INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul I, Nr. 1, Aprilie 1935

Anul |. Nr, 1, 


ÎNSEMNĂRI 
SOCIOLOGICE 


5 Aprilie 1935, 














Apare odată pe lună, 


Director: Traian Brăileanu. 
protesor de Sociologie la Liniversitatea din Cernăuli 


CUPRINSUL 


ARTICOLE 





Ce vom „insemna” 


I.- Traian Brăileanu . . . . - Eroarea inițială a sociologiei 
Jiel-epn oa „e Se ae S000ă Răzeşii 


II. Barbu Sluşanschi. ... . Literatura şi societatea rominească 


(Sfirşitul cuprinsului, vezi pag. următoare) 





REDACȚIA: Cernăuţi, str. General Bertbelot 5. 
ADMINISTRAȚIA: Cernăuţi, str. Baltinester 15, 


Abonamentul pentru 1 an. ...... Lei 60 
fiere pie gill Seri ta eat 0 oo, + 20 pe Liar 














Tip. Bucur Orendovici, Suceava 


www Jlaczmumanica ro 


IV.G. Macria . .....-: Disciplina şi camaraderia ca for- 
ţe politice 

Von urcan ei e ia „..» Citeva date în sprijinul unei pro- 
bleme 

VI. Revista cărţilor 


VII. Revista revistelor 
VIII. Vasile |. Posteucă . . . . Desființarea Teatrului Naţional 
din Cernăuţi 





Le 





ST — 
"— Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. — 





Manuscrisele nu se înapoiază. 
 — 


www.dacurumanica.ro et 
„Caite 


ANUL î. Nr. 4, E 5 APRILIE 1935. 


Insemnări Sociologice 


Director: TRAIAN BRĂILEANU. 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuli 





Ce vom „însemna“ 


Am întitulat revista noastră „Însemnări sociologice“, 
pentru a arăta cadrul modest în care ne vom mişca, 
Dar e vorba de cadrul material: de tipar și hirtie, Mij- 
loacele materiale nu ne permit să-i dăm revistei o în- 
tindere mai mare cum ar cere mvmărul colaboratorilor 
şi bogăția lor — în idei. Căci la noi sunt mai mulți 
sociologi decât cetitori de scrieri sociologice. Şi cum 
revista, ca materie, trebuie să trăiască prin cetitori, ca- 
drul trebuia potrivit sărăciei cetitorilor şi nu bogăției 
scriitorilor. 

Totuși trebuia să evităm conflicte, atit cu cetitorii, 
cari ne cer pe preț puţin idei multe, cit și cu scriiturii 
cari cer spaţiu mult pentru idei puţine. păcarea 
contradicţiei: vom face economie de spaţiu prin con- 
centrarea ideilor. Vom da vin curat, neamestecat. Nu 
multe, ci mult. „Însemnări“, nu revistă mondială, inter- 
națională şi macrocosmică. Ci: un microcosm, o monadă 
sociologică perfectă, oglindind toată sociologia. 

Concentrare nu inseamnă însă abstracţiune. Un om 
mic de statură, dar bine închiegat și bine proporţionat, 
nu e mai abstract, decit un uriaș gras, cu o burtii cît 
Giumalăul. Şi dacă cei doi s'ar lua la luptă, nu cre- 
dem că grăsimea ar prezenta un avantaj. 

„Însemnările“ noastre, cu toată forma lor delicată, 
vor ataca fără frică orice monstru sociologic, oricit de 
Sras ar fi — și-l vor dobori. Ele s'au născut bine zis 
pentru luptă și în vederea luptei. Monstrul pustieş- 
te Europa dela începutul veacului al 19lea. În unele 
ţări a fost atacat și alungat. Flămiînd și hărțuit a venit 
la noi şi e pe cale să ne înghităpentru a-și reface pu- 
terile. Mai întiiu însă încearcă să ne adoarmă — cu 
teorii, așa cum a făcut-o pretutindeni. Cu teorii, „so- 
ciologice”, cu poveşti egalitariste şi umanitariste, cu 
povestea păcii și fericirii eterne .Şi apoi va veni os- 
pățul lui Polifem. . 


www.dacarumanica.ro 


PESE 


Problema pe care „Însemnările“ trebuie s'o rezol- 
ve, nu este numai de a-i scoate ochii lui Polifem și 
de a fugi, cum a fugit mult încercatul Ulise, ci de a-l 
lega burduf, trimițindu-l apoi peste nouă mări şi nouă 
țări ca nici de nume să nu-i mai auzim. Îi vom împacheta 
cu grijă și toate operele sociologice prin cari a vrut să ne 
buimăcească, ca să aibă lectură distractivă in exil. Nă- 
dăjduim însă că după citirea cîtorva volume va ador- 
mi de veci.. . 

Atita despre forma, cuprinsul şi scopul „Însem- 
nărilor“. 

Si acuma la lucru cu „Doamne ajută“! 


Eroarea iniţială a sociologiei. 


"Cea mai mare enigmă pentru om este omul”, zice Pascal: 
„Căci, în sfirșit, ce este omul in natură? Un neantfaţă de infinit, 
un tot față de neant, un mijloc |milieu) intre nimic şi tot” 

Dificultatea de a cunoaște ce este omul, a avut consecințe 
grave pentru toate ştiinţele cari se ocupă de om. Mai întiiu că 
nu s'a putut constitui nici pină azi o „Antropologie“, ca ştiinţă 
generală despre om. Numai această știință ne-ar fi putut da o 
definiţie precisă 2 omului, în temeiul căreia s'ar fi constituit 
celelalte ştiinţe despre om: biologia umană, psihologia, etica, şi 
în sfirşit toate științele sociale, Lipsind o ştiinţă generală des- 
pre om, fiecare știință particulară și-a ticluit o definiţie a omului 
în conformitate cu interesele ei speciale. 

La constituirea sociologiei, această confuzie s'a resimţit 
mai puternic, deoarece fără ideea clară a ceea ce este omul 
nici „societatea“ nu putea fi definită cu acea  precisiune ce se 
cere peniru întemeierea unei ştiinţe exacte. Adevărat e, că 
primii teoreticieni in domeniul ştiinţelor sociale, filozofii elini, au 
încercat să rezolve problema, pornind, cum ni se pare și natu- 
ral, dela individul uman pentru a explica viaţa socială. Dar ero- 
rile şi contradicţiile s'au ţinut lanţ. Individul uman s'a pretatla 
toate definițiile posibile: înger și demon, materie şi spirit, ratio- 
nal şi irațional, revoluţionar și reacţionar, blind şi crud, virtuos 
şi vicios, altruist și egoist, unind în sine toate nuanțele de bine 
şi rău, frumos și urit, toate contradicţiile şi toate posibilităţile. 
Cum se poate construi, pornind dela acest element inseziza- 
bil în esenţa sa, un „intreg ordonat“, societatea? Există oare şi 


www.dacarumanica.ro 


= 


poate exista o societate umană avind legile ei structurale şi di- 
namice, dacă pata, ei sunt atit de instabile incit se opun 





Pentru sociologie nu mai putea fi vorba de a relua şi re- 
peta încercările filozofilor îndreptate spre a construi o s0- 
cietate în temeiul unei definiţii arbitrare a omului, ci de a 
explica fenomenele sociale ca fenomene naturale, 
deci prin cauzele lor. 

Între timp, anume, ştiinţele despre natură (fi zi c a în înţeles 
general), luaseră un avint extraordinar, Ele deveniseră ştiinţe 
exacte experimentale. Ele renunțaseră la speculațiune 
filozofică asupra realităţii absolute, asupra începutului şi sfirșitului 
lucrurilor, limitîndu-se la cercetarea fenomenelor naturale 
așa cum ne sunt date prin experienţă. Aceste ştiinte au stabilit că 
natura e supusă unor legi mecanice neschimbate; că între feno- 
mene există un nez cauzal, care ne îngăduie o prevedere perfectă 
a efectului cind cunoastem cauzele sale. 

Cunoaşterea exactă a legilor naturale a dat și rezultate 
practice uimitoare, a dat naştere tehnicei moderne, maşinismului. 
În secolul al XIX lea pămintul şi-a schimbat înfăţişarea, el a 
devenit proprietatea omului de care poate dispune după bunul 
său plac. Natura, învinsă de ştiinţa umană, se prosternă înaintea 
stăpinitorulvi. Bogăţii nemaipomenite, desfătări fără sfirşit, pă- 
reau a se revărsa asupra omenirii. A început o activitate febrilă, 
o goană nebună după bogăţie, lux, comoditate, frumuseţe. A în- 
ceput nebunia vitezei: în toate manifestările omului, 

Şi raiul visat s'a prefăcut repede, prea repede, în iad. . , 
Aceasta contradieţie între aștep- 
tarea unei vieţi fericite şi îndes- 
tulaie, şi mizeria reală cresciîindă, 
a dat naştere sociologiei. 

Cauzele răului au fost ușor descoperite: organizaţia socială 
reșită, Remediul: reforma socială. Şi într'adevăr, dela Revoluţia 
franceză înccace, numărul reformatorilor sociali a crescut într'un 
mod înspăimintător. Nu cred să mai existe o reformă socială 
imaginabilă, care să nu fi fost adusă la cunoştinţa publicului 
european şi transoceanic. În zilele noastre, reformatorii şi-au gă- 
sit ocupaţie la posturile de radiofuziune și în fiecare seară putem 
auzi cite un capitol de sociologie aplicată. Auguste Comte, dacă 
ar trăi azi, şi-ar putea ținea predicile sale pentru preamărirea 
„Marei - Fiinţe“, la radio, . . Dar cel puţin el ar fi în drept 
să vorbească, deoarece reformele pe cari le-ar cere sar în- 
temeia pe ştiinţă, pe cercetarea obiectivă a faptelor sociale. A- 


www.dacarumanica.ro 


= 4 3 


ceasta a fost doar ideea sa: să nu se încerce nici o reformă 
înainte de a cunoaşte legile sociale, cariși ele,du- 
pă părerea sa, sunt le gi naturale, aşa că sociologia, 
Şliinţa despre societate, nu poate fi decito „fizică socială”. 

Dar trebue spus dela început că Auguste n'a identilicat, 
societatea cu natura anorganică, n'a confundat legile sociale cu 
cele mecanice, ci sfa străduit să arate deosebirea dintre obiectul 
ştiinţelor exacte şi obiectul sociologiei, 

Dar el n'a arătat în mod lămurit în ce consistă această 
deosebire. Complexitatea mai mare a fenomenelor sociale nu este 
o explicaţie a naturii lor specifice, ci ar putea fi numai o expli- 
care a dificultăţilor mai mari în cercetarea lor. Epigonii au 
năzuit să înlăture aceste dificultăţi, păstrind însă punctul de 
plecare, prin care Comte“ stabilea că fenomenele sociale sunt fe- 
nome naturale supuse şi ele unor legi naturale inexorabile. De aci 
a început tot calvarul sociologiei: discuţii interminabile asupra 
posibilității ei, asupra naturii obiectului ei, asupra legilor socia- 
le etc. În loc deci să se facă sociologie, s'a discutat asupra și 
în jurul sociologiei. lar cind un sociolog înczarcă să scrie un 
fratat de sociologie generală, el se izbeşte de imposibilitatea de 
a împăca toate direcţiile sociologice, toate opiniile asupra 
metodei, obiectului etc. El trebuie să dea o definiţie a obiectului 
sociologiei, a societăţii, care nu e decit una din nenumăratel 
definiţii posibile, el trebue să aplice o metodă, adaptată acelei 
definiţii şi care se schimbă cînd definiţia se modifică, iar legile 
sociale ce se laudă a le fi descoperit, sunt contrazise a doua zi 
prin evenimente, 

De unde această nesiguranță, de unde această desorienta- 
re și rătăcire zădarnică? Din eroarea iniţială. Natura și umanita- 
tea formează două regnuri despărțite, bine distincte. Ele nu sunt 
opuse, ci mai degrabă suprapuse,dar nu pot fi prinse într'o unitate 
prin coordonarea sau contopirea lor. Dela natura materială ne pu- 
tem ridica la umanitate, prin umanitate la spiritualitate, şi de aici 
la divinitate, Dacă omul și umanitatea ar aparţinea cu to- 
tul naturii, atunci şi divinitatea ar fi „natură“. În acest 
fel ajungem la „spinozism”, la panteismul identic cu panmateria- 
lismul. Pozitivismul lui Auguste Comte, caută să evite această 
intrare în metafizică, dar numai lăsind problema fundamentală a 
sociologiei nedeslegată Întrebările: ce este societatea umană? ce 
este omul?, duc în mod necesar înapoi la metafizică, la specu- 
laţiunea filozofică, 

Dar prin postulatele sale iniţiale, pozitivismul comteist in- 
dicase metafizica potrivită spiritului pozitivist: materialismul, Și 


Wwww.dacaramanica.ro 


—5— 


societatea este natură, şi societatea e supusă legilor naturale 
— deci şi societatea e materie, Concepţia materialistă îşi face 
intrarea în ştiinţele sociale şi lupta între clasele sociale „explică, 
transformările sociale, aşa cum ciocnirea forțelor mecanice ex- 
plică transformările în „natură“, Termenii de „evoluţie“, „revo- 
luţie”, „selecţiune naturală“, „diferenţiere“ şi „integrare” se a- 
plică şi la natură şi la umanitate, !a materie şi la spirit (dacă 
se mai admite existenţa spiritului). 

