Revista Cinema/1990 — 1998/024-CINEMA-anul-XXIV-nr-4-1986

l 
mă 


La aniversarea făuririi 
Partidului 


l. mai, la aniversarea făuririi Partidului, in- 
tre numeroasele mărturii de omagiu și ade- 
ziune față de partidul care s-a indentificat 
adinc cu vrerile si realităţile contemporane 
ale țării se va așeza și documentarul artistic 
Partidul. Patria. 

Însuşi titlul filmului propune, în sinteza, 
sensurile lui, comuniunea profundă si dura- 
bilă dintre partid, patrie și popor, permanenta 
acestor realităţi esenţiale ale existenţei natiu- 
nii române. Patria vine de demult gi a fost ri- 
dicată in orizonturile demnităţii si indepen- 
dentei ei de lupta și jertfa eroică a poporului 


Partidul s-a născut aici, În zárile patriei, din. 
însăşi ființa poporului român, căruia i-a deti- . 


nit — într-o sinteză nouă, superioară — tradi- 
ţiile şi idealurile supreme și i-a deschis toto- 
dată orizonturile vaste ale libertăţii si ale une: 
superioare aspirații sociale: socialismul și cô- 
munismul. 

Filmul este un document al prezentului, al 
prezentului istoric al ţării, o cuprinzatoare 
oglindă a realitátilor semnificative ale acestui 
prezent, a monumentalelor -sale -realizári ce 
devin tot atitea argumente ale adevărului că. 
aflindu-se in fruntea poporului, Partidul Co- 
munist Român, făurit cu 65'de ani in urmă. a 


știut să contureze cu claritate drumurile ce- 


urmau a fi străbătute, a stiut-sã pregatească 
temeinic, printr-o strategie şi o tactică lucid 
gindite, certitudinile” “politice, sociale şi 
umane ale zilei de azi şi de miirie ale patriei. 

Pornind de la istoricele lucrări ale Congre- 
sului al Xili-lea al partidului, filmul aduna ta- 
olaltă documente ce implinesc o biografie 
eroică, revoluționară ce durează de peste 
sase decenii — biografia Partidului nostru 
Comunist — si trimite în viitor. prin hotaririte 
ape de Congres, spre imaginea de miine 
a 

in ere filmului, în apelul la docu 
mente — mai îndepărtate sau mai apropiate 
de azi — s-a relevat cu pregnantá, un adevăr 
ce se află „aproape de inimile fiilor întregii 


2 


Epoca Ceauşescu în centrul unui 
film documentar 


despre transformarea revoluţionară 
a României socialiste 


țări: acela câ mai bine de cinci decenii, ma- 
rile momente din biografia partidului se inge- 
maneaza firesc cu prezența energică şi me- 
morabilã a tonducătorului de azi al partidului 
şi al țării, tovarășul Nicolae Ceauşescu, a ca- 
rui viață constituie — prin faptele ce o aureo- 
lează, — un permanent exemplu de mare pa- 
triot, de înflăcărat revoluţionar, de om politic 
care, trăind în miezul fierbinte al istoriei con- 
temporane, s-a dovedit mereu a fi la inalti- 
mea acestei istorii. lar linga fapta sa eroică 
— aşa cum o relevă imaginile și documentele 
fiimului — s-a aflat, de-a lungul vremii, ilus- 
trindu-se prin devotament si memorabile acte 
de dăruire revolutionara, de pasiune pentru 
nou si progres. tovarãsa Elena 

Cu deosebire toate aceste adevăruri ale 
unei vieţi identificate cu năzuințele poporului 
işi afia, aşa cum o dovedesc imaginile filmu- 
lui (semnat ca regizor de un pasionat și ex- 
perimentat cineast, Virgil Calotescu — impre- 


“ună cu O entuziastă echipă de colaboratori). 


manifestarea plenară în anii cei mai dinamici 
ai țării, ani ce au urmat Congresului al IX-lea 
al partidului, cind România s-a ináltat pe ver 
ticala demnă a impliniritor sale, cind partidul 
s-a dovedit a fi marea certitudine a patriei, 
continuator strălucit al unor glorioase tradiţii 


revoluţionare, gravindu-şi adinc numele în is- 
toria ţării. 

Un popor liber și demn! O patrie socialista 
angajată ferm pe drumul unei ample şi multi- 
laterale evoluţii, o patrie a democraţiei. a pa- 
cii şi prieteniei! Un partid conducător pe ma- 
sura mesajelor istoriei. și a faptelor prezentu- 
lui, avind în frunte un ales și intelept cirmaci! 
lată, rezumat, adevărul de esenţa al filmului 
omagiu pe care cinematografia noastra îl 
aduce la mãreata aniversare a partidului. 


Nicolae DRAGOŞ 


Fa pe care il realizam împreună cu 
scenaristul Nicolae Dragoş si cu o echipa de 
ta Buftea si de la studioul Sahia, este un film 
de sinteză ce-și propune să evoce momente 
importante din glorioasa biografie a Partidu- 
lui Comunist Român în cei 65 de ani de exis- 
tentá. Vrem să facem sensibilă ideea că inca 
de la fáurirea sa, din mai 1921 pină în zilele 
noastre, cind reprezintă forța conducatoare a 
intregii societăți, activitatea sa, ca partid at 
clasei muncitoare, în toate etapele strabatute 
— fie cá e vorba de lupta desfășurată în ite- 
galitate, fie ca e o activitate care se manifesta 


„Acum, 
cînd se împlinesc 
65 de ani 
de la făurirea 
Partidului 
Comunist 
Român 
şi aproape 
100 de ani 
de existenţă 
a primului 
partid muncitoresc 
în România, 
putem afirma 
cu indreptátitá mindrie 
cá avem 
un partid puternic, 
unit, 
urmat cu incredere 
de intregul popor“ 


Nicolae CEAUSESCU 


plenar în toate realizările socialismului mo- 
dern, in direcționarea socialismului spre 
culmi de civilizaţie si progres — reprezinta o 
activitate revoluționară, dinamică, novatoare, 
închinată fericirii poporului. Patriei socialiste. 
De aici și titlul ce exprimă intenţia noastra si 
— nădâjduim — realizarea ei in imagini cit 
mai sugestive. Filmui preia ideea atit de ex- 

mutată de secretarul general a! par- 
tidului. tovarășul Nicolae Ceaușescu la al 
XI-lea Congres al partidului. „Se poate 
spune că avem un partid puternic atit din 


Cres continuá a rindurilor sale demon- 
increderea populare, a intre- 
popor in Partidul Comunist 
politică conducătoare a întregii societă- 


“ 

E o idee pe care ne stráduim s-o argumen- 
tām in imagini cit mai convingătoare, care să 
exprime anvergura constructiei socialiste. 
Mai mult de jumătate din filmul jubiliar o 
constituie suita de mărturii pe care cu min- 
drie o numim „Epoca Ce: , epocă de 
rodnice infaptuiri ce isi au sorgintea in istori- 
cul Congres al IX-lea al partidului , congres 
care a descatusat energiile creatoare ale in- 
tregului popor. Nu cred că un film-sinteză a 
ceea ce reprezintă astăzi partidul in tara 
noastră poate fi realizat altfel decit prin fixa- 
rea energică in imagini-soc, le-aş numi, pen- 
tru forţa lor de convingere — a coordonatelor 
grandioase pe care se înalță civilizaţia 
României contemporane. Dialogul istoric cu 
trecutul, cu perioadele parcurse, cu nobilă 
inclestare, de către partid si de întregul nos- 
tru popor. n-ar putea fi înțeles decit in lumina 
acestui prezent și in perspectiva viitorului pe 
care ni-l construim temeinic în pace, în liber- 
tate si demnitate naţională. 

De aceea retrospectiva noastră cinemato- 
grafică porneşte din prezent, de la insemnele 
civilizației socialiste. Civilizație modernă, dar 
cu o frumoasa tradiție a creaţiei materiale şi 
spirituale a poporului român incepind — să 
zicem. de la roata olarului si ajungind la uria» 
sete turbine de oțel, de la războiul de țesul 
realizind comori de artă populara, la robotul 
modem industrial, dela Coloana infinitului 
sau Poarta sărutului la minunile arhitectonice 
de azi. adevărate capodopere ale spiritului 
constructiv românesc. 


(Continuare în pag. 13) 
Virgil CALOTESCU 


E place mult filmul documentar de 


evocare. Şi ca or. dar mai ales 
ca realizator. Fiindcă un astfel de film 
îți dă posibilitatea să cunoşti eveni- 
mente, oameni care le determină, să te 
apleci cu interesul şi emoția cercetáto- 
rului asupra lor, pentru-a descoperi 
acele detalii semificative care compun 
adevărata viață si a le aduce apoi pe 
ecran, într-o formă emoţionantă. 

Da! Un astfel de film îmi trezeşte in- 
teresul, mă captivează. Dar printre mul- 
tele de acest gen pe care le-am realizat 
în cei 35 de ani de activitate mă voi 
opri, în special, asupra unuia care con- 
firmă pe deplin cele arătate mai sus. E 
vorba de filmul Suflet din sufletul țării, 
film care se referă la activitatea revolu- 
tionará a tinărului Nicolae Ceaușescu, 
culminind cu „Procesul de la Braşov” 
din anul 1936. 

Faptele sint cunoscute. Prezent in 
timpul marilor greve și acţiuni din ianu- 
arie-februarie 1933, arestat şi trimis „la 
urmă“ în timpul procesului de la 
Craiova, membru al „Comitetului natio 
na! antifascist“, tovarăşul Nicolae 
Ceaușescu primește din partea Partidu- 
lui, în 1935, importanta sarcină de a 
răspunde de munca tineretului revolu- 
tionar din regiunea Prahova. Aici va 
câuta neobosit sa infiinteze şi sa reacti 
veze nenumărate organizaţii de tineret 
să impulsioneze lupta ior împotriva ex- 
ploatatorilor și asupritorilor. 

Urmărit de. organele de. siguranţă in 
ale căror rapoarte activitatea sa revolu- 


tionarã nu putea trece neobservată - 
este arestat împreună cu alți tineri in 
satul Ulmi din județul Dimbovita, in 
timpul unei şedinţe a organizaţiei din 
comună. Anchetat și maltratat mai întii 
la prefectura poliţiei din orașul Tirgo- 
viste, este apoi transferat in 1936, la 
Braşov, unde va avea loc si procesul. 

Pe atunci tovarășul Nicolae Ceaușescu 
era aproape un copil. Dar asa cum 
avea sa scrie Eugen Jebeleanu intr-un 
ziar al timpului: ,...un copil de o inteli- 
gentá si o maturitate surprinzătoare... O 
inimă tinără și prenns Are 18 ani, 
dar a văzut şi a indurat ca pentru 90 de 
ani...” 

Aveam în față fotografia acestui tînăr 
cu ochii vii, pătrunzători, figura lui ado- 
lescentiná şi totuşi gravă, aveam în față 


„filele unui dosar gros, cu mărturii, cu 


ura anchetatorilor și cu partialitatea 


-intransigentilor” judecători militari. Ma 
simjeam dator moral sã povestesc in 
imagini “adevarul despre, un proces 
masluit, m care erau acuzaţi comunişti 
pentru dorința ior pentru o viaţă mai 
bună. 

Dar cum? În afara fotografiei, cele- 
laite documente erau reci, expozitive. Si 
atunci am apucat calea cercetătorului 
istoric, am căutat să înţeleg mai bine 
evenimentele din acele timpuri şi im- 
pactul lor asupra tinărului revoluţionar. 

Am fost la Scornicești, am văzut casa 
părintească a tinárului revoluționar, fo- 
tografiile celor apropiaţi; la Ulmi am 
stat de vorbă cu rude și cunoscuţi de 
atunci și am refăcut viața și drumul ti- 
nărului Nicolae Ceauşescu pină la ares- 
tarea lui si atitudinea de adevărat revo- 
lutionar pe care o are în timpul proce- 
sului. 


Fiecare descoperire a acelor mo- 
mente istorice îmi dădea o satisfacție 
deosebită. 

— „Vedeţi, în acest ioc l-am cunos- 


pe Ceaușescu, 
Dol uniao oaie À ae 
teascá mult. Dar avea timp să stea de 
vorbă si cu noi, să ne vorbească despre 
necesitatea organizării luptei împotriva 


Apoi emoția pe care am avut-o cînd, 
după multe căutări si discuţii cu bátrini 
juriști din Brașov, am descoperit sala 
unde avusese loc procesul. Cunoşteam 
fiecare cuvint din dosar. Dar acum, in 


această sală, prindea viață 
pentru mine. il vedeam pe tinárul 
Nicolae ridicindu-se în pi- 


cioare și sfidindu-i pe membrii consiliu- 
lui de judecată care il condamnau la în- 
chisoare fiindcă încerca să spună ade- 
vărul despre ticálosiile anchetatorilor 

li vedeam pe cei 25 de acuzaţi urmin- 
du-i exemplul şi ridicindu-se cu toţi in 
picioare. 

Simţeam ura judecătorilor care aveau 
să-l condamne pentru acest gest la 6 
luni închisoare — luni ce se vor adăuga 
celor doi ani de la sfirșitul procesului 
— dar mai ales arcurile ro riem cá 
aceste másuri represive vor 
lupta tineretului din întreaga arsa npo- 
triva unei orinduiri crude şi- 


lui luptător, gindirea sa profundă şi efi- 
cientă pe care i-o cunoaștem astăzi atit 
de bine, s-au oglindit atunci in acest 
gest din proces, la chemarea sa 25 
de tineri înghesuiți în boxă, sub ploaia 


de lovituri fizice si morale, s-au ridicat 
în picioare, dominind întreaga sală, 
speriindu-i pe năimiţii regimului. 


Atunci, de-abia atunci, am găsit şi 
mijloacele emoţionale pentru realizarea 
filmului. 


Victoria muncii 


bine gindite 


Pau îți dă mult, dacă îi dai mult“, 
era un posibil motto la filmul Feliciei Cer- 
năianu Belșug in Banat. intr-adevăr, despre 
asta e vorba: despre cum și cit trebuie să-i 
dai pămîntului, ca să-ţi dea, ta rindul lui, bel- 
sug; despre cum se poate ajunge de la un 
CAP (Topolovăţu Mare) care, in 1959 „nu se 
putea spune că merge prost, se putea spune 
că merge foarte prost”, la un CAP Erou al 
muncii socialiste in 1984. Un erou colectiv, 
pus în această stare de un om, președintele 
loan Josu si el Erou al muncii socialiste, un 
om care, în 1959, cind s-a înhămat să scoată 
CAP-ul din starea de „prost foarte prost“, să 
tot fi avut vreo 25 de ani. Munca lui ţine deci, 
de o viață. O viaţă de om, o viaţă de colecti- 
vitate, impletite atit de strins încît greu s-ar 
mai putea spune unde începe una, unde se 
termină cealaltă. 

Regizoarea nu insistă asupra devenirii To- 
polovátului Mare. Ea datează trecutul într-o 
fraza-márturisire, a președintelui si arată pre- 
zentul. Ce s-a petrecut între timp, sugerează 
sobru, dar cit de expresiv, chiar de la început 
într-o suită de planuri: o brazdă abia rástur- 
nată şi nu foarte frumoasă, nu brazda aceea 
lucioasă de pămint bun, o brazdă cenușie 
zgircită; un om așezat la masă mănincă; un 
lan de griu abia ridicat; o femeie aşezată la 
masă mănîncă; alt lan de griu ceva mai mare 
cei doi faţă în faţă, cu gesturile rituale ale ta 
ranului, mâninca; un lan de grîu imens, bc 
gat, frumos, și, parcă în poziție de atac, ima 
ginea unei treierátoare. Un posibil rezumat aí 
anilor in care Topolovátu Mare s-a ridicat la 
starea de Erou al Muncii Socialiste. Evident, 
prin munca oamenilor, dar mai cu seamă prin 
puterea de convingere a unui om, numit loan 
Josu. Ochelari. Câmasá albă. Cravată. Sacou 
Figură de profesor. Suflet de țăran. Minte as- 
cutitá brici. loan Josu spune cu vorbele sale 
pe un ton pozitiv — agresiv, tonul omului 
care se luptă de 25 de ani şi mai bine cu un 
pămînt care, evident, nu-ţi dă decit dacă-i 
dai, cum a fost, dar mai ales cum este. O 
confesiune întreruptă — de fapt completata 
de tiriitul telefonului, prin care pătrund in 
urechile lui toate problemele C.A.P.-ului. Pro- 
bileme de tarla sau cu „tovarăşu' prim“. pro- 


bleme de „în ce direcţie să se recolteze ca sa 
nu rămină nici un bob pe cimp“. probleme de 
„ce facem cu viteii, care nu știu carte şi nu le 
pasă dacă PECO are sau nu motorină, ei tre- 
buie sã se hrănească”, deci motorul care 
pune în funcțiune banda rulantă trebuie sa 
funcţioneze, probleme de „cum se vind cas- 
traveții”, dar şi de „ce-ar fi dacă C.A.P-ul ar 
avea o linie de făcut sucuri și conserve“, pro- 
bleme mari si mici — mari sau mici, = dar 
toate „de viaţă”. 

imaginea, semnată cu un nume „casă de 
incredere“ în Sahia, William Goldgraber, apa 
rent nespectaculoasă, „normală“, dar dincolo 
de normalul ei, vie, expresivă, trepidantă, cu 
mare putere de a recrea istoria unui loc şi a 
unei colectivităţi, tratează fiecare „subiect“ in 
atmosfera lui — de la portrete, holde, påmint, 
agregate, la miinile cu unghiile marcate de 
munca cimpului, miini adunate cuminţi, la 
spate, în stare de odihnă, probabil odihna di- 
naintea unui nou „atac“ asupra pămîntului 
care „iți dă mult, dacă îi dai mult"... 

ug în Banat este un film puternic. ne- 
fardat, un film cu adevarul înfipt în fiecare fo- 
togramă. un film despre victoria trudei inteli- 
gente si bine cumpănita. 

Un film scurt — scurt şi cuprinzător — pe 
un subiect extraordinar pe care, din păcate. 
lung metrajul nu l-a atins încă niciodată ast- 
fel. 


Un Film. 


Eva SÍRBU 


Inepuizabilul 
izvor al științei 


Cs nostrii au făcut demult din ca- 
mera de filmat un martor permanent si fidei 
at construcției socialiste in tara noastră. Na- 
vigind in matca realitāti! ca inspirati reporteri, 
documentariștii urmăresc, deopotrivă munca 
pe ogoare si în industrie, travaliul artiștilor 
sau al oamenilor de știință, fâcindu-ne par- 
tași la tot atitea minunate realizări ale noas- 
tre, ale tuturor. 

Către cercetările oamenilor de ştiinţă si 
aplicaţiile lor într-un domeniu nou, dar mult 
visat, ne poartă acum imaginile recentelor 


două documentare semnate de Mihai Con- 
stantinescu: Biogazul si Energia solară. 


Titiurile desconspiră tematica, dar nu si 
bogăţia de informaţie şi nici potenţialul crea- 
tor ce au pus în mişcare noile invenții. 

Orientările trasate de partid pentru. a se 
economisi resurele naturale de energie — 
petrolul,' cărbunele. gazul — „doar şi cei ce 
vor veni după noi vor avea nevoie de ele”, 
cum ni se spune în comentariu — au stimulat 
inventivitatea specialiştilor. Ei şi-au îndreptat 
cercetările câtre descoperirea unor surse de 
energie neconvenţională, obținute cu un efort 
mai redus. 

Lásind deoparte eroii „atit de aproape de 
fericire” sau „taţii de duminică“, regizorul Mi- 
hái Constantinescu ne invită nu într-o călăto- 
rie de stiintá-fictiune, ci într-una de ştiinţă 
pur și simplu. 

Biogens {dicționarele enciclopedice nici 
nu apucat să introducă termenul în pagi- 
nile lor) este rezultat din energia captata din 
deseun organice. Procedeul tehnic. aparent 
destul de simplu e urmărit imagine cu ima- 
gine. Cind containerele metalice, mai mici 
sau mai mari, in funcţie de necesităţi, sint 
pline și fermentarea deşeurilor începe să se 
producă, flăcările se aprind la aragazele si 
cazanele de baie din casele sătești și chiar la 
marile cuptoare ce încălzesc apa pentru sere, 
pentru incubatoare, pentru complexe indus- 
triale, pentru... 

Pare un miracol, dar este doar o simplă 
realitate. Tot atit de simplă ca și... Oul lui Co- 
!umb. 

Filmul te convinge, prin multiple argu- 
mente, de valoarea ideii ce a pus în funcţiune 
acest economic procedeu de încălzire pentru 
nevoile casnice și industriale, deopotrivă. 
caci pe parcursul vizionării nu poţi să nu te 
întrebi de ce n-ar fi posibil să montezi o ase- 
menea instalaţie in propria-ti locuinţă! 

Călătoria noastră in căutarea focului, nu 
sacru, ci al celui cotidian, continuă cu docu- 
mentarul Energia solară. Nu ne imbarcâm 
intr-o navă spațială pentru a ne îndrepta cá- 
tre Astrul ce dă viaţă Terrei noastre, ci asis- 
tam cum, cu aplicație şi metodă, se captează 
caldura cu atita generozitate răspîndită de 
soare, pentru a fi transformată într-un bun la 
indemina fiecăruia. Aerul sau apa se incál- 
zesc la simpla suflare a unui zmeu, și ira- 
diază la rindul lor căldură. 

Aşa au apărut pe harta țării casele soarelui, 
cartierele soarelui, uzinele soarelui. La lași și 
la Scornicești, la Alexandria și la Brașov, la 
Oradea şi la București, pentru a numi citeva 
din numeroasele localităţi unde au fost insta- 
late mari suprafețe de captatoare solare, apte 
să extragă din văzduh căldură si energie. 

Concepute după o structură comună, dind 
prioritate datelor concrete ce ne comunică în 


m? şi KW/oră avantajele acestor noi şi efi- 
ciente metode de încălzire, cele două docu- 
mentare semnate de Mihai Constantinescu 
aduc — fără infloriri — dovada eficientei 
uneia dintre importantele realizări pentru in 
dustria si economia ţării, indemnindu-ne sa 
visăm la zilele cind tot ce se va sădi si se va 
inalta pe pămintul patriei, va putea beneficia 
de dialogul -direct cu soarele, ca într-o adeva- 
rată țară a soarelui. 


Adina DARIAN 


Satul 
devine oraș 


am dacá auzisem de Dridu, acest loc 
de pe harta ţării, aflăm acum din gura școla- 
rilor, toate datele sale geografice si sociale 
Informaţie succintă, precisă, destinată să in- 
troducă o intimplare neobișnuită intervenita 
in viața așezării pe care, lalomita — acum o 
vedem în film foarte liniștită, molcomă, ca 
orice riu de ses — o tulbură și o amenința 
Din cînd în cind, Ialomița se înfurie, apele ei 
se umflă si — aflăm din gura unor localnici 
— tac prápád. Smulg copaci, iau case, vite și 
chiar oameni. Furia ii schimbă înfățișarea și, 
din aliat al omului, riul devine un dușman. 

Se impunea, aşadar, un efort de domesti- 
cire, de civilizare a lalomitei. Se schimbă fața 
riului la Dridu, se construiește un dig, se fac 
lucrări de hidroameliorare. Locurile unde 
așezările omenești sint expuse marilor riscuri 
ale apelor ce-și ies din matcă, vor arâta cao 
promenadă cind lucrările vor fi terminate. 
Casele sint mutate mai sus, la loc sigur, pe- 
retii grosi de beton fac acum ca riul să arate 
la Dridu, ca un canal navigabil. 

Sigur, mutarea in casă nouă înseamnă o 
readaptare, adică etortul de a plasa nu numai 
lucrurile într-un spaţiu nou, ci să te legi su- 
fleteste de el. Si pe măsură ce sufietul îşi 
reîncepe și el activitatea, casele care acum 
seamănă unele cu altele, se vor diferenţia tot 
mai mult. Sigur, existența acestor perma- 
nente tehnice — buldozere, tractoare, maca- 
rale — scot Dridu din ancestrala lui liniște de 
sat din Bărăgan, dar după ce nu vor mai fi 
nici buldozere și nici alte agregate, care celor 
din partea locului li se par acum intrate defi- 
nitiv în viața lor, Dridu va arăta si va trăi o 
viață, cu adevărat, nouă. Toate schimbările 
de ritm ale vieţii și de infátisare a satului 
Dridu, le surprinde documentarul Dridu de 
Alexandru Gașpar, care și-a propus să urmă- 
rească atent, cu grija parcă de a nu-i scăpa 
vreo intimplare, benefica metamorioză a unui 
sat pe drumul renașterii. 


Mircea ALEXANDRESCU 


CP 


„Consider necesar să subliniez 
că toate remarcabilele înfăptuiri 
pe care le-am obţinut în această perioadă 
au fost posibile datorită faptului 
că hotăririle Congresului al IX-lea 
au descátusat energiile creatoare | 
ale întregului popor şi au luminat drumul 
spre noi culmi de progres 
şi civilizaţie socialistă în patria noastră“. 


Rs! 


U. nou film-omagiu inchinat marelui jū- . 


bileu de către cineaștii studioului „Alexandru 
Sahia” este cuprins în grandiosul spectacol 
festiv prilejuit de implinirea a 65 de ani de la 
faurirea Partidului Comunist Român. Aceste 
imagini-document sint filmate, reunite şi or- 
chestrate sub bagheta regizorului Lupu Mi- 
Cineast cu o mare experienţă a acestui 
gen de fundal cinematografic, argument vi- 
zual sonor sustinind dinamic, convingător, 
concertul tuturor artelor ce concură la marea 
sarbátoare a poporului nostru. 
— Un gen aparte l-aș numi, ne spune regizo- 
rul. E, in egală măsură film (sinteză a diferite- 
lor arte) şi element al unei noi sinteze, reu- 
nind literatura, arta actorului, muzica, baletul, 
scenografia, într-o uriașă imagine de ansam- 
blù. S-ar putea vorbi de un gen nou inspirat 


Partidul s-a născut în zi de mai 


din marile sărbători populare, căpătind o 


nouă strâlucire după Congresul al IX-lea al. 


Partidului. Un gen in care imaginea-film nu-şi 
pierde caracterul ei specific (apelează la ace- 
leași mijloace de emotionare şi convingere ca 
şi: documentarul) doar că se subordonează 
cerințelor spectatotutui de anvergură Absor- 
bit fund de spectacolui de ansamblu, filmul 
preia, la rindu-i, noi. încărcături afective. V= 
cea actorului rostește versuri pe uriașa scenă 
şi amplele desfășurări coregrafice, corale, ta- 
blouri vivante, care alegorice, ridică imaginea 
proiectată pe ecran la o nouă putere emotio- 
nală. Genul, cum vă spuneam, a apărut în 
urmă cu 20 de ani, în cadrul spectacolelor 
avind ca temă evocarea istorică. El este, în 
același timp, argument și suport dinamic. În- 
drăznesc să spun că e un ciştig românesc 
acest tip de cinema-document, si, totodată, 
metafora, utilizind si mijloacele artelor-surori. 
Un fel de „memento“ pe peliculă, care preci- 
zează cadrul istoric, etapele parcurse de tara 
noastră, prin imagini din arhiva vremii sau 
din cronica la zi a înfăptuirilor noastre sub 
inteleapta conducere a Partidului Comunist 
Român si a secretarului său general, tovară- 
sul Nicolae Ceaușescu. Adevărul istoric fur- 
nizat de documentul adus pe ecran (fotogra- 
fii ale inceputului mișcării muncitoreşti, ale 
făuririi Partidului Comunist Român, momente 
ale luptei Partidului în ilegalitate, inserturi din 
presa vremii, acţiuni ale comuniștilor îndrep- 
tate impotriva pericolului fascismului, revizio- 
nismului si războiului, procesele impotriva 
luptătorilor revoluționari) devine calea de ob- 
tinere a emotiei, amplificată de metafora des- 
fásuratá pe marea scenă, Un dialog fructuos 
între secvențele filmate și spectacolul „pe 
viu”. Dar trebuie să te afli acolo, în ambianța 
sălii polivalente, în freamătul a mii de oa- 
meni, în mijlocul acelui flux incitant de ima- 
gini, lumini şi sunet, ca să realizezi efectul cu 
totul deosebit produs- de această sinteză 
creatoare in cadrul spectacolului total. Un 
spectacol modern. de anvergură, in care fi 
mu! — pretindem noi. care am lucrat peste o 
sută -asemenea .tundale” ce. s-au bucurat 
de o inalta apreciere — filmul capatã un rol 
deosebit de important. 

— Cum se realizează coordonarea acestor 
elemente atit de diverse, dialogul artelor 
într-o asemenea sinteză dinamică, desfâșu- 
rată în fata spectatorului? 

