Emanoil Bucuța — Cartea Satului (1936)

SCOASĂ DE FUNDAŢIA CULTURALĂ 
REGALĂ „PRINCIPELE CAROL" 


“BIBLIOTECA. 
SATULUI 


DE EMANOIL во сооту 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА 
BIBLIOTECA SATULUI 


CARTEA SATULUI 


Muzeul Toma Stelian 


CĂRŢI CU FLORI de С. Petrașcu 


www.dacoromanica.ro 


CARTEA SATULUI 


15 


BIBLIOTECA 
SATULUI 


DE 


EMANOIL ВОСОТА 


CU O VEDERE ÎN CULORI DUPĂ G. PETRAȘCU 


ȘI CU ALTE CHIPURI 


FUNDAȚIA CULTURALĂ REGALĂ «PRINCIPELE CAROL» 
STRADA LATINĂ, 8 — BUCUREŞTI 


www.dacoromanica.ro 


ЗАЧ TRAS DIN ACEASTĂ CARTE 10.000 EXEMPLARE 
PE HÂRTIE EDIȚIUNI VĂRGATĂ 

ŞI 30 EXEMPLARE PE HÂRTIE VELINĂ МАТА 
NUMEROTATE І--30. 


www.dacoromanica.ro 


CE ІЧТЕІЕЅ ARE 


Biblioteca, ţinerea de minte a omenirii. — Biblioieca 

vorbită şi biblioteca scrisă. — Marile b'blioteci din alte 

țări. — Marile biblioteci din România. — Cum se strâng 

astăzi cărţile. — Cărţi pentru sat. — Biblioteca populară 
o întregire a şcolii. 


Una din marile puteri, pe care omul le-a folosit ca să 
răzbească în viaţă, încă dela ivirea lui pe pământ, a fost 
ţinerea da minte. Еа la ajutat pe-atunci mai bine decât 
cremenea, din care şi-a tăiat cuțite şi ciocane, şi mai mult 
decât focul, la care ға încălzit. 

O cunoștință nu s'a născut şi n'a trecut prin mintea lui 
fără întoarcere, ci s'a legat de altele şi s'a păstrat. Bătrânii 
erau sfetnicii ascultați tocmai pentrucă anii îi încărcaseră 
de lucruri ştiute şi de înțelepciune. 

Fiecare om, cât trăeşte, tot adună, pricepere de viaţă 
şi avuţii. Dacă le-ar duce cu el, fiii lui ar trebui 50 ia dela 
început şi nu s'ar alege nimic пісі de om, cum nu s'alege 
de fiinţele necuvântătoare, atâtea mai puternice şi mai іп, 
durătoare decât el. Omul ştie să păstreze şi să dea mai 
departe; prin aceasta le întrece şi le-a supus. 

Pe măsură însă ce cunoştinţele s'au înmulțit şi viaţa s'a 
îngreuiat, singură ţinerea de minte n'a mai fost de ajuns. 
Omul, născocitor din fire, cum este, şi-a bătut capul şi nu 


www.dacoromanica.ro 


4 CARTEA SATULUI 


ба astâmpărat până când n'a găsit ceva care s'o ajute бі, 
la єгебиіпій, să-i ţie locul. Acest ceva a fost scrisul. 

De când a cunoscut scrisul, întâiu cioplit în piatră sau 
scobit іп lut бі, mai târziu, zugrăvit pe frunze, pe piei sau 
pe foi de hârtie, omenirea s'a schimbat. Ea s'a scuturat de 
sălbăticie са de un somn greu, ре carel dormise timp de 
mii de ani prin peşteri şi prin colibe ridicate pe pari în 
mlaștini. Tot се gândiseră şi făcuseră înaintaşii зе putea 
lăsa cu ușurință acum, са să le fie de învățătură, urmașilor. 
Era ca o moștenire scumpă pe care şi-o dădeau din mână 
în mână, mai trainică decât armele, decât casele şi decât 
vitele, şi din care luau toți, fără să se isprăvească vreodată. 
Se aflase mijlocul să se păstreze şi să se împartă nu numai 
Incrurile, dar şi sufletul. Scrisul este un fel de nemurire, 
tăcută de om şi pentru el, aşa cum a făcut Dumnezeu пе” 
marirea cealaltă, pentru altă lume. 

lată ce înseamnă scrisul pus în cărţi şi cărţile strânse 
mai multe împreună în bibliotecă. In ela se găsește ţinerea 
de minte a omenirii. Oricine poate s'o întrebe şi să afle 
ce ascunde din moşi strămoşi, întâmplări minunate cu răs 
boae şi cutremure de pământ sau întunecimi de lună şi de 
soare, mutări de popoare şi drepturi de proprietate, puneri 
Ја cale ві născociri. Nu-i trebue pentru aceasta decât foarte 
puţin, un singur lucru, care se întâlneşte astăzi, într'o vreme 
de şcoli şi de cărturărie, întradevăr pe toate cărările: să 
ştie să citească, 

Incă din lumea basmelor se ridică înaintea lui, ca о în- 
ştiințare şi ca un îndemn, Voinicul cel cu cartea іп mână 
născut, povestit de Petre Ispirescu: „Până una alta copilul 
creştea, asculta pe părinţi, şi cartea cu care se născuse, din 
mâini n'o lăsa. Citea, citea mereu pe dânsa бі învăţa, de 
se mira toată lumea de ştiinţa şi învăţătura. Іші“, Chiar Ја 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСУТА. BIBLIOTECA SATULUI 5 


sat, cartea, așa cum a intrat în basm, unde în loc de orice 
răvaş, de obiceiu se scrie cu trei picături de sânge pe о па» 
framă, a intrat şi în viaţă, Ea şi-a făcut drum pretutindeni. 

Satele noastre, ca şi satele din alte țări, au cunoscut încă 
din vechime două feluri de biblioteci: una vorbită şi alta 
scrisă. 

Cea dintâi este alcătuită din cântece de lume sau bătrâ- 
nești, din poveşti, snoave, proverbe, ghicitori şi din пе" 
sfârşite datini. Săteni mai înzestrați le-au ticluit din veac 
în veac și alţi săteni, cu біпеге de minte şi cu dragoste de 
vorbă, le spun mai departe, la şezători, la nunţi sau 1а alte 
petreceri, Іп trecut, când viaţa de ţară era mai închisă în 
sine şi mai de sine stătătoare, fântâna aceasta curgea mai 
limpede şi mai bogată. Ea l-a ajutat să se nască şi i-a dat 
avânt, acum о sută de ani, chiar și scrisului nostru огабе" 
nesc de cântece şi de povestiri. Mai târziu a venit înrâurirea 
slăbitoare a şcolii şi a oraşului, dar satul n'a uitat nici as- 
tăzi să cânte şi să cugete, fără ajutor din afară. Unii lău- 
tari mai ştiu şi în zilele noastre, învăţate după ureche și 
nu din carte, atâtea cântece câte pot să le înşire trei zile 
şi trei nopţi, fără să se poticnească. Am cunoscut mai de 
mult un bătrân din Telega Prahovei, care spunea pe din- 
afară, fără să se încurce, toată Povestea Vorbei de An- 
ton Pann, cele dela lume adunate şi iară la lume date. El 
nu călcase niciodată pragul vreunei şcoli şi nici nu deprin- 
sese pe altă cale cititul, ci le învățase ascultându-ne pe noi, 
copiii, citind. Ca acești oameni, deşi nespus mai mare de- 
cât ei, prin meșteșugul spunerii adică asemenea lor, trebue 
să fi fost бі vestitul cântăreţ al Grecilor vechi, Omer, de 
care se povesteşte că trecea din cetate în cetate, aproape 
cu o mie de ani înainte de Cristos, și cânta din gând пе” 
închipuitele isprăvi, cu zei şi cu pământeni, ale lui Ahile 


www.dacoromanica.ro 


6 CARTEA SATULUI 


şi ale lui Odiseu. Despre el nu mai ştim dacă se pricepea 
sau nu să citească, dar ştim mai mult decât atâta, că пісі 
nu i-ar fi slujit la mare lucru, pentrucă era, sărmanul de 
el, orb. 

Din cântecele adunate de un singur culegător de poezii 
populare, dela un lăutar brăilean, s'au făcut la noi cărţi 
de sute de foi. Таг despre ce înseamnă Iliada și Odiseea, 
puse la un loc din miile şi miile de versuri izvorite din gura 
bătrânului Omer, de mult s'a dus vestea. бе ştie, între al- 
tele, că Alexandru cel Mare Macedoneanul ducea pretu 
tindeni cu sine cartea cu faptele viteazului şi sprintenului 
de picior Ahile şi dorinţa lui cea mai aprinsă era să-i se- 
тепе. De nicăeri nu înțelegem mai bine ce-au fost Elinii 
de odinioară, pentrucă marii lor oameni sunt de două mii 
de ani pulbere, iar clădirile de marmură albă dela mările 
cele calde, ruine, decât din aceste cărți, care sau păstrat 
întregi. Cu ele gândul elinesc пісі nu s'a stricat nici nu 
ға ruginit. 

Iată, putem zice, biblioteca vie a satului, pe care о іп” 
tâlnim din vremuri uitate în vatra lui sau pe drumurile 
ţării, şi пи s'a prăpădit пісі acum. Lucrul nu este, de alt- 
minteri, într'atât de mirare, că tocmai între oamenii fără 
carte sə pot găsi asemenea daruri. Se pare că oamenii сагі 
nu ştiu să scrie şi să citească au о біпеге de minte mult mai 
proaspătă şi mai păstrătoare decât a celorlalți. Trebuia să 
plătim cu ceva ştiinţa de carte şi am plătit-o cu această 
mică lene a minţii, care se bizue acum pe însemnări бі ре 
tipar şi nu-şi mai dă aceeași osteneală de a'tădată, când 
ele lipseau, ca să nu uite. Dar treptat, şi mai ales în pas 
cu întinderea şcolii, locul bibliotecii vorbite caută să-l ia 
biblioteca scrisă, cu dulapurile ei de cărți. 

Tot ce s'a scris de când se pomeneşte și n'a fost măcinat 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 7 


de foc, de războae sau de nepăsarea omenească se află іп 
zilele noastre în marile muzee, arhive şi biblioteci. Acolo își 
fac vacul cercetătorii dornici de descoperiri şi dornici să 
înveţe iar lumea cea multă despre ce ne-au lăsat strămoşii 
şi din ce se trage mărirea noastră de acum. Pe lângă ei își 
fac loc, din се în ce mai mulți, cititorii obișnuiți, chemaţi 
de tot ce le făgăduește şi le dă cartea. Cine vrea să си» 
noască о ţară sau un mare oraş nu se mai mulțumește astăzi 
să le vadă străzile зі casele, fabricile şi grădinile, să intre 
în şcoli ві în teatre sau să stea de vorbă cu oamenii lor de 
seamă, ci caută neapărat și bibliotecile. După clădirea unde 
sunt adăpostite, după саг е dinăuntru şi mai ales după 
numărul, felul și râvna cititorilor el îşi poate face mai lesne 
părerea după care pornise. 

Cele mai puternice şi mai preţioase biblioteci din lume 
sunt în țările cele mai luminate, dovadă de legătura, pe 
deoparte, dintre carte și răspândirea ei şi, pe de alta, dintre 
bunăstarea și propăşirea popoarelor. 

Un aşezământ ca Biblioteca Naţională din Paris, veche 
de peste 500 de ani, are mai mult de 4.500.000 de уо; 
lume dintre cele mai rare, mai bine de 500.000 de hărți 
şi planuri, 125.000 de manuscrise, 3.000.000 de stampe, 
250.000 de medalii. Preţul ei pentru cultura Franţei şi a 
omenirii nu lar putea socoti nimeni. Atâţia dintre Româ- 
nii, plecaţi de o sută de ani încoace în străinătate, ca să 
se adape dela izvoarele ei de ştiinţă, au citit în Biblioteca 
Naţională. Unul dintre ei, scriitorul şi profesorul George 
Vâlsan, atât de pe neașteptate şi înainte de vreme rupt din- 
tre noi, a avut acum câţiva ani norocul să descopere între 
manuscrisele acelei biblioteci, harta cea mai veche, pe care 
o avem făcută de un Român, a pământului Moldovei. Este 
vorba de o lucrare a învățatului Domn, Dimitrie Cante- 


www.dacoromanica.ro 


8 CARTEA SATULUI 


mir, pribegit apoi prin Rusia după 1711 Бі ajuns pentru 
învăţătura lui fără pereche membru de Academii din Apus. 
Atâtea lucruri necunoscute, care ne privesc şi sunt în stare 
să ne aducă ştiri negândite despre trecutul nostru şi oamenii 
lui, pot să se mai afle acolo printre bucoavne şi hârtii şi 
n'aşteaptă decât ре iscoditorul fericit, de la noi, ca să iasă 
la iveală și să vorbească. 

Biblioteca publică din Leningrad, fosta Bibliotecă publică 
impărătească din Sfântul Petersburg, poate cea mai mare 
de pe pământ, numără și ea peste 4.500.000 de cărți şi 
250.000 de manuscrise, dintre care cel mai însemnat era 
Codicele Sinaiot al Sfintei Scripturi, în grecește, mai mult 
dosit decât împrumutat în numele Țarului, de învățatul 
Tischendorf la 1859, din mânăstirea Sfânta Caterina de la 
Muntele Sinai, şi pus în vânzare mai anii trecuţi de Statul 
Sovietic la Londra. El a intrat, în schimbul multor zeci de 
milioane de lei, în stăpânirea altei biblioteci mari, de la 
British Museum, din Capitala Angliei. Acum câtva timp, 
când scriitorul român Marcu Beza se găsea acolo, după o 
călătorie la Locurile Sfinte şi prin pustiul pietros al Penin- 
sulei Sinai, unde, dupăce și-a lăsat în nisip automobilul, 
a mers mai departe pe o cămilă, a fost rugat de directorul 
acelei biblioteci să vorbească Londonezilor despre felul cum 
această sfântă scriptură ajunsese din Răsărit într'o ţară eu- 
ropeană. Întâia oară când a vorbit a venit atâta lume іп” 
cât mulţi au rămas pe dinafară şi nu s'au liniştit până nu 
li s'a făgăduit că are să mai se vorbească odată, anume 
pentru ei. Lucru de mirare și de laudă este că Biblioteca 
publică din Leningrad n'avea în anul 1910 decât 1.800.000 
de volume tipărite și 34.000 de manuscrise şi că, deși si- 
Ша să întoarcă Poloniei, după încheerea păcii, biblioteca 
Zaluski de 238.000 de cărţi, ridicată de la Varșovia în 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 3 


1795 de generalul Suvarov ca pradă de războiu, ea a fost 
în stare să arate numai în câţiva апі о asemenea nemăsu’ 
rată creştere. 

Biblioteca de la Washington, din Statele Unite ale А. 
mericii, zisă a Congresului şi a treia din lume, cuprinde 
peste 3.500.000 de cărţi şi broşuri. Americanii, ca niște lo- 
cuitori de Lume Nouă ce sunt, şi-au trimis oamenii сипоѕ, 
cători în toate ţările, ca să cumpere cu bani buni tot ce 
se punea în vânzare, manuscrise sau cărți vechi, atâtea di- 
nainte să fie descoperit de Columb corăbierul, continentul 
lor de pesta Ocean. In felul acesta au ajuns să aibă una 
dintre cele mai frumoase biblioteci, pe care atâţia Шо piz 
muesc, mai mult decât zgârie-norii de 350 metri înălţime 
şi decât Niagara, uriașa cădere de apă, sau decât Parcul 
Naţional, unde copacii şi fiarele trăesc іп voe, nesupăraţi 
de nimeni, ca în Raiul din Cartea Facerii. 

Biblioteca din Muzeul Britanic de la Londra, despre 
care am mai amintit, are vreo 3.200.000 de volume şi 
56.000 de manuscrise de mare preţ. Fle sunt așezate ре 
rafturi, care, puse unul lângă altul, s'ar întinde pe o lun- 
gime de mai bine de 100 de kilometri. Sala cea mare de 
citire, la ale cărei mese, aşezate са spiţele unei roţi, au stat 
nenumărați Români de seamă, este rotundă şi căptușită 
ea singură, din podele până în tavan, cu un milion de мо" 
lume. Nu se mai găseşte în întreaga lume o altă încăpere, 
prin care să foiască aşijderea cititorii şi unde să privească 
la ei din pereţi atâta noian de cărți. Undeva, alături, în 
sala manuscriselor rare, se poate vedea în vreun dulap de 
sticlă, cine ştie ce carte care ne priveşte, legată în legă- 
tura mânăstirească de piele şi de fier de acum câteva veacuri 
şi împodobită toată, ca în odăjdii, de zugrăvelile сарга 
ог. 


www.dacoromanica.ro 


10 CARTEA SATULUI 


In urma acestor mândre și avute ţări se înșiră toate cele- 
lalte, mai mari sau mai mici, fălindu;se şi luându-se Ја іп” 
trecere cu bibliotecile lor naţionale. Dintre ele nu lipseşte 
nici România. 

Fără să aibă încă o Bibliotecă Naţională sau de Stat şi 
fără să poată vorbi de datini de sute de ani, ea este în 
stare să arate numai în trei sau patru din bibliotecile ei 
mari peste un milion de volume. 

La loc de frunte stă Biblioteca Academiei Române, din 
Bucureşti, cu mai mult de 300.000 de cărți. Insemnătatea 
lor n'o hotărăşte însă atât numărul, care nu este prea mare, 
cât cuprinsul. Tot ceeace s'a tipărit în limba română sau 
pe pământul țărilor româneşti şi tot ceeace s'a tipărit ori- 
unde în lume despre noi şi ale noastre a fost adunat, іп” 
tr'o străduință neobosită de mai bine de cincizeci de ani, 
şi se păstrează aci. Rămăşiţele bibliotecilor domneşti de 
odinioară, risipite de vânturile istoriei, sau comorile de cărți 
ale mânăstirilor şi mitropoliilor, care, maicuseamă după ве” 
cularizarea averilor, ajunseseră să fie vândute cu kilogramul 
negustorilor în piață, au găsit în Biblioteca Academiei Ко” 
mâne ca un port de mântuire. Deşi nu este proprietatea 
Statului, ci a unei societăți de oameni învăţaţi, ea este аде” 
vărata Bibliotecă Naţională a României. Tot aci se pot ve” 
dea manuscrisele celor mai de seamă scriitori români, cum 
sunt Bălcescu şi Eminescu, Maiorescu ві Creangă, vreo 
50.000 de documente şi peste 15.000 de monete, dupăce 
multe, de teama răsboiului, luaseră drumul Moscovei, de 
unde au început, cel puțin unele, să se întoarcă. 

După Biblioteca Academiei Române se cuvine să азе” 
zăm Biblioteca Fundaţiei Universitare Carol І, tot din Bucu- 
reşti, întemeiată acum vreo patruzeci de ani, de întâiul no 
stru Rege, ca să vie în ajutorul studenţilor. Gospodărită 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 11 


са băgare de seamă ea а tot crescut de-atunci, în număr 
de cărți, peste 100.000, în număr de cititori şi în vază 
de tot felul. Aşa cum stă în inima orașului, cu stâlpii și 
cu ferestrele ei mari, aproape legată de Palatul Regal, de 
care п'о desparte decât o piaţă, Biblioteca li se înfățișează 
"tuturor, nu numai ca o podoabă de piatră şi de fier, dar 
ca un fel de cetate a gândului, pusă acolo ca să ne apere 
şi să пе călăuzească, la umbra aceleeaşi coroane. 

Urmează, în al treilea rând, Biblioteca Universităţii din 
Cluj, cu mai bine de 500.000 de cărţi, dintre care o în- 
semnată parte în limbi străine, moştenită de la fosta stä- 
pânire ungurească. Іп palatul măreț şi clădit după cele 
mai noui cerinţe ale caselor menite să adăpostească biblio- 
teci publice, în care se primesc la citit maicuseamă stu- 
деп, se află din 1921 şi o bibliotecă pentru cei mulți, co- 
рії ві muncitori. Dintre aceștia destui locuesc în Мапау 
tur, un sat numai de Români lipit de Cluj, așa că, într'o 
oarecare măsură, biblioteca populară a Bibliotecii Univer- 
ыйа din Capitala Transilvaniei ar putea fi privită, prin 
unii din cititorii ei, ca bibliotecă ţărănească. Sus, în sălile 
de la сабиге cu ferestre largi, sunt stemele colorate ale 
vechilor nemeşi, cu tot felul de zgripţori înaripaţi şi cu 
limba scoasă sau cu câte un braţ de fier ieşit deodată, fără 
om, cu sabia în pumn de după crestele unei cetăţi, iar aici, 
aproape sub pământ şi îndărătul porţii zăbrelite, cărţile cu 
poveşti şi cântece ale poporului. 

Altă bibliotecă mare românească este Biblioteca Univer- 
sității bucovinene, cu vreo 350.000 de volume. Ре еа am 
moştenit-o de la Austrieci, dar de aproape douăzeci de ani 
de când о avem, n'am făcut altceva decât, alături de сіг, 
Ше în alte limbi, să așezăm cărțile noastre româneşti. Ей» 
{дпа încă de la 1848, ca Bibliotecă a ţării, cerută şi ѕргіј? 


www.dacoromanica.ro 


12 CARTEA SATULUI 


nită şi de mulți Români bucovineni, ea a fost dată Univer- 
sităţii înjghebată în Cernăuţi la 1875, la împlinirea а о 
sută de ani de când Bucovina ne fusese furată, ca o moşie 
a nimănui, de Austria. Atât Universitatea cât și biblioteca 
ei, acum sporită foarte mult, trebuiau să se ridice acolo, 
în marginea Moldovei, са o cetate a gândului german йо" 
potriva noastră. Numai că, la mai puţin de o jumătate de 
secol după aceea, una бі alta au intrat în mâinile Români” 
lor. Războiul, ca şi întrecerea pașnică dintre popoare, se 
fac nu numai între bunurile obișnuite, dar şi între cărți. 

Bibliotecile cele mari nu se mulțumesc numai cu ve” 
chile tipărituri sau cu acelea de o faimă încercată, ci pri- 
mesc tot ce iese în timpul unui an în ţara lor. Ca să poată 
ajunge mai sigur la acest lucru, Statul le vine el însuș în 
ajutor, cu legi foarte poruncitoare, tocmai pentrucă își dă 
seamă de cât folos este, în întâiul rând pentru el, ca tot 
ce s'a scris să nu se rătăcească. La noi, de pildă, toate tipo- 
grafiile sunt datoare să dea fără plată celor patru biblioteci 
amintite și altor câtorva, unora câte două şi altora câte un 
singur exemplar, din tot ce tipăresc. In felul acesta se pot 
păstra, pentru noi și pentru viitorime, miile şi miile de cărți, 
de reviste şi de ziare, care ies an de an în România, Cei 
cari le cumpără pentru ei atunci când se dau în librării, 
le pierd, le aruncă sau le ascund într'un raft de toţi ochii; 
pe altele nu le ia nimeni, pe când aici ele stau la îndemâna 
tuturor și pot fi găsite oricând, la un an, la zece, sau la 
patrusute de ani de când meşterii le-au meşterit și le-au 
pornit іп lume, са pe niște lumini călătoare. In aceeaşi casă 
şi sub paza bibliotecarilor se vede cartea tipărită adineauri, 
precum se întâlneşte şi foaia cu întâiul scris românesc, din 
scrisoarea lui Neacşu Câmpulungeanul, care se trezise 
scriind unui Sas din Braşov, ре la 1521, în anul morții lui 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 13 


Neagoe Basarab, ctitorul mânăstirii de la Curtea de Argeş, 
despre anumite mișcări la Dunăre ale Тигсіїог şi primejdii 
ale negustorilor papistaşi din Ţara Bârsei. Scria în taină, 
ce prinsese cu urechia pe ici, colo, pentru cine ştie ce іп” 
datoriri şi foloase avea dela acei oameni. Іп aceeaşi casă 
şi sub aceeaşi pază se află, apărată de cari şi de umezeală, 
întâia carte tipărită şi păstrată în limba noastră, pentrucă 
alta mai veche s'a pierdut, catehismul „Intrebare creşti- 
пеазса" de la 1559, de Diaconul Coresi. 

Această întâe carte tipărită în tipografia lui Honterus 
de Ја Braşov, cel се a dat noua îndreptare de credință Sa- 
şilor, а fost găsită fără toate foile, abia la 1921 şi, prin ur- 
mare, dupăce de aproape patru veacuri i se rătăcise urma, 
în satul leud, din Maramureş, prin locurile de unde au 
pornit descălecătorii de (ага şi vânătorii de zimbri. O mică 
întâmplare şi cartea s'ar fi putut nimici, ca atâtea altele, 
de care ştim numai din zvon, şi de multe ori nici atât, Așa 
sau nimicit, în timpul războiului din urmă, buchile de 
plumb cu care se lucraseră în oraşul ardelenesc de sub 
munte cărțile lui Coresi şi mai târziu toate celelalte venite 
după ele în aceeaşi tipografie. Deşi atelierul îşi schimbase 
de mai multe ori stăpânul, lucrurile acestea vechi fuseseră 
date din mână în mână cu evlavie. Рибіп a lipsit numai, 
ca să le avem. Ele ar fi alcătuit cea mai frumoasă ramură 
a unui muzeu al tiparului românesc. 

Nenorocirea s'a întâmplat aşa. La izbucnirea războiului 
din 1914, cei doi fraţi proprietari au plecat pe front, prin 
Galiţia sau în altă parte. Tipografia a rămas în seama та; 
mei lor, o bătrânică de încredere, dar fără vreo pricepere 
la treburile meseriei. Când, la câtva timp, armata а înce- 
put să strângă tot felul de metaluri, de care avea nevoe 
pentru fabricarea de arme, a bătut într'o bună zi şi la ușa 


www.dacoromanica.ro 


14 CARTEA SATULUI 


tipografiei noastre. Femeia, ca să scape materialul nou şi 
scump, cu care tipografia lucra de obiceiu, s'a gândit că 
face o ispravă chiar de îndoită gospodărie, dacă dă că: 
tanelor oprite cu furgonul în uliţă, literele de plumb, po- 
doabele de alamă şi teascurile ticluite pentru cărțile гот 
neşti de la 1560. Mai făcea şi loc, după toate celelalte, în 
casă, lăsându-se păgubaşe de atâtea vechituri fără nicio 
întrebuințare. бі așa am pierdut pentru totdeauna, chiar 
sub ochii noştri, uneltele din care au ieșit cărțile, de unde 
pentru întâia oară Dumnezeu i-a vorbit neamului гоша” 
nesc în limba lui. 

Toate aceste comori ale scrisului se îngrămădesc de obr- 
ceiu în marile oraşe, cu cheltuiala Domnilor, a ţării sau a 
oamenilor învăţaţi. Ele sunt folosite cu adevărată patimă 
de cărturarii de tot felul. Din mijlocul lor iese „șoarecele 
de bibliotecă“, adică omul care nu mai poate trăi şi nu-şi 
mai găseşte rostul decât între cărți. Dar atâtea din cărțile 
cele vechi, scrise cu slovă chirilică, au fost dibăcite іп du- 
lapul vreunui popă de ţară sau sub o grindă de acoperiş, 
cu întâile foi roase de șoareci sau putrezite de igrasie! Ога; 
şul, care le-a gândit şi de cele mai multe ori le-a şi ticluit, 
dar n'a ştiut să le păstreze, le-adună de-acolo cu iubire. Şi 
astăzi încă, destui sunt căutătorii cari răscolesc satele după 
vreo carte pierită poate de sute de ani. Cine ştie ce шаг” 
turie de-atunci vorbeşte despre ea şi biblioteca cea mare, 
dornică s'o aibă, îşi pornește іп lume сорой. 

Noi, Românii, suntem mai însetați decât alte neamuri 
după asemenea dovezi scrise, pentrucă am avut și avem de 
suferit mai mult decât ele de lipsa lor. O mie de ani am 
păstorit, am curăţit pădurile, am plugărit pe locurile unde 
trăim şi astăzi, de la Traian până la așezarea Sașilor бі până 
[a năvălirea Tătarilor, şi nici noi nici alţii n'au crestat un- 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 15 


deva măcar un cuvânt despre poporul nostru în întreg şi 
lung acest răstimp. Cât a ostenit un Şincai, ca să strângă 
în Cronica lui tot ce putea să înseile povestea neamului 
românesc, şi a ajuns după o viaţă de colindări prin biblio- 
teci şi arhive tocmai bine la o dăsagă de însemnări, pe 
carc o purta pretutindeni cu sine, са să moară la urmă pe 
drumuri şi cu capul bătrân pe ea! A scris despre noi că 
am fi fost pe aici, şi în deosebi prin раге Transilvaniei, 
încă din veacul al IX-lea, dar sub nume schimbate şi tă- 
găduite, până şi acel cronicar fără nume ungur, care, toc- 
mai de aceea, pentrucă a rămas fără nume, are o statue de 
bronz în grădinile Budapestei cu fața aproape în întregime 
acoperită de o glugă de călugăr. Stă pe un scaun, de bronz 
şi el, în iarbă, și cu mâna pe cartea lui notărească. Chiar 
şi de sub acea glugă vorba lui a ieşit și pentru noi ca o 
lumină, care luminează. cel mai îndepărtat trecut al Romă” 
nilor. 

Саа bucurie, de aceea, când ne găsim pomeniţi în acea 
scrisoare tipărită la Colonia, pe malul Rinului german, la 
1472, şi trimeasă de viitorul зі faimosul papă Aeneas Sil 
vius unui principe italian, în legătură cu marea bătălie 
pierdută de creştini la Varna, în 1444! Nimeni în Apus 
nu vorbeşte de noi în acele secole şi nu ne spune pe nume, 
parcă n'am fi. Stăm acoperiți şi nevăzuţi în pământurile 
noastre sub ceața istoriei. Numai vântul, саге ar ieşi din 
foile unei cărţi sau ale unui document, ar fi în stare 50 
împrăștie, dar acea carte sau acel document, dacă au fost 
scrise vreodată, se pare că s'au pierdut deapururi. Noi 
suntem parcă mereu în căutarea lor. Vrem să dăm cu 
ceva glas strămoşilor de la 1300 şi să-i ascultăm, punând 
şi pe toţi neprietenii cari аг pofti să ne scoată venetici în 


www.dacoromanica.ro 


16 CARTEA SATULUI 


propria noastră moşie, să-i asculte vorbind. lată puterea 
dovezii scrise, care se păstrează. 

Cuvântul de demult: „ai carte, ai parte“, venit până 
la noi cu alt înțeles decât l-a avut la început, spune toc- 
mai acest lucru. „Cartea“ însemna atunci, în veacurile cele 
vechi, documentul, hrisovul de proprietate a pământului. 
Atâtea, caligrafiate frumos, cu cerneluri negre şi roşii, şi 
întărite cu peceţile grele domneşti, atârnate de sfori, se ра" 
sesc prin arhivele Statului, dar atâtea se mai găsesc prin 
lăzi de mazili moldoveni, încă de la Ştefan cel Mare şi 
Sfânt, de unde ieşeau altădată са să bată drumul judecăți- 
lor fără sfârşit, iar astăzi, ca o amintire de mândrie pentru 
urmași. Nu puteai să arăţi „cartea“, n'aveai de unde: ţi 
se lua pământul! 

Fără acele dovezi scrise, пої rămâriem prin începuturile 
noastre, pentru toţi vecinii noştri şi pentru toți cercetă- 
torii, oamenii din ceață. Cât n'am da să avem o scriere 
mai de demult decât avem, în care să se amintească de 
Români şi de ale lor! 

"Țăranii sau mulțumit foarte multă vreme, întâiu, cu 
cărţi sfinte, de-atunci de când ele au început să se Тірі» 
rească în limba oamenilor, şi mai mult pentru ei decât 
pentru biserică, unde se întrebuința şi mai departe Sfânta 
Scriptură slavonă. Mai târziu au putut pătrunde la sate 
cărţi lumești, dintre care unele mai trăesc şi astăzi, dupăce 
şi-au schimbat veșmântul chirilic în veșmântul de litere 
latine. 

Dintre cele dintâi, iată ca o pildă începutul la „Cartea 
ce se chiamă Evanghelie cu învăţătură, den tuspatru evan- 
gheliştii aleasă și den multe dymnezeeşti scripturi, şi dată 
besearicei lui Dumnezeu, în toate Truminici a se ceti, а” 
деге şi la dumnezeeştile praznice зі la ale altor sfinţi, spre 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 17 


învăţătură creştinilor oameni către dereptatea sufletului şi 
trupului. Şi cu ajutoriul lu Dumnezeu tipărită această 
sfântă carte, Evanghelie cu învățături, în anii și în zilele 
Măriei lu Batăr Criştov, cu mila lui Dumnezeu Voevodă 
în toată ţara ungurească şi în Ardeal şi în toţi Săcuii; și 
în zilele marelui de Dumnezeu luminat arhiepiscopului Ghe- 
nadie, ce-au fost spre tot despusul Măriei lui, cu mila lui 
Dumnezeu, cârmitoriu legei creștinească. Atunci era des- 
puitoriu în toată Тага rumânească bunul creştin şi dulce 
Mihnea Vodă." 

Cartea este din anul 1581 sau de la facerea lumii 7089, 
şi а fost tipărită, cum am mai scris, Ја Braşov. Ea ne mişcă 
şi astăzi, pentrucă, dacă о citim cu glas tare, așa, cu іп” 
torsăturile ei ciudate şi vorbe vechi pe care de-atunci le-am 
mai părăsit şi abia le mai înţelegem, ni se pare că ne айп“ 
zim strămoşii. Cu asemenea pagini ei își întăreau cugetul 
бі se învățau să prețuiască limba ior umilă de toate zilele, 
în care putea să încapă astfel, deodată, toată lumina dum” 
nezească şi cuvintele mântuitoare de viaţă. Limba зе sfin- 
(са pe măsură ce Isus se deprindea să vorbească în еа. 

Dintre cărţile lumești, iată începutul la „Istoria mare- 
lui împărat Alexandru Macedon іг, vremea când era cursul 
lumii 5250 de апі“, şi cum a fost еа înoită puţin ca limbă 
de scriitorul Mihail Sadoveanu, pentru folosul zilelor поа; 
stre. „Impărăţea la Răsărit în India marele Por împărat 
şi la amiazăzi domnea peste Persia marele Darie împărat, 
iară Merlichie împărat stăpânea Кати] şi tot apusul cu 
собі Craii; şi la Macedonia era Filip Craiul. Iară peste Egipt 
împărățea Netinav împărat, carele era filozof mare şi fer- 
mecător şi cititor în stele, și era atât de măestru cât lua 
bunătăţile şi dulceaţa de la patru tări, adică: grâul, vinul, 
untul бі mierea. Și era ţara lui toată sănătoasă și plină de 

2 


www.dacoromanica.ro 


18 CARTEA SATULUI 


toată dulceaţa lumii; iară în ţările altora era tot foamete 
şi boale grele; şi cine mergea asupra lui Netinav, nu-l pu- 
tea bate, că făcea farmece, şi bătea oștile, de fugeau și 58 
risipeau şi nu ştiau ce să facă; și pe el nimenea nu-l ри" 
tea birui.“ 

Cărţi ca acestea, de petrecere şi de învățătură, care se 
citeau mai cu seamă iarna, la vatră, s'au tipărit treptat, cu 
zecile şi sutele. Ele au început să intre şi în alte mâini decât 
ale boerilor, negustorilor şi călugărilor. De librării, fireşte, 
nu se putea vorbi încă, dar nu lipseau mijloacele de răs- 
pândire ale timpului. Mai încoace, pe la începutul secolului 
trecut, ni s'a păstrat mărturie scrisă negru pe alb de пери" 
ţătoraşi dăsăgari călare, de lână şi de boştină, cari luau şi 
câteva cărţi cu ei şi le vindeau pe bani sau pe marfă. Inain- 
tea lor va fi fost cam tot așa. 

