Revista Cinema/1977 — 1989/015-CINEMA-anul-XV-nr-9-1977

ema» 


vin 


nd 


fu! 


=] 
> 


adevarurii€ 


re 


esp 


Ne apropiem de incheierea 
| unui an care va rămine mar 
cat în istoria devenirii noas- 
inema tre prin repere memorabile 
El ni se prezintă de pe acum 
bogat în experiențe funda- 
mentale, pe plan civic şi mo- 
ral, in toate domeniile construcției mate- 
riale și umane. Prima ediție a Festivalului 
naţionali u«Cintarea României» este una 
dintre aceste experiențe, pe care în lunile 
următoare colectivele de artiști amatori 
şi profesionişti se pregătesc să o preia, 
să o ridice la un nivel superior în cea dea 
doua ediție. Cel mai însemnat ciștig pe care 
lam obținut în acest an, prin multiplele 
solicitări cărora le-am făcut față, a fost 
însă și este o mai protundă înțelegere a 
legăturii indestructibile dintre viața socială 
și arta noastră, dintre indatoririle de crea- 
tori şi cele de cetățeni. 

Am înțeles astfel mai bine că, în lumea 
de azi, în care cucerirea și apărarea prin 
lupte grele a independenţei şi unității 
naționale sint departe de a se fi incheiat, 
într-o lume in care decalajele dintre statele 
supradezvoltate și cele rămase in urmă 
se accentuează, menţinind multe milioane 
de oameni în subnutriție perpetuă, în acestă 
lume există o cale unică pentru depășirea 
handicapului: un ritm accelerat de dezvol- 
tare a economiei naţionale, o maximă con- 
centrare a tuturor energiilor, îndeplinirea 
neabătută, cu prețul oricăror eforturi şi sa. 
crificii, a planurilor dezvoltării moderne, 
multilaterale, independente a țării. «Numai 
aceasta este calea sublinia tovarășul 
Nicolae Ceaușescu l2 recenta Constătuire 
de lucru cu activiștii şi cadrele din domeniul 
educaţiei politice, al propagandei și ideo- 
logiei — pentru dezvoltarea continuă a 
societății omenesti în general, a società 
tii socialiste, a trecerii spre comunism, a 
intăririi patriei noastre socialiste,a ası- 
gurării unei vieţi demne, libere şi inde- 
dente pentru întreaga noastră naţiune». 
Este calea pe care ne conduce partidul nos 
tru și este calea în care tot ce miscă-n tara 
asta, tot ce inseamnă gind lucid si simţire 


curată nu pot să nu vadă garanția prezentu- 
lui şi viitorului nostru, cauza sfintă a ridicări 
acestei țări la standardul de progres și bună- 
stare la care ne indreptitesc întreaga istorie 
a luptei și năzuinţei noastre, geniul creator 
al acestui minunat popor. «După cum 
ştiţi — spunea tovarășul Nicolae 
Ceaușescu la adunarea populară din muni- 
cipiul Brașov — nimeni nu a făcut minuni 
şi nu poate face minuni! Minunea stă 
însă în minunatul nostru popor. Ei, prin 
munca sa, poate infringe greutățile, 
poate — așa cum a dovedit în activitatea 
de pină acum 一 să tăurească o socie- 
tate superioară, în care să fie pe deplin 
stăpin pe destinele sale, să-și făurească 
viața așa cum o dorește ell» 

lată de ce noi, cineaşti și cinefili, parte 
integrantă a intelectualității române socia- 
liste, trup din trupul poporului și al țării, 
păşind în această toamnă a maturității 
exigente şi a lucidităţii constructive, apro- 
băm din toată inima și cu toată hotărirea 
politica internă și externă a partidului și 
statului nostru, afirmată şi reafirmat cu 
o rară forță şi convingere de secretarul 
general al partidului, preşedintele republ 
la recenta Consfătuire dedicată educaţiei 
politice, propagandei și ideologiei. 

Cu cit evoluăm pe drumul stabilit prin 
Programul partidului de făurire a societăți: 
socialiste multilateral dezvoltate, inaintinu 
spre comunism, cu atit devenim mai con 
știenţi de amploarea operei istorice în care 
ne-am angajat, de implicaţiile ei sociale și 
morale, cu atit mai necesară este mobiliza- 
rea tuturor conştiinţelor in înțelegerea și 
subinţelegerea indatoririlor nobile care ne 
revin. De aceea nu există pentru noi satis- 
factie mai profundă în acest anotimp al 
roadelor, decit să vedem cu cită fermitate 
şi elocvenţă sint trasate direcțiile devenirii 
noastre de către omul care întruchipează 
cel mai bine voința şi crezul nostru, fiul 
credincios al poporului şi bărbatul cuteză- 
tor care stă in fruntea partidului şi a țării, 
tovarășul Nicolae Ceaușescu. 

De o excepţională importanţă este pen- 
tru noi analiza exigentă şi stimulatoare pe 


„Gîntarea României“ un punct de plecare pentru 
filme mai bune, mai angajate, mai convingătoare 


care tovarășul Nicolae Ceaușescu a 
făcut-o activităţii ideologice, inclusiv din 
domeniul creației artistice, cultural-educa- 
tive, al presei și radio-televiziunii. Estr 
momentul, din evoluția noastră calitativă 
cind nu mai avem timp de risipit, nici energii 
de pierdut şi, cu atit mai puţin, sperante 
de inselat prin lucrări mediocre, prin mani- 
testări formale, prin improvizații facile. Noile 
sisteme de lucru ale redactiilor caselor de 
filme și organelor de difuzare, bazate pe 
răspunderea directă a colectivelor şi con- 
sultarea sistematică a specialiștilor şi bene- 
ficiarilor, trebuie să intre mai operativ în 
funcțiune şi în domeniile cinematografiei 
Si rețelei cinematografice. Avem in față 
programul clar de măsuri şi criteriile ferme 
și nuanțate stabilite la plenara Comitetului 
Central al Partidului din luna iunie, in cuvin- 
tările tovarăşului Nicolae Ceaușescu, la 
repetatele sale intilniri cu cineaştii. Impera- 
tivele calitative, ale productivității, ale com 
petivităţii pe piața mondială, valabile pentru 
produsele clasei noastre muncitoare, tre- 
buie să capete pe deplin drept de cetate 
şi în «cetățuia» filmului românesc. 

Experiența pozitivă pe care casele de 
filme au acumulat-o in anul Congresului 
educaţiei politice și culturii socialiste, prin 
realizarea unui număr record de filme, ca 
Si performanțele calitative inregistrate de 
unele dintre producțiile care au reprezentat 
cinematografia în prima ediție a Festivalu- 
lui național «Cintarea României», reprezintă 
o bază de plecare pentru stabilirea unor 
măsuri eficiente de restructurare a siste- 
melor de lucru in domeniul scenaristicii, 
de dinamizare și optimizare a activităţii din 
toate sectoarele creaţiei şi producţiei cine- 
matografice. 

Cu o excepție sau două, premierele din 
acest an sint insă departe de a corespunde 
parametrilor cantitativi şi calitativi pe care 
i-am fixat. Exceptind Buzduganul cu trei 
peceţi, film-portret şi film-dezbatere, dedi- 
cat ca şi Mihai Viteazul primei uniri poli- 
tice a Ţărilor Române, film de calitate cu 
ecouri adinci In conştiinţa și simțămintele 
noastre, celelalte premiere ale anului — 


puține la număr pină în pragul toamne: 
se înscriu cel mai des sub nivelul mediu, 
iar uneori îl ating pe cel minim. Aceasta 
scoate in evidenţă din nou carentele adesea 
semnalate din domeniul scenaristicii, usi: 
rinta cu care se perpetuează in sistemele 
de lucru ale caselor de filme trecerea directă 
de la «scenariul literar» la decupaj și de 
aici pe platou. În loc să pună in funcție 
modalitățile calificate de selectare a su- 
biectelor, de elaborare a dramaturgiei și 
dialogurilor filmelor, prin multiple contri- 
butii specializate, casele de filme continuă 
din păcate să recurgă uneori la expeditive 
aranjamente «de casă», soldate cu eșecuri, 
chiar in cazul unor regizori de real talent, 
cărora le datorăm unele dintre succesele 
repurtate de filmul românesc în țară și peste 
hotare. 


Critica şi critica criticii, căreia i-am 
acordat în ultimul timp o atenţie sporită, 
au ele insele datorii incă ne-acoperite, în 
indeplinirea cărora atit revista noastră, ci! 
și secția de critică a Asociaţiei cineaștilo: 
au datoria de a lucra într-un spirit nou, 
metodic, exigent, cu rezultate care să re- 
prezinte contribuţii consistente în viața 
noastră culturală, cu larg ecou in opinia 
publică. Combătind automulțumirea, res- 
pingind cu tot aparatul critic necesar ceea 
ce este neavenit sau facil pe ecranele noas- 
tre sau în producţie, acordind în schimb 
mai mult spațiu reușitelor cu adevărat 
reprezentative ale filmului românesc de 
toate genurile şi valorilor autentice de peste 
hotare, imbinind In educaţie politicul cu 
esteticul, filmul cu viața, cineaștii impreună 
cu criticii, specialiştii întruniţi, ca în Festiva 
lul «Cintarea României», impreună cu an.: 
torii, vom găsi, sintem siguri, calea afirmării 
depline a școlii naţionale de film, a indepii 
nirii exemplare a tuturor chemărilor pe care 
ni le adresează nouă, ca și tuturor cetățeni 
lor patriei, partidul, în frunte cu secretarul 
său general,tovarăşul Nicolae Ceaușescu. 


CINEMA 


Satul nostru înaintează în ritm verti; 


Se întorc în sat după ani de 
război. Sint slabi, cu ochi 
întriguraţi de nesomn şi de 
nerăbdarea de a se vedea 
acasă. Unul nu mai găsește 
pe nimeni. Ai lui s-au pră- 
pădit demult. O bătrină se 
apropie de ulucă: «Să-ţi dau o zamă caldă, 
maică!» — «Multam, n-am nevoie», se in- 
tinde sub stele, Innegurat de ginduri, Mot 
al lui Titus Popovici (Setea). Altul abia își 
trage piciorul; din raniță scoate gospodă- 
rește un fier de coasă. «Cu asta m-am ales 
din război», le spune cu obidă alor lui inva- 
lidul (Gheorghe Dinică) din Tatăl risipitor 
după Eugen Barbu. «Mie Tică îmi zice», ră- 
sare din imaginea vremii ostașul interpre- 
tat de Ernest Maftei (Cind primăvara e 
țierbinte). «Nu stau decit pină miine și am 
de incheiat socotelile cu boiei «Ai ci- 
nat?» — i se adresează uşor ironic stăpinul 
conacului (Emil Botta). «Primăvara noi ne 
culcăm înainte de cină» — îi răspunde cu 
hazul lui sec, țărănesc, Ernest Maftei. În 
zori, țăranul îl înhamă pe Costică la plug 
şi cu un steag alb, fluturind ca o speranţă, 
Tică ară ogor boieresc. «Ai înnebunit? 
Ăsta-i pămintul cucoanei. Calci legea» 一 
îi şuieră înveninat vechilul. «Şi ce dac-o 
calc? O doare?» Un glonte curmă eki 
nul acestui început timpuriu de dreptate 
Tică mai face citiva pași și cade pes! 
plugul zdravăn înfipt în pămint: pe lingu 
urechi îi fiuie ecouri de front șuier de 
grenade, țăcănitul aparatului de transmi- 
sie: «Sint Brazda, m-auzi? Brazda... Braz- 
da...» O brazdă plătită de secole cu singe 
de răzeș. Sint «Brazda», răsună ecoul 
jertfelor celor 11 000 din primăvara lui 1907 
şi ai tuturor celorlalți fii ai unor taţi risi- 
pitori cu viața lor şi a copiilor lor în timpul 
războiului și după, eroi ce și-au presă- 
rat tinerețea, speranţele, trupurile imbogă- 
tind pămintul avid de tinereţe, de speranțe, 
de trupuri. Secvenţe de neuitat dintr-un 
fiim al pămintului, al oamenilor pămintu- 
lui, atit de puţin răscolit de film. 

Brazda adincă în conștiința noastră artis- 
Ică n-au lăsat decit citeva titluri. O primă- 


2 


vară aspră cu vint de răzbunare și sete de 
mbare in drepturi, în fine în drepturile in 
cepind a fi consfințite abia de reforma agrară 
din 1945. Unele personaje anticipează, dra 
matic, momentul reformei. Ca Tică din 
Primăvara fierbinte, ca Mitru Mot din 
Setea care se numeşte singur primar, ca 
mezinul Tatălui risipitor. Eroi pe cit de 
originali în zestrea noastră cinematografică, 
pe atit de semniticativi pentru momentul 
istoric dospind revoluționare 'evelaţii de 


Un roman clasic 

al literaturii contempo 

şi un film la înălțime 
sursei literare: 


(scenariul Titus Popovici, 
regia Mircea Dr n 
Cu Ilarion Ciobanu 

si Colea Răutu) 


constiintă pentru o întreagă clasă. 
Generalul exprimat prin — și numai prin 

particular. lată-l, strălucit de simplu, sus- 
ținut de Titus Popovici prin gura lui Mot 
(Ilarion Ciobanu) «Politica e altfel, mă, 
nu face omul doar ce-i place | Face si 
ce trebuie și altora» — îi zice, abia lămurit 
și el de curind, Mitru Mot.ajutorului (Sandu 
Sticlaru). individualismul și orgoliul iaranu- 
lui ce continuă să-şi facă singur dreptate, 
cum a învățat de secole, chiar cind încep 
alții să le-o tacă, devin comice în Setea, 
în scena întilnirii lui Mot cu muncitorul comu- 
nist (Colea Răutu) trimis de partid să for- 


1 


Obiective grandioase 
în fața agriculturii socialiste, 
obiective grandioase 
în fața cinematografiei socialiste 


meze comisia de Improprietărire. Apare 
aici replica antologică: «Eu, tovarăşe dragă, 
'l*ocamdată mi-s membru de partid doa: 
cu_sufletul!». 

__ Drumul înțelegerii e greu şi conflictual. 
in Destășurarea, demnitatea rănită a omu 
lui sărac, care tocmai incepe să ia cunostin- 
tā de sine, prileiuiește o reacție dureroasă: 
«Eu să iscălesc acolo și el: mişcă-te! 
parc-aș fi fost sluga lui». E aici izvorul dra- 
mei lui Hie Barbu ce se dezvoltă cu atita 
profunzime psihologică din scenariul lui 
Preda, din jocul lui Colea Răutu, din regia 
sensibilă a lui Paul Călinescu. lată, într-o 


https://biblioteca-digitala.ro 


singură scenă, o întreagă biografie istorică: 
temeia lui Ilie peticeşte cămașa bărbatului 
și bombăne: «Muncești pină dai în brinci 
şi n-ai o cămașă în spinare». O gată şi i-o 
întinde omului ei. Ilie: «Ce dracu făcuși, 
fa? E udă la subsiorii» Cite lacrimi de fe- 
meie ascunde, sub aspectul hazliu, replica 
lui Marin Preda: o viaţă întreagă de plins, 
deasupra cămășilor peticite ale bărbatului, 
fraţilor sau feciorilor ei. Mai e şi amănuntul 
一 apartinind regizorului — capabil să des- 
cifreze un întreg sentiment. Ilie iși perie 
cu grijă pălăria — se duce să-i ceară chiabu- 
rului să-i facă socoteala —e curat, demn și... 


inos. Dar filmele noastre despre sat? 


descult Păşesta la război cu picioarele 
goale. Şi totuși el va ciştiga acest război de 
clasă. (Cronica unor împărați desculti 
işi intitulează sugestiv peste ani Alecu 
Ivan Ghilia şi Mircea Veroiu filmul despre 
răsculații de la 1907, reinnodind sigur, cu 
succes, o experienţă artistică fericită in 
materie de autenticitate a problematicii si 
tipologiei ţăranului român). 

Aceste exemple dovedesc o bună notatie 
psihologică în cinema. Si totodată un ener 


“Dumneata cu ce-ai contribuit la reforma 
agrară ?», «Cu picioarele»... sună neastep- 
tat răspunsul; răspuns ce pare batjocoritor, 
pînă cind Lakatoş precizează senin: «Am 
împărțit 800 de hectare de moșie cu picioa- 
rele, apoi a venit unu' de la gazetă, voia 
să-mi fotografieze picioarele, zicea că-s 
picioare istorice». Original şi caracterislic 
pentru firea ţăranului pus pe glumă chiar 
cind îi fierbe pămintul sub picioare. Fini 
cunoscători ai psihologiei moromeţilor, 


Destinul lui «Oaie și ai săi» 
descris de Eugen Barbu 
și transformat 

Adrian Petringe 
[i 


în film de 


cu Toma Caragiu Si Gheo 


gic punct pe i al imaginii, un sugestiv sub- 
text, completare a gestului actoricesc. Cele 
citeva filme amintite aici investighează nu 
mediul rural, ci mediul moral, psihologia 
țărănească uneori atit de complicată pentru 
orășan şi de aceea din neințelegere foarte 
ades simplificată pe ecran. Secvenţele 
amintite au reușit să trimită la matca feno- 
menului individual şi totodată social la 
sursa lui generoasă printr-un amănunt zgir- 
cit. Foarte colorat ca în cazul cinstitului 
Lakatoș (Marcel Anghelescu) dintr-o mică 
întimplare (regizor Gheorghe Turcu) 
luat la întrebări piezişe de un activist abuziv 


scriitori ca Marin Preda, Eugen Barbu, 
Titus Popovici, Süto Andras, Fănus Neagu, 
Alecu Ivan Ghilia, D.R. Popescu au dina- 
mizat ecranul cu replica lor mustoasă, cu 
gestul insolit al personajului, cu detaliul 
de gindire şi faptă specific unei întregi 
mentalități. Un suris în plină vară impunea 
un caracter comic-poetic cu totul nou în 
peisajul cinematografic și nu numai al 
celui românesc. Fănită, țăran cu fire de 
negustor și cu noroc de Păcală — compiet 
anacronic în condiţiile satului colectivizat, 
e o compoziție pe cit de amuzantă, pe atit 
de imbietoare pentru un studiu tipologic- 


sociologic. Pentru analiza influențelor, nu 
întotdeauna lipsite de conflicte dureroase, 
dintre oraș și sat. Harul lui Papaiani, nervul 
lui Saizescu completează inteligent schița 
dramaturaică propusă de D.R. Popescu 
Petre Sălcudeanu și Mircea Moldovan gă- 
sesc eroilor comici și un cadru mai la zi 
satul cu motociclete şi televizoare, cu stații 
de radioamplificare de la care dirijează 
treburile energica preşedintă a consiliului 
de temei (Draga Olteanu) în concediu de 
naştere. Replica capătă și ea semnificații 
mai noi, stirnind un umor specific condițiilor 
actuale. «Du-te şi tu la oraşși dă zece zile- 
muncă pe un flacon de parfum», o îndeamnă 
mătușa mai virstnică pe fata care-și păs- 
trează costumul ei ardelenesc tradițional: 
șapte fuste una peste alta. Situaţiile sint 
vesele cînd în tabăra orășenilor (trei proas- 
peti absolvenţi veniţi la ţară), cind in tabăra 
viisorenilor. Unghiul de înregistrare al fil 
mului, subliniat de comentator, rămine insă 
unghiul citadinului cu carnetelul în mină 
gata să-și noteze cuvintele colorate, expre- 
siile insolite din mediul rural. În continuarea 
acestei comedii, care prin prospețimea și 
hazul ei mai modern s-a bucurat de un mare 
succes, următorul film al lui Petre Sălcu- 
deanu şi Mircea Moldovan, larna boboci- 
lor, modifică optica povestirii astfel Inch 
«problemele» sint în principal ale colecti- 
viștilor din Viișoara, mai precis ale colecti- 
vistelor rămase să lucreze singure pămintul, 
în timp ce bărbaţii lor aleargă la fabrică. 
lată în sfirşit nu ciocniri oarecum generale, 
cum a fost răzbunarea unor frați ce se duș- 
mănesc (Fraţii) sau drama unor îndrăgos- 
titi provocată de prejudecățile părinților 
(De bună voie și nesilit de nimeni), 
eterne conflicte ce nu luau satul decit 
drept cadru, iar țăranii mai mult figuranti 
ai intimplărilor decit determinanți ai lor, ci 
confruntări specitice, generate de mentali- 
tatea în continuă adaptare la noile condiții 
sociale ale țărănimii contemporane. 


Vifornifa — film puternic, film interesant, 
fusese socotit de critică «un fel de Puterea 
şi Adevărul în mediul rural». Dar de ce 


https://biblioteca-digitala.ro 


«un fel»?, de ce epigonic, cind, de fapt, 
aici nu tema adevărului şi a puterii în general 
era tratată, ci exact un anume moment al 
istoriei colectivizării satelor şi al unor gre- 
șeli întimplate atunci, care au provocat pu- 
ternice confruntări între sat și oraș. Către 
asemenea situații de viaţă neconfundabile, 
specifice ţărănimii ultimelor decenii, ar 
trebui să invităm autorii de scenarii şi de 
filme, autori care să înțeleagă că avem ne- 
voie nu de subiecte eterne, plasate la țară, 
doar pentru că e mai pitoresc cadrul si 
solicitarea tematică mai mare, ci de in- 
timplări răsărite dintr-un sol unic, senza- 
tional de bogat — sperăm — și in materie 
de recolte artistice. 


În concluzie: regretul că cele mai multe 
din haltele itinerarului cinematografiei în 
lumea satului nostru au purtat numele 
unor realizări mai vechi desigur actuale 
pentru acea perioadă dar devenite cu timpul 
document istoric. Adică istorie viu trăită 
artistic, e drept, dar tot trecut istoric. 
Obiectivele dezvoltării agriculturii contem- 
porane — așa cum reies ele din Congresul 
agriculturii — sint complexe; revoluția teh- 
nico-ştiinţifică pătrunde şi la sate cu pași 
repezi, antrenind cu ea noi virtejuri con- 
flictuale, declanşind noi resorturi ale tradi- 
ționalei inteligențe, hărnicii, adaptibilităţi 
proprii ţăranului. Cu o comedie-două nu 
se face primăvară cinematografică fremă- 
tătoare, ca cea evocată la începutul acestui 
articol. Temele dezrădăcinării, ale prefacerii 
vieţii unor familii, temele rapidei ori,dim- 
potrivă, încetei lor adaptări la orașe, temele 
pămintului rămas în așteptarea braţelor de 
muncă sau cele ale noii intelectualități la 
sate, și atitea altele, fierbinţi, incandescente, 
devin pentru scriitorii şi regizorii de film 
chemări aproape patetice. A le rămine prea 
multă vreme datori inseamnă a ne rămine 
datori nouă înșine. Înseamnă a ne înstrăina 
de matca poetic-dramatică a ființei noastre 
naționale. 


Alice MĂNOIU 
3 


Nu filme pe „teme sătești“, ci filme 


despre adevărurile fundamentale ale satului 


cuvintul creatori 


Mi se spune că sînt 0 
actriță eminamente agri- 
colă. 


M-a descoperit, pentru rolul de țărancă 
româncă, un regizor francez, Louis Daquin 
în Ciulinii Bărăganului. O singură sec 
vență aveam de jucat: jandarmii vin şi ma 
găsesc cu copilul aproape mort de foame 
și cu bărbatul spinzurat în pod. Pentru 
scena asta m-a chemat în Bărăgan o lună 
întreagă Inainte de a filma, zicea ca să intru 
în atmosferă. Dar atmosfera o aveam în 
mine, plecasem de la țară, din Moldova. 
Şi acum mă întorc adesea acolo. Am fr: 
am prieteni. Satul își are poezia, Ințelep- 
ciunea lui. Dacă ne depărtăm de el, ne 
pierdem neamul. Suportul nostru rămine 
brazda. Ea ne hrăneşte și pe noi, artiştii. 
Într-o întilnire cu spectatorii de la țară (se 
prezenta Vitornița), cineva mi-a spus: 
«Sinteţi citiva actori care aveţi dreptul la 
anumite roluri ca acelea pe care le jucaţi 
dumneavoastră. Vi se cuvin.» Nouă ni se 
cuvin poate, dar lor, celor care ne privesc 
şi ne cred în filmele care-i reprezintă (pu- 
ține din nefericire), lor li se cuvin cu sigu 
ranță. ŞI nu unul sau două, ci o multitudine 
de personaje care să le restituie nobielea 
lor sufletească, acel mod de a-ţi ieşi înainte 
cu plinea sufletului. De a ţi se adresa in 
cuvinte simple, ca unui prieten (din păcate, 
multe din filmele noastre nu se înțeleg la 
tară din cauza aparatajului sonor, replicile 
nu se aud, oamenii abia ghicesc ce spunem. 
Chiar nu se poate face nimic?). 

După Ciulini... am jucat Cînd primăvara 
e fierbinte, în rolul unei femei care-și 
sacrifică la un moment dragostea, dar care 
apoi are puterea să rupă cu toate și să se 
întoarcă la omul ei. Scene ca revederea cu 
ostașul întors de pe front, scena de la 
mesteceni, în care femeia supusă, vino- 
vată, nu vrea decit să fie iertată și să-l 
poată iubi în continuare pe cel întors, sau 
discuţia cu prietenul lui Grigore, cind ea 
s-a hotărit să se întoarcă acasă şi Ernest 
Maftei se bucură cind vede, în stfirșit, zim- 
betul apărind pe fața ei pină atunci chi- 
nuită, sint, cred eu, bune momente de 
cinema, grăind emoționante adevăruri des- 
pre viața ţăranului. Crimpeie din marea lui 
zestre sufletească, din profunzimea şi com 
plexitatea sentimentelor. Săucan repeta 
toarte mult cu noi interpreţii, nu trăgea 
cadrul decit după ce era deplin mulțumit 
de «trăirea» noastră. În anul următor, am 
avut șansa să lucrez cu Victor Iliu la Co- 
moara din vadul vechi, în rolul unei 
femei care-şi Indeamnă fiica să se mărite 
ca să scape de mizerie. O biată amărită 
care nu-și vedea decit de necazurile ei şi 
încerca, la disperare, să-și salveze iata 
găsindu-i un bărbat cu avere. Ţin minte că, 
după ce s-a văzut filmul, am fost felicitată: 
«Ori dumneata, ori figuraţia autentică din 
sat, totuna eraţi. Cind duceai de sfoară 
capra, parcă în viața dumitale nu iesisesi 
din acel sat». Acţiunea se desfăşura in 
timp de secetă, de Incrincenată luptă a 
ţăranului ca să supraviețuiască. Plingea 
pămintul de zbuciumul oamenilor. Chipurile 
noastre trebuiau să poarte urmele foametei 
si nu retușurile machiajului. Cit este de 
important pentru regizor să ştie să-şi aleagă 
interpreții după afinitatea lor cu rolul! Au- 
tenticitatea filmului începe cu distribuţia. 

Au trecut anii peste mine şi peste perso- 
najele mele. În cu totul alte condiţii se 
desfăşoară povestea Vitorniţei. O țărancă 
de data aceasta matur implicată în viața 
politică a satului. Faţă de Ştetu, activistul 
care gresise, interpretind abuziv indicațiile 
de terminare a colectivizării, femeia reacțio- 
nează cum o Indeamnă sufletul ei drept 
cu asprime, dar și cu căldură. Îl iubește in 
taină pe Stefu (există o discuţie, de o mare 
finețe sentimentală la aceşti oameni trecuti 
de prima tinerețe, care impresionează în 
film: vezi scena discuţiei de la masă dintre 
cei doi, sub privirile scormonitoare ale 
bătrinei), dar nu-l aprobă pentru purtarea 
lui față de învăţător. Credinţa acestei femei 
simple în umanitate o scuteste de excesele 
vremii. Nu l-a citit pe Marx, dar și-a citit 
sufletul şi el a îndemnat-o să găsească 
cumpăna dreaptă între oameni şi necesi- 
tățile istoriei. Am mai jucat rolul mamei din 
Virstele omului, personaj simbolic, tri- 
mițind la matca, la permanenta poporului 
nostru. Dispariția mamei e tratată poetic 
și filozofic: ea se îndepărtează uşor, ca 
soarele la asfintit，in spatele carierei de 


4 


piatră 一 peisaj fantastic, şi-şi lasă feciorul 
în plină virstă a bărbăţiei. Nu rostean: o 
vorbă tot filmul, dar pe acest moment 
regizorul a montat un bocet autentic din 
Făgăraş, bocet pe care l-am învăţat și l-am 
bocit eu în film, ca făgărășencele. În alte 
două filme, am dublat interpretele princi- 
pale; se vede că mai ales glasul trădează 
autenticitatea. Nu degeaba mi se spune 
că sint o actriță eminamente agricolă. Eu 
mă mindresc cu asta și adaug: «de atita 
cit am jucat țărănci, mi-a crescut mohor in 
pantofi.» Citi frumusețe, cită înțelepciune 
si umor găseşti la țară. O rădăcină de care 
nu ne putem lipsi niciunul, cu atit mai mult 
cei ce sintem chemaţi să dăm viață unor 
frumuseți autentice, orig e. 


Eugenia BOSINCEANU 


Nu-mi plac filmele cu ță- 

rani hitri, care rezolvă 

problemele cu o vorbă 
de duh. 


Am jucat în citeva filme a căror acțiune 
se petrece la sat. Avind această experienţă, 
mi se pare că pot spune un lucru: în filmul 
românesc există o prejudecată a filmului 
cu «temă» țărănească. Vreau să spun că, 
asemeni unei cărţi, filmul nu poate fi numai 
«despre sat» sau numai «despre oraș», 
numai «despre țărani» sau numai «despre 
orăşeni». Ca și literatura, filmul trebuie să 
ofere un conflict autentic, un adevăr despre 
tema tratată, indiferent care este aceasta 


Mai mult, in epoca noastră de largă intor 
matie culturală prin televiziune şi cinema 
tograf, filmele nu se fac pentru un anume 
gen de spectatori. Oamenii de la sate văd 
la televizor drame psihologice, musical-uri, 
filme polițiste, comedii sau tragedii sha- 
kespereene, adică o gamă complexă si va- 
riată care le-a format şi le formează în con- 
tinuare preferințele și gustul. Prejudecata 
despre care vorbim este aceea a unui film 
cu țărani hitri, cu un conflict mai schema- 
tic, în care totul se rezolvă, pină la urmă, 
printr-o vorbă de duh. Dacă literatura cla- 
sică a prezentat țăranul legat de proble- 
mele epocii lui, literatură care a fost în 
bună parte ecranizată (Răscoala, Baita- 
gui, Mara, Moara cu noroc, Tănase 
Scatiu, etc.), mi se pare că despre satul 
nostru de astăzi se poate spune mult mai 
mult. Mai ales că nu ducem lipsă nici de 
scriitori legaţi de lumea satului contem- 
poran și nici de scenariști care să fi dorit 
să o transpună pe peliculă. Dacă marile 
probleme sociale ale satului nostru au fost 
abordate (colectivizarea, procesul de urba 
nizare etc.), eu simt nevoia surprinderii 
în film şi a vieții sufletești a ţăranului de 
astăzi, așa cum e ea, după aceste eveni- 
mente. Evident, o poveste de dragoste la 
sat — căci nu-mi închipui că nu mai sint 
poveşti de dragoste la sate— care ar merita 
să fie «arătată» pe ecran, nu mai este şi 
nu mai poate semăna cu cea a lui lon și 
Florica din romanul lui Rebreanu. Sint con- 
vinsă că lumea satului e mult mai complexă 
în raporturile ei sociale și psihologice și 一 
de ce n-aş spune-o? 一 in conflictele ei, 
incit să poată oferi materia unui film dens 
dramatic chiar. Viaţa interioară, sentimen- 
tele însoțesc viața socială, sint determinate 
de aceasta. Cum, în ce fel, cu ce urmări 
pentru suflet? Aceasta m-ar interesa in- 
tr-un film cu țărani. După opinia mea, avem 
scriitori (dintre care aș cita măcar pe Marin 
Preda, Fănuș Neagu, Dinu Săraru, ale 
căror cărți despre «viața la țară», cărți de 
mare profunzime, dovedesc că s-ar putea 
face şi filme de aceeaşi profunzime. Mi se 


pare de-a dreptul paradoxal ca, avind o 
literatură despre sat atit de bogată,să facem 
atit de puţine filme în care problematica 
ţăranului de astăzi să fie eludată. Țăranul 
satului românesc contemporan nu este 
numai cel de duminică, festiv şi vorbind 
moldovenește sau oltenește, naiv și glu- 
met, ci un om al zilelor noastre, cu opțiuni 
și cu idealuri. Adică un om contemporan 
care gindește şi simte, care iubește și 
suferă, care participă la problemele lumii 
lui. 

Ca actriță care am jucat citeva roluri fe 
minine în cinematogratie, îmi doresc dm 
toată inima un rol căruia să-i pot da viată 
complexă şi memorabilă. O femeie a satu- 
lui, un tip de femeie și nu o schemă, un con- 
tur lipsit de consistenţă. Aș dori, deci, să 
interpretez o țărancă așa cum este ea în 
realitate, un om care gîndeşte, un om d 
o mare complexitate interioară si sulle 


Seneca: Monica GHIUTĂ 


Nu «filmul în sate», ci 


«omul satului în film» 


Să recunoaștem de la inceput că, in țara 
noastră, cinematografia a rămas mult da- 
toare țărănimii. S-au făcut citeva filme, e 
adevărat, fie marcind trecutul, filme așa- 
zise comedii (binevenite şi ele) în care 
țăranii practică umorul așa cum îl văd 
cineaștii de la oraș. În rest, țăranii mai pot 
fi văzuţi în filme istorice, dind din cap si 
încuviințind actele unor domnitori, impotriva 
boierilor trădători, mai po! fi văzuţi şi la te- 


Satul, 
dar 
mai ales 
1 oamenii lui 


这 
a. (Viforniţa 


Moldovan. 

Cu Eugenia 
Bosînceanu şi 
Silviu 
Stănculescu 


leviziune, zburdind comic în cuplete exce- 
lente, dar care nu inseamnă film. Or, as- 
pectul important al vieții țăranilor de azi 
e cuprins in faza de trecere» de la sat la 
oraș», agricultura ea însăși industrializin- 
du-se rapid, țăranul devenind «muncitor 
agricol». 

Țăranul-muncitor agricol, noțiunea vrea 
să spună in același timp şi că locuitorii 
satelor noastre (care și ele încep să devină 
orașe), devenind conducătorii economici 
ai propriei lor munci, au posibilitatea să-şi 
dezvolte trăsăturile spirituale creatoare: 
hărnicia, isteţimea, înțelepciunea, înclinația 
spre frumosul artistic, umorul. Pentru că 
acesta e țăranul român de la daci încoace, 
şi cu atit mai mult e creator de spiritualitate 
în zilele noastre, cind e liber, 

A tace, deci, un film despre țăranul român 
astăzi înseamnă, pentru cineast, drumul 
deschis pentru a aduce pe ecran un om 
înnoit, prin uneltele şi menirea muncii sale, 
dar in același timp omul care păstrează 
și innoieste spiritualitatea tradițională a 
poporului nostru. Dar a face filme despre 
țăranul român nu înseamnă că trebuie 
repetată greşeala unor filme «de actualitate» 
despre muncitori, filme în care acţiunea 
se derulează după scheme fixe, ciocniri 
între directori generali şi adiuncţi, ingineri 
şefi şi secretare, secretari ai organizațiilor 
de partid și inspectori de la centrale eco- 
nomice și, în final, secretari de judeţ care 
vin să descurce ițele, muncitorii alcătuind 
doar o trupă de figuranți pentru «culoare. 
locală». 

Țăranul nostru, om nou desigur, are totu 
necazurile şi bucuriile lui, tristeţile și sà: 
bătorile lui, dramele lui. Deci nu de filme 
despre țărani artificiali şi artificioşi avem 
nevoie, ci filme despre oameni vii, despre 
oamenii care trebuie să fie măcar tot ati! 
de vii cit de vii ne credem noi, cineaştii. 

Există poate o reţinere nu greu de obser- 
vat la cineaști și producători, reținere care 
se naşte din credința că un film «elevat», 
superior, nu poate fi decit acela care vor- 
beşte despre viaţa unor oameni marcanţi 


https://biblioteca-digitala.ro A 


CI ————— 


Să ne aducem însă aminte că nu există mar! 
literaturi şi nici mari cinematogratii națio- 
nale care să nu aibă la temelia lor numeroa 
se opere închinate vieţii țăranilor. E ade- 
vărat, pentru aceasta e nevoie în primul rind 
de cunoașterea satului, profundă, nu din- 
tr-o prospecție pe teren de două săptămîni. 
Dar cine nu cunoaște satul? Au trecut 
oare atiția ani de cind am părăsit agricul- 
tura ca să devenim «domni de la oraș»? 
Sintem, totuși, un popor care ne tragem 
de la talpa țării și chiar dacă am vrut să 
uităm ce e o greblă, nu se poate să nu ştim 
cum arată și la ce se folosește tractorul 
românesc, nu se poate să nu știm că țăra- 
nul conduce tractorul sau combina și că 
uneori acest țăran este fratele ori tatăl 
meu, sau al tău, sau al lui. 

Și să stăm drept și să judecăm tot drept: 
citi dintre realizatorii şi producătorii noştri 
sint la mai mult de a doua generaţie de 
oraş? 

A nu tace filme despre țăranii de azi 
înseamnă a uita care ne sint datoriile, in 
seamnă a uita condiţia noastră specifică: 
a uita să ne intoarcem la izvoare, înseamnă 
a uita să înălțăm unul din stilpii principali 
ai acestei case care trebuie să fie școala 
românească de film. 

De ce să nu recunoaștem? Am avut mar! 
scriitori care s-au născut la ţară, mari 
artiști, mari pictori, sculptori, avem și azi 
mari artiști și scriitori şi creatori în toate 
domeniile frumosului. Să facem deci și 
filme care ne stau la inimă, la inima noastră 
crescută din glia strămoșească, la inima 
noastră arată cu sudoare şi însăminţată cu 
mindria de a fi român. 


Gheorghe NAGHI 


sihologia ţăranului nu 
poate fi «prinsă» doar 


în vacanță, doar în «do- 
cumentare» 


Sint, într-adevăr, la al cincilea film despre 
tărani: Fraţii, Vitorniţa, Toamna bobo- 
cilor, Pintea, iar acum larna bobocilor. 
Nu intenționasem la Inceput «să mă spe- 
cializez», dar m-am atașat cu timpul de 
această lume. Al doilea film la țară mi-a 
ieșit mai bine decit primul, apoi aveam 
mereu impresia că rămin multe lucruri de 
spus despre acești oameni interesanţi, pe 
care, cunoscindu-i mai bine, încerci să-i 
surprinzi tot din alte unghiuri. O lume pe 
care o Indrăgeam şi o redescopeream cu 
fiecare filmare; seara renunțam să mă in- 
torc la hotel, preferam să dorm acolo, să mă 
trezesc în zori — imi place mult natura 一 
să simt toate orele satului. Ştiţi, la țară, 
liecare oră e altfel. Poţi să ajungi dimineața 
şi să-ți închipui că așa arată tot restul zilei. 
Dar nu, ca şi lumina, fiecare ceas la sat 
«sună» altfel. Satele noastre s-au transfor- 
mat în ultimii ani enorm. De trei ani de cind 
am filmat Toamna bobocilor, rucărenii 
arată mereu altfel, cu alte probleme de viaţă. 
De exemplu, această migrare a bărbaţilor 
către oraș și femeile lor ce rămin să se 
descurce singure, cu muncile cimpului 
De aici ne-a și venit ideea, lui Petre Sălcu 
deanu şi mie, să continuăm să urmărim, 
să zicem, din trei în trei ani, destinele per- 


«Demult, de la Tia, aştept un 
alt personaj autentic cum a fost 
cel scris de Fănuş Neagu» (Mo- 
nica Ghiuţă în filmul Vremea 
zăpezilor de Fănuş Neagu şi 
Gheorghe Naghi) 


«Privindu-i pe participanții la marele forum al agriculturii, privind țărănimea satelor noastre, 
nu poți să nu spui acelora care mai întreabă «oare cum arată omul nou? iată, acesta este omul 
nou care se afirmă cu toată puterea în satele noastre! Priviţi, el e omul nou, stăpîn pe destinele 
sale, care ştie ce vrea, care e hotărît să lupte pentru comunism, pentru independența şi suveranitatea 
tării!» Nicolae CEAUŞESCU 


sonajelor noastre in lumina transformărilor 
acelui sat, cu noile probleme puse de viată 
şi preluate operativ de artă. Nu ne gindim 
la un serial, ci la o suită de filme care, ulte- 
rior, să se poată constitui într-o mono- 
grafie, un fel de cronică a satului, a dru- 
mului parcurs de colectivitatea rurală în 
anii socialismului. Satul e o comunitate 
mai intimă decit orașul pe care ţi-e poate 
mai ușor să-l urmăreşști cu sufletul şi cu 
aparatul de filmat. Locuitorii din Rucăreni, 
unde am filmat Toamna bobocilor şi 
acum larna., vorbesc cu căldură despre 
«filmul nostru»; ei chiar au o tradiţie cine- 
matogratică. Își amintesc că, în urmă cu 
ani, Liviu Ciulei filmase aici dealul cu 
spinzurători din Pădurea..., să-i auziți cu 
ce mindrie locală vorbesc despre «trecutul» 
lor cinematografic. E şi un țăran de 80 de 
ani (rucărean) care se laudă cu cei doi fii 
ai săi, amindoi actori profesionişti; l-am 
luat pe bătrin în film și i-am creat o sec- 
venţă specială In curtea sa, în casa pe care 
i-am filmat-o. 