— E o muncă imensă, dificilă. foarte migă- 
loasă pină sint puse la punct toate compo- 
nentele imaginii de ansamblu, dar o muncă 
pasionantá. O muncă de echipă în cel mai 
deplin înțeles al cuvîntului, începînd cu sce- 
nariul spectacolului, conceput într-o intensă 
colaborare între scriitori, compozitori, sceno- 
grati, coregrafi, regizori de teatru, oameni de 

ilm, pînă la ultima repetiție — „generala” — 


şi apoi premiera, clipa cind emoția noastră, a - 


tuturor, atinge paroxismul. Mi-ar place să fil- 
mez odată aceste preparative, incepind cu 
calmul iniţial, cind fiecare compartiment 
creator işi susține propunerile pe indelete, 


Nicolae CEAUŞESCU | 


pentru ca, apoi, pe măsură ce incep repetiti- 
ile, sincronizările, să urmăresc cum se inten- 
sifică ritmul, cum creşte freamătul, tensiunea 
Odată stabilit cadrul tematic şi scenariul 


spectacolului, principala grijă a regizoru- ` 


lui-cineast este să găsească acoperirea vizu- 
ală a temei, a ideilor călăuzitoare, atit prin 
documentele existente la care se adaugă me- 
reu altele noi, cit și printr-o orchestrare a lor 
si o transfigurare într-o metaforă-simbol. 
l-am cerut regizorului citeva exemplificari. 


Mi-a povestit de o secvenţă cu plutasi de pe - 


Bistrița găsită în arhivă, pe care o raia de ci- 
teva ori. Un fel de tren de bușteni, un pod de 
sute de metri, pe care plutași pricepuți îl con- 
duc energic, printre apele învolburate ale 
Bistriţei, printre stinci periculoase, printre iz- 
voare agitate de munte. 

— Am folosit asemenea imagine ca un 


Bucureşti, 1 Mai 1939: 
o pagină istorică 


din lupta antifascistă şi antirăzboinică 
a popoarelor 


laitmotiv, pentru a sugera tumultul epocii de 
reconstrucţie a ţării, Chipurile concentrat 
ale plutasilor, miinile încordate pe cirma piu- 


tei, efortul fantastic de a ocoli primejdiile 


drumului şi a ajunge cu bine la liman, le-am 
alternat cu imagini de șantier, explozii de 
stinci, lucrări spectaculoase, necesare mari- 
lor construcții de cèi ferate, imagini de vaga- 
nete încârcate cu minereu. cuptoare în care- 
se topeşte oţelul. in alte secvențe aducem în 
prim plan imaginea tovarășului Nicolae 

vorbind unui grup de tineri, pen- 
tru ca apoi, primele brigăzi de voluntari pe 
marile şantiere ale ţării să se perinde în ima- 
gine, ca un fluviu impetuos. Ritm susținut pe 
scenă prin coruri intonind marsurile patrio- 
tice ale tinerilor. 

O idee — pirghie a apt qui film este 
aceea a unităţii de idealuri și luptă pentru li- 
bertate, demhitate naţională, a întregii istorii 
a partidului, istorie indestructibil legată de is- 
toria patriei. Din cind în cînd, cartea de aura 
neamului e adusă în prim plan si paginile im- 
portantelor evenimente rasfoite apar, prin su- 
prejmeresiuna, ca un memento al acestei idei 
nobile 


— Pe lingă imaginile intilnite ades in atari, 


evocări, ati folosit — se știe — și documente 
inedite... 


— Aproape că nu există spectacol de acest ~ 


gen care să nu descopere noi mărturii filmate 
în epocă, noi documente valorificate de mu- 
zeul de istorie. Apelám tru aceasta la ar- 
hivele altor cinematografii.- Pentru a înţelege 
si mai temeinic rolul extraordinar pe care l-a 
avut în epocă puternica manifestaţie antifas- 
cistă de la 1 Mai 1939 organizată sub indru- 
marea partidului comunist, am folosit sec- 
vente infátisind perioada 1922-1933 de in- 
stalare a unor guverne fasciste in Ungaria lui 
Horthy, italia lui Mussolini, Polonia, lugosla- 
via, apoi venirea lui Hitler la putere, urmată 
de marile crime impotriva umanității. „Tova- 
răși, forțele cele mai reacționare din Europa 
au trecut la lichidarea libertăţilor democratice 
si instalarea dictaturilor fasciste. Acum hitle- 
ristii bat la porțile României”, avertiza, cu 
maximă răspundere, apelul lansat de comu- 
niști, un avertisment energic împotriva peri- 
colului ce ameninţa patria. „Să ne unim toate 


- fortele democrate pentru salvarea ţării“. Si 


acest îndemn se transformă pe ecran în ima- 
gini ale sălii în care a avut loc la București 
prima adunare a Comitetului Naţional Anti- 


fascist, ca urmare a lansării ideii unității tutu- 
ror forțelor democrate, comitet national creat 
în 1933. În prim plan apare fotografia delega- 
tului tineretului democrat din București la 
Conferinţa luptătorilor antifascisti din iunie 
1933, fotografia tovarăşului Nicolae 

, ales membru al importantului co- 
mitet, la numai 15 ani. 


Împreună cu numeroși tineri comuniști si 
militanti antifascisti, în 1936, în comuna Ulmi. 
e arestat și tinărul revoluționar Nicolae 
Ceaușescu și trimis in fața tribunalului militar 
din Brașov. Am filmat sala din Brașov în care 
s-a desfăşurat, intre 27 mai si 5 iunie 1939, 
procesul comuniştilor, în cursul căruia tinărul 
revoluționar devine din acuzat-acuzator, de- 
clarind curajos: „Aici se judecă cu uşile în- 
chise, după sistem fascist“. În timp ce spec- 
tacolul omagial va reconstitui completul de 
judecată și boxa acuzaților din care se ridică 
vehementul protest, pe ecran aparatul aduce 
în prim plan ambianța sălii „în care se judecă 
cu uşile inchise“ şi, prin mișcări dinamice de 
aparat, încercăm să evocăm furtunoasa dez- 
batere. Travelinguri rapide, transfocári puter- 
nice, vor sugera momentul istoric în care ti- 
nărul revoluționar acuză regimul burghez pe 
cale de a da fara pe mina fasciştilor 
Descifrăm sentința ce-l condamnă la inchi- 
soare pe tinărul revoluționar comunist 
Nicolae Ceaușescu pentru „vina“ de a fi cute- 
zat să rostească adevărul. Tribunalul mai ho- 
taráste ca, după ispășirea pedepsei, să i se 
interzică tinărului părăsirea satului natal, in- 
terdictie de care revolutionarul nu va ţine 
seama pentru că „nici inchisorile, nici schin- 
giuirile, nici gloantele, nu vor opri dezvolta- 
rea mișcării revoluţionare, creșterea gi întări- 
rea Partidului Comunist Român”. Pe aceste 
cuvinte rostite pe scenă, ecranul urmărește 
drumul de la tribunal — zidurile clădirii de la 
Brașov, aleea cu castani — către închisoare, 
incercind să sugerăm starea tinerilor con- 
damnati pe nedrept. Complementar, desigur, 
acest fundal cinematografic, dar în asemenea 
momente rolul lui poate deveni covirsitor. În 
alte situaţii filmul nostru se retrage discret, 
trecind altor arte funcţia sugestivă: unor co- 
ruri patriotice, de pildă, unor ansambluri co- 
regrafice sau unor dramatizări scenice. 

— Cum evocati cinematografic altă pagină 
importantă din istoria luptei Partidului Comu- 
nist, şi anume grandioasa manifestaţie anti- 


1921 * 1966 


fascistă organizată la 1 Mai 1939? 

— Am amintit deja intenția de a incadra 
evenimentul într-un amplu context istoric, su- 
gerind extinderea fiagelului fascist in Europa 
Aceasta pentru a înțelege și mai bine impor- 
tanta covirşitoare a acestei manifestații isto- 
rice, una din primele acţiuni organizate în 
Europa, care avertiza răspicat asupra perico- 
lului ce amenința omenirea la acea oră. Par- 
curgem impreună cu aparatul de filmat tra- 
seul. urmat de demonstranți, străzile străbă- 
tute de ei, Calea Victoriei. Ne oprim la sala 
Aro, unde a avut loc întiinirea, apoi în Piaţa 
Palatului. Istoria spune că de unde regele se 
aştepta la o manifestaţie pașnică a muncitori- 
for cu ocazia sărbătorii muncii, s-a trezit in 
tata unui val de proteste vehemente împotriva 
politicii de militarizare si fascizare a 
României, lozinci acuzind reducerea salarii- 
lor, creșterea prețurilor, etc. Fotografia uria- 
șei demonstraţii antitasciste e adusă în prim 
plan pină cind descifrăm chipurile comunisti- 
lor care au organizat manifestaţia gran- 
dioasă, în frunte cu tinerii luptători Nicolae 
Ceauşescu și Elena Petrescu. Portretele revo- 
lutionarilor apar prin. supraimpresiune naste 
totoarafia de epoca: razbat puternice lozinci 
anurasciste scandate de mulțime. Multime 
agitată. Rumoare. Fotografiile dinamic filmate 
capătă viață, putere de convingere, încarcă 
ecranul de vibraţie. E modul cinematografului 
de a emotiona, redind unui document — pe 
lingă valoarea lui istorică — și valoarea ome- 
nească, afettivă a realității evocate. 

N-aș vrea să inchei fără să amintesc echipa 
căreia i-a revenit cinstea de a readuce pe pe- 
liculă impresionantele evenimente. Operato- 
rul principal este Liviu Niţu. El coordonează 
munca celorlate trei echipe care filmează în 
țară realitățile ultimelor decenii ale glorioasei 
Epoci importantele ctitorii ale so- 
cialismului modern. Avem ambiția ca să 
„aducem la zi” imagini de pildă ale construc- 
tiei metroului (recenta dare in folosință a 
unei noi staţii, inaugurată în prezența secre- 
tarului genera! ai partidului). 

Munca — as spune cea mai dificilă la acest 
gen de film — revine monteuselor Sofia Hage 
şi Cornelia Budan. Filmările speciale — şi ele 
toarte numeroase — aparțin lui Liviu Geor- 
gescu și lui Gheorghe Caleap. Grafica filmu- 
lui e semnată de Victor Vegeman. Producţia: 
Tanta Vasile. Dar genericul ar trebui să cu- 
prindă şi zecile, sutele de nume ale celor 
care, prin operele lor de artă omagiale pe 
care noi le-am filmat, prin momentele de 
creație în cadrul cărora şi-au dat mina. 
într-un elan unic, mari artiști profesioniști si 
numeroase formaţii de amatori laureate ale 
Festivalului national „Cintarea României” 
ne-au înlesnit să putem sugera ceva din frea- 
mătul şi grandoarea acestor pagini ale isto- 
riei de azi şi de ieri a patriei noastre. 


interviu realizat de 
Alice MÁNOIU 


5 


La cinematecă: 
un ciclu cu și despre copii 


U nde eşti copilărie cu pădurea ta cu 
tot... Nostalgia eminesciană e a orica- 
rui poet, visarea edenului infantil fiind o stare 
proprie liricii. Cind poetul e cineast, atracția 
e îndoită. Nimic mai aproape naturii filmului 
decit această visare. Se visează cineastul co- 
pil, intruchipind o lume a copilăriei, sau se 
apropie de psihologia fantezistă a copilului, 
detasindu-l din lumea celor mari La fel de 
greu, de fapt. Film „cu copii“, despre copii. 
pentru cei mari, sau „cu copii“, dar pentru 
copii. La prima vedere separatiile par for- 
male, dar, în practică, diferențele sint consi- 
derabile. Undeva in Europa era un film cu 
copii, dar pentru cei mari, acuzind o tragedie 
istorică. Deasemenea, clasicul Drumul vieții 
de ED în, scoti timp, nu et puțin clasice- 
e fringhiuta si depăr- 
tare erau filme cu copii adr numai copii- 
tor. (Ultimul, impreună cu o selecţie judi- 
cioasă despre care e vorba aici — figurează 
în programul Cinematecii). Filmele Elisabetei 
Bostan, din seria Năcă, ca și Amintiri din co- 
pilărie, ca și Veronica, filme devenite clasice, 
erau adresate de talentata realizatoare direct 
copiilor, in ele apárind copilul și lumea lui, 
așa cum o vede el, copilul. Același miraj îl re- 
useste lon Popescu-Gâpo, artist complex, in 
Maria Mirabela, un exemplar film cu copii, 
pentru copii. Autorii schimbă însă capul de 
compas și realizează Mama, O poveste ca in 
basme, Rămășagul, tentind spectatorii maturi 


a maturilor se dovedește. indeobste, incitant 
dramaturgic. Problema împliniri: familiale, 
prin copil, arată eficient dramaturgic şi ine- 
puizabilă. De la Piciul lui Chaplin la Kramer 
contra Kramer aportul social al problematicii 
copilului e indubitabil. Lumea copilului este 
tentanta si ca explorare a teritoriului filmic, 
prospetimea imagisticei copilului stimulind 
expresia pur cinematografică. Copilul e un 
partener incitant, fantezia sa cheamă formu- 
lari filmice care, nu o dată, au fost innoitoare, 
au deschis artei filmului noi tărimuri, mij- 
loace, stiluri.. Cel mai evident continent des- 
coperit pentru copi! în terra incognita a unei 
noi arte a fost desenul animat, Walt Diseny 
inventind, practic, un nou cinematograf. Pen- 
tru copil, pentru fantezia lui. O lume desco- 
perea Gopo, plecind în animaţie de la Răţaiul 
neascultător spre a inventa eseul poetic (serii 
fericit reinnoite in Quo vadis homo sapiens), 
constituindu-se ca fapt de cultură al unei țări. 
Oare nu în plin „nouvelle vague“ Albert La- 
morisse cu Balonul reinnoda cu tradiția 
de poezie și finete a filmului francez interbe- 
lic trimiţindu-! pe Truffaut, din cruzimea celor 
400 de lovituri, film cu un copil, dar film ma- 
nifest pentru maturi, la poezia din Jules et 
Jim şi pe cinicul Tati din Vacantele... sale la 
infantilul si astfel poeticul Mon oncle?... Fil- 
mul cu copii şi pentru copii e un ferment in- 
noitor pentru o artă prea ameninţată de fa- 
nare și nu intimplátor la un festival speciali- 
zat ca cel de la Gottwaldow, cele mai reuşite 
fiime ale Verei Simkova-Plivova şi Zdenek 


Promisiuni de Vasilica Istrate și Elisabeta Bostan 


Constantinescu) 


Patrichi) stimulind ambiția 


confundabil, poezia și spontaneitatea de sim- 
tire dezlântuitá ce caracterizeaza copilaria 
oferă artei filmului șansa unor modalităţi de 
expresie imnoitoare, libere şi surprinzătoare 
ce devin contaminatoare pentru celelalte go- 
nur! filmice. Oare in artele plastice linia lui 
Dulty si pata de culoare a unui Miró n-au 


pornit de la expresivitatea desenelor de co 
pii?... Si oare nu e firesc asa?... O revenire la 
sursele mai. pure? Cum spunea Creanga 

„despre copilărie să povestim, căci ea sin 
jură este veselă si nevinovată“ 


Save! STIOPUL 


— un film care se adresează deopotrivă și părinţilor şi copiilor 
(Mircea Diaconu si Aurel Giurumia împreună cu doi ,, neprofesionisti”) 


Marea menire a animației 
pentru cei mici 


serialul pentru televiziune, cu soriceii-mus- 
chetari (serial cumpărat în foarte multe (ari) 
mă intilnesc cu cite o sală de copii, îi urma- 
resc atent in timpul proiecției, apoi îi intreb. 
discut cu ei. Pentru că mai mult decit în orice 
gen de film, un animator trebuie să fie tot 
timpul „pe fazã”. Eu am sistemul meu de dia- 
log cu sala. Mă apuc, de pildă, să mimez 
după film, o poveste, o situaţie nouă. (Un 
animator trebuie sá fie un bun actor, altfei 
cum să-şi insufleteascã personajele?) Apoi îi 
rog pe copii să mimeze și ei ce-au înțeles 
Mă uimesc de fiecare dată exactitatea și 
prospetimea cu care reacționează. Cele cinci 
zile ale animației din vară de la Mamaia. de la 
Návodari,. si Costineşti. mi-au prilejuit foarte 
interesante intilniri cu micii spectatori, intil- 
niri pe cit de instructive, pe atit de amuzante 
Formula optimă mi se pare dialogul cu sala 
Eu mă joc tot timpul cu spectatorul meu — şi 
cind fac filmul și cînd „îi probez cu public” 
Vreau să văd exact ce ,semne” sint receptate 
de el (pentru că animația lucrează — ca orice 
artă — cu semnele ei). Şi in funcţie de reacții 
învăţ de fiecare dată cum trebuie si mai ales 
cum nu trebuie să fie făcut un film pentru co 


D. cind fac filme de animaţie (şi sint vreo 
citiva ani!) filme speciale pentru adulți n-am 
realizat. Eu consider animația terenul ideal al 
fanteziei şi umorului pentru copii. Dar ideea 
că toți cunoaştem bine sufletul copilului nu- 
mai pentru că am fost cindva mici, mi se pare 
greşită. Copitul de azi e altui, jocurile lui si 
jucăriile sint altfel, chiar dacă există si anu- 
mite permanente ale virstei. Trebuie studiat 
continuu acest mic spectator — de la an la 
an, mereu altul — căruia ne adresăm, căruia 
trebuie să ne adresăm tot timpul cu ceva 
nou, potrivit înţelegerii lui în permanentă 
evoluţie. Din păcate, nu cunosc la noi insti- 
tute specializate în testarea psihologiei infan- 
tile, institute care să realizeze sondaje de 
opinii, de reacţii, studii — cum ar fi: la ce vir- 
stă gustă cel mai bine copiii animația? la cite 
desene animate rezistă ei intr-o singură 
proiecție”? (se pare că după o jumătate de oră 
de gaguri nonstop atenţia lui oboseste, inter- 
vine staurația .. noroc că la filmele noastre nu 
există asemenea riscuri!) Ca să tin pasul cu 
tinerii mei spectatori eu îi „testez“ pe cont 
propriu. Tot timpul. După citeva episoade din 


cu mijloacele filmului pentru copii, cu copii Troșka erau și cele mai îndrăznețe ca limbaj 


Filmele tot cu copii dar de genul Acţiunea 
Zuzuc, (Gheorghe Naghi) Vreau să știu de ce 
am (Nicu Stan) Promisiuni, (Elisabeta 
Bostan) sint declarat filme adresate maturu- 
tui, tratind problemele cuplului, deși au copi- 
lul în centrul poveștii. De aici modalități di- 
verse expresive. Cind am realizat prima po- 
vestire din Anotimpuri consacrată lumii copii- 
lor, am realizat, de fapt, un film cu copii pen- 
tru maturi, revelind simbolic o matrice a exis- 
tenței, în timp ce în Mugchetarii In vacanță, 
film, de asemenea, cu copii făceam tot ce se 
poate ca să iasă un film destinat doar copii- 
lor, deși cu parabolă. Punctul acesta de ve- 
dere, adresantul, impune o optică atit de di- 
versă, mijloace atit de diterite de abordare. 
incit deși ai tot copii în fața aparatului, lucrul 
se desfágoará in manieră cu totul aparte. 
În Promisiuni, Elisabeta Bostan are o altă 
scriitură regizorală, decit în Amintiri din copi- 
tărie sau Veronica. Dirijind copiii cu același 
talent care e har, autoarea, prin stilul extrem 
de ratinat, sensibilizează puternic spectatorul 
matur căruia filmul îi e adresat, în fapt. Copi- 
lul e rezoneurul. Copilul integrat unei drame 


ca structură filmică, în actualitate. De la un 
simplu, dar atașant lan Vivian al cineaștilor 
bulgari pină la E.T. lucrare de o covirsitoare 
pondere de tehnicitate dar si de inventivitate 
simtire și umor — realizată sub bagheta lui 
Spielberg, arta filmului freamătă la chemarea 
spre înnoire pe care i-a adresat-o totdeauna 
spectatorul său ideal; copilul. Desigur, n: 
meni nu a reuşit să întruchipeze filmic „Emi! 
şi detectivii” sau „Bambi“ sau „Alice în tara 
priori aria ka a gli dar ine 
lui Andy cu Mickey oney, era film 
prin tonusul aparte ca si David Copperfield in 
regia lui Cukor cu Freddie Bartholomew, ca 
si acest Piciul inspirat, in fapt, lui Chaplin, de 
un copil numit Jackie Coogan. 

Film se dovedea și lumea miraculoasă a 
păpușilor animate descoperită pentru copii 
de un Ptusco cu Gulliver și cea a lui Trnka 
cu Prinţul Bajaja, cea a trucajelor din Tom 
Degețel, descoperiri împinse mult mai de 
parte in beneficiul filmelor science-fiction de 
azi (vezi Războiul stelelor regizat de Lukacs) 
E neindoios că solicitarea oferită de lumea 
copilului cu inefabilui, specificul fantastic in- 


sint incintați să 


exploreze universul copilárica 
4 


(George Constantin si doi dintre eroii serialului TV 
ra albă de Cristiana Nicolae (cu Radu Nicolae şi Mircea Velisan) 


Un tată (Ovidiu luliu Moldovan) căruia fiul 
înseamnă să fi 


Co 1 Sof 


părinte 


on) ti reamintește ce 


pii. De ia aceste proiecţii am înțeles cit de 
tare sint, de pildă, afectaţi preşcolarii de 
soarta dramatică a unui personaj. intr-un film 
ai meu cu aligatori sacrificasem o gazelă ca- 
re-si salva puiul cu preţul vieţii. Copiii plin- 
geau cu lacrimi — dar nu de crocodil! — iar 
ta sfirsit m-ar întrebat direct, cum știu ei s-o 
faca şi cu toată gravitatea: „dumneavoastră 


i Nicu Stan) 


' filme vesele nu ştiţi să faceţi?" Drept care, la 


loan Gri- 


următorul film, o ecranizare dupa „Stejarul și 
trestia” de La Fontaine, am modificat ceva 
din „caracterul” stejarului ca să“ fac mai pu- 
tin simpatic copiilor, pentru ca, in final, să nu 
ie pară râu după el. 


Victor ANTONESCU 


Elogiul vieții 


a L. 26 aprilie 1926 Rainer Maria Rilke 
aflat în sanatoriul de la Vaimont ii trimitea lu: 
Maurice Retz — care avea să le și traducă - 
unele fragmente de proză din „Traumbuch' 
— Cartea viselor (apărute in Editions de la 
Piéiade in 1928. intr-o primă şi foarte fru- 
moasă ediție de numai 1310 exemplare). 
Într-unul dintre aceste fragmente, intitulat 
„Păpuşi“ — şi scris „A propos de pápusile de 
ceară create de Lotte Pritzel“, poetui intre- 
prinde lungi consideraţii despre „sufletul pa- 
pusii, despre acel sufiu de viaţă trăită, pe 
care lucrurile. în atingere indelungată cu 
omul if capătă și de care se inobileaza. capa 


E.. un sentiment admirabil bucuria de 
spectator de film, necenzurată de teama cál- 
cării vreunei legi din codul acestei arte. E un 
sentiment de libertate spirituală sá poţi re- 
fuza în chip lucid admiratiei, filme pe care 
moda epoci! le recomandă cu toate onorurile 

De la cucerirea acestei cote, te poți așeza 
liniştit în scaunul din fața ecranului. stápin pe 
drepturile și destinul tău de spectator. 

Drumul acesta de la cinefilia oarbă. ca 
orice pasiune, trecind bineinteles peste ca- 
tastrofala cinefilie snoabă, si pină la iubirea 
lucidă a filmului, este anevoios. Există per- 
soane care au văzut (vizionat?!) mii de filme 
fără ca acest fapt să le aducă o mai profunda 
înțelegere a artei cinematografice. Pentru 
simplul motiv că drumul acestei arte nu trece 
numai prin filme, ci prin toate celelalte arte 
care au precedat-o in istorie. „Trece prin 
toate acestea și prin multe altele“, ar putea 
adăuga un spirit malefic. 

Cunoașterea aceasta mai familiară a artei 


tind, la rindul lor, viaţa. Rilke aduce un elo 
Jiu, inclinindu-se în fața frumuseți subtile pe 
care şi-au apropiat-o unele obiecte care au 
avut parte să fie in mod intim implicate in 
viața omeneascâ... Cuirasele, cástile, scutu- 
rile, spadele aflate în sălile Armureriei de la 
Madrid nu sint admirabile numai datorita 
meşteșugului si artei armurierului, ci şi 

incă mult mai mult! — datorită îndelungatei 
tor folosiri, cu demnitate si mindrie. Perla, cu 
viața ei obscură din carapacea de scoica 
scufundată în nisipurile oceanului, capáta 
viaţă şi vibraţie şi chiar un destin, dacă este 
animată de un colier ce nu zace intr-o cutie 
ci trăiește pe un decolteu, animindu-se de o 


fitmului are și durerile ei: „Cità luciditate atita 
drama”, vorba marelui scriitor. Nedreptele 
masuri de valoare din acest domeniu de artă, 
supus, parcă mai mult ca oricare altul, vulga- 
rei legi a show-business-ului, te pot contraria 
profund. Atitea filme fără valoare încununate 
cu aceiaşi lauri cu care se incununeazá şi ca- 
podoperele, atiția interpreți fără strălucire 
puși, cot la cot, pe aceeași treaptă, cu perfor- 
meri ai artei interpretative, toate acestea în 
sunetul unor tobe publicitare, care pot devia 
sensul unei arte, valorile ei, rostul ei pe lume. 

E reconfortant totuși ca spectator, să te 


de toate 


toți zuzucii din lume (Alexandru Duban) în 


zilele (Cristina Deleanu) si un Zu- 


4 


| 
de Aurora 
si Gheorghe 


Mihai Opris 


lesarie, 


Naghi 


Mos 

y re mé 
(fără 
barbă) 
mereu 

in pas 

cu fantezia 
mai multor 
generații 
de copii 
(Gopo și 
descoperirea 
Să 

Medeea 
Marinescu 


educație 


descurci singur, fără această busolă dere- 
glata care a ajuns publicitatea și publicistica 
cinematografică — in multe părţi ale lumii. E 
salvator să ai instinctul sigur de orientare, 
dar și știința punctelor cardinale ale acestui 
domeniu atit de mișcător, căruia îi dáruim, ca 
spectator, o parte din timpul care se numeşte 
viață. Bineinteles că uneori putem si greşi 
Greşeala e greșeală iar siguranța este alt 
ceva. 

“Ignorantul nu are dreptate nici atunci cind 
din intimplare, afirmă un adevăr. La adevăr 
nu se ajunge din intimplare. Pe adevărul la 


respirație omenească...“ Miscat de aceste 
constatări, Rilke iși mai amintește de o på- 
pusá văzută de el într-un sat pierdut. din Ru- 
sia. Păpușa umilă, de cirpă, ajunsese să se- 
mene cu toți membrii familiei. ...Aceeași no- 
bilă vibrație omenească poate anima și acel 
celuluoid care, minuit cu talent, cu imagina- 
tie si, uneori, cu scâpárári de geniu, poate 
deveni... film. De ce nu? Oricine poate avea 
la indemină —' dacă depune puţin efort, sau 
mai mult, sau dacă chiar studiază anume — 
un aparat de filmat cu citiva metri sau citeva 
sute de metri sau citeva mii de metri de peli- 
culă. Dar de cite ori se intimplă ca celuloidul 
să devină film? De cite ori pelicula cu poze 
înseamnă viață. 

Am văzut de curind, ia televizor într-un film 
(chinezesc), un film despre un copil orfan — 
dar cu două mame — un film despre miracu- 
losul univers al copilăriei, un film pentru co- 
pii, dar mai ales pentru oameni mari, o scenă 
care spunea mult mai mult decit multe filme 
(cu pretenția de-a fi filme pentru şi despre 
copii) Mama adoptivă, o femeie săracă (ne- 
vastă de pescar care creşte cocori), îi trimete 
copilului — aflat în marele oraș, în gazdă la 
mama adevărată, iubitoare dar prea mult timp 
absentă —, un dar de ziua lui: o cutie (o cu- 
tie de pantofi de copil sau de doctorii, ori- 
cum, O cutie mică) plină de semințe prăjite 
de dovleac. Atit. N-are bani de alt dar. Stie 
însă cit de mult îi piac băiatului seminţele si 
de aceea le , le sărează și le prăjește cu 
grijă. În lungul ei drum piná la marele oraș 
cutia se face cit casa şi ea conţine nu numai 
minunatele semințe de dovleac ci: şi, mai 
ales, marea dragoste de mamă.. 

