Revista Cinema/1990 — 1998/022-CINEMA-anul-XXII-nr-11-1984

; 7 


CONGRESUL 
AL XIII-LEA 
“AL PARTIDULUI 
COMUNIST ROMAN, 
“= strălucită 
manifestare 
a unității 
indestructibile 
a întregului popor 
‘in jurul partidului, 
al secretarului 
său general, 


tovarășul 
NICOLAE CEAUȘESCU 


Uniti în cuget si simtiri pentru 
: faurirea idealurilor comuniste 


acestei conștiințe, să ajute la afirmarea-omu- 
lui nou, să reflecteze tumultul unei vieţi prin 
propria lor realizare artistică. Poporul este 
pastratorul celor mai înalte tradiții de arta si 
cultură și câtre el se îndreaptă și trebuie sa 
se îndrepte privirile tuturor, căutind și invo- 
cind permanentele și deslusind noile dimen- 
siuni ale E tree $i simtirii lui: „Acum masele 

nostru sarat să dea noi 


mica infatisare a comptexului nostru social 
este aceea a unei țări aflate într-o titanica an- 
gajare de autodepasire, de cunoaștere a po- 
sibilitatilor, a nazuintelor, a trecutului, a pre- 
zentului și a viitorului, pentru a putea da 
ceea ce este mai bun în noi. Imaginea 
aceasta ne relevă o lume mult evoluată, de o 
complexitate pe care numai analiza aplicată 
o poate statornici — făcută în spirit științific, 
spiritul raportului prezentat de secretarul ge- 
neral a! partidului. 

Societatea noastră socialistă a parcurs un 
enorm proces de dezvoltare și are in faţă un 
altul, tot atit de vast şi de plin de țeluri im- 
presionante. Este nevoie de muncă, de aspi- 
ratie, de ideal creator și este nevoie de o 
conștiință a înfăptuirii care să fie pe măsura 
gindului și a minţii care proiectează transfor- 
marea unei țări și a unui popor pe o dimen- 
siune exemplară, unică in istoria lui 

Cineaștilor le revine — lor ca si tuturor ce- 
lor ce se manifestă pe tărim cultural şi edu- 
cativ — o misiune de mare noblețe și de 
mare răspundere: să influențeze formarea 


tonală, antifascistă și antiimperialistă, care a 
deschis o nouă eră in istoria bimilenară a pa- 
triei noastre. Patruzeci de ani reprezintă, in 
istorie, o perioadă foarte scurtă; dar in acești 
ani poporul român, sub conducerea gloriosu- 
lui nostru partid comunist, a parcurs mai 
multe etape istorice — de la societatea bur- 
ghezo-moşierească la societatea socialistă 
muititateral dezvoltată“. 

Realegerea tovarăşului Nicolae Ceaușescu 
în funcţia de secretar genera! al partidului 
este, deopotrivă, act istoric și garantie ca 
ceea ce poporul nostru și-a propus și a reali- 
zat pină acum va duce mai departe cu elan 
sporit, cu împliniri edificatoare, pe baza pro- 
gramului său de muncă, de viata, de gindire, 
de realizare. Este un program care exprimă 
propriile lui idealuri de afirmare şi situare in 
rindul celor mai inaintate popoare ale lumii 
in spiritul pe care-l degajă și il imprimă acest 
raport, viitorul nu este un semn de întrebare, 
ci, dimpotrivă, o imensă trambulină a afirma- 
rii plenare 'a poporului nostru. 
imaginea care se desprinde din panora- 


N... 1984 va ramine cu certitu- 
i dine in istoria noastră revelat de evenimentui 

de o deosebită amploare și semnificaţie pe 
l care îl degajă, pentru noi și pentru lumea cå- 
reia ne înfățișează: Congresul al Xill-iea al 
partidului. 


Raportul prezentat de secretarul general al 
partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu — 
raport care este un document programatic, 
deopotrivă analiză lucidă si profundă a înfăp- 
tuirilor de pina acum, dar și proiecţie a idei- 
lor și gindurilor transtormatoare ale societății 
3 noastre socialiste — devine fila de istorie, dar 

si program viu, fixind perspectivele și câile 
noastre de a marca prin realizări și progrese 
în toate domeniile de activitate, strădania 
| unui popor care aderă, cu întreaga sa ființă, 

ia cursul devenirii sale, înscris în programul 
| de bază al luptei. muncii şi nazuintelor sale 
Asa cum sublinia secretarui general a! parti- 
dului: „Cel de-al XIli-lea Congres are loc la 
trei luni după aniversarea a 40 de ani de la 
victoria revoluției de eliberare socială şi na- 


tățile de astăzi ale ţării, in care omul muncii, 
constructor al socialismului constituie figura 


Sună răspicat, stimulator, determinant, in- 
demnul conţinut în raportul prezentat la Con- 
gres de secretarul nostru general, tovarășul 
Nicolae Ceausescu: “Cinematogratia, teatrele 
trebule, de asemenea, să creeze filme și să 
pună în scenă plese inspirate din munca și 
viaţa poporului nostru. Acestea trebuie să re- 
dea, pare ert şi trecutul, lupta revoluționară a 
partidului și poporului, der și marea epopee a 


a 


totodată, prin mijioa- 
cele cinematografiei și teatrului, ale artei in 
aie te viitorul luminos al României socis- 


pai epopee a prezentului, alături de cea 
a trecutului și prefigurind viitorul ţării, este o 
idee generatoare nu numai de iniţiativă, ci și 
de o întreagă concepţie asupra orizontului 
filmului de actualitate. Sursa este viața, viața 
privită dinăuntru, direct, fără ocoluri și inter- 
medii. lar viața are, iată, dimensiune epo- 
peică. Prezentul se cere privit, cercetat, cu- 
noscut în amploarea, în vastitatea lui, nu nu- 
mai în elementele lui desprinse și invocate 
pină acum. Spiritul revoluționar al artistului 
trebuie să se ferească în primul rind de imo- 
bilism, de incintarea de sine, de automulțu- 
mire. Viaţa este dinamică, este amplă, este 
complexă și mereu surprinzătoare, niciodată 
amorfă. Doar ochiul obosit poate vedea ceva 
amort într-o lume care vibrează intens, care 
creează, transformă, înfăptuieşte. Arta, cine- 
matografia în speță, au de la ce sursă să se 
inspire, au pentru cine să creeze, au pe cine 
să bucure cu realizările lor, au cine să le pre 
țuiască. Cum spunea tovarășul Nicolae 
Ceaușescu ia înalta tribună a Forumului co- 
1 muniștilor: „Numai trăind și scriind impreună 
cu poporul, pentru popor, participind activ ia 
tăurirea prezentului și viitorului patriei noes- 
tre, creatorii de literatură și artă da opere 
= seen cael past in = 
lormarea cong: onare, în promo- 
varea adevăratului umanism revoluționar al 
societății noastre socialiste, in care tot ce se 
realizează este destinat înfloririi patriei, 
omului, bunăstării și fericirii sale.“ 
Cineaștii noștri vad cu toată limpezimea in 
această înflăcărată chemare, propriul lor 
drum de creaţie. 


«CINEMA 


Ps 


CONGRESUL AL XIII-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN, 


strălucită manifestare a unității indestructibile a întregului popor 
în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul NICOLAE CEAUȘESCU 


0 artă revoluționară, profund legată 
de aspiraţiile întregului popor 


Menirea filmelor noastre: 
dialogul cu milioane de spectatori 


fhe evoluției spirituale a 
societăţii și raporturilor care caracterizează 
această evoluţie influențează amploarea și di- 
versitatea tematică a artei cinematografice, 
limbajul specific şi stilul operelor noastre. In- 
fluenta realității asupra artei nu acţionează în 
virtutea unui automatism, nu ni se cer simple 
ilustraţii fotografice ale vieții, executate într-o 
manieră mecanică. E voi de un vast și 
complex proces de influentare a conștiinței 
artistice, un proces profund intim, cu rezul- 
tate benefice și pentru spectator.. Altfel decit 
prin valoarea recunoscută a operei sale, 
creatorul nu poate demonstra modul cum 
percepe realitatea și cum o prelucrează cu 
sensibilitatea, talentul său, pentru a-i da pu- 
tere de convingere și emoție. 

Creatorul de artă, creatorul de film este un 
militant pentru afirmarea adevărului, un om 
care trăiește cu pasiune facindu-si din sluji- 
rea poporului, însăși menirea sa de slujitor al 
celei mai populare dintre arte, iubite de mi- 
lioane de spectatori. Trebuie să realizăm 
filme de investigaţie, de cercetare a celor mai 
profunde trăiri ale contemporanilor noștri, să 
cultivâm o artă de atitudine, capabilă să exer- 
cite o influență modelatoare asupra celor ca- 
rora ne adresăm. 

Dar nu trebuie să uităm că filmul trebuie să 
placă, el trebuie să fie dorit de publicul nos- 


tru: nu este suficient ca un film sa fie „just”. 
El trebuie să emotioneze, să atragă. E zadar- 
nic orice film care nu-și ajunge scopul: acela 
de a fi vizionat de cit mai multi spectatori. 


Tovarasu! Nicolae cerea de la noi 
filme de toate genurile — istorice, filme de 
actualitate, social-politice, si comedii, cit mai 
multe comedii bune. Regizori. scenariști, pro- 
ducători contribuie cu dăruire și pasiune, la 
depistarea subiectelor bogate în idei origi- 
nale, cît mai atractive, în aşa fel ca filmele — 
de toate genurile — să răspundă setei de cul- 
tură a spectatorului modern. 

Spun cu regret că avem inca filme care ne 
glijează tocmai aspectul atractiv, filme din 
care lipseşte acțiunea, totul se consumă în 
dialoguri lungi, rostite artificial; filme prea 
lungi fata de ce vor să povestească sau altele 
in care subiectul nu se prea înțelege, îi cere 
eforturi să-l urmărești. Sint comedii puţine, 
foarte puține pentru un popor sănătos, care a 
dat mari minuitori ai condeiului satiric. Toc- 
mai asupra tematicii cinematografice de per- 
spectivă sintem solicitati să ne spunem punc- 
tut de vedere, iar Congresul al XIi-lea al par- 
tidului, cu dezbaterile și directivele sale, ne 
este indreptar, sfătuitor și un intens imbold 
pentru toți creatorii de artă. 


lon: Popescu GOPO 


Maretul proces 
de „facere a lumii noi“ 


Ron neabătut un adept al filmului poli- 
tic pe care îl văd întotdeauna cu mare pla- 
cere și de la care aştept foarte mult, convins 
fiind că lumea de azi are neapărată nevoie sa 
descopere într-un asemenea film mecanismul 


4 


proceselor ` politice care determină istoria 
noastră. Unul din filmele care m-au pasionat 
a fost Z de Costa Gavras și sint trist că n-am 
mai văzut după aceea un film atit de tulbura- 
tor, de adevărat și de capabil! să ne dea senti- 
mentul că libertatea, siguranța, certitudinea 


şi speranța sint atit de hotaritoare pentru 
condiția noastră azi. 

M-am străduit cu toată cinstea de care mă 
ştiu în stare și pornind dela experiența mea 
proprie, de viata și de participant al istoriei si 
revoluției, să surprind in cărţile mele meca- 
nismul obținerii puterii, al păstrării puterii și 
al umanizării puterii în socialism și am scris 
„Clipa“, ca o pledoarie pătimașă pentru ne- 
voia de libertate, de libertate de gindire, de 
opinie și de opțiune. Am avut satisfacția sa 
mă întilnesc cu eroii acestei cărți într-un film 
de Gheorghe Vitanidis, care dacă — pacatuia 
prin ceva — pacatuia prin marea fidelitate 
fata de carte. pe cind eu l-aș fi vrut mai ata- 
sat esteticii cinematografice. Dar filmul a plà- 
cut, a plăcut oamenilor si meritul lui rămine 
cel puţin acela de a ne fi demonstrat noua, 
tuturor, că spațiul spiritual în care trăim este 
favorabil, poate să fie favorabil! adevarurilor 
netrunchiate și bătăliei pentru ele. 


Ramin la convingerea că spectatorul român 
este un spectator generos, inspirat, dornic sa 
se confrunte în film cu propria lui realitate, și 
cred — așa cum am mai avut ocazia să spun 
poate că niciodată ca astăzi creatorul român 
n-a avut o mai fericită șansă de a i se oferi o 
sursă de inspirație atit de originală ca cea 
propusă de compiexul, complicatul, tragicul, 
măreţul proces de „facere a lumii noi“ in 
România socialistă de astăzi. Nu ni se cere 
decit cinstea de a fi cinstiți cu noi înșine și 
cu viața în care trăim si în această cinste se 
află fundamentalul. mesaj pe care Partidul 
Comunist Român îl transmite tuturor creato- 


. rilor. Şi cu atît mai mult în aceste zile, cind 


intregul popor a îmbrățișat cu atita speranța 
cel de-al XiH-ea forum comunist. 


. Dinu SARARU 


Cu cit filmezi realitatea, cu atit 
simți nevoia s-o aprofundezi mai mult 


E pe care l-am trait cu 
emoție, Congresul ai Xilitea ai Partidului, a 
fost și pentru noi, cineaștii, un înalt prilej de 
reevaluare a activității noastre. Cei 20 de ani 
care au trecut de cind în fruntea partidului a 
fost ales tovarășul Nicolae Ceaușescu, au 
fost cei mai fertili pentru cinematografia do- 
cumentară, atit din punct de vedere calitativ 
cit și cantitativ. E de ajuns să rostim cifra fil- 
melor documentare realizate în 20 de ani: 
peste 5000 de tiime documentare și de știință 
popularizată, pentru a ne da seama cite su- 
biecte ne-a oferit realitatea românească în 
aceste tulburătoare decenii. În fata unei ase- 
menea realități atit de bogată în realizări, ne 
simțim încă datori cu filme care să reflecte 
tot ceea ce s-a înfăptuit si se infaptuieste în 
România, în ritmul vertiginos ce caracteri- 
zează procesul construcției socialiste, prefa- 
cerile din toate domeniile vieţii noastre eco- 
nomice și spirituale. Acest ritm ne cere o ca- 
pacitate uriașă de a răspunde prompt şi cu 
operativitate cinematografică nesfirsitelor su- 
gestii ale realității, momenteior-eveniment. 
tot mai dese in viata țării. Există atitea feno- 


mene care se cer înregistrate din mers. in 
timpul producerii lor, pentru a nu pierde ni- 
mic din cronica vie, pasionantă a devenirilor 
noastre. Imagini fierbinţi, împrimate reporte- 
ricește, pot constitui apoi secvențe pentru 
fiime ample, de sinteză, cum au fost cele rea- 
lizate în ultima vreme de studioul „Alexandru 
Sahia” la Canalul Dunăre—Marea Neagră. 
Avem secvente-document începind cu trasa- 
rea în proiect a grandiosului obiectiv și pină 
ta darea tui în folosință. Sint documente ines- 
timabile mărturisind despre succesele și gre- 
utatile unei construcţii de o asemenea anver- 
gură. Gindindu-ne la toate indemnurile se- 
cretarului genera! al partidului adresate ci- 
neaștilor cu prilejul diverselor întilniri, ne 
dăm seama că sintem încă departe de a re- 
flecta în imagini pe măsura realitatilor isto- 
rice, viața de azi a poporului nostru. Sint încă 
puţini în filmele noastre documentare sau de 
ficțiune acei eroi demni de a fi modele de 
conștiință și comportament revoluționar, eroii 
care să nu se încadreze în scheme şi ṣa- 
bloane, oameni vii care participă la construc- 
te cu devotament și entuziasm. Personajele 
care- apar pe ecran au rareori trăsăturile spe- 
cifice ale poporului nostru: înaltul umanism, 


„Cinematografia, teatrele trebuie, de asemenea, să creeze filme 
şi să pună în scenă piese inspirate din munca şi viaţa poporului 
nostru. Acestea trebuie să redea, desigur, şi trecutul, lupta revolu- 
tionara a partidului şi poporului, dar şi marea epopee a prezentu- 
lui, prefigurînd, totodată, prin mijloacele cinematografiei şi teatru- 
lui, ale artei în general, viitorul luminos al României socialiste“. 


spirit Ge dreptate și de sacrificiu, generozita- 
te, inteligenţă si nu în ultima instanță, umor 

Hotăririle Congresului al Xili-lea ne găsesc 
pe noi, cineaștii, într-un efort de îmbunătăţire 
atit a planurilor tematice, cit și a propriei vi- 
ziuni asupra ceea ce numim „documentare“. 
Planurile noastre trebuie să cuprindă, pe 
baza unei ample și temeinice cunoașteri a 
realităţii, mai toate zonele vieții economice și 
spirituale ale țării. Studioul nostru ne asigură 
condiţiile necesare pentru a ne putea deplasa 
cit mai des pe teren și a cerceta în profun- 
zime fenomenele tuiburătoare-ce ne incon- 
joară. Pentru că nu e suficient să te consideri 
documentarist și să filmezi grăbit numai o 
zonă, o parte dintr-o realitate, ci trebuie sa 
ajungi să cunoști bine, să ai perspectiva asu- 
pra întregului fenomen. Filmez, de pildă, 
într-o oțelărie, la Combinatul de la Galaţi. 


Dar prin forța împrejurărilor nu atunci pot sa 
imi extind documentarea și asupra celoriaite 
secţii. Drept care va trebui să revin, cu prile- 
jul unui alt film, sau pur şi simplu a unei alte 
documentări, pentru a cerceta îndeaproape 
tot ce se intimpla la acel combinat, pentru a 
cunoaște și alți oameni şi alte fapte din cro- 
nica oțelului la Galaţi. Numai așa putem 
să descoperim acei eroi vii, adevăraţi, de care 
arta noastră are nevoie. Consider că pentru 


noi — creatori de film artistic sau documen- . 


tar — esenţialul este să realizăm filme-docu- 

ment în spiritul gîndirii imdraznete, clarvăză- 

toare si revoluţionare a marelui și iubitului 

nostru conducător, tovarăşul Nicolae 
u. 


Virgii CALOTESCU 


e 


„Acești posibili eroi de film 
se cred oameni obişnuiţi 


M ă întreb de multe ori dacă după 
terminarea filmărilor, rămine sau nu ceva in 
urma relaţiilor stabilite dintre un documenta- 
rist și „personajele“ lui. Şi daca acest „ceva“ 
ce ramine este un balast banal sau o „mate- 
rie“ vie, ce acţionează in timp asupra cineas- 
tului documentarist. 

Mă întreb dacă nu cumva documentaristul 
își plămădește personajele după chipul și 
asemănarea sa — adică pornind de la o idee 
de personaj care îi este dragă, supralicitind 
anumite trăsături pina ce obține personajul 
dorit. Şi cînd îmi pun aceste întrebări, mă 
gindesc. desigur, la filmele pe care le-am fa- 
cut pina acum, căutind însă, uneori, si în fil- 
mele . colegilor confirmarea sau infirmarea 
răspunsurilor mele. 

Urcam într-o zi de iarnă geroasă spre un 
şantier hidroenergetic montan, în căutarea 
inginerului șef, fost personaj al unui film pe 
care-l realizasem cu 10 ani în urmă. Microbu- 
zul cu oameni înghețaţi (echipa de filmare) $i 
materiale sensibile, amenințate de frig, ajun- 
sese cu greu în colonia de pe Valea eṣu- 
iui. Abia sosiți, aflăm că omul nostru (pe care 
urma să-l filmam, despre care. scrisesem un 
senariu) e transferat de o săptămină la Bucu- 
reşti. lar înlocuitor nu are încă. Pentru prima 


dată simțeam în privirile celor din echipă (fri- 
gul nu-i făcea deloc concilianti), o umbră de 
neincredere: „ne-a purtat degeaba pina aici”. 
Afiasem că la vreo 30 km exista un alt ṣan- 
tier, Oașa, unde se construia primul baraj din 
salba de baraje și uzine subterane de pe vale. 
Piecam rapid într-acolo, dar șeful de șantier 
de ia Oașa ne spune clar și răspicat ca nu 
are timp pentru filmări, că dealtfel au mai 
fost echipe de cineaști pe acolo și rezultatele 
pe peliculă nu l-au convins. Stiam că am în 
fata un inginer foarte capabil, care pusese pe 
picioare un şantier ce inainte mersese prost, 
deci un -exemplu pentru tema filmului meu 
„Oameni și fapte comuniste“. 

Hotărită să nu mai înfrunt alt necunoscut, 
încerc să-i înving mefienja, spunindu-i că un 
documentar neconvingător trădează neprice- 
perea şi suficiența creatorului și nicidecum a 
omului filmat. Nu s-a lăsat convins, explicin- 
du-mi că a văzut un documentar despre un 
om de mare capacitate intelectuală, un con- 
ducător excelent de unitate industrială, care 
apărea pe peliculă ca un banal rostitor de șa- 
-bloane scoase din ziare. insist, nu=! conving 
total, dar acceptă să ne lase să urmărim în 
direct, fără nici o „organizare”, activitatea ci- 


torva din oamenii şantierului. N-aveam nici o | 


idee despre cum urma să arate noul film, dar 


Nicolae CEAUȘESCU 


ştiam că trebuie să-l fac aici, în ciuda faptului 
că-l concepusem în alt loc şi cu alti oameri 
A doua zi, cind șeful șantierului, conform in- 
telegerii, ne-a ignorat, și-a văzut de treburile 


} multiple și urgente ale unui șantier cu o pro- 


ductie de citeva milioane pe zi, am descope- 
rit un om extraordinar — duritate și tandrete, 
generozitate și parcimonie (cu mijloacele ma- 
teriale ale șantierului) și mai ales pasiune în 
munca tui de fiecare zi, muncă cu oamenii, în 
primul rînd. Omul se definea singur pe peli- 
culă, filmul se structura pe măsura omului. 
Ne răminea doar să fim „martori“ cinstiți. Aici 
a început și drama noastră. Cum să fii martor 
la momentele cele mai spectaculoase, mai 
tensionate, care definesc — vizual — cel mai 
exact, personajul? Nu puteam fi în mai multe 
locuri în același timp, nu mai puteam recon- 
stitui momente pierdute, pentru că falsul s-ar 
fi simţit imediat. Tot oamenii șantierului au 
fost cei care ne-au salvat din descumpănirea 
în care ne aflam. Am înțeles din obișnuința 
cu care ei priveau lucruri ce nouă ni se pa- 
reau ieşite din comun, că nu este esențial! 
pentru film sa4 surprind pe unul din tinerii 
ingineri, șefi de lot, Intr-o zi, cind demon- 
strează cu pickamerui în mină, timp-de 8 ore, 
că norma zilnică stabilită pe fiecare miner, 
este posibil de realizat. Esenţial era faptul ca 
acest șef de lot, după numai trei ani de expe- 
rienţă, putea să demonstreze oricind, cu pro- 


_priile braţe, că dispoziţiile pe care le dă sint 


posibil de îndeplinit. Că el este în stare sa 
pedepsească aspru un act de indisciplină, ca 
numai după citeva minute să-și linisteasca 
soția ta telefon, asigurind-o că va spăla ei ru- 
fele copiilor, seara, cind va veni, chiar dacă 
va fi trecut de ora 10. Astfel că efortul nostru 
s-a îndreptat, firesc, nu spre un moment, 
chiar daca era de excepție, ci spre surprinde- 
rea trăsăturilor fundamentale ale acestor oa- 
meni, cele care îi definesc ca exceptionali, ei 
facind din excepții desfășurarea cotidiană şi 
banală a faptelor lor de muncă și viata. 
Aceşti oameni ai şantierelor de pe văile mun- 
tilor unde vara e — cum zicea unul dintre ei 
„O singură zi, într-o joi, încolo e numai vint, 
ploaie și îngheţ“ — ne-au învățat că nu tre- 
buie să căutăm acte de eroism cu orice preţ, 
pentru că eroismul zilelor noastre e, de fapt, 
© stare ce se definește in timp, din sute de 


acte de muncă făcute cu pricepere și pa-: 


siune. O stare in care spectaculoasa luptă cu 
roca, Cu apa, cu vremea, cu inertia, câpăta 
aerul obișnuit al unei zile de muncă, ce dr- 
meaza alteia şi alteia. 
Cind am ajuns — altădată, pentru alt film 
- la Topolovatu Mare nu-l cunoşteam pe 
președintele C.A.P.-ului de aici. Era pe lista 


‘fiimam — o 


fruntasitor recomandati pehtru rezultatele - 
bune, obținute ani la rind. Cind am intrat in 


sediul C.A.P.-ului ni s-a spus că preşedintele 
este ocupat cu o comisie de la judeţ si de la 
minister, tocmai prelua un complex zooteh- 
nic cu o datorie de 35 milioane lei către stat, 
Anuntat că-l căutăm, omul iese din ședință si 
stă de vorbă cu. noi. Mirată că.ne acordă un 
timp destul de mare fata de importanţa dis- 
cutiilor ce se purtau in camera alăturată, 
ne-am scuzat și am propus să revenim altă- 
dată. Răspunsul. ne-a convins că nu mai e 
nevoie să căutăm alt om pentru portretul 
unui conducător de C.A.P.: „Nu mă mai inte- 
resează detaliile juridice şi birocratice ce se 
discută acum. Ce știu este că iau o unitate 
cu peste 35 milioane datorii, că trebuie să-i 
schimb conducerea și mentalitatea oamenilor 
de acolo față de ce înseamnă o unitate coo- 
perativistă din agricultură, că aici nu e locul 
unde vii să furi ca să duci acasă, ci te scoli 
Sa noaptea în cap si muncesti bine ca să poți 
ai". 

Aveam mai tirziu să ne convingem — şi să 
rie model, cu recolte re- 
cord la griu si la porumb, cu livezi cu cren- 
gile indoite de rod, cu munţi de sfeclă, cu 
struguri de peste un kilogram ciorchinele... 

Acești oameni, pe care i-am cunoscut și 
cărora am încercat să le păstrez pe peliculă 
cite ceva din datele lor esenţiale, au ceva co- 
mun: ei sint, în plan fundamental, nemultu- 
miţi... Nemultumifi de cit au realizat pina 
acum. Își reproșează că au facut prea putin 
și-și doresc două vieți să poată împlini tot ce 
gindesc. că ar putea face. 

Nu poti trece nepăsător pe lingă astfel de 
oameni. Şi nici nu-i poţi dirija cu indicaţii re- 
gizorale, în mizanscene sablonarde. Astfel de 
oameni — ajități puternice — trebuie 


cunoscuți și înțeleşi; trebuie trait în preajma - 


lor pentru a-i putea surprinde cu aparatul de 
filmat, pentru a face din personalitate lor — 
scoala de viata pentru toți. Cred că e o dato- 
rie morală a:documentaristilor să lase mărtu- 
rie în filmele lor, existența acestui tezaur 
uman. Sint destul de mulţi cei care au grijă 
de aurul nostru negru sau de cei verde. Cred 
că realizatorii de filme sint cei datori să aibă 
grijă de acest aur viu, să-i răspindească va- 
loarea, exemplul morai. Pentru că acești oa- 
meni anonimi sint cei care marchează și defi- 
nesc trăsăturile fundamentale ale fenomene- 
lor sociale din epoca noastră. Si nu în ultimă 
instanţă ei sint cei care, direct sau indirect, 
ne definesc și pe noi ca realizatori de film 
documentar. 


Felicia CERNĂIANU 
5 


iR 


Declaraţie... fără 
3 Me şi Adrian Păduraru 


in Declaraţie de dragoste) 


Din prea multă 
dragoste 


Ce înseamnă acasă? 
Aici inseamnă 
satul natal 
Scenariul: Alexandru Brad 
și Dumitru Titus Popa 
Regia: Lucian Mardare 
Casa de filme Unu 


Pam -e titlul scenariului de film, pe 
care l-am scris împreună și care a intrat in 
producţie, la începutul lunii octombrie. la 
Casa de filme Unu, în regia lui Lucian Mar- 
dare. 

De ce l-am scris? 

Pentru simplul motiv că lumea satului a 
fost $i ramine un univers definitoriu pentru 
civilizaţia noastră, dar si o probă a conștiințe: 
scrisului pentru artist, mai ales pentru ce: 


Masca de argint 


Un mister cu... „va urma” 
Scenariul: Eugen Barbu 
şi Micolae Paul Mihail 
Ripe 
Gheorghe Vitanidis 
Casa de filme Cinci 


Florin Piersic, intre doua filmări: „Dupa. 
Drumul... Trandafirul... și Misterele... Mar: + 


latu isi continuă periplul în Masca de argi 

cea de-a patra serie scrisă cu atita har de pă 
gen Barbu și Nicolae Paul Mihail. Nu va 
spun cine-i „Masca“, asta trebuie să fie sur- 
priza. Bucuria mea e că Mărgelatu, care lupta 


Filme în 


Declaraţie 
de dragoste 


Adolescenta, 
ca prima mare 
răscruce a vieţii 
Scenariul: George Şovu 
Regia: Nicolae Corjos 
Casa de filme Trei 


C. protesor (cu o experiență de munca 
în mijlocul copiilor și al tinerilor, ce acoperă 
peste trei decenii) am avut la indemina un 
material de viață extrem de bogat si de inte- 
resant. Greutatea a fost, deci, nu a invenției. 
ci a alegerii $i, mai ales, a construcţiei într-o 


| formula dramaturgică specifica. 


Scenariul de tiim este, fara indoiala, altceva 


, decit un roman. Şi dacă acest lucru l-am in- 


teles de la începutul strădaniilor mele. al de- 
mersului de colaborare cu o casă de filme, 


` realizarea acelei specificitati nu s-a conturat 


atit de ușor. De un mare ajutor mi-au fost în 
acest sens producătorul delegat al Casei de 


filme Cinci, cineastul atit de experimentat și. 
de dăruit, Mihai Oprig ca și sensibilul şi ta- 
Nicolae. Corjos. 


lentatul regizor 


nascuti acolo, şi nu numai pentru ei. Cum 
ambii semnatari ai scenariului sintem de ta 
sat, se înțelege mai bine și de ce l-am scris şi 
de ce... din prea multă dragoste... 

De unde a pornit ideea? 

Fireşte, din realitatea dinamică, uneo? 
chiar spectaculoasă și dramatică. a universu- 
lui nostru rural. Eroul filmului, Vasile Can- 
drea, are legături biografice, sa le spunem 
așa, cu mulți dintre cei care sint implicaţi. cu 
viața și dragostea lor, în această veche si atit 
de mereu nouă îndeletnicire, lucrarea pâmin- 
tului. Deși ca specialist a reușit să urce, prin 
merite reale, anumite trepte în ierarhia admi- 
nistrativă, el are revelația adevăratei sale im- 
pliniri numai în spațiul material și spiritual al 
satului. Aşa se face ca hotarirea sa de a se 
intoarce ta tara, chiar în satul natal, hotarire 
irevocabilă și deplin motivată, determina 
schimbări de atitudine si mentalitate nu nu- 
mai in propria-i familie, ci şi printre oamenii 
cu care va lucra in continuare. 

Contruntările cu propria-i conştiinţă, cu 
poziţiile și opiniile celor din preajmă (fiică, 
soţie, colegi de munca, oameni simpli sau cu 
munci de raspundere în sat) nu se rezolvă 
usor, după formule și soluţii prefabricate. 

In acelaşi timp. Vasile Candrea redesco- 


' pera satul, oamenii, cu viata si obiceiurile lor 


de-acum, cu modul lor specific de a vedea si 
de a judeca lucrurile. 

Atit, deocamdată. Avem incredere ca inten 
tiile noastre vor fi concretizate convingator 
Mai ales că şi la Casa de filme Unu exis! 


„Obiceiul, frumos, de a se face filme bune 


Alexandru BRAD 
Dumitru Titus POPA 


‘ 


— din umbră — alături de câuzașii revoluției 
pașoptiste, își dezvăluie, de astădată, o fațeta 
nouă, raminind ceea ce ştiaţi, un justitiar, O 
bucurie sint și partenerii de joc: Marga 
Barbu, Alexandru Repan, Ovidiu luliu Moldo 
van, George Motoi, Coca Andronescu, Ana 
Szeles $i Cseh Szaboicz (cunoscutul Buză de 
lepure) care se ocupă și de scenele de lupta 
În paranteză fie spus, e foarte bine că am re- 
ușit să nu fiu dubiat în scenele de cascado- 
rie. O să vedeţi! Sper ca şi Masca... (în regia 
lui Gheorghe Vitanidis) să aibă succesul pri- 
melor episoade. M-am întors recent de la „Zi- 
tele culturii românești” de la Moscova, unde 
Trandafirul... și Misterele... au fost primite cu 
ropote de aplauze. 

Am terminat si un roi mai mic. Zmeul — un 
zmeu modern! — din Punguja | cu „doi galbeni 
filmul lui ion Popescu Gopo, şi mă pregatesc 
pentru un rol principal în filmul lui Aurel Mi 
heles, Procurorul își asumă riscurile. Deși nu 
sint procurorul, îmi asum si eu riscul... apro- 
piatelor filmări!” 


