Revista Cinema/1977 — 1989/025-CINEMA-anul-XXV-nr-8-1987

de salir ij‏ سر و موس بر 
-ei nenir |‏ 
ا ا ما HE E a i yÁ ~w‏ 


CONGRESUL 
AL III - LEA 
AL 
EDUCAȚIEI 
POLITICE 
ȘI 
GULTURII 
SOCIALISTE 


Dezvoltarea puternică a proprietăţii socia- 
liste — prin alocarea a circa o treime din ve- 
nitul national pentru fondurile de dezvoltare 
— a asigurat crearea unei puternice baze 
tehnico-materiale și progresul general al tu- 
turor sectoarelor de activitate. Trebuie 8 
spunem insă deschis că în domeniul ideolo- 
gic, al educaţiei și culturii s-a ajuns la o anu- 
mită răminere în urmă față de dezvoltarea ra- 
pidă și puternică a bazei tehnico-materiale. 
Pornind de la aceasta, este necesar să acţio- 
năm cu toată fermitatea pentru lichidarea 
acestei râmineri in urmă și realizarea unei 


concordanțe cit mai depline intre aceste: 


două laturi fundamentale ale dezvoltării so- 
cietăţii socialiste. În general, trebuie să actio- 
năm pentru înlăturarea tuturor contradicţiilor 
şi disproporţiilor care au apărut între diferite 
sectoare de activitate. pentru a asigura per- 
manent o dezvoltare armonioasă, unitară a 
tuturor sectoarelor de activitate, ca o condiție 
fundamentală in vederea realizării revoluţiei 
socialiste în noua etapă de dezvoltare. Este 
necesar să facem totul pentru ca ştiinţa și 
cultura, educaţia polilică, activitatea ideolo- 
ică să constituie permanent o puternica 
forță a dezvoltării economico-sociale. Tre 
buie să nu uitâm nici un moment că făurirea 
noii orinduiri sociale, asigurarea progresului 
continuu al patriei noastre nu se pot realiza 
decit pe baza celor mai noi cuceriri ale ști:n- 
tei, tehnicii și culturii, ale cunoaşterii umane 
(Aplauze 


în general. îndelungate). 


Fără îndoială, in întreaga activitate politi- 
co-educativă și culturală trebuie să se țină 
permanent seama de tot ce s-a realizat de-a 
lungul mileniilor, așezind la baza ei tot ceea 
ce constituie un bun al culturii și civilizației 
Dar, în același timp. trebuie înlăturate cu ho- 
tărire și fermitate concepțiile vechi, retro- 
grade. tot ce este vechi și perimat, trebuie 
promovate cu îndrăzneală noul, concepțiile 
revoluționare despre lume și viaţă, o cultura 
nouă, înaintată, în care omul, masele popu- 
lare, popoarele constituie factorul determi- 
nant al întregii activităţi. 

Este necesar să avem in vedere că popoa- 
rele s-au dezvoltat in anumite condiţii istorice 
şi sociale care și-au pus amprenta pe însuşi- 
rile şi felul de a gindi și trăi al fiecărui popor 
Istoria poporului nostru, de mai bine de 


2 


__ Din GUVÎNTAREA 
TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU 


2 000 de ani. de la daci pină în prezent — 


care demonstrează cu putere aceasta este 
istoria luptelor impotriva asupririi strane, a 
luptelor pentru libertate și independență 
pentru progres economic şi social lata de 
ce, in munca politico-educativă, de formare a 
omului nou, cunoașterea istoriei patriei con- 
stituie una din laturile de importanţă excep- 
țională ale întregii activități. 

Întregul popor, tineretul trebuie så cu- 
noască și să cinstească pe inaintaşi. pe aceia 
care au asigurat dezvoltarea şi formarea po- 
porului şi naţiunii române, a limbii şi Iiteratu- 
rii române! Să cinstim pe toți aceia care — 
de-a lungul celor două milenii — au pus in- 
totdeauna mai presus interesele poporulu 
ale patriei, ale progresului economico-social 
și cultural al ţării, au asigurat, cu prețul vieți 
existența poporului, a naţiunii noastre inge- 
pendente! (Aplauze și urale puternice, inde- 

ate). in asemenea imprejurări s-a creat 
felul de a fi al poporului roman, s-au dezvol- 
tat dragostea de glie. de patrie, de libertate şi 
independenţă. statornicia. spiritul de omenie 
caracteristic poporului nostru 


În același timp, după cum este bine cunos 
cut, în primele secole ale mileniului al ۱۱-2 
s-au aşezat pe teritoriul patriei noastre o se- 
rie de oameni ai muncii de 26 
Muncind și luptind impreună impotriva asu- 
pririi şi inegalităților, s-a dezvoltat intre toi 
fiii patriei noastre, fără deosebire de napone- 
litate, o unitate frățească, s-a realizat o torta 
puternică a tuturor fiilor României care asi- 
gură mersul ferm inainte al patriei spre socia- 
lism şi comunist! (Aplauze şi urale puternice 


Cultura şi limba poporului nostru s-au dez- 
voltat în strinsă legătură cu luptele pentru in- 
dependenţă şi progres economico-social, sint 
o creaţie a întregului nostru popor, în rindu- 
rile căruia au acţionat oamenii înaintați. Doi- 
nele, baladele, romanţele. poveştile ce infāți- 
şează pe eroii care luptă pentru libertate şi 
dreptate, spiritul de hârnicie al poporului 
nostru reprezintă cel mai prețios tezaur cul- 
tural. Din toate acestea s-au inspirat cei mai 
buni oameni de cultură şi artă 

Din tot ce este mai bun din trecutul patriei. 


dn cultura universala să luam tot ceea ce 
asgura mdicarea continuă a nivelului Je cu- 
noaştere şi cultură, realizind o cultură noua, 
corespunzătoare epocii socialiste, care să în- 
nobieze spiritual intreaga naţiune, să lumi- 
neze calea spre cele ma: inalte culmi de pro- 
gres şi civilizație. spre societatea comunistă! 
(Aplauze pulemice, indelungate). 


Trebuie să pornim permanent de la faptul 
că socialismul şi comunismul nu se pot rea- 
iza deci pe baza celor mai noi cuceriri ale 
تاو‎ şi tehnicii. ale cunoașterii umane din 
toate domeniile, ca omenirea a realizat noi și 
noi descoperiri ale tainelor naturii, dar că 
procesul cunoaşterii nu s-a incheiat și nu se 
va încheia niciodată. Aceasta impune o ridi- 
care continuă a nivelului general de cunoș- 
tinje. cutezanță. îndrăzneală 16 întreaga acti- 
witate de cunoaștere a tainelor naturii și uni- 
versului, impune înlăturarea concepţiilor 
vechi, perimate. promovarea noului în viata 
economică şi socială, în relaţiile internaţio- 
nale, în realizarea unei societăți mai drepte și 
mai bune 

În întreaga activitate politico-educativă și 
culturală de formare a omului nou trebuie să 
pornim de la dezvoltarea dragostei pentru 
muncă — factorul primordial al dezvoltarii 
omenirii şi, indeosebi, al formării omului! 

Trebuie să facem ca fiecare cetățean, tine- 
retul patriei noastre să înțeleagă bine că fie- 
care, în cadrul complex al muncii creatoare, 
trebuie să desfășoare o activitate perma- 
mentă, să-și aducă contribuţia la dezvoltarea 
economico-social, la ridicarea gradului de 
ciwilzațe, a nivelului de trai material și spiri- 
tual al patriei. 


Pe baza marilor realizări obținute in con- 
strucția socialistă, să dezvoltăm puternic in- 
crederea in forțele poporului, în socialism , 
hotărirea fermā de a munci și a face totul 
pentru înfăptuirea neabătută, in cele mai 
bune condiţii, a principiilor socialiste de 
muncă şi de viață, de proprietate şi repartiție 
— ca factori hotăritori pentru inaintarea 
României spre noi culmi de progres şi civili- 
zaţie! 

Să dezvoltăm puternic respectul față de 
avuţia întregii națiuni, faţă de proprietatea in- 
tregului popor! 


https://biblioteca-digitala.ro 


Să dezvoltăm la ناما‎ oamenii muncii, la ti- 
nerelul patriei noastre spiritul de răspundere 
pentru gospodărirea in cele mai bune condiţii 
a mijloacelor materiale încredințate fiecărui: 
colectiv spre administrare, pentru creșterea 
continuă a proprietaţii socialiste, a avuţiei na- 
tionale — ca factor hotăritor al mersului nos- 
tru înainte şi al întăririi forțelor materiale și 
spirituale ale patriei! 

Să punem la baza educaţiei generale prin- 
cipiile eticii şi echităţii socialiste, ale unei noi 
atitudini în muncă, in societate, în comporta- 
rea de zi cu zi! Sá dezvoltăm dragostea ۰ 
dreptate, de adevăr, de libertate! 


Intreaga activitate politico-educativă, cultu- 
rală trebuie să aibă drept scop formarea unui 
om cu înalte calități morai-politice, încrezător 
în forțele poporului. ale societăţii, hotărit de 
a-și aduce întreaga contribuţie la înfăptuirea 
Programului partidului, la dezvoltarea gene- 
rală a patriei, de a fi intotdeauna la datorie și 
de a acţiona ca adevărat revoluționar în toate 
împrejurările! 

n întreaga noastra activitate politico-edu- 
cativă și culturală trebuie să subliniem supe- 
rioritatea orinduirii socialiste, care a lichidat 
pentru totdeauna orinduirea impârţită in 
clase sociale, antagoniste, în bogaţi și săraci. 


Totodată, in activitatea politico-educativă 
trebuie sa se acorde mai multă atenţie com- 
baterii vechilor stări de lucruri moștenite de 
la orinduirea burghezo-moşierească, precum 
și a stărilor de lucruri negative care mai -pă- 
trund pe diferite câi din societatea ۵ 
în clase antagoniste. Trebuie să fie comba- 
tute cu fermitate lăcomia. egoismul, misticis- 
mul şi obscurantismul. să se acţioneze cu 
toată fermitatea pentru combaterea şovinis- 
mului, a naționalismului, rasismului, antise- 
mitismului, a tot ce injosește omul. 

Munca politico-educativă trebuie să dez- 
volte puternic spiritul de omenie, al cinstei și 
dreptăţii, hotărirea fiecărui om al muncii de a 
fi participant activ la intreaga activitate pen- 
tru progresul general al patriei! Sa educâm 
oamenii muncii, tineretul, întregui popor în 
spiritul trăției şi solidarităţii, al muncii unite 
pentru socialism şi comunism. (Aplauze 

se scandează indelung „Ceaușescu 


5 poporul”. „Ceaușescu — PCR!) 


"din GUVÎNTAREA 
TOVARĂȘEI ELENA CEAUȘESCU 


În spiritul și pe baza orientărilor cuprinse 
in cuvintarea secretarului al al partidu- 
lui, Congresul nostru a tat un program 
cuprinzător de acţiune pentru toate domeni- 
ile activităţii politico-educative si culturale 
Trebuie sa trecem cu toată hotărirea la reali- 
zarea în viaţă a acestui program! Să facem 
astfel, incit activitatea politico-educativă. sa 
aibă un rol tot mai important în intăptuirea 


sului al ۱۱۱۱-۱۵2, a 
fâurire a societăţii socialiste multilateral dez- 
voltate şi De a României spre comu- 
nism! (Aplauze şi urale puternice; se scan- 
dează: „Ceauşescu, eroism —România, 
comunismt”). 

În centrul întregii activităţi politico-educa- 
tive trebuie să stea realizarea obiectivului pri- 
vind ار‎ României la un stadiu nou de 
dezvoltare, terea intensivă a producției, 
noua revoluție ال‎ ۳ E m la re- 
voluție agrară, realizarea unei وم مر‎ 
luţii în insuşi modul de a gin pipi dai 


lui nostru. 
PE antares fundamentală, de bază a activi- 
tăţii politico-educative trebuie să o constituie 


educarea pentru muncă, pentru participarea 
activă, ی‎ pearl şi responsabilă la indeplini- 
rea sarcinii de producţie, a planurilor şi 
a ی‎ de dezvoltare economico-so- 
ci de ridicare, pe aceastã bazã, a nivelului 
de trai al întregului popor. 
Eficiența muncii یی وود یز‎ hs nu 
مور یچیه‎ fi judecată şi apreciată în rezulta- 
concrete obținute în producţia materială 
şi pepe ca Nu poate fi vorba de eficienţă in 
domeniul muncii 


, atunci 
cind, în ید‎ Sopas neajunsuri, se in- 
registrează 0 nemai în realizarea pla- 

a سپ‎ pe le şi maona: 
lele, se fac lucruri de slabă calitate! 


Activitatea politico-educativă trebuie să 


are nivelului de conștiință și 
ate al eu ed om al muncii, al 


obștești, la întărirea proprietătii socia- 
liste — baza progresului multilateral al socie- 
tății noastre. 


Să avem permanent în vedere că cod 
conștiinței revoluționare este strins legat de 
و ما‎ gradului de pregătire profesionala, 
سود ارم الب شیب‎ e pe Eta 

activitate ivă să asigure 
ian orizontului de cunoștințe politice. 
tehnice și culturale al fiecărui om al muncii, 
al intregului popor. 


La baza întregii activităţi politico-educative 
trebuie să situăm permanent revo- 
luţionară, materialist-dialectica despre lume 
și viaţă a partidului nostru, principiile socia- 


Congresul 


educaţiei politice şi culturii socialiste dă o înaltă apre- 
ciere magistralei cuvintări a tovarasului Nicolae 


lismului științific. Numai astfel vom putea 
contribui la înarmarea oamenilor muncii cu 
înțelegerea clară a fenomenelor din natură şi 


şi 
ştient, pentru a-și făuri viitorul liber, demn și 
fericit, viitorul socialist și comunist! (Aplauze 
puternice, indelungate)... 


intreaga activitate politico-ideologică şi 
culturală trebuie sa aducă o contribuţie deo- 
sebită la educarea în spiritul patriotismului 


noastr: i 
activităţi atit cunoașterea temeinică a înfăptu- 
irilor istorice și a marilor transformări revolu- 
ționare, care au schimbat viata întregii țări în 
anii construcției socialiste, cit și cunoaşterea 
aprotundată a istoriei calote; a eroismului 
înaintaşilor care au luptat şi au înfruntat pri- 
mejdiile pentru a apăra şi păstra ființa naţio- 
nală a poporului român, dreptul său la o viata 
liberă, independentă! (Aplauze și urale inde- 
„Ceaușescu şi 


Literatura, muzica, artele plastice, teatrul, ci- 

rafia, creaţia artistică, în general, au 
misiunea şi indatorirea de a crea și imbogăţi 
patrimoniul naţional cu noi opere valoroase, 
pătrunse de umanism revoluționar, de pro- 
tundă e raritatea în marile noastre idealuri co- 
muniste, care să servească dezvoltării conști- 
inţei socialiste, educării omului nou, să re- 
dea, in forme originale, cit mai variate, preo- 
cupările şi aspiraţiile poporului, lupta 
munca sa pentru construirea socialismului și 
comunismului. (Aplauze puternice, 
indelungate). 


de înflorire și înnobilare a spirtu a vieții intregului nostru popo! 
Co își 


, secretar însușește, în unanimitate, tezele, ideile şi نم یرای‎ 

genera! al Partidului Comunist Român, președintele Republicii cuprinse în cuvintarea tovarăşului apr Ceaușescu și adopta 
euros polar 5 egii și de sociali minat d ی سار‎ 

politică, teoretică și ورد و اب یم‎ pe Dn UN profunde tri ٤ lor, de a u- 
analize a marilor ی‎ revoluționare petrecute în وی‎ lui politic, logic și اس‎ al mere „de 
noastră, a cerințelor şi Sion tapo سیر یبطق‎ Toci creștere a contribuţiei itico-educative la dezvoltarea ge- 
listă a României, ientările fundamentale pentru ră economico-socială 215 i, la înfăptuirea Programului partidu- 


c la nivel ae i activităţi 
carea la un Superior a întregi 


10811 poli 
socialiste, de formare a omului nou, înaintat, rea 


itico-educative, de 


https://biblioteca-digitala.ro 


nerală, 
lui de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate și înainta- 
României spre comunism. 


APELUL 
Congresului al Ill-lea al educaţiei 


politice şi culturii socialiste 
din România pentru dezarmare 
nucleară şi generală, pentru pace 


Participanţii la cel de-al lil-lea Congres al 
educaţiei politice și culturii socialiste, dezba- 
tind problemele generale ale dezvoltării paş 
nice a României, ale formării omului nou 
înaintat al societăţii noastre socialiste, con- 
ştient de marile răspunderi ce-i revin in 
epoca noastră, și-au exprimat, și cu acest 
prilej, profunda îngrijorare faţă de evoluţia 
deosebit de gravă şi complexă a situaţiei in- 
ternaționale, de pericolele tot mai mari pe 
care înarmările, îndeosebi înarmările nu- 
cleare, le creează la adresa păcii şi civilizației 
întregii omeniri. a dreptului fundamental al 
tuturor oamenilor la viaţă, la existenţă libera 
şi demnă. , 

Congresul, larg și reprezentativ forum al 
democraţiei noastre muncitorești revoluţio 
nare, susținind întru totul iniţiativele de am- 
plu răsunet internaţional ale ilustrului condu- 
câtor al naţiunii noastre tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, secretar genera! al Partidului 
liste România, dina expresie voinței terme de 
pace a întregului popor, adresează oamenilor 
de cultură, artă și știință, creatorilor de valori 
spirituale din Europa și din întreaga lume, tu- 
turor oamenilor politici, popoarelor de pretu- 
tindeni chemarea de a ne uni eforturile şi de 
a acţiona cu toată responsabilitatea — acum, 
pină nu este prea tirziu — pentru oprirea cur- 
sei înarmărilor şi trecerea la măsuri concrete 
de dezarmare, în primul rind de dezarmare 
nucleară, pentru eliminarea primejdiei unui 
război nimicitor. 

Cu sentimentul marii răspunderi ce ne re- 
vine prin însăși misiunea noastră socială, noi, 
oamenii de cultură, artă şi ştiinţă, să ne pu- 
nem întreaga noastră putere de creaţie 0 
slujba apărării omenirii de ameninţarea unui 
război nuclear distrugător, să militâm, cu mij- 
loacele noastre specifice, pentru dezarmare 
nucleară și convenţională, pentru triumful ra- 
țiunii și păcii. 

Conștienți de pericolul grav pe care-l re- 

zintă pentru omenire continuarea cursei 
narmărilor, producerea şi experimentarea de 
noi tipuri de arme nucleare, de alte mijloace 
de distrugere în masă, să facem totul pentru 
ca să se ajungă cit mai curind la un acord în- 
tre Uniunea Sovietică și Statele Unite ale 
Americii privind eliminarea rachetelor cu raza 
medie de acţiune de pe continentul euro- 
, ca un prim pas spre realizarea de noi 
înțelegeri care să ducă la eliminarea și lichi- 
darea totală a armelor nucleare din Europa și 
din lume. 

Ca oameni de cultură, artă și știință, care 
cunosc. și inteleg cel mai bine puterea dis- 
tructivă a atomului, să ne opunem cu toata 
hotărirea politicii absurde, lipsite de sens. 
prin care o bună parte din strălucitele creații 
ale minţii umane, ale revoluției tehnico-știin- 
tifice contemporane sint deturnate de la ros- 
turile lor firești, fiind folosite impotriva pro- 
rea și civilizației, a vieţii pe Pămint. 

n epoca celui mai mare avint al gîndirii şti- 
inţifice, a unor descoperiri cu adinci implica- 
Vii în toate laturile existenţei umane, avem 
raspunderea deosebită de a determina folosi- 


rea numai și numai în scopuri pașnice a 
energiei nucleare şi a substanțelor chimice, 
punerea acestora exclusiv în folosul progre- 
sulut și al prosperitații tuturor popoarelor 

Cultura, „innţa şi arta nu pot inflori şi nu 
se pot dezvolta decit in condiții de pace și 
colaborare. Nici un popor nu-şi poate asigura 
porgresul și bunăstarea decit in condiţii de 
pace şi securitate deplină. 

Reflectind cu toată răspunderea la evoluția 
situaţiei internaţionale. la pericolul nuclear. 
chemâm pe toţi slujitorii artei, ştiinţei și cul- 
turii ca, prin puterea de influențare a creatiei 
noastre, să deschidem drum larg spre inimile 
oamenilor și să-i tacem să înțeleagă că acum. 
în epoca alumică, toate popoarele sînt ame- 
nințate de distrugerea nucleara ca, în cılida 
marii sale diversitaţi, umanitatea este una 
Toţi locuilorii pianetei au indatorirea de a fi 
mereu pe baricadele luptei pentru pace, pen: 
tru dezarmare, pentru eliminarea definitivă a 
razboiului din viața omenirii. Toţi avem dato- 
ria de a veghea ca nicicind glasul tunurilor. 
al bombelor și rachetelor nucleare să nu su- 
prime munca făuritorilor de bunuri materiale 
și spirituale, să nu reducă la tăcere vocea 
creatorilor de frumos! 

Să acţionăm uniţi, să punem mai presus de 
orice interesele apărării păcii, ale vieţii și civi- 
lizaţiei pe Pămint! Să facem totul pentru ca 
Europa — care a dat omenirii importante va- 
lori ale civilizaţiei umane, dar pe care se află 
astăzi cele mai mari arsenale de arme nu- 
Cleare și mijloace de distrugere in masă ul- 
trapertecționate — să devină un continent al 
deplinei securităţii. al colaborării, înțelegerii 
şi păcii, fără nici un fel de rachete şi arme 
nucleare! 

Noi, participanţii la cel de-al Ill-lea Con- 
gres al educaţiei politice şi culturii socialiste, 
insusindu-ne pe deplin aprecierile de excep- 
ponaia insemnâtate teoretică și practică ale 
președintelui Nicolae Ceaușescu cu privire la 
evoluţiile şi tendinţele vieții internaţionale, ne 
exprimăm, împreună cu intregul nostru po- 
por, deplina convingere că națiunile lumii, 
forțele înaintate de pretutindeni, — în rindu- 
rile cărora oamenii de cultură, știință, și artă 
reprezintă un puternic detașament al luptei 
pentru pace şi progres — dispun de forța și 
capacitatea necesare pentru a curma mersul 
evenimentelor spre încordare şi război și 
pentru a asigura generaţiilor de astăzi și de 
miine o lume a păcii și înțelegerii, fără arme 
şi războaie. 

Acţionind într-o strinsă unitate cu toţi crea- 
torii de bunuri materiale şi spirituale, cu toţi 
cei cărora le sint scumpe pacea și viața, sin- 
tem hotăriţi să contribuim energic, pe măsura 
puterilor noastre, la afirmarea politicii de de 
zarmare, colaborare şi pace, la crearea unui 
Climat internațional de linişte, incredere şi 
respect recirpoc între oameni și naţiuni! 

Prin acțiunea noastră strins unită, prin 
lupta „şi eforturile popoarelor noastre, să asi- 
gurăm triumfful politicii de dezarmare, de co- 
laboorare şi incredere. să cucerim pacea — 
bunul cel mai de preţ al omenirii! 


- Artistul, omul timpului său 


N. e intimplâtoare preocuparea de a in- 
telege sensul şi forța culturii noastre, azi. Am 
fost chemaţi la lucrările celui de-al ۱۱۱-۵ 
Congres ai educației politice și culturii socialiste, 
congres intrat în istoria arii la inițiativa 
tovarăşului Nicolae Ceaușescu, ziditor al atè 
tor momente innoitoare, så deslușim adeva- 
rațele drumuri care ne stau in faţă. 
intinirea noastră râmine dovada felului în 
care participăm la desfășurarea acestei poli- 
tici culturale, politică strălucit hotărită şi asu- 
mată de gindirea şi activitatea partidului nos- 
tru, în fruntea căruia stau cei mai bun: 
comuniști, 'ovarașul secretar general Nicolae 
Ceauşescu, președintele 1۵/۶ noastre și 
۱۵۷۵۲ 28 Elena Ceaușescu, prezența 


‘prestigioasa in domeniul ştiinţei şi educație: 


Trăim un limp în care, mai muii ca oricind, 
artistul. valoarea, prolesonahtatea. se cer n- 
telese, afirmate, impuse. De ce valoare, azi, 
mai mult ca oricind? Orice artist, nu e o nou- 
tate, a simţit nevoia de a fi al timpului sâu, 
pentru că a-ţi înțelege timpul, ce este impor- 
tant și acut în el, necesar omului. bun sau 
primejdios, inşelător, adevărat. derizoriu, do- 
vedește că artistul a trait acest timp şi l-a res- 
tituit, în creaţie, contemporanilor săi 

Azi, artistul trebuie să fie exemplar Cu 
demnitate, „cu o anumită energie morala 
cum spunea Tudor Vianu, cu un anume pate- 
tism al sufletului pentru a face cultură, artis 
tul trebuie să se apropie de oameni pentru ca 
aceștia. la rindul lor. să existe în demnitate 
să se sprijine pe cultură. Aceasta relahe este 
ca un cerc pe care artistul îl poate inchide 
intr-un fel adevărat, real şi generos. El de 
monstrează azi superticialitatea prejudecați 
izolării sale într-o lume inaccesibilă, cea a ar- 
tei, înlătură cu viața sa prejudecata existenței 
sale deasupra realității sociale. plecind de la 
ea şi intorcindu-se la ea, pentru a putea fi 
autentic, adevărat, pilduitor. 

Oamenii ne iubesc, ne vor, ne așteaptă E 
important să ştim ce facem și pentru a-i in- 
۷2182 să nu ne iubească oricum. E tulbura- 
toare sensibilitatea și receptivitatea lor pentru 
arta adevărată. În fabrici, în școli, ei ne dau 
măsura adevărului nostru, îl verifică şi ñ cer 
Trebuie să fim justificaţi în această apropiere, 
trebuie să dăruim viaţă, adică valoare, iar va- 
loarea artistului este actul creator. Aici își 
simte el libertatea şi pentru ea trebuie sa sa- 
critice tot ce poate să-l micsoreze. sa-l uni- 
formizeze, sa-i ofileasca. impostura, me- 
1۱06۳۱۱۵۱۵۵, vulgaritatea, sint azi mai condam- 
nabile ca oricind, ele compromit adevarul, 
viața 

Trăim un timp al pretaceriior sociale, un 
timp revoluționar. Să fim pe măsura lui cu un 
plus de exigenţă și atenție. Dacă, uneori co- 
existența valorii și nonvalorii putea fi, poate. 


https://biblioteca-digitala.ro 


tolerată, azi. in acest timp de excepție. este 
nevoie de o delimitare conştientă și concretă. 
Avem această datorie și asupra ei trebuie să 
refiectăm și mai mult. 

Valoarea adună muncă şi talent, conștiință 
și inspiraţie, rigoare morală, selecţie care ne 
obligă să fim in miezul actului de cultură 
adevărată. 

Festivalul naţional „Cintarea României”, or- 
ganizat la iniţiativa secretarului general, 
tovarășul Nicolae Cesuşescu, expresia geniu- 
lui creator al poporului nostru. a dat și då va- 
lori ce aduc originalitate, spontaneitate, pas- 
trind tradiţiile de cultură, sânătate și vigoare 
intru frumos și limbă românească. 

Integrind mișcarea de amatori in cultura ţa- 
rii, veghind ca ea să reprezinte, intr-un fel, 
seismogratul mișcării profesioniste, fără ca 
între ele să se instaureze o relație egaliza- 
toare. care le-ar sărăci deopotrivă, forurile 
noastre de cultură au dat coerenţă, stil şi 
sprijin tuturor manifestărilor în domeniul cul- 
turii. 

Mişcarea de amatori nu trebuie, se știe, să 
imite mișcarea profesionistă, deşi ea poate 
oglindi, fără a-l acoperi în întregime, nivelul 
la care se manifestā mișcarea profesionistă. 

Este de datoria Asociaţiei oamenilor din in- 
stituțiile teatrale, cinematografice și muzicale 
de a căuta şi găsi modalitatea de a ۵ 
aceste forțe creatoare, făcînd, în același timp, 
şi la timp, diferența specifica, pentru că va- 
loarea artistului profesionit poate hotări, la 
un moment dat, criteriul calităţii. Pivotul este 
valoarea, din nou valoarea, 1016169100 că ea 
este cea care trebuie să hotărască. 

Este firesc, așadar, să veghem la menține- 
rea unui înalt nivel în instituțiile noastre de 
cultură care fac, se știe, educaţie. 

Valoarea timpului de acum asigură valoa- 
rea timpului de miine. Să avem liniștea și 
grija s-o fundamentâm, să o intemeiem. Va- 
loarea de azi trebuie să insemne și siguranța 
transmiterii ei în cei tineri. Să-i învăţăm să 
simtă valoarea, să o caute, verificind-o în alt 
timp. al lor, cu altă sensibilitate, cu altă exi- 
gentà 

Artistul tinâr trebuie crescut de noi cu dra- 
goste şi intelegere pentru muncă. Cu spe- 
ranta să-i ajutăm să înțeleagă, in primul rînd, 
munca în toate resorturile ei generatoare, 
numai ea și prin ea, de valoare și calitate. 

Avem datoria să ne impunem سید‎ 
existind în conștiința oamenilor ca o forţă ce 
da şi cere increde. Dragostea dăruită lor e. 
de fapt, dăruită ţării. 

Iubirea de țară este şi va fi pentru noi, ar 
tiştii cea care ne sfințește truda și drumu! 
Pentru ea muncă. pentru ea sacriticiu, va 
loare, răspundere, seriozitate. iubire, teme: 


Valeria SECIU 


şi pentru popor 


0 artă, cu adevărat, populară 


(5 partidului, documentele de 
partid, cuvintările şi orientările Preşedintelui 
țării noastre, tovarășul Nicolae Ceauşescu. 
contribuție teoretice și practice ale tovaraşe: 
academician doctor inginer Elena 
Ceauşescu, ne-au demonstrat necontenit ca 
arta nu există alături de istorie, paralelă cu 
ea, iar cultura nu este o anexă a destinului 
unui neam, Partidul și conducătorul lui, 
tovarășul Nicolae Ceaușescu, ne-au ۵۵ 
că o civilizație nouă se construiește nu numai 
cu beton, dar şi cu idealuri; că emoția curata 
a artei este o sursă de energie la fel de ine- 
'puizabilă ca şi cea solară; că inteligenţa con- 
stituie o bogăţie inestimabilă și inalienabilă 

Toţi cei care slujim cinematografia româ- 
nească, indiferent pe ce palier ne aflăm sau 
în ce loc geografic, în fața sau în spatele ca- 
merei, la masa de. montaj sau la masa de 
scris, sub lumina tare a spoturilor sau în pe- 
numbra zecilor de meserii mai puţin cunos- 
cute, dar deloc neimportante pentru film care 
este o artă de echipă, de efort colectiv și, nu 
în ultimul rind, de competenţă colectivă, sim- 
fim în fiecare zi a anului, dar cu deosebire în 
importantele momente recapitulative, un sen- 
timent de gravă şi multiplă răspundere, răs- 
pundere care nu e doar un principiu abstract, 
fie e! oricit de acut, ci o foarte concretă stare 
de frămintare izvorită: din condiții şi ele ex- 
trem de concrete, cinematografia fiind, prin 
excelenţă, o artă a concretului și nu a orică- 
rui tip de concret, a unui concret, dacă-mi 
permiteţi expresia, de milioane. 

Un fiim este o problema de milioane nu 
numai pentru că, se știe, costă milioane (și 
aceasta, evident, nu-i deloc o problemă se- 
cundară, mai ales că rentabilitatea nu poate, 
n-are voie, să fie doar o rentabilitate finan- 
ciară), ci și pentru că se adresează milioane- 
lor. Milioanelor de oameni care asudă nu ca 
în filme, ci ca în viața care ne creditează cu 
milioane de lei cheltuind, în plus, chiar ceva 
infinit mai important, cheltuind milioane de 
ore, ore de viaţă, în fața marelui sau a micu- 
lui ecran, așteptind, în mod firesc, de ها‎ fil- 
mele noastre destindere, dar şi profunzime, 
momente de reflecţie, dar și clipe de sânătos 
“umor, probleme de conștiință, noblețe, rein- 
cârcarea bateriilor cu tonus, invitaţia la zbor. 

„Milioanele, vreau să spun publicul acesta 
din toate privințele de milioane, milioanele 
deci, care obsedează pe autori şi deopotrivă 
pe criticul aflat, prin forţa lucrurilor, ara 
mecanismului de piatou (dar nu și inafara 
cauzei — s-a ivit, vreodată undeva, o critică 
de prestigiu la o artă fără de prestigiu? s-au 
impus vreodată idei fertile cutezătoare, nova- 
toare, pe un teren al somnolenţei sau al bijbi- 
ielii?) milioanele, zic, de spectatori sint pen- 


tru noi, autori şi critici,imperativul, cu adeva- 
rat, categoric. 

Cu reuşite şi cu neimpliniri, Cu producţii 
inspirate din cele mai fierbinţi subiecte ale 
actualități, cu filme istorice de anvergura, 
dar, adeseori, şi cu peliculele debitoare tim- 
purilor pe care le trăim, cinematografia româ- 
nească înregistrează un record de afectivitate 
a publicului său. Românul — iată unul din 
subiectele pasionante ale unei posibile lu- 
crări de sociologie a culturii — mai mult de- 
cit oricare altă nație a unei Europe în care 
curbele de vizionare a producţiei naţionale 
sint mereu descrescinde, românul, zic, de- 
monstrează nu cu adjectivele, ci cu tablouri 
statistice, că interesul său pentru cinemato- 
grafia naţională a crescut și crește continuu: 
de la 70 milioane în 1982 la peste 95 milioane 
in 1986. E o cifră fără precedent in istoria ci- 
nematogratiei noastre şi fără termen apropiat 
in contextul european. Să înmulțim această 
citră-record cu o proiecţie de aproximativ 90 
minute ca să vedem cite ore, repet, ore de 
viață, de speranţă sint alocate, anual, celei 
de-a șaptea arte şi, pentru ca tabloul să se 
apropie de realitatea inspiratoare, să avem in 
vedere că 75 % din acest public de aproape 
100 milioane anual e alcătuit din tineri între 
15 şi 24 ani, aluat proaspăt, făpturi fragede, 
maleabile, avide de bine și de frumos, apte 
de elanuri romantice. A prinde acest, cu ade- 
vărat, mare public, şi-n primul rind acest ti- 
neret în matca celor mai nobile sentimente, 
a-l lega şi mai viu de rădăcinile şi destinul fi- 
inței sale naţionale, a nu-i dezamăgi elanurile 
revărsate cu atita generozitate și, uneori, — 
de ce n-am spune-o? cu atita răbdare asupra 
filmelor noastre, filme din ce în ce mai hotă- 
rite să capteze esențialui şi semnificativul, 
dar care mai au incă atitea trepte de urcat 
pentru a atinge altitudinea marilor, fecunde- 
lor emoții, iată îndatoririle artei noastre cine- 
matografice. 