Cu acest fel de oameni şi cu alți vânzători drumeţi, car- 
tea pătrunde la sate. Poate cea mai răsfoită dintre toate 
rămâne calendarul. care arată, pe lângă urmarea zilelor şi 
а sărbătoruor, posturile, felul vremii, mai târziu târgurile 
şi multe alte lucruri de folos pentru toţi. Atât numai că, 
dela asemenea cărți şi cărticele, strecurate la câte unul din 
puţinii cărturari ai satelor, până la biblioteca anume înfiin- 
(аа pentru țărani era încă foarte departe. Era nevoe de 
mari schimbări până să se ajungă acolo, şi mai cu seamă 
de întinderea şcolii şi de înmulțirea, pe urma ei, a ştiuto- 
rilor de carte. Acest lucru n'a început să se întâmple decât 
numai din veacul trecut. Pe vremea Zaverei dela 1821, abia 
aveam pe Gheorghe Lazăr, care а pus temelia şcolii româ- 
nești; sub domniile pământene, până la 1848, sau deschis 
întâile şcoli la sate; oamenii revoluției s'au gândit să facă 
şcoli şi cărți pentru toţi; dar Cuza a fost cel dintâi Dom- 
nitor sub care s'a hotărît, prin lege, la 1864, ca fiecare 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 19 


copil, vrea пи vrea, să Не dat Іа învățătură. Dela el și până 
astăzi, Сбор de mai bine de șaptezeci de ani, (аға n'a făcut 
altceva decât să-și tot înmulțească numărul învăţătorilor şi 
al clădirilor de şcoală, pentruca nimeni să nu mai scape 
neînvăţat şi neșcolit, adică fără să ştie să citească şi să scrie. 
Până la această fericită stare însă mai avem! Și astăzi 
aproape jumătate din locuitorii României, dintre cari cei 
mai mulţi săteni, şi dintre aceştia, cele mai multe femei, nu 
ştiu carte, Între țările, care ne înconjoară, unele mai mari 
şi mai bogate, altele mai mici şi mai sărace, niciuna nu stă 
așa de rău. Nu numai atât, dar chiar înăuntrul hotarelor, 
unde astăzi, alături şi de-avalma cu Românii de neam, trăesc 
şi alte neamuri, Мешти, Unguri, Evrei, cei cu mai puţină 
cunoştinţă de carte suntem noi, stăpânii! 

A fost o vreme când într'adevăr ştiinţa de carte pentru 
cei mulţi nu părea trebuincioasă. Intâiu că însăşi cartea ега 
foarte rară şi foarte scumpă. Fa se scria de mână, de cali- 
grafi împărătești sau de călugări în mânăstiri. Se pomeneşte 
de asemenea cărţi ferecate cu un lanţ de un belciug în ре; 
rete, ca o cană la fântână, să nu se fure. Chiar mai târziu, 
după întâii ani când s'a descoperit tiparul, prin a doua ju- 
mătate a veacului al cincisprezecelea, cărțile costau încă 
destul de mult. Descoperim şi astăzi cărţi din secolele tre- 
cute, fie dăruite bisericilor, fie lăsate moştenire cuiva din 
neam, cu grele blesteme pe foile lor, pentru cel care s'ar 
fi lăcomit şi ar fi pus fără drept mâna pe ele. Insă cu cărţi 
legate cu lanţ sau legate cu blesteme nu se ajută răspân» 
direa cititului, şi încă între cei mulţi, mărunți şi neluminaţi! 

lată o pildă de asemenea blestem, luat de pe foile unui 
Liturghier grecesc şi arăbesc, tipărit prin grija vestitului 
Mitropolit al lui Constantin Brâncoveanu, Antim, în tipar- 
niţa dela mânăstirea Snagov la 1701. Astăzi luăm în mână 


www.dacoromanica.ro 


20 CARTEA SATULUI 


cartea din Biblioteca Academiei Române şi o deschidem 
cu frică, pentrucă toate sunt străine, îndepărtate și fioroase 
în ea, literele grecești, deoparte, cele arăbeşti, alături, iar 
dedesupt, însoțindu-le pe foarte multe foi, pe care trebue 
să le întorci după obiceiul acelui scris, nu, ca la noi, înainte, 
dela stânga la dreapta, ci îndărăt, dela dreapta la stânga: 
buchile slavoneşti ale blestemului: 

„Această sfântă şi dumnezeiască liturghie, care este, 
precum se vede, arăpească și elinească, este a mea, care se 
chiamă numele meu... (nu se poate citi pentrucă a fost 
scris dinadins într'o scriere ascunsă, a cărei chee nu ni sa 
lăsat), şi am cumpărat-o dela preacuviosul întru ieromo- 
nahi, popa chir Darie, şi am dat bani aspri 400, iar oricine 
аг înstrăina-o (începe blestemul!) dela mine fără de ştirea 
mea, adică afară de vânzare sau de dăruială, verice obraz 
ar fi, au mare au mic, au din parte bisericească, au din 
parte mirenească, și аг pune întru inima, lui cel primitor 
de răutate gândul al diavolului, aflându-i pricină de lucru 
са acela, tatăl răutăţii Satana, şi ar înstrăina-o dela mine, 
unul ca acela să Бе proclet şi afurisit dela Tatăl și Fiul зі 
dela Duhul Sfânt, carele este о Sfântă “Troiță de о fiinţă 
şi nedespărţită; аѕіјдете să fie blestemat şi caterisit de 318 
părinţi dela Nikea, să intre blestemul al tuturor sfintelor 
coboare ca untul de lemn prin oasele lui, să nu se aleagă 
de el şi de casa lui ca praful înaintea vântului și osteneala 
şi agoniseala lui el să n'aibă parte de ele, ci de alții străini 
jefuite să fie, îngerul Domnului cu sabie de foc 544 ро” 
nească în toate zilele vieţii lui, să umble tremurând ca caii 
pre fața pământului şi să aibă bubele lui Gheezi; vie mânia 
şi urgia a marelui Dumnezeu să se pogoare pre capul lui, 
să-l bată Domnul cu rana eghiptenească şi cu râe sălbatică 
din creştet până'n talpă, са să nu se poată lesne vindeca, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 21 


să fie pildă tuturora; fie zilele lui pline da amar și de tot 
necazul, înghită-l pământul de viu şi-l soarbă ca pre Dathan 
şi pre Aviram, proorocii cei urâţi şi mincinoși; бі, după 
moartea Ші, fierul să ruginească, piatra să mucezească şi 
să putrezească, iar trupul aceluia în veci neiertat să fie, 
parte de odihna Іші şi lăcaş să aibă la un loc cu Iuda Isca- 
riotis, carele au vândut pre Domnul şi Mântuitorul sufle- 
telor noastre, Isus Hristos, şi împreună cu Arie, despărți” 
torul Sfintei Troiţe, ві cu Jidovii cei urâţi, şi la înfricoșata 
şi nemernica judecată a cerescului Impărat, acolo să aibă... 
(aici urmează un cuvânt care nu se înțelege bine) asupra 
lui pre Cain (la fel, fără înţeles) şi, când se va judeca el, 
să iasă osândit şi Diavolul să şadă deadreapta lui și să audă 
atunci acel înfricoșat glas dela dreptul judecător zicânduri 
lui: luaţi pre necuratul şi să se arunce întru întunerecul сеї 
mai din afară, cu lanţuri de foc să se lege, să se muncească 
în veci 1а un loc cu Veezebul în fundul Tartarului... (ur- 
mează alt cuvânt, care nu se înţelege bine) și Satana уд; 
zându-l se îngrozeşte; acolo să se odihnească întru vecii 
nesfârşiţi. Amin. Amin. Amin. бі acest blestem să se ţie 
de el până la al treilea neam al lui; aceasta-i hotărim lui 
şi tot neamului său. Şi am scris eu... (numele, din aceeași 
pricină, nu se poate citi), în zilele prea luminatului бі înăl- 
ţatului Domn lo Nicolae Alexandru Voevod (Mavrocor- 
dat), Decembrie 20 zile, 7228 (1719)“. 

Dar, în al doilea rând, adică în afară de greutatea do- 
bândirii cărţilor, acest citit însuş nu se arăta de folos prea 
mare satelor. Felul de muncă şi legăturile dintre oameni 
erau altele atunci decât sunt astăzi. Biserica singură părea 
ca un chivot şi са о arcă, în care creștinătatea păstra Sfânta 
Scriptură, cu adevărurile ei date de Dumnezeu oamenilor. 
Când preotul o deschidea, depărtând coperţile grele de 


www.dacoromanica.ro 


92 CARTEA SATULUI 


alamă şi de fier, lumânări aprinse pâlpâiau în toate ferestrele 
şi clopotele dădeau de veste prin văzduh din înălțimea 
turnurilor. Povestea sfântă, zugrăvită de iconari meşteri pe 
pereţi, căpăta viaţă, Isus în staul, zâmbind celor trei Magi, 
intrarea pe asin în Jerusalim, printre ramuri de finic, mă- 
gura Căpăţânei cu cele trei cruci şi cu femeile care plâng 
la picioarele Răstignitului. Nimeni nu mai ştia dacă toate 
acestea nu erau decât niște chipuri pentru foile unei cărţi, 
sau dacă nu cumva cartea ea însăşi nu era decât o părere, 
prin care trecea aevea са printr'o şuviţă de soare, și vorbea 
cu vorbe mai presus de fire toată acea lume înstelată, cobo- 
rîtă încă odată pe pământ din cerurile deschise la rugă- 
ciunea preotului. De citit se lega ceva tainic. Omul care 
citea era omul bisericii sau care se pregătea de biserică. 
Intâile şcoli nici nu s'ar fi putut înjgheba, în veacurile de 
demult, decât іп pridvoarele bisericilor, Intâia carte de 
şcoală nici nu putea să fie decât catehismul, cartea în care 
învățau copiii şi, în acelaş timp, cartea în care învăţa, în 
limba lui, un popor întreg. Nu degeaba cea dintâi carte 
românească tipărită a fost Catehismul dela Sibiu, din 1544. 
Ба s'a pierdut şi nicio bibliotecă п'о mai аге, aşa cum se 
strică şi se pierd întâile cărţi ре care buchisesc omuleţii 
cei mărunți. Таг, dacă, prin cine ştie ce noroc, ea аг fi să 
se mai găsească odată, este aproape sigur că sar găsi, пи 
la oraş, ci în vreo lăcriță de popă sau de dascăl de ţară. 

Trecând însă anii, zecile şi sutele de ani, lumea s'a tot 
schimbat, Satele n'au mai rămas la o parte de viaţa obştei, 
cu plugari robiţi brazdei, prin tot felul de iobăgii. Părintele 
şcolii la sate poate să fie privit acel Elveţian, Pestalozzi, 
care, chiar pe pragul veacului, la 1800, trăia împresurat 
de copii de бага şi, luminândui pe ei, le arăta tuturor căi 
şi mijloace. Pe urmele lui au pornit ca un roiu, pretutindeni, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 23 


învățătorii. Aşa cum se pune un sfânt de hram 1а orice 
biserică, 1а fel, ctitor al oricărei şcoli primare şi cu atât mai 
mult al şcolii primare de sat, ar trebui să fie pus Pestalozzi. 

Peste vreo jumătate de veac, cel mai mare scriitor al 
Rusiei, contele Tolstoi, când s'a gândit să facă şi el o faptă 
creştinească, pentru satul lui, a crezut că nimic nu este mai 
bine cuvântat decât o şcoală. Acum, pentru un boer cu 
moşii şi cu ţărani muncitori, са el, n'ar fi fost chiar cine 
ştie ce sarcină să ridice o casă pentru copii şi să pue un 
învățător, ca să-i cioplească. Dar Tolstoi s'a făcut şi el însuş 
învățătorul odraslelor de țărani, a călătorit anume în străi» 
nătate ca să vadă cum dau lecţii alții mai meşteri decât 
Ruşii, a scris abecedare şi unele din cele mai frumoase ро” 
vestiri pentru copii şi s'a mândrit cu această şcoală, unde 
a încercat mijloace noui şi minunate de învăţătură, mai mult 
decât cu faptele de ofiţer pe la Silistra, la noi în ţară, sau 
pe la Sevastopol, şi decât cu cărțile lui, vestite pe tot ра” 
mântul. Таг astăzi, nu ştim ce să zicem de el mai bine, că 
a fost cel mai mare țăran pe care lau dat boerii, sau сеї 
mai таге boer pe care l-au dat țăranii? Ега іп anii când 
se împroprietăreau țăranii în Rusia, prin 1861, de unde 
a suflat şi la noi, peste trei ani, un vânt 1а fel. Atât în 
Apus cât şi în Răsărit școala pentru toți, şi prin urmare 
бі școala pentru ţărani, își făcuse drum. 

Viaţa avea acum trebuință de cunoştinţe, chiar Іа sate, 
de care mai de mult пісі nu visase. Lumea se îndesise, пи» 
mai în cei din urmă o sută de ani, de cinci ori cât fusese 
înainte, fabrici nenumărate se ridicaseră, drumuri de fier 
pătrunseseră până Ја cele mai depărtate cătune, târguri ри” 
ternice sorbeau din toate părțile mărfuri şi oameni. Scrisul 
a ajuns cel mai bun mijloc de legătură în toată această for- 
fotă de ființe, care aleargă oriunde crede că pcate să dea 


www.dacoromanica.ro 


24 CARTEA SATULUI 


de un câştig şi de un traiu mai bun. Statul stă de vorbă 
cu cetățenii săi prin Monitorul Oficial, unde își tipăreşte 
legile şi poruncile, şi pedepseşte pe oricine nu le cunoaște, 
adică nu le-a citit şi calcă pe-alături. Turcia cea nouă а 
mers mai departe şi a oprit pe orice flăcău şi fată să se 
căsătorească, dacă nu ştiu să citească şi să scrie. Acelaș 
lucru se făcuse mai de mult în ţările scandinave, după ce 
venise Luther, luptătorul cu Roma, și Sfânta Scriptură 
se tâlmăcise în limbile pământene. Oraşul îşi trimite 
în fiecare zi foile cu ştiri de tot felul, despre întâm- 
plări din toată lumea, despre preţurile pieței, despre 
mersul politicii. Nu este sat din ţară, oricât de la o parte 
бі oricât de sărac, unde să nu se strecoare aceste ziare. 
Foaia de impozit trebue citită, biletul de vânzare a unei 
vite, citaţia dela tribunal, cartea de alegător, biletul de 
tren, tabla cu numele satelor la o încrucișare de şosele, 
afişul din târg. Pe drum sau acasă, singur sau cu alţii, de 
drag sau de nevoe, omul trebue astăzi să ştie să citească. 
Jar, dacă nu ştie, nu numai că e stângaciu între ceilalţi, 
dar la fiecare pas are o pagubă, adică se pregăteşte de 
suferinţă. 

De aceea, în ziua de azi, țările cele mai bogate şi mai 
înaintate au şi cele mai multe şcoli şi cei mai mulți ştiutori 
de carte. Şcoala și ştiutorul de carte au început să însemne 
ei înșiși o bogăţie. Cine ştie mai mult, poate mai mult, şi 
pe nicio cale nu se capătă ştiinţa mai repede şi mai temeinic 
decât prin şcoală şi prin carte. Omul care n'a învăţat şi 
nu ştie carte începe să fie, nu numai o ruşine, dar şi o pier” 
Чеге pentru о ţară. Neştiutorul de carte stă alături de ştiu» 
torul de carte ca un pom pădureţ alături de un pom altoit. 
Când se spune despre o ţară că are atâţia locuitori şi altă 
{ага аге atâţia, trebue să băgăm de seamă și ce fel sunt 


www.dacoromanica.ro 


“> 
т 


= “Се Ze о T 
У „Ma ian amr am anem meny nat увк Же atent Жайыл “ы 
б у еен. “ шын ый при аай бічна У Mi 
нее шн {өү үч id = 5 
4% ж” «лбу. Фет cdi e-un (noi түй че, масу pct. 
пу . tert лүн] bbonn z ба елама тон „ємї, 
(чу. орар. ud алан Фараон ve н “у су. ту 
ҳа ACE pini pin За eerror ае «танін РУ ж 
РА паці: керин «У арнкд. ТИСЕ Н 
жебе тӘ. әне е-е іг s о ече 
“1 раан орди 3 а М "а ve pi an Gn rea 
jageren сараї жын opa Ре SEaren. мать мыр? /ғ-. 
жн? орем, нот. «балу Ард. сор АА меен „pda 
dn sora pi Tia {л> с} 1701) . пре а Ё 
~ су 2 -- 
pr“ mit ши pere At {йет учи сі удав вас. 
й ad ery Mie vre фа «фан мо однин VA yrat У. денна М A өтүш. ж” 
4 I: 
Arimen A picat aP cui ee ОДУ, pm Fade 
уы АДИ ы илк торе 71775257 ему Дын. © «юл И “г А 


Scrisoarea lui NEACȘU dela 1521, cel dintâi scris românesc. 
(Citire în literele de astăzi pe cealaltă pagină) 


www.dacoromanica.ro 


SCRISOAREA LUI NEACŞU CÂMPULUNGEANUL DELA 15217) 


Înțeleptului şi de bun neam, şi cinstitului şi de Dumnezeu dăruitului jupan 
Haneş Begner din Braşov, multă sănătate dela Neacșu din Câmpulung. 

lară dau ştire domnietale de lucrul Turcilor, cum am auzit eu că Impă- 
гаки au ieşit den Sofia şi aimintră nu е, și sau dus în sus pre Dunăre. 
lară să ştie domniata că au venit un om dela Nicopol, de mie me-au spus 
că au văzut cu ochii lui că au trecut cele corăbii ce ştii şi domniata pre Dunăre 
în sus. /ага să ştii că bagă d-n toate orașele câte 50 de оашіпі, să fie ajutor 
în corăbii. ară să ştii cum s'au prins neşte meşteri din Țarigrad, cum vor 
trece acele corăbii la locul cela strimtul ce știi și domniata. Iară spui domnie- 
tale de lucrul lu Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiași şi 
de genere-meu Negre, cum i-au dat Impăratul slobozia lui Mahamet beg, 
pre i-oi va Н voia, pren (ага românească iară el să treacă. Jară să ştii domniata 
că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de 
domniele voastre. Iară spui domnietale, ca mai marele meu, de се am înţeles 
бі eu. Eu spui domnietale, iară domniata eşti înțelept şi aceste cuvinte să 
ţii domniata Ја tine, să nu știe oamini mulţi, şi domniele voastre să vă păziți 
cum știți mai bine Și Dumneseu să te bucure. Amin. 


1) Ceiace se vede cu litere aplecate, se găseşte în scrisoare în slavoneşte, ві a fost ţâlmăcit 
în limba noastră. 


www.dacoromanica.ro 


2 . г 7 чо -- 3 б 
ПОТЕН Не БЕЙЩОСТОВУ 
aie • ОмногиХь вжтеннуь писінін • tcmas Сарке 
PEA нукофсть взвьсёкХю недблю e малооўчёнїє фто й 
менитимь людемь • йай прочитабма , ТАкоже ANATAKA 
празАннкН e мітарії , нфарноін -, Сүлік Слоүкн . 

H4AHTOY prin • глава: н: ТД, "5А» 

бе АбмнАль пйлда ачбста дбн Că менн доүсефж 

се АвесеркА сасе родые • офнАль фаірнсін Mpa 8 

ать мӣтарь «e бфірнсеюль ста іші, АнтрХ ё 

Жоүшнсе рокта е доа мне А40 АЖЕ ДАХ каноу că 

UTA kå d AdAyH Ја менн • ръпитбрн • недерепун e 

кХђвары e сіх кічёсть мнт4рн © постіскума дедовш 
Юун АсАПтАманА © шӯ ZEME ДАХ AEATOTI КЕТЬ kE 
spice, + вра мнтарюль сті депіртє шін врт нечесікін 
с2рќднче ad sépa чё оўчйд пептХль лін трен дод 
мн MÅ Tien фін мієпакйтоєїль © грлескъ Boat каді 
шінедчіста дерёптать Акіса кон • мін врзтоа леа 
МАТЬ e кітбун чйнєсє Anda пак e Ёчйнесева nat 
Ka AÈ cine AMD Ayaceza o Конь АТАБ © 
AatuâTĂpA дідчістж CONTA Е Еліе • коүванть 2, 
de ae мйтарн шй де фефнсво айдда шй ліках < 
МОАвтцАт Хр шй наойнул фоу тбкмнт дє 
сфиїунотіцн e шй фак тл с2се канте шй 
а 


Іпідіа pagină din Evanghelie cu învăţătură, dela 1581, una din 
cele mai vechi cărţi românești. 
(Citire în literele de astăzi pe cealaltă pagină). 


WWW. PRR nica.ro 
pt 


INTÂIA PAGINĂ DIN EVANGHELIE CU ІМУАТАТОКА 
TIPĂRITĂ DE DIACONUL CORESI LA 1581 


Invățături alese din Sfânta evanghelie şi din multe 
scrieri dumnezeieşti, care se spun din gură sau se citesc 
de arhiereu, spre invățătură oameniior purtători аі nume- 
lui lui Hristos, in fiecare Duminică și la sărbătorile dom- 
пезії. Уатеҙші şi fariseul. Evanghelia dela Luca, Іа litur- 
ghie, cap. 18, 89 (slavoneşte). 


ZSE Domnul pilda aceasta: Doi oameni duseră-se în 

4 besearăcă, să se roage: unul, farisei, iară altul, mitar. 
E fariseiul sta așa, întru el, şi se ruga: Doamne, laudă ție 
dau, că nu sânt са ајаці oameni, răpitori, пейегеріі, 
curvari, sau са cest mitar, Postescu-mă de doao ori în 
săptămână şi a zeacea dau den tot cât câștig. lară mita- 
riul sta departe şi nu vrea nece ochii să rădice la ceri, ce 
ucidea pieptul lui, grăia: Doamne, milostiv fii mie, păcă- 
tosul. Grăesc уоао, că deștinse acesta dereptat în casa lui, 
mai vârtos de alalt, că toţi cine se înalță, pleacă-se, e cine 
se va pleca, de sine înălța-se-va. Sfârşitul Duminicii. (Sla- 
voneşte numai roşul). 

Invățătură din această sfântă evanghelie. Cuvânt 1. 


С E a de mitari şi de farisei pilda şi lucrul, са о învăţă- 
tură зі nevoinţă fu {оста de sfinții окебі, şi făcută 
să se cânte şi 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 25 


acei locuitori; un pământ, chiar cu oameni mai puţini, dar 
mai înzestrați şi înarmaţi în școli cu tot ce le trebue în 
viață, аге să întreacă un pământ cu suflete mai multe, dar 
rămase în paragina nedesțelenită, în care au venit pe lume. 
Altminteri nu s'ar cheltui pretutindeni atâţia bani cu şcolile 
şi cu învățătorii, mai mult decât pentru toate celelalte tre- 
buinţe ale Statului. Orice gospodar cuminte poate să-şi 
spună că trebue să fie o socoteală și aci. Numai de unde 
dai, ai, şi toți aceşti bani au să aducă însutit, adică oameni 
pregătiţi şi economi ai viitorului, în gospodăria lor sau în 
gospodăria țării, după rostul pe care şi-l vor croi în viață. 
Şi aşi spune chiar mai mult. Orice gospodar chibzuit poate 
să vadă că toți aceşti bani, tot banii lui şi ai altora са el 
sunt, şi că e păcat "Че Dumnezeu să lase să se folosească 
numai alții, sau chiar să nu se folosească nimeni de o chel- 
tuială, pe care Statul şi așa o face, pentrucă este dator s'o 
facă. 

In Danemarca, de pildă, țară cu cea mai luminată, mai 
înstărită și mai puternică țărănime, s'a ajuns atât de departe 
încât, pe lângă şcolile înființate și întreţinute de Stat реп, 
tru toți locuitorii, s'au ivit şcoli numai pentru ţărani, іп” 
fiinţate şi întreținute de ţărani înşişi. Ceva asemănător am 
încercat, de câţiva ani, să facem şi noi, ispitiţi de ceeace 
au putut să scoată din ele Danezii. Intâile încercări s'au 
făcut în Transilvania şi Bucovina, adică între cei mai apu- 
seni ţărani ai noștri, dar la gândul pornit dela Bucureşti. 
Atât numai că de Danemarca se povesteşte această întâm- 
plare minunată. Atunci când s'a aflat într'o zi că se mai 
găseşte un om în ţară, un cioban la câmp, care nu ştie să 
scrie și să citească, a fost o nemaipomenită mirare şi vâlvă 
în toate părțile. Şi au plecat ziariştii să-l caute, са să-l în- 
trebe cum de ға putut un asemenea lucru şi 544 риє în 


www.dacoromanica.ro 


26 CARTEA SATULUI 


toate gazetele. Таг pe urma gazetelor au început să-i ţie 
calea lume de lume. Se apucase bietul om de gânduri. Şi 
la sfârşit, са să scape de toți iscoditorii cari nu-i mai dă” 
deau pace, s'a hotărit să înveţe. Aşa a pierit şi singurul om, 
care nu ştia carte, din Danemarca. 

Şcoala pentru toți ţine patru sau șapte ani. La paispre» 
zece sau la cincisprezece ani copilul de obiceiu o lasă. Tot 
ce a învăţat în acest răstimp fericit, ca un joc, ar fi în 
primejdie să se piardă, tocmai la intrarea în viaţă, când 
are mai multă nevoe de cunoştinţe, dacă nu sar fi găsit 
ceva care să-i vie în ajutor. Acest ceva minunat este bi- 
blioteca. 

Biblioteca deschisă tuturor este privită astăzi ca o între- 
gire şi o prelungire a şcolii, de care nu ne mai putem lipsi 
fără să nu primejduim tot се am adunat în vârsta învăţă» 
turii. Ceeace a fost numai început cu învățătorul, într'o 
vreme când școlarul nu-şi dădea seama la ce-i putea, folosi, 
este dus aici mai departe şi întrebuințat deadreptul în viață. 
Rostul bibliotecii este socotit de unii atât de hotăritor în- 
cât nu se sfiesc să spună că școala ar face destul şi ar pu- 
tea să-şi privească împlinită menirea, dacă ar pune în fie- 
care din şcolarii ei numai dragostea de carte, adică dacă ar 
creşte încă un cititor pentru bibliotecă. Aceasta ar însemna 
aproape о înălţare a bibliotecii peste şcoală. Lucrul se în- 
ţelege dacă ne gândim la vorba veche și înţeleaptă că nu 
învăţăm pentru școală, ci pentru viaţă, iar, când intrăm іп 
viață, în anii bărbăţiei, şcoala a rămas cu mult îndărăt şi 
în faţa noastră se găsește, ca să-i ţie locul şi să ne dea о 
îndrumare, biblioteca. Nu est vorba de pregătit nişte oa- 
meni, şi cu atât mai puțin ţărani, cari să nu se mai ridice 
nici ziua, nici noaptea dintre cărți. Am cădea atunci dintr'o 
greșală, nepăsarea de astăzi a celor mulți faţă de citit, într'o 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 27 


rătăcire, schimbarea lui într'o patimă. De altminteri, пісі 
n'am izbuti. Dar cartea trebue să fie pentru cei mulți un 
ajutor sau o desfătare și căile către ea trebue ţinute mereu 
deschise. Aceasta este datoria Statului бі a tuturor celor 
cari au răspunderea desvoltării sufleteşti a unui popor, саг 
turari de tot felul, scriitori mai ales, oameni politici. 

De aceea, atâtea ţări în zilele noastre, alături de o lege 
a şcolilor, care îndatorează pe Stat şi pe comune să facă 
şcoli pentru toți, iar pe cetățeni să-și trimită copiii la ele, 
încep să aibă și legi ale bibliotecilor. Pentru învăţătura din 
şcoală se pune o îndatorire și se dau pedepse celor cari o 
calcă, deoarece este vorba de anii fragezi, neştiutori ei prin 
ei de ce le trebue, şi de părinţi, de cele mai multe ori aple- 
са{і asupra grijilor de astăzi şi neînstare să prevadă şi să 
pregătească viitorul. Ceeace n'ar face ei, cari întrupează 
ziua de astăzi, este dator s'o facă, uneori la înfățișare chiar 
împotriva lor, Statul, care întrupează nu numai timpul 
trecător de faţă, dar şi ziua de ieri și, maicuseamă ziua 
de mâine. Іп schimb, cercetarea bibliotecii, la orașe şi la 
sate, oricât de mulți bani ar costa ea obştea, rămâne la 
buna plăcere a cititorilor. Aceasta, nu pentrucă ar fi mai 
puţin însemnată decât şcoala, dar :pentrucă este gândită 
să fie de folos vieţii și oamenilor vârstnici, iar viaţa şi oa- 
menii vârstnici au să-i găsească singuri calea, la întâia пе" 
voe. (Căci nevoia este о lege nescrisă mai poruncitoare де“ 
cât orice lege scrisă. 

Іп școală se deprinde mai mult mânuirea acelei unelte, 
care este cartea. Păcat însă de timpul întrebuințat, dacă, 
după aceea, unealta nu se mai foloseşte și obiceiul ei se 
pierde. Biblioteca o pune mereu la îndemână şi nu lasă pe 
om să uite. 

Unul din cei mai de seamă cărturari români ai trecutului, 


www.dacoromanica.ro 


28 CARTEA SATULUI 


istoricul nostru gânditor, Miron Costin, care a fost logo- 
făt mare în Moldova şi şi-a pierdut capul tot pentru iste- 
țimea, lui, a lăsat aceste cuvinte despre rosturile scrisului și 
ale citirii de cărți. Este ca o moştenire dela învățații de odi- 
nioară ai Românilor, pe care va trebui s'o cioplim odată în 
fruntea unei mari biblioteci a ţării, pentruca toți “о си" 
noască şi s'o poarte în suflet. Inchee vestita „,Predoslovie 
adecă. mai înainte Cuvântare“ la cartea despre Descăleca» 
tul Țării Moldovii, pe care Miron Costin a scris-o pe la 
1690. Iat-o luată așa cum a fost tipărită în Letopiseţele 
Ţării Moldovei de Mihail Kogălniceanu ре la 1845: 


Потфрникбл ASMHESES, UHHCTHTE ши EHTE UETATWpIOAE, 
с®цн AzpSeackz, ASNz Ач Есте КЎМПАНТЕ BDEMH д ANHAWp НІУШ- 
три, ккндва ши ман CAWEWAE EAKSpH, AHTS каре пре лянгЖ 
AATE TpEEH, CZ AHEH EpEME ШИ ES UFTHTBA кжринлмр 4 фаче 
некбентя ЗАБАЕ®; KZ HŠ гасте AATE ши ман BpSMwacz, ши 
ман де wawe AH тшатя кіғаца WMSASH 3SZEABZ, ДЕ КЕТ 
четит8л кярцнлшрҙ КЕЧЕ К8 четит5л кярцнамр ши å екрип- 
тӛрін квншаштим пре Зндиторюл нострв Д8МНЕЗҰ8, к8 чғ- 
THTSA Л48Д% АН фачем пентр8 TWATE A ASH кятря NWH EŠHZ-= 
ТАЦН, К8 UETHTSA ПеЕНТр8 ГрЕШАЛЕЛЕ NWACTHE MHAWCTHE А 
фачем, ден скрнптӛрн AKyzAEyeM MHNSHATE шн ЕЕЧНИЧЕ 
фаптеле ASH, а фаче феричитя кіғаца, ши HEMSPHTWâpE Arw- 
ннсЕште нме. GznrSp ЙхнтвнтюєрЗба нострв Дуюмніл ши 
Дузмнезе8 Inc3e Хрістос не Анкаця SHKZHA $ Испнтнци скрип- 
тёрнле, Скрипт8ра департате AWKŠØN де мкін ніціри HE 4н- 
BAUZ, к8 ачЕле трекбте Еремин сх причЕпғм «Еле кінтарь 

Четеше KS ESHA CAHATATE, ши прим кше а ншастря KË 
ДАГ СТЕ WETEHEAAZ, 


Sau, în scrisul de astăzi: 
„Puternicul Dumnezeu, cinstite şi iubite cetitorule, să-ţi 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 29 


dăruească, după aceste cumplite vremi a anilor noştri, сапа” 
va şi mai slobode vacuri, întru care pre lângă alte trebi, 
să aibi vreme şi cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă; 
că nu este altă şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată 
viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor; căci cu cetitul 
cărţilor şi a scripturii cunoaştem pre Ziditorul nostru Dum- 
nezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate a lui către noi 
bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl fa- 
cem, din scripturi înţelegem minunate 5і veşnice faptele 
Ші, a face fericită viaţa, şi nemuritoare agoniseşte nume. 
Singur Mântuitorul nostru Domnul și Dumnezeu Isus Cris- 
tos ne învaţă zicând: Ispitiţi scripturile, Scriptura depărtate 
locuri de ochii noştri ne învaţă, cu acele trecute vremi să 
pricepem cele viitoare, 

Ceteşte cu bună sănătate şi primeşte a noastră cu dra- 
goste osteneală“. 


www.dacoromanica.ro 


CUM S'A DESVOLTAT. 


Intâile încercări. — Bibliotecile de Stat dela 1898. — 
Bibliotecile sătești ale Casei Şcoalelor. — Legi ale biblio- 
tecilor populare în România și în alte țări. — Іпсери- 
turi de іпсһераге. — Biblioteci la sate făcute de so- 
cietăți culturale: Astra, Fundaţia Culturală Principele 
Carol. — Biblioteca satului și Căminul cultural. 


Biblioteci pentru ţărani au început să se arate în satele 
noastre abia dupăce şcoala a ajuns să scoată mai mulți citi 
tori. Cele dintâi au fost făcute nu de Stat, care avea atunci 
pe umeri greaua sarcină a şcolilor, ci de oameni binevoi» 
tori şi de societăţile culturale. 

