Revista Cinema/1977 — 1989/026-CINEMA-anul-XXVI-nr-1-1988

Culturii şi Educaţiei Socialiste 
Bucureşti, ianuarie 1988 


https://biblioteca-digitala.ro 


al Comitetului 


a Comitetului 
Central al 


HOTĂRIÎRE — DECRET. 
Politic Executiv 
Comunist Român 


Partidului 


şi Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România 
privind conferirea Titlului de Onoare Suprem 
„EROU AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA". 

Ordinului „Victoria Socialismului“ şi Medaliei Jubiliare 


tovarăşului NICOLAE CEAUȘESCU, 
secretar general al Partidului Comunist Român, 
preşedintele Republicii Socialiste România 


Pentru îndelungata și eroica activitate 
revoluționară, patriotismul înflăcărat, 
dirzenia, demnitatea și curajul în lupta 
pentru apărarea intereselor clasei mun- 
citoare, a libertăţii, independenţei și su- 
veranității patriei, pentru dreptate so- 
cială și naţională, bunăstarea și progre- 
sul poporului român, 

Pentru rolul hotăritor în elaborarea 
strategiei generale de dezvoltare eco- 
nomico-socială a patriei, pentru contri- 
buţia determinantă la creșterea și mo- 
dernizarea forțelor de producție, a in- 


dustriei, agriculturii, a tuturor ramurilor ~ 


economiei naţionale, la afirmarea tot 
mai puternică a revoluţiei tehnico-știin- 
țifice și a noii revoluții agrare, la spori- 
rea rolului științei, învățămintului şi cul- 
turii, la ridicarea continuă a nivelului 
material și spiritual al întregului popor, 
la făurirea societăţii socialiste multilate- 
ral dezvoltate și inaintarea spre comu- 
nism, 

Pentru rodnica și intensa activitate 
consacrată întăririi rolului conducător 
al Partidului Comunist Român, centru 


vital al naţiunii în întreaga operă de 
construcție socialistă din patria noastră, 
perfecționării neintrerupte a funcțiilor 
statului, dezvoltării democrației munci- 
torești, revoluționare și creării unui ca- 
dru larg democratic, care asigură partí- 
ciparea nemijlocită a oamenilor muncii 
la conducerea tuturor domeniilor vieții 
economice și “sociale, a întregii socie- 
tăți, 

Pentru contribuția determinantă 
adusă la dezvoltarea gîndirii şi practicii 
revoluţionare în țara noastră, la funda- 
mentarea și stabilirea direcțiilor, obiec- 
tivelor și orientărilor privind dezvoltarea 
în perspectivă a societății românești, la 
îmbogățirea cu noi teze, concepte și 
idei originale, de o inestimabilă valoare, 
a patrimoniului socialismului științific, a 
cunoașterii universale, 

Pentru strălucita şi neobosita activi- 
tate desfășurată pe plan internaţional, 
pentru valoroasele iniţiative și acţiunile 
deosebite consacrate apărării păcii, în- 
fâptuirii dezarmării nucleare și conven- 
tionale, soluționării, pe calea tratative- 


lor, a problemelor complexe ale lumii 
contemporane, lichidării subdezvoltării 
și instaurării noii ordini economice 
mondiale, 

Pentru contribuția esențială adusă la 
întărirea prieteniei și colaborării 
României cu țările socialiste, cu ţările 
în curs de dezvoltare, cu toate statele 
lumii, fără deosebire de orinduire so- 
cială, pentru aportul hotăritor la funda- 
mentarea și orientarea întregii politici 
externe a partidului și statului, la creş- 
terea continuă a prestigiului României 
în lume, 

Exprimind sentimentele de nețărmu- 
vită dragoste și aleasă stimă, de înaltă 
consideraţie, pentru întreaga activitate 
pusă în slujba intereselor supreme ale 
națiunii, ale progresului și prosperității 
patriei, 

in semn de profund omagiu, înaltă 
cinstire şi recunoștință “ale întregului 
partid şi popor, 

Cu prilejul celei de-a 70-a aniversări 
a zilei de naștere și a peste 55 de ani 
de neintreruptă și eroică activitate revo- 


https://biblioteca-digitala.ro 


luționară, patriotică, 

Comitetul Politic Executiv al Comite- 
tului Central al Partidului Comunist Ro- 
mân și Consiliul de Stat al Republicii 
Socialiste România 


HOTĂRĂSC ȘI DECRETEAZĂ: 


ARTICOL UNIC; - SE CONFERA TIŢ- 
LUL DE ONOARE SUPREM „EROU 
AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMA- 
NIA", ORDINUL „VICTORIA SOCIA- 
LISMULUI” și MEDALIA JUBILIARĂ 
TOVARĂȘULUI NICOLAE 
CEAUȘESCU, SECRETAR GENERAL 
AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN, 
PREȘEDINTELE - REPUBLICII SOCIA- 
LISTE ROMANIA. 


Semnează membrii Comitetului Politic 
Executiv 
al Comitetului Central al Partidului 
Comunist Român 
și membrii Consiliului de Stat al 
Republicii Socialiste România 


= ——— = —————————— 


https://biblioteca-digitala.ro 


Omagiu 


Răspunderea 
faţă de destinul patriei 


S. schimbat fundamental chipul țării. 
Măreţele înfăptuiri ale omului s-au adăugat 
naturii noastre atit de frumoase în domolita 
ei diversitate, făcind din pămintul românesc o 
adevărată minune. 

Firul albastru al Canalului Dunăre-Marea 
Neagră, cu noul său braţ, străbate meleagu- 
rile dobrogene şi salba de lacuri ale hidro- 
centralelor ce impodobesc cu sclipirile lor ar- 
gintii lanţul” bătrinilor Carpaţi. Zeci de oraşe 
își înalță către cer siluetele blocurilor ridicate 
în ultimii 20 de ani, iar din uzinele și fabricile 
moderne ce impinzesc țara, pornesc către 
toate colțurile lumii produse noi ce cuprind 
în ele măiestria și talentul muncitorilor, tehni- 
cienilor, inginerilor și cercetătorilor români 
cunoscuţi astăzi pe întreg mapamondul. 

Bucureştiul trăieşte, la rindul sâu, evul me- 
tamorfozelor, într-un măreț efort de a deveni 
una dintre cete mai impunătoare capitale ale 
Europei. 

Pretutindeni sint energii dezlânțuite puse în 
mișcare de epoca pe care o trăim şi pe care, 
cu justificată mindrie, o numim Epoca 
Nicolae Ceaușescu pentru că poartă in ea 
pecetea ideilor, iniț:ativelor, gindurilor unui 
om extraordinar, a secretarului general al 
ter președintele ţării.tovarășul Nicolae 


Există, uneori, în istoria popoarelor, perso- 
nalităţi care prin puterea lor de muncă, prin 

niul lor creator, prin ideile lor declanșează 
orte nebănuite in oameni, ajutîndu-i să-și 
schimbe destinul. Un astfel de om este tova- 
râșul Nicolae Ceauşescu. remarcabilă perso- 
nalitate pe plan mondial, luptător neobosit 
pentru pace în lumea întreagă, pentru înțele- 
gere și colaborare între popoare, teoretician 
de frunte al edificării comunismului. Glasul 
său puternic este ascultat cu nețârmurit res- 
pect și dragoste de toți românii, pentru că el 
este cel ce ne călâuzește destinul câtre 
progres și un viitor fericit. 

Alături de secretarul genera! al partidului, 
nelipsită este. tovarășa Elena Ceaușescu, sa- 
vant de renume internaţionali, om politic de 
impresionantă anvergură care a trezit admira- 
p lumii întregi pentru modul în care imbină, 
n chip excepţional, o pasionată activitate pe 
tărimul cercetării științifice cu aceea a unei 
dirze și consecvente munci politice, pildă vie 
a faptului că știința adevărată este 
întotdeauna pusă în slujba oamenilor și a pă- 
cii. 

Omagiul cel mai fierbinte și cel mai sincer 
ce poate fi adus celor dintii oameni ai țării, 


4 


conducătorilor iubiţi ai poporului nostru, de 
câtre toţi cei ce activează în domeniul crea- 
ției artistice este acela de a întruchipa în 
operele lor cerințele formulate cu atita ri- 
goare și exactitate de tovarășul Nicolae 
Ce. și tovarășa Elena Ceaușescu la 
cel de-al lil-iea Congres al educaţiei politice 
şi culturii socialiste, de a crea opere de arta 
adevărate, vii, legate de realitatea pe care o 
trăim. 

Dorinţa arzătoare a secretarului general al 
partidului tovarăşul Nicolae Ceaușescu și a 
tovarășei Elena Ceaușescu de a vedea ridi- 
cindu-se țara noastră în toate domeniile cu- 
prinde și aceea de a vedea artistul la loc de 
runte în viaţa spirituală și culturală a po- 
porului. Misiunea creatorului de a _fîi 
educator, de a contribui la iormarea conștiin- 
telor, la făurirea unui om nou, de â da în chip 
superior autoritate normelor eticii comuniste 
a fost subliniată de nenumărate ori de câtre 
tovarășul Nicolae Ceauşescu. Aproape că nu 
există document de partid, luare de cuvint, în 
care să nu se vorbească despre rolul impor- 
tant al artei, despre bunurile spirituale ce tre- 
buie să imbogățească universul și viața con- 
structorilor comunismului din țara noastră. 

„Oamenii de artă, de cultură din toate do- 
meniile, trebuie- să se angajeze ferm 
creeze cu poporul și pentru popor, să 
spire din izvorul viu, veșnic al naţiunii noas- 
tre, din creația și din felul de a 
nostru! Numai o asemenea 
nea activitate literar-ariistică de toate genu- 
rile, inspirată din munca și viața Aro + 
avea, într-adevăr, 
treaga operă de transtormare a societății, de 
formare a omului nou, cu un înalt revo- 
luționar, constructor conștient al socialismu- 
lul și comunismului in România“ a spus se- 
cretarul genera! al partidului la Congresul al 
Mi-lea al educaţaiei politice și culturii socia- 
liste. 


Această teză a fost subliniată, cu același 
prilej, şi de tovarâșa Elena Ceaușescu: „Lite- 
ratura, muzica, artele plastice, teatrul, cine- 
mat creația artistică in general, au mi- 
siunea și indatorirea de a crea și imbogăţi 
patrimoniul național cu noi opere valoroase, 
pătrunse de umanism revoluționar, de pro- 
funda incredere in marile noastre idealuri co- 
muniste, care să servească dezvoltării conști- 
inței socialiste, educării omului nou, să redea 
in forme e, cit mai variate, preocupă- 
rile și aspiraţiile poporului, lupta și munca sa 
zare construirea socialismului și comunis- 


ia 


Să do 
i Ș 


| fierbinte al întregu 


Ce poate fi mai minunat și mai nobil decit 
aceste indemnuri ce trebuie să stea la baza 
operelor noastre de artă!. Acestea au datoria 
să fie originale, variate, să zugrâvească ma- 
rile înfăptuiri ale epocii pe care o trăim și, 
înainte de orice, pe omul zilelor noastre. 
Acest minunat om ce nu cunoaște nici un 
obstacol în calea realizării idealurilor comu- 
niste. El, făurarul metroului bucureștean, el, 
constructorul canalului Dunăre-Marea Nea- 
gră, el, admirabilul zidar al edificiilor, al zeci- 
lor de mii de locuinţe, școli, spitale, grădiniţe, 
case de cultură, teatre, cinematografe, înál- 
tate pe tot întinsul patriei noastre. 

Există multe cărți bune scrise în anii din 
urmă, emoționante poezii, frumoase compo- 
ziții muzicale, filme ce ne arată nenumărate 
chipuri de contemporani, spectacole încăr- 
cate cu gind şi meditații adinci. La ele se vor 
adăuga negreșit altele și mai frumoase, mai 
legate de viaţa și de timpul pe care-l trăim 

Mai cu seamă filme! Sintetizind într-un tot 
organic şi armonios talentul şi inventivitatea 
scriitorului, actorului, regizorului, scenogra- 
tului, compozitorului, avind și dimensiunea 


„Fie 
ca noul an 
să aducă 
poporului român 
noi şi noi 
realizări 
în înaintarea fermă 
a patriei noastre 
pe calea societăţii 
socialiste 
multilateral 
dezvoltate, 
spre înaltele piscuri 
ale civilizaţiei 
comuniste!“ 


Nicolae CEAUŞESCU 


lui popor 


perenităţii și pe aceea a răspindinii în in- 
treaga țara, putind fi vizionat de milioane și 
milioane de spectatori, filmul are posibilitatea 
de a influența. direct şi inedit conștiința. 


Omagiul și prinosul de recunoștință pe 
care le aducem tovarâșului Nicolae 
Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu în 
acest ianuarie încârcat cu promisiunile unui 
an rodnic trebuie să se materializeze în tot 
ceea ce realizăm, indiferent de profesiunea 
noastră: în creaţiile artistice, în lucrările teo- 
retice, în munca de educare a viitorilor artiști 
ai țării, a celor ce miine vor duce mai departe 
tradiţiile teatrului și cinematografiei romă- 
neşti. 

Fie ca stima, respectul şi admiraţia noastră 
să se adauge la sentimentele prolunde de 
bucurie încercate acum de întregul nostru 
popor şi să le urăm celor dintii oameni ai ţă- 
rii, conducătorii destinelor pâmintului nostru 
milenar, un fierbinte și tradiţional: „La mulţi 
anir 


ileana BERLOGEA 


Cu îndreptățită mîndrie 


A... de celelalte domenii de activitate, 
cultura, în ansamblul ei și, cu atit mai mult, 
filmul, ca cea mai populară dintre arte, îi are 
roiui ei de neinlocuit in formarea omului nou 
și a unor noi conștiințe care să răspundă sar- 
cinilor societăţii socialiste multilateral! dezvol- 
tate clădite de popor, pentru popor, sub con- 
ducerea Partidului Comunist Român. Avem 
astăzi o cinematografie românească care a 
onorat, în special în ultimele două decenii, 


comandamentele trasate de partid, personal - 


de secretarul său general, tovarășul Nicolae 
Ce , care, În repetate intilniri cu noi, 
cineaștii, a fixat programul ideologic și este- 
tic al artei filmului românesc. Noi, cineaștii, 
ne străduim, cu toată puterea de muncă şi 
forța inspiratoare cu care fiecare din noi este 
înzestrat, să dăm viaţă pe ecran, în povești 
adevărate, zilelor noastre, zile de construcție 
continuă a viitorului patriei; ca și despre mă- 
rețele fapte ale înaintaşilor înscrise cu litere 
de aur in mișcarea muncitorească revoluţio- 
nară, În marea carte a istoriei țării. 

Tot preţioaselor indicaţii ale secretarului 
general al partidului, președintele ţării, tova- 
râşul Nicolae Ceaușescu, și ale tovarășei 
academician doctor inginer Elena 
Ceaușescu, om politic de frunte al țării, sa- 


vant de renume internaţional și, nu mai puţin... 


iubitor şi promotor al artei și culturii, dato- 
răm şi noi, cineaștii, condiţiile noastre de 
muncă și climatul nostru de lucru. Cele trei 


studiouri: București, Alexandru Sahia, Ani-: 


https://biblioteca-digitala.ro 


maliim, ca și complexa bază tehnică a Cen- 
trului de producţie cinematogratica de ia 
Buftea ne-au asigurat de-a lungul anilor, și, 
cu precădere, în ultimii douăzeci de ani, ca- 
drul necesar desfășurării acestei arte, care 
este și o industrie, democratismul vieţii noas- 
tre artistice, caracteristică esenţială a intregii 
noastre societăți. În felu! acesta ne-a fost 
permis să ne implinim în creaţia filmului ro- 
mânesc și nu numai prin munca directă, ci şi 
prin puterea de decizie asupra muncii noas- 
tre colective pentru a-i putea asigura elevația 
ideologică şi artistică fără de care nu-și 
poate atinge scopul, prin puterea emoției și a 
adevărului vieţii, modele inălțătoare demne 
de urmat. 

Am să dau un singur exemplu. Foarte pu- 
ține cinematografii se pot mindri cu un nu- 
măr atit de mare de debutanţi în toate com- 
partimentele de activitate ale unei echipe de 
filmare. Echipă devenită și ea un concludent 
eşantion al climatului de lucru general, căci 
ea adună, laolaltă, într-o deplina colaborare 
— fără deosebire de naţionalitate, sex sau 
virstă — pe cei animați de idealu} filmului ro- 
mânesc și de convingeri comuniste pentru a 
împlini înalta sarcină ce ne revine de a 
re-crea viața așa cum este. 

Spectatorii filmelor noastre, inspiratorii și 
beneficiarii operelor noastre, așteaptă să in- 
tilnească pe ecran sentimentele şi idealurile 
lor, experienţa și realizările lor. Lor le sintem 
datori cu o artă curată, adevărată, fără filtre 
de „înfrumusețare forțată”, dar nici deformată 


„Să ne angajăm 
în mod solemn 
că prin 
întreaga noastră 
activitate 
vom servi 
cu toate forţele 
cauza partidului 
ŞI 
socialismului, 
a minunatului 
nostru popor, 
independenţa 
şi suveranitatea 
României!“ 


Elena CEAUŞESCU 


prin cioburi, frinturi de adevar. Cum spunea 
secretarul genera! al partidului, tovarășul 
Nicolae Ceaușescu: „Operele de artă trebuie 
să dea expresie acti li tumultuoase a po- 
porului în toate domeniile ii sociale, 
oglindind, în limbajul propriu, ie realizări, 
entuziasmul, optimismul și hotărirea națiunii 
e neabătut inainte. Răs- 
punzind cit mai idealurilor și setei de 
progres a oamenilor muncii, aceste opere 
trebuie să dezvolte gustul pentru frumos, 
pentru inaltele valori morale ale societății, 
să-i formeze pe oameni, implicit pe tineri, în 
spiritul lumin principii ale umanismu- 
lui revoluţionar. În spiritul străvechilor virtuți 
de dreptate și omenie ale poporului român, 


Andrei BLAIER 


Oglinda României de azi 


R..... socialistă, în strălucitoare haine 
sârbăâtoreşti — în ianuarie, ca la fiecare ince- 
put de an, sărbătorește pe tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, secretar general al Partidului Co- 
munist Român. președintele Republicii Socia- 
liste România, cel mai iubit fiu al poporului, 
arhitect și constructor neobosit al țării de azi, 
strălucit om. politic al lumii contemporane și 
pe tovarâșa academician doctor inginer 
Elena Ceaușescu, om politic și savant cu 
largă recunoaștere internaţională, ale cărei 
opere sint publicate în numeroase limbi ale 
lumii, 

Oglinda României de azi, cu realităţile vii 
ale oraşelor şi satelor ei, cu uzinele, ogoarele 
şi casele oamenilor, se datorește anilor lu- 
mină trăiţi cu intensitate de întregul popor, 
se datorește activităţii fără râgaz a tovarâșu- 
lui Nicolae Ceaușescu, a tovarășei Elena 
Ceaușescu, a epocii denumită, cu justificată 
mindrie: „ Nicolae Ceaușescu“, fără 
asemănare în istoria milenară a ţării. 

Cele două întilniri ale tovarășului Nicolae 
Ce: cu reprezentanții cineaștilor, cu- 
vintările tovarăşului secretar general a! parti- 
dului şi, în primul rînd, cuvintarea de lá Con- 


sfătuirea de la Mangalia din august 1983, au 
trasat cu înaltă rigoare calea de urmat în 
creaţia cinematografică. Astfel că realizările 
din ultimul timp și din domeniul filmului se 
datoresc indicaţiilor preţioase date de condu- 
cătorul partidului și statului nostru. Eroii fil- 
melor noastre, revoluționari exemplari anga- 
jați cu dăruire ridicării țării pe cele mai înalte 
trepte ale civilizaţiei și bunăstării generale. 
trebuie să constituie pentru tinerele generații 
modele de urmat în viaţă, în procesul de fău- 
rire a conștiinței noi socialiste, în manifesta- 
rea dragostei față de țară, față de conducăto- 
rii_ iubiți. 

Tovarășa Elena Ce , urmărind per- 
manent destinele culturii, ale științei și învă- 
ţămintului în România, constituie pentru po- 
por înaltul exempiu al dăruirii pentru cauza 
prosperității României 

Lucrătorii din cinematografie, într-un sin- 
par glas. urează porsia Nicolae 

aușescu, tovarăşei a aușescu, con- 
ducătorii mult stimați ai României, La mulți 
e Paaa prosperitatea şi pe mai departe a 

mi 


Mircea MUREŞAN 


0 artă nouă pentru oameni noi 


F... dintre noi, cei ce ne-am ales să 
slujim arta și ideologia prin artă, am fost mi- 
naţi, încă de la inceputuri, de dorința de a fi 
ascultați și priviţi, înțeleși şi chiar aprobaţi, 


de un număr cit mai mare de, să-i numesc, 
beneficiari ai creaţiei noastre cultural-umane. 
Pentru că arta nu poate exista dacă nu are 
un larg consens. Chiar dacă unii își mai teo- 
retizează neputința în a comunica, cred cà 


artele râmin cel mai elevat mijloc de dituzare 
al unui simțămint sau al unui mesaj ideo-e- 
moţional. În ultimă instanță, cultura, alături 
de știință și filozofie, își îndeplineşte astfel 
rolul de a face viața mai frumoasă, omul mai 
bun. Omul nou așa cum îl numea secretarul 
general al partidului, tovarășul Nicoi 
Ceaușescu, într-una din cuvintările sale: „În- 
treaga activitate educativă, toate mijloacele 
de care dispune societatea noastră — litera- 
tura, artele, radioteleviziunea, presa, toate 
formele activității cultural-educative de masă 
— trebuie să-și unească și să-și concerteze 
eforturile in direcţia tormbrii omului nou, a 
conștiinței sale socialiste, a gindirii noi, revo- 
luționare, bazată pe teoria despre lume și 
viață a clasei muncitoare.“ 

lată, deci, una dintre sarcinile noastre, ale 
celor ce trudim pe ogorul artei. Şi cu atit mai 
mult pe cel al artei filmului care, încă de la 
apariţia sa, s-a dovedit a fi cea mai populară 
şi, implicit, a avea cea mai mare putere de in- 
fluenţare. În concepția noastră, filmele noas- 
tre nu aduc pe ecran doar omul nou, ci se şi 
adresează oamenilor noi angajați în con- 
strucția socialistă în uzine și universităţi, în 
gospodării agricole și școli, în institute de 
cercetare, colective sau în individualele labo- 
ratoare ale creaţiei artistice. Putem spune că 
ele se adresează, ca întreaga noastră cultură, 
poporului. Pentru a răspunde setei de pro- 


gres a oamenilor muncii din zilele noastre, 
noi, cei ce indrăznim şi năzuim să fim crea- 
tori de frumos, trebuie să asociem educaţiei 
gustului estetic şi înaltele valori morale pro- 
movate de societatea noastră, să formăm 
spectatorii, mai ales pe cei tineri, în spiritul 
umanismului revoluționar. Pe această cale, 
deloc ușoară, ne este aliat izvorul veșnic viu 
al înțelepciunii şi artei populare, expresie, din 
cele mai vechi timpuri, a vocației creatoare a 
românilor. Nu mai puţin, pilda înaintașilor 
care au făurit istoria neamului nostru, tradiți- 
ile culturale, ca și marea operă de construc- 
ție socialistă împlinită azi de popor și pentru 
popor ne oferă o nesecată sursă de inspira- 


ție. 

A fi la înălțimea lor prin operele noaştre 
este mereu mărturisita noastră dorinţă. 

Cu aceste ginduri, întimpinăm și noi, ci- 
neaștii, zilele de 26 ianuarie și 7 ianuarie, zile 
sărbătorești pentru Intiogu! popor, zile ani- 
versare ale președintelui țării, tovarășul 
Nicolae Ceauşescu, și tovarășei Elena 
Ce , eminent om de știință, om politic, 
dar și neobosit iubitor și susținător al artelor 
şi culturii. Şi cred că nu le putem rosti un 
mai convingător: La mulţi ani! decit realizind 
acele filme, prin care, răspunzind chemării 
partidului, să așezăm și noi cite o cărămidă 
la opera de făurire a unei țări noi, cu oameni 


not. Geo SAIZESCU 


Disan primei întîiniri a tovarăşului 
Nicolae Ce: cu creatorii din domeniul 
cinematogratiei, din 1971, un salt memorabil 
în activitatea noastră, în mod incontestabil 
momentul celei mai ample şi mai rapide creș- 
teri a iesea har rele de. filme. 

nțeleg și unanimă de a 
n a e me, de a da posibilitate 
scenariștilor, regizorilor şi artiștilor să-și 
pună in valoare talentul, este justificat și ne- 
cesar“ spunea secretarul general al partidu- 
lui, subliniind că doar cu vreo nouă filme pe 
an (cite se făceau pe atunci) „posibilitatea de 
a realiza o diversificare a genului este foarte 
limitată”. 

Ca rezultat direct al concluziilor acestea, în 
anii următori, Studioul „București“ a cunos- 
cut avintul unei producţii anuale de 30 de 
lung metraje artistice, o folosire mai bună a 
capacităţilor tehnico-materiale și a cadrelor 
de specialitate existente, un mare număr de 
debuturi artistice ca și realizarea, încă din 
1972, a autofinanţării producţiei naţionale și 
difuzării filmelor pe ansamblul Centralei Ro- 
mâniafilm. 

Peste ani. cuvintele secretarului general al 
partidului câtre cineaști rămin un indreptar 


https://biblioteca-digitala.ro 


Valoarea creaţiei 


Bucuros de succesele proprii sau ale cole- 
gilor, atenți și neimpăcați cu erorile şi eşecu- 
rile, să asigurăm valorificarea tuturor talente- 
lor şi cunoștințelor profesionale de care dis- 
pune azi cinematografia noastră. Putem face 
aceasta urmărind consecvent aplicarea prin- 
cipiilor și soluţiilor concrete indicate de con- 
ducătorul ţării şi partidului la întiinirile cu ci- 

i: română rezultate 


neaștii: „i are 


Pitorescul 
tensiunea relațiilor sentimentale /Soses 


unui film a! Deltei, dar, 


re de 


cu Tora 


Neagu şi Geo 


Rodica 


Fănuş 
Vasilescu şi 


E a fost și a rămas principala 
șansă de afirmare și autodelinire a unei cine- 
matogralii; chiar dacă primele recunoașteri 
internaţionale nu au venit din aceasta zona, 
nici cinematografia românească nu a contra- 
zis adevărul formulat mai sus. Aşa stind lu- 
crurile, nu mi se pare deloc indiferent ce 
forțe (din toate compartimentele creaţiei) se 
îndreaptă ori sint îndreptate spre actualitate. 
Deci, prima intrebare: valorile certe abor- 
dează sau ocolesc actualitatea? Apoi: creato- 
rii de film, inclusiv producătorii, înțeleg prin 
actualitate realitatea, pur și simplu, sau pro- 
biemele ei? Și, in stfirșit: ce zonă problema- 
tică, de ce „calibru“, polarizează preocupările 
și constituie cimpul de mișcare al cineaştilor? 
Se știe bine, există probleme și probleme... 
Nu puţine filme ne-au dovedit că pot fi „ata- 
cate“ cu deosebit curaj nu numai probleme 
minore, ci și false probleme. 

i vine greu să explic în puţine cuvinte 
cum se leagă cele trei întrebări şi, mai ales, 
cortegiul lor de răspunsuri; un exemplu îmi 
este mai la indemină decit o demonstraţie. 
Am avut prilejul — mai exact privilegiul — de 
a revedea, unul după altul, filmele lui Stanley 
Kramer. Toate la un loc dezvăluie nu doar un 
creator, nu numai un capitol important al ci- 
nematografiei americane, ci însăși America 
de după război, cu problemele fundamentale 
care au confruntat-o, de la receptarea orori- 
lor nazismului prin prisma scurgerii timpului 
şi a modificărilor de interese politi 


corupţie (O lume ne- 
bună, nebună, nebună...) etc. Văzindu-le, nu 
se poate să nu te intrebi: ce ar fi devenit 
dacă ar fi „incăput” pe alte miini? Și cum s-ar 
fi definit, cum am fi perceput noi azi forța de 
creație a acestui eminent cineast dacă ea 
s-ar fi exercitat in zone minore, derizorii? O 
realitate filmată ca un simplu „habitat” sau 
problematizată mărunt ori fals ar mai fi con- 
turat o personalitate atit de complexă, adevă- 
rată conștiință a epocii sale? Desigur, valorile 
găsesc teren fertil de afirmare și în subiecte 
de epocă (uneori profund contemporane prin 
sensuri), dar adevărata piatră de incercare, 
adevărata platiormă-program a talentelor au- 
tentice. la scara cinematografiilor naţionale, a 
fost și rămine actualitatea; mai exact, proble- 
mele unui loc şi ale unui timp anume., 
Experiența de spectator, ziarist, producă- 
tor, selecționer de filme pentru programele 
Televiziunii şi, mai recent, cea de scenarist, 
îmi dă posibilitatea să privesc filmul nostru 
de actualitate din aproape toate unghiurile 
posibile. Prin prisma acestui fapt şi în lumina 
premiselor discutiei. o primă constatare. la 
noi, filmogralia actualităţii se intersectează 
din păcate rar şi oarecum întimplâtor — cu 
activitatea virfurilor valorice ale creaţiei cine- 
matogratice. Fenomenul are, r, deter- 
minări multiple și complexe. Nu-m: permit să 
le analizez pentru că e vorba, în ultimă in- 
stanță, de opțiuni personale, izvorite, uneori, 
din experiențe nefaste ori din satisfacţii dis- 
proporționai de mici în raport cu munca și 
speranțele investite. Chiar așa fiind, tenome- 
nul există și trebuie semnalat, atita vreme cît 
— la scara producţiei naţionale — ei poate 
avea consecințe păgubitoare. Dar nu este 
singurul fenomen şi, poate, nici cel mai im- 
portant. Afirmația 3 susține, dar in absența 
(sau prezența sporadică a) virturilor valorice, 
rămine în discuţie filmul mediu, determinant 
pentru configurarea oricărei cinematogratii. 


mal 


j ale 
alzescu 
Mureşan) mari interpreți ca 


ales, Atraşi cu succes 


regizori 


Cum ne apare actualitatea, daca ar fi s-o re- 
constituim, s-o apreciem dupa imaginea ei — 
așa cum ne-o oferă filmul românesc? 


Experiențe unice de viață și artă 


Pentru a răspunde trebuie — cred — så pa- 
răsim o clipă filmul și să reamintim că ziua 
de azi reprezintă terenul cel mai bogat in fe- 
nomene și procese sociale esențialmente noi 
(deci cu atit mai pasionante pentru creator) 
din cite s-au oferit vreodată investigaţiei ar- 
tistice.. Aproape nimic din ce se naște sub 
ochii noștri şi cu participarea noastră nu a 
suportat și nu suportă soluţii preexistente — 
ca experienţă la scară socială. Cadrul mate- 
rial şi substanța umană, socio-morală, fâurite 
acum, contigurează nu numai prezentul, ci şi 
viitorul societății socialiste românești pe o în- 
delungată perioadă de timp; atit cadrul mate- 
rial ct şi conţinutul său social-uman de 
esență nouă ne implică și ne exprimă, e! re- 
prezintă creația noastră. Cine se sustrage 
acestui proces sau cine se marginalizează în 
raport cu miezul fierbinte al evoluției sfirșește 
prin a se neimplini, uneori chiar a eşua din 
punct de vedere social și uman. 

Cu excepţiile menite parcă anume să con- 


spre 
contemporaneității: 
ca Alexandru 
Mariana 


uman 
Popescu, 


zonele de interes 
scenariști ca D.R. 
Tatos, 


Mihu, în / 


chiar tragism? Îmi permit să cred că nu 
Chiar fenomene şi procese sociale profund 
pozitive. benefice pentru societatea romå- 
nească, au uneori efecte secundare, tempo- 
rare, ori reflexe in plan individual! dintre cele 
mai dramatice. 


Omogenizarea socială. de pildă, ale cărei 
efecte au inceput să se resimtă benefic — 
obligă pe mulţi la reconsiderări esenţiale, 
răstoarnă în multe capete scări de valori in- 
vechite, depășite de conţinutul real al unor 
noţiuni precum „muncitor“ sau „ţăran”. de 
exemplu. Nu toţi înțeleg conţinutul realităţii 
de-adreptul revoluționare care este prezența 
muncitorului-bacalaurea!, și mai ales genera- 
lizarea sa, în perspectivă apropiată, la scara 
îndustriei românești! E oare uşor să invingi 
sau să-ți invingi prejudecățile? Sau, poate. au 
dispărut prejudecățile? Există aici, cred, te- 
ren ideal pentru ochiul sensibil, atent și re- 
ceptiv al creatorului de film... Sigur, e mult 
mai comod să trecem pe lingă asemenea 
probleme și fenomene, să indreptăm obiecti- 
vul camerei de luat vederi, ba chiar şi miza 


Adevărata platformă-program 
i cinematografii naţionale, 


adevărat 
abordarea problemelor actualităţii 


firme regula, filmul nostru de actualitate uită, 
neglijează sau ocolește tocmai faptul esen- 
țial: că ceea ce se intăptuiește azi, la noi, 
este creaţie istorică, avind anvergura și con- 
secințele in plan uman, proprii oricărui pro- 
ces de asemenea proporții și de me rm 
noutate. în care nimic nu e Feed, oră. Daa 
căutările se imbină cu soluțiile şi 

luţie naște alte probieme și câutări. "Neinjele. 
gerea sau neasumarea dimensiunii de creație 
istorică a prezentului sărăcește investigația, îi 
micșorează miza, reduce structura oamenilor 
pină la insignifianţă, le usucă seva. Desigur, 
nu oftează nimeni după sau 
„monumentalismul”" personajelor care nici 
măcar nu vorbeau ca oamenii, nu avem de ce 
regreta emfaza declarativă a „demiurgilor” ce 
populau filme din care n-a mai râmas nimic. 
Nu aceasta înțeleg prin „dimensiune istorică” 
şi, în nici un caz, contraponderea fenomenu- 
lui (din fericire depășit) nu poate veni din 
zona viziunii mici, meschine. a derizoriului 
tradus în epică, în conflict, în limbaj. Dintot- 
deauna literatura și filmul au fost atente la 
tensiunea — nelipsită, de-a lungul istoriei — 
dintre destinul istoric și destinui individual. A 
înțelege sensul evenimentelor și a-l sluji, a te 
face „purtătorul de cuvint” al progresului nu 
a fost niciodată un act, o opțiune lipsită de 
frămintări, de dificultăți. Oare noutatea de 
esenţă a prezentului şi a viitorului pe care le 
construim scutește drumul spre înțelegere şi 
implicare de dificultate, dramatism, uneori 


șansă a afirmării ei în 


lume: 


conflictului din scenariu (dacă, totuși, există 
un conflict) spre ziduri, mașini, eventual di- 
leme tehnice sau, cei mult, spre un accident 
care aduce tensiune nu din zona intruntărilor 
de substanță omenească, ci din imperiul în- 


timplării. 

Desigur, reușita este condiționată (pe lingă 
„harul creator de cunoașterea prolundă, in- 
timă a fenomenelor abordate, de ințelegerea 


esenței lor și confundarea punctului de ve- 


dere propriu cu sensul, cu vectorul progresu- 
lui. De cîţiva ani mă frămintă gindul de a 
scrie un scenariu consacrat poate celei mai 
interesante instituţii sociale românești, intere- 
santă prin noutate, prin complexitate, prin 
caracterul vital al obiectivelor ei în perspec- 
tiva dezvoltării: un scenariu consacrat demo- 
craţiei muncitorești aşa cum se reflectă ea în 
viața unei mari unităţi economice. Adunarea 
generală a oamenilor muncii care validează 
sau invalidează actul de conducere; rolul de 
președinte ai consiliului oamenilor muncii 
conferit nu directorului, ci secretarului de 
partid: în consiliu, a reprezentanți- 
lor tuturor c ale im- 
plicate in procesul de producție, cu răspun- 
deri, deci, față de bunul mers al unității, dar 
şi de cei care i-au trimis să-i reprezinte; deci- 
zii care să fie rodul gindirii şi hotăririi colec- 
tive, dar şi al răspunderii personale (cum se 
stabilește în procesul muncii, nu grei 
punctul unde se termină răspunderea colec 

tivă şi unde incepe răspunderea personală) 


https://biblioteca-digitala.ro 


investigaţie într-o asemenea complexă și 
complicată realitate? impărtășind unor cu- 
noscuţi intenţia, mi s-a răspuns cu indoieli 
asupra oportunității temei, a gradului de inte- 
res pe care ar putea să-l trezească proiectul 
Mărturisesc, m-am lăsat convins de cva- 
si-scepticismul acestui punct de vedere. Dar 


Reconsiderarea „distanțelor 


iată că, la o recentă plenară a C.C. al P.C.R., 
al partidului, tovarășul 


tent în întreprinderi? 

