Revista Cinema/1977 — 1989/022-CINEMA-anul-XXII-nr-1-1984

E T 
e rc PA 
Nigel Tiar 

ase Sia 


jj r meer 
i (A - BRE | i i e me LP 


Anul XXII (253) 


O 


întregului popor 


Omagiul fierbinte al 


Un poem omagial 


România-Ceaușescu-Pace 


„PS acestui film-omagiu al pămîntului românesc şı al oamenilor lui — film 
semnat de Pantelie Tuţuleasa — par la început feerice. Poeni de lumină strâjuite 
de cetini, munți falnici înfruntind cerul, izvoare „limpezi și răcoroase“, cascade re 
pezi, iezere, valurile neliniștite ale mării sau vegetaţia luxuriantă a Deltei, buciume 
ce-și prelungesc chemarea de dor peste milenii. „Pe un picior de plai, pe-o gura 
de rai“, preia o voce țărănească balada veșnică, în locul comentariului — o voce 
parcă fără început și sfirșit. 

Incîntarea descoperirii acestui mirific peisaj se însoțește cu puternica semnifica- 
ție sugerată. De aceea comentariul precizează informativ, cadrul descriptiv-liric al 
imaginii. Poezia unor imagini ţișnite din talentul unei echipe de operatori dirijată 
de ur regizor care nu și-a uitat prima vocaţie. O vocaţie certă a peisajului natural 
filmat în rimă fericită cu cel spiritual; popor devenit azi, printr-o extraordinară ră- 
sucire în istorie, exportator de inteligenţă tehnică și ştiinţifică. lată una din conclu- 
ziile sugerate de acest film-sinteză a patru decenii de istorie nouă. Peisaje pe care 
tu, locuitor al țării, le știi, le recunoști uneori din goana filmării: hidrocentrala de la 
Vidraru, da, ea e, dar cit de spectaculos se proiectează filmată așa din unghiul 
unde e plasat aparatul! O serpentină cotește brusc dezvăluind în toată monumen- 
talitatea lui masivul muntos: e Transfăgărășanul, surprins în cadru cu maximă ex- 
presivitate; filmat de sus, din elicopter, se întinde un covor mirific de lumini și fo- 
curi veșnice: trebuie să fie rafinăria de la Brazi, cu siguranţă. O cavalcadă de ima- 
gini spectaculoase, n-ai timp să le contempli, montaj-cascadă, lăsindu-ţi doar sen- 
zaţia generală, copleșitoare. O mie şi una de realizări ale muncii, hărniciei noastre, 
desprinse de pe un magnific tablou natural, şi o imagine simbol: cea a patriei. A 
României, așa cum se prezintă ea azi, dar și în anii clocotitori care au urmat Con- 
greso al IX-lea al Partidului, Congres care a ales în fruntea Partidului Comunist 

omân pe cel mai cutezător fiu al țării: tovarășul Nicolae Ceaușescu. 

„Avea atunci 47 de ani şi o energie pe care a pus-o toată, cu o rară dăruire de 
sine, în slujba ţării, a poporului. El ne-a chemat să făurim un nou destin României 
Să accelerăm ritmurile dezvoltării — cale sigură a progresului multilateral al patrie! 
noastre“. Imagini filmate în zilele istoricului Congres, în zilele însufleţirii care a cu 
prins țara întreagă. Imagini de muncă intensă, întărite de cuvintele comentariului 
„Aceasta înseamnă muncă, eforturi, abnegaţie — chiar și unele sacrificii. Dar po- 
porul român a răspuns prompt chemării președintelui Nicolae Ceaușescu deschi- 
zind atunci drumul celei mai remarcabile epoci a istoriei românești. Am construit 
în mai puţin de două decenii, cit într-un secol. Toate realizările noastre sint legate 
de personalitatea dinamică a președintelui țării. Ascultindu-l, ne vedem dezvăluite, 
prin glasul său, propriile noastre ginduri. Pentru că el ne reprezintă pe fiecare, nu 
numai ca șef al statului — ci total, în toată structura noastră umană”. 

Președintele în mijlocul muncitorilor, interesindu-se, discutind, primind flori — 
flori -ale bucuriei, recunoștinței, admiraţiei. Președintele pe ogoarele ţării, îndem- 
nind la o revoluţie în agricultură. Președintele Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena 
Ceaușescu printre copii — viitorul de aur al țării — și din nou flori, flori de bucu- 
rie, recunoștință, admiraţie. 

„Am construit, în mai puţin de două decenii, cit într-un secol...” 

Racursiuri puternice descoperă agregate complicate izvorite din inteligenţa și is- 
cusința tehnică românească, intens stimulată în acești ani. „Cursa contra cronome- 
tru a industriei românești: producția ei a crescut în anii dezvoltării socialiste de 
circa 50 de ori... Zoom-uri rapide îți apropie, într-o uriașă explozie a privirii. 
obiective industriale la care noi nu visam cindva... „Acolo unde altădată era un ate- 


lier s-a construit o uzinâ. Unde se făceau lacăte și lopeţi — fabricăm azi locomo- 
tive..." lată rotindu-se, roșii, uriași de oţel, într-un ritm puternic, ca ritmii înalţi ai 
dezvoltării noastre. Siluete-gigant apar proniate pe cer; pilonii de susținere ai plat 
formei de, foraj marin, la Tulcea, un imens H de oțel, semn al îndrăznelii orgoliului 
dar și echilibrului industrial al țării se înalță în acest univers tulburător de nou și 
totuşi devenit familiar nouă, din imaginile micului ecran. Privite aici, în transfocări 
ce acoperă ecranul cel mare, ele îți dau și mai acut senzația de monumentalitate 
industrial-modernă. „Avem nu numai o industrie înzecită ci şi aliniată, sub raport 
tehnologic, la exigenţele științei și tehnicii contemporane. lar arhitectul principal al 
acestei politici capabilă să asigure progresul întregii economii, libertatea și inde- 
pendența ţării este președintele Nicolae Ceaușescu“. 

Secvenţele filmate în laboratoare modern utilate, cu aparatură de înaltă precizie, 
vorbesc despre condiţiile excelente de care se bucură azi cercetarea științifică și 
tehnologică în țara noastră. In imagine apare tovarășa academician doctor inginer 
Elena Ceaușescu, sub a cărei directă îndrumare, activitate de zi cu zi, cercetarea 
ştiinţifică și tehnologică din România promovează cele mai noi cuceriri ale revolu- 
tiei tehnico-științifice contemporane. Aparatul o însoțește în activitatea concretă pe 
tovarășa Elena Ceaușescu, în dialog permanent cu oameni de știință ai țării și cu 
oaspeți străini de renume, interesați îndeaproape de rezultatele cercetărilor noas- 
tre. Sint imagini-omagiu pe care filmul le aduce în aceste zile de ianuarie celei 
care, cu pasiune și dăruire, îşi pune energia în slujba celor mai nobile țeluri ale ști- 
inței românești. 

Un sugestiv montaj din cadre filmate cu ocazia grandioasei manifestări „Cintarea 
României" conturează puternic această inspirată iniţiativă a președintelui Nicolae 
Ceaușescu, stimulind talentele și energiile creatoare ale întregii ţări. 

Și ca o culminare a întregii activități constructive a poporului român, a politicii 
sale consecvente de pace și colaborare cu ţările lumii — filmul cuprinde secvențe 
din vizitele pe care tovarășul Nicolae Ceauşescu și Elena Ceaușescu le-au între 
prins în mai multe ţări, aducind lumii mesajul, dorința de pace şi prietenie a popor- 
ului nostru. lată harta marcind relaţiile diplomatice cu 137 de ţări, relaţiile comer- 
ciale cu 150 de state Imaginea tractoarelor românești pâtrunzind în cele mai înde- 
partate colţuri ale lumi, a motoarelor de tip Diesel strabatind meridianele, a insta- 
lațiilor petroliere moderne amplasate pe alte continente. 

Iniţiative, propuneri de înţelegere ṣi rezolvare a litigiilor internaționale pe cale 
pașnică. Președintele nostru la tribuna ONU, formulind înțelepte propuneri pentru 
încetarea cursei înarmărilor. „Omenirea a ajuns într-un stadiu cînd nivelul înarmă- 
rilor pune în pericol însăși existența societății omenești...“ Și pentru contribuţia ac- 
tivă a președintelui Nicolae Ceaușescu la soluționarea problemelor complexe ale 
lumii actuale, la cauza prieteniei și păcii, laurii recunoașterii internaţionale. Preșe 
dintele primind medalia de aur a păcii și titlul de „Om al păcii“, ca și alte înalt: 
distincţii pentru meritele sale în slujba umanității. Felicitări cordiale adresate de ṣe 
fii misiunilor diplomatice în România, telegrame de pretutindeni și din nou flo- 


n-fori de la un popor întreg ce-și sărbătorește conducătorul. Un om între oameni 
un om printre oameni. Acordurile „Odei bucuriei” însoțesc imaginile. Apoi. în fi- 
nal, inspirată partitura muzicala a iui Tiberiu Olah revărsată în ampla melodie a 


unei țări cu tot ce are ea mai bun şi generos, mai semet și harnic, mai înțelept și 
mai armonios. sugerat de acest inspirat film-Omagiu 

Omagiul unei țări întregi pentru cei mai iubiți fii ai sai. 
„Cinema“ 


https://biblioteca-digitala.ro 


„Fie 
ca anul 1984 
să marcheze 
progrese importante 
în eforturile popoarelor 
pentru oprirea 
cursei înarmărilor, 
pentru înlăturarea 
rachetelor 
și a oricăror 
arme nucleare 
din Europa, 
pentru triumful 
politicii 
de destindere  . 
şi colaborare, 
de securitate 
şi pace!“ 
- Nicolae 
„. CEAUŞESCU 


% 


M 


Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, 
= -Secretar general . a 


al Partidului Comunist Român, a- 


A preşedintele 
Republicii Socialiste România 


Mult stimate şi iubite tovarăşe 
NICOLAE CEAUŞESCU, 


„Cu prilejul zilei dumneavoastră de naștere, membrii Asociaţiei cineaști- 
lor din Republica Socialistă România — regizori, scenariști, scenografi, - 
„actori, operatori de imagine, critici, compozitori, cadre de prod os m d 

tehnicieni — vă urează din inimă un călduros LA MULŢI ANI, 

LUNGA ȘI SĂNĂTATE, ACEEAȘI EXEMPLARĂ PUTERE DE MUNCA 
PENTRU BINELE ȘI FERICIREA POPORULUI NOSTRU. ai 

Este un moment sărbătoresc “pentru - toată suflarea românească și ne i 
mindrim să avem în fruntea ţării un Om de valoarea dumneavoastră, pro- 
eminentă personalitate a lumii contemporane. Această aniversare prileju- d 
e a breslei cineaștilor, precum și tuturor cetățenilor scumpei noastre pa- 

sentimente de neasemuită bucurie și de înălțătoare satisfacţii pentru 
tot ceea ce a insemnat propășirea României Socialiste, a omului, în anii 4 
care au trecut de cind poporul român v-a încredințat conducerea țării. 
„_ Intilnirile pe care le-aţi avut în ultimii ani cu creatorii din domeniul cine- 
n matografiei, prețioasele orientări date de dumneavoastră pentru erai > 
artei pe care o slujim, la nivelul marilor exigențe' im de masele la 
de oameni ai muncii camtijule pentru noi adevărate borne că puzitoece în 
„activitatea de zi cu zi. Putem afirma că tocmai in această perioadă 
afia Paoi devenit cu adevărat cea mai populară dintre arte, E 


stimul 
niciodată sel di ere 
E rana au e ep i ne 
a, a "Tiimului rom esc, c 


nate i e aga Bra Ce E A 
ta cu TeS im generos masa m see e 
= ranefigureLe „artistic prin inter- 
contra işti € eledin iat EIE va uram oinin wi 
d ină Ta te, 


regun AN popo zi 
b pa 


UES. Ns a TES „DIN REF see so ocana C ROMÂNIA. 


EI TAEAE TOR 


https://biblioteca-digitala.ro 


rabila pentru o viață de om... 

In nopți de căutări prin arhive cinemato- 
grafice, pentru a oglindi pe ecran pe nedes- 
parțita tovarâşă de muncă și idealuri a soțului 
Ei, la realizara filmului-poem Al patriei erou 
intre eroi dedicat președintelui României, to- 
varășul Nicolae Ceaușescu, am fost impresio- 
nat de multitudinea imaginilor în care tovară- 
sa Elena Ceaușescu, frunte luminată de nim- 
bul istoriei, îmbrățișează copiii, admiră florile, 
zimbește oamenilor. 

In letopiseţii acestui neam ce și-a risipit 
eroii, ca munţii șuvoaiele de apă proaspătă 
prin văi şi prin cimpie, cea dintii aniversată a 
anului răspindește bunătate și indemn, încre- 
dere și voință pentru toate zilele inscrise În 
calendar. 

De cite ori n-o vedem aplecată asupra mi- 

roscopului, de cite ori n-o bănuim întirziind 
pina după miezul nopţii, reflectind asupra 
taptelor de peste zi indemnindu-ne să fim la 
tel, să-i semânăm Întru gindire și acţiune, în- 
Wu sinceritate şi pasiune revoluționară, întru 
tenacitate şi stăpinire de sine, întru poezie și 
zbor spre ideal... 

li uram acum, cu dragoste și respect muţi 
ani fericiţi, alături de cel mai iubit fiu al po- 
porului, în demnitatea ei de mamă, soție, sa- 
vant de renume mondial și om politic de 
frunte al zilelor noastre. 


Pompiliu GÎLMEANU 


Exemplu strălucit 


de dăruire 
și devotament 


P imee zile ale acestui an 1984 au 
stat sub semnul zilei aniversare a tovarășei 
academician doctor inginer Elena 
Ceauşescu, om politic remarcabil, savant de 


Omagiu tovarășei Elena Ceauşescu, 
eminent om politic 
și savant de reputaţie mondială 


Modelul 
unui revoluționar, 


modelul 
unui savant 


în slujba păcii 


u deosebire în secolul nostru, literatura 
și arta și-au asumat cu mai multă pregnanța, 
mai declarat, filozofia — meditaţia asupra 
omului, a destinului uman din perspectivă fi 
lozofică. O celebră operă — „Condiţia 
umană” — constituie în acest sens unul din 
exemplele edificatoare, eroul fiind confruntat 
în mod acut cu interogaţii esenţiale asupra 
rosturilor existenţei, asupra opțiunilor politice 
și etice. A trăi pur şi simplu fără condiționa 
rea trăirii legată de existența unui ideal — 
pare a nu mai fi posibil într-o societate evolu- 
ată. De aici și noile și răscolitoarele implicații 
privitoare la condiţia eroului. În genere, îmi 
pare că în zilele noastre eroul de prim-plan 
eroul reprezentativ, nu poate fi gindit decit 
cu condiţia confruntării lui cu lupta drama- 
tică a asumării unui ideal social, civic, a ra- 
portării sale la colectivitate și a angajării slu- 
jirii sale în numele aspirațiilor fundamentale 
ale acesteia. Din această perspectivă, cu atit 
mai mult devin semnificative personajele care 
aderă lucid, organic, la o ideologie și la idea- 
luri revoluționare. Sint numeroase exemplele 
de eroi de roman, de piese de teatru, de film 
care prin opțiunile lor politice poartă nobilul 
nume de revoluționari comuniști. Creaţia 
noastră artistică încorporează din acest 
punct de vedere o seamă de personaje me- 

“morabile și este firesc să fie așa, pentru cå 
însăşi evoluția social-istorică demonstreaza 
că revoluționarii comuniști reprezintă, în fapt 
oameni animați de idealurile cele mai lumi- 
noase și cutezătoare, capabili să gindească, 
anticipind, transformări radicale ale societății 
umane, edificarea unor noi raporturi interu- 
mane, să situeze omul în centrul interesului 
social și să-i confere condiţii pentru a accede 
la demnitatea supremă. Comuniștii au fost și 
sint mari spirite revoluționare, în-stare să se 


4 


dăruiască fără rezerve unei cauze imbrăţișate 
lucid şi definitiv, punind mereu mai presus 
cauza celor muțţi, decit propria viață. Aseme- 
nea eroi născuţi în viltoarea luptelor, în anii 
de încleștări sociale, în anii bătăliilor pentru 
eliminarea inechităţilor flagrante din societa- 
tea trecutului, vor vitaliza și vor da vigoare 
creaţiei artistice. Un asemenea destin repre 
zentativ pentru forța transformatoare a ideilor 
comuniste devenite condiţie de viață poate fi 
identificat în biografia tovarășei academician 
doctor inginer Elena Ceaușescu. Incerc să-mi 
imaginez cum va fi arâtat acea sărbătoare de 
1 Mai 1939, din Parcul Veseliei, despre care 
s-au păstrat mărturii în arhivele poliţiei, măr- 
turii reținind printre participanţii de seamă 
comuniști activi și numele tinerei revoluțio- 
nare Elena Petrescu. Tinăra nu s-a sfiit să 
ceară cu curaj eliberarea tovarășilor internaţi. 
să se facă purtătorul de cuvint al gindurilor și 
solidarității muncitorești. Era atunci o simpla 
muncitoare. Descoperea, în anii tineri, sensu- 
rile luptei revoluționare și se dăruia acesteia. 
în pofida marilor primejdii și ameninţări cu 
temniţele, teroarea și chiar moartea. Şi cit de 
rascolitor poate să fie pentru un asemenea 
destin momentul victoriei, al afirmării idealu- 
lui asumat, cit de înălțătoare pot fi faptele 
prin care o idee se transformă în realitate 
palpabilă, visele hrănite altădată cu prețul 


„lertfei devenind operă concretă. 


Pe acest drum al revoluțiilor, al devenirilor 
impresionante, aflindu-se mereu în consens 
cu cerințele progresului social, tinăra comu- 
nistă din anii împotrivirii antifasciste s-a de 
săvirșit pe sine ca om, ca militant revoluțio- 
nar, s-a angajat într-un asiduu efort de pre- 
gătire politică dar și profesională — traver- 
sind ca o adevărată conștiință militantă, cu o 
voință și o capacitate de muncă impresio- 
nante, prin studiu şi creaţie, drumul la omul 
de ştiinţă, savant ale cărui cercetări, ale cărui 
contribuţii originale i-au adus o largă recu- 
noaștere și prețuire internațională. Se poate 
afirma cu mindrie, cu prețuire că prin exem- 
plara sa dăruire față de cauza socialismului, 
dublată de conștiința că datoria unui comu- 
nist este să se ridice mereu la înălțimea exi- 
genţelor societăţii pe care o edifică poporul 
condus de partid, viața tovarăşei Elena 
Ceaușescu este înalt reprezentativă pemru 
modelul comunistului adevărat. Ne sint tutu- 
ror cunoscute activitatea sa neobosită, com- 
petentă, în exercitarea marilor răspunderi ca- 
re-i revin în conducerea partidului, a unor 
sectoare deosebit de importante ale vieţii ști- 
ințifice şi culturale, perseverenţa și prestigiul 
care se îngemănează cu iniţiativele destinate 


salvgardării păcii, desfășurate sub egida Cc 
mitetului Naţional Român „Oamenii de știința 
;i Pacea“, prezența statornică lingă cel ce 
este cirmaciul încercat şi cutezâtor al desti- 
nelor româneşti, tovarâşul Nicolae 
Ceaușescu — pe care-l însoțește mereu în 
cadrul multiplului său dialog cu ţara, în ma- 
rile sale demersuri de pace și colaborare pe 
meridianele planetei. 

Literatura — arta în general — năzuiesc să 
cuprindă în spaţiul lor de eternitate oameni și 
destine reprezentative pentru condiţia 
umană, modele de viaţă traită demn, în nu- 
mele unor idealuri cu adevărat luminoase, 
inălțătoare. 

O asemenea viaţă, o biografie de veritabil 
revoluţionar comunist, un exemplu de slujire 
a patriei ne propune tuturor destinul uman, 
politic, al tovarășei Elena Ceaușescu, câreia 
ii adresăm la momentul sărbătoresc al vieții 
sale, cu înaltă cinstire, urarea strămoșească 


te la mulţi ani fericiţi! 
Mariana CERCEL 


În slujba binelui 


celor mulți 


imic mai frumos decit să adre- 
sezi oamenilor, în clipa aniversară, cuvintele 
pe care le merită. lar cînd cel aniversat este 
un Om între oamenii de frunte ai ţării tale. 
cuvintele nu trebuie câutate, ele vin din su- 
flet, ca gindul curat să elogieze o mamă, o 
revoluționară care și-a pus viaţa în slujba bi- 
nelui celor mulţi. O savantă care vrea progre- 
sul pașnic al științei, fericirea ţării sale și a 
lumii întregi. Căci cea aniversată la început 
de fiecare an, cind zăpada acoperă cu albul 
ei imaculat cimpia și muntele, este o floare 
de ianuarie, răsărită din glia acestui pâmint, 
hărăzită să fie prima femeie a ţării, să fie so- 
ţia Omului din fruntea țării, exemplu de 
muncă și dăruire, de activitate revoluționară 
pusă în slujba poporului. 

Această floare de ianuarie a României, 
Elena Ceaușescu, stăpinește spațiul omeniei 
comuniste și-și durează existența prin cetă- 
tile ştiinţei. Nici că se putea expresie mai du- 


https://biblioteca-digitala.ro 


renume mondial, spirit revoluționar fierbinte. 

Este un moment de profundă emoție, in 
care toată suflarea românească — muncitori, 
țărani, intelectuali — într-un singur glas, își 
aduce mărturia recunoștinţei, admiraţiei, iubi- 
rii nesfirșite pentru tovarâșa Elena 
Ceaușescu, femeia care întruchipează astăzi 
nobilele virtuţi ale poporului nostru, simbolul 
femeii române, luptătoare pentru o viață mai 
bună, mai dreaptă, mai luminoasă, aș spune 
o viața adevarată, o viaţă închinată idealurilor 
poporului nostru. 


Activitatea de înaltă competență și pa- 
trunsa de un puternic patriotism și spirit re- 
voluționar a tovarășei Elena Ceaușescu este 
închinată dezvoltării ştiinţei, culturii și învăţă- 
mintului din țara noastră, garanția optimei 
dezvoltări, a continuei perfedionări spre a 
răspunde cit mai prompt și adecvat necesită- 
ților construcției societăţii socialiste multila- 
teral dezvoltată din țara noastră, hotăririlor 
Congresului al XII-lea și ale Conferinţei Na 
tionale ale partidului. 


Privesc spre această pilduitoare viaţa și eu 
ca și toți oamenii din țara noastră spre a pu- 
tea să-mi fortific eu insămi — pe masura po- 
sibilităților mele, la locul meu de muncă, 
adică pe tărimul artei — spiritul creator și as- 
piraţia de cetățean, de artist cetățean, speci- 
fică astăzi, la noi, artistului legat prin toate fi- 
brele sale de poporul în care s-a născut, de 
societatea și partidul care îl educă clipă de 
clipă oferindu-i astfel terenul cel mai ferti! 
pentru propria sa dezvoltare, ca și pentru im 
plinirea țelului suprem al existenței sale slu- 
jirea idealurilor poporului nostru. 


In aceasta strădanie de împlinire a cons ti- 
inței artistului cetățean, ca și a tuturor oame 
nilor de pe pămîntul ţării noastre, exemplul 
de viață, de muncă, de luptă dat de tovarășa 
Elena Ceaușescu, capacitatea sa de înaltă as- 
piraţie; constituie o sursă nobilă, generoasă, 
impetuoasă de inspiraţie şi însufiețire. 

Cuvintul nu poate exprima întotdeauna 
adincimea unui sentiment, dar sinceritatea 
care îl invăluie și îl înaripează îl poate purta 
ca mesager al dragostei noastre, a tuturor — 
fie că sintem muncitori, țărani ori intelectuali 
— spre tovarăşa academician doctor inginer 
Elena Ceaușescu, care alături de tovarășul 
Nicolae Ceaușescu, președintele ţării şi se- 
cretarul general al partidului nostru,sint che- 
zâșia vigii noastre fericite! 


Adela MĂRCULESCU 


Cineaștii îl omagiază pe 
Președintele ţării răspunzind 
îndemnurilor sale înflăcărate 


Eroul-model, 
un om 
în permanentă 


evoluție 


A. convingerea că volumul de scrieri 
espre artă al tovarășului Nicolae Ceaușescu 
va rămine un document fundamental pentru 
arta noastră, pentru evoluţia ei. 

Președintele ţării iubește cinematografia 
națională și dorește s-o vadă mai bună. Pe 
noi cineaștii, gindurile tovarăşului Nicolae 
Ceaușescu despre film ne-au călăuzit întot- 
deauna. Ceea ce atrage în primul rînd atenția 
sint profunzimea ideilor și consecințele lor, 
fermitatea cu care sint exprimate, care nu 
lasă loc nici unui echivoc. Ni se cere, printre 
altele, şă creăm modele de eroi, esența omu- 
lui nou al zilelor noastre, ce evoluează o data 
cu transformarea ţării. Evident, deci, nu e 
vorba de un erou imuabil, pentru că numai 
un om superior își poate pretinde permanent 
schimbarea și nu se consideră niciodată 
într-un stadiu pe deplin împlinit, nemișcat în 
evoluția lui. Pentru a descoperi acest om nou 
al zilelor noastre, secretarul genera! al parti- 
dului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, ne spune 
că nu e nevoie decit să privim cu atenție în 
jurul nostru, să cunoaștem bine viața semeni- 
lor noștri. Deslușind frumusețea din realitatea 
noastră, nu trebuie decit să descoperim ade- 
vărul acestei realităţi, a cărei dominantă este, 
de asemenea, continua perfecționare; cu alte 
cuvinte, trebuie căutat frumosul în adevăr și 
nu să încropim adevăruri aparente, dintr-o 
reahtate edulcorată, iluzorie. Adversar al idi- 
lismului în artă, pe care-l supune unei critici 
drepte şi severe, tovarășul Nicolae Ceaușescu 
ne îndrumă spre o observare atentă, nu- 
anțata a societății noastre, a mutaţiilor și 
conflictelor ce le conţine, a dificultăţilor care 
nu ne ocolesc nici pe noi. Potrivnic negativis- 
mului (de fapt, altă latură a schematismului 
tezist), președintele țării ne cheamă să ple 
dām pentru autenticitatea caracterelor, pen- 
tru claritatea mesajului, îmbunătăţind perma- 
nent conţinutul filmelor noastre. Arta noastră 
trebuie să sprijine formarea omului nou, ară- 
tind chipul eroului înaintat, prefacerile ce le 
presupune acesta în lupta cu propriile-i slăbi- 
ciuni. Conflictele din viaţă, obligatorii și pen- 
tru arta noastră ce e menită să fie realista. 
sint stimulative și martore ale transformărilor 

Spiritul revoluționar rămine coloana verte- 
brală a demonstrației politico-estetice reali- 
zată de tovarășul Nicolae Ceaușescu. Spiritul 
revoluționar pretinde neliniște, nemulțumire 
cu propria-ți creație, o nevoie permanentă de 
autodepășire. Numai un revoluționar adevărat 
se poate modifica, răminind consecvent cu 
propriile-i credinţe și idei. 

O modificare calitativă se așteaptă, in 
esenţă și din partea artei noastre cinemato 
grafice. Un spirit revoluționar adînc, care sā 
determine o creștere calitativă continuă și 
care să mențină consecvența unui ideal so- 
cial comunist. ` 


Andrei BLAIER 


Ca un nobil omagiu adus tovarăşului Nicolae Ceaușescu 
cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, volumul editat de 
Editura politică în prestigioasa colecție „Din gindirea so- 
cial-politică a președintelui României, tovarășul Nicolae 

escu“ reunește sub titlul „Artă 
cuvîntări rostite de secretarul general al partidului la numeroa- 
sele întilniri cu oamenii de artă şi cultura din țara noastra 
Fundamentale pentru înţelegerea rolului militant educativ al 
filmului românesc, înfilnirile de lucru ale președintelui cu 
creatorii și tehnicienii din domeniul cinematografiei repre- 
zintă îndrumări şi Orientări de cea mai stringentă actualitate. 
Revenind cu nesecat interes la prețioasele idei cuprinse în 

- aceste cuvintări și articole, cineaștii noștri le analizează 
temeinic și le înscriu ca un măreț program orientativ și de lu- 

cru pentru întreaga lor activitate. 


i literatură“ articole și 


Vom fi 

mereu prezenți 

la marea epopee 
a istoriei 

de ieri și de azi 

a ţării noastre 


E.. un semn de înaltă civilizație 
atunci cînd un popor își cinstește înaintașii, 
cind preia și integrează în spiritualitatea și 
cultura contemporană tot ceea ce a realizat 
mai valoros geniul creator al moşilor și strā- 
moşilor lui. k 

Tot atit de înălțător este și faptul că aleşii 
națiunii care conduc destinele acestui på- 
mint, acordă o atenţie deosebită slujitorilor 
artei şi culturii noastre socialiste. 

O mărturie în acest sens este și recentul 
volum din opera tovarăşului Nicolae 
Ceaușescu, intitulat Artă și literatură, apărut 
în Editura politică. Mi-au reținut atenția în 
mod deosebit capitolele care vorbesc despre 
„Caracterul realist și umanist al artei și litera- 
turii", „Rolul literaturii și artei în formarea 
spiritului revoluționar, militant”, „Evocarea 
marilor evenimente -din trecut — sursă de 
educaţie patriotică, revoluționară și estetică” 
„Diversitatea stilurilor și manierelor artistice 
de exprimare — expresie a libertății de crea- 
ție și a promovării valorilor autentice“, „Cu- 
noaşterea profundă a noilor realități sociale 
— sursă inepuizabilă de inspirație" „Confrun- 
tari de idei pe plan mondial în domeniul lite 
raturii și artei”. Toate celelate capitole și pa 
ragrafe sint de o importanţă majoră în viața 
noastră cultural-artistică, dar m-am oprit în 
primul rind asupra celor enunțate mai sus, fi- 
indcă în ele sînt cuprinse ideile fundamentale 
cu care m-am confruntat în creaţia mea 
Multe din aceste idei cuprinse în volumul de 
faţă constituie o constantă în preocupările 
secretarului general al partidului nostru, ex 
primate direct, în repetatele consfăturiri de 
lucru purtate în decursul ultimelor două de- 
cenii cu oamenii de artă și cultură din țara 
noastră. 

Discutam, nu demult, cu clțiva cineașt: 
străini care ne-au vizitat țara, și care vorbeau 
cu stimă — chiar cu invidie nedisimulată, 
despre faptul că noi, cineaștii români, putem 
fi fericiţi pentru politica culturală a țării noas- 
tre. Și se refereau, printre altele, la posibilita- 
tea de a realiza o serie de filme evocind mo 
mente fundamentale ale istoriei noastre. 

Și. într-adevăr, putem afirma cu mindrie cà 
în anii construcţiei socialiste am izbutit sa 
realizăm o adevărată epopee a poporului ro- 
mân, pe peliculă, epopee străbătută de nāzu- 
ințele supreme ale poporului nostru care sînt 
dragostea lui de glie, de neatirnare, de unire, 


(Continuare in pag. 6) 


Artă 
Si 
literatură 


EDITURA POLITICĂ i 


„Să ridicăm la un nivel superior gîndirea şi crea- 
ţia ştiinţifică, învățămîntul, cultura şi arta, asigu- 
rînd fiecărui om al muncii un orizont tot mai larg 
de cunoaştere şi pregătire profesională, tehnică, şti- 
inţifică şi culturală! Să intensificăm activitatea po- 
litico-educativă pentru formarea unui om nou, cu o 
conştiinţă morală înaintată, să promovăm ferm, în 
toate domeniile, principiile eticii şi echităţii socia- 
“liste, ale umanismului revoluţionar!“ 


Nicolae CEAUȘESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


"n 


Cineaștii îl omagiază 


pe Președintele ţării răspunzînd 
îndemnurilor sale înflăcărate 


(Urmare din pag. 5) 
pentru dreptate socială și pentru apărarea 
moșiei strâbune. 

Nu evoc titluri și realizatori, filmele noas- 
tre devenind parte integrantă a culturii şi spi- 
ritualității noastre socialiste. Mă gindesc toto- 
dată — sperind că ele se vor remedia în anii 
ce vin — şi la o serie de absenţe din aceasta 
epopee, la momente de seamă ca: Marea 
Unire de la 1 decembire 1918, Unirea din 

1859, momentul Mircea cel Bătrin, memoran- 
diștii, sacrițiciile și eroismul poporului nostru 
în primul război mondial, constituirea primu- 
lui partid al clasei muncitoare etc. 

Tot în această categorie a filmelor de inspi- 
rație istorică intră și evocarea unor mari per- 
sonalităţi ale spiritualităţii românești, înce- 
pînd cu cronicarii și culminind cu Luceafărul 
poeziei noastre; apoi savanți de renume mon- 
dial ca Gheorghe Marinescu și Henri 
Coandă, deschizători de drumuri în arta 
mondiali ca: Brâncuşi și Enescu, sau mari 

i populari ca Barbu Lăutaru şi Maria 
Pee. Şi nu în ultimul rînd, trebuie să ne 
gindim la făurarii anonimi de istorie, noțiune 
care cuprinde întregul nostru popor, din cele 
mai vechi timpuri și pină astăzi. Mă bucur 
descoperind în planurile de perspectivă ale 
Cnota aere noastre, că filmele de ins 
rație ist ocupă un loc important, cuprin- 
zind chiar mai multe teme decit cele visate 
de mine. 

Poporul nostru a creat și a impus filmul de 
inspiraţie istorică, răstringere a sentimentelor 
sale cele mai adinci; el a îmbrățișat cu căl- 
dură aceste filme, iar participarea lui la vizio- 
narea acestor spectacole de inspiraţie isto- 
rică se situează pe primele locuri din lume, 
raportind la numărul populaţiei. 

aici marea noastră răspundere, a ci- 
neaștilor, de a-i restitui istoria,așa cum am 
căpătat libertatea și demnitatea ve a o face în 
ultimele două decenii: adevărat, bazată pe 
documente istorice de netăgăduit. Acesta 
este și motivul pentru care eu consider ca 
virtutea supremă a unui film istoric este 
aceea de a fi un act de cultură, profund ştiin» 
tific. Pe acest făgaș să inscriem virtutea 
noastră artistică, virtute care trebuie sa 
emane din adinca noastră dragoste de țară. 
Abordind o temă istorică, avind vocaţia isto- 
riei, trebuie să devenim noi înşine pasionaţi 
cercetători istorici. Dar, spre deosebire de 
cercetătorii care studiază literă cu literă isto- 
ria, noi să o reconstituim, să îi dăm o a doua 
existență, emoțional-știinţilică. 

Şi nu există bucurie mai. mare pentru noi 
ca în momente importante, cind evocăm un 
eveniment fundamental, să avem cinstea ca 
un film de-al nostru să fie proiectat ca un 
omagiu. 

Am trăit asemnea clipe fiind prezent cu mai 
multe din filmele mele la spectacole de an- 
vergură: Centenarul Independenței noastre; 
2050 de ani de la fâurirea primulu stat dac 
centralizat și independent; sau la momente 
politice fundamentale cum au fost aniversă- 
rile sau congresele partidului nostru, cind au 
fost proiectate și filmele Facerea lumii ori 
Clipa, sau cind au fost evocate momentul 
Cantemir și centenarul Ciprian Porumbescu 
Mi-a făcut o deosebită cinste participarea 
mea, din tot sufletul, la realizarea unor spec- 
tacole teatral-cinematografice, transmise in 
direct pe micul ecran, cum au fost „A XXXV-a 
aniversare a primelor șantiere naţionale“ sau 
spectacolul omagial „1 Decembrie”. 

Ideile cuprinse în volumul „Artă și litera- 
tură” constituie pentru noi- toți premisele 
unor dezbateri protunde ce urmează a fi pur- 
tate se toţi slujitorii artei şi culturii din ţara 
noastră. 


Gheorghe VITANIDIS 


Răspunderea 
unei nobile 


O... parcurge documentele 
programatice care câlăuzesc destinele cultu- 
rii şi artei în țara noastră iși dă seama cit de 
înaltă este menirea pe care secretarul general 
al panicula o atribuie artei teatrale și cine- 
matografice în educarea socialistă a maselor, 

- în formarea omului nou, constructor al socie- 
tāții eliberate de exploatare. Nouă, actorilor. 


6 


tovarășul Nicolae Ceaușescu ne incredin- 
tează o misiune nobilă, misiunea cea mai de 
cinste care a revenit vreodată în istorie sluji- 
torilor Thaliei. În cuvintarea de la Mangalia, 
această misiune este formulată cu limpezime 
de cristal, în termeni care constituie pentru 
noi îndreptarul de bază al profesiei și al exis- 
tenţei noastre. Sintem chemaţi, nai, actorii, 
să întruchipăm modele de viață pentru toți 
oamenii și îndeosebi pentru tinăra generaţie, 
să încarnâm pe scenă și pe ecrane figurile 
acelor eroi în care iși găsesc expresie cele 
mai bune trăsături de caracter, cele mai fru- 
moase însușiri morale, idealurile și acţiunile 
exemplare ale comunistului. Și trebuie să 
spunem că, în elaborarea artistică a acestor 
eroi pe care trebuie să-i oferim publicului 
drept pildă de urmat, drept etalon al spiritului 
integru, al curățeniei sufleteşti, al luptei revo- 
luționare pentru adevăr și dreptate, avem în 
față cu toții modelul personalităţii și al vieţii 
tovarășului Nicolae Ceaușescu. 

Sarcinile trasate de conducătorul partidului 
reprezintă pentru noi nu numai o mare 
onoare, dar totodată o imensă responsabili- 
tate. Tovarășul Nicolae ne-a făcut 
să înțelegem că sintem slujitorii unei arte 
care — cu mijloace specifice — modelează 
conştiinţe. Avem, așadar, datoria de a crea 
cu o claritate ideologică fără cusur, astfel in- 
cit să ne aducem contribuția demnă la acea 
operă măreaţă, în înfăptuirea căreia este an- 
gajat întregul partid şi întregul r, și care 
se cheamă România socialistă înfloritoare. 
Sintem purtători ai idealurilor luminoase prin 
care secretarul general jalonează căile viito- 
rului naţiunii noastre. Trebuie nu numai să 
cunoaștem foarte bine aceste idei, dar să ne 
lăsăm pâtrunşi de ele, să ne contopim cu ele. 
Şi atunci imaginile pe care le vom transmite 
publicului vor purta, cu forță de convingere, 
pecetea acelei neintrecute creaţii spirituale a 
epocii noastre, pe care aș numi-o concepția 
de viață şi de umanitate Ceauşescu. 


Silviu STĂNCULESCU 


Un nou statut: 
o nouă 


demnitate 
a criticii de artă 


ocialismul a conferit un statut fără pre 
ent şi criticii literar-artistice. Noul rol 
noile atribuţii ale acesteia s-au conturat de la 
inceputurile revoluţiei proletare. Atunci s-a 
intărit ideea artei militante, care se voia mai 
mult dedt simplă autoexprimare a artistului, 
oglindire „neutră“ sau angajare vagă. Atunci 
a apărut, o dată cu teza partinităţii, misiunea 
creației comuniste de a interveni activ în or- 
dinea lumii, în transformarea ei revoluționară 
Anii ce-au urmat au întărit acest ideal. (Feno 
menul constituie corolarul firesc al unei filo- 
zotii ce crede în puterea omului de a renaşte 
și a se remodela conform celor mai înalte as- 
piraţii sociale și politice). Critica devenea o 
pirghie a acestor metamorfoze. Ea era che 
mată să determine mai inii o schimbare în 
conștiința creatorilor: o viziune care să ducă 
la o nouă relație a lor cu lumea, la o nouă 
atitudinea față de aceasta, asigurind apariia 
operelor preconizate. Opere care să deter- 
mine la rindul lor o schimbare în conștiința 
oamenilor. 

