Grigore Ionescu — Istoria Arhitecturii Românesti (1937)

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

ARHITECT GRIGORE IONESCU

FOST MEMBRU AL SCOALEI ROMÂNE DIN ROMA
CONFERENȚIAR LA ACADEMIA DE ARHITECTURA DIN BUCUREŞTI

ISTORIA
ARHITECTURII
ROMÂNEȘTI

DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÂNĂ LA 1900

LUCRARE PREMIATĂ DE SOC. ARHITECȚILOR ROMÂNI

PREFAȚA DE D-L PROF. N. IORGA

TIPARUL „CARTEA ROMÂNEASCĂ”, BUCUREŞTI

MCMXXXVII

= Jo EE Ae
CS #3} 29929 3 19

BIBLIOTECA
institutului Politehnio— lași Bow

MCE
\\
ees ) /
1% V Il Be
А
à (ae
SO
à D
19

DOMNULUI
PETRE ANTONESCU
„RECTOR AL ACADEMIEI DE ARHITECTURĂ DIN BUCUREȘTI

INCHINĂ ACEASTĂ CARTE
FOSTUL SĂU ELEV

PREFAŢĂ

|
Istoria artei e altceva decât desvoltarea tehnicei. Cei mai mulți nu înţeleg
aceasta şi atunci în loc să avem o viaţă cuprinsă în cadrul ei firesc şi înain-
tând organic, ni se dă explicaţia progreselor meşteşugului în deosebitele lui com-
partimente.
| Un asemenea studiu poale servi istoricului, dar acel care-l face să nu-şi
| inchipue nici că a înlocuit prin aceasta pe istoric, пісі că în acest domeniu isto-
ricul nu e de nevoe.
A crede altfel e a face о mare greşeală de care în alt domeniu se fac vi-
novați filologii cari merg şi mai departe ` fără istorie trag şi concluzii istorice.
D-l Grigore Ionescu a evitat greşeala. Stăpân pe ştiinţa sa de arhitect, el
n'a pus numai alături de dânsa ceva date istorice, ci a străbătut de istorie ana-
| lizele sale pe cari le-a legat într'un sistem.
| Е meritul, фе care am ţinut să-l subliniez, al lucrării de faţă.
(

N. IORGA

Cuvânt inainte.

Lucrarea de față își propune să înfăţișeze cititorului fazele principale prin
care a trecut, dealungul veacurilor, din cele mai vechi timpuri până la 1900,
arta de a construi la Români.

Cum era și firesc, lipsa unei asemenea cărți a fost resimțită, în primul
rând, de arhitecți. Unul dintre aceştia, d. Arta Cerchez, a propus, în 1931, So-
cietăţii Arhitecţilor Români, instituirea unui concurs pentru întocmirea unei
istorii a arhitecturii românești, oferind în acelaş timp si suma de 100.000 lei
pentru răsplătirea celei mai bune lucrări prezentate. La acest fond initial s'au
mai adăogat apoi lei 50.000, oferiţi de d. І. D. Enescu, președintele Societăţii
Arhitecţilor Români, pentru a constitui premiul al II-lea, şi lei 30.000, oferiţi
de d. Statie Ciortan, decanul Corpului arhitecților din România, drept- pre-
miu al III-lea. In 1934, juriul acestui concurs—din care făceau parte
două din autoritățile noastre în materie : regretatul Gheorghe Balș si d. N.
Ghika-Budesti — mi-a făcut cinstea de a-mi acorda premiul I-iu.

Lucrarea n'a putut fi totuşi publicată în forma ei de atunci, din lipsa
fondurilor necesare : ea vede lumina tiparului abia acum, când apare cu chel-
tuiala autorului, revăzută si pe alocuri îmbunătățită 1.

Arta de a construi este condițonată de o seamă de elemente diferite
și foarte importante, ținând, unele, de mediul geografic (pământ, material de
construcție, climă), altele de mediul cultural si științific. Dacă cercetarea
tuturor acestor factori este necesară înțelegerii arhitecturii unei vremi, ele-
mentul tehnic este, fără îndoială, cel care ocupă locul de frunte. O istorie a
arhitecturii comportă deci o parte considerabilă de explicaţii tehnice, cu atât

1) Societatea Arhitecţilor Români a binevoit să cumpere, si să-mi plătească anticipat, un
număr de volume în valoare de 65.000 lei, sumă care îi rămăsese disponibilă din premiile
oferite de d-nii І. D. Enescu şi Statie Ciortan. Tin să mulțumesc şi pe această cale pentru
solicitudinea arătată, atât d-lui preşedinte cât si întregului comitet al Societăţii Arhitecţilor
Români

8 GRIGORE IONESCU

mai necesare cu cât, fără ele, o construcție nu poate fi, pe deplin, înțeleasă ;
şi a nu înțelege un edificiu însemnează a nu fi în măsură să simți și să rea-
lizezi caracterul si frumusețea lui specifică.

Dar, dintre toate artele, arhitectura este aceea a cărei desvoltare este
foarte strâns legată si de vicisitudinile istoriei.

A socoti dară că, în acest domeniu, „istoricul nu este de nevoie,” însem-
neazä a face o mare greșeală.

Mai mult decât istoria celorlalte arte, istoria arhitecturii trebuie prin
urmare prezentată în cadrul firesc al tuturor acestor factori determinanfi.

Este ceea ce mi-am dat osteneala să realizez în lucrarea de față.

Materialul publicat în această carte a fost redus la ceea ce, după socotinfa
mea, constituie esențialul. Astfel, oricât de redusă ar părea întinderea expunerii
față de vastitatea subiectului, îmi place să cred că n'am trecut cu vederea
nici un monument din cele cu drept cuvânt socotite importante.

Pentru ca lucrarea să fie accesibilă si utilă nu numai specialiştilor, ci si
unui cerc mai larg de cititori, am desbrăcat textul de discufiunile prea teh-
nice si, mai ales, de controverse, pe cari, de câte ori le-am găsit absolut nece-
sare, le-am așezat în josul paginilor, în note.

Deasemenea am menționat în note, și la locurile respective, lucrările mai
importante de cari m'am folosit. Cu acest prilej, țin să-mi exprim adânca
mea recunoștință față de înaintașii a căror muncă neobosită a contribuit în
așa de mare măsură la luminarea trecutului nostru pe tărâmul istoric si artis-
tic. Să-mi fie, mai ales, îngăduit să pomenes:, dintre cei pe cari moartea i-a
smuls prea de timpuriu acestei vieți, numele iubit al lui Gheorghe Balș. Inche-
garea completă a părții referitoare la arhitectura moldovenească din această
carte n'ar fi fost cu putință fără monumentalele lucrări ale acestui neobosit
cercetător.

Descrierea amănunțită, de multe ori obositoare, a monumentelor am
înlocuit-o, acolo unde mi-a fost posibil, cu imagini, pe cari, pentru ușurința
cercetării, le-am presărat în text lângă sau chiar pe pagina unde se găsesc
inentionate.

О bunä parte din fotografiile utilizate mi-au fost puse la dispozitie în
mod binevoitor de Comisiunea Monumentelor Istorice 1 si de Serviciul foto-

1. Figurile: 3, 32, 39, 43, 48, бї, 64, 72, 73, 75, 76, 81—83, 84, 89, 93, 94, 103, 113,
118—121, 139, 144, 145, 149, 151, 153, 155, 157, 158, 168, 170, 171, 196, 207, 211, 213, 217,
224, 225, 220, 231, 233, 234, 239, 241, 243, 253, 256, 257, 259, 263, 264, 271, 273, 285, 289,
290, .292, 295—297, 306, 308, 313, 315, 317, 318, 337—339, 364, 375, 377.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 9

grafic al Direcţiei Presei din Ministerul Afacerilor Străine. Altele provin din
pretioasa colecție a d-lui arhitect Alex. Petit ?. Deasemenea mi-au fost îm-
prumutate cu multă bunăvoință câteva releveuri de monumente istorice din
bogata colecție a Academiei de Arhitectură ?.
Rog pe conducătorii celor trei instituţii pomenite, domnii profesor
. Iorga, У. Brătulescu, A. Bădăuţă și arhitect Petre Antonescu, să binevoiască
a primi, si pe această cale, mulfumirile mele alese
Nu pot să închei aceste rânduri fără un cuvânt de recunoștință adresat
soției mele, Eliza-Cristiana, hărniciei căreia datorez multe din desenurile în
alb si negru aci reproduse.

Bucureşti, т Mai, 137.

1. Figurile: r, 22, 23, 25, 27, 28, 35, 77, 142, 220, 222, 235, 274, 276, 279, 282, 291,
293, 347, 349, 350, 352.
2. Figurile : 41, 44, 50, 55, 67, 79, 86, 92, 95, 96, 105, 115, 117, 125, 128, 136, 148, 150,
154, 161, 162, 178, 180, 181, 182, 184, 186, 202, 205, 218, 238, 242, 244, 261, 267, 269,
86, 300, 303, 305, 312, 321, 322, 354, 355, 358
3. Figurile: 8, то, 68, 159, 166, 169, 172, 174, 187, 188, 189, 193, 197, 198,
361.

245, 324,

Introducere la studiul Arhitecturii românești

Din cercetările specialiștilor asupra trecutului bisericesc al Românilor, si
din consideratiunile de ordin general pe cari le putem face asupra stării
culturale si economice a strămoșilor noştri, până către anul 1300, putem de-
duce că, înainte de întemeierea Principatelor, Românii n'au avut clădiri de
cărămidă sau piatră 1. Deși creștinați de timpuriu 2, lăcașurile lor de închinare
au fost construite, la început, și pentru o lungă bucată de vreme, ca și lo-
cuinfele lor, din lemn.

După părăsirea Daciei de către Romani, si în timpul năvălirilor barbare,
în ținuturile noastre muntoase, acoperite aproape în întregime cu păduri, şi
prin văi, viața țărănească a strămoșilor noştri cu greu se aduna la un loc.
Locuitorii acestor ținuturi trăiau grupaţi în sate si erau numai țărani cu de-
săvârşire lipsiți de orașe 3. Trăind astfel grupați si ocupându-se cu păstoritul,
cu vânatul si cu plugäritul, ducând deci o viaţă foarte simplă, lipsită de orice
pretenţii, de multe ori fugäriti din loc în loc, este firesc să admitem că nu
se pricepeau și nici nu se gândeau să dureze construcții puternice din piatră.
La început, deci, toate locuințele са și toate lăcașurile lor de închinare au
fost construite, aproape exclusiv, din lemn. Mai târziu, când locuitorii di-
feritelor sate si județe au reuşit să-și facă о {атй cu un singur stăpânitor

1. N. Iorga, Istoria Bisericii Românești, Bucureşti, 1929, vol. І. р. 33—34.

2. Daco-Romanii au fost convertiți la creștinism de colonişti veniţi din părţile Orientului,
încă din epoca stăpânirii romane, dar de o generalizare a nouei religii în Dacia nu poate fi
vorba decât după secolul al III-lea. Vezi pentru această chestiune: V. Pârvan, Contribuţii epi-
grafice la istoria creștinismului daco-român, Bucureşti, 1911; N. Iorga, Histoire des Roumains et
de leur civilisation, Bucureşti, 1922, р. 27—28; А. D. Veleu. Contribuţii la studiul creștinismului
daco-roman sec. I—IV, Bucureşti, 1934; С. C. Giurescu, Istoria Românilor, Ed. Il-a București,
1935, р. 193 $ urm.; Stefan Metes, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a Românilor din Transil-
vania, ed. П, Sibiu, 1935, р. 2—20. ; C. Daicovici, Există monumente creştine în Dacia Traiană
din sec. II—III? extras din „Anuarul Inst. de studii clasice“ 1933—35. Cluj. 1936

3. N. Iorga, Istoria Poporului Românesc, traducere din limba germană, Bucureşti, 1922
vol. I. p. 213 şi urm

12 GRIGORE IONESCU š

zidicat din mijlocul lor, atunci abia au început să se gândească la construcții
mai importante, la zidiri de cetăţi de apărare, de resedinfe domnești si boe-
resti si de biserici încăpătoare şi trainice.

Dar, înainte de a ne ocupa cu studierea acestor construcfiuni, aparținând
unei țări de acum independente, știind că formațiunea poporului românesc se
inițiază în epoca de romanizare a populației dace, care stăpânea pe vremea
lui Traian ţinuturile din dreapta şi stânga Dunării, din Scitia Minor până
1а poalele pădurii herciniene, este firesc să ne punem întrebarea cari sunt ori-
ginile si cum putem explica această artă românească, ale cărei începuturi se
aşează abia în secolul al XIV-lea, adică în vremea când națiunea își creează
insfârsit state de sine stătătoare.

Pentru o bună explicare si înțelegere a artei si în special a arhitecturii
româneşti, despre care va fi vorba în această carte, cred că nu vor fi lipsite
de folos câteva consideratiuni si date asupra civilizației si a artelor cari s'au
născut, au murit ori s'au perpetuat întrun anume fel, în decursul veacurilor,
pe pământul locuit de Români.

Cuceririle lui Traian, colonizarea şi stăpânirea romană neîntreruptă de
mai bine de un secol şi jumătate, au pus pe pământul Daciei si pe populaţia
lui, pecetie definitivă de romanizare. Obiceiurile, limba si noua religie creştină
le-au primit strămoşii noștri, dela început, într'o curată formă latină. După
retragerea lui Aurelian, în urma invaziei Gotilor, retragere care pentru elementul
roman atât de adânc înrădăcinat pe pământul Daciei n'a însemnat o distru-
gere 1, populația daco-romană s'a găsit numai în câmp deschis, fără apărare,
contra invaziilor cari încep epoca marilor năvăliri barbare, — Соў, Ниш,
Avari, Slavi, Maghiari, etc.

Intr'o astfel de situație, o parte din populaţie și-a căutat refugiu în
munti, aşa cum făcuseră cu câțiva secoli mai înainte strămoșii Gefi în fața
invaziei Bastarnilor germanici şi cum vor face deseori, multe secole mai târziu,
stăpânitori si domnitori români speriați si vremelnic învinși. O altă parte a
populației daco-romane a rămas însă pe loc în câmpie si a continuat să lu-
-creze pământul strămoșesc suportând cu resemnare jugul barbar, pe care, în
anumite împrejurări, l-a putut prefera chiar anterioarei stăpâniri romane ?.
Si astfel, în decursul unei vieți de mai bine de rooo de ani, Românii din munte
“şi-au păstrat neatinse obiceiurile si limba ; cei din câmpie însă au suferit unele

т. Ceea ce s'a scris despre această retragere a fost în mare parte exagerat. Vezi ` N. Iorga,
Le problème de l'abandon de la Dacie, în „Rev. Hist. du S. E. Européen“, 1924, р. 37—58;
“St. Metes, Istoria Neamului Românesc, Sibiu, 1922, р. 48—55 şi С. C. Giurescu, op. cit. p.
162—201.

2. Vezi St. Metes, ibid.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 13

influențe dela stäpânitorii ocazionali cu cari au fost obligați să convietuiascä
o vreme. Dar cu toate aceste schimbări inevitabile, fondul roman al populației
s'a menţinut în permanență, atât la câmpie cât si la munte. Tradiţia latină
a stăruit în limbă, în felul de viață şi în organizaţia politică locală.

Nu putem spune însă acelaș lucru despre arta românească, nici despre
cea țărănească veche, nici despre cea nouă, cari nu au nimic a face cu arta.
Romei.

Tradițiile artei româneşti sunt pe de o parte mai primitive, mai vechi
decât arta romană, iar pe de alta mai noi si străine cu totul artei și lumii
romane. Sunt foarte aproape însă de arta si lumea bizantină, si în special
slavo-bizantină.

т. Pentru tradiţiile primitive, trebuie avut în vedere elementul trac,
care se întâlnește la baza manifestărilor artistice ale tuturor popoarelor din
Sud-Estul Europei. Săpăturile arheologice făcute pe tot întinsul teritoriu-
lui românesc, la Gumelnița în Muntenia, la Cucuteni si Fedeleşeni în Mol-
dova, la Candidiana și Atmageaua Tätärascä în Dobrogea, sau în Oltenia la
Sälcuta, lângă Craiova, pentru a nu menționa decât în treacăt câteva din cele
mai importante localități, au dat la iveală o bogăție de obiecte de artă, cera-
mică cu modele reliefate și pictate, arme de bronz și de aramă, obiecte de
cult, etc., cari, după părerea specialiștilor, aparţin civilizației trace 1. Din cer-
cetarea acestor obiecte de artă tracă, s'a tras concluzia că populația carpato-
danubiană a avut fără întrerupere o activitate artistică remarcabilă, pe care
a transmis-o apoi, către sfârșitul celei de a doua epoci de bronz, și regiunilor
Germaniei orientale.

Fondul artei băștinașe este deci trac și tradiţia acestei arte, păstrată
din veac în veac, n'a fost distrusă în Dacia de Romani, așa după cum Bar-
barii cari au urmat Romanilor n'au putut distruge caracterul roman al limbii
şi obiceiurilor populaţiei româneşti. Broderiile țărănești și ciopliturile în lemn
cu desenurile lor geometrice amintesc foarte bine această artă tracă, care
este arta veche a popoarelor din Peninsula Balcanică şi din întreg bazinul
Mării Egee?.

1. Vezi I. Andrieşescu, Asupra epocii de bronz în România, în „Bul. Com. Mon. Ist.“
УШ, р. 154 şi urm.; Vladimir Dumitrescu, Fouilles de Gumelnița, în „Dacia“ II, 1925, р.
29 şi urm.; Radu şi Ecaterina Vulpe, Les fouilles de Poiana, în „Dacia“ III—IV, 1927—1932,
р. 253 şi urm.; С. C. Giurescu, op. cit, р. 16 şi urm.

2. Vezi N. Iorga şi G. Balș, L'art roumain, Paris, 1922, р. 6. Pentru bogăţia si varieta-
tea modelelor de cioplituri populare, vezi în special Al. Tzigara-Samurcas, Isvoade de cioplituri
ale ţăranului român, Bucureşti, 1928.

14 GRIGORE IONESCU

2. Faptulcäarta românească nu are nimic comun cu arta romană pare
oarecum ciudat la prima vedere, întrucât nu numai că legăturile cu Roma,

Fig. 1. Biserica din Densuș (Țara Hațegului).

la început, au fost directe si foarte strânse, dar arta care prezintă cele mai
numeroase si importante resturi pe pământul locuit de Români este arta ro-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 15

mană, arta transplantată în această regiune de cucerirea lui Traian la înce-
putul secolului al II-lea d. Chr. Această artă provincială s'a menţinut o bu-
cată de vreme destul de bine în Dacia. După așezarea în aceste locuri а Gotilor
ca federafi ai Imperiului, cetățile si orașele de pe malul stâng al Dunării si
din Dobrogea au fost restaurate cu ocazia fiecărei incursiuni şi recuceriri ro-
mano-bizantine, în timpul lui Constantin cel Mare, al lui Mauriciu si al lui
Justinian 1. Dar, cu începutul secolului al VII-lea, aceste constructiuni de piatră
se näruesc sub nepăsarea stăpânitorilor ocazionali, si, în afară de unele cetăți
din Dobrogea, cari mai conservau încă și în secolul al XI-lea fortificatiuni din
timpuri vechi 2, fortificatiuni cari apoi au dispărut si ele sub vârtejul nă-
vălitorilor, din bogăţia de monumente romane si romano-bizantine nu se mai
găseau în secolul al XIV-lea, în epoca de formaţiune a Principatelor și a unei
arhitecturi românești de zid, decât mormane de ruine, cari ar fi putut furniza
noilor meșteri cel mult material izolat de construcţie 3. De o directivă în ceea ce
privește un fel de a clădi sau un stil de arhitectură nu maiputea fi vorba 4.

т. N. Iorga si G. Balș, op. cit. p. 7.

2. Vezi N. Iorga, Cele dintâi cristalizări de stat ale Românilor, în „Revista Istoricä,* 1919,
р. 103—113.

3. Poate fi menţionat aici cazul bisericii românești din Densus, care este construită în
bună parte cu piatră luată din ruinele vechii Sarmizegetusa (fig. 1).

4. Deşi monumentele romane clădite pe pământul Daciei n'au jucat nici un rol în for-
marea arhitecturii culte la Români, nu e rău totuși să pomenim câteva din aceste importante
relicve, atât de preţioase pentru dovedirea intensei vieţi romane, care a durat atâtea secole pe
pământul nostru : Podul lui Traian, clădit peste Dunăre la Severin, de arhitectul Apolodor din
Damasc, pod din care se păstrează si azi cele două picioare de cap, pe malul românesc si pe
cel sârbesc, precum si resturi vizibile, când apele sunt scăzute, din pilonii intermediari. Alături
de pod, ruinele Castrului Drobetis, care era primul punct de sprijin al dominaţiei romane în
Dacia (cfr. N. Iorga, L'art roumain, p. 7). In Transilvania, vechea cetate a lui Decebal, Sarmi-
zegetusa, refăcută de Traian şi botezată cu numele de Ulpia-Trajana ` circul roman de la Sar-
mizegetusa, ale cărui ruine au început să fie cercetate de curând ` apoi atâtea orașe romane răs-
pândite în cuprinsul ținutului ca Apulum (Alba-Iulia), Napoca (Cluj), Potaisa (Turda), Poro-
lissum, 9. a. In Dobrogea, cetatea Tomis (Constanţa) şi în special cetatea Tropaeum, în care
se găsea celebrul monument al lui Traian, (?), ridicat ca să comemoreze o victorie romană asupra
localnicilor. Săpăturile cari s'au făcut în vremea din urmă în această cetate au scos la iveală
resturi remarcabile de artă romană şi romano-bizantină. Așa, de pildă, pot fi menţionate : ba-
silica romană cunoscută sub numele de „Basilica Forensis”, clădită probabil pe la 316 (vezi V.
Pârvan, Cetatea Tropaeum în „Bul. Com. Mon. Ist.“ IV, 1911, p. 174) precum și bisericile cres-
tine clădite mai târziu : „Basilica de marmură” (refăcută de mai multe ori până în sec. al VI-lea.
Vezi planul în Ви]. cit. р. 178, fig. 20) un baptisteriu foarte interesant de plan treflat (ibid.
р. 179, fig. 22), Basilica С (vezi reconstrucția după arh. Sp. Cegăneanu în Bul. cit. р. 184—185)
si atâtea alte resturi de construcții însemnate (сїт. V. Pârvan op. cit.)

16 GRIGORE IONESCU

3. Pentru a explica influențele slavo-bizantine nu trebuie decât să ținem
seamă de strânsele relaţii, politice și religioase în special, cari au existat între Bul-
gari şi Sârbi pe de o parte şi între Români si aceștia pe de altă parte, precum
şi de faptul că Românii au trăit o bucată de vreme alături de Slavi, dela cari
au împrumutat termeni în limbă şi că prin urmare influența religioasă și artis-
tică sârbească, atunci când Românii organizați în Principate sunt chemaţi la
o viață nouă, a fost favorizată tocmai de aceste legături și relaţii anterioare,
cari au format terenul prielnic unei înrâuriri.

Bulgaria si Serbia sunt țări de civilizație si artă bizantină, și deşi aceste
neamuri au venit peste noi şi s'au stabilit mai târziu în Peninsula Balcanică,
organizarea lor ca state independente este anterioară intemeierii Principatelor
românești. Este deci firesc ca şi arta si arhitectura lor națională să fie mai
vechi. Şi astfel, date fiind legăturile cari au existat între ei şi noi, înrâurirea
arhitecturii slavo-bizantine asupra arhitecturii românești, care începe cu se-
colul al XIV-lea, se poate ușor explica.

Та 679, Bulgarii existau în Peninsula Balcanică organizați într'un stat
independent. Crestinafi, ei se atașează către 870 definitiv bisericii din Cons-
tantinopol, și începând cu această epocă pământul bulgăresc este semănat cu
importante biserici de stil bizantin, între cari biserica Roşie de lângă Plovdiv
(sec. IX), biserica Sf. Gherman de lângă Prespa (sec. X), Sf. Sofia dela Ohrida
(sec. XII), Sf. Dumitru și Sf. Petru și Pavel din Târnova (sec. XIII şi XIV)
şi Sf. Arhangheli din Mesembria (sec. XIV) nu sunt decât cele mai importante.

Arhitectura sârbească, deşi mai întârziată 1, ia totuși o desvoltare mult
mai mare decât cea bulgărească. Bisericile bizantine sârbești clădite în Mace-
donia, pe valea Ibarului şi pe valea Moravei, între secolul al XII-lea și jumă-
tatea secolului al XV-lea, precum Studenifa, clădită la 1190 de întemeie-
torul statului, Ștefan Nemanian, Graceanita zidită de Milutin în jurul anului
1300, apoi Kruseväf (1377—1389), Ravaniţa (1381), Manasia (1407—1418) şi
Kalenici (1427), pentru a nu pomeni decât câteva din cele mai importante,
reprezintă tipurile de biserici bizantine împământenite si transformate treptat
până la cea mai completă formă sârbească specifică secolulul al XIV-lea. Aceste
biserici, şi în special cele de pe valea Moravei, aveau să exerciteze asupra
arhitecturii munteneşti dela început influențele cele mai curioase și mai com-
plete, atât în ce priveşte planul cât si decorul exterior.

Dar Românii n'au avut raporturi numai cu vecinii lor Bulgarii şi Sârbii
ci şi cu Bizantinii si cu capitala lor Constantinopolul, înainte chiar de înte-
meierea Principatelor. Bizantinii au întreținut trupe la Dunăre pentru a se

1. Statul sârbesc se întemeiază la 1165.

ISTORIA ARHITECTURIT ROMAN

apära contra Slavilor si a Ungurilor, astfel cä ei au fost în raporturi directe
cu populația de pe malul stâng al fluviului si aceste raporturi n'au rămas fără
să aibă o influență asupra vieţii civile şi religioase a Românilor. Voevozii ro-
mâni, ce-i drept, la început îşi organizează statul si curtea lor după moda
occidentală a vecinilor dela Nord, a Ungurilor în special, dar odată sustrasi
ascendentului unguresc ei își îndreaptă privirea către Bizanț.

Viaţa religioasă a Românilor a fost condusă vreme îndelungată de preoți
locali, cari, până la întemeierea Principatelor, s'au format si au stat sub auto-

AREA NEAGRA

== CORSTANTIHOPDL

79 р."
À d À )
\ KÉ сә
ї
Fig. 2. Harta ţărilor de arhitectură bizantină din Peninsula Balcanică.

titatea episcopilor bulgari dela Dunăre ` si cum biserica bulgărească reprezinta
ortodoxia bizantină, organizația bisericii noastre, cât de redusă, a fost şi ea
făcută după tipicul bizantin, rămânând însă în afara unei ierarhii oficiale.
Când, mai târziu, Nicolae Alexandru Basarab se gândeşte 1а o consolidare
a bisericii românești, el cheamă la reședința lui dela Argeș, ca prim mitro-
polit al "Țării Româneşti, pe episcopul de Vicina 1, Iachint, căruia îi dă titlul
de Mitropolit al Ungro-Vlahiei (1359). Organizatiunea aceasta bisericească, cu

т. Vicina, localitate azi dispărută, care se găsea pe vremea aceca în Dobrogea la gurile
Dunării. Asupra acestei aşezări, vezi studiul d-lui G. Brătianu în volumul Recherches sur Vi-
cina et Cetatea Albă, Bucarest, 1935.

18 GRIGORE IONESCU

caracterul ei nou și curat bizantin, se transformă mai târziu, sub înrâurirea
curentului sârbesc introdus în Тага Românească de călugărul sârb Nicodem,
stabilit pe la 1370 în părțile Severinului. Ucenicii lui Nicodem pătrund şi în
Moldova, unde, pe la 1390, întemeiază în apropiere de Cetatea Neamţului o
mânăstire de cărturari, care este Mânăstirea Neamţului, refăcută apoi de Ștefan
cel Mare. Egumenii sârbi stabiliți în mânăstirile lor din Moldova, dat fiind că
în această ţară biserica încă nu era organizată са în Tara Românească, în-
deplineau si funcțiunea de sfințire şi hirotonire, adică erau vlădici. Mai târziu,
unul din acești egumeni, Iosif, înrudit cu Musetestii, ajunge episcop de Cetatea-
Albă, iar sub Alexandru cel Bun, este recunoscut exarh al Constantinopolului
si devine astfel primul mitropolit al Tärii Moldovei (1401) 1.

4. La formarea arhitecturii monumentale, care ia naștere atât în Mun-
tenia cât si în Moldova curând după întemeierea Principatelor, alături de pro-
cedeele de construcție tradiționale si de factorii locali preponderenfi, contri-
buesc, după cum reese și din cele spuse mai sus, o seamă de curente de in-
fluente străine, cari aduc de aiurea principii de construcție nouă şi forme deo-
sebite.

Dintre factorii locali cari au jucat un rol în formarea arhitecturii româ-
nesti se pot cita: în primul rând, materialul constructiv pe care meșterii îl
aveau la îndemână — piatra, foarte abundentă, cărămida, pe care ştiau să o
fabrice cu ușurință și pricepere și lemnul — ; în al doilea rând, clima, care
a impus forme speciale de acoperișuri cu pante repezi și streasini proeminente
cari să poată arunca cu ușurință, departe de zidurile cari aveau să fie uneori
atât de împodobite, zăpezile mari apele de ploaie. Tot ca factori locali
nu pot fi nesocotite deasemenea posibilitățile economice ale țării, răsboaiele,
râvna şi priceperea voevozilor stăpânitori.

In ceea ce privește influențele venite de aiurea, se pot distinge două curente
principale : unul occidental de artă gotică și romanică, altul oriental de artă
bizantină şi armeană.

Judecând după primele monumente de piatră clădite în Тага Româ-
nească si în Moldova de atunci, şi din cari rămăşiţe destul de importante s'au
mai putut găsi, se poate afirma că primul curent de influență străină vine
în Principatele românești din Occident. In Ardeal, influențele occidentale
sunt deadreptul predominante. Legăturile atât de îndelungate ale acestei părți

т. Iosif, ca Mitropolit al Moldovei, se stabilește la Suceava unde aduce, de 1а Cetatea-
Albă, sicriul cu moaștele celui mai nou sfânt recunoscut de Biserica ortodoxă, Sf. Ion-cel-Nou,
şi П aşează în biserica Miräufilor care devine astfel Mitropolia țării.

| "SE

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 19

de ţară cu țările vecine de artă si cultură occidentală justifică această pre-
dominantä.

In Muntenia de azi, arta occidentalä a pätruns prin interinediul Ardea-
lului ` în Moldova, prin cel al Ardealului, al Poloniei si Galiției.

Monumente de stil curat romanic ori gotic s'au clădit foarte puţine în
Principatele românești, numai la început, si deja într'o epoză în care arhi-
tectura gotică era pe punctul de a fi părăsită în țările ei de baștină. De aceea
se şi explică în parte cum curentul de arhitectură occidentală, care se face
simțit la început în primele monumente clădite, este curând înlăturat si în-
locuit, chiar din secolul al XIV-lea, de curentul oriental. Pe de altă parte,
planul bisericii gotice ori romanice fiind croit după cerinţele cultului occidental,
catolic, iar Românii fiind creștini ortodoxi, era si natural ca planul läcasurilor
lor de închinare să fie conform cu cerințele cultului oriental căruia ei apar-
ţineau. De aceea, dacă primii meșteri de construcții, cari nu puteau fi Români,
au construit după moda şi tradiţiile religioase ale țării din care fuseseră che-
mafi, următorii, printre cari puteau fi de acum și Români, învățați la meșteșug
de meşterii străini rămași în țară, au început să zidească biserici după tipul
cerut de cultul oriental. In acest fel, în Muntenia, arhitectura se liberează
aproape dintr'odată de influențele occidentale, cari, pentru o bucată de vreme,
continuă să persiste în pictură. In Moldova însă, când clădiri gotice ori ro-
manice nu se mai zidesc, elementele de arhitectură si principiile de construcție
gotice sunt păstrate, mai mult chiar, amplificate şi combinate, într'un mod
pe cât de original pe atât de armonios, cu elemente bizantine, pe un plan
nou bizantin.

Abstractie făcând de planul basilical, romanic ori gotic, pe care îl găsim
în monumentele dela începutul arhitecturii românești, si care, desi de origini
occidentale, prezintă totuși impärfeala în naos şi pronaos cerută de cultul
oriental, planul bisericii româneşti este planul bizantin. In Moldova acest plan
se compune dintr'o singură navă lungă, terminată întotdeauna către Răsărit
cu o absidă poligonală sau circulară. Interiorul este împărţit de ziduri trans-
versale în două sau mai multe compartimente. Primul compartiment, în care
se intră de obiceiu printr'o use centrală, tăiată în zidul fațadei de Apus,
este de formă dreptunghiulară ori patrată si se numeşte pronaos. Din pronaos,
printr'o use îngustă, se trece într'o încăpere centrală numită naos, care are
o formă dreptunghiulară şi este de cele mai multe ori lărgită către Nord şi
Sud prin două abside semicirculare în interior și proeminente pe fațadele la-
terale, sau câteodată, în Moldova, cuprinse în grosimea zidului (Piatra, Arbora,
Dobrovăț, etc.). Pe naos, printr'un sistem de arcuri cari sunt o caracteristică
a arhitecturii moldovenești, în Moldova, sau pe arcuri bizantine simple, în Миг-

20 GRIGORE IONESCU

tenia, se ridică în general o turlă de proporţii svelte si elegante. Naosului îi
urmează altarul, care, ridicat cu o treaptă sau două față de nivelul celui dintâi
şi închis în absida care termină biserica spre Răsărit, este locul consacrat unde
preotul îsi îndeplineşte principalele funcțiuni religioase. Acest altar — sau mai
corect încăperea care cuprinde altarul, absida — la bisericile din Occident se
numește sanctuar, presbyterium sau tribunal!, iar la cele din Orient, adyton?
abaton è sau bema *.

Absida altarului e separată de naos fie printr'un zid de piatră ori cărămidă,
pictat, fie printr'un perete de lemn cu icoane. Această despärtitoare — xtyxìlòes
sau х@үтх&)Ло: — se chiamă tâmplă, catapeteazmä, sau iconostas. In ea se
deschid trei uşi, dintre cari, cea centrală se numește împărătească —î:: Occident
şi Orient poarta sfântă, âyiat поло: — si prin care, după regulile bisericești, poate
intra şi esi numai preotul. In mijlocul absidei se găseşte o masă patratä, ridi-
cată pe un picior de piatră. Aceasta este altarul propriu zis, numit la ortodoxi,
pristol sau sfânta masă. In dreapta şi stânga altarului se găsesc de obiceiu două
nise speciale tăiate în grosimea zidului si luminate direct cu câte o ferestruie
îngustă și mică. Aceste cämärufe constituesc principalele anexe ale altarului.
Ele se găsesc, în Orient, la toate bisericile clădite, din cele mai vechi timpuri
ale creştinismului. Cea din stânga, în peretele de Miază-Noapte,se numește
proscomidie, sau prothesis, si servește ca loc de preparare si de păstrare a sfintelor
taine ; cea din dreapta se numeşte diaconicon, sau apodosis, şi e destinată păs-
trärii vestmintelor şi odoarelor bisericești. Alături de proscomidie si de diaconicon,
cari câteodată sunt înlocuite de firide mici, simple, tăiate în grosimea zidului
deasupra nivelului solului si neluminate direct din afară, se găseşte o serie
de mici nise dispuse de jur împrejur pe curbura absidei şi cari servesc la păs-
trarea diverselor obiecte de uz comun sau ustensile.

In exterior, planul acesta, de origini bizantine balcanice, prezintă, si
aceasta numai în Moldova, un caracter foarte occidental, anume, întrebuin-
teazä contrafortul, acest element constructiv de atât de mare importanță în
arhitectura romanică si gotică.

In Muntenia, pe lângă planul triconch, asemănător cu cel din Moldova,
care pătrunde în arhitectura muntenească în a doua jumătate a secolului al
XIV-lea, prin intermediul Serbiei, se mai găsesc : planul central în cruce greacă
înscrisă, cu o absidă centrală flancată de două absidiole — proscomidie și dia-

1. Prin analogie cu destinația pe care această absidă o avea în basilica civilă la Ro-
mani : locul ocupat de cel care impärteste dreptatea.

2. Locul secret.

3. Locul inaccesibil.

4. Estradă, din cauză că era mai ridicat cu o treaptă sau două deasupra naosului.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 21

conicon — cu sau fără sâni laterali (ex. bis. Sf. Nicolae Domnesc din Curtea
de Argeș, vechea Mitropolie din Târgoviște, Snagov, etc.) si planul dreptunghiu-
lar simplu terminat cu o absidă către Răsărit (Sân Nicoară din Curtea de Argeş,
apoi, mai târziu, Gherghița, Strehaia, Goleşti, Vlädesti-Muscel, etc.).

Constructiunea în general se face din piatră brută si cărămidă. Zidurile
au deseori o grosime excesivă față de dimensiunile mici ale bisericilor. Această
grosime variază între 1.00 m. (la majoritatea bisericilor) până la 1,60 m. (Neamţ)
si mai târziu 1,80 m. (Brebu-Prahova) şi chiar 2,00 m. (Solca în Bucovina).

Fațadele sunt construite, în Moldova, în epoca de înflorire a arhitecturii,
cu material aparent : piatră brută sau foarte puţin lucrată, cărămidă și piatră
de talie cioplită cu îngrijire, la muchile fațadelor, la cornise (cari sunt rare)
si la socluri.

Soclul este în general proeminent si profilat din belșug. Fațadele sunt îm-
părțite în două zone : una inferioară, în care materialul constructiv predominant
este piatra ; alta superioară, situată deasupra planului de naştere al bolților,
construită exclusiv din cărămidă. Decorul exterior este compus din cărămidă
aparentă smălțuită si colorată, așezată în rânduri de nișe oarbe, cari decorează
în general partea superioară a fațadelor.

In Muntenia, fațadele sunt de cărămidă şi piatră brută așezate în straturi
alternative (Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, Sân Nicoară), de pia-
tră de talie cioplită cu foarte mare îngrijire si, în jurul ferestrelor, ușilor, etc.
bogat sculptată (Episcopia din Argeş, Biserica Mânăstirii Dealu), de cărămidă
separată în fâşii alternative de tencuială și cărămidă aparentă sau, mai târziu,
complet tencuite.

In ceea ce privește mersul evolutiv al întrebuințării materialelor, al dis-
pozitiunii lui si al formelor, acestea se vor vedea în capitolele cari urmează.

САР. 1.

Arhitectura de lemn. |

т. Din vremurile îndepărtate si întunecate ale existenței poporului ў
românesc, nu avem știri precise din cari să putem înțelege ре deplin cum ега

Fig. 3. Biserica de lemn din Grämesti.

organizată biserica şi cari erau preocupările Românilor în ceea ce priveşte
lăcașul lor de închinare. Se poate afirma totuşi că strămoșii noștri, de îndată
ce au fost creștinați, au prins obiceiul de а clădi bisericuțe de lemn, cari desi-
gur nu se deosebeau prea mult de casele lor de locuit. Deseori, o peşteră amc-
najată sumar si însemnată cu o cruce la intrare, a fost transformată în bise-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 23

ricäl, şi nu rareori o simplă cruce de lemn sau de piatră înfiptă în pământ
a ţinut loc de biserică. In timp de răsboaie, voevozii români au ridicat în
mijlocul câmpurilor sau pădurilor unde își aveau aşezările lor militäresti

cruci simple, în fața cărora preotul oficia serviciul religios pentru mulțimea

1530 4

Fig. 4. Biserica de lemn din Grämesti. Sectie si plan.

soldatilor credinciosi. In 1683, Serban Cantacuzino, care ia parte la asediul
Vienei, alături de armatele turcesti, ridicase în lagărul său, lângă Gatter
Hölzl, cam unde e azi Schânbrunn-ul, o cruce de stejar înaltă de 3,50 m.,

1. In Muntenia ne sunt cunoscute două exemplare din acest fel : bisericuța din Stoeneşti-
Cetäteni-Muscel, care — judecând după o zugrăveală interioară înfățișând chipul ctitorului —
datează din timpul lui Nicolae Alexandru Basarab (1340—1364) şi capela de aceeaşi structură
de lângă mânăstirea Bistriţa din Oltenia. Сїт. N. Ghica-Budesti, Evoluția arhitecturii în Mun-
tenia. Partea I, „Bul. Com. Mon. Ist.”, 1927 р. 5-

GRIGORE IONESCU

în fața căreia, în fiecare dimineaţă, un preot oficia liturghia. Când așezarea
era de mai lungă durată, crucea era înlocuită cu o bisericuță. Vasile Lupu
ridicase în 1650, pe când se afla în luptă cu Tätarii și Cazacii, la Scheia
din Vaslui, unde era codrul Cäpotestilor, o astfel de bisericuţă de lemn!.
Dar biserici de lemn nu s'au construit numai înainte de întemeierea Princi-
patelor, sau, după aceea, numai în vremuri speciale. Regiunile muntoase si

]—

э» 2-

Fig. 5. Biserica de lemn din Zätreni. Sectie si plan.

deluroase din Muntenia, Moldova, Bucovina si Transilvania sunt semänate
cu biserici de lemn a căror existență în timp si spațiu, se explică, prin abun-
denta materialului lemnos, prin resursele bănești modeste ale boierilor sau
țăranilor ctitori si prin priceperea și posibilitățile constructive ale meșterilor
locali, obișnuiți să lucreze cu dibăcie si artă materialul pe care îl aveau la
îndemână.

Arhitecturii de lemn, considerată ca artă pur populară, cu origine pre-
istorică, i se atribue un rol important în formațiunea arhitecturii monumentale

1. N. Iorga, Istoria Bisericii Românești, I. p. 24.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 25

de piatră și zid. Lucrul acesta, pentru ce privește trecutul îndepărtat, pare
să fie cu prisosinfä dovedit. Când este vorba însă de arhitectura de lemn pe
care ne-o oferă monumentele ce ni s'au putut păstra până acum, consideren-
tul acesta preconceput cred că trebue înlăturat. Din studiul amănunțit al

Zë

Fig. 6. Felul de imbinare al bârnelor la colțurile in unghiu drept (Biserica din Zätreni).

construcțiilor de lemn existente, unele mai vechi, altele de dată mai recentă,
reiese că nu se poate vorbi de o perfectă continuitate si de o evoluţie absolut
proprie arhitecturii de lemn, întrucât această evoluție este strâns legată si

26 GRIGORE IONESCU

condiționată chiar de desvoltarea arhitecturii de piatră si zid!, pe care cea
de lemn o imită?. Nu este mai putin adevărat însă că, în arhitectura de
lemn românească, se simte o lungă tradiţie, сате пе îndreptățeşte să credem că
la Români biserica de lemn a existat din cele mai vechi timpuri. Felul de

Fig. 7. Felul de imbinare al bârnelor la colțurile în unghiu obtuz (Biserica din Zătreni).

așezare al lemnelor în construcția pereţilor, aspectul exterior al unor bise-
тїсї, ca, de pildă, al celei din Grämesti-Costesti, care nu se deosebește aproape
de loc de o casă țărănească bogată, precum și modurile de îmbinări, sta-
bilesc îndeajuns o linie esenţială de caractere tradiționale.

Mai mult, în ce privește decorul sculptural, unele biserici, în special
din Muntenia şi Transilvania, poartă pe ele pecetia celor mai admirabile exem-

1. Vezi pentru această chestiune și părerile foarte întemeiate ale lui Vladimir Roman
Zaloziecky, Gotische und Baroche Holzkirchen in den Karpathen-Ländern, Wien, 1926, р. 9—11.

2. Aceasta o putem spune cel puțin pentru vremurile ре cari le cunoaştem până acum
prin monumentele cari ni s'au păstrat. Pentru {ага noastră, pentru Transilvania şi Moldova în
special, rezultatele sunt toarte concludente.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 27

ple de cioplituri în lemn pe cari le găsim și în arta populară veche, și care au
la bază acel element trac, acele motive geometrice de diverse combinatiuni
cari s'au păstrat în popor şi au
străbătut veacurile ajungând până
la поі1.

Studiind bisericile de lemn
semănate pe întinsul ținuturilor
româneşti, putem distinge trei
grupuri principale, aparținând
fiecare uneia din cele trei pro-
vincii ` Muntenia, Moldova sau
Transilvania. La acestea am mai
putea adăoga grupul bisericilor
din nordul Bucovinei, dar, deşi
remarcabile din punct de vedere
constructiv, aceste biserici, cu
planul lor drept şi cu acoperi-
suri jucate supraînălțate de о
turlă (Revna) sau chiar de trei
(Milie), sunt de influență ucrai-
niană sau galițiană. Ele nu sunt
nici prea vechi şi nici mai ales
româneşti, încât nu intră în сг-
drul studiului de faţă ?.

2. In ce priveşte arhitectura
bisericească de lemn, Muntenia
este o regiune săracă. Bisericile
de lemn muntenesti, răspândite
în partea de nordvest şi în spe-

cial în județul Vâlcea, sunt din Fig. 8. Biserica de lemn din Zătreni jud. Vâlcea.
Fațada dinspre Apus.

cele mai simple 3.
Au planul compus dintr'o singură navă dreptunghiulară, despărțită, ca

1. Vezi Al. Tzigara-Samurcas, op. cit.

2. Biserici de acest tip se găsesc însă si pe pământul Moldovei, mult mai jos de regiunile
cari se învecinesc cu Ucraina. Asa, de pildă, există una la Tibucani în jud. Neamţ, care ar fi
fost construită în 1774 de spătarul Iordache Cantacuzino.

з. Vezi, pentru astfel de construcţii, N. Ghica-Budesti, Câteva biserici de lemn din Oltenia,
în Pol, Com. Моп. Ist.“ 1926, p. 2—27 şi V. Drăghiceanu, Biserica din Grămești, în „Bul.
Com. Mon. Ist.“ III, р. 108 şi urm.

28 GRIGORE IONESCU

de obiceiu, printr'un perete de lemn, în pronàos şi naos. Spre Răsărit, acest
plan se termină întotdeuna cu o absidă poligonală (Zătreni-Vâlcea, Grămești-

Fig. 9. Biserica din Zătreni. Stâlp şi grinzi dela pridvor.

Costești, Sf. Nicolae din Dobruşa de jos, etc.) sau, câteodată, dreptunghiulară
«(Ştefănești-Școala- Vâlcea).

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 20

Pe partea de Apus, intrarea în biserică se face pe sub un pridvor ridi-
cat pe stâlpi impodobifi cu cioplituri. Acest pridvor este de obiceiu drept-
unghiular si cuprinde toată lățimea fațadei (Bisericuța de la Mânăstirea Din-
trun Lemn, Stefänesti-Scoala din Vâlcea, Dobruşa din acelaş județ, s. a.).
Se găsesc însă si pridvoare poligonale de un pitoresc deosebit (Zătreni-Vâlcea).

Cele mai multe din aceste
biserici au ridicată pe prid-
vor, ca un turnulef deasup-
та acoperişului, clopotnița.

Construcţia este în gc-
neral bine executată. Pe-
refii de bârne de brad sau
stejar sunt ridicați pe o
temelie de piatră. Та bi-
serica din Grämesti Cos-
testi, al cărei plan este dcc-
sebit prin aceea că pune
în evidenţă atât în interior
cât si în exterior pronao-
sul, naosul şi absida, prin
retrageri succesive (fig. 4),
temelia este foarte înaltă,
iar aspectul general al bi-
sericii nu se deosebește prea
mult de o casă oarecare.
Portalul acestei biserici este
o dovadă și un remarcabil
exemplu de cioplituri de stil
popular.

Acoperisurile sunt în
general de șindrilă.

3. Mult mai săracă în
avufii decât Muntenia, Mol-

20090000 TERRES

Le
Q:

RIRES

Fig. то. Use de lemn sculptat la biserica din Zătreni-Vâlcea
(desen de arh. Titus Evolceanu).

dova e o țară bogată în bisericuțe de lemn. Cele mai multe datând din sc-
colul al XVIII-lea și al XIX-lea, aceste biserici sunt răspândite în Moldova
de Nord, în special pe valea Bistriţei și în Bucovina.

Tipul de biserică de lemn moldovenească este deosebit şi de cel din Tran-
silvania, si de cel din Muntenia. Planul este întotdeuna trilobat si forate
deseori partea de Vest e terminată, ca si cea de Est, cu o absidă poligo-

30 GRIGORE IONESCU

nală. Această formă, care nu e proprie lemnului, se datorește fără îndoială
înrâuririi pe care au exercitat-o bisericile de zid asupra meșterilor populari
constructori de biserici de lemn!. Inrâurirea aceasta, pentru vremurile mai
recente, este si mai accentuată, si еа nu se mărginește numai la forma planului
ci şi la aspectul exterior al construcției. Biserica construită din lemn se aco-
peră cu tencuială, poate şi pentru o mai bună apărare contra frigului, dar
mai ales se constată o preocupare în ce priveşte ascunderea adevăratului
material din care e construită. Meşterii constructori sau ctitorii, par să fie
rușinaţi de sărăcia lor. Neputând clădi, din lipsă de mijloace, în piatră
sau cărămidă, construesc în
lemn, căutând să fasoneze
construcția așa: fel ca as-
pectul ei să пи se deose-
bească de cel al unei.con-
structii de zid. Astfel, un
exemplu între atâtea, bi-
serica din Dragomiresti-
Neamţ (fig. 11), construită
din bârne de lemn, este
complet tencuită 2. La ab-
sida altarului, talpa este
cioplită astfel încât să ca-
uss pete o curbă cât mai apro-
Fig. 11. Biserica din Dragomirești-Neamţ. Plan. piată de cerc, iar forma
aceasta circulară, improprie
lemnului, este corectată din tencuială. Mai mult, acolo unde rămâne apa-
rent (la ferestre si usä), lemnul este lucrat, în ce priveşte formele, după teh-
nica pietrei (fig. 12).

Dar lăsând deoparte cazurile speciale, vorbind în general, materialul con-
structiv e de bună calitate : stejar, frasin, sau brad. Construcția făcută cu
bârne cioplite, aşezate orizontal si îmbinate la colțuri, după unul din pro-
cedeele curente (vezi fig. 6$17), se ridică în majoritatea cazurilor pe o bază
de zidărie de piatră cu mortar, sau chiar uscată. Bârnele orizontale, la o
mare parte din biserici, au fost acoperite (tăbănite) ulterior cu o haină pro-

1. Faptul acesta pare să fie admis si de d. V. Vătăşanu, care vede totuşi în biserica de lemn
prototipul bisericii de zid. Cfr. Contribujiuni la cunoașterea bisericilor de lemn dim Moldova, în
„Inchinare lui N. Iorga“, Cluj, 1931, p. 416.

d 2. Tencuialä de pământ galben şi paie tocate.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 31

tectoare de sipci așezate vertical, iar altele, după cum am văzut mai sus,
au primit un strat de tencuială atât la exterior cât si în interior (Dragomi-
reşti-Neamţ, Vaduri, s. a.). Aproape toate aceste biserici au pe latura de Sud
(câteodată, mai rar, ре cea de Vest, cum e biserica din cătunul Draga-Neamf)
un pridvor deschis sau închis. Când pridvorul este deschis, stâlpii cari îl susțin,
legaţi între ei cu console speciale, sunt foarte frumos și artistic împodobiți

Ae, fi

1,68

Fig. 12. Uşa d una din ferestrele bisericii din Dragomirești

cu cioplituri (Răpciuni, Broșteni, Schitul Draga, Gura Hangului, Sf. Petru
si Pavel din Cârlibaba, s. a. : (fig. 16, 17). De obicei, deasupra pridvorului se
înalță clopotniţa, care apare ca un turnulef cu balcon sprijinit pe stâlpi si
așezat deasupra acoperișului (Răpciuni, Broșteni, $. a.). Câteodată, clopot-
nifa, care e un simplu turn închis, străpuns numai de ferestre, se înalță dea-
supra pronaosului (Sf-ţii Voevozi din Rediu, Itrinești, fig. 18, s. a.) si nu ra-
reori apare chiar într'o construcție complet izolată de biserică (Bistricioara-
Neamţ, Sf-ţii Voevozi din Gura Văii).

Interiorul este împărțit, după cerințele cultului, în trei părți: pronaos,
naos si absida altarului. Pronaosul este despărțit de naos printr'un perete de
bârne cu deschideri largi în cari lemnul este deseori cioplit și împodobit (Răp-

32 GRIGORE IONESCU

ciuni, Gura Văii, etc.). Cele două anexe ale altarului, proscomidia și diaconi-
conul, nelipsite, sunt practicate între catapeteazmä si retragerea absidei alta-
tului. Absida este întotdeuna mai îngustă decât naosul, iar catapeteazma,
care separă naosul de încăperea altarului, este aşezată în naos înapoia liniei
de separație a celor două încăperi, astfel ca să lase loc suficient între ea si
absidă pentru amenajarea anexelor (fig. 15).

Fig. 13. Biserica de lemn din Räpciuni, jud. Neamţ.

Modul de a acoperi cele 3 încăperi ale bisericilor moldoveneşti nu este prea
variat, dar formele întrebuințate, în majoritatea cazurilor, nu sunt proprii
lemnului. Cel mai simplu mod de a acoperi o încăpere din lemn ar fi tava-
nul drept, când un al doilea acoperiș în pantă ar proteja întreaga construcție.
Dar forma aceasta e în general de dată recentă. Invelișul cel mai caracte-
ristic clădirilor de lemn din zona de Nord este învelișul piramidal1. Exem-
plul cel mai frumos de acest fel ni-l oferă biserica din Căbeşti, în Nordul Bu-

т. V. Vătăşanu, loc. cit, p. 417.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

covinei (fig. 19). Planul acestei biserici este de o formă foarte proprie lemnului
(ñg. '20). Pronaosul este acoperit cu un tavan drept, iar naosul cu o piramidă
construită din bârne, ale cărei fete pleacă direct de pe pereţii mărginaşi si se
termină în partea de sus întrun mic disc rotund. Incăperea altarului este
acoperită cu un tavan în trei pante. In exterior, pronaosul si altarul sunt
acoperite cu un acoperiș în trei pante, iar corpul central, naosul, se înalță

Fig. 14. Biserica de lemn din Draga-Neamt.

upra acestora si se termină cu un acoperiș în 4 pante, acoperiș care nu
altceva decât piramida din interior al cărei extrados a fost îmbrăcat
п șindrilă. Dar această biserică, deşi pe pământ românesc, este caracteris-
ținuturilor de la Nord; de origine galitianä sau ucrainiană, еа nu poate
în considerare atunci când vorbim de bisericile românești propriu

e1. Biserica de lemn moldovenească cea românească, dacă a păstrat o

Evoluţia modului de acoperire cu bolți de lemn, pe care D. Vătăşanu, în articolul său
pomenit, caută, cu abilitate, să o stabilească, plecână de la Căbeşti si ajungând la Bi-
şi Căliceanca, lângă Cernăuți, nu mi se pare concludentă.

34 GRIGORE IONESCU

linie continuă, tradițională, în ce privește modul de lucrare a lemnului și
chiar în ce priveşte modul de acoperire, când este vorba de acoperişul pro-
priu zis, proeminent şi cu pante repezi, a avut în schimb drept model bise-
rica de zid. Lăsând de o parte unele elemente decorative, ca rame de

Fig. 15. Biserica din Räpciuni. Sectie și plan.

ferestre, brâuri de fringhii răsucite și ocnițe sprijinite pe colonete cu fusuri
răsucite (Dragomirești, Horodnicul de jos, ş. a.), elemente a căror proveni-
entä de la arhitectura de piatră este de netăgăduit, bolțile bisericilor de
lemn au avut drept model bolțile bisericilor de zid. Incăperile bisericilor

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 35

de zid au fost întotdeuna acoperite cu bolți cilindrice (de obicei pronaosul)
şi cu cupole sferice ridicate pe arcuri deseori împodobite cu nervuri. Ori,
toate aceste bolți sunt vizibile numai din interior. In exterior ele rămân
ascunse de un al doilea acoperiş, care este acoperișul propiu zis. La biseri-
cile de lemn principiul se repetă întocmai. La cele mai importante (Răp-
ciuni, Broşteni, Dragomirești, Gura Văii, Gura Hangului, etc), atât prona-
osul cât şi naosul sunt acoperite cu câte o cupolă cu bază poligonală. Faptul

Fig. 16. Detaliul stâlpilor de la pridvorul si clopotniţa bisericii din Răpciuni.

că aceste cupole sunt inspirate de 1а cele de zid se poate observa foarte bine
la Dragomirești, la Răpciuni, etc., unde cupolele sunt construite din scânduri
îmbinate în lamb și uluc în nervuri de lemn, cari desemnează, ca și 1а cupo-
lele de piatră și cărămidă (la Trei Ierarchi din Iași, sau Dragomirna, de pildă),
conturul bolţii. Mai mult, funcțiunea acestor nervuri este, ca şi în cazul cu-
polelor gotice, constructivă. Ele formează scheletul pe care se construeste apoi
cupola, exact ca la construcția de zid. Analizând acest fel de construcție, se
constată deci că el nu e propriu lemnului, ci reprezintă o interpretare abilă
în lemn a unui mod de construcţie în piatră. Acoperișul propriu zis astupă
apoi spre exterior, ca la bisericile de zid, toată construcția.

36 GRIGORE IONESCU

Bolta cilindrică se întâlneşte, construită tot pe nervuri (arcuri dublouri),
la absida altarului (Răpciuni, Dragomirești, Broşteni, etc.) si mai rar în naos
(bisericuța de la Mânăstirea Putna, pe care cronicarii o dau drept cea mai
veche biserică Gin Moldova, dar care de fapt a suferit multe modificări la
1778 si 1871, Inälfarea S-tei Cruci din Horodnicul de Jos, Cälugärita, Clit,

Fig. 17. Biserica din Räpciuni. Pridvorul.

etc.). La bisericile de lemn de dată mai recentă, bolta cilindrică, construită
din scânduri, se găseşte însă în mod curent.

Acoperișul e construit întotdeuna deasupra bolților si are pante repezi.
Materialul cel mai întrebuințat la acoperire este șindrila, dar locul acesteia
este luat din ce în ce mai mult de tablă. Streaşina este foarte proeminentă,
iar la bisericile construite cu mare îngrijire, ea se reazimă pe consolele for-
mate din ultimele trei sau patru bârne ale pereţilor laterali, cari, încrucişân-
du-se la colțuri, sunt scoase înafară din ce în ce mai mult. Unul din exem-
plele cele mai reușite de acest fel ni-l oferă biserica Sf-fii Petru si Pavel din
Cârlibaba (fig. 22).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 37

Aspectul exterior al acestor biserici, cu lemnul colorat de vreme, cu
streasina iesitä ca o umbrelă asupra pereţilor simpli si goi şi cu acopesirul
lor înalt, din care, deasupra pridvorului, răsare turnuleful cu balcon al clo-
potnifei, este de un pitoresc remar-
cabil. Bisericuța din Räpciuni este
în această privință exemplul cel mai
frumos (fig. 13).

4. Arhitectura româneascä carac-
teristicä finuturilor de dincolo de Car-
рай este arhitectura de lemn. In afară
de ctitoriile răzlețe și mari, construite
din zid și datorite domnilor Moldo-
veni sau Munteni, (un Stefan-cel-Mare,
Mihai Viteazu sau Constantin Brânco-
veanu), biserica trainică de zid con-
struită de mâini românești pentru cre-
dinciosii religiei creștine ortodoxe este
raritate 1, Cauzele sunt în deobste cu-
noscute,

Precum Românii din Muntenia
si Moldova n'au avut biserici de zid înainte de întemeierea Principatelor, tot
așa cei din Transilvania, atâta vreme cât n'au fost independenţi, n'au putut
construi cu uşurinţă decât biserici şi case de lemn.

Când, către 1100, Ungurii își întindeau autoritatea lor asupra finuturi-
lor Transilvaniei, Românii trăiau prin aceste locuri în sate întinse, stăpânind
păduri, pășuni si pământ agricol. Fi aveau legea lor bisericească și obiceiurile
lor, cari s'au menținut până în ziua de azi. Dar stăpânirea ungurească și propa-

Fig. 18. Biserica din Itrinesti.

1. Arhitectura românească de zid în Transilvania, date fiind circumstanțele politice, a
avut o soartă cu totul diferitä de cea din Muntenia si Moldova. Lăsând deoparte monumentele
datorite artei germane d ungurești, adică monumentele ridicate cu bogăţie şi lux de stăpânitorii
vremelnici ai acestui ținut, din cercetarea celor câteva bisericuțe de piatră cari au fost până
acum mai cu atenție studiate — vezi V. Vätäganu, Vechile biserici de piatră româneşti din jud.
Hunedoara, în „Anuarul Com. Mon. Ist. Secţia Transilvania“, 1929, р. 1—222,—se poate constata
că cele mai multe din ele au fost ridicate de credincioşii aparținând ritului catolic. Cu toate
acestea, atât cele catolice — exceptând una sau două — cât şi cele câteva ortodoxe, cum sunt
bisericutele din Streiu, Bârsan, Ribiţa, Gurasada, s. a., — vezi, Vätäganu, op. d — sunt toate
foarte mici. Ridicate numai cu scopul de a creta adăposturi de închinare pentru credincioși, ele
au rămas în afara unor preocupări artistice mai înalte. Elementele cari se întâlnesc în planul
ca și în compoziţia fațadelor lor sunt de origini diferite, orientale san occidentale, şi amestecate
fără nici о regulă. Se înțelege deci că interesul acestor biserici este mai mult istorie decât artistic.

38 GRIGORE IONESCU

ganda catolică n'au fost niciodată favorabile bisericii şi poporului român creştin
ortodox. Cu toate acestea, biserica creștină ortodoxă din Transilvania s'a

—+
Lamm

Fig. 19. Biserica din Căbeşti. Infățişare exterioară.

LE TRE Š
Fig. 20. Biserica din Căbești. Plan.

menținut, şi, în sec. al XIV-lea,
preoțimea românească avea chiar în
fruntea ei un mitropolit 1. Faţă de să-
răcia lor si de greutățile unei vieți
de continuă asuprire, Românii n'au
putut clădi însă pentru casa Dom-
nului decât biserici de lemn şi aceste
biserici semănate pe întinsul finutu-
lui românesc sunt o chezäsie a per-
sistenţei si continuității elementului
românesc în Transilvania. Faptul
acesta este recunoscut şi de studiosii
unguri. Astfel, Alex. Marki, în mo-
nografia consacrată Judeţului Arad,
vorbind despre bisericile de lemn
spune : „In plasa Halăngului şi în
general în satele româneşti, stau pe
coline bisericile de gorun, cioplite
adeseori cu gust, ca semn al con-
servatorismului poporului” 2.

Ca tip de plan, bisericile din
Transilvania nu se deosebesc prea
mult de cele din Muntenia 3. Nava
dreptunghiulară simplă, împărțită
în pronaos și naos, este nelipsită. In
partea de răsărit, această navă se
termină întotdeuna cu o absidă, de
obiceiu mai îngustă decât biserica,

şi care poate fi dreptunghiulară (Rieni jud. Bihor, Poiana-Arad, etc.), poligonală
cu trei, patru, sau mai multe laturi (Oci-Arad, Hontisor-Arad, Ghighiseni-Bihor,

1. L. Lapas, Istoria bisericească a Românilor Ardeleni, Sibiu, 1918, р. 26.
2. Alex. Marki, Monografia jud. Arad, apud Coriolan Petranu, Bisericile de lemn din jud.

Arad, Sibiu, 1927, р. 4.

3. Materialul complet- care ar fi necesar pentru un studiu amănunțit asupra bisericilor
de lemn din Transilvania încă nu s'a publicat. D. Coriolan Petranu a dat însă la lumină 2 vo-
lume foarte prețioase, cari cuprind bisericile din judeţele Arad şi Bihor, сіт. Bisericile de lemn
din jud. Атай şi Monumentele istorice ale județului Bihor, Sibiu, 1931. Vezi deasemenea, At.
Popa, Biserici vechi de lemn în Ardeal, în „An. Com. Mon. Ist.“ Secţia Transilvania 1930.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 21. Biserica de lemn din Fildul-de-Sus văzută dinspre Răsărit.

40 GRIGORE IONESCU

Apahida-Cluj, Fildul de Sus, s. a.) şi câteodată chiar şi circulară (Ionești-Arad).
Tipul, foarte răspândit în Moldova, cu două abside, una spre Răsărit si alta spre
Apus, îl găsim și în Transilvania, în jud. Arad, Someș si mai ales în jud. Bihor 1. Un
element caracteristic bisericilor ardelenești este pridvorul şi porticul deschis,
-ambele sprijinite pe stâlpi. Acest pridvor se găseşte fie pe fațada de Apus, -

dé Fig. 22. Biserica sfinții Petru şi Pavel din Cârlibaba.
Detalii de streașină : r. Peretele dinspre Nord. 2. Peretele dinspre Sud. 3. Colţul Sud-Est,

precedând intrarea în biserică, cum e cazul la cele mai multe biserici din Ma-
ramures, unde îl găsim câteodată si cu etaj (fig. 28), fie pe latura de Sud, pe
care se găsește în acest caz si intrarea (Hontisor-Arad, Mierag-Bihor), fie pe la-
turile Sud și Vest (Plescuta-Arad, Borumbaca-Bihor), fie, însfârșit, pe cele două.
fațade laterale, cum е cazul la unele biserici din jud. Bihor (Brusturi, Picläu,,
Tilecus, etc.). In toate aceste cazuri, de obicei, pridvorul de pe latura pe care
se găseşte intrarea e pus în evidenţă 2. Trebueste observat însă că pridvorul Я

т. Vezi Coriolan Petranu, op. сй.; At. Popa, loc. cit.
2. Coriolan Petranu, Monumentele din Bihor, р. 14.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 41

stabilit în lungul laturilor Sud si Nord pare mai de grabă a avea rolul unor
stâlpi așezați în lungul pereților, cu scopul de a sprijini streașina, care e foarte
mult ieşită. Modul de construcție si așezarea acestor stâlpi pare să justifice
această aserfiunel. Biserica
din Mierag-Bihor, sau cea de
lângă Cheile Turzii (fig. 23),
sunt foarte edificatoare in
această privință. Unde prid-
vorul lateral nu există, strea-
Sina se sprijineste, ca si în
Moldova, pe ultimele grinzi
ale peretilor laterali, cari, în-
tretăindu-se la colțuri, se pre-
lungesc din ce în ce mai mult,
astfel încât ultima iese în afară
cât streasina.

Pereţii sunt construiți din
bârne aşezate orizontal (Bloc-
kabau) si sunt ridicaţi de obi-
ceiu pe o temelie de zid.

In ce privește modul de
acoperire al interiorului, forma
cea mai întrebuințată este
bolta cilindrică. Pronaosul este
în general acoperit cu un ta-
van drept. Un sistem de grinzi
puternice așezate. peste tavan
sprijinește turnul clopotniţei,
care este ridicat întotdeuna
deasupra pronaosului (fig. 24).
Bolta cilindrică acoperind nao-
sul este construită din bârne Fig. 23. Biserică de lemn lângă Cheile Turzii.
dispuse în lung și întărite, când d
e mai lungă, de unul sau mai multe arcuri dublouri, întinse, acestea din urmă,
de câte o grindă aşezată în planul de naştere al bolţii și unind între ei

1. D. Coriolan Petranu, făcând această observație se întreabă chiar dacă nu nevoia de
a sprijini streagina a fost origina pridvorului lateral. Cfr. Petranu, Monumentele din jud. Bihor.
р. 14

GRIGORE IONESCU

Fig. 24. Biserica din Tilecus-Bihor. Sectie si plan.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

Denman

Taane

Sus. Turnul clopotniței.

Fig. 25. Biserica de lemn din Fildul-de

44 GRIGORE IONESCU

pereții Nord si Sud. Un acoperiș de șindrilă cu pante repezi şi stresini proemi-
nente încoronează apoi întreaga construcţie.

Pe când interiorul bisericilor este liniștit și simplu, prezentând caracterul
special construcţiilor de lemn, exteriorul, în ce priveşte partea superioară a
edificiului, are un foarte pronunțat aer gotic, datorită înrâuririi pe care a
avut-o asupra arhitecturii de lemn arhitectura de zid contemporană. Acest
caracter gotic este accentuat în special de clopotniță care răsare din
acoperiș si se înalță spre cer ca un adevărat turn de catedrală gotică.
Acest turn este prevăzut, la bisericile de construcție îngrijită, cu un foișor
deschis pe stâlpi, care constitue camera clopotelor. Câteodată turnul pre-
zintă chiar două foisoare suprapuse (Curechin). Deasupra foișorului se înalță
un elegant coif piramidal, care, deseori, este întovărășit de patru turnulețe,
foarte mici, așezate la bază (fig. 25). Acest coif cu turnulețe, care se găsește
în mod curent în Bihor, Cluj și Sătmar, este o urmă a înrâuririi arhitecturii
culte occidentale 1.

Din punct de vedere al liniilor exterioare si al arhitecturii turnurilor în
special, bisericile din Transilvania pot fi deosebite în două categorii : una de
influență gotică, alta de înrâurire barocă. Turnul gotic este prevăzut cu bal-
coane și acoperit cu un coif foarte înalt, care de multe ori are aspectul unei
săgeți (Fildul de Jos). La bisericile de înrâurire barocă al căror plan este cel
obișnuit comun, turnurile sunt greoaie. N'au balcoane, ci o simplă încăpere
prevăzută cu ferestre, iar coiful este compus din acoperișuri suprapuse în
formă de bulbi. Aceste turnuri apasă asupra bisericilor, dându-le în general
un aspect mai greoi si frământat (Biserica din Agris-Bihor : fig. 26 s. al,

Un aspect deosebit prezintă exteriorul bisericilor din Maramureş (fig.
27—28). Lucrate cu o artă constructivă remarcabilă, au aproape toate pe fațada
de Vest pridvoare deschise, spijinite pe stâlpi cu admirabile cioplituri. Acope-
risul acestor pridvoare rămânând sub streasina acoperișului navei centrale, se
continuă de jur împrejurul bisericii, formând un fel de poală proeminentă.
Această poală, menită să apere contra ploilor ferestrele mici cari luminează
interiorul, este fără îndoială o interpretare a acoperisurilor dela bisericile din
Bucovina sau din Polonia.

Ornamentatia la bisericile din Transilvania este în general foarte bogată.
Stâlpii pridvorului, nervurile de bolți si în special chenarele de uși şi ferestre
dau o dovadă de bogăția de modele și de priceperea populaţiei indigene de
a lucra cu gust si mare artă lemnul, singurul material pe care fără multă chel-

1. Vezi pentru această chestiune părerile d-lui Coriolan Petranu, Origina turnurilor
bisericilor de lemn din Ardeal, în „Inchinare lui N. Iorga“. p. 336—342.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

tuială îl avea la îndemâr

Motivele sunt în general de origină populară :
crestături în diverse sensuri, flori sau stele încercuite, ramuri, etc., dar foarte

des sunt întrebuințate si motive speciale tehnicei de piatră, ca fringhii răsu-
cite, zimți, etc.

Fig. 26. Biserica din Agriș. (După Coriolan Petranu, Bisericile din jud. Bihor).

Aceste biserici din Transilvania, desi au suferit în ce priveşte exteriorul
influența arhitecturii gotice si baroce, ceea ce nu le scade cu nimic valoarea,
au avut la rândul lor o puternică influență asupra arhitecturii de lemn din țările

т. Vezi, pentru aceasta, frumoasele exemple date de Coriolan Petranu, Monumentele
din Bihor, pl LXXXIX—C.

GRIGORE IONESCU

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 28. Biserica din Cuhea-Maramureș.

GRIGORE IONESCU

Fig. 20. Biserica de lemn din Dobronăuţi jud. Cernăuţi.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 49

vecine Transilvaniei dela Nord şi Nord-Vest. S'a afirmat chiar, vorbindu-se
despre bisericile din Cehoslovacia, din regiunea Pod-Karpacka Rus, că acestea
mar fi putut exista fără influența arhitecturii din Transilvania 1.

In ce priveşte imitaţia arhitecturii gotice de piatră de către acea de lemn,
trebue să admitem însă că nimic пи e forțat şi servil. Așezarea turnului-clo-
potnitä, foarte elegant si înalt, cu galeriile si cu coiful lui foarte ascuţit, dea-
supra acoperișului, ca un călăreț 2, adună într'un mod admirabil către fațadă
toate liniile verticale ale acoperișului, topindu-le, pe măsură ce turnul se înalță,
într'o admirabilă armonie de forme gotice, care n'ar fi putut să fie redate în
arhitectura de piatră, ceea ce e o însușire remarcabilă şi specifică arhitectusii
de lemn din Transilvania.

г. Zaloziecky, oP. cit, р. 37.
2. „Dachreiter“, după expresia lui Zaloziecky.

САР. П.

Arhitectura in Principatul Țării Românești dela origini
la Mircea cel Bătrân.

1. Epoca nesigură a înrâuririlor occidentale.

In vremea când Basarab I, întemeiează, către 1330, Principatul ării
Românești, ținuturile stăpânite de dânsul, cum am văzut, n'aveau clădiri bi-
sericesti de 2141. Primele clădiri de acest soiu au fost ridicate, după cum pare
natural, în timpul primului stăpânitor independent. Cât de numeroase vor fi
fost însă aceste zidiri de început şi cât de importante, nu putem spune. Nici
un document nu ne vorbeşte cu preciziune despre ele. Totuşi știm în mod sigur
că în 1352, adică în anul morții marelui Basarab 1, existau în Тата Româ-
neascä, ре lângă alte construcţii militare sau civile, trei biserici ` Sf. Niculae
Domnesc din Curtea de Argeş, care se păstrează în întregime si este una dintre
cele mai preţioase și vechi podoabe ale arhitecturii muntenesti, Sân Nicoară
din același oraș, acum pe deantregul ruinată, și o biserică de stil romanic în
Câmpu-Lungul Muscelului, dela care nu ne-au mai rămas însă decât urmele
fondatiilor.

Cärui Domnitor se datoresc aceste ctitorii?

Dacă am fine seama de faptul că Basarab I a murit la 1352, așa cum

т. In săpăturile recent făcute la Turnu-Severin, s'au găsit, în curtea liceului de acolo
şi în grădina publică, urmele a două bisericuțe de tipul cel mai simplu de plan bizantin.
Cfr. N. Ghika-Budesti, op. cit., fig. 14 si 15. Aceste bisericuțe, de origine sârbească, existau
înainte de sec. al XIV-lea (Ghika, ibid. pag. 7), dar ele nu pot fi socotite ca monumente româ-
nesti întrucât pe acea vreme principatul Țării Româneşti nu exista. Mai mult încă, dintre
domnii români urmași ai lui Basarab întemeetorul, primul care stăpâneşte în mod efectiv Se-
verinul este Vladislav Vlaicu (1364—1380), Cfr. N. Iorga, op. cit. pag. 70.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 51

ne spune o inscripție sgâriată pe peretele de Miază-Noapte al bisericii Sf. Ni-
culae, atunci aceste lăcașuri de închinare, cari existau la acea dată, ar putea
îi socotite ca ctitorii ale primului voevod. Dar se pare că încă de pe la anul
1340 treburile Domniei în Тата Românească erau conduse de Niculae Alexandru,
fiul lui Basarab I, pentrucă acesta din urmă, deși a continuat să fie stăpâni-
torul de drept al țării, după toate probabilitățile, se retrăsese, poate de bă-
trânete, poate din cauză de boală, la Câmpu-Lung, unde a si murit în 1352.
Dacă bisericile pomenite mai sus au fost ridicate între 1340 şi 1352, ceea ce
e probabil, atunci e firesc să admitem că ele se datoresc mai de grabă lui
Niculae Alexandru.

Cât priveşte biserica romanică din Câmpu-Lung, unde a fost îngropat
Niculae Alexandru şi, după cât se pare, și bătrânul Basarab, ea este cea mai
veche biserică românească de zid
de care avem cunoștiință, si, din-
tre toate, dat fiind stilul ei, e sin-
gura care ar putea fi pe drept so-
cotită ctitorie a primului domnitor.

Nu ştim ce înfățișare avea, fi-
indcă a fost dărâmată cu vremea
si înlocuită cu o biserică nouă sub
care însă, în urma cercetărilor spe-
ciale cari s'au făcut în 1925, au fost Fig. 30. Planul bisericii romanice
descoperite temeliile vechei biserici din Câmpu-Lung.
al cărei plan era de formă drept-
unghiulară, terminat către răsărit cu o absidă poligonală. Interiorul era
împărțit, după cerințele cultului creștin ortodox, în două încăperi: una mai
mică, prima în care se pătrundea venind de afară, care era pronaosul,
și una mai mare, naosul. Acesta din urmă, foarte mare în raport cu pronaosul,
era împărțit în sens longitudinal, după moda bisericilor din Occident, în trei
nave, de două şiruri de stâlpi de secțiune patrată. Peste navele laterale, cari
erau pe jumătate mai înguste decât nava centrală, exista desigur — ca și la
biserica Rădăuţilor, cu care ctitoria lui Basarab se asemăna fiind totuşi de
forme mai rudimentare, — о galerie continuă la care se ajungea printr'o
scară în spirală, a cărei cajă se găsea în colțul din stânga al pronaosului (fig. 30).

După caracterele pe cari le prezintă în plan, această biserică, zidită de
meșteri aduși probabil din Ardeal, aparţine arhitecturii romanico-gotice, care
în acea vreme era încă la modă în țările din Nordul și Occidentul Europei.

т. Vezi mai departe pag. 234-$ fig. 203 si 204.

52 GRIGORE IONESCU

Desigur că biserica romanică din Câmpu-Lung nu este singurul monu-
ment de înrâurire occidentală care s'a ridicat pe pământul Тат Românești.
La început, alături de alte biserici romanice sau gotice, cari se vor fi clădit
în diverse părți! şi despre cari noi nu mai știm nimic, s'au construit, tot
după moda occidentală, cetăți de apărare şi palate domneşti, a căror existență
este dovedită de câteva mormane de ruine. Așa, de pildă, există în Argeș, pe o
culme împădurită, zidurile învechite ale cetății numită Poenari, care a fost
cetatea cea veche a Argeșului, iar mai la vale, la marginea orașului actual,
lângă vestita biserică a Sfântului Niculae, există ruinele palatului domnesc,
fosta reşedinţă a primilor domni români stabiliți la Curtea de Argeș.

2. Epoca înrâuririlor bizantino-constantinopolitane.

Dar curentul de artă occidentală, care determină la început zidirea bise-
zicilor, a cetăților si palatelor domnești după moda artei gotice şi romanice,
slăbeşte, si înrâuri-
rea lui asupra con-
strucțiunilor românești
dispare de îndată ce
voevozii români încep
a avea legături cu im-
periul bizantin si cu
marea capitală a aces-
tuia, Constantinopo-
lul.

Nu mai mult dc-

° 5 cât chiar al doilea voe-
Fig. 31. Biserica Sân Nicoarä din Curtea de Arges. Plan. vod stăpânitor al Țării

Românești, abia înte-
meiate, Niculae Alexandru, își organizează curtea sa după curtea împăra-
tilor bizantini, aşa după cum era alcătuită сеа a vecinilor săi, a țarilor
din Vidin si Târnova. Tot acest voevod aduce la Curtea de Argeș un episcop,
căruia i s'a zis „exarh”, adică delegat statornic al Patriarhiei din Constan-
tinopol.

Un domn ca acesta, care avea curte bizantină şi episcop bizantin, nu

1. Urmele unei biserici gotice au fost descoperite la Turnu-Severin în aria castrului
Drobetis, unde o absidă de stil gotic este alipită unei construcții ce pare de epocă romană.
Cfr. Ghika, op. cit., p. 6.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

53
mai putea de acum să zidească lăcașuri de închinare decât după stilul și ce-
rintele cultului bizantin, şi încă după cel al capitalei imperiului. Astfel, Ni-
culae Alexandru, după ce va fi desăvârșit biserica de stil romanic din Câmpu-
Lung, zidită de tatăl său, pune să se construiască la Curtea de Argeş, lângă

casele domnești de acolo, o biserică mare de stil bizantin pe care a închinat-o
sfântului al cărui nume îl purta el însuși.

Fig. 32. Biserica Sân Nicoară din Curtea de Argeș. Partea superioară a absidei.

Aceasta este biserica Sf. Niculae Domnesc.

Bisericuța Sfântului Nicoară 1, ale cărei ruine pitoreşti se văd si azi pe о
ridicäturä de deal deasupra orășelului, fusese zidită poate cu putin înaintea
bisericii mari dela Curtea Domnească. Tradiţia populară o atribue unei Doamne
catolice, „„Marghita”, care ar fi fost soția legendarului întemeietor al Țării
Românești, Negru Vodă. Dacă avem în vedere indicaţiile pomelnicului dela

1. Nicoară în graiul poporului însemnează tot Niculae.

54 GRIGORE IONESCU

biserica din Câmpu-Lung, această Marghita a tradiţiei ar putea să fie Maria,
prima soție a lui Niculae Alexandru, deși catolică a fost cea de а doua soţie
a voevodului, Doamna Clara.

Bisericuța aceasta, foarte prețioasă ca monument istoric, care, după ar-
hitectura ei si mai ales după felul cum e conceput planul (fig. 31), n'a putut
fi, aşa cum vrea tradiția, catolică, ci creştină
ortodoxă, este primul exemplu de arhitectură
bizantină pe care îl găsim în {ата noastră.
Era o construcție modestă. Se compunea din-
tr'o navă dreptunghiulară, terminată spre Ră-
sărit cu o absidă poligonală, decorată spre ex-
terior cu firide si arcade oarbe, după tipul
tradițional al artei bizantine orientale şi pro-

u>
Fig. 34. Biserica Sân Nicoară văzută
Fig. 33. Biserica Sân Nicoară dinspre Răsărit.
Absida văzută din interior. (După N. Ghika-Budesti). (După N. Ghika-Budesti).

Pilonul de zidărie de cărămidă care se
vinciale (fig. 32). Interiorul era împărțit іп- Vede în fund a fost un turn, poate de
tr'un pronaos de formă dreptunghiulară si өзүн „рове Sopotnik, SE
S $ bisericii mai târziu.
într'un naos, mai lung, care era separat de
cel dintâi printr'un zid plin si gros străpuns de о use îngustă. Absida în
interior este în arc de cerc si are în dreapta si stânga două nise semi-circu-
lare mult mai mici, două absidiole, cari constituesc cele două anexe principale
ale altarului, proscomidia şi diaconiconul (fig. 33). Semicalota care acopere
absida centrală este construită din cărămizi înguste, dispuse, după procedeul

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 55

tehnicei bizantinc!, în evantai 2. Naosul, așa după cum reese foarte clar
din plan si din zidurile cari se mai fin şi azi în picioare, era acoperit cu o
boltă semicilindrică, continuă, întărită de două arcuri dublouri.

Intermediari în transmiterea acestui nou fel de a clădi se pare că ne-au
fost, la început, popoarele balcanice, cari aveau, pe vremea când Principatul
“Țării Românești abia se întemeiase, o instituţie bisericească bine organizată
si un număr important de construcții religioase zidite după cerințele arhitec-
turii bizantine 8.

Dar stilul curat bizantin, cel care strălucise la Constantinopol în veacurile
XI şi XII, ni-l înfățișează în toată frumuseţea si puritatea lui, biserica Sf.

1. A. Choisy, L'art de bâtir chez les Byzantins, Paris, 1883, p. 76.

2: La fel este construită semicalota absidiolei din stânga. La cea din dreapta cärämi-
zile sunt dispuse pe lat. Dealtfel, raza sferei fiind mică, absidiolele puteau fi acoperite oricum.

з. Asupra originii bisericii Sân Nicoară părerile sunt împărțite. D. N. Ghika-Budesti o
socotește înrudită cu paraclisul Bogdan-Serai din Constantinopol (op. cit. p.11), lucru oarecum
discutabil, mai ales când este vorba de sistemul de bolți. Vezi planul paraclisului în N.
Ghika-Budesti, ibid. fig. 18.

D. O. Tafrali crede, în schimb, că Sân Nicoară nu-i decât o capelă făcând parte din
seria de bisericuțe de tipul acelora din Trapezifa de lângă Târnova. Сїт. О. Tafrali, Monuments
bysantins de Curtea de Argeş, Paris, 1931, p. 30. С. Balș, în urma publicării cărții d-lui Tafrali,
combate părerile acestuia arătând motivele pentru cari el socotea că nu se poate încă afirma,
mai ales numai prin comparație de planuri, cum face 4-1 Tafrali, că Sân Nicoară se trage din
seria de capele bulgărești mai sus pomenite. Cfr. G. Balș, în Byzantion, VII, 1932, р. 599—601.

Că planul bisericutei Sân Nicoară este asemănător cu cel al câtorva capele din Trapezifa,
“după cum este asemănător si cu cel al bisericii Sf. Dumitru din Târnova, datând din sec al
XII-lea (vezi André Protitch, L'Architecture bulgare, Sofia 1924, p. 26 şi fig. 21) lucrul este
evident, dar pilaștrii angajaţi în zidurile laterale la foarte multe din aceste capele — V, VII,
XIII, etc. — nu susțineau, așa cum crede d-l Tafrali, o calotă sferică, întrucât arcurile dublouri
cari uneau acești pilaştri formau un dreptunghi foarte alungit în sensul transversal. Nu însemuează
că pe un astfel de dreptunghi mu se poate ridica o cupolă, dar în acest caz un sistem complicat
de arcuri ar fi trebuit să aducă planul dreptunghiular la o bază patrată, care ar fi fost mult mai
mică. Despre asa ceva însă nu poate fi vorba nici la capelele bulgărești mai sus pomenite şi
nici la Sân Nicoară, unde cele două arcuri dublouri din naos, ale căror picioare există încă, dau
indicaţii sigure asupra bolții care acoperea biserica, gi care nu putea fi decât un semicilindru.
La Adormirea Maicii Domnului, sau Biserica Olari, tot din Curtea de Argeş (fig. 381), pe care
D. Tafrali o socotește ca datând din anul 1300, naosul, a cărui structură diferă de cea de la
S. Nicoară, este în adevăr acoperit cu o cupolă.

Biserica însă, „prenoită cu zidărie în 1869” cum ne spune inscripția în care se citeşte
şi data tradițională de 1300, este din a doua jumătate a sec. XVII; dovadă forma planului
şi traseul bolților caracteristice acestei vremi. Schița de plan publicată de D. Tafrali nu
corespunde cu realitatea. Vezi planul exact în N. Ghika-Budesti, Evoluţia Arhitecturii în
Muntenia, partea 3-a, Bucureşti, 1933, pl. CCXLI. Asupra inconsistentei tradiţiei cronologice
acceptate de D. Tafrali, vezi Tocilescu Biserica Olari din C. de Argeş, în „ An. Acad. Rom,
1886, УШ, S. II-a, p. 158.

56 GRIGORE IUNESCU

Niculae Domnesc, ctitoria lui Niculae Alexandru. Biserica Domnească din
Curtea de Argeș a fost zidită cu putin înainte de anul 1352. O inscripție în
limba slavonă, descoperită după răsboi, şi care fusese zgâriată pe mortarul

Fig. 35. Biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea de Argeş.

proaspăt al zidului dinspre Miază-noapte al bisericii cu ocazia morții lui Ba-
sarab I, ne dovedește aceastal. Intr'adevăr, în interior, pe partea de jos a

1. Cercetătorii monumentelor noastre şi istoricii au datat în mod diferit această biserică,
Grigore Tocilescu o socotea din secolul al XIII-lea (cfr. „Analele Academiei“, 1886, Tome VIII.
S. II-a, р. 161) ; la fel lasă să se înţeleagă Al. Odobescu, Opere complete, vol. III. 1908, p. 2:
Petre Antonescu, judecând-o numai după arhitectură d comparând-o cu bisericile asemănătoare
din Constantinopol, a fost condus să о atribue epocii dintre secolii al IX-lea și al XI-lea, cfr.
Arhitectura religioasă la Români, extras din „Literatura şi Arta Română“, București, 1908. D.
Onciul, I. Bogdan si N. Iorga, într'unraport adresat Comisiunii Mon. Tst. o arătau ca începută

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 57

peretelui din stânga al naosului, se poate citi: „In anul 6860 (adică 1352) la
Câmpu-Lung, a murit marele Basarab Voevod”, ceea ce însemnează că la acea
dată, dacă biserica nu era chiar în construcție, fapt care ar explica în parte
uşurinţa cu care s'a săpat în mortarul dintre două şiruri de cărămizi inscripția
mai sus pomenită, era în orice caz netencuitä. Sävârsirea lăcașului s'a făcut
apoi cu încetul, ceva mai târziu, dar biserica era în orice caz gata în vremea
lui Niculae Alexandru, сате își îngropase chiar în ea un copill. Pictura se pare
însă că a fost făcută mai târziu de Radu I, voevod de scurtă şi nu deajuns
de bine cunoscută domnie, dar de vrednică şi rodnică activitate constructivă,
fapt pentru care urmașii săi l-au confundat, se pare deseori, cu legendarul
Negru-Vodă, întemeietor de Тата şi ctitor de numeroase biserici si mânăstiri 2.

Biserica Sf. Niculae Domnesc este monumentul cel mai important şi de
cel mai curat stil bizantin pe care îl avem în Muntenia. E de dimensiuni
mari, si are un plan dreptunghiular, în aparență foarte simplu, terminat
de Basarab şi zugrăvită de urmașii săi Alexandru şi Radu I. cfr. „Bul. C. M. I.“, 1915, p- 141
—143. D. Onciul revenind asupra chestiunii si bazându-se pe consideratiuni de ordin istoric în
legătură cu pictura bisericii, întărește afirmafiunile raportului precedent ; cfr. In chestia bisericii
Domnești de la Curiea-de-Arges, „Bul. С. M. I“, 1916, р. 49—65. Separat, şi după descoperiri
nouă, D. N. Iorga atribue biserica lui Nicolae Alexandru (1340—1364); сїт. Istoria Poporului
Românesc, p. 19. D. С. C. Giurescu crede însă că a fost începută tot de Basarab şi numai
terminată de Niculae Alexandru; cfr. op. cit., p. 361. D. O. Tafrali, după ce contestă, cu sau
fără dreptate, autenticitatea unei părți din inscripția descoperită după războiu pe peretele de
Nord al bisericii, făcând unele consideratiuni de ordin istoric religios şi având în vedere alte ins-
<riptii pe cari d-sa spune că le-a putut descifra pe primul strat de pictură şi dintre cari una ar
fi conţinut chiar data de 1267, crede că biserica a fost zidită între 1236—1240 si pictată 21 ani
mai târziu, adică la 1261 ; cfr. Monuments byzantins de Curiea-de-Arges, р. 304 şi urm.; pentru
inscripțiile de pe picturi vezi si D. Onciul, oc. cit. р. 49—65.

т. С. C. Giurescu, ор. cit. р. 411.

2. С. С. Giurescu, ibid. Intr'un articol recent, D. Aurel Sacerdofeanu, studiind teme-
liile unor ziduri vechi din jurul bisericii precum si resturile de zidărie găsite sub pardoseala ac-
tualei biserici, ajunge la concluzia că pe acest loc a existat o bisericuţă anterioară domniei lui
Basarab şi că aceasta dărâmându-se Nicolae Alexandru a zidit în locul ei biserica Sf. Niculae.
Zidirea acesteia din urmă s'ar fi făcut după 1343. dar biserica era gata, cu picturi cu tot,
înainte de 1369 (cfr. Mormântul de la Argeş şi zidirea bisericii Domnești, extras din „Bul. С. M. I.“
Fasc. 84, 1935, р. 1—12) Considerafiunile ре cari d-sa se bazează ca să stabilească data 1368, desi
logice, mi se par totuşi nesuficiente. In legătură cu aceasta, d-sa crede deasemenea că mormân-
tul descoperit în 1920 în Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, nu este nici al
lui Basarab, aşa cum spune d-l N. Iorga, ор. cit., р. 19, пісі al lui Radu І, aşa cum crede d.

<. C. Giurescu, op. cit., р. 415—418, ci al unui voevod dinaintea lui Basarab îngropat în ve-
chia biserici

3. Dimensiunile exterioare sunt: 14,56 lărgime şi 21,35 m. lungime până la zidul din
care ies absidele. Naosul în interior măsoară 11,80 m. lărgime si 12,40 lungime până la linia
catapztezmei. Este o biserică mare față de celelalte construcții bizantine cu care Sf. Niculae de

ét tort nn

58 GRIGORE IONESCU

spre răsărit cu 3 abside poligonale; una, centrală, mare și înaltă cât corpul
principal al bisericii, iar celelalte două, mai mici și mai joase, așezate deoparte
şi de alta a celei centrale și acoperite separat. Intrarea se găsește pe fațada
dinspre Apus, unde o încăpere foarte îngustă, pronaosul, acoperită ca si absi-
diolele mai jos, formează un fel de vestibul în fața încăperii centrale, care este
naosul.

Deasupra ușii care dă din pronaos în naos, frumoasa si vechea icoană
a hramului, Sf. Niculae, ne înfățișează sub trăsăturile rigide, caracteristice
picturii bizantine, chipul sever al ctitorului.

Naosul este împărțit de patru stâlpi dispuși pe un patrat central în trei
compartimente lungi, trei nave : una centrală, mare, și două laterale, mai mici,
care se termină fiecare spre Răsărit cu câte o absidă semicirculară în interior
si poligonală spre exterior.

Prin felul cum e boltit, naosul are o formă specială, care se numește
în cruce greacă înscrisă, formă pe care o înțelegem mai bine dacă facem o
tăietură orizontală deasupra celor patru stâlpi centrali, când căpătăm figura
unei cruci care în plan este cuprinsă — înscrisă — în dreptunghiul determinat
de zidurile exterioare ale naosului 1. Braţele crucii, în spațiu, sunt determinate
1а Curtea de Argeş se aseamănă. Bisericile de acest tip, afară de Pantocratorul din Constantinopol,
care măsoară 16.00 m, în lărgime si tot atât de la ușa naosului până la începutul absidei sunt în
general mici, dimensiunile lor, în naos, variind între 9 şi 10 m. : Budrum-djami din Constantinopol,
Kilisse-djami din acelaş oraș, Kazandjilar-djami din Salonic, ete. сїт. Charles Diehl, Manuel
d'art byzantin, Paris, 1925, Tome I, р. 438.

