodul 


este împodobit cu butoni patrulobi și frunziș ciocănit și aplicat. La origine, decorația gravată de pe 
fusul piciorului şi de pe nod fusese parțial smălțuită (Roth, Kunstdenkmäler, I, nr. 12; Vätäsianu, 
Irtoria, p. 178). 


. Potirul de la Gusterita are silueta simplă, cu marginea tälpii ajuratä si cu nodul turtit, decorat cu 


butoni patrulobi (Roth, Kunstdenkmaler, I, nr. 13; Vătăşianu, Istoria, p. 178). 


„ Potir simplu, armonios ca proporţii, decorat cu inscripții pe cupă şi pe talpă (Roth, Kunsidenkmaler, 


I, nr. 19; Vătășianu, Iszoria, p. 178), 


. Nu se mai păstrează decit pläcuta cu vulturul evanghelistului Ioan. 
. Dealtfel și celelate potire au avut un decor smältuit (notele 4, 5, 6,). 


322 


10, 


11. 
12. 


13. 
14. 
15. 
16. 


17. 
18, 


19, 
20. 


21. 


22. 


23. 


24, 
25. 
26. 


27, 
28. 
29. 
30. 
31. 
32. 
33. 
34, 
35. 
36. 
37. 
38. 


39. 
40. 


Pascu, Meslesugurile, p. 71—72. De remarcat că auratul Kunz primea sume însemnate pentru lucrările 
executate la comanda orașului Sibiu. 

Roth, Kunstgewerbe, p. 7; Vätäsianu, Jsforia, p. 440—441; Pascu, Meszesugurile, p. 70— 71. 

Clopotele de la Cozia datează din 1385 si 1403, iar cel de la Cotmeana este datat 1413 (lorga, Balș, 
Iar, p. 36; Panaitescu, Mircea, p. 156; Iorga , Brașovul, p. 91; Vătășianu. Istoria, p. 441). In 1393, 
era pomenit la Sighișoara turnătorul de clopote Andrei Toppengiesser, iar Honz Peir (2) Kopfersmid 
turna, in 1400, clopotul de la Miclosoara (Pascu, Megtesugurile, p. 71). 

Roth, Beiträge, p. 65—67, 67—69; Roth, Kunstgewerbe, p. 10—12; Vătășianu, Istoria, p. 435—437. 
Balogh }., Renaissance, p. 17; Vătăşianu, Istoria, p. 445. 

Roth, Kunstdenkmäler, nr. 11; Vătăşianu, Istoria, p. 449. 

Potirul de la Turnișor are piciorul tronconic decorat, prin ciocănire, cu şase flori de crin (Roth, 
Kunstdenkmäler, nr. 18,; Vätäsianu, Istoria, p. 449). 

Roth, Kunstdenkmäler, nr. 14; Vătăşianu, Istoria, p. 449 —450. 

Roth, Kunstdenkmäler, nt. 20; idem, Beiträge, p. 160—161; idem, Kunstgewerbe, p. 85; Vätäsianu, 
Istoria, p. 449 —450. 

Roth, Kunstdenkmäler, nr. 22; Vätäsianu, Istoria, p. 450. 

Potirul de la Aldorf are talpa hexagonală, cu laturile concave, nod cu şase butoni proeminenţi, 
cupă scundă și largă. (Piciorul cu aspect de fus cilindric este opeta unei restaurări moderne). Decor 
gravat si smältuit (Roth, Kunstdenkmaler, nr. 21; Vătăşianu, Istoria p. 450). 

Bogat ornamentate cu elemente heraldice si arhitectonice, plachetele de la Aachen par sä fi decorat 
o ferecătură de carte. Se consideră că au fost dăruite de Ludovic I, în anul 1374. Execuţia a fost 
atribuită fraților Martin şi Gheorghe din Cluj (Roth, Beirräge, p. 206; Vătăşianu, Istoria, p. 445). 
Beneficiind de o bibliografie deosebit de bogată, paftaua. de la Argeș este într-adevăr o operă de 
excepţie. Executatä din aut, ea reprezintă un castel cu arhitectură gotică în poarta căruia se află 
o lebădă cu cap de femeie. În două balconase care încadrează poarta castelului apar o figură de barbat 
si una de femeie în costume de epocă, În prezent piesa este expusă Ja Muzeul de istorie al R. S. 
România (Drăghiceanu, Arges, p. 62; Iorga-Bals, L’arz, p. 28; Vätäsianu, Irzoria, p. 454—455; Chi- 
haia, Cezăţile, p. 35—45; Nicolescu, Metale, 

Multă vreme s-a considerat că a aparținut lui Radu I; este meritul lui Pavel Chihaia de a fi resta- 
bilit adevărul, o dată cu identificarea mormintului din care provine paftaua (Chihaia, Cerăzi/e, p. 
7—34). 

Balogh J., Renaissance, p. 25; Vătăşianu, Istoria, p. 446— 447. 

Balogh J., Renaissance, p. 25; Vătăşianu, Istoria, p. 446; Nicolescu, Metale, p. 50. 

Cegäneanu, Objecte, p. 11; Vătășianu, Istoria, p. 456; Nicolescu, Argimâria, p. 216; Nicolescu, Metale, 
p. 52. 

Roth, Kunsidenkmáler, nr. 536, 538, 541, 539 540; Vătăşianu, Iszoría, p. 454. 

Roth, Kansidenkmäler, nr. 534, 526, 527, 530, 532; Vätäsianu, Isforia, p. 454. 

Roth, Kunstdenkmaäler, nt. 461; Vätäsianu, Iszoria, p. 454. 

Roth, Kunstdenkmäler, nr. 458, 460, 463; Vătăşianu, Istoria, p. 453 - 454. 

Roth, Kunstdenkmäler, nr. 31; Vătăşianu, Istoria, p. 451—452. 

Roth, Kunsidenkmäler, ar, 34, 27, Vätäsianu, Isjoria, p. 451—452. 

Roth, Kunstdenkmöäler, ar. 33; Vătăşianu, Istoria, p. 452. 

Roth, Kunstdenkmäler, nr. 47, 65, 57, 19; Vătăşianu, Istoria, p. 453, 

Roth, Kunstdenkmäler, nt. 42; idem, Beiträge, p. 163—164; Vătășianu, Istoria, p. 453. 

Roth, Kunstgewerbe, p. 14; idem, Beiträge, p. 69—70; Vătăşianu, Istoria, p. 437. 

Roth, Kunstgewerbe, p. 12—13; Roth, Beiträge, p. 71—74; Vătăşianu, Is/oria, 437 — 439, 

Roth, Kunsigewerbe, p. 14—15; idem, Beiträge, p. 78-80; Vätäsianu, Issoria, p. 439. Din inscripția 
de pe cristelnitä rezultă că meşterul lacob era, cu precădere, turnător de clopote:... boc opus 
pla) man(ibus) Jacobi fusor(i)s ca( m) paharul n) sub anno d(ommi) MCCCC XL®... 

Roth, Kunstgewerbe, p. 15 — 16; idem, Beiträge, p. 80—82; Vätäsianu, Isforia, p. 439. 

Roth, Kunstgewerbe, p. 16-17, Roth, Beiträge, p. 82-85, 76—77; Wätäsianu, Istorsa, p 853. De 
remarcat că cristelnita brașoveană repetă în forme mai greoaie cristelnira meșterului Iacob de la Sighi- 


323 





soara, in timp ce cristelnita de la Șeica Mică pare o replică interpretată a cristelnitei lui Leon- 
hardus. m 

41. Roth, Kunstgewerbe, p. 6—7; Vätäsianu, Istoria, p. 852—853, 

42. Orban, Szekelyföld, IV, p. 185, I, p. 112; Vätäsianu, Iszoriz, p. 853. 

43. Vătășianu, Istoria, p. 853. 

44. Pascu, Mestesugurile, p. 177. 

45. Vätäsianu, Isforia, p. 439; Pascu, Mestesugurile, p. 177. 

46. Pascu, Mestesugurile, p. 177. 

47. ibidem, p. 177—178. 

48. ibidem, p. 177. 

49. ibidem, p. 204—206. 

50. ibidem, p. 203. 

51. Roth, Kunstdenkmäler, or. 85; Vätäsianu, Istoria, p. 869. 

52. Roth, Kunstdenkmäler, nr. 95; Vătăşianu, Is/oria, p. 871. 

53. Roth, Kunstdenkmäler, nr. 126; Vätäsianu, Iszoria, p. 873. 

54. Vătăşianu, Istoria, p. 866, 877—878. 

55. Roth, Kunstdenkmäler, nr. 170, 151, 199, 146; Vătășianu, Is/oria, p. 873, 874, 878, 879. 

56. Roth, Kunstdenkmäler, nr. 165; Vätäsianu, Iszoria, p. 881. 

57. Kunst in Sieb, p. 153—154; Vätäsianu, Istoria, p. 875 — 876. 

58. Vătăşianu, Istoria, p. 882 — 883. 

59. ibidem, p. 883 — 884, 

60. ibidem, p. 884; Roth, Kunstdenkmäler, nr. 7; idem, Kunstgewerbe. 

61. Cegäneanu, Obiecte, p. 15; Vätäsianu, Istoria, p. 890; Musicescu, Putna; Nicolescu, Metale, p. 52. 

62. Cegäceanu, Obiecte, p. 22—25; Vätästanu Istoria, p. 902; Nicolescu, Metale, p. 52. 

63. Pascu, Mesiesugurile, p. 207—208. 

64. Roth, Kunstgewerbe, p. 63; Vătăşianu, Istoria, p. 885. 





Partea a Ill-a 





Goticul întirziat _ 
în țările române 
(sec. XVI—XVIII) 


A. ARHITECTURA DE ZID 


Ajuns în primul sfert al secolului al 
XVI-lea, goticul din ţara noastră se 
afla la capătul unui important capitol 
din lunga sa existență. Într-adevăr, în 
Transilvania — care îi fusese leagăn, loc 
de maturitate şi, de asemeni, vatră de 
iradiere — goticul își epuizase posibili- 
tätile de atracţie, mediul artistic local 
fiind din ce în ce mai sensibil la noută- 
tile de limbaj pe care le propunea noul 
val al Renașterii. Dealtfel, Renașterea 
italiană își trimisese primii emisari pe 
pămintul Transilvaniei încă din secolul 
al XV-lea, dat vreme de mai multe 
decenii mesajul său rămăsese înțeles doar 
in mediul cärturatilor inițiați. Se poate 
chiar vorbi despre o perioadă în care 
prezența Renașterii în Transilvania era 
un apanaj al mecenatilor recrutaţi din 
înalta feudalitate!. Acum, în primul 
sfert al secolului al XVI-lea — Renas- 
terea începea să fie înțeleasă și în mediile 
artistice orăşeneşti, dezvoltarea sa, în 
primul rind în domeniul arhitecturii, 
urmînd a fi asigurată de numărul mare 
de reședințe ce se construiau atit în 
mediul urban, spre folosul patriciatului 
orăşenesc, cît și în mediul rural, pentru 
virfurile nobiliare. Un număr de meșteri 
italieni, pietrari şi constructori, au inva- 
dat Transilvania si, sub influența modele- 
lor pe care aceștia le propagau, arhi- 
tectura transilvăneană şi-a modificat in 
mod esențial expresia volumetrică si 
decorativă 2. 


326 


Un gotic care nu vrea să moară 


Căzut în dizgrație, goticul încă mai 
găsea o vreme ecou în mediul rural, 
dar şi acolo comenzile erau departe de 
a prezenta generozitatea de odinioară, 
întrucît programul arhitectonic care do- 
minase pînă atunci viața santierelor, 
respectiv biserica, nu mai avea nevoie 
de prea multe construcții. La mai puţin 
de jumătate de veac după momentul 
său de apogeu, goticul transilvănean se 
afla în preajma amurgului definitiv. Se 
poate spune că el dispărea de pe scena 
vieții artistice aşa cum dispare un ele- 
meat de modă pentru a lăsa locul unui 
alt element de modă, în cazul dat, 
Renaşterii, 


Dar gräbitul declin al goticului tran- 
silvănean nu a echivalat, după cum se 
va vedea de îndată, cu declinul goticului 
la scara întregii arte din ţara noastră. 
Dimpotrivă, în Moldova, în cursul 
secolului al XVI-lea, elementele carac- 
teristice arhitecturii gotice vor beneficia 
de o particulară atenţie și ele vor intra 
în compoziţia unor monumente de re- 
marcabilä valoare, pecetluindu-se expre- 
sia, contribuind la reușita lor pe planul 
valorii artistice. Spre deosebire de Tran- 
silvania, unde el aparținuse unei mode 
artistice — este drept, o modă care se 
prelungise într-un interval de peste două 
veacuri şi jumătate —, in Moldova, goti- 
cul veacului al XVI-lea se manifesta 
înlăuntrul unei tradiţii, devenind o com- 
ponentă a artei românești și se investise 
cu valorile simbolice de înaltă semnifi- 


catie ale epocii lui Stefan cel Mare. 
Aşadar, în arhitectura Moldovei, goti- 
cul continua să trăiască nu ca rezultat 
al unei simple opţiuni artistice, nu ca 
dorință unilaterală de a permanentiza 
un anumit limbaj formal, ci pentru cä 
el intrase in mod organic in compozitia 
arhitecturii locale, care, o datä cu epoca 
lui Stefan cel Mare, dobindise o deplină 
identitate românească. 

O  concludentă dovadă că monu- 
mentele lui Stefan cel Mare se transfor- 
maserä în modele cu semnificație de 
clasicitate pentru generaţiile următoare 
rezultă din analiza modului in care a 
evoluat arhitectura moldovenească in 
primele decenii ale veacului al XVI-lea. 
Într-un capitol anterior, am atătat că 
în timpul lui Bogdan al III-lea (1504— 
1517) la Suceava a fost construită bise- 
rica Sfintului Gheorghe ca lăcaș al 
mitropoliei Moldovei. Acest monument, 
fidelă replică a bisericii minästirii Putna 
și a bisericii Înălţării de la Neamţ, 
ptelua întocmai modelul de mare bise- 
rică minästireascä, respectul față de 
modelele anterioare fiind lesne de des- 
cifrat. 

Pe de altă parte, considerind modul 
în cate acest monument a fost construit, 
se constată o gravă dezorganizare a 
santierelor moldoveneşti după moartea 
lui Ștefan cel Mare. Dacă în timpul glo- 
riosului voievod construcţia unei bise- 
tici dura de obicei o singură campanie 
de lucru, din primăvară pînă în toamnă, 
biserica suceveană, ctitorită: de Bogdan 
al III-lea, a fost începută în 1514 pentru 
a fi terminată abia 8 ani mai tirziu, 
în 1522, în vremea minoratului lui Ste- 
făniță Vodă. Rezultă de aici că Moldova 
nu mai dispunea în acea vreme de un 
număr îndestulător de meșteri pietrari 
si că ridicarea unui edificiu de mărimea 
unei biserici devenise o problemă nu 
tocmai ușor de rezolvat. 

In timpul lui Ștefăniță Vodă (1517— 
1527) s-au construit puţine biserici ai 
este de tetinut că nici una dintre acestea 
nu se înscrie pe deplin în tradiția 
epocii anterioare. Fiind vorba despre 
ctitorii boierești 3, descifrăm în infäti- 
sarea lor atit de variată tendinţele cetri- 


fuge ale virfurilor nobiliare din Mol- 
dova care, după moartea lui Stefan cel 
Mare, sfişiaseră träinicia statului, mäci- 
nindu-l in încrincenate lupte intestine. 

Tristul tablou pe care îl oferă această 
perioadă din punct de vedere construc- 
tiv se încheie o dată cu urcarea pe 
tron a lui Petru Rareș, destoinic fiu 
si urmas al lui Stefan cel Mare. In 
mod demonstrativ, primii ani de dom- 
nie ai luminatului voievod coincid cu 
o intensă campanie de construcţii, semni- 
ficativ fiind faptul că într-un rästimp 
foarte scurt au fost reconstruite integral 
citeva dintre cele mai vechi si ilustre 
așezăminte monastice din Moldova. În 
1530, Petru Rareş, el însuși, ctitorea 
minăstirea Probota care înlocuia rui- 
nata minästire Sfintul Nicolae din Poia- 
nä, Situată la numai cîteva sute de 
metri depărtare. Tot în anul 1530, 
cumnatul voievodului, marele logofăt 
Teodor Bubuiog, construia o nouă 
biserică pentru minăstirea Humor, cea 
veche fiind căzută în ruină în împrejurări 
necunoscute, iar în anul 1532, din nou 
Petru Rareș refăcea minästirea Moldo- 
vita, vechi asezämint întemeiat de Ale- 
xandru cel Bun. 

Toate aceste monumente constituie 
o adevărată mărturie de credinţă pentru 
athitectura epocii lui Ştefan cel Mare, 
ale cătei forme și elemente decorative 
sînt reluate cu fidelitate, dar fără servi- 
Dem, capacitatea de înnoire si de inter- 
pretare fiind evidentă. 

Ctitotită în intenția de a deveni 
necropolă domnească, Probota este cel 
mai important asezämint edificat la iniția- 
tiva lui Petru Rareș 4. La prima vedere, 
ea ar putea fi considerată o simplă 
replică a bisericii Înălţării de la Neamţ. 
Dar analiza mai amănunțită a formelor 
descoperă nu numai importante ino- 
vatii, ci şi o foarte interesantă reevaluare 
a posibilităților oferite de plastica goti- 
cului. Asemenea biserici Înălţării de la 
Neamţ, in plan ca si în elevaţie, este 
vorba despre un triconc cu turlă pe 
naos, alungirea caracteristic moldove- 
nească fiind obţinută prin intercalarea 
camerei mormintelor între pronaos si 
naos, prin pronaosul cu două travee și 


327 





Fig. 356 





Fig. 356 


Biserica minästirii Probota (jud. Suceava), 
vedere dinspre sud-vest; 
în prim plan peretele vestic al pridvorului 
străpuns de patru mari ferestre gotice cu traforuri. 


prin adăugarea pe latura de vest a 
unui exonartex. Ca si ctitoriile lui Stefan 
cel Mare, Probota este prevăzută cu 
un puternic soclu de piatră profilată, 
iat la decorația fațadelor participă deo- 


328 


potrivă contrafottii treptati, cu läcti- 
marii si ancadramentele de piaträ cu 
profile si traforuri gotice. 

Deosebirea esențială faţă de monu- 
mentele epocii lui Stefan cel Mare, din 


WM 





punct de vedere al utilizării limbajului 
arhitectural gotic, este dată de realizarea 
exonaftexului. La Neamț, cxonar- 
texul era prevăzut cu trei mici ferestre 
pe latura de vest si cite o mică fereastră 
pe laturile de nord și de sud. Construc- 
torul de la Probota a preluat această 
compoziţie în datele ei generale, dar 
i-a modificat fundamental expresia prin 
sporitea numărului de ferestre pe latu- 
ra de vest de la trei la patru, pe laturile 
de nord si sud de la una la douä, si 
prin ampla lor deschidere. Sträpuns de 
marile goluri ale ferestrelor cu trei 
menouri, peretele vestic aproape că dis- 
pare si, în ansamblul său, exonartexul 
de la Probota se înfățișează ca una 
dintre cele mai fidele aplicäri ale princi- 
piului de reducere la minimum a punc- 
telor de reazem pentru a conferi deschi- 
derii spre lumină o maximă amplitu- 
dine. Nici cînd în arhitectura gotică 
din Transilvania o atit de consecventă 
aplicare a ptedominantei golului asupra 
plinului nu fusese realizată. 

Se poate spune că pridvorul bisericii 
de la Probota este o veritabilă Saint 
Chapelle la proporţiile arhitecturii din 
Moldova. Invadat de lumină, pridvorul- 
exonartex de la Probota face posibilă 
cuprinderea largă a decoraţiei murale 
cate, potrivit canoanelor iconografice, 
este rezervată aici reprezentării Judecății 
de apoi. Pe boltă — un semicilindru trans- 
versal cu penetratii — a fost înfățișat 
cerul, cu Dummnezeu-tatäl, cetele ingeresti 
si semnele zodiacului, peretele de räsä- 
rit find rezervat tribunalului ceresc, 
raiului şi infernului. Cu toată prudenta 
ce se cuvine în cazul unor comparații 
de acest gen, pridvorul de la Probota 
poate fi asemuit si cu capela Sixtină, 
atit prin armonia interioară, cit şi prin 
tematica iconografică comună. 

Dorința de comunicare cu lumea exte- 
tioarä, în general caracteristică arhitec- 
turii româneşti, populare și culte 5, se 
exprimă în epoca lui Petru Rareș prin 
adoptarea, pridvoarelor deschise. Prid- 
vorul de la Probota era el însuși o 
formă de generoasă comunicare cu exte- 
riorul, dar, împingind experiența pină 
la capăt, la Humor şi la Moldovița? 


ferestrele au fost eliminate, în locul lor 
räminind largi arcade libere. Ptidvoa- 
rele deschise, astfel obținute, ne obligă 
să evocăm tradiția prispei din arhitec- 
tura populară sau experiențele contem- 
porane din Tara Românească, unde 
pridvorul avea curind să devină un 
component definitoriu. 

Elementele de ornamenticä gotică in- 
trate în repertoriul traditional al arhi- 
tecturii moldovenesti s-au armonizat de 
minune cu toate aceste inovatii de expre- 
sie care, in fond, comunicau cu mai 
indepärtatele sale aspirații, aspiratii care 
nu fuseserä niciodatä aplicate cu con- 
secvență la construcțiile din Transil- 
vania, 

Dar pe pămintul Moldovei, goticul 
s-a împăcat nu doar cu experientele 


Fig. 357 
Biserica minăstitii Probota, 
ancadrament de fereastră. 


Fig. 
359— 
361 








propuse de mediul artistic local. El a 
convietuit chiar şi cu formele decorative 
ale curentului rival al Renașterii, şi este 
important de reţinut că atît la Probota, 
cît si la Moldovița portalele interioare 
au fost concepute sub semnul noului 
stil. Mai mult decît la Probota, unde 
compoziția este încă soväielnicä, la Mol- 
dovita portalul interior este profilat în 
întregime conform modelelor räspin- 


dite de Renașterea italiană, cu profile 
aplatizate care se întorc la partea infe- 
rioarä spre golul ușii, deasupra porta- 
lului aflindu-se și o banchinä de piatră, 
de asemeni caracteristică Renaşterii. 
Coexistenta stilistică gotic — Renas- 
tere este încă şi mai evidentă la biserica 
Sfintul Dumitru din Suceava 8. Pe pere- 
tele sudic al acestei biserici — în general 
o replicä a Probotei, cu al său pridvor 


f 





Fig. 358 
Biserica minästitii Probota, 
secțiune axonomettică. 


iu H 


déi on 


străpuns de mari ferestre — se află o 
pisanie însoţită de stema Moldovei 
susținută de doi bat, Aşa cum observa 
pe bună dreptate Gheorghe Balş, com- 
poziţia decorativă a stemei Moldovei de 
la biserica Sf. Dumitru de la Suceava 
este inspiratä îndeaproape de modelele 
italiene de epocă, analogia cea mai apro- 
piată fiind oferită de balustrada capelei 
Sixtine, operä a vestitului sculptor Mino 
de Fiesole. °. 

Subliniind conviețuirea de forme 
gotice cu cele de Renaștere, trebuie să 
avem în vedere și legitima întrebare: de 
unde veneau meșterii care realizau pie- 
träria cu profilatură gotică, erau ei 
moldoveni, sau, dimpotrivă, erau che- 
map din țările cu care în mod traditional 
Moldova întreținea legături artistice. 
Atit analiza semnelor lapidare, cit si 
despuierea documentelor conduc la con- 
cluzia certă că alături de meşterii din 
Moldova, lucrau numeroşi meşteri 
pietrari care proveneau din Transilvania 
vecină. Un meşter bistritean, Ioan Zida- 
rul, pricinuise multe necazuri lui Petru 
Rareș pentru că după ce ridicase, într-o 
primă formă, biserica Sf. Dumitru din 
Suceava, aceasta se präbusise fiind ne- 
cesară refacerea ei 10. Si totuși, convins 
fiind că meșterul bistritean se pricepea să 
construiască pentru nevoile artistice ale 
moldovenilor, Petru Rareş îl cheamă 
inapoi, pentru a continua să lucreze pe 
șantierele sale. 

Dar întrebarea pusă mai sus nu 
și-a găsit răspunsul pînă la capăt. Pentru 
că, dacă se admite aducerea mesterilor 
din Transilvania, se pune firesc Între- 
barea: cum se face că acești meşteri 
lucrau în Moldova în spiritul arhitec- 
turii gotice, de vreme ce în propriile 
lor aşezări nu se mai construia decit 
după moda nouă a Renașterii. Explica- 
ţia, pe cit de simplă, este deosebit de 
importantă pentru înţelegerea fenome- 
nului artistic moldovenesc din veacul 
al XVI-lea și a profundului său respect 
datorat modelelor tradiționale. În timpul 
lui Petru Rareș, alături de ctitoriile 
domnești, numite sau nenumite încă, 
precum acelea de la Risca, de la Baia, de 
la Roman, se cuvine a fi amintite si 


ctitoriile marilor boieri precum pircä- 
labul de la Hotin, Nicoară Hira — care 
înălța biserica Sfintul Dumitru de la 
Zaharesti — sau marele vistiernic Matias, 
ctitor al minästirii Cosula si al bise- 
rici Horodaiceni 11. Toate aceste edi- 
ficü, concepute în spiritul modelelor 
epocii stefaniene, sint înzestrate cu o 
plastică monumentală de sorginte gotică, 
pentru execuţia lor meșterii pietrari 
veniți din Transilvania vecină fiind nein- 
cetat puși să se inspire din modelele pe 
cate localnicii le considerau cu senti- 
mente de pioasă dragoste1?. Acest 
atașament față de tradiție nu trebuie să 
De confundat cu o atitudine conserva- 
toare pentru că, în anii lui Petru Rareș, 
expresia formală a bisericilor se modi- 
ficase substanţial prin înlocuirea vechiu- 
lui decor din materiale aparente şi ce- 
ramică monumentală cu picturi murale 
care invesmintau in întregime fațadele 
în splendide mantii colorate. Departe de 
a fi static, mediul artistic moldovenesc 
se dovedea dinamic si receptiv la ideile 
care veneau in intimpinarea noilor sale 
aspiratü. Pe de altă parte, cultivarea 
modelelor de respectatä epocä exprima 
sensul continuității de efort, sensul unei 
cultuzi care se recunoștea pe sine în 
ceea ce reuşise să realizeze mai înalt. 

Dacă păstrarea modelelor statornicite 
în epoca lui Ștefan cel Mare nu apare 
deloc curioasă, cu adevărat neașteptată 
este edificarea bisericii din Cotnari, 
ctitorie a voievodului Despot, din anul 
1551 13. Fervent catolic, voievodul aven- 
turier construia în marginea vechii ase- 
zäri domnești o biserică de tip hală, 
cu trei nave, prevăzută pe latura de 
răsărit cu cor și absidă poligonală, iar 
pe latura de vest, cu turn-clopotniţă. 
Concepţia volumetrică şi plastica monu- 
mentală a bisericii romano-catolice din 
Cotnari marchează o evidentă întoarcere 
în timp; într-adevăr aici au fost reluate 
forme caracteristice pentru goticul tran- 
silvănean din secolul al XV-lea, find 
pe deplin justificată comparatia propusă 
cu biserica evanghelică din Apold 14. 

Nu știm cum arătau celelalte biserici 
catolice construite în Moldova seco- 
lului al XVI-lea 15, dar în raport cu 


F 331 


Fig. 363 





Fig. 359 


Da mai veche — care a văzut în el doar 
Biserica fostei minästiri Humor (jud. Suceava), pe crincenul tăietor de boieri —, Ale- 
vedere parțială a fațadei sudice; remarcabil > 
exernplu de sintezä decorativä dintre picturile xandru Lăp uşneany a fost in realitate 
murale de tradiție bizantină şi ancadramentul un cărturar rafinat și un mare iubitor 
de fereastră cu profile şi traforuri gotice. al artelor. Refäcind, in anul 1554, 
Fig. 360 biserica minästirii Bistriţa 16, vechea cti- 
Biserica fostei minăstiri Humor torje alui Alexandru cel Bun, Lăpușneanu 
semne de pietrari. 


păstrează tipologia statornicită pentru 
marile ' biserici minăstirești în vremea 
mutatiile stilistice locale și, mai ales, lui Ștefan cel Mare și, de asemeni, 
în raport cu noua ofientare a arhitecturii întreaga plastică decorativă de sorginte 
transilvănene, biserica lui Despot Vodă gotică. Soclul puternic, ancadramentele 
din Cotnari apate ca o ciudată excepție, de ferestre si portalutile nu numai că 
ca o indärätnicä incercare de revenire recurg la ceea ce plastica gotică introdu- pig. 365 
la formele demult abandonate ale goti- sese în arhitectura din Moldova dar, 
cului. in unele cazuri, copiazä cu fidelitate 
Ultimul mare domn din dinastia Mu- anume realizări din vremea lui Stefan 
șatinilor a fost Alexandru Lăpușneanu cel Mare. Portalul principal interior 
(1552—1561; 1563—1568) cate se numă- al monumentului nu este nimic altceva 
ră printre ctitorii de seamă ai artei 


decît o copie a portalului nordic al 
moldoveneşti. Nedreptätit de istoriogra- bisericii Sf. Ion din Piatra Neamţ, 


Fig. 364 


Fig. 366 


Fig. 361 
Biserica minästirii Moldoviţa (jud. Suceava), 
vedere parțială a fațadei sudice 
cu ferestrele pronaosului 


i 
i 
i 
i 
i 
D 
4 
| 
H 
$ 
| 
H 
{ 
i 





333 





Amplificînd biserica Sf. Nicolae din 
Rădăuţi ft, Alexandru Lăpușneanu o 
infrumuseteazä cu noi ancadramente de 
fereastră, piese reprezentative pentru 
o fază în care goticul nu mai putea 
fi înţeles în totalitate, în primul rind 
datorită permanentelor sale confruntări 
cu plastica Renaşterii, devenită intre 
timp familiară pentru meşterii pietrari. 

Cit de directă era confruntarea intre 
goticul intrat in tradiția arhitecturii 
moldovenești și noile forme ale Renas- 
terii, se poate deduce in mod convingă- 

Fig. 362 tor din analiza amplului ansamblu monas- 
Biserica Sf. Dumitru din Suceava, OC construit de Alexandru Lăpușneanu 
vedere dinspre sud-vest. la Slatina între anii 1553—1564.18 In 




















Fig. 363 
Cotnari (jud. Iași), 
planul fostei biserici catolice. 
Rig. 364 
Biserica minästirii Bistriţa 
(jud. Neamţ), plan. 



































la‘ a 

BLOOD 
ZI 

„le SS 
wW © e 









AZ 























interiorul incintei minästiresti, voie- 
vodul tinuse să-şi contruiascä o somp- 
muoasă casă domnească cu două nivele 1%, 
cu spatioase camere de recepție. Atit 
compozitia generalä, cit si ancadramen- 
tele de piaträ ale acestui edificiu, unul 
dintre puţinele palate care ni s-au päs- 
trat, au fost concepute în spiritul arhi- 
tecturii renascentiste. Tot în spiritul 
Renașterii fusese ginditä și fintina de 
marmoră din fața casei domnești, un 
mic giuvaer inspirat din modele văzute 
in cine ştie ce oraş italian %. Toate 
acestea ne lasă să înțelegem că Alexandru 
Lăpușneanu, altminteri călător în tine- 
retile sale prin Italia, era un iubitor 
al artei Renașterii si trebuie să pre- 
supunem că în ceremonialul său de 
curte adoptase costume corespunzä- 
coate. Nu va surprinde, totuși, tinind 
seama de toate cele arătate pinä 
aici, că biserica minăstirii Slatina a 
fost zidită cu respectul modelelor din 
epoca lui Ștefan cel Mare. De mari 
dimensiuni, ea reproduce in comparti- 
mentarea interioarä bisericile de la Putna 
şi Neamţ, reactualizate în timpul lui 
Petru Rareș, dat, din motive compozi- 
tionale lesne de înţeles, spre exterior 
rotundul absidelor este mascat cu reza- 
lituri, soluţie inventată tot in vremea 
lui Stefan cel Mare, la biserica Sf. Ion 
din Piatra Neamţ, și cate, aici, era 
reclamatä de rigorile geometrice ale 
arhitecturii renascentiste cu care bise- 
rica trebuia să se armonizeze într-un 
ansamblu cu expresie unitată. : 

Ca si la monumentele anterioare, 
soclul de piatră puternic profilată, con- 
trafortii cu lăcrimatii și ancadramentele 
păstrează vie amintirea arhitecturii go- 
tice, chiar dacă organizarea formelor 
este tipic moldovenească. 

In anii 1583—1586, boierii din puter- 
nica familie Movilă construiau biserica 
minăstirii Suceviţa 21. Considetată de 
Paul Henry ca testament al vechii 
arte moldovenești 22, biserica Suceviţa 
este, neîndoielnic, ultimul monument 
care interpretează cu fidelitate modelele 
arhitectonice stabilite în vremea lui 
Ştefan cel Mare. Anuntind deja, prin 
citeva elemente nou-adaptate, petioa- 





Biserica minästitii Bistriţa, 
portalul naosului. 

Fig. 366 

Biserica n înăstirii Bistriţa, 
inscripția dedicatorie 

şt stema Moldovei 
inscrisă într-un cvadrilob 
de tradiţie gotică. 