Existâm sub benefica disponibilitate a mi- 
lioanelor mai sus pomenite, milioane de afec- 
țiuni cinefile, dar şi milioane de exigenţe care 
văd în critic nu omui de pe margine, nu su- 
porterul din oficiu, nu un emiţător de idei ge- 
neral valabile, nu un vorbitor al idiomurilor 
păsărești şi din cind în cind un ironist mai 
mult sau mai puţin dotat. Avem o critică de- 
votată cinematogratiei românești, dar trăim 
într-un timp în care numai și numai devota- 
mentul competent are valoare de întrebuin- 
fare. Aceasta înseamnă că trebuie să ne înze- 
cim efoturile nu numai pentru a promova 
(atunci cind există) filmele inălțătoarelor me- 
saje, dar pentru a crea condiţiile favorabile 
apariţiei unei - cinematogratii, în mod con- 
stant, de înaltă calitate. Aceasta inseamna 
climat de muncă şi de dăruire, promovarea 


“vatorilor autentice, oroarea de impostură, de 


CONGRES 
ی‎ NICE 


improvizația megalomană, ca şi de zelul lipsit 
de talent, refuzul falselor, marginalelor con- 
flicte, a pseudovieții inventata de pseudo- 
creatori; inseamnă câutarea şi găsirea mijloa- 
celor de a stimula ambiția creatoare, admira- 
tia pentru talentul responsabili, increderea in 
tineri, în timbrul lor specific, în creativitatea 
lor care impune norme noi. stiluri noi; în- 
seamnă cultivarea stimei pentru inaintași, a 
concordiei. între generaţii, a respectului pen- 
tru experienţă; inseamnă respingerea snobis- 
mului de toate culorile și de toate provenien- 
tele, dar și reluzul unui populism arhaizant 
care n-are nimic de-a tace cu spiritul unui 
popor care-și construiește o țară moderna 
inseamnă. ciștigarea unei maturităţi care 
evident. nu mai poate suporta bolile, copila- 
fie. bepa vocabularului tehnicist (formă a 


complexelor — de superioritate sau de infe- 
rioritate — a teoreticienilor ignoraţi), nici 
razboaiele semantice, nici parazitismul ı de 
grup sau de grupuscul.. 

ntre terorismul unui estetism, aşa-zis. pur 
şi laxismul sociologismului vulgar, între labo- 
ratorul ezoteric şi halimaua culiselor cinema- 
tografice există spaţiile largi, luminoase ale 
unei critici, cu adevărat, oneste. cu adevărat 
populare, populare nu prin coborire de nivel, 
ci prin voința şi ştiinţa de a vorbi pe limba. 
pe gustul, în spiritul acelor milioane de spec- 
tatori pe care mi-am permis să-i invoc pentru 
că inafara acestor milioane de oameni, de se- 
meni, nu există rațiune de a fi pentru nici o 
artă, pentru nici un. artist. 


Ecaterina OPROIU 


Giînduri, angajament 


Da în cadrul Congresului educa- 
ției politice şi culturii socialiste, acest larg şi 
reprezentativ forum al problematicii atit de 
complexe a formării omului nou, animat de 
înalte convingeri revoluționare în înfăptuirea 
nâzuințelor fundamentale ale naţiunii, re- 
1۱۵6۱5 pregnant democratismul ce caracteri- 
zează intreaga viaţă a societății românești în 
anii de. ampie şi. structurale deschideri nova- 
toare ce au urmat istoricului Congres al 
IX-lea al partidului, momentul de luminoasă 
geneză a Epocii de aur a istoriei naționale pe 
care o numim, cu aleasă recunoştinţă faţă de 
genialul ei ctitor, „Epoca Nicolae Ceausescu" 

Îmi exprim acordul deplin cu ampla şi insu 
Hiețitoarea expunere a tovarăşului Nicolae 
Ceaușescu, ale cârui teze şi orientări de 
înaltă ţinută principială și practică reprezinta 
pentru toţi creatorii de bunuri materiale și 
spirituale un document de o importanţă fun- 
damentală, un clarvăzător program de munca 
şi creaţie, care dă un nou și puternic impuls 
întregii noastre activităţi, gindirii și sensibili- 
tãtii patriotice și revoluționare, hotăririi de a 
înfăptui neabătut politica internă şi externă a 
partidului. 

Regăsim cu toată claritatea în bogatul con- 
ținut de idei al acestui document ce va că- 
lăuzi munca politică, ideologică și cultural-e- 
ducativă obiectivele ce stau in fața oamenilor 
muncii din cinematografie, ferm hotăriţi să 
realizeze sarcinile stabilite de secretarul ge- 
neral ai partidului pentru ca filmul românesc 
să-şi îndeplinească într-o măsură tot mai 
mare rolul său specific în ansamblui activită- 
ţii pentru educarea comunistă a maselor. 

Beneficiind de nepreţuitul sprijin acordat 
de tovarășul Nicolae Ce: , de tovarășa 
Elena producţia cinematografică 
a marcat o linie mereu ascendentă atit prin 
numărul filmelor, varietatea temelor și moda- 
lităţile de expresie abordate, cit și prin creș- 
terea constantă a interesului publicului pen- 
tru filmele româneşti — anul trecut totalizin- 
du-se un record de spectatori în sălile de ci- 
nematograf. : 

Producțiile noastre s-au vindut în peste 30 
de țări, au fost prezentate în numeroase festi- 
valuri internaţionale fiind distinse cu impor- 
tante premii. $ 

Beneficiarul artei noastre — publicul larg 
— a validat eforturile creatorilor de ridicare a 


https://biblioteca-digitala.ro' 


nivelului ideologic al filmelor, orientarea mai 
evidentă spre problemele majore ale actuali- 
tăţii, accentuarea mesajului politic şi patrio- 
tic, impunindu-se acele filme care reprezintă 
mari momente ale istoriei patriei 10 lupta ei 
pentru neatirnare și progres social sau eroi ai 
acestui timp eroic, modele de muncă și viata, 
cu un puternic mesaj revoluționar, patriotic. 

Dar epopeea cinematogratică naţionala 
constituie o operă ce necesită un continuu 
efort artistic, o permanentă coordonare și 
conlucrare. între factorii ce participă la reali- 
zarea ei. Trebuie să arătăm că, pe lingă sec- 
vențeie de mare forță emoţională — opere 
care au contribuit la educaţia socialistă și la 
instruirea ştiinţifică, tehnică și culturală a 
maselor, neajunsurile existente încă în crea- 
ţia noastră au determinat apariţia unor filme 
care nu sint reprezentative pentru marile 
transformări petrecute în societatea romă- 
nească a zilelor noastre, pelicule cu un nivel 
educativ scăzut sau confuze ideologic, fără 
un mesaj artistic autentic, care nu au stirnit 
interesul publicului. 

Asociaţia cineaştilor nu poate rămine în 
afara eforturilor cerute pentru ridicarea valo- 
rii artistice şi educative a filmelor românești. 
Conducerea partidului, opinia publică au ex- 
primat în mai multe rinduri exigente de conți- 
nut, unele mai generale, altele mai de detaliu, 
privind indeosebi reflectarea problematici 
vieţii contemporane pe ecrane. 

Trăim în epoca in care artistul trebuie să 
demonstreze prin operă că este un cetățean 
angajat ferm pe cele mai înalte poziţii ale in- 
țelegerii fenomenelor cu care se 5 
edificarea unei lumi noi, o lume a triumfului 
raţiunii, o lume a realei calităţi a vieții, o lume 
capabilă să arate viitorului în ce a constat 
măreţia şi sublimul eforturilor ce stau la baza 
edificării ei. 

La temelia nestrămutatei convingeri în:suc- 
cesul cauzei înfloririi patriei noastre socia- 
liste se află acumulările tehnico-materiale pe 
care ne sprijinim, succesele dobindite, juste- 
tea confirmată de viaţă a politicii partidului, 
abnegaţia și energia cu care această politică 
este mtăptuită de întregul popor, unitatea şi 
coeziunea intregii naţiuni in jurul partidului. a 
secretarului sâu general, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, strategul şi conducătorul unei 
opere de anvergură istorică, fâurarul noului 
destin al României. 


ion POPESCU GOPO 
5 


Sub înfățișări diferite, participanţi la o epopee 
de 


Eugen Barbu și lulian Mihu, cu 


S. ne reamintim, acum, cind ţara 
aniversează mărețul și gloriosul act al 
Eliberării, citeva personaje cinemato- 
grafice din orele și minutele eroice ale 
lui August 1944... O facem cu ۵ 
că existenţa, în filmul românesc, a unor 
asemenea personaje desprinse din cro- 
nica vie a unui timp eroic, conţine, pãs- 
trează și dobindește tot mai protunde 
semnificații simbolice. Deloc întimpla- 
tor, într-unul dintre cele mai recente 
filme consacrate epocii de la hotar de 
ere sociale din August 1944, Ziua Z de 
Sergiu Nicolaescu (pe scenariul-frescă 
al lui loan Grigorescu) avem de-a face 
cu un colectiv multiplu şi divers 
individualizat al făurarilor de istorie 
nouă, comunistă, de acum 43 de ani. 
Un portret colectiv, deci, de fapt, o 
mărturie de acţiune și de conştiinţă a 
tuturor categoriilor sociale care au 
participat la istoricul act al lui 23 Au- 
gust 1944, la triumful revoluţiei de eli 
berare naţională și socială, antifascistă 
și antiimperialistă. În filmul lui Sergiu 
Nicolaescu apar, luminaţi pe rind și îm 
preună, la rampa istoriei, exponențţi ai 
tuturor forțelor sociale şi politice din 
epoca, intr-o convergenţă (şi, uneori di- 
vergenţă) multiplu semnificativă de 


Gheorghe 


(Procesul 
Marga Barbu) 


istorică 
Dinică și 


gind, faptă și agțiune, de destin. Apare 
muncitorul dintr-o mare uzină, mereu la 
datorie, pregătit să-și asume misiunea 
de mare răspundere politică a făuraru- 
lui de istorie nouă. Apare ostașul — os- 
taşul anonim din tranșeea luptei anti- 
fasciste sau ostașul de la „pupitrul de 
comandă” al operațiunilor militare — 
ostașul pregătit, cu arma în mină, să 


Filmele 
filmele 


Elib 
unor destine 


de noi 
Urşianu, 


ment cauzei, alții descumpâniți sau 
chiar înfrinţi de „socul istoriei“. Şi mai 
apar, desigur, reprezentanţii acelor cate- 
gorii sociale carora le fugea pămintul 
de sub picioare, atunci, în Augustul de 
foc al Eliberării, în încercările lor dispe- 
rate și zadarnice de a zăgăzui cursul 
evenimentelor şi al timpului. Ce simbol 
mai frumos putea fi în Ziua Z — pe 


rării, 
comune 


antrenate în împrejurări de excepţie 


apere și să impună triumful unei lumi 
mai bune și mai drepte. Apar membrii 
gărzilor patriotice — reprezentanţi a: 
unor diferite categorii sociale, cărora 
banderola tricolorului le este semn și 
însemn, conștiință şi îndemn. Apare in- 
telectualul cu multiplele sale funcţii și 
condiționări în epocă, reprezentat prin 
feluriți emisari — unii dăruiți cu devota- 


laşi '87 


۳ cultural şi istoric, social și politic. a 
găzduit cea de-a doua intilnire republicana a 
cineaştilor amatori. 

Aici, de la Botoșani şi Focșani, de la Su- 
ceava şi Huşi, de la Piatra Neamţ și Bivo- 
lari-lași, de la Galaţi şi Bacău s-au prezentat 
la start moldovenii. 

Ambiţioși tematic, ca și oltenii, calculaţi şi 
dotați profesionalmente ca bânățenii, moldo- 
venii au adus, în festival, totuși, o notă speci- 
fică: căldură umană și un atașament special 
față de subiectul propus. 


apele se adună ia mare, 0 

ratele hărniciei și multe altele, sint o dovada 
in acest sens. Și toate acestea sub generoasa 
egidă a Congresului Educaţiei Politice ṣi Cul- 
turii Socialiste, care găsește pe toți oamenii 


de arta şi cultură din România. profeșioniști 
şi  neprofesionişti, strins uniţi, în numele 
"dealurilor socialismului. 


Herculane'87 


B..... de cadrul democratic și larg 
stimulator al Festivalului național „Cintarea 
României”, mişcarea de cineamatori, parte 
integrantă a culturii noastre naţionale, cu- 
noaşte o evoluţie continuă, atestată atit de 
numărul din ce în ce mai mare de cinecluburi 
şi membri ai acestora, cit şi prin argumenta- 
rea numărului de producții realizate, filme, 
care prin conţinutul lor profund angajat, se 
implică, cu un elevat simț de răspundere, în 
procesul delicat şi complex de educaţie so- 
cialistă a maselor. 

După cum bine se știe, acest an este jubi- 
liar pentru mișcarea cineclubistă autohtona, 
implinindu-se 30 de ani de cind a apărut în 
cultura românească, trei decenii de cind ei. 


lingă celelalte simboluri marcante ale 
filmului, cum ar fi și „piinile cu miez 
cu miez de arme, pe care muncitorii de 
la Gagel le pregăteau insurgenților — 
ce simbol putea fi mai total, decit acela 
al copilului născut la ora și în clipele 
decisivei întruntări istorice? Era — cum 
să-i spunem? — însuși semnul zilei de 
azi... 


cineamatorii, desfășurindu-și activitatea co- 
lectivităților în care trăiesc şi muncesc, reli- 
efează pe larg, in creaţiile lor, aspiraţiile și 
implinirile contemporane, prezentind pe 
ecran, expresiv-convingător, imaginea celor 
care muncind în întreprinderi, în şcoli şi fa- 
cultăţi, în uzine şi pe re, dau chip lumi- 
nos noii societăţi românești. 

Filmele de amatori, devenite astăzi un mij- 
loc important de educaţie revoluționară, con- 
tribuie, din plin, la îmbogățirea vieţii spiri 
tuale a oamenilor, la cultivarea patriotismului 
socialist, al dragostei față de muncă, faţă de 
trecutul glorios al poporului, fata de prezen- 
tul-chezășie a viitorului de aur al patriei 
noastre. A 

Cu aceste ginduri, am asistat, noi, cei din 
juriul republican, numit să aprecieze activita 
tea cinecluburilor, la intrecerea finală a celei 
de-a șasea ediţii a grandiosului festival al 
muncii și creaţiei libere (centrele Bâile Her- 
culane și lași), acolo unde atit ampla partici- 
pare a cineamatorilor cit și calitatea pelicule- 
lor prezentate au dat măsura reală a bogăției 
de talente artistice de care dispune cineclu- 
bismul nostru care cultivă atit filmul docu- 
mentar, tradițional sau reportaj, cit şi portre- 
tul cinematografic, eseul. fiimul etno-folcioric 
sau turistic, filmul tehnico-știinţific. de pro- 
tecţie a muncii sau filmul didactic, de ficțiune 
sau de animaţie, cu multiplele sale tehnici de 
filmare. 

Practic, de tapt, nu există nici un domeniu 
al muncii educaţionale care să nu fi fost 
abordat în filmele de cineciub, in genurile 
amintite și nu numai, cu stiluri sau modalităţi 
de expresie personale, cu ambiţii artistice de 
cele mai multe ori acoperite, demonstrind ca 


https://biblioteca-digitala.ro 


adevăruri și un 
cu Silvia 


istoriei 
György Kovacs) 


infrint al 


Ghelan şi 


Ceea ce — prin forța lucrurilor — un 
film-frescă, precum Ziua Z, lumina doar 
cu intensitatea unei clipiri, clipirea unei 
gene de simbol, multe alte filme din 
trecutul şi prezentul cinematografiei 
noastre au evidenţiat prin aprofundaări 
psihologice, social-politice și morale, 
aducind în prim plan reprezentative 
destine individuale, care au determinat 
destinul nostru colectiv, atunci, în au- 
gustul de foc al Eliberării. Să ne întoar- 
cem încă o dată cu gindul spre perso- 
najele de pe șlepul — el însuşi simbolic 
— care străbâtea, în Valurile Dunării, 
fluviul minat de fascisti. Filmul lui Liviu 
Ciulei — pe scenanul lui Francisc Mun- 
teanu și Titus Popovici — își păstrează, 
după 27 de ani, condiţia unui film-eta- 
lon, — este, acesta și motivul frecvente- 
lor întoarceri cu gindul la el — nu nu- 
mai în ceea ce priveşte calitatea de an- 
samblu a realizării artistice, ci și în pri- 
vinta puterii de convingere și de seduc- 
ție a principalelor sale personaje (inter- 
pretate de Lazăr Vrabie, Liviu Ciulei, 
irina Petrescu). Toma, comunistul in- 
cercat și destoinic, acționează prin 
forta exemplului, fără vorbe mari, asu- 
pra celor din jur, determinind decisive 
mutații în conștiințe, prilejuindu-i mari- 
narului Mihai deprinderea „din mers" a 


sub semnul Festi 


cineastul neprofesionist, nu este numai un 
amator”, ci un subtil observator al vieţii so- 
ciale, profesionale și politice contemporane, 
mergind uneori şi în trecut, intotdeauna cu 
gindul în viitor. reușind, deseori, rafinate re- 
zolvări artistice. capabili de mici bijuterii in 
domeniu, dovedind. cum am spus, că cine- 
clubul și cineamatorismul înseamnă Cultura 
Şi poate că nu intimplător primul centru 
unde s-au întrecut cinetilii, practicanți ai til- 
mului, a fost Băile Herculane, acolo unde 
cele două şcoli ale cineamatorismului romă: 
nesc, „clasicul“ Banat care. ca întotdeauna, 
se ţine „fruncea” prin ai săi cineaști mai 
vechi și mai tineri (la care s-a adâugat de 
data aceasta judeţul Hunedoara) și moderna 
şcoală oltenească cu sediul la Craiova, dar și 
la Tg. Jiu, sau Vinjul Mare, care a ținut cu tot 
dinadinsul, prin numărul de filme și calitate 
ideo-artistică, să ţină pasul cu „bătrinii™ ci- 
neaşti din Timișoara, Arad, Oţelul Roşu, Sin- 
nicolaul Mare care prin titluri ca Aceasta ne 
este munca, acesta ne este (Gheor- 
ghe Huiban), Decupaj (Gh. āu). Bunicul 
(Onuţ Sanciu), Pâinea (Ludovic Dama), Side- 
rurgiștii în halate albe („Siderurgistul” — din 
Hunedoara) sau prin nume,pentru domeniu 
notorii, ca: Negruţiu, Taugner — tată şi fiul. 


Reporterul, zul fierbinte 


de Titus ۷ 


ın Mit 


Opovici $1 Seri 


lecţiilor istoriei, în timp ce soția aces- 
tuia, frumoasa Ană, dobindea noi certi- 
tudini de viaţă. De ce ne fascinează, în 
continuare, “povestea acestui mi 
cro-grup uman, petrecută pe apele Du- 
nării minate de fasciști, în zilele pre- 
mergătoare insurecției din August '44, 
şi chiar în zilele insurecției? Pur și sim- 
plu pentru că — dincolo de fondul 
emoțional al naraţiunii cinematografice 
— autorii au avut răgazul să aprofun- 
deze dialectica relaţiilor şi a sentimen- 
telor umane. Este ceea ce se intimplă 
de pildă și într-un alt film-etalon (deve- 
nit la rindul lui clasic) Serata de Mal- 
vina Urşianu, „seara“ și — de fapt — 
„dimineața“ simbolică a hotarului de 
ere sociale din August '44. În ambianța 
unei lumi pe cale de dispariţie apare un 
om, un bărbat tinăr, despre care nu 
ştim prea multe, — nu știe prea multe 
nimeni din jur — care îşi execută misiu- 
nea de luptă comunistă, cu calm, cu ri- 
goare, cu devotament și pleacă lăsind 
în urmă amintirea exemplară a unui 
erou anonim. Unul dintre cei care au 
hotărit şi au determinat noile destine 
ale României în zilele de răscruce ale 
insurecției. Mai ţineţi minte finalul fil 
mului? Desigur. Omul simplu și hotărit 
a cărui identitate rămine în umbră (o 


Mircea Radu, Gelu Sveitzer şi alţii care au 
dat o notă aparte întrecerii. 

Dialogurile, chiar și în fugă, ale juriului cu 
participanţii. animatele discuţii intre partene- 
ru de întrecere, planurile de viitor (mai ales in 
ceea ce priveşte destinul festivalului anual de 
etnbfolclor, care poate deveni și turistic — de 
la Băile Herculane), dezbătute cu amabilele 
gazde de la 8۱ și de la Reșița, dintotdeauna 
amici ai cineclubiștilor, au făcut din momen- 
tul Herculane, un moment de virf al acestei 
manifestări republicane. 


Cluj-Napoca'87 


|, orașul de la poalele Feleacului, s-au con- 
fruntat, în finala Festivalului naţional „Cinta- 
rea României“, cineamatorii din judeţe tran- 


giu Nicolaescu, 


al evenimentelor 
cu Vistrian Roman) 


cereau şi legile revoluției), iși îndepli- 
neşte misiunea şi pleacă, simplu şi fi- 
resc, spre o nouă misiune, şi poate ca 
omul acela mai este și astăzi printre 
noi, o spune chiar filmul, ca semn al 
permanenţei și dirzeniei comuniste. Tot 
datorită unor aprofundări psihologice, 
capacității autorilor de a scruta în adin- 
cul sufletelor eroilor, au învins timpul şi 
vin spre prezent, spre viitor, din filme 
mai vechi, alte şi alte personaje 
exemplare de luptători comuniști, de 
„oameni de bine", care au participat, 
într-un fel sau altul, la implinirea noilor 
rosturi social-politice ale României în 
ceasurile decisive de august 1944; de la 
muncitorii din Procesul alb de lulian 
Mihu (după scenariul lui Eugen Barbu 
inspirat din ambianța „Şoselei Nordu- 
lui”) pină la ostașii cu arma în mină, 
aflați în tranșeele cu miros de fîn 
proaspăt cosit din La porțile albastre 
ale orașului de Mircea Mureşan (pe 
scenariul lui Marin Preda); de la tragi- 
cele și atit de semnificativele întimplări 
din filmul lui Sergiu Nicolaescu Atunci 
i-am condamnat pe toţi la moarte (dupa 
„Moartea lui ipu" de Titus Popovici) 
pină la destinele umane contradictorii 
din Facerea lumii de Gheorghe Vitani- 
dis (după romanul omonim al lui Eugen 


alului naţional „Cîntarea României“ 


silvane, în program figurind peste 50 de 
filme, ale unor cinecluburi cu frumoasă tradi- 
ție sau ale unor cineciuburi tinere, unele din- 
tre ele chiar debutante. Înainte de a vorbi, 
insă, despre fiimele propriuzise, să consem- 
nâm faptul că intilnirea cineamatorilor de la 
Cluj-Napoca a constituit un excelent prilej de 
dezbatere a problemelor actuale și de per- 
spectivă pe care le evidenţiază creația cine- 
clubistă astăzi, în anul împlinirii, am mai 
spus-o, a trei decenii de la inființarea prime- 
lor. cineciuburi în România. Mai mult decit in 
alte centre zonale, la Cluj-Napoca. cineclu- 
biștii din cele 11 judeţe participante in finală, 
au găsit un cadru prielnic schimbului de ex- 
perienţă, un teren fertil pentru dialogul crea- 
tor Sa mai insistăm asupra virtuţilor dialogu- 
lui? El nu poate fi decit foarte util în procesul 
de continuă perfecţionare a filmelor de ama- 
tori. Dialogul dintre cineciubişti şi cineaștii 
profesionişti prezenţi în juriul republican — 
regizori, oparatori, critici etc. — s-a dovedit. 
efectiv, de mare utilitate tuturor participanți- 
lor şi reciproc avantajos.. Tocmai de aceea 
am insistat, cu precădere, asupra acestui as- 
pect al întilnirii de ta Cluj-Napoca. 

Dar să revenim la filmele văzute în cele 
două zile de proiecţii. Nu puţine dintre ele 


| (Irina 


Sensibilitatea, 
Petrescu alături de 


arma 


Barbu) trecind prin semnul unor fil 
me-martor ca Emisia continuă filmul lui 
Dinu Tănase în care sint reconstituite 
tot intimplări şi destine reale din 
epocă, oameni și fapte din odiseea Au- 
gustului de foc — cum ne-am obişnui! 
a spune — care strâbat axial istoria 

Ne-am putea aduce aminte, acum 
desigur, multe alte titluri de filme în 
care găsim, cel puţin schiţate, efigii aie 
luptătorilor comunişti din zilele cruciale 
ale acelei veri. Dar nu ne-am propus un 
inventar. Ne-am propus doar sublinie- 
rea unei idei. Faptul că din filmele ro- 
mânești ale prezentului, ale anilor tre- 
cuti, ramîn atitea și atitea personaje cu 
putere de simbol — acest fapt consti- 
tuie, neindoios, un semn de forță al ci- 
nematografiei naţionale. Un semn al 
datoriei față de istorie. 

Şi este bine cred, că am oprit suita 
exemplelor posibile la un film precum 
Emisia continuă. Pentru că efectiv, mi- 
siunea cineaștilor de a propune specta- 
torilor contemporani alte şi alte perso- 
naje exemplare de luptători comuniști 
din timpul de răscruce politică și so- 
cială al lui August 1944 nu poate fi de- 
cît o nobilă misiune continuă... 


Călin CĂLIMAN 


merită menţiuni aparte. În primul rind, aş 
zice. peliculele — de genuri diferite — ale 
unor autori „de prim rang” in mișcarea cine- 
clubistă, de exemplu: soții Adriana și Simion 
Oţoiu din Baia Mare. Cei doi cineaşti amatori 
ne obișnuiseră, în anii trecuţi, cu filme etno- 
grafice de suflet, bogate în mărturii de mare 
autenticitate despre frumuseţea şi permanen- 
teie creaţiei populare. Au avut și de data 
aceasta un film reprezentativ în această or- 
dine de idei, vechi, consacrat 
unei meserii tradiționale moştenite din mo- 
si-stămoși: șindrilitul, adică meșteșugul aco- 
peririi caselor cu şindrilă, un meșteșug deloc 
ușor. Soții Oţoiu ne-au oferit şi surprize la 
Cluj-Napoca. Filmul lor Caiet de amintiri este 
o ecranizare după o povestire de Pop Simion 
în care se interferează — pe parcursul unei 
acţiuni localizate in anii războiului — sensuri 
şi sentimente profund omenești, într-un ade- 
vărat elogiu adus iubirii de țară. Cea mai 
mare surpriză a fost filmul lor Hena-hena, un 
fiim de animaţie, surprinzător prin varietatea 
şi dinamismul asociaţiilor de idei, cineamato- 
rii maramureşeni vådind o 20616015 deosebită 
pentru acest gen artistic. La capitolul surpri- 
zelor foarte plăcute, este cazul să amintim şi 
cele trei pelicule ale unui cineamator sibian, 
mai puţin cunoscut pină acuma. Mircea Col- 
ceriu: documentarul Memoria cetăţii (cu bo- 
gate informaţii culturale și istorice despre Si- 
biu, dar mai ales cu o „tușă” de sensibilitate 
ieșită din comun), filmul cu interpreţi Bleste- 
mul (in care este discutată, cu umor, însăşi 
condiţia cineastului amator) și pelicula turis- 
tică Popas ia Galeș (de mare acuratețe ima- 
gistică). lată, aşadar, două judeţe reprezen- 
tate la cel mai inalt nivel in finala festivalului 


https://biblioteca-digitala.ro 


de luptă 


lon Caramitru 


Actorul si s ticii de 


Titus 


şi M: hok Marcus, 


cu Toma Caragiu şi Mircea Diaconu 


naţional „Cintarea României“, prin cineaşti 
de mare talent 

Cum s-au prezentat, în finală, alte județe 
transilvane? Bihorenii, de pildă, au venit cu o 
recoltă foarte bogată, dar inegală valoric 
s-au distins cu portretul cinematogratic 
Strada Academiei de Deac Istvan (cineclubul 
„Nufărul”) şi poemul Simionia mânilor de 
Bela Salzberger și Dinicu Braghină (cineciu- 
hul „Constructorul”). S-a afirmat, din nou, 
mai vechea pasiune a orădenilor pentru fil- 
mul de animaţie (dar uneori cineamatorii îşi 
aleg teme care le depășesc posibilitățile!) am 
reținut — ca fapt, foarte pozitiv — existența 
unui număr mare de cinecluburi active în 
orașul de pe Criş. Filme valoroase au avut și 
brașovenii (documentarul etnogratic Orindu- 
iată din bătrini, filmul didactic Aparate ajută- 
toare in sportul de ă etc.), mure- 
şenii (poemul Prietenul meu şi filmul tehnic 
Modern, ri eficient), gazdele (filmul etno- 
grafic atui boului și eseul Oul), iar ci- 
neamatorii din județul Alba au fost zen- 
taţi — printre alții — de cineclubiştii din Cră- 
Ciunei, care au adus un poem de toată fru- 
musețea, Nemurire (de loan Voicu). despre 
sentimentul veșniciei din satele transilvane. 
S-ar mai putea spune multe despre filmele 
văzute la Cluj-Napoca, şi lucruri bune, şi 
neimpliniri (unele judeţe au avut abia cite un 
film-două în finalā). Esenţial råmine faptul cû 
forța civică şi artistică a filmului de cineciub 
s-a manifestat cu putere încă o dată, punind 
in evidenţă virtuțile dialogului creator. 


Geo SAIZESCU 


Popovici 


sau „Nimic!” „La ce facultate dai?" „La cea 
mai apropiată de casă!" Şi de fapt... de fapt 
probabil că n-am știut eu să pun întrebarea și 
ea, intrebarea, prin intimitatea ei, i-a deranjat. 
Sint, într-adevăr, extrem de sensibili şi 
această sensibilitate, tocmai pentru că este 
extremă, și-o ascund sub masca lui: „Nu-mi 
pasă”, „Nu mă interesează nimic“. Căci — am 
descoperit curind — fata care imi răspunsese 
„Nimic“ era multipremiată la olimpiadele na- 
tionale de matematică și se pregatea să dea 
examen la... litere (!) băiatul care răspunsese 
„nu ştiu” avea două inovaţii omologate la 
OSIM, iar cel ce dădea examen la „Facultatea 
cea mai apropiată de casă“, cîştigător al unui 
concurs de istorie, intenționa să dea examen 
la Facultatea de istorie din Cluj-Napoca — 
deci să stea ۱۵ cămin patru ani în loc să locu- 
iască în confortabila casă părintească, aici, în 
București! — pentru că — spunea el — „a 
۳۳ i Facultatea din Cluj-Napoca se învaţă, nu 
glumă!" 