Despre toate acestea, despre multiplele și 
importantele funcții ale criticii literar-artistice 
în cultura actuală, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu a vorbit în numeroase rinduri, cu 
impresionantă limpezime şi consecvență — 
așa cum o probează şi volumul recent apărut. 


Opera secretarului genera! al partidului a * 


contribuit la eliminarea unor tratări dogma- 
tice, la îmbogățirea orientărilor estetice care 
ghidaseră pină atunci atit arta dt și actul cri- 
tic, la salutara lor nuanțare și aprofundare. 
Responsabilităţile relevate, apelurile transfor- 
mării comentariului critic in acţiune au con- 
tribuit la o modificare de statut a criticii. Sa 
ne amintim în acest sens cit de importantă 
s-a vădit sublinierea cunoașterii vieții „la iz- 


vor”, drept sursă a realizării unei creaţii cu 
adevărat contemporane. Dar să ne amintim și 
accentul pus pe valorificarea moștenirii spiri- 
tuale — o vreme ignorată sau respinsă făra 
«scernămint. Să ne amintim, de asemenea 
că apelul la o artă eficace în opera de mode- 
lare a unei noi conștiințe se îmbină în opera 
secretarului general al partidului cu aspecte 
ce ilustrează asigurarea libertăţii de creaţie și 
chiar impulsionarea acesteia 

Deosebit de rodnic pentru critică s-a vădit 
a ti accentul pus pe valoare și definirea ei, ca 
o îngemănare a factorului estetic cu viziunea 
social-politică. Obiectivitatea actului critic nu 
poate fi întemeiată decit pe pozițiile materia- 
lismului dialectic și istoric. Aceasta este sin- 
gura perspectivă aptă să surprindă relaţia 
dintre determinism și libertate, existenţă și 
creativitate. Analiza obiectivă și principială a 
mesajului ideatic se cere însoțită de o pă- 
trunzâtoare descriere a structurilor imagina- 
tive, a facultăților expresive. a complexităţii 
limbajului, a limbajelor fiecărei arte. Regăsim 
in paginile recent apărute apelul aprofundaării 
artei, printr-o permanentă confruntare a crea- 
tiei cu viaţa. Pline de interes sint şi chemările 
de a contribui la procesele de diversificare și 
înnoire, sesizindu-le, receptindu-le, transfor- 
mindu-le în fermenţi. Critica de direcție pre- 
supune, în gindirea secretarului general, nu 
numai aprecierea „judecătorească“, ci şi sti- 
mularea valorilor ori amendarea falsurilor, 
crearea unor curente de opinie in acest sens. 
Demersul critic presupune, de asemenea, ie- 
şirea, din cadrul cronicii în cimpul mai larg al 
vieţii artistice și educative, sub semnul unui 
activism manifest. 

Se spune, de obicei, că anvergura actului 
critic este dată de cea a climatului în care se 
exercită, a culturii în care se înscrie, de ți- 
nuta condiţiei creației la care se referă. Așa 
este. Așa se prezintă lucrurile şi în critica de 
film. Sint insa perioade cind critica trebuie sa 
tuncţioneze ca o excepție. Adică să fie mai 
bună. Este ceea ce am dori cu toții în legă- 
tură cu comentarea fenomenului cinemato- 
grafic românesc. Animaţi de unicul partizanat 
al ideii, noi, criticii, avem misiunea de a des- 
tașura o activitate creatoare, de a transforma 
critica într-un ferment viu în slujba comenzii 
sociale. Este de datoria noastră să gonim din 
templul artei filmului românesc lipsa de me 
saj şi lipsa de profesionalitate. Să facem din 
filmul și teatrul românesc o artă cu o finali- 
tate precisă și bine atinsă, dovedindu-ne, fără 
ezitări, susținătorii unei creaţii militante, co- 
muniste, cu mare capacitate de a mobiliza 
gindirea și a însufieţi AA artă, cu o 
mare eficiență educativă. 


Natalia STANCU 


Evocarea marilor 
evenimente 
din trecut- 


sursă de educaţie 
patriotică 


i n filmografia cinematografiei noastre, pro- 
ucţiile cu tematică istorică ocupă un loc im- 
portant, multe etape și momente definitorii 
ale istoriei patriei au fost transpuse pe ecran. 
realizindu-se filme care „prin valoarea lor ar- 
tistică, prin conținutul "or, au contribuit la 
educarea patriotică şi revoluționară a mi- 
hoane și milioane de spectatori. 

La indicaţia secretarului general al partidu- 
lui, președintele României. tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, a fost inițiată realizarea epopeii 
naţionale cinematografice a poporului român, 
amplu ciclu de filme la care au fost chemaţi 
sa colaboreze cei mai valoroși autori de sce- 
narii și regizori de film. 

De la primul film din acest ciclu, realizat in 
1966, Dacii, și pină la cea mai recentă pro- 


https://biblioteca-digitala.ro 


ductie cu temă istorică intrată in producţie, 
filmul Horea, s-a parcurs un important drum 
de creaţie, s-au realizat filme care au oglihdit 
momente de importanță covirșitoare ale tre- 
cutului de luptă al poporului nostru, portrete 
cinematografice ale unor eroi care au trăit și 
s-au jertfit pentru idealul de veacuri al roma- 
nilor: unirea şi independența patriei. Bure- 
bista, Mihai Viteazul, cu trei pe 
cei, La răscrucea marilor furtuni, N Munții in 
flăcări, Pentru Patrie sint filme care s-au im- 
pus în conștiința spectatorilor noștri dar și a 
celor din multe ţări ale lumii. 

În programul imediat ai cinematografiei vor 
prinde viaţă indicaţiile secretarului general al 
partidului de a realiza filme care să oglin- 
dească revoluția antifascistă și antiimperia- 
listă din August 1944, precum și participarea 
României la războiul antifascist. 

La a 40 aniversare a actului istoric de la 23 
August, cineaștii vor fi prezenţi cu filme re- 
prezentative care vor retlecta la un nivel ar- 
tistic superior realitatea istorică, eroismul co- 
muniștilor, a! tuturor forțelor progresiste din 
tara noastră pentru victoria revoluției şi in- 
scrierea României pe drumul socialismului. 
Ziua Z + unu, 40 de trepte şi Emisia continuă 
vor evoca zilele fierbinţi din August 1944, ur- > 
mind ca pină în mai 1985 să se termine un 
amplu film artistic dedicat participării armatei 
române, a întregului nostru popor, la lupta 
i riva fascismului. 

n tot ce urmează să realizăm, vom căuta 
să transpunem în viaţă, la cote superioare de 
calitate, Programul partidului, indicaţiile se- 
cretarului general, creind filme care să re- 
Hecte realitatea, adevărul istoric, filme cu o 
inaltă valoare artistică, filme cu eroi-model 
de urmat care să contribuie din plin la edu- 
carea patriotică revoluționară a spectatorilor. 


Dumitru FERNOAGĂ 


izvorul nesecat 


al spiritului 
de omenie 


P... de la chemarea președin- 
telui ţării, conținută în volumul „Din gindirea 
social-politică a președintelui României, 
Nicolae Ceau “ apărut de curind în co- 
lecţia „Artă şi literatură“ la Editura politică. 
chemare adresată creatorilor de a se inspira 
din viața poporului, din izvorul nesecat al spi- 
ritului de omenie a naţiunii noastre, aș ase- 
mui realitatea cu un imens zăcâmint pe care 
trebuie să-l exploatăm. Uneori, zăcămintul e 
la suprafaţă și forăm inutil; alteori e în adinc 
şi nu ajungem pînă la el. Am înţels că ni se 
cere esența şi nu sterilul, semniticativul și nu 
speculaţia. Esenţa e viața eroică a unui 
cu toate bucuriile, greutățile și satistacţiile ei. 

Marile platforme industriale, marile șan- 
tiere, îmtreaga țară ca un imens șantier, 
munca de formare a omului nou, cu un am- 
plu orizont politic, cultural, științific, sint, de- 
sigur, inepuizabile surse de inspiraţie pentru 
cineaști. Dar, dincolo de toate aceste reali- 
tâți, filmul românesc e chemat să oglin- 
dească sufletul poporului nostru, ceea ce 
de-a lungul veacurilor, s-a format și s-a păs- 
trat drept specific naţional, specific romå- 
nesc. Astfel filmele noastre pot deveni filme 
herann de în cel mai profund înțeles al cuvin- 
tului. 

Poate cinematografia noastră să răspundă 
acestor exigențe? Sint convins că da. Avem 
cineaști talentaţi, pentru care filmul e rațiu- 
nea lor de a fi, cineaști capabili să realizeze 
mărturii emoționante despre anii pe care-i 
trăim. Doresc ca și filmele pe care le fac să 
ramină documente convingătoare despre 
contemporanii mei. 

În vara anului trecut m-am reintilnit cu ti- 
nerii constructori ai Canalului Dunăre-Marea 

„ brigadierii de la Şantierul naţional al 
tineretului. Am înţeles că romantismul revolu- 
ționar nu este o simplă lozincă, ci caracteri- 
zează întreaga activitate a tinerei generații. 
Miile de destine ale celor care şi-au legat 
viața de această uriașă construcţie, prelu- 
crate artistic de scenariști talentaţi, de scrii- 
tori care cunosc bine specificul artei cinema- 

rafice, pot sta la baza unor creaţii remar- 
cabile. Le așteptăm. 


Cornei DIACONU 


24 lanuarie 1859 - 24 lanuarie 1984: 


125 de ani de la Unirea Principatelor Române 


DEALT PESE SS PI TRE O PPS RIA CD BEE SE DE IPEE ETA DES E E ET PESE Ze PE PE DS DEEP DT E DS EEE E 9 SEE PESE ZEIT 


„Unirea Principatelor a avut o uriaşă însemnătate pentru evoluţia social-politică a 
poporului nostru, ea a deschis noi perspective dezvoltării forţelor de producţie, angajă- 
rii României pe drumul civilizaţiei moderne, constituind un moment epocal în procesul 


plămădirii statului național unitar român“. 


Nicolae CEAUŞESCU 


Unirea- 
permanența istoriei românești 


Pe ecranele noastre — 
un documentar de lungmetraj 
cu o temă deosebit de importantă 


năzuință veche de 2000 de ani ca 
aceea a unității unui popor, năzuință structu 
findu-i întreaga istorie, nu se putea exprima 
altfel în imagini cinematografice, deci! 
printr-un amplu document al ideii ce a înlân 
tuit atit de firesc cursul evenimentelor. Pen 
tru că unirea tuturor românilor într-un stat li 
ber și suveran este generoasa lucrare a minţii 
și jertfei atitor înaintași-eroi, de pe pămintul 
liberilor răzeși ai lui Ștefan, dar şi de pe cel 
înrobit, martirizatal lui Horea, Cloșca, Cri- 
şan, din codrii Valahiei adăpostind cetele hai 
ducului Jianu, sau de pe văile furtunosului 
Olt, trecut de pandurii lui Tudor, „la un gind 
și un glas cu Moldova“. Și nu fu vis mai cute- 
zător, și nu fu idee mai înțeleaptă, decit 
aceea de a voi „Dacia așa cum fu ea, fiindcă 
istoria și dreptul, trecutul şi prezentul — spu- 
neau socialiștii în prefața gazetei lor „Dacia 
viitoare” din 1883 — ne dau dreptul de a as- 
pira la o Dacie română“. Un pasionant ra- 
cursi în istorie: marturii în piatră sau perga- 
ment, pictate de penele celebre, ori de sin- 
gele martirilor, sint selectate din bogata ico- 
nografie a vremii și prezentate într-un film-ra- 
pel al memoriei pămintului românesc, în fi- 
reasca, dar greu dobindita lui unitate și liber 
tate. 

Panoramind peste Carpaţii ce nu ne-au 
despărțit nicicind, coborind domol, ca trep- 
tele unui uriaș amfiteatru catre Dunăre sau 
Oltul ce adună într-o naturală armonie mun- 
tele cu dealul și cu cimpia ţării, filmul lui 
Paul Orza, comentat de Constantin Căzâns- 
teanu debutează cu imaginea-simbot unita- 
tea cadrului geografic a născut și o unitate 
spirituală. O civilizație „unitară în aspectele ei 
esenţiale“. Motive geometrice de largă circu- 
laţie în ceramica diferitelor regiuni. alături de 
insemnele simbol de pe coiturile și platoșele 
dacilor, aduse in prim-plan, prin citate din 
filme ca Dacii, sau Columna — elemente de 
corative cu funcţie dramatică în adţiune — 
sint dovezi de continuitate spirituală, armo- 
nios incluse in argumentația documentar-is- 
torică. Formaţiile statale, născute dupa râz- 
boaiele dacilor cu romanii, formaţii numite 
ale „romaniilor” și-au păstrat — iată dovada 
filmată — în ciuda deselor năvăliri ale popoa- 
relor migratoare, insemnele civilizației speci- 
fice acestei străvechi vetre de spiritualitate. 

Foarte multe și interesante sint mărturiile 
filmate la Muzeul Unirii din Alba lulia și la cel 
de la laşi, dovedind ajutorul permanent pe 
care și l-au dat cele trei state feudale Țara 
Românească , Moldova și Transilvania, de-a 
lungul istoriei, strinsele lor relaţii economice, 
politice, culturale și militare înriurind dezvol- 
tarea unei puternice conștiințe de neam. În- 
scrisuri atestă câ Mircea a impiedicat cu oas- 
tea sa atacurile otomane în Transilvania, că 
lancu de Hunedoara a organizat un puternic 
front al celor trei ţări impotriva năvălirilor 
otomane; scrisoarea lui Ştefan cel Mare din 
1477 adresată Veneţiei, numea Moldova „l'al- 
tra Valachia”, dovadă concludentă de nobila 
conștiință a unităţii naţionale pentru domnul 
care a creat o adevărată uniune militară mol- 
do-munteană. Mihai Viteazul, moment gran- 
dios al visului de veacuri izbindit — e ilustrat 
prin secvența antologică din Buzduganul cu 
trei peceţi a intrării în Alba lulia, a bravului 
„restitutor Daciae". Cu emoție descitrezi pe 
ecran iscâlitura primului „domn al Țării Ro- 
mânsști, al Ardealului și a toată țara Moldo- 
vei”. Urmarite atent de aparat sint citeva pa- 
gini din istoriografia vremii conținînd bogată 
argumentaţie despre originea comună a po- 
porului român. Grigore Ureche: „Românii ci! 
se află lăcuitori la Țara Ungurească, și la Ar 
deal, și la Maramureș, de la un loc cu moldo 
venii sunt şi toți de la Rim se trag“, pagin: 
din cronica lui Miron Costin sau din cărţile 
lui Dimitrie Cantemir, facsimile din Micu 


Klein (ce portret de nobilă spiritualitate,bine 
pus în valoare cinematogratică!). „Vrem o na- 
te să fim”, striga Horia înainte de a se sfiri 
pe roată; in imagine apare portalul deasupra 
caruia au fost închiși martirii ideii unei sin- 
gure patrii. Aceleași suferințe și nedreptaţi 
sociale au determinat pe românii din Munte- 
nia, Moldova și Transilvania să izbucnească 
aproape concomitent în valul revoluționar de 
la 1848. Gindul Balcescului întilnit cu cel al 
Iancului — frâţie spirituală. descifrată parcă 
şi din portretele lor, filmate într-o lumină care 
le evidențiază noblețea gindului. Pas cu pas 
documentarul lui Paul Orza (consultant cont. 
universitar dr. lon Ardeleanu) ne conduce 
spre momentul hotăritor de la 24 ianuarie 
1859,cind, prin dubla alegere a lui Alexandru 
loan Cuza în Moldova și Muntenia, se punea 
„piatra fundamentala a României moderne”. 
Sugestive secvențe din filme artistice dedi- 
cate războiului independenţei — alt moment 
hotăritor în desăvimirea unității naţionale — 
alternează expresiv cu celebrele desene şi 
picturi de front ale lui Nicolae Grigorescu 
Articolul din „Gazeta de Transilvania” afir- 
mind râspicat:,„ Cauza ostașului român este o 
cauză generală română“, ca și cererile volun- 
„tarilor din Transilvania de a lupta în findurile 
armatei române, completează imaginea aces- 
tei solidarizări de dincolo și de dincoace de 
Carpaţi. Fotoaratii ale membrilor Consiliului 
ndional român central sau fotocopiile crediţio- 
nalelor prin care miile și miile de ardeleni, ii 
imputerniceau pe cei care au reprezentat la 
Alba lulia „Adunarea naţională a naţiunii ro- 
mâne”. 

Un document important inserat în film: 
Nicolae Titulescu, filmat cu ocazia tratatului 
de pace de la Trianon — tratat recunoscind 
statul naţional unitar român. Stat realizat — 
cum subliniază comentariul — nu ca „un dar 
al Antantei, ci ca un act de dreptate socială”, 
consecință firească şi a contribuţiei pe care 
trupele române le-au avut la întringerea pute- 
rilor centrale. Și un alt document de arhivă 
cinematografică adus pentru prima dată pe 
wcran. Defilarea din 1928 a veteranilor răz- 
boiului pentru independenţă cu ocazia sarba- 
torii a 10 ani de la unirea Transilvaniei cu 
țara. 

Un capitol al filmului trece în revistă dra 
maticul episod al ascensiunii fasciste şi al ra 
pirii de câtre Ungaria hortistă a părții de 
nord-vest a României. Impotriva odiosulu: 
dictat de la Viena, s-au ridicat energice gla 
surile comuniștilor și ale forțelor democratice 
şi patriotice ale ţării. In lupta pentru integrita 
tea statului se afirmă tinarul militant comu- 
nist Nicolae Ceaușescu, și militanta revolu- 
ționară Elena Petrescu—Ceaușescu. Fotogra- 
fii, titluri combative din presa vremii, imagini 
de la diferitele manifestari populare antifas- 
ciste se succed pe ecran subliniind vigoarea 
mişcării revoluționare patriotice în frunte cu 
P.C.R. Rasfoind pe ecran imagini din cartea 
de aur a insurecției, a eliberarii Ardealului, 
originale cadre dintr-un reportaj filmat la 
Cluj. manifestația cu ocazia eliberării Ardea- 
lului; care festive de moi cu portretul lui 
Avram lancu trec pe ecran în straie de sârbă- 
toare. Într-un montaj simfonic, amplu, e des- 
cris impetuosul drum al societății noastre 
după Congresul al IX-lea. În prim-plan eveni- 
mentul cardinal din viața țării. care în 1965 a 
marcat adinc istoria modernă a României 
Congresul al IX-lea P.C.R., in cadrul caruia 
swcretarul general al partidului a trasat cel 
mai îndrăzneţ program de dezvoltare multila- 
terala a țării. S-a creat atunci, în jurul parti 
duluiyo unitate morală şi social-politică a în 
tregii naţiuni conștientă că numai printr-o 
mobilizare ambițioasă de energii și eforturi se 
va putea realiza țelul suprem al socialismului 
o țară puternică și înfloritoare, liberă şi sta- 
pina pe bogăţiile sale materiale și spirituale 


Imagini cunoscute nouă din numeroasele do- 
„umente filmate ale ultimelor decenii, inlari- 
tuite într-un montaj rapid, sugestiv. Obiective 
industriale grandioase la care nici nu visum 
in trecut alături de construcţii edilitare ce au 
făcut din România una din ţările care a cladit 
neimaginabi! de mult. Panoramice gran- 
dioase imbraţișează acest miracol al con- 
strucţiilor — locuri de trai şi locuri de muncă 
asigurate în egală măsură pentru taţi fiii ţării, 
fără deosebire de naționalitate. Școli și tea- 
tre, cărţi în limba naționalităților conlocu: 
toare vorbesc de condiţiile egale de munca si 
viață de învățămint și cultură create de socie- 
tatea noastră pentru realizarea unităţii în fap! 
a tuturor locuitorilor ţării. 


Purtind în lumea întreagă mesajul de cola- 
borare și prietenie cu toate popoarele. indile 
rent de orinduirea lor, Președintele ţării re 
prezinta strălucit voința de pace a României 
socialiste, propunerile ei nobile, constructive 
raționale de a salvgarda pacea, viaţa omeni 
rii, viitorul. 

Un film care prin bogăţia și temeinicia ar- 
gumentaţiei sale va duce la rindul lui, în 
lume, solia unui popor care, păstrindu-și de-a 
lungul secolelor vocaţia sa de pace şi unitate 
constructivă, de frumos și omenie, a reușit sa 
se impună cu demnitate în rindul țărilor li 
bere şi independente 


Alice MĂNOIU 


Toţi eroii care au luptat 
pentru Unire merită un mare film 


Unul dintre cei mulţi: 
El a trecut munţii spre a se înrola 
în oştirea română. 
S-a întors o dată cu ea şi a căzut eroic 
pe pămintul comunei natale 


Şi. din cele două filme realizate de 
mine după scenariul lui Petre Sâlcudeanu La 
răscrucea marilor furtuni și Munţii in flăcări 
inchinate momentului revoluționar 1848 in 
Principate şi in Ardeal, ca și citeva secvențe 
din Pintea, le-am filmat in Cetatea Făgarașu- 
lui. Pentru Munţii in flăcări, tabăra lui Avram 
lancu — sufletul revoluţiei de la 1848 din Ar- 
deal — am construit-o la Piatra Crăirii, loc de 
legendă cum nu puţine sint pe tot cuprinsul 
Transilvaniei. Loc aflat — fericită coincidență 

aproape de Alba lulia, orașul simbol al 
Unirii de la 1918. Acolo, pașii noştri treceau 
zilnic pe sub bolta deasupra căruia se afla 
celula unde martirul Horea își așteptase in 
lanţuri nedreapta judecată. Și tot acolo, 
aproape de Alba, am filmat și intilnirea dintre 
Bălcescu și Avram lancu, eroii animați de 
același ideal al unităţii naţionale. O continu- 
are fericită de năzuinţe ale românilor de pre 
tutindeni. Şi idealurile Bălcescului și ale lan- 
cului au fost rostite și imprimate pe film aşa 
cum fuseseră ele visate și rostite în anii pre- 
mergători unirii Munteniei și Moldovei din 24 
ianuarie 1859. Etapa hotăritoare pentru reali 
zarea statului unitar modern de la inceputul 
secolului al XX-lea. Satele şi comunele in 
care am realizat aceste filme istorice atit de 
aproape de sufletul meu. îinşirate pe firul vai: 
Oltului și pe sub munţii semeţi ai Fagărașu 
lui, le cunosc bine. Din ele au purces întru 
nemurire Gheorghe Lazăr, lon Codru Drâgu- 
sanu, „Badea Cirţan şi alţii. La Viştea, aerul 
miroase a brad, a fin proaspăt cosit și a mere 
coapte. La Viștea, oamenii se numesc Peicu. 
și Fuciu și Boantă, și Birsan și bunicii lor tot 
așa s-au numit, și străbunicii la fel, şi cei 
care au căzut pe cimpul de luptă în marele 
război pentru întregire de la 1918 și iși au nu- 
mele săpate în lemn și în inimi, s-au numit la 
fel. 

La Viştea de Jos, la primărie, există un 
Protocol al morţilor cu valoare de cronică. 
Aici un român de suflet a înscris cu litere 
cursive de om școlit, morţii satului. Dar nu 
simplu, nu rece, nu fâră suflet, fiecăruia i-a 
tacut un scurt rezumat al vieţii. Şi așa poți 
afla de un Boantă care a trecut munții pentru 
a se înrola în oștirea română și întors odată 
cu ea, a căzut eroic chiar aici, pe pămintul 
comunei natale, luptind pentru Unire. 

Și afli că aproape fiecare familie şi-a dat 
obolul de singe întru realizarea acestui măreț 
ideal. Dar alături de Fuciu și de Peicu și de 
Boantă și de Birsan și de toţi morții satului, 
cu litere mari, tremurind, parcă de emoție dai 
de următorul înscris: „Astăzi a murit Imperiul 
Austro-Ungar! Sfintă zi, căci mult singe ro- 
nânesc s-a varsat pentru susținerea acestui 
latălău. În veci fie moartea sa!“ 

Nu știu dacă cel care a scris aceste rinduri 
mai trăiește, au ba. Dar urmașii lui Boantă, şi 


https://biblioteca-digitala.ro 


Fuciu, şi Peicu, şi Birsan stau și trăiesc în 
același loc și urmaşii lor, și urmașii urmașilor 
lor, vor trăi tot acolo unde aerul miroase a 
brad, a fin proaspăt cosit și a mere coaple 
Aparatul nostru de filmat a trecut în fugă, re 
portericește, peste aceste locuri. Dar cei care 
inainte de 1918 treceau clandestin nedreapta 
graniță pentru a-și umple cu țărină din pa- 
mintul scump al Patriei pungulițele de piele 
pe care apoi le purtau deasupra inimii, ani in- 
tregi aceşti eroi necunoscuţi care — români 
fiind dintotdeauna, au visat dintotdeauna 
Unirea — acești eroi merită un film, chiar mai 
multe, despre ei și despre visul lor de gene- 
rații. Şi Gheorghe Lazár, şi Badea Cirţan. și 
alții care au spart anonimatul şi și-au dăltuit 
numele în paginile istoriei, așteaptă şi ei fil- 
mele care să-i proiecteze in conștiința celor 
de acum. Ca un act de dreptate, ca un act de 
cultură, ca un pios omagiu adus jertfei lor 
Ca un act politic al vremii la care e! aŭ visat 


Mircea MOLDOVAN 


Eroul monumentalei 
Nicolae Bălcescu: Mihai Vitea 
Idealul lui și al atitor patrioți: Un 
(La răscrucea m lor furtu pne 
nariul Petre Sălcudeanu, reg 
Moldovan, cu Cornel Ciupercescu 

Monica Ghiuţă) 


istorii scrise de 


zul. 
irea 
sce- 


Mircea 


i şi 


Singur de cart 


În pragul confruntării celui de-al treile.: 
film al meu cu spectatorii, emoția e mult mai 
mare decit la primele mele două filme. Bânu 
iosc că responsabilitatea regizorului crește 
direct proporţional cu numărul filmelor sale 
Sau așa ar trebui să fie. Singur de cart este 
filmul unei stări, al unei stări sufletești și a! 
unei stări de fapt. Sau așa ar fi trebuit sa fie 


Cineva, văzind filmul într-o formă nefinisata, 
spunea că spectatorii ar trebui să-l vada cu 
inima. Dar filmul era într-o formă nefinisată. 

Aș fi vrut ca filmul să vorbească despre 
dragoste, nu direct, despre cinste, nu direct 
şi în așa fel încît în sufletul spectatorului sa 
rămînă rezultatul ecuaţiei, nu desfăşurarea e! 
Așa ar fi trebuit să fie. Aş mai vrea ca specta- 
torii să iubească nespectaculosul filmului şi 
personajele lui, așa cum i-am iubit eu pe ac- 
torii Irina Petrescu, Dragoș Pislaru, Vasile Ni 
julescu, Nineta Gusti, Marcel Gingulescu şi 
Octavian Cotescu. 

Constat că în pragul celui de-al treilea film, 
idealurile mele au rămas aceleași ca inainte 
de primul. Doar emoția și responsabilitatea 
sint mai mari. Sau așa ar trebui să fie. 


Tudor MĂRĂSCU 


-Filmul unei stări sufleteşti (Dragoș Pislaru, regizorul Tudor Mărăscu 
Nineta Gusti pe platou la Singur de cart) 


Prefață regizorală 


Lişca 


acelui timp: așteptare-speranţă. Făclia acestei 
speranţe și increderi o poartă Lișca. Atit cil! 
poate, pină într-o zi... 

Nunta și moartea, plinsul și bucuria, pàs- 
trează semnele unei mitologii a satului, mar- 
cate de absenţa celor plecați pe front. Ab- 
sența e uneori mai puternică decit prezența 
de prim-plan. Preocuparea pentru mitic și ar- 
haic, chiar şi semnele stilistice ale filmului, 
continuă căutările din Ţapinarii, de data 
aceasta consonante cu inefabilul și fabulosul 


Filmul filmărilor 


Muşchetarii 
în vacanță 


„Cum te cheamă? În film Marius și 
urmăresc doi delincvenți. La școala, 
Niţescu Bogdan și am doisprezece 
ani. Ceilalţi doi mușchetari sint Irina 
şi Radu, adică Bâducu Simona şi 
Carp Bogdan“, îmi spune interlocuto- 
rul meu, un băiat blond și deloc ti- 
mid. Bogdan |! (așa evită cei din 
echipă confuzia de nume) are nouă 
ani și e actor de șapte ani. „Asta e 
primul meu film în care am parteneri 
copii. E tare distractiv. Nu-i vorbă, ne 
mai și certăm, dar fără ceartă nici 
n-ar avea farmec. Buna dispoziţie 
vine și din cum lucrează tovarășul re- 
gizor cu noi. Eu cred că Mușchetarii 
o să iasă un film bun. Asta se cu- 
noaşte de la început“... face el apel la 
experiență. S-a terminat pauza și in- 
trăm în clasă. Locul de filmare: școa- 
lă, interior. Treizeci de elevi așteaptă 
(aproape) cuminţi indicaţiile de regie. 
Cu răbdare și mult tact Save! Stiopul 
repetă cu ei atit cit să nu-i obosească 
şi să nu-și piardă spontaneitatea. Se 
filmează. Copiii așteaptă să fie lău- 
daţi, fiecare vrea să-şi aibă partea lui 
de vorbe bune. Din nou pauză (cei 
mici obosesc repede) şi cadrul mult 
așteptat: un cāțel dresat cu care ei 
trebuie să se joace. Mizanscena 
aproape că le aparține — regizorul 
știe să dea friu liber imaginaţiei copii- 
lor. Totul merge bine, dar e nevoie de 


N-am trait războiul, ci doar ecourile lui. Po- 
vestea Lișcăi se intimplă la sfiitul celui 
de-al doilea război mondial. Frontul e de 
parte. Sintem într-un sat din Bărăgan. Lumea 
satului de cimpie din literatura lui Fânuș 
Neagu. Lișca își așteaptă bărbatul din război 
Îl așteaptă chiar după ce a primit vestea mor- 
ţii lui. Îl așteaptă cu incredere şi speranţă. lu- 
birea e deasupra râului și a uritului. Balanța 


literaturii lui Fânuș Neagu. 
Scenariul: Fănuş Neagu și Vintilă Ornaru. 
In distribuție: Ecaterina Nazare, Remus 
Margineanu, Virginia Rogin, Simion Hetea, 
Petre Nicolae, Avram Birău, Catrinel Paras- 
chivescu, Valentin Uritescu, Zoltan Vadasz, 
Papil Panduru, Leni Pintea-Homeag. 


loan CĂRMĂZAN 


dubla“ de siguranţă. Incă o pauza s 

mușchetarii apar în costumele bine 

cunoscute, spre marele haz al tuturor 
mânușile lui Radu sint prea mari, în 
cizmele Irinei ar mai intra vreo trei 
colegi, Marius nu se vede de pălărie... 
Comentarii, risete, atmosferă destinsă 
așa cum dorește și regizorul. Ce în- 
seamnă, de fapt, un film în care toţi 
actorii sint copii? Răspunde Save! 
Ştiopul: „Scenaristul Alecu Popovici 
e un bun prieten al copiilor. Filmul 
este făcut din trei episoade indepen- 
dente, fiecare avind ca protagonist pe 
cîte unul dintre cei trei mușchetari 
liantul este ceea ce am filmat acum 
un concurs de povestiri din vacanţa, 
organizat în primele zile de școala 
Singurul personaj care apare în toate 
cele trei episoade este Valentin, „arbi- 
trul", interpretat de Tiberiu Simu, un 
baiat de doisprezece ani, ascuns în 
spatele unui aer aproape sever. Tot 
cu copiii am lucrat și în Anotimpuri, 
dacă vă mai amintiţi, dar era cu totul 
altceva. Cu acest film vreau să întru- 
chipez lumea copiilor văzută din mij- 
locul lor şi pentru asta îţi trebuie o 
elasticitate foarte mare: elasticitate de 
limbaj, de atitudine şi comportament. 
Ei trebuie să fie liberi și libertatea 
asta pe care vreau să le-o transmit în 
timpul filmărilor nu are voie să fie de 
carton presat. Ei au personalitate 
idei, relaţiile lor sint firești, deci și ce- 
rințele noastre, ale echipei, trebuie sa 
tie firești. Au nevoie să ramină copii, 
să nu „joace” imaginea unui personaj 
adult, să nu mimeze actoria... Eu nu 
le impun nimic. Le sugerez. Pentru 
ceea ce mă interesează pe mine, lo 
gica, acţiunea lor este cea corecta 
Sper să reușesc. Secretul consta, 
cred, în a nu-i scoate din starea lor fi- 
rească”. 


Marina ROMAN 


En garde! Armele: umorul, fantezia, candoarea (Bogdan 


Cristina Bădescu şi Bogdan Carp în Mușcherarii în vacanţă) 


== e 
n 


Zbor periculos 


Un film despre aviatori 
scris de un aviator 


Pämintul văzut dinspre Polul Nord, un plani- 
glob ciudat, bråzdat de linii roșii — traseele ae 
riene. lpotetic element de decor pentru filmul 
Zbor periculos (regia Francisc Munteanu); deo- 
camdată decor funcţional în biroul secretarului 
Comitetului de partid şi președinte al C.OM.-ului 
din Compania TAROM, Mihai Vasilescu, autorul 
scenariului. Un film despre aviatori, scris de un 
aviator. O privire, oricum, avizată. Un unghi ine- 
dit, asemenea planiglobului de pe perete Dar 
mai întii, de unde a pornit tentativa scrierii unui 
scenariu, tentativă să-i spunem temerară, pentru 
un om care are altă profesie decit aceea de sce- 
narist, și încă una care-l solicită din plin? Scena- 
ristica, o profesiune care se învaţă? Şi cum? Cite 
variante de scenariu au existat? E un debut sau 
un „accident“? O șansă? Mai multe întrebări ṣi 
un singur răspuns, fluent ca o poveste: 

„Şansa mea, nu, mai bine spus, şansa filmului 
a fost că am ciștigat un concurs de scenarii, cu 
doi ani în urmă. Într-o primă variantă se numea 
„Looping“ — un termen din aviația acrobatica, e 
vorba de o răsturnare spectaculoasă a avionului, 
bineințeles îl foloseam ca metaforă pentru râsu- 
cirea destinelor omenești. Acum i-am schimbat 
titlul, dar „looping-ul” personajelor a rămas. Nu 
mai știu exact la cite variante am lucrat în decur- 
sul celor doi ani, vreo 17... Dar acum faptul nu 
mai are importanţă (sau are, pentru a răspunde 
„da, scenaristica se poate învăța”), important e 
cå filmul, în sfirşit, se face. Cred că era nevoie de 
el. Exceptind filmul despre Aurel Vlaicu (din isto- 
ria aviației), Parașutiștii și mai recentul Destinația 
Mahmudia (scris de un coleg al meu, Doru Davi- 
dovici), nu am văzut în ultimul deceniu (sau și 
mai mult) un film despre specificul muncii (Și 
vieţii) aviatorilor, mai concret, despre aviația ci- 
vilă. Şi scenariul acesta e doar o palidă incer- 
care, activitatea noastră fiind mult mai complexă. 
Am vrut, în primul rind, sá demitizez imaginea 
acreditata de filmele în care a fost supralicitată 
latura spectaculoasă, riscul, aviatorii fiind priviţi 
ca niște „animale ciudate”, ca niște .cascadori, 
surprinși în situaţii limită. inerent, sigur, meseria 
noastră are și astfel de momente — care nu vor 
lipsi nici din acest film — dar am vrut să-i arât pe 
aviatori, cu probleme omenești, firești. Nici un pi- 
lot nu pleacă în cursă cu gindul că va face acte 
de bravură. Işi face pur şi simplu meseria, care 
intre noi fie vorba, presupune o pregătire minu- 
țioasă (și costisitoare), deosebit de intensă, în 
variate domenii. Dar în filmul nostru nu apar 


ioteca-digitala.ro 


goar piloţi. Ei n-ar putea zbura dacă n-ar fi mulți- 
mea de ingineri, economiști, tehnicieni, de mun- 
citori, care le asigură de la sol zborul; controlorii 
de trafic care dirijează aeronavele pe câile ae 
nene, cei de la direcția operațională, lucrătorii 
aeroportuari, cei care verifică aparatura, specia- 
listi la fel de importanţi ca și personalul navigant. 
Irtreagă această lume, în care relația de lucru 
ste una de încredere, am vrut s-o prindem, fie și 
"umai în planul doi, în film. Ca unul care a avut 
sansa de a zbura prin lume, vă pot spune fară 

audă, că avem piloți de elită, i-am vazut nu o 
dată aplaudaţi de călători la aterizare. Aviația e o 
neserie care se face din pasiune; eu o visam de 
copil. Sint din Buzău, leagânul aviaţiei românești 
Tata a fost aviator. A căzut cu avionul cind eu 
aveam doi ani. Mama a cârat pala de elice de la 
Tirgu Jiu unde avusese loc accidentul F tot 
ce-mi amintește acasă de tata pala de elice și fo- 
tografiile lui. Ca elev, am contribuit la înființarea 
teatrului popular din Buzău, azi renumit în con- 
cursurile naţionale. Vedeţi, teatrul a fost o pa- 
siune pe care am-păstrat-o pină tirziu... 

- Ve care intr-un tel aţi reluat-o acum, prin 
film. Şi totuşi, cum v-aţi apucat de scrierea sce- 
nariului? Ce v-a determinat? 

— Era într-un sfiit de an. Frig, vreme meho- 
rită. Am intrat la un film: Julia. Și azi mă obse- 
dează imagini din el, chinul scriitorului, chinul 
celui care dă ființă gindului, dar și bucuria ce-i 
urmează. Şi cum nu prea citisem la noi nimic 
despre aviaţie... N-aș şti să vă spun de ce am 
vrut să scriu povestea pe care o aveam în cap, 
sub formă de scenariu. Nu văzusem în viața mea 
cum arată un astfel de text. În prima lui formă 
I-am scris în trei acte! Primul care l-a citit a tost 
operatorul Alexandru Întorsureanu. Mă întilneam 
cu echipe de la Buftea cind veneau să filmeze 
cite o secvență pe aeroport (văzut doar ca de- 
cor). Întorsureanu m-a încurajat, a întrezărit un 
posibil film în ceea ce scrisesem. Mă învirt de 18 
ani în aviaţie, sper ca experienţa aviatorului sa fi 
compensat lipsa de experienţă a scenaristului 

incepind cu acest scenariu,m-am apucat de 
scris. Nopțile, duminicile, concediile... 

— O ultima întrebare înainte de a vă spune 
„Succes“ și urarea ca „Zbor periculos“ să fie la 
înălțime: cum începe filmul? 