Fig. 367—368 
Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, 
ancadramente de fereastră. 


da de eclectism reprezentativă pentru 
secolul al XVII-lea, Suceviţa închidea 
un întreg capitol din istoria arhitecturii 
„moldoveneşti, dar ea nu a optit în 
“loc mersul în timp al bagajului de forme 
de tradiție gotică intrate atît de adînc 
în configurația arhitecturii moldove- 
nesti. 

Într-adevăr, în anii 1608—1609, atunci 
cind meșterii angajați de mitropolitul 
cărturar Anastasie Crimca purcedeau 


Fig. 370 să construiască biserica mare a minäs- 


tirii Dragomirna 2%, dincolo de nume- 
roasele contribuţii novatoare care ui- 
mesc şi astăzi pe vizitatori si au turburat, 


336 


in epocă, sensibilitatea contemporană, 
ei au păstrat o sumă de elemente care 
proveneau din tradiţia secolelor ante- 
tioare. Ancadramentele pridvorului poli- 
gonal, ca si ancadramentele bisericii 
propriu-zise rămin îndatorate modelelor 
gotice, chiar dacă ele se asociază unor 
banchine proprii Renașterii, chiar dacă 
ajung să convietuiascä cu motive deco- 
rative provenind din îndepărtatul Cau- 
caz, precum un briu cu aspect de funie 
răsucită sau bogatul decor care acoperă 
în întregime fetele sprintenei turle. 

O remarcabilă realizare a arhitec- 
turii civile moldoveneşti, în cadrul căreia 








En Ta 


vm 
SZ 


HNN 


Suceava 


H 


Gud 


. 369 
i Suceviţa 
generală. 


Fig 


ästiri 


vedere 


4 


ıserica min 


B 






























Fig. 370 

Biserica minästirii Dragomirna, 

turla; de observat armonioasa asociere 

a elementelor de traditie goticä 

(contrafortii, profilele ancadramentului de fereasträ), 
cu elemente apartinind Renasterii 

si orientului caucazian, 


elemente de traditie goticä se inginä 
cu inovații datorate Renaşterii, este 
clisiarnita zidită de mitropolitul Efrem 
la mânăstirea Moldoviţa, în anii 1610 — 
1612. 24 Construit din piatră btută, edi- 
ficiul se desfăşoară pe două nivele, 
fiecare nivel avind cite patru camere 
boltite. Accesul la etaj este asigurat 
de o scară în spitală găzduită intr-un 
turn cilindric adăugat în colțul de 






Fig. 371 
Biserica minăstirii Dragomirna 
(jud. Suceava), 

vedere dinspre sud-est. 


Fig. 372 
Biserica minästirii Dragomira, 
vedere parţială a fațadei estice: 

de observat soclul, 
contrafortul și ancadramentel= 
cu traforuri de sul gotic 




















eege eer? 








Fig. 374 


Rig. 373 


Minăstitea Moldoviţa (jud. Suceava), 
clisiarnita mitropolitului Efrem. 


sud-vest al fațadei. Ancadramentele de 
piatră cu profile gotice tirzii, sînt dis- 
puse într-o expresivă neorinduialä, com- 
poziția generală a fațadei fiind ordo- 
natä de puternica orizontală a balco- 
nului. 

Se, poate spune, deci, că în contextul 
arhitecturii din Moldova, zestrea trans- 
misă de arta gotică a rezistat nu numai 
confruntărilor cu Renaşterea, ci, deo- 
potrivä, confruntărilor cu noile influențe 
orientale care se manifestau din ce în 
ce mai puternic în arta moldovenească. 

În deceniile următoare, capacitatea, 
de rezistență a goticului moldovenesc 
se va dovedi de-a dreptul uimitoare. 
În anii 1626—1629, destoinicul voievod 
care a fost Miron Barnovschi cons- 
truia, în vecinătatea Iaşilor, minăstirea 
Birnova 25. Acest monument cu expresie 
bărbătească, în a cărui masivă Tocrin- 
cenare descifrăm ceva din nestatornicia 
vremurilor cind el a fost construit, preia 
numeroase elemente din plastica deco- 


340 





rativă a Dragomirnei 28. dar in același 
timp pästreazä si ancadramente de fe- 
reasttă cu baghete încrucişate, așa cum 
pot fi intilnite cu zecile în deceniile 
anterioare. Tot Miron Barnovschi a 
înconjurat minästirea Dragomirna cu o 
veritabilă cetate, de fapt cel mai mare 
ansamblu fortificat construit în Mol- 
dova după ce turcii interziseserä utili- 
zatea vechilor cetäti. La adäpostul zidu- 
rilor înalte si a turnurilor trainice, a 
fost construită și o casă domnească, 
prevăzută cu o sală de ospete ?7. Cunos- 
cută sub denumirea improprie de « sală 
gotică», denumirea aplicată şi suratelor 
ei de la Trei Ierarhi și Cetăţuia, sala 
de ospete are gotic doar elementul 
nervurä care, utilizat în chip decorativ, 
creează o reţea decorativă pe intradosul 
bolților 2 căror deschidere în spaţiu 
nu mai are însă nimic cu tradiţiile arhi- 
tecturii gotice. 

Dincolo de multele exemple care de 
aici încolo mai pot fi date pentru a 































Fig. 


381 
Fig. 
382 


ilustra persistenta în timp a ptofilaturii 
și ancadramentelor de tradiție gotică, 
în mod deosebit mai e nevoie să fie 
citate trei monumente. 

În anii 1638—1639, ambițiosul domn 
al Moldovei, Vasile Lupu, construia 
biserica Trei Ierarhi din lași %, monu- 
ment nemaivăzut prin profuziunea orna- 
mentală şi care ttebuia să uimească pe 
contemporani prin bogăţia înzestrării. 
Construită din piatră fätuitä și bogat 
ornamentată cu motive de origină cau- 
caziană, biserica Trei Ierarhi este imbrä- 
cată în întregime într-o veritabilă hor- 
bon sculptată a cărei opulenţă decora- 
tivă era împinsă pînă la exacerbare 
prin poleirea integrală a fațadelor cu 
foiţă de aur. Dat, in pofida acestei 
nemaivăzute bogății decorative, biserica 
Trei Ierarhi se întorcea o dată şi încă 
o dată la vechile modele, proprii arhi- 
tecturii moldoveneşti din veacul ante- 
rior. Urmind tipologia edificiilor de 
plan triconc, ea este prevăzută cu contra- 
forturi de tradiție gotică, iar ancadra- 
mentele sale cu baghete încrucișate au 
ca model monumente construite cu 
cel puţin un veac înainte. Mariajul 
de forme decorative apare cu atit mai 
surprinzător, cu cît ici-colo se recunosc 
si ecouri din lumea Renașterii, o Renas- 
tere tirzie care, la Iaşi, avea să fie, 
curind, concuratä de fluxul barocizant. 

Arhitectura barocä dobindea drept 
de cetate în Moldova prin două monu- 
mente cu adevărat remarcabile: minăs- 
tirea Golia din Iași, ctitoria lui Vasile 
Lupu, şi minästirea Cașin din județul 
Bacău, zidită de domnitorul Gheorghe 
Stefan. Acestuia din urmă i se datorează 
si refacerea bisericii minăstirii Putna 2, 
edificiu impozant care, în mod surprin- 
zätor, reia ideea exonattexului-pridvor 
luminat de mari ferestre gotice cu tta- 
foruri, ca odinioară la Probota lui 
Petru Rareş. Revenirea la formele tradi- 
tionale este cu atît mai neașteptată 
cu cît ele se asociază acum cu decoraţii 
baroce împrumutate de la monumentele 
epocii. Deşi prezintă o compozitie eclec- 
tică, pridvorul de la Putna trebuie 
considerat ca ultimul exponent repre- 
zentativ al goticului moldovenesc. 





Biserica fostei minăstiri Birnova 
(ud. Iași), 
vedere dinspre nord-vest. 


Trecind dincolo de jumătatea vea- 
cului, în anii 1669—1672, domnitorul 
Gheorghe Duca înălța, în vecinătatea 
Iaşilor, minăstirea Cetăţuia %. Biserica, 
o replică simplificată a bisericii Trei 
Ierarhi, ne aduce încă o dată in faţa 
unei compoziţii decorative eclectice în 
cadrul căreia se asociază elemente in- 
trate de curind în morfologia decorativă 
a arhitecturii moldovenești, dar expresia 
edificiului este dictată în primul rind 
de prezența contrafortilor și a ancadra- 
mentelor cu traforuri sau cu baghete 
încrucişate. 

Aluzii la vechea arhitectură gotică 
recunoaștem si în sala de ospete inspi- 
rată îndeaproape de aceea construită de 
Miron Barnovschi la Dragomirna. 

De aici încolo, in Moldova ®! puterea 
de supraviețuire a goticului este mereu 
mai tedusă și, curînd, el va ceda defini- 
tiv locul compozițiilor înflorite ale baro- 
cului trecut prin filiere orientale. 


341 





e EE S 


























Dar ciudata si aventuroasa 'lui carieră 
artistică pe pămintul țării noastre nu 
se”încheie aici. În mod neașteptat, el 
va găsi un teren de refugiu tocmai în 
acel voievodat care se dovedise cîndva 
atit de puţin ospitalier la demersurile 
artei gotice: în Ţara Românească. 

Evenimentul care a favotizat trecerea 
goticului moldovenesc la sud de Milcov 
si de Carpaţi, a fost efemera pace inche- 
iată între Vasile Lupu si Matei Basarab. 
In urma deselor răfuieli armate, cei 
doi voievozi au căzut la pace si pentru 
a da mai mult temei înțelegerii de 
bună vecinătate, au convenit să ridice, 
fiecare pe pămîntul celuilalt, cite o 
ctitorie. Mai siret și intreväzind parcă 
instabilitatea acestei înțelegeri, Matei 
Basarab a construit la Soveja o biseri- 
cutä modestă, dimpotrivă, ambițiosul 
si dornicul de strălucire Vasile Lupu 
a ținut să înalțe in chiar capitala Tärii 
Româneşti, la Tirgoviste, un lăcaş care 
să-l ilustreze puterea si voința de mărire. 

Inlocuind o mai veche biserică a 
spătarului Stelea, de la care a păstrat 
numele, ctitoria Lupului a însemnat, 
in anul 1645, un moment de o deosebită 
„importanță în viața artistică a Ţării 
Românești 3%. Construită de un şantier 
cu compoziție mixtă, munteni si mol- 
doveni, biserica Stelea este un edificiu 
de plan triconc, cu turlă pe pronaos, 
sistemul de boltire folosind caracteristi- 
cul sistem de arce piezise moldove- 
nesti. Fațadele poartă o decorație de 
tradiție muntenească, cu două registre 
de arcaturi, dar, în acelaș timp, ele 
sînt viguros articulate de către contra- 
forti cu lăcrimatii, soclul este robust 
si protejat cu o banchetă de piatră, 
iar ancadramentele sint din categoria 
bină cunoscută cu baghete încrucișate, 
fiind prevăzute si cu profil în acoladă care 
intersectează baghetele, sporind expre- 
sivitatea gotică a compoziţiei decora- 
tive. 

Profitind de rivna ctitoriceascä a lui 
Matei Basarab, echipa de mesteri pie- 
trari venitä din Moldova a rämas in 
Tara Românească, urmînd a realiza in 
continuare ancadramentele de piaträ pen- 
tru numeroasele läcasuri domnesti. Si 


342 













































Fig. 375 
Mioästirea Dragomirna, 
casa domneascä, 

fatada. 

Fig. 376 

Minästirea Dragomirna, 
casa domnească, 
secțiune și plan. 






































| 


VAN 





01234 Em 
De ee Fe e i 


| Fig. 377 
Minăstirea Dragomirna, 
casa domnească, 

sala de ospete. 


GH 


Zis esa ataca 


EAE 


tă, 


ati 


3 
eri 
k 

















Pig. 378 
Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, 
vedere dinspre sud-vest. 


astfel, pornind de la modelul creat 
la biserica Stelea, de-a lungul mai multor 
decenii, putem urmări insinuarea in 
compozițiile decorative ale monumen- 
telor muntenesti a unui semnificativ 
bagaj morfologic de tradiție gotică. 
S-ar putea spune că, infrint de atitea 
ori pe cîmpul de luptă, Vasile lupu 
teușea să obțină asupra adversarului 
său muntean o prețioasă victorie pe 
planul artelor. 

Nu este inutil să amintim că arhitec- 
tura moldovenească nu se afla la prima 
ei încercare de a pătrunde pe teritoriul 
Ţării Românești. În cursul secolului 
al XVI-lea, doamna Chiajna, Dich a 
lui Petru Rareş si soție a lui Mircea 
Ciobanul, favorizase venirea unor meş- 





Fig. 379 
Biserica Trei lerarhi din Iași, fațada vestică; 
de observat conviefuirea elementelor de tradiţie gotică 
cu elemente ornamentale de origine caucaziană. 





Fig. 380 
Biserica Trei lerarhi din Iaşi 
vedere parțială a fațadei sudice. 


teri din Moldova şi, fără îndoială, 
acestora li se datorează apariţia unor 
contraforți pe fațadele paraclisului dom- 
nesc de la Curtea Veche din Bucureşti 33. 
Ja sfîrşitul veacului al XVI-lea si 
inceputul celui următor, biserica din 
Bălteni 3%, din cîmpia Ilfovului, era de 
asemeni înzestrată cu contraforți a cător 
funcţie constructivă, practic nulă, era 
compensată de o autentică funcție deco- 
rativă, integrarea Jor în compoziția 


ES 


generală fiind realizată cu ajutorul para- 
mentului de cărămidă si panouri de 
tencuialä alternate, de asemeni de briul 
median care încinge si suprafața masi- 
vilor contraforți. Dar, ceea ce nu reuși- 
seră inaintasii, reușea acum, în anii de 
mijloc ai secolului al XVII-lea, biserica 
Stelea, moment întârziat din zbuciumata 
existență a goticului în țările române. 

In anii care au urmat, contraforti 
au fost utilizaţi doar de cîteva ori si 


345 








Fig. 383 


Fig. 384 


intotdeauna cu evident rost decorativ. 
Așa îi întilnim la biserica Sfinții Impă- 
rati din Tirgoviste 3, ctitorie a lui Matei 
Basarab, așa îi întilnim la biserica din 
Säcuieni-Dimbovita 28. In schimb anca- 
dramentele de piatră pentru portale 
și ferestre se räspindesc în mai toată 
Tara Românească si le. găsim decorind 
numeroase edificii, fie ctitorite de voie- 
vozi, fie de cätte principalii boieri ai 
divanului.. La -ctitoriile lui Matei Basa- 
rab de la Plumbuita 3”, la Gura Motru- 
lui 3, la Sf. Nicolae (Andronesti) din 
Tirgovişte 3, la Verbila % si la alte 





Fig. 381 í 
Biserica minăstirii Putna 
(ud. Suceava), - 

vedere dinspre sud-vest. 


monumente, ancadramentele cu baghete 
încrucișate intervin ca Oo prezență carac- 
teristică, deloc tulburate de inevitabila 
întîlnire cu repertoriul decorativ tradi- 
tional muntenesc sau’ cu noi variante 
ale ornamenticii orientale, care se insi- 
nuau În arta voievodatului de la Dunăre. 

La biserica: minăstirii Brebu 41, - por- 
talul de vest, decorat cu baghete încru- 
cișate într-o redactare simplificată, poartă 
semnătura unui pietrar Lupu, atestare 
certă a faptului că meșteșugul de a 
ciopli astfel de ancadramente devenise 
apanajul autohtonilor şi avem tot dreptul 
să considerăm că pătrunderea goticului 
în Muntenia se realiza -acum cu mina 
de lucru a unor meşteri din Moldova. 


346 


În destule cazuri, formele goticului 
întitziat intră în compoziţii bastarde, 
cu participarea ornamenticii orientale, 
rezultatele fiind de o neașteptată expresi- 
vitate decorativă. Așa sint ancadra- 
mentele bisericii din Golesti #, cioplite 
de cätre mesterul Stoica, mester cäruia 
îi putem atribui de asemeni ancadra- 
mentele bisericii Sf. Treime din Piteşti 43 
și ancadramentele bisericii din Coieni- 
Mironest 4, ctitorită de Ilinca, fiica 
lui Radu Șerban voievod, soţia marelui 
postelnic Constantin Cantacuzino. 

Un capitol deosebit de semnificativ 
pentru istoria goticului muntenesc din 
cea de a doua jumătate a secolului al 
XVII-lea a fost prilejuit de înălțarea 
unor biserici ortodoxe, cu folosirea 
pietrelor si ancadramentelor luate de 
la monumente catolice căzute în ruină. 
Din acest grup fac parte bisericile 
Creţulescu 45 și Sf. Ionică din Tirgo- 
vişte 45, de asemeni biserica Sf. Gheor- 
ghe din Cimpulung *, toate cu anca- 
dramente gotice rentilizate. Dar, o dată 
cu preluarea ancadramentelor, a fost 
favorizată și adaptarea tipului de absidă 
gotică, poligonală atit Ja exterior cit 
şi la interior. Datorită planimettiei 
athaizante, bisericile Creţulescu din Tir- 
govişte si Sf. Gheorghe din Cimpulung 
par mult mai vechi decit sînt în adevăr, 
multi fiind cercetătorii indusi în eroare. 
Demn de reţinut este faptul că in con- 
textul acestui tardiv proces de goticizare, 
absida poligonală a fost adoptată chiar 
și la monumente care nu au folosit 
materialele unor edificii mai vechi, de 
exemplu bisericile Geartoglu 4 și Bu- 
ziacă * din Tirgoviste. Se poate, deci, 
afirma Că, O dată cu pătrunderea goticului 
moldovenesc, în Tara Românească se 
crease un climat favorabil pentru o 
comunicare mai generoasă cu venera- 
bilul stil artistic aflat acum în preajma 
amurgului. i 

O ultimă bătălie. În anii de glorioasă 
înflorire artistică si cărtutărească din 
timpul domniilor lui Şerban Cantacu- 
zino (1678—1688) și Constantin Brinco- 
veanu (1688—1714), elementele deco- 
rative de tradiţie gotică reapar la citeva 
monumente ilustre. La biserica minăsti- 


Fig. 382 
Biserica minästirii Putna. Fațada vestică. 





Fig. 387 


Fig. 389 


Fig. 388 


rii Cotroceni 5, în 1679, la biserica 
Doamnei St. in 1683, alături. de ele- 
mente de pietrărie tipic orientale regă- 
sim ancadramentele cu baghete încru- 
cișate, pentru ca, doar cîțiva ani mai 
tirziu, in 1690—1694, cu probabilitate 
același meşter să execute ancadramentele 
pentru ferestrele bisericii mari şi ale bol- 
nitei minästirii Hurez 2, principala cti- 
torie a luminatului voievod Constantin 
Brincoveanu. 

Poposind în faţa bisericii mari de la 
Hurez si descifrind ca intr-o carte sen- 
sutile compozițiilor decorative de pe 
fațade, nu se poate să nu rămii uimit 
de extraordinara forță de absorbţie, 
de interpretare si de integrare intr-o 
compoziție unitară a unor elemente 
atît de eteroclite. In esența ei pe deplin 
munteneascä, arhitectura monumentului 
este agrementatä ornamental cu motive 
cate aparțin tepertoriului traditional 
constituit încă din secolul al XVI-lea. 
Alături de acestea sau, mai bine zis, 
pe canavaua pe care ele o creează, re- 
găsim motive de proveniență orientală, 
motive tipic baroce de curînd aduse în 
Tara Românească de către meşterii 
pietrari și împreună cu toate, ancadra- 
mente cu bachete încrucişate apartinind 


-goticului moldovenesc. Se poate spune 


că, între timp, acest gotic dobindise 
drept de cetate în Tara Românească, 
de vreme ce îl regăsim tocmai la cea 
mai reprezentativä ctitorie a voievodului, 
la marele ansamblu de la Hurez care va 
cumula întreaga sumă de frumuseți cu 
care Brincoveanu era în stare să-și 
înzestreze o ctitorie. 

Adevărat cîntec de lebădă, apariţia 
goticului la Hurez încheie o lungă 
carieră artistică, chiar dacă dincolo de 
ea și sub autotitatea ei vot mai fi realizate, 
epigonic, citeva monumente cu. utili- 
zarea unor motive de tradiție gotică. 
Astfel, celui care străbate centrul ora- 
şului București i se poate părea ciudată 
prezența unor ferestre cu profilaturä 
gotică la biserica marelui logofăt Pană 
Negoescu, monument construit In anii 
1720— 1724 5, pe locul altuia mai vechi. 
Este doar unul dintre mai multele 
exemple ce pot fi date pentru a ilustra 


348 


S 





Fig. 383 

Biserica fostei minästiri Brebu 
ud. Prahova), 

vedere dinspre sud-vest. 


că, sub autoritatea Hurezului, și alte 
monumente au mai utilizat, in plină 
epocă brincoveneascä, motive de tra- 
ditie gotică. 

Ajuns aici, se poate spune că goticul 
era obosit de lungul și zbuciumatul 
său drum. El ajunsese in Tara Romä- 
nească la începutul secolulural XVIII-lea, 
după ce se întilnise cu atitea stiluti 
artistice, după ce convietuise cu ele, 
după ce participase la atîtea sinteze repre- 
zentative pentru mediul artistic ro- 
mânesc. Vreme de mai multe secole, 
el continuase să existe neîntrerupt si 
să-şi împrospăteze in permanență forțele. 


Fig. 384 

Meşterul pietrat Lupu: 
portalul vestic al bisericu 
fostei mânăstiri Brebu. 














Fig. 385 
Biserica Sf! Gheorghe din Cimpulung 
ancadrament de fereastră. 


Muscel: 























a ? 

Ke [e] 

9 > 

a o 
„9 

v Y T 
S? B 
Pü 3 z 
= 2% 
SA ZS 
G bt £ 
(O 
3 - 
Lo g rd 
u a S 
% SES g 
“TI OM x 
-U . 
mn GC DA 
LAULA 


ști, 
ancadrament de fereastră. 


din Bucure 


. 388 
ica lui 


Fig 
B 


Negoescu 


Pană 


1ser 


D 
= 
pz 
va 
si 
HI 
d 
Li 
O 
TO 
T 
Zei OU 
De] 
Kä 
SÉ 
H 
HO 
H oa 
SE 
85 

















Fig. 389 


Biserica mare a minăstirii Hurez (jud. 


i i di rer e 


at Es 





Vilcea), 


vedere parţială a fațadei sudice; 

de observat compoziția decorativă deosebit de 
complexă la care participă forme de veche tradiţie 
autohtonă, cu profile gotice, cu profile de stil 
Renaștere, cu elemente orientale şi cu elemente de 


stil baroc. 


Nici un moment nu a fost vorba de 
o reinviere cu caracter livresc, așa cum 
avea să se întimple mai tîrziu în sînul 
arhitecturii romantice, cind neogoticul 
a impinzit țările Europei, populindu-le 
cu plăsmuiri artificiale, făcute doar pentru 
a împăca dorința de fantast a rămășițelor 
nobiliare bintuite de nostalgiile evului 
mediu. 

In tările române, istoria goticului 
a fost deosebit de agitată, dar trebuie 
să se rețină că, dincolo de variațiile de 


352 


expresie deduse cu necesitate din confi- 
guratiile specific locale, dincolo de con- 
juncturile istorice care i-au modificat 
fizionomia, el rämine în ultimă instanţă 
un adevărat fir roşu care străbate feno- 
menele artistice din spațiul carpato- 
danubian. În mod neașteptat, la zestrea 
de unitate spirituală a țărilor române 
din secolele evului mediu, trebuie consi- 
derat la loc de cinste si aportul pe 
care l-a adus arta gotică, cu precădere 
in domeniul arhitecturii, 


Note 


6, 


In legătură cu această ptimă perioadă din istoria renașterii transilvănene vezi: Balogh J. Renars- 
sine; idem, Matyas, Vătăşianu, Istoria, p. 558-563; Sebestyen, Renaşterea. 
O sugestivă sinteză privind renașterea din Transilvania în secolul al XVI-lea, la lonescu, Istoria, 


Le 419 =439, 


. Este semnificativ faptul că ctitoriile acestei perioade aparțin boierilor: pircälabul Luca Arbore, ctitor 


la Şipote, în 1509, marele postelnic Cozma Sarpe, ctitor la Väleni-Neamt, în 1519, vistiernicul Ere- 
mia, ctitor la Bränisteni-Roman, în 1520, logofătul Gavriil Trotusan, ctitor: la Pärhäuti, in 1522. 


. Ghika-Budesti, Balș G., Probota; Balș G., Sec. XVI, p. 11—21; Comarnescu, Indreptar, p. 115; 


Monumente din Moldova, p. 176-180. 

În legătură cu problemiele pridvorului in arhitectura românească, Drägut, Pridvorul; Iliescu, Prid- 
oral. 

Balş G., Sec. XVI, p. 21--31; Balș Sr, Humor: winckel, Introduction, p. 218; Stoicescu, Moldova, p. 
374 -379 (bibliografie). 


. Balș G., Sec. XVI, p.31—39; Balş, Nicolescu, Moldovița; winckel, Introduction, p. 242; Ionescu, 


Ietoria, 1, p. 61—66; Voitec, Reflexe, p. 63; Stoicescu, Moldova, p. 570 —575 (bibliografie). 


„Balș G., Sec. XVI, p. 46—55; winckel, Introduction, p. 255; Monumente din Moldova, p. 193—198. 
„Balş G., Sec, XVI, p. 49. Considerind calitatea artistică de execeptie a acestei lucrări si, mai ales, 


strinsa asemănare cu unele opere italice de epocă, nu este exclus ca ca să fi fost executată de către 
unul dintre meșterii italieni chemaţi la curtea lui Ivan cel Groaznic. În drum spre Moscova, un 
popas la Suceava ar fi putut prilejui realizarea frumoasei steme de la biserica Sf. Dumitru si poate 
a altor piese, dispărute între timp. 


„ Lapedatu, loan Zidarul; Matei, Bisericile. 
„ Pentru arhitectura acestor monumente, cele mai bune prezentări la Balș G., Sec. XVI. 


Că domnitorii moldoveni erau conștienți de existenţa unni gust local, se poate deduce și din analiza 
corespondenței lui Petru Rareş cu orașul Bistriţa, pentru clarificarea litigiului său cu meșterul Ioan 
darul, fugit in acel oraş. Rareș precizează că zidarii bistrițeni (ardeleni in genera)) «nu știu să 
construiască după obiceiul nostru » (cf. Lapedatu, Ioan Zidarul, p. 83 — 84). 


„Balș G., See. XVI, p. 165-170, cu propunerea de reconstituire lorga, Cotnari, p. 77, Stoicescu, 


‚Moldova, p. 246—217 (bibliografie), 


. Balș G., Sec XVI, p. 169—170. 
. Din relatările călugărului minorit Bartolomeo Bassetti, care a vizitat Moldova in 1643, aflăm despre 


existenta bisericilor catolice din Tirgu-Trotus, Săbăoani și Bacău (Bassetti, Vizizafia, p. 177, 184, 186), 
Mai minuţios în descrierile sale, Petru Bogdan Bakšić oferă prețioase știri privind biserica din Bacău 

- mare, frumoasă, cu clopotniță si sacristie —, de asemeni despre bisericile din Suceava (Bakšić, 
Călătorta, p. 247, 239). Mai recent, unele date privind dispărutele biserici catolice din Suceava au 
rost culese de arheologul Mircea Matei (Bisericite). 


„Balș G., Sec. XVI, p. 120—130; Theodorescu, Bisirila. 
„Balş G., Sec. XVL, p. 131—138. 


Balş G., Sec. XVI., p. 140—152; Nicolescu, Sarina. 


. Casa domnească de la Slatina a fost restaurată în anii 1971-1975; in prezent ea păstrează doar 


pivnițele boltite si parterul, deasupra căruia se afla un etaj care comunica cu drumul de strajä al 
incintei fortificate (ipoteză formulată de arh. Virgil Polizu). 


. Descoperitä cu ocazia lucrărilor de restaurare a întregului ansamblu, fintina de la Slatina urmează 


să fie reconstituită pe baza proiectului întocmit de arh. N. Diaconu. 


21. Balș G., Sec. XVI, p. 157—165; Musicescu, Berza, Suceviţa, p. 15—46; Musicescu, Suceviţa, p. 10 - 


15. 
Ilenry, Moldavie. 


25, Balş G., Sec. XVII- XVII, p. 26-38; lonescu, Issoria, WI, p. 20—26; Voinescu, Theodorescu, 


Dragomirna, p. 11—16. 


353 








24. 
25. 


26. 


27. 


28. 


29, 


30, 


31. 


39, 


42. 


43. 


45. 





Balș, Nicolescu, Moldovița, p. 62—77; lonescu, Istoria, IL, p. 61—65. 

Balș G., Sec. XVH — XVIII, p. 96—102; Ionescu, Istoria, IX, 33—34; Drăguţ, Miron Barno sch, 
p. 21. = 

Balş G., Sec. XVII— XVII, p. 397-402; Ionescu, Iszoria, II, p. 58-59; Voinescu, Theodorescu, 
Dragomirna, p. 23—24. 

Balș G., Sec XVH — XVIII, p. 402—404; Ionescu, Istoria, II. p. 59—60, 62—63; Voinescu, Theo- 
dorescu, Dragomirna, p. 25. 

Balş G., Sec. XVI—XVII, p. 134—135; Grigoraș, Trei Ierarhi; Ionescu, Istoria, H, p. 32 - 30; 
Curinschi, Tasi, p. 29—31. 

Vechea biserică a Putnei a fost devastată de cazaci în anul 1654, fiind apoi därimatä de Vasile l.upu 
care, după cum povesteşte cronicarul Neculce, nădăjduia să găsească bani în fundațiile ei. A fost 
reconstruită de Gheorghe Stefan și de Istratie Dabija, fiind terminată în 1662 (Balș G., Srefun ai 
Mare, p. 143—150; Repertoriul, p. 49—57; Constantinescu, Purna; Ionescu, Istoria, Il, p. 49 -50). 
Restaurată în anii 1971—1972, biserica Putnei a recăpătat înfăţişarea originară, în primul rind pun 
redeschiderea integrală a ferestrelor pridvorului, parțial zidite în sec. XIX. 

Balş G., Sec. XVII— XVUI, p. 199—203; Drăghiceanu, Lupu, Cezâzuia; lonescu, Isforza, Il, p 
53—54, 72—77; Grigoraș, Cerăţuia ; Curinschi, Iaşi, p. 39 —40. 

Pentru ilustrarea persistentei formelor de tradiţie gotică în arhitectura moldovenească din secolul 
al XVII-lea ar mai putea fi citate: biserica minästirii Bogdana (jud. Bacău), ctitoria marelui Jos fär 
Solomon Birlädeanu din anii 1670—1680, si biserica Sf. Onufrie-Mănăstioara (jud Suceava), ctitoria 
lui Ştefan Petriceicu Vodă, din anul 1673 (Bals G., Sec. XVH — XVIII, p. 203—205). 


. Ionescu, Istoria, U, p. 85—89; Moisescu, Cantacuzino,-Szelea, p. 14—26; Stoicescu, Moisescu, 1 irg»- 


vistea, p. 233—243. 


. Ionescu, Istoria, I, p. 376—380; Teodoru, Contraforti, p. 398 —401; Moisescu, Curtea Veihe, p. 


18—26. 


. Lapedatu, Iorga, Socolescu, Balteni; Brätulescu, Ilfov, p. 34—36; Ionescu, Iszorza, I, p. 397, II, p. 78. 
. Ionescu, Istoria, II, p. 89—81; Stoicescu, Moisescu, T/rgovistea, p. 216—218. 


A 


. Ctitorită, în 1654, de marele postelnic Neagoe Săcuianu; Ghika-Budesti, Muntenia, II, p. 28, 41: 


Drăghiceanu, Neagoe Säcuiand. 


. Întemeiată de Petru cel Tinăr (1559—1568), minästirea Plumbuita a fost refăcută de Matei Basarab, 


în 1646—1647; Ghika-Budesti, Muntenia, III, p. 56—57; Ionescu, Istoria, IL, p. 83; C. Popa, Plumbatte, 
p. 23—30. 


. Ctitorie a lui Preda Brincoveanu, din 1653 (Ghika-Budesti, Munienia, III, p. 34, 60—61; Ionescu, 


Istoria, I, p. 89—93; Balș $t., Gara Motrului). 
Construită in 1653 (Ghika-Budesti, Munzenia, II, p. 41—42; Stoicescu, Moisescu, Tirgaristea, 
p. 220—222. 


. Mânăstirea Verbila (jud. Prahova) a fost întemeiată in 1539; refăcută de Pană Filipescu in timpul 


lui Matei Basarab; remarcabil portalul vestic (Ghika-Budesti, Muntenia, I, p. 57, pl. CXLI-CXLV; 
Iorga, Verbila. 


. Minästirea Brebu-Prahova a fost ctitorită de Matei Basarab in 1640—1650 (Ghika-Budeşti, Muntema 


III, p. 34, 62, pl. 168—174; Ionescu, Iszeria, I, p. 89—91, 122—125). 

Biserica Sf. Treime din Golești a fost ctitorită de marele vistiernic Stroe Leurdeanu, in 1646 (Ghiku- 
Budeşti, Muntenia, p. 28, 43—44; Ionescu, Istoria, II, p. 80, 171, 173, 179, Popescu, Golești). 
Biserica Sf. Treime din Piteşti (fosta biserică a schitului Beştelei) a fost construită de Ianache Vistic- 
rul în anii 1678—1684. În prezent, în curs de restaurare (Voinaroschi, Piz, p. 67—70). 