Am căutat să cunosc psihologia ţăranului 
nu numai din scurte vacanțe ori grăbite 
documentări, ci stind mai mult în diferite 
regiuni ale țării. Am colindat cu ocazia 
filmărilor toată țara, nu lucram un nou 
decupaj decit după ce cunoașteamşi inte- 
legeam foarte bine locurile, oamenii, rela 
țiile lor, obiceiurile pămintului. Țăranul 
român e foarte divers şi totuşi cu anumite 
permanențe pe care trebuie să știi să le 
observi. Are un fel de a vorbi nu numai cu 
vorba, dar și cu privirea, cu gestul, un fel 
de a primi replica, tăcut, şi a-i răspunde cu 
toată ființa sa. Moroşenii lui Pintea, de 
pildă, cu tăcerile lor grele, incărcate de 
înțelesuri, vioiciunea oltenească, graiul co- 
lorat al moldoveanului sau gestul iute al 
munteanului. important e să știi să-i vezi 
şi să-i iubeşti ca să poţi pătrunde cu apara- 
tul de filmat în intimitatea lor. În căutarea 
unei tipologii cit mai variate, imi aleg cu 
grijă interpreții; pot să mă laud că am lan- 
sat citeva chipuri interesante și cîțiva actori 
de viitor: Nae Mazilu, de pildă, atit de 
diferit in Vitorniţa, în Pintea ori în Toam- 
na... și totuși, cu o pregnantă personalitate; 
Florina Cercel care a debutat la mine in 
Fraţii și azi e distribuită cu succes; Luiza 
Orosz (bătrina mamă a lui Ştefan din Vi- 
fornița), ce senzațional tip uman şi ar- 
tistic!; Ileana lurciuc, autentic temperament 
de comediană, Mircea Cosma, actor foarte 
bun încă nefolosit la justa lui valoare, ṣi 
ciți alţii. Ajunge numai să vrei să găseşti: 
oamenii, locurile şi problemele satului şi 
jumătate din autenticitatea filmului e cisti- 
gată. Restul îl face, desigur, talentul, sufle 


tul și meseria. 
Mircea MOLDOVAN 


Ţăranii ca figuranți în 


filmele satului. Dar pe 
cînd ca eroi principali? 


Cred că cinematograful nostru s-a ocupat 
de sat mai mult ca pată de culoare, ca peisa, 
pitoresc şi nu pentru ceea ce reprezintă el 
ca moment istoric. În filmele de războ'. 
de revoluție, apar și chipuri de țărani, dar 
ca figurație, ca masă privită din afară. 
Filmele autentice despre țărani nu prea 
sint. Cele citeva au şi ele limite de cunoaş- 
tere a mediului și mentalității. Ciudat, dar 
mulți dintre cineaștii noștri au uitat, nu mai 
le e proaspătă condiția satului. Şi asta se 
simte. Eu de cite ori mă duc la țară, parcă 
incarc buteliile de vitalitate, forță de muncă, 
optimism. Țăranul nostru e un miracol de 
rezistență și adaptare la viață. Şi umorul 
lui fantastic e tot un mijloc de adaptare. 
Or, noi 1 aducem pe ecran doar pentru 
culoare locală. Şi e nedrept, e ca şi cind 
ai lua din mare un pahar ca să i-l arăţi cuiva, 
să-şi facă o idee despre mare. 

Vorbim de revoluția culturală, o ţară 
întreagă e in plină dezvoltare industrială, 
o ţară cu populaţia ei jumătate venită de la 
țară, deci avind la bază o mentalitate rurală 
care trebuie transformată. Cinematograful 
nostru poate pierde un moment uluitor, 
unic: momentul integrării ţăranului în in- 
dustria modernă. Țăranul învaţă meserii 
noi, grele, lucrează cu mașini perfecționate, 
se adaptează rapid proceselor tehnice dar, 
din cind în cînd, mai pleacă acasă cu un 
bec in buzunar. Renunţă greu la peticul 
lui de pămint și la pomul din curte ca să 
locuiască la bloc; el e legat prin mii de ani 


de toate. O frumusete tragică neasemuită 
se pierde pentru totdeauna, dacă cinema 
tograful n-o captează la vreme. Ce n-as 
da să văd și eu o poveste credibilă despre 
transformarea mentalității unui țăran, de 
la proprietarul de trei brazde la activistul 
de oraș. Ce mutații colosale, ce revolutii 
care au trecut prin mijlocul satului, scin- 
dind uneori familii întregi. Am jucat cu plă 
cere la tv. pe bătrinul ardelean din «Regăsi- 
rea familiei» de lon Brad, în regia lui Cornel 
Popa. Păcat că nu acelaşi regizor a realiza! 
şi filmul; el cunoştea atit de bine mediu! 
si spiritul ardelenesc. 

Există o tendinţă, o impietate mai degrabă, 
a unor filme ale noastre: cind au nevoie 
de un prostănac, hop, aduc un țăran şi-l 
pun în condițiile oraşului. Sigur că e! 
într-un mediu străin, poate provoca ilari 
tate, dar nu pentru că ar fi mai naiv, ci pen 
tru că e privit din unghiul orăşanului, cu 
ochi amuzați. la să incerci invers, să pri- 
veşti orașul din perspectiva critică a ţăranu- 
lui, ce comedie ar ieși! Umorul! Alt domeniu 
din care nu profităm deloc. La natia asta 
care are haz cu carul, un umor de o vitali- 
tate fantastică, noi venim cu niște glumi- 
şoare, ce să mai vorbim!? Publicul înghite 
şi-un film sau o piesă mai slabă (asta ex- 
plică succesul de peste zece ani a unei 
piese ca «Nic-Nic») numai pentru că nevoia 
de ris e in noi. Doar să-i dai cep. Problema 


Destinul age N 

al unui țăran înainte, 3 
în timpul şi, mai alẹsa™ 
după „răscoala din 1907 
(Osinda de 

Sergin Nicolaescu 

şi: Anuşavan Salamani: 


tr-o înțelegere mai veche, dar statornică si 
acum privind numărul de spectatori, punct 
de reper pentru regizori, dornici nu numai 
de succes de prestigiu, dar și de casă. Cel 
puțin aceasta pare a fi una din explicațiile, 
cea mai la îndemină, cu toate că statisticile 
nu odată o infirmă. Motivul, cel puțin pentru 
mine, mi se pare a fi altul; mutatiile din viaţa 
satului au dus la schimbări importante în 
mediul rural, satul de azi şi oamenii săi nu 
mai sint cei pe care îi știam cu ani în urmă și 
necunoașterea noilor relaţii, a problematicii 
rod şi consecință a schimbărilor din viata 
socială, fac mai dificilă abordarea unor teme 
dintr-o lume rămasă cu multe semne de în 
trebare pentru cei ce o ştiu puțin sau deloc 
Dar şi atunci cind sint, filmele din această 
categorie au statut de cenuşăreasă exact ca 
literatura pentru copii în ansamblul litera- 
turii; subiecte minore zic unii, incapabile să 
ducă la mari opere de artă. Uităm adesea că 
cei pe care îi numim copii ocupă o pondere 
considerabilă în ansamblul populaţiei țării, 
tot așa cum cei numiţi țărănimea munci 
toare ocupă în același grafic al reprezen- 
tărilor doar ceva mai puțin din jumătatea in- 
tregului de douăzeci și unu de milioane de 
oameni. De aceea e nedrept si fals că nu le 
acordăm filmelor pe teme ţărăneşti spațiul 
de interes pe care-l merită. Succesul come- 
diei Toamna bobocilor, vizionat în egală 
măsură de toate categoriile de spectatori 


„Cy Amza Pelia si Toana Pavelescu) 


e insă ce gen de umor oferim spre delectare. 

Un capitol nemaipomenit pe care-| pier- 
dem, pentru că-l uităm, sint bătrinii noştri 
care stau in poartă ca acum o sută de ani, 
admiră cum trec pe uliţă motociclete, ma- 
şini, dar ei n-au cum să se mai implice 
momentului. Nu mai pot participa activ. 
E o situație dramatică, plină de oferte tema- 
tice. Noi facem filme despre trecut sau des- 
pre viitor, dar despre prezent? Sufletul! 
Copiii noştri vor, trebuie să reconstituie a- 
'cest prezent uimitor de la arhivă şi nu din 
mărturiile noastre artistice. Ce păcat! Se in- 
tirzie și ecranizarea unor cărți și piese care 
ar putea furniza filmului surse prețioase: 
«Moromeţii» lui Preda (se vehiculase cindva 
ideea unui serial TV, dar a trecut mult de-a- 
tunci); o piesă a lui Marcu, «Comoara din 
deal», despre dragostea de pămint adaptată 
la condițiile socialiste, cu un excelent por- 
tret de țăran ajuns primar; romanul lui Dinu 
Săraru, «Nişte țărani», şi încă altele. Dacă 
pierdem şi aceste momente literare şi ne 
îndepărtăm de cunoașterea caldă, imediată 
a fenomenelor descrise, le vom prelua poate 
mai tirziu, într-o perspectivă mai intelectua- 
listă, dar lipsită de savoarea realității. Şi 
astfel vom rămine mereu cu un pas, ba 
chiar mai mulți, în urma vieții. 


Amza PELLEA 


Satul nu e numai un de- 


cor, ci o stare de trans- 
rmare interioară 


Dacă am aduna filmele realizate de stu- 
diourile noastre în ultimii douăzeci de ani, 
filme pe teme rurale,numărul acestor peli- 
cule este nepermis de redus. Aceasta din- 


reclamă un adevăr știut şi răsștiut; filmele 
lucrate cu dragoste de viaţă și adevăr se 
bucură de atenție intotdeauna, deci şi atunci 
cind atacă «o temă țărănească». 

Cu puţine excepții, peliculele care s-au 
ocupat de viața satului au bifat numai capi- 
tolele unui plan tematic, ignorindu-se ade- 
sea sau cel mai adesea, cealaltă latură, sin- 
gura capabilă să ofere viabilitate unei opere 
de artă, adevărul de viață, echivalent cu 
adevărul în sine, despre o lume nealterată în 
gust pentru care frumosul şi adevărul sint 
singurele criterii de judecată. Țăranul spec- 
tator vrea să se «vadă», cum avem obiceiul 
să spunem, dar vrea să se «vadă» nu numai 
în ambianța nouă, exterioară a vieții lui, 
vrea să-i ghicim gindurile, deseori nerostite, 
vrea să se mire cind | le ghicim, ca şi cum 
ele ar reprezenta o noutate pentru el, vrea. 
cu alte cuvinte, să-l reprezentăm nu numa: 
să-l oglindim, reprezentarea Insemnind op: 
nie, opinia noastră faţă de el, lăsindu-i lu 
libertatea să-și ghicească trăirile în inten 
tiile noastre. Dacă țăranul s-a schimba! 
radical ca mod de a trăi, n-aş spune acelas: 
lucru în privința modului lui de a fi, două mii 
de ani de ginduri trecute prin ciur nu se pot 
elimina cu una cu două și acest mod de a fi 
reprezintă de fapt cheia gindirii lui. Or. noi 
facem îndeobște filme despre țărani, nu 
despre starea lor interioară. Acest neajuns 
îl simte nu numai spectatorul rural, dar şi 
cel urban, deopotrivă, identitatea acestuia 
din urmă fiind uşor de găsit, nu cu mulți 
ani in urmă, în cine ştie ce sat de pe melea- 
gurile țării, deci și unul şi celălalt pregătiți in 
înțelegerea aceluiaşi fenomen. 

Avem nevoie de filme despre adevărul 
satelor de azi și despre oamenii lor şi nu 
filme pe teme țărănești. Schimbarea, nu in 
formă, ci în fond, a formulei, cu toate impli- 
caţiile de suflet din partea creatorilor, ar 
duce, neindoios, la acele pelicule care să 
fie în egală măsură gustate de toate catego- 
riile de public. 

Petre SĂLCUDEANU 


https://biblioteca-digitala.ro 


Filme inspirate din viata satului 
şi realizate intre anii 1950—1976: 


1951 @ In sat la nol (regia Victor 
lliu și Jean Georgescu) 
1952 @ Mitrea Cocor (regia Victor 
lliu şi Marietta Sadova) 
1955 @ Desfășurarea (regia Pau 
Călinescu) 
9 Nufărul roșu (regia Gheor- 
ghe Tobias) 


tor Iliu) 
e O mică intimplare (regia 
Gheorghe Turcu) 
1958 @ Ciulinii Bărăganului (regia 
Louis Daquin) 
9 Dincolo de brazi (regia 
Mircea Drăgan) 
1961 O Setea (regia Mircea Drăgan) 
@ Cind primăvara e fierbinte 
(regia Mircea Săucan) 
1962 9 Pov: ntimentală (re- 
aia lulian Mihu) 
1963 O Lumină de iulie (regia 
Gheorghe Naghi) 
Codin (regia: Henri Colpi) 
1964 9 Un suris în plină vară (re- 
gia Geo Saizescu) 
© Dragoste lungă de-o seară 
(regia Horia Popescu) 
9 Comoara din Vadul Vechi 
(regia Victor Iliu) 
1965 @ Sărutul (regia Lucian Bra 
9 Merii sălbatici (regia Alecu 
Croitoru) 
@ Amintiri din copilărie (re- 
gia Elisabeta Bostan) 
1986 © Răscoala (regia Mircea 
Mureşan) 
9 Haiducii (regia Dinu Cocea) 
e vr a zăpezilor (regia 
Gheorghe Naghi) 
1967 @ Zodia fecioarei (regia Ma- 
nole Marcus) 
9 Castelanii (regia Gheorghe 


Turcu) 
1968 O Răpirea fecioarelor și 


Răzbunarea haiducilor 
(regia Dinu Cocea) 

@ Zile de vară (regia Niţă lon) 

0 Balul de sîmbătă seara 
(regia Geo Saizescu) 

1969 O Virstele omului (regia Ale- 
cu Croitoru) 

9 Baladă pentru Măriuca (re- 
gia Constantin Neagu şi Titel 
Constantinescu) 

© Baltagul (regia Mircea Mu- 
reșan) 

1970 @ Doi bărbaţi pentru o moar- 
te (regia Gheorghe Naghi) 

@ Sentința (coproducție româă- 
no-ungară, regia Ferenc 
Kosa) 

1971 @ Haiducii lui Șaptecai (re- 
gia Dinu Cocea) 

1972 @ Pădurea pierdută (regia 
Andrei Blaier) 

1973 @ Aventurile lui Babuşcă 
(regia Gheorghe Naghi şi 
Geta Tarnavski) 

9 Vifornifa (regia Mircea Mol- 
dovan) 

1974 De bună voie şi nesilit de 
nimeni (regia Maria Callas 
Dinescu) 

e Duhul aurului (Mircea Ve- 
roiu şi Dan Piţa) 

9 Păcală (regia Geo Saizescu) 

e Tatăl risipitor (regia Adrian 
Petringenaru) 

1975 9 Toamna bobocilor (regia 
Mircea Moldovan) 

@ Mastodontul (regia Virgil 
Calotescu) 

@ Alarmă în Deltă (regia 
Gheorghe Naghi) 

9 Pintea (regia Mircea Mol- 
dovan) 

9 Osinda (regia Sergiu Nico- 
laescu) 


Mă bucur să te văd din 
nou pe un platou d 
țilmare, dragă Geo Sai- 
zescu, mă bucur că te-a: 
intors la comedie după o 
atit de lungă trădare, des: 
mărturisesc îmi pare ră: 
că o faci tără D.R. Popescu... 


— N-a fost o trădare. Am crezut că s-ar 
putea face o producție organizată de film 
de televiziune, gen cu totul special și spe- 
cific. A fost o experienţă utilă pentru mine 
nu numai ca realizator de filme și teatru 
TV, ci şi ca animator, ca să zic așa, al 
unei formule de cinema pe format redus. 
Experienţă utilă și pentru că am ciștigat 
In concizie, în operativitate, in decizie. 
Televiziunea este o școală. În ce-l privește 
pe D.R. Popescu, el rămine pentru mine 
omul cel mai apropiat, de care mă leagă 
cele mai dragi realizări ale mele, și în 
teatru şi în film. Dar pină să realizăm impre- 
ună citeva subiecte pe care le avem in 
lucru, a colabora cu lon Băieşu, Al. Stru- 
teanu sau Beno Meirovici înseamnă şi o 
ocazie de a schimba puțin registrul comic, 
şi o plăcută așteptare a colaborării cu 
D.R. Popescu care, în materie de cinema 
poetic de care cred că nu sint străin nici 
eu, este tot ce-mi pot dori. Așa după cum 
mi-ar face o mare plăcere să realizez citeva 
subiecte pe care le-am discutat cu Vasilica 
Istrate, producătorul delegat al filmului 
nostru, şi o scenaristă care cred că are 
multe de spus in ce priveşte filmul contem- 
poran. 

— Judecind după scenariu, «Eu, tu 
și Ovidiu» pare o comedie muzicală, 
deși nu respectă întocmai genul. 

— Vreau să-l socotesc o comedie muzi- 
cală, cu toate că se abate de la formula 
aşa-zisului conflict comic muzical care 
presupune dezvoltarea unei convenții pe 
un asemenea subiect. Dacă aș putea să 
pun intr-o casetă anume filmul acesta, - 
aș zice că e o comedie «de viață». Este 
realitatea privită din unghiul omului deprins 
să vadă şi ce conţine ea amuzant. Este și 
unghiul meu de altfel 一 nu intimplător 
am tăcut un film care se chema Un suris 
în plină vară — și sint consecvent în 
convingerea mea cum că trebuie să vorbim 
şi despre lucrurile care îi bucură pe oameni, 
chiar dacă bucuriile astea mai au și umbre 
uneori, pentru că umbrele fac parte și ele 
din existența noastră completă. Nu vreau 
ca filmul meu să fie bazat pe o convenție. 
El va fi o comedie de actualitate, de carac- 
tere de situații (nu sint pentru puritatea 
genurilor, de ce să nu admitem mijloace 
variate de a stirni hazul?), o comedie in 
care da, oamenii cintă şi dansează, dar 
o fac în mod firesc, aşa cum şi în viață 
omul «el în de el» se trezeşte cintind sau 
dansind. Ţin neapărat ca muzica şi dansul 
să izvorască in filmul acesta numai dintr-o 
necesitate dramaturgică, nu din convenția 
genului. Şi insist asupra acestui lucru, 
intrucit eu cred cu consecvență în faptul 
că filmul trebuie să fie o artă a contempora- 
neității, el trebuie să iasă în întimpinarea 
unor comandamente sociale. Si din acest 
punct de vedere, comedia are un rol cu 
totul deosebit, indiferent de incadramentele 
care le pot face creatorii noștri sau criticii 
de gen. Asta ar fi în ce priveşte filmul. 
În ce privește oamenii cu care lucrez, 
am să incep cu actorii, pentru că, oricit 
am fi de înzestrați și de cunoscători ai 

«cheilor» cu care trebuie să deschidem 
sufletele oamenilor, actorii sint instru- 
mentele cele mai sensibile cu care trebuie 
să ne orchestrăm opera iar procesul de 
omogenizare a unei formații este Ingrozi- 
tor de greu. Deşi avem o baterie de actori 
cu mari resurse, uneori aceste resurse 
functionează individual si este o mare pro 
blema să găsești o formulă, o unitate 
necesară filmului. Pentru prima oară incerc 
o distribuție mai specială. Alături de ar- 
tistul Papaiani, cu care colaborez statornic 
de 15 ani, de cifiva actori cu care am mai 
lucrat, foarte mulți apar prima oară pe un 
generic semnat de mine. După părerea 
mea, cuplul Papaiani-Florin Piersic va face 
plăcere spectatorilor și mă gindesc la 
surpriza pe care o vor avea cu Florin care 
nu a avut ocazia pină acum să facă și 
comedie. De altfel, contez foarte mult pe 
disponibilitățile lui de actor de comedie 
şi pe omul muzica! din el, pentru că Piersic, 
protogonistul filmului, are şi tentaţii com- 
ponistice pe care mulți nu i le cunosc. 
Pe lingă cuplul Piersic-Papaiani, colosalu! 
Dem Rădulescu, cu care lucrez cu inter- 
mitenţă dar intotdeauna cu plăcere, marea 
actriță de comedie Ileana Stana lonescu. 
Vasilica Tastaman, care şi în ultimii ani a 
tăcut lucruri remarcabile, Jean Constantin. 
un comic de mare anvergură cu care cola- 
borez prima dată, prietenii mei, comicii 
Stefan Mihăilescu Brăila, Aurei Cioranu 


Eu, tu şi Ovidiu | 


şi Cosma Braşoveanu (frații lui Păcală), 
Aurel Giurumia, Nineta Gusti și, în sfirşit, 
principalele roluri feminine, în frunte cu 
Violeta Andrei în al cărei potenţial comic 
cred dintotdeauna şi care va lansa un şlagâr 
de succes compus de Temistocle Popa 
care semnează muzica filmului, Rodica 
Popescu binecunoscută publicului şi două 
debutante, două tinere talente, absolvent: 
a L.A.T.C.. Dana Dogaru şi încă ne- 


cunoscuta Adriana Gădălean din Cluj. 
D.R. Popescu spunea odată că eu sin! 
pentru spirit de echipă. De data asta sint 
pentru colaboratori. În afară de Doina 
Levinta care semnează costumele filmului. 
o artistă remarcabilă în profesia ei de care 
mă leagă citeva succese de televiziune s: 
Margareta Anescu, monteuza filmului, cola- 
borez pentru prima oară cu pictorul sceno- 
graf arhitect Aureliu lonescu şi cu tinărul şi 
ambițiosul operator ion Puiu Marinescu. 
La sunet e Bogdan Cavadia cu care am făcut 
cu ani în urmă Dragoste la zero grade, 
la machiaj am două debuturi — imi place 
să incurajez orice debut — Mariana Datcu- 
lescu şi Violeta Marinescu. Tatonez forma- 
rea unei echipe de filmare (deși e greu in 
condițiile actuale ae mare producție), pen- 
tru că imi place să lucrez cu o echipă- 
familie, in care creația mea să fie un vis a! 
tuturor, nu o intilnire întimplătoare sut 
roza unei retribuţii sau a acordului glo- 
bal. 
lon Puiu Marinescu, tinărul şi am 

bițiosul operator al filmului: Orice film nou 
pe care-l ataci este in acelaşi timp un exa- 
men şi o școală. Examen, pentru că trebuie 
să pui in practică ceea ce știi, școală, 
pentru că te intilneşti cu condiţii inedite. 
Din acest punct de vedere, comedia la 
care lucrez mi se pare un examen mai greu 
decit a tost, de exemplu, un film considerat 
aprioric și teoretic greu, Pintea. Pintea 
s-a dorit un film-baladă pe fundalul unei 
reconstituiri exacte istoric şi plastic. În 
această formulă, stilul fiind mai uşor de 
extras, condiţiile de filmare sint cu mici 
variații aceleași. Mi se pare cu mult mai 
greu de a da o unitate stilistică unui film 
care, din start, reclamă condiții variate nu 
numai de filmare, deci practice, dar şi 
formale, deci plastice. Incepind cu filmări 
Vizind spectacolul tv., deci spectacol aran- 
iut, trecînd prin filmări în decoruri reale, 
dar aranjate şi terminînd cu filmări de cinė- 
vérité care se petrec în tren, pe stradă in 
case, in aer şi sub apă. Acest şir de filmări 
care mai de care mai deosebite trebuie să le 
adun Într-un tot de o ținută plastică unitară. 
ncerc să mă ancorez în ceea ce-mi oferă 


http 


s://biblioteca-digitala.ro 


După o absență 
îndelungată. 
Geo Saizescu 

se află din nou 

pe platoul de filmare. 

Cu o comedie 
«de viaţă» 


«Nu Întimplător 
am făcut 

un film 

care 

se chema 

Un suris 

în plină vară 


mai trumos peisajul și viața noastia con- 
temporană pentru a da acel aer sărbăto- 
resc necesar poveștii. Pentru că bucuriile 
şi necazurile noastre sint ca poveștile 
in care binele trebuie să învingă răul 
Cea mai mare fericire pentru cel care 
lucrează la naşterea unei opere este ca 
munca lui să emoționeze. Şi această bucurie 
pe care el a trăit-o să ajungă nealterată 
in fiecare suflet, Pentru mine filmul e 
puntea care mă face să comunic cu alte 
sutlete. De astă dată puntea se cheami 


Eu, tu și Ovidiu. 


Pretextul, contextul și hazul aferent 


Acţiunea se petrece pe malul mării şi este 
generată de conflictul dintre două uzine: 
«Drum nou» din București și «Prometeu» 
— nu din Olimp, ci din orașul să-i zicem X. 
Adevăratul conflict insă are loc, cum e și 
firesc, chiar şi într-o comedie, intre oameni 
Între eroii principali ai filmului, care sint: 

Violeta Andrei — loana Teodorescu, 
inerea la fabrica «Drum nou» din Bucu- 
reşti,.. x 


— „şi şefa brigăzii artistice a fabricii, 
care brigadă se ocupă intens de conflictul 
dintre «Drum nou» și «Prometeu». Este o 
persoană in aparență dură, caustică, inci- 
sivă, în fond o romantică suavă şi puţin 
zăpăcită. Ceea ce n-o impiedică să fie 
un inginer priceput şi un om de caracter. 
Ca tot omul insă, are şi ea momente de 
slăbiciune şi unul dintre ele se manifestă 
chiar față de el, directorul uzinelor cu pri- 
cina, eroul cupletelor ei satirice. Este o 
slăbiciune foarte feminină, pe care sper 
că spectatorii o vor ințelege şi accepta. 
Cu atit mai mult cu cit loana mea este o 
persoană foarte la locul ei care nu-şi pierde 
capul cu una cu două. lar odată în viață, 
oricine are voie să-şi piardă capul. Mai 
ales atunci cind «e pe viață», cum este 
cazul loanei. 


Florin Piersic — Alecu Răducanu, 
directorul uzinelor «Prometeu» (nu din 
Olimp ci..) 


— Alecu Răducanu este un director 
foarte prietenos cu muncitorii lui, prieten 
cu colaboratorii lui, prieten cu distribuţia 
filmului, cu regizorul, şi probabil că, dacă 
m-aș Intiini cu el într-un vagon-restaurant 
sau la un meci de fotbal, sigur că ar fi prieten 
şi cu mine. Un romantic, dar nu întirziat, 
ci aşa cum ar trebui să fie toți bărbaţii de 
virsta mea, îndrăgostit de profesie, îndră- 
gostit de viaţă, indrăgostit de o femeie 
anume. Puțin zăpăcit, aşa cum îi stă bine 
oricărui om, cu farmec, și foarte puțin 
calculat. Seamănă cu mine. De altfel, aşa 
cum este el tratat de cei din film,cam în 
acelaşi fel sint tratat eu in viaţă. Deci nu 
fac o compoziție, dimpotrivă, ar fi bine să 
fiu cit mai mult eu Insumi în filmul ăsta. 
Sigur că Răducanu are și detecte. Nu m-am 
oprit asupra lor, pentru că le am și eu. 


Sebastian Papaiani — Toma Cernat, 
ziarist din București şi prieten cu directorul 
Răducanu, venit pe malul mării să «lămu- 
rească» cazul: 

— Ziaristul meu e un personaj puțin în 
afara intrigii, dar nu străin de ea, pentru cà 
el descurcă ifele incurcate ale poveștii. 
Este un tip principial dar nu rigid, nu e el 
omul care să acuze definitiv o greșeală, 
ci mai curind cel care încearcă să indrepte 
o greşeală. Hazul lui stă in faptul că el 
rezolvă «cazul cu pricina», dar nu este în 
stare să-şi rezolve propriul caz. Pentru 
mine — ti-o spun cu bucurie — este nespus 
de plăcut faptul că mă intilnesc prima dată 
pe aceeaşi pinză a ecranului cu... Florin 
Piersic. Ne-am mai Intiinit noi şi In Fraţii 
Jderi, dar nu în replică directă și nu pe 
terenul meu. Nu-mi mai doresc decit să-l 
întilnesc odată și pe terenul lui. Pină una 
alta, mergem amindoi pe mina lui Geo 
Saizescu. lar pe mina lui, oricine poate 
cistiga o cursă. 


Ce bine e la mare 


Pină una alta, pe mina lui Geo Saizescu 
se muncește zdravăn de dimineaţa pină seu 
ra, de la prinz pină noaptea, de seara pină 
dimineaţa. Se filmează de la Constanta 
şi pină la Cap Aurora, trecind prin Eforie- 
Nord și Sud, se filmează acolo unde locul 
se potrivește cel mai bine cu nevoia de 
variaţie a filmului. Nimeni nu-mi spune, 
dar se vede cu ochiul liber: filmul ăsta se 
tace greu. Pentru că e construit din multe 
momente, din multe decoruri deci, nicăieri 
nu ne oprim mai mult de 4—5 ore,după care 
electricienii încarcă reflectoarele, echipa 
lui Puiu Marinescu, aparatele, Doina Le- 
vința și asistenta ei, Olga Popa, schimbă 
costumele actorilor din mers, costumiera 
Doina Caradan zboară de la unul la altul 
cu braţele pline de culoare — costumele 
Doinei Levinţa sint, odată în plus, o incintare 
pentru ochi 一 ne incărcăm degrabă în 
autobuze și, intr-o căldură cumplită, 
asudăm pe una din melodiile filmului care 
ne șoptește suav: «Ce bine e la mare cind 
eşti în deplasare!». La următorul loc de 
filmare, o luăm de la capăt, se descarcă 
retlectoare, se instalează aparatul, machio- 
zele Violeta Marinescu și Mariana Datcu- 
lescu refac machiajele topite pe ici pe colo 
secunzii Lidia Slavu şi Ovidiu lonescu 
ajung la «punctul de fierbere», arhitectul 
Aureliu lonescu și asistentul lui, Mihai 
lonescu, verifică de la distanţă (cineva tre- 
buie să vadă și întregul) decorul filmării, 
mai trebuie o față de masă, mai trebuie 
o masă, uneori le-ar fi trebuit chiar altă 


telex Buftea 


9 99 La cea de-a XIV-a ediţie a Festiva- 


lului de artă şi cultură de la Antalya (Turcia). 
tilmul Patima a obținut Portocala de aur. 
Felicitări autorilor: scenariști Draga Oltea- 
nu-Matei și Fe Cornea, regizor George 
Cornea. 99 În zilele de 18-19 august 
echipa de realizatori a filmului Buzduganul 
cu trei pecefi a prezentat spectacole de 
gală in avanpremieră in oraşele Lupeni, 
Petrila, Petroșani, Uricani. O iniţiativă... 
Premiera bucureşteană a marcat şi deschi- 
derea stagiunii... 999 La Casa 3 au in- 
cheiat filmările, nu fără emoții, Lini- 
orii. Dan Nuţu, liniorul de înaltă clasă, 
a zburat remorcat de un helicopter, pe un 
stilp de inaltă tensiune, triplind emoţiile lui 
Andrei Blaier (scenarist şi regizor). 

Protetul,aurul şi ardelenii, primul western 
«made in Romania» (scenariul Titus Po- 
povici, regia Dan Piţa, imaginea Nicolae 
Mărgineanu, Casa 3), va aduce o notă 
specifică in istoria filmelor cu cow-boy: 
umorul ardelenesc. La spontaneitatea și 
firescul lui se lucrează acum intens la 
post-sincron. 99 Posibile repere ale 
dosarului film-literatură (dosar ce devine 
tot mai voluminos) se află oricind la Casa 1. 
După ecranizarea romanului lui Paul Geor- 
gescu, Doctorul Poenaru (in rolul princi- 
pal Victor Rebengiuc), ale cărui filmări se 
desfăşoară zilele acestea in comuna Lișco- 
teanca, județul Brăila, o altă sursă de inspi- 


Bs a 4 


gară, una liberă, dacă ar fi fost cu putință 
in toată forfota asta, doi oameni liniștiți: 
cu căștile la urechi, Bogdan Cavadia, im- 
perturbabil; pe un scaun pliant, Geo Sai- 
zescu, la fel de imperturbabil. Saizescu 
este o binecuvintare pentru o echipă de 
filmare, Orice echipă are nervii ei, momen- 
tele ei de exasperare, butoaiele ei cu praf 
de puşcă. Saizescu are talentul unic de a 
nu reacţiona la explozii, iar lipsa lui de 
reacţii are efectul unui duș rece. Filmul se 
face greu, dar nimeni nu se plinge. Într-o 
dimineaţă, la ora opt, în faţa hotelului, di- 
rectorul de film Geta Vilcu, producătorul 
delegat Vasilica Istrate şi şeful de producție 


don Mititelu stau cutundaţi într-o tăcere 


tulburătoare. Parcă s-ar fi intimplat o neno- 
rocire. Mă apropii totuşi şi suspinul Getei 
Vilcu mă atinge uşor: 500 lei pe zi! 5001... 
E vorba de mașina de sunet. Filmul se face 
greu, dar acolo pe platoul care incepe la 
Olimp şi sfirșeşte la Constanţa, sint micile 
satisfacţii de moment și promisiunea satis- 


facţiilor viitoare. Se filmează la Constanta, 


In gară, noaptea, coborirea grupului de 
tovarăși sosiți de la București, in frunte 
cu tovarășul lonescu (Dem Rădulescu). 
O mulțime greu de ținut in triu napadeste 
peronul, Puiu Marinescu trebuie să se 
lupte singur cu doi agresori nu tocmai 
siguri pe picioare, în fine trenul oprește, 
pe scara vagonului işi face apariția Dem 
Rădulescu, se împiedică in valiză, se ceartă 
cu cineva din spate (cu Aurel Giurumia), 
incearcă peronul ca pe o apă, cu un picior 
intins timid Inainte: peronul e un hohot 
de ris, un ropot de aplauze, de strigăte: 
Bravo,Bibanu! Hai,Bibanule! Așa,Bibanule! 
Mă simt ca la meci... Se filmează la Cap 
Aurora cu Florin Piersic, Violeta Andrei 
şi maşina numită «Matilda», un Fiat sport 
1939, mult dorită de Saizescu pentru pere- 
chea lui de îndrăgostiți romantici. Matilda 
cea romantică pleacă in marșarier (in gene- 
ral are reacții inverse) apoi In față, din nou 
în spate, spectatorii hohotesc în ritm cu 
pornirile Matildei, circa o jumătate de oră 
de ris, dă doamne să fie așa şi-n sala 
de vizionare... Se filmează la Cazinoul din 
Constanţa, brigada artistică de la «Drum 
nou» și Sebastian Papaiani. Papaiani si 
Rodica Popescu, rezemaţi de balustrada 
Cazinoului, Papaiani cu un pahar de Pepsi 
in mină, vrea să se uite la ceas și varsă 
conținutul paharului pe pantofii Rodicăi 
Popescu. Hohote de ris, aplauze: Bravo 
Papaiani! Hai, tu, Papaiani! Trăim într-o 
atmosferă de bravol. Se filmează la Venus, 
la mini-golf. Fetele din brigadă, plus Cris- 
tian Ştefănescu, tovarășul de la U.T.C. 
Grupul se compune frumos: Rodica Po- 
pescu, toată numai nerv, Rodica Mandache- 
zimbitor melancolică, Violeta Andrei-visă- 
toare într-o rochie albă—albă, Dana 
Dogaru — distinsă si calmă. Adriana Gă- 
dălean — spectaculos decorativă. Din afara 
gardului care ne desparte de spectatorii 
permanent prezenţi, o voce întreabă can- 
did: «nu vă supăraţi, aici se filmează?»... 
Mă uit în jur la forfota echipei, la reflectoa- 
rele care fac concurență soarelui pentru 
că pelicula pe care filmează Puiu Marinescu 
are nevoie de foarte multă lumină, la ma- 
chiozele care nu mai prididesc să repare 
dezastrele, intrebarea nu mi se pare chiar 
stupidă. aici nu se filmează our si simplu, 
aici se muncește din greu la realizarea unei 
comedii de viață numită Eu, tu şi Ovidiu. 
Se munceşte pe mina lui Geo Saizescu, 
pentru ciştigarea unei curse a bunei dispo- 


ziţii. 
Eva SÎRBU 


rafie literară: schița «În vreme de război» 
de lon Luca Caragiale. Titlul filmului: Înain- 
te de tăcere. Scenariul și regia: Alexa 
Visarion, un debut așteptat cu interes și 
nu numai de regizorii de teatru! Ima- 
ginea: Nicu Stan. Dintre interpreți: 
Liviu Rozorea, Valeria Seciu, lon Caramitru, 
Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu. Deo- 
camdată se intocmesc schițe de decor, 
devizul... 99 În zilele noastre într-un 
combinat se produce o avarie gravă, la a 
cărei remediere sint angrenate toate for- 
tele, toate resursele, intr-o luptă cu timpul 
şi cu... avariile omenești, nu mai putin im- 
portante. Pe scurt, acesta ar fi subiectul 
noului film intrat în producţie tot la Casa 1. 
Scenariul Dorel Dorian, regia Ştefan Tra- 
ian Roman. 00 Echipa larba verde de 
acasă (triplu debut regia — Stere Gulea, 
scenariul — Sorin Titel, imaginea — Valen- 
tin Ducaru) nu a scris incă cuvintul «sfirsit», 
care incheie orice film, de cind a apărut 
cinematograful pe lume, dar nici mult nu 
mai este pină atunci. Casa producătoare 
(4) vorbește insă de pe acum despre creatia 
lui Florin Zamfirescu, despre ipostaza ine- 
dită a lui Octavian Cotescu, despre debutu! 
regizoral (eboșa de ecranizare a «Crailo: 
de curte veche» a fost semnată de 
Gulea Stere și Andrei Cătălin Bălea- 
nu pe micul ecran). 990 La riul care 
urcă muntele (Casa 1, regia Cristiana Nico- 
lae), greul urcușului (adică filmările) s-au 
terminat. Nu știm cum şi-au reglat respirația 
cei doi actori debutanţi: Catrinel Dumitrescu 


si Gheorghe Metzenrath, studenți LA.TC 


Scriitorul lon Băieșu și regi- 
zorul Alexandru Tatos, lau- 
reati ai Festivalului național 
«Cintarea României» pentru 
prima lor colaborare — filmu! 
Mere roșii, se reintilnesc pe 
tărimul dezbaterii etice, cu 
preocuparea comună de a urmări drumurile 
contemporanilor noștri. De data aceasta 
este vorba despre un «drum cu Intoarcere», 
cum se și numește filmul lor, aflat într-un 
stadiu avansat de lucru. 