Două porniri se născuseră în neamul nostru, mai ales 
în a doua jumătate a veacului trecut şi se dovedeau gata 
de orice jertfă: una în бага liberă, de iubire faţă de țăran, 
ca temelie a oricărei înfloriri viitoare, şi alta іп pământu- 
rile româneşti aflate sub stăpânire străină, şi maicuseamă 
în Transilvania, de deşteptare prin toate mijloacele а ро” 
porului nostru de la sate, înaintea primejdiei desnaționali- 
zării. Şi la noi şi dincolo de munţi nimic nu s'a găsit mai 
potrivit pentru ajungerea celor două scopuri decât biblio- 
tecile. Cât au putut să facă ele, case de sfat şi de citire, 
biblioteci de sat sau cabinete de lectură, cum li s'a zis, 
cât au putut să facă pentru luminarea sătenilor, ca să ducă 
o viață mai bună sau са să nu lase să li se fure de străini 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 31 


graiul şi sufletul, o ştiu toţi câţi le-au urmărit de aproape 
alcătuirea бі mersul. Dar atât că viaţa lor până la răsboiu, 
care a trecut şi prin ele, arzând şi prăpădind, şi chiar până 
astăzi, când ne gândim să le dăm o nouă înfăţişare şi altă 
putere, a fost prea scurtă ca să-şi dăruiască toate roadele. 

Cea mai frumoasă pildă de țăran iubitor de carte, dinainte 
de răsboiu, rămâne Badea Cârţan. L-am cunoscut şi eu în 
tinereţele mele şcolărești pe la 1905 зі 1906. Atâţia au scris 
despre el. Unele dintre cele mai iscusite şi mai iubitoare 
pagini se găsesc în nişte amintiri de la Roma ale marelui 
scriitor Duiliu Zamfirescu, care ега pe-atunci secretar la 
legația noastră din Capitala Italiei şi s'a trezit într'o bună 
zi cu el acolo, îmbrăcat în cioareci ardeleneşti, cu bunda 
pe umeri şi cu Баки! lui de drumuri lungi în mână, urmărit 
de alaiul copiilor de pe toate ulițele ре unde trecuse. Уе; 
nise să vadă Columna lui Traian. Alte ştiri despre el, haz- 
ІШ şi firoscoase, se pot citi într'o cărticică a lui Вапиб, 
tipărită de Astra transilvană anume pentru ţărani şi pentru 
atâţia cari l-au cunoscut. O carte nouă, mai mare şi scrisă 
pe îndelete, de Stroe Stroescu, îl întoarce între noi, cloco- 
tind de o viaţă neașteptată. 

Badea Cârţan era din Cârța Făgărașului, de unde і se 
trăgea şi numele, dacă nu cumva chiar din Cârţişoara, 
pentrucă cea dintâi este săsească. El una ştia, că suntem 
neam ales şi fii ai Maicei Roma, şi, de câte ori putea sau 
nu putea, trecea granița la noi, са să-şi mai 'uşureze sufle- 
tul. In anii lui mai tineri ciobânise prin Bărăgan. Când venea 
dincoace lua la rând pe toţi oamenii noştri mari, mai ales 
istorici, са să le vorbească despre ceeace-l durea ре el. De 
la fiecare ieșea, cel puţin cu două, trei cărți în dăsagi, 
pentru acasă. 

Parcă văd în curtea liceului nostru, Sfântu Sava, din 


www.dacoromanica.ro 


32 CARTEA SATULUI 


Bucureşti. П înconjuraseră băeții și-l iscodeau. El intrase, 
vorba vine, са să-şi arunce ochii prin școala unde învă- 
{аѕе pentru întâia oară în limba noastră, chiar cele mai 
grele ştiinţe, alt ardelean, Gheorghe Lazăr, pe la începutul 
veacului trecut. Se uita cu drag la noi, cu ochii albaştri 
luminoşi şi tineri. Când râdea părul bălaiu і se clătina pe 
frunte. Era ізге din fire, umblat prin lume şi limbă dulce: 

„Fi, се ştiţi, dumneavoastră, domnişorilor, aici іп ţară 
de necazurile noastre! De-aţi avea Баёт nişte cărți, să-mi 
dați. Le duc şi le las la noi pe sate. E o bucurie ca atunci 
când se întorc primăvara berzele. Ajunge vestea înaintea 
mea, că Badea Cârțan a venit din ţară, şi m'aşteaptă toți. 
Nu vă îngrijiţi, că nu mă сай finanţii la graniţă! Că doar 
nu's eu așa de prost, să merg deadreptul şi să le cad în palmă. 
Mai trec şi prin vama cucului, că aia e vamă românească: 
nu te întreabă nimeni de unde vii şi unde te duci, decât 
frunza verde. Aşa, daţi şi nu purtaţi grijă! Spune-mi nu- 
mai uliţa, că oiu veni şi la dumneata acasă, domnişorule, 
dacă zici că ai ceva pentru mine. Eu cerşesc lumină pentru 
cei cari sunt ţinuţi în întuneric. Nu vă temeţi, că nu mă 
ruşinez. Uitaţi-vă la mine: nu sunt mai curând fălos? Cum 
am găsit Columna drăguțului de Traian la Roma, te-oiu 
găsi şi pe dumneata în Bucureşti. Aud că a sunat clopoțe» 
lul, de vă chiamă la clasă. De-acum să ne vedem sănătoși!“ 

Acesta era Badea Cârţan, ţăranul din Тага Făgărașului, 
care se pătrunsese de gândul cărturarilor, că numai în 
carte stă mântuirea poporului român de sv. stăpânirea un- 
gurească, şi căuta să-l aducă la îndeplinire іп felul cum am 
arătat. Dumnezeu n'a vrut să-l ţie, ca să vadă cu ochii, 
aevea, visul pe care îl visa. Poate că era prea mult omul 
vremurilor vechi, de robie, şi a trebuit să moară odată 
cu ele. S'a stins prin 1911 la Poiana Țapului, la curtea 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL BUCUŢA: BIBLIOTECA SATULUI 33 


lui Alexandru Lahovari, pe care-l ştia şi care-l primea de 
când fusese Ministru al României la Roma, în zilele ves 
tite ale călătoriei în pământurile strămoşilor. Trupul i se 
odihnește în cimitirul din Sinaia, unde a fost înmormântat, 
prin grija Regelui, pentrucă pământul unde murise era шо» 
фа Lui, şi nici că sar fi putut să aibă îngropăciune mai 
strălucită, dar amintirea lui Badea Сагап trăește mereu 
vie, tocmai prin marea iubire de carte şi prin credința în 
puterile ei. Eu îl văd, întors odată printre noi, poate бос" 
mai în fața bibliotecii viitoare ţărăneşti din Poiana Тари" 
lui, de piatră cum era şi lumea romană pe care o iubise 
atâta, cu căciula în cap, cu privirile deștepte la пої şi cu o 
mână ре dăsaga aruncată pe umăr şi plină de cărţi. 

Intâia oară când s'a gândit la noi Statul să facă biblio- 
teci la ţară, pentru ţărani, a fost în anul 1898. Era pe 
atunci Ministru al Şcolilor Spiru Haret. El a însărcinat 
pe cunoscutul profesor de pe acea vreme, Anghel Deme- 
triescu, să se gândească іп ce fel sar putea întocmi Бі» 
blipteci pentru sate бі să-i facă propuneri. Raportul ре 
care la înaintat învățatul profesor ministrului său este de 
o mare frumuseţe şi ar fi vrednic să fie trecut aci, pentrucă 
este un adevărat act de naştere al bibliotecilor țărănești, dacă 
el n'ar fi fost scris în limba urcată puţin ре picioroange 
a omului de carte şi a înaltului funcţionar. Câteva pliviri 
însă tot se cuvine să facem. 

Intâia parte vorbeşte despre înţelesul şi însemnătatea 
bibliotecilor de sat, iar a doua despre cărţile şi obiectele 
care trebuiau s'o alcătuiască: 

„Cugetarea de care v'aţi condus dv., Domnule Ministru, 
când aţi hotărît a înfiinţa aceste așezăminte de progres, а 
fost fără îndoială de а pune la dispoziţia ţăranilor cunos- 
cători de carte, mijloacele pentru întinderea cunoștințelor 


www.dacoromanica.ro 


34 CARTEA SATULUI 


lor uzuale, pentru întărirea şi înălțarea simţimântului lor de 
oameni şi de români, de a limpezi într'înşii ideea de drept 
şi datorie, de a-i pune în stare să deslege ca ființe morale 
şi cugetătoare, iar nu ca simpli rutinari, problemele de cari 
se izbesc în calea vieţii lor, în fine de a le deschide зи" 
fletul pentru frumos, bine бі adevăr. Aceasta va să zică 
a forma ţărani culți, nu în înțelesul cel mai înalt al cuvân- 
tului, ci într'un înțeles potrivit cu cercul de acţiune al 
clasei ре care aţi avut-o în vedere, când aţi conceput ideea 
de bibliotecă rurală. 

„sNeapărat, acest scop nu se poate realiza, cu suma de care 
dv. dispuneţi în acest moment. Este de ajuns că inițiativa 
ға luat şi primul pas s'a făcut. Rămâne ca sau dv., іп Би" 
getele viitoare, sau urmașii dv. să continue această пого” 
cită şi nobilă idee, menită a da cele mai frumoase roade. 
Subsemnatul, ţinând seama de modicitatea mijloacelor ini- 
ţiale, am crezut că deocamdată trebue să se cumpere mai 
ales acele cărţi, pe cari țăranii noştri nu şi le pot procura 
decât cu mari sacrificii de bani şi cari, pe lângă avantajul 
ze au de a le forma inima și mintea, sunt scrise într'o lim- 
bă românească curată şi frumoasă, deşi ре ісі pe colea se 
resimte chiar іп ele influenţa curenților de modă ai timpu” 
lui. Am crezut de asemenea că toate aceste cărți trebuesc 
legate, pe deoparte pentrucă legătura le apără contra des- 
completării şi a unei distrugeri repezi, iar pe de alta реп” 
trucă еа va contribui a desvolta în cititor gustul de biblio- 
fili“. 

Aceste biblioteci urmau să se înființeze şi s'au înființat 
pe lângă şcoala din sat. Cu toate că astăzi calea pe care 
trebue s'o luăm este alta şi acelaș Minister al Şcolilor el 
însuș а arătatro de curând, începutul nu putea să fie decât 
acesta. Ucenicia bibliotecilor ţărăneşti trebuia să se facă pe 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 85 


lângă şcoli. Şcoala, în acest înțeles, nu este decât о tindă а 
bibliotecii. Cartea din clasă pregătea pentru cartea vecină 
din bibliotecă, adică şcoala, cu alte cuvinte, pregătea pentru 
viaţă. Când s'a făcut peste 35 de ani, în 1932, o adevărată 
lege a bibliotecilor populare româneşti, legiuitorul nu s'a 
mai gândit să le așeze pe lângă şcoli şi nici chiar să fie înfiin- 
tate, ca pe vremuri, de Ministerul Şcolilor. Ele au fost puse, 
cum este şi firesc și s'a făcut de toate ţările cu asemenea 
legi, în seama comunelor. Іп tot acest răstimp (ага, şi mai 
ales neamul românesc umblase, cu paşii obişnuiţi de zile de 
pace dornică de învăţătură, şi cu paşii de zece ori mai mari 
şi roşii ai răsboiului. | 

Dar să ascultăm puţin, се cărți şi obiecte propune la 
1898 Anghel Demetriescu pentru bibliotecile lui Haret: 


LEI 
1. Alecsandri ..... Teatru, 4 vol. legate .......... . 25. 
2 Ли .... Роеѕі, 2 vol. ................ 12 
3 2 Дес Prosă, 1 vol. legat ............ 10 
4, В .....Башапа Blanduziei, 1 vol. legat 6 
5. р .... Ovidiu, broșat ............... 3 
6. Gr. Alexandescu Poesii, 1 vol. ............... 4 
7. Bălcescu .... Istoria lui Mihai Viteazul ..... 4 
8. Bolintineanu  . Poesii, 2 vol. legate .......... 15 
9. Bruto Amante . Ovidiu în exil, tr. de d-na Bruzzesi 2 
10. Charta României,mare pe pânză, ed. Socec ...... 20 
11. Eliade Rădulescu Ехсегріе (а se face o asemenea ediție) 
12. Dr. Felix .... Elemente de igienă .......... 1 
13. Filimon ..... Ciocoii vechi și noui .......... 2 
14. І. St. Furtună . Noţiuni de economia vitelor .... 2 
15. lon Ghica ... Convorbiri economice, 3 vol. .... 11.50 
16. Ion Ghica ...; Scrisori către Alecsandri ...... 7 
17. N. Gane .... Nuvele, 3 уо]. ................ 9 


www.dacoromanica.ro 


36 CARTEA SATULUI 


18. Girard .....ЕШохега viei şi mijloacele de a o 

пішісі .................... 1 leu 
19. Haşdeu ...Іоһ Vodă cel cumplit ........ - 
20. Haşdeu ...Һавуап şi Vidra ......... ... 2.50 lei 
21. Huxley ... Noţiuni asupra ştiinţelor tr. rom. 0.60 lei 
22. Moga ..... „Agricultura ................. 2 - 
2%. ж Р Curs de cultura pomilor roditori.. 1 [ец 
24. e 5 Viticultura .................. 1 [ец 
25. С. Negruzzi Opere ...................... 15 lei 
26. Slavici ..... Nuvele, 2 vol. .............. 8 3 
27. V. A. Игесһе Гедепде române ............ 5 ії 
28. Xenopolu  ...Їзіогіа Românilor, ed. populară 6 Т 


Total 175.60 lei 


Era vorba, prin urmare, de vreo 40 de volume, între 
care îşi găseau loc cei mai cunoscuţi din marii noștri scriitori 
şi câţiva oameni de ştiinţă din бага бі străinătate. Astăzi sun 
tem mai fericiţi, pentrucă putem să facem alegerea din mult 
mai multe cărţi. Іп schimb, la atâţia din autorii şi la destule 
din titlurile de aci, parte învechite, dar parte nepotrivite 
cu ţăranii şi cu ce-i poate frământa ре ei, nu пеат mai 
gândi. Mergând pe acelaş drum, Administraţia Domeniilor 
Coroanei, prin Administratorul lor, Топ Kalinderu, care а 
încercat nenumărate mijloace pentru ridicarea satelor de pe 
acele domenii, biblioteci, teatre, băi, ateliere, cooperative, 
a înfiinţat nişte biblioteci 51 mai bogate, dar și mai departe 
de înţelegerea şi de trebuinţele ţăranilor. Când mai putem 
descoperi câte una, care n'a fost risipită de vremuri sau de 
oameni, aflăm în ea cărţi de mare preţ, ca Proverbele în 
multe volume ale lui Zanne sau teoriile istorice ale lui Хе” 
nopol, cu foile netăiate. Atâtea biblioteci mari de orașe ar da 
multul cu multul ca să le aibă, şi nu pot, pentrucă de ani de 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 37 


zile librăriile nu le mai au. Oricum ar fi însă, putem sta mişr 
сан înaintea acestor 40 de volume, pentrucă ele înfățișază 
întâia bibliotecă pentru ţărani întocmită de Statul român. 
Inseamnă întâia pagină pe care o avem, din 'istoria şi orga” 
nizarea bibliotecilor de acest fel în România. 

„Ре lângă operele de mai sus, îmi permit, Domnule Mi- 
nistru, scria mai departe Anghel Demetriescu, a vă atrage 
luarea aminte asupra unui frumos volum privitor la biserica 
de la Curtea-de-Argeş, o lucrare litografică de o valoare ге" 
marcabilă. Crez că această excelentă lucrare trebue să for! 
теге temelia unai colecţiuni de opere reprezentând cele mai 
frumoase din monumentele noastre arhitectonice sau cele 
mai încântătoare din priveliştile ţării noastre. S'ar putea de 
asemenea contracta cu un stabiliment de litografie pentru 
reproducerea portretelor celor mai marcanţi dintre Domnii 
şi Domniţele României, precum şi a marilor noștri bărbaţi 
cari s'au ilustrat pe arena politicii, fie în domeniul literilor, 
atât din Regatul României cât şi din celelalte provincii lo- 
cuite de Români, precum Șincai, Р. Maior, N. Bălcescu, 
Heliade Rădulescu, Gr. Alexandrescu, С. Negruzzi, Bolin- 
tineanu, Alecsandri, C. Negri, B. Katargiu, Kogălniceanu, 
Ion şi Dumitru Brătianu, etc. 

In fine, Domnule Ministru, crez că este de neapărată 
trebuinţăa ca, din iniţiativa şi cu cheltuiala sau numai cu 
încurajarea Onor. Ministeriu al Instrucţiei, să se întreprinză 
un șir de traduceri din autorii clasici ai celorlalte naţiuni, 
Iliada şi Odyseea, Gerusalemme liberata, Os Lusiadas, Don 
Quijote, câteva din dramele lui Shakespeare, Calderon şi 
Corneille, din comediile lui Molière şi ale lui Goldoni, din 
romanele străine cele mai frumoase şi mai morale, — toate 
acestea ilustrate, — cărți pentru vulgarizarea ştiinţelor са 
geografia fisică a lui Huxley, istoria pământului де Bro- 


www.dacoromanica.ro 


83 CARTEA SATULUI 


thier, opere privitoare la agricultură, grădinărie şi altele, 
ar răspunde într'un mod minunat scopului ce urmăriţi. Şi, 
ca o încoronare a tuturor acestora, ar trebui să se ela- 
boreze o geografie a României şi a ţărilor locuite de Ко” 
mâni, însă nu o geografie searbădă şi uscată, ca acelea ce se 
propun іп şcoale, сі o geografie pitorească, bazată ре auto” 
psie, inspirată de dragostea ţării, o operă în care (ага noa” 
{га să fie înfăţişată ca ceva organic, însuflețit, unda Не» 
care pagină să facă (să) vibreze inima cititorului. O азе” 
menea carte nu numai ar face Românilor patria lor mai 
bine cunoscută, ci i-ar face s'o iubească nu ca pe о аһ” 
stracțiune ştiinţifică, ci ca pe o шаша", 

Іп această parte a propunerilor, omul de carte îşi dă іп” 
tradevăr drumul! Lucruri frumoase îi vin în condeiu, vi” 
suri de la masa de citit, acea culegere de traduceri din toate 
literaturile lumii, şi uită aproape că trebue să se gân- 
dească numai la bibliotecile satului, şi încă pentru a căror 
înzestrare Ministrul nu putea să pună la îndemână deo- 
camdată decât 100 de lei de fiecare! Noi nu ne mai ри" 
em închipui astăzi o bibliotecă populară fără Poveştile Іші 
[on Creangă, din clasicii români înşişi lipseau librăriilor уге” 
mii cele mai de seamă lucrări şi ar fi urmat, în loc să бірі” 
rim o colecţie din aceşti clasici, rămasă până în zilele поа” 
stre o datorie pe care nu ne-am împlinit-o decât în parte, 
ar fi urmat să punem în româneşte versurile cavalerești ale 
lui Torquato Tasso sau încurcăturile dramatice ale lui Cal- 
deron şi Goldoni! In tot cazul, şi cel puţin atunci, pe 
acestea ţăranii puteau să le mai aștepte! 

Ceeace rămâne însă adevărat este că aceste propuneri 
au trecut ca un fulger lung prin пе$йїп{а sau nepăsarea 
vremii faţă de grija pentru bibliotecile populare. Ele au 
alcătuit programul de aproape douăzeci de ani după aceea 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 39 


al Ministerului şi al Casei Şcoalelor. Se găsise în sfârşit 
cineva, fie şi din însărcinare, să gândească la un lucru 
de toți uitat, şi a fost ca o cădere de solzi de ре ochi şi 
ca o încântare fără margini. Tot ce nu ға putut aduce 
la îndeplinire numaidecât a fost luat şi reluat, cu іп; 
rătnicie, mai târziu. Gândul, de pildă, atât de cald rostit, 
al unei geografii pitoreşti a României, a dat naştere în 
cele din urmă României pitoreşti a lui Vlahuţă, care n'a 
fost să vadă lumina decât în legătură cu expoziția cea 
mare românească de la 1906 şi la trei ani dupăce ргори” 
nătorul, el însuşi profesor de geografie, plecase dintre cei 
vii. Rădăcinile ei sunt însă aci, în acest raport de la 1898, 
şi în planul dintâi la noi al unor biblioteci ale satului. 

Incheerea este un adevărat cântec de biruinţă: 

„Sunt convins, Domnule Ministru, că bibliotecile со» 
lare întocmite după planul schiţat mai sus, sau după altul 
cam așa, vor opera о însemnată îmbunătățire morală, in 
telectuală şi materială în soarta clasei, pe care aţi avut-o 
în vedere, când m'aţi onorat cu această însărcinare; că 
multe ore, care acum se pierd în trândăvie şi viţiu, vor 
fi întrebuințate de aci înainte în ocupaţii nu numai пе” 
vinovate, dar încă pline de cele mai înalte şi mai deo’ 
sebite plăceri. Nu mă pot opri de a prezice că ele vor ате; 
liora pe ţăranul român sub întreitul punct de vedere al 
inteligenţei, al ішігі şi al acţiunii. Şi ameliorarea omului 
va ameliora tot ce el produce. Іп deşert avem о ţară bine 
cuvântată între atâtea țări ale lumii, dacă poporul nu ştie 
să se folosească de dânsa. Şi niciodată poporul nu se va 
putea folosi de dânsa, pe cât timp inteligența sa nu va 
avea orizonturi mai largi şi energia sa nu va tinde către 
о ţintă mai înaltă. Omul este marele instrument care pro 
duce toate, care preface pustia în câmpii roditoare şi саш» 


www.dacoromanica.ro 


40 CARTEA SATULUI 


piile în adevărate paradise pământești. In timpul iernei 
sau chiar vara în zile de sărbătoare şi de odihnă, când 
munca trupească este suspendată și plugurile zac în coşare, 
trebue să se producă alt proces tot aşa de important реп” 
tru viaţa omului ca şi acela ce se produce în zilele de 
muncă trupească: trebue ca omul să-şi îndestuleze trebuin» 
tele sufleteşti, să-și înobileze mintea şi inima, să іпша” 
gazineze noi energii morale бі intelectuale, spre a-și îm: 
bunătăţi felul de viaţă prin îmbunătăţirea felului său de 
gândire şi de muncă. Tot ce contribue a face un popor 
mai înțelept, mai moral şi mai drept cugetător, sporeşte 
fără îndoială bogăţia şi fericirea lui. Sunt sigur, Domnule 
Ministru, că fiecare ban ce veți pune la întocmirea şi pros 
perarea bibliotecilor populare, înobilând distracţiile popu” 
laţiei rurale, va fi mai târziu câştigat cu o mare dobândă 
în creșterea producţiei ţării şi a bunului traiu al locuito» 
rilor ei, va fi о есопотіе realizată asupra urmăririlor ро” 
liţienești şi a temnițelor. Adevăratele noastre arsenale реп” 
tru asigurarea liniştei şi a ordinei publice. trebue să fie 
şcoalele şi bibliotecile. Când mintea săteanului nostru va 
fi destul de luminată prin educaţie, în care bibliotecile ги» 
rale vor desăvârşi ceeace şcoala rurală numai a început, el 
va găsi plăcere în exerciţiul intelectului său, va învăţa mai 
bine să respecte persoana şi averea sa ca şi pe a altora, 
precum și autoritatea legitimă, va râde însuş de supersti 
{Ше grosolane care astăzi îl ұп pe loc sau îl înjosesc, se 
ха deprinde să caute un leac rațional şi eficace la өше” 
rinţele inerente condiţiunii omeneşti și nu va fi gata să 
urmeze cu ușurință pe amăgitorii сагі îi pun înainte spec 
trul unor speranțe deşarte, уа fugi de acele petreceri cari 
îi întunecă mintea şi îi minează corpul, pentruca să guste 
plăcerile superioare ale „ţăranului cult“, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 41 


Acolo unde vorbeşte mai, sus Anghel Demetriescu de 
„biblioteci şcolare“, trebue să fie o scăpare de condeiu. Cel 
mult biblioteci aşezate la şcoală, dar nu şcolare, adică реп” 
tru şcolari. Daruri de cărţi ca premii copiilor de săteni 
sau mici biblioteci pentru ei se făcuseră şi mai înainte. 
Lucrul îndrăsneţ şi nou de rândul acesta, ceeace ne face să 
ne „oprim şi noi atât de mult, ca şi cum ne-am uita la 
o stea necunoscută, ivită între celelalte, obişnuite, pe cer, 
ега tocmai biblioteca satului pentru oameni mari. Ea ри" 
tea, încăodată o spunem, în lipsă de altă clădire potrivită, 
să fie adăpostită la școală, dar nu era, Doamne fereşte, 
pentru şcolari. 

Ріпа de învățături este însă hotărîrea ре care Ministrul 
Haret a scris-o cu mâna lui, cu scrierea subțire și repede, 
de om pus pe treabă, peste toată hârtia rămasă albă a 
raportului. Ба arată, atât tragerea de inimă adevărată реп” 
tru lucrul pe care îl pornise, cât бі marea pricepere şi ша” 
rele simţ gospodăresc al omului. Cei cari cunosc munca, 
nu în câmpul școlar, ci în cel cultural, a Ministerului şi în 
deosebi a Casei Şcoalelor, vor găsi асі, cu mirare бі bucu- 
пе, programul lor de lucru în putere şi astăzi, după a» 
proape patruzeci de ani şi după atâtea schimbări prin 
care {ага şi neamul românesc au trecut. 

„16.1.98. Se va mulţumi D-lui A. Demetrescu pentru 
lucrarea sa, şi pentru ideile ce ne suggerează. Raportul de 
faţă se va publica în Monitor și în Buletin. Lista propusă 
de d. Demetrescu se aprobă, cu următoarele modificări: se 
suprimă Charta României, de oarece tiecare şcoală va avea 
o colecție complectă de chărți, făcând parte din dotaţia 
lor didactică; se va adăugi traducția lucrării de agricul 
tură a lui Cormenin, făcută acum câţiva ani pentru Mini- 
ster де D. Қ. Rosetti, precum бі unele din scrierile d-lui 


www.dacoromanica.ro 


12 CARTEA SATULUI 


Aurelian relative la agricultură şi economia rurală, şi cartea 
sa Таға noastră. Se va adăugi monografia Curţii de Argeş, 
publicată de Minister іп 1887 şi lucrată de d. Gr. Toci- 
lescu; în lipsa ei, se va cerceta asupra condiţiilor în cari se 
va putea procura lucrarea litografică despre care vorbeşte 
acest raport. Se va cere stabilimentelor litografice Socec, 
С. СЫ şi celorlalte mai însemnate, să facă oferte, pentru 
procurarea, litografiilor portretelor oamenilor însemnați ai 
ţării. Să ші se procure câte un exemplar din Geografia 
fisică de Huxley şi din Istoria pământului de Brothier. Pen- 
tru executaarea traducţiilor din clasicii străini, se va aviza 
mai târziu; deocamdată se va face întrebare Academiei 
Române dacă poate dispune, în favoarea bibliotecilor ru 
гаје, de vre-un număr de traducţii premiate din autorii 
antici, precum şi din alte lucrări premiate, cari ar putea 
conveni; dacă nu, să se cerceteze cu ce preţ sar putea 
procura. Se va ruga d. Vlahuţă să se însărcineze си alcă 
tuirea unei Geografii pitorești a României. Se va modifica 
redacţia art. din bugetul Casei Şcolilor, în sensul ca fondul 
acolo prevăzut să poată servi şi pentru premiarea de scrieri 
şi traduceri destinate acestor biblioteci. Se va însărcina 
d. Revizor şcolar de Vâlcea a alcătui un proiect de гери" 
lament, cât de concis, asupra funcţionării bibliotecilor ru- 
rale; va căuta să stabilească garanţii serioase pentru соп, 
servarea lor, să prevadă regule clare şi lesne de păzit asu- 
рга împrumutării cărţilor. Se уа lua înţelegere cu libra 
rii pentru procurarea, cu rabat cât de mare, a cărţilor şi 
cu direcţia penitenciarelor pentru legarea lor în condiţii 
bune de preţ şi soliditate. D-nii Revizori vor fi invitaţi 
a indica, cari sunt şcolile din circumscripțiile lor unde se 
pot stabili biblioteci rurale. Condiţiile ce se cer pentru а" 
ceasta sunt: şcoala să aibă local propriu, în bune condi 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL, ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 43 


ţii; să existe o mobilă oarecare (dulap sau altceva), unde 
să se poată închide sub chee cărțile; învățătorul să fie 
om de încredere, bine pătruns de datoriile lui şi de însem» 
nătatea rolului lui în sat. După rapoartele d-lor Revizori 
se va fixa lista şcolilor rurale unde se vor crea biblioteci“. 

Ceeace rămâne minunat nu este numai această migală, 
care nu uită nimic, dar că tot ce se trece aici se şi înde: 
plineşte din cuvânt în cuvânt, foarte repede. Parcă sunt 
poruncile unui comandant de oşti, ре care aghiotanţii бі 
curierii le primesc şi le poartă la toate colțurile frontului 
de bătae. Librarii se pun în mișcare şi trimit liste de cărţi; 
revizorii înaintează propuneri de şcoli potrivite; cel însăr: 
cinat cu alcătuirea regulamentului îl ticlueşte în cel mai 
scurt timp, Іп cuvintele, cu саге îl însoţeşte, acesta des 
vălue şi câteva lucruri destul de însemnate. 

Intâiu, că la acea vreme nu se găsea în satele noastre 
niciun fel de bibliotecă populară. Vorbea revizorul de Уа}, 
cea, de unde, din tiparniţa de la Govora, aşezată frumos 
la o răscruce de drumuri de deal, plecase în alte secole 
atâtea cărți pentru popor. Apoi, că, în împlinirea gându- 
lui de îmbunătăţire a soartei țăranilor, dintre cele trei mij 
loace: o revistă pentru toți, Haret o dăduse în „Albina“, 
înfiinţată cu un an înainte; bibliotecile populare, le punea 
acum la cale; și, în sfârșit, al treilea mijloc, întrebuințat 
de Griinswik (omul a vrut să scrie Grundtvig) în Da 
nemarca, universităţile populare, le avea cel puţin în ve 
dere, atunci când poftea să ţie o conferință despre ele, 
la Bucureşti, pe cunoscutul profesor danez Age Bene: 
dictsen. Aceste universităţi populare nu sunt altceva decât 
şcolile ţărăneşti, care au fost înfiinţate la noi numai de 
trei ani încoace şi sunt îmbrăţişate cu atâta însufleţire de 
ţărani. Haret, cu mintea lui cuprinzătoare, nu le uitase 


www.dacoromanica.ro 


44 CARTEA SATULUI 


пісі pe ele. Dupăce, până şi amintirea li se pierduse, іпрго: 
pate într'un dosar cu hârtii îngălbenite ale Ministerului, 
iată са la plinirea vremurilor şi reînviate de alt ministru, 
din propriu îndemn şi fără să ştie de visul înaintașului, 
ele ies din nou la iveală. Cei cari se mai miră de rostul 
lor, au să se mire poate mai puţin atunci când vor afla 
acest mic amănunt. 

Pentru legătura dintre ce a fost sau putea să Не, 
şi luptele noastre de astăzi, când luăm din nou și adâncim 
gânduri vechi, întâmplarea cu profesorul Age Benedictsen, 
cunoştinţa cu această pasăre călătoare de la Miazănoapte, 
nu este rău să ne ţie o clipă. Scria ziarul „Voința Naţio» 
бола“ de la 13 Februarie 1898: 

„D. Age Benedictsen, profesor de geografie la univer? 
sitatea rurală din Danemarca (erau mai multe zeci de ase» 
menea „universități, dar cel care face însemnarea se vede 
că nu ştie!), care a plecat de 7 luni spre a călători mai 
cu seamă prin Asia Mică, se află de 4 zile în Capitală, 
unde a venit direct de la Constantinopole, cu precedenta 
cursă a vaporului „Meteor“ (a fost cea din urmă cursă 
făcută cu bine de acest vapor românesc, pentrucă în cea 
numaidecât următoare s'a înecat pe o vreme de furtună, 
la capul Şabla, pe atunci bulgăresc). 

D. Age Benedictsen era hotărît a petrece numai 24 
de ore în Bucureşti şi luase încă de la Constanţa biletul său 
de drum de fier până la Berlin, de unde trebuia să se 
întoarcă în Danemarca. 

Insă, mulțumită unei întâmplări, d. Meissner, inspector 
general al învățământului primar, a făcut cunoştinţă cu 
acest străin бі uimit de cunoștințele sale atât geografice 
cât şi de istorie şi a stării sociale a României, l-a prezentat 
dlui Ministru Spiru Haret, unde a prânzit Marţi seara, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 45 


provocând prin vasta sa cultură şi o memorie extraordi. 
nară, o adevărată admiraţie. Sub un aspect de altminteri 
foarte simplu se ascunde în d. Age Benedictsen un om de 
o valoare reală. 

Azi, d. Age Benedictsen a prânzit la d. St. Sihleanu, 
secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii 
Publice, care speră a-l mai reține câteva Ше pentru а 
face aici o conferință asupra universităţii rurale. 

Ca profesor de geografie d. Age Benedictsen a făcut 
un studiu asupra României, fără însă a fi venit vreodată 
în ţară. Istoria României o cunoaşte desăvârşit, precum 
şi starea socială a ţăranului român“. 

Іп aceeaşi seară, de 13 Februarie 1898, oaspetele de 
departe a ţinut o conferință în limba franceză la Univer 
sitatea din București, despre universităţile ţărăneşti da- 
neze, încheind cu următorul îndemn; cuprinsul conferin- 
сеї a fost povestit pe larg în două numere din revista „А! 
bina *, 25 şi 26, de la 22 şi 29 Martie 1898: 

„Mi ға spus împotrivă, de către oameni pricepuţi în 
treburile şcoalei, că numărul neștiutorilor de carte ar fi 
prea mare în această бага şi că aţi avea încă mult de lucru 
să aduceţi la îndeplinire învățământul pentru toți, înainte 
să vă puteţi gândi la școli mai înalte țărănești. Imi dau 
seama de aceste greutăţi, dar cred că ar fi o greşală să а5” 
teptaţi mai întâiu acel timp încă îndepărtat când toată 
lumea va ști să citească şi să scrie. Cunoscute fiiind însu- 
şirile deosebite ale minţii poporului român, ar fi un mare 
păcat să nu-l дисен cât mai curând la lumină“. 

Adânci şi profetice cuvinte, care mai răsună și astăzi 
printre noi, ca întâiul cuvânt şi drum, ridicate pentru în 
Hiinţarea școlilor ţărăneşti, şi atât de la locul lor și pentru 
bibliotecile satului, ridicate de către un om venit aici parcă 


www.dacoromanica.ro 


46 CARTEA SATULUI 


anume de aceea, din ţara celei mai luminate şi mai înstă- 
rite ţărănimi. 