Destine de oameni simpli. De oameni, 
adică ființe vii cu meandre, cu lucruri aparent 
de neințeles, dar cit de omeneşti. A ști să le 
vezi, sa le ințelegi, să le redai — transtigurin- 
du-le '— “în toată complexitatea lor ome- 
nească este, cred eu. datoria. prima dintre 


datorii, a docurnentaristului, 
3 


Pe frontul construcției: totul nou (Un petic de cer de Francisc Munteanu cu Amza Pellea, Gheorghe Dinică. Zephi Al 
Sabina POP 


numele: Bicaz, Arges, Porţile de Fier. Toată 
existența anterioara a lurtunosului director ۱ ۱ 1 8 
H acolo s-a petrecut. Cu chipul asprit de incor- 
p a PI u | darea multor ceasuri de dificile confruntări 0 n ) 0 a n a 3 a 0 r $ a , 
innegurat de nemårturisita neputințā a conci- = 2 2 | | z 
4 a 2 lierii vieţii personale cu rigorile muncii de 2 
cu tine însuți șantier, eroul pare într-o permanentă lupta noi ȘI cel a ți In Maramures 
contra cronometru. Ca și Dinu Bunea din لا‎ 
timele zile ale verii (Savel Stiopul) sau Co- = i 
man din Zile fierbinți (Sergiu Nicolaescu) 
care abia are vreme să bage de seamă „mi- 


A. credința ca ceea ce defineşte cel mai D... romantic propus de lon Băieșu‏ مد وب DA‏ زا sg‏ اب پوس 


Ai bidineaua, ia-ți ziua bună de la i i bine un om nu este nici felul cum arată — re- în scenariul filmului Sper să ne mai vedem 
fraţi și surori ii spune inginerul! Dan tinărului قبسا‎ e ون‎ e Keisrit ba uşim deseori să arătăm așa cum ne-ar place cerea un chip de interpret nou, proaspăt, lu- 
Călin Surupăceanu, in bila iubire — și Î sa preluăm o întrebare de mai largă generali- | să fim! — nici ceea ce afirmă — de cite ori | minos, imprevizibil din pricina spontaneității 
vino cu mine să construim o altă lume, fi- Î zare din ecranizarea lui Dinu Săraru şi Ghe- | nu atirmâm despre noi ceea ce nu sintem lui. Un tip nu lipsit de umor, dar încăpăţinat, 
indcă asta în care am trăit pină acum, nu e | orghe Vitanidis, Clipa. De la această intero- | incă, dar ne-ar place să devenim! — nici cum | mereu agitat, cu disponibilități şi pe latura 
bunâ”.... Experimentatul specialist îl ia pe gație întilnită, anterior, în alte exprimări, in- | se comportă — de cite ori nu ne purtăm altfel | sentimentală, intilnirea cu o frumoasă a locu- 
proaspătul ucenic cu sine, să bată primul 18 cepe să se structureze simburele meditativ al decit sintem. Desigur, un om se defineşte lui mobilizindu-l în plus, plasticizindu-l parca, 
ruş pe un șantier, construcţia fiind aici — ca | unor filme. Fiorul reflexiv al unor creaţii ale | prin ceea ce face, cit face şi cum face. Dar şi ta fel ca şi intilnirea cu locurile natale, cu po- 
şi în atitea alte filme sau scrieri — metaforă a Malvinei Urşianu. Gioconda 15۲5 suris, Trecă- lucrul acesta depinde — o, cit de des! — de mii şi iarba de acasă. Fără ostentaţie, mereu 
inâlțării unei întregi umanitaţi. Depozitar de | toarele iubiri işi are sursa și în condiţia eroi- | factori independenţi de voinţa lui, de ceea ce | cu bun simţ. mereu pus pe giumă, dar o 
bogate semnificaţii socio-istorice, acest frag- | nelor, temei brave care au inâlțat „edificii de | trebuie tăcut la un moment dat, de ceea cee | glumă serioasă, mereu înspre o finalitate pal- 
ment de viață numit „a constructorilor”, tran- | beton şi sticlă“ observind abia într-un tirziu bine de tăcut la un moment dat... Eu cred că | pabilă așa cum am dorit să fie Doru, perso- 
slat pe ecran, răspunde unui interes bivalent: | că insâși viața lor a împrumutat ceva din ră. | ceea ce definește cel mai exact și intim omul najul principal din acest film. M-am oprit la 
el este mărturia, documentar-afectivă, a unui | ceala materiei mereu invocate. Cind recu- | este lucrul, lucrurile la care visează, ceea ce | actorul Valentin Mihali de la teatrul din 
timp de intense prefaceri pe tot întinsul ţării nosc acest adevăr o fac mai totdeauna CUO își dorește, speranța personală ascunsă in as- Craiova. Puterea de trâire pe care am desco- 
şi, totodată — o cronică umană a unor des- | duritate care maschează teama de a nu-l auzi | Piraţiile sale, acel „ce“ spre care năzuește... perit-o la acest actor iși are cred obirşii bine 
tine angajate, pentru totdeauna, într-o exis- | spus de alții. Într-o anumită lectură, posibilă Am intiinit sute de oameni în drumurile | închegate în satul de unde se trage familia 
tenţă tumultuoasă. Cadrele din Răsună valea | cred, se află aici o altă ipostază a sacrificiului | mele de documentarist. Mai intotdeauna i-am | lui. La Borșa, în Maramureș, mai fiecare țăran 
cu imaginile primelor șantiere ale tineretului, femeii, altfel zidită” în propria construcţie. O intrebat despre „ce“-ul de care vorbeam. De român se numește Mihali. Am fost mai de- 
inserate in Salutări de la Agigea, sint pro- | reală refiexivitate descoperim şi în filmele ai | cele mai multe ori răspunsurile au moditicat | mult acolo, cu prilejul unui reportaj impreună 
bante, dincolo de schematismul conflictului, căror eroi sint tineri ce găsesc în trepidanta | radical reprezențările pe care mi le făcusem cu prietenul scriitor Tudor Vasiliu. Inainte 
pentru ceea ce numeam interesul documen- viață a constructorilor, un rost esenţial. Întil- despre ei pină in acel moment. imi amintesc de-a pleca, poetul ۱۵8 luga, maramureşean 
tar-afectiv. nirea cu șantierul pune capăt molcomelor Di- că am pus întrebarea lui lon şi loanei, eroii după cum se știe aproape emblematic, ne în- 
Desigur, doar atingerea pragului maturită- mineţi... (ale unui băiat cuminte), fie că este filmului loane, cum e la construcții? Mi-au credințase: „Să știți că in fiecare casă de tă- 
ţii, acceptarea unor realități problematice a el Vive din filmului lui Blaier sau Petru din răspuns simplu, omenesc „o casă” și eu, oa- ran român din Maramureş este o universitate 
îngăduit. cinematogratului nostru să devină | Muntele ascuns al lui Andrei Cătălin Băleanu. | recum, m-am mirat. Erau amindoi tineri mun- | naţională românească”. Luasem atunci, necu- 
cu precădere, o cronică umană. Personaj de | poate mai mult decit oricare dintre cineaştii | citori constructori, dintre cei fruntași, pe un | noscători in ale Maramureşului, eu şi Vasiliu, 
prim plan al unui spaţiu de atotcuprinzătoare noştri, Andrei Blaier este preocupat de rele- mare şantier bucureştean, căsătoriţi de un an vorbele lui luga ca pe ۰ 8 ۱168 mai 
transformări şi înnoiri, omul care construiește | Varea potenţialului moral al marilor colectivi- | de zile și ştiam că, fiind constructori, au toate | mult, dar realitatea indeplinea t cele spuse 
aparține — cum firesc este — unei galerii de | taţi de constructori, a nebânuitelor posibilități | sansele de a avea curind casa visată. Abia | de luga. Am înţeles acestea după ce am in- 
oameni ai muncii care dau însăși definitia | de angajare sufletească și de solidaritate ale | mai tirziu am înțeles. Luasem vorba doar în | trat in casa unui Mihali, la intimplare. Era un 
unei consistente serii de filme realizate în tinerilor (Apoi s-a născut legenda, 8 ca-n sensul ei concret și imediat şi nu reuşisem să muncitor pietrar, poate, cine ştie, vreo rudă a 
anii din urmă. intreg destinul eroilor se iden- viață)). Beneficiind de- o sursă literară pre- înțeleg sensul cu care ei o investiseră. lon și actorului, în orice caz, o rudă de loc şi con- 
tificã, de cele mai multe ori, cu „Jucrarea” în | cum intrusul“ lui Marin Preda. Constantin | Ioana doreau, de fapt, ideea de casă, de cà- | ştiinţă. Şi-n casa pietrarului am înțeles o 
care sint angajaţi. Gestul sacrificiului cerut | Vaeni’ extinde în imposibila iubire cîmpul | min, de cuib numai al lor. de statornicie şi | umanitate şi o capacitate de-nțelegere a lumii 
de legenda „marilor meşteri”, de mitul zidirii. -| semnificațiilor existenţiale. Tinărul care bã- | permanență. Investeau cele două camere ale | care era cea a marii literaturi, a unui mare ro- 
se traduce, în contemporaneitate, prin in- | tuse primul țâruș pe un şantier va fi treptat, | apartamentului visat cu tot ceea ce poate in- | mantism national dacă vreți. 
drăzneală lucidă. totală dăruire, uitare de | marginalizat datorită dramaticelor neconcor. | semna bine, frumos și împreună. Oameni Partitura pe care o avea Mihali în film nu 
sine, risc al unei anumite solitudini. Un per- dante între elanurile individului şi un timp — simpli. Vise obișnuite. Omenești. Dar cit de era patetică, era a unui romantism natural, a 
sonaj memorabil, inginerul Petrescu din Pu- cel al anilor 58—63 — nu suficient de apt să încărcate de semnificații. Film. unei bunăvoințe originare şi organice, care 
terea şi Adevărul, iși asumă cu un preț uriaș cunoască oamenii. Va regăsi Călin Surupă- Am pus aceeași intrebare absolvenţilor cla- duce la faptă in mod normal şi consecvent. 
— în anii „obsedantului deceniu” — curajul | Ceanu puterea să bată un nou țăruş, să o ja | sei a XIl-a a unui liceu bucureștean, eroii fil- | Fără emfază, fără vorbe mari, intr-o zbatere 
de a respinge un netondat proiect al deschi- de la capăt în locuri ce abia își caută un mului 18 Ani. Siop cadru. Răspunsurile au şi-o liniște care se completează la omul echi- 
derii unui șantier: „Elanul maselor, 15۴8 ana- nume? Întrebarea ține ea insãşi locul unui | fost surprinzătoare, contradictorii, bulver- | librat, în același timp un om de acţiune. Pe, 
liză ştiinţifică, duce la aventurism” — spune adevăr de viaţă sante. Tinerii bravau — e şi asta o modă! — aceste dificile coordonate, formate din tușe 
el. Socialismul este calcul riguros“. Aventu- 3 aveau plăcerea de a se arăta in fața mea discrete, se contura, în film. destinul lui 
rismul, periculos în planul vieții, este inope- drept superficiali, neseriaşi chiar. Aşa li se | Doru, remarcabil prin omenie şi sinceritate. 
rant și în planul mizei dramatice a unei nara- părea lor că le stă bine. Am întrebat: „Ce vrei Destinul romantic a! lui Doru, al omului 
țiuni sau alta; nu este nevoie de un eșatodaj Magda MIHĂILESCU | să taci mai departe?” „Nu știu, habar n-am! | nou care vine,se realiza într-un micro-contiict 
spectaculos, de gigantism fotogenic pentru a inițial și apoi printr-o entuziastă colaborare 
spori calitatea emoției şi relevanța psiholo- cu primarul localităţii unde se desfăşura ac- 
gică, ci de verosimilitate şi coerenţă a unei J 1۱۵۵۵۵, personaj interpretat de unu! din cei 
opțiuni: a fi constructor semnifică nu numai Tinereţea, gata de start mai iubiți actori ai noştri: Mitică Popescu. Im- 
o alegere profesională, ci şi una morală. Pen- f a de Sabina Pop) punerea tinărului actor alături de „consacrat“ 
tru mulţi dintre eroii ce aparţin acestei familii, La s = t dorea să stabilească o impresie subliminară 
ceasul bilanţurilor este mereu aminat. Ceea tocmai asupra capacităţii și disponibilităţii 
ce știu ei cu certitudine — și, odată cu ei şi DP - ج‎ ¿ omului nou propus şi interpretat de Mihali. Şi 
spectatorul — este că etapele vieţii lor poarta + = 4 5 $ acest interpret a răspuns la solicitările mele 
numele locurilor şi ale drumurilor pe care i و‎ i 3 intocmai ca Doru, ca personajul propus. Tre 
le-au lăsat în urmă în „existența lor nomadă” ۲ p cind peste dificultăţile impuse de lipsa de ex- 
Maistrul Redea din Apoi s-a născut legenda, Ă , periență, el a făcut mari eforturi — după opi- 
merge înainte odată cu calea ferată pe care o ۳ r y s nia mea incununaté de succes — pentru a 
construiește, trăind din intrebare în intrebare ۲ ` > E putea tine piept unui Mitică Popescu şi nu 
„cind terminăm?”, dar neavind puterea să re- 3 7 > numai lui, ci şi unui Ernest Maftei, unui Dorel 
nunțe. Întelegem bine cå acest „cind termi- : : 1 ۹ 1 E; Vișan, unui Dan Condurache și unui lon Be- 
nām“ ascunde și altceva, o firească oboseală. E A i i soiu. Ca şi unei actrițe cu experienţă și de 
nostalgia unui cămin, dar drumul început tre- 3 - H aleasă valoare, din păcate folosită încă prea 
buie terminat. Protagonistul filmului lui Fran- k ۹ puţin de film: Cici Dumitrache-Caraman. Alà- 
cisc Munteanu Un petic de cer, inginerul Mi- ۴ turi de partenera sa principală, ea însăși de- 
hai Borza, rememorindu-și biografia şi priete- 9 ză "e i TE butantă: actrița Naţionalului clujean, ileana 
nii împrăștiați în cele patru zări ale țării. trece E e $ | 8 Harșa-Negru. i 
în revistă marile şantiere de care și-a legat ۰ ا‎ ua Eu, ca scriitor, nu numai ca regizor, mā 


umina orientărilor 
Construc 


torul, emblemă a filmului de actualitate 


simt solicitat mai ales in procesul de portreti- 
zare a tinărului personaj, el mă pasionează, 
netrecindu-i desigur cu vederea nici umbrele, 
care pot face insă ca lumina să apară şi mai 
puternică. 

Reducerea decorativului şi punerea in tu- 
mină mai convingătoare a substanţei eroului, 
mi se par calea cea mai concretă a realizării 
„modelului“. Pentru că ea descoperă în vi- 
branta participare, disponibilităţile diverse 
pentru impunerea valorilor reale, construc- 
tive, conștiente. Ceea ce caracterizeaza 
dealtfel, și spiritul nostru românesc. 


Dumitru DINULESCU 


El vede 


cu ochii minții 


E.. eroii noștri de film documentar nu 
sint neapărat eroii „noștri“, ai autorilor de do- 
cumentare. Ei sint ai vieţii însăşi. Entitaţi dis 
tincte, ades fascinante, cu biografii expresive 
tușante pentru curajul cu care se implică in 
viață; în condiția acestui final de secol. 
Aș aminti dintre cei filmaţi de mine, tripleta 
Emil Hincu, Dimitrie Dorojneag. Andrei Cor 
neliu, constructori ai complexului. hidroener 
getic de la Siriu. județul Buzâu. Timp de 
peste un deceniu, am tentat mărturia muncii 
lor spectaculoase prin documentare ca 
Şcoala de دا‎ baraj (1976). Siriu '81 (1981) și 
Curaj pentru fiecare zi (1986). „Mărturia“ de- 
venirii acestor trei eroi filmaţi alături de în- 
treaga colectivitate mi-a provocat reverbera- 
ţii afective de mare amploare. Întrucit nu-i un 
drum oarecare de la „atunci cind am intrat 
pentru prima oară în subteran, mi-a fost 
frică”, pină la „un om curajos, trebuie să fie, 
în primul rind, un om care gindește“. Adevă- 
ruri elementare oferite (şi înregistrate) în 
preambulul ultimelor două filme citate, de că- 
tre constructorul Emil Hincu. Între eie, cinci 
ani. Cinci ani de viaţă, cinci ani nu simpli, 
cinci ani de fireasca omenie. Şi nu intimplă- 
tor — deoarece ideea curajului „plutea“ intre 
cuvintele mărturisirii şi a altora dintre ei — 
am „aruncat“ comparaţia al 
de baraje. Subtil familiarizat cu lumea cãrti- 
lor, visind (aproape concret!) acolo, în munții 
Buzăului, la o ambarcaţie ۱۱۵/۵۵, ۳ 
lucid al propriilor complexe în fața unei ca- 
mere SUPER 8 (pentru filmare), tot el, Emil 
Hincu, delimita: — „Sint foarte multe, chiar 
foarte multe asemânări între un constructor 
de baraje şi un alpinist. Un alpinist își pregă- 
teşte ascensiunea. Tot așa, în construcţia de 
baraje, de la bun inceput, constructorul vede 
cu ochii minţii tot ce va parcurge. Asta nu 
inseamnă. că, pe -parcursul ascensiunii, atit 
constructorul cit şi alpinistul nu vor intilni 
neprevăzute. Așa cum un alpinist nu se mul- 
țumeşte cu o singură ascensiune, tot așa şi 
un constructor va relua, atita timp cit puterile 
îi vor permite, nol ascensiuni.” 
Discuţia fa petrecut deunăzi. Deuna: 
pentru că anul pe un șantier e scurt. E scurt 
in comparaţie cu viața trăită acolo. „Fireşte. 
în afară de constructor, sint și om, am avut şi 
eu problemele mele, situaţii în care aş fi fost 
tentat să abandonez. Poate s-a mai spus, mai 
spun și eu, că viața de pe şantier nu e 
uşoară. sint momente pe care le depâșești 
mai greu. Poate, de multe ori, am fost tentat 
să abandonez această ascensiune de care 
vorbeam mai devreme. Probabil că un anumit 
gen de pasiune, de dorinţă de a termina ce 
am început, m-au determinat să rămîn pe 
șantier“. Oare nu-i o risipire generoasă în 
această translație de la „din tine“ spre ceea 
ce înfăptuiești pentru a dura? Şi nu-i cu atit 
mai omenească dăruirea, cu cit conștientizezi 
acest efort? „Un baraj este, prin definiție, o 
construcție mare. Poate și pentru asta e ne- 
voie de oameni alcătuiți sufletește pentru ast- 
fel de construcţii. Este necesar să ai, să do- 
bindești în timp, foarte multă perseverenţă, 
să pui, in afară de forța minţii și a brațelor şi 
mult suflet.“ 
L-aș invita la acest „colocviu“ ad hoc şi pe 
un alt erou filmat de mine și el aproape qua- 
dragenar, George Teodorescu, omul care-și 
definea sui-generis apartenenţa: „Atunci cînd 
fiecare dintre noi, la vremea respectivă, 
ne-am îndrăgostit de cineva, am avut nevoie 
de puţin curaj. Eu consider că toţi cei care 
lucrăm aici, și continuăm cu încăpăținare să 
râminem pe poziţii, sintem nişte veșnic indra- 
و‎ 
Se poate glosa pe marginea fiecărei dintre 
aceste mărturii. Nu aceasta intenționez. M-aș 
socoti un autor norocos dacă, oferind parte 
din confesiunile pe care le „poartă“ filmul 
meu, atunci cind îl veţi întilni, vă va incita 
(prin. formula dramaturgică aleasă) şi invita 
(totodată) spre concluzia adevărului frust: 


Un constructor e un alpinist 
care după ce cucerește o cotă 
se îndreaptă spre noi înălțimi 


Cu veselia specifică virstei, dar cu seriozitatea 


marilor elanuri 1-1 


de Andrei Blaier cu Oana Pellea 


Stelian Nistor, Bogdan Gheorghiu și Jean Lorin Florescu) 


metamortfozele oamenilor noştri, in societatea 
de azi, nu sint deloc oarecare. Cu atît mai 


f mult cu cî eroii unor atari filme sint (în ace- 


lași timp) şi judecători de valoare. Ai propriei 
lor munci, ai propriilor opțiuni. Şi ai proprii- 
ior noastre filme, intodeauna. De aceea viața 
lor se cere revelata (şi asumata) pe ecran. în 
toată complexa, fireasca ei ipostaziere. La 
cele oferite, în continuare de Emil Hincu, îi 
treaga mea aprobare de om şi de prieten: . 


trebindu-ne: „Dacă acest sfirşit de veac este 


Un romantic 
libere (SF je må 


sentimental, 


compatibil cu romantismul, dacă ne trebuie 
romantism, eu cred- că da. Avem nevoie de 
romantism. Şi de putere de a visa, mai ales 
de puterea de a visa, pentru că fără vise nu 
poţi trăi. A visa inseamnă a merge inainte, a 
vrea să faci ceva şi. de regulă, oamenii, oa- 
menii de bine. fireşte, visează la mai bine". 


Nicolae CABEL 


constructor si in orele 
m de Dumitru Dinulescu, 


cu Valentin Mihali çi Rodica ۲۱۵۲۵۵ Negru) 


Anotimpurile Deltei 


şi oamenii ei 


D.. dintre personajele filmelor mele ar 
fi să aleg citeva cu o proiecție romantică a 
destinului lor, m-aş opri la eroinele din So- 
sesc călătoare, doctorita (interpre- 
tată de Rodica Mureşan) și asistenta medi- 
cală (interpretată de Tora Vasilescu). Cu ele 
s-a intimplat un fenomen ciudat. Prin felu! de 
a privi viaţa, prin insăși perspectiva realizării 
tor socio-umane, fiecare din ele reprezintă un 
caracter pozitiv, iar conflictul sentimental in 
care sint angajate nu le indepărtează, ci le 
apropie. Bărbatul, infiltrat în existenţa lor, in- 
terpretat de Emif Hosu, este, el însuși, un om 
al Deltei. Ca inginer piscicol se îngrijește de 
starea fizică a acestei mirifice lumi, tinde, 
deci, să 'se identifice cu destinul ei de zonă 
care naște și renaște la fiecare inceput de 
primăvară. Un semn al ۸۰ 

Pe acest generos fundal natural se grefea- 
ză viitorul, speranța de mai bine a oamenilor 
ce trăiesc aici. Aici, unde primăvara, vara și 
toamna, condiţiile climaterice sint favori- 
zante, atracţioase, dar iarna, cînd 8 
parcă totul, cind orice contact cu restul lumii 
pare imposibil, survine un moment derutant 
ce trebuie’ invins. Învins va fi de cei ce cred 
cu dăruire în ceea ce va veni... 

M-am legat de acest trio tocmai pentru că 
personajele işi definesc natura umană în 
funcţie de natura insăși. 

În decorul autentic al Deltei, doctorita este 
la inceput. o apariţie insolita, șocantă, care 
face insă eforturi să se int e, implinin- 
du-și menirea profesională. virtutea jură- 

lui lui Hipocrat, ea a venit aici unde alţii 
vin. nu înțeleg să vină unde e nevoie ab- 
solută de ei. Frumuseţea gestului e cu atit 
mai nobilă cu cît ea părăsește comodităţile 
oferite de un mare oraș şi descinde aici, în 
Deltă, unde, întimplător, iși redescoperă o ve- 
che cunoștință. lubirea facilitează cursul po- 
vestirii, intriga complicindu-se și prin apariția 
asistentei. Aceasta, crescută în Deltă, ştie 
să-şi apropie oamenii de aici şi aspiră — fi- 
resc — să se realizeze ca tămâduitor al uma- 
nităţii acestui spațiu. 

Dacă doctorita simte. de la distanţă, 65 e 
nevoie de ea aici, asistenta intuiește același 
lucru din chiar inima colectivităţii în care s-a 
născut. Amindouă tinerele femei visează să 
se realizeze nu doar pe ele însele, ci şi întru 
împlinirea idealurilor de mai bine ale acestui 
1۵6 — inceput de lume. 

Aici. în Deltă, densitatea locuitorilor e rare- 
fiată și tocmai de aceea oamenii sint insetați 
de comunicare. 

Eram odată pe un vas-cursă în imensitatea 
de apă a Deltei și la orizont s-a desenat silu- 
eta unei bărci pe luciul nemârginit. Cind 
ne-am apropiat, intre pescar și echipaj a 
existat un schimb de saluturi prietenești. Nu 
se cunoșteau, dar s-au bucurat de intilnire. 
Aici oamenii se simt atrași unii de alții ca 
magnetul, simt nevoia să comunice, să se in- 
tilnească. Fie și pe un gind, pe o speranţă. pe 
un vis. Astfel și noi — scriitorul Fânuș 
Neagu, autorul scenariului şi cu mine — 
ne-am dorit eroii: romantici prin visul lor des- 
pre Deltă. 


Geo SAIZESCU 


Un romantic „dur“ pentru care 


există decit un singur scop: construcţia 
(Dra 1 şi revoluția de 


1 او‎ Dinu 
Gheorghe Vitanidis, cu Ion 


Săraru 
Dichiseanu) 


10 


filmul românesc în dezbatere 


Mircea Albulescu. În 
răscolitor, chiar ochiul intens reflexiv al inter- 
locutorului meu... Ajunsă cu cinci minute mai 
devreme la iniiinire, deschid cartea ها‎ intim- 
plare: „Pe culoarul/ Nu prea lung și nu prea 
larg/ Nu prea luminos, dar nici fără speranţă/ 
Al vieţii,/ Vrind să aflu chipul/ În care se 
poate trâi,/ Am bătut la atitea uși./ intr-un tir- 
ziu, într-un capât/ Mi-a deschis o oglinda.” 
— Încercind să mă pregătesc pentru acest 
— ecou al unei recente — sper nu 

doar convenționale interpelări — „irina, cind 
stăm și noi de vorbă?" — am constatat — o 
să mire, o să vă mire — am constatat că au 


A 
$ 
i 
i 


Schmitz din „Biedermann 


defi, n-am reuşit să formulez nici măcar un 
chestionar minimal cu care să incerc să vă 
hărțulesc pref de un ceas, două. N-am reușit 
decit să alcătuiesc un mozaic din antinomice 
portrete — unele irizate incă de luminile ram- 
pei, altele paipitind in vii fotograme — apro- 
ximativ toate avind același chip, dar suflete 
cit de diferite! Au venit spre mine — din abu- 
rul memoriei mele de impă 


„Capul de rățoi“ al tui Ciprian, machiaveilia- 
nul Ligurio, Nicolas, lonesciană victimă a 
datoriei, Voievodul Basarab, „mare croitor“ al 


brechilenei dispariții a lui Galy Gay. Cu non- 
şalanță apoi, Popa Stoica, ns din picia 
istoriei de Titus Popovici او‎ Nicola- 
escu, se așează pentru Cursa lui Daneliuc la 
volan și devine nea Savu care, in timp, nu 

a rte de all truditor nu doar cu 

ci نو‎ cu inima, nea , imaginat 
F. Alexandru şi Dinu Tânase. Dar ce 
intre masivul și autoritarul Pave! 
ear ae 0 precare pl daren e 

, tragi decupată pregnant de 
Alexa Visarion din paginile lui Sahia. Neuita- 
tul Danton camilpetrescian, in premiera ab- 
solută a Naţionalului, realizată de Horea Po- 
pescu — de curind reconvertit la cinema — 


'se identifică și cu un meșter in pragul Zilei Z 


şi cu un mese iapa m 
re Orgoliile lui Buzura, translate pe pelicuiă 
de Manole Marcus; unui criminal dintr-un 
fiim de aventuri | se alătură maleficul er 


e c activist antrenat in Ancheta lui Con- 
stantin Vaeni îi ține tovărăşie lui Anghei Albu, 
nu Săraru din Dragostea și 


Vhanidis, iar țăranul obidit din Amurgul 
intinilor . scris de Radu Aneste Petrescu și 
Mihai Vișoiu, regizat de Virgil Calotescu, e 
trate, desigur, cu ardeleanul mindru și inflexi- 
bil din filmul lui Titus Popovici şi Sergiu Ni- 
colaescu, Noi, cei din linia intii. ȘI, mereu 
alături, se mențin eroii de pe scindura scenei: 
lord Hastings din „Richard Ill“, Tullio din 
„Generoasa ful “ de Vallejo, Turcul din 
„A trela țeapă“ a lui Sorescu, Nil din „Eci 
de zgomote“ a lui Fânuș Neagu, Ciubăr 
„Despot Vodă“, Sinești din „Jocul ielelor"... 

Nu caut să vă lansez nici o interogație pen- 
tru că vă simt saturat de propriile întrebări 
retorice. Greșesc? 


Putem să demarăm discuţia de la acest 
capăt. Sau poate ca e un început... Drumul 
de la persoană la personaj n-are şanse să 
aibă o direcţie artistică dacă nu se face prin 
intermediul personalităţii actorului. Cred — şi 
mă confirmă acum și experiența personală — 
cred că este o trăsătură specifica a artei in- 
terpretative românești faptul că unui actor i 
se dă posibilitatea acestui drum, subliniez, de 
la persoană la personaj, prin personalitate. In 
ipostaza sa de factor activ al unui angrenaj 
conceput, oarecum, în afara lui, actorul are 
această extraordinară posibilitate de a fi, de a 
se păstra el însuși, într-o constanță de sine. 
Numai țările cu o valoroasă tradiție artistică, 
cu un acut simţ al preţuirii artistice sint capa- 
bile de o astfel de generozitate. Actorul ro- 
mân face atit teatru cit și film, televiziune și 
teatru radiofonic. Ori, această largă posibili- 
tate de manifestare nu se poate să nu se im- 
plinească într-o relaţie complementară a ex- 
periențelor specifice. In aceeași ordine a ple- 
doariei mele, ușor teoretizante, constat, o a 
doua idee. Ea ar fi legată de „viața“ persona- 
jului. Personajul pleacă in lume cu aripile 
personalităţii artistice a actorului. Dacă ei 
„trăiește”, apare o întrebare de bun simţ: un- 
de-l găsim dacă vrem să“ întiinim în afara 
personalității care i-a dat viață? Răspunsul 
pare, sau poate chiar este, retoric. Eu, ca ac- 
tor, nu pot să lucrez decit cu sculele mele de 
artist, făcînd tot posibilul să-mi lansez eroul 


actorii nostri 


Artiştii 
nu se pot 


desprinde 
de istorie. 
Ar însemna 
să se 
desprindă 
de propriile 
rădăcini 


printre spectatori. Acolo, în sufletele specta- 
torilor, în memoria lor, personajul evolueaza, 
işi schimbă trăsăturile cu care eu l-am scos 
in lume. Şi de a aceea cind ne reintilnim — 
fie că revãd o peliculă, fie că, într-o discuţie, 
imi este readus personajul respectiv, în fata 
ochilor, datorită amintirilor interlocutorului — 
remarc sensul evoluției sale. Un destin nou 
càre, adesea, nu corespunde cu sensul gin- 
durilor mele. Şi, de multe ori, mi se întimplă 
să am această surpriza. 


a e‏ سا 

— O idee dragă dumneavoastră: publicul 
— principalul partener. Cartea care conti- 
nui să o în mină se de singură la 
prima : „Spectatorul meu,/ Alter ego-ul 
meu/ infidel“... 


— Îndeletnicirea actoricească in deceniul 
nouă al secolului XX nu poate să nu țină pa- 
sul cu receptarea modernă a operei de arta 
Cind romanul, poezia, arta plastică. muzica 
românească au izbutit să se impună, nu se 


cronica animației 


C. de-al treilea film al tinărului animator 
Olimpiu Bandalac este un titlu norocos nu 
numai pentru că figurează în palmaresul Ga- 
lei de la Costinești, dar și pentru că el între- 
geşte deja un profil de ۵10۲, 
semnatarului său cintăresc destul de mult 
atunci cînd se vorbește de progresele noii 
generaţii. Debutul colectiv, alături de Radu 
igazsag, Zeno Bogdănescu şi Lajos Nagy cu 
incintâtoarea şi premiata peliculă Caligrafie 
(un premiu ACIN, un altul la Costinești) i-au 
pus. sub semnul unei mari ambiţii pașii de 
unul singur. Olimpiu Bandalac a optat pentru 
formula parabolei în Statula, un pamflet îm 
potriva omului-kitsch şi în Pompele, o tulbu 
rătoare meditaţie asupra memoriei. 
Amplificind înclinația de a se exprima afo 
ristic, autorul reia în Podul notaţiile umoris- 
tice din primul său film şi căldura tonului din 
cel de-al doilea. Povestea sa cu tiic este de- 
dicată deschizătorilor de drumuri. Eroii nu au 
alură triumială, ti sint doi omuleţi mai de- 
grabă caraghioși care locuiesc în două aşe 
zari despărțite de o prăpastie. Observindu-se 
într-o zi unul pe altul, ei îşi fac semne priete- 
noase și, pentru a se cunoaște mai bine, ho- 
tarăsc să unească malurile respective 
printr-un pod. inteligența realizatorului facc 


https://bibliotec 


poate ca teatrul şi filmul să nu intre în conso- 
nanţă la momentul potrivit. Sigur, sint multe 
subprodusele artistice care, nici măcar, nu-și 
propun această performanță, râminind simple 
ilustrări plate şi anoste, 1878 imaginaţie, sâr: 
mane grimase schimonosind zimbetul chiver- 
niselii artistice. Rolul operei de artă este ca 
tocmai prin intermediul ei să poți sesiza, sa 
poți releva ceea ce nu se vede imediat în fap- 
tul de viaţă, dar este sau — mă rog — poate 
fi esenţial. 


PI N 
— Complicatul, discutatul, disputatui 
ces al transfigurării artistice... sa: 


— Sint, cu 6956۷1691۴6, împotriva postulatu- 
lui: „arta ca-n viață“. Pentru că o astfel de 
ambiţie deșartă nu poate fi defel adevărată, 
Nici o operă de artă nu poate ilustra „ca-n 
viaţă”, viaţa. Mă gindesc la evenimentele ire- 
versibile mai ales. Emoţia primară nu poate fi 
refăcută și nici nu poate exista o rațiune în 
acest sens. importantă este semnificația unui 


din tehnica aleasă, cea a cartoanelor decu- 
pate, -solutie dramaturgică. Incercarile eşuate 
ile celor doi temerari de a arunca o punte 
peste hăul ce-i desparte sint figurate cu aju 
torul unor decupaje ale căror conotaţii spun 
multe. Lipsa de trainicie a podurilor constru- 
ite din tot soiul de materiale și obiecte şi du- 
rabilitatea unuia singur, a cărui structură de 
rezistență este susținută de braţele întinse ale 
celor doi constructori topiti în zidirea lor, sînt 
imagini alcătuind o generoasă metaforă a ne- 


voii de comunicare între oameni și a sacrifi- 
ciilor ce merită făcute in numele acesteia. 


Autorul ştie să-și pună ideile in pagină in- 
genios și atractw. Alura modernă a desenului 
şi a coloanei sonore (semnată Octavian şi 
Erica Nemescu) întărește senzația de prospe- 


time degajata ûe această peliculă ce-și pro- 


pune să reabiliteze o tehnica de animaţie pu 
țin căzută în uitare. Podul dovedeşte ca ela- 
nul înnoitor al tinerei generaţii de animatori, 
revine. 


lotul deconsp 
autorilor ۵ 
de Olimpiu Bar 


tinerețea 


Forța personajului 


gest, a unei acțiuni care să se adreseze, deo- 
potrivă, sensibilităţii și intelectului, făcindu-I 
pe spectator părtaș la bucuria decodarii me- 
sajului. Nu cred în „operele“ care mimeaza 
nemijlocit datele realităţii. Sigur, aceasta este 
o opinie subiectivă. Dar însăși truda mea se 
află sub semnul subiectivităţii pentru ca 
intr-o sală de spectacol doi oameni care stau 
alaturi pot avea păreri opuse, unul spune da, 
imi place, celălalt afirmă contrariul. De altfei 
succesul nu este decit 60106106012 verdicte- 
lor, la un moment dat. Operele majore se im-* 
pun pentru că reuşesc nu să mimeze, ci să 
transfigureze, Stări, preocupări, idealuri în 
care ne recunoaștem noi pe noi înşine. „Măr- 
turisind, ne mărturisim”, dar trebuie să o fa- 
cem cu toată sinceritatea pentru a rămine an- 
corați aici, in sufletul și în spiritualitatea ro- 
mânească. Aceasta este singura șansă de a 
ne impune ca o valoare originală în constela- 
ţia artistică mondială. 

Artiştii nu se pot desprinde de istorie. Ar 
însemna sâ-și râtăcească rădăcinile. Pentru 
civilizație, istoria reprezintă o realitate deose- 
bit de bogată și variată, cu fine nuanțe infi- 
nite, imprevizibile. De aceea trebuie ca şi til- 
mele să cuprindă toate genurile, toate moda- 
litatile de exprimare. Unitatea cel mai bine in 
diversitate se poate regăsi. În artă nu exista 
un loc. fertil fără concurenţă, iar artistul se 
cere să fie, prin opera sa, un — ca să zic aşa 
= un aţițător al binelui. Cine studiază atent 
istoricul unor colective artistice prestigioase, 
viața unor personalităţi artistice de marcă 
descoperă că atunci cind au existat „la con- 
curență“ două, trei virturi, a existat şi un cli- 
mat artistic deosebit. Ca un exemplu revela- 
tor aş aminti că apariţia lui Borges ar fi putut 
orbi întreaga literatură sud-americană con- 
temporană şi, totuşi, fenomenul extraordinar 
devenit clasic al „argentinităţii” strălucește 
prin atitea alte opere semnate de atitea alte 
nume, impunind, făcind „epocă“. Perioadele 
in care au fost impuși în artă „senatori de 
drept” s-au dovedit terne. Cred în starea de 
neliniște artistică. Cred in complementaritate. 
Există acea falsă imagine a artistului izolat 0 
turnul de fildeș. S-a dovedit însă că și cei mai 
îndirjiți solitari — mă refer, desigur, la marii 
artiști — de fapt, nu au trăit izolaţi, de fapt, 
au avut contacte cu alți oameni, chiar dacă 
nu cu oameni de artă, pentru că opera im- 
pune nevoia de comunicare, de dialog. 


