Revista Cinema/1977 — 1989/021-CINEMA-anul-XXI-nr-8-1983

Erou exemplar, 


nu idealizat 


S.. fime care multă vreme și 
uneori toată viața te urmăresc printr-o scena 
memorabilă, prin forța unui erou, în esență 
prin mesajul lor. În asemenea filme este de 
obicei sintetizat spiritul unei epoci, ceea ce a 
fost esenţial pentru destinele umane într-un 
anume timp. Asemenea filme sint documente 
emoționante despre opțiunile fundamentale 
ale unor mari ii umane. În general ele 
sint reflexul luptei revoluționare a epocii întă- 
tișate și au calitatea de a prefigura dincolo 
de timpul care le-a inspirat, un alt timp viitor, 
în care omul urmează să se manifeste în ori- 
zonturile unei demnități de gind și acţiune 
superioare. 

Sint şi filme pe care le uiţi uneori chiar 
înainte ca pe ecran să apară cuvintul sfirşit; 
acele filme care nu se implică și nu te im- 
plică în nimic; acele filme care în locul reali- 
tății dramatice și înălțătoare, propun adesea 
o imagine artificială, incropită din decoruri 
de carton în care se mișcă personaje de car- 
ton. Din păcate, cu toate izbinzile sale indis- 
cutabile, cinematografiei noastre nu-i lipsesc 
nici filmele din această ultimă categorie. O 
optică să-i spunem contormistă, o privire su- 
perficială și grăbită, în ultimă instanţă ne-ar- 
tistică, a simplificat adesea pină la devitali- 
zare conflicte şi personaje ale actualități 
noastre dinamice, deși epoca noastră este 
esențialmente o epocă a transformărilor revo- 
luționare, a confruntărilor dintre purtătorii — 
prin faptele și atitudinile lor — a spiritului re- 
voluţionar și apărătorii anacronici ai spiritului 
conservator, purtătorii unor haine demult de- 
modate, pe care caută însă a și le re-ajusta, 
pentru a ascunde imaginea caricaturală la 
care sint condamnaţi. 

Eroul exemplar, nu idealizat, ci ideal — la 
modul superior al înțelegerii unei existențe 
revoluționare — nu şi-a aflat întotdeauna în- 
truchipări pe măsura dimensiunii sale isto- 
rice. După cum nici j ce vor sa 
aducă în prezent veșmintele strimte, vetuste, 
ale unui trecut oportunist (de subliniat acest 
fel de trecut, pentru a-l delimita de momen- 
tele de militantism, pilduitoare ale trecutului) 
nu și-au aflat echivalențele artistice pe mă- 


Dar mai ales imaginii complexe, de cuprin- 
zătoare împliniri ale prezentului, îi sint de 
adus multiple noi fațete pentru ca portretul 
timpului contemporan al țării și al ctitorilor 
ei, propuși de filmul românesc, să aspire a fi 
w mai aproape de cei conturat de epoca in- 


Pentru cinematografia noastră, recenta cu- 
vintare a secretarului general al Partidului 
Comunist Român, la Constătuirea de lucru 

pe problemele muncii organizatorice și politi- 
Po ahia ve, are din acest punct de vedere 
un rol deosebit. Sint numite cu francheţe 
neimpliniri de fond ale filmelor noastre, atit 
în ceea ce privește selectarea din realitate a 


Gz ce cerea secretarul general 
al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, 
cinematografiei noastre, la Consfátuirea de 
lucru pe problemele muncii organizatorice și 
politico-educative de la începutul acestei 
luni, era de fapt sarcina de bază a tuturor ar- 
telor. Și anume, aceea de a crea modele, mo- 
dele de oameni și fapte, inspirate din viața 
noastră tumultoasă și plină de pasiune pen- 
tru edificarea noii societăţi. 


De-a tunga! vremurilor, despre ideea mesa- 
jului în artă s-au scris mii și mii de pagini, 
s-au făcut sute și sute de dezbateri, și pro- 
blema rămine mereu deschisă, nu pentru ca 
nu poate fi rezolvată ci pentru că ea îmbraca 
mereu forme noi şi diverse ca insâși viața de 
la care pornește. Multe dintre fiimele noastre 
au adus pe ecran figuri de eroi legendari, de 
eroi-conducători, ostași, muncitori, intelec- 
tuali și tineri — figuri apte să creeze modele 

ntru generaţiile de azi și de miine. Îmi vin 
in minte Decebal, Lăpușneanu, Mihai Vitea- 
zul, Ecaterina Teodoroiu, Pintea, Ștefan Ghe- 
arghiu, dar sint mult mai mulţi şi în special 
atiția eroi anonimi, eroi în haine de lucru, ce 
netă construcția socialismului pe şantierui 
i ţări. Totuși nu cred că cineva poate 
miză prezentarea artistică a eroului pozitiv 


2 


-Om nou-conștiinţă nouă 


personajelor și a fenomenelor semnificative, 
cit și în ceea ce privește spiritul, ul fil- 
mului inspirat din actualitate. Observind că în 
Pa ian a ANOOP 09 port OMOR „rs: 
crutarea” unor personaje marginale, pe 
riferia societăţii, în detrimentul prezentării 


majoritară şi prin concept 
asupra istoriei și a vieţii — realitatea noastră 
socialistă, secretarul S kerin al partidului a 
cerut cu claritate ca filmui românesc să fie 
orientat cu mai multă fermitate, fără echivoc, 
spre conflicte în care să fie angajate perso- 
najele reprezentative pentru timpul social în 
care trăim, să aducă în prim pian eroi care să 
constituie un model, că numai astfel, 
respectind adevărurile esenţiale ale vieții 
noastre, filmul poate deveni un emoţionant 
document artistic, poate năzui să surprindă 
d fai infinite ale realităţii pe cele esen- 
ţi 
Sint încredințat că îndemnul adresat de se- 
cretarul general ai partidului, scenariștilor, ci- 
neaștilor, de a reda realitatea prin nu 
a neghinei, nu a putregaiului din 
copacilor tineri, a tot ce este bun și demn în 
societatea noastră, in viaţa și în munca con- 
structorilor socialismului, își va afla, datorită 
înaltului său umanism, un larg ecou în con- 
ştiinţa autorilor de filme ca şi a celor ce con- 
duc destinele cinematografiei. Există panu 
aceasta în cuvintarea tovarășului 
Ceaușescu prețioase repere de natură princi- 
pială, teoretică, dar şi de natură practică. Ele 
se intilnesc în punctul cel mai înalt al atitudi- 
nii superioare față de societate, față de rolul 
şi răspunderile fiecăruia pentru destinul ei, 
care se definește printr-un mereu tinăr spirit 
revoluționar. A fi revoluționar înseamnă a 
une mai presus de toate, interesele partidu- 
A e patriei: ale ui. Ca să fie revo- 
ionar, ca să fie al acestui timp, filmul ro- 
esc, realizat cu talent şi profesionalism, 
va trebui să năzuiască în permanenţă — ca 
spre eterna sa stea polară — spre surprinde- 
rea în structurile sale intime a acestui tunda- 
mental și permanent sentiment al dragostei 
de patrie, spre afirmarea și impunerea în 
conștiințe a unor personaje și eroi care ştiu 
să acţioneze in numele unor asemenea idea- 
luri, consacrind drept modele viabile și con- 
vingătoare, oameni cu adevărat reprezentativi 
pentru epoca de adinci transformări revolu- 
ționare care a angajat intreaga noastră na- 
țiune. Deschizind larg ecranul cinematografic 
spre infinitul ecran ai realităţilor socialiste, 
avem toate șansele nu numai să editicăm o 
cinematografie ce va merita pe deplin preţui- 
rea poporului, ci și să propunem cinemato- 
grafiei lumii, filme cu o puternică personali- 
le cu specific social şi uman incontunda- 
bil. 


Nicolae DRAGOȘ 


EP cata) 


târă a-l opune contrariului său. Căci nu 
există zi, dacă nu este noapte. Depinde de 
talentu! și de indeminarea fiecărui regizor şi 
scenarist să stabilească doza, să dea relief și 
atracţiozitate personajelor menite să ciștige 
simpatia spectatorilor, tot așa cum depinde 
cum se pun în adevărata lor lumină persona 
jele menite a ti respinse de public. Arta pre 
supune însă măsură și subtilitate. Nu intotde- 
auna şi nu obligatoriu pentru a arăta victoria 
binelui asupra râului, trebuie ca infruntarea 
să se termine pe ecran. E bine, şi se folo- 
sește, ca povestirea să dea datele conflictu- 
lui, iar spectatorul să-și construiască conclu- 
zia în așa fel incit personajele să coboare de 
pe ecran în viaţa. 


Asociaţia Cineaștilot, deși nu este impli- 
cată direct în producție, trebuie să dezbată 
alături de toate sectoarele din cinematogratia 
noastră, impreună cu toţi creatorii de film, 
problema atit de compiexă a modelului în 
artă. Să o dezbată teoretic dar să o şi aplice 
creator şi original în filmele noastre pentru 
ca ele să fie mai bune, mai frumoase, mai in- 
drăgite de publicul nostru, aducindu-şi in 
acest fel aportul la modelarea unui om nou 
cu o conștiință nouă. 


„Avem nevoie de filme bune, 
revoluţionare“ 


s 


L. recenta Constătuire de lucru de 
la Mangalia, tovarășul Nicolae Ceaușescu di- 
recţionind pentru întregul partid problema- 
tica muncii organizatorice și politico-educa- 
tive într-o magistrală cuvintare, s-a oprit pe 
larg şi asupra sarcinilor importante pe care le 
are cinematografia în etapa actuală, în princi- 
pai în aria tematică privind filmul de tineret. 
Fără îndoială, tinereţea, virsta formării 
omului pentru viaţă, virsta tuturor întrebărilor 
şi a visurilor, a alegerii unui destin, dar și vir- 
sta eroică pentru milioane de tineri munci- 
tori, elevi, studenţi, militari, trebuie să consti- 
tuie o permanentă preocupare din creaţia fil- 
mică. S-au realizat şi filme reușite pe aceasta 
temă, se arată în cuvintare, dar s-au sâvirșit 
reșeli înfățişindu-se tineri care „nu pre- 
pete parole ra Pe hu piere iata 
Secretarul general al partidului trasează indi- 
caţii ferme regizorilor, scenariștilor, celor 
care realizează fiimele, dar și Consiliului Cul- 


M... fiind, este timpul să ne 
reamintim de basmele auzite în copilărie, tre- 
cute din gură în gură de la o generaţie la alta 
şi care intotdeauna puneau faţă în faţă, într-o 
luptă pe viață și pe moarte, pe Făt-Frumos și 
Zmeul-Zmeilor, unul reprezentind binele ab- 
solut, celălalt răul perfect, adică mai modern 
spus, asistam la o confruntare permanentă 
între eroul pozitiv și cel negativ. 

„Şi Făt-Frumos era un românaș chipeș, nu 
un uriaș, în nap ce Zmeul-Zmeilor putea så 
ae munți, să sece mări şi să mânince på- 


a totuși, Făt-Frumos, spre bucuria noastra. 


"Trăim în miezul 
| NE 


Un conținut nou şi o formă nouă 
filmelor de tineret 


Milioanele de modele 
care nu încap în scheme 


unui ev aprins... 


turii și Educaţiei Socialiste, Secţiei de propa- 


andă, Comisiei ideologice a Comitetului 

entral care trebuie să vadă filmele, privind 

conţinutul spectacolelor destinate publicului, 

așa cum se spune în cuvintare: „Avem ne- 

vole de o artă, de o cinematografie, de un 
modelul 


un erou, e 
bine ca el să devină modei, ca tineretul să 
ştie, să i că așa trebuie să fiel"... 

Asociaţia Cineaștilor, de asemenea, prin 
structurile de care dispune, secțiile de regie, 
dramaturgie, critică, celelalte secţii, va trebui 
să procedeze ia o profundă examinare a tot 
ce s-a realizat pină acum — bun şi rău — fă- 
cind totul pentru a da un conţinut nou și © 
formă noua tematicii filmelor de tineret care 
in momentul de faţă devine prioritară în crea- 
ţia cinematografică. 


Mircea MUREȘAN 


învingea intotdeauna, precum întotdeauna bi- 
nele iese triumfător. 

Preambulul acesta inspirat din fantezia po- 
pulară, cu aluzii precise ia viață reală, căci 


„dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti..." are darul 
sá ne facă să medităm la destinul şi destina- 
ţia creaţiei noastre filmice. 

Conștienți fiind că rostul nostru în cultură, 
în complexul proces educaţional, destâșurat 
pe coordonatele edificării conștiinței omului 
socialist, este indisolubil legat de mesajul 
ideatic și valenţele emoționale ale artei uma- 
nist-revoluționare, așa cum a fost definită de 


'Continuare in puQ 4) 


Virgili CALOTESCU 


SERE de o nețârmurită dra- 
pe de patrie, de o înaltă responsabilitate 
ă de destinul socialist și comunist al 
Pamina de o inepuizabilă dragoste de oa- 
meni, recenta Cuvintare de la Consfătuirea 
de iucru de la Mangalia a Secretarului gene- 
ra! al partidului, Preşedintele republicii, tova- 
raşui Nicolae Ceaușescu are asupra noastra 
efectul apei vii care imbărbâtează voințele 
calește conștiințele, stimulează imaginaţia 
creatoare, dezleagă energiile dinamizindu-ne 
acțiunile pentru a înscrie filmele noastre 
parte integrantă a culturii naţionale — in ca- 


de azi și 


Pa 2 RR 5 
Modelele pentru revoluționarii 
de miine 


tegoria acelor valori spirituale menite să infă- 
țișeze realist şi emoţionant transformările re- 
voluționare ale lumii contemporane. Expune- 
rea, de o excepțională importanţă teoretică și 
practică politico-educativă, ne demonstrează 
că singura șansă a cinematografiei noastre 
de a se afirma atit în țară cit şi în străinătate 
constă în originalitatea temelor abordate care 
se pună în dezbatere, în spiritul documente- 
lor de partid, lumea construcţiei socialiste. cu 

(Continuare în pag. 4) 


Pompiliu GILMEANU 


il 


° D. cind ar pe ogorul scenei şi «l 


ecranului am simţit din ceea ce am făcut ca 

fre vestul» gat hu — beneficiarul stra 
daniiior noastre - ca şi noi şi el avem nevoie 
de modele. Este mai mult decit firesc, pentru 
că din antichitate și pina azi, arta nu a făcut 
decit să propună modele. Ce altceva a fost 
Oedip, dacă nu un modei de îndrăzneală a 
spiritului în a nu accepta fatalitatea destinu- 
lui; ce altceva a fost David al lui Michelan- 
gelo dacă nu un model de frumuseţe și ade- 
vår, sau ce altceva a fost Victoria Lipan a 
noastră dacă nu un model de istețime a min- 
|n şi de ial pi puse în slujba spiritului justițiar. 
„ artele au creat intotdeauna 


viitorului, prin arta noastră, modelui idealuri- 
lor noastre de azi, idealuri de pace, de buna 
intelegere. de omenie 

Am citit cuwinlarea lovarașului Nicolae 
Ceamescu de la Constaluirea de lucru pe pro- 
blemele muncii organizatorice şi politico-e- 
ducative, chiar cind mă aflam în ultimele ziie 
de filmare la „intoarcerea Viașinilor”. Nu 
m-am putut opri să nu gindesc ce modele de 
forță morală și dragoste de glie ne-au lăsat, 
cu secole în urmă, acei oieri prin sacrificiile 
făcute pentru a păstra păminturile natale 
pentru urmașii lor. Pe vremea aceea au fost 
simple fapte de viaţă, dar fapte care au ajuns 
pina la noi și vor dăinui şi după noi, drept 
modele pentru revoluționarii de azi și de mi- 
ine. 


Sibiu STĂNCULESCU 


“Din cuvintarea tovarăşului. Nicolae 
lucru pe 


la Consfătuirea. de . 


organizatorice şi politico-educ 


CEAUŞESCU 
problemele “muncii 
ative din 3 august 1983 


arcini importante are cinematografia. Avem nevoie de 


it De revoluţionare, care să prezinte măreţele realizări ale 
poporului nostru, să mobilizeze şi să înfățișeze eroi care să con- 
stituie un model de muncă și de viaţă. Or, tovarăși, am văzut cî- 
teva filme care nu numai că nu prezintă modele de eroi în viaţă şi 
în muncă, ci, dimpotrivă, prezintă nişte elemente care se mai întil- 
nesc poate undeva, la periferia societății; dar nu pe aceștia trebuie 
să-i prezinte scenariștii și regizorii noștri sau cei care conduc și 
organizează producţia de filme. Trebuie să lichidăm cu desăvirşire 
„această stare de lucruri. Am văzut nu de mult un film prezentind 
“un tînăr muncitor la Marea Neagră. Dar eroul acestui film nu are 
nimic cu tînărul muncitor de astăzi. Cum arată și ce reprezintă tî- 
nărul muncitor din patria noastră? Mă întîlnesc, știți bine, perma- 
nent cu milioane de tineri. Discut cu ei, îi cunosc. Vezi: la ei dra- 


goste față de muncă, faţă de partid și de patrie, față de socialism; 


vezi hotărire de a face totul pentru a asigura îndeplinirea sarcini- 
că de mare răspundere ce le au. lată, la Canalui Dunăre-Marea 


pape e care va intra în curind în funcţiune, zeci de mii de tineri 
t dovadă de eroism fără seamăn. Şi asemenea „exemple le în- ` 


tiinim pe sute și mii de șantiere şi unități economico-sociale. Dar 
scenaristul şi regizorul care au realizat filmul, precum și cei care 


l-au aprobat nu cunosc, se vede, tineretul patriei noastre. - 


Nu se poate să mai admitem să se producă asemenea filme. 
Unde este Consiliul Culturii, unde este Secţia de Propagandă, 
unde este Comisia ideologică a Comitetului Central care trebuie 
să vadă toate aceste filme? De ce punem în scenă și lansăm pe 


~ piață asemenea filme care prezintă denaturat realitatea societăţii 


noastre, oamenii muncii, tineretul sau alte categorii de oameni ai 
: muncii din ţara | noastră? Nu de asemenea filme şi de asemenea 
piese de teatru avem nevoie! Avem nevoie de o artă, de o cinema- 


~ tografie, de un teatru care să prezinte esenţa, modelul omului. pe 
 care'trebuie să-l făurim! Chiar dacă cît 


ată trebuie să înfrumu- 
sețăm un erou, e bine ca el să devină model, ca tineretul să iai, 
3 să. á Injeleaga că aşa trebuie să fie! 


; mire 
i aga- at 


1 . 

Am văzut, în trecut, filme în care eroii principali constituiau un 
model, care îndemnau: uite, așa revoluționari trebuie să fim! Acum 
unii spun că nu este necesar să se prezinte asemenea modele, că 
trebuie să se evite înfrumusețarea lucrurilor. Desigur, nu este ne- 
voie să înfrumuseţăm, deoarece societatea noastră a obținut ase- 
menea rezultate măreţe încît nu este nevoie decit să fie redate așa 
cum sînt. Să redăm realitatea, dar să găsim nu neghina, nu-putre- 
gaiul din pădure, ci să găsim copacii tineri, să găsim tot ceea ce 
este bun şi demn în societatea noastră, în munca și viaţa con- 
structorilor socialismului. Poporul — în care tineretul are un rol 
de seamă — oamenii muncii sînt cei care au realizat tot ceea ce 
am obținut în dezvoltarea socialistă a patriei noastre. Ei sînt eroii 
care trebuie să-și aibă locul în film, în teatru, în poezie, în artă, în 
literatură, în pictură, în toate domeniile creaţiei artistice! Pe ei tre- 
buie să-i prezentăm! 

Este necesar ca presa noastră să ţină seama de aceasta, să fie 


| mai activă. Literatura, arta noastră să răspundă acestei cerințe! Să 


înțelegem că munca de formare a omului nou, de creare a unui 


„spirit revoluţionar în muncă, în viaţă, în toate domeniile, presu- 


pune ca toate organele și organismele de partid și de stat din ca- 


drul propagandei și culturii, dar şi întregul partid — să considere 


problema activității politico-educative ca o sarcină centrală în mo- 


“mentul de faţă. Trebuie să tragem toate învățămintele din activita- 


tea de pînă acum, să acționăm cu toată răspunderea pentru înlă- 


turarea a tot ceea ce este negativ și să generalizăm tot ceea ce 


este ora tot ceea ce s-a subliniat „şi În cadrul: acestei copati- 


în. ră ae rind Ada} en 20 piena pense piee le pret z 


tru formarea şi educarea poporului nostru, ca un popor liber, con- 
structor ui coca socialismului Şi: pronn Ñ ; 


https://biblioteca-digitala.ro 


Există o mobilizare uriașă de forțe pe care marile evenimente ale 
istoriei, pe care marile teme ale artei le declanșează în jurul lor. O 
asemenea concentrare vitală de energii patriotice ale întregii naţiuni 
s-a produs în istoricul August 1944. O asemenea stimulare largă de 
forțe creatoare s-a înregistrat și se înregistrează aproape an de an 
în jurul acestui fecund izvor de inspirație: momentul eliberării pa- 
triei. An de an istoria e recuperată în imagini din alte și inedite un- 
ghiuri artistice. Fiecare generaţie de cineaști adaugă patrimoniului 
cinematografic pe această nobilă temă, valori care atestă impor- 
tanța mereu proaspătă pentru artă, ca şi pentru conştiinţa întregului 
popor, a acelui timp care „a tăiat istoria în două“. A schimbat radi- 


cal soarta României. 


„O oră din august“ și-a intitulat Marin Preda una din cele mai reu- 
șite nuvele ale literaturii noastre noi, nuvelă după care s-a realizat 
un film-reper al antologiei referitoare la acest eveniment. 

„Ore din august“ ne-am intitulat succintul grupaj evocînd citeva 
din mărturiile cinematografice despre istoria patriei și în perspectiva 


istoriei artei a şaptea. 


7 


„Actul de la 23 August 1944 a deschis o 
eră nouă în istoria României — era unor 
profunde transformări democratice, revo- 
luționare, a realizării depline a indepen- 
denței şi suveranității naționale, a făuririi 
vieții noi, socialiste“. 


Nicolae CEAUSESCU 


r 


şul incă nu s-a despărțit de cimp, plecați de 
puţin timp de la munca pămintului. Sergentul 
Ana (Costel Constantin), sergentul lonescu 
(Dumitru Furdui), tunarul Mazilu (Dumitru 
Rucăreanu), ciţiva dintre eroii lui Preda-Mu 
reşan chemaţi să apere porțile albastre ale 
orasului” în acele ore fertuinţi, se simteau 
solidan şi prin caldura cu care discutau des- 
pre „acasâ”, despre cei râmași, despre ce ii 
aștepta de făcut. A 
Ideea faptului eroic era departe de ei, ca și 
bânuiala pericolului; erau aici sã ducă la bun 
stirșit o treabă, după care, în buna lege a ţa- 
ranului român, chemat de pămint, de piinea 
de acasă, trebuie să urmeze intoarcerea. Cre- 
dinţa in această întoarcere, firească precum 
așteptarea răsăritului de soare, iată un alt 
nume dat speranței. Oamenii aceia se știau 
drepți şi curaţi. pentru o foarte scurtă vreme 
ei schimbaseră uneltele muncii cu o arma 
Ziua ior de miine nu putea fi decit senina 


Valuri nării 


Ne amintim: Toma venise pe şiepul lui Mi- 


| 


Bânuim efortul de a-și menţine acea masca 
eyală cu el insuși, dincolo de presiunea lentă 
a celor doi din preajma sa, comandantul șie- 
pului şi tinăra soție. Cu o ştiinţă a relaţiilor 
psihologice incă puţin exersată pe atunci în 
spaţiul filmului nostru, Liviu Ciulei răstoarna 
raporturile iniţiale, secvența finală a filmului 
constituindu-se ca o adevărată boltă în arcui- 
rea căreia citim înțelesurile fundamentale ale 
intregii povestiri: în zilele de după insurecție 
pe o stradă a orașului portuar, in mulțimea 
strinsă să aclame coloana combatanților, o 
zărim pe Ana. Tristeţea femeii rămasă sin- 
gură este voalată treptat de febrilitatea cu 
care caută, printre cei ce trec umăr la umăr, 
un chip. Greu de crezut, astăzi, că acea 
scenă era jucată de o debutantă (Irina Pe- 
trescu) care intuise insă că eroina ei aștepta 
nu numai întiinirea cu un om ci și confirma- 
rea unui gind. Acel strigăt de bucurie cu greu 
infiripat, „Toma, Toma“ închidea în el nevoia 
de incredere și de sprijin a femeii. Printr-o 
taietură rapidă de montaj, descoperim un 
Toma — pentru prima dată zimbitor — în mij- 
locul tovarăşilor săi, pe un drum — el însuşi 
al încrederii. 


Atunci i-am condamnat pe toți la moarte 


La vremea respectivă, secvenței_„mesei" 
din filmul lui Sergiu Nicolaescu și Titus Po- 
povici i s-a spus „Cina cea de taină”: desigur 
pentru picturalitatea ei cu trimitere recognos- 
cibilă, dar şi pentru neliniştea premonitorie 


Serata 


În acea noapte ce avea „să taie istoria in 
două“, în saloanele de la parterul conacului, 
o lume care refuză să înțeleagă cui îi bate 
ceasul, petrece: muzică wagneriană, dar și 


jocuri „de societate“, discuţii în jurul unor 
teme „in general” politice (evenimentele bå- 
teau la ușă) și colecte filantropice, o vinzo- 
leală în mijlocul căreia se apără cu greu un 
simulacru de elegantă ignorare a ceea ce se 
întimplă în lume. Un bă tinăr, pe care mai 
înainte l-am văzut imbrăcind un smoking alb, 
de împrumut, pătrunde în acest du-te vino. 
Trebuie să fie văzut aici, înaintea declanșării 
misiunii sale, trebuie să se amestece, o clipă, 
cu cei din lumea bună. Filmul Malvinei Ur- 
şianu îi surprinde descumpănirea, nesigu- 
ranța intrării în rol; solicitudinea chelnerilor 
stilați îl pune în încurcătură, nu știe cit să ih, 
in ce mină se ține paharul. Acaparat de o 
domnișoară vag morbidă, i se citește „in 
palmă": are miini puternice, evident aspre. 
bătătorite; „faci canotaj, tenis?" Doar nu era 
să-i treacă și altceva prin cap acelei ființe cu 
mişcări dezarticulate. de fluture beat. „Ma 
ales tenis” raspunde tinarul venit din atara 
pe care, peste puțin timp, îl vom vedea ajun- 
gind lipit de burta unei mașini, in preajma 
obiectivului ce trebuia aruncat în aer. Un dia 
log printre altele, la prima vedere, o intilnire 
întimplătoare; în societate, incapacitatea eroi 
nei „dinăuntru“ (Gilda Marinescu) de a sesiza 
ironia băiatului blond (Cornel Coman).a in 
trusului, era doar unul dintre chipurile incon 


e Milioanele de modele 


(Urmare din pag. 2) 


tovarășul Nicolae Ce. scu, am înregistrat 
cu lucidă și principială atitudine comunistă 
criticile severe ale conducătorului partidului 
și statului nostru la adresa unor producții ci- 
nematografice, filme în care s-a manifestat o 
tendință de reliefare a unor fenomene sociale 

riferice, deloc caracteristice și dominante 
n societatea noastră. 

Ca artiști-cineaști, fii ai poporului, ai izvo- 
rului, singura inconfundabilă și incompara- 
bilă sursă de inspirație, am înțeles că „nici 

hina, nici putregaiul din pădure“ — cum 
atrăgea atenția tovarășul Nicolae Ceaușescu 
— nu sint capabile să afirme talentul, sa 
ateste valorile sau vocația artistică, să ofere 
imaginii cinematografice posibilitatea de a 
transtigura credibil şi adevărat realitatea vieţii 
noastre contemporane. Ca în orice societate 


4 


chimbat 
astri Il 


șului 


şan, cu 


şhenței celor pentru care sunase ceasul ulti- 
mei serate. 


Porţile albas ale orașului 


Pareau, aşa cum stăteau acolo, unde ora- 


revoluţionară există și la noi cele două lum: 
pe de o parte, lumea majoritară a celor cars 
s-au mobilizat și acționează pentru inlătura- 
rea întregului cortegiu de tare moștenite şi 
pentru atingerea bunăstării şi fericirii mer 
tate, iar pe de alta cea a conservatorilor, re- 
trograzilor, obscurantiștilor, leneșilor, ariviști- 
lor, viciaţilor și, nu în ultimul rînd, a trădători- 
tor și dușmanilor vieţii socialiste. 

Intre cele două lumi are loc un război in- 
conciliabil, o luptă acerbă, in care victoriile 
inregistrate de omul socialist fac ca actele 
antisociale să fie din ce în ce mai izolate, mai 
periferice. 

Și, ca-n orice război, există eroi, milioane 
de eroi care luptă cotidian cu abnegaţie pa- 
triotică și spirit revoluţionar pentru noua geo- 
grafie și istorie a României. Lor, învingători- 
lor, li se cuvin statui și lauri ca întotdeauna 
eroilor, şi noi avem. datoria „să găsim tot 
ceea ce este bun și demn in societatea noas- 
tră, în munca şi în viața constructorilor socis- 
Hemului“ — așa cum ne-a cerut secreta: u! 
general al partidului la recenta Constătuire 


Dumitru Furdui şi 


Et 


pentru o vară plugul cu tunul, să apere o ţară (La 
j scenariul Marin Preda, regia Mircea Mure- 


Romeo Pop) 


hai obligat sâ-și ascundă adevărata ident- 
tate, silit de legile luptei să se ferească pină 
şı: de copiii bucuroși de recunoaștere. Privit 
cu suspiciune, pus la munci pentru care, în 
mod evident, nu are indeminare, ci doar bu- 
năâvoinţă, bărbatul (interpretat de regretatul 
Lazar Vrabie) se simte stingher şi insingurat 
pina la derută. 


de lucru din 2-3 august. 

Constanţa izbinzilor noastre, începută de la 
Congresul al IX-lea. cu 18 ani in urmă, este 
cunoscută și recunoscută de intreaga ome- 
mire. Cifrele ce consemnează realizările se 
scriu cu majuscule, dar dincolo de ele sint 
cei care le infăptuiesc şi ei sint oameni vii, 
sint milioane de modele care nu ai în 
scheme și nici în formule ce siluiesc și falsi- 
ficà realitatea. Şi milioanele de modele, po- 
porul patriot, așteaptă ca filmele să-i reflecte 
viața, unirea-n cuget și-n simţire, aspiraţiile 
eforturile, bucuriile şi frămintările, în imagini! 
adinc semnificative. 

Avem datoria de artiști comuniști de a evita 
falsele probleme, trucajele și „modelele“ care 
nu mai aparțin decit. minoritar şi accidental 
societăţii noastre. 

Larga democraţie promovată de tovarășui 
Nicolae Ceaușescu, care guvernează azi in- 
treaga noastră viață materială şi spirituală, in 
care fiecare om este deopotrivă ostaș și co- 
mandat, constituie poate exemplul cei ma: 
semnificativ al drumului pe care trebuie sa- 


https://biblioteca-digitala.ro 


pe care o declanșează. Notabilităţile așezării 

ardelene s-au strins la acea masă pentru — 

se știe — a-l cinsti pe Ipu, „nebunul satului”, 

naivul care preluase păcatul uciderii unui ofi- 

ter neamț. Mintuirea — nemeritată — a celor 
din jurul său trebuia plătită cu un întreg ritual 

al plecării din viaţă a nevinovatului. „Cina“ 

era unul din momentele acestui ritual. In- 
treaga atmosferă însă, complicitatea comese- 
nilor, pinda lor reciprocă, imposibilitatea de 
a-și juca fără tresărire rolurile, anunța lovi- 
tura de trăznet: nu va mai fi nevoie de sacrifi- 
ciuli unui näiv, în schimb, dreptatea își va 
face, implacabil, drum. Eliberat de trupele ro- 
mânești, satul își va regăsi liniștea. Poate că 
laşitatea celor care au acceptat posiblitatea 
jertfei lui Ipu ar fi fost acoperită de tăvălugul 
istoriei, dar, în ordine morală, în conștiința 
celor care îi ştiau chipul, ea nu trebuie igno- 
rata. Copilul, martorul evenimentelor, priete- 
nul „nebunului”, în fapt, proiecția ufletuiui. 
acestuia „ii condamnă la moarte”. În imagi- 
naţia sa, trădătorii, atinși de gloanţe, își pierd 
condiţia de ființe umane, plutesc dezarticulat. 
prin spaţiu, ca niște negre, ciudate păsări de 
pradă. Viața se vrea luată de la capat fără ei 


Magda MIHĂILESCU 


urmeze creatorii de film, principala sursă de 
inspiraţie pentru atirmarea condiţiilor în care 
se dezvoltă personalitatea umană. De aici 
torța de nebiruit a eroilor faptelor cotidiene 
ce-şi așteaptă imaginea cinematogralică co- 
respunzătoare. 

Asigurind pe conducătorul partidului și sta- 
tului nostru că am înțeles semnificaţia critici- 
ior, justețea lor şi câ numai prezentarea. fap- 
telor de ment și virtutea pot conferi filme 
lor noastre prestigiu, torņa de penetiaţie dea 
tcă şi emoțională, noi, cineaștii, ne angajam 
să reflectăm cu patos revoluționar și simţ pa- 
triotic victoriile înregistrate de întregul nostru 
popor pe frontul batăliilor ce se dau pentru 
bunăstare, fericire şi frumos, zestre drept 
moştenire generaţiilor urmaşe. 


Trăim în miezul 
unui ev apri 
(Urmare din pag. 2) 


diversitatea problemelor ei, cu victoriile și 


Şi ele erau acolo: 


A... aproape virsta eroinei din 
piesa lui Mircea Mohor „Din noapte spre 
zori” cind m-am întilnit prima oară pe scenă 
— îmi pare rău că nu în film — cu un tip de 
temeie-luptătoare pentru eliberarea țării. Ma- 
ria a fost un personaj cu care simțeam că 
m-am contopit deplin, de aceea cred că mi-a 
reușit. Un personaj pe care l-am purtat în su- 
fiet, ca o piatră de temelie, nu l-am părăsit 
niciodată, De aceea, de cite ori interpretez o 
eroină afiată în altă etapă a existenței sale, 
revin la Maria mea ca la un reper moral şi ar- 
țistic. Pentru că a avut în ea atita adevăr 
omenesc incit recunoșteam trăsături întiinite 
la femeile din Organizaţie obşteşti unde acti- 
vasem şi eu încă din 1945. Femei inimoase, 
energice, răspunzind nenumăratelor solicitări 
ale momentului, de la campania pentru alfa- 
betizare sau recensâmintul populaţiei, pină la 
răspunderi politice din cele mai importante. 
Regăsisem în eroina piesei lui Mohor ceva 
din dirzenia și spiritul de abnegaţie, din ro- 
busteţea ce caracterizau multe din femeile 
aflate acum în alte condiţii istorice, dar care, 
de bună seamă, în anii '43—'44 s-ar fi com- 
portat exact ca personajul meu. Ea nu era 
ceea ce se cheamă un om politic, ci o femeie 
simplă, care iupta pentru un ideal: să scape 

ra de fasciști. Şi pentru că lupta se ducea 
n ilegalitate, purta tot timpul un nume con- 
spirativ. Nici copilul care i se născuse în în- 
chisoare nu-i cunoștea adevăratul nume. În 
scena finală, în noaptea de 23 august, ascul- 
tind la radio comunicatul istoric care anunța 
ieșirea țării din război și întoarcerea armelor 
împotriva hitleriștilor, Mariei parcă nu-i venea 
să creadă că, în sfirșit, poate ieși în stradă, 
să-și spună liberă adevăratul ei nume. Şi 
piesa se termina pe replica strigată de o fe- 
meie fericită: „Maria, mă cheamă Maria!“ Am 
age se vede, foarte emoționată momentul 
ncit am reușit să transmit sălii starea mea 
Mă gindesc ce frumos ar fi fost un film, care 
să dureze, după o asemenea dramaturgie 
bine construită, sinceră și adevărată. 