Hotărîrea da înfiinţare a bibliotecilor populare are data 
de 16 Octomvrie 1898, este înregistrată la Ministerul In- 
strucțiunii Publice și al Cultelor Ја 25 Noemvrie și a fost 
tipărită în Monitorul Oficial la 2 Decemvrie acelaș an. 
Inceputul ei sună astfel: „Se înființează acum deodată un 
număr de 320 de biblioteci populare pe lângă şcoalele ru 
rale", Este vorba, prin urmare, de biblioteci ţărăneşti, пи 
de biblioteci populare în înțeles apusean, adică mai mult 
pentru oragz, unde se întâlnesc și cei mai mulţi cititori 
şi bibliotecile pentru toți trebue să-și zică populare, са să 
se deosebească de bibliotecile cele mari, pentru cercetători, 
în a căror umbră se desvoltă. „Deodată“ înseamnă aici 
„deocamdată“, destăinuind gândul unei întregiri (іп 1903 
sau înființat alte 320), iar numărul de 320, nici mai mult 
nici mai puţin, înseamnă câte 10 biblioteci de fiecare din 
cele 32 de judeţe ale ţării românești de atunci. Ca pildă 
de sate alese, iată la Шоу: Chirnogi, Chiseletele, Cocioc, 
Dridu, Fierbinţi, Bolintinu din Vale, Maia, Radovan, Stoe? 
nești-Palanga, Vereşti-Obedeni. Niciunul nu-și mai aduce 
aminte de cinstea care l-a ajuns; iar de cărţile începutului 
nu se. mai păstrează пісі urmă. 

Cărţile, la care s'a oprit Ministerul, au fost în cea mai 
mare parte cele propuse de Anghel Demetriescu. S'au mai 
adaus „Revista enciclopedică“ Gazeta săteanului $1 revista 
„Albina“, Teatrul lui Alecsandri singur a rămas ре din- 
afară, dar nu lipseau Fântâna Blanduziei şi Ovidiu. Nu 
se vede пісі că аг fi fost trimis volumul lui Tocilescu des 
pre Curtea de Argeș, tipărit la noua târnosire a bisericii, 
dupăce fusese înoită, dar volum prea greu, bogat şi перо” 
trivit cu o bibliotecă de sat. De asemenea, din hârtiile 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 47 


din dosarul Ministerului Şcoalelor se dovedeşte că Haret 
a cumpărat cartea franţuzească а lui Brothier, са să vadă 
despre ce este vorba şi dacă ar fi într'adevăr nimerit să 
fie tradusă, dar atât. Cărţile au fost trimise de librăria 
Socec, însoţite de o listă tipărită ,care era întoarsă Mini 
sterului, văzută şi semnată, ca adeverinţă de primire. Din 
acea listă, care este de la începutul lui 1899, vedem că 
la cărţile vechi s'au adaus, făcând împreună 50 de vo» 
lume: 1848 de С. Golescu-Vartic; Călăuza desenului de 
Hegel; Povestea. lui Traian de Alexandrescu; Mormântul 
lui Ştefan cel Mare de Olănescu; Atlas de Kieppert; Ро: 
mul micului Ionel; Dorul copilului; Copiii pădurii; Tra 
ducerile mele de Сабаїапу şi Notiţe istorice asupra Bâr 
ladului. Zestrea cărților pentru toţi se îmbogăţea, dar еа 
fiind hotărită ві pusă la îndemână de Minister, fără niciun 
amestec local, nu ştia să răspundă şi acestor trebuinţe lo» 
cale. Biblioteca pierdea, de aceea, din vioiciune. Un sat, 
de pildă, din munții Vâlcii, avea de citit o carte de viticul: 
tură, deşi nu-l privea de loc, pentrucă strugurii nu cresc 
pe piatră, şi n'avea o carte despre lemnărit, sau putea să 
se cufunde іп Notiţele istorice ale Bârladului, când пи ра 
sea nimic despre leagănul oltenesc al Basarabilor şi despre 
mânăstirile care crestează cu aurite cruci zarea lui. 
Bibliotecile satului aveau, încă din ziua când s'au înfiin” 
(ас, şi un regulament. Schiţat de un revizor şcolar, el este 
prelucrat în întregime chiar de mâna lui Haret şi apoi іп” 
chegat, aşa cum a fost primit de Regele Carol І prin 
Decretul Regal dat în Castelul Peleş la 16 Octomvrie 1898, 
de către 44 С. Meissner, pe atunci inspector general al în- 
vățământului. Anevoe s'ar fi putut să-şi găsească mai mari 
părinţi! El se chiamă „Regulament pentru funcţionarea 
bibliotecilor populare“ şi întrece puţin gândul care-i fusese 


www.dacoromanica.ro 


48 CARTEA SATULUI 


pus la temelie. Poate pentrucă era menit să cuprindă în 
viitor şi alte biblioteci, decât numai pe cele ţărăneşti. 

Articolul 1 zice: „Pe lângă şcoalele primare urbane şi 
rurale se vor înfiinţa treptat biblioteci populare care vor fi 
puse la dispoziţia. publicului şi vor funcţiona sub conduce» 
rea şi îngrijirea directorului sau dirigintelui şcoalei''. Ca 
o apă care iese din matcă şi umple câmpul, gândul Іші 
Haret, intrat pe mâna ajutoarelor lui, începea să treacă 
prin tot felul de schimbări. Іп articolul 2 se arată de unde 
vin cărțile: din cărţi procurate de Stat, judeţ sau comună; 
din donaţii particulare; din cărți care erau proprietatea 
şcoalei sau din cărți cumpărate după aceea. Pentru азе” 
zarea pe materii, se dă următoarea împărţire: religie, filo’ 
zofie (psihologie, logică, etică, etc.), pedagogie şi didac? 
tică; economie politică, legislaţie, administraţie, istorie şi 
biografii; geografie şi călătorii; literatură (poezii, teatru, 
nuvele, romane); ştiinţe matematice; ştiinţe fizico-naturale; 
limbistică; agricultură, industrie, comerţ, meşteşug; diverse. 
Aceasta, când biblioteca ajungea „să cuprindă mai mult 
de una sută de оригі". Іп alt articol se prevede că volu- 
mele se pot citi pe loc sau se pot împrumuta acasă. Direc 
torul şcolii trebue să facă în fiecare ап o dare de seamă 
despre mersul bibliotecii. Regulamentul este, în sfârşit, 
însoţit de două formulare, unul de catalog inventar şi се” 
lălalt de catalog pe materii. 

Oricât de mare a fost gândul din care au luat naştere 
bibliotecile satului şi oricât de gospodărit începutul lor, 
ele nu şi-au putut ajunge scopul. Treizeci și cinci de апі 
sa mers pe acelaş drum, până să se vadă că el ducea, în 
cele din urmă, într'o înfundătură. 

Râvna, care s'a cheltuit până la 1918 pentru luminarea 
unei țărănimi privite ca talpa țării, s'a, îndoit după aceea. 


www.dacoromanica.ro 


4“ 


Cea mai veche „gazetă politico-literară“ din Moldova, Albina româ- 
nească, dela | lunie 1829, proprietate a lui G. Asaki. 


(„Este albinei dor şi lege 
Din flori miere a culege"). 


CARTEA SATULUI: BIBLIOTECA SATULUI 


www.dacoromanica.ro 


мілітарі, mi sisial 


ТЕГІ?ІЗ 


Cea mai veche „gazetă administrativă“ din Тага Românească, Buletin, 
din 8 Decembrie 1832, cu un „Program de |І. Eliad, Redactorul 


Buletinului Statului”, 


www.dacoromanica.ro 


DE 
ТВАВВЕВУАМНА» 
о O CDE AD GEC EIO DOD E СУЕТ ТИВ ее... 
zeamoa Nro. 1. 22. Марти 1828. 
бін За «У ya лікарю бота naua ад 8. Шай 2 OA БЕЛ, 
бар nY дота 2 CA 24. кр. кх. ж. 


ЕЖ пил прблнирації 


TPARClanania, ONAA 


Брашов 22, Даут, нто"о четаті Awa. Жїн Ил! де вірбінца а Рңинтїї Іше 
“мам, KSM ECTE а нойстуа, фир АЗ БАП дмпротіва ПитендітФАР AE трон 
Антраста ан A летрокжиїї атрад», = Дау Доп мие сз дмблуний. Xa 19. Фар, Pe- 
чт БУК), канд Бахрам дїн nog татрбл Hipanga Фліштір рїп) дя тот осрірілі sapal- 
дики ші о Coultrart де ЛІлгтанції адбнатя Crisi ког\жндат: дя apa, прицанд 1600 ші 
ain ЖӨНІ ші дін Фрілюлоим miar дме де оморлнд 200 дін тржншії. Доп Eaclato (Ён 
мітяції кӛкянд KE Андамонар вреднік А: попа фаху увигріл AH партға AST Дон Bap- 
тодтя лабдаї лос) Анна ай сбіоріт o пірдгр крбнтая, Hee 
Anzayla Са К. Е, апогголеатка ау) сай ШралУа Нарвиц аб тріміє Пе Брігадірна Ma- 
Зндкрат ripit Gp HATA Ca ҳотдрлре дін appro aa Мадрід, ка ca дншіїнцісє ne Te- 
90. rap, а. к. пе ДомнУз Сбпірінуєндгитба БЕрНЁ, КӨМКЕ ДАША OSHAB ӛн прімадгря та 
мар ПІ ргформате ais Траціїлеаніа їоан Bie mal пбні „ati січогрі 19,000 as підтрашії 
тал дїй діспївіта грації aa деру кі керу ші 1500 каларашТ, Декбмва гізірнід 0% са 
чокілітарі. гай i ла Өне CQaTăpi Kaps м Ba да ЄЛ. 
Фигхраш 18. Март. Жота) пра 8 An орен") дів 14. Фів), са Мадрід 
чимурї Ніс әнтімпінат Ан орашёа HOLTHE OAB 46096 ча мії мері тбреурарі, карг AN- 
e Антампмаи дііфріксшатя де фок, врін Ти AATE MSATE ай гухтат че філій ді сім- 
кім пи ARUTA Ката қай VI 02 топірк, бий тіміңті Ші плену адбсррх апвраторії капі» 
Фат ші тиў прбнчї жара флакт лор. тамії Өліні ди Міжлокба адбнарії націо- 
ЕНГЕРІД Haar, Hoare фі нгрУшінаре mal H:aWziTa, де 


д кат а Aral, кУмке дЛіністарібл лор ка? 
БЕДА Э. Арт. Аноркошаті АНТАМ- enyar КОШТИ патрії, dar ca 


asipiac asrsopa ча фр дічиаїнтва Бчіга» 
торлор; Карт гоні (обргібнід мавіноваці, 
та paini at ч: ар фі фост Анпвтірнічіт 
ва ячна да вро дації, варе ДІПУТаціїлє про. 
вінціалел 23 TONIT АнтуҰна RY ї#н'тїл+ річо- 
4Зцоңарғ, xapi п$са о ком, ка Ca катту. 
Анн таїніче дип преде подітічафії 
a поло) At тбдіць, ші діла 16, Аус. 
„1856 пял2. ла 18. А5гЕст 1857 фак ОА 
трага TOATI статбрім CSET YIA MAT NIASZIT 
Аппотим? Шрішінама ші orpecniyia есте 


алары, чі 0 дципта ажкУїторії дін байм ді 
те amhra ДУн®ри сок, Дз б, а Aghil ачастід 
gwl ДЯнаріа Дін цармбріль Сале де котов 
Ріда, ші KAKARA Билна 28 оқ, ANINA 
БАДАМ же ANN Yp. МЧлте фамілії тре 
Kaipa са'ші пъросака КАШ Ае Ceas щі 
са сі METE Ан алгде мә? СігУре, Пе БАЦ ші 
Ан піаца araa БУДА Bre meaz лахбіторії 
км лУнтрілє стації padoan tanserăluli mal 
Step: піютрб ка AN HOANTIA тин$т® Ан» 
vint оя сиза Unpaapra Абнарії ші iceipra 
- сәсіһор сазаар. Иша есті надіжді кУмка 
аит, 0940 вомій CHANS AE 4107 онла, 


хі 


*) дыз св xiama адійнара останку i ахдаа 


Cel mai vechiu ziar românesc din Transilvania 


(Gazeta de Transilvania Braşov, 12 Martie 1838. Întâiul număr, 
după care foaia fusese oprită, a ieşit în lulie 1837. — Mai iese şi 
astăzi cu numele Gazeta Transilvaniei, tot la Braşov). 


www.dacoromanica.ro 


Inceputul Bibliotecii Academiei Române: întâiul dar de cărţi făcut de Timoteiu Cipariu, marele 


învăţat ardelean, іп 1867. 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 49 


Lărgirea hotarelor adusese о lume nouă, numeroasă şi 
tainică. Ea trebuia neapărat apropiată de lumea de baştină, 
din casa veche, pentruca amândouă să poată să-şi facă un 
suflet asemănător. Pe lângă altz mijloace s'a cerut şi aju 
torul cărţii şi al bibliotecii. Ele au fost trimise, ап de an 
cu miile, din Transilvania până în Basarabia și din Banat 
până în Bucovina. Dintr'o dare de seamă tipărită de Casa 
Şcoalelor se vede că ea a înființat sau a înzestrat din nou, 
numai în timp de 4 ani, din 1924 până în 1927, nu mai 
puţin de 7.436 de biblioteci cu 1.305.506 cărți. Este drept 
că între ele se află nu numai bilioteci ţărăneşti, aşa cum le 
visase Haret, Treptat, întâiul înțeles pălise. Adăpostite la 
şcoală „alături şi de atâtea ori deavalma cu bibliotecile со” 
lare, bibliotecile populare încep să se amestece cu ele şi să 
fie privite са atare, atât de administratorii şi controlorii 
lor, directori sau бїтїрїп de şcoală şi revizori, cât şi de 
cititori, 

Din acea clipă soarta le-a fost, într'o măsură, pecet- 
шісі, Toata încercările de înviorare au dat greş. Bibliote- 
cile populare, în cea mai mare parte, n'au avut popular 
decât numele. Ele s'au amestecat, іп cele mai multe părţi, 
cu biblioteca: şcolară pentru copii și cu biblioteca редаро” 
gică, a învățătorului. Cărţile n'au fost niciodată legate, 
n'au fost decât numai întâmplător şi în măsură de tot 
mică împrospătate, n'au fost decât foarte rar puse în le- 
gătură cu viața locală. Mulţi bibliotecari au găsit cu ші” 
rare, între volumele trimese din Bucureşti pentru mărirea 
inventarului, un abecedar şi o carte de citire cu cele mai 
împletite litere arabe, tipărită pentru şcolile turceşti din 
Cadrilater, dar în prea mare număr şi crezută bună atunci 
şi în acest scop! Poate însă că ar fi fost cam greu, pentru 
alți bibliotecari şi alte ţări decât cele cu limbă și scriitură 

4 


www.dacoromanica.ro 


50 CARTEA SATULUI 


arabă, să se sporească numărul cititorilor unei biblioteci 
de sat cu cărți de citire turceşti! 

Intre frumoasele încercări de înviorare trebue socotite 
mai ales tipărirea, acum în număr mare, de cărți anume 
pentru sate de aceeaş Casă a Şcoalelor, care sa desvoltat 
după răsboiu într'o Casă a Şcoalelor și a Culturii Popo’ 
rului, precum şi acel nou așezământ, numit Asociația Ві. 
bliotecilor Publice şi având în frunte pe bărbatul de cea 
mai netăgăduită pricepere şi însufleţire іп tot ceeace priveşte 
cartea. Asociaţia a luat naştere printr'un Decret lege de la 
5 Iulie 1919 şi n'a fost desfiinţată propriu zis nici astăzi. 
Articolul 1 zicea: „Bibliotecile care depind de Ministerul 
Instrucţiei şi al Cultelor (şi prin urmare și biliotecile sa- 
tului) se unesc într'o asociaţie a bibliotecilor publice cu са” 
racter de Stat“. Dar articolul 2 era întrun fel şi mai în- 
semnat, pentrucă încerca să adune într'o singură mână 
toate bibliotecile din ţară, ori de ce autoritate ar fi atârnat 
ele mai înainte: „Din această asociaţie, pusă sub îngrijirea 
Ministerului Înstrucţiei şi al Cultelor, Administraţia Са» 
sei Școalelor бі a personalului însărcinat cu organizarea şi 
supravegherea ei, pot face parte, cu învoirea Ministerelor 
respective, şi bibliotecile care depind de alte Ministere“. 
Asociaţia Bibliotecilor Publice a avut numai această lipsă: 
са n'a ființat пісі o singură zi. Serviciul, care a ieșit din 
Decretul lege, a luat numele de Organizarea bibliotecilor 
publice şi a împărţit la diferite biblioteci, dintre care destule 
săteşti, mai multe zeci de mii de cărți. Іп acelaș timp însă, 
Casa Şcoalelor împărțea sute de mii. La o unire de Бі» 
blioteci, atunci când, de pildă, în acelaș sat: se găseau mai 
multe, nu s'a ajuns şi nici n'a căutat-o nimeni, Ba, dacă 
пе uităm mai de aproape, trecerea aceasta de la bibliotecile 
populare, care înseamnă biblioteci pentru toţi, la biblioteci 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 51 


publice, în care intră şi biblioteci mai înalte, pentru mai 
puţini, era o scădere pentru cele dintâi. Grija şi mijloacele, 
mai înainte numai pentru ele, se împărțeau acum бі cu cele» 
lalte. 

Este un oraş la marea Adriatică, în (ага vecină cu noi, 
Jugoslavia, care se chema pe limba mai veche italienească, 
Spalato, iar pe limba sârbească de astăzi, Split. Acolo în 
apropiere a fost cetatea, unde a trăit într'o strălucire de 
marmură marele împărat roman, Dioclețian. Palatul Ші, 
cu stâlpi roşii dintr'o singură bucată, pe care nu se mai 
rezeamă însă niciun acoperiş, se găseşte chiar în inima 
oraşului Split. Pe un pridvor, între doi din acei stâlpi, stă 
şi astăzi un tigru de piatră verde, din zilele faraonului 
Tutmos, de acum treimii cincisute de апі. Stă, cu labele 
întinse înainte, cu privirea dreaptă, ascultând, parcă s'a 
oprit adineauri să se odihnească, după atâta colindare prin- 
tre ruine. Poate că stăpânul lui împărătesc îl mângâia cu 
degetele pline de inele, când trecea prin grădinile Egip- 
tului, de unde Romanii lau adus ca să împodobească ра” 
latul împăratului lor. Aceste locuri, cu tot ce se găseşte 
pe ele, ві împreună cu toată coasta dalmată, le-au vrut la 
facerea păcii Italienii, dar le-au luat Sârbii. De aceea, o 
mare dușmănie între ei, care nu-i lasă totdeauna să trăiască 
în bună vecinătate. Ca să răspundă Italienilor, cari cereau 
Spalato, între altele şi pentrucă în el se găsea palatul lui 
Dioclețian, ai cărui moştenitori se cred, Sârbii au pus 
pe vestitul sculptor, Meştrovici, să ridice acolo o statue 
a unui episcop al lor, Grigore dela Nola, care a întins 
între ei, în veacurile vechi, creştinismul și Sfânta Scrip- 
tură în limba sârbească și a luptat împotriva limbii latine, 
din biserica italiană, Meştrovici a făcut un călugăr de bronz 
cu cartea în mână şi cu barba viforoasă, dar atât de mare 


www.dacoromanica.ro 


52 CARTEA SATULUI 


încât iese cu umerii şi cu capul din sala de serbări а pala- 
tului, peste acoperiş, ca să fie văzut ca o ameninţare de 
pe Adriatica, de corăbierii italieni, cari trec pe departe. 
De acest Grigore dela Nola ne aduce aminte orice om 
prea mare pus să se шізе în împrejurări obişnuite. El este 
sortit unor fapte pe măsura lui și, în lucrurile mărunte, 
pe care le-ar face tocmai bine oamenii mărunți, se încurcă. 
A fost puţin la noi şi povestea Asociaţiei Bibliotecilor Pu- 
blice. 

In cele din urmă însă, chiar gândul acesta, al strângerii 
întrun singur mănunchiu a bibliotecilor, nu putea să fie 
mântuitor, dacă tiecare bibliotecă în parte rămânea ceeace 
fusese mai înainte. Din mai mulţi bolnavi puşi împreună, 
nu poţi să faci, oricât ai dori, o ceată sdravănă. Racila 
era în altă parte. Dovadă că acelaş bărbat, ajuns Ministru 
al Şcolilor, a crezut că trebue să schimbe tot ce fusese 
mai înainte și să facă, la 1932, întâia lege românească а 
bibliotecilor populare. Ea cuprindea la un loc atât biblio- 
tecile de la sat cât şi pe cele de la oraş, şi anume ре cele 
deschise oricărui locuitor, fără deosebire de pregătire sau 
de stare. 

Noua lege descoperea cel puţin trei lucruri, pe care 
hotăririle şi regulamentele de până la ea nu le cunoscuseră. 
Intâiul lucru este că bibliotecile pentru popor nu trebue 
să stea în nicio legătură de atârnare cu bibliotecile şcolare. 
Aceasta se vădeşte cu atât mai mult cu cât ele nici nu 
mai cad în sarcina Ministerului Şcolilor, cum se luase 
ca un lucru de la sine înţeles totdeauna, ci în aceea а Мі” 
nisterului de Interne. Pentrucă al doilea lucru, descoperit 
də lege, este că bibliotecile trebue să-și aibă fiecare banii 
din cari să se întreţie, iar aceşti bani se cuvine să fie daţi 
de comune, din bugetul lor. Іп felul acesta școala se des- 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL BUCUŢA: BIBLIOTECA SATULUI 53 


părţea în fiecare sat de bibliotecă. сеа dintâi un aşeză» 
mânt pentru copii, iar сеа de-a doua pentru oameni mari, 
cu scopuri şi prin urmare și cu mijloace deosebite. Atât 
şcoala cât şi biblioteca n'aveau decât de câştigat din această 
punere în adevăratele lor rosturi. Al treilea lucru nou рге” 
văzut de Ере era bibliotecarul. In vechiul regulament пи 
i se cunoştea nici numele. Era ca o fereală cu tâlc, să fie 
rostit. Dar precum o şcoală, fie ea oricât de bine chiverni” 
sită, cu o clădire încăpătoare, cu bănci şi tablă, cu o lege 
cuminte, nici nu se poate închipui fără învăţător, la fel este 
şi biblioteca. Zadarnic se va cheltui cu sălile de citire, cu 
cărţile, cu bunele îndrumări, dacă bibliotecarul, cu pregă- 
tirea, lui anumită, lipseşte. Iată ce s'a uitat de cele mai 
multe ori şi a dus de râpă atâtea din cele mai pline de па” 
dejde începuturi de bibliotecă. 

Legea însăş, cu toate îmbunătățirile ei, a fost cu putinţa 
pentrucă aproape în toată lumea luminată se ajunsese în 
anii din urmă, la aceeaş convingere. Numai dintre ţările 
care ne înconjoară, fără să mai amintim de altele mai vechi 
şi mai înaintate, cea mai nouă, Cehoslovacia, reînviată 
în Octombrie 1918, printre întâile legi pe care şi le-a dat a 
fost şi legea bibliotecilor, din 1919. In zece ani de la votare 
toate orașele şi satele ţării erau datoare să aibă câte o casă 
a lor de citire, care să primească fără nicio plată pe orice 
locuitor la citit sau să-i împrumute cărți acasă. Dragostea 
pentru noul aşezământ s'a arătat atât de vie în întreg роро” 
rul încât nici nu se împliniseră bine cei zece ani şi legea 
fusese pretutindeni adusă la îndeplinire. Se aflau atunci în 
Cehoslovacia vreo 16.000 de biblioteci populare, dintre 
care cele mai multe la sate, până în fundul ţării, în faţa 
Maramureşului nostru, cu satele româneşti ale lui Dragoș 
Vodă, rămase dincolo de graniță, Cehoslovacilor. Ele nu- 


www.dacoromanica.ro 


54 CARTEA SATULUI 


тагам vreo 6 milioane de cărți cu un milion de cititori şi 
cu vreo 15 milioane de cărți împrumutate са să fie citite 
acasă, ceeace înseamnă că nu este locuitor, care să nu сі” 
tească, luată numai din bibliotecile populare, cel puţin o 
carte pe an. 

Aici se potriveşte maicuseamă, ceeace spuneam în altă 
parte, că oricine s'ar duce astăzi іп (ага vecină şi ar vrea 
să se dumirească despre ce se face acolo pentru cultura 
minţii, ar greşi dacă ar cerceta numai şcolile. Alături de 
şcoli şi așezate uneori în clădiri mai cuprinzătoare decât 
ale acestora, își trăesc viaţa lor proprie bibliotecile pentru 
собі, căutate de о lume tot atât de numeroasă şi, pe dea” 
supra, poate cu mai multă tragere de inimă, pentrucă vine 
de buna ei voie, decât populaţia şcolară. Dacă Cehoslovacia 
este poate mai ştiutoare decât noi de drepturile ei, îşi iu- 
beşte mai mult trecutul, îşi cunoaşte mai mult limba şi pe 
oamenii mari şi crede în carte ca într'un tovarăș de viaţă, 
lucrul se datorește în bună parte bibliotecilor populare şi 
acelei legi de la 22 Iulie 1919. Legea dă bibliotecii popu” 
lare o fiinţă de sine stătătoare, fără alte legături decât cele 
fireşti cu şcoala, îi dă venituri, în cea mai mare parte din- 
tr'o dare pe cap de locuitor, mai mică la sate și mai însem+ 
nată la orașe, şi îi dă un bibliotecar. Sunt cele trei preve” 
deri noui, care se găsesc şi în legea noastră, înrâurită foarte 
mult de legea cehoslovacă, deşi noi n'am îndrăsnit să тег” 
gem tot atât de departe. Cel puţin articolul întâiu din 
cele două legi este cu totul asemănător, mai mult chiar 
decât ar fi fost îngăduit, Zice unul din ele: „Pentru între» 
girea şi adâncirea culturii tuturor straturilor populaţiei se 
vor înfiinţa de către comunele politice, biblioteci publice cu 
material de citire având o adevărată valoare şi caracter 
cultural, ştiinţific şi distractiv". бі zice şi celălalt: „Pentru 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 55 


răspândirea şi adâncirea culturii în toate straturile popu” 
rului, fiecare municipiu, comună urbană şi rurală sunt obli- 
gate să înfiinţeze o bibliotecă publică, accesibilă tuturor, 
cu cărți şi publicaţii de literatură, artă şi ştiinţă, de va» 
loare culturală şi morală“. Dacă nu se poate ghici numai” 
decât, care articol este al legii cehoslovace şi care al legii 
româneşti, este destul să se ştie că legea cehoslovacă a 
luat ființă, precum am mai spus, іп 1919, iar cea româ- 
nească în 1932, ca să se vadă cine este împrumutătorul 
şi cine împrumutatul. 

Bulgaria are şi ea o lege a bibliotecilor populare, din care 
legea românească, oricât de scurtă este, a căutat să ia ceva. 
Aceste biblioteci se chiamă citalişti бі erau cu mult înaintea 
legii, care este numai din 1927 şi le-a găsit trăind pe unele 
tocmai de pe vremea stăpânirii turcești, cum este, cea 
mai veche dintre toate, aceea din orașul Lom, de la 1856. 
Legea bulgară prevede ca venit зі avere a bibliotecii гдг 
nești, între altele, şi o parte din islaz, precum şi câte 50 
de decari de pământ de arătură, cu care biblioteca trebue 
să fie împroprietărită. Legea românească s'a gândit şi ea, 
călcând în urmele legii bulgăreşti, croită ca şi a noastră 
pentru o ţară mai ales de plugari, să împrorietărească biblio- 
tecile. Poate însă numai că puţin cam târziu, pentrucă 
la noi cele mai multe sate sunt astăzi lipsite de orice rezerve. 

Am colindat prin destule citalişti bulgare, de sat şi de 
oraş. Multe din ele sunt mărețe, dar toate sunt căutate şi 
privite cu iubire. Ele au luat o parte însemnată în trecut 
Іа deșteptarea din robia politică a poporului, iar astăzi îl 
luminează şi îl îndrumă. lată, de pildă, citaliştta, sau, 
cum am zice noi, casa de citire din satul Kneajevo, de lângă 
Sofia. Prin toate părţile pe-aici sunt nume curat româneşti 
de sate sau de locuri, din care noi mai ştim de obiceiu 


www.dacoromanica.ro 


56 CARTEA SATULUI 


numai staţia de cale ferată Văcărel, dovadă că suntem 
pe о vatră străveche a Românilor balcanici. Casa de сі” 
tire din Kneajevo a fost înființată іп 1917, din propria рог” 
nire a sătenilor şi cu mijloacele lor. Ca să se vadă în ce 
măsură un asemenea lucru în Bulgaria înseamnă un аде” 
văr, poate nu este rău să se afle că, atunci când s'a făcut 
legea bibliotecilor, deşi ea prevedea ajutoare de Stat de 
tot felul, cele mai multe citalişti au fost împotrivă. Ele se 
înfiinţaseră şi se mențineau foarte bine singure şi erau 
de părere că n'au ce face, mai puţin cu controlul, decât 
cu darul de cărţi al autorităţilor, бі, prin urmare, cu о со” 
lorare, pe care n'o doreau. Mai târziu s'a văzut că această 
primejdie nu era chiar așa de temută şi bibliotecile s'au 
împăcat cu legea. Faptul nu este însă mai puţin însemnat, 
са o dovadă a simțului de neatârnare, a încrederii în sine 
şi a îndrăsnelii unui aşezământ făcut de către popor și реп” 
tru el. 

In 1923 citaliştea a căpătat un loc şi pe el a început 
să-și ridice o casă, din care n'apucase să ducă la capăt, 
până acum câțiva ani, când am văzut-o, decât catul de 
jos. Іп acest cat se găsesc o sală de cinematograf, o sală 
de bibliotecă şi de citire бі odăi de administraţie. Ceeace 
deosebeşte citaliștile bulgărești este că fiecare înţelege să 
aibă o casă a ei, anume clădită ca să răspundă scopurilor 
urmărite, care nu sunt numai citirea, сі tot atât întâlni- 
rea şi împreuna sfătuire, petrecerile culturale şi conferințele. 
Іп felul acesta deosebirea de şcoală s'a făcut mai ușor бі 
a rămas pentru toți vădită. De altminteri, citaliştile din 
Bulgaria sunt strâns legate într'o asociaţie, cu adunările ei 
generale anuale, cu revistă proprie, cu şcoli şi cursuri de 
bibliotecari. Casa de citire din Kneajevo a costat vreun ші” 
lion de lei, din care o jumătate au avut-o de la început 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 57 


oamenii, iar cealaltă jumătate s'a plătit în rate, іп patru 
ani. Statul a dat şi el un ajutor de; clădire de vreo 60.000 
de lei. Veniturile fiecărui an sunt de vreo 20.000 de lei din 
cotizaţiile membrilor bibliotecii, vreo 20.000 ajutor de la 
comună, vreo 100.000 chirie de la cinematograf şi vreo 
20.000 de la două, trei serbări mai mari. Ceeace face la un 
loc vreo 16.0000de lei ре ап. Cheltuelile sunt de vreo 
120,000 de lei, din care leafa pentru un om cu treabă 
acolo toată ziua, vreo 20.000, cărţi şi ziare vreo 6.000, 
legătorie vreo 10.000, cancelarie vreo 4.000, iar се mai 
rămâne, capete şi dobânzi la ipotecă. Biblioteca are peste 
5,000 de volume, cu 7 reviste şi ziare, din care 3 ilustrate. 
Imprumută de citit acasă. Este deschisă în fiecare zi, în 
Ianuarie și Februarie între 4 şi 8 după amiază, iar în restul 
anului între 8 şi 12 dimineaţa 51 între 3 51 8 după amiază. 
Se citesc de obiceiu cam 2.000 ce cărți la o populaţie de 
4.200 de suflete. Іп fiecare Miercuri se ține o adunare cu dis- 
сщш şi în fiecare Sâmbătă o conferință, cu vorbitori din 
sat sau роѓи de la Sofia şi din alte orașe. Pe această 
cale scriitorii păstrează legătura cu cititorii lor, şi-i cresc 
бі toţi, ре cari i-am întrebat, s'au arătat încântați de ceeace 
fac citaliştile, nu numai pentru ridicarea ţării, dar pentru 
folosul literaturii și al literaţilor. 

Conferinţa se aduce la cunoştinţă cu afișe tipărite, азе“ 
zate în tot satul, pe stâlpi de telegraf sau pe garduri. Vor- 
bitorii au fost într'un an 7 studenţi, 5 elevi de liceu, 1 
învăţător, 3 funcționari, 1 agronom, 1 tehnician, 1 ровро” 
dină 1 sculptor, cărora li se adaugă profesori și lucrători. 
lată câteva titluri de conferințe: Ce este teatrul, Lumea 
veche şi lumea nouă; Ce am văzut la Londra; Sfaturi pen- 
tru sat; Chemare către tineri; Intâile închegări ale vieţii; 
Teoria lui Darwin; Urmările apei; Privire asupra literaturii 


www.dacoromanica.ro 


58 CARTEA SATULUI 


şi artei popoarelor vechi; Bătrâneţea și moartea în viaţa 
organică; Obârşia omului; Electricitatea "са putere de miş- 
care şi de lumină; Literatura nouă bulgară; Este Dumne- 
zeu? Abţinerea de la băuturi şi de la fumat; Sănătatea şi 
igiena publică. A doua mare noutate a bibliotecilor бага" 
veşti bulgare este, precum se vede, că ele nu cuprind numai 
cărţi de citit,ci o foarte bogată viaţă culturală, din care 
cartea soarbe putere şi înțeles. бі, in sfârşit, acolo la Кпеа” 
jevo, în satul rezemat de vânătul munte Vitoşa, de unde 
pornesc toate plimbările pe coastele lui stâncoase, cel ce-mi 
dădea aceste lămuriri şi altele, bibliotecarul sau gospodarul, 
ştia româneşte ca mine și ca dumneata, pentrucă ега de-a” 
casă de pe malul Dunării, unde limba noastră, chiar pe 
partea dreaptă, de Miazăzi, locuită din vechi vremuri 
de atâția Români sau în schimb de mărfuri și de oameni 
cu malul nostru, este destul de cunoscută. Indemnul, pe 
care îl luam astfel pentru acasă, se făcea îndoit. El îmi vor- 
bea, în ţară şi despre o ispravă străină, cu vorba alor mei, 

Га noi, bibliotecile satului înfințate de Stat, cele mai 
multe prin Casa Școalelor şi a Culturii Poporului, aşa cum 
s'a arătat la locul cuvenit, lucrează după îndrumările că- 
pătate încă dela 1898. Cărţile ве dăruesc şi se aşază la 
şcoală, care are proprietatea şi răspunderea. Legea din 
1932, care trebuia să însemne un pas mai departe, n'a ри" 
tat să fie dată în întrebuințare, pentrucă a fost lipsită de 
tot felul de lucrări pregătitoare, atunci când a fost făcută 
гі când mai uşor ar fi fost primită de toți. Ministrul, саге 
a urmat, a încercat tocmai acest lucru. El a deschis în- 
tâia școală de bibliotecari pentru bibliotecile populare, şi 
în deosebi pentru cele de la sat, A tipărit cărţi de îndru- 
mare. A încercat să lege biblioteca de întreaga viaţă su” 
fletească а obștei. Dar oamenii sau schimbat şi lucrurile 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 59 


s'au întors acolo de unde аг fi trebuit să ia о altă şi mai 
sănătoasă îndreptare. 