M-am reterit la un exemplu, dar ele se pot, 
desigur, înmulți. lată alt exemplu, din cu totul 
alt domeniu și de cu totul altă natură. O am- 
plă dezbatere la scară naţională (cu un reflex 


publicistic foarte interesant, găzduit recent 
de „Contemporanul”) a pus în lumină perico- 
lul şi consecințele poluării folclorului — zes- 
trea inestimabilă de spiritualitate a poporului 
român. Sint convins că tema reprezintă un 
teren extrem de fertil pentru creaţia cinema- 
tografică, iar pentru creatori — o datorie de 
conștiință, alături de alte teme, idei, pro- 
bleme, mai ales probleme, în sensul real şi 
plenar al cuvintului. De ce să ne ferim de 
probleme pe ecran din moment ce, în viața 
de toate zilele, noi, autori și spectatori, sin- 
tem cei care le rezolvâm? Aș relata o relativ 
recentă experienţă extrem de semnificativă în 
acest sens. Rugind pe conducătorul unui 
mare combinat industrial din Tulcea să ajute 
la filmarea unui reportaj in uzină, a trebuit 
intii să-i acord citeva minute, ca să-și ia pilu- 
iele calmante; de-abia ieșise dintr-o analiză 
„dare“. L-am intrebat dacă „are probleme”. 
Omul mi-a râspuns dintr-o suflare: „Pro- 
bleme? crapă capul de probleme!" — și 
imediat a adăugat esenţialui: „Dar de-asta 
sintem specialiști, de-asta sintem puși aici: să 
le rezolvâm. Eu am prins vremurile cind, la 
Tulcea, nimeni nu avea probleme nici cu 
energia. nici cu materia primă, nici cu caliti- 
carea forței de muncă, nici cu planul... Cu ni- 
mic! Săracul-lipit care pâștea caprele printre 
ciulini nu avea probleme, cum avem noi azi... 
Dar să ştiţi că nu oftâm după „liniștea“ de 
atunci; preferăm problemele...“ 

Extinzind sfera noţiunii folosite de interlo- 
cutorul tulcean. îmi exprim convingerea că 
şansa filmului de actualitate in aceasta con- 
stă: „să prefere problemele”. Tocmai pentru 
că ecranul are datoria să ofere eroi exem- 
plari, personajele filmului de actualitate tre- 
buie să-şi contureze substanța pe fundalul 
unor procese sociale majore, in contextul 


unor probleme majore, dobindind astfel di- 
mensiunile pe care le au, de fapt, contempo- 
ranii noştri 


ton BUCHERU 


Go vorbim de documentar, gen profund 
legat de evenimentele politice şi sociale, 
esenţial devine factorul uman, cumulare de 
adevăruri, omul, ca reper, ca fotogramă-em- 
blemă, nu ca factor decorativ sau fenomen 
abstract. Omul deci, personajul filmului do- 
Ccumentar, care nu populează cadrul, ci in- 
dică, ei însuși, o estetică a incadraturii. 
Omul, cu implinirile și nempliinirile sale, cu 
aspiraţiile şi sentimentele sale, care nu ţin 
neapărat de categoria excepţionalului sau a 
rarităţii, omul pe care îi vom recunoaşte, pen- 
tru că documentarul adevărat nu și-a propus 
să declanșeze in spectator „imitația eroului“ 
(posibilă a filmul de ficțiune, unde imitația 
este legată mai mult de situaţie şi comporta- 
ment adiacent), ci o stare de siguranță că 
omul de pe ecran. cel de pe uloid este 
real, este egal cu tine și, mai mult, este alā- 
turi... 


Goin cu ochii din inalt, țara în toată 
făptura ei frumoasă mi se năzărea ca o fe- 
meie dragă ce-aș vrea s-o port pe brațe. Fil- 
mâm din helicopter păduri de aramă, riuri 
şerpuind ca lama oțelului. sate și orașe, in- 
dustrii şi ogoare, pașnice locuri, verzi de 
multă bogăţie, o Dunăre nouă prinsă în chin- 
gile Canalului ce-o poartă spre Marea Nea- 
gră, o Dunăre veche, biturcată la Deltă, på- 
sări, tovarăşe de drum zburind pe lingă heli- 
copter, apoi Transtăgărășanul, o câprioară 
săgeată prin poiană şi zimbri apăsați de gre- 
utatea timpului adunat cocoaşă. Aterizâm 
Jos, un indicator rutier: către „Ciprian Po- 
rumbescu — 5 km”. Mă gindesc de unde să 
incep, cu ce şi cum să spun ce simt! Fac un 
film jubiliar: Republica Socialistă România la 
40 de ani. 

Ştiu bine că intotdeauna mi-a priit cind am 
pornit la drum induioşat. Poate de aceea imi 
mingile urechea, neauzită, doar ca o părere, 
balada lui Ciprian Porumbescu. Las echipa 
de filmare să pufăie tutun şi-mi notez din ce 
mi-aduc aminte de la alţii și din ceea ce cred 
în sinea mea adincă. România, această țară 
cu atitea locuri pline de har în care și mintea 
şi sufletul se scaldă în aerul pur al unor dem- 
nități milenare reprezintă, pentru poporul ei, 
unul din cele mai scumpe daruri ale firii. Pe 
acest tărim de baladă, o faptă de om, pusă în 
påmint ca o săminţă, îincolțeşte și se ridică 
păduri spre soare. Aici, de la o zare la alta, 
tot ce a fost, este și va fi, străbate cu dulci 
fiori sufletul şi-l înalţă către o imensă, nestfir- 
şită iubire de țară. Patria, ca o aripă a zboru- 
lui nostru, uriduieşte lin sau ţişnește săgeată 
în bătaia timpului. „De două mii, pămintul, de 
ani — cum îi era drag să scrie Nichita Stă- 
nescu — „De două mii, pămintul, de ani/ se 
îingrașă cu trupuri,/ din trupurile noastre,/ 
născind mereu copaci”. 

Aşadar, viitorul are o vatră străveche şi 
acest viitor începe la 23 August 1944, odată 
cu deciziile revoluționare luate de Partidul 
Comunist și de poporul român, care au por- 
nit pe calea biruinţei, a unităţii, libertăţii și 
dreptăţii sociale, a democraţiei şi a visului de 
implinit, socialismul. 

La masa de montaj revăd mii de metri de 
peliculă, in care documentariştii au consem- 
nat micile şi marile etape ale devenirii noas- 
tre. Sint tare mindru de efortul lor diurn, care 
— de fapt — inseamnă a fixa concret, pentru 
totdeauna, in imagini, istoria unei naţiuni 

Încep prin a o secvenţă de prag 
proclamarea Republicii. În piața palatului un 
duie valurile mulţimii, saltă pancarte. Sus, 
într-un balcon, Mihail Sadoveanu primește 
fantastice buchete de crizanteme. Ce freamăt 
este in piaţă, se vede, ce vuiet a fost, nu se 
mai aude. 

Atunci, în 1947, la naşterea Republicii, era 
o larna aspră, cu ra războiului netămădu 

cu poată te indurat, pe care cei 


moment unic, ce vestea apariţia pe planetă a 
unui stat românesc mate poti Poate 
Constantin Dembinschi, lon , Hie Cor 
nea, Ovidiu an, nimeni nu mai știe. 

Lor, pionierilor intr-ale documentarului-do- 
cument, le datorăm şi imagini care arată pre- 
zența entuziastă a zeci de mii de brigadier: 
pe șantierele țării. ca o primă întruchipare a 
dragostei pentru Republică. Se vede, se 
simte, că acei tineri și-au dăruit toate forțele. 
şi-au închinat energia virstei idealurilor prefi- 
gurate de socialism. 2 

Jurnalele cinematogralice tin și ele pasul 
cu primii pași făcuţi pe un drum de glorie 
care cerea sacrificii. 

Fideli menirii lor de cronicari, operatori: 
notează memorabilul act de dreptate şi echi 


Fascinaţia personajului de film documentar 
provine din neprinderea lui în canon, în 
schemă, el este o veșnică surpriză, surpriză 
ce cuprinde miracolul unei confesiuni, al 
unei i, al unei intimități şi toate 
aceste „etape de lucru” (ce prozaic le-am nu- 
mit!) inseamnă continua redescoperire, cum 
spunea un poet: „spun ce vâd, ce știu, ce 
este adevărat și veșnic văd altceva, la fel de 
adevărat și... nu mai ştiu!" „Care este fapta 
cea mai umană? Să-l ferești pe om de O ru- 
şine“... așa iși incepea Radu Cosașu conte- 
siva lui Logică, la care aș adăuga — „să-i te- 
rești pe om de un neadevăr“! și astfel fapta ar 
deveni și umană şi ică. Atunci, numai 
atunci documentarul devine nu numai un dat 
al contemporaneităţii, ci și un dar al ei, nu în 
sens obiectual, ci cultural. 


Pentru o mai mare credibilitate, documen- 
tariștii au ales eroul colectiv, singurul capabil 
de a reprezenta sinteze, oameni angrenaţi 
toți, în aceeași muncă, cu o aspirație co- 
mună, în condiţiile unui spaţiu delimitat, dar 
numai geogralic, pentru că semnificaţia a 
dus de metaforă. 

n-ar fi dragoste, filmul loanei Holban, 
porneşte de la un eveniment concret — lu- 
crătorii la canal, veniţi sau detaşaţi sau cu 
toată familia, pentru care zilele şi nopţile în- 
seamnă trudă — ca să ajungă la sentimentele 


Republica noastră are azi virsta maturității 
şi a energiilor proiund creatoare 


tate socială, actul naţionalizării mijloacelor 
de producţie de la 11 iunie 1948, cind s-au 
pus bazele industriei socialiste, oamenii mun- 
cii d ind proprietari, producători şi bene- 
ticiari. li găsim filmind şi pe frontul larg al sa- 
telor, cind ţăranii hotărăsc asupra destinului 
agriculturii românești, unindu-se în coopera- 
tive de producţie. 

În acei ani, regizorii care-şi făcuseră uceni- 
cia ia „Jurnal” preiau cirma navei „Alexandru 
Sahia“ şi o conduc zi de zi, cu miini tot mai 
sigure. Primele lor victorii de amploare sint 
cele 16 filme făcute în 16 regiuni ale ţării cu 
prilejul încheierii cooperativizării. În stiluri 
mai mult sau mai puţin diferite, filmele oglin- 
desc justețea politicii Partidului Comunist, 
căruia îi exprimă recunoştinţă — în anul 1962 
— cei 11 mii de țărani, prezenţi într-un forum 
ce constințește existența agriculturii socia- 
liste in întreaga ară. 

La numai trei ani după aceea, patria 
trăieşte momentul de sinteză politică de la 19 
iulie 1965, al IX-lea Congres a! Partidului Co- 
munist Român. Este Congresul care l-a ales 
pe a De — tanto 
Ceauşescu, fruntea ui. 

În Cuvintarea-program. secretarul general 
trasează orientări de ample perspective pen- 
tru viitorul României. Atunci, în 1965, am in- 
teles noi, documentariștii, că țara, care fu- 
sese din moși-strămoșşi, se va face de-abia 
de-acum inainte. Filmele se vor dovedi temei- 
nice și profund definitorii pentru voința de 
muncă şi creație a eroilor noștri. 

Eu nu am destule cuvinte la indemină ca să 
pot mulțumi indeajuns oamenilor care — cu 
chipul, vorba și fapta — ne-au ajutat să reali- 
zăm filmele din ultimii 22 de ani. Asemenea 
acestor oameni, s-a muncit din greu și la 
„Sahia“, câci — vorba bunicilor — fără 
muncă, nici păsările cerului nu trăiesc, dacă 
nu-și dau osteneală. 

Nu-i lipsit de interes să vă împărtăşesc ci- 
teva impresii pe care le-am adunat revăzind, 


$ 


iubiri din 


din expediții, din turnee, din armată, 'de 
oriunde inseamnă depărtare de ani, de luni 


Altădată, eroul colectiv inseamnă o genera- 
ie. Ah, tinerii din ziua de azi (regia Tereza 
) porneşte strict de la contrazicerea 
acestui slogan, superficial blazon la adresa 
tinerilor, prezentind invenţia unor tineri, lun- 


tineri, aceste destine individuale, intr-un scop 


certitudir ne. 

Aceșii oameni..., filmul Feliciei Cernâianu, 
porneşte demersul de la personajul anonim. 
ajungind să caracterizeze un întreg grup so- 
cial, „viaţa la baraj“ inseamnă muncă de zeci 


prima 


Fantezia, meditaţia, unghiuiaţia, fluxul liber 
al imaginaţiei, elemente esenţiale în structu- 
rarea unui film, devin eliciente doar dacă au 
ca puncte de sprijin realitatea și jocul filtrat 
al vieţii. Povestea unui om sau a mai multor 
oameni upaţi intr-un colectiv de munca 
este oricind o posibilă poveste cinematogra- 
fică, dar numai amendată cu sensuri. Fapte 
bune sau rele, majore sau minore, ginduri in- 
țelepte sau mai debile, răspunsuri primite 
din viaţă, conţin și sensuri care pot sugera 
sensul necesar filmului. Am văzut documen- 
tare mai vechi, lungi cit o zi de post, lipsite 
de sensul lăuntric necesar temei. Cu timpul 
au devenit insa tot mai numeroase filmele 
comprimate în zece minute, care băteau la 
țintă: punct ochit, punct lovit. Acestea dove- 
deau că numai dinamica faptelor de viaţă, di- 
namica acţiunilor individuale sau colective, 
cu interese convergente ori divergente, poate 
alcătui un film solid, eficient. Neinţelegind 
această axiomă, unii regizori se mulțumeau 
cu fotografii mișcate, pe care le puneau cap 
la cap și, după ce le mitraliau cu texte sălcii, 
le prezentau drept “filme. Nu-i acuz, doar îi 
dezmint pentru credința lor deșartă că un cos 
de uzină era mai mare decit un suflet de om 
Cei talentaţi, buni și drepţi în judecăţile lor 
artistice despre fenomenul revoluționar, intui- 
seră ceea ce susținea Béla Balâsz: „Decisw 
este principiul că în artă numai omul poate li 
mic sau mare. Mărimea unui elefant, ca și a 
muntelui, este lipsită de semnificaţie artistica. 
fiind un fapt exterior, care nu exprimă o di 
mensiune interioară. Numai figura vie, indivi 
dualizată a omului poate să pară monumen 
tală. Cu cit este mai individualizată și înzes- 


tinereţe (7 


anonimat. mărturie sint arcurile de 
unde nu au fost sâpate niciodata 
ştiut că au existat, importantă 
a fost porunca umană dată naturii, „aceşti 
oameni”, nu „acei oameni“. pentru că timpul 
prezent inseamnă identitate, inseamnă mai 
mult decit un letopiseţ... 
Documentariştii au optat și pentru un sin- 


retului (Adrian Sirbu), Un om obișnuit (Jean 
Petrovici) sint tot atitea ipostaze ale eroului 
de film documentar. De fiecare dată s-a in- 


energică, 
turg: „o 
poate să fie un om sensibil, interiorizat, cum 
un Gabură, crescător de animale, poate avea 
un umor nebun, povestind cum și-a prezentat 
rezultatele in occident, tăcindu-i prat pe toți, 
pent 


https://biblioteca-digitala.ro 


Un reper al filmului îndrăznelii con- 
Francisc 


structive; e fierbinţi (de 

Munteanu şi Sergiu Nicolaescu, 

Sergiu Nicolaescu, Colea 
Ileana Popovici) 


tata cu un caracter mai personal, cu atit 
poate să pară mai monumentală' 

Dar pentru a zugrăvi pe ecran astfel de ti- 
puri, documentaristul trebuie să aibă neapå- 
rat vocaţia contactelor umane. Ca să capteri 
ceea ce s-ar putea numi pe drept cuvint „ma 
rea ardere” e bine să fii mereu printre oa 
meni, totdeauna la post. cu radarul ființei în 
câutarea noului, gata oricind să răspunzi co- 
mandamentelor imediate sau pe termen lu 
ale Partidului Comunist, forța vitală a naţiunii 
pusă in slujba oamenilor. Concepţiile regizo- 
rale se impregnează astfel de o experienţă 
nemijlocită, de evenimentul concret. Toate 
sferele vieţii sociale, sondate și oglindite în 
documentar, ne oferă posibilitatea de a con- 
verti valorile ideologice in valori estetice. 
Omul nou cu un inalt spirit revoluționar, con- 
structor conștient al socialismului, înnobilat 
prin contribuţia educaţiei politice şi a culturii 
socialiste, va fi intotdeauna prezent pe 
ecrane. El fâurește cu hărnicie, dăruire și ab- 
negaţie chipul patriei, al Republicii aflată azi 
la anii falnici 40. 

România, această țară in care mintea și su- 
fietul se scaldă în aerul pur și tare al socialis- 
mului, reprezintă pentru poporul ei unul din 
cele mai scumpe daruri ale firii. 

_ Patria, ca o aripă a zborului nostru, unduie 
lin sau țișneşte săgeată şi in imaginile senti- 
mental-lucide ale filmelor documentare. 


ştie un adevâr elementar — aceste cifre, de- 
păâșiri. realizări sint produse de oameni, iar el 
este sigur de „familia lui“, mindru de cei care 
o să-i urmeze. 

Toate aceste personaje reprezintă nu o 
„Juncţie”, ci modele de altruism, oameni dă- 
ruiţi altor oameni, fără de care se pierde, 
parcă, ceva in această perpetuă luptă cu spe- 
ranţa și deziluzia, cu implinirea şi eșecul, cu 
victoria şi infringerea, această perpetuă luptă 
care este viaţa, cu ce spuneam „modele de 
altruism”, pentru că oamenii sint făcuţi să se 
asculte unii pe alţii. Acești oameni, intervie- 
vaţi fiind, oferă un îndreptar despre cum să 
trăieşti mai adevărat. Cu sau fără eternizarea 
documentarului, ei există. 

De multe ori, după terminarea unei filmări, 
după ce aparatura de sunet se oprește, miş- 
carea faptelor continuă, curgerea timpului 
are alt ritm decit acela al peliculei, iar aceste 
bucăţi de film adună în ele clipe de viaţă, 
adevărate clipe de viaţă, „spun ce våd, ce 
ştiu, ce este adevărat”, dar cite lucruri ştiute 
sau neștiute urmează, „pâmintul este un dar 
frumos“, așa suna titlul unui documentar, la 
care trebuie adăugat că oamenii sint adevă- 
ratele daruri ale pămintului. Eternizaţi pe ce- 
luloid, ei dobindesc nemurirea! 


Laurenţiu DAMIAN 


Răutu, 


în premieră 


D. la Drumul oaselor pină la Totul se 
plătește au trecut şapte ani. De şapte ani, 
deci, publicul iubitor de filme de aventuri se 
îmbulzeşte să vadă ce renghiuri îi mai joacă 
Mărgelatu cucoanei Agatha Slătineanu și 
cum mai scapă el din capcanele intinse de 
dinsa. Serialul scris de Eugen Barbu și 
Nicolae Paul Mihail s-a intilnit cu trei viziuni 
regizorale: Doru Năstase l-a inaugurat, Ghe- 
orghe Vitanidis l-a dus mai departe, Mircea 
Moldovan îl încheie. Ultima repriză. Ultimele 
matrapazlicuri ale Agathei. Ultimele aventuri 
ale Mărgelatului şi ale prietenului său, Buză 
de lepure. Nu știu dacă întimplător sau toc- 
mai pentru că sint ultimele, actorii şi-au 
biciuit la sînge personajele binecunoscute lor 
şi nouă, în dorința nobilă de a scoate din ele 
tot ce au mai expresiv. Marga Barbu se dez- 
lănţuie într-o cascadă de demonstraţii actori- 
cești. De la „femeia de lume“ pină la nevasta 
caţă care-şi suduie bărbatul beţivan și carto- 
for, de la actrița ratată la diplomata rafinata 
de la o mare harpie la o biată femeie miloagă 
la podul cerșetorilor, -Marga Barbu și-o 
poartă pe Agatha ei chiar ca într-un voiaj de 
adio, prin toate stările și întăţișările posibile. 
cu o vigoare și o plăcere ce te fac să regreți. 
într-adevăr, „despărțirea de Agatha“. Nu mai 
puţin urmărit de ideea „ultimului Mărgeiatu“, 
Florin Piersic care, de altfel, în şapte ani și 
șase episoade a avut tot timpul să-şi rafineze 
personajul, ne oferă un Mărgelatu maturizat, 
mai puţin mincător de seminţe și mai atent la 
jocul nuanţelor. „Părinţelui“ s-a subțiat, nu la 
față, nu, dar la minte, traiul pe lingă oameni 
luminaţi i-a priit, pesemne, și, chit că, vorba 
lui, „ii merge ghioaga', nici mintea nu-i stă 
pe loc o clipă. Dimpotrivă. Din toată aduna- 
rea de capete „politicești“, în căpăţina lui 
proteguită de pălăria mare se naște bănuiala 
cum că trimisul lui Lamartine n-ar fi tocmai 
acela... Cit despre Buză de lepure, nu cine 
ştie ce schimbat, doar ceva mai sur, el conti- 
nuă să fie îngerul păzitor al Mărgelatului, un 
înger cu ochi albaștri și pumni de fier. Sobi 
Ceh și-a rezervat despărțirea de personajul 
său şi de serial pentru scenele de luptă (regi- 
zate de el) și pentru cascadele, într-adevăr, 
cele mai spectaculoase din tot serialul. 
„Nu ştiu dacă întimplător sau tocmai pen- 
tru că sint ultimele aventuri ale Agathei şi ale 
Mărgelatului, filmul lui Mircea Moldovan 
trage ușor spre nota nostalgică. Nu e cazu! 
să facem analiză comparată, „dar totuși” tre 
buie spus că Totul se plăteşte are un aer 
aparte față de înaintașii săi. Fără să fie mai 
puţin spectaculos (nici nu avea cum, caracte- 
rele, intimplările, situaţiile încurcăturile și 
descurcăturile impuse de scenariu nu puteau 
fi ocolite cu nici un chip, Mircea Moldovan a 
preluat o materie vie din Care s-au hrănit 
cinci episoade pină la acesta, ultimul), fără 
să se împotrivească genului și bazei de dis- 
cuţie care este scenariul, regizorul a ambiţio- 
nat să impună acestui episod' o notă anume. 
O echilibrare mai bună între aventură și poe- 
zie, între acțiunea spectaculoasă și spectaco- 
lul pur cinematografic. Nota se face simțită 
dintru început: un peisaj ireal aproape, pier- 
dut în ceţuri (ceața, tovarășul întimplărilor 
stranii) deschide filmul și aruncă asupra lui. 
ca o promisiune, aura de mister necesară in 
care se înscrie, pe dată, și figura Mărgelatului 
cu nelipsita lui turtă de floarea soarelui din 
care „consumă”, -încrincenat și cu aplicaţie, 
sămință după săminţă. Spectatorul avizat — 
şi la acest film nu cred că există spectator 
neavizat — primește „racordul“ cu bucurie, 
regizorul mizează pe această primire la pu- 
blic așa încît iși oferă un mic răgaz cinemato- 
grafic în care ne prezintă noul personaj — 
boier Bașotă jr. alias monsieur La Peyrolle, 
întilnirea lui cu revoluționarii, dar şi cu 
Agatha. Odată prezentările făcute, publicul 
își primește răsplata: o excelentă bătaie, 
chiar ca în filme, din care, firește, Mărgelatu 
și Buză de lepure ies nevătămați iar sala, în 
delir. Regizorul însă nu „vinează"“ doar ase- 
menea tip de reacţie. El își construiește filmul 
solid, din interiorul legilor suspansului ce gu- 
vernează orice film de aventuri, dar schim- 
bind mereu natura acelui suspens. După o 
secvenţă lungă, cum ar fi sfatul boierilor, în 
care limba și limbajul timpului se acordează 
frumos la figurile „incăftănuite”, el plasează, 
abil, o „descindere“ a Mărgelatului însoţit de 
Buză de lepure în camera lui boier Başotă jr. 
de unde, fireşte, spectatorul se mai alege cu 
o cascadă de toată frumusețea: o săritură de 
la înălțime prin fereastra deschisă. O licitație 
capătă, prin montaj, suspensul unei bătăi, iar 
bătaia, tot prin montaj, capătă aspect de lici- 
tație pe ideea: care dai mai mult? După cum 
un joc de cărți, montat în contrapunct cu ba- 
lul în care Agatha dansează ferice, după ce 
tocmai l-a ucis pe bietul boier Bașotă jr., ca- 
pătă chiar aerul unei crime comisă în public 
şi la vedere. Dacă tot am ajuns aici, adică la 
jocul de cărți, trebuie să ne oprim puţin mai 
intii asupra bunei inspiraţii regizorale de a-i 
pune față în faţă, în înfruntare, pe cei doi 
mari actori George Constantin şi Mircea Al- 
bulescu, apoi asupra actorilor înşişi. Dacă 
ideca aparține regizorului.de_ împlinirea ei, cu 
adevărat memorabilă, sînt răspunzători acto- 
rii, Secvența Faraonului, cu un Albulescu 
boier Kiriazi rău, necruţător ca destinul, chd 
7imbitor, cind sumbru, oftind copleșit parcă 


de atita noroc, apoi oferind adversarului „o 
para“ pentru sala „Reduta“, cu un George 
Constantin-Gonfalone, asudind asupra ghi- 
nionului şi încheindu-și cariera de jucător 
perdant într-un hohot de ris-plins inimitabil și 
inimaginabil, această secvenţă care, aparent, 
nu ţine de un film de aventuri rămine o notă 
de sus a filmului, o acută căreia îi răspunde, 
în nota filmului de astădată, cascada cal-că- 
lăreț, o cascadă demnă de orice western de 
oriunde, dar încheiată autohton cu umorul 
sec al Mărgelatului comprimat într-o replică 
„Mereu trebuie să te adun ca pe o cirpă'.. 
Printre personajele noi, asemenea celor inter- 
pretate de Mircea Albulescu și George Con- 
stantin, trebuie notat și boier Başotă junior, 
adică Emil Hossu. Din nou cu semnul plus 
pentru inspirația regizorală, distribuirea lui 
Hossu în acest rol de personaj alunecos, du- 


Succesul unui 


pe o replică sau pe o stare de spirit, poten- 
țează suspensul. O imagine de ținut minte, 
pentru un film de ținut minte. 


Eva SÎRBU 


Producţie a Casei de filme Unu. Scenariul Fugen 
Barbu, Nicolae Paul Mihail. : Mircea Moldovan 
Decoruri şi costume: Constantin Simionescu. Muzi- 
ca: George Grigoriu. Coloana sonoră: ing. Cătălin 
Grecu. imaginea: jon Anton. Montajul: Adriana lo- 
nescu. Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Sobi Ceh, 
George Motoi. Emil Hossu. George Constantin. Mir- 
cea Albulescu. lon Besoiu, Constantin Codrescu, 
Radu Dunăreanu, Constantin Dinulescu. Ovidiu 
Schumacher. Flim realizat în studiourite Centrului de 


Producţie Cinematografică „Bucureşii”. 


TIIME 


O înfruntare actoricească de zile mari: George Constantin 
şi Mircea Albulescu în secvența „Faraonului“ 


bios, „negativ“ pină în măduva oaselor şi cit 
de departe de imaginea care s-a creat în jurul 
actorului, interpret de personaje cu osebire 
„pozitive“. Impecabil în pielea lui monsieur La 
Peyrolle, Emil Hossu nu avea decit o barieră 
de trecut, dar, din păcate, a rămas de cea- 
laltă parte a ei: rostirea textului... 

Dincolo de tot şi de toate, Totul se plătește 
râămine un film bine construit, bine instalat în 
structura lui și foarte plăcut ochiului. Pentru 
această plăcere avem de mulţumit şi operato- 
rului lon Anton care, îndrăznesc a spune, a 
dat serialului. cel mai frumos episod din 
punct de vedere ai imaginii. Sub „luminile“ 
lui ton Anton chipurile actorilor ciştigă în ex- 
presivitate, infruntările. capătă tensiunea cu- 
venită, decorul întregește atmosfera unei 
scene de interior, exterioarele sint făcute păr- 
tașe la acţiune. Aparatul de filmat „spio- 
nează", cu mișcări neobosite, dar delicat exe- 
cutate, reacţiile personajelor, pune accentul 


Despărțirea 
de Agatha 


i rebuie să mărturisesc că, la început, nu 
mi-a tăcut mare plăcere ideea că va trebui să 
interpretez un personaj atit de negativ cum e 
Agatha Slătineanu, femeia stăpinită de un 
singur gind: să se imbogăţească și să-şi cum- 
pere un teatru. Visul ei, pentru care este dis- 
pusă să facă orice, de la intriga cea mai mă- 
runtță pină la crimă, crimă pe care o comite 
fără nici un fior, ca și cum s-ar afla pe scenă 
nu pe scena vieţii. Pentru ea. punerea la cale 


O cavalcadă „ca-n filme“ după o cascadă „ca-n filme“. 


https://biblioteca-digitala.ro 


a unor mișelii, furturi, căsătorii de conve- 
nienţă, făcute peste noapte şi desfăcute la 
fel, toate i se par întimplări trăite de alţii, în- 
truchipări, fantasme. Poate că, intr-un fel, 
dacă n-am putut-o ierta, am înțeles-o, gindin- 
du-mă că, de fapt, era o actriță ratată, care 
nu şi-a văzut visul cu ochii decit foarte tirziu 
şi atunci pentru scurtă vreme, dar, probabil, 
asta nu e decit o scuză pe care i-am găsit-o 
ca să mă pot apropia de ea, pentru câ pe cit 
de mult m-a interesat actoricește, pe atit am 
disprețuit- din punct de vedere uman și 
n-am putut să fiu „una cu ea”. Sigur că nici 
un actor nu poate să se identifice, de pildă, 
cu Richard al lil-iea (iertată fie-mi apropierea 
de Shakespeare) sau cu unele din-persona- 
jele, dezgustătoare, ale lui Dostoievski 
care nu le poţi iubi, dar prin ele străvezi adin- 
curile cumplite ale firii umane, iar apropierea 
de ele se întimplă dintr-un interes pur profe- 
sional. Astfel, m-am apropiat și eu de Agatha 
Slătineanu și am mers alături de ea șapte ani, 
admirindu-i chiar inteligența aproape mascu- 
lină cu care știa să iasă din toate încurcătu- 
rile, din situaţiile cele mai grele, in același 
timp fiindu-mi milă pentru lipsa ei de sensibi- 
litate, pentru lipsa ei de suflet. Nu e ușor să 
ai de-a face cu asemenea personaj, pentru că 
e! nu poate fi „mănușa» în care să te strecori, 
deci ești obligat să construiești totul dinafară. 
Pe de altă parte, nefiind la primul rol negativ, 
imi dădeam seama și de riscul ce mă paște. 
Spectatorul nu iubește un personaj negativ, 
deci nu te iubeşte nici pe tine, cu atit mai 
mult cu cît ai reușit să redai exact acel per- 
sonaj. Spectatorul te urmărește doar și te ju- 
decă și va fi întotdeauna împotriva ta, pentru 
că este intotdeauna alături de personajele 
pozitive care luptă pentru cauze drepte. To- 
tuşi, tru un actor, un personaj ca Agatha 
este foarte tentant, deci trebuie să recunosc 
că m-a atras „jocul“ ei pe sirmă. M-a atras fe- 
meia asta înnebunită de un vis și care e gata 
să facă orice pentru realizarea lui. Despârţi- 
rea de ea deocamdată poate că mă elibe- 
rează. Dar, peste un timp, ştiu că s-ar putea 
intimpla să-mi lipsească. Pentru-că-a fost un 
personaj foarte viu, foarte bogat, foarte colo- 
rat, care m-a solicitat mult și în toate felurile 
— şi asta un actor nu uită niciodată. 

Întilnirea cu Agatha a însemnat, însă, și in- 
tilnirea cu nenumărați parteneri de joc exce- 
lenți uneori în roluri mici, care deveneau, 
graţie lor, importante, adincindu-mi mie o 
idee veche și anume, aceea că actorii noștri 
sînt foarte buni. Sper că și partenerul meu 
principat, Florin Piersic, cu care m-am înțeles 
nespus de bine de-a lungul anilor, cu care am 
inchegat un cupiu cinematografic destul de 
puternic, a apreciat în aceeași măsură pre- 
zența noastră pe lingă el. Deși, Mărgelatu 
pare să nu mai aibă nevoie de nimeni cind 
apare in fața publicului, pentru că el are în- 
totdeauna — şi e normal — toată simpatia de 
partea lui. Publicul merge cu e! împotriva 
afurisitei de Agatha care îi tot pune bețe in 
roate. Dar, indrăznesc să spun, oricit de anti- 
patică, oricit de oribilă ar fi Agatha mea, atita 
lucru trebuie să-i recunosc: fără ea, Mărge- 
latu n-avea nici cu cine, nici de ce să se 
lupte atit de vitejește. Şi să învingă. 


Mărgelatu 


M..... ce frumos sună pentru 
mine acest cuvint. Veneam de la mare, era 
cam prin 1980, greşisem drumul. Asta de dis- 
trat ce sint. Mi-am dat seama. Zic; mery 
inainte, ca întotdeauna. La bac, coadă cu 
mașinile. Deodată, se apropie de mine mare, 
cărunt, vesel, cu speranța-n ochi ca 
intotdeauna, regretatul Doru Năstase. Bă Flo- 
rinache, ţi-am găsit un rol extraordinar. A 
scris Barbu un scenariu, care are un titlu 
senzaţional, Drumul oaselor. Zic: — Ce joc 
eu? Drumul? sau vreun „os“? Zic: dacă e 
vorba de mai multe oase cred c-ar fi mai bun 
Horia Căciulescu. Zice, lasă gluma, in poves- 
tea asta ai să primești primul tâu rol negativ, 
„Boier Pană”. Arivist, fără scrupule, increzut, 
trădător într-un cuvint. Zic: — E greu să joc 
un asemenea rol. Să schimb tocmai acuma 
genul? Să fac pe „Răul“ tocmai acum! Acum 
cind '50 bat la ușă? Zice: „Bă, copile, ăsta e 
tot secretul”, „Vii cu ceva cu totul deosebit. 
Mai ales că la rolurile de compoziție, ești 
mare”. Zic, bine! Zice: „Lasă-ţi barbă, mus- 
tăţi, plete, nu minca piine, nu minca dulciuri 
şi admiratoarele, uită-le”. Zic: e-n regulă! 

Trece o lună. Chinuri mari. Cind văd cioco- 
lată parc-o văd pe Marilyn Monroe. Cind văd 
pe o firmă scris „piine” îmi strălucesc ochii 
ca la iepuri. Numai zic de sutele de persoane 
care mă-ntreabă cam în felul ăsta: „Ce-i cu 
tine. Te călugărești, ești bolnav, ţi-a murit ci- 
neva, te-a părăsit nevasta, etc." Zic: „Fac un 
rol aitfei decit „Haiducul lui Şapte cai“ sau 
decit „George Martin" sau „Preda Buzescu” 


serial 


sau „Harap Alb”. Sint o „fiarā“. Nu se vede? 
ÎI întănesc pe Năstase. imi dă scenariul. Ci- 
tesc. Zic: „Mamă! Mamă! Dacă-l jucam pe 
Mârgelatu ii omoram pe toţi. Dar așa ce mă 
fac? Cu Pană, boieru' âsta!?'. Tot eu zic 
„Lasă că bag tot ce am mai bun: farmec, vrā- 
jeală, ochi reci, și-l tai și pe Mărgelatu. Totu-i 
să apar, şi revista „Cinema'”, „Sâptâmina” și 
alte publicaţii să scrie: „În sfirşit Florin Pier 
sic într-o postură nouă, extraordinară, să vină 
Peter O'Toole intre 3 și 5 sâ-i dea „Nea 
caisă” ăsta lecții“ Probe de costum, machiaj, 
probe de peliculă, sintem pe cale să-ncepem 
La Măcin. Doru e-n transă. N-are pe Măârge- 
latu. Într-o zi, dă telefon. Nu ştiu cum dracu 
mă găseşte?! Zice: „la mașina. la-mă pe 
mine, plecăm la Poiana Țapului. Acolo e 
Barbu.“ Zic: „Nu mă vrea?'. Ba da, te vrea 
Dar... vrea să vadă cum arâţi. Mer cu 80 
ia oră”. Doru povesteşte cum o să facă filmul 
Ajungem. intrăm. Barbu: „Cine-i ăsta?". 
Doru: „Piersic“. Barbu: „Ce-i cu el?, „E 
cumva bolnav?” Zic: „Spiritualizat, maestre. 
Mă hrănesc numai cu ștevie. la uitați-vă la 
mine! Clint Eastwood e un copil dulce pe 
lingă băiatu“. Pauză. Barbu: „Nu-l! mai câuta 
pe ză per Asta e“ Așa a fost. Așa am in- 
ceput. În prima zi,zice Doru: „Să-i găsim un 
tic. Americanii mestecă gumă. Cei „Pentr-un 
pumn de dolari“ umblă cu havana-n ra 
Ce-i găsim lui Mărgelatu? O chestie! a 
care să-l caracterizeze. Ceva care să-i dea un 
aer mai misterios“ Copiii mincau semințe. Eu, 
prietenul lor de totdeauna,mă-nfig in buzuna- 
rele lor.„Stai! Filmâm o dublă fără semințe și 
una tu scuipind cite o săminţă. E autohton. E 
de-al nostru!*"Vedem primul material.„Bine 

extraordinar! M-ai ucis. Dacă vede Barbu işi 
dă gloanţe cu pistolul tău cu şapte țevi* Con- 
tinuâm. Marga călăreşte pe cal şi pe situație. 
Boier Pană e lurie Darie. Baroncea e lon Ma- 
rinescu. Celălalt e Remus Mărgineanu. 
Ne-n de minune. După fiecare sec- 
vență filmată, Marga cu mine bolborosim prin 
tufe textul care l-am spus. Oare e bine? E 
destul de dur? O să fie scurt? Precis? Con- 
vingător? Ne aducem aminte de serialul Hal- 
ducii. Vrem amindoi să fim altfel. Să nu ne” 
repetăm. Ea era Anita eu Anghel Şapte-cai 

Acum ea e Agatha Slătineanu,eu Mărgelatu 

Altă giscă-n altă traistă. Postsincron. Doru, 
Barbu: „Vocea lui Florin e prea tenorală. Prea 
curată. Cam pușteasca. Să-i dublăm* Zic 

„Ce-aţi innebunit? Fumez eu un pachet de 
Bucegi fără filtru. la fiecare zi de postsincron 
şi vă trag o voce că Marlon Brando fuge cu 
toată suita în insula lui din Pacific* Premieră. 
Lume. Flori. Afişe. les la public. Vorbesc. 
Emoţionat. La ora aia nici Dean Martin nu 
putea să vorbească ca mine. Românește! 
Succes mare. Coadă la casă. Cronici: „În 
Mår u, Florin Piersic vorbește puțin, dar 
ochii lui, starea lui, economia lui în gesturi şi 
expresie spune mult“ Sint fericit. Copiii 
scuipă semințe pe stradă după mine. Şi 
strigă: „Ce faci, Mărgelatule?" Trec anii. In 
fiecare an,in urma izbinzii peliculei alte serii. 


