Revista Cinema/1977 — 1989/027-CINEMA-anul-XXVIII-nr-11-1989

5 P iË 
= ` 
BA? 

AS EK tt 


Ez 
t= i 


KH 


++ H 


2333 = 
iti 


ES ¢ 


tt 


E 


PPE Ss F T a 6“ 


-r 


HE 


| 
إل 


CONGRESUL AL XIV-LEA 
AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN- 
CONGRESUL MARILOR VICTDAII SOCIALISTE ÎN ROMÂNIA! 


Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român 
Congresul marilor victorii socialiste în România 


C resul marilor victorii socia- 
liste din România, moment de rezonanță 
deosebită în viața partidului şi statului, 
eveniment epocal în istoria milenară a po- 
porului nostru consfinţeşte profunda an- 

jare patriotică şi revoluționară în care 
intregul nostru popor, strins unit în jurul 
partidului, acţionează pentru obţinerea 
de noi şi remarcabile succese pe calea so- 
cialismului și comunismului. 


Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost 
reales secretar general al Partidului Co- 
munist Român. : Dé 

Marele ctitor al României socialiste, 
erou între eroii neamului, tovarășul 
Nicolae Ceaușescu a prezentat Raportul 
cu privire la stadiul actual al societăţii so- 
cialiste româneşti, la activitatea Comitetu- 
lui Central între Congresele al XIII-lea şi al 
XIV-lea, la realizarea Programului-Direc- 
civă de dezvoltare economico-socială în 
cincinalul al nouălea şi în perspectivă, piră 
în anii 2000—2010, în vederea indeplinirii 
neabătute a programului de făurire a so- 
cierății socialiste multilateral dezvoltate şi 
-inaintarea României spre comunism, un 
strălucit document politic care conturează 
viitorul luminos al naţiunii noastre socia- 
liste, definind cu clarviziune căile şi moda- 
lităţile de acțiune ale partidului, ale între- 
gli naţiuni pentru înfăptuirea obiectivelor 
actualei etape de dezvoltare a patriei, pen- 


tru înaintarea României spre noi culmi de 
progres şi civilizaţie. 


În cei 45 de ani care au trecut de la Re- 
voluţia din August 1944, multiplele tran- 
sformări revoluționare petrecute în viata 
României în anii socialismului, mai ales în 
etapa cea mai bogată in înfăptuiri, care 
este, indiscutabil etapa de după istoricul 
Congres al IX-lea al P.C.R., cind ţara noas- 
tră a înregistrat un ritm şi o dinamică de 
dezvoltare fără precedent în industrie, 
agricultură, ştiinţă, cultură şi învățămint. 
o ridicare a calităţii muncii şi vieţii بهم‎ 
lu! român, toate acestea au confirmat în 
mod elocvent marea forţă a socialismului. 
Poporul român şi-a manifestat şi își mani- 
festă permanent, prin reprezentative fapte 


"de muncă adeziunea la ideile socialismului 


care şi-au confirmat pe deplin, în viaţa de 
zi cu zi valabilitatea. „Socialismul — a 
spus tovarășul Nicolae Ceaușescu — și-a 
demonstrat capacităţile sale creatoare 
şi constituie viitorul omenirii “ 


Secretarul general al partidului, tovarășul 


Ceaușescu apărător ferm al 
principiilor socialismului ştiinţific a adus şi 
aduce o contribuţie deosebit de impor- 
tantă la imbogăţirea tezaurului gîndirii re- 
voluţionare, naţionale şi universale, situind 
în centrul întregii activităţi de edificare a 
noii societăţi rolul decisiv al proprietăţii 
întregului popor şi cooperatiste, al condu- 
cerii pe baza planului naţional unic, al ratei 


0 înaltă misiune socială 


inalte a acumulării şi reproducţiei lărgite, 
al repartiţiei după cantitatea şi calitatea 
muncii, legităţi fundamentale ale construc- 
Hei socialiste. 

Referitor la activitatea ideologică, teore- 
tică și politico-educativă, de formare a 
omului nou, constructor conștient al socia- 
lismului şi comunismului in România, se- 


cretarul general al partidului a spus: 
„Avind în vedere im hotăriri- 
lor Plenarei Comitetului Central al 


partidului pe problemele ideologice, 
propun ca ele să fie adoptate pe „ai 
gresul al XIV-lea ca Program al parti- 
dului privind activitatea ideologică, te- 
oretică, politico-educativă, pe baza că- 
ruia să se elaboreze programe de acti- 
vitate pe intreaga perioadă pină la ur- 
mătorul Congres al partidului”. Astfel, 
magistrala sa Expunere prin orientările, 
indicaţiile şi sarcinile formulate se consti- 
tuie într-o câlăuză de mare importanţă a 
eforturilor întregului partid şi popor pen- 
tru înfăptuirea minunatelor planuri și. pro- 
grame de dezvoltare economico-socială, a 
istoricelor obiective, de făurire a societăţii 
socialiste multilateral dezvoltate şi înainta- 
rea fermă a României spre comunism, 
grandioasă operă in care, un rol de o mare 
importanţă ii revine şi activităţii politico- 
ideologice şi cultural-educative. 

Într-o societate nouă, în care au fost li- 
chidate clasele exploatatoare, asuprirea 
omului de către om, în care s-a răsturnat 
pentru totdeauna orinduirea burghe- 


i https://biblioteca-digitala.ro 


z0-moşierească şi s-au pus bazele trainice 
ale orinduirii noi. a apărut ca o necesitate 
vitală formarea unui om de tip nou, şi de o 
artă la înălțimea acestor idealuri „Avem 
nevoie — a spus secretarul generai al par- 
tidului — de o proză şi poezie comb, 
tive, cu spirit revoluţionar care să di4 


namizeze activitatea oamenilor muncii, $ 
a tineretului patriei noastre, de o mu- > 


zică combativă, cu spirit patriotic şi re- 
voluţionar, de filme mai bune, de un 
teatru mai bun“. O artă pentru care 
sursa sigură de inspiraţie trebuie să fie po- 
rul, realitățile societăţii noastre socia- 
iste. Apare de la sine înţeles că în acest 
context, artei in general şi filmului le re- 
vine un rol esenţial, în a deveni un puternic 
factor al ridicării conştiinţei revoluțio- 
nare, a nivelului general de cultură în 
vasta şi importanta operă de educare a ti- 
neretului. a poporului. Cultura devine, — 
privită în această perspectivă — un impor- 
tant factor de progres, cu o înaltă misiune 
socială, făcind parte din întregul sistem al 
vieţii social-economice şi politice, sincroni- 
zată permanent cu procesul general de 
dezvoltare multilaterală a societăţii noas- 
tre socialiste. Este bine cunoscut faptul că, 
în măsura în care creaţia cultural-artistică, 
parte componentă a culturii noi, socialiste, 
reflectă mutaţiile produse în viaţa şi preo- 
cupările oamenilor devine la rindul ei Du. 
ritoarea unei conştiinţe noi, înaintate. 
Se cere din partea creatorilor de artă 
spirit revoluționar, o angajare şi mai fermă 


roces de ridicare a nivelului de 
cultură, cunoştinţe ale, de for- 
mare a conştiinţei revoluţionare a celor 
care construiesc în România socialismul. În 
acest sens, trebuie combătute cu energie 
tezele vechi, cu privire la aşa-numita „artă 
pentru artă”. În evoluția ascendentă a so- 
cietâţii noastre, spre o civiiizație materială 
şi spirituală de un autentic şi profund uma- 
nism, in care să predomine o atitudine 
inaintata, faţă de muncă. de viaţă, faţă de 
lume şi societate, arta a fost şi va fi un pu- 
ternic factor educativ. A pleda in favoarea 
artei pentru artă este egal cu a te sustrage 
de la misiunea progresistă a culturii şi ar- 
tei, este egal cu rarea la forțele ostile 
progresului şi socialismului. „Trebuie să 
combatem cu toată hotărirea tezele 


în vastul 


artei. Arta a fost întotdeauna, este 
va fi permanent un puternic factor 
educaţiei, al progresului. al 
conştiinţei patriotice şi revoluţionare a 
i!“ Creaţia cultural-artistică este 
chemată să militeze în mod hotărit impo- 
triva a tot ceea ce este străin progresului. 


esi 


T 


ca şi 
condiții mai bune, arta noastră își va 
î misiunea în construcţia socia- 


Activitatea cultural-educativă apare in 
gindirea partidului nostru ca o acţiune 
complexă, avind ca principal obiectiv. for- 
marea personalităţii umane, a omului de 
tip nou care trebuie să acţioneze conştient 
şi responsabil în sensul legilor progresului. 


În acest amplu proces formativ, omul de 
tip nou va trebui să-și însușească cele mai 
noi şi înaintate cunoştinţe. din cele mai di- 
ferite domenii de activitate, cunoştinţe ab- 
solut necesare existenţei lui actuale şi vi- 
itoare, ca individ şi în societate, asimilind 
valorile şi principiile umanismului socialist. 
iucru pe deplin realizabil în România 'socia- 
listă, prin asigurarea accesului tuturor oa- 
menilor muncii, a întregului popor ta valo- 
rile culturale, artistice, ştiinţifice. 


listă” a spus tovarășul 

lată relevarea adevărului că arta tre- 
buie să răspundă unor necesităţi sociale, că 
trebuie să acţioneze ca o adevarată pirghie 
de elevare spirituala, de formare şi dezvol- 
tare a omului. Arta contribuie direct la 
implinirea personalităţii umane pe un plan 
superior. În acest context un rol deosebit 
ii revine Festivalului naţional „Cintarea 
României”. „Este nevoie ca intreaga activi- 
tate cultural-artistică, a precizat secreta- 
rul general al partidului — Festivalul 
ل‎ SEs României“ care are 


In çara noastră, indeosebi in perioada ce 

a urmat istoricului Congres al IX-lea al 
partidului s-a creat un cadru material şi 
(Continuare in pag. 4) 


CINEMA 


https://biblioteca-digitala.ro 


EE ar 
m e .کے‎ 


i 


: : N 
"at NEARIBA S WADI 
i “pe 1 


ا 


£ BARE DESL LL! 


hi Bie: 
DMUNIS 
INTREGII 


SMUL.. |; 
ıi OMENIRII 


e [ ° 
Ca E 
r 


Ze SH, WEIS 


at WEE PPE 


Li 
“d 


„i 
r 


VOM INFA” 


d { 
NEASRATuT HOTA 


CELUI DE-! L XIV-LEA 20100 


PARŢIDULI 1 COMUNIST RDA 


WE? b Së 
7 mer GC 7 
D SS 
Lä Li t 


„Activitatea noastră politico-ideologică trebuie să dea un răspuns ştiinţific, 

pe baza concepţiei revoluţionare despre lume şi viaţă, 

la problemele noi apărute în dezvoltarea socialismului, 
la problemele dezvoltării mondiale şi să înarmeze partidul, întregul popor 

cu o concepţie clară şi o înţelegere ştiinţifică a căilor de făurire a socialismului, 
de înaintare fermă a patriei noastre, a întregii omeniri spre comunism!“ 


Nicolae CEAUȘESCU 


(Urmare din pag. 3) 


instituțional propice înfloririi spirituale a 
naţiunii, desfăşurării în cele mai bune con- 
di şi stimulării creaţiei literar-artistice, 
dezvoltării culturii socialiste în ansamblu, 
ropagării cunoștințelor materialist-ştiinţi- 
ice despre lume şi viaţă, afirmarea unei 
conştiinţe revoluționare, înaintată. 
n cuvintul său, rostit de la tribuna Con- 
resului al XIV-lea al partidului, tovarăşa 
ena Ceauşescu a subliniat cu tărie 
ideea că: „Este necesar să ne preocu- 
păm de ridicarea a nivelului 
de cultură, a nivelului politico-ideolo- 
gic, a conştiinţei revoluţionare, să asi- 
gurăm ca intregul tineret, întregul 
nostru popor să acționeze, în orice îm- 
prejurare, pe baza celor mai înalte 
concepţii revoluţionare...“ 
ntr-o societate care are ca preocupare 
consecventă edificarea noii orinduiri cu 
poporul şi pentru popor, arta va fi indes- 
tructibil legată de rolul omului în socie- 
tate, de aspiraţiile şi idealurile sale, ple- 
dind pentru afirmarea şi dezvoltarea per- 
sonalității umane în cadrul ansamblului so- 
cietăţii. „Presa, radioul, televiziunea 
toate mijloacele de informare în masă 
— a precizat tovarășul Nicolae 
Ceaușescu — trebuie să-și perfecțio- 
neze continuu activitatea şi să aibă un 
سساح‎ paa în buna informare şi 
nţelegere către întregul popor a 
problemelor complexe ale dezvoltării 
economico-sociale şi politico-educative, 
a elor situaţiei internaţionale.“ 

tă, deci, un alt aspect al activității de 
educare a omului prin intermediul mijloa- 
celor de informare şi difuzare a ştiinţei şi 
culturii, iată preocuparea constantă de a 
da tot mai multă substanță valorică fiecărei 
activităţi, crearea de condiții optime pen- 
tru împlinirea setei de cunoaștere și cul- 
tură a omului nou, constructor de istorie şi 
viaţă noua. Ca exprese a spiritualitații 
specifice a poporului nostru, cultura romà- 
nească contribuie la rindul ei, in mod ma- 


jor, la consolidarea păcii, la întărirea cola- 
borării cu toate ţările şi popoarele lumii. 

n recentul Raport prezentat de la înalta 
tribună a Congresului, tovarăşul Nicolae 


Ceauşescu a făcut o magistrală analiză a 
dezvoltării socialismului în ţara noastră, a 
perspectivei luptei revoluţionare, a dezvol- 
tării generale a socialismului în lume, în- 
mănunchind în acest document, idei şi 
orientări de o inestimabilă valoare teore- 
tică şi practică. Referindu-se la creaţia lite- 
rar-artistică, secretarul general al partidu- 
lui a întărit ideea călăuzitoare pentru orice 
creator, Idee referitoare la surse. „Sursa 
cea mai sigură de înspiraţie trebuie să 
fie |, realitățile noastre socia- 
liste. nu se alerge după „ulcioare“ 
străine chiar dacă sint poleite cu aur ci 
să se bea apă din izvoarele limpezi ce 
izvorăsc din pămintul strămoșesc, să se 
bea apa vie, dătătoare de viaţă, din 
glia română!“ ` 

Orientările şi indicaţiile formulate de se- 
cretarul general al partidului sînt pentru 
toți care activează în domeniul politico- 
ideologic de o maximă insemnătate. „În- 
t activitate politico-educativă — 
a subliniat genialul nostru- conducător — 
trebuie să devină o puternică forță re- 
voluționară care să lumineze calea în- 
tregului popor în munca și lupta 
pentru realizarea programelor de dez- 
voltare economico-socială de ridicare a 
bunăstării materiale și spirituale a po- 
porului, de întărire necontenită a suve- 
ranităţii lui, de înaintare neabătută 
spre visul de aur, spre comunism“. 

Prin munca şi creaţia de fiecare zi, ci- 
neaştii, alături de toţi creatorii patriei, 
sint chemaţi să contribuie la triumful idea- 
lurilor socialiste şi comuniste în România, 
înregistrind dinamismul prefacerilor revo- 
luționare, ce angrenează toate sectoarele 
vieţii sociale, economice, politice şi cultu- 
rale în ţara noastră, în acest prezent ce se 
modelează continuu pentru un viitor a că- 
rui imagine sint culmile înalte ale comunis- 
mului. 


La marea sărbătoare 


D. 25 de ani încoace — mai precis din 
iulie 1965 — poporul şi țara noastră cih- 
stesc ca pe mari momente din existența 
lor congresele partidului, care din cinci în 
cinci ani devin forumul principal în care se 
discută prezentul şi viitorul ţării şi al na- 
Hunt! noastre socialiste. Și tot din cinci în 
cinci ani, ne-am obişnuit, încă de la Con- 
gresul al IX-lea al partidului, să anticipăm 
tot ce se va construi, tot ce se va adăuga 
geografiei naturale a ţării, obiective ma- 
jore, ctitorii comuniste. Pornind de la 
această idee, ne-am propus realizarea fil- 
mului dedicat Congresului al XIV-lea al 
Partidului Comunist Român. 

Cunoscind tezele şi programul de dez- 
voltare pe următorii 5—10 ani, ne-a fost 
ușor să trasăm schiţa viitoarei pelicule, în 
imagini concrete. 

Pe fațadele blocurilor noi se desfăşoară 
steaguri roșii şi tricolore, se așează por- 
tretul conducătorului partidului şi statului 
nostru. Marea Sală a Palatului unde s-au 
desfăşurat pină acum de la Congresul IX, 
cele cinci Congrese, a primit şi în acest 
noiembrie 1989 pe reprezentanţii organi- 
zaţiilor mă nu din întreaga ţară la Con- 
gresul al XIV-lea al partidului. Ei au adus 
aici spiritul partinic, patriotic-revoluțio- 
nar, unitatea de nezdruncinat manifestată 
de cele aproape patru milioane de comu- 
nişti şi adeziunea unanimă a partidului şi a 
întregului popor pentru realegerea în 
funcţia supremă de secretar general al par- 
tidului a tovarăşului Nicolae Ceaușescu. 

Unanimitatea de ginduri şi sentimente 
mănifestate de comuniștii şi oamenii mun- 
cii din intreprinderile fruntaşe ale ţării — 
fie că acest lucru se întimplă în domeniul 
industriei, construcţiilor, transporturilor, 


în agricultură, ştiinţă, invăţămint, cultură 
sau artă — au făcut ca aceste unităţi să-și 
realizeze planul er în ajunul începerii 
Congresului al XIV-lea al partidului. Ca 
răspuns la entuziasmul ce a cuprins ţara 
întreagă, vizitele de lucru ale secretarului 

neral al partidului, tovarășul Nicolae 

aușescu, impreună cu tovarășa Elena 
Ceauşescu, constituie chezăşia dragostei 
neţărmurite a tuturor oamenilor muncii, a 
întregului popor pentru bravul conducă- 
tor, incercatul revoluţionar, personalitat?, 
politică de seamă a lumii contemporane, 
tovarășul Nicolae Ceaușescu. 

In încheierea primei părţi a filmului des- 
pre Congresul al XIV-lea, am prezentat 
marile obiective care au marcat perioada 
celui de al XIli-lea Congres, precum şi 
obiectivele ce vor lua fiinţă în acest viitor 
cincinal. 

Partea a doua a filmului este dedicată 
exclusiv lucrărilor Congresului al XIV-lea 
şi subliniază unanimitatea partidului în pri- 
vinta a tot ceea ce a jalonat şi jalonează 
drumul nostru neabătut pentru realizarea 
visului nostru de aur, socialismul şi comu- 
nismul. Este imensul impuls al vitalităţii 
poporului nostru, în dorinţa sa de afirmare 
totală pe plan intern şi internaţional. 

Filmul îşi doreşte să conchidă cu ideea: 

artidul şi poporul nostru avindu-l în 
runte pe tovarășul Nicolae Ceaușescu 
au luptat şi luptă pentru libertatea sa şi a 
tuturor popoarelor lumii, pentru o viaţă 
fericită şi civilizată, pentru un viitor suve- 
ran şi independent, luptind necontenit 
pentru pace, progres şi prietenie cu toate 
popoarele lumii. 


Virgi! CALOTESCU 


"4 


https://biblioteca-digitala.ro 


ES 
eat ١ a 
A ut, 


3 


E ci 
> کا جد‎ 
الس‎ 

PAN o 


„Trebuie să se realizeze noi opere literare, cu un înalt conţinut patriotic, 
noi filme, piese de teatru, care să oglindească viaţa, realizările poporului nostru, 
să fie puternic pătrunse de înaltele idealuri ale umanismului revoluţionar, socialist, 
să sădească în conştiinţa tineretului, a întregului popor dragostea faţă de patrie, 
faţă de socialism, de partid, 
faţă de interesele generale ale întregii naţiuni“. 


Nicolae CEAUȘESCU 


Sintem al ţării viitor 


A. ai unor mari victorii socialiste, ani 
în care de viitorul luminos al ţării s-a legat 
destinul eminentului militant comunist, 


şcoală emblemă in care, în momentul de 


regizoarea loana Holban-Popescu. Punctul | patriotismului socialist, fericirii omului, 
față studiază 5 670 000 de copii şi 'tineri. 


de pornire al acestui film de montaj a fost independenţei ţării“. 
spectacolul prezentat de şoimii patriei. 


ilustrul ginditor revoluționar, tovarășul pionieri şi utecişti, cu prilejul implinirii a Efortul întiilor: „şantierişti” păstrat în În cuvintarea rostită recent de tovarăşa 
Nicolae Ceauşescu, într-o epocă pe care, 40 de ani de la înfiinţarea Consiliului Na- memoria vie a peliculei va fi readus în fil- academician doctor inginer Elena 
cu dragoste şi justificată mindrie patrio- țional ai Organizaţiei Pionierilor. În acel mul Sintem al ţării viitor și dorința noas- Ceauşescu la Plenara Consiliului Naţional 
Dech, o numim cu numele ctitorului ei, moment solemn de sărbătoare, prin vers şi tră este ca emoția celor care, cu elan şi ti- al Ştiinţei şi Învăţămintului se spune: „În 


actualul an şcolar se realizează practic 

cuprinderea în treapta a doua a liceului 

curs de zi şi seral a totalităţii absolven- 

tilor de zece clase, asigurindu-se astfel 
eneralizarea Învățămîntului de 12 ani. 
n prezent, în şcoli și facultăți înva 

ar e un sfert din populaţia ţării. 
onstitui 


„Epoca Nicolae Ceaușescu“, 


cint, tinăra generaţie a ţării şi-a manifestat | neresc avint deschideau primele șantiere 
cele mai trainice şi adinci sentimente de să se impletească cu emoția tinerilor care 
dragoste şi caldă recunoştinţă pentru con- | azi, continuă o minunată tradiţie muncind 
diţiile deosebite de muncă şi viaţă create la Rovinari, la Giurgiu, Răzmireşti, peste 
prin grija partidului şi statului nostru, per- tot unde este nevoie de ei. 

sonal a tovarăşului Nicolae Ceaușescu. 


În această grandioasă şi fertilă perioadă, 
incepută odată cu istoricul Congres al 
IX-lea, reconfirmată cu strălucire de recen- 
tul Congres, Congresul XIV, eveniment 
de maximă importanţă în viaţa poporului 


„Copiii noştri cresc într-o ţară a luminii 


nostru — conducătorul partidului şi statu- Au trecut patru decenii de muncă și im- şi cutezanţei, copiii noștri sint speranța e o mindrie pentru noi să su- 
lui nostru a manifestat permanent grijă şi linire, de la momentul înființării Consiliu- noastră”, spun versurile poeţilor Nicolae | bliniem că România se numără printre 
atenție fată de tinăra generaţie a tării ui Naţional al Organizaţiei Pionierilor, Dragoș. Viorel Cozma, în timp ce edifica- puţinele ţări din lume care îşi pregă- 
GS timp în care tinăra generaţie a României, toare imagini filmate de un colectiv de | teşte prin forte proprii cadrele nece- 
Sub înalta şi prestigioasa îndrumare a educată în spiritul dragostei înflăcărate şi a f operatori înfăţişează prezenţa tovarăşului | sare pentru toate domeniile de activi- 
tovarăşei academician dr. ing. Elena | ataşamentului profund faţă de patria socia- Nicolae Ceaușescu impreună cu tovarăşa tate“. 


Ceaușescu şcoala românească a beneficiat 
de mari investiţii, care au determinat realiza- 
rea unei puternice baze materiale a invăţă- 


listă, și-a adus la rindul ei o insemnată Elena Ceaușescu, în mijlocul elevilor şi stu- 
contribuţie la epocalele realizări obţinute dengilor, cu ocazia vizitelor efectuate în 
de poporul nostru în aceşti ani rodnici, ani unităţi de invățămint, de pe întreg cuprin- 


Am incercat ca acest film să se bazeze pe 
cele mai reprezentative imagini pentru a 


mintului şi a deschis tinerilor cele mai ai libertăţii şi demnităţii. sul patriei. H 
largi posibilităţi de formare şi afirmare în 8 ر ا‎ ru ei a 
toate domeniile de activitate creind, toto- „Intreaga activitate de creaţie și cul- Aşa cum spuneam, beneficiind de spriji- ai țării $ We 
dată, condiţiile optime pentru accesul neli- tural-artistică — afirma tovarășul | nul permanent şi de orientările conducăto- ١ 


Sintem al ţării viitor inmănunchează 
documente elocvente ale prezentului care 
stă sub semnul muncii, imagini ale prezen- 
tului în care se prefigurează viitorul lumi- 
nos, 


Nicolae Ceauşescu in Expunerea la Ple- rului partidului şi statului nostru, şcoala 
nara lărgită a C.C. al P.C.R. din 24 octom- | românească a inregistrat, în această lumi- 
brie a.c. — trebuie să se angajeze ferm | noasă epocă, realizări de prestigiu. Învăţă- 
în activitatea de ridicare a nivelului de | mintul a primit o puternică bază materială, 
cultură, de cunoștințe generale al tine- | echivalentă după cum grăiesc cifrele, ca 
retului, al întregului , de formare | volum de construcţii, cu circa zece oraşe a 
a conştiinţei revoluţionare a construc- | cite o sută de mii de locuitori fiecare. O 
torilor socialismului, cu o poziţie fermă | şcoală nouă, înzestrată cu tot ceea ce este 
faţă de tot ce este străin progresului, | necesar pentru un învăţămint model, o 


mitat la valorile cele mai înalte ale civiliza- 
Hei umane, la patrimoniul ştiinţei şi cultu- 
rii româneşti și universale. 


Sintem al ţării viitor se intitulează fil- 
mul de lung metraj produs de Casa de 
filme Cinci în colaborare cu Studioul de Mihai CONSTANTINESCU 
scurt metraje „Alexandru Sahia” pe care il 
realizez împreună cu tinăra mea colegă, ) | 


ET A a RER E E > ا‎ 8 TEORIE FA T F FEAR AAT ص جص مم‎ a سعد ع جه سمه مج مج امون ممع‎ TEI 
5 y 5 


https://biblioteca-digitala.ro 


spaţiu ideal pentru filmul istoric 


S. filmeazå „in exterior". Caravana echi- 
pei a sosit la locul ales, aparatele au fost co- 
borite din mașină, trepiedului i s-au destác 

curelele de siguranţă, i s-au elonjat picioa- 


rele, aparatul e Daat pe suportul giratoriu 
Acum regizorul, oricare i-ar fi concepţia şi 
stilul, se află confruntat cu problema peisaju- 
lui 

Cind mă gindesc la peisaj, imi vine in 
minte scena, transmisă printr-o pioasă amin- 
tire, cu tinărul Eminescu ridicindu-se în pi- 
6103/6, cu entuziasmul celor şaisprezece ani 
ai sai, în harabaua ce-l ducea spre Blaj, strin- 
gind la piept caietul sau de insemnari și agi- 
tind căciula la vederea peisajului orașului vâ- 
zut în vale, strigind cu fervoare: „Te salut 
Roma mica!'. Locuţiunea metatoră a genialu- 
lui copil exprima fiorul întilnirii cu un peisaj, 
desigur, dar şi cu o simţire şi o idee Este 


Adrian Petringc 


Moldovan, ir 


rga 


së 


A 


Pi ا‎ 


simţirea şi gindirea unei comunităţi despre 
spaţiul ce intrinsesc îi aparține. În acest sens 
peisajul nu e numai viziune, e şi gindire. Nu 
putem spune Olt fară sa nu apara umbra lui 
Mircea la Cozia, nici Nasaud fara Coșbuc şi 
Goga; Argeş e și meşterul Manole, cum Vran- 
cea e şi Miorița... Dealurile Moldovei vor fı 
totdeauna cele legate de simţirea unei popu- 
Jain care grâiește vun" şi „vie” despre podoa- 
bele acestor dealuri, dar şi rezonind a 
Creanga și Sadoveanu, a Miron ‘Costin şi a 
Hașdeu... Cum se vede, peisajul este o pro 
blemå de simţire a unei pat şi de cultură a 
ei — orala sau scrisă. Nu mai putem gind: 
dealurile subcarpatice fara umbra alburie a 
carelor cu boi grigoresciene, după cum pa- 
durea de cimpie va avea mereu misterul ver- 
delui lui Andreescu. Şesurile vor fi mereu de- 
senate de nourii lungi eminescieni cum şi la- 
şul va fi nelipsit de teii sat Peisajul este le- 
gat, vedem, de cuvint. iar cuvintul de viziunea 
geniului naţional ce La definit. Plopii vor H 
mereu făra soț caci a trecut pe linga ei geniul 
Eminescu, după cum și dumbrava va trebui 
sa fie oricum „minunat caci aşa a 
botezat-o, pentru orice copil, povestitorul. 
Ritmurile „Poemei române” vor consona me 
reu cu valurile marii şi curgerea apelor car- 
patine, iar „Balada“ lui Ciprian va răsuna 
spontan la imaginea de „dulce Bucovină"... 
Peisajul e spiritul naţional. Altfel de peisaj nu 
exista. Pictura lui Rockwell Kent e intinderea 
continentului nord-american, dar și epopeea 
sa (sa citam un poet american Archibald 
MacLeish: „Vestul salbatic (Far-Westul, n.n.) 
este un teritoriu al spiritului, el este nemur+ 
tor”), Theodore Rousseau e hâjișul padurilor 
normande, dar și explozia romantice; fran- 
ceze, dupa cum domoalele coline cu copacii 
răstiraţi ale lui Luchian sint, totodata, poezia 
dialana a sufletului românesc. Şi. deopotrivă! 
viile Olteniei vor avea mereu aramiul versuri- 
tor lui Pillat, iar turlele transilvane vor avea 
aura versurilor lui Blaga. 

Pentru regizorul de film aflat în postura de 
artist, confruntarea cu peisajul e o problema 
‘de simţire și de cultura. Ca pentru orice ar- 
tist. Maidanul lui Bursuc din Noaptea furtu- 
noasă, ecranizarea maestrului Jean Geor- 
gescu, e şi rodul parcurgerii literaturii cara- 
gialiene şi limitrofe, dar şi al trairi farmecului 
mahalalei bucureștene, amestec de oraș şi 
sat imposibil de confundat. Același farmec al 
poeticului sufletului românesc e exprimat in 
peisajele diafane, abia desenate, ale zonei 
subcarpatice în filmul regizorului lulian Mihu 
Lumina palidă a durerii. Dar Mihu parcursese 
atent și cu entuziasm toată opera lui Marin 
Preda, toată nuvelistica lui Caragiale şi se 
lasa adesea vrăjit de Panait Istrati. Oare Italia 
nu e și La terra trema a lui Visconti, dar și 
Roma lui Fellini? Farmecul verii nordice, dar 
şi al Suediei e în Vacanţă cu Monica al lui 
Bergman, iar al trăirii nipone în Insula lui 
Kaneto Shindo... Pămint al lui Dovjenko e 
Ucraina, iar Sub acoperișurile Parisului e 
chiar Franţa... Ne uitam la scările Odessei şi 
vedem, spre gloria cinematografului, tot scă- 
rile din Potemkin. 

Deci, regizorul de film, în momentul în care 
aparatul sau se rotește pe trepiedul cu cap 
girator, are în actul filmării o dublă menire: 
aceea de a fi exponentul simtirii, dar și al 


0 


culturii spectatorilor sai. Alegerea „direcţiei 
de filmare” a peisajului necesar e alegerea 
direcţiei de simţire şi de gindire a unei colec- 
tivitaţi. Raspunderea sa in transmiterea unui 
anume peisaj, al unei anume trairi filmice e 
imensa. Regizorul alege lucid, dar intuiește 
simțind. Falsul, legat de comoditate, conven- 
ponalismul locului comun, viciază nu numai 
un film, dar contravine samt de milenii a 
unei naţiuni, civilizaţiei şi culturii sale. Rapor- 
tul între peisaj şi film e un raport delinitor de 
identitate. Facilul şi „vāzutul“ lovesc în ne 
voia de autodetinire a acestei identități. Nu 
mi-a fost de loc ușor sa urc o echipa în virful 
munților, la Sacarimb, dar in Aproape de 
soare personajul interpretat de Florin Piersic 
purta cu sine peisajul fantastic al Apusenilor. 
Mi-a fost greu sa conving producătorii de la 
Ultima noapte a copilăriei cà filmarea unui 
lan de griu la ţarmul marii e altceva decit 
linga Bucureşti, avind, mai ales, şi un far „in 
peisaj“, dar farmecul nopţii dobrogene e 
prins în film, pentru totdeauna, așa cum toți 
îl cunoaștem. Peisajul de industrie nouă fil- 
mat la Tirgoviște pentru Ultimele zile ale verii 
nu putea fi înlocuit de vreun colț de plat- 
forma industrială bucureșteana, iar colțul bu- 
colic al Scaienilor din Falansterul se impunea 
a fi cel edenic visat de utopişti şi nu curtea 
vreunui conac în bună stare, sediu SMA, am 
ales. deci, peisajul și am construit conacul 
Dezideratele producatorilor nu trebuie sa lo 
veasca in nevoia creatorului de a arata „pe: 
sajul sau”. A filma unde e mai la indemina, 
nu unde e mai graitor e adeseori un ultragiu 
adus simţirii unei colectivitaţi. Exigenţeie ex- 
traartistice sint binevenite daca se obțin prin 
organizare și precizie. prin definire exacta a 
nevoii estetice, deci, implicit, prin eradicarea 
risipei. Peisajul, sa fim atenţi, nu e un fundal 
oarecare. 