Poate că ceeace lipseşte uneori din filmele 
noastre pentru copii este sufletul artistului. 
Sau o parte din el. Acea parte pe care a risi 
pit-o, cindva, în copilărie, insufletindu-si på- 
pusa 


Silvia KERIM 


care se ajunge din intimplare, nu te poţi spri- 
fini. Un. spectator avizat nu este numai cel 
care a deprins citeva din adevărurile sau din 
trucurile artei cinematografice. El trebuie să 
vină câtre această artă, cálcind pe terenul so- 
lid al unei cunoașteri mai generale, ca să nu 
mai vorbim de lepâdarea oricâror scepticisme 
şi compiexe faţă de orice producție, indife- 
rent în ce parte a lumii ar fi sealizată ea. Nu 
se admiră autori, ci filme. Semnătura unei 
opere de artă ar trebui cunoscută la urmă. — 
„De cine e filmul ăsta? — „De Bergman." — 
„Vai, ce frumos!' Tonul plistisit se trans- 
formă, în citeva secunde, într-unul afirmativ. 
Tinerii spectatori din ediţiile festivalului de la 
Costineşti, mi s-au părut aproape ideali ca 
receptori ai fenomenului cinematografic ro- 
mânesc. Şi dacă îi bânuiesc că ar avea unele 
complexe În judecarea filmului internaţional, 
sint convinsă că dacă și-ar lua un pic de cu- 
raj, ar invinge acest handicap, pentru că inte- 
ligentã, slavă domnului. au! 


Malvina URȘIANU 


E" "2200000 a 


D. la Actorul și sălbaticii la Horea — pe 
care, după gustul meu, le socotesc cele mai 
serioase realizări din prodigioasa lui filmo- 


grafie — nicăieri nu se simt mai bine, mai de~ | 


zinvolte, mai inspirate scenariile lui Titus Po- 
povici ca în situaţiile revoluționare, cînd isto- 
ria îi pune pe exploataţi și exploatatori în de- 
cisivul conflict de „care pe care?” Scriitorul 
acesta — unul din acei „condamnaţi la a 
semnifica", după o expresie a lui Godard pri- 
vitoare la vocaţia scenaristilor realisti — nu 
are frica marilor subiecte, nu e inhibat nicio- 
dată de importanţa gravelor probleme popu 
lare, prin toţi porii eroilor săi respirind dealt 
tel, un dispreț viguros la adresa celora care 
tinjesc la „sabotarea istoriei”, la o demisie 
din epocă, la un apolitism las. Avem puţin: 
scenarişti care să ne aducă o asemenea cu 
rată plăcere în a se cufunda, cum se spune 
„Pină în git“ în materia și valurile revoluţiei 
antifasciste, antiburgheze, antiimperialiste, 
s-o numim clar, fiindcă nici unul din eroii lui” 
nu suferă de confuzia telului. Puţini au un 
asemenea simţ cinematografic al vieţii so- 
ciale, o asemenea disponibilitate creatoare în 
surprinderea acelei esenţiale răstringeri a în- 
tregului într-un destin si într-o replică. E o 
poftă devoratoare în cinema-ul lui Titus Po 
povici de a vedea eroic si de a simţi lucid, în 
climatul cel mai propice lui, acela al angajării 
în politic... 

De aici, chestiunea principală a eroilor hus: 


destinul patetismului lor. Găsim la ei suflul. 
pulsul, palpitul unuia dintre cele mai pasio- 
nante fenomene la care ne-a fost dat sã asis- 
tam — dacă nu l-am si trăit — in ultima ju- 
mătate de secol: e vorba de acea aventură — 


“in sensul cel mai bun al cuvintului, o aven- 


tură a cunoașterii — prin care evenimente de 
răscruce, extraordinare, ca 'războiul, ca lua- 
rea puterii de către partidul exploataţilor, 
transfigurează patetismul dintr-o necesitate, 
dintr-o stare de urgenţă, de alarmă, într-o na- 
turalete a omului care urmează a fi, la rindul 
ei, supusă la încercări de alte evenimente, 
mai puţin spectaculoase, însă întrutotul sfi- 
şietoare. E un proces infinit mai complicat 
decit formularea lui. cu creionul. pe aceasta 
hirtie; decisă. fara inhibitii, tocmai în directia 
lui se concentrează aceasta scenaristica ti 
mind cu o rădăcina de Rebreanu, cu o alta de 
solidaritátile virile dragi unui Malraux si unei 
întregi literaturi care nu s-a gindit să facă nu- 
mai de ruşine omul si nici să“ táváleascã 
doar prin mizeriile luminate de o sărmană 
chivernisire de sine. În filmele lui — de la 
Străinul, Valurile Dunării si Setea pină la Pu- 
terea și adevărul — vom descoperi, deci. un 
eroism lipsit de emtază și gratuităţi, conștient 
de dificultăţile popularității lui — de unde 
scrupului de a fi convingător si nu constrin- 
gtor — refuzind biazarea cit si euforia, dez 
gustat de cruzimi cit si de șablon, rece la to! 
ce e mediocritate adincă si iluzie ușoară. O 
luminozitate ardelenească de gind și uliţă cu- 


Puterea 

şi adevărul 

de Titus Popovici 
şi Manole Marcus: 
_ film-pivot 

al cinematografiei 
noastre 


minte, o cultură a sobrietátii tot dintr-acolo 
venită, dau, pe de altă parte, tuturor acestor 
sufletisti ai politicii noului. agitatori vrednici, 
dar nu agitati, propagandiști -pudici, dar nu 
propovaduitori de lozinci, or justete a tonului, 
o transparență îngrijorate permanent de hi- 
giena trecerii prin foc si răsturnări. E an- 


lubritatea lui si a lumii lui: implicaţi, cum 
spuneam, . „pînă în git“, toţi revoluționarii lui 
Titus Popovici — luind puterea la sat sau la 
oras, la nivel de Mitru Mot sau de Duma, din- 
colo de munţi sau dincoace, in Bucureștii in- 
coruptibililor de tip nou — vor să pună de 
acord legalitatea lor revoluționară. legitimita- 
tea lor umană, cu legiie unei armonii inte- 
rioare, ale unei linişti si onestităţi funciare, pe 
scurt: „să nu se murdărească“, să nu-și com- 
promită prin nimic idealul. Motivul obsedant 
al păstrării „miinilor curate“ ni se pare cel 
mai substanţial pentru a înțelege „aventura“ 
patetismului la acest nostalgic al filmetor de 
aventuri. cu cow-boy şi polițiști, pe care un 
drac impielitat l-a și minat să-şi trimită odată 
ardelenii chiar în lumea westernurilor. În fil- 
mele scrise de Titus Popovici, apărarea cin- 
stei şi onoarei în revoluţie capătă, din punct 
de vedere cinematografic, ceva din ritmul, vi- 
goarea și logica apărării unei clasice veuir 
catii. 


Radu COSASU 


goasa cea mai profundă a acestui eroism: sa-- 


65 de ani 
de la 
făurirea 
Partidului 
Comunist 
Român 


Adolescenta, 
intr-un timp istoric 
ostil iubirii 


Duminică la ora 6 | 


O adolescentă subțire, cu zimbet luminos 
şi privire grea, gravă, ce contrazice lumina 
zimbetului. O fată „Ja virsta dragostei”, dar 
trăită pe fugă, pe furiș, cu teamă, intr-o ilega- 
Ntate care cenzurează sentimentele, pentru 
că „nu-i timp de iubit” pentru cei ce au ales 
lupta, iar ea tocmai asta a ales: lupta. 

Un joc scurt şi trist de-a mireasa, într-un 
magazin cu articole de nunți si... Rochia. Vā- 
luk Zimbetul. luminos pe sub văl. Privirea 
grea, devenită pentru o clipă — clipa jocului 
— ușoară, plutitoare. Numaj pentru o clipă, 
pentru că timpul nu este nici al mireselor, 
timpul este al pericolelor, al închisorii, al in- 
terogatoriilor, al morţii poate... 

O scară. Urcată, în panica scirţiitului „de 
mascator”, către paradisul precar al unei 
nopți, prima si ultima noapte de dragoste din 
viața unei imposibile mirese dintr-un anotimp 
istoric ostil indrágostitilor. Timpul si ano- 
timpul acela nu pot garanta viitorul indragos- 
titilor lui angajați în lupta pentru viitor, timpul 
acela nu le poate garanta nici măcar prezen- 
tuk. 

o “descindere. Spaima. Hainele îmbrăcate 
din fugă, scările coborite în goană. Privirea 
fetei, biciuită de înțelegerea a ceea ce se 
poate intimpla, a acea ce, iată, chiar se intim- 
pia. Un glonte. Si altul. Fuga retezată de du- 
rere. Privirea stráfulgeratà de înțelegere. İn- 
cercarea disperatá — in ochi disperarea — 
de stăpinire, apoi abandonul. 

Subsolul. Casa liftului. Un zid. Silueta sub- 
tire, fragilă, de adolescentă, rezemată ca un 
manechin, manechinul unei mirese ne-mi- 
rese, de zid. Privirea grea de apropierea mor- 
ţii. de înțelegere a ceva mai râu decit moar- 
tea: tortura, posibila tortură... 

Apoi, o privire încremenită în liniștea ei, o 
privire pe care nimeni, niciodată n-o va putea 
uita 

Acesta ar fi ponretul-mode! al unu! personaj 
de mare ardere în peisajul filmului romanesc. 
Anca, din Duminică la ora 6 de Lucian Pinti- 
lie. Un personaj cu contur statuar, graţie atit 
de puternicului contur artistic al interpretei: 
Irina Petrescu. 


Prin vocație - om, 
prin vocaţie 


comunist 


Clipa şi 
Dragostea şi revoluţia 


A fi comunist e o dramă, o dramă a op- 
țiunii, a lucidităţii a asumării răspunderii, a 
conștiinței că, pentru prezent și viitor, vei fi 
judecat de istorie”. 

Acesta este crezul activistului Dumitru Du- 
mitru, de fapt, crezul cu care și-a investit 
scriitoru! Dinu Săraru unul din cele mai 
umane personaje ale cărților sale, bogate în 
personaje umane, de bine sau de râu, la bine 
sau la râu, umane. Îl cheamă, așadar, Dumi- 
tru Dumitru, două nume mici, care-i leagă 
strins de sutele de familii cu numele moste- 
nite din tatâ-n fiu, astfel. El este unul din 
„niște țărani”, devenit unul din multi activiști 
țărani, care nu şi-au uitat nici obirşia și nu 
și-au trădat devenirea. El vine, așadar, in 
munca de activist cu toată moştenirea lwi 
bună, faraneascá, de răbdare, de infelep- 


Ci 
să fie 


ind timpul dragostei se intimplã 
si al luptei (Dup å ru 
cu Irina Petrescu) 


ciune, de bună cunoaștere a oamenilor, de 
intelegere a tot ce este omenesc, dar și de 
rezistență în fața neoamenilor si a neomenii- 
lor. Om prin vocaţie şi comunist prin vocaţie 
Dumitru Dumitru știe că revoluția este un 
proces viu care pune în fiecare clipă alte şi 
alte probleme omului comunist şi comunistu- 
lui om. Astfel străbate el trilogia lui Dinu Sã- 
raru, astfel se manifestā el in Vinătoarea de 
vulpi filmul lui Daneliuc, în Dragostea gi re- 
volutia, in Clipa — filmele lui Vitanidis 

Era nevoie ca de aer pentru acest Dumitru 
Dumitru care ştie, şi ceh că „socialismul 

se clădește prin oameni“, 

do o intrupare artisti pă a-i şi convingă- 
toare pe măsura lui. li trebuia, acestui om în- 
tre oameni, un chip anume, o vorbire anume, 
şi ele au fost unic găsite în persoana unui ac- 
tor între actori numit Gheorghe Cozorici. Nu 
ştiu dacă Dinu Săraru l-ar fi „scris“ pe Dumi- 
tru Dumitru cu gindul la Cozorici și nici nu 
contează. Ceea ce contează este că el, Cozo- 
rici, și-a înțeles personajul, l-a înțeles iubin- 
du-i astfel încît parcă sint făcuţi unul pentru 
altul. Dumitru Dumitru, cel al lui Săraru, şi-a 
găsit în Dumitru Dumitru cel at lui Cozorici, 
şansa de vieţuire si supravieţuire in galeria 
marilor personaje eroic-istorice sau istorio-e- 
roice, ale filmului românesc. Este adevărat, el 
vine din literatură, dar nu este prima oară 
cînd literatura oferă filmului o şansă de cad 
nire. Nu este prima, nu este, in mod 
nici ultima oară cînd din intilnirea literaturii 
cu filmul se naşte un personaj care devine 
cu dreptate şi nesfirșită credinţă, al vietii 


Eva SÎRBU 


Comunistul, 
purtător 
al dreptăţii 


La patru paşi 
de infinit 


Su Stănculescu face parte din fericitii 
actori cu chip plăcut, deschis, simpatic, actor 
care încă de la primii pași in profesie e che- 
mat la filmare pentru un anumit personaj. 


Cind un activist ştie c 
e întradevăr o bătalie 
{Gheorghe Cozorici in 


plăcut, deschis, simpatic, Dar cine ştie daca 
va putea scăpa vreodată de tiparul în care 
l-au țintuit regizorii? lată, au trecut mulţi ani 


chiparea dreptății şi a onoarei. Dar e totodată 
gi un simbol ai forței bărbătești — a acele 
Puteri tandre care O va ocroti pe fată o viaţa 


iții vor reuşi să se as 


prostie, din lasitate. lar el, imobilizat, cu pi- 
ciorul în ghips, va cădea ca un erou din po- 
veşti, luptind pină la ultimul pont Un erou 
contemporan care nu visase la situații ro- 
mantice de capă și spadă, dar iși riscase con 
ştient viața pentru ţară şi viitorul ei. Si al tine- 
rei pe să o îndrăgească. Final 
dramatic interpretat cu subtilitate — unul din 
cele mai frumoase din filmografia lui Silviu 
Stănculescu si a lui. Francisc Munteanu. 
Unul din cele mai frumoase dia antologia til- 
mului românesc dedicat luptei comuniștilor 
în ilegalitate. 


Ana HALASZ 


a 


antologia 
filmului 
revolutionar 
inspirat 
de istoria 
P.C.R. 


revolutia Romantismul revolutionar 
in mars. (Silviu Stânculescu 


0 foarte scurtá 
viatá 
de luptátor 


lordache desenează spaţiul intim al unui 
tip de personaj — candidul, care sfirgeste in 
, băiat crede 


1975 — totul se poate pune, în schimb şi fâră 
teamă de aresealã, pe seama talentului 


Eva SiRBU 


Un timp in care „apolitismul” se plătea scump 
(Ştefan lordache şi Mircea Daneliuc in Edijie 


| Plenara Consiliului National al. 
Frontului Democraţiei şi Unităţii Socia- 
liste din 28 martie, Preşedintele” țării . 
noastre reafirma unul din adevărurile 
esenţiale pe care România le-a susținut 
întotdeauna cu tărie: „Problemele păcii 
si dezarmării sint indisolubil legate de 
asigurarea progresului, a dezvoltării, a 
bunăstării fiecărei naţiuni“. 


Dintotdeauna, din toate timpurile, ar- 
tiştii au fost soldaţi ai păcii. Parnasut 
cuprinde toate artele, inafara artei mar- 
tiale. Ca să existe, piinea are nevoie de 
griu; ca să existe, arta are nevoie de 
pace. 


Singura artă care a creat această specie 
deosebită, omologată în toate cărțile de 
estetică sub numele film de război, film 
de guerre, war film. Ceaikovski a com- 
pus 1812, dar nimănui nu-i trece prin 
cap să vorbească despre muzica de 
război. Goya a pictat dezastrele răz- 
boiului, Ucello, celebrele bătălii, Grigo- 
rescu, soldaţi la atac, Picasso, Guer- 
nica, dar, bineinteles, nimeni nu vor- 
beste despre o spetá a picturii care ar fi 
tabloul de război. De la Mahabharata si 


Nu e nici un fel de mirare că cele mai 
elocvente filme despre pace sînt 
așa-numitele filme de război. lată aici o 
particularitate a cinematografiei. Ea e 


O imposibilă „întoarcere“ 
sau adevăratul sfirsit 

al războiului 

(Întoarcerea din iad 

de Nicolae Mărgineanu (cu 
Maria Ploaie 

şi Remus Mărgineanu) 


Cea mai puternică armă: 
raţiunea 


Odiseea pina la Război si pace, pina la 
Nimic nou pe frontul de vest, pina la 
Ultima noapte de dragoste, prima 
noapte de război, războiul a inspirat ne- 
numărate cărți, epopei, romane. Nici 
una nu se numeşte „de război“. 
Cinematografia a dat drept de cetate 
acestui termen: film de război. 
Războiul, chiar cînd s-a numit-suav, 
al celor două roze, a fost cel mai vast şi 
mai tragic spectacol care s-a jucat pe 


scena lumii. Filmul ca artă a spectaco- - 


lului nu putea să nu-l capteze, nu putea 
să nu-și facă din el o obsesie. De 
aceea, nu e deloc de mirare că cele mai 
importante momente din istoria filmului 
sint, adeseori, legate de filme care infa- 
tiseazã războaie. Războiul din Nașterea 
unei națiuni de Griffith; războaiele na- 
poleoniene filmate pe un triplu ecran 
de Abel Gance. Regizorul a numit acest 
fim Napoleon, dar l-a dedicat — în 
1926 — tuturor morților din războaiele 
de miine. Războiul e protagonist-in Ma- 
rea iluzie a lui Jean Renoir. Vă mai 
amintiți cum se termină acest film a că- 
rui premieră a avut loc în 1937? Unul 
din eroi spune: sper că acest război va 
fi ultimul. La care prietenul îi răspunde: 
îți faci iluzii! 

Vă mai amintiți scena, cu adevărat 
antologică, din Mihai Viteazul filmul lui 
Titus Popovici și al lui Sergiu Nicola- 
escu. Luptătorul valah inglodat în mlaş- 


tinile de la Călugăreni ridică miinile în . 


semn de mare bucurie și din adincul 
plăminilor sloboade un strigăt suprem 
„Victorie!“ — urlă el fericit: In clipa ur- 
mătoare, două sulițe vrájmase i se înfig 
în piept, desenind un V.V de la victorie 
desigur. Secventá antologică, repet. 
Secvenţă tragică pentru că învingătorul 
moare tocmai în clipa biruintei. 
Pacea ca dorință supremă a existat 
pe ecran mai ales sub forma violentaării 
ei. Mecanismul psihologic e relativ sim- 
plu. Orice trup are revelația sănătății 


limba românească în filmul românesc 


E... in corespondenţa dintre Balzac si 
Hanska pare-mi-se. o frază referitoare la Cei 
trei muschetari şi la autorul lor care spune 
(citez din memorie) că Dumas ar fi trebuit ori 
să se țină serios Ùe istorie, ori să se fereasca 
cu totul de ea... Frază perfect adevărată si 
perfect falsă. 


Perfect adevărată, în măsura în care veridi- 
citatea faptelor de istorie — inclusiv justeţea 
interpretării lor — constituia, pentru scriitorul 
francez, un simplu pretext: bun să-i decian- 
seze si, din cînd în cind, să-i biciuiască fante- 
zia creatoare... Si perfect falsă, întrucit ni- 
meni nu se-apucă să înveţe istoria Franţei ci- 
tindu-! pe Dumas; după cum nimeni, dintre 
cei ce pretuim Scrisoarea a lil-a, nu se im- 
piedică în acea (expresivă, de altfel) inadver- 
tentá istorică „comisă“ de Eminescu cind a 
inversat cronologia bătăliilor de la Rovine și, 
respectiv, Nicopole. 


Deci, nu exactitate istorică trebuie să-i ce- 
rem în primul rind operei de ficțiune — ci cu 
totul altceva... Acest alt ceva ni-l oferă, din 
plin, noul episod al aventurilor lui Mărgelatu 
şi-ale tenebroasei Agatha Slătineanu — pur- 


Un scriitor 
împătimit 
de frumuseţea 
si bogăția 
limbii române 


tati, de virtejul confruntării care-i opune (şi-i 
atrage) mereu, de-a lungul şi de-a latul Ţării 
Româneşti, prin munți şi prin cimpii, în alco- 
vuri și în crisme, prin hanuri, conace și pa 
late, la teatru sau in piaţă. deopotivă urmăriți 
și urmăritori, prinşi într-o sarbandă (cind cu- 


Cuvintele care ci 


ntă 


ritm de geampara, cind cu mlădieri de sirtaki) 
a cărei frenezie pare a nu obosi niciodată: 
căci, iată, după cel de acum (al cincilea), ni 
se anunță un al șaselea (intitulat Totul se 
plătește), scenariștii Eugen Barbu și Nico- 
lae-Paul Mihail avind „in, cartoane” idei pen- 
tru încă trei episoade... Oricum, în condiţiile 
specifice locului și epocii istorice propuse, 
avem de-a face cu un veritabil roman de 
capă şi spadă: care nu se relevă — în boga- 
ta-i țesătură de întimplări — cu nimic mai 
prejos decit complicatele premise enunțate, 
cu siguranţă şi concizie, de către scenariști 


Astfel, atmostera epocii este surprinsă in 
citeva din aspectele-i caracteristice — spiri- 
tul, gi nu litera istoriei interesind în acest 
film: care, aproape în fiece secvenţă, urcă — 
prin pitoresc — spre sugestiv și definitoriu; în 
acest sens, o scenă ca aceea a spectacolului 
cu „piesa de teatru“ a unui autor «nebun și 
orfanotrop» mi se pare exemplară. 


În aceeași ordine de idei, cred că trebuie 
situată si „Jimba“ personajelor — poate cel 
mai însemnat:și mai eficace mijloc de carac- 
terizare a epocii, din multele uzitate de sce- 
naristi; și ar fi interesant de analizat, pe bază 


“Anul International al Păcii sub 
politicii Președintelui României 


sale nu cind funcţionează perfect, ci în 
clipa in care intervine diminuarea, cind 
e asaltat de inamici. Cineastii din toate 
timpurile au slăvit pacea arátind oroa- 
rea războiului, angoasa apropierii lui 
(Oul de șarpe, Cabaret), consecinţele 
lui Jndepartate” (Hiroșima..., Ultimul 
țărm) războiul individual (Vechea pus- 
că) sau un om care declară pace stri- 
gind Adio, arme, războiul ca proiectare 
a individului nu numai în moarte, nu 
numai în infern, dar si — şi dacă ceva 
poate să fie „mai grav“ asta este — 
proiectarea omului in haos. La Water- 
loo, Fabrice nu înțelegea nimic din 
vasta învălmășeală. Soldaţii din MASH, 
ca si cei din Apocalipsul, acum sint mai 
puţin înspăimintaţi de propria dispari- 
tie, decit de ideea că nu știu ce caută ei 
în iad. De ce-au venit acolo? De ce ra- 
min? 

Constiinta colectivá a unei lumi care 
nu acceptă azi o înarmare capabilă s-o 
aneantizeze de citeva zeci de ori în şir, 
datorează enorm filmului, forței lui de a 
arăta concret ce-ar însemna, de pildă, 
un război nuclear. În același spațiu în 
care literatura aduce ficțiunea, iar ști- 
inta cifra, filmul aduce cel mai eficace 
mijloc de convingere: imaginea — ima- 
ginea ciupercii de la Hiroşima, imagi- 
nea victimelor acelui macabru debut. El 
e, parcă așa spunea Cocteau, singura 
artă care poate să privească moartea în 
acţiune și, în consecinţă, singura care 
poate conserva cele mai tragice memo- 
rii ale omenirii: imaginea lagărelor, ale 
luptelor aeriene, ale bombardamentelor 
etc. 

Războiul nuclear este în același timp 
punctul maxim si punctul mort. Tot ce 
se imaginează, în această ordine de 
idei, devine inimaginabil, pentru că ce 
sens poate căpăta fantezia în cata- 
clism? Pregătirea catastrofei este însăşi 
catastrofa. Filmul nu poate.-să nu inre- 
gistreze această sărire de pe orbită. 
Pină acum războaiele se purtau „la 
scară umană“. Omul cu săgeata. Omul 
cu arma. Omul cu tunul. In zilele noas- 
tre intervine Omul cu butonul. Primej- 
dia s-a mutat într-o zonă incontrolabila, 
într-un cimp al absurdului pentru câ 
minus infinit poate fi înmulţit cu orice 
cifră. Rezultatul este tot minus infinit 

Nu sint puţine filmele care cu mai 
mult sau mai puţin talent au încercat sa 
demonstreze că înainte de a fi o catas- 


de argurmeme pro și contra, în ce măsură Eu- 

gen Barbu (şi companionul său într-ale sce- 
naristicii) socoate limba.romănă de la mijio- 
cul secolului trecut drept un „loc geometric” 
al multiplelor influente (grecești, turcești, 
franțuzești, italiene, germane sau ruseşti) 
exercitate asupra acestui spaţiu — lingvistic 
și geografic, deopotrivă. 

Ceea ce ar fi de remarcat — în preambulul 
unei asemenea, propuse, analize este faptul 
că limba vorbită de personajele filmului rā- 
mine, în ciuda încărcăturii ei de arhaisme, 
neologisme și barbarisme, una vorbită — și 
nu “inventată, doar, în funcţie de o anumită 
predispozitie Scriitoriceascã. 

Discutia, insă, merită a fi extinsă... Nu nu- 
mai pentru cá, așa cum arătam într-o altă 
ocazie, Eugen Barbu ni se relevă — poate 
mai apăsat decît în alte fatete ale complexei 
(și complicatei) sale personalități — drept un 
homo cinematogr. (atit prin interesul 
creator pe care-l acordă filmului. ca artă, cit 
si din pricina acelui soi de „montaj“ — a fra- 
zei în context, a cuvintului în frază — căruia 
scrisul său îi datorează nu puţin dintre 
efecte); ci și datorită faptului, subliniat re- 
cent, că avem de-a face cu un anumit tip de 
Silm — propus cu consecvență de către scrii 
tor, de la Haiducii incoace. 

Cu alte cuvinte, raporturile dintre marele 
scriitor si cea de a șaptea artă nu se exercită 
liniar, și într-un singur sens — cum se întim- 
plă în cazul altor literatori din limba română: 
comozi (sau incomozi), interesanti (sau nu- 
mai interesaţi) furnizori de scenarii; între lite- 
ratura și scenaristica lui Eugen Barbu există 
un întreg sistem: de vase: comunicante” — și 
ecouri ale cite unui gest caracteristic proza- 
torului pot fi auzite la scenarist. după cum o 
temă sau o anume, îndelung exersată, obis- 
nuinţă de a concepe mișcarea (ideea in miș- 
care, vreau să zic) pot fi regăsite la prozator 


semnul marilor iniţiative ale f}, 


tovarășul Nicolae Ceauşescu 


trotă fizică războiul nuclear e o catas- 
trofă psihică, fiindcă oamenii sint ame- 
nintati să piardă coordonatele. Traiec- 
toria logicii. Rațiunea. Mai mult: incre- 
derea în rațiune, „Regula jocului“ s-a 
pulverizat. intervin elementele incontro- 
labile. 

Pe asemenea idei se sprijină, mai 
ales, așa numitele filme de political-fic- 
tion sau S.F., pur şi simplu. Planeta in- 
vadată de albine: Terra potopită de lă- 
custe. Continentele pradă noroadelor 
de bacterii. Omul în faţa unor noi ani- 


pegași, nici chiar centauri sau cerberi, 
ci monştri marini consecinţe ale mutați- 
ilor atomice, șoareci deveniți — din 
aceleași cauze — dinozauri. Pe scurt, o 
lume pradă unor forte inventate de ea, 
dar pe care nu le mai stápineste. Prin 
comparaţie, clasicul King Kong — o 
poveste cu zine care se retrag inspai- 
mintate în fața modernului Allien, amo- 
eba gigantă atotucigătoare sau în faţa 


S. intorc eroii din război. Se întorc la 
viațā, bucuroși că au scăpat cu viaţă. E pri- 
măvară fierbinte, e pace, e sărbătoare, in 
fine, si pe-ulita lor. 