încheierea socotelilor, doresc ca spectatorii 
prețioasă de totdeauna, să fie 
mulțumiți, să nu ne uite și să ştie că 
la secretara de piatou, la monteze. de la teh- 
nicieni la operatori, de la director de produc- 
ţie pină la ultimul figurant am dorit să le fa- 
cem un cadou. Sper c-am reuşit. Rămin cu 
sutele de amintiri, cu nostaigiile. cu bucuriile, 
greutăţile și satistacţiile muncii şi cu speranța 
că poate un singur spectator, doar unul sin- 
gur, cind iese din sala de cinematograf are să 
spună: „Mărgelatu“. Ce frumos sună pentru 
mine acest cuvint 


Florin PIERSIC 


M -am înțeles excepţional cu Mircea 
Moldovan. Nici nu aveam cum să nu ne inţe- 
legem, ei era cu partea iui, eu, cu partea mea 


partea mea fiind secvențele de acţiune. 
Din pacate — aşa e la film — timpul de reali- 
zare trebuie să se termine la un moment dat 
Aşa că, deşi am incercat să bat toate recor- 
durile, deși am tras un cadru la cinci minute, 
140 de metri utili pe zi şi profesioniștii ştiu ce 
înseamnă asta, deși nu am menajat pe nimeni 
(incepind cu mine) nici pe actori, nici pe cas- 
cadori, nici caii, cind am ajuns la secvența 
de căzâtură cu calul pe o pantă abruptă de 
şaptezeci de metri, nu mai existau decit cinci 
minute de filmare posibile, pentru că apunea 
soarele, iar o a doua zi de filmare nu mai 
exista; terminasem și timpul și devizul. 

Ce să fac in cinci minute? Să mă concen- 
trez să nu-mi las oasele pe-acolo? Pentru că, 
Oricum, era cea mai periculoasă cascadă cu 
calul din istoria filmului de oriunde. Să apuc 
să inghit ceva, că abia mă mai tineam pe pi- 
cioare de oboseală, de prea mult fumat și de 
tipat ia cei din jur? Să aleg calul cel mai po- 
trivit pentru acest „act eroic“ în istoria casca- 
dei? Să amplasez cele trei aparate cu care 
urma să se filmeze concomitent? Unica solu- 
ție — pentru că de renunțat nu vroiam să re- 
nunt în ruptul capului — era să le fac pe 
toate deodată. Deci: să spun unde să se in- 
staleze aparatele in timp ce duceam calul 
sus, în virful pantei, să-mi arunc ţigara şi să 
inghit glucoza — are elect energetic imediat 
— să-mi repet, în gind, desfașurarea cascadei 
punct cu punct, să-mi derulez pe ecranul 
minţii mișcările pe care trebuia să le fac 
intr-o miime de secundă etc. etc. etc. 

Ajung sus. lon Anton, operatorul, îmi 
strigă: „Sobi! Tragem in clipa asta sau nu se 
mai poate! Cade lumina!“ Zic: „Motor!' și trag 
hățurile, căzind impreună cu calul, pe spate, 
în prăpastie, cu șanse minime de supravieţu- 
ire, pentru amindoi. Scăpâm. Amindoi. Şi fil- 
mul ieșise bine. Nici cascada n-a ieșit râu 
Dar eu ştiu că se putea și altfel, mai bine, 
mult mai bine... 


Un pariu 


P... mine filmul de aventuri nu este o 
premieră absolută. Chiar dacă nu l-am făcut 
pină acum, mi-am dorit și chiar am scris 
nişte decupaje de policier-uri, am făcut și 
propuneri pentru filme cu haiduci ce urmau 
să se realizeze după cărți care mi-au părut 
interesante, dar, de la dorinţă la faptă... Ex- 
perienţa a fost interesantă, dar şi grea, pen- 
tru că era prima mea intilnire cu Eugen 
Barbu care este un mare scriitor, posesor al 
unui limbaj cinematografic colorat, suculent, 
în care este destul de dificil să intervii cu „vi- 
ziunea” ta. Am avut de înfruntat şi dificulta- 
tea unei echipe noi, pentru că am lucrat cu 
echipa celorlalte episoade,nu cu echipa mea; 
nu cunoşteam nici unul din oameni, nici ei 
pe mine, nu lucrasem | i 


tentantă, așa că am acceptat. 
pe care mi l-am permis a fost să aduc ciiva 
actori noi in distribuție, ceea ce a schimbat 
puţin personajele și. implicit, factura filmului. 
Mă gindesc acum la Mircea Albulescu şi Ge- 
orge Constantin. Chiar şi la 


rolul lui, mi-a plăcut să-l văd desfăşurindu-se 
într-un contre emploi perfect, i, faptul că 
m-am hotărît în ultimul moment să-i incredin- 


tez rolul, nu i-a lăsat timpul necesar să-şi in- 
vete bine textul în franceză şi asta, ştiu, se 


Alte aventuri ale 


Mărgelatului 
şi ale prietenului său, Buză de 


| 


gy 


Mereu inventiva 


Agatha 


(Marga Barbu) 


şi boier Başotă jr. (Emil Hossu) 


simte. Încă de la vizionări mi-am dat seama 
dar nu mai era nimic de făcut, Hossu e un 
actor prea cunoscut ca să- poți dubla. 
Pentru atmosfera filmului, care m-a preo- 
cupat foarte mult, am căutat, impreună cu 
operatorul ion Anton și scenogratul Constan- 
tin Simionescu, să găsim ci mai mult decor 


fac un film de succes care să fie fim. Asta a 
fost pariul meu cu mine, L-am pierdut? L-am 
ciștigat? La intrebarea asta cred câ am så pot 
să-mi răspund peste vreo doi ani (eu sint ar- 
delean și judec mai lent) cind lucrurile se vor 


așeza şi pentru mine. Că pentru public, după 
cum am văzut, ele sint aşezate... 


Mircea MOLDOVAN 


Premieră 
la premieră 


a trecut de unghiul meu, m-am uitat îngrozit, 


să 
tă 
i 

i 


TIE 
ji 
ii 
ză 22238 
{ni 
PH 
ai 
: TEH 


3882 
li 
i H 
H 
i 
i 


Piersic) 
(Sobi Ce 


(Florin 
lepure 


P.n. a doua oară holul amplu al cine- 
matogratului de premieră Scala ne oferă bu- 
curia unei expoziţii de artă fotografică. Peste 
patruzeci de fotografii color, izate de stu- 
dentul la clasa de operatorie a IATC-ului Da- 
niel Anton, au înflorit atmosfera de gală a 
premierei filmului Totul se Ceea ce 
face originalitatea expoziţiei este subiectul ei: 
surprinderea unor clipe deosebit de expre- 
sive privind conţinutul filmului semnat de Eu- 
gen Barbu, Nicolae Paul Mihail — scenariști 
şi Mircea Moldovan, regizor. La prima privire 
ai fi tentat să spui: un set de reclamă. Privind 
atent, înţelegi că demersul tinărului artist fo- 
me ri fost mai generos; el a căutat să sur- 
în încremenirea statică a fotografiei, 
curgere dramatică a filmului — chiar 
destinul unor personaje. „O, clipă, stai!“ ar fi 
puterea misterioară a acestor fotografii ce 
vorbesc despre substanța unui film. Portrete 
surprinse în clipa definitorie pentru traiecto- 
ria lor dramatică, acţiuni îngheţate în clipa 
lor semnificativă, partumul sublimat 1 poa 
jelor transmițind parcă mereu aura i 
a „clipei ce trece"... Nu ar fi fost ibile 
aceste frumoase mărturii, fără stăpinirea 
fermă a unei tehnici, pe cit de severe pe atit 
de ingenioase. Apoi 'amentul mereu 
încordat, mereu „pe fază“ al tinărului autor e 
demn de lăudat dacă vedem performanţele 
surprinderii chiar în timpul filmării, „pe viu', 
deci, a fracțiunii de secundă definitorie pen- 
tru o acţiune ce durează citeva secunde: sări- 
uaa Buză de lepure, prao Kr dud 
pe Mărgelatu, cambrarea unu - 
a vijelioase. 


aceste fotografii au fost făcute nu ca sarcină 
de serviciu — Daniel Anton lucrind şi ca asis- 
t de operator, şi ca al doilea cameraman 

i pa uter de su- 
. Într-adevăr, o surpriză feri- 
un tinăr, atunci cind obo- 
äm în vitrinele cinemato- 
r fotografiile de reclamă așa cum ele 


kt să tie. Un reper şi un indemn: se 


ş 
2 


ga 
și 
è 


py 

aiig 
HG 
Rg? 


Savei STIOPUL 


liustrația grupajului 
la filmul Totul se 


aparține studentului la L.A.T.C. 
Daniei Anton 


Geografii sentimentale 


Tot ce iubeşti 
vrei să dăinuie 


A. în față o fotografie. În ea stă, alături 
de o bățrină în haine pestrițe, un tinăr cu 
barbă, tuns scurt, care priveşte încrezător, 
parcă spre o lume pe care ar dori să o plăs- 
muiască. Pe verso stă scris: „Cu tuşa Măria a 
iu'Cherlu, august 1977". Tinărul sint eu, au 
trecut de atunci 10 ani, timp în care am reali- 
zat trei filme: Ţapinarii, Lişca, Sania albastră 
şi am publicat o carte de proză „Povestiri din 
Bocşa". Ceea ce este extraordinar în fotogra- 
fie este faptul că, deşi la vremea aceea cartea 
mea era scrisă, de existența ei ştiam doar eu, 
căci cartea a apărut in 1983. Deci eu mă 
plimbam printre personajele mele, mă foto- 
grafiam cu ele, căci tușa Măria a lu' Cherlu 
este chiar un personaj din carte, îi priveam, 
le auzeam respiraţia grăbită ori timidă, ii atin- 
geam. cu alte cuvinte mă puteam integra lor, 
devenind, la rindul meu, un personaj intr-o 
posibilă viziune extrapolată. Ceea ce intre 
timp s-a și intimplat, căci cartea, la apariţie. a 
țesut propria-mi endå, care circulă acum 
liberă prin Bocșa, iar eu, cel de astăzi, sint 
un personaj ciudat, depărtat, care trăiește și 
practică o meserie plină de mister, asta chiar 


De acum incolo lucrurile s-au limpezit. E o 
după-amiază blindă de toamnă. O lumină ca 
mierea. Pe un tăpșan de un verde crud orbi- 
tor, trece goală, alene, o femeie blondă tunsă 
scurt. Femeia se depărtează de noi și se 
pierde în lumina după-amiezii. Ajunsă lingă o 
tufă de măcieș, intoarce capul. În jurul ume- 
rilor ei goi, în albastrul ochilor senini, roiesc 
fluturi de noapte. Femeia tresare. De dincolo. 
de aparat o privesc eu, cu ochii lui Şerban 
lonescu. Ochiul meu, ca desen în spaţiu 
Există in noi o lume pe care o purtâm as- 
cunsă şi a cărei chemare tresare ori de cite 
ori ne apucăm să facem fiim. Orice scenariu 
nu e decit un pretext pentru a lăsa lumea din 
interior, măruntele și marile obsesii, să iasă 
la lumină, să se intrupeze. Aşa apar actorii, 
ca o chemare de chip din adincuri. așa apar 
spaţiile unde se desfășoară acțiunea, spaţii 
intrind într-o complementaritate deplină cu 
chipul omului. Omul, el ca lumină, innobi- 
lează spaţiul, din micile şi marile lui frâmin- 
tări se naște o boare a dimineţii. un tăpșan 
insorit, o apă fumegind, o ceaţă, căci fără el, 


fără universul lui mărunt de priviri. zimbete, ' 


întristări, orice spaţiu pare goi, inert. 
Omul ca destin în spaţiu, omul reclădit din 
particule elementare de viață și spaţiu. omul 
nud, abstract, ca noţiune primordială... Prote- 
sorul Dumitru Stâniloaie, intrebat de mine ce 
este existenţa, a răspuns simplu, clar și ferm: 
persoana, iubirea și nemurirea. Persoana nu 
ființa, iubirea ca motor a tot ce există ca per- 
soană și nemurirea ca idee primară, adică tot 
ce iubeşti, vrei să dăinuie... lată cele trei co- 
ordonate esenţiale ale omului ca desen in 
spaţiu... 


Construită riguros; geometria unui univers 


prinde viață (Lișca de Fănuş 
terina Nazare şi Papil Pandur 


şi loan Cărmăzan, cu F 


pentru personajele mele din carte — repet 
oameni în carne și oase care mai trăiesc și 
astăzi la Bocșa. Mi-am reamintit de această 
ciudată intersecţie — autor, personaje reale, 
oameni reali — căci pină la urmă ce altceva 
este un film decit o lume plăsmuită care in- 
cepe să se miște, să se adune, să prindă con- 
tur in carne şi oase? Și ce este regizorul de- 
cit un om care stă la pindă în această lume, 
adulmecind-o şi incercind să o prelungească 
dincolo de plăsmuire? Mă plimb alături de 
Tomocea, aici imbrăcat în haine de boier, 
dau mina cu Lișca, fumez o țigară cu frații 
Lişcăi, pe buza dealului de lingă baltă, fume- 
gind a toamnă... 

Vine lingă mine Mutul din Ţapinarii, acum 
fratele mai mic al Lișcăi, și mă întreabă ceva. 
Eu mă uit surprins de întrebare, a, da, trebuie 
să dau un răspuns. Tu cum ai face, îl întreb 
şi el incepe să fabuleze, pune întrebări lo- 
gice, își răspunde ză ri se depărtează de 
mine, se apropie și eu îl las și tac. Şi în mine 
incepe să cinte lumea bălții, așa, în general, 
ca o noțiune abstractă, oameni, apă, oameni 
pe apă, ceaţă, fum, peşti... soare în asfințit... 
Mă uitam, pe faţa lui e întipărită o mirare 
crudă, așteaptă de la mine ceva și atunci eu 
încep să-i povestesc. În povestea mea cuvin- 
tele au puțină importanţă, căci eu incerc să-i 
povestesc așa, ceea ce mă domină pe mine 
ca noțiune interioară a lumii, cuvintele curg 
ca o ploaie de primăvară, eu nu le mai pot 
stăpini și fața lui se destinde, incepe să zim- 
bească cumva, șiret: știu, am găsit, şi se duce 
și face ceva. Da, da, tac eu și incerc să regă- 
sesc cuvintele pe care le-am azvirlit. Dar ele 
sint acum frunze moarte. Între noi doi incepe 
prietenia, amindoi sintem acum din lumea 
aia. „Dă-mi o țigară!“ Ne apucăm să tumăm. 


agu 


O zi obișnuită de toamnă, undeva pe malu! 
unui lac la Vadul Anei. Lingă un pom plămă- 
dit cu coroana în cerul amărui, de miros de 
pelin, doi oameni și un aparat. Remus Mărgi- 
neanu aici, în Lişca, boierul Felix, actorul 
care, ca în Ţapinarii, a născut din iubire și in- 
țelegere a rolului, din încrincenare, un Tomo- 
cea care zăcea ascuns in mine și poate ar 
mai fi zâcut dacă nu apărea marea mirare a 
lui Remus — deci eu și Remus și aparatul. 
Un banal prim plan pe scoarța unui copac, 
un final de secvenţă gindit de mine. O după 
amiază întreagă de căutări, de gest, de pri- 
vire, de mișcare fină, grafică, in așa fel incit 
acest prim plan să sugereze o infringere defi- 
nitivă, o imbătrinire, așa, ca un semn de des- 


spre inserare... 

lat-o pe Ecaterina Nazare, Lișca, inaintea 
“scenei finale de dans în care urma țipătul de 
refuz al destinului. Iat-o emoționată, tăcută 
lingă mine și așteptind. O ploaie măruntă şi 
deasă ne sicie ca o sită nervii întinşi. Şi 
“atunci incepe lungul delir al vorbeloi care nu 
pot cuprinde decit o senzaţie de suflet elibe- 
rat, un fel de incantaţie monotonă ca a unui 
antrenor care incearcă să pregătească gla- 
diatorul pentru arenă, pentru a infrunta lu- 
mea, destinul. Și apoi gestul final! Acum la 
cadru... Şi la primul gest, comunicarea sufle- 
tească naște ceva care ne depășește, ne 
amuțeşie. Lișca e absolut ireală, plutește, 
ţipă, se zbate, plinge. E liniște. Ploaia s-a 
oprit. Încercăm să filmām! Cineva spunea că 
în Lişca l-au impresionat realismul personaje- 
lor și irealismul peisajelor. Așa să fie? 


loan CĂRMĂZAN 


| în premieră 


„ul profesiei nu se stinge odată cu personajul. 


tin. Un prim pian într-o după-amiază pina 


https://biblio 


O metaloră? Evident şi o- metatoră. Rea- 
Hsmul aspru al Vulcanului stins (scenariul 
Dumitru Carabăţ, regia George Cornea) nu 
exclude simbolul. ÎI cuprinde, în pianul su- 
gestiei, restituindu-l tensiunii dramatice, ca- 
racterelor, concluziei de subtext. Vulcanul de 
energie umană, de pasiune, credinţă în idea- 


Odată cu accidentul survenit chiar în ajunul 
reușitei, a încununării obstinatelor câutări 
Pasiunea, credința, activizează energii, la- 
tente, reanimă cutezanțe amorţite. infringe 
inerţii, scepticisme. Cel care a descoperit za- 
câmintul nu mai este, dar sărbătoarea va 
avea loc. În virful craterului stins, în curind 
râscolit de buldozere, şi cel de-a! doilea vis al 
eologului se împlinește: echipa cu care-și 
ncepuse drumul se va regăsi, după indelungi 
animozităţi. „Probele“ umane devin conclu- 
dente ca și cele de sol. Peste șampania din 
pahare se revarsă, generoasă, clocotitoare, 
ploaia. Finalul dramatic încununează tabloul 
bogat al năzuinţelor și eşecurilor, izbinzilor 
țirzii, meandrelor sufleteşti şi limpezirilor 
treptate, după incertitudini, însingurări, nein- 
țelegeri. Personalitatea scenaristului de 
marcă Dumitru Carabâţ e prezentă în fiecare 
replică a filmului, reverberind noi înțelesuri, 
determinări, sugestii, e prezentă în secvențele 
ce concentrează tensiuni puternice, așteptări 
încordate, în situaţii-limită. Drama psiholo- 
gică e o preferință pe care scenaristul profe- 
sionist o onorează cind în sti! clasic (Intoar- 
ce-te și mai privește o dată) cind mai mo- 
dern, prin pulverizarea naraţiunii, ca în Zidul 
(„Jeșirile” imaginare ale claustratului, aminti- 
rile ce-i susțin moralul) sau acum, în Vulca- 
nul... suita de retrospecții cu funcţie refle- 
xivă, întregind înțelesurile asupra trecutului. 
O construcție dramatică originală, stelară, al 
carui realism e mai mult decit „oglinda pur- 
tata de-a lungul drumului“, e imaginea calei- 
doscopică, fragmentată, a vieţii reflectată 
intr-o puzderie de mici lentile, fiecare colo- 
rind, umbrind sau luminind, din alte unghiuri, 
infinitatea relaţiilor, a motivaţiilor omenești. 

Un tînăr talent Muzical renunţă la artă și 
termină Institutul de geologie ca să fie alături 
de tata dragă. Dar cind ajunge lingă ea, afla 
că frumoasa iubește pe altul și se va mărita 
curind. Furios, îi trage o palmă. „Vezi, dacă 
m-aș fi căsătorit cu tine, așa ar fi arătat viața 


interpreţi şi roluri 


Trei biografii 
precise 


B... din filmul lui George Cornea şi 
Dumitru Carabăţ au ceea ce se numește o 
biografie, „... o grâmăjoară de secrete“ — cu 
alte cuvinte —, dacă vrem să reluăm, într-o 
accepție mai puţin dezabuzată, remarca lui 
Malraux. Nu am întilnit prea des, în filmele 
noastre din ultima vreme, eroi ale câror dru- 
muri să se încrucișeze din intimplare, dar 
care să rămină împreună în numele unei idei, 
al unei credințe, mai mult — al unui destin 
Raportarea permanentă la protagonist are, 
dincolo de meandrele abilei țesături drama- 
turgice — semnificația invocării unei instanțe 
morale. Uscat, colțuros pină la sfidarea orica- 
rei fotogenii, chinuit de un gind îndărâtnic, 
dar şi de o stranie premoniţie a „crizei de 
timp“, geologul Strejan, interpretat de actorul 
brașovean Mircea Andreescu mai mult irită, 
la prima vedere, decit seduce. Cu un astfel 
de chip, ar merita să se înțiinească, odată, cu 
un Robespierre... Spre deosebire de acele 
clişee ale unor personaje dure cu cei din 
afară, dar tandre după ce au trecut pragul 
casei, Strejan poartă, la tot pasul, o anumită 
asprime. totuși, omul pasiunii. obstinate, 
care refuză spectacoiul acestei pasiuni fie și 
cu prețul asocierii numelui său de un orgoliu 
excesiv, contaminează, transmite. patima lu- 
crului dus pină la capăt, încrederea într-o 
idee. Derutatul, dar și derutantul său coleg 
Fâerag (Adrian Pintea) provoacă o relație 
doar aparent tensionată: tinărui cu vocaţia 
deturnată, care a dat muzica pe geologie 


noastră”, conclude ex-logodnica logic, dar 
fără înţelegere pentru drama celui părăsit 
Gelos pe rival, care le e coleg de echipă, ti- 
nărul îi atribuie toate defectele. Și imprejură- 
rile par să-i dea lui dreptate. Dar unghiul se 
schimbă puţin, ascultăm (și respectiv vedem, 
din concludente retrospective, detalii — sur- 
priză) și partea „adversă“, omul matur a tre- 
cut prin grele încercări, circumstanțe atenu- 
ante care ni-l fac, dacă nu simpatic, dar de 
înţeles. Opţiunea fetei nu mai apare. așadar, 
ușuratică. Tot la o subtilă modilicare de op- 
ucă obligă și o altă secvență — excelent in- 
terpretata de Mircea Andreescu (Romulus 
Strejan), şi Alexandru Repan (ignaţiu), su- 
gestiv. orchestrată regizoral de George Cor- 
nea. În înfruntarea dintre două personaje, 
dreptatea apare la început doar de partea 
unuia, pentru ca pe parcursul scenei, ușoare 
alunecări de argumente și contra-argumente, 
amănunte de plan doi să aducă noi motivații. 
Strejan e pe cale să descopere zăcămintul de 
cupru și, odată cu el, să avanseze o ipoteză 
științifică îndrăzneață, pentru care are nevoie 
de pregătirea teoretică a lui Ignaţiu. Dar, 
după 20 de ani „de ciocânit pietre“, fostul co- 
leg e transferat la institut şi-i mărturisește 
cinstit că el nu mai vrea să rişte. „Nu te mai 
interesează decit căldurica și ceaiul de mușe- 
tel" îi aruncă în față omul terenului. Și cînd e 
gata să-i rostească cel mai dur adevăr — su- 
gestiv, laconic, ca mai toate dialogurile filmu- 
lui: „Rău nu e că vrei să lucrezi la Institut. O 
meriţi. Grav e că ai ajuns ca un boxer spena 
care Îşi ascunde capul sub mănuși“ — în ca- 
meră apare un cărucior de infirm, cu un băie- 
țel nerăbdător să fie plimbat de acest tată 
prea obosit care, de multă vreme, ține loc de 
mamă... După detaliu! uşor sentimental, auto- 
rii taie, energic, secvența și concluzia e rezol- 
vată cinematografic printr-o elipsă (acţiunea 
înaintează inteligent și prin elipse): un telefon 
în toiul nopţii la casa Strejan, nu auzim ce-i 
spune ignațiu, dar replica e limpede pentru 
hotărirea energică a celuilalt. Bucuria cu care 
acest auster bărbat, geologul, încheie: „Bine, 
mă! Dacă spui tu!... Important e să nu murim 
dracului degeaba" — conţine ideea care ar 
putea sluji drept motto minunatului erou con- 
temporan. Unul din cei mai reușiţi ai portre- 
tisticii noastre cinematogratice. Om al locu- 
lui, geologul temerar iubește muntele, dar e 


dintr-un elan adolescentin, se teme, de fapt, 
ntru un eventual eșec al bărbatului care a 
jucat totul pe cartea profesiunii. Îl iscodește, 


î! întărită, dar îl și susține, cu o nețârmurită, > 


virilă fraternitate. Cel cu rădăcinile încă nefi- 
xate se simte bine în preajma maturului, ur- 
suzului său tovarăș care nici nu-l dâscălește, 
nici nu-l menajează, nici nu se sperie de teri- 
bilu-i cinism juvenil, ci îl apropie de legea 
tăioasă a rezistenței în faţa înfringerii, a scep- 
ticismului celor din jur. Interesant de obser- 
vat evoluția lui Adrian Pintea: păstrind, incă, 
aura eroilor romantic-damnaţi întruchipaţi 
pină acum, își conduce cu demnitate perso- 
najul, dincolo de perimetrul „pierzătorilor“. 
La rindul său, Făerag va molipsi pe alţii de 
patima aflării adevărului, de aceea și-l va face 
tovarăș pe insistentul ziarist Manoilescu. 
Dar... există, şi in acest caz, o biografie se- 
cretă: cindva, Strejan îi salvase viața, „amă- 
nuntul” râminind neștiut de nimeni. Mai mult 
decit dezvăluirea directă a unei identități, 
vorbește o admirabilă intuiţie a actorului Mi- 
hai Cafriţa: cu un mers în general precipitat 
(probabil așa se vede meseria de ziarist din 
afară) eroul său încetinește pașii pe culoarul 
ce duce câtre apartamentul lui Făerag, la au- 
zul melodiei cintate de acesta la pian, ca și 
cum, cel pe care îl credeam aproape imperti- 
nent in insistențele sale, ar fi vrut să nu 
spargă liniştea sau — cine ştie? — să-și „pre- 
gâtească sufletui” inainte de a i se deschide 
ușa. O ușă dincolo de care răsuna Beetho- 
ven. Aflat pentru prima dată, cred, intr-o con- 
fruntare decisivă cu aparatul de filmat, inter- 
pretul, unul dintre cei mai intelectualizaţi ac- 
tori ai generaţiei sale, ascultă cu acea inten- 
sitate care face dintr-un prim plan „o pro- 
blemă de morală“, cum spunea cineva. Sin- 
tem, in acel moment, nu martorii unei revela- 
ţii — ar fi prea simplu — ci ai nașterii unei tă- 
cute solidarități. 


Magda MIHĂILESCU 


Vulcanul 


stins 


convins că și muntele trebuie så iubeasca oa 
menii, să le dăruie ceva, chiar daca nu aurul 
mult visat în această „ţară de piatră“ și de ilu- 
zii, odinioară. Credinţa lui Strejan nu e însa 
iluzie, cum vor unii să creadă, gata să-i între- 
rupă cercetările. E convingerea, încâpățina- 
rea dublată de cunoașterea pămintului, ca 
există ceva ce merită efortul, riscul. Cum 
omul de teren n-are timp de explicaţii şi,jo- 
curi de cabinet, bărbatul cu profil sever 
parcă cioplit în stincă, incearcă să scoată din 
piatră — aparent seacă — dovezile. Incredin- 
țindu-i lui Mircea Andreescu, actor aflat la 
primul lui rol principal de film, această part: 
tură frumoasă şi complexă, regizorul a dove 
dit un curaj, aș zice, la înălțimea personaju 
lui. Actorul îşi dezvăluie bogate resurse de 
interiorizare, o forță şi o sobrietate dramatică 
ascunzînd și multă disponibilitate de tan 
drețe, de sensibilitate. Sub coaja aspră a 
acestui insolit personaj, care ştie că muntele 
nu glumește și că în meseria asta nu rezista 
decit cei foarte hotăriţi, actorul ştie să suge- 
reze și grija aproape părintească, dar ener 
gică, stimulativă față de cei din jur. Ca să-i 
„călească”, Strejan îl provoacă ironic pe tina- 
rul lui ucenic: „Te anunţ câ „Porphyry coo- 
per“ nu-i un personaj de western” ii spune ci- 
acului. Duritatea personajului e alternată cu 
tristețea, in doze atent concentrate. Geolo- 
gui, fiu de moţ, n-a prea fost deprins în viaţă 
cu multe succese („A învățat prea mult să 
piardă“, constată cineva), dar omul are o 
mare capacitate de înțelegere. O înţelegere 
insă lucidă, care nu menajează, știe, în 
schimb, să stimuleze admirabil resursele ce- 
lortalţi. Strejan nu e un solist — cum se vi- 
sează tinărul atras de profesie mai mult din 
spirit de aventură şi de frondă, El ştie că geo- 
logia e o muncă aspră, de echipă, care cere 
multă energie, dat uneori, concesii. Şi dacă 
măcar unul singur din cei porniţi cu el la 
drum rezistă, capătă convingerea că „geolo- 
gia se face asemenea unei catedrale, de către 
o echipă de „meșteri anonimi“, atunci omul 
nostru se consideră că și-a implinit „manda- 
tul“. Ucenicul, copil — cum recunoaște — 
„tăstâţat, adorat, sterilizat” va avea în 
preajma meșterului nu numai revelația prote- 
siei aspre, dar și pe aceea a solidarităţii ge- 
neroase, a înțelegerii mai nuanțate a vieţii. La 
capătul corzii de geolog, tinărul, care 


personajul secundar 


Metal pur 


E etrecerea aniversară s-a încheiat. În sa- 
lon au rămas doar ei doi. Cind ai tren? sună 
metalic, direct, întrebarea lui. La șapte... vine 
simplu, fără comentarii, răspunsul. Frămintă- 
rile existenţiale ale geologului tăiat în stincă 
sprijinite, aprobate de un sărut, înălțat deasu- 
pra nestatornicului miine. Telefon în miez de 
noapte. Plonjeu în realitatea faptelor. Rămasă 
singură, soția stringe mecanic ultimele fartu- 
rii. Palma șterge frust picăturile de șampanie 
băută pe nerăsullate ca după un urcuș rapid. 
Cutundată în ginduri, se retrage la birou. Bi- 
letul. Acel cald, teribil de alintător, necesar 
„Te iubesc" de a doua zi. De toate zilele. 
Somnul-veghe. Cuta dintre sprincene per- 
sistă. Mai bine de două decenii lingă omul iu- 
bit în respect și înțelegere. Două decenii de 
veniri și plecări. De sală de naşteri. De navetă 
și de proprie maternitate grăbită. 
Caligrafia emoţională a scenei interpretată 
extraordinar de Dana Dogaru nu suportă epi- 
tete... Un grăunte de metal pur în masa dis- 
cursului filmic. Talentul de excepţie al actriței 
nu cere replici. Priviri grele de sens, simple 
gesturi conotind adinc stările eroinei. Ridi- 
cîndu-se deasupra meandrelor sintactice ale 
liimului realizat de George Cornea, partitura 
încredințată Danei Dogaru are valoare de 
simbol. Gesturile ce construiesc durerea 
mută, mina ce acoperă energetic, cu incre- 
dere vitală miinile omului drag aflat în lupta 
dintre viață şi moarte, colțul pledului îndrep- 
tat cu infinită grijă, veghea continuă la căpă- 


Două aluri și între 


(Mircea Andreescu şi 


bravează tot timpul pentru că nu e încă de- 
prins sa piardă, va afla cum se ciștigă, nu de 
unul singur, ci alături de ceilalți. Un alt suc- 
ces al distribuţiei e Adrian Pintea, susținind 
rolul lui Vasile Făerag în mod inteligent, sen- 
sibil, tiresc şi nuanțat, trecind elegant de la 
fronda copilărese agresivă la disperare, bla- 
zare şi însingurare. Talentatul interpret im- 
primă personajului său un lirism de factură 
modernă, intelectuală, dezvoltind cu graţie și 
profunzime toată aria cuprinsă între ironie şi 
autoironie — calităţi din păcate atit de rare în 
filmele noastre! 

Cu toată maturitatea profesiei sale, regizo- 
rul şi-a asigurat colaboratori de nădejde. O 
echipă așa cum își dorea eroul. Alături de cei 
trei interpreţi amintiţi (Mircea Andreescu, 
Adrian Pintea și Alexandru Repan), evolu- 
ează Ruxandra Bucescu — tinăra actriță în 
certă ascensiune; Dana Dogaru, într-un roi 
episodic, dar bogat nuanţat, eficace sugerat; 
Mihai Cafriţa — prezenţă cinematografică so- 
brå, elegantă, convingătoare; Val Paraschiv, 
înconjurindu-și, ca deobicei, personajul cu o 
notă de mister. 

Înarmat cu situaţii bine tensionate, cu ca- 
ractere energice, dar subtil conturate, cu re- 
plici ce nu repetă imaginea, ci duc mai de- 
parte înțelegerea asupra unor stări, situații, 
sentimente, George Cornea îşi ia avint pe căi 
specific cinematografice. Fantezia lui e de 


tiiul celui în care a crezut și crede. Nici o la- 
mentaţie. Aliajul nobil al devotamentului prin 
care transpare adevărul dragostei. Doar 
acolo, în fața chirurgului, în încercarea de a 
sonda imprevizibilul, o lacrimă. Batista moto- 
lită în miini. Degetele crispate. Aceleași de- 
gete ce ajută la operaţie, întinzind pansamen- 
tul alb, speră. Lupta din umbră cu suferinţa. 
Lu pe față cu speranţă. 

in unghiul rolului secundar (?!) al soţiei 
din Vulcanul stins, Dana Dogaru proiectează 
o lumină nobilă pe chipul de o adincă expre- 
sivitate al geologii: O probă de maturitate 
artistică, o probă de dragoste decantată pen- 
tru film, a apreciatei noastre actriţe. 


Mădălina STĂNESCU 


cronica imaginii 


Un debut ambițios 


MĂ unui film are, deopotrivă, menirea 
de a polariza interesul spectatorilor şi obliga- 
ţia de a focaliza intenţiile autorilor. Stă în pu- 
terea imaginii să configureze subiectul, să 
susțină tema, să impună supratema. 
Rigorile dictate de balansul continuu între 
prezent și trecut, balans ce se desfășoară pe 
aceiași parametri spaţiali, a cerut o anume 
severitate nu doar în compoziţia fiecărui ca- 
dru, ci și în compoziţia de ansamblu, dezvol- 
tată atit pe un pian expozitiv linear, cit şi pe 
un plan ascendent, vizualizind prin geometrie 
şi cromatică aspiraţiile spre înălțime, spre im- 
plinire. De la prima intrare în cadru, persona- 
jelor li se acordă șansa de a fi individualizate 
complex și subtil printr-o dominantă de cu- 
loare, printr-un reflex al caracterului. Pe fața 
impătimitului geolog se citesc înseși asperită- 
tile rocilor pe care le cercetează de ani, iar 
asimetriile obrazului său îşi găsesc similitu- 
dini în lizionomiile marcate de trudă ale săte- 
nilor. Oponentul său are o figură pe care um- 
brele alunecă, dezvâluindu-i onctuozitatea 
sufletească, așa cum inda lingă care se 
află la un moment dat devine, parcă, opacaă, 
contaminată de înghețarea lui. Lumina mode- 
lează în feluri diferite (ingenios sînt speculate 
sursele de lumină) medii felurite redind tihna 
locuinței în care tronează fotoliul şi biroul ce- 
lui absent sau semiobscuritatea în care se 
complace cel suspectat de lașitate, auto- 
claustrare care-și află o posibilă justificare la 


ele... 
Alexandru 


ceaiul de muşeţel 
Repan) 


astădată solicitată. câtre dinamica relațiilor, 
obţinind un spectaculos interior, un suspens 
de ordin psihologic şi mai puţin obișnuitul 
său spectaculos exterior. Decupajul acestui 
scenariu atit de bogat în motivații intime pen- 
tru definirea unor caractere active, dar nes- 
cutite de întrebări existenţiale, neliniști crea» 
toare, urmează atent şi cu succes partitura. 
Într-o secvență — una din multele, atent diri- 
jate, privirea scrutător-ironică a tinărului care 
sancţionează inteligent, fără vorbe, fapta — 
presupusă de el oribilă, a celuilalt — îl obligă 
pe partener să se ridice de la masă și să 
plece, ostentativ. Scena capătă pentru spec- 
tator o tensiune mai eficace chiar decit o ur- 
mărire „palpitantă” cu maşini pe autostradă. 