1. Forma simbolică a crucii a fost întrebuințată de creștini pentru construcţiile lor încă
din secolul al IV-lea, atât în Orient cât şi în Occident : Cfr. Diehl, op. cit. р. 434—435. Felul
în care această formă a fost redată în planurile bisericilor este însă foarte variat. Dintre toate
tipurile de plan în cruce, cel care s'a bucurat de o atenţie deosebită în lumea constructorilor
bizantini între secolele al X-lea și al XIII-lea, tip adaptabil cu ușurință la biserici de dimensiuni
diferite și care reprezenta în acelaș timp expresia fidelă a unui gust rafinat, este planul în cruce
greacă înscrisă. Asupra originii acestui tip, părerile savanților cari s'au ocupat cu studiul artei
bizantine sunt diferite. Intre alții, Strzygowski crede că planul în cruce greacă a plecat din Iran
si, prin intermediul Armeniei, s'a răspândit în arta creştină din Orient. Cfr. Ursprung der Christli-
chen Kirchemkunst, Leipzig, 1920, р. 61—62. Louis Bréhier îi atribue o origine bizantină, Cfr.
L'art byzantin, Paris, 1924, р. 80, n. 1. Millet crede în schimb că el s'a născut în Asia Mică,
sub impulsul tradiției grecești, și că de aici a trecut apoi la Constantinopol : сїт. L'Asie Mineure,
1905, I, p. 106. Ipoteza aceasta este acceptată si de Charles Diehl, op. cit. 437, n. 2.

Planul în cruce greacă derivă de fapt, în mod normal, prin evoluţie, din planul basilical
cu cupolă. Vezi pentru acesta din urmă, Charles Diehl, op. сй. p. 96—100 şi 432—433, precum
si François Benoit, L'Architecture, l'Ovient médiéval et moderne, Paris, 1912, р. 148—149. In
adevăr, încă din secolul al VI-lea, la Sf. Irena din Constantinopol, cele patru arcuri semicilindrice
cari susțin cupola dinspre Răsărit schifeazä forma unei cruci cu brațele neegale. Forma de
cruce apare clar datorită faptului că arcadele de la etajul navelor laterale au fost suprimate,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

Fig. 36. Biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea
Sectie si plan

de Arges.

60 GRIGORE IONESCU

de 4 bolți semi-cilindrice, care se sprijinesc deoparte de zidurile încăperii iar
de celaltă pe cei 4 stâlpi. Spațiile rămase între brațele crucii si dreptunghiul
în care se înscrie crucea sunt acoperite cu bolți semi-cilindrice, joase şi dispuse
perpendicular pe axa transversală a naosului. In centru, pe patratul deter-
minat de cei patru semi-cilindri mari și prin intermediul a patru bolți, cari sunt
nişte triunghiuri sferice numite ,,pendentivi”, se ridică un tambur, circular
în interior si poligonal în exterior, peste care este așezată o cupolă sferică.
Tamburul, care are 16 laturi înguste decorate cu arcade oarbe, este găurit
numai de patru ferestre înalte, tăiate în fețele din cele două axe principale ale
bisericii. Cele patru brațe ale crucii, înălțate în jurul bazei tamburului, sunt
acoperite separat astfel încât în exterior ele sunt puse în evidență și sunt ter-
minate, trei, cu frontoane rotunjite, iar una, cea dinspre Răsărit, se continuă
cu absida centrală (fig. 36).

Arhitectura exterioară e simplă dar plină de distirictie. Materialul de
construcție este lăsat aparent : fâşii de piatră brută dispusă în pături orizon-
tale, alternate cu benfi de cărămidă făcute din câte trei șiruri fiecare. Feres-
trele au fost lărgite către jumătatea secolului al XVIII-lea, când au fost dea-
semenea încadrate cu rame de piatră împodobite cu sculpturi caracteristice
acestei epoci.

Jocul maselor arhitectonice, absidele elegante acoperite separat, arcadele
semicirculare construite din cărămizi dispuse radial, cari subliniază, pe fațade,
după moda bizantină, structura bolților interioare, cornisele deasemenea bi-
zantine, formate din cărămizi dispuse pe diagonală și alcătuind intrături și
iesituri ca dinţii de fierăstrău, precum şi turla centrală răsărită dintr'o bază
în forma de prismă patrată, dau monumentului un aspect de eleganță și de
soliditate în acelaș timp din cele mai remarcabile.

iar arcurile Nord gi Sud au fost prelungite până la zidurile exterioare. Evoluţia este și mai lim-
pede la Sf. Sofia din Salonic—vezi planul în Fr. Benoit, op. cit. pl. от, fig. IX—şi mai ales la
alte două biserici din secolul al IX-lea : Gul-djami si Hodja-Mustafa-djami ambele din Con-
stantinopol. La aceasta din urmă, arcadele dintre nava centrală și navele laterale au fost supri-
mate atât la parter cât și la etaj, astfel că partea centrală este lăsată liberă, iar cele patru arcuri
cari desemnează în spațiu braţele crucii sunt perfect vizibile. Vezi planul în Benoit, ibid., fig
XIII. Tipul de plan în cruce greacă înscrisă, perfect constituit, îl găsim însă ceva mai târziu,
tot în Constantinopol, la Budrum-Djami din prima jumătate a secolului al XI-lea, cir. Benoit,
op. cit, р. 131 si la Theotokos cunoscută mai ales sub numele de Kilisse djami, din a doua jumă-
tate a secolului al XI-lea, сіг. Diehl, op. cit., р. 442: vezi si planurile acestor biserici la Diehl,
ibid, fig. 208, р. 450 şi fig. 201, р. 438. Tipul acesta de plan se răspândește apoi, începând din
secolul al XII-lea, atât la Constantinopoi — Pantocratorul, clădită la 1124 — cât și la Athena—
Kapnicarea si Sfinții Teodori, din sec. XII —, în Calabria -— Cattolica di Stilo şi San Marco di
Rossano, sec. XII — în insula Cypru d în toată Peninsula Balcanică, inclusiv Muntenia.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 61

Biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea de Argeș, așa cum se prezintă,
este un reprezentant fidel şi caracteristic al tipului de plan în cruce greacă

++
said
EE

Fig. 37. Biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea de Argeş. Vedere perspectivă.
(După un desen de D-na arh. Virginia Haret, refăcut de autor).

înscrisă de origine constantinopolitană 1. Sub înfățișarea ei de azi, datorită,
unei recente si înțelepte restaurări a arhitectului Grigore Cerkez, ea este, tot-

1. D. O. Tafrali, în Incrarea pomenită mai sus, încearcă să demonstreze că Sf. Niculae
Domnesc din Curtea de Argeș se trage, ca și Sân Nicoară, din grupul de bisericuțe bizantine-bul-
gäresti de lângă Târnova, (ор. cil. р. 29—30. D-sa trece de la planul bazilical cu o singură

62 GRIGORE IONESCU

odată, după cum s'a mai spus, una dintre podoabele cele mai de pret ale arhi-
tecturii românești 1.

3. Epoca înrâuririlor serbo-bizantine.

Cu biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea de Argeș, influența directă
a arhitecturii bizantine din Constantinopol asupra arhitecturii Tärii Românești
ia sfârșit. Apariţia Turcilor în Europa, chemaţi să ia parte la luptele dintre
împărații Constantinopolei, cari căutau să se înlocuiască unii pe alţii, schimbă
cu totul drumul influențelor bizantine în Tara Românească. Când, mai ales
aceștia pun stăpânire pe orașul Gallipoli și, mai apoi, pe cetatea Adrianopolului,
Grecii, Bulgarii si Sârbii din Apus, nu mai au zile de liniste?. O bună parte
din locuitorii înstăriți ai acestor țări, în special ai Bulgariei și Serbiei, boeri

navă, tip Sân Nicoară—ceeace este un lucru—la planul în cruce greacă înscrisă, —ceeace este cu
totul altceva — stabilind evoluţia tipului prin capela no. III din Trapeziţa şi Sfinții Arhangheli
din Mesembria. La aceasta din urmă, pilaştrii peste cari se ridică cupola — la capela no. III din
Trapeziţa, nu cred că poate Н vorba de cupolă — sunt proeminenţi. Când se detașează aceşti
pilastri de zidurile laterale, spune den, lăsând între ci şi zid două nave laterale, căpătăm planul
în cruce greacă de la Sf. Niculae din Curtea de Argeş; (op. cit. p. 24 şi urm). Exemplul acesta,
ca oricare altul, poate servi pentru a explica diferența între un plan bazilical simplu și unul
în cruce greacă înscrisă. A admite însă că de la Capela III din Trepezifa s'a trecut la Sfinții
Arhangheli din Mesembria și apoi de aci la Pantocratorul din acelaș oras, — de tipul Sfântului
Niculae din Curtea de Argeş — ar însemna să admitem că planul în cruce greacă înscrisă s'a
născut, sau cel puțin s'a reinventat, în Bulgaria, între secolele al XIII-lea gi al XIV-lea,
ceea ce пісі 4-1 Tafrali nu pare a crede, atunci când, revenind, afirmă că bisericile şi cape-
lele de lângă Târnova au ca prototip monumente constantinopolitane ca Zeirek-djami, Budrum-
ајаті Kilissédjami, şi „Mefa-djami” (sic). Cfr. op. cit, р. 28. (Méfa-djami, nume inexact
dat de Pulgher bisericii pe care Salzenberger o numeşte Theotokos, este una d aceeași cu
Kilissé-djami. Cfr. Diehl, op. cit. p. 442, n. 1. ).

r. Alături de biserica Sf. Niculae Domnesc, D. N. Ghika-Budesti descrie frumoasa si
interesanta bisericuţă din Nicopole (Bulgaria), zidită, spune d-sa, fără să arate isvoarele pe cari
se bazează, în timpul lui Vlaicu-Vodă (1364—1380). Cfr. Evoluția Arhitecturii în Muntenia, 1, p. 11.
Această biserică, pe care André Protitch o datează, cu mai multă dreptate, cred, din sec. al
XIII-lea, cfr. l'Architecture bulgare, р. 32, cuprinde între zidurile ei tipul clasic de plan în cruce greacă
cu brațele egale. Pronaosul îngust, care era înălțat cu două turnulețe, a dispărut de mult. Na-
osul, foarte mic, se termină spre Răsărit cu o singură absidă. Bratele crucii sunt acoperite cu
arcuri semicilindrice late, iar tamburul turlei, spre deosebire de cel al bisericii din Curtea de
Argeş, se ridică peste patratul central sprijinindu-se pe patru arcuri înguste ridicate pe console
şi alipite arcurilor mari. Această dispoziție vom regăsi-o, mai târziu, la biserica de origine
serbo-bizantină a Mânăstirii Cozia. Vezi p.

2 Gallipoli, primul punct strategic din Europa pe care au pus stăpânire Turcii, a
fost cucerit în 1354, iar Adrianopoli 11 ani mai târziu.

„>

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 63

si cărturari, caută un refugiu în fața invaziei turcești, ре care îl găsesc în
Тага Românească. Aceşti străini aduc cu dânșii în Principat, din țările lor,
curente noi de artă şi cultură.

In aceste împrejurări, în Oltenia, în jurul cetății Severinului, se începe
către 1370, fără amestecul Voevodului român, o viaţă bisericească nouă si in-
tensă care avea să determine nu numai o mare prefacere a culturii si vieții
bisericeşti a Românilor, dar să aducă chiar si metode si principii noi în arta
de a construi. Un călugăr sârb, Nicodem, fugit în părțile noastre de frica aruncată
de Turci asupra țării sale, s'a stabilit în jurul Severinului si a clădit, la Apus
de această cetate, cu meșteri
aduși din țara sa, o frumoasă
construcție în stil bizantin.

Aceasta, este celebra mânăstire

Vodița, care a devenit ime-

diat un preţios focar de cul-

tură sârbească în țara noastră. E
Ajutat mai apoi în opera sa

de Domnul român Vlaicu-Vodă

şi de urmaşii acestuia, Nicodem

1 continuă activitatea si mai

clädeste în munții Gorjului,

pe o înălțime bogată în izvoa-

re si înconjurată de păduri, a Fig. 38. Biserica Mânăstirii Vodița.
doua sa ctitorie, mânăstirea алш если
Tismana 1.

Bisericile acestor două mânăstiri sunt primele clădiri pe pământul Țării
Românești ridicate după tipul bisericilor sârbesti-bizantine.

Din mânăstirea Vodița n'a mai rămas nimic, iar din biserica ei, în urma
săpăturilor executate cu îngrijire în 1927, s'au putut scoate la lumină câteva
ziduri, cari permit relevarea întregului ei plan. Era de tipul sârbesc al planului
trilobat. Avea în față un pronaos de formă dreptunghiulară, în care se putea

1. N. Iorga, Istoria bisericii româneşti, І, p. 55. Se pare însă că ctitoria lui Nicodem
n’a fost la început decât o modestă clădire de lemn. Biserica de zid, care există şi azi, şi la a
cărei zidire va fi contribuit desigur cu munca lui si Nicodem, a fost ridicată în orice caz cu
banii lui Radu I. Intr'un document din 1387, Mircea cel Bătrân, vorbind despre Mânăstirea
Tismana, spune că ea o a fost zidită din temelii de „sfânt răposatul părintele” său Radu Voc-
vod. Cfr. С. C. Giurescu, op. cit. p. 418. După cum reiese din alte documente, tot contempo-
rane, Radu, murind, n'a apucat să termine biserica, pe care a sfârşit-o apoi fratele şi urmașul său
1а tron, Dan 1. (1386).

64 GRIGORE IONESCU

intra prin două porți : una tăiată în axul fațadei de Vest, alta, laterală, pe partea
de Sud. Pronaosul era separat de naos, aşa după cum va fi de aci înainte
1а toate bisericile până către începutul secolului al XVI-lea, de un zid plin, stră-

Fig. 30. Biserica mânăstirii Tismana. Secţie d plan.

puns de o use. Naosul,
de formă dreptunghiu-
lară alungită în sensul
axei principale a bi-
sericii, se termină spre
Răsărit cu o absidă
centrală care închidea
altarul, jar centrul, li-
mitat de patru iesituri
caracteristice planului
sârbesc, peste cari se
ridicau arcuri late, se
lărgea în lături, spre
Nord şi Sud, cu două
abside semicirculare la
interior şi poligonale
la exterior (fig. 38).
Peste patratul central,
se ridica la început,
desigur, o turlă înaltă
cu cupolă sferică.

Intr'o stare per-
fectä, dar totuși mult
transformată în decur-
sul vremurilor, ni se în-
fățişează biserica mâ-
năstirii Tismana.

Ca plan, ea nu
diferă de cea a Vo-
ditei, iar absidiolele,
cari flancheazä acum
cu forma lor curioasă
absida centrală, sunt

desigur datorite unei transformări posterioare (fig. 39). In interior, biserica
produce o impresie de intimitate si inältare. Nu mai este lungimea acea care
domină, ci înălțimea. Caracterul acesta esenţial, în opoziție cu biserica bizanti-

|
|

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 65

nà orientală, care de obicei este joasă şi dă o impresie de strângere şi de re-
culegere, este specific arhitecturii bizantine sârbești.

Naosul este supraînälfat de o turlă de secțiune octogonală atât la inte-
rior cât si la exterior, sfârşită cu o cupoletă sferică. Trecerea dela patratul
de bază al acestei turle la turla propriu zisă nu se mai face, după moda bi-
zantină, prin intermediul pendentivilor, ci prin mijlocirea unei construcții de
origine mai de grabă armeană, numită ,trompä de unghi“ (trompe d'angle).
Baza turlei se ridică pe patru
arcuri circulare puternice, două
transversale, mai late, si două lon-
gitudinale, mai înguste, flancate
de două nișe joase, acestea din
urmă săpate în picioarele celor
dintâi. O turlă asemănătoare celei
de pe naos, dar mai joasă, se
ridică pe pronaos.

Lucrările de refacere pe cari
le-a suferit biserica în decursul
vremurilor, şi în special în tim-
pul domniei lui Gheorghe Bibes-
cu, au modificat mult aspectul
dela început al monumentului.
Cercetările făcute de curând! au
dovedit că biserica a avut în
faţă un fel de pridvor deschis,
care înconjura pronaosul şi se
ridica pe acesta până la 2/3 din
înălțimea lui (fig. 40). Fațadele,
la rândul lor, erau decorate cu un sir de firide oarbe, cari, așezate pe
mijlocul zidurilor, încingeau construcția dintr'o parte în cealaltă a pridvorului

Alături de activitatea constructivă a călugărilor și meșterilor lui Nicodem,
domnul român Mircea cel Bătrân, continuând seria ctitoriilor legate de numele
evlaviosului său înaintaș si părinte, Radu І?, zideşte, către sfârșitul secolului,
la 1380, în județul Argeș, mânăstirea Cotmeana, iar peste patru ani, în ținu-

Fig. 40. Biserica mânăstirii Tismana
(după o gravură veche).

1. Rezultatul lucrărilor de restaurare d al cercetărilor făcute cu pricepere de d. arh.
Em. Costescu a fost publicat în „Bul. Com. Mon. Ist.“ 1934. Cfr. Virgil Dräghiceanu, Considera-
fiuni asupra vechimii Bisericii Mânăstirii Tismana, р. 1—6.

2. Intr'un document din 1418, Radu I este numit ctitor, alături de Mircea cel Bătrân, atât
la Cotmeana cât si la Cozia. Cfr. Giurescu, op. cit. p. 410.

66 GRIGORE IONESCU

turile frumoase ale Vâlcii, înalță ctitoria sa cea mai de seamă, mânăstirea
Cozia.

Ca plan, bisericile acestor două mânăstiri se leagă încă de tipul construc-
țiilor sârbești : Cozia, în mod perfect ` Cotmeana, foarte vag. Arhitectura lor ex-
terioară, însă, pune în evidență elemente deosebite, cari se datoresc unor curente
noi de influențe. Biserica mânăstirii Cotmeana îmbracă un decor caracte-
ristic monumentelor balcanice, iar Cozia, pe o haină bizantino-sârbească, pune

Fig. 41. Biserica mânăstirii Cozia văzută din față.

elemente de decor sculptural, de înrâurire armeano-caucaziană, elemente cari,
la Cozia cel putin, vin în Tara Românească tot pe drumul Serbiei. Fațadele,
cu decor foarte asemănător si împărțite ca si la Cozia în trei zone orizontale
de către două brâuri continue de piatră, ale bisericii din Krușevăţ, clădită
între 1377-1389, adică cu câţiva ani înaintea Coziei, ne sunt suficiente pentru
a ne desluși în această privință 1.

1. Vezi Gh. Balș, О vizită la câteva biserici din Serbia, Bucureşti, 1011, fig. 23; Gabriel
Millet, L'ancien art serbe, Paris, 1919, pag. 191—197.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 67

Biserica mânăstirii Cozia a suferit multe reparaţii si transformări în
timpul celor cinci secole şi jumătate de viaţă, pe cari le are. Ultima lucrare
de restaurare făcută de Comisia Monumentelor Istorice i-a redat însă frumoasa
ei înfățișare de altădată, prin înlăturarea tuturor adăugirilor supărătoare pe

Fig. 42. Biserica mânăstirii Cozia. Sectie şi plan.

cari le primise, cu excepția pitorescului pridvor deschis, sprijinit pe coloane
de piatră cioplite cu meșteșug si bogăţie, care a foste onstruit pe fațada de Apus,
către 1700. Intrarea în biserică se face pe sub acest pridvor. Interiorul, de reu-
site proporții, cuprinde un pronaos patrat, acoperit cu o boltă cilindrică dis-
pusă în lung ре axa bisericiil, un naos foarte lung, o absidă centrală, care în-

1. Deasupra pronaosului se pare că era la început o încăpere spațioasă, cam în felul
celei care a existat şi la Sisojevät, în Serbia. Vezi С. Bal, Im privința Coziei, în „Bul.
Com. Mon. Ist“, 1933, р. 33.

68 GRIGORE IONESCU

chide altarul spre Răsărit, si două abside laterale (fig. 42). Prin felul de bol-
tire, naosul este împărțit în sens transversal în trei travee distincte: una
centrală, care determină în plan un patrat, peste care se ridică turla, și două
mărginașe, mai înguste si aproape egale între ele, una către Răsărit, alta către
Apus. Turla se ridică pe patru arcuri: două transversale, ccnstituite din ci-
lindri cari acoper cele două travee mărginașe, si două longitudinale, înguste,
alipite pereților laterali Nord şi Sud. Aceste din urmă sunt flancate de câte două
arcuri egale ca grosime, dar mai joase si de rază mai mică, tăiate în picioarele
celor două travee märginase si prelungite până la pardoseală în chip de nișe
(fig. 42). Structural vorbind, arcurile longitudinale şi nișele cu picioarele lor
sunt alipite direct zidurilor laterale. Prin această alipire, se obține în partea
de sus a bisericii o reducere simtitoare а lărgimii naosului, fapt care permite,
în aceeași măsură, micşorarea diametrului turlei!. Această reducere de lăr-
gime căutată de constructor în partea superioară pentru a stabili un echilibru
mai sigur turlei, nu se face atât de simțită în partea de jos a încăperii, —
care trebuia să rămâe cât mai spațioasă, — datorită prezenței celor patru
nișe tăiate în picioarele celor doi puternici cilindri transversali.

Procedeul acesta de origine sârbească al alipirii arcurilor longitudinale
cari susțin turla la zidurile laterale ale bisericii nu rămâne fără a avea un
efect şi asupra aspectului exterior al părții superioare a fațadelor. In adevăr,
zidurile laterale, cari se găsesc în partea superioară dublate ca grosime, se
opresc la exterior mai jos decât arcurile alipite lor. Un alt zid se ridică apoi,
până la înălțimea necesară, numai peste arcuri. Se capătă astfel pe fațade,
la partea superioară, o retragere a zidului spre interior, ceea ce dă naştere la
o poală cu un acoperiș separat pentru zidul exterior propriu zis (fig. 41 şi 44).

In exterior, zidăria este făcută cu material aparent: piatră cioplită si
cărămidă, alternându-se. Absidele sunt decorate în partea superioară cu arcuri
de piatră sculptată, sprijinite pe colonete tot de piatră, cu fusul făcut din
împletituri ca o frânghie. Aceste colonete se prelungesc în partea inferioară,
până jos, cu coloane drepte (fig. 43), Ferestrele sunt încadrate cu chenare de
piatră sculptată. In zona superioară a fațadelor, și deasupra fiecărei ferestre
se găsește câte o rozetă de piatră traforată „а jour”. Arcurile ferestrelor si
ramele rozetelor sunt dublate de câte o bandă formată din flori de teracotă

т. Baza turlei se ridică exact peste arcurile mari ale naosului. Tamburul turlei se spri-
jine însă, în mare parte, pe 4 arcuri mai mici, ridicate pe console şi alipite arcurilor mari (fig.
42). Prin dispoziția aceasta, pe care o găsim si la biserica veche din Nicopole, diametrul turlei
se micşorează și mai mult, iar în cazul de față se corijază şi suprafaţa de bază a turlei, care
trebuia să fie un patrat perfect si care din cauza greelilor de trasare rezultase din plan un drept-
ungbiu.

PEEL И

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI

Fig. 43. Biserica mânăstirii Cozia. Detaliu de fațadă.

70 GRIGORE IONESCU

în chip de stele, înglobate în mortar. Această bandă de teracotă, care încinge
un arc de cărămidă, sau de cărămidă alternând cu piatră, este familiară bi-
sericilor din Mesembria si Тагпоуа!, precum si celor din Serbia ?.

In decorul exterior, pe când piatra tăiată, cărămida, arcurile de cără-
midă şi împodobirea lor cu ornamente de teracotă urmează technica cunoscută
a scoalei bizantine provinciale, piatra cioplită şi sculptura, în genere formată
din motive geometrice si împletituri, trădează o technicä specială diferită de

Fig. 44. Biserica mânăstirii Cozia văzută dinspre Răsărit.

acea a sculpturii bizantine. Reiese deci vădit faptul conlucrării mai multor
meșteri de provenienţă deosebită.

Mult mai simplă şi ca plan și ca fațade, biserica mânăstirii Cotmeana
aduce o modificare esențială în modul de a decora pereții exteriori. In in-
terior, biserica e foarte simplă : o navă unică, dreptunghiulară, terminată spre
Răsărit cu o absidă semicirculară — flancată de două nișe joase proscomidia şi
diaconiconul — si acoperită cu o boltă continuă în semicilindru (fig. 45). Pe
părţile laterale, cele două abside, mai joase decât absida centrală, par să fi

т. Vezi André Protitch, loc. cit, р. 27 şi 45.
2. Gh. Balș, loc. cit, р. 29.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 71

fost adäugate corpului principal ulterior, дат їп orice caz foarte curând dupä
zidirea bisericii 1.

Fațadele, construite exclusiv din cărămidă aparentă, sunt decorate cu
firide oarbe înalte și înguste, cari ocupă toată înălțimea zidurilor până aproape

Fig. 45. Biserica mânăstirii Cotmeana.
Plan. Pridvorul şi clopotnița de deasupra lui au
fost adăugate mult mai târziu.

de cornișă. Arcurile semicirculare cu cari se termină aceste firide sunt cons-
struite din cărămizi dispuse în lung pe muche si sunt dublate de un sir de
discuri-butoni de teracotă smălțuită, colorați în cenușiu si verde. Aceste
discuri sunt de un sir de cărămizi dispuse pe lat (fig. 46). Firide absolut

Fig. 46. Partea superioară a firidelor de pe fațadele
bisericii mânăstirii Cotmeana. (După N. Ghika-Budesti).

asemănătoare si ca mod de construcție al arcurilor şi ca decor — cu deosebire

numai că sunt puse pe fațade construite din fâşii de piatră alternând cu cără-
midă — se găsesc pe absida bisericii Sfântului Dumitru din Târnova 2.

1. N. Ghika-Budesti, op. cit., р. 17.
2. Vezi Protitch, loc. cit., р. 27, fig. 22.

72 GRIGORE IONECU

La începutul secolului al XV-lea, se pare că existau în Tara Românească
câțiva meșteri zidari, locali, сагі învățaseră meșteșugul de а clădi alături de
meşterii aduși în țară de prin alte părți. Desigur artei acestor meșteri se
datorește zidirea bisericutii din Brădet, jud. Argeş.

Fig. 47. Biserica din Brădet. Sectie si plan.

Clădită în primii ani ai secolului al XV-lea, probabil sub domnia lui
Mircea cel Bătrân, bisericuța din Brădet reproduce în mic şi mult simplificate
planul şi orânduiala zidurilor și a bolților bisericii mari a Mânăstirii Cozia
(fig. 47). Spre deosebire de aceasta însă, si datorită faptului că naosul e mult
mai îngust, la Brădet turla se ridică direct pe arcurile mari, iar traveele măr-

— = = r

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 73

ginase, ale căror bolți se sprijinesc mai mult pe zidul lateral!, sunt limitate, d

spre patratul pe care se ridică turla, de câte un arc dublou îngust.
Materialul de construcţie întrebuințat este din cel mai comun şi rustic :

piatră nelucrată, bolovani si cărămidă ordinară de mână. Dispozifiunea lui

Fig. 48. Biserica din Brădet.

în construcție urmează însă foarte de aproape pe cea bizantină dela Sf. Niculae
Domnesc din Curtea de Argeș, sau chiar ре cea dela Cozia, în саге fâsiile
„orizontale tencuite au fost înlocuite cu straturi de piatră.

H
|
|
|
{
|
|
|
|

1. Rostul celor două nise cari flancheazä, de o parte si de alta, absidele laterale, spri-
jinind arcurile turtei după modul de construcție sârbesc de la Cozia, pare că nu mai e înțeles.

CAP. III

Arhitectura in Muntenia dela Mircea cel Bătrân la sfârșitul
secolului al XVI-lea (1400-1583).

1. Faza înrâuririlor armeano-georgiene și otomane.

Influenţa artei armeano-georgiene asupra arhitecturii românești a fost
semnalată de multă vreme de cei cari s'au ocupat cu studiul monumentelor
noastre istorice si al arhitecturii bizantine !.

Arta armenească veche a jucat, după cum se știe, la început, un rol
destul de important în formațiunea arhitecturii bizantine 2. Ea avea însă să

1.Grigore Tocilescu, printre cei dintâi, constată înrudirea care există între ornamentele
bisericii de la Curtea de Argeș si cele ale unor biserici din Caucaz, Cfr. Biserica Episcopală din C. de
Argeş, în „An. Acad Rom.“ 1886, р. 162. В. Р. Haşdeu, surprins de aspectul exterior al bisericii, atât
de apropiat de cel al monumentelor armenești, a afirmat chiar că Biserica Episcopală din Curtea
de Argeș a fost zidită de constructorii armeni din regiunea Van emigraţi în sec. al. XIII-lea,
si că Neagoe Basarab, la începutul secolului al XVI-lea, n'a făcut decât s'o restaureze. Cr.
Etymologicum Magnum. A. Choisy, făcând constatarea că Valea Dunări pare, din punct de
vedere al arhitecturii decorative, o colonie armenească, spune, cu oarecare exagerare dealtfel,
că bisericile de la Curtea de Argeș, Târgovişte si Dragomirna, nu au nici un ornament care să
nu apartie Armeniei. Cfr. Histoire de l'Architecture, vol. II, p. 61. Mai recent, si cu mai multă
preciziune, Al. Busuioceanu a arătat, în linii generale, ceea ce arhitectura românească datorește
Armeniei, cfr. Influences arméniennes dans l'architecture religieuse du Bas-Damube, Paris, 1927.
(Communication faite au I-er Congrès dessciences historiques). ; iar Gh. Balş, după ce într'un studiu
publicat în 1911 semnalase influența indirectă a Armeniei prin intermediul Serbiei, asupra bi-
sericii Mânăstirii Cozia, (cfr. O vizită la câteva biserici din Serbia), cercetează cu amănunțime toată
arhitectura decorativă de origine orientală a monumentelor munteneşti si moldoveneşti, precizând
ceea ce este armenesc, georgian, caucazian, persan, arab sau otoman. Cfr. Influences arméniennes
et georgiennes sur l'architecture roumaine, Vălenii de Munte, 1931. (Communication faite au III-eme
Congrès des Etudes Byzantines, Athènes, 1930).

2. Vezi I. Strzygowski, Die Baukunst der Armenier und Europa, 2 vol. Wien 1918, si Ch.

Diehl, Manuel d'Art Byzantin, vol. I, р. 102—106.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 75

mai exercite, în unire cu artele georgiană, persană, caucaziană şi otomană,
asupra unor monumente clădite după secolul al X-lea în Peninsula Balcanică
și în orientul Europei, o înrâurire pe cât de curioasă pe atât de importantă.
Expansiunea aceasta târzie a artei armenești în Europa se datorește, în spe-
cial, prezenţei în aceste locuri a unui mare număr de emigrați armeni, abili
constructori si foarte pricepuţi cioplitori de piatră. Acești renumiți mestesu-
gari, în cea mai mare parte fugari din ţara lor de teama aceluiași po-
por turcesc care, începând din secolul al XIV-lea, avea să bage spaima și
în toată Peninsula Balcanică, erau stabiliți în Nord-Estul Europei, în colonii
organizate, încă dinaintea anului 1000. In secolul al X-lea îi găsim în Ungaria,
unde vor avea apoi o ,, Terra Armeniorum” ; în secolul al XI-lea la Kiev, ve-
nifi direct dela Ani, iar în secolul al XII-lea centrul lor cel mai important
era Lwow-ul din Polonia, de unde s'au răspândit apoi si la noi, în Bucovina,
Moldova si Transilvania.

Ce datorește arhitectura românească Armeniei. Lăsând de o parte arcurile
piezișe caracteristice bolților moldovenești, arcuri cu ajutorul cărora se mic-
șorează diametrul cupolelor si cari, după toate probabilitățile, ne-au venit din
Iran prin intermediul Armeniei 1, înrâurirea artei armenești asupra construcțiilor
românești se face simțită mai ales în domeniul arhitecturii decorative. Toată
podoaba de ciubuce rotunjite de piatră și sculpturi, cari îmbracă biserica Mâ-
năstirii Dealului din Târgoviște, toate pietrele înflorite ale Episcopiei din Curtea
de Argeș, turla Dragomirnei din Bucovina — cel puțin pentru ce priveşte ideea
de a o acoperi în întregime cu ornamente — și toate pietrele dantelate ale fa-
țadelor bisericii Trei Ierarhi din Iași, se datorese unor mâini abile și bine cu-
noscätoare ale artei din Armenia si din regiunile învecinate, cari se găseau în
sfera influențelor armenești.

Drumurile pe cari această artă a pătruns în România, precum și epocile
în cari se constată înrâurirea ei în Muntenia si Moldova, sunt diferite.

In Muntenia, încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, apăruse în de-
corul exterior al bisericii mânăstirii Cozia o seamă de elemente sculpturale —
fusuri de colonete formate din ciubuce de piatră împletite ca o frânghie,
rozete compuse cu motive geometrice şi împletituri, lintouri cu decor floral
stilizat, ete. — elemente de o structură specială și de proveniență nouă, a căror
origine trebuie căutată mai de grabă în arta armenească și caucaziană decât
în cea bizantină. In ce măsură aceste elemente armeano-caucaziene, venite la
Cozia prin intermediul Serbiei, au contribuit la formarea decorului exterior

1. Cfr. Gh. Balş, Sur une particularité des voûtes moldaves, în „Anuarul Acad. Rom. Bul.
de la section historique“. Tome, ХІ, 1924, р. 7—16.

76 GRIGORE IONESCU me

al bisericilor cari s'au clădit în decursul secolului al XV-lea, nu ştim, fiindcă
din perioada de timp care se întinde dela Mircea cel Bătrân la Radu cel Mare
nu ni s'a păstrat nici un monument.

Deşi perioada aceasta a fost frământată de războaie aproape continui
şi de certuri pentru domnie, deşi Domnii s'au bucurat numai de stăpâniri scurte
91 au fost preocupați mai mult de grijile dinafară si de păstrarea domniei decât
de treburile bisericeşti, istoria ne vorbeşte totuşi de mânăstiri şi biserici, şi
încă importante, clădite în această epocă, monumente cari, în nenorocire, au
dispărut, Aşa, de pildă, Vlad Tepes a zidit Mânăstirea Comana, refăcută
mai târziu de Radu Şerban, şi o biserică la Târgșor în Prahova; tot el ar
fi ridicat un lăcaş de închinare pe locul ocupat astăzi de biserica lui Neagoe
Basarab dela Snagov; boierilor Craiovesti li se atribue — si documentele
dovedesc că ei au clădit — о frumoasă biserică ridicată în părțile de Nord
ale județului Mehedinţi, în Strehaia 2,—oraș care pare să fi fost pe atunci
reședința Banilor Craiovei — biserică refăcută apoi în secolul al XVII-lea de
Matei Basarab. Tot lor li se atribue întemeierea, în județul Gorj, a mânăstirii
Bistriţa, clădire care întrecea chiar, în frumusețe, pe aceea din Strehaia, și
aceasta dărâmată la 1840 şi înlocuită cu alta. Radul cel Frumos a întemeiat
mânăstirea Tângänasului din Ilfov 3, care se păstra încă pe la 1650, iar Vlad
Călugărul (1482—1495) a clădit schitul Babelor şi mânăstirea Glavaciocului
din Vlasca + Alături de aceste monumente, un număr considerabil de alte
biserici, mai mari sau mai mici, au fost clădite pe pământul “Țării Româ-
nesti în această epocă 5, dar, lucru ciudat și inexplicabil, nimic din ele nu
ni s'a păstrat.

Ajungem astfel la domnia lui Radu cel Mare (1495), fiul lui Vlad Că-
lugărul, căruia supranumele „cel Mare“ i se cuvine dacă nu pentru evlavia
lui, mai mare decât acea a tatălui său căruia i se spusese „Călugărul” pentru
acelaș motiv, măcar pentru minunatul lăcaș dumnezeesc cu care și-a înzestrat
tara 6.

т. N. Iorga spune că piatra de mormânt fără inscripţie, care se găseşte în actuala biserică,
poate fi acea a lui Тереў, dar crede că acesta a găsit mânăstirea întemeiată de alţii dinaintea lui
şi el n'a făcut decât s'o întărească pentru a-şi face din ea un loc de adăpost pentru zilele de
primejdie.

2. N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti, 1, р. 125.

3. N. Iorga, ibid p. 118

4. Idem, ibid.

5. Vezi, М. Iorga, Istoria Bisericii româneşti, vol. I si II. Pentru Oltenia vezi dea-
semenea, Ion Donat, Fundaţiile religioase ale Olteniei, în „Arhivele Olteniei“ Nr. 86—88, p.
262—346.

6. N. Iorga, Istoria Românilor în Chipuri şi Icoane, Craiova, 1921, р. 109.

|
K

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI тт

In adevăr el clädeste сеа mai importantă si mai frumoasă biserică
românească din câte fuseseră zidite până atunci, biserica mânăstirii
Dealului, așezată pe colina de peste apa Ialomiţei, deasupra Târgoviștei.

Câţiva ani mai târziu, Neagoe Basarab ridică la marginea orășelului
Curtea de Argeș, pe locul vechei Mitropolii, vestita biserică a Episcopiei de
Argeș.

Cercetând aceste două importante monumente, se constată, atât în pla-
nurile cât si în fațadele lor, o notă nouă si originală, care face ca aceste două bi-
serici clădite la începutul secolului al XVI-lea să se deosebească cu totul de cele
anterioare, mai vechi cu aproape un secol, și în a căror întreagă compoziție
influenţele străine se puteau distinge cu ușurință. Planurile lor sunt o pre-
lucrare originală a tipurilor anterioare împământenite în Muntenia. Din acest
punct de vedere, caracterul lor muntenesc ne îndreptățește să credem că ele
au fost concepute de vreun meșter local — poate acelaș la Deal ca şi la Argeș —
bun cunoscător al monumentelor noastre mai vechi. Deși din punct de vedere
al formelor si al structurii prezintă caracterul specific scoalei sârbești din care
face parte Cozia, în ce privește aspectul lor decorativ, fațadele sunt croite
după modele orientale. Felul cum e dispus decorul, precum și ornamentele
care-l compun, si între cari predomină cele de origine armenească, sunt o
dovadă că meșterii decoratori și cioplitorii de piatră, fără îndoială străini,
erau buni cunoscători și dibaci interpreți ai arhitecturii din Armenia si din
regiunile dominate de arta ei. Așa fiind, cele două biserici dela Deal și
Argeș, în întregul lor, sunt rezultatul unui proces de formaţie la care au
contribuit decoratori si pietrari străini, alături de meșterul de baştină, care,
după toate aparențele, a fost adevăratul arhitect. Aşa se si explică pro-
nunfatul caracter românesc al acestor monumente, cari, deși la prima vedere
par exotice, sunt totuși un produs original local, cu însușiri particulare ce
nu se întâlnesc în monumentele nici unei alte țări.

Biserica Mânăstirii Dealului, zidită de Radu cel Mare la 1502, e de plan
trilobat. Naosul cu absidele laterale și cu absida altarului sunt de tipul sârbesc
dela Vodița (fig. 49). Turla, puţin mai înaltă decât cea dela Cozia, se înalță
ca și aceasta, — fără intermediul celor patru arcusoare sprijinite pe console
însă —pe patru arcuri: două longitudinale, egale si flancate de nișe ne-
egale, si două transversale, late — cel dinspre altar mai lat decât cel dinspre
pronaos, — asa cum erau arcurile Vodiţei. Pronaosul este însă de un tip cu
totul nou: un dreptunghiu alungit, împărțit de un puternic arc dublou în
două compartimente neegale. Compartimentul mai îngust, cuprins între zidul
despărțitor al naosului de pronaos si între arcul dublou, este acoperit de două
turle mici, ridicate de o parte pe zidurile laterale, și de alta pe un arc median
dispus longitudinal în acelaș plan verticalcu axul bisericii și sprijinit pe zidul

Ki
â
5
š
E
&
g
=
d
E)
Fi
š
š
3
A
3
À
E:
я
š
Е
S
3
E
ЕД
š
EI
Б
Е
=

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 79

k despărțitor al naosului si pe arcul dublou. Partea din pronaos rămasă spre
| Apus, de formă aproape patrată, este acoperită cu o boltă cilindrică dispusă
în lung pe axa bisericii.

| Fig. 50. Biserica mânăstirii Dealului.

80 GRIGORE IONESCU

Fațadele sunt împărţite în două registre de un brâu de piatră profilat,
care încinge biserica pe la jumătatea înălțimii. Fiecare registru este apoi de-
corat cu o serie de arcade oarbe terminate în arc de cerc în plin centru, con-
struite din toruri de piatră de secțiune circulară (fig. 50). In registrul inferior,
se deschid, între arcade și în zidurile pronaosului si ale absidelor, ferestre drept-
unghiulare, încadrate cu rame de piatră, iar în cel superior, deasupra ferestrelor,
rozete de piatră ajurată.

Intrarea se găseşte pe fațada dinspre Apus, tăiată în axul panoului de-
corativ central, ale cărui ciubuce rotunjite încadrează la un loc si usa si
firida de deasupra ei, în care se găsește zugrăvită icoana hramului. Celelalte
două panouri cari flanchează intrarea sunt acoperite pe toată suprafața cu o
migăloasă împletitură de sculpturi geometrice, cari prind între ele două plăci
cu inscripții. Partea superioară a zidurilor se termină cu o puternică cornișă
bogat profilată si acoperită separat, ca si la Cozia, cu o poală continuă. Aco-
perisul propriu zis al bisericii se ridică pe zidul retras construit în corespon-
dentä cu arcurile cari susțin turla centrală 1.

Bazele turlelor, cari sunt nişte prizme de secțiune patratä, au fețele
decorate cu panouri dreptunghiulare de sculpturi formate dintro împletitură
măruntă de motive geometrice. Pe feţele laterale ale bazei turlei mari, aceste
panouri sunt conturate în partea de jos în formă de semicercuri în cari se
înscriu apoi acoperișurile absidelor 3.

Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. Episcopia din Argeș, sau bi-
serica Meşterului Manole, cum i-a zis vreme îndelungată poporul, este fără în-
doială monumentul cel mai curios şi cel mai interesant în acelaș timp, pe care
ni l-a lăsat secolul al XVI-lea în Muntenia. Puţine biserici româneşti s'au bu-
curat de atâta faimă si, mai ales, niciuna n’a fost atât de duios cântată de
legendele. populare ca Episcopia din Argeș, deși atât în Muntenia cât și în Mol-
dova — în aceasta din urmă mai ales — avem monumente a căror importanță,
din multe puncte de vedere, este netăgăduit mai mare.

Când, către 1512, vechea mitropolie din Curtea de Argeş zidită probabil
de organizatorul bisericii româneşti, Niculae Alexandru, căzuse în ruină 5,

1. Vezi principiul la biserica Cozia, pag. 68.

2. Partea superioară a turlelor dimpreună cu cupolele au suferit o refacere fn timpul
domniei lui Gheorghe Bibescu.

3. Cronica anonimă a ării Românești, vorbind despre faptele lui Neagoe Basarab (1512—
1522), spune în legătură cu Episcopia din Argeş: ,,sparse—Neagoe—mitropolia din Argeş din
temelia ei și zidi în locul ei altă sfântă biserică cioplită și netezită si săpată cu flori şi au prins
pe din lăuntru toate pietrele una cu alta pe din dos cu scoabe de fier cu mare meşteug şi au
vărsat plumb de le-au întărit și au făcut prin mijlocul tindei bisericii 12 stâlpi înalți tot de
piatră cioplifi și invârtifi foarte frumos si minunaţi, cari inchipuesc 12 apostoli”.

ISTORIA ARHITECTURII ROMA:

noul Domn din neamul Craiovestilor, Neagoe Basarab, se gândi să ridice în locul
ei o biserică extraordinară, de o bogăție uimitoare, cum nimeni nu mai clădise
până atunci. Şi pentru ca noul edificiu să re-
vremurilor si să preamărească deapu-
ruri numele ctitorului său, materialele cele
mai bune au fost alese fără economie, iar
punerea lor în operă s'a făcut, așa după
cum ne relatează cronica anonimă a Țării
Românești, cu o tehnică desăvârșită. Piatra
întrebuințată în construcție, un calcar de
bună calitate, grăunțos si de culoare gălbue,
a fost adusă din carierele dela Albeşti de
lângă Câmpu-Lung. Marmora şi mozaicul de
cari ținuturile românești nu dispuneau, au
fost în schimb aduse cu mari cheltueli, cât
se pare, dela Constantinopol.

Meşterii. Pentru a realiza opera dori-
tă, Neagoe Basarab a făcut apel la o sea-
mă de meșteri pricepuţi, dintre cari, după
toate aparențele, n'au lipsit nici cei сагі
realizaseră pentru înaintașul său Radu cel
Mare minunata mânăstire din Dealul Târ-
govistei, cu care biserica dela Argeş are
multe însuşiri comune. Unele relatări pre-
tind că Neagoe Basarab, care și-ar fi pet-
trecut o parte din tinereţe la Constantino-
pol, unde s'ar fi ocupat între altele și cu
pravegherea lucrărilor de construcție ale
unei moschei, ar fi adus cu sine, când s'a
întors în țară, un arhitect cu numele de
Manolli din Niaesia 1, care lucra la Constan- сег» 3 |
tinopol. Alături de acest meşter, care ar fi Fig. зт. Domnița Roxanda, fiica lui
deci arhitectul Episcopiei din Argeș, însuși Neagoe Basarab, după o pictură murală
Neagoe a luat o parte destul de activă la de ln оао
EE (Muzeul de artă religioasă din Bucureşti).

zis

1. Niaesia de care este legat numele lui Manolli ar putea să fie una din cele două lo-
calităţi al căror nume actual se apropie de acesta : Nysia lângă actualul Aidin, vechiul Tralles din
Asia Mică, sau Nyssa din Capadocia, provincie situată la Apus de Armenia. Cfr. Gh. Balș,
Influences arméniennes, р. 12

Fig. 52.

GRIGORE IONESCU

Tabloul votiv al Episcopiei de A
(Muzeul de artă religioas

. Familia lui Neagoe Basarab
din București).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 83

Dacä aceste relatäri sunt adevärate, atunci arhitectul МапоШ, din care
poezia populară a făcut pe „Meşterul Manole”, a cărui duioasă legendă este
cunoscută de toată suflarea românească, ar fi mai degrabă un armean, care
lucra la Constantinopol, de unde a fost apoi adus în Tara Românească. Dis-
poziţia decorului și felul ornamentelor dela Argeș sunt de natură să justifice
această origine a arhitectului, care, după părerea noastră, n'a fost decât de-
coratorul, — poate, din unele puncte de vedere, şi sfătuitorul — meșterului care
a conceput biserica în întregul ei. Pe când cel dintâiu stăpânea meșteșugul
decorativ armenesc şi era în acelaș timp în curent si cu ceea ce se realiza în
acest domeniu și în acea vreme la Constantinopol, cel de al doilea era un bun
cunoscător al monumentelor noastre mai vechi, şi, mai ales, un abil interpret
al principiilor constructive cari țineau de şcoala sârbească.

Incepută probabil în 1512, sau poate foarte curând după această dată,
biserica a fost terminată, pentru ce priveşte arhitectura, în anul 1517. Mai
rămăsese însă de făcut decorația interioară, şi cum fondurile băneşti ale Dom-
niei se secätuiserä, biserica fu târnosită fără această podoabă, în 1517. In
1526 însă, ginerele lui Neagoe, Radu dela Afumaţi, în scurta şi veșnic tur-
burata sa domnie, găsi totuși răgazul necesar şi banii cu cari realiză, în chip
onorabil, zugrăveala interioară a vestitei ctitorii. Dar meşterii din urmă, cari
au refăcut biserica transformând-o, conform dorinţei Regelui Carol I, în mau-
soleu al familiei regale, au socotit că această pictură e de mică valoare ar-
tistică si, desprinzând-o din tencuiala burdusitä care avea nevoe de întărire,
au înlăturat-o1. In locul ei, pe zidurile netezite, pictura nouă, culorile vii si
poleiala de aur împrăștiată fără economie peste tot, îmbogățește în mod silnic
interiorul aruncând asupra lui o nuanță de veselie ce nu-și găsește locul în-
tr'un lăcaș de închinare, si cu atât mai mult într'un mausoleu.

Planul şi bolțile. Planul bisericii cuprinde două părți, cari se văd foarte
bine atât din exterior cât şi din interior; un naos în formă de treflă şi un
pronaos desvoltat de formă dreptunghiulară, ieşit față de naos cam în felul
cum se vede la unele biserici moldovenești clădite în vremea lui Ștefan cel
Mare, dar mult mai pronunțat decât la acestea (fig. 53). Structura naosului
aminteşte încă principiile de construcție sârbeşti. Patratul peste care se ridică
turla este determinat de arcuri longitudinale duble si de cilindri transversali,

т. Resturile cele mai importante ale acestor picturi, precum şi inscripția lui Radu dela
Afumaţi, au fost, din fericire, transportate şi depuse spre păstrare în Muzeul de Artă religioasă
din Bucureşti.

84 GRIGORE IONESCU

întăriți, cu câte un arc dublou (fig. 54). Interiorul naosului este luminat de
nouă ferestre tăiate câte trei în fiecare absidă!. Pronaosul, de formă drept-
unghiulară, dispus cu latura mai lungă perpendiculară pe axa bisericii, cu-
prinde în mijloc, de partea naosului, un fel de pridvor sprijinit pe doi-
sprezece stâlpi dispuși în plan după un patrat. Părţile laterale rămase dincolo
de aceşti stâlpi servesc ca lăcaș de îngropare ?.

Fig. 53. Biserica Episcopală din Curtea de Argeș. Plan.

Separatiunea între naos si pronaos nu se mai face, ca la bisericile an-
terioare cunoscute, printr'un zid cu use la mijloc. Șirul celor patru coloane
dispuse către naos înlocuește zidul plin de odinioară, iar un chenar de poartă
prins între cele două coloane centrale aminteşte locul ușii.

“Turla naosului, foarte înaltă, este, ca și acea a bisericii mânăstirii Tis-
mana, de secțiune octogonală atât la interior cât și la exterior, şi ridicată pe

1. Modul acesta de a tăia trei ferestre într'o absidă îl întâlnim pentru prima oară la
biserica Brădet din jud. Agreş. Vezi pag. 72. fig. 47.

2. Dispozifiunea aceasta este excelentă și mult mai ingenioasă decât gropnifa moldove-
nească, introdusă între pronaos şi naos, care creiază o separatiune între părțile bisericii, lun-
gind-o şi stricându-i unitatea.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 85

d patratul de bază prin intermediul a patru trompe de unghiul. Pronaosul are
trei turle : una mare, cilindrică, ridicată peste patratul celor doisprezece stâlpi,
şi două mai mici, laterale, ridicate pe cele două patrate determinate la col-

|
|

54. Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. Sectie longitudinală.

е ca biserica să fi fost refăcută de restauratorul Regelui Carol I, arhitectul
Dent 4ш Nouy, aceste trompe erau conice însă foarte plate. Restauratorul, care a schimbat
== zsə=ct=l cel vechi al bisericii, introducând elemente noi şi „dregând” unele imperfectiunt

| == ыа. totuși un caracter deosebit monumentului, a înlocuit aceste trompe plate cu un fel
în pizza: înclinate, cari, plecând de 1а intersecția extradosurilor arcurilor mari, se termină la

+ pianului de naştere al tamburului octogonal, unificându-se cu un fel de suprafață conică.

86 GRIGORE IONESCU

turile dinspre fațada de Apus. Turla mare de pe pronaos se ridică pe patratul
central prin intermediul unui trunchiu de con, a cărui bază se începe în chip
de piramidă si se unifică apoi cu conul.

Aspectul exterior. Fațadele sunt împărțite în două registre de un brâui
format din ciubuce de piatră împletite са o frânghie 1. Registrul inferior, care
stă deasupra unui soclu puternic de piatră de talie profilat după modelul
soclurilor mult ieşite si bogat profilate armenești și georgiene (fig. 57), este
decorat cu o serie de panouri dreptunghiulare, încadrate fiecare de câte o
ramă dublă de ciubuce de piatră rotunjite 2. Fiecare panou cuprinde câte
o fereastră dublă pe feţele pronaosului și simplă pe abside. Ferestrele sunt
toate încadrate cu rame de piatră, împodobite pe toată lățimea lor cu sculp-
turi minufioase si bogate 5. Registrul superior este decorat cu о serie în-
treagă de firide largi, înconjurate, ca și panourile de jos, de ciubuce de piatră,
dar cari aici se întorc la extremitatea superioară și formează arcuri în
semicerc inläntuite. Fiecare punct de întretăere al acestor arcuri este decorat
cu un buton de piatră si fiecare firidă primește în mijloc câte o rozetă sculp-
tată de piatră, dintre cari, cele corespunzătoare ferestrelor din registrul de jos
sunt cioplite „à jour”, iar celelalte umplute cu o țesătură de motive geometrice si
florale tăiate în relief (fig. 58—59). Deasupra firidelor se întinde o cornișă
formată din două șiruri suprapuse de stalactite si alveole de stil arab, de

1. Brâul acesta, ca element decorativ format din ciubuce de piatră răsucită ca o frin-
ghie, care în arhitectura românească apare pentru prima oară la Curtea de Argeş, îl găsim si
în alte țări, Не decorând o cornișă, fie încadrând o ușă sau o fereastră. Intrebuinfat însă ca la
Argeș, adică închingând o construcţie sub sau la nivelul planului de naștere al bolților, nu-l
găsim decât în Armenia si în regiunile сагі au suferit influențele artei acesteia. Cfr. Gh Balş,
Influences arméniennes et georgiennes, p. 8.

2. Aceste panouri, са și cele de pe registrul superior, si, dealtfel, са si cele de la biserica
Mânăstirii Dealului, n'au пісі un rol constructiv. Ele sunt pur si simplu decorative. Faptul acesta
reiese și din felul cum sunt construite. Pietrele arcurilor, atât la Deal cât şi pe registrul superior
de la Argeş, nu sunt apareiate radial ci numai orizontal si vertical ` profilele, cari la Deal sunt
intrate în raport cu fața zidului, iar la Argeș aplicate în relief pe faţade, sunt cioplite la în-
tâmplare în blocurile de piatră cari constituesc zidul, așa cum se găsesc deseori si în Armenia
si Georgia (Сїт. Gh. Balş, ор. cit, р. 7). La turla mare de la Argeş însă, unde panoul este
străpuns de ferestre, ciubucul înconjurător este tăiat la are radial, odată cu piatra care-l poartă.

Cât priveşte dispoziția arcadelor oarbe pe fațade, ele se insiruesc unele după altele fără

să фе seamă de unghiurile întrânde sau ieşinde ` deseori chiar, cum е cazul la biserica de la Deal
şi la monumentele inspirate apoi după aceasta, arcadele de pe registrul superior, mai -nume-
roase, sunt aşezate oricum față de cele de pe registrul inferior, întocmai са şi în monumentele
din Georgia şi Armenia.

3. Incadrarea ferestrelor cu rame late de piatră împodobite cu sculpturi este o preferință
а meșterilor decoratori armeni si georgieni. Cfr. Gh. Balş, ор. cit, р. 10.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 87

Fig. 55. Biserica Episcopală din Curtea de Argeș.

88 > GRIGORE IONESCU

forme perfect geometrice, savant si minuţios lucrate (fig. бо). O poală de aco-
peris, ca la mânăstirea Dealului, acoperă această cornișă, iar deasupra ei
zidul fațadelor se mai continuă putin si primeşte pe el o friză decorată cu
sculpturi florale în relief. Bazele turlelor, cari sunt toate prizme de secțiune
patrată, sunt decorate cu o țesătură continuă de flori si ornamente geome-
trice de diverse origini 1.

Fig. 56. Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. Ornament în jurul unei ferestre
(după Reissenberger).

т. In ceea ce privește ornamentatia, atât a turlelor cât si a panourilor de pe fațade, ea
este, spune Gh. Balș (loc. cit. р. 9—10), un amestec ciudat de motive armenești, caucaziene,
persane, arabe şi otomane, fără să mai vorbim de elementele pe cari le găsim de 1а început
în arta creştină, şi cărora în mod general li se spune bizantine. Pentru a preciza mai bine origina
acestui decor, chestiunea trebue privită din două puncte de vedere : mai întâi dispoziția generală
a ornamentelor, adică principiile directive, apoi ornamentele în sine, adică motivele, la cari
putem să mai adăugăm, însfârşit, felul cum sunt tratate. In primul caz se constată un belșug
de ornamente care sfârșește prin a turbura aspectul liniilor de arhitectură, dând totodată im-
presia că monumentul este ieşit din scară; caracter comun edificiilor din Armenia, Caucazia
şi din țările cu artă înrudită cu acea armenească.

In al doilea rând, deşi nu perfect asemănătoare, — cioplitorii de piatră orientali nu
copiau dealtfel întocmai motivele ci le variau la infinit, dând astfel dovadă de virtuozitate si
talent — motivele sunt totuși foarte înrudite cu cele din Armenia si Georgia. Insfársit, felul
cum sunt tratate, perfectia lucrului, siguranța ciopliturilor si chipul cum sunt modelate
ornamentele, apropie atât biserica de la Argeș, cât şi pe cea de la Deal, de modelele orientale.

ISTORIA ARHITECTURIT ROMANESTI

Baza turlei mari de pe naos este terminatä си о cornise de alveole si
stalactite asemănătoare celei de pe fațade. Turlele propriu zise sunt decorate

LUE

RGA URG ООР

Fig. 57. Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. (Profil de soclu).

cu panouri încadrate de ciubuce de piatră si au fiecare câte o fereastră în
mijloc. La turla mare, aceste panouri sunt terminate їп arc de cerc, iar cor-
nisa de deasupra, dimpreună cu acoperişul, urmează curba lor; la turla de pe
pronaos, panourile sunt dreptunghiulare, cornisa dreaptă si supraînălțată de
o coroană de flori trilobate, cioplite în piatră, iar la turlele mici, panourile,
dimpreună cu ferestrele lor, sunt răsucite față de verticală, la o turlă dela

dreapta la stânga, la alta, dela stânga la dreapta (fig.

64) 1.

1. Exeniple de turnulețe sucite ca la Argeș găsim la Adrianopoli la un minaret al gia-
miei Iletsch-Sherifli, din 1440; la Filippopoli, la un minaret al giamiei Imaret si chiar la Con-
stantinopol tot la un minaret de moschee. Cfr. Balș, ор. cit., p. 12, n. 1.

90 GRIGORE IONESCU

Fig. 58—59. Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. Rozete decorative (După Reissenberger).

Fig. бо. Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. Fragment din cornișă.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 91

Fig. 61. Biserica Episcopală din Curtea de Argeș. Detaliu de fațadă
(Fotografie dinainte de restaurare).

92 GRIGORE IONESCU

Acest fel de împodobire, atât de bogată, ne mai văzut în Тага Ro- 7
mâneascä pânä atunci, dä bisericii dela Arges un caracter cu totul deosebit,

Fig: Ca. Biserica Бршсораш Fig. 63. Biserica Episcopală din Curtea de
din Curtea de Argeş. Stâlp Argeş. Fereastră de la turla pronaosului.

din pronaos. (După Reissenberger).

asezänd-o în rândul celor mai importante monumente din întreaga June
bizantină.
Alături de biserică, trebueste pus si frumosul aghiasmatar, — o con-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 93

aw structie mică, ridicată pe patru stâlpi si acoperită cu o cupolă, — care, si-
tuat în fața bisericii, servea ca loc de preparat aghiasma si de făcut rugă-
ciuni їп aer liber.

Fig. 64. Biserica Episcopală din Curtea de Argeș. Turlele pronaosului
(Fotografie dinainte de restaurare).

94 GRIGORE ION

2. Faza înrâuririlor bizantine dela Muntele Athos.

Valorosul domnitor, care а dat ţării unul din cele mai preticase mo-
numente de arhitectură românească, nu s'a mulțumit cu o singură clădire a
cărei importanță era suficientă pentru a-i vesnici, asa cum 1-а si veșnicit, numele.
El mai pune să se zidească, aproape de sfârşitul domniei lui, alte două biserici,
a căror valoare, din punct de vedere arhitectonic, nu este cu mult mai mică
decât сеа a monumentului dela Argeș. Tot așa cum nu sa mulfämit
cu o singură clădire, nu s'a mulțumit пісі cu un singur fel de a zidi. Pentru
cele două din urmă ctitorii ale sale, biserica mânăstirii Snagov și vechea Mi-
tropolie din Târgovişte, Neagoe Basarab aduce alți meșteri, tot atât de va-
lorosi ca şi cei cari ridicaserä biserica din Argeș, dar cunoscători ai altui fel
de a combina planuri și al altui mod de a împodobi fațade. Aceşti meșteri clă-
desc, unii, biserica din Snagov, care, ca plan, și în parte chiar și ca elevaţie,
se inspiră dela unele monumente dela Muntele Athos, iar alții, Vechia
Mitropolie din Târgoviște, după tipul constantinopolitan al bisericii Domnești
din Curtea de Argeș.

Biserica mânăstirii Snagov, rămasă singuratecă pe malul lacului cu acelaș
nume, străjuită doar de un turn clopotniță, a fost zidită de Neagoe Basarab
în 1517.

Planul ei este planul comun bisericilor — catolicoanelor — dela Muntele
Athos, adică planul treflat combinat cu tipul bizantin constantinopolitan, în
care turla naosului este ridicată pe patru stâlpi dispuși pe un patrat central
(fig. 65). Ca şi la biserica Domnească din Curtea de Argeș, cei patru cilindri
cari susțin turla determină în plan și în spațiu o cruce greacă. Spațiile cu-
prinse între brațele crucii, cari în plan dau suprafeţe patrate completând patratul
cel mare în care este înscrisă crucea, sunt acoperite cu câte o cupolă minusculă,
ca la majoritatea bisericilor atonice. Bratele crucii, atât de distincte în inte-
rior, în exterior însă nu se văd ; ele rămân ascunse sub acoperiș. Altarul bisericii,
foarte desvoltat, ridicat cu o treaptă față de naos și separat de acesta printr'o
tâmplă de zid, se compune dintr'o absidă centrală de secțiune semicirculară,
flancată de două absidiole. Absida centrală corespunde celor patru stâlpi ai
naosului, iar absidiolele sunt construite în prelungirea spațiului liber rămas
între stâlpi si zidurile exterioare. Separate de absida centraiă prin zidurile groase
cari sprijinesc cilindrul central prelungit până la absidă, absidiolele consti-
tuesc două încăperi distincte, ca două bisericuțe în miniatură, acoperite cu

1. Vezi, G. Balş, Notiţă despre arhitectura Sfäntului Munte în „Bul. Com. Mon. Ist.” 1913,
P. 1—49.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

"ч

96 GRIGORE IONESCU

cupolă si terminate la rândul lor cu abside!. Comunicatia între ele şi absida
centrală se face prin câte un gol în arc de cerc.

Tipul acesta de absidiole, proscomidie şi diaconicon, îl găsim la toate
catolicoanele atonice. Găsim chiar și exemplul acoperit cu cupolă la catoli-
conul mânăstirii Vatopedi si la cel al mânăstirii Dochiariă 2.

Pronaosul de formă patrată, separat de naos printr'un zid străpuns de
trei goluri, are aceeaș dispoziție ca şi naosul, adică are centrul ocupat de patru
stâlpi dispuşi pe un patrat si menifi să sustie o turlă. Felul de boltire diferă
însă de cel al naosului. In adevăr, cei 4 cilindri mari, сагі în naos formau
braţele crucii, în pronaos sunt reduși la patru arcuri, late numai cât ca-
pitelul stâlpilor centrali peste cari se descarcă. Părţile laterale, adică
spaţiile cuprinse între aceste arcuri şi zidurile märginase, sunt acoperite cu
bolți în sfert de cilindru, cari se intersectează la colțuri după muchii in-
trânde.

Acest pronaos, care dă impresia unui lucru adăugat, ca dealtfel și multe
dintre pronaosurile catolicoanelor dela Muntele Athos?, este contemporan

cu biserica, dar fusese construit la început pe o serie de stâlpi liberi ca un ~

fel de pridvor deschis (fig. 66). Foarte curând după terminarea lui golurile
dintre stâlpi au fost însă zidite, întrucât clima țării noastre nu permitea ca
o construcție atât de importantă, menită să adăpostească deseori o mare mul-
time de credincioşi, să rămâe deschisă în timpul iernii.

Dar fantezia aceasta a arhitectului de a concepe un pronaos deschis a
dat posibilitate meșterilor zidari să lase posterității o bună probă de dibăcia
lor în arta de a construi. In adevăr, felul cum au fost lucraţi stâlpii acestui
pronaos, precum si formele și calitatea cărămizilor întrebuințate la zidirea lor,
dovedesc o tehnică desăvârşită. Dacă acești meșteri au fost pământeni, sau
streini, e greu să precizăm, dată fiind mai ales dispariția monumentelor impor-
tante cari vor fi fost clădite din cărămidă înaintea Snagovului. In ce privește
planul, originea lui atonică e însă sigură. E foarte probabil ca vreunul din
meșteri să fi fost adus chiar dela Muntele Athos. Neagoe Basarab avea strâuse
legături religioase si culturale cu călugării și mai marii Peninsulei Sfântului
Munte 4, si legăturile acestea sunt în măsură să explice posibilitatea venirii în

1. La început, se рате că absidiolele erau supraînälfate de câte o turlă. Tabloul votiv
ne înfăţişează biserica cu 4 turle : una pe pronaos, una pe naos şi două pe altar.

2. С. Balş, op. cit., pag. 44, fig. 11.

з. G. Balş, ibid, pag. 18.

4. După Radu cel Mare, care începe refacerea din temelii a mânăstirii Cutlumus, Neagoe
Basarab continuă lucrările zidind turnul şi arsanaua — postul, compus dintr'o clădire саге are
locuința călugărilor pescari şi diferite soproane pentru păstratul bărcilor — acestei mânăstiri,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 97

— eege

=
= ==
| =
D
Lu Se ЇЕ

Fig. 65. Biszrica dela Snagov. Detaliul stâlpilor de la pronaos.
(După N. Ghika-Budesti).

țară a unor meşteri din aceste locuri. Dar, din examinarea arhitecturii exte-
rioare a bisericii Snagov, rezultă că acești meşteri s'au aplicat numai la trasarea
planului, la dispozitiunea lui si a bolților, iar în ceea ce privește exteriorul,
au conlucrat cu alți meşteri de altă proveniență, sau poate chiar locali, întrucât
în afară de faptul că absidele laterale sunt înălțate astfel încât cornișa lor

se continuă, la acelaș nivel, cu cornisa restului bisericii, ca la multe biserici dela
Muntele Athos (Caracalu, Xeropotam, paraclisul Sfântului Brâu 1а Vatopedi,

căreia i se zicea din această cauză Lavra cea mare a Țării Româneşti. In 1515, tot Neagoe
dărueşte mânăstirii Dionisiu un chivot pentru păstrarea moastelor Sf-lui Nifon, chivot care
reprezinta o biserică cu cinci turle decorată în chipul

scopiei din Curtea de Argeş de curând
terminată (cfr. С. Balș, ор. cit. р. 39), iar în 1520 zideste cu cheltuiala sa turnul aceleiași mâ-
nästiri, cfr. Balș ibid.

ili

=
=

100 GRIGORE IONESCU

etc.) nimic în fațade, si mai ales la turlă, nu amintește arhitectura ato-
nicä 1.

Arhitectura exterioară a bisericii Snagov este în întregime din cărămidă
aparentă. Turla, foarte înaltă, ridicată pe o scundă bază patrată, este o prizmă
de secțiune dodecagonală. Muchile fetelor ei sunt întărite de câte o colonitä
construită din cărămizi speciale cu cozi, iar fiecare față este formată dintr'o
succesiune de firide cari se strîmtează si se retrag din ce în ce, sfârsindu-se în
partea superioară cu arcuri semicirculare concentrice. In ultima firidă se des-
chid două ferestre foarte lungi și înguste, deasemenea suprapuse.

Fațadele sunt decorate cu două serii de firide suprapuse. Cele de re
partea inferioară, cu dublu arc, sunt intrate în raport cu fața zidului ; cele de
pe partea superioară sunt construite pe picioruse ieşite în chip de pilaștri si
sunt încoronate de o serie de arcuri cari se înlănțuesc, construite din cără-
mizi dispuse ca zimtii de ferăstrău, separate de şiruri dispuse ре lat (fig. 68).
Aceste arcuri, dimpreună cu firidele lor, se măresc în dreptul pronaosului,
unde zidăria umple golurile dintre stâlpii cari fuseseră construiți la început
cu intenția de a lăsa pronaosul deschis. Aceşti stâlpi, construiți din cărămidă
de fabricaţie specială, au fiecare o secțiune diferită si înșiruirea lor într'o serie
de goluri înalte şi elegante avea să fie de un efect decorativ din cele mai apre-
ciabile (fig. 66).

Cu ultima sa ctitorie, Vechea Mitropolie din Târgovişte, clădită la 1518,
Neagoe Basarab dă Țării Româneşti cea mai mare biserică din câte se clä-
diseră până la acea vreme.

Meşterii cari zidesc această biserică, poate aceeași cari lucraseră şi la
Snagov, combină planul de origine constantinopolitană în cruce greacă înscrisă,
al bisericii Sfântului Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș, cu dispozitiunile
nouă dela Snagov, dând arhitecturii românești un monument de excepțională
importanță, atât ca forme, cât si ca mărime 2, monument саге, ргіпіг'о sur-
prinzătoare neînțelegere, a fost dărâmat până la pământ într'o epocă recentă,
când valoarea clădirilor vechi începuse să fie înțeleasă.

т. Nu trebueste totuși nesocotită analogia care exista oarecum,— ca dispozife şi forme,
nu ca material — între arcadele de la Snagov şi cele de pe fațadele catoliconului mânăstirii Do-
chiariu (vezi G. Balş. op. cit, pag. 33, fig. 52), după cum nu trebuegte nesocotit nici faptul
că foarte multe dintre catolicoanele şi paraclisele de la Athos au fost în urmă tencuite și vopsite
astfel încât structura lor originală ne rămâne ascunsă.

Pentru arhitectura Muntelui Athos, vezi de asemenea H. Brockhaus, Die Kunst în den
Athos-Klăstern, Leipzig, 1891, si Kondakoff, Monuments de l'art chrétien à P Athos, Pétersbourg,
1902.

2. Lungimea interioară, fără pridvor, 23,50 m., cu pridvor 37,50 m.; lărgime 12.00 m.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 101

Biserica, de formă dreptunghiulară, avea, ca si cea dela Snagov, partea
„dinspre Răsărit, cu cele trei abside, foarte desvoltată (fig. 69)1. Absidiolele,
mari și separate de absida centrală, erau acoperite cu câte o cupoletă înăl-
fatä pe turle. Alte patru cupolete egale, joase, se ridicau pe spaţiile cuprinse
între braţele crucii. Pronaosul, foarte îngust, era despărţit de naos printr'un
zid străpuns de cinci uși și era acoperit de două turle mici dispuse pe lături
si o boltă centrală. In fața pronaosului exista, clădit după modelul naosului
dela Snagov, un mare exonartex sau pridvor deschis, sprijinit pe o serie de

Fig. 69. Vechea Mitropolie din Târgovişte. Plan. (După arh. G. Sterian).

coloane. Centrul acestui pridvor era ocupat de patru stâlpi, pe cari se ridicau
patru cilindri şi o turlă, iar colțurile lui, cuprinse între cilindrii cari, ca şi în
naos, determinau o cruce greacă, erau acoperite de patru cupole, dintre cari
cele două dinspre Apus, supraînälfate de două turle.

Ca formă si dispozitiune, exonartexul dela Târgoviște este o interpretare
justă şi fidelă a naosului de la Snagov ; avea însă cu totul altă funcție. Dispus
în fața pronaosului, el a fost construit ca pridvor deschis si constitue astfel,
spre deosebire de naosul dela Snagov, primul exemplu de pridvor pe stâlpi
în arhitectura românească ?.

In exterior, cilindrii cari determină braţele crucii sunt subliniafi, atât la
naos cât şi la pridvor, prin frontoane rotunjite în cari se deschid ferestre ; la
naos, trei, la pridvor, două. Fațadele, foarte simple, erau construite din cără-

I. E posibil ca această parte dinspre Răsărit, biserica propriu zisă, să fi existat înainte de
Neagoe, care va fi refăcut-o adăugându-i apoi pridvorul foarte asemănător cu cel dela Snagov
Planul bisericii, si mai ales aspectul fațadelor d felul cum se legau de pridvor, pledează în
favoarea acestei asertiuni.

2. Primul pridvor închis apare în Moldova 1а biserica Mânăstirii Neamţu. Vezi mai departe

102 GRIGORE IONESCU

midă si aveau o cornișă compusă din cărămizi dispuse în zimfi de ferăstrău,
sub care fugea un șir de arcușoare, sprijinite pe console, după moda romanică
(fig. 70) +.

Fig. 70. Vechea Mitropolie din Târgovişte. (Releveu de arh.

Sterian).

3. Epoca de formație a unei școli locale.

La începutul secolului al XVI-lea, odată cu construcția celor două zidiri de
seamă, biserica mânăstirii Dealului si Episcopia din Curtea de Argeș, arhitec-
tura românească se găseşte îndrumată pe o cale nouă. Șirul cel lung al monu-
mentelor în a căror arhitectură se pot ceti cu ușurință înrâuririle străine se

1. Aceste arcusoare decorative, cari în arhitectura românească apar izolat, sunt comune
în arhitectura sârbească. Prezența lor, alături de coloanele de cărămidă cu fusuri răsucite pe
cari le am găsit şi la Snagov, ar putea constitui un indicin că meșterul zidar care a lucrat
la cele două din urmă ctitorii ale lui Neagoe cunoştea unele monumente sârbești si în spe-
cial bisericile Sf. Fecioară din Prizren, Sf. Sofia din Ohrida si Catedrala din Pec, ale căror
pridvoare deschise sunt ridicate pe o serie de arcade sprijinite pe stâlpi asemănători cu cei
dela Snagov si Târgoviște. Aceste trei monumente sârbești sunt însă mult mai vechi, iar
pridvoarele lor au fost respectiv construite în 1307, 1314, 1328. Cfr. A. Grabar, L'origine
des façades peintes des églises moldaves, în „Mélanges offerts à N. Iorga“, Paris, 1933, р. 377-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 103

sfârşeşte. După moartea lui Neagoe Basarab, arhitectura din Muntenia si Ol-
tenia se liberează de orice influență venită de aiurea, si toate monumentele
clădite după această epocă sunt un produs purlocal. Meşterii cari le clădesc
nu mai caută, și nici nu mai au de ce căuta, modele străine; ei se inspiră
direct dela bisericile ridicate în Tara Românească în epocile anterioare. Dar
nici acestea nu sunt luate toate drept model. Așa, de pildă, pe când tipul de
plan de origini sârbești al bisericii mânăstirii Cozia — reprodus încă dela înce-
putul sec. al XV-lea de meşteri locali la bisericuța din Brădet, jud. Arges —
alături de planurile putin mai complicate dar românești si de decorul exterior
atât de bogat al bisericilor mânăstirii Dealului şi Episcopiei din Curtea de Argeș,
se impun tot mai mult atenției meșterilor ziditori de biserici, tipul atonic dela
Snagov rămâne izolat, iar tipul constantinopolitan al bisericii Domnești din
Curtea de Argeş, după ce apare în timpul lui Neagoe Basarab la Mitropolia
din Târgoviște, apoi către 1532 la bisericuța din Hârtieşti-Muscel, va mai fi
reprodus în mod cu totul excepțional — si numai ca plan, întrucât decorul
exterior urmează curentul vremii — la biserica Domnească din Târgovişte,
către sfârșitul secolului al XVI-lea, și, pentru ultima oară, la biserica Sf.
Dumitru din Craiova, construcție care fusese ridicată sub domnia lui Matei
Basarab.

In ultimă analiză, se poate constata că dintre toate tipurile de monumente
clădite până la începutul secolului al XVI-lea, cele cari rămân să servească
de model meșterilor viitori sunt tocmai cele al căror plan si decor sunt о in-
terpretare românească a planului și decorului de origini exotice, adică acelea
cari sunt rezultatul transformării diferitelor elemente străine artei românești,
elemente cari au fost însă alese și transformate de gândirea meșterilor locali,
cari le-au prelucrat după simtirea lor, așa cum se potriveau mai bine cu firea
şi cu fondul sufletesc al întregului popor.

Găsindu-se acum în țară meșterii capabili să zidească biserici şi tără
ajutorul străinilor, la începutul secolului al XVI-lea, alături de monumentele
mari ca biserica mânăstirii Dealului, Episcopia din Argeș sau Mitropolia din
Târgoviște, s'au clădit o seamă de bisericuțe modeste de ţară, a căror arhi-
tectură simplă este învăluită într'un foarte pitoresc aer local. Toate aceste bi-
sericute sunt clădite după acelaș tip : planul cel mai simplu, treflat, compus
dintr'un altar, un naos și un pronaos. In ceea ce privește materialul constructiv
el se reduce la piatră brută si cărămidă.

Demnă de luat în seamă înainte de toate este bisericuța din Hârtiesti-Muscel,
clădită (sau "poate numai refăcută, pe ruinele unei biserici mai vechi), în anul
1532, de un boer anume Lăudatu 1, bisericuță care ca plan, făcând abstracţie

т. N. Iorga, Inscripţii, I, pag. 126.

104 GRIGORE IONES-U

de pridvorul adăugat, reproduce în mic biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea
de Argeş, cu deosebirea că absida altarului, unică la Hârtiesti, este lipită direct
de semicilindrul dinspre Răsărit al cupolei, așa cum se vede la unele biserici
sârbesti (fig, 71).

Dar, pe când biserica din Hârtiesti, cu planul ei drept si cu cupola nao-
sului ridicată pe 4 puncte libere, apare în această vreme ca o excepţie, tipul
caracteristic secolului aliXVI-lea este tipul trilobat, care în a doua jumătate

H D

Fig. 71. Biserica din Hârtieşti-Muscel. Plan

a secolului se prezintä sub aspecte destul de variate, atât ca plan cât si ca
decor exterior mai ales.

Studiind monumentele clädite їп decursul secolului al XVI-lea si com-
parându-le unele cu altele, după forma planului si chipul de boltire, ele se pot
grupa în trei clase distincte.

Prima clasă, şi cea mai bogat reprezentată, cuprinde bisericile de plan
treflat simplu, cu absida altarului semicirculară, cu naos supraînălțat de o
turlă şi cu pronaos dreptunghiular acoperit de o boltă cilindrică. Aceste=
monumente au ca prototip biserica din Brädet-Arges, recte, biserica Coziei.

A doua clasă este reprezentată de două monumente (Bucoväf si Tutana),
cari au acelaș plan cu cele din prima clasă, cu singura deosebire că pronaosul,
la una redus, la alta foarte desvoltat în lungime, este acoperit cu câte două
cupole sau turle, dispuse după modelul bisericii mânăstirii Dealului.

A treia clasă cuprinde câteva biserici al căror plan are pronaosul supra-
lărgit după tipul bisericii Episcopale din Curtea de Argeș (Paraclisul Coziei si
biserica din Cobia-Dâmbovita).

Grupând însă aceste biserici după arhitectura lor exterioară, ceea ce mi
se pare mult mai logic, întrucât aceasta determină formaţia unui stil românesc,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 105

a vechiului stil din Muntenia cum îl numește D-l N. Ghika-Budesti, putem
-distinge tot trei clase, dar monumentele cari ca plan aparțin unui grup, са
arhitectură exterioară aparțin altuia.

Din prima clasă fac parte bisericile ale căror fațade sunt construite ex-
<lusiv din cărămidă (Stănești și Cobia). Prototipul acestora poate fi considerat
biserica mânăstirii Cotmeana.

A doua clasă o formează monumentele cari au fațadele construite din
fâşii orizontale de cărămizi aparente, alternate cu fâşii tencuite. Acestea au ca
prototip biserica din Brădet, în care fâsiile orizontale de cărămizi aparente
alternau cu fâșii de piatră brută.

Ultima clasă, şi cea mai importantă, este constituită de monumentele
la cari fațadele sunt împărţite de un brâu median în două registre decorate

<u firide drepte, firide cari, în ultimă analiză, pentru monumentele de la sfâr-
şitul secolului (Mihai-Vodă de ex.), apar ca o interpretare în cărămidă a
decorului de arcade construite din piatră de pe fațadele bisericii mânăstirii
Dealului şi Episcopiei din Curtea de Argeș.

Grupul I. Biserica din Stăneşti-Vâlcea, zidită la 1537, reproduce planul
bisericii din Brădet. Absidele laterale, semicirculare la interior, au la exterior
câte trei laturi, iar absida centrală, caz foarte rar, are patru. In aceasta din
urmă se deschid două ferestre tăiate în cele două laturi centrale, cari întâl-
nindu-se dau muche exact în axul bisericii (fig. 72). Turla naosului se ridică pe
patru arcuri, dintre cari cele două transversale sunt proeminente în chip de
arcuri dublouri şi amintesc procedeul de construcție sârbească pe care îl găsim
de pildă la Studenita 1.

1. Vezi G. Millet, L'ancien art serbe, pag. 55, fig. 42.

106 GRIGORE IONESCU

Fig. 73. Biserica din Cobia-Dâmbovita, văzută dinspre Apus.

D
E

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂN:

107

Exteriorul, acum tencuit şi modificat, era construit în întregime din că-
Tămidă aparentă. Pereţii laterali erau decorați în partea superioară de câteva
firide largi şi scunde, foarte depărtate unele de altele. Turla, cilindrică pe di-
năuntru, este octogonală pe dinafară. Feţele ei, netede și construite ca și
restul bisericii din cărămidă aparentă, sunt decorate cu câte о firidă lun-
gită, terminată în arc de cerc. In firidele din axele bisericii se deschid fe-
testre lungi si înguste 1.

Foarte deosebită ca plan de bisericile clădite în decursul secolului al XVI-lea,
biserica din Cobia, zidită la 1572, are o vagă înrudire cu biserica din Stănești,
având ca si aceasta, si ca biserica mânăstirii Cotmeana, fațadele construite
exclusiv din cărămidă aparentă şi decorate cu o serie de firide lungi cari
ocupă toată înălțimea fațadelor. Aceste firide, separate unele de altele de pi-
Jastri lati, sunt terminate în arc de cerc si au arhivoltele intrate în raport
cu fața zidului și marcate de un sir de cărămizi dispuse pe lat (fig. 73).

Fig. 74. Biserica din Cobia. Plan.

Ca dispoziţie, decorul acesta de firide apropie biserica din Cobia de
construcțiile, mai vechi, ale căror fațade, deși construite din fâşii alternative
de cărămidă aparentă si tencuială, sunt decorate totuși cu firide asemănătoare
(Bolnita Coziei si Olteni).

Ca plan, biserica este foarte interesantă (fig. 74) ; are un naos mic treflat
si un pronaos foarte desvoltat, după tipul celui al bisericii Episcopale din Curtea
de Argeş. Boltile sunt căzute. Cercetările făcute de curând au dovedit însă că
în pronaos existau doi stâlpi, cari limitau un patrat în fața naosului, peste care
se ridica o turlă. O altă turlă asemănătoare se ridica pe naos, iar alte două

г. In vremuri mai recente, biserica a suferit unele transformări : corniga si turla au fost
înălțate, iar în față s'a adăugat un pridvor supralärgit, саге se continuă pe fațadele laterale cu
câte o galerie pe stâlpi. Vezi N. Ghika-Budesti, op. cit, PL. XL.

bovifa.

äm!

GRIGORE IONESCU
Uşa de lemn sculptat a bisericii din Cobia-

Fig. 7:

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 109

mai mici supraînălțau partea din pronaos rămasă în afara celor doi stâlpi, spre
Apus.

Grupul II. Pe un plan mic, foarte asemănător cu acel al bisericii din
Stănești, biserica mânăstirii Valea, clădită la 1537, aduce о dispozitiune nouă

р Fig. 76. Biserica mânăstirii Valea din Muscel.

1. Existenţa acestor turle ne este dovedită de o sculptură în lemn, care decorează poarta
bisericii, și care, într'un cadru de ramuri si arcade, reprezintă biserica aşa cum se prezenta la
început. Această sculptură se găseşte în muzeul mânăstirii Sinaia. Vezi fig. 75.

110 GRIGORE IONESCU

în decorul exterior, înlocuind fâsiile de piatră brută dela biserica din Brădet-
Argeș, eu zone lungi de tencuială (fig. 76). Fâşiile aparente sunt construite din

ИШИ

Fig. 77. Biserica „Curtea-Veche” din Bucureşti.

cărămizi înguste (4, 12, 25) cu rosturi largi între șiruri. Zonele tencuite, cari
sunt împărțite la rândul lor în panouri dreptunghiulare prin câte două cärä-
mizi puse pe muche și în picioare, sunt construite din cărămizi mai mari (5,

112 GRIGORE IONESCU

care din fete câte o fereastră. Muchiile fetelor se opresc pe câte о coloniță de
со}, ca la turla bisericii Snagov.

Bis

ЖОЛИ?

A
п

Fig. 79. Bolnifa mânăstirii Cozia.

orizontale cu fâşii netede împărțite in panouri. La biserica cimitirului din Semendria, care da-
tează probabil din sec. al XI-lea, şirurile de cărămizi orizontale alternează cu fâșii de piatră,
iar pietrele cioplite ale acestor fâşii sunt separate din loc în loc de cărămizi dispuse vertical. Cfr.
G. Balş, op. cit. pag. 38 şi 39 fig. 62, 63 şi 64.

ISTORIA ARHITECTURII ROM

113

Ca plan, Bolnifa Coziei reproduce biserica mare a mânăstirii, transfor-
mând pronaosul, prin practicarea a şase goluri în arc de cerc în plinul zi-
dului, într'un fet-de pridvor deschis (fig. 80). Ca aspect însă, şi mai ales ca pro-
porţii, Bolnita Coziei. aduce o notă nouă în arhitectura munteneascä. Foarte
înaltă, ea este de o eleganță care o îndepărtează nu numai de biserica mare
a Coziei, dar si de bisericile munténesti anterioare, apropiind-o, din acest punct
de vedere, de bisericile moldoveneşti din vremea lui Stefan cel Mare 1.

Fig. 80. Bolnifa Coziei. Plan.

Faţă de monumentele cari se clädesc în această vreme în Тага Românească,
Bolnita Coziei e o excepţie. In arhitectura ei se poate ghici mâna expertă a
unui meșter priceput, a acelui Maxim care a zidit-o şi care, după nume, pare
să fi fost Sârb.

Decorul exterior de firide lungi întinse pe fațade cu fâșii de tencuială
şi cărămidă aparentă, iniţiat de bolnifa Coziei, este reprodus apoi de unele
clădiri posterioare. Asa, de pildă, îl găsim la Olteni în Vlasca, decorând fa-
tadele unei biserici de proporţii joase (fig. 81) 51, mai târziu, la paraclisul Coziei,
zidit la 1594, construcție în care eleganța liniilor verticale se apropie foarte
mult de cea а bolnitei aceleeaşi mânăstiri.

Grupul III. Dar arhitectura exterioară a monumentelor cea mai carac-
teristică secolului a XVI-lea si cea mai românească, în a cărei evoluție meri-
toasă se poate ghici cu ușurință efortul pe care meşterii locali îl făceau incon-
tinuu pentru găsirea unor forme si dispozifiuni nouă, este cea care ia ființă
către sfârșitul celei de a doua jumătăți a secolului al XVI-lea.

Fațadele monumentelor acestei epoci, păstrând aceeași ordonanță de
fâşii orizontale de tencuială și cărămidă aparentă dela monumentele anterioare,

1. Vorbind de această biserică şi impresionat de înfăţişarea ei elegantă, d. N. Iorga
crede că e clădită „în stil moldovenesc”. Cfr. N. Iorga, Istoria Românilor în Chipuri si Icoane,
P. 111 şi Torga-Balș, L'art roumain, Paris 1922, pag. 139 şi 141.

114 GRIGORE IONESCU

se împart, prin intermediul unui brâu puternic median, în două câmpuri deo-
sebite, numite registre. Aceste registre primesc apoi un decor separat, fie de
firide plate intrate în raport cu faţa zidului (Bucovät, Căluiul, Tutana), fie
de arcade oarbe încadrate de ciubuce rotunjite de cărămidă (Märcuta, Mihai-
Vodä-Bucuresti).

Trecerea dela fațadele netede ale bisericilor mânăstirii Valea sau Curtea-
Veche din Bucureşti, la fațadele împărțite în două registre, pare să o facă bi-
serica, azi în ruină, din Târgsor-Prahova, a cărei dată de construcție nu se

Fig. 81. Biserica din Olteni-Vlagca. Vedere laterală.

cunoaște, dar care, după toate aparențele, este anterioară anului 1770. Planul
ei este de tipul celui al bisericii din Cobia, având însă naosul și absida cen-
trală mult mai desvoltate în lungime 1.

Во Ше sunt complet căzute, dar zidurile rămase în picioare lasă să se
vadă încă toată arhitectura lor exterioară.

Fațadele sunt perfect netede si construite, ca si cele ale bisericii mânăs-
tirii Valea, din fâșii alternative de cărămidă aparentă şi zone tencuite, acestea

r. Dărâmarea ei timpurie se datorește fără îndoială traseului foarte defectuos al planului.

|
|
|

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 115

din urmă împărţite la rândul lor în panouri prin cărămizi îngropate în mortar
şi aşezate în picioare. Alături de acest decor, comun si cunoscut din monumen-
tele anterioare, apare însă un element nou : un brâu puternic, format dintr'un
ciubuc rotunjit prins între două şiruri de cărămizi dispuse în zimfi de ferăs-
trău, încinge biserica la jumătatea înălțimii, împărțind fațadele în două re-
gistre (fig. 82).

Dar monumentul, pe ale cărui fațade schimbarea de dispozitiune a ele-
mentelor decorative noui își face apariţia іп mod complet, este biserica mânăs-

Fig. 82. Ruinele bisericii din Târgșor-Prahova.

tirii Bucoväf (Mofleni). Zidită la 1570, are un plan trilobat de o siluetă oarecum
greoae. Altarul este flancat de două încăperi speciale — proscomidia si diaco-
niconul — cari amintesc în mic forma de plan în cruce greacă și sunt acoperite
de câte o mică cupolă turtită. Naosul este supraînältat de o turiă iar pronaosul,
dreptunghiular, este acoperit cu două cupole, dispuse după modelul turlelor
dela biserica mânăstirii Dealului (fig. 83).

Fațadele sunt împărțite în două registre de un. brâu compus dintr'un
ciubuc rotunjit, având, numai sub el, un sir de cărămizi dispuse ca zimţii de
ferăstrău. Cele două registre sunt decorate apoi de o serie de firide, terminate

116 GRIGORE IONESCU

în arc de cerc si separate de picioruse late de secțiune dreptunghiulară. Ar-
сиге acestor firide sunt intrate în raport cu fața zidului si sunt dublate de

Fig. 83. Biserica mânăstirii Bucoväf. Sectie si plan.

un sir de cărămizi ieşite si dispuse, după moda bizantină, pe lat. Firidele din
registrul superior sunt dispuse astfel încât piciorusele lor cad în axele firidelor
de pe registrul inferior (fig. 84).

Turla de pe naos, refăcută, se ridică pe două baze originale : una joasă,
de secțiune patrată, și alta, ridicată peste cea dintâi, de secțiune octogonală,
decorată cu un sir de firide construite ca și cele de pe fațade.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 117

Ре un plan simplu treflat, biserica mânästirii Cäluiul-Romanati modi-
ficä dispozitiunea si formele decorului dela Bucovät; un brâu median mult
mai lat și prins întâi între două rânduri de cărămizi de o tăetură specială —
cărămizi cu cari meşterii dela Curtea-Veche din București construiseră soclul
bisericii — apoi între două benzi Jate de cărămizi zimtate, împarte fațadele,

š 1

Fig. 84. Biserica mânăstirii Bucovät.

ca şi la Bucoväf, în două registre (fig. 85). Registrul superior este ocupat de
o serie de firide cu câte două arcuri, fiecare sprijinit lateral pe pilastri, iar
central, pe o consolă de cărămidă. Arcurile firidelor, construite din cărămizi
dispuse radial, rămân la acelaș nivel cu zidul fațadei, care dela arcuri în sus
este construit numai din cărămidă aparentă. Registrul inferior este decorat
cu panouri dreptunghiulare, corespunzătoare firidelor din registrul superior.
“Turla, foarte masivă, fără să fie totuși greoae, se ridică pe о prizmă de secti-
une patrată si are douăsprezece fete, formate dintr'o serie de firide retrase.
Muchiile fetelor se opresc în colonite foarte elegante, peste cari cad o serie

118 GRIGORE IONESCU |

Fig. 85. Biserica mânăstirii Căluiul.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 119

de arcuri suprapuse. Firida centrală a fiecărei fețe este străpunsă de câte o
fereastră lungă și foarte îngustă (fig. 85).

Та un an după construirea bisericii mânăstirii Căluiul, la 1589, meşterii
munteni clădesc biserica mânăstirii Tutana din Argeş, al cărei plan amintește
de aproape pe cel al bisericii mânăstirii Dea-
lului1. In ceea ce priveşte decorul exterior,
meşterii dela Tutana împrumută forma si dis-
poziţiunea firidelor dela Bucovät ` dar, pe când
firidele de pe registrul inferior rămân, ca
structură, asemănătoare cu cele dela Buco-
уй}, cele de pe registrul superior se modifică.
Arcurile acestor firide sunt construite din că-
rämizi dispuse radial și dublate de un rând
de cărămizi dispuse pe lat; intrate în raport
cu fața zidului, ca si la Bucoväf, aceste ar-
curi nu mai cad pe pilastri drepţi de sectiu-
пе dreptunghiulară, ci pe două colonițe se-
micirculare împreunate. Aceste colonife nu
au capitel; funcțiunea acestuia este îndeplini-
tă de o simplă cărămidă pusă pe lat peste
ambele coloane, deasupra căreia arcurile firi-
delor, unite, cad direct ca pe un capitel
(fig. 87).