Aparatul este fixat pe trepied. El se mişcă 
rotitor catre toate azimuturile. Peisajul se atlă 
„undeva“ în faţa obiectivului, dar şi în no: 

egerea sa este actul de creaţie al regizoru 
lui. Este un act de conștiința. Şi de talent 


Savel STIOPUL 


D. fiecare dată, drumul spre mare imi 
rascolește amintiri. Imi revin în minte versuri 
indragite: „Pe-aici a curs intii sudoarea sa- 
cra/ A celor ce de-a pururea trudesc/ Canalul 
Dunarii spre Marea Neagra/ E-un monument 
al lumii, românesc./ E monumentul pe ori- 
zontală/ Al lacrimii şi sfintei nadușeii...” 


https://biblioteca-digitala.ro 


„În CH metri de pelicula incap atiția kilo- 
metri de canal?" se intreba cineclubistul din 
Salutări de la Agigea. Dar. despre realizari nu 
putem vorbi decit prin cei ce le-au creat, așa 
ca intrebarea se pune: „İn cp kilometri de 
pelicula incap portretele atitor mu de oameni 
atitea destine. atitea povești adevarate ale ce: 
lor care şi-au legat numele de acest „monu- 
ment românesc al lumii“?. Salutări de la Agi- 
gea a tost un prim pas, poate prea timid, și 
mereu imi reproşez ca paginile de insemnari 
culese în multele zile şi nopți petrecute ala- 
turi de tinerii constructor: au ramas aproape 
neatinse. La fiecare pas, pe fiecare metru din 
albia noii Dunari, dincolo de uruitul neintre- 
rupt al utilajelor, viața mustea. Rar te poţi in- 
tîlni cu o asemenea sursa de inspiraţie. Sa fii 
martor ocular la naşterea unei noi geografii, 
dar și la naşterea unei noi geografii a sufiete- 
lor, e un privilegiu. Mulţi şi-au lasat aici sem- 
natura 


Cind vrei sa spui prea multe şi cind filmul 
este o creaţie prea colectiva, rişti sa ramii 
doar cu intenţiile. Poate de aceea povestea 
filmari e mai interesanta decit filmul. Reve- 
neam aici cu o echipa tinara, entuziasta, şi 
cu un grup de tineri actori şi tinen vutori ac- 
tori carora li s-au alaturat şi Cima neprof 
sioniști ai filmului, dar „prolesionişti” ai şa 
verului. Ni s-a spus „Brigada Cinematogra 
hei”. Asimilarea a fost rapida și contuzule 
n-au intirziat sa apara: interpreții erau con- 
fundati cu brigadierii, chiar și comandantul 
din fiim prea semana cu cei din realitate 
„Am 29 de ani şi şase șantiere!” se mindrea 
Aștelanei, personajul din film, dar gindurile 
lui erau ale unui şofer din „Amintire de Wë 
Straja”. Filmam secvenţa și ma gindeam ce; 
mindru ar D un tinar regizor daca ar putea - 
spune: „Am 29 de ani şi şase filme'". „Tinere 
tea, ca și viaţa, ţi-e data o singura data Me- 
rita sa-ţi legi viața de ceva durabil!" imi mar- 
tunsea Atanase Lascu, elev in 1980 cind fii- 
mam A fi brigadier, iar in 1983, interpret in 
Salutări de la Agigea şi ma gindeam ca cea 
ma mare problema a noastra, a cineaştilor, 
este tocmai lupta cu timpul, a da durata fil- 
melor noastre. 


„Mămica mea este excavatorista iar taticul 
meu este excavatorist” şi fetița din film avea 
şi ea un model real, ietița din Familia mea a 
care: parinţi lucrau zi-lumina, iar ea, singura 
acasa, asculta discuri cu poveşti. „Şantierul a 
fost, de fapt este viața mea!" iar şoterița care 
conducea, în schimburi, același Belaz cu sø- 
ful, era cea autentica. „Şi cind va-ntiiniţi?” in- 
treba reportera. „Dupa mine, suficient de 
mult, dimineaţa și seara cînd predam schim- 
bul și... duminica”. 


Cadrul filmat din elicopterul care parcur- 
gea cu o viteza ameţitoare cei 62 de kilometri 
ai albiei viitorului canal, a ramas un docu- 
ment despre mareţia acestui șantier. Dar, cu 
cit te apropii mai mult, cu cit viteza este mai 
mica, descoperi şi redescoperi oamenii, 03- 
menii reali şi eroismul muncii lor de zi cu zi 
Canalul „Dunare-Marea Neagra”. Acest „mo- 
nument pe orizontală”, işi aşteaptă filmele pe 
care le merita. 


Cornel DIACONU 


„Să nu se alerge după „ulcioare“ străine, chiar dacă sînt poleite cu aur, 
ci să se bea' apă din izvoarele limpezi ce izvorăsc din pămîntul strămoșesc, 
să se bea apa vie, dătătoare de viaţă, din glia română.“ 


Nicolae CEAUSESCU 


Doar 
un exemplu 


U nul dintre lucrurile pe care le-am consi- 
derat totdeauna ca fiind foarte dificile este 
acela de a pleda pentru o cauză dinainte ciș- 
tigată. Marturisesc totodata ca, paradoxal, 
din cînd în cind, aceasta se impune cu nece- 
sitate. In sfera unei astfel de problematici ve- 
che şi totuși nouă, extrem de clară şi... totuși 
mereu în curs de dezbatere şi clarificare se 
înscrie şi aceea a locului, rolului şi semnifica 
ție: autenticului, a peisajului in filmul artistic. 
Deopotrivă creatorul, criticul și publicul de 
tiim acordă (fiecare dintr-o perspectivă pro 
prie) importanţa cuvenita peisajului înţeles ca 
univers natural şi uman (in multitudinea sa 
de ipostaze) pe fundalui sau în mijlocul ca- 
ruia se mișca personajele, se destâșoară ac 
țiunea filmului. 

incepind cu scenaristul şi regizorul şi ter 
minind cu scenogratul şi operatorul, efortul 
de valorificare dramaturgică a peisajului este 
evident şi imbraca conotaţii specitice şi, în 
acelaşi timp, complementare. 

Astfel, pentru a se „materializa“ in imagine, 
în filmul propriu-zis, peisajul trece succesiv 
de pe hirtia scenaristului pe planşeta sceno- 
gratului, pentru a-și găsi apoi corespondentul 
in realitate prin alegerea şi adecvarea locuri- 
lor de filmare. 

Daca ne gindim la citeva dintre cele mai 
apreciate filme româneşti, fie ele de epocă 
sau de actualitate, observăm câ mediul am- 
biant, natural și social, este nu o cortină în 
fața careia se perindă actorii, ci un tot unitar 
ce integrează, constituie suportul, iar de 
multe ori chiar explică, intârește sau condi- 
ționează acţiunea propriu-zisă. 

Personal cred că, îndeosebi pentru filmul 
nostru de actualitate, peisajul, trebuie (aș în- 
drâzni să spun) într-o măsură mai mare decit 
a facut-o pîna acum, „să joace” pe ecran, să 
dobindească relevanţă, sà intre in dialog di- 
rect cu spectatorul, sa fie un personaj. 

Evident, asta nu inseamna ca reclamam 
peisajul ostentativ, festivist, poleit. Dupa cum 
nu inseamnă opţiunea pentru „exhibarea” هم‎ 
ritericului, a sordidului. Frumuseţea şi mare- 
tia omului, a locului şi pâmintului pe care il 
innobilează munca şi aspiraţiile sale se ex- 
prima (şi nu în ultimul rind) şi prin peisaj. in 
unul dintre ultimele filme la care am colabo- 
rat, De ce are vulpea coadă (scenariul lon 
Bãieşu, regia Cornel Diaconu), am incercat, 
din aceasta perspectiva, ca peisajul insuși să 
releve mutaţiile petrecute în fizionomia satu- 
lui românesc, ingemânarea organică a mo- 
dernului cu tradiționalul. Am luat acest 
exemplu numai din simplul motiv că mi-a fost 
cel mai proaspât și mai la indemina. Cel pu- 
țin la fel de bine ca mine şi cu exemple la fel 
de elocvente ar fı putut interveni oricare din- 
tre colegii mei. 


na Pavelescu şi Amza Pellea în 


Sergiu Nicolaescu după romanul „Velerim şi 


Doamne” de Victor lon Pc 


Spectatorul cinefil aşteaptă, insa. nu vor- 
bele, ci filmele noastre, singurele mărturii ce 
ne atestă fără echivoc nu numai intențiile, ci 
şi talentul. 


arh. Marga MOLDOVAN 


Partener 


de joc 


U nul dintre cele mai importante elemente 
care concură la realizarea unui film, este spa 
tiui în care se petrece acţiunea dramaturgică 
a filmului, aşa-numitul spaţiu scenogratic. În 


varianta lui de cea mai bună calitate spaţiul 
scenografic nu este o simplă ramă, sau un 
fundal neutru, decorativ, ci este expresia 
ideilor dramaturgice și a acţiunii filmului. În 
acest caz fericit in care alegerea locului de 
desfășurare a acţiunii pleacă nu de la rațiuni 
estetice exterioare dramaturgiei, ci de la o in- 
terpretare creatoare, personala a artistului, 
izvorita din cunoașterea operei literare de 
baza şi din concepţia regizorală, spaţiul sce- 
nogratic devine un personaj, adeseori princi- 
pal, definind acţiuni, intrind în relaţie directa 
cu personajele care il anima, dezvâluindu-le 
psihologia şi caracterele. 

Decorul (in cazul filmului decor reprezintă 
și construcţia de platou şi spaţiul gasit, modi- 
ficat prin reamenajare sau mobilare precum 
şı peisajul natural), aparține intotdeauna unui 
personaj sau unui grup de personaje, pe care 
le caracterizeaza. 

Se consideră, adesea, greşit că un decor 
construit pe platou, dec: în care aparent 
munca de concepţie investita este mai mare, 
este de o calitate superioară unui spaţiu exis- 
tent transfigurat prin metode simple sau unui 
peisaj natural. Se uita că un decor construit 


Un peisaj de fiecare zi (Camelia Maxim şi Ovidiu luliu Moldovan 


an juncti de ia d 
Visarion, decoruri a 


scenariul Radu F, Alexandru, regia Alexa 
ircea Neagu, imaginea Vivi Drăgan Vasile) 


TF 


Texte clasice potentate prin imagine 


A. Sala 
Veler 
Sergiu Nicolaescu, 


scenariul 


pa, regia 


decoruri arh. Constantin Simionescu, imaginea Alexandru David 


https://biblio 


Anca Dincă şi Claudiu Bleonţ în //dcdri pe 


de dragul demonstraţiei poate ramine (şi se 
intimpla, uneori, acest lucru) un simplu fun- 
dai al acţiunii, sau, mai râu, poate transmite 
impresii şi crea stări neadecvate. La fel de 
bine uh decor găsit și amenajat, sau lăsat așa 
cum l-a creat natura poate fi cadrul ideal, de- 
venind un personaj de neinlocuit in econo- 
mia filmului. Din acest punct de vedere con- 
sider peisajul ca un „spaţiu nedreptaţit”. Nu 
am judecat niciodată scenografia dupa canti- 
tatea de construcţii ci după calitatea senzații- 
lor pe care le transmite, ajutind la receptarea 
mesajului. e 

Consider că peisajul românesc este unul 
dintre cele mai perfecte platouri de filmare. 
Pe un spaţiu geografic relativ mic, gaseşti al- 
cătuiri naturale care iți permit transmiterea 
unui infinit de senzaţii folosind peisajul ca un 
partener de joc al actorului. Artistul sceno- 
graf poate crea nenumărate stări psihologice, 
de la bucuria inalțătoare la deznădejde, de la 
delicatețea sentimentală la monumentalitatea 
simțâămintelor. Din înalțimea platourilor al- 
pine pină în pustiurile argiloase ale Dobrogei, 
din pădurile nepâtrunse ale Maramureşului, 
Dina la vulcanii noroioși, natura ne-a dat o 
infinitate de spaţii care așteapta ca un stu- 
dent la actorie să fie distribuite în rolul de 
debut. Nu mi s-a intimplat să caut un spaţiu 
menit sa transmita o anumită idee pe care sa 
nu H găsesc. De la peisajul aproape lunar, 
pietros, frust, de o mare simplitate şi curāțe- 
me al comunei Sirnea, la smircurile incolacite 
de rădăcini uriaşe, colcaâind de putreziciune 
şi miasme ale balţilor dunărene, am gasit me- 
reu locul pe care l-am considerat cel mai 
adecvat desfăşurării acţiunii. Nu întimplâtor 
m-am referit ia aceste locuri. Sint spaţiile de 
acţiune ale ultimului film realizat de Dorin 
Doroftei Avem 18 ani (scenariul D.R. Po; 
pescu) in care peisajul natural este repus in 
drepturile lui, fiind ales cu minuţiozitate Şi 
dragoste pina la cel mai mic amanunt. Se 
poate intimpla să şi greşeşti subevaluind im- 
portanța sentimentala a unei secvențe. lucru 
de care iţi dai seama deabia la premiera, în 
contact cu publicul. 

În filmul Noi, cei din linia intii (scenariul 
Titus Popovici, regia Sergiu Nicolaescu, ima- 
ginea Nicolae Girardi) o secvența banala — 
pluton mârşâluind, încolonat şi cintind, cu 
toate cå primește aplauze la scenă deschisa 
ia fiecare proiecţie, pierde — mi s-a parut 
mie — jumătate din mesaj din cauza locului 
pe care l-am ales greșit, şi faptului că am 
omis să ştiu ce cinta personajele acţiunii. Pe 
o banală şosea din cimpia ardeleană trecea 
up pluton cintind „Trec batalioane române 
Carpaţii”. Nu am vazut secvenţa decit la pre- 
mierā: imi venea să intru sub scaun. Realiza- 
torul de film trebuie să fie un explorator. To- 
tul este så caute, så nu se opreasca la primul 
toc lesnicios din marginea șoselei naţionale 
Sigur că exista probleme de distanţa, de 
transport, de grafic, de producţie în general, 
care au importanţa lor. importanţa unui loc 
de filmare adecvat din punct de vedere al 
ideii pe care ó transmite filmul trebuie să pri- 
meze, iar calitatea finală a obiectivului artistic 
să te facă sa uiţi greutăţile pe care a trebuit 
sa le învingi, peisajul natural reintrind in 
drepturile lu: depline de personaj cinendato- 
grafic. 


Radu CORCIOVA 


Comori, 


scenariul lon Brad după opera ١ 
lui Agârbiceanu, regia Nicolae Mărgineanu, decoruri 
Daniel Răduţă, imaginea Vlad Păunescu 


în premieră 


şi roluri 


Viața și acul 


interpreţi 


D acă-admitem, că, incumetindu-se să to- 
pească într-o unică materie motive din tea- 
trul, romanele şi nuvelistica lui Camil Pe- 
trescu, cineastul a plâmadit ceea ce am pu- 
tea numi o proza cinematogratică, pentru o 
corectă orientare in spaţiul şi în lumea aces- 
teia trebuie să ținem seama, cred, de cel pu- 
țin unele dintre criteriile după care judecăm 
proza scriitorului. Asta — în cazui în care nu 
impartâșim întru totul opinia unui critic, in 
virtutea căreia... „Toată literatura lui Cami! 
Petrescu este aceea a unui dramaturg dublat 
de un poet” ipostază in care criticul de film 
şi-ar crea singur o mare încurcâtură. Mai 
profitabilă mi se pare — cel puţin pentru în- 
țelegerea mișcării personajelor, ceea ce inte- 
resează in rindurile de față — luarea în consi- 
derare a unei notații a scriitorului din studiul 
„Noua structură şi opera iui Marcel Proust": 
„Ca să evit arbitrariul de a pretinde cå gin- 
desc ce se intimpla in cugetul oamenilor, nu 
e decit o singură soluţie: să nu descriu decit 
ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce inregis- 
trează simțurile meie, ceea ce gindesc eu. 
Aceasia-i realitatea pe care o pot povesti“ 
(s.n.). Așadar, „ceea ce se vede", „ceea ce se 
aude" — cam ceea ce face aparatul de filmat. 
Pornind de aici, intilnirea pe ecran cu noii 
camilpetrescieni, inclusiv cu Gelu Ruscanu, 
coborit din „Jocul ielelor", erou pe care G 
Calinescu nu-l considera un „om viu“, este o 
intilnire cu personaje teribil de vih Dez 
drama căutării absolutului este enunțată, ca 
atare, doar într-un soi de preambul, Ruscanu 
„Văzut” de Adrian Pintea pare a fi de mult im- 
pâcat cu această dramă. Şi-a asumat-o. Nu o 
poate ascunde, dar nu o teatralizează. Din- 
colo de privirea mistuitoare, în care, parca, 
s-au adunat toate durerile lumii, dincolo de o 
abia perceptibilă senzaţie că îi este mereu 
frig, nu aflăm vreun semn trădător. Rostirea 
este egală, muşchii feței nu tresar, adausurile 
explicative nu au ce câuta; o existență inchi- 
natá unei idei inalte este înțeleasă sau nu 
Gelu Ruscanu nu răspunde nici provocarilor 
ironice ale colegului său Velescu, nici admo- 
nestărilor mătușii sale: „Trebuie să te porţi ca 
un adevărat Ruscanu“. Pe „adevăratul“ Rus- 
canu el il cunoaște și identitatea morala nu 
se negociază, nici măcar nu se apâra. De 
aici, tulburătoarea liniște a eroului, îşi cu- 
noaște destinul: „Cită luciditate... atita 
dramă”. În spiritul unor „antinomii” camilpe 
tresciene, privirii atit de drepte şi pâtrunza 
toare a personajului, caruia Adrian Pintea îi 
temperează fanatismul pentru a face mai 
umană drama, îi corespunde aruncâtura de 
ochi piezișă, alunecoasa, care „cumpără , a 
lui Sinești. O cu totul altă linişte emana per- 
sonajul lui Ştetan iordache: este liniștea cini- 


[Urmare din pag. 24) 


socialist va deschide campania de eliberare 
جه‎ Velescu (Gheorghe Visu), Ladima (Ovidiu 
Ghiniţă) are loc un scurt şi semnificativ 
schimb de priviri solidare, incurajatoare pen- 
tru cel întemnițat; Ruscanu (Adrian Pintea) e 
din nou scos din joc, printr-un plan sa- 
vant-intunecat, din care scinteiază doar privi- 
rile mistuite de patima ideii, de „flacăra rece” 
din ochii tinărului vizionar. Imi pare unul din 
exemplele cele mai sugestive de concretizare 
a unei abstracții, a unei antinomii. 

Tot dintr-un unghi profund subiectiv e til- 
mată și încăperea ziarului „Dreptatea socială“ 
al carui director e tinărul Ruscanu. imense 

eamuri-cupole invadate de lumină (ca in 
astuoasa seră exotică a lui Saru-Sineșşti) izo- 
lează, parcă, sub un clopot de sticiă, pe cei 
din redacţie, de clocotul vieții de afara. O 
atare extindere de viziune de la un personaj 
la o colectivitate introduce insă (voit-nevoit?) 
o notă de critică nejustificată, insă, nici de 
originalul literar, nici de realitatea epocii. 

١ mai ades insă, viziunea plastic-ideatica 
tuncționează cu etecte nu numai spectacu- 
loase ci temeinic motivate, justificate de in- 
tenţiile scriitorului. 

Un atare motiv — existent dealiminteri şi in 
filmele anterioare ale lui Şerban Marinescu 
(Moara lui Călitar, Domnișoara Aurica) este 
motivul oglinzii, sugestivă „imagine intelectu- 
ala“ figurind raportul iluzie-realitate, amagi- 
re-trezire brutala. Oglinda ca element al dra- 
maticei contruntări cu sine, al cunoaşterii-ra- 
cunoaşterii impasului moral la care, ajung 
eroii la un moment dat datorită unor fixaţii, a 
unor monomanii: setea de putere a lui Stoi- 
ceă. iubirea-iluzie a Auricăi, ori setea de ab- 
solut care va crea intre Ruscanu și lume, o 
prâpastie fatală. Sint citeva secvenţe-chaie in 
acest nou film în care oglinda asistă — mar- 
tor ai contident — la acest proces treptat de 

„ înstrăinare-alienare. Una din ele; discuţia din- 


Cei EE 


cului care pindește, în deplină siguranță a 
puterii sale, momentul oportun al atacului. În 
prima secvenţă în care îl vedem, in cea a jo- 
cului de biliard, azvirie replica între o lovitură 
şi alta, urmind să dea impresia că nu pune 
preţ pe ceea ce i se aduce la cunoștință. In 
fapt, își pregăteşte aţacul, după cum in expli- 
caţia cu Maria, pare absorbit de luarea mesei, 
laudă mincarea pentru ca, pe neaşteptate, 
să-i zdrobească femeii bruma de echilibru: 
„Cine te-a invâțat să joci comedia asta?" Ci- 
mismul lui Sinești-Ştetan lordache este dus 
pîna la capat, actorul transformă un gest in 
aparenţă gingaș, într-un joc monstruos: lecţia 
din final, despre cei care „nu se supun", este 
urmată de un mic dar pe care il face secreta- 
rului. Unii plătesc cu viața, alții — cu un ac 
de cravată. 


Magda MIHĂILESCU 


ipostaze, 
ipoteze... feminine 


EE din clar obscurul came- 
rei în care își așteaptă fiul spre „certare”. ve- 


| pm ى‎ 


Ireconciliabilii 


şi Saru-Sineşti. (Ștefan 


Gelu Ruscanu (Adrian 


0 inspirată lectură 


nerabila doamnă Ruscanu oficiază. Efigle 
austeră, prezență solemn verticală. Unghiul 
băârbiei deschis, percutind fapta și cuvintul 
acelui ce se abate de la rigidele precepte 
etice şi morale prin care se simte investită 
nobiliar de câtre generaţiiie Ruscanilor. Dra- 
pată in negru, stareța pazind inflexibila „bu- 
nele maniere”, îngheţată intru prezidarea — 
ascet-ceasornic — a meselor de parastas, su- 
tiet tare ingropind in sertare de „secretaire' 
polița dezonorantă a defunctului şi în suflet 
secrete strașnic zăvorite 


intr-un rol de rafinată compoziţie, Irina Pe- 
trescu, gravează prin prisma unei asimilari 
cultural-sensibile a personajului, o nobil dra- 
matică doamna Ruscanu cu străluciri intune- 
cate, de agată. Cum putea altfei arâta mama 
bârbatului care „vedea“ ideea de dreptate ab- 
solută? Ce s-ar fi ales din contruntările cu 
fiul său, dacă marea actriţă nu i-ar fi impri- 
mat eroinei o teribila forţă interioară? 


La antipod, Mimi, gureşa actrița de mina a 
treia, jucind un singur rol, o viață. Nu pe 
scena Majesticului, ci pe scena din dos a ca- 
binelor de machiaj, a cazinourilor şi cabare- 
telor, Există un absolut ai amoralităţii? Mito- 
mană a „marilor pasiuni”, prețioasă ridicolă a 
aventurii scâldată în şampanie și zgomot de 
ruletă. Într-o strâiucită și minuțioasă compo- 
zitie grotesc-comica, Mariana Mihuţ, ne oferà 
un mare recital. Preţios nu numai prin risipa 
de priviri galeș-profesionaie, prin cascada de 


Pintea) 
lordache), 


in plan secund conciliabilul N.D. Velescu (Gheorghe Visu) 


tre mătușa Irena (impunâtoare în rol, Irina 
Petrescu) și Ruscanu, discuţie in care dis- 
tinsa doamnă incearcă să-l facă sa renunțe la 
publicarea scrisorii compromiţătoare, invo- 
cind un principiu de cavalerism pe-care tinā- 
tul îl respinge. Hotărirea lui intiexibilă e inre- 
gistrată prin oglindă, suprafața si restituie 
rece, inditerentă, imaginea imposibile: comu- 
nicări. Așa cum tot prin oglinda e filmată in- 
cercarea — și ea eșuată — a lui Gelu dea 
justifica Mariei Sinești motivul de ordin moral 
care il îndeamnă să publice scrisoarea in- 
timă, scrisoare dezonorantă in primul rind 
pentru femeia cindva iubita. Dar gestul justi- 
ticator rămine fără ecou in sufletul atit de rå- 
vășit al celei chinuite, deopotriva, de iubit și 
de soțul diabolic. Tinăra actriță Maia Mor- 
genstern străbate cu succes, alături de 
Adrian Pintea un întreg iad sentimental, un 
spațiu al, cutremurărilor interioare, marturi- 
sind nu numai talentul propriu, dar şi ştiinţa 
regizorului — subtil dirijor al in$piratei distri- 
but — de a-și conduce interpreţii. Cind, în 
scena următoare Saru Sinești — (Ştefan lor- 
dache) pâtrunde in camera Mariei și Rus- 
canu, de pe terasă, va asista inmărmurit Ja 
josnicul, cumplitul joc al răzbunării soţului 
trădat, seducindu-şi, in fața amantului, pro- 
pria. nevastă, din nou oglinda devine un per- 
sonaj al dramei. De pe masa de toaleta, cini- 
cul Sinești ia rujul și mizgaleşte obrazul fe- 
meii, ca un preludiu al maculării ce va urma. 
O scenă jucată în forta şi subtilitate de Şte- 
fan iordache, maestru al interpretarii situații- 
lor paroxistice or ambigui, amestecuri com- 
piicate, dar limpede exprimate artistic 
Oglinda — martor-acuzator — apare și în 
ultima, hotăritoarea confruntare a dezamâgi- 
tului Ruscanu cu realitatea, secvență în care 
el iși distruge, aproape cu voluptate maso- 
chista alt mit: cel al tatălui, pe care bâiatul 
necunoscindu-l, La idealizat. Acum vrea să-l 
înţeleagă mai bine, prin intermediul femeii pe 
care Ruscanu-senior a iubit-o. În cabina ac- 
Ier — extraordinar interpretată de Mariana 


Mihuţ, cu acel melanj de naivitate Şi culpă — 
tinărul o priveşte cum se machiază pentru 
a-şi da replica, una din puținele ei replici, în 
final („Eu, care am jucat cochete la Naţio- 
nal... Lasă-i dragă să aștepte, cu replica lor, 
că daca mă înturii le-o dau din culise.) 
Fosta cochetă iși coniundă insă amorezii. 
Prin oglindă, privirea tristă a lui Ruscanu cer- 
cetează vulgaritatea chipului femeii pentru 
care tatăl lui s-a sinucis. „ŞI cit te iubisel...“ 
își înmormintează eroui incă o iluzie. Poate 
că în clipa asta, ințelegind cit de derizoriu 
poate fi motivul unei sinucideri, a şi luat ho- 
tărirea ireversibila, Fãrã insistență, doar prin 
sugerarea gindului atit de profund tălmăcit 
de interpret, prin lumina ce-i face chipul şi 
mai straniu-spectral, descitrează filmul, sen- 
surile prozei lui Camil Petrescu. Analist mo- 
dern, asemuit cu Proust, pentru minutia, rà- 
ceala și totodată patima introspecțiai. Ine- 
dită, relaţia dramatică dintre doamna T. (pic- 
turală Julieta Ghiga) și Actorul (sensibil. in- 
teligent, tălmăcit în orgoliul suferinței sale 
de Marcel lureş). 


Cu o rară intuiţie a personajului Lama 
din „Patul lui Procust“ — alt pierzalor la 
bursa iluziilor — iși conduce tinarul interpret 
Ovidiu Ghiniţa partitura dilicia. Cu firescul 
culoarea saturată de nuanțele omenescului 
Valentin Uritescu figureaza un batrin tipograf 
tezoneur amar al situaţiilor, ataşant prin sir 
ceritate. Avem din nou bucuria reintilniri cu 
Illeana Predescu, atit de exactă intr-un perso- 
naj nuanţind perfidia, eleganța modernă a 
tranzacţiilor (batrina doamna Sineşti). Parti- 
tura muzicală a iui Dan Ştefânică aprolun- 
dează motivul tristeților, insingurârilor dra- 
matice în contrast cu tema solidarizării celor 
ce luptă, a generozităţii şi sacrificiului lor no- 
bil. Respirația filmului, ritmul lui cind cere- 
monios descriptiv, cînd scurt-fulgerător, ana- 
litic, e asigurat de monteuza Nita Chivulescu 
Merită analizată separat contribuția inspiratei 


https://biblioteca-digitala.ro 


mici răsfăţuri ale unei felinități veştejite. Pre- 
Dos, mai ales, pentru că personajul izbutește 
să relativizeze fulgerător. absolutu! ideii de 
onoare, de gest tragic, de dragoste. Scena 
confesiunii în fața oglinzilor reverberind al- 
ternativ; câiău inconştient (Mimi), victimă 
conştientă (Gelu) are o remarcabilă putere 
dramatică şi plastică. 

Pe linia recitirii surprinzătoare a unui clasic 
personaj camiipetrescian, Maria Saru Sineşti, 
regizorul scenarist Şerban Marinescu, aflat 
într-o foarte buna inspiraţie, abandonează 
tradiționala idee de feminitate fragila, in fa- 
voarea unei viziuni indeobşte, tragice. Printre 
bilele roşii pe care cinicut jucător de biliard, 
Saru Sinești le lovește nemilos pentru a le 
imprima traiecte dorite se află şi viața Mariei. 
Adolescenţa furata. morbideţe insinuata, pri- 
zonierat fără speranţe într-o colivie de aur, la 
bunul plac al stăpinului absolut. Cobai şi cã- 
năriță. Şoimarița dresata la pumn! Retugiată 
în alcool! Chinuită de o disperata și singulară 
dragoste adulterină, studiată şi torționată de 
același stâpin. Maternitate interzisă, existență 
alimentată de spaimă şi dezgust. Încotro? 
Revoita ei şi gestul de demnitate, reciștigarea 
eului vine tirziu. Prea tirziu! Sau poate și 
această plecare inutilă lăcea parte din jocul 
stapinului cu victima preferata? 

Tinăra și talentata actriță Maia Morgen- 
stern se dovedește a îi o foarte bună alegere. 
Inainte de orice „cromatic“. Prıviri alcoolic 
tenebroase, interogind oglinda în câutarea de 
sine, gura senzuală fixată in rictusuri amare, 
părul — riu negru trădind abandonul, dispe- 
rarea. Ciaustrarea propusa ca situaţie filmicà, 
actrița inzestrată cu fina intuiţie o transforma 
in stare psihică permanenta. O anume vlăgu- 
ire marchează chiar fizicul tinerei eroine. 

A patra ipostază feminină din tilmul lui Şer- 
ban Marinescu; enigmatica şi frumoasa 
doamna T. creează un joc secund al imaginii 
neimplinirii absolutului in dragoste. Pasiunea 
ei pentru marele actor aflat in pragul dramei 
sale, a! surzeniei, acceptarea infringerii ca 
martor-cauză a platonovianului duel prin care 
trei drumuri se despart pentru totdeauna dau 
dimensiunea personajului. Un personaj 
„poză” care m: se pare mic, ar fi trebuit adin- 
cit ma; mult, mai ales că actrița Julieta Ghiga 
demonstrează resurse artistice conţinute. Să 
nu uităm insă că cele patru portrete feminine 
ale filmuiui Cei care plătesc cu viața sint sim- 
bolice, sintetizind universul camilpetrescian 
expus dar, mai ales, cel impus cu deplină 
forta şi personalitate de regizorul Șerban Ma- 
rnescu. Chiar dacă vin dinspre pagini dife- 
rite, ele reușesc — filmic — să potențeze dra- 
matica zbatere spre absolut a personajelor 
masculine. 


Mădălina STĂNESCU 


Së 


coloane sonore (inginer Horea Murgu) ce da 
acțiunii volum, decianșind reverberaţii ie 
cunde in mintea şi sensibilitatea spectatoru- 
lui. Şi dacă intr-adevâr „problema succesului 
in artă este şi o problema de exigen{a cum 
considera autorul „Tezelor şi antitezelor”, pu- 


tem conclude că profesionalitatea elevată, - 


exigența autorilor acestei versiuni cinemato- 
grafice le va aduce și succesul bine meritat. 


Alice MANOğ) 


Producție a casei de filme Patru. Scenariul: Șerban 
Marinescu, inspirat din opera lui Camil Petrescu. Re- 
pa Şerban Marinescu. imaginea și camerá: Vlad 
unescu. Decorurlle: Lucian Nicolau, Costumele: 
Oana Tolan. Muzica: Dan Ștetânică. Montajul: Nita 
Chivulescu. Machiajul: Mihai Ștefan Mihăilescu, Co- 
ioana sonoră: ing. Horea Murgu. Cu: Ştefan lorda- 
che, Adrian Pintea, Maia Morgenstern, Irina Pe~ 
trescu, Valentin Uritescu, Gheorghe Visu, Marcel iu- 
reş, Ovidiu Ghiniţă, Mariana Mihut, Julieta Ghiga, 
Ileana Predescu, Bujor Macrin. Film realizat in siu- 
diourile Centrului de Producţie Cinematogratică 
„Bucureşti”. 


Descins din literatură, dar vu 
argumente cinematografice 
(Marcel  lureş) 


EE E E EE EEN 
cinematografică a unei opere clasice 


cronica imaginii 


V. s-a intimplat, vreodata. sa va placă 
ceva in mod deosebit şi sa nu ştiţi de ce? La 
analiza imaginii semnate de Viad Paunescu 
nu descoperi, la prima vedere, decit nişte for- 
mule aparent comune privitoare la compoz- 
tie, mişcare de aparat. portrete şi doua sau 
trei culori dominante, galben. negru, alhăs- 
trui, al caror rol e explicabil, a caror acţiune 
e previzibila și ale caror influențe le cu 
0502516, astăzi, oricine ştie sa filmeze. Global, 
o imagine frumoasa, în masura in care acorzi 
termenului — uzat şi uzitat — o semnificație 
estetică, atracţia catre armonie, tentaţia spre 
perfecțiune 

Şi totuşi, imaginea aceasta frumoasa, nu 
lipsita de oarecare preţiozitate şi aer muzeal, 
işi are tilcul ei, ca så nu spun misterul er 
place, încinta ochii, farmeca spiritul, pentru 
ca este accesibila iar cineastului avizat nu 
poate sa-i scape constatarea ca autorul ei as- 
cunde, totuşi, un secret, acel graunte impon- 
derabil, insesizabil, particula ireductibila care 
in breasla noastra se numește premedita'ea 
calma şi inspirata a profesionistului talentat. 

