Revista Cinema/1977 — 1989/027-CINEMA-anul-XXVIII-nr-1-1989

ANP 1225 


Revistă a Consiliului 
Culturii şi Educaţiei Socialiste 
Bucureşti, ianuarie, 1989 


https://biblioteca-digitala.ro 


"POT Load A) ą— 


E a 


Mult stimate şi iubite tovarăşe 
NICOLAE CEAUŞESCU 


In aceste momente de mare sărbătoare a partidului, a poporului român, prilejuite 
de aniversarea zilei de naștere și împlinirea a peste cinci decenii şi jumătate de 
eroică activitate revoluționară pe care aţi consacrat-o cu neasemuită dăruire şi ab- 
negaţie idealurilor supreme de libertate socială și naţională, aspirațiilor de inde- 
pendenţă, pace şi progres ale naţiunii noastre, vă adresăm dumneavoastră, ilustru 
conducător de partid și țară, cele mai calde felicitări, urări de sănătate și fericire, 
ani mulţi şi rodnici de viaţă, încununați de mari satisfacţii și bucurii, nesecate ener- 
g'i creatoare şi deplină putere de muncă pentru a conduce partidul și poporul cu 
aceeași înțelepciune, clarviziune și fermitate pe drumul unor noi și mărețe victorii 
aì făuririi visului de aur al omenirii — comunismul. 

Puternic mobilizați de tezele și orientările cutezătoare, profund științifice, cu- 
prinse în excepționala dumneavoastră Expunere la ședința comună a Plenarei Co- 
mitetului Central al Partidului Comunist Român, a organismelor democraţiei mun- 
citorești și a organizaţiilor de masă și obştești,de înaltul exemplu de muncă și viața 
pe care ni-l oferiţi permanent, de acțiunea și fapta dumneavoastră eroică, cuteza- 
toare, ne angajăm solemn să făcem totul, să muncim fără preget, cu pasiune, cu 
abnegaţie și spirit revoluționar — așa cum ne-aţi cerut și ne cereţi — pentru înfâp- 
tuirea neabătută a politicii interne și externe a partidului și statului nostru. Vom ac- 
ționa cu toată răspunderea pentru înfăptuirea exemplară a planului pe acest an și 
pe întregul cincinal, a obiectivelor actualei etape de dezvoltare economico-socială 
a patriei, a luminosului Program al partidului. 


Răspunzind înflăcăratelor indemnuri pe care le adresaţi partidului și poporului, 
vă asigurăm că vom depune toate eforturile pentru ca în 1989 — anul în care va 
avea loc Congresul al XIV-lea al partidului și cînd vom aniversa 45 de ani de la vic- 
toria revoluţiei de eliberare socială și naţională, antifascistă și antiimperialistă —, 
să obținem, în toate sectoarele, cele mai bune rezultate în înfăptuirea obiectivelor 
stabilite de partid, a orientărilor și indicaţiilor dumneavoastră pentru dezvoltarea 
țarii şi ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al poporului, pentru progresul 
şi înflorirea necontenită a scumpei noastre patrii — Republica Socialistă România. 

In acest moment aniversar, de luminoasă sărbătoare pentru țară și popor, va 
adresăm, din adincul inimilor noastre, încă o dată, mult 'stimate şi iubite tovarășe 
Nicolae Ceaușescu, cele mai calde urări de sănătate, viață lungă şi fericită, plină 
de satisfacţii și bucurii, nesecată putere de muncă pentru a conduce țara, partidul 
şi poporul spre noi și noi victorii — spre comunism. 

Să trăiţi ani mulţi şi fericiți, mult iubite tovarășe Nicolae Ceauşescu, împreună cu 
mult stimata tovarășă Elena Ceaușescu, cu toți cei ce vă sînt dragi și apropiaţi. 

Din toată inima vă adresăm un călduros „La mulți ani!“ 


DIN SCRISOAREA OMAGIALĂ . 
a Comitetului Politic Executiv al C.C. al 
P.C.R. 
Consiliului de Stat 
şi Guvernului Republicii Socialiste România 


Din 
CUVINTAREA 
TOVARĂȘULUI 
NICOLAE CEAUȘESCU 


Dragi tovarăși, 


Folosesc acest prilej pentru a adresa cele mai vii mulțumiri clasei muncitoare, tã- 
rânimii, intelectualităţii, întregului nostru popor, pentru sentimentele de prietenie și 
căldura cu care sint înconjurat în aceste zile. 

În toate acestea văd expresia increderii întregii noastre naţiuni în justeţea politi- 
cii revoluţionare — bazată pe concepția materialist-dialectică şi istorică, pe princi- 
piile socialismului ştiinţific — a partidului nostru, care, prin întreaga sa activitate, a 
demonstrat şi demonstrează că nu are țel mai înalt decit acela de a înfăptui aspira- 
tiile întregului popor, de libertate, independenţă, de bunăstare și fericire. 

lată de ce, în aceste împrejurări, primele mele ginduri se îndreaptă câtre poporul 
nostru, căruia îi urez o viaţă tot mai demnă, mai imbelşugată, liberă și independen- 
tă! (Aplauze puternice). - 

Am vorbit, nu o dată, și doresc să mă refer numai pe scurt la marile realizări din 
domeniul ştiinţei, învățămîntului şi culturii. În decursul anilor am avut mulţi oameni 
de știință, multe personalităţi care au realizat lucruri minunate în diferite domenii 
de activitate; dar niciodată, ca în anii socialismului, ştiinţa! învățămintul, cultura nu 
au cunoscut o asemenea dezvoltare generală. Niciodată intelectualitatea nu a avut 
un asemenea rol hotăritor în întreaga dezvoltare a societăţii noastre, desigur, în 
strinsă unitate cu clasa muncitoare și cu țărănimea, cu întregul popor. De altfel, 
astăzi intelectualitatea este — aproape în totalitate — ieșită din rîndurile muncitori- 
lor şi țăranilor. Ea este strins legată de popor, servește poporul și va merge întot- 
deauna cu poporul, pentru că numai așa vom asigura progresul societăţii, vom 
face să crească rolul ştiinţei, culturii, învățămîntului, vom asigura ridicarea gene- 
rală a nivelului de cunoaștere ştiinţifică, culturală a întregii noastre naţiuni. Să fa- 
cem astfel încît clasa noastră muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, întreaga na- 
țiune să devină o naţiune a unei inalte ştiinţe şi a unei culturi înaintate, care să asi- 
gure progresul continuu al societăţii noastre, bunăstarea întregului nostru popor! 
(Aplauze puternice). 

Sint conştient că avem multe de făcut, dar am realizat asemenea transformări în 
patria noastră, am parcurs un asemenea drum încit putem să privim cu deplină în- 
credere viitorul. 

Drumul pe care îl mai avem de urcat, deși mai are multe obstacole, este incom- 
parabil mai ușor decit drumul pe care l-am parcurs pînă acum. 

Tot ceea ce am realizat, am realizat cu poporul, pentru popor, sub conducerea 
partidului. Vom străbate, deci, noile căi spre piscurile înalte ale comunismului — în 
strinsă unitate, sub conducerea partidului, cu poporul și pentru popor! 

Cît timp vom acţiona în acest fel vom fi de neînvins! 

Cit timp vom acţiona în acest fel vom asigura bunăstarea, dezvoltarea continuă a 
naţiunii noastre! 

Să facem totul pentru aceasta! (Aplauze puternice, prelungite). 

Doresc, la rindul meu, să vă adresez vouă, tuturor, odată cu mulțumirile mele, 
cele mai bune urări de succes în întreaga voastră activitate. Vă adresez, totodată, 
chemarea de a face totul — fiecare la locul său de muncă, într-o deplină unitate în 
cadrul organelor în care fiecare își desfășoară activitatea și, totodată, în cadrul ge- 
neral al țării — pentru a asigura înfăptuirea neabătută a programelor, a năzuinţelor 
poporului nostru. 

Să facem totul pentru a întări continuu forța materială şi spirituală, independenţa 
şi suveranitatea României! (Aplauze puternice, prelungite). 

Adresez, de asemenea, întregului nostru popor cele mai bune urări, odată cu 
mulțumirile pentru sentimentele manifestate, în aceste zile, față de mine — și pe 
care, repet, le consider o apreciere față de partid — împreună cu cele mai bune 
urări de succes, de realizare a tuturor dorințelor şi năzuinţelor de mai bine, de bu- 
năstare și fericire! (Aplauze indelungate). 

Vă urez tuturor, intregului nostru popor, multă sănătate şi fericire! (Aplauze . 
puternice, prelungite). 


z sI https://biblioteca-digitala.ro a iii . 


Mult stimată tovarăşă 
ELENA CEAUȘESCU 


La aniversarea zilei dumneavoastră de naștere — zi de aleasă sărbătoare pentru 
națiunea noastră — și a îndelungatei activităţi revoluționare, vă adresăm, din adîn- 
cul inimilor, într-o vibrantă unitate de gind și simţire cu întregul popor, cele mai 
calde felicitări, urări de sănătate şi fericire, de ani mulți și rodnici de viaţă, plini de 
satisfacţii și împliniri, împreună cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, marele Erou între 
eroii patriei străbune, înflăcărat patriot și revoluționar, genial făuritor de istorie și 
strălucit ctitor de țară nouă, conducător vizionar al mersului neabătut al României 
pe calea socialismului — spre comunism. 7 

Cu prilejul acestui înălțător moment sărbătoresc, dorim să vă aducem — aseme- 
nea tuturor fiilor patriei — cel mai fierbinte omagiu și să vă exprimăm cele mai 
profunde sentimente de stimă, prețuire și recunoștință, de înaltă cinstire pentru în- 
delungata și eroica dumneavoastră activitate în rîndurile -gloriosului nostru partid 
comunist, în lupta plină de abnegaţie, desfășurată cu fermitate și spirit revoluționar 
în marile bătălii de clasă, antifasciste și antirăzboinice, pentru cauza celor mulți, 
pentru binele și fericirea țării, pentru victoria revoluţiei şi construcţiei socialiste în 
Para noastră și înălțarea României pe culmi tot mai luminoase de progres și civili- 
zaţie. 


Întreaga dumneavoastră activitate, îmbinind în mod armonios vocația muncii de 
creaţie științifică a savantului-cetățean cu patosul luptei revoluționare a eminentu- 
lui militant comunist, constituie pentru noi toți un luminos exemplu de slujire cu 
nemărginit devotament a cauzei partidului, a înfloririi și propășirii națiunii noastre 
socialiste, ne însufiețește tot mai puternic în activitatea pe care o desfășurăm pen- 
tru înfăptuirea neabătută a hotăririlor Congresului al XIII-lea și Conferinţei Naţio- 
nale ale partidului, a mobilizatoarelor îndemnuri adresate de marele nostru 
conducător, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în magistrala Expunere prezentată la ṣe- 
dința comună a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a or- 
ganismelor democratice și organizaţiilor de masă și obștești. i 

În această zi de scumpă sărbătoare pentru țară și popor, animați de cele mai 
înălțătoare ginduri, dorim să vă exprimăm, mult stimată tovarășă Elena Ceaușescu, 
sentimentele noastre de aleasă stimă și prețuire și să vă adresăm, din adincul ini- 
milor, urarea fierbinte de viaţă îndelungată și fericire, plină de mari realizări şi sa- 
tisfacţii, multă sănătate și putere de muncă pentru a contribui pe mai departe, îm- 
preună cu încercatul revoluţionar și genialul conducător al partidului şi statului, to- 
varășul Nicolae Ceaușescu, la înaintarea patriei noastre, independente libere şi 
demne, pe calea făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a înfăptuirii vi- 
sului de aur al întregii națiuni — comunismul. 

Cu cele mai profunde sentimente de gratitudine și afecțiune tovărășească, vă 
adresăm, cu toată căldura inimilor noastre, dumneavoastră și iubitului nostru con- 
ducător, tradiționala urare: „LA MULȚI ANI!“. 


Din SCRISOAREA 


Comitetului Politic Executiv 
al Comitetului Central 
al Partidului Comunist Român 


Din 
CUVÎNTAREA 
TOVARĂȘEI 
ELENA CEAUȘESCU 


Stimaţi tovarăși, 


Am deosebita plăcere să exprim cele mai calde mulțumiri conducerii de partid şi 
de stat pentru înaltul titlu de „Erou al Republicii Socialiste România“ ce mi-a fost 
înmînat astăzi, precum și pentru aprecierile și urările ce mi-au fost adresate prin 
scrisoarea Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al partidului cu prile- 
jul aniversării zilei mele de naștere și a îndelungatei activităţi revoluționare în rîn- 
durile Partidului Comunist Român. 3 

Consider toate acestea ca o expresie a aprecierii deosebite pe care partidul și 
poporul nostru o dau activității mele revoluționare, ca activist al Partidului Comu- 
nist Român, contribuției aduse la realizarea politicii generale interne şi externe a 
partidului nostru de dezvoltare a forțelor de producție, a ştiinţei și culturii, de ridi- 
care continuă a bunăstării materiale și .spirituale a întregului popor, de întărire 
continuă a independenţei şi suveranității României. 

In aceste momente este pentru mine o mare satisfacţie faptul că, de mai bine de 
50 de ani, mă aflu în rîndurile mișcării revoluționare, ale partidului nostru comu- 
nist, am participat în toate împrejurările la lupta împotriva fascismului și războiului, 
pentru înfăptuirea revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă şi antiim- 
perialistă, pentru construcţia socialismului în patria noastră. 


Nu există satisfacție mai mare pentru mine, ca, de altfel, pentru orice activist re- 
voluționar, pentru orice comunist, decit aceea de a fi participant activ la realizarea 
măreţelor idealuri de libertate, dreptate și independenţă, la marile transformări pe 
care le-a obținut poporul nostru, sub conducerea gloriosului nostru partid comu- 
nist, în edificarea noii orînduiri sociale, în făurirea societății socialiste, multilateral 
dezvoltate. (Aplauze) 


Trebuie să perfecţionăm continuu activitatea de cercetare științifică și tehnică, în 
vederea înfăptuirii în cele mai bune condiții a marilor obiective care asigură înălța- 
rea ţării noastre pe noi culmi de progres și civilizaţie, ridicarea generală a nivelului 
de cunoștințe științifice, culturale, politice ale întregii noastre naţiuni. 


Voi acţiona ca și pînă acum, cu întreaga forță, în spirit revoluționar pentru înfăp- 
tuirea minunatelor perspective de dezvoltare a patriei noastre; voi sluji cu întreaga 
mea ființă, așa cum am făcut-o din cei mai tineri ani, cauza bu rii și fericirii 
poporului, cauza socialismului, a libertăţii, demnităţii, independenţei și suveranității 
României! (Aplauze) 


https://biblioteca-digitala.ro 


ROT+A 
a 


Omagiul fierbinte al întregului popor 


Momente 


de sărbătoare 


L. începutul fiecărui an, toți oamenii se 
gindesc la ceea ce și-au propus să facă în 
cele 365 de zile pe care le au în față, pentru a 
putea spune, la sfirșitul lor, cu acea formulă 
simplă prin adevărul ei omenesc: „am incer- 
cat să-mi fac datoria...“ 

Şi ce inseamnă a-ţi „face datoria“ în litera- 
tură, în cinematografie, în toate celelalte arte 
de la care oamenii așteaptă, an de an, un 
strop de fericire şi bucurie în plus, de la care 
viața spirituală a țării așteaptă mai multă fru- 
musețe, mai mult spor în efortul general al 
tuturora? Înseamnă, cred, a reuși să muţi în 
paginile cărților, în ritmurile şi culorile peli- 
culelor — ca să mă rezum doar ia aceste arte 
surori, literatura şi filmul — ceva din tumultul 
şi căutările acestor oameni care ne arată, zi 
de zi, că îşi iubesc ţara prin ceea ce fac pen- 
tru ea, prin munca lor, a: i, grea şi te 
nace, prin acea nobilă pasiune de a face din 
cuvintul socialism o realitate vie, ispititoare, 
împlinirea unui vis și certitudinea unei per- 
spective. 

lar cind anul este 1989, spaţiul unui timp 
chemat de evenimente importante, printre 
care cea de-a 45-a aniversare a revoluției de 
eliberare socială și naţională, antifascistă şi 
antiimperialistă, și cel de-al XIV-lea Congres 
al partidului, atunci ne dăm și mai bine 
seama că exigenţele momentului istoric devin 
mai mari față de întreaga societate, deci și 
față de scriitori, de cineaști, de toţi artiștii din 
România. 

În luna ianuarie, aniversăm ca în fiecare 
an, împreună cu întregul nostru popor, ziua 
de naștere a ilustrului nostru conducător, to- 
varășul Nicolae Ceaușescu și ziua de naştere 
a tovarășei academician doctor inginer Elena 
Ceaușescu, momente de emoție pentru noi 
toți care lucrăm în sfera culturii și științei ro- 
mânești, a creaţiei spirituale. De aceea, tre- 
buie să medităm cu atenție la noile îndem- 
nuri şi chemări ce ni le-a adresat secretarul 
general al partidului, în memorabila sa expu- 
nere din noiembrie 1988 și tovarășa Elena 
Ceaușescu în cuvintarea sa, orientări izvorite 
din spiritui întronat de Congresul al IX-lea. 
care a deschis creaţiei originale noi orizon- 
turi şi perspective, înlăturind dogmele și pon- 
citele vechi, îmbogățind peisajul nostru artis- 


4 


tic din aceste aproape două decenii și juma- 
tate cu noi opere durabile, foarte diverse ca 
stil, apartinind unor personalități remarcabile 
din toate generaţiile și de pe tot cuprinsul tã- 
rii, 

Îmi vine greu să amintesc, aici, toate acele 
titiuri şi nume care fac cinste literaturii şi ci- 
nematografiei românești, dar sint convins că 
spun numai adevărul adevărat, afirmind că 
ele s-au impus în conștiința marelui public 
tocmai pentru că au știut să-i aducă în faţă, 
în forme artistice originale, superioare, marile 
probleme ale istoriei noastre naţionale, ale 
eroicului timp prezent, ce nu admite superfi- 
Cialitatea, jocul gratuit, minciuna și surogatul, 
care cere artistului și operei de artă meditații 
adinci asupra destinului uman în socialism, 
asupra rostului social-politic și cultural edu- 
cativ al oricărui act de creaţie. 

Am convingerea că marea școală a literatu- 
rii române de la care au început să învețe tot 
mai mult și tot mai bine realizatorii filmelor 
noastre, va aduce, în 1989, noi dovezi ale 
faptului că cea de-a şaptea artă — o artă mo- 
dernă, colectivă, suprasolicitată şi îndrăgită 
de marele public — nu se dă înapoi de la 
căutări fructuoase, că regizorilor noștri con- 
sacraţi li se vor adăuga alţi noi reprezentanți 
ai generaţiei tinere, care umăr la umăr cu 
scriitori-scenariști vor da un nou avint şi o 
nouă strălucire filmelor românești, puterii lor 
de convingere, înaltei lor intelectualităţi și 
forțe de penetrație. 

Deci, ne dorim cu toții ca la sfirşitul lui 
1989, să putem spune cu conștiința împâcată, 
că am încercat să ne facem cinstit datoria 


ton BRAD 


Profundă 


recunoştinţă 


A entru noi toţi, cei ce trăim bucuria de a 
fi cetăţenii României socialiste, cetățenii unei 
țări libere, independente, mindre și fii ai po- 
porului român, născut aici, pe versantele mä- 
reţilor Carpaţi, lingă Dunărea ce-și linişteşte 
apele învolburate înainte de întîlnirea ei cu 
marea, începutul de an înseamnă prilejul ex- 
cepțional de a ne putea arăta profu dra- 
goste și nemărginita admiraţie și recunoştinta 


față de conducătorul patriei și al partidului 
tovarășul Nicolae Ceaușescu, urindu-i cu pri- 
tejul zilei de naștere multă fericire, multă să- 
natate și la mulți ani! Prin tradiţionalele noas- 
tre urări încercăm să materializăm sentimen- 
tele puternice, nutrite față de revoluționarul 
care a ridicat țara noastră pe cele mai inalte 
culmi de glorie, realizari, bunastare, tăcind 
astfel ca numele României să devină sino- 
mm în lumea întreagă cu un mesager ai på- 
cii, al colaborării și înțelegerii între popoare 

Există în istoria popoarelor oameni de ex- 
cepție care prin munca și lupta lor, prin gin- 
direa novatoare, prin forța lor cutezătoare, 
declanşează capacitatea creatoare a maselor 
Un astfel de om este conducătorul de azi al 
destinelor ţării noastre, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, secretar genera! al partidului și 
președintele țării, eminent om politic și revo- 
luționar de excepție care și-a consacrat și își 
consacră cu pilduitoare dăruire întreaga viața 
și activitate triumfului aspirațiilor supreme ale 
poporului nostru, construirii socialismului şi 
comunismului, cauzei păcii și colaborării in- 
ternaționale. 

În acest an, la 1 mai, se împlineşte o jumă- 
tate de secol de la cea mai amplă manifes- 
tare muncitorească din țara noastră, organi- 
zată în 1939, ca un protest împotriva fascis- 
mului afiat, în acel timp întunecat și plin de 
suferințe, în violentă ascensiune. În fruntea 
acestei manifestări muncitorești animator în- 
flăcărat și pasionat a fost tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, avind alături, așa cum ne arată 
documentele vremii, pe o tinără revoluționara 
energică, hotărită să infrunte toate greutăţile 
tovarășa Elena Ceaușescu. 

Eminent om politic, savant de largă recu- 
noaștere internaţională, tovarășa academi- 
cian doctor inginer Elena Ceaușescu, iniția- 
toarea unor acţiuni de excepțională anver- 
gură, cu răsunet mondial, printre care se în- 
scriu numeroase apeluri adresate savanților 
lumii pentru a-și pune știința și capacitatea 
lor în slujba păcii şi a înțelegerii între po- 
poare, este un exemplu de remarcabilă con- 
tribuţie la elaborarea și înfăptuirea programu- 
lui partidului de dezvoltare economico-so- 
cială, la continua înflorire a științei, învăţă- 
miîntului şi culturii în patria noastră. Un oma- 
giu fierbinte și prinos de recunoștință adu- 
cem tovarășei academician doctor inginer 
Elena Ceaușescu la acest început de ianuarie 
împreună cu cel mai cald și mai sincer la 
mulți ani! $ 

Ginditor genial, om politic de excepție, re- 
unind organic teoria cu practica, tovarășul 
Nicolae Ceauşescu a elaborat întreaga strate- 
i de făurire a socialismului în țara noastra, 
ormulind totodată direcţiile de dezvoltare și 
înfăptuire a vastului proces de construire a 
noii orinduiri sociale, de perfecționare conti- 


https://biblioteca-digitala.ro 


nuă a vieţii spirituale în consens cu condiţiile 
specifice fiecărei etape parcurse de țara 
noastră. 

in multitudinea de teze şi idei elaborate de 
secretarul general al partidului, la loc de 
frunte au fost și rolul și locul artei ca instru- 
ment de formare și educare a conștiințelor. 
de îmbogăţire spirituală și culturală a oame 
nilor muncii, întărind considerabil nobila mi- 
siune a creatorilor din ţara noastră. 

Ca izvor de inspiraţie pentru operele lor, a 
recomandat viața însăși, marea operă de con- 
struire a socialismului; iar ca eroi pe oamenii 
muncii, pe toţi cei care cu puterea minţii și 
braţelor schimbă intăţişarea țării. 

Mterar-artistică, sub orice 


rile de Hia reh! a ae 
perspectivă, edere in forțele creatoare 
poporului, contribuie i 

tuturor la intări- 
rea ui în jurul partidului”, a 


nității 
spus secretarul genera al partidului in Expu- 
nerea de la Şedinţa comună a Plenarei C.C. 
al P.C.R. a organismelor democratice și orga- 
nizaţiilor de masă şi obștești, din 28 noiem- 
brie 1988. 

Această idee a fost subliniată cu fermă căl- 
dură şi de tovarășa Elena Ceaușescu în cu- 
vintul său rostit la istorica ședință, reamintind 
de rolul şi funcţiile pe care trebuie să le aibă 
Festivalul naţional „Ciîntarea României“, larg 
cadru democratic pentru manifestarea capa- 
citați creatoare a maselor, inițiat de secreta- 
tul general al partidului, cu peste 12 ani in 


"Doresc, sà, subiini necesitatea intensiti- 
ico-educative și culturale, 

tivalului Naţional „Cintarea 

ridicarea gradului de a 

tuturor oamenilor muncii și în primul rind al 


noastră și ele vor fi îndeplinite cu siguranţă, 
cineaștii aducind — în acest an în care cea 
de-a şaptea ediție a Festivalului național 
„Cintarea României“ coincide cu sărbătorirea 
a 45 de ani de la revoluția de eliberare so- 
cială și naţională. antifascistă si antiimperia- 
listă, din 1944, şi în care va avea loc cel de-al 
XIV-lea Congres al Partidului Comunist Ro- 
man — filme cu adevărat reprezentative pen- 
tru arta lor, pentru angajarea lor civică și so- 
cială. 

O garanţie o constituie filmele realizate 
pină acum, atit cele în care omul nou învață 
să-i respecte pe înaintașii săi și faptele de 


=- Tot 
ceea ce am realizat, 
am realizat 
cu poporul, 
pentru popor, 
sub conducerea 
partidului. 
Vom străbate, 
deci, 
noile căi 
spre piscurile înalte 
ale comunismului — 
în strînsă unitate, 
sub conducerea 
partidului, 
cu poporul 
şi pentru popor! 


Nicolae. CEAUŞESCU 


i 
RR 
En s 


r rise atu 


Omagiul fierbinte al cineaștilor 


eroism ale celor care au luptat în veacurile ce 
s-au scurs, pentru libertate și neatirnare, cit 
şi cele inspirate din actualitate. 

Omagiul fierbinte și recunoștința profunda 
față de conducătorul ţării trebuie să se con- 
cretizeze la oamenii de artă în creaţiile lor, 
așteptate cu nerăbdare de întregul popor, 
creaţii ce se vor situa la loc de frunte în te- 
zaurul cultural ai ţării, mijloc de educaţie 
pentru cei de astăzi, mărturie despre timpu- 
rile noastre, pentru cei de miine. 


ileana BERLOGEA 


Darul nostru 


cel mai de preţ 


A. cutreierat ţara în lung şi în lat — în 
intenţia de a înregistra pe peliculă marile 
construcții și mărturii social-culturale petre- 
cute întru modernizarea ţării noastre de la 
sâvirşirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 
1918, cercetind pagini de istorie, documente. 
ctitorii — am filmat principalele monumente 
dedicate eroilor neamului de la protoistoria 
noastră pină azi. 4 

Facem parte dintre acele popoare care ştiu 
să cinstească, cu pioșenie, memoria marilor 
îinaintaşi și r- de puţine ori, însoțind grupu- 
rile de studenți — ai mei sau oaspeţi de peste 
hotare — la capătul unui tur mai amplu prin 
țară, pornind de la monumente și cetăţi, am 
depânat istoria eroică a unui statornic, 
harnic şi pașnic, indisolubil legat de vatra 
strămoşească. Vatra însemnind şi casa părin- 
tească şi întreaga țară, chiar noţiunea de ho- 
tar are o dublă semnificație: este hotarul gliei 
moştenite din străbuni și hotarul ţării întregi. 

Noua „vatră românească“ renaște, la fie 
care pas, fie în proiectele de urbanizare şi in- 
stituţii de invăţămint și cultură, fie în indus- 
tria care a răsărit şi se înalță pe verticală în 
toate judeţele României,fie în orașe moderne, 
fie pe lanurile irigate sau în fermele agrozoo- 
tehnice, în stațiuni de odihnă sau în centrele 
universitare, în parcurile şi livezile ţării. Toate 
acestea stau mărturie propăşirii noastre in 
rindurile popoarelor aflate în plin progres pe 
drumul civilizaţiei. 

Marea majoritate a acestor columne mo- 


derne şi ctitorii au fost inaițate în ultimul 
sfert de veac, cele mai multe avind dată de 
naștere Congresul al IX-lea al partidului nos- 
tru, totul fiind redimensionat, acum, în pragul 
celui de-al XIV-lea Congres. 

Mutaţiile petrecute pe harta țării sint greu 
de redat în cuvinte, chiar imaginile cinemato- 
grafice par necuprinzătoare. Se construiește 
într-un ritm trepidant cu poporul şi pentru 

Li 


Să construim durabil! — folosind tehnica 
cea mai avansată! 

Să făurim bunuri materiale şi spirituale 
competitive în întreaga lume! Să luptăm pen- 
tru perfecţionare și autoperfecționare — deci 
specialiști de înaltă calificare. 

Spirit revoluţionar și înaltă conștiință socia- 
listă. Ideal suprem: ridicarea patriei pe noi 
culmi de progres şi civilizaţie, într-un climat 
de pace și colaborare. Şi toate acestea 
poartă pecetea gîndirii ideologice și activității 
politico-organizatorice a secretarului general 
al Partidului Comunist Român — 
Președintele Republicii Socialiste România, 
tovarășul Nicolae Ceaușescu. 

Şi noi, creatorii din domeniul celei de-a 
şaptea arte, vă urăm, cu prilejul aniversării 
dumneavoastră și a tovarăşei academician 
doctor inginer Elena Ceaușescu, odată cu în- 
tregui popor, La mulţi ani! pentru înflorirea 
României şi a înaintării ei spre comunism. 


Gheorghe VITANIDIS 


Cu toată căldura 
inimilor noastre 


l. primele file de-caleridar ale noului an, 
desprindem o zi — 7 ianuarie— care an de 
an se inscrie ca un eveniment sărbătoresc în 
cugetele noastre. Omagiem în această zi, cu 
toată căldura inimilor noastre, pe tovarășa 
Elena Ce: , cea mai iubită și prețuita 
fiică a poporului român. Cinstim în această zi 
de aniversare împlinirea unui destin politic de 
excepție, a unei vieţi consacrate cercetării și 
creaţiei în știință, ne plecăm cu respect faţă 
de femeia care se identifică prin cele mai 
alese trăsături, cu chipul militantei revoluțio- 
nare, cu chipul mamei și al soției. Această 
identificare a unei vieţi exemplare cu idealu- 


rile partidului dă personalităţii de astăzi a to- 
varăşei Elena Ceaușescu dimensiuni și sem- 
nificaţii epocale. 

Tovarășa de viață a omului care conduce 
destinele poporului român cu clarviziune re- 
voluționară, tovarășa Elena Ceaușescu a că- 
rei viață este o neintreruptă consacrare in 
scopul fericirii și viitorului ţării, constituie 
pentru noi toți cel mai vibrant exemplu de 
dăruire, de credință în mai binele ţării, de 
spirit înnoitor, revoluționar. Punind amprenta 
pe tot ce ne este mai preţios, mai scump și: 
mai de durată în societatea noastră, întreaga 
operă științifică, întreaga activitate revoluţio- 
nară a tovarășei Elena Ceaușescu proiec- 
tează figura luminoasă a unui om demn de 
gratitudinea. poporului român. Conştiinţa re- 
voluționară superioară, energia creativă com- 
plexă, savantul şi omul politic fuzionează în 
chipul fericit ai desăvirşirii. 

Adăugind elogiul oamenilor ce slujesc arta 
și cultura la această zi de sărbătoresc florile- 
giu, ne exprimăm, totodată, admiraţia şi recu- 
noștința pentru îndrumarea culturii şi artelor 
pe făgașul marilor împliniri pe care societa- 
tea românească le atestă, într-o incandes- 
centă certitudine şi autentică perspectivă. In 
ziua În care omagiem pe marea noastră săr- 
bătorită, îi dorim în continuare ani luminoși 
de îndelungată viaţă, inepuizabilă putere 
muncă și fericire alături de eroul care a ctito- 
rit contemporana Epocă Nicolae Ceaușescu. 


Dina COCEA 


Acest ianuarie 
dublu sărbătoresc 


l. acest lanuarie aniversar, echipa noastra 
de armati metale oceane A 
n c e j imbovița, i at 
g taa peshi ppoe Ili“, se va opri cu 
emoție în comuna Petrești, imprimind pe pe- 
liculă imaginea luminoasă a unei case așe- 
zată cu prispa spre răsăritul soarelui. Flori de 
argint se vor scutura printre crengile pomilor 
din ogradă, amintind că aici a lumina 
zilei și a copilărit cea mai iubită fiică a popo- 
rului român, sărbătorită, acum, la început de 
an, de întreaga ţară cu prilejul zilei de naş- 
tere şi a îndelungatei activităţi în mişcarea 
comunistă și muncitorească” din România 


https://biblioteca-digitala.ro 


Mereu alături de întiiul bărbat al României, 
tovarăşă de viață, de muncă și de idealuri a 
marelui revoluționar și patriot înflăcărat, con- 
ducător al partidului și al destinelor ţării, to- 
varăşa Elena Ceaușescu s-a afirmat ca o pu- 
ternică personalitate a vieții politice, ştiin- 
țifice și sociale a patriei noastre, exemplu de 
dăruire și abnegaţie revoluționară în slujba 
marilor idealuri umaniste ale culturii și păcii 
in lume. 

Eminent om de stat, savant de reputaţie in- 
ternațională, academician doctor inginer 
Elena Ceaușescu și-a impletit existenţa cu in- 
seși destinele ţării, îndrumind cu competență 
și exigenţă revoluţionară, ctitorind dezvolta- 
rea impetuoasă a științei, învățămintului și 
culturii din ţara noastră, domenii de impor- 
tanță covirşitoare în formarea omului nou, 
constructor conștient al socialismului, în asi- 
gurarea bazei materiale ştiinţifice a societăţii 
socialiste multilateral dezvoltate, în afirmarea 
spiritualităţii româneşti eta ps dă 

Prezenţă profund competentă în treburile 
obşteşti ale țării, participantă activă la marile 
hotăriri privind mersul înainte al societății 
noastre socialiste, tovarășa Elena Ceaușescu 
se bucură în același timp de o largă prețuire - 
în calitate de savant de renume internaţional, 
militind neobosit pentru o strinsă colaborare 
a ser grin de e pai în întreaga lume spre 
binele păcii și înțelegerii între popoare în nu- 
mele progresului și civilizației universale 

Recunoașterea pe plan internaţional a iu- 
crărilor în domeniul științific traduse și publi- 
cate in multe ţări ale lumii, acordarea unor 
inalte distincţii de către numeroase academii 
și societăţi internaţionale de chimie care au 
ales-o membru titular și desemnarea de către 
importante instituţii de învățămint superior a 
titlului de profesor onorific, se constituie 
intr-un omagiu adus tovarăşei Elena 
Ceaușescu, muncii sale exemplare, persona- 
lităţii sale. 

Acum, în acest lanuarie dublu sărbătoresc, 
odată cu omagiul și prețuirea întregii țări, cu- 
prinşi de înalte simţăminte de recunoştinţă și 
respect, ne luăm cuviincioşi îngăduința de a 
transmite tovarășei Elena Ceaușescu tradițio- 
nala urare românească „La mulți ani!“, dorin- 
du-i din toată inima multă sănătate şi fericire, 
tinerete veșnică şi neobosită putere de 
muncă alături de iubitul și stimatul conduca- 


Ceaușescu 
realizări pentru progresul științei şi culturii 
românești, spre fericirea și bunăstarea na- 
țiunii noastre socialiste. 


Pompiliu GILMEANU 
5 


| 


: : z 
Munca l-a creat pe om. C it $ 
E firesc ca şi filmul — creația omului — U U Si 


să re-creeze, în limbaj de sunet şi lumină, 
munca şi pe al său creator. 
Să ne amintim cîteva secvenţe cinematografice —— 


riul lon Băieșu). Un inginer cu nume de fami- 
lie niciodată spus de film, dar cu prenumele 


din vasta epopee a muncii constructoare, | Nu întimplător maneca amet ag Apki 
secvențe evocate de cineaştii noştri. ; = ; | lui .şi încercat de mine tocmai pe această 
a È = i | dată simbolică. . 