În acest fel pozitivismul lui Comte și evoluționismul lui 
Spencer, impinseră, impotriva intenţiilor acestor filosofi, dar in 
acord cu „natvralismul” lor, la metafizica materialistă, care, la 
rindul ei, desăvirşi degradarea omului nu la animalitate, ci subt 
animalitate. Căci animalul aparţine naturii, el nu este 
nici bun nici rău, dar omul nemaiputind fi animal, şi re- 
nunţind la rangul de om, devine din bun ce putea i, 
rău. Căci omul nu poate fi decit stăpin al naturii sau 
dușman al ei, el nu mai poate deveni natură. Dar stăpin nu 
poate deveni şi nu poate răminea decit atunci cînd consideră 
natura ca un mijloc pentru crearea de valori spirituale, iar nu 
ca un mijloc pentru satisfacerea pornirilor sale animale, În cazul 
din urmă, omul-animal distruge natura şi se distruge pe sine; 
el devine sclavul pasiunilor sale, sclavul m: teriei în care îşi cau- 
tă mijloacele pentru satisfacerea trebuinţelor sale ce sporesc me- 
reu. 

Așa a inceput tragedia secolului masinismului, al tehnicei, 
decadenţa rapidă a omului dela spiritualitate la materialitatea 
cea mai joasă, Materia anorganică e castă şi curată, Ea creiază 
cristale, ea nutreşte plantele, dindu-le forma şi culoarea. şi, prin 
plante, întreține bogaţii de forme animale. Dar ce e omul-mate- 
rie? Un agregat de molecule în care a întrat diavolul, duhul ră- 
ului, al distrugerii, al negaţiunii. El îl mină pe om la căutarea 
neîncetată de bogâţii, de destătări. EI il mină să intre în mărunta- 
ele pămintului, să brăzdeze văzduhul, să construiască mașini tot 
mai periecle pentru uciderea aproapelui, în sfirșit, să ucidă spi- 
ritul bun pentru ca să triumie diavolul, Metafizica materialistă 
l-a aruncat pe om în braţele pierzării. 

Şi toate acestea din cauza unei mici erori teoretice în fun- 
damentarea sociologiei . . 

Nu glumim. S'a văzut doar cum o invenţie a unui singur 
om poate revoluţiona toată vieața omenească: invenţia maşiuei cu 
vapori. Tot astiel eroarea teoretică a pozitivismului a dat naștere 
marxismului şi, în urmă, ca aplicare practică, bolșevismului? 

Să vedem în ce consistă eroarea şi să încercăm a o rectifica. 


www.dacarumanica.ro 





206 


Pe această rectificare se va sprijini apoi toată clădirea 
ce vrem s'o construim din materialul „însemnărilor“ noastre. 


LU 


Prin termenul de „fizică“ vom înţelege totalitatea ştiinţelor 
cari se ocupă de „natură“. „O mau ll“ nu intră în sfera 
fizicei, deși specia zoologică „homo sapiens“ aparţine fizicei, ast- 
fel că Antropolugia generală va trebui să aibă o secțiune întitu- 
lată „antropologie fizică”. 

Fizica consideră natura ca o ordine perfectă, determinată 
ide legi independente de v o in ţa omului. Natura își are 
legile ei proprii, ea există în sine şi pentru sine. Fizica ex- 
clude din domeniul ei orice explicaţie finalistă: nu există scopuri 
în natură; ea exclude orice excepţie antropomoriistă: natura nu 
e insufleţită, n'are conștiință, nu simte plăcere nici durere, nici 
ură nici dragoste, Natura e un sistem de elemente materiale în 
neîncetată mişcare, elemente cari sa combină şi se despart nein- 
trerupt, creind şi nimicind „forme“ individuale, după legi fixe 
(mecanice şi chimice). 

Fizica exclude din domeniul ei toate preocupările „filozo- 
fice”, în primul rînd problema posibilităţii de a cunoaşte natura 
ca existenţă în sine (fără subiect). Pentru ea natura esie obiect 
în sine, si ordinea naturală este o ordine în sine. Această 
concepţie a dat rezultate foarte rodnice, a deschis drumul spre 
stăpinirea paturii şi exploatarea forțelor naturale în folosul omu- 
lui, lărgind astfel sfera libertăţii umane, înțeleasă ca posibilitate 
de prevedere, de producere sau suprimare de efecte naturale 
prin cunoașterea cauzelor lor, Toate invențiile, de instrumente, 
maşini, medicamente etc., au la bază această cunoaştere şi au iz- 
vorit din dorința de a putea pre ve de a evenimentele. 

Sociologia s'a constituit ca ştiinţă pozitivă în temeiul acele- 
iaşi concepţii, că există societatea ca obiect in sine şi o ordine 
socială independentă de voința omului, și în temeiul aceleiași do- 
rinţe de a putea prevedea evenimentele sociale în baza cunoaş- 
terii legilor sociale. După această concepţie dci, omul îşi poute 
dobindi îați de sozietate o independenţă și libertate ca şi față 
de natură: el poate organiza și reorganiza societatea în contor- 
mitate cu dorintele sale — ţinind se'nțelege seama de legile so- 
ciale n a tu r a le. Sociologia ar fi deci într'udevăr „lizică so- 
cială“, Comte n'a fâcut însă o descoperire nouă. Chiar dela în- 
ceputurile ei, ştiinţa socială s'a întemeiat pe aceste principii. La 
Platon, Aristotel (mai ales), apoi la Hobbes şi la moralişiii en- 
Slezi, concepția „naturalistă”', dacă au predomină, nu este totuș 


www.dacarumanica.ro 





—7— 


exlusă, Există legi sociale, (de-ex. în ciclul formelor de guvernă- 
mint), dar ele nu sunt precise, nu permit o prevedere exactă. 
Exemplul ştiinţelor fizice moderne a trezit insă tendinţa de a da 
şi ştiinţelor sociale o preciziune şi exactitate, care să îngăduie 
constituirea unei tehnice sociale asemănătoare tehnicei materiale. 

Înaintaşii lui Auguste Comte au văzut şi simţit că societa- 
tea umană nu este numai „natură“: contractualismul a exprimat 
acest lucru afirmind că societatea sfa născut prin convenţie, prin 
voinţa indivizilor cari o compun. Psihologia, individuală şi socia- 
13, intervenind în această problemă, a intunecat-o apoi mai mult 
decit a limpezit-o, iar filozofia a incurcat-o cu desăvirşire. 

Noi formulăm ipoteza: societatea ca obiect al 
sociologiei, nu poate fi considerată ca obiect în sine, 
(ca existență independentă de subiect), nici ordinea so- 
cială nu poate fi privită ca ordine naturală şisupusă unor 
legi naturale; susţinem, prin urmare. că societatea e 
o creaţiune a indivizilor cari o compun și cari creiază şi ordinea 
socială prin instituirea de norme sociale, de | e gi. 

Dar, in opoziţie cu contractualismul şi cu toate teoriile so- 
ciale psihologice, filozofice şi metafizice, noi susţinem că există 
o formă socială umană n a tura lă, în sine şi pentru sine, 
supusă unor legi naturale, fizice. lar problema centrală a socio- 
logiei cooszistă în a arăta, cum prin mlădiereu şi complicarea a- 
cestei forme originare, biologice, o m u i, liberat de supt impe- 
riul naturii, a putut creia societatea umană. 

Sociologia nu se poate mulțumi să adopte ca punct de ple- 
care afirmaţia lui Aristotel că omul este un, „animal politic“, ci 
ea trebuie să explice cum omul poate deveni un animal, ea nu 
se poate mulțumi să constate că există Statul, ci trebie să ex- 
plice cum omul a putut creia State, 

Şi sociologia ar greși mai ales dacă ar urma calea arătată 
de A. Comte, care susţine că „fizica socială, adică studiul evo- 
luţiei col«ctive a genului omenesc, este un ram al fiziologiei“, şi 
că „istoria civilizaţiei mu este decit continuarea şi intregirea ne- 
cesară a istoriei naturale a omului“. Dacă ar îi așa, atunci le- 
gile sociale ar îi intr'adevăr legi naturale, iar sociologia o ştiinţă 
neturală, î ; z i c ă. Dar poate lua omul faţă de societate ace- 
eaşi atitudine ca şi faţă de natură? Putem oare pune produsele 
spiritului omenesc, ale a r t e i, pe aceeași linie cu operele na- 
turii? Din faptul că omul este un produs al naturii, putem oare 
trage concluzia că şi operele omului suntproduse 
naturale, determinate de legi naturale? Răspunsul depinde de îe- 
Jul cum deslegăm problema raportului dintre materie și spirit. Da- 


www.dacarumanica.ro 


=8:= 


că spiritul face parte din natură, atunci fizica devine singura 
ştiinţă posibilă, care cuprinde toate fenomenele; da- 
că natura e concepută insă numai ca sistem material, fenomene- 
le spirituale nu numai că nu intră în fizică, dar reclamă consti- 
tuirea de științe aparte, numite științe n o o Lo gi c e, radical 
deosebite de științele n a tu ral e. La această soluţie s'a o- 
prit filozofia germană, împărțind ştiințele in '„Naturwissenschaf- 
ten“ şi „Geisteswissenschaiten“. Unde este locul sociologiei? Unii 
cred că ea aparţine ştiinţelor naturale, alţii o situează in sfera 
celor spirituale, şi nu lipsesc nici cei ce o pun la mijloc între 
cele două categorii de ştiinţe (Xenopol). 

Nici prin gind nu ne vine să expunem pe larg această pro- 
blemă. Filozofii germani au scris despre ea cărţi voluminoase și 
temeinice și au analizat-o din toate punctele de vedere. Folosul 
care a ieșit pentru sociologie din expunerea acestei probleme ni 
se pare insă — foarte problematic. Sociologia nu vrea să fie nici 
știință naturală. nici ştiinţă spirituală — ci ştiinţă, cunoaștere 
sistematică a obiectului ei, care este societatea umană. Dar cum 
această ştiinţă, după afirmaţia sociologilor şi filozofilor, e încă in 
facere, şi cum nu e nădejde ca discuţiile prealabile asupra obiec- 
tului şi metodei sociologiei să se sfirşească in curind, noi vom 
încerca, pentru a nu fi încurcaţi în aceste discuţii. să atacăm pro- 
blema din altă lature. Vom părăsi, anumedomeniul teoriei 
şi vom cerceta domeniul acţiunii practice. Vrem 
să-l cunoaştem pe om după faptele sale, după manifestările sale, 
şi de aci vom pătrunde, credem, pină la lămurirea probleinei 
societății. 

„Însemnările“ noastre vor fi un mic laborator în care „o- 
mul“ va fi pus in diferite condițiuni pentru a se putea inregistra 
reacţiunea sa, comportamentul său social. Vo; fnrmula se'nţele- 
ge ipoteze, pe cari le vom verilica apoi prin observaţii 
multiple. Nu pornim dela nici o dogmă sociologică, nu ne vom 
lăsa înfluenţaţi de nici o autoritate sociologică. 

Poate că în acest fel vom reuşi să eliminăm eroarea iniţia- 
lă a sociologiei şi confuziile ivite pe urma ei. Omul nu este aici 
materie nici spirit, dar nici amestec din materie şi spirit — ci 
este om. Și dacă vom şti ce este omul, vom şti şi 
ce este societatea umană. 


Traian Brăileanu. 


Răzeşii 


Pe lingă marile iutuiţii, spontane si de dincolo, ce oglin- 
desc cotiturile istorice ale neamurilor acestui pămint, contempla- 
rea obiectivă a faptelor, strictă în articulațiile ei, tinde să aducă 
stabilirea unei ordini lumești, bine fixată, lucrind ca o putere ce 
infinenţează asupra vieţii imediate, risipită în acţiuni ce sunt, de 
foarte multe ori, departe de-o adevărată  „udaptare la mediu”. 
Depășirea cadrului zilnic de acţiune pentru menținerea vieţii noas- 
tre sociale, naţionale, trebuie înfăptuită prin cunoașterea manie 
festărilor sociale de totdeauna și de pretutindeni. Termenii „de 
totdeauna” şi „de pretutindeni” ne spun implicit că sociologia 
care voieşte să cunoască realitatea socială rominească, de pildă, 
va trebui să adincească şi analiza faptelor trecutului pentru a 
stoarce semnificaţia obiectivă a acestora. Din pătrunderea aces” 
tor fapte, prezentul nu numai că ar trebui să simtă o atașare sim- 
patică faţă de ele, aşa, cum ne-o cîntă poeţii no;tri, ci in mod na- 
tural, această pătrundere, va avea un rost practic, va duce la 
aplicaţii sociale raţionale. 