Priviţi salina, aceasta veritabila uvertura a 
filmului, cu planuri îndrăzneţe și geometrii 
tranşante pe verticală şi, mai cu seama, acea 
atmosfera stranie, greu de stapinit, ce da re 
lief, distanța şi unitate de efect fie formelor, 
fie culorilor. Se simte in aceasta secvenţa 
memorabila mina de maestru, caci nu-i sim- 
plu şi nici ușor sa invâlui totul, sa scalzi totul 
intr-o baie de umbra, sa alunzi acolo insaşi 
lumina: de dupa gratii, så constringi undele 
obscure să se rotească in jurul centrelor lu- 
minate, irizate, să faci obscuritatea transpa- 
renta fåra a cadea în subexpunere, iată diti- 
cultăţile unei filmari cu totul speciala. Ghicim 
consecinţele; cind iese la „suprafaţa“, totul se 
schimba și se preschimba. Viad Paunescu se 
entuziasmeaza in fa{a unei seducatoare zile 
de toamnă, ale pavate cu frunze de aur, cu 
soare cind imbietor pentru plimbarile cu 
trasura, cind inecat de cețuri ambigui şi 
brume râu prevestitoare (secvenţa „hotel Si- 
naia"), incintindu-ne şi pe noi de marea și te- 
oretica frumusețe a anotimpului: de o blindeţe 
anemică. Şi apoi, orașul. Bucureştiul acela 
imaginar și imaginat, cu piaţete şi strazi stra- 
jute de copaci inalţi, maiestoş: peste care 
plutește o bolta sacra, de unde cerul se prà- 
valește in snopi de lumina, cu sentimentu 
acela ca razele soarelui cernute prin miscă- 
toare vitralii ale unei catedrale inalțate de o 
natură mareaţa şi neinduratoare, un oraș sta 
pinıt, parca, de pasiunea pentru tot ce in 


Documentul... 


{Urmare din pag. 24) 

Ceea ce irapeaza insa, mai ales, e stilizarea 
energica a intregi! lumi aduse in fața noastra 
Ea evolueaza intr-un Bucureşti de o eleganța 
“afinata, cu interioare unde feroneria scarilor 
mobilele şi obiectele au o linie unduioasa 
vegetala. Culorile sint pastelate, discrete, ta- 
biourile, vitraliile, paravanele asculta de o es- 
tetica a ceea ce s-a numit la inceputul seco- 
lului Art Nouveau. Imbracamintea, taietura 
parului, o urmeaza şi ele. Barbaţii poarta 
eşarte lungi, jabouri bogate din matase, fı 
xate in piept cu ace de cravata sclipitoare, 
sacouri moi, nestrinse pe talie. İşi lasa parul 
sa cada cirlionțat în jurul cetei, sau il tund 
perie. ca Sineşti. Femeile au rochile taiate 
scurt, deasupra genunchilor și ingustate in 
dreptul acestora, după moda charleston, ar- 
boreaza palarii imense, ornamentate cu dan- 
tele, cind nu prefera o simpla panglica pe 
frunte. Pina şi natura sufera o egala stilizare 
Jugend: trunzare de un galben veșted, pati- 
nat, închipuie bolți pe sub care trec trasuri 
batrine cu vizitii muscali în mantale uriaşe. 
Prin parcuri, coroana arborilor filtreaza lu- 
mina şi o imblinzesc; niçi o stridență nu e in 
gâduită. Chiar cind coborim în ocna unde 
autorităţile l-au azviriit pe Boruga, gratia 
somptuoasa a filmului se pastreaza. Ne intim- 
pina iaraşi bolți, de asta dată din sare, aprin- 
zindu-şi orbitor mulțimea cristalelor sub raza 
lanternelor. Un coral solemn ne insoţeşte pa- 
trunderea in infern. Departe, printre vagau- 
mile peşterii, nâiuca unei scene stralucitoare 
de operă, in bâtaia reflectoarelor, umple 
brusc cimpul vederii noastre. La duel, regizo- 
rul îi imbraca pe Dorcea și Ladima în pelo 
rine fastuoase, lermontoviene, cind știut era 


Inspirat și premiat, 
regizorul 

Serban Marinescu 
(dreapta) 

impreuna cu 
actorul laureat 
Stefan Iordache 


seamna culoare, sarbatoarea vegetala a grà- 
dinilor, setea de spectacol citadin. Rar mi-a 
fost dat sa ma imbat în fața une: asemenea 
splendori, unică in telul ei in mai tot ce s-a 
vazut prin filmele noastre. 

In interioare, decorate cu gust și rafina- 
ment. Viad Paunescu se distanțeaza de ideia 
luminii abstracte cu care ne-a obișnuit și se 
apleaca asupra coloritului, a armoniilor sub- 
tile, delicate, deși paleta sa cromatica se res- 
tringe la un galben modulat nostalgic, aso- 
ciat cu brunuri, negru opac, albastruiul feres- 
trelor invadate de lumina diurna, pe scurt, 
culori de contrast. Aceasta exacerbare a gal- 
benului omniprezent în vestimentaţie, drape- 
rii, luminari, lampadare, tapete pe ziduri, so- 
tale, scaune, lenjerie, etc. etc. are, în opinia 
mea, o dubia semnificație, una tehnica, cu- 
ioarea calda obliga lumina sa straluceasca şi 
altundeva decit în alburi, nuanţind, prin con- 
trast, elementele semnificative din cadru şi 
alta psihologica: este culoarea în jurul careia 
se rotește. impacat cu propria sa dispariție, 
un intreg univers uman. atit de remarcabil re- 
prezentat in secvența „apartamentul Mariei 
Sinești”. Pertecţiunea unui galben bolnav, 
care se implinește cu desavirşire in moarte 
Viad Paunescu ne destata cu spiendori cro- 
matice. mustind de idealuri și pacate ome- 
neşti, subliniind muzical supremaţia culoru, 
agonia galbenului, metafora invelita in frunze 
uscate şi simboluri ascunse în fiin{e vii, in 
aceasta atit de lunga toamna a „celor care 
piatesc cu viața” 


Coristantin PIVNICERU 


ca uitimul nu lepadase uniforma militara nici 
dupa demobilizare. fiindca — ne spune Camil 
Petrescu — ii lipseau alte haine ma bune 
Atita grija acordata efectului plastic decorativ 
deconcerteaza in primul moment. Ce rost are 
oa, mai cu seamă in ecranizarea unui scriitor 
reputat ca antıcalofil, s-ar putea întreba 
mulți. Şi unde exista Bucureştiul acesta fan- 
tasmatic? Peste tot şi nicaieri e raspunsul 
Daca ştim sa privim, în cladiri, pasaje, gradini 
şı parcuri cunoscute, dar filmate cu o rara 
pricepere de a alege unghiui care sa le im- 
prumute o eleganța stranie, smuiyin gcc 
data din banalitatea cotidiana, imaginea lor 
Exista, apo: in facultatea regizorului de a 
plasmu: acţiunii filmului un cadru fictiv pro- 
rod al imaginaţiei sale creatoare. 


m EEN 


pru 


Din litera 
in memorabila 
(aici 


://biblio 


scenariului. un 
interpretare a 
cu Ovidiu Ghiniţă) 


muzica de film 


Feţele tristeţii 


P... necontenit, peste intreg acest 
film, trecind dinspre imagine inspre sunet $š 
deindata rastringindu-se indarat, o aura de 
adincă, detinitiva, copleșitoare tristeţe. Tris- 
tete cu chip mereu schimbator, dar cu ace 
laşi suflet umbrit de aripa unui nor sau a 
unui vis, de lucirea unei lacrimi ori a une: 
frunze cazind, de ecoul unui pat sau al une: 
impușcaturi 

Tristeţea nostalgica a splendorii ireale pe 
care o degaja evocarea de-a dreptul picturala 
a unui univers disparut și tristețea melanco- 
lica a amorurilor stinse sau neimpartașite 
planind odata cu picurarea sunetelor pianu 
lui, într-o frumoasa muzica voit salonarda, cu 
un aer vag desuet 

Tristeţea apasatoare a neputinței şi a irosi 
rii. marcata de tinguirea discreta a oboiului 
ori tristetea :remediab; utilități, a zadar 
nici a tot şi a toate, insoțita de sfişitoarea 
melopee impregnata de nobiețea simplitații şi 
de puritatea sonoritaţii corzilor ce o into 
neaza 


Paradoxal, Şerban Marinescu ramine tige! 
şı de asta data anticalofilului Camil Petrescu 
pentru ca „Jocul ielelor” vrea sa fie o drama 
a abselutului, unde nu pasiunile, ci ideile se 
ciocnesc. Gelu Ruscanu e un posedat al 
dreptaţii ca principiu ireductibil și neputința 
implinirii acestuia ii chinuie conștiința. Jocul 
ielelor inseamna jocul ideilor pure 

Stilizind ambianța și derealizind-o. astfel, 
intr-o masura sensibila, Şerban Marinescu o 
scoate dintr-o localizare prea terestra, care 
i-ar fi rapit caracterul universal. valoarea ab 
salută Altfel zis face anecdotica piesei mai 
transparenta la conflictul ideilor, ferind-o de 
melodramatism. Procedeul e ingenios, foarte 
original şi dovedește inteligenţa artistica 

Din pacate, unele modificari pe care scena- 


viaţă 


Mihu 


clocot dé 
Marianei 


in fine, ascunsă în strâfunduri de inspirație 
şi simţire artistica, tristețea nestirşita a con- 
ştunţei impiacabilului deznodâmint tragic pe 
care îl prevesteşte, în destâşurarea filmului, 
singura staruitoarea secvenţare a unui motiv 
de şase sunete, coborind — mereu altfel în- 
veşmintat armonic și timbral — deasupra 
unei obsedante şi sumbre pedale. Caci acest 
motiv nu este altul decit strâvechiul Dies irae; 
dar, aşa cum doar cei ce cunosc scrierile lui 
Camil Petrescu, sau macar teatrul său, ori cel 
puţin „Jocul ielelor”, văzind filmul lui Şerban 
Marinescu înțeleg ca miza tâinuită a acestuia 
este insaș! existența „omului care a vazut 
idei”, tot astfel numai cei ce au ascultat må- 
car citeva dintre creaţiile muzicale care, de-a 
lungul secolelor, au înglobat in substanţa lor 
celebra tema funebra medievala, îi pot anti- 
cipa, recunoscind-o în partitura compusă de 
Dan Ştefanica, intunecarea progresiva, pină 
foarte aproape de expresia ei originara 


Luminiţa VARTOLOMEI 


O picturală doamnă T 
(Julieta Ghiga) 


„istul le-a adus piesei şi nuvelei lucreaza im- 
potriva acestui demers 1208206 De pilda. 
renunțarea la Penciulescu care ironiza iaco- 
binismul lui Ruscanu cu argumente 
„realiste“, dar era o hahalera laşa, gata sa o 
şteargă imediat cum auzea de sosirea poliţiei 
in redacția ziarului. Şi eliminarea din film a 
lui Praida scade simţitor tensiunea conflictu- 
lui de idei. Sa nu uitam cå «i opunea concep- 
tului aUsiract de dreptate, interesele concrete 
ale clasei muncitoare Camil Petrescu a inta- 
{sat pe scena o autentică dilema intelectuala, 
altminteri problemele de conştiinţa ale lui 
Ruscanu se rezolvau ușor și nu-l conduceau 
la un impas tragic. 


Chiar finalul filmului înabușe ardenţa dez- 
baterii. Titlul nuvelei „Cei care platesc cu 
viața“ avea la Camil Petrescu un ascutş po- 
lemic impotriva revoltei intelectuale singu- 
lare, cita vreme ea se bucura de o relativă to- 
lerarţă a claselor stapinitoare şi nu punea, 
deci. în joc insași existența individului. Vizat 
era Ladima pe care, în turnul lui de fildeș, îl 
amenința surzenia tristă a amicului Dorcea, 
dar sub raport social şi politic. In film aveam 
de a face cu o situație diferita. poetul ia parte 
la protestul muncitorilor și suferă maltratarile 
Siguranţei, alături de Nedev. Cum şi Gelu se 
sinucide pentru ideea lui absoluta de drep- 
tate, cine atunci nu plătește cu 7 


Bineinteles, titlul poate fi citit şi fara accent 
polemic. Respectiv plătesc „şi unii şi alții” și 
muncitorii împușcați în strada şi Ruscanu în 
intransigența sa justițiara, dar e evident ca 
astfel, ceva din actualitatea dilemei intelectu- 
ale care anticipa problematica faimoasei Mil- 
nile murdare de Jean Paul Sartre, dispare. 
Râmine totuși revelaţia acestui talent regizo- 
ra! de prim rang. 


Ov. S. CROHMĂLNICEANU 


ali 


Torta generaţiilor în cinematografia 


Paul 


Călinese 


primul film al noii noastre cinematografii: 


sună valea (cu 


`ugenia Popovici st Radu Beligan) 


0 punte spre filmul viitorului 


KA şi truda noastră, a fost pentru a 
pune bazele unei cinematogratii naţionale. 
Generaţia mea a traversat o perioadă grea, 
de pionierat, de tatonări, de acumulare de 
cunoștințe in legătură cu o artă nouă care se 
nâştea sub ochii noştri. Cind am inceput să 
lucrăm totul era empiric. Nu exista o apara- 


tură tehnică adecvată, laboratoare de prelu 
crare a peliculei, forme de pregåtire a cadre 
lor. Am fost obligați să ne insușim singuri 
meseria. interpreţii obişnuiţi cu rigorile sce 
nei nu cunoșteau exigenţele platoului de fit 
mare. Chiar de la inceput nu ne-am oriental 
activitatea după formula (paratrazindu-! pe 
lon Heliade Rădulescu): „Faceţi film, numai 


faceţi”, ţintind direct spre calitate. Acest lu- 
cru s-a intimplat mai ales după 23 August, 
odată cu dezvoltarea activitații cinematogra- 
fice pe noi baze ideologice şi tehnice. Cu to- 
In eram pasionaţi și entuziaști. Nu aveam 
orar. Am lucrat zi şi noapte. Eram înconjurați 
de dragoste și incredere. Simțeam alături de 
noi publicul care ne stimula prin interesul pe 
care ni-l arăta. Premierele erau adevarate 
sărbători. Ne mindream să spunem că sintem 
de ia cinematografie. Creatori și spectatori 
ne bucuram emoţionaţi că avem şi noi roma- 
nii o cinematografie naţională. S-au realizat 
pelicule de cotitură în adincirea dimensiunii 
realiste, în diversificarea genurilor. Generaţi- 
ile care au venit după noi ne-au asimilat ex- 


periențele, au dus mai departe ceea ce noi 
am cucerit. Pe parcurs tehnica s-a perfecţio- 
nat, mentalitatea s-a schimbat foarte mult 
Dar firul roșu care continuă sa ne uneasca 
este pasiunea pentru profesiunea de cineast, 
dorința de a infäptui „ceva“ durabil pentru fil- 
mul românesc. Bineinteles mai sint trepte de 
cucerit, asta este legea progresului. Cu toții 
sintem o punte spre cinematogratul viitorului, 
care va fi unul total; performanţe tehnice și 
artistice vor face ca ecranul să dispară iar 
spectatori să aibă senzaţia de «martori oculari 
la evenimentele din film 


Paul CĂLINESCU 


O. personalitate precis conturată: Mircea Mureşan sau 


soliditatea gîndirii cinematografic 
(cu loana Crăciunescu, Pet 


Stop cadru pe ștafeta animației 


CE de a refuza formulele de succes 
facil şi de a se angaja pe căi nebåtátorite, de 
a propune un nou tip de desen, dar şi de su- 
biect, curaj care a facut din lon Popescu 
Gopo protagonistul valului anti-disneyan, în 
anii '50, este, fara doar și poate, unul dintre 
impulsurile energetice ale cautarilor inno 
toare din animația noastra. Aproape nu exista 
scriere dedicată acestui fenomen artistic in 
care rolul de far al Scurtei istorii sa nu fie re- 
liefat şi autorului să nu i se atribuie măgulito- 
rul calificativ de „inovator'. Nu numai premi- 
ile internaţionale obținute de el au iniluenţțat 
evoluția colegilor de breasla ci mai ales acu- 
tul său simţ al actualităţii care îl face să intu- 
iască, aşa cum remarca Victor lliu, „ținta neli- 
mei, a interogativelor epocii noastre”. Cu 
forța lui de a fi antiepigonic, reușind să im 
pună antropomoriismul intr-o epocă a 
zoomorfismului, Gopo nu putea să incurajeze 
apariția unor epigoni. El nu a devenit pentru 
animatorii români un tipar ci un model moral 
Luptei sale pentru noutate aveau să i se ala- 
ture mulți alti realizatori care şi-au propus sa 
imbogâţeasca patrimoniul de procedee, teme 
și materiale al „celei de-a opta arte". 

intiințarea in 1964 a studioului specializat 


Popularii eroi ai unui lungmetraj 
de succe UVimitourele aventuri 
muşcherdrilor de Victor Antonescu 


E 


vr IRU e 
Zeg 


„Animatilm” a favorizat mult rivnita diversifi- 
care a tehnicilor şi afirmarea unor identitați 
stilistice. Trecerea de la faza artizanală la cea 
industrială, cu spectaculoase creșteri ale rit- 
murilor de producţie (de la 9 titluri în primul 
an s-a ajuns în 1988 la 60) a tost însoțită de 
un vizibil progres în planul artei. Dialogul 
dintre generaţii s-a intensificat și a înlesnit 
racordul dintre tradiţie și inovaţie. O adeva- 
rată fervoare a abordării unor alte tehnici de- 
cit cea clasică a desenului pe acetofan i-a 
animat pe realizatorii noștri incă de la ince- 
puturile studioului. Expresivitatea cartonului 
decupat i-a tentat pe Olimp Varăâşteanu 
(Cotidiene) și Florin Angelescu (Aventurile 
lui Bobo) Adrian Nicolau (Poveste de la Pol), 
obiectele animate şi-au găsit in Bob Caăli- 
nescu un stralucit reprezentant (Rapsodie in 
lemn), iar Tatiana Apahidean a inclus în lista 
materialeior „de animat” mărgelele din sticlă 
(Mărgele năzdrăvane) și turta dulce (Fetiţa de 
turtă dulce). Procedeul picturii sub aparat l-a 
atras in rindurile animatoriior pe Sabin Bă- 
laşa, autor al unor pelicule in care subiectele 
pinzelor sale capâtă no! prolunzimi în viziu- 
nea cinematografică şi merită citat mai ales 
Exodul spre lumină. Această dificila tehnica 
l-a ajutat şi pe lon Manea să compună atmo- 


lărimul fermecat al lui 
în viziunea lui Ion 
(Carnavalul) 


Andersen 
Truică 


siera romantică a recentului Fiind bâlet, pă- 
duri cutreieram, un omagiu dedicat lui Miha: 
Eminescu. În delicata Baladă pentru mărgica 
albastră Luminiţa Cazacu include, pentru 
prima dată la noi, elemente de animaţie pe 
calculator. Gopo _insuşi a traversat în ultimi! 
ani, o perioada de revizuire a propriului arse- 
nal de mijloace şi s-a dedicat realizâni unui 
ciclu care își propune să valideze noi proce- 
dee. Firele de tutun, acele cu gamalie, lanţi- 
şoarele din aur sau argint sint folosite cu in- 
ventivitate în E pur și muove, Cadru cu ca- 
dru, Animagiciilm, demonstraţii strălucitoare 
ale adevărului că „in animaţie totul se poate” 
Un alt material năstrușnic, părul, îi servește 
in Tu pentru a trasa un afectuos portret de 
femeie. Nici în practica filmului de păpuşi nu 
lipsesc elanurile innoitoare. Ele se datoreaza 
mai ales Isabelei Petraşincu, autoare a unor 
personaje din lină cu farmec şi personalita- 
te-protagonistele unei mici serii ce a debutat 
prin Poveste cu gheme de lină. 

Neobosita luptă pentru noutate s-a concre- 
tizat şi in înmulțirea speciilor, a genurilor, a 
registrelor. Soluţia fabulei moralizatoare pe 
înțelesul celor mici nu mai reprezintă un mo- 
del unic. Insuşindu-şi o grafică modernă, se- 
nialele şi ciclurile pentru copii şi tineret tind 


Rafinament grafic 
(Punguţa cu doi bani de Liana 
Petruţiu după Ion. Creangă) 


Blestemul. pămîntului, blestemul iubi 


Gheorghiu, Valentin Teodosiu) 


să se specializeze pe categorii de virsta şi 
optează pentru formule diverse: de la basm la 
parodie, de la science-fiction la pelicula di- 
dactică. Cele patru lungmetraje apărute in 
premieră in ultimii doi ani, Uimitoarele aven- 
turi ale mușchetarilor (regia: Victor Anto- 
nescu), Temerarii de la scara doi (regia; Za- 
haria Buzea, Marian Mihail, Anamaria Buzea, 
Artin Badea), Novăceștii (regia: Constantin 
Paun) și Fiul stelelor (regia: Mircea Toia) 
atestă posibilităţile realizatorilor de !a 
„Animafilm“ de a aborda cu profesionalism şi 
genul cu cea mai mare priză la public 


Ceie mai incurajatoare repere de noutate 
apar insă in zona filmului de autor. Este cu 
siguranță domeniul cu o mare deschidere in- 
spre temele de larga rezonanța umana, în 
care animatorii iși vad pe deplin implinită mi- 
Siunea civică, morală şi culturală a artei lor. 
Aici se consumă, cu mari sorți de izbindă, 
eforturile de autodetirire stilistică. impus 
atenţiei datorită subtilitatii eseistice din Car- 
navalul, originală sinteză a motivelor din bas- 
mele lui Andersen, lon Truica s-a dovedit a fi 
un autor cu un program propriu, urmărit cu 
admirabilă consecvență film după film. Preta 
rinja pentru ecranizare, atracția spre mit, so- 
lemnitatea ritmului și mișcării, stilizarea liniei, 
sint elemente incontundabile ale stilului 
Truică. O tușă incontundabilă au și peliculeie 
semnate de l.aurențiu Sirbu, al carui renume 
de pictor al lumilor mirifice se confirma de la 
Puiul, primul sâu mare succes internaţionali, 
pină la fastuoasa adaptare cinematogralică a 
basmului Harap Alb la care lucrează in pre- 
zent. Liana Petruţiu şi Virgi! Mocanu își situ- 
ează filmele sub semnul strădaniei de îmbo- 
găţire a paletei expresive. Acurateţea puneri: 


Un eseu cu personaje 
din Brueghel (Micul Toboşar 
„de Virgil Mocanu) 


noastră 


Pionierii 
zl 
urmașii lor 


Profilul primei promoții 


E mijlocui anilor '50, de pe bāncile primei 
şcoli superioare cinematografice românești, 
ieşea, impreună cu actori şi operatori, prima 
generaţie de regizori de formație proiesională 
specifica. Vremurile nu erau uşoare, la abia 
un deceniu după un război pustiitor. Condiţi- 
ile cinematografiei erau precare: cadre puţine 
şi prea puţin experimentate; tehnica sumară, 
studiourile de la Buftea fiind incă in con- 
strucţie; sub aspect ideologic-estetic, limpe- 
zirile abia se întrezăreau după o perioadă de 
rătăciri prin teritorii strâine de specificul cul- 
turii româneşti. Nu erau clare nici trăsăturile 
în evoluţie ale socialismului... 

Dar dacă această generaţie intățișa un pro- 
fil, acesta era marcat de curaj. Tineri — pe 
atunci — optimişti, au pășit în front, pe un 
cimp uşor minabil, cu minecile suflecate, ca 
la luptă. Peste un deceniu, pecetea lor deve- 
nise inconfundabilă, prin atitudine politică, 
prin soliditate a gindirii, prin prospeţime și 
sensibilitate la fenomenele înconjurătoare. 
Prin aplombul măiestriei. 


Pornind de 


E dorinței mele de a face film 
a coincis cu înființarea unui cenaclu al tineri- 
lor cineaști care se numea „Victor Iliu.” Mi-a- 
mintesc şedinţa inaugurală care a fost impre- 
sionantă şi sărbătorească. Au participat ci- 
neaști din toate generaţiile, aveai sentimentul 
că există o continuitate cinematogratică în 
filmul românesc. Dintre reprezentanţii gene 
rației tinere, de atunci, veniseră Dan Pa, 
Alexandru Tatos, Dinu 130856, Constantin 
Vaeni, Nicolae Mărgineanu, Andrei Cătălin 
Băleanu, Mircea Daneliuc. Analizind momen- 
tul, încercind să-i găsesc semnificaţia, cred 
că însuși numele dat cenaclului o sinteti- 


în pagină și rafinamentul culorii sint marca 
de stii a celei dintii. Titluri probante: A fost 
odată cu clovn, Cartea cu guturai, Plimbare 
in lună. innobilarea desenului animat cu su- 
gestiile culturii plastice face parte din poetica 
personala a lu: Virgil Mocanu, realizator ai 
Micului toboșar, eseu metaforic ce calchiază 
personaje din pictura lui Pieter Brueghel. 

Pecetea personalității autorilor se face se- 
sizată și în genuri mai codificate. Acreditata 
de Gopo în urmă cu doua decenii. formula 
pilulei satirice capătă, în tratarea fiecarui ani- 
mator, accente personale. In viziunea lui 
Olimp Varășteanu ea respiră umor bonom, la 
Nell Cobar se plasează sub semnul ironiei 
elegante iar la Dinu Şerbescu sub cel a! sar- 
casmului; la Matty Aslan impresionează prin 
lapidaritate iar la Liviu Ghigorţ prin savoare 
caricaturala. 

Atluxul de noi forte regizorale a adus în 
animația româneasca a anilor '80 cea mai te- 
brilã etapa de primenire a limbajului. Atenţi 
la cele mai noi Cautan din domeniul artelor 
vizuale, tinerii autori de la „Animafilm' 
„Blaca” teme importante, incercind sa dea 
raspuns unor probleme de fond ale existen- 
Ier, Radu igazsag s-a impus atenţiei datorită 
tulburătoarei meditații asupra memoriei Foto- 
grafii de familie iar Zeno Bogdanescu prin 
Casa, o pledoarie pentru respectul datorat 
valorilor tradiționale. ideea este tratată în alt 
registru de Olimpiu Bandalac în Pompele. 
peliculă ce încearca sa imprime cartoanelor 
decupate o linie moderna. Vigoarea desenu- 
lui a atras atenţia de la „opera prima” asupra 
lui lon Manea (Casa bunicilor), Marcel Mihai 
(A fi), şi Calin Giurgiu (Pierde-vară). Prospe- 
țimea tonului și inventivitatea gagului sint ca- 
litaţile unor ai tineri autori ca Lucian Profi- 
rescu (Pupăza din tei), Marian Mihail (Mota- 
nul şi Scufija roșie), Valentin Eliseu (O ani- 
versare cu surprize). Adela Crâciunoiu (Mo- 
zaic IV), Viorel Nica (Căsuţa ariciului). 

Starea de emulaţie dintre generaţii asigură, 
perpetuarea luptei impotriva formulelor stan- 
dardizate, a inerţiilor meșteșugărești, a uni- 
formizării stilistice. Statornica afirmare a 
noului chezâșuieşte vigoarea animației romă- 
neşti. Eforturile autorilor ar avea şi mai mari 
sorți de izbindă plasate sub semnul conver- 
genţei și al conştiinţei că fiecare nouă creaţie 
ar trebui să se inscrie armonios în configura- 
ţia şcolii naţionale de film. 


Dana DUMA 


la Victor Iliu 


Astăzi, istoriografia cinematografiei artis- 
tice nu poate să nu consemneze filmele lor 
Viaţa nu iartă, Băieţii noştrii, Setea, Furtuna, 
Strazile au amintiri, Lupeni' 29, Un suris in 
plină vară, Gaudeamus igitur, Cartierul Vese- 
Hei, Amintiri din copilărie, Răscoala, Asediul. 
Golgota, Facerea lumii, Puterea și Adevărui 
Ilustrate cu flori de cimp, Ciprian Porum- 
bescu, Felix şi Otilia, citate intimplător 
dintr-o filmografie prodigioasă. 

Era inceputul! 

Numele lor? 

Elisabeta Bostan, Gheorghe Vitanidis. Mir- 
cea Drâgan, Manole Marcus. lulian Mihu, 
Mircea Mureşan, Geo Saizescu, Andrei 
Blaier... 

Am fost puţini? Am realizat mult sau puțin? 
Istoria râmine incă deschisă. 


Mircea MUREŞAN 


zează şi o exprimă. Victor lliu, prin activitatea 
pedagogică şi disponibilităţile sale de a pola- 
riza în jurul lui cineaștii, a reprezentat, de 
fapt, un adevărat mentor, şi pentru elevii sai 
şi pentru noi care nu l-am cunoscut personal, 
dar ne-a fost suficientă opera sa. Ea transmi- 
tea foarte clar ce ginduri îl animau în legă- 
tură cu arta. Orientarea cuiturală este foarte 
evidentă şi asta decurge dintr-o adincă medi- 
Lotte asupra culturii şi cinematografului ca 
act de cultură. Filmele pe care le-a realizat 
sau pe care şi le-a dorit şi despre care vor- 
beşte în cartea lui apărută postum vin să în- 
tregească această imagine. A unui om bine 


Veşnic 
tînărul veteran 


1 957. Cannes... Palme D'or pentru Scurtă 
istorie de lor; Popescu Gopo. Evenimentul a 
avut semnificația unui moment de răscruce 
pentru animația românească. Şi nu numai. 
Au urmat 7 Arte, Homo sapiens, creaţii de re- 
lief ale unui talent spontan și exploziv. Ele 
vor insemna nu numai „un triumi pentru 
fruntariile noastre spirituaie” cum scria 
atunci Tudor Arghezi, dar şi o dată impor- 
tanta în animația mondiala. Prestigioase pu- 
blicaţii, semnaturi de autoritate vor con- 
semna valoarea biografisi cinematografice a 
lui Gopo care a fost incununata de-a lungul 
timpului cu mai bine de 50 de trofee interna- 
Donäle la festivalurile de la Annecy, Varna, 
Edinburgh, Karlovy Vary, Mar del Plata, San 
Francisco, Chicago. In „Encyclopédie du Cı- 
nema par l'image”, Boussinot reține ca Gopo 
«a creat un original „petit homme” care a fà- 


... Și discipolii 


la catedră 


P. grei marchează iocurile pe care omul 
incarcat de destinul sau le străbate cind ım- 
petuos, cind copleșit, cind năvainic, avintat, 
fainic, împins mereu de o forţa dinlâuntru 
sau de o alta pe care n-o distinge. dar careia 
nici nu i se impotrivește, 

Pagini ale unui album de familie se succed 
intr-o ordine implacabila, cu ritm egal, ritm 
de ceasornic. Ai spune că omul iși vede con- 
ştiinţa, își contemplă sensul propriei vieţi, lo- 
cul ei pe orbita existenţială. Imaginile au va- 


https://biblioteca-digitala.ro 


Rigoarea unei opțiuni: 
reperele clasicismulu 


ere Gulea; 
Ochi de urs 


(cu “Daniela Vlădescu şi Dragoş Pâslaru) 


articulat în cultura română care nu şi-a ales 
subiectele la intimplare. Şi asta m-a interesat 
cum Cineast ca Hu, la care aş mai adăuga şi 
alte nume, pe Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, iar 
din generația mea pe Mircea Daneliuc, reu- 
şesc sä aiba o consecvență în opțiuni care 
intrevezi că se bazează pe un program. Este 
problema care m-a preocupat cu mai mare 
insistență, după primele două filme (care au 
avut și o doză de hazard), så incerc deci să 
am o coerenţă în ceea ce fac, să am o identi 
tate. Cred că această identitate ia mine se 
leagă de lumea țărănească. Ea vine şi dintr-o 
legatură a biografiei mele cu satul. Această 
lume o port în mine şi fără să vreau tot la ea 
mă intorc, am senzaţia că acolo pașesc pe un 
teren pe care ii simt. Cea mai mare oroare o 
am de nesiguranţă, de nisipuri mişcătoare. Şi 
aici simt un punct de comunicare cu Iliu. Din 
cartea lui şi din peliculele sale am înțeles că 
acest univers îl explora, era intim legat de el, 
ca om şi artist. Dealtfel universul țârânesc 
are identitatea românească cea mai inche- 
gată. 

In ceea ce fac mi-am fâcut un punct de 
orientare din creaţia şi activitatea lui Victor 
Uu şi a celor citați. Filmele lor imi spun că in 
spatele operei există un efort de gindire, inte- 
lectual, care face ca peliculele lor să aibă mai 
multă greutate și rezonanţă. Este remarcabil 
la acești cineașt: acel echilibru, aceea sim- 
bioză intre opțiunea stilistică şi fondul de 
idei. Spre deosebire de unele producţii ale 
generației mele unde, poate cu excepția 
creaţiei lui Daneliuc, am senzaţia ca latura 
formală a inceput 53 prevaleze. De multe ori 
de dragul frumuseții plastice se cam sacrifică 
ideea. Drumul Nunții de piatră care a stirnit 


cut să retrâiască in citeva scurt metraje de 
desen animat toată viața umanităţii». George 
Sadoul în Dictionnaire des cinéastes“ îl con- 
sideră „unul din cei mai mari animatori euro- 
peni care s-a impus cu trei filme de mai putin 
de 25 de minute în total”, iar Gianni Rondo- 
lino în „Storia del cinema d'animazione" pre- 
ciza câ „numele lui Gopo în lumea internaţio- 
nală a lâsat o urma importantă în cinemato 
graful de animaţie.” 