Deseori mi-am imaginat ce a devenit Maria 
după 23 August, cum a evoluat ea. Și o ase- 
mân cu un alt personaj drag mie, de data 
aceasta cinematografic, cu Paraschiva din Vi- 
fornița. O bucurie artistică și omenească pe 
care o datorez scriitorului Petre Sălcudeanu 
și regizorului Mircea Moldovan. Paraschiva e 
tot o fată de a ţară (specialitatea mea, cum 
zic colegii) aflată la o altă virstă, cu alte pro- 
bleme: o femeie matură, secretară de partid, 
care a înțeles că menirea ei e să aibă grijă de 
oameni și de apărarea adevărului. E singură, 
bărbatul i-a murit pe front, și acum e trup și 
suflet pentru cei din sat. Cind se intoarce 
fostul activist de partid, ca să-și repare gre- 
șeala făță de sat și față de invăţătorul pe ca- 
re-l alungase abuziv. Paraschiva, cu toate că 
ține la Varlaam, îl mustră dar î ajută să se 
apropie din nou de oameni . Î! ajută să vada 
îndărătul directivelor și sutietele celor care 
sint chemaţi să le implinească. Ţin minte — 
tot cu emoție — momentul cînd femeia 
merge la raion să discute problemele obștei 
şi cit timp stă de vorbă cu prim-secretarul își 
tot dezleagă pe furiș cite un nod de la ba- 
tistă. Un gest de țărancă, nedeprinsă cu 


moase, energice 


greutăţile, cu implinirile și aspiraţiile-ei. Do- 
rința ca cinematografia să prezinte publicului 
tinăr — și nu numai tinăr — modele de viață 
atit din trecut cit și din prezent, modele de 
existență, de luptă pină la sacrificiu pentru 
binele colectiv, necesitatea de a realiza filme 
care să înfățișeze modelul omului nou pe 
care trebuie sã- făurim — așa cum arată to- 
varășul Nicolae Ce: — vor îmbogăţi 
peliculele noastre cu acei eroi, tineri sau vir- 
stnici, care så reprezinte, să întruchipeze 
spiritul revoluționar al epocii noastre, vor im- 
. bogăţi filmele cu eroii făuritori ai destinului 
liber și independent al poporului de la Du- 
năre și Carpaţi. Aceasta înseamnă un film — 
documentar sau cu actori — profund naţio- 
nal, cu eroi și pe reprezentative ru 
viața românească, folosind i nile țării de 
o nemailintiinită frumusețe, utilizind o muzică 
românească, inspirată din melosul lar; 
acesta înseamnă, într-adevăr, să revolut i 
a ri ai cărei slujitori 


ci 
o ne considerăm. 
nd și recitind Cuvintarea, îmi stăruie în 


bloc-notesul, care defineşte cu haz și adevăr 
un om, O condiţie socială, o trăsătură speci- 
fică momentului. Gesturi rare ce nu se prea 
întiinesc, din păcate, în filmele noastre de- 
prinse să vorbească prea mult și să defi- 
nească, expresiv, prea puţin. 

Mi-au fost întotdeauna foarte apropiate ro- 
lurile de ţărancă — cea mai recentă a fost 
sora inginerului jucat de George Motoi în L- 
niștea din adincuri de Malvina Urșianu — 
poate unde sint eu plecată de la țară și sufle- 
tui mi-a rămas tot acolo. Chiar dacă în insti- 
tut extraordinara noastră profesoară, Aura 
Buzescu, tot încerca să mă dirijeze și spre alt 
tip de personaje. „Ştiu, Jeniţo, că n-ai să joci 
niciodată Julieta, dar e bine să te exersezi și 
cu asemenea roluri”. La sfirşitul anului mi-a 
oferit chiar să o interpretez pe Miţa Baston și 
regret și astăzi că n-am acceptat. Aveam și 
eu ideea că nu mi se potriveşte, prejudecăţi 
pe care, se vede, le-am transmis şi regizori- 
lor; de aceea nu mă mai mir cind ei apeleaza 
la mine exact in aceeași direcție. Acum chiva 
ani am jucat intr-un film pentru studioul ar- 
matei, regizat de Alecu Croitoru, tot o femeie 
de la ţară şi tot în primul an după război: o 
mamă care pleca să-și caute băiatul şi, cu fo- 
tografia lui in mină, străbătea întreg traseul! 
luptelor de eliberare a Transilvaniei, Ungariei, 
Cehoslovaciei. Un rol aproape mut — femeia 
nu știa altă limbă decit cea a privirilor şi a 
gesturilor simple, de mamă indurerată, care 
tot mai speră, măcar să-i intilnească fotogra- 
tia feciorului sau numele iui pe un monu- 
ment, pe o piatră funerară. Dar copilul ei,că- 
zut la Păuliş, se risipise parcă pretutindeni 
de-a lungul teritoriilor eliberate de Armata 
română. Un film scurt, de 20 de minute, dar 
20 de minute de adevăr omenesc și artistic. 

Chiar şi foarte tinerii regizori care își fă- 
ceau lucrarea de diplomă tot pentru aseme- 
nea roluri m-au chemat. Am jucat în 12 filme 
de institut şi tot roluri de femeie aprigă, revo- 
luționară, indiferent de meridianul pe care se 
petrecea acţiunea. M-am postsincronizat 
chiar şi în limba kurdă, pentru filmul de ab- 
solvență al unui student irakian. Vă imaginaţi 
așa ceva... Rosteam un grai neînțeles, doar 
privirile, sentimentele imi erau cunoscute. 
„Predestinare istorică, Jenițo“ giumeam cu 
mine, amintindu-mi de visul lui Victor Eftimiu 
care spunea cindva: „Aș vrea să văd pe toți 
actorii noștri/ Înveșmintaţi în haine strămo- 
şești/ Jucind povestea lungă, zbuciumată/ A 
plaiurilor noastre strămoșești/ Aș vrea pe toţi 

"să-i văd trecind hotarul/ Măcar așa, pe un 
film rătăcitor/ Căci dacă nu ni se cunoaște 
limba/ Măcar prin joc să fim ai tuturor“. 


Ca să nu mai vorbesc de dublarea — de` 


data asta în limba română — pe care am rea- 
lizat-o pentru actrița italiană Margareta Lo- 
zano, în Baltagul. Ro! la care am visat o viață 
să-l joc pe scenă sau pe ecran, n-am avut 
noroc și l-am înregistrat sonor, cu o volup- 
tate masochistă. Suteream și-l făceam, măcar 
ca voce să fiu acolo, lingă Vittoria Lipan. Şi 
cite alte eroine de mare fior dramatic nu aș- 
teaptă decit clipa în care regizorii noștri să le 
trezească la viaţă cinematografică. De-am 
mai fi şi noi atunci, pe-acolo! 


Eugenia BOSINCEANU 


minte celebrele versuri ale poetului... „Trăim 
în miezul unui ev aprins..”” Expunerea Secre- 
tarului general la Constătuire răscolește con- 
științele, stimulează forțele. orientează imple- 
tirea activităţii practice cu spiritul revoluţio- 
nar, obligă pe muncitor şi pe specialist, oricît 
de bun ar fi el, să reflecteze asupra locului 
pe care-l ocupă în marele angrenaj uman și 
material, social și politic al complexului act 
de transformare socialistă a ţării. Ce vast te- 
ren de inspiraţie și de acţiune pentru un ci- 
neast răspunzător prin meseria şi conștiința 
lui, În fața istoriei! 

Contemporani cu cea mai fierbinte, cu cea 
mai revoluționară, cu cea mai fertilă epocă 
din istoria poporului nostru, noi trebuie să ne 
ustificăm conștient apartenența și prezența 
n miezul acestui „ev aprins“ şi să-i dăm 
„a-nsufiețirii. noastre. vamă“, lăsind viitorului 
mărturii cinemat autentice, dar şi 
emoţioriante, pe măsura prezentului, a epocii . 
de mare efervescenţă pe care o trăim... 


M.. Vereșteanu, comunistul din 
Punga cu libelule, cu misiune specială în 
lupta impotriva ocupanților fascişti, omul ca- 
pabil de sacrificul suprem în slujba idealuri- 
lor de libertate ale ţării, a constituit unui din 
personajele interesante pentru începuturile 
meie cinematografice. Personaj complex prin 
forța trăirii și evoluţia tensionată de-a lungu! 
fiimului, Mihai Vereșteanu m-a preocupat 
pentru fascinația paralizantă pe care o exer- 
cită asupra agenților siguranței, cărora le 
scapă, pină într-un punct, pentru demnitatea 


A. în Şir m-au urmărit imaginile 
unor oameni cunoscuţi, unor întimplări ieșite 
din comun, la care participasem. Cum îl pu- 
team uita pe acel prieten din adolescenţa. 
coleg de ciasă la Liceul Naţional din lași, Fâ- 
naru, smuls dintre ai săi la 19 ani, după ce 


ap 


Între înţelegerea istoriei și asumarea ei /Serara de Malvina Ursianu, 


cu Gy 


şi-a luat cu brio bacalaureatul, condamnat la 
inchisoare pe viaţă pentru activitate subver- 
sivă,pentru că îndrăznise să se ridice împo- 
triva fascismului şi pregătirilor de război? 
Cum puteam uita acel gest extraordinar al 
neuitatului nostru profesor de franceză şi di- 
riginte, Mihai Bantaş, care, trecind tocmai 


pur și 


S. implinesc aproape 10 ani de 
cind am pornit la drum sub semnul puternic 
şi persistent al stelei cə s-a numit Zidul — o 
stea in constelația cinematografiei românești. 

De aproape 10 ani, deși am interpretat și 
alte roluri în alte filme foarte dragi mie (Prin 

Imperiului, Aurei Vialcu, Ana şi hoțul) 
revine cu Pui bucurie în orice discuţie 
tema acest: Im psihologic propusă de Du- 
mitru Carabăţ și Costache Eiubotaru. 

ogramările la televiziune, pe „Bule 

sau la Cinematecă, interviurile ce și as- 
tăzi au ca temă Zidul, sint poate o atestare 
valorică, dovedind, cred eu, că filmul rezistă 
celui mai mare şi competent critic: timpul. 


https://biblioteca-digitala.ro 


Comunistul, ca model uman 


Imperioasa nevoie 
de a depune mărturie 


kovacs şi 


"Ei şi-au făcut datoria 


şi tăria sa de caracter. Situaţia—limită pe 


care o trăiește, inteli de care trebuie să 
dea dovadă în acţiunile sale, forța sa morală, 
puterea de a renunţa la libertatea personală 
la legăturile cu familia — pindită și ea de 
agenţii siguranţei, rezistența pe care o opune 
bestialelor interogatorii la care este supus — 
iată citeva din coordonatele de bază ale 
acestui j reprezentativ pentru acei ani 
de luptă a intregului popor romên pentry li- 
bertate și independenţă. : 


Dan CONDURACHE 


atunci în dreptul lui Făinaru purtat în lanțuri 
pe strada Copou, după ce fusese scos din 
clădirea Tribunalului militar, și-a scos pălăria 
pină la pâmint în semn de salut, de omagiu 
pentru eroicul său elev? Sau cum putea el 
dispare din memorie cind, supraviețuind cu- 
tremurului care a dărimat închisoarea Dot- 


Silvia Ghelan) 


tana, a fost insă ucis, cu mitraliera, în 1944, 
de naziști în lagărul de la Ribniţa, tocmai 
cind împlinise 23 de ani? r 

Mult timp m-a obsedat intrebarea: cum a 


(Continuare în pag. 23) 
ton MIHĂILEANU 


O vreme, după ce personajul Victor mi-a 


adus în țară premiul de debut, filmul nu a 
fost tri la nici un festival internațional 
cenuşa a obținut repede 13 


(Continuare în pag. 23) 
5 


primul tur 
de manivelă 


Pentru regizorul Gheorghe Naghi,  Zuzuc, 
eroul principal, nu poate fi decit unul singur: 
elevul Andrei Duban. Nu are complexe că se 
află în fața camerei de luat vederi. Aptitudi- 
nile lui artistice, verificate ca recitator la Te- 
leviziune, se confruntă acum cu rigorile ma- 
relui ecran, cu un roi pe care el il definește 
scurt şi atotcuprinzător: „Îmi place. Seamână 
cu mine. Și mama din scenariu seamănă cu 
mama mea”. La primul tur de manivelă e de- 
zinvolt, s-a imprietenit repede cu echipa — 
rii asr Gabriel Cobasnian, decorul: Guţă 
Ştirbu, costumele: Cristina Păunescu. Cum 
stunge Zuzuc să devină un caz, un dosar de 
miliție pe care scrie Acţiunea Zuzuc, nu vom 
dezvălui, pentru că acesta e chiar filmul. 
„Bună ziua. Sint căpitanul Virgil Popescu. 
Am venit pentru elevul Radu Prejbeanu. A 
dispărut de acasă... | se spune Zuzuc, nu?" 
Căpitanul — Ovidiu Moldovan - e la primul 
rol principal intr-un film cu subiect din actua- 
litate: „De fapt, cu fiecare rol o iei de la ca- 


stop-cadru la filmare 


Cu gravitate, dar 
şi cu umor 


Strada Sabinelor, 119. Un tronson de bloc, 
încă in construcţie, cu orbitele ferestrelor 
goale. Apare o furgonetă încărcată cu mobile 
şi obiecte de menaj, din care sar în goană 
Rodica Negrea și Răzvan Vasilescu şi îşi um- 
piu brațele cu ce le cade în mină. Li se alá- 
tură regizorul Dan Marcoci. „Hai, repede, re- 
pede!" Toţi trei se îndreaptă în fugă spre in- 
trarea blocului unde-i întimpină un zidar. 
„Da' ce vă grăbiţi copii? Blocul nici nu 
s-a terminat i atul se retrage, des- 
coperindu-i pe cei doi eroi (| Marcoci, fi- 
rește, s-a retras din cadru) la o fereastră. „Ce 
bine e să ai un acoperiș deaspura uit” 
Stop-cadru la una din filmările pentru 
şi mijloacele. „O mai facem o dată ceva mai 
repede”. Apare din nou furgoneta. „Răzvane, 
sări din mers!” „Nu-s cascador!” Și totuși 
sare. „Un film alb-negru, ne lămurește opera- 
torul Florin Paraschiv. Deci într-un fel este și 
pentru mine un început — după 9 filme color 
— O nouă încercare stilistică”. 

Radu Corciova, scenogratul filmului, asistă 
la repetiţii destins: „Nu sint probleme cu de- 
corul la filmele de actualitate. Trebuie doar 
să ti locuri cit mai aproape de intențiile 
regizorului. Colaborez bine cu regizorii care 
nu mă consideră doar un instrument docil 
pentru a-și atinge un scop, fie el cit de artis- 
tic, ci un colaborator. Cred că la realizarea 
unui film contează foarte mult omogeni 
echipei. Aici este o echipă şi omogenă şi, 


mai ales, foarte tinără. La cei 35 de ani ai mei | 


m-am trezit ca fiind printre cei mai bătrini. La 


Wilhelm Cuceritorul a fost cu totul altfel, era I$ 


un film istoric“. „Gata, filmām!" Urmează o 
dublă, două, trei... Soarele a intrat in nori, s-a 
terminat pelicula, odată a fost prea lent... 


Un rol pe care să-l interpretezi și nu 


doar să-l ilustrezi... (Eniko Szilagyi în 


Nuntă cu dar) 


Cind la școală sint chemaţi pă- 
rinții şi nu elevii (Ovidiu Moldo- 
van, Horaţiu Mălăele şi Adela 
Mărculescu în Acțiunea Zuzuc) 


— Cit durează, de fapt, scena în film, Dan 
Marcoci? 

— Exact treizeci de metri, adică nici un mi- 
nut de proiecţie. 

— Tot o comedie? Apropiat de filmul de 
debut Mult mai de preţ e iubirea? 

— Titlul acestui ai doilea fiim, Scopul și 
mijloacele, nu mai este cel al unei comedii. 
Sigur că situaţiile comice nu li nici aici, 
dar au frecvența celor din viaţă. Îi doresc un 
film serios, chiar grav, pentru că pune pro- 
blema relației individului cu colectivitatea, a 
responsabilități pe care o avem de la mic la 
mare faţă de această colectivitate. Cu ajuto- 
rul lui Nicolae Ţic, care a scris un scenariu 
substanţial, cu situaţiile duse pină la capăt, 
îmi propun să realizez citeva portrete auten- 
tice. Zona de preocupări este aceeași ca in 
Mult mai de prej e iubirea: doi tineri îşi cauta 


t...” Zuzuc nu e singurul copil-actor din 
ilm. Elevi: Luciana Barna, Virgil Anastasiu şi 
Nicolae Rasty (a debutat într-un rol secundar 
în Pe malul sting al Dunării Albastre) vor fi 
implicaţi într-un fel sau altul în aventura lui 
Zuzuc, pentru că, e limpede, odată fugit de 
acasă (de ce?, cum? unde?) nu poate fi 
vorba decit despre o aventură. La un moment 
dat vor ajunge și în Deltă, loc familiar regizo- 
rului Gheorghe Naghi, autor printre altele al 
filmului Alarmă in Deltă. Cristina Deleanu, in- 
terpreta mamei, găseşte rolul ofertant: „O fe- 
meie fără idei preconcepute, cu multă înțele- 
gere şi tact, cu căldură dar... depășită oare- 
cum de problemele ei personale și de virsta 
dificilă a copilului”. În distribuţie mai apar: 
Adela Mărculescu, Horaţiu Mălăele, Hamdi 
Cerchez, Mărioara Sterian, Eusebiu Ștelă- 
nescu şi Angela loan. 


„Bună ziua. Sint căpitanul... Deocamdată 
se filmează cu Cristina Deleanu și Ovidiu 
Moldovan. Copiii, pe margine, sint prinși 
Într-un joc de atenţie. Toţi declară același lu- 
cru: „Nu avem emoții“. Mi se pare mie sau to- 
nul cel mai firesc al unui dialog cu copiii-ac- 
tori la filmare e tonul unei discuţii serioase, 
ca între oameni mari? Cristina Deleanu e de 
aceeași părere. Ca și regizorul Gheorghe 
Naghi, unul din partizanii filmului cu, despre 
și pentru copii. Ca şi autorii scenariului: Au- 
rora Icsari și Mihai Opriș. 


Rada PREJBEANU 


casă (sper să depășesc pe viitor acest „capi- 
tol tematic”). În atara lor, există un personaj 
asupra căruia mi-am concentrat toată atenția, 
un director de instituție, cu firescul și ome- 
nescul pe care i le insufiă Petre Gheorghiu. 
Un om cu responsabilități sociale, un om 
profund cinstit, plin de bune intenţii, dar care 
nu o dată, datorită împrejurărilor, se întimplă 
să greșească. Printre actorii cu care colabo- 
rez la acest film se mai află L dina Bălă- 
nuță, Marian Rilea, Cristina Deleanu, Ștefan 
Sileanu și mulți alții. Cu mulţi dintre ei am 
mai lucrat și la primul film, ca și cu mulți din 
echipă. Cu operatorul Florin Paraschiv am 
ajuns să ne intelegem din priviri, avem ace- 
lași tel de a vedea foarte multe lucruri, prin- 
tre care şi... filmul. 


Georgeta DAVIDESCU 


Scopul e clar. Dar drumul spre el? (Leopoldina Bălănuţă şi Răzvan Vasi- 
lescu în Scopul şi mijloacele) 


nu. Trebuie să joc orice, să-mi cunosc colegii 
— regizori, actori... importantă e sugestia ro- 
lului, evoluţia lui dramatică, chiar și atunci 
cind e condensată în citeva clipe de cinema. 
Roluri pe care să le interpretezi și nu doar să 
le ilustrezi printr-o prezență decorativă. 
Nu-mi doresc genul de personaje pentru care 
am tot fost solicitată, unde mi se cere să zim- 
besc în dreapta și în stinga, fără să spun sau 
să fac nimic. În Barajul, filmul lui Francisc 
Munteanu, sint o reporteră de televiziune pe 
care în pofida intenţiei regizorale inițiale — 
stilul „vamp“ — am reușit s-o creionez altfel: 
modestă, sobră, la locul ei, joc cu ochelarii 
n 000 Pot 09 oo de e i 
chiată, fără strălucire. În Nuntă cu dar, filmul 
lui Geo Saizescu, pe scenariul lui Titus Po- 
povici, am tot un rol secundar, joc o studentă 
folosită în tura scenariului ca „unealtă“, 
ca „mi i". Sper să fi ieșit cum doream, 
adică cu o evoluţie. Rol principal am avut 
anul acesta în Misterele Cm end (regia: 
Doru Năstase, scenariul: Eugen Barbu și Ni- 
colae-Paul Mihail). Personajul se numește 
Elisafta, o intrigantă răsfăţată, care știe bine 
ce vrea și-i domină pe toți — chiar și pe Măr- 
gelatu — cu felul ei de a fi, de a se purta. Al 
citelea rol pe ecran? Să tot fie al 11-lea, dacă 
numărăm şi episodicele și eu le număr și pe 


Roxana PANĂ 


din unghiul scenaristului 


Povestea filmului 
are şi ea o poveste 


Ca orice lucrare omenească, Amurgul finti- 
nilor are o istorie a lui. L-am scris dintr-o su- 
flare, în vara anului 1972, la Slobozia, impre- 
ună cu Mihai Vișoiu, după o povestire de ci- 
teva pagini pe care i-o citisem poetei Flo- 
rența Albu, cu multe luni înainte. Titiul i l-am 
dat într-o seară cu un uscul de sings şi 
aur topit pe lacul Amara, in apropierea finti- 
nilor unde încep acele drumuri subțiri peste 
moșiile de demult ale Bărăganului, ce poartă 
cu ele amintirea încrincenatei Răscoale din 


7... 

Pe Mihai Vișoiu — corespondent al ziarului 
„Scinteia“ Ay mrd meu de naștere, atunci 
redactor la „Tribuna Ialomiţei” — îl cunoscu- 
sem întimplător. Dimineaţa nu știam nimic 
unul despre altul, a doua zi subiectul era în 
linii mari construit. Mai aveam încă șapte zile 
pină la închiderea concursului de scenarii. 

Ne-am adunat puterile pe firul unei drama- 
turgii foarte simple, cu două personaje înru- 
dite, dar opuse prin atitudinea lor față de o 
natură vitregă, neinduplecată. Unul vede cit 
pentru sine, celălalt pentru toți. Primul în- 
fruntă natura, inerția pămintului și-a apei, de 
unul singur; cel de-al doilea știe și simte că 
nu există decit o cale: unirea, prefigurind ast- 
fel cooperativizarea. 

Şi eu şi Mihai Vișoiu trăisem seceta din 
1946, o traversasem cu obrajii supți și cu 
inima arsă de amărăciune. Nu era nevoie să 
„inventăm“; între noi pulsa o permanentă 
stare de evocare. Sub impulsul „destăinuirii“ 
poetice, imaginam secvenţe-schiţă, care 
compuneau în ansamblu o frescă de apoca- 
lips a secetei. A trebuit de citeva ori să ne în- 
toarcem din drum. Cind am regăsit firul ini- 
țial, mai erau numai trei zile. La simbolul fin- 
tinii săpată cu îndirjire de Culai Piroiu în ca- 
pătul locului său, mistuit de soare ca cenușa, 
s-a adăugat aceia al canalului săpat de Nanu 
Calotă, care venea să aducă în satul imaginat 
de noi — oricare sat din B an — speran 
de-a infringe împotrivirea unui cer pustiit 
arșiță și a unei sărăcii moștenită de vremuri. 
Nimic din tot ce este măreț și tragic, ca fel 
de-a voi și de-a visa al ţăranului român, nu 
este mai puțin adevărat pentru unul decit 
pentru celălalt. Piroiu se duce in pămint, 
după apa lui, pină cind cerul său se vede 
deasuj cît o unghie; Calotă pornește cana- 
lut printre păminturi, răstav după răstav, cu 
soarele în creștet, pină la capătul puterilor... 
Numai că Nanu Calotă săpind, face istoria 
nouă a țării. Celelalte je s-au ivit din 
trunchiul acţiunii, cu fizionomia firească pe 
care o dobindesc intotdeauna ființele născute 
spre a trăi. Ţinind seamă de ia vieţii, 
Amurgul fintinilor acumula treptat substanța 
unei metafore: infringerea efortului singular, 
oricit de vajnic, în fața unei naturi care cere 
marele gind, generosul gind și uriașa faptă a 
celor mulți pentru a recunoaște forța omului. 
Amurgul îintinilor s-a scris cu menirea și cu 
emoția pe care ţi-o dă luciditatea acestei re- 
velații, dea marca după Setea lui Mircea 
Drăgan, saltul făcut în conștiința ţăranului ro- 
mån, de la ocrotirea destinului individual la 
înțelegerea sensului colectiv al existenței, de 
la palma lui de pămint și de la boul său ucis 
el la gospodăria modernă a satului so- 

ist. 


Premiat la concursul din 1972, scenariul îi 
atrage atenția scriitorului Alexandru Ivasiuc, 
atunci directorul Casei de filme Unu, care 
introduce în planul cinemat fiei pe 
1973. Oscilează intre mai mulţi regizori. Între 
timp, proaspăta absolventă Laura a, 
oare de film, fostă asistentă în echipa de 
lucru a lui Luis Bunuel, prezintă scenariul 
într-un cerc de cineaști mexicani, trezind in- 
teresul acestora pentru o coproducție, văzin- 
du-se în temă și în subiect o lume apropiată 
de tradiţiile lor cinematografice. S-a vorbit 
atunci despre colaborarea regizoarei cu Liviu 
Ciulei, apoi cu Virgil Calotescu, despre o po- 
sibilă supervizare a imaginii de către Gabriel 
Figueroa și despre o distribuție de-a dreptul 
fabuloasă. În 1978 proiectul era însă definitiv 
părăsit. Nu ştiu şi, desigur, nu mai contează 
cine a mers prea încet. În sfirșit, Casa 5 (Du- 
mitru Fernoagă) se hotărăște să susțină de- 
cupajul lui Virgil Calotescu, pe care, la intra- 
rea în producţie, (Radu Stegă 


i 
i 


E 
E 
i 
í 


va 
probă a valorii, pe care ni 
nu i-ar fi verificat-o cu aceeași duritate. Du 

12 ani este ce-a fost în seara cind i-am zis lui 


Mihai u: „îl vom numi Amurgul fintini- 
lor. pp Aar adaug nesfirșitele discuţii cu re- 
E 

l] 

certitud! 


| Calotescu, confesiunile sale sti- 
nea de care îl știu animat, am 

nea că acesta e destinul lui adevărat, 

spre a rămîne! 


Radu Anesie PETRESCU 


Fotografii de Victor STROE 


cadru din film 


Lămiriri esenţiale despre filmul Ringut ia 
care lucrează acum Sergiu Nicolaescu, sce- 


nariul: loan Grigorescu, aţi putut citi în nu-. 


mărul trecut al revistei. Zi de vară pinăâ-n 
seară se filmează la Sala Polivalenta. 
Box-box... Căldură mare. Ring. Rumoare. Aer 
piclos. Fete frumoase și sprintene ca niște, 
nu-i așa, gazele, mișună prin preajmă. Figu- 
rația — în jur de 200 de persoane — se de- 
plasează sirguincios dintr-o parte în alta a 
sălii și la comandă se entuziasmează și se 
agită și intră în acel inconfundabil tip de fre- 
nezie de la orice meci de box, fie greu, fie 
muscă. De data asta e greu. „Ca efort fizic, 
după Mihai Viteazul e cei mai greu... Trei luni 
de antrenament în care dădeam jos două ki- 
lograme pe zi...“, afli de la Sergiu Nicolaescu 
într-o secundă (decisivă) de pauză, în care 
regizorul-actorul-boxerul întrerupe meciul 
pentru ca aparatul să se mute de colo-colo. 
Pentru că în acest caz tot filmul se sprijină 
pe arta și tehnica boxului, și pe zgomotul bo- 
xului (ing. A. Salamanian a înregistrat am- 
bianțe direct de la „Centura de aur“), desco- 


Quo vadis, Galax ? 


Zi toridă de vară. Pe poarta Întreprinderii ` 


pentru elemente de automatizare, pe scurt 
F.E.A., foarte mulți tineri grăbesc gălăgioși 
spre case, să vadă semifinalele Cupei la fot- 
bal. Doar sus, la ul patru, în liniștea cu- 
loarelor părăsite, animația pare să crească 
Cabluri, reflectoare, oameni într-un continuu 
du-te-vino, comentarii în surdină, comentarii 


fără surdină... atmosfera tonică a începutului : 


projátrion pentru filmare. Figura bonomă a 
regizorului lon Popescu Gopo domină pla- 
toui improvizat în biroui de proiectare. Ob- 
serv cu greutate, ntre cei patru-cinci oa- 
meni care se mi pe metru pătrat, o plan- 
şetă acoperită de calc, un proiect cit se poate 
de ciudat, ceva între inginerie și anatomie 
stranie; muşchi cu „tendoane“ de oţel, articu- 
lații mecanice, creier electronic, chip de 
mască tragică, un Pierrot fără lacrimă. „ti 
place Galax?" mă întreabă surizător și min- 
dru Gopo. La doi pași de planșetă, pe un fo- 
toliu, se odihnește, înainte de filmări, 
„roul“... o păpușă de dimensiuni umane, 
sculptată dintr-un lemn de Balsa, Din cînd în 
cind tată! său, Enache Hărăbor, îl mai mește- 
rește, privindu-și odrasla pe furiș, cu admira- 
ție, asemeni meșterului din povestea lui Bu- 
ratino. Galax este un robot frumos și trist, cu 


privirea pierdută, care-i sporește misterul, îi ` 


„umanizează“. Dar Galax este în primul rind 


o idee sensibilă, îmbrăcată tridimensional, un - 
alt soi de „omuleţ“, un semn ai inteligenţei și | 


umorului speciei. Reflectoarele scot aburi 


Personaj principal 
ŞI secundar 


„Răspunderea familiei. Aparatul de filmat 
ascuns, destăinuiri mocnite, o umbra de ru 
şine, inconştientă, recunoașteri tardive... „in: 
tre 10 şi 14 ani, spun pedagogii, un sufiet de 
copil se formează sau se deformează pentru 
tot restul vieţii“. Cum? Cine poartă vina deru- 
tei copiilor deveniți delincvenţi, ce modele de 
viaţă li se oferă acestor tineri care se dez- 
voltă, trăiesc și iși formează opiniile despre 
viaţă şi semeni trăind în binomul fami- 
lie-școală? 2 

Extemporal despre răspunderea părinţilor 
a societăţii, un semnal de alarmă pe care i! 
trage Felicia Cernăianu în noul său film, con- 
tinuind un ciciu despre obligaţiile și îndatori- 
rile maturilor. 

„„„Uzurparea. „Un bunic păștea caii pe locul 
bătăliei de la Baia, într-o noapte fără lună. 
Păscind, caii trăgeau o răchită împletită 
care dormea bunicul. E! a avut un vis ciudat 
şi cînd s-a trezit, avea în palmă trei galbeni“. 
Copiii bunicului și copiii copiilor lor au alte 
preocupări, alte ocupaţii, care au uitat şi au 


peri pe platou, alături de actori cunoscuţi ca 
Marin Moraru, lurie Darie, Sebastian Pa- 
paiani, și vedete din lumea boxului: antreno- 
rul emerit ion Chiriac, vicecampionul mon- 
diai Năstac, „învingătorul“ 
neac. În ring a reinceput meciul. O directă de 
dreapta, un upercut, stop! Arbitrul din film, 
nu numai că seamănă teribil cu Yves Mon- 
tand, dar e și în viaţă tot arbitru (internaţio- 
nal) — Florian Piroiu: „Nu vi se pare că arbi- 
trați un meci „de jucărie“?, î întreb. „Deloc! e 
un meci autentic! Am momente cind uit com- 
plet că se filmează și pur și simplu arbitrez!” 
„Vedeţi vinătaia asta de sub ochi?, se apropie 
de noi „adversarul“ lui Sergiu Nicolaescu, ac- 
torul Mihai Boghiță, care se recomandă ca 
„fost boxer, maestru al sportului, membru 
in comisia municipală de box şi excelent bu- 
câtar“, aflat acum pentru prima oară de la 
Tudor. Şoimaru din Neamul Şoimăreştilor, din 
nou într-un rol principal „E vinătaie naturală! 
Sergiu mi-a făcut-o! Da' și eu l-am lovit ieri in 
nas, bineinteles fără să vreau, de i-a curs 
singe. Box-box!“..., după care mă roagă in 
mod expres să consemnez neapărat că ie 
urează regizorilor noștri „un ochi curat și să 
mai aibă grijă și de unii actori care păcat câ 
îmbătrinesc și nu sint întrebuinţaţi la valoarea 
lor.“... Apropo de timpul care încă din anti- 
chitate fuge ireparabil, î întreb pe lurie Darie 
ce simte cind revede Băieţii noștri, de pildă? 
„Nici o nostalgie! Parcă ar fi vorba de altci- 
a Ba chiar mă sapie ăla care eram eu 
n Băieții noștri şi mă gindeam: cu cine sea- 
mănă, dom'le, cu cine?... Ei bine, semâna cu 
fiu-meu!"... Şi în legătură cu același timp îl 
întreb pe Sergiu Nicolaescu dacă știe la al ci- 
telea titlu din filmografie se află? „— Îți spun, 


Canicula de afară e nimic pe lingă cea de 
aici. Se repetă mişcarea pentru una din sec- 
vente. Tinărul student la I.A.T.C., Radu Buz- 
nea (clasa prof. lon Cojar), interpretul lui 
Gore, reia mereu, tot mai transpirat. Este la 
primul său rol în film. Tot student, automa- 
tist. Mișcările încă nu se leagă, nu decurg fi- 
resc. Osciloscopul, apăsat cam la intimplare 
pe butoane, nu dă semne de înţelegere. Ten- 


Culi- | 


Za 43 


Secunde decisive pe ring şi-n film! (Marin Moraru, Mihai Boghiţă şi Ser- 
giu Nicolaescu în timpul filmărilor la Ringu!) 


dar numai dacă scrii exact cum Ri spun eu. 
— Cum altfel? — E al 48-lea film al meu și 
cine vrea să le numere să vină la mine 
acasă!“. Dacă ar fi să facem o glumă care se 


siunea crește. torul repetă travelingul. 
O dată. de două, trei, patru, cinci... 
Gazdele, directorul fabricii, Dan Cristea, in- 
ginerul șef Grigore Nelepcu şi alţii privesc 
plini de curtoazie. Au dat şi ei o mină de aju- 
tor la detaliile tehnice de ultimă oră. Subiec- 
tul îi interesează. Se discută cu aer hitru des- 
pre procentul de fantastic și științific al viito- 
rului film. Tenacitatea cu care se reia fiecare 


Un alt fel de „omule cu floarea“ (regizorul Ion Popescu-Gopo împreună cu 
studenţii Radu Buznea și Mariana Cabanov într-o scenă de lucru la Galax, 
omul păpuşă) 


iăsat vatra strâmoșească demult in urmă. Fie- 
care se descurcă cum poate, la oraș, lâsind 
in sate ca păstrători ai tradiției, bătrinii. Rele- 
vind o realitate socio-economică acută, Șer- 
ban Comănescu pledează pentru stabilizarea 
populaţiei rurale la sate, într-un film în care 
istoria închide şi deschide povestea, confe- 
rindu-i melancolie și speranţă. 