— De interviul.. 


— Da, interviul este o mărturisire confiată 
unei persoane, dar ascultată de o lume în- 
treagă... Singurătatea nu naște decit monştri, 
o cred cu toată convingerea. Pentru prosperi- 
tatea artistică — și nu numai — este vital 
schimbul ideilor, al opiniilor, al emoțiilor -- 
starea aceasta de graţie fiind comparabilă cu 
acea gme fină, polenul care circulă în văz- 
duh fecundind fiori minunate. Aceasta este 
șansa oricărei idei: cineva, undeva, cindva o 
va fecunda. S-a spus că „musagetul filozofiei 
este moartea“. Altfel nu ne-am mai pune în- 
trebări, n-am mai câuta răspunsuri... În artă, 
musaget este iubirea. Da, iubirea care se im- 
parte, de la inceput, în două: lubirea și bezna 
aceea cețoasă, iubirea de sine, pe care deo- 
camdată, să o uităm pentru că, oricum, ea nu 
ne uită. lubirea, deci, ca un corolar al dorin- 
tei de comunicare, de complinire, de cunoaş- 
tere, de împărtășire reciprocă... 


ditație? 


— Cele şapte minuni ale lumii antice sint 
opere realizate în domeniul arhitecturii (ma- 
joritatea) şi sculpturii. Arhitectura este sin- 
gura îndeletnicire omenească care se adapa 
ia două izvoare: cultura şi civilizaţia, gravitind 
între „inutilitate“ și necesitate. Îndeletnicirile 
cinematografice cred că au ceva în comun cu 
arhitectura. O operă cinematografică este 
totdeauna structurată pe niște realități — fi- 
nanciare, industriale. Şi totuși aceste realități 
concrete şi prozaice reușesc să dea ia iveală 
un produs atit de artistic cum e, uneori, fil- 
mul. Puterea de imaginaţie il ajută pe specta- 
tor să piardă din vedere tot mecanismul ce se 
află in spatele fiecărei secvențe și să ia doar 
ideea, starea, doar bucuria. Cred că stă în 
puterea artei să împace doi termeni antino- 
mici: bucuria și durerea. În preajma unei 
opere de artă imi poate părea bine că sufăr, 
că înțeleg, că văd, că pot avea bucuria dure- 
rii. În felul acesta se poate percepe omenes- 
cul cu acuitate înzecită. De aceea și persona- 
„ele „trăiesc“ mult după ce li s-a dat viață pe 
scenă sau pe ecran, „trăiesc“ in măsura în 
care işi păstrează libertatea conferită de către 
creatorul lor, libertate care le îngăduie sa 
evolueze pe măsura sufletului meu, a sufletu- 
lui dumitale, a sufletului fiecăruia. Libertatea 
aceasta le permite să hălăduiască în alte 
structuri sensibile, în alte medii — o modali- 
tate sublimă de regenerare perpetuă a esen- 
tei vitale mediată de arta adevărată... 


س 
Pentru acest re-inceput de dialog, vă‏ — 
mulţumesc. ۲‏ 


interviu realizat de 
wina COROIU 


7 


devenit 


excelența interpretului (!) 


Marile partituri 


E foarte greu să preiei pe scenă ori pe 
ecran un personaj celebru câruia înaintea ta 
i-au dat viaţă, în creaţii perfecte, cei mai mari 
interpreți. Chiar dacă te afli în plinătatea for- 
tetor tale actoricești, cu greu găsești ceva 
nou, original de adăugat. Oricum, te pindesc 
două primejdii: ori, denaturezi personajul, îl 
abaţi din calea lui firească, îl contorsionezi. 
câutind, cu orice preţ, ineditul, ori ajungi sa 
imiţi. Şi dacă nu ești dotat special, de natură 
ntru imitație (există destui actori cu acest 
ar), cu mijloace mai modeste nu reușești sa 
atingi performanţele celor dinaintea ta. 

Eu trebuia să joc pe scenă Chiriţa, dupa 
strălucita interpretare a lui Miluţă Gheorghiu 
şi Aneta Duduleanu din „Gaiţele“ lui Kiri- 
tescu, după ce-o făcuse de neuitat Sonia 
Cluceru. irița era o propunere artistică di- 
ficii de susținut. Cu ea m-am întiinit, pentru 
prima oară, pe scena institutului, în anul ۰ 
ca parteneră a unor colegi care-și susțineau 
examenul. Cind am ajuns în teatrul Naţional, 
Horea Po u nu se gindise, iniţial, la mine. 
Nici eu, drept să vă spun. Abia într-un tirziu 
am fost distribuită în „Chiriţa“ prelucrată de 
Tudor Mușatescu și adaptată de Horea Po- 
pescu, așa cum s-a jucat ea, cu mare succes, 
foarte multă vreme. Dar eu, mai ales la ince 
put, n-o -jucam cu prea mare plăcere. La 
ecranizare nici nu mă gindeam. S-a intimplat 
însă ca după premiera filmului Patima, direc- 
torul Casei de filme Cinci, mai în glumă, 
să-mi sugereze să joc „Chiriţa“ lui Alec- 
sandri. Eu am luat-o în serios. şi m-am apu- 
cat de lucru. 

Cite variante am scris, nu vă mai spun. Me- 
reu descopeream cite ceva de adăugat din 
intreaga operă a clasicului, ceva care s-o 
cheme pe isprăvniceasa din Birzoleni să se 
destășoare în spațiul pe care i-l oferea actiu- 
nea cinematografică. Am introdus personaje 
şi replici din „Harţă, 8295 ul", din „lorgu de la 


— 4 


„Nu mă gindisem la ea. dar mi-a 


dragă” Olteanu Matei, 


f 


Drăgan) 


(Draga 


in regia lui 


Sadagura“ ori „Creditorii”, din „Drumul de 
fier“ ori „Sandu Napoilă“, din „Clevetici” şi 
„Chera Anastasia sau mania pensiilor”, din 
„Scara mîtei“, „lon Păpușarul“ şi altele. Pe 
Birzoi l-am înconjurat de citiva boieri retro- 
grazi ca Bursuflescu, preluat din „Harţă, rã- 
zeșul“ ori Pilciu din „Piatra din casâ”. 
slugarul Gingu din „lorgu de la Sadagura” și 
alţii. Falsul inspector jucat de lurie Darie 
mi-a fost inspirat de Millo-director. lar păpu- 
şarii descind din „Iașii în carnaval“, cu texte 
din „lon Păpuşarul“. Am scris pentru toţi co- 
legii mei roluri rotunde, cu o minimă drama- 
turgie. Nu m-a interesat să mă arât pe mine, 
actrița Draga Olteanu Matei, în rolul Chiriţei. 
ci să dau consistență dramatică relaţiilor din- 
tre personaje, ansamblului, să recreez o am- 
bianţă de epocă, de preocupări sociale, în ju- 
rul intrigii de vodevil. Primul ۷۵۵۵۷ romă- 
nesc. Dar partea cea mai bogată a acţiunii 
mi-am rezervat-o pentru cel de-al doilea film 

in اجها‎ Aici mă opresc pentru că nu 
intenționez să fac un serial. 


In ceea ce priveşte rolul Chiriţei: persona 
jul are virsta mea şi chiar dateie fizice. Alec 
sandri spune undeva: „Chiriţoaia e sprince- 
nată și ca un balon umflat”; în altă parte e! 
indică scenic „Chiriţoaia arătindu-şi talia. 
zice boieroaicei Afina: „Slavă domnului! Nu 
ne merge prea rău în provinție!“ Altâdată po- 
vestește „Cind dau să sar pe fereastră, nu în- 
cap“. Decit că noi, în film n-am vrut să spe- 
culăm acest aspect strict fizic. De aceea, am 
evitat scena dintre Chiriţa şi Leonaș, în care 
tinărul, ca s-o ciştige de partea sa, încearca 
sai facă declaraţii. Dacă în teatru scena 
poate amuza, — mai ales dacă „incurile” fe- 
meiești sint interpretate de un Miluţă Gheor- 
ghiu — pe ecran ele ar da grotesc. Pentru ca 
aparatul deformează, amplifică și atunci 


Simplitate, realism, vigoare (Cristina Dele: 
Buzura yi 


in Orgi de Augustin 


scena ar deveni din comică, dezgustătoare. 
Ca orice femeie care nu mai e tinară, Chiriţa 
se bucură și în filmul nostru cind e compli- 
mentată de un bărbat chipeș ca lurie Darie, 
dar nu-şi dă ochii peste cap, nu mai ofteaza 
nostalgic, nu mai e agresiv-ridicolă. Se im- 
bracă extravagant pentru acea epocă, la noi 
işi aduce de la Paris costumul de baie în 
dungi și costumul de călărie cu care face 
senzație în provincia moldovenească 
ici-colo, cite un detaliu caraghios — o fundă 
roz sau roșie în păr, o pălarie cu păsări şi 
flori, ni s-au părut deajuns pentru a sugera 
nota de ridicol. In acest sens, colectivul de 
regie condus cu tact și măsură de Mircea 
Drăgan, impreună cu colaboratorii apropiați, 
pictorița de costume ileana Oroveanu, sceno 
graful Vasile Rotaru, operatorul lon Mari- 
nescu, a incercat, să evite cu grijă ridicolul 
doar exterior. N-am vrut s-o arâtâm pe 
această vajnică bonjuristă ca pe un 8۲۵۵۱۵۱ 
în fuste largi (sigur că e ușor să rizi de un 
bărbat în travesti, dar trebuie să fii un actor 
extraordinar ca Miluţă Gheorghiu, ca sã nu 
depășești măsura). Oricum, într-un film mo- 
dern, trebuia ocolit ridicolui fizic facil, care ar 
fi putut stirni, probabil, multe hohote. Dar noi 
am vrut să ridem pentru motive mai temenice 
de această „babă strechietă” cum îi zicea în 
piesă cineva. Să satirizăm ambiția ei nemâsu- 
rată de parvenire, de înnoire forțată cu orice 
pref, cu efecte caraghioase. Neneaca in- 
toarce toată casa pe dos: îl pune pe Birzoi 
să-şi lepede anteriul, să-i stringă „conțertul“”, 
să înveţe franțuzește degrabă, iar pe fete sa 
câlârească, să ia lecţii de scrimă — dupa 
moda franțuzească a vremii — cu monsiu 
Şariă importat cu mari sacrificii („Eşti ۵ 
de Paris și mă ţii o mulţime de parale” îi re- 


proşează ea „delicat“, de aceea nu-l intinde” 
la scară, ca pe lon). Schimbă bucătăria tradi- 
țională, spre disperarea boierilor, rebotează 
bucatele, în furia ei a tot modernizatoare. Şi 
în încheiere un amânunt de filmare; pentru 
ca mie, personal mi-e frică de cai, am pus-o 
pe Chiriţa și în fiim, ca şi în spectacolul de 
teatru să se „antreneze” pe cai mecanici (ma- 
nociped) — după model roman. Şi ce să vezi 
intimplare! Tocmai cind filmam şi cintam „Ci- 
teodată, alivanta, pe spinare“ calul s-a defec- 
tat şi am căzut exact cum spunea textul 
Acest „sincron“ neprevăzut m-a costat o frac- 
tură serioasă și o operaţie foarte complicata 
Noroc de o ingrijire medicală excepțională ca 
aţi mai putut-o vedea și dumneavoastră pe 
Chirițoaia încălecind din nou pe nărăvaşul 


Victor Rebengiuc 
Marcus) 


u și 
Manole 


cal de lemn. Drept care, tot eram în vină sati- 
۲168, mi-am scris la spital și o epigramă: Păi 
asta-i partea grozăviei/ Spre cai n-aveam nici 
un îndemn/ Şi iată, culmea ironiei/ Că ma 
trinti un cal... de lemn“. 

Şi multe v-aș mai putea povesti, boieri 
dumneavoastră, din minunăţiile intimplate în 
timpul filmărilor și după... Dar vremea e 
scurtă, spațiul mic, am de finisat cel de-al 
doilea scenariu, şi, dacă filmările încep cu- 
rind, ne așteaptă o lungă toamnă fierbinte. 

La bună vedere! 


Draga OLTEANU MATEI 


Fascinaţția 


unui erou complex 


M.. intilnit prima oară cu profesorul 
Cristian, personajul principal al romanului 
„Orgolii” de Augustin Buzura, într-o librărie 
de pe Calea Dorobanţi. Am luat cartea și am 
început să o citesc pe sărite așa cum fac în- 
totdeauna cind nu-l cunosc pe autor. Nu mai 
citisem nimic de Buzura și eram prudent. 
Mult mai tirziu, cînd profesorul Cristian a în- 
ceput să exercite o fascinaţie asupra mea, 
cind incepusem să fiu foarte legat de el, cînd 
m-am surprins abandonind o activitate pen- 


tru a putea medita în linişte la cutremurătoa- 
rea forță morală a personajului, la umanitatea 
lui, ła adevărul pe care-l putea degaja numa: 
simpla lui prezenţă, am înțeles că un film 
despre un asemenea erou devine mai mult 
decit necesar [chiar dacă prin sensurile iui 
depășea cu mult standardele cinematogra- 
fiei]. Eram încurajat şi de posibilitatea distri- 
buirii lui Victor Rebengiuc în rolul profesoru- 


“lui. Pe Rebengiuc îl cunoșteam bine, am lu- 


crat mult împreună, învățasem să comuni- 
câm. El, Victor, apăruse în imaginația mea 
încă in perioada primelor lecturi. Simplitatea, 
realismul, vigoarea cu care știa să se achite 
de sarcinile dramatice, deocamdată doar în 
proiecţiile mele imaginare, îmi dădea o stare 
de relativ echilibru. Cind, după multe căutări. 
am descoperit și pe excelenta Cristina De- 
leanu am simțit că filmul s-ar putea face. Mai 
era incă un hop mare de trecut: scenariul. 
Romanul cuprinde materie dramatică pentru 
vreo patru filme. Ce să retii şi ce să elimini? 
Proza lui Buzura este foarte densă, cu foarte 
multe idei în text și subtext, aveam tot timpul 
senzaţia că simplific, că schematizez. Buzura, 
plin de bunăvoință, lupta alături de mine la 
descoperirea unei structuri dramatice noi. 
Am lucrat nenumărate variante. Tot ce ciști- 
gam într-o direcţie, pierdeam în alta. Eram 
descurajat. Mă jigārisem. Termenii de pro- 
ducţie incepeau să mă preseze. 0۵0۵ 
demult faza idilică. Obsesiile trebuiau mate- 
rializate urgent. Cinematograful nu e numai 
artă, e și industrie. Tahicardia care mă cu- 
prindea uneori era perfect justificată. Echipa 
trebuia să mă simtă puternic, sigur în decizii, 
invulnerabil. Ştiam, şi din experienţă și din 
iecturi, că o operă literară profundă nu poate 
fi ecranizată fără pierderi valorice. Aveam în 
cap strălucite exemple. În același timp eram 
convins că pentru cinematografia noastră o 
asemenea ocazie nu trebuia pierdută. Se îm- 
plinesc cinci ani de la premieră. Am primit 
multe scrisori și multe telefoane, în speciai 
de la medici. = 


Manole MARCUS 


Reflecţie, 


inspiraţie 


E... unei opere literare este un 
act de creaţie cinematogratică de distincta 
semnificaţie. Nu ecranizăm în sine o operă, ci 
numai dacă opera, (în totalitate sau într-o 
bună parte a ei) trezeşte un anume ecou în 
contemporaneitate, stirnește acel interes ma- 
xim al spectatorului, vine să contribuie la îm- 
bogăţirea fondului moral, al publicului. Asttel 
ecranizarea, revalorificind sau chiar înnoind 
cu mijloacele filmului opera literară, poate 
deveni ea însãşi act de creaţie de incontun- 
dabilă personalitate. 

Valoarea ecranizării o găsim, aşadar nu atit 
în fidelitatea faţă de chiar toate intimplările și 
personajele unei cărţi (cu peste 
600—800— 1000 de pagini), ci în pătrunderea 
spiritului cărţii şi al autorului ei, în dezvălui- 
rea esențialului semnificativ, în unghiul din 
care privim şi înțelegem, astăzi, o carte con- 
sacrată de vreme. aceea, drumul de la 
carte la ecranizare nu-i, doar, cel al comodi- 
tății reproducerii, al fotografierii, ci acela al 
interpretării, un drum de adincă reflecţie și 
inspiraţie. Drumul acesta este chinul creaţiei 
însâși, revelator, dar și pindit de capcane, de 
riscuri ce pot face dintr-o ecranizare ce s-a 
vrut ambițioasă doar un palid hibrid. lată de 
ce, discernâmintul ecranizatorului, al intregii 
echipe de fiimare implicată în actul creaţiei 
fiimice capătă o însemnătate primordială. 

Comparind multe ecranizări, de la noi sau 
de aiurea, participind ca actor şi la realizarea 
unora (Marele singuratic, Adela), înțeleg 
parcă mai bine, acum, cit de dificultos este 
intreg acest proces de creaţie. Dacă filmul 
Marele tic, realizat după romanul cu 
același nume al lui Marin Preda, de pildă, pă- 
câtuia prin excesul descriptiv al unui epic ne- 
prelucrat cinematografic şi, mai ales, prin 
preluarea mecanică doar a poveștii de dra- 
goste dintre Nicolae Moromete şi Simina, lip- 
sită tocmai de fundalul social-politic pe care 
această poveste de dragoste se petrece în ro- 
man, schematizind și melodramatizind astfel 
întregul demers cinematografic, în Adela, 
după Ibrăileanu, deși film meritoriu pentru 
unele soluţii novatoare, lipsa de ritm și susți- 
nere, „„discreția” confundată, adesea, cu inex- 
presivitatea, ori cu stingâcia unor portretizări 
sau cu cea a accentuării pseudo-conilictului 
psihologic făceau să treneze întreaga desfà- 
surare a filmului. 

Fără indoială, pentru industria, dar și pen- 
tru arta cinematografului modern, ecraniza- 
rea presupune, totuși, mai multă specializare, 
nu o dată ea dovedindu-se a fi un gen cine- 
matografic de mare virtuozitate. Beneficiind 
de un bogat tezaur al literaturii române de 
ieri şi de azi, ce ar putea constitui o inepuiza- 
bilă sursă de inspiraţie, de afirmare a cine- 
matografului nostru actual, mă gindesc că 
profilarea în exclusivitate a uneia din casele 
de filme pe acest gen distinct de producție 
cinematografică ar contribui poate mai sub- 
stantial la așezarea pe o treaptă nouă, calita- 
tiv arca apa a producţiei noastre cinemato- 
grafice. 


George MOTOI 


11 


Herrero 


neuen aaa 


Fale 


۱ 


nam de parcà alte minuni pe lumea asta nici 
ca mai existau. Mă minunam, de fapt, în fata 
unui Bucureşti cu citeva cladiri cu merite ar-. 
hitectonice: Poşta, C.E.C.-ul. Tribunalul, 
Şcoala de război, Palatul C.F.R., Palatul Tele- 
foanelor, Palatul de pe Calea Victoriei, Ate- 
neul, citeva blocuri semânate pe bulevarde și 


eureştiul de atunci construit în cinci veacuri. 
Bucureştiul care mai putea så se laude cu 

` goana hingherilor în plina zi, cu cohortele de 
“ploşnițe care coborau noaptea pe pereții cos- 
coviţi din Ferentari şi Colentina, Viilor sau 
Mosilor, cu mizeria atişată pe fațadele Grivi- 
lei,  Militarilor, Strauleștilor, Dudeştiului sau 
Pantelimonului. Urițenie ce slutea viața „Mi- 
cului Paris". 

Hotarul dintre urit şi frumos, intre subdez- 
voltare și civilizaţie, intre insalubru şi contort 
modern, e marcat de timpul socialist, mai 

1 precis de anul 1965 cind socialismul biruitor 
s-a aşezat în سوه‎ datorită gindului, ini- 
ţiativei și faptei de neasemuit a conducătoru- 

i “lui partidului, ales la cel de-al IX-lea Congres 

| Î al P.C.R., tovarâșul Nicolae Ceauşescu, al cà- 
| rmui nume îl poartă ca demnă și aleasă cinstire 
Epoca pe care o zidim trâind-o. Epoca 
Nicolae Ceauşescu. 
Bucureștiul, poate mai mult ca oricare a: ME 

‘zare românească, s-a bucurat de grija condu- 

cătorului şi a statului, innobilindu-se, ‘an de 
an, cu nestemate ale acestei epoci de con- 
strucţii ۵ . incomparabil! iata cu- | 
vintul cel mai. po! al faptelor noastre de 
azi, fiindca incomparabil! este Bucureştiul ul- 
timilor 22 de ani, fața de cel imediat dinainte, 
pentru că astazi comparaţiile | nu le mai facem 
cu ceea ce s-a creat într-un timp prea inde- 
pårtat. Construim atit de mult și durabil incit. 
comparaţia nu se mai poate adresa decit zile: 
de ieri, zi pe care, tot. noi. am încredințat-o 
nemu prin ceea ce am cladit. De aici in 
totdeauna repetarea infinita a cuvintului „iri 
comparabil”. Fiindca, incomparabil este Bu: 
cureştiul de azi cu cartierele sale civilizate și 
confortabile: Balta Alba, Drumul Taberei. Mı- 
litari, Tineretului, Pajura, Berceni, sau arte- 
rele de neasemuit: Moșilor, Panteliman, Co- 
lentina, Iancului, Linariei. Giurgiu, şi Olteni- 
tei, incomparabile sint construcţiile care fac 
din Bucureşti o metropola a Civilizației socia- 
liste: metroul, Dimboviţa, Canalul Dunare-Bu- 
ti, pasajele care unifica traseele noastre 

k şi definitivează fața unei capitale in- 

comparabile. Dar azi. spre deosebire de tre- 

cut. incomparabilul nu mai mira pe ۲ 

pentru ca el face parte din existenţa cou- 
diană a bucuresteanului 


۳۲ ۲۲ ۷ ۴ 


L 4/۱۱۱ ۸ 


Azi, 
pe verticale — 
de sticlă * 
şi beton... yy 


N 


Fața Bucureştiului nu inseamna numai 
construcţiile exterioareg ci şi dotarile cu uli 
laje ale industrie: de virt, la nivel mondial 
intăţişarea Bucureștiului nu și-ar put 
pni chipul fără viața materiala şi spirituala 
ce se manifesta intens, ca nicicind, ca ni- 
ciunde. Este manifestarea de spirit a unor lo- 
cuitori eliberaţi de scheme şi dogme, e matca 
noastra care, în deplină libertate, e menită sa 
| creeze bunuri materiale și de suflet inspirate 
din însași viata poporului român. izvor viu de 
„viața tară de moarte”. Muncitori. intelectuali, 
| studenţi. elevi și pionieri care, absolut toţi, 
| sint angajaţi in marea operă destinată så am- 
plifice frumusețea ochilor oraşului meu. 

Ochii lui meu așa se numea un film la 
care am lucrat acum vreo douăzeci de ani 
dedicat Bucureştiului, din care, pentru mine. 
ca autor. fiecare fereastră era un ochi catre 


po Calea Victoriei. Şi gata? Gata pentru Bu- | 


vata ioi: meu. yA urmat ate. jira, sau 


secvențe, realizate de mine sau de coleg 


„mei, care imortalizeaza viața de tumult Re 
tor a capitalei socialiste. Am fost prezenți cu 
aparu de filmat în locurile şi momentele 
g4 gone ale Bucureștiului și am fost prezenți 
incă printre cèi dinţii. Am consemnat incom- 
parabilui metrou, Dimboviţa, cartierele, locu- 
rile de sănătate şi cultura. de odihnă şi 
hrană, acolo unde se instalau și se produ- 
ceau uriașele şi modernele agregate indus- 
triale. Cu studenții am trait emoția examene- 
lor. Şi cu elevii... Dar și cu părinţii. În Gara 
de Nord sosesc. astăzi, trenuri aduse de lo- 
comotive electrice. fabricate in țara şi parcà 
nimic nu mai seamană, in atitudinea celor 
care coboară astazi, cu uluiala mea din 1946. 
fiindca cei care vin din orice coll al ţării nu 
mai stau uimiţi în fața minunilor din Bucu- 
reşti, pentru cà aceste minuni socialiste se 
cunosc Şi se perpetuează in intreaga |ară. 
Da. de 22 de ani in Epoca Nicolae Ceaușescu 
minunile socialiste se multiplică pe intre- 
gul teritoriu romanesc În același ritm, în ace 
laşi spirit | modern şi cu aceeași dorința deci 
vilizaţie care a' cuprins, deopotriva, satul si 
orașul, unind toate punctele cardinale intr-un 
incomparabil elan constructiv. lar noi, ci- 
neaştii, sintem dornici nu så vå uluim aratin- 
du-va ceea ce construiesc eroii zilelor noas- 
tre — fenomen intrat în firesc — ci så va ۰ 
cem să fiți emoţionaţi in faţa propriilor dum- 
neavoastra fapte pe care de multe ori, in iu- 
reşul muncii, nu le mai vedeţi. Şi dintre toate 
taptele de gind și suflet vă vom aduce iarasi, 
ca pe o zestre de preț, ochii oraşului meu, 


De la „București“, 
orașul contrastelor, 
la metropola 
modernă de azi 
e drumul unei întregi 
civilizaţii. 
Civilizaţia socialistă 


deschişi larg câtre viitor prin porțile pe care 
te construim zi de zi. azi şi miine și mereu. 
Pentru prosperitatea poporului român şi a 
oraşului drag inimii mele. Bucureşti, ne do 
rim ca celor două decenii din Nicolae 
Ceaușescu să li se adauge altele ia fel de fe- 
cunde sub conducerea personalităţii copleşi- 
toare a iubitului nostru conducător pe care 
ni-l dorim în deplină forţă 5۳ 58081816 pentru 
bunăstarea țării de miine şi a neamului romă- 


` nesc. 


Virgil CALOTESCU 


Un firicel de apă sălcie cindva, devine astăzi... 


SOD TTI T T. d 


bardamentul de la 4 aprilie. Noroc cà tram- 
vaiul nu are apucâturi omeneşti, cå poate nici 
azi n-ar fi ajuns la destinație, așa ului 
eram de tot ceea ce ی‎ cu 4 

şi 6 etaje — la staţi înalte aveau | 

۱ cat fortotă i 

claxoane, strigăt 
relul! ia a 


FE 1946. „cind وی خر‎ ERA de 
Curtea de Argeş in Ga Nord am .1 
ca din pusca, catre o staţie de tramvai să nu 

mà răt „Am luat pe 26 spre „Cinema | 
Volga". Așa se numea staţia unde trebuia sa 
cobor cum imi explicase matuși-mea, sora 
mamei. cind se refugiase la noi. după bom- 


x 


Cetatea lui Bucur 


la ora metroului 


S. bucureştean prin adopțiune. Greu 
m-am desprins de spațiul visurilor mele care 
începeau şi se implineau acolo unde cerul se 
înfrățește cu Marea — în acei infinit pe care 
„pămintenii” î numesc orizont, şi care, pen- 
tru mine ascundea marile taine ale inceputu- 
rilor. Purtat de raza lor am ajuns din Manga- 
lia în București pe cind mă aflam în cel de-al! 
20-lea an (al meu) terestru. Metropola mă pu- 
tea umili, dar cu setea de cunoaștere a efe- 
bului, am încercat să-i cunosc și 984 „cuce- 
resc" muzeele și așezările de cultură, cartie- 
rele mărginașe și nestematele din Biblioteca 
Academiei 


Pe cind alţii se retrăgeau în familie, simbe- 
tele şi duminicile, eu cutreieram orașul pe 
cele două maluri ale Dimboviţei — între Ar- 
] și Abator, apoi luam cite un tramvai și 
făceam circuitul de cite două-trei ori oprin- 
du-mă acolo unde pulsa viaţa... in piețe, la 
serbări populare, pe la nunţi. ca să cunosc 
oamenii, atmosfera. Am pătruns, mai tirziu, în 
Bucureștiul industrial, care m-a strivit. Puţini 
cunosc ce giganţi, ce uriași moderni strâju- 
iesc Capitala. Asociam locurile noi pe care le 
descopeream, cu stampele vechii cetăți a lui 
Bucur, scrierile și documentele despre ctito- 
riile lui Brâncoveanu, Curtea Domnească şi 
„Craii de Curtea Veche”, hanurile București- 
lor de altădată, podurile și malurile Dimbovi- 
tei... străzi şi edificii cu rezonanţă istorică. 

La început l-am fotografiat, abia mai apoi 
l-am filmat... 

În scurt timp Bucureștiul m-a asimilat, am 
devenit chiar participant la făurirea istoriei 
noi a Capitalei, chiar dacă participarea mea 
de făurar era intimă şi s-a redus la citeva că- 
rămizi pentru Casa Scinteii, mai apoi o bri- 
gadă a tineretului la stadionul „23 August” 
sau amenajarea unui părculeţ şi a unui 
de sport, pe ruinele lăsate de război... 

Astăzi vatra mea este Bucureştiul și impr 
jurimite lui, chiar dacă prin profesiunea mea 
sint nevoit să cutreier țara şi lumea. 

Sentimentul acesta l-am avut, pentru prima 
oară, cind — odată — reintorcindu-mă cu 
avionul dintr-o călătorie mai lungă, străpun- 
gind un nor dens, mi-a apărut constelația Bu- 
cureștilor. Atunci mi-am dat seama că inima 


vreun loc: aici aveam tot ce-i mai de preţ; pà- 
۲10۱, copii, ființe dragi, tot ce am durat o 


viaţă. 

Am suferit odată cu Bucureştiul, în clipele 
de mari încercări generate de seisme sau de 
furia dezlănţuită a apelor, cind ridicam bari- 
cade din saci cu ea 

Răsfoind istoria vreștilor cind, in de- 
cursul unui singur veac, flăcările au mistuit 
cartiere întregi, hanuri și instituții semeţe ale 
Capitalei Țării Românești, aveam sentimentul 
că arde casa bunilor și străbunilor mei, câ 
arde Biblioteca din Alexandria... 

De aceea, am o emoție aparte cind trec in 
drumul meu spre institutul de Teatru şi ci- 
nema pe lingă „Foişorul de foc” sau „Turnul 


pompierilor" — pe vremuri cel mai înalt 
punct Bucureștilor, veghind asupra unui 
inamic năpraznic care era focul. Şi imaginea 
focului capătă redimensionări în reconstitui- 
rea istoriei pe ecran, cind hoardele năváli- 
toare incendiau sate și holde, uneori chiar 
Bucureștiul, cind leagăn și vatră devenea co- 
drul, dar de fiecare dată cu același destin: 
„Cum veniră, se tăcură toți o apă şi-un pā- 
mint”. Așezat în miez de cîmpie, fără fortifi- 
caii naturale, Bucureștiul râmine cu pieptul 
larg deschis către lume, cu bulevardele lui 
largi și înflorite, cu salba de lacuri care-i hră- 
nesc. plăminii în care pulsează inima unui în- 
treg popor doritor de pace, prietenie şi buna 
vecinătate. 

Hronicul veacului va consemna că acum, 
aici, la București, în pragul noului mileniu au 
avut loc congrese, intilniri ale savanților și in- 
țelepţilor lumii în care istorici — prin glasul 
primului om al ţării noastre — erau îndemnați 


Am filmat Bucureștiul 
în toate 
anotimpurile, 


în toate orele 
lui istorice 


să descopere in trecutul popoarelor mârturii 
şi punți care să-i apropie, nu să-i învrăj- 
bească, iar oamenii de știință să folosească 
marile descoperiri tehnice și ştiinţifice ale 
niului uman, întru înălțarea omului, nu pete 
distrugerea lui. Toate acestea se constituie 
într-un jurnal al țării. jurnal in imagini, vor- 
bind — peste secole — despre frumusețea 
aspirațiilor şi năzuințelor unui popor. Acest 
jurnal cuprinde tomuri de frumuseţe, omenie 
şi înțelepciune românească care emană de 
aici, din Bucureşti 

Aşadar, nu se poate vorbi despre chipul 
Bucureștiului tară a vorbi despre sufletul lui, 
tot așa cum nu se poate vorbi în arta, despre 
formå, fără să te reteri, în primul rind la con- 
ținutul ei, la ideile ei. Am făcut trimiterea la 
artă, fiindcă și arhitectura face parte din cele 
şapte arte. Sigur că Bucureștiul şi bucurește- 
nii au constituit sursă de inspiraţie, spațiu de 
desfășurare a multor opere de referință din 


propus 
a Bucureștiului în viața și creaţia mea, incerc 
citeva confesiuni. Am filmat primele ۰ 
ale Bucureştiului în timpul celui de-al ۱۱۱۵ 


un peisaj emblematic al Capitalei (clacheta unui posibil film anunţă 
protagonişti, Rodica Negrea și Dinu Manolache) 


"//biblioţ 


Iniceanu proclama 
mâniei, sau episodul Înti 
cind am construit pe platou Arcul de Triumf 
sub care au defilat eroii neatimárii noastre. 


-digitala.ro 


ne mindrim si-n viaţă si-n filme 


pierde reputația di 
Dumitrescu în 


şi Manole Marcus) 


1 
ii. 


şurare a acţiunii în citeva din filmele mele de 
actualitate: Răutăciosul adolescent, Casa de 
la miezul nopții, o parte din filmul Clipe. 
Avem nevoie de istorie tot așa cum avem ne- 
voie de părinți — fără identitate ce-am fi noi? 


: 
è 
i 
i 
și 


(urmare din pag. 13) 


in acest moment mă aflu in plină realizare 
a unui film contemporan, a cărui acţiune se 
desfășoară în București. O experienţă simi- 
۱275 trăită pe cind realizam filmu! Post restant 
la Oneşti 

Sper sa putem consemna pe peliculă ima- 
ginea unui Bucureşti care te fascinează şi te 
surprinde, chiar de ia prima vedere. 