Decorul acesta de firide, formate dinar-
curi late sprijinite pe picioruse de două coloni-
te împreunate, care apare la Tutana pentru pri-
ma oară, și numai pe registrul superior, este
împrumutat între 1588 si 1592 de meșterii cari
clădesc biserica mânăstirii Märcufa (fig. 89). Fig. 86. Biserica mânăstirii Cătalul
Ambele registre ale fațadelor acestei biserici Detaliu de faţadă.
sunt decorate cu o serie de firide cari au pi-
cioarele formate, ca şi cele dela Tutana, din câte două colonite alăturate.

Numai arcurile firidelor rămân neschimabte, ele fiind la fel cu cele dela
firidele bisericii mânăstirii Bucovät, adică duble si construite, primul, arcul
propriu zis, din cărămizi dispuse radial și retrase în raport cu fața zidului,
iar al doilea, dublura, din cărămizi dispuse pe lat şi ieşite. Picioarele firidelor
de jos se reazimă pe două ciubucuri rotunjite, cari încing biserica dejurîmprejur

1. Toate 3 turlele la Tutana sunt căzute din 1839 și înlocuite cu construcții de scândură.

120 GRIGORE IONESCU

Fig. 87. Biserica mânästirii Tutana. Fig. 88. Biserica Mihai Vodă. Detaliu de fațadă.
Detaliu de faţadă. (După N. Ghika-Budesti).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 121

deasupra soclului formând un pat continuu, care completează cadrul fiecărei
firide de pe acest registru (fig. 90).

Progresul care se constată, față de monumentul anterior, este astfel re-
marcabil. Drumul către forma perfectă pe care vom găsi-o foarte curând e
de-acum neted.

Dar, pe când atenţia meșterilor se îndrepta din ce în ce mai mult asupra
arhitecturii exterioare, a cărei evoluție progresează cu paşi repezi si siguri, planul

Fig. 80. Biserica mânăstirii Märcuta, lângă Bucureşti.

bisericii rămâne aproape neschimbat. Acelaș tip simplu treflat, la care foarte
rar se supralärgeste pronaosul, rămâne la modă în tot timpul secolului al XVI-lea.

Ca o mică abatere dela această regulă, biserica Mihai Vodă din Bucureşti,
zidită la 1594 de Mihai Viteazu, primește, de o parte şi de alta a absidei cen-
trale, două încăperi mari speciale pentru proscomidie şi diaeonicon (fig. 91).
după modelul oarecum asemănător dela Bucovăţ, dar în forma foarte desvol-

GRIGORE IONESCU

2 0
2
2

му

ШТО
HE eg)

LOUE GE UT EEE EUR REA
HERA PAN HIPU ATEL Hi

ШП
<

Fig. до. Biserica mânăstirii Märcuta

Detaliu de fațadă. (Desen de arh. I. Georgescu).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 123

tată pe care o găsim la începutul secolului la biserica clădită de Radu cel Mare
în Lopuşna din Serbia 1.

Dar planul acesta, oarecum deosebit de cel al bisericilor anterioare, nu
adaugă mai nimic la importanța monumentului. Ceea ce dă acestei biserici o
valoare deosebită, așezând-o în rândul celor mai de seamă zidiri ale țării,
este arhitectura ei exterioară, care reprezintă chintesenta formelor cău-
tate în tot lungul ultimilor ani ai secolului al XVI-lea. Efortul pe care meş-
terii ziditori de biserici îl fac, în special începând dela clădirea mânăstirii Bu-

Fig. 91. Biserica Mihai Vodă din Bucureşti. Plan.

covät încoace, pentru găsirea acelor forme de cărămidă si a acelui aspect de
decor care să se apropie, dacă nu chiar să întreacă, decorul compus din ciu-
buce de piatră al fațadelor bisericii mânăstirii Dealului, este încoronat de succes.
. Ca si la monumentele imediat anterioare, fatadele bisericii Mihai Vodä
sunt împărţite de un brâu median în două registre, dar firidele cari le decorează
nu mai au, ca la Märcufa, arcurile plate și intrate față de linia zidului, ci ele
sunt construite, ca si piciorusele lor, din acelaș ciubuc rotunjit (fig. 88). Avem
astfel pe ambele registre, construite din fâsiile alternative de cărămidă apa-
rentă si din zonele tencuite cunoscute încă dela începutul secolului și nelip-
site în niciunul din monumentele acestei epoci, o serie de arcade oarbe intrate
în raport cu fața zidului şi încadrate de ciubuce rotunjite de cărămidă, perfect
asemănătoare arcadelor dela biserica mânäst: Dealului, dar mai fnsufletite
și mai atrăgătoare decât acestea, prin diferența și alternanța de material şi
prin jocul de culoare.

т. La Mihai Vodă proscomidia şi diaconiconul sunt acoperite cu 2 turle înalte. Cele
de astăzi sunt refăcute după modelul celor vechi, despre сагі s'au găsit indicații sigure cu
ocazia ultimelor lucrări de restaurare. Pentru biserica din Lopusna, vezi Gh. Balș, în , Bul.
Com. М. I.” 1911, р. 194 şi urm.

124 GRIGORE 10NESCU

erica Mihai-Vodä din Bucur

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 125

d Decorul fatadelor bisericii Mihai Vodä din Bucuresti constitue modelul
tip de care se vor servi toți meşterii secolului următor; unii reproducându-l
© fidel, alţii denaturându-! si dându-i un aspect čare nu rămâne departe de

Fig. 93. Biserica Domnească din Târgoviște. Plan.

ceea ce se chiamă copie stângace după monumente de valoare, a căror struc-
tură nu mai este înțeleasă, și artă de decadentä.

Fig. 94. Biserica Domnească din Târgoviște. Faţadă laterală.

Un monument aparte : Biserica Domnească din Târgovişte. Pe când mes-
terii zidari ai celei de a doua jumătăți a secolului al XVI-lea sunt pre-
ocupați de găsirea acelor forme de decor cari să corespundă atât cu ma-
terialul pe care îl aveau la îndemână — cărămida — cât şi cu năzuința lor
е de а infrumuseta cât mai mult aceste monumente de proportiuni modeste, croite

126 GRIGORE IONESCU

dupä tipul simplu de plan trilobat, Petru Cercel, domnitorul ambitios, care
cunoștea monumentele Italiei si Franteil, voind să-și lege numele de o con-
structie deosebită si mai mare decât cele ce se clädeau în vremea sa, pune să
se zidească alături de palatul său, în curs de execuţie, biserica Domnească
din Târgovişte, după modelul bizantin constantinopolitan al Vechei Mitropolii
din acelaş oraș şi al bisericii Domnești din Curtea de Argeș.

Fig. 95. Mânăstirea Comana văzută dinspre Nord-Vest

Această biserică nu aduce însă nimic nou în arhitectura țării. Ea rep-
roduce în totul mitropolia veche din Târgoviște, cu singura deosebire că prid-
vorul (care s'ar putea chiar să nu fie cel original) sprijinit pe 12 stâlpi de
secțiune octogonală, este foarte îngust și acoperit cu o boltă cilindrică, dis-
pusă perpendicular pe axul bisericii (fig. 93).

Arhitectura exterioară, în starea actuală, nu este cea originală ; biserica
a fost refăcută în secolul al XVII-lea, poate de Matei Basarab, mai de grabă de
Constantin Brâncoveânu 2. Fațadele au fost la început tencuite si decorate,
probabil ca şi Mitropolia, de un singur şir de arcuşoare sprijinite pe console

1. N. Iorga si G. Balș Histoire de l'art roumain. р. 146.
2. М. Ghika-Budesti, op. cit., р. 37-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 127

si dispuse imediat sub cornișe. Decorul actual, refăcut, compus din două re-
gistre de arcade oarbe încadrate de ciubuce rotunjite; tencuite si alipite pe
fațade (fig. 94), este cel ce se întrebuințează frequent în epoca lui Matei Ba-
sarab şi la începutul celei a lui Constantin Brâncoveanu.

Alături de ctitoria lui Petru Cercel dela Târgovişte, merită să fie pomenită,
ca fiind una dintre construcțiile cele mai importante ale ultimilor ani ai se-

Fig. 96. Mânăstirea Comana. Foişorul Paharnicului Șerban Cantacuzino (1700)

<olului al XVI-lea, Mânăstirea Comana, ale cărei ruine pitoreşti, lăsate în pă-
räsire, se văd încă si azi pe o ridicătură de pământ deasupra unui lac, ре drumul
dintre Bucureşti şi Giurgiu (fig. 95—97). Mânăstirea fusese întemeiată mai
întâiu de Vlad Tepes în anul 14621, apoi, aceasta căzând în ruină, a fost, pe

1. Al. Lapedatu si N. Ghika-Budesti, Mânăstirea Comana, în „Bul. С. M. I.” 1908, p.26

128 GRIGORE IONESCU

la 1588, înlocuită în întregime cu construcţii nouă cari se datorese domni-
torului de mai târziu Radu Şerban. Desigur că o bună parte din clădirile ce
se văd azi la subsol si parter, printre cari se numără şi chiliile înșirate în
stânga turnului intrării, aparține vremii lui Radu Șerban. Partea de deasupra

В|

Fig. 97. Mânăstirea Comana. Planul. (După N. Ghika-Budesti).

însă, și frumosul foișor pe coloane de piatră dinspre lac, sunt opera Paharni-
cului Şerban Cantacuzino, care a prefăcut mânăstirea ре la anul 1700. Cât pri-
veste biserica, ridicată poate pe temelii vechi, ea nu-i decât o modestă zidire
a unor călugări greci, cari, după 1850, au fost cei din urmă locuitori ai mânăs-
tiri.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

TABLOU

de gruparea monumentelor principale din secolul al XVI-lea, după arhitectura

fațadelor si tipul de plan.

Tipul de plan

ARHITECTURA FATADELOR Plan treflat, naos

cu turlă, pronaos |pronaos cu 2| pronaos su-
boltit cilindric | turle sau 2 | pralărgit cu
Ss cupole turle

TI
Plan treflat,
naos cu turlă,

Ш.
Plan treflat,
naos cu turlă,

Prototip: Brădet
(biserica Coziei)
Grupul I.

Cărămidă exclusiv. Prototip : bise-
rica mânăstiri Cotmeana.

Numele Dataconstr.
1. Stänesti-Vâlcea . 1537 1. Stänesti
2. Cobia-Dâmbovifa . 1572

Grupul II.
Fâsii alternative de cärämizi si ten-
cuială. Prototip : Brädet-Arges

1. Valea-Muscel . 1537 2. Valea
2. Bolnifa Coziei 1542 3. Bolnita Coziei
3. Curtea-Veche, Bu-

Сотер 1559 4. Curtea-Veche
4. Olteni-Vâlcea 1562 5. Olteni
5. Paraclisul-Coziei. . 1594 6. Paracl.-Coziei

Grupul III.

Două registre pe fațade, brâu me-
dian, arcade oarbe și fâșii alter-
native de tencuială și cărămidă.

I. Târgşor-Prahova . 18229
2. Bucovăţ-Dolj . . . 1570
3. Cäluiul-Romanafi . 1588 7. Cäluiul
4. Tutana-Arges. 1589
5. Märcuta-Ilfov 1587—93 18. Märcufa
6. Mihai Vodä. Bucu-
хези Же Le © sue 1594 Iihai-Vodă

Prototip: bi-
serica mânăs-
tirii Dealului

1. Bucovät

2. Tutana

Prototip:
Episcopia
din Argeș

1. Cobia

2. Târgșor

CAP. IV.

Arhitectura in Muntenia în secolul al XVII-lea

т. Faţă de epoca imediat anterioară, în care meşterii locali au obținut
efecte noi şi foarte valoroase printr'o interpretare personală si îndrăsneață
a formelor monumentelor mai vechi, primii ani au secolului al XVII-lea sunt,
pentru arhitectură, ani de stagnare. La începutul acestui secol se clădește foarte
putin, iar meșterii noi se mulțumesc să copieze deadreptul modelele vechi;
mai mult chiar, construind de
cele mai multe ori cu mate-
rial de proastă calitate, ten-
cuesc fațadele și vopsesc apoi
cu ros, peste tencuială, un de-
cor înșelător de cărămidă apa-
rentă.

B Dintre constructiunile ri-
dicate în vremea aceasta, cari
s'ar părea că anunță începutul
unei epoci de decadentä, me-
rită totuși să fie menţionate :
biserica Radu-Vodă din Bucu-
Testi, zidită de Radu Mihnea în anul 16151, al cărei plan este croit după cel
al Episcopiei din Curtea de Argeș (fig. 98), si biserica din Bälteni-Ilfov, cti-
torie a Vornicului Hrizea, din 1626.

Dintre ele, cea mai bine păstrată este biserica din Bălteni, care prezintă,
atât ca plan cât si ca arhitectură exterioară, caracterele monumentelor clă-
dite în ultimii ani ai secolului al XVI-lea. Lăsând la o parte porticul pe
stâlpi de cărămidă care înconjoară pronaosul, si care este o adăugire târzie,
fațadele păstrează în totul înfăţişarea lor dela început. Faţă de monumentele

—
Fig. 98. Biserica Radu-Vodä din Bucuresti. Plan.

x. N. Iorga, Inseriptii, I. p. 246

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 131

H mai vechi însă, în afară de faptul că pronaosul la Bălteni este mai îngust decât

naosul, nici un alt element nou nu-și face apariţia. Decorul exterior urmează
-4 de aproape pe cel al bisericii mânăstirii Căluiul. Fațadele sunt împărțite în
d două registre de un brâu
de aceeaș structură, profil
şi lăţime ca și cel dela
Căluiul. Cele două registre
sunt decorate de câte o se-
тїе de firide : dreptunghiu-
lare pe registrul de jos, ter-
minate în arc de cerc pe cel
de sus și pe ambele intrate
în raport cu fața zidului
(fig. тоо). Peste aceste firide,
materialul constructiv ur-
mează aceeași dispoziție care
caracterizează întreg secolul al XVI-lea : o alternanță de șiruri de cărămidăapa-
tentă si de fâşii de tencuială, acestea din urmă împărţite în panouri prin
câte două cărămizi puse în picioare si pe muche.

Fig. 99. Biserica din Bălteni-Ilfov. Plan.

Fig. тоо. Biserica din Bălteni-Ilfov.

F ge ET |
| |

132 GRIGORE IONESCU

2. Arhitectura în Muntenia dela Matei Basarab la Constantin Brân-
coveanu (1632—1688).

Dar evoluţia înceată care se anunță la începutul secolului al XVII-lea
| m'avea să dăinuiască. Suirea pe tron, în 1632, a lui Matei Basarab, însemnează
pentru arhitectura românească începutul unei ere nouă. Spre deosebire de
contemporanul său din Moldova, Vasile Lupu, care clädeste putin dar cu un
lux covârșitor, Matei Basarab, principe destul de bogat, ridică un număr 1
foarte mare de biserici, dar nu dintr'o dorință personală de fast si glorie, ci
pentru folosul supușilor săi din principalele târguri și orașe din țară.
Prima lui grije a fost aceea de a întreține şi de a reface bisericile mai
vechi, cari cădeau în ruină ; dar, alături de această activitate conservatoare,
încă din primii ani ai domniei, el începe să zidească mânăstiri si biserici nouă
(Brâncoveni, Sadova, Arnota, Călinești, etc.). Numărul bisericilor ridicate de
dânsul este considerabil de mare — peste treizeci — dar nu toate ne-au fost
păstrate.
După exemplul dat de Matei Basarab, domnitorii următori şi în special
boerii, atât cei din timpul lui Matei cât şi cei din epoca următoare, construesc
cu aceeaşi dragoste și același zel, încât monumentele cari ilustrează activitatea
constructivă a întregului secol al XVII-lea sunt din cele mai numeroase. Faţă de
cele ale secolului precedent, aceste monumente sunt însă lipsite de unitate, ,
H atât їп ceea ce priveste decorul exterior cât si planul. Unele din ele sunt zi-
dite după modelul bisericilor din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, având
fațadele construite din fâșii alternative de cărămidă aparentă şi tencuială, îm-
pärtite de un brâu median în două registre, cari rămân uneori simple (Polo-
vraci), alteori se decorează cu arcade oarbe (Cälinesti-Prahova, Golești, Ciu-
tura, etc.). Altele au fațadele construite exclusiv din cărămidă aparentă și de-
corate cu arcade oarbe, construite din toruri de cărămidă, fie numai pe
registrul superior (lurbafi), fie pe tot întinsul fațadelor (turnul clopotniță '
dela Brebu-Prahova). Cele mai numeroase însă sunt construite din cărămidă
şi au fațadele în întregime tencuite, împărţite în două de un brâu median
şi decorate de arcade oarbe dreptunghiulare, sau terminate în arc de cerc,
construite din ciubuce rotunjite, cari dau impresia că sunt lipite pe fațade
(Plätäresti, Brebu-Prahova, Strehaia, Vlădești-Muscel, Coeni-Vlasca, etc.).
In ceea ce priveşte configurația planului, se constată o variatiune destul
de mare. In general, tipurile de plan întrebuințate de meșterii secolului al XVII-lea А
sunt о interpretare, sau, mai exact, о reeditare а tipurilor cunoscute din vea-
curile precedente. Intrebuintarea unui anume fel de plan nu este condiționată
nici de cerințe constructive speciale, nici de perioade de timp anumite. Fiecare

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 133

meșter adoptă pentru clădirea lui, ori care ar fi timpul în care clädeste, planul
pe care-l vrea si decorul care-i place. Se găsesc adeseori, la intervale de timp
relativ mari, pe acelaș tip de plan, biserici cu fațade al căror aspect e foarte
deosebit şi viceversa, biserici cu planuri deosebite și cu fațade asemănătoare.
Dar alături de planurile cunoscute si frequent întrebuințate în veacurile pre-
cedente, apare, către mijlocul secolului, un tip nou simplu, dreptunghiular,
cu o singură absidă poligonală către Răsărit si având de cele mai multe
ori pe pronaos, deasupra bolţii acestuia, o clopotniţă înaltă și puternică, la
care se ajunge pe o scară practicată fie într'un turnulef special alipit fațadei
laterale de Sud (Strehaia), sau de Nord (Vlädesti-Muscel), fie pe o scară tăiată
în grosimea zidului de fațadă (Gherghița, Turbati, Doamnei-Bucuresti, etc.).
De obicei, acest plan, ca si celelalte de altfel, dela o vreme, ca, de pildă, Gura
Motrului-Mehedinfi (1653), Mitropolia din Bucureşti (1655) si altele—se com-
pletează în față cu un pridvor deschis, rezemat pe stâlpi octogonali sau circu-
lari (Plätäresti, Sfinții Arhangheli din Târgovişte, Coeni-Vlasca, Doamnei-Bucu-
resti, s. a.).

Studiind monumentele acestui secol după tipul de plan, ele se pot clasa
în cinci grupuri distincte. Trebue observat însă, că bisericile cari compun aceste
grupuri sunt repartizate în timp în mod cu totul neregulat.

Primul grup îl formează monumentele de plan trilobat, sau triconch, având
abside semicirculare la interior, naos dreptunghiular, acoperit cu o simplă
calotă sferică, sau supraînălțat de o turlă si pronaos, fie dreptunghiular dispus
cu latura mai lungă perpendiculară pe axa bisericii și acoperit cu două calote
(Arnota, Plătăreşti) sau cu una (biserica mânăstirii Dintr'un Lemn), fie patrat,
acoperit cu o simplă calotă sferică (Flămânda, Strâmbeni-Dâmbovița, $. а.).

Al doilea grup cuprinde câteva monumente al căror plan este tot tri-
lobat, dar la cari pronaosul este supraînälfat, după modelul bisericii mânăs-
tirii Dealului, de două turle (biserica mânăstirii Brebu-Prahova, Gura Motru-
lui-Mehedinţi, biserica schitului Clocociov si biserica mânăstirii Căldărușani).

Al treilea grup cupiinde bisericile de plan nou, dreptunghiular, având о
singură absidă către Răsărit, naos acoperit cu o calotă sau turlă şi pronaos
dreptunghiular sau patrat, acoperit cu o calotă sferică şi având de obicei dea-
supra o clopotniță (Gherghița, Strehaia, Vlădeşti-Muscel, biserica Doamnei-
Bucureşti, 9. а.).

Al patrulea grup este reprezentat de câteva biserici mari si bogate, al
cäror plan treflat are pronaosul supralärgit ca la Episcopia din Curtea de
Argeș si acoperișul supraînältat cu 2 sau 4 turle (Radu Vodä-Bucuresti, Mi-
tropolia din Bucuresti si biserica mânästirii Cotroceni).

In sfârsit, un al cincilea grup ЇЇ formeazä bisericile cari sunt de plan tri-

134 GRIGORE IONESCU

lobat, asemănător cu cel al bisericilor din grupul I-iu, dar la cari meşterii au
ridicat pe pronaos, după modelul bisericilor din grupul III, o clopotniță (Căli-
nesti-Prahova, Cornet-Vâlcea, bis. Domnească din Ocnele Mari).

Fig. тот. Biserica mânăstirii Arnota. Plan.

Fig. 102. Biserica mânăstirii Arnota.

Grupul I. Biserica mânăstirii Arnota, zidită pe un delusor lângă Bistriţa,
a fost ridicată, poate ca primă ctitorie, de Matei Basarab la 1633.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 135

Е de plan trilobat, cu naosul dreptunghiular supraînälfat de o turlă de
secțiune octogonală. Pronaosul, dreptunghiular și îngust, este ușor supralărgit
şi acoperit cu două calote separate de un arc lat median (fig. тот). In faţa pro-
naosului se găsește, adăugat ulterior, un pridvor, care, construit la început,
după modelul celui dela bolnita Coziei, era, ca şi acesta, deschis. Exteriorul
pare să fi fost construit în întregime din cărămidă si pe alocurea tencuit si
pictat. Un brâu median, compus dintr'un ciubuc în chip de tor prins între două

Fig. 103. Biserica din Plätäresti văzută dinspre Sud.

șiruri de cărămizi dispuse ca zimtii de ferästräu, împarte fațadele în două re-
gistre, decorate, după moda monumentelor secolului al XVI-lea, cu firide oarbe
şi largi : dreptunghiulare pe registrul de jos, scunde si terminate în arc de
cerc pe cel de sus (fig. 102).

Pe un plan asemănător, în care însă naosul nu mai are structura
caracteristică sârbească dela Arnota, biserica din Plätäresti-Ilfov, zidită
în 1646, prezintă un pronaos îngust, acoperit, ca si la Arnota, de două calote,
iar în față un pridvor original închis, la care peretele dinspre Apus e format din
trei arcade sprijinite pe doi stâlpi centrali de secțiune octogonală. Arhitec-
tura exterioară prezintă un aspect nou, prin forma şi dispoziția firidelor oarbe
cari decorează cele două registre ale fațadelor (fig. тоз). Tambururile joase si
greoaie, cari ies din acoperiş peste calotele naosului și pronaosului, sunt adău-
gate probabil în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Feţele lor sunt

E —

136 GRIGORE IONESCU

rene
+ ass

Fig. 104. Ramă de fereastră
în stil moldovenesc, la biserica mânăstirii Plumbuita, lângă București

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 137

decorate cu panouri dreptunghiulare legate între ele prin arcuri în acoladă,
caracteristice” acestei vremi.

Biserica mânăstirii Dintr'un Lemn, zidită de Matei Basarab si refăcută
la 1715 de Stefan Cantacuzino 1, are un plan trilobat de traseu defectuos si
prezintă, ca şi Flămânda, două turle, una pe naos şi alta pe pronaos, dar foarte
înalte si de secțiune octogonală.

Fig. 105. Biserica mânăstirii Polovraci.

Tot în acest grup mai pot fi menţionate : biserica mânăstirii Plumbuita,
zidită la 1647 de Matei Basarab; Sfinţii Arhangheli din Târgovişte, cam din
aceeași epocă și biserica mânăstirii Polovraci, clădită de marele postelnic Dan-
ciul Pârăianul la 1653 (fig. 105) şi terminată, în ceea ce priveşte pictura in-
terioară si mobilierul, de Constantin Brâncoveanu. Apoi biserica Strâmbeni-
Dâmboviţa, de plan trilobat simplu, cu turlă pe naos şi cu pridvor deschis
sprijinit pe stâlpi cu capiteluri tronconice şi arcuri în acoladă (fig. 106), Flä-
mânda, Ciutura-Dolj şi altele.

Grupul II. Biserica Mânăstirii Brebu. Pe un plan trilobat foarte asemă-
nător ca structură cu cel al bisericii mânăstirii Dealului, dar de dimensiuni

т. N. Iorga. Inseripjit I. p. 181—182.

138 GRIGORE IONESCU

mult mai mari decât acesta, biserica mânăstirii Brebu, din Prahova, ne înfăți-
seazä unul din monumentele cele mai importante si mai mari din câte s'au clădit
în decursul secolului al XVII-lea 1. Zidită la 1650 de Matei Basarab, biserica

Fig. 106. Biserica din Strâmbeni-Dâmbovifa văzută dinspre Apus.

2O
O]

ritasas

Brebu. Plan.

Fig. 107. Biserica mânăsti

1. Dimensiunile planului sunt : lungime interioară, 27,20 m., lărgime interioară, 6,35 în

pronaos, 5.88 în naos. Grosimea zidurilor este excesivă : 1.88 m.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 139

din Brebu reproduce în totul, si probabil în formele ei originale, biserica må-
năstirii Dealului. Naosul, de formă dreptunghiulară, separat de altar printr'o
tâmplă de piatră, era la început supraînălțat de o turlă de secțiune octogonală,
dela care nu ne-a mai rămas decât baza. Pronaosul, separat de naos printr'un

Fig. 108. Biserica mânăstirii Brebu. (Pridvorașul din față si turlele sunt adăugiri recente).

zid foarte gros străpuns numai de о use joasă, е de formă} dreptunghiulară
alungită în sensul axei longitudinale, și este împărţit de doi puternici stâlpi
octogonali 1 în două compartimente neegale (fig. 107). Compartimentul alăturat
zidului care desparte naosul de pronaos este mai îngust și era acoperit, la fel
cu cel dela Deal, de două turle mici laterale. Dela acestea ne-au rămas, ca si

1. E probabil ca un sistem asemănător de stâlpi să fi existat şi la Deal, în locul arcului
larg semicircular de acum. In acest caz, biserica mânăstirii Dealului ne-ar fi oferit primul exem-
plu, în Muntenia, de zid despărțitor ridicat pe stâlpi.

140 GRIGORE IONESCU

dela turla naosului, numai bazele. Turlele propriu zise au căzut la începutul
secolului al XIX-lea si au fost înlocuite cu altele de scânduri (fig. 108). Partea
din față a pronaosului, de formă aproape patrată, care constitue pentru bi-

Fig. 109. Biserica de la Brebu. Sectie transversală prin pronaos,

serică un fel de pridvor închis, este acoperită cu o boltă rezultată din intersecția
a doi cilindri a căror muche diagonală de intersecție este foarte aproape de
un semi-cerc, ceea ce face cala rândul ei bolta să fie foarte aproape de o sferă.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 141

Stâlpii cari despart naosul în două compartimente sunt până la înălțimea
de 2,35 m. mai groși ` urmează apoi un capitel format din câteva profile simple
şi un tor, deasupra căruia iau naștere trei arcuri libere, cari unesc stâlpii între
ei si pe aceștia cu pilastrii angajați în zid. Stâlpii se continuă apoi, mai sub-
tiri, până la o înălțime de 6,00 m. si se închee prin alte trei arcuri simple
(fig. 109).

Datorită acestor arcade suprapuse şi înalte, interiorul pronaosului dela
Brebu prezintă un aspect pe cât de monumental pe atât de original.

Fig. 110. Turnul-clopotnifä de la Brebu.

Exteriorul, în întregime tencuit, prezintă caracterul comun monumen-
telor din a doua jumătate а secol_lui al XVII-lea si prima jumătate a secolului
al XVIII-lea : două registre de arcade oarbe, asemănătoare cu cele de pe fata-
dele bisericii mânăstirii Dealului, dar construite din cărămidă, tencuite si
făcând impresia — deși legate de zidărie — că sunt aplicate pe fațade.

Un interes deosebit pentru studiul structurii fațadelor monumentelor din
această epocă prezintă turnul-clopotnifä al mânăstirii Brebu. Construit în în-

142 GRIGORE IONESCU

tregime din cărămidă aparentă si prezentând un joc armonios de masse si ele-
mente decorative, âcest turn se înalță cu o eleganță remarcabilă pe latura de
Sud a frumoaselor ziduri cari înconjoară mânăstirea. Se compune dintr'o în-
căpere-pasaj de formă patrată, situată la nivelul solului si acoperită cu o cupolă
sferică. Golurile intrării, atât spre uliţă cât şi spre curtea mânăstirii, sunt
puse în evidență de câte un arc lat în plin centru flancat de doi pilastri groși,

Fig. 111. Turnul-clopotnifä de la Brebu văzut din curte.

decoraţi cu câte două firide înguste fiecare. Deasupra acestor goluri, baza de
secțiune patrată a turnului în care este cuprinsă cupola pasajului se con-
tinuă până deasupra înălțimii zidurilor laterale, si este decorată pe fețele li-
bere cu câte trei panouri oarbe construite din toruri de cărămidă de fabri-
саўе specială. Peste această bază, se ridică turnul propriu zis, care е de sec-
Ичпе octogonală. Partea aceasta a turnului, până sub streașină, este împărțită
în trei registre, dintre cari primul — corespunzător unei prime încăperi ridi-
cată deasupra bolţii pasajului — are feţele tratate în chip de panouri limitate

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 143

pe muchile prizmei de triple toruri de cărămidă si este separat de celelalte două,
printr'un brâu puternic subliniat de două fâșii de cărămizi dispuse pe lat si
ca zimfi de ferăstrău. Deasupra acestui brâu, se insirä o serie de firide
oarbe — două pe fiecare față — ale căror arcuri circulare duble se continuă
pe mijlocul fetelor cu un triplu piciorus până la brâu, iar pe muchii se opresc
la înălțimea planului de naştere al arcurilor (fig. 110). Aceste panouri sunt
străpunse de metereze, încăperea corespunzătoare lor fiind fortificată în vederea
apărării mânăstirii. Partea superioară a turnului cuprinde camera clopotelor,
care are în fiecare față câte o fereastră în arc în plin centru, înconjurată de

Fig. 112. Biserica mânăstirii Gura Motrului. Plan.

un dublu tor de cărămidă. Constructiunea se termină cu o puternică cornise
construită din cărămizi dispuse pe lat si ca zimtii de ferästräu.

De o importanță tot atât de mare ca și ctitoria de la Biebu, biserica
mânăstirii Gura-Motrului din Mehedinţi, zidită la 1653, ne dă, sub o formă nouă,
interpretarea aceluiaș tip de plan. Naosul treflat, având altar cu nise speciale
pentru proscomidie și diaconicon, este supraînălțat de о turlă de diametru
mare, ridicată pe arcuri în plin centru, a căror structură nu mai păstrează
nici o amintire din procedeul de construcție sârbesc. Pronaosul, foarte îngust
şi separat de naos prin trei arcade ridicate pe zidurile laterale si pe doi stâlpi
de secțiune octogonală, reproduce numai primul compartiment din pronaosul
dela Deal si Brebu, si este, ca si acestea, acoperit cu două turle de diametru
mic şi foarte înalte (fig. 112). Spre deosebire de cele dela Deal si Brebu,
Biserica Gura-Motrului are în față un pridvor deschis, ridicat pe stâlpi de secti-
une octogonală. Acest pridvor, care este acoperit de două calote sferice ridicate pe
un sistem de arcuri perfect asemănătoare cu cele ale turlelor de pe pronaos,
inlocueste de fapt al doilea compartiment al pronaosului dela Brebu si Deal.

Decorul exterior este foarte asemănător cu cel al fațadelor bisericii din

GRIGORE IONESCU

144

Fig. 113. Biserica mânăstirii Gura Motrului.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 145

Brebu : două registre de arcade oarbe, dreptunghiulare pe registrul de jos si
terminate în arc de cerc pe cel de sus. Brâul median se întoarce spre fațada

Fig. 114. Biserica mânăstirii Căldărușani. Plan.

Fig 115. Mânăstirea Căldărușani.

de Apus de două ori în unghiu drept, se înalță şi înconjoară pridvorul ca la

biserica din Plătăreşti (fig. 113).
10

146 GRIGORE IONESCU
Biserica Sf. Dumitru dela mânästirea Cäldärusani, ctitorie de seamä a
lui Aga Matei, situată lângă București într'un loc foarte pitoresc, a fost, nu
de mult, restaurată într'un chip cum nu se putea mai putin conform cu arhi-
tectura vremii în care a fost clădită. Ca plan, această biserică de dimensiuni
foarte mari! este mai de grabă o interpretare a planului bisericii Episcopale
din Curtea de Argeş (fig. 114). Se leagă mai mult de bisericile derivate din
tipul Deal", prin aceea că are о turlă pe паоѕ si două mai mici pe pronaos,
ridicate de partea zidului despărțitor al naosului de pronaos (fig. 115).

Fig. 116. Biserica din Gherghița. Plan.

Grupul III. Alături de bisericile de plan trilobat, cari se construesc în
număr foarte mare în tot decursul acestei vremi, apare, încă din ultimii ani
ai primei jumătăţi a secolului al XVII-lea, un tip foarte simplu, dreptunghiular.
Modelul acestui nou fel de construcţie pare să-l fi dat biserica zidită de Matei
Basarab, la 1641, în comuna Gherghița din Prahova, la care pronaosul, de formă
patrată, acoperit, ca si naosul, cu o singură cupolă, avea deasupra un turn
de clopotniță la care se ajungea printr'o scară tăiată în grosimea zidului din-
spre Nord (fig. 116).

La Strehaia, biserică zidită tot de Matei Basarab, la 1645, pe locul ve-
chei ctitorii din veacul al XV-lea а boerilor Craioveşti, scara care dă acces
la această clopotniţă ridicată peste pronaos este aşezată într'un turnulet special
alipit fațadei de Sud (fig. 117).

In ce priveşte arhitectura exterioară, cele mai multe din bisericile de acest
tip au fațadele tencuite. Câteva însă, printre cari trebue pomenită în special
bisericuța dela curtea Goleştilor din Muscel, al cărei plan este perfect asemă-
nător cu cel dela Gherghița, îmbracă din nou decorul compus din firide oarbe
aplicate pe un fond de fâșii alternative de tencuială și cărămidă aparentă,

1. 27,20 m. lungime interioară, 8,40 m. lărgime în naos şi 10,40 m. în pronaos.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 147

decor atât de scump meșterilor dela sfârşitul secolului trecut (fig. 118—119).

Tot astfel, biserica din Turbati-Ilfov, la care zidurile laterale din dreptul
naosului sunt îngroșate către interior spre a primi în grosimea lor o ușoară
curbură de abside laterale, are fațadele construite în întregime din cărămidă

Fig. 117. Biserica mânăstirii Strehaia. (Pridvorul este adăugat).

aparentă și împărțite în două registre : cel de jos perfect neted, iar cel superior
decorat cu o serie de firide oarbe construite după modelul fixat de biserica
Mihai-Vodă din Bucureşti (fig. 120).

148 GRIGORE IONESCU

Biserici de acestea, mici, cu planul drept si cu clopotniță pe pronaos, se
construesc în număr destul de mare în tot lungul celei de a doua jumătăţi
a secolului al XVII-lea și în secolul al XVIII-lea, când fațadele unora din ele
capătă chiar un decor pictural, de multe ori remarcabil.

Printre cele ridicate încă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea,
merită а mai fi pomenite ` biserica din Vlädesti-Muscel, zidită de Pârvu VIă-

Fig. 118. Biserica de la Curtea Golestilor. Fatadä laterală.

descu, la 1657, biserica mânăstirii Aninoasa, clădită de Tudoran Vlădescu (la
care clopotnița de pe pronaos este înlocuită de o a doua turlă), apoi bine
proportionata bisericuță din Bărbuleţ-Dâmboviţa (fig. 121), ale cărei fațade
tencuite primesc sub streașină un plăcut decor de pictură, si, însfârșit, Bise-
rica Doamnei din București, cu remarcabilul ei pridvor sprijinit pe то coloane
de piatră (fig. 122—124), construcţie de pret ridicată în anul 1683 de Doamna
Maria, soția voevodului Șerban Cantacuzino.

Clădit în al 3-lea sfert al secolului al XVII-lea si legându-se mai mult
de arhitectura lui Brâncoveanu, în spiritul căreia a fost refăcut, nu trebueste

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 149

БЛА;
а ÎN
жс.

Fig. 119. Biserica de la Curtea Goleştilor. Intrarea.

150 GRIGORE IONESCU

uitată menționarea paraclisului Mitropoliei din București, înglobat în clădirile
palatului metropolitan si flancat de cele două elegante si pitorești foisoare (fig.
125, 126).

Grupul IV. Biserica Episcopală din Curtea de Argeș, monumentală și
bogată în decoraţii, n'a atras atenția constructorilor de biserici din secolul al
XVI-lea decât în mică măsură. Afară de meșterul care a zidit Cobia din Dâm-
bovita, monument modest ca dimensiuni si stângaci redat ca plan, nimeni
altul nu s'a mai încumetat în această vreme să ia drept model al construc-

Fig. 120. Biserica din Turbati-Ilfov.

tiei sale biserica mesterului Manole din Curtea de Arges. Nu tot astfel stau
lucrurile în veacul următor, când, în afară de biserica mânăstirii Snagovului
care nu mai are nici o replică, toate tipurile de plan vechi sunt luate drept
model si reproduse, în număr destul de mare, pe tot întinsul țării.

Dar, pe când bisericile de plan simplu stau, ca model, la îndemâna tuturor
celor ce cu resurse băneşti modeste și pricepere constructivă limitată vor să
zidească un lăcaș dumnezeesc, tipul Episcopiei din Argeș nu este împrumutat
decât de ctitori bogaţi si de meşteri pricepuţi. Deaceea bisericile de felul acesta
sunt puţine și, dealtfel, nu toate din cele pe cari le cunoaștem au fost zidite
astfel încât să poată rezista vremurilor. Ctitoria lui Radu Mihnea din Bucureşti,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 151

‹ pe care am pomenit-o la începutul acestui capitol, şi-a pierdut de mult turlele
cari se înălțau peste naosul si pronaosul ei, si tot astfel s'a întâmplat si cu
biserica, mult mai de pret şi mai bine construită, a lui Șerban Cantacuzino, din
Dealul Cotrocenilor.

Fig. 121. Biserica din Bărbuleţ-Dâmboviţa.

Una dintre bisericile de tipul acesta, ridicată pe la jumătatea secolului,
avea să se păstreze însă în întregime si aproape sub întreaga ei înfățișare ori-

152 GRIGORE IONESCU
ginală. Aceasta este Mitropolia din București, începută în anul 1654 de Con-
stantin Basarab Cârnul, şi terminată si târnosită în anul 1658 de domnitorul
de scurtă durată Mihnea al III-lea.

Fig. 122. Biserica Doamnei din București.

Ca de obicei, numele meşterului acestei biserici nu se cunoaşte. Sunt cu-
noscuti în schimb ispravnicii Radu Logofătul Dudescu si Gheorghe Sufariu,
cari, după cât se pare, au supraveghiat lucrările în tot timpul celor 4 ani cât
a durat construcția.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 15:

bei

Puțin mai mare decât biserica episcopală din Curtea de Argeș — mă-
soară 28.00 m. lungime interioară şi 14.60 m. lărgime în pronaos — ctitoria
lui Constantin Basarab este totuşi o reproducere aproape fidelă a acesteia (fig.
127). Forma planului precum si numărul si dispoziția turlelor au fost luate

Fig. 123. Biserica Doamnei din București.
Detaliu de fereastră.

întocmai după biserica lui Neagoe din Argeș. Ca să varieze însă putin, meşterul
dela București a acoperit absida altarului cu o cupolă ridicată pe 4 arcuri
(soluție destul de stângace dealtfel, care se leagă în mod silit cu forma rotun-

|
|
|
|
|

Fig

124.

Fig.

GRIGORE IONESCU

Pridvorul bisericii Doamnei din București

125. Paraclisul Mitropoliei din București.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 155

Fig. 126. Paraclisul Mitropoliei din Bucureşti. (Proect de restaurare
de arh. Stefan Balș).

Fig. 127. Mitropolia din Bucureşti. Planul

156 GRIGORE IONESCU

jită a încăperii) iar în fața pronaosului a construit un mare pridvor deschis, П
rezemat pe coloane si acoperit cu trei cupole dispuse în filă 1.

Decorul exterior se compune din două registre de arcade oarbe în arc
de cerc în plin centru, largi și înlănțuite în mod obișnuit pe registrul de jos,

Fig. 128. Mitropolia din Bucureşti.

și înguste și grupate câte două, fără picioruș median, pe cel de sus (fig.
128). Brâul de piatră care separă cele două registre, prins după moda mun-
tenească între două șiruri de cărămizi dispuse zimfat, e compus din trei ciu-
buce cari se räsucesc din loc în loc, și numai într'un sens, constituind astfel о
interpretare a modelului de brâu moldovenesc dela biserica Stelea din Târgo-
viste.

т. După toate aparențele, partea superioară a acestui pridvor a suferit cândva o refacere
ca dealtfel si întreaga cornișă a edificiului. ,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

157

Turlele, de proporții reduse dar foarte elegante, au fețele formate dintr'o
serie de firide retrase, ca cele dela Snagov sau Vechea Mitropolie din Târgo-

vişte, iar, în partea de sus, acoperișul lor urmează
curbura arcurilor acestor firide, ca la turla mare a
Episcopiei din Argeş și la turlele atâtor biserici bi-
zantine dela Muntele Athos, Salonic, sau din alte părți.

Mânăstirea Cotroceni. Tot atât de importantă
ca si Mitropolia şi cu un trecut istoric mult mai bc-
gat, ni se înfățișază vestita mânăstire Cotroceni, sitt-
ată pe o ridicäturä de deal la marginea de Vest a Br-
curestilor, unde fusese altădată o mare și cunoscută
pădure. Din clădirile vechi cari formau în vechime
întregul mânăstirii, foarte puţine lucruri s'au mai păs-
trat până astăzi. Intre acestea, demne de luat în
seamă sunt chiliile cari se înşiră de o parte şi de
alta a clopotniței pe sub care se intră în curtea
bisericii (astăzi transformate în dependinţe ale pala-
tului regal) şi cele câteva coloane vechi întrebuințate
la porticele clădirilor noui cari limitează curtea către
Nord şi Sud, coloane cu minunate capiteluri de tip
„compozit” lucrate în foi de acantă şi cu baze prizma-
tice bulbucate şi înflorite, din cari ies, ca dintr'un coș,
fusuri elegante si mărunt canelate (fig. 129).

Biserica a fost clădită, ca si mânăstirea de care
depindea, de Şerban Cantacuzino, în anul 1670, si deși
a suferit unele modificări — cum sunt de pildă înlo-
cuirea turlelor vechi, dărâmate, şi suprimarea celor
două turnulețe de pe pronaos — înfățișarea ei exte-
rioarä este totuși foarte aproape de cea originală. Prid-
vorul, ridicat pe 8 coloane de piatră de secţiune octc-
gonală, decorate sub capiteluri şi deasupra bazelor си
ornamente formate dintr'un fel de alveole caracteris-
tice artei arabo-otomane, ne prezintă, alături de cei-
lalți stâlpi dela chilii si din interiorul bisericii, cele mai
frumoase exemple de coloane de piatră pe cari le gă-
sim în arhitectura românească după epoca lui Neagoe
Basarab (fig. 130, 131).

Planul bisericii (fig. 132) este o reproducere a
planului Mitropoliei, care, la rândul lui, аза cum am

Fig. 129.
Coloană de la clădirile anexe
ale mânăstirii Cotroe
(După N. Ghika-Budești).

Fig.

GRIGORE IONESCU

130. Cotroceni. Coloane de la pridvorul

bisericii.

—

159

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 131. Cotroceni. Pronaosul bisericii.

160 GRIGORE IONESCU

arătat, este o interpretare a planului Episcopiei din Argeș. Cele 12 înalte cc-
loane de piatră, cari susțin turla pronaosului, sunt exemplarele cele mai reu-
site si mai frumoase din câte s'au realizat după modelul si cu motivele de-
corative împrumutate dela stâlpii pronaosului Episcopiei din Argeş.

Grupul V. Clopotnița ridicată în corpul bisericii deasupra bolții pronao-
sului, care întovărășește ca regulă generală planul drept de tip Gherghița sau
Strehaia, apare pentru prima oară în compoziţia unei biserici de plan trilobat.
In adevăr, cunoscuta ctitorie a lui Matei Basarab din Cälinesti-Prahova ne

Fig. 132. Biserica mânăstirii Cotroceni. Plan.

întățişază primul exemplu de acest fel. Biserica aceasta, zidită în anul 1636,
nu este numai una dintre cele dintâi construcții ridicate de evlaviosul dom-
nitor, ci si unul din cele mai importante monumente păstrate ale acelei vremi.
Deși în linii generale arhitectura exterioară reproduce decorul unor biserici
mai vechi, clădirea este totuși foarte interesantă, atât prin buna calitate a
lucrului, dar mai ales prin felul nou şi original în care realizează gruparea
către fațada de Apus a clopotniţei si a turnuletelor de scară cari o însoțesc
(fig. 133).

Cercetând planul acestei biserici (fig. 134), ceea ce ne atrage dintr'o dată
atenţia este configuraţia pronaosului. De formă patrată, ca la atâtea alte bi-
serici, el este flancat de două iesituri poligonale lipite de zidurile laterale
şi trase spre Apus aproape la nivelul zidului fațadei principale. Aceste ieși-
turi nu sunt altceva decât niște turnulețe cari închid cele două scări pe cari
se poate urca din pronaos la clopotniță. Pronaosul este acoperit, ca la bise-
ricile de plan dreptunghiular cari au clopotnița deasupra, cu o cupolă, care
stă pe 4 arcuri egale sprijinite pe 4 pilastri de colf!. Deasupra cupolei, ridi-

т. Aceşti pilastri sunt caracteristici secolului al XVII-lea gi îi găsim la mai toate bise-
ricile al căror pronaos este supraînälfat de o clopotniţă sau turlă. Ei sunt chemaţi să suporte
nu numai greutatea cupolei ci şi pe a turlei sau clopotniţei ridicate deasupra.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 161

Fig. 133. Biserica din Călinești, jud. Prahova.

162 GRIGORE IONESCU

cată de o parte pe zidurile exterioare iar de alta pe arcada îngustă care se-
pară pronaosul de naos, se înalță o prizmă de bază patrată, ale cărei fete
spre exterior sunt decorate cu două șiruri de ocnițe suprapuse (fig. 133). Din
acoperișul acestei prizme, acoperiș care spre fațada principală se termină cu
un fronton trapezoidal decorat cu ocnițe înalte, răsare un turn de secțiune pa-
trată, clopotnița propriu zisă, ale cărei fete sunt străpunse de câte o fereastră
mare terminată în arc frânt!. Clopotnița aceasta, mult mai mică decât

Fig. 134. Biserica din Călineşti-Prahova. Planul.

prizma ce-i serveşte de bază, este trasă spre fațadă si dispusă în acelaș plan
vertical cu turnuletele celor două scări. Dispozifia aceasta nu este lipsită de
eleganță, și pune în evidenţă preocuparea meșterului de a stabili fațadei prin
cipale un echilibru şi o simetrie perfectă.

Când, mai târziu, meșterii dela Strehaia sau Vlădești-Muscel împrumută
dela biserica din Călinești acest mod foarte practic de a ridica clopotnița
deasupra pronaosului, ei construesc, pentru ca să poată ajunge la aceasta,
atunci când nu tae scara direct în grosimea zidului, ca la Gherghița sau Golești,
un singur turn, fie pe fațada de Sud, fie pe cea de Nord, ceea ce meșterul
dela Călineşti, stăpânit cum am văzut de sentimentul simetriei, n'a îndrăznit
să facă.

Planul treflat cu clopotniță pe pronaos nu este însă des întrebuințat de
meşterii secolului al XVII-lea. El nu avea să se bucure de aceeași favoare ca

1. N'ar fi exclus ca forma acestor ferestre să fie datorită transformărilor pe cari biserica
le-a suferit într'o lucrare de restaurare la 1850. Insäsi clopotnița, așa cum se prezintă față de
baza ei atât de mare, s'ar putea să nu fie cea de la început.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 163

planul drept de tip Gherghița decât în secolul următor. In orice caz însă,
exemplul dela Călinești rămâne izolat. Biserici cu clopotniță pe pronaos si cu
fațada principală încadrată simetric de două turnulețe, nu mai găsim. Cu un
singur turn, alipit fațadei de Nord, avem totuși un exemplu remarcabil în seco-

Fig. 135. Biserica Schitului Cornet din Vâlcea. Plan.

Fig. 136. Schitul Cornet din Vâlcea.

lul al XVII-lea, la bisericuța pitorescului schit Cornet din județul Vâlcea,
ridicat în anul 1666, într'o minunată poenifä înconjurată de munți împăduriți
(fig. 135-136).

164 GRIGORE IONESCU

8. Un început de înrâurire moldovenească în arhitectura Munteniei
pe vremea lui Matei Basarab.

In ciuda originei comune a artei lor, cele două Principate românești,
Muntenia şi Moldova, au avut, până către sfârșitul secolului al XVI-lea, o
arhitectură foarte deosebită una de alta. Relaţii politice și culturale au existat
totuşi întotdeuna între Munteni si Moldoveni, dar schimb de influențe între
arta şi arhitectura lor nu s'a făcut decât târziu, către 1600, şi, pe o scară mai
mare, numai din Muntenia în Moldova. Arhitectura muntenească n'a primit
din Moldova decât câteva elemente decorative, în epoca lui Matei Basarab, şi
acestea mulțumită unei împrejurări cu totul speciale 1.

Vasile Lupu, domnitorul moldovean ambițios si iubitor de glorie, cti-
torul cunoscutei si lăudatei biserici a celor "Drei Ierarhi din Iaşi, râvnea să puie
stăpânire si pe Tara Românească, pe al cărei domnitor, Matei Basarab, spera
să-l înlocuiască cu fiul său Ion. In acest scop a întreprins el împotriva Munte-
nilor, câteodată chiar cu ajutor turcesc, o serie de lupte fratricide, între cari
cele mai sângeroase au avut loc în anii 1637, 1639 si 1653. Rezultatul acestor
lupte n'a fost însă cel dorit de domnul moldovean. Dimpotrivă, până la sfârșit,
soarta s'a întors împotriva lui. In 1653, armatele muntene în unire cu
cele din Ardeal ale lui Rakoczy al III-lea, pun capăt pentru totdeauna neas-
tâmpărului si necredinfei domnului dela Iași, care, după ce-şi îmbrățișează cu
lacrimile'n ochi, şi pentru сеа din urmă oară, soția şi copilul rămași să se
predea învingătorului la Suceava, pleacă pe drumul dureros al nesfârșitelor
sale rătăciri printre Tätari, Cazaci si Turci ?.

Dar, între incursiunea în Muntenia a lui Vasile Lupu dela 1639 si lup-
tele victorioase ale armatei lui Matei Basarab la Flinta si Suceava din 1653,
dușmănia dintre cei doi domni se micşorează din ce în ce, într'atât încât, în
anul 1645, lepădând săbiile, mâinile învrăjbite, se împreunează întru fräfeascä
împăcare. Dacă faptul acesta n'a rămas, asa cum ar fi fost de dorit, un legă-
mânt definitiv de pace, a prilejuit în schimb zidirea a două monumente, dintre
cari, unul în special avea să јоате în arhitectura muntenească un rol destul
de important. In adevăr, spre a dovedi împăcarea lor si a o pecetlui cu o operă
саге să rămâe pildă urmașilor, cei doi domni, zidesc, unul pe pământul țării
celuilalt, câte o biserică. Astfel, Matei Basarab zideşte la Soveja, în munţii
Vrancei, o biserică din care azi nu se mai păstrează decât zidurile laterale,

1. Pentru un caz izolat de inrâurire moldovenească, probabilă, anterioară epocii lui Matei
Basarab, vezi Horia Teodoru, Contraforfi la o biserică muntenească din secolul al XVI-lea, în
Inchinare lui N. Iorga. p. 398—401.

2. Cfr. N. Iorga, Istoria Poporului Românesc, III, p. 93.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 165

învelite cu un acoperiș de scânduri si usa principală cu inscripția (fig. 137),
iar Vasile Lupu ridică la Târgovişte, în acelaşi an, si cu mai mult lux decât
domnitorul muntean, biserica cunoscută și azi sub numele de Stelea, după
numele unui Spătar căruia aparținuse locul pe care s'a ridicat, și unde, se
pare, existase mai înainte o modestă mânăstire 1.

Fig. 137. Biserica lui Matei Basarab din Soveja.

Deși lucrată cu meșteri trimesi special dela Iași, ctitoria din Târgoviște
a lui Vasile Lupu, departe de a fi un monument moldovenesc din toate punc-
tele de vedere, este mai de grabă un admirabil exemplu de pricepută împere-
chere de elemente moldoveneşti si muntenesti. De o înfățișare simplă dar
bine proportionatä, biserica Stelea ne dă o imagine sumară a celeilalte cu-
noscute ctitorii a lui Vasile Lupu, biserica Trei Ierarhi din Iași, a cărei replică
de fapt si este. Construită din cărămidă si tencuită, adică întrebuințându-se
1а zidirea ei materialul și felul de lucru caracteristic acelei vremi în Muntenia,
biserica din Târgoviște este mult mai sărăcăcioasă decât strälucitul ei model
dela Iași. Abia soclul, sfoara de brâu care o încinge pe la mijloc si câteva rame
de uși si ferestre sunt de piatră, croite în chipul celor dela Iași. Planul si

т. N. Iorga, Cea Zinidiu biserică a Stelei, în „Bul. C. M. L” 1929, p. 112; P. P. Pa-
naitescu, Biserica Stelea din Târgoviște. Note istorice, în „Rev. Istorică română“, V-VI, р. 389.

160 GRIGORE IONESCU

forma generală a lăcaşului sunt în schimb, cu neînsemnate modificări de de-
taliu, împrumutate deadreptul dela Trei Ierarhi. Același interior, aceeași lu-
mină, aceeași înălțare si aceleași două turle ridicate, ca în Moldova, ре câte

Fig. 138. Biserica Stelea din Târgoviște văzută dinspre Răsărit.

două baze : una simplă, de secțiune patrată, și alta colfuroasä ca o stea. Inaltă
si bine proportionatä, ca toate bisericile bune din Moldova acelei vremi, Stelea
are totuși fațadele tăiate în două, după moda muntenească, modă care trecuse

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 167

însă din Muntenia și în Moldova încă dela începutul secolului, de un brâu de
piatră format din trei ciubuce cari se răsucesc din loc în loc când într'un sens
când într'altul (fig. 138). Pereţii exteriori, proptifi de o parte şi de alta a absidelor
laterale, precum și pe colțurile exonartexului, cu contraforți puternici, după
moda moldovenească, sunt în schimb decoraţi ca în Muntenia cu două re-
gistre de firide oarbe înconjurate cu ciubuce rotunjite de cărămidă și ten-
cuială. Firidele de pe registrul superior, croite după modele muntenesti mai
vechi, sunt dispuse totuși, în mod neobișnuit, mult deasupra brâului median,
astfel că prin această așezare ele amintesc șirurile nelipsite de ocniţe cari se
7 găsesc sub streașina bisericilor din Moldova.

Fig. 139. Biserica Stelea din Târgovişte. Plan.

Adevăratul aspect de eleganță moldovenească îl dau însă bisericii cele
două turle înalte, ale căror ѓеје — patru însoţite de câte un mic contrafort
decorativ iar patru străpunse în partea de jos de câte o fereastră îngustă —
sunt decorate cu firide lungi, cu ocnițe sub streaşină si cu butoni bombafi si
divers colorați de teracota smălțuită (fig. 140).

Odată cu zidirea acestei biserici la Târgoviște, se determină în arhitectura
muntenească un curent destul de important de influență moldovenească, cu-
rent care. în ceea ce priveşte chenarele de uși şi ferestre, dăinuește — devenind
însă din се în ce mai slab — în tot timpul celei de a doua jumătăți a seco-
lului al XVII-lea.

Dar elemente gotice de proveniență moldovenească apăruseră în Mun-
tenia, izolat, chiar înainte de construirea bisericii Stelea. Așa, de pildă, feres-
trele palatului din Brâncoveni, zidit de Matei Basarab la 1635, avea chenare
gotice, dealtfel destul de grosolan lucrate de acel Badea, „meşter de ferestre”
(care n'a uitat să-și scrie numele pe piatră), chenare cari la partea superioară
se întorc în ușoare acolade, ca la ferestrele dela Dragomirna sau Trei Ierarhi
din Iași. Mai târziu, la 1646, meşterul Stoica, pietrar, care lucrează la cons-

168 GRIGORE IONESCU

tructia bisericii si casei Goleştilor, încadrează ferestrele acestor clădiri cu orna-
mente de împletituri lucrate din ciubuce rotunjite, după tehnica sculpturii
armeano-georgiene. Cum acest gen de ornamentatie apare în Muntenia, în

Fig. 140. Biserica Stelea din Târgovişte. Fațada principală.

acea vreme, cu totul izolat, este foarte probabil ca acest meșter Stoica să
fie unul din pietrarii întrebuințaţi la ornamentarea bisericii Trei Ierarhi din

Fig. 141. Biserica Sfinții Impărați din Târgovişte. Plan.

Iaşi, de unde a putut veni apoi în Tara Românească, trimis poate chiar de
Vasile Lupu, odată cu începerea clădirii bisericii Stelea.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 169

După zidirea bisericii Stelea — model de arhitectură moldovenească la
îndemâna meșterilor munteni — înrâurirea arhitecturii de peste Milcov se ac-
centuiază şi se întinde și la unele elemente constructive de importanță mai
mare. Biserica Sfinților Impărați din Târgovişte, zidită la 1650 de Matei Ba-
sarab, al cărei plan drept o clasează printre monumentele studiate sub grupul
III, împrumută dela Stelea procedeul de a ridica cupola — sau poate turla —
naosului pe sistemul moldovenesc simplu de arcuri piezise, și contrafortii, al că-
тог rost, judecând după cei doi, aşezaţi lângă ferestrele pronaosului, se vede
că nu era înţeles (fig. 141).

Biserica din Verbila, jud. Prahova.
(Pitoreasca clopotniță de lemn a fost adăugată in sec. al XIX-lea).

In ceea ce privește exteriorul acestei biserici azi în ruină, fațadele sunt
împărțite în două registre de brâul specific muntenesc si decorate cu firide
alungite ale căror arcuri duble au arhivoltele intrate în raport cu fața zidului,
tot după moda muntenească. Arhitectura ferestrelor este însă gotică-moldo-
venească.

Imprumutul pe care biserica Sf-fii Impărați îl face dela Stelea, pentru
ce priveşte contrafortii si bolta naosului, rămâne izolat. Modul de încadrare al
ferestrelor si ușilor cu baghete întretăiate după stilul gotic moldovenesc, con-

170 GRIGORE IONESCU

tinuă însă să dăinuească, astfel încât ferestre si porți cu chenare gotice găsim
până târziu, către sfârşitul secolului, la Coeni din jud. Vlașca, datând dela
1671, la Verbila din Prahova, la Filipestii-de-Pädure, la Hurez, etc., dar for-
mele originale se modifică, până când în cele din urmă dispar cu desăvârşire,

In ultimă analiză, se constată că înrâurirea arhitecturii din Moldova
asupra celei din Muntenia este destul de slabă ; ea se reduce la câteva elemente
de detaliu — chenare de uși si ferestre şi brâul în torsadă pe care îl găsim la
1655 încingând fațadele Mitropoliei din Bucureşti — datorite şi acestea, pre-
zentei unui monument moldovenesc, construit de un domnitor moldovean pe
pământul Tärii Româneşti. Se ştie dealtfel că arhitectura moldovenească a
primit multe elemente constructive și decorative din afară, dar înrâurirea ei
asupra arhitecturii țărilor vecine a fost din cele mai neînsemnate 1. Influența
moldovenească pe care, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, o produce
în Muntenia zidirea bisericii Stelea din Târgoviște, constituie deci un caz rar,
care este cu atât mai important.

4. Două monumente de înfățișare nouă în vremea lui Șerban
Cantacuzino.

Incepând încă din timpul domniei lui Matei Basarab, multe din biseri-
cile de oarecare importanţă, clădite în lungul secolului al XVII-lea, primesc
în faţa pronaosului, după modelul întrebuințat încă din secolul trecut în
Muntenia, la Vechea Mitropolie din Târgoviște și la biserica Domnească din

Fig. 143. Biserica din Ludeşti. Plan.

acelaș oraș, un pridvor deschis de formă dreptunghiulară, ridicat pe stâlpi cu
arcade (Plătăreşti, Gura Motrului, Polovraci, Mitropolia din București, etc)

1. G. Balş, Bisericile Moldoveneşti din veacurile al XVII-lea si al XVIII-lea, pag. 593.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 144. Biserica din Ludesti.

172 GRIGORE IONESCU

In ultimii ani ai secolului al XVII-lea, meşterii constructori caută să
puie în bisericile ridicate de dânșii o notă aparte de variatiune și originalitate,

Fig. 145. Biserica din Filipeştii de Pădure. Pridvorul si clopotnița.

şi astfel, alături de o dispoziţiune nouă, pe care o dau unor bolți la interior,
ca modificare mai de seamă, ei părăsesc forma obișnuită, dreptunghiulară, a

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 173

pridvoarelor de până atunci, dându-le o formă nouă, mai complicată, poligo-
nală si asemănătoare oarecum cu cea a absidelor.

Fig. 146. Biserica din Filipeştii de Pădure. Plan.

Prima încercare de acest fel o fac meșterii cari clădesc, la 1680, pentru
logofătul Stoica Ludescu, biserica din Ludesti-Dâmbovifa. Această biserică de

Fig. 147. Biserica din Filipeştii de Pădure.
Fragment din bolțile pridvorului.

plan trilobat (fig. 143) are absida altarului acoperită cu o cupolă sferică, după
modelul celei dela Mitropolia din București. Naosul, de formă dreptunghiulară,
este acoperit de o calotă sferică, iar pronaosul, despărțit de naos prin trei arcade

174 GRIGORE IONESCU

ridicate pe doi stâlpi de secțiune octogonală, este împărțit în sens longitudinal,
de către un arc median, în două compartimente, acoperite fiecare cu câte un
cilindru paralel cu axa principală a bisericii. Acest pronaos primeşte în față
un pridvor poligonal ridicat pe opt coloane, dintre cari cele două alăturate
pronaosului, angajate în zidul acestuia. Arcurile cari unesc aceste coloane sunt
în uşoară acoladă, au arhivoltele intrate în raport cu fața zidului si sunt în-
tărite de grinzi de lemn, prinse în zidărie în dreptul planului de naștere al
arcadelor.

Fațadele sunt în întregime tencuite si decorate numai în partea superioară
cu o serie de ocnițe mici, geminee, în cari ‘sunt pictaţi sfinții. In dreptul prid-
vorului, aceste ocnițe sunt mai scoborâte și au deasupra lor un profil rotunjit
peste care restul zidului de fațadă, până sub streașină, este mai ieșit și decorat
cu panouri de picturi (fig. 144).

Forma aceasta nouă de pridvor este repetată peste câțiva ani la biserica
din Filipeştii-de-Pădure, unde clopotnița, care la Călinești și la alte biserici ante-
rioare se găsea pe pronaos, se mută deasupra pridvorului, căpătând forma si
înfățișarea acestuia (fig. 145).

Planul bisericii din Filipeştii de Pădure e trilobat, simplu, cu pronaosul
uşor supralărgit (fig. 146).

Ca si cel dela Ludesti, pridvorul are şapte laturi și opt stâlpi de secțiune
decagonală. Deasupra lui, separat printr'un brâu de cărămizi dispuse ре
lat si ca zimfii de ferăstrău, se ridică, pe coloane de secțiune circulară, clo-
potnifa. Arcurile cari unesc aceste coloane sunt mai largi decât cele dela
pridvor, numărul stâlpilor la clopotniţă fiind redus cu doit. Bolta pridvorului
e de traseu neregulat, dar se apropie oarecum de o calotă sferică. Arcurile cari
unesc stâlpii, si cari, către exterior, au forma semicirculară, către interior se
prelungesc cu un fel de lunetă, care pătrunde în bolta pridvorului (fig. 147).
In ceea ce privește decorul exterior, biserica este de tipul comun caracteristic
celei de a doua jumătăţi a sec. al XVII-lea.

т. Deși are zidăria legată de pronaosul bisericii, prin felul cum este lipit însă de faţadă,
şi mai ales prin felul cum е decorat, pridvorul pare adăugat bisericii.

——" sPOmO -

ISTORIA

ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

TABLOU

175

de gruparea monumentelor principale din secolul al XVII-lea după tipul de plan.

Grupul
Data L IL. HL IV. V.
NUMELE Construc- оьзи, eu [Plan trilobat| Plan drept, [Plan trilobat|Plan trilobat;
Del, [seu fară turlă pe „co ENEE EEN йш
naos; pronaos cu е, cu ră turlă,
ZE, [turle pe proc, pronaos| pridvor pe | pron. cu
ма patrat Leg | decta | ЕСЛИ
1. Radu-Vodă Bucureşti 1615 1. R.Vodäl\
2. Bälteni-Ilfov 1626 |r. Bălteni V
3. Arnota-Vâlcea 1633 |2. Arnota v
4. Cšlinesti-Prahova 1636 т. Căline-
5. Gherghița-Prahova 1641 1. Gherg. |v sti |)
6. Strehaia-Mehedinfi 1645 2. Streh. |v
7. Clocociov 1645 т. Cloco- |3. Golești |У
ciov V
8. Golești 1646
9. Plătăreşti 1646 |3. Plätäresti VP
10. Plumbuita 1647 |4- Plumbuita |y
11. Flămânda 5. Flămânda
12. Dintr'un Lemn 6. Dintrun |,
Lemn
13. Strämbeni-Dâmbovifa 7. Strâmbeni
14. S. Impărați Târgovişte | 1650 4. SE. Im-|
15. Brebu-Prahova 1650 2. Brebu\| рагаў.
16. Gura Motrului 1653 3. G. Mo-
trului \
17. Polovraci 1653 |8. Polovraci |
18. Căldărușani Aga Matei 4. Сшаа-
19. Verbila laupă 16500. verbila U| rusani
20. Jitianu-Dolj după 1654 2. Jitianu | í
21. Mitropolia- Bucureşti 1655 2. Mitro-
22. Vlädesti-Muscel 1657 5. Vlădești] polia
23. Aninoasa 6. Aninoa
24. Turbafi-Ilfov 7. Turbati V
25. Bärbulet-Dâmbovita 8. Bărbu-
26. Cornet-Vâlcea 1666 lt ү 3. Cornet. | V
27. Coeni-Vlasca. 1671 9. Coeni и
28. Domneascä-Ocnele Май] 1677 4. O. Mari
29. Cotroceni 1678 з. Cotro- |s. Ludestil y
зо. Ludesti 1680 ceni
31. Doamnei-Bucuresti 1683 то. Doam-ly 5. Filipești],
32. Filipestii-de-Pädure 1688 nei B.

САР. V.

VU
Arhitectura munteneascä dela sfârșitul secolului al ХМ еа
până la inceputul secolului al XIX-lea.

1. Epoca lui Constantin Brâncoveanu.

In secolul al XVII-lea, si în special în epoca lui Matei Basarab, arhitec-
tura muntenească a înregistrat o înflorire destul de meritoasă, fesutä pe o
varietate bogată de tipuri de plan şi de procedee de decor. Incepând cu vreinea
lui Şerban Cantacuzino, apoi cu venirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu,
şi în tot timpul domniei de un sfert de secol a acestuia, arhitectura își continuă
mersul ei evolutiv, fără ca totuși vreo idee specială nouă să ia parte la această
desvoltare. Tipurile de plan si formele vechi se îmbracă însă într'o haină re-
marcabil de bogată, constituind un stil nou, care este stilul brâncovenesc.

Constantin Brâncoveanu, principe bogat, iubitor de artă și cu o voință
fermă, „distribuie cu o mână liberală propriile sale resurse si pe acele ale țării,
pentru fundaţii al căror număr și frumusețe ar ajunge pentru ca să facă cele-
bru pe principele unui stat mult mai mare decât fusese țara sa munteneascä”1.
Sirul ctitoriilor lui începe încă de pe vremea când era numai simplu boer, când
pune să se zidească, la 1688, biserica din Mogoșoaia, al cărei plan dreptun-
ghiular și pridvor ridicat pe şase stâlpi cilindrici nu diferă întru nimic de
tipul unor biserici din vremea lui Matei Basarab. Clopotnița la Mogoșoaia, în
starea ei actuală, desigur refăcută, de scânduri, se ridică deasupra turnului de
scară, alipit lângă pridvor pe fațada de Nord (fig. 148). Cele două registre ale
fațadelor sunt decorate, cel inferior, cu panouri dreptunghiulare obișnuite, iar

cel superior, cu două serii de arcaturi formate din ciubuce rotunjite, aplicate:

pe fața zidului, terminate în arc de cerc plin centru si dispuse unele cu pi-

1. N. Iorga, Histoire des Roumains et de leur civilisation, pag.176.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 177

cioarele în axele celorlalte, astfel încât, întretăindu-se în partea superioară,
dau aspectul unei împletituri. Acest fel de decor nou îl găsim și pe fațadele
bisericii schitului Säräcinesti-Vâlcea, zidită în acelaș an1.

Fig. 148. Biserica de la palatul din Mogoșoaia.

т. Vezi „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”, 1914, pag. 5, fig. 5.

178

GRIGORE IONESCU

Fig. 149. Mânăstirea Hurez. Plan.

„а

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂN!

en 179

Dar ctitoria lui cea mai mare, prima pe care o pune la înfăptuire abia
ajuns domnitor şi minunea ieșită din mâinile pricepute la meșteșug ale meș-
terilor brâncovenești, este mânăstirea Hurez din jud. Vâlcea, în a cărei bi-

serică Brâncoveanu „sperase să-și poată dormi în liniște somnul de veci” 1.

. 150. Mânăstirea Hurez. Latura dinspre Apus cu paraclisul și foisorul lui Dionisie,

Se numeşte Hurez după numele codrului la marginea căruia fu ridicată,
codru des si depărtat de orice așezare omenească, a cărui liniște impresio-
nantă si profundă nu era turburată decât de cântecul trist al pasărei ce se
numește hurez sau huhurez.

Incepută în al doilea an al domniei lui Brâncoveanu, constructiunea du-
reazä câţiva ani si are ca ctitori principali, pe lângă Brâncoveanu, pe fiii
si pe soția sa, Doamna Maria 2.

Ispravnic al lucrărilor a fost Stolnicul Pârvu Cantacuzino — care moare
Ја 1692 după ce se terminase lucrul numai la biserică — iar meșteri construc-

т. N. Iorga, op. cit., pag. 176.
. Iorga, ibid.

180 GRIGORE IONESCU
Í

| Fig. 151. Mânăstirea Hurez. Foisorul paraclisului.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 181

tori au fost Istrate lemnarul, Vucasin pietrarul şi iscusitul Manea zidarul, căruia
i se zicea „Vătaf de zidari” 1,

Fig. 152. Mânăstirea Hurez. Foişorul lui Dionisie.
(Construit de Ieromonahul Dionisie în 1753).

)Pentru detalii asupra acestei chestiuni, vezi Al. Lapedatu, Mânăstirea Hurez în „Bul.
Com. Mon. Ist.”, I, pag. 54 şi următoarele.

182 GRIGORE IONESCU

Mânăstirea Hurez, construită după tipul curent al constructiunilor ase-
mănătoare 1, cuprinde, pe latura de Sud, de о parte casele domnești — acum
transformate în arhonderie — iar de alta, pe parter si etaj, chilii, cari dau către
curte într'o galerie continuă, deschisă, sprijinită pe stâlpi cilindrici. La mijloc,

Fig. 153. Biserica mânăstirii Hurez. Sectie si plan.

prinsă între arhonderie și chilii, se ridică clopotniţa, care cuprinde un parter —
pasagiul de trecere sau intrarea în mânăstire — un etaj, compus dintr'o cameră
în care se păstrează tezaurul mânăstirii, și clopotnița propriu zisă. Pe latura
de Vest, clădirea compusă din parter și etaj cuprinde deasemenea chilii, cari
prind la mijloc paraclisul (fig. 150). In spatele acestuia, către faţada de Vest

т. Vezi mai departe, Arhitectura monastică,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 183

a mânăstirii, se ridică, pe șase stâlpi, un foarte frumos pridvor, care domină de
partea aceasta spre grădină „(fig 151). Latura de Nord este exclusiv ocupată
de chilii.

Conform uzului comun, biserica ocupă centrul incintei. Planul ei este o
nouă interpretare a celui al bisericii Episcopale din Curtea de Argeş. Absida
altarului este flancată de două absidiole dreptunghiulare, boltite cilindric si

Fig. 154. Biserica mânăstirii Hurez.

luminate direct prin câte o ferăstrue îngustă. Aceste absidiole, relativ mici,
constituesc cele două anexe ale altarului : proscomidia şi diaconiconul. Naosul,
de formă dreptunghiulară, păstrează încă structura caracteristică scoalei bi-
zantino-sârbesti (fig. 153). Deasupra lui, se înalță o turlă de diametru mare,
ridicată, prin intermediul pendentivilor, pe patru arcuri puternice. Pronaosul,
supra lărgit ca acel al bisericii mari dela Curtea de Argeș, este separat de naos
printr'un zid plin, străpuns de o singură use, după moda bisericilor mai vechi

GRIGORE IONESCU

Fig. 155. Pridvorul bisericii mânăstirii Hurez

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 185

muntenesti. Doi stâlpi, în locul celor doisprezece dela Argeș, determină în ‘acest
pronaos un patrat deasupra căruia se înalță o turlă de diametru mai mic decât
cea a naosului. Celelalte compartimente ale pronaosului sunt boltite, trei —
cele. dreptunghiulare — cilindric, iar cele două din colțuri, cu bolți rezultate

din penetrațiafa doi cilindri — voûtes d'arâtes.

Fig. 156. Biserica Sf. Niculae din Făgăraş. (Acuarelă de arh. І. Atanasescu).

Un pridvor deschis sprijinit pe zece coloane cu baze şi capiteluri sculp-
tate, precede pronaosul pe toată lărgimea lui. Un alt pridvoras, a cărui formă
şi structură aminteşte aghiasmatarul dela Argeș, sprijinit de o parte pe zidul
pridvorului, iar de alta, pe două coloane cu capiteluri împodobite cu foi de
acantă, cu fusuri decorate cu caneluri răsucite şi cu baze ridicate pe piedeas-
taluri înalte, apără intrarea centrală a pridvorului propriu zis, dând însă im-
presia unui lucru adăugat.

Decorul exterior este cel al bisericilor mai vechi, care se îmbogățește însă
într'o formă nouă. Biâul, în chip de tor, care împarte fațadele în două re-

186 GRIGORE IONESCU

gistre după moda mai veche, este bogat sculptat. Cele două registre sunt de-
corate cu panouri — dreptunghiulare pe registrul de jos si terminate cu arc
de cerc pe cel de sus — formate din toruri dispuse în relief. Panourile de pe
registrul superior au în centru, ca la biserica Episcopală din Argeş, rozete în-
cadrate cu rame formate din ciubuce împletite, iar ferestrele sunt prinse
întrun cadru de baghete întretăiate, de stil gotic-moldovenesc, ale căror pi-
ciorușe se sprijinesc pe câte o rozetă sculptată. Ușa principală este încadrată
cu o ramă de piatră împodobită cu a Чор bogate, lucrate cu o meticulo-
zitate şi dibăcie nouă.

Alături de ctitoria sa cea mare, mânăstirea Hurez, și de casele și pala-
tele domnești pe care le vom studia întrun capitol special, Brâncoveanu mai
zideşte, pe lângă diversele sale curți și. conacuri din țară, o mulțime de alte
biserici mai mici, cari, prin arhitectura și decorul lor, stau alături de opera mi-
nunată dela Hurez.

Şi în Transilvania, cu care Brâncoveanu avea relații strânse si al cărei
principe 1 fusese pe punctul de a deveni, domnitorul român pune de se zidesc
câteva edificii. In Făgăraş, el ridică biserica zisă azi a Sfântului Nicolae Brân-
covenesc, pe care o sfârșește la 1697: biserică de plan drept, cu o absidă elip-
tică acoperită de o cupolă sferică, cu clopotniță pe pronaos si cu turn de scară
pe faţada de Nord (fig. 156). Zece stâlpi octogonali sprijinesc pridvorul deschis.
Cadrele ferestrelor şi uşilor au profilaturi gotice, iar acoperișul, probabil refăcut,
dă bisericii o notă caracteristică regiunii în care este zidită.

Tot lui Brâncoveanu i se datoresc, în Transilvania, bisericile din Poiana
Mărului și Sâmbăta-de- Jos ?.

In Tara Românească, dintre construcțiunile ridicate de Brâncoveanu
sau de membrii familiei sale, merită să mai fie pomenite schitul Sfinții Apostoli
de lângă Hurez, a cărui biserică, zidită 1а 1698, de plan drept, prezintă un caz
тат de absidă centrală trilobată ; biserica Dintr'o zi, din București, clădită la
1702 de Maria, soția lui Brâncoveanu? ` apoi Schitul Sf. Stefan de lângă Hurez,
zidit de fiul lui Brâncoveanu, Ştefan, la 1703 ; paraclisul conacului din Brânco-
veni — deși refăcut — cu planul lui dreptunghiular excesiv de lung, cu clopot-
nifä pe pronaos si cu pridvor închis; turnul de intrare dela mânăstirea din

1. N. Iorga, Histoire des Roumains, pag. 178.

2. N. Iorga şi G. Balş, op. cit., pag. 217.

3. Biserica Mariei Brâncoveanu a fost prefăcută, dupăce a ars, de Grigore Ghica, la
1827, Cfr. N. Iorga, Inscripţii І, pag. 269.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 187

Brâncoveni (fig. 157) si, însfârşit, frumoasa biserică a curții domneşti din
Doicesti.

Aceasta din urmä prezintä un interes special pentru pridvorul si decorul
ei exterior. Е de plan drept, obișnuit, are clopotniță pe pronaos si turn special

157. Turnul de la intrarea mânăstirii Brâncoveni, jud. Romanați

pentru scara acesteia pe fațada de Nord. Pridvorul se ridică pe şase coloane
unite între ele cu arcuri trilobate, întărite cu Grant de lemn. Coloanele sunt

188 GRIGORE IONESCU

de piatră; au baze proeminente împodobite cu sculpturi, fusuri cu caneluri
răsucite si capiteluri cu echine evazate, decorate cu palmete.

Fațadele, tencuite si netede, sunt împărțite în două registre de un brâu
în chip de tor, prins, după moda veche, între două șiruri de cărămizi dispuse

Fig. 158. Biserica din Doicesti.

ca zimfii de ferästräu. In dreptul pridvorului, făcând o întorsătură in unghiu
drept, acest brâu se ridică mai sus. Porțiunea de zid cuprinsă între arcurile
coloanelor si brâu este decorată cu picturi. Lobii fiecărui arc, marcați de un
feston pictat, sunt prinşi în arcuri plin centru formate dintr'un motiv pictural
în chip de lanţ dublat de linii simple.

Imediat sub brâu, şi numai în dreptul pridvorului, fuge de jur-împrejur
un motiv de împletituri geometrice. Timpanele arcurilor cuprinse sub acest
motiv sunt decorate cu ornamente florale de miniaturi, foarte fine şi minu-
tios executate. In tot lungul fațadelor, cornisa este decorată cu picturi execu-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

|
Fig. 159. Biserica din Doicesti. Detaliu de fațadă. (Desen de arh. M. Cherenbach). 1

190 GRIGORE IONESCU

tate pe tencuială umedă — al fresco — în cari motivul predominant amintește
de aproape unul din modelele des întrebuințate în fesäturile româneşti. Ре
pridvor, între brâul median si cornise, se înlănțuesc câteva motive geometrice
şi florale, cari au un pronunțat aspect de miniatură (fig. 159).

Biserica curții din Doiceşti, cu pridvorul ei armonios ridicat pe coloane
de piatră si cu fațadele-i pictate întrun mod atât de original si nou, repre-
zintă, alături de mânăstirea Hurez si de biserica Fundenii Doamnei, pe care

Fig. 160. Biserica Colțea din București
(desen de arh. Alex. Petit).

vom studia-o imediat, monumentul religios cel mai caracteristic al vremii lui
Constantin Brâncoveanu.

Alături de domnitor, a cărui activitate constructivă e de neîntrecut,
boerii, întrebuințând banii lor, ridică o seamă de biserici, a căror puritate de
linii şi de stil egalează pe cea a ctitoriilor brâncovenești.

Printre acestea, locul de frunte în arhitectura vremii îl ocupă, fără în-
doială, construcțiile ridicate de Spătarul Mihai Cantacuzino, boer cult şi umblat,
care făcuse unele studii în Italia si era în curent cu arhitectura acestei țări, lucru
ce avea să se observe destul de bine în cele patru prețioase ctitorii ale sale :

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 191

Fig. 162. Biserica Colțea. Pridvorul văzut din interior,

192 GRIGORE IONESCU

Fig. 163. Biserica Colțea. Sculptură în piatră prinsă
în balustrada pridvorului.

Fig. 164. Biserica Colțea. Baza unei coloane din interior (desen arh. Alex. Petit).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 193

biserica Colțea din Bucureşti, catedrala din Râmnicu-Sărat, Biserica Fundenii-
Doamnei de lângă București si bisericuța veche a mânăstirii Sinaia.

Biserica Colțea din Bucureşti. Ca plan, abstracție făcând de pridvor, Colțea
are o foarte mare asemănare cu biserica din Filipeştii-de-Pădure. Felul de a
lumina absidele laterale şi forma pridvorului sunt împrumutate însă dela mo-
delele existente în București, ca Mitropolia și biserica Cotroceni.

Naosul este acoperit de o simplă calotă sferică, iar cilindrii transversali
cari o susțin sunt întăriți de două arcuri dublouri, dintre cari cel dinspre ab-
sidă merge până la pardoseală, iar celălalt se oprește pe o consolă decorată
cu ornamente de influență italienească. Pronaosul, acoperit tot de o cupolă
sferică, are deasupra, după moda curentă a vremii lui Matei Basarab, o clo-
potnifä, la care se ajunge printr'o scară tăiată în zidul fațadei de Apus, care,
în acest scop, a fost simţitor îngroșat (fig. 160).

Pridvorul, piesa cea mai importantă si mai atrăgătoare a bisericii, este
ridicat pe zece coloane de secțiune circulară, cu baze simple, profilate, și cu
capiteluri proeminente, joase şi bogate sculptate (fig. 161, 162). Arcadele sunt
festonate ; ele transmit pe coloane greutatea cu care sunt încărcate, prin in-
termediul unui abac puternic, de formă cubică.

Şirul celor 10 coloane dela pridvor se sprijinea la început pe un fel de sti-
lobat proeminent, care era de fapt continuarea soclului bisericii, tăiat, pentru
a lăsa loc de intrare, numai între coloanele din axul fațadei principale. Acest
stilobat a fost modificat în felul cum îl vedem azi probabil după 1890, când
s'a introdus între bazele coloanelor, în chip de balustradă, o serie de plăci de
piatră împodobite cu sculpturi (fig. 163), împrumutate de sigur dela o altă
construcție 1.

Fațadele, simple si tencuite, sunt împărțite în două registre, ca de obiceiu,
de un brâu gros format dintr'o împletitură de ciubuce. Panourile cari deco-
rează aceste registre, tăiate direct în grosimea zidului, sunt formate fiecare
din câte trei arcaturi înguste, suprapuse si retrase unele față de altele (fig. 160).

O importanţă deosebită pentru arta decorativă a acelei vremei are portalul
acestei biserici, care este cu totul diferit de ceea ce făceau meșterii vechi pentru
împodobirea ușii principale a lăcașurilor zidite de dânșii. In locul traditiona-
ului chenar de piatră, deseori împodobit cu împletituri cioplite după teh-
nica artei armenești, ca la Episcopia din Argeș, sau cu vrejuri de frunze

т. Probabil, cum crede Sp. Cegăneanu în „Bul. С. М. I.“ 1911, р. 48, de la biserica Cai-
mata din Bucureşti, care a fost dărâmată în 1890 când s'a tăiat B-dul Pake. O fotografie pu-
blicată de Gion in Istoria Bucureştilor, 1899, р. 540, arată pridvorul bisericii Colțea fără această
balustradă.

194

GRIGORE IONESCU

ISTORIA ARHITECTURIT ROMÂNEȘTI 195

şi flori, ca 1а biserica Doamnei din București, la Mânăstirea Hurez, sau altele,
la Colțea, ca dealtfel si la celelalte ctitorii dela Râmnicu-Sărat, Fundenii
Doamnei si Sinaia, ale Spätarului Mihai Cantacuzino, găsim un portal
bogat croit după modele occidentale. Două coloane neo-corintice, aşezate de-o
parte și de alta a ușii principale, susțin o înaltă cornișă de stil Renaștere ita-
lienească. Sub această cornișă, doi grifoni înaripati, säpati în alto-relief, întind
o placă de piatră pe care altădată fusese săpată inscripția — mai apoi rasă de

Fig. 166. Catedrala din Râmnicu-Sărat. Plan.

Turci — cu date referitoare la construcția bisericii si la ctitorii ei. Piedesta-
lurile coloanelor ca si friza de deasupra capitelurilor sunt împodobite cu figu-
rile, scoase foarte mult în relief, ale celor patru evangheliști, însoţite fiecare de
atributul lor (fig. 165).

Portalul acesta, astfel conceput, precum si elementele decorative cari-l
însoțesc, sunt străine artei noastre 1. Prezența unei astfel de lucrări la Colțea,
ca şi la celelalte biserici din aceeași vreme, mai sus pomenite, nu se poate
explica decât având în vedere studiile şi călătoriile pe cari le-a făcut în Italia
ctitorul lor, Spătarul Mihai Cantacuzino.

Catedrala din Râmnicul-Sărat, sfârşită la 1697, la a cărei construcție, după
cum ne spune inscripţia, a contribuit cu bani şi domnitorul, e de plan trilobat,
cu pronaosul ușor supralărgit са și biserica Colțea (fig. 166). Are în faţă un
pridvor sprijinit pe zece coloane și acoperit cu două calote separate de un arc
median longitudinal. Ceea ce are interesant această biserică sunt elementele
de decor sculptural, coloanele interioare și exterioare, cadrele ferestrelor și
ușa principală, în a căror arhitectură influența italienească, importată de ctitorul ei
în persoană, se face foarte simțită. Coloanele din interior, cari, susținând trei
arcuri trilobate, fac separatia dintre pronaos si naos, au capiteluri foarte înalte,

1. Vezi. pentru această chestiune și Al. Tzigara-Samurcag, Arta în România. Turnul şi
biserica Colțea, București, 1900, р. 110—112.

196 GRIGORE IONESCU

sculptate cu foi de acantă şi volute de un corintic stilizat, fusuri cu caneluri
răsucite si decorate cu sculpturi de frunze si flori, și baze susținute de patu
capete de îngerași înaripaţi. Coloanele din exterior, mai scunde şi mai simple,
au capitelurile formete dintr'o simplă echină evazată, decorată cu foi de acantă

Fig. 167. Catedrala din Râmnicu-Sărat. Coloane de la pridvor.

de contururi moi. Fusurile sunt împodobite cu câte patru caneluri, umplute
cu „rinceau”-uri sau cu motive sculpturale geometrice, iar bazele, înflorite,
au aspectul unor capiteluri întoarse (fig. 167).

Uşa principală, care dă din pridvor în pronaos, este luxos împodobită
de un portal în stil baroc italienesc, compus după aceleaşi principii ca si cel
dela Colțea, dar de o înfățișare mai putin elegantă decât acesta. Usa este
încadrată de doi pilastri decoraţi, ca si coloanele dela Colțea, cu vrejuri:

ISTORIA ARHITECTURII КОМ.

de viță de vie, dar cei patru evangheliști cari îi însoțesc su
prin atributele lor.

Fațadele bisericii sunt simple si complet tencuite. Ferestrele au cadre
piatră decorate cu ornamente florale şi cornișe cu denticule.

Biserica Fundemii Doamnei. La doi апі după terminarea catedrailei din
Râmnicu-Sărat, în 1699, acelaș arhitect şi ctitor, si desigur aceiași meșter zi-

Fig. 168. Biserica Fundenii Doamnei. Detaliu de faţadă

dari şi pietrari, sfârșesc biserica din Fundenii Doamnei, situată în Ilfov, nu
departe de București. Biserica aceasta, al cărei plan trilobat e de trăsături mai
greoae, are în față un pridvor adăugat, care poate fi totuși socotit contemporan
cu biserica, întrucât a fost construit în orice caz înainte ca fațadele bisericii
să fi fost împodobite de mâna maestră a acelui scrib în tencuială umedă, cu-
noscätor al artei persane. Acest pridvor este ridicat pe coloane de aceeas fac-
tură si stil ca si cele dela pridvorul Catedralei din Râmnicu-Sărat (fig. 168).
Deşi mai puțin important, portalul intrării aminteşte totuşi de aproape pe
cele dela Râmnic si Colțea.

198 GRIGORE IONESCU

Dar ceea се dă un farmec deosebit acestei biserici, aşezând-o în rândul
celor mai importante monumente românești, sunt stucaturile cari îi împodo-
besc fațadele într'un mod pe cât de ciudat si nou, pe atât de pitoresc si in-
teresant. Deasupra soclului, întreaga suprafață a pereților este împărțită în
trei registre separate unele de altele prin brâuri continui, formate din câte un

Fig. 169. Biserica Fundenii Doamnei. Faţadă laterală.

ciubuc gros, tencuit ca solzii de peşte și prins între două ciubuce mai mici,
cu aspect de frînghie (fig. 169). Primul registru, care constitue un brâu scund
deasupra soclului, este decorat de o serie de panouri polilobate, înlănțuite si
decorate fiecare cu o împletitură de frunze şi flori (fig. 170).

Felul cum sunt compuse şi dispuse pe panouri aceste ornamente de stuc
lasă să se vadă toată tehnica lucrului. Pe tencuiala umedă, stucatorul, după
ce şi-a trasat un ax, — care se poate vedea şi acum — а desenat cu un instru-
ment ascuțit conturul panourilor si al florilor cari trebuiau aplicate în acest `
panou. Urmărind apoi aceste contururi, meșterul a aplicat stucul — mortar

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 199

de tencuială amestecat cu ipsos și са — reliefând formele si stilizând orna-
mentele după priceperea și gustul său.
Registrul median, care cuprinde și ferestrele, este decorat de o serie de

ornamente dispuse în chip de panouri, de aceeași tehnică

i factură ca și cele

descrise mai sus. Motivele cari le compun sunt însă din cele mai variate:

k: din cari ies mänunchiuri bogate de flori, frunzulite si floricele pre-
sărate pe linii de gratioase curburi, arbori crescând din vase mari cu păsări

Fig. 170. Biserica din Fundenii Doamnei. Panou decorativ pe registrul inferior,

pe ramuri, palate imaginare, etc., de un gust remarcabil și de un pronunțat ca-
zacter persan !. Registrul superior este decorat cu o serie de rozete cari închid,

Б foarte interesant faptul că mai târziu meșterii populari și țărani isi împodobesc
fațadele caselor lor cu ornamente aplicate pe tencuială, ca vase cu flori, păsări și animale,
mult mai stilizate şi decadente față de cele de la Fundeni, dar totuşi foarte apropiate de acestea,
cari, la origine, au servit desigur de model. Motive de acest fel, pe cari fantezia populară, nelimi-
tându-se numai la a copia, le-a amplificat şi stil
județele Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa (Cfr.

zat, s

găsesc numai în Muntenia și anume în
N. Iorga, L'arte popolare in Romania, Roma, 1930,
pag. 55), ceea ce pare să dovedească o înrâurire directă a ornamentatiei de la Fundeni asupra
artei populare a districtelor imediat apropiate.

200 GEIGORE IONESCU

ca si panourile de deasupra soclului, împletituri de frunze si floricele. Fiecare
rozetă este separată de cea următoare prin câte un chiparos, a cărui rădăcină
iese din brâul median, iar vârful se termină sub prima mulură a cornișei.

Prin decorul ei atât de nou pentru Țara Românească, şi prin farmecul
de poezie și visare pe care îl răspândește, biserica Fundenii Doamnei stă ală-
turi de cele mai frumoase și mai importante monumente muntenești.

Fig. 171. Biserica din Fundenii Doamnei. Fațada laterală dinspre Sud,

Tot în legătură cu fundaţiile boereşti din vremea lui Brâncoveanu, tre-
buesc puse: terminarea bisericii schitului Fedelesoiul din Argeș, ctitorie а
Mitropolitului Barlaam ridicată de arhitectul Stoica si de zidarul auxiliar Marin 1,
care are un frumos portal sculptat terminat în arc eliptic (fig. 172), precum
şi zidirea frumoasei biserici din Slăviteşti-Vâlcea, ctitorie, dela 1708, a boe-
tului Ion Radu Slăvitescu.

In fond, ceea ce face splendoarea mânăstirilor, bisericilor şi a celorlalte

т. N. Iorga şi G. Balş, L'art roumain, pag. 196.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 201

(Desen de arh. С.

ke 1

202 GRIGORE IONESCU

fundaţii brâncovenești, este acest gust nou, această aplecare către impodobirea
cu picturi, cu stucuri și cu sculpturi bogate a interioarelor, a fațadelor şi a
elementelor de arhitectură : a cadrelor de ferestre si uşi si a coloanelor cu bazele
şi capitelurile lor.