Cunoaşterea şi adincirea trecutului nu este nicidecum în- 
toarcerea la trecut. Şi supt perspectiva ştiințilică ea nu este şi 
nare voie să fie ceva „mistic“. De altă parte, pentru garanția u- 
nei cercetări obiective, elementele și termenii din domeniul meta- 
fizic ca „progresul omenirii”, „omul se naște bun“, etc. trebuie 
eleminaţi din ştiinţa socială pentru a nu o prejudicia. Desbră- 
caţi de orice prejudecăţi de asemenea natură, de orice moralis- 
me ce nu intră în cadrul obiectiv de cercetare ştiinţifică, atitu- 
dinea noastră față de prezentarea unor fenomene sociale nu va 
fi nici progresistă, nici reacționară, nici aristocratică şi nici de- 
magogică, ci numai sociologică. Dar dacă sociologia nu poate fi 
identificată cu mișcările şi tendinţele sociale (ceea ce știința 
noastră sociologică oficială o face), că poate demonstra, în mod 
obiectiv, intrucit este legitimă o anumită mișcare socială, cari îi 
sunt cauzele, dece ea trebuie susținiită sau nu. 

. 


Schematic distingem două mari clase sociale în trecutul ță- 
rilor romineşti; boerimea şi țărânimea. Clasa de sus, cu o func- 
țiune expresiv politică, internă și externă, clasa de jos, cu func- 
țiune preponderent economică, agricolă. Ambele îşi au caracterul 
lor social deosebit, felul lor special de manifestare, fără ca aces- 
te deosebiri să ducă la conflicte, permanente, difereațele netezin- 


www.dacarumanica.ro 


= 10: 


du-se prin suverana conducere a domnitorului prin unitatea limbii, 
prin aceeaşi credinţă religioasă, Existau insă, pe lingă aceste do- 
uă mari clase, pături sociale mai puţin compacte, cu funcțiuni, 
dacă nu chiar cu totul deosebite, totuş specializate, de-o proprie 
nuanţă, funcțiuni ce modelează cu timpul şi un anumit tip de 
indivizi de-o constituţie psihică bine definită, originală. O ast- 
fel de pătură socială constituiau în Muntenia moşnenii, in Mol- 
dova răzeşii. Mai ales în Moldova întilnim în regiuni ca- 
racteristice, acești răzeşi, oameni de-o ţinută sufletească distinct 
reliefată, liberi, autonomi economiceşte, cu un cuvint „boeri“ şi 
totuşi mai puţin decit aceşti, neluind parte la conducerea politi- 
că a țării, În acelaşi timp ei sunt „ţărani“ cei mai bravi dintre 
țărani, minuind armele şi muncind ogoarele și totuşi deosebin- 
du-se accentuat de „vecini“ sau în situaţia din Muntenia, de ro- 
mini, ţărani supuşi „stăpinului”, 

Asupra originii acestei pături sociale sunt mai multe ipo- 
teze, În analogie cu situaţia țărilor din apus, A, D, Xenopol”) 
susține că din timpul încheșării voevodatelor încă, a existat o 
țărănime liberă, războinică şi care abia în urma luptelor conti- 
nui, a sărăcit, măcinindu-și puterile aservindu-se boierilor spri- 
jiniți de. domni, Moșnenii şi răzeşii n'ar fi decit urmaşi ai a- 
cestei ţărănimi libere, 

De aici Xenopol face deosebire între păminturile răzeșești, 
ale moşnenilor, şi între păminturile boierești. „Această deosebire 
îşi găseşte explicarea în originea deosebită a proprietăţii boie- 
reşti şi a celei moşneneşti sau răzeşeşti. Cea boierească se,trăgea 
totdeauna din dăruiri domnești. 

Nu tot aşa stau lucrurile cu proprietatea răzeşească. Ea 
era de cele mai multe ori (aiară de mazili) mai veche decit descă- 
lecarea, cum era fără îndoială acea a locuitorilor Vrancei, a Cim- 
pulungului şi a poporaţiei găsite în Muntenia Ia înființarea dom- 
niei."**) Vom mai reține un fapt. Atit moşnenii, cit şi răzeşii sunt 
cunoscuţi ca militari. ca grăniceri. Ipoteza lui Xenopol asupra 
vechimii răzeşilor şi mosnenilor este cu atit mai plauzibilă cu 
cit autorul arată că organizaţia militară la romini a fost foarte 
veche, „Nu rămine nici o îndoială că aşezămintele militare, ale 
căror urme le îniilnim pină tirziu în țările romine, datează în 
ele din vremuri foarte vechi, avindu-şi rădăcina chiar în epoca 
anterioară Hescălicării, întrucit vieaţa poporului romin fiind fără 
încetare o vieaţă de luptă, organizarea militară cată să fi prece- 


-) „Istoria partidelor politice în Remâria”, Ercureşti 2911, vol.I, pas. 3 
**) Xenopol „Istoria Rominilor din Dacia Traiană” șol, IV, pag. 147, 


www.dacarumanica.ro 





dat la el pe toate celelalte”.*) Cum această organizaţie militară 
reclamă indivizi, independenţi din punct de vedere economic, ea 
n'a putut fi alcătuită decit de luptători țărani liberi, Firul isto- 
ric al răzeșimii ne-ar duce, după Xenopol, pină la primele în- 
jsbebări de vieață socială rominească, iar dacă sm voi, el ne-ar 
putea opri la legionarii romani stabiliți definitiv pe pămîntul 
Daciei. 

Ipoteza a doua, mai curentă, fixează originea răzeșilor, pen- 
tru ca să ne restringem mai mult la Moldova, din epoca lui Şte- 
fan cel Mare, Domnitorul Moldovei, în dibăcia sa strategică, rîn- 
dui viteji hotarnici, distinși în lupte ca să păzească hotarele şi 
locurile de trecere a duşmanulvi. Așeză aceşti voinici în ţinuturi 
al căror pămint răminea să fie proprietatea lor din tată în fiu. 
lar de pleca Domnul la luptă îl urmau şi ei, fără plată, înarmaţi 
şi călări. 

Oricum s'ar înfățișa problema originii răzeșimii, un fapt 
rămîne constatat: existența unei clase sociale. avind ca ocupați” 
une apărarea țării (spada) şi îngrijirea pămîntului propriu (plu- 
sul). Cele două ipoteze istorice amintite se complectează. Desi- 
sur că vor fi existat acești voinici şi înainte de Ştelan cel Mare, 
dar marele voevod a ştiut să ridice starea lor cît mai mult şi să 
o mai întregească din rîndurile ţărănimii, căci şi aceasta lua pare 
te la lupte, 

Epoca de înflorire a Moldovei subt Şielan cel Mare numă- 
ra ţinuturi întregi de răzeşi, străjuind de jur împrejur ţara me- 
reu încolţită, Dela piciorul Moldovei, din ţinuturile Birladului de 
azi, dinspre Nistru avind ca centru Orheiul, la Nord în jurul ce- 
tăţii Hotinului, dela Cernăuţii de «zi în spre Polonia, pe pămin- 
turile boierului Tăutu, în Cimpulungul Moldnvenesc, în Vrancea, 
trăia această nobilă țărănime, hotărită şi dirză, vitează şi totdea- 
una pregătită la atac. Alături de aceștia, cu timpul, depărtaţi 
dela locurile de conducere, căzuţi în disgrație, se retrag şi ră- 
mîn mazilii (boerii maziliţi, de multe ori frămintind ginduri de 
răsbunure sau şi pornind răscoală împotriva Domnului, ca Or- 
heienii, altă dată. Acești „slujitori depe margină” — răzeşii — 
făceau parte din armata permanentă a lui Ştefan cel Mare, căci 
aceasta, în timp de pace se compunea din: î. Curteni sau viteji, 
2. Lefegii, 3. Locuitorii satelor de mar- 
gi n e, păzitorii graniţelor. În rezumat răzeşimea împlinez o 
funcţiune distinctă în trecutul Moldovei, fiind o clasă socială de- 
osebită de altele, avind deci un scop precis. 





"| Ibidem pag. 142. 


www.dacarumanica.ro 


Dar noi voim să surprindem se- 
mnificaţia sociologică politicăaa- 
cestei clase sociale. Statul este societatea or- 
sanizată subt raport politic. El e o formi concretă de prezen- 
tare a fenomenului politic, Fenomenul politic în esența sa se 
naşte din raportul de luptă între diferite societăţi pentru stăpi- 
nirea autonomă a unui teritoriu, Luptele pot fi de dominaţiune 
sau şi liberare. 

În fața mediului concret în care au trebuit să trăiască ţă- 
rile romînești în trecutul lor, (sta schimbat oare azi poziţiunea 
geografică şi istorică a Rominilor?) organizarea politică a fost 
fundamentală, de prim ordin. Din aceastănecesi- 
tate primordială se modelează și 
structura internă a societăţii, di- 
viziunea muncii economice, ordi- 
nea ierarhică, politică internă. Spre 
deosebire de forma socială morală, religioasă, sau economică, în 
organizaţia socială n u mită stat, prima forță 
este armata”) Funcțiunea militară, în timpuri de ri- 
dicare naţională rominească, şi-a găsit o sistematizare cît mai 
raţională, Astfel domnitorii au putut să-şi asigure o domnie pu- 
ternică şi autonomă, Ei sprijină, privilegiază sub raport econo- 
mic această clasă, o „inobilează“, 

Răzeșimea apare astiel ca ocre- 
aţiune socială, politică-militară, 
autonomă din punct de vedere eco- 
nomic, constituindo armată înper- 
manenţă, o armată însă bine lega- 
tă de pămîntul pe care îl apăra şi- 
| stăpiîn ea. Din această calitate de apărători ai țării Și 
ai propriei moșii s'a înfiltrat în sîngele răzeșilor o adincă simţi- 
re de legătură cu solul străbunilor, care se va manifesta prin in- 
transigența de mai tirziu, cînd răzeșimea scăpătată își va apăra 
bunurile din moşi-strămoși, arătînd prin Zapise vechi drepturile 
ei, vrășmăşind vieţi de-arindul pe cei ce vor voi să o deposede- 
ze de această mostenire, 

Se poate vorbi de-o ţinută psihică a răzeșului căci ea e- 
xistă şi azi, precum satul răzeșesc cu toate vitregiile vremurilor, 
în ţinuturi mai fericite, apare şi azi cu un caracter al său, cu 
o notă specifică, Căci acolo unde au fost sau mai sunt răzeși 
adevăraţi „casă răzeșească fără cerdac nu s'a pomenit“, Tradiţia 


-) Vezi T, Brăileanu: „Politica“ Cernăuţi 1928, pag. 236, şi următ. 


ocupaţiei străbunilor imbrăţisată de urmaşi a transmis și a adin- 
cit un anumit comportament suiletesc al răzeşului adevărat. E- 
xistă o demnitate interioară răzeșcască. Ea se manifestă prin 
pondere în judecată, prin miudrie reţinută, prin economia ges- 
turilor aşezate şi la loc. Icoana răzeșului din timpurile de înflo- 
rire, zugrăvită şi în scrierile noastre literara, indică un suflet 
bogat în rezerve, un suilet ce nu se epuizează la primele întilniri, 
Această bogăţie interioară, fruct al conștiinței propriei superio- 
rităţi, ne aminteşte de ocupaţiudea războinicului care a trecut 
pria multe, s'a oţelit, ajungind cu timpul la o sublimare a motri- 
cităţii interioare în atitudini pronunţate dar cumpănite, totdea- 
una plasatejust. Es t e în a ce st fel de-aficeva no- 
bi), aristocratic. Caracterul dirz, axat, al acestor 
oumevi care nu știau să uite și nu înțelegeau să fie vreodată 
căicaţi :n picioare, ci se simţiau totdeauna liberi şi hotăriţi în 
achunile lur, a scris una din cele mai frumoase pagini ale tre- 
cutului nostru de luptă şi strajă pe aceste meleaguri, 

Răscoala Orheienilor, descrisi cu atita avint romantic de 
M. Sadoveanu, creatorul admirabilei figuri — Tudor Şoimaru, 
este răsvrătirea viguroasă a acestei răzeşimi, aşezată în jurul ce- 
taţii Orhciului de Ştelan cel Mare cu scopul de-a aţine calea 
Tiiarilor dinspre Nistru, răsvrătire mîndră și demnă de-a se im- 
pune ca o putere vie si coaștientă în Moldova văduvită de du- 
hul vosvodului de la Putna. Căci răzeşimea orheiană  nemulțu- 
mita şi ne mai voind să asculte de poruricile demnitorului, s'a 
încumetat să ridice domn din rindurile ei, să-l susţină impunindu-l 
tarii întregi *) 

Dar timpurile se schimbară și cu ele clasa socială a răze- 
şilor a trebuit să sufere alterări, neglijată şi suptă mai întiiu, în 
urină „perimindu-se“ în rosturile ei politice, sociale, în faţa unei 
vieţi sociale schimbate, bazată pe noi principii, Această 
„pPerimare“ nu rezultă, precum sar 
crede, la prima vedere, dintro fata- 
lă slăbire interioară, ci din noua 
formă de organizare socială, în ca- 
re această pătură a fost desconsi- 
derată, iarfuncţiuneaei socială sutb- 
ordonată altor funcțiuni mai movlt 
preţuite (economicul), 

Epoca întunecată a Fanarioţilor, timp de decadenţă politică 
şi socială a principatelor, în care domnii nu-și mai văd decît de 


*) 1. Nistor: „Istoria Basarabiei“, Cernăuţi, 1923, pas, 76. 