Beatrice COMĂNESCU 


Animafilm 


0 harta 
în forma de inimă 


Ţara mea e cea mai irumoasă (scenariul 
Lucia Olteanu; regia: Tatiana Apahideanu). 

O lecţie de geografie sentimentală. Un şco- 
lar ca toți școlarii pictează locuri îndrăgite şi 
imaginaţia lui metamorfozează rapid liş- 
tile marine în peisaje montane. Conturul hăr- 
ţii ţării noastre tă forma inimii sale. Pen- 
tru evocarea fanteziei fără prejudecăţi a copi- 
lăriei, autoarea face apel la animația totală, în 


https: 


care se mișcă nu numai personajele, ci și de- 
corul şi petele de culoare. 

„„Întiinirea (scenariul şi regia: Victor Anto- 
nescu). 

Continuarea serialului „Cei trei mușche- 
tari“, amabilă replică parodică la adresa cu- 
noscutului roman de aventuri al lui Alexandre 
Dumas. În acest nou episod are loc intilnirea 
vitejilor şoricei cu diabolica Miaulady. Pisica 
ce preia datele diabolicei Milady nu este mai 
puţin inventivă în nâscocirea capcanelor de 
cit modelul său literar. Uneltiriie sale nu pro- 
voacă însă numai dueluri pe viaţă şi pe 
moarte, ci şi încurcături comice. 

„„Șorțulețui (scenariul și regia: Laurenţiu 
Sirbu). 

Fluturașii uimiţi și candizi, eroii ciclului de 
desen animat Trei prieteni, regizat de Lau- 
rențiu Sirbu, vor afla în acest episod cum se 
confecționează un şorțuleţ. Un fiim-joc des- 
pre cum se croiesc hăinuţele, de ce au buzu- 
nare și nasturi. 


Dana DUMA 


În filmări: Cadoul. Ce se as- 

cunde sub aparențele unei familii 

fericite? Scenariul: loan Grigo- 

rescu. Regia: Nicu Stan (cu: 

Ovidiu Iuliu Moldovan și Cos- 
min Sofron) 


Diblioteca-digitala.ro 


vinde bine,am adăuga: „Adresa in numărul 
viitor“. 


Eugenia VODĂ 


secvenţă le place. „Gata! Atenţiune! Liniște! 
Clachetă! Motor!... Zimbește, Gore, zimbește 
mai vesel!... Așa... e bine!“. „Are un zimbet de 
ne bagă în påmint pe toți“ se aude din off. 
Aerul devine înăbușitor. Mișcările parcă s-au 
mai înmuiat. Machiajul trebuie mereu reco- 
rectat. Doar Galax rămine impasibil, aștep- 
tind să-l iubească Mariana, studenta boboacă 
a Facultății de automatică, în viață Mariana 
Cabanov, viitoare arhitectă. Ochi ri, gra- 
ție, căldură, sensibilitate. Primul rol în larba 
verde de acasă. Îi piace personajul, îmi măr- 
turisește, și în ciuda etortului, fiecare zi de 


| filmare e captivantă. Actrița ei favorită: Jane 


Fonda. Mariana deține în film rolul principal. 
Fosta pacientă a doctorului iu, actualul 
logodnic, se îndrăgostește de laxi?! Un - 


"triunghi afectiv insolit! Dar în spatele lui Ga- 


lax se ascunde Gore. Happy end! Subiectul 
nu dă cheia filmului. Galax, cel cu perfor- 
mante uluitoare, care nu trece, totuși, teste 
industriale pe care predecesorii săi, roboții 
de astăzi, stupizi și harnici, le trec, va fi deza- 
fectat. Rămine în picioare subtextul scenariu- 
lui, relația psiho-socială, impactul om-robot, 
ca problemă la ordinea zilei, care frămintă 
multe minţi savante. Ferit de analiza stearpă, 
filmul te poate trimite spre cele mai neaștep- 
tate registre ico-filosotice. 

La ora nouă, pe platou, o surpriză plăcută: 
Mircea Daneliuc, în calitate de interpret (doc- 
torul Sergiu). Își măsoară rolul cu căutarea 
regizorului. E dezinvolt, repetă cu un firesc 
dezarmant, are nerv, ştie ce vrea. Joacă fără 
Cuvi; din priviri și gesturi care vin de la 

ne. 

Se pregătește ultima secvenţă. E ora un- 
3 ce și un sfert. Galax dă semne de tre- 

re. Va fi ridicat din fotoliu. 

Nu-mi rămine decit să mă întreb: „Quo va 
dis, Galax?" şi să-i urez să meargă ţintă la 
Inimile viitorilor spectatori. 


Mădălina STĂNESCU 


Costineşti '83. Festivalul filmului românesc. 


Dramul de aur al adevărului de viaţă 


O largă arie de reprezentare 
a realităţii socialiste 


f entru documentariști, festivalu! 
filmului românesc a fost un foarte bun prilej 
de confruntare, nu numai cu spectatorii, ci şi 
cu ei înșiși. Cineaștii documentariști au avut 
la îndemină toate premisele pentru a trage ci- 
teva concluzii (necesare!) privind munca lor 
din ultima vreme, impactul cu publicul ai 
creaţiilor realizate. Înainte de a trece și noi în 
revistă (la propriu) aceste filme, să vedem în 
ce măsură a satisfăcut selecţia de la Costi- 
nești. A fost o selecţie pe care o putem numi, 
fără teama de a greși, judicioasă”. A cu- 
prins, adică, filme de genuri foarte diterite 
(documentare propriu-zise, eseuri, fiime de 
artă, filme etnografice etc.), ca tematică a 
existat o arie largă de reprezentare a actuali- 
tății socialiste, printre autori au figurat ci- 
neaști din toate generaţiile, de la regizori 
consacrați pină la tineri aflați la primele lor 
filme. Aparent, deci, au fost, cum se spune, 
„de toate, pentru toți”. Și totuși, ar fi fost 
bine să fié programate și citeva „virturi” din 
domeniul filmului ştiinţific (încă de pe vre- 
mea festivalurilor de la Mamaia ne-a rămas 
amintirea unor mici „bijuterii de gen“, cum 
erau filmele Donei Barta) şi poate că n-ar fi 
tost rău să existe o exigenţă superioară în se- 
lectarea filmelor menite a reprezenta filmui 
documentar la Costinești. Să nu uităm că fil- 
mele festivalului (o parte infimă, totuși, din 
producția unui an cinemat fic) au repre- 
zentat, practic, Intreaga activitate creatoare a 
stagiunii '83—84... 


zute la Costinești? Pe tinărul 
Moscu, laureat anul trecut pentru filmul Sers- 


izor Copei 


ştii, l-am rentinnt in festival cu o nouă 
creaţie, inspirată din acelaș: univers de 
muncă și de viaţă al minerilor, Căutătorii de 
aur. Încă o dată, tinărul regizor s-a dovedit 
un observator atent şi sensibil al oamenilor 
(în condițiile în care prezența umană conti- 
nuă să rămină în destule filme documentare 
doar un reper de „scară“ pe fundalul unor gi- 
ganţi industriali), performanța sa cea mai 
prețioasă, i-aș spune „dramuil de aur“ ai fil- 
mului, fiind aceea de a esențializa în imagini 
ale cotidianului poezia muncii, poezia unei 
munci grele, titanice, a celor care răscolesc 
tone și tone de minereu pentru aflarea gra- 
mului de metal preţios. Da, Copel Moscu este 
unul dintre acei regizori care au harul dea 
descoperi în realitate „dramul de aur“ al ade- 
vărului de viață. Gindurile oamenilor aduși pe 
ecran vin din adinc de suflet și simţire, iar 
imaginile lui Otto Urbanski (unele dintre ele 
de-a dreptul nemaipomenite!) imprumută 
parcă isajului sentimente omenești. Un 
foarte frumos al muncii este și Mireasa, 
tiim de Mirel Ilieşiu cu imagini — deaseme- 
nea de mare concentraţie realistă — semnate 
de Cristian Perianu. „Mireasa“ este de fapt 
un... imens agregat industrial, pe care o 
echipă de specialiști îl transportă citeva sute 
de kilometri, de la descărcarea sa în portul 
Oltenița și pină la termocentrala de la Anina. 
Acesta este filmul: drumul deosebit de dificil 
al acestei piese „cit toate zilele“, dusă „ca pe 


9) nuntă tristă într-o lume veselă. Ion Fiscuteanu, Manuela Boboc, 
lon Besoiu şi Nicolae Diaconu în Fructe de pădure (scenariul: D.R. Po- 
pescu. Regia: Alexandru Tatos) 


Desemnat să i ureze festivalul! (şi dis- 
tins cu Premiul special al juriului), filmul Al 
patriei erou între eroi de Pompiliu Gilmeanu, 
după un scenariu scris în colaborare cu 
Nicolae Dragoș, este un vibrant poem liric in- 
chinat secretarului genera! a! partiduiui. tova- 
râșul Nicolae Ceauwescu Viata si activitatea 
revoluționară a eminentului om de stat sint 
evocate in pagini cinematografice revela- 
toare, care pun în lumină exemplara biografie 
de luptător comunist a celui care și-a identifi- 
cat încă din anii tinereții idealurile cu aspira- 
țiile și lupta clasei muncitoare. De la visul cu- 
tezător al tînărului revoluționar pină la reali- 
tățile impunătoare ale societăţii socialiste 
contemporane, filmul, omagiind personalita- 
tea președintelui ţării, cele cinci decenii de 
activitate revoluționară puse în slujba popo- 
rului, sintetizează, în imagini, însuși drumul 
de împliniri a! României socialiste. Versurile 
inspirate ale poetului Nicolae Dragoș, textul 
înaripat al comentariului, imaginile cinemato- 
grafice de arhivă ca și filmările „la zi“, toate 
acestea au contribuit la crearea unui docu- 
mentar cu mare forță evocatoare, în care este 
strinsă toată dragostea cineaștilor față de 
partid și față de secretarul său general. 

Ce alte filme documentare au putut fi vå- 


o mireasă”, cum spun muncitorii, la destina- 
tie, o acţiune de mare spectaculozitate, o is- 
pravă ieșită din comun, prilej pentru realiza- 
tori de a pune în evidenţă, fără vorbe mari, 
fără emtază și fără ostentaţie, eroismul mun- 
citoresc ca dimensiune a cotidianului. Mai 
in convingătoare au fost documentarele 
— foc continuu de lon Visu (în care 
autorul se dovedește a fi mult mai puţin per- 
sonal decît în multe filme anterioare). 
Preterinţele publicului (după cum a de- 
monstrat-o „top“-ul) au mers spre filmul Înţe- 
lepciunea și limitele ei de Paula și Doru Se 
gal. Fapt foarte de înțeles. Autorii au „prins 
pe picior greșit“ (cum se spune) fraze ale 
unor mari ginditori ai lumii despre femei, 
contrapunctindu-le cu imagini din realitatea 
cotidiană, răspunsuri elocvente și tranșante 
date micilor (sau mai marilor) maliţii rostite 
de-a lungul veacurilor. Chiar dacă acest film 
plăcut și inteligent nu este un „documentar 
pur singe” (își are și documentarul, ca şi... in- 
țeiepciunea, limitele lui), el a produs o foarte 
bună impresie la Costinești, demonstrind câ 
“genului — considerat cam arid, nu numai 
dintr-o prejudecată, de mulți spectatori — i: 
prind bine sclipirile de spirit. De o bună pri- 
mire la public s-a bucurat şi filmul Bacovia 


(de tapt, George Bacovia — poem pentru vil- 
tor) de Nicoleta Cabei, un iu liric adus 
poetului, cu „secvenţe de atmosferă” și cu ci- 
teva pagini de arhivă cinematografică (dintre 
cele foarte puţine care au păstrat imaginea 
reală a scriitorului) de-a dreptul impresio- 
nante. Am mai văzut la Costinești Preludiu de 
Paula Popescu Doreanu, obiceiuri de nuntă 
dintr-o comună a județului Brașov aduse pe 
ecran cu respectul autenticităţii, am mai vă- 
zut Pictura ca o baladă, un documentar de 
artă al unui regizor sensibil ca Paul Orza 
(atras de data aceasta de „pictura epică” a iui 


Vrăneanțu) și am mai văzut scurt-metrajul 
Roboţi Industriali, simțind că tema aleasă 
este mai puţin „de suflet" pentru regizorul 
Alexandru Sîrbu, care ne-a obișnuit pină 
acum cu reflecții mai personale. 

Pe scurt, acesta ar fi „tabloul“ filmului do- 
cumentar ia ora Costineștilor. După expe- 
riența confruntărilor cu publicul şi cu ei în- 
şişi, nu ne îndoim că cineaștii docuimentariști 
vor trage învăţămintele de rigoare. 


Călin CĂLIMAN 


Proiecţia bunei speranțe 


Pe băncile şcolii de film: 
promisiuni şi certitudini 


Ş.... de filme prezentată de stu- 
denţii de ia I.A.T.C. ia Festivalul filmului ro- 
mânesc de la Costinești mi s-a părut repre- 
zentativă pentru stadiul actual de pregătire a 
viitorilor cineaști, desigur tinind cont de cri- 
teriile pedagogice care au pretins „teme eta- 
ion“ sau variatiuni pe aceeași temă, explicite 
pentru catedră, chiar dacă uneori mai puţin 
ofertante pentru studenți. 

O bună parte din lucrări au avut ca temă 
arta piastică (Arcul de boltă de Dan Mă- 
nescu, Anti-interviu de Tudor Potra), încer- 
cind să evidenţieze prin mijloacele filmului 
tainele creaţiei unor cunoscuți plasticieni 
Cînd nu s-a ţintit doar echivalarea pe alta 
pinză a lucrărilor, rezultatele au fost notabile, 
autorii filmelor reuşind să pătrundă dincolo 
de ceea ce putea să vadă ochiul liber in ate- 
lier sau în expoziție, să pătrundă deci în uni- 
versul intim al operei comentate, în miracoiul 
demiurgic unic, irepetabi!, al mărturiei artis- 
tice. Filmul își oferea sieși astfel șansa miste- 
rului pătrunzind dincolo de retransmiterea fo- 

rafică (statică sau în mişcare, dar tot 

iectivă”) a tablourilor chiar dacă decupate 
o mai bună percepere în planuri apro- 
ate și detalii, însoțite de prim-planuri ale 
autorilor lucrind, sau înconjurați de membrii 
familiei, plimbindu-se cu copiii în pauze de 
creație sau meditind in costum de sârbâtoare 
în fața șevaletelor. Cind s-au evitat astfel de 
şabioane, am descoperit niște oameni a căror 
condiție miraculoasă era însuşi firescul! Mis- 
îmrul era de nepatruns. dar poate chiar aici 
era cheia, in filmul Culorile zborutui de Mir 
cea Plingău, comentat ca de un spectator - 
dar ce spectator! — de câtre Nichita Stà- 
nescu. Alteori „meșterul Picasso”, chinuit de 
întrebări și dileme, pătrundea prin farmecul 
personajului artist, dar şi prin chemarea si- 


t 
s 


Personajul feminin-aşteptări neîmplinite 


gură a viitorului cineast, care, sfios şi inteli- 
gent, comenta opera încercînd s-o înţeleagă, 
reușind să ne transmită revelația ei. Am re- 
memorat de asemenea cu bucurie praguri de 
apropiere de opera lui Teodor Mazilu intr-un 
film original (Dreptul la ipocrizie de Radu 
Caranfil), care poate că păcâătuia tocmai 
printr-un exces de independenţă în originali- 
tate față de opera scriitorului, reușind.o scrii- 
tură bogată cinematografic dar mai puţin 
profundă, eludind gravele înțelesuri și mus- 
toasa satiră maziliană în favoarea unei expri- 
mări vioaie, voioase, cu argumente filmice de 
calitate, dar mai. superficiale în esența obser- 
vării necruțătoare a mecanismelor grave prin 
automatismul lor persistent, așa cum le-a 
conceput scriitorul. 

M-a surprins plăcut un film al unui opera- 
tor din anul Îl, Vox maris de Cristian Ciupa- 
gea care găsise tonul poemului în fiimul sâu, 
cu unelte implinite. Conceput cinematografic 
pe o anumită muzică, dotat cu efecte fru- 
moase, folosind ingenios filtrele și limbajul 
specific, filmul e caracterizat totuși printr-o 
anumită nepătrundere într-un univers mai pu- 
țin accesibil ochiului liber și mai puţin desci- 
trabil. Planurile generale, grupate doar după 
criterii de unitate de timp sau de spaţiu nu 
puteau înlocui un gind prestabilit care s-a 
codificat, se pare, la montaj. 

Şi, în sfirşit, un singur film la care am ade- 
rat totai, cu bucurie, cu emoție, cu speranţă 
fermă în viitorul filmului nostru: Solo pentru 
sax de Radu Nicoară și Reiu Morariu, doi 
operatori din anul IV, cărora, în co-regie, cu 
mare încredere le-aș încredința un lungme- 
traj (firește după stagiul de rigoare). Dar des- 
pre acest fiim aș putea spune mai multe lu- 
cruri; sper să am posibilitatea s-o fac în vii- 
tor, in alte pagini ale revistei. 


Andrei BLAIER 


Cum apare în filmele noastre 
imaginea femeii contemporane? 


D acă mă intorc acum, cu privirea. 
spre o fișie mai „ingustă“, să zicem, tematic, 
este tocmai pentru că, adunate teanc și 
proiectate pachet, filmele Festivalului de la 
Costinești — şi cele bune, și cele mai puţin 
bune — au dovedit, laolaltă și separat, o sur- 
prinzătoare indiferență față de unul din cele 
mai interesante și reprezentative personaje 
pentru pretacerile vremii și locurile noastre: 
femeia contemporană. Condiţia socială (şi nu 
mai puțin profesională și politică) a acestei 
temei. Psihologia ei. Locul ei în lumea noas- 
tră. Nimeni, nici cei mai încăpăținaţi și pe 
față declarați misogini (există, există încă) nu 
mai neagă că, aici, in această schimbare la 
față — şi fond! — a situaţiei femeii, se petrec 
azi fenomene din cele mai senzaţionale ale 
timpului nostru — și deci, ar putea fi și ale 
artei noastre cinematografice. Nimeni nu 
contestă că filmui are obligația de a prinde și 
restitui reflexul acestei metamorfoze cu ade- 
vărat revoluţionare, portretul acestui tip 
uman, şi dacă ne amintim că au existat pină 
acum citeva încercări binevoitoare în această 


- problemă, trebuie să spunem că ele ar fi fost 


sublime și la Costinești '83, dacă nu ar fi lip- 
sit cu desăvirşire. Sigur, filme fără roluri te- 
minine există rar — şi n-aş spune că sint cele 
mai agreate de spectatori, filme cu apariţii fe 
minine pasionala, decorative, comic-lirice. fr: 
vole, semi-muzicale, au existat destule şi in 


https://biblioteca-digitala.ro 


serile festivalului; dar priviţi-le, măsuraţi-le 
adunaţi-! 


bine din ochi, le însușirile și scăde- 
ti-e neajunsurile, puneţi cap la cap eroinele 
tiimelor vizionate și veţi ajunge la inevitabila 
concluzie că imaginea globală este tare ane- 
mică. Tare părtinitoare. Degajind un aer de- 
suet. În orice caz, prea puțin contemporană. 
Dimensiunea majoră a ului feminin 
— așa cum o arată preferințele îndreptate 
spre anume pagini de literatură clasică — 
este patima. lubirea-păcat. lubirea-obsesie. 
iubirea-răzbunare. Pasiunea eroinei lui Agâr- 
biceanu (din cu adevărat excelentul film al lui 
Nicolae Mărgineanu şi trăită cu acea sensibi- 
litate de o rezonanţă specială a Mariei Ploae) 
este simbure de otravă şi moarte și păleşte 
pină la decolorare în fața adincului simțămint 
de solidaritate și camaraderie bărbătească. 
Patima trăită pentru şi de către Anca din Nă 
pasta duce și ea la moarte, la răzbunare 
crudă și violentă; iar atunci cînd nu se moare 
din cauza femeii, moare femeia însăși, răvă- 
şind sufletul sensibil şi spiritul bogat al băr- 
batului (Ochi de ura). Firește, însă. că nu 
spre zona scranizărilor după clasici, ci spre 
filmele de directă actualitate își îndreptau ná- 
dejdea cei ce așteptau (totuşi) imaginea plină 
de noutate — și de ce nu, de dramatică în- 
fruntare între vechi și nou — a femeii de azi 
şi a condiţiei ei Dar dramatismul rezervat 
personajelor din aceste time nu a depaşit 
prea des sfera iubiriior inşeiate ori nu, ca să 


nu spun chiar condiţia fiziologică — e drept. 
nobilă leap 2 KONIS A aţă vio: 


ien a inconștientă și grăbită, asta face 
tur și gw ajutată tot de su- 

nă eroică de soldat care sfirșește 
prin a-și da viața, nu înainte de a recepționa 
pinua strigăt triumfător al vieții nou născute. 
naște, suferă și urlă (tot publici) și în 

de doar dureros, ci 


Spectatorii au cuvîntul! 


Scurt fragment dintr-o bândă de magnetofon 


verosimil banii lozului cel mare, dar îşi pâstra 


Concluzia dialogului cu publicul: 


avem 


nevoie de filme 


de actualitate 


la înălțimea actualității noastre! 


in ampli 
tiile zilnice de pe terasa Radiovacanţei-Costi- 


ul dialog cu publicul, din discu- 


nești dintre creatori și spectatori, iată citeva 
aprecieri la adresa filmelor din festival, dar și 
a filmului românesc în general: „Vrem filme 
originas: interesante, angajate, nu vrem filme 
și RESNO spectacole șablon!', exclama studentul 
us Pop, de r Institutul de construcții din 
Bucureşti, unul din 30 perinpami cei mai activi 
la discuţii; Sava Mircov, profesor de educaţie 
fizică din Timişoara, remarca aptul că pa 
filmul lui Nicolae Mărgineanu, Intoarcere din 
iad, ștacheta calității filmelor din festival a 
fost mult ridicată; Voicu 
sociolog, comentind E lar. pi Docsi ce drama- 
turgice ale aceluiași film, afirma: „Nu ne inte- 
resează, cred, din ce direcţie vine revitaliza- 
rea filmului românesc, ea poate veni și din 
această direcţie — a literaturii clasice, numai 
să vină!“ O tinără muncitoare din Craiova, 


bune, nu litera, ci în spiritul lort' „N-am 
prejudecăţi privind filmul românesc, exclama 
cu sinceritate un tinăr muncitor, Dumitru 
Olariu şi, mai ales, am o mare incredere în ti- 
nerii noștri actori." „După opt zile de proiecţii 
— recunoștea o profesoară de fizică-matema- 
tică din comuna Dolhasca, jud. lași, Niculina 
Grigoraș, aflată cu elevii în tabăra de la Cos- 
tinești — începind cu acest festival, am deve- 
nit o partizană înflăcărată a filmului romă- 
nesc! Am să incerc să-mi infiuențez şi elevii 
în direcția unei curiozităţi sporite faţă de fil- 
mul nostru.“ Sever Avram, student din Bucu- 
rești, a făcut o propunere susţinută de toți 
cei enţi la discuţii și de care sperăm să 
se țină seama la ediţiile viitoare: „Spectatorii 
tineri mai uint kme Eme de bază ale ci- 
nematogi ri nești: Moara 
Pădurea 


, Setea, şi 
În viitor, în programul festivalului am dori să 
se includă într-o „secţiune retrospectivă”, 
cele mai ite filme românești din Arhiva 
națională de filme“. Merită re-auzită, ca sem- 


niticativă, o replică a lui lon Sandu, muncitor 


din Călărași: „l-aș da nota cinci actriței Gina 
Patrichi tru rolul interpretat în Pe malul 
ai albastre!“ (notele din top-ul 


sting 

publicului fiind pină la... patru). Un ochi 
atent, cel al cinefilului lon Cojocaru, avertiza 
că obiectele din interiorul filmelor sint „nu“ 
ca din viaţă, ci ca de „muzeu.“ „Mai multă 
grijă la amănunte“, recomanda și Vasile Po- 
povici din București: „Într-un film calul n-are 
zurgălăi, dar noi îi auzim, se sparg trei ouă, 
dar în farfurie apar două!”, iar Gh 
Udrea din Timișoara adaugă, în același mi 
că „în lacurile de munte nu sint nuferi, 
pindă la urs nu se fumează ș.a.md.“ 
Atenţie, deci! „iubesc foarte mult filmul To- 
mânesc — afirma studentul bucureştean Ma- 
rius Pop, și aș dori să ajungă și əl de nivel in- 
oaoa: Din cele văzute la Costineşti doar 
intoarcerea din lad și Năpasta le consider de 
acest nivel”. 


Tudor Georgescu, inginer elec- 
tronist, Slatina: „Am venit la Costinești, spe- 
cial pentru testivalul filmului. Şi asta 
că îmi place filmul și urmăresc cu foarte 
mare atenţie evoluţia cinematografiei noastre. 
În ceea ce privește filmul de actualitate, cred 
că i-ar fi necesară o mai mare ancorare în 
realitatea zilelor noastre, prezentarea probie- 
melor pe care le ridică viaţa, o prezentare ve- 
ridică, încit să ne recunoaștem și în perso- 
naje, dar şi în situaţiile în care sint puse per- 

sonajele!“ „Cred că cinematografia noastră — 

spunea Gheorghe Bodescu, cadru didactic ia 
institutul politehnic Timișoara — a făcut pași 
foarte importanţi în ultimii ani. Nivelul filmu- 
lui românesc ar fi mai ridicat dacă am avea 
mai multe scenarii de calitate. Cred că discu- 
tiile cu cineaști—spectatori ocazionate de 
festival sint foarte utile nu numai spectatori 
lor dar chiar și cineaștilor. Cu această ocazie 
ei pot să afle părerile tinerilor spectatori, pot 

să descopere calea spre cucerirea adeziunii 
acestui public» Și banda de magnetofon 
continuă. 


Opinii consemnate de 
Octavia TREIS 


TAR. 


Costineşti'83 
Participanţii au cuvin 


loan Grigorescu: ` 


„Festivalul nu înseamnă doar o simplă tre- 
cere în revistă a ionate 


Caracterizată în pri- 
mul rind prin dialog. Un adevărat examen dat 


aici, la rime, de filmul nostru, în fața 
opiniei publice' 


Mircea Diaconu 


Florian Potra: 


„Festivalul dă o imagine fidelă a stadiului 
actual al cinematografiei noastre. O imagine 
nu întrutotul îmbucurătoare. Fiind un festival 
de tranziţie, o trambulină spre o manifestare 
de anvergură, s-ar impune la ediţiile viitoare 
ca filmele din competiție să fie însoțite de o 


de pildă, simt foarte tare lipsa unor discuții 


premiilor consider o limită includerea roluri- 
lor mici şi a rolurilor importante în aceeași 
categorie, pentru că la toate festivalurile din 
lume sint rubrici speciale pentru rolurile prin- 
cipale și cele secundare“. 


„Desigur, sint fericit de buna primire pa a A a eră 
it- = 


care i-a făcut-o publicul de la Costinești 
mulu intoarcerea din lad, Dar premiera mon- 
diala a avut loc inaintea Costineștiului. ia 
Festivalul ii de la 


„După părerea mea, dar mai ales a altora, 
testivalul de la Costinești ar arăta plictisitor 
tară „Secvenţă“. Aceasta pentru că „Sec- 
vența“, aflată acum la a treia ediție, prin ati- 
tudinea ironică, necruțătoare față de unele 


apre- 
ciat în peisajul festivalului, p Spiritui său naţio- 


nal". critică, lucidă, a filmului românesc“. 


Virgii Calotescu: Radu Nicoară: 


„La Costinești e temperatura cea mai înaltă 
de receptare a unui film românesc! În acest 


„Student fiind, am dorit încă din anul | să 
tac acest film, Solo pentru sax, și sint auai 
ros că, după cit se pare, a ieșit! Și că a i 
la rampă în festival. Aș vrea ca un lucru să N 
sugerat de film: că niciodată nu e prea tirziu 
să rupi cu trecutul și să te 
Colegul meu Relu Moraru și cu mine sperăm 
să facem lucruri bune în continuare şi în ge- 
neral să facem film“. 


prenta epocii in care trăiește“. 


Paul Zelda: 
Vivi Drăgan Vasile: 


„Am realizat, ca cineciubist ia cineclubul 
„Luceafărul“ din Botoşani, filmul Nepotul Mi- 
truță, despre copiii din satul Sarafineşti, pen- 
tru că ei au făcut un lucru formidabil: o for- 
maţie de muzică simfonică. Un profesor de 
matematică îndrăgostit de muzică a reușit 
să-i convingă pe părinţi să le cumpere instru- 
mente şi i-a învăţat pe copii nu numai muzică 
populară, ci și Rapsodia | de George Enescu, 
de pildă, și alte piese din repertoriul simto- 
nic. Am observat că la majoritatea copiilor 


„După părerea mea. festivalul de la Costi- 


Privind inapoi cu sarcasm. Stela Popescu şi eorghe Dinică în Pe 
malul > al Dunării albastre (scenariul şi regia: Malvina Urşianu) 


există o mare dragoste pentru artă, pentru 
frumos, şi am simțit nevoia să le fac o per: 
făcut atunci acest filmulet despre ei. 

. Pentru un cineamator, prezența 
intr-un Festival al filmului românesc cum este 
acesta de la Costinești e o adevărată sărbă- 


câ e vorba într-adevăr de un adevărat festival 
ai imaginii 


Dinu Șerbescu: 


„Festivalul de la Costineşti e o mare șansă 


toare. 
Dumitru Matală: 


ţiune). „Multe învățăminte desprinse din acest fes- 
fie în felul lor un semnal de alarmă impotriva | tival ne vor fi utile, sper, în activitatea de vii- 
unor tare morale. care inca bintuie. Vreau sa 


cred că sint un moralist”. 


Paula și Doru Segal: rihanna 
se adreseze direct actualități. Filme despre 
tineri, filme cu eroi ai realităţii inconjură- 


tops: Or. 


mari emoții cu documentarul nog- 
limitele care a avut 


În numărul viitor al revistei noastre 
vom reveni cu articole despre 
alte importante secţiuni ale Festivalului: 

animația și cineamatorii 


https://biblioteca-digitala.ro 


Duminica unui regizor 


A... la fluxul tehnologic al vorbirii per- 
sonajelor sale, am incercat să-mi imaginez o 
duminică din viața regizorului. 

Regizorul se trezește din somn în jurul orei 
șapte. Afară e o lumină de șaizeci de mi- 
lioane de kilowaţi... lese, în plan mediu, de 
sub pătură, face citeva mișcări ușoare de în- 
viorare, macara sus-jos, stinga-dreapta, se dă 
los din pat, iese. din cadru. 

I vedem în baie punind în funcţiune ma- 
şina de ploaie. imagine unscharf. Prim-plan 
în fața oglinzii. Contraplan în oglindă. Se 
rade. Tăietură. 

Micul dejun. Ceai. Pline, cuţit. Tăiem. Plan 
detaliu pe miinile care ung untul pe piine. 

Regizorul se adresează soției regizorului: 

- h un vavao la Taneera. 

regizorului înțelege cuvintele propun 
Pia ca 


Regizorul şi soția regizorului în mașină. 
e aai răcnește, nu se știe de ce, regi- 
zorul. 

Dar motorul nu pornește. 

— Poate nu decupează bine, consideră re- 
gizorul. 

— Se spune decuplează. 

Regizori se supără și devine ironic: 

— eu fac decuplaje regizorale... te 
trezești și tu vorbind din off! 

Se supără și soția orului, care, fără in- 
doială, are şi alte ofi(f)-uri. Regizorul des- 
chide capota și privește în plan generali, mo- 

l. 


torul. 

— Cred că trebuie priză directă, se pro- 
nunţă el. 

Nevasta regizorului nu înțelege. Tace. Sec- 
venită mută. zorul emite- o nouă ipoteză: 


— N-o fi de vină pertforația? 

Nevasta îl vede prin parbriz. În amorsă. Nu 
pricepe nimic. Tace. 

— De ce taci? ŢI s-a rupt banda de sunet? 
Si sfirșit, regizorul crede că a descoperit 


— Atenţie! Faci contactul și, la semnalul 
meu, decupezi... nu... debreiezi. 

Soţia regizorului trece la volan, regizorul 
meșterește ceva la motor și, deodată, strigă: 

— Acţiune! 

Acțiunea pornește, motorul pornește, ma- 
șina pornește și ajung la pădure. Aici, regizo- 
rul şi soția regizorului efectuează împreună 
un travling circular. 

— Hai să panoramâăm puţin peisajul, pro- 
pune regizorul. 

Ei panoramează puţin peisajul. 

— Vezi ce cimp minunat?! 

Soţia vede ce cimp minunat. 

— Vezi ce contracimp minunat? 

Soţia nu vede ce contracimp minunat. 

— Să consumăm niște recuzită consuma- 
bilă, e de părere regizorul. 

Ei consumă niște recuzită consumabilă: 
brinză, pline, roşii, ardei. Apoi, într-o suită de 
cadre lungi, ei admiră priveliștea. Într-un tir- 
ziu, regizorul spune: 

— efectuâm, o mișcare de 180 de 
grade. 

Ei efectuează o mișcare de 180 de grade și 
se intorc acasă. Enchainde. - 

— Ne vom uita și la micul ecran. 

Ei se uită și la micul ecran. 

Seara tirziu, regizorul developează filmul 
întregii duminici și e mulțumit. Se culcă. 

— Ai observaţii de formulat? întreabă ei la 


m anas so 
— Nu, nde soția zorului. 
Mişcarea devine re 


— Atunci să trecem la copia standard. 

Se stinge lumina. Fondu. 

A doua zi, regizorul s-a trezit cu noaptea 
(americană) în cap. 