Dintre aceste elemente, unele mai mult, altele mai putin пош, unul,
ornarea cadrelor de uşi si de ferestre cu săpături în piatră, ca principiu, este
vechi în Muntenia, introdus fiind de meşterii cunoscători ai artelor armenești
si arabe ai lui Neagoe Basarab. Si după cum arhitecții de mai târziu au luat
ca model deseori planul și, foarte frequent, începând cu secolul al XVII-lea,
decorul exterior compus din arcade oarbe construite cu ciubuce rotunjite așe-
zate în relief de pe fațadele bisericii Episcopale din Curtea de Argeș, tot așa
si cioplitorii de piatră, către jumătatea secolului al XVII-lea, încep să îndră-
geascä din nou acel mod de împodobire al ferestrelor cu cioplituri geometrice
și florale, scump meșterilor lui Neagoe Basarab.

Această revenire asupra unui principiu vechiu poate fi pusă nu numai
pe socoteala influenței pe care monumentul dela Argeș o exercită aproape
constant asupra meșterilor din toate epocile, ci și pe seama unui nou import
de artă orientală, datorit meșterilor cari au putut sosi către jumătatea seco-
Jului al XVII-lea în Muntenia, fie direct din Armenia, odată cu noile emigra-
fiuni cari se produc în acea vreme 1, fie, mai de grabă, pe drumul Moldovei.

Către sfârșitul primei jumătăți a secolului al XVII-lea, vedem apărând
la ferestrele bisericii mânăstirii Plumbuita un chenar de piatră împodobit cu
săpături geometrice, înconjurând o ramă cu baghete întretăiate de influență
gotică moldovenească (fig. 1c6), iar la Golești, chenare de ferestre cu ornamente
de origine pur armenească ?.

Dar, pe când exemplele dela Plumbuita si în special cele dela Goleşti rămân
izolate în ceea ce priveşte caracterul lor armenesc, principiul decorativ dela
Curtea de Argeş este reluat cu mai mare amploare în vremea lui Șerban Can-
tacuzino, când, sub influența unor meșteri noui de şcoală bizantină italienească,
decorația sculpturală capătă o desvoltare din cele mai de seamă.

Inflorirea aceasta, care începe sub Șerban Cantacuzino, se desăvârșeşte
sub Constantin Brâncoveanu, când decorul sculptural — alături de cel pictural
nou — capătă un loc de frunte în desvoltarea arhitecturii.

Dar dacă, în ceea ce privește principiul, decorul sculptural din vremea
lui Brâncoveanu se apropie oarecum de cel din vremea lui Neagoe Basarab,
ornamentele cari-l compun și stilul lor sunt, în schimb, cu totul diferite,

т. С, Balș, Influences arméniennes 21 georgiennes, р. 13.
2. С. Balș, ibid.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 203

conformându-se gustului care caracterizează întreaga epocă nouă. Modul de
cioplire al pietrei este altul; ornamentul este tratat mai larg, mai deslegat și
cu o căldură care-l apropie de ciopliturile bizantine.

Acest stil nou, care constitue stilul brâncovenesc, se desvoltă foarte re-
pede şi coloanele cu capiteluri corintice bogate, cu fusuri împodobite de cane-
luri sucite şi pline de ornamente, cu baze înflorate şi balustrade ajurate în
motive florale si animale, dela mânăstirea Hurez sau palatul din Mogoşoaia,
sunt o chezäsie a perfecțiunii la care ajung în scurt timp meșterii lui Constantin
Brâncoveanu.

2. Epoca Mavrocordatilor.

In domeniul arhitecturii muntenesti, care la începutul secolului al XVIII-lea
se găseşte în plină înflorire datorită meșterilor пош si pricepuți, precum și bo-

Fig. 173. Biserica Antim din București. Pridvorul.

găţiei lui Constantin Brâncoveanu, epoca Mavrocordatilor, care merge dela
1715 până către jumătatea secolului al XVIII-lea, reprezintă ultima fază de
desvoltare.

In această vreme, ре când viața politică a Țării, după nenorocirea lui
Constantin Brâncoveanu şi gâtuirea urmașului său, Ştefan Cantacuzino, își

204 GRIGORE IONESCU

Fig. 174. Biserica Antim. Piedestal si bază de coloană de la pridvor. (Desen de arh. Nic. Cucu).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 205

inițiază decăderea, arhitectura continuă să dăinuiască şi 54-51 menfie încă
prestigiul câştigat în epoca anterioară.

Nicolae Mavrocordat, primul Grec fanariot care ajunge domn al Țării Ro-
mânesti, zideste cel din wmă mare monument al arhitecturii muntenesti `
biserica mânăstirii Văcăreşti.

Putin mai înainte, la 1715, „arhipăstorul” Antim Ungro-Vlahul, din Ivir,
zideste biserica din București, care îi poartă astăzi numele 1. Ca plan, ctitoria

Fig. 175. Biserica Antim. Capitel de la o coloană a pridvorului.
(Desen de arh. Nic. Cucu).

lui Antim este de tipul Episcopiei din Râmnicu-Sărat, având însă două turle,
iar porţiunea dintre naosul propriu zis şi pronaos foarte alungită. Pridvorul,
sprijinit pe zece coloane cu capiteluri si baze măestrit sculptate, era la început,
după cum ni-l arată o stampă din 1860, tot atât de înalt cât si biserica, cu
care avea acoperiș comun. In urma lucrărilor de restaurare executate după 1860,
acoperișul pridvorului a fost scoborât iar zidul pronaosului, deasupra lui, a
primit un rozon gotic înscris într'un fronton rotunjit (fig. 173). Treptele cari

т. N. Iorga, Inscripţii I, pag. 281.

206 GRIGORE IONESCU

acum înconjoară pridvorul de jurimprejur nu existau decât în dreptul celor
două coloane din centrul fațadei principale.

Decorul exterior este cel caracteristic monumentelor din a doua jumă-
tate a secolului al XVII-lea. Biserica însă, dimpreună cu locuinţele și chiliile
cari o înconjoară, au suferit în decursul vremii, în special după lucrările din

Fig. 176. Capitel de la o coloană a chiliilor mânăstirii Antim
(Desen de arh. Nic. Cucu).

1860, o seamă de modificări, cari. le-au desbrăcat în bună parte de aspectul lor
original ` totuși ansamblul de constructiuni grupate în jurul bisericii Antim,
cu biserica însăși, prezintă încă elemente originale a căror valoare arhitec-
tonică este din cele mai apreciabile (fig. 174—177).

Monumentul cel mai de seamă care se clädeste în această epocă rămâne
însă biserica Văcărești. Incepută la 1716, în primul an al domniei lui Nicolae
Mavrocordat, constructiunea este întreruptă — domnitorul însuși fiind silit
să-și întrerupă domnia si să petreacă trei ani în închisoare la Sibiu — si reluată
la 1719. In 1722, biserica cea mare dela Văcăreşti, a lui Nicolae Mavrocordat,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

207

ridicată cu multă cheltuială de bani si cu silința са să întreacă în frumusețe
ctitoriile brâncovenești, era sfârşită 1.

Ca aspect exterior, biserica dela Văcărești nu diferă mult de ctitoria
lui Brâncoveanu dela Hurez sau de Mitropolia din București (fig. 178).

TS
Y al

`
Ë
A

SCH

Fig. 177. Biserica Antim. Каша de fereasträ.
(Desen de arh. Nic. Cucu).

Fațadele sunt împărțite în două registre de un brâu format din trei bogate
împletituri de foi de acantă, separate de câte un rând de perle. Cele două
registre sunt decorate de simple arcade oarbe, iar ferestrele, terminate în arc

т. N. Iorga, Inscriplii. І, pag. 74.

208 GRIGORE IONESCU

plin centru, sunt încadrate în rame de piatră bogat sculptate, după procedeele
şi stilul din vremea lui Brâncoveanu.

Planul este o interpretare — mai largă și mai originală decât cea dela -Hurez
— a tipului consacrat de biserica Episcopală din Curtea de Argeș. Pronaosul însă,
deşi supralärgit ca la Episcopie, aminteşte mai de grabă, ca dispoziție si ca

Fig. 178. Biserica mânăstirii Văcăreşti.

fel de boltire, naosul bisericii sfântului Niculae Domnesc din Curtea de Argeș.
Ca şi la aceasta din urmă, turla centrală, largă şi înaltă, se ridică pe patru puncte
izolate prin intermediul a patru cilindri puternici, cari determină în plan si
în spațiu o cruce greacă înscrisă (fig. 179). Portiunile din plan cuprinse între
braţele crucii si ziduri, cari, din cauza formei dreptunghiulare a pronaosului, au
şi ele aceeaşi formă, sunt acoperite cu bolți cilindrice, iar cele două turle mici,
cari la Episcopia din Argeş au loc în pronaos pe colțurile dinspre Apus, la Vă-
cäresti, arhitectul le-a ridicat pe pridvor, dându-le o importanță deosebită.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 209

Paraclisul dela Văcăreşti, zidit de Constantin Mavrocordat după un plan
simplu trilobat, cu pridvor în faţă, prezintă un interes special pentru faptul că
schimbă ordonanța si elementele vechi de decor exterior. Se compune dintr'un

Fig. 179.

Biserica mânăstirii Văcăreşti. Sectie si plan.

parter destinat a fi loc de îngropare — bolnita mânăstirii — şi dintr'un etaj, care
cuprinde bisericuța sau paraclisu! propriu zis. Partea inferioară a fațadelor, care
corespunde bolnitei, foarte simplă si tencuită, constitue un fel de soclu pu-
ternic si înalt; partea superioară, corespunzătoare paraclisului, este decorată
de o serie de panouri lungi si înguste, intrate în raport cu fața zidului si ter-
minate cu arcuri în acoladă frântă, suprapuse si retrase, cari amintesc pe cele
de pe fațadele bisericii Colțea.

210 GRIGORE IONESCU

Aceste panouri oarbe, terminate în arcuri în acoladă frântă, de caracter
oriental, turcesc, sunt întrebuințate în Muntenia frequent în epoca fanariotă,
devenind o caracteristică a monumentelor mici din secolul al XVIII-lea. Ace-
leași forme pătrund și în Moldova, foarte probabil prin intermediul Munteniei,

Fig. 180. Biserica mânăstirii Văcărești. Pridvorul.

unde le găsim decorând fațadele unui număr important de biserici din veacul
al XVIII-lea (Fâstâci din jud. Vaslui, Schitul Stavnic din jud. Iaşi, Proorocul
Samoil din Focşani, etc.).

Dar înainte ca elementele nouă, caracteristice epocii fanariote, să se impună
întrun mod strălucit, care să atragă atenția meșterilor constructori dela în-
ceputul acestei epoci, se mai clădesc în București câteva biserici cari păstrează
încă aspectul caracteristic epocii lui Brâncoveanu. Asa, de pildă, vel Logofătul

Ci ai N

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 211

Iordache Ктеўшеѕси zideste la 17221, în centrul orașului, pe Calea Victoriei
de azi, biserica ce ii poartă încă numele (fig. 183), care are turlă pe naos, pro-
naos ușor supralärgit cu clopotniță deasupra, pridvor deschis sprijinit ре co-
loane si fațade împărțite în două registre decorate : cel de jos, cu panouri largi
dreptunghiulare, iar cel de sus cu arcaturi dese și întretăiate ca la Mogoșoaia 2 ;

Fig. 181. Pronaosul bisericii mânăstirii Văcărești

la fel, în 1724, cumnatul lui Constantin Brâncoveanu, Logofätul Pană Negoescu,
zideste biserica Enei din București, a cărei arhitectură simplă dar îngrijită este
demnă de luat în seamă 5.

1. N. Iorga, Inscripții, I, pag. 295.

2. Biserica Kretzulescu е în curs de restaurare. Datoresc reproducerea fațadei laterale,
restaurată, gentiletei d-lui Stefan Balș, arhitect la Comisia Monumentelor Istorice.

3. Numele a Exei, pe care îl poartă de pe la 1780, îi vine de la o doamnă Enea Bărcănescu,
саге, ве pare, i-a adus în acea vreme unele îmbunătăţiri. Cfr. Ionescu-Gion, op. cit, р. 188

212 GRIGORE IONESCU

Când însă meşterii noui, crescuţi la școala lui Brâncoveanu, construesc
din ordinul si cu cheltuiala călugărului grec Ioanichie — care avea să devie
apoi mitropolit grecesc în Тата Românească! — biserica Stavropoleos din
București, stilul nouei epoci, — caracterizat prin acele arcaturi polilobate frânte

182. Paraclisul mânăstirii Văcăreşti.

si prin panourile circulare, intrate în raport cu fața zidului, cari decorează cele
două registre ale fațadelor bisericii, — începe să-și impuie predominanfa.

1. G. Nedioglu, Stavropoleos, în „Bul. Com. Mon. Ist.”, 1924, pag. 150.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 213

Biserica Stavropoleos, clădită, după moda vremii, ca simplă capelă pe
lângă hanul pe care acelaşi Ioanichie îl zidise puțin mai înainte pentru găzduirea
străinilor, era la început de plan dreptunghiular, cu o turlă ridicată pe naos,
cu o singură absidă către Răsărit şi fără pridvor.

Fig. 183. Biserica Kreţulescu din Bucureşti. (Restaurată de arh. Ștefan Balș).
In 1730, biserica cea mică este însă refăcută în sensul că i se adaugă ab-
side laterale și pridvor! (fig. 185).

т. In felul cum se prezintă astăzi, biserica este cea ре care ne-a lăsat-o înțeicapta restau-
rare din 1899 a arhitectului Ion Mincu, care a ridicat o turlă nouă în locul celei vechi căzută către
jumătatea secolului al XIX-lea.

214 GRIGORE IONESCU

<
Fig. 185. Biserica Stavropoleos. Plan.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 215

Ca aspect exterior, ctitoria lui Ioanichie este de о delicatefä remarca-
bilă. Fațadele sunt împărţite în două registre neegale — cel de jos mai înalt —
de un brâu format din bogate ghirlande de flori si frunze. Acest brâu frân-

Fig. 186. Biserica Stavropoleos. Pridvorul.

gându-se, se întoarce în sus, în dreptul pridvorului, ca să treacă pe deasupra
golurilor acestuia (fig. 184). Registrul inferior este decorat cu o serie de fi-
tide alungite, ale căror arcuri în acoladă frântă se sprijinesc pe semicoloane an-
gajate, cu baze așezate pe piedestaluri înalte şi cu capiteluri neo-corintice.

216 GRIGORE IONESCU

Aceste semicoloane, ca si restul zidăriei, sunt de cărămidă tencuită, iar ca-
pitelurile sunt făcute din stuc de acel meșter „Iordan Stocatorul”, care n'a
uitat să-și însemneze numele deasupra ferestrei de pe peretele de Nord al pro-
naosului. Registrul superior este decorat cu un sir de medalioane circulare,
intrate în raport cu fața zidului, conținând fiecare câte un chip de sfânt pictat.
Decorul acesta arhitectural, nou și diferit de cel întrebuințat de meşterii ante-
riori, este îmbogățit cu o minuțioasă podoabă picturală. Toată suprafaţa zidurilor,

Fig. 187. Biserica Stavropoleos. Balustradă, piedestal si bază de coloană de la pridvor.

deasupra. arcurilor firidelor de pe registrul inferior si în jurul medalioanelor
de pe registrul superior, este tapisată cu o serie de motive pictate și viu co-
lorate — predomină nuanțele de roș şi galben — compuse din împletituri de
frunze si flori, dispuse cu o regulată simetrie în raport cu axe verticale.
Ferestrele și ușa bisericii sunt încadrate cu rame late de piatră, bogat și măe-
strit împodobite cu sculpturi.

Ceea ce mărește splendoarea acestei biserici este pridvorul, ridicat în fața
intrării pe şase coloane, dintre cari, cele patru libere din față sunt de piatră,

go TEA

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 217

Ë iar celelalte douà, angajate in zidul fatadei principale, sunt de cärämidä, ten-
| cuială şi stuc.

Acest pridvor este o admirabilă interpretare a foisoarelor şi a loggiei
| brâncovenești, de bogăţie egală, de pe fațada dinspre lac a palatului domnesc
4 din Mogoşoaia. Coloanele, foarte bogate în decorații, au bazele înflorite (fig.
| 187), fusuri împodobite cu frunze de ferigă dispuse în chip de caneluti răsu-
| cite si capiteluri neo-corintice de un modelaj remarcabil (fig. 187). Piedesta-

Fig. 188. Biserica Stavropoleos. Capitel de coloanä

lurile coloanelor sunt legate între ele cu balustrade de piatră lucrate „а jour”
şi reprezentând, cele două laterale, câte un leu prins între vrejuri și flori de
gratioase curburi (fig. 187), iar cel din centru un voinic luptându-se cu un leu
(fig. 189).

$ Bisericuța Stavropoleos poate fi considerată, în ansamblul ei, ca rezul-
tatul unui ultim efort pe care meșterii secolului al XVIII-lea, crescuți sub tra-
ditia artei brâncovenești, îl mai fac pentru crearea unei adevărate opere de artă.

| 3. După clădirea importantei mânăstiri dela Văcărești și a bisericii Sta-

218 GRIGORE IONESCU

vropoleos din Bucureşti, arhitectura muntenească face primii pași pe drumul
decadentei. Seria marilor clădiri princiare încetează cu desăvârşire. Domni-
torii, cari de acum ţin tronul țării numai pentru scurtă vreme şi sunt înlocuiți
foarte des după bunul plac al Turcilor, nu mai au nici timpul si, mai ales, nici
mijloacele necesare ca să ridice biserici şi mânăstiri. Monumentele mici, cari
ilustrează această vreme, și dintre cari unele reprezintă încă încercări meri-
toase de arhitectură, sunt datorite därniciei boerilor de ţară, și, către sfârșitul
secolului, în special, breslei negustoresti.

Fig. 189. Biserica Stavropoleos. Balustradă la pridvor.

Planul acestor construcțiuni mici rămâne același care caracterizează ma-
joritatea bisericilor din prima jumătate a secolului al XVIII-lea : naos treflat,
pronaos ușor supralărgit cu clopotniță deasupra, cu scara acesteia dispusă, fie
întrun turn special alipit în general fațadei de Nord, câte odată însă și
celei de Sud (Micsunestii Mari-Ilfov), fie săpată în grosimea zidului si pridvor
deschis pe stâlpi. Decorul fațadelor evoluiază pe același motiv de arcaturi po-
lilobate în acoladă frântă, cari sunt întrebuințate, când numai pe registrul in-
ferior, sprijinite pe semicoloane cu capiteluri drepte și piedestaluri înalte, —
registrul superior fiind ocupat de o serie de panouri dreptunghiulare, cari închid

ISTORIA ARHITEOTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 190. Biserica din Râfov-Prahova.
Fațada dinspre Apus

Fig. 191. Biserica din Râfov-Prahova. Fragment din fațada laterală.

219

220 GRIGORE IONESCU

în ele altele mai mici, terminate cu arcuri eliptice şi construite din ciubucuri
aplicate, ca la monumentele mai vechi, ex. biserica din Râfov-Prahova, zidită
la 1724 de Dumitru Paharnicul si Enache Râfoveanu (fig. 190, 191) —când
pe ambele registre, sprijinite pe pilastri drepţi, cu câte un singur arc polilobat
şi foarte frământat pe registrul inferior, şi cu arcuri duble trilobate dispuse
pe un singur panou pe registrul superior. — Ex. biserica cu Sfinți din București,

Fig. 192. Biserica „cu Sfinți” din Bucureşti.

zidită de Popa Fierea în ultimii ani ai secolului al XVII-lea, dar complet re-
făcută, în ceea ce priveşte decorul fațadelor, în 1728, de Mitropolitul Daniel
(fig. 192); biserica din Balamuci-Ilfov (fig. 193) şi altele. Deseori, la unele bi-
serici, si în special la cele clădite în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
registrul inferior se înalță simțitor si se decorează cu arcade oarbe trilobate
sprijinite pe pilastri lati, iar registrul superior, devenit îngust, este ocupat de
o serie de medalioane circulare sau dreptunghiulare, de traseuri mai mult sau

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 221

mai putin regulate. Ex. biserica Sf. Niculae din Brezoaele, din prima jumătate
a secolului al XVIII-lea ; biserica Adormirea Maicii Domnului din aceeaș co-
шипа, zidită la 1759, care ате în față un pridvor de bune proporții, sprijinit
pe coloane sculptate de piatră; biserica Sf. Ștefan din Bucureşti (fig. 195),
clădită la 1768; biserica din Pietrosita-Dâmbovifa (1765—67); biserica din
Calvini si atâtea altele.

Fig. 193. Biserica din Balamuci-Ilfov. Fațada dinspre Apus.

Alături de aceste biserici, al căror decor este fcaracteristic secolului al
XVIII-lea, se mai găsesc unele, cari îmbracă încă haina caracteristică secolului
al XVII-lea. Intre acestea pot fi menționate : biserica din Brädestii-din-Dos
jud. Dolj, zidită de Const. Brădescu la 1751 ; biserica din Corbii Mari-Vlașca,
(1761) ; biserica fortificată din Preajba-Dolj (fig. 197) şi, în special, biserica

222 GRIGORE IONESCU

Toţi Sfinţii din Râmnicu-Vâlcea, zidită în timpul lui Stefan Racoviţă, care,
alături de biserica din Calvini, reprezintă cea din urmă interpretare reușită a
tipului bisericii mânăstirii Dealului.

Biserica Toți Sfinții din Râmnicu-Vâlcii е de plan trilobat, având pro-
naosul ușor supralărgit după moda secolului al XVIII-lea și pridvor deschis

Fig. 194. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brezoaele,
Ramă de fereastră.

sprijinit ре zece coloane. Naosul bisericii este supraînältat de o turlă largă
și înaltă, iar pronaosul, împărțit în sens longitudinal în două compartimente
printr'un lat arc median, este acoperit de două turle mici, dispuse, ca la Deal,
Brebu sau Gura Motrului, şi de două cupole mai mici, ridicate de partea prid-
vorului. Cele două turle depe pronaos, au feţele răsucite după modelul turlelor
mici dela Episcopia din Curtea de Argeș (fig. 198).

|
|

SRE |

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

223

Pe un plan asemănător cu acel al bisericii din R. Vâlcea, dar îmbrăcând
„decorul caracteristic secolului al XVIII-lea — registrul inferior decorat cu ar-
<aturi polilobate susținute de pilastri drepţi; registrul superior cu medalioane
<ireulare, iar toată suprafața fațadelor de-asupra firidelor, precum si prid-
vorul cu coloanele lui împodobite cu bogate picturi de frumusețea și genul

Fig. 105. Biserica Sf. Ștefan din Bucureşti,

<elor de pe fațadele bisericii Stavropoleos — biserica din Calvini, una din cele
mai frumoase biserici de sat, ridicată la 1775 de un grup de mosneni!, își
înalţă intacte cele trei turle, întocmai ca si biserica mânăstirii Dealului ` una
largă, pe naos, şi două mici şi elegante, sprijinite pe o bază comună, dea-
supra pronaosului.

1, N. Iorga, Trei biserici de sat muntene ` Pietroșița, Calvini si Cremenari, în „Bul. Com.
Mon. Ist.”, 1931.

224

GRIGORE IONESCU

|
|

ISTORIA ARHITECTURIT ROMÂNESTI 225

In ultimii ani ai secolului al XVIII-lea si la începutul secolului al XIX-lea,
micile biserici cari se mai clädesc marchează vădit trăsăturile caracteristice
epocei de decadentä. Pentru o cât mai uşoară si mai putin costisitoare cons-
tructie se adoptă din nou planul simplu, drept, în care naosul este acoperit
cu o calotă, iar pronaosul supraînălțat de o clopotniță, care devine din ce în

Fig. 197. Biserica fortificată din Preajba, jud. Dolj.

ce mai simplă. Fațadele sunt complet tencuite, păstrând însă, în majoritatea
cazurilor, brâul median compus dintr’un ciubuc în chip de tor prins între cele
două rânduri de cărămizi dispuse ca zimții de ferăstrău. Pridvorul devine greoi,
coloanele grosolane cu capiteluri simple si neregulate, arcurile diformate, iar
aspectul general al bisericii nu lasă să se mai vadă nimic din splendoarea de
altă dată (fig. 200).

Ca un fapt curios însă, vedem că se zideste la sfârşitul secolului o bi-
sericufä la Scăueni-Berislăveşti în jud. Argeş, ale cărei proporţii, arhitectură
şi decor, sunt demne de luat în seamă. Această bisericuță, a cărei construcție

226

GRIGORE IONESCU

Fig. 199. Biserica „Toți Sfinţii” din R.-Vâlcea. Coloane de la pridvor.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESEL 227

începe în anul 1796 si se continuă treptat şi cu greutate până la 1819, când
e complet terminată, acoperită şi zugrăvită 1, constituie un monument, care, deși
mai putin împodobit, poate să stea alături, și ca importanță si ca frumusețe,
cu biserica Stavropoleos din București. E de plan trilobat, cu pronaos îngust,
despărțit de naos prin trei arcade polilobate în acoladă, sprijinite pe coloane
neo-corintice subțiri. Naosul e supraînălțat de о turlă cilindrică, ridicată pe

—

Fig. 200. Biserica Sf. Ion din Ocnele-Mari

о bazä de sectiune patratä (fig. 201). Pridvorul se ridicä pe $азе coloane си
capiteluri si baze sculptate (fig. 202), dintre cari, patru —cele din față —
libere și de piatră, iar două — cele angajate la zid — de cărămidă, tencuite

т. Intre altele inscripția ne spune : „s'au început acest Dumnezeesc locaș a se zidi la leatul
1706 până s'a boltit altarul ca şi Biserica, ca și turla si tinda şi s'au sfințit de însuși prea Sfintia
Sa Părintele episcop al Agesului K. К. Iosif la leat 1803 iar de zidit bolta la deal și advonul s'a
isprăvit la leatul 1805 şi s'a învelit cu buruiană, iar cu şindrilă s'a acoperit la leat 1810 — iar a se
s'a săvârşit. . . la leat 1819".

zugrăvi s'a început la leat 1815

228 GRIGORE IONESCU

şi decorate cu stuc după modelul celor de piatră. Fațadele, complet tencuite,
sunt foarte simplu si foarte reușit decorate cu panouri dreptunghiulare, cari
ocupă toată înălțimea fațadelor şi se termină în partea de sus cu o serie de
arcuşoare frânte са zimtii de ferăstrău. Panourile de deasupra pridvorului, ca
şi arhivolteie arcurilor acestuia, sunt pictate. Armonia culorilor aproape

Fig. 201. Biserica din Scăueni-Berislăveşti jud. Argeș,
văzută dinspre Răsărit.

şterse, forma dantelată a arcurilor şi coloanele svelte cu fusuri sucite și capite-
luri sculptate, dau fațadei principale o înfățișare elegantă si delicată, care face
din acest monument întârziat o adevărată operă de artă.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

229

Fig

202

Biserica din

Scäueni-Berislävesti jud, ` Argeş.

230

GRIGORE IONESCU

TABLOU

de gruparea monumentelor principale din secolul al XVIII-lea după tipul de plan.

Grupul
Data k п. Ш. à IV.
NUMELE construc- [plan trilobat| Plan оза | plan areptun- | Plan trilobat,
еі | SP гри] dyor supralärgit | Ehiular cu clo- | naos cu turlă
Prototip: | cu clopotniţă potnifä pe | pron. cu 2 turle.
SE ШТЕЙ ргопаоз. Prototip: Deal
V т. Mogoşoaia. + . . + , + [1688 1. Hurez 1. Mogogoaia
2.Нше®......... [1691—92
3. SE. Niculae Făgăraş . . |1697 2
4. Catedrala R.-Sărat. . . |1697 т, R. Sărat
5. Fundenii Doamnei . . . [1699 2. P. Doamneil
6. Schit, Sf-ții Apostoli! . . |1700 3. S. Apostolii
7. Dintr'o Zi, Bucureşti . . |1702 4. Dintr'o Zi
8. Paraclisul Brâncoveni. . |1702 5. Brâncovenil
9. Fedelegioiul 1. . . . . . |1702 3. Fedelesoiul
10. Doicegti. . . . . . . . |1706 6. Doicesti
тт. Slävitesti-Vâlcea . . . . [1708 7. Slävitesti
12. Antim-Bucureşti? . . . |1715 2. Văcă- |4. Antim
13. Väcäresti resti
14. Creţulescu, Bucureşti + . |1722 5. Creţulescu
15. Enei, Bucureşti. . . . . |1724 6. Enei
16. Stavropoleos! . . . . . |1724—30 Т Stavropoleos
17. Râtov-Prahova. . . . + |1724 3. Râtov
18. Bis. cu Sfinți, Bucureşti. |1728 о. Cu Sf-$i
19. Micșuneștii-Mari-Ilfov. . [1743 то. Micsunestil
20. Balamuci-Ilfov . 11, Balamuci
21. Sf. Flefterie București . |1731 12.SfElefteriel
22. Brădeşti-Dolj 13. Brădeşti
22. Brezoacle Dâmbovița. |1759 14. Brezoacle
23. Corbii-Mari ..... . |1761 15.Corbii Mari
24. Toţi Sf-ţii R.-Vâlcea . . |1764 т. R.-Vâlcea
25. Calvini-Buzäu . . . . . [1775 2. Calvini
26. Sf. Stefan Bucureşti . . |1768 16. SE. Stefan|
27. Pietroșița . . . . . . . [1767 17. Pietrosita
28. Cernica . SE 3. Сегпісај
29. Preajba-Dolj ..... [1778 8. Preajba
30. Sf. Ion Botezătorul О. Mari [1793 о. O. Mari
31. Scäueni-Arzes . . . . . |1796—-805 Scăueni
1. Are turlă pe pronaos.
2. N'are clopotniţă pe pronaos.

САР. VI,

Arhitectura în Principatul Moldovei, de la descălecare până
la Ștefan cel Mare (1360—1457)

1. Epoca de formaţiune sau a înrâuririlor romanico-gotice și bizantine.

Pe când, în Тата Românească, al treilea voevod, Vladislav Vlaicu, se
lupta să-și întindă stăpânirea către Apus, asupra ținuturilor Severinului
şi Ardealului deținute de Unguri, către Răsărit, în părțile udate de Siret si
Prut, se înjghebase și statornicise o nouă stăpânire românească, se întemeiase
о ţară chemată, după numele râuletului în lungul căruia se produsese întâia,
închegare, Tara Moldovei.

Intre modul de întemeiere al celor două Principate românești există însă
o mare deosebire. Muntenia s'a născut prin reunirea sub un singur stăpânitor
local a diferitelor voevodate dela Olt și prin întinderea Statului astfel întemeiat
asupra celorlalte ţinuturi românești dintre Dunăre și Carpaţi 1. Moldova ia
ființă printr'o adevărată descälecare a unor stăpânitori, Români si aceștia, dar
veniţi din afară, de peste munți. Cel dintâi, în legătură cu care este pusă în-
temeierea Moldovei, e Dragoș, personajul în jurul căruia este јеѕиёй frumoasa
legendă populară a înființării noului stat; cel de al doilea este Bogdan. Ambii
sunt foști voevozi în Maramureș. Dragoș stăpânește ținuturile de pe versantul
de Răsărit al Carpaţilor, între 1352 si 1354, ca vasal al regelui Ungariei pus
de acesta cu scopul de a preîntâmpina nouile încercări de invazie ale Tätarilor
în țara sa. Bogdan a fost însă independent. După ce, în documente ungurești
datând din 1343 si 1349, este calificat, fără să ştim pentu ce, „infidel” al re-
gelui , în 1359 el desävârseste această „infidelitate” plecând din Maramureș

I. N. Iorga, Istoria Poporului românesc, II, р. 3
2. C. C. Giurescu, Istoria Românilor, р. 376—378.

232 GRIGORE IONESCU

cu credincioșii săi şi trecând în Moldova, pe care pune stăpânire prin luptă, alun-
gând pe Sass fiul cel mai mare și urmașul voevodului Dragoș.

Bogdan este astfel adevăratul întemeietor al Moldovei.

Dar, dacă există această importantă deosebire între modul de întemeiere
al Principatelor, n'a existat, în schimb, dela început, nici o diferență de natio-
nalitate între popoarele cari formau aceste două state. Inainte de descălecare
Moldova n'a fost o ţară pustie, ci un ținut bogat, locuit tot de Români, cari
duceau însă, forțați de împrejurări, ca si fraţii din Muntenia, o viață modestă
de păstori și agricultori.

In ceea ce priveşte activitatea lor constructivă, cea care ne interesează
pe noi în special, se înțelege că, într'o astfel de situație, Moldovenii, nu
puteau realiza mare lucru. Casele lor, când nu erau simple bordeie, şi lăcașu-
zile de rugăciuni, n'au putut fi ridicate, în vremurile premergătoare descăle-
cării, decât din materiale ușoare : pământ, piatră fără mortar si lemn mai ales.

Primii ctitori de edificii construite trainic din zid au fost desigur primii
stăpânitori : Bogdan I, a cărui viață se sfârșește către 1365, este îngropat într'o
biserică de zid din Rădăuţi, ridicată, după toate probabilitățile, de dânsul,
iar Latcu, fiul şi urmaşul său, avea cetate mare pe apa Siretului, cu casă dom-
nească și lăcaș de închinare 1.

Inceputurile arhitecturii de zid în Moldova coincid deci, ca şi în Mun-
tenia, cu întemeierea Principatului.. Cea mai veche clădire de zid, care ni sa
păstrat din această vreme, în Moldova, este mai sus pomenita biserică din Ră-
däuti.

Dela Bogdan până la Stefan cel Mare pare să sc fi construit însă destul de
mult. Monumentele acestei prime epoci, rezultatul celor dintâi preocupări cons-
tructive, al celor dintâi frământări de principii si posibilităţi locale cu principii

1. Biserica aceasta a lui Lafco a fost probabil catolică. Domnitorul, intrat în legături
cu Polonii şi cu Ungurii, ca să facă pe plac acestor stăpânitori de temut, permite așezarea în re-
şedinţa sa de la Siret a unui episcop catolic. Cfr. N. Iorga, Istoria Poporului românesc, II, p.
49—50. Permisiunea acesta, pe care Lafco o dă la început, se pare, numai din motive politice,
avea să aibă drept rezultat convertirea la catolicism a însuși voevodului. Faptul acesta însă n'a
avut nici o urmare asupra vieții religioase a Moldovenilor de mai târziu. Nemulțumirea care
s'a ivit în popor cu ocazia trecerii la catolicism a lui Latco, precum şi scrisorile pline de sfaturi
şi de grijă pe cari Papa le trimite misionarilor săi franciscani din Moldova, dovedesc cu priso-
sintä cât de bine şi de puternic era înrădăcinată în sufletul Moldovenilor religia strămoșească
Dealtfel, însuşi Гаќсо, a cărui viaţă se sfârşeşte către 1373, revine, se pare, în cele din urmă,
1а vechca religie în care fusese crescut. Trupul său neînsuflețit п'а fost depus spre veșnică odihnă
în catedrala catolică din Siret, acolo unde ar fi trebuit să-și găsească loc, dată fiind попа sa religie,
ci în biserica creştină ortodoxă din Rădăuți, ctitoria părintelui său. Cfr. С. C. Giurescu, op. cit.
p. 387.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 233

şi influențe venite de aiurea, sunt cele al căror studiu formează cheia evoluției
stilului pe care îl găsim constituit în vremea lui Ștefan cel Mare. Aceste mo-
numente însă ne lipsesc. Documentele ne dovedesc totuși că au existat, și anume
că au fost mai numeroase sub domniile lui Petru Muşat (1378—1393) și a lui
Alexandru cel Bun (1400—1432), dar despre foarte puţine din ele putem şti
cum au fost.

In afară de bisericile cari, ca si Rădăuţii, vor fi fost clădite räslet pe
tot întinsul țării, Moldova avea, până la Ştefan cel Mare, patru. mânăstiri:
Neamţul, ctitoria lui Petru Muşat; Probota sau Pobrata, refăcută mai târziu
de Petru Rareş; Bistriţa, întemeiată de Alexandru cel Bun ca să-i fie lăcaş de
îngropăciune si Moldoviţa, din Bucovina, a cărei biserică, din care nu se mai
păstrează decât câteva ruine, pare a fi fost făcută tot de Alexandru cel Вип 1.
Aceste mânăstiri, în forma în care au ajuns până la noi, sunt cele transformate
si refăcute de Stefan sau de urmașii săi, nu cele originale.

La formarea arhitecturii moldovenești iau parte, alături de factorii 10-
cali si de modul de construcție al mestesugarilor de baștină, o seamă de in-
fluente străine aduse de meşteri străini si de împrejurările politice cari au apro-
piat Moldova când de о ţară, când de alta. Dintre aceste influențe, cele prin-
cipale sunt :

I. Influențele bizantine pătrunse prin diferite căi, si cari se fac simțite
în planul bisericii, în forma bolților si a arcurilor si într'o seamă de elemente
de decor exterior.

2. Influențele gotice, cărora se datoresc prezența ‘contrafortilor, a unor
bolți ridicate pe nervuri după moda gotică (fără a fi totuşi constructiv gotice)
şi în cea mai mare măsură felul de a ciopli piatra, ca profilele de socluri si
frumoasele chenare de usi si ferestre.

3. Influențele armenești, venite în Moldova direct prin intermediul emi-
grantilor armeni, si cărora se datoresc, la început, probabil acel sistem de arcuri
piezise cari strimteazä spațiul ce urmează а se acoperi cu o cupolă sau o turlă,
si, mai târziu, elemente foarte abundente si apreciabile de decor exterior.

Aceste influențe străine, alături de felul de a clädi, de a gândi si simți
al mesterilor locali, sunt cele cari au determinat crearea unui stil de arhitectură
foarte original, pe care, în liniile lui generale, îl găsim dintr'odatä închegat la
începutul domniei lui Ştefan cel Mare.

Din nenorocire pentru studiul arhitecturii, dintre monumentele anterioare
domniei lui Ştefan cel Mare nu ne-au rămas decât : biserica din Rădăuți, bi-
serica Sfânta Treime din Siret si, poate, biserica din Lujeni.

1. G. Balş, Bisericile lui Stefan cel Mare, Bucureşti, 1925, pag. 168.

234 GRIGORE IONESCU

Biserica din Rădăuţi, a cărei dată de construcție nu se cunoaște, dar
care fără îndoială a fost zidită în vremea lui Вордап 1, este сеа mai veche cons-
tructie din Moldova. In complexul ei de forme, cu planu-i simplu romanic, îm-
părțit după moda bizantină în naos si pronaos, cu elementele-i constructive
şi decorative gotice, — contraforți întărind zidurile 1а exterior, arcuri frânte
şi chenare de ferestre, — biserica din Rădăuţi întruneşte caracterele esențiale

Fig. 203. Biserica din Rădăuţi. Sectie si plan.

ale celor trei arte, cazi își disputau un loc în noul stat: artele romanică, go-
tică si bizantină. Se compune dintr'o încăpere dreptunghiulară, despărțită în
sens transversal de un zid plin cu ușă la mijloc, în pronaos și naos, iar în sens
longitudinal, prin șase stâlpi de secțiune patrată — patru în naos, doi în pro-
naos — în trei nave (fig. 203). Nava centrală, de două ori mai largă decât
cele laterale, este acoperită cu o boltă semicilindrică întărită în dreptul stâl-
pilor cu arcuri dublouri, cari nu se termină în consolă, nici nu se prelungesc

7. Vezi G. Balş, op. cit., pag. 159

comen” ||

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 235

cu picioarele stâlpilor, ci se pierd în boltă. Navele laterale, — les bas-côtés —
mult mai joase decât nava centrală, sunt acoperite fragmentar, între stâlpi,
cu bolți semi-cilindrice dispuse perpendicular ре axa bisericii. Deasupra lor
există o galerie boltită (fig. 204), la care se ajunge printr'o scară mică în spi-
ralä, dispusă în colțul Sud-Est al pronaosului. Diviziunea cerută de cultul oriental
în pronaos și naos s'a obținut direct din planul pur romanic, înlocuindu-se a
doua pereche de stâlpi dela intrare, cu un zid plin, astfel încât două arcaturi
din cele cinci ale unei nave laterale au rămas în pronaos, iar trei în naos. Către

SSS

mi
=

Fig. 204. Biserica din Rădăuţi. Sectie transversală,

Răsărit, biserica se termină cu o absidă semicirculară acoperită cu o semica-
Той sferică și legată de naos printr'un arc lat semicilindric. Doi contraforți
dispuși la 45° întăresc zidul absidei ` alți patru întăresc colțurile dreptunghiului
de plan si sunt dispuși în prelungirea laturilor înguste ale acestuia, în timp ce
alți doi, de aceleași dimensiuni, încadrează fereastra naosului de pe latura de
Nord. Biserica e luminată de șapte ferestre mici, dintre cari una singură pe
latura de Nord, în dreptul naosului, iar celelalte, două la altar — una centrală,
una laterală — trei la naos și una la pronaos, pe latura de Sud.

Pridvorul închis, care lungește acum biserica spre Apus, a fost adăogat
de Alexandru Lăpușneanu în 1559. 4

Cu totul de altă structură si de altă proveniență este bisericuța Sfânta

` Treime din Siret. Zidită la o dată care nu se cunoaște, în orice caz an-

terioară domniei lui Ștefan cel Mare, ea este prototipul bisericilor cari se vor
clădi mai târziu. E de plan treflat (fig. 206) şi se compune dintr'un pronaos
îngust, dreptunghiular, dispus cu latura mai lungă perpendiculară pe axa bi-

—

236 GRIGORE IONESCU

sericii si acoperit cu o boltă semicilindrică, si dintr'un naos lărgit către Nord
si Sud de două abside si acoperit cu o calotă sferică ridicată pe patru arcuri
în consolă ; două longitudinale, alipite pereţilor laterali, egale, iar două, trans-
versale, neegale ` unul îngust alipit peretelui despărțitor al naosului de pro-
naos, altul, foarte lat, spre altar, alipit direct absidei care termină biserica
spre Răsărit.

Gem

Wen

Fig. 205. Biserica din Rădăuţi.

Acest plan este foarte asemănător planului bizantin sârbesc, numit simplu,
în care absida centrală este alipită direct arcului de Est al naosului 1, spre deo-
sebire de celălalt plan, zis „complex”, în care absida este separată de naos
prin unul, două sau chiar trei arcuri 2.

Dispozifia planului simplu dela Sfânta Treime din Siret vom găsi-o re-
petată mai târziu la Pătrăuți, la Sfântul Ion din Vaslui, Sfântul Niculae din
Dorohoi etċ., în timp ce majoritatea celorlalte biserici moldovenești vor urma
dispoziția tipului „complex”, de origine constantinopolitană.

In exterior, biserica e foarte simplă şi tencuită (fig. 207). Numai absi-
dele sunt decorate de o serie de firide oarbe — câte cinci la sânii laterali și șapte

1. G. Millet, L'école grecque dans l'architecture byzantine, Paris, 1916, pag. 56.
2. Vezi Sf. Niculae Domnesc de la Curtea de Argeș si bisericile moldoveneşti de mai târziu.

ISTORIA ARBITECTURII ROMÂNEȘTI

din fațada laterală.

237

238

la absida centrală — dispuse pe jumătatea înălțimii fațadelor si în partea de
jos. Această decorație de firide se va perpetua, amplificându-se și îmbogățin-
du-se cu elemente decorative nouă, în toată arhitectura moldovenească de mai
târziu.

То din această epocă, premergătoare epocii lui Stefan cel Mare, pare
să dateze biserica din Lujeni (Bucovina). De plan foarte simplu, romanic (fig.

20%, Biserica din Lujeni. Plan.

208), cu pronaos și naos acoperite cu bolți cilindrice, cu absidă semicirculară
la interior și poligonală, ne-egulatä, la exterior, biserica din Lujeni se apropie
ca structură de primele biserici de tip romanic clădite sub domnia lui Ștefan
cel Mare, si anume de bisericile din Dolheştii-Mari, Volovăţ şi Bălinești 1.

Vezi G. Balș, Introducerea pridvorului în planul bisericilor moldovenesti, Biserica din
Lujeni. In „Analele Academiei Române”, Secţia Istorică, 1931, pag. 11—15-

H
l
Í

САР. УП.

Arhitectura їп Moldova de la domnia lui Stefan cel Mare pânä
la sfârsitul secolului al XVI-lea (1457 —1584).

1. Epoca lui Stefan cel Mare.

Dintre domnitorii pe cari soarta i-a hărăzit Moldovei, cel mai mare, cel
mai glorios şi mai ilustru a fost Ștefan cel Mare, a cărui domnie înseamnă pentru
Moldova „vreme de bogăţie, de lumină si de rodnică muncă a cärturarilor si
a meșterilor celor buni” 1. Suit pe tron într'o epocă în care tara lui avea nevoe
de o mână de fier?, la 1457, părăsește domnia, după o viață glorioasă, pentru

т. N. Iorga, Istoria Românilor, pag. 143.

2. După moartea lui Alexandru cel Run, până la suirea pe tron a lui Ștefan cel Mare,
Moldova a fost härfuitä de o serie întreagă de lupte pentru domnie, la cari au luat parte toți
fii legitimi si naturali ai lui Alexandru cel Bun, precum si pretinșii fii ai acestuia. Ilie, sau Шаў,
care domnește scurtă vreme (1432—1434) este alungat de fratele său Ştefan (1434—1435) cu
ajutorul domnului muntean Vlad Dracu. In 1435 însă, cei doi fraţi se împacă şi își împart tronul
(1435—1443) pentru ca apoi, Stefan, supărându-se din nou, să prindă pe fratele său, să-i scoată
ochii si să rămâie singur stăpân (1443—1447). Trei ani după uciderea lui Ilie, fiul său Roman,
ajutat de Polonezi cu a căror familie domnitoare era înrudit prin mama sa, Mariuka, cumnată
cu Vladislav, bate pe Stefan, îi taie capul, răsbunându-și părintele, și-i ia tronul. Lui Roman,
care moare foarte curând (1448), îi urmează pentru o lună numai (Iulie-August 1448) fratele
său Alexandru, care е înlocuit de un alt fiu al lui Alexandru cel Bun, Petru al II-lea. Nici
acesta nu are stăpânire lungă, fiind înlocuit de un Ciubăr-Vodă, după care revine la domnie Alexan-
dru al II-lea. Insfârsit, la 1449, pune stăpânire pe Moldova un fiu natural al lui Alexandru cel
Bun, Bogdan (1449—1451). Acest Bogdan, care s'a impus dela inceput ca bun räsboinic, dar
care și-a sfârşit viața ucis prin şiretenie la Reuseni de Petru Aron, care se pretindea cel din
urmă fiu al lui Alexandru cel Bun, este tatăl lui Stefan cel Mare. Petru Aron stăpânește Mol-
dova dela 1451 până la 1457, când Stefan, care reușise să scape după omorul dela Reuseni
întoarce din Muntenia și bate oștile lui Aron la Joldeşti şi Orbic, după care este recunoscut
de boieri şi uns de Mitropolit ca Domn al Moldovei. Avea atunci între zo şi 23 ani.

240 GRIGORE IONESCU

a trece în lumea celor drepți, la 2 Iulie 1504. Ține deci Moldova în stăpânire
aproape o jumătate de secol. Este unul dintre cei mai temuti dușmani de
peste Dunăre ai Turcilor, si este în acelaș timp si unul dintre marii lor învin-
gători. El a fost numit de Papă, în urma luptelor sale glorioase cu Turcii, ,,sol-
datul lui Christos”. Şi dacă acest nume i se potrivea, ca unuia ce fusese păzitor
de creştini și distrugător de păgâni, el și-l merită și mai mult prin aceea că
este domnitorul care a avut o nesfärsitä grije crestineascä de sufletul lui si al
supușilor săi, si a zidit și dăruit lui Christos! cel mai mare număr de biserici.

Nu trebue însă să se creadă, aşa după cum vrea tradiția, că aceste bi-
serici au fost tot atâtea la număr câte răsboaie a avut domnitorul, si nici mai
ales că ele au fost construite paralel cu activitatea războinică, fiind chemate
să pomenească fiecare câte o luptă victorioasă. E drept că multe biserici au
fost zidite pentru pomenirea unor războaie, glorioase de cele mai multe ori,
nenorocite câteodată, dar deseori aceste biserici au fost ridicate foarte târziu
după ce avusese loc evenimentul istoric pe care-l perpetuează. Așa, de pildă,
biserica din Răsboeni, care pomenește bătălia dată contra Turcilor la 1476,
bătălie nenorocită pentru Moldoveni, n'a fost zidită decât după 20 de ani,
adică în 1496.

Primii douăzeci de ani de domnie ai lui Stefan cel Mare sunt aproape în
întregime absorbiți de răsboaiele pe cari le-a dus cu vecinii ?, şi de grija de
a-şi întinde, apăra si consolida stăpânirea. Dar oricât de mare si meritoasă а
fost activitatea răsboinică și politică a lui Ştefan, de pericolul cel mare și mereu
crescând al puterilor turcești nu s'a putut feri pe deplin, și până la sfârșit, așa
după cum ar fi voit el. In 1479, Turcii închee pace cu Venețienii; la 1483,
cu Ungurii; iar la 1488 cu Polonii, ceea ce, dacă nu însemna un triumf, consti-
tuia totuși un semn evident de supremație turcească asupra creștinilor. Capi-
tulările acestea ale vecinilor, la cari se mai poate adăuga faptul că în Prin-
cipatul Munteniei domnul nu era întotdeuna un aliat sigur contra Turcilor,
izolează oarecum pe Ştefan, care, după ce în 1484 pierduse Chilia și Cetatea Albă
pe cari de acum nu le va mai putea stăpâni, se hotăreşte, pentru ca să-și
asigure cel puţin јата, și acceptă în 1488 să plătească tribut Turcilor, încheind
cu ei un tratat care, dacă era necesar, nu era totuși înjositor.

т. Pitorestile fresci din bisericile lui nil înfăţişează totdeuna în actul de a dărui lui
Christos construcţia terminată. $

2. Principalele răsboaie ale lui Ștefan cel Mare au avut loc precum urmează : 1457—1458
cu Polonii; la 1465, cu Ungurii dela cari ia Chilia, punctul strategic pentru apărarea contra
Turcilor, pe care o cedase Petru Aron; la 1467, cu Ungurii la Baia; la 1469, expediţii in Tran-
silvania urmată de prinderea şi uciderea lui Petru Aron; la 1470, cu Tätarii la Lipniti; la 1475,
cu Tätarii la Vaslui ; la 1476, cu Turcii la Răsboieni ; etc...

i
1
i
t
|
|

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 241

Epoca cu adevărat rodnică pentru arhitectură începe după 1484, ca o
resemnare, ca o renunțare tacită şi dureroasă la rodniciile războiului, si apare
tocmai ca o compensare a acestora. Ceea ce domnitorul nu mai putea câştiga
prin războaie față de oprimatorii creștinismului, caută să câștige prin evlavie
şi zidire de lăcașuri bisericeşti, față de Christos, al cărui soldat credincios a
fost şi a rămas până la moarte.

Sub domnia lui se pun adevăratele baze ale arhitecturii moldovenești.
Până la dânsul, după cum ne-o dovedesc documentele, s'au ridicat de către
înaintaşi multe zidiri sfinte. Una din primele griji ale lui Stefan cel Mare, abia
urcat pe tron, a fost aceea de a reface sau de a întări toate aceste lăcașuri,
pe cari le primise moștenire, și timp de zece ani, dela 1457 până la 1466, data
probabilă a zidirii mânăstirii Putna, se pare că n'a făcut,—fie din cauza războa-
ielor atât de dese la început, și cari nu-i vor fi putut da timpul necesar să se
gândească la constructiuni, fie din lipsă de bani, fie poate chiar si din spirit de
conservare a monumentelor vechi,—-decât să consolideze ceea ce zidiseră alții îna-
intea lui, iar el n’a clădit nici o biserică nouă. Abia între 1466 si 1469 clädeste,
pentru pomenirea biruintei sale asupra Tätarilor, mânăstirea Putna, pe malurile
râuletului cu acelaș nume si nu departe de biserica Rădăuţilor, pe care el o repa-
тазе şi o infrumusefase cu pietre de mormânt pentru înaintașii şi rudele sale,
morţi până la cei dintâi ani ai veacului al XV-lea. Dar biserica renumitei mânăstiri
Putna, care închidea între zidurile ei mormântul celui mai glorios domnitor moldo-
vean, si care, judecând după odoarele și fesäturile de foarte mare valoare găsite în-
tr'insa 1, va fi fost foarte impunătoare, numai există. Ба a fost dărâmată în 1654
de către Vasile Lupu, care, „aproape de mazilire, au greșit lui Dumnezeu că i sau
întunecat mintea spre lăcomia de au stricat mânăstirea Putna, gândindu-se
că va găsi bani si mau găsit” 2. Biserica actuală a mânăstirii, ridicată pe locul
celei vechi, e din timpul lui Gheorghiţă Ştefan.

Biserica Albă йїп Baia, care este socotită de unii drept cea mai veche
ctitorie a lui Stefan cel Mare ?, în starea ei actuală, —- clădită probabil pe locul
unde se găsea o biserică chiar dinaintea vremii lui Stefan cel Mare *, nu poate
fi atribuită decât secolului al XVII-lea.

т. Grija şi atenția deosebită pe care Ştefan cel Mare a dat-o bisericii
Rădăuților, scaun de vlădici, prin repararea şi înfrumusețarea ei cu pietre de
mormânt, pare să fi atras atenția primilor meșteri ziditori de biserici. Este

1. Vezi O. Tafrali, Le trésor byzantin et roumain du Monastère Putna, Paris, 1025.

2. Ion Neculce, Letopiseţul Țării Moldovei, apud. Balş, Bisericile lui Stefan cel Mare,
pas, 146.

3. Constantinescu-Iași, Evoluţia stilului moldovenesc, Iaşi 1927, pag. 16.

4. G. Balş, op. cit., pag. 21.

242 GRIGORE IONESCU

foarte probabil ca vechea biserică a mânăstirii Putna să fi fost clădită după
tipul Rădăuţilor. Fapt sigur este că, dintre bisericile rămase din vremea lui
Ștefan cel Mare, cea mai veche, biserica din Dolhestii Mari, lăcașul de îngro-
păciune al familiei Sendrea, porta: de Suceava si cumnat al lui Ștefan cel Mare,
este o interpretare a tipului Rädäufilor. Data construcției acestei biserici, până

Fig. 209. Biserica din Dolhesti Mari. Sectie şi plan. (După С. Balș).

I. D. Virgil Vătășanu crede că bisericile cu planul drept, de tip arhaizant, nu sunt altceva
decât reproducerea în piatră a vechilor bisericuțe de lemn pe cari Românii le-au ridicat în număr
foarte mare, pe tot întinsul țării lor, înainte de întemeierea unui stat. Cfr. Despre originea arhitec-
turii moldovenești, în revista „Junimea literară”, Cernăuţi, a. XVI, 1927, No. 5—7. р. 8 şi urm.
In sprijinul ipotezei sale, D. Vătăşanu dă ca exemplu bisericile de piatră din Tara Hațegului, da-
tând din sec. al XIII-lea, biserici „în al căror plan longitudinal ca şi în ornamentatie se ceteste
tehnica specială materialului lemnos”. Ipoteza aceasta este desigur foarte interesantă, dar exem-
plele pe cari le putem indica pentru susținerea ei sunt foarte putin convingătoare. După cum am
arătat mai sus, р. 25—26 si 30, rolul pe саге l-a jucat arhitectura de lemn în formaţia celei
de piatră d zid, în timpurile vechi, nu este acelaşi pentru vremurile mai noi, când ambele feluri de
construcție împrumută una dela alta — şi în mult mai mare măsură cea de lemn de la cea de zid —
atât elemente constructive cât şi forme şi procedee decorative. Pentru ce priveşte bisericile de
zid cu plan drept, tip Dolhesti, înrudirea lor evidentă cu ctitoria lui Bogdan de la Rădăuţi nu poate
fi pusă 1а îndoială.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 243

acum, nu se cunoaște. Bazati însă pe fapte istorice în legătură cu familia
Sendrea, ai cărei doi membri principali sunt ingropati la Dolhesti, se poate
deduce că biserica a fost clădită înainte de 14811. Este o construcție foarte
simplă, de stil romanic. Se compune dintr'o navă dreptunghiulară, sfârşită cu o
absidă poligonală cu 5 laturi. Ca si cel al Rădăuţilor, planul are împărțirea
bizantină în naos şi pronaos, dar, pe când la Rădăuţi pronaosul este mult mai
mic de cât naosul, la Dolhesti aceste două încăperi sunt aproape egale. Pro-
naosul, de formă dreptunghiulară, dispus cu latura mai mare perpendiculară
pe axa principală a bisericii, este boltit cu un semicilindru despărțit în două
de un arc dublou. Stâlpii, cari la Rădăuţi separă nava centrală de navatele
laterale, la Dolheşti au fost aläturati zidurilor laterale, determinând pe acestea,
în locul bolților cilindrice transversale cari la Rădăuți acopăr navele laterale,
niște nise oarbe mult mai putin adânci (fig. 209). Sub aceste nise sunt ase-
zate lespezile de mormânt. Naosul are aceeași dispoziție si acelaşi fel de bol-
tire ca și pronaosul de сате e separat printr'un zid plin străpuns de о use în-
gustă. Altarul, de formă poligonală ca si exteriorul, este separat de naos prin-
tr'o tâmplă de zid străpunsă de trei uși. In dreapta și în stânga, câte o nişă
mică luminată de ferestruici înguste, fac funcția de diaconicon si proscomidie.
Biserica este luminată de șase ferestre, dintre cari una deschisă pe latura cen-
trală a absidei, patru — două în nacs, două în pronaos—pe latura de Sud а
bisericii si una singură, în naos, pe latura de Nord. De partea aceasta, una
singuă, fără îndoială pentru a feri biserica de curenţii determinaţi de vân-
turile aspre de Nord, Intrarea se face printr'o use mică, dispusă central pe fa-
{айа dinspre Apus.

Tipul acesta de biserică, foarte simplu, pe care G. Balș îl numeşte ar-
haizant?, reprezentat la început de o singură biserică ce pare să fie cea mai
veche din cele cari ne-au rămas din vremea lui Ștefan cel Mare, va reapare
mult mai târziu, către sfârșitul domniei acestuia, în alte două biserici : la Bă-
linesti, în biserica Sfântului Nicolae, clădită de logofătul Täut în 1499, si la
Volovät, în cea a Sfintei Cruci, zidită de Stefan cel Mare între 1500 si 1502.

Та Bălinești, tipul primitiv e oarecum modificat. Biserica se sfârșește
atât spre Răsărit cât și spre Apus cu câte o absidă poligonală, iar în interior
nişele oarbe de pe pereţii laterali, cari la Dolhesti aminteau arcurile navelor la-
terale dela Rădăuţi, au dispărut. Picioarele lor însă, căpătând înfățișarea unor
mănunchiuri de colonete angajate ieșind din baze drepte împodobite cu sculp-
turi, se continuă în sus cu arcurile dublouri cari întăresc bolta (fig. 210).

т. G. Balș, Bisericile lui Stefan cel Mare, pag. 129
2. G. Bals, ibid. pag. 200

244 GRIGORE IONESCU

Exteriorul, de proporții şi eleganță remarcabile, e construit din piatră
brută, piatră cioplită şi cărămidă aparentă. Partea superioară a fațadelor e
decorată, ca majoritatea fațadelor bisericilor lui Stefan, cu două şiruri de ocniţe ;
un rând inferior, cu ocnițe mari, altul superior, cu ocnițe mici, dispuse câte două
în rândul de sus pentru una din cel de jos. Aceste șiruri de ocnițe încing bi-
serica de jur împrejur, continuându-se şi pe absida poligonală a altarului, pe

FTA
VIVE
vbs

Fig. 201. Biserica din Bălinești. Sectie si plan.

care ocnițele din rândul de jos nu se prelungesc până la soclu în chip de firide,
ca la celelalte biserici ale căror fațade sunt decorate asemănător, ci rămân simple
ocnițe, egale cu cele de pe fațadele laterale. Zidăria se termină cu o simplă
cornișă de piatră. Intre aceasta și ultimul rând de ocniţe se întind si încing
biserica de jur împrejur câteva șiruri de discuri smălțuite, colorate si împo-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 24

dobite cu ornamente în relief; decorațiune care la Bălinești apare în mod ex-
cepțional, ea fiind o caracteristică a bisericilor orășenești.

Ceea ce dă acestei biserici un caracter cu totul deosebit este turnul clo-
potnitä alipit fațadei laterale de Sud, în punctul unde ia naştere absida pro-
naosului. Acest turn, care este adăugat bisericii foarte curând după construirea
eil, e mai înalt decât biserica și împărțit de un brâu de piatră în două părți

Fig. 211. Biserica din Bălinești văzută dinspre Sud.

egale (fig. 211). Partea inferioară, pe stâlpi, constitue pridvorul deschis pe sub
care se intră în biserică ; partea superioară închide camera clopotelor și are, pe
cele trei fete libere, trei ferestre în arc frânt, deasupra cărora fuge un brâu
de discuri de teracotă smălțuită.

Mult mai apropiată ca forme si dispozitiuni de biserica din Dolhesti, si
mai conformă chiar de cât aceasta cu principiile constructive dela Rădăuți,
este biserica Inältärii Sfintei Cruci din Volovät, zidită de Ștefan cel Mare între
anii 1500 si 1502 (fig. 212). Aceasta este ultima construită de acest tip, si, îm-
preună cu celelalte două, cea din Bălinești și cea din Dolhestii Mari, — deși

1. G. Balş, Bisericile lui Stefan cel Mare, pag. 136.

246

aceasta din urmă este atât de depărtată ca dată de construcție de celelalte
două, — constitue un grup aparte, clasa monumentelor de tip vechiu, arhai-
zante, cele mai simple din câte s'au clădit sub Ștefan cel Mare. Felul cum aceste
trei biserici sunt împărţite însă ca timp între celelalte monumente ale vremii,
e oarecum ciudat, și dacă construcția bisericii din Dolhestii Mari apare natu-
rală, ca fiind una dintre primele clădite sub Ștefan cel Mare, atunci când
atenția meșterilor va fi fost atrasă de biserica din Rădăuţi, căreia Ştefan îi acor-

Fig. 212, Biserica Sfintei Cruci din Volovät. Plan.

dase îngrijiri speciale, apariția celorlalte două tocmai către sfârşitul unei acti-
vitäfi arhitectonice atât de rodnică, atunci când tipuri de monumente noi si
atât de perfecte erau la modă, surprinde. Trebue notat însă, — și faptul acesta
într'o oarecare măsură trădează preferință numai pentru procedeul de cons-
tructie arhaic, acela al boltirii cu cilindri, mult mai uşor de executat si deci
mai la îndemâna oricărui meşter decât complicatele bolți moldoveneşti — că
ceea ce se observă în planul si secțiunile bisericilor acestora, adică în elementele
cari le apropie de Rădăuţi, nu se observă în arhitectura lor exterioară, care,
abstracție făcând de câteva elemente disparatel, poate fi considerată con-
formă principiilor și modei vremii în care bisericile au fost construite.

2. Monumentele cari înfloresc pe pământul Moldovei 1а începutul domniei
lui Ştefan cel Mare, foarte modeste ca dimensiuni, dar foarte potrivite necesi-
tăţilor vremii de atunci, cu planul lor simplu și sigur trasat, cu bolțile lor
perfecte de combinafiuni speciale si cu jocul lor echilibrat și foarte armonios
de masse, prezintă dintr'odată, în linii generale, toate trăsăturile caracteris-
tice arhitecturii vremii lui Ștefan cel Mare. Primele dintre aceste monumente,
biserica Sfintei Cruci din Pătrăuți, biserica din Milișăuți, Sf. Ше de lângă Su-
ceava și biserica mânăstirii Voroneţ, — cel putin din cele cari au ajuns până

т. La Bălinești, de pildă, ferestrele dela naos și altar, cu chenare drepte, sunt de tiput
celor ре cari le găsim la bisericile dela începutul domniei lui Ștefan și numai până la biserica
tirii Voroneţ. Сїт. G. Balș, op. cit., pag. 135.

ISTORIA ARHITECTURII ROMA

247

în vremurile noastre, — sunt modeste bisericuțe de țară si au ca prototip, în
ceea ce privește planul, bisericuța bizantină de origini sârbești a Sfintei Treimi
din Siret.

Fig. 213. Biserica Sfintei Cruci din Pătrăuți

Caracterele esențiale ale acestui prim grup de biserici de țară sunt:
a) Planul trilobat sau triconch, adică având o absidă centrală care sfâr-

248 GRIGORE IONESCU

seste biserica în partea de Răsărit si care închide altarul si două abside mai mici,
cari lărgesc naosul, ieșind în afară zidurilor laterale Nord și Sud.

b) Naosul de formă patrată, sau aproape patrată, lărgit de cele două
abside laterale si supraînältat de o turlă,

с) Pronaosul de formă patrată acoperit cu o calotă sferică și separat de
naos printr'un zid plin străpuns de o use îngustă.

Prima biserică din grupul celor de țară, si cea mai veche din timpul lui
Stefan, a cărei dată de construcție se cunoaște în mod sigur?, este biserica
Sfintei Cruci din Pătrăuți (fig. 213). Zidită la 1487, este cea mai mică dintre
toate bisericile ridicate de Stefan şi reprezintă primul si cel mai simplu tip
de biserică cu turlă și cu sâni laterali. Se compune dintr'un pronaos de formă
patrată, boltit cu o calotă sferică ridicată, prin ajutorul pendentivilor, pe patru
arcuri înguste, egale ca lățime și ridicate la rândul lor pe patru console.

Naosul este supraînältat de о turlă ridicată pe un sistem special de bolți,
care apare la Pătrăuți pentru prima oară, si de unde va fi împrumutat apoi
de toate bisericile următoare, aproape fără excepție, devenind unul din ca-
racterele esenţiale ale arhitecturii moldovenești.

Acest sistem de boltire, pe cât de ingenios pe atât de singular, merită
să fie studiat cu amänunfime ` în încăperea dreptunghiulară a naosului, patru
arcuri în plin centru — două longitudinale, egale si înguste, lipite de pereți
laterali, si două transversale, mai late dar neegale între ele ca lățime — li-
pite, unul absidei, altul zidului despărțitor al naosului de pronaos, — deter-
mină un patrat care este baza întregului sistem de boltire. Peste aceste arcuri

1. Planul triconch, pe care îl găsim răspândit în tot Răsăritul creștin, unde, după secolu
al X-lea, devine tipul clasic al construcțiilor religioase, fusese întrebuințat în Siria încă din se-
colul al V-lea la biserica Sf. Ion Botezătorul din Ierusalim gi la mânăstirea Sf. Teodosie din
Der-Dosi, (cfr. Ch. Diehl, Manuel d'art byzantin, I, р. 50), iar în Armenia în secolul al VII-lea
la catedrala din Etschmiadzin, la Sf. Ripsimé din Wagharchapat, ete, cfr. Joseph Strzygovski,
Die Baukunst der Armenien und. Europa, p. 225. Prin intermediul Armenilor, această formă de
plan pătrunde, către sfârșitul secolului al X-lea, la Muntele Athos, într'al XI-lea în Georgia și
insfârgit într'al XII-lea în întreaga Rusie, Cfr. Alexandru Busuioceanu, Influences arméniennes
dans l'architecture religieuse du Bas-Danube, Communication faite au I-er Congrès de sciences
historiques, août 1927, Paris 1927. pag. 6. Dela Muntele Athos, planul triconch s'a răspândit apoi
în toată peninsula Balcanicä şi în regiunile dunărene. In Moldova, unde această formă de plan
odată înrădăcinată devine regulă generală, se pare că a venit, nu direct dela Muntele Athos,
ci prin intermediul Serbiei, cu care țările românești au avut încă de la început legături de cul-
tură sin care tipul de plan triconch, împământenit mai târziu atât în Moldova cât si în Muntenia,
e mult mai numeros reprezentat decât la Muntele Athos, сіт. G. Balș, Inceputurile arhitecturii
bisericeşti în Moldova, București 1926, pag. 8.

2. Toate bisericile lui Stefan cel Mare, păstrate în bună stare până la noi, au pisanii în
cari sunt înscrise nu numai anul construcţiei ci si luna și ziua în cari au fost începute şi stârşite.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 249

cari se sprijinesc pe console, si prin intermediul a 4 pendentivi, se ridică un prim
tambur circular, a cărui rază este egală cu apotema patratului determinat de

Fig.

cele patru arcuri mari (fig. 214). In acest tambur, legate intim de zidăria lui,
sunt așezate patru arcuri piezise — 4 trompe cilindrice — ale căror picioare
cad pe cheile primelor patru arcuri mari. Axele cilindrilor cari generează aceste
trompe sunt paralele si în același plan cu diagonalele patratului format de pri-

GRIGORE IONESCU

250

Fig. 215. Epura bolților naosului de la biserica din Pătrăuți.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 251

mele patru arcuri (vezi epura fig. 215). Prin acest procedeu, raza cupolei sau
a cilindrului cari se pot înscrie în patratul format de aceste arcuri piezise este
simțitor micsoratä. La Pătrăuți, deasupra acestui sistem de bolți, se înalță tam-
burul sau turla, care este circulară la interior, dodecagonală la exterior 1 si
străpunsă, în dreptul axelor principale ale bisericii, de patru ferestre înguste,
dreptunghiulare, dintre cari cele din axul principal sunt acum aproape în în-
tregime prinse sub acoperișul refăcut.

Vom chema acest mod de boltire, pe care îl vom întâlni identic în
aproape toate bisericile lui Stefan cel Mare si în cele următoare, sistemul mol-
dovenesc simplu, spre deosebire de formele complicate cari se vor ivi mai
târziu ca derivate din acest sistem 2.

1. In starea еі de azi, turla apare cilindrică și la exterior din cauza tencuelilor puse în
urmă și cari rotunjese colțurile.

2. In ceea ce privește originea acestui sistem de boltire, problema a fost destul de des-
bătută, dar 1а o soluţie definitivă încă nu s'a ajuns. George Balş si Joseph Strzygovski cred că
bolta moldovenească pe arcuri piezise este o derivație a unui sistem de boltire de origine ar-
menească. G. Balș o considera са pe o formă înrudită cu sistemul de boltire de solnfinni apro-
piate ce se găsește în Armenia și Iran, precum și în țările din sfera influențelor armenești, са
Egiptul si Spania Maurilor, formă care în Moldova ar fi pătruns direct prin intermediul emi-
granţilor. D) Strzygovski, ре care arhitectura de lemn îl pasionează într'atât încât deseori alunecă
pe panta exagerărilor, o interpretează ca pe o traducere directă în cărămidă a unui sistem foarte
vechi de construcție în lemn, din care exemple s'au perpetuat până în zilele noastre în Ukraina
precum și în Kashimir și Indii; în Moldova acest sistem ar fi pătruns prin intermediul U-
krainei. Alături de Strzygovski, eminentul său elev, D..Virgil Vătășanu, acceptând în totul pă-
rerile maestrului său, caută să precizeze cum s'au născut arcurile piezişe moldoveneşti din cons-
trucţii de lemn asemănătoare, făcând însă o apropiere silită intre grindă şi arc, elemente cu func-
Наш analoage dar foarte deosebite ca mod de acţionare. Сїт. Virgil Vätäsanu, Bells moldo-
venesti, în „Anuarul Institutului de Istorie”, Cluj, 1920 și același, Contribuţiuni la cunoașterea bise-
vicilor de lemn din Moldova, in Inchinare lui N. Iorga, pag. 402—419. G. Balș analizând ideile
expuse de d1 Vătășanu în articolele mai sus pomenite, descurcă problema și pune chestiunea
la punct cu o clară si justificată competenţă. Cfr. U. Balş, Grinda si Arcul, în „Bul. Com. Mon.
Ist.” 1930, pag. 66—69.

In comunicarea făcută la Lal congres francez de ştiinţe istorice din August 1927, D.
Alexandru Busuioceanu, revenind asupra problemei, menţionează, cu mai multă prudență, câteva
exemple noi oarecum în favoarea teoriei d-lui Strzygovski. Deşi forme identice cu acele ale bol-
Зог moldoveneşti nu se găsesc în nici un alt loc, există totuşi în Armenia, în regiunea Van, un
grup de biserici pomenite de Lynch in cartea sa Armenian travels and studies, London, 1901, t. 11,
р. 101—102, şi anume Нау Kawak, Arkh și Narashen, construite, jumătate din piatră, jumăta'e
din lemn, şi cari au pe naos, ridicate pe un sistem constructiv analog ca idee celui moldovenesc,
câte un turn pătrat sau octogonal. Acest turn sau tambur este construit din grinzi de lemn
dispuse intr'o serie de patrate suprapuse, având fiecare succesiv laturile unuia perpendiculare pe
diagonalele celuilalt. Prin acest procedeu didmetrul tamburului se micsoreazá progresiv. Cfr. Al
Busuioceanu, loc. cit., pag. 8—9. Dar bisericile menționate de 4-1 Busnioceanu nu sunt prea vechi ;
ele nu depăşesc limitele secolului al XVII-lea și prinurmare n'ar putea fi luate în considerare când

252 GRIGORE 10:

La Milișăuți 1, biserică zidită în acelaş an cu сеа din Pătrăuți, naosul
prezintă aceeași structură, dar pronaosul era acoperit de un semicilindru dispus

A
л,

Fig. 216. Biserica din Milișăuți. Sectie si plan. (După Gh. Balş).

este vorba de a stabili originile unor construcții cu două secole mai vechi. Dar d-l Busuioceanu
consideră aceste biserici ca reprezentând o veche tradiţie armenească, amintirea unui sistem de
construcție care a existat dar care la un moment dat a fost părăsit în construcțiile de piatră,
păstrându-se, ca o imitație, numai în cele de lemn (Busuioceanu, ibid. р. 9) Și în acest caz, Dan
în opoziţie cu teoria d-lui Strzygovski, nu pare.să afirme că sistemul de boltire moldovenesc ar fi
o interpretare în cărămidă — ceea ce ar fi exagerat —a exemplelor menționate, construite din
lemn, ci mai de grabă contrariul ` construcţiile de lemn despre care e vorba derivă dintr'o ar-
hitectură de piatră din care în Armenia nu s'a mai păstrat nici un exemplu. S'ar putea interpreta
prin urmare că bolțile moldoveneşti au fost aduse din Armenia de către emigranții armeni, cari
cunoșteau astfel de exemple în piatră. Si în acest caz, ca o revenire, teoria lui С. Balş ne apare
mai clară şi mai verosimilă
т. Această frumoasă bisericuţă a fost distrusă în timpul războiului.

ISTORIA ARHITECTURII RO: 253

longitudinal si întretăiat la mijloc de două bolți de traseu curios, cari se peretrau
în axul bisericii! (fig. 216).

In ce privește planul, se produc deasemenea ușoare modificări : zidul d
pärtitor al naosului de pronaos si arcul transversal al naosului către absida
altarului sunt proptiti în exterior, de ambele părți, cu contraforți.

Contrafortii exteriori îi vom găsi de aici înainte aproape ca regulă gene-
ralä la toate bisericile cu turlă si abside laterale.

La Sf. Ilie de lângă Suceava, acelaș plan primeşte în stânga si dreapta
absidei centrale câte o nișă specială pentru proscomidie și diaconicon, tăiate
în grosimea zidului si luminate direct din afară.

1. Acest fel de penetratie nu se mai întâlneşte în niciuna din bisericile următoare.

254

Cât priveşte decorul exterior, la Pătrăuți, în starea actuală, — asa du
cum era si la Milişăuţi—el se reduce la câteva linii de arhitectură. Sânii
laterali și absida altarului sunt decorați cu o serie de firide lungi — cinci pe
fiecare sân si șapte pe absidă — având deasupra lor un sir de ocniţe. Типа,

Fig. 218. Biserica Sf. Ше de lângă Suceava.

ridicată pe o bază de secțiune patrată, e decorată de 12 firide si un sir de
ocnițe deasupra cărora fuge de jurimprejur o bandă de plăcuțe patrate de
pământ ars, smälfuite și colorate în verde. N
Decorul acesta, la inceput atât de simplu, capätä o desvoltare si un aspect
remarcabil pe fațadele bisericii Sfântului Ше de lângă Suceava. Deasupra fi-
zidelor mari, cari împodobesc absidele, se găsesc două șiruri de ocniţe : primul
cu ocnițe mai mari, al doilea cu ocnițe mai mici. Ocnitele de deasupra firi-
delor nu corespund cu acestea ci le încalecă, piciorusele lor găsindu-se pe
vârful arcurilor firidelor. La fel sunt dispuse ocnitele rândului al doilea față я

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 255

„de cele ale rândului întâiu, numai că acestea sunt dublate ca număr: două
sus pentru una din rândul de jos (fig. 218).

Turla e așezată pe 3 baze: una de secțiune patrată, cu laturile perpen-
diculare pe axele bisericii; a doua, tot de secțiune patrată, având însă dia-
gonalele perpendiculare pe axe, şi însfârșit a treia, stelatä cu 8 vârfuri.

Această dispoziţie corespunde în mod rațional arcurilor cari constituesc
sistemul de bolți al naosului. Prima bază, а, b, с, d'(fig. 219), de secţiune pa-

5, e

Fig. 210. Biserica Sf. Ilie, lângă Suceava. Schema baselor turlei,

trată, corespunde celor patru arcuri mari pe cari se ridică primul tambur.
doua bază, (e, f, g, h), dimpreună cu a treia, stelată, corespund celor 4 arcuri
piezise.

Aceasta este forma tip rațională, din care, mai târziu, prin fantezia mes-
terilor, vor deriva forme noui cu altă dispoziție, sau cu baze stelate cu un
număr mai mare de vârfuri.

In aceste bisericuțe modeste de țară lumina pătrunde prin ferestre mici,
dreptunghiulare, încadrate în rame de piatră împodobite cu simple baghete
întretăiate după moda gotică. Ușa care stabilește comunicaţia între naos și
pronaos e de formă dreptunghiulară, cu colţurile uşor rotunjite, şi împo-
dobită cu baghete ca si ferestrele, pe când poarta principală, tăiată în axul
fațadei de Vest, e terminată totdeuna în partea superioară în arc frânt (fig. 221).

256 GRIGORE IONESCU

3. Foarte curând dela apariția lui, tipul trilobat al primelor biserici se
modifică. Incepând cu biserica Sfântului Ion din Vaslui, clădită la 1490, planul
capătă o configurație nouă. Biserica Sf. Ion nu mai păstrează din arhitectura

Fig. 220. Biserica Mânăstirii Voroneţ.
ei originală decât planul, adică temeliile si soclul, dar așa cum va fi fost la
început, așa cum ne apare din descrierea pe care ne-a lăsat-o Paul din Alep 1,
care a vizitat-o în 1650, ea constitue prototipul unui grup nou de monumente,
grupul bisericilor de oraș, din care fac parte, pe lângă Sf. Ion din Vaslui, biseri-
cile Precista din Bacău (1491), Sft. Nicolae din Iași (1491—1493), Sft. Gheorghe

1. Paul din Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 257
din Hârlău (1492), Sft. Nicolae din Dorohoi (1495) şi Sft. Nicolae din Popäuti
(1496). Se. и

Faţă de bisericile anterioare, Pătrăuți, Milisäufi, Sft. Ше de lângă Su-
ceava si Voroneţ, toate construite la sate si în interval de un an — dela 13 Iunie

Fig. 221. Biserica Mânăstirii Voroneţ. Usa principală. (După Romstôrfer).

1487 la 14 Sept. 1488, — Sft. Ion din Vaslui, și împreună cu ea grupul întreg,
prezintă unele deosebiri, dintre cari cele mai principale sunt :

a) Desvoltarea pronaosului față de naos, desvoltare care este marcată
în exterior printr'un decroș, care pune în evidență pronaosul.

Са o consecință a acestei desvoltări, dispar contrafortii din dreptul zidului

258 GRIGORE IONESCU

аа it ы

Fig. 222. Peretele de Sud cu intrarea in pridvorul bisericii mânăstirii Voroneţ.
(Epoca lui Alexandru Lăpușneanu).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 259

despărțitor al naosului de pronaos, contraforți cari dealtfel, chiar şi la cele-
lalte biserici, din punct de vedere static, nu joacă un prea mare rol.

b) Imbogätirea decorului exterior prin întrebuințarea cărămizii aparente,
simplă şi smălțuită, şi a discurilor de teracotă cu desenuri și figuri reliefate.

c) O mărire generală a planului.

Dintre aceste schimbări, pe când mărirea generală a planului şi supra
lărgirea pronaosului trebuesc puse pe seama nevoii de a mări spațiul destinat
credincioșilor, mult mai numeroși la orașe, modificarea adusă în decorul ex-
terior, care, după cum vom vedea imediat, devine din ce în ce mai bogat,

Fig. 223. Biserica Precista din Bacău. Planul

ia naștere dintr'o dorință nouă de înfrumusețare a casei Domnului, și este de
o importanță cu totul specială.

La Precista din Bacău, al cărei plan reproduce pe cel al Sfântului Ion
din Vaslui (fig. 223), exteriorul e încă de aspect simplu, dar totuși evoluat
față de bisericile anterioare. Un soclu de piatră brută, cu un profil de piatră
de talie constitue baza monumentului. Absidele, poligonale, — cu 5 laturi la
sâni și 9 la altar, — sunt decorate cu firide lungi, câte una pe fiecare față, dea-
supra cărora se etajează două șiruri de ocnițe cari se continuă şi pe fațade,
încingând biserica de jur împrejur. Pereţii sunt în întregime din piatră brută.
Peste suprafața lor cenușie, construită din pietre neregulate, se desemnează
cu eleganță formele lungi de cărămidă aparentă ale firidelor si ocnitelor:

De o înfățișare cu totul nouă, si de o valoare constructivă si artistică ex-
ceptionalä, atât în ce priveşte interiorul cu proporțile lui reușite si bolțile de
traseuri complicate, cât şi exteriorul cu decorul lui bogat și impunător, bise-
rica Sfântului Gheorghe din Hârlău ne apare ca monumentul cel mai însemnat
al vremii lui Ştefan cel Mare. Această biserică, deşi ridicată întrun oraș și pos-
terioară bisericilor Sf. Ion din Vaslui şi Precista din Bacău, împrumută totuși
planul dela biserica Sf. Ilie de lângă Suceava, modificând, din punct de vedere
constructiv, numai bolta pronaosului și dispoziția și forma bazelor turlei. Pro-

R з жы e E, —— ee EE)

260 GRIGORE 10NESCU {|
Н
|
|
f
|
y
D
1

|
Fig. 224. Biserica Precista din Bacău, restaurată.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

mensae

Mea

262 GRIGORE IONESCU

Gun ә
=

naosul, de formă dreptunghiulară, este acoperit cu o calotă sferică ridicată
pe un sistem complicat de arcuri moldoveneşti. Patru arcuri mari, două transver-

Fig. 226. Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău. Sectie și plan.
(După G. Balș, modificat de autor).

sale late și două longitudinale, foarte înguste, determină o suprafață patrată, dela
care, prin intermediul a patru pendentivi, se trece la un tambur circular. Pe
acest tambur sunt dispuse opt arcuri circulare, cari au acelaș plan de naștere ;

Fig. 227. Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău. Epura bolților pronaosului.

264 GRIGORE IONESCU

patru paralele cu primele patru arcuri mari ale pronaosului, iar celelalte patru
paralele cu diagonalele patratului format de cele dintâi. Aceste arcuri, inter-
sectându-se, dau naștere unei suprafate octogonale, simţitor redusă față de

A DS с=т

Fig. 228. Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău. Schema perspectivă a bolților pronaosului

dimensiunile patratului inițiali, peste care se înalță o calotă sferică a cărei
rază este egală cu apotema octogonului de bază (fig. 226). Naosul nu diferă
de cel al Sf-lui Ilie de lângă Suceava decât prin aceea că e putin mai alungit ?

1. Trebue observat totuși că acelaș rezultat se putea obține construind numai patru arcuri,
fie pe cele diagonale fie pe celelalte. Patru pendentivi, mult mai ușor de construit, ar fi înde-
plinit funcțiunea celor 4 arcuri introduse în plus, iar sistemul de boltire ar fi fost identic cu cel
dela Pătrăuți. Dacă meșterul a preferat o complicatie. construind opt arcuri in loc de patru, n'a
făcut-o din necesitate constructivă ci dintr'o fantezie, căutând un procedeu şi un efect decora-
tiv nou ре cari le-a căpătat cu ajutorul intersectilor determinate de cele 8 arcuri. Această
complicatie constructivă vcită dovedeşte o preocupare nouă si о periectă dibăcie în arta de a
construi a meșterului zidar.

Dimensiunile bisericii sunt : lungime interioară 27.50 m, lărgime int. 5.70 m, înălțime
arcurilor naosului 9.00 m, iar sub turlă 27.50 m. Se vede deci că linile extreme ale
conturului interior se pot înscrie într'un patrat, raportul lungimii către înălțimea maximă re-
prezintând astfel unitatea.

sub chei

j
|

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 263

Ceea ce are o importanță mare și reprezintă un progres și o diferență sim-
țitoare față de bisericile anterioare, este decorul exterior.

Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău este cea mai ornamentată dintre toate
bisericile ce ne-au rămas dela Ștefan cel Mare. Este aşezată pe un soclu pu-
ternic de piatră, cu profilatura simplă esitä față de linia zidului. Deasupra
lui, fațadele sunt împărțite în două zone: una, inferioară, ocupând 2/3 din
înălţimea fațadei, construită din piatră aparentă, cioplită şi cu rosturi regulate 1;
a doua, în întregime din cărămidă aparentă. Prima zonă este împărțită în fâșii
neegale ca înălțime, de către trei benzi de cărămidă aparentă smălțuită ; prima,
cea așezată imediat deasupra soclului, de 3 șiruri de cărămizi, a doua de 4
şi ultima de 6. Unele din cărămizile acestor benzi sunt colorate în galben, brun
si verde.

Pe fațadele laterale, separatiunea pronaosului de naos este marcată de
doi contraforți de piatră. Patru ferestre cu menouri şi ornamente gotice lu-
minează pronaosul, deschizându-se câte două în fiecare din zidurile fațadelor
laterale.

Zona superioară a fațadelor este de o strălucire şi bogăție de ornament
remarcabile, simplă în fond și totuși impunătoare. Două șiruri de ocnițe în
plin centru, mari jos şi mici sus, corespunzând două în şirul de sus pentru una
în cel de jos, împodobesc partea inferioară a acestei zone. Intre timpanele
arcurilor primelor ocnițe sunt fixate discuri de teracotă smălțuită colorate si
împodobite cu diverse desenuri în relief. Sirurile de ocnițe sunt separate între
ele prin două rânduri de cărămizi, puţin ieșite în raport cu fața zidului, smäl-
fuite şi colorate în galben, roșu si verde. O fâșie lată de discuri smältuite,
dispuse în partea superioară între ultimul şir de ocniţe si streaşină, încinge bi-
serica de jurimprejur. Această fâșie este compusă din trei șiruri de discuri
smălțuite, divers colorate si separate între ele de câte un rând de cărămizi,
deasemenea smältuite. Toate discurile sunt împodobite cu desenuri în relief
unele realiste, altele fantastice. Decoratiunea absidelor prezintă o variatiune
şi mai mare față de cea a bisericilor anterioare, atât în ceea ce priveşte dis-
pozitiunea cât și formele. Firidele lungi se termină în parte lor superioară
cu un arc dublu, frânt și sprijinit la mijloc pe un picioruş de cărămidă,
care, la rândul lui, se opreşte pe o mică consolă de piatră; piciorusele de
cărămidă sunt prelungite sub centrul arcurilor, linia lor inferioară filând cu
primul şir de cărămizi din ultima fâşie de cărămizi aparente de pe zona in-
ferioară a fațadelor. Primul sir de ocnițe mari de pe fațade se continuă si pe

22. La început, această zonă ега din piatră brută, mică şi neregulată. Cfr. С. Balș, ор.
cit., pag. 48.

266 GRIGORE IONESCU

abside și sunt dispuse câte două pe fiecare față. Un arcusor frânt, flancat
de două discuri smältuite, unește cheile celor două arcuri ale fiecărei firide,
ocupând spaţiul dintre acestea şi ocnițe (fig. 229). Ca ornamentatie, partea de
deasupra a absidelor este continuarea zonei superioare a fațadelor. Avem deci în
partea superioară a monumentului un decor continuu, liniştit și unitar ca for-
me. Jocul de culori al materialului decorativ, cărămida și discurile de teracotă

Fig. 220. Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău. Detaliu de fațadă.

smălțuită, împrăștie însă o nuanță generală de veselie si variație, dând о strä-
lucire şi o înfățișare diversă şi foarte agreabilă unei înșiruiri de forme unitare
şi egale, сате la un moment dat ar fi putut deveni monotonă. Pe de altă parte, `
împreunarea fericită a acestei zone superioare, această suprafață de cărămidă
care modelează forme si le îmbracă în culori, cu suprafața mai mare si mai
liniştită, de piatră, a părții inferioare a fațadelor, dă un efect de pitoresc sur-
prinzător si neîntrecut.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 267

Contrafortii puternici, cari, deoparte si de alta a absidei centrale, se opun
împingerilor arcului median din fața altarului, sunt flancati fiecare de câte
două iesituri de ziduri, cărora li sa dat înfățișarea unor contraforți mai
mici. Funcțiunea acestora se citește foarte lămurit în plan; ei nu sunt decât
о massă de zidărie chemată să suplinească porțiunea din zidul de fațadă mân-
cată de cele două nișe : proscomidia și diaconiconul. In adevăr, peretele de-
crosat în dreptul contrafortului se înalță pe fațade numai până în punc-
tul unde massa principală de zidărie își recapătă consistenţa, adică până dea-
supra niselor. La acest nivel, constructorul l’a oprit, acoperindu-l, de o parte
și de alta a contrafortului, cu câte o placă de piatră, căutând să-i dea, pe
lângă funcțiunea lui constructivă, și un caracter decorativ. Acest procedeu de
a decrosa zidul în dreptul niselor îl vom mai regăsi identic la biserica mânăs-
tirii Neamţ, și, mai târziu, la biserica Sf. Dumitru din Hârlău, al căror plan, de-
altfel, este o copie fidelă a planului Sfântului Gheorghe.

Turla, construită în întregime din cărămidă aparentă, este înălțată pe
două baze stelate cu câte opt vârfuri.

Până la Sft. Gheorghe din Hârlău, — abstracţie făcând de Sft. Ion din
Vaslui, la care nu știm cum va fi fost baza acelei turle ре care Paul din Alep
în povestirile sale o numea „elegantă cupolă peste măsură de înaltă” — tur-
lele bisericilor lui Stefan erau înălțate, fie pe o singură bază de secțiune patrată
(Pătrăuți, Milișăuți), fie pe două, prima patrată şi a doua stelatä (Precista
Bacău), fie, în fine, pe trei baze, dintre cari primele două de secțiune patrată,
dispuse una peste alta în diagonală, şi a treia stelată (Sft. Ilie de lângă
Suceava). Rațiunea constructivă a acestor baze a fost expusă. Sa notat încă
de atunci că, mai târziu, fantezia constructivă a meșterilor zidari va găsi pentru
aceste baze forme si dispozitiuni nouă. La Sft. Gheorghe din Hârlău întâlnim
pentru prima oară, în locul primei baze de plan patrat, o bază stelată com-
pusă, adică o prizmă a cărei secțiune este un poligon stelat cu opt vârfuri si
douăzeci şi patru de laturi, spre deosebire de bazele poligonale stelate simple
cu 8 vârfuri si 16 laturi. Peste această primă bază, se ridică a doua, tot ste-
lată, însă simplă, cu 8 vârfuri si 16 laturi. Dispozifiunea lor este așa fel
făcută că muchiile colfurilor ieșinde ale ambelor baze sunt în acelaș plan (fig. 230).
Turla propriu zisă, de secțiune octogonală, are un mic soclu format din câteva
șiruri de cărămidă ieșită. Firidele lungi, terminate cu. dublu arc pe consolă,
cari ocupă partea mediană a turlei, sunt încadrate de două frize de ocniţe dis-
puse câte 4 pe fiecare față a turlei. Friza de deasupra este separată de arcu-
zile firidelor printr'o fâşie de cărămizi aparente, smältuite și colorate. Partea

т. Vezi pag. 255

268 GRIGORE IONESCU

superioară este tapisată cu trei șiruri de discuri smältuite și colorate, separate
de câte un rând de cărămizi, deasemenea smältuite. In firidele din axele prin-
cipale ale bisericii se deschid ferestre drepte, lungi și înguste ; în celelalte patru,
piciorul median al arcurilor firidelor se continuă cu câte un mic si elegant
contrafort al cărui acoperiș de piatră, formează către față un minuscul fronton
triunghiular.

Cât priveşte celelalte biserici aparținând acestui grup, numai Sf. Niculae
din Dorohoi are absidele si turla împodobite cu un decor, care, deși foarte bogat

Fig. 230. Biserica Sf, Gheorghe din Hârlău. Schema bazelor turlei.

în cărămizi smälfuite si discuri de teracotă colorate si ornate cu figuri fan-
tastice, e totuşi mai simplu ca forme (fig. 231), înrudindu-se, din acest punct
de vedere, cu decorul bisericii Sf. Ilie de lângă Suceava. Sf. Niculae din
Popăuţi, lângă Botoșani, la care bolta sferică a pronaosului este împodobită
cu nervuri de caracter gotic (fig. 233),1 nu modifică decorul exterior, față

1. Din punct de vedere constructiv, їп structura pendentivilor, ca si la Sf. Gheorghe din
Hârlău, se observă aceiași fatură ` ei sunt construiți din cărămizi dispuse pe vertical. Cfr. Balș,
op. cit, p. 46. Procedeul bizantin, după care la pendentivi cărămizile sunt dispuse pe lat, nu
este deci respectat. Faptul acesta nu e însă surprinzător, când ştim că bisericile moldoveneşti
au împrumutat din arhitectura bizantină numai aispozifiuni de plan si forme, pe câtă vreme
construcţia a fost executată „de mâini gotice şi după procedee în parte gotice.” Cfr. Balş, Incepu-
turile arhitecturii bisericești în Moldova, pag. 10.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 269

Fig 231. Biserica Sf. Niculae din Dorohoi.

270 GRIGORE IONESCU à 4

Fig. 232. Bisericile Sf. Ilie lângă Suceava si Sf. Niculae din Dorohoi,
după respectivele tablouri votive.