„ Biserica Sf. Nicolae din Coieni-Mironesti (jud. Ilfov) a fost ctitorită de Ilinca Cantacuzino, in 1669 


(Ghika-Budesti, Muntenia, II, p. 46—47, pl. 79—86; Brätulescu, Iov, p. 51—53; Ionescu, Iszorza, 
II, p. 80—81). 

Chihaia, Monuments, p. 69—71 (descriere, identificare greșită, respinsă ulterior de autor, cu biserica 
catolică Sf. Francisc); idem, Tirgoviste, p. 31, 35—36; idem, Cerăzile, p. 365—366; Stoicescu, Mon- 
sescu, Tirgoviste, p. 158—160. Data edificării nu este cunoscută cu exactitate, dar din însumarea ṣurilor 
documentare, monumentul se situează prin 1640—1641, ctitor find Dragomir Creţulescu. 


354 


46. 


Diaconescu, Cercetarea, p. 77—81; Stoicescu, Moisescu, Tîrgovistea, p. 211—215. Incert ca datare, 
monumentul este atribuit de cercetarea arheologică primei jumătăţi a secolului al XVII-lea. Zidärie 
de cârămidă, pe latura sudică a pronaosului aflindu-se un portal gotic tirziu. 


„ Chihaia, Monuments, p. 67—69; idem, Cetățile, p. 316-318; Zagoritz, Inriuriri, p. 44. Săpăturile 


arheologice din 1968, conduse de Flaminiu Mirtu, au demonstrat că biserica Sf. Gheorghe a fost 
construită în secolul al XVII-lea, cu materiale provenind de la « Cloaster» (Popescu, Sapäturile arbeo- 
lage, p. 694). 


. Stoicescu, Moisescu, Tirgovistea, p. 162—167; se propune datarea naosului cu altarul poligonal în 


secolul al XVI-lea. Credem, dimpotrivă, că monumentul a fost construit în epoca lui Matei Basarab, 
apartinind grupului « goticizant». 


t9, Biserica ctitorită, in 1639, de marele sluger Dumitru Buzinca, al cărui nume il poartă (Stoicescu, 


Moisescu, Tirgovistea, p, 203—206). 


30. Minästirea Cotroceni a fost ctitorită de Şerban Cantacuzino (1678 — 1680). (Ionescu, Iszoria, II, p- 


96 97; Stoicescu, Bucuresti, p. 190; Cantacuzino, Cozroceni, p 18—24). 


. Biserica Doamnei a fost zidită de doamna Maria, soţia lui Şerban Cantacuzino (Ghika-Budesti, Mun- 


/enta, XII, p- 47—48, pl. 50—56; Ionescu, Bucuresti, p. 72—73; Ionescu, Istoria, II, p. 80, 161, 163: 
Stoicescu, Bucuresti, p. 201 — 203. 


. Ghika-Budești, Muntenia, IV, p. 37—47, 51 — 52, 80—85; Ionescu, Iszoria, II, p. 96—99; Roșu, Hurez, 


p. 9-16. 


. lonescu, Bururesn, p. 105; Stoicescu, Bucuresti, p. 219— 220. 





B. ARHITECTURA DE LEMN 


Am ajuns aşadar, la începutul seco- 
lului al XVIII-lea. 

In Tara Românească, sub autoritatea 
ctitoriilor lui Constantin Brincoveanu, 
fenomenul artistic s-a remodelat într-un 
interval de timp foarte scurt, devenind 
caracteristică înveșmintarea monumen- 
telor cu o somptuoasă ornamentică, în 
care s-a văzut mai adesea numai ipos- 
taza unei atitudini baroce, deși prin 
structura lor construcțiile acestei epoci 
au rămas mereu credincioase unor com- 
poziții spațiale clare, de un permanent 
echilibru clasic. 

In Moldova, deschiderea către mo- 
mentul baroc al arhitecturii europene 
este mai evidentă şi ea se operează cu 
contribuția evidentă a orientului apro- 
piat, prin ale cărei filtre barocul apusean 
trecuse, apropiindu-și o serie întreagă 
de elemente formale de multă vreme 
intrate în tradiția Levantului meditera- 
nean. Gustul pentru fastul ornamental 
invadase fațadele, ca şi interioarele unor 
monumente, semnificativă fiind pentru 
Tara Românească biserica înălțată de 
Nicolae Mavrocordat la Văcăreşti 1, veri- 
tabil testament al artei de epocă brin- 
covenească. Pentru Moldova se cere 
amintită în același context ctitoria lui 
Mihai Racoviţă de la Fistici 2. 

In Transilvania, noua stäpinire hab- 
sburgicä impunea cu forta catolicis- 
mul, intronindu-l ca religie oficială si, 


356 


I_uceafärul de seară - 
catedralele de lemn. 


ca urmare, arhitectura barocă, nu o dată 
numită si «arhitecturä a contraretor- 
mei», era adusä de ordinul iezuitilor si 
concretizatä In numeroasele biserici care 
se construiau in mai toate localităţile 
importante. Pornind de la asemenea 
ptemise, nu va surprinde dacă, in ansam- 
blul său, secolul al XVIII-lea poate ti 
numit un secol al barocului din tara 
noasttă, un secol în care profuziunea 
otnamentală se alătură unor forme arhi- 
tectonice care nu o dată sint străbătute 
de acea înftorare agitată proprie noului 
stil artistic. 

Prezența barocului este caracteris- 
tică acum nu numai pentru artele plas- 
tice, literatura ea însăși suportind, in 
secolul al XVIII-lea, puternicul asalt 
al noului stil și s-a putut afırma chiar 
că literatura română modernă s-a născut 
sub zodia barocului. 

Considerind toate acestea, lesne se 
poate ajunge la convingerea că, într-un 
atare univers cultural și artistic, moş- 
tenitea atit de mult slăbită a goticu- 
lui nu mai găsea nici un temei. Şi 
totuşi, in mod paradoxal, citeva eveni- 
mente dramatice, cu grele urmări pen- 
tru poporul nostru, au creat o conjunc- 
tură favorabilă pentru o ultimă si neas- 
teptată afirmare a formelor arhitectonice 
si decorative pe care cîndva goticul le 
împămintenise in ţara noastră. 

În anul 1717, părțile de nord ale 
Transilvaniei și Maramureșului au fost 
pustiite de o catastrofală invazie tătară. 





EE 


SE 





Fig. 390 
Biserica de lemn din Surdesti (jud. Maramureș), 
vedere dinspre vest. 


Fig. 391 

Biserica dë lema 

din Surdesti, 

foişorul turnului 

şi flesa prelungă a acoperișului 
încadrată de turnulețe decorative. 


Ca întotdeauna, hoardele invadatoare 
nu s-au mulțumit numai să prade, ci 
au distrus prin foc nenumărate sate. In 
aceste imprejuräri au fost mistuite zeci 
de biserici de lemn, läcase ale românilor, 
multe dintre ele avind o istorie multise- 
culată, consemnată prin documente păs- 
trate pînă în zilele noastre, Îndată după 
trecerea präpädului, cu forte însumate 
si cu O vădită indirjire, sătenii au înălțat 
alte biserici, pe care le-au dorit de la 
început mai mindre decit cele de odini- 
oară, vrind parcă să-și arate si pe 
această cale näzuinta de afirmare, năzu- 
intä al cărei suflu avea să devină din 
ce în ce mai puternic, culminind, în 
anul 1784, cu năprasnica răscoală con- 
dusă de motii martiri, Horia, Cloșca și 
Crişan. 

Două evenimente par să fi fost hotä- 
ritoare în legătură cu modul in care 
au fost concepute și realizate noile 
biserici de lemn ridicate în Maramureș, 
în Tara Lăpuşului, în părțile Sălajului 
și unele părți ale Bihorului. Un element 
era de ordin religios. In anul 1699, 
Vaticanul, sprijinit de autoritatea habs- 
burgică, impusese românilor orto- 
docși « unirea» cu Roma, unite bazată 
pe făgăduiala mincinoasä a unor usu- 
räri de ordin economic, social şi politic 
pentru iobagii români impilati vreme 
de secole. Rezistenţa românilor orto- 
docsi a îmbrăcat forme violente, räs- 
punzind la violența cu care acționau 
trimiși împăratului cu numeroase räs- 
coale populare, al căror principal erou a 
fost Sofronie de la Cioara. Un important 
reflex al acestei rezistențe pe planul 
artelor a fost construirea unor noi 
biserici ortodoxe, de -zid sau de lemn, 
de fiecare dată mult mai impozante decit 
putuseră fi cele din secolele anterioare. 

Un al doilea element care a contri- 
buit indirect la expresia mai îndrăzneață 
a bisericilor românești construite in 
secolul al X VIII-lea a fost modificarea 


358 








Fig. 392 
Biserica de lemn din Șurdești, 
faţada de vest în proiecţie ortogonală. 








Fig. 393 
Biserica de lemn din Plopiș 
(jud. Maramureș). 


statutului juridic al așezărilor. Instituind 
o autoritate centrală, imperiul habsbur- 
gica suprimat vechile privilegii ale co: 
munitätilor săsești, lichidind, între altele, 
autonomia judiciară a principalelor loca- 
litäti. Autonomia judiciară, acel « drept 
al sabiei» — jus gladii — de care erau 
foarte mindre comunele medievale, era 
de obicei simbolizată prin turnul înalt 
al bisericii sau al primăriei si prin deco- 
rarea acestui turn cu patru mici turnu- 
lete situate la coiful acoperişului. O 
dată cu noile fînduieli statornicite de 
autoritățile austriece, ceea ce fusese odi- 
nioară un simbol al libertății așezărilor 
transilvănene devenea un simplu ele- 
ment ornamental la îndemina oricui. 
Fapt semnificativ, el va fi curind pre- 
luat în arhitectura de lemn. 

Pe fondul acestor împrejurări, atit 
de neprielnice în ansamblul lor, vom 


359 





Fig. 394 
Biserica de lemn din leud-Vale 
(ud. Maramureş). 








sa 


e 


Fig. 305 
Biserica de lemn din Bor 
(jud. Maramure 




















Fig. 396 

Biserica de lemn din Remetea Chioaruluı 
(jud. Maramures). 

Fig. 397 

Biserica de lemn din Rogoz 

Dud. Maramureș). 


consemna — in marele proces al refa- 
Cer biseticilor de lemn distruse de 
invazia tätarä — un fenomen artistic pe 
cate l-am putea numi szră/ucitorul ame 
al artei gotice din jara noastră. 

Două par să fi fost marile centre de 
constructori-tärani constituite în această 
perioadă. Unul și cel mai important 
pate să fi fost cel din Tara Lăpușului, 
al doilea in Maramures, pe väile Izeı, 
Marei şi Cosäului. Rliberati de optelis- 
tea, lungă vreme apăsătoare, de a ridica 
biserici cu turnuri inalte, constructorii- 
țărani au știut să profite de noile impre- 
jurări pentru a conferi bisericilor de 
sat expresia plină de avint a unor 
gesturi de demnitate umană. 

Călătorul care poposeste lingă bise- 
tica Sfinţii Arhangheli din Surdesti 3 
(jud. Maramureș), nu poate să nu incerce 
un sentiment de aleasă uimire în faţa 
înălțimii nemaiväzute a turnului-clo- 
potnitä care prelungeste miraculos linia 
si așa zveltă a edificiului. Lungă de 
numai 14 m, biserica din Surdesti este 
înzestrată cu un turn semet al cărui 
coif, prelung ca o sägeatä, se ridicä 
pină la inältimea de 56 m. Mişcarea 
pe verticalä a intregului edificiu este 
subliniatä si de acoperisul cu dublä 
streașină, a cărui etajare creează un 
sugestiv efect de gradatie volumetricä. 
Silueta avintatä a turnului si cele patru 
turnulețe care incoroneazä coiful acope- 
risului aratä cä mesterii se inspiraserä 
din turnul unei biserici de oraș, fie 
că va fi fost aceea de la Dej, fie aceea 
din Baia Mare, localităţi cu care, in 
mod necesar, satele din valea Lăpușului 
aveau strînse legături economice. 

Revenind la ceea ce am numit marele 
efort de reconstrucţie de după invazia 
tătară, este suficient să amintim că 
numai în anul 1717, după retragerea 
hoardelor, au fost construite bisericile 
din leud 4, Rozavlea 5, Poienile Izei * 
şi Rogoz?. In anul următor au fost 


x 





RÉI 


398 


construite biserica din Cuhea 8, biserica 
din Feresti?, biserica din Poienita 1, 
biserica din Soimuseni 11, biserica Sfinta 
Paraschiva din Libotin 12. Mai departe, 
pină către 1730, au fost refăcute bise- 
nicile din Stoiceni 15, Cupșeni 14, Här- 
nicești 55, Săliștea de Sus 16, Fildul de 
Sus !7, Budesti-Susani 18. pentru ca în 
continuare, pînă către sfirsitul veacului, 
numărul bisericilor refăcute în părțile 
de nord ale Transilvaniei să depășească 
mai multe zeci 18. 

Din punct de vedere planimetric și 
al organizării generale a spaţiului inte- 
rior, noile biserici nu se abat cu nimic 
de la tradiţia monumentelor anterioare, 
monumente care, din Transilvania și 
pină in Oltenia, din Banat si pinä în 
Moldova, surprind prin exceptionalul 
fond de unitate %. Noile biserici pre- 
zintă aşadar, în absolută majoritate, un 
plan dreptunghiular, cu absida altarului 
decroșată şi poligonală, conform exigen- 
telor impuse de folosirea materialului 
lemnos 21. Pe latura de vest se află adesea 
un pridvor, alteori pe latura sudică, 
in cate caz asemănarea cu prispa caselor 
täränesti este izbitoare. 

Ca pretutindeni în arhitectura de 
lemn românească, sistemul de construcție 
este acela cu birnele dispuse în cununi 
orizontale (block-ban, după terminolo- 
gia germană), încheierea fäcindu-se mai 
ades în «coadă de rindunicä». In 
partea superioară, capetele de birnă nu 
sint retezate ci, dimpotrivă, sînt prelun- 
gite mult spre exterior pentru a crea 
console decorative sub streaşină. 

Ca urmare a condițiilor climaterice 
aspre, cu multă zăpadă, și datorită mate- 
rialului de invelire, sita de brad, acope- 
rișurile sint înalte, cu pantă repede, 
contribuind astfel la silueta zveltă si 
elegantă a bisericilor de lemn din nordul 
ţării. Fireşte, aceste forme de acopeti- 
suri nu au nimic de-a face ca geneză 
cu arhitectura gotică si nu sînt un 
reflex al acesteia, dar, consonanta de 
Forme cu turnurile înalte si prevăzute 
cu coifuri prelungi este desävirsitä. 

Considerate în ansamblu, bisericile de 
lemn din nordul ţării, construite în prima 
jumătate a secolului al XVIII-lea, 


ne apar ca exemplare de preț ale 
arhitecturii din lemn, surprinzător de 
asemănătoate cu unele construcții gotice 
din evul mediu, deși de la acestea nu 
au fost preluate decit cîteva elemente 
cu funcție decorativă. 

Suple, avintate spre cer cu o nease- 
muită îndrăzneală, turnurile bisericilor 
din Säcäläseni 22, Cupșeni 2%, Rogoz *, 
Libotin 25, Plopıs.*, Pildul de Sus? 





Zee Ser; 


Fig. 398 
Biserica de lemn din Curechiu 
(jud. Hunedoara). 


Jeud-Vale 28, Rozavlea 2 se numără prin- 
tre cele mai măiesttite realizări ale meş- 
terilor țărani din secolul al XVIII-lea, 
oferind replici de suverană frumu- 
sete det gotice de la care se 
inspiraserä. Calitatea lor artistică este 
cu atit mai impresionantă cu cit, in 
toate cazurile, problemele de ordin teh- 
nic — deosebit de dificile la construcțiile 
înalte — sînt rezolvate cu mijloace tra- 
ditionale ale arhitecturii populare româ- 
nesti. 


363 





Fig. 


Fig 


397 


« 395 
396 
398 
399 


Fig. 399 
Biserica de lemn din Rien 
= (jud. Bihor). 


BE 








Fig. 400 
Portalul bisericii de lemn 
din Brădet. 


In categoria elementelor decorative 
preluate și interpretate de către construc- 
torii-țărani, trebuie să considerăm și 
ornamentica portalelor. Într-adevăr, nu- 
meroase sint intrările bisericilor de lemn 
care se prezintă ca fidele și inspirate 
interpretări ale unor portale de epocă 
gotică, cu prohlaturä bogată. La Libo- 


tin 3 si la Dobric 31 — in Tara Läpusu- 
lui, la Tusa si Sirbi — în Sälaj 3%, la 
Surduc 3 și la Peştiş 3? — in Bihor, con- 
taminarea cu portale gotice este evi- 
dentă, dar, neîndoielnic, cea mai fru- 
moasă realizare este ancadramentul ușii 
bisericii. din Brădet 35, din depresiunea 
Beiușului. Conceput ca un adevărat por- 


365 


Fig. 400 





Fig. 401 





tal de catedrală, cu numeroase profile, 
el vädeste o profundă înțelegere a 
compoziţiei generale și o extraordinarä 
sensibilitate în procesul transpuneru de 
la materialul original, piatra, la cel atît 


Note 


Fig. 401 
Bisetica de lemn din Brădet (jud. Bihor). 


de tandru, care este lemnul. Tot de 
inspiraţie gotică este şi portalul bise- 
ricii din Soimuseni care beneficiază de 
un element decorativ cu caracter icono- 
grafic, respectiv un mic relief cu chipul 
lui Iisus. 

Desăvirșita frumuseţe a bisericilor de 
lemn din Maramureș si din Tara Läpu- 
șului a atras în mod repetat admiraţia 
specialiștilor. Marele istoric de artă aus- 
triac Josef Sztrygowski, bun cunoscător 
al arhitecturii de lemn, a clasat aceste 
monumente printre cele mai valoroase 
realizări ale arhitecturii de lemn din 
întreaga lume. 

E lesne de presupus că la această 
impresie concurau deopotrivă calităţile 
de armonie volumetrică, de nobleţe 
decorativă, de elan interior și de mate- 
rializare a acestui elan în zveltele siluete 
ale turnurilor răsărite pe plaiurile mara- 
muresene. Chiar dacă analiza tipologică 
a turnurilor din Valea Lăpușului și 
din Maramureş obligă la evocarea unor 
legături cu arhitectuta gotică de oraș, 
nu-i mai puţin adevărat că la elaborarea 
lor au participat alte forte creatoare 
și că ele au exprimat cu totul alte aspirații. 
Referirea la arta gotică are în acest caz 
numai o valoare strict formală, în fond 
aceste monumente sînt opere ale năzu- 
intelor si inventivitätii populare si toc- 
mai prospetimii acestei inventivitäti 1 se 
datorează expresia de neconfundat a 
« catedralelor» de lemn ivite in părţile 
Maramureșului, ale Sălajului si ale Mun- 
tilor Apuseni. 


1. Drăguţ, Văcăreşti ; Ionescu, Bucuresti, p. 96 -102; Stoicescu, Bucuresti, p. 317—327; Wäräresti-restan- 


rare. 
2. Balş G., Sec. XVII- XVIII, p. 221. 
3. Ştefănescu, Surdesti. 


4. Ieud (jud. Maramureș); biserica din leud-Vale (menţionată aici) are hramul Nașterea Maicii: Domnului 


(Brätulescu, Maramures, p. 107 —110). 


5. Rozavlea (jud. Maramureș); biserica Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavril (Brätulescu, Maramures, 


p. 92—94). 


366 








21. 


22. 


30. 
31. 
32. 


33. 
34. 
35. 


„ Poienile Izei (fost Poienile Glodulu), jud. Maramures; biserica Cuvioasa Paraschiva (Brätulescu, Mara- 


mures, p. 87—89). 


. Rogoz (jud. Maramureș), biserica Sfinții Arhangheli (Creteanu, Rogoz, p. 83 -— 85). 
. Cuhea (azi Bogdan Vodă, jud. Maramureș), biserica Sfîntului Nicolae (Brätulescu, Maramures, 


p. 99 107). 


. Fereşti (jud. Maramureș), biserica Sf. Nicolae (Brătulescu, Maramures, p. 37). 

. Poienita — jud. Sălaj (Cristache, Daia, Salaj, p. 73). 

. Şoimuşeni — jud. Sălaj (Cristache, Daia, Salaj, p. 73). 

. Labotin Dud Maramureş), biserica Sf. Paraschiva, distrusă de un incendiu in 1973; refacerea ei ar 


fi de dorit (Tarnavschi, Lapdus, p. 41, 47). 


. Stoiceni (jud. Maramureș), biserica Sfntii Arhangheli (Tarnavschi, Lapas, p. 45). 

. Cupșeni (jud. Maramureş), biserica Sf. Ilie « din Deal» (Tarnavschi, Lăpuș, p. 42—44). 

„ Hărniceşti (jud. Maramureş), biserica Nașterea Precistei (Brătulescu, Maramures, p. 14-15). 

. Săliștea de Sus (jud. Maramureș), biserica Sf. Nicolae (Brätulescu, Maramures, p. 120 —127). 

. Fildul de Sus — jud Sălaj (Cristache, Scheletti, Sala, p. 34, nota 9). 

. Brärulescu, Maramures, p. 20—21 (se confundă Budesti-Susani cu Budesti-Josani). 

. Pentru bibliografia bisericilor de lemn din părțile de nord ale Transilvaniei si Maramureșului, alături 


de titlurile citate mai sus, amintim: Ionescu, Arhiteciura populară; Petrescu, Lemn ; Petranu, Bihor; 
Godea, Barcöu-Cyasna; Godea, Crisul Repede. 


20. In legătură cu problema unității tipologice si decorative a bisericilor de lemn românești, a se vedea: 


Petrescu, Unitatea; Stahl, Eglises; Greceanu, Tipologia; Cristache, Dimitriu, Banat; Constantinescu- 
lași, Biserici; Pänoiu, Arhitectura; Popa A., Biserici; Petranu, Holzkirchen; Vătăşianu, Tipologia; 
Creţeanu, Muntenia. l ' 

În cazul arhitecturii bisericilor de lemn românești, forma poligonală a absidei nu are nici o legătură 
cu arhitectura gotică, ea fiind dictată de logica materialului de construcție. Dealtfel soluţia se regă- 
sește în toată țara, chiar și în regiunile care nu au avut nici cel mai vag contact cu arbitectura 
gotică. o | 
Nepublicată pină în prezent, biserica Adormirea Maicii Domnului din Săcălășeni (jud. Maramureş) 
se numärä printre cele mai impozante exemplare ale arhitecturii de lemn. Are turn înalt, cu foişor 
şi coif prelung. i 5 


. Turn inalt, cu foişor și coif prelung, încadrat de patru turnulețe. 
. idem. 
„ idem, 


„ idem; alături de biserica din Surdesti, biserica din Plopiș se numără printre cele mai reușite realizări 


ale arhitecturii din Tara Lăpușului. 


, Turn nu prea înalt, foişor şi coif deosebit de avintat, încadrat de patru turnulețe. 
. Turn cu foişor si coif prelung. 


A 


29. idem; de observat că în Maramureşul istoric, doar biserica din Budesti-Susani are patru turnulețe 


la coiful turnului, celelalte biserici au turnuri cu coifuri simple. Sistemul decorativ al celor patru 
turnulețe este caracteristic, în primul rind, Țării Lăpuşului, în Sălaj au patru turnulețe, ca decor al 
turnului-clopotnirä, bisericile din Petrindu (azi la muzeul Hota din Cluj), Dragu, Lozna, Fodora, Sîn- 
mihaiul Almașului, Fildul de Sus. 

Taroavschi, Lapus, p. 42. 

Tarnavschi, Lapus, p. 48. 

Tor în judeţul Sălaj, exemple similare se găsesc Ja bisericile de lemn din Päusa si Nadiş (Cristache, 
Scheletri, Salaj, p. 40). 

Godea, Crișul Repede, il. 43. 

Godea, Crișul Repede, il. 17. 

Brädet (jud. Bihor), biserica Sf. Ion Teologul a fost construită de meșterii lemnari din « ţinutul 
Abrudului », Isaia, Ignatiu, Mindrutiu şi Briciu Crăciun, in anul 1733, 


367 





ÎN LOC DE ÎNCHEIERE 


Dacă cineva ar dori să urmărească în ce măsură reflexele artei gotice mai sint 
prezente pe pămîntul țării noastre şi dincolo de sfirsitul secolului al XVIII-lea, 
el ar putea să constate că amintirea venerabilului stil artistic nu s-a stins cu 
totul, Ne referim in primul rind la curentul romantic, cu substrat livresc, al 
neogoticului căruia i se datorează construirea mai multor resedinte nobiliare, 
ca palatul Şuţu din București sau ca palatul Sturdza de la Micläuseni, din județul 
laşi. Aceluiasi curent i se datorează și transformarea romantică a minästirilor 
Tismana, Arnota si Bistriţa- Vilcea, de asemeni expresia cu iz medieval a multor 
construcții din principalele orașe ale țării. Tot în cadrul moştenirii intirziate 
sau redescoperite a goticului s-ar mai putea vorbi si despre ridicarea în cursul 
secolului al XIX-lea a mai multor biserici de lemn care repetă întru totul 
formele inventate de către inspirații constructori-färani în acea perioadă de in- 
cerincenatä activitate constructivă de după invazia tătară din 1717. 

Dar, toate aceste realizări tîrzu depăşesc limitele propuse pentru expunerca 
noastră, Le depășesc nu numai cronologic, dar şi pentru că, In toate aceste cazuri, 
nu se mai poate invoca existenţa unui curs continuu, despre transmiterea din 
generaţie in generație a unui mesaj artistic la rădăcinile căruia să se afle marile 
experiențe din comunele europene ale secolelor XIII—-XIV—XV. In secolul 
al XIX-lea este vorba doar despre manifestări epigonice a căror motivaţie şi ale 
căror mijloace de realizare sînt fundamental deosebite de acelea ale artei gotice 
propriu-zise. Dar, chiar si fără acest pseudocapitol care ar mai putea fi adăugat 
lucrării de față, istoria atît de aventuroasă a artei gotice pe pămintul României 
a inregistrat destule fapte pentru a merita un stăruitor popas și o reculeasă medi- 
tatie. Aceasta deoarece în zbuciumata istorie a goticului din țara noastră sint 
exprimate însăși mutaţiile petrecute în viața culturală şi artistică a poporului 
nostru, fiind cuprinsă o inestimabilă zestre comună a celor trei täri române. 

Iată de ce prin cunoaşterea artei gotice din ţara noastră poate fi mai bine 
înțeleasă creaţia artistică românească în ansamblul său. 


a. Reviste de specialitate şi publicaţii în 
serie 


KNIT - Anuarul Comisiunii Monumentelor Isto- 
rue, secjia pentru Transilvania, Cluj, 
„IE: — Archaeologiai Ertesitö, Budapesta. 
IHA - Acta Historiae Artium, Budapesta. 
III — Annarul Institutului de Istorie, Cluj. 
IRBSH - Academie Roumaine. Bulletin de la 
section bisiorique, Bucuresti. 
Ir, bn — Archiv des Vereins für siebenbürgische 
Landeskunde, Sibiu. 
BCMT - Buletinul Comisiunii Monumenlelor Istorice, 
Bucureşti. 
BMI — Buletinul Monumentelor istorice, Bucureşti. 
BOR Biserica ortodoxă română, București, 
( ålåtorı — Călători străini despre Zär române, 
Bucureşti, 1968 şi urm. 
LIF — Erdély tudományos füzetek, Cluj, 
FLT, — Forschungen zur Volks- und Landeskunde, 
Bucureşti, 1957 și urm. 
IIIRII:  Hunyadmegye törtenelmi és régészeti tár- 
sulat evkonyve, Budapesta, Arad si Deva. 
NL SL — Korrespondenzblatt des Vereins für Sieben- 
hurgische Landeskunde, Sibiu. 
UR Mutropolia Banatului, Timişoara. 
ML d — Monumente istorice şi de artă, București. 
MISR — Monumente istorice, şi lucrări de restaurare, 
culegere editată de Direcţia monumentelor 
istorice, București, 1964, 1966, 1969. 
MAT — Magyarország miüemlékei, Budapesta, 1910 
st urm., publicaţie editată de Forster Gyula. 
MMS Mitropolia Moldovei și a Sucevei, laşi. 
P IR — Pagini de veche artă românească, 1—1 
Bucuresti, 1970, 1972. 
RRITA Revue roumaine d’historre de lari, Bucu- 


rest. 

RSI- Revue des études sud-est enropeennes, Bucu- 
resti. 

sC 1A -Studii şi cercerdri de istoria artei, Bucu- 
resti 

SCIV - Studis şi cercetări de istorie veche, Bucu- 
resti, 

SWIM Studii si materiale de istorie medie, Bucu- 
restl. 


BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 


b. Studii şi articole de autor 


Adrian, Biserica, Victor Adrian, Biserica Neagră, 
Bucureşti, 1968. 

Anghel, Cerâţi ; Gheorghe Anghel, Cezari medievale 
din Transilvania, Bucureşti, 1972. 

Anghel, Berciu, Ceai; Gh. Anghel si lon Berciu, 
Cerdţi medievale din sud-vestul Transilvaniei, Bucu- 
rest, 1968. 

Anghelescu, Prejmer; Mariana Anghelescu, No 
dat. rezullale din recentele cercetări asupra evolufier 
complexului fortificat de la Prejmer, în Sesiunea 
stiintifică a Direcfies monumentelor istorice, Bucu- 
resti, 1963. 

Antoni,  Brustbild, Erhard Antoni, Einflüsse der 
Kerger Bauhütte. Brustbild eines Abtes auf einem 
Schlussiein, in Hermannstädterzeitung, 15 aug. 
1969. 

Arion, Sculptura; Gheorghe Arion, Sculdlura 
gotică din Transihania, Cluj, 1974, 

Arte Plastice, Istoria artelor plastice în Româma, 
I—II, București, 1968, 1970. 

Arz von Straussenburg, Die Wappen; Die Wappen 
des grossen Weandgemäldes in der hermannstädier 
Kirche und ihre Deutung, în Deutsche Forschungen 
im Südosten, I1, 1943, p. 344 si urm. 

Aubert, Cathedrales romanes; Marcel Aubert, Ca- 
ihedrales et abbatiales romanes de France, Paris, 
1965. 

Auner, Baia, C. Auner, Episcopia de Ja Baia, în 
Revista catolică, 1915, p. 89-127. 

Auner, Siret; C. Auner, Episcopia din Siret (1371 — 
1388), in Revista catolică, 1914. 

Auner, Abbruch; M. Auner, Beim Abbruch des 
alten Franciskanerkloster, în. KVSL, XXXII, 
1909, p. 124—125. 

Aurenhammer, Lexikon, Hans Aurenhammer, T.e- 
xikon der christliche ikonographie, Viena. 

Bagyuj, Ploresti-Cluj; Bagyaj Ludovic, Descoperiri 
de fresce la Floresti-Cluj, în Sesiunea ştiinţifică a 
Direcţiei Monumentelor istorice, Bucureşti, 1963, 
p. 136—137. 

Bakšić, Călătoria, Petru Bogdan Bakšić, Calatoria 
în Tara Românească, în Călători străini despre 
zările române, V, Bucureşti, 1973, p. 199 --270, 


369 


Baldas, Tafelmaleri;, Ludwig  Baldas, Österrei- 
chischer- tafelmalerei der Spälgstik — (1400 - 1525) 
Viena, 1934. 

Bälogh, J., Szobräszok, Bälogh, Jolán, Márton és 
György kolozsvári szobrászok, Cluj, 1934. 

Bâlogh, J., Renaissance; Bálogh Jolán, Az erdely 
Renaissance, Cluj, 1943. 

Bälogh, J., Matyas, Bälogh Jolán, A müvészet 
Matyas kyrály udvarában, Budapesta, 1966. 
Balş, G., Stefan e.M.; G. Balş, Bisericile lui Stefan 

cel Mare, în BCMI, 1925. 

Balş, G., Sec. XVI; G. Balş, Bisericile si mănăstirile 
moldovenesti din veacul al XVI-Ia, in BCMI, 
1928. 

Balş, G., Sec. XVII- XVIII; G. Balş, Bisericile 
si mănăstirile moldoveneşti din veacurile al X VII-lea 
si al VIII-lea, București, 1933, 

Balş, St., Gura Motrului, Ștefan Balș, Restaurarea 
mănăstirii Gura Motrului, in Monumente istorice. 
Studii şi lucräri de restaurare, Bucuresti, 1964, 
p. 91-114. 

Balș, Șt., Humor; Stefan Balș, Månästirea Humor, 
Bucureşti, 1965. 

Balș, Șt., Bârâtia; Ştefan Balş, Rertaurarea Bardtiei 
din Cimpulung Muscel, în MISR, 1969. 

Balş, $t, Cilnic; Ştefan Balș, Restaurarea cetății 
färänesti din Cilnic, în MISR, 1966, p. 38— 
51. 

Balș, Şt., Citeva date; Stefan Balş, Citeva date despre 
mănăstirea Moldovița, în BMI, 1971, nr. 3, p. 
85 — 86. 

Balș, Nicolescu, Neamtu; Şt. Balş si Corina Nico- 
lescu, Mdnästirea Neamf, Bucuresti, 1958. 