Cei care au obiecțiuni asu dialogului 
sint sfătuiți să revadă filmele, în care perso- 
najele regizorului 


mişti, medici, cercetători etc.) vorbesc dumi- 
nica așa cum vorbește și regizorul, fiecare 
insă pe limba lui (piere). Acelora cărora solu- 
ţia li se pare nesatisfăcătoare, le recomandăm 
să se adreseze scanaristului. 


nostru (ingineri, econo- : 


imba română în film. În majoritatea filmelor 


Limba românească 
în filmul românesc 


Precum în realitate așa și în film 


Abundenţa de cuvinte 
adeseori n-are alt scop decît amînarea, 
evitarea descoperirii adevărului 


|, copilărie cind mergeam ia film, cumpà- 
ram bilete în primele rînduri din două motive: 
erau mai ieftine și apoi credeam că fiind mai 
aproape o să văd mai mult. De fapt era o 
formă complicată de a-mi satisface dorința 
de implicare în realitatea acelei lumi de um- 
bre. Dacă se intimpla să fie un film de pro- 
ducţie naţională, motivul principal era altul: 
acela de a auzi ce spun cu gura lor, dar cu 
mintea altora, acei oameni minunaţi care, nu 
se ştie cum, deveneau nespus de stinjeniți în 
mișcări și zicere în întunericul luminos al 
ecranului, de parcă ar fi simţit că noi, toți, cei 
care mergeam la film cu o extenuantă frec- 
venţă, sintem „cu ochii pe ei”. Stăteam în pri- 
mele rinduri și mă străduiam să înțeleg ce 
spun. Despre rostul și înțelesul cuvintelor nu 
mai putea fi vorba. Tehnica, bat-o vina! Între 
timp cinematografia noastră s-a „inzestrat“, 
deși există incă un soi de complex al postsin- 
cronului care ne face să credem că prima in- 
dicaţie regizorală este „să joci ca-n viaţă“... 
dar să joci, și ultimul motiv pentru care ar 
trebui să-i mai iei bilet în primele rînduri ar fi 
acela de a vedea filmul mai... repede. Dar ce 
legătură au toata acestea cu limba vorbită în 
filmele românești? Au, și încă una foarte se- 
rioasă. Pină mai ieri, alaltăieri, chichiţele teh- 
nice te făceau să nu dai prea mare impor- 
tanţă felului în care se vorbește în filme. Erai 
fericit dacă reușeai să pricepi cam ce vor şi 
ce pot personajele. Dar dintr-o dată, cînd vă- 
lul „protector“ al misterelor tehnice a fost in- 
lăturat, constatăm că spectatorul român se 
află în situația excepțională de a fi, cred, unul 
dintre cei mai pretenţioşi, dintre cei mai edu- 
caţi spectatori, în ceea ce privește aspectul 
sonor al unui film. Pentru că la noi, din feri- 
cire, filmele străine sint subtitrate (lăsind ast- 
fel spectatorului delicata dar și delicioasa 
operaţie de armonizare a melodiei unei limbi 
străine cu sensul perceput, nu pe cale acus- 
tică ci optică, prin lectură) filmul românesc 
se vede pus în situația de a concura și la 
acest nivel formal cu modelele deja existente 
în sensibilitatea artistică a spectatorului. 
Oriogestridenţă de limbaj, de ton, de intona- 
ție, timbru este percepută ca o catastrofă es- 
tetică! Cred că s-ar putea scrie liniștit pe ge- 
nericul oricărui film românesc: muzica și dia- 
logurile de... într-atit este obișnuit spectatorul 
nostru să perceapă aspectul sonor al dialo- 
gului ca un fapt artistic, și mai ales să pre- 
tindă o armonizare a tot ce se aude în film. 
Pare să fie un aspect neglijabil în construc- 
tia cinematografică, insă cred că filmele ro- 
mânești se fac intii şi întii poentru publicul 
românesc și trebuie să se țină seama de 
toate particularitățile acèstor spectatori. 
Dar să trecem la problema în chestiune 


noastre se vorbește mult. Chiar mult prea 
mult. În concepția unor realizatori (nu neapă- 
rat regizori ori scenariști) spectatorul con- 
temporan e un fel de copi! cu o capacitate 
indoielnică de a înțelege și a vrea, ajuns la 
starea în care dacă i se arată un copac tre- 
buie neapărat lămurit, verbal, că este vorba 
de un copac și nu de o pădure. Dialogul in 
loc să completeze „ceea ce se vede“ tinde 
să-l înlocuiască. O fi o boală ce vine dinspre 
lipsa de pregătire specifică a scenariștilor, a 
faptului că marea lor majoritate sint iiteraţi, 
obligați prin forța lucrurilor să se folosească 
doar de forța cuvintelor? Probabil, dar dacă e 
așa, dacă pe ăștia îi avem și cu ei detilăm, de 
ce nu li se asociază, discret, fără pretenții 
strigătoare, oameni care să știe că nimeni, ni- 
ciodată, nu spune „fata aceea pe care am în- 
tilnit-o la mare în anul care a trecut“, ci „fata 
aia pe care o știu de la mare, de anu trecut” 
Numai în filmele noastre o să auzi: „Observi 
arborele acela?”, în loc de: „Vezi copacul 
ăla?” etc., etc. Limba vie, limba pe care chiar 
o auzim, diferă foarte puţin de așa-zisa limbă 
îngrijită, de fapt deosebirea vine de acolo că 
în viață există cuvinte „preferate“. În scris 
cuvintele au același tratament, în funcţie de 
personalitatea stilistică a autorului, în schimb 
in discuţia obișnuită se ajunge la un soi de 
basic, o sumă de cuvinte acceptate la un 
anumit moment de o mare masă de vorbitori 
Observăm această particularitate mai ales 
prin cuvintele care au cite o scurtă perioadă 
de glorie. Vă mai amintiţi de „pe undeva? Ei 
bine, acest „pe undeva”, la vremea lui, ar fi 
fost ca o baliză în marea limbii, însemnind !o- 
cul pe unde trece curentul principal la un 
moment dat. Cit aș fi vrut să-l aud în gura 
unui personaj, fie el pozitiv, fie negativ! 

Semne bune sint. Mai ales în filmele cu 
pronunțată notă ironică, satirică. Clișeele lim- 
a cl sint folosite cu voluptate, acestea 
avind, cu adevărat, un rol de film. Dar, spre a 
fi drepți, era și prima tranșee care putea sa 
cadă în lupta de cucerire a limbii în folosul 
imaginii. Stereotipiile, automatismele de gin- 
dire nasc monștri de limbaj, care plutesc pe 
apă ca resturile civilizaţiei noastre: petrol, 
plastic, prostie. 

Dar ce ne facem cu celelalte filme, cele 
despre orice altceva decit despre prostie? 
Cum vorbește un om adevărat? Răspunsul ar 
fi simplu: simplu! Un om inteligent cu adevă- 
rat se deosebește de unu care vrea să pară 
inteligent prin faptul că se exprimă clar, con- 
cis, deci frumos. Cind nu vrei să ascunzi, ori 
cind mintea ta nu se străduie să amine 
(abundența de cuvinte n-are alt scop decit 
aminarea, evitarea descoperirii adevărului) şi 
ai ceva de spus, atunci e simplu. Doar atunci 
e simplu. În rest, totul e... vorbărie. Precum 
in realitate, așa și -în film. 

y Eugen URICARU 


în lucru: 


Dragostea 
și revoluția 


După 
romanul 
omonim 

al lui Dinu Săraru, 
un film în 
regia 
lui Gheorghe 
Vitanidis. 
Cu: lon Dichiseanu 
și Rodica Tapalagă 


Între buna intenţie 
și 
nechemarea globală 


Sza limbii române din filmele noas- 
tre are și alte cauze decit cele ce fi măsu- 
rate imediat cu talentul autorilor, fie ei scena- 
rişti, regizori sau producători. Una vădește 
cele mai clare bune intenții: lupta cu șabloa- 
nele filmului anilor cincizeci-șaizeci, cu abu- 
zul de text, cu verbiajul lozincard, cu subiec- 
tele banale dialogate banal, cu agățarea cine- 
matografiei la remorca prozei, dramaturgiei 
ac. Ş bună parte dintre regizorii marcanţi de 
azi, încercind să evite locul comun și litera- 
tura contormistă, d esc o îndreptățită 
zgircenie faţă de dialog. Îndreptățită și cu re- 
zultate comentate favorabil de critica de film. 
Mai puţin de spectator. Pentru că, încurajind 
o tendință, implicaţi într-un proces de renaș- 
tere a filmului românesc, criticii mai închid 
cite un ochi atunci cind zgircenia are drept 
consecință vidul de idei și impotmolirea co- 
municării. Dar spectatorul vrea, nu întotde- 
auna instinctiv, și informaţie și emoție. Mai 
exact: informaţie prin emoție, cum primește 
de la alte producţii cinematografice ajunse 
pe ecranele noastre. Spectatorul se mai 
poate întreba: de ce, într-un film precum Că- 
lăuza lui Tarkovski vorba puţină întreține 
straniul și tensiunea, ba nu se ferește să fie 
memorabilă, să spună lucruri de înaltă și rafi- 
nată altitudine intelectuală, pe cind o oare- 
care producție, cind vorbește, zice numai ba- 
nalități, nu trece prea dincolo de ce mai faci, 
mulţumesc bine, l-am văzut pe ăsta, am întil- 
nit-o pe asta, vezi că are să plouă, ne intilnim 
miine? Constatarea ar fi că singură intenția, 
intuiţia cu talent în ceea ce privește con- 
strucţia unei cinematografii originale nu sint 
suficiente, nu reprezintă decit jumătate ori un 
sfert de pas, în absența talentului cultivat și 
cu pasiunea pentru idei. Nu vreau cituși de 
puțin să minimalizez înzestrarea și meritele 
materializate în filme ale cuiva. Mă gindesc 
doar că lupta cu poncitul nu are suficienți 
sorți de izbindă dacă se va limita la simpla 


Punctul de vedere 
al unui scriitor 


cu experienţă 
de producător delegat 


eliminare a acestuia. Cea mai îndreptățită ne- 
gare nu funcţionează dacă nu se pune ceva 
in loc. Reţinerea față de idee, față de ideea 
prin cuvint fireşte, e justificată, repet, doar 
atita timp cit platitudinea este ștearsă de că- 
tre prospețime și îndrăzneală, exact ca să 
triumfe ideea și emoția! Altfel o construcție 
derizorie e înlocuită cu una intormă, reacția 
la șablon nu-și slujește nici măcar ei ÎNşi și. 
Cred că e nevoie să reflectăm la nevoia unei 
redescoperiri a cuvintului de către bunii regi- 
zori și să tragem mai severe semnale de 
alarmă cind autori de talent se rătăcesc în 
pustiuri formale din cauză că nu depășesc 
stadiul unor normale reacții care, nealimen- 
tate de tensiunea emoție-cuvint-idee, riscă 
să-și sufoce apostolii. Nu trebuie să- fie frică 
nimănui de filme cu emoții puternice şi idei 
mari. Dimpotrivă. În ce mă privește, de la ca- 
tegoria acestor regizori, care încearcă să 
trâiască momentul actual al cinematografului 
in genere, le sper. 

Dacă această suferință a limbii române în 
film e prin subțiere, alta are obișnuitele 
cauze: torentul şabloanelor continuă să 
curgă alimentat de mai vechi sau mai noi iz- 
voare de incultură. Subiecte încropite, con- 
venționale, servite de dialoguri pe măsură. 
Nu cred într-un talent regizoral care să nu se 
intertereze cu talentul literar. Oricit de abile 
scheme compune cineva, oricit de bun indus- 
triaș, profesionist etc. este, altceva decit bă- 
tătură și urzeală nu va oferi. La țesătură, la 
Covor, nu ajunge. Se spune, se scrie că avem 
nevoie de așa-numitul film mediu, de con- 
sum, că în orice cinematografie există ase- 
menea producţii, că nu putem pretinde capo- 
dopere... Just. Dar putem pretinde imaginație 
şi nu sangi uneori pină la aberaţie: în su- 
biect, in . Aici nu mai e vorba de expre- 
sivitatea i nii de-servită de un dialog sau 
un subiect nefericit. Lipsa de vocaţie și de 
lectură se întind de la felul cum e imbrăcat 
(de autor!) cutare actor, pină la vorbele ce i 
se pun în gură. Limba română e atacată pe 
tot frontul. S-ar putea face o listă de aseme- 
nea neputințe. Ar fi incompletă. Cea mai 
mare suferință a limbii române în film e 
aceasta, cauzată de nechemarea globală. Nu 
puțină numeric și cu mari pagube. Morale și 
economice. Adică tot morale. Eradicarea lor 
e în funcţie de accesul la piatou, 


Platon PARDĂU 


19 - i 


f 65-1983: 18 ani de la Congresul al IX-lea al P.C.R. 


„Trebuie să pornim, după părerea mea, 
de la necesitatea de a supune unei selecţii riguroase, 


unui concurs, scenariile ce se vor prezenta.“ 
Nicolae CEAUȘESCU 


Scenaristica, o profesiune care se învață 


1 e Aţi citit scenarii prezentate la concursuri sau 


oferite direct caselor de fi 


Ime de scenariști amatori 


ori de scriitori debutanţi în această postură? Dacă 
aţi avea prilejul să vă întilniţi cu autorii, ce aţi în- 
curaja și ce ați descuraja dumneavoastră în scrie- 


rile respective? 


2. Care au fost observaţiile dumneavoastră 


cele mai frecvente la lect 


ura textelor: ce elemente 


inedite aţi putut semnala, ce rămîne înainte de 
toate de învăţat și exersat, care ar fi slăbiciunile, 
erorile, ticurile care se cer cu deosebire evitate și 


depășite? 


3. Ce ați recomanda 


caselor de filme pentru 


mai fericita finalizare a ideilor, subiectelor și pro- 
punerilor de filme descoperite cu prilejul unor 


concursuri de scenarii? 


1 —2. Unele scenarii plecau de 
la niște preapline „dosare de viaţă”. 
Acest lucru nu e rău. Dar nu e bine 


cînd nu poţi să ieși din „capcanele“ 
faptului brut. Scrisul cere neapărat un.. 

zbor mult peste cuibul de cuci! Întim- 
plările nu trebuie să rămină ce sint, fără 
ecou, sau cu un ecou de patru metri. 
Aş încuraja deci descoperirea în „dosa- 
rul de viață“ a vieții cu toate valenţele 
sale. N-aș încuraja însă (doamne fe- 
rește!) bilbiiala ce se vrea pagină „mo- 
dernă“ şi care ascunde o sărăcie de 
duh exemplară. Deci: o mai bună stăpi- 
nire artistică a „materialului“; și un Nu 

lui și țîtnei! 


e „Casele“ de filme au atitea pre | 
acoperișul lor încit mi-ar fi greu să le 
recomand să se mai amestece și 
ciorba... rescrierii unui scenariu, sau 
desăvirșirii în scenariu a unei „idei 
film”. Sigur, cel mai simplu e să 
în producție scenariile descoperite 
imperfecțiunile de rigoare), să le 
mina unor regizori, care să facă ce 
din ele (incit să nu mai aibă nici în 
nici în minecă și nici în ma i 
originalul) sau să le pună lin; COȘ. = 
trebui ceva nou, mai presus de „Case“. 
Fie niște seminarii naţionale cu scena- 
riștii descoperiţi, fie niște... reciclări etc. 
Oricum, dacă se vor cirpi şi în continu- 
are scenariile, s-ar putea să avem unele 
scenarii acceptabile, dar sigur nu vom 

avea scenariști! Or, eu cred că se 
caută... scenariști! Altfel bifăm, bităm — 
şi rămînem exact în punctul de la care 
n pornit în clipa primei bifări. Şi cine 
u depășește punctul se cheamă că stă 
bo loc! Hai să urnim punctul! 


Dumitru Radu POPESCU 


cipală e literatura și care au scris cite un sce- 
nariu-două în pauza dintre cărți. În sfirșit, o a 
treia grupă este formată din oameni care 
s-au aflat întimplător în ipostaza de scena- 
rişti, unii dintre ei dovedind chiar că nu 
aveau nimic comun cu această profesie. Nu 
este greu de apreciat că aceste forțe de crea- 
ţie pe care s-a bazat pină acum cinematogra- 
fia sint insuficiente, dacă le raportăm valoric 
și numeric la necesitatea de a avea portofolii 
anuale pentru o producție de anvergură. 
Din acest punct de vedere, concursurile de 
scenarii se justifică, fiindcă, evident, nu pu- 
tem găsi ceea ce vrem, dacă nu căutăm. Ra- 
penaa pozitivă de a apela la concursuri a fost 
nsă în trecut compromisă de modul superfi- 
cial în care ele au fost inițiate. A te baza nu- 
mai pe un anunț publicat în presă, iar în mo- 
mentul final a proceda la despuierea publică 
a plicurilor, pentru a descoperi numele celor 
care au ciștigat primele locuri, este cu totul 
insuficient, dacă vrem numai să obținem 
unele texte de valoare, dar mai ales să ciști- 


pere e ogor e 
perseverente unei acțiuni ma ge 
nerale, menità să facă, aidoma celorlalte dis- 
cipline artistice, ca forțele de creaţie ale cine- 
matografiei să fie nu numai din capitala țării, 
ci recrutate de pe aria întregii țări), nu cred 
să existe ținut din această în care nu 
.. oameni cu talent și vocaţie pentru 

stare să se aplece asupra unor texte 
pee cinematografiei, oameni care ar avea și 


Scenaristul profesionist și scenaristul 
amator răspund acelorași exigenţe 


1 —3, Sperind în acoperirea unor 
necesități de moment, cinematografia noastră 
a lansat de-a lungul timpului unele concur- 
suri, dar a sondat numai sporadic această 
sursă zh a CERE abundă Să ob- 
servăm deci, din capul locului, că lansarea 
acestor concursuri avea un caracter întimplă- 
tor şi să nu ne mirăm că rezultatele obținute 
nu au putut împlini speranţele investite. 

După cum este știut, cinematografia noas- 
tră deține citiva (nu prea mulți) e 


o altă grupă, cu autori a căror activitate prin- 


avantajul cunoașterii, în peed ediție, a vieții 
locurilor în care trăiesc. lată de ce, în mo- 
mentele de start, concursurile de scenarii ar 
trebui precedate de o serioasă și atrăgătoare 
muncă de iniţiere în cenaclu, iniţiere condusă 
de cite un scenarist sau regizor de valoare şi 
cu- mare ex ă artistică. lar în finalul 
concursurilor, ngă anunțarea scenariilor 
ciştigătoare, A pe invităm la o analiză saggia 
pe autorii scenariilor premiate sau 
miate, fiindcă la mulți am za Gieoesori 
calități promițătoare. 

Vorbeam mai inainte despre 


rioare, dobindite. prin exercițiu ooie în 


Citeva ore din viața unei tamiu. 


Scurtmetraj de + 


debut al regizorului Dan Stoica. Scenariul: Alexandru ;î 


Papilian. 


In rolurile principale: Tamara Creţulescu, č 


elevu! Alexandru ora și Constantin Codrescu. 


primul rind, un scris aplicat ia arta filmului, la 
specificul dramaturi ei a Sinoma cinematografice. Nu 
se poate sustrage aceste exigenţe nici 
cineastul profesionist, nici cel amator. Așa 
cum cineamatorul-regizor nu poate crea 
fiime fără a stăpini tehnica filmărilor și legile 
montajului, tot așa cineamatorul-scenarist nu 
va putea scrie scenarii fără însușirea elemen- 
telor de bază ale acestei profesiuni. 
Pericolul dilentatismului în scrierea de sce- 
narii vine de acolo că prea multă lume își în- 
chipuie că, dacă are un subiect la îndemină, 
nu mai e nevoie decit de condei și de topui 
de hirtie. Caracterul diletant al unor scenarii 
primite la concursuri nu provine numai din 
producţia grafomanilor (care nu scapă nici 
un prilej pentru a fi prezenţi), ci şi din partea 
tie care, iubind filmul, ar vrea și ar putea 
să scrie pentru el, dar nu știu cum s-o facă. 
Nu întimplător, la ultimul concurs, din multe 
zeci de lucrări primite, abia șapte au putut fi 
selecționate. lar dintre acestea, numai trei au 
vădit calităţi care să le recomande pentru in- 
tarea în producţie. Caracteristic mai este 
taptul că cei patru autori ai lucrărilor pre- 
miate (un scenariu avea doi autori) sint ori 
regizori de film, ori oameni care au mai scris 
scenarii. 


Dacă în scenariile premiate nu au putut fi 
observate elemente cu totul inedite ori moda- 
lităţi inovatoare în dramaturgie, s-a ut 
aprecia totuși că ele se caracterizau printr-o 
corectă construcție a naraţiunii de tip clasic, 
fără balast, cu o structură care permi dez- 
voltarea ulterioară a subiectului. Cu 


Buşecan şi cir- 
atenuante? de S. Gai şi R. au: 
tratind probleme ale contem 

aspect etic, realizau o bună corelaţie tă 
premize, dezvoltarea conflictului și declanşa- 
rea deznodămintului, cu o remarcabilă con- 
cretețe merse pir SA o tipologie mai 


scenar: 
alocuri și poezii în dialoguri. 

erau de dorit să se i ntilnească și la alte sce- 
nani prezentate, calități de incurajat și în vii- 
toarele încercări scenaristice. 

Cele mai frecvente slăbiciuni sau erori ob- 
servate la scenariile din concursuri (care ar 
Le „descurajate“, cum formulaţi dv. în în- 

rebare) vizează lipsa de forță a problematicii, 

Prem ne elaborare a personajelor, recur- 
gerea la modalități afirmative, declarative, în 

detrimentul refiectării contrariilor și al culti- 

vării fr renta în tratarea unui moment sau 

pu în „buni“ şi 

chiar în „ticăloși“ și „în- 

imixtiunea voinței auto- 

de-a 


urarea acțiunii. Lipsa de 
rezultă direct înce: ce 


pe 
conflict intre eroii filmului, autorul se mulțu- 
mește cu o simplă descripție protocolară, cu 


care s-ar putea 
i scenariilor din concurs, 


Lucian BRATU 


„Poporul — în care tineretul are un rol de 
seamă — oamenii muncii sînt cei care au realizat 
tot ceea ce am obţinut în dezvoltarea socialistă a pa- 
triei noastre. Ei sint eroii care trebuie să-şi aibă lo- 
cul în film, în teatru, în poezie, în artă, în literatură, 
în pictură, în toate domeniile creaţiei artistice! Pe ei 
trebuie să-i prezentăm!“ 


Nicolae CEAUȘESCU 


ca, aia il [] 
N deciar că e care mă s 
fiecare dată. n-am apucal să 
lesc cu formula cint-vâritt din „Mijlocaș la 
deschidere“, atit de neaș tă pentru auto- 
rul elaboratului „Doctorul Poenaru“, că a și 
apărut replica in stii baroc cu „Intoarce-te și 
mai privește odată“, dramaturgie clasică, bo- 
gată galerie portretistică, vastă frescă socială. 
Compoziţiei ample i-a urmat o psiho-dramă 
- restrinsă la trei — modernă, 


prim planul atenţi 
Ce urmărește, de fapt, propunindu-și de fie- 
care dată altceva? Ce caută? 

— E și firesc ca filmografiile să deruteze, 
în condiţiile în care ele se compun (cu citeva 
excepții), aș spune, nu din titluri de filme uni- 
tare, ci dintr-o suită de șanse mai mult sau 
mai puţin fericite, cu care autorii s-au înțiinit 
de-a lungul anilor. nsele unui scenariu 
care să-i reprezinte și să continue, să apro- 
tundeze căutările anterioare, care să convină 
în aceeași măsură și autorului şi producăto- 
rului. De aceea, cu fiecare film, parcurgem o 
experiență unică, cu fiecare experiență conti- 
nuăm, dacă avem ce continua, sau reinno- 
dam firul întrerupt. De aceea drumul pină la 
La capătul liniei mi se pare absolut firesc în 


aceste condiţii. E adevărat că, lucrind la. 


acest film, m-am simţit cel mai bine, mai in 
largul meu, încercind să fructific astfel ce-am 
acumulat de-a lungul anilor. Nu separ însa 
experiențele, oricit de diferite sint. Cu fiecare 
film, învăţ cite ceva. Fără exercițiul compune- 
rii personajelor din Doctorul Poenaru sau În- 
toarce-te și mai privește o dată, fâră lucrul cu 
neprofesioniștii din Mijlocaș la deschidere, 
n-ar îi ieșit poate tipul de personaje de fac- 
tura și expresia celor din La tul liniei. 

Pentru că in filmele lui Dinu Tănase, planul 
doi al povestirii joacă rolul unui important 
personaj dramatic, stimulind conflictul, î rog 
să-mi vorbească despre preocupările sale in 
„acest domeniu. 

— Construirea planului doi în filmul de ac 
tualitate constituie de cele mai multe ori „pia 
tra de încercare” pentru cineast. toru- 
lui de azi nu i se mai poate oferi ca veridic 
un plan doi „contecţionat”, aranjat şi roz. 
pentru că în zilele noastre actualitățile, repor- 
tajele, tiimele documentare, la televiziune sau 
pe marele ecran, oferă o cantitate enormă de 
„realitate“, de medii, de tipologii cu care fil- 
mul de ficţiune pe teme de actualitate greu 
se poate lupta. Acest „asediu“ al realităţii de- 
vine un handicap uriaș și nu poate fi recupe- 
rat decit prin incercarea de a reconsidera op- 
tica asupra planului doi. După ce am văzut 
ultimele documentare realizate la Studioul 

Sahia", am regretat că nu fac documentar. 
Îmi doresc însă ca viitoarele mele personaje 
dintr-un film de actualitate să poată sta alā- 
turi de Seraliștii lui Copei Moscu, de con- 
structorii Acţiunii 7000 filmaţi de Laurenţiu 
Damian, sau de Căminiști lui Adrian Sirbu. 
Genurile rămin diferite, dar ciștigurile trebuie 
în adevăr preluate cu tot curajul şi în filmul 
de ficțiune, așa cum au fost preluate filmările 
cinė-vérité, ambianţele reale, neprofesioniștii 
sau chiar folosirea unor materiale documen- 
tare de arhivă. 

li amintesc că e regizorul care a folosit în 
socat. aproape in exclusivitate, nepro- 
fesioniști și multe filmări ciné-véritė. 

— Într-adevăr, tentaţia de a lucra un film 


obișnu- . 


O nevoie vitală: să împrospătăm tipologia 
ecranului cu chipuri noi. Credibile! 


Un roman de mare tensiune socială „Apa“ de Alexandru Ivasiuc 
ce a inspirat filmul lui Dinu Tănase Trei zile şi trei nopți 


cu neprofesioniști a hotărit în mare măsura 
soarta unui scenariu care zăcea de mai mulţi 
ani la casele de filme. Apoi au urmat filmările 
cné-véríté, pe stradă, în magazine, pe plaja, 
in uzină, unde întreaga tehnologie clasică de 
fiimare a trebuit modificată in funcţie de 
noile raporturi create între echipă — neprote- 
sioniști — mediu. Totul se subordona mo- 


mentului de filmare, în care neprofesionistul 
trebuia så evolueze singur sau în relaţie cu 
ceilalţi, cit mai puţin stinjenit de lumea de pe 
platou, de o mișcare prea rigidă în cadru, de 
un dialog forțat, de aparat, proiectoare, etc... 
De exemplu, jucătorii de rugby erau munci- 
tori pe șantierul naval și am filmat cu ei în 
hala unde lucrau. pe stadion, în tren, pe 
stradă. Erau un colectiv, se cunoșteau, totul 
apărea firesc pe ecran. În cazul „dublelor“ de 
filmare, ei nu reluau niciodată identic mișca- 
rea sugerată, ci continuau să se comporte 
normal, prelungind în film relaţia lor de viaţă. 
Mi s-a intimplat, nu o dată, ca la montaj, la 
alegerea materialului, să renunţ la „duble” 
bune, ca interpretare de prim-plan, în favoa- 
rea unui gest spontan, neașteptat, plin de cu- 
loare din planul doi. Concurența televiziunii, 


Prezențe româneşti peste hotare 


Ca în fiecare an în luna sărbătorii noastre * 
naţionale, la cea de-a 39-a aniversare a insu- 
recţiei naţionale antifasciste și antiimperia-? 
liste de la 23 August, filmele noastre au dus 
în lume mesajul culturii noastre socialiste 
Numeroase „săptămini” și „gale“ ale cinema- 
togratiei românești au avut loc în: 


Brazilia — Luchian de Nicolae Mărgineanu, 
Proba de microfon de Mircea Daneliuc, O /a- 
crimă de fată de losit Demian, Concurs de 
Dan Pita. 

RP. Bulgaria — intilnirea de Sergiu Nico- 
laescu, Trandafirul galben de Doru Năstase 
si Buletin de Bucuresti de Virgil Calotescu 

R.S. Cehoslovacă: — Trandafirul guler 
de Doru Nastase și Padurea nebuna de 
Nicolae Corjos, Un saltimbanc la Polul Nord 
de Elisabeta Bostan 

RP. Chineză — Bună seara, irina! de Tu- 
dor Mărăscu 

R.P.D. Coreeană - Trandafirul galben de 
Doru Năstase 


Filmele noastre, mesagerii culturii noastre 


Cuba - Trandafirul galben de Doru Nás- 
tase 


R.S.F. lugosiavia - Bună seara, irina! de 
Tudor Mărâscu 


-R.P. Mongolă - Luchian de Nicolae Mărgi- 
neanu 


R.P. Polonă - Trandafirul galben de Doru 
Năstase s f 

U.R.S.S. - Concurs de Dan Pița, Trandafi- 
rul galben de Doru Năstase, Cine iubește şi 
lasă de Gheorghe Turcu, Un saltimbanc la 
Polul Nord de Elisabeta Bostan, Buletin de 
București de Virgil Calotescu şi Quo vadis 
homo sapiens de lon Popescu Gopo. 

Venezusia - Luchian de Nicolae Mărgi- 
neanu, Proba de microfon de Mircea Dane- 
liuc, O /acrimă de fată de iosit Demian, Con- 
curs de Dan Piţa, Quo vadis homo sapiens 
de ion Popescu Gopo. 

R.S. Vietnam - Regăsirea de Ştefan Traian 
Roman 2 


https://biblioteca-digitala.ro 


a documentului despre care vorbeam, a im- 
pus şi o altă tipologie în filmul de ficțiune. 
Chipurile diverse care pătrund zilnic în ca- 
sele noastre, prin intermediul micului ecran, 
au schimbat radical concepţia despre tipul 
clasic de interpret, despre vedetă. 

— Televiziunea ne oteră, așadar, la domici- 
Hu toată distribuția vieții... 

— Exact spus. Nevoia vitală de împrospă- 
tare a tipologiei filmelor de actualitate cu chi- 
puri noi, mai puţin cunoscute, este o caracte- 
ristică a realizărilor din ultimii ani. Asta im- 
pune totodată revizuirea concepţiei producă- 
torului și distribuitorului care mizează încă 
pe „capete de afiș". n 

ȘI in „La capătul liniei“, lingă actori consa- 
crați — Mircea Albulescu, Dan Condurache 
și loana Crăciunescu — apar neprolesioniști 
(excelenți) și actori mai puțin cunoscuți cum 
e in gazdei de o noapte. 

— Maria Dumitrache-Caraman a jucat și in 
Străzile au amintiri, în Nu vreau să mă insor. 
Este cadru didactic la I.A.T.C. Mă bucur că 
am readus în atenția publicului, criticii și 


- spe a realizatorilor, o actriă cu totul specială 
de mare sensibilitate. În privința neprotesio- 
niştilor, alăturarea lor cu actori consacraţi a 
constituit, din plecare, un risc, trebuind ca în 
final diferenţa dintre ei să nu se observe. Re- 
marca dumneavoastră în legătură cu Maria 
Dumitrache-Caraman îmi confirmă acest lu- 
cru. La fel, multă lume m-a întrebat ce actor 
interpretează rolul inginerului. Este George 
Corneanu, laureat cu premiul | la Festivalul 
„Cintarea României”, instructor cultural, 
membru al Teatrului popular din Igorre. 
Revelația experienței cu neprofesioniști, ca 
dealtfel și marele ciştig in compunerea pia- 
nului doi din La capătul liniei, au fost mem- 
brii teatrelor de amatori din orașele unde am 
filmat: Teatrul popular şi Teatrul muncitoresc 
„Tractorul” din Brașov, Teatrul Combinatului 
de Azbociment din Fieni şi Teatrul Popular al 
Casei Sindicatelor din Tirgoviște. De la rolu- 
rile secundare și pină la ultimul figurant, fie- 
care și-a interpretat cu credință partitura, re- 
ușind să recompună cu migală „felia de 
viață”. Renunţarea la cin6-verite nu înseamnă 
deci și renunțarea la ideea de a folosi nepro- 
fesionistul sută la sută. 


liste, tendinţa în cinematograful nostru era de 
a confecţiona o realitate cu gindul ia un viitor 
presupus. Văzind astăzi peliculele acelor ani, 


- nu-ţi poți face o imagine asupra realității de 


atunci, nu poţi descifra „viața“ printre sche- 
mele prefabricate şi inconsistența planului 
doi. E adevărat, la Festivalul filmelor neorea- 
liste de le Avelino, în ultimii doi ani, premii 
de regie au fost atribuite regizorilor Ada Pis- 
tiner şi Tudor Mărăscu, dar asta nu cred că 
înseamnă un reviriment național al filmului 
neorealist, ci un ciştig al cinematografiei ro- 
mânești, prin redobindirea unei inalte etici a 
cineastului, artist-cetățean, purtătorul de cu- 
vint al timpului său. Cineastul încearcă astfel 
sa reciștige încrederea spectatorului, prea in- 
delung, s-o recunoaștem, pusă la incercare 
de avalansa filmelor convenționale care 
incă ne inunda... + 


interviu realizat de 
Alice MĂNOIU 


O medalie de aur 


La cea de-a XIII-a ediţie a „Festivalului in- 
ternaţional al filmului pentru copii și tineret” 
organizat, sub înaltul patronaj al președinte- 
lui Republicii Italiene Alessandro Pertini, la 
Ciffoni di Valie Piana (Salerno), Saltimbancii 
de Elisabeta Bostan a fost distins cu Medalia 
de aur acordată de organizaţia provincială de 
turism din Salerno. Colecţia de premii inter- 
naţionale a regizoarei Elisabeta Bostan s-a 
imbogăţit cu un nou trofeu pentru care ii 
transmitem felicitările Revistei „Cinema“. 


Festivaluri 


Koszalin (Polonia) — În cadrul „Festivalului 
filmului pentru tineret”, cinematografia noas- 
tră a fost reprezentată de Mireasa din tren de 
Lucian Bratu. 


Participări 


La Universitatea din Eger (RP. ate pole 
prof. univ. Costache Ciubotaru a participat 
din partea IATC-ului la cursurile de vară ale 
secţiei cinematografice, însoțite și de o pre- 
zentare a filmelor studențești. 


Rubrică realizata de Adina DARIAN 


tiam de mulți ani, încă de la pri- 
mele ediții, că Festivalul cinematografic 
de la Moscova este — inainte de a fi concurs, 
înainte de a fi schimb de experiențe și de im- 
presii, inainte de a fi subiect de articol pentru 
revista „Cinema“ — este, spun, prin imaginile 
filmelor sale, o fabuloasă câlătorie cinemato- 
grafică în jurul! lumii, o călătorie prin timp și 
spaţii spre oameni, obiceiuri, întimplări și ne- 
linişti de pretutindeni. Ediţia '83 a festivalului 
n-a făcut excepție. Și nu putea să facă, din 
moment ce pe frontispiciul ei au fluturat 
peste o sută de steaguri (mai exact: 102 țări, 
şase organizaţii internaţionale și naţionale 
plus Berlinul de Vest), iar în programele de 
fiime — ale celor trei concursuri paralele, de 
lungmetraj, de documentare, de filme pentru 
copii, ale „secţiunii informative”, ale retros- 
pectivelor etc. — au figurat nici mai mult nici 
mai puțin de 521 de titluri... 