Fig. 233. Biserica Sf. Niculae din Popăuţi. Bolta pronaosului.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 271

Fig. 234. Biserica Sf. Niculae din Popäuti

-w

272 GRIGORE IONESCU

de Sf. Gheorghe din Hârlău, decât prin aceea că înalță firidele absidelor supri-
mând astfel, si numai de pe acestea, primul sir de ocnițe (fig. 234); iar când

Fig. 235. Biserica Sf. Niculae Domnesc din Iași, reclădită.

e vorba de Sf. Niculae Domnesc din Iași, nu putem spune mare lucru, întrucât
biserica, în starea ei actâală, este o reproducere a celei originale. Monumentul
acesta, care a suferit desigur multe modificări în decursul vremii, a fost res-
taurat în timpul Regelui Carol I de arhitectul -francez Lecomte du Nouy,
conform principiilor sale, adică dărâmându-l până la temelie si rezidindu-l. In

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 273

lucrările lui de res aurare, Lecomte du Nouy, a ţinut seamă de ceea ce i s'a
părut original la biserica pe care a dărâmat-o, dar într'o bună măsură a fost
călăuzit şi de desemnul bisericii reprezentat pe tabloul votiv pictat de Antonie
Russet-Vodä, care a restaurat biserica între 1675—1678. Că biserica se prezenta
asa cum se prezintă cea de azi, e greu de afirmat. Planul este foarte asemă-
nätor cu cel al Sf-lui Ion din Vaslui si al Precestei din Bacău, si, de sigur,
cei doi stâlpi circulari cari sprijinind trei arcade stabilesc separatia pronaosului
de naos, la început nu existau. Acest element, care în Muntenia apare încă
dela începutul sec. XVI-lea (la biserica episcopală din Curtea de Argeș), în
Moldova nu se întâlnește până în sec. al XVII-lea, si cu atât mai mult
el nu putea exista în vremea lui Stefan cel Mare, când meşterii separau
naosul de pronaos întotdeuna printr'un zid plin străpuns de o singură uşă.
Dacă Lecomte du Nouy i-a păstrat, e desigur fiindcă existau, introdusi fiind
de un restaurator anterior, probabil de meşterii lui Antonie Russet.

In decorul exterior, la Sf. Nicolae din Iași se observă dea emenea o
deosebire față de toate celelalte biserici ale epocii lui Stefan: introducerea
unui al treilea sir de ocniţe mici sub friza de discuri smălțuite.. Se poate însă
ca acest al treilea sir de ocnițe să nu fi -existat la biserica originală. Faptul
că se vede pe biserica reprezentată în tabloul votiv nu constituie un indiciu
sigur că 1а început ele existau, dat fiind că nu totdeauna aceste desenuri, în
ceea ce priveşte decorul exterior, corespund cu realitatea 1. Dealtfel pe acest
desen firidele absidelor lipsesc.

“Tipul bisericilor orăşeneşti, cu pronaos supra lărgit, se găseşte repre-
zentat, cu oarecari modificări, pentru ultima oară la biserica mânăstirii Taz-
lăului. Abstractie făcând de pridvorul adăugit, planul acestei biserici se pre-
zintă, în interior, asemănător cu cel al bisericii Sf. Gheorghe din Hârlău, iar
în exterior conturul lui amintește pe cel al Sftlui Nicolae din Dorohoi, cu sin-
gura deosebire că la Tazlău, pronaosul, deși supralărgit, si numai către exte-
tior prin îngroșarea zidurilor laterale, primeşte de o parte si de alta în dreptul
zidului despărțitor al naosului de pronaos, doi contraforți cari, evident, n'au
nici o funcțiune statică. à

4. In timp ce biserica cu pronaosul supralärgit, de felul Sfântului Ion
din Vaslui, capătă o desvoltare tot mai mare, devenind tipul consacrat al bi-
sericii de oraș, la sate se construesc câteva biserici de un tip nou, simplu si
cu totul diferit de cel al bisericilor primitive de țară. Au planul drept, cu о
singură absidă centrală, circulară la interior şi poligonală ori tot circulară și

т. De exemplu bisericile reprezentate pe tablourile votive dela Sf. Niculae din Dorohoi
sau Sf. Ше de lângă Suceava, al căror decor original nu corespunde cu indicaţiile date de picturi
fig. 232).

274 GRIGORE IONESCU

1а exterior, şi sunt lipsite de turlă. In exterior, construcția apare ca o prismă
dreaptă, simplă, acoperită de un singur acoperiș. Aceste biserici, trei la număr,
biserica din Borzești, biserica din Războeni şi Sf. Ioan din Piatra, au о im-
portanță specială pentru istoria arhitecturii în vremea lui Ștefan. Primele două,
perfect asemănătoare, sunt de țară; a treia capătă un loc de cinste într'un
orăşel şi diferă foarte puţin de celelalte două.

LT =

Fig. 236. Biserica din Borzești. Sectie si plan.

Aceste trei biserici prezintä caractere atât de speciale si atât de asemä-
nătoare dela una la alta, încât С. Balș avea desigur dreptate atribuindu-le
unuia și aceluiaș meșter 1.

Biserica din Borzesti, închinată Adormirei Maicii Domnului, a fost zidită
de Stefan și de fiul său Alexandru, între anii 1493—1494. Faţă de noua dispo-
ziţiune a bolților, planul bisericii pare oarecum alungit, totuși raportul lärgimii

26. G. Balş, Bisericile lui Stefan cel Mare, pag. 199.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 275

către lungime rămâne aproape egal cu acelaș raport în bisericile de țară anteri-
оате 1.

Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este împărțit în două comparti-
mente printr'un arc dublou transversal. Fiecare compartiment primește
câte o calotă sferică ridicată pe un mic tambur. Patratul peste care se ridică
aceste calote este câştigat din forma lungă a compartimentelor prin o serie de
arcuri în plin centru, etajate si dispuse câte două de fiecare perete Nord si
Sud (fig. 236). Un perete gros desparte pronaosul de naos; o use îngustă cu
chenare gotice, dreptunghiulare, stabilește comunicaţia între o încăpere și
cealaltă.

Naosul este boltit cu o calotă sferică, ridicată, ca şi calotele pronaosului,
pe un mic tambur. Sistemul de sprijinire al acestei calote pe arcuri este puţin
mai complicat si oarecum diferit de sistemul întrebuințat la bisericile ante-
rioare. Arcurile longitudinale, alipite zidurilor laterale Nord și Sud, sunt du-
blate si dispuse, unul, cel alipit direct zidului, mai jos, următorul mai sus, având
însă centrul pe aceeaș verticală ; în loc să fie alipite, către Răsărit, direct ar-
curilor absidei centrale și către Apus zidului despărțitor al naosului de pronaos,
arcurile transversale sunt proeminente în chip de dublouri si separate res-
pectiv de absidă si de zidul dinspre Apus prin câte un spațiu boltit la rân-
du-i cu câte două arcuri cilindrice excentrice. Aceste arcuri nu sunt ridicate
pe console, ca la toate celelalte biserici anterioare, сі ре câte două arcusoare
longitudinale alipite zidurilor exterioare şi etajate ca și arcurile, pe cari, de
aceleaşi părți, se sprijineste cupola naosului. Acest sistem de boltire si de
reducere a spaţiului care urmează să fie încoronat cu o cupolă, nou pentru
Moldova, aminteşte, într'o oarecare măsură, un procedeu de construcție
sârbesc : ridicarea cupolei naosului pe arcuri dublouri transversale separate
de altar si de zidul despărțitor al naosului de pronaos prin spaţii înguste
boltite cu arcuri late cilindrice 2. Acest procedeu, care este foarte des întrebuințat
în Muntenia, în Moldova se întâlnește în mod cu totul excepțional; în timpul
lui Ștefan, la Borzești, Războeni si Piatra, iar mai târziu, în secolul al XVI-lea,
la Väscrisenia din Suceava, care de fapt este o reproducere fidelă a Sfântului
Ton din Piatra. Dar trebue observat de îndată, că, pe când în Muntenia pro-
cedeul de sprijinire al bolților naosului, atunci când е de origină sârbească,
este identic cu procedeul sârbesc, în Moldova, la grupul bisericilor citate, el
este o derivație, mai mult, o interpretare a sistemului sârbesc, superior chiar
acestuia și prezentând, pe de o parte, în ceea ce privește echilibrul static al

т т
1. La Pătrăuți, de exemplu, acest raport este — iar la Borzeşti —.
3.22 32

2. Ex. Studenifa.

276 GRIGORE IONESCU

bolților, o dispozitiune nouă, originală si judicios întrebuințată, iar ре de alta
о reducere simtitoare a spaţiului care trebuie boltit. Reducerea aceasta, căpă-
tată cu ajutorul unui sistem de arcuri etajate si de console, nu se face simțită
în partea de jos a încăperilor, cari rămân în întregime degajate. In adevăr,
atât în pronaos cât si în naos, arcurile dublouri se prelungesc pe zidurile la-
terale reducându-și grosimea printr'o succesiune de retrageri efectuate în chip
de console, până la pardoseală. Aceste dublouri cu console, pe cari se descarcă
si arcurile etajate longitudinale, transmit împingerea bolților pe zidurile la-

3. 4.

Fig. 237. Schema soluțiilor date problemei impingerilor laterale.
1. romanie. 2. bizantin. 3. gotic. 4. moldovenesc

terale de așa manieră încât rezultanta împingerilor nu iese în afara baz i zi-
durilor. Această dispozitiune nouă, moldovenească, reprezintă una din cele
mai bune solufiuni ce se pot da problemei împingerilor laterale si constitue, —
aşa după cum deja a observat G. Balș, căruia nici un amănunt de importanță
nu i-a scăpat — o perfecționare care echivalează procedeul gotic, al cărui
avantaj este acela că menține zidul lateral relativ subțire, îngroşându-l, sau
mai de grabă proptindu-l cu un contrafort exterior, numai în punctul unde se
exercitează împingerea 1.

Procedeul moldovenesc se deosebeşte și de cel romanic, în care zidul
exterior capătă o grosime uniformă si excesivă, si de cel gotic, care construeste
contrafortii exteriori, si de cel pur bizantin, care așează pilastrul sau coloana
menită să se opue împingerilor bolţii în interior. Pe când, cu acest din urmă

т. G. Balș, op. cit., pag. 78.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 277

procedeu, spațiul interior menit să fie cât mai încăpător este redus, cu pro-
cedeul moldovenesc nimic, sau aproape nimic, nu se pierde din acest spațiu
(fig. 237). Interiorul bisericii din Borzești, în afară de pronaos, este destul de

Fig. 238. Biserica din Borzești.

sărăcăcios luminat. Trei ferestre înguste si mici, — una în axul absidei cen-
trale, două în zidurile laterale ale naosului — dau o lumină insuficientă, care,
voit ori nu, face să domnească în interior un aer de mister. Pronaosul în schimb
este cu prisosință luminat de patru mari ferestre în arc frânt, си ornamentatii
în stil gotic „rayonant”. Arhitectura exterioară este de piatră brută. Un soclu
de piatră ușor profilat constitue baza monumentului (fig. 238). Fațadele sunt de-

278 GRIGORE IONESCU

corate în partea lor superioară cu două şiruri de ocnițe. Partea inferioară, construită
din piatră brută, este tăiată de două fâșii de cărămidă smălțuită, dispuse, una,
imediat sub ferestrele pronaosului, si cealaltă imediat sub primul sir de ocnițe.
Absida este decorată pe toată partea ei inferioară, până sub şirul de ocniţe,
cu 13 firide lungi, ale căror picioare si arcuri, ca dealtfel si picioarele și ar-
curile ocnițelor, sunt de cărămidă aparentă. In timpanele arcurilor firidelor
sunt aşezate câte trei discuri smălțuite, de forma simplă а unor farfurii în-
tinse cu un nasture la mijloc, colorate în verde, galben si cafeniu.

Fig. 239. Biserica din Războeni.

Biserica din Războeni. La doi ani după terminarea bisericii din Borzești,
în 1496, Ştefan cel Mare pune să se zidească o bisericuţă pe locul numit Pârâul
Alb, acolo unde, cu 20 de ani mai înainte, el si fiul său Alexandru, învinși de Turci,
pierduseră „о mulțime mare dintre ostașii Moldovei”. Pe pisania acestei modeste
biserici de țară stă scrisă una dintre cele mai frumoase și mai simțite pagini
din istoria Moldovei sub Stefan cel Mare. Iat-o1:

„In zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul Domn Io Ștefan Voevod
cu mila lui Dumnezeu Domn al "Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, în
anul 6984, iar al domniei lui al douăzecilea curgător, ridicatu-s'a puternicul
Mahmet Impăratul turcesc cu toată puterea sa răsăriteană, încă și Basarab
Voevod căruia i se zicea Laiot, a venit cu dânsul cu toată Tara lui Basara-

1. N. Iorga, Inscripţii, П.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 279

bească, si au venit să prade şi să ia tara Moldovei si au ajuns până aici la
locul ce se zice Pârâul Alb. Şi Eu, Stefan Voevod si cu fiul meu Alexandru
ieșit'am înaintea lor, unde am şi făcut mare răsboi cu dânșii în luna lui Iulie
26 şi cu voia lui Dumnezeu, au fost biruifi creştinii de către păgâni, si au căzut
acolo mulțime mare dintre ostașii Moldovei. Тоё atuncea si Tătării au lovit
tara Moldovei din acea parte. Drept aceia a binevoit Io Ştefan Voevod cu
buna sa vrere si a făcut acest hram întru numele arhistratigului Mihai si pentru
rugăciunea sa şi a Doamnei sale Maria si a fiilor săi Alexandru și Bogdan

Fig. 240. Biserica Sf. Ion din Piatra. Plan.

si pentru pomenirea si de sufletul tuturor binecredinciosilor creştini care au
perit aici ; în anul 7004, iar al Domniei sale al patruzecelea curgător, luna lui
Noembrie 8”.

Planul reproduce întocmai pe cel al bisericii din Borzești. In
ceea ce privește sistemul de boltire, ele este acelaș ca la Borzești, cu singura
deosebire că cupola naosului este înălțată pe tambur prin intermediul arcu-
rilor piezise moldovenești 1.

Exteriorul, acum în întregime tencuit, relevă aceeaşi decorație ca si Bor-
zeştii. Cum nu există la aceasta din urmă însă, în punctul unde ia naștere curbura
absidei, sunt construiți doi contraforți dispuși piezisi față de zidurile laterale
si sunt tot atât de inutili din punct de vedere static, pe cât de fantezist sunt
construiți. 2

Biserica 5}. Ion din Piatra, putin mai mare decât predecesoarele sale,
Borzestii şi Războenii, rămâne totuși foarte asemănătoare cu acestea. Are acelaș
pronaos dreptunghiular, împărţit printr'un arc dublou transversal în două
compartimente, acoperite fiecare cu câte o cupolă sprijinită pe arcuri etajate
(fig. 240), şi același naos supraînältat de o cupolă ridicată pe arcuri diagonale.

1. Dintre bisericile eu cupole ale lui Stefan cel Mare, Borzeştii este singura la care cupola
naosului n'a fost ridicată pe arcuri piezise.

280 GRIGORE IONESCU

La Sft. Ton din Piatra însă, spre deosebire de Borzesti și Războeni, zidurile
laterale în dreptul naosului au fost îngroșate pentru ca să se poată scobi în gro-
simea lor abside laterale. Această îngroșare parțială, efectuată în înălțime numai
până deasupra curburilor absidelor, apare în exterior, pe fațadele laterale, ca un
simplu zid obturator, alipit fațadei si cuprins între cei doi contraforți cari li-
mitează întinderea naosului (fig. 241).

Fig. 241. Biserica Sf. Ion din Piatra. Bolfile pronaosului

Arhitectura exterioară, o armonioasă împerechere de piatră cioplită,
piatră brută, cărămidă aparentă şi discuri smälfuite, îmbracă exteriorul, de
bune proporţii, într'o haină elegantă pe care se țese un decor simplu şi impu-
nätor. Soclul, foarte proeminent, este încoronat de un puternic si bogat profil
de piatră cioplită. Deasupra lui, partea inferioară a fațadelor formează un
câmp întins de piatră brută, străpuns de elegante ferestre gotice şi brăzdat de
3 fâşii de cărămidă aparentă. Absida e decorată de nouă firide lungi, ale căror
arcuri filează cu primul sir de ocniţe de pe fațadele laterale (fig. 243). Al doilea sir
de ocniţe mici, având deasupra lor două şiruri de discuris mälfuite si colorate
dispuse alternativ, unul verde, altul galben, încing biserica de jur împrejur.

Y
%

ISTORIA ARHITECTURII ROMA

Usa intrării principale, prinsă acum întrun pridvor adăugat, se găsește pe
peretele de Miazănoapte. Este încadrată de o ramă lată de piatră cioplită,

P = Geesse)

Fig. 242. Biserica Sf. Ion din Piatra-Neamţ văzută dinspre Apus.

com pusă din elegante toruri gotice sfârşite în partea superioară cu arcuri frânte,
iar în partea inferioară cu baze lungi și frumos sculptate.

282 GRIGORE IONESCU

Fig. 243. Biserica Sf. Ion din Piatra. Detaliu de fațadă.

5. Un monument aparte: Biserica Mânăstirii Neamţ.

In 1497, pe când la Piatra Neamţ se zidea biserica Sfântului Ion, arhi-
tectii lui Stefan cel Mare, combinând planul bisericilor cu turlă, mai vechi, de
tipul Sfântului Gheorghe din Hârlău, cu cel al bisericilor mai nouă, de tipul
Borzesti, Războeni si Piatra, construesc în interiorul mânăstirii Neamţului,
vechea ctitorie a lui Petru Mușat transformată si înoită, o biserică de dimen-
siuni neobișnuite şi de proporții elegante : cea mai mare dintre ctitoriile lui
Stefan cel Mare. Aceasta este biserica mânăstirii Neamţ (fig. 244).

Cu noul monument, meșterii lui Stefan cel Mare stabilesc tipul de plan
pe care îl vor adopta toate bisericile de oare care importanță ce se vor clădi
în epoca următoare.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 283

Privită dela distanță, astăzi, după ce lucrările de restaurare executate
cu atâta înțelegere de Comisia Monumentelor Istorice i-au redat aspectul ei
original, biserica mânăstirii Neamţ, cu decorul ei de piatră cenușie, de că-
Tămidă aparentă smălțuită — dispusă în șiruri de ocnițe în partea superioară
a fațadelor — si de teracotă colorată, produce acelaş efect de bogăţie si de
bun gust artistic, ca si bisericile mai vechi de oraș. Ca aspect general însă,

Fig. 244. Biserica mânăstirii Neamţ

prin alungirea excesivă a părţii dinspre Apus (vom {vedea îndată cărui
fapt se datorește), si prin prezența turlei ridicate pe naos, care, din cauza
lungimii bisericii, rămâne prea spre Răsărit, dând astfel monumentului întreg
о uşoară nuanță de desechilibru, biserica dela Neamţ aduce o notă nouă în
arhitectura moldovenească de până atunci.

Planul şi bolțile. Spre deosebire de bisericile anterioare, le Neamţ pro-
naosul este precedat de o încăpere nouă, închisă, un exonartex sau pridvor,
element destinat să apere interiorul propriu zis al bisericii de curenții direcți

234 GRIGORE IONESCU

produși, în special în timpul iernei, de aerul din afară. Intrarea în biserică se
face printr'o poartă obișnuită, tăiată în peretele lateral al exonartexului pe fa-

Fig. 245. Biserica mânăstirii Neamţ. Portalul pronaosului. (Desen de arh. Stefan Balș).:

{ада de Sud. Din exonartex, printr'un bogat portal în arc frânt, tăiat în axul
bisericii (fig. 245), se pătrunde în pronaos. Exonartexul e boltit. cu o calotă

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 285

sferică înalțată pe patru arcuri diagonale, cari, la rândul lor, sunt ridicate pe
arcuri în plin centru dispuse etajat. Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este
împărţit în două compartimente, ca la Sf. Ion din Piatra, printr'un arc dublou.
Intre naos si pronaos apare o încăpere nouă, pe care vom chema-o gropniță,
destinată să cuprindă mormintele ctitoricești.

Această încăpere, foarte îngustă şi luminată de două ferestre lungi tăiate
în pereţii Nord și Sud, era despărțită atât de pronaos cât şi de naos prin câte

Fig. 246. Biserica mânăstirii Neamţ. Profilul portalului
reprodus în fig. 245.

un zid gros si plin, străpuns de o use îngustă. Unul din aceste ziduri, cel din-
spre pronaos, există ; celălalt a fost mai în urmă dărâmat și înlocuit cu un
arc dublou. Două arcuri late, — doi semi-cilindri, — alipite zidurilor laterale,
unul către Nord, altul către Sud, determină în această gropniță de formă drept-
unghiulară un patrat, peste care, prin intermediul celor patru arcuri diagonale
obişnuite, -se ridică o mică cupolă. Naosul, foarte alungit, este o reproducere
fidelă a complexului bisericii Sfântului Gheorghe din Hârlău, de care se deo-
sebește numai prin aceea că de partea zidului despărțitor către gropniță, în
locul unui singur arc transversal, are două etajate. Incolo, pentru rest, totul
e asemănător: aceiași sâni, perfect semicirculari la interior si poligonali, cu

286 GRIGORE IONESCU

5 laturi, la exterior; aceeaşi absidă centrală alungită, aceeași dispoziție de
contraforți şi,—detaliu nu lipsit de importanță — același procedeu de a întări zidul
lateral, în dreptul niselor proscomidiei si diaconiconului, cu un perete alipit zidului
principal şi construit în chip de contrafort, alături de contrafortul adevărat (fig.
247). Acest procedeu, pe care Гат mai văzut utilizat la biserica Sf. Gheorghe din
Hârlău, nu se mai întâlneşte în afară de aceste două biserici, decât la Sf. Dumitru
din Hârlău, adică la o copie fidelă a Sfântului Gheorghe. Dar, dacă studiem prin
comparaţie planurile bisericilor Neamţ si Sf. Gheorghe din Hârlău, atât din
punct de vedere al formelor cât și al dimensiunilor, se poate constata un fapt

care nu e lipsit de interes. In adevăr, dacă considerăm naosul si gropniţa bi-
sericii mânăstirii Neamţu împreună, lungimea interioară, între zidul dinspre
Apus al gropnitei și fundul absidei centrale, este de 21,50 m., adică exact atât
cât este lungimea interioară, la fel măsurată, a bisericii Sf. Gheorghe din Hârlău.
Pe de altă parte, dacă în locul celui de al doilea arc care separă naosul de
camera mormintelor, am introduce un zid despărțitor, dată fiind perfecta ase-
mănare a dispozițiunii bolților, am obține exact planul Sfântului Gheorghe din
Hârlău. Rezultă deci în mod neîndoios că arhitectul bisericii Neamţ a luat
aidoma planul bisericii Sf. Gheorghe din Hârlău, la care a mutat locul zidului
despărțitor al pronaosului de naos, îngustând astfel pe cel dintâi și dându-i
o funcțiune nouă —- loc de îngropare — si lungind pe cel de al doilea. Acestui
plan, atât de puţin transformat, i-a adăugat apoi un pronaos de tip nou, pro-
naosul bisericilor Borzești, Războeni și Piatra, în față căruia a așezat apoi
un exonartex sau pridvor închis, căpătând astfel o biserică de o lungime neo-
bișnuită până în acea vreme.

La Neamţ proporțiile sunt păstrate aproape matematic la fel cu cele ale
Sfântului Gheorghe din Hârlău ; abia turlei naosului dacă i se adaugă în înăl-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 287

time un metru 1, ceea ce este totuși departe de a satisface raportul necesar
care ar fi trebuit să existe între lungimea bisericii și înălțimea turlei, acel raport
der: r care, împreună cu celălat joc proportionat de masse si cu bogăția de
decor, face din biserica Sft. Gheorghe din Hârlău, monumentul cel mai perfect
al vremii lui Ştefan cel Mare.

Fig. 248. Mânăstirea Neamţ văzută din exterior.

Decorul exterior se compune, ca de obicei, din firide și ocnițe. Firidele
sunt simple și au fiecare deasupra, întâi două, apoi trei ocnițe. Turla se înalță
pe două baze : prima, o prizmă de secțiune octogonală, este decorată cu câte
4 ocnițe pe fiecare față ` a doua, de secțiune poligonală stelată, cu 8 vârfuri,

1. “Turla sub chee, la Hârlău are 21,50 m, adică exact lungimea interioară, pe când la
Neamț înălțimea turlei este de 22,30 m. față de 32.00 m. lungime interioară a bisericii fără pridvor.

288 GRIGORE IONESCU

e decorată cu două şiruri de ocniţe, trei în rândul de sus pentru cele două
din rândul de jos. Turla propriu zisă este circulară la interior și poligonală,
cu 8 laturi, la exterior. In ceea ce privește decorația si formele, ea reproduce
în toate amănuntele pe cea a Sfântului Gheorghe din Hârlău.

A
4

Fig. 249. Biserica din Cotnar. Sectie si plan. (După G. Balş).

6. Ahstractie făcând de biserica mânăstirii Neamţ, clădită în împrejurări
speciale, ultimii ani ai domniei lui Ștefan cel Mare sunt caracterizați de cons-
tructii mici și simple. Punctul de plecare al acestor edificii îl formează grupul
celor trei biserici, Borzești, Războeni și Piatra. Biserica din Cotnar (fig. 249),
a cărei dată de construcție nu se cunoaște, dar pe care tradiția o atribue lui
Ştefan cel Mare, pare să urmeze grupului dintâi, făcând legătură între acesta
si grupul ultimelor trei biserici — Arbora, Reuseni şi Dobrovăț, — clădite în-
ultimii ani de domnie ai lui Ștefan. Biserica din Cotnar are un plan foarte
simplu, un dreptunghiu sfârșit cu o absidă. Pronaosul, de formă dreptunghiu-
lară, dispus în lungime pe axa bisericii, este, ca si la Borzești, egal cu naosul.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 289

Dacă se face abstracție de sistemul de bolți, care este cu totul diferit, dispo-
zitiunea interioară este aceeaşi ca si la Borzeşti. Exteriorul a fost probabil dela
început lipsit de decorație, iar absida, în locul formei poligonale dela Borzești,
devine circulară. Pronaosul este acoperit cu o calotă sferică, întocmai ca si pro-
naosul bisericii mânăstirii Tazlău, iar naosul, — сате, la început, era despărțit
de cel dintâi printrun zid plin cu use în mijloc, — este acoperit cu o calotă
mai mică, ridicată pe sistemul obişnuit moldovenesc de arcuri piezise.

Ep а

Fig. 250. Biserica Arbora.

Biserica Arbora (fig. 250—251), clădită la 1502 de pârcălabul Sucevei,
Luca Arbure, se înrudeşte din punct de vedere constructiv atât cu biserica
din Borzești, cât si cu cea din Cotnar. Meşterul ei constructor a împrumutat
dela cea dintâi sistemul de boltire — ridicarea unei cupole pe arcuri circulare
etajate —iar dela cea de a doua, planul simplu, dreptunghiular, cu absida
semicirculară atât în interior cât si la exterior. Spre deosebire însă şi de una
si de alta, Arbora prezintă în grosimea zidurilor naosului, la interior, două sco-
bituri uşoare, cari amintesc locul absidelor laterale1, iar în exterior, în fața
pronaosului, se găseşte o puternică nișă, obținută prin prelungirea zidurilor la-
terale, cari în partea superioară se unesc cu un arc lat în plin centru (fig. 250).
Această nișă, la început, servea de clopotniță, fiind construită special în acest

1. Acest procedeu imită pe cel dela Piatra, cu deosebirea că din cauza uşoarei curburi
a sânilor nu s'a mai îngroșat partial zidul în afară.

ftu

290 GRIGORE IONESCU

scop. Pronaosul, de formă dreptunghiulară, dispus în lungul axei mari, este egal
cu naosul. Prin intermediul a opt arcuri — patru transversale, mari, în plin
centru şi dispuse etajat, două de partea zidului despărțitor al naosului de pro-
naos şi două de partea opusă, iar alte patru mici, longitudinale, în arc de cerc,
prinse între primele patru şi dispuse câte două de partea zidurilor laterale —
se reduce spaţiul ce urmează să fie limitat de o boltă şi se obține un patrat

Fig. 251. Biserica Arbora. Sectie si plan.
foarte mic peste care se înalță cupola. Pronaosul este boltit după sistemul obis-
nuit moldovenesc simplu : o calotă sferică, ridicată pe un tambur cu arcuri pie-
zise. Sânii laterali, usori scobiţi în grosimea zidurilor, sunt încadrați de mänun-
chiuri de colonete angajate, cu baze si capiteluri cioplite în piatră, după tipul
chenarelor de uși.

Biserica din Reuseni, începută de Stefan în 1503, pe locul unde tatăl său
Bogdan fusese ucis, la 1451, de Petru Aron, a fost sfârşită în Septembrie 1504
de către Bogdan, fiul și urmașul său la tron. Putin mai mare decât Arbora,
reproduce totuși, în totul, pe aceasta, și e foarte probabil că acelaș meșter le-a
clădit pe amândouă. In ceea ce priveşte exteriorul, la ambele biserici, e foarte
simplu si cu desăvârşire lipsit de orice decorație arhitectonică. Bisericile sunt

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 291

în întregime tencuite, iar Arbora, spre deosebire de Reuseni, a fost — probabil
în epoca imediat următoare lui Stefan — zugrăvtiă în întregime. Această po-
doabă de culoare care îi înveseleşte simplitatea, se păstrează în bună parte până
astăzi.

Procedeul întrebuințat la mânăstirea Neamţ pentru obţinerea unei bi-
serici de dimensiuni neobișnuite, si care să cuprindă, pe lângă naos si pronaos,
o încăpere specială destinată mormintelor, se repetă întocmai la biserica mâ-
năstirii Dobrovăț. După cum arhitectul dela Neamț a luat pentru biserica lui
planul Sfântului Gheorghe din Hârlău, adăogându-i un pronaos de tip nou,

Fig. 252. Biserica mânăstirii Dobrovăț. Plan.

tot astfel arhitectul bisericii Dobrovăț a luat planul bisericii Arbora, căruia
i-a îngustat pronaosul, dându-i funcțiunea de gropniță, şi i-a adăogat apoi către
Apus un pronaos nou, de formă și dimensiuni obişnuite.

Biserica mânăstirii Dobrovăț, a cărei zidire s'a început în luna lui Aprilie
a anului 1503 si s'a sfârșit în Mai 1504, este penultima ctitorie a lui Stefan cel
Mare. Pronaosul bisericii este boltit cu o calotă sferică, ridicată, ca la naosul
dela Arbora, pe arcuri piezise 1. Interiorul pronaosului e luminat prin două fe-
restre gotice. Gropnita, așezată între pronaos şi naos și despărțită de acestea prin
ziduri pline, străpunse de uși înguste, este boltită după același procedeu ca și
pronaosul Arborei : două perechi de arcuri etajate în plin centru, longitudinale
și foarte late, îngustează simţitor spaţiul peste care urmează să se ridice cupola.
Alte două perechi de arcuri, acestea transversale, în arc de cerc și foarte scurte,
construite între primele patru, determină cu acestea un patrat foarte mic, peste
care se ridică o cupolă minusculă (fig. 252). Incăperea este luminată de două
ferestre mici, tăiate în zidurile Nord si Sud. Naosul este identic cu cel al bi-
sericii Arbora ` acelaș mod de boltire, aceiași sâni laterali la fel încadraţi cu mă-
nunchiuri de colonete angajate si aproape aceleaşi dimensiuni. Spre deose-

1. Ulterior, această calotă, ca și acea a naosului, a fost spartă, ridicându-se în locul ei o
turlă.

292 GRIGORE IONESCU

bire însă de Arbora, la Dobrovăț reapar nișele speciale pentru proscomidie și
diaconicon.

In exterior biserica se prezintă oarecum schimbată față de aspectul ei
original (fig. 253). Cele trei turle cari răsar din acoperiș, si dintre cari cea din mijloc
este oarbă, sunt adăugate monumentului în sec. al XVIII-lea. Partea superioară

Fig. 253. Mânăstirea Dobrovăț.

a fațadelor este decorată cu obișnuitele două șiruri de ocniţe, iar absida are
pe partea inferioară nouă firide lungi.

Tipul acesta nou de plan, cu gropniță între naos si pronaos, constituit
astfel din vremea lui Ștefan cel Mare, cu bisericile mânăstirilor Neamţ și Dobro-
vät, cele două ctitorii mai mari ale lui Stefan cel Mare, se generalizează în epoca

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 293

următoare, devenind planul consacrat al bisericilor de oarecare importanță din
vremea lui Petru Rareș.

7. O bună parte din bisericile zidite sub domnia lui Ștefan cel Mare fă-
eau parte, fie, cele mai principale, din câte o mânăstire (Putna, Tazlău, Neamţ,

Fig. 254. Turnul Tezaurului de la Putna. Sectie.
(După G. Balş).

Dobrovăț), fie, altele, dintr'o curte domnească, la Suceava, la Hârlău sau Vaslui.
Din arhitectura originală a acestor mânăstirii și curți domnești, înconju-
rate de ziduri cari închideau construcții impunătoare, aproape nimic nu s'a
păstrat. Zidurile, cu turnurile lor, si clădirile de piatră ori cărămidă au fost
atât de mult refăcute și transformate, încât nu se poate afirma cu certitu-
dine că o anume parte dintr'o construcție pe care documentele o desemnează
ca datând din vremea lui Stefan, aparține cu adevărat acelei vremi. Din com-

294 GRIGORE IONESCU

plexul de construcţii cari compuneau o mânăstire, în afară de cele câteva bise-
гісі pomenite, — Tazlăul, Neamţu si Dobrovätul, — singurele edificii cari mai

Fig. 255. Turnul lui Stefan cel Mare de la mânăstirea Bistrița-Neamţ.

pot fi desemnate ca datând cu siguranță din vremea lui Ștefan sunt Turnul
Tezaurului dela mânăstirea Putna şi Turnul-clopctnifä dela mânăstirea Bis-
trita, alături de cari mai putem cita clopotniţele bisericilor Sf. Ion din Piatra
şi Sf. Nicolae din Popäuti, acestea din urmă ca anexe de simple biserici.
"Turnul zis al Tezaurului dela Mânăstirea Putna făcea parte din complexul
de construcții fortificate ale mânăstirii. A fost clădit de Ştefan cel Mare odată

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 295

Fig. 256. Turnul-clopotnifä din Piatra.

296 GRIGORE IONESCU

cu zidurile înconjurătoare, în anul 1481, adică la 12 ani după zidirea bisericii.
Se compune dintr'un parter de plan pătrat (19,00 m. lăţime), peste care se
ridică o prizmă octogonală, cuprinzând două încăperi etajate şi boltite și o

Fig. 257. Turnul-clopotnifä de la Popăuţi.

terasă acoperită, cu pereți înconjurători mult mai subțiri decât zidul încăpe-
rilor etajate si perforafi de metereze (fig. 254). Incăperea dela parter este izo-
lată. Scara care dă acces la etajele superioare începe dela etajul I; accesul la
aceasta din urmă se dobândea printr'o scară mobilă. Acest turn servea ca loc
de refugiu si de adăpost al averii mânăstirești, în vremuri de războaie.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 297

'Turnul-clopotniță dela mânăstirea Bistrița, zidit în 1498, este o simplă
prizmă cu baza patrată, ale cărei patru muchi, până către jumătate înältimei
ei, sunt întărite de patru contraforți. Incăperea dela nivelul solului este, ca
si la turnul de la Putna, izolată. In partea superioară se mai găsesc două

ei
Z
Sr?
Ee

оо

Fig. 258. Profile de socluri si cornise din vremea lui Stefan.
1. Voroneț. 2. Popäuti. з. Războeni. 4. Reuseni. 5. Cotnar. 6. Piatră. 7. Neamț. 8. Piatra

lăcaşuri : la etajul I un paraclis, luminat de trei ferestre înguste si acoperit
cu o calotă sferică, iar la etajul II, camera clopotelor, boltită la fel ca si para-
clisul si având în fiecare din cei patru pereți câte un gol mare în arc frânt,
prin care undele sonore, produse de clopote, se pot răspândi în văzduh.
Clopotnița bisericii Sf. Ion din Piatra, zidită la 1499, e de siluetă si ele-
ganță mult mai remarcabile decât turnurile dela Putna si Bistrița. E de sec-
fiune patrată până la o înălțime de 7 m. deasupra solului, apoi, prin tesirea

298 GRIGORE IONESCU

muchiilor prismei de bază, devine octogonală cu laturile neegale, muchiile
prismei prelungindu-se pe tesituri, pe o înălțime de câțiva metri, cu patru con-
traforti (fig. 256). Incăperea dela nivelului solului este boltită cu un semici-
lindru. Pe o scară exterioară, lipită de peretele de Răsărit, se ajunge la primul
etaj: de aici scara se continuă în interior până la camera clopotelor, şi mai
sus,până la platforma care înlocuește acum acoperișul original, si peste care
s'a clădit, la o dată recentă, o lanternă cu ceasuri.

Clopotnița dela Popăuţi, care-și păstrează forma ei originală, prezintă
aceeași dispoziţie de plan ca şi cea dela Piatra. Mai putin înaltă decât
aceasta (17 m. sub streaşină), se deosebește prin aceea că prizma ei de sec-
tiune patrată la bază, după ce-și teseste colțurile la jumătatea înălțimei, deve-
nind octogonală cu laturile neegale, la ultima încăpere, care e camera clopo-
telor, revine la forma patrată dela bază (fig. 257). In ceea ce priveşte aspectul
ei general, deşi mai putin elegantă din cauza masivitätii, este totuşi originală
şi foarte pitorească.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

TABLOU

de gruparea monumentelor principale din vremea lui Ştefan cel Mare

GRUPUL

Numele bisericilor

Data construcţiei

Grupul I. Plan drept, ro-
manic. Prototip biserica!
din Rădăuți.

Grupul II. Biserici de țară :
plan trilobat, abside la-
terale, turlă pe naos.

Grupul III. Biserici de o-
ras: plan trilobat, pro-|

naos supralărgit, naos cu
abside laterale si turlă.
Fafade cu cărămidă smăl-
țuită si discuri de tera-
cotă.

Grupul IV. Plan dreptun-
ghiular cu o absidă către
Răsărit. Pronaos alungit
acoperit cu două cupole,
naos acoperit cu o cu-
polă.

Grupul V. Plan dreptun-
ghiular, pronaos acope-
tit cu o cupolă, naos
la fel ridicate pe arcuri
etajate.

I. Dolheştii-Mari
2. Bälinesti
3. Volovät

1. Päträufi
2. Milisäufi
3. Sf. Ilie, lângă Suceava
4. Voroneţ

I. Sf. Ion din Vaslui

2. Precista din Bacău

3. Sf. Gheorghe din Hârlău
4. Sf. Niculae din Iași

5. Sf. Niculae din Dorohoi
6. Sf. Niculae din Popäuti
7. Täzläu

т. Borzești
2. Războeni
3. Sf. Ion din Piatra

т. Arbora
2. Reuseni
3. Dobrovăț

înainte de 1481
1494
1502

1487
1487
1488
1488

1490
1491
1492
1491—93
1495
1496
1497

1493—94
1496
1497—08

1502
1502—04
1504

Grupul III unit cu IV. 1. Neamţ 1497

200 GRIGORE IONESCU

II._Arhitectura în Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare până la
Petru Rareș (1504—1527).

După moartea lui Ştefan cel Mare, fiul său Bogdan, zis cel Orb, încearcă
să continue activitatea arhitectonică atât de asiduă în vremea tatălui său,
dar fără să izbutească. Abia poate sfârşi biserica Reusenilor, care era în curs

Fig. 259. Biserica SE. Gheorghe din Suceava.

de execuţie la moartea părintelui său, și apoi, foarte târziu, către sfârșitul dom-
niei, la 1514, în urma distrugerii bisericii vechi a mitropoliei din Miräuti, lângă
Suceava, pune să se zidească, pentru strămutarea acesteia în Suceava, biserica
Sf. Gheorghe, pe care totuşi, probabil din lipsă de bani, nu o poate ridica
decât până la ferestre, lăsând-o să fie sfârşită, mult mai târziu, în 1522, de
către fiul și urmaşul său la tron, Ștefăniță Vodă. Din punct de vedere arhitec-
tonic, biserica Sf. Gheorghe din Suceava (fig. 259) nu aduce nimic nou. Ea este o
D

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 301

copie aproape fidelă a bisericii mânăstirii Neamţ si diferă de aceasta numai prin a-
ceea că în locul gropniţei, bolta vestică a naosului a fost prelungită, după cum pre-
lungită a fost și cea estică, pentru a se căpăta în mijloc mai mult spaţiu liber,
unde să poată avea loc curtea domnească si boerii, întrucât biserica era zi-

Fig. 260. Biserica din Părhăuţi. Sectie și plan.
(După G. Balş).

dită ca să fie mitropolia țării. Arhitectura ei exterioară urmează de aproape
pe cea a bisericii mânăstirii Neamț.

Sub domnia lui Bogdan cel Orb, o singură biserică se їпсере și se sfâr-
geste ` biserica din Sipote jud. Iaşi, zidită de Luca Arbore la curtea sa boe-
reascä. Planul acesteia amintește pe cel al bisericii din Cotnar, având însă pro-
naosul acoperit cu o boltă cilindrică. Sub Stefänifä-Vodä, meşterul care ridi-
case biserica din Şipote pentru Luca Arbore, zideşte la Văleni, în jud. Roman,
pentru postelnicul Cosma Șarpe, o biserică absolut asemănătoare cu cea din
Sipotel, Numele lui Ștefăniță Vodă însă, nu este legat si vesnicit de nici-o
construcție proprie. Sub domnia lui, alături de postelnicul Cosma Sarpe, mai

1. Vezi planul în G. Balș, op. cit., pag. 183.

Lee?

|
302

GRIGORE IONESCU

clădeşte o biserică de importanță, la Pärhäuti, logofătul Gavril Trotusan. Această |
bisericä, al cärui plan reproduce pe cel al Arborei si al bisericii din Reuseni

Fig. 261. Biserica din Pärhäufi. |

(fig. 260), desăvârşeşte forma acestor două din urmă, creind din nisa mare r
саге precede pronaosul două încăperi distincte : una la parter, cu două arcade
pe un stâlp median formând un pridvor deschis în fața pronaosului, alta lẹ

—

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 303

etaj, străpunsă de patru goluri — două pe fațada de Vest, corespunzătoare
celor dela parter si două pe părţile laterale — constituind o clopotniță (fig.
261), la care se poate ajunge printr'o scară în spirală practicată în colțul de
Est al pridvorului. Biserică din Pärhäuti, ultima clădită înainte de suirea pe
tron a lui Petru Rareș, formează punctul de trecere de la epoca constructivă
care caracterizează domnia lui Stefan cel Mare, la cea care avea să fie atât
Че înfloritoare, a lui Petru Rareș.

11. Epoca lui Petru Rareș.

т. După moartea lui Ştefan cel Mare, în Moldova, şi a lui Radu cel Mare,
în Muntenia, viața politică a celor două țări era plecată pe о cale de decă-
dere. Nu se poate spune însă acelaș lucru despre viața culturală si despre
activitatea constructivă. Clasa boerilor stăpânilori, în frunte cu Domnul, care
nu mai era destul de puternică pentru ca să ducă răsboaie glorioase și nici
„chiar să-și păstreze neatârnarea, era în schimb destul de bogată pentru ca să
poată ajuta necontenit bisericile, si mai ales mânăstirile de cultură, cari înflo-
resc, devenind tot mai numeroase, cu începutul secolului al XVI-lea.

Sub primii doi urmași ai lui Stefan cel Mare, Bogdan cel Orb și Ștefăniță
Vodă, perioada de construcție care luminează vremea ilustrului domnitor, în-
cearcă o stagnare. Dela 1504, la 1530, abia de se construesc 3—4 biserici. Cu
suirea pe tron a fiului din flori al lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Moldova
avea să trăiască însă o nouă epocă înfloritoare de construcții, a cărei im-
portanță, dacă nu întrece pe cea a epocii lui Ștefan cel Mare, o egalează totuși.

După Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, Petru Rareș este al treilea
mare ctitor al Moldovei. Clădirile de închinare cari i se datoresc, începând
cu mânăstirea Probota, din unele puncte de vedere se aseamănă, din altele
se deosebesc de cele clădite până la dânsul. Deosebirile nu sunt însă de prea
mare importanţă. Stilul închegat încă din vremea lui Stefan si principiile cons-
tructive bine fixate, transmise din meşter în meşter, rămân aceleaşi. Modifi-
cările cari se aduc vechiului tip privesc numai unele părți din construcție şi
în special decorul exterior. Planul treflat sau triconch, de origini bizantine,
stabilit în epocile anterioare, se păstrează ; deasemenea elementele constructive
gotice, porţi, ferestre, profiluri, etc., cari întovărăşesc acest plan. Incăperea
introdusă între pronaos si naos, gropnița, care apare pentru prima oară la
Neamţ, apoi la Dobrovăț, devine, în constructiunile acestei vremi, aproape ne-
lipsită. Alături de această încăpere, planul mai capătă în fața pronaosului un
pridvor închis, după modelul original dela biserica mânăstirii Neamţ, sau, de-

304 GRIGORE IONESCU

seori, unul deschis, acesta din urmă element nou, care, într'un fel foarte apro-
piat fusese anunțat de biserica din Pärhäufi. Predominanta construcției în
înălțime, acea tendinţă de elansare verticală, atât de apreciată în vremea lui
Ştefan, se menţine, dar este oarecum anihilată de lungimea excesivă a pla-
nului bisericii cu gropniță şi pridvor. Sistemul de boltire, cupole si turle ridi-
cate pe arcuri piezise, simple sau complicate ca la Sf. Gheorghe din Hârlău,
rămâne acelaș, el constituind trăsătura caracteristică a stilului moldovenesc
din toate epocile. Modificarea cea mai de seamă pe care meşterii lui Petru Rareș
o aduc bisericilor clădite de ei, față de cele anterioare, modificare ce aduce
cu sine o schimbare de înfăţişare si de principiu decorativ, si care se întinde
în această vreme si asupra bisericilor mai vechi, precum si la câteva din cele
posterioare, clădite către sfârşitul veacului, este împodobirea pereţilor exte-
riori cu zone suprapuse de picturi executate pe tencuiala umedă — fresce, —
cari merg dela soclu până la ultimul rând de ocniţe de sub streașină. La bi-
sericile anterioare acestei vremei, decorul exterior se compunea din material
constructiv, piatră şi cărămidă, roşie sau smălțuită si colorată divers, fabri-
cându-se acele firide lungi şi oarbe pe abside şi acea bogăție de ocniţe întinse
pe partea superioară a fațadelor, în şiruri suprapuse. Efectul decorativ se capătă
din armonia de forme minuscule, din jocul liniilor simple, al planurilor intrate
si esite, din împreunarea atât de armonioasă a culorilor foarte. diferite pe cari
le avea materialul aparent semănat pe întinsul fațadelor, piatra cenusie, cără-
mida smălțuită si divers colorată şi discurile de pământ ars cu desenuri relie-
fate. Din această bogăție de decor, pe care îl putem chema arhitectural, la
bisericile unde locul lui este luat de frescă, nu se mai păstrează decât firidele
lungi, în simplu arc de cerc, la abside şi ultimul rând de ocnițe mici de sub
streașină (Humor, Moldovița, Coșula), sau, câteodată, nici chiar atât (Baia,
Râșca). Decorul acesta pictat — care, cu toate că a stat expus deadreptul
intemperiilor şi variafiunilor excesive de temperatură, a dat rezultate atât de
surprinzătoare, încât cea mai mare parte din picturile datând de atâta vreme
au ajuns în bună stare până în zilele noastre — pare să fie rezultatul unei do-
rinfi de educaţie religioasă prin imagini 1. Călugării din mânăstirii si credin-
ciosii neștiutori de carte vor putea de-acum să іа cunoștință despre faptele
meritoase în legătură cu istoria bisericii, fapte pe cari, până acum, nu le puteau
vedea decât partial si numai în interiorul bisericilor. Faptul că zugrăveli de pe-
reti exteriori, făcute cu acelaş scop, nu se mai găsesc si la alte biserici de aiurea,

1. G. Balş, credea că înrânrirea directă care a determinat adaptarea acestui decor a pornit
din partea bisericii, care, în această privință, ar fi luat o hotärire de principiu cu caracter ge-
neral. Cfr. op. cit., р. 9. Se înțelege însă că această hotărire nu se putea impune lipsei de bani
a celor cari, construind o biserică, n'ar mai fi avut la urmä cu ce s'o zugräveascä.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 305

rie îndreptățește să credem că împodobirea cu picturi a реге ог exteriori de
biserică este o creație moldovenească 1.

Dintre elementele noi cari caracterizează construcțiile din vremea lui
Petru Rareş, pridvorul şi zugrăveala fațadelor au avut un răsunet şi un succes
extraordinar, atât încât ele nu s'au aplicat numai construcțiilor din vremea
lui Rareș, ci şi unei bune părți din bisericile mai vechi. Așa, de pildă, se
adaugă în această epocă pridvoare la bisericile din Rădăuți, Voroneţ si Tazlău,

. Biserica mânăstirii Probota. Plan.

iar picturi, caracterizate prin fondul lor albastru clar şi puternic, au împo-
dobit — şi la unele monumente podoaba aceasta se păstrează strălucitoare și
astăzi — fațadele bisericilor din Pătrăuți, Voroneţ, Sf. Gheorghe din Hârlău,
Bălinești, Arbora, Sf. Gheorghe din Suceava, şi altele cari nu se mai ştiu.
In rezumat, caracterele esențiale ale bisericilor din vremea lui Rareș sunt :
a) Planul triconch, stabilit în epocile anterioare, însă alungit, cu sau fără
turlă pe naos.

1. Făcând observaţia că picturile exterioare apar, grosso modc, odată cu pridvorul deschis,
D. A. Grabar crede că decorația pictată a fațadelor bisericilor moldoveneşti este legată, şi con-
ditionutä chiar, de existenţa acestuia. Cfr. L'origine des façades peintes des églises moldaves,
р. 370. Pe de altă parte, faptul că decorul acesta pictural 'apare în vremea lui Rareș intr'o
formă definitivă, dintr'o dată, şi nu mai evoluiază, face pe D. Grabar să caute primele încercări
de a decora exteriorul edificiilor religioase cu picturi în altă parte decât în România. In Serbia,
la catedralele din Pec si Ohrida, pridvoarele, cari sunt de tipul celor din Muntenia de la Snagov
si Târgovişte, sunt decorate cu picturi cari plecând din interior tree si pe stâlpi şi pe arcurile
acestora întinzându-se apoi pe toate fațadele. Aceste picturi însă, în afară de cele concentrate pe
exonartex, cari cuprind şi multe scene religioase, n'au decât un caracter pur decorativ si nici o
legătură cu istoria bisericească, ceea ce nu е cazul în Moldova. Cu toate acestea, apropierea care
se poate face, mai mult ca principiu decorativ decât ca subiecte şi tratare în sine, între picturile
moldove nesti şi cele sârbeşti pomenite, precum şi considerentul că arhitectura și sculptura гоша
neascä datorează mult artei sârbești, fac ре D. Grabar să vadă în exemplele sârbești de la Pec-
şi Obrida punctul de plecare al acestei formule artistice, care a avat în Moldova un st
derabil. Cfr. ibid, р. 391—382.

ces consi

306 GRIGORE IONESCU

b) Prezenţa, între naos şi pronaos, la bisericile mânästiresti, a gropnitei,
care are deseori deasupra o încăpere joasă, numită tainifä sau ascunzătoare.

с) Pronaosul precedat de un pridvor deschis sau închis.

d) Decorația exterioară formată din zone de zugrăveală.

Fig. 263. Biserica mânăstirii Probota.

Prima si cea mai mare ctitorie a lui Petru Rares este mânăstirea Pro-
vota, ridicată în 1530, pe malul drept al Siretului, alături de vechea biserică
a Sfântului Niculae din Poiana, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, din care azi
nu se mai păstrează decât câteva ruine. Biserica mânăstirii Probota se asea-
шапа mult cu cea a mânăstirii Neamţ si se compune, ca si aceasta, din acelaș
număr de încăperi (fig. 262). Pronaosul, despărțit în două de un arc dublou,
care se continuă pe ziduri, de o parte şi de alta, în chip de pilastri angajați formaţi
din câte trei coloniţe fiecare, are cele două cupole ridicate pe sistemul moldove-
nesc compus de arcuri piezise, ca la bolta pronaosului Sf-lui Gheorghe din Hâr-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 307

lău. Gropnita, de formă dreptunghiulară, acoperită cu o boltă semicilindrică dis-
pusă perpendicular pe axul bisericii, este separată de naos şi de pronaos prin pe-
теў groși sträpunsi numai de câte о use îngustă. Introducerea acestui compar-
timent, pe care unii o pun, са si pe сеа a pridvorului, pe seama „nevoilor
fireşti ale creşterii mulțimii credincioase” 1, departe de a fi fericită, strică uni-
tatea plenului, punând o separație desăvârşită între naos şi pronaos, făcând
din acesta din urmă un fel de anteintrare în biserică, față de care prezența
pridvorului devine cu atât mai inutilă 2. Pridvorul, ai cărui pereţi subțiri
erau la început perforati de opt goluri mari — patru pe peretele dinspre Apus,
patru pe cei laterali — este acoperit de o boltă semicilindrică cu penetratii, dis-
pusă perpendicular pe axa bisericii.

Arhitectura ferestrelor este cea gotică, cunoscută din vremea lui Ștefan
cel Mare. In chenarele unor uși însă, se produc oarecari modificări, prin apariția
unor forme nouă, datorite influenței Renașterii italiene, care la noi pătrunde
din Ardeal, prin intermediul meșterilor zidari, în această epocă aduși mai toți
din aceste părți.

Asa, de pildă, ușile cari dau din pronaos în gropniță, si din aceasta în naos,
au rama constituită dintr'un amestec de elemente si profile gotice, cu forme
nouă de stil Renastere. Nervurile, cari pornesc de jos de pe baze gotice sculp-
tate, nu se mai împreunează sus în arc frânt, ci urmează curbura de modă
talienească în arc în plin centru, a intradosului porții. Deasupra, într'un panou

1. Constantinescu Iași, op. cit., pag. 7 şi 24.

2. D-1 Constantinescu-Iaşi, după ce pune introducerea camerii mormintelor si a pridvo-
rului pe seama creşterii mulțimii credincioase, făcând ca această introducere să apară logică, —
si s'a văzut cât de nelogic este introdusă din punct de vedere practic camera mormintelor, —
înclină către о nouă părere si afirmă că aspectul lungäref al bisericii si bogăția construcției in-
troductive se datorese unei influenţe a arhitecturii armenești asupra celei moldoveneşti din vremea
lui Rareş. D-sa face o apropiere între bisericile moldoveneşti si câteva biserici armenești ca
Kilisse-el-Ahmar din Kurdistan, Saghapet din Vagarshapat și Hrysokephalos din Trapezunt,
afirmând că tipul acestora din urmă a trecut Marea Neagră spre Balcani, unde îl găsim repre-
zentat, în Bulgaria, la biserica Sf. Fecioară din Petrizi, iar de aici ar fi venit spre Moldova
ocolind ţărmul nordic al mării. Cfr. Constantinescu-Tasi, op. cit. pag. 23.

Apropierea între bisericile moldovenești si cele armenești citate e fără îndoială silită.
Afară de dimensiunile în lungime, — autorul pare să le fi căutat anume așezându-le una lângă
alta, biserica mânăstirii Neamţu сп Saghapat din Vagarshapat si Bistriţa cu Hrysokephalos,
fig. 25 si 26, 27 si 28, pag. 25 — potrivire foarte uşor de găsit, bisericile n'au nimic comun. In
ceea ce priveşte influenţa armenească exercitată și asupra altor elemente, despre care D-sa vor-
beşte imediat, este cu totul altceva. Se poate susține o influenţă armenească atunci când e vorba
de sistemul de bolți pe arcuri încrucişate (cfr. Balș, Sur une particularité des voûtes moldaves,), sau
mai ales când este vorba de elemente de decorație, acestea însă aduse în Moldova mai târziu și
prin intermediul Rusiei, odată cu clădirea bisericii mânăstirii Dragomirna.

308 GRIGORE IONESCU

obișnuit, trei baghete se încrucişează după moda gotică cunoscută în Moldova.
“Toată această ramă de poartă este încoronată apoi de o cornise cu profile linis-

Fig. 264. Biserica mânăstirii Probota. Uşa pronaosului.

tite de stil curat Renaștere (fig. 264). Mai mult decât la bisericile următoare,
la Probota, arhitectura exterioară păstrează cea mai mare parte din bogăția
de firide si ocnițe de pe absidele si fațadele bisericilor anterioare (fig. 263).
In plus, soclul, de profilatura simplă a soclurilor dela Borzești și Reuseni, ca-

_— еее

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 309

pătă o importanță deosebită prin alipirea unei bănci continue de piatră cu
treaptă (fig. 26 ). Turla, de secțiune octogonală, decorată ca și cea dela Neamţ,
este ridicată pe două baze de secțiune poligonală stelată cu câte opt vârfuri.

Din pictura care, la început, și pentru prima dată în Moldova, împodobea
fațadele, au mai rămas numai urme slabe şi contururi.

Constructiunile cari înfățișează în toate amănuntele elementele construc-
tive şi decorative cari caracterizează epoca lui Petru Rareș, sunt bisericile mâ-
năstirilor Humor şi Moldoviţa.

Biserica mânăstirii Humor, zidită cu cheltuiala marelui Logofăt Teodor,
în acelaş an cu Probota, este cea dintâi terminată dintre constructiunile

Fig. 265. Profile de soclu : a.la Probota, b. la Borzești.

ridicate sub domnia lui Petru Rares. De plan treflat, mult mai puţin im-
portantă ca dimensiuni decât Probota, este totuşi de un mult mai mare in-
teres, prin felul original în care ne înfățișază elementele noi cari modifică
vechiul tip de biserică. Naosul acoperit cu o simplă calotă ridicată pe arcuri
piezise și altarul sunt de tipul vechiu cunoscut. Gropnita, foarte îngustă, este
boltită cu un semicilindru, dispus, ca de obicei, transversal pe axa bisericii.
Deasupra ei se găseşte o încăpere nouă, foarte joasă, boltită 1а fel ca şi grop-
nita, la care se ajunge prin o scară în spirală, practicată, jumătate în grosimea
zidului, jumătate către interior, în colţul Nord-Vest al încăperilor (fig. 266).

310 GRIGORE IONESCU

Această odae dela etaj, foarte sărăcăcios luminată printr'o fereastră îngustă tăiată
către fațada de Sud, sa numit tainiță, după funcțiunea pe care o avea: aceea
de a tăinui, sau poate numai de a păstra, vestmintele de pret si odoarele
bisericești.

Pronaosul, ca și cel al bisericilor Tazlău sau Cotnar, este acoperit cu o
calotă sferică mare, ridicată pe pendentivi.

> | SSS

SSS

Fig. 266. Biserica mânăstirii Humor. Sectie si plan.
(După С. Balș).

Elementul cel mai caracteristic, si totuși nu atât de nou pe cât s'ar părea,
este pridvorul deschis, care precede pronaosul. Se compune din trei stâlpi de
secțiune patrată, groși cât grosimea zidurilor bisericii, şi dispuşi, doi lateral,
pe colțuri, și unul, median, perfect în axa bisericii.

Incăperea limitată de acești stâlpi, dreptunghiulară în plan, este îm-
pärtitä în partea superioară de un arc care unește stâlpul mediu cu zidul bi-
sericii, în două patrate, acoperite fiecare cu bolți de репеітаўе în cruce (voûtes
d'arâtes). Stâlpii märginasi, aşezaţi în prelungirea zidurilor laterale, sunt legaţi
de acestea, ca si de stâlpul median, prin arcuri ușor frânte. Prin prezența
acestui pridvor, care face corp comun în mod perfect si nesilit cu biserica,
unitatea acesteia nu este câtusi de putin stricată. In partea superioară, zi-

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 311

durile fațadelor sunt în perfectă continuare, iar şirul de ocniţe de sub strea-
şină trece neîntrerupt, de pe o fațadă pe alta, pe deasupra golurilor pridvorului.

Prin felul cum este legat de biserică si prin dispozițiunea golurilor, acest
pridvor, nou ca formă, este vechi ca idee. El își are originea în pridvorul-clo-
potnitä al bisericii din Pärhäufi. In adevăr, dacă la aceasta din urmă suprimăm

Fig. 267. Biserica mânăstirii Humor.

planseul despărțitor al pridvorului propriu zis de clopotniţă, şi prelungim apoi
cele patru goluri ale clopotniței până la soclu, căpătăm privdorul dela Humor.
Pridvorul-clopotniță dela Pärhäuti derivă, la rându-i, din încercarea fcarte
originală de clopotniță dela Arbora și Reuseni. Linia evolutivă ar fi deci ` clo-
potnifä la Arbora si Reuseni, clopotnifä-pridvor la Pärhäuti, pridvor simplu
la Humor. Deturnarea aceasta de idee în procesul evoluției dela clopotniță,
care însemnează un lucru, la pridvor, care însemnează cu totul altceva, o putem
sezisa considerând Pärhäutii alături de Humor. In adevăr, dacă la Părhăuţi,
biserică modestă de sat, prezența unei încăperi care să adăpostească clopotele
era necesară, aşezarea acesteia alături de biserică, după modelul em-
brionar atât de simplu, depractic şi de puţin costisitor, de la Arbora și Reuseni,

ae чу

312 GRIGORE IONESCU

era mult mai indicată decât zidirea unei constructiuni speciale izolate. La
Humor, biserică importantă de mânăstire, clopotnița își avea locul ei consa-
crat în turnul dela intrare. Repetarea ei la biserică, după tipul celei dela Păr-
häuti, ar fi fost, poate, fără’ rost. Dar constructorului dela Humor plăcându-i
pridvorul dela Pärhäuti, care, într'o bună măsură, apără intrarea bisericii contra
curenților direcți si ai intemperiilor, l-a reprodus la construcția sa, unificând
în felul cum am văzut cele două încăperi și înlocuind, aceasta ca modificare
de detaliu, bolta cilindrică a celui dintâi, cu două bolți de penetratie în cruce.

Pridvorul acesta, ре care fără multă teamă de a greşi îl socotesc au-
tohton, ca derivat direct din cel dela Părhăuţi, este oarecum diferit de celă-
lalt model, închis, mai vechi, pe care îl găsim prima oară la Neamţ, apoi la
Sf. Gheorghe din Suceava, la Probota, la Voroneţ și altele. Dar și pridvorul

Fig. 268. Biserica mânăstirii Moldoviţa. Plan.

închis de mai târziu îşi ате originea în cel deschis. Lăsând la o parte numai exo-
nartexul Probotei, contemporan sau în orice caz cu puțin mai nou decât cel
dela Humor, și care pare să derive direct din cel dela Neamţ, 1а celelalte bi-
serici mai noi nu e greu de urmărit linia evolutivă, clară, a pridvorului închis,
plecând dela Humor si Moldoviţa, la Sf. Dumitru din Suceava şi celelalte.

In exterior, biserica mânăstirii Humor se prezintă foarte simplă din
punct de vedere arhitectonic. Din vechiul decor arhitectural păstrează numai
firidele lungi de pe abside și ultimul sir de ocnițe mici care înconjoară biserica
de jurîmprejur. Un foarte bogat și variat decor pictural îi împodobește în schimb
toate fațadele (fig. 267).

Doi ani după terminarea bisericii din Humor, meșterii lui Petru Rareș
zidesc, după modelul de plan dela Humor, biserica mânăstirii Moldoviţa.

De dimensiuni mai mari decât biserica mânăstirii Humor, diferă de aceasta
şi prin alte câteva elemente importante. Naosul este supraînălțat de o turlă
ridicată în interior pe sistemul moldovenesc simplu de arcuri piezise, iar la ex-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 313

terior pe două baze stelate suprapuse: prima neregulată, cu şase vârfuri,
alungită în sensul axei mici a bisericii, a doua regulată, cu opt vârfuri. Pro-
naosul, putin alungit, reproduce pe cel al bisericii Sfântului Gheorghe din Hârlău,
fiind ca și acesta acoperit cu o calotă sferică, ridicată pe sistemul complex de
arcuri moldovenești încrucișate (fig. 268). Pridvorul este de o formă putin
mai complicată, mai evoluată decât cel dela Humor, si, prin dispoziţia si forma

Fig. 260. Biserica mânăstirii Moldoviţa.

golurilor lui, anunță deja pridvorul închis care avea să se construiască la Sf.
Dumitru din Suceava. Are pereții mai subțiri decât zidurile bisericii, iar stâlpul
median dela Humor, acel plin jenant din axul bisericii, a fost înlocuit cu doi
stâlpi depärtati, mai subțiri, căpătându-se astfel pe fațada dinspre Apus trei
goluri foarte înalte în loc de două.

Golurile laterale, precum si cel median de pe fațada principală, sunt strim-
tate la bază prin introducerea a trei arcuri joase, cari constituesc trei intrări

1 314 GRIGORE IONESOU

y libere (fig. 269). La pridvorul inchis, care va арйтеа la Sf. Dumitru din Suceava,

Fig. 270. Biserica Sf. Dumitru din Suceava.

cele două arcuri de pe fațadele laterale vor deveni cele două intrări, iar restul
golurilor de deasupra lor, precum și celelalte trei de pe fațada principală, păs-
trându-şi aceeași predominantä în înălțime, vor deveni ferestre.

ISTORIA ARHITZCTURII ROMÂNEȘTI 315
In ceea ce priveşte felul de boltire al pridvorului, el rămâne acelaş ca si
la Humor, adică o penetratie de doi cilindri — voûte d'arâte — cu singura deo-

sebire că, în locul celor două bolți ridicate pe plan patrat, la Moldoviţa sunt
trei : una centrală, pe bază patrată, şi două laterale lungi.

In ceea ce priveşte aspectul exterior, Moldoviţa, cu absidele ei flancate
de contraforți, cu lungimea ei dominantă si cu turla care-o apasă pe naos,
aminteşte linia generală a bisericii mânăstirii Probota.

316 „GRIGORE IONESCU

După zidirea acestei mânăstiri, epoca de construcție cu adevărat meri-
toasă din vremea lui Petru Rareș încetează. In afară de mici schimbări de
detaliu, în special în ceea ce privește chenare!e ușilor și ferestrelor, cari capătă
din ce în ce mai mult un aspect pronunţat de stil Renaștere, nu se constată
din partea meșterilor пісі o preocupare de a găsi forme și dispozifiuni noi.
Faptul acesta se datorește în bună parte și ctitorilor, cari începuseră să ceară
meșterilor să le zidească biserici după felul celor existente, de ei cunoscute.
Așa, de pildă, însuşi Petru Rareș, adresându-se, în 1545, în scris și direct unui
meşter zidar, îi cere să vie să-i zidească o biserică în felul celei din Suceava 1.

In acest fel, epoca această de construcție, care urmează zidirii Moldoviței
si care se caracterizează printr'un număr mare, remarcabil de mare, de con-
structii — 13 din câte se mai cunosc, ridicate în 20 de апі — este din punct
de vedere arhitectonic o epocă de stagnare, fără să fie totuși decadentä. Bise-
zicile cari se contruesc în această vreme, începând cu сеа din orășelul Baia,
zidită în anul 1532, şi sfârșind cu Uspenia din Botoșani, terminată la 1552,
sunt toate — cu foarte mici excepții de detaliu, şi numai la unele — copiate
direct după monumente mai vechi, în general după cele din vremea lui Ştefan
cel Mare. Asa, de exemplu, Baia? combină planul dela Cotnar cu pridvorul
clopotniță dela Pärhäuti; Sfântul Dumitru din Suceava, pe cel al Sfântului
Gheorghe din Hârlău, cu pridvorul mărit şi închis dela Moldovița (fig. 270).
Urmează apoi un grup de construcții mai mici: biserica mânăstirii Cosula
(fig. 271), zidită în 1535, biserica din Horodniceni, zidită la 1539, şi biserica
veche a mânăstirii Râșca, zidită la 1542 3, al cărei plan reproduce forma si
aproape şi dimensiunile bisericii din Pătrăuți a lui Ștefan cel Mare 4.

Din jurul anului 1542 datează şi biserica din Zăhăreşti, zidită de pârcă-
labul Hotinului, Nicoară Hirovici. Ca plan, această biserică amintește pe сеа din
Cotnar, la care s'au adăugat două nise speciale pentru proscomidie si diaco-
nicon şi s'a marcat, cu o ușoară curbură, locul sânilor (fig. 272). Are pe naos
o turlă de diametru foarte mic, ridicată pe o combinatiune nouă de bolți mol-

1. G. Balş, op. cit, pag. 318. E vorba de o biserică, poate nezidită, în orice caz nouă
necunoscută, care urma să semene cu cea a Sfântului Dumitru din Suceava.

2. Vezi planul d vederea în G. Balș, op. cit., pag. 41, 42 şi 43.

3. E vorba de biserica originală dela Petru Rares, cea dinspre Răsărit, al cărei exterior
este în întregime zugrăvit, nu de сеа alipită acesteia pe fațada dinspre Apus, şi care a fost zi-
ана la începutul secolului XVII de către marele vornic Costea Băcioc. Nu este exclus ca turla
naosului bisericii vechi, excesiv de înaltă, să fi fost astfel modificată odată cu zidirea bisericii
celei nouă.

4. Diferenţa de lungime е foarte mică: pe când la Pătrăuți lungimea interioară e de
14.50 m., la Râgca — abstracţie făcând de partea adăugată mai târziu — е de 15.90 m.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 317

dovenesti : în tamburul ridicat pe primele patru arcuri piezise, tambur care
în bisericile anterioare constituia turla, sunt înscrise alte patru arcuri, acestea
dispuse însă paralel cu arcurile mari ale naosului. Diametrul turlei, ri-

Fig. 272. Biserica din Zähäresti. Sectie si plan. (După G. Balș).

dicată astfel peste trei feluri de arcuri suprapuse, este redus la mai putin de
jumătate din lungimea laturii patratului determinat de primele patru arcuri
mari (fig. 272).

Biserica Sf. Dumitru din Hârlău, a cărei dată de construcție nu se cu-
noaste, dar pe care Grigore Ureche în Letopiseţul său o atribue lui Petru Rareş,

318 GRIGORE IONESCU

este copiată în toate amănuntele după biserica Sf. Gheorghe a lui Stefan cel 1
Mare, din acelaș oras1.

Fig. 273. Episcopia din Roman,

Ultima clădire ridicată de Petru Rares, dar ре care n'a apucat so sfâr-
seascä el, fiindcă „adormi în Domnul cu somnul cel lung”, este biserica Epis-

1. E probabil totuşi ca biserica actuală să nu fie decât o rezidire aproape integrală a bi-
sericii vechi, саге, în parte dărâmată, „ca dintru'ntâi s'au zidit şi s'au podobit cu sälinfa, oste-
neala și cheltuiala dumisale Iordachi Cantacuzino” la 1779. (Cfr. N. Iorga Inscripţii I. p. 8). Cert
este că bolta pronaosului e restaurată şi prezintă caracterele speciale secolului al XVIII-lea.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 319

copiei Romanului (fig. 273). Incepută în 1542, este terminată de fiul şi urmașul
său la tron Iliaș, abia în 1550. Este o biserică de dimensiuni mari, de tipul
celei dela Probota, fără gropniță însă, întru cât era biserică de oraș.

Biserica a suferit în decursul vremurilor, și în special în veacurile al XVII-lea
şi al XVIII-lea, o seamă de modificări cari i-au schimbat aspectul ei original,
atât în interior, cât, mai ales, în exterior.

Fig. 274. Mânăstirea Bistriţa din jud. Neamţ. Construcţii din epocile lui Alexandru

cel Bun, Ştefan cel Mare și Alexandru Lăpușneanu.

2. In primii ani ai celei de a doua jumătăți a secolului al XVI-lea, ac-
tivitatea constructivă se continuă după acelaș procedeu care caracterizează
ultimii ani ai domniei lui Petru Rares. Văduva acestuia, Doamna Ecaterina-
Elena, ambițioasă și mai mândră că era fată de Despot sârb decât soţie de
Domn român, face să se zidească între anii 1551—1552 trei biserici, cari, dacă
au vreo importanţă prin faptul că măresc numărul lăcașurilor de închinare,
mau în schimb пісі o originalitate. Biserica Sfântului Gheorghe din Botoșani,

320 GRIGORE IONESCU

copiază aidoma pe cea vecină a Sfântului Nicolae din Popäuti; biserica In-
vierea Domnului sau Văscrisenia din Suceava este o reproducere a Sf-lui Ioan
din Piatra, reproducere grosolană în ceea ce priveşte decorul exterior,
lipsită de acea eleganţă de linii si armonie de forme, cari fac din Sfântul Ion
din Piatra una din cele mai frumoase biserici din vremea lui Ştefan, iar cât
priveşte cea din urmă ctitorie a Doamnei Elena Rareș, biserica Uspeniei, sau
Adormirea Maicii Domnului, din Botoșani, ea este al doilea exemplar reprodus
după sablonul Sfântului Nicolae din Popäuti.

Activitatea constructivă, care s'a dovedit atât de rodnică în timpul dom-
miei lui Petru Rares, a fost continuată și de Alexandru Lăpuşneanu.

Fig. 275. Biserica mäi irii Bistrița. Plan.

Acest domn, pe care istoria îl cunoaște ca pe un om cumplit si nedrept,
n'a fost lipsit nici de gust pentru artă si nici mai ales de simfiminte religioase.
El a pus să se zidească biserica mânăstirii Bistriţa, veche ctitorie a lui Ale-
xandru cel Bun, pe care o termină în anul 1554 (fig. 270), iar în a doua sa
domnie începe zidirea bisericii mânăstirii Slatina, care este, alături de biserica
mânăstirii Neamţului, cea mai mare dintre toate clădirile ce se zidiseră până
atunci.

Ca plan, Bistrița se aseamănă foarte mult cu Probota (fig. 275). Este lip-
sită însă de tainitä, iar pridvorul, foarte strimt, este boltit cu două calote mici,
ridicate pe arcuri piezise si despărțite de un arc dublou median. Slatina în-
truneste în sine dispozitiuni şi forme de ale bisericilor mai vechi, redate însă
în dimensiuni mult mai mari. Planul este o interpretare a planului Sfântului
Ton din Piatra, la care, între naos şi pronaos, s'a introdus compartimentul mor-
mintelor, iar în fața pronaosului s'a construit pridvorul după moda vremii lui
Rares (fig. 277). Pe naos primește o turlă foarte înaltă, ridicată pe arcuri pie-
zise, iar pronaosul este împărţit, ca si la Sf. Ion din Piatra, în două compar-
timente de un arc dublou și acoperit cu două calote.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 321

Dintre urmașii lui Alexandru Lăpușneanu, a clădit biserici numai Petru
hiopul. Sub acest Domn, care a stăpânit Moldova, cu întrerupere, de trei
i, dela 1574 la 1591, se inițiază o epocă nouă pentru arhitectura moldove-

Fig. 276, Biserica mânăstirii Slatina.

nească. In timpul domniei lui se zideste totuși ultimul monument care se mai
leagă în mod perfect de monumentele vremii anterioare : biserica mânăstirii
Suceviţa. Clădită în acelaş an cu biserica mânăstirii Galata, care avea să dea
tonul unor influențe nouă venite din Muntenia, biserica Sucevitei are carac-

terele monumentelor din vremea lui Petru Rareş. Planul ei este o combinare

322 GRIGORE IONESCU

a planurilor Probotei şi Humorului (fig. 278). Imprumută dela monumentul
de influență nouă, care era Galata, numai felul de a lumina absidele cu 3
ferestre în loc de una, iar în ceea ce priveşte exteriorul, reproduce pentru ultima
oară decorul luxos de pictură, caracteristic vremei lui Rareș (fig. 279).

3. Materialul constructiv întrebuințat în constructiunile lui Stefan cel Mare
şi Petru Rareș este cel pe care meșterii îl aveau la îndemână, cel care se putea
procura imediat fie la fața locului, fie în vecinätäfi foarte apropiate.

Piatra brută este întrebuințată în blocuri neregulate, în general de mici
dimensiuni.

Piatra de talie întrebuințată la socluri si colțuri este tăiată cu îngrij

. Biserica mânăstirii Suceviţa. Plan

Cărămida presată, de o fabricaţie excelentă, are dimensiuni diferite, după
locul pe care îl ocupă în construcție. Așa, de pildă, cărămida aparentă si smăl-
ţuită măsoară dela 27 până la 30 cm. lungime, 13 până la 15 cm, lățime
şi 6 până la 8 cm. grosime, adică sunt cărămizi de 27 X13 X5, de 30 X15 х8
si intermediare.

аы,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 323

Cărămizile întrebuințate la arcuri, la colțuri si la pilastri au forme spe-
ciale potrivit cu profilul pe care trebue să-l accentueze în construcție. Ros-
turile sunt mici, т până la 2 ст. Cărămizile întrebuințate la construirea ar-

Fig. 270. Biserica mânăstirii Suceviţa.

curilor și bolților sunt de dimensiuni mai mici si mult mai subțiri, aceasta
înlesnind construirea curbelor.

In construcția bolților intră deseori, în locul cărămizi, o piatră ușoară —
sigă sau calcar si tuf. — Pendentivii sunt construiți din cărămizi subțiri dispuse
fie pe lat, după moda bizantină, fie deseori vertical (Popäuti si Sf. Gheorghe
din Hârlău).

Mortarul este format din var alb sau negru, amestecat cu -pietricele şi
cărămidă pisată, aceasta din urmă înlocuind nisipul.

324 GRIGORE IONESCU

Grosimea zidurilor este excesivă în raport cu lărgimea bisericii. Asa, de
pildă, avem 1а:

Pătrăuți . . .1,00 m. pentru o lărgime de 4,50 m.
Voroneț . . .1,20 m. n ” » » 5:30 m.
Milișăuți. . .1,25 m. ” о» » » 5,50 m.
Tazlău. . . .1,40 m. » » » » 5,50 m.
Neamț. . . .1,50 m. жо эш » 6,30 m.

'Tencuielile interioare sunt făcute cu mortar de var alb, praf de cărămidă.
si câlti.

Acoperișul, la bisericile fără turlă, este drept, jos sau mai ridicat (ori-
ginal nu mai există la nici o biserică). Materialul întrebuințat acum este tabla,
tigla, sau şindrila. La bisericile cu turlă însă, problema acoperișului e suscep-
tibilă de discutiuni. Tendința de fnälfare a bisericii moldovenești, acel caracter
distinct care o apropie în linii generale de biserica sârbească și gotică, a fost
dela început accentuată de acoperişul ei țuguiat și foarte pitoresc, cum ега
de pildă cel al bisericii din Milișăuți. Majoritatea bisericilor din vremea lui
Ştefan cel Mare şi din epocile posterioare lui, cari s'au păstrat până în zilele
noastre, au azi un acoperiș greoi, în care nu e greu de recunoscut intervenția
mesterilor пош, cari, înecând în această massă grea de construcție simplă,
bazele atât de elegante ale turlelor naosului, au nesocotit cu totul prin-
cipiile şi preocupările marilor meșteri ai trecutului. Ori, e foarte uşor de cons-
tatat că dublele și triplele baze ale turlelor bisericilor moldoveneşti au fost
cu îngrijire construite şi cu mare dragoste de frumos împodobite cu ocnițe,
discuri smältuite şi picturi, pentrucă ele erau menite să rămâie vizibile. La toate
bisericile cari au azi bazele ascunse de acoperișuri refăcute (Sf. Ilie de lângă
Suceava, Neamţ, Suceviţa etc.), dacă se examinează aceste baze pe partea lor
prinsă azi în poduri, se găseşte întreg acel decor ds ocnițe cu cărămizi colorate
si discuri smältuite, si câteodată se găsesc chiar si picturi (Suceviţa). Se poate
constata deasemenea — lucru important — pe soclurile primului tambur urma
foarte clară a acoperișului vechi. Rezultă deci în mod neîndoios că acoperi-
şurile originale erau astfel construite încât ele lăsau aparente turlele cu bazele
lor întregi. Care era deci forma originală a acestor acoperișuri? Clima țării
şi tradiția cereau învelitori cu pante repezi. Fără îndoială, acoperișurile origi-
nale erau asemănătoare cu cele pe care ni le înfățișa admirabila şi pitoreasca
biserică din Milișăuți. Naosul era supraînălțat de turlă ; pronaosul era acoperit
de o învelitoare în 4 арс, iar absida altarului si absidele laterale erau aco-
perite cu învelitori piramidale ori conice. Racordarea apelor cari fugeau către

ISTORIA ARBITECTURII ROMÂNESTI 32

bazele turlei, cu bazele însăşi, se făcea printr'un sistem de sea care înlătura
apele de ploi si împiedica zăpezile să se strângă în jurul bazelor. Solutiunea
nu e perfectă dar e unică, şi adoptarea ei, care ne este confirmată şi de re-
prezentările bisericilor pe respectivele tablouri votive, era impusă de; a) pre-
zenta turlei cu bazele ei aparente, care împărțea dintr'cda acoperișul întregei
construcții în 4 părți distincte ` b) conditiunile locale sau mediul geografic si,
insfârsit c) materialul întrebuințat la aceste acoperișuri, cel pe care meșterii
locali îl aveau la îndemână : șindrila. Mcdelul acestor acorerisuri, atât pentru
formă cât și pentru material, meșterii de biserici de zid l-au găsit pe loc la
numeroasele bisericuțe de lemn, cari serveau la început drept credincioșilor,
precum și la casele atât de pitoresc învelite locuitorilor stabiliți
regiuni cu ploi mari si zăpezi grele 1.

1. Pentru tratarea mai pe larg a acestei chestiuni, vezi G. Balș, op. cit, pag. 190—198;
Paul Henry, Les églises de la Moldavie du Nord, Paris, 1930 p. 92—96.

326 ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

TABLOUL

bisericilor moldovenești mai importante din secolul al XVI-lea.

——TÇh
; z Data 5 Data
N s 3
2 (MELE Construcţii | 2 N st, M Be E Constructiei
І |Sf. Gheorghe din Su- тт | RARR 2 1542
ceava . . . . . .|1514-1522
12|Zähäresti . . . . . 1542
2| Văleni-Roman . . . 1519 i
13|5{. Dumitru din Här:

ă ?
3|Pärhäufi . . . . . .| 1522 D ere Le
E эзме 1530 14 | Episcopia din Roman [1542-1550]
aimons {540 I5|Sf. Gheorghe din Bo-

EOE таа а S 2 1551
6|M Ia. ¿< wé 5 р

САР. УШ.

Arhitectura moldovenească de la sfârșitul secolului al XVI-lea
până la inceputul secolului al XIX-lea.

т. După epocile atât de bogate în construcţii și după vremurile fericite pe
cari arhitectura le-a înregistrat, în primul rând în timpul domniei lui Stefan cel
Mare, apoi în timpul domniilor lui Petru Rareş şi Alexandru Lăpușneanu, ar-
hitectura moldovenească se găsește, la sfârşitul secolului al XVI-lea, în ultima
fază a unei evoluţii regulate, țesută, atât din punct de vedere arhitectonic cât
şi din punct de vedere decorativ, pe un monument tip ` monumentul din vremea
lui Ştefan cel Mare. In tot acest timp, dela Ștefan la Lăpușneanu, afară de
usoarele influențe ale Renasterei italienesti, cari se fac simțite începând cu
vremea lui Petru Rareș, și numai în arhitectura porților sau a unor ferestre,
nici o altă influență străină nu-și face apariția în Moldova. Formele gotice,
altoite pe planul de origini bizantine, cari se împământenesc la începutul dom-
niei lui Ștefan cel Mare dând naștere la monumente atât de originale, domină
toată arhitectura moldovenească dela Ștefan cel Mare până la Alexandru Lă-
pusneanu. In compozifiunea monumentelor acestor vremi, linia evolutivă a
tipurilor, foarte clară și regulată, se poate urmări cu uşurinţă. Această linie
se frânge însă deodată si devine serpuitoare, cu apariția primelor monumente
clădite în ultimii ani ai secolului al XVI-lea. Odată cu zidirea monumentelor
noi din această ultimă vreme, adevăratul stil moldovenesc îşi inițiază decă-
derea. Arhitectura moldovenească trece de-acum într'o fază nouă de prefacere,
ultima fază merituoasă înaintea decăderii pe care ne-o vor ilustra monu-
mentele secolului al XVIII-lea.

In ultimii ani ai secolului al XVI-lea, pătrunde în Moldova un nou cu-
rent de influență bizantină, mult mai puternic și mai marcat de cât acel care, la
început, a dat directive în ceea ce privește configuraţia planului, а bolților si

328 GRIGORE IONESCU

a unor elemente decorative. Acest curent, venit deadreptul din Muntenia ve-
cină, se face simțit atât în forme cât și în procedeele de construcție.

Fig. 280. Biserica mânăstirii Galata, lângă Iaşi. Secţie si plan.

Monumentul care dă tonul acestei noi influențe, şi care avea să servească
apoi de model la atâtea altele, este biserica mânăstirii Galata de lângă Iași,
zidită de Petru Șchiopul la 1584, în a treia a sa domnie. Са plan, biserica păs-
trează dispozitiunile generale ale planului din vremea lui Rares. Apare însă
un element nou : zidul despărțitor al naosului de gropniță, care până acum

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 329

era plin și străpuns numai de o use centrală, este înlocuit cu trei arcade spri-
jinite pe stâlpi. Acest element nou pentru Moldova, introdus din nevoia de a
da privire liberă către naos credincioşilor cari deveneau din ce în ce mai
numeroși, pare să fi venit, împreună cu celelalte elemente noi, tot din
Muntenia 1. Tot după moda muntenească sunt luminate absidele cu câte trei
ferestre fiecare 2. Naosul este supraînălțat de о turlă, ridicată pe un sistem
etajat de arcuri piezișe. Deasupra primelor patru arcuri obișnuite, în tamburul
circular înscris în patratul determinat de acestea, sunt înscrise opt arcuri mai
mici, cari, dând naştere unei suprafate octogonale, reduc și mai mult diame-
trul turlei (fig. 280). In sistemul de bolți al pronaosului lipsesc arcurile late
alipite zidurilor, arcuri cari, prin intermediul pendentivilor, făceau trecerea
de la patratul de plan la cercul de bază al cupolei. Această trecere este obți-
nută, ca la biserica episcopală din Curtea de Argeș, prin intermediul unor trompe
de colț, cari la Galata sunt sferice: peste trompe se ridică un prim tambur
cu patru arcuri piezise moldoveneşti; peste acestea, un al doilea rând de
arcuri piezise, dispuse normal pe axele bisericii, ca la Zähäresti, iar deasupra
lor se înalță, pentru prima oară în Moldova, o turlă de diametru foarte
mic. Această turlă pe pronaos, — care se găsea în acea vreme la bisericile
din Muntenia, ca, de pildă, la biserica Episcopală din Argeș, Snagov, sau
Tismana, — în bisericile moldoveneşti, al căror plan are ca prototip biserica
mânăstirii Neamţ, cu gropniță şi pridvor, apare ca o contrabalansare a turlei
de pe naos, rămasă, din cauza lungirii excesive a bisericii, prea spre Răsărit.

Fațadele, pentru prima dată în Moldova, sunt împărțite, după moda
muntenească dela Curtea de Argeș, Mânăstirea Dealului, Snagov, sau Bucoväf,
în două registre separate de un brâu continuu : un tor prins între două șiruri
de cărămizi, dispuse ca dinţii de ferăstrău. Aceste registre sunt decorate de
arcade oarbe: un şir pe registrul inferior, două pe cel superior, dintre cari
ultimul format din arcade mai mici (fig. 281). Dispoziţiunea arcadelor dintr'un
registru față de arcadele celuilalt este neregulată si prezintă aceleași carac-
teristici ca și cele muntenesti, adică, au arhivoltele intrate în raport cu
fața zidului, iar dacă se întâmplă са o arcadă începută la colț să nu încapă în
întregime ре o fațadă, ea se întoarce peste colț si se continuă pe fațada urmă-
toare.

De o înfăţişare nouă si deosebită de cea a bisericilor moldovenești, atât

т. Vezi G. Balş, Bisericile Moldovenești din veacurile al XVII-lea si al XVIII-lea, Bucu
resti 1933, pag. 11—13.

2. Astfel sunt luminate absidele 1а o seamă de biserici din Muntenia : la Curtea de Argeș,
vechea Mitropolie din Târgovişte, Brădet, Tutana, etc.

330 GRIGORE IONESCU

în ceea ce privește forma planului, cât si decorul exterior, este biserica mânăs-
tirii Aroneanu de lângă Iași. Alături de aceasta, și numai pentru plan, poate
fi citată şi biserica mânăstirii Hlincea, tot de lângă Iași, zidită în timpul dom-

Fig. 281. Biserica mânăstirii Galata lângă Iași. Vedere dinspre Răsărit.

niei lui Petru Șchiopul si mult prefăcută în a doua jumătate a secolului af
XVII-lea.

Biserica mânăstirii Aroneanu, zidită de Aron Tiranul la 1594, are un
plan triconch format dintr'un pridvor deschis, rezemat la colțuri ре stâlpi de
secțiune patrată, ca la Humor si Moldovița, iar între aceştia pe coloane ` din-
trun pronaos patrat, acoperit cu o calotă turtită, si dintr'un naos de formă
obişnuită. Pronaosul este despărțit de naos, ca în Muntenia, de trei arcade
sprijinite pe coloane (fig. 283). Fațadele sunt decorate cu elemente nci pentru

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 282. Biserica mâ

irii Galata văzută dinspre Apus.

332 GRIGORE IONESCU

Moldova şi de origini deosebite. In afară de brâul în formă de tor, de origine
muntenească, pe care îl găsim si la Galata, dar care la Aroneanu încinge bi-
serica în partea superioară, aproape de streașină, o seamă de alte elemente
decorative sunt împrăștiate pe întinsul fațadelor, dându-le o notă re cât de
curioasă, pe atât de originală. Deasupra soclului se întinde de jur împrejurul
bisericii, până la pridvor, şi pe o înălțime de aproape un metru, un brâu con-
tinuu format din niște caneluri verticale. Deasupra acestui brâu, pe câmpul
alb si la nivelul ferestrelor, urmează o fâșie de arcade oarbe, ale căror planuri
intrate sunt colorate si decorate cu ornamente de teracotă în formă de stele
și discuri. Brâul, care încinge biserica în partea superioară, este încadrat de

Fig. 283. Biserica Aroneanu, lângă Iași. Plan.

două fâșii de discuri de teracotă smălțuită. Fâșia de sub brâu este formată
din trei şiruri de ornamente : un sir de discuri între două de stele cea de
deasupra dintr'un singur şir, compus din discuri alternând cu stele. In fine,
imediat sub cornise fuge, de jurimprejur, un alt rând de ornamente de tera-
cotă în formă de floare de crin (fig. 284 — 285).

Procedeul acesta de a decora fațadele bisericilor cu ornamente de teracotă
smălțuită este vechi atât în Moldova de pe vremea lui Ștefan, cât și în Mun-
tenia ; felul cum acest decor este dispus pe fațadele tencuite dela Aroneanu, tră-
dează însă o manieră nouă şi un procedeu de origine mai de grabă orientală.

2. Influenţa arhitecturii muntenesti în Moldova se face tot mai simțită
cu începutul secolului al XVII-lea. Biserica mânăstirii Secu, clădită la 1602,
pe un plan foarte lung, în care caracterele moldoveneşti nu se pierd cu desăvâr-
şire, ne prezintă fațade a căror arhitectură este în întregime muntenească (fig.
286). Elansarea verticală, caracteristică monumentelor moldovenești, care la
Galata încă se mai făcea simțită, se pierde. Turlele largi, ridicate deadreptul
pa arcurile mari, ca în bisericile muntenesti, devin mai greoaie, mai puțin ele-
gante, iar aspectul general al monumentului — abstracție făcând de cele câteva

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 333 ?

Fig. 284. Biserica Aroneanu lângă

334 GRIGORE IONESCU

elemente decorative cari la turle mai amintesc stilul moldovenesc — este acel
al unei biserici muntenesti din secolul al XVII-lea.
Pe când biserica mânăstirii Galata, cu decorul ei muntenesc, se impunea

Fig. 285. Biserica Aroneanu. Pridvorul

tot mai mult atenfiunii meșterilor ziditori de biserici, în Bucovina se cons-
trueşte о biserică de proporții cu totul neobișnuite până atunci. Această bi-
serică, numită a mânăstirii Dragomirna, introduce în decorul arhitectural in-
terior şi exterior elemente si principii поі, cari se vor impune imediat, si
pentru vreme foarte îndelungată, întregei arhitecturi moldoveneşti următoare.

HU
i

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 335

Ca plan, această biserică nu se depărtează mult de aspectul bisericilor mari,
moldovenești, anterioare, mai mult chiar, în ceea ce privește configuratiunea
pronaosului și a naosului, în special, amintește foarte mult planul Sfântului
Gheorghe din Suceava. Pridvorul sau exonartexul, închis, are însă o formă
poligonală, formă pe care o găsim în Moldova, pentru prima oară, în timpul

Fig. 286. Biserica mânăstirii Secu.

lui Ştefan cel Mare, la pronaosul bisericii din Bălinești. Dar această formă, la
biserica mare a Dragomirnei, nu vine dela Bălinești, сі dela biserica mică а mâ-
năstirii Dragomirna, pe care acelaş meșter, — desigur sub indicațiile înțelep-
tului ctitor şi mitropolit Atanasie Crimca, — pare să fi zidit-o, pentru a se
pregăti în vederea construirii bisericii celei mari.

Această bisericuță, care astăzi sträjueste cimitirul mânăstirii, zidită în anul
1602, se compune dintr'un naos cu absidă si un pridvor (fig. 287). Absida
altarului este luminată de trei ferestre, după moda nouă introdusă de Ga-

336 GRIGORE IONESCU

lata, iar pridvorul, de formă poligonală, deschis si rezemat pe stâlpi deasemenea
poligonali cu capiteluri, poate fi socotit ca o interpretare a pridvoarelor drepte
de origine muntenească.