Noutatea revelatoare a lui Gopo a tost intu- 
zarea ideii in desenul in mișcare. Deschide 
rea spre parabolă şi simbol. Eliberat, ba chia 
in răsparul influențelor disneyere, autorul 
lanseaza cu succes in prelungirea galeriei ce- 
iebrelor personaje animaliere: Mickey, Do- 
nald, Pluto, Daisy — pe om. Pe Omulej. Lo- 
cul sau de acţiune este Terra şi chiar Marele 
Cosmos. Problemele sale sint angoasele, ne- 
liniştiie lui Homo sapiens în epoca moderna 
in acest demers novator regizorul-animator 
nu merge spre exterior, spre desfâşurari lu- 
xuriante, ci spre o maxima esenţializare 5١ re 
ducție, eliminind detaliile şi ornamentele. in 
contururi simple, umplute cu vopsele. Gopo 
vorbeşte original despre miturile bm con- 
temporane şi condiția umana. Revoluţia lui 
artistica ține nu numa; de intelegerea crea- 
toare şi protundă a legilor animației. dar și a 
speciatorilor cum remarca un cronicar „in 


loarea simbolului şi nu pe aceea a reprodu- 
Cer aidoma a chipurilor. Totul pare prelevat 
dintr-a zonă interzisă, improprie divulgării 
aceea a memoriei afective. Așa ar arãla, 
poate, o imagine a gindului, o radiografie a 
meditaţiei, o incercare de a privi înauntru-ții, 

Artistul se adreseaza lumii, vorbindu-i in 
primul rind, despre sine, se introspecteaza 
iar lumea se recunoaşte în el. Vorbele pe 
care le folosește sint rare, puține, ca să nu 
devină vorbarie. Imaginile pe care le inscrie 
pe peliculă îi servesc drept vector (astaz: 
cind totul devine „limbaj”), vehicul încărca! 
de idei, sentimente, revelații, iluzie și dezilu- 
zie. Imaginea vorbeşte, doar ea. Filme de ci- 
teva minute, minute atit de fugare, au darui 
să te plonjeze într-o stare de reflecţie, te fac 
sa le urmezi traiectoria lor de preocupări. 
Filme de animaţie. Da, de animaţie. Cind pe 
licula se termină, filmul continuă in conşti- 
inte. Sugestia işi implineşte și ea menirea 
spectatorul şi artistul devin membri ai ace- 


atita vilvă şi a făcut să curga atita cerneală, 
remarcabil in sine, și mai important în con- 
textul anilor '70, a deschis şi o capcană pe 
care uneori am simtit-o ca o fundătură. Ceva 
care te conduce spre un soi de narcisism ci- 
nematogratic, fața de care structural am o 
ideosincrazie. De aici Moro . El este re 
zultatul unui efort de identitate și prin dife- 
renţiere de colegii de generaţie, avind ca mo- 
dele personalitatea înaintaşilor invocaţi, și fil- 
mele lor. indiscutabil că din punct de vedere 
al aportului pur cinematografic, generaţia din 
care fac parte a însemnat un aport creator 
care a dat un contur mai precis, mai preg- 
nant și mai modern filmului românesc. Au 
fost şi filme ca cele semnate de Daneliuc, 
(Cursa, Proba de microton, Croaziera) Tatos 
E Piţa (Filip cel bun) Dinu Tânase 
(La capătul liniei) care au arătat un talent de- 
osebit, o capacitatea reală de a face film so- 
cial, cu un impact profund cu societatea, cu 
preocupările contemporanilor noștri. De ase- 
menea un fapt important este că există o ge- 
neraţie '70 și nişte individualitâţi creatoare re- 
cunoscute și peste hotare. 

Această generație este în pragul intrării în 
virsta maturității depline, și cred câ avem ne- 
voie de mai multă luciditate, de o esenţiali- 
zare a mijloacelor, de opțiuni cit mai ferme şi 
cit mai aproape de structura fiecăruia. O ne- 
cesară revenire la reperele care au dat clasi- 
citate filmului românesc. Simt cå generația 
mea traversează un moment de râscruce. 
Cine il va depăși, va deveni mai mult decit 
este, va deveni o personalitate, cine nu, se va 
mulţumi cu ceea ce este... 


Stere GULEA 


crederea in inteligența publicului sau, in pu- 
terea lui de a înțelege tilcul parabolei, sensui 
ironiei, vorbirea la figurat”. 


Ludmila PATLANJOGLU 


Maestrul și ucenicul 
(Ion Popescu Gopo și robotul Galax 
în Ucenicul. vrăjitor) 


leiași familii. Artistul se numeşte Radu lagaz 
sag. Spectatorului i se spune de obicei „bu 
neficiar”, cind, de fapt, el este părtaş. 


Mircea ALEXANDRESCU 


Memoria afectivă 
rafii de nilie 
de Radu Igazsag) 


Personalitatea 


4 


în premieră 


- Rochia albă 
de dantelă 


E uñ tiim care-şi merita numele 
transmite tot ce-ţi doreşti — cum spunea un 
mare cineast: — emoțiile pe care le procură 
literatura, teatrul, muzica, pictura, sculptura 
— toate în același timp. Este ceea ce contera 
filmului locul lui specific pe panoplia artelor. 
Urmaream destaşurarea acestei ultime poves- 
Dr scrisa pentru film de D.R. Popescu, con- 
fruntind, involuntar aproape. conceptul des- 
tul de abstract la care ma refeream, cu realta- 
tea unu: film, Cu matenahtatea şi adevarul 
Rochiei albe de dantelă. Povestea are am- 
pioarea, anvergura şi acel farmec anume pe 
care le regasești la scriitor, ritmul investiga- 
De psihologice pe care o întreprinde el și pe 
care Dan Piţa, naratorul în imagini, ù accepta 
un timp, atita cit să poata descrie şi identifica 
o umanitate şi o intimplare ce are semnifica- 
{ie morala pentru fiecare in parte şi pentru 
toţi: reacţia în fața implacabilului final al exis- 
tenţei. Nucleul fiimului este o poveste de dra- 
goste, pe un fundal cotidian, cu oameni obis- 


interpreţi şi roluri 


D.. cuvintul amenintator plutește doar 
de citeva ori peste replici, conştiinţa sfirșitu- 
lui ineluctabii se insinueaza de la bun ince- 
put. Dramatismul este sporit tocmai de refu 
zul eroilor de a spune. multa vreme, lucruri- 
lor pe nume. Dintre cei trei, Doina, doctorul 
luga, Mitica, doar acesta din urma „nu joaca 
teatru”, pentru ca este singurul care va afla 
tirziu adevarul. „Masca“ protagonistei este 


perfect adecvata pretextulu: invocat — caia- 
toria oarecare, „deplasarea de serviciu“ — 
dar şi desprinderii. ruperii de toate cele in- 
conjuratoare, pentru a porni la un altfel de 
„marea calatorie”. „Plec singura ca 
spune 


drum: 
intr-o excursie la munte, la mare” 


actorului depăşeşte 


a personajului (Alexandru Repan) 


nuiti: o stilista de modă, un fotbalist, un neu- 
rochirurg, un scuiptor, toți traind intr-un oraș 


nenumit, de-al nostru. nenumit pentru că e, 


simbolic. Povestea de dragoste este sw- 
prinsa nu în faza legarii ei, in candoarea in 
ceputurilor, cu inevitabile plimbari: mina în 
mina și privire în privire, cu declaraţii pasio- 
nate şi exaltate, aceleaşi de cind omenirea 
dar care indragostiților lı se par creaţia lor 
pentru acele clipe inegalabile şi incompara- 
bile. Nu, aici dragostea se alla in fața probei 
sentimentului, a protunzimii lui, a contruntarii 
cu ameninţarea la adresa sa, cu destinul in- 
suşi. Lumea din jur nu dispare (deși, de obi- 
cei, indrâgostiţii nu o mai vad) ci e prezenta. 
scenaristul propunindu-și s-o descrie în para- 
lel, să identifice alte caractere: un sculptor de 
pilda care se lasa numit „maestru“, fosta și 
actuala, glorie locala, traind ma: mult din ve- 
leitate decit din realitatea creaţiei lui. Are ma- 
nifestări de Don Juan întirziat, cuceritor nu 
chiar al acelor „mille tre“ ale legendarului 
personaj mozartian, poate și pentru ca mica 
urbe din povestea D.R.P.-ului nu i le-ar putea 
scoate în cale. La drept vorbind, personajul 
sculptorului nici nu ajunge sa-și dezvaluie 
sa-și traiasca drama ne-implinirii cu corolarul 


ei — impostura. El ramine, aici, o alta posi- 
bila poveste, capitol deschis, tara sa fie și 
parcurs. 


Povestea, așadar, începe cu preocuparea 
de a panorama. Apoi sugerarea cotidianului: 
și a lumii lui face loc peisajului psihologic 
universul obiectiv se lasa inlocuit de cel su 
biectiv, destineie dramatice se particular: 
zeaza și, un timp, ca în lumea personajelor 
teatrale, cu care D.R. Popescu se simte ma 
familiar), adevarul lor sta in cuvinte, in replı 
care devin adesea percutante, revelatoare 
memorabile chiar, Ma refer mai ales — şi tor 


ea dar gesturile şi privirile Dianei Gheorgman 
sint ale celei care işi ia rămas bun de ia lu- 
crun, de la oameni, de ia strazi. de la tot. O 
lacrima repede ştearsa, cu machiaj cu tot, un 
mers grabit, prea grabit. refuzul oricarei du- 
ioşii, reSpingerea contesiunilor, o brutalitate 
ce contrasteaza cu delicatețea şı frumusețea 
întregi: fapturi, sint semnele speranţelor 
ucise, ale refugiului într-o dureroasa impa- 
care, sinonima cu demnitatea. Rechizitoriul 
cu sufletul la gura adresat medicului, striga- 
tul „de ce mi-ai adus aminte” din secvența 
tunderii parului, ne apar, paradoxal, mai pu 
un o ratuiala cu viața, cu prea zgircita viata a 
femeii, cit o violența dorinţa de a-i da „o lec- 
te“ despre unele din adevarurile existenței, 
celui care are atit de mult de trait. Dar ce iec 
ție mai poate asimila un om care se afla, in 
permanenţă, in preajma morții? Tocmai de 
aceea masca” doctorului. a lui Claudiu Bie- 
ont este mai acuzata (de altfel, personajui işi 
aibeşte parul. „Ja vedere“, cu... pasta de dinți, 
pentru a parea ma matur) şi inteligenţa su- 
pia, dar şi taioasa ca o lama a interpretuiui 
actor de o anvergura a mobilitaţii careia cu 
greu Las putea gasi egal, la ora aceasta. in- 
teligența sa, spuneam ni-l iniațișeaza cinic 
zeliemist, intrigant, prezent cu o anume vo- 
luptate a „intrarilor in scena” unde te aștepți 
şi unde nu (a parada modei, la meciuri), daf 
si abia perceptibil şovaitor. abstras din coti- 
dian cind nu este vazut de alții, cind poate să 
lepede masca. Sa fie plinsul lui Claudiu Bie- 
ong. cu ochii ridicaţi către un cer ce nu se 
vede, plinsul unu: barbat totuși prea tinăr 
pentru a se fi obişnuit cu ideea morții, sau 
Gd plinsul neputinței noastre tragice, a tutu- 
ror 

Ciudat, din trio-ul enunțat la început, cel 
care ar putea stirni compasiune este Mitica: 
pina catre sfirşitul filmului ei nu trebuie sa se 
apere de moarte, ci doar de obișnuitele cap- 
cane ale vieţii. Nu înțelege jocul medicului, al 
femeii iubite, trece pe iinga umilinţa şi nein- 
credere cu emoţionanta simplitate a omului 
bun. Eroul este inocent, în timp ce spectato- 
rul nu este, motiv suficient pentru a trezi 
coinpatimire. Ceea ce nu se intimpla. Alege- 
rea lui Andrei Finţi mi se pare a fi una de 
mare fineţe a intuiri: naturii ascunse a perso- 
najului, caci actorul ne apare aici ca un 
amestec de forţă şi vulnerabilitate, purtate Ci 
egal firesc. O torța care nu sare în ochi, o 
vulnerabilitate care sa nu stoarca lacrimi, nu 
este ușor. Combinația este mult mai subtila 
decit ar putea lasa să se înțeleaga dintr-o 


ca în teatru ia cele doua confesiuni cu ca- 
racter de monolog ale medicului — Ciaudiu 
Bleont — cind vorbeşte despre adevarata va- 
loare a insului dincolo de aparenţa, și de in- 
velișu! formulelor protocolare şi apoi, ma re- 
fer iarâşi, la monologul, la confesiunea pe 
care i-o face tinerei lui paciente despre o 
afecțiune tirziu marturisita şi care nu este o 
formala declaraţie de dragoste, ci analiza 
unei experjențe afective ratate, anatomia unei 
neințelegeri. In filmul de fața acesta este mo- 
mentul culminant, contrapunctat cu operația 
de de-capilare a tinerei, deopotriva pacienta 
şi destinatara a tirziei marturisiri afective. In 
aceasta ipostază, tinara a şi paşit peste un 
prag al neiîntoarcerii. Dramatismul privirii, su- 
ferința şi adincimea ei amintesc, cred, de Fai 
conetti în Joana d'Arc a lui Dreyer. Din 
aceasta clipa toate relaţiile dintre personaje 
intra in faza lor acuta, explicaţiile verbale nu 
mai sint necesare, povestea se recapituleaza 
în leitmotivele ei şi filmul îşi dezvaluie carac- 
terul sau simfonic, dureros simfonic (o mu- 
zica, spunea Ibrâileanu, nu poate fi frumoasa 
in sine. O muzică buna este trista). Şi ma 
gindesc cit de surprins ar fi însuși Strauss 
vazind ce valori capata „Radetzky Marsch" al 


Ga 


Două măşti 
ale aceluiaşi F7 
personaj 

(Manuela Hărăb 
şi Claudia Nic 


7 


sintagma destul de obișnuita şi 08 
aparține interpretului. În ultimele cadre mu? 
vedem chipul. replica este dată cu spatele la 
aparat („mama este plecata...”), lasat atit de 
mult, pe parcursul filmului, complet descope- 
rit în bataia privirilor noastre, eroul are drep- 
tul omenesc de a-şi ascunde durerea. Pentru 
e! „jocul, arza-l-ar focul”, abia acum incepe 


Magda MIHĂILESCU 


cronica imaginii 


G n-a ascultat, n-a iredonat. nu s-a 


bucurat de sprințarul marş straussian, deve- 
nit emblema Îilarmonicii vieneze la fiecare in- 
ceput de an, în acele festive concerte cind o 
sala dichisita, cosmopoiită, parfumata şi 
560140853, aplauda și scandeaza copilarește 
in ritmul marșului lui Radetzky, o amuleta so- 
nora ce tace, graţie televiziunii, inconjurul lu- 
mii? Prin consens, devenit in timp un fel de 
superstiție colectiva, marşul acesta este sino- 
nim cu însaşi bucuria de a trai. 

Filmul nostru nu face excepţie de la regula 
şi debuteaza cu o imagine idilica, tonica, un 
peisaj de o savoare paradisiaca, acompaniat, 
— nastruşnică idee — de acordurile marşului 
lui Radetzky. Asta presupune ca lumea, în 
general, e fericita, o tinară și frumoasa mama 
se bucura, pe verticala ecranului, de copiii ei, 
un baiat iubește o fata şi o dulce pace de 
amiază tirzie se aşterne peste natura şi oa- 
meni anunţind parca, pe planeta noastra Pa- 
mint, vorba unui cintec de muzica ușoara: to- 
tul este în ordine şi la locul lui. Şi, totuși. un 
mic, imprevizibil și imperceptibil semnal op- 
tic, halou! de difracție a luminii ce cade di- 
rect pe obiectiv, perturba ordinea naturala a 
firi, prilejuind o vaga şi naiva discuţie pe 
marginea fenomenului newtonian. cu metafo- 


https://biblioteca-digitala.ro 


d 


GH 
SW 


sau... Muzica filmului preia rolul de continua- 
tor al faptului dramatic. Filmul nu mai este — 
sata — o stare sincretica, aşa cum, cu atita 
perseverenţă se afirmă, ci este o sinteza. În 
sensul sintezei trebuie privita şi evoluția cos- 
tumului în acest film (Catalina Ghibu): de 3 
cotidian. („modern” cum ne place sa spunem, 
ma ales cind e vorba sa aducem laude mo- 
dei. de unde. de fapt. şi deriva notiunea de 
modern), el dobindeşte o semnificație alta 
decit vestimentara, devine purtator al une: 
predestinari dramatice. Albul este folosit aici 
in costumaţia personajelor de prim plan, mai 
mult pentru a sugera apropierea momentelor 
acute şi pentru a face -posibil contrastul cu 
negrul rochie; ultime a eroinei. 

Planului interpretativ, Dan Pia îi consacra 
o atenţie rar întilnita pe un platou de filmare, 
unde actorul are, adesea, sentimentul ca tre- 
buie sa improvizeze după ce efortul de orga- 
nizare a celorlalte aspecte ale cadrului s-a in- 
cheiat. Pita repetă indelung, analizează ra- 
porturile dintre personaje în esenţa lor; soli- 
cità interpretului să-și caute mereu reacţiile 
şi resorturile cele mai fine in exprimarea per- 
sonajului încredinţat. Nimic din ceea ce este 
iegat de improvizație nu este propriu în acest 


rice aluzii la insaşi „teoria vieţii”. Acord cuve- 
mita atenţie acestui cadru de început, imaginii 
fastuoase a acestui cadru, pentru ca imediat 
brusc, ca dupa o lovitura de ghilotina cazuta 
din senin, urmeaza un cadru şocant, în tona- 
itaţi alb-negru, ce ne informeaza despre sus- 
pecta suferința a eroinei. 

Din acest moment un întreg film este con- 
struit aşa: muzica şi imaginea premerg acțiu- 
nii, punind spectatorul în garda ca „ceva” are 
sa se intimple. Prin aceasta, Dan Pia acest 
admirabil şi neobosit şietuitor de limbaj, ne 
propune o noua tentativă plastic-muzicala. 
Culoarea devine purtatoare de idee”, ma re- 
ter la culoarea dominanta a cadrului, de care 
regizorul tiimului se foloseşte ca de un bistu- 
fiu. alternind cu „non-culoarea” unor cadre 
cheie, inspirat compuse, ireproşabii filmate, o 
desavirșita etalare de tonuri deschise, rar în- 
tiinite in filmele noastre, pe fundalul careta se 
proiecteaza eroi şi destine grave (camera de 
spital. cabinet medical, sala de radiogratie 
etc.). Calin Ghibu, acest artist care prețuiește, 
inainte de toate luciditatea. epureaza cadrul 
de orice aglomerare (inclusiv culoarea), 
arunca peste bord tot ceea ce reprezinta lest 
pentru a se inalia, Simplificarea spațiului, 
descarcarea orizontului vor da posibilitatea 
creatorilor sa-şi vadă semenul de la distanţa, 
dintr-o perspectivă deschisa, semenul şi prin 
el tot ce-i este atașat: adevarurile, idealurile 
şi, astfel, pe noi înşine. Alteori, insa, atunci 
cind regizorul şi operatorul simt nevoia de a 
stimula și amplifica realitatea cu ajutorul ima- 
ginarulu: (parada modei. dansul manechine- 
lor etc.), incarca planul cu detalii, le-am pu- 
tea numi „artificii“, care impodobesc un mo- 
del elaborat nu de natura ci de ficțiune și 
aparţin imaginaţiei dezlanţuite și nu percep- 
tei obiective. Cu viziunea sa arhitecturala, 
Calin Ghibu filmează in contraste puternice 
şi tranșante nuanțe de alb negru, scene ia 
care participa misterioase grupuri feminine 
sugerindu-ne nu o defilare de modele, o pa- 
rada a „rochiilor albe de dantela” ci un fel de 
spectacol interior, un fel de vis al timpului, 

Cit despre natura. acest spaţiu de manevra 
atit de familiar operatorului rezumata sever lä 
parcul spitalului, un spaţiu vegetal drapat in 
verde crud de „Blow-up”, cu dense pasaje de 
umbra încadrate de trunchiuri adulte de co- 
paci sculpturali, cu ceţuri corozive ce invă- 
luie irezistibil trupuri vii, lasa impresia unei 
reprezentari mentale: o gradina imaginara la 
care aspiram ca la un Eden miniaturizat al fe- 
ricirii pierdute. 


maturității sale 


caz — al colaborării regizorului cu mier Grein 
sai. Un cadru scurt poate insemna la Dan 
Pia o întreaga zi de muncă. De aceea ama- 
nuntul este plin de semnificație, prolunzimea 
nu este doar un gest retoric, ci o vibraţie 
largă, imaginea cuprinde şi dizolva în expre- 
sia ei intregul. Operatorul Calin Ghibu face, 
din nou, dovada capacităţii lui de a intelege, 
de a se înțelege și de a comunica cu regizo- 
rul, realizind nu o imagine frumoasa ci o ima- 
gine de film ou tot ceea ce ea implica. 
Despre interpretare sint de spus încă multe 
lucruri: Diana Gheorghian, de pildă, avea și 
nu avea datele personajului din aceasta po- 
vestire. Dar mai intii o precizare: personajul 
stilistei de moda este alcatuit, de fapt, din 
două personaje — o tinără care, de cum intra 
în poveste, poartă in suflet o grijă, o taină rau 
prevestitoare, pe care o ascunde cu multă 
decenţă, dar incercarea aceasta îi marcheaza 
reacţiile, îi disimulează stingaci efortul de a 
păstra, pentru sine, ingindurarea şi de a nu © 
transmite nici soțului, nici celor doi copii. 
Apoi, odată cu dramatica metamortoza a 
de-capilării, o alta persoana și un alt perso- 
naj, o altă expresie, apare: grija a lăsat locul 
unei revelații, intrebarea despre destinul pro- 


Pe scurt, o imagine în care culoarea este 
idee, legatura de montaj, instrument de intro 
şi retrospecţie, la fel cum marșul lui Radetzky 
poate i ritm melodios sau vals lent, simptom, 
strigat. lamento pe clape de orga protunda, 
tunesta, majora. Cu fiecare film, o veritabila 
simfonie plastica, Calin Ghibu reincepe o 
lupta dificila, imprevizibila, nu cu necunoscu- 
tul vizual pe care trebuie sa-l supună voinţei 
sale, ci dimpotriva, tocmai cu deja cunoscu 
tul unei teme afirmate de atitea ori. ca sa rea- 
lizeze surpriza estetica. E vorba şi aici. de ac- 
ceptarea unui pariu de maxima dificultate cu 
sine insuşi, pe care il ciștiga cu eleganța și 
stralucire. 

Evenimentul s-a produs la sfirşitul lunii OC- 
tombnie. la cinema „Scala”. Adevarul sau re- 
velaţia pe care mi se pare ca o discern în me- 
ditația solemna din noul film al lui Dan Pita, 
ar putea fi urmatoarea: Doina, eroina princi- 
pala, nu este moarta, noi, participanții la pre- 
miera, nu mai sintem la fel de vu ca inainte 
de spectacol. 


Constantin PIVNICERU 


Dan Pita este 
să spui: un creator. 


Despre suficient 


priu face loc acum unui râspuns fără drept 
de apel. Diana Gheorghian avea de trecut un 
examen greu, plin de capcane, de riscuri. 
Orice pas greșit, în anume momente, ar fi 
condus la grotesc şi rizibil. Actriţa a trecut — 
sub indrumarea unui realizator care ştie să 
lucreze cu actorul — a trecut, zic, acest exa- 
men, probabil de o importanţă aparte in ca- 
riera ei. A interpretat rolul pină la pragul în 
care sinceritatea a făcut-o sa se confunde cu 
el. Discuţia cu medicul, avută în barcă, a 
operat o metamortoză nu numai a personaju- 
lui, dar şi a interpretei. Dacă spuneam ca mu 
ar fi avut datele”, mă gindeam doar la alte 
apariţii ale interpretei pe care astazi nu le 
mai trec în contul ei, ci al altor regizori care 
nu au avut disponibilitatea şi poate darul de 
a ști s-o solicite — aşa cum știe Dan Pa, 
Claudiu Bleonţ are, în acest film, ambiția de 
a face altceva decit pină acum, de a renunța 
la farmecul care îi asigura un anume succes 
de public pentru a aborda un rol ce presu- 
pune, în primul rind, renunțarea la farmec 
Un rol al lucidităţii aspre, al unei duritaţi des- 
pre care se spune că ar fi al meseriei, al une: 
trancheţi dureroase, mascata de aspecte de 
intrigant facil în relaţiile de fiecare zi. (Aspect 


Riscurile debutului 


1 a iubiri şi morţii. cumpâna a 
realului şi imaginarului, filmul Rochia albă, 
de dantelă este, totodata, cumpana a talentu- 
lui atit de original pe care-l pun în joc doi 
mari artiști: scriitorul Dumitru Radu Popescu 
şi regizorul Dan Piţa. lar echilibrul pastrat de 
această incercare a talentului, graţie, indeo- 
sebi, balansului de infinita sensibilitate și 
precizie intre realitate şi inchipuire, este cel 
care ridica, în ultima instanţa. o foarte obiș- 
nuita poveste de dragoste și moarte la foarte 
mare altitudine deasupra condiţie: de melo- 
drama ce parea a fi predestinata unui aseme- 
nea tip de „love-storyi. Era aici, pentru mu- 
zica de film, prilejul extrem de rar de a 
arunca la rindu-i, pe unul din talgerele balan- 
tei, întreaga greutate prin care forta abstracta 
a cugetului și a simţirii poate intra în compe- 
tipe cu poezia concretă a vizualului: a deco- 
rurilor lui Nicolae Ularu, a costumelor Catali- 
nei Ghibu (sublima simfonie în alb!), a imagi- 
nii fixate pe peliculă de câtre Calin Ghibu. 
Ocazie pierdută, cred... 

Poate că tocmai noutatea demersului artis- 
tic pe care il intenţiona La determinat pe Dan 
Pa să recurga la colaborarea unui debutant 
în muzica de film (și, mi se pare, în muzica 
pur și simplu), Marcel Costea. Ce-i drept, se 
observa lesne câ maniera personala a celor 
mai solicitați compozitori tinde sa producă în 
filmul românesc o „stare de repetiție” pâgubi- 
toare pentru individualitatea sonoră a fiecărei: 
opere cinematografice şi cã se așteaptă cu 
nerăbdare prospeţimea unei noi inspirații; 
dar, ce să-i faci nici compozitorul, plin de 
fantezie, insa de un profesionalism discutabil 
— ca să-l paratfrazez pe unul din eroii Ro- 
chiei albe — nu poate oferi soluţia necesară 

Partitura originală a acestei pelicule se re 
zumă, de altfel, la două sau trei motive destul 
de lirave. ce nu reușesc nici pe departe să 
egaleze măcar — necum să intensifice — fio- 
rul tragic al momentelor pe care le ilustrează 


https://biblioteca-digitala.ro 


de altiel care a şi râmas destul de convenţio- 
nal în film). Claudiu Bleont se convinge pe 
sine şi ne convinge și pe noi de aceasta ca- 
pacitate de a fora şi de a descoperi resursele 
proprii, de a se transforma în contrariul firii 
sale. (Ceea ce este in insãşi menirea actoru- 
iui adevărat). Căci Claudiu Bleonţ este un ac- 
tor și nimic nu mai trebuie adăugat. Surprin- 
2310) este şi Andrei Finţi. Aici în film, perso- 
najul lui este un suflet mare, Finţi el însuși 
dovedindu-se un bun actor de film prin sim- 
plitatea, firescul și percutanța jocului său 


Aş afirma că fara Alexandru Repan, actor 
de mare forta, sculptorul din film ar fi trecut 
aproape neobservat (ma întreb dacă n-ar fi 
lost chiar mai bine) Există în film și în po- 
vestire o tinara, o colega de suferință, cum se 
spune in „literatura de sullet”, o tinără care 
se impune doar prin participarea ei aproape 
tară cuvinte. Ilinca Goia conferă acestei ti- 
nere o duioşie a prieteniei, o puritate şi o 
candoare care sensibilizează atmosfera ca 
merei de spital. Se naște între cele două un 
dialog nu al suferinței ci al speranţei, al tru- 
museții relației umane. În sfirșa, filmul lui 
Pita aduce intr-o drama atit de puternică şi 
prezența a doi copii care-și păstrează farme- 
cul copilărie: dar mai ales autenticitatea lor 
comportamentală, nealterată de imitarea ges- 
turilor învațate de la adulți. Sint emoționați 
prin sinceritatea Jor copilărească. (Iuliana 
Stoianescu și Andrei Egli) 

Dan Piţa işi da lui însuşi o replică prin 
acest film, caci crescendo-ul dramatic — 
este, spre deosebire de Noiembrie, ultimul 
bal — preocuparea lui stăruitoare. Filmul in- 
cepe cu descrierea unor fapte, locuri şi oa- 
meni, aparent disparate. Debutează cum s-ar 
Spune prin „piese deiasate [iată cum inter- 


În schimb, foarte potrivită este utilizarea ma- 
siva — cind cu rol funcțional, cind cu sens 
metaforic — a unei pagini din populara crea- 
ție a lui Johann Strauss, transformarea ei „au 
ralenti” fiind, după parerea mea, singurul ele- 
ment muzical purtător de autentica vibraţie 
artistică al acestui film. Pentru câ, mai apoi, 
iolosirea Bolero-ului de Ravel apare lipsita de 
organicitate in raport cu ritmul imaginii, cu 
semnificația şi cu starea emoţională pe care 
èa o comunica. 


Luminiţa VORTOLOMEI 


subiect liber 


Refuzul banalului 


C cinematografici se vor pro- 
nunţa desigur, pe larg, asupra noului film Ro- 
chia albă de dantelă, apreciind, probabil, 
scriitura eleganta, nervul dramatic, inserturile 
eseistice de recurs mitologic, alveolele sar- 
castice ale scenariului semnat de Dumitru 
Radu Popescu şi originalitatea demersului re- 
gizoral al lui Dan Pia, cu excelentă câlăuzire 
a majoritaţii actorilor tineri din inspirata dis- 
tribuție. Eu m-aș referi, in aceste rînduri, la 
forța penetrantă a imaginii, mai ales în ce pri- 
vește vibrația inelabila pe care o capătă lu- 
crurile. Rareori vedem astfel valorificată po- 
tența lor semnilicativa. Rochiile albe, fastu- 
oase — cu atita dezinvoltură plastică dese- 
nate de Câtanna Ghibu — capătă in decoru- 
rile lui Nicolae Ularu un fel de stranie au- 
tonomie, ca intr-o poveste fantastică. Plutesc, 
parcă, pe trupurile mlâdii ale prea trumoase- 
ior manechine; lansează in aer, se scutundă, 
tunest, într-o apă ca pacura, se așează, cu- 
munţi, cu o cochetărie delicată pe scaunele 
intunecate, într-un contrast admirabil, zboară 
prin iarba de un verde crud, ori pe deasupra 
misterioasei pâduri. In universul filmului se 
constituie, astfel, un simbol plurivalent: al pu- 
"at întrinte şi spulberate. 


vine cotidianul nu numai în vorbire, dar și în 
scris). Le conduce, apoi, cu grijă şi abilitate 
spre planul comun, spre locul dramei, crein- 
du-le nu numai o tramă, dar și o traiectorie, o 
ipostazare, capacitatea de a transgresa însuși 
cotidianul, prozaicul. Cu fiecare film, realiza- 
torul își afinează mijloacele de expresie, își 
îmbogățește limbajul (nu vreau să spun ca 
Rochia albă... este un film „mai bun“ decit 
celelalte ale sale. Cred, dimpotrivă, cå alte 
două ar fi „mai bune”, în măsura în care s-ar 
încumeta cineva să dreseze un tabel valoric, 
o ierarhie, intr-un domeniu în care se ope- 
rează numai cu unicităţi) Dan Pa dovedește 
o stăpinire a exprimării cinematografice care, 
nu de puţine ori, face dovada unei adevărate 
virtuozităţi. El ridică la puterea artei și a sem- 
nificaţiei chiar şi aluzii intimplătoare. Rochia 
aibă... este un film de maturitate a artistului 
şı spun asta deloc într-o nota de convenţie 
politicoasă, ci pentru a sublinia cită satisfac- 
ție iți poate procura contactul cu talentul 
adevarat, dar şi cită grijă îţi strecoara preocu- 
parea pentru păstrarea exprimării lui pure, 
depline. 


Mircea ALEXANDRESCU 


Casei de filme Patru. Scenariul: Dumitru 

Regia: Dan Pita. im. Calin 

Ghibu. Costume: Catalina Ghibu. Decoruri: Nicolae 
Iaru. Muzică: Marcel Costea. Coloana sonoră: ing 
Sotir Caragala. Montaj: Cristina Ionescu. Cu: Clau- 
du Bleonț, Diana Gheorghian, Alexandru Repan. 
Andrei Eat, Imola Gaspar. Ilinca Goia, Manuela Ha- 
rabor, Claudia Nicolau a copii. Andrei Egli, Iuliana 
Storanescu. Film realizat in studiourile Centrului de 


Producţie Cinematogratică „Bucureşti“. 