Deși — cum se întimplă de obicei la festi- 
valuri — nu toate filmele realmente valoroase 
au intrat în palmaresul concursului, deși lista 
de premii a cuprins şi destule filme mai puțin 
importante, deși o seamă de evenimente ci- 
nematografice s-au produs în afara concur- 
sului propriu-zis, să începem acest tur de ori- 
zont „în jurul lumii“ cu filmele din'palmaresul 
competiţiei. Premiile de aur au fost trei, așa 
cum s-a statornicit obiceiul de citeva ediții 
încoace. Cu aur, deci, a fost recompensat re- 
gizorul marocan Souhei! Ben Barka, al cârui 
film, „este o violentă demascare. a 
apartheid-ului din Africa de Sud, constituind 
un document „fierbinte“ despre spasmele și 
spaimele lumii contemporane. Tot cu aura 
fost recompensat filmul Alcino și 
un film realizat în Nicaragua de cunoscutul 
regizor Miguel Littin: un film de mare 
sensibilitate, la baza căruia stă o emoţionantă 
poveste de dragoste și ură în vreme de răz- 
boi. În sfirșit, aur a primit şi un recent film 
sovietic, din familia acelor ecranizări după 
opere ale unor mari scriitori care au impus 
faima mondială a genului: Vassa, ecranizare 
după cunoscuta piesă de teatru „Vassa Jelez- 
nova“ de Maxim Gorki, datorată unui cineast 
de talie internaţională ca Gleb Panfilov, cu 
strălucita actriță inna Ciurikova in rolul titu- 
lar. Cuvintul joacă un rol hotăritor în acest 
film de remarcabilă concentraţie expresivă, in 
care și aparatul de filmat își oprește citeodată 
respiraţia pentru a asculta replicile și pentru 
a putea privi mai bine prim-planul. Palmare- 
sul a cuprins în continuare două premii spe- 
ciale ale juriului, acordate pentru „contribuția 
la dezvoltarea artei cinematogratice mon- 
diale" unor actori care au fost prezenţi la 
Moscova în calitate de regizori: lui Alberto 
Sordi, „debutant“ cu o comedie mai lipsită de 
aciditate, Eu știu că tu știi că eu știu (dar în 
care își valorifică plenar disponibilităţile in- 
terpretative alături de Monica Vitti) și lui Ro- 
bert Hossein, autor al unei noi ecranizări du- 
pă Mizerabilii lui Victor Hugo, în care rolul lui 
Jean Valjean este interpretat de Lino Ventura 
(care pătrunde automat în galeria marilor in- 
terpreţi ai rolului, alături de un Harry Baur, 
alături de un Jean Gabin). 


Sā parcurgem palmaresul in continuare, 
ajunşi la capitolul premiilor (tot trei) de ar- 
gint. Aici aflăm intii un film de actualitate 
bulgăresc de Ludmil Kirkov, Echilibristică, in- 
spirat din viaţa de fiecare zi a unei echipe de 
filmare, în care rețin atenţia tulburătoare in- 
terterenţe dintre viaţă și film, dintre film și 
viaţă, autorii și interpreții vădind mult respect 
pentru adevărul psihologic al personajelor 
aduse pe ecran. Nu credeam că se va pulea 
aduce vreodată pe ecran un roman ca Doctor 
Faustus de Thomas Mann; tentativa s-a pro- 
dus însă, ea s-a datorat unui regizor care și-a 


dedicat mulți ani din viață acestei temerare 


întreprinderi, Franz Seitz, și filmul realizat — 
care și-a binemeritat argintul de la Moscova 
— reușește o pertormanţă deloc la îndemină, 
punctind deopotrivă, în pagini cinematogra- 
fice de mare concentraţie ideatică, tragedia 
poporului german atras în aventura hitleristă, 
drama artistului într-o societate cuprinsă de 
haos, şi crezul scriitorului însuși, prins în 
năucitoarea dilemă a pactului cu diavolul: in- 
terpretul principal, Jon Finch, realizează, la 
rindu-i, o performanță de excepție. Al treilea 
„argint“ a revenit filmului slovac Ea pășiea 


cali pe beton de Stefan Uher, o comedie dul- ` 


ce-amară a cărei acțiune se petrece în lumea 
unui sat contemporan. Parcurgind în conti- 
nuare palmaresul, ajungem la' capitolul pre- 
miilor de interpretare. Actrița australiană 
Judy Davis a fost literalmente formidabilă în 
rolul din filmul larna speranțelor noastre de 
John Duigan, o femeie căreia viața nu-i prea 
suride, ba dimpotrivă, dar care va găsi in ea 
resurse pentru a depăși momentele critice ale 
existenţei. De mare virtuozitate este și inter- 


Maria Ploae şi Constantin Brinzea în /nror- 
cerea din iad de Nicolae Mărgineanu: „Diploma 
de onoare a juriului“ 


Grup de familie în interior: un cadru din fil- 
mul sovietic Vassa de Gleb Panfilov, cu Inna 
Ciurikova în rolul titular 


521 de pelicule din cinci continente, 
sau cum arată planeta noastră albastră 
văzută prin obiectivul aparatului de filmat 


pretarea actriței americane Jessica Lange in 
filmul englezesc Frances, povestea dramatică 
a actriței americane Frances Farmer (a cărei 
vogă a bintuit prin anii '30). Premiile de inter- 
pretare masculină au recompensat pe Wirgi- 
husz Gryn, bun în rolul unui soldat care vine 
de pe front, într-o permisie, în filmul lui 
Henryk Bielski Pastorala eroică (dar, cu toată 
„biectivitatea o spun, o greaţie ca aceea a lui 
Remus Mărgineanu din Întoarcerea din iad a 
tost superioară ca valoare) şi pe Yoshi Kato 
din filmul japonez Satul natal, în rolul unui 
batrinel capricios şi simpatic. Printre celelalte 
patru distincţii ale juriului se înscrie şi DI- 
ploma de onoare obținută de filmul lui 
Nicolae Mărgineanu,intoarecerea din iad (in- 
spirat dintr-o povestire de lon Agârbiceanu) 
cu Maria Ploae, Ana Ciontea, Constantin 
Brinzea și Remus Mărgineanu în rolurile prin- 
cipale: o frumoasă și dramatică poveste de 
dragoste şi de moarte, a cărei acţiune se pe- 
trece în anii primului război mondial, un film 
de mare rigoare artistică, de o expresivitate 
imagistică ieșită din comun (datorată unui 
operator-artist ca Vlad Păunescu), cu multe 
pagini cinematografice memorabile, cum sint 
şi secvențele frontului, de o valoare compozi- 
țională demnă de relevat. Juriul Federaţiei in- 
ternaționale a presei cinematografice (din 
care am avut onoarea să fac parte) a premiat 
ex-aequo filmele Fără martori de Nikita Mi- 
halkov — un senzaţional „intre patru ochi“ cu 
doi actori formidabili ca Mihail Ulianov şi 
inna Cupcenko — și filmul Demonii in grādi- 
nă de Manuel Gutiérrez Aragon, cu Angela 
Molina și Ana Belen, două actrițe de o fru- 
musețe obsesivă... 


Filmele palmaresului, cum se poate ob- 
serva incă de la prima vedere, se inscriu 
într-o foarte cuprinzătoare arie tematică şi 
stilistică. Dar călătoria cinematografică prile- 
juită de festivalul de la Moscova ne-a prilejuit 
multe alte revelații despre oameni, obiceiuri, 
preocupări şi ... cineaști de pretutindeni, prin 
ħime care n-au încăput pe lista de premii a 
juriului (prezidat anul acesta de regizorul so- 


Fttps:7/Biblioteca-digitala.ro 


vietic Stanislas Rostoţki și avind în compo- 
nența sa personalităţi de prim rang ale cine- 
matograției mondiale, de la scenaristul octo- 
genar italian Cezare Zavattini pină la... sexa- 
genarul lon Popescu Gopo). Da — despre 
multe filme ale concursului propriu-zis se cu- 
vine să spunem cite ceva. Despre Outsiderii, 
de pildă, filmul americanului Francis Ford 
Coppola, o atentă şi pătrunzătoare analiză a 
cauzelor și efectelor delincvenței juvenile în 
America zilelor noastre, scenaristă fiind o 
elevă de 15 ani, Kathleen Knutsen Rowell, în 
a cărei povestire îşi fac loc multe neliniști și 
întrebări, rostite și nerostite, ale lumii de per- 
sonaje adusă pe ecran... Despre filmul aus- 
triac Pietricelele de Lukas Stepanik, în care 
se simte umbra amenințătoare a neo-nazis- 
mului contemporan prin intermediul unei na- 
raţiuni cu multe momente de real interes... 
Despre frumosul fiim canadian Fericire de 
ocazie de Claude Fournier, cu o actriță de 
mare sensibilitate, Mireille Deyglun, povestea 
unor oameni simpli a căror bună credință 
este inșelată și batjocorită... Despre Zappa, 
film danez de Billie August, ai cărui protago- 
niști sint niște „ingeri negri” ca aceia din fil- 
mul lui Coppola, pe care viaţa îi conduce 
spre acte de violență ieșite din comun A că- 
rora aceeași viață aspră și necruțătoare le pe- 
cetluiește cu stigmat tragic destinul... Despre 
un film cu ecouri din rcord“ cum este 
Matiosa, al elveţianului Villi Herman, străbă- 
tut de nostalgia unor locuri, întimplări și vir- 
ste apuse... Şi, în sfirşit, despre un film ca 
Emigrantul de Kollo Sanou din Volta Supe- 
rioară, în care sint înfățișate tribulaţiile unui 
şomer în căutarea de lucru, pornit spre mira- 
jul iluzoriu al Coastei de Fildeș... Festivalul 
moscovit nu și-a făcut niciodată complexe 
din pricina faptului că, pe ecranul său de 
concurs, după un film de Coppola urmează 
un fiim al cineaștilor din Volta Superioară... 
Deschiderea spre lume a competiției este ast- 


fel, intotdeauna, foarte largă, singurul risc fi- . 


ind acela al inegalităţilor valorice, de care n-a 
putut ediția a... treisprezecea a 
festivalului. 


Aplauze copiilor 


Ar mai fi multe de spus despre cele două 
saptămini în jurul lumii petrecute la Moscova. 
Programul a cuprins încă două Sonureuri 
paralele, intrate la rindul lor în tradiție. În ca-` 
drul concursului filmelor pentru copii, o buna 

impresie a produs filmul românesc Saltim- 

bancii de Elisabeta Bostan, care a și repurtat 

de altfel un frumos premiu al juriului de copii 

(prezidat de fata primei femei-cosmonaut, 

Valentina Tereşkova); am participat la res- 

pectiva gală a filmului românesc (in deschi- 

derea căreia a rulat filmul de animaţie Po- 

veste pentru un licurici necăjit de Flori Li- 

ceica), și m-au bucurat aplauzele spontane 

ale copiilor din sală ca și reacţiile acestora la 

momentele de virtuozitate acrobatică ale peli- 

culei, cum ar fi și triplul salt la trapez execu- 

tat de Carmen Galin — aflată printre copiii 

din sală —, „număr“ care ne-a mai înghețat o 

dată respiraţia. De o bună primire la public 

s-au bucurat și cele două filme documentare 

românești prezente în cel de-al treilea con- 

curs al festivalului, acela destinat scurt-me- 

trajelor: Seraliștii de Copel Moscu și Aflaţi 

despre mine că sint sănătos de Adrian 

Sîrbu... În rest... În rest au fost prezenți la 

Moscova cineaști reputați din lumea întreagă. 

Richard Attenborough, cu al său monumental 

Gandhi, distins cu opt premii Oscar, și multe 

alte nume rezonante: Ingrid Thulin, Giuseppe 

de Santis, Juan Antonio Bardem, Stanley 

Kramer, Roman Zaluski, Senta Berger, Ro- 
bert de Niro, Jean Drâville, Nino Manfredi... 
Într-o seară, portarul-cerber al hotelului 
„Rossia” (centrul de destășurare a testivalu- 
lui) nu lăsa să intre un intrus fără ecuson: era 
Raj Kapoor... Mulţi cineaști sovietici repre- 
zentativi au fost prezențe familiare în zilele 
festivalului: Nikita Mihalkov, Grigori Ciuhrai, 
Lev Kulidjanov, Serghei Bondarciuk, Elem 
Klimov; printre ei, Emi! Loteanu, care ne-a 
arătat și ultimul său film, Anna Paviova, o 
biografie romanțată a celebrei balerine ruse 
care a cucerit prin talentul său lumea în pri- 
mele decenii ale veacului nostru... De la To- 
otsie de Sidney Polack (cu inegalabila inter- 
pretare în travesti a lui Dustin Hoffman) și 
pină la Carmen de Carlos Saura (cu minuna- 
ţii balerini Laura del Sol şi Antonio Gades) 
au mai fost multe filme „hors concours" des- 
pre care ar merita să se vorbească pe larg. 
Dar cum pot încăpea, într-un biet articol, 
goua săptămini cinematografice în jurul lu- 
mu 


Călin CĂLIMAN 


13 


0 convertire miraculoasă 


D.. ne gindim bine, Kramer contra Kra- 
mer este o melodramă în accepţia cea mai 
pură a cuvintului. Niciunul din ingredientele 
speciei nu-i lipsesc. Situaţiile sfișietoare 
abundă: o soție își părăsește soțul exact 
atunci cind el obține o promovare profesio- 
nală și vine să i-o anunțe fericit. Ocupindu-se 
de băieţelul său, rămas fără mamă, tatăl ra- 
tează o comandă importantă, nemulțumindu-! 
pe directorul agenţiei unde lucrează. În ciuda 
marei atenţii paterne, copilul suferă un acci- 
dent și riscă să-și piardă ochiul sting. Are loc 
ca urmare transportul în goană nebună la 
spital, intervenţia chirurgicală dureroasă, sal- 
varea, totul într-o succesiune dramatică în- 
cordată. 

Altă lovitură! Mama revine după o absenţă 
de mai multe luni şi-şi revendică, pe cale ju- 
diciara fiul. tatal; concediat între timp, tre- 
buie să obţină cu orice prej o siujba, ca să 
nu piardă procesul. E ajun de Anul Nou și ni- 
meni n-are timp de așa ceva, dramatism teri- 
bil, lumea petrecind şi tatăl disperat, insistind 
să i se dea atunci, pe loc postul. Pe urmă, 
asistăm la proces cu clasicele lui momente 
de suspense. Deși toată dreptatea lumii ple- 
dează pentru părintele devotat, justiţia 
acordă copilul mamei. Kramer face atunci un 
gest de mare elevaţie sufletească: se sacrifică 
pentru ca nu cumva băiatul să fie adus la tri- 
bunal. 

În sfirşit, răsturnarea senzaționalā a situa- 
tiei: tatăl și fiul, muţi de durere, așteptind cu 
bagajele făcute momentul despărțirii. Mama 
sosește și... iarăși surpriză, înțelegind cit de 
tare sint legaţi cei doi, renunţă la drepturile 
ei și-i lasă împreună. 

Sentimentele nobile sint prezente, din 
abundență: devotament părintesc, dragoste 
maternă ireproșabilă (mama vinovată urmă- 
rește dintr-o cafenea învecinată mișcările co- 
pilului), atașament filial înduioșător, înțele- 

şi abnegaţie împinse pină la autojertiire. 
mișcâm într-o lume de sublime virtuți 
contrariate. 

Fatalitatea capătă și ea un cuvint greu, pro- 
ducind cît mai multe coincidențe zguduitoare 
și răsturnări neașteptate de situaţii, așa ca 
bietul părinte urgisit să trezească o maximă 
compasiune. 

Gindindu-ne bine, spuneam, descoperim 
trama melodramei în Kramer contra Kramer. 
Dar ceea ce face din el un film admirabil 
(l-am văzut a doua oară cu o egală încintare) 
este că împiedică o asemenea operaţie min-! 
tală „Ja rece“, devalorizantă. Altfel zis, urmă-/ 
rind filmul sîntem adinc mişcaţi și nu ne 
trece nici o clipă prin cap să-i reconstituim| 
schema melodramatică. 

intervine aici o mare viclenie, care se chea- 


Reintilniri cu filme 
și cu tineri 


Constantin Chiriţă a scris, odată, de de 
mult, un roman în mai multe episoade 
numit Cireșarii. Romanul s-a smuls din 
mină la vremea lui, se mai smulge din 
mină şi astăzi, fiecare reeditare a insem- 
nat o nouă avalanșă de cititori tineri. Este 
— cum ne-am obișnuit să spunem — „o 
carte de succes", care nu se putea să nu 
devină film. Scenariul, semnat de Con- 
stantin Chiriţă și Radu Dumitru, a facilitat 
această translație necesară. lar Andrei 
Blaier, unul dintre regizorii foarte atenți 
la cerințele publicului, pentru care filmul 
de actualitate a constituit o preocupare 
permanentă, s-a grăbit să aducă pe ecran 
povestea de mare popularitate a „cireșari- 
lor“. Revedem acum, duminică de dumi- 
nică, acest serial în multe episoade și ne 
bucură în continuare reintlinirea cu eroii 
tineri ai unei povești frumoase, care aduc 
cu ei farmecul adolescenței, spiritul de 
aventură atit de caracteristic virstei, mira- 
jul secvențelor cu „fata in alb“ şi buna 
dispoziție a eroilor angrenaţi în conflict. 
Încă de ia premieră ne întrebam dacă fil- 


14 


mă artă, în toată puterea cusintului! 

Mi-am pus întrebarea, în ce constă ea ma; 
ales? Sigur, joacă un mare rol în film autenti- 
citatea detaliilor. Dacă situațiile, în mare, sint 
„aranjate“, desfășurarea lor pe scenele ale 
căror martori sintem, e tot timpul plină de 
adevăr omenesc profund. Soţia spune soļu- 
lui: „te părăsesc” și el, vorbind la teleton, în- 
registrează automat cuvintele, fără să le 
acorde vreo importanţă. E un fel de splendid 
joc inconştient cu nenorocirea. Eroina are o 
disperare fără magin în privire, cînd ia liftul 
trădind senzaţia orice clipă de prelungire 
a discuţiei o va face să nu mai plece nicio- 
dată. Tatăl pornește să prepare niște pline 
muiată-n lapte pentru micul dejun al băiețe 
lului, nu se pricepe, își maschează neindemi- 
narea prin tot felul de motivări rizibile, apo: 
ratează complet operaţia. Copilul priveşte 
amuzat și ingăduitor dezastrul, riscind doar 
mici observaţii critice (rolurile intre tată şi fiu 
s-au schimbat cu un fin etect comic). 

Nenumărate asemenea amănunte umplu 
secvențele de reacţii omenești adevărate, cu 
o finețe psihologică rară, cuceresc atenția 
noastră, ciștigindu-ne. 

Contribuie, bineînțeles, și factura modernă 
a naraţiunii, rapidă, discontinuă, fragmentară, 
fără insistențe explicative, lăsind În culise, 
prin sărituri abile, cusăturile cu aţă albă ale 
melodramei. Nu e lijabilă deloc nici dră- 
qâlășenia pe care o păstrează copilul şi cind 


se supără sau face pe mofturosul, iar chipul 
puțin zănatec al mamei sugerează de multe 
ori iritabilitatea maladivă din psihicul! ei. 
Dar reușita filmului se află în buzunarul ex- 
traordinarului Dustin Hoffmann. E! izbutește 
turul de forță, să facă melodrama pertect cre- 
dibilă, conferind o inimaginabilă autenticitate 
situaţiilor nenorocite în care o intrigă cam 
puerilă îl pune mereu. Dustin Hoffmann ştie 
să întruchipeze ca nimeni altul pe omul sim- 
patic şi păgubos, fără complexul staturii sale 
scunde (cine a văzut filmul Agatha imi va da 
imediat dreptate), patetic doar în privirile sale 
catifelate, chiar şi atunci cind gesticulația 
| personajului dornic să-şi afirme autoritatea 
devine uşor comică 
Actorul acesta formidabil e un bărbat râ- 
mas pe jumătate copi! şi, refuzind să pară 
+matur, sau mai corect spus, cit poate fi de 
vulnerabil, înfruntă vitejește asprimea sufie- 
tească a celorlalți, depunind eforturi induio- 
şătoare ca să le semene. i 
Facultatea naturalā, prin care comunică el 
permanent cu sufletul infanti i-a permis să 
tacă dintr-un rol de melodramă o interpretare 
actoricească antologică și să dăruie filmului 
o reală și mișcătoare noblețe omenească. 


Ov. S. CROHMĂLNICEANU 


Dintr-un rol de melodramă, o creaţie actoricească 


antologic 


mul izbutește să reediteze succesul de 
public pe care l-a avut această carte, una 
dintre cele mai populare scrieri adresate 
virstei tinere. Întrebarea noastră de atunci 
îşi păstrează actualitatea. Dar nu putem 
să nu recunoaștem că acest serial, născut 
dintr-o comandă socială, pentru că ado- 
lescenţii și l-au dorit și l-au reclamat, 
acest serial tineresc prin definiţie, are o 
adresă foarte sigură, care-l va conduce 
spre destinatarii săi de drept şi de fapt 
încă mulţi ani de acum înainte. Revedem, 
așadar, acest serial cu personaje tinere, îl 
revedem cu plăcere, și ne gindim că cine- 
matografia noastră a avut şi va avea me- 
reu nevoie de astfel de filme, pentru că 
filmele de tineret sint atit de puţine şi inc- 
cidentale. Meritul serialului, dincolo de 
aceste consideraţii colaterale, este de a fi 
adus în atenţie publică personaje îndră- 
gite de beneficiarii săi cei mai autorizaţi, 
şi poate că argumentul cel mai bun în fa- 
voarea filmului, şi în favoarea reprogra- 
mării lui, îl constituie replica unui mic 
prieten de cîțiva anișori care mi-a spus 
într-o duminică dimineaţă că nu poate 
veni la ștrand pentru că stă acasă să vadă 
Ciresarii... 


„Întoarcerea lui Magellan“ 


La vremea premierei lui, acest film de 
Cristiana Nicolae mi s-a părut a fi unul 
dintre cele mai frumoase și poetice filme 
inspirate din anii luptei ilegale. Au trecut 
anii, regizoarea a confirmat doar parțial 
calitățile care au stat la baza filmului ei 
de debut, dar acum, cind am revăzut fil- 
mul pe. micile ecrane, nu mai am nici un 
dubiu: Întoarcerea lui M — în care 
joacă Viadimir Găitan, Cornelia Gheor- 
ghiu, George Motoi, Radu Beligan şi alții 
— este un film din familia acelora care 
s-au priceput să redea nu numai atmo- 


https://biblio 


Dustin Hoffmann 


în Kramer conu Kramer 


sfera de epocă a timpului rememorat ci și 
poezia luptei revoluționare. Operatorul 
acestui film de ieri se numește Dinu Tã- 
nase. Dar nu pot să cred că toate calită- 
tile poetice (evidente şi în imaginile iri- 
zate ale filmului) aparțin doar acestui 
operator care şi-a confirmat ulterior Vo- 
caţia reaizorală. Regizoarea avea o incli- 
nație specială pentru filme de factută rea- 
list-poetică, insuficient pusă in valoare de 
filmele pe care le-a realizat în continuare 


„Simpaticul domn R“ 


Prima constatare care se impune, după 
ravederea filmului pe micile ecrane este 
tonică în felul ei: filmul acesta de ieri, 
care a înregistrat o seamă de clișee și de 
poncife ale genului polițist. ne amuză azi 
„fără menajamente“. Despre spionii care 
se plimbă ca vodă prin lobodă, despre 
ochelarii care fotografiază, despre bri 
tele care ucid, despre scaunele cu explo- 
ziv, deci, numai de bine... Ştefan Traian 
Roman a încercat el să se încrunte la vre- 
mea respectivă, să dea un ton grav actiu- 
nii „jamesbondiste” care stă la baza fi- 
mului, dar timpul a estompat toate aceste 
„fiduri”, și filmul a devenit o glumă, chiar 
dacă intenţiile realizatorilor au fost altele. 
Ca în multe alte filme vechi pe care le re 
vedem peste aniimpresionantă rămine ti- 
nerețea actorilor. Din nou. timpul șterge 
ridurile săpate tot de el de-a lungul ani- 
lor. Şi Mihai Pălădescu, Gilda Marinescu, 
Victor O nu, Emil Hossu și ceilalţi vin 
spre noi, din filmul de ieri. ca niște su- 
blime imagini dintr-o tinerețe a noastră, a 
tuturora, care încercam să luăm în serios 
Simpaticul domn R la vremea respectivă, 
fără a bănui câ vom îmbătrini vreodată... 


Călin CĂLIMAN 


Eca-digitala.ro 


In memoriam 


Petruţ... 


C. cit cineva îți e mai apropiat, cu atit 
mai incredibilă îți pare dispariția sa. Cum să 
cred că de acum înainte, mergind pe stradă, 
ei n-o să mă mai bată pe umăr, pentru ca, in- 
torcindu-mă, să-i întîlnesc zimbetul prietenos 
de pe chipul luminos? Cum să cred că de azi 
încolo nu-l voi mai putea întilni pe unul din 
culoarele Buftei indreptindu-se spre platoul 
de filmare și sărind să te imbrisișeze cu bu- 
curia unui copil, așa machiat și îmbrăcat în 
hainele personajului? Pentru că, pe lingă o 
bonomie care nu putea inșela fiindcă nu era 
afectată prin cuvinte, sinceritatea şi franche- 
tea cu care iubea ori disprețuia pe cineva, 
stăteau la baza acelor trăsături din care se 
hrănea și arta lui. El nu putea să mimeze un 
sentiment, pentru că avea nevoie ca aerul să 
fie stăpinit de acel sentiment. De aici puter- 
nica lui credință în premisele personajelor 
cărora le-a imprumutat nu numai trăsăturile 
exterioare lui, dar și ceva din singele inimii 
saie şi ceva din gindurile lui despre viață 
Desi nu facea parte din acea categorie. de 
actori gata să-ţi declare .. am făcut filmul 
cutare”, pot spune cu mina pe inimă ca cei 
puțin două din cele trei filme la care am lu 
crat impreună, au fost posibiie datorită crea- 
tiei lui. Ce ar fi putut să insemne filmul meu 
de debut, Secretul citrului fără Petruţ, în rolu! 
caporalului Ulea, şi mai ales cei de-al doilea 
fiim al meu, Tudor, fără creaţia lui în rolul ` 
eroului de la Vladimiri? În pofida unor licențe 
şi abateri de la istorie pentru a relieta prin 
ficțiune o idee sau alta, milioane de oameni. 
şi in special tineretul, au început să creadă în 
ipostaza filmului și in veridicitatea de trăire și 
simţire ale personajului lui Petruţ. Lucrind 
cot la cot cu noi, ei n-a fost actorul care să 
vină la filmări între un spectacol la teatru şi 
lucru la alt film. Încă din perioada de ea 
tire s-a atașat nouă, străbătind cu noi nia 
în lung și în lat, de sus, din munții Gorjului, 
de la Novaci și pină jos, la Dunăre, la Dăbu- 
leni. Oriunde am lucrat apoi, Oltenia primea 
cu căldură echipa noastră de filmare datorită 
prezenței lui Petruţ în al cărui personaj iden- 
tificaseră pe eroul ridicat cu peste o sută de 
ani în urmă, ridicat dintre strămoșii de pe pă- 
mintul lor oltean. Un bătrinei venit de sus din 
munți ne însoțea peste tot cu traista lui 
enormă in care se găsea mereu caș și puțin 
plai cu care-l adăsta pe „domnu' nostru Tu- 
Deşi a avut prestații remarcabile și în tea- 
tru, Petruţ a fost prin excelenţă actor de film, 
devotat filmului, cu aplicație și vocaţie, cu un 
mare interes de a se exprima prin. film, cu 
două trăsături esenţiale unui actor de film: 
capacitatea firescului care. provenea din ma- 
rele său respect pentru adevărul de viață 
transfigurat artistic și expresivitatea de 
prim-plan care nu se reducea la zona fa- 
cies-ului, adesea o mină în cadru sau numai 
în ochi în compoziția cadrului putind fi la fel 
de puternice în expresie ca fața în întregime. 
La toate acestea se adăuga o voce admirabilă 
nu numai pentru factura de registru grav, ci 
şi pentru bogatele-i posibilităţi de expresie. 
Cu intuiţia adevăratului artist, în ultima parte 
a activităţii sale artistice, Petrut părăseşte 
emploi-ul „eroului pozitiv“ și, incepind cu fil- 
mul „Fraţii“ al lui Mircea Moldovan, trece la 
rolul cu puternic caracter de compoziție, în- 
tre care personajul Dometie din filmui Clipa 
al lui Gheorge Vitanidis, este o creaţie de 
forță şi expresie dramatică. 

lată numai citeva din jaloanele unei vieţi 
artistice de trei decenii pe care le evoc prin 
memorie (alţii ar mai putea adăuga inzecit), 
jaloane care fac din Petruţ Emanoil! o ființă 
atit de vie, incit continuă să pară incredibil că 
ei nu mai este aici și acum, printre noi. Ne 
rămin, însă, filmele cu personajele interpre- 
tate de el. Oricind aceste personaje revăzute 
pot face ca Petruţ să fi rămas mai departe cu 
noi. 

Lucian BRATU 


Un as al firescului, 
un actor de film prin excelenţă 


M. mai dificilă decit evidenţierea ci- 
torva filme dintr-o stagiune este încercarea 
de a descifra oarecare linii de continuitate, 
de la un an ia altul. Pentru că perspectiva cri- 
tică are într-adevăr nevoie de reveniri la til- 
mele tocmai comentate în cronici, are nevoie 
de un consens asupra virturilor unui an, dar 
aceasta este numai o parte și poate nu cea 
„mai Votare din efortul prin care am putea 
dobindi o conștiință de sine mai limpede a 
filmului românesc. 

Ce-i drept, nici o prea mare extindere a pe- 
rioadei discutate, in variantele care se in- 
cearcă uneori, nu aduce multe foloase. E 
ușor să glosezi, de pildă, despre „satul româ- 
nesc în filmul românesc”, ajungind repede la 
Destăş care a intrat oarecum în clasi- 
citate, pentru a face apoi citeva însemnări va- 
labile pentru trei decenii deodată, luate la un 
loc. Privirea globală a unei lungi liste de 
filme, estimările de ansambiu ale curbei as- 
cendente sau descendente, cu aprecieri de 
altitudine din zborul păsării, ne lasă, în fond, 
la locul de unde am X 

Privite la scara 1:1, de la nivelul staturii 
noastre, proporția lucrurilor se schimbă, ele 
nu mai sar în ochi cu ușurință, De: urarea 
nu se mai zărește dacă ne punem astăzi pro- 
biema filmului din lumea satului, iar observa- 
tiile pe care je facem asupra reperelor pro- 
xime sint mai puţin comode. 

Care au fost, în 1983 și în anii imediat an- 
teriori, filmele de actualitate cu tematică să- 
tească? Însăși citarea unor titluri întimpină 
dificultăți, să zicem metodologice, începind 
cu rezerva față de ideea întocmirii de liste. 
Apoi, nu toate filmele a căror acţiune nu se 
petrece în mediul urban au o tematică să- 
tească ș.a.m.d. Totuși, rezumindu-ne la primii 
ani '80, am putea discuta, in această ordine 
de idei, Casa dintre de Alexandru 
Tatos, O lacrimă de losif Demian 
(ambele din 1980), Întoarcere la dragostea 
dintii... de Mircea Mureșan (1981), Rămin cu 
tine de George Cornea (1983). 

Frecvența fiimeior de acest tip ar fi, în me- 
die, de un titlu pe an. Cu aite cuvinte, aproxi- 
mativ a 25-a parte din atenția caselor de 
filme a fost consacrată în anii trecuți unor 
pelicule care pot sta — prin problematică, ti- 
pologie. ambianţă etc. — sub semnul acestei 
zone tematice. În calcul intrind și colabora- 
rea cu Televiziunea la Casa dintre 
pentru că altminteri, gradul de participare a 
celor patru case de filme la definirea acestei 
dimensiuni din profilul doritei noastre școli 
naţionale de film, ar fi tost și mai scăzut. Ar 
rămine fiecăreia, ca să epuizăm statistica, 
mai puţin de un film cu acest profil la patru 
ani o dată. 

În ce măsură numărul şi frecvența intere- 
sează într-o discuție despre calitatea artistică 
și valoarea filmelor? Răspunsul la această în- 
trebare poate fi tranșant, dar nu unic. Dacă 
ne referim la cele patru titluri citate și la fil- 
mogratia autorilor lor, răspunsul ar suna de 
fiecare dată altfel. 

Deși Alexandru Tatos e departe de a fi un 
frecventator asiduu al tematicii sătești, deși 
Casa dintre cimpuri este pină la această oră 
singular în filmografia regizorului — celelalte 
lucrări pe care le-a semnat sint eminamente 
citadine — această unică descindere în sfera 
discutată s-a soldat cu un bun film de dezba- 
tere și de observație asupra unui univers sau, 
mai modest spus, a unui perimetru uman și 
social în care caracterele și crezul lor creativ 
se confruntă” astăzi cu unele din praen 
cele mai caracteristice ale societății noastre, 
pe plan psih ic, etic, civic, sociologic. 

O lacrimă de fată este primul film semnat 
autonom de losif Demian, ca regizor, incit 
s-ar putea spune că nici lui nu i-a trebuit un 
repetat exercițiu în branșă, pentru a da un 
film situat nu doar deasupra mediei, ci la 
cota maximă a anului respectiv. E de presu- 
pus că exercițiul s-a consumat interior, cu 
anticipație, în lucrările de operator sau în 
scenaristica inedită a noului regizor. Acest 
debut eine a afirmat un autor pentru 
care sat 


existențial, în care sau din care instrumentele 
artistului modern pot găsi și crea materia 
unui act grav, elevat, de conștiință și de artă. 