Formaţia plastică a regizorului se resimte şi 
în concepția asupra imaginii. Tinărul său co- 
laborator, operatorul Gabriel! Kosuth își potri- 
veşte „lentilele“, cu precizie și înțelegere, vi- 
ziunii dramaturgic-regizorale în alternarea 
planurilor acțiunii: prezentul povestirii e dina- 
mic intersectat de flash-back-urile, multe şi 
deloc ușor de „minuit“. Retrospectivele reali- 
zate într-un expresiv alb negru „săgetat” de 
cite o pată de culoare cu efect dramatic, sint 
elegant montate şi inserate în secvențele co- 
lor ale prezentului, de către un bun profesio- 
nist, Mircea Ciocâltei. O scinteiere primej- 
dioasă, aspră, exercitind o fascinaţie miste- 
rioasă, învâluie masivul cu care omul se luptă 


apariţia copilului infirm, învăluit într-o lumi- 
nozitate maladivă. Camera infiexibilului, in- 
transigentului tinăr este, în schimb, vidată de 
culori intermediare, dominată de un alb in- 
tens, contrastind puternic cu negrul pianului, 
fidel rezonator. În plan secund, tot lumina, cu 
discreţie, dar ferm, marchează modificarea 
relaţiilor dintre personaje, a stărilor. Dacă 
pentru acel panopticum al fotogramelor me- 
moriei s-a găsit un procedeu de combinare a 
peliculei alb-negru cu cea color, într-o sim- 
bioză sinonimă cu supraimpresiunea operată 
mental, pentru potențarea conflictului adia- 
cent om-natură s-a recurs la o austeră se- 
mantică a unghiurilor de filmare. Racursiurile 
nu se dezmint atunci cind în colimatorul apa- 
ratului se află oameni care, depâșindu-şi 
condiţia, se pot înălța spre legendă sau doar 
oameni care nu se pot desprinde de propria 
nimicnicie. Încrincenarea urcușului destide 
simpla valoare a pariurilor personale, așa 
cum numeroasele, vibratilele plan-detalii su- 
gerează mult mai mult decit arată. La concu- 
rență cu omul, muntele se prolilează ca un 
autentic, fascinant personaj, exercitind o ex- 
traordinară forță de atracţie. Sacrificat, după 
ce dinamita îi va fi „mincat“ covorul vegetali 
şi-i va fi alungat vietăţile, el, muntele, mate- 
rializează implinirea idealului prin metafora 
ultimului cadru: exploatarea minieră cu dru- 
muri în terasă — un impozant edificiu dedicat 
vieţii prin dăruire de sine. 

Autorul imaginii acestui film, Vulcanul 
stins, este un debutant, Gabriel Kosuth, năs- 
cut in 1958, absolvent al IATC, secţia opera- 
torie, clasa profesor George Cornea, promo- 
ţia 1983. În primii ani de experienţă la Buftea 
face cameră, secundariat și apoi asistenţă la 
Adela și Domnișoara Aurica. 


lina COROIU 


O actriţă în 
Ruxandra Bucescu şi 


rtă ascensiune, 
opilul Mihai Brătilă 


pină în linal, cind imaginea muntelui capătă 
pentru muribund culoarea caldă, prietenoasă, 
cu care îl întimpinase ia inceput de viaţă. 
Craterul va fi răscolit de explozii pentru a dā- 
rui regiunii preţiosul minereu. Dar învingăto- 
rul nu-şi va mai savura victoria. Repus cu ta- 
lent în drepturile sale legitime, tragicul — ca- 
tegorie estetică — dimensionează grandios 
filmul. Coloana sonoră apelează inspiral la 
partituri clasice sau la muzica de jazz — 
apare chiar, în premieră absolută în filmele 
nioastre un microrecital de jazz , dar și la mo- 
tive anume scrise pentru film de Tiberiu 
Olah. De cine altul decit de acest compozi- 
tor, poet și filozof capabil atit de bine să in- 
tensifice emoția sobră, de factură modernă, a 
Vulcanului....? 


Alice MĂNOIU 


Producție a Casei de filme Patru. Scenariul: Dumitru 
Carabăj. Regia: George Cornea. imaginea: Gabriw/ 
Kosuth. Decorurile: Lucian Nicolau. Costumele: Gé 
biela Ricşan. Muzica: Tiberiu Olah. Montajul: Mir- 


cea Ciocâltei. Coloana sonoră: Sotir Caragaţă. Cu: 
Mircea Andreescu, Adrian Pintea, Alexandru Repan, 
Mihai Cafriţa, Dana Dogaru, Petrică Gheorghiu, Ru- 
xandra Bucescu, Florin Tănase, Oana Sirbu, Valeriu 
Paraschiv. Filim realizat in studiourile Centrului de 
producție cinematografică „București“. 


cu orgoliu aceeași amprentă particulară care 
o face inconfundabilă. Pină aici, nimic deose- 
bit — veţi spune —, doar toți marii compozi- 
tori de muzică de film (şi Olah este, fără dis- 
cuţie, unul dintre ei) au un stil personal 
lesne de recunoscut și dificil de confundat, 
ca în orice alt gen de muzică, de altminteri! E 
drept — vă voi răspunde —, numai că Olah 
nefiind doar un mare compozitor de muzică 
de film, ci şi un mare compozitor pur şi sim- 
plu (caz extrem de rar în istoria paralelă a ar- 
telor sunetului și imaginii), stilul acesta nu 
are totuși mai nimic cu acela — ia fel de pu- 
tehnic particularizat — al muzicii sale simfo- 
nice sau camerale (lucru ce nu se întimplă, 
după ştiinţa mea, în niciuna dintre puţinele 
situaţii similare ale Muzicii și muzicii de film). 
Trăsătura principală ce distinge muzica de 
film a lui Olah de aceea a coniraţilor săi, dar 
și de propria-i Muzică, este cel puţin in vre- 
mea din urmă, cred eu — de natură melodică 
(o cantabilitate aparte a temelor, concepute 
cu nesecată fantezie însă avind, toate, un 
același aer de familie) şi timbrală (cu uneltele 
simfonistului, compozitorul orchestrind într-o 
zonă limitrofă aceleia de maximă accesibili- 
tate astăzi: genul uşor). 

Ei bine, fără a ieși din acest cadru, muzica 
fiimului Vulcanul stins prezintă unele carac- 
teristici care îi conferă un plus de interes. În- 
tii şi-ntii, prolilurile melodiilor sint mai capri- 
cioase, iar firele lor se adună în noduri dra- 
matice — ca reflex al stării dominante pe 
care o cultivă cu mare artă regizorul George 
Cornea — ori se fring brusc atunci cind vreu- 
nul dintre suspansurile de efect ale tensiona- 
tului discurs cinematografic o cere. Mă gin- 
desc, mai ales, la motivul atit de pregnant 
prin care tînărul geolog se autodefinește — 
delimitindu-se astfel de pianistul ce a fost 
cindva şi a cărui umbră mai planează asu- 
pră-, materializată în acordurile figurate din 
Sonata Lunii, simbol al unei pierdute ino- 


muzica de film 


Frumuseţea gravă 


O.a ar fi subiectul filmului la a cărui 
realizare colaborează, oricare i-ar fi proble- 
matica și atmosfera, oricare ar fi maniera 
personală a regizorului ce-l creează, muzica 
lui Tiberiu Olah — întotdeauna adaptată pe:- 
fect tuturor acestor elemente (și altora, încă) 
ce individualizează fiecare pelicula — poartă 


https://biblioteca-digitala.ro 


| cențe, dar și al sterilei izolări de o lume cu 
frămiîntări adesea chinuitoare, - întotdeauna 
însă pasionante și fertile. Mă gindesc, apoi, la 
ameninţarea nedeslușită ce însoțește, într-un 
crescendo mereu întrerupt și mereu reluat, 
fiecare apariție a vulcanului; la modul cum, 
astfel, accidentul este prevestit; și la chipul 
ingenios în care, tot astfel, spectatorul e 
atras pe un drum înșelător, sugerindu-i-se o 
erupție drept cauză a dramei. 

nsă principala calitate a partiturii lui Olah 
o constituie aici, după părerea mea, aura de 
noblețe ce încunu adesea lirismul ro- 
mantic (uneori chiar romanţios) al muzicii cu 
puritatea de expresie a preclasicilor, nu o 
singură dată, a ar ei au frumuseţea gravă 


a unui adagio Albinoni 
Lumiriiţa VARTOLOMEI 


= re aa AT Der e cer a m ii Oamenii de aur ai studioului 


monteuza 


Spiritul de echipă sau aderare 

În împărăţia | setea 

=> dia zolvă ishan c, colaborarea fiind BET d tament. Odată f hotărită, l 
filigranului marca fabri DD citea montajului negativ | je tă ză lormata șa la am | 


fiind legată calitatea tehnică şi estetica, pres- r eg izor ul Je-am făcut să înțeleagă cà le iubesc în egala 

tigiul artei filmului în ochii „milioanelor de mâsită pe, tosis: am studiat împreună jurnale 

spectatori. şi reviste din şi le-am stabilit machia- 
Gabriela anu: „Am văzut mil de filme 


FE Pteșoi. Sper X ; $ A jul, coafura în funcţie de fizionomie și de na- | 
ţi ` w 

N a Pie pro Autoritatea Legio? pop e het eee pestă 

3 oul iatjorato din Butea seamână cu o | lor străine la care se pie tirajul de copii ` > racterizarea personajului. De obicei se spune | 
vilă cochetă de la Sinaia și pe | Gabriela Pie- pentru reteaua cinematografică din țară), am competentă că doar cind lucrezi cu neprofesioniști tre- 
şoianu, şefa formaţiei montaj negativ. o gă- nițică „experiență, cum se zice, esenţială ră- buie ca regizorul „să fie” pe rind fiecare per- 

| sesc la masa de lucru, într-o incâpere curată „mine insă colaborarea. Colaborarea cu regi- sonaj, de fapt, orice actor, oricit de mare, are 
ca un pahar de crista! în care reverberează | zorul şi operatorul şel, în primul rind, cu pază să-l simtă pe regizor că trăieşte rolul - 
lumina, lumina. distilată de coroanele arbori- montajul pozitiv şi cu filmările combinate, tot alături de ei, să simtă că are în regizor o per- 
lor din apropiere, „molizi $ şi nuci plantați în | în pimül ind. cu celelalte compartimente din manentă instanţă de control... inițial, întim- 

urmă cu 40 de ani, şi este surprinsă de faptul | cadrul fluxului tehnologic, desigur tot in pri- plările, mai ales cele din pădure, au fost mai 
că Revista „Cinema“ vrea să afle, pentru citi- | mul rind! În al doilea rind nu prea există, fi- numeroase, dar am renunțat la toate acțiunile 
tori, desigur, cine este- domnia Sa și cu ce se indcă în artă calitatea a doua e doar o vorbă colaterale care diluau narațiunea. Spectatorui 
ocupă, plus micile mari secrete care au tran- care menajează mediocritatea... S-a spus de nu trebuie plictisit, saturat de evenimente, ci 
sformat-o, de-a lungul anilor, în sfetnicul de mii de ori şi o repet și eu, filmul să vorbească „emoţionat prin ceva anume. Și dacă pleacă 
taină al tuturor cineaștilor din România, regi- prin imagine, adică să nu fie tautologic; o o a $ din sală hsg minte un personaj, un cuvint, 
zori şi operatori de imagine mai ales, dar și | scenă de război, bine filmată, nu are nevoie F paw, "Echipa ranp Aoig un gest... 
mari specialişti în chimie și aparatura de fil- | de constatări de tipul „ce cumplit e războiul”, E Ta S mu ateste zor ra aci 
mare. Cindva, în urmă cu ani, iştiga olim- | asta trebuie să se vadă. tot asa cum intrun I „sa ca ma. pe hasarda potermi tar daia 
piada de matematică şi chimie. dar facuse o fiim de dragoste nu-i nevoie de completarea pie re ml oma: ri pai pieri Getei 
pasiune și pentru filologie, franceză şi en- | din off că cei doi se iubesc... Din punct de oua a rug pie alia fagi, munon cu | 
gleză, apoi, în 1955. se hotărăște pentru film. vedere tehnic, mi-aş permite un stat pentru | EA 'de filmare. colaborarea — cel puțin torul eră operei nas b- 
incepind så lucreze in cadrul formației mon- i | din punctul meu de vedere — fiind foarte ; togratice se repereus indirect și in con- 


taj nogaiiv. ajungind Sela rime ere niii h E bună. Sper să nu fiu prea didactică; dar aș pai necesar, ai. nu doar ochiul, ci 
ind pină astăzi, cind primește felicitări de la T "ÎN face citeva observații preliminarii. Eu consi- chiar şi mina regizorului s să fie prezentă in E 
Paris şi din R.F.G., de ia Moscova și de la toți = der cå regizorul de fiim se deosebește radica! | oricare fază de lucru. De aceea am fost de 
partenerii străini cu care colaborâm in pro- de ceilalți creatori. Talentul său se manifestà | fatá și la probele de costum, şi la plantarea | 
ducţia de filme. Cineaștii noştrii o consideră. | `; "N prin capacitatea de a transpune ventral n] decorului, cind a fost nevoie am cusut un tiv | 
după cum am mai spus, un adevărat sfetnic Totul trebuie |N imagini. Şi cum prin mijloace cinematc a "sau am bătut un cui. Aşa, lucrind cot la cot, 
de taină și o vedetă prezentă, in toate filmele, fice se e exprima orice — de la i ei e | sint şanse så se stabilească cit de curind re- 


in toate fotogramele filmelor, fiindcă domnia | să fie f ze penpe poe: an oara ont ai în „directe, cei din jur să ajungă să-ți înțe- 
sa en de arzi in lumină, oferindu- piere za Plan ie că pret ji tao. A 
| spec atorilor care nici măcar nu-i uiam a . a s. edai uges! 
§ omniprezența. adevăratul gind al regizorului „in pr imul rînd ia re ATAA comunicateainu „poate a 


N artist şi al operatorului artist, in culoare și in | hirtie pe peliculă în proporție de 50 la sută e Instantaneu de lucru: 


nuanţă, în atmosferă de vis sau de tenebre, în | = - s s 
| sere cu porcaria vegem u ie ” i E O er i 
N crima pe care o avem “uneori în colțul ochilor, N mereu. Marea artă constă, de fapt, în a-i face și asistentul tehnic de imagine 


E cu mesajul acestei arte despre care spune câ | 
E e implică pe toate Celelalte, inclusiv tehnica | regizori ṣi operatori: planurile toarte scurte 

N cea mai sofisticată. .<C7 | să fie filmate în aşa fel incit noi. cei de la 

Pe scurt, după developarea negativului fil- | montaj negativ, să avem asigurată corecţia 

mat şi după „obținerea copiei care va folosi | de densitate a luminii şi culorii, fiindcă alt- 

m nteurului pentru asamblarea filmului din fel... altfel nu e bine, așa cum se intimplă cu | 

sute şi sute de bucățele. conform scenariului unele filme (mai ales cele utilitare), in care 

şi conţinutului său estetic, din toate dubiele | excesul de cadre prea scurte iți dă impresia 

trase, se trece la montarea negativului, care | că scenaristul, regizorul și operatorul au vrut 

Ẹ inseamnă reproducerea fidelă a copiei mon- | să rezolve toate problemele omenirii, punind 

tate cu dublele cele mai bune, pe baza repe- | ta grea incercare răbdarea proverbială a 

lt Frape a numerelor de perforatie de | spectatorului. Un cadru bine filmat este un | 

pe peliculă și a clachetei scrisă pe fiecare ca- | cadru care se ține minte, el trebuie să aibă o 


pe toți, dar absolut pe toți cei cu care ur- Ion Bechenete 
_mează să lucrezi, så ajungă să vadă ceea ce 
„tu vezi deja. Munca la care se inhamaă regiz - 
rul e departe de a fi ușoară: el are în stă 
nire o adevărată uzină care — prozaic vo 
bind — fiinţează pe un unic buget trebuind 
să pri ucă o creaţie colectivă care să aibe 
marca. amprenta personalității sale De 

bun PR discuţiile le-am purtat deschis. | 


| i; de | ed imagine. Nu vă speriaţi de ter- | lungime care să-i permită spectatorului să-l | + x, 
 menii tehnici, e vorba doar de concentrare. | înțeleagă pe deplin. emar, deseori, tiime $ Marea artă: 
atenție, coordonare, cunoașterea tehnologiei | de opt e bear care au în jur de 200 planuri E PRE f: : A 
pe flux, gust estetic, râbdare și candoare, iar | de proiecție și vă jur că aceste pelicule nu | sa-l lac! pe toţi 
Gabriela. Pieşoianu așa ne spune, că cele 16 | spun nimic. În altă ordine de idei, cind ai CAZ 4 £ 
„colege din formația de lucru pe care o con- | șansa să colaborezi in cadrul Fabricii de pre- sa vada 
"N duce au aceste calităţi, in cadrul montajului | iucrare a peliculei cu oameni de un inalt nivel | hiul | se 
„negativ „procedindu-se riguros atunci cind ci- | profesional și uman ca George Paliveţ, şelul | cu ochiul minţi 


N neva solicita angajarea, calificarea de înalta | secţiei 35 mm, tehnologul Ştefania Cojocaru, 
N clasă și aptitudinile speciale fiind minuţios aonan, Koloman Ondrejcsik şi Aurel Popi- 


testate. Ani Saidàl, Ionela Bulzan, Nina i rad, (citez doar citeva nume), înţelegi că, în 
reanu și, din gorama mai tināră, Paula | lupta continuă pentru calitate, nu ești singur, f 
-Panţă și Silvia stantin conduse de Gabi iubitorii filmului românesc au slujitori de 


| Pieșoianu, descoperă imediat voalurile care | nădejde...“ 
| au impresionat negativul şi care nu se văd pe | jin incăperea ca un pahar de cristal lumina 
apar mesei de montaj, plus o întreagă se- | reverberează cald, în grădina studioului e o 
i rie de impedimente iscate de distribuția l lumi- iarnă aurie și Gabriela Pleșoianu imi poves- | 
i i ni i i cadru, care sint corectate {un eori se in-, | tește parcă un film, cu un vis din copilărie in | 
locuiesc cadre. întregi de film cu aite dubie). | care apăreau mereu crengile unor copaci, cu 
"WI corecţia de densitate a luminii fiind însuși fili- | indelungi călătorii prin țară, la volanul mași- 
granul de care vorbeam şi unul din secretele | nii, ori de soţul său, in | căutarea unor pei- 
„prin care un regizor ca Dan Pija şi un opera- saje mirabile, cu toţi aceşti ani pe care i-a 
tor ca Doru Mitran și-au ciștigat statutul ar- | dedicat filmului şi frumuseții. Cind mă des- 
tistic recunoscut de toată lumea. Cind trec | part de ea deci să am senzaţia că am trăit ci- 
de poarta studioului, toţi regizorii şi operato- "| teva clipe în împărăţia filigranului... 
rii vin intii la laborator, ințelegind din zimbe- r 
tul Gabrielei Pieșoianu că e bine, că mai tre- Marcel PĂRUŞ | 
- buie făcut ceva şi, uneori, că nu e bine, cà i 
trebuie „găsită í o rezolvare și așa mai departe. 
Se discută din punct de vedere estetic, se re- 


DARUIT din aibe „Dubla goea omat bună (un cadru din filmul legă dorințele doar. din priviri, să vină în în- | 
monteuza Gabriela Pleşoianu, loanide de Eugen Barbu și Dan Piţa i timpinarea gindului tāu. De altfel, cele mai 


A ” > după G. Câlines cu Ovidiu luliu Moldovan, $ şi bune colaborări au la bază nu atit amiciţia, 
«lături de regizorul Dan Piţa Į r. Ba «tar di tc sep ena cit afinitāțile profesionale. culturale. spiritu- 


ale. 


E | age aer mea 
_— Mizanscena r n ran o s ug n scrii- 


A wii din eie z r tata ochilor 900: 
“regizorul vența [zar å în desi ea ei și C- 
-chiar eu ragu de a-și pirate de mo- | piede i iile mele se s p hada şi mișcările 
ment. De altfel, izor, trebuie să ştii să de aparat: un travling, o transtocare, o pano- 
ramare, un plonjeu. Operatorul vine și pro- 
pune soluţii, cadrul se fixează de comun 
acord. La fața locului intervin. diferite coac 
„care, în general, se tac pe stare. Şi operatorul 
trebuie să fie pregătit să execute moditicárile 
i care le indic în toas de jocul actorilor. 
+ st s -| Pentru că sint atentă să “surprind i o clipire de 
j i papoa 3 pieoapāă, un pumn strins, am obiceiul să vor- 
0 iv, din ic 30 de aje. aproxim: besc cam mult in tpu filmării şi mi se Sa 
w j ; - go pt A să fie incat, iar $ i proșează câ banda ghid e plină ed a 
PT! ZE 3 j 4 i distingă cu pregnanţă: Ana cea mea. c Ket aparat, re Ă zic 
f i H ky marcată de traume E Din Durov i area sint considerate semi Face st ulei 
- a inocența frustă, Mary, frivola cu mari Rate | sare „scrierii "in imagini. şi tr » știi cum 


Universul filmului în universul muncii 


să redai o stare anume prin intermediul lor. 
Secvența bătăliei finale am concepul-o în 
faze succesive: filmare pe real, apoi dilatarea 
în ralanti, corespunzind stării de perplexitate, 
de stupoare cind percepția nu mai e corectă, 
şi apoi revenirea la normal, prin ridicare în 
contraplonjeu. Am scontat mult și pe reacţiile 
spontane in fața exploziilor, a impușcăturilor 


, frunzele începuseră să 
şi eu aveam nevoie de un semn de ex- 
clamație care să puncteze tensiunea ajunsă 


inginerul de sunet, compozitorul. Ei 
au fost de la bun inceput prezenţi. dar acum 
este rindul lor să intervină printr-un aport 
substanțial. Ajungi sá stai zi şi noapte la 
masa de montaj, văzind și revăzind variantă 
de variantă, dublă de dublă, stabilind dimen- 
siunea exactă a fiecărui cadru, ponderea sa 


cind e cazul — la retilmarea secvenței intregi 
La premixaj am avut lungi discuţii pentru a 
putea obține o coloană sonoră așa cum o au 
zeam eu cu urechile minţii: o îmbinare de 


Un debut de excepţie: / 1 de fagi 
in regia Cristinei Nichituş Mihăilescu 
(cu Raluca Penu şi Traian Stănescu) 


zgomot! real şi efect auditiv, integrind dialo- 
gul şi muzica O muzică nu de amplă orches- 


E... de filmare, ca orice echipă in mod 
generic, se supune unor legi de corelare și 
comunicare între membrii ei. Propunerile de 
colaborare provenite dintr-un sens 
dintr-altul se cer exprimate cit mai explicit şi 
recepționate cit ma: exact, iar aceste intenții 
trebuie să vizeze obligatoriu „spiritul filmului! 
respectiv. 

Un autentic „spiri! de echipa” este posibil 
numai printr-o integrare totală în „spiritul fil- 


„Imaginea“ 
este o parte 

ntru întreg, 

nu 0 parte 
dintr-un întreg 


mului”; a-l înțelege este prima condiție pen- 
tru a-l tâlmăci cit mai fidel în echivalenţe vi 
zuale, pentru a-l conduce cit mai sugestiv 
spre sufletul spectatorului — destinatarul 
muncii noastre „in echipâ” 

Toate acestea cred câ se constituie și în 
principalul suport al colaborării dintre opera 
torul de imagine şi regizorui filmului 

Există un fel de axiomă a „imaginologilor“ 
care spune că „orice imagine |ine loc pentru 
o mie de cuvinte”. imaginea de film — ce se 
manifestā, cu predilecție, prin mişcare — am- 
pitică în mod considerabil dimensiunile celui 
de al doilea termen al ecuației citate. De aci 
decurge și obiectivul esenţial al colaborării 
dintre regizor și operator: a crea imaginea 
„ideală“ față de mulțimea de cuvinte, de in- 
tenţii, de ginduri, scrise sau nescrise, dar 
care există întotdeauna dincolo de aparatul 
de filmat. 

Pentru a exemplifica, parțial, cele spuse 
mai sus, m-aș referi, în primul rind, la cola- 
borarea pe care am avut-o la două dintre fil- 
mele Malvinei Urșianu: O lumină la etajul ze- 
ce și ze mapy ră ultimul semnind imaginea 
împreună cu andru Întorsureanu). Aceste 
două filme, realizate la o înaltă cotă profesio- 
nală de ansamblu, mi-au prilejuit şi expe- 
riența unui benefic spirit de echipă. În mod 
firesc, cred că acesta a cîștigat calitativ dupa 
experiența primei colaborări. Rellectind la 
acest lucru, consider că mult mai dificilă este 
nașterea adevăratului spirit de echipă decit 


spectatorul în vacanţă 


i mohorită de vacanță De obicei att de 
insorita Poiană Brașov e întunecată de per 
deaua norilor care amină seninul. Ascensiu- 
nile sint contraindicate. Nevoia m area 
îi îndreaptă pașii spre Clubul F: t, 


24 de Malvina 


u Mariana Buruiană, 
Nicolac 


și dialogul 
(Malvina 


perpetuarea acestei stări. Nu poți colabora în 
mod real, decit cunoscind și înțelegind foarte 
bine zona de interes a colaboratorului, a par- 
tenerului 

In acest sens, am incercat să definesc pro- 
filui universului tematic pe care îl abordează 
cu deosebită consecvență Malvina Urșianu şi 
pe care îl prezintă într-o modalitate artistică 
distinctă, foarte personală. Astfel, mi-am pro 
pus să mă implic într-o transpunere cit mai 
sugestivă, cit mai relevantă a universului 
ideatic în univers vizual-sonor, specific cine 
matogralic. 

Imaginea trebuia să aibe o deosebită forță 
de semnificație, iar această semnificatie se 
cerea transmisă cu acuratețe, fără nici un fel 
de echivoc, cu mijloace cit mai directe, cit 
mai eliciente. De asemenea, imaginea se im- 


Ursianu 
Sebastian 
Girardi. 


dinaintea 
Urşianu și 


film” 
Stelănescu, 


scenă de „film 
Comănici, Eusebiu 


Anda Caropol) 


In 


„Motor! 
Dinică) 


comenzii 
Gheorghe 


Pix 


punea a fi impregnată de o funcționalitate 
eminamente dramaturgică. Nici un centime- 
tru de încadratură în plus, față de ceea ce e 
necesar, nici o mișcare de aparat inutila, nici 
o unghiulație nejustificată, nici o lumină 
unde nu e nevoie, nici o pată de culoare de 
etect gratuit, nici o transtocare lipsită de 
sens. 

Toate acestea — incercind a fi respectate 
cu fermitate — nădăjduiesc că au conferit 
maginii o anumită unitate stilistică, impusă 
de rigoarea concepției regizorale. 

Concluzionind oarecum, aş spune că, înțe- 
legind imaginea de film ca o „parte pentru in- 
treg” (și nu o „parte dintr-un întreg“), autorul 
imaginii se poate implica într-un creator spi- 
rit de echipă 


Sorin ILIEȘIU 


discretă a unor veioze de alamă, sclipesc ta- 
cimurile la concurență cu imaculate șervete 
roz, vernil, bleu. aşezate cochet in piramidă 
alături de montane aranjamente florale. De-a 
dreptul vrăjit, te aşezi la masă și te laşi servit 
de un silențios și prompt personal — băieți și 
fete — care-ţi eșalonează gustosul meniu pe 
tot timpul celor aproximativ 100 de minute de 
proiecție. Ritualul propriu-zis al ingurgitării 
bucatelor in- compania imaginilor de film 
aminteşte oarecum de habitudinea casnică 
similară în vecinătatea televizorului, dar am- 
bianța este cu totul alta şi conservă ceva din 
farmecul obscurităţii de vis a sălii de cinema 
care-ţi asigură relația nemijlocită cu pinza 
ecranului, dar nu te privează nici de reacția 
colectivă, sensibilă a publicului. Astfel se 
face că aventurile celor doi reporteri ce se 
hazardează in dezlegarea tainelor fabuloasei 
Future World îţi par mai palpitante chiar decit 
la o anterioară vizionare intr-un obişnuit, „ba- 
nal” cinematograf. Te lași purtat tu însuți pe 
aripile imaginaţiei cineaștilor și te conformezi 
regulilor jocului propus, ale locului în care te 
atli 


După ce luminile ecranului s-au stins şi 
ţi-ai terminat de mincat inghețata și ţi-ai băut 
juice-ul de ananas, nu-ţi poţi refuza curiozita- 
tea de a sta de vorbă cu cel care răspunde 
de bunul mers al acestui ci af-res- 
taurant. Așa că faci cunoştinţă cu lon Chiriţă, 
directorul întregului complex Favorit. El in- 
suşi cu alura unui actor de cinema, amabil şi 
dezinvolt, ştie să fie gazdă ospitalieră și la 
spectacolul de ora 11, şi la cel de la ora 
13.30 și la cel de la ora 16, ca și la dejunurile 


https://biblioteca-digitala.ro 


de protocol, căci aici sint aduși, adesea, oas- 
peți de peste hotare, dar şi excursioniști din 
țară (şi chiar am putut urmări cu incintare un 
grup de mici elevi din mediul rural care nu se 
arătau defel stinjeniţi de mirobolanta identifi- 
care a timpului fictiv cu cel al prezentului 
concret!) 

Stă în tradiția casei ca cei ce trec pragul o 
dată, så mai revină. Dacă nu la un alt film (de 
acord cu Întreprinderea cinematogratică a 
municipiului Brașov, programările se fac în- 
totdeauna cu grijă pentru selectionarea unor 
fiime de o anume factură, filme de divertis- 
ment, multe comedii), neapărat la spectacolul 
de seară, un spectacol de varietăți. De exem- 
plu (coincidență!) „Fantastic Show", în sce- 
nografia Elenei Şurubaru şi coregrafia loanei 
Luca, lumini Damo Karoly. Atunci descoperi 
că cel ce deobicei îți urează bun sosit la in- 
trare și te conduce la masa rezervată este 
chiar una dintre vedete, solistul de muzică 
ușoară Marcel Cernei, care-si va prezenta 
apoi și colegii: cintăreţii Marinela Palici, Mo- 
nica Ghiurca, Clara Verescu și tinăra spe- 
ranță Marius ir, iuzionistul Mihai Ale- 
xandru, trio ic Şmenulis, duo gimnast 
Forte; dansatorul de break Willy Brumăreanu, 

| de balet Glisando, formaţia muzicală 
condusă de Florin Luca. 

Acest cinematograf original (inițial doar o 
sală mec arenă și-a deschis porţile la in- 
ceputul lui * De atunci înregistrează lună 
de lună, an de an o sporită rentabilitate. O 
inițiativă de popularizat, de generalizat. 


LC. 


13 


sub semnul Festivalului național 
„Cîntarea României“ 


Cu mari resurse spirituale 


O. mişcare artistică de amatori sau 
profesionistă işi are istoria sa. Dar poate mai 
bogată în date şi semnificaţii decit altele, 
mișcarea de cineamatori din țara noastră 
poate spune mai mult. inițiate acum 30 de 
ani, primele cinecluburi de la noi erau opera 
unor pasionaţi de film, a unor oameni care 
voiau, pe de o parte, să se apropie mai mult 
şi să cunoască mai bine filmui profesionist, 
iar pe de altă parte „să fabrice“ filme, ei în- 
şişi. Şi nu orice fel de filme, de familie sau cu 
tematică turistică, ci filme în care să apară 
oamenii din zonele în care trăiau şi munceau, 
cu rezultatele și evenimentele lor importante. 
Așa au început să funcționeze cineclubul Ca- 
sei de cultură a studenţilor, cel de la CFR Ti- 
mişoara, de ia Oţelu-Roșu și multe altele care 
au apărut ulterior. Așa s-a ajuns astăzi la cele 
aproape 700 de cercuri de artă cinematogra- 
țică cu sute de filme produse numai în ultima 
ediție a Festivalului naţional „Cintarea Româ- 
niei". O biografie, deci, a unei mişcări apă- 
rută și dezvoltată în anii socialismului şi, in- 
deosebi, în ultimii douăzeci de ani. Și poate 
că ar fi fost o evoluţie mai lentă. mai fluctu- 
antă dacă in viața cinecluburilor n-ar fi inter- 
venit, ca şi în intreaga noastră viaţă artistică, 


Adevărate personaje împlicate în cotidian, 
din aproape toate localitățile, aceşti creatori 
de excepție au consemnat pe peliculă marile 
prefaceri din toate sectoarele societăţii noas- 
tre. În „primplanul” filmelor realizate de cine- 
cluburi, eroii au fost făuritorii bunurilor cu 
care ne mindrim. De aceea, mişcării de ci- 
neamatori i-a revenit o popularitate deose 
bită, chiar dacă ici, colo, mărturisit sau nu, 
mai existau rezerve faţă de vigoarea utilizări- 
lor şi a eficienței filmelor. 

Odată cu apar Festivalului naţional 
„Cintarea României“, cineamatorismul și-a 
pierdut caracterul său de „curiozitate“, deve 
nind o mișcare bogată, diversă, cu largi func 
ționalități educative. Acest element este de 
monstrat în fiecare ediţie a festivalului. şi de 
permanentizarea contactului cu publicul, ele- 
ment capabil să ţină treaz interesul vibrant 
faţă de virtuțile umaniste și educative ale fil- 
melor. Există astăzi, la noi, multiple manifes- 
tări, concursuri ale filmelor de amatori, spe- 
cializate pe categorii artistice, concursuri de- 
venite din ce in ce mai complexe, organizate 
în forme variate, benefice şi pentru public și 
pentru creatori. Exemple, in acest sens, ar fi 
Secvența timişană, Toamna la Voroneţ (con- 
curs al filmelor poem, cu tematică patriotică), 


Biografia unei manifestări care nu putea 
să apară decit în anii socialismului: 


„Cîntarea 


inițiativa secretarului general al partidului, 
tovarășul Nicolae Ceaușescu, de a se orga- 
niza și desfășura Festivalul muncii şi educa- 
ției, al creaţiei colective, „Cintarea Romå- 
niei“. În cele șase ediţii ale festivalului am 
asistat la o adevărată explozie de creație in 
domeniul filmelor de amatori. În cadrul său 
s-au afirmat creatori de prestigiu, uneori de- 
veniți adevărate personalităţi respectate chiar 
de profesioniștii genului. Aşa s-a intimplat cu 
losif Costinaș și Sandu Dragoș din Timi- 
şoara, Ferdinand Michitovici din Cimpulung 
Moldovenesc, judeţul Suceava, autori nu nu- 
mai ai unor filme, dar şi colecționari de pre- 
mii internaţionale, așa se întimplă acum cu 
cei din noul val al cineamatorismului romă- 
nesc, elevii lui Gheorghe Săbău de la Școala 
populară de artă Arad, Mircea Radu și Onuţ 
Danciu din Timișoara, Emil Kovacs, Eugen 
Cioateș și Titus Frâncu de la Casa munici- 
pală de cultură Făgăraș și mulți alţii înscrişi 
pe aceeași traiectorie a afirmării lor depline 
prin film. 

Festivalul național „Cintarea României“ le-a 
oferit acestora exemplare posibilități de ma- 
nitestare, largi posibilități de comunicare, în 
primul rind, cu acele colective de oameni ai 
muncii din care fac parte. Pe traiectorii ex- 
trem de variate, filmul de amatori de azi s-a 
impus nu numai prin diversitatea sa, ci mai 
ales prin puterea sa de influențare. Nu întim- 
plător creația unor astfel de filme este direct 
izvorită din necesitatea satisfacerii unor im- 
portante și stringente „comenzi sociale" ale 
vor unități economice sau ale unor locali- 

Filmul „de atitudine”, fiindcă termenul de 
„utilitar” nu-l reprezintă, avind in vedere im- 
pactul de excepție. cunoașterea în profun- 
zime a tuturor „datelor“, a amănuntelor, şi-a 
confirmat în aceşti ani larga sa accesibilitate, 
puterea sa deosebită de penetraţie. Numai în 
etapa de masă a ultimei ediţii a festivalului 
naţional s-au creat peste 200 de filme de 
acest gen. Atitudinea civică, iată un atribut al 
cineamatorilor, o însușire pe care aceștia 
şi-au pus-o în valoare. 


României“ 


Omul şi producția — Hunedoara, concursul 
filmelor cu tematică de etnografie și folclor 
de la Băile Herculane şi multe alte manifes- 
tări care, înscrise sub egida marelui festiva! 
al muncii și creaţiei şi-au propus să impună 
filmul de amatori ca formă de exprimare, de 
artă, de comunicare. 