R.P. 


lucru! Lucrul 


Filmul, asa după cum sugerează si tith#, se 
constituie ca o delicată şi, in acelas} timp 
pasionantă poveste de dragoste. Principalii 
lui eroi sint liceeni aflați în pragul examenu- 
tui de bacalaureat şi al celui de admitere in 
învațămintul superior, ori in pragul examenu- 
lui... vieţii. 

Prin prisma acestor realități, povestea de 

se încarcă de nenumărate alte ma- 
jore semnificaţii. 

Cei ce se iubesc, chiar dacă trăiesc detasa- 
rea, sublimă, de tot restul lumii, în propriii lor 
ochi ei constituind centrul... universului, sint 
obligați totuşi de viaţă să privească în jur, să 
ia seama la ceea ce se intimplă, să asculte, 
să înregistreze $i să vibreze, să acţioneze in 
consecință. Filmul poate fi văzut $i ca o ple- 
doarie pentru responsabilitate in alegerea 
profesiunii, a drumului de viaţă in consens cu 
cerințele dezvoltării societăţii noastre; el vrea 
să fie, în același timp, o invitaţie adresată ce- 
lor maturi de a injelege mai profund univer- 
sul tulburător al adolescenţei, de a ocroti iu- 
birea adevărată — una din dimensiunile 
esenţiale ale căutărilor şi devenirii fiecărei 
generaţii. 

Scriind o suită de cărți despre acest uni- 
vers (adolescentin) n-am trâit niciodată o 
emoție mai puternică decit aceea din mo-. 
mentele în care, la magnetoscop, mi-am va- 
zut intruchipate personne (imagine, sunet, 
mişcare-viaţă adevărată, eci.) 


incurajat de acele concretizāri incite 
splendide). aştept cu. sufletul incordat de 
speranță şi de aleasă bucurie, desfasurarea 
lor pe ecran, indraznind, cu adincă sfiala, să 
alatur gindul meu de acela al marelui Re- 
breanu: „Cind ai reușit să inchizi in cuvinte 
cheva clipe de viață adevărată, ai realizat o 
opera mai pretioasa ale toate frazele fru- 
moase din lume”. 


De vom avea parte de acest adevar, atunci 


st va lumina, deopotrivă, fruntea și zimbetele - 
atitor ființe care cones acum Fath omie, 


rea lui. 


sasi SONU, “ 


filmul Din prea n dragoste 
(Tamara Creţulescu) 
a Sa i 
Lin serial de mare succes. 
un personaj cu priză la publi 
(Florin Piersic — X 
in Masca de arg 


Procurorul 


isi asumă 
riscurile 


Cind a acuza 
înseamnă 
a apăra 
Scenariul: Gabriel 
Iosif Chiuzbaian 
Regia: Aurel Miheles 
Casa de filme Cinci 


} rocurorul își asumă riscurile a 
fost conceput on un film dezbatere in 
formulă polițistă, în care pefsonajul 
central este tinărul procuror Moga. 
Filmul își propune să scoată în evi- 
dență umanismul justiţiei socialiste. 
să dezvăluie cite ceva din activitatea 
adesea anonimă, a celor care fac to- 
tui pentru ca în faţa instanțelor de ju- 


-decată să triumfe adevărul. 


Dar adevărul nu întotdeauna este 
cel care apare la prima vedere, dru- 
mul pina la el fiind lung și anevoios, 
barat, nu arareori, de un întreg arse- 
nal de conveniente, neincredere, 
complicitati mărunte, lipsă de raspun- 
dere şi chiar riscuri. Fondul naraţiunii 
cinematografice relevă ideea că imo- 
ralitatea, sanctionabila legal, îşi are 
de multe ori sorgintea în alte imorali- 


- tati mai miei care, aparent, nu deran- 
= și pe lingă care trecem nepăsă- 


pir e TR de conștiințe umane, în 


~= sensul cêl mai bun al cuvîntului, pro- 


curorul Moga este tipul tinărului plin 
de avint și idealuri, un fanatic” cu 
privirea limpede a unui copil, care de- 
clară război rutinei ce alterează ade- 
văratele dimensiuni ale personalităţii. 

Deși este confruntat cu un caz care 
în ciuda aparenteior se dovedește de- 
osebit_ de complex si dificil, cu rab- 


= dare şi ingeniozitate, generosul .nos- 


tru personaj desco încetul cu în- 
cetul misterul, dezleaga enigma, reu- 
sind, ca într-un joc de cuburi, să re- 
compună adevărata fizionomie a celui 
met $i să dovedească nevinovăția 
inculpatului care, iniţial, şi-a asumat 
o faptă pe care nu o savirgise. În in- 
clestarea dintre minciună şi adevăr, 
dintre rău şi bine, rolul procurorului 
este de a rascoli constiintele semeni- 
jor săi, de a-i determina pe cei în 
care, pentru moment, răul și-a găsit 
un apron; să iasă din inertia lagitatii 
ori a fricii şi să înțeleagă importanța 
adevărului şi nocivitatea socială a 
minciunii. \ 

Desi eroul filmului nu are o parte- 
neră, tema fericirii și a iubirii este to- 
tuși prezentă. Este dragostea şi ferici- 
rea soților Mares, a fiecărui personaj 
în parte, procurorul avind tocmai me- 
nirea de a apăra aceste valori etern 
umane, . - 

Filmul va face uz de mijloacele cla- 
sice ale genului polițist: suspensul, 
focurile de arma, urmăririle, pistele 
false, toate acestea, însă, transferate 
pe un alt plan. Astfel, focul de armă 


< provoacă; în film o: singură victimă, o 


căprioară. Pădurarul susține, insă, că 
nu a fost decit un cline, “vagabond. 
Dar ecoul acestui foc de arma se am- 
plifica și in desfăşurarea narațiunii ci- 
nematografice. dobindeste, pe pian 
psihologic, valențe nebănuite. Se 
constituie, pina la urmă, într-un ele- 
ment al acuzării. Tot un instrument 
psihologic va deveni și suspensul 
care, prin ret ie, în momente 
dramatice, se vrea o invitaţie la since- 
ritate. 

Stiut este că spectatorul vrea så 
trăiască experiențele psihologice ale 
personajelor. lată de ce. Procurorul 
ig! asumă riscurile nu vrea să fie doar 
un film obișnuit, de acţiune. În conse- 
cinta, autorii și-au construit în așa fel 
demersul încît să poată prinde contur 
pe ecran evenimentele interioare ale 
personajelor, trăirile lor, unele sar 
luite, altele abia intuite. Dealtfel, 
desfășurarea povestirii E ape la 
fice, personajul principal, procurorul 
Moga, poartă în el dramele tuturor 
celor implicați în cazul anchetat. 

Deocamdată,” ei, procurorul Moga 
ză alături de el, autorii, regizorul Au- 


producătorul (Casa de ` 


Mihetes 
filme Cinci, director Dumitru Fer- 


noagă), viitorii interpreţi și întreaga 
echipă își asumă doar riscurile. 


Gabriel losi! CHIUZBAIAN 


Aani 


un simplu joc 
de cuvinte. 
Scenariul: 


E FITZ CUI 
isa de filme 


i deea scrierii scenariului Buletin de Bolen- 
tin mi-a fost dată: e continuarea filmului Bu- 
letin de Bucuresti. “inca: în a cind se 
monta Buletinul! de Bucuresti, Virgi/ Calotes 
cu era nemulțumit: filmul .nu are final. in 
seara premierei, după ce s-a golit sala, Calu 
tescu mă ia deoparte și-mi spune radios 
— d de ce n-am găsit finalul filmului? 
— Pentru că povestea nu s-a terminat. Tre 
buie să-i scrii continuarea. Şi eu sint curios 
să aflu ce se mai intimplă cu eroii mei. 
Adevărul era că şi eu eram curios. 
M-am documentat in gospodăria colectivă 
din comuna Gruiu $i povestea de dragoste 
dintre Radu şi Silvia s-a implinit. Mai multe 
lucruri despre scenariu nu pot să spun, ca să 
nu se supere regizorul că divulg fabula. 
Ceea ce pot spune e faptul că m-am con- 
vins (pentru a cita oarâ?) că fara o colabo- 
rare strinsă între scenarist și regizor, rezulta- 
tul final, filmul, nu este de calitate. 
Comedia contemporană, spumoasă, Bule- 
tin de Botentin sper să placă publicului spec 
tator la fel de mult ca și Buletinul de Bucu- 
rești. 4 
Cum e și firesc, distribuția în mare parte, 


este aceeași. 
Francisc’ MUNTEANU 


Între prima şi... 


ultima 
sută de metri 


„Ultima sută de metri“ — postsincroni- 
zati. montați, mixati, etalonati — ultimele 
operaţiuni inaintea „finişului” la: 

e 9 e Mireasma ploilor tirzii. iluzii 
cu mulți ani in urma, azi certitudini, intr-o 
meserie care nu ‘cere doar ph- 
cepere, Ci şi rabdare, tenacitate: geologia 
Scenariul: George Anania şi Romulus 
Barbulescu. Regia: Mircea Moldovan. 
Casa de filme Unu. Cu: Colea Răutu, Ma- 
ria Ploae, ton Lupu, Florin Zamfirescu, 
Virgil, Andriescu. Ernest Maftei, lancu Lu- 
cian, Boris Petrof, Mircea Belu şi Stelian 
Stancu. 

e e e Adela. Un film de Mircea Veroiu 
(scenariul $i ia), inspirat din romanul 
lui Garabet Ibrăileanu. O tentativă cu si- 
guranţă incitantă în „cimpul“ ecranizări- 
lor: cum devine film celebrul jurnal a! 
doctorului Emil Codrescu, cel care îşi re- 
cunoștea drept boală veche şi incura 
bilă [ abuzu! voluntar de analiză” 
Casa de filme Patru. În rolurile principa 
fe: Marina Procopie, Valeria Seciu, Ge 
orge Motoi, Stefan Sileanu. $ 

. Un fiim de actualitate cu umor, 


Rr 


operatorie anul III si 


„Buletinul... buletinul...“ sau cîțiva din interpreţii seriei a doua a unei comedii de mare succes 


dar nu neapărat o comedie. Scenariul; 
jon Baieșu. ia: Dumitru : Dinulescu: 
Casa de filme Trei. Cu: Valentin Mihail, 
Mitică Popescu, Margareta Pogonat. Oc- 
tavian Cotescu, Dan Condurache și ileana 
Negru. 

@@e@ Se pregăteşte pentru primul tur 
de manivelă; Promisiuni, un fiim de Elisa- 
beta Bostan; scenariul: Vasilica Istrate. 
Film de actualitate, o adevărată 
cu părinţi si copii, plină de invataminte 
mai ales pentru cei dintii 

R. PANAIT 


Bătălia 
cunoaşterii 


eee Abecedarul. Desprinse cu teamă din 
miinile grijulii ale bunicilor, minutele gingase 
ale nepoților primesc cu stingacie — in prima 
lor zi de şcoală — cele dintii arme ale batalic: 


-cunoasterii, Lumea basmelor — pina acun 


doar ascultată, povestită de cei mari — iși 
dezvăluie pe rind tainele literei scrise, sub 
privirile pline de o gravă și încordată uimire 
ale „bobocilor“. 

Umor, tandreţe, gesturi surprinse într-o ul- 
timă oprire timidă pe pragul dintre cele doua 
lumi — a gradinitei şi a şcolii savuroase şi 
delicate portrete, traversate de o infinitate de 


Vraja literaturii lui F< 


Petru Maier, asistent 


Carr 


stări, sint descrise de aparatul avid de adevar 
$i candoare, conferind substanţă, emoție ṣi 
inalta clasă profesională recentului film al pa 
sionatului cuplu de cineaști documentarișt: 
Paula $i Doru Segall. 

eee Cucuteni. Un gros-plan sugereaza 
parca o fotografie luată prin satelit de pe o 
planeta necunoscută si stranie. Prin retra- 
jere, aparatul descoperă de fapt un vas de 
ut, cu desene geometrice de o superbă sim- 
plitate — ecou al strigătului intru frumuseţe, 
ircumscris termenului de „cultura Cucu- 
teni”. 

Tot ce montează regizoarea Olimpia Dai 
oviciu in continuarea filmului sau, alte piese 
din ansamblul acestui miracol de arta şi spiri 
tualitate străveche descoperit pe teritoriul ta 
rii noastre, vine să adauge încărcătura idea 
"că şi emoţională acelei metafore de inceput 
maginea: Victor Popescu 


Lidia POPITA 


Pe pămint, 
in aer, pe mare 


eee Pierde-vară (scenariul: Vasile Mihai: re 
pa: Calin Giurgiu) 


si umorul regizorului Geo Sa 
(Fotografii de: 


Uae 
d Vasuescu 


imagine) 


Any, 


Pelicula prilejuieste doua debuturi: scena 
ristul Vasile Mihai, nume cunoscut de pe ge 
nericul filmului Miezul fierbinte af piinii, se 
atia la primul contact cu animația, iar tinaru! 
animator Călin Giurgiu semnează pentru in- 
tia oară in calitate de regizor. O satiră, deloc 
amabilă, la adresa unei mentalități desuete 
despre „viața la țară”, 

eee Un prieten ciudat (scenariul și regia: 
Laurenţiu Sirbu) 

Un nou episod al serialului Trei prieteni în 
care candizii protagonişti afla explicaţia unui 
„miracol“ al naturii. metamorfoza viermelui 
de mătase în fiuture. 

eeo Ciar de lună (scenariul şi regia: lon 
Manea, Lucian Profirescu). 

Continua in ritm alert peripetiile eroilor din 
serialul Cine ride fa urmă. Ajunsă la al dois- 
prezecele episod, aventura pe mare a cauta- 
torilor de comori râmine pe meridianele pa- 
rodiei. a A 

ese Tatăl meu (scenariul: Lucia Olteanu, 
Olimp. Vărășteanu; regia: Olimp Varasteanu) 
Un. ,film-portret* care evocă — din: punctul 
de vedere al copilului — una dintre primele şi 
cele mai statornice iubiri ale vieţii, dragostea 
pentru tată. Văzut ca un Guliver protector 
sau ca un tovarăș. de joacă, personajul des- 


vris in culorile 'calde-ale amintirii, ofera lui 


Olimp Varasteanu ocazia de a-şi dovedi pri- 
ceperea de portretist in animaţie și capacita- 
tea de a investiga lumea mirifica a copilăriei. 


Dana DUMA 
Foto: Victor STROE 


Saiz 4. In distribuţie: 
Traian Popescu — 


. 


sub semnul festivalului ,,Cintarea României“ 


Toamnă bogată 
la Voroneţ 


Ss. vede-ca aerul Bucovinei prieşte artelor, 
din moment ce Judeţul Suceava este atit de 
bogat în manifestări artistice „de viata lunga”: 
Concursul naţional de poezie „Nicolae Labiş" 
se află la a XV-a ediţie; Festivalul coral „Ci- 
prian Porumbescu“ la a XII-a; „Salonul umo- 
rului” la a XI-a; „Voroneţiana”, festivalul-con- 
curs de pictură și grafică la a Vill-a, iar festi- 


\ valul interjudețean al cineamatorilor „Toamna 


la Voroneţ“, organizat în Gura- Humorului, la 
ediția a IV-a. Că filmul, săracul, e cel mai mic 


nu mai miră pe nimeni. Să zicem ca nu e, 


mic, să zicem că e numai tinâr. „Toamna la 
Voroneţ“, așadar. Genul: poem şi eseu. Poem 
în mişcare, adică film, dar si poeme statice, 
adică diaporame. Cit de statice sînt ele, dia- 
poramele, ar trebui poate discutat. Ar trebui 
oricum spus că diaporama — cinste ei — 
trage din ce în ce mai naravas și cu tot mai 
mult spor spre mișcare, spre montaj, spre — 
hai să-i spunem. pe nume — fiim! Colegii de 
juriu m-au asigurat că în anii trecuţi diapo- 
rama a stat și mai bine. Nu știu, n-am văzut. 
Ce am văzut. cu -ochii mei, în acest an'm-a 
așezat în ideea că diaporama este o cale des- 
chisă spre multe posibilități de exprimare din 
ce in ce mai aproape de arta cinematogra- 
fică. Aici se cere un punct. Punct, pentru că 
trebuie să vorbesc despre „Toamna la Voro- 
net", ediția a IV-a, anul de grație 1984. Ce am 
văzut, ce am ales și ce-am cules. De văzut, 
am văzut 31 de filme şi 24 diaporame. De 
ales, am ales ceea ce spune palmaresul ală- 
turat. De cules, am cules, firește și firesc, im- 
presii de ultimă oră despre „starea vremii la 
cineamatori“. Să începem cu palmaresul. Un 
„de ce“? plutește peste orice hotărire a unui 
juriu, de la Cannes şi pină la Gura Humoru- 
lui. De ce s-a acordat, de pildă, Marele Pre- 
miu filmului Poftiti ta noi în Bucovina? Pentru 
că era, într-adevăr, cel mai rotund, cel mai 
armonios film din festival, realizat nu pe bu 
catele, ci pe — termen uzat, dar încă în star 
de funcționare — compartimente, pentru ca 
era din creștet pină în tălpi, poem cinemato- 


În plină toamnă, la Gura Humorului, 
poemele de celuloid 
ale cineamatorilor, la concurență cu poemele vieții 


grafic. Realizatori, Constantin Logigan şi 
Constantin Cojocar (autorul unui comentariu, 
în sine un poem) sub oblăduirea lui Ferdi- 
nand Michitovici, cineamator reputat la noi 
ca şi aiurea, a cărui experiență acum se 
simte în plinul plinului. Tot din experienţă se 
trage şi reușita Premiului | Injelepciune facut 
la cineciubul „Oţelul Roşu” de Nicolae Ne- 
grutiu. Un film simplu ca un... poem, un 
poem al inventivitatii, al muncii și al rabdars 
muncii, un poem ai inteiepciunii, intr-adevar 
înțelepciunea ţărănească, aceea care nu se 
umple de sine ci, modestă-modestă, spune: 
„Am învățat meseria aproximativ bine”. Un 
film cu un bărbat și o femeie batrini, dar pe 
care „îi duce mintea“ să mestereasca ceea ce 
s-a mesterit altfel si fără știrea lor şi o fac. 
cot la cot, pentru că ea ştie cit și el iar el „a 
iubit toată viata tehnica“. Altfel poem, mai în- 
drăzneț. mai tinar, Ninge peste legendă. Un 
cineamator, ton Filipciuc, a avut îndrăzneala 
să se ducă la maestrul Jalea. la atelier, sa se 
facă primit, să-l filmeze — în halat alb, um- 
blind de ici colo, ca-un medic, un medic mic, 
subțire, slăbuț — și să monteze în paralel. 
transportul și instalarea unei lucrări uriașe 
care tine de legenda locului, „Dragoș Vodă și: 
zimbrul”. Opera este uriașă, trebuie sâltata 
cu macaraua, artistul este mare, iar omul, 
mic, pierdut în atelierul care a născut atitea 
„legende“. „Metafora“ este numele cineclubu- 
lui ia care s-a facut acest film. Bun nume... 
Altfel, despre pamint, de Vasile Pandele și 
Alun Coza. Altfel, cum? Altfel prin. piine, pii- 
nea noastra cea de toate zilele, povestita de 
o Valerie din cooperativa Vlădeni, care „va 
invită la brutăria din localitate”. Ar merita un 
drum la Vlădeni sa vezi cu ochii si sa miroşi 
cu nasul formele de „altfel“ de pamint care e 
acea piine! Un poem. 

Diaporamele acum. Pe scurt, aici, la diapo- 
rame, juriul a tras cam în două direcţii iar mi 
noritatea s-a supus, firesc, majorităţii care : 
ales, pe criterii comparatiste pentru Premiul 
De ce nu-mi vii și Pietrele și apa de Romfel:! 
Akos din Balan — Harghita şi Ferestre si Cu- 


portrete regi 


Învingătorul 


D. ia cel dintii film al său, Bună seara 
irina, Tudor Mărăscu anunţa, cu sobrietate 
dar şi cu o mare siguranţă în stapinirea mi) 
loacelor artistice, un stil propriu, modul in 
care înțelege el să facă film. Erau indeplinite 
în felul acesta, nu una, ci chiar două condiţii 
de nelipsit pentru un creator autentic: aceea 
că ai ceva de spus și.că o faci într-un fel al 
tau, inimitabil. Filmele pe care le-a semnat 
apoi, Învingătorul şi Singur de cart, au cop- 
firmat definitiv opțiunea, situindu-l! pe Tudor 
Mărăscu — încă nu putem ști dacă definitiv 
— în eșalonul regizoritor de factură analitica 
în acea bogată și generoasă pleiadă a creato- 
rilor impatimiti de analiza psihologică. 
"Că se poate face analiză psihologică nu 
numai cu creionul — pe hirtie, ci și cu apara- 
tul de filmat — pe peliculă, este un adevar 
care cred ca.nu mai trebuie demonstrat. Des- 
tule exemple atestă că ochiul regizorului ştie 
să pătrundă tot atit de adinc ca și cel al scri 
torului in ascunzișurile sufletului omenes 
lar filmele lui Mărăscu nu sint decit o confir- 
mare suplimentară, un alt argument, dacă 
mai era necesar, al permanentei unei modali- 
tati artistice născută cu multă vreme înaintea 
lui, și, desigur, neincheiată odată cu el. Cu 


sobrietatea pe care i-o atribuiam, Tudor Ma-- 


rascu se așează direct, dar temeinic, într-o 
tradiţie pe cit de bogată, pe atit de severă cu 
adepţii ei. 

Fireşte, instrumentele de lucru ale artistului 
se revendică în chip necesar de la insasi mo- 
dalitatea de creaţie. Într-un suflet de om nu 
se intră trintind uşa de perete. iar rolul crea- 
torului — scriitor sau regizor — este similar 
cu cel al medicului. Așa se face că ceea ce 
joacă in’ alte opere rolul de cadru sau de 


lorile mării de Adrian Oţoiu din Baia Mare. 
Ce leagă aceste diaporame? În primul rînd 
fantezia. Fantezie cu carul. Poezie asisderea. 
Montaj ultracinematografic și atmosteră care 
bătea, la concurenţă, atmosfera multor filme 
din concurs. Daeă s-ar mai fi putut — dar nu 
s-a — tot un premiu intii ar fi meritat si pre- 
miul H, adică diaporamele Oxigen, Metamor- 
toză și Opriţi cel de-al treilea război mondial 
de Balasi Csaba — Miercurea Ciuc, — trei 
demonstraţii explozive de ce se poate face cu 
o serie de imagini fixe, atunci cind ele încap 
pe mina unui om cu cap de cineast. lar daca 
Csaba, cu filmele sale, mai încăpea la un pre- 
miu |, atunci ar fi fost firesc ca larema Ones- 
ciuc din Gura Humorului cu ale sale Vitralii 
minunate să intre pe locul I! și nu pe li cum 
s-a întimplat. Dar de unde atitea premii 1? 

$i, acum, de ia particular la general. Ce a 
spus această „Toamnă la Voroneţ” in general 
despre munca. cineamatorilor? În general, si 
în mare, ea a spus că cineamatorii tot cinea- 
matori sînt, adică iubitori de film cu patimă si 
uneori candoare, iar in special, — specialu! 
mi-l asum — că o zonă foarte bine irigata în 
materie de cinecluburi (27 mi s-a spus) si 
anume Galaţiul, trebuie să se așeze puţin io- 
cului și să mediteze. Galatenii au venit cu 
filme multe, unul dintre ele, Primăvara cen- 
taurilor, a fost premiat, altele — Octombrie 
'83 si Copiii vor pace, ar fi meritat, poate. o 
distincție, dar limpede este că ei, gălățenii 
n-au cules pe cit au semanat. Si este cu ade~ 
varat “păcat. Terenul de meditaţie pe care 
mi-aş permite să-l propun patimasilar gala 
teni este: acuratețe profesionala în primul 
rind si, poate tot în primul rind -— consec- 
venta intru idee. Galatenii pot mai mult — se 
vede, se simte — pot, in orice caz, să iasă de 
ub fustele dadacelor şi să-şi facă filmele asa 
um gindesc ei. Pentru că indrumare in 
munca cineamatorilor, nu inseamnă „fă cum 
ti spun eu”, inseamnă: „fa cum simţi tu”. Aş- 
teptam, aşadar, Galaţiul cu el. însuși 

Ce a mai ramas “in afara: palmaresului 
după mine din pacate) ar fi: o diaporamă 


ciunşa obsesii cuibarite adinc în tainite bine 
zavorite. Un amanunt banal, un element. ino- 
fensiv, atins in lumea inconjuratoare poate da 
naștere la framintari imprevizibile si la star: 
de conştiinţă innodate ca niște reacții în lant 
Sint astfel respectate cu strictețe legile cele 
nai draconice ale genului, ale operei de arta 
insă, dincolo de asta, se mai ascunde inca 


Sobrietatea si discretia 
întîlnesc puritatea si candoarea 


context social-istoric, într-un film analitic tre 

buie sa devina ambianta, atmosferă; ceea ce 
constituie, de regulă, o lume concretă, cu 
evenimente precise și raporturi obiective, se 
preschimbă aici într-un adevărat univers, 
ce-și prelungește, insă, ramificatiile, lăuntric. 
intr-un film al lui Tudor Mărăscu, şoseaua nu 
ramine doar un accesoriu al circulaţiei rapide 
şi atit, pentru că, filmată din unghiul. unor 
ciulini și al ierburilor uscate, ne prevesteste 
starea sufletească a personajului. La rindul 
ei, simpla fluturare a unui cearsaf într-un sa 

fon de cosmetică este suficientă pentru a de 


eva. Sobrietatea si discretia regizorului se 
intilnesc, pe un teren ospitalier, cu puritatea 
şi candoarea personajelor sale 

De aceeași candoare — sau poate de dis 
cretia creatorului — tine fara indoială si fap 
tul că în filmele lui Tudor Marasc nu se vor 
beste prea mult. Se schimbă, desigur, replic: 
se comunică $i idei sau numai impresii, dar 
în momentele cele mai dramatice se tace. Un 
clişeu publicistic uzat mă îndeamnă să adaug 
imediat că vorbește, in schimb, imaginea, nu- 
mai că n-ar fi întru totui adevărat. Culmea 
paradoxului este că nici imaginea nu vor 


candida și nelinistitoare Confesiutie, a profe- 
sorului Gheorghe Mocanu din orașul Gheor- 
ghe Gheorghiu Dej, Huzia ultimei seri — tot 
diaporamă — de Mihai Stroe și Mihai Tache 
din Buzău și un set de animaţie din care aș 
alege Estival. Mina de maestru bine ieșit din 
fasa acest Deak Stefan din Oradea, autorul 
animației cu pricina, dar, din păcate, opera 
lui s-ar fi potrivit într-un festival al animației 


„ sau al umorului, cu poemul neavînd mare lu- 


cru a face. 

Acestea fiind zise — adică scrise — nu mai 
rămine decit să aşteptăm o toamnă și mai 
bogată la Voroneţ. Cu alte poeme, cu mai 
multe premii cu mai multe prezențe — imagi- 
nez o „Toamnă la Voroneț“ cu toate județele 
țării — dar cu aceleași gazde desăvirşite care 
au fost, pentru noi toți anul acesta, Aura Si- 
mina Anusca și lon Catrinari, vicepresedintii 
Consiliului Popular din Gura Humorului, la 
rîndul! său gazdă prielnică, prietenoasă pen- 
tru Festivalul interjudețean ..Toamna la Voro- 
net". f 


Eva SÎRBU 
aS 


Palmaresul 


Marele Premiu — Pattiţi la not in Bucovina 
— Cineclubul casei de cultura din Gura Hu 
morului 

Premiul | - infelepciune — Cineclubu! 
„Otelul Roșu“ 

Premiul Ii - Ninge peste legendă — Cine- 
clubul „Metafora“ din Cimpulung Moldove- 
nesc 

Premiul II! - Altei, despre pamint — Cine- 
clubul „Alfa“ din lași 

Premiul ACIN pentru debut - Sub semnul 
eternității — Cineciubul Casei de cultură a 
sindicatelor din Suceava 

Premiul special al comitetului orășenesc 
de cultură și educație socialistă Gura Humo- 
rului: Primăvara centaurilor — cineclubul 
„Navrom"* - Galaţi. 


+ Diaporame 


Premiul |: De ce nu-mi vil, Pietrele și apa, 
de Romfeld Akos din Harghita-Bălan și Fe- 
restre și Culorile mării, de Adrian Ofoiu din 
Baia Mare. 

Premiul Ii și premiul revistei „Cinema“ 
Oxigen, Metamorioză, Opriji cei de-al treilea 
război mondial, de Balași Csaba din Miercu- 
rea Ciuc. 

Premiul. 11: Vitralii de larema Onesciuc din 
Gura Humorului 

Mentiune: Remember '83 a! C./.C.M.P.A.M. 
din Piatra Neamţ și. Portret abstract de Felix 
Smetaniuc din Suceava. 

Premiul Consiliului popular ai orașului 
Gura Humorului: Albina de Dumitru Ulian $i 
Vasile Griul din Gura Humorului 

Premiul Consiliului județean al organizaţiei 
pionierilor Suceava: Apel la rațiune de Ghe- 
orghe Mocanu din orașul Gheorghe Gheor- 
ghiu-Dej > 

Mentiune specială pentru comentariul fii 
mului Pottiţi la noi in Bucovina: Constantin 
Cojocar. 


beste. Actorii tac, imaginea rămîne muta si 
ea si abia din aceste taceri inlantuite se nasc 
«omunicări mai grăitoare decit lungi schim- 
buri de replici. Cristea, personajul din Învin- 
gătorul, își mărturisește bucuriile și tristetile 
căsniciei si carierei sportive nu atit în cu 
vinte, întotdeauna sărace, neputincioase, ci! 
mai ales în taceri la care şi-l face complice 
pe spectator. Într-unul din episoadele cele 
mai expresive ale filmului Singur de cart, in 
mijlocul unei companii vesele și galagioase, 
la o cabana, Irina Pétrescu reuşeşte magistral! 
să ne sugereze printr-un zvicnet, o grimasă, 
prin sferturi de gesturi, stări sufletesti care 
nici pentru personaj nu sint deloc lămurite 
lar dacă-i veţi urmări privirile lui Dragoș Pis- 
laru veţi observa cite trăiri, de fiecare dată al- 
tele, pot fi dezvăluite cu ajutorul lor, fără să 
mai fie nevoie de vorbe. Se pare că privirile îi 
leagă pe oameni de multe ori mai trainic de- 
cit cuvintele. 

Asta pesemne și din pricină ca personajele 
înseși sint oameni de o structură cu totul 
specială. În toate filmele lui Mărăscu există 
practic unul și același motiv care circulă sub 
diverse înfățișări de la unul la'altul. In lungi 
drumuri și călătorii sinuoase, un om își caută 
semenii şi pe sine însuși, totodata. E o câlă- 
torie care, de bună seamă, se va încheia un- 
deva, ia capătul filmului sau dincolo de el. 
Tot atit de firesc este ca, pe parcursul ei, să 
fie însoţită de retineri, de neincrederi, spulbe- 
rate sau accentuate de la o etapa la alta. Cu 
itit mai firesc, cu cit de rezultatul acestor noi 
ncercări, întreprinse după alte eșecuri ante- 
„oare, depinde izbinda care le va însoţi în- 
treaga viata. Este o luptă, prin urmare, o 
neîntreruptă înfruntare între bine si rau, așa 
cum se și afirmă în film, cu precizarea că 
amindoua se află înlăuntrul personajului. 
Poate de aceea se și tace atit de des: într-o 
iuptă nu prea mai ai vreme de vorbit. Și tot 
așa cum se spune în film, ca și în basme, bi: 
nele iese întotdeauna triumfător. Ca dovadă, 
şi în încleștarea pe care o presupune truda 
unui artist la opera sa, o luptă grea, cu rezul- 
tatul niciodată cunoscut dinainte, învingăto- 
rul s-a numit de fiecare data Tudor Mărăscu. 


d Dumitru MATALA 


D iscreta, rezervată, cu un aer ușor miste 
rios, ca și portretele weewis ait de originale creio- 
nate în citeva din filmele Malvinei Urşianu 
reu descifrată. „Ce 

de film, n-am de- 


— La puține lucruri din cariera mea artis- 
tică tin atit de mult cum am ținut la Ondine 
de Giraudoux, in regia Mariettei Sadova, la 
Ciuj sau la cele 20 de minute de recital Emi- 


nescu la televiziune. Oricit ar. părea de sim- : 


zia bună, cea care ai impresia că ţi se adre- 
sează numai tie, confidential, şi tot confiden- 
tial ai vrea s-o șoptești celui care te ascultă. 


i cea dintr-un stu- 


cu 160 de locuri, in fata unei sali 

cu o mie de locuri. Surdina sau accentuarea 
t chestiuni de adaptare, de incadrare fi- 
rească în spaţiu. În teatru, actorul e mai stă- 
ceea ce face. Filmul îl „poate defavo- 


de inspiraţie, pe care platoul cu aparatura lui 
complicată, ţi-o poate stinjeni. Nu, nu tehnica 
diferă, cit starea actorului cind se afla pe 


— Hotăritor. Sint seri în care bucuria unei 
sali arhipline, sensibile, receptive, Ri dă aripi 


întimptă să auzim din sală replici pe care cite 
un spectator venit a nu știu cita oară le știe 
i i ni le „sutlă“ sonor. Trebuie sa 

Ivia Dumitrescu-Timică cum in- 


blicului şi publicul asupra ei, 
spectacol cu aceeași piesă 
Chiar după 60 de ani de scenă. 