~ Mircea Mureșan, regizor cu o platformă 
proletară sobă. pare la rindul său să se 
dentifice cu eroul filmului Întoarcere la dre- 
goetea Prin viziunea și tratarea 

mată filmului, cineastul îm, te într-un 
fei nostalgia, sentimentul imposibilei întoar- 
ceri pe care le încearcă fiul 


trăite de familie. Prea muite 
date din structura și realizarea filmului se 
oferă în acest sens analizei, pentru a nu fi ca- 
zui să revenim asupra sa, intrucit ne aftăm 
tocmai, în fața unei demonstrații implicite 


din nou despre filmele românești 
dedicate satului 


Gitadini, rurali, 


e într-adevăr un univers, un spaţiu ; 


Puncte de vedere 


dar nu suburbani 


sensul că, împreună, pot să dea o explicație 
cuprinzătoare a stării de insatistacţie pe care 
o încercăm față de tabioul, atit de modest 
irina Da ka ului şi-a di 
Afinitatea față de lumea satului ş ove- 
Frecventarea dit-o Mircea Mureșan încă de la Răscoala 


zor, ci de natura înzestrării artistice a realiza- 
torului, în raport cu tema și genul în cauză. 
Există o întreagă categorie a producţiilor de 
gen — de la filmele de acţiune şi spectacu- 
lare, pină la cele utilitar-publicitare, cu un 
sector distinct la Buftea — accesibile unui 


. (1966), care rămine lucrarea sa cea mai profesionist mediu, ambițios, învățat să facă 
temelor importante bună. O lume prin care regizorul, asemeni | filme și care poate, de pildă, dacă nu să stră- 
f ă Sind in Cina. pengteaial omi IURI, Ou ei un | e on Rica aaa are Pre: 
cind în cind, tan: , cu u -un film sau unul de pri 
este foarte necesar ? fiim de gen (Împuşcături sub ciar de lună — | tecția muncii. i 


Dar este imprudent și inoportun ca un bun 
meseriaș să se hazardeze și să persevereze, 
după un eșec, în a se confrunta cu o tema- 
tică și cu dificultăți ideatice și creative de an- 


i 19 retrospectiv (lon — 1980). Evenimente 
dar nu suficientă. capiat su produs însă în absoma a. de 
: : unde și dificultatea a restabili priza realu- 
Mai e nevoie lui, măsura infinitezimală a lucrurilor și stări- 
. d t lent lor, coua unui sila si - unei comuni- e ara celor pe care » sa în vedere pa 
4 cari e ive cu această lume afină. Dominanta f%Simi presta! este ÎN a registru cu to- 
ŞI e tale in. Întoarcere la dragostea dintii... e o fotoge- fiul ml she e Lucru resimţit dealtie! și de 
Nu numai talentul nie exterioară, datorată excelentului operator | autorul filmului Rămin cu tine, care însă, pe 
pori MIRA ard Dare ni se pan să Kopra mâsură ce yes să obțină mai mult, peer se 
d 2 o tentă artificială, improprie problematicii se- | im te în inadvertenţe. spra, 
de a vedea realitățile. PER erae Pantene pi an ia 
. . autor al regizorului, poate cumva autobiogra- | ginea realistă și frustă a satului, refuză foto- 
ci mai ales talentul fic. genia standard, vede curtile noroioase, vede 
P Unele secvențe sint străbătute de un real fior | mașinile uriașe înotind sub ploaie pe terenuri 
de a avea o viziune emotiv, atestind profunditatea intuiţiilor regi- | desfundate, vede mai ales caractere măcinate 


zorale — vezi sosirea în casa părintească. | de contradicții, dacă nu chiar pervertite, de la 
roprie Dar altele iau turnura unui ceremonial diluat | simpli cooperatori mai mult sau mai puţin 
p şi verbios: declarațiile pe drumul spre cimitir, | bișniţari, pină la șeti de fermă sau de CAP 


mai mult sau mai puţin integri, fără a mai 
vorbi de „nea Alecu“ de la oraș, cu matrapaz- 
licurile și cu costumaţia sa, în cele din urmă 
in dungi. Toate acestea nu reprezintă un de- 
tect, dar nici un merit. Defectul e că, deși ve- 
de atitea lucruri, regizorul nu are despre 
toate acestea o rar mi = Astfel, pres- 
x tația sa ambițioasă devine ultragiantă, atita 
importanței pe care o are frecventarea sau i timp cit asemenea premise dramatice nu sint 
slaba frecventare a unui registru tematic. convertite în artă şi eșuează în contuzie in- 

În ceea ce privește ultimul și cel mai recent „A formă, în complezenţă ieftină, într-o indigni- 
dintre titlurile citate, Rămin cu tine, întreba- i tate afișată revuistic: vrind să fie corosiv, fil- 
rea pusă din capul locului nu e de actuali- mul e doar vulgar („O duci în grădină, o răs- 
tate. Acestei întrebări — dacă revenirea con- torni și gata-i nunta“), autorul riscă licențio- 
stantă asupra unei zone existențiale este utilă sul, dar nu obţine decit penibilul (tinăra fe- 
pentru rezultatul valoric dorit — i-am propus, meie care traversase ulița la bărbatul vecin, 
in speţă, un răspuns — negativ — acum cinci dar e trimisă înapoi, sub ochii celuilalt iubit, 


ani, în cronica filmului Din nou impreună 4 s cu tot cu bucatele aduse plocon), vizează 
i ambiguitatea, însă consacră fără voie promis- 
ù 


H HA toasturile prelungi de la masā, conversațiile 
asupra realității din grădina anexă, vizita la stină, cu cintece 
de inimă albastră aduse de la oraș și filmate 
da capo al fine; apoi întiinirea după 15 ani 
cu colegii de liceu, care urma să devină un 
nod dramatic al filmului, dar în timpul căreia 


(1978), semnat de același regizor, dedicat 

cuul (împăcarea tuturor în final). Nu de dra- 
gui unui univers mioritic imaculat sau al unor 
conveniențe de vitrină festivă suferim văzind 
| filmul, ci datorită substituirii tuturor viziunilor 
| posibile printr-un gust a! selecției și al accen- 
telor care nu e nici citadin, nici rustic. e un 


aceleiași categorii tematice, într-o formulă de 
gen identică și cu o manieră comună în dis- 
tribuție. Mai multă consecvență nici nu se 
poate cere, mai ales dacă observăm că ea 
porneşte chiar de la titluri: Din nou impre- 
ună, Rămin cu tine... Sint titluri de romanța 


suburbană întirziată, o sugestie care nu rå- O viziune de mare forță artistică tapaj industrios de pretenţie intelectuala, re- 

mine la nivelul titlurilor, ci coboară în sti l â t cu lipsa de sens și de funcționalitate 
V urilor, în struc- a satului românesc de la înce semna uncți 

tura lucrărilor; o viziune care nu e nici a lo- x z i OES de la începutul | artistică. 

cului, a satului, nici a orașului asupra satului, veacului. Un film de referin Riscul cel mai mare este de a compromite 


ci una intermediară și degradată. Răscoala de Mircea Mureşan cu în acest mod realismul și accesul artei la as- 

Citeva remarci mai concrete s-ar cere for- Ilari Ciobi pectele dramatice ale realității, sub draperia 
mulate despre Întoarcere la dragostea dintii arion Ciobanu cărora asemenea tentative pseudoartistice 
și Rămin cu tine, nu numai pentru că ele sint trebuie prezentate drept ceea ce sint. De vină 
mai recente, ci pentru că O lacrimă de fată și nefiind subiectul sau personajele, nici realis- 
Casa dintre cimpuri s-au bucurat de o mult mul, nici sordidul sau sublimul, nici uritul sau 
mai mare preocupare din partea criticii, întru- frumosul — categorii la fei de legitime — ci 
nind un consens — nu şi unul care să deter- inadecvarea dotării proprii la permisele 
mine frecvența lor pe ecrane, acesta e cu to- tematice — una dintre manifestările cele mai 
tul alt aspect, al aceleiași probleme, dar al al- nocive din cimpul artei, care se întîmplă să 
tei competențe. Despre Întoarcere la dragos- fie și lăudate. 
tea di „ şi Rămin cu tine s-a scris mai pu- 
țin și destul de indecis. Ele inspiră observații 
diametral opuse și totuși complementare, in 


regizorul pierde- oarecum din vedere eroii 
principali; de unde un hiatus dramaturgic, ur- 
mat de reacțiile simulate ale celor doi, care 
s-au regăsit pentru a se despărți. 

La cealaltă extremitate, în Rămin cu tine, 
wem de-a face cu un operator, care şi-a asu 
mat, funcția de autor. De aici o primă diti 
cultate, o mare și frecventa problemă care 
depășește discutarea acestui film. Nu e vorba 
de accesul operatorilor la calitatea de regi- 


Valerian SAVA 


Un film de dezbatere e totdeauna un film de caracte- CER 
re: Casa dintre cimpuri de Alexandru Tatos, cu Mir- Imposibila... Intoarcere la dragostea dintii... de Mir- 
cea Diaconu şi Amza Pellea cea Mureşan, cu Rodica Mureşan şi Costel Constantin 


https://biblioteca-digitala.ro 


Filmul, 


„Rocky“ (Stallone), Travolta şi doua 


muzici, 


două, pentru a doua „febră de simbătă seară" 


cronica 
subiectelor 


0 febră care nu încetează 


decreta o stare de eșec. 
„Tot aşa — declara Stallone — mi s-a in- 


De la Dallas la Atlantis 


Patrick Duffy... 


timplat cu „Un tramvai numit dorință“. 
gindeam că 


tuturor lor). 
lume nu se învirtesc mai mult de 15 
Shakespeare le-a tratat pe toate. Așa 


Rocky („foarte tirziu mi-am 
ce măsură lumea m-a asimilat 


cronica 
science-(non) 


ficţiunii 


Omul de pe Terra 


ih 


i 


îi 


Un rol 
dus pină la ultimul fir 


ndenta informaţie care a înconjurat 
laureat al „Ostar-ului“ '83, d 


ţ 
ERa 


TIR 


af 


nea îi 
rioși mă înconjurau, urmărindu-mi fiecare 
gest“. Pereţii camerei lui erau tapetați cu fo- 
tografii mărite ale lui Gandhi; actorul cunoș- 
tea, cu ochii închiși, fiecare unghi al feței 
adormea ascul 


Aceasta m-a învăţat plus despre 
Gandhi... Văzind încăpăţinarea cu care 
vroiam să-i semăn, toți și-au manifestat sim- 
patia lor“. Și urmează — în interviu — un epl- 
sod revelator: „Trecind printre ei, țăranii 
vroiau să-mi imbrățișeze picioarele: îi rugam 


să se ridice. Aşa îi ruga și Gandhi; ie zicea 
„Nu sint un sfint, sint doar un actor“. (Este 
exact sfatul, relatat tot de Kingsiey, pe care 
Pandit Nehru i l-a dat, în 1962, regizorului fil- 
mului, sir Richard Attı h, primindu-l 
în audienţă, atunci, cind abia se născuse 
ideea unui film despre Gandhi; în clipa cind 
regizorul era gata de plecare, Nehru l-a in- 
tors din drum, cu un ultim sfat: „Oricum aţi 
face filmul, nu-l prezentaţi ca pe un zeu”). 
„Aceea care m-a învățat — continuă actorul 
— cum să bat inul, o bătrină care-l cunos- 
cuse pe Mahatma, mi-a zis într-o zi: „Oh! e 
de necrezut cum semeni cu Bapu (N. r: nu- 
mele lui Gandhi, ca părinte ale naţiunii). Îţi ţii 
capul ca el, ai ochii şi felul lui de a sta incor- 
dat... Am fost zguduit“ — recunoaște actorul, 
cu necesara concizie. 


Rubrica 
«Filmul, document al epocii -— 
Documentul, sursă a filmului» 
este realizată 
de Radu Cosașu 


Cind Gandhi cerea ziariştilor 
sā invețe a bate cinepa (Ben 
Kingsley şi Candice Bergen) 


careva de pe vreo „planetă a gi 

mai știe pe undeva ce înseam 

mină ridicată în semn de prietenie? Sau se 
vor uita la aceste imagini, cum se uită cele 
mai inteligente ființe de pe Terra la Omul din 
Atlantis — ca la o trăsnaie în plus printre cei 
14 pulsari? 


„ȘI mesajul trimis de pe 
Terra gravat pe sonda Plo- 
neer 10 


banda 
sonoră 


Despre Kafka și Dickens 


Ernesto Sabato, scriitorul argentinian de 
primă mărime în constelația literară a conti- 
nentului sud-american care fascinează, pe 
bună dreptate, critica, azi — cunoscut și la 
noi prin acel extraordinar roman „Despre eroi 
şi morminte“ (Editura „Univers“, 1973, tradu- 
cere; Aurel Covaci) — discută ecranizarea 
pentru televiziune a nuvelei lui Kafta, „Meta- 
morfoza“, realizată de o echipă de teleaști 
francezi. Kafka, alături de Van Gogh, a fost 
definit, cindva, de Sabato, ca unul din „părin- 
ţii severi dar atectuoși care veghează asupra 
sufletului tău“, iar romaneie sale „sint o már- 
turie dintre cele mai profunde despre lumea 
contemporană; ele ne dau csea ce Sartre nu-, 
mea totalitatea concretă a omului“. Dar în ce 
privește filmarea „Metamortozei“ — nuvela 
celebră în care eroul se trezește de dimi- 
neaţă, în pat, ca gindac — Sabato are obiecţii 
care sperăm să stirnească spiritele multor ci- 
netili; ele pornesc chiar de ia ecranizarea 
vestită a „Procesului“: 

„Te gindești la nenumăratele reverberaţii 
obținute de Kafka dintr-un cuvint atit de uzat, 
de clișat, ca acest „proces”. Şi după aceea 
vezi filmul iui Orson Welies. Cum să nu fii 
dezamăgit? Kafka creează o atmosferă prin 
puterea literaturii. Ce poate face un aparat de 
filmat, oricit de bun ar fi, în fața unei aseme- 
nea bogății? A adapta un roman — ce expre- 
sie sinistră! — înseamnă a-l reduce la condi- 
tia de foileton. „Metamorfoza“, la televiziune. 


cinefilia 
ca text 


Cronica surisului: 
„Vraciul“, la București 


Un text încintător ca inteligență și culoare 
ironică ne trimite A. u (str. Emil Bodnăraș 
nr. 43 A, bl. 33, ap. 3, București) pornind de 
la filmul polonez de mare succes la noi, Vra- 
ciul. Cronica noastră se simte veselă şi ono- 
rată de asemenea colaborări, răminind des- 
chisă și altor cinefili dornici să alieze atit de 
inspirat cultura cinematografică și umorul: 

wi este o melodramă dar una bine fă- 
cută, Pentru un amator de cinema, un fiim 
bine lucrat este o plăcere, indiferent că este 
vorba de un film de idei, de o comedie, de un 
fiim muzical sau chiar de o melodramă. Vra- 
ciul, cu mici modificări, ar putea satisface 
pretenţii dintre cele mai diverse. Mi-am per- 
mis să o citeva asemenea modificări. 
Variantele rezultate le propun celor interesați. 

Varianta pentru un regizor de tip Tarkovski. 
Bătrinul doctor amnezic colindă Siberia. Pri- 
lej pentru a-şi aduce aminte, ca prin ceață, 


de o copilărie tandră şi obidită. Spectatorului 


Documentul.sursă a filmului 


mi se pare și mai riscantă. imaginea va ucide 
toate cuvintele. 

— E o fatalitate? 

— Dickens în cinema rămine excetent fi- 
indcă toate cărţile lui sint pline de fapte con- 
crete. Dacă Dickens ar trăi azi, e fără îndoială 
că ar face scenarii de cinema — sau de tiele- 
viziune“. í 

Şi o notă specială venită prin asociație: am 
mai scris odată, aici, că Gabriel Garcia Mar- 
quez considera primul paragraf al „Metamor- 
tozei“ drept cel mai izbutit început de po- 
veste scris vreodată de un prozator. Sabato 
susține că n-a citit nimic din opera columbia- 
nului, laureat al premiului Nobel: „Nu cunosc 
opera lui Marquez... N-am timp să citesc 
scrierile tuturor contemporanilor mei... E im- 
posibil să citeşti totul. Nu descopăr decit 
ceea ce bănuiesc că e important pentru des- 
tinul meu“. 


Despre muzică şi țipete 


Foarte rău, dacă nu ştiţi cine a Luciano Pa- 
varotti. În citeva emisiuni ale „sfirșitului de 
săptămină“ și ale „Mondovision“-ului, am 
avut prilejul să ascultăm vocea acestui „nou 
Carusso”, apariție de proporții fabuloase și 
farmec copleșitor, cum n-am mai văzut nicio- 
dată, cu ochii și urechile noastre. Aceeași 
ziaristă de la „Le Nouvel Observateur” care a 
stat de vorbă cu Sabato, i-a întrebat pe Pava- 
rotti dacă îi este frică, pe scenă, cind cintă: 

„ingrozitor! Pianistul se poate încredința 
pianului său, violonistul — arcușului. Dar un 
cintăreţ, ce ştie el despre vocea lui? Cum va 
suna? Din fericire, cînd cint, frica îmi trece. 
Plăcerea mă face fericit, îmi dă elanul să mă 
dăruiesc. Și cu cit sint mai întricoșat, cu atit 
mă drămuiesc mai puțin“. 

Pavarotti mai are o idee senzațională, pe 
măsura vocii sale: că cea mai perfectă de- 
monstraţie a unei tehnici respiratorii se gă- 


nu-i va fi clar dacă este vorba de copilăria 
vraciului sau a tinărului conte. Narațiunea va 
fi presărată cu simboluri felurite. Clopote, 
zboruri planate, duhuri. oglinzi, icoane: Sim- 
bolurile vor lăsa spectatorul într-o stare de 
nedumerire totală. Nedumerire ce va produce 
o puternică satisfacţie intelectuală și estetică. 

Varianta italiană: Piedone, vraciul fără frică. 
În rolul titular, Bud Spencer. Bătrînul medic, 
părăsit de nevastă. va fi atacat de cei trei 
bandiți pe care-i bate îngrozitor. Filmul va ur- 
mări, într-un stii neorealist, destinul crud al 
celor trei tiihari deveniți amnezici. 

Varianta psihologică pentru regizori de tip 
Bergman, Antonioni, la nevoie, Resnais. Su- 
biectul rămine același, dar povestea cu vra- 
ciul, cu vindecările și dragostea, rămine in 
planul doi. Scenariul se va concentra asupra 
văduvei (nora morarului), cea care face o pa- 
siune pentru bătrinul medic bărbos. Filmul va 
trata exhaustiv stările de stress ale femeii sin- 
guratice, în floarea vîrstei. În cele din urmă, 
văduva face o nevroză, caz medical ce depă- 
ae fea competența vraciului, prin excelență 
chirurg. 

Variantă de actualitate pentru producția 
autohtonă. Pentru satisfacerea planului tema- 
tic, vraciul poate fi transformat în inginer mi- 
ner, nu va fi bătut, nu va fi amnezic, dar va fi 
transferat în interesul serviciului din ramura 
carboniteră în cea neferoasă. La noul loc de 
muncă, va întiini o tinără și frumoasă ingi- 
neră ce i-a fost cindva elevă la cursurile se- 
rale. Va asista îndurerat și neputincios la dra- 
gostea ei fără de noroc pentru un tinăr de 
condiție superioară (eventual, ospătar). În ti- 
nai, tinăra e operată cu succes la ju- 
detean, după un accident de Mobră“. 


„azi, probabil, Dickens ar fi scris pentru televiziune! (Sarah Mills și Mi- 
chael York ìn Marile speranțe) 


sește în țipătul unui nou-născut: „Am avut 
trei bebeluşi și i-am ascultat cu atenție! Țipau 
tot timpul și cu tot atit: forță. Fiindcă respira- 
ţia lor — reglată de diafragmă — era per- 


tectă. Cind un om cîntă, el se supune variații- 
lor muzicii. se emoţionează, gindește și, de- 
seori, respiră mai puţin natural. De aici difi- 
cultatea de a cinta“. 


e Festival Michèle Morgan, la un cinema 
parizian: „Cheiuri în ceață”, cu acel Jean Ga- 
bin care-i ne: „Ai ochi frumoși, știi asta?” 
cu Gérard Philipe în Marile manevre și 
Hoșii, — în timp ce prietenul ei, Gérard Oury, 
cunoscutul regizor de mare succes, împreună 
cu fiica lui, scenarista Danièle Thompson, lu- 
crează intens la un serial pentru televiziune. 
cu Michèle Mo „ în rolul unei femei ener- 
gice, pline de viaţă și veselă, cum mulți încă 
nu și-o închipuie pe aceea care, cindva, purta 
o beretă neagră, trasă pe ochi, lăsînd în su- 
fletele tuturor bărbaților doar o grea melan- 
colie: „Nu știu de ce publicul păstrează des- 
pre mine o imagine hieratică, statică și dra- 
matică. N-am jucat însă doar victime și femei 
nenorocite... Şi pe urmă po! fi și vesel şi me- 
lancolic, nu? Misiunea artistului este să ui- 
mească“. 


* inainte de a desni artistul binecunos- 
cut, Raf Valione a jucat fotbal de mare com- 
petiție, inter dreapta în echipa Torino. În 
1938, Vallone a disputat finala Cupei !tatiei, 
Torino pierzind cu 1-2 în faţa lui Juventun 


© S-au prăpădit: Kay Gable, la 66 de ani, 
ultima soție a lui Clark Gable; Pierre Richard 
Wilim, la 87 de ani, junele-prim al filmului 
francez dinainte de război; André Coutant, la 
76 de ani, inventatorul camerei ușoare de 16 
şi 35 mm, care a revoluționat tehnica filmării. 


unei reclame ru apa de toa- 
şi Galle”. poză mare a lui 
or solitar, ciştigă- 

tor în al „Drumului Romului“, aflat aici, 
în genunchi, destins, pe puntea vasului său 
cu pinze. Titlul — sub poză: „Omul e rar". 
Textul: „Marc Pajot. Profesiunea: bărbat. 
Născut în 1953 la La Baule. „Părinţii mi-au 
us leagănul pe apă“. Primul campionat al 
ranţei, disputat la 15 ani. Medalie de argint 
la 18. „Nu sint atit de rezistent pe cit sînt de 
viclean și iute“... „Aveţi umor? „Oh, nu 
„Gusturile dumneavoastră? „Foarte simple 
Aleg întotdeauna ce-i mai bun.“ Ochi șme- 
cher. Creier de ordinator. Şi o dimensiune de 
caracter născută din lupta corp la corp cu 
„marea. Bărbaţii sint rari. Ca și „Roger și Gal- 
let“, marcă ieșită din comun, de ia 1806". Cu 
iitere mai mari — finalul, concluzia: „Bărbatui 
Roger și Gallet. Apă de toaletă”. 


4 i 


à 
| i 
i E 


E Ti 
Clasica Michele Morgan cu 
Jean Gabin, alături, întrebind-o: 
„Ştii că ai ochi frumoși?" 
(Cheiuri în ceaţă) 


A ? 
P 
R pi 


17 


Ritmul unei vieţi: de pe scenă pe 
platou și înapoi, chiar la 73 de ani 


(Katharine Hepburn) 


La sfirșitul acestei luni începe la Vene- 
ţia, sub o nouă conducere (a criticului 
Gian Luigi Rondi, numit director pentru a 
doua ) ediţia 1983 a Mostrei. Se obiș- 
nuiește ca din timp să se anunţe un profil 
fiecărei întilniri şi în acest scop noul di- 
rector a convocat o conferită de presă ca 
să fixeze direcţiile festivalului din acest 
an. „Va fi, a spus el, un festival de autori 
și pentru autori. Dar lucrul cel mai impor- 
tant care cred eu că trebuie să ne preo- 
cupe pe toţi, este faptul că cinemat e 
fui îşi pune astăzi o serie de i ri 
destinate să- facă apt să infrunte era 
electronică cu același impact creator cu 
care în anii '20 a înfruntat trecerea de la 
mut la sonor, în anii '30 trecerea de la 
alb-negru la culoare, iar în anii '50 de la 
ecan normal la panoramic. În societatea 

astăzi, care se n plină mișcare — 
a mai spus printre altele, noui director al 


așa cum ar reieși din această 
direcţională, vrea nu numai să 
arate filme și să decerneze eventual pre- 
mii, ci mai ales să determine condiția 
SESCA S artele gapieă in. societatea 


Toată primăvara acestui an, Katharine 
Hepburn a jucat pe o scenă de teatru 
new-yorkeză. imediat ce și-a terminat 
contractul, a intrat pe platoul de filmare 


în regia lui 
iimo perie © NA 
are ca partener 


Se poartă într-adevăr, dar nu este 
modă, ci mai degrabă o criză de subiect 
ceea ce face să se reia în special 
povestirile care s-au bucurat cindva de 
succes, s-au Înscris în tabelul de onoare 
al cinematografiei etc. Numai că— și nu 
este prima oară cind ne referim la acest 
aspect — nu este niciodată sigur că suc- 
cesul de ieri va reveni și miine. Farmecul 
şi calitatea unei ii (din care, de 
multe ori, nu mai există în viaţă nimeni), 


cinerama 


abiiitatea unei regii inspirate, sint repere 
care nu de puţine ori dovedesc că nu mai 
pot fi atinse de remake-uri. Pe de altă 
parte, memoria supradimensionează mo- 
delu! devenit istoric şi creează un handi- 
pentru reluarea lui. 

ia Loren se încumetă 


rol 
iată că Sophi 
acum să intre in locul ingridei Bergman 
in remake-ul Cul li bate ceasul (pentru 
mi 


un eri para ini după ro- 
ngway) iar Ann Margret 
să Per în remake-ul după 
numit dorință (pentru care de 
s-a scris un nou scenariu după 
lui Tennessee Williams). 


Se bucură de un deosebit succes mai 
ales printre tinerii şi foarte tinerii specta- 
tori din Ungaria filmul lui Sandor Mihaity 
care s-ar intitula Tata-teleton. 

Sigur, această invenţie din zona comu- 
nicaţiilor — telefonul — joacă un mare 
rol în viața omului şi chiar a devenit in- 
dispensabilă in secolul nostru. Așa incit 
in povestea imaginată de Mihalty şi de 
scenaristul Isztvan Katko aparatul telefo- 
nic apare ca un personaj important. Eroul 
este insă un băiețaş pe numele lui Anaras 
pe care părinţii il supraveghează și chiar 
i fac educaţie... prin teleton. Micul baiat 
trăieşte cele mai neașteptate întimplari, 
bineinteles prin intermediul telefonului 
care il ajută astfel sâ-și facă și prieteni 


Sophia Loren consideră că a venit vremea exame- 
nului de maturitate artistică (în remake-ul Cui îi bate 


ceasul) 


şi mai ales să stabilească — oricit s-ar 
părea de ciudat — o mare apropiere şi o 
indispensabilă stare de comunicare per- 
manentă cu părinții săi pe toate planurile. 
Filmul este interpretat între alţii de Judith 
Haiesz și Peter Haumann și trece drept o 
comedie pentru micii spectatori, dar la 
care se amuză copios şi părinţii lor. 


Film-colaj-miraj 


Pare din cale afară de ciudat să auzi 
spunindu-se despre un cineast pe care 
tocmai ideile în cascadă îl caracterizează, 
pare ciudat deci să auzi că de astă dată 
s-a adresat, ce-i drept, nu publicului ci 
mass-mediei cu intrebarea retorică: vreţi 
probleme ale identităţii individului? Dacă 
da, atunci vi le furnizez eu. Şi aici se ter- 
mină și ciudățenia, pentru că ăsta a fost 
tot „imprumutul de idei” făcut de Woody 
Allen în ultimul sâu film intitulat Zelig (in 
care se ocupă de mult discutata și dispu- 
tata „criză de identitatea din istoria iden- 
tității” — formularea aparţinindu-i tot lui 
Allen). 

„Zelig — spune unul din cei mai urmă- 
riti comentatori de film din America, Jack 
Kroll de la „Newsweek“ — este un uluitor 
tur de forţă tehnică, un film care nu sea- 
mână cu nici unul din anterioarele filme 
făcute pină acum de Woody Allen. Este 
un documentar, dar un documentar des- 
pre un personaj de ficţiune numit Leo- 


ceritatea plătește...” 

Pe platourile de filmare nimerise întimplă- 
tor. De fapt fusese ofițer al armatei Ă 
deși îi plăcea să amintească mereu că ei este 
scoțian get-beget. Într-o bună zi şi-a dat de- 
misia din armată și a pornit să-i facă o vizită 
unui prieten la Los Angeles. Un timp a făcut 


nu poți fi la Hol 

existența lui, s-a dus la un 
inscris pe o listă de aspiranţi 

(cu numărul de ordine 2008). 
dat lista ajunsese la nr. 14000. Carcaterizarea 
de pe fișa de înregistrare a lui David Niven 
merită să fie citată: „Tip de anglo-saxon pro- 
nunțat, creditat cu un oarecare simț al umo- 


lui Ernest Lubitsch. „E neputinţă i 
pretezi roiuri cu adevărat vesele dacă n-ai 
Circ în cap. Și cind îl ai, trebuie să-ţi 
aminte mereu de el. „e mult mai 
să joci în dramă decit in comedie". 
Cu un rol într-o dramă de altfel (Mese 


https://biblioteca-digitala.ro 


nard Zelig. cindva o celebritate, prin anii 
'20, dar acum căzut în uitare. Ca şi Orson 
Welles în Cetăţeanul Kane, Woody înțe- 
lege strania putere ce există in imaginea 
filmului de altă dată. În Zelig el combină 
secvențe minunate din filme vechi cu 
propriile iui imitații de film vechi, de jur- 
nale de actualități, plus tot felul de tru- 
caje optice. Rezultatul este un colaj cine- 
matografic strălucitor, care se dovedește 
a fi o pură magie ingăduindu-i lui Woody 
Allen să satirizeze orice, de la nostalgie 
la psihanaliză, la visul american, la criticii 
americani, pe sine insuși și încă multe al- 
tele”. 

Filmul se bucură. nu ştiu dacă de 
un mare succes de public. dar de 
o mare prezenţă la toți comentatorii 
din presa americană și nu numai {i~ 
ind astăzi disecat pur şi simplu pentru 
noutatea sa ca expresie cinematografică. 
Şi iată-i pe Woody Allen într-un fel inova- 
tor nu numai prin ideile pe care le lan- 
sează, dar și prin modalităţile de expresie 
la care recurge în film, un „documentar 
despre ficţiune“. Pe de altă parte se 
afirmă că distribuția este desăvirşită: Wo- 
ody Allen însuși, apoi Mia Farrow în rolul 
unui medic psihiatru in care este amu- 
zantă, abulică şi perfectă, cum se exprimă 
comentatorul, apoi Patrick Horgan iarăşi 
o perfecțiune în concepția aceluiași co- 
mentator (Horgan fiind povestitorul din 
film). În ce privește trucurile imaginate de - 
Alien, ele sint cel puţin la înălțimea Răz- 
boiului stelelor. 


Să fie oare începutul unei Woody-ma- 
nii? 4 


S-a rescris un scenariu după Tennessee Williams 
pentru Ann Margret (Un tramvai numit dorință) 


A. trecut de atunci destui ani și s-au 
schimbat multe în cetatea lagunară. Veneţia 
ca festival a murit şi a renăscut. Nu știu 
cind stau să ma intreb — de cea murit 
atunci și de ce a renăscut după un timp. Ori- 
cum în acei an era sârbătoare la Lido di Ve- 
nezia: venise Buñuel și în Palatul filmului 
unde intilneai — pe scări, la conferințe de 
presă, in sala de proiecție, în cafe-uri — pe 
cine nu gindeai — nimeni nu mai avea ochi 
decit pentru un om foarte reticent la fast, și 
ostil pină la brutalitate cu parăzile mondene 
Luis Buñuel. Toţi și vreau să spun prin asta 
mari producători, vedete, regizori care tremu- 
rau de spaimă în ziua proiectării filmului lor 
— toţi, şi Catherine Deneuve, și Dustin Hof- 
tman, şi Glenda Jackson, și Cassavettes și 
Gina Rowlands și „Ja Cardinale”, absolut toți 
stăteau la „Excelsior“, mare hotel de lux, cu 
plajă rezervată, cu muzică în surdină ascunsă 
în pereţii culoarelor capitonaţi ca sunetele ar- 
maonioase abia să se audă iar pașii grei deloc 
Excelsior era lumea festivalului, era cetatea 
inexpugnabilă la care lumea cealaltă se uita 
de pe trotuarul de vizavi. Aici locuiau cei 
care porneau seara spre spectacolul de gală 
într-un alai distins și adulat, personaje in film 
dar și pe stradă, pentru cele citeva sute de 
pași parcuri pină la Palazzo. 

Buñuel, pusese o singură condiţie a venirii 
lui la Venezia și anume să stea la ait hotel. ŞI 
se ascunsese undeva într-un hotel mai vechi 
și în orice caz deloc solicitat de vedete, la Ci- 
priani. Pentru că acolo, zicea el, se simţise 
bine cindva, adică se simţise ca acasă, în in- 
timitatea lui cea mai intimă. Susţinea că nu- 
mai acolo nu băga de seamă câ schimbase 
locul. Şi acolo s-a fixat. Departe de papa- 
razzi, de indiscreţi, de admiratori, de tot. Bu- 
fiuei adora singurătatea, discreţia, rezerva. 
Cind venea la Lido,se trezeau toţi cu el de-a 
dreptui în sală şi intreg aparatul protocolar 
intra în derută. Se simțea transgresat. Don 
Luis nu avusese nevoie de serviciile lui. În 
câmașă cu mineci scurte — era tare cald în 
acei august la Venezia — zimbind binevoitor 
dar şi inhibiant, să vadă un docu- 
mentar tăcut de un tinăr francez despre „Bu- 
fiuei pe platoul de filmare la Belle de jour“. 
Era amabil şi sarcastic totodată, dar sarcastic 
cu duhul blindeţii, nu însă şi cu acel „farmec 
discret al burgheziei“. Cind s-a terminat fil- 
mul a urmat tăcerea, o tăcere grea și regizo- 
rul îl implora pe maestrul şi „subiectul“ său 
să spună o vorbă. La început n-a auzit, pen- 
tru că Bunuel era și surd. Cind a auzit,s-a fă- 
cut câ nu înțelege. Şi cind a înțeles şi n-a 
mai avut încotro făcut praf. Dar nu cu in- 
vective ci cu analiză. Adică a facut critica 


Ori de 


dispare un 
omenirea e 


unui film din unghiul unui realizator. Parea 
câ uitase ce subiect avea filmul și discuta 
modul de abordare. La urma i-a mulţumit 
pentru invitaţie și în sfirşit, pentru ca se gin- 
dise sâ-i închine un film. Numai ca un film e 
un film şi ori spui despre el ceea ce crezi or: 
taci. Buñuel ar fi preferat să tacă, dar autorul 
insistase şi iată că vanitatea unui realizator 
juveni! dovedise si de astădată că nu e in 
teligenta 


Bunuel era un sarcastic dublat de un gene- 
ros. Oricit ar părea de paradoxal. Mai intii îşi 
spunea părerea pentru ca imediat dupa 
aceea să-i pară râu. Şi într-un caz și în cela- 
lalt era la fel de sincer. Rareori am asistat la 
dezvăluirea unui fel de a fi atit de chinuit de 
morala opiniei, ca şi de efectul ei. Şi altă ciu- 
dățenie (aparentă) la un artist: luciditatea — 
o luciditate devoratoare, prezentă chiar şi in 
starea de absenţă, poate tocmai stimulată de 
acele sticluțe de whisky (comanda personală) 
rinduite într-o gentuţă de aparat de filmat că- 
ruia îi luaseră locul. Geniul lui Bunuel — de 
toată lumea recunoscut — avea, sigur, ca 
una din dimensiuni, luciditatea. Prezentă în 
deznădejde și în scepticismul covirşitor. Şi 
cred că nimic n-ar putea întări mai bine 
aceasta decit un crimpei din recent apărutul 
volum „Mon dernier soupir“ (Ultimul meu 
suspin”), în care Buñuel „ajutat“ de Jean 
Claude Carrière, scenaristul şi amicul lui, 
vorbește despre multe, multe, chiar și despre 
el, chiar și despre moarte, lată“: 

„M-am născut în zorile acestui secol care 
imi pare uneori cit o clipă. Pe măsură ce anii 
fe scurg, se scurg și mai repede. Cind vor- 
besc despre întimplări din tinerețea mea care 
îmi pare incă aproape sint obligat să spun: 
„Se intimpla acum 50 sau 60 de ani“. in 
multe alte momente, viața îmi pare lungă. 
Copilul sau tinărul care tăcea asta și asta, În; 
pare că n-am fost eu În 1975 aflindu-mă la 
New York cu Silberman. m-am dus la un res- 
taurant italian unde ubişnuiam să merg cu 35 


de ani în urmă. Patronul murise, dar soţia iði 
m-a recunoscut pe dată, m-a salutat şi mi-a 
oferit o masă. Şi am avut impresia câ doar cu 
citeva zile mai inainte luasem masa tot acolo. 
Timpul nu este întotdeauna la fel. Cit despre 
faptul de a spune că pămintul și-a schimbat 
mersul de cind am deschis eu ochii pe lume 
la ce bun să mai insist? 