Balș, Nicolescu, Moldovița; Ştefan Balș si Corina 


Nicolescu, Mănăstirea Moldoviţa, București, 
1958. 
Balthes, Heltau,; Fritz Balthes, Alte Wandmalerei 


în der Kirche zu Heltau, în Bericht über das Jabr 


1908—1909 — Sebastiona Hann, Sibiu, 1909, 
p. ΗVII. 
Bassetti, Vizitafia; Bartolomeo Bassetti, Vizitafia 


bisericilor din Moldova, în Călători, V. 

Bätrina, Locuinfa,; Lia Bätrina si Adrian Bätrina, 
O locuinjd domnească din vremea lui Alexandru 
cel Bun, în MIA, 1975, nr. 2. 

Bielz, Aurari; Iulius Bielz, Arra aurarilor saşi 
din Transilvania, Bucureşti, 1957. 

Bogdan, Inseripfiile, I. Bogdan, Inseripfiile de la 
Cetatea Albă şi stăpînirea Moldovei asupra ei, 
București, 1908. 

Brătulescu, Mov; Victor Brätulescu și R. Ilie, 
Mănăstiri şi biserici din Ilfov, București, 


1935. 
Brătulescu, Maramures, Victor Brätulescu, Biserici 


Cali, Citeanx ; François Cali, La plus grande auenture 
du monde. L’architeciure mistique de Cıtraun, 
Paris, 1956. 

Cantacuzino, Cotroceni; Gh. I. Cantacuzino, Má- 
näslirea Cotroceni, București, 1968. 

Cantacuzino, Moldovita ; Gh. 1. Cantacuzino, | e. bea 
mănăstire a Moldoviței în lumina cercetările 
arbeologice, in BMI, 1971, nr. 3, 79- 84, 

Castelfranchi, Iralien,;, Liana Castelfranchı-Vegus, 
Die internationale Gotik in Lialen, Dresda, 1966. 

Cegăneanu, Obiecte; Spiru Cegäneanu, Öfserie 
bisericeşti studiate și descrise, Muzeul National 
de Antichitäti, București, 1911. 

Chihaia, Ceiäfile; Pavel Chihaia, Din zerätile de 
scaun ale Ţării Românești, București, 1974. 
Chihaia, Monmments; Pavel Chihaia, Monuments 
gothiques dans les anciennes residences de Lal Jue, 

in RRHA, 1965. 

Chihaia, Râmnicul Vilcea; Pavel Chihaia, Un trir 
monument de arhitectură din Rimmicul Vihen, 
biserica Sf. Dumitru, în SCIA, 1967, nr. 2, p. 
175—186. 


Chihaia, Tirgoviste; Pavel Chihaia, Monumente 
gotice în Tirgoviste, in WValachica, Tirgovştu, 
I, 1969. 


Chitescu, Privire; Lucian Chitescu, Privire asupra 
fortificațiilor Moldovei în sec. XIV—XV], in 
Muzeul Naţional, I, Bucureşti, 1974, p. 63 
80. 

Cincheza, Strei; Ecaterina Cincheza-Bucula, Por- 
trelele constructorilor si pictorilor biserica din 
Strei, in SCIA, 1975, p. 53—75. 

Clasen, Madonen; Karl Heinz Clasen, Der Meister 
der Schönen Madonen, Berlin, 1974. 

Comarnescu, Îndrepiar ; Petru Comarnescu, Ind ep- 
tar artistic al monumentelor din nordul Moldove, 
Bucureşti, 1961. 

Constantinescu, Putna; N. Constantinescu, Mands- 
firea Putna, Bucureşti, 1965. 

Constantinescu-lași, Biserici; Petre Constantinescu- 
Iaşi, Biserici de lemn, în Viaja Basarabiei, 1933, 
nt. 3, p. 129—139, 

Creteanu, Muntenia; Radu Creteanu, Bisericile de 
lemn din Muntenia, Bucureşti, 1968. 

Creteanu, Rogoz; Radu Creţeanu, Bisericile de lemn 
din Rogoz (Tara Lăpușului), în MIA, 1976, 
nt. I, p. 83-85. 

Cristache, Daia, Slaj; loana Cristache Panan şi 
Marinei Daia, Noi rezultate ale «cercetărilor 
arbitecturii de lemn în judetul Sala, in MIA, 
1976, nr. 1, p. 73—76. 

Cristache, Dimitriu, Banat; loana Cristache, Panat 
şi Florica Dimitriu, Bisericile de lemn ale Banatului, 


în MB, 1974, nr. 10—12, p. 550-564. 


din Maramureş, in BCMI, 1944. 
Broby-Johansen, Danske; R. Btoby-Johansen, Den 


danske billedbibel i kalkmalerier, Copenhaga, 
1947, 

Bunytai, Várad; Bunytai Vince, A váradi püspökseg 
förtenete, I—III, Oradea, 1883 — 1884. 

Burger s.a., Repaint: R. Burger, H. Schmitz, 
T. Beth, Die deutsche Malerei der Renaissance, 1-11, 
Berlin, 1957. 

Burzeland; Das Burzeland, culegere de studii 
publicată sub îngrijirea lui Erich Jekeltus, 

|! Braşov, 1928 — 1929. 


Cristache, Elan, Moldova; Toana Cristache Panait 
şi Titu Elian, Bisericile de lemn din Moldora, 
in BMI, 1972, ne. 2, p. 39—59. 

Cristache, Scheletti, $4/4j; Joana Cristache Panait 
si Ion Scheletti, Bisericile de lemn din Salay, 
în BMI, 1971, nr. 1, p. 31—40. 

Csaki, Hen Michael Csaki,  Invenzaru/ 
monumentelor şi obiectelor istorice şi artistice din 
Transilvania (extras din ACMIT, HI), Cluj, 
1923. 


Curinschi, Iași; Gheorghe Curinschi, Monnmentele 
de arbitectură din laşi, Bucureşti, 1967. 


370 











cz, Bandula, Glodariu, Oncesti; H. Daico- 
a, O. Bandula, I. Glodariu, Cercezările de 
s Omczzti din Maramureş, Baia Mare, 1965. 
nemen. Szent Mihaly; Darko Laszlo, A Aolozsvari 
emi-Mibaly templom 1956—1957 évi belyreal- 


Tabes Lajos, Cluj, 1957, p. 207—218. 
escu, Cetatea; Mişu Davidescu, Cetatea 
Seerinului, în BMI, 1970, nr. 3. 

Sampos, Thibout, France; Paul Deschamps si 
"io Thibout, La peinture murale en France 
s debut de lP’epoque gotibque, Paris, 1963. 
Dissen, Cercetarea; Petre Diaconescu, Cerce- 
gæs arbeologică de la biserica Sf. Ionică din 
Tirzswiste, în Documenta valachica, Tirgoviste, 


-E 


Duma, Constantinescu, Scheia; Gh. Diaconu si 
NO Constantinescu, Cesalea Scheia. Monografie 
rweslsgied, Bucureşti, 1960. 

Diem. Porcher, Cistercien; Anselme Dimier și 
saa Porcher, L’art cistercien, Paris, 1962. 

Dim olski, Polska, Tadeusz Dobrowolski, Sgzuka 
Pasis, Cracovia, 1974. 

Ti —mesig Valachorum ; Documenta historianun Va- 
sterum in Hungaria ilustrantia, Budapesta, 

mmrzte-Aloldova ; Documente privind istoria Roma- 

===, seria A, Moldova, Bucureşti, 1951 şi urm. 
mente-Transilvania, Documenie privind istoria 

î mâniei, seria C, Transilvania, Bucureşti, 1951 

Deür-sceanu, Argeș; Virgil Dräghiceanu, Curtea 
avmmească din Arges. Note istorice şi arheologice, 
= BCMI, 1917—1923. 

Drèriceanu, Cimpulung; Virgil  Drăghiceanu, 
Despre minăstirea Cimpulung, in BOR, 1964, 
or. 3—4, p. 328—329, 

Orürhiceanu, Neagoe Săcnianu; Virgil Drăghi- 
menu, Testamentul marelui ban Neagoe Săcuianu 

ctitoriile sale, în BCMI, 1933, p. 38. 

Dreèrhiceanu, Lupu, Celöfwia,; V. Dräghiceanu si 
Ga. Gh. Lupu, Cetatuia din laşi. Studiu ar beologie 
= descriere arhitectonică, Bucuresti, 1916. 

ect, Baia; Vasile Drăgur, O pictură murald 


Drizut, Barnovschi; Vasile Drăguţ, O epocă artistică 
tată; epoca lui Miron Barnovschi, în BMI, 
1973, nr. 1. 

Drizut, Bistrița; Vasile Drăguţ, Picturile murale 

> bisericii ortodoxe din Bistrița, in SCIA, 1972, 
ar. 1, p. 119—122. 

Drizut, Ceramica; Vasile Drăguţ, Ceramica monu- 
mentală din Moldova—operd de inspirată sinteză, în 
MIA, 1976, nt. 1, p. 33—38. 

Diro, Drauseni; Vasile Drăguţ, Însemnări despre 
zıtinra murală a bisericii fortificate din Drăuşeni, 
n SCIA, 1962, nr. 1, p. 180 — 188. 

Zut, Ghelinfa; Vasile Drăguţ, Restaurarea pictu- 
-ilər murale de la Gbelinta, în BMI, 1973, nr. 
+5 — 54. 

Drizut, Gotic timpurin; Vasile Drăguţ, Contribuţii 
rirind arbitecima goticului timpurin In Transil- 
zanta, în SCIA, nr. 2, 1968. 

Digut, Homorod; Vasile Drăguţ, Despre picturile 
murale ale bisericii fortificate din Homorod, în 
SCIA, 1964, nr. 1, p. 104—107. 


oaze soran feltärı falfestmenyek, in Emlökkönyv 


Drăguţ, Humor; Vasile Drăguţ, Humor, București, 
1973. 

Drăguţ, Iconografia; Vasile Drăguţ, Iconografia 
picturilor murale gotice din Transilvania. Conside- 
ratii generale yi repertoriu de teme, în PAR, U, 
Bucureşti, 1972. 

Drăguţ, Legenda; Vasile Drăguţ, Legenda « eroului 
de frontieră» în pictura medievală din Transilvania, 
in MIA, 1974, nr. 2, p. 21—38. 

Drägut, Mâ/incrav ; Vasile Drăguţ, Picturile murale 
din biserica evanghelică din Mălinerav, in SCIA, 
1967, nr. 1, p. 80-93. 

Drăguţ, Mugeni; Vasile Drăguţ, Picturile murale 
ale bisericii reformate din Mugeni, in SCIA, 1964, 
nr. 2, p. 307—320. 

Drăguţ, Mediaş; Vasile Drăguţ, Picturile murale 
de la Mediaş: o importantă recuperare pentru 
istoria artei zranstivănene, în MIA, 1976, nt.2. 

Drăguţ, Nema; Vasile Drăguţ, Picturile murale 
ale bisericii fortificate din Nermsa, în SCIA, ur. 
1, p- 116—119. 

Drăguţ, Picturi exterioare; Vasile Drăguţ, Picturi 
murale exterioare în Transilvania medievală, în 
SCIAS, 1965, nt. 1. 

Drägut, Prerenaştere; Vasile Drăguţ, Pic/uri de 
prerenastere italiană în țara noastră, in Arta 
plastică, 1963, nr. 9, p. 506 — 507. 

Drăguţ, Pridvorul; Vasile Drăguţ, Pridvorul bisericii 
fostului schit Hotărani, în Omagiu lui P. Constan- 
tinescu-Jasi, Bucureşti, 1965, p. 651-659. 

Drăguţ, Sighişoara; Vasile Drăguţ, Ceiatea Sighi- 
soara, Bucureşti, 1968. 

Drăguţ, Srrei, Vasile Drăguţ, Biserica din Strei, in 
SCIA, nr. 2, 1965, p. 299—317. 

Drăguţ, Szrei-II; Vasile Drăguţ, Din now despre 
picturile bisericii din Strei, în BMI, nr. 2, 1973, 
p. 19—26. 

Drägut, Transihvania ; Vasile Drăguţ, Pictura murală 
din Transilvania, Bucureşti, 1970. 

Drăguţ, Väcäresti; Vasile Drăguţ, Manästirea 
WPăcâreşti şi locul ei în contextul artei din Tara 
Românească, in BMI, 1971, nr. 2. 

Drăguţ, Vechi; Vasile Drăguţ, Vechi monumente 
bunedorene, Bucureşti, 1968. 

Dubowy, Sighişoara; Erich Dubowy, Sighișoara, 
un oraş medieval, Bucureşti, 1957. 

Dvořáková ş.a., Gumer; Vlasta Dvořáková, P. M. 
Fodor, K. Stejskal, K. vývoji středovéké nasténne 
malby v oblasti Gemerské a Malohontske, in Uměni, 
VI, 1958. 

Dvořáková ş.a., Gothic, Vlasta Dvořáková, Josef 
Krasa, Anežka Methantova, Karel Stejskal, 
Gothic mural painting in Bobemia and Moravia. 
Londra, 1964. 

Dvořáková, La légende; Vlasta Dřoráková, La 
légende du saint Ladislas découverte dans l église 
de Velka Lomnica, in BMI, 1972, nr. 4, p. 
25 — 42. 

Dvořáková, Monumentalmalerei ; Vlasta Dvořáková, 
Ivalienisierende Strömungen in der Entwicklung 
der Monumentalmalerei des slowakischen Mittelal- 
ters, în Historica Slovaca, Bratislava, III, 1965, 

_ p. 58—111. ` 

Eber, Tanulmányok; Eber L., Tanulmányok magyar- 
ország középkori Jalfestmenyeirăl, în MM, IV, 
1915. 


371 








Entz, Dés; Entz Geza, A dési reformatus templam, 
în ETF, nr. 134, Cluj, 1942. i 

Entz, Kere; Entz Geza, Le chantier citiercien de 
Kerz (Chrja), în AHA, 1968, nr 1—2. 

Entz, Sebestyén, Szék; Entz G., Sebestyen J., 
A széki református templom, Cluj, 1947. 

Fabini, Andreas Lapicida ; Hermann Fabini, Andreas 
Lapicida ein siebenbürgisehar Steinmetz un Bau- 
meister der Spätgotik, în Österreichische Zeitschrift 
für Kunst un Denkmalpflege, XXXI, 1977, p. 
29 —39. 

Fabini, Sibiu; Hermann Fabini, Valorificarea fon- 
dulwi de arhitectură civilă din Sibiu, in MIA, 
1975, nr. 2. 

Fabini, Mediasch; Hermann Fabini, Die älteste 
Darstellung von Mediasch, in Die Woche, Sibiu, 
nr. 245, 1 sept. 1972 

Fabini, Szudiu;, Hermann Fabini, Szudiu privind 
restaurarea 1urnwlui-locninţă de la primăria veche 
din Sibiu, în BMI, 1972 nr. 1, p. 23—29 

Fabini, Turnuri; Hermann Fabini, Turnuri de 
patricieni în Sibin la sfirsitul evului mediu, jn 
MIA, 1974, nr. 1. 

Finlande ; Les églises du moyen áge en Finlande, Paris, 
1969. 

Fister, Tabere; Peter Fister, Taberele järänesli 
antiotomane din Slovenia; probleme comune cu 
bisericile fortificate transilvănene, în BMI, 1972 
ar. 4, p. 67—71. 

Floca, Bassa; Deva; Octavian Floca, Ben. Bassa, 
Cetatea Deva, București, 1965. 

Folberth, Gozik; Otto Folberth, Gorik in Sieben- 
bürgen. Der Meisier des Mediascher altars und 
seine Zeit, Viena, 1973. 

Forster, Hunyadak,; Forster Gyula, A Hanyadak 
siremlekei, în MM, I, 1905. 

Forster, Freskók; Forster Gyula, Hunyadi János 

szarmazasa es a vajdahunyadi freskók, în MM, IV, 
1915. 

Fresken, Fresken, altăre sculpturen, Köln, 1970. 

Frodl, Südtirol; Walter Prod, Kunst in Südtirol, 
München, 1960, ; 

Fučić, Istarsker Branko Fučić, Istarske freske, 
Zagreb, 1963. 

Genthon, Erdely ; Genthon Istvan, Erdely miüveszete, 
Budapesta, 1963. 

Gerevich, Thomas; Gerevich Tibor, Thomas von 
Kolozsvár (Klausenburg), der erste ungarische 
Tajelmaler, Budapesta, 1923. 

Ghika-Budesti, Bölinesti; N. Ghika-Budesti, Bise- 
rica logofärului Tăutu din Bälinesti, in BCMI, 
1911, p. 200-211. 

Ghika-Budesti, Muntenia; N. Ghika-Budesti, Evo- 
lujia arhitecturii în Muntenia şi în Oltenia, I—IV, 
in BCMI, 1927, 1930, 1932, 1936. 

Ghika-Budeşti, Balş, Probota; N. Gbhika-Budeşti 
si G. Balş, Mândrtirea Probota, Bucureşti,1909. 

Giurescu, Târgyri ; Constantin C. Giurescu, Târguri 
sau oraşe şi celdii moldovene, Bucureşti, 1967. 

Godea, Barcâu; lon Godea, Monumente de arhitec- 
tură populară în nord-vestul României, 1, Biserici 
de lemn din zona Barcău-Crasna, Oradea, 1972. 

Godea, Crisul Repede; Ion Godea, Monumente 
de arhitectură populară din nord-vestul României 
II, Bisericile de lemn din valea Crişului Repede 
Oradea, 1974, 


372 





Greceanu, Mediaş; Eugenia Greceanu, Monumente 
medievale din Mediaj, Bucureşti, 1968. 

Greceanu, “Tipologia; Eugenia Gteceanu, Tıpalngri 
bisericilor de lemn din gona centrală a Transılva- 
niei, în MISR, 1969. 

Grigoraș, Dolhesti; N. Grigoraș, Dare si obsersarn 
asupra unui vechi monumeni de ariă feudală din 
Moldova (Dolbestii Mari), ia BMI, 1972, nr. 1 
p. 40—44. 

Grigoraș, Trei Ierarhi; N. Grigoraș, Biserica Sfinti 
Trei Ierarhi din Iaşi, în MMS, 1961, nr. 5 6, 
p. 351—436. 

Grigorescu, Putna; Ioana Grigorescu, Cerceluren 
şi restaurarea iurnului-iezaur de la mănăstirea 
Putna, în SCIA, 1973, nr. 2, p. 321-334, 

Gross, Kühlbrandt, Rosenauer; Julius Gross, Ernst 
Kuhlbrandt, Die rosenauser Burg, Viena, 1896. 

Gündisch, Incursiunea; Gustav Gündisch, Incursu- 
nea turcească din anul 1493 in finutul Sibiului, 
in Szudi, revistă de istorie, Bucureşti, 1961, 
nt. 6, p. 1491—1502. 

Gündisch, Szudien; Gustav Gündisch, Albert 
Klein, Harald Krasser, "Theobald Streitfekt, 
Studien zur  Siebenbürgische Kunstgeschruhte, 
Bucureşti, 1976. 

Gyula, Kolozsvári; Gyula László, Koloszvari Márton 
es György szobranak löszerszanya, in Az krdely 
Tudományos intézet évkönyve, 1942, p. 75- 
170. 

Hampel, Márton és György; Hampel Jósef, Kárász 
Leo, Kolozsvári Márton és György, în AL XXV, 
1905 

Hekler, Ungarische; Anton Hekler, Ungarrsche 
Kunstgeschichte, Berlin, 1937. 

Heitel, Cezäfi; Radu Heitel, In /egâtură cu unele 
probleme ale arbeologiei cetăjilor de piatră, medie. 
vale, din Transilvania, în BMI, 1970, nr. 3. 

Heitel, Ci/mc; Radu Heitel, Cetatea de la Cilmi, 
București, 1968. 

Heitel, Sebeș- Alba; Radu Heitel, Monumentele 
medievale din Sebes- Alba, Bucureşti, 1964. 

Henegariu, Bran; Ana Maria Henegariu, Cetatea 
Bran, Bucureşti, 1963. 

Henry, Moldavie; Paul Henry, Les églises de la 
Moldavie du Nord, Paris, 1930. 

Hootz, Baden-W ’ürtiemberg ; Reinhardt Hootz, Baden- 
Württemberg, München, 1970. 

Horedt, Burgenforschung; Kurt Horedt, Zur seben- 
biirgiscben Burgen-forschung, in Südost-Forschun- 
gen, München, VI, 1941. 

Horwath, Emporenbau; Walter Horwath, Der 
Emporenbau der romanischen und frühgonschen 
Kirchen in Siebenbürgen, in KVSL, 1935 

Horwath, Kirchenburgen; Walter Horwath, Szeben- 
bürgisch-sächsische Kirchenburgen, 1—1V, Sibw, 
1931 — 1940. 

Huszka, Sgem-Ldsz/4; Huszka Jozsef, A Szent- 
László legenda székelföldi falképekben, în Al:, 
V, 1885, p. 212—218. 

Huzska, Telgd; Huszka Josef, A mezö-telegdi er. 
ref. templon jalkebei, in AF, 189, XII, 
p. 385 - 398. 

Iliescu, Pridvorul; Mircea Iliescu, Pridvors! in 
arhitectura Ţării Romänesti din sec. XIV NL, 
în Szudia Valachica, Tirgoviste, 1970, p. 79 
93, 


s 


Imescu, Arhitectura; Grigore lonescu, Arbitec- 
tura populară in România, București, 1971. 
lonescu, Bucuresti; Grigore Jonescu, București. 

Ghid istoric si artistic, Bucureşti, 1938, 

Ionescu, Istoria; Grigore Ionescu, Issoria arbitec- 
turti în România, I—II, București, 1963— 
1965. 

lorga, Brasovul; Nicolae Iorga, Brasovul si români; 
(Studii şi documente, X), Bucureşti, 1905. 

lorga, Chipuri; Nicolae Iorga, Irtoria românilor 
in chipuri şi icoane, I—-1l, Bucureşti, 1905 
1906. 

lorga, Cotnari; Nicolae Iorga, Cercetari noi Jo 
Coinari, in BCMI, 1935, p. 75-77. 

lorga, Verbila ; Nicolae Iorga, Biserica din Verbila, 
in BCMI, p. 25-28. 

lorga, Balș, L'art; N. lorga — G. Balş, Histoire 
de lart roumain ancien, Paris, 1922. 

Jckelius, Burgenland; E. Jekelius (sub îngrijirea 
lui), Das Burzenland, Braşov, 1928— 1929, 
Karäcson, Cselebi; Karäcson Imre, Evlia Cselebi, 
magyarországi ulazassai 1660—1664, Budapesta, 

1904. 

Kelemen, Cluj; Kelemen Lájos, Biserica Sf. Mihail 
din Cluj, in Boabe de priu, IV, 1933. 

Kelemen, Sgovát; Kelemen Lâjos, A szovati falfest- 
mények, in Pastortüz, 1925, XI, p. 459—462. 

Koväri, Erdély; Köväri L., Erdely regiségei, Pesta, 
1852. 

Kuhlbrandt, Kronsiadt; Erast Kühlbrandt, Die 
ev. Stadtpfarrkirche in Kronstadt, I—II, Braşov, 
1926, 

Kunst in Sieb; Die deutsche Kunst in Siebenbürgen, 
herausg. von V. Roth, Sibiu, 1934. 

Kunstle, I£onograpbie;, Karl Künstle, /&onograpbie 
der christlichen Kunst, L-II, Freiburg im Breis- 
gau, 1928— 1929, 

Lapedatu, Ioan Zidarul ; Al. Lapedatu, Joan, zidarul 
lui Petru vodă Rareş, în BCMI, 1912, p. 83-86. 

Lapedatu, Iorga, Socolescu, Bâ/feni; Al. Lepädatu, 
N. Iorga, T. Socolescu, Biserica din Balteni, 
in BCMI, 1908, p. 107—108. 

Lăzărescu, Laurențiu, Emil Lăzărescu, Despre 
piatra de mormâni a comitelui Laurenţiu si citeva 
date arheologice şi istorice în legătură cu ea, in 
SCIA, 1957, nr. 1—2. 

Lupu, Sıbin, Nicolae Lupu, Cetatea Sibiului, Bucu- 
resti, 1966. 

Mahn, Cistercien; Jean Barthold Mahn, L'ordre 
cistercien et son gouvernement des origines au milien 
du XII-e siècle, Paris, 1945. 

Marica, Arta; Viorica Guy Marica, Arta goticd, 
Bucureşti, 1970. 

Marica, Sf. Mihail; Viorica Guy Marica, Biserica 
Sf. Mihail din Cluj, Bucureşti, 1967. 

Marosi, Karchau, Ernő Marosi, Die zentrale Rolle 
der Bauhütte von Kaschau (Kassa, Kosice). Studien 
zur Baugeschichte der Pfarrkirche St. Elisabeth 
um 1400, in AHA, 1969, nr. 1—2, p. 25— 
57. 

Matei, Bisericile; M. D. Matei, Al. Rădulescu, 
Al. Artimon, Bisericile de piatră de la Sf. Dumitru 
din Suceava, în SCIV, 1969, nr, 4. 

Matei, Andronic, Suceava; M. D. Matei și Al. 
Andronic, Cetatea de scaun a Sucevei, Bucureşti, 


1965. 


Matějček, Pesina, Malerei; A. Mat&jtek — J. Pešina, 
Gotische Malerei in Böhmen, Praga, 1955. 

Meer, Cistercien; Frederic van der Meer, Atas 
de Pordre cistercien, Paris-Bruxelles, 1965. 

Misselbacher, Wandgemalde; Julius Misselbacher, 
Die Wandgemälde der Schässburger Bergkirche, 
extras din Jahresbericht der evang A. B. in Schass- 
burg, Sighisoara, 1934. 

Mirpu, Lererti,; Flaminiu Mirtu, Un tezaur al istoriei 
şi culturii: biserica necunoscută din secolul al 
XV-lea descoperită la Lereşti-Muscel, in BOR, 
1965, nr. 3—5, p. 446—454. 

Moisescu, Catolicismul; Gheorghe Moisescu, Cato- 
licismul în Moldova la 1400, Bucureşti, 1941. 

Moisescu, Curtea veche; Cristian Moisescu, Biserica 
Curtea veche, Bucureşti, 1967. 

Moisescu, Cantacuzino, Szelea; Cristian Moisescu, 
Gh. I. Cantacuzino, Biserica Stelea, Bucureşti, 
1968. 

Molsdorf, Symbolik; Wilhelm Molsdorf, Christliche 
Symbolik der mittelalterlichen Kunst, Leipzig, 1926. 

Monumente din Moldova, Monumente istorice bisericeşti 
din Mitropolia Moldovei şi Sucevei, lași, 1974. 

Mortes, Bartholomae; Ed. Morres, Die Pfarrkirche 
von St. Bartholomae, Das Burzenland, II, 1 
Braşov, 1928, p. 107—121. 

Morres, Gotik; Ed. Morres, Die Kirchenbauten. 
Die zeit der Gotik, Das Burgenland, IV, 1, Bucu- 
resti, 1929. 

Morres, Die Kirchen; Ed. Morres, Die Kirchen 
und ihre Kunstschätze, in Die Dörfer des Burzen- 
landes, Das Burzenland, IV, 1, Brasov, 1929. 

Morres, Wandmalerei, Ed. Mortes, Die gotischen 
Wandmalereien, in Die Dörfer der Burzenlandes, 
in Das Burgenland, IV, 1, Brașov, 1929. 

Mureşan, Turda; Camil Mureşan, Monumente istorice 
din Turda, Bucuresti, 1968. 

Musicescu, Sucevifa,; Maria Ana Musicescu, Mands- 
tirea Sucevifa, Bucureşti, 1965. 

Musicescu, Berza, Sucevita; M. A. Musicescu si 
Mihai Berza, Mânăstirea Suceviţa, Bucureşti, 
1958. 

Nägler, Breaza-Fägäras, Thomas Nägler, Cercerdrile 
din Cetatea de la Breaza-Fagaras, in Studii şi 
comunicări, 14, arheologie-istorie, Muzeul Bru- 
kenthal, Sibiu, 1969. 

Năstase, La zoiture; Dumitru Năstase, La toiture 
des anciens monuments d'architecture. Origines, 
former ei signification Stylistiques, în RRHA, 
1965, p. 81—94. 

Nestor, Suceava; lon Nestor, Epoca lui Stefan cel 
Mare in lumina săpăturilor arheologice de la Su- 
ceava, în vol. Cultura moldovenească în vremea 
lui Stefan cel Mare, Bucureşti, 1964, p. 235—257. 

Nicolescu, Argintăria ; Corina Nicolescu, Argin- 
răria laică şi religioasă în țările române (Sec. XIV — 
— XI X), București, 1968. 

Nicolescu, Arza; Corina Nicolescu, Arta în epoca 
Jui Stefan cel Mare, în vol. Cultura moldovenească 
în vremea lui Stefan cel Mare, Bucureşti, 1964. 

Nicolescu, Metale; Corina Nicolescu, Arta meta- 
lelor prețioase în România, Bucureşti, 1973, 

Nicolescu, S/atina; Corina Niculescu, Mânăstirea 
Slatina, Bucureşti, 1966. 

Nicotescu, Cetatea Alba; Paul Nicorescu, Cerarea 
Albă, Craiova, f.d. 


> 


373 


Niedermaier, Bauhätte;, Paul Niedermaier, Zur 
Tätigkeit einer Baubiilte des 14, Jahrhunderts in 
Siebenbürgen, in FVL, 1972, nr. 1, pt 4- 
52. 

Oprescu, Ardeal; G. Oprescu, Bisericile-cetati 
ale saşilor din Ardeal, Bucureşti, 1956. 

Orbán, Szekelrföld; Orbán Balăsz, A Sekelyföld 
leirdsa, 1— V1, Pesta, 1868 — 1873, 

Panaitescu, Mircea; P. D Panaitescu, Mircea cel 
Batrin, Bucureşti, 1944. 

Panofsky, Golbigue,; Erwin Panofsky, Larcbi/er- 
Zure golique et pensée scolastique, Paris, 1967. 
Pänoiu, Biserici lemn; Andrei Pănoiu, Arhitectura 
bisericilor de lemn din Tara Românească, teză de 
doctorat la Institutul de arhitectură «Ion 

Mincu» din Bucureşti, 1971. 

Pascu, Ro/4/ cnezilor; Ştefan Pascu, Rolul cnezilor 
din Transilvania în lupta antiotomană a lui lancu 
de Hunedoara, in Studii H cercerări de istorie, 
Cluj, VIII, 1957, nr. 1-4. 

Pascu, Mesiesugurile;, Stefan Pascu, Megtesugurile 
din Transilvania pînă in secolul al XVI-lea, 
Bucureşti, 1954. 

Pascu, Marica, C/4j ; Ştefan Pascu și Viorica Marica, 
Clujul medieval, Bucureşti, 1969. 
Pasteka, Meister Paul; Julius  Paşteka, 
Paul von Leutschau, Praga, 1961. 
Pataki, Relațiile; losif Pataki, Ceva depsre relațiile 
Țării Româneşti cu Ungaria la sfirsitul veacului 
al XIV-lea, in SMIM, Bucureşti, 1957, H, 

p. 421-428. 

Pegina, Goticka, Jaroslav Pegina, Golicka ndstenna 
malba v zemich ceskycb, I, Praga, 1958. 

Peter, Müveszei; Peter András, A magyar müvészet 
törlenete, Budapesta, 1930. 

Petranu, Bihor; Coriolan Petranu, Monumentele 
istorice ale jndefului Bihor. Bisericile de lemn, 
Sibiu, 1931. 

Petranu, Holzkirchen; Coriolan Petranu, Die Hokz- 
Kirchen der siebenbürger Rumänen, Sibiu, 1934. 

Petrescu, Lemn; Paul Petrescu, Arbitectura jără- 
nească de lemn din România, Bucureşti, 1974. 

Petrescu, Unitatea; Paul Petrescu, Unitatea de 
concepție constructivă si decorativă a bisericilor 
de lemn românesti, în SCIA, 1967, n. 1, p 
23—40. 

Pinder, Plastik; Wilhelm Pinder, Die deutsche 
Plastik des 14. Jabhrbunderis, München, 1925. 

Pinder, Deutsches Wilhelm Pinder, Die deutsche 
Plastik von ausgehenden Mitielalter bis zum 
Ende der Renaissance, I—II, Potsdam, 1929. 

Popa, A., Biserici; Atanasie Popa, Biserici vechi 
de lemn româneşti din Ardeal, in ACMIT, 1930— 
1931, Cluj, 1932, p. 161—313. 

Popa, C., Bistrita; Corina Popa, Biserici gotice 
řîrzii din jurul Bistritei, ia PAR, L Bucureşti, 
1970. 

Popa, C., Plumbuita; Corina Popa, Mânăstirea 
Plumbuita, Bucuresti, 1968. 

Popa, R., Cara; Radu Popa, O casd domnească 
din secolul al XV-lea lingă cetatea Sucevei, în 
SCIV, 1969, nr. 1, p. 43—66. 

Popa, R., Cubea; Radu Popa, Biserica de piatră 
din Cubea şi unele probleme privind istoria Mara- 
muresului în secolul al XIV-lea, în SCIV, 1966, 
n. 3, p. 511-528. 


Meister 


374 





Popa, R., Maramures; Radu Popa, Tara Maramn- 
resului în veacul al XI V-ka, Bucuersti, 1970. 

Popa, R., Neamt; Radu Popa, Cetatea Neamtuln 
Bucureşti, 1963. 

Popa, R., Tara Hafegului, Radu Popa, Cerätrle 
din Tara Hațegului, în BMI, 1972, nr. 3. 

Popa-Lisseanu, Irwoare; G. Popa-Lisseanu, Isvaarele 
istoriei românilor, 1— XI, Bucureşti, 1934 -- 
1937. 