Aştept cu emoție finisarea unor artere, a 
monumentalei lucrări desfășurată de-a lungul 
Dimboviţei, noile staţii de metrou. Compar 
aceste imagini cu stampele şi documentele 
veacului din urmă cind, spre Piaţa Universită- 
ţii se lăfăiau bălți „pitorești“ — în care se 
scăldau bivoli şi se spălau rufele, iar astăzi 
Piaţa Unirii este traversată de un pasaj de 
sute de metri, peste care curge, nestinghe- 
rită şi limpede ca oglinda, apa dulce a Dim- 
boviței, iar, deasupra ei, circulă pietoni gră- 
biți şi autocare moderne. 

Dacă ne aruncâăm privirea în dreapta şi în 


stinga Dimboviței nu putem fi decit mindri ca 
ae: rea اون‎ moderne. prefaceri 
s iale se făuresc sub i i 

pe rela f sub ochii noştri, cu 


Este de datoria noastră, a cineaștilor, de a 
imortaliza această epocă prin imagini emoţio- 
nante — de film documentar și artistic. În pri- 
măvara acestui an mă aflam la o sesiune de 
comunicări științifice a universitarilor şi unul 
dintre reputaţii profesori ai institutului de Ar- 
hitectură din Bucureşti ne vorbea despre 
„umanizarea prefabricatului“ — ca despre 
una din preocupările majore ale arhitecturii 
op ceda să Fie şi asta! Dar nu-i numai 
atî. 


e 


3000 de imagini de altădată 


E... un film, (3000 de totograiii ale Bu- 
cureștiului) care face să trăiască orașul de-a- 
cum citeva decenii, în imaginile lui surprinse 
de un om îndrăgostit, indurerat, înduioșat 
fiatat şi jignit totodată de ce putea să desco- 
pere ochiul lui mereu în căutare dincolo de 


] oraș 
își etalează, 
dar și ascunde taine 
ale personalităţii 
şi vieţii lui 


ceea ce toată lumea credea că știe pe dina- 
tară. Pe dinafară cu siguranţă că toată lumea 
de acum cinci decenii și chiar mai incoace 
știa cam cum era capitala. Dar știa oare şi 
ce-a descoperit în ea Nicolae lonescu? Puţini 
s-au priceput să vadă ca ei, în inima vieții 
orașului, așa cum pictorul modelează expre- 
sia subiectului sau abia după ce ajunge så 
vadă în sufletul lui. Reporterul realizase per- 
formanţa de a arăta ceea ce toată lumea ve- 
dea, dar puţini pricepeau: şi anume că furni- 
carul acela, cu o expresie adesea exotică, era 
drapat de un văl, care se cheamă cu o vorba 
care, ca şi dor, mi pare intraductibilă: necàji- 
ţii. ionescu avea o înclinaţie neobișnuită pen- 
tru simfonizarea subiectelor din fotografiile 


Ameţitoarea înălțime a foişorului 
de acum un veac... 


t% 
ازور(‎ d 


f: 
ر‎ 


sale. Există. aici o dominantă, tipul expresiv, 
care ar echivala cu tema compozițională şi o 
eșafodare de motive şi variațiuni care, toate 
la un loc, compun atmosfera unei imagini Şi. 
prin ea, a unei lumi în care farmecul şi sufe- 
۱۱0۸۵, bucuria şi durerea, exuberanța și apatia 
coexistă și contribuie la ceea ce se numește 
un climat. ۰ 


Bucureştiul de atunci, cu fervoarea și dis- 
perarea lui, cu acele priviri aprinse de frigu- 
rile unor așteptări sau de lehamitea de viaţă, 
aștepta încremenit pe cartoanele fotografiilor 
îngălbenite, clasate in arhivă unde doar col- 
bul mai avea grijă să-şi facă simțită prezența. 
Cineastul Alexandru Sirbu le-a descoperit şi 
cu o nesfirșită înțelegere şi duioşie pentru 
opera predecesorului său, Nicolae lonescu, a 
privit imaginile acelui București cu dorinţa de 
a le afla vibrația sau, să-i spunem chiar pe 
nume, sufletul, spiritui, să le dezvăluie secre- 
tul sub a cărui pecete se ascunde orice e tă- 
cut să dureze, și să fie înțeles doar de cei ce 
știu să ajungă la el. Străzile cu trăsuri și mus- 
cali, cu automobile doar din cind în cind și 
parcă tare caraghioase, cu zarzavagii cu CO- 
bilițe și ambulanți vinzători de te miri ce. Prin 
lumea aceasta — căci un ořaş nu trăiește 
doar prin zidurile lui ci, mai ales, prin cei ce 
se adăpostesc inapoia lor, sau nici mâcar nu 
au unde se adăposti — Alexandru Sirbu a 
ştiut să se plimbe folosindu-se de aceste fo- 
tografii, însoţit parcă chiar de autorul lor 
într-o complicitate de gind şi inspiraţie desti- 
nată să reveleze ceea ce nu oricine ar putea 
să bănuiască: planul acela deschis doar cu- 
noscătorilor, iniţiaţilor incursiunii într-o ase- 
menea vastă panoramă care este viața unui 
oraș unde, dacă nu ești atent, nu poți vedea 
că podoabele unora ascund întotdeauna du- 
rerile altora. 


Mircea ALEXANDRESCU 


De la un cal putere... 


Filmul ca mem 


Letopiseţul la zi 


M.. dus la ei intr-o după-amiază toridă 
de iulie, probabil foarte asemânătoare cu 
aceea care ۱-۵ „obosit“ de tot. M-a ۵۵ 
oarecum zimbitor, oarecum, pentru că o cuta 
adincă de îngrijorare pe frunte și urma unei 
spaime în privire, ștergeau efectul de zimbet. 
„Era cit p-aci să nu mă mai găsești. 
Azi-noapte am crezut că mă curã{..." Am pro- 
testat, glumind, cum se obișnuiește, o glumă 
stupidă de tipul: „Cum era să muriți!? Doar 
azi avem treabă, trebuie să facem interviul 
pentru Almanah. Cum era să...“ S-a lăsat, cu 
toată candoarea caracteristică, ademenit în 
cursa falsă a veseliei mele, a intrat în joc cu 
atita bunăcredinţă încă, in cele două ore pre- 
trecute împreună, casa a râsunat nu o dată 
de hohotele noastre. Ceea ce povestea — 


„„„e astăzi supradepășşită de păduri de blocuri 


(scenă din filmul Punci si de 


la cupă! de Radu F. Alexandru 


şi Alexa Visarion, cu Ovidiu luliu Moldovan şi Camelia Maxim) 


trecutul lui de om şi de cineast, ei a fost și 
rămine unul din pionierii filmului românesc 
— nu era deloc hazliu. Dar ei avea darul, rar 
de a vedea partea nostimă a întimplărilor. Po- 
vestea viu, colorat, folosind mereu dialogul 
cu un personaj sau altul, povestea cu o mare 
ştiinţă a dramaturgiei, construia frumos, ro- 
tund, o viață de om, din întimplările cele mai 
mărunte — aparent! — și nesemnificative — 
aparent! Asculta atent întrebările, iar răspun- 
surile line, exacte, fără divagaţiile 
obișnuite oamenilor în virstă. Pentru că ei nu 
era un om în virstă. El avea o virstă, dar min- 
tea ii era tinără, proaspătă, generoasă, uluitor 
de vie. Structura de documentarist — desfid 
pe oricine spune că o asemenea structură nu 
există! — şi obişnuința contactului cu oame- 
niii („cu tot felul de oameni”, spunea el) îl 
ajuta să simtă exact ce urmăresc o între- 
bare sau alta și să-mi răspundă Clar, la 
obiect. Toată fiinţa lui de om la 70 de ani (şi 
unu!) degaja un farmec aparte, un farmec ne- 
bun, același ca pe timpuri, cind l-am cunos- 
cut în chip de „figura de nea Firache”, opera- 
tor la „Sahia”. Mi-am amintit și i-am spus cit 
era de frumos pe timpul acela... A ris tine- 
reşte şi a replicat cu haz: „Ehe! Fost-ai 
tele... dar tonul lăsa intactă plăcerea pro- 
dusă de acea amintire. Era frumos și acum. 
Frumusețea aceea care nu se pierde nicio- 
dată, frumuseţea de dinăuntru a oamenilor 
cu suflet curat. Mi-am amintit vizionările cu 
subiectele de jurnal din „sala mică” de la 
„Sahia” şi exclamaţiile colegilor lui mai tineri: 
„A, marca Dembinski!' — care țișneșneau au- 
tomat in fața unui materia! filmat de el, deși 
pe acel material nu figura numele autorului. 
Şi-a amintit, stimit de mine, inceputul de 
drum în viaţă şi, mai apoi, în film, cu o since- 
ritatea tulburătoare, pusă mereu sub pecetea 
hazului: „Eu am tost sărac, foarte sărac. Cind 
am venit în Bucureşti, am locuit prin toate 
mahaialele pline de șmecheri care vindeau de 
toate, mai nimic și te miri ce...” — spunea — 
şi brusc copilăria lui săracă devenea un tărim 
fermecat locuit de spiriduşi zăpăciţi, totul că- 
păta culoarea fericirii, fericirea de a fi fost 
copil, și ce dacă sărac... lar pentru mai tirziu: 
„Cind am primit primul salariu de la O.N.C., 
m-am îmbrăcat de sus pină jos ca un domn. 
Purtam cravată asortată cu dunga de la cio- 
rapi. „Ce mai, devenise Dembinski arbitrul 
eleganţei!” Mă răzbunam și eu cum puteam 
pentru mizeria îndurată pină atunci. Că n-am 
dus-o uşor. Am fost vinzátor de ziare, am fost 
băiat bun la toate, am fost... dar ce n-am 
109۱7۲"... Fraza asta mi-a spus-o după ce ter- 
minasem interviul şi i-am reproșat că nu mi-a 
spus-o pe bandă. „Ţine-o minte, ce mare lu- 
crut. 

Aşa e, nu-i mare lucru, am tinut-o minte şi 
am păstrat-o, așa cum am mai păstrat din in- 


care va mai inspira, 
desigur, multe filme 
(Dana Dogaru 

şi Florin Zamfirescu) 


terviul nostru care va apărea în Almanah. 
ceva material. Mă gindisem să- folosesc, ca 
surpriză, cînd va implini 72 de ani. |! folosesc 
acum. Dar ce păcat că acum... 


...Ce este talentui pentru un documentarist să con imagini care să rămină pen- 
l-am întrebat, printre altele. tru viitor, cu un sens anume. Dar uneori se 
— „Tot talentul este spiritul de observație. intimpla ca un regizor sau altul să albă ne- 
orare مساق‎ a r iba ہا مایا ی سی سا سا‎ amd eg ہن‎ Aa 
fabrică, rog, -un unde nu fusesem gojeiu“ incepeau discuțiile: „l Dembin- 
in viaja mea, stăteam așa, zece-douăzeci de ski, de ce n-ai fiimat, domnule, și planul cu- 
minute, dacă nu și o oră, plimbindu-mă de tare sau cutare?” De parcă eu fusesem acolo 
colo, colo și nu știam de unde să incep și special ca să filmez „planuri“. Azi ó discuție, 
cum să încep. Dar, tot observind ce se intim- mine sita, pină ce ca să le pun capăt, m-am 
i E Cea کسیر ساسا‎ TO dus la directorul nostru, tovarășul Moldovan 
să-mi seama mă trezeam că „vorbesc“ cu 8 
subiectul și subiectul vorbeșiee cu mine și 
brusc ştiam cum trebuie să fiimez. ȘI eram 
یا امیا‎ A: RODRA acute, Po toc, te 49 
mare, pe urmă, cind veneam acasă, 
mp ese Apele e و‎ i-en TA 

| „Așa spui mereu — zicea nevastă-mea 
— şi pe urmă lei calificativul foarte bine..." 


filmat 
Moșilor 


Am 
Calea 


cum era; 
şi Colentina 
și Pantelimonul. 


Toate sînt la arhivă voam liniște 
să vadă tol omul pe front 
ce-a fost seală, 

۰ gicale, avi 

și ce ne e dat piere de 
să vedem astăzi... میم‎ 


prinde de و‎ 
ton” s-a făcut pripit. Nu ăsta era cadrul. Nu 
Dar ce să-i faci? La „aparat nu s-a afla! 
Constantin Dembinski. 


Eva SIRBU 


https://biblioteca-digitala.ro 


e w 


Bucureştiul văzut din grădină 


rile sale. 


cu pecinginea maidanelor, a 


grupe inaintate de asalt, cucerea teren 


S. faci un film despre un oraș e intocmai 
cum ai tace un film despre un om. Asemenea 
unui om, orașul are chipul său, virstele sale, 
caracterul său, temperamentul, ritmul, culo- 

Bucureşti, oraș inflorit era filmul 
reintineririi Capitalei care abia نوا‎ cicatrizase 
rânile suferite în timpul războiului, ale sece- 
tei, ale viscolului şi cutremurului şi se lupta 
gropilor de 
obuze, a pirloagelor. Capitala iși mobilizează 
fortele și atacind cu milioanele de flori în 
pentru 
civilitate şi frumos. „A mai inflorit o grădiniță 
în Bucureşti” era șlagărul sezonului şi ca 
orice șlagăr exprima, desigur, o opinie gene- 
ralizată. A face un film despre parcurile unui 
oraș nu te scutește de a vorbi despre acest 
oraș. Despre sufletul lui, deci. lar sufletul era 
prezent aici şi peste tol... Era cetațeanul străzi, 
eia vitalitatea ca şı poezia lui. Poemul meu 
închinat Bucureștiului era unul din primele 
documentare color de metraj lung. unul din 


poezia clipei. Florile sale (milioane, priviți-le) 
sint înflorite direct din suflete, iar „oraşul in- 
۱۱۵۲۱۳ este orașul acelor oameni care ocro- 
tesc copacul ce le-a crescut, așa, căzut din 
cer, intr-o streaşină de balcon. Rădăcinile 
florilor sale se proliterează în adincul veacu- 
rilor iar parfumurile sale persuasive care-ţi 
încarcă mintea cu nostalgii cind ești departe, 
sint dospite în respirarea epocilor. Din cind 
în cind Bucureștiul își schimbă fața... dar ná- 
ravul florilor sale, de la păpâdii la capritoi, de 
la magnolii la rochiţa rindunicii, ba. Aromele 
subtile ale acestor flori îndeobşte modeste nu 
pier. căci ele sint în buchet cu respiraţia, me- 
reu aceeaşi, a oamenilor orașului. Toate 
acestea, cred, le-am filmat eu, atunci, și 
le-am montat cu fervoarea unui discurs 
aparte, poematic poate, dar pornit din eseu. 
Văzut acum, filmul acesta de ieri iși are ecoul 
în grădinile de astăzi, poate și în cele de mi- 
ine. Desigur, şi din cauza florilor. 


52۷1 


ul modern coexistă cu tradiția arhitecturii româneşti 
de Tudor Popescu şi Şerban Creangă, 


an lordache și 


primele filme documentare-artistice cu actori 
profesioniști sau amatori. Formula aleasă era 
elaborată, stilistic foarte departe de reportaj, 
dar foarte aproape de eseu. Ai văzut, la pri- 
mele ore ale dimineţii, un rotofei grăbit spre 


București, 
ce drag îmi eşti... 


slujbă, tining în mînă un baton uriaş și ۵ 
cind ritmic din el după iuțeala pașilor.,.. Greu 
să-l surprinzi cu aparatul. Dar tentant să-l re- 
produci. Montajismul unei ploi de vară, rezol- 
vat din sute de cadre extrem de diverse, nu 
putea fi realizat decit cu o „punere în scenă“ 
a acelor cadre, chiar dacă era vorba de des- 
chiderea unor petale (unse cu miere şi lipite) 
sau de zbaterea în furtuna ventilatorului a 
unor fiori. Aventura umbrelei unui bătrinel se 
rezolva cu umbrela bunicului meu, dar şi cu 
un octogenar profesor pensionar piteştean 
venit în vizită la nepoată. Un film al orașului 
văzut din grădină, dar şi al oamenilor lui de 
toate ۷۳۵۱۵۱۵ văzuți în grădină, ca şi pe 
banca unui bulevard sau lingă floarea din 
ghiveciul unei mansarde. Bucureștiul respi- 
rînd aerul florilor sale, dar și trăindu-ie ora, 
ritmind odată cu ritmica lor secretă. Atunci, 
pâtrunzindu-i „misterele”, am înțeles că Bu- 
cureştiul e un oraș sudic al aromelor și culo- 
rilor, un oraş al unor oameni mai tentaţi de 


Ecaterina Nazare) 


arhitecturale durabile 
devin case-muzeu 
(Muzeul „George Enescu”) 


Valori 


ŞI 


16 


Personajul principal: 
lumea unui santier naval 
(Colea Răutu, Ileana Popovici 


Sergiu Nicolaescu in Z 


filme pe micul ecran 


EN 
l. Zile (producţie a Casei de Filme 
Trei) (cu VI ir Gătan, ileana Popovici, 
Marga Barbu, Mircea Albulescu, Sergiu Nico- 


pese پم سب‎ Răutu, Zephi ۸۱9656, ۶ 
Alexandru Dobrescu, Jean Con- 
sata) Saru Nicolaescu inchipuiește pe un 
de Francisc Munteanu un film din. 
actualitate. Minuind cu dexteritate limbajul 
cinemati iu Ni 
ca de 
astă dată parte din lumea unui șantier naval. 
Viaţa, munca şi sentimentele se interferează, 
se intercondiţionează tabloului desenat 
caută cu sete plauzibilul, jocul actorilor 


V.a toridă, caniculară... in plin Bărâgan, 

a de inimoși, adevărați animatori cul-‏ نب 
tur de la ۱.۵. ialomita (director — FI.‏ 
Stoenescu) izbutesc, cu o consecvență senti-‏ 
mentală şi organizatorică de admirat (și invi-‏ 
diat) să realizeze cea de-a Vill-a ediţie a „Ga-‏ 
lei premierelor“ de la Amara. Timp de o sāp-‏ 
tămină (12—19 iulie) aici, la ora 9, într-o grà-‏ 
dină de vară minunată (şi minunat îngrijită),‏ 
cu o mie de locuri — și peste o mie de spec-‏ 
tatori — a avut loc, în fiecare seară, cu con-‏ 
cursul principalilor realizatori, prezentarea‏ 
unui film. Pină cind lunga zi de vară lăsa loc‏ 
noptii şi proiecția putea avea loc, oaspeţii: re-‏ 
gizori, scenariști, actori, producători delegaţi‏ 
se adresează unui Public generos, dornic‏ — 
să-i vadă şi să-i audă și, apoi, să le urmă-‏ 
rească filmul, Astfel, au fost prezenţi: Alexa‏ 
şi de la ce‏ مه Visarion, Petre Gheorghiu‏ 
păt), Cristiana Nicolae, ca Mandache‏ 


(Recital in grădina Şerban lonescu, 
uc Pă „ Petre Săcu- 


deanu, Anda Onesa (Primăvara ۱ 
Nicolae Corjos, Mircea Nedelcu S eoni 
ăgan, Ştefan Tapalagă, Dumitru 


gala premierelor românești 


Fernoagă (Cucoana Chiriţa 
ceanu, Horea Popescu și Cuibul de viespi; 
Mitică Popescu, Gheorghe Cozorici, Victor 


Dialogul incitat de musafiri-gazdă — Ce- 
zara inescu, George Motoi, Ernest Maftei, 
Colea Râutu, Grid Modorcea — i-a apropiat 
pe s ori de filme şi pe realizatori de 


poate să nu fi fost impresionat de receptivi- 
tatea publicului, de dragostea cu care îi in- 


aceștia l-au făcut, uneori, venind... da, exact 


care începeau devreme, pentru filmări etc. 


caută, mai degraba, firescul decit rafinamen- 


u Nicolaescu e iarâși, pasionatul diri- 

nei orchestre în care își asumă şi rolul 
concertmaistru. interesat de pulsul realită- 
ţii şi de conturarea unor personaje ale aces- 
tui timp, ale acestei epoci, cu aceeași pa- 
siune nedezminţită ca in toate genurile pe 
care le-a abordat cu pricepere și har. 


+ 


Louis de Funès este triumful burlescului, 
Un arlechin al farsei, un halebardier imprevi- 
zibil, un spirit ludic fără leac şi fără limite او‎ 
imaginea lui mi se compune acum, în memo- 
rie, ca un puzzie colosal din care izbucnește. 
un „total“ hohot de ris. Îl văd traversind Pari- 
sul, cu frenezia aceea inimităbilă din fai- 
moasa serie a Jandarmilor mişchindu-şi pişi- 
cher mustăcioara in Marele restaurant, de- 
bordind de fantezie in Zizania ori in Mania 


grandorii. ; 

Louis de Funès era un magnat al comediei 
savuroase, al gustoasei comedii de serie, un 
rege al sălilor care se tâvâlesc de ris, eră 
unul din acei puţini comici totali care te fac 
să rizi chiar dacă n-ai chef, 

N-aveam chef de ris în seara toropitoare in 
care se programase la tv un film cu Bourvil- 
—Louis de Funès. (sub titlul ۷ cu peri- 
peții, făcut de Gérard Oury în 1965). N-a- 
veam chef şi pace. Bourvil, cu aerul acela de 
victimă, zăpăcită de bordul unui automobi! 
somptuos, incurcindu-se în butonul claxonu- 
lui, buşind barele, iubind fulgerător şi înduio- 
şãtor, desena în sufletul meu graniţa fragilă a 
acelui risu'-plinsu. Dar a fost deajuns un و‎ gag. 
a fost deajuns să-l văd in costumul inchis 
culoare, în costumul de „maliot” dedat la fel 
de fel de trucuri cu diamante şi bani, pitin- 
du-se pe scaunul din față a! automobilului, 
încasind o portieră peste nas şi gata, risul s-a 
declanșat spontan. liber, în sine. 

Asta e cu Louis de Funès. Te face sa rizi او‎ 
atunci cind nu vrei. 


+ 


Am revăzut (cu strinaere de inima) celebra 
Contesă Walewska (regia Clarence Brown, 
1937, cu Greta Garbo şi Chales Boyer) 
Spun, cu stringere de inimă pentru că reve- 
derea poveștii romanțate a unui cuplu cele- 
bru în istorie m-a dus cu gindul la acordul fin 
intre mentalitatea unei epoci și registrul ex- 
presiei artistice 


¥ 


۱ Un medalion Francis Ford Coppola ne-a 
ăcut cadou un „rezumat“ a! Conversaţiel“ — 
limul acela atit de puternic, de impresionant 
și atit de profesional, cu mesajul lui tulbură- 
tor. Secvenţele — urmăritorul. aparatele so- 
fisticate, piaţa înțesata de lume in care se 
plimbă cei doi indrâgostiţi, spaima crescind 
ca o ciupercă uriașă, senzația acută de inse- 
curitate, finalui, un țipăt dezarmant într-o 
lume a hăâituirii, un solo la saxofon, ne-au 
adus, încă odată, aminte ritmul teribil al lui 
Coppola desăvirşit minuitor al limbajului ci- 
nematografic. 

„Am văzut filme în care toată lumea 
aleargă și care sint lente“ spunea Bresson. 
Le îi ritmul. Marea calitate a Conversa- 
ei n care planul apropiat și scurt, compozi- 

şi u neobișnuit de filmare realizează 


șocul logic produs în spectator e chiar 
ritmul. povestește ceva major în Conver- 
sația, resimţim puternic şocul acelei idei cu 


cit sintem mai mult și mai dibaci induşi în 
eroare. 

imagini, scene definitorii pentru sensuri 
existenţiale din au fost, între 
timp, sacralizate. Gene Hackman cu propen- 
siunea sa pentru psihologia eroului hăituit, 
încolțit, zdrelit de o societate dură şi de con 
juncturi dezesperante (vezi și Principiul do 
minoului) îți râmine-n memorie. în sertarele 
sufletului, în firidele minţii alcătuind o ima 
gine de personaj ۰ 


Cleopatra LORINŢIU 


) Tamara Buciu- 


Tapu (Trenul de aur). 


principalul lor beneficiar — publicul. 
Şi dacă ai fost citeva seri la Amara, nu se 


conjoară pe autori, dar și de efortul pe care 


așa, după spectacol, ajungind ia Amara la 
ora 12 noaptea, cu o maşină și la 1 noaptea 
plecind înapoi, la București, pentru obligaţii 


Nimeni nu avea dreptul să dezamăgească 
pe nimeni! 
Da, „această reciprocă „declaraţie de dra- 
۳ — spectator —-public — difuzor — 
stirnește o clipă de bucurie şi emoție! 


Marina CONSTANTINESCU 


Valori cinematografice 


note de regizor 


Spectacolul chipului uman 


ia splendidu! talent al lui Ingmar Ber- 

n venise în cinema totul fusese deja con- 
igurat. Filmul își făcuse, pentru moment, so- 
cotelile cu el însuşi, se afirmaseră și Welles și 
De Sica și Kurosawa și Bresson; cei mai 
vechi, deveniți clasici, domneau peste apele 
așezate ale unei arte de aici încolo prea putin 
contestate. Soarta lui Bergman era să beneli- 
cieze de tot ceea ce ii serviseră gata inventat 
alţii, să fie, cu maturitate și credinţă, el însuși 
între limitele unei arte ce pentru cel puțin un 
deceniu avea să ۵ egală cu ea însăși, 
pină la o cotitură a ideii de cinema. cauzată 
de noi cerințe ideatice, de noi unelte. Deo- 
camdată, venind direct de pe scena unui tea- 
tru de amatori tinărul Bergman se va defini în 
cinema prin mărturia zilei trăite azi, mar- 
cind-o cu o delicată revoltă juvenilă. Vacanţă 
cu Monica, (1952) o analiză personală, dar 
nu neapărat insolită a psihologiei tineretului 
de condiție modestă, (film ce cheamă azi 
amintirea Dragostelor unei blonde) e filmul 


5 


In căutarea istoriei, 


Subiectul unor tablouri 
۰ „(Isabelle Huppert: „Dantelăreasa” lui Goretta) 


din unghiul marilor viziuni conte 


de virf al acestei perioade. În acest fiim se re- 
veleaza puterea lui Bergman. Spectatorul.nu 
poate uita scenele acestui film văzute o dată, 
inglobindu-le trăirii proprii (o, mare putere a 
cinema-ului!). Este aici o mărturie a existen- 
{ei omenești surprinsă extrem de sensibil, dar 
şi îndeminatec pe trăirile îndelung. urmărite 
pe chipul omenesc. Nu am văzut un specta- 
col de teatru al lui Bergman. Dar în cine- 
ma-ul sâu este cert că însuşi chipul omenesc 
este spectacolui, atunci cind Bergman aduce 
mărturie. („Cinematograful meu, cred că e fil- 
marea teatrului meu“). Este uimit el însuşi 
de puterea expresiei găsite („nu pot să mă 
impiedic de a gindi cå manevrăm un instru- 
ment atit de rafinat care ne dă șansa să ilu- 
minăm cu el sufletul ființei umane, cu o lu- 
mină infinit mai vie, să dezvâluim și mai bru- 
tal și să anexăm cunoașterii noastre noi do- 
menii ale realului... Pentru moment noi nu 
utilizăm decit o porțiune minusculă a unei 
puteri îngrozitoare. Noi nu facem, pentru mo- 
ment, decit să mișcam degetul cel mic al 


mporane 


( Tarkovski alături de operatorul său Vadim luso») 


idei paralele 


A... Tarkovski şi Friedrich von Schiller 
in rezonanţă. Ciudat este că afluxul publicu- 
lui la capodopera Andrei Rubliov nu se mai 
termină. Avea dreptate Tarkovski: cinemato- 
grafia este sculptura timpului și ei sculpteaza 
evul mediu, viața acelor arhaici pictori, năvă- 
lirea tătarilor, obiceiurile păgine, nopţile de 
dragoste, torturile medievale, ura dintre cnezi 
şi splendidele orașe străvechi cu imagini de o 
rarisimă frumusețe create de acel operator 
fară egal care este Vadim lusov. Încintarea 
acestor imagini este sporită de celalalt cola- 
borator de excepţie al lui Tarkovski, compo- 
zitorul Veaceslav Ovcinikov. 

Dar dintre toate secvențele, cea care ne dă 
cel mai mult putere să iubim viața cu toate 
durerile ei şi,. mai ales, să proslăvim izbinda 
asupra greului vieţii, este secvența Clopotu- 
lui, Tarkovski şi Schiller au murit foarte ti- 
neri. Schiller a trăit cu două secole înaintea 
lui Tarkovski, iar Tarkovski, pe cît știu, nu era 
specialist în cultură germană. El a studiat 


۱3۳19۲۲ ۰02 - 0 


Sculptura timpului 


pictură, muzică, geologie și limbi orientale. A 
renunțat ia limbile orientale, dezamăgi! de 
carcaterul prea matematic al limbii arabe, ca- 
racter de care nu se poate spune că nu su- 
feră putin şi limba germană. Dar moartea 
umpurie şi dragostea nesousă de viața, cu 
tot tragismul ei eroic, ii aseamâna nespus 
Romanticul Schiller al secolului XVIII او‎ ro- 
manticul Tarkovski al secolului XX înalță un 
imn muncii, în sens de creaţie. În altă ordine 
de idei, cascadorul Hooper, cind a fost intre- 
bat de ce iubește pericolul a răspuns: pentru 
că atunci cind îl înfringi, ai senzaţia că nimic 
pe lume nu este imposibil. 

Schiller, ca şi marii scriitori ai antichităţii, 
proslăvește prin Clopot cele trei mari eveni- 
mente ale vieţii: naşterea, dragostea, moar- 
tea, iar refrenul intercalat seamănă nemaipo- 
menit cu grandioasa muncă la construcţia 
clopotului din filmul Andrei Rubliov. سم چا‎ că 
Schiller are in descrierea construcţiei, amă- 
nunte de o tehinicitate sporită, caracteristică 
poporului german. În film, munca e văzută de 
pe versantul sensibil, cu amănuntele care 


pentru publicul larg 


unui gigant care nu e deloc nepericulos") — 
va declara el în 1959, şi se va îndirji o Vata 
de artist să cerceteze spectacolul chipului 
omenesc al contemporanilor săi. 

Sensibil şi delicat, dar extrem de lucid 
iprim-planurile de contact direct al lucidității 
eroilor cu spectatorul frapează), lăcind un 
abil și adecvat balet a! unghiuiaţiei în jurul 
„Cazului” disecat Vacanţă cu Monica râmine 
un film poetic pătruns de o vibrantă umani- 
tate, înțelegind prin aceasta tot ce e omenesc 
și ceva pe deasupra. Tonul se schimbă cu 
ușurință în analiza malițioasă, cu umor, dar 
deloc lipsită de cruzimea lucidităţii din Femei 
in aşteptare sau Visuri de femeie (1955) 
„Obraznicia” camerei manevrată de regizor 
devine -evidentă, investigind, creind scene 
tensionante extrem de lungi. de portrete 
trăind în deplină „singurătate scenică” ce pot 
face invidia oricărui realizator. Fantasticul cli- 
pei exersat în atitea „Saga“ istorice ale lui, își 
dă mina mai apoi cu candoarea, umorul și 
cruzimea analizei cotidiene în acea capodo- 
peră a filmului mondiai ce-i atestă încă de pe 
acum nemurirea marelui Bergman: Fragil săl- 
bateci (1958). El inglobează aici tradiţia şcolii 
suedeze — de la exuberanţa poeticului la as- 
cetismul epicului, de la impresionismul dis- 
cret la expresionismul morbid, chiar supra- 
realismul acesteia —, cu influenţa ratinamen- 
tului francez al epocii și cu acuitatea obser- 
vaţiei neorealiste italiene. Misterul existenței 
comunicat ca atare cu o suavă poezie, cruzi- 


mea adării ființei supusă timpului, deri- 
zoriul dindu-și mina cu dulcele umor deta- 
şant, toate acestea sint comunicate într-o 
curgere continuă de stări ce dau marca unui 
adevărat film. Tot ceea ce știa Bergman, tot 
ceea ce putea Şi tot ce presimţea că are de 
spus despre ființa umană se află aici mãrtu- 
rie, celestă şi telurică totodată. Niciodată 
parcă aparatul de filmat ai lui n-a fost mai 
aproape de adevăr și aripa geniului se pare 
că l-a atins definitiv pe Bergman. Dezvoltind 
cu această nouă forţă acea „porțiune minus- 
culă a unei puteri îngrozitoare“, el tentează la 
zone profund intime ale psihologiei contem- 
porane. Urmărim oamenii săi, bărbaţii, le 
meile mai ales (e un adevărat asalt al psiho- 
iogiei teminine), cuplul ca nod al pasiunilor 
şi sfișierilor, sensul mereu interogativ dat vie- 
ţii și morţii, începutului şi astinţitului, şi ne 
cutremurăm în fața cinstei acestei mărturii 
continui despre om (Prin oglindă (1961), Per- 
sona (1966), Ora lupului (1 ). Astfel spec- 
tacolul zilei devine la el eveniment mitic cu 
fascinantă putere rezonatoare. Prin forta dată 
artei sale, prin mărturia sa de imensă greu- 
tate specifică, Bergman, neaducind nimic 
nou în istoria devenirii limbajului filmic, sta- 
pinindu-şi însă la perfectie mijloacele ştiute 
şi minuindu-le cu un infinit rafinament, a dă- 
ruit lumii o Operă. 


Savel STIOPUL 


Stop cadru „Dantelăreasa“ 


Fereastră spre suflet 


S. fie drag „ereticul" Rousseau, dar så- 
respecţi Elveția maternă ca pe o șansă a neu- 
tralităţii în echilibru. Să consideri, cu bătrinul 
J.J., că patria lui este un mare oraș cu străzi 
„presărate cu păduri, intrerupte de munţi, și 
ale cărui case risipite şi izolate se leagă între 
ele doar prin grădini“... La două secole după 
„Confesiuni”, sa mai bânuiești că a comunica 
prin firul de iarbă este un fe! de-a întineri cu- 
vintul pină la nefire, sau de-a ieși din cultură, 


vorbesc despre sulletul unor oameni care ۲ 
deplinesc operațiile ingrozitor de grele. Micul 
Borisca (jucat de marele copil actor Nikolai 
Burleaev) face o incercare cumplit de teme 
rară. El îi minte pe toţi că a aflat secretul tur- 
nării clopotului de la tatăl său, inainte ca 
acesta să fi murit și cere să fie săpată groapa 
cu maximă seriozitate, siguranţă, precizie şı 
curaj nebun. După ce groapa a fost 0 
destul de adinc, își dă seama că lutul nu este 
cel bun şi atunci lunecă într-o fosă extrem de 
adincă, se rostogolește pină jos și plin de no- 
roi se luminează fericit pentru că a găsit lutul 
care sună, îl rupe în două și-l ascultă, ferme- 
cat de presimţiri bune. | se aduce sfoara 
cumpărată de la negustor, el o refuză şi cere 
alta mult mai puternică. | se aduce argint şi 
ei spune trimișilor marelui cneaz, cu multa 
duritate, să nu se scumpească cneazul, e ne- 
voie de cel puţin, o jumătate de pud in plus 
şi cneazul îi va îndeplini porunca. Acest se- 
mi-copil are duritatea de a da ordin să fie bi- 
ciuit lucrătorul care avea să întărească încă o 
dată groapa în mod inutil ceea ce ar zădăr- 
nici constructia clopotului înaintea căderii 
zăpezilor. În fiimul Copilăria lui Ivan actorul 
Nikolai Burliaev era, într-adevăr, copil poate 
mai expresiv, mai tragic, mai dirz. Aici dirze- 
nia lui este căptușită de nebunia unui risc 
imens, de un curaj nebun al răspunderii, al 
unei răspunderi necăptușită de o experienţă. 
ci de o mare concentrare și un mare har. 