„Starea de vibraţie” produsă de Festivalul 
naţionai „Cintarea României" i-a adus pe unii 
dintre cineamatori pe culmi de exprimare ar- 
tistică, în timp ce, beneficiind de aceeași 
stare, alți creatori de film au devenit reporteri 
cotidieni ai locurilor respective, creind adevă- 
rate „filmoteci“ ale acestora. Cineamatorii 
şi-au asumat conștient astăzi o mare respon- 
sabilitate i ică și civică, sint angajaţi 
plenar în amplul proces educativ inițiat de 
partidul nostru. Pe bună dreptate se poate 
afirma că filmele de amatori răspund din ce 
în ce mai mult exigenţelor secretarului gene- 
ral al partidului, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu, care atrăgea atenţia că festivalul 
naţional „nu trebuie să se rezume numai la 


serbări şi concursuri folclorice, la divertis- 


ment artistic, ci trebuie să contribuie la inten- 
sificarea muncii politice și educative de 
masă, impletind organic activitatea artistică, 
tehnico-ştiințifică și interpretativă cu munca 
creatoare în producție pentru realizarea mari- 
tor obiective ale dezvoltării patriei”. În acest 
context se inscriu majoritatea cineamatorilor 
și filmelor realizate de ei, unele fiind adevă- 
rate tribune de educație. Pe ecranul marelui 
festival au rulat producţii cu caracter genera- 
lizator, dar și „jurnale de actualități” directe 
și eficiente, așa cum realiza și realizează Va- 
lentin Păunescu din Valul lui Traian, judeţul 
Constanţa, lonei şi Ecaterina Bordeianu de la 
laşi sau loan Voicu din județul Alba. 
contextul desfăşurării festivalului naţio- 
nal, filmul de amatori nu a rămas numai apa- 
najul celor de la orașe, el pătrunzind peste 
tot, dovedindu-se, în cadrul culturii noi socia- 
liste, un fenomen cu astfel de resurse spiritu 
ale, incit greutatea lui valorică, publică nu 
mai poate fi neglijată din nici un punct de væ 
dere. Florin VELICU 


Romantici eroi ai aerului (Zbor periculos de Mihai Vasilescu şi 
„Francisc Munteanu, cu Cristina Deleanu şi Vladimir Găitan) 


a 


h 
S 


filmul de animaţie 


Cite poate spune 
o fotogramă! 


D. 27 de filme aliniate la startul Cupei 
de cristal '86, opt au fost premiate, plus o 
menţiune (la ambele secțiuni pentru adulți și 
pentru copii). Deci, un juriu care a refuzat să 
împartă premii de consolare sau de partici- 
pare, întărind prestigiul Cupei și onorind, cu 
atit mai mult, pe cei ce au primit-o. 

Ca în orice competiţie, şi această finală a 
fost un relevant prilej pentru a delimita stiluri 
proprii și tendințe comune in producţia anu- 
lui precedent a studioului Animafilm. Jude- 
cind după prezentul palmares, animația ro- 
mânească se impune prin citeva calităţi indu- 
bitabile: generozitatea ideilor, devenită la noi 
tradiție de cind, cu 30 de ani în urmă, lon Po- 
pescu Gopo a adus acasă, de la Cannes, 
„Palme d'or“ pentru a sa Scurtă istorie; capa- 
Citatea de a crea personaje cu o identitate 
universal recognoscibilă; tehnica animației ca 
atare. Aceste sumar enunțate linii de forță 
sint susținute, de la film la film, cind inventiv 
şi original, cind doar dibaci profesionist, dar 
intotdeauna de un întreg travaliu de echipă, 
ce se ascunde, nu numai în animaţie, înapoia 
fiecărei fotograme. 


Magnetismul personajelor 


Universalitatea animației figurative s-a da- 
torat, de la inceputurile ei, farmecului perso- 
najelor. Mickey şi Donald, Chip și Dale, Albă 
ca Zăpada și meșterul Gepetto, investiţi cu 
forță emoţională, au străpuns bariere de 
limbă sau meridian, făcindu-se iubiţi de spec- 
tatorii de pretutindeni. Prezentul palmares ne 
propune citeva personaje pline de farmec ce 
pot rivaliza cu celebrităţi de mult omologate. 
Pe primul loc, Pin Pin, pinguinul cu redin- 
gota sa naturală, cu jobenul roşu și papionul 
cu picățele, își susține vocaţia sa de vedetă 
(„Sint fericit cind copiii mă plac şi cer un 
bis!"). Un bis pot cere chiar spectatorii adulți. 
Pin Pin, acum aflat în plin „desert, pardon, 
am vrut să spun deșert“ spre a-l cita chiar pe 
ei, descoperă viața printre beduini, şerpi, 
arici, vulturi şi cămile-getax, la rindul lor per- 
sonaje cu vino-ncoace. Cu toții o recomandă 
pe Luminiţa Cazacu ca pe un plăsmuitor al 
candorilor copilărești. 

Tot prin personaje ciștigă și Poveste cu 

de lină (poate le-am fi preferat proiec- 
tate intr-o ambianţă mai sci-fi demnă de fina- 
iul de secol şi de mileniu, decit pe același 
fundal rustic). Firele colorate devin însă în 
mina Isabelei Petraşincu păpuşi nostime, pi- 
sici, cățelandri, tigri, iepuraşi cu care te poţi 
imprieteni, cu excepția crocodilului pus pe 
crime, dar pedepsit de vesela gașcă — așa 
cum se cuvine unei păpuşi tricotate — prin 
deşirare. O idee şugubeaţă, care și-a găsit o 
expresie originală, ind ciştig de cauză împă- 
cării împotriva sfadei. 

Nu mai puţin Pupăza din tel (roşie ca un 
ou vopsit. numai smocuri şi cioc, cind spå- 
sit-surprinsă, cînd agresivă, cind mică cit să 
intre într-o căciulă, cind mare cit o balenă 
prinsă într-o plasă) atestă fantezia autorului 


Palmares 


Animaţie pentru spectatorii adulți: 
Premiul | - Baladă de Zeno Bogdănescu 
Premiul II - Furnica de Călin Giurgiu 
Premiul ii - A fi de Marce! Mihai 


eca-digitala.ro 


Lucian Profirescu şi inflăcărează inchipuirea 
micului humuleștean. El se imaginează râz- 
boindu-se cu pupăza în chip de străjer me- 
dieval, cu armură şi spadă. ca orice băiat 
care, între timp, s-a pus la punct cu filmele 
de aventuri. Tot potrivit stării de spirit a erou- 
lui, tablouri statice se animă deodată, peisaje 
se decolorează pină la alb-negru punind in 
valoare, prin virtuțile desenului, povestirea lui 
Creangă. Sint citeva din personajele cu care 
copiii pot adormi și visa frumos. ` 


Supremația ideii 


Juriul a reţinut, printre ciștigători, filmele 
ce se fac, cu argumentele imaginaţiei şi luci- 
gităţii deopotrivă, apărătorii marilor cauze ale 
frumuseții artei, dreptăţii, păcii. În acest ge- 
neros periplu, cu creionul, penelul, foarfeca, 
se impune nevoia de a crea, de a fi, dea 
exista în pace. 

Do (do) și Fa (fa), muzicanți inăscuţi, așa 
cum îi arată și numele, cu siluete de Don 
Quijote şi Sancho Panza, învață copiii că arta 
trebuie apărată de cei ce, anpegndo, vor 
s-o distrugă, personificați aici prin Afonul. 
Idee generoasă căreia Zeno dânescu şi 
Radu Igaszag îi găsesc un excelent echiva- 
tent 'metaforic în podul construit din butuci, 
convertit în xilofon, distrus de Afon, dar con- 
tinuind să cinte prin micile bucăţi de lemn 
răzleţite, transformate în tot atitea fluiere. În- 
treaga pădure continuă să cinte. Muzica 
există. 

Ideea de a exista invingind râul se ridică la 
un grad mai înalt de generalizare in A fi și 
Furnica. Concepută cu mijloace tradiţionale, 
după o povestire de Emil Girleanu, o furnică 
harnică cum o știm din La Fontaine, dar în- 
drăzneaţă ca din Arghezi („O furnică mică, 
mică,/ dar înfiptă va să zică/ într-o zi, mi s-a 
urcat...”) nu, nu picior, ci în cătarea unei 
puști pentru a impiedica uciderea unui alt 
Bambi. Actul eroic odată încheiat, căprioara 
şi puiul fiind salvaţi, furnica își reia supusă 
locul în şirul indian şi își primeşte porția de 
cărat în spinare. 

Nevoia de pace îşi află o originală expresie 
în sinonimia cu A fl, to be, 6tre.... De la oul 
lui Brâncuşi sau stropul de rouă, la Terra și 
întregul univers, viața își afirmă dreptul. Clipa 
cind femeia devine mamă, intr-o picturală re- 
prezentare, strigătul vieţii ce se naşte își află 
un paralelism, nu mái puţin dramatic, nu mai 
puţin victorios, în străpungerea atitor straturi 
ostile (un întreg arsenal războinic e pulveri- 
zat de lujerul plăpind, dar ferm al unei plante 
pentru a-şi putea deschide corola spre cer). 
Marcel Mihai iși dedică poemul animat „celor 
ce luptă pentru a fi“, dind glas prin limbajul 
(aparent) abstract al culorii şi sunetului unei 
idei vital-concretă. 

Cu Baladă asistăm la o scurtă istorie a ar- 
telor frumoase româneşti. Mina care frâmintă 
lutul. Roata olarului. Vase împodobite cu ele- 
mentare ornamente florale sau geometrice, 
rezumind milenare observaţii ale naturii sau 
experiența de constructor a atitor generații 
de artişti anonimi. În sfirşit, ajungem la impu- 
nătoarea arhitectură brincovenească cu bo- 
gat impodobitele capiteluri ale coloanelor 
sale. Nașterea acestor coloane relevă natura 
ca permanentă sursă de inspiraţie a artistului. 
Două tulpini viguroase cresc, se incolăcesc, 
creind zvelte coloane impletite. Apoi aceleași 
plante se incovoaie în dantelate arcade. În 
sfirşit., capătul coloanelor este impodobit de 
fiori și frunze răsfrinte. O imagine-princeps 
ce a adus premiul intii Baladei lui Zeno Bog- 
dănescu, atestind puterea de sinteză a unei 
fotograme animate și arătind, încă o dată, că 
arta bis poate fi, este, o artă majoră. 


Adina DARIAN 


Animaţie pentru micii E 

Premiul | - Pădurea cintă de Radu Igaszag și 
Zeno Bogdănescu 

Premiul il - ex aequo - Poveste cu gheme de 
lină de Isabela Petrașincu și Pupăza din tei 
de Lucian Profirescu 

Premiul Ili - Aventurile lui Pin Pin: Deşertul 
de Luminiţa Cazacu 

Menţiune pentru muzică la filmele A fi şi No- 
văceștii Xii /ui Călin loachimescu 


> RES ale inimii pre și post-operatorii, 
corpul omenesc văzut pe dinăuntru, imagini 
realizate la microscop electronic prin tran- 
sinisie, ecografie monoplan și biplan... hărţi 
ale solului transmise prin satelit, teledetec- 
ție... bobul de griu surprins cind încolțeşte, 
filmări macro... filmări micro... o întreagă 
aparatură, tot mai sofisticată, generează ima- 
gini tot mai clare ale unor zone pină mai ieri 
inaccesibile. Vizualizarea invizibilului. Imagi- 
nea cinematografică în slujba cercetării știin- 
țilice. Rezultatul acestei cercetări: o intorma- 
ție ajunsă la indemina publicului larg tot prin 
intermediul imaginii — film științific. Intra în 
această categorie, tot mai elastică, filme a 
căror diversitate tematică — medicină, 
agricultură, biologie, zoologie, inginerie... — 
face dificilă stabilirea unor priorităţi sau cali- 
ficative în absenţa criteriilor uniticatoare. Ci- 
teva dintre ele: indicele de noutate științifică, 
indicele de comprehensibilitate (de vulgari- 
zare, în sensul deloc peiorativ al cuvîntului), 
apoi calităţile demonstraţiei: rigoare, acura- 
tețe, concizie. De ce nu? chiar emoție... „Pa- 
sionant“ e un adjectiv ce se potriveşte nu nu- 
mai unui „policier“, ci și unui film ştiinţific 
oricit de didactic, dacă autorul a reuşit sa 
trezească interesul spectatorului. Pasionant 
e, de pildă, filmul ce a primit anul acesta 
„Cupa de cristal” la categoria „film științific": 
Mixoame atriale, producţie a Studioului cine 
matogratic al Armatei. 

Premiul | s-a acordat, in memoriam, loco- 
tent-colonelului Augustin Mosoia, autor al re- 
giei și imaginii, premiul pentru coloană s>- 
noră revenindu-i maiorului Florin Gioroc 
pentru contribuția sa — esențială ia același 
fiim. Reamintindu-ne o tradiţie cu care ne 
mîndrim — primul film științific din lume, cer- 
cetările întreprinse încă din 1898 de profeso- 
rul doctor Gheorghe Marinescu — filmul Mi- 
xoame atriale are ținuta și rigoarea unei Co- 
municări științifice, lucrările doctorului Vasile 
Cindea de la Spitalu! Militar Central înscriin- 
du-se printre contribuţiile românești de 
seamă în respectivul circuit mondial. După o 
descriere anatomică exactă și amănunțită. 
realizată cu mijloacele cine-animaţiei, ne ta- 
miliarizăm cu terminologia și înțelegem că 


Romanticii construcţiilor „în premi 
Stan, 
lagyi-Dumitrescu) 


de Romulus Nicu 


Lal și 
şi E 5 


filmul publicitar 


Avatarurile 
genurilor 


U n, doi, trei şi... Pe ecran irumpe un grup 
de alergători. Din pluton se desprind doi. 
Brunetul (ca totdeauna formidabil Petre Ni- 
colae) pe tricoul căruia scrie F.F. (de ta Fat 
Frumos!) și Grasul, avind insemnele ZZ 
(Zmeul Zmeilor, desigur!). Părăsesc șoseaua 
Urmărirea devine dramatică și muzica e sin- 
copată, tensionată. În ajutorul tinărului vine 
însă o muma pădurii în trening care se reco- 
mandă scurt „Sint Zina Zorilor” şi-i oferă un 
rucsac cu obiecte fermecate: „Pieptănul de-l 
vei arunca, o pădure va apărea, etc." Și-ntr-a- 
devăr, urmăritorul ajunge să gifiie prin desi- 
șuri, să escaladeze o zonă muntoasă, să se 
piardă într-o discotecă cind i se aruncă în 
față un disc, să se trezească într-un cochet 
motel cu mici cabane asemeni nucilor azvir- 
lite peste umăr, să nimerească într-un mo- 
dern hotel. Dar rucsacul s-a golit, așa câ 
băiatul aruncă-n disperare o floare. Şi-i apa- 
re-n cale frumoasa frumoaselor. La restau- 
rant, ciocnind un pahar cu vin de regiune, 
ileana Cosinzeana va lansa condescendent o 
invitație, cu aerul lui „Poftițit“. Făt Frumos, 
zimbind complice, confirmă, parcă, „Veniţi!”, 


Filmul științific 
la ora unor binemeritate premii 


Cind filmul ştiinţific 
e mai pasionant decit ficţiunea 


Filmul ştiinţific: 
o cale de acces spre cosmosul invizibil 


mixoamele atriale sint niște formaţiuni tumo- 
rale ce trebuiesc extirpate pentru salvarea or- 
ganismului. lar, odată depăşit șocul vizual al 
operaţiei — inima pulsind în prim plan — pà- 
trundem într-un univers fantastic, unde frag- 
mentul de realitate își pierde conturul ferm. 
Inima continuă să bată, o auzim obsedant 
chiar dacă estompată in acordurile unei mu- 
zici liniștitoare. În încrengătura de tuburi de 
plastic și pensete ce fac legătura cu o com- 
plicată aparatură, miiniie înmânușate — mai 
multe — își pierd și ele identitatea. execută 
mișcări rapide şi precise ca de ritual. Teri- 
fianta senzaţie de la începutul operaţiei dis- 
pare pe parcurs, cedind locul stării de mira- 
col la care asistăm. Același șoc vizual, care, 
odată amortizat prin amănunțite explicaţii şi 
inserturi de desen animat, reușește să tran- 
smită nemijlocit o stare, dincolo de informa- 
ție, se regăsește și în filmul Aparatura orto- 
pedică chirurgicală — regia și imaginea lon 
Cucereanu, tot o producţie a Studioului Ar- 
matei, vorbind elocvent despre seriozitatea şi 


țară 
Emil 


(€. 
Hossu 


pe liberă 


cu 


doar ochelaristul Zmeu al Zmeilor, pe post 
de chelner, pare că spune, de fapt, „Nici nu 
vă gindiţi!“ Rostit pe trei tonuri diferite (și se 
știe încă de la Diomede că „accentul e sufle- 
tul cuvintului“!), numele stațiunii a cărei re- 
clamă o face filmul de nici trei minute al lui 
Mircea Daneliuc (premiul 1), nu se poate să-i 
mai uiţi: Semenic. Un fiim pe un mic pretext 
fantast de comedie, cu personaje de basm 
actualizat, cu un simbure de intrigă amu- 
zantă, burlescă, cu nerv filmat, eliptic montat, 
pe scurt, inteligent conceput. O pilulă cine- 
matogralică excelentă care incită interesul 
turistic. Care suscită și o mereu necesară po- 
iemică pe tema reconsiderării genului. Mai 
ales cå la ediţia aceasta a Cupei de cristal, a 
XIX-a (deci în pragul unui frumos jubileu), 
secțiunea „Film publicitar, turistic și alte ge- 
nuri“ a inclus multe pelicule din categoria 
„alte...", adică „fără gen”. 

Cele trei filme pe teme sanitare — de 
exemplu — ambiționează să-și depășească 
condiția. La 18 ani dilată o istorioară morali- 
zatoare, cind simpla popularizare a gestului 
unor elevi de liceu (pare-se este vorba chiar 
de un fapt real din Vilcea) de a deveni dona- 
tori de singe ar fi fost suficientă, eventual în- 
soțită enunțarea aceasta de melodia inspi- 
rată, compusă special de Dan Ardelean. Dacă 
in Sovata modalitatea aleasă — confesiunile 
unui pacient însănătoșit și ale familiei sale — 
este convingătoare din punct de vedere me- 
dica! și bine susținută cinematografic, relua- 
rea În manieră dramatizată a aceleiași puerile 
metafore finale în filmul intitulat chiar Vin 
berzele devine superiluă, neavind nici o tan- 
gență cu problema medicală și demografică 
propriu-zisă. 

Filmele de factură monografică (Vă invităm 


https://biblioteca-digitala.ro 


profesionalismul unui studiou a cărui activi- 
tate este prea puţin cunoscută. 


Sunet și culoare, regia Mircea D. Popescu, 
imaginea Laurenţiu Mărculescu — film dis- 
tins cu premiul al Il-lea, stabilea, la rindul 
sâu, o cale de acces spre o zonă fantastică: 
sensibilitatea plantelor. Fascinant, experi- 
mentul, condus de dr. biolog Marioara Go- 
deanu, se desfășoară în faţa aparatului de fil- 
mat: reacţiile plantelor la sunet și culoare. Un 
casetolon lăsat 24 de ore în seră, cu muzică 
asurzitoare, stridentă, generează modificări la 
nivel celular, apariţia unor dezvoltări haotice, 
în timp ce o mușcată care „ascultă” muzică 
simfonică se dezvoltă armonios, fără tulburări 
ale proceselor vitale. Culoarea verde îi dă li- 
niște plantei;cea albastră o poate ofili. Cit 
despre lumina stroboscopică (atenţie, disco- 
tecile!), aceasta le poate distruge total. 

Florile sint personaj principal și în filmele 
distinse cu premiul Il (ex aequo): Apicultura 
(regia Anastasia Anghel, imaginea Valentin 


Popescu) și Geobotanica (regia Doru Cheșu 
imaginea Laurenţiu Mărculescu). Dacă imagi- 
nea primului film — frumoasă, laborioasă, pe 
măsura trudei neștiute a albinelor din stup — 
surprindea mai mult prin rafinament plastic şi 
mai puţin prin insolitul informaţiei (recoltarea 
polenului; extragerea veninului), în cel de-al 
doilea film, florile ne frapau prin conotaţia 
ce-o descifrează specialiștii în simpla lor apa- 
riție. Există „plante geolog“ a câror depistare 
conduce la stabilirea unor hărţi ale subsolu- 
lui. Cătina de rìu, de pildă, indică prezenţa ti- 
teiului. Coada șoricelului e un semn că pe 
aproape s-ar afia minereu de zinc. Concen- 
traţia zăcâmintului poate modifica forma, cu- 
loarea plantei, iar analiza de laborator va da 
seamă despre toate acestea... Faptul că 
aceste informaţii ne-au reţinut atenţia se da- 
torează nu neapărat insolitului (nici acesta 
neglijabil în demersul unui film științific) ci, 
în primul rind, meșteșugului cu care ele 
ne-au fost transmise prin imaginea cinemato- 
afică. Căci, mai mult sau mai puţin știinţi- 
ic, un film înscris în această categorie tre- 
buie să fie mai intii un film, întemeiat şi 
structurat artisticește. lată de ce, alte trei dis- 
tincţii acordate de juriul acestei a XIX-a ediţii 
a concursului s-au acordat nu pentru un film 
anume, ci pentru contribuţia creatoare la o 
seamă de filme produse în 1986: premiul 
pentru imagine: Laurenţiu Mărculescu; pre- 
miul pentru montaj: Voica Vinea și premiul 
pentru ilustrația muzicală: Andrei Bretz. Deo- 
camdată am consemnat premianţii. Despre 
restul filmelor (în total 23) vom reveni cu alt 
prilej, fiind aici mai multe de spus... 


Roxana PANĂ 


Romanticii eroi ai erei electronice (Clipa de răvaz 
de Tudor Popescu și Şerban Creangă. 


cu 


să ne cunoașteți, despre Combinatul de pre- 
lucrare a lemnului din Sighet sau Primul Ii- 
ceu românesc din Transilvania, despre liceul 
„Horia, Cloșca şi Crişan“ din Alba lulia), nu 
prea ies din tipicul descriptivismului sec 

Urmind să vorbească în patru episoade 
despre căile de comunicaţii la români ieri, 
azi, miine, Drumuri în istorie recurge la suc- 
cesive incursiuni și divagaţii de serioasă ți- 
nută documentară, rezultind un film extrem 
de interesant care ar fi putut să concureze cu 
şanse certe de succes la secțiunea speciali- 
zată și care nu a putut fi luat în consideraţie 
la „Film publicitar” deoarece "Paula Popescu 
Doreanu, care semnează alături de Al. Gaș- 
par această peliculă, a făcut parte din juriu: 
Concis, dar fără alte virtuţi deosebite, La 
scară cotidiană, prezentind containerele 
Romtrans pe meridianele lumii, sugerează 
amplitudinile comerţului nostru exterior. 

Dacă Moldosin, o firmă care... se confirmă, 
ca să evidenţieze calităţile excepționale ale 
produselor Combinatului de fire sintetice 
Vaslui, se complică cu o idilică alegorie eṣu- 
ind în echivoc, în schimb Pentru fiecare din- 
tre noi de Aurel Miheleș își adiudecă premiul 
III pentru maniera ingenioasă, lapidară, ele- 
gantă de a tace reclamă la citeva produse cu 
marca Romanoexport: pălării, stofe, covoare. 
Premiul H acordat filmului Tarom internaţio- 
nai de Titus Mesaroș răsplătește efortul echi- 
pei de realizatori de a fi intreprins ocolul glo- 
bului alături de renumitele echipaje ale com- 
paniei noastre aviatice, înregistrind pe peli- 
culă secvențe emblematice din metropoleie 
lumii. 

invitaţiile la drumeție sau la terapie, ca și 
cele la incheierea de tranzacții comerciale, se 
cer — desigur — însoţite de cite un argument 


Florin Călinescu si Constantin 


Diplan 


inspirat, revelator. convingător, decisiv, o sin- 
tagmă cinematografică bine articulată plastic 
putind chiar să le dispenseze de un redun- 
dant comentariu. Totul este ca formula „mi- 
raculoasă“ să fie găsită. Ceea ce Dacă veniţi 
la Fălticeni n-a reușit. Rapsodia Deltei, fiimu! 
unui îndrăgostit de acest tărim, Geo Sai- 
zescu, izbutește să lie o caleidoscopică 
oglindă în imagini de mare frumuseţe (opera- 
torii Aurel Kostrakiewics și Gabriel Cobas- 
nian au obținut premiul pentru imagine), du- 
blate însă de un comperaj cu tendință ex- 
haustivă. Surprinzind într-o aură nostaigică 
farmecul stațiunii Olănești, filmul lui Wilhelm 
Windhab, Gintecul apelor, a primit una dintre 
mențiuni. În Aqua fortunae Dumitru Dinu- 
lescu trece în revistă toate avantajele curative 
și de divertisment ale Călimăneștiului și im- 
prejurimilor sale, dar e tentat să adopte și un 
fel de joc monden în prezentare, apelind la 
cîțiva actori nu totdeauna suficient de firești 
ca simpli figuranți. La mare, în schimb, ace- 
lași regizor se lasă cucerit de siguranța cu 
care operatoarea debutantă Anca Jurjuţ mi- 
nuiește camera de luat vederi, astfel că Soare 
i tate la Mangalia (o primă menţiune), 
ilmat într-o difuză lumină de toamnă, are un 
aer de melancolie ce deschide porţi spre vi- 
sare, transfigurind starea de beatitudine pe 
care o poţi trăi pe litoralul Mării Negre, in 
orice anotimp. 

Pentru a nu mai zăbovi în analize sau con- 
sideraţii generale, e bine de reamintit că și 
un film de publicitate — respectind imperati- 
vele reclamei — poate fi un film de artă. 


iina COROIU 


15 


pro domo, 
declarat 


N., ştiu. Nu voi şti niciodată ce rol a jucat 
în formarea mea faptul că in copilărie, în anii 
de școală, nu-mi spunea „nimeni care sint fil- 
mele destinate mie, in ce ordine ar trebui să 
te văd și dacă nu cumva erau unele pe care 
chiar ar fi trebuit să le ocolesc, să le omit. 
Sep. la fei stăteau lucrurile şi cu lecturile. de 

tfei 

Dar nici nu-mi amintesc să fi ‘afiat niște lu- 
cruri senzaţionale mai intii din cărți sau din 
filme şi apoi din viaţă. ilărind la ţară, ima- 


ginaţia mi-a fost devreme îndreptată spre ma- 


rile. întrebări, iar curiozitatea mi-a fost, 
uneori, prematur satistâcută de natura incon- 
jurătoare. 


Pornesc deci, in ceea ce doresc să vă co- 


munic, nu de la nişte rigide norme pedago- 
gice, ci de la frumusețea impresionantă a 
unor săli pline de copii, cu care m-am intilnit, 
într-o zi de decembrie in cadrul tradiţionalei 
deschideri a „Zilelor filmului la sate“. 

La Cocorăștii Mislii, Bordeni, ca și la Brebu 
(județul Prahova), am crezut că mă aflu în 
vacanţă, în vacanța de iarnă. În săli calde, 
curate, copiii îmbrăcaţi de sărbătoare au reci- 
tat poezii patriotice, au cintat, s-au întreținut 
cu cineaștii despre filme, despre teatru şi lite- 
ratură. 

Doar în tren, 
mi-am amintit că unii copii a doua zi aveau 
teză, că pină la vacanță ar mai fi ceva de in- 


vățat. Şi pentru elevi, dar şi pentru „cinema- 


i togratiști.” 
Ce anume? Ritmul trenului sacada gindu- 


În ultimii douăzeci de ani populaţia țării a 
crescut cu mai bine de cinci milioane 
Aproape o one din populaţia ţării numără 
sub 25 de an 

Şi acest procent explică marele succês al 
filmului Liceenii. 


lași ’87. 


în drum spre Bucureşti, 


Pachetele de fiime destinate satelor ar tre- 
bui să conțină și filme documentare pentru 
copii, inspirate din noile realități ale comune- 
lor, ale agriculturii, ale. apropierilor tot mai 
mari dintre sat şi oraş. Filme de scurt metraj, 


de lung metraj... 


Dacă eu, personal, ar fi trebuit să alcătu- 
iesc seturile de filme, programele pentru ati- 
tea judeţe, pentru atitea mii și mii de co- 
mune, ce-aș fi făcut? 

Ca la teză, am trecut repede în revistă lista 


| filmelor produse în ultimii doi ani. Mi s-a pă- 


rut puțin. Am extins-o la cinci ani. 
„Dar cum să te duci azi, 1988, cu un film 


"produs in 1983? 


Şi dacă o să spun cu glas tare concluzia la 
care am ajuns, n-o să creadă lumea că ple- 
dez „pro domo“? E 

Oricite manifestări cinematografice vom or- 
ganiza, oricum vom boteza ciclurile de filme, 
în fața ecranelor se vor afla tot copiii. Ei au 
mai mult timp liber, mai multe disponibilităţi 
de cunoaștere, mai puţine comodităţi. 

Dacă în copilăria mea nu-şi bătea nimeni 

ul cu programele cinematografice desti- 
nate vicatelor tegadi; astăzi in lume şi la noi 


Şi difuzarea e o artă 


Cuvintul „oamenilor din reţea“ 


despre creatorii peliculelor cinema- 
Sica se discută aprins și se scrie enorm, 
„despre modeştii dituzori ai produselor „uzi- 
nelor de vise” se discută arareori şi se scrie 
cu parcimonie. Chiar cineaștii, la constătui- 
rile anuale ori la premierele de gală, sint ne- 
voiți să declare deschis, cu jenă nedisimu- 
„lată, că, fără intermediari inteligenţi, creaţiile 
“lor nu-și îndeplinesc telul educaţional, 

De curind, îl priveam ae pe excepționa- 
lul actor Victor Rebengiuc şi admiram priete- 
nia lui crescindă, neteatrală şi deloc grando- 
mană faţă de propagatorii filmului, care-l im- 
presurau la lași, cu interiorizată căldură mol- 
dovenească. ÎI inconjurau acolo, în oaza de 
linişte de la poarta Păcurarilor, colegi mai 
mult ori mai puţin cunoscuţi, sosiți din 9 in- 
pei cinematografice pentru un obiș- 

colocviu. un schimb de experiență inițiat 
de Centrala Româniatiim, Re giuc 
omul, dezbrăcat de măşti şi de convenții, 
zimbea și grăia cordial cu cei care valorifică 
în provincie filmul românesc. Povestea dezin- 
volt despre reușitele gale la cinematografele 
botoșănene, sucevene, vasiuiene. Cu acest 
prilej se imprietenise cu difuzorii locali. con- 
sideraţi — printr-o sintagmă originală — ca 
nişte contraforți ai „uzinelor de vise”. Nu, nu! 
Metafora nu ni se pare bombastică! Căci 
operele imprimate pe celuloid, în perimetrele 
platouriior, adică în spaţiul alunecări adevă- 
rurilor spre ficțiune, spre vis, sint așteptate, 
cu aviditate profesională, de lucrătorii retelei, 
cinematogralice pentru a fi prezentate publi-* 
cului. Ei sint cei dintii care vizionează și sus- 
țin aceste e, organizează palete largi de 
manifestări cultural-educative, împlinindu-și' 
m, de foigh 'culturali în acest dome- 
niu 


-aici 


turii apara _ Sorina dacă e e 
trofee în aceeaşi cotapetiis n, revenit intre- 
prinderilor moldovene. dacá-in anul '87 plu- 
surile la incasări insumeaza 12 milioane lei, 
` asta demonstrează că, in zona amintită, „cei 
| 1500 de slujitori ai filmului dovedesc 
= Korkar inițiativă. 
esionişti „dotați, oa prezenți la colocviu 


răspun- 


. se confesează: „Pe | 
_ cese” cinematografice, simpozioane, con- 
cursuri, în '87 am bucurat iubitorii noştri de 


dezbat aprins, în contradictoriu, un subiect 


familiar, dar niciodată definitivat: metodolo- 


gia destășurării acţiunilor cu filmul. Entuzias- | 


„tul Vasile Mareci, directorul de la Botoșani, 
ingă o mulțime de „pro- 


cultură cu 20 de gale, manifestarea noastră 


predilectă; acestea au fost nu numai specta- | 


cole festive, ci și aplicative, de dezbateri pa- 


sionante în care au fost atacate fără menaja- 


mente probleme de fond ale producţiei noas- 
tre filmice. Realizatorii pleacă de la noi real- 
mente cu conștiința incârcată de tăspunde- 


rile lor viitoare”. Se combate vehement, din | 
ale, doar cu | 


sală, ideea festivismului unor 
fiori, autografe, protocol, cerindu-se insistent 


ca Centrala Româniafilm să dirijeze creatorii | 
şi spre mediul rural, măcar în „Zilele fiimului | 


ia sate”, 


Colocviul este fertil. Se adjudecă întiietatea | 
| organizării „Lunii culturii cinematografice“, 
"care a cucerit mai multe județe. Cei care incă 


n-au preluat-o, cum e Neamţul, făgăduiesc 
că vor incerca, chiar dacă opinează că pro- 
gramele cu filmul sint anuale, nu lunare (N. 
Topliceanu — 1.C.J. Neamţ). Perseverentul 
organizator al acţiunilor ieşene, Mihai Apos- 
tol, insistă asupra unor noutăți in metodolo- 
gia acțiunilor, unde e nevoie „de mai multă 
investiţie de gindire şi inflăcărare”. Și conti- 
nuă: „jeșim, pur şi si 


matografelor şi mergem. în facultăți, şcoli. 


uzine, muzee. La Casa Pogor, Salonul de li- 
jorat şi wg cu partioeme, intanenti; la 


mplu, din incinta cine- ` 


Un dialog 
plin de sensuri 
(Oana Sirbu 
Ștefan Băni 
în Licee 
de George Şovu şi 
Nicolae Corjos) 


s-a acumulat o uriașă experienţă in acest do- 
meniu. Există chiar şi istorii ale filmelor pen- 
tru copii şi tineret. 

Eșantioanele cele mai bune ale producţiei 
de filme pentru copii vor sta mereu în atenția 
programatorilor din rețeaua Cinematografică. 
Dar nu-i suficient. . 

E nevoie de mai multe filme noi! În pas cu 
tot ce se intimplă în jurul nostru. 

Și dacă pledez pentru mai multe filme des- 
tinate copiilor (documentare, de animaţie, 
scurt metraje jucate, lung metraje, de aven- 
turi, muzicale, ştiințitico-fantastice, etno-foi- 
clorice, sportive, vesele-distractive, so- 
bre-meditative, simple-direct didactice, com- 
plicate-pe măsura cunoştinţelor Stiintilico de 

care. dispun azi copii etc.) este pentru cå re- 
saca intilniri m-au convins încă o dată câ 
dmat paniru la pe perle ales „Zilele 

copiii a sate." - 

B. ron, ps ales, alâturi de Elisabeta 
ia cu aproape un sfert de veac in urmă, 
drumul filmului pentru copii, opțiunea noas- 
tră părea naivă, (asemenea filme se făceau 


rar). 
Vasilica ISTRATE 


- Casa tineretului — Ecran clubul, la Şcoala 


populară de artă — Filmul şi muzica. Într-un 
an, in afara sălilor propri; am dat 900 specta- 
cole cu 300000 parti ți. lată finalitatea 
unor experiențe ieșene" 

Alt director de intreprindere, publicistul A 
Gavrilescu, pledează pentru modernizarea di- 
fuzării filmelor, în cu exigenţele sporite 
ale spectatorului contemporan. „La Vrancea. 
zice ei. atra între dituzori noi şi compe- 
tenți slujitori ai fiimelor. Aducind. în sfera 
noastră ziarişti, scriitori, oameni de cultură, 
putem propuisa sectorul pe calea perfectio- 
nării. Lucrind la noi, încadrați, acești oameni | 
pot lansa idei noi, aruncindu-le peste bord pe 
cele prăfuite. Aşa procedăm noi şi iată câ 
1.C.J. Vrancea are acum un procent mare de 
participare la filmul românesc. Unele cinema- 
tograte le-am transformat în unităţi pilot. Cu 
Cucoana Chiriţa am organizat un si 
coi-test, simultan la trei unităţi tocşânene, cu 
e cope într-o singură zi. Acest rd 
e unic 

În timpul colocviului, reprezentanţii Centra- 
lei Româniafilm şi șeful oficiului- -gazdă Pavel 
Gorincioi pledează la rindul lor pentru valori- 


„ticarea imediată a experiențelor metodolo- 


gice înaintate, creşterea calităţii şi eficienței 
educaţional-economice a si colului cine- 
matografic; de asemenea, pledează pentru in- 
mânunchierea, într-un volum, a experienței 


ai propagatorii fi filmelor se discută ara 
reori. Să ne arun mai des ochii asupra 
ior. Cineaştii, criticii ar trebui să-i asculte mai 
atent. Sugestiile lor ar putea fi serios luate în | 
consideraţie, chiar în stabilirea repertoriilor 
‚cinematografiei, pentru că ei cunosc cu pre- 
-cizie pr erinţeie. „gusturile spectatorilor. Nu 
sint „adiuvanţi“ ai celei de a şaptea arte, ci 
contopiți pină ia nivel de suflet în universul 


„uzinelor de vise“. 
Boris CRĂCIUN 


9 000 de spectatori într-o singură zi pentru Cucouna Chiriţa, rescrisă 
și interpretată de Draga Olteanu Matei în regia lui Mircea Drăgan 
(şi cu Ileana zir Ionescu, Rosica Popescu- -Bitänescu, . Aurias Șchiopu) 


nir 


UE t 0 aa 


stituie prom 
entei ediții a 
oskol 


iniţiativă, 
participare, 
"educaţie 


E. decembrie 1987 au inceput, în toate 
judeţele ţării, „Zileie filmului ia sate“, mani- 


„testare cultural-educativă de largă rezonanță 


in rindul milioanelor de spectatori, înscrisă in 
tradiția vieţii spirituale a satelor noastre. 

„Actuala ediţiei, a XXXI-a, s-a desfâșurat 
pină la 31 ianuarie 1988, in peste 4400 de lo- 
calităţi, propunindu-şi ca obiectiv primordial 
creşterea rolului filmului în amplul proces de 
formare şi dezvoltare a conștiinței socialiste a 
milioanelor de spectatori. 