Popescu, Golesti; M. Popescu si C. Iliescu, Galerie, 
Bucuresti, 1966. 

Popescu, Sapäturile arheologice; Dorin Popescu. 
Săpăturile arheologice din Republica Socialıstä 
România, în SCIV, 1968, nr. 4. 

Popovici, Monument; Moise Popovici, Un vechi 
monument istoric dispărut, Oradea, 1925. 
Puig i Cadafalch, Les periodes; J. Puig i Cadafalch, 
Les periodes successives de l’influence byzantıne 
en Occident, în Mélanges Charles Diehl, IL, 

Paris, 1930. 

Puig i Cadafalch, Moldavie; J. Puig i Cadafalch, 
Les églises de. la Moldavie, Contribution à lort- 
gine de leur forme décorative în ARBSH, 1924. 

Puşcaşu, Informare; Nicolae N. Puscasu, Informare 
asupra săbăturilor de cercetare arheologică ofze. 
tuale la mänöstirea Puina în anii 1969 -1970, 
în BML, 1973, nr. 4, p. 70—72. 

Radocsây, Fa/k/p; Radocâsy Denes, A középkori 
magyarország falkepei, Budapesta, 1954. 

Radocsäy, Primitifs; Radocsây Denes, Les primi- 
tifs de Hongrie, Budapesta, 1964. 

Radocsäy, Tzblakep,; Radocsây Denes, A közepkari 
magyarország 1iblakipei, Budapesta, 1955, 
Rados, Epiteszet; Rados Jenö, Magyar epiteszet 

förienet, Budapesta, 1961. 

Rasmo, Affreschi Nicola Rasmo, Affreschi me- 
diowali atesini, Roma, 1975. 

Ray, Folises fortifiees; R. Ray, Les vieilles églises 
fortifites du Midi de la France, Paris, 1925. 

Réau, Iconographie; Louis Réau, Iconographie de 
Part chrétien, L—V, Paris, 1954—1958, 

Réau, L’arf; Louis Réau, L’arf du Moyen dge et 
la ` civilisation française, Paris, 1935. 

Reissenberger Hermannstadt; Ludwig Reissen- 
berger, Die evanghelische Pfarrkirche A.B. in 
Hermannstadt, Sibiu, 1884. 

Reissenberger, Kerz; Ludwig Reissenberger, Die 
Kerzer Abtei, Sibiu, 1889, 

Reitzenstein, Malerei; Alexander Freihert von 
Reitzenstein, Altdeutsche Malerei in Siebenbur- 
gen, în Mitteilungen der Deutschen Akademie, 
München, 1932. 

Repertoriul; Repertoriul monumentelor şi obiectelor 
de artă din timpul lui Stefan cel Mare, București, 
1958. 

Rogerius, Cinrec; Rogerius, Cînfecul de jale, in 
G. Popa-Lisseanu, Isvoarele istoriei românilor, 
V, Bucureşti, 1935, 

Rómer, Egyveleg; Rómer Fr. Floris, Egyveleg, in 
AE, DL 1870. 

Römer, Falképek; Römer Fr. Floris, Régi fakepek 
Magyarországon, Budapesta, 1874, 

Romstorfer, Suceava; K. A. Romstorfer, Cetatea 
Sucevei descrisă pe temeiul propriilor cercetări 
între 1895 şi 1904, publicată în romäneste cu o 
notită istorică de Al. Lapedatu, Bucureşti, 1913. 


Roşu, Hurez; Lucian Roșu, Mânăstirea Hurez, 
București, 1965. 

Roşu, Gura Motrului; Dona Roșu si Lucian Roșu, 
Mânăstirea Gura Motrului, Bucureşti, 1969. 
Roth, Altare, Viktor Roth, Siebenbürgische Altare, 

Srrassbourg, 1916. 

Romh, Altarwerk,;, Viktor Roth, Das Altarwerk 
zu Malmkrog, in KVSL, 1902. 

Roth, Baukunst; Viktor Roth, Geschichte der deut- 
schen Baukunst in Siebenbürgen, Strassbourg, 1905. 

Roth, Beitrage: Viktor Roth, Beitrage zur Kunsige- 
schichte Siebenbürgen, Strassbourg, 1914. 

Roth, Kunstdenkmäler; Viktor Roth, Kunstdenk- 
maler aus sächsischen Kirchen Siebenbiirgens. 1, 
Goldschmiedearbeiten, herausgegeben von Viktor 
Rorb, Sibiu, 1922. 

Roth, Kunstgewerbe; Viktor Roth, Geschichte des 
deutschen Kunsigewerbes in Siebenbürgen, Strass- 
bourg, 1908. 

Roth, Malmkrog; Viktor Roth, Die Freskomalereien 
im Chor der Kirche zu Malmkrog, in KVSL, 
Sıbiu, 1903, nr. 4. 

Roth, Mediasch; Viktor Roth, Der spätgolische 
I-Iugelaltar in Mediasch, io Archiv, XXXIV, 
1907. 

Roth, Plastik; Viktor Roth, Geschichte der deut- 
seben Plastik in Siebenbürgen, Strassbourg, 1906. 

Roth, Sechs Künstlerselbstbildnisse; Viktor Roth, 
Sechs Künstlerselbstbildnisse des 14 Jahrhunderts, 
in ARBSH, 1927, p. 32—53. 

Slazer, Biribälm; Johann Michael Salzer, Birzhalm 
in Siebenbürgen, Viena, 1881. 

Schurer-Wiese, Zips; O. Schürer si E. Wiese, 
Deutsche Kunst in der Zips, Brün-Wien-Leip- 
zg, 1938. 

Sehesryen, Renasterea; Gh. Sebestyén, V. Sebes- 
Den, Arhitectura Renaşterii în Transilvania, 
Bucureşti, 1963. 

Sıgerius, Hermannstadt; Emil Sigerius, Von alten 
Hermannstadt, I—-IIL, Sibiu, 1922— 1928. 
Sigerius, Kirchenburgen; Emil Sigerius, Sieben- 

bürgısch sächsische Kirchenburgen, Sibiu, 1923. 

Sinigalıa, Dealu Frumos; Tereza Sinigalia, Biserica 
Jortificată de la Dealu Frumos, in MIA, 1976, 
nr. 1. ' 

Sivori, Memorial; Franco Sivori, P/erarea spre 
Tara Românească, în Călători, II, 1971. 

Soderberg, Gotländska; Bengt G. Söderberg, 
Gotlandska kalkmälningar 1200—1400, Upsala, 
1971. 

Solcanu, Réprésentations; Ion I. Solcanu, Repre- 
sentations chorégraphiques de la peiniure murale 
de Moldovie e? leur place dans l'iconographie 
snd-esi européennes (XKVe— XVIIe siècles), in 
SS EE, 1967, nr. 1, p. 45—65. 

Sourek, Slowakei, K. Sourek, Die Kand in der 
Slowakei, Praga, 1939. 

Stahl, T’glises; Paul Henri Stahl, Vieilles églises 
en bors de Roumanie, în RSEE, 1965, nr. 3—4, 
p. 611-637. 

Stänescu, S/owsz,; H. Stănescu, Wil Stwosz, Bucu- 
resti, 1962. 


Stange, Malerei; A. Stange, Deutsche Malerei der 
Gothik, Österreich und der ostdentsche Siedlungsraum 
ran Danzig bis Siebenbürgen in der zeit von 1400 
bis 1500, München-Berlin, 1961. 


Stele, Kanon; France Stele, Slovenska golska podruă- 
nica injen ikonografski kanon, in Sbornik Narodog 
Muzeja, Belgrad, 1964, IV, p. 315 — 328. 

Stele, Monumenta; France Stele, Monumenta artis 
slovenicae, I, La peinture murale au moyen äge, 
Ljubljana, 1935. 

Stele, Crngrob ; France Stel&, Crngrob, Ljubljana, f.d. 

Stelă, S/ovenie; France Stele, Lari en Slovenie et 
e byzantinisme, în «Recueil Uspenski», II, 
Paris, 1930. 

Stele, S/ovenfja, Francè Stele, S/ikarstoo v Sloveniji 
od 12 do 16 stoletja, Ljubljana, 1969. 

Stoicescu, Bucureşti; Nicolae Stoicescu, Reper- 
Zoriu) bibliografic al monumentelor feudale din 
Bucuresti, Bucureşti, 1961. 

Stoicescu, Moldova; Nicolae Stoicescu, Reperzo- 
riul bibliografic al localităților şi monumentelor 
din Moldova, Bucureşti, 1974. 

Stoicescu, Tara Românească; Nicolae Stoicescu, 
Bibliografia localitätilor şi monumentelor feudale 
din România. Tara Românească, I—11, Craiova, 
1970. 

Stoicescu, Mozsescn, Tirgoviste;, Nicolae Stoicescu 
şi Cristian Moisescu, T/rgoviste şi monumentele 
sale, Bucureşti, 1976. 

Sulzer, Geschichte; Franz Iosef Sulzer, Geschichte 
der transalpinischen Daziens, I-II, Viena, 1781 — 
1782. 

Szabo, Deva; Emerich Szabó, Die Burg von Deva, 
Deva, 1910. 

Szinte, Kolczvär; Szinte Gábor, Kolezvar, in 
HTRTE, VII, 1891-1892. 

Szöny, Remete; Szöny Otto, A bibar-remetei Jalfest- 
mének, in AE, XLII, 1928, p. 234 — 237. 
Ștefănescu, Surdesti; I. D. Ștefănescu, Biserica 

din Surdeşti, Baia Mare, 1967. 

Ştefănescu, Transylvanie; L D. Stefänescu, L’art 
byzantin et lari lombard en Transylvanie, Paris, 
1938. 

Ştefănescu,  Walacbie-Transyhanie; 1. D. Stefä- 
nescu, La peinture religieuse en Valachie et en 
Transylvanie, Parıs, 1932. 

Tarnavscht, Lăâpur; Dana Tarnavschi-Schuster, 
Biserici de lemn din Tara Lăpuşului, in BMI, 
1973, nr. 2, p. 41—60. 

Tătaru, Abbatia; Marius Tătaru, Abbatia beatae 
Mariae Virginis de Candelis, 1970 (lucrare în 
manuscris; Institutul de Arte Plastice «N. 
Grigorescu», București) 

Teodoru R., Baia; R. Teodoru, Vechile biserici 
din Baia, în SCIA, 1973, ar. 1, 

Teodoru H., Triconc; Horia Teodoru, Contribuţii 
Ja studiul originii şi evoluţiei planului triconc în 
Moldova, în BMI, 1970, nr. 1. 

Teodoru H., Contraforti; Horia Teodoru, Contra- 
fortii la o biserică muntenească din sec. XVI, 
în Închinarea lui Nicolae Iorga, Cluj, 1931, p. 
398— 401, 

Teutsch, Die Bilder; F. Teutsch, Die Bilder und 
altäre in den evang. sächsischen Kirchen, in KVSL, 
1896, XIX. 

Theodorescu, Birzriza ; Răzvan Theodorescu, Mânăs- 
firea Bistrița, Bucureşti, 1966. 


Theodorescu, Bizanţ ; Răzvan Theodorescu, Bizanţ, 
Balcani, Occident la începuturile culturii medievale 
româneşti (secolele X— XIV), București, 1974. 


a? 375 





Theodorescu, Mileniu; Răzvan Theodorescu, Us 
mileniu de artă la Dunărea de Jos, -Bücuresti, 
1976. 

Thode, Närnberg; H Thode, Die Malerschule von 
Nürnberg, Frankfurt, a.M., 1891. 

Timişoara; Timișoara, pagini din Ireent si de azi, 
Timisoara, 1969. 

Trapcea, Cerati; Theodor N. Träpcea, Despre 
unele cetăți medievale din Banat, in Studii de 
istorie a Banatului, Timişoara, 1969. 

Treiber, Gesprenberg; Gustav Treiber, Die Burg 
auf Gesprenberg, in Mitteilungen der Burzenlän- 
der sächsischen Museums, Braşov, II, 1937. 

Treiber, Siebenbürgen; Gustav Treiber, Mittelalter- 
liche Kırche in Siebenbürgen, Schweinfurt-Senn- 
feld, 1971. 

Väcaresti-restaurare; Mănăstirea Wătăreşii - dosar de 
restaurare (L, Rotman, Note istorice; L. Bilciu- 
rescu, Cercetarea, restaurarea si punerea In valoare 
a monumentului), în MIA, 1974 nr. 2. 

Vätäsianu, CJ: Virgil Vätäsianu, Sculpturile din 
corpul bisericii Sf. Mihail din Cluj, în « Omagiu 
lui C. Daicoviciu», București, 1960. 


Vătăşianu, Issoria; Virgil Vätäsianu,  Is?orza 
artei feudale In şările române, I, Bucureşti, 
1959, 

Vătășianu, Probleme; Virgil Vătășianu, Probleme 


privind arhitectura Moldovei şi Țările Romänest 
în secolul al XIV-lea, in BMI, 1972, nr. 2, 
p. 60 -62. 

Vătăşianu, Tzpologia ; Virgil Vătăşianu, Coprribu- 
He Ja studiul tipologiei bisericilor de lemn din 
färıl romane, in AIIC, 1960. 


Velescu, Celäft,: Oliver Velescu, Celia Taranectı 
din Transilvania, Bucureşti, 1964. 

Velescu, Hunedoara; Oliver Velescu, Casrelu/ de 
la Hunedoara, Bucureşti, 1968, ediţia II-a. 
Vida, Baia Mare; Gheorghe Vida, Biser/ca para- 
hială Sf. Stefan din Baia Mare, 1970 (lucrare 
în manuscris; Institutul de Arte Plastice «N, 

Grigorescu», Bucureşti). 

Voinaroschi, Ditert: Radu Voinaroschi, Ce se 
‚tie despre biserica Sf. Treime-Bestelei din Pitesti 
in MIA, 1976, ur. 2. p. 67—70, 

Voinescu, Theodorescu, Dragomirna : 
Voinescu, Răzvan Theodorescu, 
Dragomirna, Bucureşti, 1965. 

Voitec, Reflexe; Mira Voitec-Dordea, Reflexe 
gotice în arbiiectura Moldovei, Bucureşu, 1976. 

Walicki, Malarstwo;, Michal Walicki, Malarsıno 
polskie. Gok, renesans, manyerizm, Warszawa, 
1961. 

Weingartner, Malerei; Josef Weingartner, De 
Irühgofische Malerei Deutschtirols, in Jahrbuch 

~ des Kunsthisterischen institutes, Viena, X, 1916, 

. 3—14. 

GE Südtirol; Josef Weingartner, Gorrsehe 
Wandmalerei in Südtirol, Viena, 1948. 

Winckel, Introduction; Madeleine Andrianne van 
de Winkel, Introduction sommaire a Pelnde d: 
signes lapidaires de Roumanie, în PAR, I, p. 
124 — 261. 

Wirt, Bobéme; Zdenek Wirth, La richesse d'art de 
la Boheme, |, Praga, 1913. A 

Zagotitz, Inriuriri; M. A. Zagoritz, nr 
gotice In arhitectura românească, in BCMI, 1916. 


Teodora 
Mandstirea 


Aachen (Germania), plachete heraldice, 308, 323 

\brom (jud. Bihor), biserica, 39 

Act (ud. Sălaj), biserică, minăstire, 17, 34, 258 

Aduan, Victor, 79 

Agde (Franța), biserică fortificată, 135 

Agra (jud, Sibiu), cetate sătească, 118, 121 

Aita Mare (jud. Covasna), biserică fortificată, 123, 
136 

Amd, oraș, 36, 306; cetatea, 88, 89; biserica ref. 
dim cetate, 53; picturi murale, 246 

Alb, guder, 135 

Alba luha, oraş, 11, 17, 43, 188, 306; cetate, 88, 
89; catedrala romano-catolică, 25, 28, 35, 268; 
sculpturı 272; minästire, 258; diverse, 233 

Vin, rege, 265 

Aldorf = v. Unirea 

\lenandru cel Bun, voievod, 149, 151, 183, 184, 
32”, 333 

Alexandru Lăpuşneanu, voievod, 147, 333, 334, 
335 

\lmı (md. Sibiu), biserica reformată, picturi mu- 
rale, 225 

Almaş (jud. Sălaj), minästire, 33, 258; turn, 82, 131 

\lpı, munti, 192, 208, 209, 215, 259, 311. 

Alrenberger, Thomas, casa lui din Sibiu, 96, 98, 133 

Alnchiero, pictor italian, 240 

Aluna Gud. Sibiu), fortificații 118; cristelnitä 313; 
potir, 308 

Amiens (Franţa), catedrala, 6, 262 

imponu, riu, 132 

Andrea del Castagno, pictor italian, 264 

\ndteas, meşter pietrar din Sibiu, 58, 60, 61, 62, 
96, 129, 136, 296 


Andei turnätor de clopote, 323 
Ander, franciscan, 183 

\ndrcı II, rege al Ungariei, 33, 113, 131 
Andrei HI, rege al Ungariei, 114, 192 
Anne, Al., 183, 184 

Anghel, Gheorghe, 131, 432, 133 
\nzrelescu, Mariana, 34 i 
\neln, 5 

Anou, Angevini, dinastie, 192 
inrhony, lemnar, 99 

\nton, meșter argintar, 322 t 
\nroni, Erhard, 302 


INDICE DE NUME $I LOCURI 


Antonius, magister arhitect, 99 

Apatiu, luptele de la, 81 

Apold (jud. Mureş), biserica ev. fortificată, 127, 
128, 331 

Apoldul de sus (jud. Sibiu), potir, 320 

Appa, Appafı, familie nobiliară, 222, 247 

Arad, oraș, 36; cetate, 82; minästire 258; centru 
de artă, 315 

Arbore (jud. Suceava), biserica 175, 179 

Archita (jud. Mureş), biserica fortificată, 123, 137 

Ardud (jud. Satu Mare), 101 

Areines (Franţa), biserica, 38, 191 

Argeş, v. Curtea de Argeş 

Arezzo (Italia), 208 

Arion, Gheorghe, 78, 79, 80, 301, 302, 303, 304 

Armäseni (jud. Harghita), biserica rom. cat., 77 

Atnota (jud. Vilcea), minästirea, 368 

Arz von Straussenburg, 265 

Atel (ud. Sibiu), biserica ev. 62, 96; fortificații, 118 

Aubert, Marcel, 135 

Auner, C., 143, 183, 184, 264 

Aurenhammer, Hans, 262 

Austria, 6, 189, 233, 246, 247, 250, 267, 322 

Avrig (jud. Sibju), biserica ev., 17 

Axente Sever (jud. Sibiu), biserica ev. fortificată, 119 


Bacău, biserica rom. cat., 151, 353; curte dom- 
nească, 153 

Bagyuj Ludovic, 265 

Baia (jud. Suceava), oraş, 144, 145, 149, 152, 331; 
minăstire, 144; biserică gotică, 149, 150, 151, 
303; 

Baia Mare, biserica Sf. Ştefan, 62, 67, 79, 362; 
sigiliu, 309 

Bakšić, Petru Bogdan, 139, 141, 143, 184, 353 

Baldas, Ludwig, 262 5 

Balogh, Jolan, 134, 260, 262, 263, 264, 265, 266, 
267, 302, 304, 323, 353 

Balş, Gheorghe, 147, 151, 183, 184, 185, 186, 323, 
331, 353, 354, 366 

Balş, Ştefan, 35, 132, 143, 184, 185, 186, 353, 354 

Balthes, Fritz, 266 

Balvanyos (jud. Covasna), cetate — v. Turja 


Banat, 34, 103, 112, 131, 204, 363 


377 











Bandula, Octavian, 131 

Banfy, familie nobiliară, 139 

Banska Bistrica (Slovacia), 79 

Banska Stiavnica (Slovacia), 79 

Barabas, M., pictor, 266 

Barnovschi, Miron, voievod, 340, 341 

Bartolomeu (localitate medievală, actualmente 
cartier al municipiului Brașov), cetatea, 92,97, 
144; biserica ev., 19, 20, 23, 25; sculpturi, 
270; picturi murale, 225, 263 

Basarab cel Tinär, 322 

Bassa, Ben, 135 

Bassetti, Bartolomeo, 184, 353 

Bazna (jud. Sibiu), biserica ev. fortificată, 126, 
127; clopote 306, 307; relief, 296, 304 

Băgaciu (jud. Mureș), biserica ev., picturi murale, 
209, 261; altar poliptic, 298, 300; hrismatoriu, 
311; potire, 314, 320 

Bălcaciu (jud. Alba), clopote, 306, 307 

Bălinești (jud. Suceava), biserica Sf. Nicolae, 70, 
172 — 177 

Bälteni (jud. Ilfov), biserica, 345 

Bärätia — v. Cimpulung Muscel 

Bätrina, Adrian și Lia, 183, 184 

Beia (jud. Braşov), biserica fortificată, 
picturi murale, 246; clopote, 315 

Beiuș, depresiune, 365 

Bela III, rege al Ungatiei, 33 

Bela IV, tege al Ungariei, 34, 131 

Beldie, Mariana, 79, 137, 186 

Belgrad, 117, 276 

Benedici, sfint, 12, 258 

Benedict, voievod al Transilvaniei, 33 

Beram (Slovenia), picturi murale, 263 

Berciu, Ion, 132 

Bernard de Clairvaux, 12, 13, 34 

Bertram, mester pictor, 224, 263 

Berza, Mihai, 353 

Bethlen, Gabriel, 110, 134, 135 

Biborteni (jud. Covasna), picturi murale, 224, 227, 
228 

Biertan (jud. Sibiu), biserica ev., 58, 60, 61, 72; 
fortificații, 129, 130; picturi murale în « turnul 
catolicilor», 254, 258; amvon, 58, 134, 295 — 297 

Biharia (jud. Bihor), cetate, 135 

Bihor, judeţ, 358, 365 

Bijacovce (Slovacia), picturi murale, 228 

Bistra (jud. Arad), minästire, 33, 258 

Bistrița (jud. Bistriţa-Năsăud), oraş, 36, 70, 93, 
353; cetate, 89; biserica fostei minästiri mino- 
rite, 25, 27, 28, 29, 64; picturi murale, 230, 
231, 262; biserica ev., 40, 41; sculpturi, 271, 
272, 288, 292, 204; casa parohiei ev. 99; argin- 
tari, 315; relații, 149 

Bistriţa-Năsăud, zonă, 130, 135, 172, 173 

Bistrita-Neamt, minästire, 149, 151, 173, 183, 184, 
333, 334, 335 

Bistrita-Vilcea, minästire, 368; cädelnitä, 320, 321 

Birlădeanu, Solomon, logofăt, 354 

Birnova (jud. Iași), minästire, 340, 341 

Birsäu (jud. Hunedoara), biserica ort., 135 

Birsăul Mare (jud. Sălaj), biserică de lemn, 186 

Biankenheim (Germania), biserică, 34 

Boarta (jud. Sibiu), ulcior de bronz, 305 

Bobilna, răscoala, 81, 202 

Bocșa (jud. Caraş Severin), cetate, 110 


123, 137; 


378 


Boemia, 6, 25, 37, 40, 47, 189, 213, 220, 221, 228 
238, 246, 250, 260, 282, 322 

Bogdan, Ion, 184 

Bogdan I, voievod, 133, 145, 147 

Bogdan III, voievod, 182, 327 

Bogdan Vodă — v. Cuhea 

Bogdana (jud. Bacău), minästire, 354 

Boian (jud. Sibiu), biserica ev. fortificată, 126, 13”, 
altar, 290, 292, 294; pictură murală, 264; coupe: 
306, 307, tabernacol, 296 

Boileau, 5 

Bologa (jud. Cluj), cetate, 82, 84, 132, 133 

Bolzano (Italia), 259 

Bonifaciu IX, papa, 80 

Borșa (jud. Maramureş), biserica de lemn, 361 

Borzești (jud. Bacău), biserica, 169, 170, 178 

Botoşana (jud. Suceava), biserica de lemn, 186 

Botoșani, biserica Sf. Nicolae din cartierul Popâuu, 
166, 173, 175, 178; curte domnească, 153 

Boz (jud. Alba) biserica fortificată, 124 

Bran (jud. Braşov), castel, 100-102, 134 

Brandys nad Labem (Cehoslovacia), picturi murak, 
259 

Brașov, județ, 135 

Brașov, oraş, 11, 23, 36, 93, 118, 270, 298; biserica 
Neagră, 49, 52, 53, 54, 55, 79, 247, 283, sculp- 
turi, 286, 288, 292; cristelnitä, 315; turnul 
primăriei, 99; fortificaţii, 89, 92, 97, 114, 
mestesuguri, 57, 62, 313, 315, 322; muzeul de 
artă, 267; diverse, 134, 138, 239, 267 

Bratei (jud. Sibiu), biserica ev., picturi murale 246 

Brädeni (jud. Sibiu) — vechea denumire Hendort, 
biserica ev. fortificată, 122, 124; cihorm, 311, 
cristelniță, 314 

Brădet (jud. Bihor), biserica de lemn, 365, 366 

Bränisteni (jud. Bacău), biserica, 353 

Brătulescu, Victor, 354, 366, 367 

Breaza (jud. Braşov), cetate, 82, 133 

Brebu (jud. Prahova), mănăstirea, 346, 348, 349, 
354 

Bressanone (Italia), 195, 224, 259 

Briciu, Crăciun, meșter lemnar, 367 

Brixen — v. Bressanone 

Brincoveanu, Constantin, voievod, 346, 348, 356 

Brincoveanu, Preda, 354 

Broby-Johansen, R., 259 

Broederlam, Melchior, pictor, 264 

Broşteni (jud. Suceava), biserica de lema, 186 

Bruiu (jud. Sibiu), altar poliptic, sculpturi, 
300 

Brukenthal, muzeu (municipiul Sibiu), 253, 264, 
280, 284, 285, 288, 292, 296, 297, 298, 305, 
320 

Bubuiog, Teodor, logofăt, 327 

Bucuresti, monumente, 345, 348, 351, 368 

Buda (Ungaria), 12, 133, 138, 144, 192, 214, 216 

Budapesta, Muzeul Academiei, 266 

Budeşti (jud. Maramureș), biserici de lemn, 363, 
367 

Bulci (jud. Arad), fostă minästire, clopot, 315 

Ee 81, 103 

Bunesti (jud@Bragov), biserica ev., 39; fortihieatit, 

123, 137; potir 312, 313 

Bunde (Germania), 34 

Bunytai, Vince, 262, 303 

Burger, F., 265 


Burgundia, 12, 13 

Busuioc, Dan, 34 

Butoniga (Slovenia), picturi murale, 207, 260. 

Buzd (jud. Sibiu), biserica ev. fortificată, 119, 120, 
121 


Buzinca, Dumitru, mare sluger, 355 


Cali, Francois, 34 

antacuzino, Constantin, postelnic, 346 

anracuzino, Dumitras:u, voievod, 153 

antacuzino, Gheorghe, 184, 354, 355 

anracuzino, Ilinca, ctitor, 346, 354 

antacuzino, Șerban, voievod, 346, 355 

antetbury (Anglia), catedrala, 6 

arașova (jud. Caraş-Severin), cetate, 110 

arol IV de Luxemburg, împărat, 220, 276 

arol Robert, rege, 36, 192 

arpati, muntii, 33, 81, 138, 139, 342 

asamarı (Italia), minästire cistercianä, 6 

astaldo, Francisc, general, 135 

asın (jud. Bacău), minästire, 341 

aucaz, 166, 185, 336 

Atalu Unguresc — v, Mesesenii de jos 

eacova (jud. Timiș), turn, 82, 131, 132 

('ecejovce (Slovacia), picturi murale, 201 

(.cgäncanu, Spiru, 323, 324 

Cehoslovacia, 191 

t elebi Evilia, călător turc, 302 

(enad (jud. Arad), minăstire benedictină, 258 

Cervicesti (jud. Botoșani), biserica de lemn, 186 

Cetatea Albă (U.R.S.S.), 152, 184 

( etatea de Baltă, (jud. Alba) cetate, 82, 131, 137 

CGeratea Chioarului (jud. Maramureș), 82, 110 

Cetatea Colţului (jud. Hunedoara), 82, 84, 102, 103 

( cetatea lui Negru Vodă — v, Breaza 

Cetatea Nouă a Romanului — v. Roman 

( ctacea Chile — v. Chilia 

Cetatea Severinului — v. Drobeta-Tr. Severin 

Cetățuia (laşi), minästirea 340, 341 

( haak, nobil din Ceacova, 132 

(hampdieu (Franţa), biserică fortificată, 135 

Charles V, rege al Frantei, 215 

Chartres (Franța) catedrala, 6, 37, 262 

(.hateaudun (Franta), minästire cistercianä, 34 

( heresi (jud. Bihor), turn, 82, 131 

Chiajna, doamna, 344 

Chihaia, Pavel, 143; 302, 323, 354, 355 

Chilia (Basarabia), cetate, 152, 153 

(hileni (jud. Covasna), biserica ref., picturi murale 
209, 262 

Chirales (jud. Bistrița-Năsăud), bătălie, 198; fortifi- 
catti, 135 

( hiţescu, Lucian, 184 

ChyZne (Slovacia), picturi murale, 207, 224, 262 

Cibin, rìu, 87, 119 

Ciceu (jud. Bistriţa-Năsăud), cetate, 110, 135, 173 

(uceu-Corabia (jud. Bistriţa-Năsăud), biserică, 182 

Ciceu-Mihäesti (jud. Bistriţa-Năsăud), biserică, 182 

t.ımabue, pictor italian, 208 

Uincis (jud. Hunedoara), biserica, 135 

Cincheza-Buculei, Ecaterina, 260 

Uıinesor (jud. Brașov), biserica ev. fortificată, 25 

Cincu (jud. Braşov), biserica ev. fortificată, 28; 
cädelnita, 311; hrismatoriu, 311 

Ciobanu, Gheorghe, pictor restaurator, 264 


= em e om em NN a vn em 


m 


Cipru, 6 dE 

Cisnădie (jud. Sibiu), biserica ev., 72; fortificația, 
119, 120, 136; picturi murale, 246; potire, 308; 
monstrantä, 318, 319 

Cisnădioara (jud. Sibiu), biserica ev., 11, 188; 
fortificație, 135; statuia Mariei, 288, 289, 202; 
potire, 305, 313, 322; ciboriu, 311; hrismatoriu, 
311 

Citeaux (Franţa), 12, 13, 25 

Ciuc, munţi, 130 

Ciucsingeorgiu (jud. Harghita), fortificație, 130 

Cizer (jud. Sälaf), biserica de lemn (azi în Muzeul 
etnografic în aer liber din Cluj-Napoca), 186 

Cilnic (jud. Alba), turn locuinţă, 82, 132; cetate, 
83, 84 

Cimpulung-Muscel, oraş, 138, 142, 271; Cloaster, 
138, 139, 140, 142, 143; Bärätia, 33, 140, 141, 
142; biserica Sf. Gheorghe, 139, 346, 350, 351, 
355; minästirea Negru Vodă, 139 

Cinde, familie cnezialä, 103 

Cirta (jud. Harghita), biserica fortificatä, 130 

Cirta (ud. Sibiu), minästire cistercianä, 7, 10, 11, 
12, 22, 25, 33, 34, 41, 188, 302; arhitectura, 
13-16, 17, 18, 19; decorație sculptată, 269; 
santierul, 18, 20, 31, 35 

Clairvaux (Franţa), 12, 13 

Clara, doamna, 139, 143 

Clasen, Karl Heinz, 304 

Closca, cäpetenie a räscoalei motilor, 358 

Cloasterf (jud. Brasov), biserica ev. fortificatä, 122, 
124, 136 

Cluj, oraş, 11, 36, 93, 118, 207; cetate, 87, 89; 
centru mestesugäresc, 315; santier, 57; biserica 
rom.-cat., arhitectura, 41, 46, 47, 49, 51, 52, 
53, 62; pictura murală, 236, 237, 241, 244; 
sculpturi, 286, 288, 291; biserica tef., 68, 69, 
141; minästire benedictină, 33, 258; minăstire 
dominicană, 70, 80; Muzcul, 265; diverse, 81, 
98, 99, 149, 177, 239, 241, 322 

Codlea (jud. Brasov), biserica ev., cetate, 114, 116, 
119 

Coieni-Mironesti (jud. Ilfov), biserica 346, 354 

Colacu (jud. Suceava), biserica de lemn, 186 

Colti — v. Cetatea Coltului 

Coltesti (jud. Alba), cetate, 82 103, 132 

Comarnescu, Petru, 353 

Constantinescu, Nicusor, 183, 185, 354 

Constantinescu-Jasi, Petre, 367 

Constantinopol, 117 

Conrad, pietrar, 104, 134 

Cosäu, vale, 362 

Cosula (jud. Botoșani), minästire, 331 

Cotmeana (jud. Argeș), minästire, clopote, 307, 323 

Cotnari (jud. laşi), biserica rom. cat., 331, 333, 
334; biserica ort., 178; curte domnească, 153 

Cotroceni (București), minăstire, 348, 351, 355 

Covasna, judeţ, 135 

Cozia (jud Vilcea), sninästire, clopote, 307, 323 

Cozma Șarpe, mare postelnic, 353 

Cracovia (Polonia), 292, 297, 298, 301 

Craioveşti, boieri, 320 

Crăciuna (jud. Vrancea), cetate, 153 

Creţeanu, Radu, 367 

Creţulescu, Dragomir, ctitor, 354 

Cricău (jud. Alba), biserica ref., pictură murală, 
209, 259, 261 


379 








Crimca, Anastasie, mitropolit, 336 

Crimeia, 81 

Cristache-Panait, Ioana, 186, 367 i 

Cristian (jud. Braşov), biserica ev., 25, 35; fortif- 
catii, 116, 119; picturi murale, 246; decorație 
sculpiată, 270; cädelnita, 311 