În Copilăria lui Ivan in ziua victoriei, cind 
familia lui Goebbels este găsită otrăvită chiar 
de tatăl familiei, printre dosare se găseşte fo- 
tografia tragică a acestui copil ucis pentru 
victorie. În Andrei Rubliov, izbinda lui Bo- 
risca este o bucurie total dezinteresată. Mar: 
cnezi și veneticii veniţi la inaugurarea clopo 
tului primesc toată cinstea şi laudele Pe 
creatorul Clopotului îl consideră unul dintre 
2060157091, ba marele cneaz călare pe un cal 
splendid împodobit, îi strigă lui Borisca 
„dă-te în lături, netotule!” asta-i toată „re- 
compensa“ lui. Spre sfirșitul filmului Andrei 
Rubliov îl caută pe micul creator al clopotului 
şi-l găsește în noroi, la temelia unui stilp. 
plingind în hohote și de fericire și fiindcă în 
el se dezlânțuie cumplita tensiune de pina 
atunci. E! spune, printre lacrimi: „Nu, tata nu 
mi-a dat secretul, l-a luat cu el în mormint“ 

Ce minunată lecţie de dragoste de munca 
înțeleasă in sens de creaţie este atit secvența 
Clopotului lui Tarkovski cit şi „Cîntecul des- 
pre clopot” al lui Schiller. Nimic din ce nu 
este foarte greu şi nu necesită precizie şi in 
teligență, voinţă și har, nu este interesant și 
demn de a fi trâit. 


Iina LOVENDAL 


iubind. Să-ţi întărească gindul acesta un film 
elveţian. Mai precis, un re-make după o pinză 
olandeză — fiindcă Dantelăreasa lui Claude 
Goretta pare a fi, prin timp, co-regizată de. 
Vermeer din Delft. 

„Pentru că era unul din acele suflete care 
nu fac nici un semn, dar de care trebuie să te 
apropii cu răbdare, un pictor ar fi făcut odi- 
nioară din ea subiectul unui tablou... Ea ar fi 
fost lenjereasa, aducătoarea de apă, dantelă- 
reasa“. .Și fără insertul final, referința la ta- 
bloul aflat astăzi la Luvru s-ar fi impus. Bea- 


trice (interpretata de Isabelle Huppert) este o 
adolescentă pură și simplă, ucenică într-un 
salon de coafură din Paris. Gesturile ei au o 
stingăcie atit de firească, incit par învățate de 
mii de ani, poate chiar de la o zeiță. O zeiţă 
pudică, înveşmintată din cap pinâ-n picioare, 
sub straiele căreia abia ار‎ razele pielii 
celeste. Vermeer o numise Diana Gorelta o 
porecleşte Pomme, înzestrind-o cu-aceea: 
blindă noblețe ce face dintr-o servitoare din 
Delft reflexul ideii de delicateţe. Deși e pari- 
ziană, Pomme pare atit de străină Parisului 
ca Provinciala aceluiaşi cineast. Ajunsă prima 
oară pe litoralul normand (după 15 august, 
cind nu e multă lume) fata aduce un iz inte- 
tior chiar în lumina aurie, materială, foșnind 
ca un fald sub pașii ei, pe faleză. Filmată din 
semi-prolil, din profil sau din spate, sfioasa 
de parcă ar avea în față o oglindă perpetuă, 
Pomme cunoaște, lingă plaja Cabourgului, 
un ۱۱8۵۲. El citește Le Figaro, savurează mu- 
zica clasică și vrea's-o inițieze în lingvistică. 
Ea nu ştie sa inoate, nici så danseze, n-a au- 
zit de dialectica. El îi vorbeşte de Proust și 


medalion 


Viaţă şi simbol 


U nele filme şînt felii de viață. Ale mele 
sint felii de tort“. li plăcea meșterului suspen 
sului şi al farsei să se amuze chiar pe seama 
lui însuși, dar dacă n-ar fi fost decit atit, Hit 
chcock n-ar reveni cu insistenţă în toate ci- 
nematecile lumii. „Felia lui de tort“ era tot o 
felie de viaţă oferită cu grija de a captiva, de 
a șoca, e drept. dar și de a sonda în străfun- 
duri, exorcizind groaza, dintr-o lume ce înce- 
pea să trăiască sub spectrul ei. Sigur că Sus- 
piciune (1941) ori یمه‎ (1946) n-aveau 
incă anvergura parabolei sociale a teroarei 
din Păsările; ele doar exersau tema, pe toate 
vocile, de la melodramă („genul cel mai su- 
pus datării” considera maestrul, de aceea tre- 
buie mereu reinnoit) ta procesul psihoclinic 
(anunţind parcă sadismul uniformelor SS, cu 
rafinatele metode ale laboratoarelor-abatoare 
de la Dachau sau Auschwitz), pină la come- 
dia neagră, anticipind seria modernelor, sofis- 
ticatelor parodii-șarade. a 


în cadrul unui medalion Cary Grant am re- 
văzut, la Cinematecă, Suspiciune de Hit- 
chcock și filmul realizat de Stanley Donen, 
Șarada. Unul, „model“ în tonuri grave (nelip- 
sit de umorul englezului aflat la al doilea film 
al său la Hollywood, celălalt la distanţă de 23 
de ani comedia seriei negre polițiste prole- 
sată de un autor celebru mai ales în filmul 
muzical. Originalul şi parodia, maestrul și 
ucenicul care, preluindu-i trucurile, demon- 
tează cu vervă modernă mecanismul genului 
clasic. Pină şi protagoniștii își „răspund“ în 
timp: același interpret, Cary Grant, junele 
prim fermecător fascinind-o, în primul film 
pină la psihoză, pe fragila Joan Fontaine şi 
sexagenarul, încă agil în mișcări şi, mai ales, 
în replici, cu umorul britanic, care nu l-a pá- 
râsit nici pe el, odată trecut oceanul. inteli- 
gent, flegmatic în continuare, ironic și autoi- 
ronic, (detașarea cu care își ia în răspâr far- 
mecul de altădată, virsta și profesia — e 
agent F.B.I. — profesie care-i cenzurează ela- 
nurile faţa de irezistibila Audrey Hepburn — 
o „fair lady” moderna. numai graţie şi aplomb 
a sinceritaţii, spontaneităţii sentimentelor). 
gropița din bărbie (care o seduce in- 


stantaneu pe Fontaine la faimosul bal al vină- 
torilor, din Suspiciune, făcind-o să-l întrebe 
cu tandră inocenţă „acolo cum te barbie- 
rești?”) cu acelaşi zimbet cuceritor, de bâia! 
bun şi vesel, puţin mincinos, puțin incon 
ştient, puţin poltron, care incepuse să tre 
zească bânuielile proaspetei soții — în cela 
lalt film, aici ale viitoarei logodnice — Cary 
Grant traversează filmele şi deceniile 
schimbă regizorii şi partenerele cu nonșa 
lanța (cu succesul) cu care manevra. proba 
bil, cecurile la purtător. Cecul lui era cu aco 
perire: talentul de a părea firesc, degajat 
chiar cind își pregătea (fără să vedem în ima 
gine, doar lăsindu-ne să bânuim, odată cu 
victima) paharul cu laptele „otrăvit“. 

Maestrul Hitckcock își al interpretul 
care ne va ţine intr-o îndoială continuă: e 
oare capabil cu aerul lui simpatic, bonom 
acest june să ucidă cu atita singe rece? in 
romanul inspirator „Before the Fact" de Fran 
cis Iles e! era hotărit, vinovat. În film, ne 
trage doar o spaimă bună și cind urcă scările 
cu paharul cu lapte (luminat prin transpa 
۲60۷5 de regizor ca sa ne hipnotizeze privi 
rile), și cind oprește mașina lingă prapastie 
(salvindu-și nevasta sau împingind-o? filmare 
special neclară — ca să murim de groaza) 
Poate el, in comedia lui Donen, suprima pe 
rind, patru complici într-o afacere dubioasa 
êl cel care ciștigă cu atita ușurință încrederea 
tinerei văduve și a noastră, a publicului? lata 

la fel de abil — doar cå parodic 

condusă de Stanley Donen cu același jucator 
de mari caciaimaie. Cum se insinuează bânu- 
iala în suflete, dar mai ales cum se poate as- 
cunde negura, abisul, sub chipurile cele ma: 
pașnice, senine — iată un joc pe viaţă şi pe 
moarte, pe care un mare maestru al jocului 
de-a groaza, ni l-a olerit sub această savu 
roasă „felie de tort“. Savuroase felii de tort, 
amindouă, oferite cu aceeași graţie suspectă 
ca şi paharul de lapte al incintătorului Cary 
Grant. 


Alice MĂNOIU 


https://biblioteca-digitala.ro 


Ora deplinului adevăr 

în faţa aparatului-oglindă 
(maestrul alături 

de Galateele sale: 

Liv Ullman 

şi Bibi Anderson) 


încearcă să-i definească fonemul. Îndragostit 
„momentanément“ de candoarea ei ruptă din 
cer, tinărul o duce în camera lui de student. 
tapetată cu reproduceri renascentiste. Acolo 
insă, slirșește aventura intelectualului com- 
plexat de neputinta de afecţiune. Şi tot acolo 
incepe tragedia simţirii ei fară margine in cu- 
vint, închisă apoi în clinica de psihiatrie 
Boabe de nestemate picurate din pensula lui 
Vermeer, pistruii limpezi ai Isabelei Huppert 
capătă brusc opacitatea ireversibilă a doliu- 
lui. Fereastra spre gingașa interioritate este 
zidită de vie. Fără să vrei, te gindești la 
Splendoarea in iarbă, la insula argentinianu- 
lui Doria, la Antonioni, Hamsun şi din nou la 
Rousseau... Încă o dată, logica domestică Şi 
prejudecata livrescă au biruit muţenia de 
taina a cimpului înflorit. „Intoarcerea la na- 
tură” — visată cindva de salbaticul” genevez 
—  râmine, probabil, doar o fantasmă in 
ochii celui numit de Voltaire arhi-nebun. 


Daniel DANIEL 


Farmecul spectaculosului 


Audrey 
Stanley 


(Cary 


Grant și 
in Sarada de 


Hepburn 
Donen) 


17 


tribuna creatorului 


relui lor talent. Supremul omagiu ce ۱ se 
poate aduce unora dintre ei este acela de a li 
se atribui mult mai mult har decă reușesc 
unele filme să-l pună în valoare. Inflația cali- 
ficativului de „rol antologic" a avut dublul på- 
cat de a pune în circulație multă moneda 
falsă și de a nu se mai distinge veritabila 
croatia interpretativă de o prestare oarecare 
Nu e greu de înțeles că pentru a avea un roi 
antologic, ar fi nevoie de o partitură antolo- 
gică, de o sinteză cinematografică antologicăa 
și ea, şi de multe alte detali: antologice. 
Un actor nu poate fi socotit mare atunci 
cind execută roluri sub standardul profesio- 
nal. Gradul de dificultate al unui rol (nu lun- 
یم‎ !) determină calitatea actului de ceai: 


turi, calitatea culorii şi a nuantelor, nuanțele 
mai presus de orice, determină valoarea ac- 
tului ativ. Oare e atit de greu de vă- 


pi interpret: 
` Rahas dintre pensulă și bidinea? 


evidentă dacă, uneori, s-ar mai t 
zia că în multe filme nu sint la 81 


subiect liber 


V.. la Costinești, are loc Gala tinerilor 
actori din teatrele dramatice, manifestare cul 
turală instituționalizata, ce a ajuns, în 1987, la 
a cincea ediţie. A fost întemeiată ru ca 
junii din lumea scenei să se poată intrece cu 
ce socot ei că au mai bun, și să se releve, n 
fața unui juriu reprezentativ, a unor specia 
lişti notorii, și a unui public care poale 
ajunge. în cite-o seară (la grădina de vară), ۸ 
peste două mii de spectatori. Condiţiile ote- 
rite de organizatori — Biroul de turism ۰ 
tru tineret din cadrul Comitetului Central al 
Uniunii Tineretului Comunist şi Staţiunea ti- 
neretului Costinești — sprijinul acordat de 
Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. de 
Asociaţia oamenilor de artă, momentul și 
spaţiul creează un cadru emulativ optim. 
Astfel că, în aproape o săptâmină de intre- 
ceri cu recitaluri personale, de grup și spec- 
tacole, am putut vedea și auzi talente proas- 
pete, unele remarcabile, într-o diversitate 
ilă de forme, tehnici şi metodici artis- 
مره‎ cu un سوت سین‎ a cărui cotă culturaia 
drept că performanțele 
ee aia پر‎ n disproporție vădită față de 
aa د او وم‎ E اس رام‎ şi de tensiunea ۰ 
daniilor lor serioase. Dealtminteri, juriul 
condus cu surizătoare autoritate de eminenta 
actriță Valeria Seciu şi cuprinzindu-i pe dra- 
maturgul Dumitru Solomon, regizorul 


f oate mai mult decit oricare dintre arte, 
arta cinematografică are nevoie de entuziaști, 
acei oameni minunaţi care iubesc filmul şi i 
se dăruiesc neprecupeţit. trudind anonim. 
pentru a-i croi calea optimă de acces spre 
inima spectatorului, pentru a preface fiecare 
proiecție de film într-un autentic fapt de cul- 
tură, de vibraţie intelectuală, transformind 
spectatorul întimplâtor într-unul avizat, 
într-un cinefil. Viaţa cinematografică reşi- 


țeană din ultimii ani datorează enorm unui + 


astfel de om, exemplar prin pasiunea cu care 


și-a dedicat fiecare zi artei difuzării filmului, 


o fiinţă pentru care nu exista „nu se poate“. 
Și iată, a fost cu putință ca la cinematograful 
Dacia” din Reșița să se desfășoare în fiecare 
vineri „Serile de cultură cinematografică” 
prefatate de critici şi istorici de film, manifes- 
tări devenite o tradiţie, ca și caietul-program 
ce le anunță trimestrial. Spectatorii reşifeni 
cunosc astăzi capodoperele cinemat تس‎ 
— de la Griffith, Chaplin, Orson Well 
Victor Iliu și Jean Spini ea (ai cărui “ilm 
Fericita aventură a rulat in premieră, prileju- 
ind un adevărat recital al oniro riiu 
de onoare pe scena osoin), Ciipele aces- 
tea de emoție, de sărbătoare cinefilá s-au da- 
torat în primul rind fetei cu ochi i, inteli- 
genţi, într-un continuu neastimpăr, Ana, cum 
îi spuneau simplu toţi, Ana Juriica. directoa- 


pledez deloc pentru rolurile croșetate in 
filigran, stilurile de interpretare sint multiple 
şi ele sint în funcţie de modali- 
tatea dramaturgică şi de unitatea de stil a 
sintezei artistice (atunci cind există!). in 
abordarea unui rol sint la fel de valabile şi 
stilul filigranat şi cel sculptural. instinctul ar- 
tistic şi cultura regizorului şi a actorului vor 
gasi stilul cel mai potrivit. Dar un lucru rá- 
mine sigur: arta cere material nobil şi instru- 
mentar adecvat. Gangul artelor plastice are 
un corespondent în fiecare artă. În film mai 
frecvent ca in oricare alta. În concluzie. pu- 


Alexandru Tocilescu, esteticianul Victor Er 
nest Maşek, criticii Ileana Lucaciu şi Miruna 
ionescu, ziaristul Dinu Marin 'redactor şef a! 
revistei „Viaţa studen{casca" şi „Amfiteatru“) 
omul de cultură Aurei Borșan (şeful Secţiei 
de propagandă a Biroului de turism pentru ti 
neret), actrița Luminiţa 80118, 
Marelui premiu de anul trecut) — a distribuit 
legitim parcimonios, premiile. Dar cu drep- 
tate. O dezbatere intru totul substanţială, la 
obiect și cit 25 pons de prietenească, a su- 
marizat, in , motivele de satisfacţie și 
cele de insatisfacție, cauzele unor reușite și 


Contribuabilii la premiul popularității 


(Oana Sirbu si Tudor Petruţ 


rea cinematogratului „Dacia“ 
uimire o descopeream mamă a doi copii, 
mamă şi soție devotată — Ana, cea care 
într-o toamnă, în urmă cu trei ani, reuşise să 
adune în Cetatea de foc reprezentanţi de 
prestigiu ai criticii cinematografice într-un 
colocviu naţional „Filmul — artă și educaţie”. 
Zile de neuitat, zile în care, cu entuziasmul ei 
debordant, Ana izbutise, micşorind distan- 
tele, să-i aducă pe cei mai importanți realiza- 
tori în mijlocul cine-amatorilor reșițeni, prile- 
juind fiecărei comunicări a colocviului să de- 
vină un act de atestare a conștiinței critice, a 
dialogului deschis cu publicul spectator. Cre- 
dea cu frenezie in adevărul și frumusețea 
unor astfel de intilniri, în putinţa de a inte- 
meia gindul — chiar cel mai îndrăzneţ — în 
faptă. Aşa era Ana de la începutul activităţii 
sale — intii ها‎ staţia de radioficare a orașului. 
apoi ca redactor cu problemele de propa- 
gandă la Întreprinderea cinematografică a ju- 


— pe care cu 


f traordinari şi fără rivali. 


tem afirma cu toată siguranța ca nu poi 
exista componente ale sintezei cinematogra 
fice antologice in filme absolut neantologice 
Un rol într-un film nu se poate realiza pe 
cont propriu. De altfel, ca şi imaginea. in 
analiza unei producţii naţionale trebuie sa 
existe un criteriu, un punct de referința, ca 
de pildă acel, kilometru zero din Piaţa St 
. În critica noastră de film acest 
punct de referință e uneori fluctuant. variind 
de la film la film, de la realizator la realizator 
Unora li se aplică criteriul absolutului univer 
sal. Fellini, Kurosawa, Bergman şi atunci 
există mari rezerve şi insatisfacții, ۵۱۱۵۲۵ cri- 
teriul creatorilor locali, faţă de care cei discu- 
taţi pot face faţă cu oarecare succes, iar al- 
tora, celor. mai fericiţi, li se aplică probabi! 
criteriul unui sector sublim, în care sint ex 
Sint acceptate cu 
căldură filme de care ar roşi orice cineama 
tor.. De unde această toleranță faţă de aceste 
filme? S-ar putea să ne joace festa, și in 
acest caz, proverbiala cumsecădenie a roma- 
nului care e dispus intotdeauna să ia partea 
celui j at: „Sigur că da, lui cutare ii 
convine, el are talent“... Nemaiexistind o so 
cietate penru, protecţia necuvintătoarelor 
adică a ființelor neajutorate, probabil că firea 
bună a românului se implinește protejind alte 
genuri de neajutorare 
Să punem pe seama aceluiași fapt aplau- 
zele generoase ale publicului la anumite 
filme? Problema depășind priceperea mea o 
propun spre dezlegare sociologilor și celor 
care se ocupă cu studiul psihologiei maselor 


Malvina URŞIANU 


posibilele explicaţii ale unor eşecuri, oferind 
sugestii raționale, — cred că și eficiente — 
pentru ca sporurile așteptate să apară în anii 
viitori, 

Cum în circumstanța dată au gravitat pe 
orbita manifestării doar doi regizori de film şi 
un unic operator (de televiziune), majoritatea 
absolută a acestor oaspeţi fiind vacanţieri in 
simplă și aleatorie trecere prin stațiune, cred 
că ar fi util a-i recomanda creatorilor de filme 
pe citiva din tinerii remarcaţi la această Gala, 
cu atit mai mult cu cit cei mai mulți dintre 
acești tineri nu vor fi prezenţi la Gala filmului 


EER D 
چ‎ 


۲ 


deţului Caraș-Severin, ca redactor al caietu- 
lui-program „Ecran“, apoi ca fervent și apli- 
cat cercetător al primelor sondaje sociolo- 
gice în rindul spectatorilor de film din Reşiţa, 
ca autor de articole şi studii pe probleme de 
teorie şi sociologie a filmului apărute în săp- 
tăminalul judeţean „Flamura”. Cu aceeași bu- 
curie a muncii, cu încredere în colegialitate şi 
omenie, cu dragoste pentru truditorii artei a 
şaptea, a preluat, în 1974,cinematogratul „Da 
cia“ — pe atunci incă în fază de șantier - 
transformindu-l, în timp, într-un adevărat fo 
car de cultură al orașului. Cind sala i s-a pā- 
rut neincăpătoare, a dus filmul pe platformele 
industriale, organizind proiecții și intilniri cu 
cineaștii-realizatori la locurile de muncă (in 
marele Combinat siderurgic a avut loc gala 
de filme documentare „Reșița in memoria pe- 
liculei”). Cu competenţă a editat timp de ci- 
۱۱۷۵ ani caietul-program al „Serilor de cultura 
cinematografică” unde a semnalat — descri- 


https://biblioteca-digitala.ro 


exc ۳1۱ 
Moto 


Exceptiile cer contexte de 
(Eugenia Bosinceanu şi Gerke 
in 


din același Costineşti, deoarece n-au apucat 
a avea contacte cu lumea cinematografiei 

it- recomand pe Ovidiu Gheorghiu de la 
Giurgiu, hirsut şi viril, talent comic, știind 8 
reliefeze ironia muşcătoare dintr-o schiță de 
Şuşkin (a obținut Marele Premiu). Are dispo- 
nibilităţi pentru genul comic. A produs o im- 
presie deosebită Nina Udrescu din Constanţa 

relevată și anterior in spectacole ale colec- 
tivului dobrogean — acum ea rostind cu dis- 
tincție şi expresivă interiorizare admirabila 
piesă n act act al lui Dumitru Radu Po- 
pescu, „Visul”. Temperament dramatic prin 
excelenţă, o largă gamă de posibilităţi. S-a 
remarcat Olimpia Niculescu de la Satu Mare, 
într-un recital pe poeme de lon Barbu, com- 
pus în chip inteligent: ascultătorul avind sen- 
zafla că, prin accentuări, nuanţe, frazări, ti- 
năra oferea şi chei de înțelegere a unora din- 
tre poeme. O actriță sensibilă, de nerv. Nein- 
doios că Maria Roxana lonescu, Doru Ban- 
dol, Dan Puric, au sesizante haruri comice şi 
tragice, după cum s-a văzut in spectacolele 
teatrului din Botoşani și, în bună parte, in 
apariţiile lor de la Costinești. Sint capabili sa 
susțină partituri dificile, în registrele de sus 
ale artei moderne; ultimul are și o înclinare 
eficientă spre pantomimă. Interesant şi ima- 
ginativ, Liviu Bereboi de la Teatrul „Țânda- 
nică": prezenţă scenică de actor şi evident ta- 
ient de marionetist. Cornel Jipa. de la Satu 
Mare montind cu o mască originala și într-un 
ritm original „1 Aprilie“ de Caragiale, Gavril 
Puşte tot de la Satu Mare, cu un facies ex- 
presiv (s-a exersat insă cu un partener inco- 
mod şi intr-o regie neinspirată — intr-o bu- 
cată maziliană), e Marin de ۱8 ۰ 
Mirela Nicolae de la Giurgiu n-au trecut ne- 
observați pe sub retiectoare. 

Oricum, toţi ar merita măcar să figureze — 
cu poze din faţă نو‎ din profil — în cartoteca 
serviciului de resort al cinematografiei, care, 
după cîte știm, cartografiază talentele actori- 
ceşti ale tuturor teatrelor — și bine tace 
pentru azi și pentru miine. 


Valentin SILVESTRU 


indu-l în amanunțime — primul film docu- 
mentar despre Reșița şi Anina, descoperit in 
Arhivele de istorie ale județului. Ultimul ciclu 
de filme al trecutei stagiuni reșițene se inti- 
tula semnificativ — „Cinematograful speran- 
fei“. Ultimul proiect, la care antrenase di 
critici şi realizatori de film, era o nouă ediţie 
a colocviului de critică, „Cinematograful şi 
universul spiritual românesc”, avind în cen- 
trol suitei de manifestări un medalion „Victor 
Iliu”, o expoziţie cu desene și manuscrise ale 
regizorului, proiecția materialelor filmate 
pentru „Bălcescu"”... Au rămas pe masa de lu- 
cru a Anei, alături de articolele de critica ci- 
nematografică pe care din timiditate din 
modestie, nu le incredințase incă tiparului 
listele cu invitaţi, schița de program a viitoru 
lui colocviu... Proiecte, vise ce urmează a fi 
trecute în faptă de cei care vor continua fru 
moasa tradiție a „Serilor de cultură cinemato- 
grafică“ la Reşiţa, acolo unde intotdeauna 
gindul nostru o va aşeza la loc de cinste pe 
draga, neprețuita noastră colegă cu ochi 
negri, pe Ana, care a iubit pină în ultima 
clipă a vieţii ei filmul, filmul românesc în spe- 
cial, așa cum se cuvine: cu dăruire, cu ar- 
doare, cu prinos de suflet şi gind. 


Roxana PANĂ 


Ross lasă 


vogă), 


actriţă de 


„Filme mari cu buget mic“ 


Acesta a fost sloganul sub care s-a 
desfășurat, la Hamburg. în R.F.G.. un fo 
rum consacrat filmelor realizate cu bani 
puţini. Presa vest-germană a comentat 
amplu această manifestare inițiată de un 
iubitor de film din marele port german 
„De multă vreme au ieşit din conul de 
umbră filmele realizate cu un buget mo 
dest, filme care. altădată. erau neglijate 
pentru că piața cinematogratică era do 
minață de producţia americană — spune 
Angelika Ohiand în „Deutsches Allgemei- 
nes 80001۵99012117. Dar cind rețeta in- 
cepe să crească se uită, pe loc, că este 
vorba de producții cu bugete mici. Un 
mare număr de filme apreciate de publi- 
cul larg sint, astăzi, la ordinea zilei şi ele 
sint realizate de oameni care n-au avut 
acces la marile fonduri. Unul dintre ele a 
primit chiar o distincție importantă la 
Festivalul de la Berlin şi el se cheama 
Moartea lui E al lui Jean Marie 
Straub, dar tot aici trebuie pomenită C- 
lătoria lui Peter Watkin. 

Filme ca acestea au fost prezentate la 
Hamburg în cadrul celui de-al doilea Fo- 
rum European dedicat cinematografului 
cu buget mic. Publicul a răspuns în mare 
număr spre surprinderea lui Dieter Kos- 
lich care conduce biroul de cinematogra! 
al municipalităţii din Hamburg, instituție 
care a luat ființă in 1979 Organizatorul 
se bucură de perspectiva de a organiza 
viitorul forum care, speră el, va constitui 
o atracţie suplimentară în „cadrul sărba 


cintăreață de 
mai de curind, 
film 


Diana 


O întrebare „fundamentală”, de tipul ve- 
chii interogaţii privind întiietatea oului faţă de 
gâină sau a inversului, este aceea care con 
ține doi termeni raţionalişti — gindirea şi 
existența — gîndim ceea ce sintem sau sin- 
tem, ceea 1۷ gindim? Aparentul joc de cu- 
vinte ascunde în fapt drama existenţei umane 


în Ru 1 Hacără de 
ecranizare 
Uricaru) 


(Florin Piersic 
Adrian Petringenaru, 
după romanul lui Eugen 


torilor de vară de la Hamburg. „Cinema- 
tograful în mişcare“ cum îşi intitulează el 
inițiativa pe care vrea s-o facă să trăiască 
începind de anul viitor se dovedește a fi 
de pe acum populară. Spectatorii nu au 
avut de ce se plinge nici anul acesta. Trei 
dintre şedinţe au fost consacrate mai ve- 
chilor și mai noilor realizări ale regizoru- 
lui danez Lars von Trier, ale spaniolului 
Pedro Almodovar, ca şi ale cineastului 
munchenez Oliver Herbrick al cărui film 
Al Capone din Donaumoos este foarte 
gustat de public. Realizatorui munchenez 
nu are decit 26 de ani. 

Forumul a arătat, mai ales, că cinema- 
togratu! nu poate fi „pus în mișcare“ nu- 
mai prin iniţiativa citorva iubitori ai lui şi 
că cel mai important sprijin este cel al 
publicului căruia i se adreseaza 


Filme în lucru 


e Realizatorul filmului Plutonul, Oliver 
Stone, laureatul c Oscar din acest an 
turnează un film despre lumea marii fi 
nanţe americane. Filmul poartă titlul Wall 
Street și-l are pe Michael Douglas în rolul 
principal. 

e Viața este titlul noii producţii cinema- 
tografice pe care o semnează realizatorul 
bulgar Kosta Bikov. „Filmul meu, spune 
regizorul, vorbeşte despre probleme, 


Doar două „instituții“ pe lume 
poartă inițialele ۰ 


„Rolls Royce“ şi Robert Redford 


limba românească în filmul românesc 


tundamentate pe ințelegerea lumii şi mai ales 
pe comunicare. Pretindem că toate ființele 
umane gindesc și toate comunică. Dar în 
această mulțime de oameni există o catego- 
rie aparte, aceea a artiştilor. Ei sint totalitatea 
a ceea ce spun. lată că sint nevoit så mă 
apropii de subiectul restrictiv al limbajului fil- 
mului istoric. 

Deci, să luâm prima variantă — gindim 
ceea ce sintem! Personajele unui film istoric 
sint astiel constrinse să exprime (după unele 
teorii vorbirea este chiar gindirea) „conţinu- 
fui", încărcătura istorică strict delimitată in 
coordonate temporale și sociale cu care au 
fost investite la momentul dat al realității de 
marele mecanism al pretacerii societăţilor. in 
această situaţie personajul, în cea mai fericita 
ipostază a sa. ajunge să fie o reconstituire, 
dintre acelea la care visa Cuvier. Dar stau și 
mă gindesc, la ce poate fi folosit un bronto- 
zaur din gips și hirtie cerata. decit numai 
pentru a exemplifica, pentru explica şi iri- 
torma despre ceea ce a fost și n-o să mai fie 
niciodată? Tot astfei, o reconstituire istorică, 
în cel mai strict sens al sâu, nu poate fi deci 
o operă de muzeu, arta adevărată fiind doar 
păstrată acolo, nu şi ințeleasa. ei 
se face in contextul vieţii, iar cel mai bun 
context al vieţii este mintea și sufletul privito- 
rului. Dacă arta nu trece din muzeu în acest 


https://biblioteca-digitala.ro 


cinerama 


într-adevăr, de viaţă ale zilelor noastre şi 
abordează atit aspecte politice cit și 
unele inspirate din viaţa sportivă”. Liuben 
Ciatalov, Katja Ivanova şi Filip Trifonov 
sint principalii interpreți iar premiera este 
anunţată pentru 1988. 

e Robert Redford este, pare-se, hotărit 
să-şi schimbe meseria de actor cu aceea 
de regizor căci iată-l, din nou, dirijind til- 
mările unei povestiri cinematografice 
care se petrece in New Mexico. Titlul Mi- 
lagro 862011610 War. 

© Miss Arizona este noul titlul al peli- 
culei realizatorului maghiar Pal Gabor, o 
poveste care se petrece în timpul celui 
de-al doilea război mondial. interpreţii 
sint Hanna Schygulla și Marcello Mas- 
troianni. 

e Figura legendarului baron Mun- 
chhausen revine într-un film englez sem- 
nat de regizorul Terry Gilliam.. in rolul 
baronului apare Bob Hopkins. 

* O distribuție de actori consacraţi (am 
spune chiar de multă vreme) Claudine 
Auger, Marina Viady, Rufus şi Serena 
Grandi a fost adusă de regizorul italian 
Luigi Verga in filmul său, care este, însa, 
o producţie franceză şi poartă titlul Întim- 
plările unui tinăr Don Juan. Acţiunea fil- 
mului se petrece în timpul primului război 
mondial. 

e Alt regizor italian și nu unul oare- 
care, ci Giuliano Montaldo ecranizează 
povestea lui Giorgio Bassani „Ochelarii 
de aur". 

e Şi tot la o ecranizare lucrează reali- 
zatoarea sovietică Kira Muratova pe pla- 
tourile de la Odesa. Este vorba de tran- 
spunerea pe 66/50 a nuvelei lui Somerset 
Maugham „Vestea“. 

© Angela Molina joacă în ecranizarea 
pe care o regizează acum Gonzales Her- 
rald după romanul lui Miguel Lio și care 
poarta titlul „Laura“. 

e Realizatorul polonez Andrzej Wajda a 
pumit, „premiul Luigi Pirandello” şı se 
pregăteşte să realizeze un film despre 
viața vestitului dramaturg italian 

e Sergio Leone — invidios, probabil, pe 
filmul fraţilor Taviani inspirat de istoria 
Hollywoodului — a anunţat, la rindul său 
ca începe o poveste cinematografică des 
pre „Cetatea filmului" pe care o va turna 
pe platourile Metro Goldwyn Mayer. 

e Un remarke al fimului lui Dassin, Riti- 
ți aste in curs de realizare in S.U.A. cu Al 
Pacino în rolul principal. 