4 A respira aerul patriei 


— Stimate lon Băieșu, de ce Drum cu 
intoarcere? 

lon Băieșu: O primă intenție de titlu a 
fost Cuibul, subiectul fiind construit pe 
ideea intoarcerii la matcă. Filmul prezintă, 
cum stiti, rătăcirile unei fete pe care o ten- 
tează o aventură in lume și işi ima- 
ginează că va putea intilni un vis, fă- 
cind o căsătorie de convenienţă. Expe- 
riența ei, dramatică in occident, nu se dato- 
rește insă faptului că și-a ales un soț rău. 

` Soţul ei este chiar plin de bunăvoință, vrea 

să facă totul pentru ea, dar familia nu o 
poate accepta și nici ea nu se poate integra 
în societatea în care se Invirte soțul. Întil- 
neşte și alte fete care au eșuat in același 
mod și, în cele din urmă, se întoarce, pentru 
că pur şi simplu se simte un om dezrădă- 
cinat, pentru că nu poate respira decit aerul 
patriei. Se intoarce la prieteni, la lumea ei. 
Filmul va fi, într-un fel, o melodramă. 

— În scenele filmate e prezentă și o 
notă satirică... 

1.B.: Doar in unele episoade, la nunta 
tetei şi la un carnaval, unde apare un peisaj 
uman  submediocru, care declanşează 


cumva drama. implicaţiile politico-sociale 
țin deci de context și drama izvorăşte din 
ciocnirea sentimentelor cu iluziile. 


— Ca şi în Mere roșii, ne propuneţi, cu 
alte cuvinte, o dezbatere etică, în com- 
pania aceluiași regizor. 

LB.: Am încredere în Alexandru Tatos Si 
intenţionez, după Mere roșii şi Drum cu 
intoarcere, să lucrez mai departe cu el. 
Avem un scenariu care a devenit într-un 
fel o cauză comună — Omul care vine 
din Buzău. 


Un film povestit la persoana intii 


— Stimate Alexandru Tatos, ca și 
filmul dumneavoastră de debut, Drum 
fără Intoarcere pare filmul unui singur 
personaj, de data aceasta feminin. Un 
singur erou sau, mai degrabă, prin re- 
nunțarea la tipizarea standard, un anti- 
erou 

Alexandru Tatos: Încercăm intr-adevăr 
să povestim filmul la persoana intii, deşi 
acesta e un mod de povestire mai puțin 


După succesul 
cu ere roşii, 
lon Băieșu Si 


Alexandru Tatos 
din nou pe urmele 
conte il 


folosit. O mare importanță o are tocmai de 
aceea felul in care este condusă actrița Si 
o atenție in plus o solicită mijloacele de 
tiimare. Vom folosi unghiuri subiective de 


La virsta răspunderii 
față de sine însuși 
(Ioana Pavelescu 

şi Dan Nuţu) 


Mai au incă timp s-o facă zilele acesti: la 
postsincron. 999 A intrat în producție la 
Casa 3 un film demult așteptat In cinemato- 
grafia noastră: Alexandru Lăpușneanu. 
Scenariul şi regia: Malvina Urșianu. O intre- 
prindere temerară și ambițioasă, ca de altfel! 
intreaga filmografie a regizoarei, care re 
vine la Buftea după o absență regretab' 
de îndelungată. €Qe Pentru patrie 
este un film despre războiul pentru inde- 
pendență (Casa 3). Pe lingă bătălii (cai si 
cascadorie de inaltă clasă),de data aceasta 
e vorba mai inti de relația: eveniment isto- 
ric — meditaţie contemporană asupra lui, 
sau cu alte cuvinte, despre viziunea autoru- 
lui. Scenariul şi regia: Sergiu Nicolaescu 
Filmările se apropie vertiginos de sfirsit. 
© 99 Timotei Ursu, de la al cărui debut re 
gizoral (Decolarea) au trecut cițiva ani bun: 
care între timp a semnat pe lingă numeroase 
emisiuni și reportaje TV, scenariul filmului 
Cursa, pregăteşte, la Casa, în calitate de 
scenarist şi regizor, filmările pentru Sep- 
tembrie, după o idee de Adrian Dohotaru 
Acesta este titlul filmului şi probabil şi luna 
în care se vor desfășura filmările (imaginea 
Marin Stanciu). 99 e Lipseşte din Telex, 
lipsește din Buftea (lipseşte oare şi din 
proiectele apropiate ale caselor de filme?) 
un nume care nu trebuie insotit de nici o 
recomandare, de nici un comentariu, poate 
de regretul că deocamdată nu filmează 
regizorul Lucian Bratu. 

R. PANAIT 


https://biblioteca-digitala.ro 


filmare, ale eroinei și numai ale eroin:: 
Prin ea descoperim mediile .sociale şi cu 
noastem oamenii. mai ales în partea a dova 
e filmului cind locurile sint pentru nol 
cinematografic cel puțin, cu totul necunos- 
cute. loana Pavelescu are de indeplini! e 
loarte grea sarcină, ducind practic întreg 
filmul, de la un capăt la altul, fiind tot timpul 
pe ecran; nu există secvenţă fără ea. Dar 
un rol foarte interesant cred că face, de 
asemenea, Gina Patrichi, reușind o creaţie 
actoricească de calitate deosebită, în rolul 
unei cintăreţe plecată și ea în străinătate. 
Alături de actorii germani care vor apărea 
în distribuţie, trebuie de asemenea să mai 
citez pe Dan Nuţu care, atita timp cit insti- 
tutul va continua să dea o producție sub- 
mediocră de actori, este perpetu-ul nostru 
june-prim şi pe Emilia Dobrin, în rolul celei 
mai bune prietene a eroinei. 


Despre celelalte aspecte ale filmului vă 
propun să discutăm după premieră. Acum 
cred că e ora echipei de filmare: operatoru 
de imagine Florin Mihăilescu, cu care am 
lucrat şi Mere roșii și pe care îl cunoaştem 
de la Filip cel bun, scenograful Helmut: 
Stürmer, recent premiat pentru Tănase 
Scatiu, o pictoriță de costume debutantă, 
dar despre care o să mai auzifi — Zvetiana 
Schiopu, un sunetist de excepție — ing 
Horia Murgu, lolanda Mintulescu, o mon 
tueză totdeauna plină de pasiune pentu 
film, pe cit e de riguroasă şi competent: 


Drama confundării 
iluziilor 

cu sentimentele 
(Ioana Pavelescu 


Cebri 
F $ Gehrke) 


O echipă de productie bună, necesară l» 
acest film cu obiecte de filmare numeroase, 
in țară și străinătate, director: Sideriu 
Aurian. 


Termenul «vedetă» 


nu e peiorativ 


— Sint imprejurări, loana Pavelescu, 
în care termenul de vedetă nu are deloc 
sens peiorativ. De pildă, încrederea pe 
care se vede că aţi căpătat-o în forţele 
proprii, anvergura profesională dobin- 
dită într-un timp record. după recentul 
Osinda, pină la acest roi principai 
din Drum fără Intoarcere, toate aces- 
tea pot fi cel mai bine exprimate, 
cu o satisfacție tot profesională, prin- 
tr-o exclamațţie: aţi devenit o adevărată 
vedetă de film! 

loana Pavelescu: Prefer să vorbesc 
despre rol, un rol care, deși era amenințat 
să fie schematic, nu este. Doina, fiindcă aşa 
se numeşte personajul, este numai la in- 
ceput furată de mirajul occidentului, pentru 
ca pină la urmă să se întoarcă în țară, fiindcă 
este totuși o fată profundă, un om mai 
complex, care are probleme sufletesti 
care nu se mulţumeşte cu ceea ce sare im 一 
ochi. Sigur, ca orice om care se află intr-o 
culpă, de data aceasta fiind vorba de o 
culpă față de sine însuși, are momentan 
tendinţa de a-şi aduce argumente în spri- 
jinul a ceea ce a făcut. În orice caz, are 
impresia că-l iubeşte pe soțul ei, pentru 
care a plecat din țară şi care e un bărbat 
lormat, nu un «puști» ca Adrian, iubitul 
pe care-l părăsește. Tot neschematic e și 
motivul pentru care se intoarce. Cind am 
discutat scenariul cu Alexandru Tatos, 
ne-am spus unul altuia că știm fiecare 
asemenea cazuri. Şi eu cunosc persoane 
care, plecind în străinătate, chiar în con- 
ditiile personajului pe care-l interpretez și 
avind acolo de toate, n-au putut găşi ceea 
ce părăsiseră; genul de comunicare care 
ne este propriu, solicitudinea prietenească 
a oamenilor, temperamentul, familiaritatea 
și genul de educaţie pe care le cunoaștem de 
atitea generaţii. Nu s-au putut obişnui cu 
răceala, cu indiferența cu care au fost 
tratate chiar de către oamenii cei mai apro- 
piați. Aşa cum mi-a spus odată cineva, 
acolo poţi face cunoştinţe, niciodată 
prieteni. 


Caii dar şi productivita: 


一 Stimate tovarășe Sideriu Aurian, 
un film nu e numai artă, e și un produs 
industrial. 

Sideriu Aurian: Într-adevăr, filmul e un 
produs, dar un produs care trebuie realizat 
după legile unicatului, ceea ce presupune 
totdeauna o calitate de excepție, respectind 
totodată termenele de producție. Drum fără 
întoarcere este in același timp ceea ce se 
cheamă un film greu, prin numărul foarte 
mare de obiecte de filmare — 43 la noi în 
lară şi 12 în străinătate. În străinătate, fil- 
măm pe traseul Vlena-Salzburg, în Berlinul 
occidental. la Potsdam şi in imprejurimi, in 
colaborare cu studiouri din RF. Germania 
si respectiv R.D. Germană. Din punctul de 
vedere al productivităţii, la un plan de 56 
metri utili pe zi, am realizat în țară in medie 
80 metri. Ceea ce inseamnă că filmul nostru 
va fi predat Inainte de termen, cu peste o 
lună și jumătate. 


Val. S. DELEANU 


“Autobuzul 


Decorul: Cheile Dimbovi- 
cioarei. Dimineaţă cu soare 
ca-n aproape toate zilele din 


Ana cele 35 de cind filmează Auto 
$ buzui pe Valea Dimbovitei 
Ploaia nu apare aici decit in 


singura zi liberă dată echipei 
de-un comandant expeditiv care ştie cu 
ritmul e totul. Mai ales la un film de acțiune 
Virgil Caiotescu: Mă intrebati ce e 
Autobuzul? Un scenariu — deocamdată 
un scenariu pe care-l vizualizez — pornit 
de la un fapt real, petrecut în 1950. Unii 
dintre eroii adevărați trăiesc. În ultimele 
zile ale filmării, am aflat că intimplarea s-a 
destășurat chiar pe aceste locuri alese de 
noi drept cadru «ideal» al dramei. Necesi- 
tate artistică, realitate istorică, ce dialectic 
se potrivesc ele citeodată. Autorul prim al 
Autobuzului: loan Grigorescu. Cineast 
talentat și colaborator ideal. Motive: este 
un experimentat scenarist care ştie să 
dea mină liberă si regizorului Des 
pre ceilalți colaboratori? Vă asigur că 
vă veţi reintilni cu deplină satisfacție 
一 avind chiar surprize actoricești — cu 
talente autentice in situaţii aproape auten 
tice, interpreți de mare vocație pentru arta 
marelui ecran: Gheorghe Dinică, Mircea 
Albulescu, Irina Petrescu, lon Dichiseanu, 
Vistrian Roman, Silviu Stănculescu, Draga 
Olteanu, Jean Constantin, Aurel Giurumia, 
Costel Constantin, lon Pătru, Dumitru Rucă- 
reanu, Sorin Gheorghiu, Jean Lorin Flo- 
rescu, Colea Răutu etc., etc. Cindva un 
distins critic afirma cu aplomb că e ușor 
să faci un film bun cu o distribuție MASTO- 
DONT. Superficial breslasl Personalitățile 
nu se modelează, se asamblează. Depinde 
în ce «măsură» foloseşti bagheta. Pentru 
că există măsură şi măsură. 


Între timp «Margareta» (aşa-i zice echi 
pa autobuzului Rata, antebelic, lăra 
«laterale», ca să se răcorească carbura- 
torul), autobuzul in care se filmează trei 
sferturi din film o ia la vale cu actori și 
aparate, cu toată incărcătura periculoasă 
de saci, giște, copii, oameni pașnici, ban- 
diți travestiți și urmăritori travestiți şi ei, 
gata să-i imobilizeze pe cei înarmaţi la 
cea mai mică incercare de a arunca in aer 
mașina. «Margaretei» i s-a stricat frina, 
panică in autobuz, panică autentică, ne- 
trucată; citiva actori sar din mers și aruncă 
sub roți pietre. Suspens neprevăzut, acum 
să fi inregistrat aparatul lui Vivi Drăgan, 
cu travelingul lui suspendat de barele ori- 
zontale ale autobuzului, acum să fi filmat 
reacțiile celor dinlăuntru. Dar nu, prim- 
planurile cu panica planificată in scenariu 
se vor trage separat, miine dimineaţă, pe 
dealul Sasului, cum au anunţat la walkie- 
talkie Mariana Calotescu şi Dan Stoica, 
ajutorii regizorului 


interpreţii: in ordinea intrării în cadru (Si 
in colimatorul reporterului). 


Gheorghe Dinică: Joc de o lună rolul 
«baronului» (tot baron ii zice, ca In Prin 
cenușa imperiului, tot poreclă, fără bla 
zon), intr-o companie de lucru plăcută, 
stimulatoare. Colegii mei sint oameni care 
trebuie... arestaţi. În film. Actori foarte, 
foarte dotați, cu personalitate, un regizor 
cu care putem stabili o colaborare activă, 
un cadru natura! unic, ce ne creează la 
toti o stare bună. Ce să vă mai spun? Că 
in «Grota ursului» unde filmam era frig al 
dracului, noroc cu mistrețul ucis de noi 
(asa cerea scenariul) si fezandat apoi trei 
zile la cabana Voinea apoi udat din plin 
cu vin de regiune! 


Draga Olteanu: Două bucurii dintr-o 
lovitură: sint in cuplu artistic cu Jean 


Un autobuz numit 
Speranța. 
Speranța 

unui nou succes 

cinematografic. 
La volan: 
loan Grigorescu 


| < 


Pasageri într-o cursă cu destinații diferite (Draga 
Olteanu, Irina Petrescu, Jean Constantin, Aure- 
lian Bănică, Dumitru Dimitrie) 


Constantin și îl am in fată pe partenerul 
meu preferat, Gheorghe Dinică. Lingă el, 
chiar dacă n-ai talent, joci bine. Rol episo- 
dic, «bronzata» mea cu puradeii, dar ca 
să-i număr la coborirea din autobuz am 
invățat tigănește pină la șapte. 


Jean Constantin: Mă aflu in plină sta- 
giune estivală la Teatrul din Constanţa, 
dar m-am rupt o zi ca să dau fuga la Calo- 
tescu la filmare. Fac navetă, dorm in tren 
ca-n sicriu, dar după Mitică Dekawe din 
Mastodontul alerg şi la capătul pămintu- 


vorbirea noastră cea din toate filmele 


Nu cuvintul e de vină... 


Rostim pe ecran 


decizii. comunic 


i, sentințe, 


dar redăm prea puține frămintări, neliniști... 


Înaintea intilnirii cu filmele toamnei, in 
fapt cu o nouă «recoltă» a producției 
cinematografice românești — derulind crea- 
fiile trecutei stagiuni, răsar in preajma 


imaginilor retrăite şi Iremurătoare, aşezate 
le sau înfiptele noastre cuvinte. Dind ceza 
rului ce este al cezarului, trebuie să re 
cunoaștem că nu ne mai asaltează chia' 


https://biblioteca-digitala.ro 


lui pentru regizorul meu, Sint in replică cu 
Draga, ne completăm de minune. Aţi văzut 
si dumneavoastră, cind apărem cu trupa 
de tuciurii, incep țăranii să-şi stringă de- 
sagii. Mai punctăm și noi cu umor drama 
din autobuz. Oamenii au nevoie să ridă 
cum au nevoie să mănince. Mie tot roluri 
de-astea imi pică la film. Se vede că n-am 
fată de intelectual și pace. 


lon Dichiseanu: Mi-a dat mult de gindit 
acest Marius, zis Naţionale. Pe lingă ac- 
țiunea propriu-zisă, care mă pasionează 
în general (ador filmele cu multă mișcare, 
suspens), trebuie să am grijă să nu-mi 
trădez o clipă adevărata identitate, să parez, 
să stau la pindă pentru ca dublul meu 
(Silviu Stănculescu) să nu-mi ghicească 
intențiile. Aceasta 市 cere și alte calități 
decit cele fizice obișnuite la filmul de ac- 
țiune. Un rol frumos, bine scris de loan 
Grigorescu, al 27-lea rol pe care-l joc în 
film. Pun în el toată pasiunea mea, nu mă 
las dublat nici la scenele periculoase, 
cum a fost tortura cu ciinii din Grota Ursu- 
lui, cind Natan cu care mă imprietenisem 
inainte de filmare a intrat atit de tare in rol 
incit şi-a infipt colții în spatele meu. li simt 


Stop-cadru 
pe 

1 «Vlargareta 
comandat 
de 
regizorul 
Virgil 
Calotescu 
și executat 
de 
operatorul 
Vivi 


şi acum «autenticitatea» pe piele, abia 
mi-am schimbat pansamentul. 


Vistrian Roman: Personajul principal 
al filmului e, de fapt, autobuzul. Devine 
chiar vedetă în final. «Antenă» al meu e 
omul de legătură. Ce calităţi trebuie să aibă 
un om de legătură? Atributele diplomatu- 
lui. O diplomaţie sub regim de peşteră, 
e drept, cu ceapă și mujdei. Acest Antenă 
completează galeria bandiţilor cu o apariție 
mai senină. Seninătatea lui ascunde cru- 
zime; sub nonşalanţă, inconștientă. incerc 


cohorte de vorbe, vorbe, vorbe, că ceea 
ce s-ar putea numi «condiția cuvintului» 
in filmele noastre a depășit stadiul simple: 
cărăușii de dialoguri. Pe parcursul aceste: 
rubrici am avut, nu o dată prilejul, de a 
semnala acorduri, intilniri fericite ale verbu- 
lui cu imaginea. Sintem insă departe de 
a ciştiga bătălia cu un anumit «cinemato- 
grat guraliv», înțelegind prin filmele ce-i 
aparțin nu neapărat pe cele cotropite de 
dialoguri, pe cele care nu cunosc, să 
zicem, «arta tăcerilor semnificative», ci pe 
cele care mai țin să se ia la întrecere cu 
literatura, care iși extrag întreaga substanță 
din vorbire, nu din aliajul ei cu imaginea. 
Ne despărțim greu de ideea că cinemato- 
graful nu poate fi nici un răscolitor şi nici 
măcar un ocrotitor de cuvinte, că, bună- 
oară, nici cea mai desăvirşită ecranizare 
a Răscoalei lui Liviu Rebreanu nu va putea 
capta forța frazei cu care se deschide 
romanul: «Dumneavoastră nu cunoaşteţi 


să-i strecor și o umbră de indoială. O 
oarecare lipsă de hotărire cu care ucide. 
A intrat în horă, trebuie să joace. Dar la 
un moment dat se Intreabă, atunci cind 
șeful ordonă uciderea unor tineri turiști: 
«Oare nu se poate şi altfel?» Ca «ospățul» 
să fie complet, aducem şi noi, interpreții, 
ce putem de acasă. 


na Petrescu: Sint o bandită recupera- 
bilă. În Autobuz port straie de călugăriță 
şi incep să fac fapte bune (salvez doi 
tineri care...) Pentru mine filmul ăsta e o 
minunată vacanţă, în locuri dragi, cu par- 
teneri excelenți, de un înalt profesionalism. 
O agreabilă joacă de-a hoţii şi vardiştii. 


Aurei Giurumia: Eu sint unul din «hoți», 
poreclit Năsălie. Lugubru! Încerc să-l mai 
destind cu cite o poantă, să nu ne speriem 
spectatorii. În Roșcovanul, eram ceva 
mai vesel: il jucam pe Spiridon, zis «vop- 
sele şi lacuri». E bine cind scenariștii se 
gindesc la porecle. Ne dau de la inceput 
cheia personajului, nu trebuie să mai cotro- 
băim noi cu ustensile diverse. 


Gheorghe Pătru: || secondez pe Năsălie. 
Mie imi zice lamă. Sint mai fioros decit 
Giurumia (ca înfățișare). Mă bucur să joc 
alături de actori atit de buni, atit de bine 
aleşi în acest film. După zece apanţii pe 
ecran, acest al 11-lea rolişor e mai de in- 
tindere. Noi, cei mai de departe de Bucu- 
reşti, ne mulțumim și cu atit. 


Sorin Gheorghiu: De la Alo?... Aţi 
greșit numărul! n-am mai avut decit apa- 
fiții neînsemnate. Noroc cu televiziunea 
care m-a solicitat mai des. Multă lume mă 
„întreba: de ce nu faceţi şi film? Ca și cind 
de noi, actorii, ar depinde asta. La Auto- 
buzul am emoții duble: în primul rind cu 
«Margareta» (sint şoterul autobuzului, dar 
adevărata mea identitate este alta), care 
ne dă tuturor de turcă. Aţi văzut cind i s-a 
stricat frina, In ce vrieam intrat. Sint apoi 
emoțiile unui nou film. Ţin să-i mulțumesc 
lui Virgil Calotescu că mi-a dat pe mină 
un autobuz numit pentru mine Speranta 
Speranta într-un viitor cinematografic 


Jocul de-a moartea în vizuina lupului (Ion Dichi- 
seanu, Gheorghe Dinică, Aurel Giurumia, Costel 
Constantin, Vistrian Roman) 


Aurelian Bănică: Debutez in film. nici 
nu-mi vine să cred. Era visul meu de pe 
cind eram strungar ziua şi seara la- 
ceam figuratie la Toma Caragiu, la 
Teatrul din Ploieşti. Aici joc un om al 
securității travestit în țăran. Cint citeva 
melodii populare — specialitatea mea — 
şi încerc să destind puțin atmostera in- 
cordat din autobuz. Film de tensiune, 
film frumos, ce mai, am impresia că visez 
cu ochii deschiși. 


Alice MĂNOIU 


țăranul român», după cum în toate adaptă 
rile cunoscute pină acum, nimic nu s-a 
ales din fantasticul inceput al lui Don 
Quijote: «Într-un loc din La Mancha, de al 
cărui nume nu-mi place să-mi amintesc...» 
Mai stăruie, în multe din filmele noastre, 
ambiția de a impinge cuvintul în prim- 
plan, de a-l rotunji frumos, dacă se poate 
a-l face chiar memorabil, dar, din păcate, 
de atitea ori, întruntările verbale nu aparțin 
unor personaje aflate in momente hotări- 
toare ale existenţei lor, ale existenței lor 
în film. De atitea ori tinerii noștri par a 
transmite comunicări, decizii, imputări şi 
nu frămintări, neliniști, ginduri. Sărăcia 
personajelor, lipsa de relevanţă psihologică 
a unui moment sau altuia, drapate în fraze 
ce se trag una pe alta de mină aduc pe 
ecran aerul stinjenitor al mărturisirilor «fun- 
damentale» făcute la colț de stradă. 


Magda MIHĂILESCU 


DR 


1 La americani, economia de 
materie primă, numită timp, 
incepe cu ortografia. Ei nu 
mai au vreme să scrie «and» 
«și». Ei pun un singur semn: 
plus. Lor li se pare prea lung 
şi «you» — «tu». Îl scriu 
«u» şi îl citesc fonetic. La nevoie, inventă 
cuvinte-pilulă, cuvinte-digest, steno-cu- 
vinte. Primul de acest soi pe care l-am zărit 
in SUA — «unisex»! etalat cu litere de-o 
schioapă pe firmele unor comerțuri cum 
nu se poate mai cuviincioase, ca frizeriile 
si confecţiile, m-a dus, doamne fereşte, cu 
gindul la alte alea. Dar trisilabicul era numai 
sinteza dintre «universal» și «sex», adică 
şi contecțiile şi frizeriile funcționau, deo- 
potrivă, și pentru domni, şi pentru doamne, 
tunzind şi îmbrăcind cam ce se tunde şi 
se îmbracă pretutindeni. Aşa se face că, 
in holul unui distins hotel din Los Angeles, 
nu m-am mirat deloc cind am citit la un ghi- 
eu, in loc de «tourist tour», corect «tou- 


ien 


La Hollywood 
şi vizitatorul 
«joacă» inconștient 
un rol, căci totul 
e un show 


ristour», comprimat. De ce să arunce ei 
in vint tracțiunea de secundă a ortogialierii 
şi lecturii unui «t», cind același lucru îl spun 
și se înțelege și fără? De ce să nu facă sim- 
plu, cind se poate simplu? O dată accep- 
tată premiza că americana este în felul ei 
o hmbă concretă, nu mi-a rămas decit 
să-mi adaptez reflexele profesionale de 
traducător. Care ar putea îi, de exemplu, 
echivalentul românesc al lui«touristour»? 
Singura soluție de a reda economia de 
secundă este, veți admite și dumneavoastră, 
să renunt la pauza dintre «tur» și «turistic». 
Afară cu respirația! Timpi pierduţi. Go 
home! Aşa am ajuns la «turturistic». Comu 
nică aceeaşi noțiune și pare că ar avea eti- 
mologia lui «turturică-turturea». Îmi place 


Dind tircoale zeilor 


Îmi place și pentru că e în ton cu decorul 
de carte poștală roz-bombon pe care il 
străbat cu un autobuz de turturistic prin 
Hollywood. Se potriveşte şi cu sentimentul 
de extremă tinereţe care m-a cuprins brusc. 
Semicentenar ca mine și să te pomenești, 
fără falsă modestie, cel mai june dintr-un 
autobuz plin virf cu pensionari (japonezi și 
ca să n-o mal lungesc, «uni-sex»). Apoi mai 
sint şi în situația, cu totul nouă pentru 
subsemnatul, de a fi o minoritate absolută. 
Ghida, japoneză şi ea, turuie în niponă 
intrasem demult în Hollywood şi eu tot 
mai aşteptam să ieşim din LA (Los 
Angeles). Astfel, spre deosebire de com- 
panionii mei de turturistic, am avut avantajul 
ca pe aceiași bani, să sper vreo zece 


Un nou record de încasări produs de apetiturile 
unui rechin din mucava / Fălci de Steven Spielberg) 


în direct din: 一 


SEA RSS 


minute in plus că dindărătul fiecărui palmier 
de pe bulevarde se va putea ivi o Raquel 
Welch. 

M-am şi ne-am dezmeticit la ideea că 
raquelele sint ocupate pină și la Holiywood, 
în clipa cind am coborit din autobuz în fața 
unei pagode imense, atit de multicoloră 
incit părea de mucava pictată. Dar era din 
marmură. Faimosul Teatru chinezesc al 
premierelor mondiale de odinioară, cu si 
mai faimoasa lui intrare, unde stelele și-au 
imprimat paşii pe un firmament de ciment. 
Acum, galaxia de tălpi fiind aglomerată 
peste măsură, această onoare se acordă 
mai rar. Japonezii mei descoperă o joacă, 
pe semne obișnuită aici, deoarece ghida 
asistă impasibilă, cu un vag suris îngăduitor 
şi o privire furişată către cesulețul de la 
mină. Piciorul cui pe al cui se potrivește. 
Toate doamnele de față descoperă incin- 
tate că au piciorul mai mic decit standardul 
hollywoodian. ŞI zău că le inteleg satisfac- 
ţia. Să contempli ani de-a rindul cu 
nemărturisită invidie, pe Ginger Rogers sau 
pe Vivien Leigh, și să constaţi negru pe alb 
că cel puțin din punctul de vedere al numă- 
rului de la pantofi erai mai indreptățită 
decit ele să pluteşti prin viață dansind 
alături de Fred Astaire sau purtată pe bra- 
te de Clark Gable! Una dintre amprentele 
pedestre provoacă de-a dreptul stupoare 
Pe urma piciorului Gretei Garbo, con- 


r 


Reclama, sufletul 一 dar și 
trupul — comerțului (Raquel Welch) 


tundată ce-i drept și de mine, cu a lui Gary 
Cooper din imediata vecinătate, calcă două 
japoneze şi tot mai rămine loc. 

De la aceste revelații încolo, buna dis- 
poziție din autobuz, în loc să crească, cum 
mi se părea firesc, se potolește și in cele 
din urmă, piere cu totul. Se petrece ceva 
asemănător cu o scenă pe care o văzusem 
in ajun Intr-un remarcabil film al lui John 
Schlesinger, Ziua lăcustei. Acolo, către 
final, în fața aceluiaşi Teatru chinezesc, se 
imbulzeşte de prin 1939 o multime imensă 
ca să vadă in carne şi oase zeitățile de 
celuloid sosind la o premieră. Dar, pe 
măsură ce parada de staruri se intețește, 
gloata de anonimi se infurie, se isterizează 
şi, în cele din urmă, se dezlănțuie. Prin 
montaj alternat cu cadre de documentar, 
regizorul trimite la violențele din același 
timp, în Europa fascizată. Citisem romanul 
care a inspirat acest film făcut în 1976. 
E scris de Nathanael West, scenarist fără 
noroc, romancier obscur, mort în 1940, 
descoperit şi consacrat postum drept unul 
dintre cei mai veridici şi ascuţiţi observa- 
tori ai Hollywoodului. La el, într-un capitol 
devenit pe drept cuvint antologic, starea de 
spirit a mulțimii era descrisă după cum 
urmează: 

«Din clipa cind devin o parte din gloată, 
intr-inșii se petrece o schimbare; pină să 
treacă linia păzită de polițiști, păreau sfiosi， 


| 


j gitala.rq 


aproape că se furișau; din clipa cind se 
confundă cu gloata, devin sfidători şi agre- 
sivi: fusese o greșeală să ti-i inchipui 
nişte simpli curioși inofensivi; erau feroci 
şi plini de venin, mai ales cei de virstă 
mijlocie și bătrinii, ferocizați și inveninaţi 
de plictiseală și de dezamăgiri». 


tul pentru show 


Curios, în autobuzul de turturistic, aceste 
rinduri ale lui Nathanael West, Imi apar 
incărcate de o semnificație omenească 
si mai largă decit în filmul lui Schlesinger, 
deşi figurația, ca să spun așa, e mai putin 
numeroasă. Una din doamne scosese din 
poșetă o listă pe care-și insemnase un tel 
de bibliografie a Hollywootului, al că- 
rei interes îl impărtăsea vizibil si restul 
arunului. Vroia să vadă, în Beverly Hills, 
vila unde fiica Lanei Turner îl injunghiase 
pe amantul mamei sale. Pe Sunset Boule- 
vard, cinematogratul la al cărui balcon 
Maureen O'Hara fusese surprinsă de un 
polițist de la moravuri pe cind... Pe Malibu 
Beach, locul unde James Dean isi zdrobise 
demential mașina și viaţa. Etc., etc. Mito- 
logia Hollywoodului a creat un asemenea 
esperanto de nume proprii, încit uit că nu 
înțeleg nipona și că numai o percep. Dar 
totodată mai percep ceva. Că adevărul 
cunoscut din antichitate, după care zeii 
se pot înfățișa muritorilor numai sub chipuri 
omeneşti, cunoaşte în acest secol al nostru 
de mitologii confecţionate prin mass- 
media, un addagio paradoxal. Coborirea 
stachetei omenescului. Nevoia muritorului 
de a se răfui cu zeii, Injosindu-i și terfelin- 
du-i pină la imolare, pentru a-i repurh 
apoi pe soclu. Pe semne, vechii eleni erau 
mai puțin ferocizați şi inveninaţi, 

Ghida care, probabil, participă la acest 
ritual de două ori pe zi, trei sute şaizeci şi 
"cinci de zile pe an, nu are probleme de antro- 
pologie. Ea refuză, zimbitoare, fără să 
zică «nu», eludează fără să opună nici 
un «dar», privește furisat la cesulețul de 
la mină şi ghidează in continuare, sigură 
de efectele scenariului turturistic. Deodată 
anunță: autobuzul muritorilor a pătruns 
in Olimpul Olimpurilor-Beveriy Hills. Itine- 
rariul prevede, Intr-adevăr, vizitarea re- 
ședinței unei vedete, in fiecare zi, alta. Sorţii 
noştri  calendaristici căzuseră asupra 
aceleia a lui Frank Sinatra. «F.S», după 
ce i se anunţă o dată numele. ŞI tot Etes 
de atunci incolo, pină cind, inevitabil, cu- 
treierindu-i domeniul, gindul te duce la o 
mie şi una de nopți, dar ilustrate de sceno- 
graful Cetăţeanului Kane, al lui Orson 
Welles, decit că e o leacă nesăbuit. Vocea 
baritonală a locatarului urmăreşte din in- 
căpere pe uluiții muritori care şi-o pot pro- 

cura la ieșire, pe disc și benzi de casetofon 
autografiate. Ciţiva kilometri mai departe, 
Olimpul celor mici se numeşte Disneyland. 
Aici, pentru uzul adulților, care visează 
nu basme, ci un «home», se oferă o singură 
atracție mitologică. Prescurtat, un singur 
«Donaidrățoi». Dar nu cumva mă inveninez 
şi eu inainte de a înțelege și admite că fie- 
care categorie de muritori are zeii pe care-i 
merită? 
Ne apropiem de apogeul turistic: vizita 


Radu Nichita RAPAPORT 
(Continuare In pag. 15) 


Cea mai mare satisfacție: să ai piciorul 
mai mic decit standardul hollywoodian 


În 
dezbatere: 
Dicţionarul 

actorilor 
de film 


> 


0 selecţie neselectivă 


Îndelung așteptată, apa- 
ritia unui Dicţionar al 
actorului de film, instru 
ment de lucru util spe 
cialiştilor, sursă de in- 
tormare prețioasă pentru 
` orice cinefil. Încă din 
prelaţă autorul, Napoleon Toma lancu, 
line să ne asigure că lucrarea e rezultatul 
unei «prospectări atente şi răbdătoare 
a tuturor izvoarelor aflate la indemina 
cercetătorului» Din păcate, aprecierea 
rămine finalmente doar aprecierea dumi- 
sale, nu și a celui care parcurge dictio- 
narul ce-şi asumase —tot după spusele 
autorului — «obligația de a răspunde 
trebuințelor fireşti ale literaturii de spe- 
cialitate şi nevoilor tot mai crescinde 
ale culturii noastre cinematografice în- 
tr-o manieră pe cit cu putinţă riguroa- 
să, disciplinată.» Noroc cu precauția pe 
care şi-o ia N.i. intrucit acest «pe cit cu 
putință» poate fi extins la nevoie după 
-nevoile autorului. Și ele se dovedesc 
nelimitate, licențe «poetice» intr-o pro- 
ză ce s-a incumetat — după aceeași 
prudentă precizare «să inainteze pe 
tărimul nesigur. adică inşelător ce apar- 
ține Actorului, adică unei ființe aparte, 
cu o existenţă artistică... predestinată 
în cel mai înalt grad imponderabilului». 
ŞI în ce ar consta acest imponderabil 
care oferă autorului o marjă pentru o 
imensă cantitate a erorilor și omisiunilor 
din această «lucrare ştiinţifică» (defi- 
nită ca atare tot de autorul ei). ÎI aflăm 
din citeva întrebări- incertitudini pe care 
şi le pune cu sinceră candoare în pre- 
faţă N.I. «Oare cind s-a născut cu ade- 
vărat Marlene Dietrich»? (ce e drept e 
drept, virsta femeilor rămine mister de 
nepătruns). «Oare cind va fi murit Lida 
Borelly, Francesca Bertini ori Alexan- 
dru Mihalescu.. . Dar numele lui Erich 
Von Stroheim, Rudoph Valentino ori 
Tótò sint ele adevărate»? După răstoi- 
rea dicționarului cu pricina, numărul 
incertitudinilor noastre creşte conside- 
rabil, după cum ne confirmă și listele 
alăturate de erori oferite discuţiei de 
către reputatul critic D.I. Suchianu şi 
de către un cinefil fără pretenții de spe- 
cialist, dar cu o rigoare și o disciplină 
pe care ar rivni-o orice autor de dicţio- 
nare. (Mai ales unul apărut In Editura 
Ştiinţifică). Nu voi spori şi eu cu acest 
soi de exemple a dicționarului-taină. 
(De pildă, faptul că fotografiile unor 
actori apar sub bio-filmografiile altora: 
Mihai Pălădescu e ilustrat cu chipul 
colegului său Valentin Plătăreanu, poza 
lui Alexei Batalov servește spre a ilustra 
propria filmografie dar şi pe cea a lui 
Nikolai Batalov etc, etc). Voi incerca să 
desprind sumar din acest dicţionar ima- 
ginea pe care şi-o poate forma cititorul 
despre actorii români de film care, prin 
talentul şi eforturile lor creatoare, au 
contribuit și contribuie la propășirea 
cinematografului naţional. 


Mai intii selecția lor. Şi aici autorul 
iși lasă prevazalor o portiță — ceva mai 
măricică — atunci cind ne avertizează 
că, fiind vorba de o lucrare de autor, a 
fost obligat, «să opună autorităţii se- 
lective a lucrărilor similare un punct de 
vedere și un gust de opțiune perso- 
nale (s.n.)... chiar dacă ele rămin, în 
cele din urmă, obiectivate de profilul 
colecției şi de spațiul...» etc., etc. 


Poate așa se explică de ce nu figurează 
in capricioasa selecție o mare actriță 
ca Eliza Petrăchescu (pe umerii căreia 
apasă citeva succese răsunătoare ale 
tilmului românesc, printre care, mai 
recente, Duhul aurului, liustrate cu 
tiori de cimp, Tănase Scatiu); de ce 
nu apare Olga Tudorache (cu remarca- 
bilele ei creaţii din Cind primăvara e 
țierbinte, Tudor, Mihai Viteazul, 
Mastodontul — ca să nu ne oprim 
decit la ele), Vasile Niţulescu (Filip 
cel bun, Tănase Scatiu), Alexandru 
Repan şi Carmen Stănescu (Dimitrie 


Cantemir, Mușchetarul român); Fla 

via Buref (suficient de amintit din filmo 

grafia actiței: Dincolo de brazi, Setea, 
Procesul alb, ca să ne uimească omi- 
siunea unei interprete căruia cinemato- 
gratul nostru ii datorează citeva perso- 
naje memorabile, și totodată un impor- 
tant premiu internaţional «Ochiul de aur 
al umanității» — singurul premiu aco! 

dat unui actor din ţările socialiste in 
Argentina, la Festivalul de la Mar de! 
Plata. Oare avem destul de multe succe- 
se incit să le mai trecem şi cu vederea?) 


Pre-şi postfață le 


@ Una din marile absenfe ale dicționarului actorilor: Eliza Petră- 
chescu @ În dicționar n-a apărut decît bio-filmografia lui Mihai Pă 

descu: fotografia era a colegului său Valentin Plătăreanu. Compen- 
sație? @ Pentru Flavia Buref o singură consolare: se află într-o com- 
panie de elită, alături de absenți din alte cinematografii ale lumii 


O discuție nemenajatoare 
care nu urmăreşte 


demolarea unei cărți, 
ci ridicarea realizării 
la nivelul inițiativei 


Ne mai consolează doar faptul că «marii 
noştri absenți» (termenul aparține tot 
autorului) se găsesc la capitolul omi- 
siuni Într-o selectă companie interna- 
țională alături de Gene Hackman, Faye 
Dunaway, Jean Seberg, Dustin Hottman 
Robert Redtord şi mulţi, mulți alții de 
aceeași «carură» artistică. Sint consem- 
naţi, în schimb, cițiva interpreți (buni, 
dar de plan doi artistic, ca Florin Scărlă- 
tescu, George Măruţă şi alții) sau nume 
care nu mai circulă de o bună bucată de 
vreme în spațiul nostru geografic și 
spiritual (nu în sens metafizic). 