- Prima secvenţă: în avion! În cabină, în tim- 
pul zborului. Eroul filmului, un copilot, își asumă 
riscul insubordonării în momentul în care co- 
mandantul (în pragul pensiei, stare a sănătăţii 
afectată, orgoliul anilor de meserie, chiar un 
strop de intatuare) ia o decizie eronată. intraseră 
in niște nori de formaţie orajoasă, care se pot 
dezvolta foarte repede, dar de obicei sint semna- 
lați prin radar și îi poţi ocoli. Dacă intri în nucleul 
lor, riști securitatea aeronavei. Se creează un vint 
de fortecare... Cam așa începe filmul nostru. Am 
sansa unui regizor cu experiență — Francisc 
Munteanu — și speranţa reușitei. Emoţia premie- 
rei va fi oricum mai mare decit aceea a unui 
zbor. 


Roxana PANĂ 


Prefaţă regizorală 


Acţiunea Zuzuc 


Nu mi-am propus o acţiune senzaționala 
nu am apelat la recuzita de suspansuri, necu 
noscute și piste false, specifică filmelor de 
această factură. Este o poveste simplă, o frin 
tură din viața ce se desfășoară în jurul nostru 
şi care, cum e firesc, antreneaza oameni 
obișnuiți: un puști de 12 ani (Zuzuc) cu reac- 
ţii adesea imprevizibile, dacă sint judecate 
din unghiul celor mari; lrina, mama lui, sur- 
prinsă în momentul deciziei de „a-și reface 
viața“; un bărbat oarecare asupra căruia s-a 
oprit alegerea ei, în speranţa că va fi acceptat 
de Zuzuc; un vecin — Boboc — care insu- 
mează o serie de trăsături bune și rele ale 


unui individ obișnuit, dar a carui „cumsecâ- 
denie“ maschează obtuzitate şi un egocen- 
trism profund dăunâtor climatului social și 
mofal; un alt puști, Lică, prieten cu Zuzuc şi 
complementul lui comportamental; o fetiţa — 
Ana Maria — în ochii căreia Zuzuc ar vrea să 
fie un erou; o profesoară mai puţin sensibila 
la ceea ce înseamnă necunoscutele virstei. o 
alta apropiată de universul lui sufletesc; un 
profesor plin de intenţii bune dar lipsit de 
fantezie şi un finăr ofer de miliție, Virgil, 
care nu e un simplu funcţionar ce aplica le 
gea. interpreții, respectind suita de mai sus 
Andrei Duban, Cristina Deleanu, Eusebiu 
Stelânescu, Hamdi Cerchez, Nicolae Rasty, 
Luciana Barna. Adela Mărculescu, Mărioara 
Sterian, Horaţiu Mălăele şi Ovidiu Moldovan 

Dacă sirena ce se declanșează in finalul fit- 
mului va avea în conştiinţa spectatorilor sem- 
nificația unui „memento”, considerăm câ mi- 
sia pe care ne-am asumat-o nu a fost un sim- 
plu act de circumstanță. Scenariu! Aurora 
Icsari şi Mihai Opre 


Gheorghe NAGHI 


Cînd punctul de vedere al celor mari nu coincide cu „pu 


(Mărioara 


Actiunea 


al celor mici 


In prim plan: 
planul doi 


Amurgul fîintînilor 


Intr-un rol de plan doi, in Amurgul fintinilor 
(scenariul Radu Aneste Petrescu şi Mihai Vi- 
șoiu; regia Virgil Calotescu) apare unul din 
actorii de prim-plan ai cinematografiei noas- 
tre: Mircea Albulescu. 

„Dacă fiecare din colegii mei interpreteaza 
în acest film un țăran, nu numai din dorința 
de a face un joc de cuvinte, cit mai ales din 
speranța că munca mea va fi foarte bine înțe- 
leasă, îmi place să cred că în filmul lui Virgil 
Calotescu pot fi... alt țăran. 

Şi asta nu din dorința de a mă singulariza, 
ci dimpotrivă, din nevoia de a mai aduce o 
pată de culoare în această adevărată colecţie 
de suflete țărănești pe care încearcă să o în 
mănuncheze filmul. Un film despre unul din 
momentele de răscruce ale istoriei noastre 
apropiate. Abia preluind puterea, forța comu 
nistă trebuie să facă față unei calamităţi na- 
turale, seceta dn 1946. Acţiunea se petrece in 
Ialomița, unde s-au desfășurat și filmările 
Oamenii de aici s-au dovedit azi (ca și atunc 
cu patru decenii în urmă) deosebit de ini- 
moși, ajutind echipa de realizatori să cu- 
noască viața satului, dar mai ales să-i recon- 


valorilor morale 
unui ţăran din 


Permanența (Mircea 


4mureu 


Sterian şi 


Ovidiu 


stituie atmosfera. Există in Amurgul fintinilor 
acest grup de actori profesioniști, a caror 
sarcină principală este tocmai de a asigura 
viabilitatea planului doi, suportul plauzibi! «a 
tramei. Sint filme în care mai important e spi- 
ritul de echipă al personalităţilor, decit capa- 
citatea de a birui de unul singur, indiferent 
dacă te afli dincolo sau dincoace de aparat. 
Cum e și acesta, un film în care regizorul Vir- 
gil Calotescu — ca în mai toate filmele sale 
— caută noul în sufletele vechilor actori, în- 
cercind să prezinte ceea ce cred că așteaptă 
în primul rind publicul spectator de la actorii 
cunoscuţi sau chiar foarte populari: ceva ase- 
mânător surprizei pe care ţi-o poate face un 
prieten vechi. Aceasta cred că este adevărata 
căutare pentru un regizor şi nu distribuțiile 
hazardate sau cele conjuncturale, sau cele 
care urmăresc „schimbarea“ de dragul 
schimbării. intre filmele noastre — puţinele 
— care au abordat tema țărânească, sper ca 
Amurgul fintinilor să le confirme pe celelalte, 
păstrindu-și în același timp nota sa-distinctă” 


Inainte de premieră 


Prea cald | 
pentru luna mai 


Maria Callas Dinescu, la cel de-al treilea 


; fiim v-aţi oprit tot la virsta tinereţii. Cum aţi 


escu în rolul 


în 


retro, interpretare modernă (Elena All 
lui Călifar) 


în Moara 


actori şi roluri 


Moara lui Călifar 


Sint roluri prin care se poate citi un întreg 
Him. Cum e și Tecla din Moara lui Călitar 
scenariul: Radu Aneste Petrescu, Valeri 
Drăgușan, Petru Maier, regia Șerban Mar 
nescu — debut; imaginea Călin Ghibu). Sint 
nterpreți care, vorbind despre rol, ne intro- 
duc în atmosfera și lumea viitorului film. Cum 
face, de această dată, interpreta Teclei — 
Elena Albu: 

„Ce va fi fost cu acea femeie, de acum 
aproape un veac, ce-și incepea ziua legipd 
corsetul -medical ce înțepenea trupul tinar, 
dar bolnav al omului iubit, și apoi pleca să 
călărească în neștire? Şi ce va fi fost in sufle- 
tul ei, cind durerea copleșitoare în fața morţii 
celui iubit s-a văzut invinsa de viața tulbură- 
toare — deci se mai poate trăi, iubi încă o 
dată — dragostea se ivește chemătoare în 
prezența magnetică, vitală, a noului adminis- 
trator al moșiei. Dar ea crede că iubirea e su- 
ficientă ca premisă a fericirii, că asperităţile 
se pot nivela; dar cine poate contabiliza ce e 
rau şi ce e bine? lat-o deci cu un al doilea 
val de mireasă, hurducată de trăsură, în 
ploaia stupidă, intrind într-o căsnicie devas- 


ajuns la „Prea cald pentru luna mai?" 

Citisem cu ani în urmă un scenarii 
al lui Petre Sălcudeanu, de care m-am simţit 
atrasă pentru adevărul de viaţă. Totul por- 
neşște de la o simplă petrecere unde se intim- 
plă un grav accident... dar n-am să povestesc 
subiectul. Accidentul determină un transfer 
de vini și chiar de destine între personaje, 
prin a căror desfășurare se va vedea că viața 
este adesea cel mai bun profesor. O situaţie 
dramatică în care fiecare se confruntă cu cei- 
lalți, dar mai ales cu propria conștiință; con- 
fruntare în care tinerii se dovedesc a fi capa- 
bili să aleagă un drum de cinste și adevăr; 
confruntare din care se vede că noua genera- 
ție este bine pregătită să intre în viață 

— Ce ne puteți spune despre filmări, acum 
cind sinteți gata de premieră? 

— Bucuria cea mai mare am avut-o de a fi 
lucrat cu cinci studenţi de la IATC (Mariana 
Procopie, Adrian Păduraru, Stelian Nistor, 
Dan Puric, Mioara Ifrim, atunci cind i-am 
ales erau în anii H și lll)— pentru că ei des- 
copereau sub ochii mei ce inseamnă să faci 
film, iar eu vedeam cu fiecare zi de filmare că 
scenariul era parcă scris anume pentru ei 

— Totuşi văd că v-aţi asigurat distribuția și 
cu cițiva actori de primă mărime. 

— A fost a doua bucurie că au acceptat sa 
joace in filmul meu: Octavian Cotescu, Ge- 
orge Constantin, Silviu Stănculescu, Oiga 
Tudorache, Eugenia Bosinceanu. 

— Le dorim și vă dorim succes! 


A.D. 


Cine cîştigă? Inainte de toate adevărul 
(Maia Morgenstern și Silviu Stănculescu 
Prea r ] 


matj 


neanu 


tată de dorința de înavuţire a proaspatului 
soţ. Începe coșmarul. Alături de mobilele 
alese cu grijă și rafinament cindva, apar 
obiecte desperecheate, îngrămădite, ca 
într-un bazar. Apare înstrăinarea, nimic nu-i 
propie, totu-i desparte. Urmează izolarea de 
eilaţţi, a unuia faţă de altul. Şi din nou: ce 
va fi fost în mintea acelei femei cind a înțeles 
ca nu e iubită, că binele se transformă 
intr-un râu ce-i tumetiază înţelegerea şi-i rā- 
vașește reperele, cind înțelege că pasiunea 
instinctelor o nimicește? Ceea ce părea lu- 
mină și făgăduinţă de fericire devine bezna și 
destrămare. Unde e adevărul in obiectele in- 
carcate de dragostea trecută, în eterna 
oglindă a singurătăţii depline, în care nimeni 
nu-i aude șoapta, glasul, tristețea? Cuvintul 
evine tăcere enigmatică, pasivitatea și indi- 
terența sint atotstăpinitoare iar mintea epui- 
zata în efortul de a înțelege un prezent bruta- 
lizat, se retrage între ginduri impâienjenite ca 
„i obiectele, ca şi oglinzile ce răstring chipul 
unui despletit văl de mireasă. Și nu a mai fost 
nimic în mintea ei, decit un ultim gest, fulge- 
rat de destin, în pilpiirea unei luminări de 
nuntă (sau de moarte), după cite știu, una 
din ultimele fotograme ale filmului. Acesta 
s-a întimpla! să fie gindul pornit pe urmele 
intelegerii acelei femei, numită Tecla, plas- 
muită de Gala Galaction și devenită personaj 
de film (alb-negru) încărcat de tâceri, priviri 
intense, gesturi stranii, un personaj sărac în 
replici dar cu atit mai cinematografic în filmul 
lui Şerban Marinescu, Moara lui Călitar'. 


e e e Ochiul pictat 3 

Scenariul și regia: Doru Matei. Imaginea 
Mircea Bunescu. 

Un film portret care îşi propune să defi- 
nească prin imagini subtile, sugestive, creația 
unui cunoscut artist plastic român contempo- 
ran: Sabin Bălașa. Forme și culoare, ritmuri 
şi spaţii, prelucrate, interpretate cinematogra- 
fic desigur, astfel încit spectatorul să-l poata 
citi“ şi „reciti” pe artist în ansamblul perso- 
nalității și originalității sale. 


eoo Pe malul Ozanei 3 
Scenariul şi regia: Cope! Moscu. Imaginea: 
Otto Urbanski : 
Şi astazi, cei care s-au născut pe malurile 

Ozanei „cea frumos curgătoare“, plecind de 

acolo, n-o uită și se întorc la ea și la locurile 

încârcate de umor și poveste. Așa fac și elevii 
liceelor agricole din zona aceea, care după 
absolvire se reintilnesc cu anii copilăriei lor 
şi cu „amintirile din copilărie” ale lui 

Creangă, răminind să muncească aici și să 

facă să rodească, din ce în ce mai bogat 


aceste locuri. 
Lidia POPIȚA 


Animafilm 


e è è Miaulady 
Scenariul și regia: Victor Antonescu 
Un nou episod al serialului Cei trei muş- 
chetari, în care işi face impetuoasa apariție 
Miaulady, o pisică ce are geniul intrigii, re- 
plică parodică a întreprinzătoarei Milady 
eroina din cartea lui Alexandre Dumas 


è e e Călătorie în jurul pămintului 

Scenariul: Constanţa Buzea. Regia: Felicia 
Puran 

Pentru a salva un pui de rindunică rătăcit 
de stolul său, eroul serialului Peripeţiile lui 
Ionuț pleacă impreună cu prietenul său, mo- 
tanul cel năbădâios, într-o fabuloasă câlăto- 
rie în jurul globului, prilej de a cunoaște noi 
continente, mări și oceane și de a afla cite 
ceva despre misterioase ținuturi îndepărtate 


Dana DUMA 


Foto: Victor STROE 


10 


Personajele model n-au nimic de-a face cu 


Izvorul 


N u sînt autor de scenarii; 
adică n-am avut norocul să mă iscălesc 
pe nici un generic de film artistic de 
lungmetraj, dar scriind, am dobindit o 
convingere, aș spune, totală, anume câ 
atunci cînd dai filă după filă, alcătuind 
— precum zidarul, casa — un roman, 
faci, de fapt, un film. Cine desparte lite- 
ratura de film, n-are, după experienţă, 
nici un fel de dreptate. Fiindcă, iată, ce 
înseamnă fraza, ce înseamnă epica po- 
etică decit un film? Sigur, filmul s-a 
născut tîrziu, mult mai tirziu decit toate 
celelalte arte — numai cifra și te impre- 


Canalul Dunăre- 
Marea Neagră 
un tînăr se iscăleşte 
cu bidineaua. 
Dar adaugă: 
„Dacă e vorba 


La 


de semnătură 
atunci să ştiţi 
că noi toţi 
ne-am semnat 
pe tot Canalul“ 


sionează: cea de-a șaptea!, ca și cum ar 
fi o încheiere! — dar totodată, ca și 
cum ar stringe totul la un loc, apă și 
pămînt, aer și foc! Să ne gindim la ori- 
care imagine de roman: nu este ea oare 
o imagine de film? Simt, în afara orică- 
rei îndoieli, că acela care scrie (deci 
descrie, arată!) face, de fapt, un film. 
Eroul meu preferat se numește, 
acum, Emil Sandra. Numele e foarte 
apropiat de numele său real și l-am cu- 
noscut pe un mare șantier, într-o mare 
lume zidită, într-adevăr, între apă, pă- 
mint și piatră — canalul Dunăre-Marea 
Neagră. Mergeam de-a lungul tunelului 
neînchis pe care urma să se reverse, de 
astădată, marea în Dunăre și am văzut 
o semnătură făcută cu o pensulă — mai 
degrabă o bidinea — și acea semnătură 
a acelui om a fost acoperită de. apele 
sărate. Moment care te fulgeră! Am vrut 
neapărat să-l cunosc și mi-a ieșit în 
față un tînăr, cum să spun?, așa și așa, 
înalt și scund, osos și plin? Un tinăr 
care a izbucnit la întrebarea mea, 
într-un rîs frumos: „Dar nu eu m-am 
semnat — aici a fost sectorul nostru și 
trebuia să treacă pe aici"comisia de ex- 
pertiză! Eu sint șef de lot". „Dar nu 
știai?, l-am întrebat, nu știai că acest 
nume, numele domniei tale va fi acope- 
rit de ape pentru totdeauna, pentru ve- 
cie?" Și el mi-a răspuns: „dacă e vorba 
de semnătură, atunci să știți că noi 

ne-am semnat pe tot canalul"! 
Întîmplarea s-a petrecut în primăvară. 
După un timp, pe masa mea de lucru, a 
apărut o foaie de hirtie pe care am 
scris: „Raniţa grea a iubirii“ — roman. 
Acum sint la pagina 300. Cred că m-am 
eliberat. Cred că am acest film. Acesta 
este eroul meu. Un băiat care moște- 
nește un talent. De sculptor, dar cade 
la examen și fiind încorporat, face ar- 
mata în munți și în cîmpie, devine con- 
structor și se desprinde de ceilalți ca să 
se apropie totodată și să se conto- 
pească cu toți ceilalți. Cunoaște atit de 
bine chipul, încit are forța de a se au- 
tosculpta, mai bine-zis de a se arăta pe 
el sieși prin lucrurile pe care le face, 
prin tot ceea ce există în jurul său. To- 
tul e imagine, toate sint secvenţe. Revin 
deci la ceea ce spuneam la început: o 
carte e un film, un film e o carte. Nimic, 
dealtminteri, nou, dar foarte adevărat 
de fiecare dată. Condiţia esenţială greu 
de îndeplinit? Autenticitatea! Autentici- 
tatea — ca un izvor și împlinire a artei. 
Vasile BĂRAN 


Primarul 
din Tomești 


A plecat de jos, de foarte de 
jos şi a mai plecat descult de acasa, de 
prin Moldova, daca imi aduc aminte 
bine; viața l-a adus in Caransebeș, la 
mina de carbune (asta prin anii '50, as- 
tazi mina asta nu mai exista), apoi a få- 
cut ceva şcoala la Reşiţa, a trecut prin 
diverse meserii, a devenit şi activist 
U.T.C., apoi a primit diverse sarcini pe 
linie de partid. Au urmat Lugoj, Timi 
șoara, cursuri la seral și — ca s-o scur- 
tez — primar al comunei, în 1970! 
+ Biografia acestui om este absolut 
fantastica (la vremea potrivita am publi- 
cat citeva reportaje despre el în presa), 
nu voi insista asupra ei — mentionez 
doar ca ultima oara cind l-am vazut, 
asta era acum vreo șapte sau opt ani, 
era framintat, ba chiar necajit peste 
masură, pentru ca nu știu ce îl impie- 
dica sa urmeze și o a doua facultate 
(terminase Dreptul și vroia sa faca și 
A.S.E.-ul, — sau invers! — simţea ne- 
voia sa aiba cunoștințe in ambele do- 
menii, pentru a-și desfașura activitatea 
de primar), altceva însa era spectaculos 
de-a dreptul la acest om mic de statura, 
repezit in mişcari și avind un zimbet de 
o caldura unica: cea a omului trecut 
prin mari greutaţi, dar ajuns la o împli- 
nire anume — acest spectaculos consta 
in felul sau absolut original de a se 
apropia de oamenii aștia, oameni care. 
izolaţi undeva prin munţii Poiana Rus- 
căi, nu prea vedeau cu ochi buni orice 
strain de. locurile lor 

Primarul a reușit însa sa şi-i apropie. 


E primar. 

A pornit desculţ, 
a urmat Dreptul 
şi e necăjit 
că nu poate să facă 
şi ASE-ul. 
Primarul 
„simte nevoia 
de ambele domenii“. 


ba, mai mult, a devenit un fel de parinte 
al tuturor, în sensul cel mai autentic al 
acestui cuvint: fie ca era chemat sa fie 
naș. fie ca i se mulțumea (da, nu e nici 
o exagerare în aceste cuvinte) pentru 
cite o pedeapsa primita, intotdeauna 
aspra, niciodata nedreapta insa și data 
vizibil, cu stringere de inima. in timpul 
lui comuna a reuşit citeva performanţe 
demne de invidiat în acei ani: drum as- 
faltat, cabana turistica, pastravarie, blo- 
curi de locuinţe, teatru în aer liber, ma- 
gazine — ce mai, oraș în toată legea. 
Pina și fabrica de sticla din localitate a 
început sa lucreze tare pentru export, 
unul dintre cei mai conșecvențţi solici- 
tanţi ai superbelor produse executate 
de sticlarii din Tomești (judeţul Timis) 
fiind... Vaticanul! 

L-am cunoscut pe cind trecuse de 35 
de ani, acolo în comuna sa, l-am cu- 
noscut bine, așa cum rareori mi-a fost 
dat sa cunosc un subiect de reportaj; 
pot zice ca ne-am imprietenit, iar daca 
acum — unde va fi el, poate în Tomești, 
poate aiurea — vreau sa-l asigur ca voi 
scrie despre el, primarul din Tomești, 
un scenariu de film, o fac pentru ca 
film a fost, și nu altceva, teribila viața a 
acestui om, și film au fost mai ales ului- 
toarele sale contacte cu oamenii, şi film 
se doreşte parca a fi viața lui unică de 
sociolog la fara frecvenţa, înțelept peste 
noapte și medic fara bisturiu al sufletu- 
lui uman! Poate daca vei citi aceste rin- 
duri losif Chicinaș: iți doresc sanatate 


și La mulți ani! 
Horia PĂTRAȘCU 


Luciditatea 
integritatea 
farmecului 


ŞI 


s 


P. coridoarele Facultăţii de limbă și 
literatură română, prin anii 1963—1968, 
vedeam întotdeauna o fată înaltă, brună 
care ridea. Ca persoană destul de po- 
sacă, risul ei mă intriga de fiecare dată: 


O activistă 
într-un oraş al ţării. 
Ea ştie ce înseamnă 

munca şi politica. 

Ştie să fie voioasă 
şi sobră. 
Inţelege 

că nu poate face 
nimic fără 

să înţeleagă oamenii 


ce-o fi avind de-o fi așa de veselă? Mult 
mai tîrziu, la ultimul Congres al Educa- 
tiei Politice și al Culturii Socialiste, am 
vazut același chip — e drept, mult mai 
sobru — şi m-am uitat repede în hirtii: 
era, într-adevăr, aceeași persoană; Ga- 
briela Marinescu, președintă €omitetu- 
lui de Cultură și Educaţie Socialistă al 
judeţului Prahova. Şi, în fine, am revă- 
zut-o de curînd la Ploiești, în cabinetul 
său. Şi veselă, și sobră, alternind — 
cum numai o monteuză desăvirșită ar 
reuși într-un film să facă asta — cele 
două ipostaze într-un chip izbitor de fi- 
resc. Cind secretara sa a intrat în birou, 
mi-a prezentat-o simplu: dă-mi voie 
să-ţi prezint pe colega mea... Cum rind 
pe rind s-au perindat destui colabora- 
tori, fiecare din ei cu o problemă ce pa- 
rea irezolvabilă, am avut prilejul să ob- 
serv ce gamă inepuizabilă de resurse 
deţine politețea atunci cînd e folosită 
cu — da, acesta e cuvintul — inteli- 
genţă și — totodată — ce efecte mira- 
culoase poate avea. Să adaug că activi- 
tatea culturală a Prahovei s-a bucurat 
în ultimii ani de iniţiative cu totul deo- 
sebite și că rezultatele sint remarca- 
bile? Să mai adaug că spiritul critic — 
şi autocritic — al președintei îi dă acel 
aer veșnic nemulțumit care îi stă atit de 
bine unui personaj de film? Că lucidita- 
tea îi conferă acel farmec fără de care 
o eroină nu are cum să devină o 
eroină? 


— „Ştii, spunea, că și felul în care te 
adresezi oamenilor face parte din acti- 
vitatea educativă?" Gabriela Marinescu 
ştie foarte bine ce înseamnă să fii acti- 
vist cultural; şi știe, din fericire, să în- 
nobileze această funcţie a cărei citare 
mai are darul — tot din cauza filmului 
— de a crispa. „Un activist trebuie să 
fie un model convingător pentru cei că- 
rora li se adresează“, spune Gabriela 
Marinescu — și, firește, are dreptate. 
incit mă întreb cu groază ce ne-am face 
cu atita dreptate adusă pe ecran? lată 
de ce la întrebarea revistei „Cinema”, 
am să răspund — în final — cit mai cin- 
stit cu putinţă: o prefer pe Gabriela Ma- 
rinescu ca personaj în viața de toate zi- 
lele și nu în film... 


Tia ŞERBĂNESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


Un energetician 


(>, zice sa vedeţi miine un film în care 
un tip construiește — precum alţii, poduri, 
uzine, mori de ciment sau carți — prietenii? 
Un om care are vocaţia prieteniei, așa cum 
alții o au pe a matematicii, fara de interese 
imediate, fara de declaraţii grandilocvente, 
fara explicaţii, cu o singura consecinţa — in- 
calculabila — cu un singur interes, deloc 
imediat, cu o singura explicaţie, de nedivul- 
gat ca un mister benefic care ar întreține in- 
treaga tensiune a filmului: de ce își iubește 
omul asta atit de mult prietenii, de ce iși 
apara aceasta rețea de viața așa cum — pe 
intreg pamintul — la atitea capete de pod şi 
șosea, linga atitea rețele de inalta tensiune 
sau bazei stau oameni care veghează ca ni- 
men! sa nu le atace? Prietenia e baza exis- 
tentei lui, capul lui de pod spre dincolo, re- 
țeaua lui de înalta tensiune, prin care își tran- 
smite curentul vital. Nu poate trai fara prie- 
teni, mulți, puţini, cunoscuţi, necunoscuți la 
fața, femei, barbaţi, copii, necerindu-le alt 
serviciu decit sa comunice. sa dea semn de 
viața. Sa zicem ca e ziarist — adica om de la 
ziar, de la zi, om cu ziua, nu pentru eterni- 
tate, filmul modern demult a consacrat ziaris- 
tul ca pe un erou valabil linga muncitori, fer- 
mieri și cow-boy. De pe toate drumurile ba- 
tute. el a strins o singura avere: acești prie- 
teni, care n-au disparut o data cu tiparirea 
unui articol. Dupa cum chiar articolele des- 
pre unii l-au imprietenit cu alții, cititori pe 
care nu-i ştie la chip, pe care nu-i va intilni 
niciodata dar cu care va coresponda, ani și 
ani de zile, pina cind rude de-ale acestora ii 
vor scrie sa nu mai expedieze nimic „in Odo- 
bescu 14", la Arad, sau la Cislau, jud. Buzau, 
ca adresanţii au murit... E prieten cu un ma- 
caragiu care e, de fapt, prietenul unui electri- 
cian care i-a facut cunoștința cu un copil, 
care copil — pierzindu-și bicicleta, ei trei 
i-au cautat-o toata noaptea, pe un şantier 
unde numai biciclete de copil sa nu cauţi — ' 


Un erou care ştie 
să-şi facă prieteni, 
aşa cum alţii ştiu 
a construi 
poduri. 
Un film 


care ar avea 

ca mister: 
de ce acest 
nu-i neliniștit că, 

_pentru el, 


om 


„omul nu e un 
lup printre oameni“? 


l-a dus la fratele lui care i-a putut povesti, 
cum a tinjit timp de 20 de ani, prin scrisori, 
dupa o invățatoare dintr-o comuna inveci- 
nata, pina a cucerit-o, iar cind s-au casătorit, 
a primit de la ei, ca dar de nuntă, o carte pe 
care o singura data le-o numise, povestin- 
du-le, el, cit aleargă după ea, s-o aiba. 
Acesta e un singur fir din multele ale rețelei 
sale, fir care odata pus in contact cu altele, 
incepe så funcționeze și sá producă acea 
electricitate care asigura curajul plăcerii de a 
trai. Ar fi deci un film, sau un serial, sâu un 
film scheci, despre un energetician în care 
fiecare episod ar rivaliza cu Frontul invizibil, 
caci ar arâta cum se imprietenește eroul cu 
un alt erou, exact cum maiorul englez iși ale- 
gea oamenii pentru rețeaua lui. N-ar fi mai 
puțin palpitant. A deveni prieten cu cineva e 
chiar mai complicat decit a învăța alfabetul 
Morse şi minuirea unei mitraliere. Ar fi și co- 
mic — fiindcă vád un episod in care cineva 
i-ar reproșa eroului nostru faptul ca are prea 
mulţi prieteni... Se poate sa fie atit de naiv? 
Atit de prost? Eroul i-ar replica, sobru, pen- 
tru a-i linişti suspiciunile, ca el numara linga 
fiecare prieten, un dușman. Atunci, mulțumit 
de aceasta socoteala, banuitorul s-ar duce 
frumos la culcare. Sint oameni care dorm li- 
niștiți numai cind li se confirma deșteptaciu- 
nea suprema bazată pe deviza: homo homini 
lupus. Filmul energeticianului meu i-ar dez- 


minţi, fara iluzii și trufii. 
Radu COSAȘU 


dilismul! Ele au totul de-a face cu viaţa! 


Prin 


transparenţa 


simplităţii 


D.. s-ar putea imagina un film 
aiustic „exact ca-n viața; specie noua şi co 
pleșitoare, el ar fi o uriașa oglinda care ar 
dubla brusc populaţia lumii, oricum în creș 
tere. macar de-ar fi bucuroasa și pașnica pe 
tot globul. Dorinţa, cind e, ar ține mai de- 
graba de un spor de autenticitate pe ecran şi 
cred că din acest punct de vedere sintem ispi- 
tiți cîteodată să aducem în filmul ideal al 
preferințelor noastre eroul cunoscut, real, cu 
statura și adresa precisa, nu neaparat ca sa-l 
revedem (album!) ci tocmai spre a-l cunoaşte 


Un fost brigadier 
(„cu cazmale 

şi lopeţi/ cărăm 

munţii-n vagoneți“) 


în faţa fiicei, 
viitoare balerină, 
nu doarme 
gîndindu-se: 
are sau n-are talent? 


in adevar, intrebindu-ne despre om cu mij- 
loacele artei 

Ce loc și-ar gasi intr-un film Ioniță Eremia, 
Nae, muncitor electrician la 1.T.B., „om sim- 
plu" — cum zice o expresie tip, personaj care 
adesea intervine în filmul amintirilor mele, 
colorindu-le pitoresc, sau chiar intră pe usă 
uneori, în realitate, însoțit de Flori, nevas- 
tă-sa și de fiică-sa mijlocie, o ochelaristă gu- 
ralivă, cum s-a întimplat vara trecută. Cu vreo 
25 de ani în urmă, pe șantierul de la Bicaz 
ne-au împrietenit niște preferințe comune, 
Mark Twain și Hasek din care el spunea pe 
de rost pagini întregi, cu o plăcere nu doar a 
simplei memorii. Era un „erou cotidian” după 
o formulă firească locului, voce tinără adău- 
gată unui cintec obișnuit al vremii: „Cu cas- 
male și lopeţi/ cărăm munţii-n vagoneţi“. Cà- 
derea unui munte e, neindoielnic, ceva spec- 
taculos, dar cind cade un munte ce împrăștie 
el, ce produce și ce se pune la loc? Eroul co- 
tidian de atunci e bărbatul matur de azi, om 
cu răspundere la casa lui, cu umor, verb as- 
cuțit, gras, albit și vioi. Deși e foarte cald, 
poartă cravată și stă, nu prea destins, în foto- 
liu; dezbatem o problemă crucială: talentul. 
Are sau n-are talent la balet fiica lor? 
„Dom'ne, zice Nae, eu vreau să le dau la co- 
pii totul, că d'aia sint părinte, dar dacă-i o 
simplă toană? Balet, pian, clăpari... socoteli 
de-astea de modă nu poți să răsfeţi pe unul 
cînd ai trei. Nici să-l oprești dacă are talent... 
Dar are?' Verdictul pe care-l dă după exami- 
narea fetei, Raluca lanegic, și ea de faţă, la 
care Flori şi Nae se uită ca marinarii la alba- 
tros (văzută fără mirajul scenei, balerina le 
pare ciudată), este unul negativ: ochelarista 
ar trebui să exerseze foarte mult, să-și corec- 
teze ținuta, examenele la liceul de balet sînt 
prea aproape. De fel bucuros, Nae rezumă si- 
tuația: „Tată,ești în mina ta"! El şi Flori au bi- 
let la Mangalia, la împachetări cu nămol s-au 
zbătut destul pentru asta, n-o să-l piardă 
acum, li revăd toamna, ocolesc orice intre- 
bare despre fetiță, pină cînd Flori, adunind 
un morman de rufe, se plinge că Nae şi mij- 
locia umplu cada de maieuri, că la balet se 
transpiră o groază... A reușit deci. Casa e la 
fel, mezinul Marius, același zurbagiu, sora 
cea mare uită că e mare și dă iama-n prăji- 
turi, „ho, că nu ești numai tu“, strigă tai- 
că-său, dar plutește în aer ceva grav și res- 
pectuos, ceva mai mult decit melodia simfo- 
nică auzită din odaia de alături, pe care Ioniță 
Eremia n-o mai tratează cu ironiile lui din ti- 
nerețe la adresa „muzicii grele”. Înțelegerea 
și deschiderea față de nou, clintirea unei pre- 
judecăţi nu sint mai puțin importante decit 
căderea unui munte. Nespectaculos, la el 
acasă, Nae învaţă să se poarte cu talentul — 
care e har și trudă — nu doar aplaudindu-l, 
ci dindu-i mincare, haine curate, cărți, atent 
să nu diminueze nici șansele celorialți,-să ră- 
mină drept și temeinic. Ar putea fi un perso- 
naj de film, dar nu chiar el, electricianul lo- 
niţă Eremia, Nae — uitindu-se la Nae, inter- 
pretat de un actor, care datorită machiajului 
ar semăna cu Nae, o probă de rezistență a 
nervilor mai degrabă decit un fapt de cultură. 
Arta adevărată l-ar ajuta să se înțeleagă pe 
sine, cel profund, cum nici el însuși nu se cu- 


noaște. 
Tita CHIPER 


Mă mai gîndesc 
la conflict... 


(5. ca cel mai puternic m-a șo 


cat descoperirea ca doctorița aceasta tinara 
pe care o chinuisem citeva ceasuri cu nesa 
țioasa curiozitate gazetareasca de a şti, nu 
seamana deloc cu ea insaşi. O fata cam prea 
inalta, parcă, cu un obraz draguț, dar destu! 
de oarecare. cu o voce potolita, chiar stins. 
o fiinţa calma, inauntrul careia nu ai fi banuit 
oricita bunavoinţa ar fi avut imaginaţia ta, < 

un vulcan sta in orice clipa sa erupa. Primul 
„semnal de alarma” l-a tras acuarela acess 
bătuta cu un cui pe peretele camaruţei de ur 
alb monahal (un pat metalic de spital, o ma 
gut copleșită de carți, pe un scaun un 
lighean şi o cană mascată de o perdeluța, un 
ățel de cauciuc azvirht pe tolul țaranesc de 
jos — odaie aflata in chiar dispensarul 
acela din Delta, aşezat pe şuvița de pamint 
imbrăațișata de apele Dunarii, transformati, in 
acel posac noiembrie, intr-o fiertura miloasa 
urita, cu valuri dușmanoase). Lucrarea facuta 
de o.mina (buna!) de amator reprezenta o 
uzina din care țișneau flacari şi în jurul careia 
se involbura o ploaie de stele. „Nu-mi prea 
plac patetismele' — s-a scuzat tinara docto- 
nta (nu cred sa fi avut mai mult de 25—26 de 
ani, era în primul ei an de munca) — dar 
intr-o seara m-a chinuit nevoia de a da ex: 
presie plastica aforismului lui Camus. cu care 
ma ajut eu la nevoie: „Exista o vreme cind 
traim şi o vreme cind trebuie sa dovedim că 
traim”. Doctoriţa il dovedea ca traiește in te- 
lul urmator: studenta eminenta. absolvind cu 
10 facultatea, a pus degetul pe harta și â 
spus; „Aici aş merge, in Delta. | s-a propus 
creşa din Tulcea. Circa din Luncaviţa. Spita- 
lul din Sulina. A refuzat. A venit pe fișia asta 
de pamint, asaltata de ape. să aduca pe lume 
copiii pescarilor, sa ingrijeasca oasele pà- 
trunse de frig și umezeala ale batrinilor, sa-si 
faca deplasarile pe teren” cu barca factoru- 
lui poștal, 


E doctoriţă. 
Lucrează în Deltă. 
La prima vedere 

personajul pare „roz 
Cine o cunoaşte, 
cunoaște—personal— 
noblețea 
şi imposibilitatea 
de a nu se dărui 


“ 


Ghicesc un zimbet neincrezâtor pe chipul 
cititorului meu: prea mult roz pentru un 
noiembrie ploios Atunci, sa continui: in 
seara acelui tragic 4 martie 1977, studenta 
aflata în ultimul an de studii, era de garda la 
Brâncovenesc, asistind un medic in sala de 
nasteri. Pruncul scotea primul și triumfaătorul 
sau scincet în brațele sorei, cind totul începu 
sa se zgilţiie, dramatic, in jurul lor. Şi în timp 
ce luptau sa apere viața mamei și a nou-nas- 
cutului ei, pe strada Brezoianu se pravalea 
un bloc imens, zdrobind sub darimaturi un 
baiat tinar: colegul și iubitul eroinei noastre 
A aflat abia in zori, cind a ajuns acasa: „Nu 
știu daca m-am hotarit chiar atunci, în clipa 
cind am vazut cu ochii, moartea. Mi s-a parut 
absurda. Nedreapta. Nu avea dreptul sa ne 
invinga pe toți. Eram gravida în luna a treia 
Necasatorita. Am hotarit. Copilul meu și al 
Lui va trai. Mulţi m-au sfătuit sa nu-mi asum 
raspunderea unui copil cind eram atit de 
traumatizata. Eu am luptat sa-l pastrez 
Aveam in fața o sesiune grea de examene: 
le-am luat pe toate cu 10. Aveam lucrarea de 
stat: am luat-o cu zece (deci a trebuit sa fac 
o mica pauza, intre examene, intrucit baieţa- 
sul meu s-a grabit şi a venit pe lume ceva 
mai devreme). Pe urma l-am luat în brațe şi 
am venit aici. La capat de lume şi Delta As- 
ta-i tot. 

Nu era chiar tot, Am gasit pe masa. cind 
gazda s-a dus sa fiarba în bucatarie un ceai, 
cartea de versuri a unui cenaclu, ilustrata în 
intregime de doctorita mea şi in care am aflat 
niște versuri semnate tot de dumneaei: „Ma 
trezesc nori de ceața-mi inconjura fereastra/ 
In asta dimineaţa un cintec mi se plimba prin 
artere/ dar, într-un colț/' ma scruteaza o 
neimplinire/ Voi pleca in cautarea unei pica 
turi de roua/ adormita pe firul de iarba/ la 
crima nopţii uitata-n zori de zi/ O voi trezi si 
mi-o voi pune pe frunte 

Am propus, cindva, un scenariu despre 
aceasta femeie. Directorul respectivei Cast 
de filme m-a sfatuit sa ma mai gindesc: sce 
nariul n-avea conflict 

Sanda FAUR 


Eroi 
și spectatori 
ai propriului film 


O mul epocii noastre îndeplinește cel pu- 
țin două ore pe zi, în medie, rolul de partici- 
pant la trafic. Ceea ce, traduse în expresii 
mai puţin tehnice, înseamnă pieton, pasager 
(in mijloacele de transport in comun) sau 


De multe ori 
n-avem curajul 
să credem 
că sîntem capabili 
de fapte eroice. 
Pină cînd, 
într-o împrejurare... 


conducător auto Eventual biciclist. Este un 
rol într-un film ce se numește circulaţia ru- 
tieră. 


