Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1925_041_0051

UNIVEEDUL 
IN ETERA 








larna în Valachia deji/7/CHEL BOUQUET 


Colaborează în acest număr: LIVIU REBREANU, ION PILLAT, RAMIRO ORTIZ, C. ARDELEANU, 
DON JOSE, C. NEGRUZZI, R. P. VOINESCU, N. TONITZA, PERPESSICIUS, B. CECRO- 
PIDE, GH. CARDAŞ, 1. FLOROIU, 1. C. BACILĂ, etc. — vignete de |. TEODORESCU-SION.. 


An. XLI, Nr. 51 


+: 20 Dec. 1925 





Schiţă de program 


Statistica revistelor literare din 
fara Românească reprezintă unul 
in capitolele cele mai interesante 
ale istoriei noastre culturale. Legate 
prin însăşi periodicitatea lor de rit- 
mul actualității, revistele au vibrat 
cu timpul şi pe placa lor sensibilă 
sau înregistrat, cu  preciziune, vu- 
riațiunile atmosferii spirituale. 


Dela „Curierul de ambe sexe“ 
al lui Eliad şi dela „Albina“ lui Asa- 
ki, prin „Dacia  Literarră“ a lui 
Kogălniceanu şi „Semănătorul” pâ- 
nă la bătrânele „Convorbiri litera- 
re“ si „Viaţa Românească“, ca să 
amintim numai câteva din nenumă- 
rata profuziune a revistelor, toate 
au reflectat în oglinda lor, mai mult 
sau mai puțin, câteceva din năzuin- 
țele, din crezul, din neliniştile litera- 

re ale epocii. Adevărate planşe recon- 
slitutive ale unui trecut pururea viu 
— iată ceia ce sunt revistele literare 
în unanimitatea lor şi recunoştinţa 
noastră pentru efortul intelectual pe 
care l-au prestat, sub diferite forme, 
le îmbrățișează deopotrivă pe toate, 


Insă noile condiţii istorice ale Ro- 
mâniei întregite pun problema revis- 
telor de concentrare, a acelui fip de 
revistă încercat în dese rânduri la 
noi şi care aproape n'a fost izbutit. 
Fără să contestăm, pentru prozresul 
literar, valoarea revistelor de curent, 
laboratorii totdeauna interesante fie 
pentru experimentele literare ce se 
efectuiază, fie pentru personalitatea 
experimentatorului, — credem că se 
poate vorbi de utilitatea unei reviste 
de concentrare scriitoricească, înlăun- 
tru] căreia să-și dea întâlnire cei mai 
încercaţi dintre luptătorii culturii 
şi în ale cărei granițe nimic din ceia 
ce constitue intensa şi variata mani- 
testare intelectuală să nu îie negli- 
jat. Nu nesocotim greutățile pe care 
o ustiel de multilateralitate o im- 
plică — însă suntem siguri, că pentru 
zilele de astăzi şi pentru neamul 
românesc, în noile lui condiţii istorice, 
este locul rentru o revistă de un eclec- 
tism superior în literatură, de o in- 
formație variată și bhosată, de o ega- 
lă atenție pentru toate fenomenele 
intelectuale din cuprinsul țării, în 
primul rând şi chiar din străinătate, 

O astfel de revistă încearcă să fie 
de astăzi înainte, „Universul Li- 
terar“, 


Silindu-se să se snstragă cât mai 
mult acelui inevitabil sectarism, nro- 
prin — pare-se — luptătorilor lite- 
vari, această revistă se va sirădui să 
realizeze o concentrare a scriitorilor 
xomâni şi va căuta pe dealtă parte să 
aducă ecouri din literaturile străine, 
atît din trecut cât şi din cele con- 
temporane — aşa ca publicului dor- 
nic de o iniţiere cât mai complefă 
să i se ofere un instrument din 
cele mai proprii. Acest serviciu, „U- 
miversul Literar“ va căuta să-l rea- 
lizeze fie prin creaţiuni originale ale 
scriitorilor români, sau prin  mește- 
şugite tălmăciri din literatura unt- 
veysală, fie prin interpretarea critică 


a lucrărilor pe care tiparul le risi- 


pesle cu atâta dărnicie spre binele 
culturii, îie printr'o cât mai amplă 


informaţie din toate domeniile inte- 
lectuale. În acest scop cronicele re- 
vistoi uu fost sporite aşa ca să răs- 
pundă nouei sale înfățișări. 

Acordând  literaţilor înaintaşi toa- 
tii atenţia la care fapta lor are 
dreptul, revista noastră va exprima 
acesi omagiu, fie prin extrase din 
opera înaintaşilor fie prin evocări 
critice a valorii lor literare. 

literatura contemporană  româ- 
ncască va îmbrățişa deopotrivă pe 
scriitorul consacrat ca şi pe tânărul 
ale cărui aripi au nevoe, în sborul 
său, de un neapărat concurs, mai 
ales în aceste vremuri. 


Această îmbrățișare a literaturii 
române, în toate epocile, este cu atât 
mai împerioasă astăzi, când provin- 
ciile care, până ieri sub oblăduiri 
străine, n'au cunoscut bogăţiile îiite- 
raturii române în libera ei manifes- 
tare, au astăzi şi posibilitatea şi dato- 
ria să se adape la isvoarele originale. 
In acest scop, extrasele din autorii 
inaintaşi ca şi buletinul bibliografie 
redactat după creşterile Academiei, 
pe care „Universul Literar“ îl va 
vublica dela 1 Ianuarie 1926, au de 
scop să ofere iubitorilor de cultură 
românească o inițiere cât mai com- 
pietă. 


In chipul acesta şi parale! cu overa 
pe care o realizează scoala, „Uni- 
versul Literar“ se va sili să contri- 
bue la difuziunea şi promovarea ti- 
teruturii române și nrin aceasta sf 
fuvorizeze acea unilicare spirituală 
pe care toți o aşteaptă. : 

„Universul Literar“ se va strădui 
ca și din punct de vedere tehnic, să 
se apronie cât mai mult de înfățişa- 
rea revistelor oceidentale, Imbunătă- 
țirile ce se pot observa dela primul 
număr, sunt totuşi un început, 

„n ziua în care condiţiile tipogra- 
fice ne-ar îngădui suplimente artis- 
tice, bucuria noastră nu va fi mică. 

Cu aceste gânduri pentru care 
ne vom da toută silința şi pe care 
le vom voi pururea cât mai anroape 
de realizare, începem acest nou 


drum. 
UNIVERSUL LITERAR 


AFORISME 


Paul Valtry 


Ciclonul poate să radă de pe supra- 
fața pământului un oraş dar nu poate să 
deschidă o scrisoare, să desnoade nodul 
ăsta de aţă. A 

Fiecare autor conţine câte ceva pe care 
w'aşi fi voit să-l scriu vreodată: Chiar 
şi eu, 

* 

El deschide ușa, mă priveşte. El crede 
că nu um Siinţit, că n'a făcut sgomot decât 
pentru el şi că eu stau singur cu cartea 
mea. - 

Însă eu îl simt aproape de tot, tac şi 
mă las supraveghiat. Căci eu sunt cel ce-l 
observ şi spatele meu imobil nu-l pără- 
seşte... 


UNIVERSUL LIi LEAR 





Poşta Redacţiei 


Scumpul meu viitor confrate: Să 
nu-mă dei în nume de rău această lec- 
lie de urbanitate la care le invit pe 
ziuu de astuzi. Cunoşti versul lui Ver- 
giliu : trahit sua quemque voluplas. 
Că adică leoaica aleargă după lup, lu- 
pul după capră; capra după drobul în- 
florit şi Corydon după Alezis. lar eu 
sufăr de urbanilate. Eram indicat pen- 
tru aceasta. Poate că la leagănul meu 
ursitoaren nu-şi scosese mănuşile din 
degete. Vată pentru ce, astăzi, ne în- 
tălnim, în această uliţă, pe  trotoare 
paralele, eu după un deceniu de pu- 
blicistică, îar tu, scumpe viitor  con- 
frate, în ajun de a sparge crisalida. 
Te simt acolo, departe, în vreun bor- 
deiu obscur, sub crinul de petrol de 
lumpă, cu pagina striată de pâlpâirea 
candelei, articulând un adjectiv sonor 
Sau construind proteze pentru versu- 
rile şchioape. Toţi am început aşa. În- 
tr'o. bună zi învingi timiditatea, tran- 
scrii pe hârtie curată, întocmeşti o 
scrisoare în care aminteşti de bunele 
vremuri când revistele convorbeau cu 
viilorii lor confraţi, la „pos'a redac- 
ici”, pui şi mărci pentru răspuns şi 
erpediezi. In prima săptămână eşti 
îngăduilor. Ii zici ? încă n'a primit. 
Dela a doua eşti mai înfrigurat. Ai ne- 
voe de confirmări. Incepi să suferi, îţi 
permiți şi glume la adresa revistei. 
Nimeni nu bănueşte nimic. După o 
lună de zile ești cel mai declarat duş- 
man a! foari. Și aici intervine rolul 
meu. Ţin să te fac atent. Urbanitntea 
mea îți poartă de jrije. Nu te lăsa 7o- 
bit de înctincte. Ura e frumoasă în e- 
pupee. Pentru vremurile noastre şi 
mai ales pentru umerii unui viifr= 
confrate, e o ghiară prea puternică. 
7'rebue să fii senin. Sau cel puţin să 
pari. 

Trebue să fii senin, pentrucă toți 
am trecut pe ajci. Să nu încep cu mi- 
ne : ponte că n'am încă alură de moş- 
neag. Să speuim însă din trecut. 

In 1893. Decembrie în 5. în numărul 
2 al revistei s„Viealn“ a hi VInhuţă se 
puteau citi la „Poşta redacției“, urmă. 
tonrele rânduri : „D-lui St. O. 1... Lo- 
co: Una sa pus, „Nimic“ ar merge da- 
că strofa a doua ar fi mai lămuriră. la 
vedeți... Scrisoarea dv. e în adevăr a- 
tinvătonre. De ce nu încerenți o nu 
urlă ? *,Dehulmntul, cum bănnesti. era 
dminsul cântăre! al „Patriarhalelor“ : 
Ștefan 0. Iosif. , 

In 1893. Ortombrie în 18, în nmă- 
rul 2 al revistei „Flonren-Albnacstră“ se 
puteau citi în acelas Inc de întâ!nire, 
nl debutantilor : ..M. Sndov. Țari : De- 
fecte de ritm. Poate alta“. Bănuit-ai 
că marele novestilor moldovnn, admi- 
vabibul poet al peisajului, Mihail Sa- 
dovoanu a srris. întriwneenut. versuri? 
Notița aceasta și colectiile  resnartive 
stau mărturie. Şi înt pentru Snrovea- 
na în acelaş an, 1898, din „Foaia pen: 


UNIVERSUL LITERAR 


A LIN A 


de C7V7U REBREANU 


— Tată imperiul fericirii! şopti 
Miron Mugur, sugrumat de emoție. 

Faţa însă îi strălucia și-i jucau 
ochii în cap. Se uita la Urban cerăn- 
du-i parcă si înţeleacă fericirea 
sau cel puțin să i-o pizmuiască. 

Erau în ofăiţa de lucru a lui Mu- 
gur. luminoasă, cu mobila eftină a- 
ranjată cochet de o mână de femeie 
şi mai ales plină de o intimitate a- 
mețitoare. Biroul gemea de cărţi, a- 
semenea câteva etajere şi o bibliotecă 
fără peamuri. 

— Stau , mă uit si nu mă dumi- 
resc — marmăi Urhan, asezându-se 
într'un fotoliu, lângă masa de scris. 
Tu. însurat ? 

Miran rîse 
po! si mrefănut. ca si când 
prietennlui lar fi iienit. 

— Cu toate astea nite-mă ! se mân- 
dri dânsul cu glas declamator. : 


tru toți“ acesta rânduri : „Mai trimite. 
Îmi pare că poți scri frumos“, Prinzi 
sensul ? 

In 1898, în „.Flonrea Albastră“. nu- 
mărul 4: „P. Cerna: Doți-i înainte! 
In curând esti al nostru“. In „Fvamt- 
mentul îiforar“, numărul 8. din 7 Fe 
bruarie 1894: „M. Oodr. Loco: Al- 
tele“. Mai e nevne să-ți smn ră nu-i 
“vcrba de nitul decât de Mihnil Co- 
drennu, viriosul sonotist şi traducă 
tor a? lui Curano 1 Borgornr ? Si mt 
din 29 Ianunrie 1897, în aceeaşi „Po- 
şa redactiei“: „7. M, Nirvau: Greşeli 
de rimă. Dacă ați fi mulți. am putea 
face o exceptie cu abnnamertul“. Nu 
ştiu ce cap vei înce când îti nniu snu- 
no că nenitentul nu era altul decât 


scomntes. dar nntin 
îndoiala 


admirabilul  cântfreţ al „Romanţelor 
pentru mai târziu“: poelul lon  Mi- 
nulescu. 


Imi dai voe. după atâtea ezempie 
gicrioase, să adnog că şi eu, acum 10 
ari împliniți. debutmm cu un răspuns 
al bunului nărinte Galaction, din care 
mai țin minte şi astăzi: „Perp-Brăila. 
Imi pre că meriti mai mult de două 
râvduri. La revedere în numărul vit- 
tor“. Cum vezi am orgoliul debutului 
— ca şi dumneata, De sigur că ziua a- 
ceea a fost decisivă. Aşa se face că as- 
tăzi. ne află”: stând de vorbă. scumpe 
viitor confrate, într'un colloquiu de 
urtanitate. 

Căci nu mi-a fost în gând să te'ntre- 
țin cu acest capitol amuzant de iîstorio- 
grafie literară — aşa într'o doară. 

Ți-am spus-o dela început: eu sunt 
îngerul lău protector. Scrie, trimite şi 
mai ales nu te supăra. Ia pildă din 
pildele confraților tăi, mai sus amin- 
Hiți, care au început ca tine şi nau 
desnădăiduit. Increde-te în mine şi 
s'ar putea să-ți cedez, într'o bună zi» 


iceul. 
PERPESSICIUS 


Urban ridică fruntea. Se priviră 
câteva clipe ochi în ochi. 

— Da, eşti de nerecunoscut, parcă 
ai purta o mască ! Poate că e masca 
fericirii ! rosti rar: dând din cap, 

Celălalt râse iarăși, acuma cu mai 
multă inimă. Ii plăcea uimirea şi mai 
cu seamă invidia ce o simția în to-= 
nul tovarăşului. Murmură cu ochii 
mari : 

— De doi ani sânt omul cel mai 
fericit din lume... Invidiază-mă, nu 
mă supăr. Invidia îmi înrtuiceşte plă 
cerea. Nu te mira de atâta ezoismn. 
N'am crezut că. fericirea e egoistă. 
Azi îmi dau seama că nici nu se poate 
altfel... 

— Te-ai s-himhat cu totul. eşti alt 
om — anrobă Urban, mereu potolit 
şi încureat. 

— Sînt altul, firește... Ai să-mi 
dai frentate și să mă înfelem după 
ce vei vedea-o pe ea... Dar s'o vezi e 





Liviu Rebreanu 


prea puţin. Trebuie s'o cunoşti ! Nu- 
mai atunci vei simţi poate... Deşi fe 
ricirea nu e comunicativă. TȚi-am a- 
rătat cuibul nostru, te-am observat, 
n'ai avut unici o tresărire. Ce ţizai 
zis ? O casă ca oricare alta, confort 
burghez  garnisit cu sentimentalism 
de roman popular... Te-am înţeles. Tu 
uu ipoți respira sufle:ul ei, care învă- 
lue fiece  lucrusor din casa asta ca 
oricare alta. Nu-ţi fac n'ci 0 vină, 
Aşa aş fi fost şi eu odinioară. Acuma 
insă tot ce vezi aici îmi aminteşte 
neîncetat că. ea e aproape. pretutin: 
deni simt urmele vrivirilor ei catife- 
late. iar în aer fâlfîe si mă mâncâie 
parfumul ei ca un suspin de dra- 
goste... 

Urban asculta mut. cântărindu-l. 
Cu cât vorbia, cu atât Miron se în- 
flăcăra mai mult. I se iuţiau mișcă- 
rile şi lumina, ochilor i se umplea de 


sclipirile patimei. Avea un cap sim- 
patia. deşi cu ceafa colţuroasă şi cu 
părul negru sb'rlit şi creţ. Sub frun- 
tea dreaptă, vrâstată de trei dungi a- 
dânci, ochii albaștri pilp iau ca două 
huminiţe sfioase de candelă, dându-i 
o înfățișare de blândețe permanentă. 

— Ţi-ai ras şi mustăţile?  între- 
rupse brusc Urban. 

Miron se opri aproape jicnit. Răs- 
punse totusi zâmbind : 

— Da... Iacă. eu si uitasem, de a- 
ceia m'a mirat întrebarea. Mi se pă- 
rea că nu asulţi... Le-am ras. Alinei 
îi: place mai bine cum îmi șade fără 
mustăţi... ! 

— Alina. da. — murmură Urban, 
mâncâiniu-şi bărbuţa rastanie cu 
amântouă mâinile vor-ă ar fi vrut 
s'o anere de o nrimejlie. 

Întreruperea însă astâmnărase în- 
suflețirea celuilalt. Se lăsă pe un 
scaun.  Tăcură un răstimp. ocolin- 
du-şi privirile. Apoi Urban relnă - 

— Erai închis cdiniosră. trebuia 
să-ţi scoată nmul cu rleștre vorba 
din gură... Yar acuma ai devenit eu- 
raliv îndată ce vine vorba re... N'am 


-nrireput cum ai amuţit deotată. Te 


învinuiam căj nu stii să, pretuesti prie 
tenia. Nu-mi închivu'am că... : 

Murur sa însenină iar: 

— Nici eu nu-mi închinuiam. măr- 
turisesc ! Dar sa întâmplat, si mul- 
tumese lui Dumnezeu că s'a întâm- 
plat... 