www.dacarumanica.ro 


PE ps 


înmulţirea averii pentru a se menţine prin corupție la putere, 
sapă an de an clasa răzeşească, îi surpă raţiunea de-a fi. Înal- 
te condițiuni istorice această pătură socială, prin exerciţiul func- 
țiunii sale, ar fi putut atinge periecţiunea, constituin- 
du-se ca un organism puternic şi 
hotăritor întaţa claseiboiereştice 
se înstrăina tot mai mult şi a ţără- 
nimii robite şi stoarse. de ciocoii, 
Această posibilitate vine să ne-o confirme „fenomenul” T, Vla- 
dimirescu, mo şn ean din Vladimir. lată-l pe acest răzeş 
muntean, liber, școlit şi umblat, om al armelor, răzvrătindu-se 
şi pornind revoluţia ce avea să aducă mintuirea țărilor vlăguite 
de străini. Victorios, „Domnul Tudor“, căzu totuși, plătind cu 
moartea îndrăzneala sa. Fu o ultimă şi grandioasă pălpăire îna- 
inte de-a trece în starea tot mai puţin însemnată a acestei pă- 
turi, 

Epoca modernă, dela 1848 încoace, ne oleră o răzeșime 
sărăcită, slăbită, nostalgică, schimbată în majoritatea cazurilor şi 
sufletește. Înmulțirea familiilor aduse fărămițarea pămiaturilor, 
pe de altă parte activitatea războinică, grănicerească îşi pierdu 
sensul ne mai putind menţine prestigiul răzeşiinii, Este timpul 
în care răzeșul apare ca un glas ce strigă în pustiu, ambițios, 
de-o ciudată îndărătnicie, veşnic în procese, cu un cuvint ca un 
om „de harţa“, Neînţelegind nimic din sensul vremurilor, el se 
retrage în amintiri, se culundă în trecut, devine o tristă figură. 
Şi totuşi pină inante de :ăzboiul mondial, alocuri chiar și pînă 
azi, sau păstrat figuri impunătoare de răzeşi, învingind asprimea 
vremurilor. D-nui V. Caraivan,* unul dintre cunoscătorii răzeşimii, 
într“o scriere * *! în care desfăşură istoria unui proces răzeşesc, 
arată că în satul Şuletea de lingă Birlad, în anul 1911, existau 
încă 5-6 diplome moldoveneşti de mazili. lată şi înfaţişarea ră- 
zeşilor din acel sat in 1911: „Cu toate că unii is foarie nevo- 
iaşi şi duc o viaţă grea, căci de vre-o 30-40 de ani mulţi s'au 
amestecat prin încu'scriri cu clăcaşii de prin satele vecine, înain- 
te de 1850 nu se pomenea de așa ceva, sunt mindri şi ambiţioși, 
cu greu se pleacă fiind siliți de sărăcie şi Între ei veşnic se 
ceartă nevoind a recunoaşte ușor sefia unuia. Au însâ o noble- 
ță deosebilă in privire, în statura Înr, mai sunt înca bătrini fru- 


*) Vezi revista „Răzeşul“ de la Birlad, în care citim articole şi docu- 
mente interesante despre mazili şi răzeşi, Dierectorul revistei este D-nul V, 
Caruivan. 

”*) „O delegatie de răzeși în capitală sau istoricul unui sat mo!:dovenesc“ 
Bucureşti, 924, * 


www.dacarumanica.ro 


— 15 — 


moşi, măsuraţi la vorbă, îmbrăcaţi simplu şi curat cu tunica de 
postav negru încărcată de fireturi cum se purta altă dată, cu 
părul lăsat în plete, în cari recunoşti numai decit pe vechii Mol- 
doveni de odinioară” (pag. 14-15), 

O schiţă istorică a unui sat răzeşesc bazată pe zapise pu” 
blică D-nul M. Costăchescu”) arătind deasemenea urmele vii în- 
că şi azi ale trecutului răzeşesc. Ar fi să amintim aci lucrarea 
lui D. Țopa asupra răzeşilor din Nordul Bucovinei. (Datele de- 
osebit de interesante ale acestei lucrări le vom folosi într'un ar- 
ticol viitor.) 

Figurile istorice ale răzeşimii cu viaţa ei asrpă şi nobilă 
apar în literatura noastră, în cîntecul popular, în legende istori- 
ce, ca şi la scriitorii moldoveni. Duioasele „Scrisori ale unui ră- 
zeş“ sunt din paginile cele mai condensate şi mai suculente din 
cîte a scris Cezar Petrescu. 

Dar preocupările istorice şi cele literare rămîn numai inte- 
resante sau frumoase realizări culturale, documente ale unui tre-” 
cut cu o viaţă a sa, depărtată de noi. Credem însă că realita- 
tea noastră socială de azi, mai ales în anumite regiuni ale țării, 
nu numai moldovene, este de aşa natură; încît ea reclamă, în 
mod imperios, redeșteptarea vechiului 
spirit răzeşe s c, Dacănu este posibilă această re- 
deşteptare la elementele vechi răzeşeşti, atunci este nevoie d e 
creiarea nnei noi elite de ţărani 
independenţişicapabilide luptă dir- 
ză pentru afirmarearominismului 
Dacă azi cucerirea cu „plugul și cu spada“, cum ar spune poe- 
tul, trebuie să primească un nou sens, atunci pionerii aceştia 
vor trebui să constituie nu o clasă specific militară, ci una poli“ 
tică națională, asimilind elementele barbare, năvălitoare. Forma- 
rea unei țărănimi libere, independente însă nu poate nici odată 
să fie confundată cu „acordarea drepturilor politice“, cu dreptul 
de-a vota. istoria ne arată că au existat naţiuni cari şi-au apă- 
rat interesele făra să voteze. Ci o țărănime liberă însemnează o 
țărănime capabilă de-a se folosi în mod liber, argumentat, de a- 
ceste drepturi, conform intereselor proprii de viaţă socială. O 
țară ca a noastră nu poate fi condusă exclusiv de intelectuali, 
bieţi slujbași la stat, dependenţi de buget, care la rindul său de- 
pinde de o anumită elită.. .. . . 

Deci acolo unde viaţa răzeșilor, ca prin farmec mai lică- 
reşte încă, ar trebui să ne concentrăm toate forţele pentru a o 
întări, sprijinind-o, înviorind-o, prin ridicare cultural-socială. Căci 
de pildă în Nordul Bucovinei, datorită în cea mai mare parte 


www.dacarumanica.ro 


— 16 — 


politicianismului îngust, datorită goanei după voturi, veneticii fa- 
vorizaţi mai înainte de stăpinirea austsiacă, aztăzi de cea zisă 
rominească, au copleșit răzeșimea. 

Această nouă ridicare socială, ca altă dată prin înțelepciu- 
nea politică a lui Ștefan cel Mare, trebuie să ne fie mereu a- 
minte, căci ca și în vremurile tulburi ale treciitului, razimul nos- 
tru naiţonal şi de stat nu poate fi menţinut decit printrio pu- 
termică pătură politică-culturală, formaiă din clemente băștinașe, 
bine legate de pămintul ţării. 

(Pentru a intra în amănuntele atit de dureroase ale vieţii 
noastre romineşti din Nordul Bucovinei şi pentru a preciza ches- 
tiuni de acută actualitate, în numărul viitor ne vom ocupa de 
„Răzeşimea dintre Prut și Nistru). 

Leon Țopa 


Literatura 


şi societatea romînească 
MOTTO: 


Istoria contemporană a Romminiei ca şi istoria 
ei îndepărtată este cea mai energică desminţire care 
poaie fi opusă tuturor formelor inşelătoarei doctrine 
a materinlismului economic. Vielorie ciştigată de 
na/iunea romtnă asupra luluror cauzelor de disiru- 
gere și de anihilare care ou ameniniat-o a Jos a- 
ceea a unei energii spirituale." 


[Gaston Richard, Cultura romină și Statul ro 
isi grad. de Al. Î. Alexandrescu, Bucureşti 1933. 
ps. 55]. 


În literaturile universale numai acele creaţiuni se menţin ca- 
re reprezintă un moment în înlănţuirea genetică, şi numai acelea 
străbat care înfăţişează specific epoca istorică la care au contri- 
buit, Dacă pentru trecut anumite opere încă vii sunt reprezenta- 
tive, putem tot aşa de bine lămuri ceeace este reprezentativ pen- 
tru astăzi şi chiar ceeace încreaţia de azi este germenul 
zilei de mine. Caracterul reprezentativ este un criteriu de apre- 
ciere care, chiar dacă nfar fi obiectiv, se impune cu necesitate, 

Tot ceea ce este piedică sau diversiune în calea realizării 
istorice a unei naţiuni este fatalmente zgură şi rezidiu, Fuce 
parte literatura dintre elementele intrunite în realizare? Desigur, 
în măsura în care spiritualul este produs şi generator de con- 
cret, Richelieu şi Ludovic XIV după el, au considerat literatiira 
element al politicului, Scriitorii de azi ar protesta vehement îm- 


www.dacarumanica.ro 


= = 


potriva vre-unei tentative de anexare. lutre literatura viabilă şi 
puterea politică, ar fi și aşa un divorţ structural de spirit. Lite- 
ratura noastră bună izvorește din spirit adevărat rominesc şi nu 
poate servi un corp politic expresie a materialului, a averii a-sau 
internaţionale. Dar intensitatea protestelor ar da in acelaş timp 
şi cunoașterea exactă a cîtului creatorilor de diversiuni literare 
în drumul realizării istorice a spiritului rominesc, cărora anexa- 
rea de către stat le contrazice tendinţele centrifuge. 

Ar fi interesantă statistica preocupărilor puse in circulaţie 
de literatura rominească de după războiu. S'ar constata o imensă 
cantitate de diversiune fală de puţinătatea valorilor într'adevăr 
creatoare. Aproape unanimitatea scriitorilor vădește o semnifica 
tivă slăbiciune pentru problemele specioase de fiziologie și psi- 
chopatie umană, puse în circulaţie de o anumită știință. Această 
literatură —diversiunea este consumaţia favorită a burghezului 
romin citadin, din ea se poate vedea ce probleme sau amuza- 
mente preieră „societatea“ romineasci. Literatura - divessiune, 
indică temperatura morală a burgheziei orăşeneşti deţinătoare a 
puterii politice, și vădește neorganicitatea ei. Este şi greu de în- 
chipuit ca scriitorii formaţi in atmosfera cosmopolită a oraşelor 
să scrie in alt spirit, mai ales că normal se orientează după ce- 
eace este susținut de reclamă şi răsplătit de edituri. Problema 
literaturii actuale poate îi circumscrisă astfel: ea este produsul, 
mai ales inconştient de tendinţă, al unor oameni crescuţi in com- 
plexul diversiunilor, iar presa și editurile dirijează şi susțin con- 
ştient această atmosferă. Este deci explicabil că literatura orga- 
nică statului național rominesc treze astăzi printr'o gravă criză. 
Misiunea unui critic conştiincios ar îi să plivească buruenile di- 
versiunii. E drept că pe strat n'ar rămiaea mai nimic. Dar puţi- 
nul care ar răminea ar trage în cumpănă balastul înlăturat, căci 
ar fi reprezentativ, Diversiunea literară e uşor de deosebit de 
creaţia rominească, prin indiscutabilul criteriu al instinctului de 
conservare spirituală în linea istorică a Rominimei, iar însăşi 
presa de reclamă e un preţios auxiliar, căci face suspectă orice. 
carte prea călduros și insistent reccmandată. 