Putere sugestivă dobindesc şi ochelarii 
doctorului, plasați la jumătatea nasului, pe 
fața de faianţă a lui Claudiu Bleont, direcţio- 
nindu-i privirea ascuţită, dindu-i o neobişnu- 
ita râceala sau o lucire zeliemistă. lar în tim- 
pul operaţiei pe creier cind medicul, în plin 
efort chirurgical, îi cere asistentei să-i ridice 
ochelarii lunecaţi spre virful nasului, și aceş- 
tia devin tot atit de importanţi ca și ochii ce 
privesc prin ei. O consistenţă tragică par a 
câpâta buclele roşiatice ale femeii — tunse 
pentru a se pregati operaţia pe craniu, medi- 
cul îndrăgostit, totodată frizer improvizat, 
mingiie şi pretira şuvițele căzute ca pe relic- 
vele unei făpturi ce a și pășit pe tărimul de 
dincolo. Infipte în peisajul denivelat ca niște 
sperietori, statuile de lemn, cirpă și ipsos ale 
batrinului sculptor vorbesc despre scâpâtare 
şi neputinţă şi transformă suișul lui pe o Gol- 
gota de dinsul imaginată, într-o cădere deri- 
Zone, O barca solitara ieșind dintr-o vagâună 
neagra la lumina, un aparat de radiogratiat 
functionînd ca o ghilotina, două balansoare 
goale leganindu-se pe o terasă au o încârca- 
tură afectivă ce prelungește starea speciala a 
personajelor. Căci e filmul unui zbucium su- 
Hetesc care, într-un fel sau altul, e ai tuturor, 
chiar și al ligurantelor ricanatoare ce comen- 
teaza perfid şi rinjitor intimplările, jucind aici 
rolul bufonilor siniştri din piese şi romane ale 
scriitorului. Şi ele sint neliniştite, ori de cite 
ori existențele altora, o clipă deviate, revin pe 
fagașul autenticităţii, biruind mistiticaţiile. Si- 
gur, există și unele momente convenţionale 
peisagistic sau insistențe pe alb (la spital) 
care n-au relief. Dar spectatorul e solicitat 
mereu de cite un șoc vizual percutant, rea- 
lizat cu rafinament. 

Poate cea mai frumoasă și mai răscolitoare 
imagine e a cărârii de lună pe întinsul mării, 
poteca aceea aurie pe care pornește eroina 
filmului spre neliinţă. E, aici, ca în mai toată 
lucrarea cinematografică, arta de mare finețe 
a operatorului Calin Ghibu şi gindirea meto- 
dica, reverberantă a lui Dan Pita. E! intașoară 
in vâluri de mister chiar și evenimente de o 
portanță redusa, sincopind cursuri existen- 
vale ce păreau line, conferind aură poetica 
raporturilor simple dintre oameni, luptindu-se 
necontenit să decanteze impuritățile melo- 
dramatice din contextul sentimental. Totul 
stind sub un semn foarte productiv în arta 
moderna: refuzul banalului. 


Valentin SILVESTRU 


Spectatori, nu fiți numai spectatori! 


Febrilitate 
şi ficțiune 


A. cum unii corespondenţi ancorează 
într-un port și nu se lasă duși de-acolo cu 
nici un chip, strigind din răsputeri: cel mai 
mare film al tuturor timpurilor este...! sau: nu 
recunosc actor mai mare decit...!, după cum 
au vibrat în săptămina sau luna respectivă la 
un film sau la un interpret, alți corespondenți 
sint mai receptivi impresiilor felurite şi, în 
plină febrilitate grafică, aglomerează într-o 
scrisoare totul: aspirații, filme, părinţi, actori, 
dorințe. fraţi, visuri, colegi, lecturi, examene, 
amestecă ingenuu impresii, veleități, valori, 
cuvinte proprii şi cuvinte imprumutate, obser- 
vaţii personale și observaţii culese, propu- 
nind o viziune, eufemistic vorbind, mozaicată, 
uneori labirintică, ceea ce ne obligă dacă nu 
la organizarea imaginilor rezultate din lectura 
corespondenţei, măcar la o selecție și la o 
clarificare. 

Nu o dată, insă, aceste scrisori au savoarea 
candidă a albumelor adolescenței și chiar 
puncte de interes comun. Andreea Marandici 
din Pitești (str. Banat, bi.B3, sc.D et.4 ap.16) 
ne declară că „bate cimpii cu grație” (are 14 
ani!), „nici nu ştiu ce m-a apucat, probabil 
sint în “etervescenţă creatoare», joacă teatru 
(desigur, la şcoală), are „ceva înclinaţie spre 
teatru“, „dar mai ales spre dans“, cu carea 
luat un premiu | la „Cintarea României“ con- 
siderindu-se“ o speranță“, dar „prea bătrină 
pentru a urma cursurile vreunei şcoli de spe- 
cialitate“, ar vrea să se facă regizoare, dar 
părinţii o vor doctoriţă. Tinăra noastră cores- 
pondentă are și impresii cinematografice: 
„Ca pe orice adolescentă, m-a incintat trilo- 
gia liceenilor, dar şi (vă rog să nu rideţi, ru- 
lează la noi în oraș) Sonata Kreutzer. Cind 
am ieşit din sală, nu mai știam pe ce lume 
sint. La fel şi cind am ieșit de la Pe aripile 
vintului... Vă rog să nu rideti că m-a incihtat 
Sonata Kreutzer“, ne previne autoarea scriso- 
rii. De ce să ridem? Sau de cine? De viitoa- 
rea doctoriță ori de viitoarea regizoare? O 
scrisoare simpatică, așa cum „bate cimpii cu 
graţie“ și pune in aceeași oală trilogia licee- 
MOr: ecranizarea tolstoiană şi Pe aripile vin- 
Din București, Floarea Mitran (str. Cozieni, 
nr.11) incepe prin a propune ecranizarea ro- 
manului Păsările de Alexandru lvasiuc, pe 
care l-a citit „cu paşiune“ (are și propuneri 
de distribuţie), după care se pronunţă asupra 
filmelor noastre: „Sint şi bune și mai puţin 
bune. Nu vreau să nedreptățesc pe nimeni, 
dar sint filme care redau prea forțat acțiunea, 
riu o lasă să decurgă mai limpede, mai firesc, 
apar niște ficțiuni rizibile.“ Lăsind la o parte 
ficţiunile (or fi ceva de rău aceste ficțiuni”), 
nu cred că o analiză sau măcar o exempiiti- 
care ar fi nedreptăţit pe cineva: mai curind 
afirmațiile formulate în chip general tind să 


Aştept 
continuarea... 
cu nerăbdare 


Cristian Macarovici din Cluj-Napoca (str. 
Garibaldi nr.16) consideră necesară apariția 
unui Dicţionar cinematografic (a zi), o astfel 
de lucrare fiind „impusă de insași necesitatea 
de a face posibilă crearea unei elementare 
culturi în domeniul celei de-a 7-a arte, parte 
integrantă a culturii generale pe care trebuie 
să o posede orice om al zilelor noastre." Ne- 
cesitatea apariţiei unei noi ediţii a vechiului 
dicționar sau a apariţiei unui nou dicționar 
cinematografic ne-a fost semnalată şi de alți 
cititori ai revistei. Ne simțim datori să menţio- 
nâm însă apariția, cu citeva luni în urmă, la 
Editura științifică și enciclopedică din Bucu- 
rești, a volumului „Secolul cinematografului 


— mică enciclopedie a cinematografiei uni 


versale“. Fără a se putea substitui așteptatu- 
lui dicționar „Secolul cinematografului“ ne 
oferă în date și biofilmografii o interesantă şi 
utilă istorie a artei a şaptea. 
Florentina-Daniela Stanciu (str.Fr. Engels 
nr.28, Pioleşti) ne scrie „sub puternica impre 
sie a unei proaspete vizionări a filmului lu: 
Sergiu Nicolaescu, Întinirea: „elemente-sim- 
bol ce dau un plus de poezie filmului: păsă- 
rile moarte găsite pe plajă (...), scheletul 
aparținind unui cal alb ce a refuzat să fie in- 
hămat şi a dispărut, după cum spunea le- 
genda rezumată, aparent dur, de sculptorul 
lui Ovidiu Iuliu Moldovan, copacul acela des- 
coperit de cei doi falși şi viitori logodnici, co- 
pac dezrădăcinat ce seamănă, în viziunea 
sculptorului, cu braţele unei femei disperate, 
viziune refuzată de loana, la început stăpină 
pe ea. apoi din ce în ce mai fragilă, cerind 
parcă ocrotire, cu ochii ei frumoşi şi rugători. 
totul dă o aură de poveste, de legendă, intim- 


nedreptățească, intrucit observaţia este prea 
cuprinzătoare. Dar să vedem ce-i cu ficțiu- 
nea: „Nu ştiu de ce, dar prefer foarte mult (!) 
realitatea, așa cum este ea, și cu bine, şi cu 
rău. Nu-mi place ficțiunea, atunci cind o des- 
copăr, fie într-un film, fie într-o carte, totul 
devine pentru mine neinteresant. și uneori 
chiar renunţ de a merge mai departe.“ Prin 
urmare, corespondenta e de părere că ficțiu- 
nea e un lucru rău. Deoarece autoarea scri- 
sorii nu ne lămurește de ce este atî de supă- 
rată pe ficțiune (şi bănuind noi că nici ea nu 
prea e lămurită, identificind-o, probabil, cu 
faisul—, tin s-o liniştesc asigurind-o că şi Pă 
sările e o carte de ficțiune, adică nu e.. reali- 
tate. Corespondenta mai are și alte preferințe 
de ordin general: „Imi place foarte mult filmul 
în comparaţie cu teatrul. În teatru consider 
că jocul este ingustat, imi pare prea „tras de 
păr“, pe cind în film acţiunea decurge mai li- 
beră in 408146 apele ei».“ Ar putea fi aceasta 
un punct de vedere (cam vag), dar de la o iu- 
bitoare a realității și o dușmană a „ficțiunii” 
m-aş fi așteptat la o adincire a consideraţiei, 
fiindcă a spune că în teatru jocul e ingustat 
şi pare „tras de păr“ e și prea mult și prea 
puţin pentru a defini, să zicem, un Shakes- 


“privește la musafir de parcă venea 


peare. CH privește apele în care „decurge” 
acțiunea filmului, mi se par și ele cam tul- 
buri... Cind însă se limpezesc, ni se comu- 
nică şi impresii concrete: „O scenă care m-a 
impresionat a fost în filmul regizoarei Malvina 
Urşianu Liniştea din adincuri (...) Scena îl 
prezintă pe doua Motoi, revenind după un 
timp îndelungat în mijlocul unor rude 
dintr-un sătuc. (secvență asemănătoare cu 
aceea din Trecătoarele iubiri). La o masă ro- 
tundă, scundă, pe trei picioare (masă țără- 
nească) a fost invitat să mănince lapte din 
strachină cu lingura de lemn. Fetița gazdei 
intr-o 
lume prea îndepărtată pentru ea, de fapt aşa 
şi era. Cind a primit citiva bani, mama i-a 
răspuns (!) pe un ton aprig, de femeie dură, 
obişnuită cu viața grea. să-și cumpere mai 
bine încălțări dech păpuși. Totul se petrece 
într-un decor ca de basm.“ Deși scena e des- 
crisă ca o realitate, ea este tot e. Oul- 
timă mărturisire: „Nu aş vrea să vă impresio- 
nez cu nimic, dar imi place foarte mult să re- 
cit versuri care emoționează.“ O succesiune 
compozită, care nu „decurge“, dar pare să 
aibă personalitate. 

لا 


Masa copilăriei — scena la care se releră corespondenta noastră 


(Eugenia Bosinceanu şi G 


rge Motoi 


în /uiniyteu din adincuri de Malvina Urşianu) 


plărilor. Este memorabil personajul colonelu- 
lui galant și fermecător, abil şi neintrecut în a 
disputa situații suspecte. Zimbetul „char- 
mant" și privirea vulturească, prinse în atit de 
reuşite prim-pinuri de operator, rămin multă 
vreme inregistrate pe retină. Sergiu Nicola- 
escu face un rol extraordinar, pot zice de re- 
ferință in întreaga sa carieră actoricească. 
Trioul colonel, sculptor. studenta la naturale 
este atit de bine închegat, interpretările atit 
de nuanțate, inct parcă se întrepătrund, se 
caută una pe alta (interpretările se caută una 
pe alta? — D.S.), relaţiile dintre cei trei par 
indispensabile, în mod fatal stabilite. Trei oa- 
meni diferiți ca virstă, profesie, concepție 
despre viață se unesc (?) într-o misiune ex- 
trem de periculoasă. Ei știu că șansele: sint 
minime şi totuşi aruncă întrigurat, cu gesturi 
ferme, aproape nebune, cărțile, una după 
alta, pe masă. Şi mai există un personaj in 
acest minunat film: marea. Ea, cuprinsă de 
aibul iernii, cu cerul sfişiat de strigătele pes- 
căârușilor veșnic rătăcitori, 1012696516, vai cu 
val. simfonia ideală a poveștiri celor trei 
Vladimir Găitan, crescut, parcă, din sălbăticia 


„Zimbet fermecător, privire vulturească” 


ra r e 
să H: ١ 


acelui colț uitat de lume, crează din citeva 
linii viguros conturate portretul arhetipal (71) 
al unui pescar gata oricind să apere drepta 
tea acelui loc primitiv parcă, dreptate ce și-o 
fac oamenii singuri, fără a mai aștepta inter- 
venţia legii, indispensabilă însă (legea? — 
DS mai ales în vremuri ca acelea. Acel „Nu 
vreau să mai ucid!" al sculptorului e atit de 
omenesc, de induioşâtor pină la lacrimi! Pri- 
vireg loanei, indelung fixată parcă pină in su- 
fletul micutei fetițe interpretate de Dana Mia- 
din, darul tăcut. simbol al norocului, al ferici- 
rii, sint simbolice. (Prin urmare. şi simbolul e 
simbolic! — D.S.) (...) Întiinirea — un film de- 
osebit de interesant, de atmosferā, cu fior 
dramatic ce se impletește sinuos (?) din ce in 
ce mai cutremurător.“ Scuturate de emfaza 
cuvintele par să se apropie de o descriere a 
filmului... Corespondenta doreşte publicarea 
unor dialoguri cu scenariștii (Titus Popovici. 
loan Grigorescu și alţii) 


Pagina „Spectatori, nu tiji 


numai spectatori” 
este realizată de DUMITRU SOLOMON 


sau schiță 


de portret pe adresa lui Sergiu Nicolaescu (aici cu loana Pavelescu 
în dubla calitate de interpret şi regizor al filmului /nri/nirea) 


0 pagină și mai 
multe întrebări 


A. fi simptopmatic, trist și deloc scuzabil 
dacă ne-am intreba, din cind în cind și ch 
mai des cu putinţă, noi cei ce o redactarn şi 
voi, cei ce o alcătuiți, care sint rosturile aces 
tei pagini şi, mai ales. dacă n-am încerca să 
o facem pe cît posibil mai interesantă, mai 
atrăgătoare, mai incitantă, mai bogată in idei, 
mai variată în impresii, cu alte cuvinte dacă 
n-am refuza inerția (în limita puterilor, și 
ineptia), șablonizarea, pietrificarea, mortifica- 
rea... Așa cum nu ar fi scuzabil dacă nu 
ne-am întreba in permanenţă asupra noastră 
înşine, asupra rostului nostru și asupra căilor 
de autoperfecționare... Tentative de înnoire și 
diversificare am mai făcut. Poate nu îndea- 
juns. Unii cititori ne somează să ne lansâm în 
judecăţi de valoare, ni se recomandă să fim 
mai drastici, mai tăioși, sau, dimpotrivă, să 
fim mai îngăduitori, mai toleranți cu erorile. 
Unii ne solicită mai mult cuvint, alții mai mul- 
tă fotografie. Unii aşteaptă cu sufletul la gură 
ca să-şi vadă rindurile publicate, alții, din 
contră, ne roagă cu insistență să nu care 
cumva să-i “facem de ris” publicindu-le in- 
semnările. Unii pledează pentru Delon, alții 
pentru Pintea. Unii pentru litri de cerneală în 
favoarea liceenilor, alții incearcă impotriva 
acelorași liceeni „cerneala violentă“. lată că 
un vechi și fervent corespondent al nostru, 
Emil Pop din comuna Băița de sub Codru, 
jud. Maramureş, proiecţionist, cinefil, cine- 
clubist și om de suflet, își pune diverse intre- 
bări şi propune diverse răspunsuri cu privire 
la această pagină: „Oare este o rubrică cu 
temă de divertisment de la inceput? Ce statut 
şi ce rol are? Da! Să culeagă și să răspin- 
dească păreri despre filme. Ce au spune 
dacă întrebările ar fi și de altă factură? De 
exemplu, din domenii mai... lucrative (!) 
Adică întrebări legate de făcutul unui film, 
deci rubrica cinetilului, cu diverse informaţii, 
chiar şi cu „vind” sau „cumpăr“ aparat de fil- 
mat sau masă de montaj. Am greşit: nu a ci- 
nefilului, ci a cineclubului! informaţii despre 
calendarul manifestărilor cineclubiste şi 
multe altele. Deoarece limbajul celor ce scriu 
articole în revistă este cam alambicat (aici 
s-ar fi cuvenit, pentru probitate, niscaiva 
exemple, nu-i aşa? — D.S.) de multe ori, aș 
zice să vorbim „mai pe vorba noastră in rin- 
durile rubricii noastre”. Toate bune și fru- 
moase, dar că unele se potrivesc iar altele nu 
paginii de faţă. Astfel, despre cinecluburi și 
despre activitatea lor ni se relatează mai în 
tiecare număr al revistei. Despre „făcutul“ til- 
melor ne vorbesc, iarăși, număr de număr, 
reporteri, regizori. operatori, actori, sceno- 
grafi, ingineri de sunet, monteri, cascadori 
etc. Ba chiar şi cineclubişti. Cit despre vinza- 
rea sau cumpărarea de aparatură cinemato- 
grafică. am face o concurență neonestă ru- 


După inima tinerilor spectatori: 
Teodora Mareş şi Viorel Păunescu 
iin fiecare zi mi-e dor de tine, 
regia Gheorghe Vitanidis) 


bricii specializate in mica publicitate. Ar rå- 
mine de luat în seamă propunerea „să vorbim 
mai pre vorba noastră”, cu condiţia să știm 
care e vorba noastră şi care nu. Fiind o pa- 
gioa a spectatorilor şi nu a specialiştilor, aici 
'ecare vorbește cum se pricepe, străduin- 
du-ne ca fiecare să ințeleagă ce vorbeşte al- 
tul şi chiar ce vorbeşte el insuși... Înţeleg şi 
łoamea de informaţie a cinetilului modern, 
dar pagina în care ne intilnim atit de mulţi (și 
CH mai așteaptă rindul la această intilnire!) 
este doar o pagină de revistă şi nici pe de- 
parte o carte de telefon. 

In textul Danielei Petre din București se va 
citi corect: „Nimic improvizat, forțat, nici o 
stinjeneală..., iar în textul scrisorii lui Con- 
stantin Manole din se va citi: „..va 
spori unda de ironie din mintea „spectatoru- 
lui critic“. 


Ei 


Despre generozitate, despre copilărie 


gef dacă nu „nuanțele“ au fost partea 
tare a filmului Să-ţi vorbese despre mine (r. 
Mihai Constantinescu), chiar dacă ne-am in- 
tînit cu tradiționala categorisire: fete bune 
(vezi educatoarsa interpretată de loana Cră- 
ciunescu): fete rele (intriganta-musaliră ju- 
cată cu haz de Gabriela Popescu), chiar dacă 
micuţii de la grădiniță săreau ca nişte arcu- 
șoare noi-nouțe s-o sărute şi 5-0 68 
ca la un semn pe tovarâșa educatoare, filmul 
acesta a avut partea lui de emoție, umor, far- 
mec şi verosimil. 

Doar nu toți spectatorii au copii la virsta 
grădiniței (ca mine!) și dovedesc deci optuzi- 
tatea respectivă in a judeca lucrurile intr-un 
mod prea aservit concepției veriste. Educa- 
toarea mai urițică și mai timorată din rolul 
principal era într-un fel o postură modernă a 
fetei mo: lui din povestea cu pricina, i 
se răsplătesc pină la urmă toate cele indurate 
(în principiu trădarea unui fante cam dubios). 
Şi are pină la urmă parte numai de bucurii: e 
iubită la serviciu, se împacă bine și se imbră- 
țişează călduros pină şi cu directoarea grādi- 
niței (Adela Mărculescu), se mărită cu medi- 
cul grădiniţei, înfiază un copil (fetiță), se bu- 
cură de stima (uşor erotică) a unui părințe 
văduv (cu doi copii aduși la grădiniţă). În 
fine, cam totul se invirte în jurul grădiniței 
reprezentată în film şi prin alte elemente: 
scene de ansamblu, exterioare, interioare 
spaţii de joacă. pătuțuri fără grilaje. serbâr: 
cu fabule și măşti, cabinet medical bine uti- 
lat, etc. Ca una care frecventez cu asiduitate 
grădinița nr. 218 din București, m-am bucurat 
sincer din prima clipă pentru tematica atit de 
specială a acestui film, ba chiar m-au emoţio 
nat reverențele, zimbetele, bilbiielile micuților 
căci vai, ce părinte nu-i sensibil la aşa ceva” 


„Gindeşte-te la mine cind bei ceai... 


Nu-i aşa că o iubire pură și cumva adoles- 
centină, o iubire ca un frison, ca o ploaie to- 
rențială, o iubire instantanee de la prima ve- 
dere, condamnată din start să se fringă nu 
poate deci să ne induioşeze oricît de logici 
(adică de aspri) am fi? 

Sint o sumedenie de lucruri induioşătoare 
in acest film despre care s-a vorbit mult la 
vremea premierei. Chiar şi acel umor sugubat 
pe care îl exploatează la maximum regizorul 
şi scenaristul Peter Hyams. Chiar şi acel tip 
de dialog cu haz sec, dar de mare efect: Ea: 
„Îi place să zbori?" El: „Nu pot să sufăr să 
merg”. Chiar şi acel: „O să ciștig războiul 
pentru tine" 

O femeie frumoasă foarte frumoasă și ti- 
nără, $i suavă („Cum poate cineva să aibă 
asemenea ochi“ se spune la un moment dat) 
și un bârbat tinâr și frumos (respetiv Leslie 
Ann Down şi Harrison Ford) se intilnesc, se 
indrăgostesc şi se iubesc un pic, intre două 
zboruri, între două bombardamente, atit cit ii 
lasă, să zicem, soarta. 

Ea e măritată, nevasta adorată a unui şef 


documentarul rutier 


Pe adresa dvs., 
stimați părinți 


Ess și — sintem convinși — bene- 
fică, statornica preocupare a filmului docu- 
mentar rutier pentru protejarea copiilor de 
pericolele accidentelor. O constatare plăcută, 
prilejuită de vizionarea recentei pelicule con- 
sacrate acestei teme: Primii educatori, părin- 
D (regizor Dumitru Dinulescu, studioul Cen- 
trului de Producţie Cinematografică „Bucu- 
reşti”). 

Filmul se adresează, deopotrivă, mamelor 
şi taţilor — putem adăuga și bunicilor — 
intr-un stil ușor ştiinţific, ușor artistic, ușor 
documentar, pendulind între (hai să-i zicem) 
o scurtă lecţie de cirulaţie, în genul „așa da, 
așa nu”, și un (nedeciarat. dar indubitabil) 
dialog al realizatorilor cu părinţii. Un dialog 
cu privire la limitele de percepție şi de intele- 
gere ale copilului in sesizarea și aprecierea 
situaţiilor în care (sau cu care) se întilnește 
în circulație. mai precis pe parcursul traver- 
1 Un dialog despre relaţia co- 
pil-circulație. Un dialog despre cum este și 
cum trebuie să se exprime această relație. 
Pentru că, după cum subliniază implicit fil- 
mul, ca să ne considerăm achitaţi de indato- 
ririle de părinţi, nu este îndeajuns să apostro- 
fām copilul: „Așa te-am învățat noi?" sau „Nu 
ţi-am spus să nu te mai joci cu mingea pe 
518037!“ Mai sint necesare incă două lu- 


de spionaj important, („Și omul acela, de n-ar 
fi att de bunt) ea e o mamă minunată şi o 
soție devotată (în rolul soțului — spion de 
elită — bunătatea intruchipată — joacă Cris- 
topher Plummer), ea ştie ce înseamnă cămi- 
nul, iubirea de durată, iubirea-maraton, dato- 
ria de mamă şi soră de caritate pe vreme de 
război. 

EI e pilot de aviaţie, pilot militar pe un B 25 
(asta-i Viaţa!), el, David Halloran e şi bun şi 
viteaz, și fermecător şi cu umor, un tip înalt 
şi spectaculos, dar pină ai un asemenea băr- 
bat uite că se poate indrăgosti, nu? 


Așa că el îi strigă la un moment dat: „Nu te 
poţi preface că nu s-a intimplat nimic“ şi se 
îmbrățișează acolo, în plin prăpăd, cu acea 
disperare pe care numai iubirea o poate 
aşeza ca pe-un balsam al uitării şi pierderii 
de-o clipă, ori al inconștienţei pe rana cum- 
plită a fricii, a proximităţii morţii. 

Şi uite că iubind, viteazul Halloran incepe 
să țină la viaţă și noi simțim că se gindeşte la 
ea cind vorbește-n microfon și cind se aud 
comenzile „Flapsurile în poziție“ și „Trapa 
bombelor inchisă”. Numai că iubirea aviato- 
rului are de înfruntat o situaţie dură: intr-o 
periculoasă acţiune la Lyon, soțul şi iubitul 
ajung să „evolueze” impreună, cot la cot, fie- 
care dovedindu-si care mai de care exceptio- 


keserenţele,  zimbetele.., 
(Gabriela Popescu şi Emil Hossu în 


cruri: să arătăm copilului pe unde şi cum så 
traverseze, respectiv pe unde să se joace, şi 
(secondo) să constituim noi, adica părinții, 
mereu modele de conduită in calitate de pie- 
toni sau biciclişti. 

Subiectul documentarului nu este nou şi 
nici abordarea lui nu excelează prin maniere 
cinematografice identice. Urmează, din acest 
punct de vedere o cale bine cunoscută. Și to- 
tuși, filmul place. Reţine atenţia Convinge. 
Se constitue intr-o oglindă ce ne reflectă fi- 
de! în postura de părinţi. Care părinţi sintem 
nu numai educatori, ci şi invâțăcei. În calitate 
de viitori conducători auto buchisim cartea 
de specialitate. Și ce vezi şi parcă nu crezi? 
Copilul, e drept, aici un adolescent, ştie tot 
atite reguii de circulație, cite cunoaște și tată! 
său. Încit, pe undeva, fără să vrei, te întrebi 
ca spectator, cine pe cine învaţă circulaţie? 
O întrebare ce reflectă o realitate valabilă nu 
numai pe planul circulaţiei: indiferent de vir- 
stă, astăzi toţi învăţăm, ajungind, iată, ca fi- 
care să avem ce transmite unul altuia. Ceea 
ce e bine și pentru părinţi şi pentru copii. Dar 
nu epuizează problema. Deoarece, chiar 
dacă, păstrind proporțiile, copilul a acumulat 
într-un domeniu sau altul, un bagaj mai bo- 
gat de cunoștințe dech adulții, el nu se poate 
situa la nivelul! părinţilor în privința maturității 
şi experienței noastre. Aici raporturile sint 
de subordonare. Copilul trebuie să le dea as- 
cultare. lar părinţii să fie în măsură să le in- 
drume paşii, să-i aibă mereu in atenţie, să in- 
tervină, cu tact şi oportun, ori de cite ori se 
impune. 

Nici imaginile, nici comentariul nu ne vor- 
besc direct despre aceste lucruri. Doar ni le 
sugerează. Mizind — mulțumiri pentru încre- 
derea acordată — pe puterea deductivă a ce 
lor cărora li se adresează. Adică a părinților, 
oferindu-le, astfel, prilejul unui moment de 
reflecţie, față de copii. Faţă de ei inşişi, în ca- 
litate de educatori ai odraslelor lor. Ceea ce 
credem, este și țelul filmului. 


Gheorghe Ene 


4 


nalele calităţi sufletești şi întrecindu-se în bu- 
nâtate. 

Misiunea (şi relaţia dintre cei doi, adică 
partea cea mai schematică şi mai neverosi- 
milă a filmului) e susținută cu mult farmec de 
Harrison Ford şi Cristopher Plummer. (Strada 
Hannovra, la tv, Dragoste și datorie). Ea este 
justificarea tezistă a teoriei antirăzboinice, a 
unor devize legate de datorie, absurditate, pe 
care filmul le pune pe tapet. Dar noi să reve- 
nim la îndrăgostiţii noştri. Căsnicia va fi, apă- 
rată, Halloran va declara frint „Te iubesc atit 
de mult incit pot să renunţ la tine“ şi „Gin- 
dește-te la mine atunci cind bei ceai“, ceea 
ce pentru viața unei engiezoaice sadea pare 
să fie un balsam. 


Farmecul personal 


Are un farmec personal absolut cuceritor, 
cu pardesiul lui cam flenduros, cu acea cău- 
tare cind te-aștepți mai puțin, pe jos, pe du- 
sumea, printre picioarele tuturor, cu aparenta 
lui buimăceală și capacitatea de-aș imobiliza 
prin intuiție, victima, de-o exaspera încet, in- 
cet, pină cind inevitabil cade în cursă. La 
personajul Colombo (extraordinarul actor 
care e Peter Falk) fascinează capacitatea 


50-7 orbes 


şi 


cronica 
documentarului 


Desprinderea 


D. cucerit, infinita imensitate a ceru- 
ful, necunoscutul. 


De invins, itemi dar mai ales condi- 
ţia pedestră. De aici a început, de fapt, ma- 
rea aventură a Desprinderii. 


Dacă navigația pe mările şi oceanele lu- 
mii a reprezentat o continuare firească a 
trecutului amniotic, navigația aeriană a în- 
semnat, fără îndoială, o punte aruncată 
spre viitor: deschiderea intergalactică. Sal- 
tul din microcosmosul uman in macrocos- 
mosul planetar s-a produs mai întii în ima- 
ginaţie, în legendă. Au urmat apoi schiţele, 
primele tentative. Veacurile s-au scurs şi 
visul a început să devină realitate. Planor, 
avion, aeronavă spaţială. 


Arzind etapele, eludind nesemnificativul, 
filmul acesta işi concentrează atenţia doar 
pe o nobilă, unică idee: zborul. Plutirea, 
sentimentul plenitudinii. Momentul deco- 
Dr, cind fiinţa omenească, făcind corp co- 
mun cu aparatul proiectat de mintea sa şi 
construit de mina sa, părăsește solul do- 


https://biblioteca-digitala.ro 


Cînd 
„de bombe 


aproape ireală de a-și asuma umilința, o mi- 
cime zăpăcitoare, derutantă, trasă ca o 
mască perfectă, vezi scena de la i tul 
acestui film recent programat la tv sub titlul 
Enigma, in care angajații Scotland Yard-ului 
„il pierd“ la aeroport sau cînd fotografiază ca 
un turist extaziat schimbarea gărzii, sau cind 
cere umil un bilet de favoare etc. etc. 
„Scenariul e dens şi plin de „pastile“; ne-a 
încintat și de data asta cu fel de tel de „deii- 
catese“: observația locotenentului că un bi- 
bliofil n-ar fi îndoit atit de bruta! conturul 
unei cărți prețioase, ca ediția princeps din 
„Alice în țara minunilor“ („Eu am făcut așa 
cu cartea de bucate a soacră-mi. Mai, mai că 
mi-a dat cu tigaia în cap), exclamația „Ce 
spectacol ați dat!" mereu in doi peri, in dodii, 
cu aluzii, cu două sensuri, referindu-se, evi- 
dent, nu la cel de teatru, de pe scenă, cu 
Macbeth, ci la spectacolul din cabina actori- 
lor, în care cei doi complici la crimă vor să-l 
convingă de nevinovăția lor, aparent înlesnită 
de aerul acela de superioritate, al marilor ve- 
dete. Replica lui Colombo cădea promptă, si- 
gură de sine, învelită în tipla naivității apa- 
rente, trucate: „Eu ai nevastă-mea cind po- 
vestim ceva ne contrazicem tot timpul, pe 
cind voi sinteți tot timpul de acord“. Filmele 
cu Colombo (personaj identificat cu actorul 
la un moment dat, dovadă supremă a lari- 
tății!) sint un spectacol al inteligenței, per- 
spicacității și intuitiei fermecătoare, dinamice 
şı mai ales, atractive. 


Cleopatra LORINȚIU 


iubirile erau ucise 
(Leslie Ann 
Harrison Ford în 5 


Down 
da: Hanovra) 


bindind o nouă altitudine, o altă perspec- 
tivă asupra universului. Fuselaj, ampenaj, 
aripă — maşinăria suplă e superbă în aero- 
dinamica sa linie, în aparenta sa simplitate. 
Voința de gind, care i-a rafinat forma, îl di- 
rijează acum direcţia, obligind-o la specta- 
culoase demonstraţii, ia performanță. 


Era firesc ca aparatul de filmat să adopte 
mereu unghiui pasării in zbor, cum era 
normal grandoarea gestului în sine — as- 
censiunea — să fie potențată din contra- 
plonjeu. Verticalitatea e sugerată neconte- 
nit, în deschiderea fiecărui cadru. Fiecare 
cadru fiind redimensionat chiar de spaţiul 
aerian pe care încearcă să-l cuprindă iri 
a-i ştirbi nimic din nemãrginire. Transpa- 
rent de opal, intensitate de azur. 