Ori de cei ce le-au aplaudat cu căldură... | se cheamă Doru “Dor, daci. „48 A pcorimen ital. de tapt 


de a scormoni orice resursă pentru a da lu- 
mină. Doru descoperă, în satul lui natal, o 
sursă de energie ieftină, la-ndemină şi-i însu- 
fleteşte pe cei din jurul lui în timpul conce- 
diului petrecut acolo pentru a face o microhi- 


(deopotrivă în viaţă şi-n film) mai mult, nici o E... o poezie a lui Arghezi, în ciclul 


E virtute, nici o întîmplare, nici un sens, ca pu- „Cintare omului“, pe care o ştim cu toții și drocentrală. Biruie greutăţi, în primul rind 
Minunat a terea, voința obstinată de-a face ceva, de-a care poartă acest titlu. neincrederea consătenilor, apoi inerția unor 
dărui. de a te dărui. E aici condensat ceva „Cel, ce gindeşte singur şi scormone lu- birocraţi de la oraș, șincet, dar sigur, se 

pă din frumuseţea adevărată a făpturii umane. mina...“ versul de inceput al poeziei, caracte- apropie de scopul final și microhidrocentrala 
meteahnă riza parcă cel mai precis tipul eroului filmului | e realizată. Ea este eroul filmului — de fapt, 


şi mai precis, procesul realizării ei —, 
ea-ncepe la un moment să trăiască e parcă o 
ființă: „Fiinţă zămislită cu gindul și visarea”. 
pentru a cita un alt vers din amintita poezie. 
Facind probe pentru personajul Doru actoru- 
lui Valentin Mihali de la Teatrul Naţional din 
Craiova, am încercat — şi încercarea mea se 
baza pe datele actorului — să profilez tocmai 
ideea simbolică a scenariului. Adică a pre- 
zenţei unui om generos, un om care înţelege 
greutăţile, dar nu se inhibă în fața lor, un om 
vesel, plin de viaţă, aduciînd un suflu proas- 
păt între lucrurile vechi, găsind, descoperind, 
sursa de lumină. El nefiind astfel numai un 
personaj-lecţie deşi să nu ne ferim să recu- 
noaștem că este ca atare, iar funcţia lui pe 
dagogică e indispensabilă, — dar e în primul 
rind un om. Un om la modul cel mai simplu, 
a „cel mai concret, cel mai firesc. De aceea 
a “poate am şi ținut ca rolul lui Doru sá fie sus- 
ni ținut de un debutant, de-o figură proaspătă 
care să aducă cu sine o energie nouă 
şi-ntr-un mod neașteptat și unic, pentru a nu 
veni în nici un fei cu victorii interpretative 
deja acumulate cu alte personaje. Îl ştiam pe 
-Valentin Mihali încă din Institut; unde se re 
marca prin prezenţa lui luminoasă, simplă, 
prin sinceritatea debordantă, prin aerul lui de 
descendent din nobili țărani ai Maramureșu- 
É lui, care au simplicitatea vieții de fiecare zi 
_. n x Treceau traversind „secolele ţinind în lăzi 
cătur și $ E Pai 5 j A a a diplome vechi, tot de multe secole pe care 
E promina Eroi de film la înălțimea eroilor din viață le-a scos deodată la lumină un Mihali de-ai 


mină la etajul X “de Natvina oa T lor. De acolo, de la Borșa, unde aproape toți 


í . 4 ~ țăranii români se numesc Mihali şi-n fiecare 
cu Irina Petrescu şi Mircea Diaconu) 


meu de debut Sper să ne mai vedem“ (scena 


Cleopatra LORINȚIU 


ităţiz. pa j 
rr trim, pri og muncă 
umană e un adevăr ay i 


iS bl casă de lemn se țin cursurile simple de viaţă 
i ‘damita, nu de parad: să ua ori dac acei naţională româ- 
i pozei pă ie paie) ir De aici dar, firescul, de aici ideea proas- 


pătă, încrederea în viaţă, creaţie și limpezime 
a unui orizont în care se nasc mereu și me 
reu mulți oameni de bine ai acestui pămint 
Ai acestei țări. z 


Dumitru DINULESCU 


Meseriile 


luminii- 


iras risosin 
- pasiunii e pnsoaina 
marea 'izbindá av 


E D ocumentarul. „Martor“ al clipei, aparent 
"al efemerului. Al unui anume sentiment coti- 
dian. 
Mai mare, mai mic, din arii geografice dis- 
parate, practic din întreaga sferă a preocupă- 
rei de ` j 1 rilor umane, e-ve-ni-men-tul se cere selectat, 
chipaj maritim dn in achia entru Singa- = É i; ) y stocat şi apoi transmis „retinei“, indiferent de 
și regia Nicu Stan marei și a mi- E , yE „Suportul“ material al imaginii. Aceeași „re- 
i _nunat o femeie din in Ar x ; j : tină” a fost educată — prin film, prin televi- 


x ziune (în atit de puţine decenii!) — de a fi câ. 
A E erbe N z mai aproape de evenimentul consumat. De 
j e iC pi | - E a-l pier oct interpreta, de a și-l asuma, 
| rare semna de Tudor Pop în e 'manitatea in aces ivire... (Asteprarea pur și simplu, în raport cu ceea ce numim, 
E răgaz. Un pasionat luci abil „_Umanitatea din acea privire... (Ay EEA indeobşte, memoria afectivă a unui individ, a 
pg vitate, un dăruit sinc emfază, de Serban Creangă cu neuitatul Stefan Ciubotărasu) unei. colectivităţi. 
E țină (şi potrivită) în: € u! aai am pa o urlă error în meca- 
N oScu „ju A i Fa - : r nr = A i Pe tării rei filmi mentar 
i o ip bi zi Dimineţile unor constructori romantici (Sper să ne mai vedemi mimu rect Ari ele ate pios brie 
[Bă mie de mijloace, un roi de-a drep de Dumitru Dinulescu cu Vaientin Mihali și Ileana Harșa-Negru) din România contemporană, el însuși martor 
T matic pentru o categorie socială Și bi și erou al evenimentului, al faptului de viață 
(MARE tegorisire em Eroul Lari az ; i [apt * care a înriurit, care a determinat ivirea filmu- 
| E că nu-şi in ădui reg à f lui ca atare. 
pO ite í t ì z A munci. lată transcripția unei stări, a unei 
| atitudini, a unui raport cu viața. Undeva, „po- 
etul ne-pereche“, Mihail Eminescu judeca 
munca drept tezaurul primordial al unei na- 
! țiuni. Adagiul acesta inveterează astăzi o eti- 
că nouă, o estetică nouă. În descifrarea aces- 
! tora, în promovarea și propulsarea lor, filmul 
j s documentar este chemat să răspundă prin 
l y, s > # T definiție ca „martor“ şi „cronicar" al unei 
Dă cum. he se , poarte. ră a $ sè ji r d E epoci. sià , s 
| bim, N-am avut te. pAn : cunoaștem" ; | a ai; „Armele“ profesiei noastre sint chiar ori- 
$ - fata cu înțelepciune, la un moment dan, 3 ba E s k zontul nostru cultural, artistic, ideologic, în 
E Între clipa de râgaz din Aşteptarea pe care ; A j - ultimă instanţă, deschiderea noastră spre lu- 
| 


è personajul nici nu știe s-o re oastei la o z Sa. h Ei DI mea contemporană, în toată complexitatea 
k adică, intre intilnirea acelui om adevărat afi: N - j ipostazelor sale. Nu este o intimplare, desi- 
i i pragul pensiei, cu prichindei cul ma 3 a | - ' gur, faptul cã am debutat cu Cel mai tinàr 

4 izi dii ci i oțel (1972), o primă rostire filmică din tripti- 
cul conturat în anii ce au urmat. Meseria lu- 
: ; minii, 1973; Diminețile oțelului, 1976. Triptic 
Bande dāruirii. Nimic nu må impresioneaza. : E 1 i À y dedicat saltului spectaculos în condiția eco- 


nomică, spirituală a vechii cetăţi de scaun a 
Țării Românești — Tirgoviște. Pe platforma 
industrială ce se prefigura atunci — astăzi 
România dispune de aproximativ 180 de ase- 
menea platforme —-, în nopţi și zile de ianuar, 
cu multe grade sub zero, făceam primii paşi 
într-o meserie fascinantă. Nu este la înde- 
mina oricui să trăiască o experienţă umană și 
socială fără precedent. Acolo se punea teme- 
lia uneia din cele mai tinere vetre de oțel ale 
țării. Exista efortul constructorilor, dar, în pa- 
ralel (şi filmul nu a eludat realitatea) se con- 
suma și preocuparea de a pregăti viitorii oțe- 
fari tirgovişteni în școli protsionaje, de 
maiștri, chiar în aria de preferință a unor in- 
treprinderi cu tradiție, Hunedoara, de pildă... 
Şi nu oarecare emoție am trăit, după cinci 
ani, în 1976, re-intilnindu-l, la Tirgovişte, pe 
unul din tinerii ingineri, după ce-și făcuse 
stagiatura hunedoreană. Așadar, atunci, în 
1976, „dirija“ concertul cuptoarelor la una din 
marile oțelării electrice de pe platforma in- 
dustrială tirgovișteană. Filmului îi rezervam 
misiunea morală de a propune (susține și 
proba!) o metaforă: Dimineţile oțelului. 

A munci, a edifica presupun (impun) apar- 
tenența la un anume „axis mundi“, rezumat şi 
reprezentat prin cotidiaha „modelare a visu- 
hui”. De câtre oameni. În viața lor. Adică oa- 
meni care sintem. investiţi și cu ființa noastră 
spirituală în gesturile de zi cu zi, care ne de- 
finesc. Am consemnat, în alte pagini de re- 
wistă, parte din portretul moral al celor filmați 
de mine, numiţi Andrei Corneliu, Emil Hincu, 
Dimitrie Dorojneac, George Teodorescu (şi 
Hsta poate continua!). Ei mi-au determinat o 
triplă rostire — Şcoala de la Baraj (1976), SI- 


riu '81 (1981), Curaj pentru fiecare zi (1987) 
— despre primenirea locurilor, creşterea oa- 
menilor, despre primele „semne“ ale uriaşului ~ 


sistem hidro-energetic ce se modelează între 
Crasna și Buzău... Acolo s-au schimbat pei- 
sajele, s-au dislocat munţi, s-au „construit“ 
munţi. Au plecat, au venit anotimpuri. Au ple- 
cat. au venit așezări. Au plecat, au venit oa- 
meni. Apele au pus de multe ori la-ncercare, 
aprige. „puiul“ de baraj... Acum hidrocentrala 
de la Nehoiașu produce. Deunăzi, filmam în 


subteran, în tunelul de aducțiune. Deunăzi, _ 


admiram „fotogenia“ unei ierni timpurii, în 


fundal cu scheletul viitoarei „mori de lu- s 


mină”... Ce joc mai seducător, mai stenic, în- 
tre cronologia faptelor şi timpii subiectivi! Şi 
ce viril, vital raport între „ieri“, „azi“, „miine“ 


du-mă alături de eroii acestei pei fără 
precedent? Ce „confruntare“ mai fertilă între 
„metafora literară“ și „metafora cinematogra- 
fică”, între cuvintul „visat“, cuvintul „tipărit“, 


cuvintul „trăit“? Ar trebui, poate, să extind. 


confesiunea  întilnirilor mele cu oameni 
exemplari, aş zice. in vecinătatea cărora, ală- 
turi de care și pentru care am înţeles nuanțat 
o anume sarcină morală — omenia filmului. 
E; descifrind precis și efortul meu de-a rosti 
firesc, cu bună cuviință şi căldură afectivă 
parte din adevărurile existenţei lor... E mult, e 
puţin? Împreună, cred însă, am ciştigat parte 
din bătălia pentru a invita la frumos, la armo- 
nie, ia integritate. Cu „armele“ lor, cu „ar- 
mele” mele. Arme bărbătești. Arme pașnice. 
Arme întru omenie, civitate, armele benefice 
ale progresului, ale civilizației. 

Așadar „armele“ acestea, bărbaţii aceștia 
i-am evocat (cintat) cu întreaga dăruire a ros- 
tirilor mele dë pină acum. 


Nicolae CABEL 


“Sufletui 
constructorilor 


A văzut că nu-i nici o scofală? Mă faci 
de ris... — aud în spatele meu, în metrou, o 
voce spartă de femeie ce-şi dojenește tatăl — 
probabil. Doar că nu vezi pe unde umbii, 
continuă ea. Încolo, nici o filosofie”... Bătri- 
nelui modest, venit de la țară, clătină din cap, 
se uită peste umăr, clipi de citeva ori, sur- 
prins de detilarea rapidă a stilpilor de mar- 
mură și a lâmpilor de neon. Își fixă privirea 
pe inelele de beton care-i alergau prin fața 
ochilor. Cine știe cite vor fi înşirate de-a lun- 
gul zecilor de kilometri de tunel... Cine știe 
cite suflete s-au zbuciumat să croiască pe 
- sub pămînt atitea drumuri întortocheate pe 
care umblă zilnic peste un milion de oameni. 
În difuzoare se auzi: Urmează Eroilor. Peron 
stinga.” Gindul îmi aleargă în urmă cu 14 ani, 
la acel sfirşit de an 1974, atunci cînd vedeam 
o mină de oameni — al căror nume ar trebui 
scris cu majuscule pe toţi pereții și pe toate 
coloanele staţiei acesteia. Îi vedeam noaptea, 
` marcînd cu bidineaua şi vopsea albă, direct 
pe pavajul Splaiului Independenţei, primul 
tronson al metroului, iar ziua, aplecaţi peste 
planşete, proiectau şi organizau șantierele. 
Nu aveau zi, nu aveau noapte, nu aveau li- 


i “i 
5 
Eroii mei, ori eu, documentaristul, modelin- 


cultura muncii 


niște. După ei au venit mulţi alţii, zeci de mii 
de bărbaţi și femei din întreaga țară să parti- 
cipe la o construcţie de proporții pină atunci 
neiîntilnite la noi. Construcţia care a intrat pe 
nesimţite în conștiința bucureştenilor. Am 
trăit și eu un timp între acești oameni, i-am 
văzut riscindu-și vieţile în lupta cu apele bez- 


metice care ţișneau din pereții tunelelor şi 


prăbușeau maluri de pămînt, îngropind bul- 
dozere, excavatoare. Scrișneau din dinţi şi o 
luau de la capăt, de parcă fiecare încheiase 
un paru cu sine, cu pasiunea sa creatoare. 
În drumul construirii metroului se mai întim- 


| pla să găsească bombe nemțești rămase din 


timpul războiului, încremeneau cu ele, în cu- 
pele excavatoarelor, pină le dezamorsau-ge- 
niștii. Printre cei mulți, cu nume simple, Pe- 
tre, ion, Gheorghe, Cătălin, Ana, Cristian, 
Grigore, ce ne-au inspirat filmul Cale liberă 
era și Laura, o proiectantă cu ochi albaștri ca 
cerul și Alexandru, inginer constructor pasio- 
nat de meseria lui, ambițios „ridicător“ de se- 
mețe baraje de. hidrocentrale, chemat din 
munţi, din lumea vulturilor, să construiasca 
subpăminteanul din București. Cei doi s-au 
cunoscut aici. Destinul — respectiv scenaris- 
tul Romulus Lal, a vrut ca cei doi să împli- 
nească împreunul primul tronson al metrou- 
lui. Ea, interpretată de Eniko Szilagy-Dumi- 
trescu aprigă şi sigură pe proiectele sale, el, 
personajul lui Emil Hossu, experimentat con- 
structor, dar încăpăţinat practician. Din capul 
locului cei doi ştiau că răspunderea lor este 
imensă. Doi actori maturi, stăpini pe arta lor, 
au traversat doar o frintură din viaţa eroilor 
ior, încărcată de evenimente banale sau ne- 
prevăzute, aşa cum se petrecuseră ele în rea- 


creștetul, s-a așezat pe scaunul de alaturi şi, 
fără o vorbă, ea a turnat două cafele din ter- 
mos, apoi și-a sprijinit timpla pe umărul lui. 

Cind după vizionarea filmului Cale liberă 
cu constructorii metroului, s-a aprins lumina 
în sală şi am intilnit privirile spectatorilor — 
eroi ai povestirii noastre — am înțeles că reu- 
| șisem. Era recunoştinţa noastră filmată, așa 
cum ne-o dorisem. Pentru constructorii me- 
troului dar și pentru mulţi alții ca ei, marii 
anonimi care lasă sau vor lăsa ca mărturie a 
trecerii lor prin viață, apere durabile, nemuri- 
toare. Pentru că, parafrazind-o pe Ana din 
film, „metroul are în el ceva din sufietul celor 
care l-au construit...“ 


Nicu STAN 


 Învingătorul 
anonim - 


O.. poate fi doborit, dar nu înfrint, ra- 
mine un binecunoscut adagiu ce exprimă ca- 
pacitatea semenilor noștri de a traversa cele 
mai dificile momente ale unei existenţe gene- 
ros dedicate unui țel nobil, unui ideal doar 
aparent inaccesibil. Astfel de momente sur- 


temporal de câtre autorii filmului Miracolul 
(regizorul Tudor Mărăscu, în acelaşi tim 
coscenarist alături de lon Băieșu) constituie 
treptele definirii unei conștiințe de specialist 
aceea a inginerului agronom Tudor Volbea. 


L.uciditatea unor argonauţi ai științei moderne 
(Oreolii de Manole Marcus 
cu Victor Rebengiuc și Cristina Deleanu) 


litate. Laura și Alexandru au început prin a se 
confrunta profesional, apoi, tot înfruntîndu-se 
cind cu înverșunare, cînd cu patimă, apoi 
treptat cu regrete, au ajuns să: se îndră- 
gească. Dragoste adevărată, dar o pasiune 
care nu-i impiedica să-și menţină punctul de 


„vedere profesional. Le port recunoștință celor 


doi actori pentru emoția pe care o simt şi 
acum cînd îmi amintesc de ochii Laurei din 
secvența revelionului. Că dragoste aduna- 
seră în ei privindu-și iubitul cîntind la pian, 
sau cită spaimă sugerau cind îl știa pe exca- 
vator, cu miinile încleștate pe manete, tinind 
strîns cupa ca un alt mare actor, Dorel Vișan, 
colonelul genist dezamorsînd o veche bombă 
găsită în malul Dimboviţei... „Nouă sau ve- 
che, bomba-i bombă!“, spunea Laura, tremu- 
rind pentru oamenii de-acolo, pentru căminul 
de copii din vecinătate, pentru dragostea ei 


“de care se agățase cu toată ființa. impecabilă 


stare de uluire ne transmite Hossu cind des- 
coperă că femeia pe care o adora, respinge, 
din cinste profesională, una din propunerile 
lui. Nu-i vine a crede cu cită durere și teamă 
îl priveşte Laura... „Să se înțeleagă că îţi e 
frică să nu îl pierzi, i-am spus interpretei dar 
nu-ți trăda convingerea“. Şi ea l-a privit de 
parcă se refugia in sine, în adevărul seu 
sale, spunindu-i cu voce stinsă: „Greșeşti“ În- 
căpăţinarea bărbatului încremenit, din faţa ei, 
o îngheaţă. „O să meargă! Trebuie să 
meargă!“ rostește Hossu răspicat. Și a mers... 
dar... recunoaște eroul mai tirziu: „De greşit, 
tot am greșit.“ Oamenii sint oameni, iar dra- 


„gostea are puterea de-a te înălța dincolo de 


vanitate, de orgolii. În zori, femeia îl aşteaptă 
în baraca înghețată, cu o cafea caldă. Îl cu- 
noştea bine. Alexandru nu plecase din gale- 
rie toată ein ay Stătuse în frig și umezeală 
pentru soluția preconizată de el, demon- 
strind, că „trebuia să meargă”. Cind a găsit-o 
in baracă pe Laura nu s-a mirat, i-a sărutat 


https://biblioteă 


ajuns dintr-un sugerat confort didactic (acel 
confort devenit un supărător loc comun, în 
filmele noastre, neacoperit decit în puţine ca- 
zuri) într-o primă linie a bătăliei:pentru recu- 
perarea solurilor nisipoase dintr-o regiune 
` secetoasă a țării — rămine, în ultimă instanţă, 
dovedirea unui adevăr științific. Acestui ade- 
vár, probat în diverse proporţii de teorie și 
practică, îi sint sugestiv opuse atit forțele 
dezlănţuite ale naturii, cit și mentalități ce 
subsumează rezervelor și prejudecăţilor, obi- 
ceiuri străbune, credințe cu rădăcini în ime- 


prinse într-un concentrat și evocator segment . 


Şantierul — o pasiune, 
(Zile fierbinţi-de şi cu 
Sergiu Nicolaescu, Colea Răutu, 
Ileana Popovici) 


moriale timpuri. Tudor Volbea, interpretat cu . 
deosebită sobrietate, eleganță în expresie de 
Anton Tauf (actor cu profundă sensibilitatea 
şi firesc în fața camerei), foloseşte pentru a 
impune adevărul său uman și științific o ad- 
mirabilă voinţă, o nezdruncinată încredere în 
ideile vizionare riguros măsurate, o pasio- 
nantă demonstraţie a forței prieteniei în re- 
zolvarea unor probleme, la prima vedere in- | 
solubile. Deloc liniar, personajul lui Tauf. nu 
este lipsit de neliniști, de indoieli, de umane 
„exasperări; în acelaşi timp, el este animat de 
conștiința unei autentice bogății: sprijinul | 
neasemuit al unui adevărat mentor spiritual 
„profesorul Apostolescu interpretat de Ge- | 
_ Orge Ferra), precum şi acela al colegilor, care 
„transformă suma unor competențe în produ- 
"sul spiritual necesar succesului unei operații 
„ştiinţifice menite să supună natura potrivnică. 
Astăzi, victoria personajului din film este — 
în realitatea acestor zile, în efervescentele 
„coordonate ale noii revoluţii agrare-normală, 
„măsură a capacităţii umane de a-și apropia 
cele mai răsunătoare victorii ale spiritului, 
„după cum este, totodată, prilej de stimă şi 
respect pentru orice oaspete străin ce vi 
„teaza zona Dăbuleni, din sudul Olteniei. În 
răspunsul unor concesii datorate convenţio- 
nalismului păgubos; Tudor Mărăscu îl pro- 
pulsează pe Tudor Volbea in galeria acelor 
eroi credibili, autentici arhitecţi ai deschideri- 
lor spre progres şi afirmare. Într-o frumoasă 
secvenţă din final, agronomul nostru este 
parcă uitat in animația determinată de rezol- 
varea problemelor legate de ideile şi munca 
sa. Anonimatul său aparent sugerează doar 
un respiro intre două bătălii. Firescul unui 
gest, adevărul psihologic al unei relaţii, înso- 
tesc cu discreţie, dar şi cu autoritatea mesa- 
jului artistic evoluţia unui autentic erou al 
timpului nostru, ştiutor al strategiilor ce pre- 
supun competență și pasiune, rectitudine 
mc:ală şi bucuria reţinută a unui învingător 
anonim. Erou cu atit mai convingător cu cit 
el are — cum spuneam — profunde cores- 
pondenţe în realități contemporane. 


Călin STĂNCULESCU 


Ca ei sint milioane de constructori şi totuşi filmul ni-i face unici 


(Cale liberă de Nicu Stan 


cu Eniko Szilagy Dumitrescu, 


Emil Hossu şi lon Haiduc) .. - 


în premieră 


C am văzut pe marele ecran peripețiile 
Cucoanei n-am putut să nu exclam 
încintată: aferim, cucoană Chiriţă și să ne re- 
vedem cu bine... la seria următoare. Dorinţă 
împlinită după un an și jumătate. 

Scriam atunci — părere pe care mi-o men- 
țin neschimbată — despre Draga Oltea- 
nu-Matei că este o actriță de mare succes la 
public, capabilă să ofere mereu surprize plà- 
cute spectatorilor. | se potrivește „mănușă” o 
remarcă făcută la adresa unei celebre actrițe: 
„e mai mult decit o actriță, e un fenomen al 
naturii“. Plină de o energie clocotitoare 
Draga Olteanu Matei dă savoare replicilor, e 
ambițioasă, tenace, răzbătătoare și „pem 
pantă”. În viața de toate zilele, chiar. actrița e 
un adevărat personaj. 

Să privim, deci, cu sporită speranţă, rezul- 
tatul perseverenței: Chiriţa în lași. După ce 
„s-o isprăvnicit” ne interesează ce ginduri 
mai flutură prin mintea iscoditoare a volinti- 
roaiei Chiriţe. ce ambiţii teribile îi mobili- 
zează energiile, ce spaime îi tulbură tihna și 
odihna. 

Un generic pictat cuminte, garnisit îmbei 
șugat cu floricele roz și păsărele „cioc in 
cioc“ pe ram așezate, deschide prima filă a 
filmului. O dulce voioșie plutește în aer 

Chiriţa îmbujorata, înfoiata, rubensiana is- 
prăvniceasă, „cadorisită“ de George Cai: 
nescu cu vorbe menite s-o umile în pene și 
astăzi — „contesă de Escarbagnas și după 
cum s-a dovedit o madame Angot, persona; 
popular în teatrul bulevardier de ia inceputul 
veacului al XIX-lea (...), o cochetă bătrină și 
totodată o bună mamă, o burgheză cu dor de 
parvenire, dar şi o inteligență deschisă pen 
tru ideea de progres, o bonjuristă“, nutrește. 
urzeşte la moșie mari planuri matrimoniale, 
pentru că „of, of, of, ce supărare/ de-a avea o 
fată mare“ oftează ea în tremolo dramatic. Şi 
are nu una, ci două duduci și pe deasupra și 
un cuconășel, cam nâtintoi, care trebuie ur- 
gent înrudit cu zestrea gingașei Luluţe. Dar 
Cine oare cutează a i se impotrivi neneacăi? 
În primul rînd duducile, nişte „zarnacadele“ 
de copile, de 16/ 17 și de 18/ 19 anişori, bo- 
tezate Aristița și Calipsița vor să-și pună pi- 
rostriile în cap, nici mai mult, nici mai puțin 
decit cu niște boiemaşi de țară, Lampadie 
Cociurlă şi Agachie Brustur, care „auzi. dum- 
neata, comedie iau zahariu cu deştele din za- 
harniţă, îl pun apoi în clește şi se mai miră în 
gura mare de ce să bem ceai, pe aṣa, zãduh' 
în iun)”, de-i vine bietei Chiriţe care „s-o pa- 
risuit” de curind (în seria întii) parnaxin! Ea 
aspiră spre ginere „protipenda" şi nu renunța 
nici în ruptul capului. Şi, dacă-i bal, bal sà 
fie. Cum o caracterizează un temperament 
vulcanic, între vorbă și faptă nu încape pier- 
dere de timp. așa că: să te ţii voiajuri (nu 
oriunde și nu oricum, ci tocmai la leși, cale 
de zece poşte, cu căţel și cu purcel), încurca- 
turi, urmăriri, momente vesele cu Marin Mo- 
raru şi Mişu Fotino, travestiuri cu aceiași plus 
Adrian Păduraru, leșinuri, păcăleli, invirteli la 
propriu și la figurat, romanțe, serenade și tot 
ce mai cuprinde comedia clasică cu umorul 
ei buf, jargonul născător de hohote cu sughi- 
turi și obligatoria morală pentru îndreptarea 
moravurilor. 

Chiriţa împodobită cu danteluțe, pangli- 
cuțe, dansează polca şi „cotilion”, se mișca 
vioaie în colosale malacoate, se agită, dar nu 
mai are atitea ambiții mondene. nu mai ține 


l. ideea că opiniile marilor scriitori despre 
arta filmului merită oricind atenţia noastra ci- 
nefilă, revin la Marin Preda, profitind de fap- 
tul că-i s-a retipărit de curind un interviu care 
atestă o dată în plus interesul sáu în materie. 
A apărut în cartea lui lon Drăgânoiu „Con- 
vorbirile de joi" (Ed. Dacia, 1988), după ce 
fusese întii radiodituzat (probabil în jur de 
1970) și, mai tirziu, publicat într-un almanah 
„Contemporanul“. O simplă întrebare a poe- 
tului-reporter — „Mergeţi la cinematograf?" 
— fusese de-ajuns pentru a deturna complet 
discuția, pină atunci literară. Prozatorul a luat 
în serios provocarea și s-a lansat în întreaga 
jumătate a doua a interviului într-o veritabilă 
dezbatere a situaţiei cinematografiei autoh- 
tone, incepind de la chestiuni „de ordine so- 
ciologică mai degrabă” (p. 51). privitoare la 
publicul românesc de film, şi continuind cu 
diverse probleme legate de producţia de gen, 
tratate cu acel soi de insistență care dove- 
deşte că e vorba despre un subiect indelung 
meditat. Mărturisea fără ocol: „sint interesat 
de această artă atit de populară” (p. 52). Se 
gindea-bunăoară — la rolul director al regi- 
zorului (căruia-nu-i așa? — chiar „director“ i 
se spune în alte părţi, cu altă pronunţie...), î 


atrăgea „demiurgia” creatorului de film („se 


pare că regizorul deține secretul” — ibid., 
s.m.) şi căuta să-și lămurească ce instru- 
mente folosește acela pentru a-şi compune 
opera. Preda nu ascundea că a căutat „secre- 
tul“ în scenariu: l-a citit pe cel de la care a 
pornit La dolce vita, „un film foarte bun, ex- 


cură de slăbire, a uitat de câlărie și e mai pu- 
ţin drastică faţă de slugile toante. E neliniṣ- 
tită, dar necazul este că și-a cam pierdut ha~ 
zul. Ea, dominatoarea, ea stăpinitoarea co 
pieşind, zăpăcind pe toți cu ideile ei neaștep 
tate, cu teribilismele ei delicioase, cu tras 
năile ei, a trecut undeva în plan doi, cumin- 
țită fără voie. Mai-mai să n-o recunoaștem! 
Mai-mai să nu-i recunoaștem nici pe membri 
pitorescului ei anturaj: duducile smiocăite şi: 
indrăgostite, suferind de migrene traduse „pi 
franțozăşti” în mal de mer, gogomanul Guliţa, 


ceea ce G. Călinescu vedea în teatrul drama- 
tic al bardului de la Mircești, „veselia nebună 
a cupletelor, învirtirea în dans a personajelor 
ritmica, în genere, a acestor comedii care 
dau naștere unei plăcute emoții arheologice." 
Regizorul Mircea Drăgan şi-a concentrat 
atenţia și a stors etecte comice din comicul 
de limbaj, a avut norocul ca autoarea costu- 
melor ileana Oroveanu să iși menţină aceeași 
exuberanţă plină de bun gust și s-a gindit că, 
dacă poantele se tocesc, dulceaţa se zahari- 
sește, ritmul se înnmoaie și zimbetul se zbir- 


Bucuria întilnirii cu vesnic veselul Alecsandri: 
Iasi (scenariul Draga Olteanu Matei, regia Mirc 


cu Draga Olteanu Matei 


aflat la virsta primelor tentaţii și tentative ero- 
tice, musiu Şarlă, în plin proces de autohto- 
nizare, ispravnicul Birzoi, părinte duios, dar 
fără folos, cumnăţica solicitind „pensie dupa 
trei bărbaţi/ care au fost cu mine cununați” 
Peste curtea Chirițoaiei adie un val de mole- 
şeală, deşi nu lipsește cățăratul, iopul, 
alergatul, incălecatul în goana calului. Cinti- 
cele comice pe care Alecsandri le-a compus 
cu concursul lui Flechtenmacher apar în film 
îmbogăţite cu concursul compozitorului și di- 
rijorului George Grigoriu. Nu pot să precizez 
cit de exact s-au suprapus cele două stiluri.. 
Filmului îi trebuia un prea plin de sunet, cu- 
loare şi ritm, tandreţe și ris sănătos, iureș ne- 
bun de mişcare şi dans, inteligenţă sclipi 
toare. În mod curios insă (să fie regia, să fie 
scenariul, să fie imaginea, să fie interpreta- 


rea, să fie muzica de vină), filmului îi lipsește | 


și Ileana Stana lonescu) 


ceşte, îi mai râmine o portiţă: bucuria specta 
torului de a se întilni cu veşnic veselul Alec- 
sandri. 


ileana PERNEŞ DĂNĂLACHE 


Producţie a Casei de filme Cinci. Scenariul: Draga 
Olteanu Matei după Vasile Alecsandri. Regia: Mircea 
Drăgan. Decoruri: Vasile Rotaru. Costumele: ileana 
Oroveanu. Muzica: transcripții libere după Alexandru 
Flechtenmacher, muzică originală şi dirijor: George 
Grigoriu. imaginea: lon Marinescu. Coloana sonoră: 
Nicolae Ciolcă Montajul: Adriana lonescu. Machis- 
jul: Elena Stan. Cu: Draga Olteanu Matei, Dem Rà- 
dulescu, ileana Stana ionescu, Marin Moraru, Mihai 
Fotino. Bianca lonescu, Cezara Dalinescu, Ștefan 
Tapalagă, Vasile Gherghilescu, Jean Constantin. 
Adrian Păduraru, Ruxandra Aramă, Cornel Constan- 
tiniu, Dorin Anastasiu. Film realizat în studiourile 
Centrului de Producție Cinematografică „București“. 


filmul în contextul culturii 


„Secretul“ scenariului 


cepțional“, fără să descopere — din păcate 
— elemente lămuritoare („Scenariul însă nu 
mi-a spus nimic. Scenariul nu conţinea abso- 
lut nimic care să prezinte interes la lectură.“ 
— p. 53); şi cunoştea — de asemenea — tex- 
tul pe baza căruia s-a filmat Blow-up: „Sce- 
nariul la acest film ultim al lui Antonioni este 
o schemă. Se pare totuși că și scenariul 
acesta, așa cum e el ilizibil pentru cititor, e li- 
zibil pentru regizor.” (ibid.). Cred cå nu exa- 
gerez prea mult dacă spun că-mi place să 
văd aici nu niște simple dileme ingenui, ci o 
formă a profundei interogativități „morome- 
tiene"... 

Pe firul acestor meditații asupra „facerii“ 
filmului, Marin Preda ajunge în modul cel mai 
firesc la aproximarea statutului generic al ar- 
tei a șaptea, pe care o defineşte scurt şi cu- 
prinzător, fără fasoane „teoretizante”: „Filmul 
este arta care exprimă cel mai direct, adică 
este expresia cea mai directă a produsului 


s imaginaţiei.“ (p. 54). imaginaţie într-un sens 


care presupune atractivitatea, spectaculosul, 


încît prozatorul dă exemplul bunelor filme de 
consum, precum seria cu James Bond, după 
ce se referise mai înainte la Viva Maria și la 
Bonnie şi Ciyde (p. 51). Cinematograful — 
spune Preda gindindu-se la mirajul ecranului 
— aduce „pe pinză“ o materie care „trebuie 
să se miște şi să frapeze ochiul prin puterea 
imaginaţiei creatoare (p. 54), filmul e „un an- 
samblu de lucruri în care imaginaţia regizo- 
rului să sciînteieze“ (p. 55). Sint opinii pe care 
le putem aprecia corect numai dacă înțele- 
gem că ele vin din înţelepciunea unui autor 
care trăia experiența impactului operei de 
artă — în speţă, al romanului — asupra publi- 
cului şi știa să se ferească de sterilele „pu- 
risme“ estetizante. Ceea ce nu inseamnă că 
nu avea un exact simț al valorii, de vreme ce 
revenea la Antonioni şi la alți „regizori de 
mare calibru” (p. 54) și vorbea despre „acea 
armonie misterioasă” care trebuie să ur- 
nească părțile componente ale filmului-artă 
(p. 55). Răspunsurile probau şi interesul lui 
Preda față de structurile organizatorice ale 


https://biblioteca-digitala.ro 


muzica de film 


Generoasa risipă 


F...... cu generoasă risipă, în parti- 
tura Cucoanei abilitatea de meşter şi 
fantezia de artist — cum spuneam atunci —, 
compozitorul George Grigoriu s-a văzut 
acum, scriind muzica filmului Chiriţa în lași, 
în situaţia de a înfrunta o serioasă penurie nu 
numai de „Materie Primă”, dar și de inspira- 
ție. „Materia Primă“ fiind — ca şi în cel dintii 
caz — moştenirea lui Alexandru Flechtenma- 
cher, veşmiîntul muzical al actualei pelicule a 
trebuit croit din „resturi“; ceea ce face, ca, în 
ciuda calităţii identice (de valoare, nu şi de 
popularitațe) a țesăturii, haina aceasta să fie 
ipsită de pregnanţa originală şi de străluci- 
rea celeilalte. Ar fi necesar să știu dacă, la 
vremea elaborării celei dintii Chiriţe, exista — 
cel puţin ca intenție — proiectul realizării 
acesteia din urmă, pentru a putea spune 
dacă este vorba despre o necumpătare, o 
lipsă de prevedere din partea compozitorului, 
în consumarea neeconomicoasă a muniției 
într-un prim foc (spectaculos și cu „bătaie 
lungă“), sau despre secătuirea cu bună şti- 
ința, prin exploatarea extensivă și intensivă, a 
unui zăcămint prevăzut inițial spre a se utiliza 
o singură dată... Oricum ar fi, George Grigo- 
iu a dăruit atunci, deodată, tot ce era mai 
bun în muzica de gen a lui Flechtenmacher și 
în propria sa putere creatoare, intrată în re- 
sonanță cu aceea a ilustrului inaintaș; iar 
acum, n-a mai putut regăsi nici. lungimea de 
undă a unei vibrații comune, care făcea din 
compoziția „à la manière de“ nu doar o de- 
monstraţie de virtuozitate tehnică, ci și o 
reală probă de inspiraţie artistică. 