Dar in ce lumină apar cei care au cin- 
stea a figura in distinsa selecție? Ce 
diferență de personalitate artistică, de 
stil interpretativ există, de pildă, între 
Octavian Cotescu şi George Constan- 
tin? (ca să-i luăm la intimplare pe doi 
vecini de palier artistic de la litera C.) 
La Cotescu: «gestul dramatic, interiori- 
zat, laconic și expresiv îl recomandă ca 
pe un actor cu optime rezultate cinema- 
tografice... iar precizia şi sobrietatea 
stilului său de joc etc., etc.» Dar nici un 
cuvint despre umorul său atit de aparte 
şi despre cel mai important rol al lui 
Octavian Cotescu în film, Viţu, din 
Bariera, după Mazilu. În schimb, «Cali- 
tatea lui George Constantin este aceea 
că poate interpreta cu egale merite 
artistice roluri diferite, obținind cu regu- 
laritate caracterizări de pronunţat relie! 
dramatic». Lui Cozorici «registrul amplu 
şi bogat de tonalitate romantică îi per- 
mite să abordeze registrul dificil al 
compoziției de caractere» (oare ce se 
făcea un actor fără registru de tonalita- 
te romantică obligat să interpreteze, ca 
orice actor de pe lumea aceasta «compo- 
ziții de caractere»?). Draga Olteanu 
are, in viziunea aceluiaşiautor, «neşansa 
să fie predestinată cu mici variaţii unei 
tipologii standard, de marcată și ne- 
dorită monotonie,» și sint citate filme 
ca Golgota, iiustrate cu fiori de cimp, 
Patima unde — hotărăște N.I. — «prin 
intermediul unor personaje femine pal- 
pitante (sic!) realizate cu cerbicie și 
sensibilitate dramatică a avut posibili- 
tatea să-și impună calitățile dramatice». 
Niciun cuvintel în schimb despre hazul 
Dragăi Olteanu, despre succesele ei 
din Astă seară dansăm in familie, 
Explozia, Toamna bobocilor şi multe 
altele. Probabil că pentru N.I. talentul 
comic e o însușire minoră de vreme ce, 
in caracterizarea lui Sebastian Papaiani 
(campion al genului) apare o atare pre- 
cizare: «Distribuit în Fraţii Jderi, S.P., 
acordă partiturii lui lonuț un relief şi-un 
adevăr artistic care nu vor 有 compro- 
mise de predilectia sa pentru expresia 
comică». (s.n.) Cu aceste prejudecăţi 
critice ne e lesne de imaginat de ce nu 


este comentat, nici măcar in treacăt, 
un personaj comic atit de original ca cel 
creat de Sebastian Papaiani în Un suris 
în plină vară sau Balul de simbătă 
seară, filme de rezistență nu numai in 
filmografia actorului, dar şi a întregii 
noastre comedii naționale. Să ne mai 
mire deci aprecieri excentrice despre 
«sinceritatea stilului de joc» al lui Con- 
stantin Furdui, despre datele sale «gus- 
tos parodice sau patetic dramatice» (ce 
îngrediente extraestetice în aprecierile 
valorice), despre «temperamentul dra- 
matic neconvențional și umorismul măş- 
tii» ce vor fi utilizate — opinează judi- 
ciosul critic «cu maximum de profit ar- 
ustic in B.D. intră în acțiune și in 
Fraţii». Adică exact în apariţiile episo- 
dice, de culoare ale interpretului, trecin- 
du-se, în schimb, cu vederea rolul său 
principal, realmente interesant, din Un 
zimbet pentru mai tirziu. Acelaşi lucru 
pățeşte și Mircea Albulescu, al cărui 
debut in realitate atit de promițător cu 
Pasărea turtunii este socotit de filmo- 
graf cu totul nesemnificativ. În grabă, 
printre «apariții» sint pomenite şi crea- 
file de prim ordin ale Silviei Popovici 
din Darcite, Gioconda fără suris, 
Serata sau Trecătoarele iubiri. Abia 
citat în tilmogratia Maragretei Pogonat 
este şi filmul care i-a adus actriței faima 
de «Jeanne Morreau a României» și 
anume Drum în penumbră. 

Oare in acest fel Dicţionarul poate 
contribui cu adevărat la «cunoașterea 
activităţii marilor personalităţi interpre- 
tative ale ecranului și a acelor momente 
semnificative de creație care le-au im- 
pus atenţiei naționale şi universale» 
după cum işi dorea autorul? Oare cum 
consideră omul de specialitate, dar si 
cititorul obișnuit auto-aprecierea «mo- 
destă» a autorului, din cuvintul inainte 
Citez: «Cartea de faţă aduce o viziune 
mult mai cuprinzătoare decit pină acum 
a şcolii interpretative românești de film». 
Să vedem in încheiere și cele citeva 
repere pe care și le-a propus iniţial 
autorul, repere care să-i permită wre- 
constituirea experienţei de creaţie indi- 
viduală a unui actor și fixarea în cimpul 
conștiinței de masă a fizionomiei lui 
artistice» (sic!). Un criteriu decisiv in 
caracterizarea actorilor noştri apare cel 
fizic, stirnind consideraţii de acest gen: 
Despre Emanoil Petruf «Carura sa at- 
letică, jocul vivace, de participare reali- 
stă l-au predestinat rolurilor eroice.» 
Florin Piersic este: «actorul exuberant, 
de-o eleganţă bărbătească și o fotogenie 
excepțională, care va interpreta cu 
dezinvoltură şi prospețime personaje 
viguroase şi precise, servite cu perti- 
nenţă de statura armonioasă a datelor 


https://biblioteca-digitala.ro 


sale fizice». Sergiu Nicolaescu: «Înalt 
și atrăgător, cu profilul bărbătesc aspru 
dar imblinzit de sinceritatea surisului.. 
s-a relevat ca interpret grație tempera- 
mentului dramatic, spontan şi comuni- 
cativ». Victor Rebengiuc «reușește să-și 
impună datele fizicului destins, calm, 
ca şi fotogenia particulară a chipului»... 
Marga Barbu: «tonurile cind picante, 
cind suave ale recitativului ei sensibil 
şi malițios traversează cu aceeaşi atrac- 
tivitate... etc. loana Bulcă «a achiziţionat 
un prestigiu notabil grație - inteligenţei 
cu care şi-a pus în evidenţă datele femi- 
nității ei pasionale ori discrete»(s.n.) 
Silvia Popovici işi confirmă «calitățile 
de interpretă frumoasă şi strălucitoare». 
Lazăr Vrabie «datele naturale aristocra- 
tice» iar Aimée lacobescu se bucură 
de-o apreciere cu mult mai extinsă (da- 
torată probabil opțiunilor estetice ale 
autorului) «O blondă temperamentală 
cu surisul și privirile invăluitoare, picant- 
inocente, personajul A.I. (s.n) cuce- 
reste, de acum, o popularitate notabilă... 
Intonaţia sigură a recitativului, dublată 
de datele unei feminități decorative, de 
expresie senzuală îi rezervă in conti- 
nuare o carieră filmică norocoasă». Cu 
adevărat indecent, aşa cum l-a numit o 
colegă a autorului, care, din decență 
s-a abținut să scrie despre Dicţionar. 
Dar aceasta nu e de natură să tulbure 
cu ceva liniştea lui N.I. cu privire la o 
eventuală ediție imbunătăţită a cărţii cit 
şi certitudinea sa atit de senin expri- 
mată în încheierea acestei ediții și anu- 
me că lucrarea dumisale va deveni «o 
sursă de cunoaștere dar și de emoție 
artistică pentru toți cititorii. (sic!) un 
prilej de îmbogățire spirituală, etc. etc.» 
Curat sursă de cunoaștere, curat emoție 
artistică, vorba lui nenea lancu. 


Alice MĂNOIU 


prezențe româneş 


Televiziunea francez: 


N Marţi 23 August la ora 20,30 tele- 
viziunea franceză a prezentat filmul lui 
Sergiu Nicolaescu Mihai Viteazul. Nu 
a fost o simplă programare a unul film, 
ci o proiecţie urmată de o dezbatere 
in cadrul unei celebre emisiuni a tele- 
viziunii franceze intitulată «Dosarele 
ecranului», o discuţie la care au luat 
parte istorici de reputație din Franta 
și alături de ei, profesorii Zoe Dumi- 
tescu-Busulenga și Constantin Giu- 
răscu, din țara noastră. 

Ziarul Le Monde, sub semnătura lui 
Manuel Lucbert scrie intre altele despre 
prezentarea filmului nostru şi despre 
discuţia ce a avut loc: «Datorită suflului 
său epic, acest film a aruncat o lumină 
deosebit de vie asupra acestei prime 
încercări făcută de Munteni, Moldoveni 
și Transilvăneni, de a înfăptui unirea. 

Filmul lui Sergiu Nicolaescu prezintă 
interesul — aşa cum avea să sublinieze 
in cadrul discuţiei (din emisiunea «Do- 
sarele ecranului» n.n.) profesorul Alp- 
honse Dupront — de a arăta marele 
merit ce-i revine lui Mihai Viteazul de-a 
fi scos, pentru prima oară, pe scena 


A apărut de curind o carie 
românească. Din nefericire o 
carte inadmisibila. O carte 
pe care şi un copil de 10 an: 
putea s-o scrie fără greșeală. 
O carte care totuși conţine 
peste o sută de greşeli! Era 
așa de ușor! Autorul n-avea decit să copieze 
aidoma din multele lexicoane existente. 
Treabă de negru, care nu comportă eroare. 
Cum a reușit domnul Napoleon lancu (căci 
aşa se cheamă fenomenul) să inventeze 
din capul lui, la fiecare pas, fapte care nu 
aparțin de loc vieţii şi activităţii actorului 
studiat?. Asta nu va înceta niciodată de 
a mă uimi. 


lată, cu titlu de exemplu: 

Nici Ursula Andress, nici Steve McQueen 
n-au jucat vreodată în Midnight Cowboy 
(Cowboy-ul de la miezul nopții), Jean 


LES AN 名 


Cel mai asaltat actor contemporan (Robert Redford). 
cea mai cotată actriță «totală» (Barbra Streisand) 
așteptindu-și cuminţi rindul 
la recunoaștere în paginile dicționarului 


Louis Barrault n-a jucat niciodată in Macao 
(internui jocului), Anthony Quinn n-a 
iost partenerul  Ingridei Bergman în 
Europa 51 — Humphrey Bogart, în Kid 
Galahad n-a avut-o ca parteneră pe Claire 
Trevor; pe Claire Trevor 0 avusese în 
Fundătura (Dead End), în care domnul 
Napoleon crede că au mai jucat Bette Davis 
și Edward G. Robinson! Și fiindcă vorbim 
de Bogart, in Desperate Hours (Ceasuri 
disperate), același domn Napoleon crede 
că a mai jucat acolo şi Dean Martin. E drept 
că niţel! Martin tot se găsea în acel film. Dar 
Ii chema Martin Dewey, nu Dean. Jacques 
Charrier nu a jucat in La belle amâricaine, 
nici Melvyn Douglas şi Robert Young n-au 


peste hotare 


despre Mihai Viteazul 


europeană prezența păminturilor romă- 
nești». 

lar mai departe Manuel Lucbert a- 
preciază că: «Ar fi fost fără îndoială 
util pentru publicul francez ca discuția, 
atit de pasionantă de fapt, să sublinieze 
încă şi mai mult similitudinile ce există 
între trecut şi prezent, să insiste asupra 
constantelor diplomaţiei românești de-a 
lungul secolelor, asupra voinței 
nezdruncinate de independenţă...» 


l'Express și Le Nouvel Observateur, 


precum şi alte ziare și publicații fran- 
ceze anunţă la loc de frunte prezentarea 
filmului Mihai Viteazul și se ocupă de 
discuția televizată ce i-a urmat. 


O «diplomă de onoare» pentru 
cineamatori 


BI La «Festivalul internaţional al filmu- 
lui jucat» de amatori de la Patalona, 
Spania, filmul cineamatorilor Ștefan 
Sasu şi losit Costinaş, «Tăcere», reali- 
zat la «Cineclub '70» al Casei de cultură 
a municipiului Timişoara, a fost distins 
cu «Diploma de onoare». 


jucat, alături de Joan Crawford, în Mane- 
chinul. Daniele Delorme n-a jucat in filmele 
Un fiic și Zorro. În Hoţul de inimi, parte- 
nerii Lyei de Putti n-au fost nici Ben Lyon, 
nici Louis Moran ci, oricit ni s-ar părea de 
curios: Joseph Schilkraut. De asemenea 
Kirk Douglas s-a abținut de a juca in No 
way out, cum ar fi vrut d-nul Napoleon 
Printre partenerii Anitei Ekberg din Dacă 
e marţi, e Belgia, n-a jucat artistul francez 
Michel Constantin, ci actorul american 
Michael Constantin. Dar cum putea d-nul 
Napoleon să ghicească? Că semănau! — 
Maria Felix, cum toți bunii spectatori ştiu, 
n-a jucat in Maria Candelaria, iar in Captain 
Blood, n-au jucat nici Warren William, nici 
Margaret Lindsay. În Gilda, printre parte- 
nerii lui Glenn Ford nu figurează Joseph 
Cotten. lată-l acum și pe John Gilbert. |n 
Love (Anna Karenina) nu figurează Lew:s 
Stone, iar în Parada cea mare nu găsim 


nici urmă de Lars Hanson sau de Greta 
Garbo. Douglas Fairbank (nici senior, nici 
junior) n-a fost partenerul Corinnei Griffith 
in Grădina raiului. Brian Aherne n-a fost 
printre partenerii Ritei Hayworth în Cover 
girl (Fata de pe copertă). În Dominoui 
verde nu putem găsi, oricit am căuta-o, 
pe Simone Signoret. lar Leslie Howard 
n-a jucat in Gentk Sex (Sexul drăguţ). 
Pola lllery (Paula Iliescu) n-a avut parteneri 
pe Albert Prejan in Quatorze Juillet (14 
lulie), nici pe Alice Faye în Tigrul din 
Bengal. Al. Jolson n-a avut ca parteneră 
pe Ruby Keeler în Inimile noastre pling, 
nici pe Shirley Temple în Cavalcada Hol- 
Iywoodului. Gene Kelley n-a avut ca parte- 
neră pe Cyd Charisse in invitație la dans. 
Printre partenerii Sylvei Koscina nu figu- 
rează Monica Vitti, cum convins este dom- 
nul Napoleon. Tot după părerea acestuia, 
In Grădina diavolului ar fi jucat şi Burt 
Lancaster şi Cesar Romero şi Ernest Bog- 
nine și Marlene Dietrich, cind, în realitat: 

in acest film au jucat nişte cu totul alt 

persoane ca de pildă Gary Cooper, Richard 
Widmark, Susan Hayward. 

Mă opresc. Abia la litera H am ajuns 
Vă pot insă asigura că și la celelalte litere 
ale alfabetului imaginaţia d-nului Napoleon 
e tot atit de harnică. Vreau să culeg toate 
greşelile şi să propun editurii să le publice 
în broșură sub formă de Aggiornamento, 
cum se obișnuiește la Lexicoane și Enciclo- 
pedii, adică aducere-la-zi, adică in fond 
aducerea la realitate. Pe baza acestor 
«Errate», cititorul va insemna singur, pe 
volumul său, toate modificările. Asta va 
salva de suspiciune partea rămasă, în care 
domnul Napoleon avusese bunătatea să 
lase faptele să vorbească cum voiau ele. 
Sau poate că nici nu va fi nevoie de asta, căci 
la ora actuală există deja, gata făcut, la 
Editura Albatros, un asemenea dicționar 
elaborat de Constantin Popescu şi, sint 
sigur, fără greșeli. 

Deocamdată am să fac o petiție Biblio- 
tecii Academiei cerind să-mi permită să 
sterg cu cerneală greşelile din exemplarul 
aflat la acea bibliotecă, model și pentru 
celelalte biblioteci. În felul acesta se evită 
mistificarea măcar a publicului cititor din 
biblioteci. 

D.I. SUCHIANU 


https://biblio 


Opinia unui 


nespecialist' 


Eu, 


ca simplu cititor 


/ată acum şi punctul de vedere 
a! unui cititor al revistei «Ci- 
nema», inginerul L. Radu 
din Bucureşti, Bd. Miciurin 
1, ap. 20, sect. |, care ne scrie 

«Stimată redacţie, recent 
a apărut «Dicţionarul Acto 
rilor de film» de Napoleon T. lancu. Consi- 
der că față de un DICŢIONAR, adică o 
lucrare de referinţă, pretențiile privind co- 
rectitudinea informaţiei trebuie să fie mult 
mai mari decit față de un articol de revistă, 
de pildă. Din acest punct de vedere, fără 
a fi căutat cu tot dinadinsul, numai la o 
sumară răsfoire, mi s-a părut a fi identificat 
一 ceea ce vă rog să imi confirmaţi — un 
număr inadmisibil de mare de erori. Dar 
inainte de aceasta, citeva observaţii de 
ordin general. 

Întii privind selecţia actorilor: desi auto 
ul se referă la restricţii de spatiu si preci- 


Menn 


Noi companioni pentru Jan Voight și prietenul său 

din Cow-boy-ul de la miezul nopții: dustin Hoffman, 

prezentat sub numele lui Steve McQueen și Ursula 
Andre ss (desigur o greșeală de tipar) 


zează caracterul personal al selecției, ma 
intreb dacă, totuși, o privire cit de cit 
coerentă asupra filmului contemporan poa- 
te să ignore personalități precum: Gene 
Hackman, Robert Redford, Dustin Hoffman, 
George C. Scott, Omar Sharif, Clint East- 
wood, Charles Bronson, Walter Mathau, 
Woody Allen, Mel Brooks, Geneviève Page, 
Faye Dunaway, James Coburn, Jean Se- 
berg, Barbra Streisand, Alan Bates, Peter 
Finch, David Hemmings, Jack Hawkins, 
Michel Piccoli, Marlene Jobert, Mireille 
Darc, Franco Nero, Virna Lisi, Tatiana 
Doronina, Inna Ciurikova, Oleg Efremov, 
Mihail Ulianov, Anatoli Solonitin， Remar- 
cafi că am citat exclusiv actori văzuți pe 
ecranele noastre şi nu alții, la fel de buni, 
ca Jack Nicholson, ș.a. 

Pun această listă faţă in faţă cu preterin- 
tele autorului dicționarului şi, deşi mărturi- 
sesc că nu am avut ocazia să văd filmele 
anilor 30—A40—50, decit la tele-cinematecă, 


Gene Hackman: unul dintre cei 
mai mari actori contemporani 
nedescoperit încă de dicționar 


mă întreb, dacă în condiţii atit de stricte 
privind spaţiul tipografic, erau absolut ne- 
cesari: Aimos, Maria Cebotari, Lili Damita, 
Lya de Putti, Lilian Harvey, Camilla Horn, 
Maria lacobini, Odette Joyeux, Marika Râkh 
etc. Şi dacă aceștia, de ce nu: Thomas 
Mitchell, Barry Fitzgerald, Walter Huston, 
Lewis Stone, Dana Andrews sau Tim Holt 
etc.? 

De fapt, deoarece autorul tot trebuia sã 
facă o selecție, oricum ar fi făcut-o. tot ar fi 
nemulțumit pe unii cititori. Chestiunea e că 
la lipsa de spaţiu, o contribuție impor- 
tantă îi revine chiar tovarăşului N.T.I. Să 
mă explic — la filmografia selectivă (mai 
jos citeva şi despre această soluție) se 
indică — anul, titlul, regizorul și — DE CE? 
— o listă a altor actori ce apar în filmul 
respectiv. Datorită acestui sistem, aceeași 
informaţie se regăsește de mai multe ori 
fiindcă, este evident, că in cele mai multe 
filme apar cițiva actori importanţi. De 
exemplu, am avut curiozitatea să fac o mică 
statistică. Astfel pentru Ziua cea mai 
lungă: aflăm din dicţionar de 8 ori că în 
acest film au jucat Arletty, Bourvil și J. 
Louis Barrault, de 7 ori Henry Fonda, de 
6 ori — Mel Ferrer şi Richard Burton, de 
5 ori M. Renaud și Paul Anka, de 4 ori 一 
Curd Jurgens și Eddie Albert (e adevărat 
că odată, sub numele de Gilbert!), de 3 ori 
— John Wayne, de 2 ori R. Mitchum şi 
odată — Sean Connery, Rod Steiger, G. 
Wilson şi Robert Ryan. Măcar dacă s-a 
mers pe acest principiu, care de fapt nu 
ştiu la ce servește, de ce nu a strecurat 
autorul și alți actori (acolo unde a mers 
Paul Anka de 5 ori!). Mă gindesc la Richard 
Todd, Peter Van Eyck, Sal Mineo, George 
Segal, Jean Servais, W. Preiss, Peter 
Lawford, Red Buttons, Gert Fröbe. 

Un alt exemplu: Cei 7 magnifici: aflăm 
de 4 ori că în film au jucat Steve McQueen, 
Yull Brynner, Eli Walach, şi de 3 ori Horst 
Bucholtz,Charles Bronson şi James Coburn 
și ne gindim la Robert Vaugh (sau Brad 
Dexter) care merita și el să fie citat măcar 
odată! 

Ce am vrut să spun: dacă s-ar fi precizat 
numai anul, titlul și regizorul, şi în plus, dacă 
filmogratia s-ar fi tipărit cu caractere mai 
mici, probabil că cei «250 de actori repre- 
zentativi» rămași pe din-afară, la care se 
referă N.T.L în prefață, şi-ar fi găsit și ei un 
locşor in Dicţionar. 

Selecţia se pare că a fost foarte dură și la 
capitolul filmografie. Un singur exemplu 一 
Gian Maria Volonte. Care o fi ideea de «film 
important» pentru N.T.I., dacă 3 filme (care 
au rulat la noi!) cu totul reprezentative atit 
pentru Gian Maria Volonté, cit şi pentru 
filmul politic In general sint total ignorate. 
Mă refer la Sacco și Vanzetti (Marele 
Premiu la Cannes, 1971), Atentatul lui 
Yves Boisset, 1972 și Cazui Mattei (Marele 
Premiu la Cannes 1972). 

Dar probabil că toate aceste probleme 
pot fi analizate mult mai bine de specialiști 
in materie. Eu, ca simplu cititor, vreau să 
revin la ceva ce mi s-a părut a fi mult mai 
grav şi anume la ERORI. 


Deci: 

1. la pag. 261, filmografia Marilynei Mon- 
roe, ce rol a jucat Sidney Poitier in Some 
like it hot? (Unora le place jazzul?) 

2. idem, la pag. 287, filmografia P. O'Toole: 
Peter Ustinov în Lord Jim? 

3 idem, la pag. 140, filmografia Jean 
Fonda, Delphine Seyrig in Cat Baliou 
(Catt, cum apare este probabil o eroare de 
tipar?) 

4. idem, la pag. 104, filmografia Danielle 
Darrieux; Agnès Varda (?) în Domnișoa- 
rele din Rochetort? 

5. idem, la pag. 344, filmografia Romy 
Schneider. Romy Schneider in Atentatul 
(poate o confuzie cu Roy Scheider?) 

6. idem la pag. 36, filmografia J. Stewart, 
aici nu am nici un dubiu că John Carradine, 
decedat, conform dicționarului în 1961, nu 
putea să apară in Cheyennes Autumn 
realizat conform dicționarului abia în 1964. 

7. idem, la pag. 122, filmografia V.V. 
Drujnikov. Ce film Waterloo a realizat 
Serghei Bondarciuk in 1970, cu V.V.D, 
Vasili Livanov, E Samoilov și S. Bondar- 
ciuk? Alt film decit acel Waterloo în care 
unicul rol important (Blücher) detinut de 
un actor sovietic revenea lui Zahariadze ? 

8. V. Inkijinoff a decedat in 1974, deși 
conform dicționarului era in viață la data 
apariției acestuia. £ 

in fine, altă perlă: la pag. 33 se afirmă 
cå Batalov, Aleksei Viadimirovici este 
fiul celebrului actor Nikolai Petrovici 
Batalov. Acum un an-doi de la «Virstele 
peliculei» am aflat că N.P.B. este unchiul 
lui A.V.B. 


11 


venit ziua 
ămiilor negre 


| | Este un film regizat de 
Camillo Bazzoni care aduce 

inernki un original fel de a prezenta 

T problemele mafiei și mafioți- 

lor. Aş putea chiar spune 

că e primul care pune degetul 

pe punctul nevralgic şi vul- 

nerabi! al acestei curioase «instituții»; pri- 
mul film care arată de ce mafia e imorală 
chiar din punctul de vedere al propriei sale 
foarte speciale morale. Această etică baza- 
coană pretinde a se baza pe două principii: 
pedepsirea nemiloasă a trădării, ba chiar a 
simplei neascultări; pe de altă parte. ajutor, 
ocrotire, apărare a membrilor atlați în pri- 
mejdie și necaz. O ocrotire destul de fis- 
tichie. Eroului poveștii noastre (interpretate 
de Antonio Sabato) i se cereun mic sacri- 
ticiu pentru binele mafiei | se cere să 
se lase condamnat la 7 ani de puşcărie. 
preluind vina altuia,pentru că prin asta va 
stopa cercetările şi procesele dezastruoase 
pentru «sfinta organizație». Pentru motive 
care țin tot de interesele supreme ale 
mafiei i se va ucide soția, omor camuflat 
sub formă de accident de automobil. Dar 
toate aceste minuscule sacrificii vor fi 
larg compensate prin primirea cordială 
care i se va face la ieșirea din închisoare 
şi asigurarea că va fi ajutat să-şi refacă 
viața. Oterte pe care ei le retuza net, spre 
stupoarea grangurilor mafioţi. Poliţia, cu- 
noscind nedreptăţile suferite de nefericitul 
conspirator, știind că el a rupt-o definitiv 
cu mafia, |] imploră să le dezvăluie secretele 
cunoscute de el. Ceea ce dinsul refuză. 
Onoarea cuvintului dat este la el mai tare 
decit ura față de bandiții care îl trădaseră 
(şi deci Îl liberaseră de orice fidelitate şi soli- 
daritate cu dinşii). Rolul de denunţător îi 
repugnă in numele unei morale superioare. 
Dar va găsi un mijloc de a le da banditilor 
la cap tără să-i denunțe. Va obliga pe unul 
din grangurii lor să-i denunțe el pe dinșii! 
Cum? Orice ticălos are o parte sentimentală 
vulnerabilă. Acel ştab matiot era tare mindru 
de fiu-său și-l adora. Eroul nostru va răpi 
pe acel tinăr. Preţul de răscumpărare fiind 
denunțarea tuturor secretelor cunoscute 
de acel înalt demnitar mafiot. Mafia 
bănuiește ceva şi II impusc pe tată, adică 
pe unul din şefii săi de frunte! Îl împușcă 
nu pentru că acesta îi trădase, ci pentru 
că (mai ştii?) s-ar putea totuși să o facă. 
Pe această simplă ipoteză se va asasina 
fără milă un membru important și devotat! 

Că zisul membru devotat venise la 
întilnire cu hirtia prin care semnase toate 
denunturile ce i se cereau — asta nu 
schimbă nimic; și nu justifică mișelia. Căci 
mafioții, mai întii îl impușcă pe camarad 
şi numai după aceea îl scotocesc prin 
buzunare să vadă dacă meritase sau nu 
pedeapsa. Acest simplu «intii» și «după» 
oglindește bine cum mafia nesocotește 
nu numai morala curentă, dar chiar și pro- 
pria sa etică, principiul sacrosant al apărării 
membrilor ei. 

Partenera lui Sabato e inevitabil Florinda 
Bolkan, falnică și sculpturală ca o zeiță 
păgină, sumbră și angulară ca un cap de 
mort. 


D.I. SUCHIANU 


Producţie a studiourilor italiene. Regia: Cami/- 
如 Bazzoni. Scenariul: Giovanni Addessi, Luciano 
Vincenzoni. imaginea: Sandro Mancordi. Muzica: 
Carlo Rustichelli. Cu: Fiorinda Bolkan, Antonio 
Sabăto, Peter Carsten, Silvano Tranquilli, Pier Paolo 
Cappeni, Didi Perego, Lee Burton 


12 


Un extemporal de constiinte 


Cu patru ani in urmă, am văzut un prim: 
lim al regizoarei Larisa Șeptitko, Tu 
şi eu. Era examenul de conştiinţă dat, 
peste ani, de doi medici, doi foști colegi, 
față de adevărul propriei lor existențe 
sentimentale şi profesionale, față de 
realizările sau eșecurile aparente, ur- 
mind să vadă dacă ele corespundeau 
sau nu cu valorile esenţiale ale vieţii. 
Era un film riguros și totodată patetic. 
Era un film profund și totodată delicat. 
lată acum în regia aceleiași autoare, un 
alt dialog, tot Intre două personaje, 
deasemeni doi bărbaţi, puşi acum nu 
în fața unui examen-bilanţ, ci în fața 
unui extemporal de conştiinţă, a unei 
hotăriri ce trebuie luată pe loc privind 
nu doar propria lor existenţă, ci un 
destin colectiv, mai mult chiar existența 
patriei lor. Cei doi trăiesc zile de război. 
Veţi gîndi: iată incă un film despre al 
doilea război mondial; dar nu este așa. 
Cadrul acţiunii este cel al conflagrației 
amintite, dar opțiunea este a tuturor 
timpurilor şi nu odată ea se ivește chiar 
în vreme de pace. 

Deci doi bărbaţi în floarea virstei 
sint capturați de inamic in timp ce înde- 
plineau o misiune. Duşmanul atlat a- 
tunci în ofensivă chiar pe teritoriul ţării 
lor urmăreşte să afle de la ei date mili- 
tare; dacă nu spun ce știu îi așteaptă 
moartea. Ca și în filmul de debut al regi- 
zoarei, aceşti alți tu și eu, adică el și 
celălalt, adoptă atitudini diferite. Unul, 
tip de ascet exprimind sacrificiul liber 
consimţit, nu stă nici o clipă la îndoială. 
El priveşte moartea ca pe o eliberare 
eroică. Celălalt, chip şi temperament 
teluric, vrea cu orice preț să trăiască; 
lar prețul vieții In acele zile de război era 
foarte mare. Era atit de mare incit pentru 
a cumpăra o viață trebuia să vinzi o 
conștiință. Acel pret se numea trădare. 
Şi acest al doilea soldat o doreşte, o 
acceptă. Dar din clipa în care ștreangul 
suprimă viața adevăraţilor eroi, cel ce 
se auto-stigmatizase va simţi un ştreang 
mult mai dureros sugrumindu-i con- 
ştiinţa. În zadar va căuta mai apoi moar- 
tea. Laşitatea va pune stăpinire pe el şi 
a doua oară Astfel rămine singur, 
condamnat la suprema umilință: supra- 
viețuirea plătită cu prețul trădării a lor 
tăi. O a treia cale nu există în această 
alegere. 

Larisa Şepitko conduce acest dialog 
cu o austeritate extremă: în intransi- 
genta verdictului și prin mijloacele ar- 
tistice (filmul lucrat în alb și negru 一 
acţiunea se petrece în anotimpul ză- 
pezii — accentuează contrastul devenit 
simbolic, între bine şi rău). Regăsim 
acea austeritate care ține de un crez 
artistic, dar şi de un crez de viaţă, acela 
de a nu accepta jumătatea de măsură 
a compromisului şi de a fi gata să 
renunf la viaţă atunci cind ea înseamnă 
renunțarea la idealul suprem. 


A.D: 


Producție a studiourilor sovietice. Un fiim 
de Larisa Şeptiko. Cu: Boris Plotnihov, Vladim, 
Gostiuhin, Serghei lakovlev, Liudmila Poliakov.. 


Să nu crezi 


"că nu mai exist 


Scrisori neexpediate 


Undeva in munţii Caucaz sint găsite 
după 30 de ani de la război. scrisorile 
expediate de soldaţi gruzini inaintea 
unei lupte și sint trimise destinatarilor 
lor. De la bun inceput, scenariul nu 
pretinde unitatea unei acțiuni, ci se 
construieşte ca o suită de momente- 
povestiri care, prin tema comună, intră 
in relaţie unele cu altele. Scrisorile 
opresc brusc timpul şi leagă prezentul 
din nou cu trecutul care părea Indepăr- 
tat, oferind încă o dată o confruntare a 
experienţei cotidiene cu acea expe- 
riență-limită a anilor de război. În fond, 
este vorba aici de un fapt specific exis- 
tenţei noastre, a tuturor, acela de con- 
fruntare cu propria viață și evoluție, 
într-un moment de liniște interioară in 
care echilibrul sufletesc nu este ame- 
nintat de nimic dinafară. Căci reintil- 
nirile dintre colegi și prieteni, descope- 
ririle unor oameni care sint legaţi unii 
de alții printr-unul din cei dispăruţi, 
toate aceste împletiri de prezenţe umane 
făcute pentru a implini dorințele expri- 
mate în scrisori nu aduc nimic uluitor, 
nimic brutal în zona «noului». Întiini- 
rile se produc in atmosfera de calm pe 
care o au durerile uitate, trecutul scu- 
fundat adinc sub preocupările vieții 
cotidiene. Intenţia regizorală, aproape 


https://biblioteca-digitala.ro 


mărturisită, este aceea de «a-ți ajunge 
la inimă», cum se exprimă unul dintre 
oamenii din film despre o poezie. Dar 
această confruntare cu propria evoluție 
nu rămine în sine. Femeia care primește 
acum scrisoarea de dragoste a celui 
cu care e demult căsătorită, iși reintil- 
nește propria iubire cu prospețimea Si 
puterea începutului și atunci se tre- 
zește din nou certitudinea sentimentului 
amorţit de detaliile cotidiene şi de 
trecerea timpului. Sufletul gruzin, cald 
și echilibrat, cheamă din nou la comu- 
niune umană. Rămine să descoperiți 
dumneavoastră farmecul acestei che- 
mări, nostalgia și umorul discret cu 
care se Invăluie aceste povestiri simple. 


Liliana NEGREANU 


Producţie a studiourilor Gruziatitm. Un fiim 
de Guguli Mgheladze. Cu: David Abaşiaze, 
Tenghiz Arcivadze, Konstantin Maharadze. 


Făgăduiala 


Binecuviîntați natura 
și animalele 

Cinematografia indiană (una dintre 
cele mai prolifice din lume, peste 450 de 
lime anual) este recunoscută prin cite- 
va elemente tipice de largă audienta 
la public; intrigă alambicată, multe pe: 
saje, ciocniri brutale între bine și răi. 
vadiționalele cintece și dansuri, situalii 
melodramatice în care sacrificiul se 
dovedește totdeauna util şi, desigur, in 
suită logică, inevitabilul happy-end. La 
acestea filmul de față mai adaugă un 
element spectaculos, inspirat filmai: 
jungla cu animalele ei. Eroul filmului 一 
a cărui îndeletnicire este să prinda 
sălbăticiuni pentru grădini zoologice —- 
înțelege abia la sfirsit că despărțirea 
uilor de mame e aproape un sacrilegiu. 
n numele sentimentului umanitar, apli- 
cat egal și in lumea animalieră, el va 
renunța. Peisaje exotice, junglă luxu- 
riantă, o relaţie specială care se stabi- 
lește între om şi necuvintătoare — sint 
argumente care pledează în favoarea 
acestei producții a studiourilor indiene, 
prezentată pe ecranele noastre. 


Marina CONSTANTINESCU 


Producție a studiourilor indiene. Un fiim 


de M.A. Thirumugam. Cu: Nirupa Roy, Ranjoe!, 
Padma Khanna, Paintal, Brahmehari 


Epidemia 
Altă liniște, alte strigăte 


Răscoalele — mai ales cele târanesti 
一 sint prezențe obișnuite in tematica 
cinematografiei maghiare — ele au dat 
chiar filme de mare valoare şi printre 
ele acel greu de uitat Liniştea și stri- 
gătul de Miklos lancso. = 

De astă dată,nu lancso ci Pál Gábor, 
nu Ungaria pe timpul lui Horty, ci Unga- 
ria secolului trecut. Ungaria năpăstuită 
de holeră, in care s-a declanşat răscoala 
numită chiar «a holerei» — fundal tragic 
pentru o poveste din vremuri tragice, 
povestea unui medic «de bună credință» 
şi plin de idei inaintate, care pricepe 
încetul cu încetul — cu încetul, dar mai 
ales cu traiul alături de acei țărani care 
se luptă pentru dreptatea lor, chiar şi 
așa, cu un picior în groapa holericilor 
— că ideile înaintate și bunele intenții 
nu folosesc la mare lucru, că ele tre- 
buiesc sprijinite de fapte. 

De o mare gravitate Ñ conţinut, de 
mare frumusețe plastică, gindit și reali- 
zat în spiritul — şi cu mina — marilor 
regizori «de școală maghiară» — cu o 
distribuţie excelentă, fără cusur (din 
care neapărat trebuie amintiți Andras 
Kozak — în rolul doctorului și regreta- 
tul nostru actor lon Bog în rolul Mihaly 
Pank), Epidemia este un film — dacă 
nu mare, dacă nu la «tensiunea lancso», 
oricum de o tulburătoare frumusețe și 
de o impecabilă ținută artistică. 


Eva SiRBU 


Producfie a studiourilor ungare. Un film 
de Pál Gábor. Cu: Andras Kozak, lon Bog. 
Laszlo Szacsvay, Gabor Koncz 


Ulysse și stelele 


Pe mîine, în cosmos 


Fiul care intăptuiește peste ani ceca 
ce tatăl său nu avusese curajul să o 
facă la aceeași virstă, este purtătorul 
unei idei generoase care putea îi spusă 
şi altfel decit printr-un film știinţitico- 
fantastic. Dar atunci cind anul 2000 oferă 
doar prilejul unei «retrospecții» din 
zilele noastre, atunci cind fantasticul 
survine în plin real 一 așa cum susțin 
exegeţii fantasticului în frunte cu Roger 
Cailloss că e cel mai bine — nu ne ră- 
mine decit să-l felicităm pe regizor că a 


optat pentru acest gen, a cărui populari- 
tate in rindul tinerilor spectatori este de 
mult dovedită. O piatră cu proprietăți 
radioactive cu care se jucase tatăl cind 
era copil (în anii noștri deci), o piatră 
care declanşase atunci o suită de in- 
timplări stranii — bine ținute de povesti- 
torul-regizor la granița dintre fantastic 
şi real 一 Se dovedește a fi ceea ce ni- 
meni nu crezuse atunci: un receptor de 
informații al extratereştrilor. Copilul din 
2000 nu se mai fereşte însă din-calea sa. 
În momentul în care bula se dilată, vi- 
brind incandescent, el pătrunde curajos 
în ea, cu conștiința clară că acest gest 
îi va anula existența terestră. Victimele 
anilor 197... singurele care se lăsaseră 
încorporate în ciudata sferă mișcătoare, 
tuseseră niște fluturi şi Ulysse motanul. 
Mai puţin ingrijoraţi de soarta extra- 
tereştrilor şi a motanilor călători in 
cosmos, am receptat cu bucurie această 
comunicare, uitind că filmul avusese 
un început cam lung, că actorii-copii 
erau mai firești decit adulții-profesio- 
niști, și că povestea fusese întreruptă 
prea des de desenul animat ce voia si 
sugereze semnale din cosmos. 