— Astapti să te tra Ne limbă? 
făcu T'rhan Aeotată. aproape ursuz, 

— Vrei să-ți povestesc ? se burură 
Miron. Te previn că e tot ce se poate 
mai simplu... Câţi ani sînt de când 
ai plecat tu în străinătate? Trei... 
da... Rămăsesem stingher. Imi lipsia 
cumplit prietenia ta. Mă stii cât sânt 
de sălbatee. Am trăit aproape un an 
e zile ca un sihastru. Am scris mult 
in vremea asta. Pe-atunci te bombar- 
dam și pe tine, îți amintesti, cu scri- 
sori kilomcetrice. la care tu răspun- 
deai din cinci în cinci. cu câte cinci 
rânânri. Ce vrei. tu ești altă fre... In 
sfârșit! Îl curocti pe Tătaru, nu? 
Desconeritorul si protectorul meu, 
um îi place: lui să se înfăţiseze. Izo- 
larea mea se vele că a început să-l 
înerijnreze. Atrnri și-a nna în gâni 
să mă scoată în' lume. Pe unte nu 
m'a purtat? Prin câte case? Eram 
numărul lui de atracție: ..Poftiţi. cel 
mai, mare voet al nouei generatii!”, 
Îmi era rusine. dar trohhia să. mă 
sumum. Aşa m'a târit otată si la TIni- 
versitate,  Arnniase o lectie snecială 
să vorfensră "esnre nnezia mea, iar 
drept  ilustratie eu aveam. să citese 
din onerile male. în fata stutentților, 
A fost un chin tantalic. Citesc în- 


4 


fam. Nu-s actor. Eu simt şi scriu şi 
atât |... Totuşi m'am executat. Pe 
urmă Tătaru mi-a prezentat pe băe- 
ţii care, zicea dânsul, mă admiră. Ce 
să-ți mai spun ? Un fel de teatru, 
prost” şi anost... Dar mi-a prezentat 
şi o studentă. Era Alina mea. M'am 
zăpăcit. Se uita la mine şi zâmbia. 
Tu încă n'ai întâlnit-o și n'ai putea 
înțeloge... Nu i-ai văzut ochii, nici 
zâmbetul... Din clipa aceia sa ispră- 
| vit cu mine. Am început să rog eu pe 
Tătaru să mă mai iea la seminarii, 
fireşte numai ca s*o mai pot întâlni. 
Ea a simțit că vin de dragul ei. Era 
foarte modestă, foarte simplă. Tătaru 
îmi spuse că e o studentă bună. prin- 
tra cele mai silitoare... Mă învârtiam 
pe la Universitate ca un zevzec, toată 
ziua. Trebuia s'o văd cel puţin, aftfel 
aşi fi înebunit. Dar eram atât de ti- 
mid că aștentam parcă să se apropie: 
ea de mine. Nu stiam cum se cuca 
reste o femeie... Intr'o zi apoi mi-am 
luat totuşi inima în dinți si am pân. 
dit-o la scară. Tremuram de sfială și 
de nerăbdare. Când am văzut-o sin- 
gură, m'am oferit, fără să-mi dau 
seama, x'o întovărăşese până acasă. 
A roşit si a primit. 'Poată vremea mi-a 
ciripit despre poeziile mele ; le știa 
pe dinafară şi le rerita cu glasul ei 
metalic care-mi răstăța inima. Eu tă- 
ceam și nici s'0 privesc nu îndrăz- 
niam decât pe furiș... Pe urmă sa 
oprit la o poartă. în fața unei căsute 
cam dărăpănate, într'o stradă din do 
sul gării. Mi-a întins mâna. l-am a- 
pucat-o cu amândouă si am izbuenit 
prosteşte :  „Domnisșoară, vrei să fii 
nevasta mea ?“,. Nu stiu ce mutră 
voi fi făcut, dar răspunsul ei îmi ră- 
sună şi acuma în urechi. neprefăcut, 
dulce și duios: „Vreau...“. Atâta a 
fost. Sa hotărit. I-am sărutat mâna 
dd vreo zece ori drept mulțumire nen- 
tru acel ..vreau“ mântuitor. Şi exact 
peste două luni. ne-am cununat. Tă- 
taru nea cununat... 

Miron  tăcu, îşi petroeca degetele 
prin păr și începu deodată să umble 
de ici-cola prin odae, cu obrajii pa- 
lizi şi genele umerle, ca şi când ar fi 
vrut să-şi ascundă turburarea ce-l 
cuprinsese  retrăind clipele care au 
pus temelia fericirii lui de azi. 

— Pine, bine, asta-i poezia, — 
zise Urban mereu rece și puţin dis- 
prețuitor. Dar proza ? Dacă n'aveai 
tu singur ce să mănânci, cum te-ai 
încumetat să-ți iei şi o tovarăşe de 
post ? 

— Tubirea îți dă toate  îndrăzne- 
lile și te face să viti sărăria. — răs- 
pnnse Mucur. onrindu-se în fața, lui 
narcă ar fi astentat întrebarea şi ar 
fi awnt răspunsul nrezătit de mult. 
Adevărat. era o nebunia să încurci o 
fată tânără într'o mizerie fără. pers- 
pective... Iti aluci aminte unde stă- 
team. în strada  Imnrimeriei? Cu 
chiria vesnice .neplătită cel putin pe 
două luni în urmă ?... Și totuşi am 


indrăznit ! Din momentul când a zis 
ea, „vreau“, s'a făcut în mine o schim- 
bare uriaşă. Nu mai eram în joc eu, 
ci Alina, iar pentru ea aş fi fost în 
stare, aş fi în stare să fur, să 
ucid, să fac orice crimă... Dacă mi-ar 
cere Alina să mă arunc din turnul 
unei biserici, cu capul în jos, fiindcă 
îi face ei plăcere, m'as arunca fără 
nici O sovăire... 


— Noroc că nu-ţi cere, — tuşi Ur- 
ban ironic. 
— Noroc, —- murmură Miron cu 


un surâs amar. Degeaba, sunt nero- 
zii astea, dar neroziile astea alcătu- 
iesc farmecul vieţii mele. Fără de 
ele n'aş mai avea nici un rost pe 
lume... 

Glasul i se înmuiase şi pe faţă îi 
apăruse o umbră. Apoi se cutremură, 
ca să isgonească din suflet un gând 
duşman, şi urmă repede, cu o vioi- 
ciune silită şi. supărătoare : 4 

-— Mi-am dat seama îndată că tre 
huie să o feresc da atingerea sărăciei. 
Am sinuţit că în mizerie nu poate în- 
flori iubirea trainică. Și m'am pus 
deocamdată pe cerşetorie | Să vezi ce 
tel de cerşetorie... Aveam două vo- 
lume de versuri : am găsit editor și 
le-am vândut. Am propus alţui edi- 
tor să-i traluc un roman stupid: a 
primit şi am încasat onorariul cu an- 
ticipație. Astea pentru  cheltuietile 
preliminare, ca să zic așa. Imi tre 
huia însă 'ce-a durabil, ceva sigur... 
Tătaru a fost incomparabil. A aler: 
gat, sa sbătut şi mi-a găsit la repe 
zeală o sinecură de câteva sute de 
lei pe lună ca să nu fac nimic. Tot 
prin stăruința lui am fost numit nici 
nu ştiu bine ce, la Camera Deputa- 
ților, de unde primesc de asemenea o 
leafă lunară. Pe urmă eu însumi 
m'am oferit să muncesc la un ziar. 
Am avut noroc și acolo... Iată dar 
proza |! Fireşte. nu mai stau cu ochii 
în tavan, căutând rime miliardare. 
Muncesc mult. dar muncesc cu dras, 
ca niciolată. Toată ziua robotesc la 
redacție. iar seara scriu pentru su- 
flotul men. Nu cunosc bucurie mai 
mare decât când not face vreo plă- 
cere Alinei mele. Pentru ea trăiesc... 
Am uitat să-ți snun că am fost şi în 
călătorie de nuntă! Tătaru, nasul 
nostru. a scos din buzunarul lui o 
snmă frumusică si ne-a trimes pen- 
tru o lună să ne plimbăm fericirea 
prin Italia... Va să zică veri. ne-am 
asezat serios, ca „nişte adevăraţi bur- 
sxhezi... 

Urban clătină din cap, nemulţu- 
mit : 

— Și totuşi nu mi-ai spus încă 
deloc cine e nevastă-ta ? 

— Cum adică ? se miră Miron. 

— Adică ce neam. ce familie? 
Până acuma n'am înțeles decât că e 
săracă şi romantică... 

— A. familia! făcu Mueur atins. 
Ce întrebare ! Aceiaşi întrebare o pu- 
neți toţi, mi-ai pus-o până si Tătaru... 


UNIVERSUL LITERAR 
Parcă familia ar avea -vreo impor- 
tanţă ! Ce-mi pasă mie de familia 
ei ? Nici nu m'am interesat bine, 


iacă | În cele două luni, până la cu- 
npunie, mi s'au şoptit toate grozăviile 


“din luma :ică mama ei a fost aşa, că 


sora ei e aşa, că tatăl ei a fost aşa 
şi a murit aşa, că și ea e aşa Bi aşa... 
N'am vrut să aud şi nici azi nu 
vreau. Nu mă interesează ce a. fost, 
numai ce este! 

— Asta e un fel de a vorbi, — se 
încăpățână celălalt. Dar când e la 
mijloc femeia pe care o iubeşti cu a- 
devărat, te interesează toate amănun- 
tele trecutului... 

— Nu, nu-i aşa ! sări Miron parcă 
l-ar fi înțepat. Nu mă interesează 
decât ea, așa cum este! Crezi că, 
dacă tată! ei ar fi fost bancher, în 
loc să fi 'avut meseria de dulezher, aş 
iubi acuma mai mult pe Alina ?... Tu, 
care ai fraţi moşieri şi deputaţi, care 
te mânireşti cu arborele  genealozic 
și ești sigur că strămoșul tău cutare 
a luptat alături de Mihai-Viteazul la 
sălugăreni, fireste că tţe onresti tot- 
deauna Ja familie. Dar eu? N'as fi 
ridicol să caut strămoșii altuia, când 
pe ai mei nu-i ştiu? Un biet băiat 
de ţăran colea şi eu... Cum mi-ar sta 
să mă apuc acuma de strămoşii oa- 
menilor ? 

— Tubirea nu umhlă cu ochii le- 
gaţi, hăiete ! stărui Trhan. 

— Da. pentru că are ochii nlini 
numai de iubire și astfel nu găseşte 
nici timpul, nici nevoia să scormo- 
nească în dreapta şi în stânca, să 
cante nretutindani pete Ae noroiu... 

Trban îşi muscă mustata si se a- 
pucă iar cu mâinile de bărbuţă. Ar 
fi vrut să. mai zică ceva, dar se stă- 
pâni. Miron. aprins. se uita la dân- 
sul și parră astepta o împotrivire. 
Fra atât de sigur de fericire că se 
credea în starea să înfminte o lume 
întreavă. de vrăjmași. 

Deodată însă Miron  tresări şi se 
ridică. sontind cu fanta luminată: 

— Vina !... Vine Alina mea... 

Tn glas îi flutura o vrajă albă. 


LIVIU REBREANU 


(Dintrun roman care va upare cândva), 





UhibthsuL LITERak. î? 


Ceva despre Fr. 


La depărtare de şase secole, numele 
luj Francisco Petrarca încă face să 
bută inima poeţilor şi  înamoraţilor. 
Abia acum câteva zile a avut loc co- 
memnciurea dela Marsilia în faţa unui 
nuuieros pubiic de italieni şi francezi, 
daturită unor învăţaţi de vază ai am- 
belor naţiuni şi onorată de prezenţa 
amil.asadorului italiei ; azi vine acest 
otințiu modest pe care prietenul şi 
fostul meu elev Al. Popescu-Necşești, 
(ce-şi aminteşte poate de unele ore pu- 
ţin comune petrecute la Seminarul de 
literatură itaiiană în citirea  dulcelor 
sonete şi «ratinatelor cântece ale nemu- 
ritoruiui cuntăreţ al Laurbi), a voit să-l 
aducă ca tribut în cinstirea memoriei 
aceslu: poet care a tăcut să bată atutea 
inimi în kranţa, în Spania, în Anglia 
în Germania, dăruind amintirei dulcei 
sale prietene cu părul blond, cel mai 
mat omagiu care ar putea să-l dăru- 
iaxcă vreouată unei iubite inima şi 
arța unui înaimorat şi unui poet: imor- 
talitatea | vupă Beatrice şi împreună 
cu ea, Laura trăegte şi ea în împărăţia 
senină şi luminoasă a Poeziei nemu- 
ritoate. Nobila blondă avignoneză apare 
ca un simbol al acelei iubiri care ar 
trebui să strângă întro legătură indi- 
solubilă inimele (vai, uneori învrăjbite!) 
ale celor două mari surori latine care 
în această iubire castă, pură, ideală, ca- 


valvrească şi în arta această amoroasă, 
limpede, de un clasicism cald şi delicat 
care aminteşte liniile pure ale artei 
elcnice, recunosc ceie mai pure carac- 
teristici ale spiritului lor, cea mai pre- 
țiuasă moştenire a Romei, şi mai ales 
avel ideal mod de a iubi care constă în 
înaltarea femeii iubite la rangul de 
inspiratoare de nobile sentimente şi de 
glorivase acţiuni. Secole intregi, poezia 
italiană, frunceră, şi spaniolă sa ins- 
pirat din Petrarca, şi chiar după ce sa 
părut la moment că petrarchismul se- 
case, scepticismul (Marin:smo) italian, 
prețiozismul francez,  gongorismui și 
calăvronismul spaniol,  enfuismul en- 
glez uu reprezintă, cercetate cu atenţie, 
decit corupţia petrarchismului; în se- 
colul al XVIil-lea Arcadia a fost şi ea 
în wiare parte petrarchistă; în sec. al 
XIX-lea Petrarca a fost marele maes- 
tru al lui Leopardi, care îngriji şi ad- 
notă o ediţie a Canzonier-ului, a cărui 
schemă o împrumută canzonetelor sale 
care uu se deosibesc prea mult de ace. 
lea ale nemuritorului cântăreţ al Lau- 
vei decât prin libertatea rimei şi mo- 
dul'cum alternează endecasilabii cu 
„seitenarii“. In sfârşit în numele şi în 
cultul im Petrarca, România intră, cu 
Ghevrghe Asaki, pentru prima oară în- 


tr'o mişacre culturală şi literară euro- 
peană, dând literaturii comparate pri- 
mil nume de petrarchist român, al u- 
nui petrarchist care nu numai scrie 
într'o manieră petrarchescă, dar tot în 


mod petrarchesc iubește pe Bianca 
Milesi, Laura italiană a romanticilor, 
luptătoarea neobosită,  conspiratoarea 
fară odihnă Impotriva duşmanilor li- 
bertătii ţării sale, inspiratoarea şi în- 
curaiatoarea tuturor patrioţilor italieni 
în momentele de descurajare şi nenoro- 
cire. Urme petrarchiste găsim până şi 
în  Văcrimioarele lui Alexandri, dat 
fiind asemănarea situației sentimenta- 
le a poetului dela Mircești după pier- 
derea steluţei sale cu aceea a lui Pe- 
traca după moartea Laurei. Deci în 
nvmele lui Petrarca şi în iubirea idea- 
1ă a unui poet italian puntru o franţu- 


Petrarca 


şi studiile limbei italiene 


zoaică a unui poet român pentru o ita- 
liancă, naţiunile latine serecunosc su- 
rori, se simt unite strâns una de alta 
cu ca maidulce dintre legăturile ome- 
neşti: iubirea, şi în noblețea şi puritatea 
acestei iubiri umane şi divine în acelaş 
timp, recunosc acea armonie,acel echi- 
-libru, acea unitate a materiei şi spiritu- 
lui, a rațiunii șia simţurilor, a sufletului 
şi 4 corpului,care a fost idealul Renaş- 
teri:, «i cărei precursor a fost Petrarca, 
iar Renaşterea venea direct dela Roma. 
Dela homa, ai cărei fii Români, — de- 
veniţi azi un mare popor,— ar trebui să 
înceapă să se socotească români, de- 
veniți azi un popor mare şi aceasta nu 
numai cu vorbe, dar cu fapte, întorcându- 
se la studiul culturii clasice, repărînd 
«stiel, nenorocitele evenimente istorice 
cari au făcut ca ei singuri între popoa- 
rele latine, să nu poată beneficia de 
Mișcarea culturală a Renașterii, și con- 
viarându-ae odată pentru totdeauna 
cii şi ei au dreptul să trăiască acea 





Laura 
— SONNET — 
Imitaţie după Petrarca 





Să stăm, Amor! Să ni mirăm d'odată 
de minuni nouă ale maicei nature. 
Vez pre pământ ce mândră zână arată 
vez cît har plouă din a ei făpture. 


De câte perle g'auru-i văryată 
aleasă mantea nevăzută 'aiure 
cum pasul ei ş'ochirea amorată 
prin astă poartă a dâmbului pădure. 


Mii și mii flori cu iarba din câmnie 
unde stejarul cel umbros domniază! 
ca să le atingă urma ei o'mbie. 


Cerul de ai ei frumseji să înviază 
Şi'mprejur sună dulce armonia, 
înseninând de a ochilor săi rază. 


GH. ASACHI 
Poezii, Esi, 1835 


viaţă puternică care vine din profun- 
dele rădăcini ale culturii latine, în loc 
să se rcgemneze să trăiască viaţa a- 
ceea săracă și fără vlagă care le poate 
veni din starea de altoi pe una din ce- 
le mai frumoase ramuri, e adevărat, 
dar prin care seva vitală nu ajunge la 
ei în mod direct, fie ramura aceea & 
culturi franceze. Un popor mare cum 
e azi poporul român, nu se poate în- 
depăria dela ideea sa, de directivă: 
Ori această idee de directivă a poporu- 
lui român nu poate să fie cea slavă, 
desi niciodată însuşi istoricii slavi nu 
sau gândit să susţină că românii sunt 
un popor slav ; nu poate să fie cea dacă 
pentrucă nu există o cultură dacă; nu 
poate fi aşa dar decât ideea Jatină şi 
trobue să se înceteze odată de a se mai 
coniunda ideea latină cu ideea france: 


ză sau italiană (cum a făcut Heliade- 


Nădulescu) sau spaniolă (cum mâine, 
cu scuza că Traian a fost spaniol) ar 
putea intra în capul cuiva ca să sus- 
țină. Nu:trebuesă se revinăla isvorul 
comun: la cultura clasică latină, al că- 
rei fiu e Petrarca. ai cărei fii sunt Ra- 
cine, şi Cerneille și Lope de Vega și 
Calderen; trebuie să trăiască din rădăai- 


în Rominia 
de iAMIRO ORTIZ 


na comuna iar nu în mod parazitar, 
pe O vaiuură, tie ea inflorită şi vigu- 
rousă | AlLunci, chiar şi literatura fran- 
ceză va ii înţeleasă mai bine şi va a- 
pure Ina lrumovasă, ma nobilă şi 
inspirăvoare ue nobile sentimente şi 
vur th mai bine înțeleşi vane şi 
betrarca, 'Tasso şi  Ar10st0, Leoparui 
însuşi şi Caruucei. lără cultura la- 
sică, o mare parte din Petrarca îţi 
Scupă. Mi scapă secretul sentimentului , 
său atat de pur şi omenesc, a iormei 
sate ulăt de nobili şi discret împodobi- 
tă, îţi scapă Petrarca intim din Bpise 
toiac şi uin Secretum; Petrarca atât 
de grandios epic din Africa, ai cărei 
osametri rivahzează în frumuseţe cu 
aceia ai lui Virgiliu; îţi scapă în 
fine Petrarca precursorul Henaşterii, 
care, în' entuziasmul admiraței sale 
pentru Roma şi pentru -fruntaşii săi 
scrie scrisori latine foarte elegante şi 
miscătoare în sinceritatea lor şi în dra- 
goslea lor pentru măreţile figuri ale 
antichităţii clasice. i 


lută ce-mi spune azi Petrarca. Iată 
ce repet eu frațiior mei români, cărora 
am venit să le auuc acum şeasesprezece 
ani, &tăt cât puteau slabele mele pu- 
teri, dâr cu multă încredere în viilor, 
cuvântul Romei. bar nu pot scăpa din 
vedere  fuptul că, după  şeasesprezece 
ani de nobil apostolat al unei idei pe 
care o socotesc folositoare şi necesară 
acestui popor pe care îl iubesc pentru-- 
că timp de şeasesprezoce api am su- 
ferit şi mam bucurat cu el; acuma e 
vorba ca limba italiană să nu se mai 
predea în şcoli. Nu: oamenii trec şi 
cultura italiană e in plină expansiune. 
Dar uici surisul mefisiofelic al vreu- 
nui burocrat, nu-i va putea opri creş- 
terea. In timp ce în România se supri- 
mă predarea limbei italiene din licee, 
ca intră şi face parte ca materie obli- 
gatorie în învățământul altor ţări ne- 
lniine, cum de ex.; Ungaria; la Univer- 
Bitatea din Londra sunt cinci profesori 
(Cippico, Pelizzi,  Heyih Struckmeyer, 
Dobelli, Vincent) care predau limba şi 
Mteratura italiană; la Cambridge trei 
(Okey, Macaulay-Trevelyan, Gardoner) 
și în toate liceele din răsăritul Franz 
ţai, predarea limbei italiene e obliga: 
torie, şi eu însumi am avut onoarea în 
1J:5 so predau la Dijon, la Universita- 
te, (ca professeur agrâe) la liceul de 
băeţi Carnot şi la cel de fete Condorcet. 
Da chiar și în România elevii mei 
îşi fac o cinste din aceasta şi pa când 
în mod oficial se suprimă catedrele 
de limba. italiană (ultima care a dispă- 
rut a fost cea dela Şcoala Centrală) 
comitetele şcolare le reînființează şi 
creiază altele noui pe socoteala lor. 