Mantaua atirnă greu pe umerii soldatului; 
chipul îi e meras, obosit, dar un foc mocnit il 
mină pe drumul cu mesteceni care i-au stră- 
juit cîndva iubirea. De pe unde a umbiat cu 
frontul i-a adus miresei un dar: o cutie cu 
muzică. Aleargá la mestecenii lor, s-o intil- 
neascã Doar că ea nu l-a mai așteptat. Au 
convins-o ai ei, oameni săraci, că dacă n-a 
mai dat nici un semn, s-a prăpădit, ce să mai 
aștepte... Ea l-a plins, i-a făcut pomenile şi 
s-a măritat, in sită, cu altul. Cu primarul satu- 
lui. Scrisorile el le oprise să creadă fata că 
alesul e mort. Şi acum mortul se intoarce. Ca 
un strigoi, cu ochii aprinși de dor. În furia 
răzbunării, ostașul doboară mestecenii, mar- 
torii jurâmintului călcat. O primăvară fier- 
binte, făcută pentru dragoste, un vint ce 
alungă norii, ar trebui să-i alunge dacă rănile 
celelalte, din suflete, nu ar durea atit. Si pen- 
tru” multă vreme după ce fázboiul s-a termi- 
nat. Adevăratul sfirşit al războiului se prelun- 
geste uneori tirziu. Eroii s-au intors obosiţi, 


male fabuloase care nu mai sint inorogi, 


misterioasei, dar nu mai puţin inexpug- 
nabilei caracatite inventată de Zulawski 
in Repulsie. ; 

Sigur ca negustorii celuloidului n-au 
intirziat sã aparã la acest festin cu 
monstrii. Dincolo de comert trebuie ci- 
titã necesitatea care ţine, cum ar zice 
Lévi -Strauss, de gindirea sălbatică. Re- 
prezentindu-si monstrii, invingindu-i 
imaginar, un anume grup de creaturi au 
speranța că au si purificat spațiul de 
primejdie. 

În aceeași ordine de idei — filmele 
demonomaniei, ale marilor devieri mis- 
tice. Pe primul palier Exorcizata, Exor- 
cistul ş.a. par simple istorii puerile 
Avalansa poveștilor despre oameni care 
„au in ei pe dracul“ marchează, insă, ca 
și legendele Evului Mediu timpuriu o 
stare de spirit. E senzaţia mai mult sau 
mai puţin deslușită că „un anume sata- 
nism plutește în aer“. Cind Terra și-a 
pregătit condiţiile ca să se sinucidă cu 
repetiţie şi în suita de patruzeci şi atitea 


Întoarcerile acasă 


de ori, cînd în fiecare minut se cheltu 
iesc atitea milioane de dolari ca să se 
mărească numărul sinuciderilor globale 
(globale de la glob), cînd pê planetă cel 
mai rentabi! joc pare a fi jocul sinucide- 
rii planetare, cînd suprarealismul a de- 
venit realismul mapamondului, e firesc 
să apară o escatologie nouă, care nu 
mai e „doar“ o doctrină mistică despre 
judecata de apoi. In această zonă se în- 
scriu filme ca cele citate mai sus. Ele 
sint peliculele premonitiilor. in celebru! 
Soarele verde, Terra este inchipuitá ca 
un imens penitenciar în care locuitorii 
in zeghe se hrănesc cu pesmeti. In 
schimbul unei morţi feerice — feeria în- 
seamnă revederea (la videocasetofon) a 
unui pămînt acoperit „încă“ de păduri, 
populat „incă“ de căprioare, cunoscind 
„incă“ ideea de floare — vietuitoarele 
care mai cred încă despre ele că sint 
oameni acceptă să-şi lase trupurile ca 
materie primă pentru fabrica de pesme- 
ciori. 


seamnă decit o lungă, chinuitoare vegetare. 

Adevăratul sfirșit al războiului ca acel stir- 
sit venind de demult, dinspre un alt vechi film 
românesc, atit de sugestiv intitulat Viaţa nu 
iartă. (Mihu lulian si Manole Marcus). Viata 


O intreaga industrie din care nu lip- 
sesc mari talente, transforma azi posi- 
bilele catastrofe nucleare, planetare, 
galactice în basme despre diferite răz- 
boaie ale stelelor. Anecdotele apăsat şi 
voit naive de multe ori estompează sta- 
rea de alarmă care a generat genul. Cu- 
piditatea gata să culeagă profitul din 
orice, inclusiv” din naufragiul total, îşi 
spune şi ea, adeseori, stupidul său cu- 
vint. Dincolo de toate fenomenele de 
degenerescentã un anume adevăr ră- 
mine de nezdruncinat. Si anume: cine- 
matogratul a inventat expresia „filme de 
război“, dar cea mai arzătoare dorință a 
breslei cineaste este ca această speţă 
care i-a adus atitea triste reușite, să 
dispară pentru totdeauna din lipsă de 
obiect. 

Ca să existe — piinea are nevoie de 
griu. Ca să existe — arta are nevoie de 
pace. 


Ecaterina OPROIU 


de după o atit de cutremurătoare siluire a ei. 
viața pe care războiul... 


insetati de pace, dar pentru ei pacea e inci 
departe. Pentru unii nici nu mai vine. 

Din iadul frontului Dumitru s-a întors cu Dramele 
mintea rătăcită de ce-a văzut, de ce-a trăit, 
acum dă tircoale satului, nu îndrăzneşte sa 
intre, s-a refugiat -în-pădure, ca-un--anim 
hăituit; nu îndrăznește să apară decit pe la 
miez de noapte ca un strigoi, chemat de vo- 
cea dragostei de-odinioară. Dar ce-a mai rå- 
mas din dragoste, într-o minte rătăcită, în- 
toarsă din iad si niciodată ajunsă-la-lin 
suferinței. Două filme depărtate in ani, dife- 
rite stilistic, incluse în „ciclul păcii“ la Cine» 
matecă: Cind primăvara e fierbinte de Mircea d 
Săucan gi Întoarcerea din iad de Nicolae e 
Mărgineanu şi aceeași dramă: a războiului, 
imposibila regăsire, moartea sentimentelor și 
moartea minţii, la fel de cutremurătoare ca 
acel alt final dintr-o altă absenţă atit de inde- 
lungată încît... Amnezicul. întors dintr-un la- 
gár de concentrare e strigat de vecini, vecinii 
ce speră să-i reactiveze memoria: si atunci el 
ridică miinile — gest reflex —; numai asa gla- 
sul dinafară mai reuşeşte să retrezească în el 
o vagă amintire a momentului cind fusese ri- 
dicat de fasciști. Acum fostul luptător se 
predă trecutului pe care incearcă sā- uite, se 
predă prezentului care, pentru el, nu in- 


de dupa 


„Intoarceri' 


Manole 


Marcus, 


lulian Mihu 


cu Angela 


Chiuaru 


si Romulus 


Neacşu) 


Atmosfera epocii, surprinsă în spiritul, nu in litera istoriei (Marga 


Barbu si Olga Delia Mateescu în Colierul de turcos S 


nariul, Eugen 


Barbu si Nicolae-Paul Mihail. Regia Gheorghe Vitanidis) 


Foto: Daniel Anton) 


Într-un succint autograf pe care i l-am- soii- 
citat la apariţia romanului Săptămina nebuni- 
lor, Eugen Barbu (îmi) mărturisea: «În mo- 
mentul în care „noul val“ a abandonat cano- 
nul artistic, declarind cu suficientã că meta- 
fora şi stilul sunt dușmanii ideilor, eu îndrăz- 
nesc să recidivez în munca ia cuvint, în tor- 
tura delicioasă a scotocirii în cronici, în cău- 
tarea expresiei rare, încărcate de parfume 
orientale, declarind incă o dată că proza ro- 
mânească şi lirica ei ar trebui, tocmai spre 
aceste surse, să fie indreptate cu toate pute- 
rile — pentru că aiurea nu găsim decit mof- 
turi, mode, ifose, nimicuri...». 

Se poate constata cu ochiul liber câ Eugen 
Barbu a venit către cinematograf la virsta de- 
plinei maturitáti creatoare — cind prima din- 
tre cârţile-i fundamentale, Groapa, fusese 
de-acum asimilată patrimoniului national, a 
venit, deci, ca scriitor intreg — si care se pu- 
tea mulțumi foarte bine cu ecranizarea pro- 
priilor proze. Dar nu în această tentaţie — a 
„Cinematografierii” uneia sau alteia dintre 
scrierile sale — trebuie, cred, căutat impulsul 
determinant în apropierea scriitorului de ci- 
nematograf: deși, prin ocazia ce-o oferă — 
de vizualizare a cuvintului, de preschimbare a 
metaforei in imagine si a ideii în mişcare —, 
cinematograful (ar trebui să) constituie su- 
prema tendatie pentru literatorul modern.. 
Judecind faptele din perspectiva devenirii lor 
ulterioare, consider că „serialele“ cu haiduci 
— Amza din primele, Anghel Saptecai din cè 
lelalte trei, Margelatu în cele cinci de pin-a- 
cum — relevă explicația cea mai plauzibila 
pentru lungul și fructuosul mariaj dintre scri- 
sul “barbist" și arta filmului: prin posibilita- 
tea, oferită prozatorului, de a-și anexa noi te- 
«itorii ale limbii (şi, implicit, spiritualității ro- 
manesti.) 

Am mai avansat ipoteza conform cáreia 
cea de a treia carte care — după însăși măr- 


turisirea lui Eugen Barbu — «ar conta în con- 
turarea unui profi! al scriitorului»: Săptămina 
nebunilor (1982), își trage seva, miasmele şi 
parfumul din poveştile (cinematografice) cu 
haiduci, imaginate — iată, de peste douãzci 
de ani — de către prozator. Temeiul acestei 
ipoteze este însăși limba folosită, aici ca și 
acolo: în registre autonome, dar perfect con- 
sonante ca modalitate de abordare artistică a 
epocii (care, în contururile ei generale, este 
aproximativ aceeași). Şi dacă, în „serialele“ 
cu haiduci, rostirea personajelor rămine 
vioaie, păstrind fiorul autentic al limbii vor- 
bite — atunci, dar pe înțelesul spectatorului 
de-a-cum —, un roman ca Săptămina nebu- 
nilor dă întreaga măsură a «magiei cuvintu- 
lui» pe care-o stápineste si de care se lasă 
stăpinit autorul: fraza devine luxuriantă, cu 
refiexe grele, scriitorul respiră in perioade 
ample — aproape „nefiresc“, în comparaţie 
cu ritmul precipitat care animă majoritatea 
scrierilor românești contemporane. Somptuo- 
zitatea expresivă a unui Lampedusa din Ghe- 
pardul, dar și puterea de cuprindere a frazei, 
pe care Marquez şi-a întemeiat Toamna pa- 
triarhului, se regăsesc — într-o ciudată și 
răscolitoare simbioză — în paginile acestei 
cărți ce înscrie un moment de seamă în evo- 
lutia prozei româneşti de după război. 
iscată dintr-un imbold eminamente qine- 
matografic (a se reconsidera, din acest punct 
de vedere, utilizarea flash-back-urile in ro- 
man: noaptea apatică ce-l cotropește pe erou 
se vede — cînd şi cînd — străbătută de tulge- 
rul amintirii, a cărui lumină împrumută oame- 
nilor, lucrurilor şi evenimentelor o stranie 
strălucire), Săptămina nebunilor marchează 
intoarcerea unui mare scriitor la marea (sa) 
literatură. 


Nicolae ULIERU 


11 


. Se spunea, ci 


À simputicata. Acces 


motorul sal competitii 


f atele statistice oferite de UNESCO 

tinăr între 7 si 17 ani îşi petrece 

R pere nijloacelor audio-vizuale un 

timp 

de ce e bine să știm ce filme facem pentru 

acest spectator care se află la începutul dru- 

mutui său in viaţă și care își imparte timpul 

- devenirii şi formării sale între lecțiile poli si 
„Jecţiile” micului și marelui ecran. 

Názuind să dezvolte in fiecare copil o per- 

- sonalitate' armonioasă, - filmele dediéate si 

zentate lor tind să se implice tot mai activ, 

n viața și activitatea celei mai tinere genera- 

tii, contribuind la educația revolutionar-pa- 

triotică şi ta formarea gustului artistic. Un ci- 

- nematograf -menit să ofere micului spectator 


„motivații si exemple de compor— | 
or rea simţul datoriei și al 


Breen À simțul onoarei si al propriei 
demnităţii; să cultive ce este romantic în fi- 


— ința micilor spectatori, sá stimeze talentele, 


să le stimuleze fantezia, vocația, nevoia de 
afirmare creatoare personală, de cunoaştere 
a înaintașilor, dorința de a se cunoaște pe 
„sine și a realiza frumosul; să întărească res- 
pectul faţă de adevăr, de muncă, de patrie. 
Pentru stimularea şi cultivarea unor aseme- 
cinematograful destinat copiilor 

Minească o întreagă serie de 

zice obligatorii — cu privire la 

u tematic, la compoziția drama- 


tică a filmului, dozarea informaţiei, structura 


- imaginii si a celorlalte elemente care hotă- 
|" răsc asupra Grani) de receptare a operei. 
indva, că cinematogratul vede 
fumea cu ochi de copil, mereu Curios, sur- 
prins de propria sa observație, incitat că 
„poate privi pretutindeni și atit de aproape, in- 
“cit realitatea, modelată de lumină, imprumută 
ceva din culorile visului său, visul însuși pare 
as altă faţă a realităţii. Cinematograful se 

t2. astfel, ca o modalitate de gindire in 
imagini care se pliază pe mentalitatea 
lului, pe nevoia lui de a cunoaște, de a 

„ descoperi lumea înconjurătoare. Cu toată ra- 
finarea limbajului cinematografic, această în- 
telegere este astăzi mai evoluată decit presu- 


” punem. Ea se încadrează într-un modei de 
re culturală caracteristică omului | 


Prin te no filmul pentru copii — pentru 
copiii acestui ti od — nu presupune o reduc- 
tie a transfigurării erai, cea către o înțelegere 


SAR 


timpul său de școlarizare. lată | 


esigur, dar nu | 


ii naționale 


Pentru 
copiii noștri, 
cit mai multe 
filme educative 
si atrăgătoare 

deopotrivă 


simplism, al cărui efect este atrofierea gustu- 
lui artistic, tenevirea gindirii, fanteziei, nu o 
imagine uscată, didacticistă, ci sugestii care 
stimesc interesul și emoția; şi nici acea mi- 


mare a naivităţii obținută prin înlăturarea 


succesivă a unor presupuse dificultăți de in- 
fplagare pe care copilul anilor '86 o refuză. 

Judecata vie, iscoditoare a copilului, are, 
într-adevăr, nevoie de unele punți și trasee 
mai puțin abrupte pentru a descilia mișcarea 


` dramatică a unei idei, dar acestea nu in- | 


seamnă că trebuie să i se dea toate răspun- 
surile de-a. gata, răpindu-i posibilitatea fi- | 


` rească de a intui, de a sesiza singur subtilitá- | 


te acţiunii, dialogului, sensul și frumusețea 
unei metafore. Arătindu-i divêrse aspecte ale 
realității sociale, familiale, școlare, filmul tre- 


buie sã acorde şi satisfacția de a se putea | 


implica în meandrele unui conflict puternic, 
adevărat, original, cas în așa fel încît co 
pilul să să-i descopere singur amploarea, conse- 
cințele psihologice,- emma poeme ra + 
Aleea de cunoaştere al copilului des- 
hide orizonturi mobile de la un an la altul, 


de la o generaţie a alta, știind că nu putem | 
| obține un răspuns ia 


feì de valabil acum gi 
miine, pentru copilul de la oraș cit și paus | 
cel dintr-un sat oarecare, dintr-o țară sau 
alta. 


tei capacitati la un copii în 

ta un tinár de 17 ani. Orice efort de ele 
expresiei artistice se 
spectatorul câru 


evare 
raportează . direct ta | 
ja se adresează. in ceasta | 


privință, filmele realizate în scopul învățării 
artei cinematografice, a pano ei specific. 
folosite în școli, cineciuburi pionieresti sau 
alte cercuri sint încă foarte mea La rindut 
ei, şcoala nu şi-a precizat cu destulă promp- 
titudine metodele prin care cinematogratul ar 
putea fi invitat în următorii 2—3 ani să ocupe 
un loc stabil la catedră. Deși virtuțile sale 
educative sint recunoscute pină la evidenţă, 
filmul ca artă pătrunde incă timid în concep- 
tia și preocupările didactice ale unor „pote: 

gogi, petrecindu-se cu el ceea ce s-a intim- 
plat cindva çu muzica, înainte de a fi intro- 


dusă în nb “de şcolarizare. Astăzi fil- 


mul este a patra disciplină la examenul de 
bacalaureat al elevului francez, o materie 


obligatorie Ia unele licee teoretice din Anglia, 


italia, Belgia, S.U.A. ori este cel „puţin Înscris 


Atenţie, 
suranti 


Actori si f 
filă de 


| acum a înscris un număr eo 
filme artistice, documentare si de 

Pai +, semnate de autori de prestigiu. insă 
Esses: e “relay palmares posibil, gala-con- 
leste discutarea tematicii și profi- 
du fumului pie im micilor spectatori, a lim- 
+. tea o i i aha ne adresăm, şi a căilor de evo- 


x; 


velul actual al pcb de gen si, to- 
diversitate de formule, de stiluri 


arda acoperind o arie de 
ral dintre care 50 in concurs. 
2 ani. Dezbaterile care 
rotunde, intîniriie si 

, cadrele didactice, cu pă- 
intel legem mai bine ce 

mai ales, cum să con- 


ne cere e au suscitat un interes neașteptat la 
; precedente. Acest lucru mă îndeamna 
. ca, ind cu ediția a Iii-a din 
ncurs” 


atia Cineaștilor din România are o 


colaborare extrem de fructuoasă, in acest 


cu Consiliul National al Organizape: 
lor — împreună cu care organizează 


| şi alte manifestări de cultură gi educaţie revo- 


dă ere Gala filmului pentru 


Comitetului de cultură și Educaţie socialista 
Neamţ. La aceste „gale ale filmului pentru 
pe pi Ta par am avut şi a 
răini le prietene. oaspeţi di 
U.RS.S., R.P. Chineză, RD.G., Polonia, Ce- 
hoslovacia. În vara trecută a avut loc primul 


Fri în prezența şi cu partici 
telui acesteia, regizorul ton Popescu 
Avem avem convin 


motor! 
reconstituind o 


ea 


e Veteranul mereu tinár şi activ al 
cineamatorismului, Ferdinand Nichitovici din 
Cimpulung Moldovenesc, situat la loc de 
frunte in paimaresurile tuturor edițiilor Festi- 
valului naţional „Cintarea României“, distins 
în anul 1984 cu' Globul de cristal la „Festivalul 
najunitor" de la Velden (Austria) pentru Trip- 
tic despre Bucovina, a fost prezent si in 1985 
ta această manifestare care-și justifică titula- 
tura, prin întrunirea anuală în competiție a 
3-400 de lucrări ale amatorilor din aproxima- 
tiv 100 de ţări. De data aceasta, au fost ad- 
mise in concurs trei dintre scurt metrajele sa- 
le: Povestea lemnului, Cronică în lut si Copi- 
lărie fericită, primul fiind laureat de două ori. 
respectiv cu Premiul pentru autenticitate şi 
Premiul tinereții: un documentar-poem- des- 
pre sculpturile în lemn executate de copiii 
bucovineni. 

e ta Festivalul filmului de amatori de la 
Odesa (U.R.S.S.), cu poesia din ţări so- 
ciatiste, filmul Stă în miinile noastre de lon 
Mato (cineclubul Combinatului siderurgic 


orașul Oţelul Roșu) — 
ploma specială a juriului pentru cel mai bun 
film cu tematică antirázboinicá, iar Nu de 


profesorul Sie ari Săbău, a fost reprezen- 

tat la ediţia jubiliară, a 25-a, a „Festivalului 

mondial al filmului de scurt vg și, cinay 
independenţi“ 


aniversări a vic- 


berea 

dioul „Alexandru Sahia” alături de colegul 
său mai tinâr de la Buftea, Gabriel Cobas- 
nian, în fruntea unui colectiv de operatori ce 


nic corale etc.) de câtre al; doi talentaţi oa 
meni de film: compozitorul Radu Zamhrescu 
ŞI inginerul Horia Murau 


independenţei 


ofensiva pentru obținerea 
energetice a României. 


Nu putem vorbi — cinematografic — de 
realizarile mai recente ale clase: muncitoare 
conduse de strălucitul ei Partid fără a evoca 
si citeva momente ale inceputului mișcarii 
muncitorești din țara noastră, ale dezvoltari 
conştiinţei de clasă a proletariatului şi a 
luptelor lui pentru cucerirea puterii. 

Momentul istoric al constituirii Partidului 
Comunist Român și al primului congres care 
a avut loc în mai 1921 la București, în sala 
din strada Sfintul lonică, este evocat prin 
imaginea sălii, dar şi prin ecoul produs de 
acest eveniment în presa socialistă a vremii. 
Ne oprim, de asemenea, pe un alt eveniment 
de la care se implineşte anul acesta la 28 
mai, o jumătate de secol. E vorba de Proce- 
sul de la Brașov intentat luptătorilor comu 
nişti care și-au ridicat ul vehement impo- 
triva politicii guvernului burghez de fascizare 
a țării si de răpire a libertăţilor democratice 
Proces în cadrul căruia tinărul revoluționar 


D.. cifre cred că exprimă cel mai suc- 
cint și mai concludent, pentru început, ampli- 
ficarea creaţiei artiștilor amatori din cineclu- 
buri, în anii de după Congresul al IX-lea al 
Partidului: in 1965, ființau in rețeaua sindi- 
cală 25 asemenea unităţi. cu 588 de partici- 


cinecluburi și 4 500 de membri — cu alte cu- 
vinte o creştere de 10—20 ori. 


matice, ideologice şi culturale, cit si 
irea şi i că şi 
a creatorilor, mai mult sau puțin 


fará de către specialiș! 
nisti, filmologi, impreună cu activişti ai Con- 
siliului Centrai al U.G.S.R. — rețeaua cine- 


si educative, pri i di- 
rectă la realitatea vieții şi muncii colectivelor 
an care fac parte. Fără a fi un factor limita- 


e 
| 
: 
| 


er 
28 


Racácums ma muite 

au parcos s în plan 

nant traseu. de ia psicuia 

cinematografic inc 

schimba fata țări 

Trecind in alt peisai 

de menţionat n contngares almuatulu: prece- 
dent cei pute pelicule aie cineciubului 


Nicolae Ceaușescu a intruntat cu demnitate 
şi cutezantã completul de judecată al tribu- 
nalului militar, atrágindu-si ani grei de inchi- 
soare. 

Rapeluri sugestive la eroica rezistență a 
ciasei noastre muncitoare și a partidului său 
revoluționar sint înlănţuite dinamic cu reali- 
zarile celor două decenii de construcție 
socialistă modernă. Ele vor constitui, sperăm, 
un dialog viu, expresiv, intre trecut și pre- 
zent. Dialog in care, dacă unii spectatori din 

generaţii mai vechi si mai noi își vor putea 
recunoaşte o parte din aspiraţiile, din strada- 
miile şi realizările de zi cu zi, din efortul lor 
pentru înfrumusețarea vieţii in patria noastră. 
-— înseamnă că filmul şi-a atins scopul. Cá a 
devenit o pagina insufletitá, mobilizatoare, de 
istorie vie. de eroică istorie trecută și pre- 
zentă. 


Virgii CALOTESCU 


cuvine generalizată și, inainte de toate, mai 
bine cunoscută și popularizată, spre a ridica 
O etapă şi creaţia cinecluburilor la noul nivel al gindi- 
; Mica ps rată de 
in miscarea 


cineamatorilor: tecă din producţia proprie si ea trebuie stu- 


diată, printr-un imboid al desăvirșirii. Există, 
de la pentru aceasta, bune premise și șanse de in- 

x en e e ti, zece Categorh $: 
Farr ei in i ra ce şi de desigur elastice şi comuni 
lucrările singulare din regulamento! Festivalului, național 
o filmotecã proprie României”. 


i À | Caii putere de la cineciubul „Faur“ al uzi- 
| în fiecare cineclub 


nei „23 August” din Capitală, Tractorul i 
inderea de tractoare și 
extrema 


CET Ap ir sg aspira ond de construcții 
industriale Oradea sint tot atitea virtuale ca 
pete de serie ce pot fi urmate de noi realizări 
de prestigiu, la cote calitative superioare, în 
numeroase puncte de interes de pe harta tot 
mai bogată a activităţii cineamatorilor din 
țara noastră. 


noast 
Experienţa acestor cinecluburi si a multor 
altora, care depașeşte stadiul intilnirilor sin 
gulare cu o tema sau cu un mediu social, se 


CRĂCIUN 
instructor al Comisiei culturale 
a Consiliului Central al Sindicatelor 


Ferme 


din 


În lumina indicatiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu 


Eroul meu 
aşa cum e 


în viaţă 


f ersonajul principai din Mere roșii, docto- 
rul irod, a circulat și circulă prin mai multe 
proze ale mele (inclusiv in romanul „Ba 
lanta”, cu numele Mitică). El a apărut pentru 
prima oară in nuvela „Treizeci şi opt cu doi”, 
acum vreo douăzeci şi ceva de ani, prototipul 
lui în carne și oase existind în orașul Rimni- 
cu-Vilcea. Ca să-l cunosc, m-am internat in 
spitalul din orașul respectiv pentru zece zile 
(mi-am scos amigdalele cu ocazia asta) și am 
asistat personal la citeva din întimplările des- 
crise în film. Medicul din realitate (se numea 
Gigel) făcuse sport, adică box și ciclism, 
avea cinci copii mici și era îndrăgostit de me- 
serie pină la uitarea de sine, fiind în stare să 
muncească și să studieze cite douăzeci de 
ore pe zi. Nu e nici o figură de stil cînd spun 
că acest om își găsea în muncă o plăcere 
enormă, o bucurie sufletească fără margini, 
care-l transfigura pină la beatitudine. Cind i-a 
reușit o operaţie in premieră (premieră pen- 
tru el şi pentru spitalul respectiv) s-a aruncat 
îmbrăcat în Olt de fericire. Bucuria lui de a 
munci se transmitea și celor din jur, o asis- 
tentá medicală îmi mărturisea convingerea ei 
intimă că doctorul o hipnotizează uneori, alt- 
fel cum s-ar explica faptul ciudat că muncea 
adesea cite o zi și-o noapte alături de el fără 
să obosească, ea, care era o ființă fragilă 
Bolnavii credeau si ei in el cu fanatism, Cind 
le spunea el că-i vindecă, aceștia erau siguri 
că așa se va intimpla și intrau în sala de ope- 
ratie fluierind. Dimineaţa, la poarta spitalului, 
îl așteptau cirduri de oameni, unii ca să- 
consulte, alții ca să-i mulțumească. Avea 
faima de a nu fi luat în viaţa lui nici măcar un 
capăt de atá de la nimeni, deși, fiind un om 
cu'o casă atit de grea, ar fi avut, după páre- 
rea unora, dreptul la o atenţie. 

După terminarea filmului realizat de Ale- 
xandru Tatos am așteptat cu emoție părerea 
lui: Vroiam să știu (asta mă interesa cel mai 
mult) ce l-a impresionat din tot ce-a văzut, 
care episod anume. Mi-a mărturisit că nu l-a 
impresionat nimic în mod deosebit. De ce? 
„Ce-am tăcut eu pină acum sint fleacuri, mi-a 
zis el. Un om trebuie judecat mai tirziu, la ba- 
trinete, nu cind e tînăr. Acum sintem toţi vi- 
teji. Totul e: cit ne ține asta? O să fiu eu si 
peste douăzeci de ani la fel?! N-o să obo- 
sesc? N-o să mă blazez? Asta-i intrebarea' 

Da, asta-i intrebarea. Ce-ar fi să fac un film 
pe ideea asta?! „Pasiunea — după douăzeci 
de ani...“ 


ton BĂIEȘU 


ător si fascinant ca însăși 
viața: Mircea Diaconu, medicul 
Vere royii (cu Angela Stoenescu) 


care sfinteste locul. 


Eroi care nu pot fi conceputi 


in afara 


unei pasiuni creatoare 


Un inginer 
„ascultă“ realitatea 


S. suprapus în filmul de-acum un dece- 
niu al lui Sergiu Nicolaescu, Zile fierbinți, si 
militudini de destin, ale regizorului fost ingi- 
ner și ale inginerului din film, directorul de 
santier naval. Coman. Dacă ne gindim bine 
este, poate, filmul care aminteste cel mai mult 
de biografia realizatorului insuși, biogratia 
unui om care și-a făcut un cult din îndrăz- 
neală. indrázneala de a schimba direcţia pro- 
priei vieţi părăsind școala navală pentru Poli- 
tehnică, si apoi ingineria pentru cinematogra- 
fie. Fără îndrăzneala pe care i-a transmis-o și 
personajului din. povestea. cinematografica, 
petrecută pe un şantier naval (personajul 
este interpretat de Sergiu Nicolaescu), ingi- 
nerul n-ar fi devenit cineast. Apoi, cineas- 
tul-documentarist, care ieşea la rampă cu 
Memoria n-ar. fi abordat fictiu- 
nea, n-ar fi fácut nici Dacii, nici Ipu, nici Cu 
miinile curate si altele. si altele n-ar fi făcut 
nici ecranizarea după Camil, nici pe aceea 
după Rebreanu, 

Inginerul din- Zile fierbinţi este, in multe 
privințe, -un om numit îndrăzneală, trăsătura 
de caracter fără de care viața s-ar scurge ca 
un riu de șes, lent, aproape încremenit in al- 
bie. “Trebuie îndrăzneala inginerului Coman 
care vrea sã monteze, în premieră naţională, 
imensa elice a mineralierului de 55 tone si 
trebuie și îndrăzneala lui, Sergiu Nicolaescu 
de a face un film cu ajutorul căruia să poată 
spune: „cineastul trebuie să învețe să cu- 
noască rostul adevărat al filmului şi anume 
să asculte realitatea“. 