— Într-adevăr, joc acum într-un up 
foarte interesant „Ex“ de Aido Nicolai, in trei 
. Am un rol diferit fata de tot ceea 


cită intr-altfel; apelez la personaje din cărţi, 
ia imagini cunoscute din filme, piese, la tot 
ce se referă la condiţia femii singure în so- 
cietatea modernă. E o bucurie, această per- 

explorare de noi universuri psiholo- 


manentă 
mierea sertar 


Oamenii înving“ de Al. Voitin la televiziune. 
Am iubit personajele din piesele lui Horia Lo- 
vinescu: Laura din .Et in Arcadia ego", Clau- 


actorii 
nostri 


„Personalitatea 
regizorului e strivitoare? 
NU! Este o fericire 

pentru actor! 


dia din „Ultima cursă“. Tullia din „Negru si 
Roşu“, spectacole mult apreciate i e nubile 
cul marilor capitale europene în care Teatrul 
„Nottara“ a avut succese de prestigiu. 


în tim? 
— Am iubit mult 


notiuni 


A... are cunoștințe in diverse domenii 
Sunoaste, adică, multe lucruri şi, în același 
timp, multă lume în domeniile respective 
Nici arta cinematogratică nu-i este străină, 
ca, dealtfel, oricărui om modern, care ştie 
puţină politică, cone medicină, putin ci- 
nema, putin fotbal și puţină gramatica 
Aceasta din urmă chiar foarte puțină. În defi- 


ina mi-a spus: 
„Cind treci prin faţa statuii, trebuie să fii nea- 


de bază 


Aparatul! El e dumnezeu! filmului! Mai ur 
pian, mai un prim-plan. mai un contra-plan 

— Mai un bi-plan, adaugă serios un reg 
zor tinar. 

— Asta nu-i din aviatie? 

— Ba da. 

— Atunci sa nu ai borcanele, ho 
tărăște Ano: În cara ce ai de facut tu 
ca orbește unui, stai cu ul 

hig baht unul, ian a x 
mu, îi pica Seat 


noramic. 
— Chestiune de matematică, meditează re 
gizorul tinar. 
— Nu, os se dez Arhip, de limba, 
cinematogratic! $i 


Dar cum nimeni nu ştie dacă Arhip vor- 
bește sone ori giumeste, discuția se termina 
(atenţie la rimă!) in coadă de peste. 


Dumitru SOLOMON 


Vodă Lăpușneanu, filmam, ia Hunedoara, în- 
“tilnirea reginei Isabella a Transilvaniei en ; 


care exprimă, cu o mare forță, duritatile, con. 
tradicţiile, durerile epocii... 


a a A on comet om de pod rely al 
peramental, stilistic? 


— Orice actor adevărat e fericit să fie diri- 
jat de rapped cu puternică personalitate. in 
cinema el este, cred, altfel subordonat i- 
zorului decit in teatru. Regizorul de film işi 


pus in valoare numai de regizorul care îi 
oferă situaţiile prielnice. Cine ştia, de exem- 
plu, ce mare actor 

mionescu pina la 

descoperit şi i-a creat condiţii de 

fica însușirile cinematografice. 


— Deși era un roi mic, regizoarea n-a lăsat 
nici un detaliu al portretului nepus la punct, 
De la coafură (m-a rugat să vin cu peruchie 
rea din teatru), ia repetiţia cu costum, în am 
bianta 


loan’ Grigorescu). Nu am putea 
peri să realizăm și în materie de cinema, 
spectacole-evenimente artistice ca în teatru 
„Karamazovii”, „Maestrul şi Margareta“, „Ca- 
ligula“, sau „Cabala bigoților'? Avem ‘si un 
public. de one oe cultivat, exigent, iubitor de 


artă adevărată. gr caror le da Chiar la re- 
luare, a unor opore ca ca 
planină mecanică 


ori Sclava lubirii, 
care ni se adresează direct, viu, răscolitor. 
Dar şi filme care să fie cu adevărat „oglinda 
ee ee trăim”, cum spunea marele 


— In numele publicului care aşteaptă, ca 
cates de ta ol won artistice. și ih 
materie de film, vă 


Alice MANOIU 


în premieră | 


A... — fascinantă terra (aproape) in- 
cognita pentru cinematogratul nostru în câu- 
tare de noi teritorii explorabile. Cu o singură 
„Decolare“ sau. „Mahmudie“ misiunea artis- 
tică nu-i împlinită. Ramin noi spații de cuce- 
rit. Ceea ce ne propun Mihai Vasilescu (sce- 
nariul) și Francisc Munteanu (regia) cu acest 
Zbor... de ultimă oră este o cursă cu peripeții 
printre uragane de nori („nuclee orajoase“ le 
spun piloţii) şi una, mai terré a terre a eroului 
în halat și papuci infruntind furtuna conju- 
gală nu mai puţin riscantă. Situaţie inedita 
pentru ambii autori: aviatorul-scenarist se 
atlă la prima sa tentativă cinematografică, iar 
scriitorul-regizor la cea dintii „subordonare” 
scenaristică. Că Francisc Munteanu și-a in- 
credintat altădată partiturile unor regizori-co- 
legi e de înţeles. Invers pare neașteptat. Dar 
poate că şi surpriza face parte din tactica 
unui alergător de cursă lungă în ale filmului 
cum e domnia sa. După un Petic... vrea să 
cucerească întreg cerul și își ia aliaţi de nā- 
dejde. Piiotul Mihai Vasilescu cunoaște nu 
numai viata lor, a vulturilor supersonici, dar 
înţelege $i răbdarea celor care-i așteaptă — 
soții fidele — să aterizeze la Otopeni după o 
cursă cu răminere peste noapte (sau fara.) 
Între cei doi parametri bine fixati dramatur- 
gic: furtuna la 5000 metri altitudine ce intre- 
rupe contactul avionului cu comenzile de ia 
sol si permite subordonarea co-pilotului — și 
furtuna din atrăgătorul apartament de la eta- 
jul doi gata să distrugă echilibrul și cariera 
„insubordonatului” Codreanu, acţiunea de- 
curge normal. Cele două planuri se interfe- 
rează alert, filmul e povestit în imagini cu de- 
tașarea cu care regizorul și-a impus în proză 
un stil reportericesc, iar pe ecran un gen de 
cinema narativ-obiectiv care începea cu So 
dați faré uniformě (reușit cap de serie) si 
ajurigea la Un petic de cer, agrementat de 
momente amuzante cu „lipici” la publicul ti- 
nar, mai ales. Story-ul se articulează firesc, 
fluent, „nava“ aterizează cu bine dupa un 
zbor indeaproape supravegheat, pe un soare 
strălucitor, deasupra aeroportului unde o so- 
tie din nou iubitoare, un director din nou bi- 
nevoitor și un prieten dintotdeauna devotat 
urează succes pilotului proaspăt reabilitat 
Date exacte furnizate de scenariu — exacte 
din punct de vedere tehnic (manevrele din 
carlinga, incidentele de la balizaj) — dar și 
exacte sub raport sentimental: bine cunoscu 
tele reproșuri ale nevestelor — „Tu înafară de 
avioane nu mai vezi nimic! Si la mine te uiţi 
tot ca la un aparat de bord” ceea ce stirneste 
probabil interes la specialiştii în materie de 
trafic aerian, iar la sala obișnuită-o reacţie de 
amuzament prin aceste replici vii, colorate. 
Incidente insolite sus, (un caz, se pare raris- 


în premieră 


, 


O riens de documentarist de peste 
trei decenii și-a pus ireversibil si benefic pe- 
cetea pe stitul regizorului Virgil Calotescu 
Fie că-l găsim invocind. un episod de un dra~ 


. matism eroic (Subteranul) fie un crimpei din 


moravurile contemporane in registrul come- 
diei (Buletin de București) pentru a cita doar 
două exemple, ficţiunea sa a fost intotdeauna 
interceptată prin filtrul documentului de 
viață. Aga îl regăsim și în Amurgul fintinilor 
cu care se întoarce, cu aproape patru decenu 
în urmă, în lumea satului de ia sfirşitul raz- 
boiului, lume aflată pe atunci la istorica râs- 
pintie a revoluției sociale. 

lubitor de istorie s-a dovedit Virgi! Cato- 
tescu și în prima tinerețe atunci cind a stu- 
diat-o și apoi cind alegindu-și profesia de ci- 
neast, a urmărit-o din mers, prin vizorul apa 
ratului de filmat. Realitatea, se vede bine cin 
mai toate filmele sale, i s-a părut Indeajuns 
de seducătoare și de bogată pentru a nu se fi 
lăsat atras de fabulatie. Pentru e! marea sñ- 
dare a fost să aducă cit mai veridic pe ecran 
întimplări și eroi din viata cea de toate zilele. 
Este cred și principalul argument care l-a 
apropiat de scenariul propus de Radu Aneste 
Petrescu şi Mihai Vișoiu. Dealtfel, vocaţia sa 
de documentarist este implicit mărturisită cu 
primele secvenţe, filmul debutind cu imagin 
din jurnale de actualități din epocă: urmărin 
delegaţii întorși de la Conferinţa de pace de 
la Paris; campania electorală a candidaţilor 
Blocului Partidelor Democratice desfasurats 
sub semnul soarelui; „trenurile foametei“ so 
site cu orfanii de război și cu cei izgoniți de 
cumplita secetă abătută peste satele lor („Bă 
tusem toată Moldova si veneam în Baragar 
să găsim o coajă de piine, muncită, nu de 


Zbor periculos 


Incursiuni în spațiul aviaţiei sau Zbor perie! 
cu Eniko Szilagyi-Dumitrescu si Vladimir Gaitan 


sim in lumea aviatica, de insubordonare in 
timpul zborului: co-pilotul preia din propri» 
intițiativă comanda navei) şi altele, cotidiene 
ca-n viață (schimbaţi doar obiectul reprosuri- 
lor) obişnuite la multe cupluri terestre. Între 
senzaţional și banal, între cer si pamint, fil- 
mul înaintează cu prudență, strecurindu-se 
printre intemperii, ferindu-se cu grijă (cu 
prea multă grijă) si de erori, dar și de tensiu 
nea pe care ne-o promitea începutul filmulu: 
Zborul... demarează vijelios dar sfirseste 
intr-o imagine conventional-idilica. Peripeţiil+ 
pilotului de cursă lungă sint destule. s-ar pu 
tea replica: o întrerupere de la zbor. o ac 


Amurgul 


pomană, că acasă nu ne mai aștepta ni 
meni...”). Sintem în 1946. 

Trecerea de la secvențele de arhivă ta cel 
ale filmului imaginat se face fara nici o sci 
zură. Cei trei — bătrinul şi cum el însuşi n-i 
prezintă pe ceilalţi doi: „el e baiatul meu, ea 
e fata mea; omu' ei a plecat cu niște oi sa le 
vinză $i nu s-a mai întors, asta-i...” (biografi 
ile sint concise, elocvente cit să delimiteze 
esentialul) —, deci, cei trei coboară parcă din 
chiar trenurile acelei veri fierbinţi. Baraganu! 
se oferă însă privirilor lor şi ale noastre la te 
de neospitalier ca și pămintul de acasă. ima 
ginea compusă de Vivi Drâgan Vasile e ne 
cruțătoare. Soarele te arde, praful te ineaca 
și simţi aproape asprimea pamintului brazdat 
de crăpături). (Este cazul aici să elogiem pa 


tiune de divorţ a soţiei plictisită de aşteptare. 
o tentativă de evadare într-o altă legătura 
sentimentală care risca să distrugă liniștea 
conjugală și cariera promițătoare a aviatoru- 
lui, dacă n-ar fi omul cu experienţă care să 
intervină eficace — suficiente motive, deci ca 
măcar in final Codreanu (așa se numește 
ghinionistul) să aibă parte de puţină linişte și 
timp favorabil pentru viitorul zbor. Dar senza- 
tia de calm artificial la care conduc autorii, in 
final, acest temperament nelinistit, impulsiv 
mai muit prin datele lui dramaturgice decit 
prin cele interpretative) periclitează adevărul 
personajului. Şi cum e vorba de protagonist, 


fintinilor 


- 


eta atit de expresivă şi de nuanţată în griuri 
a operatorilor nostri, atunci cind reținem in 
alb și negru peisaje si fapte așa cum au fa 
cut-o Anghei Deca în im; a iubire, Doru 
Mitran în Să mori din rânit din dragoste de 
viață, Viad Paunescu in Dreptate in lanțuri), 

Ouata cu cei trei noi veniţi în bejenie. ca~ 
rora li se alătură un al patrulea de prin pariie 
locului, patrundem în lumea satului măcinat 
atunci de secetă, de sărăcie, de uri mocnite 
sau rabufnite şi de confuzii. Confuzii iscate 
de rasturnarile din viata oamenilor, răsturnar; 
de mult dorite, dar care le par acum cînd in- 
cep a se implini, de necrezut. Este, dealfte! 
singura funcție dramatică a celor trei rămași 
apoi exteriori povestirii, simpli comentatori a 
ceea ce vad. desi cred că s-ar fi cuvenit ca 


Cu tandreţe și asprime, o cronică a anului '46 


(Cu Mircea Diaconu 


şi Coste! Constantin) 


riscul planează asupra întregului film. Fortind 
rezolvările, autorii diminuează tensiunea mo- 
mentelor de criză profesională și familiala 
limbolnăvirea gravă tocmai a celui care ar fi 
putut justifica actul de insubordonare a 
co-pilotului, apariţia altei temei în viaţa lui, 
mult mai intelegatoare și calmă decit soţia 
etc.) Capcană comodă în care n-ar fi trebuit 
sa cadă niște temerari ai aerului. de ce nu şi 
ai solului? 


Cu experiența sa de dirijor de echipa, 
Francisc Munteanu isi păstrează citiva dintre 
colaboratorii filmului precedent: Cristina De- 
teanu, — în rolul doctoritei discret indragos- 
tită și tandră fără ostentatie, lon Dichiseanu 
(rezoneurul poveștii), Gheorghe Cozorici (di- 
rectorul omniprezent), Stela Popescu şi Se- 
bastian Papaiani în apariţii scurte la care sala 
reacționează, dar şi alți actori proaspăt ateri- 
zati în formaţie: Gheorghe Dinică în postura 
unui trufas pina la inconstienta (e posibil asa 
ceva pentru un pilot cu o experienţă irepro- 
şabilă, cum ni se dă a înţelege?) Constantin 
Diplan — un prieten vesel dar ineficace, Ma- 
rin Moraru (intr-un angelic contabil ..pericli- 
tind” armonia conjugala a protagoniștilor). În 
rolul cuplului în criză sentimentală, Viadimir 
Găitan (corect dar fără eforturi interpretative, 
de aceea fără performanțe) și Eniko Szilâg- 
yi-Dumitrescu — de data aceasta nu în pos- 
tura de frumoasă fatală, ci de frumoasa im- 
prudentă, cit p'aci- să piardă dragostea sotu- 
lui. Noroc cu retrospectivele marine filmate 
au ralenti, care funcționează ca un memento 
liric al unei iubiri (se va demonstra) încă ne- 
consumate! 


Un harnic scormonitor de unghiuri și culori 
inedite (e drept, într-un peisaj inedit) Marian 
Stanciu. Temistocle Popa secondeaza, muzi- 
Cal, cu aceeași pricepere, in momentele de 
tenisune în aer ca şi la sol, cu accente cind 
dramatice, cind liric-evocatoare, tentativa de 
evaziune sentimental-profesională a eroilor. 


Un Zbor... planat, adesea agreabil tensio 
nat, zbor de rutină pentru un regizor cu ex 
perienta (dar de ce nu și ambiția?) unor zbo- 
ruri cinematografice mai îndrăznețe. 


Alice MANOIU 


Producţie a Casei de filme Cinci. Scenariul: Miha 
Vasilescu. Regis: Francisc Munteanu. Decoruriie: 
Calin Papură. Costumele: arh. Andreea Hasnas. Mis- 
zica: Temistocle Popa. imaginea: Marian Stancu 
Cu: Vladimir Găitan, Eniko Szilâgyi-Dumitrescu 
Gheorghe Dinică, lon Dichiseanu, Gheorghe Cozo- 
rici, Cristina Deleanu, Constantin Diplan, Stela Po- 
pescu, Marin Moraru, Sebastian Papaiani, Angela 
van, Rodica Popescu-Bitănescu, Diana Petrescu 
Film realizat in studiourile Centrului de Producție C- 
nematogratică „București“. 


fiecare dintre ei (dată fiind și calitatea inter- 
pretilor Diana Lupescu, Ernest Maftei, Dinu 
Manolache) să fie implicaţi de-a dreptul in 
subiect. Nu sint singurele personaje care ne 
apar răzlețe. Ciocnirile capătă astfel rezolvari 
cam maniheiste, subliniate ca atare şi de jo- 
cul de lumini și umbre al imaginii atit de tul- 
burătoare la inceput, dar capatind, pe măsură 
ce inaintăm spre final, funcţia unor sublinieri 
sechematice. Poate că autorii au dorit astfet 
sa reflecteze acea vreme a opțiunilor catego- 
rice ale unei lumi în care predomina drept 
criteriu al selecţiei sociale: „cine nu e cu 
noi..." Cu tot respectul datorat istoriei, lipsa 
de mister, de surpriză, a povestirii cinemato- 
grafice jenează. Desigur, comunistul întors 
din război şi de la oraș, în sat la el, să vadă 
cum s-a împlinit reforma agrară va fi cel care 
va avea curajul să amenințe arendașul boie- 
rului fugit, să ia tractorul de la conac sau så 
indemne oamenii cu vorba și cu fapta să-și 
jaca un alt rost. Tot așa cum clasicul triunghi 
— chiaburul, arendașul, Circiumarul — va fi 
cel ce încearcă să-și însușească, prin abuzuri 
si ameninţări, pămintul celor abia improprie- 
taci, $i tot ei vor pune la cale actele de sa- 
otaj. 


Regizorul îşi pune în valoare capacitatea sa 
de observator al vieţii şi reușește scene de-a- 
dreptul excelente atunci cind individualizează 
personaje. O face cu o mare economie de 
mijloace — cuvinte puţine, gesturi simple, — 
»btinind o mare concentraţie de emoție. Așa. 
de pildă, încrincenarea aproape supraome- 
nească a plugarului, — opintindu-se de unul 
singur să scoată apa din strafundurile pamin- 
tului, câtre care coboară, ca într-un ritual si- 
sific, avind de partea sa doar o biată lopată 
— este în sine un poem închinat efortului mi- 
lenar al ţăranului și dragostei sale de glie. Al 
unui țăran pe care viata l-a înșelat în atitea 
rînduri incit l-a tăcut temător și șovăielnic 
fata de poas oricui altcuiva, inafara 
de sine insusi. Absurda suplicatie făcută de 
același țăran animalului de povară răpus în 
jug de oboseală și sete, după ce l-a minat in 
zadar să tragă brazda în pămintul tare ca pia- 
tra, sau promisiunea aproape tandră: „o să-i 


M. place să incep cu o zicală gen 
„Vremea buna se cunoaște de dimineața” 
(sau oricare alta din aceeași familie de sem- 
nificatii) ca să mă opresc apoi la debutul re- 
gizoral al lui Şerban Marinescu. Dar mă in 
treb: citi regizori n-au rămas în pragul debu 
tului? Si atunci ce ne-am face cu intelepciu- 
nea proverbelor? Cea mai bună cale este, to- 
tuși, să ne ferim de generalizări pripite şi sa 
ne mărginim ta faptul concret. La Moara lui 
Călifar, de exemplu. Ecranizare. (Autorii sce 
nariului, și alături de ei, regizorul, susțin că e 
o adaptare.) Se porneşte de la o nuvelă a 
unui scriitor moralist cum a fost Gala Galac- 
tion, preocupat să surprindă omul în lupta lui 
cind eroică, cînd disperată, cind inutilă, din 
tre virtute și ispita, eterna balansare umana 
între bine și rău, rareori tranșată, mereu re 
deschisă, poate tocmai ca să dea omului per- 
spectiva de a se inobila prin această luptă 
„Moara lui Călifar”, nuvela, este in acest sens 
reprezentativă. Un tinar țăran sărac — pe nu- 
mele lui Stoicea — aude povestea despre o 
moară şi un bătrin morar, care s-ar afla la 
cale de șapte zile de mers prin părţile Delior- 
manului, Cind ai ajuns ia Califar îi poţi cere 
„să te-procopsesca“, iar el, care și-a vindut 
sufletul (ca în cea mai fidelă filiatie faustica) 
fagaduieste și te previne: te ajută să te „pro- 
copsesti", dar reversul ai să-l afli după aceea. 
Un asemenea destin îi este rezervat și lui 
Stoicea. 

Povestea, aşadar, este — în bună tradiţie 
galactionescă-moralizatoare. Dorinţa de îna- 
vutire, de parvenire, cu un termen mai mo- 


dern, atrage după sine o întreagă metamorfo- | 


zare a eului pină la schimonosire. Stoicea, 
privit în această ipostază (care -este, de fapt. 
o proiecţie onirică) va deveni o fire haină, 
subjugată de bani, de bunuri agonisite, dar 
agonisite n-ar fi chiar termenul, căci cele mai 
multe sint luate cu japca, cu harapnicul, fără 
milă. Şi prețul pe care il plătește eroul unei 
asemenea transformări este capital: focul fa- 
tidic îi mistuie totul — întreaga avere, și in 
conacu! devorat de văpăi, îi va pieri şi soția 

Pe acest portativ dramatic i se cerea ci- 
neastului (care nu putea să mizeze pe un ele- 
ment insolit din punct de vedere dramatur- 
gic) o finețe a observaţiei psihologice, a ur- 
măririi trecerilor de la o stare la alta, de lao 
treaptă la alta a ascensiunii gustului întru 
parvenire. 

Şerban Marinescu are un punct de vedere 
foarte clar: el nu vrea să ilustreze nuvela. ci 
sa avanseze o viziune de cineast auspra ei 
Vrea, cum ne aşteptam, să o vizualizeze 
Neavind la dispoziție o întimplare în ca'e 
conflictul să fie propulsat de o dinamica a 
faptelor ce ar schimba mereu topica, dar şi 


iau pereche“... făcută de el doar-doar o să-l 
îndupiece să revină la viata, sint scene care 
dau filmului vibraţie şi relief dramatic. Sint 
scene de-adreptul memorabile. Este adevărat 
că, în rolul acestui țăran, Mircea Diaconu 
poate face să îngheţe o sală numai cu o pri- 
vire, privirea disperată a celui hăituit de spec- 
trul foamei. sau s-o facă să rida spunind doar 
„Jugi de aici...“. Tot momente de tensiune, re- 
velatorii nu numai în contextul dat, ci și pen- 
tru © întreagă tipologie, sint iaalizate de Mir- 
cea Albulescu intruchipind ţăranul umilit și 
obidit de secole si care nu ştie decit sa se 
teamă și să asculte. Personajui său este din- 
tre cele mai generoase, și-l obligă să facă un 
salt pina la asumarea conștiinței de sine. Salt 
concretizat atit de dramatic 
cu securea a degetului pus pe hirtia ce con- 
sfințea vinzarea pămintului său. Gest prin 
care se desparte cu curaj și hotărire de un 
întreg trecut. Acestea sint scenele pe care re- 
gizorul le construieşte cu o fină cunoaștere 
psihologică şi cu o sinceritate convingătoare. 
Sint şi momentele din film care izbutesc sa 
producă alchimia transformării observaţiei 
documentaristului în emoție artistică. Prin 
aceste portrete (susținute de actori înzestrați: < 
Coste! Constantin, Violeta Andrei, Stefan Si- 
leanu, Vistrian Roman, Constantin Diplan, 
Mariana Calotescu, alaturi de care se impune 
prezenta atit.de popularei Irina Loghin), Vir- 
gil Calotescu adaugă filmului românesc o 
nouă biografie colectivă a satului din vremea 
"de început a elanurilor revoluționare și a cer- 
titudinilor în ziua de miine. 
O face cu. tandrete. şi. cu. asprime, 
Adina DARIAN 


—————————————————— 
Producţie a Casei de filme Patru. Scenariul: Radu 
Petrescu - Aneste, Mihai Vișoiu, Regla:Virgi! Calo 

tescu. Costume: Oltea Ionescu. Decoruri: Mircea 
Alexandru Neagu. Muzica: Radu Zamfirescu. Sune- 
tul: Horia Murgu, Vasile Luca. imaginea: Vivi Drăgan 
Vasile. Cu: Costel Constantin, Mircea Diaconu, Vio- 
feta Andrei, Mircea Albulescu, Ernest Maftei, Dinu 
Manolache, Stefan Sileanu, Cornel .Dumitraș, Vis- 
trian Roman, Constantin Diplan, Diana Lupescu, Ma- 
riana Calotescu, fon Hidișan, Grigore Gonja, Dumi- 
tru Rucăreanu, Irina Loghin. Film realizat in studiou- 
tite Centrului de Producție Cinematografică „Bucu- 


n scena tăierii - 


Moara lui Galifar 


perspectiva deznodamintului (creind astfel 
surpriza, dar si imprimind un ritm alert si o 
ascadă de inedit) Şerban Marinescu a prefe 
rat să construiască un film de stări. Singuru! 
personaj care parcurge mai multe asemenea 
stari este pomenitul Stoicea, celelalte sint 
ipostazări, sugestii dintr-o lume in care el 
vrea să pătrundă, pe care vrea s-o cuce- 
rească, chiar s-o cumpere. Și în bună măsura 
şi reușește această parvenire, apropiindu-se 
însă cu fiecare „victorie“ de reversul ‘ei: de- 
şertăciunea şi pierzania (într-o lume în care 
zeul atotputernic este banul.) Există o sime- 
trie, din punct de vedre conflictual, in 
aceasta povestire: realitate-vis; ascensiu- 
ne-cădere; speranta-disperare; frumos-urit 


Alb-negru — tonalitate aleasa dealtfel pentru 
film, tratat în întregul lui de catre operatorii 
Calin Ghibu. şi Dragoș Pirvulescu într-un 
contrast, un contapunct cromatic, ce-l apro 
pie de grafica lui Masereel. Nuantele in acest 
fiim sint descoperite numai în plan psihologic 
şi, atunci cînd sint, doar la Stoicea. Restul lu- 
mii filmului este unidimensională, simple re- 
pere umane surprinse strict functional din 
punct de vedere dramatic: un angrosist de 
cereale (lon Marinescu) se îmbogățește me 
reu, plingindu-se mereu că se ruinează: un 
moșier (Jean Lorin Florescu) este convins de 
apartenenţa lui ia o lume în care trebuie să 
plătești ca să fii admis în ea, în timp ce ef 
plăteşte prețul viciului la jocul de cărţi, și se 


prima plină de fagaduin 


Califar 


cu Elena Albu și And 


ruineaza; tināra boieroaită (Elena Albu) duce 
o existență vegetală, desprinsă parca de rea- 
titate, dar înainte să moară în flăcările incen- 
diului, ea disparuse, de fapt, prin alienare; un 


„vechii, prea-sigur pe girbaciul şi cheile lui de 


ta toate magaziile, dispare alungat de noul 
boier provenit din argatul cu simbrie de mai 
ieri; un alt argat (interpretat de Dan Condu- 
rache) dispare, poate ca să ia și el drumul 
morii tui Califar, dus de același vis de parve- 
nire etc. Personajele Morii lui Călitar — repo- 
vestită cinematografic de către Şdrban Mari- 
nescu cu siguranță şi subtilitate — cunosc o 
mişcare de carusel, pivotul tuturor fiind Stoi- 
cea. Dar această rotire sfirseste prin a-lgmeţi 
pe acesta pentru ca din vis să se trezească 
izbit de palma realităţii. Scriitorul a fost aici 
tranşant: Stoicea al lui Galaction repede o 
secure în capul Călifarului (care, ne spune 
scriitorul, trăia de 300 de ani și nu putea să 
moară altfel decit rapus). Şerban Marinescu 
(și evident scenariștii Valeriu Dragusanu, 
Radu Aneste Petrescu, Petru Maior Bianu) au 
optat pentru un final deschis. Gestul violent 
este părăsit de ei, iar sugestia ultimă ar fi re-- 
luarea, eventual, a periplului lui Stoicea- sau 
lecuirea lui pentru totdeauna de tentatia par- 
venirii. Pentru că finaiul filmului aparţine, si- 
gtir, spectatorului, căruia i se oferă să medi- 
teze si să facă el o opțiune moralizatoare. 

Şerban Marinescu -debutează cu maturitate. 
El arată cu acest film o concepție, demon- 
strează că are simţul ritmului narativ, că știe 
să creeze o atmosferă si să profileze o lume. 
Şi-a condus cu mină sigură distribuţia și cred 
că succesul lui in aceasta: privință este mai 
mare în conturarea personajelor episodice 
(fiecare dintre acestea avindu-si accentul ca- 
re-l deosebeşte. Aceste accente sint tot atîtea 
defecte de structură și nu calități de carac- 
ter.) Așa că toate personajele la un loc se di- 
zolvă Într-o lume peste care plutește, egaliza- 
toare, oboseala, istovirea, preludiul sfișitului. 
Unde cred că regizorul n-a prea reușit a fost 
tocmai cu personajul central, Stoicea, în care 
Remus Mărgineanu, copleșit de replica potri- 
vit căreia ar avea o privire ce infioară, pare 
»bsedat el însuşi de privire şi nu mai găsește 
alte expresii în funcție de momentele prin 
care trece. S-ar.putea ca altcineva să consi- 
dere o realizare interpretarea, crispată dupa 
părerea mea, a lui Remus Mărgineanu. Nu 
știu. Este o chestiune de gust. 


Mircea ALEXANDRESCU 


Producţie a Casei de filme Cinci. Adaptare cinema- 
tografică de Valeriu Drgăușanu, Radu Aneste Pe- 
trescu, Petru Maror Bian: de nuvela cu ace- 
lagi titlu de Gala : Şerban Marinescu 
Muzica: Nicu Alifantis. imaginea: Călin Chibu, Dra- 
gos Pirvulescu. Cu: Remus Mărgineanu, Elena Albu, 
Vasile Niţulescu, Dan Condurache, Andrei Finti, ion 
Marinescu, Jean Lorin Florescu, Petre Tanasievici, 
Nicolae Praida. Film realizat in studiourile Centrului 
de Producţie Cinematografică „Bucureşti“. 


interpreţi si roluri din „Moara lui Călifar“ 


Sooner nu de puţine ori, că actorul 
este unul dintre autorii filmului mai mult 
dintr-un elan sentimental, oricum, necul- 
pabil. Se întimplă, însă, ce-i drept rar de 
tot, să ne dăm seama, aproape cu înfrico- 
sare, că fără prezenţa cutărui sau cutărui 
interpret, filmui întreg s-ar fi născut con- 
damnat, sovaitor sau ciuntit. În ceea ce 
mă privește, intuiţia tinarutui regizor Ser- 
ban Marinescu, și anume aceea de a-l ve- 
dea pe Remus Mărgineanu in rolul lui 
Stoicea din Moara lui Călifar mi se pare 
fundamentală, egală în importanţă, pen- 
tru destinul filmului, cu lectura, de o șo- 
cantă modernitate, a textului litera?. Acto- 


Flocinţa tăcerii 


(Remus Mărgineanu 


A te încredința sau nu cuvîntului 


rul însuși pare a fi trecut, împreună cu re- 
gizorul, printr-un seminar de poetică 
nouă în care cineva, Nicolae Manolescu 
sau Eugen Simion, să zicem, i-a făcut 
partizanii diferenţelor de nuanţă dintre „a 
arăta“ și „a spune.“ Într-un film al mitului 
faustic, al pactului cu diavolul, Remus 
Mărgineanu se comportă ca un perfect 
instrument al -mitului; performanța, pe 
care nu ezit să o numesc magistrală, a in- 
terpretului, este aceea de „a nu arăta”, de 
a nu trăi — în sensul actoricesc al cuvin 
tului — nici o stare susceptibilă de a intra 
sub o incidenţă psihologică, ci de a se 
lasa trăit, „locuit“ de o unică, irezistibilă, 
forță. Sclav al duhului malefic, Stoicea a! 


in rolul lui Stoicea) 


iui Remus Mărgineanu intră, paradoxal, 
într-un imperiu al liniștii; personajul isi 
cunoaște, parcă, destinul, etapele ce se 
succed într-un crescendo inexorabil (de- 
posedarea vechilului, ruinarea vecinului, 
instalarea pe postul spinu sînt stra- 
batute cu o neclintită incredere în pro- 
gramul demonic: primul eșec la jocul de 
cărţi, indiferența -lumii-bune nu-l sperie, 
nici măcar apariţia unui alt personaj ce-i 
repetă, într-un fel drumul, nu-l pune pe 
ginduri. Salturile sint însoţite, la supra” 
fata, de o ușoară — aproape inpercepti- 
bilă la primul cadru — modificare a fizio- 
nomiei care nu corespunde acceptiei cla- 
sice a schimbării de măşti, ci unei trep- 
tate dematerializări, ca şi cum, pe măsură 
ce se goleste de însemnele ființei indivi- 
duate, omui devine un lăcaș tot mai cu- 
prinzător al forţei răului. 