Roxana PANA 


Producţie a studiourilor cehoslovace. Un 
him de Ludvik Răza. Cu: Jaroslava Obermaieruva, 
Alos Svehih. Gustuh Bubnik 


Spaniole la Paris_ 


Gustul amar al emigratiei 


Pövesle Insia despie condilia celor 
ce sint nevoiți să emigreze pentru a găsi 
de lucru pentru a-şi ajuta familiile. 
Parisul este pentru peste 40 de mii de 
tinere spaniole un fals pămînt al tăgă- 
duinței. Fals, pentru că sub aparența 
luxului şi a vieții mai ușoare, se ascund 
nenumărate umilinfi şi servituți. Majori- 
tatea dintre tinerele ajunse in orașul 
lumină se întorc acasă într-un pelerinaj 
al dezamăgirii. Eroina filmului a plecat 
și ea din satul natal, în Franța. Are doar 
19 ani. Singurul post pe care-l găsește 
este unul de slujnică şi ea acceptă pen- 
tru a putea trimite fratelui de acasă bani 
pentru școală. Dar și ei,ca şi celorlalte 
compatrioate ale sale fi este greu să se 
obișnuilască cu altă țară, altă limbă, 
alți oameni, alte obiceiuri. Cu timpul ea 
cunoaşte alte spaniole ce au simțit 
şi ele gustul amar al dezrădăcinării. În 
această aventură pariziană, fiecare 
dintre ele are parte de dezamăgiri și 
deziluzii, fiind oricind susceptibile de 
a îi date afară la orice capriciu al stăpini- 
lor; sau, naive, ele sint o pradă uşoară 
pentru escroci sentimentali, neapărate 
de nimeni, pentru că orice ar face și 
oricit ar munci ele rămin «străinele». 
Filmul regizorului Roberto Bodegas 
descrie în culori vii şi cu multă sensibili- 
tate această dramă a emigrației, dar 
arată şi curajul și forța de caracter de 
care compatrioatele sale dau dovadă 
pentru a face faţă vieţii pe un teren 
nesigur, departe de casă. 

Adriana GLIGA 


Producție a studiouritor spaniole. Un fiim 
ar Roberto Rodegas. Cu: Ann Belen, Laurs 
Valenzuela, Maximo Valverde, Tina Sainz. 


Unde înfloresc crinii 
Copii fără pă 


Patu copu oriani，inscri$i prea de 
timpuriu la şcoala dură a vieții, încearcă 
să supraviețuiască și respectind in ace- 
lași timp promisiunile făcute tatălui lor 
pe patul de moarte. Un subiect simplu, 
emoționant, tratat cu poezie, sensibili- 
tate, mult realism şi o bună cunoaștere 
a universului copilăriei care impresio- 
nează tocmai prin îmbinarea de puritate 
(a sufletelor) și de sordid (al mediului). 
Poate această cunoaştere este și cali- 
tatea de căpetenie a filmului care reu- 
şeşte prin tuşe discrete și scene epi- 
sodice să redea acele trăsături sufletești 
caracteristice virstei. Cei patru prota- 
gonişti trec cu ușurință de la tristețe 
la bucurie — pentru că sint copii, se 
impresionează de soarta unui purceluș 
— pentru că sint copii, preiau fără dis- 
cernămint judecăţile de valoare ale adul- 
ților 一 pentru că sint copii, nu sint pe 
deplin conştienţi de catastrotala situație 
în care se află — pentru că sint copii. 
Entuziasmul, încăpăținarea, inconştien- 
ta, speranța — îi ajută să depășească 
obstacole teoretice insurmontabile, să 
învingă foamea şi sărăcia, şi să pri- 
vească de sus, de pe culmile munților, 
cu încredere spre viitor. 


Cristina CORCIOVESCU 


Producţie a studiourilor americane. Un 
film de William. A. Graham. Cu: Julio Gholson, 
Jan Smithers, Helen Harmon, Matthew Burril. 


are] 


T 

| 

| 
cu realitatea IE 
este pur | 一 


Judecătorul Fayard, zis Seriful 


e ia 30 iube 1971 are loc o spargere la 
poșta centrală din Strasburg. Făptasii 
se bănuiește işi au sediul la Lyon. 
Cazul este anchetat de judecătorul 
Renaud. 


e Bănuiţii îşi găsesc un alibi de beton 
armat in depoziția unui şet de șantier, 
care, In final, va fi lichidat chiar de 
bandă. 


© Judecătorul Renaud primeşte o serie 
de scrisori de ameninţare cu moartea. 


© Au loc două tentative de evadare: 
cea a consilierului bandei lyoneze, 
la 19 octombrie 1975 şi cea a iubite: 
unuia dintre caizi, o frumoasă cata- 
lană în virstă de 30 de ani 


9 Lyon, 5 iulie 1975 judecătorul de 
instrucție Francois Renaud, 52 de 
ani, este ucis de patru oameni mas- 
cafi coboriți dintr-un Taunus alb, 
în fața locuintei sale. 

După ce trag de la distanță,unul dintre 
bandiți se apropie de trupul magis 
tratului căzut la pămint Intre bordura 
trotuarului si rolile masinii si ma 
hage incă trei tocuri de armă, de 
aproape, direct în cap, 


© Crima impotriva judecătorului í 
rămas pină astăzi un dosar nerezolva! 
De altfel din 1966 pină în 1976 la 
Lyon au rămas nepedepsite 65 de 
crime și alte 15, in decurs numai de 
doi ani, au rămas adevărate enigme 

fără niciun fel de indiciu. 


«Orice asemănarecu realita- 
tea este pur intimplătoare». 
Obișnuitul insert din generi- 
cul sau din post-faţa filmelor 
indică uneori, aşa cum sus- 
ține, disocierea fată de o 
sursă reală asemănătoare, 
dar adesea ținteşte tocmai să scoată in 
evidenţă legătura pe care doar aparent o 
neagă. Este și cazul acestui judecător-şeri! 
care preia punct cu punct un scenariu 
petrecut pe viu. 

Regizorul Yves Boisset după Atentatul, 
inspirat pas cu pas din afacerea Ben Barka, 
doreşte să concureze cu un alt regizor fran- 
cez a cărui constantă sursă de ins- 
pirație sint dosarele curente ale justiției 
franceze şi anume cu André Cayatte. În 
prezentul Judecătorul Fayard,el compune 
acțiunea după cazul judecătorului de in- 
strucție Francis Renaud ucis la Lyon acum 
doi ani, caz care a răscolit de atunci opinia 
publică franceză cu atit mai mult cu cit 
ucigașii nu au fost nici pină acum des- 
coperiți. Renaud, anchetase cu ajutorul 
unei metode destul de dure gangsterii 
lyonezi, fapt care-i atrăsese porecla de 
şeritul, pină cind izbutise — se credea 一 
să dezagrege periculoasa bandă lyoneză 
şi chiar să demonstreze legăturile ei cu 


În viată În film 


e Fiimul imaginează un hold-up de mai 


mică anvergură la o staţie de benzină, 
care precede de astă dată doar cu 
citeva luni şi nu cu patru ani crima 
din final. 


© Și aici cei bănuiţi a fi făptaşi işi găsesc 
un alibi, aparent de nezdruncinat, 
în declaraţia unui patron de garaj 
care, pină în cele din urmă, va fi si 
el în realitate, eliminat din joc prin 
lichidare fizică. 


e Judecătorul Fayard e ameninţat la 
rindul său prin numeroase scrisori 
anonime. 


e Filmul cumulează cele două tentative 
de evadare într-una singură: cea a 
unuia dintre caizi. De astă dată epi- 
sodul precede uciderea judecătoru- 
lui. 


e Judecătorul de instrucție Fayard este 
ucis în final într-o scenă identică 
cu cea petrecută in realitate. 


Filmul se încheie la inceputul an- 
chetei; festivitatea din tinal sugerează 
destul de clar evoluția ei ulterioară 
arătind pe unul dintre conducătorii 
bandei printre persoanele sus puse 
cu care se întreține amical 


personalităţi din viaţa politică şi financiară 
ale oraşului. Asasinarea lui în iulie 1975, ca 
și evadarea spectaculoasă a unuia dintre 
«cafzi» — în octombrie 1975 — au confirmat 
în mod tragic valabilitatea, dar şi inutilitatea 
deducțiilor sale. 

Scenariul filmului reia piesă cu piesă 
complicatele relații din rețeaua lyoneză 
pătrunzind treptat in păienjenișul de indica- 
tori şi indicaţii, de zvonuri și sfori, scoțind 
la iveală dosare clasate, de fapt nerezolva- 
te, dezvăluind fărădelegea. Ea apare în 
ultimă instanţă legată de interesele cercuri- 
lor financiare şi industriale aflate mai pre- 
sus de orice bănuială 

Acest solid suport real cu implicații 
largi in viața curentă a multora dintre țările 
occidentale conteră filmului — construit 
altfel corect după schemele clasice ale 
policier-ului — o atitudine critic-demasca- 
toare. 


Adina DARIAN 


Producţie a studiourilor franceze. Regia: Yves 
Boissel; Scenariul: Yves Boisset, Claude Veillot. 
Imaginea: Jacques Loiseleuz. Muzica: Philippe 
Sarde. Cu: Patrick Dewaere, Aurore Clement, Phi- 
lippe Leotard, Michael Auclair, Jean Bouise, -Jean 
Marc Thibault, Marcel Bozzuffi, Jean-Mare Bory 


Hindenburg 


Povestea unui 
dirijabil 


Stirşitul primului război mondial 
găsea Germania cu toate navele aeriene 
distruse sau confiscate ca pradă de 
război, dar din 1928, paralel cu refacerea 
Reichswehr-ului, construcția de noi 
tipuri de zeppeline a inceput din nou 
să se dezvolte culminind în anii '30 cu 
faimosul dirijabil! Hindenburg. Mindria 
tehnicii aeronautice a Germaniei na- 
ziste purta numele vestitului mareșal 
din 1914—1918, Paul von Beneckendorit 
und Hindenburg, al doilea președinte 
al Germaniei in 1925, acela care îi 
deschisese calea lui Adolph Hitler, 
instalindu-l cancelar in 1933. Dirijabilul 
Hindeburg stabilise, în 1936, primul ser- 


viciu aerian comercial deasupra Atlan- 
ticului legind Germania de Statele Unite 
ale Americii. Acea balenă zburătoare 
— avind o suprataţă egală cu trei tere- 
nuri de fotbal şi o înălțime echivalenta 
cu 15 etaje, capabilă să transporte 
peste 100 de persoane — avea să tacă 
ultimul său zbor la 6 mai 1937, catastrota 
producindu-se cu citeva clipe inainte 
de aterizarea sa pe aeroportul de la 
Lakenhurst-New Jersey. Starea incor- 
dată a relaţiilor internaționale din acei 
ani, presentimentul posibilelor conflicte 
au făcut ca niciuna din părțile interesate 
să nu impingă prea geparte cercetările 
asupra cauzei exploziei. Între ipotezele 
accidentului s-a făcut însă destul de 
apăsat auzită cea a unui sabotaj. Filmul 
prezent reconstituie după criterii docu- 
mentaristice acest episod abordind e- 
venimentele tocmai din acest unghi de 
vedere. 


George C. Scott, Anne Bancroft, William Atherton, Gig Young, Richard 

A. Dysart, Charles Durning, Joanna Moore sînt interpreții unora din 

pasagerii care au zburat peste Atlantic în ultima cursă a dirijabilului 
Hindenburg 


Regizorul Robert Wise,auto- 
rul elenă 和 
cinematografice (Cineva a- 

nema colo sus mă iubește, Su- 
netul muzicii, West Side 

| Story), s-a lăsat atras in a- 
legerea subiectului — aven- 

tura dirijabilului Hindenburg — de moda 
filmelor catastrofă. Dar, în loc de o fic- 
țiune inspirată de o realitate posibilă, el 
ne oferă chiar un fapt autentic și de notorie- 
tate infinit mai pasionant. Mai mult, el face 
din filmul său — utilizind fragmente din 
jurnale de actualități ale epocii de glorie 
a dirijabilelor şi reconstituind destinele 
fiecăruia după lista pasagerilor acelei ultime 
curse — dincolo de spectacol, un baro- 
metru ce indică furtuna ce avea să se abată 
asupra lumii. Prin citeva schițe de portret, 
prin citeva situații semnificative comentate 
în două-trei replici, regizorul conturea:i 
acea stare de panică și teroare ce se insta- 
lase in Germania printre oamenii pasnici 
fără ca nimeni dinlăuntru sau din afară så 
poată stăvili catastrofa. Portretul colonelu- 
lui Ritter (personaj real), expertul militar 
însoțitor al aeronavei, în interpretarea ca 
întotdeauna atit de convingătoare a lui 
George C. Scott, este editicator. În ciuda 
dezacordului său intim cu ceea ce se 
petrece în țara sa, colonelul rămine supus 
ordinului chiar dacă înțelegea că una fusese 
războiul şi alta acum poligonul Spaniei, 
unde la Guernica avioanele germane, prin- 
tre care unul pilotat de el, aruncaseră peste 
pașnicul sat 3 000 de bombe. Prezentind 


https://biblioteca-digitala.ro 


aceste tipuri umane, filmul țintește mai sus, 
ambiţionind să arate că nimeni, nici colone- 
lul amintit, nici contesa ce-şi cumpărase un 
pașaport în schimbul unei părți din averea 
sa, nici comerciantul pornit în cursă contra 
cronometru să pună mina pe un contract 
de publicitate al lui General Motors, nici 
trişorii obişnuitelor mese de joc, nici familia 
germană proaspăt naturalizată în America, 
nici fanaticul SS-ist, nici intelectualii dis- 
tantafi de evenimente, în fine nimeni nu 
putea rămine, cind va bate ceasul, în afara 
tăvălugului istoriei. Ei puteau avea iluzia 
că se apără, că se salvează, ei puteau crede 
că nu participă la ceea ce se pregătește, 
dar de fapt niciunul nu va rămine în afara 
unei uriașe greșeli colective. lar pedeapsa 
istoriei este intotdeauna cea mai aspru. 
Prin această deschidere, filmul se ridică 
deasupra simplei spectaculozități (sporită 
de ineditul zborului cu un dirijabil şi de 
excepționala realizare a exploziei din final), 
afirmind cu succes că un film comercial 
şi de public nu inseamnă un film lipsit de 


idei. 
Simona DARIE 


Producţie a studiourilor americane. Regia: 
Robert Wise. Scenariul: Neison Gidding, după 
romanul lui Michael M. Mooney. Imaginea: Ro- 
bert Surtees. Muzica: David Shire. Cu: George C. 
Scott, Anne Bancroft, Wiiliam Atherton,Roy Thin- 
nes, Gig Young, Burgess Meredith, Charles Dur- 
ning, Richard A. Dysart, Robert Ciary, Rene An- 
berjonais. 


13 


filmului 
Q din... 


0 punte a istoriei 


E Stele de august. Femei în mină. Brate 
tragile imping vagonete, chipuri delicate ce 
ne obişnuiseră să le asemuim florilor de 
lotus, parcă şi-au ascuns definitiv zimbetu! 
sub stratul de cărbune. Un murmur trist 
ca 0 rugăciune dospeste durerea pină ce 
ea izbucnește intr-un mobilizator marş de 
luptă. Metafora cu care incepe noul film 
vietnamez trasează, printr-o sugestie muzi- 
cală,o intreagă evoluție. O punte istorică 
între două momente de conştiinţă. De la 
răbdare şi resemnare în fața durerii, mizeriei 
(viitoarea mamă crunt lovită de biciușca 
supraveghetorului cu caschetă de colo- 
nialist) la declanşarea uriașelor energii 
populare, sub îndrumarea vietminn-ului 
În insurecția care a dus la alungarea fas 
ciştilor japonezi şi a colonialiștilor francezi 
din Indochina. Stele de august — titlu! 
anunță imbinarea de lirism și realism istoric, 
aproape de document, ce defineşte profilu! 
filmului inchinat eliberării Vietnamului. Am- 
ploarea istorică a evenimentelor se creează 
de-a lungul celor trei ore de acțiune, prin 
citeva fire dramatice bine articulate: organi- 
zarea unor acțiuni ilegale de către citeva 
personaje din rețeaua vietminn-ului: munci- 
toarea care ia locul soțului ei inchis, cei 
doi tineri ce tipăresc un ziar patriotic in 
condiţiile aspre ale clandestinităţii și, para 
lel, maşinaţiile oamenilor mikado-ului c 
folosesc tot felul de metode represive si 
abile spioane (dintre care una joacă pe 
mai multe fronturi, lucrind cînd pentru co- 
lonialiștii francezi, cind pentru fasciștii japo- 
nezi). 

Cu simplitate şi o căldură ce atinge une- 
ori poezia sint schițate citeva portrete de 
eroi populari: muncitoarea ilegalistă (fru- 
mos dezvăluită prin secvenţe ca: perchezi- 
ționarea ei in pădure, sub copacul cu nume 
de legendă; banya, travesti-ul ei reuşit de 
la orezărie, sau aflarea morții bărbatului 
executat de fasciști şi îndepărtarea copilu- 
lui abia născut pentru a nu cădea in mina 
dușmanului), cit şi perechea de indrăgostiți: 
studentul și tinăra din fabrică. Un patos 
în cele mai bune secvențe discret, conținut, 
animă imaginile acestei evocări-omagiu al 
celui mai demn moment din viața unui 


popor: eliberarea. Alice MĂNOIU 


R.P. Bulgaria 


Adevărul . 
inainte de orice 


N Amendament la legea de salvarea 
statului. Acţiune, subiect şi erou totodată 
marea dramatica și singeroasa confruntare 
a principalelor forțe sociale din Bulgaria a- 
nului 1925. Un film politic deci, conceput de 
către autorul său, regizorul Ludmil Stai- 
kov, çu un imens respect pentru adevărul 
istoric, dar nu in spiritul comod al unei 
simple reconstituiri mai mult sau mai puţin 
fidele, ci cu un efort — lăudabil şi încununat 
de succes 一 de intelegere a multelor ade- 
văruri generale şi general valabile despre 
evenimentele şi oamenii istoriei dintotdea- 
una. Dintotdeauna, deci și de azi. 

Un film impresionant mai ales prin cruda 
lui sinceritate care-l trece, dincolo de cal: 
ficativele obișnuite, intr-o categorie spe- 
cială: aceea a filmelor-martori ai marilor 
experiențe sociale şi politice ale omenir 

E.S. 


m Chirurgii. Străbătind pe verticală și 
orizontală societatea contemporană a 
Bulgariei socialiste, filmul pare să nu mai 
aibă secrete artistice pentru cineaștii prie- 
teni. Aparatul iscodește diverse medii, cu o 
pasiune realist-analitică ce stirneşte emoții. 
neliniști, Intrebări creatoate. Sub semnul 
acestor neliniști «stenice» (tot sintem în lu- 
mea medicală) stă şi filmul prezentat în gala 
din septembrie. Ca și Merele noastre roşii, 
Chirurgii urmăresc lupta disperată a oame- 
nilor în halat alb cu moartea, dar şi cu mortifi- 
cările de spirit, apatia sau conformismul 
unor colegi, tot atit de periculoase ca și 
ignoranța, violenţa familiilor unor pacienți. 
Registrul Chirurgilor e grav, eșecurile erou- 
lui sint mai numeroase; el trebuie să smulgă 
cu forța copilul în stare gravă din miinile unor 
părinți inconştienți pentru ca să incerce să-l 


salveze — scenă tare, scenă grotesc-tragică. 


pentru că micuțul moare şi interventia 
chirurgului, nesocotind consimţămintul fa- 
miliei, e pasibilă de pedeapsă. Conştiinta 
profesională, conştiinţa umană, pusă sub 


semnul îndoielilor exact de cei care ar 
trebui să fie ei insisi chestionaţi de un înalt 
for moral — iată numai una din problemele 
importante de viaţă ridicate de acest film- 
dezbatere. Film lucrat cu siguranţă, care-si 
exprimă cazul limpede, fără liniarităţi dar 
şi fără complicații inutile. Un generic sobru. 
la obiect (prim-planurile medicilor operind 
de fapt doar ochii lor concentrați, expresiv), 
o distribuție numărind ciţiva artişti emer:ti 
si o economie a mijloacelor — uneori... 


:xcesivă. 
tie Alexandra BOGDAN 


m Nora. Ecranizare a romanului cu 
acelaşi nume al scriitorului bulgar Ghiorghi 
Karașolov, Nora desfășoară o poveste «pe 
viață şi pe moarte» cu miza banul — banul, 
«la țară», sub formă de pămint, de poftă 
dusă pină la patimă de mai mult şi mai mult, 
pofta unui bătrin chiabur — de exemplu 
— poftă grea şi molipsitoare pentru că, iată, 
ea trece și in sufletul nurorii, nora cea odată 
tinără, pură şi frumoasă. 

Dintr-un asemenea subiect care trăiește 
firesc prin situaţii-limită, cu greu s-ar fi 
putut face un film sobru. De altfel se pare 
că sobrietatea nici n-a intrat în țelurile regi- 
zorului — Vasil Mircev — preocupat mai 
cu seamă să dea filmului său o notă evident 
dramatică. Lucru care i-a reuşit din p!i: 


Emil SEVES 


stop cadru pe 


Comedia mută 


cunosc eventualele motivări tei 

f pe care le-ar fi invocat M 
Brooks in sprijinul activității lui pro- 
grama „ dar e evident că parodiile 
lui, dincolo de hazul lor, buton sau nu 
se vor ntesențiale, vizind adici 
asemeni oricărei parodii adevărat 
sintetizarea caricată a unui gen, a 
unui stil 

Am văzut pină acum trei dintre ele 
Nepotul lui Frankenstein (după cla- 
sicul de oroare ştiințifico-fantastică), 
Saua în flăcări (un «sinopsis» de 
western) și Comedia mută (traduce- 
rea corectă și exactă ar fi fost Film 
mut. Cea mai izbutită mi s-a părut 
prima care, datorită subiectului «obli- 
gat», a impus o anumită disciplină 
vervei cam discontinue a autorului, 
În Nepotul lui Frankenstein, iù mod 
paradoxal, capacitatea lui inventivă 
este mai bine prinsă în valoare decit 
în celelalte încercări cu «subiect libe 
ale (paradoxul e aparent, gradul 
de libertate măsurindu-se în funcție 
de reperele date) 

Parodia westernului, ca și în cea a 


Despărțiri dramatice 


m Soarta Aurei și a Argentinei. Aura 
și Argentina — două surori gemene care 
sint sortite să trăiască una departe de 
cealaltă. Se poate spune că le desparte 
viața, dar viața se numeşte acum războiui 
Războiul care le-a împărțit țara pe din 
două. Una dintre ele va cunoaște o copilarie 
fericită și o existență demnă la nord de 
paralela 38; cealaltă, aruncată în graba relu- 
giului la sud de paralela 38, va cunoaşte 
umilinţa, lipsurile și concesiile de tot felul. 
Poveste a două surori, de fapt povestea 
unui popor obligat în urma cotropirii impe- 
rialiste să trăiască o despărțire nedorită. 

E Magnolia înfiorește din nou Sintem 
tot in timpul războiului din anii 1950—53 
Magnolia este numele conspirativ al unei 
agente din serviciul de contraintormaţii 
al Armatei populare. Ea primeşte o misiune 
foarte primejdioasă pentru a dejuca planu- 
rile invadatorilor imperialişti, în Coreea de 
Sud. Ca in orice film de spionaj şi contra- 
spionaj, tensiunea, neprevăzutul, urmări- 
rile, alternează pină la deznodămint, cind 
misiunea va fi indeplinită. O misiune inde- 
plinită care nu anunță sfirșitul războiului. 
Pină la retragerea trupelor străine de pe 


filmului mut, suferă de aglomerare 
haotică de efecte, rezultatul fiind, une- 
ori, invers celui scontat, născind chiar 
o ușoară plictiseală, 

Ceea ce nu Înseamnă că, în fie 
din originalele șarje întreprinse 
Mel Brooks, nu intilnim acelaşi spirit 
pătrunzător în descifrarea mecanisme- 
lor psihice şi estetic dezinvoltura 
ludică, amestec de luciditate şi can- 
doare, aluziile în zig-zag la fenomene 
sociale și culturale, ochiada critică 
aruncată contemporaneităţii, suficien- 
te calități pentru a accepta astă 
operație de de-sacralizare (şi a nu o 
considera o jignire la adresa walori- 
lor perene», cum am citit intr-o cro- 
nică) 

Adăugăm picanteria roluri! 
dice interpretate de mar 
Nepotul lui Frankenstein, 
orb va rămine ca un moment s 
în palmaresul lui Gene Hackman) 

Ce va urma? Parodia superproduc- 
tiei? A melodramei indiene? A filme- 
lor cu hold-up? 

Oricare ar fi alegerea, sperăm doar 
că filmele lui Mel Brooks vor ști să 
evite rutina, manierismul, oboseala 
şi, mai ales, pericolul principal al stilu- 
lui pe care-l practică: facilitatea 


Nina CASSIAN 


Primul său disc a fost «o scrisoare» pe note expediată ca urare pentru 

aniversarea mamei sale. Pentru imprimare a plătit patru dolari. A 

fost prima şi ultima oară cînd a plătit pentru a-și auzi vocea. Aşa a 

început cariera regelui rockului, încheiată tragic la 42 de ani,după 

ce a imprimat cinci sute de milioane de discuri! (Elvis Priesley cu 

mama sa în viața de toate zilele şi cu Ann Margret în Dragoste la 
Las Vegas 


https 


biblioteca-digitala.ro 


teritoriul Coreei de Sud, alte magnolii vo! 
trebui să dea dovadă de curaj şi abnegatie 


m Primul asalt Alt moment eroic din 
lupta de eliberare naţională a poporului 
coreean. Sint anii războiului impotriva do- 
minaţiei japoneze. Este prezentă în prim 
plan nu înfruntarea armată, ci pregătirea 
politică condusă cu răbdare, competenţă si 
pasiune de către generația de mijloc, pen- 
tru a explica tinerelor generaţii cauzele și 
semnificaţiile conflictului, pentru ca ei să 
ințeleagă de ce luptă. O lecţie de patriotism 
sinceră şi patetică ce va fi încununată de 
victorie. RP. 


Din nou: nu uitati! 


N Salvaţi orașul Film dedicat eroismu- 
lui celor ce au apărat Cracovia, celor care 
au dat în acele zile pină la sacrificiul suprem 
măsura curajului, a abnegaţiei și a patrio- 
tismului. Războiul se apropia de sfirsit, 
infringerea Germaniei naziste era iminentă. 
Dar pe măsură ce se retrăgeau,trupele sale 
distrugeau toate orașele părăsite. În ultima 
zi a anului 1944, Armata roşie era pe punctul 
de a elibera Cracovia,cind sosește ordinul 
oraşul trebuie salvat. Armata de eliberare, 
impreună cu rezistența din interiorul Cra- 
coviei vor acţiona conjugat pentru a res 
pecta acest ordin 一 care semnifica nu 
numai salvarea multor vieți omenești, ci şi 
salvarea centenarului lăcaș de cultură. Un 
film-epopee, un film-document, un film- 
aducere aminte, semnat de regizorul lan 
Lomnicki. S.D. 


m O viață scurtă. Într-o cinematografie 
cu o frumoasă şi consolidată tradiţie a 
filmelor de război, ca cea poloneză, Zbig- 
niew Kuzminski este unul dintre regizorii 
care se ocupă mai ales de consecințele 
imediate, uneori tragice ale războiului, de 
dramele sociale determinate de lupta dintre 
vechi și nou în Polonia eliberată. Tema 
gravă a războiului e surdinizată și accentul 
este pus pe factura polițistă, pe elementele 
de spectacol, de suspens dramatic; ele- 
mente de mai mare audienţă la publicul 
căruia 1 se adresează. 

Scenariul — inspirat din evenimentele 
reale ale anului 1949 — oferea premizele 
unui film nu numai poliţist, ci şi de intere- 
santă analiză psihologică. Un grup reac- 
ționar din fosta armată de eliberare, ostil 
noului stat polonez, se ascunde în munți 
şi, sub comanda unui fanatic al jurămintu- 
lui lor comun «pină la ultima picătură de 
singe», prelungește, prin acțiuni teroriste 
asupra satelor din jur, agonia ultimelor 
zile de război. Spre deosebire de mai vechi 
filme poloneze, unde un astfel de grup era 
privit dinlăuntrul lui cum se destramă, 
cum se autodistruge, urmărindu-se dra- 
mele de conștiință, confruntarea gravă a 
caracterelor, aici ni se propune să urmărim 
— uneori cu sufletul la gură 一 sistemul 
de învăluire a bandei, să admirăm dibăcia 
si ingeniozitatea lucrătorilor din securitatea 


noului stat. Roxana Pană 


N Amenințarea. De la terminarea 
războiului au trecut 27 de ani. Totul a de- 
venit istorie. Oamenii au inceput să uite, 
cind în 1972 două state (Polonia și Republica 
Federală Germania) cer extrădarea 
aceluiaşi criminal de război Hermine 
Braunsteiner, fostă supraveghetoare şefă 
din lagărul morții de la Maidanek, acum 
cetățeană S.U.A. Procesul intentat are la 
bază intrebarea dacă mai poate fi menținută 
acum decizia tribunalului din Nürnberg. 
dacă principiile morale mai pot fi astăzi 
aceleaşi. 

Inspirat din acest fapt real, filmul polonez 
Amenințarea schimbă numele eroilor, dar 
faptele şi atitudinile personajelor dramei 
copiază realitatea. La New-York, într-o ca- 
meră de hotel, Maria Kaminska, fostă pri- 
zonieră a lagărului, chemată la proces ca 
martor al acuzării, incearcă să-și domine 
echilibrul psihic cu greu  reciştigat. 
Obsesiile, coșmarurile de care se eliberase 
apar din nou vii, insuportabile. Exercitind 
o presiune psihologică brutală, avocatul 
apărării incearcă insă să pună la indoială 
competența martorei. Avocatul acuzatei 
își joacă şi el rolul după regulile clasice ale 
tacticii războiului psihologic; martora, in- 
curajată de tribunal şi susținută de opinia 
publică, reușește să furnizeze pină în cele 
din urmă dovezile necesare. Procesul s-a 
încheiat. Problema apărării psihicului uman, 
problemă pe care nu a prevăzut-o nici un 
cod de lege penală, rămine deschisă. Solu- 
lia: preocuparea continuă pentru dezarmare, 
demascarea permanentă a numeroaselor 
organizaţii de tip neofascist, a grupurilor 
teroriste. Film-avertisment, creația cineaști- 
lor polonezi abordează tema gravă a res- 
ponsabilităţii fiecărui individ şi a tuturor 
țărilor față de prezentul și viitorul omenirii. 
Pentru ca ceea ce a fost să nu se mai repete. 


leana DĂNĂLACHE 


pta lor i 
din anii războiului 3 
şi ai partizanatului $ 
(Fericirea în lanţ, PE 
Delfina, 
Verdictul) } 


es Farse A „este dominată de 
Ultima stagiune a 4 7 filme cu și despre 
cinematografiei 

iugoslave... 


| Festivalul de la Pola care îsi 

desfășoară lia sub 

inaltul patronaj al Preşedin- 

iner na telui R.F.S. Iugoslavia, los:p 

| Broz Tito, reprezintă o con 

L tribuție importantă si valoroa- 

să în viața culturală a lugosla- 

wei, in mod special a artei filmului. Este festi- 

valul cel mai îndrăgit al filmului artistic iu- 
goslav. 

În decursul celor 24 de ani parcurşi, 
Pola a devenit cel mai important centru 
de intilnire anuală a creatorilor celei de a 7-a 
arte care iși desfăşoară activitatea în toate 
colțurile celor 6 republici ale Iugoslaviei 
socialiste. 

Realizările prezentate in acest an au fost 
urmărite de peste 230 ziariști și critici de 
film, de asemenea de un număr mare de 
cineaşti străini, pe lingă miile de spectatori 
obișnuiți. 

Au fost prezentate in Arenă — și in locali- 
tățile balneare din apropiere, 18 filme de 
lung-metraj şi zilnic pe lingă cele două 
filme in program, cite un film de scurt- 
metraj, documentar sau de animaţie, selec- 
tate dintre filmele premiate la Festivalul de 
scurt-metraj de la Belgrad. 

Festivalul s-a deschis cu filmul documen- 
tar Tito, regia Krsto Skanata, omagiind 
cea de a 85-a aniversare și 40 de ani de activi- 
tate în fruntea Partidului Comuniştilor din 
Iugoslavia, a președintelui losip Broz Tito. 
Este un documentar despre prezenţa emi- 
nentului om de stat în cele mai importante 
momente ale istoriei ţării sale. Imagini 
emoționante din perioada de ilegalita- 
te, a luptei de eliberare națională, imagini 
despre efortul de reconstruire a ţării sı 
munca de edificare a societăţii socialiste «+ 
popoarelor lugoslaviei, caracterizată prin 
tr-o atitudine de demnitate și forță mora! 
politică atit in organizarea unei. dezvoltă: 
independente a țării, cit şi printr-o activitate 
în interesul colaborării internaţionale si 
apărării păcii. 

Filmele prezentate in competiție au fost 
destul de variate. 

Operația Stadion, de exemplu, este al 
doilea film de lung-metraj al cunoscutului 
si apreciatului regizor de animaţie, Dusan 
Vukotić, un film (lung-metraj artistic 


Hollywoodul 


(Urmare din pag. 9) 
în studiourile «Universal». În loc de fast 
rezidenţial, ariditate de uzină. Ni se pro- 
pune să ne impărțim în două grupuri, 
avind de ales intre macheta monstrului 
marin din Fălci, filmul care a stabilit un 
nou record de incasări pe seama apetituri- 
lor în tehnicolor ale unui rechin, și un 
saloon prototip, inaugurat, ni se spune, 
cu Incăierarea devenită clasică din Șapte 
păcate. Japonezele optează în unanimi- 
tate pentru rechin. Noi, japonezii, alegem 
decorul de western. Ghida, din nou, nu se 
miră, dar se mai uită odată la cesulel. 
n saloon ni se demonstrează cit de in- 
genios sint montați pereții, oglinzile și 
chiar scaunele, astfel incit să nu rănească 
pe nimeni cind se sfarmă, țăndările şi 
aşchiile fiind dinainte proiectate și asam- 
blate pină la milimetru. Materialele costă 
mai ieftin decit mina de lucru cascadorică. 
Mai exact, trupul de lucru cascadoric, 
înlocuit In tot mai mare măsură de o in- 
treagă industrie a «efectelor speciale». 
În stirșit, iată-ne și in pragul apogeului 
de apogeu. Un show de televiziune pe viu! 
Sintem instalați, laolaltă cu conţinutul a 
încă două-trei turturistice, intr-un amfiteatru 
din fața unei scene de plexiglas, luminată 
de dedesubt și cu arcuri de neon multi- 
color ca niște curcubee, pe diagonală 
Muritorii o dată așezați, se declanşează, 
ca la un semnal, alămurile. De sub un 
curcubeu, răsare in pași dansafi Harry 
Belafonte, suplu, felin, surizător. De sub 


Revoluţia se face prin 
oameni şi în oameni 


de astădată) despre rezistența organizată 
de un grup de tineri elevi Impotriva teroarai 
lasciste a Ustasilor, în anii războiului 
Pornind de la un fapt real petrecut la 
Zagreb in dramaticul an 1941, scenariul 
a fost realizat prin^ folosirea memoriilor 
celor care au participat la acea luptă orga- 
nizată de antifasciști şi tineri comunişti. 
Document de un ton sincer, vădind unitate 
stilistică, susținută de o imagine ce redă 
atmosfera trecutului, filmul a cărui pregă- 
tire a necesitat un an și a fost realizat in 
45 de zile de filmare (cu multe probleme 
organizatorice și de producție), s-a bucurat 
de o vibrantă primire. 

Un al doilea film inspirat din aceeaşi 
epocă a fost Urmărirea al lui Zivoijin 
Pavlović, un film plin de acţiuni neprevăzute, 
cu un dinamism continuu, care dă o ima- 
gine a luptelor inverşunate duse de partizani 
impotriva cetnicilor. 

Pe de altă parte, Salvatorul, al regizoru- 
lui Krsto Papic (Marele Premiu la festivalul 
internaţional al filmelor «sci-fi» de la Trieste 
în -1977) realizat ca o expresie metaforică 
după nuvela lui Alexandr Grin, este mai 
mult un «soc-fi», ficțiune socială. Acţiunea 
se petrece «undeva in Europa centrală», 
in perioada intre cele două războaie mon- 
diale. Eroul filmului, un tinăr scriitor, Ivan 
Gaiski, cunoaște toate greutățile zilelor de 
șomaj și neliniște socială. 

Zburători spre înaltul cer, in regia lui 
Marijan Arhanic redă intr-o atmosferă 
specifică de toamnă. atitudinea și senti- 
mentele populaţiei. şi in special a unor 
copii, prieteni ai porumbeilor unui sat de 
munte din Istria, ocupată de o unitate a 
armatei italiene in timpul celui de-al doilea 
război mondial. 

Bestia — este o realizare a regizorului 
Jivko Nikolić (preocupat cu precădere de 
problemele picturale în expresivitate), o 


turturistic 


celălalt curcubeu, suple, feline, suriză- 
toare și în lameuri, un grup de cintărețe 
Din senin, de nicăieri, niște dansatori, tot 
surizători, dar și mai supli, şi mai felini, și 
mai în lameuri. Numai EI, zeitatea de la 
13.45, nu are nevoie de străluciri false și 
poartă bluza şi pantalonii de toate zilele pe 
care i le cunoaștem. E o explozie de vitali- 
tate, de talent și de grație care provoacă pe 
loc explozii de aplauze in lanţ. Totul pare o 
joacă improvizată pină la desăvirşirea stră- 
lucirii diamantine, dar șletuită de la sine, 
născută aşa, acolo, pe loc, în fața noastră. 
Carnavalul cuceritor al lipsei de efort! O 
cameră care stă aţintită asupra amfiteatru- 
lui mă face să pricep că spectatorii aceia 
candizi, pe care ni-i arată duminical Tudor 
Vornicu, sint de bună seamă la fel de turtu- 
ristici ca mine şi ca japonezii. 

La plecare, mă fac că am uitat şi bruma de 
niponă pe care o deprinsesem şi, In pofida 
somatiilor ghidei, mă opresc pe un culoar al 
studioului în fața a ce se numeşte la noi un 
avizier. Din teatrul unde lucrez acasă, știu 
că secretele zeilor sint consemnate aici. 
Transcriu intocmai: «Di. Belafonte: 
ora 7.a.m. repetiție cu orchestra; ora 8.a.m. 
repetiție cu grupul feminin; ora 9.a.m. re- 
petiție la lumini — grupul de dansatori, re- 
petiție separată; ora 10 a.m. Snur și in- 
registrări pentru play-back; ora 11, toată 
lumea, Incălzire; ora 11,30 repetiţie de asam- 
blare cu coregraful și grupul de dansatori; 
ora 12,30, pauză; ora 13 machiaj şi coafură, 
toată lumea; ora 13,30, instalarea publicu- 


poveste inchipuită, amintindu-ne de litera- 
tura simbolistă, poate și de filmele lui 
Alain Resnais, despre locuitorii unei insule 
scufundate în beznă și bintuită de ploaie, 
oameni ciudafi — un comandor de vas pe 
patul de moarte, un circiumar mereu beat 
cu a lui soție tinără și mereu dornică de 
dragoste, un popă văduv, un atotștiutor 
astrolog și mai puțin astronom, un soț 
pierde-vară, un bătrin cărăuș, un măgar 
blind, un grup de femei bătrine şi curioase 
un alt grup de temei văduve sau părăsite, 
un flăcău tinăr ca un Till Eulenspiege! 一 
oameni plini de dor şi speranţe dar ducind 
o viață anacronică , atemporală 

O stăruitoare preocupare manitestă ci- 
neaștii din țara vecină pentru anii dinaintea 
celui de-al doilea război mondial. Un nou 
film, Vremea haiducilor (regia Vladimir 
Tadej) zugrăveşte vremea anilor '20 şi viața 
unui mic sat de la poalele munților Grmec. 
in care copiii se intilnesc față în față cu 
brutalitatea şi samavolnicia jandarmiloi. 
care confiscă grinele şi animalele sărmani- 
lor țărani. Intervenţia haiducilor din impre- 
jurimi îi face pe copii să-şi dorească o 
viață de cinste haiducească şi se hotărăsc 
să-i ajute pe haiduci. 

O altă peliculă, Avalanșa (regia Antun 
Vrdoljak) se reintoarce la problemele anilor 
1927 (realizat după o dramă teatrală cu 
acelaşi nume al autorului Pero Budak) 
despre visurile de realizare a oamenilor 
care pleacă departe de patrie, dar se intorc 
dezamăgiţi şi ruinaţi. Problema social-poli- 
tică 一 de astă dată o problemă de actuali- 
tate — a muncitorilor iugoslavi care pleacă 
temporar ca «gastarbeiteri» în alte ţări, a 
fost prezentată în două filme deosebit de 
interesante, atit ca tematică, cit şi ca rezol- 
vare cinematografică. 