Monumentul acesta minuscul, plămădește deci unele din principiile con-
structive venite de curând dela Sud, principii cari sunt împrumutate apoi și
desvoltate de biserica mare a Dragomirnei. Pridvorul dela biserica mică, îm-
prumutat de cea mare, își înmulțește numărul laturilor și se închide. Intrarea
se face însă ca la biserica mică tot pe două laturi. Absida altarului este
luminată de trei ferestre, iar separatiunea naosului de pronaos se face, după

Dragomirna Mică. Plan.

modelul foarte practic dela Galata și Aroneanu, prin trei arcade pe stâlpi. Ceea ce
aduce nou în arhitectura moldovenească biserica mare a mânăstirii Dragomirna,
sunt însă elementele decorative si felul cum sunt întrebuințate aceste elemente,

Sistemul de boltire este cel moldovenesc cunoscut. Arcurile dublouri,
cari limitează patratul peste care se ridică primul tambur cu arcuri piezișe al
turlei, sunt construite din nervuri, cari au aspectul unei frânghii împletite
şi sucite, când spre dreapta, când spre stânga. La fel sunt marcate arcurile
dublouri din pronaos cu stâlpii lor, precum si stâlpii cari încadrează absidele
laterale (fig. 288). Arcurile piezise, construite după sistemul complex, peste
care se ridică atât turla naosului cât și cele două calote neegale ale pronaosului,
au devenit mai mult decorative si sunt împodobite de nervuri cu nästurasi (fig.
289). Cu acelaș fel de nervuri sunt împodobite calotele sferice, și ’n specia
bolta pridvorului, care capătă din această cauză un pronunțat caracter gotic.
Toate ferestrele, ca si uşile, sunt terminate în acoladă și sunt încoronate de
arhivolte intrate în raport cu fața zidului.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 288. Biserica mare a Dragomirnei. Sectie si plan

338 GRIGORE IONESCU

In exterior, biserica, excesiv de înaltă în raport cu lărgimea ei 1, are,
atât din cauza nouilor proporții, cât şi din cauza decorului neobișnuit, un aspect
cu totul nou și foarte deosebit de cel al bisericilor anterioare. Fațadele late-

Fig. 289. Biserica mare a Dragomirnei. Bolţile pronaosului.

rale sunt împărțite în sens vertical în câte trei panouri, de către doi pilastri
lafi si drepți, cari merg dela pământ până sub streaşină si sunt dispuşi, unul
în dreptul absidei laterale, pe care o ascunde către exterior, altul în dreptul
arcului dublou, care împarte pronaosul în două compartimente. Pe la jumă-
tatea înălțimii, deasupra ferestrelor, biserica este încinsă, de jurimprejur, de
un brâu format dintr'o împletitură de trei ciubuce sucite din loc în loc, când

ică bisericilor lui

1. Aceast.
Stefan cel Mare, dând monumentului un aspect fuguia

înălțime întrece cu mult acea tendință de inältare caracteri
și ieşit din scară.

Îi e |

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 339

Í Fig. 290. Biserica mare a Mânăstirii Dragomirna.

340 GRIGORE 10NESCU

la dreapta, când la stânga, întocmai ca si nervurile de pe stâlpii si arcurile dela
interior 1. In partea superioară, sub o cornise de piatră ușor profilată, pilastrii
Таў sunt uniţi între ei cu o serie de arcusoare în acoladă, sprijinite pe console.

— =

Fig. 291. Biserica mare a Dragomirnei. Intrarea principală.

Intre pilastri, imediat sub şirul de arcusoare care-i unesc, se găseşte un al
doilea sir, intrat față de cel dintâi, si compus din arcusoare egale, dar mai simple
si cu picioruse mai lungi (fig. 299).

Turla, foarte înaltă, se ridică pe trei baze : una de secțiune patratä si
două stelate, simple, cu câte 12 vârfuri. Turla propriu zisă este de secțiune oc-

т. Acest brâu, deși” compus dintr'un element caracteristic nou, care apare pentru prima-
oară, probabil, la Dragomirna, ca principiu decorativ se trage din brâul de origine munte:
Aroneanu si Secu.

care împarte în donă fațadele bisericilor dela Galata,

Swa

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 292. Biserica mare a Dragomirnei. Turla.

341

Wr Be = Р ж. |
í 342 GRIGORE IONESCU !
| t togonală, si din punct de vedere structural, cu ocnitele cari decorează fețele
| bazelor, cu firidele terminate pe fiecare față cu arc dublou pe consolă şi cu
x
?

Fig. 293. Biserica mânăstirii Solca din Bucovina.

micii contraforți dispuşi pe patru din cele opt laturi, are aspectul unei turle
bogate din vremea lui Ştefan cel Mare. Ceea ce diferă este materialul constructiv,
| format exclusiv din piatră si decorul sculptural. Fiecare piatră care compune
| turla este cioplită și ajurată (fig. 202).

äi

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 343

Reţeaua aceasta de ornamentaţie în relief, care mai târziu va acoperi
nu numai turle, dar şi fațade întregi, ca principiu decorativ este de origine
orientală, armeano-caucaziană si rusească. In Moldova, această influență a

Fig. 204. Biserica mânăstirii Bârnova. Sectie si plan.

putut veni, fie direct prin ivirea unui meșter caucazian!, fie, cum pare mai
probabil, prin intermediul Rusiei, unde tipul acesta de decor apare încă din se-
colul al XII-lea la Vladimir şi în regiunea suzdaliană, influențată direct de
Armenia şi Georgia ?.

Cu zidirea bisericii mari a mânăstirii Dragomirna, alături de celelalte

т. G Balș, Bis. Mold. din veacurile XVII si XVIII, pag. 35.

2. Al. Busuioceanu, ор. cit, pag. rr.

344 GRIGORE IONESCU

două biserici importante, Galata si Aroneanu, arhitectura moldovenească se
găsește, la începutul secolului al XVII-lea, îndrumată ре o cale nouă; calea
influențelor diverse, cari, foarte curând, aveau să o conducă la decădere. Mo-
numentele clădite în perioada de timp care urmează construcției Dragomirnei,
până către sfârșitul secolului, sunt unele derivate direct, altele numai influen-
tate, fie de biserica Dragomirnei, fie de cea a Galatei sau Aroneanu.

Fig. 205. Biserica mânăstirii Bârnova.

Dela cea dintâi se inspiră, în primul rând, în ceea ce privește elansarea
verticală exagerată și ornamentafia, biserica mânăstirii Solca, tot din Bucovina
(fig. 293), zidită între 1612 si 1620. Ca plan, această biserică se apropie de
tipul vechi al Bistriţei lui Lăpușneanu, având însă absidele laterale ascunse,
ca la Dragomirna, de un pilastru lat și foarte puternic.

Mult mai apropiată de Dragomirna, atât ca dispoziţie de plan cât şi ca
decor interior si exterior, este biserica mânăstirii Bârnova (fig. 204), începută
la 1629 de Miron Barnowschi si sfârşită de Istrate Dabija1. Planul este identic
cu cel al Dragomirnei, numai pridvorul e de un alt tip, având, după uzul

1. G. Balş, op. cit, pag. 96.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 345

unor biserici mai mici din acea vreme, clopotniță deasupra (fig. 295). Nervu-
zile construite din ciubuce împletite şi răsucite decorează numai arcurile
bolților din pridvor; restul arhitecturii interioare este lipsită de această po-
doabă, atât de întrebuințată la Dragomirna. Exteriorul, de o linie mai putin
elegantă decât Dragomirna, îngreuiat prin prezenţa turnului-clopotniță ridicat
pepridvor, prezintă aceleași paiticularitäti arhitectonice. Pilastrii lati și proe-

Fig. 206. Biserica Barnowschi din Iași
(Pridvorul din faţă este о adăogire târzie)

minenfi, construiți în dreptul absidelor laterale si a arcului dublou din pro-
naos, merg până sub streaşină. Un brâu format dintr'o împletitură sucită de
ciubuce încinge biserica deasupra ferestrelor, iar peste el, între pilaștri, se întind
două șiruri de ocnițe simple.

Dintre monumentele mai principale de înrâurire muntenească, transmisă
prin intermediul Galatei sau al bisericei Aroneanu, pot fi menţionate, în afară de
biserica mânăstirii Secu, pomenită mai sus, bisericile : Barnowschi din Iași, zidită
la 1627, сате are pe pridvorul muntenesc, acum zidit, un turn-clopotniță (fig. 296),
biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcanii Vechi, din prima jumătate a sec. al
XVII-lea (fig. 297), biserica din Buciulesti-Neamt, acum în ruină, apoi bi-

346 GEIGORE IONESCU

serica Mirăuţilor, rezidită în prima jumătate a secolului al XVII-lea! (fig.
298), pe locul celei vechi, clădită în vremea domniei lui Alexandru cel Bun,
Sf. Ion din Siret şi altele.

In timpul domniei lui Vasile Lupu, la 1639, meșteri streini, cunoscători
ai artei orientale armenești, arabe si ruseşti, construesc Ја Iași, din ordinul

Fig. 297. Biserica în stil muntenesc din Ițcanii Vechi

si dorinţa de fast a domnitorului, biserica celor trei Ierarhi, sau, cum îi zice
poporul, a Trei Sfetitelor 2.

La începutul domniei, după ce sfârșește biserica Sfântului Ioan Boteză-
torul din Jasi, începută de înaintașul său Miron Barnowschi, Vasile Lupu,
pune să se zidească o seamă de biserici, unele mai mici, altele mai mari
(biserica din Șerbești, jud. Neamţ, Sf. Atanase din Copou, Sf. Dumitru din
Orhei, cari, din punct de vedere constructiv si decorativ, nu prezintă prea mare
importanță, ele urmărind de aproape tipul bisericilor moldovenești mai vechi,

т. Balş, op. cit., pag. 113. Biserica actuală a fost recläditä de Romstorfer între 1898—1903
2. Pe slavoneste cei trei sfinți Vasile, Grigore si Ioan.

чир" р

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 347

cu unele modificări de detaliu caracteristice vremii în care au fost construite.
Cu biserica celor Trei Ierarhi din Iaşi, Vasile Lupu a voit însă să dea o probă
de lux covârșitor, de posibilități constructive si de putere. Dar arhitectul
acestui strălucitor monument, Enache Etisi, după unii grec, după alții armean
trăit la Constantinopol, în afara de haina dantelată si aurită cu care îmbracă
biserica pe dinafară și. pe dinăuntru, nu aduce nimic nou în arhitectura mol-
dovenească. El împrumută planul dela biserica mânăstirii Galata, căruia îi su-
primă gropnita și îi strimteazä pridvorul, făcându-l să aibă aceeași lărgime cu
pronaosul, ca în bisericile mai vechi (fig. 299), iar elementele de decor interior,
ca si pe cele de decor exterior, cari se leagă în mod raţional cu arhitectura

Fig. 208. Biserica Miräuti din Suceava, Plan.

monumentului, le împrumută dela biserica mânăstirii Dragomirna. Găsim astfel
în biserica dela Iași, împreunate în mod intim, cele două curente principale,
muntenesc pentru plan și oriental pentru decor, determinate, la începutul se-
colului, de cele două mari monumente : Galata si Dragomirna.

Cele două turle cari se ridică pe naosul și pronaosul bisericii Trei Ierarhi,
egale și ca diametru şi ca înălțime, sunt construite în mod perfect asemănător
cu turla naosului bisericii dela Galata. Arcurile dublouri ale naosului, arcurile
transversale și longitudinale ale pronaosului, precum și cele ale calotelor din
pridvor cu calotele însăşi, sunt subliniate de nervurile caracteristice dela Dra-
gomirna, formate din împletituri sucite de câte trei ciubuce de piatră. Feres-
trele si porţile, terminate în acoladă și împodobite cu muluri gotice, sunt dea-
semenea foarte influențate de cele dela Dragomirna.

Fațadele, foarte bine proportionate, sunt împărțite, după moda munte-
nească, dar cu brâul împrumutat dela Dragomirna, în două registre. Acest brâu
de ciubuce împletite este foarte luxos aşezat pe o bandă continuă de marmură
cenușie, pe care sunt gravate ornamente de stil baroc.

|
|
|
|

348 GRIGORE 10:

In partea superioară, imediat sub cornişe, fuge un sir de arcusoare în
acoladă, sprijinite pe console şi luxos împodobite cu ornamente sculptate. Sub
ele, se întinde un sir de ocnițe, ale căror picioruse sunt formate din colonite um-
flate la mijloc si decorate cu ornamente în chip de solzi. In spaţiul închis de

|
EN

Fig. 200. Biserica Trei Terarchi din Iaşi. Sectie si plan.
(Releveu făcut înainte de restaurare, de prof. G. Emilian).

aceste ocnițe, sunt dispuse, în relief, vase din cari ies mănunchiuri de flori
(fig. 300 — 301).

Tot restul fațadelor este apoi tapisat cu un decor sculptural minuțios
şi continuu (fig. 301), dispus fără economie, ca si fără regulă. In afară de turle,
unde ornamentul urmează de aproape liniile de arhitectură, de brâul median,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI

349

Fig. зоо. Biserica Trei Ierarhi din Iași, restaurată de Lecomte du Nouy

GRIGORE IONESCU

350

—— A "шин D "mi

ит

tee, um dammen dit

faţadă.

(Desen făcut înainte de restaurare, de prof. G. Emilian).

Fig. 301. Biserica Trei Terarhi din Taşi. Detaliu de

j
|
f
1

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 351

сате împarte fațadele în două registre distincte, si de şirul de arcuşoare de sub
streaşină, cu ocnitele de sub el, elemente cari au o consistență arhitectonică,
<elelalte ornamente, de tot felul, geometrice sau florale, brodează fără nici o
regulă fiecare asiză în parte.

Continuitatea aceasta de brcderie în relief pe o suprafață atât de întinsă
de piatră, nu este prea fericită. Ea reprezintă în adevăr un lucru nou, dar este
ceva căutat anume, si numai cu scopul de a mări splendoarea unui monument,
pentru a satisface cu ea vanitatea unui domnitor bogat, a cărui fire era ple-
<ată către iubire de glorie si de lux covârșitor 1.

Această clădire nouă nu influențează mult, după cum s'ar fi putut aştepta —
si în ceea ce priveşte acea ехиетапій de decor deloc — arhitectura monumen-
telor următoare.

O altă clădire a lui Vasile Lupu, biserica Goliei — ultima sa ctitorie zi-
dită pe locul unde se găsea atunci o bisericuță, ctitorie a unui beer Golea, din
timpul lui Petru Schiopul ?, -avea să aibă un mai mare răsunet si o înrâurire
mai vădită asupra monumentelor vremii următoare, decât Trei Ierarhii din Iaşi,

Planul Goliei, de dimensiuni foarte mari, păstrează în ceea ce privește
împărțeala interioară, aceleași prircipii са şi planurile bisericilor mai vechi ;
are însă un aspect cu totul diferit de al acestora. In interior se prezintă
<a un simplu dreptunghiu, terminat cu o absidă, împărţit însă în pronaos si
naos de un zid sprijinit pe trei arcade. In exterior, acest dreptunghiu se în-
groase în dreptul naosului, cuprinzând în îngroșarea lui, pe de o parte, absi-
dele laterale, semicirculare şi de rază foarte mică, pe de alta, nişele speciale
ale diaconiconului si proscomidiei (fig. 302).

Turlele bisericii — două înalte pe pronaos și naos şi alte două pe pridvor
şi altar — sunt ridicate pe o serie de arcuri etajate de caracter rusesc, dispuse,
1а turlele mari, pe o suprafață tronconică.

Arhitectura exterioară aie un aspect si e de un stil cu totul nou pentru
Moldova. Fațadele, construite din piatră de talie lucrată cu foarte mare îngri-
jire si pricepere, sunt decorate de o serie de pilastri clasici cu baze şi capi-
teluri corintice. Pilaștrii au bazele lor la pământ, iar deasupra susțin o bogată
<ornișe de profile clasice, cu friză împodobită, după moda italieneascä, cu sculp-

т. Este în aceasta o deosebire profundă faţă de modul de a decora piatra în monumen-
tele armenești sau arabo-otomane, deosebire deci şi faţă de acel mod care fusese împrumutat
din arta armeano-arabo-otomană, mult mai de vreme, de biserica Episcopală din Curtea de Argeş,
si, într'o măsură mai mică, de biserica mânăstirii Dealu. La aceste din urmă monumente —
dealtfel si la Dragomirna, acolo unde decoratiunea există — ornamentul se leagă cu liniile prin-

cipale de arhitectură
2. N. Iorga, op. cit., pag. 303.

GRIGORE ION

352

turi, cu mutule şi console. Intre pilaștri, cari sunt grupați când câte doi (pe
corpul principal), când câte unul (pe absidă şi pridvor), se deschid ferestre
mari în arc de cerc, încadrate de pilaştri sprijiniți pe console şi încoronați de
frontoane triunghiulare (fig. 303.) Ordonanţa aceasta arhitectonică de pe fa-

Fig. 302. Biserica Golia din Iași. Sectie si plan. (După С. Balş).

tadele Goliei este exact cea italienească, pe care o găsim la atâtea monumente
din Roma şi Italia secolului al XVI-lea, şi care face trecerea între Renaștere
si Baroc. Calea pe care a sosit în Moldova această arhitectură, poate fi cea di-
zectă — vreun meşter adus deadreptul din Italia! — sau, cum pare mai pro-
babil, cea indirectă, şi anume prin intermediul Poloniei, covârsitä în” acea vreme
de fnrâurirea stilului baroc, țară cu care Vasile Lupu a avut în ultimii ani relațiuni
destul de strânse 2.

т. б. Balș, vorbind de călătorul italian Cornelio Magni, саге a vizitat Golia la 1672,
zice că i s'a spus atunci acestuia că printre meșterii constructori ai bisericii au fost şi.italieni
aduşi chiar din Roma: Bis. Mold. din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea pag. 166.

2. G. Balș, ibid., pag. 166.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 353

Partea din fațade de deasupra cornișei, dimpreună cu turlele si cu bazele
lor, prezintă un decor compus din elemente de proveniență orientală, caracte-
zistice primei jumătăți a secolului al XVIII-lea, si cari sunt justificate, aici,
prin refacerea în această epocă a turlelor și bolților, distruse de foc și de cu-
tremur, pe vremea lui Grigore Ghica Vodă 1.

3. Arhitectura celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea este carac-
terizată prin câteva monumente foarte importante ca mărime, dar nu tot atât

Fig. 303. Biserica Golia din Iaşi

de însemnate ca originalitate. Ele reproduc în linii mai mult sau mai putin exacte
cele două monumente esenţiale clădite către jumătatea secolului : Trei Ierarhii
şi Golia

Astfel, dușmanul si urmașul la domnie al lui Vasile Lupu, Gheorghe Stefan,
copiază, în 1655, Golia la Cașin, dând însă arhitecturii exterioare o linie mult
mai liniştită, cu pilastrii drepți; fără capiteluri corintice şi fără cornișă împo-
dobită deasupra lor. Acelaș domnitor rezidește, în alte forme decât cele origi-
nale, și după normele vremii sale, biserica mânăstirii Putna, dărâmată de Vasile

т. Letopiseţul lu Neculae Muste III. pag. 192. apud. Balș, op. cit, pag. 163. Vezi dea-
semenea pentru discufiunea în jurul arhitecturii acestei bisericii, N. Ghika-Budeşti : Biserica Golia
în „Bul. Com. Mon. Ist.” 1924 şi mai ales G. Balș, op. cit., pag. 159—166.

354 GRIGORE IONESCU

Lupu.1 Ca plan, această biserică reproduce ре cel al Galatei. Arhitectura in-
terioarä, din punct de vedere structural si sumar decorativ, aminteşte pe cea
a bisericii Trei Ierarhi din Iaşi. Turla de pe pronaos dela aceasta din urmă

Fig. 304. Biserica mânăstirii Putna. Fațada laterală (după G. Balş).

este însă înlocuită la Putna de o largă calotă sferică, ridicată pe nervuri între-
tăiate după sistemul complex al arcurilor piezise moldoveneşti.

Turla naosului, reclădită în două epoci diferite, fnlocueste pe cea origi-
nalä din vremea lui Gheorghe Stefan, care fusese dărâmată de un cutremur
în 1739. Partea de jos, ridicată pe o bază cu colțurile rotunjite după moda
barocă a secolului al XVIII-lea, si având muchiile fetelor împodobite cu co-
lonete răsucite, este opera mitropolitu ui Iacov; partea superioară, de dia-

Т. Inscripția ne spune că biserica „a inoit-o Io Georgie Stefan Voevod si s'a săvârșit їп
zilele lui Io Istrati Dabija Voevod în anul 7170”.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 355

metru mai mic si de o arhitectură mai simplă, a fost adăugată de Rom-
stôrfer care a restaurat biserica în 1902.

Fațadele sunt împărțite de brâul în torsadă în două registre, decorate,
cel de jos, cu arcade oarbe, lungi, sprijinite pe colonete ce se sfârșesc în mod
foarte curios pe console, iar cel de sus, cu un rând de ocniţe turtite şi intrate

Fig. 305. Biserica mânăstirii Cetăţuia, lângă Iaşi.

în raport cu fața zidului (fig. 304). Aceste ocnițe, ale căror arcuri se sprijinesc
pe colonite de o formă curioasă, dimpreună cu şirul de arcusoare de deasupra
lor, amintesc foarte vag decorul de pe partea superioară a fațadelor dela Trei
Ierarhi.

După felul cum Gheorghiță Ştefan zidise la Casin o biserică după modelul
Goliei, tot aşa, їп 1672, Ion Duca Vodă, zideste după modelul celor Trei Ierarhi,
pe dealul de lângă Galata, unde fusese la început cetățuia Iaşului, o mânăstire
ce poartă nume după numele colinei pe care se găseşte : Mânăstirea Cetățuia.
Ca plan, secțiune si elevație, biserica acestei mânăstiri este o copie fidelă a

356 GRIGORE IONESCU

celor Trei Ierarhi. Se deosebește de aceasta însă prin aceea că în interior face
mai cu economie uz de ornamentul în chip de torsadă, iar în exterior leapădă
cu desăvârşire acea haină bogată de ornament sculptural migălos şi costisitor.

Fațadele, tăiate în două de brâul caracteristic, pus între două fâșii de frunze
cioplite în relief, sunt decorate numai pe partea superioară de două şiruri de oc-

Fig. 306. Biserica Sf. Niculae din Suceava.

nite alungite (fig. 305). Acest decor arhitectural, sobru, pus pe ziduri de pro-
porții elegante, face din Cetăţuia, care e o copie, un monument superior
modelului, din punct de vedere arhitectonic, vădind un gust mai rafinat şi o
înțelegere mai bună a frumosului obținut prin simplicitate.

4. Alături de această seamă de monumente de oarecare importanță, cari
ilustrează secolul al XVII-lea, independent, sau foarte putin atinse de influența
exercitată asupra arhitecturii acelei vremi de bisericile mari, Galata, Drago-
mirna sau Golia, se clădesc o mulțime de biserici mai mici, la ţară sau
chiar la oraşe, cari, păstrând vechiul plan moldovenesc (biserica din Bur-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 357

-dujeni, biserica Albă din Baia, Paşcani, Bogdana si altele), se infiltrează printre
monumentele vremii, după expresiunea foarte sugestivă a lui G. Balș, ca un
„leit-motiv” al vechei tradifiil, care merge pierzându-se tot mai mult, Altele

Fig. 307. Biserica Vovidenia din Iaşi.

— şi acesta e cazul cel mai frequent — păstrând acelaș plan, primesc dea-
supra pridvorului un turn-clopotniță, de cele mai multe ori de proporţii joase
şi greoaie (Sf. Niculae din Suceava, Nicorita din Iaşi și altele).

Prima dintre bisericile cari primesc acest turn turtit pe pridvor pare să
fie Sf. Niculae din Suceava, zidită la 1611 (fig. 306).

т. G. Balş, ор. cil., pag. 592.

|
|

358 GRIGORE IONESCU

Forma aceasta de clopotniță se modifică la Sf. Vineri din Iași, clădire din
prima jumătate a secolului al XVII-lea, acum dispărută, la care pridvorul,
mai îngust decât pronaosul, si cu cloponita de deasupra, apăreau ca un turn

Fig. 308. Biserica din Fâstâci jud. Vaslui.

uniform alipit bisericii pe fațada de Vest. Această ultimă dispozitiune este adop-
tată apoi la biserica Sf. Ion Botezătorul din Iaşi, sfârşită în anul 1635, la Vo-
videnia (fig. 307), la Sf. Ion Gură de Aur, la Sf. Ilie, toate din acelaș oraș, si
altele.

5. In prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe când în Muntenia ar-
hitectura se găsea într'o stare înfloritoare, datorită meșterilor lui Constantin
Brâncoveanu, în Moldova, härtuitä de domnii scurte, se desävärseste deca-
denta.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 359

Monumentele clădite în această vreme, de plan simplu, trilobat, păstrând
în genere clopotnița pe pridvor, nu sunt de nici o importanță. In interior,
c nstructia este întotdeauna stângace si neîngrijită, iar în exterior, alături
de chenarele de uși în acoladă sau semicirculare, cu sculpturi decadente, cari în-
locuesc pe cele gotice moldoveneşti și Renaștere, apar în decorul fațadelor o
serie de arcade oarbe, alungite si terminate cu arcuri polilobate în acoladă

Fig. 300. Biserica Sftii Teodori din Iaşi. Arcadă între pronaos şi naos.

multiplă (Proorocul Samoil-Focşani, Fâstâci-Vaslui (fig. 308), Sf. Ilie-Iași etc.).
Acet element decorativ, nou pentru Moldova, este rezultatul unei ultime
înrâuriri pe care Muntenia o are asupra principatului vecin.

In a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, tipul bisericilor simple, cu
clopotniță pe pridvor, care domină prima jumătate a secolului, se combină,
în ceea ce priveşte fațadele, cu decorul exterior de origine neo-clasică, introdus
de biserica Golia, și cu elementul nou muntenesc, dând naştere unui grup de
biserici cari reprezintă cea din urmă licărire de seamă în mersul spre decadentä
al arhitecturii moldovenești.

360 GRIGORE 10NESCU

Primul si cel mai important monument al acestui grup este biserica Sfinții
Teodori din Iași, zidită la 1761. Ca plan, еа nu se deosebește de cele precedente ;
are naosul separat de pronaos prin trei arcade sprijinite pe coloane cu capi-
teluri florale (fig. 309), pridvor mai îngust decât biserica si clopotniță deasupra,

Fig. 310. Biserica Sfții Teodori din Iaşi. Fatadä laterală.

la care se ajunge pe o scară în spirală practicată pe fațada de Nord, într'o caje
specială aşezată în colțul dintre pridvor si pronaos.

Naosul este supraînălțat de о turlă ridicată pe patru arcuri piezise, cir-
culare, cari au deasupra, dispuse pe un octogon, alte opt arcuri în acoladă.
Pronaosul este acoperit cu o boltă rezultată din intersecția a doi cilindri —

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

361

bonnet de prêtre — cu penetrafii la bază, iar pridvorul cu o boltă turtită dea-
semenea cu penetrafii. ы

Arhitectura exterioară e de un aspect nou, dar amintește pe cea a Go-
liei, din care de fapt se şi trage. Fațadele sunt decorate pe toată înălțimea de o

Fig. 311. Biserica Sfţii Teodori din Iaşi. Detaliu din fațada laterală.

serie de pilastri angajați, cu baze uşor profilate si cu capiteluri neo-dorice. In
partea superioară, pilaştrii rămân liberi ; nu susțin nici o cornise. Partea din
fațade care urmează lor până sub streaşină este decorată cu o serie de panouri
cu”contururi în acolade, foarte frământate și scobite în grosimea zidului (fig.
310). Deasupra ferestrelor, si între pilastri, se înscrie o altă serie de panouri

362. GRIGORE IONESCU

dreptunghiulare, terminate în acolade si având la bază, în relief, câteun
triunghiu susținut de o consolă. Panoul acesta decorativ este o derivație

Fig. 312. Biserica Sf. Gheorghe din Iași

foarte fantezistă, foarte barocă, a frontonului triunghiular care încoronează fe-
restrele mari dela Golia, fronton care acolo е încadrat de arcul în semicerc
de profilatură clasică, ce unește cei doi pilaștri vecini. Arcul semicircular a
devenit, la Sfinţii Teodori, arc în acolade, conform modei timpului, iar fron-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 363

Fig. 314. Biserica din Leţcani-Iaşi. Plan.

364 GRIGORE IONESCU

tonul triunghiular, ne mai fiind susținut de cornisa ferestrei, a primit de-
desubt o mică consolă (fig. 311).

Felul acesta de împodobire exterioară a avut un răsunet destul de
mare în arhitectura vremii de atunci. Fatade cu decor asemănător găsim în

Fig. 315. Biserica Sf. Spiridon din Iaşi.

acea epocă la o mulțime de biserici : în Iași, la Sf. Gheorghe — vechea mitro-
polie —(fig. 312), la Talpălari, apoi la biserica din Cilibiu, lângă Iași, la Sf.
Niculae din Târgu-Ocna (mult mai simplu), la Berzunti din jud. Bacău, si
la altele.

6. Alături de aceste forme baroce, într'o oarecare măsură meritoase, cari
merg pierzându-se din ce în ce, își face apariția, către sfârşitul secolului, un curent
nou de artă neoclasică italienească, venit în Moldova prin intermediul Rusieit.

Acest curent, care se stinge foarte repede, are, în Moldova, doi repre-
zentanfi mai de seamă : biserica Rotundă din Letcani, jud. Iași (fig. 313, 314),
zidită de Constantin Balș, și biserica Sf. Spiridon din Iaşi, reconstruită către
1804 (fig. 315)..

т. Balş, op. cit, pag. 281—284.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 365

Fig. 316. Biserica mânăstirii Frumoasa, lângă Iași

Fig. 317. Clopotnița bisericii din Itcanii-Vechi.

366 GRIGORE IONESCU

Acestui curent, care dăinuește încă la începutul secolului al XIX-lea,
se datorește cel din urmă ‘monument de seamä al arhitecturii moldovenesti :
biserica mânăstirii Frumoasa de lângă Iași (fig. 316, 318).

Fig. 318. Biserica mânăstirii Frumoasa, lângă Iaşi. Sectie şi plan.

LES

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESII

TABLOU

367

de bisericile moldoveneşti mai importante din veacurile al XVII-lea, al XVIII-lea şi
începutul celui de al XIX-lea.

10 |IpeatisiiMechi -- 30 | Sfinţii Teodori din Iași] тубі

II | Barnovschi din Iași . 1627 зт | SE. Gheorghe din Iași. 256+

12 | Bârnova-lași ‚1626—1629 32| Răducanu din Târgu

ІЗ | Nicorifa din Iași. . .|1626- 1629 Ocna 1762

14 |Miräuti, lângă Suceava 33 | Goläesti-Cilibiu, lângă!

15 | Sf. Ion Botezătorul din] 1631 EE

Iaşi 34 | Berzunţi . 1774

16| Serbesti-Neamt . . . 1637 35 | Bisericani 1786

17 | Sf. Atanasie de la Co- 36 | Leţcani 1793

кор 1638 37 | Sf. Spiridon din Iaşi . 1804
18 | Trei Ierarhi din Iași . 1639 38| Esurmoasa, lângă тазі. 1836
19 | Vovidenia din Iaşi . 1645

САР. ТХ.

Arhitectura Monasticä

т. Se înțelege prin mânăstire, un ansamblu de constructiuni grupate in
jurul unei biserici, înconjurate de ziduri puternice și destinate să închidă în
ele si să desvolte o viață religioasă și culturală din cele mai de pret.

Fig. 310. Mânăstirea Tutana din Argeş. (Sfârşitul secolului al XVIII-lea).
Plan general. (După N. Ghika-Budești).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNI

369

Incepând cu primele înjghebări ale unei vieți religioase, a existat în Princi-
patele Româneşti un număr foarte mare de mânăstiri. Primii întemeetori
ai unor astfel de așezări sunt călugărul ieromonah sârb Nicodem, stabilit către

Fig. 320. Mânăstirea Probota. (Inceputul secolului al XVI-lea). Plan general.

1390 în părţile Olteniei din jurul Severinului, și ucenicii acestuia. Nicodem zi-
deste întâiu în Tara Românească mânăstirile Vodița şi Tismana, apoi, în Tran-
silvania, mânăstirea Prislopului 1. Ucenicii lui, pătrunzând în Moldova pe la

1. G. Balș, Despre Biserica Prislopului, în „Bul. Com. Mon. Ist.” 1931, pag. 07. Dovedin-
du-se că biserica e de acelaş tip cu Vodița, si din acelaș timp, se înţelege că mânăstirea a fost

întemeiată de aceeaşi călugări sârbi cari au zidit biserica.

370 GRIGORE IONESCU

sfârșitul secolului al XIV-lea, zidesc, la 1390, mânăstirea Neamț 1, după care
curentul acesta nou se întinde în jos pe apa Bistriţei şi, începând cu Alexan-
dru cel Bun, care ridică mânăstirea Bistrița ?, si cu Mircea cel Bătrân, care

ânăstirea Putna. (Epoca lui Stefan cel Mare, reclădită de Gheorghiţă Stefan)

Fig. 32
clădește Coz domnitorii următori înmulțesc din ce în ce numărul mânăsti-
rilor.

Dintre mânăstirile originale ridicate la începutul vieții religioase româ-
nesti, foarte puține — sau mai exact foarte puţin din ele — ne-au mai rămas;
cele mai vechi datează din secolul al XV-lea, cele mai recente și mai nume-
roase sunt din secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea. Cea mai mare

Iorga, Istoria bisericii Româneşti pag. 58
2. N. Iorga, ibid

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 371

parte din aceste mânăstiri sunt zidite în ascunzisuri de munți, pe platourile
şi văile Carpaţilor, în mijlocul pădurilor seculare, cari le îmbracă în umbră şi
tăcere. t

Ca si mânästirile dela Muntele Athos, dupä al cäror tip sunt dealtfel tic-
luite, ele au un pronuntat aspect exterior de fortärete.

Planul unei mânăstiri are în general o formă dreptunghiulară, relativ
regulată (fig. 319, 320). Zidurile închid o incintă spațioasă, în centrul căreia

Suceviţa. (A doua jumătate a secolului al XVII-lea

se găsește întotdeuna biserica, complet izolată de toate celelalte clădiri anexe 1.
Forma incintei este deseori condiționată de configurația terenului (fig. 332).
Pozitiunea bisericii față de zidurile înconjurătoare este la rându-i condiționată
de orientare : biserica trebuind să aibă totdeuna altarul îndreptat către Ră-
sărit, se întâmplă deseori са ea să ocupe о pozitiune piezișă față de zi-
duri (fig. 325). Când о dispozițiune regulată este posibilă, atunci biserica este
aşezată în centru, iar dreptunghiul incintei are latura mai lungă paralelă cu

âteodatä se рй

esc în incintă două hiserici. De pildă la Mânăstirea Neamţ. Biserica
mică e construită însă mult mai târziu.

Fig.

GORE IONESCU

Fig. 323. Mânăstirea Dragomirna. Colț de ziduri cu balcon şi metereze.
(Inceputul secolului al XVII-lea).

324. Mânăstirea Dragomirna. Planuri si secție printr unul din zidurile înconjurătoare.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

DI
a
ca

Fig. 326. Mânăstirea Răchitoasa Fig. 327. Mânăstirea Răchitoasa.
Turn la colț de ziduri. Turn la colţ de ziduri.

374 GRIGORE IONESCU

axa principală a bisericii. Zidurile sunt groase si înalte, deseori construite si
cu scopul de a fortifica mânăstirea, fiind, în acest caz, prevăzute cu drumuri
de strajă, câteodată acoperite (fig. 323— 324), cu crenele și, mai târziu (în
secolul al XVII-lea), cu metereze dispuse pe un singur sir sau pe mai multe
şiruri etajate. Colţurile patrulaterului incintei — două, trei, sau câteodată toate

A
i
d

Fig. 328. Mânăstirea Miera din Putna. Turnul intrării.

patru — sunt întărite cu turnuri de pază şi apărare, a căror formă este
de obicei patrată (fig. 326), deseori circulară (Golia-Iaşi), şi, câteodată, po-
ligonală (fig. 327). Intrarea în mânăstire se face pe sub un turn mai mare
și mai puternic, dispus pe una din laturile patrulaterului. Acest turn ser-
veste în general si de clopotniță (fig. 328, 329), şi pozitiunea lui este deseori
condiţionată de drumul cel mai apropiat care dă acces la mânăstire. El poate
fi aşezat pe orice latură. In majoritatea cazurilor este fortificat și adesea în-
zestrat cu constructiuni speciale pentru o cât mai bună apărare a intrării. Asa,

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 375

de pildă, la Hlincea, intrarea era apărată la nevoe de о hersă 1, iar la Schitul
Hadâmbu din jud. Iaşi (fig. 330, 331), încăperea de de-asupra intrării are spre

Fig. 320. Mânăstirea Răchitoasa. Turnul intrării.

exterior şi deasupra porţii de intrare un lăcaș ieșit, un fel de „bow-window”'
numit în frantuzeste „echauguette”, construit din plăci de piatră, şi care nu

т. ©. Balș, Bisericile din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, pag. 305. Prin hersă se
înţelege un fel de dublă poartă formată dintr'un grilaj de fer cu tepi. Această poartă, suspendată
cu lanţuri puternice de bolta intrării unde avea un lăcaş special, putea fi scoborâtă în cazuri
de invazii pentru o mai bună apărare a intrării,

376

GRIGORE 10NESCU

Fig. 331. Schitul Hadâmbu. Secţii prin turnul intrării si prin bucătărie.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 377

prezintă nici o deschizătură spre exterior, în afară de o gaură practicată în
pardoseală exact de-asupra intrării, prin care apărătorii putea turna asupra
năvălitorilor cari fortau intrarea, apă fiartă, untdelemn sau smoală fierbinte,

777

Sim Trend et
ec

Fig. 332. Mânăstirea Răducanu din Târgu-Ocna.
(A doua jumătate a secolului al XVIII-lea). Plan general. (Releveu Stefan Balş).

Un lăcaș asemănător există de-asupra intrării bisericii aceluiaș Schit — extiême
réduit — iar construcțiuni asemănătoare, cu pardoseală găurită, se mai pot
vedea la Cașin si Ја Zamca 1.

Pe lângă biserică si zidurile înconjurătoare cu turnurile lor, o mânăstire
mai cuprinde și o seamă de alte constructiuni, chemate să servească uzului
comun al călugărilor locuitori, al străinilor vizitatori sau pelerini și deseori o

378 GRIGORE IONESCU

clădire specială este destinată ca locuință de recreatie a Domnitorului sau a
ctitorilor 1.

Fig. 333. Stäretia şi arhonderia mânăstirii Suceviţa. Sus, plan parter;
jos, plan etaj. (După С. Balș).

Aceste clădiri anexe, cari de obicei sunt dispuse în lungul zidurilor ex-
terioare si alipite acestora sunt ` а) paraclisul, care se găsește, fie în turnul

Fig. 334. Trapeza "mânăstirii Neamţ.

de intrare deasupra bolții pasajului, fie în clădiri deosebite; b) clisiarnifa
sau încăperile destinate păstrării veșmintelor şi tezaurului ; c) casele domnești
1. Astfel de locuințe se găseau la Probota lui Petru Rares, la Slatina — care s'a păstrat

aproape în întregime — a lui Lăpuşneanu, la Cetăţuia, la Brebu din Prahova a lui Matei Basarab,
la Horez a lui Brâncoveanu, etc.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 379

sau ctitoriceşti ; d) stärefia sau casele egumenești ; е) arhonderia sau locuințele
destinate oaspeților și vizitatorilor ; f) chiliile cu anexele lor : sala de mâncare
sau trapezăria, bucătăria si pivnițele.

Fig. 335. Trapeza Dragomirnei. Sectie.
(După G. Balş).

Fig. 336. Trapeza Dragomirnei. Plan. (După G. Balș).

380 GRIGORE IONESCU

Dintre aceste clădiri mânästiresti, prezintă o importanță deosebită tra-
pezăriile, bucătăriile si pivnitile.

Trapezäriile sunt de obicei săli mari, de formă dreptunghiulară, acoperite
cu bolți cilindrice sau în cruce, susținute, pe de o parte de zidurile laterale,
pe de alta, de o serie de stâlpi dispuși în lung pe axul sălii.

Fig. 337. Trapeza Dragomirnei.

La Dragomirna, această sală e de un interes cu totul special. Incăperea
dreptunghiulară are în mijloc un pilon de secțiune octogonală, care susține
bolta construită pe nervuri, după moda gotică (fig. 336—337). Foarte bine pro-
portionatä si luxos boltită, această sală de mâncare a servit ca model trape-
zăriilor, așa zise „săli gotice”, de la Trei Ierarhi şi Cetăţuia din Iași! (fig.
338—339).

Bucătăriile sunt încăperi de formă patrată, foarte interesante prin modul
cum sunt boltite. Căutându-se un procedeu cât mai practic pentru eliminarea
aburilor si a fumului, asigurându-se în acelaș timp şi o bună ventilație, s'a
imaginat un sistem de bolți suprapuse, cari se restrâng pe măsură ce se înalță,
sfârșindu-se câteodată printr'un coș de diametru foarte mic. Printre exemplele
admirabile de acest fel pot fi citate bucătăriile dela Hurez, Hadâmbu, Plum-
buita (fig. 340), Aninoasa (fig. 341), Antim din Bucureşti (fig. 342 — 343) şi
altele).

Trebueste notat faptul că aceste bucătării, prin forma și sistemul lor de
boltire, — în special în ceea ce privește pe cele dela mânăstirile din Muntenia, —

8. С. Balş, op. cit., pag. 303.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

Fig. 338. Sala gotică din casele egumenești de la mânăstirea Cetăţuia lângă

Iaşi

Fig. 339. Casele egumenesti cu sala gotică de la mânăstirea Cetăţuia. Plan etaj

381

382 GRIGORE IONESCU

sunt foarte asemănătoare cu magherioanele sau bucătăriile mânăstirilor dela
Muntele Athos (Chilandar, Cutlumus, Тауга, $. а.). Totuşi, pe lângă acestea,

Fig. 340. Bucătăria de la mânăstirea Plumbuita lângă Bucureşti
Plan si secție.

avem unele іп cari sistemul de boltire este foarte ingenios şi specific muntenesc
(Văcăreşti, Hurez).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

383

2. Alături de mânăstiri trebueste notată deasemenea existența schitu-
rilor, a căror organizație si așezare este foarte asemănătoare cu acea а mânăs-

341. Bucătăria dela mânăstirea Aninoasa. Sectie și plan,

tirilor. Se deosebesc de acestea prin aceea că închid o suprafață mult mai mică,
au biserici de dimensiuni reduse, iar clădirile anexe se reduc la unul sau două

384 GRIGORE IONESCU

Fig. 343. Mânăstirea Antim din Bucureşti. Plan general.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 385

şiruri de chilii dispuse la parter în lungul zidurilor și alipite acestora (Schitul
Hadâmbu din jud. Iași (fig. 330), Schitul Cornet din judeţul Vâlcea (fig. 126),

Fig. 344. Schitul Posada din Prahova.

Schitul Sf. Ștefan lângă Hurez, Schitul Posada din Prahova (fig. 344) şi
` altele).

ОАР. x.

Arhitectura Militară

Inainte de întemeierea Principatelor, pământurile locuite de Români au
fost apărate contra invaziilor, pe linia Dunării şi până la Dobrogea, la început,
de Romani, apoi de Bizantini, cari au luat locul Romanilor, restaurând cetăţile
dela Dunăre şi creind fortificaţii noi în Dobrogea. Mai târziu, după întemeierea
Principatelor, au lucrat la întărituri cu caracter militar pe malul Dunării și
Turcii.

Fig. 345. Urmele cetății Poenari, în Argeş.

Pe malul drept al Dunării, singurul mal fortificat, unde au stăpânit Ro-
manii, Bizantinii si Turcii, cetățile erau numeroase. Intre acestea pot fi menfio-
nate Vidinul, care e în bună stare, Nicopole, deia care se păstrează o parte din
fortificații, Giurgiu, care a dispărut, Turtucaia, Brăila, pe care au creeat-o
Turcii la 1550, Chilia, Ismailul, ș. a.

Dintre toate cetăţile vechi, cea mai importantă era, fără îndoială, Ce-
tatea Albă (fig. 347), situată pe Limanul Nistrului, pe care Bizantinii o chemau
Maurokastro (cetatea neagră), iar Genovezii, сагі au păstrat-o până la 1410 ',

1. N. Iorga, Les châteaux occidentaux en Roumanie, în „Bul. Com. Mon. Ist.” 1929, pag. 52.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI w 387

Moncastro. Dela Genovezi, cetatea a trecut in stăpânirea Moldovenilor, cari
i-au zis Cetatea-Albă, din cauză că era de piatră şi ei o vedeau albă, spre de-
osebire de cetăţile lor de lemn, înegrite de vreme.

Afară de aceste cetăți semănate pe întinsul țării, pe cari Românii le-au
moştenit dela alții și le-au. păstrat, reparându-le și întărindu-le, pentru nevoile
lor, Muntenii și mai ales Moldovenii au avut si cetățile lor proprii.

In Muntenia și Oltenia mijloacele de apărare ale Românilor au fost de
un tip special și mai simple decât cele ale Moldovenilor. In Oltenia, exista casa
particulară întărită, cula !, prevăzută cu o cameră întărită si cu un balcon

Fig. 346. Cetatea Poenari din Argeș.
(Desen de V. Ștefănescu).

de observaţie. Afară de această fortificație particulară, au existat, din timpur
foarte vechi, mânăstirile înconjurate de ziduri puternice, prevăzute cu turnuri
şi metereze, cari serveau scopurilor militäresti numai în cazuri de invazii și mari
pericole. Cetăți propriu zise de partea Carpaţilor munteni, nu se găseau decât
la Turnu-Severin, şi o mare fortificație în Argeș, Cetatea Poenari; dar aceste
aşezări militäresti sunt fundaţii străine, de origină ungurească ?.

Pentru Moldova, situația geografică și împrejurările istorice au favorizat
desvoltarea unei vieți militare mult mai bine organizată. Татай mai săracă în

т. Vezi mai departe capitolul despre arhitectura civ
2. N. Iorga, loc. cit. p. 55. Pentru mânăstirile fortificate vezi Cap. IX

388 GRIGORE IONESCU

avutii decât Muntenia, era mai bogată în pozifiuni susceptibile de a fi întărite
spre a împiedica intrarea dușmanilor.

Când, către 1350, principii moldoveni au părăsit pământurile de sub stă-
pânirea regilor unguri si s'au aşezat de cealaltă parte a munților, întinzând
stăpânirea lor în Moldova dincolo de apa Prutului, ei au găsit în aceste regiuni

Fig. 347. Cetatea Albă.

cetăţi şi castele mai vechi, pe cari le-au refăcut sau le-au înlocuit. Astfel, în
secolul al XV-lea si al XVI-lea, Moldova avea un număr considerabil de cetăţi :
la Apus, Cetatea Neamţului, clădită dela începutul Domniei moldovenești, cu
ziduri groase si 4 turnuri; la Miază-Noapte, Tefina, care era de origine polo-
neză, întemeiată probabil de Cazimir cel Mare, şi Suceava, care, desi fundată
înainte de descălecarea Moldovei, de niște colonii germane, se datorește totuși
lui Stefan cel Mare, care este si creatorul sistemului de apărare prin cetăți si
acela care a instituit pârcălăbia 1; la Răsărit se găseau : Hotinul, moştenit dela

1. N. Iorga, Istoria Armatei Românești, I, pag. ©з.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 389

Polonezi, Soroca, atribuită lui Petru Mușat, dar refăcută din piatră de Petru

Fig. 348. Cetatea Albă. Plan.

Rares 1, Orheiul, din timpul lui Ştefan cel Mare si Tighina; iar la Miazä-zi,

т. Romstărfer, Cetatea Sucevei, cu о notitä istorică de Al. Lapedatu, Bucureşti, 1913
pag. XXII, nota 5.

390

GRIGORE IONESCU

Fig. 349. Cetatea Soroca.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 391

Crăciuna, Chilia, refăcută de Stefan cel Mare și Cetatea Albă, moștenită dela
Genovezi.

Ca regulă generală, o cetate moldovenească nu se deosebea, în ce privește
dispoziția și sistemul de apărare, de o cetate oarecare bizantină.

Un sistem complicat de obstacole, naturale ori create de mâna omului,
proteja un punct principal, care era fortăreața propriu zisă : o cetate se com-
punea dintr'un zid înconjurător frânt, de piatră —sau, cum e cazul în Moldova,
de cărămidă amestecată cu piatră — de grosimi variind între 1,80 m și 4,00 m

Fig. 350. Cetatea Soroca.

şi înalt până la 8,00 m, prevăzut cu creneluri si cu un drum de straje către
interior, drum care era susținut fie de un zid continuu (Cetatea Albă), fie de
pari de lemn înfipţi în zid (Soroca). In colțul fiecărei frânturi de zid. e situat
câte un turn puternic, care flanchează zidul. De jur împrejurul cetăţii, către
exterior, se întinde un șanț larg si adânc, sprijinit de un parapet de zid. In
curtea închisă de aceste ziduri se găseşte citadela, care, cum е cazul la Ce-
tatea-Albă (fig. 348), este înconjurată de un patrulater de ziduri puternice,
prevăzute cu 4 turnuri cilindrice. Intrarea se face pe sub unul din turnuri,

392 GRIGORE IONESCU

care, ca punct mai vulnerabil, e cu mare îngrijire întărit: la Cetatea-Albă,
de pildă, intrarea se compune dintr'o poartă căzătoare, care se deschide alu-
necând pe niște jghiaburi săpate în piatră; urmează apoi o a doua poartă
cu două canaturi si însfârşit, spre interior, o a treia 1. Spre exterior exista un
pod ridicător „pont levis”.

Sistemul acesta complicat si complet de întărire era simplificat atunci
când cetatea era de mai mică importanță. Așa, de pildă, Soroca (fig. 349 — 350),
zidită de Petru Muşat şi refăcută de Petru Rares, se compune dintr'o singură
incintă dreptunghiulară înconjurată de ziduri de piatră, prevăzute la colțuri
cu 4 turnuri, dintre cari 3 de secțiune circulară iar al 4-lea, prin care se făcea
intrarea, de secțiune patrată. Zidurile aveau, ca si la celelalte cetăți, creneluri,
iar spre interior un drum de strajă, care era un fel depod sprijinit pe grinzi
de lemn înfipte în 2142.

O altă cetate care avea un dispozitiv oarecum deosebit și o formă su-
perioară față de clădirile cu caracter pur milităresc, a fost vestita cetate a
Sucevei, devenită, către sfârșitul secolului al XIV-lea, Scaun de domnie. Inte-
meiată înainte de descălecarea Moldovei, a fost refăcută si întărită de Ștefan
cel Mare, care o pune în funcție militară 3, ridicându-i un al doilea rând de ziduri
pe lângă cele ale castelului propriu zis. Părăsită de Alexandru Lăpușneanu
şi asediată în 1653 de Gheorge Ştefan, este din nou refăcută,ca să fie apoi
arsă de Dumitrașcu Cantacuzino în 1675 şi lăsată să cadă definitiv în ruină.

In urma săpăturilor făcute cu mare răbdare, timp de câţiva ani, K. A.
Romstorfer a scos la lumină zidurile cetăţii, dând o descriere completă a tuturor
constructiunilor, Iată, după indicațiile date de elf, care era aspectul si dispo-
zitia acestei cetăţi. Se înălța pe o culme de deal prăpăstios, deasupra unei
тарі spre S. E. de orașul cu acelaș nume. Avea în față biserica Miräutilor, fosta
mitropolie a Moldovei, mai departe, cam în aceeaşi direcție, Mânăstirea Zamca,
iar la dreapta, către N. E., apa Sucevei. Se compunea dintr'un castel închis
intr'o curte înconjurată de ziduri puternice, dispuse după un traseu curb și
neregulat (fig. 351). Zidul acesta împrejmuitor, prevăzut cu 6 turnuri de sec-
tiune semi-circulară, era zidul de apărare, si avea o grosime de 4.00 m. 5.
Castelul ocupa centrul curții și se compunea dintr'o clădire de formă drept-

1. Vezi deasemenea, la capitolul arhitecturii monastice, modul de apărare al intrării în
mânăstiri.

2. Vezi Al. Lapedatu, Cetatea Sorocei, în „Bul. Com. Mon. Ist.” VII, pag. 85—93.

3. AL. Lapedatu, ibid. pag. XXVI.

4. K. A. Romstorfer, Lapedatu, op. сй. p. 34 şi urm.

5. Zidul acesta, gros de 4.00 m., nu e de fapt cel original, ci o întăritură a acestuia,
care avea o grosime numai de 1,80 m.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 393

unghiulară cu turnuri la colțuri si pe laturi, și închidea la mijloc o cur-
ticică patrată. După tradiție, cetatea avea 7 turnuri , cari erau desigur
cele ale castelului propriu zis. Intrarea în palat se făcea pe sub unul din tur-
nurile de pe laturi, probabil pe sub cel dinspre Nord, pe care tradiția popu-
larä îl numea „Ne bojse”, adică nu te teme 2, turn care ar fi fost așezat în
fața odăilor domneşti si din care se putea avea o întinsă vedere împrejur. Cons-
trucţia era făcută din piatră necioplită si cărămidă. Bolţile erau construite din
cărămidă, dar pentru micșorarea presiunilor laterale s'au întrebuințat dease-
menea tuful şi siga.

Fig. 351. Ruinele Cetăţii Suceava (după Romstôrfer).

Astfel, călăuziți de preocupările lor pentru organizarea unei vieți mili-
tăreşti si de nevoia de a-și apăra țara contra dușmanilor năvălitori, Moldovenii
au dat, în materie de arhitectură militară, construcții de mai multe tipuri. Oraşe
întărite înconjurate cu șanțuri și palisade (Baia), sau cu ziduri continui (Chilia,
Romanul) ; cetăţi ridicate numai cu scopul de rezistență și apărare (Cetatea
Neamţului, Crăciuna, Hotinul, Cetatea-Albă) si, însfârșit, cetăţi fortificate, сагі
închideau între zidurile lor palatul domnesc (Suceava, Hârlău) 3.

1. Romstorfer, op. cit. pag. 48.

2. Idem, ibid., pag. so.

3. Pentru o documentare mai completă asupra arhitecturii militare la Români, în afară
de publicaţiile citate, vezi deasemenea ` N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetăţii Albe,
București 1809; Al. Lapedatu, Gravuri şi vederi dela Cetatea Albă, în „Bul. Com. Mon. Ist. VI
pag. 57—66; Contele de Langeron, Vechile cetăji româneşti, in „Bul. Com. Mon. Ist,” VIII, pag.
70—73; Paul Nicorescu, Cetatea Albă, Craiova f. d.

394

Tot acest ansamblu de construcții cu caracter militar, alături de clădirile
bisericești şi mânästiresti atât de importante, arată în modul cel mai elocvent
activitatea constructivă şi artistică moldovenească a fost din cele mai în-

că

Fig. 352. Cetatea Hotinului.

ă crea:

floritoare si variate, făcând astfel că pe pământul acestei țări o artă
și o arhitectură cu caractere superioare și personale, fapt care așează Moldova
şi din acest punct de vedere în rândul marilor țări de cultură și artă bizantină

CAP. XI.

Arhitectura civilă
Casa țărănească. Cula și casa boerească. Casa și palatul domnesc.

I. Casa țărănească. Dintre toate constructiunile ridicate de Români pe
pământul țării, cea dintâi și cea mai numeros reprezentată a fost fără îndoială
casa de locuit. Incepând cu coliba temporară a primilor locuitori păstori, ră-
tăcitori cu turma prin munţi si văi, si trecând apoi la locuința stabilă de
munte sau de şes, casa țărănească a cunoscut, în decursul vremurilor, o evo-
lutie din cele mai interesante.

Forma cea mai elementară a casei românești este cea a unui patrat sau
dreptunghiu, cuprinzând una, două, sau trei camere, dispuse pe o singură filă.
Această casă își are totdeuna fațada spre: Miază-Zi si de partea cea mai lungă
a clădirii. Spre deosebire de modul de construcție și așezare obișnuit în Ma-
cedonia şi în toată regiunea mediteraneană, unde casele țărănești, construite din
piatră și cuprinzând un parter si un etaj, sunt înghesuite unele în altele 1, casa
românească tip, cuprinzând numai un parter, se înalță liberă si curată în mij-
locul unei curți mari, care închide, pe lângă casă, un grajd, un Coşar, o ma-
gazie sau un șopron pentru păstrat unelte și lemne, cotete, pătuluri, etc.

Materialele întrebuințate în construcție sunt : lemnul, pământul galben
amestecat cu balegă și, în foarte mică măsură, piatra. Casa ware fundații; un
singur rând pe pietre groase, așezate direct pe pământ, constitue baza întregei
clădiri. Deasupra acestui zid rudimentar, se aşează o ramă de grinzi de lemn,
care susține un schelet de pari. Locul rămas liber între aceştia se umple
cu o împletitură de nuiele, peste care se întinde apoi cu mâna un strat gros
de tencuială, format din pământ galben, praf strâns din drum si balegă. Cons-

1. N. lorga, L'art roumain, pag. 3.

396 GRIGORE IONESCU

tructiunea astfel terminată, spoită cu lapte de var şi înconjurată de verdeață
și pomi, capătă un aspect apreciabil de curățenie si veselie.

Casa propriu zisă are în față, de partea fațadei, o prispă ridicată pe stâlpi,
cari, la locuințele oamenilor mai cu stare, sunt bogat împodobiţi cu crestături si
ornamente. Intrarea în casă se face prin mijlocul prispei. Scara, când subaza-
mentul este foarte mic, cum e cazul în Moldova 1, se reduce la o simplă piatră,

UL Š

ж АЫЛ
ee IN

Fig. 353. Casa povestitorului Ion Creangă din Humulesti, jud. Neamţ.

nivelul casei fiind aproape acelaș cu nivelul curţii (fig. 353). In Muntenia însă, casa
e mai ridicată, iar prispa prezintă de obiceiu o ieşitură, formând un foișor ridicat
pe stâlpi de lemn deasupra gârliciului care dă acces la pivnifä(fig. 354). Scara
se găseşte în acest caz pe lături. Casa țărănească de un tip mai evoluat se com-
pune dintr'o încăpere centrală și două odăi 2. Incăperea centrală, în care se
intră direct de pe prispă, conţine vatra sau căminul, a cărui construcție masivă,

1. N. Iorga, L'arte popolare in Romania „Roma 1930, pag. 39.

2. Inainte de а se fi introdus în graiul românesc termenul turcesc „odas
mere se chemau сазе; una, cea mai mare, casa mare, iar a doua, casa mică. Cfr. N. Iorga, op. си.
pag. 40, fapt care pentru Janecke explică — şi cu dreptate, cum observă d-1 Iorga — expresiunea
populară ` o pereche de case. Cfr. Janecke, Das Bauer und Bojarenhaus, apud Iorga ibid.

, cele două ca-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 397

așezată exact în fața intrării, ocupă aproape întreaga încăpere. In dreapta
si în stânga vetrei se găsesc celelalte două camere ; cea din dreapta, câteodată
mai mare, numită pentru aceasta casa sau odaia mare, este rezervată oas-
petilor. In ea se păstrează obiectele prețioase de artă casnică ` ştergare cu măes-
trite cusäturi, cămăși si ii brodate, scoarte, blidare, etc. Camera din stânga

Fig. 354. Casă ţărănească veche din Călimăneşti.

servește uzului comun al familiei. Patul este format, atât în camera mare cât
şi în cea mică, dintr'un divan de scânduri — lavifä, — dispus în lungul pere-
filor, pe care membrii familiei dorm laolaltă.

Casa este acoperită cu şindrilă 1. Acoperișul, în patru ape, cu pante re-
pezi, adăposteşte un pod spațios, în 'care țăranul își păstrează pentru vreme
de iarnă fructele şi carnea, supuse la o afumare continuă, deoarece — si cu acest
scop — coșul vetrei se opreşte în pod, iar fumul iese afară, căutându-și cu -ane-

т. Casa ţăranului sărac dela şes, care este construită din pământ bătut; fără osaturä de
lemn, este acoperită deasemenea cu pae, stuf sau coceni.

398 GRIGORE IONESCU

voință loc printre sindrile. Deseori, acoperișul este prelungit spre partea de Nord. Í
ca să acopere o bucătărie mai mică si un depozit, aceste încăperi ferind în
acelaș timp camerele de locuit de bătaia directă a crivätului.

In legătură cu casa și gospodăria țărănească trebueşte pusă și poarta de
intrare în curtea casei, acel атс de triumf rustic deschis către uliţă, în care
țăranul își pune întreaga silință ca să arate trecătorilor toată măestria lui în A

Fig. 355. Poartă la o casă țărănească din Odorhei,

prelucrarea si împodobirea lemnului. Câte odată, această poartă se reduce la trei

pari simpli, îngropaţi în pământ, cari susțin în balamale cele două porți ` poarta

mare a carelor si animalelor, și portifa. Dar foarte des aceste două porţi sunt

reunite în partea superioară de un acoperiș de şindrilă înfundat 1, iar stâlpii

porții, ca si porţile însăși, sunt umplute cu săpături în lemn de o îndemânare,
minufiozitate şi măestrie rară (fig. 355). In unele cazuri, printr'o înțelegere

şi iubire a simetriei, poarta mare este flancată de două portife, cari pot avea I
chiar acoperisuri separate.

т. Deseori acest acoperiș adăposteşte o căsuță de porumbei

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 399

4 Constructiuni asemănătoare ca formă si împodobire adăpostesc deseori
fântâni, sau consacrează locuri în cari s’a întâmplat cândva vreun fapt de im-
portanță deosebită.

2. Alături de tipul acesta de casă țărănească, pe care îl găsim, nu numai
în Muntenia, Moldova si Sud-Estul Transilvaniei, ci şi în țările vecine, în cari
popoare diverse au luat locul si tradiția de așezare a vechilor Traci 1, şi-a făcut

Lë

356. Casa Dobrescu din Ploesti : a. planul pivnitelor ` b. planul etajului.

apariția cu vremea, un tip nou de casă, care este o adaptare locală a tipului
mediteranean. Aceasta este casa boerească modestă sau semi-boerească, cons-
truită din cărămidă si lemn. Se compune din două caturi: un parter siun
etaj. Catul de jos, de obicei la nivelul solului, este destinat a fi pivniţă și de-
pozit (fig. 356), deşi câteodată, în parte, este chiar locuibil; catul dedeasupra
pivnitei cuprinde locuința propriu zisă si se compune dintr'o sală mijlocie si

т. Polonia, Serbia, Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, cfr. N. Iorga, op. cil, pag. 41.

|
|
|
|
|

400 GRIGORE IONESCU

trei, patru sau chiar mai multe camere, dispuse de o parte şi de alta a acestei
săli (fig. 356,b). Accesul la etaj este dat de o scară exterioară de lemn, care ajunge
în față pe un balcon, sprijinit, ca si la casele țărănești, pe stâlpi sau colonete
de lemn împodobite cu crestături (fig. 357). Astfel de case există în Muntenia
in județele Argeş, Mușcel, Vâlcea, Prahova, Dâmboviţa, Buzeu.

De o formă mai originală, dar în acelaș timp mai apropiată de aspectul
casei fortificate mediteraneene, casa boerească din Oltenia, venită din Dalmația
prin intermediul Serbiei anterioare 1, este cunoscută în România sub numele

Fig. 357. Casa Dobrescu din Ploesti. Stâlp de la ceardac.

de culă, pe care i l-au dat Turcii 2. Se compune dintr'un parter si două etaje.
Forma obișnuită este сеа a unui pătrat. La parter, se găsește, ca si la casa
semi-boerească, pivnifa (fig. 360) ; etajul Län cuprinde trei sau patru camere
de locuit, luminate de ferestre mari (fig. 360,b), iar ultimul cat se compune de
obicei din două camere, având totdeuna un balcon ridicat pe stâlpi de zidărie

т. N. Iorga, L'art roumain, pag. 4

2. Pentru desemnarea unei astfel de case, termenul turcesc de culă a fost păstrat numai
de Români. Albanezii au adoptat acest termen pentru constructiunile de apărare în cari ziduri
cu metereze unesc între ele camere dispuse în continuarea unui turn adevărat. Celelalte popoare
balcanice au adoptat pentru această casă termenul grec „pyrgos”. Cfr. N. Iorga, L'Arte popo-
lare in Romania, pag. 45.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 401

358. Casă boerească din Ploesti, str. Stefan cel Mare

Fig. 359. Casa Slävitescu din Slăviteşti-Vâlcea. (Aquarelă de D-na arh. Delavrancea Gibory)

402

Fig. 360. Cula din Curtisoara jud.
Gorj. Planuri : а. pivnita ; b. par-
terul; с. etajul.

GRIGORE IONESCU

grosi si scunzi, uniți între ei cu arcuri eliptice
simple (fig. 360,c), polilobate, sau festonate, —
adică o serie de arcusoare mici, sprijinite pe un
tirant de lemn (fig. 361). Scara se găseşte tot-
deuna în interior. Câteodată forma planului nu
este perfect dreptunghiulară (fig. 362, a, b, c), în
care caz balconul dela ultimul cat e dispus pe
colț. Etajul superior se reduce adesea, la culele
mai vechi, la o singură încăpere mică, cu ferestre
înguste — camera de pază şi atac — şi la balcon
(fig. 362,c), sau — ca la Pojogeni—la un sim-
plu loc de observaţie practicat sub acoperiş și
construit din lemn. Incăperile sunt deseori aco-
perite de foarte interesante bolți cu penetratii,
decorate cu stucării. Vatra țărănească este înlo-
cuită de soba de zid, construită monumental, cu
olane așezate în chip de colonete, cu profile bo-
gate şi forme deosebite, având aspectul unei ade-
vărate mobile de lux.

Casa boerească tip culă, împământenindu-
se, pierde din ce în ce mai mult acel aspect de
construcfiune fortificată, şi capătă, în unele ca-
zuri, o formă şi o înfățișare care îi dau un caracter
deadreptul naţional. Planul robust, de formă pat-
rată, cu ziduri puternice, întrebuințat la cule,
primind ferestre mari si uși largi, se înconjoară
cu un balcon deschis, cu acea prispă din fața
caselor ţărăneşti sau semiboeresti, sprijinită pe
stâlpi de lemn, impodobifi cu cioplituri, și dă
naștere unui tip de casă nouă, care este esen-
ţialmente românească.

Una dintre acestea, tot atât de interesantă
pe cât de curioasă, se găseşte în Com. Cartiu din
jud. Gorj — casa Cartianu. Parterul, care este
foarte putin scobit în pământ, cuprinde pivnita
cu dependintele ei; cele trei camere dela etajul
Tu, închise într'o formă patratä, au în față un
balcon limitat de un zid străpuns de trei go-
luri în plin centru. Acest zid se prelungește pe
cele două fațade laterale cu un șir de stâlpi de

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 403

lemn, cari închid o prispă continuă. La etajul superior, care are aceeași împăr-
tire cu cel de dedesubt, prispa, atât spre fațadele laterale, cât și spre cea
principală, este limitată numai de stâlpi de lemn (fig. 365, 366,). Scara se gă-
seste în colțul Nord-Est, în afara prispei, dar apărată totuşi de ploaie prin
acoperișul casei prelungit. Ajunge la etajul superior pe prispa înconjurătoare
care se continuă, curbându-se, şi pe o porțiune din fațada de Nord spre а con-
duce la umblători.

Fig. 361. Cula din Curtişoara. Fațada laterală.

Dar, pe când tipul acesta de casă cu planul regulat, cuprinzând, pe lângă
pivniţă, unul sau două etaje, este răspândit și întrebuințat atât de boieri
mici cât şi de cetățenii înstăriți, boerii mari, cari încep a călători și studia la
Constantinopol, când își clădesc o locuință, nu se mai mulțumesc cu împăr-
teala simplă românească, ci adoptă pentru casa lor forme mai complicate si
dispozitiuni de plan comune caselor turceşti. Asa, de pildă, casa Cantacuzinilor
din Măgureni — azi în ruină — începută de Drăghici Mărgineanu, către 1667
şi sfârşită pe la 1671 de fiul său Pârvu Măgureanu, care studiase la Constan-
tinopol!, е de un plan nou pentru Тага Românească si foarte complicat. Piv-

1. V. Dräghiceann, Casa Cantacuzinilor din Mägureni, în „Bul. Com. Mon. Ist.”, 1924,
pag. 12—45.

404

GRIGORE IONESCU

Fig. 362. Cula din Măldăreşti. Planuri ` a. pivnifa ; b. parterul; с. etajul

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 405

mita e împărțită în două : pivnita mare, de formă dreptunghiulară, acoperită
cu bolți cilindrice pătrunse sprijinite pe doi stâlpi centrali de secțiune cruci-
formă, destinată păstrării vinurilor, si pivnita mică, boltită cilindric, în care se
păstrau zarzavaturile, brânzeturile şi celelalte provizii (fig. 366). Intrarea la
parter se făcea pe latura de Sud printr'un foișor ridicat pe șase stâlpi, care co-
munica cu o sală mare dreptunghiulară, acoperită cu o boltă cilindrică cu
penetrafii. In dreapta și stânga acestei săli se găseau două mari saloane, iar

Fig. 363. Cula din Mäldäresti.

în fund, diverse camere și salonașe. Scara la etaj era dispusă într'o caje spe-
specială (fig. 367,b). La etajul I-iu, se găsea, pe latura de Nord, un balcon deschis
- un fel de loggia—al cărui zid exterior era construit din patru arcuri, spri-
jinite pe cinci coloane dintre cari două angajate (fig. 367,c).
Pe un plan asemănător s'a construit, către 1670, palatul Mitropoliei din
București, la care pivnita, de aceeaș formă si dispoziție ca si cea de la Măgu-
reni, este acoperită cu bolți cilindrice 1 (fig. 368).

1. Din această epocă datează probabil şi frumoasa pivniţă, acoperită cu 4 cupole, a caselor
boeresti din Leordeni, lângă Bucureşti (fig. 369). Casa actuală, ridicată deasupra acestei pivnițe
şi refăcută de mai multe ori, este proprietatea D-nei Dedy Romalo.

406 GRIGORE IONESCU

Cu zidirea casei Cantacuzinilor din Măgureni, a palatului metropolitan
din Bucureşti și a marei case boerești a Postelnicului Const. Cantacuzino dela
Filipeştii de Târg — ale cărei ruine sunt încă neexplorate — arhitectura civilă
muntenească să găseşte deja îndrumată pe calea cea nouă, care avea să ducă

Fig 364. Culă din Gorj

foarte curând la formele perfecte și luxoase ale palatelor domnești ridicate de
Constantin Brâncoveanu.

3. Casele domneşti, la început foarte simple, construite după acelaș tip
ca si casele boeresti, făceau parte — fiind clădirea principală — dintr'un ansamblu
de constructiuni, compus, pe lângă casa propriu zisă, din cazărmi, săli și de-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 407

Fig. 365. Casa Cartianu din Cartiu, jud. Gorj
Planurile

etajelor

pozite de arme, pivnifi, puțuri de apă si o biserică. Aceste const:uctiuni erau
înconjurate de ziduri, constituind un fel de cetate, care se numia curtea dom-
neascä. Astfel de curți au fost la Târgoviște, la Curtea de Argeș, la Suceava,

408 GRIGORE IONESCU

prima curte a lui Stefan cel Mare, la Hârlău, la Brâncoveni, etc. dar din arhi-
tectura si aşezarea lor, foarte puține lucruri san mai păstrat.

In general, până târziu în vremea lui Brâncoveanu, casa domnească ocupa
un loc їп lungul unuia din zidurile împrejmuitoare ale curții si se compunea
dintrun parter-pivnifá și un etaj. Despre felul cum era așezată o astfel de
locuință ne putem face o idee cercetând planul de situație al Curții, azi dis-
părute, din Brâncoveni, a lui Matei Basarab (fig. 370), plan ridicat cu exac-
titate de inginerul austriac Weiss în 17311, adică atunci când întreg ansam-

Fig. 366. Casa Cartianu din Cartiu, jud. Gorj. Fațada principală.

blul de construcție se prezenta sub aspectul pe care 1-1 dăduseră lucrările de
modernizare făcute de Constantin Brâncc veanu. 2

Dar pe urma lui Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu cu o cheltuială
de bani prodigioasă, însă înțelegătoare, si cu un lux demn de ambiția unui
Vasile Lupu, își construeste din temelii palate si curți domneşti de modă nouă.

Alături de influența vieții turceşti, strălucitoare si goală, introdusă în
principatele româneşti de un Ilie Rareș, un Ghica, un Rosetti, sau un Du-
mitru Cantacuzino, domnitori de scurtă durată crescuți la Constantinopol,

1. Planul original se găsește la Academia Română în manuscrisul care poartă titlul:
Türkey und zwar die Wallachey; Laender Kântniss.
2. Virgil Drăghiceanu, Curțile brâncovenești, în „Bul. Com. Mon. Ist.”, 1911, pag. 64 şi urm.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 409

se aux DÉI `

Fig. 367. Casa Cantacuzinilor din Mägureni, jud. Prahova.
Planuri : a. pivnițele; d. parterul; c. etajul.

| 410 GRIGORE IONESCU

Fig. 368. Palatul Mitropolitan din Bucureşti : a. planul pivnitelor ; b. planul parterului.

Fig 369. Vechea pivniță a caselor boeresti din Leordeni, lângă București. Sectie d plan.

ISTORIA ARHITI

ТОЕП ROMÂNEȘTI 411

precum si de boerii de bastinä trimisi la studiu їп capitala turceascä, 151 face
loc o influență occidentală, venind din Franţa lui Ludovic al XVI-lea, influență
care, contopindu-se cu cea dintâi, inspiră Domnitorului şi boerilor de modă
nouă, gustul si ambiția de a avea o curte impunătoare si bogată. Casele dom-
nesti si boeresti de până atunci devin neîncăpătoare și sărăcăcioase. Ele nu
mai corespund gustului nou; mărimea si împărțeala lor simplă, cari satisfăceau
pe un domnitor ca Matei Basarab — a cărui viață în afară de domnie se re-

Fig. 370. Casă boerească din Moldova. (Trifesti. jud. Roman).

ducea la plimbări si dese vânători ре cari le făcea cu boierii săi — nu pot fi
adaptate cerințelor unei vieți de fast şi rafinament. Boerii de modă nouă, ca
un Pârvu Măgureanu sau Postelnicul Constantin Cantacuzino, își clădesc case
corespunzătoare vieţii și gusturilor пош, iar mai târziu, Constantin Brânco-
veanu, zidindu-și, cam în acelaș spirit, dar cu posibilități mai mari, curți
şi case domneşti cu încăperi multe și bogate, nu le mai chiamă, ca domnitorii
dinaintea lui, case", ci le dă numele occidental de palate 1.

Cea mai veche curte brâncovenească este cea din Brâncoveni, ju-
detul Romanați, care, după cum s'a văzut, nu-i decât о refacere a Curţii

т. V. Dräghiceanu, Curțile brâncoveneș

, în „Bul. Com. Mon. Ist., 1909, pag. 103.

|
| 412 GRIGORE IONESCU

Fig. 371. Casele Brătianu din Paşcani.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 413

lui Matei. Arhitectura civilă din timpul lui Constantin Brâncoveanu atinge
însă perfecțiunea cu zidirea palatelor din Potlogi și Mogoșoaia.

Spre deosebire de vechile curți domneşti, în epoca lui Brâncoveanu,pa-
latul domnesc se găseşte totdeuna situat în centrul incintei. La Potlogi, Curtea
avea o formă dreptunghiulară si era înconjurată pe trei părți de ziduri, iar pe
partea care avea în față un helesteu, era lăsată liberă. Palatul, construit în
anul 1698, din care azi nu ne rămân decât ruine, se găsea în centru, având
fațada îndreptată către helesteu. Catul de jos cuprindea pivnița — boltită cu

Fig. 372. Planul de situaţie al Curţii lui Matei Basarab din Brâncoveni.

patru calote sferice — şi camerele de serviciu ; etajul era ocupat de cele două
apartamente separate ale Doamnei și Domnitorului. Camerele erau boltite și
aveau pereții fmpodobifi cu ornamente florale de stuc, de stil si tehnică ase-
mănătoare cu cele cari, atât de frumos și elegant, împodobesc fațadele bisericii
Fundenii-Doamnei 1.

Palatul din Mogoșoaia, cea mai bine păstrată dintre toate locuințele dom-
nești cari ne-au mai rămas, a fost de curând restaurat și readus în starea de

г. Ornamente de stuc asemănătoare împodobean pereţii si la casele Cantacuzinilor din
Mägureni. Motivele de origine persană, ca si cele cu aspect turcesc, puteau fi luate de meşterii stu-
catori şi de pe vasele persane şi greceşti pe cari boierii le aduceau din Orient ca să-şi împodo-
beascä cu de locuința. Vezi admirabilele reproduceri în culori după astfel de vase, găsite în să-
păturile dela Măgureni, în „Bul. Com. Men. Ist“, 1924.

414 GRIGORE IONESCU

a fi locuit. 1 Situat in mijlocul unei grădini, pe o margine de lac, are un plan
de tormă dreptunghiulară si se compune dintr'un subsol, un parte: — rez-de-
chaussée — si un etaj.

Fig. 373. Palatul lui Brâncoveanu de la Mogoşoaia.
Planurile parterului şi etajului

Etajul, la care se ajunge numai pe o scară exterioară, alipită fațadei de
Nord, cuprinde apartamentul Doamnei și pe cel al Domnitorului (fig. 373).

r. Restaurarea s'a făcut din râvna actualilor proprietari, D-na si D George Valentin
Bibescu, sub conducerea unui arhitect venețian.

ISTORIA ARHITECTURII ROMANESTI 415

Scara exterioară conduce într'un foișor de formă patrată, (а) ridicat pe opt
“coloane ` din foișor se intra intro sală dreptunghiulară (b), care se continua
<и un coridor (с). In stânga era apartamentul Domnitorului, iar în dreapta al
Doamnei, având fiecare câte o anticameră (е, f). Către fațada de Sud, si co-
municând cu anticamerele si coridorul, se găsește o frumoasă încăpere drept-

Fig. 374. Palatul lui Constantin Brâncoveanu de la Mogoşoaia văzut dinspre Nord.

unghiulară, la care peretele exterior este format din cinci arcade trilobate,
sprijinite pe şase coloane neocorintice cu capiteluri bogate, fusuri cu caneluri
ucite si baze unite cu balustrade ajurate (fig. 375). Această încă-
pere sau „loggia”, croită după tipul construcțiilor asemănătoare vene-

tiene, este flancată de două balconase ieșite în afară si sprijinite pe câte
-două coloane unite cu un arc de cărămidă în plin centru. Ceea ce face splen-
doarea camerelor dela etaj este varietatea de bolți cu care sunt acoperite.
Parterul cuprinde o seamă de camere pentru curteni, iar subsolul, care ocupă

416 GRIGORE IONESCU

partea centrală a clădirii, esteo frumoasă pivniță de formă dreptunghiulară,
despă titá de un stâlp central în patru compartimente acoperite fiecare cu
câte o cupolă (fig. 373).

Fig. 375. Palatul lui Constantin Brâncoveanu de la Mogoşoaia. ‚ Loggia”.

Arhitectura exterioară este în întregime din cărămidă aparentă, cu ex-
ceptia coloanelor, a arcurilor si balustradelor, cari sunt din piatră de talie.
In afară de curțile domneşti dela Brâncoveni, Potlogi si Mogoșoaia, Brân-
coveanu mai avea două în Transilvania, la Sâmbăta de Sus și la Făgăraș!,

16. V. Dräghiceanu, loc. cil., pag. 105.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 417

precum si a cincea la Doicestii din Dâmbovita, care e cea din urmä cläditä.
Aläturi de aceste curti construite cu lux si confort, Brâncoveanu mai ridicase
un număr însemnat de clădiri mai modeste, pe la diversele sale moșii din țară :
la Obilești, care avea іп vecinătate, la Codreni, un schit; la Schei în Buzău,
la Piteşti, la Scäeni-Prahova, la Mătăsaru în Dâmboviţa, etc.. Aceste clădiri
se compuneau dintr'o casă de țară cu pivnițe si parter locuibil — casă care
deservea moşia căreia aparținea și găzduia în același timp si pe Domnitor,
când venea să-şi vadă pământurile — din crame, grajduri si diverse alte cons-

Fig. 376. Palatul lui Constantin Brâncoveanu de la Mogoșoaia. Interior,

trucțiuni necesare, al căror ansamblu constituia ceea ce se cheamă un conac.

Pentru a încheia capitolul arhitecturii civile, trebuesc spuse câteva cu-
vinte despre han, acea constructiune atât de importantă și necesară în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea si în tot cuprinsul secolului al XIX-lea, al
cărui loc a fost luat în zilele noastre de hotelul cu confort modern și de ga-
rajul de automobile.

Hanul,*al cărui nume împrumutat dela "Turci însemnează hotel, ега о
construcfiune imensă, care servea în acelaş timp depozitării mărfurilor venite
din streinătate și găzduirii călătorilor.

418 GRIGORE IONESCU

Cele dintâi hanuri s'au construit în Bucureşti la începutul secolului, al
XVIII-lea, odată cu înflorirea comerțului. Se compuneau dintr'o vastă curte
de formă patrată, înconjurată de ziduri puternice de cărămidă. Fațada era
spre curte. Comunicaţia cu strada se făcea printr'un singur gol de poartă,
tăiat pe una din laturi si astupat în timpul nopţii de uși masive de stejar,
întărite cu fier. Clădirea propriu zisă se desfășura în interiorul curţii, de jur îm-

Fig. 377. Hanul lui Manuk din București. (

šra situat în Piaţa de Flori.)

prejurul zidurilor si alipită acestcra. Se compunea dintr'o serie de pivnițe adânci,
deasupra cărora se găseau prăvăliile înșiruite unele lângă altele si acoperite cu
bolți. Prăvăliile aveau la început acces numai din curte, mai târziu au fost puse
însă în legătură şi cu strada. La etajul I-iu, deasupra prăvăliilor, se înșiruiau
camerele ale căror uși si ferestre dădeau pe o galerie deschisă, “sprijinită pe
stâlpi, la care se ajungea prin două scări, dispuse una în fața celeilalte pe două
din laturi. Aceste scări, decorative și pitoreşti, dădeau în câte un foișor ase-

|
i

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 419

mănător cu cele dela casele țărănești (fig. 377). Majoritatea hanurilor avea
E de obicei în curte câte o bisericuță (Stavropoleos, Zlătari, etc.). Hanurile mai
mici, am putea spune de rangul al II-lea, n'aveau biserici, iar prăvăliile lor
dădeau în stradă.
Printre hanurile mari cari au existat în Bucureşti, pot fi citate: hanul
i Şerban-Vodă, construit către 1683, care se găsea între Lipscanii de azi si strada
Doamnei, hanul Filipescu, hanul Colțea, clădit de Mihai Cantacuzino la 1839,
lângă biserica cu acelaș nume, hanul Stavropoleos, clădit de Kir Ioanichie
pe locul unde mai târziu s'a întins mânăstirea cu acelaş пише; apoi hanul ZIă-
tari, hanul Manuk-Bey, pe locul căruia se găsește azi hotelul Dacia, si atâtea
altele 1.

Alături de hanurile mari existau altele mult mai mici „cu prețuri modeste”
situate prin mahalale. Un astfel de local mai exista către 1900 în București,
şi era cunoscut sub numele de „hanul la Făgădău” ?; se găsea în strada Ro-
mană, colț cu strada Teilor — si era numit astfel după numele ре care Tran-
silvănenii îl dădeau hanurilor așezate la drumul mare.

1. Vezi lonescu-Cion, Istoria Bucureştilor, pag. 475 $ urm.
2. Frederic Dame. Bucarest en 1906, Bucureşti, 1006, pag. 55.

| чәе эч i e iii SS ЧЕТ АЙНЫН

САР. ХП

Arhitectura in România in secolul al XIX-lea.

Monumentele cari se clădesc în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea,
mânăstiri, biserici, sau simple case particulare, prezintă, în ceea ce priveşte arhi-
tectura lor exterioară, fațade al căror ansamblu este oarecum säräcäcios ` în
orice caz lipsit de proporţiile reușite și de decorul bogat de odinioară.

Aceste monumente de mică importanță, în a căror arhitectură semnele
decadentei încep să se facă din ce în ce mai simțite, ne înfățișează totuși
în linii generale, după cum s'a văzut, câteva caracteristici locale remarcabile.

După 1800 însă, caracterul naţional al arhitecturii românești începe să
se șteargă. Influențele occidentale, cari coplesiserä deja arhitectura moldo-
venească, tind în acest secol să se impuie în mod general atenției meșterilor
constructori din ambele Principate.

Dealtfel perioada istorică turbure dela începutul secolului, desele schim-
bări de domni si ocupația rusească n'au făcut decât să sporească confuzia si
să mărească disprețul pentru tot ceea ce era românesc si vechi. Nu-i vorbă că
în materie de construcție realizările acestei perioade sunt cu totul neînsem-
nate. In afară de câteva clădiri, importante și acestea mai mult prin dimen-
Siunile decât prin arhitectura lor, cum sunt biserica Sf. Spiridon din Iași,
mânăstirea Frumoasa de lângă acelaș oraș si biserica Domnița Bălașa din Bucu-
Testi, nici o altă construcție de seamă datând din această epocă nu poate
fi menționată.

In schimb, către jumătatea secolului, în ciuda vremurilor cari erau încă
turburi, se ridică din temelii noi câteva construcții foarte importante. Printre
acestea, cel dintâiu zidit a fost desigur vastul palat dela Bistrița, început de
Gheorghe Bibescu și sfârșit de fratele său Barbu Știrbey. Z

Ridicat în locul construcţiilor si al zidurilor înconjurătoare ale vechei
ctitorii а boerilor Cräiovesti, noul palat ocupa trei laturi din cele patru, cari limi-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 421

tau incinta mânăstirii. Aripa de Sud cuprindea apartamentul Domnului, cea
dinspre Nord pe cel al Doamnei, iar cea dinspre Apus, care lega între ele
pe cele două dintâi, era împărțită între corpul de gardă şi dependintele
palatului 1.

La Băneasa, lângă București, se mai văd şi astăzi în picioare o parte
din zidurile puternice, construite în cărămidă aparentă, ale palatului prin-
ciar al lui Gheorghe Bibescu.

Fig. 378. Biserica Si. Niculae de la Băneasa. (Incepută de banul Ștefan V
sfârşită de poetul Enächitä Văcărescu).

ărescu, a fost

Situat alături de biserica Sf. Niculae a Banului Stefan Văcărescu, si de
vestita casă — astăzi dispărută — a poetului Enăchiţă Văcărescu, palatul dom-
nesc a fost început în orice caz după 1845, adică după ce prințul se logodise
cu frumoasa Maria Văcărescu — а doua sa soție — pe moşia căreia se găsește
construcția.

т. Un inventar al acestei locuinţe domneşti, care în războiul din 1877 fusese transformată
în spital pentru prizonierii turci, ne dă prețioase indicaţii asupra unora din încăperi, pe cari
le desemnează cu numele de: iatacul Doamnei, salonul adjutantilor, salonul cu damasc havai,
cabinetul cu postav verde, odaia roşie, odaia verde, ete. Cfr. Virgil Drăghiceanu, Palatul lui
Bibescu dela Băneasa, în „Bul. Com. Mon. Ist.”, 1914, р. 174.

422 GRIGORE IONESCU

Soții princiari n'au avut însă prilejul să se bucure de luxul si de con-
fortul noului lor palat; isbucnirea revoluţiei 1848 întrerupe lucrările. Apoi,
odată cu abdicarea Domnitorului, întregul edificiu, ale cărei ziduri fuseseră
înălțate până la cornișă, este părăsit si părăsit a rămas până în ziua de azi.

Realizările cele mai de seamă ale acestei vremi rămân însă cele două
vaste clădiri din Bucureşti : Teatrul Naţional si Palatul Universităţii.

Teatrul Naţional, croit după planurile arhitectului vienez Heft, întrun
cuviincios stil neo-clasic, a fost început în 1846, sub Domnia lui Gheorghe Bi-
bescu, și terminat — dupäce lucrările fuseseră întrerupte în timpul revoluției —
în 1852, sub domnia lui Barbu Ştirbey. La sfârşitul aceluiaşi an, cel dintâi și
cel mai mare edificiu public din Muntenia de atunci, era inaugurat si dăruit
cu mare pompă teatrului românesc.

Palatul Universităţii, care, în forma lui veche, era tina din lucrările în
stil clasic cele mai isbutite din Bucureşti, fusese început. în cel din urmă an
al domniei lui Barbu Stirbey si sfârșit în timpul lui Alexandru Cuza, în 1869.
Autorul planurilor, Alexandru Orescu, este unul dintre cei dintâi şi dintre cei
mai pricepuți arhitecți români cu studii speciale.

Tot în această vreme, si paralel cu desvoltarea din ce în ce mai puternică
a conștiinței naționale, ia naștere în Principatul Țării Românești un curent
destul de puternic în favoarea refacerii si conservării monumentelor vechi.

Incepând cu Gheorghe Bibescu si cu Barbu Știrbey, domnitori crescuţi
în limba Franţei şi pătrunşi de cultură occidentală, câteva din vechile construcții
ale bătrânilor voevozi şi boeri români se bucură de o grije cu totul specială.
Dar, ca şi în Franța — unde în această preocupare nouă specialist renumit
între toţi era arhitectul Viollet-le-Duc — în Principatele Românești nu este
vorba de o restaurare în înțelesul modern și sănătos al cuvântului, ci de o
refacere, care, de cele mai multe ori, nu ține deloc seama de datele proble-
mei. Stilul în care cei doi domnitori români, şi după ei si urmașii lor, îşi pro-
pun să refacă ctitoriile înaintaşilor, este în special acel neo-gotic hibrid, care
era la modă în epoca romantică, mai cu seamă în Austro-Ungaria.

Nepotrivirea dintre arhitectura aceasta de import şi caracterul sever al
monumentelor noastre de stil bizantin nu sperie nici pe cei ce dădeau comen-
zile, nici, mai ales, pe cei ce le executau. Meşterii constructori, străini cu toții
şi aduşi, cei mai mulţi, din Austria, nu înţeleg felul de a gândi si de a simți
al Românilor, şi cu atât mai mult nu înțeleg nici arta lor. Preţioasa tradiție
fixată „prin îndelungate eforturi graţie acelui simț particular al proporţiei,
în ansamblu si al frumuseţii discrete în ornament 1” este cu desăvârșire neglijată.

1 N. Iorga, L'art roumain, р. 297.

ISTORIA ARHITÉOTURIT ROMÂNEȘTI 423

Un număr important de biserici vechi sunt astfel refăcute şi îmbrăcate
într'o haină banală, care nu are nici cel puțin meritul de a fi fost făcută
dintr'un material durabil sau prețios.

Mânăstirea Bistriţa din Oltenia, mânăstirea Arnota din Vâlcea, transfor-
mată si mărită de Barbu Știrbey, care adaugă construcția nouă de pe aripa

9. Biserica Antim din Bucureşti

g ată dinspre Apus.
(Aticul pridvorului și rozonul sunt opera restauratorului,

arh. Slatter, de la 1860).

dinspre Apus, unde a fost pe vremea aceea arestul politic, mânăstirea Tismana
din jud. Gorj, biserica Sf. Gheorghe Nou din București, partea superioară a
turlelor bisericii Mânăstirii Dealului, lângă Târgovişte, mânăstirea Antim din
București — în special clopotnița si partea superioară а bisericii — si atâtea
alte clădiri vechi, își datoresc înfățișarea lor de astăzi acestor prefaceri.

Tot în această epocă, si până târziu în a doua jumătate a secolului, câțiva
din cetăţenii înstăriți manifestând pentru stilul neo-gotic aceeași preferință
ca pentru orice lucru la modă, pun să li se construiască locuințe, și unii chiar
palate, „gotice 1”.

1 In Bucureşti exemplele cele mai de seamă ale acestei arhitecturi sunt : palatul mare-
șalului Filipescu, de pe strada Dionisie No. 4GtoruCl,sșenfrsovto а де Muzică de pe strada
Bieroianu.

424 GRIGORE IONESCU

Alături de meșterii străini, austriaci, specialiști în astfel de construcții, au
lucrat şi câţiva români. Printre aceştia merită să fie pomenit Niculae G.
Socol sau Socolescu, intemeietorul unei întregi familii de arhitecți români,
care a profesat către mijlocul secolului la Ploesti si de la care ne-au rămas,

Fig. 380. Casă construită în 1860, fosta proprietate Petre Buzilă, din Ploești.
(Arhitect N. G. Socolescu).

între altele, hanul Hagi Petre Buzilă din Ploesti și palatul Bărcănescu, refăcut
mai în urmă, de la Bärcänesti din Prahova.

> Oficialitatea şi cea mai mare parte a cetățenilor din a 2-a jumătate а
secolului al XIX-lea își îndreaptă însă privirea către o altă arhitectură. Inrâu-

` =

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 425

rirea culturii occidentale, însoțită de exaltarea tot mai pronunţată a originii
noastre latine, pe de o parte, si contactul cu Roma și cu Parisul mai ales,
la scoalele căruia s'au format primii noştrii arhitecți, pe de alta, fac са arhi-
tectura’ neo-clasică să înlocuiască din ce în ce mai mult stilul neo-gotic căzut
în disgrație 1.

In același timp, noua organizare a celor două Principate, unite într'o sin-
gură ţară, sub un singur domnitor, era menită să dea arhitecturii un câmp
nou si vast de realizări, mai cu seamă în domeniul construcției oficiale. Bănci,
tribunale, palate pentru ministere, poste, universități, etc. cereau să fie ridicate
cât mai grabnic. Nevoile erau dealtfel atât de mari şi atât de numeroase încât
cei câțiva arhitecți români nu ajung să satisfacă cerințele. In aceste împreju-
räri, un număr destul de mare de arhitecţi străini, de data aceasta în majoritate
francezi, construesc câteva din cele mai importante edificii publice zidite în
ultimii ani ai secolului al XIX-lea.