Şi pentru că eroul, prin succesiunea 
transformărilor sale spune“ totul, nu are 
nevoie de ajutorul cuvintelor; mai mult 
decit atit, ignorindu-le, nepropunind ni- 
manui nici un dialog, nesocotind, deci, 
mărturiile existenței altora, poate aluneca 
mai ușor pe lingă înseși aceste existente. 
Nici aici Remus Mărgineanu nu dă greş: 
ei „joacă“ efortul straniu al ajungerii la 
cuvînt după un lung ocol prin memorie. 
Cred că arta actorului de film — în gene- 
ral — a depășit de mult faza extazului 
candid in fata „tăcerilor“; a vorbi sau a nu 
vorbi nu mai poate fi un simplu artificiu 
psihologic, ci echivalentul hotaririi de a 
te încredința sau nu cuvintului. 


Magda MIHĂILESCU 


preranga 


Un premju — 
internațional 


Nu numai pentru echipa de filmare s-au 
coe! a fi o „experiență extraordinară” fit- 
mări _Sensibilitatea plantelor, așa cum ne 
spunea, în numărul trecut al revistei noastre. 

- autorul său, regizorul Mircea Popescu. ci și 
pentru juriul Festivalului filmului de la Rio de 
Janerio, care i-a acordat Premiul Firtz Feige!. 
Felicitări din nou realizatorilor şi Studioului 
Alexandru Sahia. 


: Săptămîna 
filmului românesc 
în Finlanda 


Publicul de la Oslo, Sages stl ng he a 


avut prilejul să urmărească 
peri | românesc. Fer ar cer da 


Regizorul 
şi-a Ray ad filmul inin in deschiderea 
acestei în care au rulat și Duios 
Anastasia trecea de Alexandru Tatos, Viad 
Tepes de Doru Năstase, Pădurea nebună de 
Nicolae Să mori rănit din dragoste de 
viată de Mircea Veroiu și Concurs de Dan 
a. 


Nu dear festivaluri 


La numărul mereu crescind al festivalurilor 
pepe a de cinema s-a aer în ulti- 
al benzilor 


mii şi un Salon n 

desenate, filmului de şi Mustrației de 
carne (3 (30 centri 3 noiembrie, Luca — 
italia). Două filme de animaţie românești, 
care și-au: cucerit o binemeritată faimă inter- 


poe pas pig oe 

chetul armelor. Reyizorit Pa n ae 
Adrian Petringenaru şi Clemansa Sion, au 
participat la fața locului la această intilnire 
internaţională. 


= din aaa TTA 
~MESPFe,.. dor 


La Festivalul flmulul naval de la Cartagena 


(Spania) unde, cu trei ani în urma, fiimul lui 


| -Nicu Stan, Un echipaj pentru Singapore, a 
Caravela de 


pc Tamua cu marele „.emiu 

a partici în concurs la prezenta 
Sia cea de-a 
mul lui. Şerban Comănescu, Cealaltă parte 
din noi. lată cum şi-l prezintă autorul: ud 


nu se Sree ră realitatea. Am încercat să 
— acele forte, acele ginduri și re 
ufietești care menţin oamenii „pe lin 
plutire”. Am incercat să fac palpabit ord 
acest sentiment atit de greu traductibil, facut 
din dorință amestecată cu durere” = - 

În zilele Festivalului de la Cai a fost 
prezentată și o eee a ms ului ro- 
mânesc: Tu şi Povestea dragostei de ton Po- 
pescu Gopo, Cu miinile curate de Sergiu Ni- 
colaescu, Cursa de Mircea Daneliuc, Tema 
13, add de Cornel Diaconu și Nodul 
gordian de Zoltan Szilagyi. 


Savanti si inventii 
romanesti 


Barcelona a devenit de un an unui 
nou Festival dedicat filmul: La 
această a doua smie (t es gab noiembrie), do- 
cumentaristii noștri s-au prezentat cu citeva 
priorităţi ale ştiinţei românești. Am ales să 
prezentam dintre ele: — 
© Olimpia Daicoviciu a dedicat un tiim savan- 
tuli» Henri Coandă, inventatorului care cu 
atita modestie spunea: „Nimeni nu poate ve- 


Fildan de la 


Il-a (5—10 noiembrie), fil- 


dea in mod jas viitorul, “căci noi. ‘avansam 
spre el de-andăratelea, asemeni vislașului 
dintr-o barcă. Avem în faţă trecutul, dar ne 
este imposibil să vedem viitorul. Atunci tre- 
buie să ni-l imaginăm. lar cine spune a ima- 
gina, spune a inventa”. „Din cele 250 de in- 
ventii ce poartă numele savantului roman, til- 
mul meu, spune Olimpia Daicoviciu mentio- 
nează doar citeva, dar reușește, sper, să dea 
imaginea creaţiei acestei uimitoare personali- 
tåti care a fost Henri Coandă” 
* Doru Cheșu traduce şi ei, pe intelesul nei- 
nițaților, două descoperiri stiintifice romà- 
neşti. L-am invitat să le prezinte: „Teoria 
biostructurală emisă în anii '60 de academ:- 
cian Eugen Macovschi, care susține că intre - 
materia vie și materia moartă nu există dife- 
rente de structură ci numai de organizare, a 
putut fi demonstrată în ultimii ani, cu ajutorul 
microscoapelor electronice capabile să ma- 
rească de milioane de ori. Ceea ce părea o. 
utopie, s-a dovedit a avea F sline realității. 
De aceea am intitulat filmul Înaintea timpului, 
căci” „inaintea timpului” a gindit academicia- 
nul Eugen Macovachi.” i; 
e Cel de-al doilea film al lui Doi. Cheșu . 
din competiția de la Barcelona,Culori ce nu 
există, prezintă cercetarea științifică realizată 
de dr. Nicolae Manolescu de la institutul Pas- 
teur din București împreună cu ing. Mircea 
la institutul Politehnic Timisoara: 


de Sergiu 


i 


Dan Pita 


e a dee 


peste 


Cei doi. au pus! ‘ta punct! un WAERN ER 
“coloreze 


“rit capabil să artificial imagini care, 
marite sub un microscop electronic, = pierd 
culoarea originală, cercetătorul neputind să 
mai distingă diterențele între atitea nuanţe de 
griuri. Optimiscopul a deschis un nou orizont 
cercetărilor biologice, medicale etr ~ 

Alte filme înscrise pe agenda festivalului: 
Sensibilitatea plantelor de Mircea Popescu, 
recent premiat, Lumina ochilor de Ladislau 
Karda şi Pretutindeni freamat de aripi de ton 
rere 

e Tot.documentarele pe teme stiintifice s-au 
intilnit $i în cadrul Festivalului „Techfiim” de 
la Pardubice (R.S. Cehoslovacia). În competi- 
tie: Apa aceasta necunoscută de Liliana Pe- 
trutiu, Culori ce nu există de Doru Cheșu, 
Din nou printre ai tăi de Ştefan Traian Ro- 
man, Bruna de Maramureș de Ladislau Karda 
şi filmul unui regizor debutant ca documen- 


“tarist (după ce a lucrat ca he ară ssana la 


citeva filme artistice) George Si Argu- 

ment pentru sănătate. =. = k 
La cea de-a XIV-a ediție a m- 

melor dedicate “omul. în- 


gl mediului 
rător de la Pisa (italia, 19—24 noiem- - 
iei filme — 


conjui 
brie), regăsim pe agenda com 
cunoscute: Sensibilitatea plantelor de Mircea 


- Popescu. În jungla verde de sub apă de ion 


Bostan şi Focul albastru, de George Stiucă. 


Nicolaescu a deschis 


PONI ine 


in capitala norvegiană 


un invita onoare 


numeroasele intilniri internationale de cinema 


Premiile Consiliului National al 
“Organizaţiei Pionierilor 


În domeniul creaţiei cinematogratice 


a fericit-regia Olimp Varasteanu. 
margica albastră 


2 — regia 
jeune Cazacu 

a mea — regla Titiana oe 

trei mugchetari soadei ura și 

an Catia) — poe Victor Antonescu; 


Sortulejul — regia: Laurenţiu Sirbu. 


Operaţiunea Zuzue — regia Ghe- 
he Naghi; 

Dea dragul thu, Anca — regia ( Cris- 

tiana Nicolae. — 


- găzduită în acest an la 


hotare 


“D'echipă 
de prim rang 


Filmele unei echipe de prim rang a docu- 
mentaristilor noștri au fost inscrise $i la star- 
tul traditionalului Festival al scurt-metrajui» 
de la Leipzig (ediția XXVII, 23—29 noiem- 
brie). Din filmele prezentate pentru selecte 
au fost reținute două de Paula și Doru Sega! 
Înţelepciunea și limitele ei $i Au fost odată . 
Este un succes de înțeles dacă ne gindim ta 
temele alese şi mai ales la maniera realist- 
ronică' adoptată de autori. Așadar: 

Înţelepciunea, ca ŞI limitele ei, aparțin am- 
bele unor autorităţi incontestabile din istoria 
spiritului umanităţii, ca de pildă Aristotel, Ew- 
ri espeare, Rousseau, Balzac, Freud 
şi alţii. o rii de citate din operele tor 
(„Viaţa unui singur bărbat este mai pretioes= 
decit cea a o sută de femei“. de pildă) care- 
prezintă ca pe niște misogini iremediabe. 
pretațează scurte secvențe din viata femes 
contemporane, care contrazic pe marii goi 
tori fara să le mai lase drept la replică. Sav 
despre progresul social comentat cu spirit ş 
umor. 

Cei ce „au fost odată“... sint bunicii. Adică 
bunicii lui Delavrancea care stăteau pe prispă 
şi gindeau la... nimic. Bunicii de azi nu ma 
cunosc singurătățile virstei a treia. Nepote 
nu-i lasă. Ei trebuie duși la scoala, la bazin 
de înot, așteaptă masa... făcind din bunici 
alaturi de ei, nepoții, cei mai tineri membrii a 
famitii. Optimism şi candoare. 

În competiție au mai fost selecționate im 
rind cu lumea, de Dinu Serbescu, Hiroshima 
de lon Truică, şi Timpul de Constantin Păun 
La secția informativă A fost odată un clown 
de Liliana Petrutiu şi Banchetul armelor ce 
Adrian Petringenaru şi Clemansa Sion. 

Din delegaţie tac parte: Iriana Petruţiu. Fe- 
icia Cernaianu, Doru . Dinu Serbescu 
Alexandru -Stark $i Val n Sava. 


e 


Se poate spune că Zuzuc a facut in ultim 
an înconjurul lumii. Acțiunea întreprinsă de 
micul erou al lui Gheorghe Naghi s-a 
desfăşurat în luna ere at şi pe 
ecranul celui de-al iii-lea Festival ai fiimului 
pentru copii de la Oulu (Finlanda). 


a cadrul Zilelor internaționale ale Cinema- 
tecii din Alger, (6—30 noembrie), directe nui 


“casei: de filme Cinci, Mircea Drăgan Dumtre 


mo: neo împreună cu mesei au prezentat 
_timut lumna. . a = 


e 


a TRE EM celei de-a XXIX-a Săptămini 
lonale a octombrie—4 


internat filmului (27 
_noiembrie) de ja Valladolid (Spania) au tinut 


să prezinte filmul lui lon Popescu Gopo, Tu. 
şi Concurs de Dan Pita. . 


Primul Festivalul national cubanez (Ha- 
vana, 2—9 noiembrie) a fost dedicat imaginii. 
Pentru o cinematografie al cârei renume s-a _ 
legat inca de la inceputurile ei de expresia sa 
plastică, tema este cum nu se poate mai po- 
trivită. Din partea Asociaţiei cineaștilor din 
tara noastră a participat Operatorul Vivi Dra- 
gan Vasile 


a Constituirea nerntonat o 
la p Eem de So ci 
pe tema: Şcoala de 
temui de formare Ay probes 
tate a participat din partea 
Asociatieii Cineaștilor $i IATC-ului regizorul 
Geo Saizescu. 

e 


La Constâtulrea anuală a conducătorilor 
Uniunilor de cineasti din socialiste, 
udapesta între 
12—16 noiembrie, au participat președintele 
Asociaţiei Cineaștilor, regizorul ton Popescu 
Gopo, regizorul Mircea Mureșan şi Carmen 
Zamfirescu. 


Con anima... 


intre 13—17 noiembrie la Espinho in Portu- 
alia, cineaștii animatori din toată lumea s-au 
intrunit pentru a Vill-a oară la 
namina”. Pentru concurs au fost selecţionate 
În rind cu lumea de pon Eeri şi Gali- 
leo Galilei de Mihai B: 


„Rubrică realizată ve Adina DARIAN 


Pi filmului sovietic din acest an a 

cu o minunatie pe care nimic din 
ce-a urmat nu a putut s-o ajungă; această 
Amintire a unei mari iubiri (scenariul, regia şi 
chiar muzical: Pavel Todorovski — același 
care ne-a dat drăcovenia adorabilă numită 
Logodnica mecanicului a planat 
peste noi în fiecare zi şi va rămine unul din- 
tre filmele de referință pornite din Balada sol- 
datului, cea care, de mult; să fie peste 20 de 
ani, îi ridica unui critic de severitatea și uscă- 
ciunea lui Jean de Baroncelli, acei „nod de 


lacrimi în git" devenit cu vremea, şi pentru | 


noi, un criteriu estetic foarte serios. 


Această „amintire“ erupe nu mai putin re 
volutionar decit filmul lui Ciuhrai: acolo, daca - 


se mai tine minte, se arăta din primele ima- 

ini ceva nemaivăzut — un soldat îngrozit în 

ġa unor tancuri hitleriste, se comporta in- 
trutotul eroic şi le dis cu aceleași ges- 
turi_ca ale neinfricatitor; era o dinamitare de 
o forță unică a clișeelor despre frică şi 
eroism. Aici, avem o imagine la fel de neobis- 
na, a războiului: un soldat, Alexandr, mic, 
gosteste in plină batalie de o tinara agenta 
sanitară, Liuba, o fată frumoasă, viguroasă și, 
bineînţeles, oarbă la amorul lui, căci ea apar- 
tine, printr-un fel de drept natural, maiorului; 


pregenericul conține de fapt o unică scenă — — 


cît o mie de filme cu războaie dar nevăzută in 
nici un my îi în date avea solika, LS roe 
geea sa, la citiva pas! raperia postului de 
comandă, hează — în ultimele clipe di- 


veg! 
naintea atacului — la ultima lor noapte de . 
ei nu desprinde dec! | 


dragoste, din care 
tangoul „Rio Rita“ la patefon si pohotu ei fe- 


ricit de ris în brațele celuilalt. El însuşi, tran- — 
e, ca un Chaplin | 
doar de spațiul netrebnic pentru | 


singer va dansa in tranşe 
st t 


tea dragos: 


estarea sentimentelor. Despre naturale- 
tei, despre forța ei de penetrație 


pina in adi adincul unei tranşei, pina în chat $ 


unui post de comandă, îmblinzind chi 
atrocitatea unui război — nu cred să se fi 
„pus“ ceva mai corect, mai dramatic și, 
fie-ne iertat dar altfel nu se mai poate, mai 
comic. Chipul lui de Birlic tînăr nu ne minte 
nici în această ultimă direcție. Acesta e pre- 
genericul la ceea ce am numi „Liuba şi hie 
xandr™. citeva sute de fotograme, 
drame $i ani, cam in a douăzeciși oră 
de după război, el o va descoperi vinzind ve- 
selă de n-are încotro piroşti calde pe stradă, 
iarna, intotolită amarnic, cu-mânușile rupte în 
virt, lasing la vedere oja căzută de pe niște 
i urite. Urmează “minunea propriu-zisă, 
pee cu melancolii, cu pudori și obsesii vio- 
lente venite din matricea aceea de anes 
a oamenilor mici cu enorme ear: Aa 
gingasie și meschinărie, sfint ridicoli, 
j şi méareti, prinși A Meal şi melo- 
drama a e de fiecare zi: el, proiectionist 


într-un cinema de cartier, va încerca 8-0 rea- | 
ducă la imaginea de altădată, din tranșee, o 


va întrumuseța,. o va ocroti, îi va schimba hal- 
neie, locuința, fața, viata, privirea, vocabula- 
rul. Maiorul din război a murit și a lăsat Liu- 
bei o fetiță. Alexandr este căsătorit cu o pro- 
fesoara pe cit de nearătoasă la fata, pe atit 
de sublimă la sutiet (inna Ciurikova). Nimic 
nu stinjeneste scenele unei sinceritati senti- 
mentale duse — ca la nimeni alții — la ex- 
trem, la maximum, dincolo de ridicol, de mai 
şi normal, străbătindu-le, împăâcind 
şi numai prin taceriie cinema-ului, ale imagi- 
nii (operator: Valeri Blinov): exista o scena — 
in cabina de proiectie, in timp ce nu stim 
care film rulează pe ecran, căci nu ni se va 
arăta decit o singură data ce proiectează Ale- 
xandr și atunci e un Chaplin! — o scena 
demnă de Dreyer cînd e! o va ruja (ruga?) 
pentru prima oară; există o noapte de An nou 


——— 


pirpiriu şi cu un nas ascuțit, se îndră- | 


u-le numai. 


festivalul filmului sovietic 


Liuba, Alexandr și ceilalţi 


În sus și-n jos, uneori cu forță, 


cel mai 


des 
pe matca aceleiaşi întrebări: 


cu tandrete, 


ce e fericirea? 


în care soţia lui (o Ciurikova cum nu sint as- 
i cîntă pentru 
Alexandr (un 


aces 
Bile de iarnă, să lovească aprig și ludic buria- 
nele înghețate ale orașului pustiu, să audă 


zilele filmului turc 


Secvente caleidoscopice 


ARIE turcă, pe plan mondial, în 
ultimii douăzeci de ani, și-a semnalat exis- 
tența prin citeva filme de un realism crud, pe- 
licule care însă nu reprezintă decit un infim 
procentaj în bilanțul global al unei por a 
prin excelență comercială. Începutul dece- 
niului opt a cunoscut chiar o perioadă de in- 
rea de cu o producţie de peste 250 de fiime pe 

n prezent se realizează cam 60—80. Se- 
lecţia din această „Săptămină” de la Bucu- 
-rești a cuprins pelicule din perioada ultimilor 
zece ani — un eșantion oarecum edulcorat 
dar care a constituit un bun prilej de a des- 

coperi cartea de vizită a citorva cineasti din 
diverse generaţii şi de a aprecia maniere și 
stiluri diferite: 

Albă ca zăpada și cei șapte pilici (1970) 
avind-o ca protagonistă pe Zeynep Deairme 
cioglu (cindva copil-minune al ecranului turc) 
este o cuminte “transpunere dupa fraji 
Grimm apartinind regizorului Ertem Gorec. 
care are însă la activ și filme de facturi 


gravă, inspirate din realitățile Turciei contem- 


porane. 
Actrița de mare popularitate in Turcia, fer- 
mecătoarea Turcan Soray semnează cu regi- 
zoare de astădată o comedie foarte spoke o 
comedie de situaţii intitulata Hürmüz și cel 
şapte soji al ei. © alta comedie Mireasa sài- 
baltică în regia lui Osman F. Seden (realizat 
in 1979) deși. caichiază intriga unei comedii 
frantuzesti, reușește să fie o peliculă de ac- 
tiune cu toate atributele de rigoare — răpiri. 
urmăriri palpitante, dragoste nărâvaș-buclu- 
cașă, operind şi o acidă satiră la adresa 
parvenitismului infiorit pe malurile Bostoru- 
lui. Cu haz, dezinvoltură şi... specific local 
contribuie la tonul povestirii și cei trei prota- 
gonuști: Gülşen Bubikgiu, Guneyt Arkin, 
Tanju Gursu. Deschiderea spre melodramă și 
tilonul liric — care uneori îi determină pe ero: 
sa cinte sau să danseze — provin, desigur 
din stnictura ică a unei naţiuni cu o isto- 
rie zbuciumată, care continuă să lupte impo- 
"va sechelelor mentalităților anacronice. 
Piecind tot de la pretextul unei căsătorii 


“fortate, - o poveste de 


dura pe oglinda erator iicăpeze aiie 
ura as n: į = 
chlitatite Ie aerieni crede în lacrimi, 
fares dezinvoltura ochiadeior din prg ei pentru 
dol, Amintirea unei mari iubiri, superioara 
„acestor surori ale ei, funcționează lect ca 
staţie şi Foray meow la toate niveleie, de la 
stoievski la Dunaevski, urcindu-ne exact, 
pr şi Capa, în locul numit al „omușo- 
acela de lacrimi rusești. Sa 
“plingi? GN na? Amindoua, odată? Ce se 
poate spune mai clar și mai tulbure Spre 
Oftatul a trei bieti oameni curati? : 
Celelalte filme — nici drame prea mari, nici 
' comedii prea violente, nici melodrame pur- 
tate pe culmea de unde se zice tot mai sigur, 
azi, că ar începe arta cinema-ului — au acea 


dragoste amară (1982) 
-a mai tinărului Omer Kavur, regizor în plina 
Mua este un film trist, un love-story le- 
_louch-ist de un dramatism poate mai putin 
conţinut și mai mult enunțat. Dragostea sin- 
cera trebuie să cedeze aici în fata intereselor 
de castă. Jocul sensibil deși cam teatral! m 
actorilor Humeyra şi Kadir inanir aminteşte 
că pentru o lungă perioadă, filmu! turc S-a 


aflat sub influența covirsitoare a teatrului. un 


handicap pe care a încercat abia mai tirziu 
să-l depășească. 
O contribuţie hotăritoare la crarea unui au 
tentic limbaj cinematografic au avut-o, desi- 


: gur eee $i se cere semnalată și în pre- 


a selecție atenta comportó a cadrelor 
za ales în secvențele de plein air. Două 
-nume se retin: veteranul Cetin Gurtop şi Sa- 
lih_Dikișci. 

Serif Goren este la rindul iui un cineast 
foarte activ care prin filmul O femele careca- 
re face dovada unui talent robust. Amitind de 
Nathalie Hulya Kocyigit parcurge se- 
nină, mindră și demnă aventura unei tentative 
de evadare dintr-o existenţă sufocanta de ta- 
voritisme: o tinără părăsește casa părintească 
în care se simte incapabilă să-și alle perso- 
nalitatea din cauza tutelei bogatului ei tată. 
Eroina fiind iubită deopotrivă de un indus- 
triag de orientare democratică și de un umi 
și prea naiv hamal, scenaristul Ahmet Soner 
incearcă să insereze și un contrapunct inte- 
resant, deși observaţia socială ramine într-un 
permanent plan doi. Tipica zeflemea, aluziile 
$i calambururile, precum. și inepuizabilele 
coincidente și încurcături — toate acestea 


vigoare. a i imaginii și a ae e ‘de vedere 
care ne permite să le sintetizăm după o lege 
a mi René Clair: un fi film bun se-poate spune 
in două vorbe. Deci 
Fedos tiui iia ia: 1: Dobroliubov) — 
o comedie “amăruie, SCainaznice, in care un 
Nun tată (V. Sanaev) | se pregătește de ma- 
= fie ea şi într-o zi de miercuri — 
ing jorat "e © singură problema: cei trei 
băieţi să se așeze frumos și demn la casele 
jor. Mult pitoresc vital, multă robustete de re- 
plici și caracter, aureolate in fina! de o inchi- 
nâciune a eroului în fata soarelui care ne-ar 
încălzi pe toți. k x 
- Viteza (regia: D. Svetozarov) — cu un Bata- 
lov in rolul unui bărbat bine copt, protesor la 
politehnică, avind toate complexele de tan- 
drete, timiditate senzuală și elan patern ale 
buriacului la un kilometraj de 50 și... dar 
încă actionind după o lege dură, inflexi ilā: 
în viata totul e să dai un lucru trainic. În 
acest caz — un bolid al pistei, capabil să sta- 
bilească un record absolut de viteză. Chiar 
dacă nu-şi stăpinește toate vitezele și în final 
mașinăria trepidează suspect — filmul. 
printr-o mişcare care aduce aminte de ceva 
cu Yves Montand și Anthony Perkins, naște 
umana întrebare: Aimez-vous Batalov? 


-dín lumea circului, dominată de un alt senior, 
innochenti Smoktunovski, și e! maturizat, și 
e! modelat adinc de timp, profesor şi ei — și 
anume de jonglerie! — cerind pacii său să 
"se istovească, să aibă inspiraţie, eleganţă si 
tenacitate, adică să facă artă din aruncarea în 
aer a cite 5 măciuci, dacă nu 7, cum ar fi 
idealul... Regizorul pare a fi dintre acei tineri 
categorie dotați, dar și convinși că a căuta 
expresia în fiecare cadru asigură și expresia 
pierre) film. 

fericirii (regia: M. Mnatakanian) — 
Ba lirică şi tristă la Erevan, tot cu un 
“bărbat serios, gospodar și timid $i adolescent 
doar în adincul sufletului său, responsabil cu 
feng muncii dar luindu-şi inima în dinţi 
a să devină și responsabil cu protejarea 
le o -arhitecte frumoase, văduvă şi mamă a 
„trei copii, care se zbate să se mute într-o lo- 
ă -adecvată.- Multă. discreţie. multă sim- - 
gery şi multe pauze între ici, care per- 
"mit eroilor să os mă între ginduri nerostite 
dar — obsedate de întrebarea: ce este feri- 
cirea 
Dublura intră in acțiune (regia: Ernest la- 
“title de' clasic film polițist, dar nici 
le așa ceva; o tensiune de cert interes 
legitimă cu inertiile sociale: 
leningra „ conform unui 
experi C, tinerii, „dubiurile”, vor - 
înlocui pentru o fone. în toate posturile de 
conducere, cadrele virstnice. La mijloc de 
„drum între reportajul viu și comedia de mo- 
“rav şi nărav, filmul înclină. spre o portretizare - 
— fie şi statică — a tipurilor de „vechi“ și 
„nou“, fiind și cel! mai izbutit în ceea ce și ci- 
"nemaul poate numi diagnosticul diferențial... 
„dar dacă n-au putut s-o ajungă, toate 
aceste filme care i-au urmat — mai ales prin 
_ton şi optică, printr-o simpatie reconfortanta 
Hid de un anume tip de barbat sensibil, inte- 
ligent, patern și decis să ocrotească — ne-au 
strat nealterat, cum se intimplă nu o data 
-in destinul bunelor destine, gustul acelei 
"Amintiri din prima zi, 
Radu COSASU 


tac ca filmele turcești din gala prezentată la 
Bucuresti să fie agreabile momente de diver- 
tisment sau meditație, in spiritul unei gene- 
roase jovialitati. 


“Irina COROIU 


Bosforului 
ahied) 


malul 
sab 


Lovesto pe 
(Mireasa 


re 


ee Se e a e 


Despre actori, 
cu dragoste 
şi întirziere 


SS sree într-o anchetă de prin 1981 regi- 
zorul Nicolae Margineanu, referindu-se la ac- 
torii cu care i-ar plăcea să colaboreze: „Aș fi 
vrut să lucrez și cu Cornel Coman. Dar, din 
păcate, e mult prea tirziu“... Citi dintre regi- 
zori n-au regretat șansa pierdută de a lucra 
cu un actor atit de minunat ca el? Sau cu ati- 
tia şi atitia alti actori care au plecat dintre 
noi, grăbiţi sau liniștiți, la început, la mijloc 
sau la sfirsit de carieră? Tot prin 1981, învă- 
jam) pe dinafară o poezie a lui Emanoil Pe- 
truţ: „Nu cerem nimănui nimic:/ sintem toţi 
arbori/ urcați către slăvi/ sintem toți, cu legă- 
mint/ inaitati, acolo sus./ Sintem pamint,/ 
sintem grine,/ sîntem piine,/ sintem ce-or 
vrea cei de sus,/ adică tot noi./ Sintem/ cin- 
tec de bătrini,/ lacrimi de străbuni./ Sin- 
tem!“..: Nu mai departe de anul trecut citeam 
un frumos interviu cu lon Fintesteanu: ,— Ce 
mai faceţi maestre? — Ca omu' la casa omu- 
lui. Tocmai imi legam nodul ia cravată!"... De 
curind (anii trec ca apa) îl citeam, mărturisin- 
du-și neastimparul, pe Amza-Pellea: „Într-o 
zi/ Am stat de vorba/ Cu un pom./ Nu mat 
$tiu/ Ce i-am spus,/ În orice caz/ Mi-a ras- 
puns:/ — Mai stai dracului,/ Oleacă locu- 


. luit"... iertat fie-mi dezordonatul montaj de 


atracţii. Dar mi-am amintit toate acestea, pri- 
vind medalioanele de actori prezentate pe 
micile ecrane în ultimele săptămini si m-am 
gindit, nu se putea să nu mă gindesc, că des- 
pre actori ne-am obișnuit să vorbim, pe buna 


în reluare 
regizorii noștri 


în date și în cifre 


D acă regizorii noștri de film ar putea fi 


caracterizați fiecare cu un singur cuvint, 


atunci cred că pe Serban Creangă l-am putea 
numi regizorul „liniștit“. 

in studiourile de la Buftea, filmele lui 
Greanga au început și s-au terminat cum se 
spune, „fără probleme“, conform graficului 
de producţie. În -dituzare, filmele sale n-au 
fost evenimente de box-office, dar au fost 
apreciate de critica cinematogratică și bine 
primite de un anumit public, care s-a dovedit 
constant de la un film la altul. Se poate de- 


Un „răgaz“ cinematografic 
de 10 ani... 
(Cornel Coman) 


dreptate, cu dragoste, dar de atitea ori, vai, 
cu întirziere... 

Cu sirguinta sa binecunoscută, Tudor Ca- 
ranfil a întocmit, din materiale de arhivă, de 
arhiva cinematografica si de arhiva TV, un 
portret multiplu semnificativ al actorului Cor- 
nel Coman. Răgazul pentru film al actorului 


duce că regizorul Creangă are publicul sau. 

O filmografie relativ restrinsa față de alti 
colegi de generaţie şi fata de circa 15 ani de 
activitate, dar unitară sub raportul tematic și 
al realizării artistice. 

Şerban Creangă este coautor al scenariilor 
la patru din cele cinci filme realizate pină 
acum, fapt ce-l include — după toate legile 
scriptice — in categoria cineasti-autori 
Această poziţie explica, probabil, și pauzele 


Muntele cu glas de sirenă 


ind părăsește tonul seninei-voio- 
şii al filmului destinat celor mici, animația se 
adresează adulţilor cu ambiția de a-i pune pe 
ginduri. Jocul sacadat al liniilor și culorilor 
devine jocul minţii. Spectacolul feeric este 
detronat de spectacolul inteligenței. Arta a 
opta nu-și îndeamnă publicul matur să ad 
mire dinamismul formelor, ci pe cel al ideilor 


Aceste aspirații pot fi recunoscute în pelicula 
Ascensiunea, o „completare“ programată sur- 
prinzător de avantajos pe ecranele noastre 
(chiar și în tovarasia răscolitorului Undeva 
cindva) şi care nu i-a lăsat indiferenți pe pri- 
vitori. Semnatarul ei, Virgil Mocanu, este un 
autor cu O vocaţie satirică, probata mai ales 
in serialul Familia. 

De data aceasta el nu alege însă registrui 


ironiei. Cu toate că tinteste să pune întrebări 


Și pomul i-a spus: 
„Mai stai locului...” 
(Amza Pellea) 


n-a fost mai întins de un deceniu, a fost cu- 
rins, adică, între Serata și întoarcerea lui 
Vodă Lăpușneanu, două dintre creatiile-reper 
ale regizoarei Malvina Ursianu, cea care i-a 
intuit cel mai bine marea sa înzestrare pentru 
fiim și care l-a impus definitiv printre marii 
actori ai ecranului românesc. Rolul din Se- 


lungi în activitate: el a avut planuri, a scris . 


scenarii, le-a prezentat, dar poate nu s-a bä- 
tut” cu suficientă energie ca -să și intre in 
producţie. 

impreună cu Vasile Baran a scris și o piesa 
de teatru, „Pata“, publicată cu circa doi ani în 
urmă in revista „Teatru“ 

in centrul atenţiei primelor trei filme reati- 
zate de Şerban Creangă stau oamenii şi pro- 
blemele eticii, în procesul muncii gi al vieții 
contemporane. 