Festivalul filmului de autor 


La San Remo, pe riviera italiană, a avut 
loc ce-a de-a 30 aniversare a acestei 
foarte interesante manifestări organizată 
de Nino Zucchelli. Scopul a fost, încă de 
la inceput, de a favoriza cinematogratiile 
mai puțin cunoscute, dar selecţia pe care 
a operat-o. intotdeauna. acest festival a 
fost dintre cele mai intrasingente 
Aceasta a și permis ca în decursul anilor 
festivalul de la San Remo să dobindeasca 
o recunoaștere internaţională. Anul 
acesta, pe lingă filmele aflate în competi- 
tie, s-au organizat şi retrospective ca, de 
pildă, aceea dedicată regizorului ceh Ka- 
rel Zeman, apoi aceea închinată lui Ales- 
sandro Blasetti (decurind decedat) pre- 
cum şi cea dedicată lui Toto, genialul co- 
mic italian dispărut acum 20 de ani. 
Filmele aflate în competiție au avut în 
general, spun comentatorii, un nivel ridi- 
cat iar între ele s-au remarcat filmul ve- 


context va rămine o valoare în sine fără a 
avea şi adevărata valoare — cea de intrebuin- 
tare. De aceea cred cá un astfel de personaj. 
ceea ce spune el, ceea ce gindește el, de va 
fi înțeles de câtre tatăl atoateștiutor-autor, 
drept numai o reconstituire, atunci și limbajul 
său nu va fi deci o curiozitate lingvistică, 
dacă nu chiar o dihanie necunoscută. Are 
vreo importanţă estetică folosirea limbii la ni 
velul ei de evoluţie. corespunzător momentu 
lu: istoric în care se destâşoară acţiunea fil- 
mului? Se poate răspunde în doi peri: și da şi 
nu. Da, pentru culoarea locală, temporala; 
nu, pentru că de multe ori aceste caracteris- 
tici ar face dialogul ininteligibii; ct despre 


sau mai puțin luat în serios, carnavalul la 
care participarea este cu atit mai completă 
cu cît este mai luată în serios Şi 


gonomică si 
de a te pei împotriva_noului. A وچ‎ că 
este mult mai greu dect 2 ۰ 


M 
sod 


Beata Tyszkiewicz: 
contesei Hanska în 
Balzac”, azi in plină 


după rolul 
viața lui 
epocă „retro' 


nezuelianului Rodolfo Restifo intitulat 
Reynaldo Solar, al austriecei Suzanne 
Zanche care poartă titlul O clipă în intu- 
neric al iugoslavului Milutin Kosovac, 
Ada, precum şi filmul polonezului Antoni 
Krauze, Buletin și filmul re- 
gizorului sovietic Irali Kvirikadze — Înotă- 
torul. 


„Louis Malle simte o nevoie mărturisită 
să se întoarcă din timp în timp la docu- 
mentar. De ce face aceasta o explică sin- 
gur şi sincer drept care ii dăm cuvintul: 
„Documentarele sint într-un fel vacantele 
mele de cineast și, in același timp, o ne- 
cesară intoarcere periodică la lumea 
reala. Ele imi îngăduie să pătrund în me- 
dii pe care altfei le-aş pierde din vedere. 
Am făcut, desigur, multe cercetări înainte 
de a mă decide să pornesc seria de do- 
cumentare despre America. N-am scris 
totuși un scenariu rigid pentru că nu-mi 
propuneam să procedez ca un ziarist. La 
mine totul se organizează la montaj care 
este adevăratul meu moment de reflec- 
ție”. 


noaşterea implica riscuri. recunoașterea in- 
seamnă revenirea pe un teren ştiut, inseamna 
automatism, rutină, obișnuinţă, păstrarea cir- 
cuitului închis. Într-o asmenea situație, lim- 
bajul folosit de autorii filmului poate fi cei de 
toate zilele cu condiţia de a respecta نو‎ el 
unitatea stilistică a convenției artistice. Tine 
de echilibrul bunului simţ evitarea neologis- 
melor de ultimă oră, mai ales dacă vom con- 
cepe că limba română are la dispoziţie toți 
termenii necesari pentru exprimarea adevăru- 
lui în ceea ce privește cele citeva situaţii cu 
adevărat importante din viața omului — a te 
naşte liber, a trăi luptind, a muri împăcat. 
Ceea ce mi se pare o povară pentru filmul 
istoric românesc este excesul limbajului, al 
discursului, al retorismului endemic. Parca 
dintr-o teamă de a nu fi ințelași pe deplin. 
autorii acestor filme vor să explice tot. Să ex- 
plice şi să simplifice, neavind nici un fel de 
încredere in speciticul artei pe care o slujesc 
De va fi un „brontozaur" reconstituire ori o 
îndrăzneață punere în scenă istorică a lumii 
contemporane, iar faptele, ideile. imaginile 
vor fi inecate de cuvinte, de explicaţii și, ine- 
vitabil, de restricții exercitate asupra puterii 
alizare, pe care orice 
ne, atunci totul va fi doar 


Așa se face că la o eventuală întrebare — 
cum ar trebui să fie limbajul unui film istoric? 
se poate răspunde foarte concis: scurt și cu- 
prinzător! Aceasta pentru că orice film, ca 
orice operă de artă, trebuie să nu ne spună, 
ci să ne transmită ceva. lar acest ceva există 
poate tot şi nicăieri, dacă vrei să-l vezi nu tre- 

buie să-l descrii, dacă vrei să-l simţi nu tre- 
buie să-l chemi. 


Eugen URICARU 


Încă la virsta‏ جرج 
Basmele miracolelor‏ 
(Perinbaba,‏ 


camerei stilou 


zină bund) 


ai 
leşind de sub 
scutul -copilăriei 
(Adio, vară verde). 


Y 


Adio, 
vară verde 


D. ce o poveste tristă de dragoste tul- 
bură mai mult decit una cu happyend, știm. 
De ce povestea scrisă de Djasur Ishakov și 
transpusă de Elier Ișmuhamedov impresio- 
nează insă într-atit? 


Simplu, doi tineri nascuţi parcă pentru a îi 
o pereche ideală — din totdeauna perechea 
nu s-a numit decit ideală! — se iubesc, dar 
dragostea lor stă sub semnul nenorocului, al 
tragicului. Băiatul şi fata se cunosc de copii. 
cresc in același cartier, invaţă la aceeași 
școală, prietenia lor crește odată cu virsta. 
leşind de sub scutul copilăriei, dragostea ce 
lor doi adolescenţi incepe să fie in pericol. 
Interesat nu de fericirea fiicei sale, ci de a-și 
deschide noi perspective avantajoase prin ca- 
sătoria ei cu un „bârbat cu situaţie”, tata! le 
interzice indrăgostiţilor să se mai vadă. 


Eroii cineaștilor sovietici sint cit se poate 
de contemporani. Ei se nasc imediat după cel 
de-al doilea război mondial, traversează anii 
de sărâcie și de elan ai reconstrucției, ajung 
sa-și vadă, la virsta studenției, oraşul moder- 
nizat, civilizat şi prosper. Deci, cei doi sint 
oameni de azi într-o lume de azi, dar, dincolo 
de faptele și notația realiste, în pelicula lui 
Elier !șmuhamedov. dintr-un unghi secret, 
descoperim in dragostea tinerilor, adincimi 
de legendă. Binele şi răul, frumosul şi uritu! 
sint diferenţiate net, într-o dispută ireducti- 
bilă, conform schemelor limpezi şi pilduitoare 
din basme. Frumuseţea și perfecțiunea tineri- 
lor şi a iubirii lor şi violența tenebroasă neti- 
rească a tatălui izvorăsc dintr-o realitate, dar, 
totodată, prin expresia lor absolută, ele ies în 
afara obișnuitului.- Sintem conduși într-o 


Cineva 
ca tine 


L. drept vorbind, s-ar putea istorisi filmul 
Cineva ca tine — după ce, sigur, ţi-ai incar- 
cat stiloul cu ceva maliţie, puțină cruzime și 
oarece snobism trufaş — ca pe o melodrama 
indiană „pur singe” (chiar نو‎ cintată, dar nu 
pe măsura răbdării orientale). Spuneţi și 
dumneavoastră: doi tineri frumoși şi săraci 
care se ştiu de mici, dar se îndrăgostesc cind 
se reintiinesc mari (şi cu „Job-uri“ modeste) 
îşi trăiesc exaltările primei şi pūrei iubiri aler- 
gind fericiți pe pajiști înverzite, sub pomi in- 
loriţi şi pe lungi poduri arcuite peste riuri de 
țară. Nu e neapărat așteptată noaptea nunții 
— deși cererea în căsătorie a fost făcută ofi- 
cial şi loaial şi, dacă nu ar interveni fiica (fru- 
moasa, răstățata, mie - mi - se - cuvine - tot) 
a patroanei, care a fâcut o slăbiciune (fiica, 
nu mama) chiar pentru tinărul funcţionăraș. 
filmul n-ar mai fi şi nu s-ar mai povesti. Dar 
așa, patroana îl trimite la studii (pe contul ei!) 
pe frumosul june sărac, şi pentru ca să aiba 
un ginere titrat, dar mai ales ca 58-1 îndepăr- 
teze de mica lui iubită. Despărțirea celor do: 
îndrăgostiți e tare tristă și dureroasă, dar to- 
tul se termină cu două nunți. Netericite am- 
bele — căci nu au la bază iubirea: Ea se gră- 
beşte să dea un tată pruncului ce-l poartă 
(nedeclarat nimănui) în pintec, El este silit să 
accepte, odată cu patalamaua de avocat, şi 


Adîncimi de legendă 


0 melodramă „medie“ 


Perimbaba, 
zîna bună 


C: descoperit cinematograful cind a fă- 
cut primii paşi? Un tren intrind în gară, dar şi 
un zbor spre Lună, Un bebe luindu-şi deju- 
nul, dar şi un gigant King Kong râpind te- 
cioare și îngrozind cetatea. Între realitate și 
vis, feeric și coşmaresc, terenul de tranzit 
ideal de explorat pentru cinema a devenit 
basmul. Cel cu „a fost odată“ (deci ceea ce 
vedeţi nu-i minciună) „ca niciodată”, nici fi- 
ind nu negația. cum zice filozoful, ci posibili- 
tatea, în sens de încă n-a fost, dar s-ar putea 
ca odată, cindva... Şi în duicea pendulare 
dintre realitate dură şi miracol! vesel cu zîne 
facătoare de bine, se desfășoară şi basmul 
ceh cu participare internaţională: contribuţia 
excepţională a Giuliettei Masina. Pe cei mici, 
Perimbaba... îi atrage precum ۰ 87, 
pe cei mari îi atrage Masina, ca o promisiune. 
Dar şi aceștia, greu vor recunoaște sub chi- 
pul unei bunicuţe ce scutură o plapumă 
uriașă — neaua cerului peste pâmintul inghe 
tat, spre bucuria copiilor — pe celebra Giu- 
liettā a spiritelor felliniene. Perimbaba are o 
soră urită şi rea care colindă pămîntul cu 
coasa în spinare şi în plin sâniuș proaspăt și 
ferice stirnește vijelia care seceră vieţi. Un 
singur puşti nu se sperie și-i dă morţii cu ti- 
fla. Pe ei îl va saiva zîna cea bună și-l va lua 
sub protecția ei nemuritoare, ca s-o ajute la 
treburile cerului — laborator cu alchimie 
complicată chiar şi pentru un nâstruşnic pă- 
mintean. Şi iată că filmul nu o mai are vedetă 
pe Masina, decit pe generic. Vedeta lui de- 
vine trucajul. Tehnica desenului de comple- 
tare sau a desenului animat prin care pla- 
puma ajunge să zboare, pe zburător îl face 
cînd nevăzut, cind foarte terestru. Feeria are 
haz şi culoare, scenografia — pe alocuri 


lume a cărei vitalitate torențială trizează fan- 
tasticul şi în această idee se află cheia filmu- 
lui său. 

Totul „se intimplă“, Mai putin, se vorbeşte 
Dialogul at cit e, este esențializat, are o in- 
cărcătură psihologică, şi emoţională maximă. 
Gesturile نو‎ privirile celor doi îndrăgostiți sint 
poemele nescrise ale imaginii. ca în secvența 
cutremurului, cind -Timur aleargă cu dispe- 
rare la casa iubitei lui şi cind, regăsindu-se in 
spaima și vacarmul general, celor doi le este 
destul să se privească indelung. în tâcere 

Elier işmuhamedov vehiculează mijloacele 
artei realiste pentru a construi un film de ac- 
tualitate a cărui problematică — relațiile 
complexe. umane, noile confiicte sociale din- 
tre oameni — o abordează cu sinceritate şi 
îndrăzneală, nesfiindu-se să scoată la lumină 
râul încă existent, că unicitatea fascinantă a 
omului constă şi in acea zonă insondabilă a 
sufletului acestuia, Elier Işmuhamedov se 
apropie de eroii săi cu delicateţe, cu înțele- 
gere. Personajele din Adio, vară verde par a 
spune şi ele, asemenea eroului shakespea- 
rean, „O, zei, mereu ne daţi metehne ca så 
۲86۱1۳6۲۲ ۳۰ 


۰ 


Alina POPOVICI 


سیب سوب بت وس پر خی کے DP e‏ 


Producție a studiorilor soviectice. Scenariul: Djasur 
ishakov, Elier Işmuhamedov. har 1șmuhame- 
dov. imaginea: luri Liubșin. Cu: Fahretlin Manalov 
Furkat Faiziev. Otabek Mirzaev, Larisa Belogurova. 
Marian şi Fatima Farhadi, Uktam Lukmanova 


lui unde, incredibil, ea — micuța, pura, dră- 
gălaşa pe care am cunoscut-o cindva zim- 
bind curat, cu dragoste devotată, dar demnă 
— este acuzată de crimă: și-a ucis soțul {cel 
legal) cu un cuțit care era sortit de felul lui 
să taie piinea. Ea tecunoaște totul, adica 
crima. Dar nu explică nimic. Tace, covirşită 
de durere, de taina ei şi de simţâmintul cul- 
pabilităţii şi nu are decit o imensă grijă: ce se 
va intimpla cu băiețașul, care — sigur — a fā- 
cut între timp 5 ani și cine se uită atent la e! 
iși dă bine seama cu cine seamănă! Dar are 
un apărător excepţional — şi ca ştiinţă avo- 


mina, banii, vila limuzina frumoasei fiice a 
patroanei (dar şi autoritaru! patronaj al „pa- 
troanei“). De aici. sări direct peste șase anı şi 
direct în banca acuzaților din sala tribunalu- 


„Buni, frumoşi, tineri (Cineva ca tine) 


Între feerie și realitate 


greoaie pentru un spațiul diafan — وه‎ 8 
în toată -spectaculozitatea lui: orga cu- lumi- 
nări la care cîntă zîna stirnind 261166 armo- 
nioase. clondirele din laboratoarele celeste 
prepară parfumuri de primăvară. numai de nu 
le-ar incurca bunicuţa cind ațipește, pentru 
că i se mai întimplă. doar are şi ea vreo ci- 
teva mii de anișori... 

Partea terestră din film e mai intunecată, 
aici oamenii suferă, se îmbolnăvesc și mor ca 
în viață, nu ca în feerii, fetiţele pling amarnic 
cind rāmim 1875 mamă și atunci puştiul 
ucenic de vrăjitor — simte că trebuie să co- 
boare, să devină muritor, ca să aline durerea 
celei pe care a îndrăgit-o. Miracolul se muta 
acum din cer pe påmint — miracol veşnic şi 
el de cind e lumea-lume şi basmul vieţii și al 
dragostei același. Cu mici, infinite, milioane 
de variante. Satul unde coboară „Juceafărul” 
renunțind la nemurire de dragul unei codane, 
satul cu muncile lui aspre şi oamenii lui mai 
buni ori mai răi, mai glumeți ori ۱8۵۲۵6۵۴ ,و0‎ 
își are înfăţişarea lui de toate ziiele. Şi de 
toate sărbătorile pămintului. Oricum e mai 
putin plicticos decit laboratorul veşniciei. Fil- 
mul repetă ceea ce ştim cu toții de mici copii, 
dar toţi, chiar dacă basmul e același, 1 ascul- 
tām cu aceleași speranțe că se va termina cu 
bine — Din ochii unei mari actrițe se mai re- 
varsă spre noi — atita, dar e chiar puţin? — 
blindețea și nădejdea unor miracole. 

Alice MANOIU 
سس رس تست سس و وت مس سس س‎ 


Coproducţie RS.C.-ARF.G.-Halia-Austria Scenariul: 
i. Feldek, J. Jakubisko, Regia: Juraj Jakubisko. Ima- 
ginea: Dodo Simoncic. cu: Giuiietta Masina, Peira 
Vancikova, Tobias Hoessi,Solia Valəntova, Pavol Mi- 
kulik, 


căţească și cu inimă şi nu vă spun cine e 
pentru că l-aţi ghicit singuri, şi nu mai spun 
nici ce urmează, ca să vă las să ۱۳۵۱۱۱ ۰ 
sul, şi ca să puteți merge să vedeți filmul cu 
finalul neratat. Pentru că — spuneţi și dv. — 
chiar dacă seamână povestea aceasta, ca 
două picături de apă, cu cele jucate sau pro- 
duse de familia Kapoor, filme la care te duci 
(chiar dacă ești cinefil de calitate) cu oare- 
care jenă, dar tot te duci, cine nu vrea să 
vadă, să trăiască, să lăcrimeze la nevoie, 
să-şi trăiască un modest „catharsis“ la un 
fiim care seamănă cu fărima de melodramă 
ce există mai în fiecare viaţă? 

Regizorul Elmo de Witte știa foarte bine 
treaba asta. Ştia de la Love Story încă (și de 
fapt, mult mai dinainte) că lumea (chiar şi „a 
lor“) are nevoie de filme cu sentimente cu- 
rate şi statornice, cu oameni curati, cu trăiri 
sufletești curate (şi aici, în Cineva ca tine, 
mai toți oamenii sint de fapt buni sau 
aproape buni: juna fumoasă, bogată și răsfă- 
tatā iubeşte curat şi părăseşte altruist soțul şi 
ecranul exact cînd se cuvine; pină şi pa- 
troană vrea, de fapt, fericirea fiicei ei, iar „cri- 
minala”, ce să mai vorbim, numai criminală 
nu e)!. Regizorul Elmo de Witte a tăcut. deci, 
cu bună ştiinţă o melodramă „curată“ și fru- 
moasă, cu actori nu prea cunoscuţi, dar fru- 
moşi şi aproape buni, (Janet de Plessis, Hans 
Strydom, Anneline Kriel), a filmat frumos veri 
și primăveri tonice, fără spectaculozități de 
prospect turistic și ne-a încălzit inimile, chiar 
şi cele ce nu se vor sau nu se recunosc 
„inimi slabe”, cu fiorul de tandrete care stră- 
bate un film pe care merită să-l pui acolo 
unde îi e locul, printre filmele medii, nu me- 
diocre. 


Sanda FAUR 


De ce revedem aceste filme? 


Zorba Grecul 


k oik furtuna, străinul, marea, Bubulina 


nebunul, muzica, văduva, amiralui impreuna 
cu toate amintirile adevărate sau imaginate 
de madame Hortense și cu locuitorii unei 
mici așezări din insula Creta sint personajele 
care au dat viață unui minunat film despre 
care, imi place să sper, că nu va îmbatrini cu- 
rind — cu toate că s-a născut în urmă cu mai 
bine de 20 de ani. 

într-o atmosferă încinsă de un soare nemi- 
los — cind lumina şi căldura parcă sint metal 
topit şi devin aproape paralizante-sau bintu- 
ită de stihiile unei mări necruțătoare, care va 
indolia multe femei, se desfăşoară o seama 
de intimplări. comice sau tragice, care mar- 
chează toate destinele. dar, în același timp, 
sint şi pe măsura oamenilor care le-au trăit. ۱ 
se putea intimpla altceva blindei și blondei 
Bubulina — veșnic neconsolată Dulcinee — 
decit să se indrâgostească — din nou? Desi- 
gur că nu. Oare va fi realizat și cu mintea sau 
numai cu sufletul că intilnirea cu Zorba era 
marea-ultima sansă a vieţii ei. Ce suflet sin- 
gur şi trist trebuie să fie acel om care iţi in- 
ventează un trecut cind ai fost fericit! Şi, 
într-adevăr, Madame Hortense este singură şi 
nefericită! Dar dramatic este faptul ca ea a 
fost intotdeauna singură şi nefericită. chiar în 
tinerețea îndepărtată după care tinjește ca un 
copil. Pe chipul Bubulinei de astăzi o bânuim 
pe domnișoara Hortense ca fiind o zvâpâiată 
artistă de varieteu, dornică de afirmare şi, 
mai ales de iubire. de marea iubire, aceea co- 
pleşitoare și cotropitoare iubire care tran- 
stormă visurile în realitate iar pe omul obiş- 
nuit într-o ființă înaripată Şi tot pe chipul ei 
expresiv, pe fața mobilă. în ochii care, cu 
greu, îşi mai rețin lacrimile și în zimbetul dul- 
ce-amărui este scrisă suferința unei femei 
naive, tandre şi încrezătoare in viață. a carei 
nevoie de dragoste şi dăruire de sine nu nu- 
mai că n-au fost înțelese. ci disprețuite şi căl- 


Hoţii 


de biciclete 


A... cifiva am agențiile de presă inter 
naţionale anunțau „moartea hoțului de bic: 
ciete". Cine era el? Nici mai mult nici mai pu- 
țin decit (ne)cunoscutul muncitor (devenit 
celebru printr-un singur film) actorul Lain- 
berto Maggiorani. Va spune numele ceva? 
Nu. in schimb povestea unui om simplu obli- 


O bicicletă simbol 
unoscutul Lamberto Maggiorani 
în Hogii de biciclete) 


4 
1 
1 


ai ales speranța 


cate in picioare. Drumul parcurs de domni: 
soara Hortense pentru a deveni madama şi 
apoi Bubulina a fost lung în spaţiu și timp și 
anevoios foarte, deoarece Bubulina noastra 
este o femeie suferindă, imbâtrinită inainte 
de vreme, care trăiește înconjurată de obiec 
tele ei din trecut, în mijlocul cărora iși imagi 
nează niște amintiri frumoase — nu atit pen 
tru a impresiona pe vizitatori — ci mai curind 
pentru a se convinge pe ea insâși că viata m 
1 s-a irosit chiar de tot, că n-a trâit chiar de 
geaba, cá a insemnat, totuși, ceva şi ca ar 
tistă نو‎ ca femeie. Mi-ar fi mai cald in sufiet 
dacă aș putea să cred că marinațul (nu amı- 
ralul) Canavaro a meritat toata osteneala şi 
sacrificiile domnișoarei Hortense și câ aban- 
donarea ei nu a fost rodul lașităţii, ci singura 
soluție a unei încurcături nedorite. Oricum ar 
fi fost, Hortense l-a iubit iar Bubulina conti- 
nuă să-l iubească. Peste amintirea acestuia 
se suprapune. treptat, personalitatea fasci- 
nantă a lui Alexis Zorba Primit cu bucuria 
unei gazde mereu dornice de oaspeți şi privit 
ta început, cu o curiozitate specific feminina 
acesta sfirşeşte, fără să vrea, prin a intra în 
sufletul umilit și obidit al Madamei. Cum sa 
n-o impresioneze increderea care i se 
acordă, acum, posibilitatea dialogului, delica 
۱6168 lui, marea dragoste de viaţă care îi pul 
sează în vene, tăciunii apinşi ai ochilor care ۱ 
se rostogolesc sub pleoape, imensa lui inte 
legere față de cei neajutoraţi de soartă — e! 
insuși fiind'unul dintre aceștia, dar nerecu- 
noscind și luptind din răsputeri să imblin- 
zească acest cal nărăvaş numit viață — capa- 
citatea lui de a lua şi trâi prezentul ca atare, 
fără lamentări, împotrivindu-i-se insă puterea 
umitoare de a lua totul de la capăt, febril şi 
increzâtor în viitor. 

De un asemenea bărbat se îndrăgostește 
Bubulina în amurgul vieţii! Și nu numai că se 
indrăgostește, dar se și căsătorește. Doamne, 


Cit de diverse 
sînt faptele diverse? 


gat să fure o bicicletă a deveni! deja un mit 
printe atitea alte mituri (mult mai efemere) 
ale ecranului. in 1948, cu Hoţii de biciciete 
Vittorio De Sica, prin colaborarea cu scena- 
ristul Cesare Zavattini, a (co) deschis — 
adică a deschis mai larg — porţile unui cu- 
rent ce va face — măcar un deceniu dacă nu 
mai mult, prin inflexiunile sale asupra furioși- 
lor britanici, nouvelle-vague-lui francez sau 
scoli» cehe a anilor' 60 — carieră: neorealis- 
mul. Situat-aparent-la marginea reportajului, 
folosind un material epic — tot aparent — 
neînsemnat (dar după un război mondial in 
care au pierit zeci de milioane de oameni ce 
mai răminea neinsemnat iar „normalitatea“ 
nu cumva trebuia înțeleasă in alți termeni?) 
neorealismul a insemnat, printr-o formulă a 
lui Roberto Rossellini, el insuşi alt lider al cu- 
'entului (Roma, oraș deschis, 1945, fiind unul 
din capodoperele genului) „o abordare mo- 
rală care devine un fapt artistic”. 

Ce să spunem mai mult decit atit? Cine are 
carte are parte. dar dacă pentru a avea o 
slujbă=piine pentru copil și soţie, iţi trebuie 
doar o bibicletă ce (te) faci? Cum să ieşi din 
acest cerc vicios, cind un mic fapt (divers, de 
multe ori) îţi poate hotări soarta? (in „Mitul 
lui Sisif", Camus spunea câ uneori, e de 
ajuns ca un prieten să nu-ţi răspundă la buna 
ziua ca firul vieţii să se rupă. De ce un batrin. 
căruia i-a murit băiatul și stă de vorbă cu ca- 
lul său în lipsa altui interlocutor care să aiba 
răbdare şi înțelegere pentru nenorocirea lui 
— am redus o schiţă de Cehov — ne emoţio- 
nează și azi? Lui Başmacikin i s-a furat o 
manta, itic Ștrul e obligat să dezerteze. Pu- 
tem numi aceste intimplări — chiar dacă nu 
eroice — derizorii? Forța cinematografului 
neorealist a stat în această ştiinţă de a înțe- 
lege omenescul. De aici momentele, nu pu- 
ține, mai ales la inceputurile sale — de reu- 
şită artistică Hoţii de biciclete este un astfel 
de film. Dar mai bine să-l lăsăm pe De Sica 
să 56 ۰. 

„De ce am făcut acest film? (...) Spuneam 
că scopul meu era de a descoperi dramaticul 
in faptul cotidian, frumosul în faptul de cro- 
nică mărunt, foarte mărunt, considerat de cei 
mai mulţi ca material neutilizabil. Într-adevăr. 
ce reprezintă furtul unei biciclete, fapt care 
nu este nici nou nici senzaţional? La Roma 
se fură biciclete 10 fiecare zi şi nimeni nu e 
preocupat de acest fapt. pentru că, in bilanțul 
de debit și credit al unui mare oraș, pe cine 
aţi vrea să-l preocupe o bibicietă? Şi totuși, 


https://biblioteca-digitala.ro 


ES ام‎ 


Mereu vulcanic și sentimental: 


Quinn (aici cu 


ce scena cutremurătoare, străbătută de un 
fior tragi-comic, este secvența cununiei des- 
fașurată noaptea tirziu pe o plajă pustie. po- 
babil că viața iși mai recompensează din cind 
in cind copiii dezmoșşteniţi; uneori prea tirziu. 
cum este cazul Bubulinei. Dar mai bine mai 
tirziu decit niciodată! Cum ar fi părăsit lumea 
Bubulina, dacă ar fi fost la fel de singură ca 


pentru mulţi, pentru cei care nu posedă decit 
o bicicletă cu care merg la lucru şi pentru 
care ea reprezintă unicul sprijin în viltoarea 
vieţii citadine, pierderea unei biciclete consti- 
tuie un eveniment important, tragic, catastro- 
fal. De ce să vinâm fapte şi aventuri extrao' 
dinare cind ceea ce se intimplă sub ochi 
noştri, celor mai puţin înarmaţi decit noi, cu 
pinde atita frămintare adevărată? Literatura a 
descoperit mai de mult această dimensiune 
actuală, care pune în centrul atenţiei faptul 
cel mai mărunt, stările sufletești cele mai ba- 
nale )..( Pentru captarea ei filmul are la dis- 
poziţie, în aparatul de filmat, mijlocul cel mai 
potrivit. 

Sensibilitatea lui aparţine acestei esențe si, 
în ce mă priveşte. în felul acesta înțeleg mult 


Accattone 


۲ 9 e un cerșetor din orgoliu: el nu 
așteaptă favorile providenţei, ci pariază cu 
ea, riscindu-și viața cind sare. de pe marmura 
limpede a unui înger, în riul murdărit de fie 
care zi. El smulge aurul de la gitul copilului 
său pentru a-l oferi femeii iubite, pe care o 
exploatează prostituind-o. ispitit de munca 
sau de hoţie, e refuzat de-amindouă, în iner- 
{ia decandentei lui perpiexităţi. Nu crede in 
nimeni, nu cunoaște sfiala, iși desconsidera 
limita. La altitudinea neantului ignorat, nu-i 
poate fi nici rău de înălțime, nici râu de tran- 
scendență. Exterioară, nenorocirea lui nu 
predispune la milă. Accidentală, moartea ate- 
ului Accattone, ca a oricărui zdravân ateu, 
exclude tragedia. „Spectacolul” ei exclude 
catharsisul. Deși, interpretat de-același 
Franco Citti, Accattone inseamnă un viitor 
Oedip, la propriul și la figuratul lui Pasolini 
Revăzindu-i filmul, motto-tolit de un verset 
din „Infernul“ lui Dante, ai senzaţia râului ab 
solut din revelarea infernului pur şi simplu 
Accattone e un simptom al derutei care, dın 

e de seamă, stinge lumina ها‎ creşte 
tul inca viu al priveghii. 

Mai înfricoșat ca un thriller, filmul izbește 
prin exaltarea regizorului amăgit de umbra 
păsării Phoenix în „Cenușa lui Gramsci", po- 
etizată de el. Absența urnei, a regenerării, vi 
brează în vidul presupus al singurătăţii su 
preme. insă durui impact al raţiunii cu inferti- 
tatea conceptuală a poetului e depășit de 
teribila găsire senzitivă a livrescului Pasolini 
imaginea de tip neorealist a suburbiilor Ro- 
mei e sus-ținută de celesiele armonii de 
Bach. Niciodată (poate!) muzica lui Bach n-a 
fost mai concretizată prin coborirea ei pe pà- 


Ingrid Bergman în 


pină la intilnirea fericită cu Zorba? Am mai fi 
văzut în ochii ei dorința de a trăi? Poate ca 
da, poate că nu. Fie și numai pentru atit, 
pentru a vedea cum un om îl poate ajuta pe 
celălalt să-i facă mai uşoară marea trecere. 
merită văzut și revăzut filmul lui Cacoyann's 


Mariana CERCEL 


dezbătutul realism, Care. după parerea mea 
nu poate să fie un simplu document 

Şi dacă intr-o astfel! de povestire există un 
ridicol, ridicolul revine contradicţiilor sociale 
şi societăţii care închide un ochi asupra lor; 
revine neințelegerii care face ca drumul ade- 
varului să fie atit de anevoios. 

Am dedicat filmul meu suferinței celor 
umili” 

lată (i)storia unui film. Pavese, marele con- 
temporan a lui Maggiorani, „hoţul de bici- 
ciete", credea că „viața are valoare numai 
dacă se trăiește pentru o cauză sau pentru 
Cineva”. Nu ne râmine decit să alegem. 


Bedros HORASANGIAN 


0 tragedie exclusă 


mint, niciodată (poate!) sordida preajma a 
Cetăţii Eterne nu a vibrat mai inalt, mai áb- 
stract. mai dincolo de zei și de apocalipsa 
Aşadar, Bach la tribună, gonit din catedrala 


aleasă de Gramsci în loc de celula. in font 
literal. vorbind, în orice oratoriu se-as- 
cunde-un orator şi orice catedrală incepe c-o 
catedră. Un monstru „sincretic“ deci? l-am 
spune doar: un fel de-a intui puterea sinteti- 
zatoare a cinematografului. 


Danieli DANIEL 


Din cenușa lui Gramsci 


[Aceattone) 


Fanfan... 
le Philipe 
Alain 
Delon 
el însuși, 
un personaj 


Eo ideea că, un mare artist produce 
o operă fundamentală ale cărei trăsături spe- 
cifice se regăsesc — fragmente ale aceluiasi 
ideal artistic — in toate celalalte creaţii. ca 
un mare artist descoperă, experimenteaza 
pină la epuizarea completă, posibilitățile unei 
formule originale proprii. Retrospectiv, se 
poate alege din întreaga creaţie a artistului 
acele opere care reprezintă sintetic, trăsătu- 
rile formulei devenite cuime valorică. Altfel se 
întîmplă și cu regizori de referință: Eisen- 
stein, Fellini, Bunuel, Bergman, Visconti sau 
Antonioni. 
Filmul lui Antonioni, identificarea unei te- 
mei (1983) reprezintă acel gen de creaţie 
ru care este mai potrivit să spunem 8 
ncţionează: recunoaşterea. Plăcerea vizio- 
nării constă în recunoaşterea unor teme, ima- 
gini, tipuri de personaje sau semnificaţii ce 
au apărut în creaţiile anterioare. Povestea fil- 
mului se rezumă la relaţia dintre un bărbat, 
(un regizor în căutare de subiect pentru un 


Steaua la scara umană 


G; în primăvara anului 1952, Fantan la 
Tulipe a aparut pe ecranele pariziene, croni- 
carii de film n-au mai contenit cu elogiile. 
„Trăiască Fanfan şi cei care au reuşit sa ne 
povestească aventurile sale cu atita pricepere 
şi spirit“ (Andre Bazin, „Le Parisien libere“). 
„Totul este vesel, alert şi realizat cu virtuozi- 
tate. Christian Jaque a tras cel mai frumos 
foc de artificii din cariera sa“ (Roger Boussi- 
not, „L'Humanit€”). „Franța a întrecut Ame- 
rica într-un gen în care aceasta excelează 
incă de la naşterea cinematografului: wester- 
nul” (Claude L. Garson, „| Aurore“). „Pana 
lui Edmond Rostand se îmbină aici cu limba 
ascuţită a lui La Fourchardiere şi cu bonomia 
lu: Courteline. Filmul are ritmul unui western, 
umorul unei parodii şi ambabilitatea unei au- 


|, 1960, Festivalul de la Veneţia se inchidea 
cu scandalul declanșat de o flagrantă ne- 
dreptate: urmarea unor manevre de culise. 
Rocco și frații săi, considerat — intr-o rara 
unamitate, a publicului şi a criticii — drept 
cel mai bun film din competiţie, primea doar 
Premiul special al juriului. Din fericire. așa 
cum nu aşteptă un număr de ani, valoarea; 
nu așteaptă nici un număr de premii, un film 
să, se afirme. Filmul lui Viscoti a triumfat prin 
adevărul sâu de fierbinte actualitate italiană, 
iar azi, la aproape 30 de ani de la acel festi- 
val, a devenit un clasic. 