Există la amindoi — la cineast și la perso- 
najul pe care il modelează în Zile fierbinți — 
o trăsătură de caracter care îmbracă de fapt 
toate reacţiile cotidiene: cutezanta de a în- 
cerca chiar si imposibilul crezind, în sinea 
lui, de fapt în sinea lor — cineast și personaj 
de film — că imposibilul este doar o provo- 
care, o invitaţie la autodepásire si, în ultimă 
instanță, un mod de a face imposibilul posi- 
bil. Coman, deși surprins cu bună știință pe o 
trăsătură doar una, insă puternică, este omul 


Mircea ALEXANDRESCU 


0 femeie intră 
pe poarta uzinei 


Mace eroineior Malvinei Ursianu se 
recomandă cu numele întreg. specificind nu 


Un om numit 
Nicolaescu, inginerul 
(cu Zephi 


ir Zn 


fară o nuanţă de fin orgoliu și profesia: „ingi 
nera Maria Dinu”, „arhitecta Lena Matei“ etc 
Constiinta unui rost adinc, aflat prin puteri 
proprii în marele univers al muncii, le justi- 
tică existența, dincolo de încercările vieţii lor 
personale, nu puţine si nu ușoare. Destinul 
inginerei Maria Dinu, protagonista filmului O 
tumină ta etajul zece, ilustrează ta scara ma- 
ximei expresivităţi şi autenticităţi umane 
acest sentiment fundamental, care traver- 
sează nu întimplător filmele Malvinei Urşianu 
îl regăsim, ca pe o coordonată a unei opere 
coerente, purtind cu el noi și tulburătoare 
semnificaţii, în mai toate creaţiile sale. 
Îndrăznesc să spun însă, că trebuie să ai in 
față nu numai un personaj văzut de cineasta 
noastră, ci să fii și lrina Petrescu pentru a 
face din întoarcerea intr-o fabrică, părăsită 
nu din voinţă proprie, un adevărat marş al 
demnităţii. Femeia calcă pe locurile unde a 
muncit, cu cîţiva ani în urmă, cu aerul celui 
care reintră în posesia unei lumi ce-i aparţine 
de drept si de fapt. Este „acasă“ la ea și ține 
să se știe acest lucru. Performanţa autoarei și 
a actriței mi se pare decelabilá, cu deosebire, 
în scenele intrărilor și ieşirilor din uzină; deşi 
amestecată în mulțime, eroina nu este înghi- 
titã de aceasta, nu o pierdem nici o clipă din 
cimpul nostru vizual. Acolo, în mijlocul oa- 
menilor, al tovarăşilor săi de muncă, inginera 
Maria Dinu işi recapătă adevărata identitate 
omenească. Desiqur. rănile sufletești sint râni 
nu usor vindecabile. iar dinamica morala a 
unui fiim ca O lumină ta etajul zece este mult 
mai complicată decit ar putea să se ințeleagă 
din aceste citeva rinduri. Dincolo de ele, din- 
colo de orice, îşi spune cuvintul regásirea 
apartenenţei la o lume trainică, a unor valori 
inebranlabile, în esenţă, a dreptului şi a bu- 
curiei de exprimare a personalităţii prin 
munca de zi cu zi. 


Magda MIHĂILESCU 


Reporterul 
în acţiune 


Rau nu i-a fost niciodată străină 
tenacitatea detectivistă. Foamea nesátioasa 
de senzațional, curiozitatea rimează cu setea 
de adevăr. În cazul de faţă a afla „secretul lut 
Bachus“, înseamnă, de fapt, a da în vileag 
minciuna. Minciuna pe care s-a clădit intreg 
esafodajul corupţiei. Şi iată că se ivește un 
voluntar, un temerar care se incumetá sa 
atace imbatabila citadelă. Este un simpatic și 
tinâr gazetar de la un ziar local. La inceput 
poate părea prea mic pentru o campanie atit 
de mare. Dar el nu se lasă intimidat de obsta- 
cole. Ba, din contra, își provoacă adversarii 
pentru a-i putea învinge. Pe chiar terenul lor. 
in chiar birtogul lor suprasaturat de bunuri 


Sergiu 
din Z 
Alsec) 


Cum se vede 
universul muncii 
proiectat 
în universul 
filmului? 


materiale și ciurucuri sentimentale. Cu abili- 
tate, cu inteligenţă. face pe, prostul, simulind 
întocmai, defectele insului comun — naivita- 
tea, credulitatea, comoditatea, indiferența — 
adică acele banale, mici si neinsemnate (apa- 
rent) defecte care permit proliferarea râului 
social, lăsînd loc flagelului să se întindă și sa 
carigreneze organismul sănătos. Stăpin pe 
atributele meseriei sale, Mirea (numele lui 
vine oare de la „mirare“?) purcede la o ampla 
investigaţie. O face într-un mod nu neapărat 
original, dar marșind pasionat pe absolut, ui- 
tindu-si, pentru o vreme, propria identitate 


înnobi- 
Irina 


umind 


Frumusețea sufletului 
lind frumuseţea chipului: 
Petrescu, inginera din O 


Astfel încit reuşeşte sa cistige increderea, ba 
chiar simpatia marelui boss. „Modestul” tej- 
ghetar milionar o să și recunoască: „Am gre- 
sit, o singură dată mi-am câlcat principiile 
am avut încredere!“ Dar dacă iniţial reporte- 
rul porneşte ta drum senin câutind sá-si pas 
treze umorul, odată prins în sarabanda tra- 


Aici, el va avea ultimul cuvint: Emil 
Hosu, ziaristul din Secretul lui Bac 
(cu Gheorghe Dinică) 


Rezistenţa 


gi-comică pe care o declanșează, disimulata 
lui anchetă acumulează o revolta fără mar 
gini: omul de bun simț se incarcã de repulsie 
de ură, de dispreț. Maliţia din priviri îi dispare 
treptat, ca în scena finală sa izbucneasca 
intr-o zbuciumată imprecatie. Simplu şi firesc 
devine ceea ce trebuie să fie: un bun gazetar 
— purtătorul de cuvint al opiniei publice. 

Această aventură, imaginată de Titus Po- 
povici cu binecunoscutul său har al autentici- 
tátii, a reprezentat pentru regizorul Geo Sai- 
zescu o sursă de insolite speculaţii hiperboli- 
zante, iar pentru Emil Hossu, interpretul zia- 
ristului, un excelent prilej de a-și etala deo- 
potrivă resursele de ingenuitate și de drama- 
tism. Un personaj ce inglobeazã o ,inofen- 
sivá“ candoare, dar si o reală forță demasca- 
toare. Un personaj al cărui crez profesional 
este adevărul. 


lina COROIU 


După amiaza 


unui campion 


S. transformi o eminentã cenușie, o pre 
zentã nelinistitoare a cabinetelor tainice 
intr-un campion al supercurajului? Microordi- 
natorul ascuns care mă secondează în luarea 
deciziilor clipește dezaprobator: no comment! 
intuiţia regizoarei Cristiana Nicolae, asociată 
cu o cunoaștere prospectivá, a mizat însă pe 
un număr cistigator. Si astfel Val Paraschiv, 
distribuit pina atunci, cu persuasiune, in mis- 
terioase personaje istorice și politice, adesea 
de joc dublu, a devenit campionul de bob la 
zenitul carierei din filmul Stele de iarnă. Sa fi 
transferat actorul reflexiv, de concepție (sá 
nu uităm că, în ultimii ani, s-a consacrat, mai 
ales, regiei de teatru), să fi transferat, deci 
asupra eroului interpretat propriul regret de a 
nu se fi putut consacra motociclismului de 
performanţă, rezumind, în perioada filmărilor, 
cind m-am atașat de el, posibila glorie a tre- 
cutului la o banală motoretă? Simplă specu- 
tatie psihologistă, probabil.. Fapt este ca Vat 
Paraschiv nu intra prin rolul încredințat 
intr-un totai contre-emolo! asa cum mi se pa- 
ruse la inceput. Dovadă interesul cu care s-a 
apropiat de genul acesta de competiție, in 
aparență unul dintre cele mai sublim gratuite 
sporturi existente în lume, pentru care doi 
oameni fac'sute de ore de antrenament, in 
sală, pe traseele de motocros si pe circuitele 
de motociclism — vara, iarna, nu odată pe 
viscol, pentru a fi împreună mai puţin de 
două minute în spaţiul strimt al bolidului me- 
talic lansat cu aproape 200 de kilometri pe 
oră în jgheabul de gheaţă îngust și arcuit al 
pistei de bob. Adică mai puţin de 8 minute 
pentru toate cele patru coboriri ale unui con- 
curs. Citeva secunde despártind titlul de 
campion mondial de posibilul anonimat. Doar 
citeva — fácind însa parte din 480 de se- 
cunde infernale. inchipuiti-vá cum v-aţi simți 
la o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, 
într-o căruță cu roţile cercuite metalic, pe un 
drum acoperit cu pietre de riu. Or, pentru a-l 
înțelege pe eroul din Stele de iarnă, Val Pa- 
raschiv a făcut nu una, ci zeci de coboriri cu 
bobul pe pista de gheaţă. Din asemenea mul- 
tiple și eterogene acumulări psihologice — 
incepind cu tăinuitele năzuințe nerealizate 
ale primei tinereti, continuind cu îndelunga 
pregătire spartană pentru cele citeva minute 
de „intern“ ale concursului, pe care numai 
autorii de metafore superficiale l-au putut 
numi „zborul de gheaţă al bolizilor de metal”, 
si terminind cu „sforăriile” deloc amuzante 
ale birocraţiei sportive — din interferența 
acestor date deci, suprapuse pe coordonatele 
reflexiv-interiorizate ale propriei personalități 
a conturat Vai Paraschiv, împreună cu regi- 
zoarea Cristiana Nicolae, efigia campionului 
în amurg din Stele de iarnă. Un personaj sub 


insemna si 
morală: 
Gbeorzi C 


rezistenţă 
Paraschi. sportivul din 
k ozorici}) 


permanent self-control (care, mărturisesc. 
prin unele trăsături, mă contrária initial, ne- 
concordind cu eroul conceput in scenariu) 
exigent, adesea pină la exasperare. cu sine şi 
ci cei din iur, angajindu-si inteligența unită cu 
capacitatea șțiințitică și tehnologica impo- 
triva amenintatorului declin psihologic; un 
ambițios înțelept, acceptind să se retraga 
bia după ce și-a dovedit sieși şi le-a dovedit 
celorlalţi că mai poate invinge. Un „campion” 
căruia actualul antrenor al lotului national de 
bob, fost el însuși un mare campion, îi multu- 
mea cu ochii inrourati, pentru că a ştiut să 
descopere în sportivul de performantã omul 
capabil să stringă din dinţi mobilizindu-se su- 
praomenește pentru victorie, dar și în singu- 
ratatea marilor sale tristeti. 


Mircea HERIVAN 


Omul de știință | 


la ora istoriei 


M... petrecut o bună parte din viață 
printre medici si chiar dacă, formal, de foarte 
mulţi ani am schimbat această profesie cu o 
“alta asemănătoare, formaţia ştiinţifică şi-a 
pus definitiv amprenta pe tot ceea ce fac. Nu 
pot crede fárá;sá cercetez, nu pot vorbi fără 


argumente si nu pot accepta decit ceea ce ` 


vad şi simt, nu pot accepta gindirea si practi 
cile magice etc. Ca. medic, detest moartea 
biologică, iar ca scriitor. moartea psihică. și 
pe toți agenţii ei. 


Vrem — nu vrem, trâim într-o lume formată 
de știință, iar valuta forte a prezentului și, 
mai ales, a viitorului, este aurul cenuşiu. Cita 
carte. cită informație, atita libertate si pro: 
gres. Firește, oamenii grotelor. calibanii cară 
se cred Shakespeare pot incetini ritmul evo- 
luţiei, însă nu au cum să-i schimbe direcția. 
De -asta și din alte o mie de motive era'nor- 
mal să mă fascineze lumea celor ce se in- 
fruntã cu: necunoscutul- și moartea `. - 


Profesorul Cristian din. Orgolii este rezulta- 
tul provizoriu, desigur, al acestui interes. El a 


“fost obligat, ca atitia alţii din generaţia lui, să 


lupte nu numai cu cancerul propriu-zis, ci si 
cu un alt cancer, mult mai cumplit, cel social. 
Luptă eroică, dar inegală: pentru necunoscut 
n-ai mijloace materiale, tehnice, informatio- 
nale etc. şi pentru prostia agresivă — cealaltă 
specie de cancer — n-ai arme. Poţi lupta cu 
aceasta din urmă numai dacă te cobori la ni- 
velul ei şi îi imprumuti arsenalul — ceea ce te 
descalificá imediat ca om. Cristian știe că ni- 
meni nu aşteaptă pe cei intirziati și nimeni 
nu-i mai caută pe cei rătăciţi. Și atunci? Vic- 
tor Rebengiuc, mare și complex actor, a su- 
bliniat cum se cuvenea această dilemă tra- 
gică. Dacă filmul ar fi fost în două serii așa 
cum l-am gindit iniţial împreună cu Manole 
Marcus poate că datele problemei ar fi fost 
mai bine puse în lumină. Dar, cu toate scăde- 
rile lui. cu toate prejudecățile ce însoțesc o 
ecranizare, sint sigur că acum Cristian-Vic- 
tor Rebenguc ne poate spune mult mai 
multe decit a reuşit în zilele premierei, iar 
mesajul i-ar fi înțeles mult mai bine. Pentru 
că datele problemei se pun astăzi cu și mai 
multă aravitate. 

Dincolo de toate, lumea din avanposturile 
cunoașterii meşită un interes infinit mai mare. 
Pentru că ea ştie foarte bine „ora exactă” a 
istoriei. 


Augustin BUZURA 


Vistrian Roman, 


fierbinte 


Simplitatea ges 


al piir îi 


Portret 
de constructor 


U. chin cinstit al creativității străbate 
această „imposibilă iubire“ și s-ar putea 
spune că in foarte puţine filme românești 
există o asemenea încordare in a ține munca 
omului la egală distanţă de morbiditate şi 
disperare, de festivism și ornamentatie opti- 
mistică. Vine din intrusul lui Preda, desigur. 
această privire dreaptă — munca, dacă e 
creaţie şi pasiune, nu poate să nu treacă prin 
caznă şi onestitate, amindouă profund ostile 
discursurilor de paradă cinematografică: Ser- 
ban lonescu menține, in fiecare mișcare, de 
cele mai multe ori bine articulată ca emoție, 
sobrietatea unui destin care ia durerea și o 
pune pe nicolavă pentru a face din ea putere. 
sens. Constructorul lui e un creator care nu 


un om al cîmpului 


E greu să vorbesti de pasiunea pentru 
muncă a eroului pe care-l interpretezi omi- 
tind propriul patos în muncă sau pe cel al 
autorului care-a născocit personajul sau, in 
fine, pe cel al regizorului care e îndreptățit sá 
definească, la rindul lui, într-un mod propriu, 
personajul. Vorbind din punctul meu de ve- 
dere, pasiunea nu trebuie discutată, ci simțită 
si nu dau nimânui credit să mă caracterizeze 
după ceea ce spyn și nu după ceea ce sint şi 
fac. De fapt, cuvintele nestrunite cu abilitate 
creează mai mult confuzie decit -eficientã. 
Exaltarea noţiunii duce la devalorizarea ei, iar 
tentatia sofisticárii la escamotare. Pentru 
mine un om pasionat e acel care vorbeste 
simplu despre muncă, așa cum ai cere o bu- 
cată de piine cind ţi-e foame: Acest:mod-nu. 


Întilnirea dintre personajul exemplar și interpretul ideal: Victor 


Rebengiuc, savantul din O 
regizorul 


se poate abstrage din nenorociri și nenoroc 
Ele îl marchează, îi pun o pecete apăsată pe 
chip si pe sufiet, el nu se ferește, nu se sule- 
meneste — imposibila iubire e, inainte de 
toate, o imposibilă detașare de acea brutali- 
tate a concretului care-l va obseda şi pe Pe 
trini, cel mai iubit dintre păminteni. Filmul lui 
Vaeni — cu multe surpări, alunecări si difi- 
cultăţi de ritm, riscind o anume lipsă de an- 
tren — impune pină la urmă, pentru cei care 
ta cinema au și răbdare, o imagine puternică 
și rară în filmele noastre care îndrăznesc 
să-și bată tárusii în lumea şantierelor: o tena- 
citate care nu trişează cu adversitátile, oricit 
îi e de greu si de trist. Crisparea aceasta, 
foarte prudentã in fața bucuriilor superficiale, 
o găsesc necesară, printre atitea cursivitáti și 
frivolităţi ce se exersează în zona cea mai 
aspră de inspiraţie. 


Radu COSAȘU 


Pagini realizate * 
de lina COROIU 


cerne a cenas emo 


tului esenţial: 
agronomui din 
(cu Cezara Dafinescu) 


Manole 


u faţa la 


(alături de Cristina Deleanu și 


Marcus) 


exclude vibratia si frâmintarea, un om pasio- 
nat cu privirea activă tată de viata. Privire în 
care intra și o cantitate de stabiciune. Dese- 
nui maniheist al personajului nu mă va con- 
vinge niciodată. Am schiţat în cîteva vorbe 
pasiunea legată de conștiința profesională 
proprie mie. Mutatis mutandis, Cimpan, eroul 
filmului Miezul fierbinte a! piinii, realizat de 
Alecu Croitoru pe scenariul lui Vasile Mihai, 
este un simbol al omului cimpului — chiar 
numele ne conduce la această sugestie. Pen- 
tru el fericirea se dobindește numai acolo 
unde își poate investi pasiunea: in muncă. 
Fericirea dobindită în acest fel nu are chipul 
indestulării, al timpului liber (sau nu numai), 
ci chipul legii lui interioare de care ascultă, 
chipul asumârii destinului şi epocii. Pentru el 
pasiune inseamnă inițiativă, inventivitate, 
sentimentul importanței lucrului pe care-l 
face. Fericirea însemnă pentru el, în ultimă 
instanță, acțiune, dăruire și este îndoielnică 
părerea că un om inactiv poate fi fericit. Îm- 
pátimit de muncă — văzută ca un proces de 
emulaţie și selecție — Cimpan e un erou 
exemplar și e posibil să se ivească într-un 
context de asemenea amploare. El crede in 
posibilitatea ivirii lui — iar pasiunea începe 


de la a crede în ceva. 
Vistrian ROMAN 


speranță: Serban lonescu, 
constructorul din /mposibila 
(cu Tora Vasilescu) 


ă 


Q- 
r- 
O 
d 
Y 
g 
3 
E 
beca 
de 
A. 
N 
© 


3 


Filmul ca vocaţie 


Tradițiile realiste ale artei actorului român 


su intr-o odaie din ospitaliera casa a 
wi Alexandru Giugaru, mai spre o margine 
de București, sorbeam un vin dulce de Huși 
(„că eu de aici sint, ştii, tata-a fost acar in 
gară...) si il tot imboldeam să-mi acorde un 
interviu, iar el îl tot amina. Mi-a răspuns la in- 
trebări, pină la urmă — trei zile la rind — (am 
publicat interviul în două numere din revista 
-Teatrul"), dar mi-a inminat şi un caiet gros. 
zicindu-mi „în condica asta e toată viaja mea 
pe scenă, mai scoate și dumneata de-aici, câ 
sint multe şi amestecate”. 

intr-adevăr, azi, cint un prilej pe care nu-l 
doream ne cere să revedem biografia acestui 
impunător și singular actor, vedem că ea e 
încârcată de numeroase si diverse fapte de 
creaţie si, dacă mi se ingăduie, nu incă in- 
deajuns cunoscută. Căci citesc într-o carte: 
„De la debutul său, 1916, și pină în 1944 și-a 
cheltuit talentul şi forțele în trupe de revistă”. 
Nu-i adevărat! Născut în 1897, la Huşi, a fost 
dus de părinţii săi — oameni umili, dar pasio- 
nati de teatru — la toate reprezentațiile ce 
treceau în tumee prin oras si a căpătat, de 
mic, gust pentru această artă. A jucat în tor- 
matii de amatori. S-a aciuiat pentru scurtă 
„"eme pe lingă Nationalul ieşean și pe urmă 
s venit la Bucureşti (in 1919), unde a figurat 
n diverse trupe mari şi mici. stabile sau am 
tulante, în sah la cinematografe, in aer liber. A 
intrat la Conservator in 1924, ca învățăcel a 
Luciei Sturdza Bulandra, iar din 1926 a deve- 
rst membru al prestigioasei companii „Bulan- 
dra”. Avea la activ două filme — jucase in 
Măbădăile Cleopatrei, realizat de lon Şahi- 
għian si in Legenda celor două cruci (Gheor- 
ghe Popescu). Actorul — după cum declara 
acum citiva ani, revistei „Cronica“ — socotea 
sfirșitul deceniului al treilea ca moment at 
atrmării sale „Acumulasem o experiență de 
cva ani, trecusem prin toate genurile arte: 
teatrale, prin film, devenisem cunoscut pubit- 
calui. directorilor şi regizorilor, presa mă pre- 
zenta elogios si, în aceste condiții, ambiția 
mea de afirmare — fiindcă am fost şi râmin 
so ambițios — poate confunda cu incepu- 
"ol consacrării” 

Ce a jucat Alexandru Giugaru pina ta intra 
sa sa, in 1946, în Teatrul National (la poarta 

ama batuse de două ori, in perioada inter- 

Delica, fiind trimis la plimbare cu răceală ort 
batjocoritor)? A fost distribuit pe scena com- 
paniei „Bulandra”, in ,Discipolul diavolului” 
de Shaw, de către Soare Z. Soare, alaturi de 
G. Storin si Toni Bulandra. Apoi, în „Doctorul 
Knock” de Jules Romains, impreună cu V 
Maximilian si Marietta Sadova. A deţinut un 
roi în „Livada cu vișini”, lingă Lucia Sturdza 
Bulandra, lon Manolescu, G. Storin. A lucrat 
cu regizorii Paul Gusti, Aurel lon Maican. În 
1332 a fost chemat de Victor lon Popa și Ma- 
ma Ventura la teatrul acesteia să contribuie la 
ansarea piesei „Tache, lanke și Cadir” (rolul 
Tache). Va mai figura ca interpret în „Muş- 
cata din fereastră“ de Victor ton Popa (la 
Teatrul „Muncă si voie bună”, sub directora- 
tul regizorului si dramaturgului), va face un 
Catindat mustos in caragialeanul „D-ale car- 
mavalului” (1941), un alt rol de savoare in 
„Ginerele lui Hagi Petcu“ de Alecsandri, va fi 
prezent pe afise cu „Zile vesele după război” 
de M. Sadoveanu (după Labiche), „Jeder- 
mann“ de Hugo von Hofimansthal, „Vis de 
secâtură” de Mircea Ştefănescu, va juca ală- 
turi de Maria Filotti la Teatrul ei, din Sărindar 
s: sub bagheta lui Sică Alexandrescu la Tea- 
trui featreie) acestuia In repertoriul său pina 
1945 — se ma afè piese de AMred de 
Tolstoi. Ustrovsk fin „Furtuna. la a 

carei premiera l-am asculta! pe Gala Galac- 
on vorbind încintator despre traducatorul 
pese C Dobrogeanu-Gherea). între timp a 
ma tacut un fim cu Jean Mihail Cererea in 

asa m 183 meimtrecutui pir ai O 


«Cel 


cu seninátate si 


„cînd m 


oi ști că am lăsat 


care 


spunea, 


modestie, 


Faimosul Jupin Dumitrache cu Veta sa — Maria Maximilian — în nu 


mai puţin faimosul O mvapr 


si la revistă = cu Tănase —, pe scenarii și li- 
brete scrise de Tudor Mușatescu, N. Kiri- 
tescu, lon Manu, H. Nicolaide — la Operetă, 
ba chiar e şi unul din membrii fondatori ai 
Operei Romane din București. S-a aflat în di- 
ferite formaţii de cartier, dind reprezentații în 
pauzele programelor cinematografice, deve- 
nind atit de popular incit lumea din centru se 
ducea după el prin săli de cartier şi grădini 
de vară. La un moment dat, şi-a înjghebat 
chiar o formaţie proprie, „Trupa de parodie" 
(la cinema , Model”), care înfățișa acide satire 
de actualitate deghizate sub titluri pastisate 
după cele ale Teatrului Naţional: „Hamlet in 
mina turcilor“ „Mușcata din Matache“, „Ot- 
hello a găsit batista“, „Doamna lui leremia 
cel cu oistea”, la una din ele trezindu-se, 
emoționat, chiar cu Nicolae lorga în rindul 
intii, care, la sfirsit, i-a întins mina peste 
rampă. 

În 1946. Zaharia Stancu, numit director al 
Teatrului National, l-a chemat aici, și așa a 
început a doua consacrare (definitivă) a artis- 
tub. „Bai la Fâgădâu“ de Aurel Baranga a 
fost primul exercițiu în noua postură. Numai- 
deci cu „Baădaranii” de Goldoni (1946 — re- 

Fe o de Cruciatti), „Căsâtoria”. de 
estu” de Camil Petrescu, Apus 


furtunoasă în regia lui Jean Georgescu. 


de soare” de Delavrancea s-a vazut ca e 
vorba de un actor de mare forţă, cu un régis- 
tru interpretativ foarte amplu și o capacitate 
deosebită de a fi în acelaşi timp comunicativ 
in-cea mai autentică manieră populară şi mo- 
dern în cea mai laconică expresie. Au urmat 
succesele considerabile din „O scrisoare 
pierdută” și „O noapte furtunoasă“, tipurile 
lui Trahanache şi Dumitrache râminind pină 


_azi în efigia fixată de interpretarea lui. Intere- 


sant e că nici regia, nici direcţia n-au avut in- 
credere de ta bun început în Giugaru. La „O 
scrisoare pierduta“ i s-a dat, la început, ro 
lul Cetateanului turmentat. Apoi s-a inmiat o 
„intrecere socialista” pentru rolului lui Zaha- 
ria Trahanache, între Giugaru, G. Calboreanu 
și Cezar Rovintescu. Cind a prezentat Giu- 
garu versiunea lui, Calboreanu s-a ridicat din 
lojă si a spus „comisiei“: „El e personajul. De 
ce m-ati mai pus si pe mine?' 

Actorul a creat multe făpturi scenice și tot- 
deauna cu o personalitate puternic conturată. 
A fost „Bolnavul închipuit“ al lui Moliere, cel 
mai bun Falstaff shakespearian (pină azi), 
primarul obtuz şi ridicol din „Regizorul“ de 
Gogol, protagonistul din piesa lui Mihai Be- 
niuc „În Valea Cucului”, erou caragialean în 
toate comediile, în momente si schițe, memo- 


rabil și aici, în toate — fie că au fost realizate 
pe scenă, la televiziune, la radio — frecven- 
tind un repertoriu întins, multicolor, excelind 
în comedie. dar nuantind-o și relevindu-i, nu 
o data, substratul tragic, cum s-a întimplat, 
de pildă in spectacolul shakespearian cu 
„Nevestele vesele din Windsor.“ 

Dupa tilmul-spectacol O scrisoare pierdutá 
(Victor iliu, Sică Alexandrescu) a apărut in 
Directorul nostru (Jean Georgescu 1955) 
intr-un rol substanţial de comedie caustică, 
in schița 10 în control, în filmele 
după Caragiale (dar cind zic „după“, semna- 
lez si o anume distanță fața de originale) 
Două lozuri, D-ale carnavalului, Telegrame, 
Mofturi 1900, in Băieţii noștri, Post restant, 
Tudor, Cori a domnului profesor, Răpirea 
fecioarelor și altele. A avut si pe ecran ca si 
pe scenă aceeași prezenţă sigură, clară, cu- 
ceritoare, indiferent de masca și timp al ac- 
țiunii. 

Există extrem de numeroase referiri la 
creaţiile lui Alexandru Giugaru, dar nici un 
studiu de ambitus teatrologic sau filmografic 
asupra artei sale. particularitátilor sale inter- 
pretanve, diapazonului său hermeneutic — asa 
cum nu exista nici despre Timică, Birlic și 
atitia alții de care ne amintim tirziu câ ne-au 
fost contemporani şi lăsâm altor generații 
sarcina de a te modela portretele. Cercetáto- 
rul care se va dărui unui atare studiu despre 
Giugaru va reține, probabil, realismul viguros 
al artistului, paradoxala forță pe care izbutea 
s-o confere placidității, efectele comice pe 
care le scotea din opacitate, mărginire si au- 
toritarism paternalist, viclenia ascunsă sub 
umilință, ridicolul extras din trufie, naivitatea 
in stare pură și amestecul rafinat, de nesti- 
inta, suspiciune si disimulare, voiosia excep- 
tionalã pe care o răspindea in scenele de pe- 
trecere, modul inteligent de a servi poantele 

párind a le ignora — savuroasele inflamări 
ale indignării gi tot att de admirabilele, in co- 
micitatea lor, revelații tirzii şi inautentice. 