Afară de Miristerul Şcolilor mai sunt şi alte Ministere 
care au crezut că trebue să înfiinţeze biblioteci la sate. 
Ministerul Bisericilor а înjghebat pe lângă foarte multe 
biserici de ţară, şi uneori au făcut acest lucru Vlădicii mai 
Багпісі, biblioteci parohiale, mai ales cu cărți de îndrumare 
creştină şi de întărire sufletească. Ministerul Agriculturii 
a întocmit biblioteci agricole, cu cărţi care-i trebue іп део“ 
sebi plugarului. Casa Autonomă a Monopolurilor, de pe 
Ї5пра Ministerul de Finanţe, a trimis în satele unde аге 
crescătorii ei de tutun, vreo 800 de biblioteci cu cărți 
de gospodărie ţărănească şi de petrecere a minţii. Ministerul 
Muncii şi-a făcut şi el bibliotecile lui, cu cărți maicuseamă 
despre meşteşuguri şi apărarea sănătăţii, în satele cu mine 
sau cu fabrici. 

Să nu se uite că, alături de bibliotecile țărănești înteme» 
iate de Stat, se mai întâlnesc tot acolo atâtea datorite 
cocietăţilor noastre culturale. Ceeace este nou în Кош“ 
nia culturală de după răsboiu este tocmai ivirea acestor 
societăți, сага s'au gândit să ajute Statul, prins cu prea 
multe sarcini, sau chiar să facă mai bine decât el. De aceea, 
nu este prea rar astăzi са în acelaş sat să-şi stea faţă 
în faţă patru sau cinci biblioteci, fără legătură între ele 
şt fiecare cu alt stăpân și alt regulament. Putinţele de ci- 
tit ar fi, la întâia privire, mai multe, dar cititul nu este 
in creştere. La o cercetare mai de aproape se vede că toate 
cele patru sau cinci biblioteci, slabe ca înzestrare şi slabe 
ca râvnă şi conducere, înseamnă mai puțin decât аг іп” 
semna una singură, bogată зі bine strunită. Cititul, în loc 
să Не în urcare, poate să scadă, prin lipsa de încredere паз“ 
cută în jurul unor asemenea biblioteci de sat. 


www.dacoromanica.ro 


80 CARTEA SATULUI 


Cea mai veche societate culturală care a dus cartea la 
sate a fost Astra, numele prescurtat al Asociaţiei Transil- 
vane pentru literatura română şi cultura poporului român. 
Fa a fost înfiinţată de Românii de peste munţi încă din anul 
1861, cam odată cu alte asociaţii, aceea pentru Cultura 
poporului român din Maramureș, Asociaţia națională din 
Arad sau Asociaţia pentru cultură din Bucovina, toate 
cu acelaș scop, de apărare şi întărire a neamului românesc 
de sub stăpânirea Austriecilor și a Ungurilor. Astra іп” 
fiinţase până la răsboiu câteva mii de biblioteci în aproape 
toate satele ardelene. Ca să aibă cărţi potrivite să le în- 
zestreze, ea a început să tipărească o bibliotecă pentru toţi, 
care a ajuns la câteva sute de numere. Alte cărți treceau 
hotarul de la noi, fie schimbându-și titlul, ca să nu dea 
de bănuit poliţiei ungureşti: pe foaia întâia cartea avea 
aici un nume, care arăta şi ceeace era scris înăuntru, de 
pildă, Istoria Românilor, iar la Sibiu şi la Braşov se chema 
Cultura. Cartotilor sau De la noi. Până să apuce să prindă 
de veste autorităţile prin vreo рага, despre deosebirea din- 
tre copertă şi cuprins, cartea călătorea. Alte cărţi tre- 
ceau hotarul pe la Vama Cucului în dăsaga vreunui Badea 
Cârţan oarecare. După răsboiu, Astra şi-a încordat din 
nou puterile. Еа avea, în întâiul rând, să dreagă stricăciu- 
nile făcute de lupte sau de îndârjirea foștilor stăpâni din 
ajunul înlăturării lor și era datoare, în acelaș timp, să se 
potrivească. împrejurărilor schimbate. Bibliotecile de la sate 
au fost înoite. Bătrâna revistă „[ransilvania“ s'a prefăcut 
într'o foaie de îndrumări culturale, саге îmbraţişează де” 
opotrivă şi cartea, Tinerii cari urmează şcolile de iarnă tă- 
răneşti primesc din ce în се mai des și câteva lecţii de Бі» 
bliotecărie. 

La noi, pe lângă alte societăți sau grupuri de studenţi 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 61 


de la ţară, organizaţia саге a căutat mai mult să răspân- 
dească la sate cartea a fost Liga pentru unitatea culturală 
a tuturor Românilor. Ба s'a născut prin anii 1891-1892, 
de pe urma unui proces, zis al Memorandului, pus la cale 
de Unguri împotriva celor mai de seamă fruntaşi ai Ко” 
nânilor din Transilvania, şi a lucrat la început mai ales 
prin întruniri şi gazete, ca să arate tuturor primejdia în 
care se găseau fraţii noştri să-şi piardă limba şi fiinţa. 
Gândită pentru orașe şi lucrând în întâii ani numai în ele, 
mai târziu Liga s'a îndreptat şi către sate, iar unul din іп” 
tâile mijloace de legătură a fost cartea. Atunci s'au ivit 
са nume şi au prins а se răspândi casele de citire. Іп jurul 
Jor a fost ca o învăpăere de nouă credinţă. Dacă a fost 
privită cu sfinţenie cartea şi a început să fie arătată са 
un leac la atâtea rele, lucrului Ligii din acei ani i se dato” 
reşte. Ceva din avântul acelei vremi şi acelor oameni a venit 
până la noi şi se regăseşte, la o căutare mai adâncă, în 
atâtea din părerile şi din jertfele noastre pentru citit. 

In zilele acelea trăia întrun sat din judeţul Dâmbovița, 
numit Podul Bărbierului, un fel de Боегіпаѕ de бага, Iorgu 
Dumitrescu. El a înviat un obiceiu, ре care nu-l mai avuse” 
ста decât Voevozii de demult. Тірагеа саги pentru popor 
şi le dădea fără nici o plată, oricui le cerea. Parcă văd 
încă acele volume legate trainic într'un carton roşior, din 
care am citit şi eu în anii fragezi atâtea din Vieţile Sfin- 
ұйог, De câte ori isprăveam o carte, aveam numai grijă 
să puiu la cutie o carte poștală şi peste câteva zila îmi 
sosea un nou volum. Mulţi vor fi binecuvântat ca mine 
pe Iorgu Dumitrescu din Podul Bărbierului! El dovedea 
cât de mare era în popor setea după cuvântul scris și, în 
acelaş timp, câtă trebuinţă, alături de о tiparniță a ога, 
şului, de o tiparniță a satului. 


www.dacoromanica.ro 


62 CARTEA SATULUI 


După unire, сеа mai însemnată societate, înființată апи” 
me pentru îmbunătăţirea şi înfrumusețarea vieţii satului, 
a fost Fundaţia Culturală Principele Carol. Principele Ca- 
гої, pe-atunci principe moştenitor al României, s'a gândit 
că nu era de ajuns dacă țăranii căpătaseră de la tatăl Său, 
Regele Ferdinand, şi de la Ţară, încă de pe câmpul de 
luptă pământ şi vot. Cu moșie mai mare, dar fără pregătire 
ca s'o folosească mai chibzuit, țăranul putea să rămână tot 
așa de sărman ca înainte, şi cu dreptul să-şi aleagă oamenii 
lui în Parlament, dar fără priceperea treburilor şi trebuin- 
ţelor ţării, el putea să se facă, fără să-şi dea seama, numai 
oarba unealtă a altora. "Țăranii aveau nevoe, mai ales după 
împroprietărire şi după lărgirea dreptului de vot, de mai 
multă lumină a minţii. Sarcina aceasta și-a luat-o Fundaţia 
Culturală Principele Carol, întemeiată încă din 1921. Unul 
din mijloace era cartea şi biblioteca satului. 

Fundaţia, nu numai înțelege că biblioteca nu poate să 
fie decât o unealtă pentru un scop mai înalt, dar se şi poartă 
potrivit acestei înţelegeri. Еа nu se grăbeşte să înființeze 
din întâia zi o casă de citire într'un sat unde a fost chemată 
să lucreze, și să-şi socotească prin aceasta datoria împlinită. 
Fundaţia are un plan de lucru mai larg, pe care îl lasă în 
seama nu a bibliotecii, oricât este ea de nelipsită din acel 
plan de lucru, ci îl trece asupra Căminului cultural. 

Fiecare sat trebuie să ajungă să aibă un Cămin cultural, 
alcătuit din toţi oamenii săi cu pricepere și cu bunăvoință. 
Căminul caută să fie de folos în toate trebuinţele vieţii 
ţărăneşti, care are cel puţin patru înfățișări deosebite, Nici- 
una din ele nu poate să fie uitată, fără pagubă pentru 
Cbște. Sănătatea stă la locul de frunte. Oamenii trebue 
deprinși s'o prețuiască şi să-i poarte de grijă, ca unuia 
din cele mai mari bunuri, de la curăţenia casei şi a trupului, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 63 


până la arătarea la medic şi la mișcările în aer liber pe 
câmpul de exerciţii al satului. După sănătate urmează 
munca. Oamenii trebue îndrumați să adune cât mai mult 
din osteneala braţelor lor, punându-lise la îndemână uneite 
sau vite mai bune, arătându-li-se ce folos pot să tragă din 
grădina de zarzavat sau de pomi, din albinărit, din țesutul 
în casă, din meșşteşugurile iernii, din întovărășire şi coope” 
rative. După sănătate şi muncă vine la rând grija de suflet. 
Oamenii trebue făcuți mai buni credincioşi, părinţi бі cetă- 
бепі, legându-i mai strâns de biserică, de limbă, de cântec, 
de portul vechiu, de țară şi de istoria ei. lar, la sfârșit, 
ceeace rămâne de îmbunătăţit este mintea și sunt сипоз 
tinţele. Oamenii trebue câștigați să prețuiască, pentru со” 
piii lor, şcoala, iar pentru ei, şcoala țărănească, adunările, 
gezătorile, teatrul de ţară, cinematograful de petrecere şi 
de învăţătură, vorbirea şi cântecul prin radio, cartea şi 
bilioteca satului. lată tocmai unde stau, în Căminul cul 
tural, cartea şi biblioteca şi cum sunt ele legate, ca o în- 
сҺееге şi са o răsplată, de toată viața omului de la бага. Se 
vede aici o credință, care deosebeşte Fundaţia Culturală 
Principele Carol, în felul de lucru, de toate celelalte so- 
cietăți culturale de la noi, din trecut și de astăzi. 
Fundaţia are vreo 1500 de cămine culturale răspândite 
în toată ţara. Cele mai rare sunt în Transilvania, dar nu 
pentrucă peracolo sătenii ar fi mai puţin dornici să se în 
soțească sau pentrucă Fundaţia nu şi-ar da osteneală de- 
etulă, сі pentrucă în acele părți de loc se găseşte şi lucrează 
Astra, cu alcătuirile ei. Fiecare cămin are biblioteca lui. 
Dacă socotim, una peste alta, numai câte 100 de cărți de 
fiecare bibliotecă, deşi sunt atâtea cu 500, cu 1000 sau 
chiar cu mai multe mii, înseamnă că în casele de citire 
de Іа sate ale Fundaţiei se află pe puţin 150.000 de volume. 


www.dacoromanica.ro 


64 CARTEA SATULUI 


De câtva timp Fundaţia încearcă, aşa cum a făcut în 
Cadrilater, să înfiinţeze şi alt fel de biblioteci de sat, cu- 
noscute cu numele de biblioteci ambulante. Se trimete u- 
nor Cămine, care n'au putut să-şi înjghebeze о bibliotecă 
proprie sau au o bibliotecă prea slabă, о ladă de cărţi, cu 
vreo 150 de volume. Lada rămâne în sat o lună sau două 
şi apoi călătoreşte către alte sate. Oamenii, cari nu se 
îndemriau destul să citească ceeace aveau la îndemână sau 
mai amânau, acum, de teamă că le pleacă aceste cărți de 
împrumut, 82 grăbesc să le folosească. Este frumos că întâia 
din aceste biblioteci ambulante a ajuns în satul Titu Maio- 
rescu, din judeţul Caliacra, marele cărturar. Ceeace fusese 
încercat, asemănător mai de mult de Casa Şcoalelor, s'a 
oprit curând şi n'a fost dus mai departe. 

Nu aci stă însă noutatea. Mai sunt doar atâtea societăţi 
care fac biblioteci la ţară! Una din ele, care nu trebue 
uitată, este marea Bibliotecă G. Bibicescu, de la Craiova, 
саге dărueșşte satelor biblioteci de câte 250 de volume, în- 
trun dulap de stejar cu geam. Multe sate din Oltenia, 
maicuseamă, au fost înzestrate cu cărţi, şi tot atât de multe 
din Banatul iugoslav, pe unde au rămas la încheerea păcii, 
vreo 1504000 de Români горбі din trupul țării. 

Fundaţia a făcut însă mai mult. Când a băgat de seamă 
că satele n'au с foae a lor, din care să poată vedea, mai 
uşor decât în ziare, tot ceeace se petrece şi se gândeşte 
în lumea largă şi în ţară, în legătură cu ce-i doare în deo- 
cebi pe ei, a tipărit din nou „„Albina”. Câteva zeci de 
mii de foi pleacă în fiecare săptămână în toate unghiurile 
pământului românesc, pline ca un stup cu lămuriri de plu- 
părie şi de sănătate, cu pagini de întâmplări sfinte sau de 
istorie, cu îndrumări pentru gospodine, cu poezii şi cântece, 
cu pozne pentru copii, toate bogat și frumos ilustrate, Când 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 65 


a prins de veste că nu găseşte destule cărți potrivite pentru 
săteni, ca să înzestreze bibliotecile, s'a hotărit să tipărească 
ea asemenea cărţi, şi aşa a ieşit „Cartea Satului“. Scrii- 
tori din cei mai buni бі apropiaţi de viaţa satelor, scriu 
acolo unele din cele mai frumoase cărți pe care le avem, 
despre Cei trei Regi, despre Inima noastră, despre Viaţa 
creştină în pilde, despre Toate leacurile la îndemână, sau 
Intre gospodine, Culegere de coruri, Vicleimul, Invietorul 
de morţi, Cartea crescătorului de peşti, Cuiul lui Pepelea, 
Minunea, Şezători de seară, Răsunete din Basarabia, си" 
noştințe, povestiri, teatru, cântece, pentru toate gusturile 
şi vârstele, cu desene meşteşugite, pe hârtie aleasă şi ief- 
tine. Ca să poată ajunge, nu numai în bibliotecile sătești, 
dar şi în mâna ţăranilor cari ar vrea să le cumpere şi să le 
aibă acasă, s'au înființat pe lângă destule cămine li 
brării de sat. Unele din acestea merg foarte bine și au un 
dever neaşteptat de mare. Bani, сагі mai înainte, luau dru- 
mul cârciumii sau al prăvăliilor cu mărfuri femeeşti proaste, 
intră acum іп cărţi, adică în lumina minții. Când Fundaţia 
sa dumirit că nici așa nu se citeşte cât ar trebui şi că 
b:bliotecii însăși îi lipseşte călăuza, а pus la cale, pe lângă 
şcolile pentru conducători de cămine, niște cursuri «е Ы” 
bliotecari. Acolo oamenii au aflat, nu numai cum şi de 
unde să aleagă cele mai nimerite cărți, dar şi cum să le 
treacă în condici, să le aşeze în raft şi să le păstreze, бі 
maicuseamă cum să le facă să intre în mâinile cititorilor. 
Echipele studențești, care sunt trimese de Fundatie în 
fiecare vară Іа sate, sunt îndrumate să facă şedinţe sau 
şezători de citit unde să le citească ele oamenilor până s'or 
deprinde singuri şi n'or mai crede cartea о născocire de 
târgoveţi cu care ţăranii n'ar avea ce face бі numa: și-ar 
pierde vremea. Serbarea cea mare a cititului, din Mai, în 


www.dacoromanica.ro 


вв CARTEA SATULUI 


fiecare an, numită Ziua Cărţii şi gândită la început numai 
pentru oraşe, a fost întinsă де Fundaţie şi la sate, cu tot 
felul de premii pentru cei mai harnici cumpărători, păstră- 
tori şi cititori de cărţi dintre ţărani și cu tipărirea numelui 
lor în foile ei. lată atâtea fapte care arată că Fundaţia 
priveşte și îmbrățișează biblioteca satului mai temeinic de 
cât se făcuse la noi de obiceiu. О altă dovadă este şi cărti- 
cica de față, ре care o tipăreşte în „Cartea Satului” şi 
unde săteanul să poată găsi lămuriri despre ceeaca іп” 
seamnă întradevăr un asemenea așezământ în viaţa de la 
ţară, cu pilde, pentru о mai bună înţelegere și încredin- 
tere, де la noi şi de la alţii, şi împreună cu îndrumări şi 
îndemnuri de răspândire şi apărare a acestui minua: mij- 
loc de înălțare a popoarelor . 

Peste toate aceste întocmiri pentru carte ale Fundaţiei 
răsună limpede şi înalt cuvântul Majestății Sale Regelui 
Carol al II-lea, rostit în Ziua Cărţii din 1933. El lămurește 
mai bine decât orice altceva din ce gând au fost pornite şi 
câte nădejdi pune în ele Capul şi Braţul ţării: 

„Cartea este acel negrăit motor de viaţă, acel nespus іп” 
demnător înspre fapte, care, din frageda copilărie până în 
adânci bătrâneţi, este un tovarăş de credinţă al omului. 
Ге la copilul mic, саге răsfoeşte — adesea rupându-le — 
foile, în care пи! atrag decât pozele, la tânărul adolescent, 
care se îmbată de ritmul poeziei, până la omul matur, 
care citeşte ca să-şi întărească sufletul, este întreaga des 
făşurare a vieții”, 

Din vremurile vechi, de când se mai ţine minte de regi 
cântăreţi, nu sau mai auzit vorbe терези, mai duioase 
și mai adânci, pentru preamărirea cărţii. 


www.dacoromanica.ro 


DIN СЕ ESTE ALCĂTUITĂ. 


Bibliotecarul și pregătirea lui. — Cărţile: de copii, de 


tinerel, de рагзіпісі și de cărturari. — Clădirea. — 
Așezarea și ітргитиіагеа acasă. — Veniturile şi 
chultuelule. 


O bibliotecă, pusă la îndemâna tuturor înseamnă un nu 
măr de cărţi potrivite cu trebuinţele celor сагі au să le 
citească, adăpostite într'o casă sau încăpere proprie, асе” 
zate pe rafturi şi trecute în аза fel în condici ca să poată 
fi cu înlesnire găsite, cu venituri de unde să se împrosr 
păteze şi date în seama unui gospodar pregătit, bibliote- 
carul. i У 

Să ne oprim câte puţin la fiecare din aceste cinci părți 
alcătuitoare. 

O întrebare se ridică poate, care dintm ele se cuvine 
să aibă întâietatea? Pentru cei mai mulţi, biblioteca este 
acea punere la un loc de cărți, alături de care celelalte 
cerințe nu mai au decât un rost de a doua mână. Acest 
înțeles a împins între поі la înfințarea atâtor biblioteci 
născute moarte, care au însemnat, nu numai o cheltuială 
zădarnică, de suflet și de bani, dar şi o scădere de încre» 
dere între oameni, adică o lucrare împotriva propriului 
scop. De aceea este bine să se vorbească, înainte de cărți, 
de casă, de aşezare şi de buget, tocmai de bibliotecar, la 


www.dacoromanica.ro 


68 CARTEA SATULUI 


care până acum lumea s'a gândit abia la urmă, când n'a 
crezut deadreptul că nu trebue să se gândească de loc. 
Atât că numai bibliotecarul se pricepe să unească într'un 
întreg cele patru părți amintite şi să facă din acest întreg 
o bibliotecă vie. Iată de се am cutezat chiar să zicem că la 
inceput trebue să Не bibliotecarul şi abia apoi să vie biblio- 
teca. Un bibliotecar inimos poate foarte bine să ţie locul 
cărţilor, până când satul va fi în stare să și le aibă, ро” 
vestind din cele citite şi ştiute oamenilor, întradevăr ca 
o carte însuflețită el însuş. O adunare de cărți, oricât de 
bogată, dar lipsită de priceperea şi de râvna unui biblio- 
tecar, rămâne de cele mai multe ori sub chee, neînţeleasă 
şi fără glas. Incă odată, la început a fost bibliotecarul! 

Bibliotecarul trebue să fie, înainte de orice, un om care 
iubeşte cartea. Numai așa va fi în stare, la rândul lui, 
să facă iubită cartea. Dintre cele două feluri de citit cititul 
literelor și cititul cărților, cel de-al doilea este mult mai 
anevoios decât cel dintâi, El trebue să fie deprins cu, încă 
бі mai mare bătae de сар. Atâţia, mai cu seamă dintre 
ţărani, cari au învăţat odată, în şcoală, să citească, n'au 
citit în viaţa lor o carte. Este nevoe pentru aceasta de o 
luare aminte cu totul alta, de o punere în legătură a ceeace 
spune o pagină şi ceeace desvoltă şi vrea să ducă mai 
departe pagina viitoare, de o înviorare şi o omenie, care 
nu se câştigă decât foarte rar singure. După cum copilul 
este de cele mai multe ori neîncrezător şi speriat înaintea 
semnelor pline de taină ale literelor alfabetului şi cere un 
om înadins pregătit, învățătorul, са să-l ia de mână, să-l 
lumineze şi să-l schimbe într'un școlar sârguincios, la fel 
este şi cu tânărul sau bărbatul şi femeia în putere, în fața 
cărţii. Lucrul pe care este chemat să-l facă dincolo învă» 
ţătorul trebue să-l facă dincoace bibliotecarul. Pregătirea de 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВУСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 69 


învăţător singură nu-i ajunge, са să împlinească deopotrivă 
de bine amândouă sarcinele. Aceasta se vede 1а sat în toate 
zilele. Ceeace nu înseamnă însă, în acelaș timp, că omul care 
poate să-şi însușească cel mai uşor pregătirea de biblio- 
vecâr, nu rămâne tot învățătorul. De aceea, atât la noi 
cât şi în alte ţări, cei mai mulţi din bibliotecarii biblio- 
tecilor de ţară sunt învățătorii. 

Meseria de bibliotecar, ca orice meserie, se învaţă. Când 
este vorba de bibliotecarii marilor cetăţi ale cărții cu sute de 
mii și cu milioane de volume, lucrul pare de la sine înțeles. 
Din cele mai vechi vremuri ei au urmat o şcoală anumită 
şi au făcut, înainte să fie numiţi, ucenicie de mulţi ani prin 
marile biblioteci. Indoiala în trebuinţa unei pregătiri део; 
sebite sa naşte numai când este vorba de bibliotecarii cari 
gospodăresc abia câteva zeci sau sute de volume într'un 
sat pierdut. Dacă ei sunt nişte cărturari cunoscuţi, cum 
ar fi preoţii sau învățătorii, de unde nevoia să mai facă 
o şcoală pe deasupra? Cear mai avea de învățat peste 
ce ştiu? 

Mai au de învăţat aproape tot. Trebue să-şi însușească, 
întâiu, greaua ştiinţă a câștigării oamenilor pentru carte. 
Bibliotecarii bibliotecilor de la sat nu sunt numai nişte 
bibliotecari oarecari, puşi doar peste o gospodărie mai 
mică. Rostul lor este cu totul deosebit de al celorlalți. Pe 
când bibliotecarii mari sunt nişte oameni de ştiinţă, cari 
stau între cărți бі aşteaptă pe cititori, îndemnați să vie sin 
guri să-i caute, fie de nevoia unei cercetări, fie de drag, 
bibliotecarii mici sunt mai mult nişte oameni de inimă, meş- 
teri să născocească tot felul de mijloace, ca să-şi facă și 
să-şi călăuzească cititorii, carifără e; nici n'ar fi. Un biblio- 
tecar mare pus peste o bibliotecă mică o poate da de râpă. 
‚ Anii lui mai mulţi de pregătire şi priceperea mai largă, aici 


www.dacoromanica.ro 


70 CARTEA SATULUI 


awi sunt de niciun ajutor. Dimpotrivă, se încurcă în ei 
şi depărtează sufletele. 

Numărul cititorilor la o asemenea bibliotecă nu este 
prea mare, așa că fiecare poate fi cunoscut de aproape. 
Bibliotecarul îi poate dinainte pune deoparte, cartea cea 
mai potrivită, poate sta de vorbă cu el şi-l poate dumiri 
despre ceeaceri place şi-i este şi mai de folos. El îi stă ori- 
când la îndemână, nu numai în ceasurile când biblioteca. 
rămâne deschisă, dar бі pe drum sau în propria bătătură. 
Citește el însuș, de câteori poate, și înmulțește cu iscusință 
prilejurile, fie la șezători, Не în casa omului, atunci când 
vine o carte nouă și procopsită. Are grijă să dea de veste 
îndată ce-i soseşte ceva deosebit. Pentrucă la ţară cărţile 
se împrumută acasă, bibliotecarul trebue să folosească drep- 
tul pe care-l аге să le urmărească și să n'aştepte totdeauna 
sorocul ca să i se întoarcă singure. O vorbă aduce alta, o 
pagină care n'a fost înţeleasă poate fi lămurită, o ştire пе” 
așteptată dintr'un ziar sau revistă, adusă plocon, şi cititorul 
păstrează astfel mereu vie legătura cu biblioteca. Dacă 
şcoala poate să aştepte în linişte pe şcolari, cari sunt datori 
so urmeze, biblioteca trebue să umble ea după cititori, 
să-i ţie calzi şi să-i înmulțească, pentrucă pe ei nimic nu-i 
sileşte decât brânciul inimii şi limba dulce a bibliotecarului. 

Bibliotecarul mai trebue să aibă însă și foarte multe cu- 
noştințe, pe care le capătă de la alţii, mai pricepuţi decât el, 
de unde poate să afle cărţile cele mai bune pentru biblioteca 
lui, cum să le aşeze, cum să le lege, cum să le apere de stri- 
căciune, cum să ţie un registru, cum să păstreze legătura 
cu alte biblioteci, cum să facă socoteala citirii și s'o trimeată 
acolo unde se adună din toată (ага şi se tipăreşte, cum să ia 
parte la marile adunări ale bibliotecarilor бі ce să ceară 
în ele . 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 71 


La noi, întâia şcoală de bibliotecari, care s'a deschis de 
Direcţia Educaţiei Poporului, din Ministerul Şcoalelor, în 
anul 1933, sa gândit maicuseamă la bibliotecile satului. 
Trebuinţa ei era atât de simțită încât, în loc de 50, 60, câţi 
ar fi trebuit să fie ascultătorii, ca să poată lucra bine, au 
venit, într'o adevărată năvală, peste 250. Ei au urmat cu 
mare sete, atât lecţiile de catedră, cât şi lucrările şi vizitele 
prin biblioteci. Deși cei mai mulţi erau învăţători, cursu- 
rile li s'au părut cu totul noui și de cel mai mare folos. 
Ori pe unde sunt întâlniți şi astăzi, după atâţia ani, prin 
satele lor, ei spun cu mândrie şi își aduc aminte mişcaţi că 
au luat parte la întâia şcoală de bibliotecari din România. 
Acea şcoală n'a fost decât o încercare, dar întru totul iz- 
butită. Atunci însă când legea bibliotecilor sa va întinde 
peste toată ţara, lege care n'are niciun rost fără bibliotecari, 
asemenea şcoli vor trebui să se înmulțească бі să se des- 
chidă la timpuri hotărâte. Nimeni nu va putea să Не numit 
bibliotecar, ceeaceri va aduce neapărat şi о leafă, mai mare 
sau mai mică după numărul cărţilor şi al cititorilor bibliotecii 
şi după bogăţia comunei, fără să nu aibă un certificat al unei 
astfel de şcoli. 

Sau făcut lecţii despre: Statul cultural; Istoria cărţii; 
Din viața bibliotecilor străine şi de la noi; Propaganda 
cărţii; circulaţia, ancheta printre cititori şi statistica cititu- 
lui; Organizarea, technica şi întreținerea unei biblioteci 
populare; Cărţile satului; Cărţile femeii; Cărţile micii Ы” 
blioteci de oraş; Cărţi de înoire morală şi materială; Cărţile 
de pe lângă o bibliotecă populară, cărți vechi, manuscrise, 
colecţii din folklorul local, albume, stampe, inscripții şi 
exerciții de citire cirilică; Cărţile copiilor şi ale tineretului; 
Cărţile muncitorilor şi ale meseriașilor; Metode pentru cul 


tura adulţilor: realizările de la Căminul cultural din Ungu” 


www.dacoromanica.ro 


72 CARTEA SATULUI 


reni; Cinematograful cultural, cu demonstrații; Cântecele, 
corurile, dansurile şi muzica instrumentală, pentru adulți, 
tineret şi copii; Sporturile la бага şi educaţia fizică; Teatrul 
popular de copii şi prin copii, despre dicţiune şi punere 
în scenă. 

In afară de lecţii, s'au cercetat biblioteci, arhive, muzee, 
tipografii de cărţi şi ziare, postul de emisiune radiofonică, 
s'au jucat piese de teatru cu copiii și s'a luat parte la ге" 
prezentaţii dramatice şi de Operă. Lucrările practice pro- 
priu zise au fost mai puţine, dar ele n'au fost cu putință 
în măsura voită, din pricina, cum s'a arătat, a prea marelui 
număr de înscrişi. Să nu se uite, apoi, că Bucureştii, oricât 
este el de înzestrat cu biblioteci puternice pentru învăţaţi, 
n'are încă nici o bibliotecă populară bine chivernisită cu 
bibliotecar, cărţi şi public, unde să se poată face ucenicie. 
Pentru anul viitor, 1934, se puseseră la cale patru aseme- 
nea. şcoli de bibliotecari de bihlioteci ale satului, deschise 
în cele patru oraşe ale ţării unde se găsesc biblioteci uni- 
versitare şi, prin urmare, oameni destui de meserie ca să 
dea bune lecţii. Imprejurările au împiedicat împlinirea a- 
cestui gând, dar atâtea societăți şi-au făcut de-atunci un 
obiceiu să dea bibliotecarilor lor de ţară sau altor oameni 
сагі lucrează acolo, câteva lecţii de bibliotecărie. Am а; 
mintit, în altă parte, dintre acestea, Fundaţia Culturală 
Principele Carol şi Astra. Gândul, necunoscut la noi îna- 
inte, şi-a făcut numai în câţiva ani drum. Putem fi de-acum 
încredinţaţi că nicio lege a bibliotecilor populare пи se 
va mai aduce fără ca ea să nu hotărască și înfiinţarea unor 
şcoli de bibliotecari. 

Toate ţările vecine, care au legi ale bibliotecilor, s'au 
purtat la fel. In Cehoslovacia sunt trei rânduri de şcoli 
de bibliotecari. Cea dintâi ţine un an întreg şi scoate bi- 


www.dacoromanica.ro 


Şcoală primară „în aer liber” la Bucureşti, ре la 1842, după un desen de Ch. Doussault 


din BUCUREȘTII VECHI de Adrian С. Corbu. 


www.dacoromanica.ro 


ION CREANGA ILUSTRAT рє STOICA-D. 


(maia la 


|| мим 


EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCĂ” BUCURESTI 


Carte de copii 


www.dacoromanica.ro 


СІТІТІ 
CĂRȚILE 51 
REVISTELE 
NOASTRE 


FUNDAȚIA CULTURALĂ REGALĂ 
PRINCIPELE CAROL 


AFIŞ pentru cărţile şi revistele Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol" 


de Lena Constante 
www.da MAR a.ro 
po-an 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 73 


bliotecari pentru bibliotecile mari. Noi avem ceva numai 
ca un început la Arhivele Statului din Bucureşti. Cea de-a 
doua dă cursuri de trei săptămâni pentru bibliotecile din 
comune cu o populaţie între 2.000 şi 10.000 de locuitori. 
Atât pregătirea şcolară cerută candidaţilor cât şi progra- 
mul de învățământ sunt mai grele. A treia şcoală nu ţine 
decât vreo câteva zile, are un program ușor și este mult mai 
aproape de ceeace ne-ar trebui nouă, pentru cele mai multe 
din satele noastre. 

Programul, numit al cursului scurt de bibliotecari, se 
imparte în două: în cursuri propriu zise și în ехтсібі prac- 
tice. Cursurile au trei părţi: 1. Insemnătatea şi scopul biblio- 
бесі populare. Starea ei în (ага, judeţe şi plăşi. Legea hi- 
bliotecilor. Bibliotecarul şi îndatoririle lui; Organizaţia cul- 
turii poporului şi așezământul pentru sprijinirea muncii Бі» 
bliotecarului; 2. Literatura pentru toţi şi alegerea cărţilor 
pentru bibifotecile populare; 3. Conducerea bibliotecilor 
populare mici; ієрабиї cărţilor şi aşezarea bibliotecii; siste- 
mul împrumutării, tehnica ei, statistica şi contabilitatea. 
Exerciţiile practice se fac în bibliotecile locului unde se 
ţin cursurile. 

Bulgaria îşi pregăteşte bibliotecarii citaliştilor ei prin 
cursuri asemănătoare. 