Filmul Nu vă aplecați în afară al 
regizorului Bogdan Zizić este considerat 


lui pe platou; ora 13.45, înregistrare». 
Crezusem, vroisem să cred şi eu că ster- 
tul de oră de show era într-adevăr improvi- 
zat, deşi ştiam că atita precizie protesiona- 
lā nu se poate obține fără sudoare şi singe. 
Ce nu știusem pină atunci era că itinerariul 
nostru turturistic țintise minut după minut 
tot într-acolo. ŞI joaca de-a paşii pierduţi de 
pe terasa Teatrului chinezesc şi răfuielile 
cu zeii, şi extazurile efesiste, și șederea în 
saloon-ul pentru snopeală, toate, dar abso- 
lut toate, fuseseră cronometrate pină la 
secundă în lumina telului suprem, a rațiunii 
de a fi a Olimpului, a produsului olimpian: 
SHOW -ul! Vizitasem Hollywoodui ca pe un 
Muzeu al satului, ai cărui locuitori iși văzu- 
seră conștiincioşi de morărit, dărăcit și 
tesut, prevăzind, in orarul lor gospodăresc 
de fiecare zi, şi valorificarea figuraţiei gra- 
tuite de turturişti, care plătiseră ei să caște 
gura, dar barem să n-o caște degeaba, să 
țină hangul. Vizitasem Hollywoodul pro- 
gramati, poate chiar computerizaţi de spe- 
cialişti, psihologi, sociologi, agenți de publi- 
citate, cunoscători desăvirşiţi ai duratei 
tuturor reacțiilor, şi nipone, și europene, 
şi eventual, lapone, la contactul muritori- 
lor cu zeii. Făcusem cu toții parte din show 
fără să știm, încă din clipa cind ne luăm 
micul dejun la hotel, la o oră cind Hercule- 
Belatonte işi incepuse demult trudele. Tur- 
turistic, neturturistic, eficacitatea aceea in- 
credibilă a lui «Supercalifragilistic» pe 
care il cintase el se bizuia pe raționalizarea 
de materie primă numită timp. Olimpul 
acesta care se închină Dolarului. Jupiter 

care ştie de frica lui Cronos 
R.N.R. 


https://biblioteca-digitala.ro 


un film de mare necesitate in zilele noastre, 
cînd condiţia de exilați a muncitorilor ple- 
cafi să muncească în alte țări a devenit 
atit de dramatică. Filmul a fost realizat 
aproape în intregime in R.F.G., ceea ce 
asigură și o autenticitate pe lingă seriozi- 
tatea și acuitatea observaţiei și dezbaterii 
acestei probleme. 

Filmele despre tineri și cu tineri au domi- 
nat programele și au trezit un mare interes. 
Astfel Educaţie specială, fiim de debut 
al regizorului Goran Markovic ne amin- 
leste de «Poemul pedagogic» al lui Maka- 
renko, Este cronica unui delincvent minor 
urmărind evenimentele din viaţa lui și a 
unor oameni pe care îi Intilnește. 

Împușcătura (regia Kreşo Galik) vor- 
beşte despre o problemă universal valabilă 
a relației și curajului răspunderii morale 
in momentele importante ale vieţii. Este 
povestea a doi prieteni dintr-un sat, care 
pleacă la vinătoare. În mod accidental, 
pușca unuia se descarcă şi prietenul său 
este grav rănit. În jurul acestei întimplări 
se încing spiritele celor din sat şi,o dată 
cu ele, satul Işi arată o altă față. Adevărul 
se stabileşte pină la urmă abia după ce 
prietenul rănit iese din spital și depune 
mărturie despre întimplarea nefericită. etc. 

Alte filme inspirate de lupta partizanilor 
împotriva ocupanților naziști au fost, ca de- 
obicei, bine reprezentate şi bine primite: 
Reintoarcerea sacrificaților (regia Ale- 
xandr Djordjević) şi Verdictul (regia 
Trajce Popov),acesta din urmă aflindu-se 
în atenția juriului şi mai ales a publicului 

Festivalul actual — carea văzut perin- 
dindu-se incă alte filme pe teme actuale, 
consacrate muncii, dragostei, aspirațiilor 
tinerei generații — este considerat ca cel 
mai bun din ultimii ani, aducind în fața 
spectatorilor filme foarte variate ca ex- 
presie $ problematică, fiind o mărturie 
a maturității creatoare și profesionale a 
cineaştilor iugoslavi, ale căror ginduri se 
îndreaptă spre cel de al 25-lea festival 
jubiliar, cu dorința de a aduce creații de o 
mai înaltă valoare şi ținută artistică, ideo- 
logică, politică şi profesională. 

Filmele iugoslave s-au dovedit a fi o 
pledoarie a oamenilor in slujba oamenilor. 


Ştefan HORVATH 


Premiile acordate 
la ediția l-a a 
Festivalului filmului 
pentru tineret 
„Costinești“, 1977 


Cel mai bun lung-metraj ar- 
tistic: Cursa (regia Mircea Da- 
neliuc). 

Cel mai bun film documentar: 
Acolo unde se nasc curcubee 
(regia Eugen Gheorghiu) 

Cel mai interesant subiect: 
Zidul (scenariul Dumitru Ca- 
rabăț și Costache Ciubotaru) 

Cea mai bună imagine: Cor- 
nel Diaconu, pentru filmu! De 
bună voie și nesilit de nimeni 

Cea mai bună interpretare 
feminină: Tora Vasilescu, pen- 
tru rolul din Cursa 

Cea mai bună interpretare 
masculină: Mircea Diaconu, 
pentru rolul titular din Filip 
cel bun 

bună muzică: Cor- 
u, pentru filmul Zi- 


Filmul, document al epocii 


carnet 
de lucru 
d 


Basmele 
şi cintăreţii pop 


Cineaștii cehi n-au lost niciodată 
zgirciţi în ale basmului. Producţia lor 
de poveşti, feerii şi năzdrăvănii pentru 
copii n-a scăzut, ideea şi moralitatea 
realizatorilor fiind — după expresia re- 
vistei «Filmul cehoslovac» — foarte 
simplă: «răul trebuie pedepsit și binele 
recompensat». Se anunţă acum Tova- 
rășa veveriță 一 in care un copil rău- 


Prea frumoasa. 
pura, nemuritoarea 
Julietă 

a lui Zeffirelli: 
Olivia Hussey 


rău-rău chinuie, ba chiar răneste, ani- 
malele pădurii, şi unul bun-bun-bun 
le vindecă, avind tată doctor, ceea ce 
ori și citusi de puţin contează enorm. 
Un alt basm, Trăiască spiritele, unde 
contemporani de-ai noştri se joacă și 
se dau în bărci cu cavaleri medievali 
ințelegindu-se foarte bine. În sfirșit, 
Honda ajuns aproape rege, despre 
care realizatorii nu vor să spună ce 
cuprinde, totul fiind o mare surpriză. 
Se ştie doar atit că, în film, nu vor apare 
ființe supranaturale, că totul se va 
explica, la urmă, foarte normal, că 
Honda, eroul, va fi interpretat de un 
cintiret de muzică pop, Jiri Korn (după 
exemplul lui Karel Gott care a jucat un 
cimpoier, într-o altă feerie) şi că regia 
aparţine lui Borivoj Zeman, autorul, în 
1952, al celui mai popular film pentru 
copii din istoria cinemaului ceh, Prin- 
tesa mofturoasă. 


“aj 
În regia lui Borivoj Zeman, 
cel cu 

Prinţesa mofturoasă 

altădată, 

o prințesă ne-mofturoasă 
(Iorga Kotrbova) 

în cea mai recentă 

feerie de la Barrandov 


cronica 
teatrală 
= — 


Romeo, Julieta, 
frigiderul 
şi consumul... 


«Julieta stă in pat. Ea stă aşa de zile 
intregi făcindu-și unghiile, frunzărind 
reviste ilustrate, fumind. cu ochii in 
gol. Julieta are privirea puţintel bovina 
inchipuiţi-vă, e și însărcinată! Ea inghit: 
11 tartine doar la micul dejun. Romeo e 
cel care se duce in fiecare dimineaţă 
să cumpere piine. Julieta, ca să-i treacă 
vremea, mănincă şi brinzeturi în mari 
cantități Vremea a trecut. lată, sint poate 
25 de ani de cind Romeo și Julieta s-au 
căsătorit. Peste ei, s-a lăsat praful. 
Pentru ei viața s-a organizat intre un 
enorm frigider alb — care, cind por- 
neste, tace și puțin zgomot — o masă 
de bucătărie, niciodată spălată, şi-un 
pat cu așternutul mototolit, nu foarte 
curat...» 

Ceea ce cititi nu e cronica vreunui 
gagman in pană de idei, ci chiar o 
cronica teatrală la un spectacol de tea 
tru, cu o piesă de teatru, și anume 
piesa, deajuns de binecunoscută, «Ro- 
meo și Julieta» a dramaturgului englez 
William Shakespeare. Ceea ce aţi citit 
mai sus se petrece pe scena festivalu- 


„În 1920, la vremea 


a vrema 


cronica 
reluărilor 


Epilog 
(dar nu happy-end) 
la „Sacco și Vanzetti“ 


Pentru cei care n-au văzut filmul, pentru 
cei care l-au văzut, dar din păcate l-au uitat 
— dacă se poate uita un asemenea film... 
— pentru cei care l-au văzut şi nu-l pot uita, 
pentru cei care, neuitind nimic din filmele 
bune și din poveştile importante ale veacu- 
lui, n-au nimic Impotrivă să li se reamin- 
tească subiectele, mai ales pentru aceştia 
din urmă, să spunem din nou că Sacco şi 
Vanzetti au fost electrocutaţi la 27 august 
1927, pe baza unor acuzații de-o falsitate 
strigătoare la cer, dar la care judecătorul 
Webster Thayer și jurații s-au dovedit surzi; 
procesul lui Sacco și Vanzetti — emigranţi 


https://biblioteca-digitala.ro 


lui de la Carcassonne, unde regizorul 
Denis Lorca a adaptat liber piesa care, 
neadaptată, s-a bucurat totuşi de un 
oarecare succes, in lume. El a adap- 
tat-o liber, dar și hiperrealist, cum se 
numește azi, în occident, etalarea cu 
cit mai mult vulgaritate a marilor şi 
micilor mizerii ale vieții în care dragos- 
tea a devenit «o timpenie», romantis- 
mul — o aiureală, puritatea — un plic- 
tis, gaura din pantof — o intrebare 
hamletiană. Nifilist nevoie mare, Denis 
Lorca zice că lumea s-a săturat, ca și 
el, de Shakespeare, și face praf po- 
vestea de iubire pentru a-i extrage uri- 
tul şi platitudinea fără de care nu se 
poate, mă Ințelegi, demitizarea. Cu de- 
mitizarea e mai rău decit cu calomnia. 
«Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot o să 
rămină»... — zicea acela. Cu demitiza- 
rea, nu mai rămine nimic, că altfel n-are 
schepsis. Din «Romeo și Julieta» a 
rămas că ea-i gravidă și el face piața. 
Adina! Şi uite aşa devine omul mai 
realist decit Shakespeare care nu se 
poate spune, totuși, că n-a ştiut nimic 
în această direcţie, ca să aibă nevoie 
de ajutorul lui Denis Lorca. Dar, pentru 
ca să nu avem vorbe, să mai spunem 
că hiperrealismul nu e nici el foarte 
consecvent și se îmbină cu un hiper- 
anti-realism. Căci cum altfel să nu- 
mesti faptul că adaptarea se joacă într-o 
distribuție formată numai din femei!? 
Romeo e femeie, Tibalt e femeie, Mer- 
cutio — și el e ea! Asta e adevărat, nu 
i-a trecut prin cap nici lui Shakespeare, 
anacronic cum îi știm. «Denis Lorca a 
vrut să ne dea o caricatură a lui «Ro- 
meo și Julieta». Se ride deseori» — in- 
cheie cronicara. La atita vulgaritate, 
n-ar fi rușine nici să plingi și să urli 
o singură dată: inapoi la Zeffirelli 


italieni in Statele Unite, meseriaşi modești, 
de-o orientare politică anarhistă, pe care 
nu o ascundeau, afirmindu-și deschis cre- 
dinta într-o societate izbăvită de exploa- 
tare — s-a înscris printre erorile judiciare 
cele mai grosolane și mai expresive ale 
secolului nostru. Einstein, Dos Passos, 
Anatole France, milioane de manifestanți 
din toată lumea s-au ridicat in apărarea 
celor doi nevinovaţi, au demonstrat totala 
netemeinicie a acuzațiilor — indignarea 
lumii s-a dovedit, o clipă, inutilă. Doar o 
clipă. Fiindcă «doar» peste 50 de ani, în 
19 iulie 1977, guvernatorul statului Mas- 
sachusetts dă o proclamație in care Nicola 
Sacco și Bartolomeo Vanzetti sint declaraţi 
victime ale unei crime judiciare, ale «unor 
prejudecăți dominante în acea epocă». Pro- 
clamația spune clar: «Toate umilințele și 
toată dezonoarea care apasă pe numele 
lui Sacco și Vanzetti, pe numele familiilor 
şi urmașilor lor, şi prin urmare pe numele 
statului nostru, vor fi pentru totdeauna 
şterse». ŞI, în sfirşit, fraza cea mare, aştep- 
tată de atita timp şi de atitia oameni: «Există 
motive temeinice pentru a aprecia că an- 
cheta judiciară impotriva celor doi a fost 
caracterizată de injustiție.» Ziua electrocută- 
rii lor a fost declarată zi de neagră amin- 
tire în întregul stat. Unul din nepoții lui 


Colombo. cu pălăria lui Bogart, 
dar şi cu alte șase «enigme» 
pe cap... 


cronica 
obiectului 


Amintirea unei pălării 


Din adincul timpului cinematogratic 
vin spre noi, nu o dată, ca marile umbre, 
ca melodiile, ca păsările, nemuritoare, 
obiectele. Fel de fel de obiecte pe care 
doar filmul, ca nimeni altui, pină la el, 
le-a dat dimensiune, durată, putere 
spectrală. Nici o artă n-a lăsat lumii 
atitea lucruri cu chip de om, ca filmul. 
Nimeni n-a făcut dintr-un lucru — o 
ființă, ca arta birocratic-numerotată, a 
șaptea... 

Vin spre noi crucișătoare. Locomo- 
tive. Sănii pe care e desenat un tranda- 
fir. Diligenţe. Puşti. Claxoane. Maşini. 
Macaroane. Ghete. Bastoane. Corsete. 
Pălării. Tot felul de pălării. Melonul lui 
Chaplin, Jobenul lui Fred Astaire. Pălă- 
ria de pai a lui Maurice Chevalier. Borsa- 
lina Samuraiului, cu gestul scurt al 
potrivirii borului. Pălăria tare, mincată 
cu sare de Stan lingă Bran. Trenciuri. 
Trenciul lui Bogart in finalul Casa- 
biancăi, pe aeroport, in ceață. Pălăria 
lui Bogart, de detectiv privat, cu gestul 
unic de a o da ușor pe ceafă, cind e la 
anaghie. Impermeabilul ponosit al lui 
Columbo. Toate au o viaţă a lor, toate 
definesc o viață a eroului. Ele toate sint 
atit de importante incit nu-i de mirare 
că o știre — de neinieles pentru neavi- 
zaţi, extraordinară pentru cinefili — a 
bătut pe toate telexurile specializate, 
dind lung fior: în ultimul său film — 
«Detectivul ieftin» — Peter Falk isi 
loapădă impermeabilul, devine seducă- 
tor şi va purta aceeași pălărie ca a lui 
Humphrey Bogart. Mai mult ca sigur: 
mit la mit nu-și scoate ochii! 


Sacco a asistat la ceremonia senatului 
din Boston. Doamna Vincenzina Vanzetti, 
sora lui Bartolomeo, care trăiește în Pie- 
mont (Italia), a declarat luind cunoştinţă 
de noul verdict: «Mi-am atins țelul vieții 
În fiecare zi mă trezeam cu speranța unei 
reabilitări; dintotdeauna am avut credința 
că ea va veni, mai devreme sau mai tirziu.» 

Pentru cei care sint dispuși să vadă în 
acest epilog doar un happy-end holly- 
woodian, să le intățişăm această reflecţie 
a lui Bernard Chapuis, in «Le Monde», 
plină de un sarcasm salutar, lărgind ori- 
zontul «problemei», dind acea perspectivă 
neliniștitoare asupra «nedreptăţii care n-are 
odihnă și aleargă mereu prin lume,» cum 
zicea Cervantes, demult, in cartea cărţilor: 

«La capătul unei perseverente anchete 
care a durat 50 de ani, autorităţile statului 
Massachusetts sint in măsură să de- 
monstreze că Sacco şi Vanzetti n-au murit 
de o moarte naturală. Pentru cele două 
victime, aceasta nu le schimbă prea mult 
situația. Dar curata conştiinţă universală, 
totdeauna mai aptă a reabilita morții decit 
vii, va putea fi satisfăcută de tenacitatea 
anchetatorilor care au lucrat 50 de ani 
pentru a demasca nişte asasini, domnii 
judecători şi juraţi, morți liniștiți în paturile 
lor»... 


„La Dolce Vita“ - 
nostalgia unui elan 


Dintr-un interviu al lui Fellini, plin de 
vitalitatea maestrului, duduind de umor 
si idei foarte serioase despre arta filmu. 
lui, trecind cu mare suflu de la una la 
alta, cum numai el știe, de la importanța 
fundamentală a lui Pinocchio pină la 
amintirile din primul său reportaj de 
ziarist (în 1937, «Turul ciclist al Italiei») 
de la căderea lui Casanova in Statele 
Unite pină la afirmaţia orgolioasă că 
«intr-o lume fără cinema, eu as fi inven- 
tat pelicula şi aș fi reușit....», de la elogiul 
muncii («munca dezvoltă o energie ca- 
pabilă să învingă boala») pină la refuzul, 
fără de motiv, de a-și revedea filmele — 
iată două secvențe care merită a fi pri- 
vite mai indeaproape, in toată gesticu- 
lația lor orală. 

Una — despre viața lui, «la zi»: 

— V-ar place să aveți acum 20 de ani? 

— Doar ca lăcomie a vieții. Fiindcă aș 
avea mai mult timp, mai mult chef, mai 
multă energie, mai multă sănătate. Pen- 
tru că as mai face nebunii! Ah, ce mi-ar 
place! 

— N-aţi făcut deajuns? Cariera dun: 


în curînd 


pe ecrane... 


Noaptea americană 


Mai tare decit zece filme de g'oază, 
mai adevărat decit imaginea a o sută 
de filme-catastrofă, filmul acesta, al 
penei de curent electric din New-York, 
in noaptea de 13 spre 14 iulie 1977, de- 
clanşate la orele 21,30, după ce trei 
fulgere au căzut peste cablurile orasu- 


e, 


neavoastră este una dintre cele mai 
strălucite Si mai cuprinzătoare... 

— Ce vrea să spună «cuprinzător»? 
Încă n-am inceput. Ce-am făcut pină azi 
e doar un prolog, un debut, nu-i nimic. 

— Cum, n-aţi tăcut nimic? Dar sinteţi 
celebru in lumea întreagă. 

— Asta nu spune nimic. Ştiu ce am 
de făcut. Sint abia la inceput. Am muncit 
tot timpul, dar n-am realizat prea multe. 
Am trăit doar intr-un fel de teatru unde 
se ează».... 
laită — despre zilele cind filma 
«La dolce vita», singurul său film pe 


Fellini: «Dacă n-ar fi existat 


care-l iubeşte deschis, de care vorbește 
cu dragoste, fără fasoane: 

— «Un film pe care l-am trăit intens, 
bogat în amintiri bune... În ansamblu, 
prin forța extraordinară a actorilor săi, 
prin perioada pe care o imbrățișa, el a 
povestit o epocă. Mi se părea că eu 
însumi sint un reporter-fotograf, că 
fotogratiez o realitate, chiar inventată, 
dar care se desfăşura in jurul meu. Mi 
se părea că toată Roma colabora cu 
mine, refăcind miine ceea ce filmasem 
ieri seară. Exista in noi un elan necunos 
cut. Ca un presentiment de apocalips». 


filmul, eu aș fi inventat pelicula!» 


Existind filmul, el a inventat-o pe Masina. 
Prin urmare, nu s-a pierdut nimic! 


lui: la 20,37, la 20,56, la 21,06. Tempera- 
tura aerului: 32 grade noaptea! Sec- 
vențe din «decupaj»: 

© se sparg, în primul rind, armură- 
riile, băcăniile şi «electrocasnicele»; 

@ in Bronx, grupuri de tineri fac prat 
o sală de expoziție a mașinilor Pontiac; 
în zece minute, 50 de bucăţi nou-noute 
dispar în orașul paralizat; 

@ telefonul poliţiei, 311, e blocat: 100 
de apeluri pe minut; 

@ strigăt in noapte, o femeie: «E 
noaptea nebunilor! E noaptea fiarelori» 

e strigăt in noapte, un tinăr: «Jack, 
de ce ești timpit? De ce n-ai luat un 
televizor în culori?» 

e familii intregi — părinții n-au vrut 
să-şi lase acasă copiii singuri — pleacă 
la furat, ca la plimbare, fără grabă, fără 
jenă; 


SS 


CT 


https://biblioteca-digitala.ro 


e sergentul Garry Parleski: «Am in- 
tilnit oameni care mi-au explicat foarte 
drăguţ să-i las să fure că n-au slujbă, 
n-au meserie și de furat nu fură mai 
mult decit au nevoie! E o nebunie!» 

e jetuitorii, prinşi în flagrant delict, 
dau interviuri la televiziune, totul se 
tilmează în direct; 

0 farmacistul Dave Geller din 
Brooklin, baricadat in prăvălia sa, trage 
cu revolverul la prima apariție a bandei 
de hoți; primul mort al nopții; 

@ incendii voluntare pentru a incasa 
polite de asigurare; 

e incendii, pur şi simplu, din plăce- 
rea de a da toc; 

e la spitalul din Brooklin, medici si 
infirmiere fac cu schimbul la manipu- 
larea pompelor cu oxigen necesare 
bolnavilor; 

@ la miezul nopții se naște primul 
copil al crizei electrice — o fetiță nea- 
gră, 3,500 kg.; 

e reprezentanţi ai unor secte reli- 
gioase defilează in întuneric cintind: 
«Dumnezeu să binecuvinteze America»; 

@ se redeschide o inchisoare nefo- 
losită de ani de zile, sinistră, pentru 
jetuitorii arestaţi (prea puțini!). ceilalți 
continuă să-și facă de cap; 

@ copii fură şi devastează un super- 
magazin cintind: «A venit Crăciunul! 
A venit Crăciunul»! 

e in cartierele bogate, restaurantele 
au scos mesele in stradă şi servesc 
sampanie; cupluri fac dragoste în aer 
liber; mari bogătași ruinați anunţă că-l 
vor da in judecată pe primar; 

@ ia 14 iulie, dimineața, curentul re- 
venind parţial, soneriile de alarmă din 
bănci încep să sune dement; hoțiile 
continuă în plină zi; noaptea, la 22,35, 
«pana» e reparată; 3481 de arestați, 
4 civili morţi în bătăi, 426 de poliţişti şi 
44 de pompieri răniţi; 

e un comisar: «Nu mai înțeleg nimic. 
La «pana» din '65 puteai număra hoţii 
pe degetele unei mlini. Azi sint cu 
miile...» Un sociolog: «Căldura, umidi- 
tatea, berea nu explică totul. Adevărul 
e că nimic nu s-a schimbat pentru mino- 
ritățile sărace. Ele continuă a fi excluse 
de la «viața bună», din stilul de viaţă 
american. Atunci, incălcind toate legile, 
ele profită de toate posibilitățile»; 

e 12 scenariști, intr-o singură zi, la 
Metro Goldwyn, propun fiecare «marfa» 
confecționată, in 24 de ore; scenarii 
scrise poate chiar noaptea, pe intuneric, 
ia lumina luminărilor. 


Rubrica 

«Filmul, document al epocii — 

Documentul, sursă a filmului» 
este realizată 

de Radu COSAȘU 


amar 


Svetlana Orlova, una din actrițele sovietice parcă predestinată rolurilor 
legendare. Ultimul ei film, Finis: 一 șoimul regal 


18 


Se filmează: 


e Mari nume ale Rusiei — se numeste 
seria de filme pe care o realizează stu- 
diourile sovietice. Și în această serie 
intră acum Simtonie-viaţă, în centrul 
căruia se află figura proeminentă a lui 
Ceaikovski. Filmările au avut loc pină 
acum la Klin, Moskova, Leningrad şi o 
bună parte la Votkinsk unde a copilărit 
Ceaikovski. Simfonia a Vi-a serveşte 
drept fond muzical filmului. 

e Loreiei-Palace-Hotel — este titlul 
peliculei pe care o realizează in prezent 
pe platourile poloneze Emy Konk. Ac- 
țiunea se petrece în timpul celui de-al 
doilea război mondial, perioadă despre 
care cinematografia poloneză ne-a ofe- 
rit atitea mărturii cinematografice de 
înaltă ținută şi artistică și etică, 

S-au tras primele scene — scene de 
stradă,in care apar formații ale trupelor 
naziste invadind oraşele poloneze, au 
loc scene extrem de dramatice de luptă 
şi de suferință, scene în care populația 
este hăituită dar niciodată invadatorul 
nu reușește s-o umilească. 

Pe acest fond evocat de atitea filme 
poloneze, se inserează noua narațiune 
cinematografică în care apar ca inter- 
preti Anna Milewska, Wojclech Pokora, 
Zdzislaw Wardejn. 9 
eBiografi celebre. Se implinesc două 
secole de la moartea lui Voltaire şi tele- 
viziunea franceză s-a gindit din timp 
cum să marcheze momentul. Prima 
idee se pare că a fost și cea mai bună: 
un serial în şase etape, cu care ocazie 
s-a depistat şi o nouă pasiune a realiza- 
torilor din studiourile TV pariziene: 
biografiile de literați. 

Serialul Voltaire va intra pe post 
către sfirşitul acestui an (şase proiecții 
de cite o oră fiecare) intr-o adaptare 
tăcută de Claude Brule și transpusă pe 
peliculă de Marcel Camus (autorul me- 
reu amintitului Orfeu negro). 

Filmul acesta de șase ore de proiecţie 
n-a fost deloc uşor de realizat cu toată 
faima nestinsă pină astăzi a lui Voltaire, 
(Cu zimbetul lui perpetuu, domnul 
Arouet pe numele cel adevărat, a avut o 
ciudată pasiune: să șteargă urmele tre- 
cerii lui prin lume). De aici şi compli- 
caţiile. «A fost nevoie — spune Brulé 一 
să regăsim pe adevăratul Voltaire, nu 
pe cel despre care Ludovic al XVI-lea 
spunea: Nu m-a interesat niciodată pe 
vremea cind era in viață și, după ce a 
murit, nu m-a interesat nici atit». 

Luni şi luni de zile realizatorii s-au 
documentat ca să dea de urmele adevă- 
ratului ginditor, acela despre care 
Chateaubriand spunea: «Dacă n-ar fi 
fost atit de înțelept, ni s-ar fi părut un 
nesimțit, iar dacă viața și ideile lui n-ar 
fi adus atitea binefacere omenirii, ar fi 
putut să fie luat drept o canalie». 

Pentru rolul lui Voltaire vor fi folosiți 
doi actori: Dennis Manuel pentru pe- 
rioada pină la 1758, iar pină în 1778 il va 
înlocui Claude Dauphin. 

e Încă o biografie. O adaptare după 
cartea foarte bine primită de public şi 
de critică a lui Jean Orieux: «La Fon- 
taine» — realizată de Gérard Pignol, tot 
pentru televiziunea pariziană (dacă se 
poartă biografii de literați, atunci să-i 
luăm la rind!). De astă dată nu va fi 
vorba de un serial, ci de o singură pro- 
iecţie de o oră şi jumătate. «Mai degrab: 
— spune regizorul — o suită de tablouri 


despre viața lui sau mai exact despre 
viaţa pe care şi-o visa el, pentru că cea 
"“ală are multe zone de umbră». 

Este sigur că nu avem de a face cu un 

La Fontaine al Fabulelor și nici al 
Povestirilor, ci cu omul care nu su- 
porta acea lume ce incerca să-și as- 
cundă plictisul şi angoasele în jocurile 
de la curte și in aventuri galante. 
o Și un portret de grup istoric. Fami- 
lia Borgia — spune romanciera şi sce- 
narista de astădată Françoise Sagan 
— va fi un fel de western istoric. Este 
vorba de turbulenţii copii ai nu mai 
puțin turbulentului papă Alexandru al 
Vi-lea — Cesar şi Lucreția (interpreți: 
Jean-Claude Bouillon şi Maureen Ker- 
win). Filmul panoramează, de fapt, viața 
foarte necucernică de la Vatican in 
acea epocă denumită de cronicari 
«scandalul papalității». 

N-a fost simplu deloc să se pornească 
în iulie filmările in Italia, pentru ca filmul 
să fie gata in decembrie. Mai intii regi- 
zorul Alain Dhenant și scenarista lui 
n-au vrut să facă doar un film de inte- 
rioare. «Filmul de epocă Își are legile lui 
şi epoca în care este plasat story-ul 
familiei Borgia cere să i se respecte 
fastul și amploarea», Scandalul familiei 
Borgia avea intre altele drept cauză 
dementiala risipă pe toate planurile 
(fapt atit de contrastant cu viața omului 
de rind). Castele, curţi, curtezani, veș- 
minte, ospete şi fastuoase primiri alter- 
nează cu cavalcade și aventuri salo- 
narde, altele chiar la drumul mare. 
Sagan n-a vrut să reducă povestea la o 
intrigă de teatru care ar fi imprimat o 
anume structură greu de suportat de 
film. Producătorii au răspuns cu infinita 


S-ar zice că Lollobrigida e în 
dilemă: a fi sau a nu fi reporter- 
foto? 


https://biblioteca-digitala.ro 


tristețe că viziunea ei costă pica mul! 
Dar Sagan se pricepe să spună tristet» 
boniour — si filmul se face. 

m După 35 de ani — regizorul Billy 
Wilder realizează un nou film, Fedora. 
Turnează pe platourile de la München, In 
rolul principal apărind o actriță a cărei 
cotă a urcat vertiginos in ultimii doi ani: 
Marthe Keller. 

Fedora e un personaj inspirat în mare 
parte de biografia Gretei Garbo. O 
fostă vedetă s-a retras din orice activi- 


_tate,dar — mister pentru toată lumea si 


lumea nu prea suportă misterele şi în 
cearcă să spargă zidul ce le inconjoara 
— Fedora rămine mereu tinără şi fru- 
moasă. 

Şi totuși primul cadru tras de Wilder 
la München cuprinde scena morţii Fe- 
dorei la Paris. Restul va fi o succesiune 
de flash-back-uri care vor inlănțui in- 
cercările de a descoperi taina ei. «O 
melodramă cu citeva scăpărări de umor» 
— spune regizorul. El mai precizează: 
«in general, marile actrițe nu se pricep 
să joace actul al treilea». 

E Un fiim despre viețile anacro- 
nice — are ca sursă de inspiraţie p'esa 
de teatru a lui Maurice Druon, în regia iu: 
Vincente Minnelli. Ingrid Bergman 
este aici bătrina nobilă romana 
ieşită parcă de ne făgaşul vremii, 
personaj insolit într-o Romă care nu 
mai este deloc ca aceea de la sfirșitul 
secolului trecut cind contesa a văzut 
lumina zilei. Ea trăiește acum intr-o 
metropolă devorată de probleme so- 
ciale (pe care bătrina doamnă nici nu 
le bănuie), un oraș suprapopulat (dar 
contesa nici nu vede lumea), o Romă 
asaltată de ritmuri moderne (la care 
ea este insensibilă). Personajul pretigu 
rează desigur o întreagă categorie so 
cială anacronică. 

Contesa ocupă o cameră într-un hotel, 
rămas ca în acele vremuri, o cameră la 
limita decrepitudinii, în care clienta şi 
mobilele au aceeași virstă şi sint marcate 
la fel de trecerea timpului. Vetusta 
pasageră trăieşte în amintire din care 
extrage, în fiecare zi, o nouă poveste 
pentru cele două interlocutoare, came- 
ristele de pe palier — interpretate de 
Liza Minnelli şi de altă fiică, ce şi-a 
ciștigat notorietate internaţională in film, 
Tina Aumont. 

Deşi povestea se desfășoară la Roma, 
regia şi o parte din interpreți sint ameri- 
cani, suedezi şi francezi, tonul story- 
ului poartă un ciudat şi persistent accent 
proustian căruia i se adaugă, desigur, 
un altul, uşor grotesc, ridicol şi anacro- 
nic, sugerat de insăși povestirea lui 
Druon, accent care nu-i scăpă lui 
Minnelli. 

E Fiimāri furtunoase au avut loc la 
Tintasul (unii dintre reporterii aflați pe 
platourile de filmare americane au prefe- 
rat să relateze despre film punindu- e: 
un titlu mai «bombă» — Ultimul dintre 
magnifici, de exemplu). The Shootist 
este un western tragic. De fapt, este un 
western în aparență (cadru, persona. 
acțiune), dar, realizatorul, Don Siegel, 
nu face jocul pină la capăt. Dimpotrivă, 
el merge la risc. Dar cine riscă aici? 
John Wayne — personajul central. Sce- 
nariul imbină ficțiunea cu realitatea 
biografică a veteranului westernian. in- 
tr-un gen de film care se transformă, de 
fapt, într-o retrospectivă John Wayne, 
aproape de nerecunoscut, zbircit și 
greoi, cu glasul dogit, un cow-boy 
incredibil al unei epoci revolute. Actorul 
trăiește, dar parcă mitul lui işi ia adio. 
Ultima scenă barmanul, tremurind de 
frică in fața celor trei cadavre ce zac pe 
podeaua saloon-ului, se strecoară spre 
tejghea şi-l impuşcă pe la spate pe 
învingătorul de acum citeva clipe. 
Acesta se prăbușește... John Wayne 
moare. 

Se pare că, o dată cu scena aceasta, 
Wayne a simţit că se duce și mitul său. 
Prea multe referințe din film amintesc 
de propria lui realitate. De aceea a 
încercat incă din timpul filmărilor să 
atenueze șocul revelaţiei pe care Tin- 
tașul îl va oferi spectatorilor. Şi filmu! 
s-a terminat cu un scandal. 

m O actriță nemulțumită. Regizorul 
Luigi Zampa turnează pe platourile ro- 
mane de la Cinecittă filmul Monstrul. 
În rolul principal, Sidne Rome (nu- 
mele european al americancei născută 
în Ohio, dar lansată pe vechiul conti- 
nent). Sidne Rome va fi o cintăreali 
pop și, deși nu este rolul pe care și l-2 
visat, e totuşi mulțumită. «Părinţii mei 
— spune ea — m-au intretinut la $coala 
şi la conservator, pentru că mi-am ales 
cinematograful ca să mă exprim. Din 
păcate insă, rolurile feminine sint atit 
de rare şi atit de palide in film. Ca să nu 
mai vorbesc cit de rare sint în comediile 
cinematografice bune». 

ŞI la ei! 


O filmare laborioasă — așa s-ar 
putea caracteiiza activitatea depusă 
timp de trei ani de Alov și Naumov ca 
scenariști și regizori ai noii versiuni, 
evident ecranizare, a lui Till Buhoglindă 
(după romanul lui Charles de Coster 
«Legenda lui Eulenspiegel» de citeva 
ori abordată in istoria filmului de către 
cineaști). 

Filmările echipei de cineaști sovietici 
au pus o seamă de probleme de pregă- 
lire atit pentru scenariști,cit şi pentru 
scenografi şi costumieri. Filmul este 
in două serii, prima intitulindu-se Ce- 
nușa lui Ci doua Trăiască săracii 
iar impreună filmele necesită cinci ore 
de proiecţie. Dar aceste detalii nu spun 
incă totul despre travaliul depus de 
realizatori la această ecranizare.» Este 
pentru prima oară, declară cei doi regi- 
zori — cind cinematografia sovietică 
apelează la evenimentele descrise de 
':genda lui de Coster. Nu aveam nici 
recuzită şi nici costume. Echipa de 
filmare a trebuit să studieze picturile și 
gravurile maeștrilor olandezi și diverse 
cronici ale vremii pentru a iși reprezenta 


Țintaşul de ieri (John Wayne) nu-l 
mai nimereşte astăzi decit pe re- 
gizorul filmului The Shoorist 


San Sebastian 


Ajuns la a 25-a ediţie, festivalul spaniol ia 
act de maturitatea sa care obligă. Cannes-ul 
pare să-i fie model. Desfășurat intre 10 şi 
21 septembrie a.c., această deja consacrată 
manifestare cinematografică spaniolă și 
internațională totodată a luat amploarea 
unui eveniment. 


mul românesc “Tân 
Scatiu» ia testivalui din Spania 


Sectiunea oficială a cunoscut participări 
ca aceea a lui Luis Buñuel cu Un obscur 
obiect de plăcere (ca interpret apare, 
desigur, şi aici, actorul preferat al lui Butuci! 
Fernando Rey), Ingmar Bergman cu Out de 
şarpe. Lei doi maeştri au venit in aceasta 
secțiune cu «titlul informativ», ca invitaţi 
de onoare. 

În competiție, între alfi Werner Herzog 
(R.F.G.) cu filmul Stroszek, canadianul 
Stuart Cooper cu Dispariţia, film care se 
bucură de o distribuţie masculină cu totul 
ieșită din comun: Donald Sutherland, David 
Hemmings și Christopher Plummer. Apoi 
suedezul Jon Lindstrom cu filmul Hemat 1 
Matten, englezul Richard Loncraine cu 
recent terminatul său film Un cerc perfect, 
cu Mia Farrow si Keir Dullea în rolurile 
principale. apoi australianul Ken Hannam 
cu filmul Se crapă de ziuă. S-a atiat inscris 
în competiție filmul despre care vorbește 
toată America, Războiul stelelor, al lui 
George Lucas și pelicula realizată de Marco 


Ky 
AN 
` 


Jane 
Lillian Hellman preocupată să nu 


piarda nici în pauză «poza perso- 
najului» 


Hra 


Fonda în rolul scriitoarei 


modul de viață și obiceiurile din Flandra 
secolului al XVI-lea.» 

Unele episoade ale noului film au fost 
filmate chiar in Belgia şi Olanda, dar 
cea mai mare parte a filmului a fost 
realizată pe platourile studiourilor Mos- 
tilm şi pe cele din republicile Baltice. 
În apropiere de Riga de exemplu,a fost 
construit un intreg orășel avind în centru 
o catedrală, precum și canale și corăbii 
cu pinze, etc. 

Distribuţia cuprinde actori de talia 
lui Evgheni Leonov, Innokenti Smoktu- 
novski, Alla Demidova și Mihail Ulianov. 
* O brigadă in alertă — sau un tilm 
despre viața marinarilor de pe un vas 
de pescuit. Dar aceasta nu spune incă 
deajuns despre această brigadă de mari- 
nari-pescari, pentru că filmul se ocupă 
de viața nu numai de pe punte ci si de 
pe uscat. Pe deasupra filmul iși propune 
să nu fie neapărat nici comedie cu mari- 
nari, dar nici o tragedie și mai ales să nu 
cadă în descriptivism — așa işi contu- 
rează concepția despre această poveste 
marinărească regizorul Joachim Hasle: 


din Republica Democrată Germană care 
'rage ultimele cadre ale filmului Hiev 
up, titlu de pe ștachetă care va trece 
apoi pe afiș, 

Regizorul spune cu năduf: «Pină la 
urmă cele mai grele scene de filmat 
n-au fost pe mare ci pe uscat. Si nu din 
cauza marinarilor». 