Pentru curățirea ogorului autohton de pălămida diversiunii 
literare, care caută să intirzie procesele istorice prin ţinerea mul- 
țimii în desorientare, se aplică uneori metode drastice, Acesta 
este înțelesul auto da fe-urilor cu care Germania a serbat veni- 
rea la putere a lui Hitler. Multele glasuri internaţionale au nu- 
mit crimă acest act de adincă semnilicație, și au crezut că află 
un nou prilej să facă violența odioasă, Dar pentru a pricepe bi- 
ne un lucru trebuie să adopți punctul de vedere al celui care 


www.dacarumanica.ro 


e 


l-a făcut. Şi atunci violența hitleristă nu mai apare odioasă, ci 
explicabilă dacă nu saluteră. Glasurile internaţionale au spus că 
în societatea civilizată violența e lipsită de gust. Dar fiecare ca- 
tegorie omenească întrebuințează mijloacele potrivite firii ei, unii 
apărindu-se lovesc îăţis, alţii atacind însinuiază perfid otrava. Cu 
prilejul focurilor hitleriste, drept termen de comparaţie înjositor, 
a fost reevocată minciuna istorică a incendierii bibliotecii alexan- 
drine, care și înainte de năvala otomană arsese de citeva ori. 
Mai potrivită paralelă sar fi găsit în dispariţia neexplicată 
în primele secele d:pă Christos a comediilor greceşti profane, 
pierdute sau distruse sistematic ca răspinditoare de laicism pă- 
gin, de intransigenţii creştinismului. Unde sunt originalele lui Me- 
nandru? Unde gustatele comedii ale celor p>ste trei sute de co- 
mediografi? Doar din transpunerile latine ale lui Plaut şi ale lui 
Terenţiu ne putem face o icoană, şi aceea falşificată, despre ce 
va fi fost comedia grecească tirzie. Un specialist erudit va re- 
greta totdeauna asemenea intimplare, căci el nu va adopta nicio- 
dată punctul de vedere al creştinismului născînd. El pu se va 
intreba: ce a pierdut umanitatea în aceste comedii, dacă în schimb 
a primit creștinismul? — El va susţine că creştinismul se putea 
impune şi fără să sacrilce eeeate-l defavoriza. Așa poate vorbi 
Voltiire, dar nu Rousseau. Între aceste două poziţii spirituale nu 
există punți, afirmarea uneia este exterminarea celeilalte. Come- 
diile grecesti erau voltiiriene faţă de crestinism. Teatrul zefle- 
mist —obscen, cu Ci:sina şi Asinaria, dădea oraşelor greceşti 
atmosfera bulevardieră pe care o cunoaştem și noi astăzi, atmo- 
sferă opacă oricărui mi:ticism. Ele creiau creştinismului obstaco- 
lul impermiabil şi diversiunea față de care nu este clemenţă. 
Creștinismul şi hitlerisnul au nimicit programatic ceeace impie- 
dica afirmarea spiritualităţii celei noui. i 

Violenta defensivă ia şi forme individuale. Hugo Bettauer, 
editorul unei publicaţi săptăminale de cazuistică sexuală, care 
soluţinna problemele in sensul desfriului sub cuvîntul liberării 
în natură, vulgarizatorul comercial al lui Wedekind care legitima 
deslănţuira de bestialitate a după războiului, şi-a plătit negus- 
toria cu viaţa. Un nenorocit, care ii devenise adept din desechi- 
libru moral, a avut un reviriment şi în redacţia revistei a înche- 
iat procesul cu un glonte de revolver in .capul autorului moral 
al decăderii sale. 

Pentru definirea literaturii pe care o numim reprezentativă, 
ne vom folosi de citeva teme auxiliare in legătură cu problema 
spirituală și politică a statului. C 

La congresul partidului comunist din Uniunea Sovietică ţi- 


www.dacarumanica.ro 


— 19 — 


nut la Moscova in 1933,-s'a votat rezoluţia ca muncitorii agri- 
coli să abandoneze intreaga iniţiativă a directivelor, în mina re- 
prezentanţilor muncitorilor industriali, Totul ce se va creia în 
Uniune va porni din mediul industrial, După testele unui labo- 
rator de psichologie experimentală, inteligenţa lucrătorului indus- 
trial este media între a intelectualului şi a agricultorului. Lucră- 
torul are excelentă inteligență practică, intelectualul jonglează în 
abstracții, agricultorul e contemplativ. Concluzia proletară este 
că deoarece politica e de resort practic, ea e de drept domeniul in- 
dustrialului. 

Problema pusă așa e greşită. Evident, in statul bine orga- 
nizat este necesar şi chiar important executantul indeminatec, 
Dar de asta trebuie să-i aparţină lui iniţiativa? Este posibil ca 
executantul să creeze baza ideologică a acţiunii lui? Intră aceas- 
ta în preocupările lui? El are să se preocupe de execuţie, nu de 
spiritul în care execută. Baza ideologică a structurii statului nu 
porneşte nici dela materie, nici dela rațiune. Pentru a o găsi, al- 
tul este criteriul de valoare. De unde după criteriul inteligenţii 
țăranul era inferior, după cel al creaţie! spirituale el este cu 
mult superior lucrătorului industrial. Numai lumea morală a ţă- 
ranului poate fi temelia uniiății spirituale hotăritoare în structura 
statului. În țăran sunt v ii filoanele constituirii țării. Simţul 
statornic at legăturii cu Dumnezeu și cu pămintul, credinţele şi 
virtuțile țărănești sunt o talpă mai nezdruncinată statului politic 
decit bietele alcătuiri raţionaliste-materialiste, din care procedau 
pină ieri organizaţiile politice de stat. Temelia reală a „statului 
țărănesc“ este lumea morală a agricultorului, ireductibilă la for- 
mule şi articole. Etnicul singur are să vorbească aici, aşa cum 
a fost fecundat de credinţă şi de istorie. 

Ca să vorbească de fapt, drum lung mai trebuie străbătut. 
Prima etapă este afirmarea, să zicem, culturală a acestei spiritu» 
alităţi, Spiritualitatea ţărănească, adică rominească, 
trebuie să se impună ţării, pentruca pe drum drept să-i urmeze 
structura politică conformă. 

Tot ceeace literatura romiîneuscă bună a păstrat pină azi, 
merge în dire:ţia impunerii spiritualităţii autohtone, revelată din 
creaţia populară şi din tradiţia istorică. Acest invăţămint nu fo- 
loseşte scriitorilor noştri de astăzi. Ciţi din ei actualizează în li- 
teratură ceeace este dinamic in viaţa romînească? Ei se lasă a- 
surziți de multele glasuri cari defăimează “trecutul literar romî: 
nesc drept vetust şi perimat în spirit, ei se intimidiază de cel 
cari insinuiază inactualitatea creaţiilor spirituale izvorite din sim» 
țul de conservare naţională, cașicum. asaltaţi cum: suntem de ci- 


www.dacarumanica.ro 


tadelele culturale eterodeme şi interdeme, a scrie ro min eş- 
te ar fi ruşinos. Dar ieşirea Aoastră din sărite poate ficu atit 
mai de temut cu cit împinzirea duhului străin a mers prea de- 
parte. 

La începutul sămănătorismului lupta pentru intronarea spi- 
ritului romînesc s-a lim;tat la cultură. Se credea foarte simplu 
că de azi pe mine conitrabalansezi şi inlocuiești spoiala străină. 
Azi problema apare mult mai gravă. Sociologia a lămurit cores- 
pondenţele între societate şi cultură, „Normală“ la noi este li- 
teratura eterogenă, căci ea este expresia societăţii culte. Indife- 
rent de valoarea ei estetică, literatura creată din şi pentru o so- 
cietate instrăinată este din origine condamnată. Pătura cultă con- 
ducătoare, permeabilă influențelor eterogene, nu este mediul ge- 
nerator de adevărată cultură rominească, şi dealtfel ea este o- 
linda idealurilor străine care prezidează la organizarea politică 
a statului. 

Sămănătorismul politic, militînd prin unitatea culturală pen- 
tru Unirea tuturor Rominilor s'a adresat in mod fatal spiritului 
autohton ca bază de acţiune, căci numai el invedera unitatea pe 
tot teritoriul locuit de Romini, în timp ce burgheziile fiecărei re- 
giuni in parte erau colorate străin după iniluenta suferită. Şi e 
ciudat de constatat că tocmai in Vechiul Regat burghezia 
era sufleteste şi social mai instrăinată de rominimea săteas- 
că, cum de fapt este si azi. Totuși o exaltare s'a produs. Revi- 
rimentul naţional sfa consumat apoi în aşa măsură în realizarea 
Unirii, încît după areea deţinătorii puterii politice, abea au mai 
putut soluţiona de bine de rău citeva probleme de administraţie, 
părăsind în întregime p:eocupările ideale naționale. Realizarea 
unităţii spirituale pe temelie rominească se desactualizează din 
exces de materialism administrativ şi din pricina diversiunilor 
minoritare. Obiectul national s'a perimat în aşa măsură, încit re- 
improspătarea lui sub +gida supremaţiei Rominilor în țara lor a 
devenit o idee revoluţionară. Întotdeauna noile etape par revo- 
luţionare faţă de cele anterioare. Cei cari au militat idealul U- 
nirii cedează cu greu terenul noului ideal. Şi totuşi a sosit mo- 
mentul pregătirii spirituale a impunerii unanime a valorilor . ro- 
mineşti, a consacrării lor culturale, sociale şi politice. Este e- 
poca unui neosămănătorism cu obiective interne. Un protesor 
dela o şcoală minoritară susținea că obiectivul Rominie: Unite 
este cucerirea unui rang de egalitate in cultura europeană, ală- 
turi de naţiunile inaintate. Dimpotrivă primează încă politica 
pură a asezării Rominului la locul ce i se cuvine în ţara sa. 
Cum să ambiţioneze Rominul rangul european cind la el acasă 


www.dacarumanica.ro 


— 21 = 


capitulează în faţa entităţilor străine? Rivnei de a deveni stat 
weuropean“ îi precedează necesitatea de a fi în întregime, struc- 
ural, rominesc. În aeastă problemă cultura începe prin a îi 
auxiliară. Ea trebuie să impună unanim valorile romineşti. Lite- 
ratura este o faţă a afirmării nouii etape a idealului rominesc, ai 
cărui purtâtori se aleg din ăceia cari nu s'au încătușat în coin- 
teresările materiale ale perioadei de organizare administrativă ce 
a urmat Unirii. E explieabil dece majoritatea sunt tineri, deci 
accesbili preparaţiei spirituale a viitoarei realizări. 

Dureroasă în cimpul literaturii rominești este problema ce- 
lor rătăciţi si a elor in parte alteraţi, cu toţii pradă inconştientă a 
registrelor îndeminateci în răspindirea miasmelor ofilitoare pentru 
sufletul autohton. Estetica, psichologia, europenismul au prilejuit tot 
atitea pretexte de import rafinatei pestilențe care de ani de zile întir- 
zie continuarea literaturii rominești de consacrare și apoi de ex- 
presie a suiletului naţional constituit. Dar presa şi literatura de 
diversiune n'au putut impiedica concretizarea spiritului nou. În 
toată ţara s'au constituit grupări de tineri cari au afirmat pri- 
matul spiritului şi au tins la o îructificare spirituală a etnicului 
şi a tradiţiei, Alimentată dia mistic şi tradițional, mișcarea aceas- 
ta ideologică e pe drumul r alizărilor adevărate, căci ea concor+ 
dă cu tendința de structualizare politică a autohton/smului, şi es- 
te astiel pregătirea ei spirituală. Temelia social-politică are tot- 
deauna un corolar cultural, şi uneori se refugiază temporar în 
cultură, de unde oricînd se poate concretiza. Rejugiul acesta 
poate li o constringere a momentului. Primatul spiritului are ast- 
iel o dublă semnificaţie, Întrucît zoncretul politic e rezultat al 
spiritului autohton, şi întrucit în procesul realizării mişcarea 
spirituală precedează. Primatul spiritului afirmă un adevăr mo- 
ral şi un principiu politic, şi astiel din pricina virtualităţilor ce 
conține nu e de mirare că provoacă indignarea și exasperarea 
diversionistului romin. i 

Cel ce scrie astăzi romiîineșşte în deplinul înţeles 
al cuvintului, în limbă şi în spirit rominesc, este un pioner al 
viitorului, Scriitorul de mine va răsări din romiînism curat, trun- 
chiu neted și sănătos. Ceeace azi in literatură poate fi pregătire 
a structurii statului rominesc, mine va îi expresia acestui stat, 
Abia atunci se va putea discuta iar de estetică, dar și atunci 
numai estetică rominească, 

Intre timp nimic nu mă împiedică să gustca romin opere 
artistice ale celorlalte popoare. Dar cu totul mă împiedică să le 
traasplantez aici prin imitație, Imi pot lărgi sensibilitatea ca să-i 
înţeleg pe ceilalţi din punctul lor de vedere, dar niciodată în 


www.dacarumanica.ro 


— 2 — 


creaţie nu vom renunţa la almeu pentru al lor, așa cum nu-mi 
dau pămintul şi istoria pentru ale lor, Fiecare naţiune își are e- 
goismul legitim. Dacă cineva fără loc pe lume nu s'ar îi ameste- 
cat, s'ar mai fi ivit în cultură și în politică gogorița fără înţeles 
numită internaţionalism, adică in t e r e goi s m, ciudată con- 
cepţie? 

Borbu Slușanschi. 


Disciplina şi camaraderia 
ca forţe politice. 


Influenţa pe care individul o poate exercita asupra socie- 
tăţii e proporţională cu forţa ce o reprezintă el cit şi cu forța 
ce o reprezintă societatea, Individul fiind un sistem autonom poa- 
te fi reprezentat printr'o forţă dirijată care 'prin raport la timp 
îşi poate autodirija direcţia. Acest sistem autonom va acţiona 
asupra altor sisteme în diferite feluri. Rezultatul acestor acţiuni 
va depinde: a) de mărimea forţelor, b) de direcţia forţelor. 

Rezultanta a două forţe egale ca mârime dar de sens opus 
este zero; pe cind rezultantă a două forțe egale și de acelaș 
sens e egală cu suma forțelor. Cind forţele nu sunt paralele ca 
direcţie, rezultanta e totdeauna mai mică decit suma forţelor, 

c), Rezultatul va mai depinde de momentul de acţiune: 
Dacă un grup de forţe acţionează asupra unui sistem toate in 
acelaş moment sau pe rînd în momente diferite, rezultatele vor 
îi diferite, sistemele considerate de noi fiind dinamice. 