Repertoriul selecționat de Centrala Romă- 
niafilm şi întreprinderile cinematografice cu- 
prinde creații ale cinematografiei naționale şi 
internaționale, valoroase prin mesaj educativ 
şi ținută artistică. Fondul de filme afiat la dis- 
poziția intreprinderilor cinematografice — 
peste 400 de lung-metraje şi circa o mie do- 
cumentare şi filme de animaţie — a fost com- 
pletat cu 19 filme artistice de lung -metraj d 
eee prime în premieră pe ecranele. s 

i. 
Filmelor noastre le-a revenit un rol prepon- 


. derent între pr ginere sp programate, oferind o 


tematică de largă diversitate dominată de 
creaţiile inspirate din actualitatea socialistă 


oki imn pentru sărbătoarea țării, Zi 


de 
toare, ap pesa erogene 


veşti, sau , scurt-metrajele România 


în plină 
paranu te emir pr ne păr avad 
de performanţă; la care se adaugă pelicule 
care redau momente din lupta poporului nos- 
tru pentru libertate socială și naţională, Pè 
durea de fagi, A doua v: sau ecrani 

ale unor cunoscute opere 7 literare: Pådu- 
de . Cucoana 


as gara ses — = tii 
tru fiecare, 


reanca, 

Dintre filmele realizate peste hotare amintim; 
Fata cu Eee i tuminoși (A. P. Chineză), Vină- 
torul de tei WASS). Locuri în inimă 


i 


400 lung metraje, 
1000 documentare 
. filme de animaţie, 
concursuri, simpozioane, 
întilniri cu creatorii, 
toate pentru 
o vacanţă de iarnă 


4S. U.A.) etc. S la actuala editio prezentarea 
lime a fost însoțită de întilniri cu realizato- 
i ef "dezbateri pe marginea filmelor romă- 
simpozic oane, mese rotunde, montaje 
ae aaa concursuri cinematografice etc. 
În acest context se înscriu o serie de vet: 
niri ale creatorilor cu publicul, desfàşurate în 
ue decembrie, care au suscitat un larg inte- 
Ea în a Mo i a Balot ti Areen rui M -Mi 
torul agr ești, regizorul 
hai D ornatoniinesci şi actorii Da „Sinan 
şi Vasile Popa s-au intilnit cu peria z 
„oare filmului Un | la 
Bror Suden. re scriitorul = ae eri 
i a Moldovan 


] puas u un Td Mie cu ti 
inea filmelor Liceenii 

ţi d net» încă init 
ntreprinderii cinem masă sei "judeţului 4 
tomița care a deci “ziua ina gurală 
decembrie — „Ziua filmului ro 

gramind în toate unitățile sătești cr 

producţia naţională şi, în acest Cadru 

tul Mircea Drăgan și actorul 

s-au intilnit cu spectatorii, în ai 
Sul “prezentarea fiimului _Cucoana 


cala actualei ediții a inci. şi 

st prevăzute filme și 

e destinate elevilor, tineretu- 

educarea lor patrio- 

eee „spiritul dragostei faţă 
învățătură, precum şi 
mici spect 


(aloare: oran rsitat ndului 
conținutul şi gre manitestăritor ae- 
_ral-æducative, buna funcţionare a bazei tehni 
ize solide pentru 

) «i b ansamblul 


actiuni ni ior des- 
a dn idă K Festivalului 
„Cintarea 


Pa că animația este domeniul di- 
vertismentului voios a fost de mult combătută 
de filmele-parabolă, de metaforele animate 
ce poartă îngindurate mesaje adresate con- 
temporanilor noștri. Reflexia asupra istoriei 
este o altă trăsătură a feței mai puţin cunos- 
cute a „artei a opta”, autorii preocupaţi de ea 
propunind înteresante forme cinematografice 
de abordare a acestui subiect. Nu intimplător 
tema este foarte dragă animației noastre, ca- 
racterizată în genera! prin preferința pentru 
atmosfera poetică și ritmul solemn. 
Filmografia lui lon Truică este marcată de 
neincetata atracţie a regizorului faţă de isto- 
ria naţională. Peliculele sale evocă eveni- 
mente marcante sau comentează faptele râs- 
frinte în oglinda aburoasă a legendei, așa ca 
în Marea zidire, o foarte originală interpretare 
a baladei despre meșterul Manole și ctitorirea 
minăstirii Curtea de Argeș. O altă peliculă 
foarte apreciată a autorului, Furtuna, evocă 
un eveniment istoric de mare răsunet: răs- 
coala lui .Horia, Cloșca și Crişan. Filmul nu 
narează întimplările, ci sintetizează în imagini 
plastice-de remarcabil dramatism sensul lor. 
Siluetele fragile ale şerbilor ce se mișcă hie- 
ratic compun un impresionant tablou al sufe- 
rinței. În inspirat grai metaforic, lon Truică 


sugerează amploarea evenimentelor și noble- 
tea gestului acelora care s-au sacrificat pen- 
tru triumful demnităţii. Preferința pentru gra- 
fica stilizată și esenţializată râmine constantă 
şi în următoarele episoade ale amplului ciclu 
istoric semnat de regizor. Momente cruciale 
ale luptei pentru independenţa neamului sint 
evocate în Posada, Rovine și Balada lui Tu- 
dor, filme preocupate in primul rind de inter- 
pretarea semnificației evenimentelor, dar și 
de compunerea unei atmosfere de epoca, 
efort în care lon Truică a dovedit multă inge- 
niozitate stilizind reprezentări iconogratice 
atestate de cercetarea științifică Alte două 
episoade importante ale luptei poporului nos- 
tru pentru dreptate socială, răscoala din 1907 
și greva tipogratilor din 13 Decembrie 1918 
i-au inspirat filmele-omagiu Pirjolul și Ziua 
îns ingerată. 

istoria naţională este și sursa de inspiraţie 
a regizorului Adrian Petringenaru în Traian şi 
Decebal și Legendă, incursiuni în trecutul 
mai îndepărtat al neamului nostru și într-o 
etapă definitorie pentru identitatea lui: cuce- 
rirea Daciei de câtre romani. Luptele vitejilor 
daci cu trimişii Romei sint relatate pe ințele- 
sul spectatorilor cărora -cele două desene 
animate le sint adresate, copiilor. Faptele nu 
sint povestite insă pe ton cronicăresc, ele au 


note de regizor 


În căutarea timpului cinematografic 


E... a apărut în rafală după Aventura 
(1959) și Noaptea (1960), adică in 1961. La 
acest film Antonioni era concurat deci nu nu- 
mai de sine însuşi, dar şi de apariția capodo- 
perei lui Resnais Anul trecut la Marienbad și 
a operei de virf a lui Buñuel din perioada de 
revenire, Viridiana. Filmul părea atunci epigo- 
nic şi caligrafic. Scos din conjunctură și vă- 
zut astăzi, filmul se pare a fi nu numai cel 
mai bun film al lui Antonioni, dar şi cel mai 
original. Eclipsa — ca noțiune are nu numai 
simbol astronomic cunoscut, dar și acela de 
dispariție subită a unei persoane pentru un 
timp, ca şi acela de a face pe altul să på- 
lească prin forța propriei personalităţi, în tim- 
pul cît primul îl are alături. „Eclipsa“ are o 
durată deci, este o chestiune de timp. lată, in 
fine, nu numai un subiect (apariţia, dispariţia 
unei persoane; apariția și dispariția unui sen- 
timent; golul sufletesc trecător etc.), dar și un 
erou. Un erou-al timpului nostru: însuşi tim- 
pul. „Trebuie să-ţi dai multă osteneală, ca så 
crezi că adevăratul erou al lui Proust nu e 
chiar timpul” comenta Malraux şi, privind în 
jur, la arta modernă, vom descoperi cinetis- 
mul sculpturii, ritmicizarea picturii, explozia 
dansului, implozia muzicii... şi... cinematogra- 
tul, artă a secolului, născută în plin efort de 
surprindere a timpului ca obiect și materie a 
artei. Artă a timpului și vizualuiui. Filmul 
acesta are o forță extraordinară în a sur- 
prinde curgerea timpului, acele „clipe ce 


trec”, în a-l decanta, a-l expanda pină a-i 
face vizibil, reușind o reală materializare a 
fluidului temporal pe care numai clepsidra 
sau orologiul o mai oferă. 


E... filme de la care ieși indrăgostit. 
După ele, cel iubit te suspectează de infideli- 
tate, iar prietenii de ingratitudine. Sint filme 
ce însingurează pină la autobiografie și care 
uneori, pot ține locul copilăriei. In urma lor 
nesomnul fericește, iar zimbetul se schimbă 
in ducere pe ginduri. Există filme făcute 
anume pentru întunericul neliniștitor şi ano- 
nimizant din cinematograf, nepotrivite intimi- 
tăţii unui video sau televizor personal — peli- 
cule pe care trebuie să le simţi proiectate din 
spate, prin ochiul acela magic, spre care cind 
te intorci... îi vezi razele ditractate punind în 
evidenţă praful şi pulberea respirate de toţi. 
Solaris imi pare un astfel de film. 
Romanul lui Lem alăturat lung-metrajului 
omonim al lui Tarkovski ilustrează, mai mult 
ca diferența specifică a două arte, genul lor 
proxim: prin fantasticul decupat din real, til- 
mul poate inspira nu atit o artă distinctă de 
literatură, cit un recurs la poezia de anticipa- 
ție. Dacă romanul de anticipație inchipuise 
un „ocean. genial”, care exterioriza imaginile 
memoriei pâmintenilor ajunși pe Solaris, fil- 
mul conferă straniei planete marca subcon- 
știentului insumat al acestora. Plasarea acţiu- 


Arta cea mai dinamică, 
în slujba celei 

mai dinamice realităţi: 
mersul istoriei 

(Horea de Titus Popovici 
şi Mircea Mureş cu 
Ovidiu Iuliu Moldovan) 


fior şi aură de legendă. 

Din istorie, dar și din folclor s-au inspirat şi 
scenariștii serialului Novăceștii, Mihai Opriș 
şi Constantin Păun. Erou al mai multor ba- 
lade populare, Gruia lui Novac a devenit un 
adevărat simbol al luptei antiotomane. Ecou 
al unor. evenimente istorice petrecute la sfir- 
şitul secolului al XVi-lea, intimplările filmului 
regizat de Constantin Pâun evocă aspecte ale 
bătăliei românilor impotriva extinderii impe- 
nului turc. În centrul peripeţiilor se află nea- 
mul Novăceştilor, model de vitejie și putere 
de sacrificiu. Faptele atestate de cronicari se 
împletesc cu elemente fabuloase, secvente li- 


Prestidigitator al timpului este Antonioni 
atunci cind structurează secvenţe întregi nu- 
mai- din cadre statice, în care mişcarea e infi- 
nitezimală, subliniind stări sufletești difuze și 
incerte ce numai în acel timp suspendat (0, 
timp suspendă-ţi zborul”), își puteau afla o 
expresie perceptibilă, deci numai prin acest 
„Cinema“. Aceeași expandare a stării de neli- 
nişte a unei lumi supusă mecanismelor vrăji- 
torești ale banului o realizează el în secvența 
mult extinsă în timp a bursei, cadre agitate 
care se repetă, se suprapun, se aglutinează, 
creind senzaţia realului şi iraționaluiui. Țrăire 


„O, clipă, 
suspendă-ţi zborul...“ 
pentru ca 
cinematograful 
să-l 

poată capta... 
(Noaptea 

de Antonioni, 

cu Jeanne Moreau 
şi Marcello 
Mastroianni) 


nii în spațiul închis al staţiei solariene este 
primul indiciu al unei introspecţii oarecum 
nevoite, vecină cu epifania. Ritmul mieros din 
secvența terestră a raportului unui cosmo- 
naut asupra fenomenelor paranormale de pe 
Solaris, lentoarea felină a mișcărilor de apa- 
rat (ca-ntr-un streap-tease ideatic savant) 
pregătesc spectatorul pentru revelaţie: o dra- 
goste în cosmos intre un psiholog și obsesia 
lui — iubita sinucisă demult, regenerată si- 
metric în spațiul mimoid, jucăuș, atoateinmu- 
guritor din preajma oceanului. 

Simetriada. afirma Lem, este inimaginabilul 
în sine. Pentru a-l putea aborda cinematogra- 
fic, Tarkovski folosește un artificiu. El reorga- 
nizează faptic romanul într-un scenariu su- 
pus rigorilor firescului: raportul lui Berton, 
plasat de cineast la inceput, deschide 
aproape expozitiv conflictul. Ceea ce la Sta- 
nislaw Lem era clasificare, teorie incertă, 
pentru a schiţa prin ipoteze ştiinţifice miste- 
rul solaristic, este transfigurat de Tarkovski 
prin intermediul filmului în film: o conferință 
televizată pe tema lui Solaris este revăzută 
după ani, într-o filmotecă particulară; o peli- 
culă din copilărie este vizionată pe altă pla- 


https://biblioteca-digitala.ro 


rice sau interludii umoristice. Evenimentele 
pline de suspense sint proiectate pe fundalul 
unei naturi participante la dramă, subliniind 
puternica legătură dintre pămintul natal și 
puterile miraculoase ale haiducului. Resur- 
sele animației sint valorificate inspirat in se- 
rialul Novăceșiii, baladă cinematografică de 
certă valoare poetică. lată deci că istoria, su- 
biect aparent îndepărtat de specificul „artei a 
opta”, devine o şansă a sa atunci cind reali- 
zatorii reușesc să ridice faptele la rangul de 
metaforă. 


Dana DUMA 


a eroinei principale, totodată, secvența e în- 
treruptă de o altă suspendare a timpului în 
cezura „momentului de reculegere”, clipă 
dramatică și totodată mecanizantă, revenind 
imediat la alertețea aberantă a unei jucării 
mecanice căreia i-a sărit resortul. Și această 
eroină principală ce este ea, așa cum o cre- 
ează Antonteni modelind-o pe Monica Vitti, 
decit un extrem de sensibil seismograt al tim- 
pului? Regăsim în tipul atit de elaborat al 
eroinei, acel ideal de frumuseţe feminină a 
anilor mijlocului de secol, anii Gretei Garbo 
şi ai Marienei Dietrich... ai Orlovei, intruchi- 
pat atit de pregnant de Curzio Malaparte în 
una din acele „Fantasie“ în proza „Donna 
come me“, adică femeia visată: „Orgolioasă, 
dar intim nesigură și nefericită. Disperată, 
frămintată, dar senină la chip, în cuvinte, în 
fapte... Să pot recunoaște pe fruntea sa, in 
privirea sa, în surisul său, în micile mișcări 
ale ochilor şi ale buzelor, în palorile sau im- 
purpurările neașteptate acel sentiment pro- 
fund care mă tulbură”. Cartea, cu ecou în ge- 
neraţia tînără a anilor 40, l-a marcat, desigur, 
pe tinărul ziarist care era atunci Antonioni şi 
reverberaţia o avem aici, în acest tip de fe- 
meie ce pare născută ca să intruchipeze per- 
sonajul acestui film. Timpul, prin aceste infi- 
nitezimale trăiri, infinitezimale mișcări. mate- 
rializindu-l în substanța unui film. Etortul și 
performanța lui Antonioni sint depășite nu- 
mai de ambiția sa măsurabilă doar cu orgo- 
liul unui Proust sau Joyce, luaţi la trintă cu 
cea de-a patra dimensiune... Se pare că intu- 
ind forța artei sale și natura ei intimă, Anto- 
nioni aduce artei o nouă victorie, „suspen- 
dind” in folosul unei stări de eclipsă, insuși 
timpul, regăsindu-! noi, aici, în acest „timp ci- 
nematografic”. 


Savel STIOPUL 


netă, la fei mesajul testamentar al unui astro- 
naut disperat. Cu veridicitatea salvată de 
mărturia ea sie] de pe-un ecran pe 
altul, se desfășoară șirul de exfolieri ale rea- 
lului spre miezul său tragic. Neantul stirnit la 
contactul rațional al unor lumi disjuncte pre- 
figura în Solaris utopia distrugerii granițelor 
culturale din Nostalgia. La intersecția fizicii 
cuantice cu antica metatizică, dragostea-bis 


| a lui Kris Kelvin copiază la un indigo extrate- 


restru, suicidul iubitei reintrupate din spuma 
oceanului străin. O fatalitate discretă pare a 
genera margini în cer ca pe Pămini. Şi totuși 
numai pentru Lem, Kris rămine suspendat în 
aşteptarea fericirii pierdute, contemplind ne- 
cuprinsul valului ginditor. Pentru Tarkovski, 
omul are sens doar cită vreme cordonul om- 
bilical ce-l leagă de Terra nu-i rupt. În viziu- 
nea lui, psihologul modern e-un Anteu rein- 
tors din pustiul iubirii, acasă, la pragul tatălui 
său, construit aidoma cu-al bunicului. Mai 
înainte cu o iluzie, secundele de impondera- 
bilitate — filmate de operatorul Vadim lusov, 
pe armonii de Bach — amestecaseră într-o 
majestuoasă panoramare luminări şi îndră- 
gostiţi, cărți adunind experiența milenară a 
omenirii, în clinchetul unui candelabru de 
cristal înfiorat de lipsa gravitaţiei. Doar copia 
unui tablou brueghelian, cu vinători pe ză- 
padă, stătea fixată în cuiul ei, acolo unde şi 
vii şi morţii îşi pierd greutatea. Semn al nes- 
trâmutării omului. Semn al statorniciei artei. 
Beţia experimentului cosmic are drept 
antidot credința în umanitate. impăcarea ce- 
rului cu pămîntul se face la Tarkovski doar 
pe Pămint. 


Daniel DANIEL 


stradă desprinsă, parcă, dintr-o deli- 
cată stampă orientală. Case scunde, cu acele 
acoperișuri grațioase, din olane viu colorate 
tipice arhitecturii coreene tradiționale, care 
sugerează, prin alcătuirea lor ingenioasa, ari- 
pile larg desfăcute ale unei păsări; în interior 
mobile cu migală sculptate, paturi acoperite 
cu mătăsuri grele, costume foșnitoare din 
brocart, abia așteptind să fie îmbrăcate, ar- 
muri cu zale sclipitoare. O ambianţă evocind 
epoca plină de strălucire a regatului medieva! 
Koryo, care avea să dea naștere uneia din 
cele mai originale civilizaţii ale Orientului In- 
depărtat... În imediata apropiere, sărind peste 
secole, un grup de clădiri în stil cu totul dife- 
rit, în care se pot distinge, cu ușurință, trăsă- 
turile caracteristice arhitecturii japoneze. lată 
o casă arâtoasă, cu un salon impunător, 
unde tronează un birou masiv de mahon; 
într-un colț, un telefon stil Art Déco, de prin 
anii '20—'30, ani încrincenaţi ai ocupaţiei ni- 
pone a Coreei: de la acest telefon, guverna- 
torul străin, dădea, cu voce aspră, ordine de 
intensificare a represiunilor împotriva acelora 
ce năzuiau cu toată ființa lor spre redobindi- 
rea demnităţii naţionale... La o azvirlitură de 
băț, un cartier cu case, magazine, localuri în 
stil chinezesc, firme cu ideograme, dragoni 
de hirtie purtători de noroc, care se balan- 
sează in bătaia vintului: de data aceasta sin- 
tem în Manciuria, unde, incepind cu deceniul 
al treilea al agitatului nostru veac, aveau să 
se cristalizeze puternicele nuclee ale mișcării 
coreene de rezistență antijaponeză... Mai in- 
colo, un sat de bordeie mizerabile, acoperite 
cu stuf, unde ghicești că oamenii duceau o 
viaţă de cirtiţă: cînd au trâit ei, cu jumătate 
de mileniu sau numai cu jumătate de secol în 
urmă, este greu de spus, peste cei umili tim- 
pul scurgindu-se cu supremă indiferenţă 
lată, în fine, și o uliţă a prezentului, o uliţă 
din Coreea de Sud, cu reciame,jipătoare, cu 
baruri care se înghesuie unul într-altul, pen 
tru. uzul militarilor străini, cu cinematografe 
sordide, ale căror afişe etalează un erotism 


” 
= RAN 


4 ee = 
fez 


Floarea npanula: marele premiu 


O ~ 


primul Festival 
ţările nealiniate 


curs de dezvoltare 


Forța de aur” la 
al filmului din 
şi alte ţări în 


ieftin și iată și campusul unei universităţi 
sudcoreene, unde mai stăruie, parcă, freamă- 
tul demonstrațiilor studențești... 


sitat matic 


O îngrămădire aparent fantastă, baroca 
de stiluri și epoci, care, pentru moment, te 
duc cu gindul la faimosul domeniu Xanadu 
unde, în delirul său posesiv, „Cetăţeanul 
Kane” adunase în chip haotic palate, castele 
colonade, porticuri, pagode, statui aduse de 
cine ştie unde. Numai că, în cazul unor stu- 
diouri cinematografice, fantastul, neobișnui- 
tul capătă dimensiunile periectei normalităţi. 
Mai precis, este vorba de Studiourile de filme 
artistice din Phenian, care au implinit, anul 
trecut, patru decenii de existenţă, iar decoru- 
rile în aer liber şi mărime naturală, construite, 
desigur, treptat, pe măsura turnării de noi pe- 
licule, indică, fâră greș, universul de teme şi 
preocupări ale cinematografiei coreene. o ci- 
nematografie tinără, în plină afirmare. Bazele 
ei au fost puse în februarie 1947, de către un 
grup de cinci cineaști, la mai puţin de doi ani 

la înlăturarea ocupaţiei japoneze din Co- 
reea și instaurarea în partea de nord a țării a 
puterii populare. Pe lingă entuziasm și price- 
pere, ei dispuneau şi de un atu extraordinar, 
lumina unică, de o transparenţă diamantină, 
a „jării dimineţilor liniștite”. Colectivul de 
creaţie s-a lărgit treptat și prin munca sa 
plină de abnegaţie, câci totul a pornit de la 
zero, a fost realizat în 1949 primul film artis- 
tic coreean Patria mea, căruia i-au urmat alte 
citeva. Bombardamentele aeriene sălbatice 
din timpul agresiunii străine, dezlănţuite în 


De la „Fata 
la 
peisajul 


al unei tinere 


Spectatorii preferă pelicule 
de 


Imagine din filmul coreean 


1950, aveau, însă, să prefacă în scrum, odată 
cu întreg Phenianul, și tinerele studiouri ci- 
nematogralice. Cineaștii coreeni nu și-au in- 
trerupt însă activitatea, ci au improvizat in 
subteran — caz probabil unic în lume — un 
nou studio, reușind să ducă la capăt, in con- 
diții neinchipuit de grele, citeva filme artis- 
tice, cum ar fi sau torii pa- 
triei — pentru a nu mai vorbi de actualităţile 
de pe front — care au contribait la însufleţi- 
rea în luptă a soldaţilor armatei populare. 

Imediat după război, s-a trecut la construi- 
rea unor noi studiouri pe ruinele celor vechi, 
studiouri care în 1973 au fost modernizate și 
considerabil extinse, dispunind, în prezent, 
de patru platouri de filmare, de atit de varia- 
tele decoruri În aer liber amintite și de apara- 
tură de ultimul tip. Între timp, zestrea cine- 
matografică a Coreei populare s-a mai imbo- 
gâţit cu studiourile „8 Februarie“, laolaltă 
producţia celor două studiouri fiind, în pre- 
zent, de circa 30 de filme (color) pe an. Pe 
lingă acestea, mai există un studio de filme 
documentare şi unul de desene animate, un 
studio de filme științifice şi didactice, precum 
şi un Institut de Cinematografie și un Centru 
de Cercetări Filmologice, cu nimic mai prejos 
de cele similare din alte ţări, cu mai vechi 
tradiţii în domeniul celei de-a şaptea arte 

Tematica filmelor coreene imbraţişeaza o 
arie din cele mai largi. În condiţiile unei țări 
care a desfășurat acţiuni energice pentru a-și 
reciștiga independenţa, tradițiile luptei impo- 
triva militarismului japonez ocupă, firesc, un 
loc de seamă, pelicule ca Fata care vinde flo- 
ri (cunoscută și publicului nostru) sau Marea 
de impresionind prin vibrația lor patrio- 
tică. Începuturilor mișcării revoluţionare 
muncitorești le este consacrat un mare nu- 
mâr de opere artistice remarcabile, între care 
Pămintul in flăcări, Povestea primului detașa- 
ment armat, Muntele Baitku (muntele sacru 
al revoluţiei coreene), A paisprezecea > 
Cei cinci fraţi De o mare populari- 
tate s-a bucurat și se bucură filmul de largă 
desfășurare epică Steaua Coreei, care recon- 
stituie cu mijloace artistice epoca de început 
a activităţii revoluţionare a preşedintelui Kim 
ir Sen pină la declanșarea luptei armate pen 
tru alui ea ocupanților niponi, perioadă ce 
for la rîndul ei, subiectul altei epopei 
cinematogratice, Soarele 

Războiul pentru apărarea patriei 
(1950—1953) constituie o altă sursă gene- 
roasă de inspiraţie pentru numeroase filme 
cu un conţinut profund educativ, ca, de pildă, 
Tinerii partizani sau Din nou pe front. Nu lip- 
sesc, desigur, filmele cu tematică actuală, O 


, Cule- 

fiind printre 

cele mai reprezentative. nt pelicule străbă- 
tute de patosul construcţiei care a înălţat din 
cenușă un nou Phenian — transformindu-l 
intr-una din acele citeva „Brasilii“ ale Asiei 
care uimesc pe orice călător — dar şi de un 
discret filon romantic, explorat cu o pudoare 
a sentimentului atit de caracteristică Orientu 
lui. Reunificarea patriei dezmembrate, aspira 


ca 
„Misiune specială” 
variat si policrom 


C 


re vinde flc 


inematografii 


cu subiect istoric 


succes Dalm 


ție supremă a întregului popor coreean, este 
tema altor opere demne de atenție, între care 
Aura şi Argentina a putut fi văzută și de pu- 
blicul nostru 
Mult îndrăgite, în special în rindurile spec- 
tatorilor mai tineri, sint filmele istorice, ca 
Daimai şi Beumdrai. Un gen foarte gustat 
sint şi serialele de aventuri, cum ar fi Eroii 
necunoscuţi (cu nu mai puţin de 20 de epi- 
soade) sau Ultimele 40 de zile (in șapte epi- 
soade), care, prin acțiunea lor palpitantă (ac- 
tivitatea ofițerilor de informaţii şi contrainfor- 
maţii), fac săli pline. Un adevărat record la 
box-office înregistrează Acțiunea 027. Așa 
cum filmele cu Bruce Lee ale studiourilor din 
Hong Kong, iar mai recent și filmele studiou- 
rilor din Beijing au popularizat in lumea in- 
treagă acea variantă chineză a artelor mar- 
tiale denumită kung fu, pelicula amintită este 
destinată să popularizeze pe larg forma spe- 
cific coreeană de autoapărare cunoscută sub 
numele de taekwon-do (sau teguon-do), in 
care se elemente din karate, judo şi 
kung fu. Pină și neintrecutul Bruce Lee, daca 


ar mai trăi, s-ar da bătut în faţa stupefiante: 
performanţe a unuia din eroii acestui film 
care, cu o săritură de panteră, reușește să 
treacă (mai degrabă să pășească!) fulgerător 
pe deasupra unui grup compact de adversar! 
in plină viteză, sprijinindu-se cu virful picioa- 
relor de umerii lor, aşa cum cineva ar trece 
un riu, sărind din piatră în piatră... Un act de 
„cascadorie“, neindoios, in premieră mon- 
dială. Nu este, insă, un spectaculos gratuit, 
ca în filmele „made in Hong Kong”, ci, aşa 
cum indică şi subiectul (un detașament de 
commando din Coreea populară primește, în 
timpul războiului, ordinul să intercepteze pla- 
nurile unei primejdioase acţiuni subversive a 
namicului), de o peliculă cu evidente virtuţi 
educative şi patriotice. O dovedește și succe- 
sul înregistrat actualmente de acest film în 
țara noastră, unde rulează sub titlul Misiune 


Torța de aur' 


Intr-un cuvint, peisajul cinematografiei co- 
teene este un peisaj diversificat, experienţa 
dobindită în cele patru decenii de existență 
conferindu-i certificatele maturității și ale 
profesionalității. 

O cinematografie care dispune de un solid 
suport de idei, cristalizate în lucrarea „Teoria 

”, al cărui autor, cunoscutul 
om politic Kim Giâng Il, ocupindu-se de re- 
zolvarea concretă a treburilor conducerii la 
nivelul întregii țări, a găsit și găsește răgazul 
să se ocupe îndeaproape de problemele celei 
de-a şaptea arte, aşa cum își află ele expresia 
specifică în „tara dimineţilor liniștite“, și să 
elaboreze o interesantă și originală sinteză a 
acestor probleme. 

O cinematografie care beneficiază de o 
echipă de actori de probat talent, de la vete- 
ranii Kuan Pil și lu Kyong Ai, și unul şi cea- 
laitā artiști ai poporului, care au debutat cu 
40 de ani în urma în Patria mea și sint activi 
și astăzi (un amânunt interesant: lu Kyong 
Ai, care avea pe atunci 28 de ani, interpreta 
in filmul amintit, rolul mamei lui Kuan Pil, 
mai în virstă decit ea cu un an!), la mai tinerii 
Kim Goang Adok (eroul din Steaua Coreei) 
sau Hong long Hi (eroina din Fata care vinde 
tiori). 

O cinematografie, in fine, care incepe să 
dobindească și atributele notorietății interna- 
tionale, dacă ar fi să amintim doar de marele 
premiu „Torța de aur“, care a încununat pro- 
ducția coreeană Floarea de la pri- 
mul Festiva! al filmului din ţările nealiniate și 
alte țări în curs de dezvoltare, desfășurat anul 
trecut la Phenian, între 1 şi 13 septembrie (și 
unde Ciuleandra noastră a obținut un meritat 
şi merituos premiu pentru imagine). Dacă 
adăugâm că această cinematografie mai dis- 
pune și de o agreabilă şi instructivă revistă 
lunară cu ilustraţii în culori „Ciosun long 
Hua” („Filmele coreene”), contururile, fie şi 
numai schițate, surprinse de o privire „A vol 
d'oiseau" i se desprind și mai deslușit 

Pe un asemenea fundal, trecerea recentă şi 
la coproducţii (cu U.R.S.S. și Italia — filme 
artistice, cu Franța — filme de desene ani- 
mate) este menită să dea relief suplimentar 
acestor contururi, pe marea hartă a cinema- 
tografiei mondiale. 


Romulus CĂPLESCU 


Premiile ACIN pe anul 1986 


Pentru filme 
de lung metraj 


e Marele premiu — scriitorului Titus Popo- 
vici, scenaristul filmului, Noi, cei din linia în- 
tii, pentru raraga sa contribuție la dezvolta- 
rea filmului ri pe linia originalității ar- 
tistice, a promovării tematicii istorico-so- 
cial-politice în cadrul specificului naţional 

e Premiul special ai juriului — regizorului: 
Sergiu Nicolaescu pentru regia filmului Noi 
cei din linia intii, film inscris în epopeea na- 
țională cinematografică. 

special ai juriului pentru popula. 
regizorului Nicolae Corjos pentru 
filmul Liceenii 

e Premiul pentru regie — ex aequo, regi- 
zorilor: 

—Andrei Blaier pentru filmul Bătălia din 
umbră, 

- Şerban Marinescu pentru filmul Domni- 
șoara Aurica. 

e Premiul pentru scenariu — scriitorului 
Eugen Barbu pentru scenariul filmului Dom- 
nişoara Aurica. 

e Premiul — operatorului 
Vlad Păunescu pentru imaginea filmului 
Domnișoara Aurica. 

© Premiul pentru interpretare feminină - 


https://biblioteca-digitala.ro 


actriței Marga Barbu pentru rolul Domnișoara 
Aurica din filmul cu acelaşi nume. 
e Premiul pentru interpretare masculină — 
ex aequo, actorilor: 
— Valentin Uritescu pentru rolul mai îi ai 
aţi din filmul Noi, cei din linia mtü şi 
ică Hau-Hau din filmul Domnișoara Aurica, 
— Dan Condurache pentru rolul Locote- 
nent Victor Popescu din filmul Bătălia din 
umbră şi pentru rolul Dan Scheianu din fil- 
mul Întunecare. 
© Premiul pentru decoruri — ratului 
Lucian Nicolau pentru scenografia 
oare perie costume pictoriţei de 
- — 
costume Oana Tofan pentru costumele filmu- 
lui Domnișoara Aurica. 
e Premiul peniru muzică — ex aequo, 


compozitorilor: 
— Florin Bogardo pentru muzica filmului 


- Temistocle Popa pentru muzica filmului 
Un oaspete la cină. 

e Premiul pentru. coloana sonoră — ingi- 
nerului Tiberiu 'coman pentru coloana so- 
noră a filmului k 

e Premiul 
briela Nasta 
din linia întăi. 

e Premiul critici — ex aequo criticilor 

— Alice Mănoiu pentru susținerea perma- 
nentă a criteriului valoric în promovarea fil- 


montaj — monteusei Ga- 
montajul filmului Noi, cei 


D. ce e compusă actualitatea filmelor 
din actualitate? Din oameni cu felurite prote- 
sii, din oameni care muncesc, din conflicte fi 
rești şi, evident, dinamizatoare, potenţial dia- 
lectice, din viaţă de familie, din iubire, copii, 
aspirații, impliniri şi puncte de rascruce, din 
foarte multe lucruri mari și sumedenie de 
amânunte — de la o-vorbă la o rochie, de la 
un refren de cintec la un colț de oraș. 
Filmul din actualitate — și mă refer acum 
la filmu! de televiziune — oferă telespectato- 
rului o indicibilă satisfacţie: din pricina unei 
sugestii de spontaneitate pe care o presu- 
pune, acesta simte, la un moment dat, că pe 
micul ecran a ajuns chiar ceva din viața lui 
Cu problemele ei, cu întrebările, cu desluși- 
rile ei de toate felurile. Cu situaţiile ei. O 
mină de oameni inimoși lansează o navă de 
mare tonaj (Lansarea, scenariul Ilie Tânăsa- 
che, Dan Necșulea). o mină de oameni su- 
dează conducte în miezul cimpiei (Un pumn 
de stele, scenariul lon Arieșeanu), o mină de 
oameni recuperează un agregat dificil şi se 
luptă cu pamintul colțuros la Poiana 
Zimbrilor, scenariul C. Banu), o mină de oa- 
meni înfruntă o situaţie limită în virtul munte- 
lui și dau, deopotrivă, o probă de conștiință 
(Fata bună din cer, scenariul Corneliu Leu) 
E vorba, deci. în filmul de actualitate ai 
Studioului de film TV, despre muncă — în fo- 
cul ei se dezvaluie energiile și aspiraţiile. în 
tocul ei mai e timp pentru dragoste, pentru 
nădejde. pentru un strop de poezie. Eroismul 
este chiar cel al asumării, este puterea de a-ţ: 
ti fidel. Şi din ce mai e tăcută viaţa? Din situ 
ați conflictuale, din întruntări de opinii şi in 


e Trebuie semnalate mai întii două su- 
biecte inspirate filmului de opere muzica- 
le: Macbeth de Verdi a cărui transpunere 
cinematogartică o face realizatorul fran- 
cez Claude D'Anna cu Leo Nucci in rolul 
principal. Pe de altă parte, Franco Zetii- 
relli va oferi ecranului o poveste cinema- 
togratică despre marele dirijor care a fost 
Arturo Toscanini. În rolul acestuia va 
apare actorul Thomas Howell. in alte ro- 
luri: Elizabeth Taylor şi Sophie Ward. 
Mare parte din fiim se petrece in săli și 
pe scene ale unor opere celebre din Eu- 
ropa și America. 

Placido Domingo apare la rindul său in 
rolul compozitorului italian Giaccomo 
Puccini într-un film care se află abia in 
stadiul de tatonări ale producției 

e Se implinesc 16 ani de cind Pierre 
Etaix n-a mai evoluat pe vreun platou de 


mului românesc, 

— joan Lazăr pentru volumul „Cum se face 
Aa film”, apărut la Editura Cartea Româneas- 
că. 

© Diplomă de onoare — pentru angajare 
social-politică și nivel artistic se acordă fil- 
melor: 

- Partidul, patria, poporul — regia Virgil 
Calotescu, 

— Cununa de lauri regia Anghel Moras; 
© Diplomă specială pentru interpretare 
minină — actriței Ruxandra Bucescu pentru 
rolul ileana Pandrea din filmul Un oaspete la 

cină. 