Ăsta e destinul lor. 


umea filmului 


e Starurile reciclate. Poate este o 
coincidență, poate funcționează aici un 
spirit de imitație, cert este că, printre 
actrițe, unele faimoase, în plină ascen- 
siune, altele simțind declinul, a prins 
de la o vreme gustul pentru o meserie 
care marchează epoca noastră: toto- 
reporterul. (Blow up al lui Antonioni 
l-a inscris pe acesta ca pe unul din 
personajele simbol ale epocii). Candice 
Bergen s-a lansat ca fotoreporter și 
n părăsit platoul de filmare la apogeul ei 
ca actriță. A făcut o primă fotografie 
excelentă (devenită copertă a fostei 
reviste «Lite») şi de atunci s-a eliberat 
din chingile vieţii actoricești — cum 
spunea ea. Circulă pe toate meridianele 
ca fotoreporter al revistelor «Vogue», 
«Esquire» și «Glamour». 

Gina Lollobrigida nu este chiar atit 
de radicală in opțiunea ei destul de 
recentă (pentru că, după ultimele infor- 
mații, incearcă să se întoarcă pe pla- 
tourile de filmare, chiar în aceste săptă- 
mini, într-un tiim care se turnează în 
Mexic. Ar încinta-o o revenire și ma! 
spectaculoasă, dar contactul cu pla 
toul mexican i-a tăiat elanul din pricina 
calităţii scenariului). Între timp i-a apă- 
rut in Italia albumul despre Roma, de- 
venit apoi best-seller mondial. Aşa că 
Lollobrigida se imparte deocamdată in- 
tre platou și propriul ei laborator-foto. 

Ultima neotită a fotografiei este Elsa 

Martinelli, dar la ea justiticarea e mai 
simplă: soțul ei este fotoreporter. Ac- 
trita și găsit şi un hobby fotografic: 
lumea circului. Oricum, saltul e mare şi 
nu prea ușor pentru oricine: de la a fi 
văzută, la a vedea lumea! 
* Pe un balansoar. Julia este, de fapt, 
un capitol din biografia celebrei scriitoa 
re americane Lillian Hellman (scenariu! 
nu l-a scris autoarea, ci un scenaris! 
de profesie, Alvin Sargeant, care l-a 
extras dintr-un capitol al romanului 
autobiografic «Pentimento» de Lillian 
Hellman). Realizator: Fred Zinnemann 
De mare sonoritate este distribuţia 
Jane Fonda — în rolul scriitoarei și 
Vanessa Redgrave în rolul prietenei 
acesteia, Julia — o muncitoare anti- 
fascistă în Germania anului 1937, prie- 
tenă bună cu Lillian Hellman incă de pe 
băncile școlii. Prieteniei din copilărie 
i se adaugă, cu anii, prietenia de idei 
si de optiuni politice. 

Evenimentele ce au urmat au dat 
acestei prietenii o valoare simbolică, 


Festivalul starletelor încearcă să devină 
festivalul filmului „ca mărturie istorică“ 


Bellocchio, I Gabbiano, apoi Pianul me- 
canic realizat de Nichita Mihalkov după 
«Platonov»-ul lui Cehov şi ultimul film al 
lui Sidney Pollack, Bobby Deertield (cu 
A! Pacino şi Marthe Keller în rolurile prin- 
cipale). Filmul nostru Tănase Scatiu de 
Dan Piţa a fost prezentat publicului, criticii 
şi juriului acestui festival. Pentru prestigiul 
acestei secțiuni a festivalului, dar nu in com- 
petiție, au mai fost invitaţi Fellini cu Casa- 
nova (Donald Sutherland din nou), Luis 
Berlanga cu pelicula sa În mărime naturală 
(unde-i are ca interpret pe Michel Piccoli, 
totodată și membru în juriul filmelor aflate 
in competiție); in sfirşit, dar cu el nu se 
incheie lista, a fost prezent şi François 
Rvwichenbach cu filmul-portret Pele (in 
care, desigur, nu e vorba decit despre cele- 
b'ul fotbalist, dar așa cum se pricepe 
marele documentarist să vadă oamenii, 
locurile şi faptele). 

Într-o altă secţiune, care se cheamă 
«Celălalt cinema» (celălalt cinema fiind 
cel independent, subteran sau «marginal», 
cum il situează producătorii in raport cu 
yeografia cinematografului «organizat») au 
figurat nume incă necunoscute ale unor 
cineaști basci, cărora li s-a alăturat şi un 
italian, deja cunoscut, Alessandro Cane, 
care a realizat un film in Spania, Asasina- 
rea lui Garcia Lorca (toți interpreții fiind 
spanioli). Panorama manifestărilor în ca- 
drul Festivalului de la San Sebastian a fost 
completată cu o secțiune numită «A debu- 
tanților» sau a «noilor creatori» unde, in 


numeroasa participare, am depistat un tilm 
din Statele Unite interpretat de un grup de 
ictori-muncitori, fiind realizat de Barbara 
Copple şi care se cheamă Harlan County, 
adică Ținutul Harlan. De asemenea, dou. 
filme cu valoare de document: Antonio 
Gramsci — Zile de inchisoare, realiza! 
de Lino del Frà și Viaţa în roz — film-oma 
giu cum i intitulează regizorul german 
Hans-Christof Stenzel. 

Într-o altă secțiune a festivalului, denu- 
mită «Cinematogratul, mărturie istorica» 
au apărut nume de mare greutate: Cesare 
Zavattini, Jorge Semprun, Werner Herzog, 
Francesco Rosi și incă alții. Aici a fost 
proiectată și o peliculă deja notorie reali- 
zată de Herzog, Aguirre sau Biciul lui 
Dumnezeu 一 despre viața și destinul 
conchistadorului cu același nume (dar mai 
ales despre metodele inumane folosite la 
cucerirea unor lumi numite «noi»). 

Organizatorii s-au mai gindit şi la o 
retrospectivă Pasolini, cu care prilej a 
apărut şi un studiu al unui critic spaniol, 
Guarner, precum şi la o retrospectivă a 
cinematografului spaniol sub cea de a 
doua republică (este vorba de cinemato- 
graful spaniol la inceputul anilor '30). 

Paralel a avut loc şi un vast tirg de filme. 
Se poate spune deci că San Sebastian-ul a 
avut anul acesta aerul unei adevărate aca- 
demii de film pe lingă care a funcționat și o 
piață de desfacere. Una a adus ideile, 
cealaltă banii. 

M. AL. 


căci una din aceste două prietene, Julia 
— avea sa cunoască lagărul de con 
centrare, in timp ce a doua cutreiera 
căile exilului. 

Lillian Hellman, care are astăzi 70 de 
ani, a ținut să facă o vizită discretă pe 
platoul de filmare, la Londra. A găsit in 
lucru o scenă care se desfășura pe 
peronul unei gări pariziene — Gare du 
Nord (reconstituită pe platourile londo- 
neze): o tinără foarte grațioasă, imbră- 
cată intr-un taior de culoare inchisă 
după moda anului 1937, fardată puternic 
şi cu o beretă neagră, şedea pe un 
scaun. Era chiar în pauză şi tinăra atit 
de fragilă se legăna in balansoarul pe 
spătarul căruia stătea scris, fără să o 
deranjeze, numele unei alte celebrități 
care ocupase același balansoar: «Maxi- 
milian Schell. Tinăra părea Ingindurată, 
concentrată, de parcă n-ar fi fost în 
pauză. Nici n-a băgat-o în seamă pe 
celebra scriitoare. Era Jane Fonda. 

«Așa e ea — li spune regizorul 
scriitoarei — îşi urmărește personajul 
chiar cind nu e pe platou, chiar cind pe 
platou filmează alții. Nu părăseşte nici 

clipă nici universul, nici poza perso- 
naiului». 


è Campanie pentru pieile roşii. Mar- 
lon Brando este angajat să turneze pină 
in luna octombrie, în Anglia, un film 
fantastic (ca gen, nu ca altceva, pentru 
că actorul însuşi îl consideră slab inc: 
din timpul filmării și mărturisește că nu-l 
interesează deloc Superman-ul, pe 
care-l regizează Richard Donner, film 
inspirat de benzile desenate purtind 
acelaşi nume, care circulau prin 1938 
in Statele Unite). Nu-l interesează pe 
Brando nici faptul că Superman se 
plasează imediat in trena succesului 
imens al filmului Războiul stelelor de 
George Lucas. ÎI interesează doar drep 
turile care i se cuvin, pentru că îl preo 
cupă enorm soarta pieilor roşii din 
țara sa. «Am să incerc să realizez — 
spune Marlon Brando — un serial TV 
despre exterminarea primilor americani, 
adică a pieilor roşii». ÎI stimulează suc- 
cesul de care se bucură serialul Rădă- 
cini, după romanul cu acelaşi nume al 
lui Haley şi mai spune: «Dacă acest 
film-document a zguduit Statele Unite, 
povestea fraților noştri, pieile roșii, o 
să le zguduie și mai mult. Intenţia noas- 
tră, a celor ce ne preocupă un asemenea 
serial, este să pulverizăm un vechi mit 
întreținut de Hollywood cu ajutorul unei 
sumedenii de westernuri, şi anume mi- 
tul că «singurul indian bun este cel 
mort», 

è Oaia nu prea albă a familiei. După 
o carieră de actor care nu și-a ținut 
promisiunile, deşi a debutat in Lime- 
light (Luminile rampei), Sidney Chaplin, 
fiul cel mai în virstă al lui Charlie Chaplin, 
şi-a anunțat acum o nouă meserie, 
aceea de animator al unui celebru res- 
taurant, «Laurent», de pe Champs 
Elysées, la doi pași de L'Espace Cardin. 
Ce inseamnă asta ca meserie? El «tace» 
atmosfera, lansează invitaţiile (celor pe 


Marthe Keller în Fedora, rol inspi- 
rat de biografia Gretei Garbo. Dar 
orice asemănare e întimplăto 


are Îi ține buzunarul) și organizeaz.: 
show-urile dintre platourile de mincă 
ruri. În curind se așteaptă ca el să orgu 
nizeze «un dineu de familie» 一 ca să: 
poleiască blazonul de animator — un 
dineu la care să participe tatăl său, 
astăzi in virstă de 88 de ani, mama sa 
vitregă Oana și cei opt fraţi vitregi, 
dintre care cea mai cunoscută este 
Geraldine, actriță şi soţia cineastului 
spaniol Carlos Saura. Ceilalţi sint, în- 
tr-un fel sau altul, marcați şi ei, fie de 
cinematograf, fie de literatură: Michael 
este scriitor și trăiește la Paris, Josep- 
hine este actriță și locuiește în Elveţia; 
Victoria este tot actriță şi s-a măritat 
cu clownul francez Jean Baptiste 
Thiérrée; Eugen lucrează la Montreux 
într-o studio de inregistrări, Jane se 
pregătește să devină regizoare de 
teatru, iar ultimu vu, Christopher și 
Annette, sint incă de virstă școlară Si 
locuiesc cu părinții lor în Elveția la 
Vevey. 

Familie numeroasă, iar remuneraţia 
să nu mai vorbim... 


Roboții cumsecade ai lui George Lucas 


din marele succes (de public) 

al anului, Războiul stelelor, 

au fost și la San Sebastian ca... 
invitaţi de onoare 


însoțit de două lacrimi. 

Mi-a plăcut Rocky, dar cred că el 
semnifică mult mai mult pentru socio 
logie decit pentru estetica cinemato 


gratului. 
Gelu IONESCU 


i filme pe micul ecran 
Alte surori Boga 


€ Prin cenușa imperiului (Andrei 


Oameni la răscruce 
Blaier, 1976). O bună ecranizare a roma- 


Ale surori Boga ne-au de drumuri: f e j nului lui 

intimo r . .. E ui Zaharia Stancu, «Jocul cu 

pumpon am, sprove «Surorile Boga» Pa) s J moartea». Regizorul a găsit tonul exact, 
iesa a găsit acea subţire linie de demarcaţie 


nită clasică a lui Horia de Horia Lovinescu, 4! i i 
4 > za ntre epicul exterior picaresc şi semni- 
its Separarea regia Constantin Dicu E y ficatie, pășind cu siguranță pe această 
pi Ae ECNI ii ke în versiune tv. 1977, = i linie. Precum cartea, filmul are nu o dată 
3 7 ferth rt certe pi s Art Eó ` Pere aasi | o direcție satirică şi, mai ales, ironică 
porai rea pa ci reci Piese în fontul Cu: Tatiana Oliver, Rodica Tapalagă, de toată justeţea. Momentele de cine- 
nouă care ar merita să fie mai des repre- Silviu Stănculescu, Mitică Popescu pacat rai poezie seen casă 
Ee Um ațoriene, de pet Da Gheorghe Dinică (Diplomatul), într-o 
Po meg Po Ema A pe ed ia creație din cele mai expresive, aspră, 
amir iba la Mielai s da d "me «rea», complexă, nuanțată 一 în sfirșit, 
ratare eee Secunda 5$ pr Sport si fi | m ce epitete se mai pot adăuga oare unei 
Dorian Ps n Bas poor X compoziții care nu are nevoie de epi- 
i 和 和 tete?!; şi, secondindu- inspirat, Gabriel 
perioadă a put ; Oseciuc (Darie, Darie, Darie — cum 
cam ignorează, greșind,deoarece textele repetă obsesiv în tulburătoarea scenă 
amintite — şi altele, fireşte — au, fie- finală), omul care a venit puternic în 
care, dreptul la neuitare. față şi nu fără dreptate, fiindcă (fără a 
Alte surori Boga, deci.. Anii trec, avea, deocamdată, forța unui «monstru 
actorii se Indreaptă spre alte virste şi sacru») are talent (o afirm după ce l-am 
spre alte roluri, unii ies din scenă, doar văzut şi pe scenă) şi apariţiile sale 
spectacolele de televiziune... întineresc. «spun» de fiecare data Paa 

PER na a cre 9 Trei zile pi uei nopi (Dinu Täna; 
Hr bre mire atace eg pi se. 1976). Un debut regizoral mai puțin 
ra pct prilej pa d convingător, după opinia mea. Sigur, 
crenti din ultima vreme — poate Ñ cu trebuie recunoscută realizatorului o de- 
iai Mai enuriaie în cehii. (da plină corectitudine, dar, nu o dată, 
9 pi = tocmai această neobosită corectitudine 
aceea folosesc ghilimelele); este, de i se poate reproşa. Pentru că ea se iden- 
fapt, un spectacoi de televiziune total, tifică adesea cu modestia (în sensul 
care ştie să fructifice foarte bine avan- lipsei de idei), cu ritmul egal cu sine 
tajele deosebite ale unei montări pe însuşi, nenuantat cu soluţiile artistice 
micul ecran. Acţiunea propriu-zisă este cam comune. Împrejurarea apare sur- 
integrată armonios a organie in cadrul prinzătoare, dacă observăm acuitatea, 
de epocă (din care a fost, de fapt, extrasă tensiunea problematicii (in cadrul căreia 
de Lovinescu), regizorul aflind foarte ideea esențială a raportului dialectic 
sonne, omen 08 avi pentu existent intre constiintele individuale şi 
perg Ce dostiponi semnificativa p= der aore putea. îi aia maksun 
” ezvoltată 一 cinematografic vorbind). 
3 apropierii de oameni a suro- Filmul acesta — ciudat lucru! — plutește 
Alte surori Boga în distribuţie, după caer, aa dai bátai. miai 
ce cu ani in urmă Irina Răchițeanu-Șiri- care să îl inalte. Să fie oare de vină o 
anu, Valeria Gagialov şi Silvia Popovici anume prudență (poate explicabilă) a 
trei prom a iapa Te pre gps regizorului? Nu ştiu. Ştiu insă că el s-a 
4 D, d tit luri lăsat fascinat de epic, acolo unde tre- 
Marei ate) Togon duce ies raur buia să se lase fascinat de idei. Peliculă 
g! servită de creațiile unui Caramitru, unui 

personajul luliei are o interpretă foarte Dini i Ge Constantin 
interiorizată, care ştie bine să pună in Pal ar Fires hi rE ah sm 
evidență fondul sufletesc cu ferme tră- O Paaa asoro Cornea, 1976). Un 
stiti moraa ui (aroinel. Sor: mioche film realist, alcătuit pe un scenariu care 
actriță care ar fi putut-face, datorită a tras mult cu ochiul ($i bine a făcut) 
- la Slavici uneori, la Balzac. Psi- 
talentului ei viguros şi multilateral, mul! hologiile și caracterele, iar în primul 


mai multe roluri pe ecran decit a făcut, x Fi : = J: € 
conturează dle citeva scene doar — să te intorci Heidi! nocchio, ca prin iubirea noastră co- rind psihologia şi caracterul perso- 
o Valentină foarte personală. Sora cea mună, Heidi va apare în cele din urmă najului principal (Păuna, în excelenta, 
mică este acum Tatiana Oliver, «actrița în carne şi oase. Dar nu ne-a fost dat nuanțata interpretare a Dragăi Olteanu- 
care vine», pe care am văzut-o mai mult să se intimple așa. S-a refugiat în munți Matei), sint, cum se spune, just și ex- 
în roluri de comedie, şi care face acum şi ne-a lăsat puțin mai morocănoşi presiv creionate, -au viaţă, nu apar ca 
dovada unor calităţi de real dramatism Am plins despărțindu-mă de Heidi. Ce alteori limtatice. E principalul merit al 


de a pune punctul pe «i» asupra unor 
năravuri care deranjează, deci de a fi 
si ore educative. Toate aceste emisiuni 
se fac de diferiți realizatori, unii mai 
ingenioși, alții mai timizi în inițiative, 
dar ele au meritul că măcar citeva minute 
reușesc să-şi Indeplinească rolul de 
destindere. Şi totuşi mulţi se intreabă; 
unde ne sint «clasicile varietăți?» Unde 
sint emisiunile cu umor, dans şi muzică? 
Ele apar cu o frecvenţă tot mai rară pe 
micul ecran. Ne obișnuisem ca alături 
de Dem. Rădulescu sau Octavian Co- 
tescu să urmărim cu plăcere pe Dida 
Drăgan sau Margareta Pislaru. O glumă, 
apoi un cintec, iar o glumit iar un cin- 
tecel şi emisiunea parcă era ceva mai 
vioaie. Aveai timp să consumi hazul 
momentului anterior și să mai asculti 
cite un refren cunoscut. Şi apoi varietăți 
mai însemna şi alte momente năstruş- 
nice, de dans, de mimă, de acrobație, 
de iluzionism, Intr-un cuvint, de toate 
pentru toți! 

Avem interpreți de muzică ușoară și 
populară tot atit de valoroși ca și actorii 
noştri de comedie şi tot atit de iubiţi 
de public; ei insă apar la «Albumul 
duminical», la «Viaţa satului» şi cam 
atit. Mulţi dintre ei sint şi buni cupletişti, 
au şi har actoricesc, cu puţină bună- 
voință regizorală pot susține micro- 
recitaluri complete și totodată inedite. 
Mai avem și interpreți de romanțe valo- 
roși, dar şi ei sint folosiți în aceleași 
scheme fixe, cintă unul după celălalt 
cite o romanță într-o scenografie aproa- 
pe mereu aceeași și... gata. Se pare ci 
nu prea mai avem fantezie. De ce? 
Varietățile rămin unul din genurile iubite 
de telespectatori şi ar fi păcat să dispa: å 
buna lor tradiţie cu care am fost ob 


nuiți. Meana LUCACIU 


Filme cu «vieţi sportive» am mai 
văzut destule — și între toate competi- 
țiile, cele de box par a avea prioritate 
in cinema. Paul Newman a făcut citeva 
roluri de boxeuri memorabile, dar să 
ne amintim şi de Daniel Olbrychski, nu 
mai puţin redutabil. Succesul lui Rocky 
vine din aceea că, fiind un film cu box, 
nu este un film despre box — tot ce e 
interesant și captivant se desfășoară in 
afara ringului — deci clișeul e răsturnat, 
pulverizat de episoadele ce, în alte 
filme, sint doar pregătiri pentru meciuri. 
Întrecerea, factorul agonal (cum spune 
Johan Huyzinga în Homo ludens) este 
neinteresantă; știm precis că Rocky nu 
va ciștiga titlul dar va dovedi că e «ci- 
neva»; o va dovedi cu efort, dar și cu 
umor, așa cum poate dovedi un om că e 
«cineva», chiar atunci cind concurează 
cu invincibilui. Film vădit autobiografic 
— interpretul principal este şi scenarist 
— Rocky lansează o carieră cinemato- 
grafică originală, aceea a unui fost 
boxeur ce devine peste noapte artist. 
Se va opri aici viața în cinema a lui 
Sylvester Stallone? Ce roluri va juca 
acest om copilăros şi inocent, frumos şi 
dizgrațios totodată? Ce scenariu va 
mai scrie el, in afara acestei povestiri 
ce imbină o experiență cu o veleitate? 

lată întrebări «artistice» legitime. Din 
punct de vedere comercial, «lovitura» 
a fost dată — şi e interesant a observa 
că marile succese comerciale în cinema 
se fac deseori cu trame care ecrani- 
zează un... eșec: nu unul total, distri 
găto:, ci unul suportabil, moale, călduț, 


i ati. da să mă fac fără ica ei mi if filmului. 
R A me Iu de iei cineaşti: de ce näsucul ei cim? Eu ered ck Menil se @ Joe Kidd (John Sturges, 1972). 
a devenit, azi, Catinca Gorăscu, perso- nu infelegefi aie „bine, mer în casa bunicului, pc Aa Pre a totuși, 
i ii -Siri i : : n ulăul credincios şi le dis- Ă i 
OA rare pei AI că adultul inteligent cipiinate, veselă şi buros ca aipania, @ Moș Goriot (Guy Jorré, 1973). iată 
sint şi ceilalti interpreți de acum, Silviu se regăseşte mai ușor dar, ca să ne intoarcem la fetitele noas- «un Balzac» (filmul) comun, de uz 
Stănculescu, Liliana Tomescu, Dorin eg seș O! tre cu nasul la fel de cim și la fel de sim- ecoin. A trece Sanin i araen pe: IO 


| lumea aceasta tonică | AT RE EEE UR ce eta 
personajul eri (ui "zor 

vorbe doar, dar absolut. memorabil), decît în romerganul olerhā hechosn peat Elisa- 
-onferindu-i o no strălucire. A ostan, nu înțeleg ci nevoie 
s Alte surori Boga, anii trec, viața filmelor polițiste? avem noi adulții, noi cărunții, noi um- 


merge Înainte. Doar spectacolele de blaţii prin ședințe, noi torturații de 
televiziune... întineresc și pot întiner: «bombardamentul informaţional» de a- 


i : 3 emenea filme Că pentru copii asemi 

E A tei d ai rat nea seriale sint necesare ca aerul și apa, 

ca bunica şi pisica, ca ghiozdanul si 

Călin CĂLIMAN sotronul, asta e de la sine înțeles. Dar 

si noi, adulții, tragem energic cu coada 
ochiului... 

Avem nevoie de filme care să ridice 
în slavă nu numai nasul cim al copilă- 
riei, ci și exuberanța, vitalitatea şi cu- 
riozitatea ei sălbatecă și nu înțeleg de 
ce casele de filme cu greu se hotărăsc 
la o asemenea treabă obligatorie. S-ar 
părea că de multe ori ceea ce e inutil 
capătă mai repede aripile consimțămin- 
tului rapid și superficial. Eu cred că 
adultul inteligent se regăsește mai uşor 
în lumea feerică a copilăriei, decit în 
romerganul filmelor polițiste. Nevoia 
de basm nu inseamnă numai intoarce- 
rea în copilărie — volens-nolens — ştim 
că timpul e ireversibil. Ci nevoia de 
lumină, de aer proaspăt, de brazi, de 
bunici, de clini credincioși, de mătuși 
cu mintea la cap și de ape limpezi. 
Bate la toate casele de filme și intoar- 
ce-te sub o formă sau alta, în variante 
originale, cit mai repede Heidi. Apropo, 
cum se mai simte bunicul? 


Teodor MAZILU 


curat semn de ușurință. Avem noi oare 
atitia «moşi» incit să ne putem permite 
a-i risipi? lar dacă nu avem, atunci — 
vorba zicalei 一 nu trebuie să ne 
cumpărăm? Lăsind gluma la o parte, 
se cuvine să spun că acest Moș Goriot 
a- demonstrat încă odată că unul din 
lucrurile cele mai greu de realizat este 
de a pune în imagini o propoziție limpe- 
de şi seacă, o mișcare «dinăuntru» li- 
neară in aparență dar dovedită apoi 
subtilă. Intotdeauna m-a tascinat deruta 
cinematografului in fața rindului limpede 
al lui Balzac. 

e Automobilul (Giovanni Bertolini, 
1972). Emoţionantă reintilnire cu Anna 
Magnani. Mediocritatea filmului aproape 
că nu se mai vedea, căci, cum mai poți 
vedea mediocritatea, atunci cind actrița 
este acolo? 

© Aventurile clubului Pickwick 
(Noel Langley, 1962). Ecranizare fără 
haz şi filozofie a unui op plin de haz şi 
filozofie, semnat de pracinstita faţă, 
domnia sa domnul Dickens. 

© Marile Speranţe (Joseph Hardy, 
1973). Alte mari speranțe dezamăgite. 
Film onest dar (şi) comun. 

e Copiii căpitanului Grant (Robert 
Stevenson, 1962). Bieţii de ei! — e tot ce 
pot să spun. Bine că totul s-a terminat cu 
bine, cum se zice. 

e Sprijiniți-i pe şerif! (Burt Kennedy, 
1973). Absolut de acord! Drept care 
semnez... 


Ne-a părăsit Heidi!... Nu vă simtifi 
mai trişti şi mai singuri? Eu unul da, 
mă simt mai trist şi mai singur... Crai- 
nica televiziunii nici n-a Ințeles ce lovi- 
tură mi-a dat, cind m-a anunțat zimbind 
că e ultimul episod din serialul fermecă- 
toarei, unicei, Heidi. M-am simţit dis- 
trus, frustat... Cum adică ultimul? De 
ce Ultimul? De unde să știu eu ce se va 
mai intimpla cu Heidi? Evident, pluralul 
nu din viclenii gazetăreşti l-am evitat, 
ci fiindcă credeam că povestea lui Heidi 
era o fericire foarte personală, egoistă 
dacă vreți. Şi Heidi cu veşnica ei mirare 
să nu mai apară simbăta seara! Păi, 
cum așa? Numai in copilărie cind, 
pentru o notă proastă la matematică mi 
se confiscau patinele, am cunoscut 
un sentiment asemănător. E prea trist 
şi prea nedrept. Heidi, Heidi, ne-ai 
tăcut o poznă... Singurul lucru care ma 
indurera în timp ce nu vizionam — ăsta 
e un cuvint bicisnic, în cazul de faţă, 
ci admiram, asimilam, înfulecam fer- 
mecătorul serial; era că Heidi nu era 
vie, ci doar opera unui pictor de geniu. 
Dar eu nu-mi pierdeam speranţa, cre- 
deam că, precum în basmul cu Pi- 


Prezențe și absente 


A trecut şi vara, o vară în care parcă 
mai mult ca oricind telespectatorii au 
urmărit cu pasiune emisiunile distrac- 
tive, așa-numitele programe estivale. 
Este de fapt o veche dorință a marelui 
public aceea de a se distra, de a se des- 
tinde, de a se bucura, de a ride! Tele- 
viziunea nu a omis din programele sale 
satisfacerea acestei dorinti Am avut cu 
regularitate ore vesele — mai mult sau 
mai puţin vesele în funcţie de condeiele 
umoriștilor — întilniri cu satira, ba am 
mai avut chiar şi diferite varietăți dumi- 
nicale realizate în spiritul unic al lui 
Tudor Vornicu, şi toate acestea ne-au 
mulțumit. Întilnirile cu actorii noştri 
comici, care sint mulţi și foarte buni, au 
insemnat mai întotdeauna un moment 
de bucurie. Pe lingă destindere, fireşte 
că «orele de satiră au mai avut și meritul 


Aurel BĂDESCU 


20 


bibliotega-digitala.ro 


Nu puțini esteticieni au susținut şi susțin 
că, dacă pentru celelalte arte realismul este 
o opțiune între altele (chiar dacă majoră), 
o modalitate de abordare și de re-creare 
prin mijloace artistice a realității imediate 
sau mediate, o modalitate extrem de im- 
portantă dar în nici un caz unică (intreaga 
istorie a artei, in care realismul se manifestă ca o categorie 
istorică, limitată in timp, ne dovedește aceasta), în ce pri- 
vește arta cinematografică, dimensiunea realistă nu vine 
din afară (adică de la artist şi de la viziunea sa), ci din- 
lăuntru, O dimensiune organic legată de înseși trăsăturile 
esenţiale ale artei care nu există in afara unei anumite 
concretețe obligatorii, unei supuneri inexorabile față de 
prezența «realistă» a elementelor universului pe care-l 
implică: oameni, obiecte, natură. 

Nu e cazul să discutăm aici justețea sau injustețea unui 
asemenea punct de vedere. Este insă, credem, indiscuta- 
bil că filmul manifestă o sete de autenticitate, determinată 
istoric, mai mare decit orice altă artă și că această autenti- 
citate are, trebuie să aibă, un profund caracter concret. 

Desigur, prima condiţie pentru ca un film să respire 
autenticitate, să se incadreze într-o dimensiune istorică 
bine conturată, să țintească spre universal şi absolut 
prin imaginile concrete ale unui timp și ale unei lumi 
anume, este ancorarea Intr-o tematică ea insăşi realistă, 
izvorită din cunoaşterea și înțelegerea proceselor pro- 
funde care agită, vizibil sau invizibil, realitatea, a direcțiilor 
spre care aceste procese conduc lumea. O asemenea 
autenticitate tematică presupune şi un inalt nivel de 
verosimilitate a subiectelor pentru ca seva fertilă a temei 
să poată fi valorificată cit mai deplin, atit din punct de ve- 
dere artistic cit şi social. 

Pentru a lua exemplul care ne stă cel mai la indemină, 
trebuie să recunoaştem, de pildă, că în mersul său spre 
împliniri, filmul românesc a realizat, mai ales în ultimul 
deceniu, în această direcție a tematicii și subiectelor, 
progrese evidente. Temelor inventate, scoase din lozinci 
și nu din viaţă, de un schematism care era, in fond, expre- 
sia unui irealism sau chiar antirealism (inconştient, pro- 
babil) le-au luat locul construcţii cu o identitate social- 
istorică tot mai marcată, teme autentic umane, teme auten- 
tic țișnite din realitatea anilor '70 ai secolului nostru, din 
realitatea societăţii noastre de azi şi de aici. Acest lucru 
este, bineințeles, mai cu seamă valabil in ce priveşte aṣa- 
-zisele filme de actualitate, deşi o evoluție asemănătoare 
(in condiţiile in care intervin şi mulți alți factori specifici) 
putem înregistra şi In domeniul filmelor istorice. Fără a 
ne referi la valoarea artistică, nu putem să nu observăm 
că, între primele filme «de epocă» şi, să zicem Buzduga- 
nul cu trei peceţi, a intervenit o schimbare de optică, 
extrem de semnificativă. 


Un film e o atmosferă 


Dar tema şi subiectul constituie doar prima plattormă 
pe care se decide destinul autenticității filmului. Aşa cum 
am mai subliniat în numeroase rinduri, arta cinematogra- 
fică este, in primul rind, o artă de atmosferă, o artă care 
îşi exercită influența asupra maselor de spectatori, mai 
cu seamă prin crearea unei atmosfere structurale, valabile 
din punct de vedere artistic, care se insinuează in con- 
ştiinţa celor ce o recepționează. De aceea e propriu artei 


O cursă rapidă spre o destinație numită 
autenticitate (Mircea Albulescu şi Tora Vasi- 
lescu în Cursa) 


Cum apare satul nostru 


în film? 


Realismultemei, 
dar şi realismul 
detaliului vieţii 


Numai cu un cojocel 
şi o căciulă 
se sugerează autenticitatea 


cinematografice să trăiască din fluxul milioanelor di 
amănunte care, orientate, creează autenticitatea atmos- 
terei. 

Or, pentru a reveni la exemplul anterior, dacă filmul 
românesc a obținut succese indiscutabile in ce priveşte 
ancorarea in realitate a temelor şi subiectelor, el mai este 
uneori, deficitar în ce privește densitatea sociologică, 
adică rigoarea cu care se urmărește, în fiecare moment 
al acțiunii, prezența a nenumărate amănunte a căror 
autenticitate semnificativă contribuie, în mod hotăritor, 
la precizarea identității istorice a filmului. 

Cindva, chiar în revista noastră, Radu Cosașu a făcut, 
de-a lungul a mai multor articole, un inventar dulce-amar, 
a ceea ce nu prea poți intilni in filmele româneşti. De 
atunci, chiar dacă s-au mai rărit barurile de noapte, limu- 
zinele, sticlele de cnso 2 progrese semnificative in ce 
privește prezența miilor de amănunte care pigmentează 
viața noastră de toate zilele, nu s-au prea făcut. 

În continuare, eroii multora dintre filmele noastre refuză 
să folosească tramvaiul sau autobuzul, preferind (cine 
i-ar putea condamna?) «mașina mică», iar atunci cind 
totuși se urcă într-un vehicul de transport în comun, 
acesta este (incredibil!) pe jumătate gol, toți pasagerii 
stind comod pe scaune. Unde sint cozile (şi enervările) 
din staţiile care mereu îşi schimbă locul, unde sint pasa- 
gerii (și, mai ales, pasagerele) cu braţele încărcate de 
sacoşe, unde sint aglomerările, busculadele, vorbele de 
năduf dar şi de haz? Într-un film văzut mai demult, eroul 
îndrăgostit la culme (ceea ce e foarte frumos) este mereu 
chemat de iubita sa capricioasă şi suferindă şi, bine- 
înțeles, răspunde prompt acestor chemări, plecind intr-una 
cu aerul cel mai natural din lume, din locul unde lucrează 
și unde se pare că nu există nici condică, nici portar, nici 
şefi, nici disciplină (ceea ce nu-l împiedică pe erou să 
rămină pozitiv pină la capăt). Acelaşi personaj hotărăște 


Nu numai cadrul,dar mai ales relația psiho- 
logică a dat valoarea ecranizării Tănase 
Scatiu (Victor Rebengiuc şi Carmen Galin) 


brusc să se ducă la mare după iubita sa (există oare multe 
time românești care să n-aibă măcar o secvenţă pe 
litoral?); în consecință, se abate pe la un ghişeu CFR, 
unde în treizeci de secunde obţine un bilet pentru Eforie- 
Nord, pentru aceeași zi. Restul intimplărilor se desfăşoară 
in acelaşi spirit. Evident, amănuntele la care ne-am oprit 
(mai sint şi alte sute de același fel) nu au legătură directă 
cu tema foarte serioasă a filmului, dar lipsa flagrantă de 
autenticitate a «fleacurilor» creează o stare de nemulțu 

mire, cind amuzantă, cind iritantă, care subminează 
credibilitatea mesajului esenţial. 


Probabil, la mulţi regizori, chiar dintre cei mai talentați, 
există un reflex, parțial inconştient, de respingere a tot 
ce ar putea aduce a naturalism sau (și mai rău) a mizerabi- 
lism. Raţiunile unei asemene atitudini sint, fără indoială. 
onorabile şi au, în orice caz, o explicație sociologică atit 
de clară incit e sesizată de orice spectator (sau cititor) 
inteligent. 

De aceea precizăm: nu e vorba de o pledoarie pentru 
descrierea naturalistă a tuturor nimicurilor (nimicuri care, 
totuși, ne ocupă şi ne otrăvesc — sau ne luminează —o 
bună parte din viaţă), ci de sublinierea necesității — fără 
de care nu poate exista film de calitate — de a acorda 
toată atenţia acelor tușe care fac cadrul filmic verosimil. 

Dar realizarea unei densități sociologice corespunză- 
toare nu se referă numai la prezenţa amănuntelor de mică 
insemnătate. Este, de pildă, o evidenţă sociologică faptul 
că o foarte mare parte a muncitorilor din uzinele și de pe 

antierele noastre sint veniţi nu demult timp de la țară. 
n ce măsură, într-un film amplasat într-un mediu munci- 
toresc, chiar dacă nu abordează în nici un fel tema miora- 
țiilor sociale (o replică, in condiţiile socialismului româ- 
nesc, la Rocco și fraţii săi n-a tentat incă nici un regizor), 
existența fenomenului de care vorbeam mai sus se simte 
prin anumite amănunte, gesturi, replici, reacții, care să 
dea autenticitate atmosferei? Căci, să fim serioși, a pune 
un personaj din planul doi să poarte căciulă sau cojocel 
e o rezolvare formală, fără consistență sociologică. Sau, 
unde sint nuanțele care să ne amintească (chiar fără a 
insista) că trăim perioada unui brasaj social de anvergură, 
că In sute de mii de familii coexistă, uneori chiar la nivelul 
aceleiaşi generaţii, țărani, muncitori, intelectuali? Uneori 
un gest, o mişcare a corpului, ne poate învăța mai multe 
despre realitatea socială a României de azi decit un tratat 
întreg. Zeci de mii de modesti posesori de automobile 
se urcă in mașină, isi pun miinile pe volan cu alte gesturi 
decit cele care caracterizează dezinvoltura unor tineri 
lorzi care-şi schimbă vehiculul in fiecare anotimp (dezin- 
voltura aceasta e caracteristică — de ce? — majorității 
personajelor din multe filme româneşti). 

Desigur toate aceste observații nu se referă la probleme 
esenţiale și nu implică 一 0 repetăm —o apreciere 
estetică. Dar, in lungul drum al Imulu românesc spre 
ceea ce trebuie să fie — document dinamic al realității 
noastre de azi — grija pentru o cit mai mare densitate 
sociologică, pentru ceea ce dă autenticitate atmosferei, 
trebuie să constituie, credem, subiect de reflecţie res- 
ponsabilă. 


H. DONA 


Nu cojocelul dădea nota de adevăr local 
comediei noastre /Toamna bobocilor: Se- 
bastian Papaiani şi Ileana lurciuc) 


asociaţia cineaştilor 


Cineaștii în ședință 
de lucru 
la Academia 
„Ştefan Gheorghiu“ 


9 La Academia Ştefan Gheorghiu a lost 
organizat pentru cineamatorii din toată 
țara un curs de instruire teoretică şi prac- 
tică. Preşedintele Asociaţiei cineaștilor, 
regizorul lon Popescu Gopo, a ținut prele- 
gerea «De la ideea de film la scenariu». 
Regizorul Andrei Blaier a vorbit cursanți- 


lor despre relația dintre cinematografie si 
celelalte arte. «Modalităţi specific regizo- 
rale de expresie cinematografică» a fost 
titlul expunerii făcută de regizorul Alecu 
Croitoru. Unele consideraţii privind sunetul 
în filmul de amatori au fost prezentate de 
ing. Aurel Mişcă. O expunere a regizoru- 
lui Mircea Íva a fost dedicată echipei de 
filmare, rolului şi sarcinilor membrilor săi. 
Operatorul Toth Francisc s-a referit la 
unele probleme de operatorie, iar realiza- 
torii de filme de animaţie Adrian Nicolau 
și Zaharia Buzea au făcut o introducere în 
tainele artei lor. La sfirșitul acestor cursuri, 
a avut loc o masă rotundă și s-au vizionat 
şi discutat filmele realizate de cineaștii 
amatori In timpul instructajului @ Casele 
de filme Unu şi Trei au inițiat o serie de 
spectacole în premieră cu filmul Buzduga- 
nul cu trei peceți, in diferite oraşe ale țării. 