Ca orice piesă ce se respectă și aceasta iși 
are eroii săi. Pozitivi și negativi. Paradoxal, 
dar în cazul piesei noastre, recunoaștem, de 
regulă, actorii care joacă rolurile negative 
Adică pe acei care se pun, de cele mai multe 
ori nedeliberat, deși asta nu scade primejdia, 
in postura de a contraveni normelor (scrise şi 
nescrise) ale deplasării pe străzi și șosele. 


Din păcate, mai rar descoperim, nu mai 
spun reținem, eroii pozitivi ai circulației, Cu 
toate că există din belșug. Ca de exemplu 
acel om de prin părţile Clujului care, în toiul 
nopţii, n-a pregetat să transporte pe șaua bi- 
cicletei sale, împingind cale de ciţiva kilo- 
metri, pînă la spital, un pieton lovit de o ma- 
şină și părăsit în șanț de automobilistul laş 
Sau şoferul tulcean care, întilnind un băiețaş 
abandonat de părinţi (părinți doar din punct 
de vedere strict biologic), nu s-a lăsat pina 
nu a înfiat copilul. Oferindu-i căldură umana, 
masă, casă, optimism, în sinul căminului såu 
cu... patru copii. Emoţionant prin omenescul 
său a fost și gestul celor doi automobiliști 
care, aproape de Focşani, întilnind pe șosea 
o porțiune acoperită cu ulei scăpat din cine 
ştie ce motor, au marcat limitele locului alu- 
necos cu crengi, iar apoi, unul într-o parte, 
altul în cealaltă, au semnalizat cu lanterne pe 
șoferi asupra pericolului. 


Sint cazuri ieșite din comun, vor spune, 
poate, unii dintre dumneavoastră. Cel care 
emite o astfel de opinie trebuie să admită cå 
el nu ar proceda așa într-o asemenea împre- 
jurare. Adevărul este că de multe ori nu avem 
curajul să credem că sintem capabili de fapte 
eroice. Pină cind ajungem într-o circum- 
stanță care ne obligă moralmente să acţio- 
nam. 


Poate că tocmai acest miez al vieţi noastre 
ca pasageri ai drumului ar putea fi dezvăluit 
de un film dedicat eroilor — sau eroismului 
— din circulaţie. 


Rolul pozitiv pe care îl interpretăm cu toții, 
cotidian, începind cu conduita civilizată ca 
pietoni sau șoferi și continuind cu numeroa- 
sele fapte de solidaritate rutieră, ca gestul în- 
curajator ai șoferului de camion care ne ves- 
tește cu brațul să-l putem depăși cu mașina 
noastră, ori conducătorul auto care înțelege 
să oprească lingă noi, rămași neputincioși în 
mijlocul cimpului, pe ploaie, în pană, ca să 
ne remedieze defecțiunea, oferindu-ne, altru- 
ist și piesa de schimb necesară. Sint atitudini 
care, luate în parte, nu întotdeauna se disting 
suficient, dar care, în ansamblu, alcătuiesc 
un mozaic ilustrativ în reflectarea universului 
circulaţiei. A circulaţiei pe care o creăm și o 
traim zi de zi. Ca eroi şi spectatori al propriu- 
lui nostru film. 


Gheorghe ENE 


https://biblioteca-digitala.ro 


Omul simplu 
şi sfertul 
de adevăr 


Ee crede ca poate arata cu mina pe 
„omul simplu” e pierdut pentru arta. Nici un 
om nu-i atit de simplu incit sa nu dove- 
deasca, la o cercetare adecvata, toate com- 
plexitaţile sufletești şi de comportament ce 
faç materia artisticului. Povestea fiecarei vieți 
de om e „un roman”, chiar daca, cel mai ade- 
sea, omul e distribuit greșit în ea şi joaca rol 
secundar. Ideea de a indica un cutare om al 
muncii drept posibil rol principal de film e 
plina de paradox, fiindca un film încearca sa 
cuprinda intr-un ceas și jumatate o seama de 
momente din viaţa respectivului, momente pe 
care aceasta viața a respectivului le conține, 
e adevarat, dar impraștiate și indeobște greu 
de sesizat. Or, eu, ziaristul, presupun intere- 
santul într-un cotidian oarecare. Îl deduc şi-l 
acreditez fara sa am dreptul adevarului ade- 
varat. lata, spre exemplu. un om: e preşedin- 
tele unui C.A.P. dintr-un judeţ din nordul ta- 
rii. C.A.P-ul se cheama Petrești. Președintele 
e un taran luminat, cu un bun simţ exceptio- 
nal. La o prima vedere, nu impresioneaza pe 
nimeni. De fapt, nu impresioneaza nici la o a 
doua vedere. E un om mai degraba marunt și 
mai degraba ursuz. La el vin tot timpul oas- 
peți, ca sa ia aminte la realizarile CAP-ului, 
situaţie ce presupune un avint didactic, or 
preşedintelui tocmai didactica îi cam lipsește. 
El are una, insa, pentru munca la cimp, pen- 
tru crescut oi și vaci, pentru facutul piinii și 
al malaiului. Acel adevar adevarat pe care nu 
prea am dreptul sa-l spun e ca dintre toţi sa- 
tenii Petreștiului, președintele e cel mai puţin 
impunator. Gravitatea lui e nitel comica. Ma- 
snaria economica din Petrești nu aduce cu 
modelul imaginat de toata lumea — inclusiv 
de ziariștii solicitați sa nareze un personaj 
cheie pentru un film al realitaţii imediate. To- 
tuşi, mașinaria merge și inca foarte bine. În- 


Un ţăran luminat. 
Un om cu bun simţ. 
n excepţional bărbat 
care gîndeşte. 
Ca preşedinte CAP. 
Ca om! 


seamnă atunci că trebuie ameliorat modelul. 
Inseamnă că omul simplu din Petrești, despre 
care — văzindu-l laolaltă cu ţăranii lui — n-ai 
spune că e șeful, stie ceva ce noi nu știm. El 
se pricepe să orinduiască lucrurile după im- 
portanța lor. Vine, bunăoară, un cetățean și-i 
prezintă o hirtie din care rezultă că vacile de 
rasă ale CAP-ului trebuie, începind cu ziua 
întocmirii acelei hirtii, să dea tot 4—5000 litri 
lapte pe an, dar cu altă mincare, „pe bază de 
paie”. Chestiunea e că ceea ce era valabil 
pentru alte locuri, nu era şi pentru acel CAP. 
Exista destulă mincare — de calitate — pen- 
tru vite, și în plus, fiind vorba de o crescăto- 
rie cu animale pentru reproducție, din cea 
mai pură rasă, alimentaţia lor trebuia asigu- 
rată ca atare. Hirtia era bună dar nu se potri- 
vea locului. Urmăriţi, vă rog, logica președin- 
telui; el ia, fără să spună o vorbă, hirtia, și, 
sub privirea oarecum intrigată a cetățeanului 
merge la grajd. „Uite, fetițo — îi zice ţăranul 
vacii — citește asta şi vezi ce poți să faci 
pentru dinsul“. Cetăţeanul crede că are mo- 
live să se considere insultat și promite să ri- 
dice problema unde trebuie. „Ridică matale 
ce dorești, spune ursuz președintele. Eu iau 
hirtia și mă supun, dar vaca, ce să facă ea cu 
hirtia? Eu am conștiință. Vaca n-are conști- 
inţă. li dai să mănince paie și ai să bei laptele 
cu paiul". 

Bineinteles cà intimplarea a curs niţel alt 
tel. Ce-am povestit eu e ce-am auzit de la un 
mulgator. De la oamenii din sat am mai auzit 
și alte trasnai. In jurul omului plutea legenda, 
o legenda nascînd din admiraţie și necaz re- 
parat. Ei, țaranii, aveau adica omul care le 
trebuia şi-şi exprimau simpatia raspindind și 
creînd, la rindu-le, anecdote. Cred ca din 
suma acestor anecdote s-ar putea scoate o 
esența de personaj, un soi de Moromete în 
fruntea obștii, obținind binele în chipul cel 
mai direct. 

Se înţelege ca primul care nu s-ar recu- 
noaşte în portretul croit de mine e chiar pre- 
şedintele. E posibil sa nu-l recunoasca nici 
ța?anii lui. Faptul n-are nici o importanţa. Im- 
portant e ca omul care apare pe ecran sa fie 
plauzibil şi. mai ales, sa nu plictiseasca. Un 
adevar care plictisește trebuie revizuit. Poate 
ca-i doar un, sfert de adevar. 


Tudor OCTAVIAN 


11 


corespondență 
specială 


0... războiului nuclear — real sau 
imaginar — au fost, nu o dată, oglindite cu 
ajutorul aparatului de filmat. Sub forma jur- 
nalelor de actualități, turnate de serviciile mi- 
litare americane, memoria peliculei a inregis- 
trat, astfel, ca o zguduitoare mărturie, urma- 
rile terifiante ale bombardamentelor de la Hi- 
roshima și Nagasaki, singurele unde s-a re 
curs la cea mai ucigătoare armă pe care a 
cunoscut-o vreodată omenirea. 


De la „Copiii Hiroshimel“ la 
fiction“ și „Mondo 


Foarte recent, pe baza uriașului materia! 
documentar (sute de kilometri de film, zeci 
de mii de fotografii), acumulat în arhivele 
S.U.A. şi devenit acum accesibil, un grup de 
cineaști niponi au reușit să termine, la capă- 
tul unei munci încordate de mai bine de trei 
ani, un impresionant lungmetraj — Istorie, 
era demenței nucleare — sever memento 
pentru cei ce par a fi uitat tragedia celor 
două orașe al căror nume au insingerat con- 
ştiinţa umanităţii (cu un an înainte fusesera 
prezentate cele două documentare nu mai 
puțin impresionante cu același subiect: Ge- 
nerație pierdută și Profesie). Tot un cineast 
japonez, Kaneto Shindo, realizase in 1953, 
Copiii Hiroshimei, film semidocumentar, (la 
vremea respectivă l-au putut vedea și specta- 
torii noștri), care debuta cu o halucinantă re- 
constituire a bombardamentului atomic în 
toată cumplita sa dimensiune, pentru ca apoi, 
făcînd un salt de ciţiva ani in timp, să înso- 
țească pe o tinără învățătoare în eroicele sale 
sforţări de a contribui la alinarea suferințelor 
celor mai tineri supraviețuitori din orașul care 
începea să reinvie de sub cenușa radioactivă 

Perioada „războiului rece", cind a începu! 
să se vinture pentru prima oară posibilitatea 
unui conflict atomic, a dat naștere unui film 
in care locul documentului sau al reconstitui- 
rii cu caracter documentar l-a luat ficțiunea 
locul realului — închipuirea. Să ne amintim 
de On The Beach (Ultimul țărm), filmul lui 
Stanley Kramer din 1959, prezentat şi la Ci- 
nemateca română, care înfățișa extincţia 
lentă dar inexorabilă, pe măsură ce se apro- 
pia tot mai mult norul radioactiv aducător de 
moarte, a populaţiei continentului australian 
supraviețuitoare momentană a unui cataclism 
nuclear mondial. (Tulburătoare creaţia lui 


Printre cei mai activi militanţi pentru pace, actorii Meryl 
şi Paul Newman (după emisiune, în coloane, la marșul păcii) 


9 Nimeni nu poate să cîştige 

un război 

@ E atît de greu de înţeles 

că într-un război 

„toată lumea pierde“ 

9 „Gindiţi-vă la 

Sau, mai bine, la riscul de 


Fred Astaire, care și-a incepul, o dată cu 
acest film, o nouă cariorâ, părăsind-o pe cea 
de dansator care-i adusese celebritatea). On 
The Beach a fost turnat după romanul omo- 
nim al scriitorului britanic Nevil Shute, care a 
inaugurat „avant la lettre“ un gen literar nou 
„political fiction” (literatura politico-fantas- 
tică) ce avea să cunoască o extraordinară 
vogă peste ocean. Două romane celebre la 
vremea lor Fail-Sate (Siguranță absolută) și 
Dr. Strangelove aparţinind acestui gen și 
care abordau, de asemenea, ca tematică po- 
sibilitatea unui conflict nuclear au fost ime- 
diat ecranizate (ambele în 1964) de studiou- 
rile hollywoodiene, aceste pelicule plătind, 
insă un serios tribut. perioadei respective, în 
sensul că au slujit la întreținerea unei nedo- 
rite psihoze de război. Nu acesta a fost cazul 
cu filmul The War Game (Dacă ar izbucni un 
război), turnat în manieră documentară în 
1967 de studiourile britanice de televiziune; 
regizorul Peter Watkins nu se lansa în specu- 
laţii politico-fanteziste, ci îşi propunea să in- 
fățișeze, în temeiul unor date științifice reale, 
consecințele unei conflagrații atomice. Și pe 


nuclear 


nuclear 
(şi piere) ? 


a nu avea 


masură Ce posibilitatea unui rāzboi atomic 
tindea, din păcate, să dobindească conturu- 
rile unei tragice imanente, numărul unor ase- 
menea filme-avertisment a sporit continuu 


Au avut un larg rasunet Atomic Cate (Cate- 
neaua atomică — vezi „Cinema“ nr. 4/1983), 
o demascare a inconștienței criminale a celor 
ce au incercat, la un moment dat, și mai în- 
cearcă şi acum, să acrediteze ideea cå râz- 
boiul nuclear este un război „acceptabil” și 
mai cu seamă It You Love This Planet (Dacă 
iubiți această planetă — premiul Oscar '83 
pentru cel mai bun scurtmetraj documentar), 
o prezentare sobră, dar cu atit mai convingă- 
toare, din punctul de vedere al oamenilor de 
ştiinţă, al efectelor ireversibile ale exploziilor 
atomice. Oricit de sumară ar fi această tre- 
cere în revistă (nu ar trebui uitată nici Ziua 
cind au ieșit peștii a lui Michael Cacoyannis). 
se cuvine, neapărat, a aminti și secvențele 


| 


Spectrul morții instantanee prin iradiere. 


(Cadre din filmul A do Zi...) 


antinucleare ale excelentului documentar „de 
utor (loan Grigorescu), Mondo Umano. 


ți imagina inimagi ilul 


Dar, fara indoiala, imaginea cea mai cutre 
muratoare, cea mai coşmaresca a grozaviilor 
unei conflagrații nucleare -a oferit-o cel mai 
recent dintre filmele semnale de alarma, pro 
ducția TV, The Day Alter (A doua zi după). 
Ce se va petrece, ce se va intimpla, cum va 
arata un oraş american a doua zi dupa un 
atac atomic? Acesta este pariul extrem de di- 
ficil pe care şi l-a propus şi pe care l-a ciş- 
tigat — compania de televiziune ABC, una 
din cele trei mari rețete TV din S.U.A. Cu alte 
cuvinte a reușit „sa-și imagineze inimaginabi- 
lul“, pentru a folosi expresia atit de plastica a 
viitorologului Herman Khan. Facind parte din 
acele producţii TV tot mai numeroase pe 
care americanii le numesc „docudrama“, 
time pe jumatate documentare, pe jumatate 
artistice, The Day After depașeste cu mult ca 
forța de impact tot ceea ce au realizat in ma- 
terie teleaștii sau cineașții de peste ocean 
(„este cel mai important film lacut vreodata 
de' noi sau de alții”, a declarat președintele 
departamentului de producţii cinematografice 
al rețelei amintite) 

Forţa de impact a fost cu atit mai puternica 
cu cit premiera acestui film TV a avut loc in 
imprejurari de o gravitate excepționala ale 
vieţii internaţionale. Aratind deschis cit de 
cumplite ar fi rezultatele unei confruntari cu 
rachete nucleare, The Day After s-a consti- 
tuit, astfel, într-un argument cu maxima ca- 
pacitate de convingere asupra necesitaţii de 
a nu se ingadui nimanui sa se joace cu drep- 
tul suprem al oamenilor și popoarelor la 
viața, de a nu se cruța nici un efort pentru ca 
planeta, intreaga noastra planeta, sa nu aiba 
soarta oraşului american devenit în imagina- 
ţia realizatorilor victima a unui raid atomic 
Un oraș nu fictiv, ci unul adevarat, Kansas 
City, o localitate tipica din inima Americii, cu 
strazile sale. cu edificiile sale, cu parcurile 
sale şi, mai ales, cu cei un milion de locuitori 
âl sal 


poate di in numai citeva 


minute un oraș 


Ziua de 20 noiembrie 1983 nu se va şterge 
uşor din memoria Americii. in acea zi de du- 


minica, la ora 20,00, adica o zi şi o ora de 
cea mai mare audiența, o suta de milioane de 
telespectatori americani au urmarit cu respi 
rația taiata viziunea de apocalips a distrugeri 
acestui oraş. La inceput totul pare linistit 
viața işi urmeaza cursul normal, pe stadionul 


„A doua zi 
după...“, 
un film 
împotriva 

războiului nuclear. 

Un film 

care a zguduit 

un continent 


din localitate are loc o intrecere sportiva. Ni- 
meni nu bânuiește ca urideva. in centrul Eu- 
ropei, a avut loc un incident banal, care a ie 
şit insa de sub control, ducind la declanșarea 
unui schimb de lovituri nucleare. Trei rachete 
intercontinentale se indreapta spre Kansas 
City 

Secvența bombardamentului atomic du 
reaza şase minute. Regizorul Nicholas Meyer 
care este in același timp Și un apreciat scrii- 
tor și scenarist, cu o imaginaţie debordanta 
(cartea sa de debut „Soluția de șapte la 
sută”, in care işi inchipuie o intilnire între 
Sherloch Holmes și... Freud a fost cu deose 
bit succes transpusa pe ecran; prinzind apoi 
gustul cinematogratului, s-a reprofilat „din 
mers şi a realizat, dupa un scenariu propriu 
Mașina timpului, care, vadind aceeași nesta- 
vilita fantezie, îl opunea intr-un implacabil 
duel plasat intr-o lume a viitorului pe scriito- 
rul britanic H.G. Wells lui... Jack Spintecato 
rul), a intercalat intr-un montaj de mare virtu 
ozitate imaginile unor explozii nucleare reale 
cu scene ale dezastrului fictiv caruia îi cade 
victima Kansas City. Fiinţe umane vaporizațe 
din care nu mai ramine decit o simpla silueta 
proiectata pe caldarim, oameni „transformați 
in torţe vii, cladiri din beton și oțel care se 
prefac într-o lava incadescenta 

Și mai atroce sint scenele din partea a 
doua a filmului („a doua zi dupa'...). cind ac 
iunea se muta, in principal. în mica localitate 
invecinata Lawrence, infațişind agonia lenta a 
supraviețuitorilor. Stradaniile disperate ale 
unui medic curajos. (excelentul actor Jason 
Robards, pe care spectatorii nostri l-au putut 
vedea în Julia) de a veni in ajutorul victimelor 
radiaţiilor se dovedesc neputincioase. De un 
deva din off se aude vocea ultimului radioa 
mator care a ramas in viaţa: „Alo, alo, aici: 
Lawrence. Ma aude cineva? Mai traiește cı 
neva?'... Dupa care simţi cum se așterne lin 
țoliul apasator al tacerii peste ceea ce ieri era 
o comunitate infioritoare, iar astazi 


Opinia publică iși spune cuvintul: o 


dezbatere politică la scară națională 


Anunţată cu săptămini înainte, pentru a 
preveni izbucnirea unei panici similare cu 
cea din 1938 în timpul unei emisiuni radioto- 
nice despre o pretinsă invazie a marţienilor 
emisiune realizată de tinărul (pe atunci) Or- 


son Welles, prezentarea filmului a produs o 
impresie extraordinara asupra telespectatori- 
lor. „Și acum sint copleşită, nu am putut în- 
chide ochii toată noaptea”, avea să declare o 
telespectatoare din Washington, al cărei chip 
răvăşit de emoție reporterii TV l-au surprins a 
doua zi. Impresiile de moment s-au prelungit 
însă cu mult după încheierea emisiei, tran- 
sformindu-se intr-o dezbatere aprinsă la 
scara intregii țări. Și-au spus cuvintul perso- 
nalităţi politice („Sper că filmul va contribui 
ła incheierea unui acord pentru stoparea cur- 
sei inarmărilor”: Edward Markey, membru 
proeminent al Camerei Reprezentanţilor, coau- 
tor impreuna cu senatorul Edward Kennedy 
a! cunoscutei rezoluţii privind înghețarea ar- 
mamentelor atomice), clerici de vază („cred 
cà acest film este de natură să-i facă pe oa- 
meni mai conștienți de grozăviile războiului 
nuclear“: episcopul catolic James Malom), 
și-au spus cuvintul locuitori din Kansas City 


în direct din New York 


Domnule preşedinte, cred ca a construi 
aceste arme nu este un semn de putere, ci 
unul de lacomie. Sint oameni pe strazi care 

YI x ... . mor de foame şi ar fi bine ca lor sa li se dea 
Două ore, o sută de milioane de telespectatori mai multa atenţie decit unei maşini, care 


p ‘aricani < it e c i atac < în poate distruge omenirea cu o singură învir- 
americani au t ăit coşmarul unui atac atomic. EE e OIGA Gi ancorată, PRODO EDA 
Deocamdată, numai un scenariu... al cărui mesaj Pontet 
este limpede pentru orice minte luci 


E mai grava chestiune a timpurilor 


noastre — cea a pericolului unei catastrofe 
atomice — a slujit ca tema filmului american 
de televiziune. A doua zi după... prezentat re 
cent de canalul ABC şi considerat pe drept 
cuvint „ce! mai important eveniment al sta 
giunii micului ecran. 

Vazut de circa 100 milioane de telespecta 
tori americani, cifra cu foarte puţine prece 
dente, filmul înfațișeăza holocaustul nuclear 
intr-un mic orașel. Lawrence, din statul Kan- 
sas. Pornind de la viața cotidiana de familie. 
cu obișnuitele ei bucurii şi griji, a cițorva per- 
sonaje în zilele sale, un doctor [interpretat de 
cunoscutul actor Jason Robards) prețuit de 
pacienţi și colegi pentru daruirea lui prote- 
sionala etc. Filmul trece la coșmarul zilei 
dupa'.... cind peste orașei au cazut bombe 
atomice. Trecerea aceasta dramatica este ur- 
marea acutizarii unei crize in relaţiile mon- 
diale, criză despre care se vorbeşte mereu la 
radio şi in programe de televiziune pe care le 
urmaresc locuitorii orașelului Lawrence. Rea- 
lizatorii filmului, regizorul Nicholas Meyer și 
scenaristul Egward Hume au evitat cu deose- 
bita grija, de-a lungul intimplarilor, sa dea 
cea mai vaga indicație, ce țară anume a de 
clansat prima lovitura, în dorința — cum au 
declarat ulterior — de a nu abate atenţia de 
la gravele consecințe pentru omenire, la cir 


Draga domnule preşedinte, Cred ca ar fi o 
prostie sa ne aruncam reciproc in aer, deoa 
rece vom muri cu toţii. Sint tinar, sint fericit 
şi aș vrea sa traiesc cit mai mult, dar daca ct 
neva apasa pe buton, totul s-a terminat. Cea 
mai mare grozavie este sa știi ca vei muri in 
curind. Va rog mult, faceţi ceva pentru ca nu 
vreau să traiesc cu acest sentiment. Al Dum- 
neavostră, Adam Ressing 


şi din Lawrence, dintre care unii au făcut 
chiar figuraţie în film („este una din cele mai 
curajoase opere cinematogralice pe care am 
văzut-o în viața mea“: prot. Charles Berg. 
care a acceptat să apară în rolul episodic al 
unui fermier). 


rțele aprinse ale păcii 


Mai presus de toate filmul, „care a adus în 
mijlocut fiecărei familii americane problema 
cea mai critică a vremurilor noastre“, cum 
avea să declare Janet Michaud, președinta 
organizaţiei Campania impotriva războiului 
nuclear, a contribuit puternic la reimpulsio- 
narea mișcării antinucleare din S.U.A. Ime- 
diat după sfirșitul filmului, pe o colină care 
domina localitatea Lawrence au avut loc o 
adunare cu torţe și un marș al păcii. Aseme- 
nea marșuri, mitinguri, adunări ale mișcarii 
antinucleare aveau apoi să se destâșoare pe 
tot cuprinsul ţării, participanţilor la multe din 
aceste acţiuni fiindu-le prezentat filmul inre- 
gistrat pe videocasete. Printre militanţi, cei 
mai activi s-au numărat și cunoscuţi actori de 
cinematograf, ca Paul Newman, Meryi 
Streep, Jane Fonda, Liv Ulimann. 

Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Compania 
ABC a organizat o succesiune de dezbateri cumstanțele implicației politice 
televizate la care au luat parte oameni poli- in partea a doua a filmului, oamenii suter 
tici, inclusiv oficialități guvernamentale scrii- și mor. Ruine, cadavre, supraviețuitori ira 
tori ca Elie Wiesel, oameni de știință, experți diaţi, în cautare de hrana, de altfel și ea con 
militari, ziariști; vicepreședintele George taminata — o privelişte cutremuratoare a 
Bush a acordat un interviu pe marginea fil- unei lumi postapocaliptice, care insa, dupa 
mului, secretarul de stat George Shulz și-a opinia unor prestigioși oameni de ştiinţa care 
expus opiniile într-una din dezbaterile amin- au comentat filmul, este totuși departe de 
tite, iar ministrul apărării Caspar Weinberger ceea ce ar fi ziua „după“, in realitate. Printre 
a publicat un articol în „Washington Post“, numeroasele reacţii .pe care le-a stirnit zile 
incercind să liniştească opinia pubiică. Mai intregi filmul, dupa prezentarea sa, am reţinut 
mult, evenimentul a depășit scara națională, un grupaj de scrisori adresate de copii din 
„unda sa de şoc” s-a propagat cu repeziciune clasa a 7-a a unei școli din Washington pre 
de necrezut peste ocean: pelicula a fost şedintelui Statelor Unite publicate de ziarul 
proiectată în întregime la televiziunea brita- „Washington Post" 
nică, a fost distribuită în sălile de cinemato- 
graf din Belgia şi talia, a putut fi urmărită în 
principalele orașe vestgermane — pretutin- 
deni impactul fiind la fel de dramatic. 

Este adevărat, au existat și reacţii ostile, 
s-au auzit și voci care încercau să denatureze 
mesajul filmului („un mijloc de a aţița isteria 
publicului ignorant“: editorul publicaţiei de 
extremă dreaptă „National Review”) sau să 
justifice cursa înarmărilor — iresponsabilita- 
tea işi are, din păcate, purtătorii ei de cuvint! 
— însă ele au rămas fără ecou. 

La sfirșitul emisiunii, pe ecran au apărut 
cuvintele. „Evenimentele catastrofale la care 
ați fost martori nu se „pot compara în nici un 
fel cu ceea ce se va intimpla în realitate, în 
cazul unui război nuclear. Sperăm că acest 
film va îndemna popoarele și pe conducătorii 
lor să caute posibilitatea de a evita ziua jude- 
cății de apoi”. Reacţia imensei majorităţi a 
publicului a arătat că sensul acestui avertis- 
ment a fost înțeles, s-a constituit în cea mai 
elocventă expresie a dorinţei ardente de pace 
a milioanelor de oameni simpli, a voinţei lor 
ca ororile imaginate pe micul ecran să nu de- 
vină niciodată realitate, ca planeta să nu se 
transforme, aidoma orașului Lawrence, într-un 
uriaș rug atomic, ca rachetele nucleare să fie 
oprite sa-și ia zborul aducător de moarte prin 
mijlocul cel mai simplu: completa lor destiin- 
tare. 

Încă o dată filmul (imbinat în cazul de fața 
cu televiziunea) și-a dovedit, concomitent cu 
aria practic nelimitată de penetrație, marile 
sale virtualităţi politice. 


Draga preşedinte. Am 12 ani și traiesc 
intr-o lume plina de războaie și violența. Se 
spune că in ziua de azi copiii se maturizeaza 
prea repede şi in unele privințe sint de acord 


Un film avertisment, 
un document răscolitor, 
un patetic apel 
ntru oprirea cursei 
spre abisul nuclear: 
A doua zi după 


ca e asa, dar adevarul este ca sintem ame- 
ninţaţi de faptul că, in orice clipa, o persoană 
minata de sete de putere poate apasa pe bu- 
ton și termina lumea și omenirea. Oare nu 
s-ar putea ca Dv. şi alți conducatori de state 
sa înţelegeţi ca, indiferent cine sau ce sinteţi, 
dacă începe un razboi nuciear, toata lumea 
pierde? Cu sinceritate, Rebecca Ann Scott 


„Draga domnule președinte, filmul m-a în- 
tristat. ca de altfel pe mulţi din colegii mei de 
școala. L-am discutat şi rasdiscutat. Pentru 
ca sintem copii, lumea nu ne ia în seama. In- 
diferent ce spunem, adulții zimbesc superior 
ne dau o bomboana, ne mingiie pe cap şi ne 
spun să ne vedem de treaba. Tot ce vrem 
acum este sa tim ascultați pentru o clipa 
Vrem ca lumea sa știe ca nu sintem proști 
Stim ce se intimpla în lume. Tot ce vreme 
doar pace. Nimeni nu ciştiga intr-un razboi 
nuclear. Gindiţi-va, va rog, la viitor, sau mai 
bine, gindiţi-va, la riscul de a nu avea deloc 
viitor. Cu sinceritate, Ellie Armani” 


Draga domnule preşedinte, Am fost foarte 
tuiburata dupa filmul A doua zi după... N. 
atit tilmul era de vina cit gindul ca aşa ceva 
s-ar putea intimpla în realitate Trebuie sa 
ştiţi ca un atac nuclear ar atrage imediat ras 
punsul altor țari și rapid toata lumea ar fi dis 
trusa. Un razboi nuclear e iipsit de sens. Ni 
meni nu poate sa-l ciștige. Cu sinceritate 


Kari Kramer Margit MARINESCU 


Romujus CĂPLESCU 


https://bibliote 


în premieră 


S. nu trădăm pămîntul!“ — este replica 
cheie așezată ca un filtru în fața conștiințelor 
și comportamentelor personajelor acestui 
prim film al producției noastre cinematogra- 
fice din noul an. Scenaristul Mihai Vasile, de- 
butant în cinematografie, dar vechi publicist 
şi, după cum se vede, înarmat cu o bună cu- 
noaștere de la fața locului a mediului sătesc 
de azi și a oamenilor săi cu felul lor de a fi și 
de a vorbi (colaborator Marcel Păruş, după o 
idee de Lucian Durdeu), investeşte bogata sa 
experiență de reporter în biografia unui ingi- 
ner agronom și în istoria vieții sale, pentru a 
pătrunde în miezul fierbinte a! faptelor celor 
ce și-au făcut din cultivarea pâmintului nu 
numai o profesiune, ci și © credinţă. 

Agronomul din filmul de față, prin dragos- 
tea sa de pămint și de oameni, prin munca şi 
forța exemplului său, fără să-și precupe 
țească eforturile și asumindu-și riscurile pen- 
tru a-și indeplini datoria sa de activist pe 
ogoare, reușește să sfințească locul — I.A.S. 
Valea Cailor — unde fusese trimis Într-o ne- 
dreaptă retrogradare. Sosit, în urma unei 
neînțelegeri, în comuna cu pricina, călare pe 
un cal, deci într-un fel de travesti involuntar 
(dar voit hilar), neașteptatul „revizor“ află 
fără nici un efort detectivistic, adică din 
prima clipă și cam de la toată lumea, nere- 
gulile, falsurile, abuzurile din acele locuri. Cu 
cifre ticluite și plocoane, directorul întreprin- 
derii agricole, dornic doar să plece de la țară 
la centru și să-și asigure beneficii materiale 
fără să dea în schimb nimic societăţii, reușise 
de o bună perioadă să ascundă adevărul. 
Convins fiind că nimeni nu poate rezista „ar- 
gumentelor“ sale, el intimpină pe noul venit, 
dealtfel fost coleg de școală, cu mici atenții, 
aparent semne de bun venit, invitația la o 
masă, la un vin, la o nuntă. La început așa 
sint și luate dar curind noul sosit își dă 
seama că ele sint doar momeli pentru a-i 
capta bunăvoința şi, desigur, în cele din urmă 
acordul de a acoperi în continuare rapoartele 
mincinoase. Agronomul poate fie să tacă și 
să accepte, fie să dea totul în vileag. 

Ca om ce a învățat de acasă, de copil, să 
iubească pâmintul, el nu poate alege decit 
calea adevărului. luindu-și ca aliați munca, 
cinstea și pămîntul cu promisiunea roadelor 
sale. 

Cu simţul răspunderii față de profesiunea 
sa de reporter, așa cum o cere şi personaje- 
lor sale, Mihai Vasile așază astfel conflictul la 
răscrucea a două mentalități care coexista 
nepașnic. Una, a celor ce vor să muncească, 
sa construiască respectindu-se pe sine și pe 
semenii lor — reprezentată de eroul său, 
exemplar dar nu singular în peisajul societă- 
ţii noastre: cealaltă mentalitate reprezentată 
de cei ce cred că: „Pămintul e rotund, bă- 
trine, se mișcă... se mișcă...“ numai spre a le 
aduce foloase; sau cei ce nu se implică sau 
au curajul să-și spună părerile numai în „de 
peșe“ anonime înlocuind caragialescul „un 
grup de alegători“ cu „un grup de tovarăși" 
gata oricînd să sesizeze, să insinueze, să ca- 
lomnieze. 

Regizorul Al. G. Croitoru preia materialul 
de viaţă la rindul său cu o bună cunoaștere a 
mediului și se ferește să facă portrete în alb 
și negru, dind astfei șansa firească a amelio- 
rării situaţiilor sau caracterelor. Chiar din ale- 
gerea interpretului principal în Vistrian Ro- 
man, care nu are expresia „pozitivului“ prin 
excelență, el acceptă complexitatea unor 
comportări. Actorul îşi compune astfel perso- 
najul ca un incoruptibil în planul vieţii so- 
ciale, dar și cu omenești nehotăriri în cel al 
vieţii afective, reușind un portret credibil al 
unui „om de nădejde“ din zilele noastre. 

Din dorința de a ţine acest echilibru deli- 
cat, căci — așa cum declară scenaristul Mi- 
hai Vasile, chiar în  Caietul-program: „Am 
pornit de la ideea că nu există oameni de o 
puritate sufletească integrală, după cum nici 
conștiințe total înnegrite, că în fiecare coe- 
xistă, mai mult sau mai puțin, binele și răul“, 
— deci pornind de la acest crez moral, regi- 
zorul a transpus personajele, mai mult sau 
mai puțin nuanţat, într-o estetică contrapunc- 
tică. 

Agronomului model i se opune astfel tipul 
agronomului oportunist, la rindul său salvat 
de stridențele „negativului“ prin eleganța și 
măsura interpretului său (George Motoi). Tot 


sonajele secretarului de partid (Romeo Mușe- 
teanu), privire limpede, directă, mereu pre- 
zent, deși sub o înfățișare voit ștearsă — că- 
ruia i se opune, chiar dacă nu se întîlnesc 
prea des față-n faţă, directorul Direcţiei agri- 
cole — om uns, cum se spune, cu toate alifi- 
ile. știind să manevreze pină la un punct, de- 
opotrivă, lozinci și oameni. Replicile sale de 
tipul: „Departamentul are nevoie de optimism 
nu de aiureli d-astea“, sau „Să nu mă înveți 
tu pe mine cînd plouă și cind nu plouă în ju- 
deui meu!“, sint rostite cu o suculență multi- 
plu insinuantă de un Octavian Cotescu. 
Aceleași tandemuri sint urmărite și în per- 
sonajele de plan doi: între șoferul „Viteză“ 
(Constantin Diplan cu poante accesibile și 
limbuţia sociabilă) și paznicul „Vigilenţă“ (Mi- 
hai Mereuţă, hitru şi taciturn); între tînărul 
(Răzvan Ionescu) dornic să .se întoarcă să 
muncească în satul natal si bufetierul (Ştefan 
Tapalagă) înrăit în tertipurile cișiigului, sau 
e. 


14 


într-o concepție contrapunctică apar şi per- f 


Miezul fierbinte al pîinii 


tandemului vesel și zelos al cumetrelor 
(Draga Olteanu-Matei și Rodica Popescu-Bi- 
tânescu) cu limba ascuţită, dar vrednice şi 
săritoare, cărora satul le datorează de fapt 
venirea agronomului-justițiar, i se opune du- 
oul chiulangiilor şi profitorilor (lon Mari- 
nescu, Matei Alexandru) — aceștia împinși 
cu bună știință câtre şarja caricaturală. 

Contrapunctul este mai puţin limpede în 
cazul celor două personaje feminine docto- 
ria (Olga Delia Mateescu, actriță al cărei ta- 
lent a impus-o dar care apare din princina 
echivocului, cam severă și poate prea reți- 
nută în special în scena happy-end-ului final) 
și zootehniciana (Cezara Dafinescu, cuceri- 
toare fără efort), ale căror biografii (sint 
exemplare la locul de muncă, au simţul răs- 
punderii etc.) nu le fac susceptibile de a intra 
în rivalitate de pe urma unui joc prea cusut 
cu aţă albă al scrisorilor anonime, după cum 
este cam greu credibil ca o căsnicie între doi 
soți maturi să fie periclitată de un lanț de 
anonime cu o logică atît de firavă. În scurte 
apariţii, Mariana Cercel, Nicolae Pomoje, Du- 
mitru Rucăreanu, lulian Necșulescu, Vasile 
Toma își pun amprenta specifică pe o în- 
treagă galerie de personaje de plan doi însu- 
flețind lumea ca lume credibilă. 

Desigur, această lume a satului a mai văzut 
în numeroase rinduri lumina ecranului nos- 
tru. Dar ce și-au propus acum autorii a fost 
să privească miezul fierbinte al realităţilor so- 
ciale și individuale în dimensiunea noii revo- 
luții agrare — așa cum vedem către final, fil- 
mat din elicopter. modernul complex agricol 
care nu este decor, ci realitate. Regizorul ține 
astfel sa comunice apăsat sentimentul bucu- 
riei recoltei (scăldatul în grine), al iubirii de 


glie (brazda roditoare se îngemânează cu ori- 
zonturi întotdeauna senine), recunoștința 
pentru o natură mânoasă și proteguitoare 
(culturi în rod, flori în soare). 