Foarte adevărat este însă că nici „Jibretul” 
fiimului de acum nu-i oferă compozitorului 
bogăţia, varietatea şi relieful „numerelor” pe 
care le conținea celălalt: ariile şi duetele (în 
accepțiunea lor deplină) au dispărut cu totul, 
iar cupletele, ansamblurile diverse și corurile 
sint lipsite de funcţionalitatea dramaturgică 
în stare să le confere interes. Numai două 
momente depășesc condiția generală a parti- 
turii astfel concepute, impun cu auto- 
ritate memoriei spectatorului: unul este liric 

- romanţa cintată (admirabil) de către Dumi- 
tru Rucăreanu — și altul este comic — sere- 
nada interpretată (cu har şi haz atit muzical 
cît și actoricesc) de către Cornel Constanti- 
niu, Dorin Anastasiu și o a treia voce, al cãrui 
timbru autentic de epocă te poate face să o 
bănuieşti a fi fost desprinsă din vreuna dintre 
înregistrările vechilor noștri interpreți ai cin- 
tecului lăutăresc. 

Cum bine se vede, toate aceste considerați: 
critice sint determinate insă de raportarea 
compozitorului George Grigoriu la ei însuşi: 
iar dacă într-un prim termen al comparație: 
autorul a atins starea de graţie (de ce să n-o 
recunoaștem, mult mai rar prezentă în mu- 
zica de film decit în alte genuri de muzică). 
de astă dată, situindu-se în zona atit de in- 
tinsă a obișnuitului, el a realizat o partitură 
plăcută, amuzantă, deconectantă — calități. 
totuşi. defel neglijabile. 


Luminiţa VARTOLOMEI 


cinematografiei noastre și faţă de posibilita- 
tea constituirii unei şcoli naționale de fiim. 
Amintea și de experiența sa cu Desfășurarea 
(regizat de Paul Călinescu), precum şi de 
două scenarii „originale”, râmase nefolosite. 
Se vor fi păstrat? Care le va fi fiind conţinu- 
tul?... 

Despre alt semn de prețuire față de La 
dolce vita, prezent în „Cel mai iubit dintre på- 
minteni“”, ca și despre diversele contacte ale 
lui Preda cu lumea filmului, inclusiv scena 
din „Viaţa ca o pradă“, cu prima intrare la ci- 
nema, a scris un foarte bun articol Radu Co- 
sașu (el însuşi un prozator, ale cărui legături 
cu arta ecranului rămin de analizat...): se inti- 
lulează Preda la cinema (in volumul omagial 
„Timpul n-a mai avut răbdare: Marin Preda”, 
C.R.. 1981) şi cuprinde, între altele, ideea că 
cinematografia noastră trebuie să se străduie 
nu să ecranizeze „Moromeţii“, „Cel mai iu- 
bit...“ şi tot restul, ci „să asimileze spiritul lui 
Preda“, ceea ce ar însemna pentru cinemaul 
românesc o deschidere de drum echivalentă 
cu aceea făptuită de Petrini în literatura 
noastră” (p. 354, 355-6). Apăruse atunci, cu 
doar un an în urmă, „Cel mai iubit dintre pă- 
minteni“. Sintem acum la un an și mai bine 
de la prima ecranizare a „Moromeţilor”. Avem 
— vasăzică — subiect bogat pentru o nou 
discuție despre Preda la cinema... 3 


lon Bogdan LEFTER 


„7 „NR pe ecran a prezentului 
din perspectiva unor preocupări social-poli- 
tice şi morale de stringentă şi imediată actua- 
litate constituie, pentru cineaști, una dintre 
preocupările şi îndatoririle primordiale în 
procesul creator. Acest imperativ al actualită- 
ţii decurge din viaţă. Din realitățile de gind, 
faptă şi simţire ale României contemporane 


- şi ale oamenilor ei. Marile mutații politice, so- 


ciale şi morale ale socialismului petrecute în 
țara noastră, indeosebi după Congresul al 
IX-lea al partidului — piatră de hotar în evo- 
luția ascendentă a României pe coordonatele 
edificării societăţii socialiste- multilateral dez- 
voltate şi înaintării spre comunism — repre- 
zintă, pentru cinematograful românesc, un 
nesecat izvor de inspiraţie, de meditaţie, de 
angajare și de acţiune. lar argumentele actu- 
alității — argumente ale vieţii de fiecare zi, 
ale unei realități în continuă şi paadiga 
devenire — sint pentru cronicarul în imagini 
al prezentului hotăritoare în complexul pro- 
ces de făurire și dezvoltare a conștiinței so- 
cialiste, țel suprem al artei, al tuturor demer- 
surilor cultural-educative întreprinse în socie- 
tatea contemporană. După cum sublinia și 
secretarul general al partidului, tovarășul 
Nicolae Ceaușescu, în magistrala Expunere 
rostită de la tribuna marelui forum democra- 
tic desfășurat la sfîrşitul anului trecut, s-au 
realizat de-a lungul anilor multe opere de 
artă valoroase, dar avem nevoie de noi ro- 
mane, de noi poezii, de noi piese de teatru, 
de lucrări în domeniul artei plastice, de lu- 
crări muzicale, de filme și mai bune în anii ce 
vin 


Filmul inspirat din actualitate ocupă un loc 
central în efortul conjugat a! cineaștilor de a 
acționa în consens cu preocupările ideolo- 
gice, educative și culturale de prim ordin 
Care animă societatea noastră. Menite să sin- 
tetizeze pe ecran dimensiunea spirituală a 
prezentului socialist, chipul contemporan al 
României, aceste filme ale realității imediate 
constituie, de ani şi ani, dar nu dintotdeauna. 
— „coloana vertebrală“ a intregii producții ci- 
nematografice naţionale, a fiecărei stagiuni 
de premiere. În mod cit se poate de firesc, 
conceptul actualități în filmul românesc a 
cunoscut, prin ani, o evoluţie ascendentă, im- 
punindu-se şi consolidindu-se prin acumulări 
multiple şi felurite, de experienţă creatoare: 

La una dintre întilnirile de lucru cu creato- 
rii din domeniul cinematografiei, secretarul 
general al partidului punea în atenţia cineaș- 
tior o problemă cardinală: „Din totalul filme- 
lor pe care le-am realizat un număr prea mic 

cu profunzime și curaj problemele 
contemporane,. Deloc întimplător, scurtă 
vreme după aceea apărea pe ecrane filmul 
Puterea și adevărul, scenariul: Titus Popovici, 
regia: — Manole Marcus) care rămine peste 
ani (peste 17 ani!) una dintre cele mai impor- 
tante creaţii ale cinematografiei socialiste 
tocmai pentru că aborda cu profunzime şi 
curaj problemele contemporane. Este, 


aceasta, o atitudine lucidă, responsabilă și. 


angajată faţă de realitate. Această atitudine 
— evidentă în diferite etape pe spirala evolu- 
tivă a cinematografiei naționale — a permis 
cineaştilor noştri, de atunci încoace, realiza- 
rea unor filme puternice și adevărate despre 
constructorii României de astăzi și de miine. 


Timpuri noi și in cinei ş 


S-au deschis mereu căi noi de investigare. 


a actualităţii în filmele românești realizate in 


cei aproape 24 de ani care au trecut de la 


Congresul al IX-lea al partidului, cinemato- 


grafia noastră dovedindu-se preocupată de 


surprinderea trăsăturilor -specitice unui timp 
structuralmente nou în toate domeniile vieţii 
politice, economice şi sociale. Cineaștii s-au 
străduit în aceşti ani — prin cele mai repre- 
zentative creații ale lor — să înscrie evoluția 
artei filmului în contextul progresului gene- 
ral, de esenţă, pe care l-a parcurs ţara in- 
treagă în toate sectoarele de activitate. Unui 
dintre primele filme care au izbutit să aducă 
pe ecran însemnele spiritualității socialiste 
din epoca inaugurată de Congresul al IX-lea 
al partidului a fost Proprietarii de Șerban 
Creangă un scenariu scris în colaborare 
cu Mihai Creangă) exprimind pe plan artistic 


tripla calitate — de proprietar, producător și . 


beneficiar — a omului muncii în societatea 
noastră. Pornind de la această constatare — 
însemn de epocă. un astfel de film considerat 
pe bună dreptate „deschizător de drum” — 
propunea, la capătul unei substanțiale dez- 
voltări etice, sensuri concluzive, resprezenta- 
tive pentru mutaţiile de conştiinţă care înso- 
tesc perfecționarea continuă a vieţii sociale. 
Pe drumul deschis de acest film s-au înscris, 
prin timp, alte şi alte demersuri artistice con- 
sacrate unor fapte de muncă și de viață ca- 
racteristice anilor noştri. Cinematografia na: 
țională s-a apropiat cu consecvență de am- 
bianța constructivă a unor mari edificii ale 
socialismului — de la Zile fierbinţi de Sergiu 
Nicolaescu la Cale liberă de Nicu Stan — 
care au propus, în prim-plan, portrete şi psi- 
hologii specifice timpului nostru, de la Orașul 
văzut de sus de Lucian Bratu la Vulcanul 
stins de George Cornea — extrăgind din ac- 
tualitate fapte ge eroism muncitoresc — de la 


In 
Congresului al 
filmul 


Isi pregăteste 


Familia în prim-plan (Femeia din Ursa 
de Adrian Petringenaru. cu Florina Cercel și 


Expldzia de Mircea Drăgan la Fapt divers de 
Andrei Blaier — filme vorbind despre deschi- 
derile de perspectivă ale Congresului al 
IX-lea și aducînd în atenţie biografii cărora 
anii de înnoire spirituală a ţării le-au redat 
demnitatea ultragiată și încrederea în sine. 
Ca în filmele Vifornița de Petre Sălcudeanu, 
Mircea Moldovan, O lumină la etajul zece de 
Malvina Urşianu. Unele dintre cele mai valo- 
roase realizări din perioada de referință — și 
mă gindesc me altele la titluri precum 
Gioconda fără suris de Malvina Urșianu, Re- 
constituirea lui Lucian Pintilie, Drum in pe- 
numbră de Lucian Bratu, Filip cel bun de 
Dan Pița; Cursa de Mircea Daneliuc, Ilustrate 
cu fiori de cimp de Andrei Biaier, Mere roșii 
de Alexandru Tatos, larba verde de-acasă de 
Stere Gulea, Mireasa din tren de Lucian 
Bratu — şi-au bazat forța de convingere pe 
intensitatea combustiei etice. Şi exemplele, 
de diferite naturi, ar putea — fireşte — conti- 
nuă, ele sint la indemina spectatorilor. in 
ceea ce ne privește vom mai face o singură 


Marea literatură contemporană — 
o garanție a operei cinematografice 
(Marele singuratic după Marin Preda, 


regia Iulian Mihu: 


temeinic 


perspectiva 
XIV-lea al 
romanesc 


Partidului 


ofensiva calității 


Mare 
Dorel Vişan) 


specificaţie: un film precum Puterea și adevă- 
rul, pe care l-am mai amintit în aceste rin- 
duri, alături de alte cîteva titluri — cum ar fi 
Clipa de Gheorghe Vitanidis pe scenariul lui 
Dinu Săraru — constituie argumente în favo- 
rarea unei alte vocaţii „de tip nou” primor- 
diale, a cinematografiei noastre: vocaţia fil- 
mului politic. 


Un singur an cinematografic, anul recent 
încheiat, nu poate reprezenta, firește, prin 
forta lucrurilor. în procesul de durată al con- 
solidării conceptului de actualitate în filmul 


românesc, decit un „moment“ al devenirii. Ce. 


experiențe se cuvin, totuși, reținute din pro- 
ducția cinematografică a anului 1988? Și ce 
invățăminte? 

Să reținem, în primul rînd, dată fiind am- 
ploarea sa politică, filmul de montaj al regi- 
zorului Virgil Calotescu și al scenaristului 
Nicolae Dragoș: Timp eroic pe plaiuri de le- 


gendă. imaginea ţării de azi, cu cele mai re- 
prezentative edificii ale celei mai fertile epoci 
din întreaga sa istorie, se compune caleidos- 
copic, prin secvenţe cu adevărat reprezenta- 
tive, filmul omagiind astfel, prin timpul spec- 
taculos înnoit al locurilor și al oamenilor, pe 
ctitorul marilor zidiri contemporane, preşe- 
dintele României socialiste, tovarășul Nicolae 
Ceauşescu. Experiența unui asemenea film, 
cu vibraţie patriotică, cu imagini etalon şi cu 
verb patetic, încărcat de emoția trăirii acestui 
timp eroic pe plaiuri de legendă. vorbeşte de 


la sine despre valoarea de document, pentru . 
prezent şi pentru viitorime, a acestui „montaj . 
de sinteză“, cronică vie, în imagini, a societă- 


ţii socialiste românești. 
Filmele anului — variate ca gen şi ca ori- 


-zont — impun multe alte acumulări de expe- 
_ riență utile, necesare dezvoltării armonioase 
"a cinematografiei noastre. Să reținem firescul 


de viaţă al unei pelicule precum Nişte băieți 


- grozavi de Cornel Diaconu, personajele sale 


creionate cu har și haz (hazul continuind să 


rămînă o „rara avis“ în ansamblul producției, 


cu toate excepțiile-de rigoare). Să reținem 
tenta de realism poetic a unui film ca Nelu de 
Dorin Mircea Doroftei (un debut de marcă al 
anului) pe scenariul lui D.R. Popescu, ofer- 


Í tant prin problematică, prin acuitate a obser- 


vaţiei- morale şi psihologice. Să reținem preo- 
cuparea regizorului Tudor Mărăscu de a con- 
feri intrigii din Miracolul („miracolul” fiind 
transformarea „micii Sahare“ dintr-un colț al 


Olteniei, într-o zonă fertilă, roditoare), para- 


. metrii unei metafore moral-filozotice cu sen- 


suri mitice. Să mai reținem demersul artistic 


al regizoarei Elisabeta Bostan din Zimbet de 


soare, autoarea investind cu un plus de fan- 


| tezie, de imaginaţie, de ritm, de culoare in- ` 


vestigația universului tînăr al anilor noștri, ca ` 
și Extemporai la dirigenție de pildă, un al - 


|. treilea film al regizorului Nicolae Corjos din 
„ciclul „liceenilor“. Exemple ar mai fi în acest 
„sens, dar mai important în economia discuţiei ` 


de față mi se par a fi citeva din învățămintele i 


„anilor cinematografici recenți. Chiar dacă au 
„fost abordate genuri mai puțin încercate, co- ` 
| media muzicală, de pildă, (prin 
"mi-e dor de tine de Gheorghe Vitanidis), gen 


În fiecare zi 


foarte îndrăgit de public, paleta tematică şi 
de gen a anului trecut n-a fost prea bogată, 
existind chiar şi pericolele unei monotonii te- 
matice, manifestat prin accente prea apăsate 
pe melodramă, ca de pildă: Să-ţi wi 

despre mine, Păstrează-mă doar pentru tine, 
Duminică în familie sau prin simplificări psi- 
hologice, chiar atunci cind unele filme (cum 
ar fi Orele 11). Își propun teme și conflicte cu 


impact imediat în actualitate. În general — şi - 


acesta ar fi principalul învățămint de reţinut 
din experiența anului cinematografic '88 — 


universul de gind, de faptă și de simţire al cì- ~- 
nematografiei noastre este mai sărac în ra- ` 


port cu. multitudinea de semnificaţii a realită- 
ţii cotidiene. Ne întoarcem, practic, la subli- 
nierile pe care le făceam la începutul acestui 
articol: șansa de a convinge şi de a emo- 
ționa, de a învinge timpul, nu poate suride 
decit filmelor angajate plenar în dezbaterea 


unei problematici de profundă actualitate. Ci- 
nematografia noastră a dovedit-o nu o dată, ` 


are forțele necesare ciștigării unei „bâtălii 
pentru calitate“ pe care are datoria morală să 


o ciștige. Anul acesta, anul Congresului al 


XIV-lea al partidului, poate reprezenta un pas 
important în drumul spre un miine valoros al 
cinematografiei naţionale. 3 


Călin CĂLIMAN 


Filmul politic românesc — o cucerire a anilor 


de după Congresul al IX-lea 
de Dinu Săraru și Gheorghe Vitanidis 


a și Dragostea si revoluția 


cu Valeria Seciu și Ion Dichiseanu) 


cu Gheorghe Dinică şi George Motoi 


conferința de á 
precedat premiera filmului zi 


— Cum obișnuiesc de totdeauna, persona- 
jului meu i-am imaginat o biografie. Drept să 
spun. mi-ar fi plăcut să-l cheme nu Mirza, ci 
Mirzac, poate din cauza facies-ului meu. 
M-am tot întrebat unde să fi dispărut el după 
prithul război mondial? Şi de ce umblă tot 
timpul călare și cu pușca la ei, în bandulieră, 


am bănuit că, fiind din fire un însingurat, s-ar 
fi putut să fi piocat spre America, ca atiția tă- 
rani minați de necaz şi sărăcie. Poate de 
aceea şi poartă o pălărie mai ciudată. Doar 
cu Palatul acela lung nu m-am împăcat. Și 
nici cu tonul de stătoșenie. Faţa asta a mea 
nu-i de Moș lon Roată! Da, într-adevăr, nu 
trebuia să fiu prea viguros, dar se prea poate 
să mă fi lăsat antrenat de entuziasmul băieți- 
lor acelora pentru că şi pe mine mă preocupă 
soarta satului. De aceea mă interesează tot 
ce se întimplă și mă bucur cind, în fine, niște 
tineri se apucă serios de treabă. Aşa că vin la 
ei cu un iepure şi le zic simplu: „Vreme bună. 
I s-o făcut de jăratec. M-am gindit că după 
atita muncă, vi s-o fi făcut foame.“ Frumos e 
și simţâmiîntul ce mă leagă în continuare de 
n pr pe care am iubit-o cindva. De fapt, e 
sentiment reciproc. cum se vădește în 
acel moment cind ea vine să-mi ceară să-i 
gasesc bărbatul, iar eu îi răspund m: 
-Aşa mi-o fost data să ţi-l aduc eu.. 


a Tohivetina va pann at de intens, n 
construirea unui personaj 


— Shakespeare eu n-am prea jucat și la 
mai modermnii noştri autori am indrăznit, 
uneori, mici imixtiuni în text. Mi s-a intimplat 
să fiu de folos autorului! Pentru că se mai in- 
timpiă — de exemplu — acţiunea să se pe- 
treacă în negură de vremi şi eu să mă trezesc 
în gură cu un radical! Îmi cam bat singur 
cuie în talpă, fiindcă așa mi-e mai greu: caut 
cuvintul potrivit. cel mai potrivit, î uit, Ñ regă- 
sesc. mă nemulțumeșie, iar caut și asta e di- 
ficil. Chiar și pe tema pronunţiei mi se intim- 
plá să mă contrazic. Ţin minte, eram la pri- 
mul film, în 1954, la Desfăşurarea, și o zi în- 
treagă m-am ciondănit cu inginerul de sunet 
pentru că eu tineam morțiş ca Ilie Barbu, tá- 
ran sărac și desculț, să vorbească ca semenii 
lui: „Mâi Vasil, mâi Gheorgh!”, estompind 
sfîrşitul cuvintelor și mai ales apelativele, ros- 
tind nu cu dicție literară, ci „rurală”. 


—— Firesc inseamnă a vorbi și a te com- 
porta ca oamenii. Oamenii — adică persona- 
jele care-i reprezintă pe oameni. Pentru că 
depinde cine și ce are de spus. Depinde de 

depinde de situaţie. Tocmai am termi- 


actorii noștri 


Colea Răutu: 


A Firesc y 
inseamnă 
a vorbi 
şi a 
te comporta 
ca oamenii 


Popovici foarte frumos şi bine documentat, 
cu mult suspense, care i-a permis şi o impre- 
sionantă desfăşurare de „forțe armate“ cum 
nici în marile montări nu s-a prea văzut. lar 
Nicolaescu, care știe ce vrea și are o capaci- 
tate de organizare excepțională, are și o forță 
de muncă „drăcească"” și nu trebuie uitat nici 
că el este și regizor și protagonist. Sper să 
iasă ceva și din rolul meu: l-am făcut cu 
multă poftă de joc, de dragul rolului, de dra- 
gul lui Sergiu Nicolaescu, de dragul de a mai 
exista pentru public! Au fost filmări grele, pe 
vreme rece, scene de călărie, multă alergă- 
tură. Dar totul e bine cind se sfirșește cu 
bine... La filmare şi cind nu joc stau tot tim- 
pul pe margine și privesc. Citeodată, chiar 
dacă întimpin reticențe, mai dau și sfaturi. Fi- 
indcă, la o anumită virstă, ai oarecare expe- 
riență şi arzi dacă ai ceva de spus. Mie nu 


Nu mi-e inditerent 
cum joacă ceilalți 
colegi în filmul 
pe care-l facem 
împreună! 


mi-e indiferent cum joacă mai ales partenerul 
meu direct în piesa, în fiimul pe care-i reali- 
zăm împreună! Chiar dacă actorul e mai ti- 
nár, sint în stare să-l întreb; „crezi că-i bine 
să-ți dau replica așa?” În teatru, de la specta- 
col la spectacol, vezi cum portează rolul la 
public şi poţi opera mici schimbări, asemeni 
scriitorului care, dacă se căiește de prinia 
versiune a operei, işi găseşte salvarea într-o 
ediție „revăzută şi adăugită“. La film, însă, 
odată turnarea terminată, totul -s-a pecetluit, 
„s-a tipărit”. Dar astea sint lucruri ştiute 


— În ce 


ce măsură considerați dumneavags- 
ră că intuiţia contribuie în reușita unei creapi 


— Am mai spus-o demult: poţi să ai un 
„lupeu“ scenic teribil, la fel precum copilul 
insala care. la insistențele mămicăi, 
spune frumos poezia la musafiri. În cazul ac 
torului, dezinvoltura de acest gen ţine de un 
naturalism care cade prea puţin sub inci- 
dența artisticului. Talentului, care trece deo- 
potrivă prin sufiet şi spirit, n-a putut nimeni 
să-i dea definiția. Sigur, există actori culți şi 
actori cultivați, actori cerebrali care-şi con- 
struiesc personajele pe criterii logice. intuiţia, 
însă, cred că funcţionează într-o sferă limi- 
tată de situații: în viaţă, ca și în artă. În cazul 
unei întilniri sau în cazul unei confruntări. De 
intuiție poate fi vorba la un operator ce fil- 
mează un meci și-și pasio camera spre 


i Pagers 
poate. Bineințeles, dacă ai fantezie, poți in- 
cepe. să-l conturezi, dar tot trebuie să fi exis- 
tat, in prealabil, nişte minime repere: de lec- 
tură, de documentare — ca să poţi broda 
apoi o biografie pe porțiunea ta de text. 


treb cind niște amintiri despre cinemato- 
peer pam rr eng PE UOD O0 ADI 

cați dumneavoastră performanța deosebită 
de a îi și actor de revistă și actor de dramă, 
cu același succes?! ȘI care din genuri vi se 
pare mai complicat? 


— Deocamdată mi-e greu sâ-mi relatez 
amintirile în fața unui magnetofon și mă mul- 
țumesc să le scriu. Şi asta pentru că la şuete, 
ia un pahar de vin bun, mă descurc foarte 
bine povestind chiar în imagini cinematogra- 
fice şi mi se tot spune: De ce nu le pui pe 
hirtie? Şi am ce povesti!... Şi fiindcă m-aţi în- 
trebat de gen și de complicat, aș putea să vă 
răspund: mai întîi nu complicat, ci complect 
și dificil — după mine — este opereta pentru 
că artistul trebuie să spună proza, să cinte şi 
să danseze, ceea ce nu-i la indemina oricui. 
Neavind toate aceste date la „parametrii” ne- 
cesari, m-am şi lăsat de operetă şi m-am dus 
la teatru. Bunul simț şi simțul măsurii m-au 
ajutat. Faptul că totdeauna am gindit că in 
sală sau pe platou există cu siguranţă cineva 
care ar putea face personajul mai bine decit 
mine, ar putea interpreta, ar putea specula s:- 
tuaţia respectivă mai bine. Niciodată n-am 
urmărit să vin şi să zic: lacă-tă-ma-s! 

Apoi contează și publicul în fața câruu 
evoluezi, pentru că în spectacol există un du- 
blu schimb: se oferă și se primește. În am- 
bele sensuri, de la rampă către sală şi invers. 
Publicul e greu să-l împaci. Actorii mai fac 
uneori de dragul succesul și concesii încura- 
jind risul facil. Dar pe spectatori trebuie să-i 
faci să înțeleagă că arta nu-i o joa- 
că-în-joacă, ci un lucru serios, cu rezonanţă 
în inima și judecata lor. 


. — În toate rolurile pui suflet. Fiecare e al 
tău şi chiar dacă nu-i desăvirşit tot îl treci la 
răbojul personal și se cheamă că l-ai îndrăgit 
Şi un rol secundar poate să-ţi dea satisfacţii 
Acum, că m-aţi întrebat, mi-a venit în minte o 
comparaţie: într-un spectacol, pină și un roi 
episodic poate fi ca o literă frumos colorată 
și caligrafiată, punctind un început de capitol 
dintr-o operă literară. Totul e să găsești pen- 
tru numele tău caracterele potrivite ca să-ţi 
înscrii cu cinste monograma. Atunci eşti si- 
gur că va rămine ceea ce ai făcut. Așa că-mi 
amintesc cu dragoste nu numai de ţăranul 
llie Barbu din Destășurarea, de căprarul Pin- 
tea din Moara cu noroc, 
Setea, de Temir Bei din Neamul 

lor, de Mamulos din ciclul haiducilor, ci și de 


' mulți alți eroi episodici al căror nume nu mai 


contează. Cu ce sint mai prejos schiţele lui 
Caragiale faţă de piesele sale? Nu se poale 
compara o romanţă cu o sonată, nici un lied 
cu o uvertură, nici cupletui cu tirada. Dar o 
valoare interpretativă înaltă poate exista în 
oricare din genuri. Un cintăreț de operă 
poate uneori să te emoţioneze mult mai tare 
cu o simplă canţonetă. Așa să știți: rolurile 
mici — episodice — dau și ele satisfacţii. De- 
pinde cum sint făcute. Un actor poate să stea 
în scenă trei acte și un coleg, cu o singură 
replică, să ia toate aplauzele. Asta-i profesia! 

— Actorul rolul! 

— Titanul Gabin, care a început şi el prin a 
fi o „promisiune“, este tipul de actor care se 
păstrează mereu acelaşi fără să fie totuși ni- 
ciodată la fel. E o mare distanță — și nu nu- 
mai în timp — între Bestia umană şi Domnul 
Abe teen di EE OS U O ED aa el la 

personaj. iertată fie-mi îndrăzneala, dar in- 
cerc şi eu uneori același lucru! Regizorii, şi 

am colaborat cu mulţi, se pare că au fost 
mulțumiți de mine, de vreme ce nimeni încă 
nu mi-a spus că l-am dezamăgit în vreun rol. 
Dar, poate că am lucrat doar cu prieteni! 


EDC Da AANE. Ah a bi OOR: 
pe toji spectatorii dumneavoastră! s 


Interviu de kina COROIU 


Paul Călinescu cu 
Coca Andronescu, 


Titanic-Vals de 


de Ardeleanu din 


(Grigore-Vasiliu 
Silvia 


N-am avut 


de la cine 
„fur. meseria. 
Mi-am însusit-o singur! ® 


— lar primul „nucieu” al ere că 
de stat se leagă direct de numele dvs 


PO N 

— Făra falsa modestie, pot afirma ca serv- 
ciui cinematografic al Oficiului Naţionali de 
Turism, primul „nucleu“ al cinematografe 
noastre de stat s-a născut datorită mie. Prin 
1936, lucrind la Ministerul de finanțe, mi-a 
căzut în mină un proiect de lege privind în 
inţarea Oficiului Naţionaj de Turism. întreză- 
rind posibilitatea creerii unui serciviu cine- 
matogratic, am cerut transferul meu. Am 
constatat cu stupoare şi regret că tocmai 
acest sector „Foto-cinematografic“ nu fusese 
deloc prevăzut. Am pledat, aduca ca argu- 
ment trei filme. ale mele: Eforia plajă, 1934 
Expoziţia industrială din 1934 și un docu- 
mentar despre Oficiul Naţional de Educaţie 
fizică. M-am zbătut şi, pină la urmă, am izbin- 
dit. M-am gindit, uneori, că putea să fie altci- 
neva în locul meu, dar întimplarea și, poate 
nu numai ea, a hotărit așa. Nucleul de la care 
s-a pornit, „Serviciul Cinematogratic O.N. T.“ 
a suferit multe metamorfoze, devenind pe 
rind Direcţia Cinematografică ONT, Oficiul 
Naţionali Cinematografic, Romfilm şi în cete 
din urmă Centrul de Producţie Cinematogra- 
fică Buftea. 


e 
— Vă mai amintiți primele tiime produse? 
— Aşa ceva nu se uită. Am turnat docu- 


Birlic, Kitty 


Fulda, lon 


Mușatesca. 


„filmul nostru şi tradiţiile lui 


Ce titlu recompensă: 
pionier al filmului românesc 


mentare realizate în colaborare cu o socie- 
tate străină, Tobis Film: București, orașul 
contrastelor, România şi de miine. 
Cei care se ocupau de turism, incurajaţi de 
succesul obținut au hotărit imediat trecerea 
la o producție autohtonă de tiime documen- 
tare şi jurnale de actualități. Eram pe drumul 
cel bun! După un timp am introdus în jurna- 
lul O.N.T. o rubrică de turism şi folclor „Ro- 
mâni, cunoaşte-ți-vă țara!“. Prindea contur o 
veche și statornică ideea a mea: descoperirea 
unor mijloace noi pentru a permite accesul 
oamenilor la comorile de frumuseţe ale ţării. 
Am colindat țara în lung și în lat, de la cimpie 
la deal, de la deai la munte, înregistrind rap- 
sozi populari, cintăreţi din nai, din cimpoi 
sau fluier, datini şi obiceiuri, dansuri popu- 
lare. Vă imaginaţi ce cadou inedit primeau 
spectatorii vizionind pe marele ecran: „Bătuta 
din Oaș, dansurile Arcăşești din Bucovina, 
Țarina de la Abrud sau dansul fetelor din Me- 
hedinţi!” Teribil m-am bucurat simțind cit de 
repede reuşiseră filmele noastre să-și atragă 
aprecierea spectatorilor din țară şi de peste 
hotare. În cadrul schimburilor de actualități 
cu Pathé Journal, Eclair Journal, Tobis Kiang 
ni se solicitau tot mai des asemenea su- 
biecte. S-au realizat 135 Jurnale de actualități 
şi Ediţii speciale. 

Ce frumos sună cuvintele: „Pionier al fil- 
mului românesc!" Dar s-a gindit cineva, vreo- 
dată, cîte obstacole întimpină bietul pionier? 
Aparatura rudimentară, spaţiile necorespun- 
zâătoare. mijloacele improvizate, personalul 
necalificat, incompetența, obtuzitatea și nu în 
ultimul rînd, propria lipsă de experienţă. Eu 
nu am avut de la cine să învăţ, nici de la cine 
să „Jur“ meseria. Mi-am însușit-o singur, ci- 
tind cărți de tehnică cinematografică. Nu tre- 
buie să uităm că un cineamator e și scenarist 
şi regizor și operator, și monteur și, binein- 
eis, propriul său tehnician, developindu-și 
singur filmele. Puţini regizori profesioniști 
stăpinesc întregul proces de realizare așa 
cum o face, chiar într-un mod rudimentar, ci: 
neamatorul. Anii de ucenicie, de „autopertec- 
ționare” mi-au fost de mare folos, mai tirziu, 
în activitatea de regizor şi protesor, am pre- 
dat regie și montaj, la prima promoție de re- 
gizori la institutul de Artă Teatrală și Cine- 
matografică „IL. Caragiale.“ 


— Numai după doi ani de activitate is 
documentarul 


ONT. dumneavoastră Țara 
ia Bienala de ia Veneţia în 

1939 — mai european 
ai timpului — Premiul filmului documentar, 
re- 


cCunosșiere inlernalionaiă. Un succes re- 
marcabil peniru o cinematogratie care se ri- 
case , învățind primii paşi. 
În Ţara moțiior exista o scenă care 


autenticitatea și realismul ei 
anunță avangarda ciné-vérité-ului din Franța 


— Trei octogenari din satul Vidra care-i 
cunoscuseră în copilărie pe legendarul „Crai 
ai munților”, eroul Avram lancu, esc 
spontan și firesc fără să-și dea seama că sint 
fiimați (camuflasem aparatul în spatele unui 
gard) întimplări cunoscute de ei. Astfel scena 
dobindește o vibraţie intens emoțională. Am 
vrut ca și comentariul să conţină același flux 
de adevăr aspru şi poetic. M-am adresat scri 


Toamna în Delta Dunării, primul film în culori 
realizat ia noi, m-am gindit să apelez pentru 


prieten de mai tirziu. Am lucrat împreună la 
majoritatea filmelor: „Atenţiune fragil, Mindra 
noastră ră, Toamna in Delta Dunării, Do- 
brogea, Răsună valea..." 


Răsună valea, iată un subiect care merită 
detaliat... 


— Este fimul care mi-a produs cele imai 
multe dureri de cap. De ia bun inceput, hotă- 
rirea de a se face filmul a fost iuată mult prea 
tirziu, cînd linia ferată Bumbești-Livezeni era 
aproape gata. La fața locului, am constatat 
că brigadierii nu-și întrerupeau nici o clipă 
lucrul ca să putem turma Majoritatea actori- 


Prima mea idee 
cinematografică: 
suita 
documentare: 
Români, 
cunoașteţi-vă ţara! 


de 


lor distribuiţi erau la prima lor intilnire cu 
aparatul de filmat. În afară de Radu Beligan, 
actori de frunte ca Marcel Anghelescu, Geo 
Barton, Eugenia Popovici, lon Talianu și-au 
făcut „botezul filmului“, aici, în defileul Jiului. 
Conducerea studioului, din dorința ca tilmul 
să cuprindă absolut toate schimbările care 
surveneau — normal — incontinuu, aducea 
de ia o zi ia alta modificări scenariului sris de 
dramaturgul Mircea Ştefănescu: 


Prezentat la festivalul fitmului de la Kar- 
lovy-Vary în 1950 Răsună valea obține Di- 
ploma de onoare. Un film optimist despre ti- 
neri, un elogiu adus muncii pline de abnega- 
ție a întiilor brigadieri. Încercind să păstreze 
nealterate bucuria, entuziasmul, și avintul ti- 
neresc al celor șapte mii de brigadieri care 
veniseră la Bumbești-Livezeni de pe tot cu- 
prinsul ţării. Eroi din viaţă, eroi în filmul nos- 
tru. Printre stincile abrupte şi colțuroase de 


— un fiim cu ţărani și despre țărani. 