Şi, mai presus de toate minunãgiile, în- 
suşi omul. O figură adolescentină — pilo- 
tul temerar — seismograf fidel al momen- 
telor de încordare, de efort, de emoție, de 
extaz, de împlinire. 


Un film de extremă modernitate prin 
fluența expunerii eliptice, prin ritmica 
montajului la unison cu tempoul astral al 
acompaniamentului sonor. Un film căruia 
autorii (scenariul şi regia Doru Matei; ima- 
inea Tiberiu Lazăr, Lucian Olteanu, 

rian Bota, Radu Dumitru; muzica Dan 
Dimitriu) au izbutit să-i imprime însăși 
ideea titlului: Desprinderea. 


lina COROIU 


GC 


15 


pă amiază de toamnă ti pe dealul 
Muscelului, în apropiere de Cimpina. O pã- 
dure de salcimi, un fir subțire de ceaţă. lu- 
mină domoală amintind „soarele cu dinţi al 
iernii”. „Am avut noroc, am intrat într-un ra- 
cord de vreme şi cerul acoperit, mohoreala 
zilelor ne-au fost propice, pentru că acţiunea 


impul şi locul filmării: la amiază, în 
curtea grâdiniței I.C.T.B.-ului. Scenariul; fia 
via Buref. Regia: Gheorghe Naghi. Ajungem 


directoare a prădiniţei.., 


Cristina 


ovarăşa 


| Cairui 


١ gata, pregatiţi 


filmului se întinde de-a lungul unei singure 
zile. cum s-ar spune respectă unitatea de 
timp" precizează regizorul şi scenaristul An- 
ghei Mora. Din nou un film despre sport şi 
sportivi? „Fireşte... mai am suficiente amintiri 
din anii cind practicam pentationul“. 

De-a lungul drumeagului care se pierde în 
pădure incep să se întindă steguleţe colorate 
Se face marcajul traseului de cros. Operato- 
rul Basarab Smărăndescu participă la instala- 
rea aparatului de filmat... într-un copac. Pri- 
mesc lămuriri suplimentare: este vorba de un 
traveling aerian. o instalaţie teleghidată de la 
sol. „Vinovat“ de această invenţie este ingine- 
rul de la secţia cercetări CPC Buftea, Ovidiu 
Rădulescu, care, preluind creator o idee a 
operatorului Vlad Păunescu încearcă să im- 
bunătățească mecanismul care va permite 
operatorului să comande de la distanță ca- 
mera de luat vederi pentru a realiza plan an- 
samblu, panoramic. 

Un zgomot teribil tulbură liniştea pădurii. 
Într-un nor de fum şi praf, pocnind şi -قعقم‎ 
nind asurzitor işi face apariția un automobil 
ciudat care trinează brusc in apropierea echi- 
pei. Este „proprietatea“ celor doi cineamatori 
fervenţi, Valentin ionescu (interpretat de a 
torul Teatrului Mic, Dan Condurache) şi Relu 
(în rol, studentul I.A.T.C.—cist Mihai Biseri- 
canu). Ei vor filma parcursul unui pasionant 
cros în care aleargă, umăr lingă umăr, trei 
generaţii: bâtrinul Mirza, un fost campion 
(grimat de machieuza Florica Vaeni, actorul 
Gheorghe Visu a îmbătrinit cu două—trei de- 


in plin „proces de producţie“. In faţa aparatu- 
lui de filmat, „Ja cadru”, țopaie ciţiva preşco- 
tari inginind melodii onomatopeice. in mijlo- 
cul lor, îmbracată intr-un halat de culoare al- 
bastra, cu o pereche de ochelari coboriţi stă- 
tos spre virful nasului, tovarașa directoare a 
gradiniţei (in rol, actrița Cristina Deleanu) le 
supraveghează jocul. 

„Atenţie, mişcare, motor”! rostește regizo- 
rul Gheorghe Naghi. De pe margine se des- 
prinde o mamica, tinind strins de mina un 
băiețel. Pe fețele lor se citește emoția. Mama 
(actrița Marioara Sterian) îi da puștiului (pro- 
tagonistul filmului, Cristian Niculescu) citeva 
garoafe pe care acesta, cu gravitate, le oferă 
educatoare: 

„Buna ziua”, buna ziua!” am inscris baiatul 
ta gradiniță, ia grupa mare“. Stop! A aparut 
soarele — prevazut in decupajul regizoral și 
iZi se reia. Se trag doua duble. 
„Avem diafragma” anunţa operatorut 


| „Adrian Dragușin și cei din echipa de imagine, 
١ Cristian Popescu, 


(camera). Emil Busurca 
(asistent imagine), Coste! Nica „omul cu şar 
ful” (cum il strigă, in gluma, colegii) sint 
„pe pozit“ 

Regizorul Gheorghe Naghi conduce filma- 


Regizorul Gheorghe Naghi 
din Adrian Drăguşin, 


şi „omul 


Cristian 
cu şarful“ 


lragoste 


6 و‎ d 
VAnltCaCH) 


(Mircea Anca, proaspăt actor al 
Naţionalului din Tirgu Mureş) şi o foarte ti- 
ققد‎ speranță Mil a împlinit 19 ani de cu- 
rind, e un ambițios și doreşte să răspundă in- 
trebărilor citind o frază din scenariu: „Voi fi 
campion. Voi fi cel mai bun. Sint rep i 
fiim pe care mi le doresc ca moto şi în 
viaţă, precizează interpretul Dragoş Stamate 
care debutează în Kilometrul 36. 

Mircea Anca face citeva mişcări de incăl- 
zire pe marginea drumului. H opresc şi pri- 
mele cuvinte ale dialogului sună parcă a ca- 
lambur:“ După un căpitan de cursă lungă (ro- 
lul din Maria și marea tă-mă în postură de 
alergător de cursă lungă. Personajul interpre- 
tat de mine este un bârbat aspru, hotărit, 
care are surpriza să descopere prietenia ade- 
vărată în lumea modernă a sportului, lume pe 
care o considera lipsită de romantism. de fair 

. Din fericire, viața îi va demonstra con- 
trariul și finalul filmului îl va găsi mai puţin 
singur, mai puţin încrincenat.” 

Se apropie de noi personajul Truică, inter- 
pretat de actorul Florin Tânase de la Teatru! 
„Constantin Tânase”, antrenorul campionului 
„en titre", Frăţilă. li observ gesturile precise 
aroganța abia mascată. E tipul arivistului care 
a ciștigat multe lucruri în viaţă, dar a sosit 
vremea să primească, chiar din partea unu: 
vechi prieten, o severă lecţie 

Tot auzind în stinga şi in dreapta despre 
teribila vedetă, campionul Mirza, aş dori sá 
schimb citeva cuvinte cu el. dar actorul Geo 
Visu a intrat de-a binelea in pielea personaju- 


rea cu răbdare. deprins de mulţi ani „să 
graiasca” pe limba celor mici. Urmarindu-i 
munca, apreciindu-i calmul, ințeleg cå este 
nevoie de vocaţie sa poţi lucra cu copii-inter- 
preți. sa reuşeșt: så le comunici starea pe 
care trebuie s-o intruchipeze. Nu de puţine 
ori, fantezia prea bogata, specifica virstei, 
poate „juca“ la rindul ei, nebânuite farse 

„Ma apropii de universul lor plin de sensi 
bilitate şi candoare — marturiseşte regizorul 

cu o bucurie și o curiozitate mereu rein 
noite. Taina jocului de cuburi va fi un film de 
actualitate, incarcat cu zimbetele insoritei co- 
pilàrii. Spectatorul va regasi. inserată, discret 
şi o nota grava: apelul pentru apararea natu- 
rii, a padurii, acel „plamin de sanatate” al pa- 
mintului 

Raducu, eroul filmului, iși petrece o lungă 
vacanţa ia țara, și aici, în lumea celor care nu 
cuvinta, iși va tace prieteni de nauejoe: 
Laur-Baiaur un ciobanesc zdravan și credin 
cios, Vifor, calu! bunicuiu! (un bunic bun ca 
pi:nea calda, cu chipul și intațişarea lui Miha: 
Mereuţa), caprioara Sprinteioara şi puiul ei, 
veverița Puf, un arici cintareţ" 

Aceasta ultima precizare ma determina sa-l! 
întreb daca nu cumva avem de-a face cu un 


şi echipa de imagine 


compusă 
Popescu , Emil Busurcă 


Constantin Nica 


e taciturn, se antrenează de unul singur 
și nu-mi râmine dech să păstrez pe peliculă 
imaginea siluetei lui strecurindu-se cu 
tate printre trunchiurile subțiri ale saicimilor. 

Regizorul Anghel Mora solicită o repetiţie 
şi actorii îşi iau locurile în primire. Petreanu 


lui (actorul lon Besoiu) schimbă citeva replici 
cu iubita cineamatorului Valentin lonescu, 
Tina (Tora Vasilescu). Se repetă secvența 40 
şi în curind „Atenţie, cade soarele și putem 
da motor” apreciază operatorul Basarab 
Smărândescu. Pină cind „hirbul păcânitor“ 
cum alintă cascadorul Nicolae Dide automo- 
bilul cineclubiştilor. o ia din nou din loc, pot 
să aflu de la regizor amănunte despre echipa 
filmului Kilometrul 36: debutează, decoruri şi 
costume Dan Manoliu, după ce a ucenicit ci- 
ţiva ani buni ca asistent de scenografie, în 
rolul poştașului studentul la I.A.T.C. Marian 
Ghenea, şi compozitorul Mihai Pocorschi; 
dintre mai vechii colaboratori intânim pe ge- 
neric: er Gd secund Lucian Creţu, directo- 
rul de film Alexandru lIclozan, semnatarul 
montajului Mircea Ciociltei, inginerul de su- 
net Andrei Papp. 

incepe filmarea. Privindu-i pe acești tineri 
cum aleargă. dorind să atingă performanța 
imi amintesc versurile poetului Nichita Sta- 
nescu pe care le recita un alt sportiv ambițios 
in filmul de debut al regizorului Anghel Mora 
Rezervă la start: “Această mare e acoperită 
de adolescenţi care învaţă mersul pe valuri în 
picioare“. 


film muzical. „Nu, va fi doar un film cu mo- 
mente muzicale. Cintecele compuse de Lau- 
renţiu Profeta și George Natsis rasuna inter- 
pretate tot de pici de virsta preşcolară. Am 
intenţionat. sa pastrez timbrul specific al voci- 
lor de copii”. 

Machieuza Constantina Mis aplica fardul 
pe obrazul tovarâșei directoare, actrița Cris- 
tna Deleanu. „Ce v-aş putea spune despre 
rol? Fiecare ne cu aceşti actori de 
vistă mică i descopera adevarate „casete 
cu minuni”. in Taina jocului de cuburi, sce 
narista Flavia Buret a conturat foarte exact zu 
pe o gama larga caracterele micuţilor: un t:- 
mid, un piricios, un indrazneţ. un mare inven- 
tiv. Filmul cu parteneri coș. ramine o expe- 
riența deosebita in cariera unui actor.“ 

Doua tere cucuiete sar șotronul şi „ala-ba- 
a-portocala...” le umiia obrajorii. îmbujoraţi. 
Răducu se prinde in cercul lor. Se joaca, dar 
şi joaca într-un film cu și pentru copii. na 
jocului de cuburi. 


ileana PERNEŞ DĂNĂLACHE 
Foto: Victor STROE 


mamei: 


Stenan 


rulul 


larioara 


medalion 


0 operă națională de referinţă 


Pn lung metraj ai lui Jean Georgescu, 
Aventura bach realizat în 1935 dincolo de 
truntariile patriei. rămine, s-a spus, o peliculă 
„de o fluentă și o formulare stilistică fra- 
pante”, cu nimic „mai prejos de concurența 
filmelor franceze celebre ale epocii, Atalanta 
de Vigo. Toni de Renoir, Romanul unui trişor 
de Guitry, Angèle da Pagnol, Frumoasa echi- 
pă de Duvivier". Reîntors în țară după o fer- 
țilă experienţă in studiourile pariziene, regi- 
zorul avea să turneze în 1942—43, în conditi- 
ile aspre impuse de război, O noapte furtu- 
noasă, ecranizare caragialiană novatoare, 
epurată de orice reziduuri teatrale, supe- 
rioară sub aspectul „specificului” cinemato- 
grafic multor producţii similare de aiurea 
Doisprezece ani mai tirziu, într-o perioadă 
îndeajuns de rigidă în privinţa evaluării esteti- 


cului filmic, cind cinematograful nostru so-* 


cialist aflat în faza extreme: sale Uneren nu 
se avintase incă pe drumul căutărilor de lim- 
baj, cind nici Moara cu noroc, nici Frippe, 
nici Viaţa nu lartă nu-și tācuserā apariția, Di- 
rectorul nostru confirmă, o dată în plus, pro- 
fesionalismul câlit in, bătălii al realizatorului, 
cunoștințele sale protunde in materie de gra- 
matică a artei a şaptea, harul său aparte în 
minuirea tropilor cinematografici. Directorul 
nostru, poate cel mai controversat film romă- 
nesc al deceniului al şaselea, ce stirnise la 
data premierei o dispută teoretică de o inten- 
sitate nemaiințiinită în agora ecranului autoh- 
ton, se relevă cu precădere astăzi drept o 


operă cinematografică de o surprinzătoare 
acuratețe audio-vizuală. Pentru a treia oară in 
decursul carierei, Jean Georgescu infăptuise 
atunci. în 1955, un film exemplar, situat din 
nou la nivelul — nu este nici o supralicitare 
într-o atare afirmaţie — unora dintre produc- 
Die europene de virt ale timpului. 

Această primă comedie satirică a cinema- 
togratului naţional poate fi receptată felurit 
de spectatorul contemporan, ce descoperă 
cu ușurință in povestea „exagerată” a gran- 
dorii şi decăderii unui personaj de sorginte 
caragialiană, suficiente momente de interes 
general uman. Deosebit de convingătoare ne 
apare forța argumentației stilistice a discur- 
sului filmic, modul pregnant in care „forma 
izbuteşte să capteze un „conţinut“ dens, va- 
rietatea şi âţia mijloacelor de expresie in 
trebuințate fiind pe de-a-ntregul demne de 
un studiu particular. 

De la valorificarea ingenioasă a dimensiunii 
psihologice a vocii din off (acele inşelător 
pleonastice remarci privitoare la faimosul 
,م0868‎ „o instituţie liniștită, unde viata se 
desfășoară domol, fără zguduiri”, inversind 
sub aripa unei nedisimulate retorici raportu- 
rile tradiționale dintre imagine şi sunet), pină 
la metaforele inlănțuite după un „cod“ carac- 
teristic, încărcat de insemne simbolice, de la 
utilizarea inspirată a racordurilor prin analo- 
gie, modalitate de exprimare predilectă a ci- 
neastului, pină la permanenta schimbare a 
ritmurilor obținute prin montaj (a se vedea în 
acest sens, printre altele. secvenţa distribuirii 


stop-cadru 


Nu sîntem singuri în cosmos 


Fa a contesta calitățile de mare specta- 
col cinematografic ale Întinirilor de gradul 
trei, criticii i-au reproșat regizorului Steven 
Spielberg o greşeală: aceea de a-i fi repre- 
zentat pe extratereștri. Este şi părerea savan- 
tului Carl Sagan. astrolizician şi specialist in 
exobiologie, o nouă ştiinţă consacrată vieţii 
pe alte planete, care socoate că „vizitatorii 
(apăruţi, din fericire, numai în ultimele sec- 
vente) sint „prea primitivi, abia pot să se țină 
pe picioare și să-și articuleze brațele”. Cu tot 
aportul de inventivitate al unui as în efecte 
speciale ca Douglas Trumbull (ale cărui me- 
rite au contribuit la perfecționarea formală a 
Odiseii spațiale 2001) momentul in care se 
dezvăluie in Întăniri... identitatea proprietari- 
lor farfuriilor zburătoare. !asă impresia de 
trucaj insuficient pus la punct. Inexpresivita 
tea înfățișării de foetus a extratereștrilor nu 
este pe măsura tulburătorului mesaj de prie 
tenie pe care ei îl adresează pâmintenilor 
Pînã în acest punct, iluzia este perfectă. Po 
vestea apariției pe terra a unor nave, cu toată 
alarma și curiozitatea ştiinţifică provocată de 
sosirea „străinilor” şi șocul emotional a! intii- 
nirii cu ei, se urmărește cu sufletul la gură 


Fantasticul și 


C ind pe ecran se abordează o temă tun- 
damentala, aceea a suferințelor omului, cau- 
zate de semenii săi, vă agitaţi protestind în 
fotoliile voastre! — așa clama chiar în anul 


realizării filmului Miracol la Milano insuși 
-scenaristul Cesare Zavattini. Era un moment 
de criza abia nâscutului neorealism cinema- 
togralic ce făcea faima mondială a filmului 
italian postbelic. Adevărul vieţii se lupta pe 
ecrane cu iluziile vieţii, la fel de necesare, se 
părea, pentru acest public sâtul de dictaturi, 
razboi şi lipsuri, de inegalităţi sociale, dar 
incă apt de a visa. Aceste iluzii erau captate 
de fiimele facile, distractive, producţiile de 
serie americane, mai ales, care nu puneau 
prea serios pe ginduri. Neorealismul literar 
ciştigase bine partida, scriitorii săi deveniseră 
clasici” (Moravia, Pratolini, Amidei, Pasolini, 
însuşi Zavattini, etc., etc.), dar filmul pierdea 
spectatorii pe masură ce ciștiga premii inter- 
naționale, pe măsura ce maeștrii Säi deve- 
neau punctele de virf ale filmului mondiali 
(Rossellini, Visconti, de Santis, de Sica, Liz- 
zani, Lattuada, Germi). Anii '50 deveheau ani 
de unanimă preţuire artistică, dar şi de imi- 
nent faliment comercial. Ce era de tacut? Ce 
putea sa faca De Sica, cel care, după Hoţii 
de biciclete, declara cu deplină încredere 


regizor 


aura realului 


„De ce să vinăm fapte și aventuri extraordi- 
nare, cind ceea ce se intimpia sub ochii 
noștri cuprinde atita adevărata frâmintare”? 
Oare cum putea Zavattini sè dea alt cap de 
compas, el care enunța cå drumul filmului 
italian „nu poate fi de aci inainte decit reali- 
tatea Italiei celor umili"?... Cum să impaci 
realitatea aceasta cu iluzia deșartă? Soluția 
dilemei va veni tot din literatura care promo- 
vase neorealismul și ea era veche de cind lu- 
mea. Basmul, povestea cu minuni și zine, cu 
una din acele „aventuri extraordinare“, cu 
fantastic şi poetic, dar şi cu „eroi umili”. dar 
şi cu destine miraculoase. Basmul la care 
apelase innoirea romantică sau suprarealistă 
Basmul la care apelase, în fond, Charles 
Dickens în structura romanelor sale. mira- 
culosul la care apelaseră şi Shakespeare şi 
Poe şi Swift și Kafka spre a vorbi despre se- 
menii lor, poeticul întărind epicul la Cervan- 
tes, la Cehov, la Eminescu... Această imagi- 
nație a fantasticului, care face mereu gloria şi 
salvarea artelor, creind mereu, așa cum spu- 
nea un critic „grădini imaginare in care se 
atlă broaște adevărate”, adică un raport be- 
nelic între fantastic și real. Rodul unei ase- 
menea imaginaţii este acest Miracol la Milano 
în care filmul se comportă ca o artă respon- 
sabilă față de destinul ei, in raport cu cei 


artificial mecanizate a premiilor sau cea de 
cu totul altă configuraţie plastică, a antologi- 
cului dialog din biroul directorului), o in- 
treagă serie de procedee specifice concură 
întru transpunerea artistic armonioasă a unui 
mesaj ce vizează esența antisocială a birocra- 
tismului d 

Cunoscute la vreme, nu puține dintre „uni- 
tățile de frumuseţe“ ale filmului ar fi putut 
exemplilica cu succes unele din paragrafele 
reputatei cărți a lui Marcel Martin, „Limbajul 
cinematografic”, apărută (semniticativă coin- 
cidenţă) în același an cu Directorul nostru. 


Suspensul, urmărirea, recuzita de „operă 
spaţială”, happy-end-ul, ingrediente tipic hol- 
lywoodiene, sint combinate în proporție iscu- 
sită de regizorul care știe să povestească 
strălucit în Imagini 

Spielberg a înțeles că filmul science-fiction 
nu trebuie să plaseze in prim-plan tehnologi- 


pentru care ea exista, faţă de interesul şı bu- 
cuna stirnite în sufietul destinatarilor: specta- 
torii. Mesajul generos al filmului, atașamentul 
fafa de nevoile vitale ale „celor umili” într-un 
moment de criză socială, este transmis în 
forma basmului poetic, al fantasticului inte- 
grat in cotidian ca într-o poveste cu zîne. Fil- 
mul Miracol la Milano este și azi proaspăt 
iradiază umanism şi fantezie atașantă, umo: 
şi poezie, adevar şi miraculos și este o capo 
doperă a artei filmului, statornicind în istoria 
sa o clipă de reintoarcere la puteriie eterne 
ale legendei și poeticului. Realism poetic sau 
suprarealism. tuturism sau simbolism, natura- 
lism ori sociologism, toate aceste criterii 
ideatice se pot aplica acestui film explicin- 
du-i, dar, în urma oricărei analize el iese în 
primul rind viu și fermecator, peren în atrac- 
fia sa tandră și umană, dar şi... miraculos. Nu 
vom uita niciodată chipurile atașante ale şo- 
merilor ce trebuiesc dizlocaţi cu forța din al 
lor „bidonville“ de câtre o firmă ce vrea să 
construiasca pe ace! teren. Lupta lor pentru 
acel mizer adăpost ce e de fapt, viaţa lor și 
apoi fericirea de a descoperi totuşi acolo pe- 
trolul; lupta cu afaceriștii, deziluzia lor și mi- 
raculoasa salvare, sint și astăzi la fel de pline 
de forţă. Invenţia vizuală e frapantă și pur fil- 
mica: spaţiile cu raze de soare în care se 
adună spre a se incălzi nefericiţii; duo-ul vor- 
bit şi apoi cintat „venti-due, venti-tre” al capi- 
taliștilor ce-și dispută terenui; corul agenţilor 
de poliție imobilizaţi, refugierea „într-o lume 
mai bună în care bună dimineața sa însemne 
în adevăr, bună dimineața“ — relugiul pe co- 
zile de mături zburătoare. Şi totul construit 
din acea fluențā ce incarcà de vrajă poetică 
ecranul. Aceeași vrajă a miraculosului la care 
mereu revin artele... lata, in Miracol ia Mi- 


https://biblioteca-digitala.ro 


„Stilul tratării comicului in acest film poartă 
pecetea neindoielnică a personalității artis- 
tice a regizorului Jean Georgescu“, afirmase 
răspicat, cu ani in urmă, Victor Iliu. Judecă- 
torul suprem pe nume timp i-a confirmat 
spusa, a dat dreptate celui care, pășind nea- 
bâtut împotriva curentului, știuse să dis- 
cearnă cu claritate atunci, ceea ce ni se pare 
a fi acum de domeniul evidenţei: anume o 
Zich de referintă a cinematografului naţio- 
nal. 


Olteea VASILESCU 


cul, ci umanul. Reacţiile pămintenilor la con- 
tactul cu altă civilizaţie sint reliefate prin cî 
teva portrete inteligent decupate pe canavaua 
acțiunii. Eroii acționează diferit: unii se as- 
cund, alții îndreaptă spre navele ciudate, 
pușca de vinătoare, iar citiva, mai temerari, 
tascinaţi de luminiţele colorate ale farturiilor 
zburătoare pornesc să dezlege misterul. Cei 
care se angajează 10 aventura cunoașterii vor 
fi răsplătiți, demonstrează pelicula. În tinere- 
tea sa plină de gesturi neconformiste, Orson 
Welles a regizat la radio o adaptare a roma- 
nului lui H.G.Welis „Războiul lumilor” reuşind 
să stirnească (la scară naţională), panica 
unei invazii a marţienilor. Tinărul Spielberg 
se străduieşte din răsputeri să anuleze orice 
teamă față de contactul cu extratereștrii. El 
nu zugrăvește cosmosul ca pe un spațiu teri- 
fiant. Meritul Întiinirilor de gradul trei este că 
familiarizează spectatorul cu ideea că nu sin- 
tem singuri în univers. Deși nu are protunzi- 
mea meditativă a Odiseli spațiale 2001, filmul 
reușește să ne pună pe ginduri în legătură cu 
viitorul planetei şi cu șansele acesteia de a 
supravieţui în și prin pace. Aceste calități îi 
asigură un loc privilegiat în filmografia genu- 
lui S.F. 


Dana DUMA 


fiecare stagiune 
inematecii 
sarbo în Sărutul — 
ultimul ei film mut) 


lano, osmoza dintre imaginar şi real, dovada 
ca cinematograful iși are și el mereu renaşte- 
rea sa in poetica și fantasticul sâu specific. 
Oare întimplător filmul fantastic E.T. este 
bestseller-ul timpului nostru? 


Save! STIOPUL 


edeta care s-a ambiţionat să fie 
şi o mare actriţă: Sophia Loren 


Refuzul 
celebrității 


Alt „sex-simbol” care se recuză! Fes- 
tivalul de la Deauville din anul acesta 
i-a adus omagiu. Omagiul unei actriţe 
necunoscute, tinerei generaţi, dar 
foarte apreciată de publicul anilor ‘50. 
A jucat în Braţul de aur al lui Premin- 

r. în Sudoare rece de Hitchcock şi a 
decis de 33 de ani să se retragă în plină 
glorie. O promisiune cu care Hollywo- 
od-ul s-a obişnuit să fie şi formulată şi 
încălcată. Ca şi Greta Garbo, celebra ei 
precursoare,Kim Novak — căci despre 
ea este vorba — s-a retras, cu adevă- 
rat, dedicindu-şi existenţa de fermieră, 
crescătoare de animale (în special lama) 
unor idealuri şi satisfacţii ecologice. 
Tot ca şi în cazul lui Garbo, rechemă- 
rile la rampă nu sint puţine, dar ca şi 
Divina. Kim Novak se arată inflexibilă. 
„Cind eram celebră, mă teroriza ideea 
ca nu cumva să dezamăgesc. Dacă ve- 
nea instalatorul să-mi repare o țeavă 
ma simţeam obligată să mă machiez ca 
să nu-l dezamăgesc. Habar n-aveam 
cine sint în realitate. A trebuit sa ma 
retrag ca să-mi regăsesc identitatea 


Epilog 


D... Ruth Elisabeth Davis nascută la 
5 aprilie 1908 in Lowel, Massachusetts, şi 
viaţa ei personală, nu ştiu absolut nimic — 
îi pot adăuga printr-un neplăcut gust al 


Leite Davis la al doilea Oscar. 


(cu Henry Fonda) 


7 € 


4 E 


ES Ze 


Copiii albi 
şi copiii negri 


Marie-France Pisier nu este numai o 
frumoasă actriţa, o rivnoasă scriitoare. 
Ultimul său roman „Balul guvernatoru- 
lui” editat de Grasset a obținut un 
mare succes de librărie, dar autoarea 
lui socoteşte că nu-i suficient, de aceea 
a trecut la adaptarea lui pentru marele 
ecran şi, în final, s-a decis şi pentru ro- 
lul de regizoare. Filmările se petrec în 
Noua Caledonie unde actriţa şi-a petre- 
cut primii ani de viaţă. Filmul va fi nu 
numai o nostalgie după copilăria pier- 
dută, ci, mai ales, o frescă a unei ţări in 
plin colonialism în care — spune reali- 
zatoarea — „a trebuit să merg lao 
şcoală în care copiii albi şi copiii negri 
işi petreceau recreaţiile în curți dife- 
rite, nu aveau voie să frecventeze 
aceiaşi plajă, în schimb ni se promitea 
ca acolo, sus, în cer, sufletele noastre 
se vor reuni şi ne vom juca împreună”, 


Kim Novak — 


un Star platinat, 
azi o fermieră 
cu idei 


ecologice 


efemerului, în încheiere tot numai o zi de 
octombrie 1989 — răminind la mijloc 81, 
de ani de necunoscut. Bette Davis, actriţa 
americană, una dintre marile vedete ale fil- 
mului, drumul „ființei de celuloid” printre 
„Cupe Volpi“ şi „Oscaruri”, personajul 
ajuns mitologic, contururile lui care iri- 
zează, îl ştiu, îl simt, îl cunosc. idolul 
creat, conştient de magnetismul lui, elibe- 
rat de fiinţa fizică, intr-o frumuseţe provo- 
catoare se mişcă liber in lume. 

Există o indolenţă a celor obişnuiţi să 
trăiască printre mituri şi stau să mă gin- 
desc de ce dispariţia abia, este cea care 


Am plecat fiindcă altfel aş fi crăpat. Ga- 
riera mea de sex simbol a fost un acci 


de familie 


„Un simbol, eu? Doamne fereşte! Eu 
sint o mamma“. Aşa a declarat Ornella 
(prenume inventat de producător) 
Muti, unui ziarist, într-o pauză de fil- 
mare. Actriţa mărturiseşte că adevărata 
ei vocaţie nu e aceea de actriţă, ci 
aceea de mamică; de aceea a şi cerut să 
i se treacă pe paşaport la rubrica „pro- 
fesiune” — „Mamă de familie”. Nu-i 
doar reclamă. Actriţa de 34 de ani are 
la activul său nu numai 20 de filme ci şi 
patru puşti, pregătindu-se cu entu- 
ziasm pentru un al cincilea. În culisele 
cinematografului actrița şi-a uimit în- 
totdeauna echipa pentru că işi aducea 
la filmare copiii cei mici ca să-i alăpteze 
(„pină la doi ani, lapte de mamă. Acesta 
e principiul meu”). Fervoara maternă 
nu i-a stingherit — după cum se ştie 
y activitatea profesională şi nu a mic- 
şorat — dimpotrivă — nurii acestei ac- 
trite care, după cum spuneam, are 
oroare de eticheta pusă de star sistem. 


marchează cu adevărat traiectoria unui in- 
divid de excepţie. 

Aură, talent, personalitate, nume de 
personaje şi figuri care se suprapun, filmul 
— această trezorerie sentimentală, spaţiu 
investit cu amintiri, priviri mute care işi 
transmit viaţa şi amintirile lor... Sora cea 
rea, Periculos, Oraşul patimilor, Te- 
roare, Totul des Eva, Viaţă furată, 
Taina ei, je , Ce s-a intimplat cu 
Baby jane, Camere de legătură, Jocul 
de cărți... Ce mă face oare. in memoria 
mea precară, să asociez expresia tulbura- 
toare a chipului, ochii ambiţioşi, exaltaţi, 


«Şi la ultimul film, serialul — vw R 
cu James Stewart (ambii octogenari) 


Concurența, 
rivalitatea etc. 


Un att ex-idol scos din uițare. Mar- 
tine Carol! Reviste cu pagini lucioase 
se ocupă pe larg de biografia ei 
aşezind-o alături de lackie Kennedy 
Onassis Rita Hayworth şi ducesa de 
Windsor. O drăguță infirmieră, apoi 
prima pin-up, „Caroline cherie”, co(au- 
toare) a unei mini revoluţii vestimen- 
tare (inlocuirea maioului de baie tradi- 
țional cu „două piese” denumite bikini 
după numele insulei unde a explodat 
prima bomba termonucleară). Primii 
ani postbelici ai cinematografului fran- 
cez poartă emblema părului său plati- 
nat şi a siluetei sale care premergea 
(fară s-o bănuiască) o anume mişcare 
emancipatorie. Gloria sa a fost tot atit 
de mare pe cit dorinţa ei de „a nu fi 
numai o păpuşă”. „Marilyn înainte de 
Marilyn”. A avut acelaşi destin: celebri- 
tate zgomotoasă, soţi celebri, incăpăţi- 
narea de a răzbi nu prin fizic ci prin 
„metafizic“ şi, în final, drogul, alcoolul, 
moartea în solitudine. „Simbolul unei 
epoci care dispărea, ea n-a putut su- 
porta concurenţa Brigittei Bardot“ 
spun comentatorii. Cum a suferit B.B 
„concurenţa” celor ce au venit ردغاشوسل‎ 


se ştie. 4 


dominatori din Femeia diabolică — 
atunci cind vrea să imbrace rochia roşie. 
cumplit de roşie — cu intrarea ei într-un 
spaţiu alb, nins, acoperit de zăpadă — nu 
imaginea difuză a balului cu domnişoare 
toate imbrăcate în alb în care o globulă 
roşie acoperă retina, ci imaginea palpabila 
a lui Bette Davis într-un spaţiu cunoscut, 
iarna, vrind să se dea cu sania „alunecind 
cu sania in ninsoare, la Sinaia”... imi poves- 
teşte printre discuţii blinde, intimplător 
Fănuş Neagu... şi astfel ea intră ciudat de 
adevărat in cadrul acesta de film niciodată 
turnat: şi incepe sub ochii mei. singele viu, 
cald, roșu, să fie acoperit de albul zăpezii 
care coboară de peste Crucea Caraimanu- 
luf, imaculată tăcere peste role de celuloid 
care topesc suflet, ochi, făptură — gata 
oricind să-și reinceapă turnirul cu sine, 
turnirul cu lumea. 