De asemenea regăsim și propensiunea re- 
gizorului pentru comedie. Personajele se au- 
tocaricaturizează adesea. De pilda, la mica 
petrecere, aria cîntată de soția agronomului 
arivist este bruiată de mușcăturile ostentativ 
sonore dintr-un măr, ale unei tinere proptită 
indolent de o ușă, sau de privirile ironice ale 
altor invitate — sînt citeva intermezzo-uri mai 
cinegenice. Regăsim, de asemenea, consec- 
ventul interes al regizorului pentru natura 
plaiurilor noastre și pentru muzica populară, 
— așa cum a ţinut să sublinieze și prin relan- 
sarea, o dată “cu prezenta premieră, a 
scurt-metrajului său de acum 15 ani, Anotim- 
pul mireselor — de atitea ori premiat — în 
care s-a lăsat condus de arta și imaginaţia 
populară. Va fi nu mai puţin interesant să ur- 
mărim peste alţi 15 ani, rezonanța unui asem- 
nea film în devenirea conștiiței omului nou. 
chemat să o exemplițice și. mai ales, să o sti- 


muleze. 
Adina DARIAN 


Producție a Casei de îlime Cinci. Scenariul: vasile 
Mihai, in colaborare cu Marcel Păruș. Regia: Al. G. 
Croitoru. Decoruri: Victor Țapu. Costume: ileana Mi- 
rea. Muzica: Temistocle Popa. Imaginea: Alexandru 
Groza. Cu: Vistrian Roman, Romeo Mușeţeanu, Ge- 
orge Motoi, Octavian Cotescu, lon Marinescu, Matei 
Alexandru, Cezara Dalinescu, Olga Delia Mateescu, 
Constantin Diplan, Vasile Toma, Draga Olteanu-Ma- 
tor, Rodica Popescu-Bitănescu, Nicolae Pomoje, Ma- 
nana Cercel, Dumitru Rucăreanu, Dumitru Chesa. 
hilian Necşulescu. Film realizat in studiourile Cen- 
trului de producție cinematografică „Bucureşti“. 


Cultivarea pămîntului nu numai o profesiune, ci şi o credinţă 


(Cezara Dafinescu şi Vistrian Roman în Miezul fierbinte al piinii) 


cronica personajului secundar 


gură treierătoare de fapte și vorbe lingă 
gură secătoare de vorbe şi fapte, duetul 
comic al celor două megieșe din satul 
Valea Cailor își află în filmul lui Al. G 
Croitoru și Vasile Mihai o triplă funcţie 
etică, estetică și ... „folclorică”. Personaj 
dual pe tot parcursul peliculei, cele doua 
vecine nu părăsesc tandemul, decit, 
eventual, pentru o simetrizare a mișcări- 
lor: prima scoate apă din puţul „ameri- 

“, din propria-i ogradă, a doua (aţi 
ghicit?!) stă tot lîngă puţul „american“ 
din curtea proprie. Pe uliţă, în ferma le- 
gumicolă, în poartă la județ (cadru subin- 
teles) eroinele sint de nedespărțit. Prima, 
mezzosoprană de calibru, planturoasă, 


hitră, bunătate şireată, ochi de argus are- 


chipul și nervul atit de popular al Dragăi 
Olteanu-Matei. Tanti Safta are incordarea 
specifică celei mereu la post, mereu pe 
fază, fără să scape nici cel mai neinsem- 
nat amânunt. Comentariul e deseori mut, 
de un comic irezistibil. În replică, Rodica 
Popescu-Bitănescu joacă rolul sopranei 
de coloratură, cu o voioșie explozivă, 
„ochi alunecoși — inimă zburdainică”, 
neobosită din zori în noapte, mereu cu 
acul vorbei gata de atac în fiece: moment 
crucial din viața colectivităţii. Activitatea 
lor curativă acoperă funcţia etică. Leneșii, 
palavragii, profitorii, cheflii, mici și mari, 


Gura satului 


oartâ-n poartă, basma lingă basma, 


tineri și bătrini, vin la moara gurii lor du- 
ble. Sfichiuţi neiertător, mustraţi sau oca- 
riţi, împunși în coaste sau numai gidilaţi, 
țrintorii colectivității sau cei doar puşi pe 
tinjeală vor fi răfuiţi ori de cite ori e ca- 
zul. Dar mai aflăm cu stupoare că „albi- 
nuțele“ pot zbura la nevoie și la judeţ... 
unde prin zumzăitul lor pot declanșa in- 
specţii, anchete... Bună „gura satului“ la 
păzitul obștei. Pentru a da relief acestui 
personaj pirghie, scenaristul l-a înzestrat 
și cu harul zicătorilor. Din trei replici, 
două sint proverbe, cimilituri, rimate și 
savuroase, care au remanenţă în auzul 
spectatorilor: „Vă credeam sub patrafir şi 
voi staţi ca porcii-n jir!“ le adresează sa- 
lutul de bună-dimineaţa „gura satului“ 
celor strinși prea devreme în jurul ţoiului. 
Tonul nu e desființător ci simpatic, opti- 
mist. Se cuvine a aplauda marele talent al 
actrițelor noastre (de altfel cît de proas- 
pătă rămîne amintirea „Toamnei și lernii 
bobocilor“, roluri de referinţă în filmogra- 
fia Dragăi Olteanu-Matei), care pe o par- 
titură schematizată, fără accente și nu- 
anțe,reușesc să dea viață unor personaje 
secundare adevărate, să nu rămînă niște 
simple clișee verbale sau vizuale. Le do- 
rim, totodată, un film pe măsura resurse- 
ior de naturalețe și talent, cu care sint 
deplin înzestrate. 


Mădălina STĂNESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


în premieră 


N u trebuie să-l fi citit pe Jean Piaget ca 

să-ţi dai seama de un adevăr ştiut de la gră- 
diniță (dar uitat de mulți oameni mari tot cam 
de atunci): un copil reţine altfel informaţia, 
îndeosebi o noţiune abstractă, dacă o deduce 
singur, intuitiv, în timpul jocului, decit dacă o 
primește „de învățat pentru acasă“. Anca, 
eleva băiețoasă, care joacă fotbal pină-n ul- 
tima clipă a recreaţiei, care întreabă scoțind 
la repezeală caietele și bentița: „Ce-avem 
pentru azi? Cine lipsește?... Sfinte Sisoe, 
m-ascultă“... ea, care-i departe de a fi printre 
premianţi, într-o bună zi primește la fizică 
singurul 10 din clasă. E singura care a expli- 
cat „accelerația“, nu cum scrie în manual, ci 
așa cum a înțeles-o ea, atunci cînd juca 
„melcul“. E suficient însă un amănunt şi tăce- 
rea întregii clase (uimire, admiraţie, invidie) 
se transformă într-un hohot de ris, succesul 
Ancăi e iute bagatelizat, iar ea e pe punctul 
de a izbucni în plins. În acest moment, profe- 
sorul (Radu Gheorghe plin de tact și înțele- 
gere) o felicită și o trimite să aducă planșele 
de la laborator. E un bun pedagog, visează la 
un parc de distracţii pentru copii („parcul fi- 
zicii și matematicii” care apare în visele cu 
ochii deschişi ale Ancăi), ştie cum să reacțio- 
neze în fața sensibilităţii ultragiate a unui co- 
pil. Din aceeași familie de pedagogi cu voca- 
ție, care ştiu moraliza fără a ţine lecţii de mo- 
rală fac parte și autorii filmului: Nicolae Cris- 
tache (scenariul) și Cristiana Nicolae (regia). 
Filmul lor: „o lecţie” despre sufletul copiilor 
de 12 ani. Despre ce înseamnă la această vir- 
stă bucurie și suferință, încredere şi neincre- 
dere, adevăr și minciună, bine și rău, balanță 
pe care o vorbă sau un gest mărunt o poate 
înclina dintr-o parte în alta. „O lecţie“ pe pla- 
cul profesorului de fizică: dedusă — afectiv 
— din viaţă. „Materia! didactic“: o fetiță-pro- 
blemă, Ancu-Tancu, băieţoiu'. „Lecţie des- 
chisâ” care mizează permanent pe 


în premieră 


O bservaţia lui Călinescu rămîne valabilă 
și pentru o eventuală Estetică a basmului ci- 
nematograțic: „Basmul e un gen vast, depă- 
şind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, 
ştiinţă, observaţie morală etc." Acest „etc.“ 
ascunde, in cazul artei a șaptea, și un anumit 
specific de producţie; mai ales la capitolele 
imagine și scenografie filmul-basm trebuie să 
facă faţă unor rigori speciale — ceea ce im- 
plică un consum de profesionalism binecu- 
noscut în branșă, dar mai puţin bănuit de 
spectatorul obișnuit. Amploarea efortului de 
creație și de producţie, dublată de condiția 
pe cit de minunată pe atit de ingrată de „gen 
pentru copii”, face din filmul-basm un terito- 
riu în care, pe plan mondial, puţini regizori 
au avut poftă să se aventureze şi forța să re- 
ziste. În acest context, recenta coproducție 
româno-sovieto-cehoslovacă, semnată de un 
nume de prestigiu al așa-numitului „film pen- 
tru copii şi tineret" — regizorul sovietic Ale- 
xandr Mitta (în colaborare — la realizarea 
versiunii în limba română — cu scriitorul Pe- 
tre Sălcudeanu și cu regizorul- Aurel Mihe- 
les), Povestea călătoriilor deci apare ca un ti- 
tlu important, care o să facă, in mod sigur, 
„ocolul Pămîntului", se va vedea în cite zile. 
Şi asta nu numai pentru că cerința e mare iar 
titlurile rare, ci și pentru că avem de-a face 
cu un basm în care, copil sau specialist în 
folclorul comparat, descoperi din belșug mo- 
tive de interes. Interesul cronicarului de film 
se concentrează în primul rind pe scenogra- 
fie. Ea poate face credibilă „băsmuirea“, dar 
o poate și compromite. Ea e primul element 
de dificultate în operaţia de „transpunere“ a 
unui basm de pe hirtie pe ecran. Pe hirtie 
„descripția e sumară, limitată la sentimentul 
de uluire“, scrie Călinescu. Pe ecran — iată! 
— _descripția se concretizează, devine „to- 
tală“. Pe hirtie decorurile „nu sint operă de 
arhitect, ci de magie“, scrie tot Călinescu. Pe 
ecran ele sint operă de arhitect. Pe hirtie 
imaginaţia îşi ia zborul cît, cum şi unde îi stă 
în putere. Pe ecran, se ştie, cea mai mică 
senzaţie de butaforie frinează orice elan. 
Scenografia din Povestea călătoriilor (Marga 
Moldovan şi Teodor Tejik), imbinind inspirat 
decorul natural cu cel construit, de un baroc 
„Cu simțul măsurii“, vizînd mereu efectul de 
autenticitate, reușește să fie punctul forte al 
filmului. interesul cronicarului se concen- 
trează în egală măsură asupra imaginii; ei i 
se datorează tenta de mister, aburul de fan- 
tastic, gustul pentru detaliu! revelator, dar și 
pentru respiraţia plein-air-urilor, și în special 
virtuozitatea filmărilor combinate, cu dificile 
efecte de trucaj, fără de care nici un basm ci- 
nematografic nu ar fi de conceput. 

Cit despre interesul spectatorilor, el se 
concentrează, firește, pe poveste. O poveste 


De dragul tău, Anca 


complicitatea spectatorului, pe emoția lui 
sint cu siguranță mai mulți în sală decit pe 
ecran cei care-o înțeleg pe Anca, care po! 
spune ce se ascunde în spatele reacţiilor ei 
care o înțeleg. Concluzia demonstraţiei (o 
spunem dinainte, pentru că nici filmul nu o 
transformă în suspans): la virsta cînd copilul 
se caută pe sine în confruntarea cu ceilalţi, 
nimic nu se petrece în jurul lui fără a-l 
marca; formarea spiritului și caracterului sau 
depinde de nenumărate acțiuni mici și nein- 
semnate, cărora oamenii mari nu le acorda 
de obicei prea mare atenție. Acumulind astfel 
de „mici evenimente mari”, comentindu-le 
fără vorbe, doar cu tăcerile și privirile expre- 
sive ale interpretei (inspirat distribuită eleva 
Alexandra Duca), filmul nu excelează 
printr-un inedit de idei sau situaţii (previzibile 
de multe ori: Victor băiatul cel râu, adminis- 
tratorul excesiv punitiv, premianta care pi- 
răște ș.a.), ci prin articularea cinematografică 
sensibilă (atunci cînd nu e ostentativ metato- 
rică) a naraţiunii. Fiecare secvență o po- 
tențează pe cealaltă, acumulind stări ce deto- 
nează mai tirziu, contind, cum spuneam, pe 
participarea spectatorului. Anca e găsită de 
dirigintă (o Carmen Galin severă, intransi- 
gentă) bătindu-se cu un băiat, lucru care, e 
limpede, s-a mai întimplat. Numai că acum 
noi, spectatorii, știm că ea a reacționat 
într-un moment în care toată clasa, prin pasi- 
vitate, devenise complice la umilirea unui co- 
leg. Și tot în fața întregii clase care tace, 
Anca va fi pe nedrept pedepsită. Atunci cînd 
o sufocă indignarea și neputința, Anca se vi- 
sează clovn la circ, un clovn straniu care-i va 
face să plinga (!?) pe oamenii cei răi. 


În ciuda aparenţelor deci, Anca e un copil 
bun, sensibil (plinge după, Al 41-lea" văzut la 
televizor), drept și curajos, cu personalitate 
pe care doar lipsa de atenţie și înțelegere a 
celor din jur o fac să devină un „copil-pro 
blemă“. Mama și tatăl (Rodica Mandache și 


ovestea călătoriilor 


cu o foarte bogata „harta mitologica". in 
aşa-numitul plan prozaic-realist, e vorba de o 
fata sarmana și orfana, care işi cauta, pina la 
sfirșitul filmului și al lumii, frațiorul pierdut 
In așa-numitul plan hieroglific, simbolic, poe- 
matic, fata e o fata nazdravana; divinul ei har 
este și nu este „supranatural: harul ei e 
bunatatea. Poţi sa salvezi pe cineva de la 
inec chiar daca nu știi sa inoţi, demonstreaza 
fata nazdravana cu par de aur („parul de aur 
dupa care tinjesc zinele și care constituie su 
prema frumusețe a feciorului sau a fetei de 
imparat, inculca ideea de lumina solara”, afl 
tot din Calinescu). In același plan poematic 
identifici și un fraţior detector de aur pe baza 
de dureri de cap, și o doamna-Ciuma calare 
pe un şobolan (interpretata de Carmen Galin 
cu o precizie de bisturiu), şi un pitoresc per 
sonaj pre nume Orlando, combinaţie de Ovi- 
diu — Hippocrate-Aristotel, Și tot aici desco 
peri şi un pion principal al basmului univer- 
sal: Balaurul. Un balaur într-o postura 
dupa Știința subsemnatei — inedita: un ba 
laur innamolit, deci imobilizat. pe a carui 
imensa spinare s-au aciuit, cu arme și ba 
gaje, muritori de rind, foști cavaleri ce au dè- 
venit paraziţii monstrului, pe care, în uitate 
vremi, pornira sa-l doboare; alaturi de armu- 
rile lor ruginite, foștii aprigi cavaleri danțuie 
acum dolofani in soare, pe un tarim al belşu- 
gului tembel 


cronica muzicii de film 


Am avut placerea sa descopar pe genericul 
filmului „Povestea calatoriilor” numele com- 
pozitorului Alfred Schnitke, personaj reputat 
în lumea cinematografiei sovietice. Îmi fusese 
recomandat cu caldura, cu cîțiva ani în urma, 
de un inginer de sunet de la „Mosfilm“ ca 
unul din cei mai talentaţi și profesioniști 
creatori de muzica de film, acest gen care 
și-a făcut rapid propria elita. Și iata primul 
contact cu compozitorul, intr-o partitura pen- 
tru care cuvintul profesionalism“ se impune 
ca dominanta a caracterizarii. De asemenea, 
rubrica noastră abordeaza pentru prima dată 
muzica unui film pentru copii, categorie te- 
matica ce-și cere drepturile speciale în pro- 
blema atmosferei sonore, raportata necesar 
la universul respectivei virste. Sigur, „Poves- 
tea calatoriilor' este nu mai puțin un film 


Dan Condurache, interpretări pedalind mai 
curind pe nota generalizatoare decit pe ca- 
racteristica individuală), o soră ascultătoare 
care face pe „deșteapta“ (Raluca lorda 
chescu, nuanţată, expresivă). o vecină care 


se miră prefăcut „Cum, fetița dumneavoastră 
joaca fotbal?" (Julieta Strimbeanu), toţi jude- 
cînd în virtutea bunului simț comun, ce ac- 
ceptă mai greu excepţia și mai ușor regula 
(„De ce nu ești și tu ca toţi copiii?"), toţi 
aceștia fac dificil acordul Ancăi cu restul lu- 
mii, | virsta cînd poate deveni uneori deza- 
cord total. Pledoaria filmului e explicită (o 
spune şi „poezia cu același titlu, o spune şi 
secvenţa în care Anca o citește singurului in- 
terlocutor... o bătrină croitoreasă cu aparat 
auditiv!, o spun și citatele din „Micul prinţ”): 


Pe terenul sensibil al copilăriei 


(Rodica Mandache și 


cm 


Cele doua planuri — prozaicul şi poemati- 
cul — se întrepatrund intr-o atmosfera de un 
larmec aparte, un aliaj de elemente care la 
prima — doar la prima — vedere, nu se tole- 
reaza reciproc: tristețea şi speranța, cruzimea 
generozitatea. Aceeaşi fata nazdravana 
pentru care „intotdeauna exista o speranța, 
intotdeauna!', ajunge sa exclame și „nu mai 
vreau sa traiesc!" Dar ne aflam într-un basm 
Raii trebuie denunțaţi, eroii buni ajutați piria 
la izbinda, morții înșiși, cind n-au meritat 
moartea, inviaţi. Gustul tragicului în basm 
este inexistent şi basmele veritabile au toate 
happy-end” (același Calinescu). Fericita con- 
cluzie suna așa: „Nu face sa te superi pe oa- 
menii rai. Ştii de ce i-a tacut natura? Ca sa te 
uiţi la ei și sa incerci sa nu le semeni.” 
Eugenia VODĂ 


Coproducţie româno-sovieto-cehoslovacă realizată 
de Casa de ‘liime Patru (R.S. România), Studiourile 
cinematografice „Mostiim“ (U.R.S.S.) și Studioul 
„Barrandow” (R.S. Cehoslova Scenariul A/exan- 
der Mitta, Valeri Frid, luri Dunski. Decorurile: Marga 
Moldovan, Teodor Teiik. Costumele: Dorina Sortan. 
Natalia Firsova. Muzica: Alfred Schnitke. Imaginea: 
Valeri Suvalov. Regia: Alexandr Mitta. Realizarea ver- 
siunii in limba romana — adaptarea: Petre Salcu 
deanu, regia: Aurel Miheles. Cu: Andre: Mironov. Ta 
tiana Aksiuta, Carmen Galin, Octavian Cotescu, Lev 
Durov, Kasiușa Pirntinskaia, Baltibai Seitmamutov, 
Valori Storojek, Jean Lorin Florescu, Ovidiu Moldo- 
van, Liliana Tudor. 


Din nou, profesionalism... 


pentru adulţi prin extensia și frumusețea me- 
sajului, mai ales pentru adulții care n-au uitat 
sa gaseasca colțişorul din suflet unde a ra- 
mas copilul, dar și pentru adulții doritori sa 
admire o realizare cinematografica în care 
performanța pare sa se ceara cu atit mai mult 
cu cit se indreapta, totuși, câtre copii. Muzica 
lui Alfred Schnitke este capabila sa formeze 
pe micii spectatori, pentru ca este intotde- 
auna „de acolo”, din lumea unde se petrece 
povestea și este de asemenea capabila sa 
provoace admiraţia adultului nu printr-un ex- 
ces de originalitate, ci prin exacta masura a 
adecvarii. Şi prin continuarea unei fertile tra- 
diții care nu se dezminte nici de data 
aceasta. 

Un film-basm, un film cu multă capacitate 
de vraja, cere automat o calitate esenţiala a 


Alexandra Duca) 


PANA citea nyamane 


Bunătatea ca rațiune de a fi 
(Tatiana Aksiuta) 


muzicii sale: aceea de a fi melodioasa. Şi in 
acest domeniu, Schnitke nu duce lipsa de in- 
spiraţie: ba chiar mai mult, melodiile sale, în 
totdeauna atractive, armonioase și firești ar 
putea fi şi clasificate, sa zicem, dupa tema- 
tica și tipologie, daca aceasta clasificare n-ar 
deveni prea arida pentru rubrica noastra. Și 
totuși, exuberanța melodiilor legate de bucu- 
ria populară (scena de la inceput, sarbâtori- 
rea sosirii iernii și scena ospațului din satul 
cel imbelșugat) se impune imediat. De ase- 
menea, necesara melodie apoteotica de final 
(aici cerinţele genului primeaza) nu este atit 
de previzibila cum se intimpla de obicei. O 
aura de delicateţe și noblețe este creata prin 
muzică atit în jurul personajului Martei, cit și 
al lui Orlando. Ei sint desigur cavalerii cei 
fara de prihană ai binelui şi o mare parte din 
generozitatea și suflul muzicii acestui film se 
datoreaza caracterizarii lor. 

Pastrind o constantă tendința de „clasici- 
tate” (în sensul general al cuvîntului) a limba- 
jului muzical, Alfred Schnitke nu se fereşte 
insa sa recurgă şi la efecte de tip electronic 
sau la momente în care se poate găsi şi influ- 
ența muzicii rock („bacchanala” din castelul 
lui May), s&noritaţi ce sint insa transformate 


https://biblioteca-digitala.ro 


nevoia de tandrețe, de câldură, de înțelegere. 
Nu există copil rau, există copii interiorizaţi, 
inhibaţi, gesturi greșit înțelese. Există laşi- 
tate. râutate, prefăcătorie, mimetism în lumea 
celor mici, reflex al lumii celor mari. Filmul 
ciștigă prin punctele de suspensie și prin între- 
barile din subtext: mama e bună ca pîinea 
caldă, dar dacă era o mamă rea? Anca ame- 
nință că nu vrea să mai meargă la școală, şi 
tacă ar face-o? Băiatul cu care s-a bătut se 
preface bolnav ca să scape de extemporal 
pe post de mamă afectată, Rodica Tapalagă, 
excelentă miniatură portretistică). dar dacă 
incaierarea ar fi fost mai serioasă? Construite 
in genere pe efect emoțional, secvențele nu 
semnifică mai mult decit anecdotica „pro- 
priu-zisa. O excepţie: secvența onomasticii 
fetiţei din vecini, cu o bună descriere a me- 
diului, realizată și din decor (Marga Moldo- 
van) și din costume (Tomina) și din interpre- 
tare și mizanscenă. 

Un film educativ în egală măsură și pentru 
cei care primesc educaţia și pentru cei care o 
fac. Mai poetic spus, adică în tonul filmului 
(al imaginii semnată Florin Paraschiv și al 
muzicii lui Răzvan Cernat): „pentru cei care 
au uitat că au fost copii“. Celor care n-au ui- 
tat acest lucru, filmul li se va părea obișnuit, 
precum poveștile de pe strada lor, oricum 
alta decit ulița copilăriei (filmul e nu numai 
„din“, ci și „de“ actualitate). Pe cei care au 
uitat acest lucru — posibili spectatori apa- 
tici la începutul, dar nu și la sfirșitul proiec- 
ției — filmul îi va surprinde; aşa complicată e 
această virstă „simplă“? Filmul răspunde cu 


un „da"” răspicat 
Roxana PANĂ 


Producţie a Casei de filme Unu. Scenariul: Nicolae 
Cristache. Regia: Cristiana Nicolae. Decoruri: arh. 
Marga Moldovan. Costume: Tomina. Muzica: Razvan 
Cernat. Coloana sonoră: ing. Mihai Orășanu. Monta- 
jul: Rodia Fălcoianu. Imaginea: Florin Paraschiv. În 
rolul titular: Alexandra Duca. Cu: Dan Condurache, 
Rodica Mandache, Carmen Galin, Radu Gheorghe, 
Rodica Tapalagă, Nineta Gusti, Raluca Iordăchescu, 
Dorel Toma, Julieta Strimbeanu, Costache Dia- 
mandi, Florin Tänase, Manuela Nace, Răvan Popa, 
Eduard losiper. Film realizat in studiourile Centrului 
de producție cinematografică „Bucureștii“ 


Portretul unui judecător 
numai miere şi numai fiere 
(Octavian Cotescu) 


şi nu citate direct, realizind astfel de fapt o 
unitate stilistica a partiturii peliculei. Unitate 
ce se împlineşte şi cu armonia generala a co- 
loanei sonore, semnata de Andrei Papp, din 
parte româna şi Jorj Rabinovici din partea 
sovietica. Muzica este integrata constant şi 
omogen fluxului firesc al desfașurarii cine- 
matografice, fara intenţia unui exces de per- 
sonalitate și totuși fiecare beneticiaza de cite 
o „gaselnița” muzicala, cum ar fi sonoritaţile 
arhaice şi barbare ale muzicii din circiuma 
unde poposesc cei doi pribegi, inainte de a fi 
pe nedrept judecaţi. Muzica nu mai puțin dis- 
creta, creind o atmosfera de vraja malefica, 
de data aceasta, cu un rol care pentru spec- 
tator devine rau prevestitor 

Dar dominanta sufleteasca a muzicii aces- 
tui film rămîne exuberanța, cu căldură și far- 
mec incontestabil. Și nu, în ultimul rind, ex- 
ploatarea foarte maiastra a culorii orchestrale 
și virtuozitatea interpretarii. Dar, desigur, 


atunci cind posezi o Orchestra de Stat a Ci- 
nematografiei și înca dirijata de binecunos- 
cutul Mark Ermler, lucrurile pornesc de la cu 
totul alte premise... 


Dana CAMIL 


15 


Filmul, document al epocii 


cinefilia 
ca text 


Privind la Fellini 
“ din bulevardul 
Nicolae Titulescu 


Într-una din numeroasele şi totdeauna inte- 
resantele scrisori pe care ni le trimite Filip 
Ralu, pasionat cinefil bucureștean (bd. Titu- 
lescu 92, bl. 13, sc. 1), am avut plăcerea să 
găsim un punct de vedere surprinzător asu- 
pra operei lui Fellini — surprinzător dar, cre- 
dem noi, şi just, deși, la un prim enunţ, el 
pare doar nonconformist, ceea ce nu ne-ar fi 
pasionat cu deosebire: 

„Un lucru pentru care îl admir pe Fellini 
este independența sa față de spectator, în 
sensul că, înainte de elaborare și realizare, 
Fellini nu se gindeşte la public, adică nu se 
gindește să-l servească, tinind cont și de 
„gustul rău“ al publicului. Tocmai in acest tel 
reușește să și placă. De asemenea, de aici 
decurge și faptul că Fellini nu comunică cu 
spectatorul, Fellini comunică cu Fellini, lă- 
sind publicului posibilitatea de a se integra 
sau nu în acest dialog. La fel ca în literatură 
unde artistul se scrie pe sine, așa și în film, 
Fellini se dezvăluie judecății sale iar specta- 
torul poate să-l aprobe sau nu'. 

Filip Ralu descrie, de fapt, aici, relaţia cea 
mai demnă dintre creator și publicul său, 
acea „independenţă“ care nu inseamnă nici 
dispreț și nici linguşeală ci o încredere reci- 
proc avantajoasă a unuia în inteligenţa celui- 
lalt. Fellini reușește să placă tocmai prin lipsa 
obsesiei minore de a place cu orice chip. Pu- 
blicului de calitate îi plac totdeauna creatorii 
care nu-l lingușesc, care nu se tem de el, 
care nu-i ocrotesc comodităţiie, care îl silesc 
să gindească, ajungind la o moraiă deloc mo- 
ralizatoare, la o atitudine lipsită de (pl)atitu- 
dinea formulelor de succes garantat. Ca și în 
dragoste, și în cinefilie, o demnitate duce la 
mai multă iubire decit un servilism și < 
teamă. 

Că Filip Ralu nu greșește, ne-o confirma 
chiar Fellini. În zilele cind citeam scrisoarea 
trimisă din bd. Nicolae Titulescu, ne-a parve- 
nit şi un text al regizorului roman, elaborat in 
timpul filmărilor la ultima sa operă E /a nave 
va, unde, depășind subiectul și ideile strict 
legate de acest film, Fellini se explică în ter- 
meni, desigur mult mai bogaţi, care dau însă 
perfectă dreptate corespondentului nostru: 

„Nu există nici un muzeu în mine. Nu ridic 
statui nimănui. Și nimeni nu are de ce să-mi 
ridice statuie. Invenţie insă am, există, da Se 
poate foarte bine să-ţi aminteşti de locul 
unde n-ai locuit, de femei pe care nu le-ai iu- 


cronica 
secretă 


Omul 
cu masca de latex 


Una din cele mai fabuloase personalitapı 
ale artei cinematografice este, azi, Chris Tuc 


Actorul, la orele 9.30... Einstein, 


Fellini şi Anouk Aime€, la 1962 fix: 


bit, să ai nostalgia unei epoci în care n-ai 
trăit. Credibilitatea artei este la acest breț 
Sintem scutundaţi în vremi dificile. Sintem în- 
setaţi de noi cunoștințe... Într-o fantastică de- 
zordine, evoluăm cotidian, crezind că avem 
importanţă. Dar nu sint aici pentru a 'servi ca 
guru... Nu există nici o terapeutică în filmele 
mele. Nici psihanaliză. Exprim o anume reali- 
tate și nu moralizez pe nimeni. Fiecare își 
țrăiește propria imagine, arhetipul personal. 
Îți ești propriul comandant uneori, alteori co- 


ker. Fabulos pentru avizaţi, obscur pentru 
marele public, care nu citeşte genericul decit 
pentru actor, regizor, poate și pentru scena- 
rist. Tucker nu e actor, nici regizor, nici sce- 
narist, fară el însa aceștia n-ar putea face 
mare lucru. Tucker e cel mai desavirșit artist 
al machiajului: „o vocaţie ciudata — spune el 
- caci la inceput am fost cintareţ de opera” 
Cea mai recenta minune a sa este aceasta 
masca a lui Einstein izbutita pentru actorul 
britanic Ronald Pickup care a interpretat ro 
lul savantului într-un serial de televiziune. Nu 
e prima masca celebra a lui Pickup, el a fost 
Churchill, Nietzsche, Verdi... O ședința de 
machiere sub miinile lui Tucker a durat patru 
re. (Demachierea: o ora). In aceste patru 
ore, cei doi artişti — actorul și machiorul 
nu au scos o vorba, avind în vedere concen 
trarea pretinsă de operaţie. Pickup — în vir 


la orele 13.30. 


Din minunile semnate 


- 


„8 şi jumătate”... 


mandantul altora. Îți dai porunci pe care le 
execuţi mai mult sau mai puţin. Te iluzionezi 
cu dragostea pe care ţi-o poartă ceilalți. 
Cind, de fapt, în realitate, ai dorinţa să te iu- 
bești pe tine însuți. De ceea ce ai nevoie, 
într-adevăr, este o oarecare complicitate între 
prieteni. Asta e viața. Să fiu cu picioarele pe 
pămiînt. Şi dacă vaporul se scufundă, poți to- 
tuși spera. Cind naufragiezi, renașterea nu e 
departe. Cind se lasă noaptea, ziua devine vi- 
itor". 


sta de 43 de ani, care a jucat lingā Laurence 
Olivier timp de opt ani la National Theater 
Company — a declarat ca cel mai greu i-a 
fost sa suporte in acest rol, care îl imbatrinea 
u 30 de ani, mustața lui Einstein! „Dar, ori- 
cum, detest sa joc cu chipul meu 


Rubrica 
“Filmul, document al epocii — 
Documentul, sursă a filmului» 
este realizată 
de Radu Cosașu 


de machiorul Ch. 


agenda cu 
replici,gaguri 
şi subiecte 


e Arthur Clarke — autorul scenariului la 
Odiseea spaţiului 2001", a publicat un nou 
roman, „2010-Odiseea 2" urmare, fireasca, a 
carții devenita celebra prin filmul lui Kubrick 


intrebare: Dumneavoastra, expertul care a 
inventat in 1945 satelitul de comunicaţie, 
cum ați scris aceasta noua carte? 

Raspuns: Pe -un microordinator Archives 
IN, cu un logiciel Wordstar. Textul a fost ti 
mis din Colombo (Sri Lanka) la New York, pe 
un disc de 12 cm. Corectura a fost transmisa 
prin stația terestra de'la Padukka, via sateli- 
tului Intelsat V. Vedeţi bine ca știința recupe- 
reaza ficțiunea! 


e Scriitorii preferaţi ai lui Sergio Leone 
Hemingway, Chandler, Dos Passos. 

e Avindu-l drept consilier muzical pe 
Serge Gainsbourg, Isabelle Adjani a imprimat 
un disc cu citeva melodii „deloc ridicole 
dupa cum se exprima chiar cei mai rai, în 
asemenea cazuri. Textele nu sint nici ele, zi 
ce-se, chiar de lepadat, avind idei de tipul 
„Fetişcanele au nevoie de romanțe şi uneori 


eau, o fată care după 

filme itulate „Boum“, înre- 

ză un „boom“ la box-office-ul 
filmului francez 


de insomnii”. Pentru actrița care în acelaşi 
timp joaca la teatru în „Domnișoara Julia” de 
Strindberg, cintecul „e o recreaţie, o șansa 
de a vorbi numai despre tine, tuturor 

e La 68 de ani, Jeremy Bowlett, unul din 

cei mai faimoși trapeziști ai lumii, cu care a 
lucrat Cecil B. de Mille in filmul acela despre 
circul circurilor, văzut și la noi, a ieșit la pen- 
sie, dar pentru a nu-și pierde forma, şi-a in- 
ştalat acasa, cite un trapez în fiecare camera. 
In zilele cind e in forma, Bowlett poate face 
turul casei sarind din trapez în trapez. 
_e Sophie Marceau, la 17 ani, după doua 
fiime ușurele dar de mare succes la publicul 
tinâr, s-a lansat în filmul serios, lucrind azi 
alături de Deneuve și Noiret in „Fort Sa- 
ganne“: 

„— Ce hotarire ai luat în pragul unei ca- 
riere cinematografice? 

— Sa muncesc, sa-mi aleg filmele, sa fiu 
înțeleapta. 

— Ce inseamna a fi înțeleapta? 

— A fi simplă, limpede la minte, pentru ca 
în meseria asta devii repede scrintit și mega- 
loman. 

— Ai refuzat multe scenarii? 

— 251 


cronica 
sondajelor 


Artiştii 
în cifre și clasamente 


Se știe că azi tehnica sondajelor publice a 
ajuns foarte departe, izbutind să stabileasca 
— în cele mai diferite domenii ale vieţii so- 
ciale — cifre riguroase şi, de multe ori, con- 
vingătoare. Sint mulţi cei care se uită la ele, 
orbește, absolutizindu-le. Sociologii serioşi 
au atras demult atenţia asupra relativităţii ori- 
cărui sondaj, oricit de ştiinţific. Şi fiindcă re- 
lativitatea nu poate trăi fără un anume hu- 
mor, nu e rău să ni-l exersâm pe un amplu 
sondaj publicat de „Paris Match“ privitor la 
preferințele publicului francez faţă de actorii 
lumii, deși, după cum se va vedea, acești ar- 
tiști și artiste sint cu preponderență francezi, 
ceea ce nu-i de natură să ne mire foarte... 
Toate sondajele nu sint doar relative ci și su- 
biective, chiar dacă sint stabilite, ca în cazul 
de față, pe eșantioane reprezentative (aici 
1 000 de persoane) selecționate după metoda 
unor cote de sex, virstă, după criterii geogra- 
fice și politice. Ar mai trebui spus că, la ca- 
pătul tuturor întrebărilor, revista își propunea 
să găsească și un raport între generaţii — 
chiar titlul anchetei este „războiul generații- 
lor“ — cu alte cuvinte: cine are mai mult suc- 
ces la public? Artistul matur sau cel tinâr? 
De la bun început, să spunem că acest „râz- 
boi“ (oh, ce război drăguţ!) a fost ciștigat ca- 
tegoric de maturi. Dar pe noi, hotărit, nu asta 
ne-a interesat în primul rind... 

S-o luăm însă cu metodă. La intrebarea 
„Care este pentru dumneavoastră actorul cel 
mai inteligent?", Yves Montand s-a bucurat 
de 178 de citări, urmat de o vedetă a televi- 
ziunii franceze, crainicul politic al telejurnale- 
lor, şi el un actor în felul lui, desigur, Patrick 
Poivre d'Arvor, cu 170 de citări. In continu- 
are, la mare distanţă, Michel Piccoli, Philippe 
Noiret, Lino Ventura, Jean Paul Belmondo 


cronica 
din foarfecă 


Ziare şi muzică 


Am informat despre filmările Simfoniei pri- 
măverii, cu Nastassia Kinski, celebra Tess, în 
rolul Clarei Schumann, soția compozitorului. 
E un film cu buget mare, pregătit vreo cinci 
ani, avindu-l ca regizor pe Peter Shamoni 
care, ținind la respectarea strictă a datelor is- 
torice și psihologice, s-a bucurat de posibili- 
tatea turnării multor scene în Republica De- 
mocrată Germană, la Zwickau, Torgau și 
Worlitz, orașe în care Schumannii au petre- 
cut o mare parte din viață. Filmul se desfà- 
șoară pe o perioadă de 11 ani din viaţa lui 
Robert Schumann (interpretat de actorul 


Robert (H. Gronemayer) şi Clara 
(Nastassia Kinski) Schumann azi — 


şi aceiaşi, ieri, cînd nu exista 


cinema... 


(Alain Delon, e aici, la „inteligenţi“, al optulea 
din primii zece). La aceeași întrebare privind 
actrițele, pe primul loc, cu un procentaj zdro- 
bitor, se află o actriță tot de tip special, tot o 
crainică, Christine Ockrent (277 de puncte) 
Catherine Deneuve fiind a doua cu abia 75, 
ultima, din primele zece, găsindu-se Meryl 
Streep... (şi să mai credeţi orbește în inteli- 
gența sondajelor). A doua întrebare s-a refe- 
rit la „cel mai reprezentativ actor/actriță pen- 
tru întruchiparea idealului masculin-feminin“. 
Din nou, „le vieux" Yves Montand sosește 
primul (157), al doilea este Paul Newman 
(123), al treilea, deajuns de departe, Alain 
Delon (95) urmind pină la al zecelea (știm că 
nu greșim dindu-i pe toți zece): Belmondo, 
Ventura, Brando, Redford, Depardieu, igle- 
sias (!!) și un tînăr proaspăt în cinematogratul 
tot francez, Bernard Giradeau. La doamne: 
Catherine Deneuve (117), Brigitte Bardot, 
(96—? semn de întrebare sau de exclamaţie) 
Isabelle Adjani, Sophia Loren, Jane Fonda, 
Elisabeth Taylor. Trecind — tot defalcat pe 
sexe — la „Care e cel mai atrăgător actor“, 
găsim singura situaţie în care pe primele 
locuri sînt plasați doi americani: la bărbaţi, 
John Travolta (126 — Delon al doilea, 
aproape, cu 120) și la femei Bo Derek (136) 
urmată de alte două vedete străine, Ornella 
Muti (127) şi Raquel Welch (93), abia pe al 
patrulea loc apărind o cetățeană franceză, nu 
alta decit Brigitte Bardot (78), „si jeune” și 
deja punctată la „maturi“! Cum „cel mai inte- 
ligent“ nu e, în logica sondajului, și „cel mai 
atrăgător, ajungem şi la „cei mai simpatici": 
aici, primul nu mai e Montand (al doilea, cu 
80) ci.Belmondo (132) iar la „ele“, Annie Gi- 
rardot (cea mai inteligentă, crainica de televi- 
ziune, Christine Ockrent, fiind abia a opta, 
ceea ce ar dovedi, în logica humorului nos- 
tru, că „cel mai inteligent” e departe de a fi și 
„cel mai simpatic“). Aceeași Annie Girardot 
(care în clasamentul primelor zece „inteli- 
gente“ nu apare!) ocupă primul loc în ordi- 
nea stabilită pentru „cele mai emoţionante” 
actriţe, și incă la distanță de a doua, Isabelle 
Adjani, Meryl Streep, ultima la „inteligente“, 
fiind în sfirşit, aici, la „emoție“, a treia. „Băr- 
baţii emoţionanţi” îl au în frunte, de bună 
seamă, tot pe Yves Montand (130) urmat de 
Lino Ventura (114) și, „la mustață”, de Phi- 
lippe Noiret (112). „Atracţie” neinsemnind tot 
una cu „farmec”, avem și un clasament sepa- 
rat pentru acest „șarm“, unde dacă pe primul 
loc e din nou Montand, pe locurile doi și trei, 
avem o „bombă“: Iglesias (97) înaintea lui 


Herbert Gronemayer), de la căsătoria lui cu 
ceastă Clara Wieck, la 1840, cu un an inain 
tea executării primei „simfonii a primăverii”, 
dirijată atunci de Mendelsohn Bartoldy, și 
pină la sfirșitul dramatic al compozitorului, 
evitindu-se insă momente penibile ale acelui 
final, prea bine cunoscute. 