Cristian (jud. Sibiu), biserica ev., 62, 66, 72, 96; 
fortiâcații, 120, 136 l 

Cristur (jud. Hunedoara), clopot, 306, 307 

Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), biserica rom. 
cat., pictura murală 209, 261 

Crişan, căpetenie a răscoalei motilor, 358 

Criscior (jud. Hunedoara), biserica ort., 84 

Crizbav (jud. Braşov), cetate, 114 

Crucea Mandei (jud. Covasna), cetate, 114 

Csaki, Michael, 267 

Cuhea (jud. Maramures), satul,, 145, 147; biserica 
de zid, 133, 183; biserica de lemn, 363, 367 

Cupşeni (jud. Maramureș), biserica de lemn, 363, 
367 

Curciu (jud. Sibiu), biserica ev., 76 

Curinschi, Gheorghe, 354 

Curtea de Argeș, curtea domnească, 142; biserica 
rom. cat., 143; episcopia catolică, 139; piatră 
de mormint, 273; pafta, 281, 308, 309, 323 


Dabija, Istrate, voievod, 354 

Daia (jud. Harghita), biserica ref., picturi murale, 
246; cristelnita, 314 

Daia, Marinel, 367 

Daicoviciu, Hadrian, 131 

Dalmația, 207 

Dan II cel Viteaz, voievod, 103 

Daniil Sihastru, 163 

Dante Aligheri, 263 

Darko, lászló, 264 

Dealul Frumos (jud. Sibiu), biserică ev. fortificată, 
121, 122, 123; crucifix, 300, 304; potir 320 

Dej (jud. Cluj), oraș, 36; biserica ref., 70, 71, 72, 
74, 141, 173, 362; muzeu, 110; relaţii, 149; 
zonă, 172, 173 

Demetrius, episcop, 273 

Deschamps, Paul, 259 

Despina, doamna, 322 

Despot, voievod, 331, 333 

Deva (jud. Hunedoara), cetate, 82, 109, 110 

Diaconu, Gheorghe, 183 

Diaconu, Nicolae, 186, 353 

Diaconescu, Petre, 355 

Dighenis Akritas, erou bizantin, 259 

Dimier Anselme, 34 

Dimitriu, Florica, 367 

Dipşa (jud. Bistriţa-Năsăud), biserica ev., 70, 73, 
74, 173 

Dirjiu (jud. Harghita), biserica unitariană, 72; 
fortificaţii, 123, 125; picturi murale, 80, 226, 
227, 228 — 230, 231, 263, 264 

Dirlos (jud. Sibiu), biserica ev., 76, 77; picturi mu- 
rale, 260; sculpturi, 292, 295 

Dobric (jud. Maramureș), biserica de lemn, 365 

Dobrovăț (jud. laşi), biserica, 175, 180, 186 

Dobrowolski, 'Tadeusz, 259 

Doja, Gheorghe, căpetenie de răscoală, 81, 233 

Dolhestii Mari (jud. Suceava), biserica, 149, 151, 
152, 177 


380 


Donatello, sculptor italian, 276, 302 

Dorohoi (jud. Botoșani), curte domnească, 153, 
biserica de lemn, 186 

Doroltu (jud, Cluj), biserica ref., 35; picturi niu- 
rale, 209, 261 

Dragomirna (jud. Suceava), minästire, 336, 338, 
339, 340, 341, 342 

Dragoș, voievod (familie voievodală), 101, 145 

Dragu (jud. Sălaj), biserica de lemn, 367 

Drasov (jud. Alba), biserica ev., 306 

Drăghia (jud. Maramureș), biserica de lemn, 186 

Drăghiceanu, Virgil, 143, 323, 354 

Drăgușeni (jud. Suceava), biserica de lemn, 186 

Drăguţ, Vasile, 34, 35, 78, 79, 80, 131, 133, 134, 
183, 184, 185, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 
264, 265, 266, 267, 303, 353, 354, 356 

Dräuseni (jud. Brașov), biserica ev., 25, 28, 35, 
fortificaţii, 129; pictura murală, 198, 200, 201, 
202, 210 

Drobeta-Turnu Severin, cetatea Severinului, 138, 
biserică gotică, 138 

Dubowy, Erich, 79, 133, 303 

Duca, Gheorghe, voievod, 341 

Duma, pircälab, 184 

Dumitra (jud. Bistriţa-Năsăud), turn de poartă, 130 

Dunărea, fluviu, 33, 117, 253, 346; școala Dunarii, 
253 

Dupus (jud. Sibiu), biserica ev., potir, 317; clopote, 
315 

Durham (Anglia), catedrala, 5, 6 

Dvořáková, Vlasta, 259, 260, 261, 262, 263 

Dyenus, minăstirea lui, de pe Criș, 33 


Eber, László, 263 

Eberbach (Germania), minăstire cistercianä, 34 

Efrem, mitropolit, 338 

Eger (Ungaria), catedrala, 78 

Elian, Titu, 186 

Elvetia, 260 

Emeric, mester clopotar, 315 

Engels, Friedrich, 78, 184 

Entz Geza, 34, 35, 80, 262 

Eppingen (Germania), 259 

Fremia, vistier, 353 

Erhardus, pictor, 267 

Esztergom (Ungaria), muzeu, 216, 237, 320 

Etienne Harding, abate, 12 

Europa, 5, 6, 12, 13, 30, 87, 117, 189, 190, 220, 
225, 230, 276 


Fabini, Hermann, 133, 134, 267 

Faure, Elie, 6, 8 

Feldioara (jud. Brașov), cetatea, 113; biserica ch. 
34; sculpturi, 286; altar, 254, 267 

Feleac (jud. Cluj), biserica Sf. Paraschiva, 177, 
179 

Fereşti (jud. Maramureș), biserica de lemn, 363, 
367 

Feteni (jud. Vilcea), biserica de lemn, 186 

Fildul de Sus (jud. Sălaj), biserica de lemn, 363, 367 

Filea (jud. Mureș), biserica tef, picturi murale, 
209, 261 

Filipescu, Pană, ctitor, 354 

Fister, Peter, 135 


Fıseriu (jud. Brașov), biserica ev. fortificată, 123, 
137; cädelnita 311 

Fızesul Gherlei (jud. Cluj), biserica ref., 35; pictura 
murală, 209, 260 

Fistice (jud. Vaslui), biserica, 356 

Flémalle, maestrul din, 224 

Floca, Octavian, 135 

Florența (Italia), 224, 264 

Floresu (jud. Cluj), biserica rom. cat., picturi 
murale, 241, 260 

Fodora (jud. Sălaj), biserica de lemn, 367 

Folberih, Otto, 250, 267 

Forster, Gyula, 243, 265, 303 

Fossanova (Italia), minästire cisterciană, 6 

Franconia (Germania), zonă de artă, 233, 250 

Frankfurt a.M. (Germania), domul, 6 

Franta, 5, 6, 13, 16, 37, 39, 40, 113, 135, 189 

Frodi, Kalter, 265 

Fucıc, Branko, 260 

| ughiu (jud. Bihor), biserica, 32 

Fulkum, conte, 132 


Gaspar, mester argintar, 315 

Genthon István, 266 

Gereh, loan, episcop, 73, 74 

Gerevich Tibor, 264 

Germania, 6, 18, 37, 38, 40, 113, 189, 191, 213, 
230, 233, 322 

Grespengberg, cetate dispărută (lingă Brașov), 92, 
114, 116. 

Gesthy Francisc, 135 

Ghehnra (jud. Covasna), biserica rom. cat., pictura 
murală, 192, 193, 194, 195, 196 

Ciheorghe Stefan, voievod, 341, 354 

Gheorghiță, Alexandru, sculptor restaurator, 267 

Gherla (jud. Cluj), muzeu, 271 

Ghika — Budești, Nicolae, 186, 353, 354, 355 

Ghimbav (jud. Brașov), biserica ev. fortificată, 119 

Ghinda (jud. Bistriţa-Năsăud), potir, 312 

Giono, pictor italian, 262 

Giuleşti (jud. Maramureș), biserica, 183 

Giurescu, C. Constantin, 183 

Crirbova (jud. Alba), turn locuinţă, 82, 132 

Glaber, Raoul, cronicar medieval, 34 . 

Glodanu, Ion, 131 

Glimbocu (jud. Argeș), biserica de lemn, 186 

Gmiezno (Polonia), biserica Sf. Ioan, picturi murale, 
259 

Godea, Ion, 367 

Croerhe, Johann Wolfgang von, 5, 8 

Golesti (jud. Argeș), biserica, 346, 354 

Gola (last), minästirea, 341 

Gradišce pri Divači (Slovenia), picturi murale, 263 

Greceanu, Fugenia, 79, 133, 367 

(sıecıa, 6 

Gregorius, lemnar, 99 

Grigoraş, Nicolae, 183, 184, 354 

Grigore IX, papa, 33 

Grigore cel Mare, papa, 190 

Gross, Julius, 135 

Grozie, mester pictor, 206 

Grunewald, Mathias, pietor, 250 

Gundisch, Gustav, 135 

Gura Motrului (jud. Mehedinţi), minästire, 346 

Gusterita (jud. Sibiu), potire, 305, 313, 322 


Györ (Ungaria), muzeul catedralei, 308 
Gyula Läszlö, 302 


Halberstadt, (Germania), 322 

Hamba (jud. Sibiu), potir, 305, 322 

Hampel Jozsef, 302 

Hanos, mester, 307 

Harghita, judet, 135 

Hateg (jud. Ilunedoara),131 

Hălchiu (jud. Brașov), biserica fortificată, 119; 
pictura murală, 246 

Hălmeag (jud. Braşov), biserica ref., 20, 22, 25, 
26, 27, 35; sculpturi, 270 —271, 302 

Hărman (jud. Braşov), biserica ev., 25, 28, 34; 
fortificația, 118, 119; picturi murale, 244 — 245, 
246 

Hărman, pircălab, 184 

Härnicesti (jud. Maramureș), biserica de lemn, 363, 
367 

Heiligenkreuz (Austria), minästire cistercianä, 215 

Heitel, Radu, 35, 78, 132, 133, 303 

Hekler, Anton, 79, 260, 264, 267, 302, 303 

Hendorf — v. Brädeni 

Henegariu, Ana Maria, 134 

Henry, Paul, 147, 183, 184, 185, 186, 335, 353 

Herina (jud. Bistrita-Näsäud), biserica ev., 17, 34 

Hermann, Georg, pictor, 264 

Hira, Nicoară, pircälab, 331 

Hirläu (jud. lași), curte domenască 149, 153; 
biserica Sf. Gheorghe, 162 — 165, 178, 185 

Histibaciu, rîu, 119 

Hoefnagel, Joris, desenator, 302 

H.ofer, altarul, 253 

Hofprucker, Wolff, sculptor, 302 

Hoghiz (jud. Braşov), fostă minăstire, 33, 258 

Hohenzollern, casă regală, 134 

Homorod (jud. Brașov), biserica ev. 128; forti- 
ficatia, 128; pictura murală, 188, 189, 190, 
191, 192, 200, 206, 230, 258, 261, 

Homorod, tiu, 136 

Honz Pier, meşter turnätor, 323 

Hootz, Reinhardt, 259 

Horedt, Kurt, 132, 135 

Horia, cäpetenie de moti, 358 

Horodniceni (jud. Suceava), bisericä, 331 

Horwath, Walter, 34, 79, 135, 136, 137, 266, 267 

Hosman (jud. Sibiu), biserica ev., 28 

Hotin (U.R.S.S), cetate, 153; pircälab 332 

Hradăany (Praga) 276, 277 

Hrastovlje (Slovenia), picturi murale, 263 

Hronsky Svaty Benadik (Cehoslovacia), minästire 
benedictinä, 237 

Humor (jud. Suceava), minăstire 151, 327, 320, 
333 


Humoreni (jud. Suceava), biserica de lemn, 186. 


Hunedoara, judeţ, zonă, 135 

Hunedoara, castel, 103. 104, 105, 106, 107, 108, 
134, 155, 156; pictura murală, 242 

Hurez (jud. Vilcea), minästire, 348, 352 

Huszka Jozsef, 260, 263 

Huşi (jud. Vaslui), curte domnească, 153 


Iacob, meşter turnätor, 314, 323 
lanache, vistierul, 354 


381. 


m 





Iancu de Hunedoara, 79, 80, 103, 104, 108, 110, 
117, 134, 291 

Ianuli, “A dia 8 

lası, oras, 340, 341, 368 

lermata Neagră (jud, Arad), biserica ref., pictură 
murală 209, 262 

leud (jud. Maramureș), biserica de lemn, 360, 
362, 363, 366 

Ignatiu, meşter Jemnar, 367 

Igris (jud. Timiş), minästire cistercianä, 10, 33, 

Ile-de-France, 12 

llieni (jud. Covasna), biserica fortificată, 119 

lliescu, Mircea, 353 

Ineu (jud. Arad), minästire, 258 

Inocenţiu III, papa, 33 

Inocenţiu IV, papa, 131 

Ioan, episcop, 273 

loan, aurifaber, 306 

loan, preot, 142 

Ioan, zidar, 331, 353 

Ioan Miles, mormintul luai, 291 

Ionas, pictor, 267 

lonescu, Grigore, 78, 134, 137, 143, 183, 184, 
185, 186, 353, 354, 355, 366, 367 

Jones (jud. Harghita), biserica unitariană, 77 

Iorga, Nicolae, 142, 183, 323, 353, 354 

Isabella, regină, 135 

Isaia, meșter lemnar, 367 

Istria, peninsula, 207, 228 

Italia, 38, 113, 134, 189, 191, 192, 213, 214, 229, 
230, 233, 260, 308, 335 

Ivan cel Groaznic, 353 

Iza, rîu, 362 


Jekelius, Erich, 34, 135 

Jelna (jud. Bistriţa-Năsăud), cädelnirä, 311 
Jimbor (jud. Cluj), 110 

Jina (jud. Sibiu), cetate, 135 

Johannes, călugăr-arhitect, 68, 70 

Johannes, pleban in Sibiu (din Altina), 97 
Johannes Plebanus (la Bägaciu), 261 

Johannes de Rosenaw, pictor, 239, 240, 242, 243 
Juravlea, Ioana, 183 


Kalocsa (Ungaria), catedrala, 78 

Kampis Antal, 264 

Karacson Imre, 302 

Kelmen Lajos, 265, 303 

Kendlinger, lacobus (de 
pictor, 246 

Kiszomber (Ungaria), pictura murală, 259 

Kocelovce (Slovacia), pictura murală, 224 

Köln, şcoală de pictură, 238 

Kogice (Slovacia), biscrica Sf. Elisabeta, 46, 52, 
79; şantier de pietrari, 47, 53, 57, 79, 286; 
tablou heraldic, 264 

Kövari Lajos, 266 

Kraskovo (Slovacia), pictură murală, 261 

Kiec (Boemia), picturi murale, 259 

Kremnica (Slovacia), biserică, 79 

Kritna (Slovenia), pictura murală, 245 

Kühlbrandt, Ernst, 79, 135 

Künstle, Karl, 262 

Kunz Goldsmit, aurar, 


Sanktus Wolffgang), 


306, 322 


382 





La Bruyere, 5 

Ladislau cel Sfint, rege, 40, 80, 259, 263 
Ladzie (Polonia), picturi murale, 259 
La-Ferte (Franţa), 13 

Lantregen, Petrus, sculptor, 281, 
Laon (Franţa), abație, 6, 262 
Lapedatu, Alexandru, 353, 354 
Lapis Sancti Michaelis — v. Piatra Sf. Mihail 
Laurențiu, comite, 33, 138, 271 

Lavardin (Franţa), 38 

Layener Ried (Austria), troiță, 244 
Lăzărescu, Emil, 35, 143, 302 

Lechinta (jud. Bistriţa-Năsăud), ciboriu, 311 
L.egnaia (Italia), vila Carducci, 264 
Lemnia (jud. Covasna), cetate; 112 
Leonhardus, meşter turnător, 314, 315, 324 
Leresti (jud. Argeș), ruine de biserică, 142 


285, 302 


Les-Saintes-Maries-de la Mer (Franţa), biserică 
fortificată, 135 

Lesnic (jud. Hunedoara), biserica ort., 72, 84 

Leurdeanu, Stroe, mare vistier, 354 

Levoča (Slovacia), oraș, 221, 225, 301; picta 


murale, 210, 262 

Libiš (Boemia), picturi murale, 221, 228 

Libotin (jud. Maramureș), biserica de lemn, 363, 
365, 367 

Lincoln (Anglia), catedrală, 6 

Lipova (jud. Arad), oraş, 109 

Lituania, 147 

Lozna (jud. Sălaj), biserică de lemn, 367 

Lubeck (Germania), biserică, 6; altar, 224 

Lubke, Wilhelm, 34 

Luca Arbore, pircälab, 353 

Ludovic I de Anjou, rege al Ungariei (cel Mare), 
36, 46, 56, 78, 131, 134, 204, 214, 308, 323 

Ludovic IX cel Sfint, rege al Frantei, 214, 313 

Ludrova (Slovacia), picturi murale, 221, 225 

Lula, Johann, patrician sibian, 96 

Luncani (jud. Cluj), biserica, 31, 35 

Lunesoara (jud. Bihor), biserica de lemn, 186 

Lupșa (jud. Alba), biserica ort., 72, 73 

Lupu, meşter pietrar, 346, 348 

Lupu, Nicolae, 133, 134 

J.utita (jud. Harghita), biserica tef., picturi murate, 
246 

biserică, 38; 


Lutz-en-Dunois (Franţa), picturi 


murale, 191 


Mače, nad preddvorom Hrastovlje (Slovenia), 
picturi murale, 263 

Magdeburg (Germania), dom, 6 

Mahn, Jean Berthold, 34 

Maiad (jud. Harghita), biserica unitariană, 35 

Maramureş, 7, 8, 81, 145, 147, 356, 358, 36, 
366, 367 

Margareta Mușata, doamna, 148 

Margareta, doamna, 149 

Mara, riu, 362 

Maria, doamna, 355 

Marica Gy, Viorica, 78, 80, 133, 267, 303 

Mark (Germania), 259 

Marosi, Ernö, 79 

Marpod (jud. Sibiu), potir, 308 

Martin si Gheorghe, sculptori, 207, 239, 268, 273, 
274, 275, 276, 277, 281, 303, 307, 308, 322, 323 


Martin, turnător de clopote, 315 . 

Matei, meşter argintar, 315 

Matei Basarab, voievod, 342, 346, 354, 355 

Matei Corvin, rege al Ungariei, 53, 68, 79, %, 
98, 108, 110, 134, 135, 233, 240, 242, 243 

Matei, Mircea, 183, 184, 353 

Matejtek, Anton, 264 

Matiaș, vistiernic, 331 

Masolino da Panicale, pictor, 233 

Mavrocordat, Nicolae, voievod, 356 

Mâlăești (jud. Hunedoara), turn locuință, 82, 84, 
131 

Nfălincrav (jud. Sibiu), biserica ev., fortificatii, 
114, 115, picturi murale, 198, 199, 201, 202, 
215, 216, 217, 218—225, 236, 262, 263; altar 
poliptic, 247—249; clopote, 306, 307; taber- 
nacol, 293, 296 

Mânăstioara (jud. Suceava), biserica Sf. Onufrie, 
354 

Märtınıs (jud. Harghita), 
murale, 227 

Mecentiu (azi Ady Endre, jud. Saru Mare), biserica 
ref., 32 

Mederus. J., restaurator, 267 

Mediaș, oras, 36, 119, 298; centru de sculptură, 
300; cetatea, 89; biserica ev., 62, 66, 67; statuie 
303; picturi murale, 209, 228, 233— 237, 261, 
262; turnul Mariei, picturi murale, 257, 258; 
altar poliptic, 250-253; clopote, 315; cristel- 
nica, 307; hrismatoriu, 311 

Meer, Frederic, van dez, 34 

Mehadia (jud. Caraș-Severin), cetatea, 82 

Mehmet al II-lea, sultan, 117, 184 

Melchisedec, egumen, 139 

Mercheaşa (jud. Brașov), crucifix, 304 

Merghindeal (jud. Braşov), biserica fortificată, 121, 
122, 124; cädelnite, 311 

Meseș, minăstire dispărută, 33, 258 

Meseșenii de Jos (jud. Sălaj), biserica ref., 75 

Meşendort (jud. Braşov), biserica ev., 32, 123, 137 

Methler (Germania), 259 

Mersys, Quentin, pictor, 215 

Micläuseni (jud. Iași), palatul Sturdza, 368 

Micloșoara (jud. Covasna), clopot, 323 

Miercurea Ciuc, muzeu, 265 | 

Mihăileni (jud. Harghita), biserica rom. cat. forti- 
ficată, 130; statuie, 294 

Mihnea, voievod, 322 

Milano (Italia), 5, 6 

Milcov, riu, 342 

Milencovici, Lia — v. Bătrina 

Milısäuti (jud. Suceava), biserică, 159; turn, 175 

Mıno da Fiesole, sculptor, 331 

Mintiul Gherlei (jud. Cluj), piatră de mormint, 
271 

Mircea cel Bätrin, voievod, 133, 134, 139 

Mircea Ciobanu, voievod, 344 

Misselbacher, Julius, 246, 266, 267 

Mindrutiu, mester lemnar, 367 

Minästur (ud. Cluj), cetate, 135; sculpturi, 295 

Mirtu, Flaminiu, 143, 355 

Moacsa (jud. Covasna), biserica ref., picturi murale, 
225, 263 

Mohacs (Ungaria), bätälie, 117 

Mousescu, Cristian, 143, 354, 355 

Moisescu, Gheorghe, 183 


biserica ref., picturi 


Moldova, 7, 70, 76, 109, 110, 133, 137, 138, 142, 
144, 145, 147, 148, 151, 152, 163, 169, 172, 
175, 177, 179, 182, 185, 201, 234, 273, 310, 
322, 326, 327, 329, 330, 331, 333, 340, 341, 
342, 345, 346, 353, 356, 363 

Moldoveneşti (jud. Cluj), biserica unitariană, 76 

Moldoviţa (jud. Suceava), minăsure, 151, 327, 
329; clisiarnița, 338, 340 

Molesmes, Robert de, 12 

Molière, 5 

Montsannes (Franţa), biserica fortificată, 135 

Moravia, 25, 35, 47, 84 

Moreşti (jud. Mureș), cetate, 135 

Morimond (Franţa), minăstire, 13 

Morres, Ed., 262, 263, 265, 302, 303 

Morter (Austria), picturi murale, 244 

Moscova, 353 

Mosella, rîu, 11, 113 

Moșna (jud. Sibiu), biserica ev., 58, 61, 62, 63, 

64, 65, 72, 96; fortificaţii, 128, 129; taber- 

nacol, 294, 296 

Motis (jud. Sibiu), biserica ev., picturi murale, 


Movilă, familie boierească, 335 

Movile (jud. Sibiu), biserica ev., fortificaţii, 121, 
122, 124; hrismatoriu, 311 

Mugeni (jud. Harghita), biserica ref., 72; picturi 
murale, 80, 197, 198, 202, 222, 223, 226 — 227 

Miller, Th., 304 

Muntenia, 172, 346 

Mures, riu, 109, 110 

Mures, judet, 135 

Muresan, Camil, 79, 80, 133 

Murska Sobota (Slovacia), picturi murale, 207, 

259 

Musicescu, Maria Ana, 324, 353 








Nadis (jud. Sälaj), biserica de lemn, 367 

Nägler, Thomas, 133 

Naumburg (Germania), catedrala, 25 

Nästase, Dumitru, 185 

Neagoe Basarab, voievod, 142, 322 

Neamţ (jud. Neamţ), cetate, 147, 148, 149, 153 

Neamţ (jud. Neamţ), minästire, 165 :168, 169, 

182, 327, 328, 335 

Necpaly (Slovacia), biserica rom. 

murale, 262 

Neculce, cronicar, 354 

Negoescu, Pană, mare logofăt, 348 

Nemșa (jud. Sibiu), biserica ev., picturi murale, 

225; clopote, 306, 307 

Nestor, Ion, 183, 184 

Netus (jud. Sibiu), biserica ev., picturi murale, 

246 

Neuwerk-Niederrhein (Germania), picturi murale, 
265 

Niccolo di Tommaso, pictor, 216 

Nicolae Alexandru, voievod, 139 

Nicolae, canonic, 237 

Nicolae, pictor din Cluj, 207, 239, 260, 273 

N 

N 


cat., picturi 








licolescu, Corina, 183, 185, 323, 324, 353, 354 
\icolesti (jud. Harghita), biserica rom. cat., 35; 
fortificaţii, 130 

Nicopole (Bulgaria), bătălie, 133 

Nicorescu, Paul, 184 





i 383 


Nima (jud. Cluj), biserica ref., 30; picturi murale, 
209, 261 SE 

Noirlac (Franţa), minästire cistericană, 34 

Normandia, 12 

Nucsoara (jud. Hunedoara), biserica ort., 35 

Nürnberg (Germania), 43, 267, 298, 322 


Oană, vornic (de la Tulova), 151 

Ochtina (Slovacia), biserica rom.cat., picturi mu- 
rale, 225 

Ocland (jud. Harghita), biserica unitariană, picturi 
murale, 231, 264 

Ocna Mureş (jud. Alba), cetatea, 82 

Ocna Sibiului (jud. Sibiu), biserica ref., 301; 
reliefuri, 268, 271; potir, 307, 308 

Ocsa (Ungaria), picturi murale, 259 

Oesde (Germania), biserica, 34 

Ok, rîu, 130, 136 

Oltenia, 172, 363 

Oncești (jud. Maramureș), turn locuinţă, 82, 131; 
reședință fortificată, 84 

Opătești (jud. Vilcea), biserica de lemn, 186 

Oprescu, George, 132, 135, 136, 137, 265, 266, 
267, 303 

Oradea, oraș, 11, 82, 188, 192, 302, 303; minästire, 
33; catedrală, 10, 40, 78, 216; statui, 273, 
281; muzeul, 281; diverse, 233, 239, 285, 315 

Orăştie (jud. Hunedoara), oraș, 36; biserica ref., 
53, 79 

Orbán Balázs, 134, 136, 137, 266, 324 

Orhei (U.R,S,S.), cetate, 152, 184; biserică, 172 

Orlat (jud. Sibiu), cetatea, 135 

Orman (jud. Cluj), biserica ref., 31 

Orşova (jud. Mehedinţi), construcții defensive, 135 

Orvieto (Italia), catedrala, 6 

Otomani (jud. Bihor), biserica ref., picturi murale, 
209, 261 


Palermo (Italia), 263 

Palestina, 6 

Panaitescu, P.P., 323 

Panofsky, Erwin, 79 

Paris, catedrala, 6, 37, 262 

Parler, familie de pietrari, 43, 282, 286 

Parler, Heinrich cel tinär, 43 

Parler, Peter, 46, 282 

Pascu, Stefan, 78, 80, 133, 134, 303, 322, 323, 324 

Pasteka, Julius, 304 

Pataki, Iosif, 133 

Paul din Ung, pictor, 228, 229, 230 

Paulini, Michael, 264 

Pavel (Pavol) din Levoča, sculptor, 301 

Păcureni (jud. Mureş), biserica, 32 

Pădureni (jud. Covasna), biserica 
murale, 227 

Pänoiu, Andrei, 186, 367 

Pärhäuti (jud. Suceava), biserica ort. 353 

Pătrăuți (jud. Suceava), biserica Sf. Cruce, 158, 
159, 160, 161, 162, 166 

Păușa (jud. Sălaj), biserica de lemn, 367 

Pecs (Ungaria), catedrala, 33 

Peir Honz, turnător de clopote, 323 

Pe&ina, Jaroslav, 259, 260, 264 

Pestis (jud. Bihor), biserica de lemn, 365 


ref., picturi 


384 


Peter Andras, 78 

Petranu, Coriolan, 367 

Petrescu, Paul, 367 

Petrești (jud. Alba), clopote, 306 

Petrindu (jud. Sălaj), biserica de lemn, 36° 

Petru, cneaz, 204 

Petru, episcop de Alba, 132 

Petru Musat, voievod, 147, 148, 152, 153, 154 

Petru Rareș, voievod, 75, 327, 331, 335, 341, 344, 
353 

Petru cel Tinăr, voicvod, 354 

Piatra Craivii (jud. Alba), 
132 

Piatra Neamţ, curtea domnească, 153; biserica 169, 
170, 172, 173, 178, 333, 335; turnul-cloporniță. 
173, 175, 178 

Piatra Sf. Mihail (jud. Alba) cetate ~ v, Tåuu 

Pico della Mirandola, Alozof italian, 230 

Pigafetta, Filippo, călător italian, 143 

Pinder, Wilhelm, 302, 303 

Pippo Spano, condotier, 103, 233, 264 

Pisek (Cehoslovacia), picturi mutale, 259 

Piteşti, biserica Sf. Treime, 346, 354 

Pincota (jud. Arad), fostă minästire, 258 

Plopiș (jud. Maramureș), biserica de lemn, 359, 
363, 367 

Plumbuita (Bucuresti), minăstirea, 346, 355 

Pohořelice (Cehoslovacia), picturi murale, 25% 

Poienile Glodului — v. Poienile Izei 

Poienile Izei (jud. Maramureș), biserică de lemn, 
362, 367 

Poienita (jud. Sălaj), biserica de ləmn, 363, 367 

Polizu, Virgil, 353 

Polonia, 25, 40, 152, 191, 250, 292 

Pontigny (Franţa), minästire cistercianä, 13, 34 

Popa, Atanasie, 367 

Popa, Corina, 80, 304, 354 

Popa, Radu, 131, 132, 133, 134, 183, 184, 186 

Popäuti — v. Botoşani 

Popescu Dorin, 354, 355 

Popovici, Moise, 262 

Porcher, Jean, 34 

Porumb, Marius, 186 

Porumbenii Mari (jud. Harghita), biserica ret., 
77 

Praga, 39, 41, 43, 216, 239, 276, 282 

Prejmer (jud. Brașov), biserica ev., 17, 18, 19, 
20, 22, 25; fortificaţii, 117, 118; altar poliperc, 
247, 267; potir, 312; diverse, 34 

Probota (jud. Suceava), minästire 327, 328, 329, 
330, 341 

Proştea Mare — v. Tirnava 

Ptuj (Slovenia), picturi murale, 259 

Puig i Cadafalch, J., 8, 175, 186 

Pukanec (Slovacia), 79 

Puscasu, Nicolae, 185 

Putna (jud. Suceava), minästire 152, 156, 157, 
biserica veche, 156, 157, 167, 182, 327, 335, 
354; casa domnească, 157, 185; turnul tezauru- 
lui, 157, 173; cädelaitä, 320; biserica actuală, 
341, 346, 347, 354 


turn, 82; cee, 


Racoviţă, Mihai, voievod, 356 | 
Racul (jud. Harghita), biserica rom.cat., forn- 
ficații, 130 


Radocsay Denes, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 
264, 265, 266, 267 

Rados Jeno, 78, 80 

Radu ], voievod, 323 

Radu Serban, voievod, 346 

Radu cel Mare, voievod, 322 

Rajhrad (Cehoslovacia), altarul din, 239 

Râkoczy Gheorghe J, 135 

Rakoš (Slovacia), picturi murale, 224, 262 

Rapoltul Mare (jud. Hunedoara), biserica ref., 
picturi murale, 226 

Rasmo, Niccolo, 259 

Ray, R., 135 

Răchitova (jud. Hunedoara), turn locuință, 82, 84, 
131; reședință fortificată, 84 

Rădăuţi (jud. Suceava), biserica episcopală Sf. 
Nicolae, 145, 146, 147, 151, 152, 159, 334, 336 

Räsinari (jud. Sibiu), cetate, 135 

Războieni (jud. Neamţ), biserica Sf. Mihail, 169, 
171, 178 

Rcau, Louis, 202, 265 

Rebrişoara (jud, Bistriţa-Năsăud), biserica de lemn, 
186 

Reghin (jud. Mureș), biserica ev., 41 

Rhenania, zonă de artă, 250 

Reichenau (Germania), 190 

Reichenecker, Ulrich, 264 

Reims (Franţa), catedrala, 6 

Reissenberger, Ludwig, 34, 78 

Reitzenstein, Alexander Freiherr von, 267 

Remetea (jud. Bihor), biserica ref., picturi murale, 
230 - 231 

Remetea Chioarului (jud. Maramures), biserica 
de lemn, 362 

Renașterea, 5, 6, 7, 53, 70, 75, 77, 93, 95, 102, 
108, 137, 142, 163, 215, 228, 230, 242, 246, 
253, 254, 264, 276, 317, 326, 330, 331, 334, 
335, 340 

Reuseni (jud. Suceava), biserica, 175 

Ribita (jud. Hunedoara), biserica cnezialä, 72, 84 

Richis (jud. Sibiu), biserica ev., 41, 47, 78; pictură 
murală, 246; sculpturi, 284 286 

Richter, Gisela, pictor restaurator, 267 

Riem (jud. Bihor), biserica de lemn, 364 

Rim, fluviu, 11, 113, 224 

Rimnicu Vilcea, biserica rom.cat. (azi Sf. Dumitru), 
142, 143 

Risca (jud. Suceava), minästire, 331 

Risnov (jud. Brașov), cetatea, 112, 114; relații, 239 

Riu de Mori (jud. Hunedoara), curte cnezială, 103, 
135 

Roadäs (jud. Brașov), Bees ev. fortificată, 123, 
126, 137; altar poliptic, statui, 299, 300, 301, 
304 