Cultura italiană se afirmă în Româ. 
niu îu fiecare zi tot mai mult. Pesie 
câtova zile se va discuta la facultatea 
din Bucureşti prima teză de doctorat 
în limba italiană, şi un foarte scump 
elev al meu, doctorul Marcu îşi va ina- 
ugura primul său curs de docent uni- 
veraitar despre Romanticismul italian, 
Un altul, Călinescu, pregăteşte în cola- 
horare cu mine o Antologie a literata- 
zii italiene cu biografii, texte, tradu- 
ceri şi note, iar între timp scormoneşte 
arhivele din Roma, şi găseşte un ma- 
terial preţios pentru istoria politică și 
culturală a României în ce priveşte le- 
găturile sale cu Italia; un distins pro- 
fesor din Cernăuţi, Zaharia Criţana a 
plecat acum câteva zile la Roma ca să 
se dosăvârşească în literațura italiană; 


Parabola savantului 


— Oscar Wilde — 


Un savant celebru şi lăudal des- 
coperise mişcarea Spumunee, Eru v 
inventie exruyrdincră. Uu să o dea 
în tiledy, chemă lu o şedintă solemnă 
DE Acdueinicienii din țaru sa, par= 
lamen:ul ţi pe lege. 

la!ă care era  erveriența  anun- 
țală : pe un pian drept, 0 gQuiulea 
mare, fără de nici o muşinăr.e s'a; 
pune în mişcare şi s'ur rostogoli sin- 
gură, 

Dar în dinineața zilei cu experiența, 
suvantul fu foarte  iucurcal. Dacă 
cumva se înşclase în culculele sale ? 
Se va fi isprăcit atuncea şi cu cele- 
brilutea lui şi cu vechile lui lucrări 
«șa de luborioase ! 

Un ştrenqur de băiat tocmai lre- 
cea pe locul unde srvantul  medi!ă, 
Savantul chemă pe copil şi-i spuse: 

— Nu-i aşa că-li plac foarte 
mult : bilele, sfrlezate şi caramelele? 
Desigur că-ți plac, ba şi alle jucării 
şi bomboane. Dacă vrei să le ai, să 
le duci cu puțin înriule de ceasurile 
(vei în purcul orașului. Ai să vezi a- 
“olo o ghiulea mure. E goclă pe 
dinăuntru. Să le vâri într'însa prin 
aura ca e densupra şi să slai mna- 
mical până când vni sosi eu şi cu 
uți oameni. Alwuci voi spune încei 
dar destul de lămurit cu să m'auzi : 
„ltostogoleşte-te ghiulca !*. Pu să în 
clalini atunci ca să roslogoleşti ghiu 
ieuua. Ne-am înteles ? 

— Da, domnule. 

La ora  holărită, academicienii, 
parlamentul şi regele fură de fală 
pen!ru evperienlă-—- deoarece nnțiu- 
nea inventatorului s'ar împărtăşi şi 
ea din fnima acestuia. 

Si 'ghivleava se roslogoli. 

BEAR (SE E dr E at re 


în primele zile ale enului viitor va esi 
în editura Cartea Pomânească o hună 
traducere din poeziile lui Carducci fă- 
cută de d. G. Citfarel'i; avem o bună 
Isterie a literaturii italiene. în româ- 
neste, eșită din seminarul meu, din în- 
grijirea d-nei Anita Belciugăţeanu, a- 
sistenta mea; în timp ce scriu acestar- 
ticol mi-a sosit dela Brăila o bună gra- 
maiică italiană pentru români, de d. 
Oreste Murciapiedi; mica mea revistă 
Roma, intră fără sgomot dar cu puter- 
nică credință în al saselea an de exis- 
temă : iar în lanuarie Vinstitato di 
Coliura Italiaza va relua conferințele 
sale ls Fundaţia Carol. 

Acestea sunt fagte pe cari nici un su- 
râs mefistofelic nu le poate împiedica. 
Şi nu e putin lucru că o revistă de 
enlHură populară cum e  „Universui 
Literar" simte nevoia să vorbească pu- 
blicului său despre Fetrarca. 

Mulţumesc deci  amicului  Popescu- 
Necsesti pentru prilejul oferit de a fa- 
ce &cest mic bilanţ moral. 

:i multumesc mai ales pentru mân- 
gâierca ce-mi dă, arătându-mi cu fapte 
că sămânța cea bună a încolțit. 

| singura recompensă la care aspiră 


bunul semănător ! 
Ramiro Ortiz 


1 aplaudară şi toți vorbiră ca 
de-o minune. Cu toate acestea, sa- 
vantul plângea. Şi printre suspine 
mărturisi : 

— ler.ali-mă ! Dar conştiinţa mea 
sliintijică este mai presus de wanila- 
ieca mea de savant. V'am înşelui, La 
drept vorbind, nu ştiu ducă uim des- 
coperit mişcarea  sponlanee... Da, 
phiuleaua s'a rostogolit dar  înăun- 
lrul ei era un copil. 

Şi toti începură să-l blesteme, să-l 
huiduiuscă si să-l ocărască. 

— Ţi-ai bătut joc,  şurlatane, de 
știința țării lule, îi lipă regele înfu- 
șial.. In închisoare ui să-ți sfârşeşti 
zilele. 

— 'Santinelelor, duceţi-l de aici. 

Și cum mergea savantul tăril şi 
înlristat din cale ufură către  tem- 
vilă, în mijlocul  baljocarilor, corie- 
iul străbălu o stradă. Şi un copil 
se deslipi dintro partidă de țin- 
lur pe care o juca cu lovarăşii săi şi 
alergând spre savant, îi spuse: 

—— Domnule, sunt eu, fii minte, 
briia'ul de  azidumineaţă.  Iartă-mă, 
domnule : Da nam  încurcal cu 
prieleni de-ai mei lu o partidă de 
linlar foarte  nostimă... Și n'am 
pului să mă duc în pare să mă bag 
în  ghiulea. Să mu fii supărat pe 
mine... Dacă ai şii, ce nostim e (in- 
frrul ăsta... Dn poale că tot o să-m: 
dai bilele şi sfârlezile şi  caramelele 


_de care spuneai... 


Atunci, savantul surâse nespus de 
frumos. Maângăâiă prieleneşte obrazul 
copilului şi-i dădu un galben de aur 
si-si cumpere jucării şi bomboane. 
Şi fără să spuie o vorbă, peste mâ- 
sură de fericit, se îndreptlă spre tem- 
viță, 


Din lumea celor umili... 


LILIECII au fost totdeauna nedreptă- 
țiți. Ei sunt de altfel cei niai buni auxi- 
liari ai omului. 

Ei sunt victimele ignoranței şi prejude- 
căţilor nozstie. Natura lor u.is er oasă, o- 
biceiurile lor nocturne, st.aniul as. ctului 
lor îi făcură să fie condainnai lără a,el. 
Moise îi puse în rândul animale.or im- 
pure; Egiptenii vedeau în e întruchi- 
pări înfricoşătoare ale divinițăţii. Grecii 
îi identificau cu Harpiile; Creștinii îm- 
podobiră pe Satan cu aripi de lilieci; 
Evul Mediu îi dădu de tovarăşi vrăji- 
toarelor. Lin pricina acestei s,a'me su- 
perstițiorse sunt urmăriţi şi înch naţi 
peirii. Cea ce este cu puiinţă rentiu 


" specie, de oarece ei fac numai un pui, 


pe an. 

Și totuşi pentru agricultură si pentru 
işiena publică. avem interesul să favori- 
zăm înmulțirea liliecilor, ca şi pe a păsă- 
rilor insectivore. 

Din definiția lui Aristot care snunea 
liliecilor „năsări cu aripi de piele“ t:e- 
buc reținut că liliecii colaborează cu pă- 
sările, cu rânunclele de pildă, la distru- 
gerea insectelor vătămătoare. 


PNVERBUL LNERak 





Turgheniev, Zola, Daudet şi Goncourt 
prânzesc impreună, Zola care n'are decât 
treizeci şi cinci de ani şi care-i, chiar 
dela 1871, un autor cunoscut, înce'e si 
se tânguiuscă, ca un copil pentru.ă n'o să 
fie niciodată decorat, n'o să in.re nici- 
odată la Academie şi publicul o să-l con- 
sidere în totdeauna ca pe un paria. Și 
repetă de patru sau cinci ori întruna: 
un paria. Turgheniev îl pr.veşte cu ironie 
părintească şi-i povesteşte: „Zola, când cu 
serbarea dată la ambasada rusească, cu 
ocazia des:obirii selavilo:, eve..i.uent în 
care, ştii, um avut şi cu partea mea, cun- 
tele Orloff, care mi-i prieten şi căruia 
i-am fost martor la căsătoria civilă, mă 
invită la cină, Poate căi nu-s întâiul lite. 
rat rus în ltusia, dar la Par's, de vreme 
ce nu-i altul, fără îndoială că sunt, 

Ei bing, cu toate astea, ştii cum am 
fost aşezat la masă: mi sa dat locul al 
47-lea, am fost așezat după rocă și ştii 
Ce câtă consideraţie se hucură preo.ul in 

nsia. 


: e 
Intrun vagon de fumători, câţiva 
prieteni  diacută despre economie şi 
zgârcenie. 


— An cunoscut. începe unul, un €o- 
merciant din Birmingham care-si as- 
tupa călimara, de cum niuia tocul, ca 
să nu se evaporeze cerneala... 

— Un prieten al tatălui meu, la Glas- 
cow, începe al: doilea, oprea în trecere 
noaptea penduleie ca să nu se totceas- 
că limbile. 

— Un văr al meu, un bătrân foarte 
în vârstă, adăogă al treila, sa hotărit 
să nu mai citească ziarele, ca să nu-şi 
uzeze sticlele dela, pchelari. 


Un locuitor din Aberdeen auzind că 
un «tocior luă 6 şilingi pentru întâia 
consultaţie şi numai 2 şilingi pentru 
celelalte următoarele, se prezintă și-i 
zise: 

-— Ei, doctore, iată-mă din nou. 

—- Da, mi se pare, începu doctorul, 
că nu te-am mai văzut niciodată, 

— Ba da, ba da! am mai fost şi săp- 
tămâna trecută, 

— Adevărat ? Nu-mi mai amintesc. 
Aşa dar cum îţi mai ieste? 

— Prost. prost de tot, doctore. 

— Ia să vedem. 

Și. după ce-l ascultă, doctorul, zise 
clientului: 

— Perfect, dă-i înainte cu prescrip- 
țiile mele din săptămâna trecută. Aga-i 
pentru 2 șilingi. 


Clientul — Imi garantezi că panta- 
lonii ăştia sunt lînă curată ? 

Neygustorul — Nu vreau să vă 'Bşel, 
da nasturii sunt de os. 

— Explică-mi, ce-i aia a 
faliment“ ? 

—— A da faliment, dragul! meu, e când 
pui banii în buzunarul pantalonilor și 
iaşi pe creditor să-ţi ia surtucul. i 


Lă 
— Şi...  izbuteşti să-ți câştigi viața 
numai cu condeiul ? 
— Da da. 
— Şi la ce reviste scriţi ? 
— Nu scriu la nici o 
15—15 zile scriu tatei... 
* 


tată, „da 


revistă. La 


— Se zice că un om însurat trăește 
mai mult ca un celibatar. 
— Prostii! Ii pare 

lung — atâta tot. - 


timpul mai 


URIVEARUL LITERAR 


Cozia 


FPoşneşte Olini — pluta a trecut, 
Dar cerul spart în cioburi vina iar 
Să chieme peste ape, din trecut, 
O mânăstire toată de cleştar, 


Cu maurmaure, şi val şi veac se scurg, 
De ce şi astăzi Cozia a rămas? 
Trecutul stă pe valuri, la amarg. 
Cu umbra lui ca limba unui ceas. 


FPoşneşte Oltul... Stelele-au sclipit — 
Cu mâna și cu mintea nu le-ajung, 
Prin ce desiş de codru încâlcit 

So 'ncearcă aripi şi se sbat prelung? 


Un dangăt de aramă a sburat... 

Se duce peste văi şi peste munţi. 
Agroape-i vezi albastrul tremurat 
Durând din sunet şi din suflet, punți. 


Aproape simţi cu ochii mari deschişi 
Cum unul câte unul s'au desprins 
În noaptea ce se prinden rămuriş 
Hulubii Domnului pe cerul nins. 


Cireşui de pe drum a înflorit — 
E alb de lună mnită ca de flori... 
Sau poate peste pomul liniştit 
Stă stolul alb al serafimilor. 


ION PILLAT 





C. NEGRUZZI 


Literatura românească de astăzi, a- 
junsă la, un progres evolutiv de care 
ne putem mândri cu toţii, şi care-i dă 
dreptul să se ridice în scara erarhică 
a literaturilor europene, pe treptele 
cele mai de sus, — este rezultatul fi- 
resc al unei munci chinuite, făptuită 
de acea pleiadă de suflete mari şi en- 
tuziaste a înaintaşilor. 

Marele Eminescu nu putea ajunge 
la culmile sale dacă îndrăzneţul său 
precursor Vasile Alecsandri, m'ar fi 
alcătuit o limbă poetică,  plămădită 
din zgura aspră a scrisului cronică- 
resc şi din viciul şi armoniosul grai 
al poeziei poporane... Mihail Sado 
veanu şi Liviu Rebreanu. cei mai mari 
romancieri de astăzi ai literaturii noa- 
stre, nu puteau creia capodoperile lor 
nuvelistice și importantele lor romane, 
dacă C. Negruzzi, Al. Odobescu, Ion 
Creangă, ctc.. n'ar fi dat prozei noa- 
sire acea înfăţişare armonică şi acel 
stil literar. i 

Pornind dela literatura contempo- 
rană, pe care avem fericirea să o a- 
preciem în toată desăvârşirea ei, să 


no îndreptăm gândul şi spre fisurile. 


trecutului și să căutăm sâ înțelezem 
acum, mai bine ca altă dată, rostul 


lar la contribuţia și prosperitatea, li. 

teraturii noastre. i i 
Cea mai atractivă și mai simpatică 

figură literară dela începutul! litera- 


turii noastre moderne, este desigur 


neintrecutul prozator Costache Ne- 


gruzzi. 





Neam de boier vechi, fiul lui Dinu 
Negruzzi, fost pe rând clucer, postel- 
nic, căminar şi spătar, om vesel şi iu- 
bitor de chefuri, dar in acelaș timp şi 
un cărturar destul de luminat pentru 
vremea, aceia. Primia toate cărțile și 
calendarele ce se tipăriau la Buda şi 
Braşov. In special calondarele dela 
Puda erau pentru intelectualii simpli 
ai timpului, ceia ce este pentru intelec 
tualul rafinat de astăzi, bagajul atât 
de bogat al revistelor franţuzeşti, in 
frunte cu „Les nouvelles litteraires“. 

Copilul vioi şi inteligent al acestui 
baer a avut prilejul să-şi potreacăi a- 
nii copilăriei la tară, în acel mediu 
sănătos şi curat, pe care l-a evocat 
atât de plastic în scrișoarea sa „Omul 
de ţară“. 

La vârsta destul de fragedă de 
13—14 ani, pleacă în Basarabia, la o 
moşie părintească, unde scrie, ceva 
mai târziu „Zăbăvile mele din Basa- 
rabia în anii 1821, 1822, 1823, Ja sa- 
tul Sărăuţi din raiaoa Hotinului“. 


In 1836—37 face cunoștință tot în - 


Basarabia, la Chişinău, cu marele 
poet rus Pușchin. dela, care are pri- 
lejul să capete multe cunoștințe asu- 
pra. literaturii franceze. 

Costache| Negruzzi, ţinându-se de 
moda timpului, a căutat să treacă 
prin toate ierarhiile administrative. 
Incepe prin a fi diac la visterie în 
1826, spre a putea ajunge la 1831 că- 
minar, la 1837 deputat al judeţului 
lași și la 1840 mare spătar. Tot în 
acest an devine directorul Teatrului 
Naţional din Iași, împreună cu V. 


? 


Alecsandri şi M. Kogălniceanu. Cu. a 
cest prilej, scriitorul a putut să con» 
tribuie in mod: efectiv la progresul ar- 
tistie in publicul de pe acea vreme. 

Aiteratura l-a atras incă de copii, 
incercându-se să traducă în versuri 
şi în proză, la început din greceşie, 
mai turzu direct din tranţuzeşte, pe 
toți autorii mai cunostuţi şi ma popu- 
lari în kranţa. Bineinţeies că, popu- 
laritatea cea mare o aveau, în depăr- 
tatul nosira Urient, în genere scriito- 
rii de a doua mună, totuşi U, Na 
gruzzi Sa, incercat la 1837, şapte ani 
iupă ce Eiuade trudusese  arunonuile 
lu  Lamartine, — să redea în bmba 
nuastră odele şi baladeie lui V. Hugo. 
Deşi traducerea, sa, este destul de stân- 
pace, un merit destul de mare revine 
poetului. Dar inainte de a traduce di- 
rect din V. itugo, C. Negruzzi publică 
o sere de localizări în care tendința 
de naționalizare a unui subiec, străin 
se vede la tot pasul. „Le ueant“ a lui 
Victor Hugo devine „Uriașul Daciei”, 
poezie pubiicată în „uazeta Teatrului 
Naphunai” şi in care, după marturi- 
sireai sa, ideia, a pornit dela o legendă 
populară basarabeană.  Lar capodo- 
pera hterară, care l-a fixat pe Ne- 
gruzzi în truniea. prozei noastre, este 
nuvelă istorică „Alexandru Lăpuş: 
neanu'“, publicată in 1840 un „Dacia 
Liierară“. Deşi au trecut de atunci 85 
de ani, totuși cret că nu s'a scris ni- 
mia mai perfect în acest gen. 