Critica din R.F. a Germaniei este împărţită 
în ce privește reușita întreprinderii. O revistă 
de specialitate muzicală — „Neue Zeitschrift 
fur Musik“ — socotește că filmul nu-și ţine 
promisiunile. Cronicarul găsește că realizarea 
șovăie între filmul muzical clasic şi o scena- 
ristică concesivă. Melomanii de asemenea 
n-ar avea prea multe clipe de bucurie. Schu- 
mann nu are timp să stea la pian, în timp ce 
Fischer-Dieskau, Wilhelm Kempff și Ivo Po- 
gorevich (ce nume, totuși, pe generic!) au 
apariţii fugare. Pe scurt, Simfonia primăverii 
nu e un film artistic; abundă scenele fără 
miez, inutile și plicticoase; i-ar lipsi cu totul 
noutatea, prospeţimea imaginaţiei. 

Pentru un ziar reputat ca „Frankturter All 
gemeine Zeitung", filmul lui Shamoni ar me- 
nta văzut, totuşi, mulțumită Nastassiei Kinski 

ire ar avea — după părerea criticului — „la- 
tura secreta a lui Garbo, farmecul Carolei 
Lombard și strălucirea lui Marylin Monroe“. 


Documentul, sursă a filmului 


Alain Delon (85)! La „dinsele“, Adjani, a treia 
„a ideal“, își ia revanşa asupra Catherinei 
Deneuve (117/96), pe penultimele locuri fiind 
Victoria Principal (33), și B.B. (32, a doua de 
la „ideal“ pe ultimul loc la farmec, vai, vai!) 
Imediat însă, la „cele mai frumoase”, Cathe- 
rine Deneuve iar o întrece pe Adjani 
(126—101), adică frumusețea nu e chiar tot 
una cu farmecul, observaţie întărită și de cla- 
samentul celor „les plus beaux“ unde, în sfir- 
şit, Delon, clasat slab la inteligenţi, inexistent 
la simpatici, (subliniem: între primii zece, 
propunerile mergind pînă la 34) ciștigă deta- 
şat faţă de Paul Newman și Robert Redford, 
Travolta, cel mai atrăgător, plasindu-se al 
cincilea, Yves Montand, găsind și el un loc, al 
optulea, după Brando... Vin acum două ches- 
tiuni mai, să le zicem așa, intime: „In cine 
v-aţi găsi cel mai bun prieten/ă"? Dacă la 
„ele“, în frunte, se găsesc, logic, cea care re- 
prezintă „idealul feminin” şi aceea care e cea 
mai simpatică (Catherine Deneuve 198, Annie 
Girardot 76), cea mai inteligentă, Christine 
Okrent, e abia a șasea, iar cea mai șarmantă, 


„ideal“, o ia înaintea lui Montand, campionul 
acestor categorii, ceea ce iar spune ceva 
despre cum e cu amicii și inteligenţii, ca să 
nu mai vorbim de prezenţa lui Delon, frumo- 
sul, pe ultimul loc, aici, la „contidenţi”. A 
doua întrebare de intimitate: „Care ar fi cea 
mai bună mamă/tată pentru copilul dumnea- 
voastră?" nu aduce surprize (Annie Girardot 
și Yves Montand, pe primele locuri) decit 
poate aceea a formulării într-o anchetă care 
incepe prin a te întreba despre inteligenţă... 
În sfirșit, ultima chestiune — cea mai pu- 
ternică personalitate — dă pe primul loc ace- 
lași clasament, ca la inteligenţi: Christine Oc- 
krent şi Yves Montand. Ar fi o coerenţă, dacă 
pe al doilea loc la „feminin“, n-ar apare An- 
nie Girardot, necotată în primele zece „inteli- 
gente"... 

În concluzie, din jocul acestor relativitāți 
pe care, repetăm, dacă nu le privim și cu un 
oarecare humor nu înțelegem nimic, ieșim 
deajuns de mulțumiți chiar și noi, cei care 
mai murmurăm „Les feuilles mortes"... Învin- 
gător la atitea categorii, Yves Montand ne dă 
o oarecare siguranţă că dacă nu mai eşti „cel 
mai frumos“ și „cel mai atrăgător“, tot poți fi 
„idealul“ ca inteligenţă, farmec, personalitate 
şi ce-o mai fi, privind „les pas des amants de 
sunis". 


cinemateca 
personală 


Spencer (nu Tracy) 
şi Stan (nu chiar Păţitu) 


Maurice Bessy, fostul secretar al festivalu- 
Jui de la Cannes, unul din cei inai ratinați co- 
jecţionari cinefili — deţinind minunaţii ca 
bastonul lui Chaplin, vizorul lui Griffith, vaza 
data de Melies starului sau Jeane D'Alcy, pa- 
lăria lui Douglas Fairbanks în „Robin Hood“ 
— a publicat intr-o carte somptuoasa, o mars 
parte din documentele sale fotografice privi- 
toare la Charlie Chaplin, vreo 1200 de poze 
unele inedite, altele rarissime, cum ar fi pri- 
mele scene turnate (dar taiate la montaj) in 
Alaska pentru „Goana dupa aur”, clișee din 
„Pescaruşul”, singurul film produs de Cha- 
plin dar regizat de altcineva, de cine?, de Jo 
sef von Sternberg!, regizorul Marlenei, film 
din care nu s-a vazut niciodata ceva fiindca 
producer'-ul n-a fost mulţumit şi a facut sa 
dispara pelicula. imagini de proba pentru un 
Napoleon“ (la 1929!) niciodata realizat, al- 
teie ale lui Chaplin la 7 ani și jumatate, școlar 
la Kensington, în Anglia materna sau la 16 
ani, cu melon!, sau la Hollywood, prin 1919, 
tinerel și frumos ca Redford, in toate aparind 
un om stupefiant de diferit fața de imaginea 
lasata lumii, unica și indivizibila, acea a lui 
Charlot. 5 

În cinemateca personala, imaginind cu de- 
liciile neputinței cartea aceea, o imagine 
face, pentru a vorbi pe șleau. sa ne lase gura 
apa, aceea în care Chaplin, inca obscur, de- 
loc celebru, deloc Charlot, pozeaza linga 
Stan, Stan Laurel!, colegi în trupa lui Fred 
Karno. Exista o asemenea dovada ca Chaplin 
a trecut și chiar a jucat cot la cot cu Stan 
cîndva, la începuturile inceputului — şi o 
asemenea situație ne da, cel puțin noua, ma: 
mult decit bioastronomia, frisonul universului 
în primele sale molecule, in primii sai atomi 
care se cauta pentru a forma noi corpuri, pe 


https://biblioteca-digitala.ro 


Yves Montand și Candice Bergen în 

Vivre pour vivre (A trăi pentru a 

trăi), un cîntec fără de „frunze 
moarte“... 


are niçi un Mendeleev nu le-a gasit, pe 
toate. Cum de nu s-a combinat Chaplin cu 
Laurel, de ce nugwau combinat, de ce s-au 
respins, de ce a aparut un corp nou, stan- 
bran-ul şi nu stan-chaplinul -- o, desigur. 
fara a ne parea rau — ramine pentru noi la 
tel de fascinant și vesel in presupuneri, ca 
marea chimie a cosmosului unde unele ele- 
mente au „mers impreună, altele nu, din 
aceste refuzuri şi conjugări iscindu-se lumea 
asta cu cinematografe in care unul iși ma- 
ninca şireturile și gheata, iar alți doi, o pala- 
rie! 

Misterul neatracţiei dintre Chaplin și Laurel 
nu îşi are pereche decit in ciudata absența a 
actului de naștere a lui Charles Spencer, ve- 
nit pe lume probabil in ziua de 16 aprilie 
1889, artist care urma sa fie comparat (de 
Elie Faure) cu Shakespeare sau cu Moliere 
(de Deluc). Maurice Bessy ne-o afirma cu au- 
toritate: „Nu s-a putut gasi niciodata actul de 
na: ere al lui Charlie Chaplin. Unde s-a nas- 
cut? Mister, a aparut. e tot ce se ştie” 


Cine-i acest tînăr, frumos ca Redford? 


1 


Biografia 


unui mit 
(Evelyn Bouix 
în rolul 
lui Edith Piaf) 


într-adevăr, o deschidere în spirit italian 
dacă este condusă dincolo de simpla intenție 
s-ar transforma și într-un punct de vedere ar- 
tistic şi ar căpăta și un ecou al așteptărilor. 

Lelouch a rămas același realizator discutat 
- persiflat de unii, prețuit de alții și rareori 
ignorat. Lelouch este prin această prezenţa a 
sa un fel de animator al vieţii cineastice. Nu 
ştiu, de aici din București, dacă prezenţa lui 
in viața filmului francez reușește sa deter- 
mine ceva în zona gindirii propriu-zise a 
acestei arte, dar imi îngădui să cred că la un 
nivel de eficiență imediată el ajută unor ci- 
neaști să-și încerce șansa. Oricum, filmul pe 
care-l cultivă și-l produce el, sub semnătură 
proprie, trebuie în concepția autorului så 
aibă succes de casă, asta fiind vocaţia lui pri- 
mordială transformată în crez, in ideal este- 
tic. O biografie a unui mit, cum a fost Edith 
Piat, este preluată, dar nu pentru a-i câuta 
semnificaţia spirituală la care a ajuns (cum 
este și cazul cu marea Piaf), ci mai curind 
menţinind-o în zona folclorului, a legendelor 
create în jurul cintăreţei (nici birfa nefiind 
evitată, mai ales că de aceasta nu se poate 
feri nici unul dintre cei ce părăsesc anonima 
tul). Lelouch a restrins aria personalităţii 
Edithei Piaf şi a dilatat povestea sa de dra- 
goste (in biografia artistei un episod) cu o 
altă mare figură a timpului, boxerul Cerdan 
La vremea respectivă, adică acum vreo patru 
decenii, povestea de dragoste era probabil 
mai populară chiar decit gloria cintăreței des- 
pre care Cocteau avea să spună dacă nu mă 
inṣel, că „Piaf are geniul în corzile vocale” 
Pe Lelouch îl interesează seducţia lo- 
ve-story-ului dintre un bărbat (Marcel Cer- 
dan) şi o femeie (Edith Piaf) pe fond de me- 
ciuri de box, de sală de concert și de alcov 
N-am înţeles de ce a trebuit dubiată aceasta 
poveste de dragoste de o alta în care o tinăra 
presupusă a .. semănat ca două picături de 
apă cu Piaf se îndrăgostește prin epistolă de 
un prizonier de război francez. Am fi înțeles 
dacă ni s-ar fi spus pe șieau că interpreta tre- 
buia să ioace și acest al doilea rol ca să de- 
monstr.ze o altă dimensiune a artei ei inter- 
pretative și nu ne-am mai fi mirat (dealtfel 
Evelyne Bouix mi s-a părut într-adevar o ac 


Săptămîna filmului francez 


Su anului ne-a adus și o programare 
de filme franceze la cinematogratul „Studio” 
o săptâmină (am fi preferat pentru o dată ca 
săptămina să fie chiar de șapte zile) 

ind cinci filme: lată-le 

Denys Granier-Deferre, 

Lelouch, Generalul armatei 


ciano Tovoli, Secretul seleniților de Jean 
image și Diva de Beineix. 

Cu primul film prezentat în gală — invitaţii 
patronului — regizorul fiind de faţă, ni s-a 
oferit o poveste la zi, cu deschidere socială 
„A l'italienne” am spune noi, în care un pa- 
tron işi invită salariaţii să petreacă we- 
ek-end-ul la vila sa de la țară, petrecere con- 
vertită pină la urmă într-un fel de „jeu de 
massacre“, sau o tombolă a propriilor slujbe. 
Înainte însă de a ajunge la deznodămintul 
care s-ar vrea vertiginos, realizatorul incearcă 
în grabă să și portretizeze: pe patron, ca pe 
un cinic, dezumanizat, rece, calculat, amoral 
(fiicele acestuia ne sint înfățișate ca un fel de 
marginale extrem de ușuratice chiar sub 
oblăduirea părintească, soţia patronului este 
cel puţin veleitar uşuratică sub oblăduirea fii- 
celor ei etc.), salariaţii — cei cu salarii mici 
sint mai umani, cei cu salarii mari sint desi- 
gu mai lipsiți de caracter și de fond uman. 

tinjeneala invitaţilor patronului pare mai cu- 
rind o dificultate a naratorului, singurul ele- 
ment demn de reţinut ar fi obsedantul spec- 
tru al şomajului care îi bintuie pe toţi și — si- 
gur — constituie o componentă a-atmosterei 
cotidiene. Dar cu toată intenţia de deschidere 
spre social, povestea pare doar o istorioară 
inspirată de un week-end și filmată în altul, 
conflictual lucrurile par doar schiţate, iar cit 
despre lumea filmului ea este sau ar putea fi 
doar a filmului. „E greu să faci astăzi film la 
noi” — mărturisea realizatorul la o intilnire cu 
presa, la, București. De acord, cu atit mai 
mult cu cit dacă, într-adevăr, un realizator 
simte că are ceva de spus el trebuie să țină 
seama și de ce anume aşteaptă publicul de la 
un film care trebuie să se caleze pe proble- 
mele lui și încă pe una dintre problemele de 
prim ordin. pe care le-ar vedea şi le-ar dori 
convertite intr-o poveste artistică convingă- 
toare. Pentru că deschiderea spre social in 
sine nu este o acoperire în plan artistic. Aici, 


Citeva filr 
încercînd 

să configureze, 
dacă nu o faţă, 
măcar un colţ al 
cinematografului 
francez de azi 


trit de mari resurse). Povestea in sine este 
spusă „à l'américaine“, pentru ca Lelouch 
știe să-şi asigure accesul pe piața mondiala 
are chiar momente de virtuozitate regizorală 
mai ales în crearea unei atmosfere cum este 
aceea a unei arene de sport înfierbintată (așa 
cum se intimplă cel mai adesea să fie una de 
box), imaginea servește scopului urmări! 
este elaborată, frumoasă şi profesională, ni 
ciodată indiferentă. Regretul unora, printre 
care îndrăznesc să mă număr, ar fi că imagi 
nea marei Piaf — la trecerea a vreo dotă de 
cenii de cind nu mai este, decenii insă in 
care n-a uitat-o nimeni, pentru că ea trăiește 
în .continuare în vocea reținută de imprimari 
imaginea aceasta nu este a acelei Piaf pe 
care o aşteptam, înnobilată de aura geniului 
Şi ajungern la un alt film, Generalul armatei 
moarte, o coproducție franco-italiana car 
are la baza un roman al lui Ismail Kadare 
Regia o semneaza Luciano Tovoli. Distributia 
ii are pe Marcello Mastroianni, Anouk Aimu« 
şi Michel Piccoli, toata lumea vorbește fra 
țuzește, cum se pricepe fiecare, Anouk A 
mée ca pe limba ei materna. Mastroianni ca 
un italian (el este generalul italian care a 
trebui sa aiba reacții şi comportamente itu 
liene, dar pare handicapat de franceza 
care trebuie sa se exprime). Narațiunea s: 
desparte de la bun inceput in doua planuri 
unul al expediției propriu-zise (in Cautare: 
osemintelor soldaţilor italieni cazuţi în Alba 
nia acum vreo 40 de ani), în care in afara dr 
intilnirea cu niște oseminte (și cu un fel di 
tirguiala pe seama lor) nu se intimpla mai ni 
mic și un al doilea care prefigureaza extren 
de sumar, la nivel doar intentional, niste ra 
porturi misterioase între cele trei personaj 
deținute de mai sus-pomeniţii interpreți Dit: 
'cultatea ni s-a parut şi în acest film ca este 
mai degraba a realizatorului care intr-o po 
veste exploatata mai degraba m plan maca- 
bru ar vrea să introducă și un filon sarcastic, 
o privire sarcastica şi devastatoare la adresa 
eroismului belcos sin timp de pace (intenta 
este de film antimilitarist). Ceea ce romanul 
tese cu abilitate, aici apare (cind apare) ca o 
involuntară caricare, povestea treneaza, reali- 


(Continuare in pag. 23) 
Mircea ALEXANDRESCU 


21 de răspunsuri prompte la o întrebare 
„extemporal' i 
„Ce film, ce moment aţi cita 
fără să vă consultaţi „bibliografia“ 


din repertoriul anulu 


Contopire tăcută a două voci ale sufletului 
adevăratul şi sincerul sărut pecetluiește cea 
mai intima şi durabilă comunicare intre oa 
meni. Şi tocmai el vine sa deschidă recului 
de memorie al soţilor Joshua și Margaret 
Turner, la cei 75 de ani ai lor 

Este cuplul care, atit în planul ficţiunii — 
doi bătrinei ce-și revăd viața comună — cit şi 
al profesiunii de actor, exprimă bilanțul unui 
punct terminus: Henry Fonda — la sfirșitul 
carierei și Myrna Loy — în care cei doi gi- 
ganţ! ai ecranului joacă prima oară ca parte- 
neri de rol într-un film! Și ultima... 

Sărutul lor evocă totul: o viaţă în doi, cu 
dispute și reconcilieri, cu zile romantice sau 
dificile — în planul acţiunii; un moment ine- 
galabi! de artă a trăirii, înțelegerii și evocării 
unei virste la care, gindesc unii, e impudic să 
te mai săruți... dar şi o întreagă epocă în care 
cinematograful a lansat sărutul ca mo- 
ment-cheie, l-a compromis ca tentaţie comer- 
cială, l-a reabilitat ca reper. al vieţii triumfă- 
toare asupra nenorocirilor, mizeriei, războiu- 
lui... Şi l-a consacrat, ca tezaur de fericire pă- 
minteană trăită, în filmul Soistiţiul de vară, pe 
care, in anul ce se încheie. am avut privile- 
giul sa-l vedem în premieră absolută pe micul 
ecran 


Eugen ATANASIU 
(.„ Televiziunea: româna”) 


Un film fellinian este ca o cutie cu resort 
mprevizibil, care funcţionează 'reproşabii 
tita vreme cit nu-i cunoşti misterul. La ince- 
put, el poate fi luat drept un lucru comun şi 
dintr-odată, cînd nu te aştepţi, ceva face 
Clac!" şi te dezmeticești, fulgerat de un ade- 
vár copleșitor și penetrant. 

Aşa e şi Repetiţia de orchestră pe care o 
poţi recepta multă vreme ca pe un banal re- 
portaj pentru televiziune sau — ceva mai 
adinc — ca pe o parabolă despre lumea-or- 
chestră și rolul providenţial al unui dirijor mai 
mult sau mai puţin autoritar. Numai din cind 
in cînd ești derutat de un tunet surd și înde- 
părtat sau, mai tirziu, de o inofensivă zgudu- 
ire terestră căreia nimeni nu-i dă nici o aten- 
ție. Numai din cind în cind, dacă cineva e im- 
plicat personal în căderea molozului din tava- 
nul zguduit, se ridică, efemer, întrebarea: 
„Ce-o fi asta?” Apoi, fără a mai aștepta un 
răspuns, lumea se întoarce la preocupările-i 
obișnuite în pofida bubuiturilor tot mai puter- 
nice şi a zguduirilor mereu mai amenință- 
toare. Eroii filmului par a se fi obișnuit cu 
viața pe un vulcan și nimic nu e mai primej- 
dios şi mai înşelător ca obișnuinţa... 

Cind în final, zidul multisecular al fostei ca- 
tedrale se prăbușeşte și, prin spărtură, se 
ivește una din ghiulelele de oțel folosite la 
demolarea vechilor locuințe, în ușoara ei vi- 
braţie, ea apare ca însuși globul pămintesc 
suspendat de un fir. lată o imagine conclu- 
sivă a unui film de Fellini, în care nimeni nu 
recită vreun adevăr direct sau vreo aserțiune 
cu intenţie de teză, dar care te urmărește 
prin plasticitatea și actualitatea ei fierbinte, 
ca un manifest chemind lumea la rațiune. 


Tudor CARANFIL 
(„Televiziunea română“) 


Despre un biet vinzător de „caf6-express” 
care işi petrece viața prin trenuri, din gara în 
gară, din truc în truc, din „contravenție“ in 
„Contravenţie” este vorba în filmul italian Ca- 
fe-express (strecurat cam discret, totuși, pe 
ecranele lui '83). ...Despre un biet vinzător 
ambulant, fugărit de inspectori, ignorat de 
semeni, chinuit de viaţă, un om pentru care 
termosurile cu lichid cafeniu pe care le 
poartă din compartiment în compartiment, 
printre oameni blazaţi, obosiţi și indiferenți, 
sint singura sursă de existență. Vinzătorul 
ambulant este Nino Manfredi. Cu asta s-ar. 
părea că am spus totul: comedia este la ea 
acasă, în trenurile de zi și de noapte prin 
care trece toată acţiunea filmului. Dar come- 
dia are gustul cafelei amare. În aceasta stă, 
de fapt, performanța regizorului Nanni Loy, 
care nu pierde prilejul de a vorbi încă o dată 
şi încă o dată, rizind, despre asprimile și sar- 
casmul vieţii celei de toate zilele. 


Călin CĂLIMAN 
(„Contemporanul") 


https://biblioteca-digitala.ro 


1983?“ 


Cind Montiel şi-a dat duhul, spre surprin- 
derea concetaţenilor săi, cărora tot nu le ve- 
nea să creadă că el, întruchiparea forţei și a 
potenței, e mort, văduva lui în rochia cernită 
ce i se prelingea pe lingă trup cu o floare ofi- 
lită, lăsind să i se ghicească încheieturile no- 
duroase ale membrelor neobișnuit de lungi, 
s-a încuiat în odaia de dormit, predindu-se 
soartei și timpului care se oprise din curge- 
rea lui normală dinspre trecut spre viitor și 
năvălea din cele mai ascunse colțuri ale me- 
moriei făcind să răsune în casa invadată de 
plante și găini, risetele zglobii ale copiilor 
ce-și fluturau dantelele și panglicile printre 
mobile, deși ei, copiii, erau acum departe și 
văduva își trăia singură durerea în casa unde 
ploaia picura monoton din streșini, iar din- 
colo de ferestre mulțimea dezlânțuită agita 
capul însingerat al taurului pe care Montiel îl 
purtase cu vaporul de-a lungul riului, ca pe 
un simbol al puterii. 

Filmul lui Miguel Littin, Văduva lui Montiel, 
seamână cu o frază de Marquez 


Cristina CORCIOVESCU 
(„Arhiva națională de filme") 


Deși ma număr printre aceia care au se- 
rioase obiecţii la cite binefaceri a adus sono- 
rul în viața filmelor de cinema, ar fi nedrept 
dacă n-aș releva că una dintre cele mai pu- 
ternice imagini pe care le-am văzut într-un 


„film vorbit în limba română, este aceea nâs- 


cută prin forța unui cuvint auzit într-un docu- 
mentar excelent a! Terezei Barta, Dacă aș îi o 
zină — o anchetă printre copiii unei grădiniţe 
bucureştene care trebuiau să răspundă la 
această întrebare: „Ce ai face dacă ai fi o 
zinā?" Băieți și fetițe — filmați cu tot șarmul 
pe care-l puteam bânui — luau ca de obicei 
foarte în serios chestiunea, cind, deodată, 
apăru un băiețaș care începu fraza aşa: „Eu, 
dacă aș fi zin..." Ori își inghiţise „ă'-ul, ori 
banda de sunet nu-l înregistrase, ori vorbea 
mai mult logic decit gramatical, cert este câ 
ideea lui așa începea: cu zin în loc de zină! 
Era un masculin buimăcitor, necunoscut, 
care te putea trimite, psihanalitic, la spin, 
zmeu sau zeu, oricum la un şir de imagini 
mentale in cel mai violent contrast cu ceea 
ce știm, banal și plat, despre viața și ideile 
dintr-o grădiniță. Rareori, la noi, unde în 
filme se vorbeşte cum se vorbește, atit de co- 
rect, un cuvint eronat a putut sâ-mi transmită 


un film atit de veridic. 
Radu COSAȘU 
(„C'nema”) 


Mecanicul a murit la datorie. Ajutorul tie 
mecanic, țintuit la stilpul intamiei de opinia 
lărgită a urbei, şi soția mecanicului — indure- 
rată dar dreaptă, așadar neuitind bătăile și 
gelozia brutala a soțului martir, şi diriguitori 
de tot felul ai treburilor obștești, și opinia lār- 
gită însăși, dispusă mai repede să lacrămeze 
în paharul cu vodcă al comemorării — par a 
spune, trecind în consens divergențele de 
opinii şi interese în fața statuii mecanicului 
erou: chiar dacă n-a fost așa, putea să fie. 
avem nevoie de eroii pe care-i inventâm noi, 
pleacă procurorule, nu dacă este adevărat 
sau nu este vorba, ci dacă este profitabil, și 
este profitabil, cind vrem noi să fie, pleacă 
procurorule, nu câuta să afli ceea ce nu vrem 
să știm! S-a oprit un tren şi mai avem un 
erou. 


Nicolae CRISTACHE 
(„Flacăra“) 


succesul de casa al filmului Vraciul este in 
buna parte explicat de datele sale melodra- 
matice: o familie dezmembrata brutal şi reu- 
nita miraculos peste ani, un doctor care iși 
pierde memoria, un om ajuns in fața justiţiei 
pentru ca a salvat viața altui om etc. Cu toate 
acestea, tonu! nu este „melo“ şi chiar și cei 
mai nazuroși critici au vazut, dincolo de coin- 
cidențele de roman-foileton, de regasirile ine- 
cate in lacrimi şi de”happy-end-ul induioșa- 
tor, o idee foarte generoasa: victoria unui 
destin asupra prejudecaţilor de tot felul 
Ceea ce este tonic, încurajator și demonstrat 
inematogratic cu simțul masurii. Acesta este 


poate secretul unei pelicule careia succesul 
de casa nu i se poate socoti un cusur 


Dana DUMA 
[„Animalilm) 


Într-un film pseudo-știinţifico-fantastic, mai 
degraba politico-fantastic, nelocalizat in spa- 
tiu, numai în timp, timpul primului razboi 
mondial (Transportul, scenarist Kuczka Pe- 
ter, regizor Szurdi Andrâs), un medic prizo- 
nier într-un lagar mixt de prizonieri de razboi 
şi alţi deținuți, iși dă seama ca aici se fac ex- 
periențe cu arma biologica. Pretextul, plauzi- 
bil, este marea epidemie de „gripa spaniola 
din 1918. Medicul reușește cu ajutorul cama- 
razilor sa ducă vestea şi sa revina cu medica- 
mente. Cind se inapoiaza, lagărul e gol, pus- 
tiit Au murit și deținuții, și gardienii, ṣi cei- 
lalți medici. Dar experienţa este dusa mai de- 
parte de alt personaj şi cu noi cobai umani 
Neștiutori. Aici se repeta celebra imagine fi- 
nala din Blow-up: aparatul se ridica, se inde- 
parteaza și pe fundalul gazonului verde sta 
un om matur cu privirea disperata, cu umerii 
girboviți sub povara adevărului descoperit 
Aparatul se departeaza incet, siluetele eroului 
și ale celorlalti deținuți tolaniţi pe fundalul 
verde se fac tot mai mici, sugerind ca atit sa- 
crificiul, cit și marturia îşi pierd insemnatatea 
şi eficiența în fata manipularii forțelor male-. 


tice. 
Anna HALASZ 
(A Het 


Un an din existența unui cinefil este, in 
fapt, un du-te-vino de imagini hiimice, cu tre- 
ceri rapide sau popasuri scurte pe ecranul 
memoriei şi rareori în fibrele simtirii. Supra- 
puse sau limpezi, imaginile se tot mdepar- 
teaza. Le reținem și nu ramin, altele le relu- 
zam şi ele persista, dupa legi neştiute și căe- 
odata cind sînt crimpeie de arta ori farime de 
umanitate, prin chiar statutul lor de drept. lar 
din urmele lasate in fiinţa noastra se va com- 
pune „filmul filmelor”. Din „filmul meu (Dru- 
mul spre victorie) v-aş povesti o secventa in- 
ventata de un maestru (John Huston) pentru 
binele sufletelor noastre: se facea ca pe un 
teren de fotbal se infruntau doua echipe. Una 
puternica, a invingatorilor temporari intr-un 
razboi crud, cealalta formata din prizonieri 
adunaţi din întreaga lume a inwinsior în tri- 
bune.-zeci de mii de oameni. umilințele lor 
durerile lor, înfringerile lor ar putea f mingi 
iate doar de victoria celor slabi Dar victoria 
nu se arata. Nu pare posibila Nu este de cre- 
zut. Nici de sperat. Și totuși. in pofida a tot şi 
a toate, utopia se implineşte Şi atunci va 
tişni bucuria. Uriașa, nebuna, nemasurata 
Este bucuria de-o clipa a intregii omeniri chi- 
nuite. Nu mai are importanţa ca urmatoarea 
secunda va aduce iar dureri. umilințe. intrin- 
geri. Oamenii au apucat sa reințeleaga și sa 
reinvețe Bucuria. Invaţatura lor este și invals- 
tura noastra. Pentru aceasta ne-a spus John 
Huston povestea lui, pentru aceasta v-am 
amintit-o eu 


Florica ICHIM 


(„România libera ) 


Fără îndoială că, aşa cum vorbim despre 
un „fapt cinematografic” ori despre unul „fil- 
mic”, spre a cita termenii propuşi de Gilbert 
Cohen-Seat, intemeietorul filmologiei, putem 
tot atit de bine să admitem şi existenţa unui 
„gest” cinematografic, respectiv al unuia fil- 
mic. De aceea dintre multele replici, gesturi, 
atitudini ale actorilor din filmul lui Eldar Ria- 
zanov, Gară pentru doi, gestul dominator al 
scriiturii îmi pare deosebit de interesant. 
Gesticulaţia structurii filmice impune, la rin- 
dul ei, o conduită anume gesturilor, o tonali- 
tate anume replicii, o ținută anume diverselor 
moduri de a privi ale personajelor. O re- 
plica” poate fi considerată planul reiterat 


nucleară, 
Jack Lemmon, 


Energia 


(Jane Fonda, 


numai și numai penţru 
Michael 


lait-motivul prezenţei bărbatului printre gratii 
„incadrat” intre pereţii de sirmă ghimpata. di- 
ficil de identificat în timpul psihologic 
existenţial al filmului. O gestualitate filmica 
precipitată, decupindu-se anevoios din am- 
bianța gării, o desfășurare prezentă suportă, 
încetul cu încetul, mișcarea personajului că- 
tre noi, ivirea lui în spaţiul limitat al închiso- 
rii, resimţit, din absent și îndepărtat, ca tot 
mai pregnant, mai concret şi mai apropiat 
Deci gestul dominator al regizorului este cel 
câtre care doresc să atrag atenţia. Autorul 
dirijează un reportaj în direct și unul reme- 
morativ, un gest sentimental și unul juridic, o 
iubire trecuta și una limpezindu-se sub ochii 
noștri, o femeie fotogenică, eterată în gesti- 
culaţia televizuală a unui protocol și una 
reală, hăituită de mișcarea dezechilibrantă a 
simţurilor, lucidă, totuși, și convinsă de ges 
tul mare al sacrificiului ispășit prin iubire și 
comprehensiune. loan LAZĂR 

(„Scînteia tineretului“) 


Cabiria, unul dintre cele mai felliniene per 
sonaje ale lui Fellini, inseamna, inainte de 
toate, Giulietta Masina. Ca și La strada, Nop- 
țile Cabiriei îi datorează multe actriţei, cu 
osebire intensitatea tragică și vibrația senti- 
mentală pe care puţine alte filme ale cineas 
tului le au. Cabiria râmine emblema une: 
condiţii existenţiale patetice (personajul e 
mereu victima iluziei), a candorii (ingenuita 
tea cu care se apropie de oameni și de lu 
cruri imi apare ca metafora unei prodigioase 
capacităţi de deschidere sufletească), a setei 
de tandrețe şi a neostoitei nevoi de puritate 
(acea puritate din care derivă nu o dată posi- 
bilitatea de resurecţie a eroilor lui Fellini şi 
care se constituie în cele din urmă ca o mo- 
rală profundă a cinematografului sâu). Secre- 
tul biruinței repurtate de Masina? Fără in- 
doială, o desăvirşită aderenţă a interpretei la 
personaj. un personaj greu de întruchipat, 
pentru că unește înclinația regizorului spre 
detaliul verist şi gustul lui pentru exprimarea 
simbolică; o subtilă înțelegere a lumii stilis- 
tice a filmului. cu amestecul ei de sordid și 
poetic. de dramatism şi bufonerie; o surprin- 
zâtoare capacitate de a trece pe nesimţite 
dintr-un registru expresiv în altul; o energie 
aproape sălbatică a jocului și o vitalitate tem- 
peramentală ieșită din comun; o știință fără 
greș a pantomimei, executată cu verva urma- 
şilor Commediei dell'arte. Dar, mai ales, o 
rară putere de a emoționa: mă gindesc la ex- 
traordinarul fina! al filmului, la chipul Masinei 
pe care înflorește — din lacrimă, din adincul 
deznădejdii, dintr-o imensă pustiire sufle- 
tească — surisul, ca un miraculos semn al 
speranţei atit de omenești. Niciodată meta- 
fora lui Jules Renard nu mi s-a părut mai tul- 


burătoare: „Surisul, acest curcubeu al lacri- 
milor 

LITTERA 

institutul de artă teatrală și cinematogra- 

fică”) 


Jazzul nu e numai o pasiune. E un mod de 
a simţi, de a respira epoca. Ritmul ei diabo- 
lic. Nebunia, Cine n-a vibrat la Armstrong 
sau n-a disperat pe note cu Beaties-ii, greu 
se poate chema „copilul secolului.” Mai mult 
ca oricind, de pe ecran răsună nu doar ideea 
jazului ca supraviețuire, conviețuire cu epoca 
(o făcea cu subtilitate și polonezul ȘI a fost 
jazzul), cit sentimentul muzicii. Senzaţia ei 
concretă pină la frison. Pentru că cineaștii 
maghiari au găsit calea cea mai propice sen- 
zaţiei. Jocul, puzzle in imagini, sacadat, colo- 
rat — culori ce se schimbă o dată cu tonurile 
muzicii, o dată cu ritmurile — excelente — 
ale unei formaţii în vogă acum două decenii 
și retăcind într-un spectacol-remember, nu 
doar succesul de odinioară dar, repet, senza- 
ţia „nebuniei” de atunci. A muzicii ce in- 
treabă: încotro, tinere? Spre ce cărare a vie- 
ţii? Depaşind cu mult spectacolul în imagini, 
filmul reface traseul emoției, filosofia unei 
generaţii care a găsit în muzică o cheie a 
existenței. Cașetat, supraimpresionat, se 
ționat, „explodat” în imagini-șoc, — instar 
tanee din intimitate ori momente istorice 


pace 


Douglas în Sindro 


care au marcat generația, ecranul! in Con- 
certul nu povestește ci cîntă. 


Alice MĂNOIU 
(„Cinema“) 


Venită dintr-un strătund de țara să-și vada 
fiica si „rubedeniile” dintr-un mare oraș. Ma- 
ria, eroina din Rubedeniile, râmine des 
cumpanita de instrâinarea acestora, de triste- 
tile și neimplinirile lor tâinuite sau nu, de dis- 
cuţiile alimentate din te miri ce, pe scurt, de 
imposibilitatea de a menţine corabia în stare 
de plutire chiar atunci cînd toate semnele in- 
dică „vreme senină”. Ce tel de oameni sin- 
teji voi? — întreabă și se întreabă — femeia. 
Chiar, ce fel de oameni sint? Am reținut re- 
plica pentru simplitatea tâioasă a patetismu- 
lui ei. Uneori, filmele adevărate au și acest 
dar — ca, plecind de la un bună-ziua, să te 
impingă chiar in preajma marilor întrebări 


Magda MIHĂILESCU 
(„Informaţia Bucureștiului”) 


Sindromul lui James Bridges n-a fost cel 
mai bun film strain care a rulat la noi anul 
trecut, dar a fost cel mai fierbinte. cel mai 
strins legat de realitaţile şi de intimplarile 
grave ale lumii de azi. Fara a ocoli formele 
țilmice comerciale, de succes sigur, Sindro- 
mul a reușit sa zguduie conştiinţe, sa lanseze 
asupra lumii un serios avertisment în legatura 
cu pericolele, catastrofele care o ameninţa 
Nu numai destinaţia razboinica a forței nu- 
cleare pune sub semnul intrebarii existenţa 
omenirii, ci şi folosirea ei pașnica, atita 
vreme cit se afla in miinile unor oameni ires- 
ponsabili și afaceriști. Kimberley Wells, re- 
portera tv, vrea sa spuna lumii adevarul des- 
pre asemenea pericole. Cu orice pre| și cu 
orice risc. Chiar cu riscul vieţii. Kimberley 
Wells e chintesența conştiinţei contempo- 
rane, e un simbol al luptei omului secolului al 
XX-lea pentru supraviețuire. E reporterul-slu- 
jitor al adevarului. Și nu-i deloc întimplator 
faptul ca acest rol este interpretat de Jane 
Fonda, actrița atit de prezenta pe baricadele 
actualităţii, militind cu mijloacele artei, dar și 
cu cele ale luptei politice, pentru adevarurile 
fundamentale ale omului contemporan. Rolul 
ii vine ca o manușa și actrița îl joaca pertect 
tensionat, dinamic, patetic. exact cù trebuie, 
dramatizind cu măsura, gasind mereu tonul 
firesc și relația normala, intr-un cuvint, fiind 
convingatoare, impunind un personaj care te 
urmarește cu dorința de a te intreba mereu 
daca ești conştient de ceea ce se petrece n 
lume şi daca te simţi implicat și daca te simți 
responsabil și daca... şi daca... și daca 
Trecut prin toate filtrele exigențelor noas 
tre estetice, personajul poate ca nu ar ieși pe 
primul ioc într-o ierarhie obișnuită în bilanțu 
rile de sfirșit de an; e sigur, insa, ca ar ieși pe 
unul din primele locuri într-o competiție a 
personajelor implicate în tematica de cea ma! 
stricta actualitate. Ştefan OPREA 


nică 


tä 


Repetiţia de orchestră, „organizată” în sala 
Cinematecii de regizorul Federico Fellini, 
ne-a purtat prin toate capcanele şi surprizele 
partiturii lui Nino Rota, în acest moment cind 
toată omenirea e încărcată de griji și de spe- 
ranțe pentru soarta noastră de oameni. Mă 
inclin în fața artistului care a glăsuit într-o 
formă atit de original meșteșugită despre ne- 
voia de armonie. 