Rodhav (jud. Braşov), biserica ev. fortificată, 137 

Rodna (jud. Bistriţa-Năsăud), oraș 11, 36, 82; 
minăstire, 144, 183, 258 

Rogerius, călugăr, 10, 33, 114, 131 

Rogerius, II, rege, 263 

Rogoz (jud. Maramureș), biserici de lemn, 362, 
363, 367 

Roma, 358 

Roman (jud, Bacău), cetate nouă, 152, 184; biserica 
domnească, 331 

Romer, Fr. Floris, 265, 266 

Romstorfer, K. A., 183, 184 


Roşu, Lucian, 355 

Rotbav (jud. Braşov), bisetica ev., fortificaţii, 119 

Roth, Viktor, 78, 79, 80, 135, 136, 137, 263, 266, 
267, 301, 302, 303, 304, 314, 322, 323, 324 

Rotho, comite, 82 

Roudnice (Boemia), altar, 264 

Rousseau, Jean Jacques, 5 

Rovine, bătălia, 81 

Rozavlea (jud. Maramureş), biserica de lemn, 362, 
363, 366 

Royat (Franţa), biserică fortificată, 135 

Rucăr (jud. Argeș), cetate, 114 

Rugänesti (jud. Harghita), biserica ref., picturi 
murale, 225, 227 

Runkelstein (Austria), castel, 243 

Rupea (jud. Braşov), biserica ev., crucifix, 304, 
potir, 315, 320 

Rybnik (Slovenia), picturi mutale, 260 


Saint Denis (Franta), catedrala, 5, 6 

Saint-Jacques-des-Guerets (Franţa) biserica, 38; 
picturi murale, 191 

Salzdahlem (Austria), biserica, 34 

Salzer, Johana Michael, 79 

San Romedio (Italia), biserica 259 

Sant' Apollonia (Florenţa), minăstire, 264 

Santa Maria Maddalena (Italia), 259 

San Zeno (Italia), 259 

Sarca (jud. Braşov), fostă minästire, 33, 258 

Saschiz (jud. Mures), cetate, 114, 115; biserica 
fortificatä, 115, 123, 124; potir, 314, 317 

Satu Mare, cetate, 82, 135; menţiune ca civitas, 36 

Satul Nou (jud. Harghita), picturi murale, 246 

Sazava (Cehoslovacia), mînăstire, picturi murale, 220 

Săbăoani (jud. Bacău), biserica tom, cat., 353 

Săcădate (jud. Sibiu), biserica ev., 28; potir, 308 

Säcäläseni (jud. Maramureș), biserica de lemn, 363 

Săcuianu, Neagoe, mare postelnic, 354 

Săcuieni (jud. Dimbovita), biserica, 346 

Sălaj, judeţ, 358, 365, 366, 367 

Săliștea de Sus (jud. Maramureș), biserica de lemn, 
363, 367 

Săsciori (jud. Alba), cetate, 135 

Scheia (jud. Suceava), cetatea, 147 

Scheletti, Ion, 186, 367 

Schöngauer, Martin, pictor, 250, 251, 253 

Schottenstift (Austria), altar, 253 

Schurer, O., 263, 304 

Schwäbisch-Gmünd (Germania), 40, 282 

Scolari, Andrea, episcop, 233; lespede funerarä, 285 

Sebestyen Jozsef, 35, 262 

Sebestyen, V., Sebestyen Gh., 353 

Sebes (jud. Alba) oraş, 36, 87, 93; cetate, 88; bise- 
rica ev., 25, 34, 35, 39, 40, 43, 48, 49, 50, 53; 
corul gotic, 43; sculpturi, 277, 278, 279, E 
288; altar poliptic, 301; diverse, 62, capela 
Sf. Iacob, 226 

Sebeşel (jud. Alba), fortificații, 135 

Seleuș (jud. Bihor), clopote, 306 

Serbia, 81 

Sf. Ilie (jud. Suceava), bisericä, 160, 163 

Sibiel (jud. Sibiu), cetatea, 82, 132, 135 

Sibiu, județ, 11, 120, 121, 135 

Sibiu, oras, 11, "36, 42, 93, 118, 253, 323; cetatea, 
84, 86, 87, 88, 133; case, 95, 96, 97, 98, 99, 


385 


EEN 


134; centru mestesugäresc, 305, 306, 313; 
biserica ey., 41, 42, 43-46, 53, 57; sculpturi, 
78, 281, 284285, 291, 303; clopote, 306; 
cristelnite, 313: diverse, 62, 82, 96, 135, 139, 
149, 239, 258 

Sic (jud. Cluj), biserica ref., 25, 27, 28, 29, 35; 
picturi murale, 216—218, 262 

Siena (Italia) catedrala. 6 

Sigerus, Emil, 133, 135, 136, 137 

Sighet (Sighetul Marmaţiei), oraș, 36; biserica 
ref., picturi murale, 246 

Sighișoara (jud. Mureș), oraş, 36, 298; cetate, 89— 
95; biserica „din deal, 56, 57, 58, 79; picturi 
murale, 245, 247, 267; statui, 285, 288, 292; 
biserica minästirii, 57, 58, 59, 78; tabernacol, 
296; cristelnița, 314; diverse, 123, 323 

Sigismund de Luxemburg, 47, 78, 103, î10, 133, 
229 

Silezia, 245, 292, 294 

Sinigalia, Tereza, 136 

Sion, Gheorghe, 184. 

Siret, rîu, 152 

Siret (jud. Suceava), oraș 144, 152, 183; biserica 
rom. cat., 145, 148; biserica Sf. Treime, 148, 
151, 159 

Siria, 6 

Sivori, Franco, călător italian, 143 

Sincraiu de Mureș (jud. Mureș), biserica tef., 
pictura murală, 241, 262; clopote 315 

Sindominic (jud. Harghita), altar poliptic, 265 

Singeorgiu de Pădure (jud. Harghita), biserica 
ref., pictura murală, 202 

Singeorgiu-Träscäu — v. Coltesti 

Siniob (jud. Bihor), fostä minästire, 33 

Sinmihaiu Almașului (jud. Sălaj), biserica de lemn, 
367 

Sinpetm (jud. Braşov), biserica ev., 34; fortifi- 
catii, 114, 115, 119; capela funerară, picturi 
murale, 208, 209, 210, 211 

Sinpetru (jud. Hunedoara), biserica cnezialä, 72, 84 

Sintämärie Orlea (jud. Hunedoara), biserica ref., 
31, 72, 84; picturi murale, 210, 230, 231, 262 

Sintana de Mures (jud. Mures), biserica ref., 35; 
picturi murale, 210, 211, 212—215, 216, 262 

Sintimbru (jud. Harghita), altar poliptic, 254 

Sintioana (jud. Bistrita-Näsäud), potir, 312 

Sînvăsii (jud. Mureș), biserica unitariană, 32, pic- 
turi murale, 246 

Sirbi (jud. Maramureș), biserica de lemn, 365 

Slatina (jud. Suceava), minăstire, 334; casa domneas- 
că, 335, 353; biserica, 335; fintina, 335, 353 

Slimnic (jud. Sibiu), cetate, 111, 114; potir, 313, 
316, 317, 320; crucifix, 350 

Slovacia, 37, 96, 189, 192, 201, 221, 225, 228, 
237, 245, 246, 250, 259, 261, 294 

Slovenia, 113, 191, 207, 228, 245, 250, 259, 260, 261 

Soderberg G. Bengt, 259 

Sofronie de la Cioara, 358 

Someș, riu, 81, 144, 177, 233 

Someș, minăstirea de pe, 33 (dispărută) 

Someseni (jud. Cluj), biserica, 32 

Sommogyvar (Ungaria), biserica minăstirii bene- 
dictine, 33 ` 

Soveja (jud. Vrancea) biserica, 342 

Soutek R., 266 

Spania, 6 


386 


Spis (Zips), 322 

Sprenghiu (jud. Brasov), deal, cetate, 92, 114, 116 

Srednja Vas pri Sencurju (Slovenia), pieturt mu- 
rale, 263 

Stahl, Paul, 367 

Stanciu, pircälab, 184 

Stänescu, Heinz, 304 

Stange, A., 264 

Stanislav Hraboru, ctitor, 73 

Steinville, loan, general, 135 

Stel&, France, 259, 260, 262, 263, 266 

Stitnik (Slovacia), pictura muralä, 245 

Stoica, mester .pietrar, 346 

Stoiceni (jud. Maramureş), biserica de lemn, 363, 367 

Stoicescu, Nicolae, 143, 183, 184, 353, 354, 355, 356 

Stolzenberg, Stolzenburg — v. Slimnic 

Stoss, Veit, 58, 96, 297, 298, 300, 301, 304 

Stoss, Veit cel Tinăr, 304 

Stoss, Johann, 304 

Stoss, Martin, 304 

Strabo, Walafrid, 189 

Strakonice (Cehoslovacia), minästire ioanită, pic- 
turi murale 259, 260 

Strassbourg (Franța), catedrala 5, 262; pietrari, 185 

Strei (jud. Hunedoara), biserica ort., 31, 32, 33, 
35, 72, 84; picturi murale, 203—207, 260 

Suat (jud. Cluj), biserica unitariană, picturi murale, 
241, 265 

Subcetate (jud. Hunedoara), cetate, 82, 131 

Suceava, oraş, 149, 353; cetatea de scaun, 147, 
152, 153, 154, 155, 173, 184; biserica Sf. Gheor- 
ghe, 182, 327; biserica Sf. Dumitru, 330, 331, 
334, 253, cahle, 155; Muzeu, 155, 184 

Suceava, rîu, 155 

Suceviţa (jud. Suceava), minăstire, 335, 336, 
biserica 335, 337 - 

Suciu, Coriolan, 135 

Suha (Slovenia), picturi murale, 245 

Suk, Benedict de, 320 

Sulzer, Franz Iosef, 143 

Surduc (jud. Bihor), biserica de lemn, 365 

Szabo, Emerich, 135 

Szczeczin (Polonia), 322 

Szechy Andrei, episcop, 39; piatră funerară, 272 

Szilagy Elisabeta, 108 

Szinte Gabor, 134 

Szöny Otto, 264 

Sztrygowski, Josef, 366 


Saes (jud. Mures),- biserica ev., clopore 306: 
cristelnita 307 

Seghiste (jud. Bihor), biserica ort. dispărută, 212 

Șeica Mare (jud. Sibiu), biserica ev., fortificații, 
119, 121, 136; potir, 305; clopote, 306; ciborii 
306, 307 

Șeica Mică (jud. Sibiu), biserica ev., fortificaţii, 
119, 120, 121; clopot, 307; cristelniţă, 315, 324 

Șelimbăr (jud. Sibiu), ulcior de bronz, 305; potir, 
313 

Sieu Odorhei (jud. Bistrita-Näsäud), biserica ref., 
31., relief, 270 

Sipote (jud. lasi), biserica, 353 

Șiria (jud, Arad), cetate, 110 

Smig (jud. Sibiu), altar poliptie, sculptură, 300: 
clopot, 315 


Şoarș (jud. Braşov), biserica ev. fortificată, 123, 
137 


Sommuseni (jud. Sălaj), biserica de lemn, 366, 367 

Sommus (jud. Arad), cetatea, 108, 109, 135 

Stefan, aurar 306 

Stefan Il, voievod, 184 

Ştefan cel Mare, 8, 109, 110, 147, 151, 152, 153, 
154, 156, 157, 162, 164, 167, 169, 175, 177, 
182, 184, 185, 320, 322, 327, 328, 331, 333, 
335 

Stefan Petriceicu, voievod, 354 

stefan Rareș, voievod, 148 

Stefänescu, I. D., 260, 264, 265, 366 

Stefännä, voievod, 322, 327 

Șura Mare (jud. Sibiu) biserica ev., fortificatu, 
119, 121 

Surdestı (jud. Maramureş), biserica de lemn, 357, 
358, 359, 362, 367 


Taisten (Austria) picturi murale, 244 

Tarnavschi-Schuster, Dana, 367 

Tazläu (jud. Neamt), minästire, 178 

Tayac (Franţa), biserică fortificată, 135 

Tämasda (jud, Bihor), biserică în ruină, 188 

Tärcestı (jud. Harghita), clopote, 315 

Târpiu (jud. Bistriţa-Năsăud), beer a ev., 74, 75, 
80; relief, 296, 304 

Tătirlaua (jud. Alba), biserica ev., pictură murală, 
246, 260 

Tătaru, Marius, 34 

Tăuui (jud. Alba), turn, 82; cetate, 132 

Tâutu, loan, logofăt, 172 

Teaca (jud. Bistriţa-Năsăud), biserica ev., 38, 39, 
picturi murale, 264 

Teiuş (jud. Alba), minăstirea paolină, 104, 134 

Teodoric din Praga, pictor, 263 

Teodoru, Horia, 183, 184, 354 

Teodoru, R., 183 

Teutsch, F., 267 

Theodorescu, Răzvan, 183, 353, 354 

Thibout, Marc, 259 

Thode, H., 266 

Thomas, preot, 49, 286, 302 

Tileagd (jud. Bihor), biserica ref., picturi murale, 
209, 260, 261 

Tiıhşca (jud. Sibiu), cetate, 135 

Tımisoara, oras, 103, 233; castel, 103 

Tirol, 195, 224, 230, 242, 243, 246, 308 

Tismana (jud. Gorj), minästire, 368; cädelnitä, 309, 
310, 314 

Tišnov (Cehoslovacia), şantier cistercian, 25 

Timpa (Brașov), cetate, 82; castrul regal, 92 

Tirgovişre, oraș, 345, 346; biserica rom. cat., 
139, 141, 142, biscrica Crețulescu, 141, 346; 
biserica Stelea, 342, 345; biserica Sfiintii Impä- 
rai, 346 

Tirgu Mureş, minästirea franciscană, 64, 67, 141 

Tirgu Trotuș (jud. Bacău), biserica rom. cat., 353 

Tirnava (jud. Sibiu), altar poliptic, 254, 257, 264, 
267 


Vurnava Mare, riu, 76, 253 

Tirnave, zona riarilor, 81, 121, 123, 124, 129, 130 
Toarcla (jud. Brașov), biserica ev., 28 

Yobıas, meșter argintar, 317 

Toma, meşter argintar, 322 


Toma, pictor din Cluj, 237 — 239, 240, 241, 264 

Tommaso da Modena, pictor, 216 

Transilvania, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 16, 17, 25, 30, 
36, 40, 47, 61, 64, 67, 69, 70, 77, 78, 81, 82, 
87, 88, 93, 99, 101, 104, 109, 110, 112, 113, 116, 
118, 119, 121, 130, 131, 134, 138, 141, 144, 147, 
151, 172, 184, 188, 189, 190, 191, 192, 201, 204, 
210, 212, 213, 214, 221, 225, 228, 230, 233, 
234, 239, 242, 246, 253, 260, 263, 264, 267, 268, 
273, 281, 282, 296, 301, 304, 305, 306, 307, 322, 
326, 329, 331, 356, 363 

Trausch, Iosef, 78 

Trâpcea, Theodor, N., 132, 134, 135 

Tiebic (Cehoslovacia), şantier cistercian, 25, 35 

Třeboý (Cehoslovacia), altarul din, 238 

Treiber, Gustav, 135, 136, 137 

Trei ierarhi (lași), sala gotică, 340; biserica, 341, 
344, 345 

Trnovec pri Sevnici (Slovenia), picturi murale, 
259 

Trotusan, Gavril, logofăt, 353 

Tulova, 151 

Tupališče (Slovenia), picturi murale, 259 

Turda (jud. Cluj), biserica rom. cat., 53; biserica 
tcf., 64, 141, palatul voievodal, 93, 95; cetate, 
82; oras 93 

Turia (jud. Covasna), cetate, 110, 132; biserica, 
130 

Turjak (Slovenia), picturi murale, 263 

Tornișor (jud. Sibiu), biserica ev., fortificaţie, 
135; potir, 308, 323 

Turnišče (Slovenia), picturi murale, 215, 262 

Tusa (jud. Sălaj), biserica de lemn, 365 


Tara Birsei, 11, 17, 25, 113, 114, 115, 118, 
119, 124, 135, 270 

Tata Făgăraşului, 10, 13 

Tara Hatepului, 102 

Tara Lăpușului, 7, 8, 72, 358, 362, 366, 367 

Tara Romäneascä, 7, 33, 81, 134, 138, 139, 141, 
142, 143, 144, 148, 152, 273, 307, 310, 314, 
322, 329, 342, 344, 345, 348, 356 

Ţările de Jos, 38 

Tetina (U.R.S.S.), cetatea, 147, 153, 183 

Tigäu (jud. Bistriţa-Năsăud), biscrica ref., 75, 76, 
80, 172, 


Vileacul Șimleului (jud. Sălaj), fosta minästire, 
258 

Ulm (Germania), catedrala, 6 

Ulric, meșter pietrar din Brașov, 58, 99, 134, 
295, 296 -- 297 

Ungar, Ştefan, meşter constructor, 123 

Ungaria, 6, 25, 37, 47, 81, 96, 104, 113, 117, 131, 
152, 184, 189, 191, 240, 250, 322 

Unguraș (jud. Cluj), biserica ref., 31, 35 

Unirea, fost Aldorf (jud. Bistriţa-Năsăud), biserica 
ev., 70, 186; potir, 308, 323 

Uz-Oituz, pas în munți, 81 


Vaclav IV, împărat, 220, 239 
Vad (jud. Cluj), biserica ort., 177, 179, 181 —182, 
186 


387 


Valea Crişului (jud. Covasna), 142; biserica tom. 
cat., 35; picturi murale, 209, 261 

Valea lui Mihai (jud. Alba), clopot, 315 

Valea Viilor (jud. Sibiu), biserica ev., fortificată, 
127; relief 296, 304 

Valentin din Valea Crişului, 142 

Valentinus, pictor din Sighişoara, 245, 246 

Valois, dinastie franceză, 225 

Vama (jud. Suceava), biserică de lemn, 186 

Vasile Lupu, voievod, 341, 342, 344, 354 

Vaslui, bătălie, 117; curte domnească, 153 

Vatican, 152, 358 

Văcăteşti (Bucureşti), minästire, 356 

Văleni (jud. Neamţ) biserică 353 

Vătăşianu, Virgil, 18, 33, 34, 35, 78, 79, 80, 131, 
132, 133, 134, 135, 136, 137, 143, 147, 183, 
184, 185, 218, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 
264, 265, 266, 267, 277, 301, 302, 303, 304, 322, 
323, 324, 353, 367 


Velescu, Oliver, 134, 135, 136, 265 

Velka Lomnica (Slovacia), altar, 304 

Verbila (jud. Prahova), minästire, 346, 354 

Verocchio, sculptor italian, 276 

Vida, Gheorghe, 79 

Viisoara (jud. Bistrita-Näsäud), biserica ev., 75; 
potir 317 

Villa Cuculiensis Castri — v. Cetatea de Baltä 

Villaed de Honnecourt, 270 

Villiers (Franţa), picturi murale, 191 

Vincentius, pictor din Sibiu, 267 

Vingard (jud. Alba), biserica ev., 73 

Viollet-le-Duc, E., 5, 8 

Visa, rîu, 119 

Vischer, Peter, sculptor, 303 

Viscri (jud. Braşov), biserica ev., 128; fortificații, 
128 

Viștea (jud. Cluj), biserica ref., picturi murale, 
230, 231, 232 

Vistula, 13 

Vitanje (Slovenia), picturi murale, 259 

Vizsoly (Ungaria), pictură murală, 259 

Vlad Tepes, 117 

Vladislav TI, rege al Ungariei, 79, 132 


Vladislav Vlaicu, voievod, 302; mormint la Curtea 
de Argeș, 302; paftaua de aur, 302, 308, 309 

Vladislav, ctitor la Ribita, 72 . 

Vlaha (jud. Cluj), biserica rom. cat., picturi murale, 
206, 207, 208 

Voicu, cneaz, 103 

Voinaroschi, Radu, 354 

Voinescu, Teodora, 353, 354 

Voitec-Dordea, Mira, 184, 186, 353 

Volovät (jud. Suceava), biserica, 177 

Voroneţ (jud. Suceava), biserica, 160, 161, 163. 
178, 185 

Vorumloc — v. Valea Viilor 

Vrzdencu (Slovenia), picturi murale, 263 

Vulcan (jud. Brașov), fortificații, 78, 119 

Vurpăr, (jud. Sibiu), biserica ev,. scuplturi, 268, 
271, 301 


Weingartner, Josef, 259, 263 

Wentzel, Gustav, 142 

Wertheim, Ioan, turnätor de clopote, 315 
Westminster (Anglia) abatia, 6 

Wiese, E., 263, 304 

Winkel, Madeleine Andtianne varı de, 184, 353 
Wirth, Zdenek, 302 

Wolgemut,'I 'chael, pictor, 253 

Wroclaw (Pcıionia), 292 


York (Anglia), catedrala, 6 
Yron (Franţa), biserica, 38 


Zagär (jud. Mureş), potir, 312 

Zagoritz, M. A., 355 

Zaicu (Zeicu), cneaz, 204 

Zapolya, loan, voievod, 79, 135 

Zarand (jud. Arad), fostă minästire, 33, 258 
Zähäresti (jud, Suceava), biserica, 331 

Zăuan (jud. Sălaj), minästire dispărută, 258 
Zips — v. Spis 

Zlasti, piriu, 105 

Zlatna (jud. Alba), biserica Sf, Nicolae, 72, 73 


NOTĂ PRIVIND MATERIALUL ILUSTRATIV 


Cea mai mare parte a fotografilor, precum si diapozitivele care ilustrează prezentul volum au 
fost realizate de Adrian Januli, 

Unele ilustraţii au fost obținute prin amabilitatea Dr. Cornel Irimie, directorul Muzeului Bruken- 
chal (fig. 292, 336, 339, 347, 348, 349, 350, 351, 352), Dr. Albert Klein, din partea Consistoriului 
Evanghelic Sibiu (Ag. 306, 340, 341, 342, 344, 345, 346), Marin Matei Popescu, șeful secției de artă 
medievală românească la Muzeul de Artă al R.S. România (fig. 301, 337, 338, 353, 354) Dr. Gheorhge 
Anghel, directorul Muzeului din Alba Tulia (fig. 33, 122). 

La completarea ilustratiei au colaborat cu bunăvoință Carmen Cantemir (fig. 34, 42, 48, 56, 58, 
1, 72, 73, 91, 103, 117, 138, 146, 194, 229, 230, 231, 307, 309, 312, 372, 373, 390, 392, 394, 395, 
397, 398, 399), Hermann Fabini (Ag. 114, 116), Marina Sabados (fig. 158, 173) Michael Paulini 
(fig. 286, 287, 333, 334, 335, 343), Corina Popa (fig. 81, 82), Radu Popa (fig. 172), Gheorghe Sion 
(fg. 167, 169), Gheorghe Voicu (fig. 209). Tuturor le mulțumim şi pe această cale. 

O ultimă parte a materialului fotografic a fost realizată de autor (fig. 22—24, 26, 27, 49, 75, 
"6, 93, 95 97, 99, 107, 111, 120, 139, 142—144, 148, 154, 155, 181, 184, 186, 196—198, 208, 221, 225 — 228, 
232, 234, 243—247, 302, 313, 358, 361, 364, 365). 

Desenele au fost executate de Adriana Mihai cu folosirea următoarelor surse: arhiva de relevee 
a Direcţiei Patrimoniului Cultural National (aflat azi în păstrarea Consiliului Culturii și Educaţiei Socia- 
lıste) și arhiva de relevee a Institutului de Arhitectură «Ion Mincu». Unele relevee au fost preluate 
din volumele autorilor citați frecvent în lucrarea de față: Gheorghe Balş, Grigore Ionescu, Gustav 
Treiber, Virgil Vătăşianu. Ne implinim o plăcută indatorire omagiind aici opera lor ştiinţifică, temei 
solid pentru cercetările viitoare. 





ZUSAMMENFASSUNG 


In Rumänien blickt die Kunst der Gotik auf eine weit langwierigere und viel- 
gestaltigere Entwicklung zurück, als im allgemeinen angenommen wird und über- 
rascht, in den einzelnen Kunstzweigen, oft durch Schöpfungen von erstaunlicher 
Vielfalt und Eigenständigkeit. 

Unleugbar setzt sich die Gotik auf dem Gebiet. des heutigen Rumänien verhält- 
nismäßig spät durch, um die Mitte des 13. Jahrhunderts, beginnend mit dem Wie- 
deraufbau der Kerzer Abtei in Südsiebenbürgen. Ebenso verlief auch die spätere 
Entfaltung des gotischen Stils langsam und in scheinbar bescheidenem Ausmaß, 
ohne das Zustandekommen bedeutender bodenständiger Bauhütten, ohne den 
Aufschwung zur glanzvollen Gestaltung riesiger Kathedralen. Widmet man sich 
jedoch eingehend dem Studium der Gotik in Rumänien, so erkennt man unwei- 
gerlich ihre fesselnd eigenartige Ausgestaltung in diesem Raum, bedingt durch 
eine ungemein etregende, ja geradezu abenteuerliche Geschichte. In Siebenbürgen, 
der Moldau und der Walachei bildete die Gotik, oder eine Kunst dieser Prägung, 
Eirscheinungsformen von großer Vielgestaltigkeit heraus, als Ergebnis ungeahn- 
ter Synthesen und des Zusammentreffens verschiedener Stilrichtungen. 

Auf dem Gebiet des heutigen Rumänien berührt sich die Gotik mit der byzan- 
tinischen Kunst und ist an der Herausbildung der Synthese moldauischer Archi- 
tektur maßgeblich beteiligt; sie behauptet sich auch — seltsamer Weise — noch 
eine lange Zeitspanne während der Renaissance und verschmilzt mit barocken oder 
orientalischen Stilelementen und beweist eine überraschende Anpassungsfähig- 
keit an neue künstlerische Gestaltungen, wobei sie stets ihre lebendige Anziehungs- 
kraft bewahrt. Die gotische Formensprache wandert aus Siebenbürgen in die Mol- 
dau, aus der Moldau in die Walachei, um schließlich in der Epoche des voll ent- 
falteten Barock die kühnen Schöpfungen volkstümlicher Meister zu beflügeln, 
die im Läpuscher Land und in der Maramutesch die einzigartigen Holzkirchen 
schufen, deren schlanke Türme mit steilaufragenden Spitzhelmen den gleichen 
himmelwärts strebenden Elan aufweisen wie die Turmspitzen der großen gotischen 
Dome. 

Ein derartiges, sechs Jahrhunderte umfassendes künstklerisches Abenteuer, 
eine so weitschweifige Gegenüberstellung und Durchdringung verschiedener 
Stile, ist nirgend sonst im weiten Heimatbereich der Gotik anzutreffen. Daher 
könnte dieses Buch vielsagend „Die Abenteuer der Gotik ia Rumänien“ beti- 
telt werden. 

Das erste Kapitel behandelt die wichtigsten Aspekte der Frühgotik in Trans- 
silvanien, deren Anfänge mit dem Wiederaufbau der Zisterzienserabtei von Cirta 
(Kerz), Kreis Sibiu, zusammenhängen. 


390 


Die Klostergründung in Kerz fällt in die Jahre 1202—1209, als die Zisterzien- 
sermönche von Igris (Egtesch), Kreis Timiș aufgrund eines Königlichen Privi- 
legs die Erlaubnis erhielten, in der „terra blachorum“ — wie zeitgenössische 
Urkunden den Landstrich bei Făgăraș (Fogarasch) am Alt nennen — ein Toch- 
terkloster zu gründen. Da in Kerz noch keine archäologischen Grabungen vorge- 
nommen wurden, wissen wir noch nicht, wie die ersten, während des Mongolen- 
sturms von 1241—1242 zerstörten Gebäude ausgesehen haben mögen. Das nach 
dem Tatareneinfall wiederaufgebaute Zisterzienserkloster stellt das erste Baudenk- 
mal gotischer Architektur in Transsilvanien dar. Es weist die für den Zisterzien- 
serbaustil kennzeichnenden Formen auf; die Kirche des ehemaligen Klosters ist 
eine dreischiffige Basilika mit Querhaus, an dessen Arme östlich kleine Kapellen von 
quadratischem Grundriß anschließen. Das Langhaus ist im „gebundenen System“ 
überwölbt gewesen. Die Tür- und Fenstereinfassungen und alle Elemente archi- 
tektonischer Plastik (Pfeiler, Kapitelle, Konsolen, Gewölberippen) weisen typische 
Zisterzienserprofile auf und legen das für die siebenbürgische Frühgotik charakte- 
ristische Formenrepertoire fest. Als Ausstrahlungen der Kerzer Bauhütte entstan- 
den in Südsiebenbürgen mehrere Kirchen: St. Bartholomä in Brașov /Kronstadt/ 
(eine dreischiffige Pfeilerbasilika mit Querschiff und zweitürmiger Anlage der 
Westfassade), die Kirche in Prejmer [Tartlau/ (auf dem eigenartigen Anlageplan 
eines griechischen Kreuzes errichtet}, in Hălmeag /Halmagen/ eine dreischiffige 
Basilika, u.a. 

In der zweiten Hälfte des 13. Jahrhunderts verbreiten sich die frühgotischen 
Formen zisterziensischer Prägung durch die gleichlaufende Tätigkeit mehrerer 
Bauhütten über ganz Siebenbürgen und tragen sogar zur Umgestaltung mancher 
romanischer Sakralbauten bei, die nach dem Mongolensturm wiederaufgebaut 
wurden (Sebes-Alba /Mühlbach/, Hărman /Honigberg/, Cristian /Großau/, Dräu- 
seni /Draas/ u.a.). 

Eine für diese Epoche kennzeichnende Erscheinung ist die Verbteitung der 

Saalkirchen mit rechteckigem, ein Rippenkreuzgewâlbe tragendem Chor. 
Von bescheidenem Außeren, tragen die Bauten dieser Gruppe den Stempel 
zisterziensischer Frühgotik (in Rippenprofilen, Rundfenstern mit Vielpaßdurch- 
bruch in Verbindung mit dem rechteckigen GrundriB des Chores), und bezeugen 
die Verbreitung dieses Architekturstils auch in den siebenbürgischen Landgemein- 
den, seine völlige Assimilierung durch die bodenständige Baukunst (Sinta Märie 
Orlea, Nima, Sieu-Odorhei, Luncani, Strei u.a.). 

Während des 14. und 15. Jahrhunderts führt das Aufblühn der siebenbürgi- 
schen Handwerks- und Handelszentren (Cluj /Klausenburg/, Oradea /Großwar- 
dein’, Braşov /Kronstadt/, Sibiu /Hermannstadt/, Sighișoara /Schäßburg/ u.a.) 
zu einer regelrechten urbanistischen Explosion, die auch den Umbau der alten 
Stadtpfarrkirchen in den Architekturformen det Hochgotik und des Fischbla- 
senstils im Gefolge hat. 

Dieser, im zweiten Kapitel des Buches behandelte Umgestaltungsprozeß 
beginnt in Alba-Iulia mit der Errichtung des gotischen Chores der St. Michaels- 
Kathedrale (um 1330), als erster bedeutender, (um die Mitte des 14. Jahrhunderts 
begonnener) geschlossener Bau gilt die Stadtpfarrkirche von Sibiu /Hermann- 
stadt/, eine dreischiffige Pfeilerbasilika mit Querhaus, und westlichen Glockenturm, 
dem im 15. Jahrhundert eine Ferula angegliedert wurde. Zum Unterschied von 
der Hermannstädter Kirche, die ihrem Anlageplan und den ersten, strengen For- 
men ihres Äußeren gemäß noch den alten Vorbildern verpflichtet bleibt, tritt 
in dem Chor der Stadtpfarrkirche von Sebes-Alba /Miihlbach/ (etwa 1361—1382), 
erstmalig der Typus der dreischiffigen Halle auf und gleichzeitig auch ein reiche- 
rer Steinskulpturenschmuck. Von einer Steinmetzengruppe erbaut, die stilmäßig 
der großen Bauhütte der Familie Parler angehört, stellt det Chor der Kirche in 


391 





Sebes-Alba /Miihlbach/ das wertvollste Baudenkmal der Hochgotik in Sieben- 
bürgen dar. Von nun an übernehmen die bedeutenden städtischen Sakralbauren 
den Typus der dreischiffigen Hallenkirche, deren architektonische Plastik sich des 
Formenalphabets des für die Spätgotik kennzeichneden Flamboyantstils bedient. 
Die im 14. Jahrhundert begonnenen Bauten der St. Michaelskirche in Cluj (Klausen: 
burg/, die Schwarze Kirche in Brașov [Kronstadt/, die „Bergkirche“ in Sighişoara 
[Schäßburg/, wurden größtenteils im 15. Jahrhundert unter Mitwirkung von Meis- 
tern vollendet, die ihre Ausbildung im Bereich der Bauhütte der St. Elisabeths- 
Kirche von Kosice /Kaschau/, Slowakei, erfuhren. Hier ist der Ausgangspunkt 
einer typisch spätgotischen architektonischen Plastik zu suchen, für die unter 
anderen die geschwungenen Formen der Kielbogenportale und eine geschmei- 
digere Profilierung kennzeichnend sind. Hallenkirchen entstanden auch im länd- 
lichen Bereich, in Biertan /Birthälm/, Moșna /Meschen/, Cristian-Sibiu /Großau 
— die beiden letzten sind Umbauten des Meisters Andreas Lapicida aus Sibiu. 
Gleichzeitig mit den Hallenkirchen, wurden im 15. Jahrhundert für die Franzis- 
kaner, oder unter deren unmittelbarem Einfluß, die großen Saalkirchen von Tg. 
Mureş, Cluj, Turda, Dej, errichtet, deren Bauplan auch im ländlichen Bereich 
anzutreffen ist, (in Tärpiu [Treppen/, Dipsa /Diirrbach/, Viișoara /Heidendorf', 
Dirlos /Durles/, Ionesti, Porumbenit Mari, u.a.) 