Această monumentală nuvelă cre- 
iată de geniul literar al lui G. Ne- 
gruzzi, a tost produsul fericit a două 
influenţe din afară. ]deia de a descrie 
trecutul istoric a primit-o dela ro- 
mantici şi în special dela acel maes- 
tru pictor al trecutului, marele ro- 
mancier englez Walter Scott; iar per 


fecţiunea formei : stilul neintrecut şi 


limba, atât de adecvată acelui stil, 
i le-au pus la dispoziţie letopise- 
ele cronicarilor din secolii anteriori, 
in special Neculcea şi Costineştii. 

In toate directivele literare C. Ne- 
gruzzi a fost un novator. El a cules 
şi a vorbit cu entuziasm despre liie- 
vatura populară cu mult înainte de 
A]. Russo și Alecsandri şi tot el a 
fost primul scriitor moldovean care 
şi-a dat seama de importanţa unei 
limbi literare comune, lăsând la o 
parte acele cuvinte dilectale care nu 
pot contribui la unificarea ei. 

Cel mai frumos prinos l-a adus 
memoriei acestui mare scriitor, d-l 
Eugen Lovinescu, care i-a închinat 
un admirabil studiu monografic şi 
cu prilejul căruia am încercat să 
scriu rânduri evocative. ; 


Gh. Cardaș 


1) Costache Negruzzi, 
opera lui. Ed. II Editura 
PRomânească'i, Buc. (1925). 


ie a E 09 AIE eee tr 


Viala şi 
„Cartea 








Pagini vechi 


_CALIPSO | 


Scrisoarea VIl-a 
Septembrie 1839. 


Ştii că în anul 1821, a izbucnit 
revoluta Greciei, şi că ea îşi avu 
începutul în lași. Precum în toate 


revoluțiile, asemenea şi în aceasta 
s'au făcut mai multe excesuri, căci 
totdeauna printre patrioţi se vâră 
oameni de acei cari caută a se folosi 
de ori ce tulburare. După stricarea 
Eteriştilor la Drăgăşani și la Scu- 
leni, toate căpeteniile ce erau mai 
de omenie fugind care încotro, ţă- 
rile noastre rămaseră în prada bir- 
banţilor. Iașul se pustii. Orăsşenii be- 
jănăriră în Bucovina şi Basarabia, 
unde găsiră azil. 

Tatăl meu cu mine, după ce am 
petrecut iama în ținutul Hotinului, 
în vara anului 1822 ne-am dus la 
Chişinău ca să ne întîlnim cu rude, 
prieteni cunoscuţi, refugiţi ca şi noi. 

Era curios a vedea cineva atunci 
capitala Basarabiei atâţ de  deşartă 
şi de tăcută, cât se făcuse de vie a 
de sgomoteasă. Plină de o lume de 
oameni cari trăiau de azi pe mâne, 
care nu ştiau de se vor mai înturna, 
la vetrele lor, aceşti oameni, mulţă- 
miţi că şi-au scăpat zilele, se deprin- 
seseră cu ideia că no să mai gă- 
sească în urmă decât cenușă, şi ne- 
având ce face altă, hotăriră a amorți 
suferinţa prin vesela petrecere, care 
cel puţin îi făcea a uita nenorocirea. 
De aceia, nu vedeai altă decât prim- 
blări, muzici, mese, intrigi amoroase. 

In toată însă această societate de 
emigraţi şi de localnici, două  per- 
soane îmi făcură o întipărire ne 
ştearaă. Acestea erau, un om tânăr 
de o statură mijlocie, purtând un 
îes pe cap, și o jună naltă fată, învă- 
lită într'un şal negru, pe care le în- 
tâlniam în toate zilele la grădină. 
Aflai că junela cu fesul era poetul 
A, Puschin, acest Byron al Rusei, 
ce avu un sfârșit atât de tragic”), 
sar tânăra cu şalul, pe cari toţi o 
numiau Greaca cea frumoasă, o cur- 
tezană emigrată dela laşi, numită 
Calipso. 

Calipso umbla tot singură. Numai 
Puschin o întovărășia, când o întâl- 
nia la grădină. 

Cum vorbiau ei (căci Calipso nu 
sta decât grecește și româneşte, 
limbi care Puschin nu le înţelezea), 
nu ştiu. Se vede că 22 ani ai poetu- 


lui, şi 13 ani ai curtizanei n'aveau 
trebuință de mult înțăles. 
Jubia, şi  găsia plă- 


Puschin mă 


i Aa fu ucis în duel de cumnatul său 


cere a-mi îndrepta greşalele ce fă- 
ceam vorbind cu el franţuzeşte. Câte 
odată şedea şi ne asculta ore întregi, 
pe mine şi pe Calipso vorbind gre- 
ceşte ; apoi începea a-mi recita nis- 
cai versuri de ale lui, pe care mi le 
traducea. 

Dar după o lună, m'am dus din 
Chişinău, şi în primăvara anului 
1823 m'am înturnat în Moldavia, 
fără să mai văd pe Puşchin, şi fără 
să mai aud de Ureaca, cea frumoasă. 
Câte odată insă cand citiam poezile 
marelui poet rus, şi mai ales Şutut 
negru aceste versuri ce sânt un 
poamn întreg făcut  inadins pentru 
tânăra fată, îmi aduceam aminte de 
ucea femeie cu chip îngeresc, şi do- 
riam să stiu ce se făcuse. 


. . . - . . . . . ” 


Intr'o seară a lunii Noembrie 1824 
— era viscol şi ploaie — la poarta 
monastirei Neamţu ajunsese un june 
om, care cerea voie să intre. Hainele 
lui erau străbătute de apă, şi el se- 
măna obosit de osteneală. Portarul 
îl primi şi îl găzdm până a doua zi 
când, după cererea sa, îl conduse 
di'naintea Starcţului. El arătă că 
fiind un tânăr străin şi orfan, voeşte 
a se călugări. Starețul îl rândui spre 
ascullare la un bătrăn  Sehastru ce 
locuia afară de monastire în munte, 


unde el petrecu tra ani in cea mai 


mara cucerire şi umilinţă. Intr'o di- 
mijneaţă, chemând Sehastrul pe uce: 
nicul din chilioara de alături, şi vă- 
zând că nu-i răspunde, se duse ca 
să vadă; ce face, dar îl găsi dormand 
de — somnul cel vecinic. 

Cână erau să-l îngroape, se găsi 
pe pieptul lui o hârtie în care scria 
acestea, : 5 

„Greşit-am, Doamnel Păcătuit-am, 
Doamne ! şi nu sânt vrednică a mă 
uita la cer; dar covârșească  îndu- 
rarea Ta mulțimea fără-de-legilor 
mele ! -— Doamne | milueşte st iartă 
pre păcătoasa Calipso [e 

Titva Grecei cei frumoase, am vă- 
zut-o în catacombele monastirei. 


U. NEGRUZZI 


Na Rar. 


EG 





"jos gi se uită peste toată clasa... 


e 


UNIPERSOL LITERAR 
 fo st O d ată.., 


Am trecut în clasa a treia! 

Ce bucurie! 

Şi cu toate astea, ne speria Vântu... 

Incepem limba elină... Litere necu- 
noacute... Accente... Greu de citit, grav 
de scris, greu de învăţat... 

Şi douinul Vântu ne ia repede! 

Când vine ora de elină, recreaţia nu 
mai e recreaţie... Leapşa, bărul, ocina, 
capra sunt peniru elevii din celelalte 
ciase... Noi nu mai eşim în curte... Toţi 
cu ochii pe carte.., 

Şi când se deschide uşa, sărim drept 
în sus — ţinând clapele băncilor, ca 
să nu facă sgomoţ... loate privirile ţi 
urmăresc, dela ușe până la catedră... E 
înalt, e epătoa,; are un cap mare, mâini 
lungi, tălpi late; merge încet, calcă 
grav şi redengota, pe care no lasă 
niciodată, îl îmbracă într'o solemnita- 
te impunătoare, 

S'a suit pe catedră, a pus catalogul 

u 
ştiu de ce, atunci, elevii respiră ușu- 
raţi... Poate,  pentrucă un zâmbet de 
infinită bunătate, sa așezat pesta bu- 
zele cărnoas.. Poate, pentru că ochii 
aceia mari, rotunzi, râd cu adevărat. 
Un izvor de bunătate porneşte din în- 
treaga Ba fiinţă, şi copiii, fără să des- 
luşească de ce, se simt la adăpost de 
orice pericol... Dar în clipele când el, 
om aproape bătrân, la o lecţie de gra- 
matică face ce face şi aduce vorba des- 
pre mama lui, singura-i comoară, în- 
tr'o căsuţă sărăcăcioasă, elevii se simţ 
mai aproape de casă şi ochigorii lor se 
uzaezesc... 

Dar domnul Vântu dă note mici. 
Treiurile şi patrurile umplu catalogul. 
Pe trimestrele viitoare va fi mai larg. 
„Dar vreau să porniţi bine; altfel nu 
Be'nvaţă o limbă“, 

De aceea, grija extemporalului ne-a 
chinuit mult. Şi toată clasa fu străbă- 
tută de un fior, când profesorul luă 
creta, înşiră treizeci de cuvinte şi 
spuse : 

Copiaţi-le pe hârtie şi puneţi-le ac 
centele. 

Valoarea vocalelor, jocul consunan- 
telor, mecanismul complicat al accen- 
telor nu ne cuceriseră încă. 

Din prima bancă, o tortură sentin- 
dea şi sadâncea. Elevii luau tocul, 
scriau, ştergeau, îl lăsau, iar îl luau... 





se priveau  întrebători şi oftaturi 4âş- 
neau din toate părţile. 
Clopotul sună si nu  acentuaaem 


nici un cuvânt. în ultimu! moment, mă 
gimţii strâns în cleşte: ori nu pun nici 
un acecnt „ori le pun la înnemereală. 
Altă soluţie nu era. Până sadune mo- 
nitorul celelalte extemporale, a doua 
alternativă intră în funcţiune — şi în- 
tinsei coala plină de accente, la un cu- 
vânt pe ultima silabă, la alțul pe pe- 
nultima şi aşa mai încolo. 

Când sosi lecţia următoare, copiii, cu 
inima strânsă aşteptau să prilejuiaacă 
rezultatele, ca nişte verdicte de con- 
damnarse sigură. 

Mai posomorit ca totdeauna, domnul 
Vântu, cu teancul de lucrări la subți- 
oară, zise grav de pe catedră: 

— Sunt foarte nemulţumit !.. Nici u- 
nuj nu știți să puneţi accentelei Nam 
dat decât trei şi patru! Numai unul a 
priceput şi are numai o greşeală din 
toate cuvintele! I-am dat nouă! 

Scobori de pe catedră, veni până la 
mine, mă mângâiă. şi-mi înapoiă foa- 
ia cu ceremonia înmânării unui decrat 


da daceraţie.  . Aa 
DON J0S£ 


UNIVERSUL Lit&hkah 


Familia fericită 


Alexandru Brebenel, om cu bani şi fă- 
ră de nici o slujbă, de al cărui irecut nu 
se ştia nimic, însurat de curând, cu o 
fată de neum, se întoarse acasă, încăr- 
cat de pachete şi Bticle de băuturi scum- 


pe. Când deschise ușa salonului îmbâc- - 


sit cu tut felul de mobile, se opri în 
prag, gala gata să-i cuză povara bunu- 
rilor aduae pentru sindrofia de diseară. 
Elvira plângea. 

— Ce-i dragă ?... Ce sa întâmplat ?... 
Şi lăsând pachetele pe o măsuţă se a- 
propie de nevastă-aa, aşteptând să i ae 
răspunză. 

— lasă.mă, lasă-mă !... Vreau să mor... 
Se trânti într'un fotoliu, închise ochii 
şi lăsă capul pe spate, îngropâindu-se 
toată, îutr'o sumedenie de perne de mă- 
tase deasupra cărora trona o paiaţă cu 
nenul mate, cu ochii de mărgele şi cu 
două tipsii de carton în mâini... 

— Fiviro.. Te rog... 

—- Lasti-mă, lasă-mă... mă omoară ser- 
vitoarea. 

- lar te-a supărat 7... si apropiindu- 
se, să o mângâie pe obraji, îi vorbi cu 
drășălășcuie : 

— Nu mai fii supărată, nu-i nimic... 

Napucă însă să termine ce avea de 
spus şi Elvira deschise ochii, ridică 
cap! și, ca şi cum viaţa ei ar fi fost 
în primejdie, răspunse: 

— Da, de sigur... prnrtu dumneata nn 
înseuiună nimic, pentru dumneata ser- 
viviare preţueşte cel puţin tot atât 
cât preţuesc şi eu... Şi strepezindu-șşi diu- 
ţii. îşi trânti capul din nou în maldărul 
pernclor colorate, Paiaţa fi căzu peste 
cr.stet, lipindu-şi nasul roşu de obra- 
zul klvirei, ca și cum ar fi vrut să o 
săruto. - 

— Line, dar eu cred că cel mai bun 
lucru ur îi să-i spui să-şi facă legătu- 
rica și să plece. De ce să te superi, 
să-ţi faci rău... 

Elvira deschise din nou ochii: 

— Do» sigur, ţi-ar conveni... Să plece... 
Şi pe urmă ?... Pe urmă să trec eu în 
locul ei. să-mi bag mâinile în spălătu- 
rile de vase, să gătesc, să fac focul, 
să-ţi curăţ dumitale ghetele, într'un cu- 
vânt să o înlocuese pe ea... Mersi... Cred 
si eu, ți-ar conveni de minune... Fi bine, 
domnile, eu nu mam băgat servitoare 
la dun:neata, eu am o casă şi o mamă la 
cure mă pot întoarce... 

Eivira se ridică în picioare hotărttă. 
Paiaţa căzu cu burta peste brațul fato- 


ului şi atârna în două părţi ruptă de 


mijloc 

Alexandru Brebenesl, sulla greu. Ochii 
îi erau lăcrimoşi si buza de jos îi tre- 
mur: de parcă nu era a lui, nu știa ce 
să fecă, dacă trebuie sau nu să mai 
spună ceva, şi miorlăi, ca un pisgi a- 
bia răscut: 

- Elviro... Elvirico.. EL... 

-- Lasă-mă !... Eşti un tigru hain, fără 
inimă... Şi iar se trânti pe fotei, infun- 
dându-se în perine, prinzând paiața de 
picior şi lovind-o cu capul în genunchi... 

— Spune tu ce să-i fac?.. Spune!.. 
Invaţă-mă... Şi Alexandru Brebenel, Îşi 
frângea mâinile aplecâindu-se umilit de 
mijloc, de mai mai să se frângă. Se gân- 
dia în clipa aceia dacă n'ar fi bine să 
îngenunche, să-i ia mâna și să o sărute 
ca astie! să-i treacă necazul; şi-a adua 
aminte că altădată așa a făcut și ea a 
început să râză, de aceia nu ştia omul 
cuin să-şi împace femeia. . 

-- Să-ţi spun cu ce să faci ?.. Ha.. 
dar știi că îmi placi ?... Poftim! Să-i 
spun eu ce să facă !... Se ridică din nou 
în picioare și agitată ca o salcie pe vre- 
pie de furtună, -lovind mereu cu paiaţa 
în aer ea şi cum sar fi apărat de muşte, 


de €. Ardeleanu 


începu a se plimba prin faţa lui, mă- 
surănd încăperea dela un colț la altul, 
vorbind singură, neputându-şi stăpâni 
mânia, : 

-- Auzi, Să-i 
facă !.. 

— Bine, Elvirico... 

— Ce bine domnule ?... Ce Elvirico 
domnule ?... Să te duci să o cerţi, să-i 
faci morală, să ştie că eu sunţ cineva în 
casa aceasta, adică cineva şi ceva mai 
Dilie decât nevasia dumitale... Asta să 
act. 

-— Bine, dar dacă pleacă... 

—— Aşa î.... atunci am să plec eu dacă 
ţii atât de mult la ea... Poftim, rămâi... 
lu em o casă și o mamă, la care.. Și 
se îndreptă grăbită spre o cameră ve- 
cină. 

Alexandru Brebenel, abia de apucă 
vreme să o prindă do mână să o reţie ca 
şi cup dacă ar fi trecut pragul odăii în 
cure voia să intre, ar fi pierdut-o pentru 
tetatauna. 

—- Rămâi Elvirico 1... Mă duc, mă due 
și, Și. Ai să vozi.. 

Fivira şezu din nou pe fotoliu, tră- 
inântând între deșete, nusul paiaței în 
vrema ce Brebenel eşi vijelios ca o fur- 
tună trântind uşa în urma lui. ca după 
două minute să se întoarcă, bucuros de 
isprava tăcută, trecându-și mâinile. 

"= AM PORILt-0 1. 

— Pe cine 9... 

—- Cum pe cine ?... Pe gervitoare,.., 

Tlvia nu mai spuse nimic, aruncă 
paiata şi închizând ochii îşi îngropă din 
nou capul între perne... 

-- Ce-i ? întrebă Brebenel, ne mai în- 
țelegând nimic. > 

—- Lasă-mă să mor... lasă-mă 

-- Car nai spus tu să mă duce să-i 
fac morală şi să... Eu nam vrut să o 
gonesc, a plecat ea. 

— Doamne, Doamne ce nenorocită 
sunt, ce nenorocită !... Ce o să facem di- 
seară ?,., 

"-- Cum ce o să fagem ? 

— Mosafirii. : 

— Ligi? 

„== Cum ei şi ?.... Cine o să apale fartu= 
riile, cine o să facă focul peste tot, «ine 
o să... 


— Și pentru asta e supărarea ?... 

-— Cum ? ţi se pare lucru de nimic ?,. 

-- Am să fac eu şi foc, am să şterg și 
farfuriile, am să servesc, am să fac de 
toate. Ce mai vrei ?... 

— Bine, treaba ta, eu nu pun mâna 
pe nimic trebuie să-mi întreţin mosa- 
firi şi pe urmă, să umblu la foc sau 
să spăl vase... Nu... asta nu, toate fac 
dar asta nu... 

—- Lasă dragă, atâta să fie supărarea... 

-- Atunci, desbracă-ie, şi nu mai în- 
târzia vremea trece... 

Cinci minute în urmă, domnul Alexan- 
dru Brebenel era la bicătărie, îşi puse 
un $orț în față și, aplecat pe vine. în 
fata unei tingiri cu apă caldă, spăla și 
cânta de parcă a lui cra lumea, în vre- 
me ce Elvira. în salon, îşi făcea burela 
cu roșu în fața oglinzei, așteptând in- 
vitaţii. ş 


auzi... spun eu ce să 





Michei Bouaquet 


d 

Pictorul francez Michel Bonquet sa năs- 
cut lu Lorient (Franţu) la 17 Octombrie 
1607 şi este cunoscut ca un renunt pâ- 
sagist, j 

După anul 1839 a călătorit în diferite 
părți ale Luropei: Siciliu, Grecia, Luga- 
ria. Turcia (Coustantnopole) Muntenia şi 
Aioldova. 