— Am lucrat foarte mult cu actorii. Pe mā- 
sură ce repetam, comportamentul și infăţişa- 
rea interpreţilor se apropia din ce în ce mai 
mult de cele ale „confraţilor“ lor, țăranii din 
sat. Îmi amintesc că într-o zi, în timpul filmă- 
rilor, discutind cu membrii echipei modul în 
care urma să turnăm scena următoare, Colea 
Răutu s-a apropiat de grup vrind să-și spună 
părerea, dar unui dintre ţărani l-a oprit apos- 
trofindu-l: „Mă, tu nu te băga!" Acest „test 
spontan“ m-a umplut de bucurie: era dovada 
că reuşisem. Dar să revenim puţin asupra pe- 
rioadei de pregătire a filmului. În primul rind 
mă preocupa ideea de a găsi exterioare care 
să corespundă atmosferei satului Udupu des- 
cris de autor. Pentru că n-am găsit toate ele- 
mentele in aceeași comună, am construit un 
sat „sintetic“ cu gospodăriile şi ulițele a șase 
sate din apropierea Bucureştiului. Dorind să 
redau pregnant atmosfera apăsătoare i-am 
cerut operatorului lon Stoica să filmăm majo- 
ritatea cadrelor cu aparatul la înălțimea ochi- 
lor omului. Monotonia voită a unghiurilor a 
contribuit din plin la crearea atmosferei do- 
rite. Interioarele au constituit primele filmări 
pe platourile de la Buftea. Nu erau date încă 
în folosinţă, instalaţiile de apă şi încălzire 
încă nu funcționau. Am făcut din nou muncă 
de pionierat, lucriînd, în paralel, cu construc- 
torii studiourilor. „Desfăşurarea“ a constituit 
pentru actorii Colea Răutu, Ştefan Ciubotă- 
rașu şi Ernest Maftei o rampă de lansare 
într-o frumoasă carieră cinematografică. Noi, 
acu i ne mindrim cînd pentru detecta noi 
talente. 


— De la experienţa documentarului, ia Rš- 


În dialog. la masa de lucru: 


regizorul Paul Călinescu 


la Borzii Vineţi, echipa de actori se străduia 
să nu fie cu nimic mai prejos în confruntarea 
directă cu tinerii şi îndirjiții brigadieri. 
Dar nu numai noi, cineașştii, ne-am inspirat 
din munca brigadierilor ci şi ei, brigadierii 
s-au pasionat meseria noastră. Doi dintre 
operatorii de imagine. de la studiourile Rom- 
film şi „Alexandru Sahia“ nu sint alții decit 


ne-au ajutat la filmări... Molipsindu-se pe ne- 
simţite de „morbul cinema” 


| 
x 


a bun inceput proza lui Marin Preda 
relevat nu numai un scenariu potențial 


dialogurile noastre au stat sub semnul unei 
colaborări, liniștite, fructuoase. 


S 


i scriitorul Tudor Arghezi 


— in primul rma, comedia este genul meu 
preterat, apoi am considerat întotdeauna câ 
regizorul de film trebuie să abordeze cît mai 
multe genuri Voltaire spunea: „Toate genurile 
sint bune, în afară de genul plictisitor“. În 
cartea mea de amintiri „Proiecţii în timp 


o poţi face glumind, iar comedia cinemato- 
grafică este o glumă care o poţi face numai 
dacă ești foarte serios." 

comedia Pe 


de ţesături și imprimeuri caracterizate 
printr-o... totală li de gust. Culori moho- 
rite, , modele inestetice, anodine. 


ideea se născuse! Mă simțeam chiar dator să 
satirizez ridicola situație. Ce-ar fi. mi-am zis, 


https://biblioteca-digitala.ro 


dacă toate rudele și cunoștințele mele s-ar 
îmbrăca la fel? Mă întrebi ce a urmat? Eu ştiu 
că o comedie cinematogratică nu poate fi po- 
vestită, trebuie văzută 


— Chiar așa „pe neve” să ne amintim 
puțin de Titanic vals... 


— in cazul Titanicului... optica mea regizo- 
rală a fost cu totul alta: Încercam tratarea sa- 


mod implicit, mesajul devine neconvingător. 
O tratare în cheie grotească ar fi minimalizat 
tarele societății burgheze 


Á 
— Aţi beneticiat de un dialog direct cu au- 
torul, dramaturgul Tudor Muşatescu. 


de rolurile caragialești, trebuia să-și înlăture 
involuntara aplecare spre tușa groasă 


— Titanic vals este ultimul titiu al filmogra- 
fiei dumneavoastră... 


— Da, am regretat cå in 40 de an: de cine- 
matografie — anii cei mai rodnici s-au identi- 
ficat cu pionieratul — nu am realizat decit un 
număr restrinş de filme. Dar, în același timp 
am şi multumirea că munca mea a fost apre- 
ciată. În 1977, Asociaţia Cineaştilor din 
România mi-a conferit „Marele Premiu pentru 
merite excepţionale în dezvoltarea cinemato- 
grafiei naţionale“. 


— În 1984, în palmaresul celui de-a! 13-lea 

tehnic internațional al filmului de la 

Paris, Paul Călinescu figurează la loc de cin- 

ste alături de Norman agreat și Steven 

Spielberg; cu o „men onoare ru 
procedeul re Recea pată En 


— ce constă această prioritate romă- 
nească? 


— Am creat impreună cu profesorul Con- 
stantin Botez o nouă formă de ecran tinind 
cont de parametrii biologici şi forma cimpului 
vizual al ochiului omenesc. Această formă 


ează impresia de realitate 


DN 
— De aici provine și denumirea de Fizioe- 
cran? 


——— 
— Aļi putea sa ne expiicaţi cum se aplică? 
———————— 


— Filmarea se tace cu obişnuitui cadraj 
cașetat iar forma „fizio“ se obține prin inter- 


același negativ se pot obţine și copii în ca- 
draj dreptunghiular pentru televiziune 


— Aşa cum l-aţi conceput pare să fie ecra- 
nul ideal. a obținut brevet de in- 
venţie? 


—- in Romania şi inca în alte șase ţări: 
Franţa, Italia, Anglia, R.F.G.. Japonia și Ame- 
rica. De remarcat că ultimele patru ţări nu 
acordă brevet de invenţie decit în urma unui 
studiu prealabil 


— Cine e beneticiarul? 


— Studioul Cinematogratic Bucureşti. 


interviu realizat 
ileana PERNEȘ 


11 


| 
| 


Spiritul, mai ales 


À ` 

j Con '88 — Marele premiu filmului 
* Victor Rebengiuc și Luminiţa Gheorghiu — 
- Marius Badea pentru rolul Niculaie. Critică 
` blicului tînăr și, în primul rînd, premiul pentru 
- nal al filmului de autor de la Sanremo. Este 
” spaţiul de joc cadrul care va ajunge la spec- 
- simtă la el acasă, a-l îmbrăca pe actor cu al 


- doilea rind de haine (primul fiind al persona- 
- jului) — secrete de egală importanţă pentru 


` despre un film cu patru premii de interpre- 
i tare) 


spiritul cărții 


Moromeţii, scenariul și regia Stere Gulea. 


premii pentru interpretare. Menţiune copilului 


- elogioasă, locul de frunte în preferințele pu- 


cea mai bună interpretare masculină acordat 
lui Victor Rebengiuc — Festivalul internaţio- 


succesul unei echipe omogene care a lucrat 
` cu dăruire și profesionalism. A decupa din 


- tator, a consepe decorul în care actorul să se 


„profesiune: filmul“. La Moromeţii afară, bi- 
neînțeles, de regizor, Stere Gulea — ei se nu- 
mesc Vivi Drăgan Vasile, Daniel Răduţă și 
Svetlana Mihăilescu. 

lar în reușita creației actoricești (vorbim 


“costumul este un element esenţial. In-' 

trat în pielea personajului, interpretul își 

- asumă toate datele acestuia. De la replică la 
siluetă, de la gestul semnificativ la accesoriul 
firesc integrat personalității — „Eşti prost, 

. bă". chimir, bocanci şi un băț mai lung, pe 


Recreind 


Oamenii de aur ai studioului 


- toare devine echivalent cu a se îmbrăca orá- 


bracă o flanelă albă. Evenimentele, cum ar fi | 
serbarea școlară, merită — fie şi pentru o | 
„clipă — încălcarea „normelor“: Moromete îi 
dă lui Niculaie să poarte pălăria — „Săracu 
de el, nu i-am luat de loc o pălărie și uite ca 
nu e învăţat s-o poarte, stă cu ea pe cap“, su- | 
pralicitind și cu o curea, spre marea bucurie 
a copilului care pășeşte spre adolescenţă — 
aici accesoriul semnifică trecerea pragului 
unei virste. În toamnă, plecind la școală, ado- 
lescentul îşi va ciştiga independența. ! 
Chiar dacă piesele de vestimentaţie sint 
aceleași pentru toţi țăranii satului: pantalon și 
cămaşă pentru bărbați, fustă și cămaşă (ro- 
chie doar la sărbători) pentru femei, cu păla- 
rie şi respectiv basma ca accesorii, categori- 
ile de virstă sint bine determinate. Băieţii ce: 
mari ai lui Moromete au cămăși cadrilate, iar 
basmaleie fetelor sint deschise, în opoziţie de 
culoare cu basmalele femeilor, intotdeauna 
închise. e 
Autoritățile, cei puternici, cei bogați se bu- 
cură de privilegiul „hainelor nemțești”: „Unul 
dintre ei era imbrăcat orășenește, cu niște 
haine negre, parcă ar fi fost în doliu. (...) în 
cap purta o pălărie albă de paie cu un cor-, 
don negru. (...) | se spunea Jupuitul“ sau; 
portretul primarului „..era elegant în costu- 
mul său uşor, de vară, albastru deschis, cu 
pălărie moale de pai de orz ..” Familia lui Tu- 
dor Bălosu îşi permite cinstea de a primi că- 
lușul în curte; pentru ei a se îmbrăca de sărbă- 


șeneşte. Doar Victor, fiul cel mare, care 
„după facultăţi” nu „obişnuiește“ ţuică de di- 
mineață, umblă toată ziua în „hainele 
nemțești“. Degenerarea sa morală, violența 
e care o impune în numele unor alienate 
imperative politice — culminind cu uciderea 


o lume „adevărată“. 

in costume „adevarate: 
Varomerii de 

Stere Gulea, 

costume 

Svetlana Mihăilescu 

(cu Luminița Gheorghiu) 


: promoții 
după promoții 


` Pentru 


post de baston. Cocoșilă. inconfundabil! 
„Este cam de modă veche Cocoșşilă, incins cu 
chimirul lui de piele (...) în picioare Cocoșilă 
avea bocanci“ spre deosebire de ceilalți 
aproape la fel imbrăcaţi, „dar fără bocanci și 
chimir”. îl descrie Preda, venind spre poiana 
lui locan. Cu rafinat gust al lecturii, dar și cu 
subtil simţ al umorului, Svetlana Mihăilescu îl 
înzestrează pe Cocoșilă cu băţul-baston; pare 
a fi sugestia scriitorului: „Cocoșilă (...) Venea 
seara și ciocănea în ușă făcind pe boierul“. 

Dincolo de scenariu, dincolo de concepția 
regizorală, cele două compartimente: deco- 
ruri şi costume au datoria să onoreze „dubla 
fidelitate“ a ecranizării. Anul 1937. „Siliş- 
tea-Gumești, satul acesta din Cimpia Dunării 
pare a fi intrat de mult în sfera relaţiilor capi- 
taliste, -portul țărănesc nu-l trădează decit 
foarte vagi aspecte vestimentare, cojoacele: 
au fost părăsite pentru flanele jerpelite trase 
peste cămăşile albe (...)* observă Ovid S: 
Crohmălniceanu. Țăranii lui Marin Preda sint 
toți îmbrăcaţi mai la fel, micile deosebiri con- 
stind în gradul de uzură al hainelor. Niculaie, 
de exemplu: „Avea capul gol şi cămașa de pe 
el ferteniţită“. Marius Badea poartă o câmașă 
cu mineci mult prea iungi, semn că, după 
tată sau după băieții cei mari, i-a venit lui rin- 
dul s-o imbrace. Şi nu numai atit; o haină ce 
nu ţi-e pe măsură devine stinjenitoare. A lipsi 
de la şcoală și a umbla mereu pe coclauri 
după Bisisica sint pentru Niculaie probleme 
tot - de grave ca „foncierea“ pentru Moro- 
mete. 


Purtind hainele personajului, actorul - își 
apropie rolul, schimbarea costumului ii favo- 
rizează trecerea de la o stare la alta: un obraz 
proaspăt ras și o cămaşă albă inseamnă săr- 
bătoare; duminica bărbaţii umblă încălțaţi. 
lie Moromete spălatul picioarelor. 
- ciorapii şi pantofii constituie ritualul zilei de 
odihnă. Catrina leapădă fusta jerpelită pentru 
o rochie de culoare inchisă peste care im- 


. într-un spaţiu în care „timpul era foarte râb- 


: bătoare, 


lui Dumitru — sint pretigurate de ținuta în 
care vine la seceriş: haină neagră de piele, 
ochelari de șofer-mecanic neamț, pantalonii 
virii în cizme înalte, filmate în plan-detaliu 
călcînd apăsat pămintul. Marin Preda scrie: 
„după telul cum Victor Bălosu se apropia, cu 
bocancii în picioare şi cu pantalonii lui bu- 
fanţi, înjurind şi ameninţind, s-ar fi părut că o 
dată ajuns în fața dușmanului are să-l ames- 
tece numaidecit cu pâmintul“. Dată fiind des- 
crierea scriitorului căreia, în toate cazurile, i 
se păstrează, dacă nu litera, oricum spiritul 
— pe de o parte, şi realitatea fizică reiterata 
prin replică și comportament: căldura sufo- 
cantă de cealaltă parte, această „infidelitate“ 
trebuie interpretată ca o convenție cu funcție 
augmentativă pentru decodarea epocii 


dător”. 

Imagine, decor, costum — plastica ieșita 
din obișnuit, adică extraordinară, a filmului 
Moromeţii. Munca în echipă. Vivi Drăgan Va- 
sile, Daniel Răduţă și Svetlana Mihăilescu. 
Marele merit se imparte la trei sau fiecare își 
triplează meritul. Oricum, Svetlana Mihăil- 
lescu are un dublu merit: acela de a fi reuşit 
să creeze o lume „adevărată”, autentică, şi 
acela de a se fi păstrat pe coordonatele a trei 
sisteme de opoziții — pentru zi de lucru/ săr- 
pentru virst, pentru stare so- 
cial-politică, adăugind astfel, nota de consec- 
vență și rigoare și la capitolul „costume“ 
Premiul ACIN este o consfinţire. 

„Și antologica secvenţă a „salcimului“: Ca- 
trina vine după ce salcimul a fost doborit 
Poartă o combinaţie de alb/ negru, ca pentru 
un rămas-bun.. Achim, Paraschiv şi Nilă, oile, 
Caii, bucata de pămînt rivnită de Bălosu, totul 
pare a se fi sprijinit pe umerii bătrinului sal- 
cim. De-acum vor începe necazurile... 


Marina ROMAN JUC 


https://biblioteca- 


|, aproape 30 de ani de activitate la Buftea, 
a imaginat costume în peste 40 de filme. A 
colaborat cu Jean Georgescu (filmul ei de 
debut: Telegrame), Gheorghe Vitanidis, Lu- 
cian Bratu, Sergiu Nicolaescu și mulți alții. A 
re-creat prin costum epoci de acum peste 
2000 de ani (Burebista, Dacii) sau a exprimat 
actualitatea. O longevitate artistică încunu- 
nată de numeroase impliniri de prestigiu. lată 
de ce o discuţie cu Hortensia Georgescu 
oferă, de fiecare dată, o relevantă pătrundere 
în laboratorul de creaţie al unuia dintre parti- 
cipanţii la spiritul (cinematografic) de echipă. 

„Cred_că spiritul de echipă trebuie să se 
vadă, în special, în produsul finit. Fiecare 
membru al echipei are datoria profesională 
să subordoneze munca sa sensului pe care 
regizorul dorește să-l imprime filmului. Asta 
impune, în primul rind, o strinsă colaborare 
— un adevărat spirit de echipă, cum îl numiţi 
— între toate compartimentele de creaţie. 
Cea mai importantă, deci, este legătura cu 
regizorul. Urmată, în cazul pictorului de cos- 
tum, de cea cu scenogratul. Costumul este 
„o pată de culoare“ pe decor. Ca să imbraci 
un actor trebuie să ştii pină la nuanţă cum 
este căptușită o trăsură sau o canapea. Ar 
trebui să ştii! Operatorul, cind intră pe pla- 
tou, trebuie să aibă „ce“ înregistra. El nu 
poate face o imagine nici adecvată, nici in- 


` spirată, dacă scenogratul sau pictorul de 


“costum nu-i oferă ambianța plastică cores- 


"punzătoare, incitantă. Nici nu vă daţi seama 


cît de tare poate strica un film, costumul!" 


Afirmația categorică și atit de îndreptăţită a ` 
Hortensiei Georgescu mă determină să cer- 


cetez un alt aspect al spiritului de echipă. Nu 


privitor la comunicarea imediată, ci la spiritul 


de echipă așa cum se reflectă el în ștafeta 


generațiilor. Cum ar defini interlocutoarea 
mea costumul și locul său în film unui pictor 
începător? Întrebarea provoacă un adevărat 


monolog. 


„Întotdeauna cind mă gindesc la un perso; 
naj îl plasez în circuitul întregului film. Mă in- 
teresează ce se întimplă cu el nu doar într-o 


scenă dată, ci înainte și după aceea. Cu cine 


‘se întîinește, către ce stări intime navighează, 
ce poate da în „dialogul vizual“ cu partenerul 


său? Costumul face din personaj prizonierul 


propriei sale expresii. Gostumul este — adica . 
ar trebui să fie — reflectarea a ceea ce sufle- 
tește simte actorul faţă de condiția dramatur- 
_gică a personajului. Aceasta, cred, este ecua- ` 
ţia sa. Sigur, costumaţia trebuie să respecte 
caracteristicile unei epoci, ca și cele de ordin 
social, profesional, de virstă etc. Toate astea 
țin de cultura propriu-zisă a pictorului de 
costum, fără de care nu se poate imagina 
| profesiunea noastră. Dar dacă raportezi cos- | 


tumul doar la aceste date, el devine strict 
ilustrativ, iar personajul, ca atare, poate fi tră- 
dat. Aportul creator esenţial este de ordin 
psihologic. În primul rind, costumul trebuie 
să adincească trăsăturile psihice și de carac- 
ter ale unui anume personaj. Cind el apare în 


cadru este perceput mai intii vizual şi costu- | 


digitala.ro 


IS came _ d á 


În p 


enum 


mul trebuie să sugereze datele sale intime 
Dacă ele sint greșite, personajul este intro- 
dus prost de la bun inceput. Un scenograf 
trebuie să fie mai întii psiholog, abia pe urmă 
pictor. Furat de cultura scenogratică, pot 
face un costum după albume. Poate fi corect. 
dar nu înseamnă că el redă particularitățiie 
psihologice, frămintările, melancolia, buna 
dispoziţie, în fine, nenumăratele stări ale unui 
personaj. O pălărie, o cravată, o simplă be- 
tistă pot arunca un personaj într-o altă zonă 
Uneori provoci un costum, printr-un detaliu. 
pentru a formula un personaj. De pildă in 
Mara, Leopoldina Bălănuţă era toată imbră- 
cată în negru. | se spusese că fiul si murise 
Dar ea avea în adincul sufletului un licâr de 
speranță că băiatul trăiește. De aceea i-am 
pus în mină, de la început, o batistă albă și in 
batistă o floare. Dacă printr-un costum nu 
pui în evidenţă toate aceste nuanţe falsific 
personajul. Nici actorul și nici regizorul nw- 
pot salva. Cel mai bun ghid este „condiția 


- dramaturgică“ a personajului. Dacă nu reu- 


şeşti să o exprimi, atunci aportul scenogratu- 


` lui este doar croitoricesc sau documentaris- 


tic. Oricum, nu are nici o legătură cu creaţa 
O epocă îți oferă repere. Dar ea nu poartă 
neapărat sensul unui costum, el trebuie ræ- 
portat, în special, la partea dramatică, la tră- 
rea personajului“. 

Remarc interlocutoarei mele că a participat 
la realizarea unor filme pe care am putea se 
le numim și „filme de costum“ (Dacii, Bure- 
bista, Răutăciosul adolescent, Adela). O rog 


* să definească cum se naște plastica unui pes- 
sonaj. 


„Prin profesie un pictor de costum tinde 
către acele subiecte, acele epoci care să- 
permită să traducă ce gindește despre un 
anume erou, o anume stare de sentimente ur 
anume timp istoric. Uneori, prin costum, pot 
reda toate acestea, chiar mai mult dec? 
printr-o epică. Bineinţeles, costumul trebuie 
să se potrivească neapărat cu ceea ce spune 
personajul. Cine vorbeşte într-un anume fa. 
se poartă în anume fel, se îmbracă în anume 


- fel. Totul depinde, de la un fiim la altul, de 


-numărul personajelor. La un film istoric cos- 


tumele militare, de pildă, necesită maximum 
10—12 prototipuri. Costumele să le spunem 


bră, un 
pictorița 


„Civile“ pot avea sute și sute de expresii. Fie- 
care trebuie să individualizeze un alt perso- 
naj. Procesul de creaţie este continuu. Ci- 
teşti, reciteşti scenariul, romanul — dacă este 
o ecranizare, te documentezi, te gindești, și 
la un moment dat — cel puţin așa mi se în- 
timplă mie, comum îți apare deodată în fața 
ochilor. Îl vezi. li vezi forma, modelul, culoa- 
rea. Sint plasticieni care-și concep costumul 
desenind una, două, trei schițe. Formaţia 
mea nu este de plastician. Am studiat istoria 
artelor. (Hortensia Georgescu este licenţiată 
a Universității din Cluj. Teza ei de doctorat a 
avut ca temă: „Sensul social al costumului 
cretan” — n.n.). Personajelor confuze din 
text care nu au limpezime în bunătatea, în 
răutatea, în curajul, în nehotăririle lor nu le 
poți găsi nici tu soluţia. Nu le vezi. Nu le poți 
da contur prin costum. E ca și cum nu ar 
exista. Adela a fost un personaj foarte clar. În 


Un scenograf 
trebuie să 


fie 
mai întîi psiholog, 
abia pe urmă pictor 


cazul ei şi romanul și scenariul ofereau o 
cheie aparte. Adela era un personaj nascut în 
capul doctorului. El o ştia de cind avea trei 
ani și o revedea apoi tinără femeie. Convenţi- 
ile vremii nu îi permiteau o dragoste care să 
fie separată de acea flagrantă diferență de 
virstă. Doctorul fusese doar prietenul tatălui 
ei. Dar Adela, cu frumuseţea ei, îl fermeca. 
Atunci, mi-am dat seama că Adela trebuie să 
apară pe ecran numai așa cum o vedea doc- 
torul. Ea trebuie să fie un miraj, o vrajă. Am 
respectat epoca doar prin două detalii. Mine- 
cile foarte ample, mineci-jambon, cum se nu- 


În filmul istoric ca şi în cel contemporan, 
harul pictoriţei de costume 
de a individualiza prin costum: 
E "Dacii de Sergiu Nicolaescu, cu Amza Pellea 


AS 


personaj principal: 
de costume 


meau şi: prin talia foarte marcată — de 
viespe. Dar nu i-am pus nici un material 
greu. În vremea aceea se purta satenul gros 
sau, la țară, rochiile din olandă plină, netran- 
sparentă. Eu însă nu am vrut să-i precizez 
conturul. Să nu o fixez, să nu o îngrădesc 
Adela nu trebuie să se reprezinte pe ea, ci 
imaginea despre ea. Am vrut ca personajul să 
aibă transparenţă, prin el să treacă și soarele 
şi aerul. Aşa i-am conceput pălăria, și rochia, 
şi umbrela, toate de un alb vaporos, din ma- 
teriale fluide. Pentru doctor ea era și reală, și 
ireală. Așa trebuie să fie și pentru noi. Aş fi 
putut s-o imbrac în roz, în verde, în ecosez şi 
să mă justific cu un catalog de epocă. Aveam 
dreptul să o fac. Dar raful trebuie să 
ia din epocă doar un punct sprijin care să 
o sugereze, iar mai departe trebuie să ajungă 
la esența personajului pe căi proprii. Să re- 
dea ceea ce el reprezintă pentru ceilalți. Per- 
sonajul Adelei a permis acest lucru prin în- 
săși condiția sa dramaturgică. Prin e! s-a pu- 
tut sugera nu numai un fina! de destin, dar și 
un final de epocă. 

În cazul personajelor istorice e altceva 
Trebuie să ţii seama că ele au ajuns pină la 
noi cu o zestre caracterologică și psihologică 
bine definită. Nu -poţi să nu ţii seama de ea 
Dar şi aici e loc de-imaginaţie dacă se ba- 
zează pe mărturii dovedite. În Dacii, de pilda 
sursele au fost Columna lui Traian şi monu- 
mentul de la Adamclisi. Şi noi trebuia să îm- 
brăcăm regele, prințesele, căpeteniile, oame- 
nii din popor ca acolo. Coiful pe care l-am 
ales drept coroană pentru Decebal, era însă 
mai vechi cu citeva secole. Era coiful getic, 
cu patru-cinci secole dinaintea lui Burebista, 
așa cum a fost găsit ia Coţotenești. Prin sim- 
bolurile sale coiful reprezenta atributele pute- 
rii laice și religioase, așa cum și Decebal le 
întruchipa. Costumul însă mi l-am imaginat 
ca portul popular autohton. Am vrut ca Dece- 
bal să poarte opinci, pentru că opinca este 
legată de un anume relief (cum e mocasinul 
la indieni). Pinza pentru cămașa lui a fost te- 
sută la război, ca de altfel toate cămășile da- 
cilor vopsite în culori vegetale — coajă de 
nucă, foi de ceapă, — pe care puteau să ie 
folosească atunci. Pelerina am făcut-o din 
două fote cu mijlocul negru şi rama brodata 
cu fir de aur, şi am așezat-o pe un material 
rudimentar, țesut tot cu mina, pe care l-am 
ales de culoarea piinii coapte... Vă inchipuiți 
ce ar fi ieșit dacă respectam doar epòca şi îl 
îmbrăcam pe Decebal ca pe alți regi, cu pele- 
rină de catifea colorată puternic, în - verde 
sau roșu, iar pe cap, în loc de coitul getic, ar 
fi avut o coroană? Inspirată tot din deșcope- 
riri arheologice, am pus pe minecile Medeei 
o altiță, ca cea. de pe statuetele găsite ia 
Cirna, datind din anul 1200 î.e.n. Scenograful 
nu are doar o sarcină decorativă, el trebuia 
să facă acea lume îndepărtată credibilă. În 
cazul de faţă trebuia să arăt că dacii au fost 
strămoşii noștri pe aceste meleaguri şi noi 
trebuia să ne recunoaștem în ei. 

Revenind la spiritul de echipă, acesta cred 
că este aportul scenogratului. Filmul trebuie 
să re-creeze o lume. Costumul este o parte 
din ea". 

În tot timpul discuţiei, din tabloul de dea- 
supra canapelei, m-a privit o fată extrem de 
frumoasă, brună, cu ochii de culoarea casta- 
nei, îmbrăcată într-o rochie albă cu dungi ro- 
şii. Nimic nu scăpa, parcă, acelei priviri. O 
curiozitate jucăușă, o seriozitate înțeleaptă o 
însoțeau. Pe canapea,modelul ei, acum cu 
părul argintiu, dar cu ochii de aceeași cu- 
loare și tot atit de iscoditori, de prezenți. În- 
tre cele două chipuri, o viață dedicată crea- 
ției. Şi același elan tineresc. 


Adina DARIAN 


Universul muncii în universul filmului 


roşii care colorează în cald visurile noastre 


eventuale tulburări. Selecționezi și sintetizezi 


== de aici începi să imaginezi... Plouă cu 
pene albastre peste doamna T, plouă în trist 


peste Demetru Ladima... o lume proprie în 
care fiecare element, accesoriu de costum 


time de conexiuni, deschisă mereu pentru 
noi precizări şi nuanţări. Imaginezi discutind 
îndelung cu acea lume, aduni ginduri printre 
catifea şi mătase și începi a crea un costum, 
„o ființă“ exterioară care să poată comunica 
ce se petrece înlăuntrul personajelor. Costu- 
mul este o invenţie perpetuă, exclusiv prote- 


jat în metaforă, un edificiu semantic expresiv 
al unui adevăr interior. Folosești acea culoare 
capabilă a surprinde cele mai fine trăsături și 
ginduri. “Și, peste tot, timpul care trece as- 
cuns voinţei noastre. Încep filmările în iarna 
care se plimbă pe străzi, noi, cu zimbet dis- 
cret, tremurăm în toamna care ar fi trebuit să 
fie timpul filmului. Încep într-o lume împărțită 


Mu că fac un etort pentru a mă 
aduna și spune citeva cuvinte despre profe- 
siunea mea (și eventual despre mine) care să 
stirnească interesul cititorului. Fac un efort 
pentru că sint stăpinită de teama de a nu 
găsi cele mai potrivite vorbe care să exprime, 
deopotrivă, spectaculosul și banalul, spiritul 
creator, imaginativ și rigoarea disciplinei unei 
profesiuni pe cit de dificilă, pe atit de pasio- 
nantă și plină de satisfacţii: scenografia. 
Ceea ce afirm eu nu este o pledoarie pro 
domo, ci concluziile la care am ajuns după 
realizarea a 22 de filme artistice de lung me- 
traj la care am semnat fie decorurile, fie cos- 
tumele şau mi-am asumat ambele responsa- 
bilităţi. Intre filmul de debut din 1977 (Sep- 
tembrie) și ultimul realizat in 1988 (titlul e 
incă provizoriu), de-a lungul unui deceniu, se 
inserează filme felurite ca amploare, gen și 
dificultate. Important este, însă, faptul că fie- 
care dintre acèste pelicule au constituit pen- 
tru mine o experienţă unică, irepetabilă. Am 
incercat de fiecare dată nu numai să dau sau 
să impun ceea ce mi s-a părut valoros, în be- 


i rimăvară plină de trandafiri albi, galbeni, 


O primăvară de bibliotecă printre sute de fo- 
tografii de album ale anilor '20. Realitatea 
propusă: un scenariu al regizorului Șerban 
Marinescu inspirat din opera lui Camil Pe- 
trescu. Te simţi surprins, dezorientat, agăţat 
în memoria captivată de opera lui Camil. Cu 
ochi obosit începi prin a pătrunde în enigma- 
tica lume încremenită a fotografiilor și instan- 
taneelor din epocă; senzația este de a intra 
intr-un spațiu claustrat pus la adăpost de 


trecutul păstrind cite un mic detaliu, un reper 


peste Ruscanu, se amestecă șerpi în sufletul 
lui Sinești, se adună atita zîmbet nedumerit 


are încărcătură expresivă potențată de o mul- 


între frecvenţa vibraţiilor unei cutii metalice 
şi misterul unui spaţiu subteran. Pe infinitul 
din adincul ocnei de sare se prelinge în ecou 
și vertij o echipă de filmare — o procesiune 
gravă într-o lume halucinantă de umbre. Pri- 
mul „motor“ se aude in acest spaţiu imens cu 
aer trist care comunică parcă decepția exis- 
tenţei. 

De la prima apariție, costumul unui perso- 
naj trebuie să manifeste ciudățeniile, maniile, 
datele sale, să transmită ceea ce mai tirziu se 
povestește. Fiecare personaj este înveșmintat 
în lumea sa proprie de culoare în care se 
scufundă şi care-i dă lumină. Culoarea lumii 
lui Ruscanu este intermediară, de semi-intu- 
neric, o culoare cernută a alunecării luminii 
de zi într-o dulce penumbră. Lumea de alb 
este culoarea lui Dorcea, resemnat să-şi con- 
sume drama pină la capăt. incerci a înfățișa; ~ 
a reconstrui o lume proprie filmului: o lume a 
zgomotelor, a incertitudinilor, a disperării. Şi 
cum, uneori, soluţiile tehnice existente nu 
sint destul de expresive, unii din noi le inven- 
tează și astfel te trezești privind fascinat, de 
pe poziţii serios consolidate, un fel de trape- 
zoid cu rulmenţi pornit pe un drum din fire 
subțiri de oțel, din care se filmează în cupola 
CEC-ului, unde este construită o lume posi- 
bilă și ireală. O secundă de zbor suspendat 
— o clipă de tăcere îngrozită. A trecut se- 
cunda, ochiul albastru, verde, maro sau ne- 
gru a oftat liniștit, agitația şi lupta cu lumina, 
cu lumina care se duce, reincepe. Un ultim 
retuș la o eșarfă aurie, înainte de a auzi para- 
lizantul: motori... 

„„„Un rezumat a ceea ce a fost. O lume ale 
cărei taine, spaime şi visuri sint încă păstrate 
de cei care au făurit-o. Freamătul și vacarmul 
din timpul filmărilor continuă să pulseze ală- 


turi de acel calm apropiat al sfirșitului. Mai 
departe, incerci să estompezi treptat trăsătu 
rile afective care se vor pierde printre amintiri 
de alb, roșu sau violet. Uneori reușești, al-. 
teori rămii cu regrete lingă dedicaţia eternei 
umil, T: „Te iubesc, iubirea mea, iar- 
ă-mă” 


; Oana TOFAN 


neficiul filmului, ci să receptez, să învăţ pur 
şi simplu de la fiecare dintre regizorii cu care 
am lucrat. Aşa mi-am început ucenicia pe 
lingă mentorul meu intr-ale scenogratiei, arh. 
Marcel Bogos. Așa am învățat la primele 
mele filme de la Sergiu Nicolaescu și tot aşa 
am colaborat cu regizori ca Lucian Bratu, 
Cristiana Nicolae, Adrian Petringenaru, Pom- 
piliu Gilmeanu sau Cornel Diaconu. 

Aș putea adăuga aici așa numitele prestări 
de servicii sau coproducțiile realizate de Stu- 
dioul Buftea cu parteneri din U.RS.S., 
R.D.G.. R.F.G., S.U.A., la care am semnat de- 
corurile sau decor-costume. Aş vrea ca even- 
tualul cititor al acestor rînduri să înțeleagă 
că, de fiecare dată cind spun „am semnat“, 
„am făcut“, „am. realizat”, nu mă am în vedere 
numai pe mine. Mai exact ar trebui să spun: 
asistenții, recuziterii, maiștrii de platou, mun- 
citorii,  garderobierele, croitoresele, într-un 
cuvint, intreg colectivul pe care-l conduc la 
un film „se exprimă" pe peliculă prin efortul 
său de gindire și trudă. 

La rindul său, „compartimentul scenogra- 
fie“ este parte integrantă (și trebuie să ser- 
vească cu mijloacele sale specifice) concep- 
ției generale, regizorale, de realizare a filmu- 
lui ca un spectacol unitar, omogen, în toate 
componentele sale. 

lată de ce a vorbi despre scenografie mi 
s-a părut intotdeauna mult mai difici! decit a 
face... scenografie. Și nădăjduiesc ca, și de 
aici înainte, să pot fi consecventă acestui 
principiu... 


Marga MOLDOVAN 


Într-o altă uzină, cu ani în urmă regizorul Alexandru Boiangiu 


filmind L7 


Mihai Caranfil alături de 


pe Aa Y 
pentr! 


(în mijloc 


actorii Petre Gheorghiu, 


Mircea Anghelescu si George Motoi) 


Geografii sentimentale 


Fierul care cîntă 


Ca prin viaţa lui şi a semenilor sai, 
omul traversează nesfirşite întinderi geogra- 
fice pe meleagurile cunoaşterii și necunoaş- 
terii în zona minţii și a sufletului, în zona fap- 
telor diurne din care desprinde învățături. 

Sint și eu, ca documentarist, de ia o vreme 
câlător pe teritoriul Întreprinderii de țevi Re- 
publica, din București. Am afiat la faţa locu- 
lui o geografie sentimentală demnă de inte- 
res. După ce filmăm umbra podului rulant 
care mingile țigla de oţel, îl aud pe macara- 
giu strigind de sus: „Cînd vor ieși din fabrica 
noastră or să cinte ca tuburile de orgă de la 
Ateneu“. 