Vom zice de doi sau mai mulţi indivizi că sunt forţe diri- 
jate în aceeaș direcţie cind vor avea aceeaș credinţă, acelaș i- 
deal, acelaș fond etoic şi etic. Ei bine, indivizii pot reprezinta 
forţe cu direcție comună. dar pot avea în acelaș timp tendinţe 
de-a se dirija în diferite direcţii. Pentru a le impune mereu ace- 
iaș direcţie e nevoie de noui forţe. 

Asemenea forțe noui sunt disciplina şi camaraderia. Dis- 
. ciplina intervine din afara individului, camaraderia din interiorul 
lui, pentru a menţine direcţia individului paralelă cu a  celor= 
lalţi indivizi. 

Organizațiile politice sunt şi ele grupuri de forțe. Pentruca 
o acţiune întreprinsă de organizaţia politică să aibă maximum 
de randament e necesar aceste forțe să fie mereu îndreptate 
în aceeaş direcţie şi bine înţeles să aibă posibilitatea de a îi a- 


www.dacarumanica.ro 


PR e pei 


plicate în acelaş timp, În luptele politice acele organizaţii înving 
cari îndeplinesc această condiţie. Cei mai capabili indivizi acţio- 
nind individual asupra societăţii nu reuşesc nimic sau aproape 
nimic, pentrucă deobiceiu acţiunile lor se îndreaptă în direcţii 
diferite. Indivizi slabi dar organizaţi şi disciplinaţi reuşesc să 
schimbe direcţia societăţii prin acţiunea lor, Armate mici dar 
disciplinate au putut învinge armate formidabile, dar nediscipli- 
mate, Istoria ne serveste exemplul hotăritor al războiului Greci- 
lor cu Perşii. Acelaş lucru e adevărat şi pentru organizaţiile po- 
litice, În lupta politică nu e nevoie numai de organizarea cadre- 
lor luptătoare ci și de disciplinarea lor, Disciplina ar trebui să 
fie deci o premisă evidentă a tuturor organizaţiilor politice. În 
realitate nu e totdeauna aşa. 

Cu revoluţia iranceză se proclamă primatul intereselor in- 
dividului asupra intereselor societăţii. Era deci natural ca disci- 
plina. care e un atribut al societăţii, să nu-şi capete importanţa 
cuvenită, Disciplina a însemnat în secolul al XIX-lea și mai în- 
seamnă şi acum în ochii democraţiei o constringere printr'o for- 
tă exterioară individului şi deci o atingere a drepturilor lui na- 
turale. 

În politică disciplina pentru „democraţie“ înseamnă dicta- 
tură. Partidele politice s'au simţit întotdeauna îndreptăţite să lup- 
te în contra formării unui partid cu cadre organizate după o a- 
numită disciplină, sub pretext că aducerea unui asemenea partid 
la putere ar insemna instituirea tiraniei şi revenirea la evul me- 
diu. O disciplină în practică nu se admite decit în cazuri de 
forță majoră, În timp de razboiu de pildă, toată lumea trebuie 
să treacă în cadrele armaiei supunindu-se disciplinei militare. In 
timp de pace fiecare cetăţean petrece un timp numit subt arme, 
„Democraţia” socoate însă acest lucru ca un „rău necesar“, Din 
această cauză nici un „democrat“ nu face serviciul militar eu 
plăcere. O dictatură politică poate fi „ultima rațiune” a unei si- 
tuaţii, dar ea odată înstalată, zic „democraţii“, mu poate dura 
decit foarte puţin timp pentru a face iarăşi loc „binelui şi drep- 
tăţii”. Intr'un partid politic fiecare individ poate avea părerea sa, 
Doctrina unui partid? Da, fiecare partid trebuie să aibă e doe- 
trină ca instrument de manevrare. Ceea ce leagă însă, pe indi- 
vizi în partide nu e atita o doctrină cit anumite interese „su- 
perioare“ ale indivizilor. Intr'o ţară se pot înființa o infinitate 
de partide, Acest lucru nu numai că nu poate strica, ci din 
contra, se afirmă, că e un bine şi un lucru normal pentru o ţa- 
ră, 

Toată lumea cunoaște rezultatele la cari a ajuns  „demo- 


www.dacarumanica.ro 


— 24 — 


crația“. Această fărămițare în partide a clasei politice, face ca 
acțiunile să aibă în majoritatea cazurilor rezultate egale cu zero. 
In timp de mai bine de 15 ani dela războiu, la ce s'a redus oa- 
re activitatea partidelor noastre? La simple manevre politice pen- 
tru ajungerea scopului s*1prem: puterea. Cine s'a şrijit în acest timp 
de şcoală, de biserică, de armata romînească, Nimeni nuneva 
răspunde cine, pentrucă nimeni nu vrea să ia asupra lui rezultatele. 
Cea mai măreață operă cinde începută de un partid e stricată de 
alt partid, In ce problemă mare au căzut de acord partidele po- 
litice dela noi? În una singură: „apărarea democraţiei“. Unde am 
fi ajuns astăzi, dacă aceste deatitea ori imense forţe nu sfar fi 
ciacnit mereu cap în can? Numai mulțumită acestei situaţii am 
ajuns să avem, o atit de bicisnică clasă'politică, care nici nu poa- 
te fi numită romineaseă. In această tulbureală in mod necesar 
trebuia să ia nactere o tendință de limpezire. Acest lucru nu sa 
petrecut numai la noi, ci s'a petreeut în toate ţările unde situa- 
ţia era aceeaș. Ceea ce ne interesează pentru moment e sensul 
dat disciplinei de nouile mișcări. 

Abia nouile mișcări sociale de după războiu au dat impor- 
tanța cuvenită, disciplinei. Eroii depe front s'au întors cu con- 
vingerea disciplinei în suflet. Se asteptau la vremurile demne de 
botezul sîngeli lor. Acasă au găsit însă oameni cari aveau altă 
concepţie despre vieată şi aveau alte idealuri. Aceştia eran tră- 
dătorii şi profitorii războiului. Intre aceștia şi generaţia fronturi- 
lor a început lupta pe vieâță și pe moarte. În unele părţi, de pil- 
dă în Polonia, în Turcia, apoi în Italia a învins generaţia de 
foc. La noi însă această generaţie, cu trupul prea sfirticat de răni, 
a fost învinsă. A rămas ca această luptă să fie continuată de flă- 
căii luptătorilor dep» îront. În această luptă dusă de soldaţi s'ă 
impus convingerea cistigată pe front: convingetea disciplinei. As- 
tăzi națiunea turcă, italiană şi germană se prezintă ca nişte ar- 
mate bine organizate. Voința naţiunii e voința şefului naţiunii. 
Astăzi putem vorbi de o discipliră a naţiunilor. 

Intre noua disciplină şi disciplina așa cum o înțelege „de- 
mocraţia“ e o deosebire iundamentală. În nouile partide nu este 
nimeni silit să între cu forța, dar odată întrat el ştie că trebuie 
să se supună unei aspre discipline. Individul consimte de bună 
voie să fie disciplinat, asifel că disciplina nu mai este o forță 
de natură externă individului. Noua discipliuă politică e cama- 
raderie politică, Fiecare individ e conștient de acest lucru, Fie- 
care individ îşi dă seama că atuoci cînd va crede la fel şi va 
acţiona la fel cu toți camarazii săi de luptă va birui orice ob- 
stacole i sar opune, Acest lucru nu poate fi înţeles de „democrați“. 


www.dacarumanica.ro 





— 25 = 


Pornind dela concepția „democratică“ despre disciplină, 
„democraţii“ din toate ţările aşteptau ca dictaturile naţionale in- 
stalate în Italia şi Turcia să se prăbușească cit mii curind. S'a 
așteptat zece ani de zile şi profeţiile calculate cu siguranță ma- 
tematică nu se îndeplineau. Atunci democraţii au gâsit o expli- 
caţie şi mai precisă: Musolini şi Kemal Pașa sunt oamevi extra- 
ordinari, Kemalismul şi Fascismul vor cădea odată cu căderea 
dictatorilor; în ce priveşte pe Hitler acesta va cădea de sigur 
peste cîteva zile. Totuşi realitatea a contrazis parcă întradins 
toate socotelile. Desigur undeva în calcule era o greşeală. Gre- 
şeala provenea din faptul că reprezentanții democraţiei nu înţe- 
iegeau noua siluație. 

Dela aşa zisa democraţie la dictatura naţională e pasul na- 
tural de progres dela şovăială și inconștienţă la voinţă şi con- 
ştiență. lar prin disciplinarea voinţelor, individul e prins în acest 
formidabil şuvoiu de forţe ale naţiunii; şi căpătind ca şi acela 
ce înoată in direcţia puhoiului de apă, o potenţare la infinit a 
forțelor sale. Această potenţare a devenit conştientă și a redus 
la justa lor valoare aşa zisele „principii ale democraţiei“. 


G. Macrin. 


Citeva date 


în sprijinul unei probleme 


Sunt momente în viaţa publică rominească cind o anumită 
idee sau problemă confiscă atenţia tuturora. Astfel e cazul cu 
ideia proporiionalităţii etnice sub diieritele ei denumiri de nvme- 
zus clausus, romanicus, valahicus, 

Incepind cu anul 1922 şi pină'n prezent, acest deziderzt a 
fosi exprimat în mad sgomotos de siudenţimea romină cre:tină. 
Totuşi acestei mișcări nu i s'a dat importanța cuvenită, ci dim- 
potrivă a fost zeflemisită şi bagatelizată ca fiind pornită şi susţi- 
nută de tineri cărora, în acţiunile lor, le lipsea controlul sever 
al raţiunii. Era considerată o explozie deplasati a surplusului 
de energie sufletească a generaţiei tinere. Cu tot complotul tâ- 
cerii însă şi în ciuda atitudinei dușmănoase a presei și a clasei 
conducătoare, ideea a prins teren şi în conștiința celor ce erau 
îu olară de vieaţa studențească. Şi ca o consecinţă a încetățenirii 
acestei idei în minţile celor ce şi-au dat seama de pericolul ele- 
mentului străin în vieaţa acestui neam trebuia să se producă 


= 36 = 


şi reacţiunile necesare. , 

În profesiunile libere, unde concurenţa îşi găseşte aplicaţi- 
uni nelimitate şi neloiale, s'au născut cele dintii îngrijorări și 
sau cristalizat primele gesturi de apărare şi din partea celor 
bătrini, celor panderaţi în ideile și acţiunile lor. Breasla avoca- 
ților, cea mai greu lovită dintre toate de elementul străin aca- 
parator, a luat-o inaintea celorlalte. Odată semnalul dat la Bu- 
cureşti, mişcarea s'a răspîndit uluitor de repede în toate barou- 
rile din țară. Eu a fost îmbrăţișată aproape de toţi avocaţii ro- 
mini creştini. Conducătorii celor mai multe barouri s'au declarat 
adepţi ai acestei mişcări. În fiecare capitală de judeţ avocaţii 
romini creştini s'au constituit in asociaţii, încadrate în A.A.R.C. 
(Asociaţia Avocaţilor Romini Creştini) cu sediul la București. 
Indiferent de culoare politică, s'a stabilit aş:dar un consens una- 
nim între ei, referitor la aceasiă problemă. Şi acest fapt a pus 
pe ginduri pe cei vizaţi sau cointeresaţi cu primii la mnjinerea 
actualului status-quo. Actiunea le-a părut acum destul de seri- 
oasă. De aici atacuri piezișe, insinuări maliţioase şi polemici ne- 
sfirşite. 

În combaterea acestei idei s'au adus toate argumentele po- 
sibile: Constituţia, tratatele de pace, Marile Puteri, ideile de u- 
manitate, principiile sacre ale democraţiei, etc. 

Tuturor acestor argumente noi le opunem unul singur: 
dreptul de autoconservare a unui neam, ameninţat in ființa lui 
etnică de pericolul sirăinismului, 

Şi cit de mare este acest pericol, voiu lăsa să se arate 
citeva date numai, suficiente pentru a putea să vedem situaţia 
în care se găseşte elementul rominesc in barouri, în popria lui 
țară. 

Mă voiu limita deocamdată la situația din Bucovina, fiind 
mai tipică şi mai elocventă din acest punct de vedere. Să ince- 
pem eu capitalele de judeţ. 

Oraşul Strojineţ ara în prezent 41 de avo- 
caţi, dintre cari numai 12 romini, iar restul de 29 sunt mimori- 
tari, recte evrei, căci numai 3 aparţin altor naţionalităţi *). 

Oraşul Suceava are 68 de avocaţi. întrecari 
8 sunt romini, 4 germani, un polon şi 55 de evrei. Procentul 
avocaţilor romini e de 12 la sutt, iar al celor evrei. de 81 la 
sută. lată un raport înspăimintător între elementul rominesc şi 
evrei, Şi să nu uităm: Populaţia judeţului Suceava e formată a- 
proape în întregime din Romini, 


*) Noţiunea de „naţionalitate“ o concep in mod sociologie şi nu juridic. 


www. dacarumanica.ro 


— 27 — 


Orașul Cimpulung are 23 de avocaţi, din- 
tre cari numai S romîni, un german şi 17 evrei. Procentul avo- 
caţilor evrei e de 74 la sută. Alt comeniariu e de prisos, 

InOraşul Rădăuţi situaţia elafelca“n cele pre- 
cedente. Din 46 avocaţi, numai 8 sunt romini, iar restul de 38 
şunt minoritari: 3 germani şi 35 evrei. Procentul avocaţilor evrei 
în raport cu al celor romini e de 76 la 16. Ajunge atiti 

In orașul Cernăuţi sunt în total 643 avocaţi, repartizaţi ast- 
fel pe naţionalităţi: Romini 104, Germani 31, Poloni 6, Ucrai- 
neni 26, iar. Evrei 475. lată şi procentul pe naţionalităţi: Ro- 
mîni 15 */, Evrei 74 %/0, iar restul de naţionalităţi au 10%. 