Dintre acestea, Proprietarii rămine poate 
cel mai acut subiect pe care l-a abordat cine- 
matografia noastră pe teme de actualitate. 


rata, deși era la începuturile creaţiei sale ci- 
nematografice, ramine unul dintre cele mai 
frumoase din intreaga filmografie a actorului. 
Vă mai amintiţi antologica secvenţă a „ghici- 
tului în palmă“? Sau finalul, cu misterele si 
întrebările sale incitante, plecarea eroului 
spre un alt inceput de poveste? Scria cineva 
despre Cornel Coman, că are „puterea de a 
prefigura un destin, de a făgădui şi o altă po- 
veste, dincolo de cea trăită pe ecran“ și 
într-adevăr personajele sale au acel har de a 
ne scoate din cadrul ecranului pentru a ne 
purta pe drumurile de viaţă, de poveste, de 
frumos, aflate dincolo de filmul propriu-zis... 
Oare, impreună cu Cornel Coman cel din Că- 
tătoria fantastică a lui Gopo, n-am parcurs și 
noi, spectatorii, un spectaculos zbor câtre 
alte galaxii? „Lecţia despre paminteni” a per- 
sonajului său este de învățat pe dinafară și 
de ţinut minte toată viata; nu de alta, dar ne 
ajută să ne cunoaștem mai bine. Dar „dan- 
sul“ din Drum în penumbra? Nu face el cit un 
decalog de suflet? Tudor Caranfil a desenat 
cu tact si cu discernămint „liniile de forță” 
ale portretului cinematografic întreprins; de 
fapt, Cornel Coman a avut grijă, în tot ce-a 
făcut pe scenă şi pe ecran, să ofere spectato- 
rilor „secvențe alese“. Cuvintele comentato- 
rului în medalionul TV au știut să respecte li- 
niștea şi discretia unei mari creaţii... 

Am mai văzut pe micile ecrane, de curind, 
şi un medalion Toma Dimitriu. Frumos, chiar 
foarte frumos gindit de Constantin Paraschi- 
vescu. Accentul a fost pus, prin forța iucruri- 
for, pe rolurile scenice ale actorului. L-am re- 
văzut în rolul sculptorului Manole Crudu din 
Moartea unui artist. Un rol care ajunge, sin- 
gur, pentru definirea unei creaţii. l-am revă- 
Zut si alte personaje jucate pe scena Nationa- 
lului: Toma Dimitriu ne-a ciștigat încă o data 
prin sinceritatea tonului, prin gravitatea cu- 
vintului și a gestului, prin robustețea convin- 
gerilor, prin simplitatea interpretării scenice. 
L-am revăzut, apoi in mica secvenţă, de ci- 
teva minute, din filmul tui Mircea Dragan, Se 
tea: si acest rol poate defini, prin el însuși, o 
creație... 

Revedem actori de ieri. cu dragoste, cu 
emoție, dar nu se poate să nu ne gindim o 
dată, și încă o dată, că filmul, scena, televi- 
ziunea pot face pentru actori mai mult, mult 
mai mult, cu dragoste, cu emoție și fără intir- 


_ ziere... 


Călin CALIMAN 


Ultimele două, și Labirintul, con- 
stituie o frescă a societăţii românești în pe- 
rioada formării conștiinței muncitorești. 

În prezent, Șerban Creangă pregătește, la 
Casa Patru, un nou film, Lumina de toamnă 
după un scenariu de Tudor Popescu: tot un 
subiect: de actualitate. 

Este de așteptat ca, după o lungă perioadă 
de acumulare, următorul film al regizorului să 
fie un eveniment atit artistic cit și „de public” 
pentru a sparge astfel liniștea care-l incon- 
joară deocamdată. 


Mihai DUTA 


interpreți Spectatori | 


Horia Pătrașcu Viadimir Găitan 969 
Șerban Creangă Emilia Dobrin 1 


Horia Pătrașcu 


Mihai Creangă 
Şerban Creangă 


ai Creangă 
Pavelescu 
Şerban Creangă 


Ştefan Ciubotărașu 
Viadimir Gaitan 
Aurel Giurumia 


Ştefan fordache 
George Constantin 


George Sotrag 
Vai Sandulescu 
Valeria Seciu 
Carmen Gatlin 


Mihai Creanga 
ion Pavelescu 
Serban Creanga 


neliniștitoare. Ascensiunea nu se sfieste sa 
aleagă familiara formula „a fost odată“. Po- 
vestea unui băiețe! fascinat de semetia unui 
virt de stincă se transformă în povestea unui 
bărbat care îşi irosește o buna parte din viata 
pentru a cuceri, pe calea cea mai grea, mun- 
tele cu chemări de sirenă. Este o batalie cu 
timpul dar şi cu propriile limite, pe care eroul 
vrea să o ciștige cu orice pret și de unul sin- 
gur. După multe eșecuri şi reveniri pe versan- 
tul periculos, el reușește sa ajungă pe cul- 
mea sfidatoare unde, surpriză, alții veniseră 
inaintea lui şi construiseră o șosea. Obstina- 
ţia lui de a străbate cărări nebătătorite nu 
este persiflaté. Plutește însă peste imaginile 
de final ale filmului întrebarea dacă acest sa- 
crificiu merită făcut. Înălțimea idealurilor nu 
este intotdeauna proporțională cu înălțimea 
munţilor pe care vrem să-i escaladam, iată o 
posibilă concluzie a filmului. Ascensiunea 
nu-şi rostește morala apăsat, ci încearcă sa 


Virgii Andriescu 
George Sofrag 


angajeze pe spectator în formularea răspun- 
sului celui mai potrivit. 

Nuantata dezbatere morală isi concreti- 
zează ideile în desenele cu tușă dramatică 
ale graficienei Doina Botez. Voltajul metafo- 
ric al peliculei datorează mult muzicii lui Că- 
lin toachimescu, tinăr compozitor ciștigător 
al mai multor concursuri internaţionale, ale 
cărui „prestații“ în animaţie reușesc întotde- 
auna să anuleze coloanei sonore condiția de 
„plan ai doilea“. Deşi apartinind categoriei fil- 
mului de autor, Ascensiunea este o reuşită 
de echipă. Principalul său merit este străda- 
nia de a scoate formula parabolei din starea 
de solemnitate şi de a o transforma în dialog. 


‘ 


filmul-omagiu al „facerii lumii“ noi 


w \ w = ww 
0 armatura solidă 


7 


(mari condeie de scriitori, pasionaţi de ci- 
nema precum Titus Popovici, Eugen Barbu, 
Dinu Săraru, loan Grigorescu, lon Brad) nu 
s-au risipit ci s-au încorporat în noua sub- 
stanta. Sint cazurile fericite (din păcate, rare) 
in care regizorii s-au subordonat activ scena- 
riului, s-au efasat inteligent și — paradoxal — 
ei au reușit cele mai personale și mai repre- 
zentative titluri din filmografia lor. Fara orgo- 
lii anihilante, Mircea Dragan și Gheorghe Vi- 
tanidis, Virgil Calotescu „s-au pus in slujba‘ 
literaturii originale si nemaifiind obligaţi sa 
salveze, sa ranforseze partituri scenaristice 
anemice, ei și-au putut destășura arta regizo- 
rală pe pretexte dramatice generoase. 

Din ciclul filmelor despre tineri şi relaţia lor 
cu lumea contemporană nu lipsesc desigur 
clasicile noastre titluri: Mustrate cu flori de 
cimp, Filip cel bun, Cursa, Casa dintre cim- 
puri, tinind piept cu succes altor incursiuni 
de referință pe aceeași temă: Asul de pică și 
Dragostea unei blonde (Forman) Singurăta- 
tea alergătorului de cursă lungă (Richardson) 
Începutul tui Gleb Pamfilov, n-teminin 
al lui Godard, dar și cu altele mai puțin cu- 
noscute ca O zi de noiembrie (Umberto So- 
las) sau $eful de argentinianul Fernando 
Ayala (filme care se proiectează și in cinstea 
Anului international al tineretului). E o con- 
fruntare care nu ne dezavantajează, portre- 
tele tinerilor noștri în căutarea unei persona- 
litâţi sînt „memorabile mai ales prin dinamica 


D.. din titlurite acestui început de sta- 
giune: „Filmul romanesc — oglinda a implini- 
rilor noastre“ si „Tineretul şi lumea contem- 
porană”, sint dedicate evenimentului de ma- 
ximă importanţă: al XII-lea Congres al P.C.R 
Filme ale începutului de drum artistic (primul 
ciclu) consemnind începutul drumului revolu- 
tionar al țării după eliberare, (Răsună valea, 
Setea, Facerea lumii) iar altele — etapa ma- 
turitatii politice și sociale care a determinat și 
o matură perspectivă cinematografică asupra 
istoriei ultimelor decenii: Puterea şi adevărul, 
Clipa, Dragostea și revoluția, Proprietarii, 
Subteranul, Ultima noapte a singurătăţii. Re 
pere valorice consemnind repere de consti- 
inta. Despre însemnătatea acestor filme s-a 
scris mult. O observaţie persistă: aproape 
toate s-au impus în primul rind prin forța lite- 
raturii care a stimulat imaginea, prin armă- 
tura dramatică solidă: idei, story, conflicte, 
caractere, deznodăminte. Nimic vag schiţat, 
totul construit cu maximă rigoare fata de le- 
gile scrise ori nescrise ale operei clasice bine 
povestite, cu personaje actionind-reactionind 
definitoriu pentru ele în situatii-eveniment: 
Setea — cristalizarea conștiinței de clasă a 
țarânimii, Facerea lumii și ideea dramatică a_ 
sacrificiului la baza construcției, Puterea și 
adevărul sau revoluția cu miinile curate. Ro- 
maneie inspiratoare n-au fost trunchiate, ci 
esentializate pe ecran, gindurile autorilor 


note de regizor 


Ultimul copil teribil al comicului” 
- burlesc 


A rāmas poate singurul din cei care te 
făceau sā rìzi“ fără sa stai să te gindesti 
prea mult, intr-o sala de cinema, asa cum o 
faci in viata cind, de pildă, un scortos alu- 
necă pe ghiataé tocmai cind își etalează poli- 
tetile în fata unei adorate. Trei pe o canapea 
(reprogramare inspirată) e invitaţia la un ast- 
fel de ris robust ca răspuns în fata insingura- 
rii si dezumanizării. Dar e și manifestul de 
conştiinţă în cinema al ultimului comic bur- 
lesc al ecranului. Provenit din oala lui Satan 
care e mediul comicilor teatrali new-yorkezi 
de limba idiș, o scoala a burlesk-ului (vezi. 
nu rafinatul burlesque!) şi grotescului, venit 
pe filiera Fraţilor Marx, comicul său viguros 
si popular este acela al contactului direct cu 
spectatorul, al improvizatiei mult studiate, dar 
si irepetabilă, singura ce provoacă acel „ris 
sănătos"... dar $i singura pe care cinema-ul o 
tolerează... căci e fapt unic de viață. Dacă ar 
fi numai această surprindere a irepetabilului 
n-am fi încă în zodia artei... lar Lewis e unar: I 


tist. Desigur al show-ului dar, in chip special se spune 


medalion Disney 


„Mickey Mouse... sînt eu!“ 


niște cozi de pipă, virite în nişte pantofi mari 
(și ei de formă circulară) ca să arate ca un 
copil purtind încălțările lui taică-său. N-am 
vrut să aibă labe de şoarece pentru că se 
presupunea că este umanizat. Așa că i-am 
pus mănuși. Cinci degete păreau prea multe 
pentru un personaj atit de mic, aşa că am re- 
nuntat la unul. Un deget mai putin de animat. 
Ca să existe și un amănunt, i-am pus panta- 
loni prinşi în doi nasturi. Nu avea nici păr, 
„nici alte dichisuri ce ne-ar fi încetinit anima- 
ţia“. Mortimer își ia astfel avint și iese în lume 
mai intii cu avionul, drept un pilot acrobat, 
apoi pe cal, ca un năzdrăvan Gaucho, fara să 
ştie că doamna Disney insistă să i se 
schimbe numele cu unul mai scurt și mai 
i pere sora Familia votează pentru „Mickey“, iar 

schimbarea se face atit de repede, incit sori- 
celul este aclamat 
Mouse. 

De acum încolo, noul personaj este explo- 
rator, înotător, cow-boy, pompier, cercetaș, 
şofer, pescar, biciclist, sportiv multilateral, in- 
ventator, negustor, artist de circ, detectiv, cu- 
tăţător de orologii, vinător de balene, dar şi 


Ce unei versiuni ce poartă însuși 
girul lui Walt Disney, Mickey Mouse s-ar fi 
născut in 1927, intr-un moment de totală 
confuzie pentru realizator: rămas fără con- 
tract pentru filmuletele cu iepurele Oswald, 
neștiind ce are de făcut — și totuşi, parado- 
xal — deloc descurajat. Pare-se că viitorul a 
consimţit să i se arate sub forma unui şoa- 
rece căruia, de bucurie, Disney i-a și atribuit 
niște pantalonași de catifea roșie, precum si 
un nume Mortimer. (Exista pentru asta un su- 
port în realitate: W.D. simpatizase dintotde- — 
auna animalele mici, ba chiar reușise, în ate- 
lierui său din Kansas City, să dreseze un şo- 
ricel, care îl asista cuminte, în timp ce lucra 
şi pe care it botezase... Mortimer). 

În discuţiile cu desenatori, preliminare lan- 
sării noului personaj, se stabilește — din mo- 
tive de eficiență — că va fi ceva ușor de de- 
senat. Urmează descrierea: „Capul — un 
cerc, cu un oval turtit d bot. Urechile — 
tot cercuri, pentru ca să fie desenate la fel, 
indiferent cum întoarce capul. Corpul — ca o 
pară, și cu o coadă lungă. Picioarele — ca 


$i consacrat ca Mickey 
. 


„omul cu obrazul de cheewing-gum” 
(Jerry 


arab sau hawaian, Gulliver și Ucenicul Vraji- . 


Clipa confruntată cu istoria (ecranizarea romanului „Clipa“ 
de Dinu Săraru în regia lui Gh. Vitanidis 
orghe Cozorici si Violeta Andrei) 


jor interioară, prin bogăţia, precizia notatiei 
de atmosferă şi de psihologie. Aici scenariul 
e mai putin rigid, subiectul e mai imprevizibil, 
tactorul aleatoriu joacă un rol mai mare con- 
'undind căutarea interioară a personajului 
cind ca-o cursă frenetică (Daneliuc, Tatos) 
sau ca un punct-terminus, cum e decizia ti- 
nerei din lustrate cu fiori de cimp (Blaier) 
sau nu mai putin dramatică, cea a lui Filip de 


Dan. Pita, cu un ritm cinematografic pe 
măsura ideii artistice. Sint filme lucide, mo- 
derne, cu care regizorii și actorii noștri pot 
ieși curajoși în competiţia mondială. 


Alice MĂNOIU 


nului umbrelor sale...? De ce văzind orice co- 
mic adevărat pe un ecran mă gindesc la Mic- 
key Mouse? Același flux ce mă subjuga... al 
unui film. Misterul lui Lewis, ca și al inainta- 
silor lui ce acum sint umbre, e însuși misterul 
unei arte... a filmului. A rigorilor si legitafilor 
ei. Existenţa lui Lewis pe un ecran e un oma- 
giu adus legitimitatii unei arte... delimitării 
comicului său incontundabil...? El e cel ce 
afirmă dreptul cinematografului la risul său 
propriu şi, în fond, dreptul de a ride pur și 
simplu. La aproape 60 de ani, Jerry Lewisa 
realizat cel de al 47-lea film delirant de umor, 
(titiu original: asbord) și-a creat un roi 
memorabil în Comediei in regia tui 
Martin Scorsese. O lume ciudată aduce pe 
ecrane acest Jerry Lewis... O profundă — 
să-i spunem — duplicitate a persoanei și co- 
micului său... dezvăluită poate chiar în titlul 
autobiografiei sale „Dr. Jerry şi Mr. Lewis” in 
care citim: „mă simt copilul cel mai nefericit 
al pămintului”... Aici e rădăcina artei sale in- 
solite. 

Copilul teribil și artistul riguros... cineastul 
şi histrionul (la primul său spectacol! parizian, 
la Olimpia, asistă chiar Chaplin, ascuns, din 
modestie, în cabina de proiecţie), Lewis e 
același băieţel de 9 ani pe care tatăl, cintaret 
scapatat de music-hall, îl trimisese să aducă 
un ban în casă facind pe „băiatul cu ceaiul" 
intr-un hotel și care, înveselind clienţii, imita 
pe Fraţii Marx și pe Jeanette Mc Donald, cel 
care descoperea cinema-ul și o vocaţie vă- 
zind Circul lui Chaplin... Se pare că misterul 
lui Lewis e dualitatea infantilism (citește can- 
doare, adevăr) — rigurozitate (citește stil, ci- 
nema)... Dualitatea însăși a artei filmului... 


Save! STIOPUL 


un creator de titm comic in buna tradiţie a fil- 
mului mut... Un mister acest Lewis, neagreat. 
unanim, dar şi adorat; ce cu umbrele unui 
ecran creează acea scinteie ce declanșează 
în noi, pe negindite, cascada de ris... Ceva 
apartinind miracolului prestidigitatiei, o me 
canica spontană, totuși indeiung studiata 
Poate a înțeles Lewis acel cod secret al dese- 


Lewis) 


Un soricel care a salvat 
om de la înnec (citeşte somaj) 
(Mickey et Disney-companie) 


tor. El este în primul rind un descurcaret ce un 
reuşeşte să se salveze din orice conjunctur? 
neplăcută, un inimos ce aleargă în ajutorul 
şoricuţei' Minnie, logodnica sa, și cel mai 
adesea ca să-și salveze prietenii (creaţi ulte- 
rior) — fanfaronu! Donald, răţoiul și- blegul 
catel Pluto — din catastrofele pe care aceștia 
au talentul de a le produce incontinuu. 

Foarte repede, sociologii au văzut în Mic- 
key simbolul americanului modest, în luptă 
cu vicisitudinile vieţii. De aceea (urmăriți-l) 
Mickey greseste foarte rar, e! nu încalcă le- 
gile moralei. La filmele sale se ride — dar nu 
de el, ci de surpriza in fata nesecatei sale in- 
ventivitati. Mickey nu este niciodată ridicol 
precum Donald sau Pluto — dimpotrivă, el 
este cel ce-și ridiculizează adversarii. 

Au trebuit să treacă multi ani, însă, pentru 
ca să se descopere identificarea autorului cu 
personajul. Disney, obligat să muncească de 
mic, economisindu-și ultimul cent pentru a 
închiria un aparat de filmat, luptindu-se apoi 
cu tot felul de producători ce'nu urmăreau 
decit să-l escrocheze, nu este el personajul 
obligat să se descurce în cele mai imposibile 
situaţii? Plecat de jos și ajuns foarte sus, nu 
Disney este cel ce își caută creditorii din ti- 
nerete, pentru a le restitui împrumutul? Si 
analogiile ar putea continua. Cert este că nu 
e deloc întimplător faptul că Mickey Mouse a 
ajuns cea mai iubită creatură a desenului ani- 
mat mondial, iar filmele sale pot fi privite și 
in o altă lumină. 


Filmul, document ai epocii 


/ agenda cu 


| gaguri, replici 
si oameni 


, _© Lee Marvin igi aduce aminte de Raoul 
Waish: „Nu vorbea cu actorii, se adresa doar 
cailor! Dacă o scenă comporta dialoguri, nu 
se uita la filmarea ei, își rotunjea o ţigară. 
Cind lumea termina de vorbit, intreba secre- 
tara de platou: „Au terminat? A ieșit bine? 
Atunci o păstrăm!" Cind un proaspăt absol- 
vent al faimosului $i prea realistului Studio al 
„Actorului, îl întrebă odată care sint ,,motivati- 
ile profunde“ ale personajului său, Walsh a 
răspuns: „Joi! Fiindcă joi ia salariul“. 

e Ultima performanță a extraordinarului 
machior englez Christopher Tucker (prezen- 
tat și în Cinema 3/84) — masca scriitoarei 
franceze Colette, la 79 de ani, pentru Macha 
Méril. Citeva şedinţe de cite 6 ore pe zi, în la- 
boratorul perfecționat din Pangbourne, unde 
Tucker a „tras“ şase copii după „proteza“ ini- 
tiala: una pentru fiecare zi de turnaj, două de 
rezervă. Un colet (n.r.: Scuzati de calamburu! 
masculin!) trimis din Angila în Franţa conti- 
nea măștile-asigurat ca o bijuterie. Întrebarea 
artistei: „Voi mai redeveni eu însămi după o 
intervenţie atit de perfectă, incit pare indes- 
tructibilă? Ca și Faust, am îmbătrinit, într-o 
singură dimineaţă, cu 40 de ani“. 

e Ornella Mutti: „Nu credeți că se poate 
comunica şi altfel decit dind din șolduri? Sint 
foarte i Găsesc cu totul neplăcut sa 
imbratigez actori care-mi sint antipatici in 
fata a 30 de tehnicieni... Femeia din mine so- 
coteste că actrița ocupă prea mult loc si o 
umbrește. Actriţa reproșează femeii că se 
ocupă prea mult de copii și de casă. Are, fără 
îndoială, dreptate. Sint, în fond, un om foarte 
normal şi foarte liniștit“. 

® Filmul premiat la Venetia de critica inter- 
națională, Heimat al lui Edgar Reisz — po- 
vestea unei femei, incepind din primul război 
mondial pină în 1982 — durează 14 ore. Din 
25 noiembrie, filmul va începe să ruleze la 
Nanterre, proiecția lui fiind programamtă 
de-a lungul a patru săptămini, în zilele de 
simbata și duminică. ceea ce a perms 
această reflectie pur publicitară: „O femeie 
tăiată în bucăţi“. 

e Fraza lunii, cum am zice noi, ta „Ci- 
nema“, găsită la rubrica de umor a confrate- 
lui nostru „Sovetski Ekran“, „fraze trimise de 
cititori“: „Am venit. Am văzut. Am adormit. 
(Un cititor din Vladivostok). Si: „Clipă, stai — 

arăt minunat!" (Un cititor din Novosibirsk) 


Rubrica „Filmul document al epocii 
documentul sursă a filmului“ 
este realizată de Radu COSASU 


at 


Colette, adevărata, la 1900 si... 
Colette, in 1984, neadevarata 
atie a machiorului englez Chris- 

topher Tuker (actrita Macha Méril) 


cronica 
frumosului 


Un fenomen 


Dacă ieșim din cercul vorbelor mari si pre- 
tioase, nu neapărat inexacte, care coplesesc 
Gragutul si plăcutul eveniment al împlinirii 
unei jumătăţi de veac de cind s-a născut Bri- 
gitte Bardot 


la distanța „ de 

impunătoare ca aceasta: „La 50 de ani 

un mit viu continuă să fie o femeie fragilă și 
exigentă care luptă împotriva uzurii senti- 
, Spunindu-i un omenesc „imi pare 


dacă lăsăm deoparte sutele de poze ale fo- 
tografilor care au îngenuncheat în fata ei, ea 
spunindu-le întotdeauna: „fotografiați-mă cit 


cinefilia 
ca text 


„De cind marmoreanul 
domn Malec...“ 


Ferice ca un student care găsește un bilet 
la „un bilet în plus”, feeric ca un elefant co- 
borind din copac, toamna, pe o frunză 
moartă, corect $i coerent ca un strop de Nia- 
gară, pe scurt: hazos și delicat, tumultuos 
romantic și trăznit, acest „Jove story” cum nu 
se poate mai cinematografic ca montaj, sus 
pens şi final, oh, mai ales finalul, adevărată 
lovitură de cinema, acest poem semnat de 
Virgil Teodorescu, intitulat: „Nici nu eral 


vreți!” (cea mai obsedantă, vrind nevrind, fi 
ind una dintre cele mai liniștite, aceea care 
va făcut-o în 1951, fotograful numărul 1 al 
revistei americane „Life,”, directiunea refu- 
zind-o cu aceste vorbe precise: „E o necu- 
noscută, nu ne interesează“) 

dacă depășim chioșcul de 5 pe 3 metri din 
Saint Tropez unde B. B. a dat unor cunoscuți 
obiecte mitizate din filmele ei, $4 le vindă la 
„prețuri ey cistigindu-si şi ei aq de cit 
viata din balerini: particulare, din rochi- 
ile Adevărului lui Godard, din cărți poştale și 
foto cu dedicatii, 

dacă-i lăsăm lui er Vadim, fostul ei sot, 
cel care a lansat-o prin acel film cu titlu pre- 
destinat $i dumnezeu crelă femeia, răspun- 
derea întreagă pentru entuziasmul cu care 
priveşte acest chioșc: .imaginati-o pe Greta 
Garbo vinzindu-si palariile, pe John Ford 
ochiul de sticiă, pe W. C. Field flaconul de 
gin sau pe Marlon Brando proteza din Naşul 
— numai Brigitte putea abandona publicului, 
ca în talcioc, spuma legendei ei", 

atunci tot ce ramine mai consistent din 
această spumă pare a fi — după ochiul nos- 
tru încintat de Brigitte Bardot de cind o re- 
marcase între Gérard Philipe $i Michèle Mor- 
gan în Marile manevre — faptul că in secțiile 
de - cinema ale unor mari universităţi din 


Puteam s-o duc ca Pașa din Rusciuc 
insă de dorul tău mă tot usuc, 

mă tot usuc şi o să ajung scoveargă, 
o să mă ducă oamenii pe targă, 

multi o să creadă că aș avea colici, — 
ție nu-i pasă? tu nimic nu zici? 

mă lași așa, în margine de drum? 

0, soare de lumină şi de scrum, 

eu te iubesc de cind nici nu erai, 

de cind porumbul care dă mălai 

a fost adus, în vasele de plumb, 

în Europa noastră, de Columb, 

pe cind luptau, cu ghia ghintuite, 
popoarele de hoarde napadite, 

de cind puteai să cumperi, c-un mosor, 
© ţară întreagă și un întreg popor, 

pe cînd săgeata indiană, ruptă, 

a fost scoasă din luptă, 

eu te iubesc de mult ca pe-o minune, 
de la războiul de secesiune, 

eu te iubesc de mult ca un zevzec, 
de cind marmoreanul domn Malec 

in hohotul ce învăluise sala, 

isi indopa cu lemne „Generala“. 


Farrah Fawce 


lume, cum ar“fi aceea din Los Angeles, în 
1984, se proiectează şi se studiază filme cu 
ea, în rolul principal, că la 4 septembrie, de 
pildă, Vadim, aflat acolo, a avut de răspuns 
unor întrebări foarte interesante ale studenti- 
lor care nici nu se născuseră cind Dumnezeu 
crease femela, cea mai corectă dintre între- 
bări fiind, după urechea noastră, aceasta: 

„— Era, ca Marilyn Monroe şi Lollobrigida, 
un fenomen de fotogenie sau în viaţă pu sro 
aceeași frumuseţe ca pe ecran?" 

Creatorul Vadim a răspuns: 

„— Era la fel de frumoasă la lumina unui 
foc în pădure, sub razele reflectoarelor sau in 
soarele amiezii. Dealtfel, n-ar trebui să folo- 
sesc imperfectul verbului...“ 

Brigitte Bardot a fost și va rămine, cu toată 
seriozitatea termenilor, un fenomen de fru- 
musete omenească. slava artei cinema- 
tografice, nu s-a ajuns ca aceasta, frumuse- 
tea, să fie- ultima ei problema! 


„Şi peste ani si ani, celebră, in- 
vesmintata de toate grădinile 
lumii 


Exigentele unui om 
care aris prea mult 


Nu ni se va lua in nume de rau daca vom 
marturisi că de cînd publicăm rubrica 
aceasta de ,depozitii", n-am simţit o identiti- 
care mai deplină cu subiectul nostru ca in 
fața unui interviu acordat de Woody Allan in 
această toamnă, cind, la capătul ei, împli- 
neste 49 de ani. Rareori cinefilii ajung la ase- 
menea clipe privilegiate ale unui acord per- 
fect în fiecare da, în fiecare nu, în toate nu- 
antele, pina şi in fiecare titlu citat, asa cum 
ieşind de la Cinemateca, de la un film cu 3-4 
oameni în sala, intilnesti, într-o privire necu- 
noscută, lumina propriilor tale păreri și soco- 
testi acea secundă, pentru atitia alţii oare- 
care, ca una harazita sa-ti redea sentimentul 
de fraternitate cu lumea. Resemnati la evi- 
denta că prin citări oricit de largi, interviul — 
acordat revistei „Le nouvel observateur” — isi 
pierde din savoarea, înțelepciunea și tristețea 
exigentei sale bolnave, riscam totuşi a detasa 
două mari pasaje care-l definesc pe Alien (si 
poate nu numai pe el...) ca atitudine fața de 
sine si față de ceilalți. 

Mai intii, despre irepresibila sa nevoie de a 
trece de la ris, de la comic, la tragic: 

„— Deseori, te simţi mai bine după ce-ai va 
zut un film de-al dumneavoastră. Spuneţi lu- 
cruri care te încurajează moral... 

— Risul este de neinlocuit si nu mă privez 
de el. Dar ceea ce mă interesează cu adeva- 
rat este altceva. Sint emoţiile și ideile care 
navalesc în mine cind vad Hoţi de biciciete 
sau Wuzia cea mare (nr.: atenţie la fiecare 
film preferat de Woody Allen. veți descoperi 
un europenism, un gust chiar de cinemateca 
bucureşteană, de cea mai bună calitate ) 
Filme ca astea, pentru mine, sint infinit mai 
importante... 

— Cind a rulat Annie Hall, ati afirmat ca 
veți acorda mai putin loc comicului în filmel 
dumneavoastra. lar în Broadway Danny Ro 
se") risul este lega! strins de tragic... 

— M-am aventura! şi mai departe in inte 
rioare și nenumărați oameni mi-au reproșat 
asta, gasind că atunci clad a norocut să poti 
face lumea sa rida, e o nebunie sa nu profil: . 
Dar trebuie să incerci a aprofunda ce fac: 
daca nu — rişti sa te repeti, ceea ce e cel mai 
rau. Fraţii. Marx (n.r.: alta parolă între cine- 
fli!) pe care îi ador — fac tot timpul același 
film, poți prezice cu 20 de ani inainte ce vor 
realiza, cind ai văzut un film de al lor, le-a: 
vazut pe toate. Chaplin «e altceva, el risca sa 
rateze un film, nu înceta sa caute a se innoi, 
mai ales la sfirșitul vieţii... 

— Dar Buster Keaton? 

— İn mediile intelectuale -americane e de 
cel mai bun gust să-l preferi pe Keaton. E 
adevărat că Buster este un geniu si pe planul 
rece al tehnicii, filmele sale sint superioare 
celor ale lui Chaplin. Dar caraghioslicul lui 
Chaplin cu cit era mai uman! Cind mergea pe 


`) ultimul său film, „o privire nostalgica si 
afectuoasa asupra lumii subterane aà 
show-business-ului" 


în curînd, 
pe ecrane...?j 


0 noapte furtunoasă 


Daca există „Jovitură de teatru” — cum sa 
numim ceea ce s-a intimplat în noaptea de 14 
iulie 19847 Lovitură de realitate? La 14 iulie, 
lumea obișnuiește a sărbători străvechea ca- 
dere a Bastiliei, cu gindul la Parisul luminat 
feeric, mai vesel decit în orice desen animat 
Cine s-ar fi gindit însă că 74 iulie 1984 va in- 
semna o cădere fara de precedent a Mafie:? 

Undeva, într-un avion care zbura de ta Sa 
Paolo la Roma, un călător incearcă să se s- 
nucidă cu două grame de stricnină ascunsa 
într-un dinte cariat. Nu izbutește. suferă un 
început de criză cardiacă, Si revine, e cw- 
prins de o mare slăbiciune si în srst 
apleacă spre insotitorul său ms 


@ Comicul i se pare facil, 
în absenţa unei dimensiuni tragice. 
@ Chaplin îi apare mai uman decit Keaton 
@ Fl face filmele care i-ar place să le vada 


stradă, lua aerul acela malitios care iti anunța 
că urmează o hârmălaie. El e cu mult mai 
modern, Keaton era strălucitor și glacial, eu 
dau însă toate filmele lui pentru Luminile 
orașului. E acest amestec de humor și emoție 
care mă tulbură. și care mi se pare cel mai 
important... 

— Şi la care recurgeti tot mai des... 

— La început realizam filme doar pentru 
ambiția de a produce risul. Mai tirziu, odata 
cu Annie Hall, am încercat să fac filme cu 
mai multe dimensiuni, care nu mai ţineau de 
farsă. Aceasta m-a dus-la a accepta să rid 
mai puţin... Intelegeti, e ușor să fii caraghios 
dacă nu tit seamă de realitate, de legile natu- 
rii, ca în desenul animat. Dar odată intrat în 
viața adevărată, ești silit să arati persoane 
reale care nu sint nostime chiar tot timpul... 