Aura PURAN 


Op: iată un film cu „bâtaie” dublă, 

ecare dintre lovituri nimeringu t 
scurtà, îi vizează pe amatorii de melodrame: 
cealaltă, mai lungă, pur și simplu pe melo- 
mani. Cum cei din prima categorie de spec- 
tatori își pot permite concesia de a asculta 
muzică bună, iar cei dintr-a doua se multu- 
mesc cu frinturi din concerte de pian (Beet- 
hoven, Mozart, Chopin, Saint-Saens, Proko- 
fiev), altfel nu oricind disponibile audiţiei, 
profitul peliculei, la rindul său e firesc să fie 


el dublu. 
e Sergiu SELIAN 
(„Nor Ghiank“) 


Nu era un luptător. Nu voia sa fie erou. 
Ştia ce e grija u ai săi și frica de moarte. 
Dar era un om. aceea adăpostise un parti- 
zan rănit şi încercase să îl salveze 

„Sirena delaţiunii trasă de un pri EA 
fascist, sună prelung în faţa porții... 
de execuţie (fără judecată) se apropie... 
Omul ştie. „Se rade, se spală, își pune, ajutat 
de temeie, cămașă albă. Nici o vorbă. Nici un 


eca-digitala.ro 


(„Arhiva națională de tiime“) 


undal 
în Co; 


Un love story 
(Amy 


pe 


beethovenian 
Irving ) 


Un actor pentru o 

(Nino Manfredi în fe expri 
EEE RI IC EEE E IESI 
A reuşit să iasă de sub umbra 
gloriei paterne: Geraldine Chaplin 
(a fost şi „văduva lui Montiel“) 


xpresii 


protest impotriva soartei. Nici un vaiet. Nici o 
licărire a spaimei. Doar un ceremonial care 
ramine mai mult al vieţii. Arhanghelii morţii 
pătrund în curtea ca o incintă. ul ñ pri- 
vește în față. Scoate un cuțit. Și moare, lup- 
tind, moare așa cum a trăit: în picioare! 
Am descris o imagine din Prigoana, film iu- 
goslav inspirat de lul de rezistență a parti- 
zanilor sirbi (regia: Predrag Golubovici). Am 
descris doar una din multele scene ale unei 
realizări cinematografice tulburătoare prin 
mesajul de omenie și pace, prin sobrietate, 
lipsă de patetism și prin originalitatea realis- 
mului său metaforic, inspirat și tulburător. 


Natalia STANCU 
(„Scinteia“) 


a 
r 


Dintre filmele recente ramine memorabila o 
intilnire dupa mulți ani de renunţari şi intrin- 
geri, o scurta intilnire dupa multe nopţi de la- 
crimi şi regrete, dupa citeva momente de au- 
tentica fericire, o intilnire intre doi oameni 


(Continuare în pag. ze; 


Ce intimplare, ce intilnire, a fixat în memoria afectivă a actorilor noștri 
imaginea spectatorului? Ce gindesc ei despre public? Ce inseamnă publicul 


pentru ei? 


Acestea au fost intrebările lansate in ancheta noastră din numărul trecut, 
anchetă pe care o incheiem in pagina de față. 


Łlorina Cercel: 
Depindem de el 


Filmam la Femeia din Ursa Mare, de tapt 
ne apropiam de sfirşitul perioadei de filmare 
iar echipa se mutase de la Prundul Birgaului 
la Sighetul Marmaţiei. În imprejurimi, trebuia 
sa filmam secvențele din „satul maramure- 
şan“ și „gara“ — pentru care se alesese, ca 
loc de filmare, gara din Vişeul de Sus 

Avusesem seara spectacol la București, că- 
latorisem toata noaptea cu un tren care a so- 
sit cu mare intirziere la Sighet — echipa ma 
aştepta nerabdatoare, aşa ca n-a mai fost 
timp sa merg la hotel pentru costum și ma 
chiaj. Am plecat direct de la gara din Sighet 
spre locul filmarii, adica la Vişeul de 
Sus-gara. Urma ca acolo sa se gaseasca un 
mic colțișor unde sa fiu machiata și sa im 
brac costumul Mariei. in autobuz mi-a fos! 
prezentata o tinara franțuzoaica — Barbara 
— producatoare de filme de animaţie — care 
facea o vizita la echipa pentru discutarea 
unui proiect de coproducție cu Adrian Pe- 
tringenaru, regizorul filmului. Drumul de la 
Sighet la Vișeul de Sus a fost o incintare 
Barbara era uluita de atita frumusețe, ne-am 
oprit. am facut fotografii impreuna, am ris, 
am glumit, cind am ajuns ia Vişeu eram deja 
prietene 

Gara din Vişeu ne aștepta pentru filmare, 
peronul era ințesat de maramureșeni imbră- 
caţi in minunatele lor costume. Am lasat-o pe 
Barbara în grija cuiva din echipa. am plecat 
la treaba mea, machiaj, costum şi am devenit 
Maria. Apoi au inceput repetițiile, filmarile si 
iar repetiții, și iar motor! Ziua se desfașura 
normal. in pauza o mai vedeam pe Barbara, o 
întrebam daca-i place tot ce vede, oricum 
timpul nu mi-a permis sa schimb cu ea mai 
mult decit citeva cuvinte. La sfirşitul zilei de 
filmare, m-am demachiat, mi-am pus din nou 
costumul meu „civil“ și, în biroul șefului de 
gara, am gasit-o pe Barbara care mi-a strigat 
entuziasmata: „Florica, unde ai disparut toata 
ziua? Ştii a fost minunat, am trait o zi extra 
ordinara, sinteți un popor formidabil! Am cu 
noscut o taranca. Vorbea franțuzește 

Minute în şir Barbara n-a putut crede ca 
acea țaranca fusesem eu 

Florina CERCEL 


Dan Condurache 


O relaţie incandesc 


Spectator-actor, una din relaţiile cele mai 
complexe și incitante din cadrul actului tea- 
tral sau cinematografic, va ramine veşnic un 
punct deschis în discuţiile oamenilor de spe- 
cialitate și nu numai. Ca orice sportiv de per- 
formanţa, actorii îşi doresc aceasta relaţie în 
favoarea lor. Dar contactul cu publicul este o 
mare proba de adevar din partea creatorului 
şi publicul nostru, dupa parerea mea, este 
capabil sa amendeze prompt, uneori decisiv, 
orice eroare a celor de pe scena sau de pe 
ecran, fie el mare sau mic. 


Aceasta relaţie spectator-actor trebuie sa 
fie pina la urma o subtila şi sincera sarba- 
toare. De aceea cred ca datoria actorului fața 
de public este imensa. El, actorul, trebuie sa 
fie un element extrem de viu, sā lupte cu in- 
teligența impotriva pericolelor profesionale, 
sa fie conștient ca numai profesionalismul 
sau elevat va spori participarea publicului la 
actul creator. Fara îndoiala ca daruirea, efor- 
tul inteligent, puterea de creaţie autentica va 
apropia intotdeauna pe spectator de actor, 
într-o relaţie incandescenta extrem de mo- 
bila, ducind spre acea stare de imponderabi- 
litate spirituala. - 


Dan CONDURACHE 


Anchetă realizată de Eva SÎRBU 


milia Dobrin: 


turi de noi 


Soarta teatrului, a spectacolului nu se de 
cide în culise, ci în contact cu publicul 
spectator. judecator $i partener 

Jucam intr-o piesa. Un personaj bun. Deo 
sinceritate simpla. Şi trist. Am investit în el 
tot omenescul posibil Premiera. La primele 
mele replici. publicul zimbeşște. La urmatoa- 
rele, ride, iar la final tace, de parca n-ar mai 
fi în sala. Nu ma aşteptam la asemenea reac- 
ție. Pe urma am inteles. El, publicul-specta- 
tor, zimbise la apariția unui om bun intre oa- 
meni nu tocmai buni. El, publicul-judecător 
ridea de simplitatea sinceritaţii mele, devenita 
mlară intre tradarile şi lașitaţile celorlalți. Și 
el, publicul-partener tacea, alaturindu-se tris 
teţii înfringerii mele 

Acesta e publicul 

Emilia DOBRIN 


Galin: 


Carmen 


Sint mulţi ani de cind acest nume al meu 
Cu care am sa semnez și rindurile de fața sta 
scris pe genericul filmelor sau pe afişele tea- 
trelor, in gazeta și chiar, dupa unii, prea des, 
in revista pentru care scriu acum. Şi, cu toate 
astea, mi se intimpla cel mai ades sa ma aud 
strigata sau întrebata de sanatate cu numele 
Himelor mele. „Fram. Fram“! exclama copiii 
sau ma arata spectatorii pe strada. „A! A! 
lustrate cu flori de cimp, ce mai faceţi? 
Ana și hoțul, uite- Ana şi hoțul!" Am ramas 
șa in memoria lor cu filmele mele cu tot si 
poate ca, atunci cind îmi spun simplu pe 
nume, ar trebui sa fiu mai puțin mindra de ce 
am facut 

Am incercat o metafora. De fapt ei, specta- 
torii, ei ne ştiu bine pe noi cei care traim si 
muncim pentru ei. Noi poate îi ştim prea pu- 
tin pe ei şi îi numim pe toţi: spectatori. Ei ne 
numesc artiști, ne numesc cu numele din 
spectacolele și filmele noastre şi cu numele 
noastre adevarate pe care trebuie tot timpul 
și oricind sa ni le respectam 


Carmen GALIN 


Manolache: 
icul său 


Dinu 


care cu pu 


Considerindu-ma total nepregatit pentru 
tratarea unei asemenea teme, neavind nici 
virsta (artistica), nici experiența necesara in a 
emite, o parere proprie, demna de a fi luata in 
seamă, subscriu la ceea ce spunea La Bru- 
yăre în „Despre creaţiile artistice”: 

Experienţa a dovedit ca, daca se gases 
zece inși care înlatura dintr-o carte o expre 
sie sau un simţamint, poţi sa gaseşti cu uşu 
rința tot atiția care le aproba 

Şi unii şi alţii vorbesc despre aceeași ti 
Cluire și despre acelaşi cuvint și toţi sint cu- 
noscatori sau socotiți ca atare 

Ce-i mai ramine de facut autorului decit sa 
cuteze, in cazul acesta, sa fie și el de parerea 


celor care îl aproba? 
Dinu MANOLACHE 


Am întotdeauna un sentiment de reţinere 
faţă de cei care îşi inchipuie că pot fonda o 


cultură tot bătind apa în piuă despre aşa-zisa 
„ridicare a creatorului, a artistului, deasupra 
publicului”, despre „inșelătorul și atit de in- 
doielnicul gust al cititorului, al spectatorului, 
de rînd", despre „incompetenţa" acestuia fața 
de fenomenul culturii și artei noastre, igno- 
rind gratuit și fără sfială nu numai instruirea 
de netăgăduit a publicului nostru de azi, dar 
chiar și intuiţia și receptivitatea lui. 
„Prudența“ aceasta a unora — atit de ridi- 
colă, după părerea mea, publicul constituind 
o parte integrantă, indispensabilă, a culturii 
şi artei, în orice timp sau tip de societate — 
n-a făcut pină acum nici să prospere mai 
mult arta și cultura noastră, nici să ne minu- 
năm cumva de repeziciunea cu care evolu- 
ează publicul acesta „dirijat“ de noi. Dimpo- 
trivă. Tocmai această prejudecată a creat 
piste false în cultură și artă, nenumărate fiind 
exemplele pe care le-am putea da încă, de 
cârţi, de filme și de piese de teatru, care n-au 
putut dobindi pină la urmă acea înriurire 
scontată asupra publicului larg. Căci vai, cite 
cronici elogioase n-am citit noi la unele filme 
sau spectacole de teatru cu o audienţă ex- 
trem de redusă a publicului, și cite critici ve- 
hemente n-am citit de asemenea la specta- 
cole și filme la care se caută un bilet în plus? 
Păstrind mai departe respectul pentru 
truda de autodepăşire continuă a creatorilor 
noştri de cultură și artă, cred cu tărie că ju- 
decătorul nostru suprem rămine, orice am 
tace, tot publicul — acest „barometru“ exact 
ce nu trebuie ignorat niciodată ci, dimpotrivă, 
cit mai profund implicat. Căci masa aceasta 
imensă de oameni, publicul, a fost și va rā- 
mine, cu voia sau fără voia noastră, o perma- 
nenţă solidă, un front cu o forță de nezdrun- 
cinat, o opinie în continuă mișcare, o conști- 
ință mereu în schimbare, iar noi, artiştii, in- 
spirați de ea, doar glasurile ei trecătoare... 


George MOTOI 


Maria__ Ploae: 


Arta este mijlocul de a comunica între oa 
meni, între generaţii. 

Pentru un actor, cel mai important lucru 
este gradul de sinceritate al emoției artistice 
care determină puterea de transmitere spec- 
tatorului, realizindu-se astfel această comuni- 
care artist-spectator și spectator-artist, caci 
ceea ce spectatorul primește ca bucurie a 
ochiului, a spiritului și mai ales a inimii se re- 
transmite, printr-o inefabilă și tainică undă, 
actorului. Cind, într-adevăr, se realizează 
acest „flux-reflux", aceste rîuri umane spiritu- 
ale și afective, putem spune că are loc cu 
adevărat actul artistic. Aceasta este pentru 
actor rodul și satisfacția muncii sale, de altfel 
ca și pentru spectator, căci numai acest 
schimb de stări și de spirit și de inefabil, ge- 
nerat de sinceritatea emoţiei actorului dă va- 
labilitate actului artistic în timp și în spaţiu. 

Imi plac piesele de teatru și filmele care au 
un mesaj simplu și clar, înțeles de toţi spec- 
tatorii și cred că acest mesaj trebuie să fie al 
timpului nostru și al realităților noastre, să fie 
actual ca el să intereseze acum şi mai tirziu. 


e 


Dorel Visan: 
Publicul ştie ce vrea... 


Maria PLOAE 


Regele Prusiei, Frederic, a făcut soldaţilor 
săi uniforme cu manșete albe. Grenadirii însa 
se ștergeau cu dosul miînecii și manșetele se 
înnegreau foarte repede. Atunci monarhul a 
dispus să se coasă pe fiecare minecă cite trei 
nasturi ascuţiţi. Cîţi dintre cei care poartă as- 
țazi pe dosul minecii trei nasturi știu de ce 
În relaţia cu publicul trebuie să privim lucru» 
rile mai mult cu detașare decit cu amără- 
ciune. Publicul nu ştie ce vrea dinainte. El își 
impune gusturile numai după. Faptul că oa- 
menii vin sau nu la casele cinematografelor 
să plătească o anumită sumă de bani, nu știu 
de ce ar trebui pus în legătură cu valoarea 
filmelor, cu etica și estetica cinematografului 
Și nu știu de ce, cînd încă de pe vremea cind 
oamenii desenau pe pereţii peşterilor, brazii 
se plantau „cu verdele în sus“, noi încercăm 
să facem invers... 

Mi s-a terminat cerneala şi nu știu de ce mi 
s-au terminat și ideile. Se spune, în ultima 
vreme, de tot mai multă lume, că rolurile 
mele în teatru și în film sint făcute cu migală, 
înțelegere şi dăruire. Dacă tote acestea sint 
adevărate, atunci am toate motivele să fiu și 
mai modest... Nu știu de ce... 

Dorel VIȘAN 


„Și totuși, ţăranca eram eu!“ 
(Florina Cercel şi Dorel Vişan 
în Femeia din Ursa Mare) 


„Soarta spectacolului depinde de el“ 
(Emilia Dobrin) 


„El ne cunoaşte bine. Dar noi?“ 
(Carmen Galin și Octavian Cotescu 
în Fram, ursul polar) 


„Cel mai exact barometru“ 
(George Motoi cu Emanoil Petruţ 
în Liniştea din adincuri) 


ciclul muzical 


S.. deosebire de alte genuri, filmului 
muzical îi este caracteristica prezenţa a doi 
protagonişti”. Preferinţa pentru cuplu vine 
parte din tradiţia operei și operetei, unde 
obligatoria poveste de dragoste cere (de obi- 
cei) un tenor și soprana. Afirmația se verifica 
recitind da capo scurta istorie a filmului mu- 
zical: Lilian Harvey şi Willy Fritsch, Dick Po- 
well şi Joan Blondell. Martha Eggerth şi Jan 
Kiepura, Jeannette Mac Donald și Maurice 
Chevalier erau inseparabilii revistelor ṣi ope- 
retelor filmate ale anilor 30 Reteta (sau 
schema, daca preferaţi) va ramine in continu 
are valabila, chiar în cazul eroilor copii (do 
vada tandemnul Mickey Rooney-Judy Gar 
land) pina cind, prin cuplul Fred Astaire 

Ginger Rogers se ajunge la stadiul de Cas 
tor şi Pollux, adica acela in care pomenire 
unu! nume atrage automat pronunțarea celui 
lalt. Deci la un stereotip 

E lesne de banuit ca lucrurile nu stau chiar 
atit de simplu. Toate sint mult mai comp! 
cate in tiimul muzical. Ca ṣi în viața 

In primul rind, cuplurile își realizau armo 
nia prin compensație: partenerii nu au fost 
niciodata de forta egala Unul conta mai mult 
din punct de v >fe vocal, altul din punct «ie 
vedere actorices nul era mai mobil ș 


mai... dansator. celalalt iși rezerva capete: 
de expresie. In sfirșit. lirismul, umorul, cul 
dura erau tot inegal degajate. iar farmecul 
tot asa. Dick Powell, de pilda, a fost intotd: 
auna mai putin inteligent, dar mai bun cint 
re} decit partenerele sale care dansau mult 
mai bine și erau ceva mai istețe. Mickey Roo 
ney, surclasat vocal (oricine in locul lui ar fi 
fost) de catre Judy Garland, restabilea echili- 
brul prin reuşite numeroase de mima și pan- 
țomima. Jeannette MacDonald era o cinta- 
reața şcolita, care nu ştia sa se miște, în timp 
ce Maurice Chevalier, care mai mult „diza 
umplea ecranul cu expresivitatea sa corpo- 
rala şi faciala 

in al doilea rind (care deriva ati ghicit 
jin primul), cuplurile celebre nu au aparut 
peste noapte. oricita genialitate ar fi fost di- 
fuzata pe cap de producator cinematografic 
La formulele intrate în conștiința publicului 
s-a ajuns dupa rabdatoare tatonari, testari 
ombinaţii și permutari. Dick Powell a lucrat 
ı cu Joan Blondell şi cu Rudy Keeler iar 
parerile sint şi azi impartite apropo de calita 
üle fiecareia. Nelson Eddy este legat puternic 
de numele cîntareței Jeannett MacDonald E! 
era un tenor adevarat, era și frumos (dupa 
canoanele vremii) dar, vai, atit de teapan incit 
preferinta pentru Maurice Chevalier este 


medalionul lunii 


| ntrind in virsta 

ret Yves Montand 

de succese cinema 

intoarca la vechea lu 

varieteu. Timp de do 

treaga lume, toate cele 

rind din triumt în triumt 

în fața unui public de peste 

de spectatori. lar pertorm 

mare a fost de a cinta la fa 

tropolitana din New York c 

porţile cintareților de vanet 
Acum a inceput din nou s 

mul Tout feu, tout flamm 

succes, film sentiment 3 


ematogratic. Mai surprinzator a fost recer 
fiim Chelner! (Garcon!) Montana 
xplica aceasta alegere. A vrut sa arate 
şi sexagenar, mai este înca in stare sa ex: 
cute rolul vivace, zglobiu al oberchelneruli 
restaurant gigantic. Excelentul critic Jean 
Pierre Lavoignat ne cam spune cum o sa fie 
„ceasta performanța de chelner vioi. Pe dou 
mari pagini de revista, criticul ne face atenti 
la bogaţia fizionomica a expresiilor feţei iu 
Montand. Vreo zece portrete de tip Polly fot: 
cu zimbete cind pe dreapta cind pe stinga 
Oriticul reproduce conversațiile lui cu Mon 
tand. Un artist plin de idei, un actor foarte 
vonștiincios şi suplu. Un eclectic. De piu 
{citez): „ți aduci aminte de ultimele douaze: 
de minute din Amenințarea? Nici un cuvint 


Duet şi duo 


lesne de inteles. In gep»ral, cu cit unul din 
aceşti artiști complecși era mai talentat și mai 
iubit de public, mai complicata devenea pro- 
blema gasirii perechii potrivite. Pina la o ala- 
turare fericita, şi Mickey Rooney a schimbat 
partenerele, dar mai ales Fred Astaire. Pe 
linga Fred Astaire au evoluat în film toate fru- 
moasele dansatoare (eventual si cintarețe) 
capabile sa spuna decent un text mai mult 
sau mai pulin dramatic. intre statuara inex- 
presivitate a lui Cyd Charisse și zburdalnica 
autonomie a lui Eleanor Powell s-a preferat 
Ssupuşenia dragalaşa a lui Ginger Rogers, ca 
și cum o prezența feminina pregnanta ar fi 
putut diminua cu ceva valoarea lui Astaire. El 
avea sa demonstreze mai tirziu alaturi de mai 
tinarul Gene Kelly (la rindul sau dansator-ac- 
tor-cintareţ) ca de fapt putea fi ajuns, dar nu 
egalat. Pentru ca in cazul sau, farmecul acela 
irezistibil era de natura spirituala. Faptul a 
fost irepetabil. Chiar daca tradiția s-a perpe- 
tuat — cuplurile se cheama acum Albano şi 
Romina Power, Olivia Newton Jones și John 
Travolta statutul de duo muzical cinemato- 
grafic este altul Stereotipia nu mai luncțio- 
neaza 


Aura PURAN 


Numai imagini! Pentru mine, asta se numeste 
Atari de cazul cint din contra, s-a 
hotărit să se lucreze cu giuvaergena de cu 
vinte“. Tot Montand explica de ce este el a 
te eclectic. Cinematograful te obliga sa t 
lectic. Caci spre deosebire de music-hall 
unde artistul face ce vrea, face tot ce-i traz 
nește prin cap, în film e cu totul altceva. Ci- 
tez: In film nu ești decit un instrument, nu 
poți sa fii decit fantoma realizatorului”. Tre- 
buie să te pleci dorințelor lui. voinței sale, ca- 
priciilor sale. Ah sa joci, într-un film ca 
Amarcord care prezinta, într-adevar, o pr 
veste fára început, fara mijloc, fara sfirșit. Dar 
sa lasam concepțiile eclecticului Montand și 
sa ne gindim ca n-a existat. poate, niciodata 
un cintareț „de sentiment” ca dinsul. La ince- 


mema 


Poezia În pas de dans sau celebrita- 
tea în binom: Ginger Rogers — Fred 


Astaire 


Triumful lui Yves Montand 


putul carierei sale, el a fost protejat de Edith 
Piaf cu care, intrucitva, se potrivea, Cu o de- 
osebire. Cintecele lui Edith Piaf aveau conti- 
nut social, sociologic. Cintecele celebre ale 
iui Montand sint numai suflet, sentiment. Am 
ascultat, anul trecut, faimoasele „Feuilles 
mprtes Nu-mi venea sa cred ca aşa ceva 
este posibil Fiecare silaba era intonata astfel 
incît dezvăluia o altă misterioasă regiune a 
sotului omenesc. Triumlul mondial al lui 
Montand este explicabil și meritat. El era pre- 
jestnat sa ajunga pe asemenea culmi. Cind 
era adolescent, italiana sa familie ii striga la 
niasa: „Yvo, monta!”, adica „Yve, poţi sa sui! 
x intr-adevar, cariera lui avea sa fie un nein- 

trerupt suiș 
D.I. SUCHIANU 


vit cu genul de frumusete 


i un pictor al morf 

tea fi numit Andrzej Wata 
Sfirșitul fratelui tinâr 
durea de mesteceni, 
o biblică coborire î ormint 
senina stingere a Dirsorulu 
pierdut in mijloc tiner 
ce-i iubeau muzca sint 
atitea momente ale unor er 


film al disperării, 
dar şi al speranței 
(Cenuşă şi diamant 
cu Zbigniew Cybulski) 


ţii condensate la maximum. In 
suita aceasta de acorduri fi- 
nale, pieirea lui Maciek, prota- 
gonistul capodoperei Cenușă 
şi diamant, râmine la capatul 
unui larg arc de timp, antolo- 
gică. Cu o ultimă rezervă de 
compasiune și ințelegere 
naintea condamnării neiertă- 
toare de pe maidanul de gu- 
noi („gunoaiele istoriei”, s-a 
spus), cineastul acordă erou- 
ji, drept cadru al agoniei, o 
intindere de cearşaturi albe” 
ca tot atitea iluzorii aripi pro-* 
tectoare. Maciek își caută un 
refugiu, dar artificialele tala- 
zuri îl ascund o secundă pen- 
tru a-l lăsa descoperit în cea 
următoare 

Expierea printre orduri, 
convulsiile şi ţipătul înăbușit 
al lui Cybulski — neuitatul in- 
terpret — au fost, de nenumă- 
rate ori, asemuite cu zbaterea 
finală a unui animal rânit de 
moarte. Am revăzut filmul de 
nenumărate ori și pe măsură 
ce sporea numărul reintilniri- 
lor cu scena finală, aveam tot 
mai acut sentimentul că în 
strigătul tinărului condamnat 
de o istorie pe care nu a avut 
puterea sau răbdarea să o în- 
țeleagă pină la capăt, deslu- 
şesc şi sunete ce par a fi un 
plins de nou-născut. Imposi- 
bila aspirație către o luare de 
la capăt a unui drum pe care 
îl presimţi mai drept şi mai 
curat, iată o idee ce nu mi se 
pare deloc străină de univer- 
sul wajdian, în care regasim şi 
resemnare dar și speranța. Și 
deznădejde dar şi încrince- 
nata voinţa a rezistenţei. 


Magda MIHĂILESCU 


A Pi D 


Mărturia unui sentiment — cel al cetății 


eterne — 


mărturia unei epoci: Roma lui Fellini cu Marcello Mas- 


troiani 


t- de la matineu, de la filmul 
acesta fascinant, ROMA de Fellini,... 
sau a lui Fellini?..., și, soarele iernii 
ajutind, îmi revine în ureche clasicul 
„Kennst du das Land wo die Zitronen 
bluhn?"... Ţara câtre care își chema 
Goethe nostalgia era Italia, „acolo 
unde lămiii înfloresc“... Înfloresc lã- 
miii în Pincio, în Villa Borghese, în 
Villa Giulia,... dar la fiecare pas inflo- 
rește piatra..; Florile de piatră poartă 
numele Michelangelo, Canova, Dona- 
tello, Bernini... Te așezi pentru o in- 
gheţată de ciocolată în Piazza Na- 
vona și sub ochi se răsucesc formele 
celei mai minunate fintini, de Ber- 
nini;... bei un cappuccino, şi cind ieşi 
dai piept cu Colosseo-ul... dai un te- 
lefon și, în timp ce formezi numărul, 
imensa scară ce urcă spre Campido- 
glio, gind în piatră al lui Michelan- 
gelo, ţi se întipărește pe veci pe re- 
țină;... Stai acolo, pe scară, alături de 
o fată care fumează, afli că locuiește 
pe aproape. e romană, priviți apusul 
soarelui peste Roma.... „un vint partu- 
mat adie dinspre cerul albastru,... 


fata e specializată în calculatoare la 
Londra, dar nu are habar pe ce scară 
stă... Un baâieţandru, Federico, venit 
din Rimini, din provincie, se izbește 
de nonşalanța asta seniorială a roma- 
nilor, se izbeşte de eflorescenţa pie- 
trelor Romei, de zidurile pe care plăci 
comemorative anunţă vieţuirea ro- 
mană a atitor celebrităţi europene, de 
barierele închise a atitor caste, vrea 
să cucerească acest oraș deschis 
care e o lume imposibil de cucerit 
într-o viață de om, se îndrăgostește 
pînă la ură și sarcasm de cetatea că- 
tre care, sigur, duc toate drumurile 
artei, de oamenii ei sublimi în incon- 
ştiența și măreţia orgoliului lor şi, 
subjugat, se răzbună peste trei dece- 
nii întruchipind în eflorescența ge- 
nială a unor umbre, un sentiment: Fe- 
derico Fellini — Roma... Sintem în 
Italia și sentimentul se exprimă pen- 
tru vecie în marmură; iată sfinţii lui 
Bernini dansind pe cornișele lui San 
Pietro, iată-i pe învățații bisericii exu- 
berind mişcarea și dezinvoltura ro- 
mană tot acolo, sub cupola lui Michei- 


https://biblioteca-digitala.ro : 


angelo, tot pentru vecie... Un senti- 
ment... Al cărei fericiri, al cărei elibe 
rari, al cărei ruperi, de care materie, 
pentru ce... aici? Ce otrava mustind 
in acest pămint face pe oamenii ar- 
zind de patimă şi dor să creeze cea 
mai sublimă rupere de tern, izbutind 
trecerea pragului... în Artă! Neavind 
patima pietrei și nici a sedentarei pic- 
turi, Federico Fellini, italian, zvirco- 
lește umbrele ecranului său întruchi- 
pind ardentă mărturie a unui senti- 
ment, dragostea sa la prima și a mia 
vedere: „Roma!” Pasional, desigur... 
cinic, lucid, blasfemitor... desigur, dar 
şi atașant, dureros sau dulce de sen- 
sibil, zemuind umorul sau sarcasmul, 
patosul sau grandoarea cea mai sin- 
ceră: romană! E periculos să vii la 
Roma s-a scris mult despre asta, nu 
e ca la Napoli: „e poi mori!"... nu, la 
Roma vii ca să pleci otrăvit pentru o 
viața, sau ca să nu mai pleci nicio- 
data, dacă ești italian și te numești 
Fellini, cum te-ai numi... Bernini... 
Borromini... Bellini... 

Era dat să fie filmul expresia aces- 
tor torturări a formelor tinzind să dea 
expresie unei trăiri a locului: Roma e 
împlinirea în materiea fluidă a cine- 
ma-ului +a acelorași năzuinţe de a 
face piatra să inflorească, spațiul să 
plutească, aurul să cinte, azurul să 
mingiie... Film de ficțiune poetică-fan- 
tastică...? Sau film document iro- 
mic-revelator? Sau, de ce nu. docu- 
ment poetic ficțiune revelatoare ? 
Reglindu-și conturile cu Roma, fà- 
cindu“ elogiul, facind Roma, Fellini 
nu ştia pe vremea aceea — era în '71 
— că tehnica electronicii: și laserului 
i-o vor purta în viitorul omenirii, ală- 
turi de floarea pietrei, de mărețele 
portaluri, coloane, capiteluri, căzute 
sau inălțate, renovate sau sublim vul- 
nerabile, dar a făcut-o, a făcut acest 
film, așa cum se exprimă sentimentul 
în Italia: în plină artă izbindind vecia. 
„Dahin, dahin" „Acolo, acolo“... 
Roma lui Fellini, lui Bernini, lui Ros- 
selini.... Michelangelo... Caravaggio, 

. De Sica,... Respighi, Canova, Anto- 
nioni, Rafaello... sunt mulți. 


Savel STIOPUL 


Spionaj, 
răpiri, 
urmăriri, 
suspans, 

dar şi mult 
delicateţe 
(39 de trepte, 


stalgia, un sentiment măsurat 
în raport cu propria 


tinereţe 


adică cu filmele tinereţii fiec 
ruia 


F.. retro e foarte la moda, a trecut 
din cimpul social in cel psihologic; pentru 
music-hall aratase din capul locului prete- 
rinte speciale. lata acum, cu 39 de trepte, a 
invadat și thriller-ul precum o arata acest ex- 
celent remake dupa _intiia realizare care l-a 
facut celebru pe marele Hitchcock 

Se tradeaza. in nostalgia anilor dinaintea 
primului razboi mondial, o secreta nemulțu- 
mire de epoca noastra. O atare aversiune in- 
dreptaţita poate fi surprinsa imediat in place- 
rea cu care sint infațişate şi contemplate us- 
tensilele civilizaţiei, intr-o vreme cind ele nu 
poluau atmosfera și aratau mult -mai ome- 
neşti ca astazi, neameninţind existența glo 
bului, automobilele aveau grația jucariilor 
inofensive și puteau fi ajunse din fuga. Orice 
asemanare intre o cascheta de voiaj și echi- 
pamentul cosmonauţilor era exclusa. Pentru 
O cursa rapida prin Londra, cabrioleta se do- 
rea a fi vehiculul ideal 

Regretata e și viteza, sensibil mai lenta, a 
existenței insași. Ocolul pamintului în 80 de 
zile constituia, prin anii aceia fericiți, o is- 
prava extraordinara 

Filmul lui Don Sharp folosește cu umor lin 
mecanismul compensațiilor care stau la baza 
gustului prezent pentru stilul „retro“. Le ofera 
din plin și zimbim induioșaţi cind ne dam 
seama cit de bine a intuit ce ne doare 

E aici o poveste de spionaj, cu crime, ra- 
piri, atentate, deghizamente, urmariri, foarte 
mult suspans, dar plina și de o delicateţe 


Caron azi, 
la debut 


Leslie 
sau 30 de ani de 


(vai!) pierduta pentru totdeauna. Agenţii tero 
riști germani sint imbracaţi impecabil, poarta 
fara excepţie gulere tari şi vestoane incheiate 
la toți nasturii; folosesc arme elegante, puști 
fine cu luneta. Nici conducatorii Intelligence 
service-ului nu se lasa mai prejos, au barbi 
de profesori universitari, poarta joben şi um- 
bia noaptea singuri pe strada, ceea ce per- 
mite, data fiind și ceața Londrei, sa pri- 
measca ușor nişte gloanțe în cap. Dezvaluiri 
senzaţionale privind complotul destinat sa 
declanşeze o conflagrație mondiala se afla 
cuprinse intr-un carnet cu scoarțe negre 
cautat de toata lumea și expediat prin poșta 
la Shuterland, o localitate liniștita din Scoţia 

Dealtfel chiar supremul secret, ce in- 
seamna 39 de trepte, îl ştie orice vechi locui- 
tor al Capitalei Marii Britanii, e 3x13 numarul 
pașilor care trebuie facuţi ca sa ajungi la 
ceasornicul vestitului turn Big Ben. Cum nu 
se descoperisera inca explozivele plastice, 
bomba menita a-l ucide pe primul ministru 
grec Carolides, și a provoca izbucnirea ráz- 
boiului, e construita pe baza de orologerie 
Acesta da, atentat, nu o simpla gâinarie, cu o 
servieta. lasata discret in apropierea locului 
unde ar urma sa ia cuvintul importantul oas- 
pete 

Și tensiunea psihologica în care mai ales 
era maestru Hitchcock apare amplificata prin 
stilul „retro 

Avem aici situaţia clasica, eroul haituit de 
asasini făra să poata cere ajutor nimanui, 
pentru ca şi autoritatile il cauta, iar în ziare e 


Invitaţie la dans 


Scena in care Leslie Caron și-a făcut pen- 
tru prima oară apariţia pe un ecran — pină 
atunci era doar un „șoarece” de operă în ba- 
letul lui Roland Petit, scena, cred, ar îi rămas 
oricum memorabilă. Prin ce a putut așadar o 
invitaţie la dans, adresată într-un foarte ele- 

restaurant, unei necunoscute (Leslie 
on), de câtre un american (Gene Kelly) 
la Paris, să fi rămas memorabilă? Tertipul 
„Ce surpriză! Mă întrebam cu soția ce mai 
faci...“, folosit de pictorul-becher pentru a in- 
tra în vorbă cu necunoscuta așezată la o 
masă cu persoane cit se poate de 
bile, ar fi ut părea vulgar sau doar oare- 
care. Dar in cinema ce se întimplă depinde 
de cum se intimplă. Privirile, zimbetul, nedu- 
merirea, avintul și timiditatea se intersecte: 
într-o clipă de intensitate romeo-julietiană. În 
surdină, muzica lui Gershwin își pune și 
amprenta asupra momentului: „E foarte clar, 
iubirea noastră va dura“..., anticipează du- 
ios-ironic (ca întreg filmul) cuvintele melo- 
diei. „O să-i spun soției să te sune. Ce număr 
de telefon mai ai?“, intreabă prevenitor necu- 
noscutul care îndrăznise să o invite la dans, 
în timp ce o aducea înapoi la masa respecta- 
bilă. „573—2574", spune fata, dar prietenii o 
corectează: „Nu, 2475". Şi de aici poţi fi sigur 
că vei ajunge direct la happy end. Cine spu- 
nea că la Hollywood se poate filma o idilă și 
după cartea de telefon? E foarte clar, regizo- 
rul Vincente Minnelii a fost și a rămas şi 


prezentat drept un criminal primejdios Ne 
aflam insa într-o vreme cind poliţiştii brits- 
nici, vestiţii „bobbies” sint insuflețiți de cel 
mai aprins zel profesional, cerceteaza neobo- 
siţi trenurile şi rascolesc imprejurimile cu 
cini dresați sa prinda orice urma. Paznicu 
sint la rindul lor extrem de conștiincioși și ni- 
meni nu le poate incalca domeniul atribuţiilor 
fara sa i se puna mina-n piept. Serviabilitatea 
personalului, iaraşi apartinind aceleiaşi epoci 
definite, uşurează intrarea cuiva, fara formali- 
tatı, într-un sanatoriu şi — în condiţia de ani- 
mul vinat eroul ne da prilejul sa apreciem 
ce urmari au toate acestea. insaşi mișcarea 
mult mai inceata a lumii, in care se petrece 
acțiunea, sporește efectele de „suspans ale 
filmului 

Eroul fuge pe cimp, urmarit de un avion 
(episod tipic hitchcockian); intrecerea (dis- 
proporționata ca mijloace) şi destinata sa 
produca groaza, este totuși posibila, grație 
primitivitații aparatului zburator şi picioarelor 
zdravene ale protagonistului care a practicat 
vinatoarea de tigri in Africa de Sud unde lu 
crase ca inginer. Cursa cea mai nebuneasc: 
o savirșeşte. nu o maşina. ci un scaun rulant 
prin simpla rostogolire in panta, pe coridoa 
rele sanatoriului cu o viteza mereu mai acce 
lerata, care face sa creasca in progresie geo 
metrica și emoția spectatorilor 

Aş putea sa spun ca acolo unde lucrurile 
evolueaza prea repede nici nu poate fi vorba 
de o incordare veritabila a acţiunii. Rolul sa 
lutar al stilului „retro“ în privința aceasta il 
demonstreaza admirabil episodul final 
clou-ul filmului, oprirea exploziei catastrofice 
printr-un efort fizic de mare, cascadorie 
Eroul se agața cu toata greutatea trupului 
sau de minutarul uriașului ceasornic, ca sa-i 
opreasca mersul 

Asistam la o lupta epopeica intre om şi ma 
sinarie; întreaga orologerie a turnului, axe 
groase metalice şi roți dințate enorme zvic- 
nesc, au opinteli de elefant furios caruia ci- 
neva i-a apucat colții. Eroul inainteaza in 
miini catre extremitatea minutarului ca sa 
maăreasca forţa pirgiei, create astfel, dar spo 
rindu-șşi totodată riscul de a cadea 

Londonezii privesc fascinaţi spectacolul 
Autocarele s-au oprit: doamnele tresar ingro- 
zite la fiecare vibrație a limbii ceasornicului 
Cind primejdia e inlaturata şi ultimul atenta- 
tor se prabuşește împușcat, trecind prin ca- 
dranul orologiului și spargindu-l pe o bucata 
bună din suprafața, domnii flegmatici şi in- 
manușaţi aplauda discret, cucoanele suspina 
uşurate. E triumful stilului „retro“ în thriller 

Regizorul are inteligența artistica de a se 
feri sa cada în parodie. Trateaza tot timpul 
serios subiectul, oricît de .epustullant” ar fi 
el, inmulțind necontenit detaliile realiste, cu 
conștiința ca ne va face sa suridem prin sim- 
pla suprapunere a situațiilor evocate peste 
reprezentarile noastre contemporane in 
aceasta materie 

Ce timpuri! — ne spunem îincintaţi. Cu o 
interpretare judicioasa a unui mesager secret 
se putea evita un razboi între marile puteri 
Ce vremuri fericite, cind o domnişoară din lu- 
mea buna era în stare sa salveze de la pieire 
intreaga flota a Majestaţii Sale, printr-o intui- 
ție sentimentală exacta? Cit conta, doamne, 
pe atunci sa ai studii bune politehnice şi sa 
ghicești dintr-o ochire cum functioneaza un 
mecanism! 