Aceasta este situaţia în oraşele principale din Bucovina. 

S'ar putea crede că situația e mai bună în restul oraşelor 
din Bucovina sau cel puţin în circumscripțiile judecătoriilor ru- 
rale. E o simplă iluzie! 

În Gurahumorului sunt numai 4 avocaţi romini, iar 7 evrei. 
În Vatra Dornei sunt 4 romini, 2 germani şi 8 evrei. În Siret 
situaţia nu e mai bură. Din 13 avocaţi, numai 4 sunt romini, 
restul de 9 sunt evrei. 

În unele circumscripţii judecătorești situaţia elementului ro- 
mînesc e deadreptul dezastruoasă, 

Astiel în Vijniţa dintr“un total de 23 avocaţi, unul singur 
e romin; restul de 22 sunt repartizaţi după cum urmează: 2 po- 
toni, 6 ucraineni şi 14 evrei. In Sadagura situaţia e la fel. Un 
singur avocat romin în raport cu Îi evrei. In Cozmeni dease- 
meni un singur avocat romin dintr'un total de 15. In Putila, Se- 
letin și Zastavna sunt de toţi 23 avocaţi, Intre aceștia nu se a- 
flă nici un romiîn. Mai mult, în două circumscripții curat romi- 
nești, cum e Boian şi Stulpicani, sunt 7 avocaţi cari-s toţi evrei. 
Aceasta e situaţia Baroului din Bucovina în toată tragedia lui, 

Dacă ar cădea acest tablou în mina unui străin, cu sigu- 
ranță ar fi dispus că creadă că Bucovina e o colonie evre- 
iască, în care sfar fi rătăcit şi cițiva Romini. Și întradevăr. Din 

- 995 de avocaţi ciţi are Bucovina, 713 sunt evrei, iar Romininu- 
mai 168, restul aparţinind altor naţionalităţi. Avocaţii romîni în- 
trunesc de abia 17 %/, pe cind cei evrei 73%, 

O provincie, în care elementul rominesc dintr'o profesiune 
atit de însemnată ca breasla avocaţilor, întruneşte cu greu 17%/0 
(raportul real e de 16'88 la sută) pare că nu ne mai aparţine 
nouă. Face impresia unui teritoriu străin stăpinit vremelnic de 
statul romiîn, care a uitat că Bucovina a fost nu demult un ţi- 
mut curat rominesc. 

Împrejurări vitrege au contribuit la înstrăinarea treptată a 


www.dacarumanica.ro 


acestui ţinut, 

Şi ca cea mai vitregă, fără, Indoială, a fost „politica“ gu- 
vernelor, pentrucă au patronat şi promovat, prin luptele de par- 
tid, procesul de înstrăinare al acestei provincii. În 17 ani dela 
Unire nu s'a făcut nimic, dar absolut nimic, ca să se puie sta- 
vilă acestei tendinţe nenorocite, Şi ca să nu fac simple afirmaţii, 
iată şi dovezile necesare. 

În Strojineţ în 1929 erau 25 avocaţi, dintre cari 8 romiri, 
2 ucraineni şi 15 evrei. In 1935 sunt 41 de avocaţi repartizaţi 
astfel pe naţionaliiăţi: 12 romini, 2 ucraineni şi 26 evrei. Nu- 
mărul avocaţilor romini crește cu 4, al celor evrei cu 1). Să 
anticipăm o coacluzie: acest raport este cel "mai favorabil dintre 
toate cari urmează. 

In Cimpulung în 1929 erau în total 19 avocaţi, dintre cari 
5 romini, 13 evrei şi un german, În 1935 numărul total al avo- 
caţilor se urcă la 23, repartizaţi astfel: 5 romini, 17 evrei şi un 
german, Rominii rămin la numărul de 5, evreii se urcă dela 13 
cîţi ereau în 1929 la 16. i 

In Rădăuţi erau în 1929 42 avocaţi: 10 romini, 4 germani 
şi 28 evrei. În 1935 sunt în total 46, dintre cari 8 romini, 3 
germani şi 35 evrei, Numărul avocaţilor romini în loc să creas- 
că cum este de aşteptat, scade cu 2, pe cînd al celor evrei se 
măreşte cu 7. 

In oraşul Suceava situaţia e şi mai elocventă din acest 
punct de vedere, In 1929 erau 48 avocaţi: 13 romini, 4 germani 
şi 31 evrei, În 1935 sunt 63, dintre cari numai 8 romini,5 
germani şi 55 evrei. Nuinărul avocaţilor romini scade cu 5, al 
celor evrei creşte cu 24. Orice comentariu este de prisos. 

În orașul Cernăuţi în 1929 erau în total 412 avocaţi: 100 
romini, 272 evrei şi 49 aparţinind altor naţionalităţi. In 1935 
numărul lor total se urcă la 645, dintre cari sunt 104 1omini, 
476 evrei şi 63 aparţiniad altor naţionalităţi. Aşa dar in decurs 
de S ani numărul avocaţilor în general sporeşte cu 231 noi pro- 
fesionişti, Cum se r-partizează pe naţionalităţi acest spor? Nu- 
mărul avocaţilor romini creşte cu 4, al evreilor cu 204. Celelalte 
naţionalităţi au şi ele «n spor de 23 avocaţi. Exprimat în procen- 
te acest spor, avem: rc mini cu greu 2%, poloni plus ucraineni 
10%/4, evrei 88%. Rominii au un spor de 2%, raportat la numă- 
rul de 231 de noi avocaţi din perioada de 5 ani, dar situaţia lor 
din 1929, în raport cu acelor evrei, era mai buni decit în 1935, 
Căci: in 1929, în oracul Cernăuţi, avocaţii romini reprezintau 
24%, evrei 66%/,, poloni şi ucraineni 10%/0. In 1935 procentul a- 
vocaţilor romini scade la 16%/,. al celor evrei se urcă la 740. 
Procentul celor poloni şi ucraineni: la un loc rimine staționar. A- 


www.dacarumanica.ro 


— 29 — 


vocaţii romini, aşadar, într'o perioadă de 5 ani pierd 8 % ia 
favorul celor evrei. 

Urmind linia descrescîndă a acestor 5 ani, ar urma ca pes- 
te 10 ani elementul rominesc să dispară cu totul din barou. Ce- 
eace nu-i exclus! Concurenţei neloiale și spiritului mercantil al 
Evreilor, cari au transformat această profesiune în tarabă. nu se 
poate rezista, Pregatirea profesională în fuţa acestor procedee es- 
te neeficace. Prin urmare procesul de înstrăinare al acestei pro- 
fesiuni este evident în Bucovina. 

El nu are loc numai în breasla avocaţilor, ci în toate pro- 
fesiunile libere. Am fi fost în drept să ne aşteptăm ca după U- 
nire să se intimple un proces invers: de rominizare a profesiu- 
nilor libere. 

Dar în ciuda tuturor așteptărilor logice și legitime, s'a în- 
tîmplat şi se realizează necontenit un proces de înstrăinare al 
lor. 

Situaţia elementului rominesc din celelalte barouri din ţară 
nu pare a fi cu mult mai imbucurătoare decit cea dela noi. Şi 
acolo se observă acceași tendință, mai puternică chiar, de înstră- 
inare a barourilor. De aici şi reacţiunea lor atît de energică şi 
hotărită. 

Acestui proces, contrar intereselor rominești, trebuie să i se 
puie stavilă. Statul are datoria de a interveni şi a stabili o pro- 
porţie justă între Romini şi minoritari în toate  profesiunile li- 
bere, pentrucă suprema lui misiune e aceea de conservare şi de 
promovare a neamului rominesc. 

Şi în contra acestei soluţii să nu se invoace dispoziţiunile 
<onstituţiei sau tratatele de pace, căzi cu aceste argumente ad- 
versarii riscă să alunece în +idicol. Constituţia unui stat are de scop 
să-i asigure existenţa şi nu să-l distrugă. Națiunea romină e su- 
verană în statul romin şi orice dispozițiune contrară intereselor 
ei o poate înlătura. Tratatul minorităților nu se opune nici în 
litera şi nici în spiritul lui acestei soluţiuni. Tratatele de pace 
au fost încheiate în scopul de a da dreptate popoarelor împilate, 

Şi deoarece prin delimitările geografice nu s'a putut inlă- 
tura neajunsul încorporării într“on stat a unor minorităţi, a in- 
iervenit, în al doilea rind, convenţiunea minorităţilor în scop de 
protecţiune a lor. Şi acest tratat a recunoscut minoritățile ca re- 
alităţi şi le-a asigurat o protecţiune colectivă, acordîndu-le uno- 
va dintre ele — Saşilor şi Secuilor — o autonomie locală în ma- 
terie şcolară şi religiosă, 

Aceasta fiind ideia fî'ndamentală, s'ar putea susține că a- 
ceste minorităţi au drepturi egale cu națiunea romină? Ce-ar în- 


www.dacarumanica.ro 


— 3 — 


semna aceasta? Că minoritatea săsească de ex, să aibă dreptul să 
ocupe atitea funcțiuni publice cite ocupă şi Rominii. S'ar putea 
concepe acest lucru? 

Convenţiunea prevede că minoritățile se vor bucura de a- 
celeași drepturi ca şi Rominii. Noi spunem la fel şi cind e vor- 
ba de drepturi ce presupun beneficii materiale în favoarea cetă- 
țenilor, noi cerem, chiar în baza egalităţii drepturilor, aplicarea 
principiului proporţionalităţii, consacrat de convenţiunea minori- 
tăţilor în art. 10 al. 2. Aşa că atunci cînd noi pretindem re- 
alizarea proporţionalităţii etnice, noi cerem implicit aplicarea tra- 
tatului minorităţilor în litera şi spiritul lui. 





Ion Ţurcan. 


Revista cărților 


1, N. Mailat, Rusia Sovietică. Dela absolutismul burghez 
la dictatura proletară. Chișinău, 1934. 

Lucrarea d-lui Mailat prezintă un interes deosebit, mai ales 
acuma cind Rusia sovietică a intrat în sistemul de alianţe al Sta- 
telor europene. 

După un succint istoric al diferitelor sisteme de guverns- 
re, impărțind Statele în absolutz, constituționale şi democratice, 
autorul trece dela autocratismul brahmanist la Arienii din India 
pînă la parlamentul democrat din timpurile moderne, ajungind 
la sistemul sovietic de care se ocupă mai pe larg. Fără să ia o 
atitudine critică îuţă de situaţia din Rusia sovietică, autorul se 
mărgineşte să ne prezinte, cu ajutorul unor date statistice extrem 
de bogate și interesante, situaţia de dinainte şi din timpul do- 
minațiunii sovietice. 

După înlăturarea țarismului, conducătorii sovietici încep or- 
Ganizarea Statului comunist, bazaţi pe teoriile lui Carl Marx. 
Vladimir Lenin pune temeliile Statului Socialist Sovietic Rus. Du- 
pă moartea sa, Stalin continuă opera predecesorului său, nzuind 
a înfăptui: desființarea claselor sociale, socializarea mijloacelor de 
producţiune, etatizarea proprietăţii urbane, obligativitatea mun- 
cii, etc, 

Dar mai întiiu trebuiau, desființate toate instituţiile de 
stat, biserica crestină, în slirşit tot ce mai putea aduce aminte 
de domnia țaristă si da o libertate a individului, Cetăţeanul rus 
ajunge unealtă oarbă în mina conducătorilor sovietici, Pentru a 
se menţine această dominațiune tiranică, s'a înființat armata ro 
şie. organizării căreia i sa dat cea mai mare atenţie, Neajun- 
findu-se la rezultatele dorite prin socializarea averilor, pe de 
altă parte avind nevoie de mijloace pentru întreţinerea armatei 
şi înfăptuirea altor planuri, s'a ajuns la acele două Planuri cin- 
cinale cari n“au avut alt efect decît încătușarea totală a indivi- 


www.dacarumanica.ro 


=3 


dului transformîndu-l în sclav. Rezultatele acestui sistem de gu- 
vernare sunt. dezastruoase. 

Marele merit al d-lui Mailat e 'că, prin cercetări migăloase 
ne arată adevărata stare a lucrurilor, desmințire reali si categori- 
că a tuturor laudelor interesate ale acestui sistem de guvernare. 