Cu Bette Davis dispare încă un cristal 
din ocheanul magic, copilăria mea neince- 
pută, trece fără sistem de referinţe direct 
in bătrineţe. Aş vrea să am „curajul rochiei 
roşii de bal” în lumea de fantome albe ale 
aceleiaşi meserii, ale aceluiaşi ideal... voi 
pleca spre Sinaia cu gustul solitar al unei 
inefabile recuperări prin pierdere. Mitul 
de neatins devine prieten credincios şi alu- 
nech multiplicat în imagini alături de fie- 
care, pe lunecoasa sanie. Bette Davis spre 
deosebire de Ruth Elisabeth trăieşte şi va 
trăi mereu mai departe. 


loana CRĂCIUNESCU 


S. va vedea Hollywoodul, poate simboiul 
cel ma: cunoscut al culturii americane, în si- 
Iuata de a invața... japoneza”? intrebarea e 
departe de a avea un caracter retoric sau 
tantezist in lumina veștii, de-a dreptul senza- 
ponale. ca marea corporație Sony a achiziţio- 
nat, contra une: sume fabuloase studiourile 
Columbia Pictures Entertainment, inclusiv 
imensa lilmoteca a acestor studiouri, cuprin 
zînd asemenea opere clasice cum ar fı Pe 
chei, Podul de pe riul Kwai, Lawrence al Ara- 
biei sau Gandhi, care au intrat pentru totde- 
auna în patrimoniul cinematoggratia univer- 
sale. Laolalta cu cele 2700 de filme din arhiva 
au intrat, acum, in posesia firme: Sony şi 
serialeie tv realizate sub egida Columbiei (in- 
sumind 23 000 de episoade) şi cele 820 de 
sali de cinema alcatuind rețeaua de difuzare 
Loew aliate, de asemenea, in proprietate: 
studiounilor. Cu doi ani înainte, în 1987, ace 
eași corporație cumparase departamentul de 
înregistrari pe discuri al canalului de televi- 
ziune american CBS, dobindind drepturile de 
exclusivitate asupra difuzării albumelor unor 
interpreţi. de la Michael Jackson la Bruce 
Springsteen. aflați de mult in topul preterin- 
telor. Compania japoneza este astazi in ma- 
sura sa-și vada satislacute ambițiile procla- 
mate deschis de a-și crea un imperiu electro- 
nic integrat, care sa produca atit suportul 
tehnic, ceea ce în limbajul de specialitate se 
numește „hardware“ — instalaţii video, televi- 
zoare, echipamente „hi-fi“ şi altele, de toate 
tpurile și marimile — cit şi programele 
(„soltware”) destinate sa potoleasca „apeti 
tul” tot mai nesaţios al aceste: aparatur: 


nzacția secolului 


Constinţind cea mai importantă tranzactie 
incheiata vreodata pentru acapararea unei 
companii americane de catre una japoneza, 
acordul a raspuns, de (opt. unor interese re- 
ciproce. Proprietate, din 1982, a firme: Co- 
ca-Cola (care ma poseda și studiourile 
Tri-Star), Columbia era. in ultimul timp. în 
vadita pierdere de viteza pe pian financia 
Procesul lent de degradare incepuse insa cu 
mai bine de zece ani in urma, cind, in urma 
unui rasunator scandal (punerea în circulație 
a unor cecuri false) președintele de pe atunci 
al studioului, acoperit de ruşine, a fost nevoit 
sa-şi dea demisia. Penultimul sau succesor. 
producatorul de origine britanica David Put- 
tnam (Carele de foc; „Oscar-ul” pentru cel 
mai bun filim în 1981) a fost forțat sa-și dea și 
el demisia (in 1987). dupa ce se aflase la 
cima doar un an, in urma unui conflict cu 
conducerea atotpulernice: Coca-Cola (evi- 
dent, s-ar putea pune intrebarea ce legatura 


exista intre o lirma producatoare de bauturi” 


racoritoare și lumea filmului, dar aceasta 
este, cum se spune, o alta poveste) în lega- 
tura cu o superproducție, Ishtar, care, in 
ciuda unei distribuții de zile mari, (Dustin 
Hoffman, şi Warren Beatty) şi a unui subiect 
prezentat ca fiind de o arzatoare actualitate 
(„razboiul deșerturilor”) s-a dovedit un ustu- 
rator eşec. Vinătorii de fantome II (urmare a 
popularului Ghostbusters) nu a indreptațit 
nici el așteptanile. la fel ca și Victimele răz- 
boiului (Casulties“o! War), cea mai recenta 
din şirul producţiilor consacrate „sindromului: 
vietnamez” care (dupa Vinătorul de cerbi, 
Apocalipsul acum şi Plutonul) pare a-şi i 
epuizat posibiiitaţile. Pierzindu-şi entuziasmul 
pentru producția de fime, Coca Cola a ac- 
ceptat sa intre în tratative cu Sony, conside- 
rind mai cuminte sa se intoarca la busi 
ness-ul cu bautura ce ra adus renumele 

Numa: ca tirgui intre cele doua firme a 
alertat pe americanul mijlociu, care considera 
că, într-un anume tel, prin vinzarea studiouri- 
lor Columbia „America și-a vindut o parte din 
suflet”. Un sondaj de opinie etectuat de catre 
saptaminalul Newsweek” a dezvaluit ca 43 la 
suta din Ce anchetați: dezaproba tranzacţia 
var peste jumatate socotesc concurenţa ni- 
pona drept „cea mai mare amenințare la 
adresa S.U.A”. 

Circumscrisa doar um tiimulu: (pentru ca 
desigur, aria de aplicabilitate este mult ma: 
larga, nind seama de enormul surplus, de 
care dispune Japonia în schimburile comer- 
ciale cu partenerul american), aceasta apre- 
ciere se bazeaza şi pe alte „strapunger:” rea- 
lizate de samurai care au schimbat sabia tra- 
diționala cu carnetui de cecuri. O alta com- 
panie japoneza electronica dintre cele mai 
cunoscute JVC a „njectat” firmei largo En- 
tertainment o doza Zorte de dolari, în 
schimbul careia conducatorul acesteia, pro- 
ducatorul Gordon Lawrence, lost președinte 
al societaţii 20th Century Fox, s-a obligat sa 
realizeze pentru „generoși comanditari” tre: 
pelicule in 1990 și alte opt in anul urmator 
JVC considera aceasta afacere doar ca un 
prim şi necesar pas pentru ca, la rindul eı, sa 
achiziționeze unul din marile studiouri hol- 
Iwoodiene. 

in filmui Blade Runner regizorul Ridley 
Scott imagina o lume de coşmar, electroni- 
zata la maximum, o lume mișunind de an- 
droizi şi dominata de un „herrenvolk” o rasa 
de stapini, care vorbesc intr-un jargon nipo- 


no-american. Sa fie oare Hollywoodu! pe 
punctul de a trai propriile sale plasmuiri pro- 
prule sale cosmaruri? 


Breşa se lărgește 


Interesul investitorilor strain: pentru „Ceta- 
tea filmului” nu este insa o „specialitate 
strict nipona. Stimulata de „revoluţia video 
şı de foamea crescinda de pelicula pe care 
acest fenomen o implica, industria divertis- 
mentului (unde studiourile de film deţin o po- 
zipe strategica) a urcat, in prezent, pe locul 


Trustul 


samurailor 


de materia prima care sa alimenteze propriile 
canale tv, fiiierele de inregistrare și destacere 
a videocasetelor ori rețelele de sali de ci- 
nema. inceputul La facut magnatul australian 
Rupert Murdoch, un nou „cetatean Kane, in 
carne și oase, posesorul unu: gigantic impe 
riu multinațional de presa şi televiziune (in 
clusi cel mai prestigios cotidian britanic, Ti- 
mes), la care a anexat, pe calea unei achiziţii 
masive de acţiuni, studiourile 20th Century 
Fox. Breșa astiel deschisa a tost largita de 
compania britanica Rank Organization, pose- 
soarea laimoaselor studiouri Pinewood, care 
a investit 150 milioane dolari in nu mai puţin 


electronici 


atacă Hollywoodul. 


filmului 
Se 


Cetatea 


al doilea (dupa cea aerospaţiala) in ansam- 
blu) exporturilor americane. De aici şi goana 
dupa plasamente intr-un sector cum este cel 
cinematografic, care se dovedeşte, cu excep- 
tule de ngoare. cum ar fi cazul Columbiei, 
atit de profitabıl. Piata mondiala a filmelor și 
serialelor tv (ca şi a discograhiei), tund, la ora 
actuala, dominata de filmele americane — 
care, fireşte, işi impun propriile condiții — 
companiile straine urmaresc sa scape de 
aceasta dependenţa suparatoare şi sa ajungă 
in situația de a dispune ele insele, cum vor, 


nu mal 


DU se 
vinde! 


este 


mai 


apără. 


cunoscutele studiour: Universal, aflate de 
cealalta parte a oceanului. De fapt a lost 
vorba de realuarea unei mai vechi „dile“, in- 
tre Rank şi Universal existind, intre 1946 și 
1959, o strinsa asociație dupa care Universal 
a intrat in posesia grupului discogralic Dec- 
ca-MCA. Acum acest din urma grup a cedat 
companiei insulare o parte din drepturile 
asupra platourilor unde au lost realizate ati- 
tea pelicule celebre de la Nimic nou pe fron- 
tul de vest pina la E.T. și asttei cercul s-a in- 
chis, cel puţin — cine știe — pina la o noua 
tranzacție. 


in proprietatea studiourilor 


care l-au produs 


colorizal 


a produs o imensă indiu 


Dar acum? 


La rindul sau. financiarul italian Giancarlo 
Paren şi-a facut şi el apariția pe piaţa Hol- 
Iwood-ului, reușind sa dobindeasca principa- 
lul pachet de acţiuni: al grupulu: Cannon, 
care, la un moment dat, prin politica sa agre- 
siva, a provocat panica in rindul marilor stu- 
diouri, dar pină la urma. sub povara proprii- 
lor ambiţii nemasurat de mari, a ajuns în pra- 
gul falimentului. Nici studiourile Me- 
tro-Goldwyn Mayer/United Artists nu au scă- 
pat de apetitul „„nvadatorilor” straini. Grupui 
australian Quintex a intrat, astiei, in tratative 
cu un financiar care controleaza binomul 
MGM/UA pentru achiziționarea momentan a 
une: parți a acestui binom, respectiv United 
Artists, cuprinzind peste o mie de pelicule 
(intre care se numara şi cea mai recenta: 
Rain Man) precum şi drepturile pentru difu- 
zarea in strainatate a celor peste 3000 de pe- 
licule care alcatuiesc arhiva absolut uluitoare 
a companiei Metro Goldwyn Mayer (dreptu- 
rile pentru difuzarea in interiorul S.U.A. au 
fost, ma: demult, achiziționate de omul de 
afaceri american Ted Turner, proprietarul ca- 
nalului tv prin cablu CNN). In calea tranzac- 
De (in valoare de 1,5 miliarde dolari) s-a ivit 
insa un şir de obstacole, fiind în curs trata- 
tve de culise pentru depașirea lor. Oricum, 
in prezent, nu ma: puţin de patru „Majors“ 
hollywoodien: se atla sau sint pe punctul de 
a se alla in miini straine: Columbia, 20th 
Century Fox, Universal, MGM/UA, alaturi de 
alte studiouri mai mici. Pentru a tace faţa in- 
vaziei capitalurilor din afara, alt „Major“, War- 
ner s-a aliat cu puternicul grup de presa 
Time, lucru pe care l-a incercat și Para- 
„mount, fara a reuși insă (vezi Cinema nr 
9/1989) 

Rezultatul tuturor acestor deplasari şi re- 
grupari in universul „uzinei de visuri” este cå 
industria filmului tinde sa-şi piarda autono- 
mia, transformindu-se într-un simplu element 
constituent al unui vast angrenaj multi-me 
dia, care mai cuprinde componenta video, 
cea discogralică şi cea editoriala. De altfel, 
daca acum zece ani, industria cinematogra- 
tica americana iși realiza 75% din incasari de 
pe urma filmelor proiectate in salile de ci- 
nema, aceasta cota parte s-a redus actual- 
mente la 35%, sporind in schimb, într-un ritm 
tot mai accelerat, veniturile provenite din vin- 
zarea videocasetelor și din extinderea televi- 
ziunii prin cablu 

Cum se vor repercuta noile tendințe asupra 
cele! de-a șaptea arte nu este greu de preva- 
zut, avind in vedere faptul ca noul proprietar 
al Columbiei a şı anunţat intenţia de a apela 
la serviciile producatorior carora li se dato- 
reaza cel mai mare succes de casă al anului, 
Batman, lim inspirat, ca și Superman, din is: 
pravile unui erou de benzi desenate... Cu alte 
cuvinte, comercialismul va prevala tot mai 
mult în detrimentul artisticului. 


In apara valorilor artist 


Cu atit mai binevenita apare, de aceea, le- 
gea recent aprobata de Congresul S.U.A 
pentru apararea patrimoniului cinematogra- 
fic, în baza careia se interzic „colorizarea”, ca 
şi alterarea în orice alt chip a peliculelor „de 
importanță istorica”, Biblioteca Congresului 
und insarcinata cu intocmirea liste: de ase- 
menea iiime „ntangibile”. Pentru inceput, 
aceasta lista cuprinde 25 de titluri între care 
Cetăţeanul Kane, Casablanca, Șoimul maltez, 
Timpuri noi, ca tot atitea capodopere în alb 
negru care vor scapa de cumplita ameninţare 
a „colorizarii”. Lista include și filme color ca 
de piida Pe aripile vintului, care, cu mai bine 
cu doua deceniu in urma, a lost supus unui 
alt tratament delormant (necesitind prelucra- 
rea extrem de complicata şı costisitoare a pe- 
lculei, fotograma cu fotograma) pentru a pu- 
tea fi proiectat pe ecran iat. Cu ocazia impli- 
mm a 50 de ani de la premiera acestei epopei 
a Sudului american, negativul a fost recondi- 
Donat cu grijă, tot fotograma cu fotograma şi, 
dupa tragerea copiilor de rigoare, filmul a 
fost proiectat din nou in versiunea sa origi- 
nalå, pentru ecran obișnuit, așa cum a fost 
conceput de Selznick și echipa sa, intrunind 
sutragiul entuziast al publicului. De acum 
inainte Pe aripile vintului nu va ma: avea 
parte de asemenea inutile avataruri. Urmato- 
rul pas va fi largirea listei amintite cu înca 50 
de titluri. 

Cind regretatul regizor John Huston a pro- 
testat pe linga patronul canalului de televi- 
ziune CNN, pentru „colorizarea” uneia din 
peliculeie realizate de el, acesta i-a raspuns 
cu aroganța: „Ultima dată cind am putut-o vi- 
ziona era proprietatea mea. referindu-se la 
faptul ca achiziţionase, peste capul lui Hus- 
ton, drepturile de exploatare a filmului res- 
pectiv de la studiourile unde fusese turnat. 
Prin noua lege, astfel de acţiuni piraterești nu 
vor mai fi posibile. Daca în viitor comercialis- 
mul îşi va intari tot mai mult poziţiile, aşa 
Cum se prevede, macar valorile artistice pro- 
bate ale trecutului vor fi puse la adapost. 


egene mu € 
at do filmul? 

De Kore Scola cu Misi 
Int şi Am rilaud 


Frete deng onse 
LEE 
re ra 
E EE 


WÉI oricum Ji ein nu tat 
Zei Ire dimineață În Caseta ne 
MA ca-mi (useve secară În oc Se pred 
Mostre venețiene D omg culturala 
Eare se numeste uc (A IE — adica a 
Sans alten pa care ae 
CN 
ae o convorbire carena 
mere Mie Z cd antica 
Fuller. „Un ilm e ca un 3 np de lupta” — 
ajê winê Ela Beie Me 
juna, pa scuri = amaga. — aia turd 
mii Bucale de canonada de comps 
te Gei 
re BE 
Se sn Adica seat? 
Ted Bertolucci Su 
Sa Cinî vede un Riz 
deci e ese pe loc captat de poves 
iea. pê tare o apune, <a i enol, ac 
ME derê seei autori care prin fl curs 
KN pies spectator, tot ceea ce 
SN شر‎ 
el a Geng Torul ذا‎ aceti حجن‎ $ 
me ely care A povede canap 
ten, be chiar ap spune ea snt dn ce în 
Bd Ee dintre cel de, = 
Dt 
Eege 
Sa pute in birat ع‎ 
Sumt culturae Dee E 
ee că ve Mi 
în he tas în Poem. Aca 9 poma bice 
Un copil de zece ant E) treba قد‎ coat 
vederi cema ce nu eme pi ta. IMI. i 
ZC Commarea tura ta o provocare 
Dei ca să spul e, prin De Ve 
de facut afirmata ea mu ente, In genere, 
Actiune lut emo, p cà prin tone tre. 
Die û treaca oa har poeti. Oar ce spun, 
1 Antumtla îi Gd male care cor- 
und vorace orele de proiecpie ale ner ia- 
iii de tahia colei din Laguna. ind au ac 
Pune y Incă irepidanta, een (veni 
Dilana jones și ultima cruciada له‎ Wu! 
Saa dar nu mu napore ideatic, ciad 


muzica nu este provocată 

re zice Bertolucci — tre- 

a îmi muscă”! imal Wl 
Nanni Lor, Seugnizzi — fim bine, carte 
Bine primit de pubhc. eree © poveste der 
pre npe copii y adolescenți din Neapole 
Zoe traiesc ear fel de regim de picat 


ca devine spectacol musical. Melodia, căci 
fimul urmeză. legile musicalul și nn, 
seal o melodie. 1e impune Și ea gur 

Ce despre caracterul pictura. up 
val. arhmectural preferința arătată de av- 
torul Ultimului Împărat pentru decorul 


Într-un film se găsește totul: 
emoția literaturii, a teatrului, 


muzicii. a sculpturii 


Totul în acelaşi timp 


de reeducare. Toacă lumea de sii, cu mic. 
tu mare, pregăteșue un spectacol muzical 

ile stupi mediului Ka rapide (Seyi 
wal dintre umeri este ripus — yl nu se 
Zënn prea mut. de ce. — char În 
timpul spectacolului, in culisele teatrului 
Ae De dol att) Poveutea se djung: 
În proză es rimine een iar In mu 


Pate un deratord inire 
și aimostera 


Australia de Jean-Jucqats Andrieu u 


wéint ca Jeremy Irons ¥i 


„Todor 


real „penru că nu te popi atinge de i 
nu KEN muta pi nu K popl schimba e: 
cur” ene. intr-un fel. o provocare p ca 
Pemru că trebue să der! la crcumttaria 
eben de Mimare pi aci contează eiv 
cum te miti Jee ei. „Onea ce Îmi 
place întru decor real, spune Bertolwco. 
ile tupeul că ep eet 


atmosfera, cerculal poetilor 
a colegiului 

mor de Peter Weir 
de toate: atmosferă 


Fam Ardant oic. Si 


tectură Mal mult: să fact parte din aritec- 
tură” Dar mei ag porni chiar de ها‎ Berto 
ET Ke 
mul său Mm pina în ore te, 
că Untimul împărat nu sa afiat în Vene- 
pia. el find un fiim de-acum doi ani și ju- 
mitate, bet de Oearuri pi de succes 
de public. ها‎ placut decorul real i obligat 
sa a ct de better Zeen) a Beat 

dim această arhitectură, 


SCH Ik He cu arce 
e cs molime. ag ara ere: 
Ga ăi gelu solup că tranor mat în 

ta 


Nu piu dacă de pe a pimut 
mm an pă سي‎ în beane d 
pun de cims la Beverly Pi, ar we, 
Sep en eme reali pare qecor ind Dimati 
Kee În timp co umea 
ZA Sen SE 
pina eme un person) mal real RON 
ES 

Fins weoma de arhneccuri, de decorul 
vei i ier Weir n Corul” postor 
mort cite n mul Tusa supe rana nu 
ee H 
sai مسق‎ BE 
SE Ki 
Fie a demorara), Cari dovina Jra 
în persona care ae ambiental în 
Se ia Wma: iul parue nu 
pome, ro are See stant 
Tau Ge blame, War va 
input de minune ma gere In droma 
Be etiga” pa careo e cone 
Sala ca ia Papera, al Inra camner ono. 

aia f a AEA 
Sarn. O pur um pur. teste 
Ga igur) aand 
Zeile Se E 
Si Gas (ră 
eege 
Lë AR 
EE مالس‎ 
Sea E cat mia 
lL برس‎ wne م رس‎ 4 


j le olera spectararului 
par să ignore cadrul. spun par taci, in rea 
Va dizolvat în 
eg: beier lul, nu Mal ewe o 
Gefreet un datum. fi arie Caa 
ne = aria funcțional ka — un odë- 
pont. Nici un interior nu-ți trezeste 9 N 
"re aminte parte niel macar în E 
oe o vaga dorința de s1 diferență prin 
cata de estate. ÎI sentimentul 4 orice 
pa ue deschide sere ceha IOC اق‎ acest loc 
nu mal euo o ambianta artitecturad ci 
una paiho 
Joace singur. ma a 
a ag toral In drami. Descarcat de 
e zeen. ege nu Vrmareşte 
îi descopere decit Git véi. spiri 
cale, umane, în oameni care nu a A 
devina celebrii, s4 capete o dimensiune 
meobipnuită, dar. în ao lor inumitate. 
Late și modestia lor. se mt wee. 
Loan Pare ene un univers o e 
vite. e, problema pentru sine ca și pentru 
«viii. o problemă crea, de multe ori, 
ul pop gasi soluția, niei singur. niei aj 
ae. Soluţia” h Kieslowski au ince decit 
Zeen ale eet Se OD- 
at în. Ee prie ca imapi abor. 
darea zonelor celor mal delicate, a torii. 
de În este cop p conduce la revela- 
pie Spectacularul cedeaza în fapa lineg ana- 
Ley ex trezeşte mate oeh 
Mu flu dacă este prea potriva caracteri 
zarek de need كناكم‎ za 
În mai” potrivită aceea de „cinemaro- 
lande eben de contina. mi 
Pare mal cuprinzătoare acess privire atu: 
Prad. tonnuind și prima caracterizare: 


ALEXANDMESCU‏ ممم 


Zilele filmului din R. P. Chineză 


Tendinţe de înnoire 


r A himului găzduite de cinematograful 
Studio au debutat cu o capodopera, Sorgui 
roșu, încununată cu Ursul de aur la Festivalul 
internaţional din Berlinul de vest în 1988. O 
pelicula care ilustrează elocvent suflul de in- 
noire artistică din cinematografia chine- 
zęască Adaptare dupa romanele „Sorgul 
roșu” şi „Vinul de sorg” de Mo Yan, filmul ex- 
plorează valorile culturii proprii, obiceiuri, 
tradiţii, fondul magic al credințelor populare 
Cu un realism frust, tulburător prin concrete 
tea lui viguroasa, este zugrăvită viaţa într-un 
sat din nordul Chinei in timpul războiului: an- 
tijaponez din 1930. Sorgul, cu lanurile sale 
unduitoare, ireal de fragile şi in același timp 
incarcate de o putere telurica, palpita ca o fi- 
ințăa miraculoasă insoțind eroii în momentele 
esențiale: nașterea. dragostea, nunta, moar- 
tea. Este o cutie de rezonanţa, un simbol al 
vitalitaţii şi purității acestor oameni puternici, 
voluntari, dirzi și frumoşi. Ritualul pregatirii 
vinului pare fabulos. Explozia de lirism din 
imagini (operator: Gu Changwei), senzualita- 
tea culorii, elanurile dionisiace ale personaje- 
lor fascineaza. Filmul regizorului Zhang Yi- 
mou are o dimensiune mitologică, viața des- 
făşurindu-se în toata plenitudinea in mica co- 
munitate. Un univers existenţial care ne vor- 
bește impresionant despre spiritualitatea şi 
tradițiile unui popor. 


Celelalte producţii aduc noi elemente în le- 
gătură cu portretul actual al cinematografiei 
chinezeşti. O selecţie eterogena în care se 
observă un proces de diversificare a modali- 
taţilor de expresie filmică şi de adincire a vi- 
ziunii asupra umanului. Se caută surse de in- 
spiraţie în literatură, se fac incursiuni în isto- 


0 a acordat mare atenţie bio- 
grafiilor romanţate şi, mai ales. filmelor inspirate 
din viața unor celebrităţi ale jazz-ului sau a unor 
vedete de music-hall, modă iniţiată prin transpu- 
nerea cu mijloace filmice a unor spectacole de 
mare succes de pe Broadway. 

Data de naştere a biografiei muzicale cinema- 
tografice este anul 1929, cind james Cruze realiza 
The Great Gabbo (dedicat unui mare clovn) şi 
Manfred Noa semna Der Walzerkânig (despre 
Johann Strauss). Pentru a ieşi din stereotipia fil- 
melor de revistă şi pentru a ţine pasul cu gustul 
publicului, cineaştii încearcă după 1930 să intro- 
ducă firesc în țesătura unor biografii, mai mult 
sau mai puţin aproape de adevar, numere de mu- 
sic-hali. Noua serie de filme biografice muzicale, 
astfel imbogăţite, incepe strălucit cu filmul lui 
Robert Z. Leonard The Great Ziegfeld (premiul 
Oscar în 1936), inspirat din viaţa fondatorului ce- 
lui mai vestit teatru de varietăţi „Ziegfeld Fol- 
lies”. Din distribuţia filmului făceau parte, prin- 
tre alţii. William Powell (in rolul lui Ziegfeld) şi 
cunoscuta cintăreață Fanny Brice (in propriul 
rol). A fost inceputul unor evocări dedicate com- 
ولاو شيم‎ dansatorilor şi interpreţilor de jazz. 

' Vernon şi Irene Castle (interpretaţi de Fred As- 


rie, se extind genurile în vederea unui impact 
mai nuanţat cu publicul. Călătorie peste mări, 
realizat in colaborare cu Centrul cultural din 
Filipine, este o incercare de reconstituire a 
atmosferei dinastiei Ming. Un fundal specta- 
culos pentru o poveste cu un impărat vestit 
pentru înțelepciune, iubit de poporul său și 
respectat 'de vecini. Solia de pace a unui 
rege, venit să învețe „arta guvernării” de la 


aliatul sau, naște intrigi de curte, ambiţii și 
vanitaţi orgolioase, care tulbură o vreme 
existenţa eroilor şi pacea imperiului. Desta- 
şurarea epică (regia Xiao Lang, Eddie Ro- 
mero, Qui Lili) invaluita intr-un abur de le- 
genda, presarata cu aventuri palpitante, rega- 
Siri neprevăzute, ceremonialuri fastuoase 
captiveaza. 


Tot aventura imprimă suspens şi drama- 
tism şi filmului regizorului Zhang Jianya 
Moștenire cu bucluc, o ecranizare sui-generis 
a romanului „Tribulaţiile unui tinăr” de Jules 
Verne. in ambianța pitoreasca a Shanghai-u- 
lui anilor '20, sint radiogratiate sentimentele 
contradictorii ale unui erou care primește, 
pierde și apoi reciştigă o avere. Periplul de- 
venirii personajului ce descoperă, confruntat 
fiind cu încercările sorții, care sint adevăra- 
teie comori umane, nu este lipsit de tensiune 


robot cu chip uman îndrăgostit într-un S 


(Yang Kum și Liu 


tzire și Ginger Rogers), George McCohan (James 
Cagney). George Gershwin (Robert Alda), Cole 
Porter (Cary Grant), Glenn Miller (james Ste- 
wart). În dorinţa de reinnoire, muzicalu! îşi clari- 
ficà opţiunile. obţine în contextul producţiilor 
muzicale cele mai mari succese, nenumărate Os- 
caruri, spre deliciul spectatorilor insensibili la 
apelurile unor critici preocupaţi doar să semnali- 
zeze facilitatea genului. 

Treptat, apare tentaţia pătrunderii în univer- 
sul creaţiei, se simte nevoia descifrării unui feno- 
men cultural; stilul romanțat, mistificările de or- 
din sentimental, din dorinţa de-a umple cu sen- 
zațional o viaţă fără evenimente spectaculoase. 
pierd teren in favoarea unor minime descrieri de 
cadru social, a unor intenţii de analiză psiholo- 
ga și socială, Filmul muzical caută mereu noi 
'ormule. 

Un cintec pe Broadway (Fanny Lady, 1975) 
ne oferă un cuprinzător recital muzical (16 şla- 
găre) susținut în universul fascinant al teatrului 
de varietăţi de cintăreaţa Fanny Brice, una dintre 
marile vedete din anii '20 de la Ziegfeid Follies, 
pe numele real Fanny Borach (1891—1951) 

După ce cîştigă la numai 13 ani un concurs de 
canto pentru amatori in Brooklyn, Fanny incepe 


Ziteng 


în Substiruireu) 


s3 studieze arta dramatică cu james O'Neill. Re- 
marcată de Ziegfeld, se angajează la teatrul său 
de varietăţi. In ciuda înfăţişarii deloc atragatoare, 
este apreciată ca o cintăreaţă şi actriță comică 
remarcabilă; lansează cintecul „My Man”, în anii 
'30 apare în spectacolele lui Billy Rose, cu care se 
căsătoreşte; apariţiile ecran sint gi ليا‎ 
șase filme: My Man, 1928; Night Club 1929; Be 
Yourself, 1930;), dar viaţa ei va inspira alte pa- 
tru pelicule: Broadway Thro' a Keyhole, 1933; 
Rose of Washington, 1938; Funny Girl, 1968; 
Fanny Lady, 19/5. 

Improvizind pe o temă ilustrată, încă din 1929 
chiar de Fanny Brice în filmul My Man (starul! 
dezamăgit sentimental, trebuie totuşi să cinte). 
regizorul Herbert Ross are in vedere cariera ce 
lebrei interprete după divorţul de Nicky Ar- 
nstein. Întilnirea cu impresarul şi compozitorul 
Billy Rose i se pare actriței salvatoare și acceptă 
cererea in căsătorie şi roluri în spectacolele rea- 
lizate de acesta. Cu o existenţă independenta de 
prima parte uny Giri, 1968, regizor William 
Wyler, interpretă Barbra Streisand, debut stralu 
cit încununat de un Oscar, care avea să-i mar- 
cheze intregul destin artistic), filmul lui Ross be 
neficiaza de prezenţa aceleiaşi interprete al carei 
talent atenuează, cu excelentele numere de mu- 
zic-hall. desfăşurarea lentă şi uşor previzibilă a 
acțiunii şi abundența de clişee. Fara să aibă strá- 
lucitoarea desfășurare de mijloace cinematogra- 
fice din S-a născut o stea, fără să imbine nuanţa 
psihologică cu efectul plastic ca în My Fair 
Lady, fără să tindă spre omogenitatea formulei 
innoitoare propuse de Umbrelele din Cher- 
bourg, fără să aibă abilitatea lui West Side 
Story in a integra muzica şi dansul într-un conți- 
nut tragic, filmul dedicat lui Fanny Brice. con- 
firmă talentul Barbrei Streisand. Chiar daca 
vocea ei nu are intotdeauna tonul şovăitor, dul- 
ce-amar al lui Fanny Brice excelenta cintăreaţă şi 
dansatoare, care este Barbra Streisand, (convin- 
gătoare şi in momentele dramatice şi in cele co- 
mice, vedeta antivedetă care-și datorează succe- 
sul glasului de excepţie. vibrantei personalităţi, 
uriţeniei devenită virtute) nu putea fi decit o in- 
terpretă ideală a celebrei artiste. 

„Fanny era ca un tunet în munţi”, spunea Billy 
Rose biografului lui Fanny Brice, la citva timp 
după moartea ei. „Înregistrările, apariţiile ei în 
film, amintirile contemporanilor ei, toate o ca- 
racterizau ca avind un temperament năvalnic, ne- 
supus, o incărcâtură electrică În cintecele senti- 
mentale, dar şi in numerele burleşti, şi etalin- 
du-și trăsăturile fizice urite. dar râminind femi- 
nină și atrăgătoare”. 


Mariana OLTEANU PARASCHIV 


https://biblioteca-digitala.ro 


şi un anume sens moralizator superior. 


O prezenţa interesanta prin modernitatea 
discursului cinematografic şi actualitatea ge- 
nului a fost science-fiction-ul psihologic Sub- 
stituirea (scenariul Huang Xing, Zhang Ming, 
regia Huang Jianxin). O satira insolită la 
adresa birocratismului. Este dezbătută relația 
omului cu mașina, intr-o lume tehnocratică, 
supertehnicizată. Pentru a scăpa de ședinţo- 
manie, directorul unui mare trust își constru 
ieşte o sosie, un robot. intilnirea mașini: cu 
lumea trâirilor umane, metamortiozarea sa. 
neliniştile şi nevrozele încercate, alienarea 
sulerită trezesc meditații despre complexita- 
tea psihologiei omului. 

O categorie aparte, cu rigori și exigențe 
speciale, filmul pentru copii şi tineret a fost 
reprezentat prin doua pelicule. Strada chita- 
riştilor, (regia Chang Yan) un muzical agrea- 
bıl prin ritm şi patos, o dezbatere etică inci- 
tanta despre prejudecățile care exista in legă- 
tură cu muzica pop. o pledoarie sensibila 
pentru o relație armonioasa între tradiţie și 
innoire. O intilnire încintâtoare cu lumea cir- 
cului a prilejuit celor mici şi mari Domnișoara 
Jiajiao (regia Chen Jinshu). Întimpiari cu un 
simpatic urs panda, cu o maimuţică, un căţel 
şi un baiat iubitor de animale ce reușește, in 
polida rezervelor celor din jur, să demon- 
streze că poate deveni un bun dresor. 