Călătoria lui prin ţările noastre a fă- 
cut-o prin anii 1540-1842, trecâud prin 
Vurnu-Severiu, Corabia, lurnu-Măgurele, 
Brăila, desenând după natură, monu- 
meute, tipuri şi cosiuuue. 

il a vizuat şi Bucureştii, unde a dese- 
nat vestitul han al lui Manuc, bise.ica 
Sit. Gheorghe, apoi Târgovişte desenând 
urmele palatujui domnesc, apoi Câmpu- 
luugui şi Curtea de Argeş. i 

Ei îşi continuă mai departe călătoria 
lui prin Moldova, vizitând laşii, ualul 
Prutului, a lost pe muntule (.cahlăul,. la 
mănăstirea Bistriţa, Neamţu, oraşul Pia- 
ira şi Cetatea Aeamţului, 

In anul 1843, întorcându-se la Paris, 
expune în 1545 la expozițe („Salon ta- 
bloul Vue de lassy, în isi? tallvul Bords 
du Danube şi în 1543 soir dans ies steppea 
dela  Molio-Valachie, tablouri în ulei 
foarte multe apreciate, 

În 1845 el scoate un ulbum cu 12 planse 
intitulat: Album Valaque. Voes et vostu- 
mes pitoresque dela  Valachie,  dessines 
d'apres nature par Michel Bouquet, Pa- 
pis 1845. 

Tot dela el ni s'a păstrat un alt album 
cu desenuri originale, care n'a fost repro- 
dus nici odată şi intitulat: Album Mol- 
dave, dessin€ d'upres nature par Michel 
Bouquet. 

Acest preţios album se găseşte astăzi în 
colecția de. stampe a Academiei Române. 

Pe Bougquet l-a impresionat mult Îru- 
musețea ţării noastre şi uiai ales țăranii 
pe cari îi schițează foarte des. 

Desemnurile lui sunt foarte  impor- 
tante pentru timpul dela 1840 prin exac- 
titatea lor. căci reprezintă în mod plastie 
scene dia viața românească Costumele, 
tipurile şi vederile din Mantenia şi Mol- 
dova sunt admirabil Inerate, ele ne ser- 
vesc şi de documente. mai cu seamă pen- 
tru unele orașe şi monumente. cari astăzi 
sau schimbat sau nu mai există. 


Ion G. Băcilă 


E bine să ştii... 


TIGRII abundă în Indochina. Totuş 
vânătorii nu se prea pot liuda cu is- 
prăvile. Un pasionat vânător Rolund 
Savary, mărturiseşte că na vânat nici 
uh tigru şi că zadarnic a încercat să se 
măsoare cu ei. Na văzut, viu, decât 
pe legendarul tigru Filip, închis într'o 
cușcă de pe promenada Pnom-Penh 
din Cambodge şi care toarce afectuos 
de câte ori vreun vizitator îl gădilă 
după ureche. in Cambodge tigrii nu se 
repăd la oameni. in schimb pantera 
inăvzhineză se dă la om, şi mai ales 
aleargă după câini pe care-i vânează 
mergând până în mijlocul satelor, 


LA SF. PETRU din Roma, monsenio- 
rul Cascioli a găsit cele 7 statuete de Mi- 
chel Angelo, destinate pentru decora- 
ţia coloanelor domului şi cari se pier- 
duseră. 


S'A OBSERVAT de câteva lunică Al- 
ma Mater a lui Puvis de Chavannes, care 
deccrează amfiteatrul Sorbonei îşi pier- 
duse frăgezimea colorilor. Sa consta- 
tat că nu e vorba de vre-o primejdie 
serioasă şi va fi curăţită sub auapi- 
ciile: unui specialist. a ară 





10 


Când vrei să faci pe Nik Winter 


Personagii: Jenică Tărtăcuţă, Colonel Mircea, prietenul colonelului, 
O ordonanţă 


Scena reprezintă o odaie de culcare. In pat, culcat colonelul Jenică Tăr- 


tăcuă bandajat la faţă şi mâini. 


ORDONANȚA (intrând în vârful pi- 
cionreior;: D-le colonel... d-le colo- 


nel... 

COLONELUL; Ce este ?... Ce mai 
vrei ?... A venit doctorul, spune-i să 
intre... 

GRDONANȚA : Nu, să trăiţi d-le co- 
lonel., nu este doctorul... 


COLONELUL : Dar cine ?... spune 
mai iute... 

ORDONANȚŢA : Un domn, spune 
că-l cheamă Mircea şi că este bun 


prieten cu dv., mai spune că a auzit 
că aţi îost bătut şi a venit să vă vadă. 

COLONELUL  (vorbindu-și  sieşi): 
S'a auzit în oraş... M'am îiăcut de râs... 
Cine ştie ce mă mai aşteaptă ?1... Poa- 
te şi reforma (tare). Spune-i să intre. 
(Ordonanța iese). 

MIECEA  (întrând vârtej): Bună 
ziua Jenică. Dar ce ţi sa întâmplat ?... 
Care au fost mizerabilii cari sau atins 
de un colonel, căci îmi închipui că au 
fost mai mulți, căci unul... 

CULONELUL : (gemând): O stradă 
întreagă... 

MIRCEA : Cum ?... O siradă întrea- 
gă, a îndrăznit să lovească un colo- 
nei * 1... Dar trebuesc împuşeaţi toţi... 
au necinstit uniforma română... 

COLONELUL: Nu eram îmbrăcat 
ca mnililar. 

MIRCEA : Si nu ai strigat după a- 
jutor ?... 

COLONELUL : Ba da, dar cine era 
să-mi mai vie în ajutor, căci nu mai 
era nici unul pe stradă care să nu dea 
in mine. 

MIRCEA : Fenomenal... A ajuns Bu- 
cureştiul o vlăsie, un cuib de tâlhari, 
te omoară ziua 'n-amează-mare... 

COLONELUL: Fra noaptea... 

MIRCEA : Nu înţoleg... Ah! crai- 
donule vre-o aventură amoroasă... 
De... ţi-am spus, că o să ţi se înfunde 
odată... 

COLONELUL : Nu. dragă, nici o a- 
ventură amoroasă, din ele scapi mai 
eftin şi nu te urmăreşte de cât unul şi 
atunci o iei la fugă... 

MIRCEA : Nu mai înţeleg nimic... 
doar n'o fi turbat toţi de odată şi au 
sărit pe tine ca să fe bată... 

COLONELUL (făcând o mişcare 
să-şi n 0 poziție mai bună): Aoleo!... 
Aleo !... sunt snopit... nu mai e bun 
nici un vâri de ac pe tot corpul... Să 
fie a dracului inspiraţia şi Nik Win- 


ter... 

MIRCEA (îngrijorat) : Stai linistit... 
A venit vre-un doctor, să te vadă?.. 
Ai temperatură ?... Ce tot spui tu de 
inspirație, de Nik Winter. 

COLONELUL : Numai inspiratia 
na adus în halul acesta şi Nik Win- 
ter. 

MIRCEA: Ce mai este şi cu Nik 
„Winter ăsta 2... Ce amestec mai are el 
în sncpeala ta ?... RR, 

COLONELUL : Păi inspiraţia și Nik 
Winter mi-au deschis pofta să fac pe 
detectivul şi iată rezultatul f(văitân- 


du-se). Aoleo !!... Aoleo!1... M'au pisat 
rău tâlhari. 

MIRCEA : (ingrijorat): Nu pricep 
nimic, trebuie să ai temperatură, stai 
liniştit... mai bine caută de dormi pu- 
țin. somnul iţi face bine... 

GOLONELUI,: Tu oi fi crezând că 
eu aiurez acum ?... Nu dragă. sunt tea- 
lăr la cap şi asta graţie că mi l-ain 
apărat cu mâinile că ar fi dat şi în el. 

MIRCEA : Apoi dacă eşti teafăr la 
cap cxplică-te, căci altfel mi-e teamă 
să nu cred că m'am stricat eu la cap, 
căci nu mai pricep nimici. 

COLONELUL : Ai răbdare... 'Tu ştii 
că fac serviciul de informaţii la regi- 
mentul meu... Intr'o zi colonelul mă 
cheamă... 

MIRCEA (nedumirit): Cum tu co- 
lonel, te cheamă colonelul ?... 

COLANELUL : Colonelul cu stea... 
„MIHCEA (îngrijorat şi a parte): De 
sigur. are temperatură, bate câmpii 
(tare). Lasă Jenică... lasă povestea, -o- 
dihneșie-te mai bine... Poate, vorha 
multă îi face ră... 

COLONELUL: Din contră îmi face 
bine să vorbesc... Mă mai uşurează... 
aşu colonelul cu stea îmi spune: Ştii 
camarad> că am bănueli asupra cu- 
tarui locotenent, ia să te duci la poli- 
ție și să spui să-mi facă informaţiuni 
ȘI supraveghere asupra lui. Am auzit 
că nvaptea vine la el acasă un individ 
suspect... Nu cumva ?... Eu îi răspund: 
Bine d-le colonel, mă voiu duce la po- 
liție şi voiu aranja... 

MIRCEA : Şi te-ai dus... 
„COLONELUL: Şi nu m'am dus. Aci 
începe inspiraţia şi Nik Winter... 

MIRCTA: Cum aşa ?... 

COLONELUL : Pe urmă, dragă Mir- 
cea, ni-am zis: Afacerea, aceasta este 
interesantă şi frumoasă şi o voiu face 
singur, fără concursul poliţiei... ce, a- 
dică numai ei pol să facă o suprave- 
ghere ?.!... 

MIRCEA : Ei bine şi... 

COLONELUL : Doar, am citit din 
scoarță până în scoarță pe Nik Win- 
ter şi-mi veni inspirația: dacă aş 
face eu pe detectivul ?... şi l-am făcut 
şi iată halul în care sunt... Să fie al 
dracului de Nik Winter cu tot nea- 
mul lui... 


MIRCEA : Ei bine, l-ai făcut, dar 
bătaia, cum a venit ?... , 
COLONELUL : lată cum... Mi-am 


zis: Să mă duc să fac supravegherea 
locotenentului, îmbrăcat ca militar nu 
pierge... să mă duc în ţivil nu am nici 
o autoritate şi atunci m'am îmbrăcat, 
ca sergent de oraş cu haine împru- 
inulate în schimbul unui bun bacşiş 
si nui-am trântit şi un cioc, pe care 
l-am lipit cu: numă-arabică... , 
MIRCEA : Tot nu văd cum a venit 
bătaia... ă 
COLONFLUL : Ai răbdare... Ajuns 
la domiciliul locotenentului, după ce 
am fiicut recunoașterea m'am ascuns 
pe ua maidan care era în fața casei. 


ONIPERSUL LITERAR 


Am stat pitulat acolo şi cu ochii ţintă 
la casa locotenentului să văd cine in: 
tră şi iese... In timpul acesta, sergen: 
lul de stradă, ăl adevărat, dădea la 
țignale de-mi spărsese urechile şi tot 
prin faţa casei locotenentului se 
plimba... 

MIRCEA : Ce-ţi pasă ţie de asta?... 

COLONELUL : Da, dar stând în faţa 
casei locotenentului îmi strica aface- 
rea şi cum nu ştiam cum să-l chem 
să-i spui să plece, am început să-l 
pâsii. Acum începe nenorocirea mea... 
pe când eu îl pâsâiam. din curtea, loco- 
tenenjului iese o servitoare, Cum c 
vede sergentul, ăl adevărat, îi spune: 
Ce fă, trebuie să dau ţignal o săptămi 
nă cu Să leşi 7... lu pasatauni într una... 
E] ascullă şi de o dată îi spune: Cine 
te pâsâic fă 2... şi ciuiind urechile să 
prindă de unde vine pâsâiala, deo 
dată se îndreaptă către mine şi mă şi 
înhaţă... 

MIRCEA : Tu nu i-ai spus cine eşti 
şi ce cauţi acolo? 

GOLONELUL: Da, i-am spus, dar 
ce, a vrut să mă creadă? M'a luat 
drept un rival în dragostea lui şi mai 
mult pe sus, m'a dus în fața sarvitoa- 
rei şi a început să sbiere la dânsa ca 
un turbat: De astia îmi ești 2... Va- 
săzică d-ta ai altul care te curtoază 
și harș îi croeşte o sfintă de palmă. 

MIRCEA : Trebuia atunci s'o şterpi 
binişor, să-i laşi să se bată ca orbeții... 

COLONELUL : Da, am vrut, însă sa 
repezit la mine, ma iînhăţat de gule- 
rul tunicei şi mi-a spus: nu aşa ca- 
murade, stai că mai avem ceva de vor- 
bă şi harş şi mie pe neaşteptate o 
sfânlă de palmă, de am văzut stele 
verzi şi apoi harş şi in servitoare... 

MIPCEA : Trebuia să-l ameninţi cu 
revolverul. 

COLONELUL : Nu-l aveam. Și aşa 
tot dând când în mine, când în servi- 
toare. ea a început să țipe şi dragă 
Mircea. nu a rămas casă din care să 
nu iasă câte doi, trei să vadă ce s'a în- 
tâmwlat... 

MIRCEA : Tu n'ai dat, nu te-as apă- 
ral * 

COLONELUL : Am dat cât am pu- 
tut, dar turbatul de sergent, era muit 
mai voinic de cât mine şi jipa şi spu- 
neu că sunt un hoţ travestit în sergent 
de oraş şi când mi-a smuls şi ciocul 
şi mulţimea adunată a văzut că este 
falş, apoi ţine-te bătaie, curgeau pum- 
ni: ca grâul la treerătoare... Ţipă eu că 
sunt colonel, jipă eu că sunt om cum 
se cade, că n'am venit pentru vre-un 
fapt rău. aş, nu m'a ascultat nimeni şi 
m'au lăsat numai când, din întâm- 
plare, a trecut un comisar, care ne-a 
dus la secţie... 

MIHCEA : Sărmane prietene, adevă- 
rai prcastă inspiraţie ai avut şi să-l ia 
dracu pe Nik Winter... 

COLONELUL : La secţie mi-au dre- 
sat, proces-verbal pentru port ilegal de 
uniformă şi, culme a ironii, pentru 
ultra: adus sergentului de oraş. 

MIRCEA : Apoi tu nu le-ai spus de 
ce te-ai îmbrăcat aşa gi că ești co- 
lonel... 

COLONELUL : Atât mai trebuia să 
auză colonelul cu stea, că nu i-am 
executat porunca că din cauza aceasta 


UNIPERSUL LIPERAR 


sa îăcut atâta tărăboi şi apoi să fi vă- 


zut... i 

MIRCEA : Te-a văzut vre-un doe- 
tor ?... Ce-a zis ?... 

COLONELUL : Am chemat unul ca- 
re 1ni-a spus că nu este nimic grav, 
doar carnea mi-e sfărâmată.... intern 
nimic. Si acum, dragă Mircea, am 0 
rugăciune. scrie-mi 0 scrisoare către 
prefectul poliţiei în care să-i spui că-l 
rog să pue în supraveghere pe  loco- 
tenent şi apoi să treci pe la colonelul 
cu stea să-i spui că nu pot veni vre-o 
câteva zile la cazarmă... 

MIRCEA : Ce boală să-i 
ai ?... 

COLONELUL : Spune-i şi tu orice... 

MIRCEA (râzând): O să-i spui că 
ai Nik Winterită. o boală nouă. 

R. P. VOINESCU 


Dacă am şti..... 


VĂPSIREA turnului Eiffel necesită, 
30440 kgr. de văpsea şi 4U.00 zile lu- 
crătoare. Lucrul se face cu menă şi 
făvă schele care sunt foarte pericu- 
loase. Fierăria a fost în dese rânduri 
văpsită cu min:iun. e 

in 1599, în vederea Expoziţiei, turnul 
Eiftel fu văpsit cu două straturi de 
văpsea-lac. resistent, dar care-şi pierdu 
repede strălucirea. i 

in 1907, ceruza fiind interzisă, Tur- 
nul fu văpsit din nou cu o bază de 
sesquioxid de fer şi mică. Apoi în 1911 
când din cauza războiului fu terminat 
în 1917. 

Văpsirea 
si astăzi. 


spui că 


începută în 1924 continuă 


DUPA profesorul terbert Warren, ce- 
tehrul mormânt al lui Virgiliu dela 
Pausilippi, pe drumul dela Neapole la 
Puvzzuoli, nar conține nimic din cenn- 
şa autorului Eneidei al cărui mormânt 
să fi fost înnecat de valuri. 


AFORISME 


Paul Val&ry 


Mi-e teamă de ceia ce se cunoaște ma: 
mult decât de necunoscut. 
CA A E Fi 
Oamenii mari n'or de două ori, Odată 
ca oameni şi odată ca oameni mari. 


PE 

A inventa trebuie să semene foarte mult 
cu oneraţiunea de a recuroaște o melodie 
în căderea monotonă a ricături'or de ană, 
sau în ciocăniturile trenului sau al» unei 
masini alternative. 

Este o narle în om care nu se simte 
trăind, decât când creiază: inventez, deci 
sunt. 


„ Anecdote 


Dintr'o discutie literară. Unul din ei, 
care a mâzgălit şi el puţină hârtie. 
hotăroste : 

— Nu... nu... dragul meu... Tu nai 
cum să apreciezi...  Scris-ai vreodată 
măcar vn rfni? 

— Absurritate. tină vn altul... nici 
de ouat nam  cuat niciodată... și cu 
toate astea rot să apreciez mai bine ca 
o găină, oinleta... 

Stăpâna — Ia privește încoace: pot 
să-mi scriu numele în praful de pe 
masa asta... 

Servitoarea — admirativă — Ah, co- 
niţă, ce lucru- frumos mai e şi învăţă- 
tura. 


24 





Cincinat Pavelescu 


EPIGRAME, editura „Ramuri“, Cra- 
iova. 1925. 

N'ai nevoe să fi văzut pe poetul Cin- 
cinat Pavelescu, spunând versuri ca să 
ştii, dintro epigramă care circulă, din- 
iro mlădiţă de niudrigal sau de serenadă, 
pe cure o declaniă un sentimental sau e 
sentimentală, că poetul trebue să î.e as-- 
meni unui violoncel cu glasul de o re- 
zonanţă tainică peste care cuvintele îşi trec 
arcuşul melodios. Dar e mar bine să-l fi 
văzut şi să-l fi auzit, E un spectacol cure 
te înobilează. Arta lui Cincinat Paveles- 
cu e prin excelentă vibrantă, Lirismul 
lui extrage din agoniile sentiinentale atât 
cât trebue glasului său de metal să vi- 
breze de o emoție stăpânită dar coinuni- 
cantă, Pentru că, trebue să o. spunem, 
Cincinat Pavelescu, e din puţinii poeţi, 
maeştri ai zicerii. Acest dar, e sigur că 
poetul nu l-a îmoruanitat dela taciturnul 
magistrat ce trebuc să fie — şi cu câtă 





suferință ! — în anumite ore. Cincinat 


Pavelescu. E în atitudinea lui. în glasul 
său, în mimica expresivă a întrezii lui fi- 
ințe, în unda de lirism sau în improviza- 
ţia prowntă cu care tresare, ceva din ve- 
chea lezendă a trubadurului, peregrin şi 
viersuitor. 

Ceva din legenda aceasta a trecut fără 
doar şi poate şi în năperea pe care o ex- 
prima o scriitoare franceză. întrun por- 
tret al poetului, publicat de „Nouvelles 
Litteraires“, când spunea că versurile lui 
Cincinat le rostesc păstorii, în preajma 


focurilor pe la stâne. Orice exagerare, ei-, 


dent, conține un grăunte de adevăr. Ea 
voia să spue în hiperbolismul ei că poe- 
siile lui Cincinat Pavelescu cunoşieau o 
celebritate circulatorie puțin comună. Şi 
adevărul era acesta mai ales în privința 
epigramelor, pe care astăzi abia, poetul, 
le robeşte volumului. 