- Pînă la virsta de 75 de ani n-am urit batri-. 


neţea. Găseam chiar o anumită mulţumire, 
un fel de calm nou, și prețuiam ca pe o ebe- 
rare dispariția dorinței sexuale și a tuturor 
celorlalte dorinti Nu mai am chef de nimic, 
nic de casa la țârmul marii, nici de Rol Royce 
şi mai ales nu mai am chef de obiecte da 
artă. Îmi spun renegind strigătele tinereți 
„mele: „ cu amorul nebun! Trăiască priete- 
nial". Pină la 75 de ani ori de cite ori întil- 
neam un om foarte bătrin și nevolnic, pe 
stradă sau într-un hol de hotel, mă adresam 
amicului care era cu mine: „L-ai văzut pe Bu- 
Auel? De necrezut, anul trecut se ținea incă 
atit de bine! Ce decrepitudine”. Mă complă- 
ceam în a juca rolul de zaharisit precoce. Ci- 
team și reciteam „Bătrineţea” de Simone de 
Beauvoir. O carte ce mi se pare admirabilă. 
Nu mai apăream în costum de baie, la pis- 
cină, avind pudoarea virstei mele. Călătoream 
din ce în ce mai puţin, dar viața îmi răminea 
activă și echilibrată. Ultimul film l-am făcut la 
77 de ani. După aceea în ultimii cinci ani a 
inceput adevărata bătrinețe. Au inceput să 
mă lovească tot felul de plictiseli fără o prea 
mare gravitate totuși. Am început să mă pling 
de picioare cindva atit de puternice. Au ince- 
put apoi ochii și chiar și capul (uit foarte 
pomes și a apărut un fei de necoordonare). 
n 1979 a trebuit să stau citeva zile în spital 
cu pertuzii pentru o problemă de vezică. Am 
oroare de spital. A treia +: mi-am smuls firele 
și tuburile și m-am dus acasă. În 1980 am 
fost operat de prostată. lar in 1981 a apărut 
din nou vezica asta. S-au ivit tot felul de 
ameninţări și sint conştient de starea mea de 
decrepitudine. Pot să-mi pun cu ușurință 
diagnosticul. Sint băâtrin. Asta e principala 
mea boală. Nu mă mai simt bine decit la 
mine acasă, supus rutinei cotidiene. Mă scoi, 
beau cafeaua, fac o jumătate de oră de exer- 
ciții fizice, mă spăl, beau încă o cafea și mā- 
ninc ceva. S-a 9 și jumătate sau zece. 
Fac o scurtă plimbare în jurul clădirilor din 
cartier şi pe urmă mă plictiseasc pină după 
amiază. Vederea mi-a slăbit. Nu pot citi decit 
cu ajutorul unei lupe cu o lumină specială şi 
asta mă obosește repede. Surditatea mă îm- 
piedică de multă vreme să ascult muzică. Şi 
atunci aştept, mă gindeasc, imi aduc aminte, 
insutiețit de o nerâbdare nebună și aruncind 
dese priviri la ceas. Amiaza e ora sfintă a me- 


cite ori 
mare artist 
mai săracă 


sii şi atunci ohiciez în biroul meu. După dejur 
somnolez citeva clipe în fotoliu pină ce se 
face ora trei. De la trei și pină la cinci e tim- 
pul în care mă plictisesc cel mai mult. Îmi 
arunc ochii peste o carte, răspund unor scri- 
sori, îmi plimb degetele peste diferite obiecte 
De ia cinci inainte cercetarea cadranului cea- 
sului devine mai frecventă.: cit mai e pină ia 
cel de-al doilea aperitiv pe care îl iau întotde- 
auna la şase? Mi se întimplă chiar să trişez 
cu un sfert de oră. Uneori — incepind cam 
de pe la ora cinci — mi se intimplă să pri- 
mesc în vizită nişte amic: si sa stam de vorba 
La șapte cinez impreuna cu soţia mea și cu 
rind după asta mă duc la culcare. La cinema 
n-am mai fost de patru ani din pricina ochi- 
lor, a auzului și de groaza pe care o am pen- 
tru circulația pe străzi, pentru mulţime. La te- 
levizor nu mă uit niciodată. Se intimplă sa 
treacă o saptamină întreagă fără ca cineva 
sâ-mi calce pragul şi atunci mă simt părăsit 
Pe urmă apare cineva la care nu mă aștep- 
tam şi pe care nu l-am văzut de multă vreme. 
A doua zi vin să mă vadă deodată patru sau 
cinci amici şi stau cu mine un ceas. Între ei 
Alcoriza care cindva a lucrat ca și mine ca 
scenarist. Pe urmă Juan Ibanez cel mai bun 

r de teatru de aici, care bea coniac la 
orice oră. Şi pe urmă părintele Julian, un do- 
minican modern, excelent pictor şi gravor, 
autorul a două filme foarte deosebite. Vorbim 
adesea despre credinţă și despre existența lui 
dumnezeu. Cum se izbește de ateismul meu 
înrăit, i se întim, să spună cum a făcut-o 
într-o bună zi: „Înainte să te cunosc simțeam 
citeodată că mi se clatină credința dar de 
cind te cunosc credința mea s-a consolidat 
teribil”. Același lucru îl pot spune despre 
ateismul meu. Dar mă gindesc ce-ar zice 
Prévert sau Peret dacă m-ar vedea în tovăra- 
şia unui dominican! În mijlocul arestei 
existente mecanice și atit de mimtios de 
pusa la punct, scrierea aceste! cari cu ajuto- 
rul lui Carrière a însemnat o revoluţie efe- 
meră. Nu mă pling. Asta mi-a îngăduit sa nu 
închid cu totul ușa. 


https://biblioteca-digitala.ro 


Ramas bun 


De cităva vreme imi scriu pe un carneței 
numele prietenilor dispăruţi. Am intitulat car- 
netul ăsta „Cartea morţilor”. Şi adesea o 
frunzăresc. Sint înscrise aici sute de nume. 
Unele după altele, în ordine alfabetică, Și 
n-am trecut aici decit numele bărbaţilor sau 
femeilor cu care am avut chiar și numai o 
dată o relaţie umană reală. Am mai trecut și 
numele membrilor grupului suprarealist pe 
care i-am insemnat cu o cruce roșie. 
1977—1978 a fost pentru grupul asta un an 
fatal: Man Ray, Calder, Max Ernst și Prevert 
au dispărut cu toții în citeva luni. Unii dintre 
amicii mei detestă cărticica asta,de teamă bi- 
neinţeles că vor figura in ea într-o bună zi. 
Nu le împărtășesc părerea. Lista asta atit de 
familiară imi îngăduie să-mi amintesc de cu~“ 
tare personaj care fâră ea n-ar avea parte de- 
cit de uitare... 

„De cîțiva ani, ori de cite ori părăsesc un 
loc pe care îl cunosc bine, un loc în care am 
trăit şi muncit, și care face parte din mine 
așa cum este Parisul, Madridul, Toledo, El 
Paular, San Jose Purua mă opresc o clipă ca 
să-mi iau rămas bun de la acel loc şi îi spun 
de pildă: „Adio San Josė, aici am trăt mo- 
mente fericite. Fără tine viața mea ar fi fost 
altfel. Acum plec și n-am să te mai vád, tu ai 
șă exiști şi fără mine, iar eu îi spun, adio”. 
mi iau râmas bun de la tot, de la munți, de la 
izvoare, de la copaci şi de la broaşte. Mi se 
întimplă bineînţeles să mă întorc în cite un 
loc de la care imi luasem râmas bun. Dar ce 
contează asta. Cind plec, imi iau rămas bun 
pentru a doua oară. Așa și vreau să mor ști- 
ind că de data asta n-am să mă mai întorc. 
De ciţiva ani incoace, cind sint întrebat de ce 
călătoresc tot mai puţin în Europa, răspund: 
„De frica morţii”. Mi se spune că nu am mai 
multi sorţi să mor acolo decit aici şi eu răs- 
pund că nu e vorba de frică de moarte. Îmi 
este egal că mor dar n-aş vrea să mi se in- 
timple în timpul unei deplasări. Moartea 
atroce este în ia mea aceea care se 
poate intimpla într-o cameră de hotel, între 
valize destăcute și hirtii aruncate la voia în- 
timplării. La fei de atroce și chiar mai rău îmi 
pare moartea aminată mult timp prin tot felul 
de tehnici medicale, o moarte care nu se mai 
sfirșește. În numele jurămintului lui Hipo- 
crate, care pune deasupra a orice respectul 
vieţii umane, medicii au creat forma cea mai 
rafinată a torturilor moderne: supraviețuirea. 
Ceea ce mie mi se pare criminal. Ajunsesem 
chiar să-l depling pe Franco care a fost ținut 
în mod artificial în viaţă timp de luni de zile 
cu preţul unor suferințe incredibile. La ce 
bun? Dacă medicii ne ajută citeodată, cel mai 
adesea ei nu sint niște „money-— ma- 
kers", adică făcâtori de bani supuși ororu 
tehnologiei. 


Mircea ALEXANDRESCU 


să 


În regia lui Bunuel, Catherine Dene- 
uve a înscris două roluri de re 
Frumoasa zilei şi 


Trist 


e în priză directă... e în priză directă... 


p | ul Sahia 
calendar pe celuloid 


Istoria filmului 
în... august 


e 1891 - În urma unul faliment, W. Frie- 
se-Greene, unul din marii inventatori ai epo- 
cil noastre (78 de brevete intre 1889 și 1921) 
ajunge la inchisoare, dar privațiunea nu-l im- 
piedică să lucreze ia numeroase invenţii cine- 
matografice precum filmul stereoscopic și te 
oria asupra filmului în culori. * 

e 1899 - Flimind în timpul Războlului burilor, 
W.L. Dickson și operatorul W. Cox utilizează 
pentru prima oară teleobiectivul și mișcarea 
panoramică. 

e 1902 - După ce Ii imitase pe Lumiere, Ge- 
orges Méliès realizează în calitate de scena- 
rist, regizor, interpret, scenograf și macheta- 


les Verne. Flimaţi In 4 luni, cei 260 de me 
de peliculă (16 minute de proiecție, la vremea 
aceea un record) au tost colorați totogramă 
cu fotogramă de 200 de lucrătoare. Bucurin- 
du-se de un remarcabil! succes, flimul a tost 
proiectat timp de citeva săptâmini la Teatrul 
Olympia, fapt ce l-a determinat pe Edison 
să-l multiplice în sute de câpii, dituzate în 
Statele Unite. Recunoscind valoarea autoru- 
lui și calitățile peliculei, Congresul internațio- 
nai al fabricanților de film l-a ales, pe Geor- 
ges Méliès, președinte. 
e 7908 - 7 auguėt marchează data oficială a 
nașterii desenului animat, intrucit, 
„Gymnase de Paris“, s-a proiectat Fantasm 
gorie. Acest prim fiim de animaţie, realizat 
Intr-o modestă cămănuţă a rilor studiouri 
„Gaumont“, dura aproape două minute, avea 
metri, fiind alcătuit din peste 2000 de 
Autorul său, Emile Cohi, fost presti- 
digitator, ucenic bijutier, totograf și construc- 
tor de jocuri automate, avea pe atunci 51 de 
ani. Va muri la 81 de ani, in mizerie, intr-o 
mansardă sărăcăcioasă (aprinzind o lumi- 
nare, Impresionanta sa barbă albă a luat foc). 
e 1911 - 25 august. Cu ocazia tradiționalelor 
serbări de la Blaj, Aurel Viaicu e invitat să 
execute in tața mulțimii un zbor demonstrativ 
care e filmat de operatorul bucureștean C. 
Theodorescu și proiectat chiar in seara ace- 
lelași zile la cinema „Naţional“. 
e 1973 - Leon Popescu (producătorul primu- 
lui lungmetraj artistic românesc — Războiul 
independenței, 1912) adresează autorităților 
române un memoriu ‘n care propunea „utiii- 
zarea cinematografului In scopuri educative”. 
e 1914 - Într-o singură lună — august — 
Charles Chaplin realizează pentru compania 
Keystone, al cărui angajat era, cinci filme ar- 
tistice de lungmetraj. 
e 1918 - Cu ajutorul unui aparat special, 
operatorul Lucien Bull reușește să filmeze 
cadre cu 25.000 imagini pe secundă. 
e 1919 - La 27 august, Vladimir Ilici Lenin 
semnează Decretul pentru naționalizarea in- 
dustriei și comerțului cinematogratic In 
URSS. 
e 1926 - Aflată In pragul falimentului, com- 
ilor Warner investește cu un ultim 
i într-o invenție denumită Vitap- 
utorul că va realiza filmul Don 
Juan, prima peliculă sonorizată din istoria cè- 
nematogratului. Regizată de Allan Crossland 
| avindu-l in rolul titular pe John Barrymore, 
limul a fost proiectat ia 6 augusti 1926 in 
„Warner Theatre“ din New York. investiţia, 
considerată la vremea aceea o adevărată „ne- 
bunie“, va revoluţiona intreaga industrie și 
artă cinematografică și, firește, va reabilita și 
deficiențele bugetare ale companiei. 
e 1929 -in ziarul „Viitorul“ debutează presti- 
glosul critic și istoric de film ion Cantacuzino 
cu un articol intitulat: „Cinematogratul so- 
nor“. 
e 1929 - 19 august. — Dorind să cunoască 
tehnica sonorului, Eisenstein se indreptă că- 
tre Hollywood pentru a onora un contract cu 
firma „Metro-Goldwin-Mayer“. Este insotit de 
: regizorul Gri- 
l Eduard Tlss6. 
© 1969 - Publicația franceză de specialitate 
„Cahiers du cinema“ sărbătorește apariția nu- 
mărului 200. „E dificil să iubești cinematogra- 
ful fără această publicaţie“, scrie in prefață 
Jean Vest îi 
e 19771 - in numele Asociaţiei criticilor tran- 
cez! de cinema, Pierre Leprohon a cerut pri- 
marului orașului Cannes să schimbe denumi- 
rea străzii „Petit Juas“ in Gerard Philippe, 
drept omagiu adus celebrului actor născut In 
1922 In acel loc. 
e 1973 - 18 august. — Împlinind virsta de 68 
de ani, regizorul Marcel Carné (născut in 
1909) e sărbătorit de interpreții filmelor sale, 
care-i dărulesc o statuetă reprezentind un 
vechi idol precolumbi 
e 1973 - După patru enii, Muzeul de Artă 
Modernă american restitule Arhivei de fiim 
sovietice cei 70.000 metri de negativ original 
a pes fresce Que viva Mexico, reail- 
zată pentru Hollywood de Eisenstein, Alexan- 
drov și Tissė. Gestul e echivalent — va spune 
directorul arhivei — cu găsirea unor manus- 
crise ale lul Tolstoi sau Balzac... 


Cornel MEDVEDOV 


Pagină realizată de Eugenia VODĂ 


Grupa de tineret 


La Studioul „Sahia“ s-a născut o nouă 
Grupă de creație? „Da, ne confirmă redac- 
toarea Beatrice Comănescu, grupa „Docu- 
mentar Il“, sau, cum i se mai zice, grupa de 
tineret; conducerea a fost încredințată unei 
miini experimentate: Eugen Mandric. Cine 
sint tinerii? lată-i: Tereza Barta, Şerban Co- 
mânescu, Laurenţiu Damian, loana Holban, 
Adrian Istrătescu, Ovidiu Bose Paștina, Sa- 
bina Pop. Adrian Sirbu. Media de virsta: 25,5 
ani. În unanimitate: absolvenţi IATC, secţia 
regie-film, veniți sā facă documentar din pa- 
siune. Ce au realizat? Filme care le dau drep- 
tul să se afirme ca o nouă generaţie. Ce vor 
realiza? Filme care, sperăm, vor impune un 
nou mod de a relata în. termeni documenta- 
ristici viața noastră cea de toate zilele. Ce îşi 
propun? O serioasă platformă artistica”. Ce 
le uram? Succes! 


d: sia Sebes 


Dialog profesional de o parte 
şi de cealaltă a aceluiași ring de 
box: Sergiu Nicolaescu și loan 
Grigorescu. 


(f Victor Stroe) 


instantaneu la 


Cinci romane de amor 


În august 1932, în Franța, constructorul 


André Debrie a lansat un nou aparat de fil- ! 


mare în studio: Super Parvo, a cărui greutate 
depășea 120 kg. Peste o jumătate de secol, 
IATC-iștii anului III Operatorie vor filma cu 
acest tip de aparat, primul lungmetraj reali- 
zat de studenţi: Cinci romane de amor, după 
Teodor Mazilu. Regia: studenţii clasei Elisa- 
beta Bostan. Premiera de gală a avut loc în 
recenta sesiune de examene. Media generală: 
10. Aşteptăm și o eventuală difuzare a filmu- 
lui în rețea, ca să vedem şi nota criticii şi cea 
a publicului 


„„„Și publicitatea contează 


Afișul lunii 


Despre rolui important al! atişului de film 
s-a scris în repetate rinduri. Dar cele mai 
elocvente rămin nu vorbele, ci faptele: afișele 
însele. Privind afişajul din oraș, trebuie să re- 
cunoaștem că şi aici e mult loc pentru mai 
bine. Prea arareori dai ochii cu cite un afiş 
dacă nu memorabil, cei puţin incitant. lată de 
ce vom populariza în rubrica de faţă afişele 
care ne-au atras şi ne vor atrage atenţia. Aş- 


teptâm şi propuneri de la cititorii care nu sint 
numai spectatori. 
(afiş de Mihai Mănescu) 


Film şi poezie 


Muzeul de istorie al Municipiului București 
împreună cu Muzeul memorial „George Ba- 
covia“ și cu Studioul „Animafilm“ au organi- 
zat o proiecţie-dezbatere a filmului Crepus- 
cul, inspirat din opera lui Bacovia. Au luat 
cuvintul autorul filmului, lon Truică, criticul 
D.I. Suchianu și fiul poetului, Gabriel Baco- 
via. Fiecare spectator a fost recompensat, în 
| final, cu cite un desen din acest film de ani- 
| maţie care şi-a propus, îndrăzneț, să suge- 
reze în grai cinematografic acel univers poe- 
tic inconfundabil 


'secvenf d 


Cer 


ton Caramitru, un Hamiet pentru tea- 
trui românesc. 


Vă oferim o copertă a „Sec- 
venței“, publicație de succes a 
Festivalului de la Costineşti. 


Gu Bălănel și Popeye 


Din cind în cînd, inimi entuziaste din difu- 
zarea cinematografică bat pentru soarta fil- 
mului de animaţie. Deviza „să scoatem arta a 
opta din starea de Cenușăreasă“ Însufiețește, 
mai ales în preajma zilei de 1 iunie organiza- 
rea unor programe destinate copiilor. Cine- 


https://biblioteca-digitala.ro 


Í Nicolau, George 


e în priză directă... © 


ful „Doina“ din București s-a specia- 
n asemenea inițiative. Cum puștii din 
toată țara se dau in vint după animaţie, unele 
întreprinderi cinematografice judeţene in- 
cearcă să inițieze gale de filme animate, in- 
cercînd, mai stăruitor sau mai timid, să invite 
și cîțiva realizatori ai genului. Pline de bune 
in 


mare, dar panourile arătoase, pe care eroii 
| din filme fuseseră desenaţi la scara Guliver 


făceau ca spațiul din fața cinematografului 
„Albatros“ din Mamaia să arate ca o alee din 
Disneyland. Asaltul asupra casei de bilete în- 
trecea mult cozile la Războiul stelelor. În pro- 
gramul „Zilelor filmului de animaţie”: pelicule 
românești și străine prezentate de realizatori 
de ia „Animafiim“ (Victor Antonescu, Adrian 
Sibianu, Artin Badea, lon 
Manea, Lucian Profirescu). 

Puzderia de copii şi de părinți a fost 
„prinsă“ şi de pățaniiie lui Bălănel, Pătrăţel, 


| Popeye sau Gustav, dar şi de jocurile pro- 


e de realizatorii urcați pe scenă. Mulţi nu 


"vor uita niciodată concursul condus de Victor 


Antonescu, care i-a pus pe micii participanți 
să mimeze cusutul nasturilor pentru a testa 
„dacă au stofă de animatori“. Unii au arătat 
că au. Cu toţii au dovedit insă că au vocaţie 
de spectatori pentru acest gen. Au demon- 
strat, adică, prin reacţii că au simţul umoru- 
lui, poftă de joacă şi respect pentru inteli- 
gența expresiei concentrate. Unii au văzut 
pentru prima oară pe marele ecran eroi ai se- 
rialelor Pătrăţei, Clubul curioșiior, Cei trei 
muşchetari sau Cine ride la urmă și și-au ma- 
nifestat zgomotos simpatia faţă de ai. Incă o 
dată s-a demonstrat adevărul (dacă mai tre- 
buia demonstrat) că animația nu este desti- 
nată programării exclusive la televiziune. Lo- 
cul ei este în cinematografe. Merită toate 
laudele cei care au pus din nou la dispoziția 
artei a opta cadrul feeric al Mamaiei și au 
ştiut să creeze atmosfera unui mic festival. 
Se impune concluzia că și în difuzare e ne 
voie de talent. 


Dana DUMA 


expoziţie-grafică 


De la desen 
ia desenul animat 


Că desenui animat nu e doar „grafică sim- 
plificata”, iată un adevăr în sprijinul căruia 
vin mereu noi argumente. De pildă: expoziția 
de la „Căminul artei“ semnată de Doina Bo- 
tez. Un nume prezent pe genericul mai mul- 
tor filme de animaţie, în dreptul cuvintului 
„decoruri“. Compoziţia cinematografică a lu- 
crărilor, capacitatea de a surprinde mișcarea, 
apetența pentru așa-numitul miraculos coti- 
dian, sint semnele vocației pentru animaţie a 
tinerei graficiene. O așteptăm așadar și cu un 
fiim de autor! 


semnal din Tulcea 


Bucurie cinematografică 


Două rinduri dintr-o scrisoare de la Tulcea: 
„Vă scriu din orașui de la poarta Deltei, pen- 
tru că simt nevoia să fac publică o mare bu- 
curie a cinefililor tulceni: în Tulcea s-a înfiin- 
iat un lectorat de cultură cinematografică! Un 
cenaclu cinematografic (cu un patronaj poli- 
funcţional, printre care Centrala Româniafilm 
şi IATC) prin care vom avea prilejul să cu- 
noaștem mai îndeaproape fascinanta artă a 
7-a“. Semnat: Homo cinematographicus tul- 
censis, alias Constantin Bejenaru. Ne bucu- 
răm de bucuria tulcenilor şi ne-am bucura și 
mai mult dacă am primi asemenea vești din 
mai multe locuri. 


L-am recunoscut, în această fe 
grafie fără titlu din expoziţia ti 
rului operator Valeriu Câmpan, pe 
Călin Ghibu, un nume binecunoscut 
al artei imaginii în filmul românesc 
(să amintim doar Dincolo de pod, 
Luchian, Windtoarea de vulpi) 


. ` 


omagiu Fassbinder 


Schiţă 
pentru un portret 


R.. Werner Fassbinder este un regizor 
care abia ar urma să fie evaluat și prețuit. 
Dicţionarele de pe la inceputul deceniului opt 
îl ignorau. Între timp s-a consumat o exis- 
tenţă de nici patruzeci de ani și o filmografie 
de vreo treizeci de filme de lungmetraj, iar 
dicționarele mai noi, care îi vor acorda lui 
Fassbinder spaţiul cuvenit și încă insuficient, 
vor scrie despre ei la trecut. 

Pentru Fassbinder, cinematograful este o 
suprafață mai curind de tălmăcire decit de 
reproducere a obsesiilor sale. Filmul, în con- 
cepția regizorului vest-german, trebuie mani- 
puiat ca un instrument care pretinde adopta- 
rea propriului său limbaj și impune adaptarea 
la acest amba: a gîndirii cineastului. Pilduitor 

ntru acı concepție, mai mult decit pe- 
iculele ulterioare, se dovedește filmul inclus 
în programul Cinematecii, realizat la începu- 
tul carierei lui Fassbinder. 

Mincătorii de pisici (echivalentul corect al 
titlului original ar fi Lingăii) este un film care 
se cere receptat fără prejudecăţi. Tematice, 
dar mai ales stilistice. Pentru că ei șochează 
prin absența naraţiunii și prin absenţa fluen- 
p cinematice. Absența naraţiunii înseamnă, 
n fapt, renunțarea la epică, și acesta este 
primul ciștig al filmului. mai exact se poate 
vorbi de o dedramatizare a subiectului care, 
altfel, are o coerenţă interioară și o gradaţie 
foarte riguroase. Absența fluenței cinematice 
se traduce prin statismul imaginii, prin com- 
punerea programatică aproape exclusiv din 
cadre fixe,- excepţia constituind-o un trave- 
ling frontal lent, reluat de şapte ori de-a lun- 
gui peliculei, același traveling într-un decor 
unic, dar de fiecare dată însoțind cite alte 
două personaje care pășesc spre aparat dia- 
logind. Aparent, dialogul ar fi osatura acestu 
film iconociast, cu 12 personaje, mai toate 
„principale” și care se-ntilnesc în număr va- 
riabil, intră sau se află în cadru, zăbovesc in- 
delung acolo ca să vorbească despre bani şi 
dragoste, ca să tacă mai ales, căci conflictele 
sint puţine. În realitate, dialogul și conflicteie, 
cite sint. devin un pandant conotativ al per- 
sonajelor, adevăratele purtătoare ale mesaju- 
lui estetic. Regizorul iși manevrează actorii 
(el însuși printre aceștia, interpretul muncito- 
rului greci, îi plantează în planuri lungi, unde 
cadrul imobil le interzice mișcarea amplă. Și 
astfel personajele individualizate doar pentru 
a purta cite o încărcâtură ideatică (singurele 
„semne“ vizuale într-un limbaj dominat de 
eficiența montajului) captează integral atenția 
privitorului. Ajutate și de monotonia suges- 
tivă a ambianţei (spații scenogratice puţine și 
reduse la strictul esențial, ilustrație muzicală 
absentă), iși comunică propria stare de abu- 
lie, vid spiritual, deconectare socială. Fas- 
sbinder nu este un cineast comod, dar este, 
cu certitudine, un artist interesant. Apropie- 
rea de el va fi. intotdeauna, beneficā pentru 


cinefil 
Sergiu SELIAN 


Două ipostaze ale eroului Eliberării în filme ce pot fi- 
gura în orice program de cinematecă: Silviu Stăncu- 


lescu în La 


patru paşi de infinit (Francisc Munteanu) 


de la Mel Brooks citire... 


Pn Geventà tot mai frec- 
ventă in filmografia a numeroşi regi- 
zori din zilele noastre (Fellini, Truf- 
faut. Panfilov. de pēdā). tendinţa vizi- 
bilă a cinematografe mondiale de a 
folosi drept sursă de inspirație şi de 
refiecție propria sa lume, capătă di- 
mensuni, aş zice, „programatice” în 
cazul k» Brooks Creaţia de pină 
acum a acestui producător-scena- 
rist- r cuprinde in exclusivitate 
VIZIUNI mete asupra cinematogra- 
fulu, ocupindu-se pe rind de musical 
— în Producătorii, de western — în 
Şeile incinse, de filmul fantastic — în 
Frankenstein jr., de maniera hitchcoc- 
wană — in Marea neliniște. „Progra- 
sau nu. iată că astfel s-a reali- 
original portret-robot ai cine- 
'ogratului nord-american, din care 
nu putea lipsi, firește, o „trăsătură“ de 
baza. buriescul mut. Filmul în ches- 
tune se numește pur şi simpluCome- 
dia mută. 
Evident câ o comedie despre come- 
dii este mult mai pretențioasă decit o 
comedie despre orice altceva. Dar 
Brooks, incurajat, desigur, de succe- 
sul filmelor sale anterioare, ca și de o 
cunoaştere minuțioasă a pa- 
trimoniului în materie, s-a încumetat 
să conceapă un asemenea proiect. A 
rezultat un fel de parodie-satiră, câc! 
— pornind de la ideea că azi, in po- 
fida tuturor, s-ar mai putea face un 
film mut, Brooks nu s-a mulțumit sa 
acumuleze situaţii tipice comediei 
burieşti, ci s-a apucat să demonteze 
sistemul de șurubării-relaţii-pile-lu- 
crâturi practicat in cinematografie 
Satira sa vizeazâ'pe marii „moguli“ a: 
lumii filmului, dictatorii de care de 
pinde totul. In persoana lui Enguit 
adica Hâpa'e şi a lui Devour 


adica Devorează (găselnițe onomas 
tce obiinute din ușoara modificare a 
numelui unei mari case distribu: 
toare), acești dictatori sint fie cretim 
fie măcinaţi de boli „profesionale“: 
contrazis, Engulf se transformă pen- 
tru o clipă în om-lup (personajul fa- 
vorit al unor filme de groază). 

Comedia mută relatează, de fapt, în 
paralel, două lupte: a micilor produ- 
cători — pentru supraviețuire, a mari 
lor monopoluri — pentru a-i înghiţi 
pe micii producători. După ce toate 
procedeele disponibile au fost epui- 
zate (persuasiune, momeli, amenin- 
țări, şantaj, răpire), soarta înfruntării 
finale, directe, va fi decisă de... un 
automat de Coca-cola defect, acest 
gag, cit și multe altele ce împâneaza 
filmul, reprezintă categoria de comic 
„fizic”, îndrăgit de Brooks de la Bus- 
ter Keaton, Laurel și Hardy, sau Filds. 
Vinzătorul de ziare bombardat cu 
„Variety“ de băieţii de la tipografie. 
haina îmbrăcată pe dos de Engult 
Marty întășurat în peliculă, precum o 
bobină supradimensionată, bombiţele 
de pepene a căror ridicare de pe far- 
furie provoacă înclinarea instabilei ru- 
lote, urmărirea in cărucioare de in- 
firmi — sint tot atitea complimente 
aduse burlescului. Există insă şi ga- 
guri mai sofisticate, cum ar fi convor- 
birea telefonică... cu un mim, sau 
transformarea unui monitor TV de 
spital în joc electronic, sau dezbrăca- 
rea grăbită a cuplului de îndrâgos- 
tiți... în scopul efectuării unei alergări 
de viteză — idei pe care un Tati nu 
le-ar fi dezavuat. 

Comedia anilor de aur este, desi- 
gur, omniprezentă într-un film gindit 
ca atare. Nu lipsesc insă aluziile cu 
adresă directă la întregul cinemato- 
graf american de ieri şi de azi, aluzii 


şi Irina Petrescu în Srejar exrremă urgență (scenariul 
Horia Lovinescu, regia Dinu Cocea) 


devenite „modă” în toată lumea, iar ia 
Brooks — o practică sistematică. Me- 
sele pline de cești cu catea în jurul 
regizorului care trebuie să se „tre- 
zească" („cofee, more coftee!), strigă- 
tul medicilor decăzuţi din westernuri 
ajunşi la clipa redempțiunii, eroina 
îmbrăcată în Bugs Bunny (iepurașul 
acela, ştiţi dv...), cantina, eterna can- 
tină hollywoodiană în care poți ori- 
cind să te ciocnești — chiar și la pro- 
priu — de o vedetă; și mai departe, la 
tipuri: vampa rafinată și fatală, starul 
narcisist, starul numai mușchi dar 
minte ioc, un trio de nebuni insepara- 
bili, din care unul vorbește și organi- 
zează, al doilea încurcă lucrurile, al 
treilea aleargă după fuste; şi încă și 
mai departe, la auto-citare: Ann lu- 
şează în ambele sensuri, pentru câ 
sintem obișnuiți cu Marty, care lu- 
şează într-un singur sens: micul pro- 
ducător fumează două havane dintr-o 
dată, nu numai fiindcă trabucul este 
asociat cu imaginea funcţiei sale, ci și 
ca aluzie la Frankenstein jr., unde 
monstrul aprindea două țigări deo- 
dată, ca aluzie la Paul Henreid, care 
tacea același lucru în Dor nestins. 
Dar supralicitatea este și ea o tehnică 
din arsenalul comic. Și, ca în cazul 
marei varietăţi de gaguri fizice, aluzi- 
ile sint şi ele astfel alese incit fiecare 
spectator să se aleagă cu ceva, sà 
ridă de ceva. Aici e și virtutea şi cu 
surul lui Brooks. Varietatea funcţio- 
nează și de sus in jos, pină foarte jos, 
ajungind (din fericire, nu mai mult de 
o singură dată la un film), pină la vul- 
garitate. lar cind ţintește prea sus, 
gagul sau citatul nu mai este accesi- 
bi! decit unui număr restrins de ini- 
țiaţi. Şi e pâcat. 


Aura PURAN 


Parodia, dar şi oma- 
giul  burlescului in 
Come murd. Are 
„cuvintul“ Mel Bro- 
oks — regizor şi in- 
terpret 


stop-cadru pe „Kagemusha“ 


„Sau credinţa în cinema 


nalizarea aceasta care e aproape o jumătate mătăsii, a lemnului,... a armelor de foc, da,... noblețea sărăciei, o sa fiind creaţia 


Dzaa e credinţa lui Kurosawa in 
om. Kagemusha e credința sa în cinema. 

Eram anul trecut în sala de acum a vechiu: 
lui palat al festivalului de la Cannes. Primeau 
trofee pe scenă marii realizatori ai epocii la 
jubiliara 35-a ediţie, şi la fiecare în parte, pre- 
zentarea era o scurtă secvență pe ecran. 
Atunci am văzut prima oară cadrele finale din 
Kagemusha şi am avut emoția unei bucurii 
îndelung și secret așteptate. Apoi, în loc să 
apară autorul aclamat, o doamnă ce-l repre- 
zenta, în tradiționalul costum japonez de ce- 
remonie, cu acea demnitate simplă și atem- 
porală care e darul acestui neam, a citit cele 
citeva cuvinte ale maestrului prin care își ex- 
prima credința sa in cinema, regretul de a 
lipsi, fiind bolnav. Maestrul avea atunci 72 de 
ani. Kagemusha îl termina în 1980 avind 70. 
Dacă aș fi văzut neprevenit, fără generic, 
acest film, desigur l-aș fi considerat arta unui 
tinăr iconoclast care n-a prea învăţat lecţiile 
maeștrilor. Dar care, împins de fervoarea ar- 
tei sale, a redescoperit singur ce era esențial, 
Cunoscind filmele sale, îl regăseam în tot și 
nu-l recunoaștem în nimic... 