Nu ne putem reprima plăcerea de a cita in 
întregime finalul, pornit din întrebarea de cea 
mai excitantă ingenuitate: „Aţi mers mult la 
cinema cind erati copil?" N-am citit demult 
ceva mai afectuos $i mai hotărit indreptat im 
potriva clişeelor celor mai strălucite $i mai ti 
ranice, textul unui adolescent întirziat in cau 
tarea tenace a unui adevăr de cinema al său 
De puţine ori nonconformisul, de obicei sfi 
dător si trufaş, a căpătat accentele unei emo 
tii mai naive şi mai tăioase: 

„Mi-am petrecut în cinema toată viața. Pa 
rinții mei voiau întotdeauna să mă plimb, sa 
merg la plajă, ziceau să nu-mi stric ochii 
toate prostiile obişnuite. Eram tot timpul la 
cinema. Am văzut totul. La 12 ani, în apro- 
piere, s-a deschis o sală specializată în filme 
străine. Acolo am văzut cele mai bune filme, 


Fanfan la Tulipe, Copiii paradisului, Regula 


jocului, tot Rossellini... Eram fermecat, nu 
cunoscusem decit filmele americane si — la- 
sindu-l deoparte pe Orson Welles, pe care-l 
admir întrutotul — n-âș spune că eram un 
mare amator de cinema. Nu-mi plac wester- 
nurile, îl apreciez pe Fred Astaire, dar am 
avut întotdeauna conştiinţa că ceea ce face 
el e un divertisment. Azi, e foarte la moda, 
printre criticii americani, să idolatrizeze cine- 
ma-ul acelor ani de început dar, dupa pare- 
rea mea, toate filmele astea cu cowboy: şi 
gangsteri sint foarte superficiale, ele ny spun 
mai nimic adevărat despre viata, n-au nici o 
substanţă. Ele merită să aibă publicul lor, de- 
sigur, ele sint bine legate, dar dincolo de 
asta... Li se pun pe seamă multe calităţi pe 
care ele nu le au și nici nu le pretind! Luaţi-l 
pe Hitchcock: îi ador filmele, uneori îmi vine 
sa pling vazind cit de bine sint făcute, poves- 
tea funcționează de la prima învirtitură de 
cheie. Dar eu știu foarte bine că ele sînt echi- 
valentul micilor romane polițiste cumpărate 
prin gări. Ele n-au nici o protunzime. Hit- 
chcock, cu siguranţă, n-ar spune astfel. Fil- 
mele americane sint filme de evaziune, oame- 
nii merg la ele ca să scape de plictis și urit. 
ca să vadă o lume bine îmbrăcată în aparta- 
mente frumoase, eroi care fac lucruri înnebu- 
nitor de excitante. Eu cred că fiecare facem 
filmele pe care te admiram. Steve Spielberg a 
zis că el face filmele care-i plăceau cînd era 
copil, şi le face bine. Sint de părerea lui: eu 
fac filmele pe care imi place sa le vad...” 

Şi dintre care nu-i place nici unul: „Toate 
sint ratate, o prăpastie desparte ce visez de 
fiecare dată și ceea ce devine. Sint intotde- 
auna decepționat”. Nu-i deloc de ris. 


O implicită lecţie: cel mai intelectualizat comediograf isi consideră 
fiecare film un alt tip de eșec (Woody Allen si Diana Keaton in Man 


„Am multe de spus!“ Însoţitorul e un polițist 
italian și știe ce are de facut. Suterindul in- 
cercat de gindul spovedaniei este celebrul 
Tomaso Buscetta, alias Manuel Lopes Ca- 
dena, pe scurt don Masino. El se gaseste in 
această situație de confesional, printr-o ex- 
trădare din Brazilia, unde a fost arestat, în 
Italia. Don Masino „va cinta“ — nici ca don 
Pasquale, nici ca don Giovanni, aceia sint din 
alte opere... El va trada, incâlcind omerta — 
legea tacerii. El va dezvălui cu precizie fapta- 
sii unor crime notorii. organizarea unor re- 
tele, el va vinde judecătorului Giovanni Fab 
cone (n.r.: Faiconetti e altcineva!) numeroase 
secrete importante ale Mafiei, căci ei însuş e 
un „capomafia”. un cap al _Onoratei Socie- 
tăți”, implicat adinc în luptele dintre tam 
ile” cistigatoare (cele care controlează pata 
drogurilor) şi cele perdante Don Masino. se 
pare, era dintre perdanti Prima explicate = 
deciziei tui nu poate fi deci ideea 

nare, O vendetta. _Cișigătoră 

multe mizerii — omori 

frate, un cumnat, un 

plus o incercare de è o 


attan) 


unor „mari familif ca Bustade si Greco. Pus- 
tile acestea au fost inventate de don Masing 
- ele se numeau Jupers bianca”, avind 
teava tăiată intr-un anume fel care asigura o 
perforare spectaculoasă a victimei Dar 
para bianca” e una — . Gevuigare = 
tradarea secretelor sint muzica 
După tei iuni de coniesum cuprinse in 
3000 de pagini adunate de-a lungul a 31 de 
nterogatora, judele Falcome emite, în-noap 
tea de 29 spre 30 septembrie. 60 de mandat: 
de arestare şi aie de anchetare. E cea 
ma vastă operate Sei talene impotriv 
Mahe Nic tz mu scapă, în toate 
există cui pfn ue stai „Noaptea de la 
San Mictele poate § socotită o noapte a 
SSetuw Bartolomeu pentru Mafia”, aprecia 
sro Pino Arieccta „Mafia decapitată” — 
crear? Dare m unu 
= ez oemwiare care-i va fi facut pe Da- 
mani $2 paleasca de invidie ca titlu 
> Sime sae „Mafia: sfirşitul”. Există 
“sé specaiist în problema mai putin opti- 
msk Seveistaie extraordinare ale spoveda- 
mæ îm Buscetia nu cuprind chiar toate ade- 
mie la mwelui cei mai inalt, așa zisul „al 
ma mef, cel care ar dezvălui complicită- 
the Mele cu Castelul”, cum e numită kaf- 
n Puterea politică”. „Onorata Societate“ e 
pes puternica — Zic avizatii — pentru a fi in- 


dintre ele ajunge la; 


cronica 
fără poze 


Necunoscuta 
doamnă Brown 


N-ar avea nici un rost să dăm la reprodus 
două fotografii din „Paris Match” — nici 
acolo, in laboratoarele lor, ele nu au „ieșit“ 
foarte clar, fiind luate de departe, parcă „pe 
turate”. 

Una dintre ele, mai mică, e o poză banală 
de plajă, cum se găsesc în lume cu milioa- 
nele: în dreapta, din profil, în picioare, un 
bărbat brunet si scund, cu o oarecare burti- 
cică; în stinga, cu spatele la noi, o siluetă de 
adolescent: intre ei doi paseste o femeie ba- 
trină, îmbrăcată într-o rochie albastră, cu o 
pălărie tot albastră, de plajă, tinind in mina 
dreaptă un colac tot albastru; fata ei nu ne 
spune nimic; femeia poartă ochelari de soare 
si pare de aici, de departe, încă viguroasă la 
trup și în mișcări; pare și foarte pudică, abia 
îi intrezărim — prin decolteul mic al rochiei 
tu mineci lungi — albeaţa unui git puternic; 
picioarele inca frumoase, poartă espadrile 
vibe, pașii par atenţi, dar tot ansamblul 
acesta albastru dă impresia unei apariții fara 
de accent grav. Cealaltă poză — mult mai 
mare, cit o pagină şi jumătate de revistă — 
prezintă aceeaşi femeie cu pălărie albastră, 
ie plajă, întinsă pe puntea unui vaporas, 
stind pe o saltea acvatică, cu brațele întinse 
teasupra capului, facind gimnastică sau doar 
ferindu-se de soare. E o poză Ceva — ceva 
nai impudică, să zicem așa, fiindcă femeia e 
n costum de baie și-i putem vedea linia cor- 
pului, într-adevăr bine facut, bine articulat, în 
pofida unei batrineti marcate. 

E Greta Garbo, în vara aceasta, la 79 de 
ani, sub soarele Mării Egee. De nimeni stiuta, 
je nimeni recunoscută, sub soarele rece al 
anonimatului, pe care și l-a impus de 43 de 
ini, după eșecul Femeii cu două chipuri. De 
unci ea isi ascunde — nu numai de soare 

- chipul şi viața. La patru zile după croazie- 
rea în Grecia, ea s-a internat într-un spital el- 
vetian pentru un tratament renal. Sub numele 
ie doamna Brown. 


vinsa într-o singură noapte. Într-un cuvint, ca 
şı în zece: scenariștii italieni mai au subiecte 
cu Matia. „Băieți, la muncă!“ îi îndeamnă fur- 
tunoasa noapte de la San Michele. 


La l ł l i i t 
ontrareplica 
sirile unui comisar 
procurorului R 


fi 
Frani 


ublicii 


ărturi- 
de poliţie făcute 


al Mariei Trintignant in regia mamei 


Primdvara ‘Oa este al doilea film 


sale, Nadine, 


Afirmația aceasta, după care noul film 
al lui intitulat The Cotton Club 


Filmul va fi programat 
pe ecrane în ajunul noului an şi este, de 
fapt, o poveate tipic hollywoodiana — aşa 
cel puțin spun prezentatorii ei — cu tot 
felul de intrigi. șicane, lupte între gan- 
gsteri și, evident, cu mulţi bani care sint: 
n joc. Peste toate planează însă frenezia 
show-ului cu dansuri și cintece, cu dan- 
satori care nu sînt numai dansatori şi cin- 
tărețe care nu sint numai cintărețe. „O 
imagine a Americii”, spune Coppola des- 
pre ultima sa producție. Dar pină să 
ajungă pe ecrane, povestea filmată de 
realizatorul american și-a avut, ca de obi- 
cei. povestea propriei sale filmări: acci- 
dente administrativ-financiare, actori care 


au părăsit platoul (cel mai proeminent a- 
fost Richard Gere, deținător al unuia din ~ 


principalele roluri, un trompetist de jazz. 


Gere s-a arătat nemulțumit de factura - 


personajului). Francis Coppola obișnuit 
cu toate aceste dificultăți de parcurs nu 
s-a intimidat nici o clipă. Ca să facă un 
fiim care-i stă la inimă, el îşi asumă chiar 
şi riscul unui faliment. Asa cum i s-a in 
timplat cu Appocelypse Now. 


ih 


ji 
R 


rădăcini, tradiții, un cuplu de 
moderni, cum s-ar spune. Cei mai 


3 


În < | 7-a. țintă, Lino 


rii 


Foarte pe larg comentat este filmu! pe 
care Jessica Lange și Sam Shepard l-au 


Ventura este un reporter 


a cărui viata liniștită este tulburată de un şantaj 


- mă cul 


ina > 


Longevitate: si in 1984) Alain 
Delon se află in fruntea actorilor 
preferaţi ai Franţei 


Franța) „De la Portocala mecanică s-ar 
părea că ori de cite ori spui Burgess spui 
eee Este adevărat?" 

— Din păcate, i-a răspuns Burgess. - 
Filmul realizat de Stanley Kubrick a lasa 
această imagine despre mine în publicul 
larg, şi este ceea ce regret. Nu sint spe- 
cialist în violenţă şi nu am nici o predilec- 
tie pentru ea. În realitate, sub aparente 
provocatoare, cartea mea este o fabulă 
moralizatoare care are in centru pro- 
blema libertăţii de alegere. Şi anume, 
omul poate alege să facă rău și pe mine 
mă interesează să văd de ce face această 
alegere. Ştiţi poate că prima mea soție a 
fost violentata in timpul războiului de 
niște soldaţi americani. Aștepta să nască 
şi și-a pierdut copilul în urma agresiunii 
Nici astăzi nu-mi revin de pe urma aces- 


. tei intimplari. De aici s-au născut o 


seamă de întrebări pe care mi le-am pus 
și te-am pus și lumii. Nu-mi puteam ex- 
plica, și nu reuşesc nici astăzi s-o fac 
gratuitatea orcărei violențe. Există mo- 
mente în care omul face râul numai si 


După decesul lui Burton si o prăbuşire 
psihică, Liz Taylor se întoarce pe pla- 
toul de filmare spunind: „Doar munca 


numai din raţiuni destructive și este ceea 
ce eu numesc râul absolut“. 


te ajută să ieși din impas! 


ales tema morţii in privința căreia filozo- 
fia are prea puţine de spus. Ce spune fi- 
iozofia dumneavoastră cinematografică 
despre moarte? La care Alain Resnais a 
răspuns: „În primul rind as vrea să fac o 

la Niciodată, sint sigur că 
în viața mea, n-am afir- 
filozotice. N-am 


23 
g 


iunea 
. Şi atunci a afirma că am fa- 
film despre filozofia morţii mi s-ar 
foarte ambițios. Am avut pur 
ideea să fac un film romantic, 
că ar fi mai potrivit să-l numim un 
de în care teama dragostei 
ii se încrucișează, dar fără nici o 
sau filozofică. Aș fi, 

incapabil să vizez așa ceva.“ 


hE 


Cu o jumătate de secol in urma se bu- 
cura de un imens succes de public filmul 
lui Julien Duvivier, 


este o poveste simplă 
arce ma pastatai Emperor 


3 


prinși de panică și pentru prima oară de 
cind sint împreună, Gil isi lovește soția, 
se răstește la toată lumea $i pare cuprins 
de nebunie. - 

Criticul american afirmă că filmul Pè- 
mint este in orice caz unul dintre cele 
mai dramatice şi mai realiste din punct 
de vedere al observaţiei sale. 


Expiicaţie necesară 


Scriitorul Anthony Burgess este o per- 
sonalitate revendicată deopotriva de ci- 
nema, (care i-a adus și glorie dar și multe 
neplăceri, cea mai mare dintre acestea fi 
ind — după cum singur o mărturiseşte — 
că lumea l-a considerat un adept al vio- 
lentei ceea ce, in fapt, este exact pe dos) 
şi de literatura. Planul lui preferat de ma- 
nifestare este bineinteles scrisul, dar nu 
trebuie uitat că in tinerețe Burgess a fost 
pianist şi a compus trei simfonii și trei 
concerte pentru pian și orchestră. Mai 
trebuie pomenit în treacăt — deși aceasta 
manifestare nu este deloc neglijabilă — 
că a scris nenumărate scenarii pentru te- 
leviziune. 

Ziaristul francez Alain Leblanc I-a între- 
bat de curind (cu prilejul apariției noului 
său roman intitulat „Ultimele știri despre 


lume”, roman pe care l-a publicat în 


Travolta regizor 


După alţi actori — între care am aminti 
Richard Robert Red- 


~ La ora de fata, Michael Jackson se află, 
duj 


pă cum consideră toți comentatorii de 
specialitate, la apogeul succesului său 
muzical. Şi ca-pe orice glorie a pieței, ci- 
nematograful se grăbește să și-o apropie. 
Se vorbește așadar de un film avindu-l ca 
producător pe omul care a asigurat pro- 
ducerea serialului Dinastia și care i-a 
propus cintărețului la modă rolul princi- 


„pal în filmul Purple Rain. Pe loc Michael — 
‘Jackson’ s-a arătat foarte interesat și de. 
rol, şi de film, și de cinema, dar a condi- 
tionat totul de încheierea unui lung tur- 
neu, de citeva luni, pe trei continente. Si _ 
s-ar părea că există râbdarea necesară 
pentru ei. > \ : 


Remake ty. dupa 


Rețeaua de televiziune ABC lucreaza 
acum un remake după vestitul film al lui 
Stanley Kramer, ui. Filmul lui Kramer 
a fost produs in 1 şi toată lumea își 
amintește de interpreţii de atunci care 
erau Tony Curtis și Sidney Poitier. Co- 
respondentii lor în noua versiune sint Ro- 
bert Urich și Cart Weathers, (mai cunos- 
ret cele trei versiuni Rocky, in care a 

aparut). 


7 


Regizorul maghiar Otto Adam a realizat 
un film cu titlul de mai sus, care a obținut 
premiul întii la festivalul filmului de televi- 
ziune de anul acesta din Ungaria, Poves- 
tea se petrece in anii '30. Sebestyen Holly 
este un funcționar mărunt dintr-un oraș 
de provincie care în tinerețea sa a fost o 
mare promisiune în domeniul științific. El 
acceptă o viață conjugală umilitoare nu 
dintr-o slăbiciune morală, dar pentry ca 
leg on el perne a A be er hn. 
ege [ ingurul punct de sprijin. 
dar si de rătuieli, al acestei femei autori- 
tare, care nu își dă seama că tinerețea a 
trecut şi nici nu înțelege altceva din viață | 
decit să lase friu liber vanitatii proprii. | 
‘Sebestyen acceptă cu demnitate un rol - | 
nedemn. Acela al unui sot sub papuc. 

Comentatorii spun că filmul nu cade 
deloc în parodie și că, dimpotrivă, drama 
celor doi soți este comunicată spectato- 
tului fără nici o urmă de ironie. 


tre Geneva, 
Los Angeles) s 

Deci, Greystoke, filmul, este de găsit 
prin mai toate’ rubricile care consem- 
nează evenimente cinematografice. - (Cu 
precădere de boxoffice). Şi pentru ca po- 
pularizarea să fie cit mai atrăgătoare un 
critic parizian Marc Esposito, scrie, de 
pildă, pornind de la o ipoteză ameţitoare: 
„Ce film ar putea să-l tacă pe cineva care 
nu ar fi obișnuit cu această manifestare. 
sa-și dea seama ce plăcere poate procura 


Graţie şi privire romantică: 
Liudmila Cincevaia 


nematogratice din alte țări. 


` cinematograful?" Ei bine, 


u ; 
supozitli ajunge la subiect pe care îl şi re- 
“pri 


producem parțial: „Ar trebui, spune numi- 
tul critic, să fie un film care să-ţi dea fri- 
soane de frică, care să te tacă să plingi și 
‘Care să te facă să rizi. Ar trebui să fie un 
film la care să te poți gindi multă vreme 
_ după. ce. l-ai văzut din pricina personaje- 
lor sale pe care le iubeşti și care incep 
să-ţi lipsească. nu ai oricind ocazia 


unui asemenea film. Tarzan sau mai de - 


grabă Greystoke, o legendă a lui Tarzan, 
„stăpinul maimutelor este un film uriaș, cu 
atit mai mult cu cit este un film simplu, 
aproape copilaresc, un film care“nu-și da 
aere. Un film care a ales o poveste și ţi-o 
spune. Crezi in ea, intri in miezul povesti- 
rii s desi este o simplă legendă este mai 
intii cinema... În sfirșit, acest film. este 
toată povestea lui Tarzan. După copilăria 
petrecută in pădure, după ce a supravie- 
tuit tuturor primejdiilor devenind, stăpinul 
maimutelor, este descoperit de un explo- 


rator şi adus în Angie Într-un castel al . 


strămoşilor sai, descopera o alta 
lume. Există alte raporturi între oameni, 
dar există și sentimentul dragostei, bi- 
neinteles, care i se arată. El devine lord 
Greystoke, dar după ò vreme se decide 
să se întoarcă în Africa natală alaturi de 


După 4 ani de „pauză“, Robert 

Redford revine într-un rol de ju- 

cător de base bal! si presa îl de- 
cretează: starul starurilor 


maimuțe. Tu, ca spectator, nu ţi-ai dori 
altceva decit ca filmul să continue, ai 
vrea să-l vezi pe Tarzan-Lambert în mijlo- 
cul gorilelor acestei jungle atit de dragi 
lui şi ai fi în stare să mai stai o ora, doua, 
dacă nu chiar la nesfirsit...” 


Nevăzind filmul, îl credem nu pe cuvint, 
cum se spune, ci pe cuvinte. Ne intrebam 
ce-ar fi zis oare Tarzan-princeps, alias 
Johnny Weissmulier (dispărut dintre cei 


vii de puțină vreme), ce-ar fi zis el despre _ 


peregrinările castelane ale urmașului 
său? K i 


Doi regizori documentaristi — unul in- 
dian, altul sovietic — Sahim Benegal și 
luri Aldohin 


producție sovieto-indiană a filmului inti- 
tulat Nehru. Este vorba despre un docu- 
mentar de lung, metraj asupra vieții si 
operei ilustrului om de stat indian, consi- 
derat părinte intemeietor ai Indiei inde- 
pandemie, de dupa cel de-al doilea războ: 
mondial. 


Scenariul filmului are ca surse, între al- 

tele, scrisorile, discursurile şi cărțile lui 

` Pandit Nehru. De asemenea, din arhivele 

sovietice şi indiene au fost preluate sec- 

vente. documentare filmate. S-a recurs 
la documentare și jurnale 


_ aceasta la. Hollywood doar Truffaut. singur. 


periscop 
__Ultima lovitură 


| stă este descrierea făcută de Fran- 
cois Truffaut în „Le Cinéma Hitchcock" 
(„Cinematograful in concepţia lui Hit- 
chcock") a scenei in care el impreună cu 
Claude Chabrol (era în iarna lui 1955) se du- 
ceau la studiourile de la Joinville unde maes- 
trul bo ara Hitch, lucra atunci post sin- 


ber pilotind o barcă cu motor. e 
tăiase respirația prin hitchcokianismul ei și 
cum maestrul nu le putea acorda pe loc in- 


terviul solicitat, i-a expediat la barul studiou- | 


lui, de cealaltă parte a curții, să-l aștepte 
acolo. Transportati de cele ce văzuseră pe 
ecran, Truffaut $i Chabrol, ina i cu un 
magnetofon de împrumut,: pășeau triumtători 
şi orbi spre barul rendez-vous-ului, cind deo- ` 
dată se trezesc în apa unei piscine, dupa-ce” 
sparsesera pojghita de gheață. Cufundati cu .. 


etofon cu tot, pina la git in apa rece. au - 


fost scoși de o mină binevoitoare cum o nu- 


meste T.aftaut. Au încercat să se schimbe, — 


dar cu ce? Așa că s-au înfățișat lui Hitchcock 
în halul in care se allau iar marele interviu al 
marilor cineasti, pe atunci critici la „Cahiers 
du’ Cinema,” era ratat. După 10 ani de data 


Cu Francois Truffaut 
dispare una din cele 
mai lucide conștiințe 
ale cinematografului 
francez 


avea să' realizeze, în sfiișit, interviul dè 50 de: 


ore care s-a transformat apoi in volumul mai 


sus amintit, astăzi celebru. 
+ 


Filmele au devenit prea complicate 


S-a vorbit mult la apariția cărții despre ti-. 
nărul Francois Truffaut care, de fapt, nu mai 
era doar criticul de la „Cahiers...", ci $i reali- 
zator de filme acum, unul dintre cei care au, 
produs „noul. val". Truffaut începuse să fie 
discutat în triplă si inedită ipostază pentru un 
cineast; teoretician, critic şi realizator de 
filme. Două dintre aceste dimensiuni le-a 
păstrat pină în ultima zi: aceea de teoretician 
$i acea de realizator de filme. Prima lui voca- 
tie, de critic, a abandonat-o, dar nu din vreun 
capriciu sau accident, ci cu o motivaţie pe 
care anul trecut, într-un interviu de astadata 
acordat de el (si pe care noi l-am publicat in 
„Magazinul estival 1983") o explica in amă- 
nunt: „...Astăzi nu, m-aș mai simţi in stare sa 
fiu critic de cinema, pentru că filmele au de- 
venit prea co cate. Pe vremea cind fa- 
ceam critică de film, toate fimele erau gindite 
pentru marele public, nu aveai impresia im- 
posturii. Mi se intimpla să fiu foarte tulburat 
cind un film devenea prea subtil. Acum 20 de 
ani filmele erau făcute cu inteligenţă. dar in- 
teligenta se afla inapoia camerei de luat ve- 
deri, în felul de a povesti o întimplare. Astăzi. 
inteligența este pe ecran, iar adesea inapoia 
camerei de luat vederi există o mare stingă- 
cie. Criticii nu știu să relateze despre modu! 
de realizare. Ei se pricep de minune sa vor- 
bească despre intenţii şi în treaba asta sint 
ajutați de dosarele de presă foarte gene- 
roase. Totuşi, realizarea propriu-zisă o simte 


spt, 


şi publicul. Găsesc că cea mai mare parte ` 


dintre relatările despre filme și despre cart: 
sint foarte superficiale, unul îl copiază pe ce-. 
lalait și e păcat.“ Este un citat cam lung, re- 
cunosc, dar, sper, absolut necesar pentru 
imaginea pe care o oferă despre autorul 
acestei meditații. Pentru că, iată, se profi- 
lează o a patra ipostază in care apare Truf- 
faut, o ipostază care ar fi sinteza celorialte şi 
anume: aceea a unei conștiințe de cineast. 
Triuffaut — cel care a dispărut la 52 de ani, 
în octombrie trecut — era conștiința acestei 
arte. Nu era nici critic, nici teoretician, nici 
regizor, ci toate la un loc, plus încă ceva: o 
anume privire. El care a început de mic copil 
să citească pentru că mama sa nu-i î uia 
să facă nici o mișcare prin casă sau îl lăsa 
singur cu cărţile pe care ea ie citea, ei care 
spunea, cu veneratia ce o avea pentru litera- 
tură, că ar vrea să facă filme care să aducă a- 
romane și considera că f unei 
ecranizări sint mai vii, mai complexe și mai 
seducătoare decit cele oferite de scenarii, 
apie totuși filmul nu din spirit partizan, ci 
n profundă cunoaștere a condiției speci- 
fice. „E mult mai uşor — spunea el — sa 
creezi un roman pentru că nu {i se poate re- 
proșa noaea că nu ai scris „un roman 
adevărat". In vreme ce despre un film auzi 
spunindu-se adesea: „ăsta nu e film". Pentru 
ca există o mare ingāduimă în ce privește ro- 
manul. Poti avea multe descrieri şi nici un. 
dialog sau invers. Toate formele sint accep- 
tate și nimeni n-o să-ţi spună că asta nu-i ro- 


sat ot os ate I ee n EA 


mele să 
Francois 


A vrut ca filmele 
cu niște romane” — 


sement 
Truffaut 


man. Dà dacă intr-un fiim aduci mult co- 
mentariu, o să ti se spună că nu e „cinemato- ` 


pu îl 

incă legate de cărți?" că din ce în ce mai pu- 
tin, mai ales în cinematogratul american, se 
simte influența literaturii. popne fea Lucas 
datorează totul lecturilor lor din copilărie, dar 
sînt lecturi vizuale, ca benzile desenate. Ci- 
nematograful este însă o artă de ficţiune asa 
că, în mod obligatoriu, trebuie să se afle in 


raport cu literatura.” 


modern In stil clasic 


Truffaut era un om rezervat, modest, 
deopotrivă, cald 
și îndrăgostit perpetuu, iubitor de cărţi, libră- 
rii şi un perete de cărți 
unuia cu tablouri), intelectual fără ostentatie. 
artist fără cultul panașului. Era un spirit al 
cărui exerciţiu se biturcă de-a lungul întregii 
lui Pon nn faţa opiniei publice. Pe de o 
parte a t filme considerate de colegi 
de-ai lui de breaslă, drept „filme lejere“ — şi 
aici ar intra tot ciclul ce-l are în centru pe 
Doinei, un fel de alter al autorului. Celor 
400 de lovituri li s-ar adăuga Bani de buzu- 
ner, precum și Noaptea americană. De cea- 
ră merit: tion Goon Peer ae 
eea ii: i 
Omul care iubea fomelie și Camera verde. 
Aceste două linii de forță — una în urmă şi ` 
alta inainte — ar înscrie în aria lor toate cele 


E 


trou se inscrie deci opera 

n-a vrut numai să facă filme, dar să le și gin- 
dească. N-a vrut — și este ti a lui domi- 
tacă filme ezoterice, pe 


rile. instalate, academizante, dar 
raful francez; 
e sinceritate și 
“mai influent sti- ~~~ 


aa Arata o 


doar de trei ani...) — n-a fost, deci, conside- 
rat nici o clipă „un cineast blestemat“. Si 
aceasta pentru că Truffaut n-a intenţionat să 
pulverizeze limbajul cinematografic — așa 
cum remarca un critic francez. El a vrut doar 
să folosească la maximum posibilităţile tui, = 


rea pentru transpunere și nici invers. In toate 
jeepers care le-a re Ber a vrut sa 
se exprime ca un autor ce fine permanent 
seama de tor. A fost, adică, un modern 


în sti! clasic, 
? ‘Mircea Alexandrescu 


19 


| pe ecrane 


gala filmului polonez 


Simfonia primăverii 


două puncte de vedere 


„Muzica nu-și este 
sieși de ajuns?“ 


i obiecţii din cele mai diferite de la accen- 
teie „lovestoriste“, ia modalitățile de montaj a 
imaginilor, de la neașteptata „bară finală“, la 
stingaciile unor replici... 

Scrieţi ce vreţi... Am stat două ore la „Pa- 
tria“, în stal, şi m-am simţit mai bine ca la 
Ateneu... Nu pentru că a „curs“ necontenit 
dinspre microfoane divina muzică din prima 
jumătate a trecutului veac, în cele mai curate 
$i mai chemătoare interpretări, ci pentru ca 
orice om ce intra in sala unde se desfasoara 
un ritual artistic are nevoie de adevar, dra- 
goste și muzică si Simtonia primăverii mi le-a 
oferit din plin... 

Adevărurite unei epoci de mare eferves- 
centa artistică răzbat în fiecare secvenţă, ra- 
minind aproape adevăruri de film documen- 
tar. pina în cele din urmă... Toate, hrisoavele 
timpului m-i prezintă în aceleași coordonate 
pe Schumann, pe Wieck, pe Clara, pè Men- 
delsohn Bartholdy. Toate detaliile filmului 
par „scoase“ din cele mai riguroase pagini 
ale unei istorii a muzicii. Şi ce intintator sint 
surprinse carcterul $i creaţia schumanniana 
în care se contopesc exaltarea, forța, triste- 
tea, impetuozitatea. Si ce minunată e Clara 
Wieck-Schumann, fermecătoarea pianistă 
care a hrânit viata și opera a doi dintre cei 
mai puternici dintre făuritorii şi visătorii vea- 
cului romantic, Schumann și Brahms: „Ceea 
ce sint, n-o știu încă limpede. Imginatie am și 
nimeni n-o va conteste“, nota, în 1827, Schu- 
mann în jurnalul său... „Nu sint ginditor pro- 
fund: nu pot dezvolta cu logică firul pe care 
l-am înnodat poate bine înainte. Dacă sint 
poet sau nu — căci poet te naști, nu devii — 
asta o va spune posteritatea.” 

Mai mult decit orice pagină de exegeză 
muzicologică, filmul ne învață ce adincă poe- 
zie e în muzica “și personalitatea schuman- 
niana... 

Adevărul istoriei dă putere $i povestii de 
dragoste... Forța unui love story nu credeţi ca 
stă mai mult în cruzimea adevărurilor decit în 
orice viziuni ale fanteziei? Ştiam din tragedia 
shakespeariană a iubirii dintre Clara și Ro- 
bert Schumann, dar pelicula mă îndeamnă 
acum să cred că actul final al vieții lui Schu- 
mann, sinuciderea, izvorăşte din dragostea ti- 
neretii mai mult decit din orice alte neliniști., 

Aveţi cite -obiectii, vreţi, stimati cinefili.. 
Cred că publicul nostru va iubi multă vreme 
acest film... Liniştea și dragostea de muzică 
bună, simplă, va aduce necontenit spectatori. 
Ştiţi ce mulţi tineri mi-au cerut, în urmă cu 
un an, să le ofer ia Radio, la Televiziune, par- 
titurile ascultate în Competiţia? Pentru multi 
era un prim contact cu marea muzică si au 
rămas de atunci prietenii muzicii. Simfonia 
primăverii va ajuta, prin farmecul său, anulă- 
rii „primului șoc“ pe care-i determina contac- 
tul cu muzica grea... Tinărul venit în sala ci- 
nematografului va asculta continuu, două 
ore, ademenitoare acorduri schumann-iene și 
le va cauta, cu certitudine, de acum inainte. 

„Oare muzica nu-și este siesi de ajuns și 
nu vorbește ea singură?" — se întreba Schu- 
mann într-o scrisoare câtre Moscheles... 

Mă bucur că milioane de oameni vor putea. 
poate, înțelege că muzica își este sieşi de 
ajuns, văzind acest film încărcat de dragoste, 
poezie, istorie... 

În addenda, revin la chemarea pe care o 
notez ori de cite ori revista „Cinema“ îmi soli- 
cită rîndurile. 