Dacă în primele paziai ale volumului, 
în prefaţi aşa de melancolică şi de resem- 
nată, poetul nare să-şi uite pentru o clipă 
de îndatoririle unui amfitrion glumeţ şi 
spiritual, verva nu întârzie să se arate 
şi abondența epigramatică spumează. Pe- 


etul, ca un adevărat senior, ospitalier şi 
amabil, ştie că vaspetele se cucereşte mai 
uşor, cedează şi se lusă torturat uacă are 
iluzia unei tovărăşii în deslăiare. Un am- 
fitrion exemplar se consideră e,alul dacă 
nu uimilul oaspeţiior săi. Le aceea. Cinei- 
nat Pavelescu nu uită să se îluguteze şi pe 
sine. Si o tace cu un deosebit succes, fie 
că vorbeşte de marile sale daruri de im- 
provizator, fie că cedează pasul unui con- 
frate în epigramă, fÎie că stărue asupru 
celebrei sale calviţii, fie că pre:ntâmnpină, 
cu agreabila malij.ozitute săgețile criuicei: 


A scos în fine Cincinat 
Volumu-atăt de așteplat 
Şi crilica sta şi rostit: 
— E foarte bine tipări! ! 


Şi Cincinat are dreptate: volumul « 
foarte bine tipurit. nai built: un vremea 
uceusta ue subvalută el nunee şi încâuiă. 
Lenea volhu.utur jui Ciiciuut Paveescu 
e a unui carnet de cecuri. Le Încăuuu. 0 
filigraue ! Dar vure sunt cu auevărai? 
Cu asat inai bine dacă cerind eprgramele 
lui, te alegi şi cu această nuzie. 

Să lusum insă pe poet să cuc.ieteze cu 
darurile sale şi să o s„unem dela în.eput: 
Cincinat nare dreptate. Lritica nu e fă- 
cută numai pentru aceasta, Un ş.f de aie- 
lire ar li lost de ajuns. 

Majoritatea  epigrameror lui Cincinat 
sunt variaţiuni pe tema pugidatului său e- 
pigramutic, Ar părea curios ş, totuşi ni.uie 
mai simplu: pumnul e unul dar loviiu- 
rile sunt mai multe. La lel şi cu aceste 
lovituri de rimă. A spune că ele suut pliue 
de vervă ar fi să deschidem v poartă ues- 
chisă, E mai bine să vedem caracterul 
lor. E în ele o răutate de viespe, care se 
aplică mai ales moraturilor literare, o 
răntate de viespe dulce pentru că Cinci- 
nat are sufletul bun şi camarad ideal de 
litere şi de boemă, «tupă picătura de Liere 
întinde şi lingurița cu sirop: Le aceea a- 
tâtea din cpiaramele Îi au d.uă feţe. A- 
poi epigramele lui an un mare dar: par 
nevinovate. Acidul lor dispune şi dezar- 
mează, ca în, urinătoarea dedicată unui 
confrate obscur: 


Un scriitor necunoscut 

O epigramă mi-a făcut, 
Ca să-mi răsbun pe autor 
Eu voiu cili-o tuturor. 


san ceastălaltă făcută cu prilejul des- 
velirii statuci lui Eminescu. la [umbră- 
veni şi după snecesul unti ode ocazionale 
improvizată de poei: 


Gloria lui Eminescu 

O să aibă două pete: 

Poate: persurile mele: 

Sigur statua lui Spălhe, ; 


în care se survrinde dublul tăiş al aces- 
tei svade ascuțite. 

Volumul se continuă cu un c'elu de „noz 
lemniei mărunte”, anoi un. c'elu de „imoro- 
vizaţii” în care străbate o uşoară notă de 
inocent libertinaj, căruia nu i-am putea 
găsi o mai bună justificare—dacă aşa ceva 
ar fi „de rizoare — decât evigrama re care 
Cincinat şi-o face sie însnşi ca magistrat : 


Că Cincinat 

E afemeiat 
Vreți o probă? 
Peartă robă! 


44 


Urmeuză un wimuzant ciclu „Pe rit 
date“ din care vam desprinde această 
nouă variantă la auresa sa: 


Când ti priveşti asa de chel, 
Nu-i Cincinai, e Lincinei ! 
Loascuiţi, şi zici atunci mirat: 
Nu-i Cincinel, e Cincinat! 


Şi evident n'am termină. citând, dacă 
pe-am lusa teutaţiei, vam tesinua Spre 
bucuria uuioruiui, a leciorulu şi a nuus 
tre. Lum snsa îrebue sa sSiârşiiu, Să 1u- 
cheem in chip demna şi la fuânpinea uuui 
maestru al epigrame: Să uesprinuem din 
ciclul „Îuscriaţii“ acesie 4 versuri — aduui,- 
tubii utoiism horapan — săpate pe o cruce 
de marmoră : 


Cu toţii prin lume purtăm câle-o cruce: 
Mui greu, mat ușoara, precum ne e purtea, 
Și nu neaăm seama cum timul ue-a iuice 
Și para, şi luamna, şi iarnă... şi inopartea | 


In care epigrama a cedat pasul clegiei. 


-. _.. 
Sanda Movilă 
“0 tauniă noii, pOeZiua e.e 
Hicaără wasa gcuaiu 

loc: 52 


O virtuoasă miniaturistă a cărei artă 
descinde parcă din pessugul de cuej iuf.o- 
rit şi băitie ioza a Jupulei. La umoia 
UNUI evuntuiu Cu ăripile ue Luuc, brodua- 
ză cu degute uclicuie, pe uiutasă 1oză, 
desene ştaţiuase, ijuvoalte şi ilusuue ca în 
tablourik uipone. U puez.e ue decorație, 
de gruaţiuusă şi iragedă uecoră,ie „n cure 
geutiuitutele auueca, Ușor, neş.uiţii pe sub 
" enstalul versului, aStuucni, uuor mici peşti 
de sidei lunar. U vaturuasă poezie a iu 
crunlor : uaturi u.ourie peste cari trece o 
tremurare de rază ue soare: 


Alături o ghitară aruncată şi două evan- 
tati 

Dormitează ca două aripi frânte, ovusile. 

i [in colţ 

Un Budha mic de bronz crispeaza 

Un zambel vug uin sumea-i ue iumină.., 

Pasinui niurmura ăceiaş cântec 

Și picuiurite ue apii care cad 

Pe iespeue sur creue ca-s mărgele 

Ce picură un cantec argintiu. 

Însă nimic war putca da uupresia a- 
cestei arte de graţie, ue iragiiitiie, ue ie- 
erie de sticlă pentru păpuşi, de simbol 
pentru ilustrarea unui suflet duscret ca a- 
ceastă poeiuă venind din povesturile si din 
poemele lui Saiuain parcă : 

Marchize mici de Saxa 

Cu zâmbete puarate 

Și cu proliluri ține, 

O, vă cunosc preu bine 
De-atâta tristă oreme 

De cind vă port în mine. 
Deşiin iatacul verde 

Pe etajera albă 

Voi staţi de-oorema 'ntreagă 
Alăturea de albe 

Și pale Colombine 

Şi de princese fine 

In porțelan tăiate, 

Cu ochi prelungi şi dulci 

Cu buzele pictate, 

Deşi de-o vreme întreagă 

Pe «tajera albă 

Voi staţi imbrățişate, 

Eu tot vă port în mine , 
Cu zâmbete pudrate | 
Și cu profiluri fine. E Aa 


V'am modelat din piatră 
Din versuri şi din mine 
V'am înviai cu gesturi, 
Cu grații şi zâmbiri 
V'am scos din elajeră 
Minuni fermecătoare 
Șin clipe de uitare 
Viam adorat pe toate. 


De aceea 

Marchize mici de Saxa 
Princese japoneze 

Şi pale colombine 
Fragile visătoare 
Podoabe inutile 

Pe etajera albă, 

De sufletu-mi pictate, 
In seara asta tristă 


“4m să vă sparg pe toate, 
Calendarul Minervei 


Pe anui 1926. (Ingrijit de S$. S. R.). „Car- 
fea Românească”. 1925. 





Al XX-lea an al „Calendarului Mi- 
nervei” conţinuă buna tradiţie a aces- 
tui prea util almanach, ce aminteşte 
întreaga traviţie a almanahurilor din 
Lteratura ncastră, Suntem ia un veac 
dela ziuu în care Costache Negruzzi a- 
Ştepta cu nerăbdare calendarul de 
Buda. Condiţiile literare Bunt schimbate 
şi totuşi niiueni nu poate contesta ma- 
vile calităţi ale acestor cărţi anuale. 
Cu condiţia negreşit, ca între scoarţele 
efemere (e ma. puţin efemer anul de 
căt ziua ?), să se cuprindă o schiţă de 
enciciopedie. Se pouie spune, cu oare 
care aproximaţie, că ne apropiem de a- 
cest tip al almanahului. 

in orice caz „Calendarul Minervei” 
promite să devie, cu anul viitor, o ast- 
tel de enciclopedie. S. 5. H-ul îşi ia obli- 
gaţia prin pana preşedintelui ei, d. 
Liviu Hebreanu, să aducă această co- 
laborare prețioasă. 

Pană alune, să spunem că mate- 
rialul calenuarisuc şi imurmaţiv din 
anul acesia,  agrementat de nenurmă- 
râte reproduceri uin imanirestirite de 
artă ale anului ce Be închee, este între- 
țesut de nteresante contribuţii Literare 
şi Ştiinţifice. 

Să sBpicuim: „Un monument lui E- 
Minescu”, de M. Sadoveanu; „Duhov- 
nicul”" (nuvelă), de 1. A. bBasarabescu; 
„in Satul meu natal, după trei zeci de 
ani”, de Gula  talaciion; „Un ceţă- 
țean” (nuvelă), de Al. uazabhan; fru- 
moase poeme de ion Pillat şi Adrian 
Maniu; „Săpăturile dela Mangalia, 
de U. Tatra; o schiţă monografică 
despre Em. Gârleanu; Cronici  revro- 
spective : un an literar, un an artistic, 
unul muzical şi unul teatral, 


PERPESSICIUS 


In numele viitoare vom vorbi despre: 

DRAGOŞ PROTOPOPESCU : Pagini 
engleze. 

E. LOVINESCU : 


române moderne. 

RAMIRO ORTIZ ; Italia modernă. 

MIHAIL  SORBUL: Don  Quicholte 
della Mancha (după Cervantes) şi Patima 
Roşie, ediția III. 

MIRCEA RADULESCU : Poeme pentru 


Galateea. 
LUCIAN BLAGA : Daria, teatru. 


Istoria civilizației 


VU ku Litbkak 





Uitimile expoziții 


ISER 

Ultimile influenţe pariziene au modifi- 
cat simţitor şi technica şi viziunea lui 
Iser. 

Yormele, altă dată aspre — tind spre 
rotunjime. £ 

Culorile, modelându-se în clar — obacu- 
ruri savant  descrescute — reamintesc 
meşteşugul renaşterii. LI 

Compoziţia vrea, cu totdinadinsul, un 
ritru. 

Iser e în căutarea unei formule, 

Plecat pe calea aceasta, urmăreşte oare 
Iser să se afle pe el însuşi? 

Formula nu interesează de cât în măsu- 
ra în care izbuteşte să exprime. fără echi- 
vocuri, viziunea interioară. 

lser e un suflet clocotitor şi aprig. 

Ar fi putut fi un romantic. Mulţi lan 
socotit realist. Unii lau vrut impresionist. 

Fapt e că Iser nu încape in spaţiul nnui 
săltăraş , , 

Nu poate fi împins de umeri în oborul 
unei şcoli. 

Personalitatea lui e mult mai vastă. 
Temperameutul lui prea in lomptabil. 

Iser va rămâne, veşnic, pe dinafara ori- 
căror cutiule. 

Va rămâne pe dinafară, 
chiar. 

Iată pentru ce, sforţarea acestui talent 
titanic, de a se înhăma singur, acum, la 
coru) ultimului crez parizian — („inapoi 
spre clasici“ !) — ni se pare hazardată. 

De ce satelit — când poţi fi meteor? 


CIURDEA STEURER. 


Expoziţia d-nei Steurer a trecut neob- 
servată ue „marele public“, 

Era natural. 

D-na Sieurer e cel mai desăvârşit ta- 
lent femenin din câte cunoaştem până în 
clipa de laţă. 

indeobşte femeile țin, cu râvnă deşartă, 
să zugrăvească și să sculpteze în felul 
„viguros“ al bărbaţilor. 

Ratarea vine. inevitabil 

Ori cât sar ţipa după „egalitatea sexe 
lor“ — în artă egalitatea aceasta nu-şi 
poate avea rostul. 

Sufletui femuiei are răsfrângeri neaştep- 
tate şi rare. 

Condamnată a fi mamă. ca are o în- 
clinare nestănânită pentru amănuntul 
precis şi delicat, pentru ritmul c.opotelor 
în vecernie ; pentru vazul acela — în lu- 
crurile mari — care o sileşte să privească 
lumea înconjurătoare ca printr'o deasă 
atmosferă de parfumuri ; pentru tot ceia 
ce-i poate stârni plânsul unei voluptăţi 
nedefinite, . i 

Femeia nu ştie să vree nimic categoric. 

In artă, mai puţin ca în ori care altă 
activitate. 

Fiindcă n'a încercat Bă'şi siluiască ins- 
tinctele, nici sentimentele, activitatea d-nei 
Steurer, e încuvunată, în artă, de un mare 
şi pe deplin meritat succes. 

Tireşte — în cercurile amatorilor fini. 


OCTAV BANCILA. 


Arta lui Octap Băncilă, care a scăpat, 
însfârşit, de sub tirania dăunătoare a te- 
zismului social — aleargă astăzi, pe dru- 
mul larg şi luminos al picturii proprii, cu 
sprinteneala spumegândă a unui taur, 

Incoherentă, dezordonată, fără preocu- 
pare de stil — pictura d-sale are totuzi 
vigoarea, suculența, “dezordinea naturii 
tosăgi. A 


în ciuda lui, 


..... - 


. 


UNIVERSUL LITERAR 


Octav Băncilă e un lacom de culoare. 

Nu de culoarea care exprimă, ci de cu- 
ioarea care se exprimă, pentru ea sirigură, 
„Cu toate procedeele trucate, Caii an 
dezagreabil retina, un tablou de Băncilă, 
indiferent de „subiect“ — trăeşte viu şi 
amplu, , 

Te cucereşte şi te.obligă să'] urmezi în 
cadenţa lui tare. 

Octav Băncilă e unicul artist român, 
care a ştiut să smulgă palctei acorduri 
inedite de alămuri, 

Octav Băncilă e o formidabilă fanfară 
cromatică. 


MUZEUL T. STELIAN. 


Pictorul Marius Bunescu, directorul 
muzeului Simu şi preşedintele Sindicatu . 
lui artiştilor plastici, face atent — pe d. 
ministru Lapedatu, asupra marei însem- 
nătăţi pe care donațiunea T. Stelian ar 
putea-o avea pentru organizarea şi pro- 
':gresul artelor, la noi. 

Ar putea-o avea, dacă... dacă, măcar 
de data aceasta, d. Lupedatu va face efor- 
tul să nu cadă în... distrare, până: după 
termenul! fixat de. testator... 

„Toma Stelian a dăruit naţiei palatul 
său dela Şosea — scrie d. Bunescu — s':re 
u se aşeza acolo un muzeu de folos ob- 
miere, iar dacă timp de doi ani, nu +a fi 
uat ființă acest muzeu, să se instaleze a- 
colo o şcoală în palatul lui, ca o vereap- 
să pentru cei ce nevoie având. n'au întins 
bratele să primească acein ce li sa dat. 

„Pentru că Toma Stelian a ştiut prea 
bine că tn palatul lui somptuos, nu se pu- 
tea instala o scoală ; dar în afară ce un 
muzeu al culturii sercrale gândurile lui 
nu mai putem îmbrăţ'şa decât şcoala. 

„Când gândurile acestea prea frumoase 
au fost de domeniul publ'c, sentimente 
pioase de recunoștință din par:ea tutu- 
ror intelectualilor noştri au pornit spre 
locul unde se odihneşte acum Toma Ste- 
lian, iar nevoia cea mai simțită a noas- 
tră, azi, fiind cunoscută tuturor. cei mai 
chemați au încenut a o comunica . prin 
reviste şi ziare şi celor mulți. 

„Şi nevoia: aceasta mare de azi a noa 
tră, poartă numele : Pinacotecă. 

„Dar o pinacotecă româucască Statul 
nostru nu poate construi azi. nu pentru 
că ar fi în lipsă de mijloace, (țări fa- 
lite ca Ungaria şi altele nu rămân nici 
cu un metru în urmă pe terenul acesta) 
dar pentru că nu înțelege încă nevoia 
unei politici culturale aşa cum ar face-o 
un stat cu adevărate pretenţii culturale“. 

Dând o sumă de indicaţiuni preţioase, 
de ordin practic, d. Bunescu, face. în epis- 
tola sa către Ministrul Artelor, următoa- 
rele constatări, dureroase : 

„Avem azi un muzeu etnografic — păz- 
duit provizoriu  într'o casă nenotrivită 
până la terminarea clădirei definitive, 
dar îl avem, cu directorul lui, cu persona= 
lu! lai, avem nucleul la care se vor putea 
alipi toate obiectele etnografice pe care le 
va cumpăra ori primi Statul în viitor. Nu 
ne trebue deci un al doilea muzeu etna- 
grafic. 

„Avem un muzeu zoologic, anul geolo- 
gic, altul pedagogic, altul militar. altul 
vânătoresc, etc., deci nici de acestea nn 
mai e nevoe. 

„Ne lipsesc prin urmare muzeal plas- 
tic național, pinacoteca, şi dacă nu ar fi 
fost un alt mare insnirat român care să 
ne fi dat „Muzenl Simu“, ne terenul a- 
cesta de primă linie, am fi eşit cu obra- 
zul rosn de msine, mai ales după unire, 
când toți streini; și românii din țara mare 
ce ne vizitează Canitnla umblă întâi să-i 
afle creerul ei, muzeele de artă nlastică“, 


N. TONITZA 


BIBLIOGRAFIE ARTISTICA 
Gustave Coquioi 
Michel ed. 20 fr. 


„Monticelli“. - Albin 


Claude Roger—Marx. „A Dunoyer - de 
Segonzac“. — Crâa ed. 40 fr. i 

Floreni Felis. „Propos d'artistes". 
naissance du livre. ed. 

Charles Saunier. „Les descorateurs du 
livre“: — Rieder ed. 10 fr. 

Henri Clouzot, „Les mâtiers dart”, 
Payot. ed. 8 fr. 


Conferinţele 
săptămânii 
Conferinţele se bucură de cea mai 
mare favoare a publicului, în Capitală 
ca şi în provincie. 
La „Ateneele poulare“, care sau în- 
fiintat cu sutele. la tot felul de Funda- 


ţii și sociotăți culturale, se conferenţia- 
ză. Despre orice şi oricum. Este epoca 


de aur a expansiunii noastre culturale . 