Filmul aducea, totodată, faima mondială 
unui tinăr francez, pe numele sâu Alain De- 
lon. El era Rocco, personajul angelic intr-o 
lume infernală, minat de iubirea față de 
aproape, avind drept piatoșă doar puritatea. 
El era, în finalul filmului, îngerul obosit de 
greutatea păcatelor celor din jur, preluată pe 
umerii săi necăliţi. El era (cu ajutorul lui Vis- 
conti) întruparea unui erou romatic, de cea 
mai bună şi mai veche tradiţie, prezenţă inso- 
fitā la epoca respectivă. 

Numai că, paradoxal, acest băiat jucase, 
exact cu un an mai înainte, intr-un film de 
René Clément și plăcuse intregii Franţe 
într-un personaj de o moralitate execrabilă 
sub aparenţa-i fermecătoare. intimplare sau 
nu, cert este că 


https://bibplio 


În plin soare și Rocco... nu. 


tocritici” (Andre Lafargue, „Le Matin — Le 
Pays") 

Acest entuziasm nu e de mirare şi nici de 
circumstanţă. În primul rind pentru că la vre- 
mea respectivă se readucea in atenţia specta- 
torilor un gen a cărui epocă de aur fusese re- 
prezentată peste ocean de Douglas Fairbanks 
şi Errol Flynn (despre care cronicarii citați 
par să fi uitat, cu desăvirşire, din moment ce 
compară filmul lui Christian Jaque cu wester- 
nul). În at doilea rind pentru că nu se năs- 
cuse încă nici Cocoșatul lui Jean Marais, nici 
Pardaillan/Gerard Baray, nici mușchetarii lui 
Richard Lester, nici atitea alte pelicule de 
gen care fac din virtuozitatea cascadelor exe 
culate în frumoase decoruri naturale raţiunea 
lor de a exista. 


Fantan la Tulipe avea insă alte atuuri. 


Un dialoghist de talent — Henri Jeanson 
care şi-a cucerit reputaţia în anii '30 colabo- 
rind la citeva capodopere ale realismului po- 
etic, precum filmele lui Julien Duvivier Pépé 
le Moko şi Carnet de bal, şi care aici era che- 
mat să facă să vorbească personajele scena- 
viului scris de René Wheeler și Rene Fallet 


Un regizor, care, la ora respectivă. avea ۵ 
experienţă de 20 de ani (debut în 1932 cu Bi- 
donul de aur), care se remarcase la sfirșitul 
anilor '30 cu din St. Agil şi pe care 
spectatorii îl aşteptau să-și recontirme promi- 


numai că l-au "propulsat, brusc, la rangul de 
vedetă pe Alain Delon (care nu avea la activ 
decit citeva roluri din categoria celor ce se 
uită repede), dar i-au și definit, simultan, ex- 
traordinara capacitate de a fi la fel de bine 
înger și diavol, pur şi ticălos sau, cu alte cu- 
vinte (tocite), pozitiv şi negativ. 

A spune că, din 1960 încolo, intreaga sa 
Carieră se va plasa sub semnul acestei biva- 
lente este un lucru foarte uşor de făcut as- 
tazi, cind avem sub ochi o activitate cinema- 
tografică de 30 de ani impliniţi. Pentru Delon 
insă, n-a fost, deloc, uşor. June prim sau dur, 
odată intrat în tipaj, obişnuinţa ce se creeaza 
nu doar la actorului, dar şi la pro- 
ducători şi, mai ales, la public, riscind să-l 
menţină în unul şi acelaşi rol, pe viaţă. Din 
această cauză un Buster Keaton n-a putut să 
renunțe la „faţa de piatră” iar un Boris Karloff 
n-a avut voie så abandoneze pielea sa de 
„monstru“. Ca să poată ieşi din tipaj, actorul 
trebuie să ducă o adevărată luptă și să o in- 
ceapă foarte devreme. Este ceea ce a făcut 
Alain Delon. Demonstrația pe care a reușit-o 
merită tot interesul. Să ۰ 

Tipajul nr. 1; personajul de partea legii 
care, sfidind orice pericole, îi combate şi îi 
bate pe ticăloşii unor vremuri demult apuse 
(Laleaua ă, Zorro) ori îi demască şi îi 
prinde pe cei din zilele sale — în care caz 
(Ferma suspiciunilor sau Teheran '43) vesti- 
mentaţia adecvată dueluritor. cavalcadelor și 
salturilor acrobatice este înlocuită cu tradiţio- 
انالوم‎ trenci al comisarului de poliţie. Efortul 
fizic este aici mult diminuat, se cere, în 
schimb, o considerabilă interiorizare. 

Tipajul nr. 2: personajul certat cu Legea, 
om fără scrupule care înșeală pe toată lumea 
— publicul, poliția, confrații — pină cind se 
va lovi de cineva mai tare ca el. Este sufi- 
616018, de asemenea, o mică slăbiciune 
umană pentru ca personajul sa piardă (banii, 
sau viaţa) şi cam astfel sfirșesc și Melodie in 


siunile (premiul de regie la Cannes 1952 pen- 
tru Fanfan ها‎ Tulipe a fost de natură sa-i sa- 
tistaca). 

Un actor de excepție — Gérard Philipe. 
Eroul de la Avignon, Cidul de 20 de ani, cel 
pe care critica îl compara cu Achile și Ro- 
land, acceptă să interpreteze acest personaj 
despre care legenda spune că ar fi trăit, lup- 
tat și iubit în timpul „războiului dantelelor“. 
Lui Gerard Philipe, îi datorează filmul succe- 
sul sâu internaţional (în unele țări pe care 
le-a vizitat actorul a fost aclamat sub numele 
de Fanfan). Lui Gerard Philipe, îi datorează 
filmul interesul său pentru posteritate. 

După 35 de ani, cind numai istoricii cine- 
matogratului mai știu că, în 1952, filmul fran- 
cez trăia sfirșitul unei îndelungate crize că- 
reia avea să-i pună capăt peste citiva ani 
apariţia noului val; cind Christian Jaque este 
cotat, odată pentru totdeauna, drept „cineast 
prolific, tehnician priceput, autor de filme de 
succes" (nici Babette pleacă ia război, nici 
Cauze drepte, nici Petrolistele n-au mai putut 
pune vreo cărămidă în plus la edificiul repu- 
taţiei sale); cînd Gerard Philipe a fost inmor- 
mintat, de mult, în costumul Cidului în cimiti- 
rul din Ramatuelle, — Fanfan ia Tulipe ră- 
mine mărturia talentului, dăruirii, farmecului, 
EEN trupului şi a sufletului unui mare 

or. 


subsol, și Adio, prietene, și Clanul sicilienilor, 
şi Samuralul. 

Sinteză: exemplele citate sint suficiente 
pentru a ne da seama cit de bine a cores 
puns Alain Delon cerinţelor specifice fiecărui 
tipaj în parte. Şi totuși, inteligenţa, sau intui- 
{ia sau starea sa de veşnic nemulțumit l-au 
împins pe actor să facă altceva, mergind im- 
potriva credinței generale că este predestinat 
filmului de aventuri-istorice sau contempo- 
rane (exemplul cel mai la indemina fiind... 
Aventurierii). Acest altceva erau, de fapt, per- 
sonajele complexe, nici adorabile, nici con- 
damnabile. Or, Delon a avut și șansa de a-i 
întîlni pe cei în stare să i le oftere, sã- ajute 
să demonstreze că, dincolo de calităţile sale 
fizice. există un intelect. Aceştia n-au fost de- 
cit trei la număr, dar se numesc Michelan- 
gélo Antonioni, Luchino Visconti, Joseph Lo- 
sey. Cu agentul de bursă uscat sufletește 
care se desfășoară în Eclipsa in lentul ritm 
antonianian, cu zburdainicul Tancredi, felina 


| tinără ce își ascute colții sub privirea tandră a 


Ghepardului bătrin, cu DI. Klein atit de de- 
concertant în reacții, maturizat (inutil) în 
clipa dinaintea morţii atrasă de o stupidă 
confuzie — cu aceste trei ofrande, Delon a 
pâşit în sfera artei. Ca și cum nu ar fi fost de 
iubit, pentru norocul de a juca doar în filme 
bune și foarte bune, actorul, starul francez 
(cum îi place lui să sublinieze) a ținut să ciş- 
tige şi respectul cinefililor. Pe lingă această 
performanţă, problemele financiare ale lui 
Delon, interesul lui, de dată mai recentă, 
pentru industria parfumului și a lenjeriei, 
amorurile sale, răfuielile cu producătorii și, 
uneori, chiar cu legea, nu fac decit figură de 
ingrediente, mai mult sau mai. putin picante, 
pseudo-ornamente, discutabile desigur, pe 
statuia unui idol care la 8 noiembrie 1987 va 
împlini -52 de ani. 

$ 


Aura PURAN 


nou film), și ideea de feminitate (reprezentata 
de cele două femei pe care le cunoaşte). Cu 
prima are o „aventură“ (sintem mereu cu gin- 
dul la Aventura), in urma căreia este, pe deo 
parte ameninţat de un prezumptiv iubit gelos 
şi, pe de alta rămine insingurat, partenera lui 
părăsindu-l. Cu cea de-a doua eroină in- 
cearcă să recupereze fericirea pierdută. Ca şi 
în alte filme, Antonioni este interesat să ur- 


„mărească eșecul relaţiei dintre parteneri, dis- 


۱۵0۱۵ care-i separă şi incercarea bărbatului 
de a o aneanţiza. Bărbatul încearcă de fapt 
să recupereze prin prezenţa femeii, o ab- 
96018: aceea a dragostei ideale câutind s-o 
surprindă in substitutele ei: altă femeie, foto- 
grafiile 2617116107, obiectele uitate, vocea de la 
telefon sau chiar, in spaţii mult mai indepăr- 
tate, ca muzica sau peisajul Veneţiei. in fond 
s-ar putea spune că eroul iși descoperă iden- 
titatea prin activităţi esenţial platonice, tran- 
sformind, „căutarea“ în scop în sine. Citit ast- 
fel, filmul se remarcă prin frumuseţea cadre- 
tor, prin atmosfera pe care o sugerează, re- 
ține atenţia prin misterul și inefabilul multor 
scene: petrecerea mondenă în care eroul se 
simte strâin; amintirea femeii pierdute în 
apartamentul inundat de muzică; câutarea iu- 
bitei într-o ceaţă străpunsă doar de sunetele 
claxoanelor. 

Filmul, independent de locul pe care l-ar 
ocupa pe „scara valorică Antonioni“ urmă- 
rește aceleași motive, tematice, imagistice şi 
simbolice din filmele anterioare: Noaptea, 
Aventura sau Blow-up. 


Valeriu DEAC 


Omul şi sentimentele lui sub şenila războiului 


سس سس سس 


Adio, arme! 


D.. 30 de anı filmul Adio, arme! pàs- 
trează semnele operei autentice pe care He 
mingway o recunoaște atunci cind „simţ: ca 
totul ţi s-a intimplat tie şi după aceea totul îi 
aparţine: și lucrurile bune şi cele rele, și exal- 
tarea și remușcarea sau durerea, şi oamenii 
ca şi locurile...” ۲ 

Cele trei ecranizări: — cu Feţi Frumoşii 
Hollywood-ului de la Gary Cooper la Rock 
Hudson, sugerează impactul enorm al roma- 
nului apărut în pragul dezastrului de dupa le 
erica perioadă a anilor '20. „În cer nu ma: 
sint decit nori, pe pămint doar sfişieri, iar i 
oameni credința-i spulberată” — ۱۵۱8 radio 
gratia unei lumi, revelată de o conștiință lu 
cidă din generația zdrobită” a „superbului 
nonsens“ 

Filmul are atmosfera întregii opere a lui 
Hemingway: obsesia morţii, fragilitatea şi de 
rizoriul victoriei, neimplinirea iubirii. Hollywo 
od-ul se face şi el simţit: cu ziarul din apa 
pentru anunţul dezertării, cu sticlele de co 
niac ambalate în sutienul asistentei, cu şofe 
rul ambulanțe!: — tip Buster Keaton. veteran 
de război — cu toate gagurile ce se puteau 
ivi dintr-un picior rupt care nu intră in lift sau 
un rânit câzut din targa sub patul de spital 

În stupida, dar inevitabila tentatie de a 
compara mărul cu para. trandafirul cu tube- 
roza. cartea cu filmul ne grăbim să consta- 
tām că filmul reduce mult galeria personaje 
lor şi nuanțele unei lumi copleşite de amara 
ciune şi inutilitate, irosind viața în favoarea 
morții şi aspirind la adierea de rai din 
Abruzzi. Dar, cit de vii şi bogate sint imagi 
nile cu capete bandajate printre nuduri de 
Rubens şi Rafael! În film, mitologia de pe pe 
reli devine iară lingă plăcuța unui rânit in 
ventariat şi el, ca şi patul pe care stă, privit 
de ingerul vesel şi rubicond de pe un ۰ 
van-paravan al unui cer supărat și ploios 
Deşi povestea de dragoste ocupă cea mai 
mare parte a filmului regizat de John Huston 
şi Charles Vidor, momentele cu adevărat 
emoționante țin nu de protagoniști, ci de 
context. de sinceritatea sinuci ã a medicu- 
lui (Vittorio De Sica). de rugăciunea preotului 
(Alberto Sordi) cintată răniților abandonaţi 
intr-o superba sală de bal ajunsă spital-mau- 
soleu; de convoaiele soldaţilor care „ingheață 
triumfâtori” cind adorm în zăpadă legânaţi de 
amintirile calde de la Vila Rosa şi apoi se re- 
trag prin noroaie ucigindu-se pentru un loc- 
şor într-o mașina hodorogită și tixită cu pur- 
cel, cu damigene, cu o femeie ca o madonă 
de El Greco pierzindu-și pruncul, cu gâini şi 
ciini, cu Esmeralde, Carmelite... Cautarea 
disperată a iubitului prin mulțime amintește 
de o secvență dintr-un film a carui premiera 


Aeroportul 


O. nu se pot intimpla pe un aeroport! Şi 
asta in ciuda faptului că se află acolo nenu 
mărate persoane a căror treaba e så prevină 
tot ceea ce nu intră in program. Judecind 
dupa figura unora dintre ei. (Burt Lancaster 
să zicem), oameni care par să fi văzut de 
toate de cind își tocesc coatele și nervii la 
pupitre de comandă şi prin birouri dotate cu 
ceasuri care măsoară un timp care aici se 
scurge mai repede, neprevâzutul nu prea are 
ce câuta pe un aeroport. Şi totuși, mai ales 
cind e vorba de un film de acţiune, nepreva- 
zulul găsește pe unde să se strecoare. Fie 8 
e vorba de o bâtrinică amatoare de câlătorii 
aeriene gratuite (neprevăzutul în varianta 
simpatic inofensivă), fie de un psihopat pri- 
mejdios, dotat cu o valiză plină cu explozibil. 
Şi ca lucrurile să fie și mai complicate, avio- 
nul avariat de explozie nu poate ateriza din 
cauza a incă unei intimplări neprevăzute — 
pista e blocată. Ai zice câ scenaristul face 
exces de zel în a inventa ghinioane și piedici 
pentru acest zbor peste ocean. Autorii filmu- 
lui şi-au luat insă mâsuri pentru a potoli sus- 
piciunile spectatorului — te avertizează cà 
scenariul reconstituie o întimplare adevărata 
Ceea ce e cu totul altceva. Scenaristul nu e, 
deci, insul care se chinuie 55 563 
întimplări senzaţionale pentru a asigura fil- 
mului succes de casa, ci, la drept vorbind. 
realitatea obişnuinţelor noastre ۰ 
Adică tocmai scenaristul pe care ne bizuim 
ori de cite ori tragem nadejde să ducem oa- 
rece cu bine la capăt. De pildă o calătorie cu 
avionul. Şi, deodată, realităţii îi vine cheful să 
ne dea peste cap toate obișnuințele. Intoc- 


iluzia „păcii separate“ 


Cînd neprevăzutul 


s 0 familie mică 
în fața unei mari tragedii 


Casa 
de lîngă rîu 


pe iront, mama e vâduvă, iar fiica cea mare 
trebuie să indure despărțirea de bărbatul tri- 
mis pe front ia rindu-i, și avansurile unui pa- 
tron detracat, atemeiat și alcoolic şi insistent 
adorator al Fuhrer-ului. Alunecarea în trage- 
die se face treptat. cind războiul trece de la 


are loc tot in 1957: Zboară cocorii. Secvența 
din Adio, arme, nu atinge perlo:manlele ope 
ratoricești ale celeilalte, dar are aceeași emo- 
tie şi putere de sugestie. in uniforma de asis 
tentă, cu părul strins într-o basma albă ca de 


F. explozii, fără tranșee, fără eroi, filmul 
DEFA Casa de lingă riu se constituie intr-o 
mostra convingătoare a ceea ce ne-am obis- 
nuit să numim „filmul de război”. In cazul de 


ERNEST HEMINGWAY'S 


WELL 

TO ARMS 
ROCK HUDSON 
JENNIFER JONES 


eraţia pierdută şi Adio, arme după 30 de ani 
(Rock Hudson, Jennifer Jones şi Vittorio De Sica) 


1۵15 tema sporeşte in acuitate întrucii omni- 
prezența războiului se concretizeaza intr-un 
mod original şi lipsit de emfaza. Nu conflictul 
dintre urgia nazista şi celelalte popoare, 
obligate la contraofensivă în numele umani- 
tăţii insași face obiectul acestui film. Autorii 
işi îndreaptă obiectivul asupra eroziunii lăun- 
trice a însăși societăţii germane din acei ani. 
O lupta încrincenată și tăcută se poartă in 
chiar interiorul lumii aceleia iar războiul, care 
e dus undeva, departe, războiul pe care nu-l 
vedem,dar care se simte, amplifică proporțiile 
dramei la tragedie. Drama ar fi aceea a unei 
familii oarecare, o familie de oameni simpli în 
timpul dictat de „Mein Kampf". Fiica cea 
mica e abia logodită, cea mijlocie iși vinde 
hainele ca să trimită de mincare soțului aflat 


stadiul de fundal la ce! de erou principal So- 
tul înce: mijlocii, moare. Disperarea o m 
pinge pe femeie la sinucidere. Pe lingă victi- 
mele de pe cimpul de luptă, razboiul e „ono- 
rat" şi cu numârul crescind al victimelor 
de-acasă. Fiica cea mare, continuă să fiè 
ținta tinărului patron, de bărbatul ei nu mai 
află nimic pină la întoarcerea acestuia, iar 
atunci are in față un mare mutilat fără o mină 
şi un picior. Finalul filmului face un soi de 
dreptate, plătită aberant de scump. Pentru 
a-şi aiuta soţul handicapat, nevasta e gata să 
se ofere celuilalt, in speranța unui sprijin. In- 
vitat în „casa de lingă râu”, musatirul se 
comportă ca un patron, mai mult, ca un tiran 
care-şi exercită dreptul de a brusca pe fe 
meie sub ochii soțului neputincios. După o 
scenă de mare tensiune, agresorul e ucis, nu 
numai pentru propriile fapte, ci și pentru cele 
comise in numele ideologiei pe care o repre- ` 
zenta. Familia se unește in actul uciderii, 
această pedepsire, purtind, desigur, o semni- 
ticațtie mai ampla decit cea a faptului in sine 
Unită, familia simbolizează ۵ forța. O forță 
care se simte de mai multe ori pe parcursul 
tilmului, se simte în graba cu care poliția tace 
percheziţie. ın uimirea inspâăimintată cu care 
patronii constată că. peste ۱۵۵۵۱۰, macara- 
lele se strică. Sabotajele ca formă de luptă a 
acestei forțe subversive care, făra să se arate 
vreodată, îşi sugerează pezența. 

Scenariul şi regia filmului sint semnate de 
Roland Graf. care dovedeş:e o remarcabilă 
dexteritate in folosirea semnelor cinemato- 
grafice: citeva fotografii aratate intr-o discu- 
ție, atestă jaful comis de trupele naziste in 
Uniunea Sovietică; un cintec care însoțește o 
plecare la război naşte acuta senzaţie a deri- 
zoriului; o blană adusă nevestei de soțul in- 
tors infirm, luată de la o victima care oricum 
nu mai avea nevoie de ea. pune in lumina 
„cinstea“ chiar a celor „onești”: Blana va de 
veni giulgiu pentru patronul omorit. Dar din- 
colo de aceste performanțe marele meri! al 
himului rămine insâşi temă sa 
Irina POPESCU 


mireasa, Catherine ramine singură printre mii 
de însinguraţi, inghesuită de baâtrini, de copi 
ratăciți și soldaţi cenușii ca zidurile roase de 
igrasie. Povestea celor doi îndragostiţi, calda 
şi omenească devine dulceag-ireală in con- 
textul confruntării ucigaşe pe care cei doi 
cred că, evitind-o, pot fi fericiți. Bomboana 
pe o măsea cariată. „Pacea separată” pe care 
Fred Henry o încheie este iluzorie, câci poți 
păcăli războiul, dar nu şi destinul. Nici filmul, 
nici cartea n-au sugerat ce va face protago- 
nistul rămas singur. Peste ani, Hemingway 
lasá loc în „Bătrinul și marea” unui gind şi 
amar și generos; „omul poate fi nimicit, dar 
nu invins". 


Camelia ROBE 


aparatul de filmat. Fiindca personajul", ur 
mărit cu minuţie de-a lungul intregului film, 
sint pasagerii. 

Uneori, ca să-ți reaminteşti că, indiferent 
de virstă, de îndeletnicire și de locul pe care-i 
ocupi în ierarhii, ești solidar cu ceilaiţi, ai ne- 
voie de o câlătorie ratată cu avionul. De o cå- 
1210716 la capătul căreia cea mai bună dovadă 
că exiști e privirea celor din jur care te con- 
templă uimiti, ca şi cum ar fi martorii unei 
minuni. Necunoscuţi de care, de-a lungul 
acestui zbor interminabil, ai Ajuns să te simți 
legat dureros de strins. Chiar dacă n-ai price- 
put mare lucru din ceea ce ţi s-a intimplat şi 
uimirea ta se rezumă la „Uite. dom'le, c-am 
scâpat!” Chiar dacă îți indrepţi nodul la cra- 
vată şi-ţi spui „S-a întimplat!”, după o aseme- 
nea experiență simţi cà nu-ţi mai poţi vedea 
de drum de unul singur. Chiar daca acasa nu 
te aşteaptă nimeni 


îşi face de cap 


meşte_un scenariu diabolic pornind de la 
premisele cele mai simple cu putință Asigu- 
rarea contra accidentelor de zbpr, un ins bol- 
nav de nervi. dar cu idei şi un avion care nu 
se lasă urnit de pe pista de aterizare. Meca 
nismul accidentului funcționează atit de bine 
încît omul pe care nimic nu-l poate lua prin 
surprindere (Burt Lancaster), devine nervos 
apoi neliniștit și, in cele din urma, incepe 8 
se agite prins de două ori în cursă de nepre- 
văzut. „Ghepardul aeroportului”. cum spune 
cineva. la „Favorit“, n-are prea multă peliculă 
la dispoziţie, işi construiește personajul doar 
din cele cîteva prim-planuri pe care i le ofera 


Cristian TEODORESCU 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr. 1, București 41017 
Exemplarul 8 lei 

س 
„Cititorii din străinatate se pot abona prin‏ 
„Romprestilatelia” — sectorul export-im-‏ 
pont presă P.O. Box 12-201., telex 10376‏ 
mea Bucureşti — Calea Griviței nr‏ 


Carmen Galin şi 516120 ۰ 
nu mai au nevoie de nici 
o recomandare 


Foto: Victor STROE 


cinema 


Nr. 8 (295) Anul XXV 


Prezentarea artistica şi prezentarea graficà 
ioana Statie 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


Ecaterina Oproiu 


https://biblioteca-digitala.ro 


Boge 


în linia intii 
Ruxandra Bucescu 
şi Mircea 


lan Stanoevici 


A... nevoie, neapãrata nevoie (Je 
acest Costinești, nu atit sau nu numai pent u 
că el inseamnă mica-marea noastră compar. 
ție valorică. Valorile” sint, de atitea ori, su- 
biective sau supuse... brizelor sau cernute 
doar în timp... Avem insă nevoie de acest 
Costineşti pentru că ne este ferm necesara 

aceea constructivă, cea dintre 
idei şi crezuri artistice, dintre stiluri şi ma- 
niere de lucru, dintre cum vede și cum 1016 
lege, cum exprimă fiecare dintre noi aceeași 
realitate ai cărei observatori și 2012011 ۰ 
Avem deci nevoie de Costinești nu pentru câ 
el inseamnă premii şi premianţi, ci pentru ca 
avem nevoie de şi de starea de 
spirit atit de stimulatoare proprie competiţiei. 

Avem nevoie de acest ti nu numai 
sau nu neapărat pentru că el inseamnă bi- 
lanț, adică trecerea in revistă a celor mai re- 
prezentative producţii ale unui an. Ci pentru 
că avem nevoie de privirea giobală asupra lui 
„unde ne aflăm“, de judecata de sinteză asu- 
pra lui „ce sintem“, de revenirea asupra intre- 
bării fundamentale (ce, ca orice intrebare 
fundamentală, riscă să fie prima uitată) „in- 
cotro ne indreptâăm şi ce ne ۰ 

Avem nevoie de acest Costineşti nu numai 
Bou. căi, ی ممشچ رسد رن ود‎ 
ای‎ adună într-un loc „tot ce mişcă — 

pecie, încrengătură — în lumea filmului Pa: 
tă Deci nu numai pentru câ aflam şi noi, 
fiecare, cu acest prilej, cit de sau 
divergente, novatoare sau îmbăâtrinite sint 
căutările din curtea vecinului (a lungului sau 
a scurtului metraj, a documentarului sau a 
animației, din ograda cineaștilor IATC-iști 
sau din cea a cineaștilor amatori). Aveam ne- 
voie de acest Costinești pentru că avem ne- 
voie să vedem — și numai așa, prin viziona- 
rea grupată a tuturor acestor producţii putem 
alla — ce este românesc, specific românesc 
in flimul românesc. Avem nevoie sà aflam 


constantă a 
lora 


galei 
Vasilescu 


(Sergiu Nicolaescu Şi 


Răzvan Manuela ۲ 


Rusu 


lonescu, 


Cea mai spectaculoasă 
dovadă 
că 

publicul românesc 
iubește 

filmul românesc. 

Ce decurge 

de aic 


daca a aparut „ceva”-ul specific. sintetic şi 
unitar ce ne defineşte in mod real esonțele. 
„ce'-ul inconfundabil ce povestește. cu ade- 
۷۵۲۵۸, despre ceea ce avem particular sau 
unic. Pentru că avem nevoie să ۶۵5 
dacă filmul nostru ne prezintă lumii, într-ade- 
văr, prin ceea ce avem mai delinitoriu și dacă 
el ştie să vadă. să simta etnicitatea profundă 
topită cu modestie in simplitatea existenţei, 
dar ferm existentă. Şi avem nevoie de acest 
Costineşti pentru că numai aici, între noi, la 
noi, mai mult decit oriunde aiurea, putem 
afla, pentru noi, cît de protunzi şi implicaţi și 
sinceri cu noi înșine ştim să fim, reuşim să 
fim pe ecran. 

Avem nevoie de acest Costineşti nu numai 
pentru cá avem nevoie — ei, da, este nevoie! 
— de „cadru organizatoric”, ci pentru că 
avem nevoie de prilej, de ocazie, de stare 
pentru schimb de idei. Pentru că este nevoie 
ca o dată pe an măcar să ne adunâm (sau să 
ne lăsâm adunaţi) toți, mulți-puţini, mai buni 
— mai răi, cîfi sintem, cum sintem, aceştia 
care sintem, câci avem nevoie să simțim că 
alcâtuim un tot, cà sintem o cinematografie. 

o cinematogralie are nevoie de tocul acela 
iic (şi metafizic) pentru gindire aplicată + 
metodică asupra filmului, de spațiul acela 
abiectual (şi spiritual) pentru nobila contami 
nare reciprocă cu gind şi idee artistică, de 
timpul acela, respiro-ul de viață. in care totu! 
sa fie sub semnul filmului și în care in mod 
programatic preocuparea nu prioritară, ci 
unică să fie filmul. 

Avem nevoie de acest Costineşti nu pentru 
că avem nevoie să consemnâm liniștiți „reali 
zatorii s-au întilnit cu spectatorii” (ce prăfuite 
sint vorbele, ce proaspăt ar putea fi intele 
sull). Adică nu de acţiuni bifate în care spec 
tatorii se prefac că nu ştiu ce vor ne reali 
zatorii, iar realizatorii conchid cu nitate 
că aud mari noutăţi și protunde یخرس‎ 
mulțumesc elegant prin zimbete și 2 
toare autografe. Avem nevoie de acea reală 
confruntare (o, cit de înfrigurat așteptată!) cu 
aplauzele sau cu amendările sau cu pârerile 
unei săli. Şi avem nevoie de infuzia de tine- 
refe a Costineştilor cu tot ce înseamnă idees 
de tinerețe, cu neiertarea şi francheţea ce i 
aste specifică, cu apetența pentru cultură, cu 
contaminanta aspirație spre nou şi inovaţie 
Avem nevoie de dialogul tineresc, adică 
vreau să spun, eminamente sincer, de la Cos 
tineşti, de nobila intoleranţă a celor ce n-au 
avut încă timpul să inveţe, „ințelepțindu-se” 
toleranța, pentru că avem nevoie să aflam 
cind ei tinerii, cu ale lor nu se recunosc în 
ceea ce noi spunem, despre ei. pe ecran 
Avem deopotrivă nevoie să simțim ca publi- 


Echipa celui mai 


popular 


film ۲87: Liceenii 


Tudor Petruţ, Mihai Coastantin, Oana Sibu, 


Stefan Bănică jr. și 


cul românesc iubește filmul romanesc — și 
ce altă dovadă mai copleșitoare decit ۰ 
teatrul gemind de speranţă și așteptare al lie 
cărei seri! — avem nevoie să simțim că reuşi 
tele noastre il bucură, că nereușitele noastre 
îl mihnesc. dar în acel sens — cu dragoste — 
în care propriul copil nu-ţi devine indiferent 
atunci cind a făcut o prostie. Ce stimulatoare 
senzație, dar cit de plină de răspunderi şi da- 
torii! 

Avem nevoie de acest Costinești nu neapă- 
rat pentru că el ar însemna festivități, ci pen- 
tru că avem nevoie de „festiv“ in sensul bun 
al cuvintului, acela de sărbătoare a filmului, 
sărbătoare de suflet, sărbătoarea întilnirii cu 
evenimentul artistic. Avem nevoie de (mo- 
desta noastră doză) de festiv spre a (ne) rea- 
minti, din cind în cind, nouă şi tuturor, că fil- 
mul este artă și că trebuie sã- privim, sai 
primim, să-l sârbâtorim ca artă. Şi avem ne- 
voie de acest Costineşti nu pentru că el 
poate insemna pentru unii prilej de cozerie 
intelectualist-solară, rendez-vous cinemato- 
grafic şi marin anual sau bon-ton sezo- 
nier-estival al lumii cineaste; ci pentru ca 
avem nevoie de starea pe care lestivul o pre- 
supune, starea aceea de efervescenţa spiritu- 
ala, starea aceea de vervă intelectuală ce se 
naşte acolo, crește acolo, dar nu moare 
acolo, ci ne urmăreşte un lung răstimp neles- 
tiv, 

Avem nevoie de acest Costinești tru câ 
el este efort şi lucrare; este . Efortul, 
lucrarea şi munca unei intregi cinematografii 
condensate în zece zile de efort, lucrare şi 
muncă acolo, în mereu îintineritul Costineşt 
Prin cele. 10 ediţii de efort, de lucru şi de 
muncă ale sale Gala fiimului cu maică 
pentru tineret de la și-a ciștigat 
dreptul la reală — și deja resimţită de toți ca 


atare anvergură națională. 
Ce este ateu O necesitate! 


Sabina POP 


oţiile avanpremierei 
Mariana Buruiană 


https://bibliotega-digitala.ro 


Dan Cocis 


Premiul pentru regie: Nicolae. Margineanu 
pentru regia filmului Pădureanca 
Premiul special al juriului filmului Figuranții 
scenariul şi regia Malvina Urșianu 
Premiul pentru scenariu: Francisc Munteanu 
pentru scenariul filmului Pădurea de fagi 
Premiul pentru popularitate filmului Liceenii 
- scenariul George Şovu, regia Nicolae Cor- 
Jos 
Premiul pentru imagine: Doru Mitran pentru 
imaginea filmului Pădureanca 
Premiul pentru scenografie: Marcel Bogos 
pentru scenografia la filmul Figuranţii 
Premiul pentru muzică de fim: Cornel Tà- 
ranu pentru muzica filmului Pădursanca 
Premiul pentru interpretarea feminină: Ma- 
riana Buruiană pentru rolul Leonora din fil- 
mul Figuranţii 
Premiul pentru interpretare masculină: ex ae- 
quo Şerban lonescu pentru rolul 901۴00 din 
fimul Pădureanca și Adrian Pintea pentru ro- 
lul iorgovan din filmul Pădureanca 
Premiul pentru debut: Cristina Nichituş-Mi- 
haîlescu -pentru filmul Pădurea de fagi 
Premiul pentru film documentar: ex aequo 
Sabina Pop pentru filmul 78 ani - Stop cadru 
şî Nicolae Cabel pentru filmul Sentimentul 
unu 
Premiul pentru filme realizate de studenţii de 
la LAT.C.: Sorin Botoşeneanu pentru filmul 
Visul şi Sorin Drăgoi pentru filmul La bunici 
Premiul pentru filme realizate de cineamatori: 
Emil Kovacs de la Cineciubul „ Experiment" al 
Casei municipale de cultură Făgăraș, județul 
Braşov şi Adrian Oţoiu de la Cineclubul Ca- 
sei de cultură a sindicatelor Baia Mare 
Menţiune pentru interpretare copilului Mihai 
8:25 pentru rolul Matei Oprişan din filmul 
0۸ în zori