Printre aceştia, cel mai cunoscut, şi cel mai discutat în acelaşi timp, a
fost elevul învățatului arheolog francez Viollet-le-Duc, arhitectul André Le-
comte du Nouy, chemat în țară de guvernul Regelui Carol І pentru ca să
restaureze câteva din monumentele istorice mai de рге}, a căror stare de ruină
era îngrijorătoare.

Cunoscător al arhitecturii bizantine, tânăr şi plin de sine, Lecomte du
Nouy interpretează în mod arbitrar teoriile asupra lucrărilor de restaurare
ale fostului său maestru, arbitrare si acestea, şi în loc să repare si să întă-
rească monumentele vechi, aşa cum a făcut, mai târziu, Grigore Cerchez
pentru biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș, pecare ne-a redat-o
așa cum fusese ea la început ?, a nesocotit cu totul interesul istoric al clădirilor
a căror restaurare îi fusese încredințată si a găsit cu cale să le dă-
тате si să facă în locul lor biserici noui după chipul, mai mult sau
mai puțin asemănător, al celor dărâmate. Dintre cele cinci biserici importante
pe cari le-a restaurat — din punct de vedere tehnic, ce-i drept, ireprosabil —
numai două au scăpat mai putin desfigurate : Episcopia din Curtea de Argeș
şi Trei Ierarhii din Iași. Celelalte au fost dărâmate până la temelii si înlocuite
cu altele noi, construite cu materiale noi si reproducând din cele vechi, numai arhi-
tectura care a putut fi dovedită că era cea originală. In felul acesta au

1. Pentru pătrunderea acestui curent de artă neo-clasică, încă din prima jumătate a se-
colului, şi mai cu seamă în Moldova, nu trebuesc nesocotite deasemenea împrejurările politice,
cari, prin ocupaţia rusească, au pus în contact pe Români cu Rusia si Polonia, covârşite în acea
vreme de arhitectura de modă italienească cunoscută sub numele de stil „с1азїс” si stil „ешрие”

2. A lipsit foarte puțin ca această biserică să nu fie dărâmată. Restauratorul francez o
<ondamnase.

426 GRIGORE IONESCU

fost tratate, la Iaşi, biserica Sf. Niculae Domnesc a lui Ștefan cel Mare, la Târ-
goviste, vechea și marea Mitropolie a Тӣтіі Românești, zidită de Neagoe Basarab,
iar la Craiova renumita ctitorie a lui Matei Basarab, biserica Sf. Dumitru.

Către sfârșitul secolului, pe când Lecomte du Nouy, îndrăgostit de ar-
hitectura veche românească — pe care târziu începuse totuși să о înțeleagă —
clădea, la Florica, pentru familia Brătienilor, o capelă în stil național, alți
concetäfeni de ai săi desfăşurau la București o activitate constructivă din cele
mai productive.

Albert Galleron si Cassien Bernard clădesc, între 1883 si 1885, palatul
Băncii Naţionale, edificiu de o impunătoare şi foarte reușită ținută neoclasică ;
Albert Galleron, singur, construeste în 1886 Ateneul Român; A. Ballu, cu con-
cursul arhitectului român Ion Mincu, realizează monumentalul Palat de jus-
tie; Louis Blanc întocmește planurile pentru Universitatea din Iaşi, pentru
Facultatea de Medicină din Bucureşti şi pentru bine proporționatul palat al
Ministerului de Domenii; Paul Gauttereau clädeste elegantul edificiu al Caset
de Depuneri şi palatul Fundaţiei Universitare Carol I ; înstârşit, ca să nu pome-
nim decât pe cei mai reprezentativi, austriacul Fellner construeste în 1896
Teatrul Naţional din Iaşi.

Realizările unora din aceşti arhitecți străini sunt desigur demne de luat
în seamă, dar ei, atât cei pricepuți dela care ne-au rămas construcţii îngrijite
si bine studiate, cât și cei mai puțin dotați, și în special pseudo-arhitectii cari
invadaseră în acea vreme nu numai Capitala ci și principalele orașe din țară,
au transplantat în România arhitectura la modă în țara lor, contribuind astfel,
indirect, la îndepărtarea arhitecturii românești de vechile ei tradiții. Numărul
străinilor cari profesau arhitectura în România la sfârșitul secolului trecut era
destul de mare, și, după cum s'a văzut, clădirile cele mai importante ridicate în
această vreme sunt operele lor. Faptul acesta, pentru cercetătorul atent, pio-
duce oarecare surprindere. In adevăr, dacă prezența străinilor era justificată
în cei dintâi ani după unirea Principatelor, când multiplele şi grabnicile cereri
ale țării nu puteau fi satisfăcute de mâini naţionale, lucrurile nu se mai înfățișau
tot astfel către sfârșitul secolului, când, după 1880 în special, un număr relativ
mare de arhitecți români se întorseseră dela studii din străinătate. Autori-
tätile de stat însă, impresionate de faima pe care şi-o câstigaserä în țară unii
dintre maeştrii străini, n'au acordat la început acestor tineri și entuziaști români
toată încrederea de care erau într'adevăr demni. Cu toate acestea, câțiva dintre
ei au reușit să execute lucrări importante și au avut astfel ocazia să lase în

1 Vezi, Arh. Eracle Lăzărescu, Arhitectură românească în ultimii 50 ani, în „Buletinul
Soc. Politehnice”, No. ro. Octombrie 1931, р. 4.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 427

urma lor opere cari stau cu cinste alături de realizările cele mai de seamă
ale-celor cari, străini fiind, s'au bucurat de încrederea nelimitată a oficia-
lității.

Palatul Universității din Bucureşti, deja menționat, si Mitropolia din Iași 1,
construcție monumentală în stil neo-clasic, refăcută în timpul domniei Re-
gelui Carol I (1886), opere ale lui Alexandru Orescu; Școala Centrală de fete,
edificiu de o înfățișare cu totul originală, si Cavourile Cantacuzino şi Ghica dela
cimitirul Belu, opere ale lui Ion Mincu; Palatul de Justiţie din Craiova,
Şcoala Secundară de Fete din Ploeşti şi casa Ionescu-Gion din Bucureşti,
lucrări ale lui Топ N. Socolescu; Liceul Lazăr, clădit în 1890 de F. Montu-
reanu, precum şi Palatul Poştelor, construit în 1899 după planurile lui A
Săvulescu, constituesc o bună dovadă a capacității şi bunului gust al arhi-
tectilor români.

Stilul apreciat al acestei epoci este, după cum s'a văzut, neo-clasicul.
Impus în parte de constructorii străini, propovăduit cu entuziasm si de mulți
dintre arhitecţii români cari își făcuseră studiile în Franța, stilul acesta se bucură
de un avânt capabil, după toate aparențele, să-i asigure o viaţă fecundă si înde-
lungatä. Cu toate acestea, în ultimii ani ai secolului, asistăm la o adevărată
revoluţie arhitectonică : întoarcerea către formele vechi pământene, renașterea
stilului național.

După cum s'a putut vedea din conținutul acestei cărți, materialul arhi-
tectonic elaborat în decursul secolelor pe pământul românesc se prezintă de o
bogăţie și de o varietate surprinzătoare.

Elementele cele mai exotice au fost încet încet împământenite, iar împe-
recherea lor a fost întotdeuna făcută cu pricepere si bun simț, astfel că operele
meșterilor din trecut, pe lângă caracterul lor specific românesc, prezintă, în
majoritatea cazurilor, aspectul unui tot unitar si armonic.

Era deci firesc ca acest material să .devie un izvor de inspiraţie fecundă
de îndată ce spiritul general al epocii nouă, însufletit de un puternic sentiment
național — sentiment care s'a răsfrânt deopotrivă în toate celelalte domenii
artistice şi culturale — a început să caute în trecutul nostru încercat dar glorios,
nul rodnic al civilizației românești.

1. Mitropolia din Iaşi a fost începută în 1833 de mitropolitul Veniamin Costache
după planurile lui Gh. Asaki. In 1839, când lucrările erau pe sfârsite, din cauza unui de-
fect de construcţie, bolțile naosului s'au dărâmat. De atunci construcția a rămas în stare de
părăsire până în 1881, când după dorința Regelui Carol I, si sub direcția lui Alexandru
Orescu, s'a început refacerea ei în formele pe cari le vedem azi. Lucrările au fost complet
terminate în 1886, iar sfințirea noului lăcaş s'a făcut în Aprilie 1887.

În n — a

428 GRIGORE IONESCU

Promotorii acestei renasteri a stilului național au fost : Ion Mincu (1852—
1912), ale cărui excepţionale calităţi de îndrumător au întrecut deseori pe acelea
de cunoscător al monumentelor noastre vechi, și Grigore Cerchez, priceput și
abil interpret al formelor și elementelor de decor caracteristice epocii lui
Constantin Brâncoveanu.

Cu realizări modeste și deseori stângace, în prima lui perioadă de desvol-
tare, curentul de arhitectură neo-românească, avea să-şi dea roadele lui cele mai
de pret după 1900, sub impulsul nou și puternic dat de d. Petre Antonescu.

HISTOIRE DE L'ARCHITECTURE ROUMAINE
RÉSUMÉ

Introduction

Avant la fondation des Principautés, les Roumains n’ont pas eu de monu-
ments de brique ou de pierre. Bien que convertis dès les premiers temps du
christianisme, leurs églises, ainsi que leurs habitations, ont été longtemps
construites en bois.

Plus tard, quand les habitants des différents villages et départements
ont réussi à se créer une patrie dirigée par un chef choisi par eux, seulement
alors ils ont songé à des constructions plus importantes, bâtissant des cités
de d'fense, des résidences princières ou bourgeoises et des églises spacieuses
et durables.

Pour une bonne compréhension de l’art roumain, et spécialement de
l'architecture roumaine étudiée dans cet ouvrage, il n'est pas inutile de présenter
quelques considérations accompagnées d'explications et de précisions sur la
civilisation et les arts qui ont vu le jour, ont disparu ou se sont perpétués
au cours des siècles sur le sol habité par les Roumains.

Les conquêtes de Trajan, la colonisation et la domination romaine inin-
ter ompue pendant plus d'un siècle et demi ont mis sur le sol dele Dacie et sur
sa population l'empreinte définitive de romanisation. Les habitudes, la langue
et la nouvelle religion chrétienne ont été acceptées par nos aïeux dès le début,
dans une pure forme latine. Après la retraite d’Aurélien, à la suite de l'invasion
des Goths; retraite qui pour l'élément romain n'a pas signifié une destruction,
une partie de la population a cherché refuge dans les montagnes, ainsi que
l'avaient fait, quelques siècles auparavant, les Gètes devant l'invasion des
Bastarnes. Une autre partie de la population daco-romaine est restée sur place,
dans les campagnes, et а continué à cultiver le sol des aïeux, supportant” avec
résignation le joug des Barbares que, dans certaines circonstances, elle a même
pu préférer à l’ancienne domination romaine. Ainsi, au cours d’un laps de

Le NN

430 GRIGORE IONESCU

temps de plus de mille ans, les Roumains des montagnes ont conserve intac-
tes leurs moeurs et leur langue, tandis qre ceux des campagnes ont subi
quelques influences des maîtres occasion-els avec lesquels ils ont été obligés
de vivre. Mais, malgré ces changements inévitables, le fond romain de la
population s’est conservé constamment, dans les campagnes ainsi que dans les
montagnes. La tradition latine а persisté dans la langue, les mœurs, ainsi
que dans l’organisation politique locale. On ne peut en dire autant ni de l’art
roumain, ni de l’art paysan, ancien ou contemporain, qui n’ont rien de commun
avec l’art de l’ancienne Rome.

Les traditions de l’art roumain sont d’une part plus primitives, plus vieilles
que l’art romain, et de l’autre, plus nouvelles et entièrement étrangères à Tat
et au monde romains. Elles sont en grande partie très rapprochées de l’art et
du monde byzantins et plus particulièrement, slavo-byzantins.

т. — Pour les traditions primitives, on doit envisager l'élément thrace
qui se rencontre à la base des manifestations artistiques de tous les
peuples du Sud-Est de l’Europe. Les fouilles archéologiques faites sur toute l’éten-
due du territoire roumain, à Gumelnitza en Valachie, à Cucuteni et Fedeleseni
еп Moldavie, à Atmageaua Tatareasca en Dobro dja, ou en Olténie à Salcutza,
près de Craiova, pour ne mentionner que quelques-unes des localités
les plus importantes, ont mis au jour des trésors d'objets d'art : céramiques mo-
delées et peintes, armes de bronze et de cuivre, objets divers servant au culte,
etc., qui, d’après l’opinion des spécialistes, appartie ment à la civilisation thrace.
L'examen de ces objets d’art a prouvé que la population carpatho-danubienne
a eu sans interruption une activité artistique remarquable, qu’elle a transmise
ensuite, vers la fin de la seconde époque du bronze, aux régions de la Germanie
orientale.

Le fond de l’art indigène vient donc de aThrace, et la tradition de cet art,
perpétué à travers les siécles, n'a pas été détruite par les Romains, pas plus que
les Barbares qui ont suivi les Romains, n’ont pu détruire le caractère 1omain de
la langue et des habitudes de la population roumaine. Les broderies paysannes
et les sculptures sur bois, avec leurs dessins géométriques, rappelle t fort bien
cet art thrace, qui est le vieil art populaire des populations de la péninsule Bal-
canique et du bassin de la Mer Egée tout entier.

2. — Le fait que l’art roumain n’a rien de commun avec l’art romain peut
paraître extraordinaire à première vue, car non seulement les rapports avec Rome,
au début, ont été directs et fort actifs, mais l’art dont on trouveles vestiges les
plus nombreux et les plus importants sur le sol habité parles Roumains est l’art
romain, art transplanté dans cette région par la conquête de Trajan, au début
du deuxième siècle. Cet art provincial s’est longtemps maintenu en Dacie. Après

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 431

l'établissement des Goths sur ce sol, comme fédérés de l’Empire, les cités et
les bourgs de la rive gauche du Danube et de la Dobroudja ont été restaurés
à l’occasion de chacune des incursions- ou conquêtes romano-byzantines, sous
Constantin le Grand, Maurice et Justinien. Mais ces constructions de pierre,
à partir du VIl-e siècle, se dégradent sous l'indifférence de souverains occasi-
onnels et, hors quelques cités de la Dobroudja, qui conservaient encore au XI-e
siècle des fortifications anciennes, disparues depuis au cours des invasions, du
trésor de monuments romains et romano-byzantins, on ne trouvait plus au
XIV-e siècle, époque de a formation des Principa:t s et d’une architecture
roumaine de maçonnerie, que des moiuments en ruine, qui n'auraient ри
fournir aux nouveaux constructeurs que des matériaux bruts. La curieuse église
de Densus (fig. I en est la preuve. Il ne pouvait être question d’une direc-
tive concernant une façon de construire, ou un style architectural.

3. — Pour expliquer les influences slavo-byzantines il suffit de tenir
compte des étroites relations politiques et religieuses qui ont existé entre les
Bulgares et les Serbes d'une part, et entre les Roumains et ceux-ci, d'autre part,
ainsi que du fait que les Roumains ont longtemps vécu à côté des Slaves auxquels
ils ont emprunté des termes de langage, et que, par la suite, au moment où les
Roumains organisés en Principautés étaient appelés à une vie nouvelle, l'influence
religieuse et artistique serbe а été favorisée justement par ces relations
antérieures qui lui ont rendu le terrain favorable.

La Bulgarie et la Serbie sont des pays de civilisation et d'art byzantins
et, quoique ces peuples soient venus après nous et se soient fixés bien plus
tard dans la Péninsule Balcanique, leur organisation en états indépendants
est antérieure à la fondation des Principautés roumaines. Il est donc naturel
que l’art aussi bien que leur architecture nationale soient plus anciens, ce qui
explique pourquoi l’art de construire de ces pays, et en particulier l’art serbe
des églises situées dans la vallée de la Morava, a exercé sur l'architecture
valaque du début d'importantes et durables influences.

Mais les Roumains n’ont pas eu des rapports seulement avec leurs voi-
sins bulgares et serbes mais avec les Byzantins également, et cela bien
avant la fondation des Principautés. Il est vrai que les voévodes roumains
commencent par organiser leur état et leur cour d’après la manière occidentale
de leurs voisins du Nord, des Hongrois en particulier; cependant, une fois
scustraits à l'ascendant hongrois, ils dirigent immédiatement leurs regards
vers Byzance.

4.— А la formation de l'architecture monumentale, qui prend son
essor en Valachie aussi bien qu'en Moldavie aussitôt après la fondation des
Principautés, à côté des courants d’influences étrangères, qui rapportent des

432 GRIGORE IONESCU

autres pays des formes et des styles différents, contribuent dans une large
mesure certains procédés de construction traditionnele, ainsi que des facteurs
locaux parmi lesquels on peut citer : premièrement, le matériel de construction
que les artisans pouvaient avoir au moment propice — la pierre très
abondante, la brique qu'ils savaient fabriquer aisément et habilement et enfin
le bois; secondement, le climat qui a imposé des formes spéciales de toits
à pentes rapides et des gouttières proéminentes, qui permettent de rejeter,
loin des murs souvent ornés, la neige et les eaux de pluie. Toujours comme
facteurs locaux on doit aussi tenir compte des posibilités économiques du
pays, à leur tour conditionnées par les guerres, les ambitions et l'habileté des
voévodes souverains.

En ce qui concerne les influences venues d'autres pays, on peut distin-
guer deux courants principaux ` l’un occidental d'art gothique et roman, l’autre
oriental, d'art byzantin et arménien.

À en juge: d’après les premiers mon ments de pierre construits dans la
Valachie et la Moldavie de ces temps, parmi lesquels on a encore pu retrouver
des restes assez importants, on peut affirmer que le premier courant d'influence
étrangère vient, dans les Principautés roumaines, de l'Occident. Еп Tran-
sylvanie, l’art occidental prédomine. Les relations forcées et prolongées qu'a
eues cette contrée roumaine avec les foyers de l’art et de la culture occiden-
tales, justifient cette prédomin nce.

En Valachie l’art occidental pénètre par l'intermédiaire de la Transyl-
vanie. En Moldavie par la Transylvanie, la Pologne et la ( alicie.

Mais on a construit très peu de monuments . e style pur roman ou gothique
dans les Principautés Roumaines, et cela seulement au début et à une époque où
architecture gothique était sur le point d’être abandonnée dans ses pays d'adop-
tion. C’est ce qui explique en partie comment le courant d'architecture occi-
dentale, qui se fait sentir au début, est bientôt écarté et remplacé, même au
XIV-e siècle, par le courant oriental. Par ailleurs, le plan de l’église gothique ou
romane étant conçu selon les exigences du culte occidental catholique, et les
Roumains étant des chrétiens orthodoxes, il était tout naturel que le plan de
leurs édifices sacrés fût conforme aux exigences du culte oriental. C'est pour-
quoi, si les premiers maçons, qui ne pouvaient guère être des Roumains, ont
construit d’après la technique et les traditions religieuses de leurs pays d'ori-
gine, leurs successeurs, parmi lesquels ila pu y avoir des Roumains ayant appris
le métier des artisans étrangers restés dans le pays, ont commencé à construire
des églises d’après le modèle exigé par le culte oriental. De cette manière, en
Valachie, l’architectuie s’affranchit presque instantanément des influences occi-
dentales, qui, pendant un certain temps, continuent à persister dans 1а peinture.

tass, a

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 433

Muis en Moldavie, alors que les constructions gothiques ou romanes ne sont
plus en vogue, les éléments architecturaux et les principes de construction got-
hique sont toute ois conservés et, plus encore, amplifiés et combinés d’une ma-
nière aussi originale qu'harmonieuse, avec des éléments byzantins, sur un
nouveau plan byzantin. Abstraction faite du plan basilical roman ou gothique
adapté au culte oriental, et que l’on rencontre seulement daus les monuments
du début de l'architecture, le plan de l’église roumaine est le plan byzantin. ( e
plan secompose d'un seul long vaisseau qui se term ne toujours vers l'Est
par une abside polygonale ou circulaire. L'intérieur est divisé par des murailles
tiansversales en trois ou en plusieurs compartiments. D’une manière générale,
le premier compartiment, dans lequel on pénètre par une porte placée en Va-
lachie sur la façade Ouest et en Moldavie le plus souvent sur celle du Sud,
est le pronaos. De celui-ci on passe par une porte étroite dans la chambre cen-
trale, qui est le naos, dont la forme rectangulaire, dans la majorité des cas,
s'élargit vers le Nord et le Sud par deux absides semi-circulaires proéminentes
sur les façades latérales, ou quelquefois, comme c’est le cas en Moldavie, prati-
quées dans l'épaisseur des murs (Piatra Neamţ, Arbora, Dobrovatz, Golia, etc.).
Sur le naos, par un système d'arcs qui sont une caractéristique de 1 rchitec-
ture moldave, en Moldavie, ou sur des arcs byzantins simples, en Valachie,
s'élève en général une tour à proportions sveltes et élégantes. Au naos, suit
l'autel qui, élevé d'une marche ou de deux par rapport au niveau du premier,
est fermé dans l’abside qui achève l'église vers l'Orient ; c'est ісі que le prêtre
remplit ses principales fonctions religieuses.

L’abside de l'autel est séparée du naos soit раг un mur de pierre ou de
brique peinte, soit par une cloison qui porte des icônes. Vers l'autel s'ouvrent
trois portes ` celle du centre qui s'appelle la porte impériale — en Occident et
en Orient la porte sainte : ëmer zéi — est celle que d’après les règles de
l'église, le prêtre seul peut utiliser. Au milieu de l’abside se trouve une table
carrée posée sur un piédestal en pierre. C'est l'autel proprement dit. A droite
et à gauche de l’autel se trouvent d'ordinaire deux niches spéciales, creusées
dans l'épaisseur du шиге éclairées directement par des fenêtres petites et
étroites. Ces petites chambres constituent les de x principales annexes de
l'autel.

Celle de gauche, pratiquée dans le mur Nord, la prothesis, sert à prépa-
rer et à garder les saints s crements ; celle de droite, la sacristie ou apodosis, est
destinée à garder les vêtements et les vases sacrés. Près de la prothesis et de
la sacristie, qui sont quelquefois remplacées par de simples arcades, creusées
dans l'épaisseur du mur, se trouve une série de petites niches disposées tout

434 GRIGORE IONESCU

autour sur la courbe de l’abside et qui servent à garder différents objets ut lis's
d ns le culte.

A l'ex érieur, ce plan d’origine byzantine balcanique présente, et cela
rien qu’en Moldavie, un caractère très occidental: 1 emploiele contrefort.

En Valachie, à coté du plan triconch d’origine serbe, se rencontrent encore :
le plan cential en croix grecque inscrite ayant une abside entrale flanquée de
deux absidioles — prothesis et apodosis — avec ou sans absides latérales (St.
Nicolas Domnesc de Curtea de Argeș, la vieille cathédrale de Târgoviste,
Snagov) et le plan rectangulaire simple terminé par une abside vers l'Orient
(St. Nicoarä de Curtea de Arges, ensuite, plus tard, Gherghitza, Strehaia,
Golești, etc.).

En général, la construction se fait avec de la pierre brute et de la brique.
Les murailles ont souvent une épaisseur excessive par rapport aux petites
dimensions des églises. Cette épaisseur varie auto:r de 1.00 m. рош la majorité
des églises et va jusqu’à 1.60 m. (Neamţ) et plus tard 1.80 m. (Brebu-Prahova)
et même 2.00 m. (Solca en Bucovine).

En Moldavie les façades sont construites, à l’époque de l'épanouissement
de architecture, en matériel apparent: pierre brute ou très peu travaillée,
brique et pierre de taille façonnée soigneusement aux angles des façades,
aux corniches, qui sont rares, et aux socles.

Le socle est en général proéminent et r chem nt profilé. Les façades sont
divisées en deux zones : l’une inférieure, où le matériel constructif prédomi-
nant est la pierre ; l’autre supérieure, située au-dessus du plan de naissance des
voûtes, construite exclusivement en brique. Le décor extérieur est composé
avec des briques apparentes, émaillées et colorées, rangées en niches
aveugles, qui o n nt en général la partie supérieure des façades.

En Valachie, les façades sont en brique et en pierre brute placées en
couches alternatives (St. Nicolas Domnesc de Curtea de Arges, Saint Nicoara),
en pierre de taille façonnée très soigneusement et, autour des fenêtres оп des
portes richement sculptée (église épiscopale de Curtea de Arges, église du mo-
nastère de Dealu), en zones de briques alternativement crépies et appa
rentes ou, plus tard, complètement crépies.

|. L'Architecture en bois
1. En Valachie. 2. En Moldavie. 3. En Transylvanie.

Pendant tout le temps que les Roumains ont vécu groupés en villages de
paysans et se sont occupés d'élevage et d'agriculture, ils n’ont point eu à sa-
tisfaire de grands besoins, ni dans le domaine politique, ni dans les domaines

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 435

social et administratif. Il est donc bien facile de comprendre que leurs nécessités
pratiques, en ce qui concerne la demeure et le lieu de prière, aient pu être entiè-
rement satisfaites, dans ce temps, par la construction en bois.

Toutefois ce n'est pas seulement à l’époque qui précède la fondation
des Principautés qu’on a construit en bois, mais aussi après cette époque et
depuis jusqu’à nos jours. Les régions montagneuses et vallonneuses de Vala-
chie, Moldavie, Bucovine ou Transylvanie sont pa semées d'Eglises et de mai-
sons en bois, dont l'existence, dans le temps et dans l’espace, s'explique par
l'abondance du matériel ligneux et par les ressources financières modestes des
seigneurs ou des paysans.

Etant donnée la fragilité du matériel mis en œuvre, les constructions de
ce genre n'ont pu avoir une trés longue durée. Dest donc difficile de préciser
quel était leur aspect à l'origine. Mais si Гоп étudie, d’après les édifices
existants, la manière de disposer le bois dans la construction des murs, la
forme de certains plans, ainsi que les manières d'assembler ‘es р:ё:еѕ de bois
entre elles, оп ccnstate qu'i. existe purt int une ligne de liaison continue entre les
anciens et les plus récents monuments. Mieux encore, en ce qui concerne le dé-
cor sculptural, certains édifices, surtout en Valachie et en Transylvanie, por-
tent le sceau des plus admirables exemples de sculpture sur bois qu'on re-
trouve encore dans l’ancien art populaire et dont la base porte sur certains
éléments thraces, certains motifs géométriques diversement combinés, qui,
conservés par les artisans, ont traversé les siècles pour arriver jusqu’à nous.

En étudiant les églises en bois, dispersées sur l'étendue des contrées rou-
maines, on peut distinguer trois principaux groupes appartenant chacun à
l’une des trois provinces : la Valachie, la Moldavie et la Transylvanie.

т. — En ce qui concerne l'architecture religieuse en bois, la Valachie est
une région pauvre. Ses églises, répandues du côté Nord-Ouest et surtout dans le
district de Vâlcea, sont des plus simples. Leur plan est composé d’un seul vais-
seau rectangulaire, séparé, comme d’habitude, par une cloison en bois formant
naos et pronaos. Vers l'Orient, ce plan se termine toujours par une abside po-
lygonale (Zătreni-Vâlcea, Grämesti-Costesti, St. Nicolas de Dobruşa de Jos,
etc.) ou, quelquefois, rectangulaire (Stefänesti-Scoala-Vâlcea). L'entrée de
l'église, précédée par un porche surélevé par de piliers ornés de sculptures, se
trouve sur la façade Sud. Le porche а généralement une forme rectangulaire et
comprend toute la largeur de la façade (chapelle du monastère Dintr'un Lemn,
Stefänesti-Scoala, etc.), mais on trouve aussi des porches polygonaux d’un pitto-
resque particulier (Zätreni, fig. 5). La plupart de ces églises ont leur clocher
bâti sur le porche comme une petite tourelle au-dessus du toit.

436 GRIGORE IONESCU

2. — La Moldavie est un pays riche en églises en bois. Datant pour la
plupart du XVIII-e et du XIX-e siècles, elles sont répandues dans la Moldavie
du Nord et surtout dans la vallée de 1а Bistritza et en Bucovine.

Le type moldave de l’église en bois est différent des types transylvain
et valaque. Le plan est toujours trilobé et la partie Ouest est souvent terminée,
comme celle de l'Est, par une abside polygonale. Cette forme, qui n'est pas
propre au bois, est dûe sans aucun doute à l'influence exercée par les églises en
maçonnerie sur les artisans populaires constructeurs d’églises en bois. Cette
influence s’accentue pour les temps plus récents et s'étend non seulement à
la forme du plan mais encore à l'aspect extérieur de la construction : on recouvre
ces églises d’un crépi de chaux, peut-être en vue de la mieux protéger contre le
froid, mais plus encore pour dissimuler la nature réelle du matériel employé.

Considéré d’une manière générale, le matériel de construction est de bonne
qualité : chêne, frêne ou sapin. La construction, composée de poutres équarries
disposées horizontalement et assemblées aux angles d’après l’un des procédés
courants (voir fig. 6 et 7), s'élève, dans la majorité des cas, sur une base de ma-
sonnerie, soit en pierre et mortier de chaux, soit même en pierre sâche. Plus
tard on a recouvert les poutres horizontales de la plupart des églises d'un
revêtement protecteur de lattes, fixées verticalement ; d’autres ont été enduites
d'une couche de crépi, à l'extérieur aussi bien qu’à l’intérieur (Dragomirești,
Vaduri, ect.). А peu près toutes ces églises ont sur le côté Sud (quelquefois,
mais rarement, sur le côté Ouest, comme l'église du hameau Draga, dans le district
de Neamtz: fig. 14) un porche ouvert ou fermé. Quand le porche est ouvert,
les piliers qui le soutiennent, liés entre eux par des consoles, sont ornés de sculp-
tures aussi curieusses qu'artistiques (fig. 9, 16, 17). D'habitude c'est au-dessus
du porche que s'élève le clocher ; il apparaît alors comme une petite tourelle ornée
d'un balcon qui s'appuie sur des piliers, et placé au-dessus du toit (fig. 13). Par-
fois le clocher, simple tour fermée, percée de fenêtres, s'élève au-dessus du
pronaos (églises de Rediu, d'Itrineşti — fig. 18), et souvent aussi constitue une
construction complètement séparée de l’église (Bistricioara, Saints Voévodes
de Gura Văii). L'intérieur est divisé, d’après les exigences du culte, en trois
compartiments : le pronaos, le naos et l’abside de l'autel. Le pronaos est séparé du
naos par une cloison de bois à larges ouvertures. Les deux annexes de l'autel, la
Prothesis et l’apodosis, qui ne manquent jamais, sont pratiquées entre l'iconostas
et le retrait du chœur. L’abside est toujours plus étroite que le naos ; "iconostas,
qui sépare le naos de l'autel, est placé dans le naos derrière la ligne de séparation
des deux compartiments, afin qu'on puisse aménager les annexes dans l'éspace
demeuré libre entre elle et l’abside (fig. II, 15).

La façon de recouvrir les trois compartiments des églises de Moldavie

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 437

n’est pas très variée, mais les procédés employés sont le plus souvent impropres
aux constructions en bois. La manière la plus simple de couvrir une chambre
construite en bois serait le plafond droit, alors qu’une toiture en pente proté-
gerait l’ensemble de la construction. Mais cette forme est en général de date
récente. Le toit le plus caractéristique des constructions en bois de la zone du
Nord est celui de forme pyramidale. Le plus bel exemple de ce genre nous est
fourni par l’église de Cabesti dans le Nord de la Bucovine (fig. 19—20). Cette
église, bien qu’élevée en pays roumain, est pourtant caractéristique aux contrées
du Nord; son origine galicienne ou ukraïnienne l'empêche d’être prise en con-
sidération alors qu’on étudie les églises de style roumain. Le type moldave de l'é-
glise en bois, tout en ayant conservé une ligne traditionnelle en ce qui concerne
le choix et l'emploi des matériaux et surtout la forme du toit très en pente et
fortement en saillie, а, somme toute, comme modèle l’église en maçonnerie. En
laissant de côté certains éléments décoratifs — cadres de fenêtre, ceintures de
cordes tordues, niches encadrées de colonnettes torses — éléments provenant
incontestablement de l'architecture en pierre, on constate que les voûtes des
églises en bois ont imité celles des églises en maçonnerie. Les compartiments de
ces dernières ont toujours été recouverts de vôutes en berceau — le pronaos
habituellement — et de coupoles sphériques souvent ornées de nervures. Or,
toutes ces voûtes ne sont visibles que de l'intérieur. Extérieurement elles sont
cachées par un second toit. qui forme la veritable toiture de l'édifice.

Les églises en bois sont construites sur le même principe. Les plus impor-
tantes — Rapciuni, Brosteni, Dragomirești, Gura Văii, Gura Hangului, etc. —
ont le pronaos et le naos recouverts d'une coupole ă base polygonale. On peut
très bien observer le fait que ces coupoles sont inspirées de celles en maçonnerie.
A Dragomiresti ou à Rapciuni, les planches qui composent les coupoles sont
assemblées dans des nervures, toujours en bois, qui dessinent, comme aux cou-
poles de pierre et de briques — à l’église des Trois Hiérarques de Jassy ou à Dra-
gomirna par exemple —- le contour de la voûte. De plus, la fonction de ces ner-
vures, comme dans les coupoles gothiques, est constructive : elles forment le
squelette sur lequel on construit ensuite la coupole, exactement comme pour la
construction en maçonnerie.

Le toit proprement dit cache à l'extérieur, toujours comme dans les églises
en pierre, tous les éléments des voûtes.

L'analyse nous permet donc de constater que ce genre de construction
n'est pas propre au bois, mais qu'il représente une habile interpretation en bois
d’un genre de construction en pierre.

3.— L'architecture roumaine caractéristique des contrées de l’autre versant

438 GRIGORE IONESCU

des Carpathes est architecture en bois. A part les grandes et rares fonda-
tions dûes aux princes de Moldavie ou de Valachie (Étienne le Grand, Michel
le Brave ou Constantin Brancovan) 1 est rare d'y rencontrer l’église solide-
ment construite en maçonnerie, destinée aux fidèles de rite orthodoxe. Les
causes en sont connues. De même que les Roumains de Valachie et de Moldavie
n'avaient pas е: des églises en pierre jusqu’à la fondation des Principautés, ceux
de Transylvanie aussi ne purent construire avec facilité jusqu’au moment de
leur indépendance, que des constructions en bois.

Le plan des églises de Transylvanie ne diffère guère de celui des églises de
Valachie. C'est partout le vaisseau rectangulaire simple, divisé en pronaos et
naos. À l'Est, ce vaisseau s’achève toujours par une abside, généralement plus
étroite que l’église, et qui peut être rectangulaire (Rieni, dans le district de Bihor,
Poiana, dans celui d'Arad, etc.), polygonale à trois, quatre ou plusieurs lan;
(Oci, Hontisor, Ghighiseni, toutes dans le district d'Arad; Apahida et Fildul
de Sus dans celui de Cluj) et quelquefois même circulaire (Ionesti-Arad). On
retrouve en Transylvanie, dans les districts d'Arad, de Somes,et surtout dans
celui de Bihor ce type d'église à deux absides situées l’une vers l'Est et l’autre
vers l'Ouest, que Гоп rencontre très fréquemment en Moldavie. 1/€lement carac-
téristique des églises de Transylvanie est constitué par le porche et le portique
ouverts, tous deux appuyés sur des piliers. Ce porche se trouve soit sur la façade
Ouest formant antevestibule : c’est le cas des nombreuses églises de Maramures
où le dit porche a quelquefois un étage (fig. 27 et 28), soit du côté Sud, où se
trouve aussi l'entrée (Hontisor—Arad, Mierag—Bihor), soit sur les côtés Sud
et Ouest (Plescuta—Arad, Borumbaca— Bihor), soit enfin, sur les deux façades
latérales, comme c'est le cas de certaines églises du district de Bihor (Brusturi,
Tilecus — fig. 24).

Les murs, faits de poutres disposées horizontalement (blockabau), sont
élevés d'habitude sur une base en maçonnerie.

Еп ce qui concerne la couverture intérieure, la forme la plus employée est
la voûte en berceau. Le pronaos est en général recouvert d'un plafond droit. Un
système de solides traverses placées sur le plafond soutient la tour du clocher
qui s'élève toujours au-dessus du pronaos (fig. 24). La voûte en berceau qui
recouvre le лао$ est constituée par des poutres disposées en long et affermies.
d'habitude par un ou plusieurs arcs doubleaux, maintenus par un tirant placé
dans le plan de naissance de la voûte et unissant entre eux les murs Nord et
Sud. Une toiture de bardeaux à pentes rapides et à gouttières très saillantes
couronne enfin toute la construction.

Alors que l’intérieur des églises, tranquille et simple, présente en général
le caractère spécial_des constructions en bois, l'extérieur, en ce qui -concerne

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 439

la partie supérieure de l'édifice, présente un caractère gothique très accentué,
surtout par le clocher qui surgit du toit et qui se dresse vers le ciel comme
une vraie tour de cathédrale gothique. Cette tour est munie, chez les églises
soigneusement construites, d'une sorte de tourelle sur piliers, qui constitue la
chambre des cloches. Au-dessus s'élève un élégant casque pyramidal, qui, souvent,
est accompagné de quatre tours minuscules, placées à la base (fig. 25—29).

Du point de vue des lignes extérieures et spécialement de l'architecture
des tours, on peut ranger les ég'ises de Transylvanie en deux catégories : l’une
d'influence gothique, l’autre d'influence baroque. La tour gothique est accom-
pagnée de balcons et son toit, très haut, prend souvent l'aspect d'une flèche
(fig. 21 et 25). Les églises d'influence baroque, dont le plan ne diffère guère
du plan habituel, ont des tours lourdes. Ces tours n’ont pas de balcon, rien
qu’une simple chambre munie de fenêtres et surmontée d'une succession de
toits superposés en forme de bulbes. Ces tours pèsent sur les églises et leur
donnent en général un aspect lourd et tourmenté (fig. 26).

L’extérieur des églises de Maramureș présente un aspect particulier.
Travaillées avec un art remarquable, à peu près toutes ont sur leur façade
Ouest des porches ouverts, soutenus par des piliers admirablement sculptés.
Le tcit de ces porches se prolonge autour de l’église et forme une sorte d'auvent
extérieur, sous la saillie de la toiture de la nef centrale. Cet auvent, destiné
à protéger des intempéries les petites fenêtres qui éclairent l'interieur de Гё-
difice, imite sans aucun doute la toiture des églises de Bucovine ou de Po-
logne.

I/ornementation des églises de Transylvanie est en général très riche. Les
piliers du porche, les nervures des voûtes et surtout les encadrements des portes
et des fenêtres offrent une preuve de la richesse des modèles et de l'habileté
de la population indigène, qui travaillait avec un goût et un art accomplis le
bois, seule matière que, sans trop de dépenses, elle avait à sa portée. Les
motifs sont en général d’origine populaire : cannelures brisées en tous sens,
fleurs ou étoiles encerclées, cadres, etc., mais souvent aussi les motifs sont em-
pruntés à la technique de la pierre ; ce sont alors des сстӣеѕ tordues, des crénelures,
cadres, etc. Ces églises de Transylvanie, bien qu'ayant subi à l'extérieur l’influ-
ence des architectures gothique et baroque, ce qui ne diminue en rien leur va-
leur, ont exercé à leur tour une forte influence sur l'architecture en bois des
pays voisins de cette région du Nord et du Nord-Ouest. On a même affirmé, en
parlant des églises de Tchécoslovaquie de la région Pod-Karpacka-Russ,
qu’elles n’auraient pu exister sans l'influence de l'architecture de Transylvanie 1.

I. Vladimir Zaloziecky, Gotische und Barocke Holzkirchen in den Karpathen-Lândern, Wien,
1026, p. 37.

440 GRIGORE IONESCU

II. L'architecture en Valachie ă partir des origines
jusqu’à Mircea le Vieux.

1. L'époque incertaine des influences occidentales. 2. L'époque des influences
byzantino-constantinopolitaines, 3. L'époque des influences serbo-byzantines.

1.— Du temps où Bassarab I-er fonda, vers 1330, la Principauté de Valachie,
les contrées qui étaient sous sa domination n'avaient pas, comme on Га déjà
remarqué, d'âglises еп maçonnerie. Les premières constructions de се genre
ont été élevées, comme il était naturel, au temps du premier souverain indé-
pendant. On ne peut apprécier pourtant le nombre de ces constructions du
début et leur importance. Aucun document ne nous les indique avec certitude.
Toutefois, on sait d’une manière précise qu’en 1352, c'est-à-dire dans l’année
qui suivit la mort de Bassarab Let, il existait en Valachie, outre d’autres con-
structions militaires ou civiles, trois églises ` la première, Saint Nicolas Domnesc
de Curtea de Arges, subsiste encore toute-entière et compte parmi les plus
précieux monuments de l'architecture de Valachie; la seconde église, Saint
Nicoara, située dans la même ville, est à peu près entièrement en ruines ; enfin, la
troisième était une église de style roman à Câmpu-Lung de Muscel, dont il
ne reste que les fondations.

Il est certain que l’église romane de Câmpu-lung n'est pas le seul mo-
nument d'influence occidentale qui ait été construit en Valachie. Au début, à
côté d’autres églises romanes ou gothiques, élevées dans diverses régions, et
dont nous ne savons plus rien, on a construit, toujours d’après la manière occi-
dentale, des forteresses et des palais princiers dont existence est aujourd’hui
prouvée par quelques amoncellements de ruines. C’est ainsi qu'il existe à Argeș,
sur un pic boisé, les vieilles murailles de la forteresse nommée Poenari, jadis la
forteresse de l’Arges ` de même, au loin, dans la vallée, à Гепігёе du village ac-
tuel, près de la fameuse église de Saint Nicolas, se dressent encore les ruines
du palais royal, ancienne résidence des premiers souverains établis à Curtea
de Arges.

2.— Mais le courant d’art occidental, qui avait d’abord déterminé 1а con-
struction d’ églises et de palais princiers d’après la manière gothique et ro-
mane, s'affaiblit, et son influence sur les constructions roumaines disparut
dès que les princes roumains eussent commencé à avoir des liaisons avec l'em-
pire byzantin et sa grande capitale, Constantinople.

Bien mieux, le second prince qui régna sur la Valachie à peine fondée,
Nicolas-Alexandre, organisa sa cour en la modelant sur celle des empereurs
byzantins, comme l'avaient fait ses voisins de Vidin её de Tarnova. Ce même

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 441

уоёуойе fit venir à Curtea de Argeș un évêque, qui fut un „exarque“,
c'est-à-dire délégué permanent du Patriarche de Constantinople.

Un tel souverain, ayant une cour byzantine et un évêque byzantin, ne
pouvait construire les édifices du culte sinon d’après le style et les exigences
du culte byzantin, et même d’après celui de la capitale de l'empire. C'est ainsi
que Nicolas-Alexandre, après avoir achevé l’église de style roman de Câmpu-
Lung, déjà commencée par son père, fit construire à Curtea de Arges, près de
sa résidence, une grande église de style byzantin, qu'il dédia au saint dont il
portait le nom.

Cette église est celle de Saint Nicolas Domnesc — l'église princière La
petite église de Saint Nicoara, dont on aperçoit aujourd’hui encore les ruines
pittoresques sur une colline qui domine la ville, fut construite très peu avant
la grande église de la cour princière.

Très précieuse au point de vue historique, cette petite église, dont le
plan est conçu selon les exigences du culte greco-oriental, n'a pu être ,,catho-
lique”, ainsi que le veut la tradition, mais orthodoxe.

Saint Nicoara est le premier exemple d'architecture byzantine que Гоп
trouve dans notre pays. Cette modeste construction comprenait un vaisseau
rectangulaire, composé d'un pronaos étroit et d'un naos long recouvert, ainsi
qu'il ressort très clairement du plan et des murs qui subsistent encore, d'un
berceau continu, affermi par deux arcs doubleaux. Il paraît que ce sont les
peuples balkaniques qui ont servi d'intermâdiaires dans la transmission de ce
genre de construction au début ; en effet, au temps où la Principauté de Valachie
venait d’être fondée, ils avaient une église bien organisée et un nombre im-
portant de constructions religieuses élevées d’après les exigences de l’architec-
ture byzantine 1.

1. Sur l'origine de l'église St. Nicoara les avis sont partagés. M. N. Ghika-Budesti la croit
apparentée à la chapelle Bogdan Serai de Constantinople (L'évolution de l'architecture en Valachie,
1, 1927, р. 32), hypothèse discutable, surtout lorsqu'on considère le système des voûtes. M. О.
Tafrali pense, par contre, que St. Nicoara n'est qu'une chapelle se rattachant à la série de petites
églises du type de celles de Trapezitza près de Târnova (cfr. Monuments byzantins de Curtea de
Argeş, Paris, 1931). G. Balș estimait qu'on ne peut affirmer, après comparaison des plans seule-
ment, comme le fait M. Tafrali, que l'église St. Nicoara dérive de la série des chapelles bulgares
ci-dessus indiquées (cfr. Byzantion, VII, 1932, p. 599—601). Que le plan de la petite église St. Ni-
соатӣ soit semblable à ceux de quelques chapelles de Trapezitza, aussi bien qu'il ressemble à celui
de l'église de St. Demètre de Târnova, qui date du XIL-e siècle (voir André Protitch, L'architecture
bulgare, Sofia 1924, р. 26, fig. 21), la chose est évidente ; mais les pylastres engagés dansles murs la-
téraux dans la plupart de ces chapelles — V, VII, XIII etc. — ne soutenaient pas, comme le
croit M. Tafrali, une calotte sphérique, attendu que les arcs-doubleaux qui unissaient les pylastres for-

442 GRIGORE IONESCU

Mais ie pur style byzantin, celui qui brilla à Constantinople aux XI-ème
et ХП-ёте siècles, nous est présenté dans toute sa beauté et sa pureté par
l’église princière St. Nicolas, fondée par Nicolas-Alexandre et construite peu
avant 1352. La preuve de ces affirmations nous est fournie par une inscription
slavone découverte après la guerre et gravée, à l’occasion de la mort de Bassarab
Let, dans le mortier encore humide du mur Nord de l’église 1.

L'église princière de St. Nicolas de Curtea de Argeș représente, telle qu’elle
et, d'une manière caractéristique et fidèle, le type du plan en croix grecque
inscrite, originaire de Constantinople (fig. 9). Sous son aspect actuel, dû à une

maient un rectangle très allongé dans les sens transversal. Cele ne signifie pas que sur un pareil
rectangle on ne puisse élever une coupole, mais, dans ce cas, il aurait fallu ramener le plan rectangu-
laire à une base carrée beaucoup plus petite, par un système compliqué d'arcs. Or, il ne saurait
en être question ni pour les chapelles bulgares ci-dessus signalées, ni pour St. Nicoarä dont
les deux arcs-doubleaux du naos, aux pieds-droits encore existants, prouvent d'une manière
certaine que la voûte qui couvrait l’église ne pouvait être que demi-cylindrique.

Dans l'église „Olari”, dédiée àla Dormition de la Vierge, située toujours à Curtea de
Argeș, le naos est réellement couvert d'une coupole ; M. Tafrali fait remonter à 1300 la date de la
construction de cette église. Mais outre le fait que la structure de ce naos, comme celui du plan
tout-entier, est toute différente de celle de St. Nicoarä, — l'esquisse du plan publiée par M. Ta-
frali ne correspond pas à la réalité (voir le plan exact dans N. Ghika-Budesti ` Evolution de l'ar-
chitechure en Valachie, p. 3, Bucarest 1933, pl.. ССХІЛ) — l’église en question n'est pas aussi
vieille qu'on pourrait le croire. L'inscription gravée et peinte au-dessus de la porte en 1869, lors
de la rénovation de l'église, affirme, il est vrsi (se conformant probablement à une tradition lo-
cale), que l’église aurait été anciennement bâtie pendant Vannce 1300 par une certaine Salomia
Monahia. Cette même tradition précise pourtant que la tombe de la fondatrice se trouve dans
la cour même de l'église ; or sur la croix de la tombe ainsi indiquée, Grégoire Tocilesco a déchiffré
dès 1886 ce qui suit : „cette sainte croix a été élevée par les „croyants en Dieu” Theodor, Monachia
Salomia, Radul, Voica, etc. … et, plus loin, Constantin Voevod. (L'église Olari de Curtea de Arges,
An. Acad. Rom., 1886, Tome VIII, S. Il, p. 158). Le „Constantin Voévode”, dont le nom est
mentionné dans l'inscription de la croix élevée par Monahia Salomia et d’autres, пе saurait
étre que Constantin Basarab le Camus (1654—1658) ou Constantin Brancovan (1688—1714), seuls
souverains valaques connus sous le nom de Constantin, avant l'époque des Mavrocordates. Une
pierre tombale employée à la construction du parvis porte une inscription en langue slavone et
la date de 1687 (cfr. Tocilesco, ibid. р. 159). Ces indications, ainsi que la forme du plan et le
tracé des vofites, caractéristiques à la seconde moitié du XVIT-ème siècle, suffisent pour situer la
dite église à cette époque. K

т. Cette inscription fait savoir qu’ „en l’année 6860 — autrement dit, еп 1352 — Basarab
le Grand Voévode mourut à Campu-Lung”. М. Tafrali conteste l'authenticité d'une partie de

l'inscription et, tout en faisant certains considérations d'ordre historique et religieux, avance la
date de la construction d'un siècle (OP. cit., p. 304 et suiv). Mais cette opinion n'est partagée par
aucun autre historien (D. Onciul, I. Bogdan, N. Iorga, G. Balș, С. C. Giuresco, N. Ghika-Budesti,
ete.) : ceux-ci sont tous d'accord pour dater la construction de l'église de 1352 environ, et ne dé-
passent en aucun cas l'époque de Basarab Le (1330—1352).

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNE;

443

récente et très consciencieuse restauration de l'architecte Grégoire Cerkez, cette ég-
lise est encore l’un des plus précieux joyaux de l'architecture roumaine. L’archi-
tecture extérieure en est simple, mais pleine de distinction. Les matériaux de
construction sont apparents : ce sont des blocs de pierre brute, disposés en couches
horizontales, alternant avec des bandes formées par trois rangées de briques.

TREENIN EA
M Ze

Fig 381. L'église ,,Olärii‘ de Curtea de Argeș, dédiée à la Dormition de la Vierge
(Deuxième moitié du XVII-ën

e siècle)

Les fenêtres ont été élargies vers la moitié du XVIII-e siècle et encadrées de
pierre ornée de sculptures caractéristiques à cette époque.

Le jeu des masses architectoniques, les absides élégantes recouvertes sé-
parément, les arcades semicirculaires faites de briques disposées en rayons,
qui soulignent sur les façades, à la manière byzantine, la structure des voûtes
intérieures, les coiniches byzantines elles aussi, faites de briques disposées еп
diagonale et formant des creux et des pleins comme des dents de scie, de même
que la tout centrale avec sa base en forme de prisme carré, tout cela donne au
monument un aspect d'élégance et en même temps de solidité des plus remar-
quables.

444 GRIGORE IONESCU

3.—En Oltenie, aux environs de la cité de Sévérin, commence vers 1370,
sans que le Voévode roumain y soit pourrien, une vie religieuse nouvelle et in-
tense, qui devait non seulement déterminer une grande transformation de la
culture et de la vie écclésiastique des Roumains, mais même donner naissance
à des méthodes et des principes nouveaux dans l’art de construire. Un moine
serbe, Nicodem, réfugié dans ces contrées par suite de la terreur répandue par
les Turcs dans son pays, s'établit aux environs de Sévérin et construisit,
à l'Ouest de cette ville, avec l’aide d’artisans qu'il fit venir de Serbie, un bel
édifice de style byzantin. C'est le célèbre monastère de Voditza, qui devint immé-
diatement un puissant foyer de culture serbe en Valachie. Aidé ensuite dans
son œuvre par le souverain roumain Vlaicu Vodä et ses successeurs, Nicodem
continue son activité et élève encore dans les montagnes de Gorj, sur une hau-
teur riche en sources et entomâe de forêts, sa seconde construction, le mo-
nastère de Tismana.

Les églises de ces deux monastères sont, en pays roumain, les premiers
édifices élevés d’après le type des églises serbo-byzantines.

Le monastère de Voditza a complètement disparu, mais, en 1927, à la suite
de fouilles soigneusement exécutées, on a pu découvrir quelques murailles qui
ont permis de relever son plan tout-entier (fig. 38).

L'église du monastère de Tismana nous est parvenue intacte, mais elle a
certainement subi de grandes transformations au cours des siècles.

Son plan ne diffère pas de celui de Voditza, et les absides à la forme curieuse
qui flanquent actuellement l’abside centrale sont certainement dies à une
transformation postérieure (fig. 39). L'intérieur de l’église donne une impression
d'intimité et d'élévation. Ce n'est plus la longueur qui domine ici, mais Ја hau-
teur. Ce caractère essentiel, qui s'oppose à ceux de l’église byzantine orientale
(généralement basse et donnant une impression de contrainte et de recueillement)
est propre à l'architecture serbo-byzantine. Le naos est surmonté d'une tour
de section octogonale, élevée sur le carré de base par l'intermédiaire de trompes
d'angle. Une tour semblable à celle du naos, mais plus basse, surmonte le pro-
naos. De récentes recherches permettent d'affirmer que devant l'église il de-
vait y avoir une sorte de parvis ouvert, qui entourait le naos et s'élevait jusqu'aux
deux tiers de sa hauteur (fig. 40).

Outre l’activité constructive des moines et des artisans de Nicodem, le
prince roumain Mircea le Vieux, continuant la série des fondations se rat-
tachant au nom de son pieux père et précurseur, Radu І-ег, construit, vers
la fin du siècle, en 1389, dans le district d'Argeş, le monastère de Cotmeana ;
quatre ans plus tard, il élève, dans les riantes contrées de Vâlcea, sa plus im-
portante fondation, le monastère de Cozia.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 445

Le plan des églises de ces deux monastères se rattache encore au type des
constructions serbes : celui de Cozia d’une manière parfaite, celui de Cotmeana
d'une manière assez vague Mais leur architecture met en évidence des éléments
différents, dûs à l'influence de nouveaux courants.

. Le monastère de Cozia en Oltenie.

L'église du monastère de Cotmeana est décorée de la manière caractéristique
aux monuments balcaniques ` celle de Cozia emprunte, sur un fond serbo-by-
zantin, des éléments de décor sculptural d'influence arméno-caucasienne, élé-
ments qui, tout au moins en ce qui concerne Cozia, sont ariivés en Valachie
par Lintermediare de la Serbie. L'intérieur aux proportions téussies comprend un
pronaos carré, recouvert d’une voûte cylindrique disposée en long sur Гахе de
l'église, un très long naos, une abside centrale qui ferme l'autel vers l'Est et
deux absides latérales (fig. 42). ,

La tour s'élève sur quatre arcs: deux arcs transversaux, faits de cy-
lindres qui recouvrent les deux travées marginales, et deux arcs longitudinaux

446 GRIGORE IONESCU

étroits, collés aux murs latéraux Nord et Sud. Chacun de ces derniers est flanqué
de deux arcs d'âgale épaisseur, mais plus bas et de rayon plus court, taillés dans
les pieds des deux travées marginales et prolongés jusqu’au plancher en forme
de niches.

Au point de vue structural, nous dirons que les arcs longitudinaux et
les niches avec leurs pieds-droits sont directement collés aux murs latéraux.
Par ce fait, on obtient dans la partie supérieure de l’église une réduction sen-
sible de la largeur du naos, ce qui permet de diminuer dans la même proportion
le diamètre de la tour 1.

Ce procédé d'origine serbe, qui consiste à rattacher les arcs longitudinaux
qui soutiennent la tour aux murs latéraux de l’église, influence naturellement
l'aspect extérieur des parties supérieures des façades. En vérité, les murs laté-
raux, qui à la partie supérieure sont d'une épaisseur double, s'arrêtent à l'exté-
rieur à un niveau plus bas que les arcs. Un autre mur s'élève ensuite au-dessus
des arcs jusqu’à la hauteur nécessaire. La partie supérieure des façades en re-
trait forme donc un auvent, séparé du mur extérieur proprement dit (fig. 41).

Beaucoup plus simple comme plan et comme façade, l’église du monastère
de Cotmeana apporte une modification essentielle dans la façon de décorer
les murs extérieurs.

Les façades construites exclusivement en briques apparentes sont dé-
corées de niches aveugles, hautes et étroites, de la hauteur des murs jusqu’à
la corniche ou à peu près.

Les arcs semicirculaires qui surhaussent ces niches sont faits en briques
disposées en long sur l'angle ` ils sont doublés d'une série de disques-boutons en
terre cuite émaillée, coloriés en gris et vert.

On peut estimer qu’au début du XV-ème siècle il existait en Roumanie
quelques maîtres-maçons qui avaient appris l’art de la construction à l’école
d'artisans venus de l'étranger. C'est certainement à l'habileté de ces artisans
indigènes que l’on doit la construction de la petite chapelle de Bradet, du
district d'Argeş. Bâtie dans les premières années du XV-ème siècle, sans doute
sous le règne de Mircea le Vieux, la petite chapelle de Bradet reproduit en petit
— et très simplifiés — le plan et la disposition des murs et des voûtes de la
grande église du monastère de Cozia (fig. 44). Elles diffèrent cependant par suite

т. La base de la tour s'élève exactement au-dessus des grands arcs du naos, mais son tambour
s'appuie en grande partie sur quatre ares plus petits, élevés sur des consoles et collés aux grands
ares (fig. 42). Cette disposition, qu'on remarque encore à la vieille église de Nicopoli, diminue
encore plus le diamètre de la tour ; de plus, dans le cas que nous examinons, on corrige la surface
de base de la tour qui devait être un carré parfait, et qui devint un rectangle А la suite de fautes
commises lors de la mise en train de l'oeuvre

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI аат

du fait qu’à Brădet le naos est bien plus étroit et que la tour s'élève direc-
tement sur les grands arcs ; de plus, les travées marginales, dont les voûtes
s'appuient en grande partie sur le mur latéral, y sont limitées vers le carré sur
lequel s'élève la tour, par un arc-doubleau étroit.

11. L'architecture en Valachie à partir de Mircea le Vieux,
jusqu'à la fin du XVI-e siècle (1400-1583).

1. Phase des influences arméno-géorgiennes et otonan.s. 2. Phase des influences

venues du Mont Athos. 3. Epoque de formation d'une école locale.

т. L'influence de l’art arméno-georgien sur l’architecture roumaine a été
depuis longtemps signalée par ceux qui se sont occupés de l'étude de nos mo-
numents historiques et de l'architecture byzantine.

Si Гоп laisse de côté les arcs obliques caractéristiques aux voûtes mol-
daves, arcs qui aident à diminuer le diamètre des coupoles et qui, selon toute
probabilité, nous sont parvenus de l'Iran par l'intermédiaire de l’ Arménie, l'influ-
ence de l’art arménien sur les constructions 1oumaines s'est surtout fait sentir
dans le domaine de l’aichitecture décorative. Toutes les cannelures arrondies
en pierre et les sculptures qui ornent l’église du monestère de Deal près de
Târgoviste, toutes les pierres fleuries de l’église épiscopale de Curtea de Arges,
la tour de Dragomirna еп Bucovine — du moins еп ce qui concerne l’idée de
l'avoir entièrement recouverte d'ornements —- et toutes les pierres dentellées
des façades de l'église des Trois Hiérarques de Jassy, sont dûes à des mains
habiles qui connaissaient bien l’art de l'Arménie et celui des régions voisines,
ayant subi l'influence arménienne.

Les voies par lesquelles cet art a pénétré en Roumanie, ainsi que les épo-
ques où l’on constate son influence en Valachie et en Moldavie, sont différentes.

En Valachie, du temps de Mircea le Vieux, apparaissent dans le décor
extérieur de l’église du monastère de Cozia de nouveaux éléments sculpturaux :
fuseaux de colonnettes formés de cannelures en pierre entrelacées comme une
corde, rosettes compos es de motifs géométriques et d'entrelacs, linteaux à décor
floral stylisé, etc. L'origine de ces éléments d'une structure spéciale et de pro-
venance nouvelle doit etre cherchée bien plus dans l'art arménien et caucasien
que dans le byzantin. Nous ne savons pas jusqu’à quel point ces éléments a1-
méno-caucasiens, venus à Cozia par l'intermédiaire de la Serbie, ont pu con-
tribuer à la formation du décor extérieur des églises construites au cours du
XV-ème siècle, puisqu'aucun des monuments construits dans la période com-

448 GRIGORE IONESCU

prise entre les règnes de Mircea le Vieux et de Radu le Grand ne nous est
parvenu. Bien que cette période ait été tourmentée par des guerres à peu près
continuelles et par des querelles de trône, bien que les princes n'aient régné que
peu de temps et qu'ils se soient beaucoup plus préoccupés des soucis exté-
rieurs et de la conservation de leur couronne que des affaires de l’église, tou-
tefois l’histoire nous atteste la construction de monastères et d’églises des plus
importants. Malheureusement ces édifices ont disparu. Par contre, les construc-
tions élevées au début du siècle suivant nous sont parvenues dans leur entier et
présentent un très grand intérêt pour l’histoire de l'architecture еп Valachie.

En 1502, Radu le Grand construit l’église roumaine la plus importante
et la plus belle de toutes celles qui avaient été bâties jusqu'alors ` c'est l’église
du monastère de Dealu (fig. 49—50), près de la ville de Târgoviste. Quelques
années plus tard, Neagoe Basarab construit dans les environs de Curtea de
Argeș, sur l'emplacement d'une ancienne cathédrale, la célèbre église épiscopale
d’Arges (fig. 53—64).

En examinant ces deux monuments du début du XVI-e siècle, on con-
state, tant dans leurs plans que dans leurs façades, une nouvelle note originale,
qui les distingue sensiblement des églises plus anciennes, dans lesquelles on
pouvait discerner clairement les influences étrangères. Leurs plans constituent
un remaniement original des types antérieurement importés en Valachie.

De ce point de vue, leur caractère valaque nous permet de croire qu'ils
furent conçus par un constructeur local — peut-être le même à Deal et à Ar-
ges — bon connaisseur de nos anciens monuments. Aussi certaines formes
structurales présentent-elles le caractère spécifique de l’école serbe dont Cozia
fait partie. En ce qui concerne leur aspect décoratif, les façades sont com-
posées d’après de modèles orientaux. La manière dont est disposé le décor et
les ornements qui le composent, parmi lesquels prédominent ceux d'origine
arménienne, nous prouvent que les décorateurs et les sculpteurs en pierre,
sans doute étrangers, étaient de bons connaisseurs et d'habiles interprètes
de l'architecture de l'Arménie et des régions dominées par son art. Les deux
églises de Deal et d'Argeş sont donc dans leur ensemble le résultat d'un processus
de formation auquel ont contribué décorateurs et sculpteurs étrangers, sans
oublier le constructeur d’origine roumaine, qui selon toutes les apparences a
été le véritable architecte. Ainsi s'explique le caractère roumain prononcé de ces
monuments, qui, à première vue, paraissent exotiques, et qui sont pourtant
un produit original local, présentant des particularités que l’on ne rencontre
pas dans les monuments des autres pays.

2.—Pour les deux dernières fondations, l’église du monastère de Snagov et

ж,

|
|

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 449

l’ancienne cathédrale de Târgovişte, Neagoe Basarab fit venit d’autres artisans
d'aussi grande valeur que ceux qui avaient construit l'église d'Argeș, mais qui
connaissaient une autre manière de combiner les plans et d'orner les façades.
Certains de ces artisans construisent l'église de Snagov, qui, comme plan et en
partie même comme élévation, s'inspire de tels monuments du Mont Athos;
d’autres construisent l’ancienne cathédrale de Târgoviște, d’après le type con-
stantinopolitain de l’église ргіпсіёте de Curtea de Argeș.

Le plan de l’église du monastère de Snagov, élévée en l’année 1517, est
celui des églises — catolikons — du Mont Athos; c'est le plan en forme de
trèfle combiné avec le type constantinopolitain ; dans ce plan, la tour du naos
s'élève sur quatre piliers isolés par l'intermédiaire de quatre berceaux qui forment
dans le plan et dans l'espace une croix grecque (fig. 65). Le pronaos а la même
disposition, mais celui-ci avait été construit au début sur une série de colonnes
avec l'intention de le laisser ouvert (fig. 66).

Avec sa dernière fondation, l’ancienne cathédrale de Târgovişte; bâtie
en 1518, Neagoe Basarab allait donner à la Valachie la plus grande église
construite jusqu'alors. Les artisans qui construisirent cette église, les mêmes
peut-être qui travaillèrent à Snagov, combinèrent le plan d'origine constan-
tinopolitaine en croix grecque inscrite aux nouvelles dispositions de
Snagov ; ils donnèrent ainsi à l'architecture roumaine un monument d'une
importance exceptionnelle, tant par sa forme que par sa grandeur ; malheureu-
sement, et par suite d'une surprenante incompréhension, ce monument fut
démoli de fond en combles justement à l'époque ou la valeur des anciens édifices
commençait à être comprise.

3.— Après la mort de Neagoe Basarab, l'architecture de Valachie et 4'О1-
ténie s'affranchit de toute influence étrangère et tous les monuments construits
depuis sont d'une conception purement locale. Les constructeurs qui bâtirent ces
monuments ne recherchent plus des modèles étrangers ` ils s'inspirent directe-
ment des églises construites dans le pays aux époques antérieures. Mais même
celles-là ne servirent pas toutes comme modèle. Ainsi, par exemple, tandis qu'à
l'attention des nouveaux constructeurs d’églises s'impose de plus en plus. le
type de plan de l’église du monastère de Cozia — que les artisans du pays re-
produisirent depuis le début du X V-e siècle à la chapelle de Brădet, dans le district
d'Argeş — et le décor extérieur si riche des églises de Deal et de Curtea de Argeș,
par contre le type athonique de Snagov reste isolé ; le type constantinopolitain
de l’église princière de Curtea de Arges, après avoir fait ure apparition au temps de
Neagoe Basarabă lacathédrale de Târgovişte, et, vers1532, à la petite église de Hâr-
tiesti dans le district de Muscel (fig. 71),sera de nouveau reproduit, mais d'une façon

450 GRIGORE IONESCU

exceptionnelle — et seulement dans le plan, car le dâcor suit le courant de 1'ёро-
que — à l'église princière de Târgovişte, vers la fin du XVI-e siècle, et enfin,
pour la dernière fois, à l’église St. Demètre de Craiova, construite sous le règne
de Mathieu Basarab. |
On peut constater, en dernière analyse, que de tous les monuments con- i
struits jusqu'au début du XVT-e siëcle, ceux qui devaient encore servir de mo-
dële aux futurs architectes sont justement ceux dont le plan et le décor résultent
de la transformation de différents éléments étrangers à l’art roumain, élé-
ments choisis et transformés par la pensée des artisans du pays, qui les ont
remaniés d’après leur façon de sentir, pour les mieux adapter à la nature
et à l'âme du peuple entier.
Au cours de cette époque les variantes de plan sont trois :
La première, dont le prototype est la petite église de Brädet, nous pré-
sente le plan trilobé le plus simple, où le pronaos, rectangulaire, est couvert d'un
berceau et le naos surelevé d'une tour.
La seconde est une interprétation des formes de l’église du monastère
de Dealu : le naos surmonté d’une tour, le pronaos allongé, divisé en deux et )
voûté, la partie Ouest d’un berceau et l’autre surélevée de deux tourelles.
Enfin, la troisième variante, dont le prototype est l’église épiscopale de
Curtea de Argeș, présente un pronaos élargi et couronné, soit d'une tour élevée i
sur des points d'appui intérieurs, comme celui de l'église de Cobia, dans le district
de Dâmbovitza (fig. 74), soit voûté d'un simple berceau, comme celui de la
chapelle du monastère de Cozia. |
En ce qui concerne l'architecture extérieure, les variations sont encore À
plus grandes et d'autant plus intéressantes. Certaines églises sont construites
exclusivement en briques apparentes ` leurs façades sont ou bien lisses et sou-
lignées seulement à la partie supérieure par quelques niches aveugles disposées
immédiatement sous la corniche (c'est le cas de l’église de Stănești, dans le dis-
trict de Vâlcea, construite en 1537), ou bien décorées par une série d'arcades
en plein cintre et disposées sur toute la hauteur des façades (Cobia, fig. 73,
construite en 1572 et dont les briques sont aussi émaillées et colorées en trois
nuances).
L'église du monastère de Valea, dans le district de Muscel, construite par
le prince Radu VII Païsius en 1537, nous montre une nouvelle disposition in-
téressante, surtout en ce qui concerne le jeu des coloris. Les façades sont parta-
gées en assises alternatives de briques apparentes et de crépi. Les assises appa-
rentes sont construites en petites briques — 4, 12, 25—ă joints d'une épaisseur
variant entre 3 et 4 cm. Les zones crépies sont à leur tour partagées en panneaux
rectangulaires par deux briques placées en coin et debout ; elles sont faites de

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 451

briques plus grandes—5, 14, 34—et placées en retrait par rapport à la face
du mur, pour qu'après avoir été enduites elles parviennent au même niveau que
les bandes apparentes.

Mais ce n'est que vers la fin de la seconde moitié du XVI-e siècle que
l'architecture extérieure des monuments, la plus caractéristique et en même
temps la plus roumaine, prend son essor ` dans son évolution méritoire, on peut
facilement deviner l'effort continu des artisans du pays pour trouver certaines
formes et dispositions nouvelles.

Les façades des monuments de cette époque, tout en gardant la disposi-
tion de bandes horizontales de crépi et de briques apparentes des monuments
antérieurs, sont séparées par un puissant bandeau médian — un tore encadré
par deux rangées de briques — en deux zones différentes, deux registres.

Ces registres reçoivent ensuite, séparément, un décor soit de niches plates
en retrait par rapport à la face du mur (Bucovatz, Cäluiul, Tutana), soit d’ar-
cades aveugles encadrées de boudins en briques (Marcutza et Mihai-Vodä de
Bucarest).

C’est l’église, aujourd’hui en ruines, de Târgsor, dans le district de Prahova,
dont on ne connaît pas la date de construction, mais qui, selon toute apparence,
est antéricure à l’année 1790, qui paraît marquer la transition entre les façades
lisses des églises du type ,,Valea” ou „Curtea Veche” de Bucarest, et les fa-
çades partagées ел deux registres.

Ses façades sont parfaitement lisses et construites, comme celles du mo-
nastère de Valea, en bandes alternées de briques apparentes et de crépi; ces
dernières bandes sont divisées à leur tour en panneaux par des briques en-
foncées dans le mortier et placées debout. Mais, à côté de ce décor, commun
aux monuments antérieurs, apparaît un nouvel élément : c'est une puissante
ceinture formée par un tore pris entre deux rangées de briques disposées en
dents de scie, qui entoure l’église à la moitié de sa hauteur et partage les
façades en deux registres (fig. 88).

Pourtant, c'est sur les façades de l’église du monastère de Bucovätz, près de
Craïova, que le changement de disposition des nouveaux éléments decoratifs
fait complètement son apparition.

Construite en 1570, cette église a un plan tréflé dont la silhouette est
tant soit peu lourde (fig. 83). Ses façades sont partagées en deux registres par
un tore au-dessous duquel se trouve une rangée de briques disposées en dents
de scie. Ces deux registres sont ornés d’une série de niches achevées en arc
plein cintre et separées les unes des autres par de petits pieds-droits. Les arcs
de ces niches se trouvent en retrait par rapport à la face du mur; ils sont
doublés d’une rangée de briques en saillie et disposées à plat, à la manière
byzantine.

452 GRIGORE IONESCU

En 1589, des artisans valaques bâtissent l’église du monastère de Tutana,
dans le district d'Argeș, dont le plan rappelle de près celui de l’église du mona-
stère de Deal. En ce qui concerne le décor extérieur, Tutana emprunte la forme
et la disposition de Bucovätz ; mais tandis que les niches du registre inférieur ont
une structure semblable à celles de Bucovatz, celles du registre supérieur se
transforment : leur arcs, en retrait par rapport à la face du mur, de même
qu’à Bucovătz, ne reposent plus sur des pylastres droits à section rectangulaire,
mais sur deux colonnettes accouplées (fig. 87).

Ce décor d'arcades aveugles appuyées sur deux colonnettes accouplées, qui
apparaît pour la première fois à Tutana, et seulement sur la zone supérieure
des façades, a été emprunté, entre 1588 et 1592, par l'architecte qui bâtit l’église
de Märcutza près de Bucarest (fig. 89). Les deux registres des façades de
cette église sont décorés par une série de niches aux pieds formés, comme
celles de Tutana, par deux colonnettes réunies (fig. 90).

On constate donc un progrès remarquable sur le monument antérieur.

La voie vers la forme parfaite, que nous trouverons très prochainement,
est dès maintenant libre.

Cette forme achevée, nous la trouvons dans l’église Mihai-Vodă de Bu-
carest.

L'architecture extérieure de ce monument représente la quintessence des
formes recherchées au cours des dernières années du XVI-e siècle.

Comme dans les monuments immédiatement antérieurs, les façades de
l’église Mihai-Vodă sont partagées par une ceinture médiane en deux registres ;
mais les arcades qui les décorent n’ont plus, comme à Märcutza, des arcs plats
et en retrait par rapport à la ligne du mur ; ces arcs sont faits, eux et leurs pieds,
du même boudin (fig. 88). Nous avons ainsi sur les deux registres, formés de
bandes alternatives de briques apparentes et de zones crépies, comme au début
du siècle, une série d’arcades aveugles en retrait par rapport à la ligne du mur
et encadrées par des boudins en briques; ces niches ressemblent parfaitement
aux arcades de l’église du monastère de Deal, mais elles sont plus animées et
plus attrayantes que celles-lă, par les différences et alternances des matériaux
et par le jeu des coloris (fig. 92).

Le décor des façades de l'église Mihai-Vodă de Bucarest constitue le type-
modèle dont se serviront tous les artisans du siècle suivant ; les uns le repro-
duiront fidèlement ; les autres en le dénaturant lui donneront un aspect qui se
rapproche de ce qu’on appelle une copie maladroite de monuments de valeur,
dont on ne comprend plus la structure et la vraie beauté.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 453

L'architecture en Valachie au XVII-ème siècle.

Les premières années du XVII-ème siècle sont, pour l'architecture, des
années de stagnation. Au début du siècle, on construit très peu et de plus les
nouveaux artisans se contentent de copier directement les vieux modèles ; et
même, comme ils se servent la plupart du temps de matériaux de construc-
tion de mauvaise qualité, ils crépissent les façades à la chaux et peignent en
rouge sur ce crépi un décor trompeur de briques apparentes.

Toutefois l'avènement au trône en 1632 de Mathieu Basarab devait mar-
quer le début d'une ère nouvelle pour l'architecture valaque. Le premier soin
de nouveau souverain fut d'entretenir et de faire restaurer les églises anciennes,
qui tombaient en ruines ; mais, en dehors de cette activité de conservateur, il
fit aussi élever, dès les premières années de son règne, des monastères et de nou-
velles églises (Brâncoveni, Sadova, Arnota, Călinești, etc.). Les églises bâties
par Mathieu Basarab, par ses descendants et par les boyards sont en nombre
considérable, mais elles ne sont pas toutes parvenues jusqu’à nous. Ces
monuments, comparés à ceux du siècle précédent, manquent d'unité tant au
point de vue décor extérieur qu’au point de vue plan. Certaines de ces églises,
suivant le style de la deuxième moitié du XVI-ème siècle, ont leurs façades
faites de bandes alternatives de briques apparentes et de crépi; ces façades
sont séparées au milieu par un tore en deux zones, qui sont parfois simples (Po-
lovraci), parfois ornées d'arcades aveugles (Cälinesti—Prahova, Golești, Ciutura,
etc.). D'autres églises ont leurs façades exclusivement construites en briques
apparentes décorées d'arcades aveugles, construites en tores de briques, soit
sur la zone supérieure (Turbați), soit sur toutes les façades (clocher de Brebu-
Prahova).

La plupart des églises ont toutefois leurs façades entièrement crépies а 1а
chaux ` séparées en deux par un tore médian, les zones qui en résultent sont dé-
corées d’arcades aveugles rectangulaires ou terminées en arcs de cercle faits de
moulures arrondies qui donnent l'impression d'être collés aux façades (Plă-
täresti, Brebu-Prahova, Strehaia, Vlădești-Muscel, Coeni-Vlasca, etc.).
| En ce qui concerne la configuration du plan, on constate une variété
| assez grande. Généralement, les architectes du XVII-ème siècle ont interprété
| ou plutôt réédité les types connus des siècles précédents.

Mais, à part les plans connus et fréquemment employés aux siècles pré-
cédents, il apparaît, vers le milieu du siècle, un type nouveau, simple, rectan-
gulaire, comprenant une seule nef terminée par une abside poligonale vers
l'Est; au-dessus de la voûte du pronaos s'élève, dans la plupart des cas, un Ы `
clocher ‘haut et puissant, auquel on arrive рат un escalier pratiqué soit dans

454 GRIGORE IONESCU

une petite tour collée à la façade latérale Sud (Strehaia), ou Nord
(Vlădești-Muscel), soit par un escalier droit taillé dans l'épaisseur du mur de la
façade (Gherghița, Turbati, Doamnei-Bucarest, etc.). D'habitude, ce plan, comme
les autres d’ailleurs (par exemple Gura Motrului-Mehedinţi (1653), l'Eglise mé-
tropolitaine de Bucarest (1655), se trouve complété, en face, par un porche
ouvert, soutenu par des colonnes octogonales ou circulaires (Plätäresti, Les
Saints Archanges de Târgoviste, Coeni-Vlasca, Doamnei-Bucarest, etc.).
Parmi les plus importants édifices élevés à cette époque, c'est le Monastère
de Brebu du district de Prahova qui occupe la première place. Construite en

1650 par Mathieu Basarab, l'église de ce monastère est une reproduction to-

tale de l'église du monastère de Deal. Le pronaos, séparé du naos par une
épaisse muraille où Гоп a percé une porte basse, est de forme rectangulaire
allongée dans le sens du grand axe ; ce pronaos est aussi séparé en deux com-
partiments inégaux par deux colonnes massives de forme octogonale. Le com-
partiment qui touche la muraille qui sépare le naos du pronaos est plus étroit
que l’autre et il est surmonté, comme celui de Deal, de deux tourelles latérales
(fig. 107—109). .

Pour l'étude de la structure des façades des monuments de cette époque,
la tour-clocher du même monastère présente un intérêt tout à fait parti-
culier. Entièrement construite en briques apparentes et présentant un jeu har-
monieux de masses et d'éléments décoratifs, cette tour, d'une élégance remar-
quable, s'élève sur le côté Sud des belles murailles qui entourent le monastère.

Elle se compose d’une sorte de passage de forme carrée, situé au niveau
du sol et couvert d'une coupole sphérique ` au-dessus de ce passage s'élève la
tour proprement dite, ă section octogonale. Ce prisme supérieur de la tour,
dont les faces sont divisées en trois registres décorés de panneaux contourés de
doubles et triples boudins, comprend une chambre fortifiée, munie de remparts,
et le clocher proprement dit (fig. тто).

Quant à l'église, simple, au plan rectangulaire, qui, nous l'avons déjà dit, est
caractéristique de cette époque, c’est la modeste fondation de Mathieu Basarab,
élevée en 1641 à Gherghita dans le district de Prahova, qui paraît en avoir fourni
le modèle.

Là, le pronaos portait une tour-clocher à laquelle on arrivait par un escalier
taillé dans l'épaisseur du mur de la façade Nord (fig. 116).

Mais c'est dans la composition d’une église à plan trilobé que l’on trouve
pour la première fois le clocher élevé au-dessus de la voûte du pronaos, qui
caractérise généralement le plan droit du type Gherghița ou Strehaia. Le pre-
mier exemple de ce genre nous est fourni par la charmante église de Cälinesti-
Prahova, élevée en 1636 par Mathieu Basarab. Bien que, dans ses lignes géné-

ISTORIA ARHITECTORII ROMÂNEȘTI 455

rales, l'architecture extérieure reproduise le décor de certaines églises plus
anciennes, l'édifice est toutefois très intéressant, d’abord par la bonne qualité
du travail et surtout par la manière nouvelle et originale dont sont groupés,
vers la façade Ouest, le clocher et les tourelles qui le flanquent.

Ce qui tout d’abord retient nôtre attention en étudiant le plan de cette
église c'est la configuration du pronaos (fig. 134). De forme carrée, comme
celui de tant d’autres églises, ce pronaos est flanqué de deux saillies polygonales
tenant aux murs latéraux et ramenées vers l'Ouest au niveau du mur de la
façade principale. Ces deux saillies ne sont autres que deux petites tours ren-
fermant les deux escaliers qui mènent du pronaos au clocher. Cette disposition
ne manque pas d'élégance et prouve en outre le souci de l’architecte de donner
à la façade principale un équilibre et une symétrie parfaits (fig. 133).

Le plan tréflé, au pronaos surmonté d’un clocher, est rarement employé
par les artisans du XVII-&me siècle. Ce n’est qu'au siècle suivant qu'il devait
jouir de la même faveur que le plan droit dont Gherghitza est le type. L'exemple
de Călinești reste pourtant isolé ` nous ne trouvons plus d'églises au clocher sur-
montant le pronaos et à façade principale encadrée symétriquement de deux
tourelles. La pittoresque petite église du monastère de Cornet, bâtie en 1666
dans le district de Vâlcea, nous fournit toutefois un exemple remarquable de
plan tréflé au pronaos surmonté d’un clocher, mais la tourelle de l'escalier
qui l'accompagne est unique (fig. 136).

En се qui concerne l'architecture extérieure, la plupart des églises de ce
type ont leurs façades crépies. Quelques-unes toutefois adoptent de nouveau
le décor, si cher aux architectes de la fin du siècle précédent, qui consiste en
arcades aveugles pratiquées sur un fond composé de bandes alternatives de
crépi et de briques apparentes. Parmi celles-ci, nous devons citer la chapelle de la
cour des ,,Golesti” dans le district de Muscel, dont le plan ressemble parfaite-
ment à celui de Gherghitza (fig. 118—119).

L'église épiscopale de Curtea de Argeș, monumentale et riche en décors,
n'a attiré qu’à un petit degré l’attention des constructeurs d’églises du XVI-ème
siècle A l'exception de l’architecte qui construisit Cobia dans le district de Dam-
bovitza, édifice aux dimensions modestes et au plan plutôt gauche, aucun autre
ne s’est hasardé à cette époque à prendre comme modèle de ses constructions
l'église de „Maître Manole” de Curtea de Argeş. П n’en est pas de même
dans le siècle dont nous nous occupons maintenant, où, à part l’église du mo-
nastère de Snagov, qui n’a plus de réplique, l’on reproduit, en nombre assez
considérable et dans tout le pays, tous les types de plan anciens.

Mais tandis que les églises au plan simple restent un modèle à la portée

456 GRIGORE IONESCU

de tous ceux qui, avec des ressources modestes et une science limitée, veulent
construire une église, le type de la cathédrale de Curtea de Argeș n'est imite
que par les fondateurs riches et les architectes hardis. C'est pourquoi les
églises de ce genre sont en petit nombre et, d’ailleurs, celles que nous connaissons
n'ont pas toutes été construites de façon à pouvoir victorieusement résister au
temps. L'édifice de Radu Mihnea de Bucarest, dont nous publions le Gan
page 130, fig. 98, a perdu depuis longtemps les tours qui s’élevaient au-dessus
de son naos et de son pronaos; il en est de même de l’église, plus précieuse
et mieux construite, de Serban Cantacuzène du plateau de Cotroceni près
Bucarest.

Toutefois, un des monuments de ce type, élevé vers la moitié du siècle,
devait se conserver entier et garder à peu près tout son aspect original. C’est
l'église métropolitaine de Bucarest, commencée en 1654 par Constantin Basa ab,
dit le Camus, et terminée et consacrée en 1658 par Mihnea III, souverain au
court règne.

Bien qu'un peu plus grande que l’église épiscopale de Curtea de Argeş
— elle mesure 28.00 m. de longueur intérieure et 14.16 m. de largeur dans le
pronaos — la fondation de Constantin Basarab en est toutefois, surtout quant
au plan, la fidèle reproduction (fig. 127—128). La ceinture de pierre qui sépare
les deux registres, comprise, à la manière valaque, entre deux rangées de briques
disposées en crénelures, est composée de trois tores qui s'enchevâtrent de
place en place et dans le même sens (fig: 128).

Tout aussi importante que l'Eglise métropolitaine, et avec un passé beau-
coup plus intéressant, est le monastère bien connu de Cotroceni, qui s'élève à
l'extrémité Ouest de Bucarest, sur un plateau pourvu jadis d'une immense fo-
rêt. Des anciens édifices qui formaient alors l’ensemble du monastère, bien peu
de chose nous est parvenue. L'église а été bâtie, de même que le monastère
dont elle dépendait, en 1679 par Şerban Cantacuzène et, malgré quelques re-
maniements elle nous offre encore aujourd’hui son architecture originale, ou à
peu de chose près (fig. 129—132).

Un monument moldave élevé en Valahie sous le regne de Mathieu Ba-
sarab. Malgré l’origine commune de leur art, les deux Principautés roumaines
de Valachie et de Moldavie ont eu, jusqu’à la fin du XVI-ème siècle, une ar-
chitecture très différente l’une de l’autre. Bien qu'il ait toujours existé entre
Valaques et Moldaves des rapports politiques et culturels, l'échange des influ-
ences artistiques et architecturales ne s’est produit toutefois, og assez tard, vers
1600, et, à un plus haut degré, uniquement de Valachie en Moldavie.

La. voie des influences moldaves а été ouverte еп Valachie par l'église
élevée par le prince Basile Lupu en 1645 à Targoviste, à l’occasion d’une récon-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 457

ciliation, d’ailleurs éphémère, entre lui et Mathieu Basarab, dont il resta l'ennemi
implacable jusqu'à sa mort. Bien qu'elle ait été bâtie par des artisans de Jassy, la
fondation de Târgoviste, connue aujourd’hui sous Је nom de ,,Stelea”, est loin
d'être un monument moldave, à tous les points de vue; c’est bien plutôt un
admirable exemple d’un mélange habile d'éléments moldaves et valaques.
D'aspect simple, mais bien proportionnée, l’église Stelea nous offre une image
sommaire de l’église des Trois Hiérarques de Jassy, fondée elle aussi, par Ba-
sile Lupu, église dont Stelea est en fait la réplique. Faite en briques et crépi,
c'est-à-dire construite d’après la manière valaque caractéristique de ce temps,
l’église de Târgovişte est beaucoup plus pauvre que son brillant modèle de
Jassy. Seuls, le socle, la ceinture qui l’entoure par le milieu et quelques cadres
de portes et de fenêtres sont en pierre taillée, comme à Jassy.

Par contre, si l’on excepte quelques modifications de détail sans grande
importance, le plan et la forme générale de l'édifice sont directement copiées
sur l’église des Trois Hiérarques. C'est le même intérieur, la même lumière,
la même hauteur qui domine et les deux mêmes tours élevées, comme en Mol-
davie, sur deux bases : l’une simple à section carrée, l’autre en forme d'étoile.
Haute et bien proportionnée, comme toutes les églises moldaves de cette époque,
Stelea a toutefois ses façades séparées en deux, à la valaque, par une ceinture,
et décorées par deux registres d'arcades aveugles, entourées de moulures
arrondies en brique et crépies (fig. 138).

V. L'architecture valaque, de la fin du ХМІІ-ёте siècle à la
fin du XIX-ème.

1. Epoque de Constantin Brancovan. 2. Epoque des Mavrocordates. 3. La deuxième moitié
du ХУШ-е siècle.

т. — Au XVII-ème siècle, et surtout au temps de Mathieu Basarab, l'archi-
tecture valaque a connu une certaine prospérité grâce à une riche variété
de types de plan et à de remarquables procédés de décor. А partir du temps de
Serban Cantacuzène, et, avec l'avènement au trône de Constantin Brancovan,
pendant le quart de siècle que dura le règne de ce dernier, l'architecture con-
tinue son évolution sans que quelque idée nouvelle prenne pourtant part à
ce développement. Toutefois les types de plan et les formes architecturales an-
ciennes se revêtent d’une richesse remarquable et constituent un style nou-

458 GRIGORE IONESCU

veau: le style brancovain. Constantin Brancovan commence la série de ses
fondations par l’église de Mogoșoaia (fig. 148), construite en 1688, alors qu'il

Fig. 383. La chapelle du monastère de Hurez.

n’était encore qu'un simple boyard. Mais sa plus grande fondation fut la
première qu'il réalisa aussitôt après son avènement au trône : le monastère
Hurez du district de Vâlcea. Commencée en 1690, la construction a duré quel-

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 459

ques années ; son préfet fut le Stolnic Pârvu Cantacuzène ; ses constructeurs `
le menuisier Istrate, le tailleur de pierre Vucasin et ,l’habile chef de
maçons”, Manea.

L'ensemble du monastère comprend, du côté Sud, d’une part les demeures
seigneuriales, de l’autre, au rez-de-chaussée et à l'étage, les cellules ` au centre
s'élève le clocher par dessous du quel on entre dans la cour du monastère. Du
côté Quest se trouvent encore des cellules qui entourent la chapelle (fig. 383).

Conformément à la coutume, l’église occupe le centre de l’enceinte. Le
plan de cette église est une interprétation de celui de Curtea de Arges. Il a été
donné une forme nouvelle au parvis ouvert, soutenu par dix colonnes de pierre,
précédé d'un autre parvis, plus petit et semblable à un baldaquin (fig. 153—155).

A part sa fondation de Hurez, les maisons et les palais seigneuriaux dont
nous parlerons plus bas, Brancovan et les membies de sa famille ont construit
une multitude d’autres églises plus petites, qui, par leur architecture et leur
décor, se situent à côté de la merveilleuse œuvre de Hurez. Ce sont : l’église,
dite ,, Dintr'o zi” (D'un seul jour) de Bucarest (1702), le monastère St. Etienne,
près de Hurez, la chapelle de Brâncoveni et surtout la belle église de la Cour
princiere de Doicesti (fig. 158—159) ; puis, en Transylvanie, les églises de Poiana
Mărului, de Sâmbäta-de-Jos et St. Nicolas de Făgăraș (fig. 156).

A côté du souverain, dont l'activité est sans rival, les boyards élèvent,
avec leurs propres moyens, un certain nombre d’édifices dont la pureté des
lignes et du style égale celle des fondations brancovéniennes.

Parmi ces édifices, ceux qui occupent le premier rang dans l'architecture
du temps sont, sans conteste, ceux que bâtit le Spatar Michel Cantacuzène.
Ce boyard instruit, qui avait fait des voyages un peu partout, et même des
études en Italie, était au courant de architecture de ce pays; on s’en aperçoit
en étudiant les quatre monuments dont il est l’auteur : l'église Colțea de Buca-
rest, la cathédrale de Râmnicu-Sărat, l’église de Fundenii Doamnei près de
Bucarest et l’ancienne petite église du monastère de Sinaia.

C'est surtout le portail de Colțea qui offre un intérêt tout particulier pour
l'art décoratif du temps ` il diffère en effet complètement de ce que faisaient les
anciens maîtres du pays pour orner la porte principale des églises qu’ils bâtis-
saient. Au lieu du traditionnel encadrement de pierre, souvent orné de tresses
sculptées d’après la technique de l’art arménien, comme à l’Église épiscopale
de Curtea de Argeş, ou de rinceaux de feuilles et de fleurs, comme à l'église
Doamnei de Bucarest, ou bien à Hurez, etc., nous trouvons à Colțea, comme
d’ailleurs aux autres trois fondations déjà mentionnées du Spatar Michel Canta-
cuzène, un riche portail élevé d’après les modèles occidentaux. Une haute
corniche de style Renaissance italienne est soutenue par deux colonnes néo-

460 GRIGORE IONESCU

gothiques, situées de part de d'autre de la porte principale. Sous cette corniche,
deux griffons ailés, sculptés en haut-relief, tendent un écriteau de pierre sur
lequel avait jadis été gravée une inscription — effacée plus tard par les Turcs.
Les piédestaux des colonnes et l’architrave qui surmonte les chapiteaux por-
tent les figures des quatre évangélistes munies de leurs attributs et sculptées 1
trës en relief (fig. r65).

La pittoresque église de Fundenii Doamnei mérite elle-aussi йе retenir
notre attention notamment pour ses murs ornés extérieurement de stucs aussi
étranges qu'intéressants (fig. 169). Les motifs qui composent les panneaux dé-
coratifs sont des plus variés : vases dont sortent de riches bouquets de fleurs,
petites feuilles et fleurs posées ça et là le long de lignes aux courbes gracieuses,
arbres plantés dans d'immenses vases et portant des oiseaux sur leurs branches,
palais imaginaires, etc., d’un goût remarquable et d'un caractère persan assez
prononcé (fig. 168—171).

2. —Dans le domaine de l’architecture valaque qui, au début du XVIII-ème
siècle, se trouve en pleine prospérité grâce aux constructeurs nouveaux et ha- '
biles, et aussi à la richesse de Constantin Brancovan, c'est l’époque des Mavro-
cordates, de 1715 jusque vers la moitié du XVIII-e siècle, qui représente la
dernière phase de développement.

C'est à Bucarest que nous trouvons les réalisations les plus importantes
de cette époque : le monastère Antim, le monastère de Vacaresti et l’église
Stavropoleos.

Le monastère Antim, bâti vers 1715 par le métropolite-artiste Antim
Ivireano, a subi de nombreuses modifications qui lont dévêti d'une bonne
partie de son aspect original; cependant, l’ensemble des constructions groupées
autour de l’église, et l'église elle-même, a conservé des éléments originaux d'une
valeur artistique remarquable (fig. 173—177).

Le monastère Väcäresti, fondé par le premier souverain phanariote, Nicolas
Mavrocordate, a été bâti entre 1716 et 1722; son église représente la dernière
interprétation, la plus large et la plus originale du type consacré par l’église
épiscopale de Curtea de Argeș (fig. 178-182).