Cum ajunge un fier mort să capete viaţă, 
să „cinte“? Evident, doar la capătul unui efort 
uman inteligent. 

Vedem laboratorul de psihosociologie in- 
dustrială. În încăpere se află aparate de tes- 
tare, fişe, specialiști și subiecţi. Probe. Un om 
matur la reciclare, un tinâr ia pornire. Nu din 
întimplare, șeful laboratorului cu doctoratul 
in materie, îmi arată o pasăre în zbor, afiş co- 
lorat. El susține că omul e ca pasărea, tre- 
buie să țină seama de vint şi de cîtă putere 
are în aripi. Dacă-l mai ajuţi și cu busola fi- 
xată pe nordul bun, totul e O.K. Dar trebuie 
să pornești de la o bază solidă şi baza este 
că muncitorii de la „Republica“ s-au conside- 
rat capabili să realizeze în uzină produsele pe 
care le primeam din import. Datorită lor, 
acestor oameni, Uzina a ajuns o mare între- 
prindere cu prestigiu şi la export. Să luăm de 
exemplu. pe maistrul principal, Tașcă Mihal- 
cea. El muncește la secţia 2 laminoare de 
peste 30 de ani. E un țevar de bază. Vine la 
„Sincron“ pus la patru ace, cu cămașă albă și 
cravată, ca la nuntă. 

— De la cine aţi învățat meserie? 

— Părintele care ne-a îndrumat zi de zi, in 
prezent pensionar, a fost maistrul principal, 
Toma Moldoveanu. El ne-a călăuzit pașii atit 
in meseria de țevari cît și drumul în viaţa. 
L-am apreciat pe acest om întotdeauna şi am 
vrut să fiu ca el. Pe tinerii pe care îi am acum 
sub aripă îi învăţ şi eu așa cum m-a învățat 
dinsul şi cum știu dintr-o viață petrecută la 
laminor. O țeavă reprezintă pentru noi o 
muncă titanică. O ţeavă este rezultatul unei 
munci făcute cu cap și cu suflet. E greu, nu 
toți rezstă,dar cind ai rămas cu cei mai buni 
faci treabă, mulțumești și economia națională 
şi beneficiarii externi. Noi am luptat ca să im- 


Astăzi tineretul lucrează în uzine 

înzestrate cu tehnică de virf: 
rāguz. scenariul Tudor 

Popescu. regia Şerban Creangă 


(cu Florin Călinescu şi Constantin Diplan) 


primăm în conștiința tinerilor spiritul de 
muncă adevărată în profesia aceasta de lami- 
nator. În primul rind prin exemplul personal 
(Arată către maistrul Miron, om tot la vreo 
cincizeci de ani): Întii trebuie să cunoşti tu 
însuţi. ca să te recunoască de meseriaș cu 


experienţă“. Maistrul Miron se bagă în vorbă. $ 
„Cind eram în școala de maiștri un profesor ` 


de-al nostru îi dădea nota 3 dacă nu ince- 
peai cu... „experiența ne învaţă că...” 

Şeful laboratorului de psihosociologie in- 
dustrială confirmă şi adaugă: Noi căutăm să 
punem omul potrivit la iocul potrivit. Relaţiile 
interumane, transmiterea experienței ca de la 
părinte la copil, au un efect direct în produc- 
tivitate. Recent, la secţia de ţevi inox am in- 
tervenit ca să se facă o selecţie specifică de 
persoane, o alegere a colegilor de muncă în 
funcţie de preferințe personale.. Şi preferin- 
tele mergeau către cei care aveau experiență 
şi o împărtăşeau celorlalți. De fapt, nu se ştie 
pe ce bază se face simpatia ori antipatia, dar 
alegerea celui de lingă tine și la muncă şi 
dincolo de muncă atirnă greu. Nimeni n-are 
chef de necazuri! 

În discuţie apare firesc, de la sine, o subli- 
niere: La noi la oamenii sint cu 
personalitate şi cu suflet. Crește productivita- 
tea, gradul de întrajutorare, gradul de respect 
propriu şi aprecierea față de munca celorlalți. 
Acordul global... Nu se poate ajunge, totuși, 
ca toată lumea să fie la același nivel, cu ace- 
lași grad de pregătire și experiență. Mi se 
pare că ceea ce contează, la noi, ia R 
ca este microclimatul bun. Omul poate atita 
cit poate, dar te trezești că dă mai mult de la 
ei, într-un microclimat prietenos. Condiţia 
umană se exprimă prin însușirile individului 
remarcate social și sentimental. În vechime 
se spunea „catargul mare — dragostea, ca- 
targul mic, munca“. Fără demagogie — să nu 
se supere femeile — eu aș zice că e invers. 
Există factori obiectivi, dar și subiectivi care 
determină integrarea socio-profesională. În 
momentul cind te-ai hotărît să fii de folos ce- 
lorialți — căci numai așa îţi asiguri supravie- 
țuirea in perpetuitate, atunci tran: i punc- 
tele nodale de informaţie acumulate în viață. 
Punctele nodale sint cunoscute de bunii 
muncitori şi ei nu le dăruiesc decit celor în 
care au încredere. 

Maistrul Tașcă intervine, filosof: Meseria 
bună este o avere. N-o lași pe miinile oricui! 
Trăim prin urmași. Trebuie să-i impingem 
spre modele de oameni buni. Știm de la bu- 
nici ce înseamnă om bun și om rău. Să aibă 
eficienţă și la fabrică şi la nevastă. Omul nou 
nu-i născut azi. Luaţi la mînă istoria între- 
prinderii noastre... aveţi jurnalele de actuali- 
tăţi... nevoia de ţevi era și este mare: țeavă de 
apă, de gaze, de petrol, de saringă, din oțe- 
luri inoxidabile i refractare, aerospaţiale, nu- 
cleare... Cum acoperi aceste cerințe fără 
oameni de nădejde!? La tineri, de pildă, la 
noi, la laminorul de 6 țoli, există o reacție po- 
zitivă .de afirmare, vor să devină Cineva și 
atunci îi ajuţi. E o relaţie prietenească, adică 
exact cum ai da copiilor tăi sfaturi bune. să 
se în viaţa lor de muncă și de fami- 
lie. Tot așa le dăm și noi acestor tineri mese- 
riași din tainele de laminorist şi ei văd un 
exemplu bun în această direcție, pentru ca 
miine să ne ia locul și cu ambiția și dorința 
lor de afirmare și să facă mai mult decit ceea 
ce am făcut noi pină acum. Cind vor fi ei stå- 
pini de uzină, în zile mai ușoare ca azi, le va 
rămine vreme să ne pomenească și pe noi, 
cei care le-am pus în brațe meseria de țevar. 
Produsele noastre sint cumpărate chiar și de 
Statele Unite ale Americii. Or, ei, tineretul 
asta, ca să păstreze piața trebuie să păstreze 
curat obrazul întreprinderii.“ 


Alexandru BOIANGIU 


memoria 
peliculei 


F.. bogat reprezentat prin mai toate 
speciile sale — biografie, eseu, cronică, por- 
tret, epopee, baladă, evocare lirică, meditaţie 
— filmul istoric desfășurat, timp de citeva 
luni, la Cinematecă, îndreptățește vării re- 
fiexe. În primul rînd constatarea fertilelor di- 
recţii către care s-au îndreptat, de-a lungul 
deceniilor, creatori, curente, școli de cinema 
afirmate cu precădere pe acest teren sigur şi 
definitoriu pentru spiritualitatea, specificul 
unei naţii: evocarea propriei istorii. 4 

Semnificativ că naşterea cinematografului 
românesc începe cu evocarea documen- 
tar-poetică a războiului pentru ciştigarea In- 
dependenței, film realizat în 1912 cu trei ani 
înainte de apariţia altui atestat artistic — de 
astădată al cinematografului transoceanic: 
Naşterea unei naţiuni (Griffith — 1915). Și 
cum am putea nm mm dezvoltarea unei școli 
realiste sovietice fără capodoperele eisen- 
stein-iene (prezente la „Eforie“ în această 


Baladă pentru erou thart n 


de Titus Popovici şi Mircea. Mureşan =", j 
eu Ovidiu Iuliu Moldovan)i 7 


Rar 


Filmul faţă în 


stagiune, în cadrul unui amplu medalion regi- 
filme-meditaţii asupra istoriei ca 
Greva, Vechi și nou, l Potemkin, 
Alexandr roaznic. Ce-ar fi 
însemnat şcoala postbelică poloneză fără 
aportul unor mari cineaşti evocind războiul 
trecut, precum Andrzej Munck (Pasagera, re- 
luată cu succes la Cinematecă după 25 de 
ani) sau Kawalerowicz, Wajda, Wanda lacu- 
bovska. În jurul marilor lor opere s-a cristali- 
zat profilul unei întregi etape din istoria cine- 
matografului respectiv, s-a definit stilul unui 
întreg curent, mai rezistent timpului decit va- 
luriie supuse modelor. istoria — (foarte re- 
centă pe atunci) era adusă în imagini care 
cutremurau o lume — și nu atit prin noutatea 
limbajului, cît prin complexitatea tabloului 
social postbelic — de către neorealiștii ita- 
lieni: de la Rossellini cu Paisa, pină la post- 
neorealiştii de azi, un Rosi, cu ... cu Sal- 
vatore , evocare a unor etape ante- 
noare. 


„Să le spunem „verisme“ 


P.. filmul acesta: Prietenul meu ivan 
Lapşin (1984) ai impresia stranie că Aleksei 
Gherman ar putea tace film, — film adevărat, 
deci artă a filmului — din orice. Pe ce pune 
ei... ochiul camerei sale, „se transformă în 
aur“. Din nou cinematograful îți dă acel fior 
al miracolului de la trenului în gară. 
Din nou cinematograful crează această sen- 
zaţie uluitoare că ai în fața ochilor realmente 
o „felie din viaţă,“ asta însemnind o părtici- 
că-eşantion din uriaşul tort al spectacolului 
vieţuirii ce se află undeva „în afara cadrului“, 
în afara a ceea ce poate vedea aparatul, ma- 
şinărie prin forţa lucrurilor, ca și ochiul nos- 
tru, limitată de... un cadru. Dar asemeni le- 
gendarului Şiva înzestrat, cu cel de al treilea 
ochi, aparatul lui Lumière în gara Ciotat ve- 


dea şi ceva în plus, așa cum vede și aparatui 
lui Gherman, creind acea senzație că no 
ştim că evenimentul ce-l vedem nu se pe 
trece numai aici, în cadru, ci și în jur, în tot 
restul încă nevăzut, dar bănuit, posibil ori- 
cind a fi văzut. Senzaţia aceasta de absolută 
inocență a camerei o realizează regizonui 
printr-o credință renăscută în cinema Este 
credința lui Voltaire în puterea cuvintelor 
creind, în plin secol al prețiozității, etern sur- 
prinzătorul „Candide“; sau credinţa lui Brân- 
cuşi în pietrei, în plină epocă a scul- 
ptării „biftek-ului”. Dar forța lui Gherman 
care e și cea a purității sale stilistice, este in- 
drăzneala creatoare a acestei renașteri. „Ki- 
no-glaz“-ul lui Gherman are curajul să pri- 
vească parcă din nou în jur, cu ingenuitate ṣi 


imposibila rivalitate 


F. Major, mi minor... Cu ultimele-i puteri, 
Mozart (Tom Hulce) îi dictează lui Salieri 
(Murray Abraham) Recviemul. Cel care no- 
tează = CT mea (mergi proa 
repede”) apoi, nă pasul, sà pri- 

, se înseninează, devine aproape fericit. 


egi ke ce chipul lui Amadeus este tot 
mai cotropit de umbrele i, al lui Salieri 
se luminează; nu din abomii I cinism (ecu- 
ația ar fi prea simplă) ci pentru că, în sfirșit, a 


fost mai decit oricind de taina care 


l-a răscolit, l-a devastat, l-a înveninat, l-a dez- . 


at de credință — taina geniului, căruia 
pot însuşi cel de sus îi dicta muzica“. 


https://bibliotăca-digitala.ro 


Pentru a aju aici, pentru a respira in 
preajma minunii, „omul negru“ a construit şi 
a dărimat în același timp. Ani de zile, cu că î 
era dat să cunoască frumusețea absolută a- 
creaţiei mozartiene, cu atit creştea răfuiala sa 
cu divinitatea nemiloasă și batjocoritoare în 
împărțirea harurilor. Dacă muzica unei ființe 
omeneşti, a „unui puşti obraznic“ poate fi un 
„miracol de perfecțiune", ce rost are să te in- 
chini unui chip cioplit? Şi Salieri arde Cristu. 
Da pagină de manuscris poate arăta „in- 
credibil“, fără nici o urmă a şovăielii, a trudei, 
a chinului, la ce bun să întreții flacăra lumi- 
nărilor întru slava unui duh. ce nu-ți ascultă 
vrerea şi nu-ți primește ofranda? Și Salieri le 


interesantă apoi, constatarea evoluţiei ge- 

nului istoric clasic, — de la portrete monu- 

me ca ivan cei Groaznic sau Nevski, så 
lui Gance (ca să luâm 


i Cava virturi ale creaţiilor de gen, 
proiectate în lunile din urmă) la meditații mo- 
derne asupra istoriei, în genul dialogului ar- 
tistului (vezi Rubliov-ul tarkovskian) cu 
epoca; frămintarea, impasul, neliniștea crea- 
ţiei, în raport cu violența, haosul unor pe- 
rioade, dar și imposibilitatea ignorării lor (pe- 
rioade devenite chiar sursa dramatică de in- 
spiraţie). Ă 
Prin subtila descifrare a unor personalități 
istorice dintr-un context social tulbure, prin 
forța polemizării lor cu un mediu ce nu se 
putea ridica la înțelegerea marilor vizionari, 
bau ia goage aaa e Loire rue 
origin ca înțelegere filosofică și psiholo- 
i j Întoarcerea lui Vodă Lă- 


Înţelegere ce include politicul ca o pirghie a 
conflictului istoric. Sau îl concepe ca sursă a 
lui principală (vezi, printre altele, interesanta 


Gauza și 


rsu Necula, zis Horea. Bun om trebuie 
să fie acela căruia într-atit să-i placă jocul și 
cintecul, încît oamenii să-i zică, nu pe nu- 
mele lui adevărat, ci după poreclă: Horea. La 
despărțire (Horea pleacă să se ascundă in 
munţi) nevasta se apleacă să-i sărute mina — 
gest de iubire, de recunoștință și de protundă 
înțelegere, pe care și-l justifică: „Ai fost bun 
cu mine. Şi am fost bucuroși împreună”. De 
adevărul vorbelor depune mărturie prezența 
fiului câruia tatăl îi lasă moștenire dorul de li- 
bertate şi luptat pentru mai bine. „Nobili să 
nu mai fie. Nici iobăgime să nu mai fie“ — 
aceasta este cauza pentru care au luptat și 
au murit țăranii români în revoluția de la 
1784. „Vei fi zdrobit pe roată. Trupul îţi va fi 
împrăștiat în patru colțuri." — contele Janco- 
vich aruncă ultima carte spre a-și convinge 
adversarul să dezvăluie legăturile secrete prin 


stinge de acum încolo, răminind să se răz- 
boiască singur cu neputința de a avea acces 
la ia și celui fără de pereche. Că nepu- 
tință — atita dramă. Își va vinde sufietul 
diavolului, neştiind prețul. Pentru că şi-a 
spus singur „mediocru“ (dar acest „medio- 
cru“ a fost profesorul lui Beethoven și al lui 
Schubert) s-a apăsat prea mult pedala „dis- 
putei dintre mediocritate și geniu”. Atita fru- 
musețe pentru o atit de repede desiuşită 
enigmă? Nu cred. Amadeus al lui Miloş For- 
man este mult mai mult decit filmul acestei 
înfruntări. Marele actor innokenti Smoktu- 


minunez în fața modalităţii dramatice simple 


aie 
(sublinierea noastră) cu clipa de inspiraţie a 
lui Mozart, care poartă veșnicia în ușurința 
ei“. Umilit, neingăduindu-i-se veșnicia, Salieri 


evocare a figurii marelui diplomat român 
Nicolae Titulescu datorată scriitorului 
Nicolae Dragoș și regizorului Pompiliu Gil- 
meanu). Prin accepţia mai nouă „politicul — 
resort al filmului istoric contemporan“ ajun- 
gem şi la filmele de montaj care au creat la 
noi, în ultima vreme, o imagine atotcuprinză- 
toare, completă, de letopiseț dinamic al dez- 
voltării României în ultimele două decenii 
Prezente în repertoriul Cinematecii — o serie 
de succese ale acestei specii mai noi a filmu 
lui istoric-politic, afiat la granița documenta 
rului clasic cu filmul artistic (prin concepția 
dramaturgică, structura, direcțiile sale limpezi 
de argumentare prin imagine-document, prin 
montajul de idei, ca și cel metaforic-simbo- 
lic). Documentar de lung metraj capabil să 
devină o vastă antologie a imaginii, sinteti- 
zind drumul unei ţări. O antologie pe care o 
ae a oferi ora de selecţie inspirată a celor 
ma 


pienam nas precum Virgii Calotescu. 
Mircea Mureșan, Gheorghe Vitanidis, Pompi- 
liu Gilmeanu, Anghei Mora, Cornel Diaconu 
reuşesc să învingă dificultățile unei atari se- 
lecții și să ofere prin imagini-document 
unele insolite, prin comentarii sobre, eloc- 


tăria ei 


care s-a organizat răscoala: „inseamnă că o 
să am mormint larg, domnule. Toată țara Ar- 
dealului.” — apără Horea o taină pe care „o 
au prea mulţi oameni; e a tuturor“. Pildă tutu- 
ror, Horea este purtat despietit, in căruța es- 
cortată de cătanele imperiale, prin satele răs- 
coalei; taina va fi păstrată — în fața osinditu- 
lui țăranii îingenunchează, copiii îşi întrerup 
joaca (doar colindul „florilor dalbe” se aude 
ca o premoniţie a vremurilor bune ce într-o zi 
vor descoperi la temelie acest sacrificiu), or- 
dinea cosmică este perturbată pentru o clipa 
Clipa în care, simbolic, Horea trece pe sub 
roată. Portret emblematic, emoționant, de 
maximă tensiune dramaturgică. Nu se tem de 
moarte doar aceia care iubesc cu adevărat 
viața și caută a o înțelege: „Ce-i Neculă?“ îl 
întreabă Cloșca văzindu-l privind mulțimea în 
tața porţii castelului. „Nimic, mă uit și învăt. 


îndură chinul răstignirii între invidie și ad- 
miraţie. Bătrinețea — nici diavolul nu va ţine 
cu el, din moment ce i-a prelungit atît de ne- 
trebnic viața — va toci contururile revoltei 
dar îi va lăsa, intactă, amintirea încîntării. Își 
istoriseşte „alb“ sec, uneltirile („din cauza 
mea Don Giovani s-a jucat la Viena doar de 
cinci ori, dar am fost de fiecare dată”) în 
schimb nu a uitat, după atita amar de ani, 
notele clarinetului şi ale fiautului dintr-o pa- 
gină mozartiană: „Nu se putea imagina ceva 
mai frumos”, Parcă le vede plutind în aer. 
_Atha timp cit îşi spune povestea, cumplită 

Salieri este izbăvit, extras din 


negu , despăr- 
tit definitiv de Mozart, victima și zeul său, se 
va prăbuși în hăul celor cu mințile rătăcite. În 
nebunia sa, absolvă magnanim şi zadarnic pe 
cei ce nu mai aveau nevoie de îndurare. În 
înțelepciunea noastră putem ierta ceea ce 


poate fi iertat? 
Magda MIHĂILESCU 


https://biblio 


Cel mai fierbinte vis: trei provincii Românesti sub un singur sceptru 
(Buzdugunul cu trei peceți de Eugen Mandric si Constantin Vaeni, 


cu Victor Rebengiuc 'și Stefan Sileanu) 


războiului dus pentru realizarea visului de 
unitate naţională al României. Dar filmul de- 
dicat grandiosului eveniment de importanța 

pentru România de azi rămine înca 


vente, dinamicul tablou al ilor so- 
cial-istorice, economice și spirituale ale 
României 

Filmele dedicate Unirii sint, mai ales, docu- 
rentarele şi ele refac traseul unui capitol in- de realizat, în toată amploarea semniticaţiilor 
treg din istoria revoluționară a țării. Sigur cå sale. Îi aşteptăm ca pe un eveniment cinema- 
Munţii în flăcări și Anul 1848 prefigurează ci- | togratic la înălțimea evenimentului istoric. 
nematografic evenimentul de la 1918, iar Bă | 
tăia din umbră poposește chiar în miezul Alice MĂNOIU 


Încerc să învăţ cum e suflètul oamenilor.“ — 
aceasta este trăsătura definitorie a caracteru- 
lui lui Horea — de cugetător, de cercetător al 
cauzelor lucrurilor, al reacției oamenilor puş: 
în situații limită. Lipsa lui de violenţă, „bună- 
tatea“ lui, vine dintr-o superioară înțelegere. 
Horea îi lasă pe ai săi să devasteze castelul, 
dar apără viața conților. În acelaşi sens, am- 
plificat însă, se desfășoară și antologica sec- 
venţă a botezului nobililor prinși: ei respinge, 
printr-un subtil schimb de replici (a căror 
ambiguitate este susținută actoricește de un 
Ovidiu luliu Moldovan ireproşabil, dar și de 
„foartecele” și exact, și inspirat al Elenei Pan- 
tazică, — dirijată, fireşte, de regizor —, prima 
reacţie a răsculaților: aceea de a-i omori pe 
asupritori. Sentința însă le va fi cu mult ma: 
aspră; vor fi „botezați“ într-o nouă credința. 
aceea a trudei zilnice pentru o bucată de pi- 
ine. 

Cu brutală sinceritate, neumbrit de resenti- 
mente, se poartă Horea la întrevederea cu tri- 
misul cabinetului de la Viena, contele Janco- 
vich: „Ce să-ţi doresc“? Sănătate? Viaţă 
lungă? Moarte ușoară, domnule.“ A închina 
un pahar de vin cu cineva, fie chiar și cu 


această urare (consacrată dé înțelepciunea 
populară), este o cinste pe care el o acordă 
egalilor — ne amintim că într-o secvenţă an- 
terioară, la plecarea în munți. Horea îi oferă 
unuia dintre cei mai dragi oameni ai săi trei 
mere, cu vorbele: „Altădată om sta la masa 
să ne cinstim unul pe altul”. Respectul este 
reciproc. Deși contele Jancovich va cere o 
moarte pilduitoare și dezonorantă pentru ca- 
pul răscoalei, va specifica în raportul către 
impărat: „E o mare personalitate, Nu poate fi 
cumpărat, nici tăcut să se îndoiască de drep- 
tatea cauzei sale". 

in portretele realizate eroului, operatorul 
Vivi Drăgan Vasile surprinde cu finețe calmul, 
luciditatea, profunzimea unui caracter de ne- 
ciintit — acea „noblețe justițiară“ prin care il 
definește contele Jancovich pe Horea. 

Un brad cu rădăcinile adinc împlintate în 
påmint devenind vilvătaie, tinzind spre cer — 
imagine simbol ce încheie filmul semnat de 
Titus Popovici și Mircea Mureșan. Imagi- 
ne-simbol ce poate deschide o nouă pagina 
Cinematografică din epopeea naţională. 


Marina ROMAN JUC 


runţi“ ai lui Cehov sau Dostoievski devenind 
sub mina artei nemuritori, întimplările sint ale 
cotidianului, dar încărcate de sucurile vieții. 
ca în Turgheniev sau Toistoi. intocmai înain- 
tașilor săi, Şukşin şi Muratova, dar dedubiat 
cu un subtil rafinament, Gherman are vocaţia 
realului, şi prin asta forța îndrăznelii ruperii 
cu şablonul. E revelantă vizualizarea laitmoti- 
vului tramvaiului, cadre de actualități parcă, 
ce rămîn imprimate ca tă personală 
în memoria noastră atectivă, pat oron chi- 
purilor instrumentiștilor fanfarei de pe re- 
morcă, obișnuiți figuranţi, resuscitare credi- 
bilă a unor tipaje ale epocii cu bănuite des- 
tine ce rămin în noi la fel de puternice ca 
cele ale protagoniștilor, aidoma senzaţiei de 
„parcă vă cunosc de undeva“... 


acuitate, făcind să renască o lume pe care 
n-am mai văzut-o decit in fragmente crude şi 
disparate de actualități receptate în diverse 
montaje. Aparatul său parcurge neincetat 
spaţiile. obiectele, într-o rotire neobosită, ca 
cea a ochiului omenesc. Aleksei Gherman 
născut în 1945, fiul unui romancier al perioa- 
dei de după război, lurii Gherman, trăiește, 
desigur, cu acută luciditate aventura literelor 
și a spiritului epocii sale, reinnodind în ace- 
laşi timp cu marea tradiție realistă rusă 


Ai impresia că în filmul său nu există per- 
sonaje „principale“ sau „episodice“, nu exista 
fapte mai demne ca alele de văzut sau de 
povestit, oamenii săi sint asemeni celor „ma- 


Toate acestea — să le spunem oare „ve- 
"sme"? — nu înseamnă deloc o abdicare de 
a sensul fimului de azi, ba dimpotrivă, Gher- 
man e în spiritul celor mai acut moderne 

câutări (să ne amintim de Pasolini, Fassbin- 

der, Parker). 


O interpretă a unor arhetipuri 
istoriei contemporane: 


ile 
$ Faye Dunaway 
(alături de Louise 


Foto: Ray Arco 


Fletcher) 


Atenţie, 
se 


filmează! 


a 


l. cupola C.E.C.-ului mare situat în centrul 
Bucureștiului, se ajunge urcind, urcînd nu 
una, nici zece, ci aproximativ o sută de 
trepte, unele drepte, altele răsucite în scări 
spiralate. În cupolă s-a instalat... biroul re- 
dacțional al ziarului „Dreptatea socială“. O 
pendulă indică ora 2 după-amiază. Trei băr- 
baţi costumaţi după moda anilor 1919—1920 
discută aprins. Cel mai tînăr (in rol actorul 
Gh. Visu) îl înțeapă cu vorba pe mai virsini- 
cul lui coleg. „N-ai o ţigară, nene Sache? (...) 
Eşti teribil de zgircit. la spune, de cite ori ai 
luat tramvaiul de la înființarea lui și pină 
acum?“ imperturbabil, „nenea Sache" (inter- 
pret actorul Valentin Uritescu) își dezvăluie 
gindurile cu voce biajină. Un nume rostit la 
un moment dat: „La Petrică Boruga v-aţi gin- 
dit?“ mă duce cu gindul la piesa „Jocul iele- 
lor” de Cami! Petrescu. Se filmează cadre din 
filmul Cei care plătesc cu viața (în dublă cali- 
tate, scenarist și regizor, Șerban Marinescu) 
„Punct de plecare al scenariului meu a fost 
nu numai Jocul ielelor ci întreaga operă a 
scriitorului Camil Petrescu”. Distribuţia cu- 
prinde nume de primă mărime în topul acto- 


Irina Movilă studentă la 
LAIC. debutează în Zhor inalt 
ENE letal 

Reprecizare: Simona Mihăescu 
trăieste emoţiile primului rol 
principal în filmul Awu i 


EN E pir 


plină 
Uritescu) 


Filosofia unei vieți 
de filosofie (Yalentin 


ricesc: Ștefan lordache, Gheorghe Visu, Va- 
lentin Uritescu, Maia Morgenstern. — Istodor, 
Adrian Pintea. Formulez la repezeală o mul- 
time de întrebări. Vreau să aflu în jurul căror 
personaje a gravitat interesul regizorului sce- 
narist, pe ce nucleu-forte și-a structurat de- 
monstrația, cum a gindit relaţiile între perso- 
naje, cit a profitat de libertățile ecranizării 
numai că scurta pauză rezervată schimbării 
unghiului de filmare nu mi-l oferă pe Şerban 
Marinescu ca interlocutor. Regizorul se înde- 
letniceşte cu căratul șinelor de travling, în 
timp ce operatorul Vlad Păunescu leagă trai- 


Atenţie, 
se 


filmează! 


P... numărul unu al Centrului de Pro- 
ducție Cinematogratică-București. Becul 
roşu, aprins anunţă: liniște, se fiimează! 
ntr-un decor a cărui dominantă sint perde- 
lele subţiri, mov liliac, tivite cu fir strălucitor, 
dansează o fată iînveșmintată somptuos (in 
rol, debutanta Mihaela Telea). Sunetele muzi- 
cii (compozitor lonel Tudor) mingiie auzul. 
Pe nesirnţite, în cadru apare un tinăr cu 
straie albe. „Harap Alb“ exciam înăbuşit! 
Eroare! E doar fiul lui Harap Alb de pe vre 
muri, adică tinărul student, la IATC, Florin FI. 
Piersic. Asemânarea cu binecunoscutul actor 
este absolut... obligatorie. Se filmează un ca- 
dru din comedia muzicală „Un studio în cău- 
tarea unei vedete“ după un scenariu scris de 
Virgil Puicea. Versurile care deschid filmul, 


3 


Portretul de 


Calmul dinaintea furtunii 


(Stefan 


nic cu o frînghie platforma travlingului. Lîngă 
un raft încărcat cu numeroase cărţi legate în 
piele stă, tăcut, un bărbat impunător. Rece, 
distant, privește cu un aer de superioritate 
mobilierul modestului birou . redacțional. E 
Saru-Sinești sosit la „Dreptatea socială“ să 
poarte un dialog cu prietenul lui de pe vre- 
muri, Gelu Ruscanu — cel care, e comparat 
mereu în piesă cu Saint Just. În cele două 
roluri se vor infrunta actorii Ștefan lordache 
şi Adrian Pintea. Deocamdată, autoarea cos- 
tumelor, Oana Tofan îi mustră cu voce joasă 
pe Adrian Pintea care a urcat cele peste o 


fac operaţiunea de punere în temă a specta- 
torului: „un studio de cinema/ e o planetă de 
carton/ iar casele de mucava/ Și în loc de 
soare/ refiectoare... (...) Dar filmul are viața 
lui/ Miraj, emoții și talent/ deschide poarta vi- 
sului/. spre fantezie/ poezie“... 

„Atenţie, toată lumea se pregătește po 
repetiție generală!“ Regizorul Nicolae Corjos, 
din lipsă de timp, își concentrează „declara- 
ţia“ într-o unică frază: „Eu cred că fiecare re- 
gizor ar trebui să facă în cariera lui un film 
de dragoste şi unul despre tainele profesiei 
„de cineast“. in preajma lui, „cu ochii în pa- 
tru, atent la toate amănuntele, regizorul se- 
cund Nicu Gheorghe“ omul cu cea mai înde- 
lungată experiență de secund“, după cum se 
autodefinește, mărturisindu-șşi regretul că 
despre regizorul secund, care după cum pre 
vede regulamentul, „este oryanizatorul între- 
gului proces de realizare al filmului“ se scrie 
întotdeauna „in goana condeiului“. Nicu 
Gheorghe a fost timp de șapte ani secund ta 
filmele Ziua. Z, Viraj periculos, Ciuleandra, 
Ringul, Francois Villon, colaborind îndea- 
proape cu exigentul creator, regizorul Sergiu 
Nicolaescu. 

S-au terminat ultimele retușuri şi operato- 
rul Sorin llieşiu anunţă: „sintem gata, putem 
trage!“ Maestrul coregraf Dan lonescu soli- 
cită încă o repetiție. Cei doi interpreți dan- 
sează conştiincios, şi: „unu-doi-trei, o rotire, 
un pas la stinga, doi la dreapta, mai pe vir- 
furi, nu tropăiţi!“ A fost bine, conchide mulțu- 
mit regizorul, şi, în scurt timp, se aude „mo- 
tor!“ Mecanicul de cameră, Dumitru Gaiţă: 
„notaţi, vă rog, eu sint în cinematografie din 
1956“, ține să-şi mărturisească bucuria de a 
lucra la un fiim care: „vorbeşte pe îndelete 
despre profesia noastră. Se filmează cabi- 
nele, sălile de montaj, butaforia, adică tot ce 
înseamnă munca noastră de zi cu zi.“ 

Al treilea rol principal din distribuţie, regi- 
zorul l-a încredinţat tinărului actor al teatrului 
din Sf. Gheorghe, Lucian Nuță. „Eu voi fi 
Radu, şeful trupei de cascadori. Mă fasci- 


orup al unei echipe de filmare la lueru { 
; ; (Mihaela 


lordache, Adrian Pintea şi Gheorghe Visu) 


sută de trepte fără să facă în prealabil popa- 
sul obligatoriu, să-şi îmbrace costumul. Va 
trebui să coboare cele peste o sută de trepte, 
să se schimbe și să urce din nou. Operatorul 
Vlad Păunescu privește aparatul de filmat fi- 
xat în cupola CEC-ului. Pentru o clipă, am 
impresia că-i desluşesc în privire o undă de 
emoție. A fost doar o impresie. În curind vo- 
cea regizorului rostește scurt: „motor“ şi 
toate energiile celor aflați în cadru și în afara 
lui se concentrează în spaţiul luminat puter- 
nic de reflectoare. 


nează descifrarea ABC-ului unei profesii in 
care o greșeală se plătește nu oricum, se plă- 
tește cu integritatea trupescă“. Lucian Nuță a 
deprins tainele, cele bune și cele grele de ia 
consilierul de luptă al filmului, experimenta- 
tul cascador' Nicolae Dide. 


„Play-back-ul la capăt!“ cere regizorul. Su- 
netistul lon Diaconu pune şi repune 
play-back-ul. Se pregătește cadrul 83. „Tur- 
nat 1“ scrie pe clachetă secretara de platou 
Dorina Urmaciu. „Motor!“ Cei doi tineri dan- 
sează sfioși. „Privește-o în ochi tandru, eşti 
un îndrăgostit tandru“ șoptește maestrul co- 
regraf. Dintr-un cristal, pe sticlă optică, asis- 
tentul de imagine lon Glomnicu a improvizat 
ad-hoc un filtru, „pentru efect de difuzie şi 
star-efect, pentru a sugera visul, întoarcerea 
în timp“ precizează operatorul Sorin llieșiu. 
„S-au tras 33—35 de metri“ anunţă asistentul 
de regie, Cornel Medvedov. 


Se schimbă locul aparatului de filmat. În 
decor își fac apariția actorii: Emil Hossu, 
Magda Catone și Mihai Mălaimare. Emii 
Hossu interpretează rolul unui regizor de 
film: „din scenariu, personajul apare creionat 
cu mult umor și cred că are toate șansele să 
devină interesant atita timp cit bunul gust al 
gagului va rămîne fireşte, tot de bun gust." 
Redactorul muzicali Anca Dumitrescu re- 
giează cu atenţie fluxul sonor, pregătind ur- 
mătorul cadru. Este momentul în care toți 
membrii echipei, dar mai ales semnatara cos- 
tumelor, Lucia Morariu se preocupă de pune 
rea la punct a detaliilor vestimentare. 


„Actorii, să vină actorii, la cadru!. Atenţie, 
motor!” 


ileana PERNEȘ-DĂNĂLACHE 


Foto: Victor STROE 


Doi 
lelea. 


strenzariță 
Piersic si Lucian 


facãi si o 


Florin FI. 