E acesta najul bătrinilor maeștri, încă 
viguroși, să-și scandalizeze admiratorii care, 
în cursul lungii lor vieți, au avut răgazul să-i 
accepte, cu o înnoire revenitoare la surse, cu 
o măestrie a nonșalanţei care celor mai mulţi 
să li se pară dezagregarea neputinței. E sta- 
tic, pictural sau teatral debutul îndelung al 
acestui film...? E zbuciumat și mereu mișcat, 
abia ai timp să vezi ceva, aparatul nu mai 
poate îi domolit — care, cine, ce e? — in fi- 


de film... Săriturile acestea în ax, scenele 
nesfirșite și mereu te fără un singur 
prim-plan,... unde e schimbarea de aparat în 
cimp şi contracimp, unde e complementarita- 
tea unghiului, unde și care racorduri?... Auto- 
rul acesta „şi-a pierdut latina sa"...? Sau se 
află în zorii unui nou cinema?... Alături de un 
Herzog, Taviani-i, Coppola (autorul aproape 
cvadragenar al Apocalipsului l-a și finanțat 
pe tovarășul său „de generaţie” pentru a fina- 
liza acest ), septuagenarul face 
efortul redescoperirii unui „ceva“ al cine- 
ma-ului care nu-l lasă pe acest „cinema“ så 
moară... 

La 70 de ani, cineastul realizator face etor- 
tul supraomenesc al năpiriirii, metamortozei 
formale care face cinste unui artist, care 
atestă o artă. Arta filmului... Pietă a 3-a a lui 
Michelangelo... Ultimele cvartete besthove- 
niene.... perioada albă a lui Grigorescu, ...de 
ce nu Kagemusha...? 

Și staticul acesta nu e oare fluxul unui ritm 
stăpinit mult prea bine...? Picturalul nu e ve- 
riga unui lanț?... Teatralul acesta nu are hie- 
ratismul formei unui film?... Fantasticul unor 
siluete nemișcate nu e oare acela al vintului 
ce bate spasmodic foile unui cort?... Săritu- 
rile acestea în ax nu au puterea hipnotică a 
unei arte,a unui flux anume aici recreat altfel, 
cu alte mijloace?... Travellingul ce urmărește 
la nesfirşit discuţia unor persoane nu se 
mișcă oare spre a mișca munţii de afară? Şi 
oare e vreun „afară“ și un „înăuntru“ în acest 
film? Decorul și natura nu sint oare aici doar 
materia unui film?... Desigur e aici civilizația 


dar mătasea e fluxul unor sclipiri și culori. 
lemnul e integrarea materialităţii în acest flux 
spaţialo-temporal, focul e ritmică și vizuală și 
auditivă... ritmul unui film. 

Ce mare, supremă plăcere creatoare și-a 
oferit acest posedat și demiurg al ritmului, 
arenei secvența aceasta finală numai în ra- 
antil... 

Cu cită savoare a continuat ritmul alert de 
pină aici în ritmica disimulată a mișcării de 
ralanti... Cu ce abilă măestrie readuce temele 
întregului fiim, toată simbolica sa, într-o 
bruscă, apoteotică rememorare — vezi corul 
simfoniei a IX-a: rupere și reintruchipare 
cu cit orgoliu al unei arte încheie din înălțime 
o profesie de credință nu numai a unui autor: 
infringerea nu e numai singe, ci și rătăcirea 
de idealul moral. ldee-cheie a acestui film de 
debut al unui cinema, redată, iată, prin 
această implacabilă mișcare în ralanti a unor 
forme — un om, o fiamură — ce devin pe un 
ecran, în acest flux şi numai astfel, simbol. 

E acesta un film lung? Sau, acestor trei ore 
terminate, aș fi preferat versiunea originală 
de patru? „Război și pace“ (pe care, se 
spune, Kurosawa l-ar fi avut carte de căpătii 
pe timpul turnării) e lung?, e scurt?... Dar pu- 
blicul?... Kurosawa a uitat de public la 
aproape 50 de ani de profesie? Alain Res- 
nais, autorul esotericului Marienbad uita de 
public? Sau e aici acea nonşalanţă supe- 
rioară a artei, care, cum spunea Valéry, are 
arbitrarul dri esență?... Eterna dificultozi- 
tate și atracţiozitate a artei...? 

E acesta un film de superproducţie sau are 


https://biblioteca-digitala.ro 


din mintea autorului său, intocmai ca Newski 
al lui Eisenstein? De ce secvența luptei de 
noapte realizată, poate, lingă ripa vreunei 
halde a unei industrii îmi transmite aceeași 
fantastică realitate a lacului de gheaţă făcut 
din mucava a filmului lui Eisenstein realizat 
de nevoie în curtea Mosfilmului pe canicula 
verii? E în firea cinematografului ca efectul 
său cel mai măreț să apară acolo unde in- 
cepe miracolul său? Miracolul artei?... 


Savei ȘTIOPUL 


Arta portretului la un rembrand- 
tian al cinema-ului, Kurosawa 
(Kagemusha) 


BET 


lui (Yu 


Au Li 


Doi mari actor într-un film mediu: 
Jena Prohorenko și Andrei Marti- 
nov in Am fost vecini 


Am fost vecini 


ani, dar și la virsta maturității. 

Într-un sat, în două case alăturate, trăiesc 
un tată și fiul său și o mamă cu fiica sa. Co- 
piii sint colegi de şcoală și indrăgostiţi lulea 
unul de lalt. Pentru amindoi, dragostea 
este ceva unic, care nu poate interveni decit 
odată în viaţă și atunci definitiv. Nu se poate 
nici vorbi des ea și din sfială, şi din lipsă 
de „experi “, dar mai cu seamă din res- 
pect pentru acest sentiment atit de delicat in- 


cit nu ai voie să- atingi nici măcar cu un cu-" 


vințel. Părinţii — tatăl lui rămas văduv, mama 
ei părăsită de soț — inainte de a se gindi 
cit se iubesc (și se va dovedi că și ei se 
iubesc) avind în jur de 40 de ani, hotărirea de 
o iau discutind despre treburile 


să rezolve ecuaţia ai cărei termeni singur 
i-a inventat, apelează la o soluție 


Călătorul cu cătușe 


Fuziunea dintre filmul şi fi 
tist s-a produs prin mană dind naștere unui 


Cind minciuna poartă masca adevăru- 
Yang în Călărorul cu « ) 


nu îi împiedică pe copii să se iubească, 
ar dacă și pe părinţi îi leagă același senti- 
dar bucla se închide, spun, cu replica, 
astă dată repetată fără haz: „Trebuie să 
uc repede — spune tatăl băiatului — să 
ce face vaca. De două zile trebuia så 
fete“. O idee mai mult decit 
liza iubirii în două etape diferite din viața 
omului, făcută țăndări pină la urmă de — 
cred eu — lipsa de suflu. Poate și de lipsa de 
har, nu știu, așa ceva e greu de afirmat, dar 


răminem doar cu interpretarea celor patru: 
copiii Rita Lobko și Anton Golișev și părinţii 
Jana Prohorenko şi Andrei Martinov, exce- 
lentisim — şi cu citeva momente tandre de la 
începutul filmului, cu nu puține observaţii 
fine, care denotă o bună cunoaștere a copii- 
lor la virsta pubertăţii, cu un dialog adeseori 
alert și chiar inspirat, la care apoi însă ne tot 
gindim, pe care sperăm să-l regăsim şi du 
care, pină la cuvintul „sfirşit”, tinjim. În van 
însă, pentru că filmul s-a resemnat, înaintea 
noastră, să-și rateze toate şansele. Așadar, så 
ne mulţumim cu premisele, să-l așteptâm pe 
scenaristul și regizorul Nikolai Lircikov, atit 
de îndrăgostit de dragoste, să ne-o declare 
mai consecvent data viitoare. Pentru că re- 
surse — se pot uşor depista — are. 
Rodica LIPATTI 


Producţie a studiourilor sovietice. Scenariul 
Nikolai Lircikov. imaginea: Andrei arda, i ge: 
Janne '0, Andrei Martinov, Rita Lobko, An- 
ton Gofipev, Nikolai Pastuhov. 


Nasc pretutindeni 
filme cu adolescenţi 


Încă n-a ieșit din viltoare, cu toate că viața 
ii dă tircoale. Ba o iubire neimpărtășită (ar in- 


Eau, Tan Terre arena 
rești, o n e 
exhibiţie circ la serbarea gravă 
de an, refuzul de-a mai continua să studieze. 
Ad ă — vîrstă i ==, atitea cintece, 


cele" stil neorealist. Poveste alert condusă, 
pe cărări bine ge, fără pisălogeală, e 
drept, dar ra marile emoții ale poe 
de-a į — nasc pretutindeni fi 


Producţie a studioului „Lentiim“. Un fiim de Frnust 
Jasan. Cu Dimitri Kuzmin, Anton Granat, Liugmila 
Sevel, Elana Komissarenko. Vladimir Vihrov. 


Atitea cintece, atitea filme, atitea întrebări 
(Liudmila Sevel și Dmitri Kuzmin în ! 


comune, Împricinaţii fiind kopica x! compli- 


sc genera! 

dialog între adevăr și minciună. interesant, 
intrucit de cele mai multe ori adevărul pare 
fais, iar minciuna poartă masca adevărului. 
Dar care altul este rolul eroului decit să res- 


şeş! 
termină aici. Policier-ul a devenit doar pone 


parcursul acestui periplu ce a insemnat mo- 


inchisoare cu cătușele la mlini? Există multă 
poezie în acest erou trecut de virsta 
fizice — răsuflarea 


Cind adevăratul făptaș e descoperit, detecti- 


vul nu e eliberat ci închis din nou, pentru că 
făptașul acţionase conform peri ae mid 
„Bandei celor patru“. Detectivul i 


Pentru cit timp? 
Poporul nu-i va mai lăsa multa vreme sași 
facă de cap“. A avut dreptate. 

Numeroase notații de plan doi lămuresc pe 


https://biblioteca-digitala.ro 


mină de profesionist — într-ui 


Ciinele din sertar 


cu 
care lasă „Ja vatră” 
cu 


jumătăţi de măsură. Drept 
căţeii de pluș şi, punind mină 


$ 
3 
i 
$ 
ii 
2 $ 
is 


a 

i 

îi 
E 
T 


veto, dogul pitic tare trece din 
utarea un 
culcuș și a unei inimi iubitoare. Dar maturii, 
mai 


e 
FE 


ist 
rioare justițiari, des- 
er în mu dei tr ce puva: 
inimi de domniţe) se amuză, parcă impre- 
ună cu autorii peliculei — Wojciech 


| medie de origine franceză). În- 
curcăturile, iile cu chefii şi trişori, în- 
crucișările spade, suspi amoroase și 
urmăririle armăsari focoși se succed vije- 


în şi fil- 
mului de capă și spadă, regizorul Își pigmen- 
Coasa personajele, lăsindu-şi 


narat pentru o fară a cărui tadile o koté 
să asculte și să respecte sfatul și ințelepciu- 
rstnici. Un film de aventuri în care 

un simplu pretext. 


În umbra legii 


| ul: uri detalii, — 
E do proc nul din muz 


uzeele 


= 


iluştrii eroi să alunece uneori în pasta groasă 
a caricaturii. 


Alina POPOVICI 


a studiourilor poloneze. Un flim de Woj- 
„gre să Cu: Anne Seniuk, Mariusz Dmochow- 
ski, Ignacy Machowski, Jan Ennglert. 


Examen de admitere 


Educaţia 
sentimentală a Dașei 


o e simplă și valabilă pe orice meri- 
ae „ pentru orice mediu. Ea, 
Dașa, ghinionistă la examenul de admitere ia 
igurată“ de 


copil — impotrmwa voinței lui, dar mai ales a 
părinților. Ca tact. dar şi cu umentele“ 
unui responsabi re ame a - papau 

i să amilia gover: e avanta- 
forare ea Totul se aranjează: pe- 
trecerea, musafiri. rochia de mireasă (recu- 


—- Spre o hums fără 
„aranjamente”. prieteni „de ocazie”, o 
lume în care să 5e sa însăși Înţelegere, tan- 
dreje, umor, satiră şi mai ales tinerețe, multă 
tinerețe, sint termeni acestei educaţii senti- 
mentale de iè Faber citire. 


a suourio cenosorace. Un fiim de Ján 
Duris. baza Komaa. Peter Mato, Karol Spisak, 
Milena Dvorak Esis Nosalova. 


Fuga către siae însăși (Iveta Kor- 
nova În E duc entimentală a- ti- 


de arta ale Germaniei democrate. Porjeianur: 
vechi, valoare inestimabilă. Sfirșitul: pian ge- 
neral, infractorii prinși pină la unul, tipi mar- 
ginali, detracaţi, sosiți clandestin din Berlinu! 
de vest. Între inceput și sfirșit, suspensul 
unui film polițist, urmăriți și urmăritori, mon- 
taj paralel, fără excesele de pitoresc ale ge 


nului. Nici nu-şi aveau locui, dramatismul 
destinelor omenești angrenate in poveste, lå- 
sind ancheta polițistă pe planul doi. 


Imre atitea hold-up-uri și afaceri dubioase 
— singurele lucruri clare sint lama șișului și 
teancurie de bancnote — se uită ceva esen- 
iai. obiectele de artă — aici porțelanuri și 
picta — nu reprezintă doar valori materiale 
— char de neprețuit — ci în primul rind va- 
ion amstice. Locul lor e pentru eternitate 
într-a muzeu, de la care pornind, orice om 
så- poată construi propriul său „muzeu 
imaginar” 

Roxana PANĂ 


(Urmare din pag. 5) 


tost posibil ca asemenea adolescenţi, tineri 
iubind viaţa mai presus de orice, să fie gata 
in orice clipă să renunțe la ea, să renunţe la 
dragoste? Ei nu erau nici asceţi, nici calugari 
exersaţi ani de zile întru penitență, nu erau 
mei fanatici legionari invățaţi mai presus de 
orice să urascâ, să dispreţuiască viaţa ome- 
nească, să gioritice moartea, nu erau nici te- 
roriști cu minţile rătăcite, în stare să se cu- 
funde într-o baie de singe laolaltă cu victi- 
mele lor masacrate. 

Mă impresionase curajul acestor tineri. Nu 
era atit de ușor să întrunţi o poliţie extrem de 
puternică, cu agenți strecuraţi pretutindeni 
(afişele cu celebrele motto-uri „Zidurile au 
urechi” sau „Cine limbă lungă are, cinci ani 
vă săpa la sare“ erau destul de grăitoare pen- 
tru starea de spirit care domnea în perioada 
dictaturii militare antonesciene), trupele ger- 
mane aflate pe teritoriul României, Gesta- 
poui, omniprezența opresiunii. 

Scriind scenariul „Duminică la ora șase”. 
am încercat să descitrez. resorturile mai in- 
time, mai protunde, ale comportării lor, acei 
admirabil refuz sau, dacă vreţi, acea admira- 
bilă incapacitate de a suporta şi ingādui min- 
ciuna. Minciuna care stătea cu guvernanţii ta 
masă, vorbele lor deșarte despre patriotism ṣi 
naționalism, în timp ce vindeau România hi- 
tleriştilor, minciuna unei „Românii ca soarele 
sfint de pe cer“, în timp ce românii trăiau în 
mizerie, iar sute de mii erau trimişi pe front 
să moară pentru interese străine. 

Aceste frinturi de ginduri și intrebări des- 
pre realitatea acelor vremuri au fost punctul 
de plecare pentru scenariul filmului Duminică 
la ora şase. Simțeam nevoia să depun mârtu- 
rie. Dar trebuie să 'precizez că acea realitate, 
nu numai că fusese trăită subiectiv, dar se 
transformase în amintiri, incit nu s-a petrecut 
o trecere de la realitatea obiectivă la ficţiune. 
ci o trecere de la imagini obsedante la ima- 
gini transfigurate intr-o inlânțuire logica, coe- 
rentă. Personajele pe care le-am creat, con 
tiictul fundamental al filmului păstrează, sper 
ceva din spiritul epocii, în rest totul este joc 
al imaginaţiei. Joc schimbător al imaginaţiei, 
după cum se vede din evoluția scenariului 
Varianta tipărită în revista _Steaua” din Cluj. 


în august 1963, era o naraţiune cinematogra- 
tică relativ palpitantă, cu răsturnări de situa- 
ți, unele credibile, altele incredibile, cu deta- 
in (prea multe) de epocă ce plăteau tributul 
unor poncife ale timpului. Nucleul acceptabil 
al scenariului era povestea imposibilei iubiri 
dintre Radu și Anca. Cind scriam scenariul, 
în rolul Ancăi o vedeam tot timpul pe lrina 
Petrescu. Cred că și acest lucru a avut o 
anumită influență în descrierea jului. 
Am fost foarte bucuros cind Lucian Pintilie 
i-a încredințat rolul titular şi cred că interpre- 
tarea realizată de splendida şi inteligenta ac- 
triță a cinematografiei noastre, care este Irina 
Petrescu, a dăruit filmului sensibilitate și dra- 
matism, 

Scenariul a evoluat mult din clipa în care 
Lucian Pintilie a acceptat să în ci- 
nematograt cu Duminică la ora 6. incă din 
primele discuţii asupra scenariului mi-am dat 
seama că am in fața mea un regizor cu o vi- 
ziune cinematografică modernă, cu o cultură 
întinsă, cu un gust artistic fără greș. Am că- 
zut de acord să eliminăm unele momente de 
„Iluzie lirică”. Regizorul a configurat scena- 
riul aproape exclusiv în jurul poveștii de dra 
goste căreia i-a accentuat tragismul, i-a con- 
ferit austeritate, o poveste pe care a ritmat-o 
și a sacadat-o și, finalmente, a conexat-o atit 
de credibi! unui moment cardinal din istoria 
țării noastre. 


e Ei și-au făcut datoria 


pur și simplu 


(Urmare din pag. 5) 


stantin Vaeni mi-a spus: „Promite-mi solemn. 
dā-ți cuvintul tău de onoare că n-ai să citeşti 
scenariul”. Și vă dau cuvintul meu de onoare 
că nu l-am citit nici pină în ziua de azi 
Atunci am “trezut că acesta este un fel nou 
de a lucra cu actorul, care, neștiind subiec- 
tul, nu vine cu o imagine proprie și poate de- 
formată asupra personajului ce îl are de in- 
terpretat. „Bun, veți zice, dar atunci contribu- 
ţia ta, Gabriel Oseciuc, a fost doar de simplu 
executant?” Actul creativ comun și cooperant 
actor-regizor a fost redus doar la regizor-e- 
xecutant? 

Nu, bineințeles că nu! Acest părinte al meu 
in ale cinematografiei, acest Vaeni avea o 
modalitate de lucru absolut fascinantă: „Ga- 


briel, ești închis în această cameră de 
aproape doi ani. Legătura cu cei de afară s-a 
intrerupt, nu mai ai ce tipări, ești singur, ești 
cumplit de singur, aproape că nu mai ştii ce 
zi este, aproape că nu mai ştii dacă e zi sau e 
noapte, aproape că nu mai știi ce e bine şi ce 
e rău, dacă merită sau nu merită să continui, 
dacă sacrificiul tău e util sau inutil, dacă vei 
mai trăi sau nu vei mai trăi, ce faci? Rās- 
punde, ce faci?" 


ÎI priveam atent și fără să vreau, îi preluam 
starea, febra, tribulaţiile. 
„Răspunde, ce faci în situația asta?“ 


„Imi spăl cămașa!" 
Aparatul aici! Se fil- 


„Atenţie! Lumina! 
mează! Motor!" 

Şi Demian era din nou la înălțime. 

Vaeni avea nevoie ca Victor să fie un om 
simplu, normai, firesc, în primul și în primul 
rind un om, chiar dacă situaţiile erau extrem 
de complicate. Victor a existat cu adevărat, a 
fost un om sau mai bine scris a fost un Om, 
dar acţiunile lui au fost simple, normale, fi- 
reşti. Numai prin trecerea timpului generaţiile 
următoare îl ridică la rangul de erou prin sa- 
criticiul său, sacrificiu care atunci părea sim- 
plu, normal, firesc. 

Sintem onorați că generația noastră poate 
ridica şi ea la rangui de eroice, evenimentele 
simple, dar firești, care au avut loc la 23 Au- 
gust 1944. 

Sacrificiul oamenilor simpli de atunci nu 
s-a dovedit inutii. Exponenţi de seamă ai ci- 
nematografiei noastre, cum ar îi Dan a, 
Mircea Veroiu, Mircea Danieluc, Dinu Tă- 
nase, Andrei Blaier, Doru Năstase, Sergiu Ni- 
colaescu, Francisc Munteanu, Manole Mar- 
cus, Liviu Ciulei au abordat cu succes tema 
razboiului, a acestui moment care ridică la 
rangul de eroic oameni, fapte, întimplări sim- 
ple, normale, firești. 

Spuneam la început câ preţ de chiva ani 
Zidul nu a fost trimis la nici un festival 
internaţional. Cind, în sfirșit, s-a depășit 
această prejudecată, filmul a obținut Premiul 
publicului la Întilnirea internaţională a cine- 
matografiei tinere de ia Bruxelles, 1978. 

Eroismul omului simplu are valențe univer- 
sale. Au devenit eroi oameni care au avut 
idealuri ce abia azi sint realitate, oameni 
simpli și fireşti cu nume simple şi firești, dar 
pe care noi, cei de azi, le scriem cu litere de 
aur în semn de omagiu și prețuire: Victor, 


Andrei, lon, Nicolae... 


e Un nou start 


spre o nouă calitate 


(Urmare din pag. 24) 


interpretare feminină) — un film de autor al 
Malvinei Urşianu, plasa: la râscrucea de vre- 
muri august '44; pe lingă interpretarea anto 
logică a Ginei Patrichi, trebuie semnalata 
evoluția plină de prestanțā a unei interpre- 
te-copil (ne place så credem că și actriță de 
viitor) — Dana Simion. 3) Fructe de pădure 
(Premiul pentru imagine) — un film de Ale- 
xandru Tatos, un foarte frumos scenariu scris 
de D.R. Popescu, o poveste de dragoste ca-n 
povești, puternic revelatoare a vieţii ca-n 
viață; o imagine milimetric gindită (Florin Mi- 
hăilescu); o distribuţie fuzionind armonios 
neprotesioniști (Manuela Boboc, Nicolae Dia- 
conu) cu actori de marcă (Mariana Mihu, lon 
Besoiu, lon Fiscuteanu). 4) O lebădă iarna - 
premiul de scenografie, pentru autenticitatea 
cadrului creat de arh. Marcel Bogos și „cine- 
matografiat” de Mircea Mureşan, pornind de 
la piesa de succes „A cincea lebădă”, a bine 
cunoscutului dramaturg Paul Everac. 5) Mis 
terele Bucureștilor — Premiul omagial, in 
memoriam, regretatului regizor Doru Nas 
tase; un film care, continuind succesele de 
gen. Trandafirul galben și Drumul oaselor, isi 
are publicul lu: asigurat 

Pentru cititorii care nu au participat la Fes 


tival și pentru viitorii istorici ai cinematogra- 
tiei noastre, iată o secţiune în programul unei 
zile: la 10 dimineaţa, pe terasa Radio-vacan- 
ței-Costinești, o intilnire (condusă de cite un 
critic de film) a cineaștilor cu spectatorii lor. 
ore în şir de întrebări și de răspunsuri, de 
opinii specializate și nespecializate, de multe 
ori demne de reținut (in paranteză fie spus. 
poate ar fi recomandabil, în viitor, dat fiind 
ca verba volant, un serviciu de presă, care să 
inregistreze, să selecteze și să prelucreze 
aceste discuţii, transtormindu-le într-o tipări- 
bilă addendă a Festivalului). Apoi, la orele 17, 
intr-o sală de proiecţie, sint programate fie 
filmele studenţilor de la I.A.T.C.. fie scurtme- 
trajele de debut, fie filmele cineamatorilor. La 
orele 20: întrunirea juriului, un antrenament 
zilnic în vederea deliberării finale. În fine, la 
orele 21, la căderea nopţii, sub cerul liber, pe 
un ecran uriaș, în fața unui amfiteatru ar- 
hi-arhiplin, se derulează un film documentar 
produs de studioul „Sahia”, un film de ani- 
maţie produs de Studioul „Animafilm“ și un 
lungmetraj artistic produs de Studiourile „Bu- 
cureşti” (la care s-a adăugat, într-o singură 
seară, şi un lungmetraj produs de Studioul 
de filme ai Ministerului Apărării Naţionale şi 
al Ministerului de '-iterne). Spectatorii benefi- 
ciază, în fiecare seară (în mod gratuit) de un 
cotidian de „satiră și umor” (intitulat Sec- 
vența“) şi de buletine de sondaj, în funcție de 
care se compune, în final, un top al spectato- 
rilor. ŞI, din nou, a doua zi, conierinţa de pu- 
bic de la 10... 

in paginile din interiorul revistei noastre 
puteți citi detaliate comentarii pe secțiuni ale 
Festivalului. De dorit ar fi ca acest festiva! 
practic”, să fie continuat de un veritabil „tes 


tival teoretic“: o dezbatere susținută, despre 
destinele filmului românesc, la care îi invitâm 
sa participe și pe cineaști și pe „spectatorii 
care nu sint numai spectatori”. Așadar o ca- 
talizare a conștiinței de sine și a conștiinței 
profesionale a breslei — iată misiunea de cå- 
pâtii a Festivalului, hotăritoare pentru crește- 
rea artei cinematografice și pentru educarea 
gustului public. 

Sigur, un festival nu poate crea o cinema- 
tografie, dar o poate impulsiona, îi poate fi 
punct de reper, îi poate fi — dacă tot sintem 
la mare — far. Sigur, mai sint încă multe de 
făcut. Cu un plus de energie și de efort orga- 
nizatoric, Festivalul va trebui să cîştige, în vii- 
tor, în amploare: selecţia filmelor să fie și mai 
bogată, să reflecte deci şi mai exact realită- 
tile producţiei cinematografice naţionale; dis- 
cuțiile dintre creatori şi spectatori să fie du- 
biate şi de colocvii profesionale intre cineaș- 
tii prezenţi la Festival;numărul invitaţilor la 
Festival să crească și să înglobeze și invitaţi 
de peste hotare, Festivalui filmului românesc 
fiind un bun prilej de recunoaștere, de lan- 
sare, de popularizare şi de ecou la scară in- 
ternațională a cinematografiei noastre. Etc., 
etc., etc. 

Să nu uităm deci relaţia dialectică dintre 
festival şi cinematografia noastră: Festivalul 
este atit de bun cit de bune sint filmele pe 
care le prezintă; iar filmele pe care le va pre- 
zenta pot fi, în bună parte, rod al influenței 
benetice a Festivalului. 

in concluzie. Costinești '83 — un moment 
important de analiză (auto-) critică a unei in- 
tegi ci-ematografii, pregătind, pentru viitoa- 
„ele edim, imperios necesarul salt calitativ al 
himului românesc. 


cinema 
Anul XX1(248) 


Bucureşti-august 1983 


Gina Patrichi și George Constantin: ro- 


; e a. ibm 

CINEMA, 

Piata Scinteii nr. 1, București 41017 
Exemplarul B lei 


Cititorii din străinătate se pot abona adre- 
sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- 
import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226, 


București, str. 13 Decembrie nr. 3 


Prezentarea grafică. 
loana Statie 


Prezentarea artistica 


Anamaria Smigelschi 


ìurile principale in „Pe malul sting al Du 
nării albastre”, premiul de regie la Fest: 
valul filmului românesc de la Costiney+ 
83 pentru Malvina Urşianu 


N Fotogralie de Victor STROE 


Redactor şef 
edactor şef Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteiin — Bucureşti 


Productie a studiourilor Deta-Bertin Un film dă 
Host É Sendt. Cu: Peter Recsse. Hanns-JOrn Wé- 
be. Roman Keminski, Eisa Grube-Deister, Monika 
Worec 


Ecaterina Oproiu 


https://biblioteca-digitala.ro 


Festivalul filmului românesc-Costineşti '83 


vremuri 
in /nioa 


răscruce de 


Oi ce a insemnat festivalul ? 
26 iulie — 5 august, 11 zile şi nopți cinemato: 
grafice la Costineşti, locul în care s-a desfa 
şurat pină acum, cale de cinci ediţii. un festi- 
vai al filmului pentru tineret. lată că, incepind 
cu anul de graţie 1983, festivalul ciştiga în 
anvergură, devenind un festival al intregi: 
noastre cinematografii, un atit de necesar s 
de binevenit Festival al filmului românesc, or 
ganizat de Comitetul Central al Uniunii Tine- 
retului Comunist, Consiliul Culturii şi Educa- 
ției Socialiste şi Asociaţia cineaștilor din Re- 
publica Socialistă România, şi integrat am- 
Plului Festival naţional „Cintarea României” 
Se ştie, la noi şi în lume, majoritatea publi- 
cului de cinema o lormează tinerii. Aşadar, o 
şansă reciproca: șansa stațiunii tineretului 
Costinești de a deveni capitala filmului roma- 
nesc, dar și şansa Festivalului de'a dispune 
de un public Sen şi entuziast şi exigent. 
inegalabil cinefil. În măsura în care filmele 


— Premiul special al juriului a fost decer- 
nat filmului Al patriei erou între eroi, scena- 
riul Nicolae Dragos şi Pompiliu Gilmeanu. o- 
gisi Du meanu; 
premiu a fost acordat filmului În- 
toarcerea rare area scenariul şi regia Nicolae 
Mărgineanu; 


— Titlul de laureat și Trofeul „Costinești 
'93* pentru cel mai bun film de tineret a fost 
decernat filmului Buletin de ti, sce- 
nariul Francisc Munteanu, regia Virgil Calo- 


pentru regie a fost atribuit 
zoarei Malvina reccâer pentru filmul Pe 
sting ai Dunării albastre; 

au revenit 


pentru interpretare 

actriței Gina TOSI panu rolul din filmul 
Pe malui sting al albastre și actorului 
Mircea Albulescu pentru rolul din filmul La 
Unlet; 
— Premiul pentru muzică a fost atribuit 

orului Corneli Țăranu pentru filmul 

din iad; 

— Premiul pentru imagine a fost acordat 


(Maria 


Ploae şi Tudor George 


Eleganţă și suspans în 


Miste. 


(Marga Barbu şi Olga Delia Mateeieâ) 


Un festival naţional 


poate primeni 


o ci 


ematografie? 


Poate! 


din progamul Festivalului, insotite de realiza- 
tori, au fost prezentate şi pe marile platforme 
industriale ale judeţului Constanța și în mai 
multe staţiuni, s-ar putea spune că festivalul 
a incercat, ambițios, să cuprinda întregul lito- 
tal. Trecerea în revistă a programului demon 
strează că festivalul și-a propus să totalizeze, 
in selecţii reprezentative, tot ce e suflare ci- 
nematogratică in Pomânia la această oră. De 


-Palmaresul festivalului 


operatorului Florin Mihăilescu pentru filmele 
Fructe de pădure și Ochi de urs; 

— Premiul pentru scenografie a fost acor 
dat t arhitectului Marcel Bogos pentru decoru 
rile din filmele Năpasta și O lebădă iarna. 

— Juriul nu a acordat premiul pentru sce- 
nariu; 


— Premiul pentru flim documentar a fost 
atribuit: „ex aequo” filmelor Mireasa, nane: 


riul şi regia Mirel Ilieșiu și (U 
miel ei, scenariul şi regia Paula și Doru Se- 


— Premiul pentru flim de a revenit 
peliculei Salt mortai, scenariul şi regia Con- 


stantin RE arh pat 
Premiul pentru fiim realizat de studenții 
de i la LA.T.C. a fost atribuit filmului Solo pen- 
tu siera mgs Radu Nicoară și Relu Morariu, 
pentru filme realizate de cinea- 
` matori au revenit peliculelor Nepotul Mitruţă, 
autor Paul Zeida de la Cineclubul Casei de 
cultură Botoșani și Stă In miinile noastre, au- 
tor ion Mato de la Cineclubul Intreprinderi: 
siderurgice Reșița; 


remarcat faptul ca Palmaresul. care debu 
tează cu documentarul Al patriei erou intre 
eroi, Palmaresul deci, reuneşte, cu două ex- 
cepții, toate titlurile lungmetrajelor prezentate 
in festival, fie că e vorba de filme deja cunos 
cute de public și analizate de critică (Năpasta 
— regia Alexa Visarion, La capătul liniei - 
regia Dinu Tânase. Buletin de București 
regia Virgil Calotescu, Mult mai de preţ e iu- 


Juriul a acordat de asemenea unor tineri 
realizatori și interpreț: care s-au remarcat 
prin creaţiile lor prezente in Festival, urmå- 
toarele premii 

— Actriței Rodica Negrea, pentru rolul in- 
terpretat în filmul Mult mai de prej e iubirea; 

— Actriței Catrine! Dumitrescu, pentru ro- 
lui interpretat în filmul Buletin de București; 

— Actorului Dinu Manolache, pentru rolul 
interpretat în filmul Mult mal de pref e iubi- 


rea; 
— Operatorului Vivi Drăgan Vasile, ru 
imaginea filmelor Pe malul sting al ati 
albastre și Năpasta; 

— Operatorului Vlad Păunescu, pentru 
imaginea filmului din lad; 

— Realizatorilor filmului de animaţie Cali- 
yane Zeno Bogdānescu, Radu igaszag, 
Aetroi jyy ch arr de 
=s jei Ana Ciontea pentru ri de- 
but interpretat în filmul Întoarcerea din iad; 

— Juriul Festivalului a hotărit decernarea 
Premiului consacrat creaţiei artistice 
in domeniul cinematografiei regizorului Doru 
Năstase, in memoriam. 


https://biblioteca-digitala.ro 


birea — regia Dan Marcoci. Ochi de urs = 
regia Stere Gulea, Așteptind un tren — regia 
Mircea Veroiu, Melodii la Costinești — regia 
Constantin Păun), fie că e vorba de filme în 
premiera absolută aici la Costinești; asypra 
» ne vom opri, firește, pe larg, in viitorul 
sropiat — deocamdata, iatâ-le succint: 1) 
intoarcerea din iad (Marele premiu). al treilea 
Him al regizorului Nicolae Mărgineanu; o vi- 
guroasă ecranizare-Agârbiceanu (cu dialo- 
guri scrise de Petre Sâlcudeanu); o poveste 
romantică despre răvâșirea sufletelor într-o 
lume râvâşită de razboi, o imagine de inaltă 
clasă, semnată de tinârul operator Vlad Păâu- 
nescu; o distribuție remarcabilă (Maria Ploae, 
Constantin Brinzea. Remus Mărgineanu, Ana 
Ciontea). 2) Pe malul sting al Dunării albas- 
tre (Premiul pentru regie şi premiul pentru 


23) 


(Continuare in pag 


Eugenia VODĂ 


a 
Nr. 8 


nul XXI (248)| 


Revistă a Consili 
și Educație