Sintem mișcaţi adinc și zimbim in acelaşi 


timp plini de o tandra Superioritate, amintin 


du-he ca primul razboi mondial a avut totusi 


loc 
Ov. S. CROHMĂLNICEANU 


după 20 de ani unul dintre magicienii capa- 
bili să transforme zicala in realitate. 


Adina DARIAN 


Într-o secundă 


Tobele ie, vocea tună: „va fi spinzurat 
după ce călăul îi va tăia ambele miini!”, secu- 
rea strălucește, călăul îi mingiie muchia, asis- 
tenţa e smirnă, butucul așteaptă, ștreangul se 
leagănă atotștiutor — într-o secundă de răsu- 
fiare oprită, un întreg cortegiu de fecioare, 
cai, scrisori, minuni salvatoare în ultima 
clipă, dau năvală din cinemateca personală la 
locul execuţiei. Nimic din toate astea. Frumo- 
sul condamnat pur și simplu se dă peste cap 
și o ia la fugă pe propriile picioare, salvin- 
du-se nu numai pe sine, dar și pe condamna- 
tul „simetric“ din tabăra inamică, eliberat pe 
dată, cu indicaţia „spinzură-te-n altă parte!”. 

Greu de găsit în istoria filmului o parodie 
mai... parodică a momentului de tremur și 
suspans al execuţiei, ca în această inspirată 
reluare, pe ecranele noastre, la aproape 20 
de ani de la premieră: Serbările galante, ulti- 
mul film al lui René Clair. Cunoscâtorii maes- 
trului redescifrează cu încîntare în acest film 
„ușor“, destul de aspru primit la vremea lui, 
leit-motivele unei filmografii. Necunoscătorii 
reacționează („auzi sala!) ca la un film foarte 
pr ceea ce nu e deloc de ici de colo, 
știut fiind cit de rapid erodează timpul în ma- 


terie de cinema. 
Eugenia VODĂ 


Filmele lui 


(Urmare dın pag. 19) 
care au fost cindva tineri indragostiți şi pro- 
fund inradacinați în lumea satului 

Cei doi foşti soți din Rubedeniile lui Nikita 
Mihalkov demonstreaza într-un scurt și eloc- 
vent segment de film, într-o perfecta orches- 
tratie de replica, gest, tacere, apartenența 
prezenta la doua lumi aparent opuse privite 
de autor cu o superioara intelegere. „Sa nu 
uitam sufletul” spunea undeva Vasili Şukşin 
și secvența amintita mi se pare a fi o aleasa 
pledoarie pentru comunicare, intelegere, ier- 
tare şi speranţa. Nimic glacial, nimic sarcas- 
tic, un umor tandru în secvența parca mar- 
cata de spontaneitate și firesc pentru reliefa- 
rea biografiei launtrice a+personajelor pline 
de umanitate, deloc lipsite de impertecțiuni ṣi 
elevaţie. Alegind o secvența, criticul devine 
nedrept faţa de intregul film semnat de Nikita 
Mihalkov. Este riscul asumat de 


Călin STĂNCULESCU 
(„„Lucealarul') 


aaam 
—————————————————— 
În Întilnire cu tinerețea, inginerul Po- 
liakov, director general al unul important an- 
samblu de fabrici, personalitate prestigioasa 
din acea regiune, merge spre mașină. Și 
mare nu-i fu mirarea cind se trezi acostat de 
o fetișcană de 16 ani, frumoasă ca o zină şi 
hotărită ca un general de corp de armată. li 
spune simplu şi răspicat: „Eu nu sint de aici. 
Am sosit azi dimineaţă. Am venit să-l caut și 
sa-l cunosc pe tatăl meu despre care, pină 
acum, habar n-aveam că există. Vreau să-l 
våd, să văd cum arată la chip și la minte. 
Acest tată al meu care de 17 ani tace, vreau 
să-l cunosc. Și acel tată al meu, ești dum- 
neata!” Poliakov, el însuși, habar n-avea că 
are o fată. Ea ii aduce fotografii și alte docu- 
mente care îi dovedesc că povestea ei este 
reală. Şi acum ea ii cere să stea de vorbă ca 
să-și dea amindoi seama ce fel de oameni 
sint. Se duc într-un restaurant. ȘI, bineințe- 
les, conversaţia lor nu are nimic intim, nimic 
afectuos. Așa că tinăra noastră este protund 
dezamăgită. Așa de dezamăgită că nici nu 
așteaptă să-și termine mincarea, se scoală, 
ba chiar plătește consumaţii 


gară. Să se intoarcă a: 
Rezultatul acestei scene este si nd ei 


părat și dezaprobator, ci un ton amical, dră- 
Îi făcuse mare plăcere invitația. Dar 
à... Intimplările nu se arată 


(„România literară”) 


Există în S-a oprit un tren, cel puţin o in- 
trebare fundamentală (pe care), într-un fel 
sau altul, și-o pun mai toate personajele fil- 

„Cui folosește adevărul?"... Și mai 
există (pe deasupra — ori, poate, în profunzi- 
mea — acestei întrebări) un adevăr, de ase- 
menea, fundamental: viața merge inainte, cu 
impertecţiunile ei cu tot. 

Oricit de paradoxale, nici adevărul, nici în- 
trebarea care-l implică nu pun sub semnul 


iar spectatorului îi rămine în amintire (era să 
zic: înfiptă în amintire) privirea celuilalt — 
ziaristul: simbol modern al căutătorului de 
adevăruri. 

Mistuitoare, venind parcă din magma con- 
ştiinţei, privirea este a lui Anatoli Soloniţin — 
care, în acest film, „face“ ultimul său rol... 
Oare ştia (adevărul)? Şi, dacă (îl) știa, cit i-a 


ai Nicolae ULIERIU 
(„Săptămina”) 


În afara becurilor de pe cu 
nu se zărește nici o lumină 
bezna. Dincolo de calea ferată 
tat. Chiar şi gările par părăsite; vremea ostilă 
a alungat oamenii, i-a făcut să se 
noapte, iar lumea s-a concentrat p 


în story-urile schiţate ori abia s 
toria nu mai apare aici, în 
motiv al transiației (în timp, în spaţiu) ea 
două puncte cu semnificaţii distincte și nici 
modalitate de inițiere. Ea reprezintă însăși 
viața, într-un fel asemănător cu „Ex ul” 
povestirea lui Buzzati; pasagerii ex i 
acest univers, îi aparțin integral, iar menirea 
celui urcat sau coborit printre ei, pentru a 
vinde cafea, Dupa ocine: cafea cu lapte, este 
de tate. 

supremă 


(„Tribuna“ - Cluj-Napoca) . 


Gară pentru doi 


G ara ca și trenul, spaţii prin definiție reci 
și neprimitoare, de tranzit, înghesuială și 
grabă, se dovedesc a fi tot mai des (a se ve- 
dea și recentul Rubedeniile) locuri propice 
momentului de confesiune, de comunicare 
de apropiere între oameni. 

Era poate firesc ca în era explorării gala- 
xiei, intimismul “să iasă în stradă, în gări și 
aeroporturi, în parcuri și mijloace de tran- 
sport în comun. De unde vine aerul atașant, 
de familiaritate al gării din acest film e greu 
de spus, dacă nu se acordă suficientă atenţie 
vinzolelii din planul doi (in care orice inci- 
dent banal e un pretext de a intra in vorbă); 
fundalul sonor. anunţurile de la megafon, un 
adevărat personaj nevăzut. In absenţa acestei 
gări, povestea filmului ar fi fost alta, sau n-ar 
fi fost deloc. Așa, este un film despre dispo- 
nibilitatea sufletească a unor oameni singuri, 
destine paralele, pe care doar întimplarea ii 
face 'să se cunoască în răstimpul a două zile, 
între două trenuri. Filmul unei iubiri tirzii, 
ivită din senin la jumătatea vieţii, ca-n Mos- 
cova nu crede in lacrimi (cu care filmul lui 
Eldar Riazanov are nu puţine trasaturi co 
mune in scritura, în abilitatea povestirii, în 
privirea care inregistrează semnele prezentu- 
lui, în accentele de comedie tristă și în „teh 
nica” de a face cu ochiul spectatorului), dar 
aici o dragoste deloc aşteptată, de nimic pre 
vestită. Un bărbat şi o femeie: Vera, cheine- 
rità la butetul expres al gării şi Platon, pianis- 
tul care se dă jos din tren să-și ia în tugă mi- 
cul dejun şi care in urma unor confuzii se 
trezeşte târă acte, fără bilet, nevoit să aștepte 
două ziie mul următor; în aparenţă intre e 
nici un Dar odată consumat in- 
adus faţă în faţă (și în care 
3 joacă un personaj savuros 
kita Mihalkov) încep scuzele 


interpreta 

privirile ntrebările, plimbările (mai 
intii prin sa eptare a gării) mâărturisi- 
rile, jumă de adevăr, adevărul înfrumu 
sețat şi, în n urmă, adevărul. „Eu nu 
sint solist m cîştigat nici un concurs 
In ultima esc nu știu cum, repetiții, 
concerte "mpul e nevoie de bani 


(Urmare cm pag 8 


cupat de amanunt: 
"p ce personajele sint 


zatorul 
decit d 


preocup un rost 

Filmu ri mat Secretul seleniţilor 
al lui Jea a personaj pivot o fi- 
gură mult film si de literatura 
şi de be arohul Munchausen 
care ai = se aventureze pina pe 
luna. B t nu are nici haz, mci 


har, în animat este .alt-mo 
disch mba lui Munchausen 
Totul p: ntr-un gen de narațiune 
care ar mptitudine, acuitate și 
exprimare ri 

Diva 2 í mul dintre filmele destul de 
mult dis = critica franceza. Rea- 
lizatorul. timar de douazeci şi ceva de ani 
Beineix in à de personaj al benzilor 
desenate de Spielberg francez 


generația acestuia, adica 
r in cinema, imbibata de 
generație electronica 


cultura v 


(Aşa 
cel pudr a de la distanța). Lumea în 
care 55 narațiunea din Diva este 
una m narul erou este un poștaș pe 
motoreta care arme într-un fel de hala 
plina de automobile, unde și-a 
plasat un = o combina audio-video. Are 
un aer r iubeşte muzica de opera şi, 
iata, a pe o mare cintareața de cu- 
loare. o dwa Dar aerul lui candid și insensi- 
bil la spectacolul obişnuit al strazii il face sa 
cadă într-o afacere ce ridică valul de peste o 
altă de traficanţi ṣi proxeneji conduşi 

hiar de mişar de poliție. Unii dintre 
acet „mafioti“ arata ca nște punk-și iar alții 
ca nişte iiem, o dorinlă ge exutism face sa 


apara și o tailandeza ca și alte figuri nelipsite 
Jin filmele cu marginali. Intriga este strinsa și 
condusa cu siguranța, deși iți dai seama ca 
povestea este alcatuita din situații—cliseu 
Imaginea denota profesionalism, este calcu 
lata pe situațiile insolite. pe atmosfera scon- 
tata. Parisul, in cele mai cunoscute colțuri ale 
lui, în cele mai popularizate de imaginea-tu- 
ristica, este de nerecunoscut. Pare un oraș al 
marilor afaceri interlope, un Chicago de 
exemplu. interpreţii — mai toți necunoscuți 
— joaca cu 0 asemenea naturalețe și deta- 
șare de parca ar avea la activul lor o colecție 
de astfel de filme sau ar proveni chiar dintre 
marginali. Realizatorul manipuleaza suspan- 
sul cu abilitate contrapunctindu-l cu umor 
Dar, in ansamblul, ceva iți da sentimentul 
une: imitații bine facute. O gluma-thriller à 
lamencaine plasata în inima unui Paris fara 
inima pariziana 

Dessgur cele cinci filme pot fi, şi probabil 
cà $ sini, o alcatuire întimplatoare, neurmă- 
rind sa dea o imagine a filmului francez de 


astazi fn care n-ar putea lipsi filme ale au- 
tonlor de referința ca Bresson, Resne 
Trutt Pierre Granier-Deterre e 


à o secțiune ca aceasta exprima 
nu chiar o faţa, cel puţin un colt 
rancez de azi, ea ar indica în 
simptome ale crizei de identi- 
ratului de pe malurile Senei. 
nsa numai o supoziţie și deloc 
ategorica 


Îmi irosesc viața cu tot felul de fleacuri, prie: 
tenii nu ne vizitează, soției nu-i place să gă 
tească... fiica noastră își trăiește viaţa ei, vezi 
eu sint mereu printre oameni, în mijlocul lor 
'ar de fapt sint singur, acum voi cînta pentru 
'umneata!” Și el cîntă la pian, în restaurantul 
nde ea e chelneriţă, și unde seara a venit ca 

vitată, un client ca oricare altul, poate ceva 
nai avizat („vezi, spune-i că e pentru mine 
oniacul, ca să nu-l dilueze”), fericită de fap- 
tul că un bărbat atit de distins, „iși pierde 
vremea” cu ea („Aveţi mașină, soția dumnea 
voastră vorbeşte la televizor, pentru mine 


O gară pentru 
un love story 


toate astea sint ca viața pe lună! Eu iau bac 
şiş, adun resturile de pe mese, clienţii mă jig 
nesc, cu o chelneriță nu-ți faci probleme...) 
Eşti bună, ești fermecătoare, firească, auten 
ticã; în această gară, pentru prima oară, 
viață, m-am simţit liber“ îi spune pianist: 
care se afla în drum spre taică-său, o ultiri 
vizită înainte de a pleca la închisoare să isp 
şească o vină de care nu e vinovat. 


Spate-n spate, o femeie şi un bârbat cin 
tind la acordeon, într-o pustietate de zăpada 
ecvența ar fi doar poetică, dacă n-am ști cà 
; cîțiva pași se află închisoarea, că bărbatul! 
vusese o permisie de o zi („dacă nu te in 
torci pină la ora 6, ești considerat dezertori 
1 l-au lăsat puterile pe drum, câ ea nu e ne 
vastă-sa (aşa cum crezuse el la inceput cind 
“luzase s-o vadă), ci chelnerița pe care 
unoscuse intr-o zi, într-o gară... și că dato 
„ta cintecului care se aude pină în curtea in 
chisorii, el nu va fi absent la apel. 
O romanţă a cărei tristețe e mereu contra 
balansată de umor, de n infuzie de optimism 


| (0) romanță tristă, contrabalansată de umor 
(Ludmila Gurcenko şi Anastasia Voznesenstala în Gară pentru doi) 


sta e tonul filmului, ca şi al cintecului 
însoțește in coloana sonoră, un cintec 
scris chiar de regizor (autor și al altui insolit 
love story” — Dragoste și statistică). Refre 
nul cintecului: „Joacă totul pe o singura 
carte și schimbă-ţi viața. Cine n-a pierdut ni- 
ciodată nu va ciştiga niciodată”. Regizorul a 
jucat şi el pe o carte — Ludmila Gurcenko, o 
mare actriţă, într-un rol de antologie — și a 
ciștigat. Merită văzut cum. 

Roxana PANĂ 


Perpetua ştafetă a talentelor între generaţii 


eef Wee 
M a gindeam, revazindu-l pe Birlic in mx 


mentele antologice strinse de Tudor Caranii! 
in medalionul cinematografic şi teatral al 
Teletilmotecii de aur“, ma girideam ca au 
crescut destul de mari copiii care nu l-au va 
zut niciodata jucind pe scena. Așa cum copii 
de miine, vai, îl vor invaţa pe Nichita Stè 
nescu numai din carți. o generaţie intreaga a 
copiilor de azi îl poate invata pe Birlic numa: 
din filme. Cu mai mult de treizeci de ani in 
urma invatam de la Birlic, invatam — cum se 
spune. „in direct” — bucuria risului. Am ris. 
oare. vreodata, mai cu pofta, mai din adincul 
ființei ca atunci cind, spectator la galerie ti- 
ind, îl auzeam șoptind conspirativ şi mefisto- 
felic, la urechea „Giugarului” de linga el, „eu 
sint Bibicul, nene lancule, eu sint Bibicul"? 

Sau cind incerca sa se așeze pe cite un 
scaun în „Nunta lui Krecinski'”, suferind la 
fiecare atingere, din pricina vinatailor care-i 
brazdau trupul? Nu cred ca exagerez spu- 
nind ca lecţiile de bucurie primite atunci de 
la Birlic. în anii ieşirii din copilarie, anii '50 
au însemnat, nu numai pentru mine, ci pen 
tru mulți spectatori de la galeria de odi 
nioara, o „pavaza de viaţa”. A fi fost contem 
poran cu Birlic (toți copiii nascuţi dupa fe 
bruarie '70 n-au avut acest privilegiu!) in 
seamna a fi fost in insuși miezul de lava, d 
hohot. de tristeţe şi de bucurie al risului lat 

de ce reintilnirea cu Birlic, cu pagini antolo 


cinema 


Anul (X XII) 253 


Bucureşti, lanuarie 1984 


a 
Redactor şef 


Ecaterina Oproiu 


0 lecţie de bucurie 


gice ale creaţiei sale teatrale și cinematogra- 
fice (dar cite alte pagini antologice s-au risi- 
pit, prin ani, ca fumul!), reintilnirea cu incon 
tundabilele sale personaje este un prilej de 
intensa desfatare a spiritului. lata de ce, pen- 
tru „generaţiile fara Birlic”, telefilmoteca de 
aur” este cu adevarat de aur: fiindca lecţiile 
marelui comedian, imortalizate pe pelicula, 
sint lecţii de viaţa 

Nu ni s-au pastrat nici primul, nici ultimul 
rol jucat pe scena de Birlic. Intimplarea face 
ca ambele sa lie in piesa de la care actorul 
şi-a imprumutat chiar numele. Dar rolurile 
care ni s-au pastrat, toate au dar și har de 
captare magnetica”. lata-l pe bietul Spirache 
Necşulescu din „Titanic Vals“ de Tudor Mu 
şatescu, în filmul lui Paul Calinescu, intrind 
spasit sa-şi cumpere o palarie de pe strada 
mare (cè „hai“ va avea acasă!) sau implorin- 
du-și din inima alegatorii să nu-l voteze, de la 
tribuna” unor alegeri de odinioara. lata-l pe 
post de Brinzovenescu, conspirind cu Farfu- 
ridi-Finteşteanu, grabindu-se sa semneze de- 
peşa pe care cei doi se hotarasc, curajos, s-o 
dea anonima. lata-l la ghişeul din „Petiţiune 
impreună cu petiționarul Giugaru, intr-o 
scena de caldura mare a risului. lata-l, ca 
intr-un film mut de odinioara, cu scufia Efi 
miţei din „Conul Leonida în atitudini și 
gesturi ramase celebre şi inegalabile. lata-! 
dialogind cu Cella Dima și cu Bubico, despre 
bistmarck şi despre catelul Papadopolinei, in- 
spaimintat la culme de simpatica „fiara“ pe 


Omagiul fierbinte al intregului popor 


https://biblioteca-digitala.ro 


Producţie a studioului 
Bogrinski, 
imaginea: Vadim Alisov. Muzica: Andre: Petrov. Cu: 
| iudmila 
kov 
Voznesenskaia. 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smigelschi 


Mosfilm 
Riazanov. 


Scenariul: Em! 
Eldar Regia: Eldar Riazanov 
Gurcenko. Oleg Basilașvili, Nikita Mibal 
Nonna Mordiukova, Mihail Kononov., Anastasia 


care Jean Georgescu a imprurnutat-o, ghi 
duș, de la Caragiale. Şi iata-l, cu masca de 
carnaval, strecurindu-se tiptil spre o alta 
mască din mulțime, pentru a-i șerpui la ure- 
che replica aceea magnifica, cu „eu sint Bibi- 
cul, nene lancule, eu sint Bibicul“... Cu chi- 
pul sau de victima pe care se pot citi toate 
suferințele lumii, Birlic a fost, mereu, un în- 
vingator; pentru ca nimeni, ca el, n-a ucis cu 
atita dezinvoltura plictisul, daruindu-ne, o 
data cu risul sau tonic, certitudinea ca zim- 
betul este una dintre cele mai puternice arme 
din lume 

Emisiunea în doua serii,consacrata lui Bir- 
lic de perseverentul in inițiative valoroase Tu- 
dor Caranţil,ne-a mai rezervat o surpriza de 
zile mari. Pentru o clipa am avut senzația ca 
Birlic s-a intors printre noi, cu virsta de-a- 
cuma (la anul ar fi implinit 80 de ani). Dar 
nu, acest lucru nu era posibil, nici macar 
intr-o emisiune de Caranfil. Cit despre perso- 
najul aparut pe micile ecrane, ni s-a spus cu 
exactitate ca are 81 de ani: ar mai fi fost, 
deci, un „motiv de imposibilitate”. Pe micile 
ecrane era, de fapt, fratele mai mare al lui 
Birlic, pictorul Vasiliu Falti, în dialog cu re- 
porterul, de fapt în citeva monoloage de 
toata frumuseţea, despre copilaria lui Birlic. 
despre primele contacte cu teatrul, despre 
primele roluri. Altceva, însa, era frapant. Din 
cind în cind, chipul de pe micile ecrane lua, 
intreaga, infaţișarea actorului. Din cind în 
cind asemanarea de glas devenea spectacu- 
loasa. La un moment dat am avut chiar sen- 
zaţia ca vocea de pe micul ecran se va apro- 
pia incetișor de noi, telespectatorii, și ne va 
opti insinuant la ureche, „eu sint Bibicul, 
nene lancule, eu sint Bibicul... Dar gag-ul 
nu s-a produs. Pe Birlic, citeva generații de 
azı il pot invala numai din filme 


Călin CĂLIMAN 


CINEMA, 
Piata Scinteii nr. 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 


Cititorii din străinătate se pol abona adre- 


sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- 
Import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226, 
Bucureşti, str. 13 Decembrie nr. 3 


Prezentarea grafică 
loana Statie 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteij» — Bucureşti 


_în premieră 


pM scriitorii își încredințează opere im- 
portante cinematogratului — şi o fac în cu 
noştință de cauză pentru cauza filmului 
apar valori ce impun prin substanţialitatea 
ideilor, cu respect prelucrate și aprofundate 
D.R, Popescu, Titus Popovici, Eugen Barbu. 
Augustin Buzura, Paul Everac, Dinu Săraru 
— sint citeva condeie de greutate ce dau fil- 
mului românesc în ultimii ani o mare pondere 
artistică. 

„Clipa“, ecranizată, deschisese incitant 
„dosarul" literar Dinu Săraru. O lectură fidela 
— poate prea fidelă, nelăsind multă mișcare 
cineastului. Regizorului Gheorghe Vitanidis 
Dar important era, pentru început, ce se pas- 
tra din generoasa pledoarie a cărții și apoi 
formula prin care palpitau — în imagine — 
ideile. Retrăiau, prin interpretare, destinele 
Fără a fi mai puţin preocupată de substanța 
romanului Dragostea și Revoluţia (in aceeaş: 
regie) își articulează și un limbaj propriu. 
procedee specifice: retrospecţii, ilustrări de 
monologuri interioare, antiteze-şoc intre ce 
se susține la un moment dat (într-o scrisoare 
delatoare) și cum s-au petrecut cu adevarat 
lucrurile; sugerări de stari, exprimate nu atit 
prin cuvinte cit prin tăceri, ambianţe, comple- 
tind sugestia, in decor, lumină, culoare, mu- 
zică. Ceea ce investește filmul și cu o dimen- 
siune lirică — chiar dacă ea nu face în cele 
din urmă decit să ilustreze tot o idee; şi 
„anume, contrastul dintre uscăciunea unor 
dogme, teorii vidate de viaţă și vidind viaţa ș; 
Zbaterea dramatică, zvicnetul — poate ultim 
— al unor sentimente „canonizate de princi- 
pii“ — cum spune eroina filmului, arhitecta 
Terenţia Rudeanu. E cazul lui Albu (mai toate 
personajele în dezbatere ilustrează „cazuri“ 
complicate), om cu inflexibile principii, care 
iubeşte în felul lui, fără să-și asume răspun- 
derea sentimentelor pentru Terenţia Rudeanu 
— „dosar“ încă neelucidat pentru el. De 
aceea nu riscă să-și incarce cu un eventual 
mariaj, biografia lui clară. Prea clară să nu fie 
întrucitva dramatică. „Tu ești fericită” — îi 
spune el, femeii. Ai amintiri. Biografia mea 
nu cunoaște decit un singur cuvint: Alba. Or- 
felinatul Alba — județul Alba, părinţii Alba, 
rudele Alba, şcoala Alba...”. Terenţia, în 
schimb, a suferit din plin drama unei anume 
perioade istorice cu dureroase tumulturi. Su- 
risul fetei e trist și ințelegător, chiar şi cu po- 
sibila eroare... „Pentru că și eroarea face 
parte din revoluţie, nu?” Gata să înțeleagă, 
pină la un punct, chiar laşitatea bărbatului iu- 
bit. Dar punctul, finalul — simte femeia — se 
apropie. Şi sentimentele se usucă, sufocate 
de prejudecată. Lașitate. Frică. Frica de o 
mezalianță socială. 

Filmul se deschide sub semnul acestui final 
inexorabil: plimbarea cuplului prin parcul 
majestuos, pietre funerare și statui evocind 
glorii in paragină, toamna ce-și întinde lu- 
mina severă peste marmura mausoleului şi — 
ca un ecou îndepărtat al veacurilor — un 
murmur de sunete stranii și un coral-recviem 
al unor trufii apuse, sentimente vane, perisa- 
bile. Strălucită explorare a peisajului filmat 
de Nicu Stan din unghiuri speciale: siluetele 
profilate pe zidul imens, alb, copleșitor ca is- 
toria. Într-o lumină crudă, stinjenitoare, ase- 
menea explicaţiei ce se tot amină, cu încă un 
ceas, încă o îmbrățișare, dar e inevitabilă, 
plutește în aer, şi strecoară în jur tristeţe, re- 
semnare, frig. a 

Terenţia Valeriei Seciu are o aură de sufe- 
rință elegantă ce macerează o ființă solară, 
încă vitală, in ciuda a tot ce a suferit și su- 
feră. Ironia ei faţă de Albu e mai mult resem- 
nată, discretă, decit agresivă; inteligenţa fe- 
meii rămine calmă, vie, nerigidă, chiar cind 
constată adevăruri dure, fundamentale. O 
eroină căreia talentul, personalitatea actriței 
îi sugerează sensuri umane profunde, dureri 
trecute şi prezente ce o încarcă de un anume 
mister. Mircea Albulescu calculează cu profe- 
sionalitate fiecare gest retracti! al lui Albu, 
tiecare stinjeneală, spaimă de propriile-i sen- 
timente evitind să lase să se întrevadă din 
cind in cînd și patima ce-l ține lingă Terenţia. 
Cenzurindu-și prea sever personajul, el îl vi- 


interpreţi şi 


dează de dramă: nu mai întrezărești un chi- 
nuit ce-şi reprimă iubirea în numele unor 
prejudecăţi, ci un ins lipsit de vibraţie așa in- 
cit nu mai înţelegi cum s-a putut opri la el o 
femeie atit de sensibilă, tandră, subtilă. Sau 
poate că tocmai asta e drama ei? 

Capitol esenţial al cărţii, destinul revoluţiei 
şi al unor revoluționari de ieri și de azi struc- 
turează și materia dramatică a filmului. Ca și 
în Clipa domină chipul activistului integru și 
inţelept, Dumitru Dumitru care știe că revolu- 
tia e un proces viu, dinamic, punind în fie- 
care. clipă comunistului noi probleme, com- 
plicate, de rezolvat, uneori dramatice opțiuni; 
ea nu e ceva rigid, înghețat în formule și 
dogme, dăunătoare prin ignorarea realităţii 
complexe. 

Receptivitatea, umanismul lui Dumitru Du- 
mitru sint astfel factori de progres social şi 
nu filantropie — cum crede Albu. Atent la fie- 
care etapă a revoluţiei, în strinsă legătură cu 
o nouă cerinţă a vieţii, dotat cu un „bun simţ 
țaranesc”, cum îl ironizează citadinul, activis- 


tul de bună-credinţă ştie că socialismul se 
clădește cu oameni și pentru oameni. De 
aceea interesul lui inseamnă înțelegerea 
esenței, a sensului revoluției. Fără oameni. 
principiile nu își au nici o justificare. „Se 
usucă și mor“ — constată Dumitru Dumitru 
intr-o interesantă discuţie cu Terenţia. „Dar 
pină mor usucă ele viața” — conclude dra- 
matic femeia care mai demult a suferit efec- 
tele dezastruoase ale unor ințepenite preju- 
decăţi. În acest sens, cuvintele activistului, 
cuvinte care sună șocant pentru urechile 
preacuvioşilor dogmatici, temători de adevă- 
rul vieţii, se justifică în final: „A fi comunist e 
o dramă. O dramă a opțiunii, a lucidităţii, a 
asumării răspunderii, a conștiinței că pentru 
prezent şi pentru viitor vei fi judecat de isto- 
rie." O istorie care cu noi se scrie astăzi și 
aici, cu succesele și erorile noastre, cu dra- 
mele și „donările de singe“ (cum afirmă ingi- 
nerul Barbu), cu luciditate și cu înțelegerea 
fenomenelor complexe, infruntind închistările 
dogmatice care frinează progresul. Dezvolta- 


Drama unui decalaj uman: 
Rodica Tapalagă și lon Dichiseanu 


Foamea 


de etică: 


Valeria Seciu, Gheorghe Cozorici ṣi Mircea Albulescu 


roluri 


imposibila comunicare 


Filmul se deschide pe o replică a Alexan- 
drei Terenţia Rudeanu adresată unui interlo- 
cutor deocamdată nevăzut de noi: aparatul 
panoramează lent, ca și cum l-ar câuta, min 
giie un perete, într-un tirziu, descoperă part» 
nerul, suficient de tirziu pentru ca sentimen 
tul singurătăţii să-și facă deja loc. Întilnirile 
celor doi, ale Alexandrei Terenţia și Anghel 
Albu vor fi, de fapt, tot atitea feţe ale unei im- 
posibile comunicări și jocul Valeriei Seciu, al 
lui Mircea Albulescu aminteşte, mereu, fixa- 
rea personajelor într-un timp al fiecăruia. Fe- 
meia, ai cărei ochi sint în permanenţă „ume- 
ziți de o pinză de rouă” (cuvintele sint din 
paginile romanului, dar ele par scrise cu gin- 


dul la privirea Valeriei Seciu) se desprind 
dintr-un trecut neliniștitor, ale cărei ultime 
amintiri încearcă să le ucidă cu o grațioasă 
ironie. Instalarea în prezent, disponibilitatea 
ințelegerii lui, vecină uneori cu voluptatea or- 
goliului unor drepte intuiţii, nu se conjugă ci 
rigiditatea bărbatului, asaltat de întrebări, al 
căror răspuns pare mereu aminat. Masca — 
deconcertantă pentru unii — pe care și-a 
compus-o Mircea Albulescu, lasă să se ghi 
cească spaima în faţa unui viitor care ar pu- 
tea să-l oblige la mai multă mobilitate a idei- 
lor şi o mai mare aprindere a sufletului. Deo- 
cumdată, in această „clipă“ a vieții lui, inerția 
confortabilă învinge fragila tentaţie a evadării 


nu numai intr-o iubire nouă, dar şi a avintării 
intr-o judecată nouă. De aceea, pină și vor- 
bele celor doi îi „insoţesc“ în chip diferit: ale 
Valeriei Seciu au prospeţime, se simte în ele 
bucuria de a putea fi rostite, în timp ce repli- 
cile- lui Mircea Albulescu, spuse sec, uscat, 
de multe ori țişnind mecanic, par ale unui om 
temător în fața posibilului echivoc pe care il 
poartă cu el cuvintul... Acest prizonier al „bu- 
curiilor clare“, al ideilor ce nu îngăduie con- 
trazicerea, s-a trezit, nepregătit, impins ca de 
un curent potrivnic, într-o poveste atit de in- 
volburată cum este dragostea. Iubirea, spe- 
ranţa fericirii i-au anihilat, pentru un scurt 
timp, drama. După acel „nu-i nevoie; ne 
oprim aici”, spus cu nesfirșită demnitate, dar 
și cu nemărturisită compasiune de actriţă, 
drumul lui nu mai poate fi altul decit acela al 
salvării prin forţe proprii. Cel puţin acesta 
este filmul propus nouă de Valeria Seciu 5i 
Mircea Albulescu. 


Magda MIHĂILESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


rea creatoare a personalității umane. 

Generoase, vitale adevăruri rostite cu câi- 
dură și ințelepciune, cu durere şi înțelegere. 
cu forță şi sensibilitate de marele actor care 
e Gheorghe Cozorici. Rol greu, rol asumat cu 
talent și inteligenţă de interpretul ajuns la de- 
plina maturitate a profesiei sale. Portretul lui 
Dumitru Dumitru intră la loc de cinste in ga- 
leria de aur a personajelor cinematografice. 

Amestecind cu- subtilitate culorile, sinceri- 
tatea şi demagogia, intransigenţa şi lașitatea. 
obtuzitatea și viclenia, spaima şi cabotinis- 
mul, actorul inimitabil care este George Con- 
stantin scoate din pertidul Păianu, toate -se- 
vele și miasmele, .creind un tip antologic. 
Credibil. Complex fără ostentaţie. 

Aşa cum — numai dintr-o singură frază 
„nici ei nu greșesc, nici noi nu pierim“, ros- 
tită implacabil ca destinul, aşa cum numai 
Oiga Tudorache ştie să rostească, se proiec- 
tează pe fundalul înflăcărat a! unei nopți dra- 
matice, bătrina mătușă a Terenņie:. 

Pol imgral, intre abjecte 3 ceră dramă, 
a temeii „ce n-are barbat de lasat”, după ce 
l-a împroşcat cu tot noroiul. Carmina Rodicai 
lapataga, în ciuda unor excese de culame 
clocoteşte de temperament și dorită stri- 
jema ingruzgyte Creeaza jena, perubiul 
«are justifica hotarirea barbatului de a o pa- 
rasi. Inginerul decis să-şi implineascā, cu 
orice risc, hotārirea, pentru că altfel ar in- 
semna să mintă in continuare, să se in- 
râiască, să se dezumanizeze alături de o fi- 
ință ce și-a pierdut trăsăturile omenești inte- 
rioare — găseşte in lon Dichiseanu toată ne- 
clintirea personajului. Dar obrazul lui de 
stincă reflectă poate prea discret ecoul lovi- 
turilor primite, chinuitoarele stări prin care 
trece un om surprins, derutat, îndurerat, in- 
dignat ori dezamăgit de neinţelegerea unora 
care-l judecă. 

Schiţat din citeva linii definitorii pentru ce 
este și ce rivneşte să ajungă — corectitudine 
formală, birocratică, servila, un fel de Albu la 
inceput de carieră — portretul realizat de 
Dan Condurache iți dă senzaţia unei rigidi- 
tăţi, răceli. Ca și tabloul pădurii înzăpezite cu 
cărarea ei sinuoasă — fundal al ședinței în 
care se citește scrisoarea mincinoasă ce ar 
putea hotări soarta inginerului Barbu. Alāturi 
de Dumitru Dumitru, indignat de „drojdia m»- 
zeriei" care e această delaţiune ordinară, se 
situează și un alt activist (Nicolae Dinicã), om 
de atitudine, hotărit să nu lase ca abjecția ṣi 
răzbunarea, delațiunea și birocratismul sē 
distrugă destine, să indepărteze de revolutie 
oameni cinstiţi, utili. 

Cu energia celui ce-și apără dreptul la op- 
nie şi la o decizie bine cumpânită, inginer 
va merge mai departe. „Și dacă vei pierde? > 
întreabă cineva. „Voi pierde o bătălie, nu 5 
sensul vieţii“. 

Bogăția ideilor politice și filozofice te => 
soarbe într-atit, incit e greu să mai urmărese 
reușita unor componente ale sintezei cinema- 
tografice. Muzica lui George Grigoriu inc- 
zeşte discret, ca soarele iarna, cu sonoritāð 
intime de pian, crepusculul unor sentimente 
Decorurile arhitectei Magdalena Mārāşescs 
subliniază și ele atmosfera de răceală ori 1em- 
siunea dezbaterilor: biroul oficial unde se 
discută cazul inginerului, casa de oaspeți i=- 
pozantă, cu masa ei uriașă la care tre os- 
meni se străduie să se apropie, să se inĝe- 
leagă; terasa pe care Albu și Terenţia i» 
cearcă și ei — zadarnic — să-și regăseasca 
suflul pierdut al iubirii. Costumele Cristm= 
Păunescu —, discret elegante, moderne sa 
ostentaţie, ale arhitectei Terenţia. Dealtfel = 
treaga scenografie sugerează inteligent - 
ractere, biografii, stări de spirit. 

Un important film politic, important ca der- 
batere, important și ca modalitate cinema 
grafică de a o susține. 


Alice MÂNO'U 


Productie a Casei de filme Cinci. Scenariul: Dinu S> 
"u >» G - wc dupa romanul Dragos 
Sararu. Regia: Gheorghe Y 
sa Chase-Ghuncroiu. Decoruri 
sca Costume: Cristina Psw 
imaginea: N 
ta Seciu. lon l 
tantn. R 
oaie S w Dan Condurache 
Fm zæ m store Centrala de producție ci- 
mematogralica Bocureşă . 


Nr. 1 


1XX (253) 


tă a Co lui 
Culturii şi Educaţiei Socialiste 
Bucur arie 1984 


esti, ian