Cu toate că suntem о ţară în care bibliotecile pentru 
toți s'au desvoltat de curând, nu ne-au lipsit marii biblio- 
tecari. După pilda lor vor putea ceilalți să-şi călăuzească 
paşii. La locul de cinste сочіпегѕе să fie aşezat acel Ardelean, 
crescut în datinele de credință față de carte ale Blajului, 
Ion Bianu. Cincizeci de ani a gospodărit el cea mai de seamă 
bibliotecă din toate timpurile a Românilor, Biblioteca Аса” 
demiei Române, făurind-o bucată cu bucată, alergând prin 
бага бі pe afară din ţară după cărţile rare, cumpărând, 
când se putea plăti cu bani, cerşind, când nu se putea, şi 


www.dacoromanica.ro 


74 CARTEA SATULUI 


apărând apoi, dupăce comoara se strânsese, tot ce umplea 
acum pivnițele şi dulapurile, ca un cioban o stână, cu legea 
şi cu bâta. Parcă îl văd, în odaia lui de sus, la masa de 
scris, între hărţi, chipuri de scriitori şi cărți. Abia înce» 
реага o vorbă şi intra cineva. Era sau un om cu nişte scri 
sori de semnat, sau casierul cu socotelile vreunei moşii a 
Academiei Române, sau un bibliotecar venit să întrebe ceva 
despre о tipăritură, sau vreun străin în trecere prin Bucu» 
гез şi dornic să cunoască biblioteca. Nimic nu se putea 
mișca fără ştirea lui în nesfârşita gospodărie a Academiei 
Române. Ferestrele, în loc de sticle străvezii, aveau sticle 
colorate cu feţe de Domni şi Domniţe vechi $1, când lovea 
în ele soarele, ochii Domnilor şi Domniţelor se aprindeau, 
privind la sluga lor credincioasă, care, în munca lui fără 
preget, deşi îi înălțase acolo, nici nu mai avea minte 
să-i vadă, iar încăperea se umplea de o lumină caldă de Ы” 
serică. Atunci când собі plecaseră în Moldova, înaintea duşna- 
nilor cotropitori din marele răsboiu, el a rămas pe loc, 
dârj, ca să-și păzească biblioteca. De-atâtea ori a putut 
să ţie piept şi de atâtea ori а scrâşnit, neputincios, dar toţi 
cei veniţi, profesori lacomi de. pe la Sofia sau din altă parte, 
ca să pună mâna pe averea de cărți a Academiei Române, 
au trebuit să se întoarcă acasă fără ispravă. Jon Bianu îi 
întâmpinase în prag și niciunul nu putuse să treacă peste 
el. Odaia de sus şi-a schimbat de pe acum rosturile, a doua 
zi după moarte, casele cele vechi unde este adăpostit азе” 
zământul astăzi, se vor dărâma, ca să facă loc altora, mai 
bogate şi mai largi decât le cunoscuse bătrânul bibliotecar, 
dar amintirea lui пе va urmări totdeauna. El este pentru 
noi un fel de bibliotecar părinte, la care ne vom duce ше” 
reu, са să-i cerem, nu atât îndrumări, cât о scântee din 
acea iubire faţă de meserie, de carte, de ţară şi de destinele 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL BUCUŢA: BIBLIOTECA SATULUI 75 


lor fâră moarte, pe care nu le-am putea nicăeri în altă 
parte găsi în aceeaşi măsură. 

Un bibliotecar va şti să-şi înzestreze biblioteca lui cu 
cele mai potrivite cărţi. Este drept că una din marile greu- 
tăți, de care se izbeşte orice bibliotecă de sat, este rari- 
tatea, lucrărilor scrise anume pentru ţărani. Nici cunoştin- 
бейе puse în ele, nici limba în care sunt îmbrăcate пи le 
fac uşor înțelese. De aceea, încă dinainte de răsboiul din 
1917, aşezămintele sau oamenii cari voiau să facă biblio- 
teci ţărăneşti au ajuns la hotărîrea să tipărească întâiu chiar 
ei cărţile trebuitoare. Aşa s'au purtat la noi Casa Зсоа" 
lelor, Societatea Steaua, Albina, iar în Ardeal Astra. In 
vremurile mai noui, cu ţara mărită şi cu luarea aminte 
față de ţărani crescută, trebuința aceasta s'a simţit cu atât 
mai vie. Alături de vechile așezăminte de Stat şi societăţi, 
s'au ivit marile edituri, „Cartea Românească” şi „Univer- 
501", care au tipărit în mii şi zeci de mii de exemplare, 
cărți de cunoştinţe folositoare, pagini alese și calendare, sau 
culegeri agricole, şi s'a ivit Fundaţia Culturală Principele 
Carol, care a început să scoată „Cartea Satului”. Astăzi 
avem câteva sute de volume şi volumaşe, ре care le ри 
tem trimete la ţară, și numărul lor crește necontenit. Nu 
este tot ce ne trebue, în unele ramuri avem prea mult şi 
în altele de loc, scriitorul nu nemereşte totdeauna vorba sau 
întorsătura cea mai obișnuită, dar suntem pe cale. Dupăce 
cărturarii de la oraşe au suspinat atâta de dragul (гапи, 
lui, au descoperit în sfârşit şi graiul са să se facă înţeleşi. 
De-acum, cea mai temută piedică pusă în drumul biblio- 
tecilor satului a fost înlăturată. 

Ceeace are rostul unui înainte mergător al cărții, ţine 
trează luarea aminte, deprinde cu cititul zilnic şi-i arată 
folosul oricui, este ziarul. 'Tipăritura aceasta, care iese la 


www.dacoromanica.ro 


76 CARTEA SATULUI 


timpuri hotărite şi cu întâmplări noui din lume, poate 
fi sau o gazetă obișnuită, de ştiri, o foaie populară, о ге” 
vistă de cultură sau chiar un calendar, zilnice, săptămânale, 
lunare sau anuale. Ele ţin biblioteca şi pe cititorii ei în 
strânsă legătură cu viaţa, îi atrag şi îi împrietenesc în cele 
din urmă cu însăși cartea, puţin mai grea şi mai de zile 
mari. Da aceea este bine ca fiecare bibliotecă de sat să fie 
abonată la cel puţin o foaie şi o revistă. Când foaia şi re- 
vista. sunt бі ilustrate, folosul este cu atât mai mare. 'Trebue 
să se caute însă ca ziarul să nu fie politic, pentru păstra 
rea bunei înţelegeri între oameni, cari pot să aibă păreri 
politice deosebite. Deopotrivă, trebue să se (іе departe cu 
gșijă acele tipărituri de haz, care, din dorul să stârnească 
râsul cu orice preţ, păcătuesc de atâtea ori față de bună- 
cuviinţa şi de încrederea pe care oamenii se cuvine să le раз“ 
(геге față de aşezăminte şi de viață, mai ales oamenii mai 
sănătoși şi mai întregi de la ţară. Intâia secţie a unei biblio- 
teci de sat trebue să fie, prin urmare, aceasta, a ziarelor şi 
a revistelor. 

Mai dornici chiar decât cei mari de cărţi rămân copiii. 
Fi sunt vârsta minunată a basmelor, un basm această vârstă 
ea însăși, şi а mirării de fiecare pas a ochiului. Tot ce li 
se povesteşte îi încântă şi tot се li se arată îi opreşte. Cărţi 
mari cu foi groase, cu scris puţin sau de loc, dar cu atât 
mai atrăgătoare ilustraţii, pentru copiii cari n'au fost încă 
la şcoală, sunt ca nişte adevărate porţi vrăjite pe unde 
prichindeii de astăzi se vor obişnui să intre în pământul 
necunoscut şi cu multe taine al bibliotecii. Ei trebue de- 
prinşi de fragezi, nu atât cu o carte de lecţii, cu care se 
vor găsi prea destui să-i deprindă, făcându-le-o de-atâtea 
ori silnică, ci cu o carte de bucurie și de petrecere. 

De la o vreme ies şi la noi în tot mai mare număr şi 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL BUCUŢA: BIBLIOTECA SATULUI 


tot mai frumoase саг е de copii, cunoscute cu numele de 
cărți de Crăciun, pentrucă la oraşe se fac de obiceiu dar 
de aceste sărbători ale iernii și ale cititului. Nicio bibliotecă 
nu trebue să fie lipsită de câteva pe un raft. De atâtea 
ori ele ispitesc pe părinţi, cari altfel n'ar veni, dar, dacă le 
ştiu că sunt, vin, са să-şi aducă de mână copiii până la 
ușă sau să le facă o bucurie, împrumutândurle. Astfel, 
în momeala pregătită pentru cei mici se pot prinde şi cei 
vârstnici. Incercaţi, de pildă, cu vestita capră cu trei iezi а 
hăzosului Топ Creangă din Humulești. Nu luaţi, când aveţi 
înainte copii mici, cartea cu toate basmele lui, care nu 
sunt toate potrivite şi sperie prin înşirarea nesfârșită ре 
sute de pagini a literelor, ca un popor de furnici ieșit la 
soare. Este o carte numai cu acest basm, tipărită pe foi 
mari, cu desene pe fiecare foae. Am văzut de-atâtea ori 
capete de fete sau de băeți mărunți aplecate pe aceste 
desene, cu iezi şi cu lupi, бі făcând haz. Când le spuneam 
versurile, în care capra dădea de veste puilor ei că mama 
lor a sosit cu lapte іп {е şi cu alte bunătăţi, copiii nu se 
uitau la mine, ci se uitau cu şi mai încordată luare aminte 
la boturile umede ale iezilor. Le vedeau poate mişcându-se 
şi îngânând după mama lor: Trei iezi cucueți Mamei ușa 
descueţi! Nu le mai puteam lua cartea din mână. 

A doua secţie a oricărei biblioteci de sat trebue să fie 
aceasta, a cărţilor pentru copii. Când clădirea îngădue, este 
mai bine са еа să nu fie laolaltă cu secţia cărţilor de оа, 
meni mari. Copiilor le place să mai întârzie, sunt mai zgo- 
motoşi sau li se face chiar acolo citirea. In felul acesta, apoi, 
sănătatea lor trupească şi sufletească le este mai apărată. 

Aici sar putea adăuga și cărțile pentru tineret, dar 
poate că ele sunt mai nimerite pe lângă secţia oamenilor 
mari, tineretul se simte micșorat dacă se vede amestecat 


www.dacoromanica.ro 


78 CARTEA SATULUI 


din nou cu copiii, de cari abia s'a desfăcut, și capătă altă 
încredere în sine, când este pus în rândul celor de deasu- 
pra lui. 

Temelia şi rostul dintâi al bibliotecii satului rămâne însă 
cartea pentru oameni vârstnici. Ea este menită să mulțu- 
mească trebuinţa de cunoştinţe şi de desfătare a minţii, ре 
care ţăranii o au, dar nu şi-au putut-o până acum îndestula 
decât mai mult pe apucate зі când au avut noroc de vreun 
dăruit cu duhul. Cărțile de acest fel se împart în două. 
Unele sunt potrivite cu toate bibliotecile, în orice sate 
sar găsi ele așezate, în ţara veche sau în pământurile de 
curând întoarse, la munte sau la mare. Orice om care ştie 
să citească este dator să le cunoască şi se poate socoti mai 
sărac dacă nu i-au căzut în mână. Așa este o carte cu po 
vestiri de un mare scriitor al trecutului, cum ar fi Con- 
stantin Negruzzi, sau de un puternic povestitor de astăzi, 
cum ar fi Sadoveanu şi Rebreanu, mai ales în povestirile 
lor ţărăneşti. Scrisul românesc frumos se găsește întrupat 
în anumiți scriitori, cari arată mai bine decât alţii cum simte 
neamul nostru, ce întâmplări îl frământă, ce limbă vorbeşte, 
şi sunt adevăraţi învățători de simţire, de viață şi de graiu. 
Ei ne călăuzesc prin darul condeiului lor. Despre aceşti 
scriitori se potriveşte, mai ales ceeace a spus un scriitor 
străin, tocmai Фе prin părţile neguroase ale Angliei: „Când 
omul s'a simţit gata să lase ceva moştenire urmaşilor, a 
făurit o mașină care să oprească timpul în loc. Așa s'a născut 
tiparul. Şi tot ce-a ieșit ре urmă din el“, Ме zâmbesc din 
lumea lor Moldovenii, Vasile Alecsandri, neistovitul cân- 
tăreț şi adunătorul celor mai frumoase poezii populare, Ion 
Creangă, istețul povestitor, şi, mai în fund, Mihai Emi- 
nescu însuș, chemător şi greu de suit ca un munte; Mun- 
tenii, Nicolae Bălcescu, prietenul țăranilor şi învietorul 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 79 


lui Mihai Vodă Viteazul, Petre Ispirescu, plin de basme, 
Brătescu- Voineşti, limbă-dulce şi inimă-bună; Ardelenii, 
Ion Slavici, cu ţăranii lui pietroși, pricepuţi să se salte din 
nevoe, George Coşbuc, viersuitorul fără pereche, Ion А” 
gârbiceanu, glas al lui Dumnezeu pe pământ, sfătos şi meg” 
ter 1а cuvânt. Şi atâţia încă alături de ei, mai vechi şi mai 
пош, сагі pot fi aduşi de departe și de aproape şi închiși 
în biblioteca satului ca într'o cutie fermecată, de unde să 
fie scoși după pofta inimii şi puşi să râdă şi să vorbească, 
Tot în rândul саг ог bune pentru toţi trebue aşezate acele 
lucrări în care se scrie despre trupul omenesc şi sănătate, 
sau despre istoria ţării, sau despre pământul nostru și bo- 
рае lui, sau despre biserică, virtuţi şi păcate. 

Dar bibliotecile satului nu trebue să semene una cu alta, 
аза cum, пи seamănă sat cu sat. Şcoala poate să, creadă, de 
atâtea ori spre paguba ei, că toți copiii trebue să învețe 
aceleaşi lucruri, dar biblioteca п'аге усе. Еа este chemată 
să-i sară în ajutor, nu omului de oriunde, ci omului din- 
trun anumit loc. Dacă satul este cuibărit pe-o coastă de 
deal, săteanul trebue să poată găsi între cărţile bibliotecii 
lui, şi una în care să aibă îndrumări de pomărit şi de al- 
binărit, da ocrotirea pădurilor şi de îngrijirea vitelor, рге” 
cum dacă locueşte la baltă sau la mare, trebue să fie în 
stare să citească despre viaţa peştilor, despre lucratul Баг" 
cilor, uneltele de pescuit, săratul şi afumatul cărnii vie» 
tăţilor de apă, despre împletitul papurei, despre frigurile 
date de țânțari şi despre isprăvile Românilor sau ale ша" 
rilor oameni de alt neam, porniţi pe valuri. Al doilea fel 
de cărți din bibliotecile de oameni vârstnici este acesta, 
al cărţilor în legătură cu nevoile locului. Aici se cunoaşte 
maicuseamă mâna bibliotecarului. Dupăcum va fi alcătuită 
această ramură, cu mai multă sau cu mai puţină pricepere, 


www.dacoromanica.ro 


80 CARTEA SATULUI 


biblioteca va folosi într'adevăr бі va fi privită ca un ajutor 
în viață sau va începe să fie judecată drept încă un prilej 
de pierdere de vreme, pentru cei cari n'au altceva mai 
bun de făcut. 

In fiecare lună se tipăresc de unele librării sau publicaţii, 
liste de cărți, pe care liste bibliotecarul trebue să le си" 
noască şi de unde alege tot ceri lipseşte sau tot ce este 
mai nou. Ziarele şi revistele au scriitori anume însărcinaţi 
să citească toate cărţile noui 51 să scrie despre ele, са să 
afle și cei cari nu le-au avut în mână, ce cuprind, pentru 
cine sunt mai ales potrivite şi dacă sunt bune sau nu. 
Asemenea dări de seamă sunt cea mai nemerită întregire 
a listelor, care „singure, n'ajung, pentrucă în ela cărțile 
stau înşirate după nume de autor şi titlu, fără să se poată 
şti mai mult despre fiecare în parte. Uneori se tipăresc 
şi volume întregi cu îndrumări la fel, cum a fost „Саба 
logul bibliotecii populare“, care, deşi а apărut în 1933 şi 
ar trebui împrospătat în fiecare ап си tot ce-a mai adus acel 
an, poate să fie răsfoit cu folos şi astăzi. „Catalogul a 
fost scos de Direcţia Educaţiei Poporului din Ministerul 
Şcoalelor şi făcea parte, са și şcoala de bibliotecari tot 
de-atunci, din măsurile de pregătire а legii bibliotecilor 
populare. Cel dintâi meşteşug al oricărei biblioteci este 
să aibă cărți pentru toate vârstele şi gusturile. Nimeni din 
cei cari vin la ea, ca la o fântână, să-şi potolească setea 
minţii, Ја fel, dacă nu și mai fierbinte decât aceea a trupu” 
lui, să nu plece cu mâna goală. Flăcăii şi fetele se îndeamnă 
la altă citire și femeile gospodine cer cărţi care nu le spun 
de cele mai dese ori nimic sau prea puţin bărbaţilor. Ві" 
bliotecarul trebue să poarte grijă de toți deopotrivă. Numai 
aşa biblioteca lui este vie în rafturi бі gata să învieze şi de 
а doua viață, plecând în lume şi propovăduind, ca ucenicii 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСУТА: BIBLIOTECA SATULUI 81 


іші Isus. A treia secţie a oricărei biblioteci de sat. este а" 
ceasta a oamenilor vârstnici. 

Cu atât nu sa încheiat însă zestrea unei bune biblioteci, 
oricât de mică ar fi ea. La loc văzut au să fie, atunci când 
are o sală de citire, şi chiar când п'аге, ре oricât de îngust 
loc în jurul dulapului de cărţi şi la nevoe pe uşorii şi pe 
geamurile lui, chipurile scriitorilor celor mai cunoscuţi, vreo 
hartă, a satului, a judeţului sau а ţării, La o bibliotecă 
țărănească din Săcele am văzut toţi pereţii acoperiţi cu 
lista cărţilor ei, de unde fiecare putea să aleagă, fără să 
mai fie пемоє să răsfoiască vreo condică sau niște bucăți 
de cartoane. Sunt apoi cărţi mari, care nu se dau acasă 
şi nici:nu se citesc, dicționarele sau enciclopediile de tot fe- 
iul: Cine nu ştie înţelesul unui cuvânt sau nu cunoaște un 
поте sau o întâmplare din trecut caută acolo, репігиса 
numele și întâmplările sunt aşezate la rând, după litera cu 
care începe vorba, бі cu toate lămturirile alături. Lângă а" 
cesta cărți se pot găsi un atlas cu hărţi geografice, vreo carte 
veche dăruită de cineva, vreo psaltire sau Evanghelie chi- 
rilică, vreun album de artă, cu reproduceri după zugrăveli 
de biserici sau după pânze ale pictorilor români şi străini. 
Tot ce este'mai mult de arătat decât de citit şi o mândrie 
a oricărei biblioteci se aşează deoparte бі se păstrează de 
orice stricăciune. Cărţile obişnuite, dacă se macină de 
întrebuințare, pot fi arse şi înlocuite cu altele cumpărate 
de la librărie; acestea rămân nedespărţite de bibliotecă, ori- 
cât ar бабі ea să ajungă de bătrână. Sunt ca un fel de 
diplome de boerie ale еі. A patra secție a unei biblioteci 
de sat este aceasta а rarităţilor. 

De multe ori, biblioteca ţărănească, în afară de cărțile 
satului, potrivite cu trebuințele şi cu pregătirea locuitorilor, 
se mai sporeşte şi cu alt fel de cărţi, pentru cărturari. Bi- 

6 


www.dacoromanica.ro 


82 CARTEA SATULUI 


bliotecarul, fie că este învăţător, preot sau alt cărturar, 
vrea să aibă la îndemână şi cărți anume pentru еі, пи 
numai revistele cu liste. de tipărituri sau cataloagele, Чез” 
pre care am vorbit, şi cu care ţăranii n'au ce face, dar 
lucrări mai grele. Tot аба şi cu alţi oameni din sat, cu 
învățătură mai multă, băeți şi fete de la școli mai înalte 
întorși în vacanțe acasă sau retrași de la carte şi veniţi 
să trăiască între ai lor. Câteva din asemenea dorințe pot 
fi ascultate, dar cu destulă pază, ca să nu schimbe treptat 
înfăţişarea și rostul bibliotecii ţărăneşti. Bibliotecile popu” 
lare sunt înființate, cum am spus, atât la sat cât бі la oraș, 
са să mulțumească trebuinţa de citit a locuitorilor. Асе” 
ştia au voe să-şi arate dorințele lor de cărţi, atunci când nu 
găsesc ceeace caută, şi bibliotecarul sau comitetul cu care 
lucrează el, pot hotărî să se cumpere, după aceste cereri, 
tot ce lipseşte. Atâtea cereri însă nu sunt ţinute în sea” 
mă, pentrucă n'ar privi decât pe foarte puţini sau cartea 
таг fi nici în sine bună. Cine аге nevoe de asemenea сі” 
tire, sau îşi cumpără singur ceri trebue sau se duce la o alt- 
fel de bibliotecă decât la o bibliotecă pentru toţi. Nu se 
poate lua din puţinii bani pentru cărți menite tuturor, са 
să se cumpere lucruri înţelese numai de câţiva sau chiar 
de unul singur. Şi nu se poate, nici chiar prin daruri, care 
n'ar costa prin urmare nimic, să se facă, să zicem, dintr'o 
bibliotecă ţărănească o bibliotecă pestriță, cu cărți de ре” 
dagogie, cu tratate administrative sau cu romane franțu” 
zeşti. N'ajunge că sar găsi un om sau doi în sat în stare 
să le citească. Una este biblioteca de-acasă a fiecăruia, cu 
cărţi care-i plac sau îi trebue numai lui, şi alta biblioteca 
tuturor. Bibliotecarul trebue să fie cu ochii în patru, ca 
în stupul lui să nu se strecoare vietăţi străine, care, atunci, 
la fel ca în stupul celălalt, al albinelor, pentru ca să nu-l 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 83 


pună în primejdie, trebue ucise şi scoase afară. Secţia 
aceasta a cincea, a cărturarilor, poate primi un adăpost 
în biblioteca țărănească, dar cu măsură, Cele mai multe 
din bibliotecile noastre de sat, sunt astăzi, ca alcătuire, 
atât de jalnice, tocmai pentrucă ға uitat acest lucru. Incă- 
odată, ochii în patru! Nicăeri ca la bibliotecă vechiul pro- 
verb: Calul de dar nu se caută 1а dinţi, nu e mai puţin 
potrivit: Orice carte dăruită trebue cercetată de aproape 
бі, dacă nu se potriveşte cu cititorii obișnuiți ai bibliotecii, 
trebue fără milă îndepărtată. Așa cum citeau cei bătrâni 
în cărţile moştenite de la Elinii de demult, falnica cetate 
Troia de la marginea mărilor calde a căzut, nu pentrucă 
oamenii cari о apărau n'au fost destul de viteji, ci реп” 
trucă au primit, fără să deschidă ochii, darul făcut de 
duşmani între zidurile ei, calul uriaş de lemn, de unde au 
ieşit noaptea pe furiș ostașii, de au ucis şi au ars tot, 
Să БҺарап de seamă să nu se întâmple un lucru aşișderea 
şi cu cărțile de dar, pe care le primim, în biblioteca 
noastră țărănească, 

Biblioteca, atât pentru zestrea ei de cărți, de foi, de 
reviste, de rarităţi, cât şi pentru atâtea din lucrări, de pildă, 
sală de citire, loc de adunare a cititorilor pentru citiri îm- 
preună sau pentru cuvântări de îndrumare şi serbări ale 
cărţii, are nevoe de o clădire proprie. Chiar când e vorba 
de un sat mic şi de cărţi puţine biblioteca trebue să aibă 
măcar о odae а ei, Не că e dată de şcoală, de primărie, 
de vreo cooperativă, fie că e luată cu chirie în sat. Ми" 
mai la cârciumă n'are ce căuta бі nici la cooperativă, atunci 
când aceasta vinde și băuturi spirtoase. Dupăcum se cere 
pentru biserică o anumită depărtare de orice loc de pe» 
treceri şi de zgomot, la fel și pentru bibliotecă. 

Oamenii n'ajung să-şi dea seama de dreptul la viață 


www.dacoromanica.ro 


81 CARTEA SATULUI 


al unui așezământ decât dacă ei are pentru toți ochii о 
fiinţă, de sine stătătoare. Biserica este locul unde toţi se 
roagă şi clădirea, potrivită cu acesie rosturi deosebite, 
chiamă și convinge numai prin sine. Dacă, așa ca în 
unele sate noui de coloniști din Cadrilater, toată biserica 
nu este decât un clopot mic de aramă spânzurat de o 
grindă pusă pe două furci în mijlocul câmpului, credința 
se face mai slabă şi, când Dumnezeul cel fără acoperiş co- 
boară între aceşti oameni, îi găseşte alunecaţi spre рар 
nătate. Şcoala este locul unde copiii vin să deprindă scrisul 
şi cititul şi să afle tot ce-au născocit înaintaşii lor, ca să 
facă viaţa pe pământ mai uşoară şi mai frumoasă. Ea îşi 
are casa de toţi cunoscută, cu săli încăpătoare şi cu fe- 
restre largi, ca să adune cât mai multă lumină pentru flo- 
rile omeneşti adăpostite înăuntru. Este destul s'o vadă 
pentruca toți să-i înțeleagă rostul și să i se supue. Primăria 
este locul unde se gospodăreşte satul și oamenii îşi împli- 
nesc datoriile şi îşi caută drepturile lor de cetăţeni. Așezată 
în mijlocul caselor, care o înconjoară ca jucătorii pe lăutari 
іа horă, ea domnește şi îndrumează. Biblioteca ţărănească 
trebue; deopotrivă, să-şi aibă şi ea un sălaş al său, dacă vrea 
să fie cunoscută şi preţuită. O singură oda să fie în sat, 
dacă пи se va putea la început să fie о Саза întreagă, о odae 
cu o tablă deasupra uşei, pe care să scrie că acolo se gă- 
seşte biblioteca, şi aproape jumătate din treabă este са 
şi făcută. Oamenii se vor duce, oricât de puţini, să ci- 
tească în ea sau să împrumute cărţi, numai pentrucă stă 
cu un rost limpede în calea lor, așa cum intră Duminica 
să se roage, pentrucă biserica își deschide porțile, și şi-ar 
vedea de altele, dacă n'ar fi biserică. 

Dacă biserica este adăpostul şi lacra adevărului dum- 
nezeesc, biblioteca este adăpostul şi lacra adevărului ome- 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL BUCUŢA: BIBLIOTECA SATULUI 85 


nesc și al sufletului românesc: De mult popoare mari іп 
vechime, între care putem pune şi poporul roman al stră- 
moşilor, n'am mai şti nimic, dupăce le-a îngropat vremea, 
dacă n'ar fi rămas de la ele cărţile cu gândurile lor, саг” 
Ше pe care le întâlnim și astăzi, pe rafturile bibliotecilor. 
N'avem decât să întindem mâna şi să le deschidem, ca să 
stăm de vorbă cu oamenii de-atunci, de o mie şi de două 
mii de ani, parcă ne-ar fi tovarăși de viaţă şi astăzi. 

O bibliotecă țărănească, miluită cu un locşor numai pen- 
tru dulapul de cărţi, într'o clădire străină, este pe jumă- 
tate dinainte osândită. Până şi în regulamentul de la 1898, 
al bibliotecilor săteşti ale lui Haret, făcute de oameni de 
şcoală şi pe lângă şcoli, se prevedea ca fiecare bibliotecă să 
aibă o încăpere numai pentru ea. Mai târziu acest lucru 
s'a uitat şi biblioteca populară s'a amestecat, în acelaş du- 
Јар nedescuiat, cu biblioteca şcolară. Urmările le avem си 
toţii înaintea ochilor. De aceea, aş merge chiar atât de 
departe să zic, tocmai din pricina primejdiei necontenite 
de asemenea amestec, atât între oamenii şcolii, crezândurse 
de drept gospodari ai oricărei cărţi din sat, cât şi între locu- 
itori, temători să nu fie puși din nou la vârsta lor în 
rând cu copiii, că biblioteca ţărănească şade mai bine ori- 
unde în altă parte decât la şcoală. 

Când biblioteca are o clădire a ei sau se găseşte, cu 
odăi aparte, în casa Căminului cultural, grija dintâi trebue 
să-i fie sala de citire. Pe-acolo se pun în legătură си Ы” 
blioteca cititorii şi după cât va şti ea să fie de zâmbi- 
toare și de caldă se va socoti şi numărul lor. Să nu se uite, 
apoi, că una din dușmanele bibliotecii rămâne cârciuma, 
care, pe lângă băutură, dă un prilej de întâlnire şi de vorbă 
şi în acelaș timp de pierdere de timp și de luare în râs 
ieftin a tot ce пия seamănă. Este destul de cu tâlc faptul 


www.dacoromanica.ro 


86 CARTEA SATULUI 


că la noi, în acelaş an când a început să se lucreze си ade- 
vărată inimă pentru ridicarea satelor, pe la 1897, când s'a 
tipărit revista „Albina“ s'au făcut societăţi pentru răspân- 
direa cunoştinţelor între săteni şi s'a pus la cale acel Regu” 
lament al bibliotecilor ţărăneşti, tot atunci s'a înfiinţat 
întâia, societate de luptă împotriva băuturilor spirtoase бі 
a cârciumilor, cu cei mai mari medici şi oameni de 
ştiinţă ai vremii. Sala de citire a bibliotecii ţărăneşti 
trebue să fie destul de plăcută şi de atrăgătoare ca să 
oprească. oamenii la ea şi să nu-i mai lase să treacă dincolo. 
Ispita cea mai puternică, poate şi mai puternică pentru 54; 
(сап decât pentiu alţi oameni, sunt ştirile пош, despre се 
se petrece şi se povestește în lumea largă. Secţia foilor 
şi a revistelor trebue să răspundă acestei trebuințe. Ре ре” 
reţi se pot pune şi rame care să rămână, cu chipul Regelui, 
al marilor Domni şi scriitori, hărţi, dar şi tot felul de ilus- 
traţii luate din foi şi reviste şi care se pot schimba, făcând 
să pară sala mereu alta şi cu ceva nou de văzut. Se poate 
potrivi așa în сас la ceasurile de seară, când ţăranii sunt li- 
beri şi se îndreaptă spre bibliotecă, în lunile cu mai ри" 
ţină muncă sau iarna, să fie cineva care să le citească 
sau să le lămurească tot ceeace se poate crede că iar privi. 
Să se mute adică aici cronica satului şi a ţării. In locul lău- 
tarilor de dincolo, se poate deschide aparatul de radio. 
Dacă sala nu este destul de mare, să se așeze o singură 
masă la mijloc; altminteri, este mai bine să fie mai multe 
mese mai mici, pentruca oamenii să se însoţească 1а ele 
cu cine vor şi să se simtă ca la ei acasă: 

La ţară cărţile nu se citesc la bibliotecă, ci se împru- 
mută acasă. Pentru aceasta ele n'ar trebui să fie date în 
întrebuințare decât legate. Legatul cărților este un meş- 
teșug destul de ușor de învăţat şi el ar trebui, ca un fel 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 87 


de pregătire pentru folosirea mai târziu a bibliotecii, să fie 
deprins de învăţători şi învățătoare în şcoala normală, iar 
де ден şi fete în anii din urmă ai cursului primar. Саг. 
(Ше зі revistele ar putea să fie astfel legate şi drese cu o 
cheltuială de nimic. Altminteri, sarcina aceasta urmează 
să şi-o ia câțiva membri ai Căminului sau ai bibliotecii. О 
bibliotecă legată ţine cel puţin de două ori mai mult şi 
are altă trecere, cu haina ei de scoarță tare, ca o uniformă, 
în ochii cititorilor. Odaia, unde stau dulapurile sau raftu” 
rile da cărţi, trebue să fie sau alta decât sala de citire sau 
despărțită de ea prin masa bibliotecarului. 'Trebue să se 
facă obiceiu ca la cărți să nu umble decât bibliotecarul, 
iar cititorii să se mulțumească să i le ceară 5і să le primească 
din mâna lui, dupăce au aflat de 1а el, prin întrebări, ceeace 
le-ar plăcea, sau au căutat ei înșiși în condici şi prin саг” 
toanele de titluri. 

Am văzut odată o bibliotecă, dar е гері că era de 
copii, unde copiii ei singuri așezau la locul lor cărțile a- 
duse îndărăt şi-şi luau ce le trebuia pentru săptămâna 
viitoare. Era într'o mahala de margine de mare oraș străin, 
Bibliotecara îi primea la masa ei, le cerceta hârtiile, făcea 
toate însemnările pe ele, ce cărți au adus, ce cărți vor să 
ia, la ce dată şi până la оо dată, şi apoi îi lăsa să alerge 
până la rafturile nu mai înalte decât mica lor înălțime, ca 
să pună бі să scoată. li urmărea numai cu un ochiu бі 
lucrurile mergeau strună. Imi spunea că erau rare greşelile, 
deşi pereţii erau toţi patru acoperiţi cu cărți, iar cărțile 
aşezate după împărțiri destul de încurcate бі peste price- 
регеа vârstei. Copiii credeau că-și gospodăresc ei înșiși 
biblioteca şi o iubeau şi o îngrijeau astfel mai mult, ca ре 
un lucru а] lor, deși se lăsau numai mânuiţi, fără să-şi dea 
seama, de isteața bibliotecară. De рг pereţi, în partea li- 


www.dacoromanica.ro 


88 CARTEA SATULUI 


Бега de deasupra rafturilor, alți copii ca ei, în desene colo” 
rate, alergau prin păduri cu о scufiță roșie pe cap, sau 
pătrundeau cu teamă întrun palat cu smei, sau se uitau 
prin sticla unui submarin al povestitorului Jules Verne, 
la toate vietăţile din fundul mării. Dacă apropiai puţin 
pleoapele, încântat de toată această tinerețe, peste care 
cădea râzând soarele ре ferestrele mari, ajungeai uneori, 
са într'o aţipire, să încurci ре omuleții adevăraţi cu omu- 
Тері desenaţi şi să te crezi tu însuţi aplecat peste сагы de 
poveşti cu minunate ilustraţii. Este însă mai greu și poate 
că n'ar fi nici cuminte încă la noi, să se facă acelaş lucru 
cu oamenii vârstnici. Бі n'au пеуое de amăgeala, саге саз 
Ыра pe copii, şi o asemenea gospodărie amestecată ar рим 
tea să ducă chiar la pagube. Ceeace nu înseamnă că, dacă 
biblioteca satului, acolo unde ea a ajuns la rarul noroc 
să-şi aibă o casă a ei, poate să dea o odae anume secției 
copiilor, aceasta n'ar putea să semene cu biblioteca din 
marginea de oraș străin, despre care am amintit. Acea 
bibliotecă se chema „Ora veselă'* şi arată numai prin nume 
ce bucurie aduce, ca un joc frumos, în viaţa copiilor. 
Pentru clădirca bibliotecilor populare celor mari, de la 
oraşe, s'a ajuns astăzi la o ştiinţă şi la un meşteșug aparte. 
Ele se deosebesc numaidecât dintre celelalte, аза cum se 
deosebesc o biserică, o şcoală, o judecătorie, o bancă. Nu 
este nevoe să mai intri înăuntru, ca să ştii ce sunt. Acea 
sta nu vrea să zică altceva decât că biblioteca a pătruns 
şi ea, cu o făptură proprie, între celelalte așezăminte ale 
omenirii, mai cunoscute decât a fost până de curând Ы; 
blioteca. Іп zilele noastre nu se mai poate închipui о са” 
pitală de ţară sau un oraş de seamă fără o asemenea сід" 
dire. Ea costă singură o avere, zeci şi sute de milioane, 
şi dovedeşte chiar prin aceasta cât de scumpă trebue să 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 89 


fie cealaltă avere, рг care este chemată s'o adăpostească. 
Această avere sunt cărţile și, după toate cele scrise până 
aci, se vede că astfel de cheltueli, făcute pentru ele, nu 
sunt numai о risipă de orăşeni fudui, cari nu mai ştiu 
ce să facă cu banii şi cum să se mai împodobească. După 
cum însă biserica mai bogată la oraş, şcoala de-acolo, ju- 
decătoria şi primăria, se întâlnesc şi la sate, potrivite cu 
trebuinţa şi puterile oamenilor, la fel cu biblioteca бага» 
nească. Astăzi încă, lucrul fiind nou, atâţia au să dea din 
umeri auzind. Așa au dat din umeri și când au auzit întâiu 
de zidirea unui local de cooperativă sau de băi de sat, iar 
mai târziu li sau părut, nu numai fireşti, dar au alergat 
pe unde nu gândeau, ca să le aibă şi vorbeau ca de o 
ruşine pentru comună, că îi lipsesc. N'are să treacă mult 
şi are să se întâmple acelaş lucru cu biblioteca. Vremea 
ei vine. Bine de сеї cari se vor pricepe 50 ia înainte şi 
să se folosească ei întâiu de noua binefacere a lumii, de 
această unealtă de luminare şi de atotputere. 