După Alba lulia au urmat Petroșani, Lupeni, 
Petrila, Uricani. Au fost prezenți directorul 
Casei de filme Trei, scenarist al filmului, 
Eugen Mandric, regizorul Constantin Vaeni, 
actorii Victor Rebengiuc, Cornel Nicoară, 
Constantin Fugașin, Ştefan Velniciuc. e 
Operatorul Victor Popescu a avut o intilnire 
de lucru cu cineaştii amatori din tabăra 
de vară de la Calafat. @ În cadrul acţiunii 
«Tineretul slăvește republica», organizată 
de către C.C. al U.T.C. in intimpinarea ani- 
versării a trei decenii de la actul de la 30 De- 
cembrie, la Ecran-club din Bucureşti, 800 
de uteciști veniţi din toată țara s-au intilnit 
cu regizorul lon Popescu Gopo, ing. Dan 
lonescu şi operatorul de imagine Grigore 
lonescu. A fost prezentat filmul Povestea 
dragostei, @ În tabăra de vară a studenți- 
lor de ia Costineşti, regizorul Mircea Dane- 
liuc, actrița Tora Vasilescu și criticul Manu- 


https://biblioteca-digitala.ro 


ela Gheorghiu au luat cuvintul la dezbate- 
rile care au urmat proiectării filmului Cursa. 
e Comuna Munteni din județul lalomita a 
fost gazda unei delegații a Casei de filme 
Cinci, compusă din actrița Tricy Abra- 
movici şi producătorul delegat Cristian 
Cornel, care au susținut un dialog cu spec- 
tatorii după vizionarea filmului Oaspeți 
de seară de Gheorghe Turcu. e Echipa 
de filmare Spaima de la miezul nopții, 
condusă de regizorul Mircea Mureșan, a 
organizat la Sibiu două dezbateri cu publicul 
spectator: la cinematograful Arta — pe 
marginea filmului Porţile albastre ale 
orașului, iar la Casa de cultură a sindicate- 
lor — pe marginea serialului de televiziune 
Toate pinzele sus. 


Ovidiu GEORGESCU 


21 


„j 


Aimee taco- 
bescu, pentru că 
ești una dintre cele 
mai modeste per- 
soane din cite cunosc 
şi una dintre acele ac- 
trife care parcă țin cu tot 
dinadinsul să treacă ne- 
observate, iți propun un interviu- 
vxplicație, un interviu-confesiune. Hai 
Să iucepam cu începutul: cum ai debu- 
al 
一 Absolut accidental. Eram în anul 1 
la Institut, Doru Năstase și lon Besoiu m-au 
văzut pe stradă și m-au luat să joc in Hai- 
ducii, dacă iți mai aduci aminte, era o 
cintăreaţă de local, un rol pe care l-am făcu! 
cu destulă inconștientă în ce priveşte mese- 
ria, de care bineinţeles că habar nu aveam. 
Am avut chiar senzaţia că este o meserie 
PaE uşoară pe care poate să o facă ori- 
cine... 

一 Cind și cum ai pierdut senzația 
asta? 

— Destul de tirziu, pentru că am mai 
avut parte de niște rolişoare care nu numai 
că mi-au întreținut-o, dar mi-au și intărit-o. 
În 7 bărbaţi și o ștrengăriță eram o mică 
subretă, în Frumoasele vacanțe o tinări 
cam exuberantă, deci nimic care să m 
facă să simt «greul» meseriei. Apoi am 
primit tot la Dinu Cocea, in serialul Haiducii 
rolul domniţei Ralu, Era, în sfirşit, o partitură 
şi incă una destul de dificilă, ceea ce evi 
dent m-a făcut să-mi schimb părerea des 
pre ceea ce se cheamă meseria de actrilă 
de film. Acolo am afiat că trebuie să știi 
cum să stai in lumină, si mai ales, că sinceri 
tatea în fața aparatului de filmat trebuie să 
ție maximă, pentru că ochiul spectatorulu: 
este foarte aproape de tine din cauza obiec 
tivului care amplifică cele mai fine reacţii 
şi că, ceea ce in teatru trebuie să obţii 
printr-un efort de voce și de trăire interioară, 
în film se realizează «din obiectiv». A urmat 
apoi o perioadă in care, știind lucrurile 
astea, învățasem să contruiesc un perso- 
naj din date exterioare. Asta s-a Intimplat 
cu subreta din Un august în flăcări și 
Charlotte din Cu miinile curate, personaje 
pe care le-am construit din pieptănătură, 
din imbrăcăminte, din mers, adică din mici 
elemente exterioare care mă ajutau să 
obțin o personalitate din exterior spre 
Interior, dar in așa fel incit să fie «din mine» 
Pe urmă, am jucat la lulian Mihu în Nu 
filmăm să ne amuzăm și asta a insemnat 
o nouă schimbare. 

— Acolo iți semănai foarte tare... 

— Da, pentru că mă apropiasem în fine 
de ceea ce cred că este foarte important 
pentru un actor, adică să reuşeşti să semeni 
indiferent ce ai juca, cu un om din viață 
A fost nu numai o experienţă utilă, dar și 
o intilnire foarte bună cu echipa lulian Mihu 
Gheorghe Fischer, Al. Întorsureanu. Este 
o echipă la care te poți mișca in voie. Mihu 
te lasă să faci absolut tot ce simţi tu că 
trebuie să faci cu rolul dat. Chiar dacă 
ceea ce faci nu figurează în scenariu, sau 
nu se potriveşte cu ceea ce gindea el, dacă 
simte că e bine — și simte — te lasă. Te 
lasă şi apoi selectează. Mihu, fiind un regi- 
zor plin de fantezie, acordă actorului dreptul 
la aceeași fantezie. lar Întorsureanu și 
Fischer sint doi operatori ideali pentru un 
actor: pur și simplu nu-i simţi. Şi aceeași 
calitate am descoperit-o mai tirziu la Ale- 
xandru David. De asta cu ei nici nu se prea 
trag «duble». ceea ce-mi convine de minune 
Pentru că, de obicei, imi pregatesc ro 
lul foarte bine, nu mi se poate cer 


FERNANDEL, Constandin 
actor comic, 


metodă "artistică" 
a unei povestiri, 
imaginare. ` 


2? 


Fără acordul publicului, 


nu existi ca actor 


sa repe! de prea multe ori aceeași $cenà 
nu rezist. O fac o dată așa cum mi-am pre- 
gătit-o, o mai fac și a doua oară, a treia 
oară imi iese cel mult corect, după care s-a 
terminat. Încep să schimb, găsesc din ce 
în ce mai multe nuanțe, găsesc alte valori 
în text și încep să fac alt personaj. Din cauza 
asta nici nu se trag cu mine mai mult de 
2—3 duble, «de siguranță»... 

— Vorbești ca o bătrină actriță cu 
experiență! 

— Să ştii că am jucat foarte mult. Am 
făcut enorm de multe lucruri. Prezentări 
la televiziune, emisiuni de versuri — lirică 
intimă dar şi versuri patriotice — piese 
moderne şi piese clasice, teatru, film, tele 
viziune. De la artistul emerit Radu Beligan 
ştiu că un actor, mai ales unul tinăr, trebuie 
să tacă absolut orice ca să inveţe și de fie 
care dată și de la orice ai face afli ceva in 
plus. 

— Acest «orice» nu e periculos? Nu 
strică stilul? 

— Stilul îl ai sau nu îl ai. Te nasti cu el. 
Si cred că în «stilul tău» poți să faci, in- 
tr-adevăr, orice. Să fii băgat într-un tipar 
anume mi se pare mult mai periculos. Pen- 
tru că, dacă intră în capul unui regizor 
ideea că tu ai un gen anume, nu te-ar in- 
cerca in altceva pentru nimic in lume 
Eu, de pildă, am intrat de la inceput pe 
genul «tinerele-frumuşele-cochețele» şi a- 
colo am intepenit o bună bucată de vreme, 
şi nu știu dacă s-or fi gindit mulţi regizori 
că pot să fac un personaj ca cel din Osinda. 

一 Ti minte, Grigori Roșal îți spunea 
la Moscova, că n-a mai văzut un ase- 
menea rol antipatic făcut cu atita știință 
să cucerească... 

— Era, în primul rind, un compliment 
pentru Sergiu Nicolaescu. Repet, nu cred 
că un alt regizor, avind în mină o asemepea 
partitură mi-ar fi incredinţat-o mie... 


FELIX, le Chat 
bunicul șoricelului, 


manifestare destinată 
prezentării celor mai 
bune filme, 


FILMOLOGIE E 
studiul fenomenului 


— Spui lucrul ăsta cu foarte multă 

| convingere... 

— Chiar sint convinsă! Pentru că, de obi- 
cei, regizorii merg pe datele personale ale u- 
nui actor. Pe ceea ce se vede la prima vede- 
re, zicind că ceea ce vede el la prima vedere, 
vede şi spectatorul la vizionarea filmului. lar 
la această «primă vedere» eu aș putea juca 
— de exemplu din «Pescăruşul» 一 nu Mașa, 
ci Zarecinaia, din Shakespeare nu Ofelia, 
ci Desdemona... Sergiu Nicolaescu a simţit, 
cred, că pot fi Maşa sau Ofelia. Că există 
în mine un anume dramatism pe care alții 
nu l-au observat. A avut o intuiție formida 
bilă! Si mi-a dat ocazia să fac un rol care 
mă aşează — cred şi sper — în rindu 
actritelor de tilm cărora poți să le incredin- 
tezi o partitură grea, specială. 

— Şi după rolul ăsta continui să crezi 
că trebuie jucat orice? 

— Da. Pentru că un asemenea rol apare 
rar în carlera unei actrițe. Pină să ajungi 
ia el, pot să treacă foarte mulți ani. Nimeni 
nu pune piese «pentru actori», nimeni nu 
scrie scenarii «pentru actori». Se pun 
piese şi se scriu scenarii in care trebuie 
«să te potrivești». lar dacă nu te potrivesti， 
și dacă nu ai această disponibilitate pentru 
orice, riști să aştepţi mult și bine «rolul 
vieţii. lar un actor care nu joacă e un om 
mort. Şi mai e ceva foarte important pentru 
noi actorii: publicul. Dacă nu simţi publicul 
aproape de tine și alături de tine, dacă nu 
simţi freamătul sălii cind pui piciorul p: 
scenă, freamăt care spune că te-a recunos 
cut, că știe cine eşti, nu neapărat ca nume, 
pentru că, vorba ta, sint încă prea tinără 
pentru asta, dar ca personaj pe care l-a 
mai văzut şi l-a plăcut şi l-a adoptat şi este 
dispus să-l mai asculte, fără acordul ăsta 
al publicului, nu existi ca actor. S-a intimplat 
să aud după un spectacol: cine era «ăla»? 
Şi «ăla» era un mare actor care nu jucase 


SON 


FANTOMAS 


demult. Eu spun că oricit de mare actor 
ai fi, Senlimentul de nesiguranță, de ne- 
linişte creşte, in cazul in care publicul 
este indiferent la aparifia ta. 


一 Eşti foarte atentă la experiența 
altora... 

— Sint. Aş putea chiar să spun că în 
experienţa mea intră şi experienţa colegilor 
mei. În afară de asta, eu sint convinsă că 
orice meserie «se fură», şi eu am încercat 
să fur cit s-a putut mai mult. 

一 De ia cine? 

- De la Marga Barbu, de la Amza Pellea 
în film, în teatru urmărindu-i pe Draga Oltea- 
nu, Gina Patrichi, Toma Caragiu, Toma imi 
dădea întotdeauna senzaţia unei prospelimi 
formidabile, şi asta nu se poate fura pentru 
că nu ține de meserie. Era un talent uriaș, 
dar şi el işi muncea fantastic rolurile, 
Nu se poate fără muncă. Talentul e ceva 
cu care vii pe lume, meseria incepe de la 
el incolo și inseamnă muncă. N-am văzu! 
niciodată un mare actor care să nu-s 
«asude» rolurile. Şi Beate Fredanov, s! 
Radu Beligan mi-au băgat bine in cap ca 
nimic nu se face in meseria noastră fără 
muncă, fără etort. 

一 Muncă, meserie, muncă... 

— Ce să fac, dacă asta e tot ce știu?! 
Electiv, n-am făcut altceva decit această 
meserie. Nu m-am plimbat, n-am dansat, 
nu m-am distrat, uite, sint aproape zece 
ani de cind nu fac nimic pentru mine ci 
lotul pentru ea, pentru meserie. Poate și 
pentru că am plecat cu un handicap. Cu 
ani în urmă se spunea despre mine: we o 
fată frumoasă, probabil că e proastă ca 
actriță». Am avut oroare de genul meu care 
mă cantona printre «frumușele» și m-am 
luptat din toate puterile să conving că sint 
actriță, că pot juca orice, că am mai mult 
decit o infăţișare plăcută. 

— Eşti mulțumită de rezultatul luptei? 

— Da. Sint. Orice actor care ajunge în 
situaţia de a alege, deci nu mai este obligat 
să primească roluri in care s-ar fi putut 
potrivi și altcineva, oricine, ci este luat pen- 
tru că numai el poate să facă rolul acela, 
trebuie să fie mulțumit. Sigur că nimeni 
nu e de neiniocuit. Dar cel puţin să-ți 
permiţi iluzia că eşti de neinlocuit. 

— 0 lucidă ca tine acceptă iluzia? 

— Sint lucidă în lucrurile mari și grave 
In rest am rămas, cred, un copil mare. Am 
lumea mea, casa mea cu păpuşi. Poate 
unde mi-am refuzat atit de multe lucruri, 
nu ştiu... Dar a meritat. 

— Te rog nu te intoarce iar la me: 
Nu te gindeşti niciodată la aitce 

一 Ba da. La copilărie. La livada bunicilor. 
Sint foarte bine ancorată in pămintul copi- 
lăriei mele. Am impresia că acolo aerul e 
foarte curat. De acolo mi se trag încă 
naivitatea și candoarea, acolo imi păstrez 
toate poveştile și toate iluziile, Copilăria 
e refugiul meu de zile grele. Ori de cite ori 
am necazuri sau ceva nu-mi merge bine în 
meserie... 

一 lar meseria?!? 

一 lartă-mă. Ce să fac? Ti-am spus că 
nu știu altceva pe lume. 

— Mi-ai spus. 

— Dar, crede-mă,nu-mi pare rău de nimic 
din ce am pierdut din pricina ei. 

— Te cred. 

— Si sint convinsă că a meritat! 

— Da, poate că a meritat... 

— Sigur a meritat, crede-mă! 


Eva SiRBU 


FELLINI, Frederico 
regizor 

desenator 
gansonetist. 


actor cu mască, 


FILMARE 
(inversă) 


(accelerată) 


https://biblioteca-digita la.ro 


spectacol pentru 
ființe raţionale 
ce percep cu simțurile 


FILMARE 
(combinată ) 


telex Animafilm 


Poezia animației 
și animația 
poeziei 


099 Regizorul lon Truică, 
după cum am mai avut prilejul 
să arătăm în cadrul acestei ru- 
brici, meditează de mult la trans- 
punerea unor cunoscute motive 
poetice în limbajul filmului de 
animație. O asemenea transpu- 
nere nu este numai facilitată de 
afinitatea latentă dintre poezie 
și filmul de animaţie, ci mai 
mult decit atit, este reclamată 
ca o modalitate prin care arta, 
mai recentă, a animației îşi poate 
intensifica expresivitatea bene- 
ficiind de experienţa unei tradiții 
artistice milenare. 

Solicitat mai ales de motive 
eminesciene și de simbolurile 
care cad ca un plumb, sugerind, 
prin contrast, zborul ușor al 
imaginației și al aspirațiilor, ale 
poeziei lui Bacovia, lon Truică 
preconizează pentru viitorul său 
film, intitulat Remember, o 
formulă complexă, rezultată din 
împletirea mai multor surse 
poetice. 

Evident, în sufletul 
poet român licărește o 
bilă scînteie eminesciană. Nu 
este deci de mirare că,pornind 
de la poezia Necuvintele a lui 
Nichita Stănescu, din volumul 
cu același titlu, poeta Ileana 
Mălăncioiu a realizat împreună 
cu lon Truică un scenariu în 
care se regăsește motivul cu- 
noscut al plopilor fără soț 

Prietenia dintre un om şi un 
copac, care este la Nichita Stă- 
nescu, în același timp o comuni- 
une cu natura și un eşec deghizat 
în raport cu oamenii, va căpăta 
în film o coloratură particulară, 
devenind afinitatea poetică din- 
tre un personaj de acută sensibi- 
litate — cine ştie dacă nu e chiar 
Poetul? — și plopul «fără soț», 
primind astfel toate sugestiile 
şi, după cum se ştie, nu puţine. 
ale binecunoscutei capodopere 
eminesciene. 

Cumulind atitea straturi de 
poezie elaborată în timp, arta 
animației, prin filmul lui lon 
Truică, forțează, sperăm, ușile 
mari ?re 

ee Regizoarea Isabela 
Petrașincu iși propune și ea 
să utilizeze mijloacele poeziei 
într-un film care se adresează 
copiilor 

Se știe că analogia, piatra an- 
gulară a poeziei, este în același 
timp unul din vehiculele verifi- 
cate ale imaginației şi, în special, 
al delicatei imaginații infantile, 
care se joacă de-a orice şi prin 
urmare și de-a viața. Doi copii, 
admiratori sinceri ai unui fastuos 
păun, care se plimbă singuratic 
în curtea populată de tot felul 
de păsări perechi, nu găsesc ha- 
zardată ideea unei prietenii între 
acest solitar terestru şi curcubeul 
de pe cer, multicolor și el, arcuit 
şi el, sau, dacă preferaţi, «im- 
păunat» și el cu un superb arc de 
culori, deci pasăre și el. De ce nu? 

Graţie, fantezie, multă delica- 
tețe și o infinită generozitate 
în raport cu miezul existenței — 
toate acestea la confluența poe- 
ziei cu arta animației şi cu simțul 
imaginativ al copilăriei 


ANIMATOR 


oricărui 
nvinci- 


Spectatori, nu fiţi numai 


scrisoarea lunii 
— 


0 problemă la inima cititorilor: critica de film 


«...Nu se ştie de ce, in critica noastră de film, lipsește — cred — curajul de-a 
spune lucrurilor pe nume. Cite nu s-ar fi cistigat de pildă, dacă unui regizor care a 
produs pină acum 8 一 9 filme,toate proaste, i s-ar fi spus la timp: «nu», și în schimb 
ar fi tăcut mai multe filme un altul, ca Liviu Ciulei. Critica noastră trebuie să strige 
nechemaţilor «in lături!» Altfel ne vom scălda într-o dulce mediocritate, iar critica 
se va zbate, intr-un peisaj cinematografic oricum extrem de inegal, între megalo- 
manie și umilință. În critica de film, judecăţile trebuie să fie mai dure, necruțătoare 
chiar, pentru că și condițiile sint mult diferite de ale celorlalte arte. Posibilităţile 
materiale sint limitate și impostura trebuie imediat semnalată. Reticenţa in a da 
verdicte nu e motivabilă prin factorul timp. Nu trebuie să ne facem iluzii: rareori o 
peliculă neapreciată la inceput a produs peste ani revelații. Rezultă că în aces! 
domeniu, se impune o atitudine fermă. Or, ceea ce izbește in cronicile risipite in 
mai toate revistele din ţară este lipsa unei asemenea atitudini. Mulţi critici adoptă 

oziție echivocă, se imbată cu propriile cuvinte lăsind cititorul dezorientat, inde- 
părtindu-se de menirea criticii care a fost, este și va fi aceea de a spune da sau nu. 
Mulţi cronicari simt o plăcere efectivă din a crea citeva fraze de efect şi cu aceasta 
se declară mulțumiți și așteaptă elogiile. Bineinţeles că acestea nu vin și nici nu 
pot să vină. În acest mod, criticul iși îndepărtează cititorul... Spectatorul va reacționa 
invers decit îl îndeamnă cronicarul, va simţi chiar un soi de deliciu din a viziona 
tocmai filmele dezavuate de acesta. Mai cred că nu trebuie să facem rabat de la 
intransigența critică doar pentru că un film este vizionat de foarte multi spectatori...» 


Actorii vremii 


Elogiu lui Amza Pellea 


e «...Am citit în revista noastră că Amza 
Pellea a fost distins la Festivalul de la 
Moscova cu «Premiul celei mai bune ii 
terpretări masculine» pentru rolul din Os» 
da, filmul lui Sergiu Nicolaescu. Mărtui: 
sesc că am simţit o satisfacție adincă. 
Şi fiindcă a venit vorba de film — am citit 
unele mărturisiri, dacă se pot numi așa, 
ale regizorului Nicolaescu asupra acestui 
film, mai bine zis asupra scenariului său 
L-am înțeles pertect. Nu pot înțelege de ce 
i s-a reproșat faptul că nu a copiat intoc- 
mai romanul lui Victor lon Popa ori — 
invers — de ce n-a conceput un scenariu 
original care să nu aibă niciun punct co 
mun cu romanul. După părerea mea, lie 
ratura nu trebuie izolată de cinema — dar 
să revin la actor Despre Amza Pellea n-am 
auzi! discutindu-se niciodată nimic (N.R.: 
Chiar aṣa?) Nici de bine, nici de rău. Poate 
doar atunci cind e confundat cu nea Mărin. 
Însă un actor care poate interpreta cu atita 
talent, vervă şi afecțiune un Mihai Viteazul 
şi un «stăpin al lumilor» atit de adevăraţi 
și de deosebiți unul de altul, este după 
părerea mea, un mare actor. Amza Pellea, 
ca puţini alţii, a fost și poate fi și măre! 
voievod și umil țăran şi Infumurat sultan si 
cuvios preot şi complicat «tată de dumi- 
nică»... Îi mulțumesc pentru rolurile tre- 
cute, așteptindu-le cu incredere pe cele 
viitoare» (T. Macarova — Cartier Viziru, 
bloc 27 Brăila). 


Cronica telegenică 
Un ris sănătos, risul cu Stan și Bran 


e «...Nu ştiu dacă există ceva mai fru 
mos în lumea aceasta care a cunoscut ali 
tea războaie și lucruri ce ingrozesc inima 
si ochii, ca risul. Nu zimbetul de circum 
stanță ca la unele emisiuni de simbàtă 
seară, ci risul plin, sănătos, risul acela ce 
ne incintă pe obrajii unui copil sau ai unui 
om ce se bucură de viață. Nu prea avem 
prilejul să ridem așa, dar atunci cind o 
facem, o facem din adincul inimii. Așa 
cum o fac simbătă de simbătă, uitindu-mu 
la «zăpăciţii» aceștia de Stan şi Bran, li 
lumea pe care şi-o creează cu atita dezin 
voltură, la glasurile, la gesturile lor repe- 
zite şi atit de scumpe nouă. Nu am mai 


cinema 


Anul XV (177) 


București 
Septembrie 1977 


Ştefan RIPAŞ 
Bd. Steagul Roșu nr. 202, Braşov 


ris de mult timp ca im simbăta aceasta cind 
i-am văzut transtormați ad-hoc in «hopa 
mitică», bălăbănindu-se infricosaf pe ma 
lul unei ape. În clipele acelea totul dispă 
ruse, dispăruseră și grijile (pe care inca 
nu le am 一 N.R: frumoasă ironie pent: u 
virsta dumitale de 14 ani) şi oamenii din 
jur, rămăseseră doar ei, atit de umani s! 
atit de indreptățit candidați la nemurire 
Acesta a fost primul lucru pentru care 
vreau să vă mulțumesc». (Constantin Mag- 
dalena — Aleea Av. Stilpeanu 6 — București). 


O Tei atecă mai ordonată 


@ «...Așa precum redeschizi o carte pes- 
te ani ca să retrăieşti un mister, tot așa 
doreşti cu ardoare să revezi un film ale 
cărui imagini ți-au creat o stare memorabilă 
și, cu cit te maturizezi, cu atit mai mult vrei 
să verifici dacă filmul va mai exercita asu 
pra ta acea vrajă Astfel că mi-e dor de 
Fragii sălbatici, de Ivan cel Groaznic, 
de Aventura, de Viridiana, de Moara 
cu noroc, de Hiroșima, dragostea mea, 
de Hoţii de biciclete. Simbătă se trans 
mite la televizor un ciclu ordonat: «Anto 
logia filmului pentru copii». Cred că și 
Tele-cinemateca ar trebui să fie mai or- 
donată și că efectul educaţiei estetice ar fi 
mai prompt, mai înalt calitativ, dacă un 
ciclu ar continua fără a se interfera cu alte 
cicluri. Se trece prea rapid de la un regizor 
la altul, de la un stil la celălalt, așa incit 
imi e dor de «o voce» care să lege în mod 
logic filmele Tele-cinematecii». (Alexan- 
dru Jurcan 一 localitatea Ciucea 一 jud 
Cluj). 


e Riul de aur: «Un western disimulat. 
O tematică gravă reflectind lăcomia ofite- 
rilor din regimul tarist，infrinti de puterea 
sovietică, care-și caută disperaţi un sens 
in aventura aurului din taigaua siberiană 
Alură de western, proiectindu-ne parcă in 
vestul sălbatic al pionierilor și aventurieri- 
lor din America de odinioară. Regizorui 
Veniamin Dorman redă insă foarte origina! 
feeria riului, a pădurilor în toată beţia nuan 
telor de culoare, feeria apelor, «sonoru!» 
impușcăturilor, pină și cintecul cucului s: 
al păsărelelor in acei indepărtat și contra 
dictoriu eden din taigaua siberiană». (Prot. 
L Giurcă — sir. Cetăţii 9 一 Alba lulia). 


Coperta I 
Carmen Galin, Marin Moraru și Se- 
bastian Papaiani, trei dintre talen- 
tatii interpreți ai apropiatei premiere 
tarna bobocilor, în regia lui Mircea 
Moldovan, după scenariul lui Petre 


orei Foto: Spirea Tomescu 


https://biblioteca-digitala.ro 


spectatori! 


© Rocky: «Evident, arhivele de film con- 
țin şi alte filme ce acuză practicile imorale 
din lumea sportului capitalist dar, cred, 
niciunul nu a atins subiectul cu mai multă 
finețe, precizie şi putere de convingere 
decit acest Rocky. Unul din meritele sce- 
nariului e acela de a fi ocolit cu abilitate 
capcanele genului, dind povestirii o formă 
total nouă, liberă de orice șablon. Am mai 
văzut boxeuri mărunți urcind treptele glo- 
riei, dar niciunul nu era atit de singur ca 
Rocky, atit de mătăhălos şi de copil ca 
Rocky, atit de imbicsit şi neglijent ca Rocky. 
Totul aureolat de o inteligenţă de nebănuit 
sub masca elefantului cu privirea resem- 
nată, intrebătoare, spunind parcă: «ce dra- 
cu vreți de la mine?», cu talca atirnind și 
umerii cit un dulap. De necrezut că un tip 
cu fizicul acela de brută blindă ar putea da 
naștere unei asemenea creații intelectuale. 
(N.R: De ce e «de necrezul» așă ceva? 
De unde aceste prejudecăți ?) (Mihnea Ser- 
giu Columbeanu 一 Ba. Păcii 116-124 一 
Bucureşti). 

e «Film „lucrat” din toate punctele de 
vedere, cu inalt profesionalism; joc actori- 
cesc natural, regie sigură și discretă, ima- 
gine extrem de plastică, scenariul primează 
ducind pină la situația de a «neglija» la 
vizionare toate celelalte componente ale 
filmului». (Laurențiu Lancrim — str. An- 
lim nr. 3 — Bucureşti). 

© Comedie mută: «Filmul — cred eu 一 
este mai reușit ca film social decit ca film 
de comedie». (Filip Radu 一 Ba. N. Titu- 
lescu 92, bloc 13 一 Bucureşti) (N.R: Spre 
«binele» dumneavoastră nu vă publicam 
scrisoarea în care considerați că «nimeni nu 
trebuie să-l apere pe Alain Delon». Mamă, 
mamă, ce corespondență ați fi primit). 


la, 


Scutiţa rosie (scenariu pentru copii și 


tineret) 


«A fost odată şi n-o să se mai repete, a 
fost odată ca niciodată, pe vremea cind 
nu existau nici purici, nici potcoave, nici 
relația de fuziune dintre aceste două ele- 
mente, o sărmană bunică, tare săracă să' 
mana, ce trăia in pădure. (Se va reconstitui 
in studio o pădure uscată). Și bunica avea 
un coșuleț, iar coșulețul nu avea nimic 
Bunica iși făcuse, eventual trudind din 
greu, un coșuleț din nuiele, să aibă un cul- 
cuş pentru puiul de lup pe care-l găsise in 
pădure, singur-singurel, plingind după ma- 
ma lui ce fusese impușcată de crudul vină- 
tor. lar bunicuța, miloasă, Il luase la ea 
acasă şi-i dădu de mincare și-l îngriji pină 
ce lupușor a crescut măricel şi-a prins a 
grăi: «— Ma-ma, bu-bu, lu-lu, tlei iezi cu- 
cuieți» și altele, de nu știa biata bunică ce 
să-i mai facă şi ce să-i mai dea, de bucu- 
roasă ce era. Dar bucuria ei n-a ținut mult. 
Lupuşor a prins a pune întrebări: «De ce 
aia? Deralia de ce-i așa? De ce ai matale, 
bunicuțo, urechile așa de mari?» Si buni- 
cuța n-a mai ştiut ce să-i răspundă, s-a 
uitat într-un ciob de oglindă şi şi-a zis 
nemulțumită: «M-da, are dreptate băiatul, 
sint cam mari. Dar ce să fac? Să le tai, nu 
pot! Mai bine să-mi fac o scufie...» Şi bu- 
nicuța, zis şi făcut, și-a cusut o minunată 
scufie roșie, care tare mult i-a plăcut lui 
lupușor. Şi pentru că bunicuţa purta scufia 
şi ziua și noaptea și pentru că lupușor isi 
schimbase deja un rind de păr și nu-i ma 
tăcea gura toată ziua, el a strigat-o pe 
bu-bu, SCUFIȚA ROȘIE. Şi-au trăit ei așa 
fericiți în pădure, iar lupul crescuse ca un 
cline mare și frumos care păzea casa, iar 
bunica mai trăgea cu pușca după ciorile 
care veneau la cireşe sau la mure. Stirşit» 
(Florin Octavian Molnar — str. Baba 
Novac nr. 3 — Bucuresti) 


Rubrică redactată de RADU COSAȘU 


CINEMA, 
Piata Scinteii nr. 1, Bucureşti 41017 
Exemplarul 5 lei 


Cititorii din străinătate se pot abona adre- 
sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- 
Import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226, 
Bucureşti, str. 13 Decembrie nr. 3 


Prezentarea grafica 
ioana Moise 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smigelschi 


Tiparul executat la 
Combinatul! poligrafic 
«Casa Scinteii» — București 


M 


23 


Vernisajul 

unei pictoriţe 
(Florenţa Manea) 
în prezența unui 
coleg de marcă 
(lon Caramitru) 
şi a părinţilor 
(Vera Varzopoy 
Si 

Mircea Şeptilici) 


Marele singuratic 


De la «Moromeţii» in- 
coace, opera lui Marin Pre 
da, scriitor de tulburătoa 
re consistență şi profunz 
me, de neliniştitoare pre 
zență s$: împlintare în epocă, atrage s 
intimidează în egala r ură creatori 
de film. Atracția se justifică firesc, prin 
inul de substanţa al carţilor sale si 
narea lor putere de a sugera, nu neapă 
\t imagini, ci posibile lumi cinemato 
ice. Timiditatea se explică, poate 
prin caracterul cu vehemență literar al 
operei sale, sprijinită cu nelimitată 
încredere pe cuvînt, pe puterea lui de 
a naşte şi comunica nu numai stăr 
ginduri, sensuri, ci viaţă, vieţi, o om: 
nire fascinant-mişcătoare și stabilă : 
același timp, în care sîntem lăsați sì 
pătrundem, apoi furaţi, apoi incluși, 
inghififi, făcuţi una cu ea. Literatura lui 
Marin Preda este o minunată capcană, 
migălită din cuvinte-laţuri, în care se 
agaţă sens după sens, mintea și sufletul 
cititorului. În fața ei, cinematograful 
șovăie și pentru că timpul lui, limitat 
la 90 de minute,nu-i poate cuprinde 
toate meandrele, nu poate acopc: 
uriașa cantitate de viaţă care o străbate 
Să ecranizezi o carte de Marin Preda 
inseamnă să porneşti conștient de la 
ideea de renunțare. Să ecranizezi Marin 
Preda înseamnă o foarte clară, tăio: 
de clară alegere: filmul sau literatura 
Filmul, adică păstrind din literatură 
doar ideea — dar cită substanță vie 
se pierde astfel chiar din pornire — 
literatura — dar ce supunere oarbă 
trebuie să accepte astfel cinematograful 
şi cită abdicare de la legile lui! Pentru 
Marele singuratic, Marin Preda auto- 
rul cărții, devenit scenarist al filmului, 
şi realizatorul lui, lulian Mihu, au ales 
cea de a doua cale. Rezultatul este ur 
film de factură manifest-livrescă, ui 
film a cărui forță stă — exact ca în 
cazul cărţii şi cărţilor lui Marin Preda 一 
în cuvint. Dar pentru ca acest cuvint 
să se audă în voie și să funcţioneze 
nestînjenit de legile filmului, scriitoru 
şi regizorul au tăiat în carne vie, in 
carnea vie a cărții, păstrind din ea doar 
leit-motivul 一 nu și motivul nu şi mc 
tivările — poveștii de dragoste. To! 
ce era În carte ancorare solidă în reali 
tatea înconjurătoare, tot ce dădea mate 
rialitate, concreteţă acelei poveşti, tot 
ce o determină şi modela şi justifica in 


MONK 


O adîncă plecăciune 
a 
cinematografului, în fața literaturii 


toată complexitatea (viața la «grădină» 
| œ tragedia lui Damian, cu Anghel s 
Florica, cu Marioara și copilul lui Nicu 
lae, lumea lui Moromete deci, pe de 
parte, viața «la castel» cu scriito! 
pictorii, artiştii — lumea Siminei pe « 
altă parte, cu imposibila lor supri 
punere, prefigurare a imposibilei iub: 
dintre Simina şi Niculae — căci ci 
altceva este moartea Într-o poveste 
de dragoste dacă nu unica ieșire dintr-o 
stare fără şansă de implinire?) a fost 
lăsat de o parte. Tot ce dădea contu! 
precis acestui Niculae, plămada lui dc 
țăran devenit intelectual, amestecul de 
brutalitate şi aspirație spre rafinament 
de violență şi tandrețe, de încăpăținare 
şi cedări generoase, tot ce dădea con- 
tur misterios Siminei, acel mister lumi- 
nat cu încetul,scos cu încetul din sine. 
astfel încit cele două personaje să poată 
sta aproape, să se poată răbda alături 
pe timpul scurt al dragostei lor, toată 
migala cu care adunase scriitorul in 
carte, argumentele pro şi contra vre- 
melnicei ieșiri din singurătate prin 
iubire a lui Moromete, a fost de aseme- 
nea, fără milă si fără crutare pus de o 
parte. Eliberată de argumente, de sar 
cina grea a justificării existenței ei 
povestea de dragoste pluteşte dincolc 
de timp. dincolo de spaţiu cu grația 
tragică a lucrurilor sorute pieirii, fără 
vina dar i fara drept de apel. Ceca ce 3 
rămas este un straniu cintec de dragos 
te şoptit pe o voce, apoi pe două, 
apoi din nou pe una singură, un cîntec 
trist şi aerian, un intermezzo liric așezat 
intre coperţile ferme ale prozei cotidie- 
ne. Legăturile acestei poveşti cu viata 
cărții — cite au mai rămas — ţin pe de 
o parte, o parte ne-esenţială, de o 
realitate vag-indiferentă la soarta e! 
(problemele lui Moromete legate de 
trecutul și viitorul lui politic,ca și cele 
legate de prezentul lui dincolo de 
povestea cu Simina, în care pătrund 
mai mult anecdotic întimplările de la 
GAC cu figura nu lipsită de pitoresc a 


zootehnicienei în centrul lor) iar pe de 
de altă parte, de data asta esenţială 
de trecutul îndepărtat al lui Moromete 
povestit chiar de el Siminei, în imagini 
de pe altă lume, lumea copilăriei lu: 
cu apusuri de soare şi ploi grăbite, cu 
cai duși noaptea la pășune şi veghi tirzi 
în fața focului, cu obsesiile sperioase ș 
violențele neinţelese ale vîrstei, ale 
opilăriei de Moromeți. Sînt singurele 
magini care se sustrag literaturii — 
in ciuda cuvintelor multe care le înso- 
teste curgerea — și încearcă, și chiar 
reuşesc să fie, cu forță şi încăpăținare 
ale cinematografului, dar tot ele, prin- 
tr-un minunat pâradox, sint acelea 
care redau poveștii substanța de cea 


mai curată sursă «moromețeană» , o fac 


să sune limpede a Marin Preda. 


Marele singuratic cred că trebuie 
citit ca un omagiu adus unui mare 
scriitor, ca o dovadă de infinit respec! 


| pentru literatura lui. Numai astfel poa 


c fi înţeleasă totala supunere a unu 
regizor cu personalitatea agresivă cum 
ste lulian Mihu, lipsa lui de orgoliu 
1 fața operei literare, maleabilitatea 
extraordinară cu care se adaptează nara- 
t'unii scriitorului, atenţia cu care vine 
in întimpinarea intenţiilor lui. De altfel 
sub semnul acestei supuneri liber con- 
simţite și respectuoase stă munca în- 
tregii echipe. Actorii, cei principali 
mai cu seamă, George Motoi și Florența 
Manea, pe umerii cărora apasă marea 
sarcină de a da o identitate cinematogra- 
fică unor personaje nedesprinse de pagi- 
nile cărții, ci mutate ca atare, cu gindu- 
rile lor multe, comunicate în lungi dia- 
loguri. pe pinza ecranului 一 se stră 
duiesc, unul cu toată puterea experien 
tei, celălalt cu toată candoarea lipse 
de experiență, să dea adevăr și emoție 
cuvintelor din care se desprinde cu 
încetul nu numai povestea de dragoste 
dar şi sensul ei. Poveste pe care Gheo: 
ghe Fischer şi Alexandru Întorsureanu 
o transpun în imagini de o frumuseţe 


https://biblioteca-digitala.ro 


| Andrei Coler. Montaj: Gabriela Ni 


calmă, obținută nu prin complicate 
mișcări de aparat ci,dimpotrivă, prin- 
tr-o stranie nemişcare. O imagine 一 
martor liniştit al evenimentelor, care 
pune în valoare, din nou şi în primul 
rind, cuvintul şi legătura lui intimă 
cu chipurile actorilor, atît de economi- 
cos-expresive cit trebuie, pentru ca 
sensul trăirilor să rămînă, din nou 
și în primul rînd, în seama cuvîntului. 
Marele singuratic este fără îndo- 
ială o adinci plecăciune pe care cinema- 
tograful o face în faţa literaturii. Ca 
lilm,el poate să placă, să displacă. să 
incinte sau sa necdum cascà, În nici un 
fel şi cu nici un chip nu poate trezi 
indiferenta. Pentru că literatura în faţa 
careia se înclină poartă semnătura lui 
Marin Preda, dar și pentru că cel care 
ince această plecăciune este lulian Mihu. 
Un regizor cu ale cărui filme poți fi sau 
nu de acord, le poți accepta sau respin- 
ge, în niciun caz nu le poți ignora. 


Eva SÎRBU 


Scenariul: Marin Preda, după romanu! «Marele 
singuratic», de Marin Preda. Regia: luan Mihu. 
Imaginea: Gheorghe Fischer și Alexandru Întorsu- 
reanu. Decoruri: Giulio Tincu. Costume: Gabriela 
Lăzărescu. Muzica: Anatol Vieru. Sunet: ing. 


Cu: George Motoi, Florența Ma. Gheorghe 
Dinică, Toma Caragiu, lon Caramitru, Adriana 
Nemes, Florina Luican, Jean Lorin Florescu, Flo: na 
Cercel, Petre Gheorghiu, Nicolae Luchian Botez, 
Gheorghe Dumitru şi Răzvan Rădulea. 

O producție a casei de filme «numărul patru 
Director: Corneliu Leu. 

Film realizat In studiourile Centrului de producție 
cinematografică «Bucureşti». 


Nr. 9 


Anul XV (177) 


Revistă a Consiliul 
Culturii și Educatiei Seslaliste 
Bucureşti -septembrie 1977