L'église Stavropoleos, petite et élégante, a un parvis dentelé qui interprète
la ,, loggia” de la façade Sud du palais seigneurial de Mogoșoaia; cette église
peut être considérée comme le 1ésultat du dérnier effort fait par les artisans de
la première moitié du XVIII-ème siècle, élevés dans la tradition de l’art $
brancovain, pour créer une véritable œuvre d'art (fig. 184—180).

3: — Après le monastère Văcărești et l'église Stavropoleos, l'architecture va- . x
? laque Тай ses premiers pas sur le chemin de la décadence. La série des grands

E 2 ART. ee Q |

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 461

| monuments princiers est complètement terminée. Les souverains, qui n’occupent
| le trône que peu de temps et qui sont très souvent remplacés d’après le bon
plaisir des Turcs, n’ont plus le temps ni surtout les moyens de bâtir églises et
monastères. Les petits monuments qui illustrent cette époque, et dont certains
А représentent encore des essais méritoires d'architecture, sont dûs а la piété des
boyards de la campagne et, vers la fin du siècle, à la corporation des marchands.

Le plan de ces petites constructions est celui de la majorité des églises

de la première moitié du XVIII-e siècle : naos tréflé, pronaos légèrement élargi
surmonté d’un clocher; l'escalier qui mène au clocher est pratiqué, soit dans
une tour Spéciale ratachée généralement à la façade Nord, soit dans l'épaisseur
du mur. Le parvis est ouvert et repose sur des colonnes. Le décor des façades
évolue sur le même motif d'arcatures en accolades polylobées ` on les emploie
tantôt sur le registre inférieur seul, tantôt sur les deux registres. Dans le pre-
mier cas, ces arcs en accolades sont soutenus par des demi-colonnes à chapi-
teaux droits et à piédestaux élevés ; le registre supérieur comprend alors une
série de panneaux rectangulaires qui renferment à leur tour d’autres panneaux
м plus petits, terminés en arceaux elliptiques et composés de boudins appliqués,
comme, par exemple, dans l'église de Râfov-Prahova (fig. 190—191), construite
en 1724.
у Dans le deuxième cas, c’est-à-dire lorsque les arcades еп accolades sont
employées dans les deux registres, soutenus par des pilastres droits, le registre
inférieur porte une serie d'arcades à plusieurs lobes très tourmentés, tandis que
le registre supérieur comprend des arceaux doubles trilobés sur un seul panneau.
Les exemples de ce genre nous sont fournis par l’église „Cu Sfinți” (aux Saints)
de Bucarest (fig. 192), bâtie dans les dernières années du XVII-e siècle, mais
complètement refaite en 1728, du moins en ce qui concerne le décor des fa-
çades ` puis l'église de Balamuci-Ilfov (fig. 193) et bien d’autres. Souvent, à
certaines églises et, spécialement, à celles de la deuxième moitié du XVIII-e
siècle, le registre inférieur, sensiblement élevé, est décoré d'arcades aveugles
trilobées soutenues par de larges pilastres ; le registre supérieur, étroit dans ce
cas, comprend une série de médaillons circulaires ou rectangulaires, aux tracés
plus ой moins réguliers ; ce sont les églises La Dormition de la Vierge de Bre-
zoaele, bâtie en 1759, St. Etienne de Bucarest (fig. 105), bâtie en 1768, l’église
de Calvini dans le district de Buzău et tant d’autres.

Les petites églises que l’on élève encore dans les dernières années du XVIII-e
siècle et au début du XIX-e portent les traits caractéristiques aux époques de
décadence. Pour construire à peu de frais et le plus facilement possible, on
adopte de nouveau le plan simple, droit, dans lequel le naos est couvert d'une
le coupole et le pronaos surmonté d’un clocher. Les façades sont complètement

СУ 7 P= ОРНЫ

462 GRIGORE IONESCU

crépies, mais elles conservent cependant, dans la majorité des cas, la ceinture
médiane composée d'une moulure en forme de tore comprise entre les deux
rangées de briques disposées en dents de scie. Le parvis devient lourd, les co-
lonnes aussi, avec leurs chapiteaux simples et irréguliers, les arceaux. déformés ;
l'aspect général de l’église ne rappelle en rien la splendeur d'autrefois.

VI. L'architecture dans la Principauté de Moldavie, depuis sa
fondation jusqu'à Etienne le Grand (1360—1457).

1. Epoque de formation ou d'influences romano-gothiques et byzantines.

1.— Alors qu’en Valachie le troisième voévode Vladislav Vlaicu luttait pour
étendre sa domination vers l'Ouest sur les régions du Severin et de l’Ardéal
occupées par les Hongrois, il s'était établi vers l'Est, dans les contrées arrosées
par le Siret et le Pruth, une nouvelle domination roumaine ` il s'était formé
un pays appelé, d’après le nom du ruisseau le long duquel s'était établi le pre-
mier noyau, Moldavie.

Avant la fondation de l'état, la Moldavie n'était pas un pays désert ;
c'était une région riche, toujours habitée de Roumains qui, poussés par les
circonstances, menaient comme leurs frères de Valachie une vie modeste de
pasteurs et d'agriculteurs. On comprend facilement que, dans une telle situa-
tion, les Moldaves n'aient pu réaliser grand'chose en fait de construction dans
l'époque qui précéda la fondation de l’état. Leurs maisons, lorsqu'elles n'étaient
pas de simples huttes, et les lieux du culte, ne furent bâtis qu'avec des maté-
riaux comme la terre batue, la pierre sans mortier et surtout le bois.

Les premiers édifices construits en maçonnerie ont été certainement ceux
qu'élevèrent les premiers souverains : Bogdan I-er, qui mourut vers 1365, est
enterré dans une église à Rädäufi élevée, selon toutes probabilités, par lui-même ;
son fils et successeur, Latco, avait une grande forteresse sur le Siret, avec une
demeure seigneuriale et une chapelle.

Les débuts de l'architecture en maçonnerie coïncident donc ей Mol-
davie, comme en Valachie, avec la création de-la Principauté. L'édifice en ma-
çonnerie le plus ancien qui nous soit parvenu de cette époque est l’église sus-
mentionnée de Rădăuți, dont on ne connaît pas la date de construction, mais
qui, sans aucun doute, a été bâtie au temps de Bogdan.

Par ses formes complexes, son plan roman composé de trois nefs et
séparé, à la manière byzantine, en naos et pronaos, par ses éléments constructifs
et décoratifs à caractère gothique — contreforts aux murs extérieurs, arcs

эе

j Е Sg

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 463

brisés et encadrements de fenêtres — l’église de Rădăuţi réunit les caractères
essentiels des trois arts qui se disputaient la place dans le nouvel état, les arts
roman, gothique et byzantin.

La petite église de la S-te Trinité de Siret est d'une toute autre structure
et d'autre provenance. Bâtie à une date inconnue mais en tous cas antérieure
| à Etienne le Grand, c'est le prototype des églises que l'on bátira plus tard. De
d

plan tréflé (fig. 206), elle se compose d'un pronaos étroit, rectangulaire, recou-
vert d'un berceau, et d'un naos, couvert d'une calotte sphérique soutenue
par quatre arcs en console.

Cette disposition ressemble beaucoup au plan byzantino-serbe, dit „simple”,
dans lequel l’abside centrale tient directement à l'arc Est du naos, tandis que
dans l’autre plan, dit complexe”, l'abside est séparée du naos par un, deux ou
même trois arcs.

Nous retrouverons plus tard le plan simple de la S-te Trinité de Siret
à Pătrăuți, à St. Jean de Vaslui, à Saint Nicolas de Dorohoi, etc., tandis que la
majorité des autres églises moldaves suivront la disposition du type complexe,
originaire de Constantinople.

Extérieurement, l'église est très simple et crépie (fig. 207). Seules, les ab-
sides sont décorées d'une série d'arcades aveugles, disposées sur la moitié in-
férieure des façades. Cette série d'arcades se perpétuera, en s'amplifiant et s'en-
richissant d'éléments décoratifs nouveaux, dans toute l'architecture moldave
qui devait suivre.

VII. L'architecture moldave du règne d'Etienne le Grand
jusqu'à la fin du XVI-e siècle (1457—1584).

1. Epoque d'Etienne le Grand. 2. D'Etienne le Grand à Pierre Rares. 3. Epoque de Pierre Rareș.
4. Deuxième moitié du siècle jusqu'en 1384.

1. —- Parmi les souverains dont la Moldavie a été gratifiée par le sort, le
plus glorieux et le plus illustre est Etienne le Grand. Son règne est pour la Mol-
davie une „époque de prospérité, de lumière et de travail fécond pour le érudits
et les bons artisans” (N. Тогда).

l Monté sur le trône en 1457, au moment où son pays avait besoin d'une
main de fer, il règne jusqu’au 2 juillet 1504, en menant une vie pleine de hauts
faits. П domine donc la Moldavie pendant près d'un demi-siècle. 11 est l’un
des ennemis des Turcs les plus redoutés et, en même temps, l’un des plus grands
parmi ceux qui les vainquirent. Le Pape Га surnommé „le soldat du Christ”.

464 GRIGORE IONESCU

Si ce nom lui convenait, comme à l’un de ceux qui avaient véillé а la défense
de la chrétienté, Etienne le Grand le méritait encore plus par le fait qu'il eut
continuellement le souci de son âme et de celles de ses sujets, et éleva le plus
grand nombre d'églises et de monastères que souverain ait jamais construit
dans les provinces roumaines. ү

Pendant les vingt premières années de son règne, Etienne le Grand fut
presque tout le temps en guerre avec ses voisins et dut étendre, défendre et
consolider sa domination.

Ce n’est qu'en 1484, c’est-à-dire après que le souverain eût renoncé en
bonne partie aux guerres, que commença Гёте véritablement prospère pour
l'architecture. Jusqu'à cette époque, Etienne n'avait bâti qu’une seule égl se nou-
velle ` entre 1466 et 1460, il avait construit, en commémoration de sa victoire sur
les Tartares, le monastère de Putna sur les rives du ruisseau qui porte ce nom
et non loin de l’église de Rădăuți qu'il avait restaurée et embellie par des pierres
tombales rappelant ses prédécesseurs et parents, morts jusqu'au début du
XV-ème siècle. Mais il ne nous est parvenu qu’une tour (voir fig. 254) du mo-
nastere de Putna ; le reste s’est abîmé et a été remplacé par de nouvelles con-
structions. L'église actuelle, qui renferme le tombeau d’Etienne,.a été élevée
sur l'emplacement de l’ancienne, en 1655, par le voévode Georges Etienne.

Le soin et l'attention particulière qu'Etienne le Grand apporta à l’église
de Rădăuţi, en la réparant et en l’embellissant de pierres tombales, paraissent
avoir attiré l'attention des premiers artisans moldaves qui la prirent, dans une
certaine mesure, comme modèle.

La plus ancienne construction qui nous soit parvenue du temps d'Etienne
le Grand est l’église de Dolhestii Mari; cet édifice est imite du type de lé-
glise de Rădăuţi (fig. 209). C'est une construction simple, formée d’une nef rec-
tangulaire divisée en naos et pronaos et terminée vers l'Est par une abside po-
lygonale. Les voûtes en berceau qui recouvrent les deux compartiments de
l’église sont soulignées, de même que la voûte de la nef centrale de Rădăuţi,
d’arcs-doubleaux. Les piliers, qui séparaient à Rădăuţi la nef centrale des nefs
latérales, ont été rapprochés à Dolhesti des murs extérieurs ; aussi, au lieu de
nefs latérales, оп a des niches aveugles sous lesquelles sont disposées, dans Je
pronaos, les dalles des tombeaux.

Ce type d'église très simple, archaïsant, représenté par la plus ancienne
église qui nous soit parvenue du temps d'Etienne, reparaîtra, vers la fin du
règne de celui-ci, dans deux autres constructions : l’église St. Nicolas, bâtie A
Bălinesti en 1499 (fig. 210—211) par le chancelier Tăutu, et dans l’église de la
Sainte Croix, bâtie à Volovät, entre 1500 et 1502 (fig. 212), par Etienne le Grand.

En laissant de côté le groupe des églises de type archaïsant, les monu-
ments moldaves les plus florissants du début du règne d'Etienne le Grand sont

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 465

de dimensions très modestes mais ils s'adaptent parfaitement aux nécessités
de l’époque. Construits à la campagne, leur prototype est, tant du point de vue
du plan que des éléments essentiels de décor extérieur, la petite église byzantine,
d'origine serbe, de la Ste. Trinité de Siret.

Le premier exemple de ce type d’églises élevées à la campagne est l'église
de La Sainte Croix de Pătrăuți (fig. 213). Bâtie еп 1487, c'est la plus petite
église d'Etienne le Grand ; elle se compose d'un pronaos carré dont la voûte,
en forme de calotte sphérique, est élevée, à l’aide de pendentifs, sur quatre
étroits arceaux en console ; elle a aussi un naos tréflé surmonté d'une tour élevée
au dessus d’un système de trompes cylindriques disposées en diagonale dans le
carré initial de la base (fig. 214). Ce système, qui apparaît pour la première fois
à Pătrăuți, sera plus tard employé dans toutes les églises suivantes et deviendra
l’un des caractères essentiels de l'architecture moldave.

A Milişăuţi, église construite la même année que celle de Pătrăuți, le
naos présentait la même structure, mais le pronaos était couvert d’un berceau
disposé longitudinalement et taillé au milieu par des voûtes au tracé curieux
qui pénétraient l’une dans l’autre dans Гахе de l’église (fig. 216).

Le plan présente, lui aussi, quelques légères modifications : le mur qui sé-
parait le naos du pronaos et l'arc transversal du naos vers l’abside étaient contre-
butés de part et d'autre par des contreforts extérieurs.

Ces contreforts extérieurs, nous les retrouverons désormais dans toutes
les églises à tour et absides latérales.

A l'église St. Elie, près de Suceava, bâtie sur le même plan, il y a, à droite
et à gauche de l’abside centrale, des niches spéciales pour la prothesis et 1'афо-
dosis, taillées dans l'épaisseur du mur et directement éclairées du dehors.

Le décor extérieur de Päträufi, tel qu'il est actuellement, se réduit, comme
à Milisauti, à quelques lignes d'architecture. Les trois absides de l’église sont
décorées d'une série de longues niches, surmontées d'une rangée de petites arcades
aveugles. La tour, élevée sur une base à section carrée, est décorée par douze
niches et par une série de petites arcades au-dessus desquelles court tout autour
une bande faite de plaques carrées en terre cuite, émaillées et coloriées en vert.

Les façades de l’église St. Elie nous offrent un exemple de ce décor, am-
plifié et d'un aspect remarquable. Au-dessus des grandes niches, on trouve
deux séries de petites arcades aveugles : la première comprend des arcades plus
grandes, la seconde d’autres plus petites et en quantité double.

La tour s'élève sur trois bases ` l’une, à section carrée, a ses côtés perpen-
diculaires aux axes de l’église ; la seconde, à section carrée elle aussi, est perpen-
diculaire aux bissectrices des axes; la troisième base enfin a la forme d’une
étoile à huit angles.

466 GRIGORE IONESCU

Cette disposition correspond aux arcs qui constituent le système de voûtes
du naos. La première base (a, b, c, d) (fig. 219), à section carrée, correspond aux
quatre grands arcs sur lesquels repose le premier tambour. La deuxième base
(е, f, g, h), ainsi que la troisième, étoilée, correspondent aux quatre arcs obliques.

Bientôt après son apparition, le type trilobé des églises de campagne se
modifie. L'église St. Jean de Vaslui, bâtie en 1490 mais refaite à partir du socle
au XIX-ème siècle, constitue le prototype d'un nouveau groupe de monuments,
le groupe des „églises de ville” dont font partie, à côté de St. Jean de Vaslui,
les églises suivantes ` Precista de Bacău (1491), St. Nicolas de Jassy, dont les
fondations datent de 1491, St. Georges de Hârlău (1492), St. Nicolas de Dorohoi
(1495) enfin, parmi celles qui nous sont parvenues, St. Nicolas de Popäufi, près
de Botoșani (1496).

Le groupe des monuments de ville présente quelques différences, par
rapport aux églises précédentes. En voici les principales: `

a. le pronaos se développe au détriment du naos; ce développement,
marqué extérieurement par un décroche qui met le pronaos en évidence,
entraine la disparition des contreforts, en face du mur de séparation du naos
et du pronaos.

b. le décor extérieur s'enrichit; on emploie les briques apparentes, sim-
ples et émaillées, les disques de faïence à dessins et figures en relief,

с. le plan s'agrandit.

Dans les églises citées plus haut, c'est le décor extérieur qui a une im-
portance toute spéciale. I/&volution de ce décor est mise en évidence par l'église
Precista (Mère de Dieu) de Bacäu : les deux rangées de petites niches situées
au-dessus des longues arcades qui décorent les faces des absides et que nous
avons encore trouvées à St. Elie, près de Suceava, s'étendent aussi sur les fa-
çades en formant tout autour comme une ceinture (fig. 224). А St. Georges
de Hârlău, qui est le monument le plus important et le plus parfait de l’époque
d'Etienne le Grand, la décoration extérieure atteint son apogée. Le pronaos,
dont le système de voûtes est apparenté à celui du naos de Pătrăuți, mais plus
compliqué (fig. 227), est éclairé par quatre grandes fenêtres de style gothique,
disposées deux par deux sur chaque mur latéral. Du socle jusqu'en haut des
fenêtres, les façades sont en pierre. La partie supérieure est entièrement con-
struite en briques. Les arcades des absides, dont les petits pied-droits sont
aussi en briques, se terminent chacune par un arc soutenu au centre par une
console ; les deux séries de petites niches qui entourent l’église sont surmontées
d'une bande de faïence brillante, formée de trois rangées de disques émaillés,
de couleurs variées et ornés de figures en relief (fig. 225 et 229). La tour, très
élégante et bien proportionnée, s'élève au-dessus des voûtes du naos par l'inter-
médiaire de deux bases étoilées superposées (fig. 230).

mm a Р

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI 467

D'aussi grande importance, tant du point de vue décoratif que du point
de vue constructif, sont les églises de St. Nicolas de Dorohoi (fig. 231) et de
St. Nicolas de Popăiţi (fig. 233—234).

St. Nicolas de Jassy, refaite au XVII-ème siècle, a été démolie et re-
bâtie аш temps du Roi Charles I-er par A. Lecomte du Nouy, si bien que son
aspect actuel (fig. 235) ne correspond plus entièrement à l'original.

L'eglise de Borzesti, construite entre 1493 et 1494, représente un nouveau
type : le plan droit ne comprend ni absides latérales, ni tour (fig. 236). Le pro-
naos est séparé en deux compartiments par un arc-doubleau transversal. Chaque
compartiment est couvert d'une calotte sphérique élevée sur un petit tambour.
Le passage du plan rectangulaire des compartiments au carré sur lequel se
dressent ces calottes se fait par une série d'arcs plein-cintrés, étagés et di-
sposés deux par deux sur les murs Nord et Sud. La voûte du naos est une cou-
pole dont le carré de base est formé par deux arcs-doubleaux transversaux ; ces der-
niers, comme ceux du pronaos, se prolongent sur les murs latéraux et se ré-
duisent en épaisseur en effectuant une succession de retraits, sous forme de con-
soles, jusqu'au carrelage. Ces arcs-doubleaux à consoles, sur lesquels se déchar-
gent aussi les arcs longitudinaux, transmettent les poussées des voûtes sur les
murs latéraux de telle manière que la résultante des forces ne soit pas en dehors
de la base des murs. Cette nouvelle disposition, originaire de Moldavie, re-
présente l’une des meilleures solutions qu'on puisse donner au problème des
poussées latérales; elle constitue, comme Га déjà fait observer G. Balș, un
perfectionnement qui vaut le procédé gothique (fig. 237, 4).

Nous retrouvons les mêmes caractères dans les églises de Räzbocni (fig.
239), construite en 1496, et St. Jean de Piatra (fig. 240—243), bâtie entre 1497
et.1498, qui, avec celle de Borzești, forme un groupe à part.

L'église du monastère Neamţ, bâtie en 1497, est le plus grand édifice qui
nous soit parvenu. du temps d'Etienne le Grand (fig. 244—248). A la différence
des églises antérieures, le pronaos de Neamţ est précédé d'un exonartex fermé `
de plus, entre le naos et le pronaos on a intercalé une nouvelle pièce „la
gropnitza” (cet-à-dire le caveau), destinée aux tombeaux.

Si Von fait exception du monastère de Neamţ, les constructions élevées
dans les dernières années du règne d'Etienne le Grand sont petites, simples
et apparentées comme type de plan au groupe Borzesti-Piatra. Les plus im-
portantes sont : l'église d'Arbora (fig. 250—251), construite entre 1502 et 1504
par, Lucas Arbore, l'église de Reuseni, qui ressemble parfaitement à la précé-
dente (bâtie entre 1503 et 1504 par Etienne) et le monastère de Dobrovăț (fig.
252—253). Dans leur ensemble, ces églises ont été conçues sans tours — celles
de Dobrovăț ont été ajoutées — mais le système de voûtes est nouveau et

| |

468 GRIGORE IONESCU

original. A Arbora, par exemple, le pronaos est recouvert d'une petite calotte
dont la base carrée а été amenagée dans l’espace assez large de la pièce par
une succession ingénieuse d'arcs transversaux et longitudinaux (fig. 251).

Une grande arcade, faite du prolongement des murs latéraux réunis à leur
partie supérieure par une voûte en berceau, forme, sur la façade Ouest, une large
niche qui a servi au début de clocher (fig. 251).

2. Après la mort d'Etienne le Grand, son fils, Bogdan le Borgne, termine
tout d’abord l’église de Reuseni commencée par son père; puis il entreprend,
еп 1514, la construction à Suceava de l’église St. Georges (fig. 259), à la suite
de la destruction de l’église métropolitaine de Miräuti, située elle aussi à Su-
ceava. Mais cette église dont le plan est une interprétation à peu près fidèle
de celui du monastère de Neamf, n’a été terminée qu’en 1522 par le fils et suc-
cesseur de Bogdan, Etienne le Jeune.

Toujours sous le règne de ce prince, le chancellier Gavril Trotusan con-
struit à Pärhäuti, dans le district de Suceava, une église dont le type repré-
sente celui d'Arbora. Mais, de la grande niche qui précède le pronaos de celle-ci,
il fait deux pièces séparées ` l'une au rez-de-chaussée, à deux arcades montées sur
un pilier médian, formant un parvis ouvert ` l'autre, à l'étage, percée de quatre
arcades et constituant un clocher (fig. 260—261).

Ce monument forme le point de transition entre les dernières églises d'E-
tienne le Grand et le type caractéristique du temps de Pierre Rares.

3.— Après Alexandre le Bon et Etienne le Grand, Pierre Rares est le troi-
sième des grands bâtisseurs moldaves. Les édifices qu'on lui doit ressemblent,
à certains points de vue, à ceux qui furent bâtis avant lui, et à d'autres points
de vue s’en différencient. Toutefois les différences ne sont pas de très grande
importance. Le style déjà formé sous Etienne le Grand et les principes de con-
struction, bien fixés et transmis d'artisan à artisan, restent les mêmes. Les
modifications que l’on apporte à l’ancien type ne concernent que certaines par-
ties de la construction: le compartiment destiné aux tombeaux, introduit
pour la première fois à Neamt, entre le pronaos et le naos, ne manque à aucune
des églises de monastère du temps de Rares ; mais on lui ajoute en plus, au-dessus,
une seconde pièce, sorte de recoin appelé „tainiţa” (cachette). L'innovation la
plus importante que les architectes de Pierre Rares aient apportée dans leurs
bâtisses c'est la décoration picturale des murs extérieurs: son succès fut tel
qu’on alla jusqu’à l'appliquer même à des églises plus anciennes. Cette déco-
ration consiste en zones superposées de peintures exécutées „al fresco” et qui
vont du socle jusqu’à la corniche.

Ia première et la plus grande des fondations de Pierre Rares est le mo-
nastère de Probota (fig. 262—264 et 320), construit en 1530.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI

469

Toutefois, ce sont les églises des monastères de Humor (1530) et de Mol-
dovifa (1532) qui nous montrent le mieux et dans tous leurs détails les éléments
constructifs et décoratifs qui caractérisent l’époque de Pierre Rares.

Si Гоп laisse de côté le décor pictural extérieur, admirable d'aspect et
très bien conservé, l'élément le plus nouveau et le plus caractéristique de ces
églises est le parvis ouvert. Ce parvis, nouveau comme forme, est ancien comme
idée. On trouve son origine dans le parvis-clocher de l’église de Pärhäufi. En
effet, si nous supprimons à ce dernier le plancher qui sépare le parvis propre-
ment dit du clocher et si nous prolongeons ensuite les quatre arcades du clocher
jusqu’au socle, nous aurons le parvis de Humor (fig. 266—267). Le parvis-clo-
cher де Pärhäuti dérive, à son tour, de l'essai de clocher très original de Ar-
bora. La ligne d'évolution est par conséquent celle-ci : clocher à Arbora et Reuseni,
clocher-parvis à Pärhaufi, parvis simple à Humor. A Moldoviţa, le parvis est plus
évolué (fig. 269—269). Les arcades latérales, de même que l’arcade médiane de
la façade Ouest, son retrécies à la base par l'introduction de trois autres petites
arcades libres qui constituent trois entrées. Cette forme annonce le parvis fermé
que nous trouvons à l'église St. Demètre de Suceava (fig. 270), construite en
1534 : les deux petites arcades des façades latérales sont devenues des portes ;
celles qui les surmontent, de même que les grandes arcades de la façade Ouest,
sont devenues des fenêtres.

Après la construction de l'église St. Demètre de Suceava, l’évolution de
l'architecture moldave ne progresse plus. A part quelques petites modifications
de détail, spécialement en ce qui concerne les encadrements des portes et fe-
nêtres qui prennent de plus en plus le style Renaissance (fig. 264), on ne con-
state de la part des constructeurs aucune préoccupation de trouver des formes
et des dispositions nouvelles,

Les quelques églises que Гоп bâtit encore reproduisent exactement des
monuments anciens ; par exemple, l’église du monastère Râșca est la copie de
celle de Pătrăuți d'Etienne le Grand ; l’église St. Georges de Botoșani et de La
Dormition de 1а Vierge de la même ville sont toutes les deux construites en 1551
d'après l’église St. Nicolas de Popäufi, etc.

Le prince Alexandre Läpusneanu a élevé deux édifices importants, surtout
à cause de leur grandeur. C'est l’église du monastère de Bistriţa (fig. 274—275)
bâtie en 1554, et le monastère Slatina (fig. 276—277), fondé en 1561.

Parmi les monuments qui sont liés d'une façon manifeste à ceux qui les
précèdent, nous devons citer l'église du monastère de Suceviţa (fig. 278—279),
ornée a l'intérieur aussi bien qu’a l'extérieur de belles fresques. Elle fut bâtie,
entre 1582 et 1584, par les frères Georges et Erémie Movilä, dont le premier
avait été métropolite et le second souverain, entre 1595 et 1606.

470 GRIGORE IONESCU

VIII. L'architecture moldave de la fin du XVI-ème siècle au
début du XIX-ème.

Pendant les dernières années du XVI-ème siècle apparaît en Moldavie
un nouveau courant d’influences byzantines, beaucoup plus puissant et plus
marqué que celui qui, au début, avait donné les directives concernant la con-
figuration du plan, des voûtes et de certains éléments décoratifs. Ce courant
d'influence, venu directement de la Valachie voisine, se fait sentir autant dans
les formes que dans les procédés de construction.

[Le monument qui donne le ton à ce nouvel changement, et qui devait servir
ensuite de modèle à tant d’autres, est l’église du monastère Galata, bâtie près
de Jassy en 1584 par Pierre le Boîteux, pendant son troisième règne. En ce
qui concerne le plan, l’église conserve les dispositions générales du plan de l’é-
poque de Pierre Rares. Cependant, un élément y apparaît nouveau : le шш
qui sépare le naos du caveau, qui jusqu'alors était plein et percé d’une seule
porte centrale, est remplacé par trois arcades soutenues par des colonnes. Ce
nouvel élément est d'origine valaque. Toujours d’après la manière valaque,
le pronaos est surélevé d’une tour, les absides sont éclairées chacune par trois
fenêtres (fig. 280) et les façades, séparées en deux registres par un tore compris
entre deux rangées de briques, sont décorées d’arcades aveugles dont les archi-
voltes sont en retrait par rapport à la surface du mur (fig. 281—282). Ces arcades
présentent, comme d’ailleurs les autres éléments étrangers à l’art moldave, des
caractéristiques qui prouvent non seulement les influences valaques mais aussi
la présence de mains d'ouvriers formés à l’école byzantine de Valachie.

Galata et Aroneanu déterminent dans l'architecture moldave un nouveau
courant sous l'influence duquel on construit des églises importantes comme
celle du monastère Secu (1602), Barnovschi de Jassy (1624 ; fig. 206), la Dor-
mition de la Vierge d’Itcani, près de Suceava (fig. 297), etc.

Outre ces deux monuments, l'église du monastère Dragomirna de Bu-
covine, bâtie vers 1609, devait elle aussi contribuer grandement à introduire
d'importants éléments décoratifs, tout à fait différents des éléments valaques.
Si Гоп excepte l’exonartex dont la forme polygonale est très rare en Moldavie,
le plan de l’église est l’ancien plan moldave, apparenté à celui de l’église du
monastère de Neamţ et modifié d’après le plan valaque (fig. 288).:Mais les voûtes,
de même que les pilastres et les arcs qui les soutiennent, sont soulignées de ner-
vures formées de tores tressés tantôt dans un sens, tantôt dans l’autre (fig. 289).
Extérieurement. l'église, d'une hauteur excessive par rapport à sa largeur,
mais toutefois très bien proportionnée, a ses façades divisées en panneaux ver-
ticaux par une série de pilastres, liés entre eux, à leur partie supérieure, par

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 471

deux rangées d'arceaux à accolades multiples (fig. 290). La ceinture qui entoure
l’église à mi-hauteur, à la manière valaque, est formée d’une torsade. La tour,
élégante et à l'aspect purement moldave, est construite en pierre et richement
décorée à la manière caucasienne d'éléments géométriques et floraux d'origines
orientales variés, qui, selon toute apparence, nous sont parvenus par l'inter-
médiaire de la Russie (fig. 292).

De même que Galata, Dragomirna a exercé une influence appréciable sur
certains monuments du XVII-e siècle dont les principaux sont : Solca, tou-
jours en Bucovine (fig. 293), construite par le prince Etienne Tomsa entre 1612
et 1620; Bârnova du district de Jassy (fig. 294—295) et enfin l’église des Trois
Hiérarques de Jassy.

Ce dernier monument, élevé en 1639 par le prince Basile Lupu, aussi
riche qu’ambitieux, est encore apparenté à Galata. La forme du plan — à Гех-
ception du compartiment destiné aux tombeaux qui manque — la façon d’é-
clairer les absides, les tours qui surmontent le naos et le pronaos, la division
des façades en deux registres au moyen d’une ceinture médiane, la disposition
des contreforts enfin, tout est inspiré de Galata (fig. 299). En échange, l'élément
décoratif en torsades, la manière de souligner les voûtes par des nervures du
même genre, la structure et le décor des tours sont imités de Dragomirna (fig. 300).

Mais ce qui fait l'originalité de l’église des Trois Hiérarques c’est la dé-
coration extérieure des façades, entièrement recouvertes d’un réseau continu
d'ornements différents, d'origine arméno-géorgienne et arabe (fig. 300—301).
Cette richesse d'ornementation, d'une réelle valeur artistique, ne devait pour-
tant pas faire fortune dans un pays tel que la Moldavie, parce qu’elle ,,ne corres-
pondait pas à l'esprit dont avaient témoigne jusqu'alors les constructeurs du
pays” (G. Balș). C'est certainement ce fait, et peut-être aussi un manque de
ressources, qu'il faut considérer pour comprendre pourquoi l’église des Trois
Hiérarques n'a pas trouvé d'imitateurs. Il n'y a que deux princes qui aient
cherché à s’en inspirer ` Georges Stefan, lorsqu'il rebâtit en 1652 l’église du
monastère de Putna (fig. 304), qui manque toutefois de richesse dans l’ornemen-
tation, et Jean Duca, lorsqu'en 1672 il construisit, sur un plateau situé près
de Jassy, l’église du monastère Cetăţuia (fig. 305); cette église est une copie
fidèie des Trois Hiérarques, avec la seule différence que les façades, au lieu du
décor minutieux d'éléments géométriques tressés, ne portent que deux rangées
de niches aveugles, disposées uniquement à la partie supérieure.

L'église Golia de Jassy, commencée en 1650 par Basile Lupu et terminée
en 1660 par son fils Etienne, devait influer bien plus sur les monuments des
temps futurs. Le plan de cette église, à grandes dimensions, conserve les
principes des anciennes églises, en ce qui concerne la division intérieure, mais,
par contre, sa forme est tout à fait nouvelle (fig. 302).

нн

GRIGORE IONESCU

Ses façades sont encore plus intéressantes que son plan; de style néo-
classique, elles sont ornées d’une série de pilastres corinthiens (fig. 303) et de
fenêtres encadrées de colonnes et de frontons. (La partie supérieure et les tours
ont été refaites au XVIII-ème siècle).

A part les monuments importants de cette époque, indépendants ou à peine
atteints par l'influence déterminée par Galata, Dragomirna ou Golia, on
bâtit une multitude de petites églises, à la campagne ou dans les villes, qui gar-
dent l’ancienne apparence moldave. D’autres, et c'est le cas le plus fréquent,
conservent le même plan, mais portent, au-dessus de l’exonartex, une tour-
clocher (fig. 306—308).

Cependant, dans la seconde moitié du siècle, on combine ce type, portant
le clocher sur l'exonartex, en ce qui concerne les façades, au décor extérieur
d'origine néo-classique, introduit par l’église de Golia, et à de rouveaux élé-
ments valaques; ce mélange produit un groupe d'églises qui représentent la
dernière lueur importante de l'architecture moldave su la voie de la déca-
dence. Ce sont : St. Théodores de Jassy, construite en 1751 (fig. 310), St. Georges
de la même ville, bâtie en 1761 (fig. 312), l’église de Berzunfi dans le district de
Bacău et bien d’autres encore.

A côté de ces formes baroques, dans une certaine mesure, méritoires,
il apparaît, vers la fin du siècle, un courant nouveau d'art néo-classique, venu
de Russie. Ce courant, qui s'éteint d’ailleurs très vite, a donné ` l’église dite
„Rotundă” (ronde) de Letcani (fig. 313—314), St. Spiridon de Jassy (fig. 315)
et le monastère dit „Егшпоаза” (La jolie), situé près de Jassy (fig. 316—317).

L'architecture monastique.

Dès les premières manifestations d’une vie religieuse, il a existé, dans
les Principautés roumaines, un très grand nombre de monastères.

Les premiers fondateurs de tels établissements ont été le moine serbe Ni-
codem, venu en Oltenie vers 1390, au Nord de Turnu-Sévérin, et ses disciples,
qui devaient pousser jusqu'en Moldavie et y élever le premier monastère de
Neamţ. A partir d'Alexandre le Bon, en Moldavie, qui fonde Bistriţa, et de Mircea
le Vieux, en Valachie, qui construit Cozia, les souverains qui suivent multiplient
considérablement le nombre des monastères.

Bien peu de choses nous sont parvenues du nombre des anciennes con-
structions de ce genre. Le XV-ème siècle est faiblement représenté. La plupart
des monastères qui nous sont parvenus, certains très modifiés au cours des
siècles, sont du XVI-e, du XVII-e et du XVIII-e siècles. Presque tous sont

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 473

élevés de préférence dans des endroits isolés, au milieu des forêts, sur les plateaux
et dans les vallées des Carpathes.
Le plan d'un monastère a généralement une forme rectangulaire, relati-
| vement régulière (fig. 319—320). Les murs renferment une enceinte spacieuse
| au centre de laquelle se trouve l’église. L'entrée dans le monastère se fait sous

Fig. 384. Leclocher du monastère Plumbuita, près de Bucarest.

une tour, grande et puissante, disposée sur l’un des côtés du quadrilatère. Cette
tour sert généralement aussi de clocher (fig. 328, 329) ; de plus, dans la majorité
des cas, elle est fortifiée et souvent munie de constructions spéciales, qui visent
à défendre Гепігёе le mieux possible. D'ailleurs, certains monastères ont un
aspect de forteresse très prononcé (par ex. Dragomirna, fig. 323—324).

474 GRIGORE IONESCU

A côté de l'église et des murailles qui l'entourent, un monastère com-
prend encore un certain nombre d'autres constructions qui sont, gâncralement
disposées les long des murailles extérieures. Ce sont : la chapelle, les maisons des
seigneurs ou des fondateurs, le trésor ou les locaux destinés aux vêtements et aux
objets de valeur, le „priemé” ou demeure du supérieur (fig. 333), „L'hospice”

Fig. 385. La maison du superieur au monastère de Cozia.

ou lieu d'habitation destiné aux pélerins et aux voyageurs et les cellules
avec leurs annexes : la „trapeza” ou le réfectoire, les cuisines et les caves.

Parmi ces édifices, le réfectoire et les cuisines présentent une importance
particulière.

Les réfectoires sont généralement grands, de forme rectangulaire et re-
couverts soit de berceaux, soit de voûtes d'arâte, soutenues d'une part par les
murs latéraux, de l’autre, par une série de piliers disposés en longueur sur
Гахе de la salle (fig. 334—335, 337—339).

Les cuisines, de forme carrée, sont très intéressantes par la façon dont
elles sont voûtées. En cherchant le procédé le plus pratique d'éliminer la vapeur
et la fumée, tout en assurant en même temps une bonne ventilation, оп а ima-
giné un système de voûtes superposées qui se rétrécissent à mesure qu'elles
s'élèvent et se terminent quelquefois en tuyau d’un très petit diamètre. Parmi

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 475

Fig. 386. La cuisine du monastère de Văcăreşti, près de Bucarest
Coupe ét plan

476 GRIGORE IONESCU

les exemples de ce геше les mieux réussis, on peut citer le cuisines de Hurez,
Plumbuita (fig. 340), Aninoasa (fig. 341), Antim de Bucarest (fig. 342—343
et Vacaresti, près de Bucarest (fig. 385).

L'architecture militaire.

Avant la création des Principauté, les terres peuplées de Roumains ont été
défendues contre les invasions, le long du Danube et jusqu’à la Dobroudja, par
les Romains d’abord, puis par les Byzantins, et, plus taid, après la fondation
des Principautés, par les Turcs qui élevèrent dans ces contrées des fortifications.

Sur la rive droite du Danube, seule fortifiée et soumise jadis aux Ro-
mains, aux Byzantins et aux Turcs, il y avait de nombreuses citadelles. Parmi
ces citadelles, citons Vidin, Nicopoli dont on a conservé une partie des fortifi-
cations, Giurgiu, qui a disparu, Turtucaia, Brăila élevée par les Turcs en 1550,
Chilia, Ismail, etc.

La plus importante de toutes les anciennes forteresses est sans aucun b
doute celle de Cetatea Albă (fig. 347), située sur le grand lac, le Liman, du Nistre.
Les Byzantins l’appelèrent Maurokastro (ce qui veut dire ,,citadelle noire”) et les
Genois qui la gardèrent jusqu’en 1410 ,,Monkastro”. Des Gênois, la for-
teresse a passé sous la domination des Moldaves qui la nommèrent Cetatea-
Albă („citadelle blanche”).

A part ces citadelles, disséminées sur l'étendue du territoire, dont les
Roumains héritèrent et qu'ils ont conservées en les réparant et en les fortifiant t
pour leur usage, les Valaques, et surtout les Moldaves, ont eu aussi des citadelles
à eux propres.

En Valachie, les moyens de défense des Roumains étaient d’un type spé-
cial et plus simple que ceux des Moldaves. En Olténie, il existait la maison
particulière fortifiée, la сија” prévue d'une chambre fortifiée et d'un balcon
d'observation. Outre cette fortification particulière, il a existé, depuis des
temps très reculés, des monastères entourés de fortes murailles prévues de
tours et de remparts qui ne servaient qu’en cas d'invasion et de grands
dangers. Du côté des Carpathes valaques, il n'existait en fait de citadelles,
que celle de Turnu Sévérin et une grande fortification dans le district
d'Argeş, la citadelle Poenari (fig. 345—246).

Aux XV-ème et XVI-ème siècles, la Moldavie avait un nombre considé- 2
rable de citadelles ` à l'Ouest, Cetatea Neamţului, construite dès le début de la
domination moldave et munie de grosses murailles et de quatre tours; au
Nord, Tefina, d'origine polonaise et fondée sans doute par Casimir le Grand,

àŠüw— ars

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNESTI 477

et Suceava (fig. 351), qui, bien que fondée avant l'occupation de la Moldavie
par des colons allemands, est quand même dûe à Etienne le Grand, créateur
du système de défense au moyen de citadelles ; à l'Est, il y avait Hotin (fig. 352)
héritée des Polonais ; Soroca (fig. 349—350), attribuée au prince Pierre Musat mais
refaite en maçonnerie par Pierre Rares ` Orhei, du temps d'Etienne le Grand et
Cetatea Albä, héritée des Genois.

Généralement, une citadelle moldave ne différait pas, en tant que dispo-
sition et système de défense, d’une citadelle byzantine quelconque. Un système
compliqué d'obstacles, naturels ou faits de main d'homme, protégeait un point
principal, qui était la forteresse proprement dite; une citadelle se composait
d'une muraille extérieure brisée en pierre ou en briques et pierres ; се mur, dont
l'épaisseur variait entre 1,80 m. et 4,00 m. et dont la hauteur allait jusqu’à 8,00 m.,
est prévu de crénelures et d'un chemin de ronde vers l'intérieur, chemin sou-
tenu soit par un mur continu (Cetatea Albä), soit par des piquets en bois plan-
tés dans le mur (Soroca). Dans l'angle de chaque brisure de mur est située une
tour puissante qui flanque le mur. Autour de la forteresse et vers l'extérieur
s'étend un fossé large et profond appuyé contre un parapet en maçonnerie.
Dans la cour fermée par ces murs se trouve la citadelle qui est entourée (voir
Cetatea-Albă, fig. 348) d'un quadrilatère de fortes murailles, prévues de quatre
tours cylindriques. L'entrée, qui se trouve sous l’une des tours, est fortifiée
avec beaucoup de soin, comme étant l’un des points plus vulnérables.

Guides par leur préoccupation d'organiser une vie militaire et par le besoin
de défendre leur pays contre les invasions ennemies, les Moldaves ont laissé, en
matière d'architecture militaire, des constructions de types divers : villes for-
tifiées entournées de fossés et de palissades (Baia) ou de murs continus (Chilia,
Roman) ; citadelles élevées uniquement dans un but de résistance et de défense
(Cetatea Neamţului, Crăciuna, Hotin, Cetatea-Albä) ` citadelles fortifiées qui
renfermaient le palais seigneurial (Suceava, Hârlău).

L'architecture civile.
1. Maison campagnarde. 2. Maison de boyards. 3. Demeure seigneuriale.

т. — La forme la plus élémentaire de la maison roumaine est celle d’un carré
ou rectangle comprenant une, deux ou trois pièces, disposées à la file. Cette
maison a toujours sa façade exposée au midi et en longueur. La maison s'élève
libre et propre au milieu d'une grande cour qui comprend, outre l'habitation,
une écurie, une étable, une remise ou un hangar pour y mettre outils et bois,
poulailler, grains, etc.

GRIGORE IONESCU

En général, la maison campagnarde n'a pas de fondations : la base de-l'édi-
fice entier est constituée par une seule rangéé de grosses pierres, posées direc-
tement sur la terre. Au-dessus de ce mur rudimentaire, se trouve un cadre de
poutres qui soutient un squelette de piquets. On remplit l'espace resté libre
entre ces piquets de claie en osier et, par-dessus, on étend-ensuite avec Ла main
une couche épaisse de crépi, formé de terre glaise, de poussière ramasée sur les
chemins et de bouse.

En face, du câte de la façade, la maison a une terrasse élevée sur des poteaux
qui souvent sont ornés d'entailles. On entre dansla maison par le milieu de la
terrasse. Lorsque le soubassement est très petit, comme c'est'le-cas en Mol-
davie (fig. 353) le perron se réduit à une simple pierre. Mais en Valachie la mai:
son est plus élevée et Ла terrasse présente d’habitude une saillie, formant une
tourelle soutenue par des piquets en bois et située au-dessus de l'ouverture
de lá cave (fig. 354). Dans ce cas, l'escalier se trouve sur le côté. Là pièce centrale,
qui correspond: directement avec la terrasse, comprend Ја cheminée ou le
foyer dont la construction massive; assise exactemént en face ае l'entrée,
ocëupe à pew près toute là piëee. De part et d'autre du foyer se trouvent deux
autres chambres ; celle de droite, quelquefois plus-vaste et appelée à cause de
celà ,,maison” òu „grande chambre”, est réservée aux hôtes; la chambre de
gauche sert à l’usage commun de la famille. Le lit est formé, dans la grande
pièce aussi bien que dans la petite, d'un -divan de -planches, la: ,,lavifa”,
disposé le long des murs die sur lequel les membres de la famille dorment,
tôus ensemble. - `

Le toit, à quatre pans, est très en Dente" il recouvre un grenier vaste
dans lequel le paysañ conserve pour l'hiver les fruits et la viande, soumise con-
tinuellement à la fumée qui vient du foyer ` du grenier la fumée sort avec peine
entre les bardeaux. Souvent, le toit est prolongé vers le Nord pour recouvrir
une petite cuisine et un hangar ` ces pièces préservent en même temps les:piëces
habitées du vent froid.

2. — Outre le type dé maison cañpagnarde que nous venons de décrire
il est apparu, plus tard une nouvelle: habitation, adaptation locale du type de
maison méditerranéen. Elle se compose d’un rez-de-chaussée et d’un étage.
Le. rez-de-chaussâe est destiné à servir de cave et de hangar (fig. 256), bien
qü’il soit quelquefois habitable en partie ; l'étage comprend la demeure pro-
prement dite. Cette demeure :se compose d'une antichambre de dimension
moyenne et de trois, quatre pièces, ou même plus, disposées de part et d'autre
de la salle. On arrive à l'étage par un escalier de bois extérieur: qui conduit
au balcon de la façade. Ce balcon est soutenu, comme dans les maisons
campagnardes, par de petites colonnes en bois ornées d'incisions (fig. 338—359).

ИЗ

"ie

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 479

D'une forme plus à part, et en même temps plus rapprochée de l'aspect
dela maison: fortifiée méditerranéenne, est la maison boyarde d'Oltânie.
Venue de Dalmatie, par l'intermédiaire de la Serbie, elle est connue en Rou-
manie sous le nom de „cula”, que lui donnèrent les Turcs. Elle se compose d'un
rez-de-chaussée et de deux étages. Sa forme habituelle est celle d’un carré. Au
rez-de-chaussée on trouve les hangards ; le premier étage comprend trois ou
quatre pièces d'habitation, tandis que le dernier étage se compose d’un balcon
ouvert reposant sur des colonnettes et d'une ou deux pièces généralement for-
tifiées (fig. 360—363).

En se naturalisant, la maison boyarde de type „сша” perd de plus en plus
cet aspect de construction fortifiée ; dans certains cas, elle revêt une forme et
un aspect qui lui donnent un caractère directement national. Le plan robuste,
de forme carrée et à fortes murailles, de la ,,cula”, reçoit de grandes fenêtres et
de larges portes, s'entoure d'un balcon découvert et emprunte la terrasse des
maisons campagnardes et demiboyardes, soutenus par des colonnettes еп bois
ornées d'entailles ; c'est ainsi que prend naissance un nouveau type d'habi-
tation essentiellement roumain. La maison Cartianu du village de Cartiu, dans le
district de Сог}, nous offre l’un des plus beaux exemples de ce type (fig. 365—366).

Ce genre de maison, à plan régulier, est empluyé par les petits boyards et
les riches proprietaires ; mais les grands boyards, qui commencent à voyager, à
faire leurs études à Constantinople, ne se contentent plus du simple plan de
l'habitation roumaine; quand ils construisent une maison, ils adoptent des
formes plus compliquées et des dispositions de plan qui ressemblent à celles des
maisons turques. Ainsi, par exemple, la maison des Cantacuzène de Mägureni
dans le district de Prahova, aujourd’hui en ruines, commencée vers 1667 par
Dräghici Märgineanu et terminée vers 1671 par son fils, qui avait fait ses
études à Constantinople : elle a un plan assez compliqué et relativement grand
pour l’époque (fig. 367). C'est d’après un plan semblable que l’on construisit,
vers 1670, le palais de l'Eglise métropolitaine de Bucarest (fig:1368),

3:— Très simple au début, la demeure seigneuriale était construite sur le
même plan que les maisons des boyards et faisait partie d’un ensemble de con-
structions dont elle était le principal édifice. A côté de la maison proprement
dite, il se trouvait donc ` des casernes, des salles et dépôts d'armes, des caves,
des puits et une chapelle. Ces constructions étaient entourées de murailles,
constituant ainsi une sorte de forteresse que l’on appelait là cour seigneuriale.
De telles cours ont existé à Târgovişte, Curtea de Argeș, Suceava, Hârlău,
Brâncoveni, etc. mais très peu de choses nous sont restées de leur architecture
et de leur installation.

480 GRIGORE IONESCI

Généralement, et jusqu’à l’époque de Brancovan, la maison seigneuriale
était adossée à l’un des murs qui entouraient la cour et se composait d’un rez-
de-chaussée, servant de cave, et d'un étage.

C'est Constantin Brancovan qui changea du tout au tout l’ancien aspect
de la demeure seigneuriale. Il se fit construire des maisons dans le genre de celles
de la famille Cantacuzène à Mägureni, mais avec des possibilités et des préten-
tions plus grandes. П ne les appelle plus maisons, comme ses prédécesseurs,
mais leur donne le nom occidental de ,,palais”.

A la différence des anciennes cours seigneuriales, le palais du temps de
Brancovan se trouve situé toujours au centre de l'enceinte.

A Potlogi, palais dont il ne reste aujourd’hui qu’un tas de ruines, la cour,
de forme rectangulaire, n’était entourée de murs que de trois côtés. Le qua-
trième côté était laissé libre et occupé par un lac dans lequel se réflétait la façade.

Le palais de Mogoșoaia, le mieux conservé de toutes les demeures seigneu-
riales qui nous soient restées, a été récemment restauré et rendu de nouveau
habitable. 1 Situé au milieu d'un jardin, au bord d'un lac, il a un plan rectan-
gulaire et se compose d'un sous-sol, d'un rez-de-chaussée et d'un étage (fig. 373).

L'étage, auquel on n'accède que par un escalier extérieur, adossé à la fa-
cade Nord, comprend l'appartement de la princesse et celui du prince. Ce qui
fait la splendeur des chambres qui composent ces appartements, c'est la variété
des voûtes qui les recouvrent. L'une des pièces, située dans Гахе de la façade
Sud, a ses murs extérieurs formés de cinq arcades trilobées soutenues par des
colonnes néo-corinthiennes à fûts cannelés et à bases ornées de fleurs (fig. 375).
Cette terrasse couverte, ou ,, loge”, imite le type des constructions vénitiennes
et constitue, avec les petits balcons qui la flanquent, la partie la plus attra-
yante et la plus précieuse du palais tout-entier.

L'architecture en Roumaine au XIX-ème siècle.

Après 1800, le caractère national de l'architecture roumaine commence
à s'effacer. Les influences occidentales avaient déjà inondé l'architecture mol-
dave; mais, au XIX-e siècle, ces influences tendent à s'imposer d’une manière
générale à l'attention des artisans constructeurs des deux Principautés.

D'ailleurs, la période historique trouble du commencement du siècle,

les changements fréquents de souverains et l'occupation russe n’ont fait qu'aug-

т. Ce sont les actuels propriétaires,
direction d'un architecte venitien, ont орё

M. et M-me Georges Valentin Bibesco, qui, sous la

cette restauration.

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 481

menter la confusion et rendre plus profond le mépris de tout ce qui était rou-
main et ancien,

Mais, vers le milieu du siècle, malgré les temps encore troubles, il s'élève,
sur de nouvelles bases, quelques constructions de toute importance. Parmi
celles-ci, la première qui ait été élevée est certainement le vaste palais de Bis-
trifa, commencé par Georges Bibesco et terminé par son frère Barbu Știrbey,
bâti sur l'emplacement du vieux monastère des boyards Craiovesti.

А Bäneasa aussi, près de Bucarest, on voit encore une partie des fortes mu-
railles, construites en briques apparentes, d'un autre palais du prince Georges
Bibesco.

Toutefois, les réalisations les plus importantes de ce temps-là sont deux
vastes édifices élevés à Bucarest : le Théâtre National et le Palais de l'Uni-
versité.

Le premier, de style néo-classique, a été commencé en 1846 et terminé
en 1852. Ses plans furent donnés par l'architecte viennois Heft.

Le second de ces édifices qui, sous son ancienne forme, était l’une des
mieux réussies parmi les constructions de style classique de Bucarest, est l’œuvre
de l'architecte roumain, Alexandre Oresco. Commencé par Barbu Stirbey, il
fut terminé par Alexandre I-er Cuza en 1869.

A la même époque, et parallèlement au développement de plus en plus
puissant de la conscience nationale, il se forma, dans les Principautés roumaines,
un courant assez fort en faveur de la rénovation et de la conservation des an-
ciens monuments.

Malheureusement, le style dans lequel les deux initiateurs — Barbu Stir-
bey et Georges Bibesco—se proposaient de refaire les fondations de leurs an-
cêtres était ce style néo-gothique hybride, qui était alors à la mode en Autriche-
Hongrie. C'est ainsi qu’un grand nombre d’anciennes églises (Bistrița en Ol-
ténie, Arnota de Valcea, Antim à Bucarest, etc.) ont été refaites et revêtues d'une
manière qui n'a même pas le mérite d’avoir employé des matériaux durables
ou précieux. -

Mais le style néo-gothique n’a pas été apprécié que par les rénovateurs
d'anciens monuments ; il a été adopté par certains citoyens enrichis qui se firent
construire des maisons, et même des palais „gothiques”. Le meilleur exemple
de cette architecture à Bucarest est l’hôtel du maréchal Filipesco, rue Dionisie.

Les notables, et la plupart des citoyens de la seconde moitié du XIX-ème
siècle finirent toutefois par préférer l'architecture néo-classique, introduite soit
par des étrangers, soit parles Roumains qui avaient fait leurs études à Rome et
à Paris.

La nouvelle organisation des deux Principautés, fusionnés en un seul

482 GRIGORE IONESCI

pays, sous un seul souverain, devait créer à cette architecture un vaste
champ d'activité. П fallut élever au plus vite des banques, des palais de justice,
des palais pour les ministères. Les démandes étaient si nombreuses que les
architectes roumains, en petit nombre, ne purent les satisfaire. C’est ce fait
qui explique comment certains des plus importants édifices publics, construits
dans les dernières années du XIX-e siècle, furent l’œuvre d'architectes étran-
gers, français pour la plupart. Ainsi, Albert Galleron et Bernard Cassien éle-
vèrent le palais de la Banque Nationale; Albert СаПегоп: l'Athénée Row
main; Albert Ballu : le Palais de Justice de Bucarest; Louis Blanc : la Faculté
de Médeciné, et le Ministère des Domaines de Bucarest et l'Université de
Jassy; Paul Gauttereau : la Caisse de Dépôts et Consignations et la Fonda-
tion Charles I-er; enfin, pour ne nommer que les plus représentatifs, lau-
trichien Fellner construisit le Théâtre National de Jassy.

Les réalisations des architectes roumains ne sont pas de moindre impor-
tance. Ce sont : l’Université de Bucarest déjà mentionnée et l'Eglise métropo-
litaine de Jassy, œuvres d'Alexandre Oresco ; l’École Centrale de Jeunes Filles
de Bucarest, édifice d'aspect tout à fait original, et les Caveaux des Cantacuzène
et des Ghica du Cimetière Belu, œuvres de Jean Mincu ; le Palais de Justice de
Craiova, œuvre de J. N. Socolesco ; le Palais des P. Т. Т. de Bucarest construit
d’après les plans d'A. Sävulesco, etc.

Le style apprécié à cette époque est, comme nous Гауопѕ vu, le style néo-
classique.

Imposé en partie par les constructeurs étrangers, prêché avec enthousiasme
par beaucoup -d’architectes roumains, qui avaient fait leurs études en France,
ce style était en train de prendre un essor qui, selon toute apparence, devait
lui assurer une vie longue et prospère. Cependant, dans les dernières années
du siècle, allait s'operer une véritable révolution architectonique : c'est le re-
tour aux anciennes formes indigènes, la renaissance du style national.

Les promoteurs de cette renaissance de architecture nationale ont été :
Jean Mincu (1852—1912), dont les dons exceptionnels de créateur ont
souvent surpassé celles de connaisseur de nos monuments anciens et Grégoire
Cerkez, savant et habile interprête des formes et des éléments de décor carac-
téristiques de l’époque de Constantin Brancovan.

Le courant d'architecture néo-roumaine, dont les réalisations modestes
avaient été parfois maladroites dans la première période de son développement,
devait produire ses meilleurs fruits après 1900, sous l'impulsion nouvelle et
puissante dâe à M. Pierre Antonesco. `

INDICI

DE LOCALITĂȚI ȘI MONUMENTE. — DE NUME PROPRII:
DOMNITORI, CTITORI SI ARTIŞTI. — DE FIGURI.

Indice de localitäti si monumente.

Adrianopol, moscheea Iletsch Sherifi 89 п. т.
Agris, bis. 44.

Aninoasa, mânäst. 148, 380.

Apahida, bis. 40.

Arbora, bis. 19, 288, 280, 291, 292, 302, 305,
эп.
Arkhr, H À

Arnota, mânăst., 132, 133, 134, 135, 423.
Aroneanu, bis. 330, 332, 336, 340 п. т, 344, 345.
Athena: bis. Kapnicarea 58 п. т

bis. SE. Teodori 58 n. т.

шап. Chilandar 382.

mân. Cutlumuş 96 п. 4, 382

шап. Dechiarin 96, roo n. т.

шап. Vatopedi 96.

Atmageaua 1 ătărească 13.

Athos :

Rabelor, schit 76.
Bacău, bis. Precista 256, 259, 267, 273.
Baia, bis. Albă 241, 304, 316, 357
cetate 303
Balamuri, bis. 220
Bălinești, bis. 238, 243, 245, 245 n. I, 305, 335
Bălteni, bis. 130, 131
Băneasa, bis. Sf. Niculae 421
palatul Bibescu 420
Bärbulet, bis. 148
Bârnova, mânăst. 344
Bârsana, Ыз. 37 n. т
Berzunţi, bis. 364
Bistricioara, 31,332. 1
Bistriţa, mânăst. (Moldova) 233, 294, 297, 307
n. 2, 320, 344, 370
Bistrița, mânăst. (Oltenia) 23 n. r,
palatul 420

76, 423

Bogdana, mânăst. 357

Borumbaca, bis. 40

Borzești, bis. 274, 275, 275 п. r, 277,
279, 279 п. т, 280, 282, 286, 288, 280, 308.

bis. St. Gheorghe 319

bis. Uspeniu 316, 320

Brădeştii din Dos, bis. 221

Brădet, bis. 72, 84 n. І, тоз, 104, 105, тто,

Botoşani :

329 n. 2
Brăila, cetate 386
Brâncoveni, mânăst. 132, 187

curte 167, 186, 408, 411, 416

Brebu, mânäst. 21, 132, 133, 137, 138,

141, 143, 145

Brezoaele : bis. Adormirea Maicii Domnului 221
bis. Sf. Niculae 221

139,

Brosteni, bis. 31, 35, 36
Brusturi, bis. 40
Buciulesli, bis. 345
Bucovăţ, mânăst. 104, 114, 115, 118, 121, 123,
329
Bucureşti: Atendel Român 425
Banca Naţională 425
bis. Antim 205, 206, 380, 423
bis. Caimata 193, n. т
bis. Colțea 193, 195, 195 n. 7, 196,
197, 209

is. Curtea Veche 111, 114
. Dintr'o Za 186

Doamnei 133, 148, тоз
Domnița Bălașa 420

Enei 211

Krețulescu 211, 211 n. 2 şi 3
. Магсп{}а 114, 118, 123.

486

bis. Mihai Vodă 114 121,
123 n. т, 125, 147
bis. Radu Vodä 130, 133, 150
bis. „Си Sfinţi” 220
bis. Sf. Gheorghe Non 423
bis. Sf. Stefan 227
bis. Stavropoleos 212, 212 n. r,
213, 217, 223, 225.
Casa de Depuneri 425
Cavoul Ghica 426
Facultatea de Medicină 425
Fundația univ. „Саго1-1” 425
Hanul Colțea 419
» Păgădău 419
» Filipescu 419
» Manuk 419
„ Stavropoleos 419
„o Serban-Vodä 419
» Zlätari 419
Liceul Lazăr 426
Ministerul de Domenii 425
Mitropolia 133, 150, 152, 157, 170,
173, 193, 207, 405, 406
Palatul de Justiţie 425
Palatul Postelor 426
Scoala Centrală de Fete 426
Teatrul Naţional 422
Universitatea 422, 426
Burdujeni, bis. 356.

123,

Calvini, bis. 221, 222, 223, 223 n. 1.
Candidiana, 13

Сати, casa Cartianu 402

Caşin, mânăst. 353, 355, 377

Căbeşti, bis. 32, 33 n. т

Căldărușani, mânăst. 133, 146

Căliceanca, bis. 33 n. 1

Călinești, bis. 132, 134, 160, 162, 163, 174.
Cälugärita, bis. 36

Cäluiul, mânăst. 114, 117, 131
Câmpu-Lung, bis. 50, 51, 52, 53
Cârlibaba, bis. 31, 36

Cetatea Albă, cetate 386, 387, 391, 392, 393
Cetăţuia, mânăst. 355, 356, 378 n. 1, 380
Cheile- Turzii, bis. 41

Chilia, cetate 386, 391, 393

Cilitiu, bis. 364

GRIGORE IONESCU

Ciutura, bis. 137
Clit, bis. 36
Clococion, schit 133
Сома, bis. 104, 105, 107, 114, 150
Codreni, schit 417
Coeni, bis. 132, 133, 170
Comana, mânäst. 76, 127, 127 n. І
Constantinopol, bis. Pantocrator 58 n. 1
bis. Sf. Irena 58 n. 1
moscheea Budrum-Djami 58
п. ‚бип.
» Gul-Diami 58 n. г

> Hodja-Mustafa-Dja-
mi 58 n. r

» Kilisse-Djami 58n. r,
бі n. I

Le Mefa-Djami 61 n. 1
+ Zeirek-Djami 61 n. 1
Copou, bis. 346
Corbii- Mari, bis. 221
Cornet, schit 134, 163, 385
Cosula, mânăst. 304, 316
Cotmeana, mânäst. 65, 66, 70, 105
Cotnar, bis. 283, 289, 301, 310, 316.
Cotroceni, mânăst. 133, 151, 157, 103
Cozia, mânăst. 66, 62 n. 1, 67, 73n.1, 74 n. 1,
75, *77, 103, 104, 370
bolnita 107, 111, 113, 135
Craiova, bis. Sf. Dumitru, 103, 425
Crăciuna, cetate 391, 393.
Cremenari, bis. 223 n. 1.
Ciutura, bis. 132.
Cucuteni, 13.
Curechin, bis. 44.
Curtea de Argeș, bis. Adormirea Maicii Dom-
nului 55 n. £
bis. episcopală 21, 74 n. 1,
75, 77, 80, 81 n. 1, 83 n. 2,
89 n. 1, 102, 103, 105, 130,

f 133, 140, 150, 153, 157,
160, 183, 186, 193, 202,
208, 222, 273, 329 n. 2,
351 n. 1, 424

_bis. Olari 55 n. r +
bis. Sân Nicoară 21, 51, 53,
55 n r 6r +

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEŞTI

Curtea de Argeş, bis. St. Nicolae Domnesc 21,
50, 51, 53, 55, 56 n. 1, 57,
бт, 61 n. т, 62, 62 n. т, 126,
2o8, 236 n. 2, 407

Dealu, mânäst. 21, 75, 77, 85 п. 2, 102, 103,
105, 118, 123, 133, 137, 139, п. т,
141, 143, 146, 222, 223, 320, 351 n. 1,
423

Densus, bis. 15 n. 3

Der-Dosi, bis. St. Teodosie 248 n. т

Dintr'un lemn, mânăst. 29, 133, 137

Dobroiăţ, mânăst. 19, 288, 291, 292, 293; 2

303
Dobrusa de Jos, bis. 28,
Doicesli, bis. 187, тоо

ZS
£

curtea 417
Dolheştii- Mari, bis. 238, 2 n. 1, 243, 245,
246.
Dorohoi, bis. St. Niculae 236, 257,
273 n. 1

Draga, bis. 31

Dragomirești, bis. 30, 31, 34, 35, 36
Dragomirna, mânäst. 35, 74 п. 1, 75, 167,
307 п. 2, 334, 335, 340 п. І, 343,

344, 345, 347, 351 n. 1, 356, 380
Drobetis, castru, 15 n. 4, 52 n. І

Efschmiadzin, catedrala 248 n. 1

Fägäras, bis. Sf. Nicolae Brâncovenesc 186, 416

Fâstäci bis. 210, 359

Fedeleşoiul, schitul 200

Fedeleşeni, bis. 13.

Fildul de Sus, bis. до, 44

Filipeştii de Pădure, bis. 170, 174, 193

Filipeştii de Targ, casa Cantacuzino 406

Filippopoli, moscheea Imaret 89-n. 1

Flămânda, bis. 133, 137

Florica, capela Brătianu. 425

Focşani, bis. Proorocul Samoil 210, 359

Frumoasa, wiânăst. 366, 420

Fundenii. Doamnei, bis. 190, 193, 195, 197, 199
n. r, 413

487

Galata, тайпйзї. 321, 322, 328, 329, 332, 334,
335, 336, 340 n. I, 344, 345, 347, 354,
356

Gherghița, bis. 21, 133, 146, 160, 162, 163

Ghighiseni, bis. 40

Giurgiu, cetate 386

Glavacioc, mânăst. 76

Golesti, bis. 21, 132, 146, 162, 168, 202

Gracianifa, bis. 16

Grämesti-Costesti, bis. 26, 28, 29

Gumelnița, 13

Gura-Hanzului, bis. 31, 35

Gura-Motruluï, bis. 133, 143, 170, 222

Gurasada, bis. 37 n. 1

Gura-Văii, bis. 31, 32, 35

Hadâmbu, schitul 375, 380, 385
Нау-Кахаћ, bis. 251 n. :
Hârlău, bis. Sf. Gheorghe 256, 259, 265, 267,
268 n. 1, 272, 273 282, 285, 286, 287,
287 n. 1, 288, 201, 304, 305, 306, 313,
316, 318, 323 М
bis. Sf. Dumitru 267, 286, 317
cetatea 393
curtea domnească 408
Hârtieşti, bis. 103, 104
Hlincea, bis. 330, 375
Honfisor, 40
Horodniceni, bis. 316
Horodnicul de Jos, bis. 34, 36
Hotin, cetatea 388, 303
Humor, mânăst. 304, 309, 311, 312, 313, 315,
322, 330
Hurez, mânăst. 170, 181 n. 1, 182, 186, 190,
195, 203, 207, 208, 378, n. 1, 380, 382
Schitul Sf. Stefan 186, 385

A z
Jasi, bis. Barnovschi 345

bis. Golia 351, 352 п. I, 353, 353 n. 2,
355, 356, 359, 360, 362, 374

bis. Nicorita 357

bis. Sf. Gheorghe 364

bis. Sf. Ihe 358, 350

bis. Sf. Ion Botezătorul 346, 358

bis. Sf. Топ Gură de Aur 358

bis Sf. Nicolae Don
424, 425

еве 256, 272, 273,

488

bis. Sf. Spiridon 364, 422 zš= 233,286, 287 п. 1, 288, 291,
bis. Sf. Teodori 360, 362 292,2 391, 303, 306, 307
bis. Talpalari 364 a. 2 312, 320, 324, 329,
bis. Trei Ierarhi 35. 75 262 253 == 370 mr.
346, 347, 35
424 pol
bis. Vovidenia 358
Mitropolia 426

Teatrul Naţional 425 Obilești, conacu) 417

Universitatea 425 Oci, bis. 40
Ibar 16 Ocnele-Mari, bis. Domnească 134
Terusalim, bis. Sf. Ion Botezătorul 248 n. п Ohrida, bis. Sf. Dumitru 346
Ionești, bis. 40 bis. Sf. Sofia 16, 102 n. І, 305 n. 1
Ismail, cetatea 386 Olteni, bis. 107, 113
Ите, bis. 31 Orheiu, cetatea 389
IIcanii Vechi, bis. Adormirea Maicii Domnului

345 Paşcani, bis. 357

Pärhäufi, bis. 302, 303, 304, 311, 312, 316

Kalenici, bis. 16 Pătrăuți, bis. 236, 246, 248, 251, 252, 254, 257,
Kilisse-el-Ahmar, bis. 307 n. 2 264 п. r, 267, 275 п. т, 305, 316
Krusevd}, bis. 16 n. 4, 324
Pec, catedrala 102 n. І, 305 n. 1
Lefcani, bis. 364 Pelrizi, bis. Sf. Fecioare 307, n. 2
Lopusna, bis. 123, 123 n. 1 Piatra, bis. Sf .Ton 19, 274, 275, 279, 280, 282,
Ludesti, bis. 173, 174 286, 288, 289 п. 1, 294, 297, 298, 320
Lujeni, bis. 233, 238, 238 n. 1 Piclău, bis. 40
Pietroșița, bis. 221, 223 n. r
Manasia, Ыз. 16 Piteşti, conac 417
Maurokastro, у. Cetatea Albă Pléiäresti, bis. 132, 133, 135, 145, 170
Mägureni, casa Cantacuzino 403, 405, 406
Mätäsaru, conac 417 Plovdiv, bis. Rosie 16
| Mesembria, bis. Sf. Arhangheli 16, 61 n. 1, 70 Plumbuita, mânäst. 137, 202, 380
` bis. Pantocrator 61 n. 1 Pobrata v. Probota
Micșuneştii-Mari, bis. 218 Poenari, cetatea 52, 387
| Mierag, bis. 40, 41 Poiana, bis. 40
Milie, bis. 27 Poiana Mărului, bis. 186
Milișăuți, bis. 246, 252, 254, 257, 267, 32 Polovraci, bis. 132, 137, 170
Mirdufi, v. Suceava Popäufi, bis. Sf. Niculae 257, 268, 294, 298,
Mogoşoaia, bis. 176, 211 320, 323
palatul 203, 217, 413, 416 Posada, schitul 385
Moldovița, mânăst. 233, 304, 809, 312, 315,316, Poilogi, palatul 413, 416
330 Preajba, bis. 421
Moncastro, v. Cetatea Albă Prespa, bis. Sf. Gherman 16
Prislop, mânăst. 369, 369 п. r
Narashen, bis. 251 n. 2 Prizren, bis. Sf. Fecioare 102 n, r
Neamt, cetatea 18, 388, 303 Probota, mânăst. 233, 303, 306, 308, 309, 312,

mânăst. 18, 21, тот n. 2, 233, 267, 315, 319, 320, 322, 378 n. I

ISTORIA ARHITECTURII ROMÂNEȘTI 489

Putna, mânăst, 36, 241, 242, 293, 204, 297,
353, 354

Ravanifa, bis. 16

Rădăuți, bis. 51, 232, 232 n. 3, 233, 234, 241,
242, 242 п. 1, 243, 245, 246, 305

Răpciuni, bis. 31, 35, 36, 37

Răsboeni, bis. 240, 274, 275, 278, 279, 280, 282,
286, 288,

Réfov, bis. 220

Râmnicu-Sărat, catedrala 193, 195, 197, 205

Râmnicu-VAlcii, bis. Toţi Sfinții 222, 223

Rásca, bis. 304, 316, 316 n. 4

Rediu, bis. Sf. Voevozi 31

Reuseni, bis. 288, 290, 300, 302, 308, 311

Revna, bis. 27

Ribifa, bis. 37 n. 1

Rieni, bis. 40

Roman, bis. episcopală 319

Rossano, bis. San Marco 58 n. 1

Rudeniţa, bis. 111 n. 2

Sadova, bis. 132
Salonic, bis. Sf. Sofia 58 n
Sarmizegetusa 15 n. 4
Sălcuța 13
Särdcinesti, schitul 177
Sâmbăta de Jos, bis. 186
Sâmbăta de Sus, curtea 416
Scăeni, conacul 417
Scăueni- Berislăveşti, bis. 225
Schei, conacul 417
Secu, bis. 332, 340 n. І, 345
Semendria, bis. 111 n. 2
Sinaia, mânăst. 193, 195
Siret, bis. Sf. Treime 233, 235, 236, 247
bis. Sf. Ion 346
Sisoieudt, bis. 67 n. т
Slatina, mânăst. 320, 378 п. 1
Slävitesti, bis. 200
Snagov, bis. 21, 94, 96, тоо, тоо n. I, IOI, 101
n. t, 102 n. I, 150, 157, 305 n. 1,
329.
Solca, bis. 21, 344
Soroca, cetatea 389, 391
Soveja, bis. 164
Stavnic, sthitul 210

Stănești, bis. 105, 107
Stilo, bis. Cattolica 58 n. 1
Stoenesti-Cetäfeni, bis. 23 n. 1
Strâmbeni, bis. 133, 137
Strehaia, bis. 21, 76, 132, 133, 146, 160, 162
Streiu, bis. 37 п. 1
Studenita, bis. 16, 105, 275 n. 2
Suceava, bis. St. Dumitru 312, 313, 314, 316,
316 n. 1
bis. Sf. Gheorghe 300, 305, 312, 335
bis. Sf. Ilie 246, 253, 254, 257, 259,
264, 267, 268, 273 n. т, 324
bis, Miräufi 18. п. т, 300; 346, 392
bis. Sf. Neculae 357
bis. Văscrisenia 275, 320
cetatea 388, 392, 303
curtea domnească 407
Suceviţa, mânăst. 321, 324
Serbesti, bis. 346
Sipote, bis. 301
Stelänesti-Scoala, bis. 28, 29

Tazlău, mânăst. 273, 289, 293, 294, 305, 310,
324
Tängänasul, mânäst. 76
Târgovişte, bis. Domnească 103, 125, 126, 170
bis. Sf. Arhangheli 133, 137
bis. Sf. Impărați 160 ^
bis. Stelea 156, 165, 165 n. 1, 166,
167, 168, 169, 170
curtea domneascä 407
mitropolia veche 21, 94, 100, 126,
157, 170, 329 n. 2, 425
Тау оу, bis. 76, 114.
Târgu-Ocna, bis. Sf. Niculae 364
Târnova, bis. Sf. Dumitru 16, 71
bis. Sf-ţii Petru şi Pavel 16
Tighina, cetatea 389
Tilecuş, bis. до
Tismana, mânăst. 63, 63 n. т, 64, 65 n. т, 320,
369, 423
Trapezifa, capela III 61 n. 1
Trapezunt, bis. Hrysokefalos 307 п. 2
Tropaeum 15 n. 4 A
Turbaţi, bis. 132, 133, 147
Turnu-Severin, cetatea 387
Turtucaia, cetatea 386

104, 114, 118,118 p. т, 3207. 2
гіпа, cetatea 388

a-Trajana. v. Sarmizegetusa.

Vaduri, bis. 31
Vagarshapat, bis. Saghapet 307 п.

bis. Sf. Ripsimé 248 n. 1
Valea, mânășt..109, 13%, ІІІ А: 2, 114
Vaslui, bis ,Sf. Топ 236, 256, 257, 259; 267,

Văcăreşti, mânäst. 205, 206, 207, 208,'209, 217,
382

GRIGORE. IONESCU

Văleni, bis.-3or

Verbila, bis. 170

Vicina 17

Vidi еа 386

Vlădești, bis. 21, 132, 133, 148, 162

Vodița mânăst. 63, 369, 369 n. т

И, bis. Inălţarea Sf. Cruci 238, 243; 245,
246

Voroneţ, mânăst. 246 п. т, 257, 305, 312, 324

Volov

Жатса, mânăst. 377, 392
Zăhăreşti, bis. 316, 329

Zătreni, bis. 28, 29

Indice de пите proprii.

Alexandru cel Bun 18, 233, 303, 306, 320, 346, Carol І 272, 424
370 Cazimir cel Mare 388

Alexandru, fiul lui Stefan cel М: 274, 278 Cerches Grigore 426

Alexandru Lăpuşneanu 235, 320, 321, 327, 344, Constantin. Basarab Câniul 152, 153

302 Constantin Bräncoveanu 126, 127, 137, 148, 176,
Alexandru Ion Сига 422 179, 186, 190, 200, 202, 203, 208
Antim Ivireanu 205 т а dë 406, 498, 411, 413,
Antonescu Petre 426 416,417; 429

Constantin cel Mare 15
Constantin Mam

Antonie Russet 273

Arbore Luca 289, cordat 209
Aron T:

Atanasie Crimca 235

anul 330
23 Daniel 220

Dr 231
Duca v. Ion
Dudescu Radu 152

Aurelian 12

Ballu А. 425
Bals C. 364 Ecaterina-E
Balş G. 8, 243, 274,
Barbu Ştiri
Barlaam 200

lena (Doamna lui Rareş) 319; 326
347

Barnovschi v. Miron
Ваза
Bernard Cassien 425 Gauttereau Р. 4
Bibescu v. Gheorghe h e Bibescu 420, 4
Blanc Louis 425

ab І 50

elan 241, 353, 354, 355, 392

Bogdan I 231, 232, 234 f Golea зз

Bogdan cel Orb 290, 300, зот; $03 Grigore Ghica 353
Brădescu Const. 221

Brâncoveanu v. Constantin Hârovici Nicoară 316

Hett 422
Cantacuzino
Cantacuzino 1

Cantacuzino Л

Cantacuzino Tacot 354

Cantacuzino Zeie

212-215, 419

492 GRIGORE IONESCU

Ion Duca-Vodă 355
Iosif 18

Iliaș 319, 408
Iordan Stocatorul 216
Istrate Dabija 344

Justinian 15

Kreuleseu 211

Lajcu 232
Lăpușneanu v. Alexandru

Lecomte du Nouy A. 272, 273, 424, 425
Ludescu Stoica 173

Manolli din Niaesia 81

Maria (Doamna lui Șerban Cantacuzino) 148

Matei Basarab 76, 103, 126, 127, 132, 134, 137,
138, 146, 160, 164, 167, 169, 170,
176, 193, 408, 411.

Mauriciu 15

Mavrocordat v. Constantin, Nicolae

Măgureanu Pârvu 403, 411

Mărgineanu Drăghici 403

Mihai Viteazul 121

Mihnea III 152

Milutin 16

Mincu 1. 425, 426

Mircea cel Bătrân 65, 370

Miron Barnovschi 344, 346

Montureanu 426

Neagoe Basarab 77, 81, от, 157, 202

Negoescu Р. 211

Negru-Vodă 53, 57

Nicodem 18, 63, 369

Nicolae-Alexandru Basarab 17, 51, 52, 54, 56, 57
Nicolae Mavrocordat 205, 206

Orescu Al. 422, 426

Paul din Alep 256, 267

Pârăianu Danciu 137

Petru Aron 290

Petru Cercel 126

Petru Mușat 233, 282, 389, 392

Petru Rares 293, 330, 304, 305, 306, 309, 312,
316, 317, 318, 310, 320, 321, 322,
327, 328, 389, 302

Petru Şchiopul 321, 328, 330, 351

Racoviţă v. Stefan
Radu I 57

Radu cel Frumos 76
Radu cel Mare 76, 303
Radu Mihnea 130
Radu Şerban 128
Râfoveanu С. 220
Romstorfer 355, 392
Rosetti 408

Sass-Voevod 232

Slävitescu Топ Radu 200

Socolescu М. G. 424

Socolescu I. N. 426

Stoica 200

Săvulescu А. 426

Sufariu Gh. 152

Șarpe Cosma 301

Şendrea 242, 243

Şerban Cantacuzino 23, 151, 157, 176, 202

Stejan Cantacuzino 137, 203

Stejan cel Mare 18, 232, 233, 235, 238, 239, 241,
242, 243, 244, 245, 246, 248, 251,
259, 265, 273, 274, 275, 278, 282,
287, 288, 290, 291, 292, 293, 294,
300, 303, 304, 307, 316, 322, 327,
332, 335, 342, 388, 389, 301, 392,
408

Stejan Nemanian 16

Stefan Racoviţă 222

Stetänifä-Vod& зоо, 301, 303

Stirbey v. Barbu

Tăut 243
Teodor Logofăt 300
Traian 12, 15
Trolusan 302

Ureche Grigore 317

Vasile Lupu 24, 132, 164, 165, 168, 241, 346,
347, 351, 352, 353, 408

Viollet-le-Duc 422

Vlad Călugărul 76

Vlad Тереў 76, 127

Vladislav-Vlaicu 231

Viaicu-Vodă 63

Vlădescu Pârvu 148

Indice de figuri.

Agris, bis. f. 26, р. 45

Aninoasa, mânăst, f. 341, р. 383
Arbora, bis. f. 250—251, р. 289—290
Arnota, mânăst. f. 101—102, p. 134
Aroneanu, bis, f. 283—285, р. 332—334

Bacău, bis. Precista f. 223—224, р. 259—260
Balamuci, bis, f. 193, р. 221
Bălinești, bis. f. 210—211, р. 244—245
Bălteni, bis. f. 99—100, p. 131
Băneasa, bis. Sf. Niculae f. 378, p. 421
Bărbulej, bis. f. 121, р. 151
Bârnova, mânăst. f. 294—295, р. 343—344
Bârsana, bis. î. 27, p. 46
Bistriţa, mânäst. f. 255, р. 294; f. 274—275,
р. 319—320
Borzești, bis. f. 236, р. 274: f. 238, р. 277
Brädestii din Dos, bis. f. 196, р. 224
Brădet, bis, f. 47—48, р. 72—73
Brâncoveni, curtea f. 372, р. 413
mânăst. f. 157, р. 187
Brebu, mânăst. f. 107—111, р. 138—142
Brezoaele, bis. f. 194, p. 222
Bucovdf, mânäst. f. 83—84, р. 116—117
Bucureşti, bis. Antim f. 173—177, р. 203—207 ;
f. 342—343, р. 384; f. 379, p. 423
bis. Colțea f. 160—165, p. 190—194
bis. Crețulescu f. 183, p. 213
bis, Curtea-Veche f. 77—78, p. 110-
тїї

bis, Doamnei £, 122—124, р. 152-154

bis. Märcufa f. 89—90, р. 121—122

bis, Mihai-Vodä f. 88, p. 120; f.
91—92, р. 125—124

bis, Radu-Vodä f. 98, р. 130

bis. „Cu Sfinți“ f. 192, p, 220

bis. Sf, Ştefan f. 195, p. 223

bis. Stavropoleos f. 184—189, p.
214—218

Hanul Manuk f, 377, р. 418

Mitropolia f, 125—128, p. 154—156

Palatul metropolitan f, 368, p, 410

Cartiu, casa Cartianu f. 365—366, р. 407—408

Căbeşti, bis. f. 19—20, p. 38

Căldărușani, mânăst. f. 114—115, р. 145

Călimăneşti, casă f. 354, P. 397

Călinești, bis. f. 133—134, р. 161—162

Căluiul, mânăst. f. 85—86, p. 118—119,

Câmpu-Lung. bis. romanică f. 30, р. 51.

Cârlibaba, bis. Sf. Petru si Pavel f. 22, p. 40

Cetatea Alba #. 347—348, р. 388—389

Cetățuia, mânăst, f. 305, p. 355; f. 338—339,
р. 381.

Cheile Turzii, bis. f. 23, p. 41

Cobia, bis. f. 73—75, р. 106—108

Comana, mânăst. f. 95—97, p. 126—128

Cornet, schitul f. 135—136, p. 163

Coșula, mânăst, f. 271, р. 315.

Cotmeana, mânăst. f. 45—46, p. 71

Cotnar, bis. f. 249, p. 288

Cotroceni, mânäst. f. 129—132, р. 157—160

Cozia, mânäst, f. 41—44, p. 66—70; f. 79—80,
P. 112—113; f. 382, р. 445; Ё 385,
P. 474

Cuhea, bis. $. 28, р. 47

Curtea de Argeş, bis. episcopală f. 51—64,

p. 81—93
bis. Sân Nicoară f. 31—34, P. 52—54
bis, Sf. Niculae Domnesc f. 35—
37, р. 56—61
bis, Olari f. 381, р. 443

404
Curtisoara, сша f. 360—361, р. 102—403

Dealu, mânäst. f. 49—50, р. 78—79

Densuș, bis. f. І, р. 14

Dobronăuţi, bis. f. 29, р. 48

Dobrouäf, mânäst. f. 252—253, р. 291—292

Doicesti, bis. f. 158—159, р. 188—189

Dolheştii- Mari, bis. f. 209, p. 242

Dorohoi, bis. Sf. Niculae f. 231—232, р. 269—
270 2

Draga, bis. f. 14, р. 33

Dragomiresti, bis. f. 11—12, р. 30—31

Dragomirna, mânăst, f. 287—292, р. 336—341;
f. 323—324, р. 372; Í. 335—357, Р
379—380

Făgăraş, bis. St. Niculae f. 156, р. 185

Fâstâci, bis. £. 308, р. 358

Fedelescioiul, schitul £. 172, р. 201

Fildul dé Sus, bis, f. 21, р. 39; f. 25, р. 43

Filipeştii de Pădure, bis. f. 145—147; р. 172—
e 173

Frumoasa, mânăst. £. 316—317, р. 365—366

Fundenii Doamnei, f. 168—171, р. 197—200

Galata, mânăst, f. 280—282, p. 328—311
Gherghița, bis. f. 116, p. 146

Golești, bis. f. 118—119, р. 148—149
Grämesti, bis. f. 3—4, р. 22—23

Gura-Motrului, bis. f. 112—113, р. 143—144

Hadâmbu, schitul f. 330—331, р. 376

Hârlău, bis St. Gheorghef.225—230, p. 261—268

Hârtieşti, bis. f. 71, р. 104

Hotin, cetatea f. 352, р. 394

Humor, mânäst. f. 266—267, р. 310—311

Humulești, casa lui Creangă f. 353, р. 396

Hurez, mânăst. f. 149—155, р. 178—184; f.
383, p. 458

Iași, bis. Barnovschi f. 296, р. 345

bis. Golia f. 302—303, р. '352—353; f.
325, P- 373

bis. Sf. Gheorghe f. 312, р. 362
bis. Sf. Niculae Domnesc f. 235, р. 272
bis. Sf. Spiridon, f. 315, р. 364
bis. SE. Teodori f. 3o9—-3rr, р. 359—361
bis. Trei Ierarhi; f. 299—301, р. 348—350
bis. Vovidenia f. 307, р. 357

GRIGORE IONESCU

Itrinesti, bis. f. 18, p. 37
itcanii- Vechi, bis. t. 297, р. 346
Clopotnița f. 571, р. 365

Leordeni,

casă f. 360, p. 410
bis. f. 313-314, р. 363
Ludesti, bis. f. 143—144, р. 170—171
Lujeni, bis. f. 208, р. 238

Letcan:

Mdgurenii, casa Cantacuzino f. 367, p. 409
Măldărești, culă f. 362-363, р. 404—405
Miera, mânăst. f. 328, р. 374
Milișăuți, bis. f. 216—217, p.
Mirdufi, v. Suceava

Mogoșoaia, bis. Ё. 148, р. 177

palatul f. 373—376, р. 414—417

Moldoviţa, mânăst. f. 268—269, р. 312—313

Neamţ, mânăst. f. 244—248, р. 283—287; f.
344, P- 378

Ocnele-Mari, bis. Si. Ion f. 200, p. 227
Odorhei, poartă țărăncască f. 355, p. 398

Olteni, bis. f. 81, р. 114.

Paşcani, casa Brătianu f. 371, p. 412

s. f. 260—261, р. 301—302

Pătrăuți, bis. Sf. Cruci f. 213—215, р. 247—250

Piatra-Neamț, bis. St. Топ f. 240—243, p. 279—
282; f. 256, p. 295

Plătăreşti, bis. f. тоз, р. 135

Ploesti, case f. 356—358, р. 300—401; f. 380 p.
424

Plumbuita, mânăst. f. 104, p. 136: f.
382; f. 384, р. 473

Poenari, cetatea f. 345—346, р. 386—-387

Polovraci, bis. f. 105, р. 137

Popăuţi, bis. Sf. Niculae f. 233—34, P: 270—
271; tan, р. 296

Posada, schitul f. 344, р. 385

Preajba, bis. Ё. 197, р. 225

Probota, mânăst. f. 262—265, р. 305—309;
f. 320, p. 369

Рита, mânăst. f. 254, р. 293; f. 304, р. 354;
f. 321, р. 370

340, P.

Rächitoasa, mânăst. f. 326—327, р. 373 ; f. 329,
р. 375
Rădăuţi, bis. î. 203—205, р. 234—236

т ° ос

ÎSTORIA ARHITECTURII ROMÂN

Räpciuni, bis. f. 13, р. 32; f. 15—17, 34р. —36

Războeni, bis. f. 239, р. 278

Râfov, bis. f. 190—191, р. 219

Râmnicu-Sărat, catedrala f. 166—167, р. 195—
196

Râmnicu- Vâlcii, bis. Toţi Sfinții f. 198—199,
p. 226

Roman, episecpia f. 273, р. 318

Scdueni. Berislăveşti, bis. 201—202, p. 228—229
Secu, mânăst. f. 286, р. 335
Siret, bis. Sf. Treime f. 206—207, р. 237
Slatina, mânăst. f. 276—277. р. 321—322
Slăviteşti, casa Slăvitescu f. 359, р. 401
Snägov, mâuăst. Ё. 65—68, р. 95—99
Solca, mânăst. f. 293, p. 342
Soroca, cetatea f. 349—350, p. 390—301
Soveja, bis. f. 137, р. 165
Stănești, bis. £. 72, р. тоз
Strâmbeni, bis. f. тоб, p. 135
Strehaia, bis. f. 117, р. 147
Suceava, bis. St. Dumitru f. 270, р. 314
bis. Sf. Gheorghe f. 259, p. 300
bis. Sf. Ilie f. 218—219, р. 254—2
f. 232, p. 270
bis. Miräufi f. 298, р. 347

Lis. Sf. Niculae f. 306, р. 356
cetatea f. 357, р. 393
Sucevita, mânăst. f. 278—279, р. 322—323;
H , P- 371: f. 333, P- 378

Târgoviște, bis. Domnească f. 93—94, р. 125
bis. Sf. Impărați f. 141, p. 168
bis. Stelea f. 138—140, р. 166—168
mitropolia veche f. 69—70, p. 101—
102
Târgșor, bis. f.
Târgu-Ocna, т

82, p. 115
Răducanu f. 332, р. 377
Tilecus, bis. f. 24, P- 42

st. f. 39—40, р. 64—65

š f. 370, р. 411

f. 120, p. 150

st. f. 87, р. 120; f. 319, р. 368

Tismana, m
Trifesti,
Turbafi, bi
Tutana, m

Valea, mânäst. f. 76, p. 109
v. st. f 182, р. 208—212 ; f.

äresli, må
386, p. 475
Verbila, bis. f.

Voronet, mânäst. f 2, P.
Lähäresti, bis. í. 317
Zătreni, bis. f. 2

CUPRINSUL.

Prefata
Cuvânt înainte
Introducere la studiul arhitecturii româneşti

CAPITOLUL I
Arhitectura de lemn

CAPITOLUL D

Arhitectura

Principatul Țării Româneşti de la origini la Mircea cel Bătrân.

Epoca nesigură a înrâuririloz occidentale. — Ероса înrâuririlor bizantino-constantinopoli-
tane. — Epoca înrâuririlor serbo-bizantine

CAPITOLUL III.

Arhiteetura în Muntenia de la Mircea cel Bătrân la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Faza înrâuririlor armeano-georgiene si otomane. — Faza inrâuririlor bizantine de la Muntele

Athos. — Ероса de formaţie a unei şcoli locale .

CAPITOLUL ТҮ.

Arhitectura in Muntenia în secolul al XVII-lea, până la Constantin Brâncoveanu.

Ta începutul secolului. — Dela Matei Basarab la Șerban Cantacuzino. — Un început de
înrâurire moldovenească în arhitectura Munteniei pe vremea lui Matei Basarab. —

Două monumente de inf

re nouă în vremea lui Șerban Cantacuzino

CAPITOLUL V

Arhitectura munteneaseä de la si ul secolului al XVII-lea până la inceputul secolului
al XIX-lea "

Epoca lui Constantin Brâncoveanu. — Epoca Mavrocorda
colului al XIX

ilor. — A doua jumătate a se-

Pag.

130

176

498 ` GRIGORE IONESCU

CAPITOLUL VI.

x Pag.
Arhiteetura în Principatul Moldovei, de la deseälecare până la Ștefan cel Mare
(1360—1457).
Epoca de formație sau a înrâuririlor romanico-gotice și bizantine . . . . - - ç 231

CAPITOLUL VII.

Arhitectura in Moldova de la Stefan cel Mare până la sfârşitul secolului al XVI-lea

x (1457—1584).
А Epoca lui Stefan cel Mare. — Dela Ștefan cel Mare la Petru Rares. =з lui Petru XVI
x Rares. — A doua jumătate a secolului până la 1584 . . . . - ‚э, 239
CAPITOLUL VIII.
= XIX
Arhitectura moldovenească de la stârşitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului
EES Re EE ma ee
|
| CAPITOLUL IX.
| I Arhitectura monastică ........-.- Б РГУ 368
| CAPITOLUL X.
Arhitectura militară Я 386
1 CAPITOLUL XI.
Arhiteetura civilă. |
Casa țărănească. — Cula şi casa boereascä. — Casa si palatul domnesc . . ` . x < y are 385 3
CAPITOLUL XII.
Arhitectura în România în secolul al XIX-lea . ù. X À ҮЗЕ. 420
Résumé français du texte roumain . „ли Ee

EE e EE АСАКЕ ЫЗЫ САША PART La GE |