Nuță) 


Sub semnul Festivalului naţional „Cîntarea României“ 


Adevărate „școli de film“ neprofesionist 


5 de an nou devine aproape intot- 
deauna un prilej de a considera drumul par- 
curs pină acum și, mai ales, de a gindi și ela- 
bora proiecte ce poartă amprenta unor ambi- 
ţii sporite. De acea, gindindu-ne la cele șase 
ediţii parcurse de Festivalul naţional „Cinta-, 
rea României“, avem nostalgia acelor incepu- 
turi, ni se par acum foarte departe, avind în 
vedere mai ales distanța calitativă parcursă. 
Puţini la început, cineamatorii de la noi s-au 
bucurat de geneza acestei grandioase mani- 
festări care le-a oferit un cadru larg de afir- 
mare, consacrindu-i pe cei mai buni dintre ei 
ca pe nişte adevărate personalităţi creatoare 
ale localităţilor țării, ale colectivelor de oa- 
meni ai muncii în care iși desfășoară ele acti- 
vitatea 

Generoasa idee a secretarului general al 
partidului, tovarășul Nicolae Ceauşescu, ne-a 


prilejuit treceri în revistă care exprimă noua “ 


expresie a democraţiei culturii în țara noas- 
tră. Festivalul muncii și creaţiei a demonstrat 
viu, concret și convingător, afirmarea fără 
precedent a personalității umane în anii 
noștri, îmbinind cultura cu educaţia, comuni- 
carea cu efectul ei și, ca rezultat, preponde- 
rența unei culturi a poporului, pentru popor. 
lar dacă astăzi nu putem uita începuturile, 
adică pe cei ce au realizat adevărate cronici 
vii ale oamenilor și evenimentelor din diferite 
localități, așa cum au fost şi sint Ferdinand 
Nichitovici din Cimpulung Moldovenesc, ju- 
detui Suceava, losif Costinaș (Timişoara), 
Vladimir Lucavaţki (Bacău), Victor Colonelu 
(București), loan Mato (Reșița) și mulţi, mulți 
alții, acum îi vedem cu interes pe cei mai nou 
intraţi în acest domeniu artistic, cu rezultate 
mai mult decit notabile și care îşi datoreaza 
deci împlinirile artistice existenței și destășu- 
rării, Festivalului naţional „Cintarea Româ- 


Feminitatea 
o acuarelă cu multe nuanțe 


„Nu ştiu ce m-aș fi făcut fără dumneata. 
noaptea asta“ spune un personâj (cel 
Ajuns“, instalat confortabil într-o situaţie“ 
destul de strălucită” în capitală, ocupindu-se 


„distins“ de cercetare) în finalul filmului Mi- _ 


reasma ploilor tirzii (regia Mircea Moldovan, 
imaginea Liviu Pojoni), un personaj pentru 
care vine şi ora adevărului. 

E o scenă care valorizează un film, e o frà- 
mintare sufletească în acel final simplu, care 
aruncă un fascicol luminos asupra întregii 
povești. De dragoste, de muncă, de viaţă. în 
rolul Dana Tănăsescu, Maria Ploae joacă 
nespus de firesc citeva nuanţe ale feminității 
rareori perceptibile în filmul nostru: e un fel 
de modestie, a omului cu adevărat de cali- 
tate, care știe foarte bine și limpede ce con- 
tează in viaţă, care se cunoaște bine și po- 
sedă liniile de demarcaţie ferme, o axiologie 
trăită nu doar teoretizată. Cu toate astea nu 
impune absolut nimic, nu se agaţă de bărba- 
tul pe care-l iubește. lubindu-i și știind lim- 
pede ce contează în viaţă, simțindu-i imper- 
ceptibilele nuanțe de parvenire și snobism, 
ea il lasă să acţioneze liber, conform proiec- 
si său de viaţă, contorm impulsului natu- 
rai. 


Dacă e să fie ceva, bine. Dacă nu-i să fie. 
nu-i nimic, pare să spună femeia, iar apa- 
rența e cea a modestiei. Fondul sufletesc ex- 
primă însă siguranța omului aflat pe propriile 
lui picioare, siguranța reperelor adevărate 
puterea, orgoliul motivat, demnitatea clară 
„Întimplător, la Malu te-am putut ajuta. În 
altă parte ce să faci cu mine?" spune perso- 
najul Dana Tănăsescu iar ironia e atît de fina 
incit se simte numai în ultima extremitate. Şi 
e amară... 

A fost aici un consens al scenariului (Ge- 
orge Anania, Romulus Bărbulescu) și-al ac 
triței, de-a lăsa lucrurile abia sugerate. Un tel 
de „să nu spunem prea mult”, să lăsăm neex 
primată dar totuși vie starea aceasta Jude- 
cata noastră asupra personajului planează. e 
o nebuloasă. Nu-l poți (și nici n-are rost) 
blama deschis, nu-l poți acuza, nici disprețui 
Dar simţi o undă de disconfort sufletesc ur- 
mărindu-l. Simţi un fir de, hai să nu-i zicem 
revanșă tirzie e prea copilăresc, o reglare a 
conturilor ca:ntr-o ex e contabili- 
cească a dublei partide. in finalul filmului, 
cind Dana îşi prezintă copiii. Pe toți, inclusiv 


niei". Un element de interes pentru că, iată, 
cei puţin în ultimele două ediții ale marelui 
festival, cineamatorii, nu numai că şi-au spo- 
rit rîndurile, dar au primit în mijlocul lor crea- 
tori (Nic. Dan Spanache, Felix Smetaniuc, 
Onuţ Danciu, Mircea Radu, loan Galea, Emil 
Kovacs, Dan Curean ș.a.) aparținind genera- 
tiei tinere, creatori cu ambiţii de exprimare 
artistică înaltă care au dovedit un grad mai 
mare de profesionalizare în domeniul artei ci- 


mule cazuri, prin săli pline, cum se întimpla 
la Arad, Timişoara sau in județul Suceava, 
spre exemplu. A 
Festivalul naţional „Cintarea României” nu 
reprezintă astăzi doar o recoltă bogată a 
creaţiilor unor amatori, o perioadă de mari și 
complexe împliniri artistice. El a devenit un 
simbol al educației în toate domeniile, al edu- 
caţiei și prin film, probindu-și mereu capaci- 
tatea de reinnoire, de conferire a unor noi 


Un bilanţ, 


dar și o 


deschidere 


spre o nouă etapă 


nematografice, unii dintre ei, alături de cei 
mai buni dintre cei cunoscuţi, sugerind parcă 
faptul că ei nu sint simpli amatori, ci doar ne 
profesioniști ai genului. 

Nedespărțiți de existenţa festivalului, evolu- 
ţia lor nu a demonstrat doar apariția unor ta- 
tente, ci, în primul rind, consolidarea unei ac- 
țiuni culturale și legarea acesteia de evoluția 
social-politică, caracteristică epocii pe care o 
trăim. A crescut astăzi interesul față de pro- 
ducţiile cineamatorilor, interes concretizat și 
în eficiența educativă a filmelor produse, ca 


şi în „succesul de casă”, ce se traduce, în 


atribute ale formelor şi modalităţilor de afir- 
mare. Răspunzind unor necesități firești ale 
zilelor noastre, filmul cineamatorilor a reflec- 
tat pe ecran însăși viața ce pulsează în activi- 
tatea cotidiană, în procesul de făurire a mari- 
lor noastre realizări. În fond, etortui acestor 
creatori este emotionant, ei alcătuind adeva- 
rate jurnale filmice ale actualităţii, mărturii 
demne de acest timp trăit, albume ale oame- 
nilor aflaţi permanent în ipostaze ale căutări- 
lor şi realizărilor majore din viaţa lor, ale oa- 
menilor care şi-au închinat viața muncii și, 
prin aceasta, ţării. Filmul de amatori a deve- 


Textul, dar și chipul 


pe cel mare, care vai, îi cam seamănă distin- 
sului cercetător... 

Profit de rolul Mariei Ploae pentru a subli- 
nia incă odată deosebite calităţi în sugerarea 
stărilor lor, felul în care poate juca aceasta 
actriță. Cred că mereu mi-a părut rău de o 
parcimonie a distribuţiilor — două din marile 
noastre actrițe de film, cu fizionormii atit de 
plăcute, cu un joc rafinat, inteligent, plin de 
sugestii infinitesimale, cu un acord atit de 
plăcut voce-ton-expresie, mă gindesc la Ma- 
ria Ploae și Tamara C sint mult prea 
puţin distribuite în film. Sau nu, nu m-am ex- 
primat corect — n-au primit încă un rol scris 
(cu cerneala sufletului) anume pentru ele. 
Personajul feminin are nevoie mai cu seama 
de nuanţe, cit mai multe și mai rafinate nu- 
anțe, nu neapărat linii și tușe simple — ele 
sint „Ja vedere“, limpezi, ușor de acceptat. Fi- 
nețea analizei psihologice vine dintr-un 
anume fel de interpretare, lucru valabil intuit 
aici de Maria Ploae care joacă nu un crochiu 
în cărbune ci o acuarelă cu multe nuanţe, în 
care! culorile se întrepătrund și se imbrăți- 
şează într-o fină sugestie de amintire impre- 
sionistă, diluate într-o lacrimă nevăzută. 


Singur pe lume 


Poate că melodrama răspunde cu adevarat 
unui resort genuin al sufletului nostru care 
vrea să se emoționeze şi să se tulbure, care 
cere citeva lacrimi ca pe-un program obliga- 
toriu al fericirii. Poate să melodrama e 
proiecția unei nevoi foarte simple a sufletului 
nostru prima dacă pot spune astfel, a primu- 
lui suflet, copilăros și credul. Oricum melo- 
drama se potrivește ca o mănușă de mătase 
aspiraţiei noastre spre echilibrul fragili puţin 
zbucium=puţină fericire. 

Prima melodramă pe care-am citit-o, înca 
nesigură pe unele litere, prima carte udată cu 
lacrimi fierbinţi, seară de seară la lumina 
lămpii din Năsăudul meu natal, ecranizată 
(pentru mine) în primul rind de visurile mele 
la opt ani, a fost Singur pe lume de Hector 
Malot). 

Am rămas (cu sufletul) fidelă acelei scrii- 


voce tor — expresie 
Într-un cuvint: talent 


nit astăzi un mijloc important de educație pa- 
triotică, de angajare plenară în realitățile 
noastre. Învăţind necontenit, cineamatorii 
noştri au parcurs, în cadrul edițiilor Fes- 
tivalului naţional „Cintarea României“, un 
drum ascendent, marcat de preocuparea 
pentru desăvirșirea protesionaiizării artistice 
și, în special, de idee că ei sînt promotorii 
unor atitudini civice, de implicare plenară în 
societatea noastră. S-au format astfel adevă- 
rate „şcoli“ de film neprofesionist, cum sint 
cele din Otelu Roșu, ale cărei producții merg 
pe drumul profesioniştilor de la studiourile 
cinematografice „Alexandru Sahia” şi „Ani- 
mafilm“, de la Timişoara și Arad, cu „sem- 
nale“ asemănătoare creațiilor studenţilor de 
la IATC, de la Bacău, Ploiești și multe altele. 
Astăzi, aproape toate individualităţile de 
marcă ale cineamatorilor au creat echipe, 
grupări care şi-au dobindit omogenitatea, fă- 
cind din filmele realizate expresii ale unei 
munci de echipă ce asigură mai totdeauna 
succesul. Neprofesioniştii de astăzi susţin și 
oferă o producție amplă, constantă, care. fără 
a avea veleitățile creației profesioniste. nu în- 
cearcă, totuși, în plan valoric, complexe față 
de aceasta atunci cind este vorba de filme 
reprezentative. lar, toate aceste rezultate, 
toate aceste afirmări, care se înscriu nu nu- 
mai în caracterul democratic și dinamic ai 
unei culturi, făurită cu şi pentru popor, n-ar fi 
tost posibile fără existența marelui festival al 
muncii și creaţiei „Cintarea României“. Toate 
aceste realităţi afirmate își găsesc confirma- 
rea, din plin, în toate ediţiile festivalului, fie 
care dintre ele constituind un fructuos bilanţ 
și, totodată, o nouă etapă într-o evoluţie or- 
ganic ancorată in munca de zi cu zi 


Florin VELICU 


turi limpezi şi emoționante, cu întimpiări care 
mă tulburau nespus, în care se amestecau fel 
de fel de ginduri despre singurătate, sărăcie 
şi bogăţie, ură iubire și artă. Era un amestec 
răscolitor și acum, urmărind varianta regizo- 
rului Vladimir Borko (cu Sașa Vasiliev, lan 
Hviler., Sas Sarkisian, Elena Solovei) sufietul 
meu de copilaș s-a zbuciumat iar, pină la la- 
crimi, la reprezentațiile sfișietoare ale trupei 
Vitalis, călătoria vaporașului pe fluviu, priete- 
nia lui Remi cu Artur şi căutarea disperată a 
frumoasei doamne Milligham (Elena Solovei, 
din nou într-o siglă a feminităţii și frumuseţii 
calde, materne). Ca marca sigură a filmului 
sovietic pentru copii, și „singur pe lume" eo 
poveste frumoasă, mustind de viaţă și emoție, 
cu întruchipări gingașe, uneori fulguraţii du- 
reroase ale copilăriei. Au fost sumedenie de 
scene pline de fiorul şi emoția copilăriei care 
mi-au amintit două versuri dintr-o poezie (de 
Coşbuc!) fiindcă ele exprimau aceeași stare, 
condensau uimirea, emoția şi fericirea irepe- 
tabilă, incomparabila copilărie pe care o porți 
mai apoi ca pc un talisman viața toată și ea 
te luminează cum gindul cel bun: „Duce pe 
palmă-i un cuib de galbene ouă de mieria/ 
Parcă pămintul întreg și lumea cu toate-ale 
lumii/ strinse le ținentr-un pumn...“ 


Cleopatra LORINŢIU 


subiect liber 


Fimu lui Tudor Mărăscu, Miracolul, 
căruia unii cronicari i-au prețuit adevăru- 
rile, frumuseţea, originalitatea, iar altora 
le-a lăsat impresia că ar fi doar un docu- 
mentar despre hidroamelioraţii într-un 
pustiu riveran, cu oameni-fantomă, are, 
pentru mine, printre alte merite remarca- 
bile, pe acela al unei distribuții puternice, 
de reală eficacitate artistică, atit ca ansam- 
blu, cît şi ca individualităţi. Unele perso- 
naje sînt într-adevăr clişate şi nu e nevoie 
de prea multă perspicacitate ca să observi 
că atrăgătoarea meteorologă amatoare, 
frustă, solitară, taciturnă şi în negru e din 
Zorba grecul, enigmaticul bătrîn, cu puşcă 
şi pălărie, e dintr-un western, cei patru 
băieți — minunaţi ca oameni şi tehnicieni 
— sînt şi ei dintr-o producţie agrară au- 
tohtonă anterioară, iar soţia urbanizată a 
unui june agronom captivat de solul rural 
şi neglijent cu consoarta, e dintr-un număr 
prea mare de pelicule devenite istorice ca 
să mai poată fi şi actuală. Dar: mai toţi ac- 


Drăgoi 


Elena 


if 


naturalețe 
Trofin in 
Mărăscu 


Deplină 
SI Ana 
de Tudor 


documentarul rutier 


3 N. cunoaștem copiii?“ este întreba- 
re Parcă fără obiect și totuși incitantă, pe 
care o adresează adulţilor, la început, filmul 
Atenţie la copii! realizat de studioul „Anima- 
fiim“, în regia lui Dorin Olăeriu. După cum 
spuneam, întrebarea intrigă într-un fel. „Cum 
adică, interpelăm la rîndu-ne, e posibil să nu 
ne cunoaștem odraslele?“ Și iată că, treptat, 
pe măsura derulării secvențelor, filmul reu- 
şește — bravo lui! — să ne facă, într-un fel să 
ne oblige, să recunoaştem că nu ştim mare 
lucru despre modul cum gindesc, cum văd și 
cum acționează copiii, cum apreciază și în ce 
fel de entități măsoară ei procesele naturii și 
faptele oamenilor. Pentru demonstrarea parti- 
cularităţilor de judecată şi de acţiune ale ce- 
lor mici, realizatorii filmului au avut inspirația 
de a testa cîțiva copii într-un laborator de 
psihologie auto — punindu-i să lucreze cu 
aparatura de profil — procedeu inedit și bi- 
nevenit în istoria documentarului rutier. Şi ce 
vedem? Vedem ceea ce nu ne vine să cre- 
dem. CR de ciudată poate fi, cel puțin pentru 
noi, oamenii mari, optica unui prichindei. Cît 
de diferite, în comparaţie cu noi, sînt unităţile 
de măsură cu care operează el. În prezența 
lui, în două pahare de mărimi identice, se 
toarnă cantități egale de lichid, precizin- 
du-i-se și verbal acest lucru. Apoi, conținutul 
este turnat, sub privirea copilului, în două 
vase de forme diferite: unul cilindruform, 
înalt şi îngust; al doilea, de forma unei stra- 
chine. intrebat dacă în vreunul dintre vase 
este mai mult lichid decit în celălalt, și în caz 
afirmativ, în care dintre ele, micuțul indică, 
fără ezitare, vasul cilindruform. Eroare op- 
tică? Aș! Viziune specifică virstei! Cum de 
altfel avem prilejul să constatăm mulțumită 
acestui film și prin alte experiențe, de aseme- 
nea interesante. Experienţe ce pun în evi- 
denţă un şir de aspecte specifice primilor ani 
de viaţă: copiii nu știu ce înseamnă teama; 
jocul este principala lor manifestare, în toiul 
lui uitînd tot ce se intimplă în preajmă; facto- 


torii îşi. făuresc excelent eroii, iar univer- 
sul uman, coerent, plauzibil, e specificat de 
o ambianţă inedită, de aparenţe stranii, 
cum rar s-a întîlnit în filmele noastre; 
aminteşte ca insolit peisagistic şi cromatic 
de Erupția lui Ciulei. 


Curajul 
de a folosi 


şi nume 
mai puţin folosite 


Cum nu de puţine ori tinereţea unor ac- 
tori, frumuseţea altora, atributele comice 
cunoscute din teatru şi alte varii însuşiri se 
arată inoperante artistic, adică nu au ra- 
portare în filme ineficiente estetic din por- 
nire, ar fi de remarcat aici că darurile fi- 
zice notabile ale Florinei Luican, privirile 
ei grele, reacţiile imprevizibile, interiori- 
zările, potențează realmente drama perso- 
najului — nu se percep separat şi în sine 
— tăcerile şi deciziile aspre ale lui Colea 
Răutu dau sevă eroului său, iar priceperea 
bine cunoscută a lui Ernest Maftei de a 
crea măşti de bătrîni autentici, comunica- 
tivi, se personalizează acum încă o dată în 
tipul propus de el. Deopotrivă, reuşite în- 
semnate aparţin unor actori ai scenelor 
din diverse oraşe. Tot pledind în aceste 
pagini, eu ca şi alţii (dar puţini) — pentru 
lolosirea mai intensă şi mai avizată a enor- 
mului efectiv actoricesc din întreaga ţară, 
începem să observăm că îndemnul e auzit 
(din cînd în cînd), iar rezultatele sînt rele- 
vante. În Miracolul rolul principal a fost 
încredinţat actorului clujean Anton Tauf, 
adus la o stare de naturalețe încintătoare. 
Cei ce-l vedem mereu pe scenă avem oca- 
zia a-i observa adesea talentul masiv, con- 
solidat, dar şi înclinația spre artificii his- 
trionice, cu modulări rebarbative ale gia- 
sului, poze ostentative, dezagreabile, gesti- 
culaţii eoliene, mişcări dezordonate, alură 
vedetistă. În film, el e (ori s-a) curăţat de 


rii perturbatori externi — un zgomot strident, 
cum este sunetul claxonului, de pildă — îi in- 
hibă rapid, făcîndu-i să comită greşeli ele- 
mentare de execuţie; apreciază eronat, insta- 
bil, distanţele între obiecte și vitezele de de- 
plasare ale acestora... și așa mai departe 
De ce este trebuincios pentru noi, adulții, 
să luăm cunoștință despre asemenea carac- 
teristici ale virstei puerile? Răspunsul este 
simplu incit, pe undeva, în sinea ta, ţi-e și 
ciudă că, pină acum, nu ţi-a trecut prin 
minte. După cum este copilul — spune filmul 
— aşa se comportă el în circulaţie, în acel 
continuu du-te vino de maşini, autobuze, 
tramvaie, camioane și cite alte vehicule. Ero- 
rile și limitele lui de optică, de logică și de 
acțiune sint tot atitea handicapuri obiective 
pentru care nu are nici o vină, dar pe care, 
tocmai de aceea, trebuie să le avem în vedere 
noi, cei mari, în calitate de şoferi, biciclişti și 
chiar pietoni, ferindu-i pe cei mici de primei- 


Mereu în atenţia 
de Adrian 


noastr 


aaa aa aaaaaaaaaaaaaaaaaaaasasauauaauasasasasassasassssssususussslsħÃħÃĂ 


d, 
Petringenaru, cu 


această scorie, interpretează normal, nuan- 
fat, visează fără să dea ochii peste cap, 
vorbeşte fără să alterneze şoapta cu răcne- 
tul, are spontaneitate şi citeodată chiar 
farmec. Acţiunile fizice sint verosimile, să- 
virşite cu adresă. O apariţie întru totul 
convingătoare prin autenticitate e aceea a 
actorului ploieştean Dumitru Palade, unul 
din cei mai buni şi mai experimentați 
membri ai colectivului prahovean. El se 
impune în film prin firescul înfăţişării şi al 
comportării, are aplomb, prestanţă ţără- 
nească simplă, credibilă, cu incăpăţinare ti- 
pică şi statornicie liniştită, configurindu-l 
admirabi| pe primarul satului bintuit de 
furtuni. În acelaşi regim al e sia natura- 
leţi funcţionează și regretata Elena Drăgoi, 
actriță ieşeană stabilită de mulţi ani la 
Arad, unde a creat numeroase personaje 
feminine de-a lungul a vreo trei decenii. 
Ea aduce în scenele de intimitate şi în ace- 
lea ritualice — interesant intricate de re- 
gizor în trama scenaristică şi elocvente 
imagistic — gingăşia venustă a unei senec- 
tuţi aurite. Prin personajul ei, lucrat cu 
migală, şi prin alte citeva, se exploatează 
eficient un film de ancestralitate în expre- 
sie folclorică poetică. Figura savantului, ce 
a dat impuls cercetării în direcţia posibilei 
fertilizări a unui sol nisipos, are în actorul 
braşovean George Ferra un interpret se- 
rios și sensibil, care fereşte eroul şi de ac- 
cente clamoroase și de amărăciuni prăbu- 
şite, dind contur ferm unei apariţii mai pu- 
ţin pregnante în economia filmului. În ace- 
eaşi situație sînt actorul ploieştean Nicolae 
Praida şi tinăra, valoroasa actriţă a teatru- 
lui din Sf. Gheorghe, Teodora Mareş; au la 
dispoziţie partituri mai restrînse, nu prea 
elaborate, însă datorită harurilor lor nu 
trec neobservaţi prin faţa aparatului de fil- 
mat. 

E de remarcat că unii din actorii numiţi 
mai sus au ajuns la cinematografie la vîrste 
cînd trebuiau să aibă în fişa personală 
multe roluri în multe filme. lon Băieşu ca 
scenarist — scriind literatură, nu semnînd 
succedanee — şi Tudor Mărăscu, regizor 
abilitat definitiv ca profesionist, le-au ofe- 
rit şansa (pentru unii din ei, prima) de a 
nu mai putea declara, ca destui artişti de 
faimă ai scenei române, ca Aura Buzescu, 
de pildă, la 95 de ani, „nu, eu n-am apărut 
niciodată pe ecran!"... 


Valentin SILVESTRU 


dia de a fi călcaţi de maşină. Deoarece, iată, 
cu spontaneitatea şi inocența proprie virstei 
lor, ei se avintă pe carosabil, după mingea 
rostogolindu-se în fața mașinii, ori în timp ce 
se fugăresc jucindu-se de-a v-aţi ascunselea 
şi uneori ajung pe masa de operaţie, cu 
traume grave ce-i supun la luni de suferinţe, 
după cum ne avertizează imaginile de un rea- 
lism cutremurător, filmate într-un spital ade- 
vărat, cu copii adevăraţi, supuși unor inter- 
venţii chirurgicale adevărate, intervenţii greu 
de privit, dar și mai greu, incomparabil mai 
greu și dureros de suportat. lată ce trebuie 
să nu se mai întimple, pledează filmul. lată 
de ce este nevoie să ne cunoaștem (bine) co- 
piii şi să nu-i slăbim din atenţie pină vor 
ajunge în stare să se bizuie pe ei. Pe puterea 
și maturitatea lor, putindu-se proteja singuri, 
tară ajutor, de pericole. 


Gheorghe ENE 


copiii 


Răzan Baciu 


Istoria la scara 
sentimentelor noastre 


(Urmare din pag. 24) 


de Theodor Aman, momentul victoriei în 
Bătălia de la Vaslui de Oscar Obedenaru, 
România revoluționară de C.D. Rosenthal, 
faimoșii Gornistul şi Santinela de Nicolae 
Grigorescu, Nicolae Bălcescu în viziunea lui 
Gheorghe Tăttărescu sau Avram lancu de 
Barbu Iscovescu. 


Nu mai puțin implică sentimentele fun- 
dalul sonor al unor cîntece şi marşuri ce 
au ajuns pină la noi, încărcate de semnifica- 
ţii simbolice: Hora Unirii de Alexandru 
Flechtenmacher, Drum bun — marșul cin- 
tat la trecerea Dunării, la 1877, de către 
trupele române sau Țreceţi batalioane ro- 
mâne, Carpaţii — acorduri ce au însoţit os- 
taşii, în 1916 (ambele datorate unor autori 
râmaşi necunoscuți); muzica lui Anton 
Pann, într-o prelucrare lirică semnată de 
Tiberiu Olah, dînd glas acelui de neuitat 
Deşteaptă-te, române; şi ca o încununare 
melodia lui Ciprian Porumbescu Pe-al nos- 
tru steag e scris Unire! 


Este meritul creatorilor — al celor de 
ieri şi al celor de azi — de a face din file 
de istorie o frescă mereu vie, de a da eve- 
nimentelor obiective, măsura sentimente- 
lor noastre. 


Cronica Marii Uniri 


(Urmare. din paz 24) 


nilor ardeleni pentru ființa naţională şi 
reîntregirea spaţiului românesc, căutin- 
du-le întruchiparea în imagine, vinind do- 
cumentul-obiect, mărturiile directe, ex- 
presia vizuală a acestui „spaţiu mioritic”, 
alcătuind de-a lungul timpului un monu- 
ment cultural audio-vizual de puternică 
pregnanţă. Adresa şi rigurozitatea Pagini- 
lor din Cronica Marii Uniri mă duc cu 
gindul la atenta şi poetica explorare a spa- 
ţiilor lumii lui Coşbuc, dar şi a lumii mun- 
ţilor lui Avram lancu (Avram lancu — 
Craiul munţilor), la reconstituirea trage- 
diei lui Horea (Gorunul lui Horea), toto- 
dată reconstituire a poeticii unei atitudini 
existenţiale, dar şi compendiu al „docu- 
mentaţiei vizuale“ a actului istoric. O ase- 
menea minuţie și foame imagistică vădește 
regizorul în Memorandiştii — atmosferă 
şi document —, culminind în Liviu Re- 
breanu — Romanul unei vieţi, o adewa- 
rată revelaţie a universului vizual-auditiv al 
unui creator, dar şi al unui mare pasionat 
al românismului din anii Marii Uniri. Ani 
caracterizați de luptele dirze pentru fiinţa 
naţională pe care Pompiliu Gilmeanu, cu 
rivnă de cărturar — să spun, oare?... fil- 
mar? — le recompune din mii de imagi- 
ni-document, din mărturii pe viu de la su- 

avieţuitori, emoţionante prin firescul 
i „ sînt însăşi marca acestui docu- 
mentarist de vocație. Locuri de epopee — 
Mărăști, Mărăşeşti, Oituz, Marea 
Unire, Flacăra vie, Oamenii pămintu- 
lui, Un om trăind în viitor — N. Titu- 
lescu sint titluri ce înseamnă alte mii şi 
mii de imagini grăitoare despre lupta și 
sufletul unei naţii. Rivna aceasta de a des- 
coperi şi imprima grăitor pe pelicul mii de 
documente, de a le înmagazina cu obstina- 
ţie de colecţionar, de a le utiliza la mo- 
mentul și locul potrivit, făcindu-le bunul 
întregului popor o cunoscusem din activi- 
tatea literelor doar. lată că filmul această 
explozie a audio-vizualului ce caracteri- 
zează epoca noastră, se poate achita și el 
de sarcina socială a răspindirii ideilor, cu- 
noştinţelor, faptelor istorice, documente- 
lor. Alături de alți creatori, prin opera 
configurată şi inconfundabilă a acestui re- 
gizor, se adaugă încă o pagină de mărturii 
ale Marii Uniri. 

Văzînd chipurile voluntarilor români ce 
mă priveau cu ochi arzători de credinţă 
din fotografia-document, ce aveau să o cu- 
noască mii şi mil de români şi mii şi mii de 
spectatori de pe alte meleaguri desigur, 
am avut un şoc emotiv — era întîlnirea cu 
o lume şi un sentiment. Era şocul atit de 
binefăcător al cunoaşterii. 


h 


T IlI a o — — “i - 


U nii corespondenţi ne comunică impresi- 
ile lor despre un film sau altul. Aceștia ar fi... 
cronicarii. Alţii încearcă reflecţii generale pe 
marginea fenomenului cinematografic. Cate- 
goria... eseiştilor. Mai avem printre corespon- 
denţi reporteri, teoreticieni, istorici ai filmu- 
lui, polemiști, portretişti, scenariști, unii do- 
rind să-şi vadă numele în revistă, alţii, dimpo- 
trivă, rugindu-ne din tot sufletul să nu care 
cumva să-i „facem de ris“ în chip public, dez- 
vâluindu-le identitatea. Unii au vocaţie, alții 
doar bune intenţii, cei mai mulţi o dorinţa 
mistuitoare de a-și exprima dragostea pentru 
cinema şi atît. Am dat cuvintul pină acum, în 
rubrica noastră, unor cronicari de film, unor 
polemişti, unor portretiști și chiar unor sce- 
nariști. Să ascultăm și cuvintul unei... eseiste 
Camelia Nedelcu, din Ploieşti, str. Cameliei 
(presupun că e un motiv de satisfacţie ca 
strada pe care locuiești să-ţi poarte nu- 
mele...) nr. 13, bloc 29, etaj 9, ap. 38, ne tri- 
mite citeva notații pe diverse teme cinemato- 
grafice. Le transcriu pe acelea mai puțin. pre- 
țioase şi mai puţin naive: „Filmul cu adoles- 
-cenţi.. Audienţă mare. Firesc; adolescenţi, mii. 
Dacă fiecare virstă are nevoie de eroii săi, fil- 
mul propune și adolescenților o garderobă 
(sic!) de chipuri și idei. Pe un fond de vese- 
lie, probleme serioase de viaţă și viața însăși, 
ca problema -cea mai serioasă. Nici adoles- 
cenții nu au parte de ceva „special“, deose- 
bit: pătrund și ei în cultură, tinzind către Unu, 
cum zice Noica. „Mă rog, ultima frază pă- 
trunde niţel în confuzie, dar pe semne că au- 
toarea a citit şi ea niscaiva eseuri contempo- 
rane. Citeva rînduri despre actor: „Unii actori 
ne stirnesc simpatia prin simpla lor prezenţă 


fizică. Au trăsături armonioase, ştiu să zim- . 


bească fermecător. Dar a trecut vremea șar- 
mului pur fizic. Privim mai cu atenţie către 
actori, şi iubirea noastră este un amestec de 
gust, de pasiune, de exigență: Cel care întru- 
nește un anumit fond de calităţi ne apare de- 


odată Mare. El este Alesul. Se impune pe . 


dată, căci el corespunde aspirațiilor noas- 
tre...“ Cam banal, cam emfatic, dar interesant 
prin aceea că se tentează definirea unui alt 
tip de relaţie între actorul de film și specta- 
tor. O corespondență (destul de activă) din 
Slatina, Madi R.G. Bălov, str. Primăverii, nr. 
6, bi. FA 4, sc. E, ap. 18, consemnează citeva 
impresii pe marginea unor filme românești 
transmise la televiziune, încheind cu un elo- 
giu la adresa neuitatului Toma Caragiu 
- „Cum să nu te emoţioneze pină la lacrimi 
imaginea prim-plan din final cu un Oaie tras 
la faţă, ciuruit de dureri, dar încă dirz? O su- 
perbă lecţie de «viața merge înainte»." Şi Mi- 
haela Dumitru din București, bulev, Ceahlău 


nr. 11, bl. 76, sc. A, et. 8, ap. 50, își exprimă! 


entuziasmul în legătură cu transmiterea de 
către televiziune a unor filme românești (Un 
echipaj pentru Singapore, Sosesc păsările 
călătoare, Tată de duminică). Transcriu ci- 
teva cuvinte despre Sosesc păsările călătoa- 
re: „Asemeni unor păsări călătoare, eroii fil- 
mului călătoresc între dragoste și gelozie, în- 
tre cinste și prejudecăţi de tot felul, dar ceea 
ce este mai important este faptul că «păsările 
călătoare» işi construiesc cuiburi solide la 
care se reintorc după fiecare «călătorie» și 
atunci pot visa — au tot dreptul — «o mie de 
fluturi roşii, o mie de fluturi galbeni»” Ca și în 
celelalte cazuri, tipul de comentariu e cel. li- 
ric... Corespondenta ar vrea să vadă (sau să 
revadă) pe micul ecran Concurs, Pas în doi, 
Proba de microfon, Ciuleandra, Pădurea 
spinzuraților, Dreptate in lanţuri. Și noi. 


Spre a-i scuti pe unii corespondenţi ai 
noştri de eforturi inutile şi de inerente dezilu- 
zii, la reamintim citeva din condiţiile cores- 
pondenţei: 

1. Nu luăm în seamă scrisorile anonime 
Pentru' a clarifica, dacă mai e cazul, terme- 
nul, precizăm că, prin scrisori anonime, înțe- 
legem scrisori nesemnate, semnate indesci- 


Ce fel de filie 
este cinefilia 


E o anena o profesie? Este o pasiune? 
Este un hobby? (Pentru puținii cititori care ar 
mai întimpina greutăți în fața termenului, re- 
produc dintr-un dicționar de cuvinte recente: 
„hobby — ocupaţie favorită a cuiva, in afara 
profesiunii.) Sau, în stirşit, „cinefilia ca ome- 
nie", formulare lansată de revista Cinema. rā- 
mine cea mai cuprinzătoare „definiție“? (Şi 
aici ar fi de făcut o precizare: omenia trebuie 
înțeleasă, cred, în cazul de faţă. ca o ver- 
siune, ca o ipoteză contemporană a spiritului 
umanist, renascentist, avertizind, în acest fi- 
nal de secol şi de mileniu. că tehnicizarea și 
specializarea drastică tind să compartimen- 
teze tot mai sever orizontul spiritual al omu- 
lui.) Adevărul e că nu mi-am pus niciodata 
„întrebarea ce înseamnă a fi cinefil, aşa cum 


frabil, semnate cu pseudonime: Un cinefil in- 
fidel, Un cinefil înfocat. Un grup de admira- 
tori ai lui Alain Delon, Cei trei mușchetari, 
Boby, Tuky, Nelu etc. De asemenea, pentru a 
fi luate în considerare, scrisorile trebuie să 
ar menţionată adresa completă a expedito- 
rului. 

2. Nu furnizăm cititorilor fotografii ale ac- 
torilor sau ciîntăreților, români sau străini, 
adrese, autografe, date biografice, semne 
particulare. (Cineva ne trimitea o listă de ac- 
tori, solicitindu-ne înălțimea fiecăruia din 
ei.. ). 


Sosesc păsările călătoare de Fănuş Neagu și Geo Saizescu: 

„eroii călătoresc între dragoste și geloz 

si prejudecăţi...” (cu Tora Vasilescu, George Mihăiţă si Rodica 
Muresan) 


Concurs de 


Gheorghe Dinică, Vladimir 


Dan Pița, oricind 
în imagine Adriana Schiopu, Marin Moraru, Valentin Lritescu 


Un cinefil uitat: 
proiecționistul ~ 


3. Nu publicăm şi nu transmitem scrisori 
de dragoste către actori, români sau străini, 
nici sonete, rondeluri și alte torme — fixe ori 
nu — de exprimare a sentimentelor. 

4. Nu sintem în măsură să programâm 
filme solicitate. de cititori nici în rețeaua de 
difuzare. nici la televiziune 


Erată: În numărul 11/ 1988 al revistei, titlul 
exact al rubricii invocate a lui Camil Petrescu 
se va citi, evident: Între oglinzi paralele. 