Avea o dulceaţă și o limpezime a rostirii, 
cu accentele totdeauna exact puse și cu fra- 
zări ireproșabile. iși controla perfect trupul şi 
gestul. Găsea acorduri optime între atitudine 
şi verb. Comunica desăvirșit cu partenerii, 
„Cind jucam împreună — scrie Radu Beligan 
(cu el, cu Birlic, Marcel Anghelescu, Costa- 
che Antoniu) — parcă țeseam toți la aceeași 
pinză”. 

La Paris, la „Festivalul international de artă 
dramatică” unde, Teatrul National din Bucu- 
resti s-a înscris în 1956, cu „O scrisoare pier- 
dură” si „Ultima orá” de Mihail Sebastian, 
cronicara ziarului. „Combat“ aprecia expresi- 
vitatea deosebită a actorului „care joacă cu 
tot corpul, cu miinile; cu brațele si cu picioa- 
rele, cu ochii, fărâ.să intreacã vreodată mā- 
sura, fárã ca aceasta să ne apară vreodată 
excesiv sau obositor”, L'Humanité Diman- 
che” scria că „ji interpretează fin pe moco- 
fani”. Robert Kemp, “decanul criticilor fran- 
cezi, socotea că i-ar fi fost greu să rêcu- 
noscă, fără caiet-program, în cele două inter- 
pretări „savante“ (venerabilul Trahanache si 
colericul om de serviciu din redacţia ziarului 
„Deșteptarea”) pe acelaşi ,virtuoz”, Giugaru 

Avea sentimentul echipei şi instinctul sigur 
al rolului. Era excepțional de taborios, cu un 
cult al muncii impresionant. Nu suferea nici 
un fel de improvizații. işi elabora singur 
masca, după indelungi căutări. „Legea funda- 
mentală a comediei, pentru mine, e seriozita- 
tea”. Sună a deviză. Așa a și fost. 

Actor plenar, artist de înaltă clasă, Alexan- 
dru Giugaru e o emblemă a teatrului şi filmu- 
iui romanesc al secolului douăzeci. De ase- 
menea făuritori de frumuseţe mu ne despartim 
niciodată, deși inregistrám cu indurerare fap- 
tul că au trecut în tărimul de unde numai 
amintirea mai știe calea intoarcerii. „Cind 
m-oi duce — mi-a spus odată cu seninătate 
= oi şti că am lăsat cite ceva”. 

Foarte mult. Şi sápat în bronzul duratei. 
Valentin SILVESTRU 


Un director de neuitat, dintr-un film veşnic tînăr: 
Directorul nostru de Jean Georgescu 


F am = 
f =~ 


a Ati văzut-o 
şi într-un film românesc, 
şi în Gară pentru doi, 


şi igenulte altele: 
Ludmila Gurcenko 


roportul, încît tot dind după acele imagini ca 

după muște, te trezeşti sub frunte cu întreba- 

rea fundamentală: „E azi și rindui meu? . 
“Avionul în felu! lui, este un instrument pa- 


torul. articolului, a recunoscut „uriași de la 
Laurence Olivier la Mickey Mouse...” Dar de 
data aceasta festivalul a demonstrat ceea ce 
regizorii. si producătorii ştiau mai demult, ca 


radoxal. Te transportă dintr-un loc în altui cu. | este „cea mai proastă afacere de acest gen 


aproape viteza sunetului, Ri scuteşte un timp 
enorm “adică fi prelungeste viața incalcuta- 
bil. si cu toate acestea te Claustrează în mod 
absolut Te inghesuie intr-un scaun, te feagă, 
şi nu mai ai nici o pare, te duce. Daca 
pleci, nu te mai poţi răzgindi, nu mai ai cum 
răspunde presimţi poţi în- 
toarce, ca din stradă, cind ai uitat ceva sau. ti 


se. năzare că mult mai bine ar fi să stai acasă 
in ziua aceea. Si astiel mi-am adus aminte de - 
gluma enormă a lui Gheorghe Dinică in avio- - 


nul de la Constanţa la București. Era un zbor 
din acelea care „scutură” peste Bărăgan si 
„un vecin jovial încerca, inteligent, să intre în 
vorbă cu actorul pe care îl recunoscuse din 
time: „Maestre, mergeţi la București?” ta 
raspunde iritat Dinică. „Cobor la Țândărei! . 
Din avion e preferabil “sá cobori la destina 

Ha propusă. 

- Orele de avion nu sint ca toste orele cea 
sornicului, sînt mult, muit mai fungi. incape 
în ele o cantitate incredibilă de ginduri de 
toate culorile. de toate dimensiunile, de toate 
tormele, solide, lichide și gazoase. coerente, 
“dar mai ales fără nici un dumnezeu, în echili- 
bru stabil sau indiferent, pendulind în neant 
sau agátindu-se cu disperare de vreun sens 
pierdut, încolăcindu-se în spirale, ca iedera 
pe ziduri năruite, incit iţi vine să le dai dracu- 


> 


lui. Ziarul nu poţi să-l citesti înghesuit cumte | li 


so e prea voluminos, are vreo sută de foi şi 


cele oferite de compania aeriană cu rug 
mintea să nu le iei acasă. E „Newsweek“, un 
număr vechi de vreo lună, septembrie 16: 
plinge un negru frumos din Africa de sud pe 
copertă și redactorii se întreabă ca și noi: „ce 
e de făcut?” Pe prima pagină, în interior, cu- 
_prinsul. „Top of the week” semnalează citeva 
rubrici interesante, atrăgind atenţia si cu 


| poze: o stampă indiană, un portret al doam- 


„nel | Thatcher. altă stampă scutundarea Titani- 
ori, deticiui” cineastilor. „Titanicul“ a fost unul 
„din acestea, in mai multe ediţii. După 74 de 
ani, ştiinţa aruncă aparate foto şi video ṣi 
| stroboreflectoare adunate într-un robot numi! 
„Arge“ la o adincime de peste 4000 de metrt 
si descoperă corpul luxosului transatlantic, 
Mint în două cu partea de la pupa aproape 
intactă... Pe fundul eau se văd bagaje 


- Dezastrele au constituit, nu de puţine | 


din lume”... Condiţii mizerabile de proiecție. - 
„mai ales in: Tenda Cinema”, adică in cort, in 
care se auzeau automobilele de pe stradă și 
avioanele de pe sus, dar nu sunetul filmului; 
filme promtse, dar neprezentate ca Ginger şi 
Fred de Fellini sau Macaroni de Ettore Scola 
etc. E drept. se recunoaște că directorul fes- 
tivalului s-a arătat foarte mulțumit de sine, 
sustinind că totul a fost un mare succes, câ 
„ filmele premiate sint bune, de exemplu Leul 
de aur fiind decernat unei mari creații: Fără 
acoperiș si lege de Agnes Varda efc... 

În Veneția am fost și eu în 1969, cu Balta- 
“gui. Era la un an după marile „contestaţii . 
Festivalul primise o lovitură în plex, era cum 
se spune K.O. sub numărătoare, nu avea nici 
o strălucire, nu avea personalităţi — care tre- 
ceau efasate de parcă s-ar fi jenat că există 
— nu avea nici premii... Nu era nici afacere 
: Ce voiau contestatarii? Să impună un cine 
matograf mai angajat, mai artistic, mai putin 
comercial? Nu s-a demonstrat, red că votau 
pur si simplu să ia locul celor bătrîni. sa se 
ati ei. Un lei de lege fireasca a suprave 
țuirii în junglă. Cert este că festivalurile au 
“cam rămas dárimate. Pentru o vreme. Pentru 
„ca afacera, mai bună, mai gre râmire. 


i 9 epi i 
mari metropole, în stațiuni mondene sau oră- 
= șele obscure, competitive, necompetit 

|. genuri, de lung și scurt metraj, cu numeroase 
„ secțiuni, pe virste gi profesii, E 
mai puţine continente, specifice 
' cializate sau specializate in neorealism si 
_ prezentind westernuri sau profilate pe film de 
autor și premiind ecranizări după clasici... La 
acestea se adaugă un mare număr de festiva- 
Iuri naţionale. Sigur, în fiecare zi a anului, se 
desfășoară undeva, mai multe festivaluri. Nu 
poţi să participi la toate, dar ești dator să în 
cerci. Trecind prin Chica jo am prins două 
| zile ale celui de-al 21- lea Festival internatio- 
nai al filmului, fondator și director Michael! J 
Kutza Jr. Nu se prea E Nitendo oras 
Atmosferă deloc. ici tu un fi tograt, nici tu o 


|. rochie lungă. Fără realizatori, fără actori. Lu- 


“mea venea sau nu prea venea, la cinema. 
- cumpăra bilet, intra, după o bună aprovizio- 
| nare cu floricele calde, în sală şi viziona un 


Lumea văzută 
de cineaștii noștri ( (a). 


Pástrindu-ssi personalitatea, 
filmul românesc şi creatorii lui sint mereu 
deschişi spre toate orizonturile 
de cultură si civilizație 


En avion e preferabil să dormi. Dacă poți. 
“Somnul la comandă rămîne darul celor tari. 
“cu sănătate de fier, fără griji şi fără frică. A! 
Ceea ce eu nu sint. 


Aveam vreo patru ore Fab drum. de ta Chi- 
-cago la Dallas. Cind am zburat prima data, 
aveam vreo opt ani: Un văr aviator m-a luat la 
aeroport, la escadrilă cum se exprima el, m-a 


“celor cu singe rece. 


"urcat într-un avion IAR 38 ṣi am dat o raită 


de la Deva pină la Orăştie și prin împrejurimi. | 


ta o înălțime ameţitoare de o mie de metri, 


“de la care vedeam jos limpede, ca într-o mi- 


nunată ilustrată, tărimuri necunoscute, dar și 
bine stiute, că am recunoscut cu entuziasm, 


de parcă as fi ios: explorator prin Amazoane, A 
casa unchilor mei, liceul „Aurel Vlaicu“... Pe | 
acolo zburase Chiar el, Aurel, mă gindeam cu 
ra că asa şi 


voce tare şi vărul meu mă asigu 
este şi m-a dus pină la Binţii să-mi arate 
chiar păşunea de ia marginea satului de unde 


maistoraşul s-a desprins prima dată de giñ | 


care ne pt magnetic inlântuiti cu atita fero- 
citate. Din simfâmintele de atunci, trebuie sa 
fi fost o năvală de uluieii, mai tin minte cit de 


i vo circular transpa 
tia cá te plimbi sã pal E calci pe e oi 
dorul find de ație, ceva din puterea 


be ne 
E DA vet ak ol Se ea 
| „Ina, parca e un Ü 


n avion, parcă e un tăcut, se gaseste | întot- 


deauna cineva în apropierea ta să vorbească 


pre catastrofe aeriene. Mai exact sá glu- 


mească, sá glumească, să ridă pe tema | rå- 


“bușirii avioanelor, de parcă şi-ar zugrăvi pe 


i pereţi diavoli, să-i alunge din mintea lui bol- 
(Îi navă. Desigur, cind pásesti in avion este greu 
“sã nu te fulgere întrebarea: „dacă, dar daca ? 

: | interogarea / aceasta stanislavskianã întărita 


| Tantezia și dacă nu te strunesti, te miri unde | 
| Aran, l-a lansat in Europa pe Kurosawa cu 


"ajungi cu imaginile tale i sau cu cele 
imprumutate de prin nino 


groază, gen Ae- 


şi sticle de vin... Din cei 2235 pasageri şi.ma- 
rinari numai 713 s-au salvat... Printre cei dis- 
páruti, cel mai bogat om “din America, John 
Jacob Aster... Căutătorii de comori au ce 
visal,.. Si cineastii... o supraviețuitoare, azi in 


virstă de 85 de ani, iși aminteşte că ,privelis- . 


tea a fost încintătoare. Toate luminile apar 

si se auzea muzica“. Acestea. firește, 
vreme ce trupul giganticului, redus de opta 
„reţie la neputinţă, se indrepta inexorabil spre 
- Vácasul etern din intunecimile oceanului. din- 
lo de o barieră peste care si speranţele vor 


| trece greu 


„Despre noua politică a doamnei Thatcher 
se oferă un joc de cuvinte paes căa fio 
_ „veche zarvá de jeliybeans“ ceea ce ar putea 


|- însemna j „jeleuri ca fasolea” sau „persoane 


efeminate”. Biata politiciană. ce-or fi nas od 


- ea, nu poate fi efeminatã niciodată. 


doamna de fier“... 
Să mă simt mai familiar intorc aie pa 
gini, la rubrica „cinema“ Un titlu bombă: 


1a Veneția"... Sem- | 


„Moartea cinematografului 

ătura Edward Behr. Vrea să fie un joc de 
“cuvinte? O aluzie la nuvela lui Thomas Mann 

sau la filmul lui Visconti? Sau vrea să fie 
“doar senzaţional? Este vorba de celebra 
- Mostra del Cinema”, festivalul filmului încu- 

nunat cu „Leul de aur”, al doilea ca impor 

tanfã după Cannes, care a premiat Omul din 


în 1951, sau, cum se pronunţă au- 


| film. Punct. La o proiecţie s-a . anunțat că a 
sfirgit onoratul cai se poate întilni cu 
zorul pentru o discuţie. N-a avut toc. 
„prea tirziu, după miezul noptii, ss sau prea Si 
tini amatori, n-am putut afla- şase 
aim Ea singur ii ii “Private Show 
din ! e. 
Pentru unii, filmul arg afi erotic. Mie mi 
| s-a părut de o iata ai da o cruzime cutre- 


În presă nici un ecou. Întreb pe un croni- 
ibur “se intimpia? 
orul re pă 


spune 

razbuná pe filme, comentez eu, cu ju tare 
de voce. Uite că se întimplă si ta Chicago. 
casă destul de mare in mass-media... | 

În avion se anunta că peste putin vom ate- 
riza. Mă trezesc ta realitatea zborului. Sineva 
din apropiere. şte şi spune tuturor ca cele 
mai multe accidente se întimplă tocmai ta 
aterizare. Sint unii sadici... Plutesc în marele 
ocean aerian, imi închipui cite nave, mii, zeci. 
de ră acum în zbor, eis spre 
destinaţii necunoscute pentru mine, rapo 
tind destine de asemenea necunoscute 
dar care ar putea alimenta marea ai p= e 
nematografică cu „subiecte, ta naran RE 


a fost auzit, 


Jo 


mari ac 
„Misiunea 


Dansul, 

ca libertate 
a spiritului 
Perfectissim. 
Fred Astai 


un ciclu remember 


f înă în Mai 1945 (simptomatic pentru in-- 
fluenta Istoriei asupra cinematografului; 
această dată este o piatră de hotar și in evo- 
lutia filmului de montaj) peliculele realizate 
pe baza unor documente filmate în timpul ce- 
lui de-al doilea război mondial poartă pece- 
tea necesităţii imediate. Fie că sint britanice: 
Obiectivul din seara asta — (1941), sau 80 de 
zile — (1944), sovietice: Bătălia Moscovei — 
(1942) Bătălia pentru Ucraina — (1943) sau 
Berlin — (1945) ori americane: Bătălia de la 
Midway (1942) ele intrunesc imagini „calde“ 
încă, abia aduse de la locul desfășurării eve- 
nimentelor pe care le-au consemnat. Necesi- 
tâtile de propaganda în rindul soldaţilor și al 
civililor impunea o promptitudine ce nu lăsa 
timp analizei indelungi. Constatarea nu im- 
plică vreun repros. Forţa imaginilor (obţinute 
nu rareori cu preţul vieţii operatorilor) ridica 
multe din aceste filme la tonul de epopee. Is- 
toria însăși cápatase în acele zile dimensiuni 
de epopee: 

După 1945, cel de-al doilea război mondial, 
consecinţele - războiului, rânile neincheiate 
încă — păreau à deveni o exclusivitate a fil- 
mului de ficţiune. Si poate că asa ar fi şi rā- 
mas, dacă în viața unor societăţi n-ar fi reve- 
nit, din păcate, pe tapet idei de reinviere a 
fascismului. Reintoarcerea la documentele ce 
dormitau în arhive, desluşirea celor mai pro- 
funde semnificații conţinute în ele și inarma- 
rea omenirii cu o nouă înțelegere a Istoriei 
recente, astfel ca ea să nu se mai repete — 
au apărut astfel imperios necesare. 

Anii '60 cunosc, aşadar, o nouă etapă în is- 


|, ultimii ani, istoricii cinematograliei noas- 
tre au făcut descoperiri importante, și, în 
fapt, au și elaborat schița completă a dezvol- 
tării acestei arte în România. S-au întreprins 
si citeva studii despre mișcarea ideilor în do- 
meniu. Semnalez în această direcţie, o opinie 
a lui Mihail Sebastian, datind din 1930, care 
prefigurează, de pe atunci, ideea de Cinema- 
tecă, adică muzeu viu al filmului. 

Se afla la Paris și-i scria prietenului său 
Camil Petrescu, propunindu-i, mai în glumă, 
mai in serios, „o afacere“: „Există la Paris ci- 
teva mici săli, foarte mici şi foarte incomode; 
în care se exploatează un cinematograf de. 
avangardă. In realitate, se prezintă acolo 
unele din filmele care au fost deja reprezen- 
tate la alte cinematografe, dar care sint lan- 
sate din nou, cu un intreg aparat de critică, 
„pentru intelectuali”. Se creează o atmosferă 
de cerc închis, care dă publicului impresia că 
descoperă el opere de artă și că în orice caz: 
asistă la un spectacol pentru inițiați. lată cum 
la toate studiourile astea (Studio des Agricul 
teurs, Studio des Ursulines, Studio 270) in 
fiecare seară sălile sint pline. Preţurile mari, 
publicul numeros. 

Or, snobi se găsesc și la București. Mi se 
pare că ar fi ușor să-i utilizeze cineva. Ajunge 
numai o sală de spectacole — indiferent 
unde s-ar găsi şi cit de incomodă ar fi. Bu: 


pe 
; 


. 


šo 


toria filmului de montaj. (prevestită, de fapt 
de celebra serie De ce luptăm? semnată de 
Frank Capra intre 1942—1945, unde intenţia 
propagandistică se realiza prin sinteza) 
Există sute de mii de bobine trase de forțele 
beligerante, există mai ales timpul de pace 
necesar analizei, stabilirii unor noi conexiuni 
sintetizării materialului. Acum filmele in 


naoară, sala care trebuie să devină ,Studic 
Ventura“, sau sala de cinematograf a Athene- 
ului, sau, în sfirșit, orice altă sală. Cît priveşte 
repertoriul, nu ai decit să vorbești cu o casă 
de filme din Bucureşti. Probabil că ști că fi! 
mele vechi râmin în depozit sau se distrug 


Ẹ 


Un mare dramaturg (Mihail Sebastian) inspirind filme de cine 
(Steaua fără nume de Henri Colpi cu Marina Vlady, Claude Rich 
şi Eugenia Popovici) 


„Fugile“ Anitei G. 


entru Kluge — promotor al noului val în 
filmul vest german — cinematograful nu este 
spectacolul unei acţiuni, ci suita unor câutări 
și desprinderi interioare. Starea-spectacol ia 
Anita G. — filmul iui de debut — e neliniştea. 
Fuga de ceva spre altceva. „Rămas bun, zilei 
de jeri“ — se cheamă romanul lui Alexander 
Kluge adus de Alexander Kuge în imagine, 
urmind aceleași capitole — fugi într-o suită 
simfonică, pe motive ce revin (amintirea unei 
scene traumatizante: fetița brutal despărțită 
de ai ei, împinşi din spate, cu pistolul de fas- 
ciști) sau, dimpotrivă, imaginea-refugiu 
dintr-un prezent pustiu — o țară scindată, cu 
o familie la care nu se mai poate întoarce — 
spre căminul de demult: o terasă, un perete 
cu desene de copii, o joacă veselă, o melodie 
ingenuă înginată apoi de tinăra cu iubitul ei 
rarissim moment de comunicare, fericire 
Apoi fugile prin orașul cu lume grăbită, lume 
indiferentă, fete cenușii, preocupate (filmari 
cu aparatul din mină, un ciné-vérité proaspat 


in ansâmblul- de atunci. al cinematografulu 
vest german); fata ce cutreieră metropola în 
căutarea unei slujbe, a unor slujbe din care 
mereu é concediată și a unui colț al ei unde 
să-și adune gindurile, tristețea. Acelas pat 
neprimitor de câmin, sau un așternut străin, 


F lingă un trup străin, pe care n-ar vrea să-l 


atingă, își trage pătura peste cap să se izo- 
leze; altădată e aruncată cu hainele în stradă 
ori se ghemuie pe valiză într-un colț de WC 
şi istovită de pribegie, de hăituială se duce sá 
se „predea“ poliției ca să aibă, în fine, un 
adăpost pentru ea și copilul care se va naşte. 
Scene — de un crud realism — din viața Ani- 
tei, scene din viața multor tinere în condiţiile 
social-istorice date, doar sugerate, ori dila- 
tate după un timp interior. Capitolul „Cit de 
simplă e fericirea“ durează, vorba poetului, 
„cît un cintec“. Intilneste un tinăr într-o cate- 
nea, se privesc îndelung, sparg nuci și sporo- 
văiesc veseli, nu se aude ce, n-are importanță 
comunicarea s-a produs. Apoi la el acasă, as- 
cultă muzică, demontează copilăroși un apa- 
rat de radio, se îmbrățișează și murmură ca 
pe o rugăciune o melodie ce vine de demult, 
dintr-un trecut al lor, parcă comun, un trecut 
care-i apropie mai mult decit imbrátisarea 
Lumina dinăuntru scaldă obrazul frumos al 
Anitei — strălucitor interpretată de Alexandra 
Kluge; un operator atent la fiecare azur inte- 


cearcă sa dea râspunsuri la multiplele semne 
de întrebare „Cum a fost posibil?'... Cum de 
a fost posibilă ascensiunea nazismului? 
(Mein aj de Erwin Leiser, 1961); cum au 
putut cei din anturajul lui Hitler sã pretinda 
ca n-au știut nimic din ce se petrecea (Crimi- 
nalii de război de Erik Holm și Eichmann si 
cel de-ai treilea Reich de Erwin Leiser — am- 
bele realizate în 1961); de ce americanilor 
le-a trebuit un Pearl Harbour ca să renunţe la 
politica de ,non-interventie” (Kamikaze de 
Perry Wolff — tot din 1961). Pe un ton sobru 
si calm, faptele sint narate cu detașarea per- 
misă de distanța în timp, uneori cu răceala 
unui proces verbal. În rest, imaginile sint cele 
ce vorbesc, cu o forță de soc pe care trece 
rea anilor n-a reușit să o diminueze. 

Mai departe incă este împinsă analiza de 
către Mihail Romm în Adevărata faţă a fascis- 
mului (1965) fiim ce se apleacă asupra fas- 
cismului „obișnuit“. Si acest profund studiu 
incearcă să răspundă la intrebarea „cum a 
fost posibi!?'...: Cum de s-au putut recruta 
atiti executori zeloși si după expresia regizo- 
rului însuși „uneori chiar entuziaști, ai celor 
mai monstruoase. dispoziţii si ordine?" 

Pentru cine încă nu a priceput rostul rás- 
colirii unui trecut sumbru şi ruşinos, pentru 
cine consideră că asemenea atrocități nu ar 
trebui proiectate pe ecrane; iată argumentul 
atit de simplu- formulat de insuşi Erwin Lei- 
ser. ziaristul. suedez realizator a două din 
cele mai importante sinteze. cinematografice 
asupra faptelor celui de-al doilea război mon- 
dial: „Un film despre trecut poate fi un film 
pentru viitor. Am dorit ca imaginile și docu- 
mentele alese (...) să se adreseze direct ge- 
neratiei pentru care acele vremuri de singe 
au trecut deja în istorie”. 

Larga audienţă de care s-au bucurat, mai 
ales în această stagiune, filmele de montaj, a 
confirmat încă o dată apetenta publicului 
nostru, indeosebi a tineretului, pentru lecţia 
de istorie bazată pe documente autentice 
așa cum numai cinematograful i-o poate 
oferi. 

Aura PURAN 


tar cumpărarea lor e definitivă. Orice casă de 
filme ar fi fericită să poată închiria din nou 
filme pe care le-a exploatat deja. Ai putea 
să-ţi. alegi 10—15 lucruri, din care să faci un 
repertoriu pe jumătate de an. Gindeşte-te bu- 
năoară că dumneata, ai descoperit excelentu! 
Chicago — o crimă celebră si că filmul atre- 
cut neobservat. O reluare inteligent pregătită 
ar-avea cu siguranță succes. De asemeni La 
foule al lui King Vidor si Solitude al iui Paul 
de Fojos (două filme admirabile) au trecut 
neluate în seamă. Chaplin, Douglas Fair- 
banks, Malec etc. etc., toate filmele de suc- 
tes, cunoscute sau nu, ar putea fi luate pe 
bani puţini. Nu trebuie qfeltuieli de afişaj 
Conferințe sau dezbateri publice, invitații 
cronici speciale la gazetă ar face o reclamă 
mult mai eficace“. 

Epistola a apărut în revista ,Manuscriptum” 
nr. 3 (36)/1979 și a rost republicată în volu- 
mul Scrisori către Camil Petrescu (vol. 11) Mi- 
nerva, 1981, ediție îngrijită de Florica Ichim 
E, desigur, cunoscută specialiștilor. 

Nu știm dacă autoru! lui Danton i-a rás- 
puns confratelui său. E interesant însă de re- 
ținut interesul scriitorilor din acea perioadă 
pentru cultura cinematografică. Si pfogramul 
fixat de un precursor pentru o eventuală Ci- 
nematecă, program și instituție înfăptuite la 
noi mult mai tirziu. Avem azi și Cinematecă 
{nu chiar în toate oraşele mari, dar avem), 
programe bogate. atrăgătoare, întocmite cu 
pricepere și gust, despre care se scriu cronici 
speciale, au loc și spectacole cu invitaţi, se 
organizează cicluri de proiecţii, conferinte 
Poate doar dezbaterile publice la care se re- 
ferea Sebastian nu sint acum caracteristice 
salii (ori sălilor) cu pricina. Dar, cum au fost. 
poate că vor mai fi 

Valentin SILVESTRU 


rior sau, dimpotrivă, incetosare, filmează sw- 
biectiv, în unghiuri avantajoase, in gros-pia- 
nuri amintind de Dreyer cu Pasiunea loanai 
d'Arc, ori deformează sarcastic feţele judeca- 
torilor rigizi şi ale doamnelor din asistența 
socială cu ipocritele lor discursuri despre 
bine: „ce e binele?" întreabă fata ce n-a prea 
cunoscut decit răul în jur. Un ritm ades intre- 
rupt de fiash-back-uri, un montaj în flux 
emotional, cu multe elipse, o coloană sonoră 
amestecind priza directă a străzii, cafenelei, 
cu confidentele fetei direct, în fața aparatului 
Si în tot acest bruhaha citadin rece, străin, 
ostil, un singur tango desuet însoțește pere- 
grinările Anitei, un tango tandru, probabi! re- 
minescență a copilăriei îmblinzind puţin fri- 
gul permanent al fetei ce declară simplu, de- 
rutant cînd e prinsă că ar vrea să fure o 
biană: „mi-a fost frig.” „Chiar și vara?" „Mie 
în permanenţă mi-e frig”. Un frig interior pe 
care i-l dă nesiguranța zilei de miine, neadă- 
postul, neiubirea, necomunicarea. Temă frec- 
ventă a cinematografului modern. 