© Diplomă specială de interpretare mascu- 
lină — ex aequo, actorilor: 

— George Alexandru pentru rolul Sublo- 
cotenentul Horia Lazăr din filmul Noi, cei din 
linia intii, 

- Bogdan Uritescu pentru rolul Mişu din 
fiimu! Al patrulea lingă debarcader. 

e Diplomă — tinerilor actori 
Oana Sirbu, Cesonia Postelnicu, Ștefan Ba- 
nică jr, Mihai Constantin ṣì Tudor Petruţ 
pentru rolurile din filmul Liceenii 


Pentru filme 


de scurt metraj 


dului — Traian eanu 
. peniru scenariu: Dar tata e mai 


puternic — scenariul şi regia loana Holban. 
Sorin Popescu. 


drăzneală, o 
unor noţiuni 


spectatorul 
viaţă cu „de 


filmare. În 


tor 
e Citeva 


lui Hector 


scriitorului 
interpretat 
acestuia în 


e Premiul 
aequo: 


terese, nu edulcorate, nu suplinitoare ci, din 
infruntâri reale, uneori chiar dure — ca în Fi- 
jonul (scenariul Valentin Munteanu), ca în 


Fata bună din cer care propunea, chiar cu în- 


accepțiune mai realistă a ideii de eroism, o 
sustragere din raza poncitelor, și, printr-un 
efect nuanţat de regie, o complicitate cu 


Actualitatea e amestecul acela indicibil, 


asimilatoare a muncii, cu iubirea şi cu multe 
altele. Lucrul care sare in ochi în mai toate 
aceste filme regizate de Dan Necșulea e felul 
în care ea. iubirea, își face loc, își cucerește 
un loc anume și-o credibilitate anume. Sint 
chipuri, prototipuri, forme de existența care 
se rețin, impun. compuse din desen regizoral 
oportun şi efort și concepţie actoricească de 
reală calitate artistică: mama (o Penelopă 
modernă, nu?) care știe să lupte atit de fru- 
mos, de înțelept şi de disperat de fapt, aștep- 
tind reintoarcerea soțului... risipitor, închipu- 
ind o adevărată stratagemă pentru a-şi me- 
naja copiii (Ilinca Tomoroveanu în Ochii care 
nu se văd), secretarul de partid din Muntele 
alb, omul acela deosebit care nu-i învrâjbește 
pe cei doi „adversari“ din conflictul dolomi- 
tei, recunoscind meritele fiecăruia și dindu-i 


lor, fară să se lase dus de valul primelor apa- 
rențe' (Cornel Coman în Fata bună din cer), 
maistrul sudor de conducte (Virgil Andriescu 


film în care va deţine rolul unui bâtrin ilu- 
zionist, mare glorie a circului. 


e isabelle Adjani va fi intilnită intr-un 
tiim unde interpretează rolul surorii poe- 
tului Paul Claudel, pe numele ei Camille 


Fanny Ardant va fi intilnită în filmul lui 
Gabriel Axel a cărui acţiune se petrece în 
timpul Comunei din Paris. Va fi. spun 
producătorii lui, un film pe care cinema- 
tografia franceză se va putea bizui pentru 
confruntările internaţionale din anul vii- 


se vorbeşte în presă incă inainte de lan- 
sarea lor în rețeaua internaţională: filmul 


din cuplurile cele mai prețuite în 1987 in 
SUA: Meryl  Streep—yJack . Nicholson 


Napoleon și 

tru televiziune de T. Effron cu Jacqueline 
Bisset in rolul Josephinei de Beauhar- 
nais. În sfirşit, filmul inspirat de biografia 


şi Marisa Berenson. 
e Pe platourile sovietice se află la loc 
de cinste co-producția sovieto-niponă in- 


in Un pumn și capacitatea lui de sa- 
crificiu și trisi ui amară și acei elogiu 
duios făcut femsilor care îi așteaptă pe toți 
marinarii lumii, pe toţi șoferii lumii, pe toți cei 
care zboară și „pe noi, âștia cu conducta 

inginerul specializat in automatizări care nu 
se poate complace în siruntata minciuna 
conjugală şi ia totul de ia capăt, undeva, de- 
parte, unde e greu şi unde e nevoie de pute- 
rea lui de muncă (Traian Stânescu în Bal la 
Poiana Zimbrilor). Sint, acestea și multe al- 
tele în filmele lui Necșulea premiate in con- 
fruntări internaţionale tocmai pentru firescul, 
autenticitatea lor (Premiul Interviziunii „Praga 
de aur“, 1986; Premiul Interviziunii Plovdiv, 
1984; Premiul UNESCO, Geneva, 1971; Pre- 
miul special al juriului, Japonia 1968) perso- 
naje desenate fără ezitare. desprinse din rea- 
litatea cea palpabilă, cea posibilă, sint oa- 
meni ai acestui timp, cu problemele, cu vi- 
sele, cu emoția lor, cu increderea și cu iubi- 
rea lor, sint pină la urmă ipostaze verosimile 
ale actualităţii, ale realităţi pe care o gasim 
mereu, mereu transtigurată artistic pe mā- 
sură, în aceste producţii ale Studioului de 
tiim TV — Lansarea, Filonul, Alternativa, Fata 
bună din cer, Bai la Poiana Zimbrilor, Ochii 
care nu se văd, Un pumn de stele — regizate 
de Dan Necșulea. Ele consacră un regizor lu- 
cid, cu vocaţia actualități vii. lar ea, actuali- 
tatea, pare ca este proba de loc a liimului — 


(scenariul Liviu Timbus), ca în 


demitizare, o reconsiderare a 
poate prea mult vehiculate, o 


toate“, cu bune şi rele, cu verva 


fiecăruia creditul moral de care are nevoie cere deopotrivă precizie expresivă şi imagi- f 
(Emanoil Petiut), inginerul specialist in dega nație, acuitate și metaforă. E ca un zbor su- `% 

jāri, venit cu helicopterul în virful muntelui şi personic — vis şi perfecțiune, exactitate și = 

care iarăşi găsește măsura exactă a lucrur emoție îmbătătoare cu aceeași pasăre argin 


tie sus, sus. în oceanul de aer e Un regizor axat pe „viaţa de fiecare zi” 


Cleopatra LORINȚIU (loana Pavelescu și Get Ciubotaru în 
filmul lui Dan Necşulea, pumn de stele) 


consultarea opiniei publice asupra prefe- 
rințelor ei in anul care s-a scurs. Așa de 
pilda, serialul Jurnal TV, o peliculă des- 
pre viața în televiziune care amintește de 
celebrul Network, se situează pe primul 
loc în sondajul lui „New York Times: 
Preferatul imediat următor este insă su- 
perbul film al lui John Huston Cei morţi, 
iar pe locul trei, de asemenea la o mica 
distanță de celelalte două, se allă impe- 
riul Soarelui al lui Steven Spielberg. 


1988 el va apare totuși într-un 


Un alt seria! mult discutat este cel care 
poartă titlul Wali Street și care se atlă la 
mare cinste in opțiunile telespectatorilor 
el vorbind cum nu se putea mai pe faza 
despre corupția de la bursă. 


titluri americane despre care 


De piicoi În CI agite unit Ati de răspindita revistă „People” nu 


s-a lasat mai prejos și le-a oferit cititorilor 
ei propriul sondaj despre filmele anului şi 
actorii preferaţi. La loc de frunte se situ- 
ează, în sondajul publicaţiei menţionate. 
filmul în care apare cunoscuta cintăreața 
Madonna, Cine-i fata asta? Urmează la 
mică distanţă filmul care se bucură de un 
imens succes pe toate meridianele lumii, 

al lui Brian De Palma. intre 
actorii aflați în favorul publicului nord-a- 
merican întinim pe Richard Gere. 


film realizat pen- 


Ernest Hemingway, rolul fiind 
de Stacey Keath. Partenerele 
film vor fi Josephine Chaplin 


pentru iiim documentar — ex 


— Belşug în Banat — regia Felicia Cer 
nâianu, 
- 3000 de lotogralii ale Bucureştilor - re E clar că după gloria Pentru 88 Ornella Muti 


gia Alexandru Sirbu. muzi ă vine ter - 
© Premiul pentru fiim de artă sau etnotol- , ra ful ELETE nu-și dorește decit filme serioase 
clor, ex aequo cinematogratului | IEUAN ACKSON si făcute acasă (adică in Italia) 
— Scrisoarea Mariei Tânase — regia Lau- va face film in '88) 


rențiu Damian, 
Ceramica de Săce!l — regia Olimpia Dai- 


Petringenaru. 
© Premiul 


Enescu — regia Tereza Barta. 
© Premiul pentru fiim cu actori: Casa cu 4 
fete — regia Titus Munteanu. 


© Premiul pentru imagine: Caro! Kovacs și 
Liviu Secipestu pentru imaginea filmului 
Sentimentul 


— Valentin Baciu pentru Novâceștii. 


© Diplomă 
Bolboceanu 
bărbătească. 


© Diplomă 
Sandu Pâun 


nosia soure: 


© Diplomă 


i 


acasă — regia Vasile Alecu, 


pentru fiim ex aequo 


titulată Vaccinul salvator in care, din par: 
tea sovietică, apar Oleg Tabakov, Elena 
lakovieva şi Leonid Filatov. 


pentru fiim reportaj: Festival 


animație, ex aequo: 
'ărăşteanu pentru Dumbrava m: 


pare, 
cu Mafia 
meu. 


© Stfirşitul anului 1987 a adus in mod 
Dia Un let de compa 3 Mă: 
în toate manifestările publice și 

i-ar are pt rm are 
mari publicaţii se intrec în a organiza 


de onoare: lon Birsan şi Horia Serialul s-ar intitula Drumul 


pentru regia fiimului O meserie 


de onoare: Șielana Bratu şi 
pentru regia filmului Bună dimi- 


de onoare: Alexandra irimia 
regia filmului Vasile Pârvan. 


https://biblioteca-digitala.ro 


Soarele alb 
al pustiului 


/ 


[3 

ES sub arșşița deșertului. eroul demobiii- 
zat visează la răcoarea de acasă, la chipu! 
bălaiei Caterina, ce-l întimpină surizător. Fata 
morgana e o siberiană vinjoasă ce lipâie le- 
gânat, ca rața spre riu, dar ostașul deschide 
ochii și o vede plutind ca iebăda într-un ra- 
lenti molcom ca dunele adormitoare; „Draga 
mea Caterina” își începe scrisoarea imagi- 
nară către iubita îndepărtată pe care trebuie 
neapărat s-o pună în temă cu tot ce i se in- 
timplă în acest colț de lume pe unde l-a adus 
revoluţia. „Pe aici lupta de clasă s-a incheiat. 
Am terminat cu exploatatorii. Mi s-a apropiat 
și mie vremea să mă intorc acasă, să ne 
luăm”. Idilicul deziderat e contrapunctat de 
un șoc vizual: capul unui om îngropat de viu 
care bolborosește stins, în timp ce ostașul 
nostru se apucă să-l dezgroape, grijuliu, gos- 
podărește. Doar din. off, of-ul lui se înteţește. 
„E al patrulea pe ziua de azi, şi soarele încă 
n-a asfinţit. Al treilea pe care l-am dezgropat 
era un bandit, cit p-aci să mă omoare“. Între 
calmul trebșoarei umanitare și senzaţionalul 
ei, între hazos şi tragic, sublim și derizoriu al 
vieţii și a! morţii, într-un insolit cocteil se de- 
rulează povestea acestui Ivan Turbincă mo- 
dern făcind faţă istoriei în felul lui glumeţ și 
îndeminatic, pașnic, dar vijelios cind n-are în- 
cotro și trebuie să țină piept unui piic de cà- 


Intoarcerea 
acasă 


D. ficțiunea e prin natura ei insinu- 
antă și persuasivă lucrind asupra noastră prin 
acumulări încete, faptul brut ne convinge vi- 
jelios, instantaneu, prin șoc. Ceea ce s-a pe- 
trecut păstrează intotdeauna un atu faţă de 
ceea ce s-ar li putut petrece, atu care impre- 
sionează profund sensibilitatea omului. Căci 
ori de cite ori o naraţiune, epică sau cinema- 
tografică, precizează că povestea ei este 
strict autentică, niște urechi secrete se ciu- 
lesc in noi“, notează un critic literar român 
(Valeriu Cristea) comentind romanul non-fic- 
tiv Cu singe rece al lui Truman Capote, apa- 
riție ce a declanşat o susținută dezbatere pe 
marginea adevărului și ficţiunii în literatură, 
dar și în artă în general. În film cu atit mai 
mult, din moment ce interesul spectatorului 
pentru 'aptele brute, „adevărate“, 
așa-cum-au-fost-in-realitate, este in continuă 
„creştere, alimentind nu puţine curente artis- 
tice, dar şi satisfăcind dorința spectatorului 
de a participa, într-un fel sau altul, cu propri- 
ile lui opinii, ginduri și procese de conștiință 
la ceea ce se întimplă in literatură sau pe 
ecran. Şi dincolo de ele, în.viaţă. 
Întoarcerea acasă, in regia lui Hal Ashby, 
abordează un subiect dramatic din actualita- 
tea anilor '70: războiul din Vietnam. Care răz- 
boi nu a fost doar o simplă și oarecare temă 
pentru cineaști și literați, ci o dramă a unei 
întregi eraţii de tineri americani, oameni 
obișnuiți, care chiar au luptat în Vietnam, au 
ucis, au fost uciși sau mutilați de-adevărate- 
lea. A avea sau nu dreptate într-un război în 
care mor, deopotrivă, și cei buni şi cei răi de- 


Draga mea Caterina 


lăreţi ai deșertului ce nu prea recunosc cu 
una-două noile orinduieli ale revoluţiei. 
Regizorul Vladimir Moti a avut fericita in- 
spiraţie să-și ia colaborator al spiritualelor 
texte de scrisori care impănează acţiunea şi 
al minunatelor cintece de inimă albastră mor- 
măite de un chefliu ex-subofiţer de vamă — 
un mare poet-prozator Ogudjava, cel cu tas- 
cinanta „Călătorie a diletanţilor“. urmind și 
aici tot o călătorie de dragoste și luptă. Doar 
că ceva mai prozaică, dinspre capâtul lumii 
spre capătul inimii, unde îl așteaptă pe osta- 
şul nostru lăsat la vatră o țărancă trupeşă și 
răbdătoare după o atit de prelungită absenţă. 
O călătorie tot romantică în felui ei, adică în 
felul comediei populare, tratată cind în chip 
de basm, cind de legendă modernizată cu 


- vervă și inteligenţă, cind ca o subtilă parodie 


a westernului, ori a sentimentalismului naiv: 
vezi tabloul idilic in care ivan se imaginează 
în mijlocul haremului proaspăt eliberat, cu 
cadine înfloritoare, dar ţinind-o pe după 
umeri, energic, ostășește, tot pe aleasa lui, 
Caterina, căreia, în ciuda tentaţiilor sfintului 
imion în deșert, el îi va rămine credincios. 
n drum spre casă, evident că eroul — admi- 
rabil acest Anatoli Kuzneţov, trecind cu ușu- 
rință prin toate gamele, de la inocenţă și blin- 
dete la viclenie țărănească, haz, iniţiativă te- 
merară a aducerii luptei pe teren propriu — 
își doboară voinicește adversarii ca un adevă- 
rat Zorro al deșertului, folosind cînd fringhia 


Cumplita realitate 


a războiului 


vine, ta un moment dat, o chestiune strict 
personală. Pentru ce lupti? Pentru ce omori 
un semen de-al tău? Pentru ce să te lași im- 
puşcat? Funcţionează in fiecare om incon- 
știentul biologic al autoconservării, frica şi 
curajul, lupta pentru supraviețuire, firească 
pină la un anumit punct. Dar dincolo de el 


Filmele pentru pace 


ca pe un lasou cîfid un tun improvizat din te 
miri ce şi mai nimic, care scoate mai mult 
fum decit obuze. Cu cită graţie și curtoazie 
își aliniază el grupa de „tovarăși cumsecade”, 
cum o linişteşte în scrisoare pe logodnică, de 
fapt, grupul gureș de femei eliberate din ha- 
remul lui Abdul, grup încredințat lui a fi con- 
dus prin deșert pină ia primul oraș, pentru că 
cei care aveau nobila misiune pier într-o am- 
buscadă. Şi ce să faci altceva cu momiile as- 
tea cu fețe acoperite şi pintec la vedere, oa- 
meni sintem, nu?, decit să le ferești de glon- 
tul răzbunător al fostului stâpin. Şi, mai ales, 
să convingi fostele sclave că ele nu mai tre- 
buie să-și arate recunoştinţa lui, salvatotului, 
pe care inapoiațe cum sint, îl consideră noul 
stăpin. Stăpini nu mai exista, să le intre bine 
în cap, ele sint acum femei libere și egale în 
drepturi, în Orientul post revoluţionar. Inţe- 
les? „Vaprosi est? Vapros niet!' Inainte marş! 
Dar ele sint atit de multe și de slioase, găla- 
gioase, greu să le disciplinezi de unul singur, 
doar cu un ajutor imberb și pistruiat, Pe- 
truha, pe care îl pune să scrie cu litere de-o 
șchioapă la intrarea în muzeul refugiu: „Aici 
e primul câmin. al femeilor eliberate din 
Orient”, şi-i încredințează paza. Cind apar 
nsă numeroși inamici, Petruha e trimis în 
grabă după muniții, da peste chelliui de la 
vamă (ce casă, ce atmosferă, ce colţ uitat de 
iume! scenă desfășurată admirabil între bur- 
lesc și tragic), iar beţia cruntă care urmează 
îi face pe copilandru, câruia abia i-a mijit 
mustaţa, să vadă deșertul în roz şi războiul 
ca pe un roman cintat la chitara, roman de 
dragoste pentru o frumoasă cadină. Pina 
cind „temnicerul ce nu aşteaptă” îi somează 
şi tocmai cind puştiul era cit p-aci s-o con- 
vingă pe frumoasa şi isteața Ghiuzdei sa-şi 
arate o clipă chipul pentru că el, Petruha, are 
intenţii serioase, la intoarcere o va prezenta 
mamei — cade răpus alături de aleasa în voa- 
luri și ea grăbită de același temnicer ce nu 
aşteaptă. Moment scurt, tragic sublim, preci- 
pitind un alt final al filmului, de astădata ca o 
glumă într-un pustiu de amărăciune. După o 
crincenă încercuire a grupului de femei de 
câtre răzbunătorii deşertului, abia scăpat cu 
chiu-cu-vai, prătuit și pirlit, viteazul erou de 
tragi-comedie — care nu-şi luase alt mode! 
de existență revoluționară decit „luptătorul 
pentru fericirea poporului August Bebel" — 
face apelul conştiincios al femeilor cu feţe 
acoperite și cu nume atit de imbietoare, 
dintr-o mie și una de nopţi: Zaira, Djamila, 
Fatima, Ghiuzdei, Said. Apoi, cu o autoiro- 
nie irezistibilă, își încheie curtenitor misia: 
„Domnișoarelor, dacă v-am supărat cu ceva 
vă rog să mă scuzați“. Și apoi, tot cu gindul 
la aleasa lui pe viaţă: „Am o clipă liberă și-ţi 
scriu scumpă Caterina... Soarele mă încâl- 
zește generos, totul e bine... de-acum încolo 
cred că n-o să mai întirzii“. 

Dar cum basmul nu sfirșește niciodată, el 
se prelungește in fantezia fiecăruia, precum 
acest încintător film, ni l-am putut imagina și 
noi pe haiosul Sisif, pină la urmă chiar fericit. 


Alice MĂNOIU 


acționează, sau ar trebui să o facă, judecata, 
lucidă și dreaptă a inteligenței. Rațiunea. Dar 
dacă nici ea nu e mai lucidă şi nici dreaptă? 

Nu intimplător, în 1987, două prestigioase 
premii artistice americane au fost acordate 
unor lucrări ce au pus in altă lumină, fără 
nici un fel de menajamente, adevărul despre 
războiul din Vietnam. Rivnitul Oscar a încu- 
nunat un film ca Plutonul lui Oliver Stone, iar 
tot atit de prestigiosul Premiu Naţionali al 
Cărţii a lost atribuit romanului „Pacco story” 
(Povestea lui Pacco) al scriitorului Larry Hei- 
nemann. Demn de reținut că premianţii sint 
foşti combatanți de pe fronturile din Vietnam 
(Mai e nevoie să amintim că Goga, Sado- 
veanu sau Camil Petrescu — ca și atiți alți in- 
telectuali români — au participat direct ia 
luptele din tranşeele Războiului de Reintre- 


şi Jon Voight) 


Marea răscruce 
a istoriei 


E ram în pădure și câram o legătură de 
crengi, cind am intilnit un om cu o armă 
Cind l-am văzut mi-a fost frică să nu-mi ia 
lemnele, dar el m-a ajutat să le duc pină 
acasă. De acum înainte n-o să mă mai sperii 
niciodată de un om cu o armâ“. În aceasta 
mică istorioară a unei bătrine femei se află 
una din cheile filmului Omul cu arma. Eroul 
lui Serghei lutkevici este soldatul, omui sim- 
plu din popor. Asemenea eroi au înfăptuit re- 
voluția socialistă, iar una din cele mai impor- 
tante victorii ale revoluţiei — subliniază peli- 
cula — este — odată cu nașterea unei lumi 
noi, naşterea unei conștiințe noi. Ivan Șcia- 
drin se rupe din automatismul existenţei lui 
de țăran etern umilit și disprețuit, își pără- 
sește satul, se înrolează în armată și devine 
soldat al revoluţiei. El, omul cu arma, luptă 
pentru popor, pentru apărarea drepturilor ce- 
lor mulți. Dar, privit prin lentila istoriei, Ivan 
Şciadrin apare, in același timp, subiect și 
obiect ål. revoluției. Faptele de arme îl duc pe 
erou spre fapte de conștiință. Deviza „de fie- 
care soldat depinde soarta patriei“ il ridică pe 
Şciadrin la treapta unei demnități necunos- 
cute, de care se înfioară şi pe care devine tot 
mai conștient că trebuie s-o merite și s-o do- 
bindească. Întilnirea cu generalul alb, care-i 
intimidează cu trufia și tonul autoritar şi dis- 
prețuitor, îi provoacă lui Șciadrin — soldatu- 
lui și omului — o dureroasă criză de conști- 
ință. Clipa de slăbiciune. de pierdere a incre- 
derii în sine îi frămintă, îl neliniștește . 

Preocupat deopotrivă de demersul istoric şi 
de psihologia personajelor, Serghei lutkevici 
urmărește, în paralel, momente din cronolo- 
gia desăvirșirii revoluţiei şi starea de spirit a 
„omului cu arma“ şi consecințele ei. Astfel, 
filmul — realizat în 1938— își depășește 
epoca, reușind să trezească și azi interesul 
pentru portretul psihologic al unui om şi al 
unei lumi ce își caută propria identitate so- 
cială. 

La 34 de ani, în 1938, Serghei lutkevici 
(premiat la Cannes de trei ori, în 1954, pentru 
Skan ; în 1956, pentru ecranizarea O- 
thello; în 1966, pentru Lenin in Polonia) iși 
realiza filmul de mare anvergură, cu un titlu 
simbolic — Omul cu arma. După aproape 
cinci decenii, pelicula rezistă prin autenticita- 
tea psihologiei eroului, ţăranul-ostaș ieșit 
parcă din pinzele cu oameni umili şi sărmani 
ale lui Repin, renăscut la marea răscruce a 
istoriei, înfiorat de întilnirea cu propriul său 


destin. 
Alina POPOVICI 


gire, iar ceea ce au scris ulterior a fost plătit 
cu sînge?). În filmul lui Ashby, un tinăr com- 
batant revine acasă cu picioarele paralizate. 
Cum să mai trăiești redus la neputinţă, cind 
ai fost mindria sportivă a unui colegiu, un 
bărbat admirat şi aplaudat? lar acum, un in- 
valid iritat şi nervos, un paria de care nimeni 
nu are nevoie, ba mai încurcă și vieţile al- 
tora? 

Se naște o mică idilă cu o fostă colegă de 
colegiu. Tandreţe, compasiune, amintiri, sen- 
timente răsucite și mult prea complexe pen- 
tru a fi făcute bucăți și etichetate: calitatea şi 
prețul. Ar fi prea simplu. Ar fi neadevărat. 
Fals. Și inuman, pină la urmă. O femeie își 
iubește soțul care şi el luptă undeva departe. 
Aceeași femeie este impresionată de „soarta 
unui om adevărat” care încearcă să se „adec- 
veze la realitate“ după ce a fost expediat 
acasă într-un scaun cu rotile. Cum să-și im- 
partă sărmana femeie bunele intenții, cum să 
mai judecâm noi, spectatorii, prin prejudecă- 
tile și clişeele adinc înrădăcinate despre dra- 
goste, comportamentul ei? Frivolitate? Ome- 
nie? Lașitate? Cine-i de vină? lată cum fapte 
petrecute chiar și la mii de kilometri distanță 
de noi pot modifica felul nostru de a trăi. A 
trăi cum? Jane Fonda joacă un rol pe măsura 
militantismului ei antirăzboinic. lată cum o 
„vedetă de cinema” iși exprimă şi artistic pro- 
priile teze dinafara artei. Un soț cu nervii 
zdruncinaţi de ororile la care a fost părtaș di- 
rect — după ce a trecut prin experienţe limită 
— nu mai are puterea de a-și găsi propriul 
echilibru  sentimentalo-conjugai: gata să 
ucidă chiar la el acasă, el dispare în largul 
oceanului printr-un, gest de abandon. Filmul 
lui Ashby ne spune tot ce-e de spus re 
ororile şi consecințele unui război absurd și 
inutil: disperare, ură, singe, moarte. Muzica 
unei intregi generaţii crescută cu Beatles-i și 
Rolling Stones însoțește această meditaţie 
gravă asupra a ceea ce uneori ni se pare o 
utopie, ce de atitea ori se dovedește o reali- 
tate cumplită: războiul. 


Bedros HORASANGIAN 


Recursul la memorie 


Bobby Deerfield 


C: mai rapidă broască țestoasă din 
lume a fost Bobby Deertieid pinā cind a intil- 
nit-o pe Lilian Morelli de la care a înțeles cu 
greu, dar definitiv, că nici viteza și nici cara- 
pacea nu-i sint de nici un folos, câ important 
este să nu-l dezamâgim pe cei de-alături, să 
putem cinta împreună, zbura impreună, tipa 
impreună. Un love story european despre un 
alt american la Paris care se invirtește cu 
sute de kilometri pe oră, fugind de moarte 
sau alergind după ea, într-un cerc viciat de 
inerția vorbelor și gesturilor de circumstanță 
Sub obloanele ochelarilor negri, protejat de 
ceilalţi, pilotul ajunge să se înstrăineze nu 
doar de ei, dar și de sine. Vedetă „perfectă“, 
cu puzderie de adoratori, cu emisiuni publici- 
tare, convins că are și merit, e! iși consumă 
imperturbabil celebritatea preocupat doar de 
cureaua de transmisie sau de eventualii ie- 
puri de pe pistă; în orice situaţie pune hai- 
nele ordonat pe umerașe, iși face obişnuita 
gargară. 

Bătăios critic al societății, chiar in senti- 
mentale poveşti ca cele din Ce tineri eram 


Alt bărbat, 
altă femeie 


U. bărbat și o femele e un poem decia- 
rat. Aici se relevă convingător câ Lelouch 
face fiim așa cum face dragoste, după cum 
singur mărturisește. Şi că. după cum con- 
stată Robert Chazal, el face imagini. așa cum 
alții fac fraze. Un poem vizual, cu o grama- 
tică proprie, cu o sintaxă care nesocotește 
orice canoane clasice, orice amorţite cumin- 
țenii, a făcut din autorul său un recunoscut 
inovator. Dar n-ar fi fost suficient pentru a 
face din filmul citat o operă de referinţă, 
apreciată și premiată, depășind în rezultat in- 
seși așteptările autorului, care intenționa — 
tot după propriile mărturisiri — să facă un 
film despre o imposibilă iubire intre doi vă- 
duvi obsedaţi de amintirea foștilor parteneri. 
A ieşit un film despre efortul a doi oameni de 
a deveni cuplu. Emoţia izvorăşte din imposi- 
bilitatea lor de a aneantiza amintirile, din 
sensibilitatea ei vibratilă și din infrigurarea lui 
stăpinită, stăvilind ofensiva memoriei, din 
lupta lor susținută de a trece trecutul, la tre- 
cut. 

În filmografia lui Lelouch, tema cuplului in 
diversele sale ipostaze revine constant. Alt 
bărbat, altă femeie face din titlul sâu nu nu- 
mai o trimitere la opera anterioară, ci și o 
subtilă sugestie că ne aflăm in faţa unei va- 
riațiuni pe aceeași temă. Ca şi dincolo, ei doi 
se vor intilni după ce-şi vor pierde partenerii, 
tot prin copiii lor şi tot în faţa unui internat 
Ea e la fel de marcată de amintirea soţului 
Duce o existență, oarecum, comodă, într-un 
Paris care, deși asediat, o plasa, totuși, in 
Franţa natală. Trece apoi intr-o Americă prà 
fuită şi încă nepopulată, în care Vestul sâlba 
tic nu e o mitologie de carton, cu pepite și; 
saloon-uri fotogenice, pentru westernuri de 
duzină, ci o realitate aspră, cu violență auten 


Căluţul 
cocoșat 


f iotr Petrovici Erşov (1815—1869), auto- 
rul minunatei povești despre lvanuşca cel 
prost (năzdrăvan) și câluțul cocoșat, este 
considerat printre cei mai de seamă scriitori 
ai ţării sale. Această unică poveste a lui este 
cel puțin egală cu spiendidele povești în ver- 
suri ale lui A.S. Pușkin (unele dintre ele tra- 
duse excepțional de regretatul M.R. Paraschi- 
vescu). Am îndrăznit să spun „cel puțin 
egală“ pentru că Puşkin — care a întimpinat 
cu dragoste acest unicat de basm — (ba unii 
spun că i-a scris, drept omagiu. primele patru 
versuri) — a mărturisit că i se pare că bleste- 
mata lui educaţie şi cultură alterează pe alo- 
curi autenticitatea basmelor populare. Erşov 
scriind versuri populare, nu pare să spuna 
„Ah, ce frumoase sint aceste povești din po- 
por” — ci împarte ca un ţăran povestitor bus 
curia sa cu a ascultătorilor. 

Din păcate, Belinsky care a ajutat atit de 


Puterea plăsmuirilor 


sau Despărțirea de Africa, regizorul Sydney 
Pollack optează pentru un roman al cărui 
front” este între el şi ea, descoperiţi prin 
aceeași instanță a morţii. ca experiență de- 
plină in înțelegerea vieții. nelipsita temă a 
operei lui E.M. Remarque. 

Bobby traversează Styxul dus-intors într-o 
competiţie lingă care infernul ar fi un şotron 
colorat. t; 

Pe Lilian plutaşul nu o aduce inapoi. in tu- 
nel — nestirşit cavou, țipătul i se imprâștie ca 
un exorcism. Cu cioburi din basme ea ar lipi 
clepsidra-i spartă ce îi spulberă timpul şi på 
rul. Dar nu mai așteaptă vremea miracol. 
Cum nu mai așteaptă ca vioara fără corzi de 
pe perete să cinte, deși un magician infiri- 
pase o stranie melodie, chiar fără să minu- 
iască arcuşul. Bobby nu o ascultase, câuta să 
afie trucul. Pentru el nu existau miracole, ci 
doar procedee. Totul se calculează, spre a nu 
risca nimic in goana milimetric încadrată pe 
pistă și în timp, în nestirșita vinare de vint. 

Salvarea din acest abis strălucitor ambala! 
este recursul la memorie. Copilăria din po- 
zele vechi, rupte la colţ şi pline de candoare 


Îndrăgostitul de cinema 


devine șansa celei dintii apropieri de cea 
pentru care prezentul incepe să se conjuge la 
trecut. Amintindu-și de frăţiorul slăbânog, de 
tatăl dansind step, de pantalonii in dungi 
greu de peticit, Bobby se descoperă pe sine 
Apoi incepe broderia plăsmuirilor. A plăsmui 
inseamnă puterea şi bucuria de a trâi cu ce 
nu s-a întimplat. O.bucurie soră geamână cu 


tică și terori inimaginabile. El e moralmente 
angajat in indeplinirea unui legămint nerostit, 
dar asumat de realizare a unei răzbunări la 
care și mindria și spiritul justiţiar îl obligă. De 
aceea asemănările cu filmul dinainte ince- 
tează, topindu-se intr-o lucrare care, dintr-un 
anume punct de vedere, o intrece pe prima. 
Pentru că aici fostul soț și fosta soţie nu sint 
nişte abstracţiuni, ci niște oameni vii, pe care 


Imposibilitatea de a aneantiza amintirile (Geneviève Bujold 


şi James Caan, protagoniștii filmului 


mult pe marii scriitori ai secolului XIX — a 
distrus, dintr-o greșeală de neiertat, desfâșu- 
rarea imensului talent de autor de basme po- 


“ pulare în versuri al lui Erșov. Există mari cri- 


tići care fac mari greșeli. Pe Belinsky îl apu- 
case o furie — oarecum justificată — impo- 
triva folclorului repovestit de literați. Nici mă- 
car lui Pușkin nu-i admitea repovestirea bas- 
melor din popor. El susținea că la toți litera- 
ţii, sub cojocul îmbrăcat deasupra, se' simte 
fracu! purtat dedesubt. Dar în materie de Er- 
șov a amestecat borcanele. Belinsky nu s-a 
oprit să privească mai atent și n-a observat 
că sub cojocul lui Erșov era o câmașă de 
pinză aspra și autentic țărâneasca. 

Şi subiectul desenului animat Căluţul co- 
coșat, care provoacă aceste consideraţii, este 
nemaipomenit şi profund. Aici nu e vorba de 
„dacă e bine sau nu să ţii mulţi căţei în casă” 
sau „dacă Musette poate fi salvată de desfriui 


https://biblioteca-digitala.ro 


Alt bărbat, altă femeie) 


din Paris”. Subiectul poveștii care a slujit 
acestei. mici capodopere de desen animat 
este profund și veșnic: este lupta omului 
naiv, plin de candoare, incredere, curaj și 
năzdrăvânie impotriva celor răi și mediocri. 
Într-o remarcabilă carte, apărută recent 
„Enigme deocamdată” de Dan Apostol, se ci- 
tează o butadă a lui Einstein care, cind a fost 
intrebat cum se produc marile descoperiri în 
ştiinţă, a răspuns: „Foarte simplu: toată lu- 
mea ştie că este imposibil să demonstrezi 
unele fenomene. Din cind în cind se ivește 
cite un ignorant care nu a aflat acest lucru“. 

Fraţii mai mari ai lui lvanușca, tatăl său, 
precum şi toți cei de la curte îi consideră 
prost şi este trimis să facă ceea ce toți știu 
că este imposibil. Şi el transformă pe toate 
cele imposibile în posibile. E năzdrăvan şi e 
specialist în minuni şi, ca mai toți fraţii mai 
mici, el e cu naivitatea și ponoasele, iar ei cu 
şiretenia: și foloasele. 

Lenin îl adora pe Erşov și spunea că po- 
vestea lui exprimă toate visurile și năzuinţele 
poporului. Şi pentru că, pe vremea aceea, vi- 
surile oamenilor. din popor se împlineau doar 
în basme, lvanușca cel naiv, pină la urmă, in- 
vinge: el găsește pana păsării de foc, el 
aduce pasărea maiastră a focului, el slobo- 
zește balena, el aduce pe cea mai frumoasă 
fată din lume și tot e! găsește inelul ei în fun- 
dul oceanului. Şi după toate aceste minuni se 


amărăciunea a ceea ce nu mai are cum sau 
nu mai are cind să se intimple, cu disperarea 
mută că „cerul nu are favoriți”, pedepsind nu 
atit prin accidente sau boli devastatoare ch, 
prin revelații care par să vină prea tirziu 


Camelia ROBE 


îi vedem cu ochii noştri și la a căror ucidere 
asistăm noi inşine. Fostul soţ e un fotograf 
cu aură de misionar, care odată descins in 
Lumea Nouă, pe care o descoperă cu uimire, 
se simte dator să consemneze şi să tezauri- 
zeze orice aspect cu valoare documentară. 
nu e un fotograf oarecare, ci un artist care 
piere exercitindu-şi menirea sa de cumulard 
de mărturii. Fosta soție e o femeie dirză și 
devotată care cade pradă bestialității unor 
bandiți rătăcitori şi, într-o oarecare măsură, 
inditerenței soţului, și el un apostol al misiu- 
nii sale, convins de necesitatea rolului său de 
vindecător de animale, acolo. în pustietatea 
întricoşătoare. Atit fostul soţ cit şi fosta soție 
sint victimele cruzimii unei Americi incă 
primitive şi inevitabil agresive. Acum Ea și El 
sint somaţi de experienţa tragică să găsească 
o nouă cale de supraviețuire. Un bărbat și o 
femeie făcea din infăptuirea cuplului, țelul 
celor doi. in Alt bărbat, altă femeie realizarea 
unui nou cuplu nu e un scop în sine, ci calea 
de a exista mai departe în acea Lume Nouă 
bintuită de spaime, concurenţă și trăzneală. 

Al bărbat, altă femele e un poem strecurat 
cu discreţie pe firul unei naraţiuni construite 
destul de tradițional. Strâlucirea prospețimii e 
suplinită, aici, de temeinicia profesionalistitu- 
lui. Lelouch nu propune nici un nou tip de 
montaj, de limbaj, de ecleraj. nu sondeazăa 
prea adinc paie loga dar parcă personajele 
au un plus de vitalitate. În Un bărbat şi o te- 
mele regizorul nimicea obișnuinţele lăsindu-i 
pe actori să se comporte, să vorbească, să 
improvizeze cum le vine la indemină pe o 
temă dată, realizind un soi de cinema — hap- 
pening. Dincoace este certă o indelungă ela- 
borare a scenelor, o atentă câutare a soluții- 
lor. 

Fără a fi „capodopera“ filmografiei lelou- 
chiene, filmul acesta dovedește — poate prin 
prezența acelui fotograf (căci la epoca in 
care se petrece acțiunea incă nu putea fi ci- 
neast) mistuit și sacrificat pe altarul misiunii 
sale, poate prin altceva, mai greu de desco- 
perit şi definit — dovedește că afirmaţia: „ci- 
nematogratul nu poate fi iubit mai mult decit 
il iubesc eu” este adevărul său. 


irina POPESCU 


aruncă şi în apă clocotită, şi în apă înghețată 
şi se transformă într-un Făt Frumos. 