A 


|... zecile, sutele și, uneori, miile de oa- 
meni care pun mina, umărul, sufletul și min- 
tea la realizarea unui film, regizori, scenariști 
actori, scenografi, compozitori, ingineri de 
sunet, monteuri, producători, machiori, coa- 
tori, maşiniști, electricieni, recuziteri, casca- 
dori, economiști, timplari, croitori, cizmari, zi- 
dari; chimişti, directori, directori adjuncţi, şo- 
feri, artificieri, dactilografe, pompieri, figu- 
ranţi, asistenţi, funcţionari, secunzi, munci- 
tori, secretare de platou etc., etc., există un 
cineast aflat exact la capătul drumului lung şi 
anevoios către spectatori, un cineast pe ca- 
` re-i „observâm” doar cind se rupe filmul: 
proiecţionistul. Este un profesionist modest, 
anonim: numele lui nu apare pe nici un gene- 
ric (ar fi şi exagerat să apară pe genericele 
tuturor filmelor pe care le proiectează...) El 

este contactul dintre miile de oameni di- 
nainte și miile de oameni de după. „Ce ţi-a 
venit, domle — s-ar putea să mă-ntrebe unii 
cititori —, să te ocupi de proiecţionist, cînd 
există atiția înaintea lui care...“ Chiar, ce mi-a 
venit? Mi-a venit o scrisoare. De fapt, mai 
multe. Acum cîțiva ani, am primit o scrisoare 
de la un elev care propunea să ne facă, în 
timpul vacanței de vară, un film extraordinar, 
după un scenariu propriu şi cu distribuţie de 
elită, internaţională. Pină una alta, ne ruga să | 
intervenim pe lingă proiecționistul cinemato- 
grafului sătesc (personaj important!) pentru 
ca acesta să-i inlesnească accesul la toate fil- 
mele proiectate în comună (probabil, în scop 
de documentare). Semnificativ? Poate. Im- 
portant? Nu. Important mi se pare faptul că 
unele din aceste personaje pe lingă care sin- 
tem rugaţi să „intervenim“ nu sint doar 
proiecționiști, ci oameni preocupaţi serios de” 
rostut profesiunii lor, de responsabilitatea pe 
care o au în educarea cinematografică a tine- 
rilor. Despre aceştia citim în alte scrisori. 
Despre Emil Pop, proiecţionist la cinemato- 
graful sătesc din Băița de sub Codru, judeţul 
Maramureş, sau despre Mihai Mardare, 
proiecționist în comuna Laza, Judeţul Vaslui. 
Emi! Pop — ne confirmă un articol din numă- 
rul 9 706 al ziarului județean „Pentru socia- 
lism" — s-a străduit să înființeze cinemato- 
grafe şi în alte sate ale comunei, a organizat 
spectacole de gală cu filme româneşti şi cu ` 
participarea unor actori de la teatrul din Baia 
Mare, ba chiar e pe cale să înfiinţeze un cine- 
club în Băița de sub Codru. Emil Pop ne . 
scrie, cu pasiunea sinceră şi autentic cinetilă 
despre dorința de a inmulti, în zona comunei, . 
cinematografele sătești, spre a continua edu- 
caţia celor mai tineri spectatori, despre difi- 
"cultăţile obiective şi subiective pe care le in- 
timpină, despre incapacitatea sa de a aban- 
dona proiectul de „cinematogratizare” (iată 
un cuvint care poate fi reținut pentru semnifi- 
caţiile sale!) a satelor din această parte a Ma- 
ramureșului. Ca orice veritabil cinefil, are şi 
păreri critice. Consideră, de pildă, că ar tre- 
bui reevaluate de către critică filmele indiene: 
„Cred că se compară prea mult aceste filme 
cu producţiile europene și de peste ocean, 
ignorindu-se specificul lor". Logic. Mihai 
Mardare din Laza incearcă și el să se ex- 
prime ca un cinefil. El dorește ca Sergiu Ni- 
colaescu să realizeze un film de actualitate. 
Propune reluarea rubricii de istorie a cinema- 
tografului în România, pe care a susținut-o 
Revista Cinema. Ne scrie cuvinte despre fil- 
mul Un oa la cină: „film cu problema- 
tică de actualitate, filozofic, cu o atmosteră în 
plină vervă...” Niciunul din. cei doi proiecţio- 
niști nu dispune de un limbaj critic, dar amin- 
doi sint stăpini pe limbajul cinefilului. 

_Se mai întimplă, așadar, ca proiecționistul 
care-și înalță privirea de la manivela și butoa- 
pa aparatului să descopere starea de cine- 
i. Ri 


între cinste 


revăzut cu interes 


Juravla şi Stefan lordache) 


nu mi-am pus întrebări fundamentale în legă- 
tură cu sensul altor filii: bibliofilie, halterofilie 
filozofie, filologie, filantropie... Probabil că 
nici alții nu și-au prea muncit creierul ca sa 
dea un răspuns la această întrebare, socotind 
că, la urma urmei, cinefil egal iubitor de ci- 
nema este absolut suficient pentru a-ţi tăl- 
. măci o iubire cit se poate de nevinovată. lata 
însă că nu toată lumea rezolvă atit de simplu 
chestiunea, care nu e doar filo-logică. O co- 

dentă din București, care, la data ex- 
pedierii scrisorii, ține să ne informeze, avea 
19 ani şi 7 zile este amuzant alarmată de cali- 


sint o-cinetilă veritabilă“. (Nu mi-a trecut vre- 
odată prin cap că s-ar putea strecura printre 
cinetilii veritabili nişte... pseudocinefili...) „Ce 
trebuie să facă un om pentru a merita titlul 
de cinefil și cum trebuie să înceapă?" (intru- 
cît nu pot răspunde nicicum la această între- 
bare, trebuie să mă consider nedemn de titlul 
de cinefil...) „Cred. scrie în continuare cores- 
pondenta, că nu este deajuns să ia toate ci- 
nematografele la rind şi apoi să zică: «Vai, ce 
cinefil sint!» Care ste începutul?” După păre- 
rea mea de cinefil fără titlu, începutul ar fi sa 
ei” un cinema și abia după aceea să le „iei“ 


https://biblioteca-digitala.ro 


tatea ei cinefilică. „Nici măcar nu știu dacă. 


Un oaspete la cină de lon 
Bucheru si Mihai Constantinescu: 
un personaj dezagreabil 
realizat de o actriță cu farmec] 

Adela Mărculescu) 


pe celelalte, la rind sau pe sărite. „Este dea- 
juns să vezi toate filmele ca să fii cinefil?" ne 
întreabă cu irezistibilă candoare aspiranta la 
titlu. Dacă e deajuns? Eu cred că nici nu-i 
nevoie şi nici posibil să vezi toate filmele. nici 
dacă-ţi propui să scrii o istorie a cinemato- 
grafului, Mai modest (nu şi ușor), ca pro 
gram, este să vezi filmele bune. „Sint nevoită 
să mărturisesc — zice mai departe dilematica 
cinefilă — că eu mă duc la un film două te- 
timi pentru actori și pentru felul mai bun sau 
mai prost de a juca și o treime pentru ac- 
țiune.“ Ei, cind te duci la un film şi pentru 
felul prost de a juca, ești mai mult decit un 
cinefil: ești aproape un critic cinematografic. 
Lăsind gluma, se pare că .gestul corespon-. 
dentei de a ne trimite trei fotografii de actori 
„din colecţia mea" pentru rubrica „Cinefilia 
ca omenie” poate fi definit ca un gest de ci- 
nefilie cumulat cu unul. de cinetilotimie. Res- 
tul. după ce va descoperi în filme și altceva 
decit actorii și acţiunea. Pină atunci, putem 
vorbi doar de cine-telie i 


Sao E zeițe te Eu i air ED A 
Pagina „Spectatori, nu fiți numai spectatori” 

este realizată - 
de Dumitru SOLOMON 


din unghiul actorului 


Un magnetism neestompat 
de trecerea anilor 


(Michele Morgan cu Jean Gabin) 


grafice, această lume „este o albastră haină/ 
in care ne cuprindem strinşi in taină/ Ca vara 
singelui să nu se piardă/ Ca vraja basmului 
mereu să ardă“. Şi, într-adevăr, arde mereu 
vraja „basmelor“ ecranizate de şi cu artiști te- 
merari! Luindu-se la trintă, luptindu-se cu tot 
soiul de gnomi și spiriduşi, numiţi inerție, ne- 
påsare. Indoială și chiar cu zmeul zmeilor: 
Timpul, — marii artiști au învins, fără putință 
de tâgadă, aruncind într-o luptă cumva ine- 
gală, nu brutalităţi şi viclenii, cu „vara“ sînge- 
lui lor, „vară“ fierbinte și clocotitoare. Şi dacă 
iau în considerare afirmaţia făcută pentru 
prima dată de Fiul Paradisului Galben — im- 
păratul Chinei, Chin Shih Huang Ti, și anume 


câ: „Jumea este o metaforă”, gindul că în Ce- 
tatea eternă a cărţii şi a filmului, lumea (chiar 
dacă nu este o metaforă), exprimată prin 
metaforă, devine o realitate. 

Fascinaţia celei de-a șaptea arte constă, 
probabil, in posibilitatea ei aparte de a-și 
„materializa” metafora prin persoana actoru- 
lui. Cît orgoliu! Prin intermediul aparatului de 
fiimat — un fel de cutie a Pandorei înzestrata 
cu un ochi magic: obiectivul camerei de luat 
vederi — filmul dezvăluie cu mijloace speci- 
fice tulburătoare dialectica aflată între „mate- 
ria primă“ oferită de către personajul „scris“ 
şi întruchiparea psiho-fizică cu care actorul 
își îmbracă eroul, la propriu și la figurat. Ne- 


Actorul metaforă! 
(Catherine Deneuve şi Alain Delon) 


D acă mi-ar fi ingăduit să parafrazez 
versurile lui Lucian Blaga: „O, lumea daca 
nu-i o amăgire/ Nu este un senin veșmint/ De 
ești cuvint, de ești pămint/ Nu te dezbraci de 
ea nicicind“, aş spune că lumea cărţilor și a 
filmelor — dacă nu este o amăgire (şi nu 
este!) — ne este un util și prea plăcut veș- 
mint pentru sufletele noastre dornice, înfrigu- 
rate şi însetate de adevăr, de cunoaștere și 
de frumos. 

Transpusă în cuvinte ori imagini cinemato- 


portrete indirecte 


S. 30 de ani de cind Trapez aducea 
pe ecranele noastre un trio încîntător: o Gina 
Lollobrigida în strălucitoare formă (şi forme), 
un Tony Curtis dulce-dulce şi un nou venit 
pentru care nu se găsea un alt superiativ de- 
cit exclamaţia; „ce bărbat!“, rostită în așa fel 
incit să se simtă un B mare. Pină a i se învăța 
numele (care nu putea începe deci tot cu B) 
— adică Burt Lancaster, i s-a spus simplu 
„Mike“, după cum se numea acel personaj 
care a perturbat luni de-a zile liniștea cămi- 
nelor, în special a celor studențești. Geloşi 
de pasiunea brusc stirnită, printre colegele 
lor, băieţii de la Arhitectură au reacționat 
prinzind pe pereți, zile de-a rindul, desene cu 
tot felul de maimuţoi, sub care scria, tot sim- 
plu: „Mike“... 

Burt-Mike era un trapezist hotărît să reali- 
zeze ceea ce nici unul din înaintașii săi nu 
reușise: un triplu salt mortai. Rămas infirm în 
urma unei încercări eșuate, el îl ajută pe mai 
tînărul său coleg, rival în profesie şi în amor, 
să izbutească în locul său. După multă trudă 
şi suferință, venea şi mult speratul final feri- 
cit: unul se alegea cu laurii, celălalt cu fe- 
meia (care oricum ținuse cu el — şi la el — 
de la inceput). Dincolo de glumă, trebuie sà 
recunoaștem că filmul acesta a făcut la vre- 
mea lui ravagii, punctele sale de atracţie fiind 
multiple. În jurul celor trei vedete trăia, res- 
pira, palpita, circul, cu tot cortegiul său de 
senzaţii. Un motiv de admiraţie îl constituia și 
acurateţea dublării actorilor de către acrobați 
adevărați — in cadrul executării numerelor 
propriu-zise. Cel puţin trapezistul ce îl dubla 
pe Lancaster se confunda cu actorul, ziceam 
noi, era leit el. Ei bine, chiar el era. 

Cunoașteţi mulți oameni care, după Uni- 
versitate au devenit artiști de circ? Burt Lan- 
caster e unul. A fost acrobat-trapezist înce- 
pind din 1932, și poate că s-ar fi dedicat 
toată viața acestei profesii dacă n-ar fi fost 
chemat sub arme. Dat fiind ocupaţia sa, a 
fost încadrat în „serviciile speciale“, așa că 
Lancaster a „bătut“ frontul în Africa de nord 
şi în Italia, organizind spectacole pentru tru- 
pele americane de uscat. A jucat şi el, la ne- 
voie chiar a dansat şi, după război, s-a anga- 
jat ca actor într-un teatru pe Broadway. Altă 
muncă, altă dragoste, dar prima nu va fi ni- 
ciodată uitată. Rolul din Trapez e un omagiu 
adus circului de unul din foştii săi slujitori. 


lar ceea ce Lancaster a făcut mai tirziu pen- 
tru oamenii circului și pentru promovarea 
performanţelor acrobatice, ține de aceeași 
mare dragoste, nealterată de-a lungul anilor. 

De fapt, dincolo de atu-urile fizicului, Burt 
Lancaster este o incontestabilă „prezență“ 
De aceea a şi plăcut atit de mult conaţionali- 
lor săi încă din 1946, de la primul sâu film 
(Trapez avea să vină abia după zece ani) — 
prima adaptare a schiţei lui Ernest Hemin- 
gway „Ucigașii”. Aici, în rolul unui isteț agent 
de asigurări ce urmărește, pas cu pas, niște 
criminali, pină reușește a-i da pe mina poli- 
tiei, el s-a dovedit deosebit de convingător și 
deloc complexat în postura de partener al 
Avei Gardner. A tot avut, de altfel, parte să 
joace alături de celebrități (pină a devenit el 
însuşi una): Gary Cooper în Vera Cruz — 
unde Lancaster era aventurierul cu un veșnic 
rinjet pe față; Katharine Hepburn în Omul 
care aduce ploaia — unde miracolul pe care 
îl reuşea era de fapt increderea sădită prin 
forța persuasiunii în sufletul fetei bătrine; 


diavolului — aici, deși rolu 
mai puţin favorizat de G.B. Shaw, actorul gă- 
sea mijloacele de a nu fi exlipsat de primii 
doi: în sfirşit cu Spencer Tracy și Marlene 
Dietrich în Procesul de la Nürenberg 


creînd singurul personaj memorabil dintre 
cele aflate pe banca acuzaților. interesant 
este faptul că, din clipa in care el a devenit 
celebru — ceea ce din fericire a coincis cu 
maturizarea sa artistică — pentru o mare 
parte din public nici nu a mai contat cine 
i-au fost partenerii. Adică Jeanne Moreau, 
Paul Scofield şi Michel Simon în Trenul, Lee 
Marvin și Robert Ryan în Profesioniştii, De- 
borah Kerr şi Gene Hackman în Jocul de-a 
moartea... Simpla sa prezenţă, dublată de 
certitudinea talentului său, erau suficiente. 


ter? 


Laurence Olivier şi Kirk Dougias în oiio 
pastorului este 


— unde 
Lancaster realiza o neașteptată compoziție, 


Dar de cind a devenit celebru Burt Lancas- 


Pentru conaţionali — din 1960, cind actorul 


Circul, prima lui dragoste 


(Gina Lollobrigida şi Burt Lancaster în 


Trapez) 


„Mi-e inima o pasăre cu viers...“ 


Gheara leului 


fiind încă elucidată dilema dacă viața este li- 
teratură amplificată sau literatura este viață 
simplificată, gindindu-mă la personajele lite- 
rare care au generat atitea de neuitat creaţii 
actoriceşti în ecranizări nu mai poun memo- 
rabile, apare și se strecoară o întrebare: cit 
anume este personajul o umbră a personali- 
tăţii actorului şi cît este actorul oglinda per- 
sonajului?!... Sau poate că intrebarea este 
mai exactă înlocuind termenii... Deci: în ce 
măsură actorul este oglinda personajului iar 
acesta este umbra personalităţii artistice? În- 
trebarea este, desigur, retorică! Atita vreme 
cit operăm cu aprecieri subiective, cînd intră 
în ecuație necunoscute care pentru fiecare 
dintre noi au alte nuanţe sau valori, nu se 
poate aștepta un răspuns precis. De fapt ac- 
torul şi personajul se potențează, se comple- 
tează reciproc, fiind fiecare, la rîndu-i, 
oglinda şi umbra celuilalt. Îmi trec pe dinain- 
tea ochilor Zorba, Dmitri Karamazov, Scarlett 
O'Hara şi Rhett Butler, Batsheba şi Troy şi 
mulţi alții... Personajele trăiesc într-o sim- 
bioză și într-o osmoză perfectă cu artiştii 
care le-au întruchipat. Cum ar fi tost, cum ar 
fi arătat Zorba Grecul, Frații Karamazov, Pe 
aripile vintului, Departe de dezlănţuită 
fără acești actori care au dat viaţă și nemu- 
rire unor personaje care, la rîndul lor, le-au 
adus neuitarea. Oare cineva care a citit car- 
tea după ce a vizionat filmul, și-l poate ima- 
gina în alt fel pe Zorba decit cu înfățișarea lui 
Anthony Quinn? Cine pronunţă Vivien Leigh, 
n-o vede în același timp pe Scarlett O'Hara? 
Dacă se comentează Frații Karamazov, nu 
este amintit în primul rînd Mihail Ulianov? 
Cel ce vede Departe de lumea dezlănțuită, nu 
pleacă urmărit, copleșit de ardoarea cu care 
Julie Christie o înzestrează pe Batsheba? 
Marile creaţii actoricești întruchipind marile 
personaje nu se pot explica decît prin mira- 
colul artei. Şi cum nu se poate trece puntea 
îngustă a artei cu toate uneltele în braţe, ma- 
rii artiști şi-au lăsat devorați trupul și sufletul, 
au ars ca într-un creuzet soteriologic, dăruin- 
du-se cu toată dragostea lor arzătoare tran- 
sformată în forță de comunicare, generind 
mereu alte vieți, dar în același timp regene- 
rindu-se pe ei inșişi! Miracolul artei — pur- 
tind gindul către asemănarea cu ceea ce e 
poate etern — îngăduie, dă dreptul chiar, no- 
bililor săi slujitori şi truditori să-şi asume un 
mic orgoliu: acela de a fi numai ei suscepti- 
bili să ilustreze gingașa mărturisire a unei 
alte artiste, de-acum un veac și mai bine, po- 
etesa Christina Rosseti: „Mi-e inima o pasăre 
cu viers...“ 


Mariana CERCEL 


era răsplătit cu premiul Oscar pentru inter- 
pretarea rolului titular din Elmer Gantry — 
personaj savuros de comis-voiajor, un fel de 
şarlatan plin de poezie. Un fiim care a plăcut 
şi pe bătrinul continent. 

Pentru europeni — stupefiant, dar tot din 
1960, pentru interpretarea rolului, îndrăznesc 
să spun tot „titular“, din (Să tre- 
cem cu vederea faptul că americanilor filmul 
nu le-a plăcut. Paguba e a lor). Departe. 
foarte departe jucăuşul Elmer Gantry, cu ex- 
pioziile sale verbale. Aici, Burt Lancaster este 
tot numai noblețe, și discreţie. in jurul său 
şuşotesc numeroasele femei din familie, ciri- 
pesc şi rid domnişoarele poftite la bal, se 
oțărăsc bărbaţii Siciliei, și se grozăvesc dom- 
nișorii din Nord. Ghepardul tace. Observat de 
toată lumea, el îi observă pe toți. Vorbeşte 
puţin, dar este suficientă o ridicare de sprin- 
ceană, o inchidere de pleoapă ca să ințele- 
gem ce gîndeşte. Să ințelegem că toată ființa 
lui se opune, respinge ideea prăbușirii pro- 
priei sale lumi. Că acest om plătește prin su- 
ferința-i solitară darul lucidităţii cu care a 
fost hărăzit. La ce bun să poți vedea cum se 
invîrte roata istoriei, dacă nu poți face nimic 
pentru a-i salva măcar pe cei dragi? Privire 
de compasiune ușor vinovată către soție, al 
cărei devotament nu l-a răsplătit; privire de 
milă câtre fiicele nereușite nepregătite pentru 
o altă viață; o undă de tandreţe în privirea că- 
tre nepot, felina cea tinără pe care o lasă să 
zburde și să-și ascută ghearele de care va 
avea atita nevoie. Un ultim gest public — un 
vals (de Verdi) cu o fată foarte frumoasă, 
dansat cu paşi lenți, cu ţinuta elegantă din- 
totdeauna, deşi acum e ușor adus de spate. 
Şi atit. Omului care știa prea mult nu i-a mai 
rămas decit tăcerea. Și așteptarea morții. 

tl-a fost dat unui american acrobat, devenit 
actor, să fie pentru noi întruparea perfectă a 
prințului Salinas, mindrul ghepard, simbol al 
unei obosite aristocrații europene. Asta pen- 
tru că ochiul lui Visconti „J-a citit“ cum ni- 
meni altul-n-a știut să îl citească. Dar mai de- 
parte? Pentru unii, performanţa aceasta fan- 
tastică este în întregime a lui Lancaster. Pen- 
tru alții, ea nu ar fi decit rodul unei totale su- 
punsri la îndrumările regizorului. Dar cum se 
imparte gloria, atunci cind actorul devine in- 
strumentul perfect? Știu mulți regizori (inclu- 
siv de teatru) care își visează asemenea inter- 
preţi. 

Aura PURAN 


zilele filmului suedez 


d 


Suedezii fără Bergman 


S. copaci. n nu crește nici fir de iarbă — 
avea să spună şi să-și spună tînărul Brincuși 
scurt timp după ce punea piciorul în Paris, și 
se apropia de atelierul lui Rodin ca să fuga 
imediat de el. Înţelesese că discipolatul la 
maestru nu putea să însemne decit exercițiu! 
imitaţiei. 

Realizatorii suedezi pe care i-am văzut în 
filmele grupate în gală la București — Bo Wi- 
derberg, Hans Alfredson, Kjell Grede și Stig 

— nu par să se fi temut de avataru- 
rile vreunui discipolat la Bergman dar sint cu 
toții, fiecare în felul lui, îndatoraţi structuralei 
lor înclinații de a decoia, tot timpul, din con- 
cret în abstract și din realitate în visare. 

Bergman însuși nu cred că este preocupat 
să facă școală. (Ca toți marii artişti de altfel. 
Cînd s-au înconjurat de alții, au făcut-o ca 
să-i folosească în scopurile lor. Aceștia erau 
„produse ale atelierului lor” şi marcate de 
acesta. Au creat, cind au creat și ei, în spiri- 
tul şi în stilul maestrului lor, contribuind tot 
la gloria acestuia, la locul lui pe panoplia ar- 
tei, lor revenindu-le locul de discipoli. Ara- 
reori s-au văzut excepții) 

Bergman se exprima pe sine — în colabo- 
rare cu un operator, Nykvist, care nici ei nu 
face școală pentru că, este limpede, colabo 
rarea lui cu Bergman are semnificația unei 
mari întiiniri, a unei prietenii creatoare. a 
unei comuniuni rară în cinema. Aş spune că 
imaginea la nordici este o dimensiune a cine 


A 


matogratului lumii pînă într-atit irumpe, indi- 
ferent de poveste, o atmosferă în care strigă 
dorul de soare, de natură, de misterul aces- 
teia, vibrația la tot ce este efemer. Aşa cum 
în pictură, artiștii cețurilor au exultat cînd im- 

resionismul a transformat culoarea în lim- 

, nordicii aduc în imagine o lumină, o 
transparenţă și o transcendenţă care fac din 
cadru un univers ce redimensionează, parca, 
elementele componente: o frunză semnifică o 
întreagă vară, atit de scurtă pe acolo!, o pa- 


b 


Incomparabilele suedeze (Ingrid Bergman și Liv m see o= 


au jucat impreună în Sonaia 


gala filmului din R.P. Albania 


F.. Taulanti vrea o surioară mizează 
deschis, de la primul pină la ultimul cadru, 
pe hazul, glamour-ul, lipiciul. candoarea ce- 
lor doi protagonişti, un băieţel și o fetiţă, co- 
legi de grădiniţă și de bloc, care descoperă 
impreună ABC-ul lumii înconjurătoare. Ei våd 
pe cei din jur de la aproape un metru inā'- 
time şi îi văd aşa cum le place lor, integrați în 
universul jucăriilor, al gogoşilor cu obrajii 
groși, ai limonadei și ai bebelușilor care... se 
pot „cumpăra“ de la maternitate cu cițiva bă- 
nuţi. 

Taulanti vrea o surioară! Ei bine, micuțul își 


O anchetă 
ciudată 


osit într-un oraș de provincie pentru a 
prinde pe cei ce sustrăgeau obiecte de va- 
loare din morminte vechi, căpitanul de miliție 
însărcinat cu ancheta intră în relație directă 
cu echipa de filmare afiată în localitate pen- 
tru a turna un spectacol de televiziune după 
opera lui Offenbach „Povestirile lui Hof- 
fmann“. Narațiunea se dezvoltă într-o suită 
de cercuri concentrice în jurul unei renumite 
cintărețe de operă (minunata Beata Tyszkie- 
wicz), aflată la stirşitul carierei, care își im- 
prumută „vocea“ unei tinere și fermecătoare 
incepătoare aflată în goană după afirmare, 
gata să accepte, fără complexe, compromi- 
sul. Surprinzind detalii mărunte și intuind re- 
laţii ascunse, observind comportamentul și 
tensiunea mocnită dintre cele două actrițe, 
detectivul face conexiuni ce-i limpezesc trep- 
tat situația. Farsele, nu dintre cele mai plă- 
cute, ce i se pun la cale cintăreței (marcată 
puternic din această cauză), precum şi capri- 


Dragonul 
alb 


Taulanti vrea o surioară 


va urmări cu încăpăţinare şi tenacitate planul. 
Pentru că este un copil binecrescut, se adre- 
sează inti şi întii părinţilor şi-i roagă să ii 
procure o surioară. „Am fost minţit“ constată 
el plin de obidă, in gura mare, la masa festiva 
de 1 lunie, cind termenul-limită odată consu- 
mat în locul mult doritei fetiţe va primi în dar 
o minge de cauciuc gonfiabilă. Dar ei, băiețe- 
lul cu ochii plini de mirări nu vrea nici minge, 
nici trenuleţ electric, nici discuri, nici poze 
colorate, vrea o surioară în carne și oase la 
fel de frumoasă ca cea a vecinilor. Dar... 
există și un dar... Mămica e compozitoare, dă 
concerte la pian, are multe planuri ambi- 


Che bella voce! 


ciile tinerei sortite, deocamdată, la apariții 
fără voce, îl ajută pe eroul nostru să desco- 
pere adevărul. Regizorul polonez Jan Zeman 
antrenează în conflict o galerie întreagă de 
personaje pe care le surprinde cu abilitate, 
intr-o serie de situaţii limită. El foloseşte pre- 
textul filmării spectacolului pentru a descrie 
cu aciditate moravuri, alternind suspensul şi 
efectul comic cu o fină intuiție psihologică, 
ceea ce dă filmului o putere generalizatoare 
privind secretele rivalității sentimentale și 
profesionale. 

Din cadre aparent banale ce se succed 
într-un ritm cind lent, cînd precipitat, cu ra- 
corduri subtile între un obiect rătăcit, un 
gest, o privire, se în ă o construcţie fil- 
mică solid articulată, care de la destine indi- 
viduale trimite la o interogație majoră: cine e 
capabil să-și recunoască propriile limite? 


Mariana OLTEANU PARASCHIV 


De la o privire retro... 


identități prin povestiri, că — mai mult decit 
att — îndaşi condiţia înțelegerii unei civiliza- 
ți este examinarea povestirilor ei, putem 


D i ca ctre cetati i 
evoluţie iși asigură conştiinţa propriei sale 


de toamnă de Ingmar Bergman) 


țioase și încă un copil ar fi o adevărată po- 
vară. Cel puţin așa se justifică, în fața soțului, 
a prietenilor, a vecinilor. Taulanti se incãpatf 
nează şi simte că are un aliat de nădejde în 
persoana tăticului care-i tot promite, și îi tot 
promite... dar... ată nimic. Taulanti 
perseverează, trece la represalii, fuge de-a 
casă, iși pierde pofta de mincare, de joacă 
de tot și de toate. Şi pînă la urmă... 


Taulanti vrea o surioară, este o pledoarie 
caldă în favoarea vieții, în favoarea viitorului, 
în numele oamenilor și pentru oameni. 


Taulanti vrea o surioară, fiim produs de ci 
peaștii albanezi nu poate fi considerat doar 
ca o poveste ușor induioșătoare, apelind ia 
candoarea şi a inimitabil al copilăriei 
pentru a-şi atinge scopul: viaţa trebuie să 
nască mereu și mereu viață. El este mai mult 
decit atit, este o invitație la meditaţie, la acea 
Clipă de sinceritate absolută pe care trebuie 
să o aibă fiecare om cind îşi priveşte în ochi 
semenul. 


jişte — bucuria de a trăi, un apus de soare 

o tragedie. Toată acestea trec din film în film 
pentru că artistul imaginii îşi spune propria 
lui poveste — (oricît s-ar teoretiza raportul 
regizor-operator de imagine într-o anumită 
viziune de dependenţă şi ierarhie), care este 
aceea a unei priviri ce se dispensează de 
vorbă. Undeva, în acest univers, se petrece 
apoi o intimplare, o poveste care se subsu- 
mează acestui univers imagistic. 

Întimplăriie de acest fel pot fi incitante, 
pină la un punct, cum s-a intimplat cu filmul 
lui Widerberg, Omul din Mallorca (Film care 
se anunţă a fi un policier, dar evoluează spre 
film politic. Tocmai cind spectatorul începe 
însă să fie prins de lanţul revelațiilor, autorul 
pune punct și marea surpriză este aminată). 
Aceste filme pot fi stranii ca În numele drep- 
tății al lui Hans Alfredson, unde realizatorul 
caută să folosească un caz clinic în favoarea 
unei teze sociopolitice (și unde am întilnit doi 
mari interpreți: Maria Johansson şi Stellar 
Skarsoard); pot fi poetice ca Hip hip ura de 
Kjell Grede făcind portretul unui pictor danez 
care-şi trăiește viața într-o permanentă alter- 
nanţă între realitate și irealitate, confundin- 
du-le și atunci cind se bucură și atunci cind 
suferă. 

Povestiri ca acestea ne-au stirnit curiozita- 
tea, făcindu-ne să așteptâm — pentru că noi 
una știm şi de ea ne ținem — pe Bergman. 
sau pe acei autori care să ne amintească de 
marele cinema. 


spune — ca spectatori la coproducția polo- 
no-americană Dragonul alb — că ne aflăm în 
fața unui film reprezentativ, a cărui atentă as- 
cultare ne învaţă cite ceva (în plus) despre 
„condiția umană“ a locuitorului acestei lumi 
care se pregătește să intre într-un nou mile- 
niu. 

Situat la confluenţa dintre filmul experien- 
tei sociale şi cel ştiințifico-tantastic, Dragonul 
.| alb propune — în limitele unei realizări artis- 
tice medii, de bună calitate — reconsiderarea 
raporturilor realității cu ficțiunea, acordind 
acesteia din urmă mai mult spaţiu de mani- 
festare. Dintr-un asemenea punct de vedere 
privit, filmul este şi polemic, și parodic — în 
măsura în care reuşeşte să supună unei cri- 
tici implicite sau explicite formele sociale și, 
deopotrivă, formele consacrate ale povestirii 
cinematografice. 

Căci prezenţa printre oamenii secolului 
nostru a unui „dragon alb” — animal fantas- 
tic, pe care memoria omenirii l-a păstrat 
(intr-o ipostază sau alta) ca personaj de 
basm — nu înseamnă evaziunea într-o lume a 
fantasticului, într-o suprarealitate creată după 
legile jocului și ale ficţiunii pure, ci un de- 
mers antitradiţionalist, prin care autorii filmu- 
lui se delimitează (Oarecum ironic) de meca- 
nismul iluziei epice, al mimesis-ului de tip 
clasic. 

Povestea micului Steve şi a tatălui său — 
veșnic ghinionist, veşnic aflat în incurcătură 
şi-n încurcături —, veniți din Statele Unite 
într-o țară situată „Ja celălalt capăt al pămin 
tului” — o ţară convenţional numită Karistan 
—, devine repede atașantă tocmai prin acel 
subtil și dezinvolt amestec de realitate şi fic- 


țiune. 

Vom intilni, deci, în film şi afaceriști veroşi, 
şi ucigași plătiți (reprezentanți tipici ai unui 
anume tip de societate), dar şi un „profesor 
distrat” — care înțelege să rezolve hotărît, cu 
orice risc şi cu orice preț, poluării 
mediului înconjurător; după 
şi o vrăjitoare (de fapt, o femeie tinjind după 
prima-i tinerețe şi care, întimplător, știe mai 


https://biblioteca-digitala.ro 


Copiii și copilăria, o preocupare 


constantă a cineastilor 
albanezi // ROSIFN 


mult deci ceilalți), o fată oarbă (care-i un fel 
de zina) ce-și recapătă vederea abia odată cu 
dobindirea condiției de pămintean, un cal alb 
(care, în anumite — dar numai în anumite — 
condiţii, re-devine „dragonul alb“ a cărui pri- 
vire îi electrocutează pe cei răi, preschimbin- 
du-i în „stane de piatră”, ia rigoare în butu- 
rugi fumeginde sau altele asemenea...). Vom 
intilni sofisticate calculatoare electronice, dar 
şi gesturi a căror tainică ştiinţă le dereglează; 
arme automate dea <a tip. dar și o foarte 
ucigaşă arbaletă et 


Totul e un joc, veți spune; sau o joacă... 
acord: cu condiţia să recunoaștețţi, aici, na 
dul în funcţia sa insurgentă — faţă de 
anumite forme sociale anchilozate, ca şi taa 
de tiparele tradiționale (tradiționaliste?) 
povestirii. Căci, dacă vrăjitoarea, spre exem- 
piu, este o femeie încă atrăgătoare, luîndu-și 
„Adevărata” înfățișare (cea știută din basme) 
abia în final, drept pedeapsă pentru răutatea 
(răutățile) ei, „dragonul alb“ nu mai este — în 
ciuda aspectului său terifiant — „ie motiv de 
spaimă, ci, dimpotrivă, capătă (m 
şarea) toate atributele unui „făt-frumos“ (vite- 
jie. inteligență, generozitate)... vreme ce 
eroul, excelent interpretat de Christopher 
Lloyd, se comportă ca un veritabil „antierou”. 


Prin toate 1 ab propune 


„ În această or- 
dine de idei, cu totul remarcabilă este yr ainn ima- 
ginea filmului — semnată de Ryszard Lenc 
zewski. Filmate cu în mină, lungile 
plimbări prin labirintul de stinci creează 
spectatorului o stare tensională, de coborire 
„pe celălalt tărim”, cum n-ar fi fost în stare 
cine ştie ce facile trucaje de care industria ci- 
nematografică ne duce lipsă. 