Pe un pod parcă suspendat între doua 
lumi, un pod cenușiu ca și cerul fără spe- 
rantã, se decupează silueta fragilă a fetei ti- 
rind o valiză. incotro? intrebarea pare semnul 
unui destin ca multe altele, într-o lume a neli- 


nistii, nesigurantei. 
Alice MÁNOIU 


după „primul apocalips“ 


E, da, timpul trece pe nesimţite si regizc 
rul novator, insolit, adulat și deopotrivă cor 
testat al tinereții noastre, autorul unor filme 
care păreau a merge mina în mina cu „le 
nouveau roman” francez de la filmele anilor 
50 şi inceputul anilor 60 (doi dintre noii rc 
mancieri, Margueritte Duras și Alain Robbe 
—Grillet, fiindu-i scenariști), pe scurt, „avan 
gardistul” de acum aproape trei decenii Alain 
Resnais este evocat astăzi la Cinemateca bu 
curesteanã ca un “clasic al celei de pe urma 
arte (a şaptea, ca să fie în număr cu minunile 
lumii vechi). Am văzut sau revăzut cu plăcere 
scurtul metraj despre Gauguin, fragmente din 
Sfirgitul războiului și Providentã si, in întregi- 
me Hiroshima, dragostea mea. Timpul n-a 
permis mai mult, aşa că am râmas sur ma 
soif in ce privește Anul trecut la Marienbad, 
de neuitat, deși nerevázut niciodată, si cu o 
curiozitate care se vede câ nu mi-e dat sa 
mi-o satisfac, numită Muriel, film pe care nu 
l-am „prins“ în nici una din calatoriile mele în 
Franța şi care la noi continuă să fie așa zi- 
cind inedit. Din prezentarea (bogată, dar nitei 
cam lungă) am aflat că avangardistul devenit 
clasic e departe de a fi un creator unanim ac- 
ceptat sau, mai bine zis, ca își imparte, şi azi 
ca şi ieri, criticii în tabere diferite ce nu reu 
şesc să se pună de acord, dacă nu asupra 
valorii operei sale. în orice caz asupra formu- 
lei ei cinematografice. 

Cronica mea nu poate fi decit sentimen 
talà. Sint un amator de cinematograf, care a 
vazut destule filme, dar pe apucate, fara sis- 
tem, si care sta foarte prost la capitolul bi- 
bliografic. Am goluri de informatie prea mari 
ca să pretind a da judecăţi intemeiate. Dar, in 
fond, nici nu e aceasta treaba mea. Nu vreau 
(şi nu pot) să iau piinea de la gură specialiș- 
tilor. Mă voi mărgini sa astern pe hirtie citeva 
impresii si atit. % 

Am fost frapat de cite ori am revăzut filme 
mai vechi de o anumită demodare a mijloace 
lor tehnice, pe care literatura o cunoaşte si 
ea, dar într-o măsură mai mica. M-am intre- 
bat de fiecare dată de ce. Nu sint nicidecum 
de părerea lui C. Noica (exprimată în Şase 
maladii ale spiritului contemporan) că filmul 
nu este o artă deoarece este dominat de teh- 
nică, dar mi se pare că una din explicaţiile 
demodării poate fi pusă pe seama acestui 
tehnicism, mai evident intr-un film decit 
într-un roman. O altă explicație poate fi și 
aceea că, invenţie incomparabil mai recentă 
decit celelalte arte, filmul evoluează incă sub 
raport tehnic mult mai repede decit pictura 
sau muzica. Imi aminteam, privind Hiroshima, 

a mea, de șocul produs acum doua 
zeci şi cinci de ani de amestecul planului 
erotic cu acela politic, la începutul filmului 
In 1959 era o noutate nu numai alternarea 
imaginii celor doi îndrăgostiţi, în momentele 


Prezentul copleşit de trecut sau 
un film proustian despre fascinația 
memoriei (Hiroşima, dragostea mea 
de Alain Resnais cu Emmanuelle 
Riva şi E Okada) 


Un film sub semnul Hirosimei 


lor de mare intimitate, cu imagini extrase din 
documentarele despre bombardamentul ca 
tastrofal, dar chiar, dacă nu mā insel, recur 
jerea la imagini ca acestea din urmă într-o 
pera de ficțiune. Azi însă, procedeul ,da- 
tează” si își vadeste artificiul. Senzatia de 
medit nemaiexistind, esti tentat sã viri foarte- 
ele in peliculă si să tai din acest debut, la 
ind doar o secvență ori doua, ca „idee“ 

Povestea de iubire s-a conservat mutt: mal 
mine, poate şi datorita extraordinare! insulte 
tri a jocului Emmanuellei Riva, care n-a re 
petat, probabil, niciodată performanţa actori 
ească din acest film. Este foarte emotio- 
nanta aceasta poveste, dar nu înduioșătoare 
Singurul accent melo apare în ultima sec- 
ventã, care, ca şi inceputul, nu e la înălțime, 
feceptioneaza. Tema centrală a poveștii este 
iproape proustianã: prezentul care se umple 
jeodata de trecut, pina la identificare. Breta- 
na natală a lui Resnais nu e tocmai departe 
je Normandia lui Proust. Ca și în Pr ă 
sau în celelalte filme ale sale, Resnais este li- 
teraimente obsedat de memorie. Toate perso- 
najele lui au o memorie afectiva incarcatã 
suferă de a nu putea uita si invocă necesita- 
tea de a uita ca pe singurul leac (niciodată la 
indemină) pentru cosmarele lor. individul si 
storia contemporană sint deopotrivă victima 
icestei memorii care le fură somnul. Hiros- 
hima, a mea nu este altceva decit 
povestea cinematografică a unei asemenea 

lipe (căci nu reprezintă mai mult de o clipă 
ele două nopți si o zi din viaţa frantuzoaicei 
“late in Japonia) în care o iubire trecută, du- 
reroasă și aproape dată uitării, irumpe din 
nou la suprafața conștiinței. Eroul lui Proust 
muia o madeleine în ceai şi tante Leonie, îm- 
preună cu toată lumea ei, îşi făcea deodată 
apariția, ca printr-o operaţie magică. Tinâra 
femeie din filmul lui Resnais cunoaște intim- 
plator un strain, fiind în trecere prin ţara lui, 
și totul ar râmine o aventură de o noapte, 
dacā nu s-ar îndrăgosti de el: intiia ei iubire, 
și tot pentru un străin, aflat, acela, în trecere 
prin tara ei, da buzna insă peste ea cu vio- 
lentã şi cruzime, răvâșindu-i sufletul care pă- 
ruse a-și fi găsit confortul burghez în uitare 
şi nepasare. Eroina işi descarcă sufletul şi 
marturisirea, in loc să-l îndurereze pe arhi- 
tectul japonez. î bucură ca o dovadă de prea 
plinul sentimentului ei. A doua zi se vor des- 
part pentru totdeauna. Acum nu mai este 
vorba de o moarte care impiedicá dragostea, 
;a în povestea de la Nevers, din anii razboiu- 
lui, ci de o decizie conștientă a femeii si a 
barbatului; care nu vor (nu pot?) să rupă cu 
obligaţiile lor actuale. Aici este și altă obser- 
vatie „de făcut. De două ori a iubit cu adeva- 
rat femeia si de fiecare dată circumstanţele 
au părut să lege iubirea ei de o mare aven- 
tură; de risc, de neingáduit (primul iubit era 
un soldat german aflat la Nevers ca ocupant): 
ce a fost intre aceste iubiri, nu ştim, dar bă- 
nuim dintr-o frază a ei: o câsnicie banală si 
alte relații pasagere la fel de banale. La aces- 
tea se va intoarce eroina după episodul Hi- 
roshima, la fel cum, după episodul Nevers, 
plecase noaptea pe -bicicletă spre Paris. ti 
vine-sã te întrebi de ce. Ce putere are- banati: 
tatea! Si ce angoasă stirneste în ea iubirea 
pentru arhitectul japonez, care se suprapune 
peste aceea din adolescenţă! Morala ar fi că 
oamenii îşi suportă mai bine prezentul cînd 
nu le aduce aminte de trecut. 

Ceea ce mi-a tras atenţia la Resnais este 
o anumită „scriitură“ a filmelor sale. S-a spus 
că este regizorul care a apropiat cel mai mult 
tilmul de literatură; Nu știu exact in ce ar pu- 
tea consta această apropiere. Eu spun insa 
că dacă scriitura lui Resnais este absolut re- 
marcabilă, este tocmai' din punct de vedere 
cinematografic. Nimeni nu leagă ca el „ele 
mentele" fiimului. Asta, pe de o parte. Dar 
montajul nu e totul: mai este calitatea spe- 
cială a imaginilor: realiste, exacte, minu- 
lioase, ca și cum ar fi așezate sub lupă, şi de- 
opotrivă stranii, poetice, simbolice. Puţini re- 
gizori vorbesc la fel de bine ca Resnais acest 
dubiu limbaj care se rafinează de la Hiros- 
hima, dragostea mea la, bunăoară, Providen- 
tã. O splendidă ambiguitate estetică, as zice, 
“are arată că, dincolo de parti-pris-urile sale 
"deologice (de altfel evidente în toate filmele, 
prea evidente, citeodatã), Resnais este de 

æt şi în primul rind un mare artist. Spun 

cestes și mă gindesc la masa din grădina 
adcs din filmul Provi ă, la care, ro- 
ul is: serbează cei 78 de ani ai săi îm- 
= co doi fi si cu una din nurori: o 
= de vara, aristocratică, frumoasă, paş- 
= purta melancolică; este doar la 
made. căci treptat. asa cum cresc 
nome după ameri scena se scaldă in um- 
e = mca Şi ceea ce párea cu o 
CU o Dome mmuestt şi senin se um- 
Pe de o msu CSpotaNa, ca şi cum 
sad => me ea trezi in fata 
muta C se mima” Ce-a tacut Resnais? 
nan me cm +e petrecut de ia sine 

2 5 =" ame » carnes s-ar É af 
” 3 Da mom Esc" amestec 

- e 2 LG sue Dec xs 
e Eus ICC à sata 
e as me 


to Ma ESTU 


a Mai presus 
ui 

si Oleg Strijenov 
isca ME Al si-lea) 


g 


Filme pentru o lume 
a rațiunii si păcii 


E. in 1957, juriul Festivalului interna- 
tional de ta Cannes a decernat, in unanimi- 
tate, Premiul Special „pentru originalitatea 
scenariului, calitate umană și grandoare ro- 
manescă“ filmului de debut al lui Grigori 
Ciuhrai Al 41-lea, criticii occidentali au fost 
tentaţi să vadă în el un moment cu totul izo- 
lat al artei sovietice. „Cind oare s-a mai po- 
menit un film. în care o revoluționară să se in- 
dragosteascã de un contrarevolutionar?” — 
se întrebau ei. Ceva mai tirziu s-au găsit 
intr-o postură penibilă aflind cá subiectul fu- 
sese preluat dintr-o nuvelă a scriitorului Bo- 
ris Lavreniov, apărută cu 32 de ani în urmă, 
adică în 1924 — şi că încă în 1927, lakov Pro 
tazanov, maestru la școala căruia se formase 
René Clair, realizase prima ecranizare dupa 
Al 4t-lea. . 


După aproape 
30 de ani, 


impactul emoţional 
intact 


Adevărul este că Grigori Ciuhrai debutase 
cu un film care marca, în același timp, o con- 
tinuitate în. tradiţie si un punct de cotitură 
Continuitate, fiindcă ducea mai departe efor- 
turile precedentelor generaţii de cineaști so 
vietici de a evoca cit mai pregnant glorioa- 
sele zile ale Revoluţiei; cotitură, fiindcă muta 
centrul de greutate de la retorismul definirii 
combatantului revoluţionar la sondarea adin- 
cimilor omului, făuritor al Revoluţiei. Într-o 
convorbire pe care am avut-o cu Ciuhrai, 
anul trecut, la Bucureşti, el își definea filmul 
ca o lectură a nuvelei lui Lavreniov în spiritul 
timpului sâu, așa cum Protazanov însuși o ci- 
tise cu optica epocii în slujba căreia crease. 

Autorul acestor uri a tráit experiența 
captivantă a confruntării celor două pelicule. 
Filmul din 1928 al lui Protazanov este „fru- 
mos”, eficient în valorificarea pitorescului 
peisajului si spectaculosului din subiect. Fil- 
mul lui Ciuhrai e răscolitor, el evidenţiază 
adevăruri cutremurătoare. Aici nu e vorba de 
o superioritate tehnică, ci de maturitatea 
punctului de vedere. 

Pentru a ne convinge de aceasta este sufi- 
cient să comparâm fie si un singur fragment 
al celor două versiuni, finalui de pildă. Desti- 
nul a vrut ca în toiul războiului civil, luptátoa- 
rea bolșevică Mariutka, lunetistă care are la 
activ 40 de inamici, şi ofițerul alb-gardist 
Otrok, avind misiunea să facă legătura între 
cele doua mari armate „albe“, să se pome- 
neasca singuri, impreună, pe o insulă pustie. 
in ambianța unei naturi vitrege care le im- 
pune o aspră şi unită luptă pentru existența 
pe cei doi naufragiati ii leagă o dragoste de 
meinvins. Dar într-o zi, la orizont apare o 
navă. Cind ofițerul recunoaște însemnele ar- 
male: sale și, cu un strigăt de bucurie, 
aie gă spre ai săi, Mariutka îl doboară cu un 
pon} qnt tără greș, 


La FProtazanov, barca albilor se ivește in 


zare imediat după ce eroii s-au desprins 
dintr-un pâtimaș sărut. Femeia s-a cátarat pe 
o stincă,. încercînd să determine identitatea 
ambarcatiunii; ofiţerul face semne cu frene- 
zie, strigind „Ai nostri!". Mariutka ridică arma 
şi tinteste. Nici o intenţie de justificare psiho- 
logică, nici o preocupare pentru dialectica 
subtilă a sentimentelor. Întreaga compoziţie e 
ostentativ patetica și spectaculară. Mariutka 
trage, coboară apoi de pe stincă si, din doi 
pași, e linga-cadavrul iubitului deasupra că- 
ruia plinge pe metri și metri de peliculă, pină 
debarcă .albii. „De ce-ai făcut asta?' — o in- 
treabă tinul. „Acesta... acesta este al 41-lear 
— răspunde ea, printre hohote...- 

Schimbul acesta de replici nici măcar nu 
se află în originalul literar și spiritul imprimat 
intregului episod e profund diferit de maniera 
in care Lavreniov însuși tratează finalul nuve- 
lei sale. Câutind să se ferească de cea mai 
mică alunecare către retorică și patos exte- 
rior, scriitorul redă momentul cu aparentă ră- 
ceală, în detalii brutale: „Locotenentul căzuse 
in apă. In sticla uleioasă pluteau suvite roşii 
din feasta sfărimată. Mariutka făcu un pas 
inainte, se plecă. Dind un țipăt, își smulse 
salbatic bluza la piept, scâpind arma din 
mină. Pe apă se legâna, prins de firul roz al 
„nui nerv, ochiul ieșit din orbită. Albastru ca 
marea, ochiul o privea nedumerit, jalnic... 
Zvircolindu-se, minjindu-și faţa cu chiagurile 
de singe, ea incepu să urle cu glas gros, în- 
fiorátor: „Scumpul meu! Ce-am făcut? Iubitul 
meu cu ochi albastri...“ 

Debutantul Ciuhrai prospectează cu indraz- 
neală minereu! romantic ascuns de scriitor In 
sdincul nuvelei, fara ca prin aceasta sa-i con- 
trazică luciditatea polemică. La Ciuhrai, pe 
masură ce barca se apropie de țărm, raportu- 
rile sufletești. evoluează vertiginos, o undă de 
gheaţă îi şi desparte pe indragostiti. Cei care 
vin ñu-S pescari, cum au crezut la început, ci 
soldaţi. Ei aparțin uneia dintre tabere, si 
aceasta pune capăt armistițiului iubirii lor. 
lată de ce trage Mariutka, iată de ce nu-i tre- 
mură mina, deși în propria ei inimă trage. Și 
iată de ce, după ce locotenentul a dus, după 
el, pentru vecie, tainele misiunii sale militare, 
poate ea să-și plingă prima iubire spulberată. 
lar deznădejdea fără margini a fetei nu prin 
bocet e exprimată, nu prin vaiete, ci printr-o 
prelungă goană, nu fugă de om, ci zbor im- 
pleticit de pasăre rânită care-și tremură, me- 
reu mai neputincioasă, aripile. Să nu căutăm 
pe ecran ,suvitele roșii izvorind din teasta 
sfărimată“ (deși filmul e color) şi nici „ochiul 
ieșit din orbită“; Mariutka lui Ciuhrai (Izolda 
izvitkaia) nu-și va smulge sălbatic bluza la 
piept, nu-și va minji fața cu chiaguri de singe 
si nu-și va urla jalea cu glas gros, infiorător. 
Cu mișcări gingase de ma își va legâna 
„porucikul“, în braţe, îl va inválui cu priviri 
deznădâjduite de femeie însingurată, iar cu- 
vintele de disperare ii vor fi inecate, covirsite, 


-de accentele sfisietoare ale partiturii com- 


pozitorului Kriukov... 

Poate va veni o zi in care un alt tinár ci- 
neast va descifra, ta rindu-i, cu ochii genera- 
titei sale, povestea istorisitá de Boris Lavre- 
niov. Dar sint convins că şi atunci, ca și azi, 
ta reintilnirea cu debutul lui Ciuhrai, versiu- 
nea din 1957 nu-și va pierde impactul emo- 
tonal asupra spectatorului. 

Fiindcă există opere de artă care sint za- 
mislite pentru totdeauna!... 


Tudor CARANFIL 
21 


cea mai 
lungă 


-a spus, "şi nu fără temei, că filmele de 
război şi filmele de dragoste aparțin ariilor 
tematice celor mai bătute din toată istoria ci- 
nematografiei. Denumirile („de război“, „de 
dragoste”) sint destul de largi şi de neprecise 
pentru a permite cuprinderea celor mai dite- 
rite modalităţi de expresie, 
stiluri și opțiuni filozofice şi, bineințeles, a 
mai tuturor genurilor, de la fresca documen- 
taristă la comedia buriescă, de la reconstitui- 
rea istorică la drama psihologică, de ia filmul 
de aventuri pină la cel militant. 

Ca să ne oprim doar la filmul de război, 
trebuie să observăm îndată că, dincolo de 
anumite aparente trecătoare, nu se semna- 
lează în rîndurile publicului nici un fel de te- 

| nomen de saturație, iar generaţiile succesive 
de cineaști se avintă, fără prejudecăţi şi fără 
apăsarea sentimentului de „deja-văzut”. la in- 
vestigarea unei tematici, practic inepuizabile. 

Desigur, imperativele actualități (luată în 
sens larg) își spun şi de această dată cuvintul 
şi imensa m e a filmelor de război rea- 
lizate îşi au drept cadru cea de-a doua con- 
fiagratie mondială, încheiată in 1945. Chiar 
„cele amplasate i f 
hos război mondial sau aite conflicte si mai 

) se referă de cele mai multe ori 
as eh prin problematică, prin ierarhizarea 
variati pecte, printr-un an de Ă 
antelor şi aluziilor, tot la felul în 5 
litatea contemporană a recepționat ş şi e 
ţionează impactul ultimului mare război 
netar. Singura „concurenţă” 
stituie dos: 
boaiele din reea si Vietnam (mai recent si 
la cele din Orientul Apropiat) sau cele care 
au drept cadru și temă războaiele viitoare 

in acest context, nu e deloc surprinzător 
interesul cu care a fost recent revizionat la 
noi un film intrat de multă vreme in memoria 
riso de pretutindeni, Ziua cea mai 
tu 

La vremea sa (1962), filmul a fost conside- 
rat, în speca drept o mare izbindà tehnică. 


secvenţa c 


„Prezent, trecut, 
viitor 


fu: comedie orice este posibil. Să dan- 
sezi pe pereți = pe plafon (Fred Astaire in 


Nuntă regală), să inghesui douăzeci de oa- 
meni He ie a-l cabină de vapor (Fraţii 
farx în O noapte la operă) sau într-un auto- 
mobil de poros probe (S-a furat o bombă), 
să-ţi torturezi inchizit propriile tor mij- . 
ioace {inamicul public nr. 1) etc. Între fante- 
- zia cea mai aberantă şi realul cel mai logic 
„posibilităţile comediei sint practic nenumă- 
rate. k 


- Filmele lui Eldar Riazanov se "Inscriu inpe 


Patetismul acelei imbrăţisșări 


(Ludmila Gurcenko si Oleg Bașilaşvili 


în (rară i u doi) 


celor mai variate 


ai vechi (pri- 


veritabilă o con-. 
elicutele care se referă la rãz- 


“o muzică 


Istoria 


in filmul de rázboi 


Inspirat 
de o carte celebră. 
Cu actori celebri. 
Cu mare montare 
şi bune sentimente 


Dar, cum bine se ştie, nimic nu se invecheste 
mai repede decit tehnica, între timp ea 
mante si mai și au văzut lumina ecranului. 

schimb, o altă particularitate, mult apreciată 


- în 1962, își păstrează si pină azi aproape in~ 


treaga valoare și anume aceea de mare iz- 
bindă comercială. Pentru a aprecia această 
calitate ar trebui sá eliminám toate conotati- 
ile negative şi să luăm termenul de .comer- 


- cial" doar în accepţia sa pozitivă. Avem de-a, 
-face cu o marfă de calitate care corespunde 


cinstit cererilor cumpărătorilor. Realizat cu 
profesionalism, împletind evocarea istorică 
(istoria fiind văzută aici ta nivel strict eveni- 
mentiat fără pretenții științifice) cu o canti- 

onabilă. de. “senzaţional, cu citeva mo- 
mente: melodramatice și cu un gram de umor,. 
bine fotografiat, bine montat, acompaniat de 


zeci de vedete de prima mină (ceea ce se 


cheamă în jargonul cinematografic american 
_ un „alistar cast“), filmul e făcut pentru a mul- 


tumi un numār cit mai mare de spectatori. 
Cine ar cauta intr-o asemenea opera Ceva 


| din dramele oamenilor simpli care au trăit și 


au făcut războiul, ceva din tragedia popoare- 
lor Europei si din angoasantele probleme ale 


` identităţii umane, în viltoarea celui mai mare 
+ cataclism din istorie, cine ar voi să găsească 


răspunsuri la „de ce“-urile acelor ani dementi 


* rimetrul posibilului improbabil, avînd insă un 


funda! strict realist. Pentru ca e destul de | 
Biro su de crezut cà o femeie uritá, sleampata, 
batoasá in port si vorbá, ca eroina din 

şi statistică, poate deveni peste 


| picos din pricina iubirii şi urmind indicaţiile 


secretarei sale (nici ea arbitru al eleganței si | 


cochetăriei), o femeie de o cuceritoare fem 


- unei pes “de provincie, asa ci 


. Gară p 


doi Ca nu mai orbim despre 


` vreo i ares a- 


ducerea la acea ultimă secvenţă hazlie şi în- 


| duioșătoare. cind, în faptul dimineţii, la or: 


_ apelului, în timp ce soarele se ridică peste 


şi fascinanti, riscă să rămină dezamagit. Spre 
` deosebire de alte zeci şi zeci de filme, dintre 


care şi numeroase capodopere, Ziua cea mai 
"lungă nu are asemenea pretenţii. 


„Lung şi foarte zgomotos, are citeva sec- 


|. vente de lupte, excelent tratate, iar distribuţia 
„încărcată de stele i-a asigu 


rat succesul de 
“casă cu prețul verosimilitaţii”. Contrar apa- 


* rentelor, citatul de mai sus nu e extras din 


` comercialism. ci din arhi-cunoscutul 


vreo intelectualistá revistă de cinema pari- 
ziană care cultivă estetismul și are oroare ae 
„Hatti- 
well's Filmqoer's Companion“. adevărata bi- 
blie a spectatorului de up hollywoodian pen- 
tru care succesul de public este principalul 


daca nu singurul) criteriu al valorii unui film 


Filmul se inspiră, după cum se știe, din 
cartea celebră a lui Cornelius Ryan, ea insási 
caracteristică pentru o anumită mentalitate 
curentă în Occident, întemeiată pe căsătoria 
dintre istorie şi gazetárie. Maestru incontes- 


-tabil al acestei maniere, Ryan a știut ca ni- 
- meni altul să transforme totul in reportaj (in- 


- clusiv propria-i moarte). -intr-o vreme in care 


"în istorie se impun cercetători! așa-numitei 


` „durate lungi”, gazetarul Ryan a cultivat cu 
„talent si aplomb ceea ce am putea numi isto- 
- ria „duratei foarte scurte”, punind în centrul 
muncii sale cercetarea migăloasă pe teren, 
interviurile cu protagoniștii „evenimentelor, 


„într-un cuvint. fapte, fapte si iar fapte, după 


Š ial, 


- buna tradiție a gazetăriei americane. 
Foarte curios, superdocumentarea nu asi- 
À pág neapárat şi verosimilitatea. Imaginea din 
este cea a unui război, in fond curat şi 
"sănătos, a unei lumi in care se mișcă un nu- 
măr impresionant de oameni simpatici: nici 
` una dintre vedete nu iese cu nimic din tiparul 
cunoscut și cerut de public. De pildă, John 
Wayne apare solid, bombânitor, dar generos. 
„aspru, dar iubit de oamenii săi. şi, mai ales. 
— suprem atribut al americanismului — efi- 
| cace. Henry Fonda e un suflet de aur care 
` pune principiile morale deasupra intereselor 


adecvată, si, mai ales, interpretat de. personale. Robert Mitchum e curajos si drept 


sub o aparenţă dezinvoltã gi in pofida unui 
cam buruienos, ş.a.m.d. Nici adversarii 
anii) nu sint nişte caricaturi ci, în fond, 
- nişte gentiemeni cu care e o plăcere să te 


~ tupti 


Deoarece ştim de la inceput că ai posu! 
vo învinge, urmărim filmul într-o stare trium- 


> falista, incintati să vedem încă o dată cit de 


| tinderile troienite, ei si ea, epuizați de drum E 


_ acordeonul tingu 


sed pe zăpadă proptiti unul de celălalt. tar 
ie o melodie ce umple zà- 
“nie, ecranul şi sufletele spectatorilor. 


„Sint licențe, fermecătoare dealtminteri pe 


care comedia le. permite, iar Eldar Riazanov 
- le echilibreaza printr-o „realitate de plan doi 


surprinsă cu multă precizie. Furnicarul gării, 
avala la restaurant după oprirea renutui, 
zaiafetul de nuntă, spectacolul străzii, toate 
ritmurile şi Tor, par 


' ale filmului, 


E satul din apropiere şi c 


e reprezintă eu: 
prezent, întregul film este un mare 
flash-back, sectionat de flash-black-uri mai 
mici plasate într-un trecut mai apr: 7 


1 per ad mpul dintre despărțirea lui Platon 
| de 


ra și regăsirea lor. Dar dacă ținem 


| seama de modul în care sint introduse aceste 


edeul nu ar C premieră fiole 4 
deși hi 


1 


_ sportivi şi cit de ati (in materiale de raz- 
Ri, conserve pad gadgets-uri, dar st 
- sentimente frumoase) erau ei 


Micul ecran 
regăsește 
„Caietele regăsite“ 
ale lui 
Titus Popovici 


m regasit da, curind PA regăsite 
ale lui Titus Popovici. Eugen Todoran le dra 
matizase (de fapt, le scenarizase) cu ma: 


| mulţi ani în urma, le-a pus in pagină cinema- 
* tograficã, iar micul ecran le-a reprogramat de 


curind, si 


4 


* umană de mare însemnătate în ie aicea. E 
| colectivităţi 


bine a făcut. Unii ar numi destin 


Este vorba des- 


pre multe în textul originar. Despre „vremea 


in care oamenii cinstiți nu vor mai fi prudenți 
in fața adevărului”, despre faptul că e 


ai lua-o piano s-a rece, un conflict 


pet 
iremediabil. Este vorba în piesă despre oame- 


nii care știu să-şi asume destinul, o categorie 
i. mai mici sau mai mari, o categ 
care depind destinele multora. 


„ În prim-pl i conflictului sint aduse citeva 


ese „emblematice“. Întii, o femeie-de- 


loctoriță. căreia nimic din ceea ce se 
în jurul. ei nu-i este indiferent, a pecado 
i zu 


- Filmul se vede. deci. cu mare plăcere: bátá - 
hiie puse in scenă de Marton, regizorul echi- 
pei secunde (care, în aceeași calitate, a regi- 
pará si luptele din Ben Hur, Cleopatra, Căde- 

rea imperiului roman, Adio, arme! etc.) sint 
impecabile, iar regia principală confirmă cali- 
ficativul unanim acordat lui Ken Annankin de 
„excelent ilustrator“. 

În variata abordare a temei războiului, ase- 
menea filme sint nu numai posibile, ci și ne 
cesare. 