Pictorii acestui desen animat au știut și ei 
să poarte cojocul peste câmașa de pinză as 
pră a ţăranului, nu peste frac. 

Tot filmul este desenat și pictat în stil de 
folclor autentic, fără nici un pic de kitsch, iar 
personajele sint caricaturizate cu un umor 
ascuţit la nivelul ilustraţiilor marelui Wilhelm 
Busch. Culorile sint vii, extrem de armo- 
nioase. Toate miracolele din basm sint de o 
frumusețe rară. Premiul special al juriului de 
la Cannes a fost pe deplin meritat. Regizorul 
se numește |. lvanov-Vano. Trebuie să adaug, 
ca notă biografică, un lucru unic: în analele 
literaturii, Erşov a început să scrie povestea 
la virsta de 18 ani. Cind profesorul lui de la 
facultate a citit-o (în loc de lecţie de litera- 
tură) şi, la sfirşit, a deconspirat studenţilor că 
e vorba de o operă a colegului lor — colegul 
avea 19 ani — Erşov a devenit imediat cele- 
bru. Totuși, ca și la Mozart, Eminescu, Van 
Gogh și mulţi alţi artiști autentici, sfîrşitul a 
fost trist: ultimele lui cuvinte, înainte de 
moarte, spuse soţiei pe care o lăsa cu trei 
copii mici într-o situaţie foarte grea, au fost 
„Lasă, o să vină Căluţul cocoșat și o să vå 
scoată la liman“. 


Irina LOVENDAL 


o 


„Să cauţi puteri în ce-a rămas: 


(Natalie Wood și Warren Beatty în Sy 


Everestul „Anotimpurilor“ lui Vivaldi 


C. bine-ar fi dacă i-am putea irnvăáța pe 
copiii noștri să ducă o viaţă normală și feri- 
cită!” — exclamaţia unei mame îndurerate, 
după ce și-a văzut fiica într-o situaţie-limită 
de care, în mod evident, nu era deloc străină 

- poate fi citită sau citată ca motto la tulbu- 
rătorul film despre părinţii şi copiii Americii 
anilor '30, regizat de Elia Kazan. Semnătură 
proatigosss, operā valoroasă! Angajindu-se 
la o rare dramatică de un realism crud, 
sfişietor, în care perpetua problemă a relații- 
lor contradictorii dintre párinți şi copii este, 
de fapt, o rană nevindecabilă chiar dacă, în 
ultimă instanţă, intervine bisturiul, Elia Kazan 
transpune în imagini cinematografice fru- 
moase, foarte frumoase — fără să fie „cău- 
tate” — printr-o lumină adecvată, expresivita- 
tea culorii și lipsa oricărei ostentaţii, semniti- 
caţia versurilor lui Wordsworth: „Chiar dacă 
slava ierbii acelui ceas/ S-a stins pe veci/ Noi 
nu vom pregeta./ Vom căuta puteri/ in ce-a 
râmas...” 

Eroii filmului Splendoare in iarbă — Deanie 
şi Bud — sint la virsta la care, din învățăcei 
pe bâncile colegiului, devin, dintr-odată, uce- 
nici intr-ale Vieţii; și zadarnic o pornesc ei cu 
iubirea înflăcărată, cu dăruirea totală a inimi- 
lor, cu aspiraţia câtre Bine și Frumos, dacă 
se izbesc permanent de Zidul opacităţii și 
ipocriziei unei lumi meschine puse pe câpă- 
tuială, jefuind nu numai averi, dar şi suflete și 
conștiințe, adică geți adevărate. Din neferi- 
cire, frumoșii noștri îndrăgostiţi nu ies neva- 
tâmaţi în urma impactului cu Zidul și, după 
ce și-au ratat — nu neapărat sau nu doar din 
vină proprie, deoarece la virsta la care „ni- 


Să credem 
în dragoste 


M... iubirii, producţie a studiourilor 
sovietice, ne-a reamintit de „Floarea de pia- 
tră” sau alte superbe ecranizări după poveşti 
celebre. Filmui nu este altceva decit o po- 
veste cu tiic petrecută în orientul îndepărtat, 


meni nu știe ce vrea“, cum afirmă un perso- 
naj matur, deci la virsta stărilor incandes- 
cente, dar și a incertitudinilor datorate lipsei 
de experienţă, faptul că tinerii țin seama de 
canoanele rigide ale unei societăţi obtuze, 
care îi pregătește pentru viaţă în felul ei, cu 
constringeri și false precepte morale, nu 
poate fi socotit vină — deci, după ce şi-au ra- 
tat marea şansă a unei vieţi într-adevăr nor- 
male şi fericite, deși reușesc să supravieţu- 
iască luptei pr ame cu existența impusă, sint 
numai două suflete cernite, care și-au incine- 
rat tinerețea și acum trec prin lume ca două 
manechine în căutarea personalităţii pier- 
dute; elegante urne funerare împodobite cu 
zimbete forțate. 

O actriță seducătoare — Natalie Wood — și 
un actor fascinant — Warren Beatty — s-au 
lăsat ispitiți de complexitatea personajelor 
propuse, realizind un cuplu pertect armonizat 
de mina nevăzută, dar mereu prezentă, fermă 
şi totuși îndelung mingiietoare, a Maestrului. 

Expansivitate, duioșie, credulitate, teamă, 
tandrețe, dezamăgire, gingâșie, violenţă, gra- 
ție, spaimă, nu reprezintă decit o enumerare 
prescurtată a multitudinii de stări pe care le 
traversează eroii povestirii şi le intruchipează 
cei doi artiști în mod desăvirșit, dindu-le viață 
din viaţa lor și carne din carnea lor şi suflet 
din sufletul lor, incit nu se poate face — nici 
măcar cu aproximaţie — o disociere între 
personaje și actori. Cît de benefică poate fi 
pentru ic scinteierea ca de diamant ce 
rezultă în urma întilnirii unor actori — care 
au avut parte de niște ursitoare foarte dar- 
nice — cu roluri pe măsură, ne dovedeşte de- 


in Samarkand şi 


monstrația de virtuozitate artistică făcută de 
acest duo de zile mari Natalie Wood și War 
ren Beatty. impresionează la această actrița 
nesecata combustie psihică, permanenta `ar- 
dere interioară, spontaneitatea reacţiilor şi vi- 
braţia, chiar la cel mai neinsemnat impuls, 
trecerea bruscă, dar cu o nespusă finețe, de 
la un registru la altul, marea știință — mai 
exact spus — măiestria în găsirea nuanţelor 
infinitezimale pe care le pretinde rolul, capa- 
citatea de a convinge, de a cuceri publicul cu 
o ușurință uimitoare — capacitate condiţio- 
nată de o maximă expresivitate, trăire intensă 
şi o minimă zestre de miloace de comuni- 
care. Aceste daruri și haruri personale in- 
dreptățesc compararea ei cu un arcuș de 
vioară în mina unui virtuoz evoluind pe un 
Stradivarius, ambiţionind să cucerească eve- 
restul „Anotimpurilor“ lui Vivaldi. Şi Natalie 
Wood l-a cucerit! L-a învins treptat, secvență 
cu se ă, aparent fără să facă nici un fel 
de efort, toate gesturile fiind cit se poate de 
simple, fireşti, și, de aceea, cu o deosebită 
forță emoţioi . Cum ar putea fi uitat bana- 
lul gest al mingiierii unui obraz, cind în el se 
contopeau iubirea juvenilă, curiozitatea, gin- 
jășia, spaima de dorința înmugurită în tinăra 
ată care se presimţea femeie? Cine oare n-a 
plecat de la film profund impresionat măcar 
de finalul în care nefericiții protagoniști se în- 
tilnesc după o despărţire de doi ani şi jumă- 
tate? „Eşti fericit?” — „Nu-mi pun prea des 
întrebarea asta“. „Mă bucur mult că te-am vå- 
zut...” se mai spun citeva cuvinte, nu multe. 
Nenumărate sint insă sentimentele diverse de 
care sint bintuiţi cei doi: nostalgie a trecutu- 
lui îngropat, dar nu uitat, tea de prezent, 
chemare, încercare nereușită de a se căuta 
pe sine în privirea celuilalt și chiar o urmă de 
speranţă. in ce mai pot ei spera? În optimis- 
mul sobru, lipsit de patetism al cuvintelor Po- 
etului: „Chiar dacă slava ierbii acelui ceas/ 
S-a stins pe veci/ Noi nu vom pregeta/ Vom 
câula puteri/ In ce-a râmas," 


Le va fi râmas oare suficient pentru o 
viaţa? 


Buhara 


= 


Neimplinitele 


0 vîrstă a omului 


A exaltă idealuri, așa cum se- 
mectutea  inseninează idei. Corolă și fruct, 
exuberanţa și încremenire a marginii spre 
att-Ceva, toate concretizează lumina în ritmul 
unei cosmice nostalgii. Fiindcă, probabil, din 
oricare parte a splendorilor sale, firea tinjeşte 
după sublima ei unitate. melancolica rivnă 
atotuniticatoare alimentează romantismul, nu 
doar ca pe un curent în devenirea culturii 
unui secol, dar și ca pe o virstă a omului de 
totdeauna. Cu deosebirea că, în cultură, cer- 
bicia romantică urmează dogmei academiste, 
in vreme ce-n viaţă ea precede ascultătoarea 
adaptabilitate. Şi intr-un caz și-n celălalt, fan- 
tazarea romanticilor ʻe insă rezultatul unei 
crize a conștiinței, fie ea individuală sau na- 
țională, fie ea „rezolvată“ printr-un poem sau 
printr-o revoluţie. 

Mai pregnant ca oriunde, romantismul en- 
glez a resimţit criza de după Revoluţia fran- 
ceză drept un impas politic repercutat în cul- 
tură, deoarece „Anglia nu-și vedea, ca Ger- 
mania, pe iubitorii libertate în fruntea miş- 
cării, ci puterea supremă era în miinile guver- 
nului conservator celui mai rigid, mai îndirjit 
şi mai reacţionar care fusese vreodată in isto- 
ria engleză“ (Georg Brandes). Trezirea imagi- 
naţiei anunța, prin resurecţia trecutului, opo- 
ziția cu prezentul a cărui searbădă familiari- 
tate diluează, dacă nu exclude, misterul. În 
:cest context, remarcă Louis Cazamian în „A 
History of English Literature“, romantismul e, 
ca întreg, un fenomen de colec- 
tivā, recunoaștere a personalităţii subcon- 
ştiente. Şi poate că niciunde în literatură în- 
toarcerea privirii inapoi nu se face mai fără 
minie, justificind recursul memoriei la vechea 
intimitate, decit în „Ode on Intimations of Im- 
mortality from Recollections of Early Chil- 
dhood” — poemul lui Wordsworth, al cărui 
vers dă titlul în iarbă de Elia Ka- 
zan. Un film care nu întimplător îşi destã- 
șoară acţiunea în America, în Kansasul anilor 
1929, adică la o sută de ani de cind poetul 
englez evoca „strălucirea și prospețimea unui 
vis“ din copilăria petrecută în magicul Cum- 
berland. Scenariul lui William inge, premiat 
cu Oscar, în 1961, (oricum, o capodoperă a 
genului) spune mai mult decit nefericita po- 
veste a unei prime iubiri, începută pe băncile 
școlii, frintă într-un salon de psihiatrie și 
compromisă în două căsnicii de, circum- 
stanță. E altceva decit o simplistă Fièvre dans 
le sang — titiu neinspirat ales de traducătorii 
francezi, chiar dacă e motivat de... laitmotivul 
cascadei în valurile căreia se-aruncă febrila 
tinerețe a indrăgostiților. 

Fundalul (criza anilor '29) este la fel de în- 
semnat ca însuși conflictul. El poartă ecoul 
dezechilibrului romantic, care în artă prefigu- 
rase distr ea formei sau absurdul existen- 
țialist, iar în viață — sfirșitul freneticului „vis 
american“, de pildă, ce adusese „epoca jazu- 
lui” în pragul sinuciderii, al alcoolismului 
şi-al orgiei. Sfişietorul deznodămint al dra- 
gostei dintre Bud și Deanie e înrudit cu 
drama inepuizabilului romantic ratat care a 
fost Marele Gatsby; Şi poate că, plingind 
dinspre Wordswor Deanie i-ar fi putut in- 
terpreta profesoarei de engleză versurile prin 
finalui romanului aceleiași perioade: 
E .. străbătuse un drum lung pină la 

pajiște albăstrie și, probabil, visul lui 
i se păruse atunci atit de aproape... încit nu-i 
venea să creadă că nu l-ar fi putut atinge 
dacă şi-ar fi întins brațul. Nu înţelesese, desi- 
gur, că visul rămăsese cu mult în urmă, un- 
deva in întunecimea imensă...” 

Sfirşitul dragostei poate echivala cu sfirși- 
tul unei lumi. Farmecul filmului ține de su- 
gestia metonimică a dezastrului general, por- 
nind de la refrenul unui însingurat romantic. 
Şi nu se poate să nu-ţi amintești, cu nodul 
acela insuportabi! în git, de virsta cind suri- 
deai la gindul că disperatu! Fitzgerald făcea 
crize furibunde citind armoni! de 
Wordsworth. Daniei DANIEL 


in Buhara și Samarkand. Firul epic simplu, ca 
in orice poveste, istorisește viața unui artist 
anonim, încercările la care este supus, câlă- 
toriite sale prin acele ţinuturi minunate. Fii- 
mului regizorului Tolomuș Okeev i se poate 
atribui, fără rezerve, calificativul de frumos, 
in sensul unei imagini ilustrative prin care 
este surprins farmecul greu de descris în cu- 
vinte ai ținuturilor respective. Imaginea lui 
Nurtai Borbiev dă credibilitate poveștii, cadru 
după cadru, ne-a produs senzaţia că răsfoim 
adevărate albume de artă in care sint prezen- 
tate palate somptuoase, cum numai prin 
orient mai poţi vedea, lăcașe de cult impună- 
toare, monumente de artă ale unei civilizaţii 
străvechi. Natura, cu particularitățile sale, a 
fost surprinsă și ea în imagini esenţiale dind 
nota fantastică cerută de poveste. Actori fru- 
moși, evoluind într-o scenografie care cu mi- 
nutie reconstituie epoca, au dat filmului viață 


credibilă. 

Evident, iubirii se adresează publi- 
cului tinăr fiind o poveste ilustrată cu mâies- 
trie. Şi, de ce n-am recunoaște, avem de 


Scurtă 
Scott Wilson 


Paso doble 
pentru trei 


O... electric al unui vagonet străpunge 
intunericul unui tunel de mină. Beznă, lu- 
mină, beznă — un joc cu putere de sugestie 
pentru ceea ce urmează să se intimple. Un 
contrapunct bine dozat apropie, treptat, „lu- 
mile“ ce urmează să se intilnească: în sala 
imensă a dușurilor, printre trupurile puternice 
învăluite în aburi, „el” — un fel de urs blind şi 
blond cu ceva copilăros pe figura năpădită 
de barbă; într-o sală de spectacol, sub lu- 
mina altui „ochi“ electric, „ea" — frumusețea 
însâși, evolueaza grațios în brațele unui par- 
tener. într-un paso doble... Dintr-un colț al 
sălii, privirea minerului bârbos aţintită asupra 
ei introduce, discret — o, pregnanţa discre- 
tiei! —, completarea titlului: paso doble... 
pentru trei. Filmul lui Vladimir Balco incepe 
bine, începe ca o promisiune ce pare cu ne- 
putință să nu fie onorată... O buna bucată de 
vreme filmul chiar continuă linia acelei pro- 
misiuni: văzut la prim-plan, minerul apare așa 
cum e, şi nu e rău: departe de imaginea unui 
Făt-frumos, el propune, mai curind, imaginea 
forței calme și o mare putere de atracţie, 
grabnic receptată de frumoasa balerină ama- 
toare. Idila pornește spontan și, la fel de 
spontan, capătă şanse de finalizare. El este. 
fireşte, un bărbat serios. ei nu dorește o 
aventură, el dorește să-și refacă viața (duce 
în spate un câmin spulberat) alături de, ea. 


Anul soarelui 
liniștit 


w /7i ea 


iluminare: Maja Komorowska 
în Anul soarelui liniştit 


multe ori nevoie de povești simple și indulo- 
şâtoare... Dar ca aceste povești să treacă 
spre. sufletul spectatorului este întotdeauna 
necesară o „haină plastică” deosebita, conce- 
pută cu multă atenţie în termeni credibili, 
aducind fantasticul in lumea posibilului și 
aceasta o reuşește pe deplin filmul Mirajele 
iubirii. Pelicula ne-a demonstrat un lucru ele 
mentar: că mai putem să credem in povești 
incredibile dacă fantezia creatorilor le ilus 
trează cu farmec. 

Vizionind această producţie a studiourilor 
sovietice putem afirma că ne-am plimbat 
timp de o oră şi jumătate prin Samarkand şi 
Buhara, am pătruns într-o lume neobişnuită, 
am admirat comori de artă inregistrate prin 
albumele de specialitate, am fost in deșert în 
fricoșindu-ne de furtunile de nisip etc. Un 
oarecare film de reclamă turistică, avind ace 
lași cadru, nu ne-ar fi incintat, poate, privirea 
atit de mult, cum au reușit să o facă aceste 
Miraje... 


ileana LUCACIU 


Între forţă și grație 


Lucru posibil mai curind in filme decit in 
viață — pare să sugereze Paso doble... Su- 
gestia trebuia să devină demonstrație. Filmul 
trebuia, deci, să arate de ce? De ce nu este 
posibil mariajul intre forţă şi grație? De ce 
el, minerul, nu-și poate reface viaţa alături de 
ea, dansatoarea amatoare? În absența unor 
argumente, solide. filmul apelează la poncite 
Apare, brusc, punctul de vedere al unei 
mame — maestră de balet, care vrea să-și 
vadă fata măritată, sigur, dar nu cu un miner, 
ci cu un inginer; apare nota de superficiali- 
tate a fetei, prost ascunsă sub paravanul or- 
goliului profesional, apare, fireşte, revelația 
acestei superiicialități pentru minerul care 
asistă, spectator nedorit, la implinirea unui 
jalnic ritual al seducţiei in numele... artei 
pentru că: paso, doble este un dans fierbinte 
care nu poate străluci decit in lumina iubirii 

Miza filmului scade la doi bani. Nu mai avem 
de-a face cu „imposibila iubire dintre forţă şi 
graţie“. avem de-a face, pur şi simplu, cu 
eşecul (binemeritat, de altfel) al unei fetis- 
cane prea frumoasă ca să fie și serioasă, se- 
dusă de propria-i putere de seducţie — ceea 
ce incă n-ar fi fost râu, dacă cel puțin 
această idee s-ar fi susținut din construcţie și 
nu ar fi apărut în cele din urmă și în lipsă de 
altceva. Regizorul insistă întru autodemolarea 
operei cu o secvență puerilă în care el, mine- 
rul, om în toată firea, pătrunde în sala de 


da sens unei existenţe 


golite de sens 


al lor are loc sub auspicii stupide 
dar penibilul e convertit in gingășie. Aşa cum 
melodramatismul poveștii acesteia de dra- 
goste, consumată in primele luni de pace, e 
demontat stare de stare, locurile comune, 
stereotipiile inerente banalităţii cotidiene fi- 
ind enunțate și, totodată, spulberate, innobi- 
late printr-o imperceptibilă aură tragică. Ea, 
poloneza, fire solitara, de mare sensibilitate 
Şi generozitate, poartă de grijă unei mame 
bolnave, plâmădește prăjituri pentru inflome- 
taţi, are înţelegere față de o femeie slabă im- 
potmolită în compromisuri. El, americanul, 
epuizat de experiența războiului, marcat de 
umilințele lagărului, e dornic să dea sens 
unei existențe golită de sens. Aparent, doua 
suflete limpezi precum structura cristalului 
Alecţiunea ce-i leagă tot mai puternic n-are 
nevoie de cuvinte, cunoașterea urmează câile 
intuiției, fluidul comunicării e mai presus de 
orice bariere: de limbă, de naţionalitate. Cei 
ce li se interpun, (translatorul, câlugariţa, 
agentul de poliție) se recunosc ineficaci, inu- 
tili, sint dezarmaţi de voința lor. Doar că, spre 
deosebire de el, spirit pragmatic de cowboy 
învăţat să respire aerul tare al preriei şi să 
ambiţioneze la mica fermă model, ea, vlâstar 
al unei civilizaţii de alt tip, cucerită nu de mi- 
rajul unei țări îndepărtate, ci de puritatea și 
vigoarea devotamentului lui, se trezește sfi- 
şiată între luciditate şi pasiune, prea puternic 
legată de amintiri și credinţe, de pămintul na- 
tal în care-şi îngroapă mama ce se sacrifică 
zadarnic, pentru viitorul ei, crezind că-i va 
uşura plecarea. Tentaţia de a începe o viață 


Colegiul de redacţie 


Ecaterina Oproiu 
redactor şef, 
Mircea Alexandrescu 

redactor şef adj. 
Rodica Lipatti 

secretar responsabil 
de redacţie, 

Florina Ciocirlie, 
Alice Mănoiu 


concurs ca un minotaur călare pe un câru: 
cior de... cărat marfă... În „Jumina“ acestei 
secvențe, minerul apare drept o ființă primi- 
tivă, incapabilă să-și stăpinească pornirea 
violentă de răzbunare... Cine știe? S-ar putea 
ca autorii să fi dorit să transmită exact acest 
mesaj. forța este incapabilă să priceapă sub- 
tilitatea sufletului de artist... Personal, mă in- 
doiesc.... 

E adevărat: filmul are momentele lui de re- 
ușită certă. El conține o cantitate impresio- 
nantă de imagini spectaculoase, de divertis- 


nouă, perspectiva unei iluzorii fericiri, în cele 
din urmă, o va respinge, pentru că încheierea 
unui contract de comuniune cu bărbatul ne- 
cunoscut implica riscuri, o ruptură greu de 
conceput, imposibilă chiar, deși se sprijina 
pe o solidă certitudine — constanța senti- 
mentelor — şi nu e doar O rătăcire. Dreptul la 
fericire îl are oricine, soarta și-o hotărăște 
tiecare, nu contează unde, ci cum trăieşti, 
dar condiția esenţială este să ai conștiința 
impăcată. Cind nu poate fi acordat cu impe- 
ratui moral, idealul devine inabordabil. 
Simplu și totuși cit de subtil e construit, 
după sinestezice legi filmice, eșatodajul aces- 
tui precept etic. Rigoarea — uneori ariditatea 
— altor demonstraţii cinematogratice (evo- 
cate aici indirect) purtind aceeași semnaâtură 
inconfundabilă se lasă descifrată și de astă 
dată în radiogralia compoziției astfel elabo- 
rată incit, simultan, să reflecte, dar şi să re- 
fracte tulburâtoarea dialectică a liniilor de 
forță divergente, convergente. Un rafinat 
ecleraj pune în valoare cromatica clarobscu- 
rului, de fapt un camaieu care variază tonuri 
de brun roșietic și arămiu intens, învăluind 
cu discreţie formele în umbre misterioase; un 
fascicol luminos, o privire cercetătoare, pe 
netrantă (de neuitat ochii înrouraţi de com- 
pasiune ai lui Scott Wilson, nuanţind infinit 
blindețea) sau raza tăioasă a farurilor în ne- 
gura inserārii decupează fragile contururi 
tandreţii și tristeţii, încrederii, temerii. Pictu- 
ralitatea, defel ostentativă, are pronunţate va- 
lente de senzorialitate — o forță emoțională 
care aproape face palpabilă poezia aparenţe- 
lor, a tainelor. Stilistic, tensiunea se păs- 
trează constantă, nu doar la nivel ideatic și 
vizual, ci și melodic. Muzica orchestrează 
simfonic aceeași frază ce reverberează în 
arabesc ecourile sufletești anticipind, contra- 
punctind stările: speranța se ingină cu deznă- 
dejdea, bucuria se topește în recviem, ca să 
renască iar. Sonurile parcă se acumulează în 
permanenţă, pregătind scena finală cind 
inainte de moarte, eroina, ajunsă la o prema- 
tură decrepitudine. se viseaza pentru ultima 
dată dansind în braţele iubitului, undeva în 
imensitatea propriului pustiu sufletesc — o 


Omagiul fierbinte 


al întregului popor. 
Omagiul fierbinte 
al cineaştilor 


Tablou de Cornelia IONESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


ment, plăcute ochiului — antrenamentele, 
dansurile, concursurile. Actorii sint şi foarte 
bine aleși, şi foarte buni actori. Muzica — ce 
să mai vorbim? — excelentă. Întrebarea ar !i 
dacă este musai ca ideile bune să piară sufo- 
cate sub forma ce le-a fost hărăzită spre ex- 
primare. Întrebarea fiind retorică, tot ce se 
mai poate adăuga la răspunsul cunoscut in- 
cape într-un singur cuvint: păcat! 


Viad PAULIAN 


simbolică deschidere câtre vastitatea cos- 
mică ce integrează — sau aneantizează — o 
dragoste ca atitea altele, gar ca nici una, 
eternizată prin neimplinire. În aceeași ordine 
a simetriilor şi asimetriilor, destinele paralele 
s-au intersectat sub semnul oglinzii: protago- 
niștii, pentru prima oară, se descoperă uniţi 
de unda transiucidă, într-o prăluită ramă; su- 
rizind insidios într-o oglindă, agentul le ob- 
strucționează Îmbrăţișarea; renunțarea sur- 
vine într-o clipă de adincă înţelegere cînd ve- 
cina cu obosită, vulgară, cochetărie caută 
sprijin în imaginea amăgitoare, în vreme ce 
eroina se prăbușește definitiv în sine. Cu ple- 
oapele plecate- a resemnare, a împăcare — 
așa cum Maja Komorowska o înfățișează: 
prezenţă întrigurată iradiind în mod parado- 
xal căldură — o filfiire a genelor, un murmur 
al buzelor, un gest frint, un tremur neliniștit 
al degetelor, o rebelă șwvițţă de păr ca mie- 
rea, un zimbet abia schițat sau un riset ner- 
vos — adică, vibrație și impetuozitate, de 
gind, de simţire. Economia intrigii păstrează 
citeva secvențe perechi: rememorarea inci- 
dentului din perioada detenţiei și intilnirea cu 
neamţul „inapt” care se ambalează în vio- 
lenţă; întoarcerea din peregrinare și trenul 
care nu aduce pe nimeni fiindcă ideea exilu- 
lui deliberat a fost respinsă. Cadenţa naraţiu- 
nii este susținută și prin alternanța dintre 
crispare — punitivă obedienţă (trecute sufe- 
rințe revin sub forma obsesiilor; a durere vis- 
cerală e pricinuită de descoperirea cadavre- 
lor carbonizate,, citeva zeci de victime, pe 
lingă alte zeci de milioane; prezentul se do- 
vedește infestat de reminiscențe monstruoase 
— percheziția, escrocul insolent) și destin- 
dere — contorsionată descătușare (intimita- 
tea căminului în ruină, scena de dragoste sub 
grinzile podului inospitalier, dansul frenetic 
— eliberarea de impuse, formale conveniențe 
în credința sinceră că fericirea poate fi aflată 
și prin suferință). 

O altă, nouă, dar, de fapt, aceeași paradig- 
mă cinematografică a consecventului 
Krzysztof Zanussi. 

lina COROIU 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 
„Cititor din străinatate se pot abona prin 
„Romprestilatelia” — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 


prestii București — Calea Griviței nr. 
84—66" 


Prezentarea artistică și prezentarea grafică 


E. 


xz 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


Cele trei ramuri 


D. viaţa-i o luptă, cum spune poetul, 
atunci, cu siguranţă, familia este spatele 
frontului pentru toate bătăliile vieţii noastre. 

De acasă luâm curajul și datoria de a ne 
arunca în focul liniei intii. Acasă dobindim 
primele noțiuni de tactică și str je, de dra- 
goste și ură, de stimă și dispreţ; invâțam sa 
deosebim dușmanul de prieten, stinca de val, 
diplomaţia de ticâloșie 

În primul rind acasă ne gindim să ne în- 
toarcem, să arâtâm, sa ne mindrim cu deco- 
rațiile cucerite. Şi tot acasă ne vindecăm în 
mod miraculos, spre sfidarea tuturor legilor 
biologice, rânile cele mai adinci, cele mai du- 
reroase. = 

De acolo, din acei — mai apropiat sau mai 
indepartat — spate al frontului ne vin 
intotdeauna armele, muniţiile, manușile şi ge- 
nuncherele de lină, scrisorile de dragoste.. 

De unde iși trage familia aceste resurse 
mepuizabile? Acest incontestabi! prestigiu? 
Aceste puteri magice? 


Indiscutabila 
autoritate 
a familiei, 
dar şi 
tandreţea ei 
ocrotitos 


Se spune câ porumbeii de rasă se recu 
nosc după felul cum se așeaza în copac. Pun 
se vor opri întotdeauna, după primele lor 
zboruri, cu trei ramuri mai jos deci! părinții 
lor. Să lie. oare, numai nevoia de ocrotire cea 
care le dictează puilor de porumbei så se 
comporte astfel? Sau poate este vorba de ur: 
discret omagiu 

Bineințeles că autoritatea familiei se ba- 
zează pe ascendentul recunoscut, dorit, asu- 
mat, meritat, al părinţilor față de copii 

In rîndurile de mai sus nu este deloc vorba 
de o simplă „bază teoretică“, ci de o trăire 
prolundă, delinitivă, a sentimentului familiei, 
aşa cum s-a născut și s-a așezat el in fibra fi- 
intei mele, cu anii, cu nopţile râscolite de pa- 
ginile cărţilor, cu toate ridurile bunicilor, ale 
mamei, ale tatălui, ale fraţilor şi ale mele, să- 

adinc în retina convingerile morale, 
într-un cod personal al familiei, care situează 
părinţii cu trei ramuri mai sus. 

Poate tocmai de aceea în copilărie și chiar 
pină tirziu, în adolescenţă, cind mă pierdeam 
in anonimatul unei săli de cinema. primele 
observaţii critice, momentele care mă trezeau 
la realitate erau cele referitoare la familie, la 
locul ei în subiect. Fantasticele trucaje mi se 
păreau normale, in timp ce absența mamei 
sau a tatalui (măcar unul din cei doi!) din su- 
ita întimplărilor de pe ecran mi se părea ne 
verosimilă. Se risipea orice vrajă atunci cind 
eroina, o fată tinără, scotea cheiţa din poșeta 
şi deschidea uşa unei locuinţe, a ei și numai 
a ei, făra să fi fost orfană. De cite ori voi fi 
ratacit firul acțiunii pentru cà mai aşteptam 
incă să vină părinţii, să fie in camera alatu- 
rață, să apară pe neașteptate 

Şi poate tocmai de aceea, la maturitate, în 
încercările mele cinematografice. sentimentul 
familiei mi-a fost ghid 

Nu, nu ignor deloc faptul ca uneori linia 
frontului se poate instala chiar în casa noas- 
trå, în familie, între părinţi şi copii. între fraţi 
buni şi fraţi vitregi, intre ramurile aceluiași 
copac 
Dar asta nu înseamnă cá apariția rupturii 
apropierea exploziilor, retragerea spatelui 
fontului tocmai înlăuntrul cei mai secret al 
unei singure ființe umane, ar justifica pierde- 
rea, sacrificarea unui cod moral cladit de ati- 
tea generaţii inaintea noastra 


Oaza de liniște a 


Octavian Cotescu, 


Din aceste contradicții şi conflicte — des- 
chis abordate şi judicios rezolvate — se nasc 
şi se şieluiesc noi suprafețe, noi unghiuri 
mai strălucitoare şi mai trainice ale unui ed: 
fictu moral, capabil sa devina suport pentru 
generalnie viitoare. 

Pot filmele noastre sa se angajeze, prin 
subiecte de familie, omeneşti (în care maşr 
nile sint doar accesorii ale omului, nu inlocu- 
toari de oameni) sa contribuie la cunoașterea 
şi recunoașterea codului moral construit de 
poporul nostru? Pot. Şi o fac adesea. Am în- 
cercat şi noi (regizoarea Elisabeta Bostan și 
cu mine), în filme ca Mama, Saltimbancii, se 
rialul T:V. Fram şi mai recent Promisiuni, sa 
mim între ele sentimentul copilăriei cu acela 
al familiei, celebrarea celor trei ramuri 


saltimbancilor in 
de Vasilica Istrate şi Elisabeta Bostan, 
Carmen 


Galin Vilcu) 


a 


şi Adrian 


indrăzneala 
zborului 


se naşte 


de loan Grigorescu 
și Nicu Stan, cu 
Valeria Seciu 

și Cosmin Sofron) 


M āmico, stai şi tu puțin cu mine! 

— Nu pot, mamă, nu am timp, cind mai 
gātesc?“ 

Cred cà s-a creat o moda. Cam de vreo 
cinci ani, de la De dragul tău, Anca, în care 
propuneam imaginea unei familii de oamen: 
tineri, muncitori, firești. ocupați şi preocupaţi 
imaginea mamei, in filmele noastre, a căpăta! 
aspectul acestor femei fermecătoare citeo- 


iată în graba și grija lor de albinuțe, amu 
zante deseori cind se vor judecători ai fapte 
tot copiilor ior., duioase fără acoperire in 
timp, descumpânite de propria lor tinereţe 
sau pur şi simplu nedumerite în faţa dorinţe 
lor celorlalți. Nu o dată obligate să fie severe 
categorice, dure chiar. Reacţia sălii, la fiecare 
dintre filmele în care apare o astfel de mamă, 
validează autenticitatea ei. În timp insă, adu- 
nate unele lingă altele, imaginile mamei în fil- 
mele noastre se uniformizează: asumindu-și 
grija casei, a copiilor și a serviciului, a gătitu- 
lui mincării şi a viitorului copilului, mama ca 
personaj e din ce in ce mai opacă la senti- 
mente și stări, nu vede mai departe de ideea 
ei despre cutare sau cutare lucru sau situaţie, 
emite decizii şi râmine descumpânită cind 
viaţa o ia pe altă cale decit cea gindita de ea 

Dar unde sint ei? Ei, taţii? 

Ei vin de pe șantier sau de la fabrică. Ei au 
întotdeauna mai mult humor și mai multă in- 
țelegere faţă de copiii lor şi o potolesc blind 
pe mama îngrijorată. Ei ştiu, de la depărtare, 
mai bine ce se intimplă în sufletul copilului şi 
au o clarviziune psihologică demnă de invi- 
diat a 

În toate filmele noastre din ultimii ani 
mama este descumpânită și uşor depășită de 
evenimente, tata este „raisonneur“-ul caro 
vine acasă sā re-echilibreze balanţa adevânu 
lui, a vieţii. Astfel, imaginea familiei se in 
cheagă, unitara și echilibrată. Vai, săracele 
mame! Bine cå au asemenea soți! Și copii: 


Mama-i mama. 
Dar e ceva frumos 
şi „modern“ 
in acești taţi 
care știu 
„să fie şi mame” 


bine ca au asemenea taţi deștepţi! 

Numai că.. 

Numai cå viaţa a cam luat-o înaintea sche- 
melor... 

Taţii aceștia care vin de la serviciu numai 
ca să asculte (sau nu) lamentaţiile mamei, ta- 
ţii aceștia ce-și aveau cindva loc în familie ca 
să se odihnească sau să-și schimbe valiza 
înainte de o nouă plecare, taţii care stau și se 
joacă cu copiii pentru că ei au timp cit mama 
face de mincare, ei bine, taţii aceștia sint, ca 
să zic așa, pe cale de dispariţie. 

Atunci unde şi cum sint ei? 

„Cred că a venit timpul să mă insor” — îmi 
spune într-o zi vecinul meu R.P. a cărui soţie 
e mereu plecata pe teren cu o muncă de răs- 
pundere — „pentru că de măritat m-am mari- 
tat” 


„Cind facem schimb?” — se interesează un 
altul în fața soției venită în fugă acasă — „că 
mi-e cam greu să fiu mamă”, 

„Fii tată” — vine răspunsul caim — „chiar 
așa trebuie să fii”. 

Imagine tradiţională răsturnată. Taţii cei 
noi. Ei care au învățat să și gătească, să facă 
şi lecțiile cu copiii lor. Ei care gustă mindria 
unei case curate — curățată de ei și băieții 
lor care nu mai cresc cu handicapul rușinos 
asta nu-i treaba de bārbat!" 

— „Unde ai mai văzut tu bărbat să facă 

asta?" má întreabă într-o zi, amuzat, soțul 
meu. 
— „La Andrei”, vine răspunsul prompt al 
lui ton, fiul meu cel mic, desemnindu-l pe ve- 
cinul nostru, medic de clasă mare care, fără 
să ştim, devenise un model pentru propriul 
nostru copil. 

Visez să fac un film despre Ei. Ei, taţii mo- 
derni. Amuzantă situaţie in care imaginea ri- 
gidă a taţilor devine dinamică. Un film în 
care, jenat la inceput de pornirile lui „de 
mamă”, ironizat de cite unul sau blamat de 
cite o vajnică femeie cu „principii”, acest tată 
razbate spre rostul lui şi mai crează și emula- 
țe. Gata, prea i-am ţinut pe taţi departe de 
familie! Hai sâ-i facem și frumoși! 


Tati doar în vizită și taţi „de-ai casei” / Tard 
de Octav Pancu-lași şi Mihai Constantinescu, 
cu Amza Pellea, Gina Patrichi şi Radu Beligan)