Pe cînd vom înțelege ce substanță cinema- 


> tiu iubiţi critici de artă si cinefili, că veţi 
Si 


tografică vom putea găsi în biografia lui 
Enescu? Pot dovedi, oricind, pe baza citorva 
pagini din diverse carți, ce atotputernică peli- 
culă se poate naște din viata iui Enescu... Tin 
cărțile la dispoziţia oricărui scenarist... Ga- 
rantez, dacă vreţi, prin contract, 20 milioane 
spectatori in tara și o operă cinematografică 
de rezonanţă universală, dacă va exista și 
dragostea pentru muzică $i adevăr a celor 
care ne-au dăruit Simfonia Primăverii. . 


tosif SAVA 


C ind filmul iui Peter Schamoni s-a termi- 
nat, am rămas să mă întreb: ce și-o fi propus 
oare realizatorul cu această Simfonie a pri- 
măverii? Desigur un film foarte ambițios. A 
vrut să parcurgă biografia unui mare compo- 
zitor cum a fost Robert Schumann (Şi aici s-a 
lăsat condus nu de vreo biografie romantata 
— ceea ce nu este rău — ci, in cea mai mare 
măsură, de documente); a vrut să exploateze 
povestea de dragoste atit de pătimașe și de 
impatimita dintre tinarul Robert și tinara 
Clara Wieck; a vrut să aducă in plan egal din 
punct de vedere dramaturgic prietenia Schu- 
mann—Mendelsohn si, peste toate, să con- 
fere locul cuvenit unui personaj covirsitor 
Muzica (surprinsă în momentul unei răscruci, 
acela al suflutui romantic). Așadar, rigoare 
OQoybentară, spirit lovestorist, muza priete- 
niei, și suflul unei mari arte, toate într-un film 
de două ore care neputind aprofunda niciuna 
din ipostaze s-a văzut nevoit să le pome- 
nească pe toate, in ritmul-unei răsfoiri gră- 
bite. Scenariul este o notație, muzica fara 
voia ei devine ilustrație, şi așa mai departe 
N-ar fi prima oară în încercările cinematogra- 
fice că viata și arta unui mare compozitor nu 
pot trece de acest prag al ilustrativismului. 
(Desi nu pot uita viziunile cinematografice 


ale lui Ken Russell despre Mahler, Ceaikovski ` 


şi Wagner şi nici pe aceea a lui Visconti, via 
Thomas, Mann, tot despre Mahler. Excepţie 
vine de ia exceptional?) N-am numărat cite 
cadre însumează transpunerea încercată de 
Schamoni dar senzația că nici un moment 
din cele invocate nu are timp să aprofundeze 
conflictul, mă face să cred că într-adevăr re- 
gizorul s-a trezit plasat în clasica situaţie în- 
tre Scylla și Caribda și, probabil, că și-a dat 
seama de dilemă cînd nu mai avea ce face 
De aceea povestea de dragoste dintre Robert 
Schumann și Clara Wieck apare mai mult ca 
o reductie la scara unor rudimente afective, 
prietenia cu Mendetson este retorică şi exte- 
rioară, conflictul cu tatăl Clarei Wieck este 
reţinut. în aspectele lui pur schematice in 
timp ce marea pasiune a compozitorului este 
doar o veleitate lăsată de sine stătătoare pe 
banda sonoră. Marea muzică a vremii, a unei 
vremi fericite din acest punct de vedere, face 
într-adevăr plăcere celor ce-o ascultă, (și-i 
face plăcere colegului nostru losif Sava cu 
autoritatea sa necontestată de nimeni. Dar la 
intrebarea, și ea retorică, pe care o pune: 
„Oare muzica nu-i deajuns?” îi răspundem ca 
pentru film, sigur nu este de ajuns. E ca și 
cum într-o operă te-ai mulțumi cu libretul!) 
Ca simplu amator de muzică, mărturisesc pa- 
catos că atunci cind o ascult mă pot dis- 
pensa de o poveste — fie ea şi de dragoste, 
fie ea şi cinematografică — iar cînd vad un 
film adevărat pot accepta doar o muzică 
functionala și specifica, scutind marea şi cla- 
sica muzică de rolul ce nu cred că-i convine: 
acela de a ilustra un modest love-story (cu 
Nastassia Kinski ca atracţie în cast). 


Mircea ALEXANDRESCU 


De la micul la marele ecran 


U n suris blond de fata, o rochie roz va- 
poroasă, un buchet de flori de cimp ca o 
dantelă, o casa albă de lemn pe maulul unui 
lac albastru, iată imagini idilice ce ne fac o 
invitaţie la ţară încă dinaintea genericului ce 
anunţă în acorduri chopin-iene filmul lui Jan 
Rybkovski, Cel ce a fixat pe pelicula 
povestea de la sfirsit de secol trecut a Mar- 
yniei, așa cum se desprinde din paginile cla- 
sicului Sienkiewicz, operatorul Marek No- 
vicki, prezent pe podiumul cinematografului 
Studio" în seara Galei, spune că filmul re- 
prezintă versiunea prescurtată a unui seria! 
de televiziune. Ceeace i-a determinat pe au 

tori să parcurgă drumul invers de la micul la 
marele ecran, a fost deosebitul succes înre- 
gistrat în top-ul telespectatorilor. 

O primă cauză a magnetismului la public 

are a fi fost frumusețea plastica a filmului 

a, prin fata ochilor se deapănă imaginile 
unui „film frumos“. Frumos în sensul în care 
plein air-urile sint inundate de o lumina 
blindă, flatind peisajul rural pina la idilism, 
iar interioarele popualte de mobile biederma- 
yer, vegheate de draperii inflorate și cuverturi 
din dantelă groasă, comunică o senzaţie de 
stabilitate, de bunăstare. Eroii, și ei frumoși, 
imbracati în culori fără stridente, au eleganța 
moştenită a gestului. Numai că proza mus- 
tind de viata alui Sienkiewicz obligind filmul 
lui Rybkowsky să meargă pe urmele ei, nu se 
poate opri la aparente. Frumusețea și liniștea 
acelui sfirșit de secol sint sfişiate, de îndată 
ce intră în joc raporturile umane. Căsătoriile 
se pun la cale pentru rotunjirea averilor, mor- 
tile sint pindite pentru o moștenire, interesul 
primează in fata sentimentelor acordind 
dreptul la cruzime. Sub invelisul de catifea se 
ascunde o lume'a cuţitelor înfipte pe la 
spate. Cei „slabi“, adică cei sentimentali, nu 
pot fi decit infrinti. Așa e deseori viața. Dar 
nu întotdeauna și filmul. Ca într-o acrobație 
sub cupola circului, în uitima clipă-plasa sal- 


- vatoare se întinde si nu lasă dragostea să se 


prăbușească in gol. Si din nou fata va suride 
blond în rochia roz vaporoasă, ajungind la 
poarta casei albe de pe malul lacului albastru 
impreună cu iubitul-sot, 


versiune niponă: Vrăjitorul din Oz 


Lai 
P plac desenele animate (refren!) pentru 
că animația e tot una cu fantezia și invenția 
comică, e {ara tuturor minunilor la indemina 
lui Gulliver sau Alice, a lui Mickey șoricelui 
ori Sindbad marinarul. 

Îmi place „Vrăjitorul din Oz“ pentru că e 


_ basmul increderii in tine, al regăsirii increde- 


rii, chiar cînd nu știi că ai pierdut-o şi cauţi 
pricini străine. 

Îmi plac desenele japoneze animate à la 
Heidi, fetița Alpilor, versiune orientală, ori 
Aladin-western de Sahară, pentru naiva lor 
californizare, samurai cu pistoale și lassouri 
made în Mexic. Dar pe deasupra legii expor- 
tului „Bun pentru toate continentele“ plutește 
acel „Bun pentru toate inimile”, poezia ino- 
centei, fără alt pașaport decit sensibilitatea 
copilului din fiecare. De aceea am alergat la 
„Doina“ să văd-revăd Vrăjitorul din Oz dese- 
nat de japonezi în citeva linii amuzant-hol- 
lywoodizate: o Dorotheea cu ochi de „Alba“ 
lui Disney, o mătuşică Em cit bucătăria din 
Kansas, duioasă de se topeşte la soare, și un 
vrăjitor de prin părţile locului care nu face 
altă minune, ca și celălalt om care aduce 
ploaia“ (tot odrasla lumii noi) decit te ajută 
să te cunoști mai bine pe tine, pentru a cu- 
ceri lumea. E atit de natural preluat — şi pre- 
lucrat — sloganul yancheu, încit te întrebi 
dacă-i numai respectul pentru autor (Frank 


De la Judy 


într-o cabrioleta 


Frumosul a învins uritul. Binele a cigtigat în 
fata răului. Căci vorba operatorului Marek 
Novicki de la prezentarea filmului în seara 
Galei,:- „Cui nu-i place să viseze că a avut 
strămoși frumoși, bogaţi și fericiți?! 

„Memoria e un muzeu unde depozitezi tre- 
cutul. Amintirea este ce iei cu tine din acest 
muzeu“, scria Henryk Sienkiewicz. lată și 
cheia succesului acestui film: spectatorii pot 
lua cu ei acasă frumosul și binele 


Adina DARIAN 


Un suris blond... 
(Marynia) 


Baum) și pentru „high fidelity" sau e deviza 
ce anima de cel putin un secol, mapamondul 
Dar pe lingă toate prelucrările comune există 


, $i cîteva note distincte în remake-ul japonez 


desenat după celebrul musical cu Judy Gar- 
land, note care dau oarecare culoare locaia 
(niponă) peisajului feeric şi mai ales măștilor 
fantastice. Un om de tinichea cu alură de sa- 
murai, repezindu-se cu sabia-laser să reteze 
după o scurtă opinteală, ca la karate, cape- 
tele lupilor hămesiţi. Un alt cap uriaș de 
vrăjitor-scamator semanind cu coșmarele din 
filmele japoneze de groază, dar și niște sim- 
patici paznici ai castelului de smarald, cu 
coifuri de ev mediu in Tara Soarelui Răsare. 
Nu sint „scăpări“, zic eu, ci reminiscente ale 
unui stil inconfundabil, originalitatea tradiţiei 
plastice razbatind ici-colo, chiar şi într-o ver- 
siune atit de voit hollywoodizată, așa, ca să 
placă tuturor copiilor de la Alaska la Ecuator. 
Că nu place întotdeauna, mai ales celor 


- foarte mici deprinsi cu „monștrii“ mai simpa- 


tici şi mai „haios“ desenati, că cei mari of- 
tează nostalgic după un „Vrăjitor” din Tara 
lui Disney care le-a încintat copităria, asta e 
altă istorie. 

Mă întreb însă (pentru că la noi pătrund 
atit de rar!) cum va fi arătind un.basm origi- 
nal japonez, desenat în autentica viziune 
plastic-filozofică a multimilenarei culturi. 


Alice -MĂNOIU 


Garland, actriţa cu mişcări animate, 


la Heidi sau Dorotheea, păpuşile umanizate. 


camera-stilou 


Cum e filmul, 
asa-i imaginea 


F olanski sau nu, dacă regizorul s-a apu- 
cat să facă Tess, sau Elvira Madi- 
gari, filmul nu poate arăta decit într-un singur 
fel. Pentru un motiv sau altul, tuturor le place 
filmul şi asta este bine. De obicei, realizarea 
acestui tip de imagine începe cu vizitarea ci- 
torva muzee, redeschiderea unui album sau 
două și orientarea către Constable și Turner 
(în cazul nostru) sau Vermeer, de la Tour sau 
alții în alte cazuri. Geoffrey Unsworth și 
Ghislain Cloquet au făcut acest lucru cu ta- 
lent și imaginea este foarte frumoasă, iar cu 
putin efort îi poţi gasi cheia succesului. Mis- 
carea camerei sau compoziția cadrului lasă 
să se intrevada răbutnirile unor ambiţii, tem- 
perate de liniaritatea textului. Travellingul 
tung, combinat cu panoramicul compus în 
cadru, cu care debutează filmul nu-și găsește 
rima decit intimplător (vezi cadrul-secventa al 
femeii cu copilui în braţe în timpul furtunii) 
Dacă, în general, lumina decorurilor este 
convenţională, „de servici” cum se spune. 
operatorii sint inspirați în eclerajul decorului 
„interior casă Tess" — cum probabil era no- 
tat în scenariu: lumina căzută, de apus, indi- 
ferent de zi sau noapte, aduce in casă pre- 
zența cimpiei, materializează acel „unde- 
va-cindva” cu care incepe orice poveste. Ex- 
ceptind scena secerigului, restut filmului este 
tras în cheia căzută a apusului sau răsăritului 
de soare. Efectul este sigur și place ochiului, 
dar devine monoton prin repetări insistente. 
Gradatia de la apus către noapte, frumos rea- 
lizată de mai multe ori (scena dansului tine- 
relor fete sau scena de dragoste din pădure) 
contrapun un clarobscur profund, catitelat. 
aventurilor eroinei. Gama cromatică sever 
stăpinită de scenografi in tonuri calde este 
uniformizată adesea de lumina din compozi- 
tie (soare, foc), făcind prin aceasta trimiterea 
câtre Constable, sursa principală de inspira- 
tie (aportul peliculei Eastman și al exceptio- 
nalei prelucrări de laborator sint determi- 
nante pentru realizarea imaginii de o aseme- 
nea factură.). 

Cu toate aceste virtuți, imaginea este totuși 
săracă: prin sine nu spune nimic, nu „im- 
pinge“ povestea inainte, nu este o prezență 
activa, lăsind spectatorul în contemplatie. 

Ar fi trebuit sau ar fi putut să arate altfel 
filmul? Sigur nu. Este o deplină concordanță 
intre miza filmului $i imagine. 


Florin MIHAILESCU 


cititorilar: 
noscut din 
Sierrg ¢ 


care |] 


La cererea 
Brando, c 
Omul din 
filme pe 
placere 


Marlon 


este ca şi logodită cu 
pe care îl cunoaște din copilă- 
fata l-ar dori drept sot”. 


în orășelul lor de pro- 
ai și atit de britanic, 
la o vreme au început să se adune 


Se 


ai? 


Cn 


pe ecrane} — 


| Probleme de conștiință sub 0 


Cortul roşu 


O expediție la Polul Nord cu dirijabilu! 
Ceaţă, frig, furtună, Nava se rupe şi o parte a 
echipajului eșuează pe o banchiză în deriva 
Mesajele S.O.S. rămin fără răspuns. Trei din 
tre exploratori pornesc pe jos în căutare de 
ajutor, dar gerul îi biruie pe drum. Unul nu 
mai poate merge, ceilalţi doi sînt siliți să4 pa 
raseasca.. Un radioamator prinde mesajui 
naufragiatilor si cel mai mare spărgător de 
gheaţă din lume pleacă în căutarea lor. Ra 
mine însă şi el blocat, la o mică distanță de 
țintă. Se incearcă salvarea nefericitilor pe ca- 
lea aerului. Avioanele nu pot, totuși, zbura 
decit foarte rar, din cauza condiţiilor atmo 
sferice neprielnice. Unul se și pierde printre 
nameti. Între timp situaţia supravieluitoritor 


Cred că autorul filmului Cortul roșu, Kala- 
tazov, a înţeles aceasta, atunci cînd, propu- 
nindu-și să istoriseasca peripetiile expediției 
lui Nobile la Polul Nord, a hotărit să indrepte 
atenția spectatorilor câtre o dezbatere mo- 
rală. Cum trebuie să se comporte un veritabil 
conducător în împrejurări: disperate? Să ac- 
cepte a fi salvat el intii, in speranța că va iz- 
buti astfel să-i scape și pe ceilalți sau să ră- 
mină ultimul și să moară alături de ei? 

Dintr-un posibil fiim de aventuri, am intra! 
în altul care are cu totul altă fizionomie, ri- 
dică o problemă și speră a-și scoate efectele 
din luminarea aspectelor ei contradictorii. De 
la acţiune trecem pe tărimul psihologiei; fra- 
mintarile sufietești, dilemele spiritului iau lo 
cul episoadelor senzaţionale. Tot filmul se 
mută în conștiința chinuită a generalului No- 
bite, a ra nu mai poate dormi de lungă 
vreme. |! vizitează fantomele personajelor tra- 


Două puncte magnetice: polul Nord si privirea Claudiei Cardinale 


(í ortul 


expediției devine critică. Alimentele se sfir 
şesc, incepe să crape gheaţa etc... 

Toate aceste întimplări dramatice sin! 
croite parca pentru un film de aventur 
eroice, care să întăţișeze lupta omului cu na 
tura. Dacă mai punem la socoteală și cortul 
roșu al naufragiatilor, pată stacojie printre 
pustietăți albe. vedem că iese ușor o super- 
producţie în culori, pe ecran lat. 

Dar în epoca noastră, cind oamenii s-au 
cam blazat pina și de zborurile spaţiale, ex- 
plorarea polului riscă să fie-privită ca o po- 
veste ușor vetusta, din vremea bunicilor. Cel 
mult, poate smulge un zimbet superior de în- 
teigere, odată, cu observația mirata: „Uite, 
domnule, ce greu era pe atunci așa ceva!” 

Sigur, după marile expediţii geografice, se 
suridea la amintirea credinței celor vechi că 
strimtoarea Gibraltar (Coloanele lui Hercule) 
e capătul lumii. Cunostintele geogratice limi- 
tate ale oamenilor secolului al XVI-lea au 
constituit obiect de uimire pentru urmași. 
Contemporanii voiajelor intergalactice vor 
privi „cu milă orgoliul nostru de a fi pășit pe 

- lună. 


trupele americane in vederea debarcàrii. Asa 
îl cunoaște ea pe Matt, yankeul venit tocma 
din Tucson, Arizona, care, dacă ar fi dupa 
inima lui, s-ar întoarce oricind acasă la tej- 
gheaua snack-bar-ului unde tată! și fratele lui 
încearcă să se descurce acum singuri. Părin- 
tii fetei nu văd cu ochi buni prietenia lor 
Doar Jean este ca și logodită! Și totuși, ca să 
nu se creadă că au ceva împotriva americani- 
lor, îl invită într-o seară pe Matt la ceai. Oas- 
petele aduce fiecăruia cite ceva: un compot 
in conservă pentru fratele mai mic al fetei, o 
sticiă de băutură — tatălui, și o prăjitură fa- 
cută de mina lui — mamei. 

În acest moment al acţiunii, John Schiesin- 

ne demonstrează ce rol poate avea o pră- 
într-un love story. 

Mama a admirat delicatesa „făcută cu oua 
adevărate” și garnisită cu briz-bizuri roz. 
după care a pus-o de o parte în cutia ei cafe- 
nie („Asta n-o mincăm astă seară”) Dupa 
masă, Matt îl iniţiază pe băiețel în tainele 
fructelor din compot, în timp ce femeile Spală 
vasele în bucătărie. „Acum intel ce iti 
paice Matt — spune mama. — € blind și cald 
Dacă n-ar fi Ken, aș vrea să știu mai multe 


rOyu) 


gediei consumate la Polul Nord: Finn Mai: 
mgren, geofizicianul plecat după ajutor și pa- 
rasit de însoțitorii sai printre gheturi, atunci 
cind n-a mai putut umbla. Logodnica lu; 
care s-a zbatut zadarnic la Kingo Bay ca sa 
deretmine intetirea zborurilor de câutare a 
nautragiaţilor. Biagi, telegrafistul, innebuit ca 
nava dirijabilului rămîne surdă la apelurile de 
ajutor. Comandantul acesteia, omul care n-a 
vrut să se miște fără dispozitiuni superioare 
Căpitanul Zappi sau insubordonatul și pilotul 
suedez Lundsborg, salvatorul lui Nobile, dar 
$i cauzatorul rusinii sale. Faimosul Amund- 
sen, pierit căutindu-și colegul. Toţi aceștia il 
hartuiesc în fiecare noapte cu întrebări, mar- 
turii și reprosuri. Cum asistăm la un proces 
fantasmatic, protagoniștii apar din noaptea 
memoriei şi se intorc intr-insa, filmul iese fru- 
mos şi alb negru, datorită contrastului pro- 
nuntat oferind o consolare pe micile ecrane 
pină și celor lipsiţi de televizoare color. Kala- 
tozov narează, deci, tragedia polară prin re- 
trospectii din diferite unghiuri ale protagonis- 
tilor, căutind să surprindă mobilurile care au 
- determinat, în ultimă instanţă, anumite acte 


despre ef". Aparatul, care a trecut ușor din 
sufragerie în bucătărie pe replica mamei, le 
părăsește pe cele două temei şi panorameaza 
scurt spre prăjitura rămasă alături, pe o 
masă. 

Un plan la prima vedere parazitar. Doar 
ştiam că Matt a adus în dar o prăjitură pe 
care mama a pus-o de o parte. Numai ca 
acest plan detaliu investește obiectul cu sem- 
nificaţii suplimentare. Prăjitura se identifca 
cu Matt, care pentru mamă este o promisiune 
(un băiat nu numai blind, dar și gospodar) și 
totodată un subiect închis ca și cutia de pe 


masă. 

În finalul filmului, o a două prăjitură, de 
data aceasta cu briz-bizuri cafenii, îl readuce 
pe Matt în viata lui Jean. Ken a căzut pe 
front, mama a murit de cancer, Matt pornește 
spre Normandia. Dar prăjitura cafenie pe 
care scrie „Cu bine, te iubesc“ ramine pe 
masă, de data aceasta în cutia deschisă ca o 
tâgăduială de viitor. 

unde se vede că în film prăjiturile nu 
sint totdeauna de mincare. 


Cristina CORCIOVESCU 


apare, astfel, în Saga sumbră a expetitiei lui 
Nobile, importanța amănuntelor destinate 
să-l acuze pe general, dar și să-i scuze purta- 
rea. Ambiţia și-a spus, la constituirea şi echi- 
parea dirijabilului Italia, un cuvint greu. Pe 
Nobile îl rodea gloria lui Amundsen și vroia 
să o eclipseze, realizind ceea ce cutezătorul 
norvegian nu izbutise: atingerea Polului 
Nord. Şi anumite aspirații mussoliniene la 
preeminenţă, sugerate de comunicatele ofi- 
ciale date presei, ia început. Comandantul! lui 
„Citta di Milano”, vasul care escorta expediţia, 
isi motiveaza pasivitatea prin obligația de a 
respecta disciplina. Zappi o calcă. invocini 
pierderea de către general a autorității asu- 
pra oamenilor. Inițiativa iui Lundborg are la 
origine interesul pentru o femeie (logodnica 
profesorului Malmgren, interpretată de Clau- 
a aromas) ceea ce face gestul foarte cre- 

IDII. 

Comportarile personajelor dramei au avut 
— rezultă din desfasurarea procesului.sui ge- 
neris — rațiuni ambigue, şi judecățile morale 
sint greu de dat fără a cunoaște toate faptele. 
Simplificarile pot altera grav adevărul și mo- 
difica sensul unor acte, aparent condamna- 
bile, dar omenste scuzabile şi stimabile, chiar 
atunci cînd le aflăm adevăratul fei: Nobile ac- 
ceptă să plece cu Lundsborg, numai atunci 
cînd igi dă seama că altfel n-are cum să-și 
salveze echipajul. Trebuie să ajungă la Kingo 
Bay, căci era singurul loc de unde-i putea 
adresa profesorului Samoilov apelul amical, 
disperat, să grăbească înaintarea lui „Krasin“, 
orice intirziere riscind a deveni fatală. Mal- 
mgren ştia că recunoașterea in care accep- 
tase să ia parte avea foarte puţine şanse de 
reușită, dar nici una fara el. Părăsește echi- 
pajut și-și pune viata în pericol pentru a nu-i 
lasa să moară singuri pe Zappi si Mariano. 
Ca să-l salveze pe Malmgren, logodnica sa e 
dispusă a se da aviatorului suedez. Coman- 
dantul spărgătorului de gheaţă „Krasin“ ză- 
boveste, fiindcă nu vrea să-și expună oame- 
nii. Toată aceasta complicatie, proprie vieţii 
însăși, întreține dramatismul procesului, inia- 
turind sentintele facile. Regizorului i-a plăcut 
să scoată în evidenţă fata frumoasă a lucruri- 
lor, fără a dâuna realismului reconstituirii 
Neindoios, rezistenţa naufragiatilor pe ban- 
chiza în derivă, titanica luptă a vasului, „Kra- 
sin“ cu ghețarii, zborurile primejdioase" efec- 
tuate de aviatorii suedezi, francezii și italieni, 
moartea eroică a lui Amundsen, incercind 
să-și salveze rivalul, au inscris o pagină exal- 
tantă de solidaritate umană. Filmul nu gre- 
șește deioc descifrind-o. Fiind şi o coproduc- 
tie s-a şi ferit, probabil, sa staruie prea mult 
asupra unor fapte care puteau râni unele su- 
ceptibilitati. Nu e mai putin adevărat însă că 
există și o altă faţă a lucrurilor, lăsată voit în 
umbră sau interpretată „luminos“. Ce s-a in- 
timplat realmente cu Malmgren a rămas un 
mister. Zappi a fost găsit purtind si hainele 
dispărutului. Din declaraţiile ulterioare a reie- 
sit că şi le insugise cind Malmgren mai trăia 
incă. Ba avea pe el si hainele camaradului 
sau Mariano, care zăcea aproape gol, învelit 
doar în nişte zdrente, De la acesta din urmă 
s-a aflat că-i dăduse voie lui Zappi să-l mā- 
nince, dar numai dupa ce va fi mort. 

Biagi., disperat de efectul nul al mesagiilor 
sale, a intrat la un moment dat în grevă și a 
tost nevoie să fie silit să bată iar semnalele 
S.O.S. Cind „Krasin“ a apărut la orizont, tele- 
grafistul a trintit furios capacul aparatului de 
emisie și a strigat, cit îl țineau puterile: Finita 
la commedia! 


Lundsborg a revenit pe banchiză, dar Fol- 
cker-ul lui s-a dat peste cap, la aterizare. 
Pina a fost salvat, la rindul sau, a trebuit sa 
trăiască, o vreme, printre naufragiati, în cor- 
tul roşu. A găsit aici o atmosteră sinistră. Oa- 
menii ajunseseră să se urască $i, daca ar mai - 
fi rămas multe zile printre ei, nu se ştie ce 
soartă îl va fi așteptat. 

La întoarcerea acasă, Zappi a fost sarbato- 
rit ca un erou; Mussolini a dispus însă aresta- 
rea lui Nobile, care și-a văzut apoi numele ti- 
rit în nori de presa din întreaga lume. După 
cum se știe prea bine. realitatea întrece ade- 
seori ficţiunea și face intotdeauna filme mai 
crude, 


Ov.S. CROHMĂLINCEANU 


In loc de prăj 
Redgrave 


Vanessa 


Mer: 


extraordinar 


| 


U. saj lunar, o vastă zona a dezolār:i 

o A arin întindere de nisip intrerupta 

brusc de o groapă imensă: locul „top secret 
pri explozii 


cret, cercetările $i apoi operaţia de asambiare 
a tui „Little „băiețelul' — straniu 
nume de rasfat celei mai ucigătoare arme 
folosite vreodată de om impotriva omului 
Rind rind, etapă cu etapă, reconstituirea 
împrejurărilor construirii şi experimentarii 
primei bombe a rome POMUL, Apoi, 
secvențele lui „pe viu 
Geran fr Gene Va val Ni- 
ciodată din memoria umanităţii. Imagini 
rifiante alterneaza cu interviuri ale unor sa- 
vanti celebri, printre care cinci laureați ai 
Premiului Nobel, care au lucrat efectiv la fa 
bricarea acestei cumplite arme. Vorbeşte sa- 
vantul american Leo Szilard, unul din părinţii 
na lui“: „Războiul cu Germania era ter- 
din martie '45, devenise limpede 
japonezii nu mai sint in măsură să ob 
tina victoria. De aceea am întocmit un memo 


că nimic nu ar j ica folosirea bombei ato 
mice. Dar puterea politică nu a dat ascultare 


după data fatidică de 6 august 1945, orele 8 
şi 15 minute precis, cind upra Hiroshi- 
mei s-a dezilantuit infernul. după 
bombă: tocmai acesta este și titiul serialului 
la care a lucrat mai bine de două decenii te- 


realiz italian nu şi-a propus numai sa 
reconstituie istoria bombei atomice, intentiile 
sale au mers mult mai departe. El a avut na- 
bila ambiţie de a reda protundele mutații in- 
tervenite in mentalitatea lumii occidentale, în- 
clusiv a Americii, de la o atitudine care friza 
indiferența, nepăsarea sau poate chiar incon- 
stienta la uriașa mișcare antinucieară de as- 


acesta 
pare, 


Streep anul 


Oscar 


propusa 
dupa 
din 


rolul 
filmul 


— se 


antinuclear Si// 


pentru | 


Cineastii adevărați iubesc arta adevărată 
și denunță paranoia violenţei 


tazi, care a cuprins întreaga planetă, antre 


nindin. polui- zeci ti pute. Ge milioane de 
simptomatic 


oameni. Si este “că dacă inregis 
trarea pe qeqccaten după The Day After a 
fost prezentată la numeroase adunări. mitin 
guri şi demonstrații pentru pace, este acum 
rindul extraordinarului documentar al lu: 
Castellani să fie intens solicitat in același 
scop. 


Profunda mutație în conștiința omului de 
rind este confirmată și de succesul ieșit din 
comun al cărţii, (figurind pe primele locuri ale 
listei de best sellers) War Day, Ziua războiu- 
lui a doi tineri americani Whitley Strieber și 
Jim Kunetka, după care este în curs de tur- 
nare un film (de data aceasta pentru marele 
ecran) în regia lui Costa-Gavras. Cartea, ca 
şi fiimul, se dorește a fi un fel de „jurnal de 
călătorie”, o călătorie prin America devastată 
de un război nuciear. 

„intr-o seară, povestește Kunetka, am ni- 
merit amindoi, din întimplare, la un spectaco! 
off Brodway, o însăilare cu “pretenție de 
«science fictions unde era vorba despre o 
lume post-nucleară in care piante-canibal de 
voră oameni. Spectacolul era oribil”. „Oribi: 
și fais, adaugă Strieber. A descrie in acest 
mod viitorul este pe cit de aburd pe atit de 
neconvingător“. Tocmai ca o reacţie impo- 
triva unor asemenea încercări de a denatura 
— şi în ultima instanță de a banaliza conse- 
cințele unei confi ji nucleare, pentru că 
orice spectator işi seama, evident, că ast- 
fel de elucubratii nu au nici o contingenţă cu 
realitatea — Strieber și Kunetka pornesc de 
la datele realității și își propun să descrie ur- 
mările reale ale unui război în care s-ar re- 
curge la panoplia nucleară. „La Pentagon 
declară amindoi, există unii oameni care so 
cot că un război nuclear limitat poate fi cist 
gat fără a suferi prea mari pierderi. Ei bine. 
noi am dorit să dăm o replică acestor oa 
meni”. 


Actualitatea arzatoare a cărții, si implicit a 
filmului, este pusă in lumină nu numai de 
faptul că ambele sint concepute ca o replicà 
la astfel de teorii aberante, ci şi pentru că de 
nunță pericolul pe care îl implică tentativeie 
de militarizare a- spaţiului cosmic, tentative 


ack Lemmon cu 


de Costa 


{aici 


Gavras: un 


woi 


violent 


cunoscute mi limbajul politic curent, sub de- 


„ onflag 
momentul cind S.U.A. plasează pe orbită o 
navă cosmică capabilă să distrugă din zbor 
chetele adversarului, adică exact cum se 


ad 4 
rea unei figuri geometrice cu cinci laturi... 
Pentru a preveni paralizarea propriului arse- 
nal, „cealaltă parte“ lansează o salvă atomică 

ah ama a ae trei mari orașe americane: 
New York. Washington si San Antonio; la rin- 
dul lor, rachetele americane sterg de pe fata 


tru a le cita pro- 

lor sint: teribile: 
„fezultatul unui asemenea război, fie ef chiar 
limitat, va fi distrugerea lumii așa cum o cu- 
noaștem astăzi. rite va produce un salt înapoi 
cu sute de an 

Mesajul cari şi al filmului este limpede: 
rachete ale primei lovituri, ripostă flexibilă, 
războaie ale stelelor... omenirea nu are decit 
de ciștigat dacă nu se va mai vorbi de astie! 
de lucruri“. O spun chiar cei doi, care con- 
chid: „Un război atomic, fie el și limitat, nu 
poate fi cistigat. Am scris un roman, este 
adevărat. Dar am dorit, totodată să informăm 
cinstit opinia publică“. Pentru ca, în deplină 
cunoștință de cauză, aceasta să acţioneze cit 
mai este încă timp. 