în masele largi ale poporului prin con- 
ferinte. Nimic mai îmbucurător. pen- 
trucă prin conferinte mulţi iau contact 
cu viața gânturilor şi cine ştie dacă o 
bună parte nu vor simţi nevoia unei 
permanente legături cu acea viată | 
la conferințele din Capitală. nu cele 
ținute la Ateneele populare de cartier, 
ci la cele din centru. auditoriul îl for- 
mează o lume aleasă și de multe ori 
aceeas. Acest nublic ar trebui să fie 
sveranta autorilor și eritorilor; ar tre- 
hui, fireste, dar tirajul cărtilor româ- 
nesti bune se păstrează acelaş. Rostul 
cel mare al conferintelor este trimite- 
rea la carte, la autorii citati si folosiți 
de vorhitor, nentrucă o cultură nu se 
poate înieheba numai din frecventarea 
confarintelor. i 

Câti din Bucuresti vor fi cumpărat 
lucrările anărute în  româneste ori 
în frantuzeate fa dova limhă a întelec- 
tualului român) asupra Tigai Natiuni- 
lor, în urma aleselor conferinte tinu- 
te privitor la ea, de d-nii N. Djuvara 
şi Serheacu ? 

Putini. desigur, foarte putini. 

Rolul politic al Ligei Naţiunilor. este 
după cele spuse de d. Djuvara orpani- 
zarea păcii. prin crearea unui nou spi- 
rit international. Născută din nevoia 
da a avea un organ de ivatițe iînterna- 
țională și organizată după nrinciniile 
vizionarului Wilson Tipa Natiunilor 
nu are alte sanrtțiuni îmnotriva celora 
care se abat dela obligaţiile lor decâţ 
cele morale. 


Pentru ea nu există învingător si în- 
vins, Toate problemele le rezolvă în 
sniritul patriotismului înternational, 
căutând înlăturarea conflictelor prin 
mijloacele cele mai pacinice. De abia 
a încenutul existentei sale, şi Liga 
Natiunilor se poate lăuda cu o maulți- 
me de realizări practice, pomenim: or- 
ganizarea bazinului Saare. a oraşului 
Dantzig, reconstruirea economică a 
Austriei, ete. Iar în câmpul noliticei 
internationale, înlăturarea războiului 
de agresiune şi tratatnl de la Locar- 
no, sunt date care arati că încrederea 
pusă în Liga Natiunilor e meritată. 

Problema minorităților și Liga Naţi- 
unilor a format subiectul conferinţe! 
d-lui S. Serbescu, care a arătat că tra- 
tatul minorităților, impus nouă de ma- 
rile puteri, înseamnă o stirbire a su- 
veranitătii naţionale. După ce a descris 
împrejurările care au prilejuit naste- 
rea acestui tratat, socotind evolutia 
suferită de principiul nationalităţilor 
şi dorinţa înlăturării războiului ca pe 
cele mai de seamă. d-sa a explicat pe 
larg cum procedează Liga Naţiunilor 
în rezolvirea  plângerii minorităţilor, 


Re-. 


care n'au voie să aducă injurii statu- 
lui căruia aparţin. Pentru noi faptul 
că Liga Naţiunilor are sub controlul 
ei tratatul minorităţilor este un bine, 
a spus d-sa, căci altfel ar fi foat în- 
credinţat marilor puteri, faţă de care 
n'am: fi avut nici un cuvânt. 

Aceste conferințe au fost organizate 
de Asociaţia română pentru Liga Na- 
țiunilor. 

O altă conferință ce trebuie menţio: 
nată a fost a d-nei Alice Voinescu, 
despre Shakespeare. Dar despre es, 
ceva mai mult altădată când vom vor- 
bi despre toate cele 4 conferinţe ținute 
de d-sa asupra comediei. i 

Multe lucruri noui despre legăturile 
noastre culturale cu Geneva și influ- 
enţa ei asupra începuturilor vieţii noa- 
stre culturale, a adus d. prof. Jorga în 
comunicarea ce a ţinut Vinerea trecu- 
tă la Academie. 


L FLOROIU 


Cauză şi... 
efect 


XVI Oe 
n „Viața Românească” ( 1, 10, : 
ice: 5) posta OTILIA C7IMIL 
purlică o foarte snirituală „Cronică fan- 
tezistă“: Pi MARGINEA UNLI MIS- 
CELLANFA .. în care este vor: rle por- 
tretele din „Anfo'ogia poeților de azi“. 
Se stie că desenele lui Marcel Iancu din 
sus numita Antologie au fost multă vreme 
mărul de discordie al muzelor tufricoşate 
de fantezia desenatorului. Ca un ecou târ- 
ziu ne soseşte acum, din bătrâna cetate 
a Moldovei. această cronică fantezistă a 
Otiliei Cazimir. S'o snunem fără întârzi- 
ere: e foarte bună și foarte snirituală. Și 
în fata acestui neaşteptat efect de snirit 
mai că am fi înclinați să iertăm câte ceva 
şi deşenatorului. Tot a făcut şi el ceva 
un : 


. . . Li . . Li 


Mă văd aici 
Cu gură strâmbă, cu ochi 7nict, 
Cu nasul ca de cucunea, — | 
Cum te arată, când te uiti de-aproape. 
Oalinzi'e 'nrămate !n tinichea, 
Cu sticlă verde care face ape. 


Cum.— asta's eu? 
Nu sa făcul cumoa confuzie ?.. 
Mărturisesc că-mi vine areu 
S'accept cu nesemnare această deziluzie! 


Cau să mă treacă în Antologie 
Cu ehipul ăsta de murmie.— 
Mă apucam dela 'nceput 

De altă meserie. 


Și dac'aş şti că reprezinți, 

— O, cap cubist şi fără dinți l— 
In loc de chipul meu cel viu 
Expresia literaturii mele, — 

Aş prefera să nu mai scriu! 


Când mi-au văzul ai mei portretul, 

M'au căinat, cu mâinile la aură: 

— Vezi? Cin' te-a pus să faci li 
[teratură ?... 

Iar biata mamă m'a bocii 

Că după asta, sigur —nu mă mai mărit 


La urmă, pentru-o confruntare de. 
[cistvă, 

l-am arătat unei vecine, 

Femee simplă şi „obiectivă“, 

Ea sa uitat întdiu la mine «fi 

Apoi la el, ? 

Prin ochelari cu ramă de bagă A 

Şi-a zis: — E rudă cu mată? 

Ti-o fi bunică ori bunel,.. og 


1a 





ANFISA de Andreew la Teatrul Regina Maria 


M'am dus la reprezentația Anfisei 
cu un fel de teamă. După răsturnă- 
rile din Rusia, după știrile, pe care 
le tot citim asupra continuelor tur- 
burări, săvârşite de regimul sovietic, 
ne întrebăm mereu : ce face poporul 
rus, ce sa petrece în acea mare siavă, 
ce  reacţiuni sufletești se proiluc? 
Literatura marilor scriitori ruși din- 
nainte de catastrofa socială a sovie- 
tismului nu rămâne ea, creația izo- 
lată a unor singuratici, fără o legă- 
tură mai trainică a pătrunderii su- 
fletului  nămetului mut, mistic şi în 
acelaş timp brutal al rusului ? 

Intrebările acestea îmi provocau 
teama, că nu voiu putea asculta cu 
necasară linişte, desfăşurarea piesei 
lui Andreew, pe scena teatrului „Re- 
gina Maria“. 

Chiar după primul act, mi-am a- 
dus aminte de judiciositatea, observa- 
țiilor, pe care le-a făcut iscusitul 
Claude Anet în „Note asupra amoru- 
lui în Rusia“. 

Scrisesa net, că pentru un rus 
îndrăgostit nu există opinie publică, 
nu este conivență. E ceva primitiv 
prin spontaneitatea și desfăşurarea 
pasiunei. Rusoaicele încep prin a se 
da trupeşte. Iși păstrează însă sufle- 
tele. Don Juanul care a cucerit o ru- 
soaică. nu sa bucurat și n'a stăpî- 
nit decât fizicul, carnea. Sufletul însă 
a rămas taina femeiei, și-l încemă- 
nează ea, cu alesul ei, când l-o în- 
tâlni. 

N'am putut rita admirabilele con- 
statări si anrecieri ale lui Claude A- 
net. decât din memarie. Dar suh stă- 
pânirea lor. am văzut pă „Anfisa“. 

Fedor Ivanovici e însurat. Soţia 
lui, Saşa, e o gospodină simplă și 
cumsecade. Fedor iubeşte pe cum- 
nată-sa, Anfisa. O iubeşte cu pasiune. 
Anfisa rezistă oarecare vreme asal- 
turilor orgoliosului. îndrăzneţului şi 
lipsitului de orice scrupul Fedor. Dar 
cade. Cade rău. ]l iubeste si ea cu 
pasiune. Dună ce a cedat. Fedor a- 
pare ca un Don Juan oarecare, satis- 
făcut de cucerire. Anfisa începe să 
sufere; Se simte umilită. Dravostea ei 
tainică era înfrântă și hatjocorită. 
Aventuriera ce altă dată e rănită 
mortal. cu atât mai mult, cu cât ea 
care câștigase biruința, se vedea a- 
cum aată la o parte de sora ei, o fe- 
tiță Ge 17 ani, noua amantă a lui 
Fedor. Dar Anfisa se răsbună. Otră- 
veşte pe Fedor. 


Drama aceasta. de cruzimi realiste 
o fi având și o logică dramatică, pe 


care noi n'o simţim decât dacă o atri: 
buin unei înşirări de bolnavi, de ci- 
nici, de amorali. (Jar mi-aduc aminte 
de Claude Anct: pentru ruşii îndră- 
gostiţi nu există jenă, sau respectul 
opiniei publice). Fedor e primitivul, 
care se îndrăgosteşte succesiv de 
toate surorile nevestei sale şi cu toate 
face planuri de fugă. 

Anfisa. ca tip de femeie, e 'impreg- 
nată da toate însușirile melo-drama- 
tice. E la ea, un sinistru vaga- 
bondaj de stări sufleteşti. Până să 
cadă, e trufașă, nu stii ce vrea, nu 
ştie nici ea. Pe urmă e roabă. e amo 
rală, e brutală, e'stupidă şi ridiculă. 
E victima amorului tragic. E biruita 
amantului. pe care-l prețueşte după 
ce l-a pierdut. 

... 

Anfisn a fost înfățișată de d-na 
Lucia Stvriza-Bulandra. Rolul greu, 
plin da amărăriuni. încărcat da can- 
tradicţii si lunecat pe pista amorali- 
tății, a. fost susținut cu bravură de 
d-na Bulandra.  D-sa l-a înfăşurat 
într'o apreciere de predestinare rea 
si-a dat uneori poate prea accentuat 


n tonalitate din înţelesul  fatalului 
clasic. 
Sasa. nmila si umilita snțin. a fast 


foarte fina intarnroță Me nuante dis 
creta. A-nn Marieta SaAnveann. 
Fetita. Ninocica. a doua amantă a 
lui Fedor, si a doua sară a Sasei, a 
fast A-na Stofănesru-NĂAeile Anve- 
dind foarte alese însnsiri artistire. 
Iar în rob] meschin re Don Juan 
ns. a fost A. Storin. Aesnra care m'A3 
putea snune mai mult, derât că acest 
artist are inenuisahile miitoare de a 
?i în fiecare rol, un stănfnitor. 
B. CECROPIDE 


De!a Opera din Clui 


Af'ăm că d-na Lya Pon, vestita con- 
tra-Aa'ta data Onnra Pomână din Cluj, 
însinta de Crăciun, va juca în travesti 
rolul Jonnlenznlui din „Joneleurul de 
la Natra Dama“, interrretat până acum 
de A. Conctantin Pavel, 

Naul dirt?or a! Operei Fomâne din 
C!aj, D. Dubraweky, venit din Brifinh, 
si-a ornnat posin), începând cu repeti. 
țiile operelor wagneriene, aşa că încă 
în cnrsul acestei luni se va reprezenta 
la Opera C'njană cirini  wannertan: 
„Pannbanseri, ..T.ohengrin!, 'Walkiirre. 

În primate zile ate lunei Ianuarie, 
Onera din Cluj, va da o nonă nremiară 
tentă cu o montare foarte interesan- 
t 

Săptămâna viitoare Opera PRomână 
din Cluj va avea un non oasne, prima= 
dona Lucesarskaia, care a obținut suc- 
cessa atât de frumoase la opera din 
București. 

Va interpreta pe Carmen și Amneois 
din „Alda“, 


UNIVPBR8UL LITERAR 


Puterea tradiției 
Bernard Shaw jud:cat de ai lui 


In vremea în care descle polemice ale 
lui Shaw stârnesc discuţii în toate ţările şi 
în vreme ce polemica lui cu Bernstein pa- 
sioncază cercurile literare, cartea lui Che- 
sterton asupra lui Shaw arurcă pu'ernice 
lumini de reflector peste această r ersona- 
litate azitată a dramaturzului irlandez. 
DD. LUCIAN BLAGA prezintă şi comen- 
tează studiul lui Chesterton. î“trun foi- 
leton din „Cuvântul, sub titul: „Omul 
usura căruia Sa răzbunat povestea“ 

lina din obiecții'e cele mai întemeiate 
ce le face nu fără de spirit Chesterton lui 
Shumw, e că acesta ar fi comp'et liprit de 
tradiție, Se știe că una din isprăvile năs- 
frusnice cu care a debutat Sham a fost un 
pehement şi după unii nesocolit atac la 
adresa lui... Shnkespoeare, Invitat odată 
cu toulă sol'emnitatea cuvenită la serbarea 
tricenfenarului shakesperean a răspuns 
im pertinent : „Fu nu serbez nici ziua naș- 
terii mele. nu înle'es prin urmare de ce 
as serba ziua nasterii lui Shakespeare“. 
Și Checfertfon observă: racă Shaw ar fi 
avut obire'ul să-ci finy ziua nasterii, a" fi 
anul desianr mai multă întelegere pentru 
poezia lui Shakecpoare. În orire cz r"epun- 
sul hui Sham,r*mas do nomină, de-oti "insa 
hi Qe eg furi ru nropria-i copilărie, Sharo 
nu are trecut. Prin împreiură“i. rrin fom- 
poramoni vonto ci prin erurafia familia- 
Fă — e fost oeândif să mroneră fir* roni. 
lărie. F! nn cunnnata pimncfora înfimă a 
vrlor diniâi eni hr>niti de nie «i de rntu- 
zinemul ca! al color din iur, Prin sânne- 
ie lui nu st sfrecuraf Povostnn. Do pceva 
» rămas nisa înfreasă orb fată re o la- 
Înră a reali Sfii. ce nu nnnte fi <fearsă cu 
buretele satirei: irnfionalul: da  aceou 
n'a înfoloe e»nismul, inv? st inbirea, de 
aceea n'a întalee pici no Shake-noa-e. Me a- 
epon n cocinlict din cimt economic dar nu 
din inhire de pamrni, re pcooa nu a rân- 
tat niciotaf5 doci n asa dle murina!, de n- 
cra e un mistic dar numai unul al logi- 
cei.. 

Sham e omul care a râs de toli si de 
foate. 

Dar în acelas timn ol e si omul! asupra 
săruia su răzbunat Povestea, orbindu-?. 


Informaţii 


[] Din cauză de boală, concertul d-nej 
Paula Don, sorrană eperă, care urma 
să aihă Ice la Ateneu în seara de 19 


crt., sa amânat pentru Sâmbătă 23 Ia- 


nma=ta 16, 

[3] Concertul d-lui Romulus Vrăbiesca 
iixat pentru scara de 13 Decembrie c. 
la Ateneu se amână pentru sera de 15 
Ianuarie 1926 tot Ja Ateneu, 

Biletele vândute sunt valabile, 


Viitorul spectacol pentra copii al 
Teatrului Popular va fi alcătuit din 
piesele în câte un act: „Niţă, Nuţa şi 
Lăbuş de d-na Sorina Cassvan-Pas şi 
„Bujorei în împărăţia păsărilor“ de 
a-na Alice Gabrielescu. Premiera va a- 
vea I-c Duminică. 

D-na Ca-svan-Pas a mai scris, de 
altfel, o piosă pentru copii, „In împără- 
ţia trântorilor“, admisă spre reprezen= 
ţare !a Teatrul Popular, şi o altă lu- 
crare „Calvar“, prezentată  Teatralui 


Ea 


UNIVERSUL LITEBAR 





20 DECEMBRIE, 1849: S'a născut lu Bo- 
toșani marele poet Mihail Eminescu. 

1854: S'a născut în Tecuci publicistul 
Yoan Nădejde. 

1858: Sa născut în Bucureşti Alexan- 
dru D. Diuvara membru la Ateneul Ro- 
mân. 

1866: S'a născut în Bucureşti folkloris- 
tul Dumitru Stăncescu. 

1876: Sa născut scriiiorul Vasile Pop. 

1593: Apare la laşi „Evenimentul! liie- 
rar“ revistă condusă de Sofia Nădejde. 

1910: Sa înfiinţat în Arad ziarul „Ro- 
mânul“, din care apare primul număr la 
1 lauuarie 1911. 

21 DECEMBRIE. 7596: Sa născut Petru 
Movilă, ajuns mai târziu Mitropolit al Ki- 
evului. 

1861: Sa năseut la Iasi ziaristul Cous- 
tantin Mill. 

22 DECEMBRIE, 1845: Sa iucat în laşi 
pentru beneficiul artistului N. Luchian 
„Iaşii în carnaval sau |n comnlot în v's", 
comedie în 4 acte de V. Alecsandri. Acto- 
rii cari au luat parte la revrezentare au 
fost: P. Neculau, Mod. Macâ. M-me Ca- 
terine. N. Teoftoru. Poni, Luchian, Mimi- 
triu, Teodorini. Sterian, Bonciu. Mangi- 
roy, Cuza, Anostolu, Handoca etc. 

1848: Inauocurnrea Teatrului National 
dela Conou (lasi) de truna cea nouă fran- 


ceză angatntă de diteciiune, mcânt nieca 


„Clarisse Harlnw“, dra-ră cu -câniece în 
trei de Clariville si Gui'lard, 

23 PECEMBRIE. 7323: Sa năsent în 
Iaşi marele comnnzitor muzica] Alexan- 
dru Flechtenmacher. 

184: Sa dat o renrezentatie de truna 
frunceză la teatrul înauenrat la Ca-ou 
şi în turul afisnlui scria că „Ponați sunt 
rugati a-și aduce scaune în lojele lor, de 
acasă. 

1865: GQ. Missil a vorbit la Atonrul 
Român Ain Bnenrecti despre „Patinile şi 
obiceiurile românesti“, 

IR74: Sa născut în Iaşi scriitorul Ale- 
san azanhan, 

D4 DFCrUBRTIE, 1R17: Sa năerut în 
Bnonreşti juri:sconsultul Nicolue  Blarem- 
berr. i 

7858: S'a născut în Tecuci noetul Teo- 
dor Sarh*nesor, 

1854: Sa păsent în Craiova marea ar- 
tistă Ar'stiţa Pomanesen. 

1911: A murit istoricul ardelean Ioan 
Pusoarin. 