Orice clădire de bibliotecă, mare sau mică, trebue să 
împlinească trei rosturi: păstrarea cărţilor, punerea lor la 
îndeamnă, adăpostirea bibliotecarului. 

Cărţile se ţin într'o odae de depozit. Se înțelege că alt 
fel, şi în alt număr vor fi aceste odăi cârd cărţile se vor 
ridica la o sută sau două, sau se vor ridica la mai multe 
mii sau sute de mii, cu rarităţi fără preţ, cărți vechi, tipă- 
rituri ilustrate şi manuscrise. Oricum ar fi. acest depozit, 
el trebue să fie în аға chip zidit sau apărat încât să nu 
se găsească în primejdie de foc, să n'aibă umezeală şi să 
nul coacă soarele. Cărţile îşi au şi ele duşmanii lor, chiar 
în afară de oameni, cari le murdăresc și le strică: praful, 
carii de tot felul, umezeala. Fie că odaia de depozit este 
una, fie că sunt mai multe, că este închiriată sau clădită 


www.dacoromanica.ro 


90 CARTEA SATULUI 


anume, cei cari au răspunderea ei să nu uite aceste cerinţe: 
Oricât аг fi de puţine şi de călătoare cărţile unei biblioteci 
ţărăneşti, viaţa lor, adică buna lor stare, ascultă de асе" 
leași legi. 

ЛІ doilea rost al clădirii de bibliotecă, punerea la înde- 
mână a cărţilor, înseamnă o sală de citire. Sălile acestea 
la bibliotecile mari se fac pentru mai multe sute de citi- 
tori, pentru oameni cari citesc obişnuit бі pot fi mai mulţi 
împreună, dar şi pentru oameni cari fac cercetări бі au 
nevoe să fie mai puţini sau singuri; una pentru cărţi, alta 
tru ziare şi reviste, unda se întorc şi se fâşie foi, adică 
se face zgomot şi cititorul de cărți nu şi-ar putea vedea în 
linişte de citit; una pentru vârstnici şi alta pentru copii. 
Deoarece aceste biblioteci dau cărți de citit în cuprinsul 
lor şi împrumută şi cărţi acasă, altele sunt sălile unde se 
citeşte şi altele unde se face împrumutul. O bibliotecă de 
sat, mică aşa cum este şi negândindu-se de obiceiu la o 
sală de citire propriu zisă, pentrucă ţăranii nu pot să vie 
câteva ceasuri pe zi acolo ca să citaască, are de răspuns, 
când vrea să-şi facă datoria, la întrebări tot aşa, dacă nu 
mai grele. Sala ei de citire este mai puţin, dar este și mai 
mult decât atâta. Ба este o sală de ziare, dar este 5і un 
loc de adunare unde se face un fel dë citire vie, mai rod- 
nică de atâtea ori decât citirea mută a largilor săli de la 
oraşe. Cel care o alege sau chiar о clădește şi о chiverni- 
seşte trebue s'o pregătească pentru aceste meniri, foarte іп” 
semnate. Când este loc şi pentru o sală de copii, atunci grija 
trebue să fie îndoită; aceasta trebue să aibă, pe cât se poate, 
intrare aparte, pentruca să nu se amestece copiii cu cei 
mari, şi să sufere de zgomotul lor sau să le strice cu pro- 
priul zgomot. 

Cel din urmă rost al clădirii de bibliotecă este adăpos 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 91 


tirea bibliotecarului, nu atât cu odăi unde să-şi aibă lo- 
cuinţa, cât cu odăi de lucru. La oraş aceste odăi se numără 
cu zecile, pentrucă şi bibliotecarii sunt foarte mulţi: unul 
primeşte tipăriturile, alţii le trec în condici şi pe tot felul 
de cartoane, alţii stau de vorbă cu cititorii şi le dau саг” 
Ше dorite. La sat bibliotecarul trebue să aibă cel puţin un 
loc al lui, o masă cu toate hârtiile, unde ceilalți să știe 
că îl găsesc şi-i pot vorbi. Dacă până acuma nimeni nu 
sa gândit la acest lucru, socotit de prisos, este pentrucă 
până acuma nimeni nu se gândea la bibliotecar. După pă- 
гегеа atâtora, şi rătăcită şi păgubitoare pe cât se poate, Ы” 
blioteca merge şi singură, mai ales cea de sat. Noi credem 
că, dacă este vreuna care să nu poată merge fără biblio- 
tecar, este tocmai aceea de sat. Este ca şi cum biserica ar 
putea trăi fără preot şi şcoala fără învăţător. lată de ce, 
în clădirea oricărei biblioteci ţărăneşti trebue păstrat ceva, 
fie o încăpere anume, fie un loc lesne de recunoscut, реп» 
tru bibliotecar. După cum biblioteca trecutului n'a putut 
să trăiască din lipsa lui, biblioteca viitorului nu va putea 
să se înfigă la sate 51 să tragă brazdă adâncă, fără el. 

Cărţile dintr'o bibliotecă se deosebesc numaidecât de 
orice alte cărți prin aceea că sunt așezate în şiruri și îm- 
părțiri care le fac ușor de găsit. Cine are în cap numai 
o bibliotecă de sat cu puţine volume. poate că nu este соп; 
vins destul. Să ceară să fie dus odată, ca să se convingă, 
în depozitele unei biblioteci cu sute de mii de volume, unde 
mintea se pierde şi ochiul se ulueşte, şi să vadă cum, реп” 
tru orice carte iar trăzni în сар să ceară, paznicul se 
îndreaptă fără nici o greutate, după nişte semne făcute 
pe hârtie, tocmai la locul unde ea se află şi așteaptă parcă 
să fie scoasă. 

Fiecare carte, când intră în bibliotecă, fie mare, fie 


www.dacoromanica.ro 


92 CARTEA SATULUI 


mică, primește un număr şi un loc al ei. Este destul dacă 
cineva arată acest număr și acest loc, din condicile unde 
cartea а fost trecută, pentruca еа să fie descoperită numai” 
decât, între o sută, o mie sau o sută de mii. Cine are acasă 
la el numai treizeci sau patruzeci de cărți ale lui și-i tre- 
bue una, le ia atunci pe fiecare іп mână sau răscoleşte 
două, trei odăi pe unde şi-aduce aminte că a pus-o, şi se 
poate ca la urmă nici aşa să n'o găsească. La bibliotecă 
este altfel, pentrucă acolo se urmează о aşezare, care іп” 
lătură orice rătăcire, pierdere şi bătae de cap. Fără această 
aşezare, cu aruncarea cărţilor unde se nimereşte, biblioteca 
s'ar desființa în cel mai scurt timp şi ar ajunge numai un 
maldăr de cărţi, fără nicio întrebuințare. O singură carte 
pusă din greşală nelalocul ei, se poate să nu mai fie gă- 
sită niciodată, decât din întâmplare, pentrucă ar fi luată 
în mână când і sar căuta o vecină, Aşa sunt aproape toate 
înlesnirile ре care omul le-a născocit pentru viaţa mai їла" 
intată de astăzi. Îndată се nu ascultăm de anumite rân- 
dueli, ele sunt mai puţin folositoare decât erau mijloacele 
mult mai înapoiate ale vremurilor vechi. Intr'un oraş, unde 
vine ара pe țevi şi poţi să dai drumul la câtă vrei numai 
întorcând de o chee, lumea e în primejdie să moară de 
sete dacă se strică ceva acolo unde e vatra ei, pentrucă de 
mulţi ani în curţi nu se mai găsesc puțuri nici izvoare. La 
fel cu trăsura aceea iute ca vântul, care merge cu ben- 
zină, ре roţi groase de cauciuc, fără nicio zguduire. Dacă 
în loc de o şosea pietruită, dă de una desfundată, auto” 
mobilul пи se mai poate mișca şi trebue tras cu boii Bi- 
blioteca populară este şi ea mai bună decât oricâte cărţi 
puse Іа întâmplare pe nişte polițe, dar numai dacă ascultă 
de așezarea dată de bibliotecar. De aceea, această așezare 
şi multele feluri în care este înțeleasă în diferitele ţări, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 93 


atât pentru bibliotecile mari cât şi pentru bibliotecile mici, 
au dat mare bătae de cap oamenilor de ştiinţă și bibliote- 
carilor. Astăzi au pătruns, de pildă, până la noi mijloacele 
găsite şi întrebuințate de Americanii din Statele Unite, 
unde sunt cele mai bune şi cele mai mari biblioteci publice 
din lume, nu de ieri, de alaltăeri, ci de o sută de ani. Ei 
ne-au fost, în această treabă, un fel de înaintemergători. 

Așezarea cărților în biblioteca satului are două înțele- 
өші şi două părţi: trecerea în nişte condici unde atât bi- 
bliotecarul cât şi cititorul au întreaga bibliotecă numai în 
câteva foi şi pot să caute prin ea în voe tot ce le trebue, 
şi înşirarea propriu zisă pe rafturi şi іп dulapuri. Aici se 
vede maicuseamă că biblioteca este o gospodărie са ori 
care alta şi că are nevoe tot timpul de un gospodar al ei. 

Intâia condică a oricărei biblioteci ar putea să poarte 
un nume cunoscut mai mult de la banca sau cooperativa 
satului: registru inventar. Іп ea se trec la rând cărţile ре 
măsură ce vin la bibliotecă. Fiecare capătă numărul ei de 
intrare, care se scrie şi ре o hârtie lipita ре cotorul cărţii, 
precum și înăuntru pe întâia foaie, fie deadreptul, fie tot 
aşa, pe o bucată de hârtie lipită. Numărul acesta însoţeşte 
cartea prin toată viaţa ei în bibliotecă, ajută să fie căutată 
în raft, este arătat pe toate foile de împrumut şi se іп” 
trebuințează mai mult decât titlul sau numele autorului. Prin 
е] cartea nu mai este un volum oarecare, uşor de amestecat 
cu altul asemenea, ci un mădular şi o parte a bibliotecii. 
Odată cu trecerea numărului înăuntru, se pune în mai 
multe locuri în carte, dar așa ca să nu se acopere scrisul, 
ştampila bibliotecii. Ştampila arată dreptul de proprietate 
şi trebue să îngreuneze înstrăinarea cărţilor. După număr, 
se scrie în condică numele autorului, fiecare în câte o des- 
părțitură; apoi titlul, oraşul și anul când s'a tipărit cartea, 


www.dacoromanica.ro 


94 CARTEA SATULUI 


dacă a fost cumpărată sau dăruită, în ce zi, lună şi an. Іп 
nişte scoarţe, în care hârtiile se pot lega sau strânge іп 
сорсі, ca să nu curgă, se păstrează, după асееаѕ пишего” 
tare, hârtiile de cumpărare de la librărie, de cost al legării 
sau de danie. Condica aceasta, care este un fel de foae de 
zestre a bibliotecii, nu trebue lăsată pe mese, ca să caute 
în ea cititorii sau străinii, ci rămâne numai în seama biblio- 
tecarului. Fa este de cea mai mare însemnătate. Fără ea 
nici o bibliotecă, mare sau mică, nu se poate închipui. 

A doua şi a treia condică sunt condicile cititorilor. Una 
se chiamă Catalogul cărţilor după nume de autori, iar cea- 
laltă, Catalogul cărților după cuprins. Este cuminte ca ele 
să fie făcute din foi de hârtie mai groase şi legate în coperte 
trainice, ca să nu se macine de multa răsfoire. 

in Catalogul după nume, autorii sunt așezați în grupe 
după alfabet, adică după litera de început a numelui lor 
de familie. Fiecare carte îşi păstrează însă numărul, cu care 
a fost trecută odată pentru totdeauna în Registrul inventar 
sau Registrul jurnal. Dacă, de pildă, în acest Registru, la 
pagina 1, Alecsandri Vasile, Poezii populare, avea numărul 
1, după el urma Creangă Ion, Poveşti, cu numărul 2, бі 
așa mai departe, până la pagina 9 a lui, să zicem, unde era 
Alexandrescu Grigore, Fabule, cu numărul 143, şi Coşbuc 
George, Balade şi idile, cu numărul 144; în Catalogul căr- 
{ог după nume, Alexandrescu Grigore, Fabule, numărul 
142 şi Alecsandri Vasile, Poezii populare, numărul 1 vor 
fi pe aceeaș foae și în această rânduială, iar Coşbuc George, 
Balade şi idile, numărul 144, şi Creangă Ion, Poveşti, пи" 
mărul 2 se vor găsi împreună, alături de toți scriitorii al 
căror nume de familie începe cu C. Rostul acestui Catalog 
este са toți cei cari ştiu numele autorului cărții pe саге 
vor “о citească, fără să ştie însă numărul la care ea a fost 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 95 


trecută, să poată 50 găsească fără osteneală. Căutând la 
autor, ei pot să-şi facă în acelaş timp şi o părere despre 
toate celelalte lucrări scrise de el şi să fie îndemnați să le 
ceară una după alta, dacă întâia carte le-a plăcut. Cata- 
logul după nume arată pe scriitor nu singur, cu o singură 
carte, aceea trecută la un număr oarecare, după care ur- 
mează alt scriitor şi altă carte, cu totul deosebită, ci îl arată 
în mijlocul întregii lui zămisliri, uneori al douăzeci sau 
treizeci de volume. El capătă deodată, numai prin acea” 
stă aşezare, o înfățișare бі o viaţă, pe care, fără ea, nu le 
avea. Catalogul după nume este de mare ajutor şi biblio- 
tecarului, care poate, dintr'o singură privire, să-şi dea sea- 
та cât are biblioteca din fiecare autor în parte şi ce-i mai 
lipseşte din opera lor. 

In Catalogul după cuprins nu mai priveşte în întâiul 
rând autorul, ci cartea pe care a scris-o şi ceeace ea aduce. 
Aşa cum în Catalogul după nume acelaş scriitor putea să 
strângă împrejurul lui toate cărţile de orice cuprins ar fi 
fost, numai să fie gândite şi scrise de el, de pe toate foile 
Registrului jurnal, aici se întâmplă tocmai dimpotrivă. Саг, 
Ше aceluiaș scriitor pot să se împrăștie în toate colţurile 
Catalogului după cuprins, dacă fiecare din ele vorbeşte 
despre altceva şi încape în altă împărţire а lui. Bunăoară, 
Coşbuc George are să să arate cu Balade зі idile la locul 
unde є trecută poezia, cu Povestea unei coroane de oţel 
la locul unde е trecută istoria, cu Modelele lui de confe” 
гіпке pentru popor la locul unde e trecută lucrarea cul 
turală la sate, la fiecare în parte deavalma cu scriitorii cei 
mai deosebiți, dar сагі au scris despre lucruri asemănătoare. 
Cititorii, cari vor cărți dintr'o anumită ramură de сипоу 
tințe, fără grijă сабиз de puţin pentru autorii lor, sunt 
foarte mulţumiţi să le poată găsi pe toate Іа un loc. Biblio- 


www.dacoromanica.ro 


96 CARTEA SATULUI 


tecarul, deopotrivă, când vrea să Не dumirit despre felul 
cum, adică prin câţi şi ce scriitori şi prin ce opere este în- 
făţişată acea ramură de cunoştinţe în bibliotecă. 

Impărţirile în care intră cărţile unei biblioteci sunt 
foarte deosebite, întâiu după număr de cărţi şi apoi după 
ţară. Impărțirea сеа mai uşoară pentru o bibliotecă a satului 
ar fi aceasta: 1. Povestiri, romane, nuvele şi altele asemă- 
nătoare; 2. Poezii şi piese de teatru; 3. Cărţi de їп 
tură. Dacă trebuinţele şi cărţile încep să se înmulțească, Не” 
care împărțire mai mare trebue să se desfacă în mai multe 
subîmpărţiri. Când într'o bibliotecă de acestea numai саг” 
{Ше de învăţătură ar ajunge 200, cititorul ar începe să gä- 
sească foarte greu ceeace-i trebue, dacă el poate fi plugar, 
crescător de vite, albinar, uscător de prune, tăetor de lem- 
ne în pădure sau caută vreo carte de sănătate, despre со” 
operative, despre mori şi turbine cu apă, despre clădirea 
unei gropi de nutreţ murat sau despre văpsirea cu zeamă 
de burueni а lânei. Dacă am rămâne la împărţirea cea mare, 
atunci omul ar fi silit, când nu se mulțumește cu ceri 
spune bibliotecarul, să citaască şi să se oprească la toate 
cele 200 de nume de autori şi titluri. Impărțirea se poate 
atunci desvolta astfel: 1. Ştiinţă şi meşteşuguri; 2. Plugărie, 
grădinărie, gospodărie; 3. Creștere, sănătate, gimnastică, 
sport şi jocuri; 4. Istorie, geografie; 5. Drept şi stat, бо” 
cietate şi gospodărie naţională; 6. Viaţa sufletească a опи" 
lui (religie, artă şi literatură, scris şi limbă). 

Când biblioteca nu mai încape nici în aceste margini, 
înseamnă că ea este destul de mare ca să treacă la іпбос” 
miri mai puternice şi în seama unor bibliotecari cu altă 
pregătire. Americanii au descoperit mijlocul, pentru marile 
lor biblioteci, să facă în Catalogul după cuprins împărțiri 
atât de amănunțite încât orice carte, ori despre ce-ar scrie, 


www.dacoromanica.ro 


Vechia sală de citire. 


CARTEA SATULUI: BIBLIOTECA SATULUI S 
сы 
www.dacoromărfiica-ro 


TAD 


к ел ое... $ 
И Mia ia Sti ©... 


O parte din depozitul de cărţi cu donația Titu Maiorescu. 


www.dacoromanica.ro 


27 


те? ий == 
өні мані ні ето) 


www.dacoromanica.ro 


Ші 


У 


Cărţile pentru popor în biblioteca de cămin cultural din Plătăreşti 


(Cetatea Albă) în 1935. 


A SEA 131 
51 ИСИН tac ЖКУ ж. 4 
; ca йз 5 


i рант 
LA ТАМАРА, ADOLE 


SE )МалтА ССИ 
DRUM A кон MATUR САМ 
ПАЖГАЗСА SULT САНТА АЕН iri a 


Expoziţia cărţii din Plătăreşti (Cetatea Albă) іп 1935. 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 97 


să se afle foarte uşor, Dacă cineva vrea să citească despre 
felul cum își cioplesc Moţii ciuberele lor, despre viermii 
cari mănâncă prunii din Basarabia, despre preţul са саге 
За plătit pietruitul unei şosele de munte sau despre unel- 
tele din cancelaria domnească a lui Ştefan cel Маге, Cata- 
logul după cuprins, ticluit de chibzuința americănească, îl 
pune numaidecât pe cale. Bibliotecarii, învăţaţi cu nenu’ 
шага е lui subimpărțiri, sunt gata să răspundă la айе; 
vărate ghicitori şi să ameţească pe cititorii cei mai ісіп” 
сазі prin iuţeala cu care le aduc orice carte. Bibliotecile 
noastre pentru studenţi şi cercetători, Biblioteca universi- 
tară Carol І şi Biblioteca Academiei Române din Bucu- 
reşti, Biblioteca Universităţii din Cluj au cărţile aşezate 
după acest catalog. Toate cărţile sunt desfăcute întâiu în 
zece mari împărțiri însemnate cu numere, de la 0 până la 
9. Cele cu acelaș fel intră la acelaş număr, la 0 dicţionare 
sau enciclopedii, la 1 gândirea sau filozofia, la 2 religia, 
la 3 gospodăria ţării şi dreptul, la 4 limbile, la 5 ştiinţele 
naturale şi matematica, la 6 ştiinţele aplicate şi arta, la 7 
artele frumoase, la 8 literatura, la 9 istoria şi geografia. 
Fiecare număr se poate împărţi însă, Ја rândul lui, în alte 
zece numere şi sub fiecare din acestea se pun cărțile care 
au cuprinsul arătat de întâiul număr, dacă e 3, de pildă, 
cărți de gospodăria ţării, dar în tot mai mici subîmpărţiri, 
de pildă, lemnăritul, şi mai departe încă, cioplitul lemnului 
în Munţii Apuseni, până dăm la capăt de vreun volumaș 
unde cineva a arătat cum își fac Мобі ciuberele! Este дев" 
tul să dibăcim astfel acest număr, ca să-l căutăm în саға” 
log сі să dăm acolo, între miile de cărți pe care le cuprinde, 

tocmai de ceeace ne pasă. 
La bibliotecile mari, Cataloagele, adică lista cărților, 
nu mai sunt scrise în condici, pentrucă acolo, de fiecare 
7 


www.dacoromanica.ro 


98 CARTEA SATULUI 


literă de nume de autor sau de fiecare împărţire, vin zilnic 
zeci sau sute de lucrări noui şi începe să fie cu neputinţă 
să Ц se găsească un loc de trecut. Ar trebui са în fiecare 
ап să se facă noui condici. Atunci s'audescoperit niște са» 
taloage mult mai îndemânatece, făcute din cartoane înşi- 
rate pe o vargă de alamă. Pe fiecare carton se scrie o carte, 
cu tot ce vrem să ştim despre ea, autor, ап şi ioc de ti- 
părire sau cuprinsul pe scurt. Dacă vine o nouă carte al 
cărei loc ar fi tocmai între două din cele vechi, n'avem 
decât să facem un nou carton și să-l aşezăm la mijloc. Pu- 
tem să aşezăm astfel între ele zece sau o sută de cartoane, 
fără greutate şi fără să se bage de seamă, pe când în con- 
іса, unde scriam de mână pe асееаѕ foae de hârtie, de la 
un timp, oricât ne-am fi înghesuit бі am fi urâţit locul, 
nu mai aveam unde. Cartoanele se chiamă fişe бі se ţin 
într'o cutie lungă de lemn, căreia îi zice fişier. La fişier 
ciocâneşte și lucrează necontenit, întregind, controlând şi 
schimbând, bibliotecaru!. Fişierul aduce aminte de acele 
sticle în care meșteșugari isteți izbutesc să strecoare, ре gâ- 
tu! îngust, tot felul de lemnişoare şi la urmă să închipue 
din ele, de-a minune, crucea răstignirii, sulițele, ciocanul şi 
toate uneltele, ţinute în apă ca să nu se usuce şi să se 
deschee, ale Sfintelor Patimi. Le vezi în mic înainte, cum 
vor fi fost aevea în zilele Evangheliilor pe Dealul Căpățânii. 
Fişierul nu este altceva decât întreaga bibliotecă, ușoară 
s'o iei la subțiori, cu fiecare carte un carton plin de în- 
semnări, peste care stau aplecaţi cititori şi bibliotecari. La 
bibliotecile mari sunt săli anume, pline de aceste fişiere, 
aşezate unele peste altele în caturi şi acestea în rânduri, cu 
ulițe printre ele, ре unde umblă căutătorii, Sunt însă și 
biblioteci mici ţărăneşti care, datorită unui bibhotecar fost 
pe Ја cursuri și dornic de înoiri, au înlocuit condica şi 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 95 


caetul cu fişierul. Lucrul este atunci, adeseori, mai «с fo- 
los bibliotecarului decât țăranilor, cari primesc îndrumările 
şi cărţile mai mult deadreprul de la el, dar se poate aduce 
dovadă că ға făcut şi n'a ieşit rău. 

A patra şi cea din urmă condică а unei biblioteci ёта, 
neşti este condica împrumuturilor. Deşi cea mai de seamă 
амибе a unei biblioteci sunt nu zidurile ei şi nici cărţile, 
сі tocmai cititorii, în afară de cari toate celelaite sunt 
zadarnice, bibliotecarul este dator să stea de pază cu mare 
grijă asupra zestrei date în seamă. O bibliotecă însă care 
îşi urmăreşte prost pe iinprunuutători se distruge de două 
ori; odată, prin ріегдег a cărţilor care о împuţinează sau, 
ceeace înseamnă acelaș lucru, prin scoaterea lor multă vre» 
me din întrebuințare, atunci când nu sunt cerute Іа. soroc; 
şi al doilea, prin reaua creștere făcută cititorilor. Fiecare 
carte trebue trecută în condică, împreună cu data când 
se cade să fie înapoiată, la două săptămâni sau atât cât cere 
regulamentul bibliotecii. Îndatăce cartea se întoarce, biblio- 
tecarul e dator să dea descărcare cititorului, ştergându-l, 
chiar sub ochii lui, din condică şi însemnând ziua şi luna. 
Toate aceste însemnări vor folosi pentru facerea numără- 
боги cititorilor și cititului, cu arătarea vârstei şi îndeletni- 
cirii, dacă е bărbar sau femee, а pregătirii şcolare, pentru 
cititori, a numărului de volume şi а felului lor, pentru cărţi. 
Dacă în Registrul jurnal, în Catalogul după numele scrii- 
torilor şi în Catalogul după cuprnsu: cărţilor se pot ur 
mări fiinţa şi alcătuirea biblotecis, п З» sica tmprumu” 
turilor se vede însăși viaţa еі. Insemaătarea acestei ссп” 
dici este într'un fel mai mare chiar decât a celorlalte două. 
Таға de ce bibliotecarul trebue ә о supra vegheze deaproape. 
Са зі Registrul inventar, ea îl priveşte numai pe el şi n'are 
de ce să intre în mâna cititorilor. De multe ori şi aici, 


www.dacoromanica.ro 


100 CARTEA SATULUI 


condica este mai bine să fie înlocuită de fişe, care se mânuesc 
mult mai ușor. 

Imprumutarea cărților a ajuns în unele ţări şi la unele 
biblioteci atât de departe, încât, ca în Elveţia, ciobanul 
din munte să ceară, de-acolo dintre oile şi vacile lui, o carte 
de orice fel prin poștă, şi, tot prin poştă, ea să-i fie fără 
întârziere trimeasă. 

Aşezarea propriu zisă ре raft trebue făcută, la orice Бі» 
bliotecă de sat cu un număr mai mic de volume, la rând, 
după cum au fost trecute cărţile în registrul-inventar. Fie- 
care carte purtând pe cotor numărul ei, bibliotecarul şi 
oricine poate vedea cu mai mare ușurință dacă lipsește 
vreuna, Atunci când cărţile încep să se înmulțească, a- 
ceastă aşezare încetează să fie cea mai bună. Fiind destul 
de stingheritor să se pună alături cărți de mărimi prea 
deosebite, ceeace, pe lângă urâţenie, încurcă la mânuit; de 
multe-ori, iar în bibliotecile mari totdeauna, cărțile se a- 
şează după mărime sau după formate, cum zic bibliote- 
carii. Se iau cărţile cele mai mari şi se înșiră alături, ре raf- 
tul de jos, pentrucă se scot mai anevoe şi ca să Не la іпде” 
mână; acesta e formatul unu. Se iau apoi cărţile cele mai 
mici бі se pun ре raftul cel mai de sus, cam la înălțimea 
omului, ca să poată fi ajunse cu mâna ridicată, fără scaun; 
acesta este formatul patru sau cinci, după cum s'a hotărît 
un număr mai mare sau mai restrâns. Cele care rămân 
se împart în două sau trei şi se aşează între celelalte; асе” 
stea sunt formatele doi şi trei sau patru. După asemenea 
aşezare însă, rostul cataloagelor se simte бі mai limpede, 
pentrucă numerele de pe cotor nu mai sunt acum la rând 
şi, fără arătările din catalog, întradevăr nu se mai pot 
găsi cărţile. Іп catalog trebue, de aceea, însemnat şi numărul 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 101 


dulapului şi al raftului pe care se află cartea. Dulapul și 
raftul se arată, fie cu un număr, fie cu o literă. 

Pentru ziare şi reviste se face o trecere deosebită. Ceeace 
se înseamnă, de câte ori vine o foae nouă, nu mai este 
titlul, rămas acelaş, ci numai numărul. Ziarele, la biblio- 
tecile mici, de obiceiu nu se păstrează, pentrucă n'au nici 
un rost de document; altceva este cu revistele: La sfârșitul 
anului ele se leagă şi urcă între cărți. Atât ziarele cât бі 
revistele trebue ţinute pe un cadru, un fel de gherghef de 
scândurele sau de trestie, са să nu se vânzolească şi să Не 
mai uşor de luat în шапа. 

Orice bibliotecă de sat trebue să aibă venituri proprii, 
oricât de neînsemnate, din care să trăiască. Cheltuelile ei 
sunt cel puţin de trei feluri: cumpărare de cărți şi abona- 
mente la ziare şi reviste; о mică plată bibliotecarului; chel 
tueli de administraţie, de la chirie, lemne, lumină, сига” 
tenie până la hârtia şi cerneala de cancelarie. Іп fiecare an 
bibliotecarul, împreună cu comitetul sau autorităţile вай 
lui şi ale Statului, încropeşte un buget, de care trebue să 
caute să sa ţie cât mai de aproape. O bibliotecă fără buget 
este o întreprindere nesigură şi care nu-şi merită numele. 

De acest lucru noi de obiceiu nu suntem pătrunși, реп” 
trucă mai toate bibliotecile româneşti au ieşit dintr'o bună” 
voinţă culturală, odată pentru totdeauna, atunci Іа înfiin- 
(аге, şi fără vreun sprijin în viitor. Dovadă bibliotecile 
noastre ţărăneşti, саге, afară de rari cazuri, sunt fără Би" 
get. Ele aicătuesc în mijlocul satului nişte întocmiri venite 
şi întreţinute din сагай. De aci până la părerea că nu рої" 
vesc satul nu este prea departe. Іп foarte multe locuri s'a 
şi ajuns să se gândească așa. 

Este nevoe mai mult decât oricând de o întoarcere şi de 
o schimbare în bine de părere. Poate că o cale, şi nu cea 


www.dacoromanica.ro 


102 CARTEA SATULUI 


mai puţin potrivită, va fi tocmai bugetul. Țăranul este prea 
gospodar şi socotit, ca să nu vadă în cele din urmă că 
ceva, pentru care se cheltueșşte din banii satului бі din banii 
lui, nu se poate să nu ascundă vreun folos, şi ca să пи 
descopere. Іп schimb, astăzi, țăranul vede că pe tot ce 
pune mâna costă, pentru о bucată de sfoară trebue să 
plătească, pentru un pumn de sare i se cer bani, pentru un 
chibrit trebue să scoată şi să dea, și numai pentru расһе” 
tele de cărţi, cu care se trezeşte într'o bună zi, la şcoală 
sau la primărie și care i se spune că ar fi ale іші și spre 
binele lui, nu esta nevoe să mişte niciun deget ca să le 
capete. Cartea, în capul lui, atât de muncită, până să fie 
gândită şi scrisă, mai muncită decât un ogor pietros până 
să se facă lan de grâu, şi atât de scumpă, apoi, până să 
iasă din teascurile tipografului ca marfă, aşa cum a ieșit 
făina şi pâinea, cu osteneala morarului, a brutarului, а сё 
răuşilor şi a tot felul de prăvăliași, cartea aceasta, în capul 
ţăranului, care, tocmai єї, dacă ar fi pusă ca muncă ală- 
turi de munca Ші, аг înţelege-o mai bine, pare un lucru 
fără pres, ticluit, din lipsă de aite griji, pentru petrecere, 
de târgoveti şi împărţit cui vrea şi cui nu vrea, pentru 
aceeaş pierdere de vreme. Nepriceperea şi puţinul respect 
față de bibliotecă urmează de la sine De aceea, biblioteca 
țarănească trebue schimbată într'o gospodărie, ca orice alte 
gospodării, cu veniturile şi cheltuelile ei, cu un сар їду 
punzător şi cu rosturi limpezi. lată însemnătatea, tot pe 
atât de pământească ре cât sufletească, a bugetului înăun- 
trul une: biblioteci. 

Pentrucă bilioteca împlineşte о trebuinţă foarte înru- 
dită cu a școalei: păstrează ceeace dă şcoala şi desvoltă, 
iar şcoala este întreținută de Stat, nu se poate ca biblioteca 
să nu se bucure de o luare aminte Ía fel. Întâia parte din 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСИТА: BIBLIOTECA SATULUI 103 


bugetul oricăre: biblioteci ărăneşti trebue să vie de 1а е]. 
Statul, în locul unde lucrează biblioteca, este satul, еа іп” 
săşi îi stă deschisă şi este numai a Іші. De aci urmează da- 
toria pentru fiecare sat să puriă o sumă cât de mică în 
bugetul lui, pentru bibliotecă. Legea, de altminteri, orr 
unde este o lege a bibliotecilor populare, şi în România la 
fel, legea noastră din 1933, prevede această îndatorire реп” 
tru comune, sate şi oraşe. Bibliotecile populare ele însele 
se chiamă, din această pricină, la noi şi în altă parte, bi- 
blioteci comunale. Satul românesc, şi aşa destul de sărac, 
nu trebue să se sperie de o nouă sarcină. Іп afară că este 
уогһа de un nou aşezământ pentru suflet, alături de şcoală 
şi de biserică, destul de slăbite, de valuri ale veacului sau 
de sămânță de boale lăuntrice, ca să le fie binevenit un 
asemenea ajutor, dar suma п'аге şi nu trebue să fie о ро” 
vară pentru buget. Apoi Statul va da şi el, maicuseamă 
daruri de cărți şi poate şi sume de bani bibliotecilor care 
arată bune roade, prin Ministerul Şcoalelor, supraveghe- 
torul şi îndrumătorul bibliotecilor ţărăneşti. 