Nicolae ULIERIU 


2 


ANEI325 


Trei ecranizări cu bătaie lungă 


P.. „Azilui de noapte“, scrisă de Maxim 
Gorki pentru celebrul Teatru de Arta a lui 
Stanislavski, a cunoscut două viziuni cinema- 
tografice revelabile. În 1936, Jean Renoir 
face o adaptare transferind acțiunea în 
Franţa, iar în 1957 textul este ecranizat de 
Akira Kurosawa, evenimentele situindu-se la 
sfirşitul secolului al XIX-lea într-o suburbie 
din Tokio. În filmul regizorului sovietic luli 
Karasik, drama lui Gorki este o dezbatere pa- 
tetică despre condiția umană. Spectacolul ci- 
nematografic, alternind între asumarea con- 
venției teatrale și notația realistă a faptelor, 
relevă cu intensitate subtextul piesei, carac- 
terul ei problematic. pop ai și interpreţi 
adoptă o atitudine critică față de text, rapor- 
tindu-l deliberat la experiența contemporană. 
Filmul debutează cu imaginea actorilor, în 
costume cotidiene, adunaţi în grup, privind în 
tăcere spectatorii. O tăcere interogativă, pro- 
vocatoare. Secvenţele textului sînt întretăiate 
din cînd în cind de cele din culise care sparg 
iluzia. Eroii vin în fața cortinei pentru a rosti 
replici cu valoare aforistică. Aşa face Luka 
Pribeagul istorisind fabula despre Țara Drep- 
tăţii care nu există nicăieri sau Satin spunind 
monologul despre Om „cea mai mare minune 
a lumii“... Scena, o cutie magică, se deschide 
şi ne dezvăluie, treptat, un spaţiu ambiguu în 
semnificaţii: o încăpere la subsol plină de 
lanţuri, inele, bare de fier, nișe, ce amintește 
de o cameră de tortură. Este pivnița unei 
foste pescării, adăpostind azilul dezmoșteniți- 
lor lui Gorki: actorul ratat; un baron ruinat; 
un lăcâtuș care-și caută cu disperare salva- 
rea în muncă; un fost pușcăriaș; o femeie de 
moravuri ușoare etc. Mişcările personajelor 
par dilatate de aerul sufocant din acest uni- 
vers alienat şi alienant. Chipurile eroilor stră- 
pung ecranul în timp ce perorează, pină la 
disperare, cuvinte, cuvinte... Orbi în căutare 
de lumină în luptă cu un destin rebel. 
Aparatul de filmat (imaginea: Boris Novosi- 
lov, Konstantin Suponiţki) este și el un per- 
sonaj principal. Un ochi nevăzut care urmă- 
rește partenerii, le violentează intimitatea, le 
smulge măștile, le amplifică trăirile. O in- 
stanță care judecă, un trimis al unui Deus ab- 


numit conştiinţă 


E... și filme a căror valoare crește 


odată cu trecerea anilor. La premieră, în 
urmă cu un deceniu — cînd în Europa de- 
mult se repuseseră în circulaţie, la iniţiativa 
lui- Truffaut, capodoperele lui Hitchcock — 
Femeia dispărută a lui Anthony Page a fost 
taxat drept un remake mai mult sau mai puțin 
reușit, drept o pastișă. Meritele regizorului 
(mult timp fidel colaborator la Royal Court 
Theatre din Londra, dar și autor de docu- 
mentare pentru televiziunea americană și de 
nesemnificative pelicule de ficțiune) erau re- 
duse la „manevrarea starurilor cu o economi- 
coasă energie şi specularea virtuților ecranu- 
lui Panavision pentru captarea audienței“. 
Scenaristului George Axelrod (veteran hol- 
lywoodian avind la activ, printre altele, Can- 
didatul manciurian şi Mic dejun la Tiffany) i 
se reproşa lipsa de inspiraţie, inspiraţie re- 
dusă doar la „remodelarea retro“ a cuplului 
protagonist şi la încărcarea intrigii cu un sur- 
plus de semnificaţie politică pe care poli- 
cier-ul nu o poate susţine. 

Revăzută, această Femele dispărută pare, 
însă, intrată într-un proces polemic cu ea în- 
săși, cu însuşi genul poliţist. Astfel că și „dia- 
logui" cu ilustrul model Hitchcock se înscrie 
în parametrii parodiei de clasă, o parafrază 
spirituală și autoironică la adresa multor pon- 
cife tradiţionale. infuzia de umor e sesizabilă 
din primul moment cind, în panoramicul ca- 
dru bucolic presărat cu vaci (menite — oare 
— să amintească de faptul că maestrul îşi 


= considera interpreții simple „vaci de muls"?), 


coborînd de nu se știe unde, eroina titulară, 
interpretată de vivacea Angela Lansbury, in- 
tră razant, fluierînd melodia „discordiei“, in- 
solit amalgam de „Oda bucuriei“ („Numele 
meu e Miss Froy, nu Freud, ci Froy ca 

bucurie!”) și „Simfonia destinului“ (timpul ac- 
țiunii e datat „Bavaria, 1939" —- clipe hotări- 
toare pentru destinul omenirii aflată în pragul 
celei de a doua conflagrații mondiale). Atmo- 
sfera patriarhală a sfirșitului de vară la țară e 
spartă brusc de incidentul de la gară, în care 
este adus în prim plan cuplul iubitorilor de 
criket, un extrem de simpatic tandem al acto- 
rilor lan Carmichael (înaltul) şi Arthur Lowe 


Un tren 


Scena, 


cutie magică 


sconditus, căruia i se mărturisesc. In decupa 
rea cinematografică a textului gorkian, regi- 
zorul luli Karasik folosește cu predilecție 
prim-planurile și gros-planurile. Portrete pa- 
tetice ale umanităţii în suferință ce pun în 
evidenţă fragilitatea, dar și forța ființei 
umane. 

O muzică serafică (autor: luri Saulski) în- 
soțește trecerea in neființă a Annei şi a acto- 
rului care se sinucide. Este o taină care în- 
carcă de forțe misterioase spaţiul. Porumbei, 
apăruţi pe neașteptate, ciugulesc nestinghe- 
riți inundaţi de o lumină stranie. O cruce, su- 
gerată de poziţia bifnelor ce susțin cupola 
acestui loc, transformă pe nesimţite camera 
de tortură într-o catedrală a suferinței. Ca şi 
muzica, lumina are o semnificaţie specială in 
acest film intitulat, în“versiunea originala. 
„Fără soare“. Dintr-un nimb puternic de lu- 


mină coboară pelerinul Luka cu poveştile - 


sale tulburătoare, încercînd să tălmăcească 
altora și sieși, drumul spre adevăr și spe 
ranță. Acest personaj enigmatic cu ochelari 
fumurii de orb, adevărată apariție becket- 
tiană,. este comentatorul mut al dramaticelor 
evenimente petrecute in azilul hainului Kosti- 
liov. Spectacolul vizual este elaborat cu ri- 
goare semantică și rafinament plastic. Este 
remarcabil! travaliul regizorului cu interpreții. 
innokenti Smoktunovski portretizează expre- 
siv rolul Baronului, afișînd masca orgoliului 


rănit şi a cinismului disprețuitor. Alexei Pe ` 


trenko, creatorul lui Rasputin din filmul lui 
Klimov Agonia, imprimă zbuciumului lăuntric 
al vitalului Satin, tensiune intelectuală. Mihai! 
Giuzski, misteriosul Luka, este o apariție em- 
blematică pentru acest spaţiu claustrat unde 
suferința se relevă ca ontologică. Întrint în 
eforturile sale de a schimba destinul tragic al 
personajelor, Luka dă foc hainei de pelerin și 
pleacă în lumina strălucitoare de afară punin- 
du-și ochelarii de orb. Viktor Priz conturează 
cu intensitate chipul Actorului, o hipersensi- 
bilităte ultragiată, torturată de ratare și de vi- 
ciul băuturii, pe care supliciul moral îl con- 
duce la sinucidere. . Vladimir Gostiuhin in 
Vaska Pepel este un mujic viguros, cu suflet 
chinuit, un primitiv, urmărit de spectrul păca- 
tului, însetat de puritate. Vasilisa Nataliei 


v 


Acea lume fără soare 
(Natalia Egorova 

şi Vladimir Gostiuhin in 
Azilul de noapte) 


Egorova — sensuală, despotică, malefică — 
fascinează. Daria Mihailova în Natașa este 
frumoasă, dar dezamăgită și tristă, apăsată 
de presimţiti negre. Vera Glagoleva în exal- 
tata Nastia, îmbătindu-se cu iluzii deșarte, 
afirmă ca și actorul o inocentă aspirație spre 
frumos și adevăr pe care uritul din jur și pro- 
priile slăbiciuni nu le-au putut macula. Masiv, 
împăcat cu soarta spectator pasiv la drama 
celorlalți, este Bubnov creionat de Viadimir 
Steklov. Odiosul Kostiliov în interpretarea lui 
Anatoli Kuzneţov brutal, rigid, măcinat de 
boală și de gelozie, iși spionează locatarii 


prin cotloane ascunse. Afanasi Kocetkov, un 


Klesci impietrit de.durere și neputinţă în fața 
morţii, Elizabeta Nikişcihina, Anna care se 
stinge neștiută de nimeni, Vladimir Vinogra- 
dov, zgomotosul Alioșka cu tinerețea irosită, 
întregesc panorama suferinței și a speranței 
umane. Cuvintele lui Satin sună și azi la fel 
de emoţionant: „Pe lume nu există decit 
omul, tot restul a fost creat de mina şi de 
creierul lui! Omul! Ce minunăţie! Ce mindru 
sună acest cuvint: omul! Trebuie să ai res- 
pect față de om! Nu trebuie să pătimești.. 
Să-l înjosești cu mila ta... Trebuie să-l res- 
pecţi! 

Ludmila PATLANJOGLU 


Pe frontul antifascist, umanitatea a 


(scundul), care reconsideră, dintr-un sarcas- 
tic unghi, imperturbabila morgă anglosaxonă 
Acestor două personaje le aparține o in- 
țreagă serie de calambururi, iar gratuitatea 
lor se descoperă a avea greutate în chiar or- 
dinea demonstraţiei pe care filmul şi-a pro- 
pus-o în subsidiar și pe care o reușește in 
principal, fără ostentație, dar cu fermă acu 


„ate morală: amendarea indiferenţei,. a neim- 


plicării, a eschivării.: Pentru că, de astă dată. 
spectaculoasă nu mai este funcționarea me 
canismului groazei (genial-inginerește pus la 
punct de magistrul suspense-ului), ci surprin- 
derea „benignelor“ ipostaze ale meschinăriei 
de comportament banal, caricarea obișnuin- 
tei fiecăruia de a se stringe în carapacea in- 
dividualismului călduț, la adăpost de orice 
imixtiune, amorţirea într-un fel de anesteziere 
a conștiinței care scuteşte de „luări de atitu- 
dine“ şi chiar de gind. 


__ Două distinse doamne nu știu decit schim- 
bul formulelor clasice de conversaţie despre 
vreme sau gastronomie. Falsul menaj com- 
pus dintr-un cunoscut diplomat și o actriţă 
populară se rezumă la voluptăţi şi frici in- 
'stinctuale. Familia baronesei, de la nepotul 
excesiv de „manierat“ şi ginerele dubios de 
„indatoritor“ și pină la servitorii extrem de 
agresivi, nu are altă grijă decit să nu-și strice 
reputaţia de fideli ai Reich-ului și nu cumva 
să-și piardă averea. 

Rigoarea de veritabil discurs asupra meto- 
dei proprii — ce avea să fie validată și în fil- 
mele perioadei hollywoodiene — Hitchcock o 
ciştiga printr-un dublu joc: la maximum de 
neverosimilitate în intrigă, maximum de rea- 
lism în relatare. Lumea nu e decit o iluzie, 
populată de fantoșe ale destinului, într-o in- 
lânţuire fatidică. Produs al imaginaţiei, Miss 
Froy este-un concept pur subiectiv, pretextul 
care anșează sarabanda trucurilor unui 
virtuoz. Într-adevăr, în romanul „Roata se în- 
virtește“ de Ethel Lina White, care i-a inspirat 
pe scenariștii Frank Launder și Sidney Gilliat, 
personajul profesoarei de muzică juca rolul 
unui simplu pion în acțiune, dar fiind și prin- 
cipalul im, e pentru investigarea dispariției 
ca atare. mai recenta „romantică comedie 
polițistă“ — cum era lansat remarke-ul, din 
1979 — grăuntele psihanalist al story-ului de- 
tectivist Ki potențează forța demistificatoare 
prin convergența bagatelizărilor succesive. 


Ciudata poveste 


a doctorului 
Jekyll 


B.. —  lataimente incomplet — și, 
cum se spune, deocamdată provizoriu. al 
ecranizărilor, adaptărilor mai mult sau mai 
puţin libere, al irilor cinematogratice 
inspirate din cartea scriitorului englez Robert 
Louis Stevenson, Dr. Jekyll și DI. Hyde, este 
impresionant. Tema romantică a dublului 
uman, a fascinaţiei „omului din oglindă”, 
proiectată pe un fundal fantastic a sedus în 
fel și chip. În zorii cinematogralului, în 1908 
şi 1909, pionieri ai filmului american și danez 
realizează primele versiuni ale cărții apărute 
în 1826 urmate de o ediţie Universal, în in 1912. 
cu James Cruze și una cu King Baggott, în 
contrareplică în anul următor. Cinematecile 
posedă copii începind cu adaptarea din 1919 
jucată" de Sheldon Lewis. Nu trece mult 
timp şi, la o mică distanţă. în vreme — in 
1920 şi 1921, Murnau în Germania şi respec- 
tiv John Stuart Robertson în SUA semnează 
versiunile interpretate de Conrad Veidt (Ca- 
pul lui Janus) și John Barrymore (printre al- 
tele, Barrymore izbutea şi performanța de a 
nu apela la distorsiunile machiajului, în rolul 
lui Hyde). În 1932, Frederic March ciștiga un 
Oscar cu filmul lui Mamoulian. Şirul continuă 
cu Spencer Tracy, în 1941 (regia V. Fleming), 


cu altele lucide. Din bogatul capital cu pri- 
cina nu a lipsit nici animația, vedetă fiind — 
nici nu se putea altfel „tenebrosul“ motan 
Sylvester. Comediilor Uritul incintător (1959) 
cu Bennard Breslaw și Profesorul trăznit 
(1963) al lui J Lewis le-au succedat un 
musical cu Kirk glas (1973) și două se 


Departe 
de lumea 
dezlănțuită 


deceniile următoare alternind viziunile grave 


Fascinaţia 


unui personaj 


tul Ciudata a doctorului 


Smoktunovski, 


kenti 


terifiant al povestirii. 


ascunsului geamăn din noi. 


0 anti- darling 
din secolul trecut 


riale TV dintre care unul cu Jack Palance 
(1968). Încheie lista — deocamdată — recen- 
N al re 
gizorului sovietic Alexandr Orlov. Pentru 
prima dată în biografia filmică a faimosului 
personaj, protagonistul, marele actor inno- 
nu-şi acordă ambele 
partituri, chipul malefic revenind unui alt in- 
terpret, tinărul şi excelentul — de altfel — 
Aleksandr Feklistov recurge nu atit la virtuo- 
zitatea machiajului cît la derutanta mobilitate 
a mișcărilor, cu o alură vag expresionistă. 
Trebuie sá recunoaștem că, deși obișnuiți să 
admirăm, în primul rînd, performanța dedu- 
blării actoricești şi mai puțin filosofia binelui 
şi a răului ca „frați gemeni“ ce sălăsluiesc în 
om, aflată in paginile lui Stevenson, opțiunea 
autorului acestei proaspete lecturi sporește 
stranietatea, ambiguitatea, dar și caracterul 


Spre deosebire de alte adaptări, porțiunea 
cea mai consistentă a filmului de acum o 
constituie nu aventurile nocturne ale domnu- 
lui Hyde, inspâimintătoarele lui libertăţi nein- 
grădite, ci lunga spovedanie a elegantului 
doctor Jekyll, bolnav de fascinația râului, in- 
vins de propria-i plăsmuire, de ceea ce nu- 
mește el „partea cea mai rea“ a ființei sale, 
întruchipate de Hyde, căruia i-a încredințat 
simbolica cheie a „intrării prin curtea din 
spate“. Morala cită este, s-ar reduce la po- 
vața de a nu întinde nici o dată, nici o cheie, 


Magda MIHĂILESCU 


-tree-cinema-ul — își făcea mina cu proza so- 
lidă, de situaţii tensionate, caractere päti- 
mașe, tablouri de epocă. Roman debordind 
de acţiune, strălucire, culoare, sentimentali- 
tate, cu eroi ce sfidează convențiile sociale și 
mizează totul pe cartea dragostei. Doar că 
această ecranizare preiuind — destul de cu- 
minte ca fiim — proza clasică (invers decit 
făcuse Tony Richardson cu „Tom Jones“-ul 
lui Fielding) nu e primul, ci al treilea după fil- 
mele explozive ale lui Schlesinger. Argumen- 
taţia de mai sus cade şi trebuie să ne mulțu- 
mim cu ideea că cineastul modern s-a predat 
fară condiţii epicului bogat, excesiv uneori, al 
romanului și situaţiilor „tari“ care, înghesuite 
una lingă cealaltă. duc la o suprasaturare a 
soluţiei dramatice. La un exces de „les mal- 
heurs de... Batsheba“ Dar spectacolul acesta 
desfășurat cu abilitate, pe un fundal de pic- 
tură realistă gen școală flamandă, fără sa 
conţină prea mult din personalitatea artistica 
a cineastului modern, place publicului. Așa 
cum plac incă romanele lui Thomas Hardy - 

naratorul cam tezist în demonstrațiile sale de 
întoarceri sau imposibile întoarceri la ma- 


prihănirii sociale (vezi finalul romanului pre- 
luat în film cu nota lui nostalgic-idilică de — 
în sfirşit — supunere a emancipatei orgo- 
lioase la dragostea liniștitor-ocrotitoare a 
păstorului-fermier). Ce ține treaz interesul 
spectatorului de azi? Fascinaţia epicului — 
aș crede — aceeași căreia i-a căzut victimă şi 
regizorul. Știința şi arta de a povesti — și în 
imagini, în cazul de faţă. Atit la scriitor cit şi 
la regizor primează tehnica — pertect stăpi- 
nită — a naraţiunii şi abia apoi, ca o conse 
cinţă, sclipeşte, din cînd în cind, arta. Pe spa- 
ţii mai întinse la romancier, mai fulgurantă la 
regizor, în scenele în care-și construiește șo- 
cul emoţional pe contraste violente, excen 
trice. Cum sint lecţiile de duel — parate de 
diabolicul sergent într-un peisaj romantic, 
pentru a seduce pe tinăra moștenitoare a fer- 
mei; ca furtuna și bulucirea oilor în mare, or: 
ca spectacolul de circ cu reapariţia — lovi- 
tură de trăznet a ex-soțului abia acum ucis 
de-a binelea de netericitul rival. 

Ca punct de intilnire între două curente 
realist critice — cel literar și cel cinematogra- 
fic, unul reprezentant de Hardy celălalt de 
„miîniosul“ Schlesinger, — este importanța pe 
care ambele o dau nu atit socialului ca des- 
criere de contraste, moravuri, cit răzvrătirilor 
individuale — mai mult de natură romantica 
— împotriva convențiilor. De toate tipurile. 
inclusiv cea referitoare la căsătoria conforta- 
bil-proteguitoare pentru temeie pe care tinăra 
(Julie Christie) o tot respinge cind e vorba de 


ma-natură; natura privită ca o condiţie a ne-. 


terpreta modernei Darling și a romanticei 
Batsheba. Doar că, în timp ce bovarica seco- 
iului trecut mizează totul pe cartea sentimen- 
tală, existenţialista de azi pierde noțiunea de 
dragoste în virtejul aventurilor tot mai dispe- 
rate. Batsheba sfirşește prin a se supune 
convenției, pe Darling o infringe nonconven- 
ţia. O altă convenţie a nonconvenţionalismu- 
lui. „Miniosul“ britanic se simte în ambele 
filme. O minie mai fructuoasă în Darling, mai 
potolit expozitivă — deci fără mare penetraţie 
emoţională — în Departe de lumea dezlănțui- 
tă. De fapt două modalităţi diferite de a con- 
cepe „drama emancipării“ din perspectiva al- 
tui secol. Şi a altor prejudecăţi. 


Alice MĂNOIU 


avant la lettre 
Batsheba 
deziânni tăi 


tn bovarism 
(Julie Christie în 
din Departe de lumea 


TEE 


precedat in filmografia lui Schlesinger cele 
două portrete — Billy Mincinosul şi Darling, 
am fi putut suning că regizorul — și el un ul- 
tim mohican al altui val de realism critic, 


nobilul trutaş (Peter Finch) şi de prea supu 
sul, fără personalitate — pentru ea — păstor 
(Alan Bates). Un aer de nonconformism pe 
care-l plimba cu strălucire în ambele filme in 


D.. ecranizarea clasicului roman al ulti- 
mului mare realist-critic englez, Thomas 
Hardy, Departe de lumea deziănțultă ar fi 


răspuns prezent 


Tonul este dat chiar de numărul de anticipata 
imitație chapliniană a cancelarului in plină. 
furibundă ascensiune (anul de producţie al 
Dictatorului gravitează în jurul aceluiași '39). 
Primul puseu de conștiință îl manitestă in 
mod surprinzător nu persoanele „onorabile“, 
ci extravaganta tinără „zănatecă şi superfi- 
cală”, care se dovedește a cunoaște atrocită- 
tile ce deja începuseră sá mutileze fața conti- 
nentului, fapt pentru care și este atit de îngri- 
jorată de dispariţia jovialei sale companioane 
de călătorie. Nepreocupată doar de capriciile 
mariajelor impuse prin amendamentul unei 
fabuloase moşteniri, eroina Cybillei Shepherd 
(actrița descoperită de Peter Bogdanovich). 
cu alura ei de albă trestie ginditoare, chiar și 
în stare de grizare, î va dinamiza şi pe tinărul 
cunoscut întimplător. Fotoreporterul rubricii 
de mondenităţi de la „Lite Magazine“, un El- 
liott Gould doar mimind frivolitatea, la curent 
fiind şi el cu situaţia internaţionala 
(„Doamnă, continentul acesta stă gata să ex- 
plodeze in aproximativ douăzeci de mi- 
nute!“), se declară, de la bun început, lipsit 
de curaj, dar nu pregetă să acţioneze eficace 
şi nu doar să se lanseze în supoziții relative 
ce-i atrag și porecla de „Einstein“. Deturnată 
în persifiare, tensiunea nu-și pierde pro- 
priu-zis din intensitate: nu mai este vorba, ca 
în versiunea princeps, de o luptă cu un ina- 
mic inexistent, de un perpetuu deghizament 
ludic, ci, din contra, de confruntarea cu 
agenţii brutalităţii și obtuzităţii, individualizaţi 
strict şi ridiculizați prompt. Terifiant este de- 
lictul lipsei de omenie de care se fac vinovaţi 
mulţi dintre pasagerii Trans-European Ex- 
press-ului. În fond, oameni obişnuiţi, prin ha- 
zard prinși în capcana unei situaţii limită pe 
care o vor depăşi printr-un efort de solidari- 
tate. Şi chiar dacă, în final, fiecare caută să 
se refugieze din nou în tabieturile vieţii coti- 
diene, deși realitatea înconjurătoare e tot mai 
bulversantă, iar marea încrincenare abia va 
urma, trenul în care cu toții au străbătut un 
superb și măreț peisaj natural, trenul care, o 
vreme, i-a purtat și pe urmăritori și pe urmă- 
riți, trenul care, prin inteligenţă și curaj, a re- 
zistat atacului, trenul acesta poate fi numit 
un tren conştiinţă. 


Și asta 
va trece 


fasciste și luptei de partizani, 


nuiți, „civilii“, 


ştient condiția eroică. 


așadar, evoluția „lepurașului“, 
dor Katanic, umil 


Colegiul de redacţie 


Ecaterina Oproiu 
redactor șef- 
Mircea Alexandrescu 
redactor şef adj. 
Rodica Lipatti 
secretar responsabil 
de redactie - 
Virgil Poiană 
Alice Mănoiu 


Pan forța epică cu care a zugrăvit 
teme şi destine din istoria ţării sale“ 
aceasta a fost motivaţia juriului Nobel din 
1961, cind i s-a acordat premiul scriitoului iu- 
goslav ivo Andrit (1892—1975). Personajul 
din nuvela sa „Jepurașul” este un astfel de 
destin preluat, de scenarist și regizor, într-un 
film care vine să se adauge numărului impre- 
sionant de pelicule dedicate rezistenței anti- 
tematică ce 
constituie linia de forță a cinematografului 
iugoslav. lar în perimetrul acestei teme, nu 
puţine sint filmele despre ace: oameni obiș- 
cae s-au angajat voluntar 
intr-o bătălie din umbră, asumindu-şi con- 


Filmul regizorului Nenad Dizdarević — rea- 
lizat în buna şi solida tradiție a cinematogra- 
tului iugoslav cu un patetism sobru, cu forță 
de sugestie şi har portretistic — urmărește, 
a domnului Isi- 
funcţionar conştiincios 
într-o cancelarie, incepind cu ziua pensionă- 
rii sale. Sintem în ajunul războiului, orașul cu 
trasuri şi vinzători ambulanți nu şi-a ieșit încă 


lepurașului nu-i e frică 


din matca obiceiurilor sale cu iz oriental, ar 
pentru proaspătul pensionar descoperirea 
riului, a pescuitului și vizitele la nepoți devin 
repede singurele retugii din infernul conjugai 
întreținut de o soție rea și cicâlitoare, preo- 
cupată doar de fiul ei leneș și insolent, stu- 
dent întirziat. Nimeni nu încearcă să-l atragă 
pe pensionarul taciturn — cu tabieturi, ges- 
turi măsurate şi mers de metronom — în miş- 
carea comunistă, despre care soția sa vor- 
beşte cu oroare. Nimeni nu-i propune nimic, 
deși prietenul pescar şi nepoţii sint „sus- 
pecţi“ şi sint supuși percheziţiilor. El singur 
va face primul pas către ei, în ziua cînd asistă 
— martor inocent — la urmărirea şi execuția 
unui tinăr în cringul de pe malul apei, tinar 
căruia el îi făcuse, din întimplare fotografii cu 
o fată. Din proprie iniţiativă, „ca så nu se 
uite“, va fotografia în aceeași zi, oamenii 
spinzuraţi la vedere în centrui orașului, pri- 
mele victime ale ocupaţiei naziste. 
Abstracţie făcind de elipsele și racordurile 
cam stingace, trădind sursa literară, meritul 
filmului este că prezintă această „prise de 
conscience“, trecerea personajului de la sta- 
rea de martor la cea de simpatizant și apoi 
de combatant activ al Rezistenței, aproape 


Omagiul fierbinte 
al întregului popor 


Omagiul fierbinte 
al cineaștilor 


https://biblioteca-digitala.ro 


tară vorbe. Privirea lui asupra lumii din jur se 
clarifica pe nesimţite, devine atitudine şi nici 
noi, spectatorii, aproape că nu ne dăm seama 
cind şi cum ajunge bătrinelul ṣà developeze 
fotografii, să multiplice manifeste, să falsifice 
legitimaţii pentru uzul tovarășilor, în chiar 
casa cu mobile veche și candelabre de cris- 
tai, unde soţia sa dă petreceri cu și pentru 
naziști. Şi el, fostul funcționar cu minecuţe, 
avea toate șansele să trăiască războiul di 
unghiul celor care fixau îngroziți ciucurii de 
cristal din tavan, fugind la primul lor clinchet, 
cu calabalicul, la subsol în adăpost, dar, ia- 
tā- tot tâcut, cu un mers ceva mai hotărit, 
cărind valijoara cu manifeste, retuzind chiar 
în al douâsprezecelea ceas să plece din Bel- 
gradul bombardat (funcţionale, inserturi din 
documentele epocii). „lepurașului“ nu-i este 
frică, şi-a asumat destinul... din păcate, un 
destin tragic. 

În același riu unde învățase să pescuiască, 
se va arunca într-un gest disperat, urmărit fi- 
ind și la cițiva çp «și de barca salvatoare, dis- 
pare în iureșul de gloanțe ce știchiuiesc 
apa... Pălăria lui de funcţionar mai plutește o 
vreme pe riu... La debarcaderul plajei. o in- 
scriptie pe o scindură, o glumă din vremuri 
de pace... „Şi asta va trece“ — cap: 
acele clipe o altă rezonanţă. Emoţia filmului, 
poate chiar tonul lui, datorează mult interpre- 
tării lui Fabijan Sovagovi€, firescului şi cre- 
dinței — remarcabilă economie de mijloace 
actoriceşti — cu care a creat un personaj ce 
se ţine minte: domnul lepuraș. 


Roxana PANĂ 


CINEM 
Piaţa Scinteii nr 1, iii 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinatate se ariei abona prin 

— sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
prestil Bucuresti — Calea Griviței nr. 
64—66" 


Prezentarea artistică şi prezentarea gralică 


toana Statie 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


23 


P.. prin obiectivul aparatului de fil- 
mat şi amplificată la scara ecranului, fai- 
moasa pinză a pictorului Theodor Aman. 
Hora Unirii te prinde în virtejul ei hotărît 
şi comunică vizionar, cu acea forță de su- 
gestie stăpinită de marii artişti. entuzias- 
mul popular şi înflăcăratul elan patriotic ce 
aveau să cuprindă, în acel neuitat 1918, 
toate provinciile istorice româneşti dor- 
nice sa fie unite în hotarele Daciei stră- 


PUPS 


»7cu- Amza Pellea) 


cea mare. Este, totodată, imaginea-cheie a 
concepției regizorale (colonel Dumitru Se- 
celeanu; asistat de echipa de cineaşti a Stu- 
dioului cinematografic al armatei: scenariul 
— maior dr. loan Talpeş şi Constantin 
Avram; comentariul: maior Viorel Dome- 
nico și Constantin Avram; sunetul şi aran- 
jamentul muzical: maior Florin Ghioroc; 
imaginea: It., col. Gheorghe Ilut şi Relu 
Grigore Moraru; montajul — Florica Mă- 
tase; consultanţi: conf. univ. dr. Mircea 
Muşat şi conf. univ. dr. lon Ardeleanu), 
concepţie ce şi-a propus să reconstituie 
prin mărturia istoriei înfăptuirea supremu- 
lui ideal popular: făurirea statului naţional 
unitar român. 

Constanta preocupare a regizorului Du- 
mitru Seceleanu pentru documentarul isto- 
ric. (amintim: Oastea lui Horea, Pe aici 
nu se trece, Rev ia salvează naţiu- 
nea — film dedicat implinirii a 140 de ani 
de la revoluția din 1 din Ţările Ro- 
mâne) l-a exersat în montajul pertinent al 
momentelor decisive şi al faptelor eroice 


toric de la 1859, înfringind împotrivirea 
marilor imperii: cucerirea Independenței 
de la 1877 şi, în sfirşit, odată cu războiul 
declarat, în vara anului 1916, imperiului bi- 
cefal austro-ungar, cînd armata română a 
trecut Carpaţii pentru a elibera Transilva- 
nia, şi încununarea idealului naţional la ma- 
rea adunare ulară de la Alba lulia la 1 
Decembrie 1918, ideal consfințit prin hotă- 
rîrea puterilor europene şi ale Statelor 
Unite la Conferinţa de pace de la Versailles 
— toate acestea sint rememorate prin su- 
gestiv alese imagini-document. Autorii do- 
vedesc că au înțeles menirea istoriei de a 
educa şi mobiliza conştiințele. 

„Unirea noastră e trainică, afirma 
Nicolae lorga, pentru că un popor întreg a 
voit-o întîi, şi apoi pentru că ea înfăţişează 
împlinirea unei idei pe care au păstrat-o, 
ca pe o sfintă comoară, veacurilor. Această 
idee s-a impus ca un imperativ categoric. 
Mulţimile, milioanele au impus-o." 


Pan fotografia veche... Fotografia 


era una din imaginile unui film, dar in fo- 
tografia îngălbenită eu căutam cu aviditate 
chipul tatălui meu. Priveau către mine zeci 
de chipuri şi între ele putea fi, desigur, şi 
chipul acestui tată al meu pe care nu l-am 
putut cunoaşte în' viața mea pe deplin con- 
ştientă, el murind prea devreme. Murise 
din vina inimii sale prea încercate, căci şi 
el putea fi acolo în fotografie. fiindcă era 
unul din acei ardeleni ce trecuseră frontul 
la italieni spre a lupta în brigăzile româă- 
neşti ce credeau în victoria românilor, în 
Marea Unire, Era unul din cei ce făcuseră 
Marele Război de Reintregire al neamului. 

Splendidă generaţie, ne determină cu 
noblețe a gindi şi acest film Pagini din 
Cronica Marii Unirii de Pompiliu Gil- 
meanu. Generaţia ce a crezut cu o forță de 
nezdruncinat în „unirea românilor de pre- 
tutindeni“, în Marea Unire. Dar şi drama- 
tică încercare, obligaţia celor dintr-un im- 
periu anacronic de a lupta contra fraţilor 
lor. „Pădurea spinzuraţilor” o capodoperă 
a literaturii europene, nu e numai o fic- 
țiune, e şi romanul unei drame europene 
fară seamăn. La acestea mă gindeam văzind 
filmul acesta sobru, dar emoționat pină la 
lacrimi, documentat pină la exhaustiv, dar 
vibrant ca un poem, film documentar 
exemplar, dar şi manifest al unei vocaţii. E 
aici încă o manifestare a puterii filmului de 
a deveni, aidoma literaturii, o tribună a 
răspindirii ideilor şi cunoştinţelor, a làrgi- 
rii orizontului de cunoaştere, a cimentării 
unei conștiințe comune. 

Cu instinct sigur de artist şi poate cu o 
moştenită nostalgie, Pompiliu Gilmeanu se 
apleacă asupra lumii transivane, adunindu-i 
comorile de documente, de mărturii, şi re- 
dindu-le naţiei. Am scris nostalgie moşte- 
nită pentru că acest regizor cărturar — 
sau să-i spunem cum?... filmar?! — e des- 
cendentul unei familii răzeşeşti de oieri 
subcarpatici ce trăiau la propriu trecerea 
Carpaţilor încoace şi încolo, socotindu-se 
mereu în ţara lor. Gilmeanu se apleacă cu 
pasiune asupra imaginilor culturale transil- 
vânene, creind prin opus-urile sale docu- 
mente culturale de referinţă, nu doar nişte 
„scurt metraje“. 


bune. Tuşa maestrului — în atitea rinduri apte să recompună cursul istoriei noastre Ca exponent al acestor mulțimi, al aces- „Adevăratul meu debut ca regizor îl so- 
inspirată de marea noastră istorie şi de | în esenţa sa. tor milioane, regizorul filmului a selectat | cotesc odată cu semnătura pusă în toamna 
eroii ei — investeşte detaliul realist cu De la conducătorul „celor mai viteji din- | inspirat din creaţia pictorilor şi a muzicie- | lui 1966 la filmul George Coşbuc — cîntă- 


aripi romantice în hora sa iluminată, cu 
adevărat cinematografic, dind viaţă voinţei 
naţionale de neclintit, măsurată în atitea 
jertfe şi sacrificii, ca şi în inteligenţa şi cul- 
tura diplomatică ale unui neam ce avea 
să-și îndeplinească, în sfirşit, visul multi- 
secular al Marii Uniri. 

Hora lui Aman poate fi o imagine-cheie 
spre a înțelege ceea ce a însemnat şi in- 
seamnă pentru sufletul românesc Unirea 


tre traci”: Burebista, la Decebal, regele 
Daciei neinfricate; de la primele voivodate 
şi cnezate la statele feudale româneşti — 
nuclee de rezistenţă împotriva tuturor co- 
o er pl pira la marile revoluţii popu- 
lare ale lui Horia, Cloşca şi Crişan, Tudor 
Vladimirescu, culminind cu mişcarea pa- 
şoptiştilor care a dus firesc la formarea 
statului naţional român modern sub dom- 
nia lui Alexandru loan Cuza, prin actul is- 


nilor născută din flacăra acelorași senti- 
mente şi idealuri ardent patriotice. Faptele 
sînt astfel potenţate emoțional de Bătălia 
de la Rovine văzută de Paul Atanasiu,. Atacul 
de noapte condus de Vlad Ţepeş imaginat tot 


(Continuare în pag. 18) 


Adina DARIAN 


reţ al pămîntului românesc“, declară regi- 
zorul. Investigarea  mentalităţii atit de 
pregnant înflăcărată a universului româ- 
nesc, îl fac un cercetător de durată și pa- 
sionat al faptelor, ideilor, al luptelor romă 


(Continuare în pag. 18) 


Savel STIOPUL 


modern Neinfricata eroină de la Jii: Alături de domnitor si de ţară 
Cuza -carerina Teodoroiu (cu Stela Furcovici La răscrucea marilor furtuni de Mircea Moldovan, 
Besoiu) și lon Caramitru) cu Maria Ploae și Jean Lorin Florescu) 


Formarea statului naţional român 
sub domnia lui Alexandru loan 
(La răscrucea marilo mi cu lon