95 PECEMRBRIE, 7896: Anare la Arnd 
„Tribunn  nonorului“ condusă de loan 
Russu Sirianu. 

Annre în Bnenresti revista „Foaia nen- 
tru tnți* condusă de Durritrn Săncescu, 

1908: Anare revista „Neamul Pomâ- 
nese Literar“ sub conducerea d-lui N. 
lorra. 

26 PECFMRRIRE, 7210: Truna națianală 
din Jaşi înncă rea dintâi nrere'ă româ- 
nească „Rnha IYârea“ de Matei Millo“ ru 
muzică oieinală comnusă de Alex. Flech- 
tenmacher pe motive româneşti. 

G. C. 


ABONAMENTUL 


[NIVEASUL LITERAR 


e num:i anual 
şi costă 210 lei 


Reviste şi ziare 


Tot bacalaureatul 


Câiă cerneală a curs pe tema bacalau- 
reatului, în presa noastră, poate ar îi a- 
juns să îmbunătăţiască — cu b.nii de pe 
ca — soarta dascălilor. Dacă toată pro- 
ilema decadenții învăţământului ar sta 
numai în această chestiune — cum suco- 
tim — a dascălilor. 

D. IL. SIMIONESCU, publică în „Viaţa 
Românească“, XVII, Nr. 10, 1935 un fo. rte 
interesant şi foarie grav articol pe tema 
bacalaureatului. Un. adevărat strigăt de 
alarmă. Să dăm un citat: 

C'ând deschizi Anuarul Invăţământului 
secundar în România, polum de 590 pagini 
format mare, fli trebue şi un dicționar 
acogratic alălurea, spre a-ți da seună de 
lucaiutăjile unde funcționează astăzi şcoli 
se..undare. Din cele 63 licee, scoli secun- 
dare de fete, gimnazii şi şco!i medii — let 
nişte gimnazii — mai mult de 112 sâni în- 
fiinţate dela 1919 încoace. In vechiul re- 
gat în 1916 erau 59 şco'i secundare, Numă- 
rul lor a crescut după război, cu 76. Au 
fosi înjiințate fie de mini ter, fie de comi- 
teteie şcolare vdeocamdală, ceiace e numai 
rhestie de procedare, fiind luate lreplat în 
seama bugetului statului, In realitate nu- 
muurui claselor este mult mai mare, decăt 
se poale deduce din cifre'e de mai sus, 
miulte şcoli fiind chiar dublate prin clasele 
paralele înființate. Numai cele 48 de licee 
din vechiul regat au 694 clase în loc de 
334, cum ar fi să aibă. Aceasti mărire a 
număruiui de clase este desigur un semn 
bubucui ălor, invederând „manifrstarea u- 
uni curent puternic spre scoală, în special 
dm partea popuiației rurale“ dupi cun 
scrie d. C. Kirijescu, direcloru! general al 
înățământului sccundar, în Introducerea 
Anuarului pomenit. 

Dar netăgăduit că înseamnă și o scobo- 
rîre a nweolului cultural genoral din crauva, 
„crizei pronunța'e a perronal?ului didartic, 
al cărui efectiv nu a putut ținea nasul cu 
înfimțarea sco-lc'or”, duvă cum foarte o- 
bicelio con-tală tot d. Kirijescu. ă 

Atât ia disru'ia buvetului grneral a le- 
zii învifiineniu'ui prinar, ca şi în câteva 
comunicări, mi-om permis a atrage atenția 
asupra perico'ului slăbirii cultu-ale, în vi- 
iior, în special cin cevza <iluației precare 
materiale a cornului didactic. 

Aremeniţi prin înfiintarea clase'or pa- 
raic!e, pentru a face ați trninhui tot mai 
greu câ! și din cauza incuficientii nunâ- 
rutui personalului didartie, profoco-ii se- 
cundari sânt siliţi să aibă si 40 de ore pe 
săptămană, Ce înseamnă aceasta, ori cine 
poate să-si dre seamă. Să se cezră profe- 
sorului în«nfletire cîni pleoanele se lasă 
de oboseală ? Punctualitate. câni putori'e 
sleesc ? E bucuros că poate înflentini o 
formă, ce-i devine la urmă, involuntar, o 
corvadă. Să <e mat ocupe de eleni și îna- 
fară de clasă? Să-i mai controleze dacă 
au cetif ceva şi ce anume eu cetil ? Sămai 
facă escursii instructive în oras sau în 
împrejurimi, când aşteaptă Duminica spre 
a se odihni ? 

Din această parte, deşi cea mai impor- 
tantă, slab spriiin pot săsi elenii. Dar 
chiar dacă profesorul, prin o sfortare su- 


praomencască. ar vrea să-și îndenlinească 


datoria conştiinrios, se găseste în'ro mare 
încurcătură. Materia a rămas aceiaşi, prea 


(ncărcală, din programele de dinainte de 
război. In schimb orarul sa schimbal. E 
numai pe o jumătate de zi şi adesea de 50 
minute ora. 


O revistă din Arad 


SALONUL LITERAR. frumoasa revistă 
pe care poctui Sfamatiad o scoate la A- 
rad, a ajuus la” numărul 8 (l'ecembrie 
1925). Pe lânsă poeme originale ale di- 
rectorului revistei sau traduceri din Bau- 
delaire şi Gourmont, pe lâuză o cronică 
bogată în informaţii, revista publică un 
emoţionant necrolog al d-lui P. Bogrea: 
„O lacrimă pentru Ion Ursu“. Credinc'os 
liniei adoptată dela încebut, revista pu- 
blică tra'luceri în fFranţuzeşte din poeme 
româneşti. 

In acest număr. o traducere a d-lui 
Leo Bachetin : „Couchant d'Antomne“ d'n 
AJ. T. Stamatiad. 

Poetul A. Cotrus publică, dintrun vo: 
lum în reparaţie: „În robia lor“, două 
poeme din care reproducem : 


Mi-am deschis lerostrele... 


Mi-am deschis ferestrele spre toate ort- 
'zonturie, 

M'au bătut toate ploi'e, mau muscat 

[foate vânturi'e, 

Am băut din toate apele adâncului... 


Am ieşit posac din tonale casele visnle, 

M'am urcat și-am coborit pe toate po- 
[vârnișurile 

Si m'am scăldat aprins în toate mările 
fplăceri:or... 


Ca pe-o pâine caldă mi-am mâncat în 
[lungul drumurilor : 
inima... 
Prădalnice albine de-aur : clipele 
Mi-au ofili! toți trandafirii ani'or, 
Dar mi-au lăsat un dar mai mare decat 
Itoale : 
Diweeala fără margini de-a visa 
Și ochii, ce-mi deschid tărâmuri de mi- 
[nuni în dosul depărtărilor. 


Anchetă culturală 


La ancheta noliiicei culturale între- 
prinsă de ziarul RAMPA, printre scriitori 
văsv»unde în numărul dela 1: Decembrie 
1925 postul Ton Pilat. 

Desvrindem din variatul d-sale răsruns, 
acest frugment cu foarte juste şi bosate 
observații : 

Politica noastră culturală trebue să fie 
una conservatoare. Și conservatoare nu în 
sensul doctrinar. ci în sensul lexical al ru- 
nântului, Si păstrăm tot ce avem, până 
în momentul în care malerialul strâns, va 
putea fi turnat în opere de artă. Vor con- 
cura la aceasta îmnreiurările istorice, cari, 
să sperăm că peste câleva decenii nor fi 
mai puțin turburi. 

Dar veniru a păstra acel specific româ- 
nesc al momentului, al fazei noastre a0- 
îuale de evoluție. ne trebuvse negreș ! că- 
minuri conservafoare. Căci în evo!'utie se 
pierde. an cu an, toată poezia timpuri- 
lor arhaice, toală poezia  poporană, fot 
versul și fot viersul suf?otului românesc. 
De aceea cred că ne trebuesc nu numai 
colecții de folklor noelic, ci si nn muzeu 
de fonosrame. Culosând ca într'o anio!'o- 
gie în muzeu acel sperific care încă mai 
diinuesle, vom mitea face şi noi mai fâr- 
ziu pentru România, cevace au fărut 
Pimsky  Korsakof şi  Musorsky pentru 
Rusia. 


19 


UNIVERSUL tii Ehah 


ECOURI 


LR i REDACȚIONALE 


"1 Tot oa priveşta redacţia se va a 
dresa tie revistei „Universul Literar“ 
ție redactorului, d. Perpessicius. 

Cl Vignetele ce impodobesc numărul 
da faţă sunt datorite pictorului I. Teo- 
dorescu-Sion. 

CG D-nti editori şi autori sunt rugaţi 
să trimeată volumele lor pentru recen- 
sare. 


SCRIITORI 


O DB. A, Cotruş, a pus sub tipar un 
volum de versuri „In robia lor“. 
[3 Ix editura librăriei Diecezane din 


Arad  (biblicteca „Semănătorui') a a- 
pătzut in număr triplu: „Repertoriu 
critic“ de Ferpesscius. Cuprinde: 


scurta sugestii critca despre 92 scriitori. 

0 Im editura „Ancora“ a apărut ro- 
manul d-iui F. Aderca. „Omul descom- 
us", 

i OU Poeta Elena Farago, scoate în vo- 
lam ro«ma „Dintr'un cuib de rânduni- 
că“, pentru copii. 

[i M. S. Pacina Maria va scoate de 
Crăclun, la Londra, o nouă lucrare, 
„Poveşti“ cu subiecte româneşti, în 
limba engleză. 


TEATRALE 


Cl „Manechinul sentimental“, piesa 
d-ini 1. Minulescu, e întâia premieră ce 
uzmează Ja Teatrul Naţional. 

[Il Teatrul Naţional renetă: „Striana“, 
1 act în versuri de A'ired Moşolu; și 
„Metamorfoze“, 1 act şi prolog, în ver- 
suri de Ion Marin Sadoveanu: „Arosta- 
li“ de Livia Pebreann şi „Secretul lui 
Polichinello"” de Wolff. 

O Teatrni Naţional! va putea repre- 
zenia „Fedra” lui Racine, ca Mariaara 
Ventura. 

[2 Marţi, 8 Decembrie, Teatrul Na- 
țional din Cloj, a jucat pentra întâia 
oară „Irena“, piesă în 2 acte de Adrian 
Pascu, 

C! ta 25 Dec, în matinen, premiera 
revistei „Floare la ureche“, de N, Kiri- 
țescu, la teatrul Carol cel Mare. 

[] Teatrul Popular repetă: „Liaa Ti- 
nerimii“ comedie în 5 acte de Henrik 
Ibsen; „Voluptatea onoarci“ de Piran= 
dello si „P. U. RN“, dramă utopică de 
Kari Ciapek. 

ID] Luni, 21 Decemhrie, la Ponular, 
premiera piesat:  „Cămila trece prin 
urechile acului“ de Fr. Langer. 

[I 'Featrul Renina Maria, Vineri, 18 
Decembrie, premiera piesei: „Roman- 
ţa" de R. de P'ers și Croisset. 

Ci Avatha Bârsescu va juca „Strigoii“ 
ia Teatrul Caro! cel Mare, 

(] Marioara Ventura va juca Ja tea- 
trul National, în Februarie si Martie. 
Renetitiile pentrn Ioana W'Arc, piesa 
lui Shaw au încenut. 

O la Tteatrul Mic se repetă „Fracul“ 
de Dregelgy. 


OPERA 


(] Sâmbătă, 19 Decembrie, baritonal 
Zaleski apare prima oară în Pigaletta. 

[] Se repetă „lelele“, operă in două 
acte de Puccini. 


EXPOZIȚII 


D Catal Bogdan extune la Căminul 
Artelor „Reyina Maria", 
(1 In sala Mozart, expune pictorul 


N. Grant, 
(] La Căminul Artelor „Regina Ma- 


ria“, expune dela 15 Dec., Henry Vinti- 
lescu şi Angiolina Santacono. 

Q] Pictorul şi sculptorul Severin ez- 
pune în casele sale, iundătura Bihescu- 
Vodă, 13. 


CONCERTE 


Q Lani, să | c. în sala „Sindicatul 
Ziariştijor“ concertul d-nei Maria maior 
Constautinescu, soprană şi Alberto della 
Pergola, tenor. 

[i Miercuri, 16 Decemhrie, Quartetnal 
Nottara-Barvu-Popavici-Waterstraat, în 
sa'a Sinaicatului Ziariştilor, seria con- 
certelor da muzică da cameră. 

(d Miercuri, 16 Decembrie: Concertul 
de Crăciun „Carmen“, în sala Ateneu- 
lui. Cântece religioase, colinde şi cânto- 
ce populare. 


CONFERINŢE, ŞEZATORI 


(] Ateneul popn'ar „Culbul cu barză“ 
s'a inuanurat în cartierul Stirbey-VoA4. 
Au vorbit d-nii: Confiurătianu, a citit 
d. Moșoiu. S'a făcut muzică, 

] Duminică, 13 Decembrie, d, Mihail 
Draromirescu, a vorhit Ja „Asociaţia 
prietenilor  cinematonraf"lui”! despre 
„Estetica în cinematorrai“, 

Ci Asociaţia Femeilor va ca Dumint- 
că. 39 Iannarie 1996, o sezătcare Miterară, 

N Duminică, 13 Decremhrie, ?a liceul 
Wihai-Vitoaznl, d.  Anrbal  Marinesca 
despra: „Froinelte îni Vernilius*, 

[O Duminică, 13 Dncawmbrie, d. Al.La- 
pedatu. ministru! cultelor si artelor, a 
vornit ?a Atenent din Giurgiu despre 
„Patriarbia românnască", 

TI Mieronri, 16 Decembrie, în sala 
Pnndatiei Carnt 1. a VI-a și uliima se- 
7zătoare a Casei Nationale „T!rirea“ din 
Fălticeni. A vorbit d. prof. Țijeica, 


PREMII 


OD Joi, 70 Decamhrie comiteti! român 
al preminlui „Femina“ întranit la pala- 
tn! Cotroceni, sub nrez:nNenţia Peninei 
Marta, a trimis recomandat la Paris, 
une comitetul francez va decide urmă- 
foarate donă cărti: Fmanoil Bncuatat: 
Legătura rosie, cu 7 voturi şi Cesar Pe- 
trescu : Omul din vis cn 3 voturi. 

(7! Premiila Societăţii Seri'torilor o- 
mâni vor <«»ifori în anni acecta o inevi- 
tavilă întârztere. Urmânii să se modi- 
fire s?tzintul cu nrivira la mortul! de 
mtistrihuire a acestor prosmii, care sevor 
acoria, prrtatil de ctre plenul unai 
Adunări Generala, viitorii candidaţi 


vor trebui să mai aştepte. 
Ti 


REVISTE 


CI Avare Sâmtrătă, 19 Decembrie: 
CTETATEA TITERARA. E pusă sobcon- 
dncerea d-lui Camil Petrescu si a câ- 
torva dintre scriitorii nostri, care s'au 
ținut într'o anumită rezervă tată de 
marele puhlic. Primul număr cuprinrie 


numele d-lor: Ion Mivna'escu, Livia 
Pebhrrana, T. Arghezi,  G. Gregorian, 
Jon Barhu. 


Comentariile critice ale d-lui Camil 
Petresen vor însuma în fiecare săntă- 
mână cronica literară, cconica drama 
tică, și Pevista revistelor: Pe lânnă a= 
cestea mult material critic şi informa 

v. 

[DI] A anărut „Srectatorul“, revistă 
săntămânală, de critică, sub conducerea 
d-)ui Sercin Milorian. 

T] „Flacăra“ tace pregătiri de reapa- 
riție. 


D „ldela Română”, revista d-lui G&. 
Boydav-Duică n'a apărut încă. 

L]| Se dă ca sigură reapariţia „Gâne 
dlrii“, 


DIN PROVINCIP 


O Ca mare solemnitate a serbat 1i- 
cen) „Avram Iancu“ din Brad, aminii- 
vea marelui m'tropolit  Anfrei baron 
de Saguna, unul dintre  intemeietorii 


lui. La sertare a Înat parte un public 


unznaros.  Cuvântări ocaz'onale despre 
personalitatea și activitatea celui săre 
bîtorit, au ținut d-nii prof. Valer Fa: 
gătă şi Ciocan. Ai 

CI Soc'ctatea „Astra“ a organizat cu 
concursul profesorilor dela Univernita- 
tea din C?nj si a'tor personalități de 
frunte. o serie de contnrințe la Blaj. 
Fână acum au vorhii d-nii: Gh. Ghiu- 
lea, desrre: „Tipnrile de roi în bala- 
Gcle rorulare*“ şi Sextil Puşcaria des 
pre: „Societatea Natiunilor”, 


C! D. V. Praniste a ţinut la „Ateneul 
Ponnlar“ din Timişoara o conferinţă 
desnre : „Inceputnrile oazetăriei în Ra- 
nat“. D-sa a redat atmirahil frămâne 
tările razctăriei românecti din acel ție 
nut începânt cu Pa»! Ioryovies. la înc 
canutul sec. ai XIII-lea si nână la 
Fotariu, la siârşitat sec. al XIX-lea, 


[+ În corând va apare la Timişoara 
o mare revistă iInstrată Jiterară și eco- 
nomică. întitnlată „Banat“. Va fi redac= 
tatii în românaste, Bar va cuprinde şi 
aztico'e în limra franceză si cermană, 
Cn-mcerea o va avea d. Const. Laho- 
vari, 

e 

"1 In sata germană din Cernăuţi, d. 
Tafrali, a tinut două conferinte despre: 
„âArta românească“ şi „Săptămâva ar- 
heotoonini  Cartar la mormântul lui 
Tutankamon". Conferinţele au fast or- 
panizate de „Societatea pnetru Hteratu- 
râ şi cultură zomână în Bucovina", 


(2 D. prof. nanivresitar R. Cândea a 
finat o contferintă la Cornăuti desnre: 
Un rrformator violent al Pusiri: Fetra 
crl ETare. In princinin d-sa a arătat că 
Petru es] Vare a imrns cn violenţa re- 
Jormele cafea, si că niciotată nu a în- 
jelrs snflatul peroru'ui ris, 

ot Ta Carnănti, cursuri de ponn'arie 
zare ţin d-nii rrot. universitari, F.Dră- 
gănescn si 1. Ghiţescn, 

Primni despre: Funcțiunea socială a 
drenthilui, cel din urmă, despre: Pas- 
cismul din punct de vedere politic, so- 
cial şi caitural. 

DIN STPAINATATE 

(1 D. Henry Ramhaud dovedecte că edi. 
ia romannlui „Lucien Leowen“, al 
lui  Stendha?, publicat acum 20 anj 
dună manuscrisul de la Grenoble, de 
către Jean de Mitty (craloveanal-GotĂ 
neanu!'), departe de a fi comrlet, pre» 
cnm sustinea acesta, esta abia fumă- 
tate din teztul integral 


A murit subit, pe când se pregătea 
să se ducă la teatru, Andrâ Beaunier, 
antor dramatic şi cronicar literar la 
„Revue des deux mondes“, 

+ 


In „Revue Bleue“ (Nr. din 21 Martie) 
d. B. Siunteanu a început publicarea 
unui studiu „Un chapitre de Vinfluence 
des lettres franqaises en Roumanie“, 
prezentare cu adnotări, a lucrării d-loi 
Gh, Droubet despre: „Vasile  Alecsan: 

ri“,