Biblioteca trebue să fie sprijinită şi de oamenii mai de 
inimă ai satului, cititori ai ei. Fiecare bibliotecă este bine 
să aiba o societate a prietenilor ei, cari să Пе ur: reazăm 
pentru bibliotecar în gospodăria bibliotecii şi în întâiul 
rând să plătească fiecare о cotizaţie, să dea adică un уапії 
sigur pus de la începutul anului în buget. Aceeaş societate, 
împreună cu bibhotecarul, trebue să pună la cale o ser 
bare sau două pe an, de unde să iasă iară o sumă de bani. 
Ceeace face comitetul școlar pentru şcoală, are menirea 
să facă pentru biblioteca satului această societate a prie- 
tenilor ei. Pe lângă folosul pipăit, creșterea unui buget, 
care nu poate să һе mciodată îndestulător, dacă n'are alt 
izvor decât bugetul satului, îşi face loc folosul mai ascuns, 


www.dacoromanica.ro 


104 CARTEA SATULUI 


dar mai adânc. Se nasc în jurul bibliotecii, о însufleţire, 
un îndemn la faptă și o legătură între oameni, care o pun 
la adăpost de paragină și de uitare. Să nu se uite că dacă 
şcoala satului este apărată de legea îndatoririi de înscriere 
şi de urmare, biblioteca își deschide uşile numai pentru 
cine vrea să intre. Dincolo copiii sunt așteptați şi, Іа nevoe, 
pot fi duși din urmă; aici oamenii trebue câştigaţi, pentrucă 
nu vin decât de bunăvoe. Intr'un asemenea scop niciun mij- 
loc nu trebue uitat. Aceasta, în afară de ceeace este chemat 
să facă biliotecarul între pereţii bibliotecii prin carte, este 
dintre cele mai încercate şi mai temeinice. Un lucru nu 
trebue să se uite însă niciodată, în căutarea de mijloace 
băneşti pentru întrebuințarea bibliotecii țărănești, са fo 
losizea cărţilor se face fără nicio plată, Prietenii biblio- 
tecii plătesc pentrucă vor şi se leagă ei, şi nici decum ca 
să aibă dreptul să citească. Unii dintre aceştia, atunci când 
ar fi oameni ieşiţi din sat şi cu rosturi mari la oraşe, саг 
putea să nici nu se folosească de bibliotecă şi de ziarele şi 
cărțile ei. 

Bugetul bibliotecii se alcătueşte de bibliotecar, dar se 
încuviinţează şi aducerea lui la îndeplinire se supraveghează 
de un comitet sau de orice altă adunare şi autoritate, cu 
care bibliotecarul este îndatorat prin lege sau printr'un 
regulament să lucreze. Biblioteca nu este numai о gospo- 
dărie sufletească, ci este şi o gospodărie adevărată, care 
mânueşte bani. De aceea, chiar bibliotecarii cei mai mă- 
runţi primesc la școala lor și câteva lecţii de ţinerea soco- 
telilor și a registrelor. Una din cheltuelile cele mai însem- 
nate este cumpărarea cărţilor. Este însemnată, întâiu, реп” 
trucă ziarele, revistele şi cărțile sunt însăş viaţa bibliotecii. 
Rostul în alegere а! bibliotecarului este covârșitor. Biblio- 
tecarul se ajută, de obiceiu, aşa cum s'a văzut, cu liste de 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСУТА: BIBLIOTECA SATULUI 105 


cărți potrivite, ре care le trimite un serviciu din Ministerul 
Şcoalelor însărcinat cu îndrumarea bibliotecilor populare, 
cu publicaţii anume făcute de librării sau de așezăminte 
culturale, cu dările de seamă din foi și reviste, cu dorin- 
tele chiar ale cititorilor, Acelaș comitet și aceeaș adunare 
sunt іп drept să-și spună cuvântul și să ferească astfel de 
greșeli зі poate şi de o răspundere prea mare ре biblio- 
tecar, 

Dar cumpărarea cărților pentru bibliotecile satului mai 
este însemnată și din altă pricină. Dacă aceste biblioteci 
vor ajunge să fie odată 10.000 şi fiecare să aibă un buget 
de cumpărar= de cărți numai de 500 lei, iată cum în fiecare 
an o sumă de 5.000.000 de lei se va îndrepta spre târgul 
cărţii, ca să-l іпуіогеде. Această sumă va fi cu atât mai 
prețioasă cu cât va veni dintr'o lume nedeprinsă până astăzi 
să facă asemenea cheltueli. Când atât alcătuitorii de cărți, 
scriitorii, cât şi cei cari le tipăresc şi le desfac, tipografii 
şi negustorii, vor şti că au cumpărători siguri de câteva mi- 
lioane, ei se vor grăbi să se aștearnă anume Іа lucru pentru 
sate, Foarte curând lipsa din trecut și chiar şi din zilele 
noastre, de tipărituri potrivite pentru biliotecile țărănești, 
va pieri. Va ieşi din potrivă, desaici, cum є firesc, şi о 
cunoaștere mai adâncă a vieţii şi а trebuințelor oamenilor 
de la ţară, pentrucă aceştia vor îndrăgi şi vor căuta mai 
ales acele cărți în care vor afla oglindite acea viaţă şi acele 
trebuințe. De aceea, una din cereri'e mereu auzite, fie în 
foi şi reviste, fie la Ziua Cărţii, atât ale scriitorilor, cât 
şi ale editorilor şi librarilor, a fost să s2 înfiinţeze, cât mai 
repede, bibliotecile populare. Ei vedeau în ele o adevărată 
mântuire а cărţii. Тгериє însă bine înțeles că nimeni nu 
s'a gândit la bibliotecile datorite bunăvoinţei, stinsă odată 
cu înființarea lor, pe care le avem şi astăzi în destul de 


www.dacoromanica.ro 


106 CARTEA SATULUI 


mare număr, fără să însemne un folos adevărat nici pentru 
cititori nici pentru scriitori şi editori, Este vorba numai de 
bibliotecile pentru cei mulţi ale viitorului, întocmite așa 
cum ба văzut, şi având în deosebi un buget propriu şi 
regulat. Să ne gândim са 5 000.000 de iei, сҺејєш nu- 
mai pentru cărți, înseamnă în fiecare ап 200.000 de vo- 
lume, de câte 25 de lei fiecare, în care ar intra şi tot felul 
de scăzăminte de plată, atunci când cumpărătura se face 
în mare şi deadreptul, şi acestea numai pentru înoirea și 
creşterea bibliotecilor satului. In cinci ani s'ar putea іп” 
drepta astfel către cele 10.000 de sate româneşti cu biblio- 
teci, nu mai puţin de un milion de volume, nu din dar 
şi nici din silinţe şi jertfe neobișnuite, ceeace ar trebui 
să ne bucure mai puţin, ci din veniturile de toată ziua 
ale unei gospodării, tot pe atât de smerite pe cât de chib- 
zuite .Încă odată, semnul după care o bibliotecă din timpul 
nostru se deosebeşte de la întâia privire de o bibliotecă 
de odinioară, este bugetul ei de venituri şi de cheltueli, 
înjghebat prin mijolace proprii. Oricât suflet ar însemna 
o bibliotecă fără buget, ea nu se poate asemăna cu cea- 
laltă, în care sufletul capătă sprijinul și îşi înmulțeşte pu- 
terile cu puterea banului, strâns din voinţa şi din punga 
tuturor. Мао bibliotecă de sat să nu se mai înființeze ре 
viitor până când nu va putea să arate, din întâia zi, acest 
buget. 

Іп afară de condicile propriu zise ale bibliotecii, biblio- 
tecarul va trebui să aibă și registre de aducerea la înde- 
plinire a bugetului, cu toate temeiurile, atât pentru veni- 
turi cât şi pentru cheltueli, ţinute în cea mai bună гап” 
duală. Pentru venituri el va avea legături cu servicii de 
Stat, care plătesc ajutoare, sau cu tot felul de comitete, 
care adună cotizați sau dau serbări, iar pentru cheltuel, 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULLI 107 


în cea mai mare parte, си librari şi cu negustorii cei mai 
deosebiți, de la legători până la vânzătorii de lemne şi de 
gaz. Lucrând cu un comitet, în şedinţe, unde bibliotecarul 
este secretar de drept, sau cu alte autorități, el trebue să 
ţie şi о сопіса de dări de seamă sau de cronică, din care 
să se poată urmări oricând şi de oricine viaţa administrativă 
a bibliotecii. Intre alte cartoane, trebue să se găsească apoi 
copii după scrisorile, cele mai însemnate, pe care nu se 
poate ca biblioteca să nu le schimbe cu unul sau cu altul, 
sau cel puţin arătarea pe scurt а cuprinsului, împreună си 
adresele unde au fost trimise, Dacă ne mai gândim са Ы” 
blioteca satulu se înființează şi lucrează potrivit unei legi 
şi unui regulament, ascultat în toată ţara, dar care trebue 
pus necontenit faţă în față cu împrejurările, tot altele, şi că 
pentru cunoaşterea drepturilor şi datoriilor fiecărui cititor 
este nevoe de о călăuză cu îndrumări foarte limpezi la 
fiecare bibliotecă în parte, sarcina bibliotecarului începe 
întradevăr să sperie. Aici este, de altminteri, şi una din 
cele mai mari primejdii care îl pândesc, să nu se lase înecat 
de multele hârtii şi біпегі de socoteli până într'atât încât 
să piardă din vedere că bibliotecarul este, în întâiul rând, 
şi rămâne sufletul aşezământului dat lui şi numai Іш singur 
în seamă. Pentru treaba de secretar și de funcţionar de Бі» 
bliotecă îşi poate găsi oricând ajutor, dacă «ше că nu mai 
poate гады, în cineva din societatea prietenilor biblotecii 
sau în vreun cărturar binevoitor din sat, dar în treaba de 
bibliotecar propriu 215, de mare baciu al cărţilor şi citito- 
rilor, nimeni nu-l poate înlocui. In slujba ei trebui să fie 
cu toată paza şi să-şi pună toată inima. 


www.dacoromanica.ro 


ІМСНЕЕВЕ 


Bibliotecile sătești, unelte de cunoaştere și unelie de 
Stat. — Cartea la marginea țării. — Cea mai frumoasă 
bibliotecă de sat din România. 


Bibliotecile pentru toți sunt o mare unealtă de cultură 
şi de aceea toate ţările, atât cele care au luat-o înainte cât 
şi cele rămase mai în urmă, fac tot ce le stă în putere 
ca să le desvolte și să le îmbunătăţească. Într'o vreme când 
cele mai пош şi шаі іпігаѕпеќе mijloace tehnice de изи” 
rare a vieţii se întind pretutindeni, din mândrele orașe până 
în cela mai umile cătune, telegraf, telefon, automobil, a- 
vion, electricitate, radio, şi când poporul întreg este che- 
mat să hotărască în parlamente sau alte adunări obşteşti 
soarta statelor și a lumii, se simte ca о trebuință dintre 
cele mai poruncitoare şi mai grabnice împrăştierea cât mai 
departe a cunoștințelor. Şcoala pentru toţi este însă numai 
un început, pe care îl spulberă vremea, dacă nu este luat 
pe seamă şi dus la desăvârşire de bibliotecă Biblioteca 
satului are menirea să întindă ca o legătură între oameni, 
să ajute pe toți să se ţie în pas cu vremea şi să arunce lu- 
mină în treburile mai înalte unde maicuseamă ochii бга; 
nului singur n'ar putea să pătrundă niciodată. Dar пи пи" 
mai atât, 

Bibliotecile pentru toţi, şi prin urmare, bibliotecile за" 
tului odată cu ela, au ajuns іп timpul din urmă бі o unealtă 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСУТА: BIBLIOTECA SATULUI 109 


de guvernământ. Nu mai amintim că bibliotecile cele mari 
ale vechimii au fost totdeauna privite şi întrebuințate ca 
atare. Ele se găseau în palatele regilor sau în templele unde 
Faraonul intra ca би de zeu şi zeu el însuș. Se cunoaște, 
mai aproape de noi, soarta vestitei biblioteci de la Alexan- 
dria, oraşul de mare de la gura Nilului, al doilea odinioară 
după Roma, ca număr de suflete și ca bogăţie. Când au 
ajuns aici Arabii, pe la anul 641, în drumul lor de сим 
cerire, Alexandria era mai cunoscută decât fusese mai de 
mult prin farul ei, acum prin biblioteca pe care о adăpo- 
stea, cu cele mai de preț manuscrise ale tuturor vremurilor, 
mai ales elineşti și erveeşti. Ба a căzut în mâinile păgânilor 
cu 4000 de palate, 4000 de băi, 12.000 de negustori de 
untdelemn, 12.000 de grădinari. 40.000 de Evrei plătitori 
de tribut, 400 de teatre şi de locuri de petrecere. Şase luni 
se zice însă că focul la băi s'a făcut cu manuscrisele cele 
fără preţ ale bibliotecii, pentrucă Omar califul, întrebat 
ce hotărăşte cu ea, dăduse crudul răspuns că, sau biblio- 
teca nu cuprinde mai mult decât cuprinde Coranul, cartea 
cea sfântă lăsată de Mahomet, şi atunci este nefolositoare, 
sau cuprinde altceva decât Coranul, $ atunci este ргіше)” 
dioasă, Iată întâia bibliotecă privită ca un dușman, şi arsă. 
In zilele noastre, în bisericile din satele românești ale Bul 
gariei, maicuseamă din judeţul Vidin, unde sa citit lui 
Dumnez:u totdeauna în limba noastră, cărţile de rugă» 
ciune, Evanghelii, cazanii şi psaltiri, au fost căutate cu jan” 
darmii зі puse pe foc. La fel s'a făcut бі cu cărțile de ро” 
vestiri şi de sfaturi, venite de dincoace de Dunăre şi găsite 
prin casele oamenilor. Cartea românească este urmărită și 
nimicită, pentrucă în ea sălășlueşte sufletul unui neam, care 
ar încălzi şi аг apăra de înstrăinare pe Românii din (ага 
vecină, iar ţara vecină nu vrea să îngădue acest lucru. 


www.dacoromanica.ro 


110 CARTEA SATULUI 


lată cum cartea şi biblioteca pot fi crezute un fel de 
cetăţi, care, 'a fel zv zele de zid, trebue întâiu dărâmate, 
de cine “vea «Узі int ada о stăpânire silnică АА сага че” 
cina cu 001, atunu când э vrut. acum câţiva апі, să inoiască 
du temeli felul ае gândire al zeci şi zeci de miloane de 
oameni ună din іпбайе măsuri pe care le-a luai, а tost 
з<0агегег ды: îmhiiotecile pentru топ а uncer ar.umite cărți, 
жесе том. 51 mlocuiea lor cu altele. Popoare де bàrà- 
сапе 5. ым, :au de mung іпрбетаті, сате пісі га cunoscu” 
39 стз, зм căpatar un alfabet а: ог şi tipografii, са să 
se poată чуаті репгес zle gazete şi саг şi înrocmi biblo- 
teci. de unde să fie câlăuzite si câştigate. Asa s "ам trezit Ко” 
mâni Зғғасоіо, тесин cu mult de с jumătate de milion de 
suflete, сп zare, cărti şi biblioteci ţărâneşu іп Шшоба (сг, 
care era oprită mai înainte, şi acestea toate, nu de “trag, сі 
ca să Пе supuşi prin noua sabie a cărții, împreună cu cele 
laite popoare. 

România esre, dela răsboiu încoace, с бага fericita, реп” 
trucă a fost în stare să-și strângă аргоаре боді fii între ho- 
бәгеіс lărgite. Basarabenii гари de noi de mai bine de o sută 
de ani, Bucovinenii smulşi zam си vrec 90 de ani înaintea lor, 
"Transivanenu, pierduţi din veacurile ciovăniei, de la anul 
о mie după Cristos şi poate mas de mult, s'au întors cu toţii 
la vatră, ca să închege un singur ream. Călătoriseră şi în 
vremurile trecute de la unu la aitu, în cruda hotarelor пе” 
fireşti trase între ei, oamenii si cărțile, mai ales cele bise- 
ricești, ale căror cuvinte trebue să Не ca banii, са să umble 
şi să fie înţelese intre toţi Românii. Când ne-am întâ!nit din 
nou, după atâta lungă despărțire, am băgat de seamă cu 
bucurie că, datorită mai ales acelor cărți, rămăseserăm de- 
stul de asemenea. Тага însă, în alcătuirea ei de astăzi, este 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL БОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 111 


о țară nouă. Тобі trebue să punem mână de la mână са să 
umplem atâtea şanţuri, pe care le-au săpat anii când n'am 
ісе azipreuiă, Pământurile бао facut una; trebue så se facă 
una şi sufletele. Țăranul ardelean din părțile Sălajului trebue 
să sc simtă legat de ţăranul dobrogean зі țăranul din Hotin 
de țăranul Banatului. Atâtea mijloace lucrează în acest. scop, 
dar niciunul n'are să fie mai puternic și să pătrundă mau 
adânc, până ia izvorul sândurilor, decât cartea şi bibloreca. 
Scriitorii români, сеї cari au fost și cer de astăzi, cu darul 
lor fără pereche de rostire, sunt mai în stare decât oricine 
să vorbească tuturor despre ceeace пе е mai drag 51 mai al 
nostru, Бі încap tocmai bine, ca într'o arcă şi un <hivot 
al legu, îatr'o bibliotecă ţărănească, pe care ţara 50 poarte 
pe umeru săi, ori în се сап ar merge, Nimic п'о poate арага 
mai bine, Је multele primejdii care о pândesc, decât sufle- 
tul acesta românesc, întrupat în cei таз buni ў pus ìn cărţi, 
ca să treacă astfel din nou în toți şi să-l oțelească. Biblio- 
teca satului poate fi înzestrată cu toate cărţile pe care ţara 
le socotește cele mai potrivite cu vremea şi cu poruncile 
ei de viaţă, pentruca să scoată pe oameni după tiparul до” 
rit de ea Cine а pregătit zı cu zi şi în taină Unirea. este 
ma chemat decât alții s o întârească. Biblioteca satului este 
astazi, nu numai o unealtă de cunoaştere, dar şi o armă de 
luptă Vrem'irile sunt destul de tulburi. Să n'o uităm în 
aceste vremuri tocmai pe еа, cea mai la îndemână, cea mai 
încercată, сеа шат sigură. 

Pentru aceasta să nu înţeleagă însă nimeni greşit, că arn 
f; prietenii "nea biblioteci cu cărţi alese ре sprânceană. О 
asemenea bibliotecă se osândeşte singură, dinainte, pentrucă 
uititorii bagă foarte curând de seamă şi o părăsesc. Este 
vorba de altceva, de descoperirea celei dintâi trebuinţe а 
ol:ştei, pentru care s'au făcut bibliotecile, și de punerea 


www.dacoromanica.ro 


112 CARTEA SATULUI 


lor în slujba acelei trebuinţe, cu toată însufleţirea și cu toate 
mijloacele de organizare cu putință. In felul acesta, biblio- 
teca pentru toţi nu va rămâne alături de viață, fără gând 
şi putere “о înrâurească, ci se aşează chiar in miezul ei, 
vitejeşte. Еа este un isvor феї înoire și о călăuză prin greutăţi. 
Am fost marior totdeauna la deschiderea Săptămânii 
Cărţii, cu toată literatura română de astăzi faţă, neastâm- 
părată şi tânără sau luăroare aminte şi stăpânită. Am fost 
prin librării, în aceste zile de mare vânzare și de împăr- 
йге de semnături din partea scriitorilor. Am citit tot ce 
sa publicat, liric sau documentar, despre serbarea și іп” 
semnătatea tiparului românesc. Nimic nu m'a mișcat însă 
atât cât o mică, nevinovată şi zâmbitoare lecţie asupra 
cărții, făcută în aceeaș săptămână, într'o şcoală de bârne, 
cu o singură sală de clasă, dintr'un sat dela hotarele Ви» 
covinei. Aici cartea era deodată mai mult decât numai o 
unealtă de cunoaştere sau de petrecere a minţii, pe care o 
laşi din mână după ce ai folosit-o. Ба se schimbă întrun 
fel de piatră de hotar ea însăşi, mărturie şi apărătoare а 
unui neam бі a unei limbi, în care se răsfrânge și trăeşte 
sufletul lui, în faţa altor neamuri şi altor limbi. De jur îm- 
prejurul ei se așezau copiii fragezi, fete іп fote portocalii 
şi băeţi cu pieptare de piele, cu tiv de lână neagră de oaie, 
са nişte făpturi îngereşti dintr'o pânză italiană а Renaşr 
terei, când оат:ліі mai credeau destul în Dumnezeu, la ieși- 
rea din Veacul de Mijloc, încât să încerce să coboare сеги] 
pe pământ. Satul ега dela marginea ţării Huţulilor, Gura 
Putilei, pe Ceremuş. Ziua, pe la un mijloc de Maiu. 
Locurile sunt ele însele pline de istorie. Gândiţi-vă 
că, vorbindu-le 1а o lecţie, care venea întâmplător, în ur- 
mărirea programei școlare, despre Dimitrie Cantemir, prin” 
рої învăţat, şi Ion Sobieschi, Riga Poloniei, саге a Чез 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 113 


presurat Viena de păgâni, atunci când învățătorul întreba 
de Pocuția: cine ştie să arate unde a fost? băiatul desgheţat, 
sculat vesel în picioare ca să răspundă, în loc să arate 
ţinutul pe hartă, a arătat cu mâna pe fereastră şi а zis: 
Aci! Deşi ştiam că muntele cu brazi care se vedea în faţă 
era din acel pământ zălogit pe nişte bani de argint lui 
Alexandru cel Bun, m'a trecut un fior. Parcă se întorceau 
vremurile! La fel m'a înfiorat altădată, când preotul din 
Câmpulungul de pe Ceremuș, un sat huţul la vreo zece 
kilometri de-aici în susul apei, mi-a spus, са şi când n'ar 
fi vorbit în anul dela Domnul 1930, ci în leatul dela Fa- 
cerea Lumii 6973, că Ștefan Vodă a cerut un clopotar 
pentru mânăstirea Putna de peste munte, chiar dintre оа, 
menii acelui loc. Nu trebue să fii numai decât un іпага; 
gostit fără leac de trecut, ca să ţi se pară că auzi atunci 
prin văzduhul subțire un clopot de departe, tras din clo- 
робпіка păstrată până astăzi са în zilele când a fost zidită, 
de aceleaşi braţe de acum mai bine de patru şi jumătate 
sute de ani. Sunt locuri unde timpul, dacă nu stă, тро" 
triva oricăror legi pământești, nemișcat, se poate întoarce, 
la orice slabă amintire. Bucovina este dintre ele. 

Satul Gura Putilei sărbătorea şi el în acele zile Săptă- 
mâna Cărţii şi mă dusesem până acolo, la 600 de kilometri 
de București, drum de tren, dar şi de căruţă, de alergare 
pe şosele, dar бі de suit la deal pieptiș, până la 1100 şi 
mai mulţi de metri, trecătoarea cumpenei apelor dintre 
Suceava şi Ceremuș, mers pe poduri spânzurate la ame- 
ţitoare înălțimi, dar şi deadreptul prin gârlele іші de munte, 
cu spinări de stânci şi cu păstrăvi, mă dusesem până acolo, 
puţin ca să pun la cale această serbare şi puţin ca să fiu 
faţă, silindu-mă să par numai un oaspe al întâmplării între 
localnici, fără să se bage de seamă că aveam mai multă 

8 


www.dacoromanica.ro 


114 CARTEA SATULUI 


parte decât ei la ceeace se petrecea. Тага, așa cum se așeza 
în cadrul fiecărei ferestre, era ea însăşi са o carte mare 
deschisă, cu ilustraţii în verde și în argintiu. Munţii se des” 
chideau odată spre Miază zi şi altădată spre Miază noapte, 
numai ca să lase să treacă, gâlgâind din unde repezi, Ce- 
remuşul. Şi se mai deschideau odată spre Răsărit, de unde 
venisem, ca să lase Putila, râul nebun, strecurat până la 
noi prin tot felul de chei de piatră. Dacă se crăpa о fe- 
reastră, liniștea clasei se umplea de cântecul cucilor, unii 
din pădurile Poloniei de peste vale şi alţii dela noi. Co- 
расеі de liliac, înfloriți pe-aici abia acum, aprindeau о 
pâlpâire albastră dinaintea casei lor. Fote portocalii se stre- 
curau grăbite pe drum. Plutaşii strigau pe apă, jumătate 
Ја cârmă şi jumătate în râu împingând, pentrucă pluta se 
prinsese într'o stâncă. lar copiii din clasa a patra până 
întra șaptea, vorbeau cu ochii mari despre cartea гот» 
nească, despre basme citite sau poezii învăţate în alte cărți 
decât cărțile de şcoală. 

Şcoala avea tot felul de pui de om. Populaţia, ca în 
atâtea părți de graniţă, este amestecată. Huţulii ei înşişi 
sunt poate un amestec, în care se aud încă atâtea răsunete 
românești, ca la o chemare din veacurile de demult. In 
limba lor sunt cuvinte, care au intrat odată cu ai noştri, 
pierduţi apoi pe aceste plaiuri înalte şi prin sălașele rare, 
fără legături cu lumea. Huţulii zic vatră, chieptar, роги, 
zic disagi, brânză. 

Prin aceste părți va trebui să пе mişcăm în curând mai 
lesne, pe şoseaua de mari frumuseți, care porneşte dela 
Vijniţa şi face un mare arc până Ја Seletin, pe o lungime 
de vreo 60 de kilometri. Astăzi drumul este cam mâncat 
de ploi şi spart de telegile cu buşteni, dar el va trebui 
să fie altfel. Atâta lume vine până în buza acestui pă- 


www.dacoromanica.ro 


EMANOIL ВОСОТА: BIBLIOTECA SATULUI 115 


mânt, chemată de vestitele mânăstiri ale lui Bogdan înte- 
meietorul, ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ale mândrului 
Іегетіа Movilă, ale boierului cu multă minte, dar cu mai 
puţin noroc, Luca Arbore, şi trebue să se întoarcă, fără 
să bănue măcar се desfătare o aşteaptă la doi paşi, реп” 
trucă ţinutul este lăsat încă la o parte de marea circulație. 
Este o greşeală, care nu se poate să пи fie cât mai ге” 
pede îndreptată. Тага românească are să câştige o nouă 
ispită, pentru drumeţii dela noi și din ţările vecine, iar 
Huţulii, aceşti Мобі tainici dela Miazănoapte, o legătură 
cu noi, care rămâne până acum prea slabă. Şi un nou mijloc 
de traiu, pe lângă plutărit și munca de băjenari la câmp, 
de până astăzi. Gura Putilei va fi atunci popasul cel mai 
frumos al acestui frumos drum. Deocamdată, copiii vor- 
besc despre carte, în bănci şi la tabiă, cu biblioteca ală- 
turi, şi cu glasurile lor cristaline îmbinate cu glasurle cati- 
felate ale cucilor. Este ca un cântec al cărţii şi al scrisului 
românesc, rostit de oameni şi de locuri, pe acest pridvor 
pierdut al Țării lui Dragoș, într'o dimineaţă cu soare de 
Maiu. 

Nu vreau să încheiu însă fără să spun câteva cuvinte des- 
рге сеа mai frumoasă bibliotecă de sat, fără sat, pe care am 
cunoscut-o. Еа se găseşte la marginea cea mai de răsărit а 
ţării, departe în mare, pe Insula Şerpilor. Pământul este 
acolo așa de sărac, numai piatra batuta de valuri, încât nu 
poate hrăni oameni. Numai pescărușii albi se adună cu miile 
primăvara. din larg şişi clocesc prin iarbă ouăle резе. 
Pe stânci se prăjesc la soare și năpârlesc de piele şerpii пе" 
gri cari au dat numele insulei. Singurii locuitori sunt ра" 
zitorii farului, aduşi la fiecare întâiu al lunii, împreună cu 
merinde și cu apă de băut pentru treizeci de zile, de un 
vas iute numit pilotină, de la Sulina, portul de la gura Du- 


www.dacoromanica.ro 


116 CARTEA SATULUI 


nării, depărtat la 40 de kilometri. Cu ei mai stau de strajă 
іп aceeaş casă aşezată pe o culme, trei, patru marinari еті’, 
niceri. Seara farul, cu marele lui cap de sticlă, se aprinde 
şi clipeşte peste ape, arătând vapoarelor din zare calea cea 
bună. Păzitorii au grijă să tragă scripetele şi privesc pe Ғе” 
restrele înalte cerul şi marea. 

Aceşti şapte, opt oameni, țărani din Deltă sau dinlăuntrul 
țării, au cerut, ca să poată răbda singurătatea, să li se dea 
o bibliotecă. Este cea mai răsleață bibliotecă ţărănească ре 
care о avem şi, în acelaș timp, cea mai cu tâlc. Ейаш pri- 
vit-o înfiorat, în odaia ei de sub far. Nicăeri cartea nu se 
arăta ca în acel loc, prietenul omului. Locuitorii vremelnici 
ai insulei o înconjurau cu iubire şi vorbeau de fiecare în- 
tâmplare scrisă са de o întâmplare а lor, trăită. Lumea, ре 
care о lăsaseră, venise cu ei în aceste cărți. N'aveau decât 
să se amestere între ele şi ţara era din nou cu ei. Nu mai 
sufereau de urât. Vapoarele de pe valuri avearflacăra farului, 
ca să treacă prin noapte, şi ei îşi aveau biblioteca din colţ, 
cu mai multe lumini decât el. 

Am luat şi eu o carte şi m'am dus în iarbă să citesc. Peste 
mine treceau țipând pescărușii. Din trecut ieșeau amintiri 
de zei păgâni, care-şi avuseseră capiştele pe aceste locuri. 
Sus, îndărătul meu, ірін de cer, cei doi paznici rămâneau 
încremeniți alături și se uitau peste mare. Erau ca nişte 
strămoşi, stând de sute de ani de veghe la marginea pămân- 
tului românesc. 


www.dacoromanica.ro 


CHIPURI 


Oală cu flori şi cărţi ........................ 
Scrisoarea lui Neacşu Câmpulungeanul dela 1521 
Evanghelie cu învăţătură, tipărită de Diaconul Co- 
resi la 1581 за tn me at e te e e rata nec а 
Albina românească, cea mai veche „gazetă politico- 
literară“ din Moldova, 1829 ................ 
Buletin, cea mai veche „gazetă administrativă“ din 
Тага românească, 1832 .................... 
Gazeta de Transilvania, cel mai vechi ziar româ- 
nesc din Transilvania, 1837 


Inceputul Bibliotecii Academiei Române 


de G. Petraşcu 


іп а pagină 
întâia pagină 
întâia pagină 


întâia pagină din 
numărul dela 12 
Martie 1838. 
foaia cu întâiul 
dar de cărţi din 
1867. 


Şcoală primară în aer liber la Bucureşti ре Іа 1842după Ch. Doussault 


Capra cu trei iezi de Creangă, o carte de copii 
(coperta „Cartea românească“) ............ 


Afiş pentru tipăriturile Fundaţiei Culturale Princi- 
pele Carol şi Biblioteca Fundaţiei universitare 
Carol І din București ...................... 


Vechia sală de citire 
O nouă sală de citire 
O parte din depozitul de cărţi 


Imprumutare de cărţi dela biblioteca populară din 
Каре (Bacău) 


Citire de ziare la Căminul cultural din Nepos (Nă- 
săud) 

Cărţile pentru popor la Plătăreşti (Cetatea Albă) 

Expoziţia cărţii din Plătăreşti (Cetatea Albă) 


de D. Stoica 


de Lena Constante 


www.dacoromanica.ro 


CUPRINSUL 


СЕ INŢELES АКЕ 


Biblioteca, ţinerea de minte a omenirii .................. 
Biblioteca vorbită ві biblioteca scrisă .................. 
Marile biblioteci din alte țări ........................ 
Marile biblioteci din România ........................ 
Cum зе strâng astăzi cărţile ........................ 
Cărţi pentru sat .................................... 
Biblioteca populară o întregire a şcolii ................ 


CUM S'A DESVOLTAT 


Intâile încercări ................................... 
Bibliotecile de Stat dela 1898 .,....................... 
Bibliotecile săteşti ale Casei Şcoalelor .................. 
Legi ale bibliotecilor populare în România și alte ţări .... 
Inceputuri de închegare .............................. 
Biblioteci de sate făcute de Societăţi culturale: Astra, Fun- 

даа Culturală Principele Carol .................... 
Biblioteca satului şi Căminul cultural .................. 


DIN CE ESTE ALCĂTUITĂ 


Bibliotecarul şi pregătirea lui ........................ 
Cărţile de copii, de tineret, de vârstnici şi de cărturari .... 


(Clădirea еее за алыл A аР iara лий 


Aşezarea ві împrumutarea acasă ...................... 

Veniturile şi cheltuelile .............................. 
INCHEERE 

Bibliotecile sătești, unelte de cunoaştere şi unelte de Stat .. 

Cartea la marginea țării ............................ 

Cea mai frumoasă bibliotecă de sat din România ....... $ 


www.dacoromanica.ro 


INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „LUCEAFĂRUL“ 5. А. = BUCUREŞTI 
0030 ex, VI, 1936 


www.dacoromanica.ro 


CARTEA SATULUI 


SCOASĂ DE FUNDAŢIA CULTURALĂ 
REGALĂ „PRINCIPELE CAROL“ 


Intâile volume: 


1. Cezar Petrescu: 


2. Mihail Sadoveanu: 


3. Al. Lascarov - Moldovanu: 


4. V. Voiculescu: 


5. Lucia Ейітоп-Сішеі: 


6. N. Oancea: 


7. joc sfânt popular: 


8. 1. C. Vissarion: 

9. Т. Buşniţă: 

10. Tudor Ратійе ві 
Уісіог Іоп Рора: 

11. І. Agârbiceanu: 

12. Apostol D. Culea: 


13. G. V. Madan: 
14. Liviu Rebreanu: 


15. Emanoil Висша: 


16. 1. Simionescu: 
17. Victor lon Popa: 


Cei trei Repi (cu un desen de Lena 
Constante şi cu 46 de vederi şi chi- 
puri după fotografii). 

Inima noastră (cu desene de Leon 
Viorescu). 

Viaţa creştină în pilde (cu desene de 
Mac Constantinescu). 

Toate leacurile la îndemână (cu 0 ге- 
producere în culori după Şt. Luchian 
şi numeroase figuri). ” 

Intre gospodine (cu desene de Aurel 
Jiquidi). 

Culegere de coruri (cu un desen co- 
lorat de Mac Constantinescu şi ve- 
deri după fotografii). 

Vicleimul, (cu întregiri şi lămuriri de 
Victor lon Popa şi muzică de G. 
Breazul cu un desen în culori de 
Mac Constantinescu şi vederi după 
fotografii). 

Invietorul de morţi (cu desene de Au- 
rel Jiquidi). 

Cartea crescătorului de peşti (cu o 
reproducere în culori după /. Ste- 
riadi şi numeroase figuri). 

Cuiul lui Pepelea, comedie populară 
(cu un desen colorat de Aurel |і. 
quidi şi numeroase desene negre). 

Minunea, povestiri (cu desene de De- 
mian). 

Şezători de seară (си o reproducere 
în culori după Rodica Maniu şi cu 
numeroase figuri). 

Răsunete din Basarabia (cu desene 
de Victor lon Popa). 

Oameni de pe Someş (cu desene de 
Lena Constante). 

Biblioteca Satului (cu o vedere în cu- 
lori după G. Petraşcu şi cu alte chi- 
puri). 

Auzite şi trăite în țară (cu desene de 
Aurel Jiquidi). 

A fost odată un război (cu desene de 
autor). 


PREŢUL UNUI VOLUM 30 LEI 
Se găseşte de vânzare la toate librăriile 

Depozit: FUNDAŢIA CULTURALĂ REGALĂ „PRINCIPELE CAROL” 
BUCUREȘTI Hl, Str. Latină, 8 


WWWw.dacoromanica.ro `