Şi cine poate informa mai bine opinia pu- 
blicâ, transpunind cartea în imagini filmate, 
decit Costa-Gavras? Creatorul profund anga- 
jat, cineastul de imens talent căruia îi dato- 
ram acele capodopere ale filmului politic 
care se numesc Z (cine poate uita creaţia lui 
Yves Montand?) sau mai recentul Missing, 
Dispariţia, (cu nimic mai prejos 
actoricească a lui Jack Lemmon), necruta- 
toare acte de acuzare i riva racilelor unei 
lumi în care primează forța și represiunea, 
oferă, prin tot ceea ce a paris pină acum 
garanția că War Day, ziua in care a izbucnit 
razboiul va fi un fapt artistic de adincă rezo- 
nanta în conștiința spectatorilor, a publicului 
larg de pretutindeni, de natură a contribui la 
stimularea acțiunilor ori pentru pace şi 
dezarmare. 


vedeta filmului Dispari fic 


impotriva violenţei 


sopa) 
protest 


Este ceea ce se poate spune, in bună ma- 
sura, $i des cele două lung metraje, Fire 
de viață și ziua a opta, prezentate nu de 
mult la televiziunea britanică. Ca și The Day 
After, primul din ele face parte din genul „do- 
cu-drama“ (pelicule. de ficţiune realizate in 
maniera documentară) si își propune să ur- 
mărească soarta a două familii dintr-un oraș 
britanic, Sheffield, care a fost ținta unei lovi- 
turi nucleare. Tabloui zugrăvit este apocalip- 
tic: clădiri prefăcute în scrum, trupuri arse 
sau sfirtecate, puţinii supraviețuitori ratacind 
in nestire printre ruine, in timp ce firele de 
viaţă care-i între ei devin tot mai sub- 
tiri, mai — printre ei, o mamă cu minţile 

de durere, care incearcă să-și hră- 
nească copilul carbonizat... Cel de al doilea 
film se inspiră din datele infatisate fa un sim- 
pozion cu participarea savanților americani și 
sovietici asupra unei primejdii inspaiminta- 
toare care pindește omenirea: instaurarea, pe 
întinse suprafeţe ale globului, la scurtă vreme 
după izbucnirea unui conflict atomic, (mai 
pac in a opta zi) a „iernii nucleare“ care va 
lace practic imposibilă menţinerea vieții. Asa 
cum a fost cazul și cu The Day After, prezen- 
tarea acestor filme a fost urmată de ample 
dezbateri publice, incheiate cu una și aceeași 
concluzie: necesitatea de a nu se cruța nici 
un efort pentru a se preintimpina un aseme- 


nea cai 
Adaugi icule artistice re- 
miri cd ca Silkwood și Testament (ale căror 
cer ar eg at ca şi repectiv Jane 

peer s-au at, împlător, pe lista 
candidatelor la merger) Oscar din anul 
acesta), cele doua noi realizari ale televiziunii 
britanice vin să intregească o filmografie an- 
tinucieară care sporeşte pe zi ce trece. Si 
care, ‘avertizind împotriva cumplitei amenin- 
Tari nucleare, dau, in ultima instanţă, expresie 
speranței si încrederii în triumful raţiunii si a! 
luciditatii; convingerii că, prin acţiunea unita 
a' oamenilor, drumul spre prăpastia nucieara 


ndu-se unor 


Rep 
poveste a 


ip schimb, score, on mn ea a Oe gia 


primele schimburi de ri 
„tele Unite sint părăsite de aliaţi gi se pome- 
frest singure, cea mai mare pany's MOE 


fui for este ocupat, inclusiv de forte ale 


“unor... ministate din America Centrală (să fie 
„aceasta o justificare 


post factum a ocupării 

nu inchipuite! — a micii Grenade, a 
latie abia te 100 000 de lo- 
de fortele S.U.A., fara cu o populaţie 


carei 
cuit 


| care se apropie de 250 de milioane?). Ocu- 


pantii se comportă cu o cruzime de nedes- 
cris. Împotriva ior se ridică însă o mină de ti- 
neri, opt la număr, care, după ce pun mina 
pe mai multe puști de vinătoare și o cantitate 
apreciabilă de lăzi cu bere. se retrag în munți 
de unde duc o luptă fără cruțare impotriva 
„invadatorilor“. Urmează alte scene din cele 
mai atroce. Se înregistrează chiar în acest 
film un adevărat record: 138 de acte de vio- 


` lenta pe oră, fata de „numai“ 22 cit reprezintă 


media violenţei ci fice. în S.U.A. 
Pina la urmă, cei opt „pui de lup“, cum se 
autointituleaza, isi pierd v 
celui de al t 
dial“ nu se oprește aci, i rroma eră 
gaduieste o urmare... 
Spre cinstea ei, critica americană de spe- 
ciatitate s-a dovedit de un sarcasm musgcator 


un film :nu numai excesiv de periculos, dar și 
de-a dreptul ridicol", nota „New York Times" 


foarte bine aplica însuși autorului filmului, 
care nu s-a sfiit să afirme: „Crezul meu poli- 
tic? lubesc bomba“. 

Din fericire, asemene „iubitori ai Somia 
sint cazuri singulare, printre cineaştii. occi- 
dentali și 'ei primesc; cum’ se’ vede, riposta 
cuvenită. Concomitent cu manifestarea tot 
mai vizibilă a unui simț sporit de responsabi- 
litate civică în rindul slujitorilor celei de a 
șaptea arte, dovada palpabilă constituind-o 
numărul crescind de filme care, departe de a 
„iubi“ bomba, îi denunță, în chipul cel mai 
energic, primejdiile incomensurabile. Şi care 
devin, astfel, o armă redutabilă în. mina marii 
mișcări planetare in sprijinul păcii. 


Romulus CĂPLESCU 


Spectatori, nu fiţi numai spectatori! 


oarea lunii 


Septembrie ne scrie... 


„Mă numesc Adriana Septembrie, asta pentru că luna septembrie e o lună fermeca- 
toare, cu un cer fermecător, cu o căldură fermecătoare şi cu o alta sută de mii de mira- 
cole. Îmi cer niște scuze pentru faptul că scriu cu pixul, pe o hirtie nespecială pentru 
scrisori. Dar acum, cînd sint asa de hotărită să vă spun un mare of al meu, n-are nici 
un rost să mă tin de fleacuri...Vreau să vă spun că am chef să văd un film in care toata 
lumea să fie normală. Mă refer in special ia un film de dragoste... Știu ca, de exemplu. 

„Trecătoarele iubiri e un film foarte adevărat, că prin ele pot cunoaște mai bine viața — 
e doar un exemplu — dar e prea putin. Sau că Septembrie este un film cu Septembrie, 
cu tineri, cu mare, cu dragoste, cu muzică de Adrian Enescu si mai știu și alte filme 


care m-au umplut de admiraţie — Concurs, La capătul! liniei, 


Întoarcerea lui Magellan, 


Zbor planat.. Dar am un chef, o dorință destul de nebună sa vad și eu un film de dra- 
goste în care amindoi sînt niște tineri ai zilelor noastre, inteligenţi, cultivați, în plin pro- 
ces de maturizare, de înțelegere a lumii în care se află, a rolului lor între oameni și în- 
tre care să apară și dragostea așa, din senin sau dintr-un cer de septembrie. Veţi spune 
„ce mare scofala?”. Dacă vreţi să ştiţi, e o foarte mare scofala. Vreau puritate, şi se știe 
bine că o dragoste nu are numai puritate, deci vreau un film cu o dragoste întreagă ca 
o lună spulberată, să zicem. Avem nevoie cu toții de un asemenea film. Nu prea imi 
place cum iubesc tinerii în filmele noastre, ca să nu mai spun că la unele scene mi-e $: 
greu să mă uit, atit sint de slabe... Aș vrea in mod special să vă rog sa-mi aratati greș» 
lle de concepție oglindite in această scrisoare." 

N.R. — Scrisoarea nu are adresă, e ștampilată doar „Buzău, 28 IX. 1984" si e intitulata 
„Bună seara“... Sintem convinși că mulți cititori îi vor spune corespondentei noastre „Buna 


dimineaţa!” 


Filmul românesc 


Dreptate in lanţuri 


e „Ştiţi cum am încercat să văd acest film” 
Mi-am impus — și să-mă ierte regizorul, dar 
asta numai și numai ca să savurez pe 
de-a-ntregul realizarea lui — să mă detasez 
oarecum de acţiune, pentru a-mi umple su 
fletul de imagini, de muzică. M-a incintat in- 
tegrarea pertectă a sunetului şi a muzicii toc- 
mai în clipe cind trebuia așa ceva, — clipele 
de auzire a luminărilor piriind, clipocitul apei 
şi acea scirtiire lugubră a ușilor de la celulă, 
lucruri peste care s-ar fi trecut superficial in 
alte cazuri, dar nu și la Pita, un adevărat ma- 
estru al amănuntelor îndelung cizelate. Vlad 
Păunescu mi se pare cel mai interesant, mai 
sugestiv, mai emotionant operator de la noi.. 
Nu cred că exagerez afirmind că Ovidiu luliu 
Moldovan isi realizează rolul mare, ca şi Ble- 
ont care aduce, prin ciudatenia rolului, ceva 
din Piesă neterminată... Din acest amalgam 
de ginduri s-a înțeles, cred, că și Adrian 
Enescu stă acolo, sus, alături de Pita și Vlad 
Păunescu. Felicitări din inimă realizatorilor 
aceastei bijuterii de muzică și imagine” (Ru 
xandra Gabriela Constantinescu — studenta 
Ja institutul Politehnic, București). 

© Ovidiu luliu Moldovan are forță expre 
sivă fără să forțeze, el e mindru şi drept. e 
puternic şi tainic. Bleont are norocul lui de 
actor dăruit și împătimit al meseriei, acela de 
a fi distribuit de tandemul Pita — Veroiu in 
filmele lor. Pe tindrul Petre Nicolae aș dori 
să-l mai vad“(Florin Molnar — Aleea Zaran- 
dului 4, bl. 467, sc. A, ap. 32, București) 

©@,,0 nouă reușită. Un asemenea film parca 
era aşteptat de cind lumea. Asemenea eroi 
sint făcuți să trezească conștiința și Ovidiu 
luliu Moldovan în Toader Pantelimon ne face 
și pe noi, spectatorii, să înțelegem ba ia și 
mai ales cum poţi fi om între oameni. Clau- 
diu Bleont, prin Năstase al sau, ne dăruie un 
nou personaj de pomina. Petru Nicolae se 
află şi el în largul său,ca si Patricia Grigo- 
rescu, Ana Maria Călinescu şi Maia Istodor, 
un trio foarte bine ales al filmului”. (Pavel 
Rătundeanu — Ferghete — loc. Ciubâncuţa 
81, jud. Cluj -, într-o scrisoare care începe 
cu o urare din cele multe cărora numai din- 
sul le ştie secretul, „Să ne bucurăm de orice 
izbind& ce se naște in constelația cinemato 
grafiei românești și să fim sănătoși”.) 

@ „Se pare că în general lui Pita îi place sa 
se joace — o joacă superioară-cu imaginea 
filmică, avind ca finalitate doar sugestia artis- 
tică, aspect întiinit şi în acest film, axat mai 
mult pe atmosferă și pe imagine, culoare, 
muzică şi mai putin prin mesaj (trimitind la 
Butch Cassidy...) fiind de fapt un divertis- 
ment frumos prezentat, cu iz istoricist“(Catri- 
nei Tibacu.— str. Bitolia 48, București). 

@ „Stind și vizionind filmul lui Pija, mi-am 
adus aminte de „ivanhoe“, de „Robin Ho- 
od“-ul copilăriei mele, filme pe care n-am sa 
le uit vreodată. Recomand tuturor acest film 
excepțional, extraordinar realizat și transmit 
bucureştenilor ca $i celor din tara: Dreptate 
în lanţuri trebuie şi merită văzut“. (Corina Ar- 
can — str. Cosmonaufilor 36, Bi. 6 B, sc. 2 
ap. 53, Bucuresti). 


Salutări de la Agigea 


e „Ehehei, că mult mi-a mai trebuit sa-mi 
"au “inima în dinţi şi să vă scriu. De fapt. sa 
trec fa subiect. Acum un an nu v-aş fi scris de 


teamă să nu fiu privit ca un suspect de câtre 
profesori, mai ales de către cei de mate și de 
dirigul care erau două miini de fier. Acum to- 
tul a rămas în urmă, acum am servici. Ce m-a 
determinat să vă scriu? Dacă sinteti un pic 
perspicace, ati și dedus că este vorba de fil- 
mul Salutări de la Agigea. Canalul ar fi meri- 
tat cite un film pentru fiecare metru, dacă nu 
măcar pentru fiecare kilometru. Ca unul care, 
in 1982, v-ar fi putut trimite salutări de la Agi- 
gea, deoarece și eu am lucrat efectiv la Ca- 
nal, ca atitia alţi tineri, ce să vă spun despre 
acest film? Mai intii ce are bun. Filmările din 


a ee ei 


Anul XX11(263) 


Bucuresti. noiembrie 1984 


3 i 
Ecaterina Oproiu ey 


N Fotografie ue Victor STROE , 


avion sau mai degrabă din elicopter plus en- 
tuziasmul tineretului. Ce mai rămine? Chiar 
cineva crede că pe tinerii din șantier îi aștep- 
tau camere ca la hotel și masa servită ca la 
restaurant? Aș putea da și citeva nume ale 
unora care s-au ascuns în spatele unor certi- 
ficate medicale sau și-au pus părinţii in 
alertă. Ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult in 
film? Momentul cînd mămica și tăticul şi-au 
dat seama că puiul mamei a crescut și că s-a 
îndrăgostit. Apoi mai este ceva. Acolo la Ca- 
nal, multi s-au cunoscut, s-au plăcut, și s-au 
căsătorit. Filmul ar fi fost nemaipomenit dacă 
şi-ar fi propus să arate toate realitățile. Eu 
transmit salutări fierbinţi tuturor celor care 
au pus umărul la realizarea „Magistralei Al- 
bastre”! (Nicolae Amariţei — cartier George 
Enescu, Suceava.) (N.R: încă două scrisori — 
ale lui lulius Hegedus (str. Faurului nr. 9, Si- 
biu) si a Liltanei Valase (str. Selimăbrului nr. 
93, Cisnădie) — care ne împărtășesc și ele 
bune păreri despre filmul lui Cornel Diaconu 
„străbătut de un atit de sincer sentiment de 
dragoste pentru tineret, pentru noua genera- 
tie, cu actori in general neincordati și comu- 
nicativi, dominat de chipul minunat al briga- 
dierului patriot”). 


© Undeva, cindva. „Am fost de două ori la 
filmul Undeva, cîndva, pentru a-l înțelege. dai 


am rămas dezamăgită. Poate că undeva 
cindva”, Jane Seymour şi Christopher Reeve 
nu vor mai jongia cu acele ceasornicului, iar 
Christopher Plummer nu va mai accepta doar 
rolul unui intrus, ca şi in Strada Hanovra“ 
(Diana Georgescu —ejeva cl. XI, liceul mate- 
matică fizica 1, Bucuresti) 

e „Aşa cum visele ne pot face eroii unor 
întimplări de o neinchipuită realitate şi tot 
ele, firave, se rup exact cind rugam timpul sa 
le ocrotească, astiei curge si acest film: tut 
burâtor, ciudat, misterios, superb. E o po- 
veste care merge sigur la inima celui în care 


Catrinel Dumitrescu, Anda Onesa, 
Claudiu Bleonţ - trei nume 
din cartea de aur a speranfelor 
filmului românesc 


sentimentul iubirii nu este instrainat. În închi- 
puirea oamenilor, așa cum zice la un moment 
dat eroina, există un chip iubit, o iubire vi- 
sată, așteptată, care dacă nu se ivește nicio- 
dată în viaţă, le place să creadă că în altă or- 
dine cosmică, în alt ev, ar fi fost posibilă. $i 
dacă iubirea mișcă soarele și celelalte stele, 
ea poate face același lucru și cu timpul cos- 
‘mic. Îndirjirea romantică a eroului e lucife- 
rica. Renuntarea la viata sa în plină ascen- 
siune dramaturgică, la celebritatea lui deja 
pipâită, acceptarea conștientă a riscului — ca 
visul să se rupă cînd ar dori mai putin — 
pentru întîlnirea cu femeia visată, toate stau 
la inima oricărui spectator îndrăgostit (şi nu 
numai)!“ (Orania Timuc, - București). N.R.: 
Cindva, vom avea şi adresa? 

e Nu se poate fără dragoste:„0O poveste 
simplă a studiourilor Defa cu multă sinceri- 
tate și adevăr, asta nu poate decit să placă. 
Actorilor nu le stă bine ca elevi, nici chiar în 
ultimul an de liceu. Sint poate obosiţi, sau mi 
se pare mie, pentru asemenea rol. Nu-s fi- 
rești, dar în schimb îi prinde bine pe şantier. 
in partea a doua, în atmosfera de muncă, 
trăieşti şi tu ca spectator căci aici este presă- 
rată mai multă sensibilitate. Filmul acesta are 
muit senin și un petic de cer doar al lui. Dar 
si în cazul acestui film, ca în cazul altora, 
contemporane, sint spectatori care ar dori al- 
tceva. Ce anume?" (Pavel Rătundeanu Fer- 
ghete — Ciubăncuţa, jud. Cluj) 


Am zimbit la... 


Propuneri de titluri... 

„Pentru relaxarea spiritelor aș încerca să 
propun cineaștilor noștri o seamă de titluri 
pe care să lẹ utilizeze după preferinţă, in 
funcție de genul de liim propus spre reali- 
zare: 

- Film muzical: „Autobaza cîntă”. 

Film poliţist: „Indoiala creşte mereu” 

Film istoric: „Calul de bătaie“ 

film de artă: „Existenţa punctului mort” 
Film ecranizare (adaptare): „Vâlodrom și ve- 
'odroame” 

Filme pentru tineret: „Sărutul pedepsit”, „Ma- 
sia zice că ea, nu” „Domnica n-a cedat nici- 
cum“... „Și noi vom locui la vilă”, „Stagiarul 
cel isteț”. (Florin Molnar - Aleea Zarandului 
nr. 4, București) 


Fraza 


e „Mă socot o laşă dacă nu văd un film 
despre care se vorbește mult" (Gabriela Ga- 
bar, care ne comunică pentru cei ce i-au 
scris la Tirgoviste, noua ei adresă din orașul 
Moineşti: str. Libertăţii, bloc E 1, ap. 3). 

è „Este trist să-ţi incepi viata adorind fil- 
mele indiene şi să sfirsesti tot așa, cind ai 
putea sfirsi cu Cetăţeanul Kane“. (Mona Ro- 
taru — Aleea Armoniei nr. 8, Bacau). 


În două vorbe: 


e Cristiana Podoabă (Str. Bolintineanu nr. 
16 A - Cluj Napoca): Am publicat de curind 
in revista noastră un interviu amplu cu acto- 
sija dumneavoastră (şi nu numai a dumnea- 
voastră) preferată, Gina Patrichi. 

Petrică Gherman - Botosani: Reveniti, scri- 
+mtu-ne despre filme mai apropiate de actua- 
litate, privindu-le, cum spuneţi, cu „un suflet 
sensibil la frumos și plin de alte uom 

Mulţumim corespondentei V. din 
Bucuresti, bd. Pionerilor 7, bl. A2, et.6, pen- 
tru generozitatea cu care ne-a pus ta dispozi- 
tie un stoc impozant de fotografii, excelente 
dealtfel, din anii de glorie ai cinematogralu- 
lui 1920-1930 


Rubrica „Spectatori, nu fiți numai spectatori” 
este realizată de Radu COSAȘU 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr. 1, București 41017 
Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinătate se pot abona prin 
„Romprestilatelia“ — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
ore. ; Bucuresti — Calea Grivitei nr 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smigelschi 


Prezentarea graficà 
loana Statie 


Tiparul executat la 
. Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteiin — Bucuresti 


aS ea 


pe 


4 
f 
| 
i 


-incepind cu intelegerea complexităţii fasci 


“stingă neamul“ verdictul din rindui 


C ultimele n resurse fizice, dar cu o acui 


“*roasamigcare a ideilor, la apariţia și dezvol 
< tarea lor simfonică, pe varii planuri, în diferite 
medii. lar ceda ce întreprind realizatorii cu 


< migala si aplicaţie pentru descoperirea vie, în - 


imagine sensibilă, a ideilor este — cum spu- 


„neam — un fel de maieutică originală care | 


Ka : oP Ii es then BERS e pr E ie 

a : 4 mo condamna nur 1a moarte, ci la viață, te un. tai fadicalismuf său minţile cele mai luminate 'ale me op aps prin jooul cepricios pe crin ere 
| > ca al lor, hrănindu-se din sudoarea fruntii. E | „epocii: „Nobili să nu mai fie! Sa trăiască din Giteritilor participanţi la revoluţie sau comen- 
n fata porții castelului mulțimea se opreşte. momentul de maxim interes cind, printr-o munca lor, Nici iobâgime så- nu mai-fiet - tatori ai ei, presupune o permanentă schim- 
„Dar-nu ţevile de puşcă ce se zăresc printre dialectică în imagini se naște ca o necesitate. | într-un film foarte zgircit cu desfăşurăriie | bare de unghiuri din care sint evocate su- 
creneluri o opresc, ci blazonul la care privesc as ad Tok hoo istoric paramu vine pio de forte, cu scenele de anvergură asistam — | biectiv, intimplärile. Ca într-un joc-puzzie 
cu toţii, blazonul ciuruit de gloantele flacau- > ul social care a surprins pi tucru rar la filmul de gen — la o foarte gene- | amintirite contesei, colorate de violenta do- 
lui: o spadă in care e infipt un pește“, no- ‘ 4 d rință a răzbunării se intersectează cu- relata- . 
tează, cu precizia detaliului psihologic pro- 


rea lui Cloşca despre amăgitorul armistițiu de 


prie marilor prozatori, Titus Popovici în sce- Zi Eat eae ae à e Pm in Tibru cu care ai t declinul răscoalei; — 
nariul sau dedicat mişcării iobagimii din $ à i A eed, «, J. intilnirea tui Horea la Viena cu losif al il-lea 
Transilvania secolului al XVili-lea. „Nu vor in-- ziar 5 4 2 4 @ acei — parca ireal de frumos, patetic, pro- 
drazni" se bizuie contesa pe respectul tradi- Š ` : ji s løg-justificare a ridicării {aranimii oprimate, 
tional faţă de insemnele puterii. Si, totusi, k i š pu si se ra gabi cu ultimatumul de la Deva dat 
moment comentat parodic într-o 


„gloata“ îndrăzneşte. Cel mai tinar dă prima $< Pa asa N ` € s nobilim 
lovitură porţilor greie, de stejar. Ceilalţi îl ur- iy nee x cronică rimata de câtre scribul ametit. Mi- 
mează. Horea priveşte scena cu o imensă cu- siune- regizorală extrem de dificilă, aceea de 
riozitate.: „Ce-i Necula? întreabă Cloşca. „Ni- a găsi tonalitatea unificatoare a întregului, 
mic, mă uit şi învăţ. Încerc să învăţ cum e su- poate chiar stilul unei atari varietăţi de re- 
fletui oamenilor“. Frază-cheie pentru intele- ‘ A- 5 j trospective, de planuri subiective, de 
gerea tonatității- in care e pă ictat portretul lui K ¢ 5 fiash-backuri. Operatorul Vivi one. Vasile 
Horea de către scenaristul Titus Popovici, re- E- d 5 A 2h Era r. FASE urmeaza cu fidelitate propunerea dramatur- 
gizoruf Mircea Muresan și interpretul Ovidiu : í # Fo 3 e agite i poi găsind cheia plastic stilistică a 
luliu Moldovan. Dominanta: nota de ginditor ecărei retrospective, uneori chiar şi domi- 
şi cercetător al sufletului mulțimii, de rezo- nanta ei coloristică. (Aburul ireai de incertitu- 
neur, interpret -al faptelor mai mult decit de - dine a întilnirii de la Viena sau aerul glacial 
tribun ori comandant de oști. E o perspectivă de anticameră a morții la cina dintre anchetat 
mai modernă asupra eroului, care a creat fil: şi anchetator, în ajunul execuției lui Horea) _ 
mului și o altă structură narativă. Autorii pà- Din aceată cauză ansamblul ne apare uneori 
răsesc calea clasicei reconstituiri, tip fresca. = i ‘ > > z greu de urmărit, in ciuda varietàții decoruri- 
a evenimentului istoric in favoarea demersu 8 5 lor, peisajelor şi a pitorescului personajelor 
lui psihologic, al unui mins studiu de psi- ` i Ajungind aici trebuie amintită bogăția de su- 
hologie individuală $i colect De atenta gestii,. de caracterizări prin arta cuvintului pe 
descifrare a reacţiilor mulțimii oy clipele ei de care acest mare creator de tipuri care este 
rabufnire violentā ori de lucidă cumpănire a Titus Popovici o oferă cinematografului. 
faptelor. Secvența amintită e semnificativa “Stări, personaje atit de diferite se dezvăluie 
pentru luarea „pulsului revoltei“ i-aṣ zice, or: cu o mare precizie prin lexic, topică, pina ṣi 
taina. „trecerii. por ii", respectiv clipa în care prin ritmul rostirii fiecăruia: cursul domol al 
iobagii înving sfiala, obedienţa de secole, și vorbelor înțelepte, bine cumpânite ale motu- 

se hotărăsc să-şi facă singuri dreptate. E mo- lui din Albac, sau gongonios: retorică a poetu- 
poston asupra căruia se apleacă cel care & 7 d p a y luf curții, fraza t presărată cu citate tati- 
vrea sa priceapă rile istoric $i socia! i . nim i LI esti a contelui Jancovich adu a con- 
cy 3 i 3 . ventionala, disimularea gindirii prin- formule - 
protocolare, a monarhului luminat. zorul 


nante, surprinzătoare, a reacției omenești in 


momentele de maximă tensiune a istoriei. rF = í y urmează cu.o inteligentă a fg ol ine 
Printr-o suită de retrospective urmind flu- saib » 13: | unerile scenaristului aiegind. in 

xul capricios al memoriei. diferiților partici- y ? i E fn nd “o-echipa de actori de înaltă. 

panti la evenimente, filmul aruncă spoturi de Bh < ESS pes i tate: Ovidiu luliu Moldovan isi 

— fa 1784. revoluției logo transilva 7 3 PEL a - atenţie partitura mizind mai ales pe hs 

ea ee nie fierbeau laolalta, primejdios, Căpeteniile răscoalei de la 1784, Horea, Cloşca și Crișan, în perspectiva „perie ancora ocean pica 

patimi, interese. și popoare incompatibile“, istoriei si a viziunii artistice a scriitorului Titus Popovici, regizorului _ tnabusirii ei, ridicarea mulțimii şi-a atins sco- 

aaa pere apă perakan Mircea Muresan si interpretilor Ovidiu Iuliu Moldovan, Serban lonescu d „ars rile nenea re eo eri rară 

secvențe de mare profunzime și precizie « si Dan Săndulescu aceasta nu ne-o poate lua nimeni“. Tinut 

pogo foe i ene m aspa. popin poate prea in ee de ep tă on 
int prinși și uși în fata satului. „Judeca i M e A = > en A k magini, talentu! actorului nu se desi ra 

Floreat” $0 aud vaci Nau fost stipial mel Noblejea unui ideal infruntind trufia unui blazon într 5 gamă prea variată de-nuantes(Ede:fie<e 


(Ovidiu luliu Moldovan şi Radu Beligan) -care dată „acolo“, dar simți că ar fi putut 
- duce personajul cu mult mai departe. În roiut 
tui Cloșca — numai incordare, jar, nerabda- 
rea luptei — Şerban ionescu” îşi dovedeşte 
incă o dată nervul interpretativ. Mircea Albu- 
fescu impunător in postura antipatic-repre- 
sivă a personajului sâu. Un spiritual portret 


Ai voştri au fost. Voi judecaţi-i“ răspunde 
“mulțimii. „Sa moară! Să li se 


răsculaților. Atunci Horea ingindurat (e sta- 
rea cea mai frecvent descrisă in scenariu si 
sugerată de. interpretarea lui Ovidiu luliu 
Moldovan) îndeamnă unul din țăranii intier- 
bintaţi să-și spună numele. Astfel conducăto- 
rui răscoalei vrea să dea glas, răspundere, ra- 
țiune, impulsului violent, primar. De aceea ii 
incearcă pe „curajosul“ din mutime: „Omoa- 
ră-i tu! Tu ai strigat mai tare! Începe cu prun- 
cii“. Secvența atent decupata și montata precise, portretul istoric al impăratului Da 
aduce în prim plan cind groaza de pe chipul 3 3 ai Sai Creația jui Radu ‘Beligan va fi analizată 
contesei Bak adel coni pe linga ea, sa-i ` s 4 rat. Ceea ce unifică, stilistic, filmul fà 
detuta ţăranilor ce se privesc și $ stirbi secventelor personalitatea lor, este ma- 
pure te ce să facă. MStabanogur ridică topo- : : zica lui Tiberiu Olah destășurind pe spaţii 
rul — moment de încordare — dar nu poate We = : largi cîteva leit motive de o mare rage şi 
lovi. Şi izbucnește „intr-un ris nervos ce se Sas: A sugestie emoționala. 
propagă în mulțime.” Scenaristul. sugereaza j s 


scolită reuşeşte Petre Gheorghiu “în sutana 
simpaticului Popa Rotogol. Cu inteligenta di- 
simulării proprie „augustei persoane“, Ale- 
xandru Repan tratează în tonuri delicate, dar 


succint tema frisonului colectiv si a descar- Alice MANOIU 
- Carli lui, dirijată înţelept de Horea spre o i Ag 
cumpanita hotărire, temă pe care regizorul. - 
operatorul și interpreții o vor amplifica prin 
joc, ritm, sugestie plastică; Risul. schimba 
Casei de filme P. atru. Scenariul: Titus © 


dispoziţia oamenilor. Asistăm acum la o ade- 
varată maieutica în imagini: Horea incearcă 
din nou să înțeleagă și să determine hotari- 
rea mulţimii. „Atunci ce facem cu ei? Le dăm 
drumul?” „Asta nu se: poate. Nu-i drept! - 
considera. oamenii. „Sa-i pedepsim. Dar 
cum?” Pentru iobagul a multe indurator cea 
mai mare pedeapsă e viața. Drept care îi vor 


+ arh. Marcel Bogos. imaginea: Vivi, Dragan Vasilé. Cu: 
Ovidiu tuliu Moldovan, Serban ionescu, Dan Sându- 


laghy-Dumitrescu, ton Besoiu, Petre Gheorghiu, Fio- 
rin Chiriac, Siegmut Siegfried, Alexandru Repan. 


:cea Hindoreanu, Coste! Rădulescu. Film realizat in 
torni ert de producție Cinematograficà 


- țelege chiar necesitatea unor reforme preco- 
mzate de iluminiștii vremii. Dar . fraza-ghilo- 
tina a conducătorului răscoalei i se pare mai 
de neinteles decit marele necunoscut către 

„care ge îndreaptă. „Sint pe moarte“, încearca 
Jancovich-Beligan o punte omenească spre 
cel invitat la cină. „Cu toții sintem muritori“ 
replică țăranul-filozof. 

Doi oameni fucizi în fața morţii. Nobilul, cu 

o fină autoironie încearcă să cocheteze cu si- 
tuatia: „Pe mine nu virtutea mă face frugal, ci 
neputinta” si bea laptele indoit cu apă în loc- 
de vinul pe care şi l-ar fi dorit. „Dacă tot 
mori, de ce nu-ți faci cheful să bei, dom- 

tate pe care i-o dă apropierea morții, contei | nule?" refuză gindirea sinceră, convenţia. O 

soovid pornește pe urmele „tainei“ lui Ho- scinteie de viaţă, de autenticitate se aprinde. 

a, țăranul care a indrāznit să ghiceasca în ochii contelui, sclav a! prejudecatilor. 
gindurile împăratului. Palidul conte pleaca Radu Beligan joacă acest moment de adevăr 
într-o expediţie punitiva, dar mai ales intr-o | al ființei depășind adevărul rangului, cu o ` 
aventură a descoperirii celuilalt pol al pawi precizie și o fineţe de bijutier. Mersul lui ezi- 
dreptatea nedreptatitiior în numele căreia ur: “| tant, masca spectrală, olami oscilind intre 
alt împărat, erg rend țăranilor”, ridică o Fa | distinsă tamentatie și scurt tremur de minie 
treagă armată de iobagi deciarind, fara drep! | — neputinţă că nu avansează in descifrarea - 
de apel, „nobilime să nu mai fie“. Nobilui îşi tainei care nu-i numai a lui Horea, ci a tutu- 

poate depăși, teoretic, condiția socială ‘gi în “| ror celor care s-au ridicat impotriva nedrep--- 

~ i Z 


„taţii, aruncă pilpiiri reci, scintei de spirit in 
* sufletul-agonizant al contelui. Rot pe-care-ar= 
torul ştie să-l conducă elegant, cu o inteli 
genta cinematografica ce ar fi solicitat. ma: 
des prim. planul. Planul-detaliu al ochilor, a! 
miinilor ip im -de-un tremur și interior. 
penumbra ung studiată de operator pe 
chipul pe care „pallida mors” avansează im- 
placate pF al wie jasul se vrea al unei 
justiţii lor „pereat mundus...“. 
„Aţi o orga a7. oa „Dar ei, de atitea se- 
cole, ci CP ran au omori? Pe.ce.cintar'cinta- 
mnule? E un cintar mincinos” ras- . 

punde <Horea.. = 
Contele simte că pierde si aruncă, stingati, 
ultimul: argument. „Vei fi. zdrobit pe roată. 
Trupul iva fi împrăștiat. în patru colțuri”, 
„Înseanidă că o să am mormint larg, dom- 
— > Toată {ara Ardealului” încheie ca un 
mioritic, 'crăişorul cu blazonul. intelep- 
Gunite populare duelul său. cu nobilul | : 
de mbarte, cum speriat a fost 1 de viata. Pa - 
gina de antologie semnată Titus Popovici-~’ 
~ —Mircea- Mureşan şi contrasemnată . „Radu 
Beligan—Ovidiu iuliu Moldovan. Al. M. 


Agonie fără extaz 


Culturii şi Educaţiei Socialiste 
Bucureşti, noiembrie 1984 


de bonom lucid, haz popular şi injelepciune — 


lescu, Radu Beligan, Mircea Albulescu, Enikd Szi- . 


Mircea Diaconu, Nicolae Albani, Zoltan Vadasz, Mir- > 


} 
|