Der vorherrschende Stilcharakter der siebenbürgischen Gotik ist ihr ernster, 
strenger Ausdruck, der von der Massivität des nur von wenigen kleinen Offnun- 
gen durchbrochenen Mauerwerks herrührt und von dem sehr sparsam angewand- 
ten Skulpturenschmuck (wobei der Chor der Mühlbacher Stadtpfarrkirche und 
die Schwarze Kirche in Brașov /Kronstadt/ eine Ausnahme bilden.) 

Das dritte Kapitel ist den Profan- und Wehrbauten gewidmet. Nach den 
unheilvollen Erfahrungen des Tatareneinfalls von 1241—1242, setzt die Errich- 
tung von befestigten Herrschaftssitzen und Fliehburgen ein, die während der 
zweiten Hälfte des 13. und der ersten Hälfte des darauffolgenden Jahrhunderts 
einen bedeutenden Raum in der Architektur Transsylvaniens einnehmen — als 
alleinstehende oder von einem Mauerting umgebene Bergfriede (Cheresig, Cilnic 
[Kelling/, Almaş, Subcetate, Rächitova, Mălăiești, Girbova [Urwegen/, Ceacova u.a.). 

Im Laufe des 14. Jahrhunderts beginnt die große Initiative der Stadtbefesti- 
gungen, deren Verstärkung, mit den der Entwicklung der Kampftechnik angepaß- 
ten Vervollkommnungen, sich bis ins 18. Jahrhundert fortsetzt. Erwähnenswert 
sind die Befestigungen der Städte Sibiu /Hermannstadt/, Sebeș /Miihlbach/, Cluj 
[Klausenburg/, Mediaş /Mediasch/, Bistriţa /Bistritz/, Braşov /Kronstadt/, — am 
besten erhalten ist diejenige von Sighișoara /Schäßburg/, mit einem Mauergiirtel 
von 930 m Länge und 14 Wehrtürmen. Im Schutze ihrer Wehrmauern haben 
sich auch einige städtische Adelssitze erhalten, wie etwa das Haus von Mathias 
Corvinus in Cluj, der Fürstenpalast in Turda, die Wohntürme und das Altember - 
gerhaus in Sibiu. Charakteristischer sind jedoch die frei im Gelände stehenden 
Burgen, deten einige offensichtlich großes Gewicht auf den repräsentativen Aspekt 
legen (Bran /Toârzburg/, Hunedoara, Şoimoş, Deva u.a.). 

Das wertvollste siebenbürgische Kastell ist das Schloß von Hunedoara; 
ursprünglich als militärische Festung errichtet, wurde es durch Iancu von Hune- 
doara (1440— 1446) und dessen Sohn Mathias Corvinus (1447 — 1453) zum imposanten 
Adelssitz ausgestaltet. Bemerkenswert ist, daß der von Mathias Corvinus errichtete, 
mit einer Loggia versehene Flügel, bereits der Frührenaissance angehört. 

Der originellste und eigenartigste Beitrag Siebenbürgens auf dem Gebiet 
det Wehrbauten ist zweifellos die Bauernburg; in den meisten Fällen bildet ein 
zut Wehrkirche ausgestlateter Sakralbau ihren Mittelpunkt. Die Dichte ihres 


Auftretens ist größer als irgend sonstwo in Europa (es sind noch etwa 200 Baudenk- 
mäler erhalten). 


392 


Die Entstehung der Wehrkirche während des sturmbewegten und finstern 
Mittelalters war im allgemeinen meist dadurch bedingt, daß die Dorfbevölkerung 
im Kampfe gegen feindliche Angreifer oder gegen die Übergriffe ihrer kirchlichen 
oder weltlichen Grundherren allein auf eigene Verteidigungsmittel und Selbst- 
hilfe angewiesen war, um Leben, Hab und Gut zu schützen. Als stärkstes und 
umfassendstes Gebäude des Dorfes, boten die Kirchen, mit ihren dicken Steine 
wänden, den gegebenen Zufluchtsott als einfachste Lösung. Zugleich war die 
die Wehrbarmachung der Kirche, in der Mentalität des mittelalterlichen Menschen, 
auch dadurch gerechtfertigt, daß ihm das Gotteshaus als Symbol der Hoffnung 
und des himmlischen Schutzes galt. 

Vereinzelt sind Wehrkirchen in Frankreich, in Deutschland, Italien, den 
baltischen Ländern, in Slowenien anzutreffen, und allerorts ist ihre Entstehung 
auf ähnliche Ursachen zurückzuführen. Während die Wehrkirchen in den verschie- 
denen europäischen Ländern Einzelerscheinungen darstellen, bedeuten sie für 
Siebenbürgen durch ihre Dichte und große Anzahl dieser, in einer verhältnismäßig 
Kurzen Zeitspanne aufgeführten Wehrbauten, ein ganz außergewöhnliches Phäno- 
men das auch dutch die Weitläufigkeit, die Vielfalt und den Einfallsreichtum in der 
Anlage der Wehrvorkehrungen beeindruckt, nicht zuletzt aber auch durch den 
künstlerischen Ausdruck dieser Baudenkmäler. Und tatsächlich, abgesehen von 
dem Interesse, das die Verteidigungsanlangen erwecken, ist es vor allem die Eigen- 
ständigkeit, der erstaunliche Erfindungsgeits, den die einzelnen Lösungen bekun- 
den, die sich jeweils der Struktur und den Architekturformen gotischer Bauwerke 
anzupassen hatten; die daraus resultierende Synthese bietet fast durchwegs Ergeb- 
nisse einer höchst wertvollen Architektur. 

Die ältesten siebenbürgischen Bauernburgen entstanden im sächsischen 
Siedlungsgebiet bereits im 13. Jahrhundert, wenngleich sich die Wehrbarmachung 
der Kirchen erst in der zweiten Hälfte des 15. Jahrhunderts verallgemeinert, um 
in der ersten Hälfte des 16. Jahrhunderts, unter dem steten Druck der drohenden 
Türkeneinfälle, ihren Höhepunkt zu erreichen. Die bei der Wehrbarmachung 
angewandten Lösungen sind außerordentlich verschieden, da sie einerseits von 
den wirtschaftlichen Verhältnissen der Gemeinden abhängig waren, andererseits 
von der Beschaffenheit des Geländes, auf dem der Sakralbau stand. 

Die typologische Verschiedenheit der Kirchenburgen läßt sich in vier Haupt- 
gruppen eingliedern: a) das Burzenland besitzt außerordentlich starke Burgen, 
deren Ringmauern innen von zahlreichen Wohn — und Vorratskammern umge- 
ben sind; der inmitten des Mauergürtels stehende Sakralbau bleibt gänzlich unbe- 
festigt (Prejmer /Tartlau/), Hărman /Honigberg/, Sinpetru /Petersberg/); b) im 
Gebiet von Sibiu /Hermannstadt/ herrschen Ringmauern von ovaler oder vielek- 
kiger Führung vor, die teils von Wehrtürmen verstärkt sind; Die Kirche selbst 
wird zum regelrechten Bergfried ausgebaut, wobei an verschiedenen Teilen des 
Baukörpets Wehranlagen angebracht sind (Șura Mare /GroBscheuern/, Șeica Mică 
[Kleinschelken/, Valea Viilor /Wurmloch/, Axente Sever /Frauendorf/ u.a.); ©) 
das Kokelgebiet weist die verschiedensten Lösungen auf; die weitläufigen Wehran- 
lagen bieten ein außerordentlich malerisches Bild (Biertan /Birthälm/, Viscri(Deutsch- 
weiBkirch/, Moșna /Meschen/, Apold /Trappold/, Archita /Arkeden/ u.a.); d) 
das obere Alttal, mit Dörfern, die zum Siedlungsgebiet der Szekler gehören, besitzt 
Kirchenburgen mit niedrigen, kreisförmigen Ringmauern und einem einzigen 
Torturm (Mihăileni, Nicolesti, Ciuc-Singeorgiu ua), 

In ihrer vielgestaltigen Gesamtheit und Vielzahl stellen die siebenbürgischen 
Kirchenburgen ein ergreifendes Sinnbild des Verteidigungskampfes für Freiheit 
und Selbsterhaltung dar. In kunsthistorischer Hinsicht bieten sie darüber hinaus 
mannigfaltige Eigenheiten, die sie zu erstrangigen Gestaltungen mittelalterlicher 
Baukunst erheben. 


393 


Iri einer Epoche, als die gotische Architektur ihren Höhepunkt längst über- 
schritten hatte, gelang es diesen robusten, aus natürlichem Beharrungswillen 
geborenen Bauwerken, neue Ausdrucksmöglichkeiten zu finden, deren Figenart 
eben die harmonische Verbindung des Kultbaus mit den Wehranlagen ausmacht. 
In ihren, dem Landschaftscharakter angepaßten Abwandlungen eignet den Kirchen- 
burgen, nicht zuletzt dank der Übernahme von Konstruktionselementen der volks- 
tümlich bodenständigen Architektur — wir denken vorwiegend an die horizontal 
angebrachten Kränze der Holzgalerien: und Emporen — ein unverwechselbarer 
Ausdruck, dessen markante Züge die schâpfetische Gestaltungskraft des sieben- 
bürgischen Raumes bekunden, die sich der von außwärts herangetragenen Bande 
fremder Kanons und Stilregeln entledigt. 2 

Das vierte Kapitel veranschaulicht die Ausstrahlungen der gotischen Architek- 
tur in den Donau-Karpatenraum, in das Fürstentum der Walachei. Bekanntlich 
wurde im 13. Jahrhundert eine sächsische Kolonie in der heutigen Stadt Cimpulung 
gegründet, wo eine Pfarrkirche und ein Franziskanerkloster entstanden. Archăo- 
logische Forschungen ergaben, daß es sich bei ersterer um eine Saalkirche mu 
polygonalem Chor handelte, der von Strebepfeilern umgeben war. Im 14. Jahrhun- 
dert waren bedeutende Konstruktionsarbeiten unter Mitwirkung von Steinmet- 
zen im Gange, die aus Sibiu /Hermannstadt/ hin zugezogen worden waren. Anschei- 
nend entstanden im gleichen Jahrhundert katholische Kirchen gotischer Architek- 
tur in Curtea de Arges (noch nicht nachgewiesen) und im Turnu Severin (heute 
eine Ruine). Im 15. Jahrhundert baute man die Pfarrkirche Cimpulung wieder 
auf, deren gotischer Chor mit Apsis erhalten blieb; ebenso wurde die Klosterkit- 
che in dieser Stadt wiederhergestellt. In Tirgoviste entstand die St. Franziskus 
geweihte geräumige Hallenkirche, in Rimnicu-Vilcea eine kleine, heute noch 
erhaltene Kirche, unter dem Patronat des Hl. Demeter. 

Im allgemeinen fand der gotische Stil in der Walachei keinen günstigen Bo- 
den, er tritt nur vereinzelt und nicht in bedeutenden Bauwerken auf. In der Moldau 
hingegen ist die gotische Architektur wesentlich am Zustandekommen einer boden- 
ständigen Synthese beteiligt, die durch ihr Zusammentreffen mit den taumgestal- 
terischen : byzantinischen Bauprogrammen den alten moldauischen Stil ergibt, 
dessen Darstellung das V. Kapitel der Abhandlungen zum Gegenstand har. 

In der Moldau tritt die Gotik erstmalig im 13. Jahrhundert, im Lebensbereich 
der sächsischen Siedlungen von Baia und Siret auf, — Ortschaften, in denen die 
Existenz katholischer Kirchen urkundlich belegt ist. 

Die erste, dem Hl. Nikolaus geweihte Fürstenkirche von Rädäuti veranschau- 
licht die mühsame Anpassung gotischer Formelemente an das vom orthodoxen 
Ritus vorgeschriebene raumgestalterische Programm. Im wesentlichen handelt 
es sich um eine dreischiffige Basilika, die in Schiff und Vorschiff gegliedert ist, die 
der byzantinischen Architektur eigene raumzentralisierende Wirkung wird hier 
durch das Einwölbungssystem erzielt. Die Gotik tritt in der Konstruktionstech- 
nik zu Tage, in der architektonischen Plastik, die Fassaden sind durch kräftige 
Strebepfeiler gegliedert. Gotische Architekturelemente lassen sich an den Burgen 
von Petru Mușat feststellen (Suceava, Neamţ), ebenso an den zur Zeit Alexanders 
des Guten (1400-1432) erbauten Kirchen, von deren Türeinfassungen sich Bruch- 
stücke mit spezifischer Profilierung erhalten haben (Moldovita, Humor). Während 
der Regierungszeit Stefans des Großen (1457—1504), gewann die moldauische 
Architektur in zahlreichen Bauten Gestalt, — Burgen, Fürstensitze, Klöster und 
Kirchen. Archäologische Grabungen ermöglichten das Einbringen eines unermeß- 
lich reichen Fundmaterials, das den Beweis liefert, daß die Innenräume der Fürsten- 
burg von. Suceava, unter dem Einfluß der zeitgenössischen Kastelle in Trans- 
sylvanien, im Geschmack der Gotik ausgestattet waren. Die Konstruktionstechnik, 
die profilierten Tür- und Fenstereinfassungen — zuweilen mit durchbrochenem 


394 


Maßwerk ausgestattet — und die Strebepfeiler sind Elemente, die auch an Sakral- 
bauten Anwendung finden und in dieser Zeitspanne einen der Moldau eigenen 
Ausdruck robuster Originalität erlangen. Die Kirchen von Päträuti (1437), Bor- 
zesti (1494), Hirläu (1492), Bälinesti (1494—1499) sind Beispiele einer geglückten 
Stilsynthese im Rahmen einer Architektur, deren Wert von europäischem Rang 
zahlreiche Fachleute anerkennen. Auf dem Gebiet der dekorativen Plastik nehmen 
die als Fassadenschmuk verwendeten glasierten Tonscheiben einen bedeutenden 
Raum ein; sie sind in Reliefdekor verziert, der sich weit verbreiteter Motive aus 
dem Formenbereich der Gotik bedient (Greif, Hirsch, Sirene, u.a.). 

Ein besonders reichhaltiges Kapitel ist der gotischen Malerei des 14.—15. 
Jahrhunderts gewidmet. 

Von der Feststellung ausgehend, daß die gotischen Baudenkmäler Sieben- 
bürgens ihre kaum durchbrochenen Wandflächen romanischer Überlieferung 
beibehielten, wird betont, daß hier die Wandmalerei das Hauptdekorationselement 
geblieben ist; das spärliche Auftreten von Skulpturenschmuck erklärt sich auch 
aus den bescheidenen Geldrnitteln, über welche die Erbauer verfügten. Dank des 
regen Verkehrs von Malern, die auf der Suche nach Aufträgen von Ort zu Ort 
zogen, entstanden im Laufe des 15. Jahrhunderts zahlreiche Freskenensembles; 
eine günstige Voraussetzung dafür bot nicht allein das wachsende Interesse für 
derartige Wanddekorationen, sondern auch die den künstlerischen Austausch 
fördernde Politik internationalen Charakters der angevinischen Könige. Stilge- 
schichtlich können drei bedeutendere Gruppen unterschieden werden. Die vor- 
wiegend für den ländlichen Bereich kennzeichnende gofische Malerei linear-epi- 
schen Charakters, die besonders nordische Nachklänge aufweist und in mehreren 
Wandmalereiensembles und Fragmenten erhalten ist: in der Kirche von Ho- 
morod /Hamruden/ (eine „Maiestas Domini“ — um 1300); in der evanghelischen 
Kirche von Mălincrav /Malmkrog/ — im Mittelschiff eine Genesis und der Christo- 
logische Zyklus — um 1350); in der wiederhergestellen Kirche von Mugeni die 
Legende der Hl. Margarete, um 1350; in der evanghelischen Kirche von Dräu- 
sen [Draas/ die Legende der Hl. Katharina, um 1360). Die zweite Gruppe ist vom 
Finfuf der italienischen Malerei geprägt, besonders von der norditalienischen 
— post giottesken-Schule, doch machen sich hier auch Elemente geltend, die dem 
cklektischen Milieu südlicher Kunstzentren entstammen, wo noch byzantinische 
Überlieferungen fortwirken: in der römisch-katholischen Kirche von Ghelinta 
(der Leidensz yklus, die Legende des Hi. Ladislaus, um 1330) in der evanghelischen 
Kirche von Homorod (eine Piers, um 1350), in der Kappelle der Kirchenburg 
von Sinpetru [Petersberg] — Braşov (um 1400), die wiederhergestellte Kirche 
in Sintana de Mureș (Anna Selbdritt und die Heilige Sippe, um 1400). Der interna- 
tionale, böfsche gotische Stil tritt in dem großen Freskenensemble des Chores 
und der Apsis der evangelischen Kirche von Mälincrav zu Tage (um 1400), des- 
gleichen in den in der evanghelischen Kirche von Nemsa (Nimesch/ erhaltenen 
Fragmenten, (um 1410) und in jenen der unitarianischen Kirche von Dirjiu (Le- 
gende des HI. Ladislaus, 1419, Maler Paul aus Ung). Im Laufe des 15. Jahrhunderts 
verstärkt sich der Einfluß der Tiroler und deutschen Gotik auf die zur Tradi- 
tion gewordene bodenständige Malschule, die der höfischen Gotik verpflichtet 
ist (evangelische Kirche von Medias, 1421; die südwestkapelle der römisch- 
katholischen Kirche in Cluj, 1420—1430; die evangelische Kirche in Sıbiu, 1445, 
Maler Johannes da Rosenaw; die Kapelle der Kirchenburg von Hărman /Honig- 
berg/, 1460—1470; die Bergkirche in Schäßburg, 1483—1488, Maler Valentin 
von Schäßburg und Jakobus Kendlinger aus Sankt Wolfgang — Tirol). Gegen 
Ende des Jahrhunderts, vermehrt sich die Zahl der Flügelaltäre, die vorwiegend 
Beziehungen zu der fränkischen und österreichischen Malschule erkennen lassen: 
Prejmer [Tartlau/, Mälincrav /Malmktog/ und Mediaș etc. In den ersten Dezenien 


395 





des 16. Jahrhunderts, während sich die Tafelmalerei der Flügelaltäre den Stil- 
formen der Renaissance zuwandte, blieb die Wandmalerei der gotischen Uberlie- 
ferung treu (Kapelle des „Katholischen Turmes“ — Biertan, Kapelle des Marien- 
turmes — Mediasch). 

Im Gegensatz zur Malerei entstanden im rumänischen Bereich nur wenige 
gotische Skulpturen, die auch nur selten Anspruch auf echten Kunstwert erheben 
können. Darunter sind einige Reliefs des 13. Jahrhunderts, die Schlußsteine oder 
Konsolen an Monumenten der Zisterzienserbauhütte schmücken (Cirta, St. Bart- 
holomä — Brasov, Hälmeag). Im 14. Jahrhundert gehören einer ersten Gruppe 
von Werken der Bildhauerkunst Grabplatten an, die den Verstorbenen als Liege- 
figur darstellen, deren Ausführung meist sehr einfach gehalten ist (Grabplatte 
von Mintiul-Gherlei, Tumba des Andrei Széchy, Tumba von Curtea de Argeş). 

Das erste bedeutendere Ensemble gotischer Skulpturen wurde für den Chor 
der Kathedrale von Alba Julia geschaffen (Engelsfiguten, Geburt Christi, u.a., 
um 1330—1350). Fine den gewohnten Rahmen der Bauplastik überragende Erschei- 
nung ist das Auftreten der Brüder Martin und Georg aus Cluj, Bildhauer, denen 
die ersten, zur Aufstellung auf öffentlichen Plätzen bestimmten Denkmäler des 
europäischen Mittelalters zu danken sind: die Standbilder der Könige Stefan, 
Emmerich und Ladislaus (1370) und das Reiterstandbild König Ladislaus’ (1390), 
alle zur Aufstellung vor der Kathedrale von Oradea bestimmt (und 1660 zerstört). 
Von diesen Meistern ist uns bloß die kleine Reiterstatue des Hl. Georg überkom- 
men, die als Brunnenschmuck für Prag ausgeführt wurde (1373), ein Werk von 
seltener Meisterschaft, das die Herkunft der beiden Brüder vom Goldschmiede- 
handwerk verrät. Fernerhin gehören die wichtigsten Bildhauerwerke der Gotik 
in Siebenbürgen der Ausschmückung einiger Kirchen an, den reichsten Figuren- 
schmuck besitzt die Kirche in Sebes-Alba /Mühlbach/ (die Apostel Peter und Paul, 
die Jungfrau Maria, Johannes der Täufer, St. Christophorus u.a.). Bedeutend 
sind auch die Figurengruppen, die der architektonischen Plastik der Kirchen von 
Cluj, Brașov, Sighişoara, Feldioara /Matienburg/ angehören. Unter den Finzel- 
bildwerken verdient die Krenzigungsgruppe, 1417 von Petrus Lantregen gemeißelt, 
besondere Beachtung (Kreuzkapelle, Sibiu). Unter den Holzplastiken der Flügel- 
altäre sind vornehmlich die Reliefschnitzereien mit geschichtlichen Szenen erwäh- 
nenswert, die den Altar von Boian /Bonnesdorf/ schmücken (Brukenthalmuseum, 
Sibiu), Neben mehreren Einzelfiguren, die heute in Museen (Brukenthalmuseum und 
Museum von Miercurea Ciuc) aufbewahrt werden, verdienen die Statuargruppen 
der Altäre von Băgaciu /Bogesch-dorf/, Bruiu /Braller/, Roades /Radeln/ Beach- 
tung, ebenso die Reliefschnitzereien des Altars von Sebes-Alba /Mühlbach/ (1520), 
die der Schule des Veit Stoß entstammen. Eine hervorragende Arbeit spätgoti- 
scher siebenbürgischer Skulptur ist die Kanzel der evanghelischen Kirche in 
Biertan /Birthälm/, deren Reliefs dem Meister Ulrich aus Kronstadt zugeschrieben 
werden (1523). 

Zweifellos stellt die Goldschmiedekunst eines det vornehmsten Kapitel sie- 
benbürgischen Kunstgewerbes der mittelalterlichen Gotik dar. Gold- und Sil- 
berschmiedewerkstätten sowie ErzgieBeteien haben sich frühzeitig in den sieben- 
bürgischen Städten entwickelt; ihre Erzeugnisse sprechen nicht allein für die 
beachtliche Aufnahmsfähigkeit der der Edelschmiedekunst gemäßen Ausdruck- 
formen, sondern auch für die Schöpfung neuer Werktechniken und Dekorationse- 
lemente, die — wie im Falle des Drahtemails, zur Bezeichnung des modo transil- 
vano“ führten. Das Auftreten gotischer Formen in der siebenbürgischen Edel- 
schmiedekunst läßt sich an Werken vom Beginn des 14. Jahrhunderts nachweisen. 
Kennzeichnend für diesen Abschnitt ist die Übernahme von Dekorationsformeln 
italienischer Herkunft (die Kelche von Șeica Mare, /Marktschelken/, Cisnädioara 
/Michelsberg/, Hamba /Hahnbach/, Gusterita /Hammersdorf/ u.a.). In der zweiten 


396 


llälfte des gleichen Jahrhunderts stellen — neben zahlreichen Erzeugnissen der 
Frzgießerei, Glocken und Taufbecken (Mälincrav /Malmkrog/, Bazna [Baaßen), 
Nemsa /Niemesch/, Bălcaciu /Bulkesch/, Boian /Bonnesdorf/ u.a.), — die Kelche 
die wichtigste Gruppe der Edelschmiedekunst dar. Die harmonischen Formen 
und der reiche Dekor, der durch Hämmern, Gravieren, Flächeln und Emaillie- 
ren erzielt wird, sichert diesen Werken eine hervorragende Stellung im Rahmen der 
mittelalterlichen Goldschmiedekunst (Die Kelche von Ocna Sibiului /Salzburg/, 
Cisnădie /Heltau/, Turnisor /Neppendorf/, Altina /Alzen/, Săcădate /Sakadat/). 
Aus einer siebenbürgischen Werkstätte stammen wahrscheinlich auch die soge- 
nannten heraldischen Plaketten von Aachen, die König Ludwig I von Anjou 
zum Geschenk gemacht wurden, ebenso die Gürtelspange von Arges, das wett- 
vollste Stück unter den Goldschmiedearbeiten aus der Walachei des 14. Jahrhun- 
derts. Das Siegel von Baia Mare, das Weihrauchfaß von Tismana, das Salböl- 
gefäß von Cisnädioara, zählen zu den bedeutenden Werken, die das außergewöhn- 
liche Aufblühn der Goldschmiedekunst in Siebenbürgen belegen, deren Orna- 
mentrepertoir außschließlich gotischer Prägung ist. Im Laufe des 15. Jahrhunderts 
bereichert und vervollkommnet sich der Ornamentschatz aufgrund eines regern 
künstlerischen Austausches mit Tirol und entwickelt sich rasch in Richtung von 
Kompositionen des Fischblasenstils (Kelche von Zagär [Rode/, Ghinda, Sintioana, 
Slimnic /Stolzenburg/, Dupus /Tobsdorf, Rupea /Reps/ u.a.) Eine Erfindung sie- 
benbürgischer Goldschmiede ist das Drahtemail — die Kombination von Filigran 
und Hmailguß. Auf dieses Dekorationsverfahren bezieht sich der Ausdruck 77040 
transilvano. Eine besonders wertvolle Gruppe von Werken der Erzgießerei des 
15. Jahrhunderts stellen die Taufbecken dar: (Altina, /Alzen/ 1404; Sibiu, 1438, 
Meister Leonhardus; Sighişoara, 1440, Gießer Jakob; Daia Secuiascä, Brädeni 
Henndorf u.a.) 

Nach 1500 gerät die siebenbürgische Edelschmiedekunst mehr und mehr 
in den Bannkreis der Renaissance, einige der überlieferten Dekorationsmotive 
treten jedoch auch nach 1550 immer noch auf. 

Im ersten Viertel des 16. Jahrhunderts erreichte die Gotik in den rumänischen 
Ländern das Ende eines bedeutenden Kapitels ihrer langen Lebensdauer. In Sie- 
benbürgen, wo die einheimische Gotik entstand, ausreifte und befruchtend auf 
die Nachbargebiete übergriff, hatte sich nun tatsächlich die Kraft dieses Stils 
erschöpft, die bodenständigen Künstler zeigten sich immer aufgeschlossener 
für die neue Formensprache der Renaissance. Das Erlöschen der Gotik in Sie- 
benbürgen bedeutet jedoch keineswegs ihr Ausscheiden aus dem Gesamtkontext 
der Kunst in den rumänischen Ländern. Im Gegenteil — während des 16. Jahr- 
hunderts erfreuen sich typisch gotische Architekturelemente in der Moldau be- 
sonderer Aufmerksamkeit. In den stilistischen Zusammenhang mehrerer Bauten 
von beachtlichem Wert einbezogen, tragen sie maßgeblich zu deren künstlerischer 
Gültigkeit bei. Im Gegensatz zu Siebenbürgen , wo die Gotik als Modestil auf- 
trat, bekundet sie in der Moldau des 16. Jahrhunderts neue Lebenskraft innerhalb 
einer Überlieferung, die zur autochthonen Tradition ausreifte und zum Träger 
höchst bedeutsamer Symbolwerte während der Regierungszeit Stefans des Großen 
wurde. Somit lebt in der moldauischen Architektur die Gotik nicht als Ergebnis 
einer simplen stilistischen Angleichung fort, nicht als einseitiger Hang, eine 
bestimmte Formensprache beizubehalten, sondern erwirbt sich eine vollständige, 
eindeutig rumänische Identität, da sie sich in der Epoche Stefans des Großen 
als organischer Bestandteil der örtlichen Architektur einverleibt. Die Wiederauf- 
nahme des Baustils aus der Zeit Stefans des Großen, mit den der Epoche inhâren- 
ten Neuerungen, begünstigte das Beibehalten gotischer Konstruktionstechniken 
und der architektonischen Plastik, die für diesen Stil kennzeichnend ist, unter 
Verwendung der Strebepfeiler, Sockel, der profilietten und durchbrochenen Tür- 














und Fenstereinfassungen. Die Verbreitung des Exonarthex hatte manchmal uner- 
wartete Folgen — wie bei der. Klosterkirche von Probota (1530) und der HI. 
Demetrios-Kirche in Suceava (1534), wo die großen Fenster mit Maßwerkdurch- 
bruch den gotischen Ausdruck des Gebäudes, im Vergleich zu früheren Bauten. 
betont verstärken. Dem Andtängen verschiedener neuer Kunstströmungen 
wiederstehend, überdauert die Gotik in der Moldau auch im 17. Jahrhundert. 
verschmiltz teilweise mit Elementen der Renaissance und orientalischen Formen 
(Dragomirna, 1609;. Trei Ierarhi, 1639), und sogar mit einigen barocken Orna- 
mentmotiven (Putna, 1662; Mänäsitoara, 1673). 

In der Walachei erlebt die moldauische Gotik durch die Erbauung der Stelea- 
Kirche in Tirgoviste, einer Stiftung des Fürsten Vasile Lupu, eine unerwartete 
Ausbteitung, unter Anwendung einer ganzen Reihe von Bauelementen gotischer 
Tradition: Strebepfeiler, Fenstereinfassungen, Portale mit charakteristischen Profi- 
lierungen. In der zweiten Hälfte des 17. Jahrhunderts und etwa bis gegen 1730, 
haben in der Walachei zahlreiche Bauten diese Formelemente übernommen und 
gleichzeitig mit solchen orientalischer Herkunft, aus dem Bereich der Renais- 
sance und des Barock angewendet. In all diesen Zusammensetzungen entstammen 
die gotischen Elemente dem zur bodenständigen Tradition gewordenen Architek- 
turstil (Cotroceni, 1679; Hurez, 1690—1694). 

Zu Beginn des 18. Jahrhunderts erlebte die gotische Tradition in den 
rumänischen Ländern ein letztes Aufflackern in jenen einzigartigen Schöpfungen 
băuerlicher Architektur, den Holzkirchen des Läpuser Landes, der Maramuresch 
und, zum Teil, auch in der Krischana. Nach dem verheerenden Tatareneinfall von 
1717, als zahlreiche Holzkirchen der erwähnten Gebiete ein Raub der Flammen 
wurden, geschah ihr Wiederaufbau unter verschiedenen günstigen Umständen, 
die den ländlichen Baumeistern gestattete, die Silhouetten und manche Ornament- 
details der gotischen Kirchen in Dej und Baia Mare zu imitieren. 

Wahre Kathedralen in Holz sind die Kirchen in Surdesti, Plopis, Budesti, 
Fildul de Sus, Ieud, Rozavlea, u.a., beeindruckend in ihren klaren Umrißlinien, 
den himmelstürmenden Glockentürmen; ebenso überraschend schön ist an den 
Kirchen von Libotin, Dobric, Tusa und vor allem in Brädet, die bewundernswerte 
Übetragung gotischer Steinportale in Holzschnitzerei. 

Betrachtet man den langen Werdegang, den die Gotik in den rumänischen 
Ländern — vom 13. bis zum 18. Jahrhundert durchlief, kann ein wachsender 
Absorbtionsprozess beobachtet werden, der den Übergang von einem bloß äußer- 
lich angenommenen, modischen Zeitstil, zu einem grundlegenden, der örtlichen 
Tradition einverleibten Element gewährleistet, das als solches von der volkstüm- 
lichen Architektur des ländlichen Bereichs aufgenommen wurde. Dank ihres 
Vorhandenseins und ihrer Beteiligung an so repräsentativen Denkmälern ausge- 
sprochen trumänischer Kunst, dank ihrer Teilhaberschaft am Zustandekommen 
einer so originellen Synthese, wurde die Gotik zu einer Komponente der autoch- 
thonen künstlerischen Tradition. Daher dient eine genauere Kenntnis der Gotik 
auch dem besseren Verständnis der rumänischen Kunst selbst. 





TABLA DE MATERII 


(CATI KH EE ee 5 


PARTEA I 


Arhitectura goticului timpuriu în Transilvania (sec. XID.................. 10 
Arhitectura goticului matur si tirziu în Transilvania (sec. XIV—XV) 
a): Arhitectüra religioasă Sege ee, 36 
b) Arhitectura civilä şi militară Eege NEE de 81 
Arhitectura gotică în Tara Românească (sec. XIN SN, 138 
Arhitectura gotică in Moldova (sec. XIII XV} Ee 144 
PARTEA a Il-a 
Pictura gotică (sec. XIV—XVI) ee ae 188 
Sculptura goticãä ER EE 268 
Arta metalelor (sec. XIII CVT) unseren es 305 


PARTEA a M-a 
Goticul intirziat în țările române (sec. XVI—XVIII) 


ech EE Ee Ae dee a na es 326 

b) Arhitectura de lemn ...... E o BAR PRI SEN PC ARAL AE Re TURN 356 
lie joace: meh test dmat Av it ee 368 
Biblograhe generali serice poa ot en aa pan acuza di 369 
Indicede EE ee ierre ca A eco Ee d dna d aaa 377 
Notă privind materialul ilustrativ te A ră ia Eed Here 389 
EE 390