Cele șase filme configurează un peisaj di- 
namic al unei cinematogratii preocupata de 
diversificarea stilistică a producţiilor în vede- 
rea unui dialog viu cu publicul sau 


Ludmila PATLANJOGLU 


Se va citi: 


În articolul „indicele de popularitate și de 
afectivitate” din nr. 9/1989, ultimul paragrat 
„De aceea, cunoaşterea părerilor reale ale 
publicului nu poate fi decit stimulativă, chiar 
şi atunci cind aceste pareri nu concorda cu 
automulțumirea eruptivă a cite cuiva care, 
vizionindu-și propria lucrare, are impresia 
că l-a şi apucat pe dumnezeu de picior — şi 
că ține chiar strins această divină resursa 


pedestra”. 
لا‎ 


Celebri 
(Ginger 


UP weg 


atea în paşi de step 
Rogers şi Fred Astaire) 


22 


Zilele filmului sovietic 


D acă mai e adevărată, şi cred ca mai e, 
ideea principală, din „A zecea muză“, carte 
aparuta prin '24, pe vremea „Navigatorului” 
lui Keaton, care afirma că specificul cine 
maului consta in descrierea „omului navigind 
in mijlocul materiei”, atunci sintem ispitiţi sa 
observam că ultimul festival al filmului sovie- 
tic a fost marcat de imaginea „omului navi- 
gind cu trenul“. Mai mult de jumătate din fil- 
mele văzute — și, de altfel, cele mai bune — 
se petrec in acest spațiu şi nu pot fi înțelese, 
ca atitea balade ale soldaţilor şi civililor, în 
afara acestui „mers al trenurilor“ de la me- 
loncolie la neindurare, de la nerâbdările vita- 
Jam la păcăâtoșeniile ei, de la tristețe la obo- 
seala, cu bruştele lui staţii de meditaţie, cu 
nodurile lui de cale ferată și lacrimă unde se 
topesc, în mare viteză, energia și emoția ob- 
servaţiei. Un tren — mai ales pentru arta care 
a tăcut din diligenţă o arcã și din arcå o navă 
care „va“ — dacă nu e o lume, e un nimic, 
mediocritatea, aici, neputind sa-și facă de 


cap. 
Rapidul lui Boris laşin — regizor cu tuşă 
de Truffaut în gasirea tonului just — râs- 
punde acestei legi categorice. E, intr-adevar, 
lumea unei femei tinere, necăsătorite, per- 
50808 obscură, aceea care vinde în toate 
compartimentele „cirnaţi. chifle, Chef" 


Trage linga caruciorul încărcat la vago- 


„ nul-restaurant un baiețaș, al ei, pe care nu 


are unde să-l lase. Cu maică-sa nu se 10]6- 
lege. mătuşa care-l creștea moare chiar din 
prima scena, că e suficient så vezi masa de 
pomană pentru cea dusă, ca să ai garanţia 
fiecărui adevăr, a fiecărei priviri, a fiecărei 
scinduri de podea proaspat spalata. Nimic nu 
trage la cintar spre duioșie mincinoasă sau 
disperare nevolnica. Mama eroinei e dintr-a- 
celea care cicâlesc cumplit cu „ştii tu ce-am 
facut pentru tine... cite ţi-am dat, doar pia- 
nină nu ţi-am cumparat — şi ce ştii tu despre 
mine?’ Gestionarul vagonului-restaurant e un 
şnapan arătos şi activ, atit financiar cit şi ero- 
tic, capabil să cinte la chitară romanțe fru- 
moase şi să-şi șantajeze la fel de armonios 
chelnerițele. Undeva, la cap de linie și de 
lume, sus, în Nord, omul cu „cirnaţi, chifle, 
chetir“ va intilni, pentru citeva ore, frumosul: 
un regizor tinăr de provincie care, in timpul 
liber, face teatru, acasă, cu amatorii din oraș, 
citesc şi discută corespondența lui Cehov, 
ascultă Armstrong şi Prokofiev. Vrăjita, ea nu 
înțelege ce se discută, ce se joacă, ce se 
cintă! Ea ar vrea ca totul în arta أو‎ in viaţă sa 
fie clar, bun şi vesel; regizorul îi explică atent 
că nu e posibil, n-ar fi adevărat, aşa n-am 
avea nici viaţă nici artă. E prea greu pentru 
mintea ei, prea curat, prea incurcat și fuge 


portrete indirecte 


A... civa anı, la teatrul „Leninskii 
Komsomol“ din Moscova. am vazut-o pe inna 
Ciurikova intr-un spectacol cu piesa „Ivanov 
de Cehov. Pe scena se certau cițwa barbati. 
Cind a intrat ea, marea iubire de altadata a 
lu! Ivanov — acum uitata, soția devenita je 
nanta, o piedica in calea fericiri personajului 
principal — un fior a trecut prin sala. In prim 
plan barbaţii se agitau. strigau. Actrita s.a 
oprit, ascultindu-i, intr-un cuig mai puţin lu- 
minat a! Gene, Zarva a mai durat preț de 
bune minute, dar, in tot acest timp. privirile 
spectatorilor au ramas. ca atrase de un mag 
net, 3981866 de acea apariţie tacuta. Centrul 
scenei se mutase in colțul de umbra. Cind, în 
Stat, Ciurikova a intrat sub lumina retlec 
toarelor, vraja a sporit. Chipul impodobit de 
bucle (cum n-a purtat niciodata in filme) era 
marcat de.sulerinţa fizica, iar nobiia resem- 
nare a Sarei in faţa destinului potrivnic redu 
cea la penibil zbaterile lui Ivanov. Ciurikova 
era, în acest spectacol. de-a drepiui îru- 
moasa, micile g;smensiuni ale rolului fiind in- 
Căpabile sa îi limiteze puterea de fascinație. 

Recunosc. Ca m-am dus in acea seara la 
teatru nu ca sa vad „un Cehov”, ci anume sa 
o vad pe Ciurikova în direct, fara mijlocirea 
obiectivelor de filmare sau a montajului cine- 
matogratic. Şi nu am avut ce regreta, dimpo- 
triva. Spectacolul traia, de fapt, atunci cind 
ea era in scena. 

Inna Ciurikova reprezintă una din cele mai 
convingatoare victorii ale talentului. apt sa 
transtigureze chipuri care, altadata, nu ar fı 
avut ce cauta pe ecrane. Am vazut-o mai intii 
in filmul inceputul. in care o ţesatoare urita și 
stingace de care nu se apropia nici un baiat, 
este aleasa, la un moment dat, de un regizor 
sa joace... culmea, ioana d'Arc! Şi dintr-o- 
data. ajuns pe platou. sub retlectoarele nemi- 
loase, „râţoiul ce! urit” se transtorma in le- 
bada. Mai mult decit replicile pe care le ros- 
tea, ochii fetei vorbeau despre singuratatea 


eroine: legendare a Franţei, despre oboseala 
condiţiei de exemplu despre preapiinu 
sutietului ei ce trebuise lerecat. Inceputul nu 
dadea clar de ințeles daca, odata terminata 
munca la ioana d'Arc, debutanta avea să 
continue drumul pe care facuse- primul pas 
>! avea sa se intoarca in caminul de fete ai 
tabricii, de provincie. Dar faptul ca descope 
ream o foarte mare actrita n! s-a impus Ca in- 
bit 

inceputul nu constituie debutui cinemato- 
grafic al innei Ciurikova. In ei se regasește 

povestea vieți n inematogralice 


însa 


Femeia de fier din 


ferindu-se de complicaţii; nimic în plus, nimic 
in minus pentru a ajunge din nou la capătul 
de linie unde se încarcă un vagon-restaurant, 
urcă, printre feroviari, neguţătorii localnici in- 
tınzînd pe mese mâătasuri, cosmetice, dulciuri 
strâineze. Urmeaza marele strigăt și singurul: 
„Altceva decit să vindeţi şi sa cumparaţi, nu 
ştiţi? Altceva, oricît de puţin altceva, nu 
exista?” După aceea lumea se poate așeza pe 
roţile ei și Angela merge mai departe, cum se 
zice in cine-limbajul bucureștean, pentru 
toate aceste persoane obscure care n-au de- 
cit o unică grijă, ce-i drept eroică, oricit le-ar 
hurduca viaţa: cum sa-și țină capul pe umeri 
drept şi demn, în situaţiile cind prejudecata 
tocmai asta nu le-o cere. Probabil că acest 
sentiment clarobscur in luminarea curajului 
de fiecare zi e cel mai greu de obținut — mai 
ales de cind Flaubert a definit clarobscurul 
atit de scurt şi decis: „Nimeni nu știe ce in- 
seamnă”. Elena Maiorova — tip nou de ac- 
trtã, anticalotilă, asimetrică, dotată cu acea 
sportivitate a fair-play-ului în tot ce e de „in- 
casat" de ها‎ soarta — il cunoaște în bună må- 
sură. Oricum, in „Rapidul” lui laşin ea se 
simte mult mai inspirata decit în Norocoasa 
(regia: Oleg Remizov) unde, intr-un rol de 
atleta la sfirşit de carieră triumfala, citeva ne- 
fericiri de scenariu îi propun sa devina mult 
prea repede mamă pitoreasca, iar tatălui, un 


actriței, care incepe aşa: parca ursitoareie 
observind ca i-au dat și bunatate, și intel- 
genţa, şi talent dramatic cu carul, ar f£ 225 
că nu e cazul sa-i mai daa şi irumusețe, ea 

tinara absoiveiia a unei școli de teatru — ga- 
seşie un angajament la Moscova, dar, anı de 
zile, este distribuita numa: in piese pentru 
copii. jucind, invariabil, vrajitoare hide sau 
animale fantastice. Din cind in cind, un mic 
contract cu cinematografia — de fiecare data 
in “apariţii groteşti. Amaraciunea și decepția 
sint sentimentele traite de Ciurikova în acesti 
ani. Intre timp (caci avem de-a face cu doua 
acțiuni paralele), intre timp. deci, un inginer 
indragostit de cinema urma + la „fara frec- 
venta cursurile facultații de operatorie. In 
perioada pregatiri lucrarii de diploma, aflinc 
ca se dau examene de admitere pentru tacul- 
tatea de regie cinematografica „Ja zi”, tinaru 
lasa totul balta și devine student la regie. 
factura de montaj. (Daca pina in aceasta 
clipa nu aţi observat ca se povesteşte o io: 
fie „ca-n filme”, acum insa va veți lamuri! 
Regizorul-absolvent, pe numele sau Gleb 


ora): Inna Ciurikova; 


regia Gleb Panfilov 


tînar matematician genial, să apară, spâșit, 
mult prea tirziu. 


in cu totul alta direcţie — spre comedia rea 
şı sarcastica — goneşte. Prezumţie de nevino- 
văţie (regia: Evgheni Tatarski). Rapidul ei o 
porneşte tare, in aburii şi atmosfera unei 
„The rose“, dar forta de transportare (emoţio- 
nală, se înțelege) va veni tot dinspre stepele 
străbătute de radvanul lui Cicikov. O trupa — 
rock — pleacă in turneu la Helsinki și imediat 
dupa imbarcare, diva da alarma că nu-și gå- 
seşte paşaportul. Se pune în mişcare alta 
lume: conducătoarea de vagon care serveşte 
ceaiurile minata de gindul permanent cà pos- 
tul ei e pindit de o nenorocire; şeful trenului 
— onctuos, inmanuşat și derutat intre vigi- 
lenţa și toleranţă; administratorul tinerei şi 
durduliu, servi! și febril; șeful grupului — om 
masiv, cu vastă experienţă cultural-tunstica, 
arborind bujorul în obrăjor şi angoasa suriza- 
toare, tonul paternalist, fraza lata şi răspicată 
la respiraţia unei bunastări trainic sat:stacute. 
Se bate telegramă sa vina specialiștii și la 
prima staţie, recunoscuţi prin acea privire 
„Competentă” care nu cere legitimarea, urcă 
în vagon doi inocenți specialiști în cardiolo- 
gie, fară bilet, hotariț: sa plateasca şi amendă 
numai să nu intirzie la o constâtuire de-a lor. 
Se declanşează mecanismul „Revizorului” din 
veac: cei doi sint luaţi fără șovâire drept ceea 
ce nu sint, iar ei — pentru a nu fi coboriţi din 
tren — intră in noul rol de anchetatori în câu- 
tarea pașaportului pierdul. Va fi deajuns ca 
tinarul cardiolog, captivat de bunele intenţii 
ale imposturii sale, så poruncească: „Nimeni 
nu mișcă!” şi fandacsia-i gata, totul mişcă şi 
intră în trep:daţie; pe culoare şi în cușete „se 
navigheaza” in mijlocul acelei infinite materii 
cenușii numite natura umană; micile „turnă- 
torii” trec sanâtoase prin strimtorile ipocriziei 
şi dau în largul inspumatelor suspiciuni; toți 
își apără pielea, :gnorind câmașa celuilalt. 
Nici o cămaşa nu aparține vreunui fericit, 
toate sint bine transprrate, inclusiv a ancheta- 
torului în clipa cind, trezit din anestezia go- 
goliana şeful trenului ï cere, in sfirşit, să se 
legitimeze. E şi momentul — ca totul să fie 
O.K. — descoperiri într-o jachetă nevinovată 
a paşaportului ratacit. Comedia, fără a fi 
„mortala”, are acel nerv pe care-l transmite o 
panică filmata indeaproape, cu un aparat ex- 
citat de fețele congestionate și deformate. 
intr-un monta, ce se vrea convulsiv și tâios, 
uneori prea cautat 

Faţa de ritmul şı expiozule acestui film 
Drâguța Aelita (Natalia Gundareva in regia 
iui Gheorgh Natanson) aduce a accelerat pe 
bnie interna. Personal — nu trenul, iertare... 
— +aş acorda Gundarever premiul pentru in- 
terpretare temunina al festivalului. (La barbaţi 
— ka Evgheni Evstigneev, în rolul ultimului 
dansator de step. intr-o comedie., O seară de 
iarnă la Gagra, firava și stingace ca „musi- 
cal”, dar pina de privirea aceea care stringe 
toate îinstețile inerente unei inteligente ve- 
xate, dar nu biazate). Aelita vine dinspre Ce- 
hov. e soră de spirit şi simţire cu „Draga de 
ea! nuvela acele perpetue paguboase în 


Haze. cauta interpreta pentru rolul princi- 
pai dın primul sau film. Dintre actrițele ce se 
prezinta ها‎ selecție. el o alege pe Ciurikova 
şı crede numa in Ciurikova. Urmeaza citeva 
scurte scene” ın care colegi cu experiența il 
statumesc prieteneste sa o schimbe cu alta. EI 
se imverşuneaza sa spuna niet“! Finalul feri- 
cit şı trmumtator al acestui scenariu cu adeva- 
rat supt din mata se numeşte Prin foc nu se 
trece, Tim care mpunea, in 1968, un mare 
regizor Şi o mare actrița ambii la debut, am 
bu la inceputul une: extraordinare colaborări 
exemplare vieți conjugale 

Este foarte greu. ca atare, sa vorbeşti de 
pre Ciurikova tara a pomeni de Panfilov 
jupa cum orce analiza a limelor regizorului 
este imposibila fara a vorbi de actrița sa pre 


artistice şi a une: 


ferata. Ac nu este simpla alaturare de 
torţe (producator + vedeta. regizor + vedeta 
mare soprana + m anton etc.) aşa cum 


intiinam frecvent umea spectacoiulu! jonc- 
țiuni adesea nascute din interes. Aceşti doi 
artişti, care dupa douazeci de ani de casnicie 
încă se ma: gasesc تقو ثم‎ unui pe ceia 
ian, gescoperind mereu noi idei şi noi re 
surse ın persoana partenerulu: de viaţa şi de 
creație. au toate m doreasca mereu 
sa lucreze impreur ntilov vede in soţia şa 
Nterpreta ideala pentru ca ur:aşului e: talent ١ 
se adâuua © iiepuizainia E ale spirituala şi 
swiicieasca. Ciurikova prefera sa lucreze cu 
soţul eı pentru ca acest om, care o cunoaşte 
mai bine ca nimeni altul, este in stare sa o 
stimuleze in a da din aceasta bogatie. 

De fapt, mai toate personajele interpretate 
de actrița, dau, daruiesc, se daruiesc. Şi Ta- 
nia, fata care picteaza, cred frumosul in 
condițiile de adversitate ale razboiului civil 
(Prin foc nu se trece), și Pasa, țesatoarea 
care ajunge sa o joace pe loana d'Arc (ince- 
putul), și Elizaveta Uvarova care vede in de- 
semnarea sa ca primar al orașului: posibilita- 
tea de a sluji binele public (Cer cuvintul), şi 
Saşa, ghid de muzeu intr-un oraș de prown- 
cie, catalizator ai crizei sufletesti prin care 
trece un mare scriitor (Tema) a chiar blinda 
Ana, cheinerița la bufetul din Ciulimsk (Va- 
lentina). Pozitive. dar nu schematice. toate 
aceste personaje isi au propiuie ior slabiciuni 
și defecte, au suferit sau sufera eşecuri. Ni 
mic nu le abate insă de la felul lor de a vede: 
viața. Şi ea. viața se razbuna uneori pe 
ceasta intransigenţa prin neinţelegerea ma 
miestata de ceilalți, prin indepartarea lor-de 
temeia prea categorică in principiile sale (sı 


amor la care Tolstoi lăcrimase. N-am mai vå- 
zut nu ştiu de cind — de la Cabiria. — de la 
Gustul mierii? — o actriță jucind cu atita fer- 
voare cea mai obişnuită, dar şi cea mai in- 
grozitoare nedreptate, care, pe scurt şi fără 
menajamente, sună aşa: sá poți fi mereu în- 
dragostită și mereu să se aleagă praful. Gun- 
dareva joacă minată de un curaj nebun: ea e 
aici ceea ce se numește „© gisculiță“ bine 
coaptă, cu o gropiţă deja mihnită în obraz, cu 
un corp muncit, fără multe graţii, deloc apa- 
rat de ridicol, purtat însă de iluziile şi naivită- 
file tuturor virstelor; n-o poate invinge nimeni 
la „popa prostu", dar e sistematic victima ce- 
lor mai transparenţi escroci sentimentali; e 
bună la suflet de dă în gropi şi nu-i pasă; e 
iremediabilă, la acel grad de optimism anti- 
realist, încit orice bunică înțeleaptă ar putea 
replica: femeia asta nu știe că pe lumea asta 
există hoţi? Atita generozitate inutilă dezar- 
mează şi te duce pe sus, la acel orizont unde 
— vorba lui Suchianu, care a văzut în bună- 
tate o formă a inteligenţei... — nu mai știi să 
deosebeșt: între suflet şi minte. Nu mulţi ac- 
tori te transportă pină acolo. Şi doar citeva 
trenuri. Al Gundarevei — cel în care urcă, tri- 
misă să tie Moş Gerilă pentru copiii din pro- 
vincie! — e printre acestea; nu de toate zilele, 
nu pe toate liniile. a 

Pentru incheierea demonstraţie: mai e ul- 
tima scenă din Regăsire după război (regia: 
Galina lurkova). Tolia, zis „Franțuzul'”, co- 
boară din Cerul senin al lui Ciuhrai. Prizonier 
într-un lagăr hitlerist din Franţa, Tolia se in- 
toarce, după război, acasă, in orășelul său 
chinuit şi are de îndurat acea osindă crudă şi 
nescrisă prin care nu se acorda loc de 
muncă celor scăpaţi cu viaţă din detenţie. O 
femeie — acar la căile ferate — îl așteaptă cu 
doi copii măricei, doi أإعنقط‎ care-și fac cele 
„400 coups" printre ruinele, cimpurile minate. 
ogrăzile amărite și cinemaul unde rulează 
operete nemțești din care nu injeleg nimic 
„Franţuzul”. om simplu, dintr-o bucată, vrea 
să-i pună la muncă și învățătură, să le dea un 
orar și un rost. Copiii văd în el un dușman şi 
se lasă fascinaţi de un vagabond proaspăt 
venit de pe frontul japonez; îi vor da acestuia 
micile lor economii și trofee, tipul îi lașează 
bine mersi într-o gară și urcați în tren — în 
timp ce mama a ap — vor trebui să-i mâr- 
turisească tatălui lor că nu mai au nici o leţ- 
caie. „Franţuzul"” incasează și lovitura asta și 
le cere să vorbească în şoaptă, să n-o tre- 
zească pe mama, mama sà n-audă nenoroci- 
rea; pentru prima oară, băiatul îi va spune 
barbatului din faţa sa, „tată“ E totul — după 
care, din Of", un adevărat of, aflăm dintr-o 
fraza a acestui băiat devenit povestitor că 
„tata a fost ucis, la drumul mare pentru 30 de 
ruble“. Danelia cu delicatețile lui de „Serioja”, 
co-semneaza scenariul, Danelia ştie ce 
inseamna să încheie o confesiune într-un 
tren care abia înaintează, marfar de destine, 
pe întinsul stepei. 


Radu COSAȘU 


tuație ultraevidentă in Cer cuvintul!). Se pro 
duce astfel o insingurare a personajelor, ceea 
ce nu le va altera insă omenia și capacitatea 
de daruire. 


Vreau să sper că toate aceste observaţii re- 
uşesc să dea o idee asupra complexității par- 
titurilor pe care Panfilov le-a oferit Ciurikovei 
şi pe care ea le-a interpretat cu deosebită ti- 
nete. In viziunea celor doi, pîna şi Vassa Je- 
leznova, tradiționalul personaj feminin nega- 
tiv al teatrului rus, încetează de a fi o 
schemă. „Femeia de fier” din filmui Vassa 
este in primul rind femeie, aşa că ea cu- 
noaște momente de descurajare şi este în 
stare chiar să plingă; instinctul matern — mai 
precis obsesia asigurarii vieţii copiilor — iar 
nu unul criminal este cel ce ii dictează actele 
inumane. Totul deriva nu dintr-o natură vi- 
cioasă. Vassa Ciurikovei nu face râu din pla- 
cere, iar moartea ei prematură ar putea fi ex- 
plicată şi prin imensa oboseală a personaju- 
lui strivit de prea marile sarcini sociale și ta- 
miliale ce şi le-a asumat. Aşa stind lucrurile, 
este firesc ca orice nou proiect al tandemului 
Ciurikova-Pantilov să fie așteptat cu mare in- 
teres. Interes şi curiozitate ce sporesc (și nu 
e un paradox) atunci cind e vorba de ceva 
„ce s-a mai făcut” — ca de exemplu, adapta- 
rea tocmai terminată a romanului „Mama“ de 
Gorki. Cum va întrupa actrița arhicunoscutul 
personaj, simbolul femeii ce se daruie unei 
cauze, personaj ramas de neuitat in interpre- 
tarea marii Baranovskaia din filmul lu: Pudov- 
kin? Oricum, numele de Ciurikova este de 
mult o garanţie, 


În camera de lucru a unei moscovite imobi- 
lizată în casă în urma unui accident, sta 
prinsă în perete o hirtie desenată cu creioane 
colorate, din care rid cu gura Dina la urechi 
doua ființe caraghioase. Semne distinctive. 
bărbatul are sprincene groase, trase în două 
arcuri circonflexe; femeia are fruntea înaltă și 
ochii mari. Pentru că munca lor intensa nu le 
permite să treacă mai des sa o viziteze, soții 
Panfilov şi-au făcut singuri caricaturile și 
le-au oferit bătrinei lor prietene, ca sa-i aiba 
mereu in preajmă, ilari şi datători de buna 
dispoziţie. Sā ai, să dai, să știi sa dai... Şi 
asta este o arta. 


Aura PURAN 


din unghiul actorului 


„0 carte minunată“ spunea Balzac 


M ănăstirea din Parma este o peliculă din 
bogata filmografie a regizorului Christian Ja- 
que, realizată în 1947, avind la bază romanul 
omonim al lui Stendhal. Scriindu-și opera în 
ambianța romantică a primei jumătăți de veac 
XIX (atmosferă respirată, dar neasimilată și 
neasumată), unul dintre precursorii prozei 
moderne, Stendhal a fost un autor controver- 
sat in timpul vieţii. De pildă, Sainte-Beauve, 
nesocotindu-l un mare scriitor, susține cà 
personajele din „Mânăstirea din Parma «nu 
trăiesc», în schimb, Balzac glosează într-un 
studiu de 45 de pagini pe marginea acestei 
apariţii editoriale, susținind, printre altele, că 
„Mânăstirea din Parma” rămine o carte minu- 
nată, cartea spiritelor alese”. De mai multă 
înţelegere, dragoste şi admiraţie a avut parte 
Stendhal de la generaţiile viitoare de cititori 
şi exegeţi. Un critic contemporan, Pierre 
Martino se lasă cucerit de „autorul-personaj” 
şi, simțind îndoielile şi chinurile „creatorului, 
este indreptățit sa afirme: „Sint in Mănăstirea 
din Parma” mari pete de umbră alături de zone 
de lumină şi parfum... Stendhal vrea prea 
mult pentru a putea totul, dar termină prin a 
scrie cea mai dragă dintre cărțile sale, cartea 
sa, şi ea este, înainte de toate, un imn închi- 
nat vieţii sale, vieţii”. 

Filmul Mănăstirea din Parma — asemenea 
unei păduri de tei, ingâlbenite și obosite de 
vinturile toamnei, dar care mai păstrează, 
parcă, in foșnetul frunzelor căzătoare aminti- 
rea partumului îmbatător — rezistă încă la 
proba necruțătoare a timpului deoarece învie 
„icoana stelei ce-a murit” la 37 de ani neim- 
pliniţi, actorul Gerard Philipe. Înzestrat, pe 
lingă un mare talent, cu o deosebită inteli- 
genţă artistică. Acesta intuiește multiplele ta- 
tete ale personajului său și il fereşte de mo- 
notonia derutei in care se atlă un tinăr de 23 
de ani, iubit în același timp de două femei. 
Fabrice dei Dongo este un amestec ciudat de 
forță și neputinţă; fire inflamabilă, se îndră- 
gostește mereu (ca și părintele său Stendhal) 
chiar, „pentru 15 zile“, fermecător într-adevăr, 
dar numai în aparență seducator, imoral ori 
parvenit, Fabrice râmine, în esenţă, un cast 


Atenţie, 
sîmbătă filmăm! 


A... cind fiimul — nu, nu filmul ca pro- 
dus finit, nu filmul-operă de artă sau divertis- 
ment la indemină — filmul ca lume, filmul în 
facere, filmul-mijloc de existenţă şi proces de 
producție, filmul invazie neprevazuta se apro- 
pie de noi mai precis, cind o echipă de fil- 
mare 03 nâvală într-un loc anume, e sigur că 
în locul aceia se produc mutații ale conştiin- 
fei şi se bulversează obișnuințe. Acolo unde 
„se filmează”, viața capătă alt ritm și toate 
mizele devin, deodată, mult mai mari. 

În filmul de față, echipa de filmare më: 
dează, cu tot alaiul ei de aparate şi cu moda- 
lități de contrafacere, spaţiul unui sat de 
crescători de vite. Acţiunea filmului din film 
se petrece in imperiul Roman, epoca lui Ju- 
lius Cezar. Cazurile de „film în film“ pe care 
le cunoaștem, sint, fiecare in felul său, moda- 
litâţi de a conirunta arta filmului cu viaţa din 
care, categoric, se inspiră. În cazul filmului 
bulgar Atenţie, simbătă filmăm! (regia Pa- 
naiot Panaitov) accentul cade pe felul in care 
cinematograful ajunge să-și lepede morga, 
cedind în fața adevărului unei situații de 
viaţă. În filmul luat în discuţie, cinematogra- 
ful se ia ușor în deridere, inchinindu-se in 
fața vieţii obişnuite. 

Cineaștii pâtrund siguri de ei, avind orgo- 
liul misiunii lor, convinşi cà au dreptul să re 


'vendice tuturor orice sacrificiu-pe altarul ce- 


Colegiul de redacție 


Ecaterina Oproiu 
redactor şef 
Mircea Alexandrescu 
redactor şef adj. 
Virgil Poiană 
Alice Mănoiu 


se intoarce singur in celula închisorii, numai 


pentru a-și regăsi iubita. Este capabil så re- | 


nunţe la împlinire, la fericire, decit să trăiască 
neimpăâcat cu propria-i conștiință. Personaj 
complex şi contradictoriu, Fabrice este stãpî- 
nit de stări paradoxale, dominat de treceri 
bruște; este capabil să pornească cu energie, 
cu voinţă în căutarea măreției, pentru a re- 
nunţa la fel de energic la propriile impulsuri. 
Acelaşi tinâr care spune că preferă un cal 
frumos unei femei frumoase — ori mai curind 
altul?! — se va retrage in răcoarea şi întune- 
ricul mânăstirii, pentru a se stinge lent, reme- 
morind puţinele clipe de fericire petrecute cu 
Clelia Conti. Celelalte personaje masculine 
au și ele culoare, trăiesc din plin, filmul avind 
aceeaşi atitudine ironică a lui Stendhal fața 
de aristocrația plina de fumuri și itose (prins 
{ul de Parma, contele de Mosca), faţă de ar- 
mată (generalul Conti este fanfaron și crud), 
dar, în același timp, dispreţuind şi burghezia 
în ascensiune (şeful poliției regale). 

Personajele feminine (ducesa de Sanseve- 
rina şi Clelia Conti) sint adevărate ispite pen- 
tru o actriță. Ele sint imprevizibile, au o 
uriașă forță psihică, au iniţiativă, pun la cale 
evadări, conspiră, sint capabile de sacrificii; 
fiind criteriul uitim al succesului in dragoste, 
ce pare că recompensează eroul de toate 
neimplinirile, aceste temei frumoase sint, de 
fapt, oglinzi în care se răstringe cu graţie şi 
candoare chipul bărbatului iubit. În citeva cu- 
vinte, Mănăstirea din Parma este istoria iubi- 
rii, devenită treptat pasiune, a ducesei de 
Sanseverina pentru nepotul ei Fabrice; ea nu 
are parte de dragostea celui dorit; acesta o 
iubeşte pe Clelia, dar și ea este iubită de al- 
tcineva, ș.a.m.d. La toate aceste personaje iu- 
birea are o însușire fundamentala: este impo- 
sibilă; între cei doi parteneri va exista intot- 
deauna un dezacord, o ruptură care rămine 
definitivă. 

Transpunind in imagini cinematografice 
fuga disperată a acestora după fericire, Mě- 
năstirea din Parma este o suită de aventuri, 
conspirații. amoruri neimpărtăşite. Astăzi, fil- 
mul se priveşte cu un zimbet indulgent pen- 
tru parfumul de epocă, dar mai ales, cu re- 


lei de-a șaptea arte, echipa de filmare pā- 
trunde, deci, pe tărimul satului, în scopul de 
a filma momente de epopee razboinica. Sint 
sprijiniți de o jună localnica exaltată, candi- 
data la Institutul de teatru, fericită sa vada 
de-atit de aproape cum „se pritoceşte” filmul 
„Să ne dâruim filmului şi istoriei!” — im 
deamnă ea pe toţi consatenii și ei se dăruiesc 
acceptind sa imbrace costume de ostași ro- 
mani şi rizind unii de alţii cind sg våd cit sint 
de caraghioși, de neautentici, de ne-romani. 
Un singur lucru nu vor să accepte acești fà- 
rani: să doneze un taur viu, un taur falnic din 
cirezile lor, pentru a fi sacrificat de-adevara 
telea drept „jertfă câtre zei” in filmul care se 
turnează. Într-un film în care nimic nu e au 
tentic se pretinde — in mod absurd — o 
jerttă autentică. lar sătenii nu accepta absur- 
ditatea. Aproape tot filmul e dedicat felului in 
care ei se luptă pentru a salva animalul con- 
damnat de la o moarte inutilă. Momentul cul- 
minant al filmului e cel în care actorul care-i 
joacă pe Cezar se pregătește så ucidă taurul 
legat. Dar suferința animalului e atit de reala, 
privirea sa atit de deznadaâjduită, incit actorul 
costumat, machiat, transformat, nu suporta 
atita adevăr. Nu poate să-l ucidă! Şi, pîna la 
urmă, aşa cum foloseşte schelete de ghips şi 
bârbi false, echipa va recurge şi la un taur de 
butaforie. 


Coperta 1 


Tamara Buciuceanu şi Mihai Fotino: 


prestanța talentului ` ` 
şi magnetismul farmecului 


Foto: Victor STROE 


https://biblioteca-digitala.ro 


O privire care a luat In stăpinire 
mulți clasici eroi literari 
(Gerard Philipe, aici în Funfun la Ju 


gretul că de multă vreme marele Gérard Phi- 
lipe, a părăsit scena vieţii. Deşi, prin moarte. 
marii artişti nu dispar, ci numai pleacă din 
viață „ca să se odihnească puţin...” 


Mariana CERCEL 


Multe, foarte multe intenţii remarcabile în 
tilmul Atenţie, simbătă filmăm! și o lăudabilă 
capacitate de a surprinde cu autenticitate de- 
taliile simple ale vieţii și de a le agrementa cu 
momente comice. Şi, mai ales, filmul merita 
un premiu pentru originalitatea ideii. 


Irina POPESCU BOIERU 


Legendă . şi actualitate in simultan 
(Atenţie, simbără Mind 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr. 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinatate se pot abona prin 
„Rompresfilatelia” — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
presfi! Bucureşti — Calea Griviței nr 
84—66" 


Prezentarea artistică și prezentarea gralică 
loana Statie 


Tiparul executat lə 
Combinatul poligrafic “ 
«Casa Scinteii» — București 


j Ze 7 R | 
| KS 
| 
| 
| 
d 
0 
1 
p unui v dorator fara sp 
1 poet D Nu e nevoie de pre 
1 imi m în 
| | 
| Imului de la 
e ¢ IN Struies 
ernatoaralice 
Eo 
| 
! | 
1 
۰ | 
1 5 y die 7 | 
dania Ke Léi 


estula 
lui Gelu 


luzioneaza 


teatri 


uptator, ir 


pustiito- 


unul 


N 


o atare viziune 


coboriea cu 


a insingu- 
m 051191 


dintre numeroasele scene a H A portret-efigie purtind | Prolesiunea 
j gie f 
1 semnătura inconfundabilă Reporterul 
5 Ir