H. DONA 


„angajat într-o altă luptă 


(John Wayne in Ziua cea mai hungă) 


grija, aspiraţiile nerostite. „Piec pentru totde- 
auna“ o ameninţă fiica ei, Eugenia Augusta, 
excedatã de „toanele“ mamei. „Şi cind te in- 
o reabă mama, cu calm olimpian, 
„partea cui este adevărul şi cunos- 
du- i ba chiar si 
„pe cele materne. Un al doilea destin din 
„„piesa” lui Titus Popovici -este acela al unui 
“tinăr munc: inventator, care intimpiná tot 
4 birocratice în ducerea la ca- 
punerea in practică a 
nărul nostru este încă 


se aruncă cu capul înainte cînd 

rebuie, ba chiar şi cind nu trebuie, dar de 

"aceea, tocmai de aceea, are o anume frumu- 

“sete morală „imaculată”, pentru care Titus 

„Popovici şi-a regăsit, de fapt, c. , caietele rătăcite 

„din tinerețe. Tinărul are si o „logodnică”, cu 

deasemenea, nu prea gt să se poarte, 

să dream ca”, in consecinţă, 

i i fA „de = a poti 

a cinemato poate 

“sa fie filmui oricit de bun, eu n-am să vin“. Şi 

mai este îi în piesă, in sfirşit, un „Banciu“ care, 

„sub cele mas principiale vorbe "gesturi din 
f lume, ascunde tare morale di 

nu ma 


pină la probele 

necesare. Piesa stabilește și 

racorduri” cu momente a trecutul perso- 

jelor, tocmai pentru a evi durata și 

dinicia conceptelor morale. Spectacolul lui 

„Eugen, Todoran este gindit cinematografic, 

re „aderență ta public”, tocmai pentru că ac- 
centele sînt i 


eaae tan per- 

ng cu umor si gm ds Constantin Co- 
jocaru are un aer de „ţică“, foarte prielnic 
pentru punerea în valoare particularităților 
temperamentale ale tinárului muncitor, foarte 
n este ear: Motoi, în rolul lui parti, 


j I reg 
i coplesit grijile vieti as H 
ai regăsim pinio noi, calm, bun, chibzuit 


Niciodată războiul stelelor! 


Cosmosul văzut ca un uni 
al concordiei 


N.. ani au trecut de cind a fost lansat 
pe orbita cinematografică Întilinire de gradul 
trei. Tot nouă ani despárteau atunci premiera 
lui Spielberg de modelul inițiator şi incă nee- 
galat al genului: Odiseea spaţială 2001, opera 
de maturitate a lui Stanley Kubrick 
Tinărul (avea 31 de ani) Steven Spielberg. 
cineast autodidact, cu ucenicia făcută pe pla- 
tourile de televiziune, semnase pină atunci 
trei filme. dintre care două (Duel pe autostra- 
dă si Fălci) se numărau printre cele mai ren- 
tabile producţii din toate timpurile. Acum el 
ambitiona să scrie cu aparatul de filmat un 
fel de act secund al celebrei Odisei spaţiale 
Nici atunci şi nici azi comparatia nu poate 
juca în favoarea lui Spielberg. Kubrick folo- 
sise tehnica pentru a pătrunde în sfere filoso- 
lice, ceea ce l-a îndepărtat atunci, în 1968, de 
înțelegerea și, deci, de acceptarea iniţială a 
spectatorului american obișnuit. In schimb 
intilnirea... lui Spielberg s-a dovedit de la in- 
ceput extrem de populară si se afla si azi m 
primele 21 locuri la box office după ce a fos! 
expulzată din topul celor 10 de un alt film 
semnat... Spielberg, si anume Extraterestrut 
(E.T.). Legătura dintre cele două producţii nu 
este numai de natură financiar competitio- 
nală, ci și una de viziune artistica. Spielberg 
a scris scenariul Întilnirii inca inainte de a fil- 
ma Fălci (laitmotivul psihozei de masă așează 
însă ambele filme sub o aceeași incidenţă 
psiho-sociologică, motiv reluat și în acest al 
treilea film at său), dar în Întilnirea regizorul 
își exersa pentru prima dată imaginaţia într-o 
„intilnire“ a pămintenilor cu extratereștrii. 
(Dealtfel, siluetele lor, așa cum se intrevad, 
au fost plăsmuite de același Carlo Rambaldi 
care, după citiva ani, avea sa modeleze infati- 
sarea tandrului E.T. rătăcit pe planeta noas- 
tră si tinjind după un „acasa“ nestiut de noi) 
De la prima secvenţă filmul ne poartă câtre 
această intilnire mereu sperată si mereu ami- 
nata, pină în ultima scenă cînd misterul tot 
nu se dezleagă. Nu se dezleaga nici pentru 
eroul Roy Neary (interpretat de Richard 
Dreyfuss) obsedat de enigma OZN-urilor. Nu 
se clarifică nici pentru spectator ce patrunde 
in acea „zonă oficială” unde se sugerează 
existența unui teren pregătit. pentru-nave ex- 
traterestre. Abilitatea lui Spielberg în a men- 
ține continuu suspensul fără a elucida miste- 
rul se afirma ca o tehnică artistică și psiholo- 
gică proprie. actionind aici la fel de eficient 
ca si in Duel pe autostradă, Cursa de atunci 
dintre camionul-urmăritor şi autoturismul-ur- 


„În spaţiu“... 


P. un satelit al lui Jupiter Jo se a 
caminte bogate de titâh si o < 
nierã a obținut concesiunea exploatare 
Viaţa in această stațiune cosmica e dc 
lucrul istovitor. gravitates o şes 
terestră, atmosfera artficzaiê 
pemintul. rare. presupuniad o c 
ungā, pentru su cara pasagerii tre- 
duie adormiti 365 Ca treaba så mearga 
s sa fie rentabda otor ~ aa, pe 
maca stimulantā. Ea 
2 î în pais 
305 asupr 
rire de ne 
te sau dis 


ti 


à mberpreteaza aici pe seri- 

t în stațiune si confruntat cu 
= [Soția lui, nesuportind am- 
aaee dep sta, își ia bâiatul și pleacă). 
ordena a dat insă de matrapazlicul cri- 
minal pe care-l patronează chiar administra- 
torul exploatării. Constiinta îi interzice să-și 
urmeze familia pină cind nu curmă răul de la 
radacina, chiar dacă această operaţie just; 
tiara riscă sa aiba consecinţe fatale pentru ei 
fiindcă există interese mari în joc şi niște cri 
minali plătiți vin să-l lichideze. 

Asistam, prin urmare, la peripetiile traditio- 
nale ale luptei impotriva traficantilor de dro- 
guri, dar acum... in spaţiu. Altfel, situaţiile se 
repetă: organizaţie bine pusă la punct, pro- 
tectie superioară, complicităţi intinse, poliţia 
cumparata. 

Regizorul şi scenaristul filmului, Peter 
Hyams, a avut inteligența artistică să tratez: 
cit mai realist tema, în ciuda cadrului stiintif 
co-fantastic, scotind tocmai de aici principa 
lele efecte sugestive. 

Sistemul prin care muncitorii sint storşi de 
vlag pentru a spori dividentele companiei se 
prelungește şi pe Jo, aliindu-și o tehnologie 
avansată. incolo însa, lucrurile arata nu mai 
puțin sumbru ca în minele aurifere din Jo- 
hannesburg. Baruri. mese joase, rotunde, în 
conuri de neon, instrumentaj mecanic sofisti 
cat şi dormitoare sordide, cu paturi supra 


mărit putea îmbrăca o serie de semnificații 
imdividuale, social politice, farã ca pina-n fi 
nal sa ni se dezvăluie adevărata cauză a ur- 
maririi. Misterul râminea și atunci de nepa- 
truns. Cel lansat acum si al cărui potentat 
ecou. îl vom regăsi în E.T. este investirea co- 
piilor (in Întilnire un baieter de patru ani, în 
ET. unul de zece) cu acea calitate de a pa- 
trunde, prin intuiție ṣi candoare, dialogul in- 
tergalactic. 

Filmul se joacă in talgerele unei unice ba- 
ante între suspens si acţiune. Inclinatia este 
net in favoarea suspensului. 

Acţiunea. story-ul, tot ca in Duel..., nu este 
susținută de o inventivitate deosebită. Un 
bârbat își propune in foarte traditionalul sti! 
american al pionierului să deslușească, de 
unul singur, enigma OZN-urilor. Pe măsura 
ce se înverșuneaza pe acest drum, adevaru 
se distanțează ca o fata morgana 


ca pe pămint! 


puse Oameni rebuturi ale s 
aetati interesra rin cit produc. Co 
rupe si cinism. Administratorul! general -tec 
"etmeaza chiar sistemul 

Cea ma bună sugestie e a sulocării Totu 
firma de buna funționare a sistemului prir 
cae se asigură respirația echipament pro 
tector, afimentatie cu oxigen sub cască. sa- 
sun, porți grele biindate. inchise ermetic 
Morţile sint violente si au loc instantaneu 
cind individul nu mai beneficiază de atmo- 
sfera artificială. Organismul explodează pur 
i simplu si imprastie măruntaiele victimei pe 
pereţi. Soţia serifului vrea să-și ducă băiatul 
pe pâmint, ca să respire și el o dată aer ade- 
vårat, fiindcă a crescut pină acum doar în 
astfel de clocitoare cosmice. O idee profunda 
se naște astfel în desfășurarea filmului: socia- 
lul își pune amprenta sa hotărită chiar și pe 
cele mai indepartate extrapolări futurologice. 

Si efectele S.F ies întărite de realismul 
crud, întunecat, al filmului. Pe fundalul reali- 
taţii cotidiene sumbre, in care se desfășoară 
spolierea muncii salariate. fie și la scară cos- 


cinema 


Bucureşti, aprilie. 1986 


Anul XXIV (280) 


Ecaterina Oproiu 


Suspensul, susținut după modelul hit- 
hcockian enunțat, dealtfel, printr-o secven- 
ta-citat din La Nord prin Nord Vest, se exer- 
cita de la starea de tensiune a eroului pină la 
orchestrarea efectelor speciale, vizuale și au- 
ditive, concepute ca un sistem de semnali- 
zare dintr-o alta lume si care ne mențin in 
continuă alertă. Intru totul edificator în pri- 
vinta acestei formule scenaristice, este chiar 
genericul. Alaturi de directorul de imagine 
cunoscutul Vilmos Zsigmond, figurează Dou- 
glas Trumbull pentru efecte speciale; William 
A. Fraker, Douglas Slocombe, John Alonzo 
Laszlo Kovacs. specialiști în imagini adițio 
nale; Richard Yuricich pentru efecte fotogra- 
fice; Robert Hall pentru fotografii optice; Ro- 
bert Swarthe pentru imagini animate! Nu mai 
puţin efectele sonore sint asigurate de o in- 
treagă echipă. În afara de muzica pro- 
priu-zisă semnată de John Williams, unul 
dintre cei mai reputați compozitori si aranjori 
muzicali, specializat în filmul scifi gi de aven- 
turi (Turnul infernal, Aventura lui Poseidon, 
Fálci și apoi Războiul stelelor, Superman 
etc:), aflăm din generic ca au mai colaborat 
ta efectele sonore un monteur specialist in 
bandă sonoră, un mixeur de sunet, un super 
vizor de efecte ş.a. Enumerarea nu include 


mica, „minunile” tehnice capătă o pregnanta 
sporita, chiar cnd au un caracter strict util 

tar. citeodată derizoriu. Poliţiştii se antre 
nează jucind tenis singuri. la perete, insa 
:parate automate imegistreaza eficacitatea 
oviturilor si marcheaza punctele cistigat« 
sau pierdute Administratorul stațiunii aerien« 
posedă in biroul său un teren de goi! perso- 
ral. realizat prin duzie optica, graţie compu- 
tereior. Scrisoarea de despărțire a soției cwe 
sa bir cu fugiţii e comunicată prin imagini te- 
evizate si seriful o .reciteste” mereu în ge 
neral, regizorul evită, cu un bun instinct al 
ver osimilităţii, tablourile in care cartonul in 
tervine copios, împrumutind multor filme şti- 
intifico-fantastice un aer pueril. Si de asta 
dată, sugestia e chemată să-și spună cuvin 
tul. Nu se „arată“ propriu-zis construcţiile vii- 
torului. Hyams filmează, mai ales, detalii de 
instalaţii, unde efectele luminii stirnesc im- 
presia fantasticului, cum e la aterizarea nave- 
tei spaţiale, pe care o lasă invizibilă. Tot asa 
procedează cind urmăreşte cobogirea ascen- 
soarelor in mină. Restul sint coridoare nesfir- 
şite cu secţiune poligonală, camere scunde 
ordinatoare comunicind informaţii succinte si 
exacte. Senzatia de adevár nu e tradata 
aproape nicaieri, cu excepţia episodului ul- 
tim, concesia făcută genului. aduce o bătaie 
năpraznică în condiţiile gravitaţiei reduse 


Coperta ! 


Suflul 
revolutionar 
al istoriei 
in secvente 


cinematografice 
memorabile 


celelalte compartimente de creaţie telinica 
efecte speciale mecanice, consilieri la o 
seamă de alte categorii etc. etc. Dealtfel, ge- 
nericul acestor filme pe care le-am putea 
numi prin analogie cu o modă în artele deco- 
rative „high-tech“, (supertehnicizate) deru- 
lează. prin faţa ochilor spectatorului cîteva 
sute de nume. Faptul ca Spielberg așează la 
pupitrul de comandă al orgii sonorităţilor 
spațiale de pe cosmodrom chiar pe cineastul 
și pe prietenul său Francois Truffaut arată ca 
regizorul îl consideră un rol cheie in con- 
strucţia filmului său. El este cel ce are misiu- 
nea sa adreseze extraterestrilor drept sem- 
nale de. recunoaștere motivele tematice din 
Simfonia a IX-a a lui Beethoven. 

Nu trebuie să ne mire că filmul — cea mai 
socială și, să spunem, sociabilă dintre arte — 
ține pasul cu revoluţia tehnico-stiintifica. 
Este, desigur, apanajul ultimelor decade de. a 
fi adaugat la formula; film = artă + industrie, 
un al treilea termen: tehnica. Ceea ce a inspi- 
rat lui Paul Newman butada: „Azi, dacă nu 
ești robot, cu greu mai găsești un rol la Hol- 
'ywood!' 


Adina DARIAN 


Două puncte in plus 


1. Cind ne aşteptam ca doctorita, singura 
masă lidelă serifului, sa ia locul soției lui 
plecate, finalul se abține sa dea-o recom- 
pensa melodramatică curajoasei fete batrine 
+ încheie mica. idila printr-o replica sarcas- 
tica, în stilul ei repezit. Eroul pleacă să-și re- 
pasească familia si acrita lui aliată ramine . 
a-şi continue viața anostă, multumindu-se 
ioar să o condimenteze cu cite o ,bubuiala” 
are survine in staţie. 

2 Sean Connery, incasabilul 007, apare. 
aci, într-un rol de poliţist amárit, azvirlit prin 
stațiuni cosmice periferice. pentru că are 
gura mare”. Umbia neras si se găsește într-o 
vadită inferioritate sentimentala, spre a nu 
mai aminti costumatia ponosită cu care e ne- 
voit să se mulțumească, o sapcá, o uniformă 
decolorată și nişte bieti tenisi uzati, în pi- 
cioare. Cum nu-l putem disocia pe Sean 
Connery de faimosul James Bond, această 
evoluție a destinului său.. în spaţiu, ca prezi- 
cere ironică, nu e rea deloc. 


Ov.S. CROHMĂLNICEANU 


CINEMA 
Piaţa Scinteij nr. 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinătate se pot abona prin 
»Rompresfilatelia” — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
presfir București — Calea Griviței nr 
64—66" 


Prezentarea artistica si prezentarea gralica 
Joana Statie 


Tiparu! executat là 
Combinatul! poligrafic 
«Casa Scinteii» — București 


Contemporanii 


i noștri 
sint „actorii“ vieţii 


| arcă ne aflăm într-o grădiniță cu copii 
veşnic frumoși, cuminţi şi curati (nu mizga 
lesc pereţi, nu varsă cerneală, nu minjesc 
hainele cu magiun, nu inventează prastii şi 
scoabe nu se bat, nu-și pun piedici, nu se 
pirásc, nu tac gălăgie in ore şi nici în recrea- 


Să comunic 1 semenilor ca nimicurile 
vieţii pot fi depășite (Adela Mărculescu 
Decl ( ragoste de Nicolae Corjos) 


ţii, n-au ținut niciodată degetul în gura şi. 
doamne fereşte“, în nas!) 


„.Educatoarea îi primește gata educați de 
la “părinţi pentru a-i da gata educați mai de- 
parte în școli, de unde ies mari şi gata edu- 
cati — pentru a intra direct în filmele noastre. 
toţi impecabili şi „așa cum trebuie să fie“ de 
parcă noi am şti mereu cum trebuie să fim. 
de parca noi am fi... sau sintem 


va jur, credeti-mã, sint actrița la teatrul 
Nottara de 13 ani, sint membră a Uniunii 
Scriitorilor de 6 ani, am 35 de ani „de acasă“ 
și totuşi mă surprind încă (uneori cu unghiile 
murdare, alteori câscind şi povestea cu 
mina... care nu trebuie in ureche, dar trebuie 
dusă la gură nu cînd vorbeşti, doar cind 
caști... etc...)... fácind cu alte cuvinte ceea ce 
nu e voie niciodată și nici cum sau, mai pre- 
cis, ceea ce e voie, doar dacă interpretezi un 
personaj negativ și ai un regizor bun care se 
extaziază uşor în fata amânuntelor 


Știm precis cu toţii tot ce „nu e frumos”. ce 
nu e voie să facem şi să spunem... dar cel 
mai urit lucru de care nu vrea să ne dezvete 
nimeni este că aplicăm aceste cunoştinţe 
„personajelor” şi nu vieţii; că toate „lecţiile de 
bună purtare“ pe are le-am primit în viaţă — 
scenariști, regizori, operatori, actori, direc- 
tori, producători — i — ni le amintim 
brusc doar atunci cind vrem „să inchipuim” 
realitatea in loc, totuși, cit de cit, să incercâm 
să o reconstituim cu tot ceea ce are ea, emo- 
tionant si brutal, frumos şi urit, țesătură inse- 
sizabilă de amănunte care ne fac să devenim 
personaje  tragi-comice in propria noastra 
viaja. Nu totdeauna eroi sau fricosi pină la 
capăt. Literatura și-a ciştigat dreptul la 


adevâr .dispunind" de mijloace mai puţine! 
Filmul nu poate, pentru ca are nevcie de un 
coeficient comun (al tuturor particulelor care 
il alcătuiesc, tehnice sau umane) un coefi 
Md de curaj, inteligență, talent, dăruire 
a 
Am filmat personaje contemporane, real 
contemporane, în La capătul liniei, Probleme 
Femeia din Ursa Mare, Promisiu- 
ni... Cred că nu sintem pregătiți pentru ceea 
ce am inventat... Am filmat într-o „imitație de 
baracă” înnegrită simetric pe la colțuri, cu un 
pistol de vopsit, alături de o baracă adevărată 
în care jumătate din biogralia oamenilor o 
puteai citi în petele de unsoare sau cerneală 
fum sau gaz, de pe pereți... am băut cafea gi 
am sporovâit, fără sa inteleg de ce. 
dina“ care mă invitase, se crispa atit de tare 
cind tremurau pereţii aceia subțiri la trecerea 
basculanteior... mi-a trebuit un timp să aflu 
ca traise cutremurul în București. într-un 


in Ursa 


apartament puternic afectat şi cá nu se poale 
»bişnui de atunci cu tremurul aproape conti 
nuu al pereţilor de cite ori trece prim faţa ba- 
răcii o mașină mai grea... Personajele noastre 
„Contemporane" sint contemporanii noștri, ei 
au trait si înaintea. cuvintului „Motor! — si 
chspa!... au spus de muhte ori ce a ales „sce- 
naristul” să na, dar precis au și multe tå 
ceri — şi temut intrebătoare pe cine 
ştie ce afirmaţii definitive... 

Noi, actorii, ratâm unica soluţie de a ră- 
mine celebri — împăiem tot felul de perso- 
naje, dăm buzna in ecranizări, ne fardam, ne 
prefacem şi ne machiem la fel, cind e vorba 
tocmai de ei, contemporanii noștri, partenerii 
noştri de o viaţă! 

Am fifmat in pieţe, şantiere. gări, restau- 
rante, sate, ine, maternitati, pe strazi 
străzi. străzi. multe străzi! 

A fost o tragică diferenţă între noi, cei „au 
torizati“ să intrăm „in cadru“, şi cei fără voie! 
Cei de alături! Cei care veneau din „real“! Cei 
mereu înlăturați (unii pentru că „sint urti” al- 
ţii pentru că „sint îmbrăcaţi fără gust} după 
un criteriu ticnit care propune naturii să facă 
ce-i comandăm noi şi nu invers... Cred că 
așa cum acum cele mai reușite par filmele is- 
torice si ecranizările (nemaiexistind nimeni 
viu de atunci, să arunce cu pietre după noi) 
asa și cele mai reuşite filme ,contemporane” 
se vor face cind noi nu vom mai fi contempo- 
rani cu ele! Actorii de atunci nu vor şti ce 
ştim noi, nu vor putea vedea ceea ce noi ve- 
dem zilnic, dar vor fi artiști și unii din ei vor 
reuși să inchipuie.. inchipuirea! 

Personajele contemporane de acum sint 
deocamdată, prietenii ratate... Sau poate nu 
sint... sau n-or să fie. 


oana CRĂCIUNESCU 


dă iîmpăcăm realitatea cu 
(Ioana Crăciunescu si Dorel Vişan 
in femeia Mare de Adrian Petringenaru) 


Contemporan 
îmi este cel cu care 


pot comunica 


f rin contemporan, inteleg omul cu care 
pot comunica — î inteleg ṣi mă intelege. 
si.. stop. Nu mai am nici o idee, creierul 

superior or: É, imi raspunde numai 
ie scheme intorc foaia sa incep rind nou 
dar. ghinion, e deja scrisă. Poezii. Doamne 
de ce mai avem nevoie de poezie”? Mihai 
Eminescu. „Şi multe dureri-s, putine plăceri” 


„Inc hipuirea 


Eminescu a fost un pesimist. Optimismul s-a 
descoperi mult mai tirziu. Ajutor! „Tovaraşi 
artişti, miine la lecţia de revista Cinema. aveţi 
de tăcut Schema din actualitate, 
după următoarele rubrici: Nr. crt. Numele și 
prenumele. Locul şi data nașterii. (Dacă nu 
s-a născut, veţi arăta motivul). Cetăţenia. Ori- 
ginea socială. Apartenența politică, Dacă a 
mai făcut parte din alte organizaţii de masă 
sau obşteşti. (Dacă a făcut, veţi arăta de ce a 
facut. Dacă nu a făcut, veţi arâta, de ce nu a 
făcut). Ordine şi decoraţii. La calități și fapte 
pozitive, veţi scrie două pagini ta un rind. La 
detecie și fapte negative, veţi ica: nu e 
cazul. Rubrica sutiet o compl impreună 
Sa iasă la pagină actorul Dorel Vişan din 
Cluj-Napoca“ leri am fost ta o clinica. O 
maestre, cu ce ocazie pe la noi? Îl cout pe 
doctorul S. Trebuie să așteptați puţin, e în 
operaţie. V-o prezint pe doamna dr... Dv. sin 
teti tot medic? Nu, doamnă, dar as putea fi 
Curi Ro p! era T O, da. cer om 
m a teatru cincisprezecé an 

v-am vazut in filmul...! Doctorul S. vă roaga 
să- așteptați, mai. durează cam o oră! Mulțu- 
mesc.“ Aştept. Sectie sterilă. intrarea in- 
terzisă! Din cind in cînd, usa se deschidea si 


mie. Cit timp ușa magică era deschisă. au- 
operaţii, zgomotul in 


Doctorul. si Fata 


văzută după orele 


de încordare, i se destinde într-un zimbet 
larg. Şi-atunci s-a întimplat mirajul... Un apa- 
rat special de filmat execută. printr-un proce- 
teu tehnic subtil, o imagine întoarsă, de 
glindă, și mă fixează. superb în costumul 
ilb imaculat. Motor! Turnat 1. Zimbeam larg 
și răspundeam cu calm omului din fața mea 
imbrăcat în blană de lup. Înaintam. Faţa mi 
se oglindea in apele mozaicului perfect lus- 
truit. Ireal și totuși real. Machiajul fin, eviden- 
va ridurile feţei, dovadă a zilelor şi nopților 
ie veghe, la căpâtiiul suferințelor. Ochii uşor 
subliniati, două raze calde de lumină, strede- 
eau parcă pátratele de piatră colorată spre 
pintecele pămintului, faruri de speranţă, pen- 
tru sufletele în derivă. Omul din stinga mea, 
biiguia ceva despre nevasta lui, ceva în legă- 
tură cu o anexită... o boală mai veche... Fan- 
tastic. Miinile lui mai păstrau urmele mânusi- 
tor chirurgicale si gesticulind molcom im- 
prástia un praf alb, ca o zăpadă de lumină, 
e inunda totul. Mă concentram să-i înțeleg 
vorbele, dar gindurile imi zburau aiurea. leri 
m avut O zi grea. Eram obosit. „Domnule 
profesor, va tremură mina. Aţi intrat prea 
adinc, cred că ati atins nervul...“ Bisturiul nu 
xa mai asculta. Femeia aceea va rămine 
stearpá, pentru toată viața. Si eu sint om 
Poate în acel moment mă gindeam și eu la 
nevasta mea care... N-am nici o scuză. „Sin- 
teti obosit domnule doctor?” „Puțin. Vin de la 
o naștere cu complicaţii”. imagini albe. Re 
flectoarele din spatele geamurilor trimiteau 
raze albe creind senzaţia de catedrală în ca- 
re corul noilor i intona o muzica ce- 
lestă de Cornel Táranu. O femeie in alb 
înainta spre mine dintr-o lume albă. „Dom- 
nule profesor, ati fost extraordinar. Aveţi 
miini de aur. Dintr-un foc ati salvat doua 
vieţi. O să vă rămină porecla «Dâtătorul de 
viață». Eram în culmea fericirii. Dar marile fe 
riciri sint scurte. Miraj. Stop! Tehnică înşelă- 
toare. Omul din faţa mea imbrăcat in alb ima- 
culat îmi spune cu zimbetul lui larg și ome- 
nos; „Să vină doamna sá o văd“. Bravo, tova- 
rage actor! Nota cinci. Pentru încurajare. Dar 
tovarășe redactor sef am răspuns perfect. Nu 
ştiu dacă am făcut un rol bun ori slab, dar 
m-am confundat cu el. 
Aici ai greșit. Ai ieşit din schemă 
Dorel VIȘAN 


NR.: Nu. stimate Dore! Vişan, n-o să gre- 
sii niciodatã ieșind din schemele pe care 
f4i sigur - nu numai dumneavoastră ie detes 
ta. A 


Contemporanul me 
este 
un „om obișnuit” 


N evoia de personaj contemporan... Cred 
ca este o problemă care astăzi, mai ales as- 
făzi, se pune mai stringent ca oricind. De ce? 
Pentru că trăim o răscruce de vremi frămin- 
tate, agitate și pentru că, lucru cunoscut, arta 
trebuie să le fie expresie. Deci, din nevoia de 
solidarizare umană, din nevoia de limpezire a 
problemelor esenţiale — veşnice, de cind lu- 
mea —'dar mai ales a coordonatelor speci 
fice, „contemporane“ ale epocii. De aici ne 
voia de personaj contemporan. Şi nu numai 
istoric determinat, ci indiferent de opora cel 
care poartă in el fondul etern al afectivitàții 
umane. Dar nu e vorba de un zeu ci de un 
om care trebyie descifrat, adus în coordona- 
tele sociale ale.epocii noastre. Experimentele 
francezilor şi englezilor cu Shakespeare și 
Moliere sint mai mult decit elocvente din 
acest punct de vedere — ele sint dovada ves- 
niciei artei. 

Dar să revenim la personajul contemporan, 
cel istoric contemporan: nu mai este nevoie 
acum de erou, ci de omul obișnuit, cu pro- 
blemele lui uneori fără pic de eroism, cu 
meschináriile şi generozitátile lui, cu răutățile, 
cu sentimentalismete, cu bucurii, cu necazuri 
mari sau mici, semnificative sau nu. Si toate 
ta un loc, formează personajul complex. câ- 
ruia important este să i se ofere posibilităţi 
de salvare, de desăvirşire. Unei femei — erou 
al unui. film contemporan (cum am întilnit si 
eu, chiar recent, în de dragoste de 
Nicolae Corjos) unei asemenea femei, să zi- 
cem, mamă a trei copii, muncitoare fruntasã, 
încărcată de sarcini si sacose, să i se ofere 
acel timp de bucurie care să-i infrumuseteze 
viaţa, s-o lumineze, s-o scoată din anonimat 
şi cotidian. Şi asta să comunice ea semenilor 
ei: posibilitatea de a depăși nimicurile unei 
zile mereu aceeaşi. 

Dar unde este, în filmul nostru, femeia inte- 
lectuală, angrenatá in problemele spirituate 
ale epocii: femeia „punct“, modei in viaja 
nu numai parteneră a unui bărbat, ci femeia 
care, amintind un vechi prover 
construiește câminul, in timp ce barbatu 


construieşte casa” 
Adela MÁRCULESCU