V. 8. 
Arhitect [. D. Enescu, Statul în fața problemelor 


vremii (observaţii critice, sugestii politice, economice, financiare). 
E un studiu politic-social de reală însemnătate. Partea critică 
pleacă dela definiţii juste şi relevă clar antagonismul dintre sta- 
tul actual şi națiune: „Statul trebuie să fie rezultanta firească a 
tuturor puterilor de muncă şi producţie ale natiunii”. Politica, 
în sensul peiorativ, actual al cuvîntului, a luat locul credinţei stră- 
moşeşti, moralitaţ i si cinstei, Statul reprezentat prin partide po- 
litice, siatul tuturor afacerilor veroase şi experienţelor nefaste 
lucrează vădit in contra naţiunii care își cere drepturile ei la 
vieaţă. Naționalismul e reacţiunea firească de conservare şi apă- 
rare a neamului. Partea constructivă a acestui sludiu nu ţine 
seamă de mijloacele necesare îndreptării stărilor de lucruri. Aci 
se pune problema omului nou, problema mijloacelor de educaţie 
în sensul că națiunea e totul iar indiv:dul are mai multe datorii 
duciit drepturi si această problemă cere studiu mai amănunţit, 
mai temeinic. Aci începe naționalismul social, organic, ca re- 
zultat al frămintărilor naţionaliste şi nu al teoriilor. E necesară 
o revoluţie spirituală, crearea de caractere, care se poate face 
numai în şcoala nationalismului practic, naționalismul care su- 
portă cnutul vremelnic dar odios al politictanismului de astăzi, 


V.î.2. 


George Em. Marica, Problema culturii moderne în 
Sociologia germană, Bucureşti, Cartea Rominească, 1935. 

D-l Marica a publicat, în 1932, în limba germană, un stu- 
diu asupra lvi Diirkheim Emile Diirkheim, Soziologie und So- 
ziologismus, Jena Gustav Fischer), studiu care ar trebui editat 
si în rominește. Noua sa lucrare ne înfățișează caracterul speci“ 
fic al sociologiei germane, aşa cum se prezintă în scrierile a trei 
sociologi germani F. Tâonies, G. Simmel şi M. Weber. Intenţia 
autorului este de a ne arăta că există deosebiri nalionale în îe- 
lul cum sunt tratate problemele sociologice, deosebiri cari rezul- 
tă mai ales din scopul practic ce-l urmăresc şcolile sociologice 
naționale. Un astfel de studiu comparativ „ne poate ajuta să ve- 
dem ce noţiuni pat fi aplicate și ce rezultate pot fi întrebuințate 
în studiul realităților rominești"”, 

Noi trebuie să prețuim valoarea studiului d-lui Marica şi 
pentru folosul ce-l aduce învăţămîntului socidlogic la Universităţi- 
le noastre. 

Pină nu de mult lioseau, în literatura sociologică romineas- 
că, lucrări asupra teoriilor sociologice. Studiul d-lui Eugeniu 
Speranţia „Problemele sociologiei contimporane“ (Bucureşti, 1933), 
apoi cel al d-lui Traian Herseni „Sociologia contimporană“ (Ar- 
hiva Gusti 1934, n-rele 1-2) înlesnesc studenţilor o orientare în 


www.dacarumanica.ro 





= 33— 


domeniul sociologiei, iar lucrări de felul celei a d-lui Marica îi 
conduce in miezul problemelor, stimulindu-i la cercetări mai te- 
meinica, În acest fel putem nădăjdui că sociologia rominească 
îşi va putea cuceri în curind un loc de cinste între sociologiile 
celorlalte naţiuni. 


T. B, 


Biblioteca de Sociologie, Etică şi Politică, Subt 
conducerea d-lui D. G u sti „Institutul social romin“ din Bu- 
curești a inceput publicarea unei serii de lucrări, cuprinzind trei 
serii, şi anume: A, Studii şi Contribuţii. B. Monografia Sociolo- 
gică şi C. Texte şi Traduceri. In seria A, au apărutpină acuma: 
1, Traian He rs en'i, Teoria monografiei sociologice, cu un 
studiu introduztiv de D. G u s t i, Sociologia monografică, şti- 
inţă a realităţii sociale, 2. H. H. S ta h 1 , Tehnica monografiei 
sociologice, 3, Traian H e r s e n i, Realitatea socială, incercare 
de antologie regională, 4, D. G u sti, Sociologia militans, Se- 
ria C. prezintă Critica raţiunii practice a lui |. Kant în traduce- 
rea d-lor D.C. A mzăr și R.Vişan. 

Pentru teoria sociologică, cea mai importantă din aceste 
lucrări este fără indoială „Realitatea Socială“ a d-lui Herse- 
ni. Asupra ei vom reveni în n-rul viitor, Şi celelalte lucrări (Se- 
ria A, 1, 2, 4) merită toată atenţia noastră prin rivna depusă de 
a da metodei monografice o cit mai mare perfecţiune. Greşită 
este se'nțelege concepția că „sociologia va îi monografică, ori nu 
va îi” şi că ar exista o „sociologie monografică, ştiinţă a reali- 
tălii sociale“, Ci sociologia este ştiinţa despre realitatea socială, 
iar monograiia sociologică reprezintă metoda de a studia unităţi 
soczale prin observaţie directă —pentru veriiicarea unor ipoteze 
sociologice și formularea de ipoteze noui. Dar în sociologie me- 
toda istorică este cu mult mai importantă. Nu urmează totuşi 
că am putea spune că „sociologia va îi istorică, ori nu va îi”, 
cum dealtiel și metodele inductivă și deductivă își păstrează, în 
sociologie, valoarea ce o au pentru toate ştiinţele. Şi nu este 
oare monografia tct istorie, adică descriere? Doar şi psihologia 
se întemeiază pe observaţie fără ca să afirmăm că „psihologia va 
îi biografică, ori nu va îi”. 

Vremea sistemelor sociologice cu pretenţie de originalitate 
a trecut, iar căutarea originalității cu orice preţ e anacronică. 
Dealminteri, lucrarea d-lui S t a h | asupra tehnicei monograiiei 
sociologice (despre care vom mai avea prilejul să vorbim) ne a- 
rată că nu e vorba decit de o metodă pentrua descrie 
în cele mai mici amănunte vieaţa unei unităţi soziale, dar ea ne 
arată şi primejdia ca amănuntele să distrugă înţelegerea unității. 
„Sociologia militans”. a d-lui Gus stringe intr'un volum tot ce 
a scris autorul pînă acuma. 





loan Lupu, Vina şi procesul ei la Romini  (Cerce- 
tări Sociologice, Volumul [), laşi 1934. Autorul, cunoscut mai a- 
les prin traducerea „Întroducerii în filozofie” a lui Fr. Paulsen, 
făcută impreună D, Puşchilă, a publicat in domeniul sociologiei, 


www.dacarumanica.ro 


— 3 — 


în 1926, Mystisches Denken bej de Rumaenen. Die Trăume“, în 
1931: „Lumea de dincolo. O problemă de sociologie“ şi „Die 
Grundlagen der Gesellschaft, das Recht und die Religion in der 
Diirkheimschule. Ihr besonderer Widerhall in der Jenenser Je- 
rusalemschen Soziologie.” In studiul său asupra „vinei” la Ro- 
mini, autorul cercetează izvoarele istorice cu privire la existența 
vinei colective la Romini în secolele XIV.XVII. Ipoteza care stă 
la baza lucrării este cea susţinută de şcoala diirlheimiană, anu- 
me că societatea evoluiează dela responsabilitatea colectivă la cea 
individuală. Lucrarea clasică asupra acestei probleme este cea a 
lui P. Fauconnet „La Responsabiliiâ“ (Paris, 1920). O încercare 
de lămurire teoretică a „răspunderii“ ne dă, în limba romină, 
dl. Petre D. Toma („Despre răspundere, Privire sociologică”. 
Cernăuţi, 1932). DI. Lupu renunţă la o fundamentare teoretică 
mai largă a problemei. El vrea numai să înfăţişeze trecerea de- 
la o fermă de vină colectivă la una individuală, și aceasta în 
domeniul societăţii romineşti, neexplorat pină acum, în ce pri- 
veşte trecutul lui, din punct de vedere sociologic”. Pentru autor 
trecerea dela colectivism la individualism este „o lege sociologi- 
că firească tuturor societăților omeneşti”, şi năzuința nu a fost 
de a verifica valabilitatea acestei legi întrun caz particular, adică 
în societatea rominească. Renunţarea la o fundamentare teoreti- 
că mai amplă a problemei nu scade valoarea lucrării, căci sun- 
tem răsplătiți printr'o bogăţie de fapte foarte interesante, cari 
luminează problema mai bine decit ar putea-o face orice teorie 
abstractă. 


Avram M. Frenkian, Le monde homârique. Essai de 
protophilosophie grecque Paris, J. Vrin, 1934 — Insemnă- 
tatea extraordinară a poemelor homerice pentru cultura greceas- 
că e cunoscută: ele reprezintă pentru Greci ceea ce e Biblia pen- 
tru Evrei, si. Scriptură pentru Creștini. Studiul filozofiei greceşti 
reclamă, cum spune autorul cu drept cuvint, o analiză mai adin- 
cită a lui Homer, căci „imaginea lumii homerice ne va da fon- 
dul pe care va trăi geniul grecesc prin multe socole“. Inceputu- 
rile filozofiei greceşti nu pot fi înţelese fără a cunoaște concep- 
ţia despre Univers şi Om cuprinsă in poemele homerice, concep- 
ție care era cea a grecului cult pe la sfirşitul sec. VII î. d. Hr. 
Lucrarea d-lui Frenkian e o contribuţie de mare valoare în do- 
meniul istoriei filozofiei. 





Revista revistelor 


Revista de pedagogie, (Anul V. lanuarie-Martie 1935, 
Caetul 1). Organ al institului şi seminarului pedagogic universi- 
ter Cernăuţi. Director C.Narly. 

Este meritul D-lui prof, univ. C. Narly de-a fi înfiintat a- 
ceastă documentată revistă la Cernăuţi, contribuind astiel [a cre- 
area ::nei continue almosiere de cercetare şi sludiu în domeniul 
pedagogiei și filozofiei. Subt raport social valoarea „Revistei de pe- 


www.dacarumanica.ro 


dagogie“ consistă în faptul de-a fi prilejuit colaborarea diferi- 
telor condeie dincolo de orice atitudini politice și de-a fi de- 
monstrat față de tineretul studios şi colaborator că o carieră de 
profesor nu se incepe la ziare politicianiste scriind articole în al 
căror cuprins niciodată n'ai crezut . . . 

Numărul de față aduce un sistematic studiu asupra „Pe- 
dagcgiei lui Imanuel Kant”, scris de D-nul prof. C. Narly. 

D-şoara prof. O. Țigiră semnează studiul „Predarea şi fo- 
losul cititului cu voce tare în învăţarea limbii engleze“. Volumut 
acesta al „R. de ped.” abordează mai mult decit alte numere de 
pinâ acum problemele școalei primare, introducind şi rubrica 
„Şcoala primară“, destinată colaborării învăţătorilor. Astfel d-nul 
C. Narly scrie sugestivul articol „Învăţătorii şi spiritul nou“, Juste 
şi interesante sunt propunerile pe cari le face d-nul Şt. Pavelescu 
în articolul „Despr2 lectura particulară în şcoalele noastre se- 
cundare“, 

Mai semnează în acest număr la rubricile „Actualităţi” şi 
„Şcoala primară”: D-nul prof. univ. S: Găină, D-nul Gheorghe 
Maior, profesor si C. Popescu, învăţător, La „Cărţi-Reviste“ s- 
călesc D-nii: S. Găina, V. Sauciuc, P. D. Toma, T. Chelariu, N. 
Roşca şi d. Ţopa. 

Reţinem, din acest număr, studiul D-lui prof. univ. T. 
Brăileanu „Noui teorii politice” în 
care se analizeazi problema viitorulu; politic în Apus și în Ro- 
mânia. Trei autori importanţi pentru aceasti problemă sunt dis- 
cutaţi aci. 1. În Franţa apare teoria flozofică-sociologică a lui 
E. Lesbel în mai multe lucrări între cari şi recenta: La France 
ira-t-elle ă un troistme Empire?“ (1934) Bazat pe filozofia sa 
şi pe observaţia sociologică a fapteior, E. Lesbel prevede in 
mod ştiinţific, în temeiul legii ritmului înfăţişată de el, reîntoar= 
cerea Franţei la un nou imperiu, care, probabil, va fi botezat cu 
numele de neosocialism. 2. Pentru lămurirea problemelor politi- 
ce de azi din Germania, importantă este lucrarea lui Werner 
Sombart „Deutscher Sozialismus” (1934). Economistul german a- 
rată ivirea naţional-socialismului ca reacțiune naturală în faţa unui 
pericol naţional şi, ce-i mai mult, chiar mondial. În noul mediu, 
spune Sombart, elita politică se bazează economicește pe averea 
imobiliară, pe moşii. Şi în Evul mediu Evreii aveau destul ca- 
pital în miinile lor, dar în acel timp; capitalul evreesc putea” fi 
contrabalansat de capitalul imobiliar “al nobililor. Deposedindu-se 
nobilii şi deschizindu-se drum capitalului rulant, ca mijloc de 
menţinere politică, sa deschis şi drumul Evreilor spre conduce- 
rea socială. Astfel, sustine Sombart, Europa a început să se iu- 
daizeze. Hitlerismul este dificila reacțiune în faţa acestei situaţii. 

3. În fine lucrarea D-lui M. Manoilescu „Secolul corpora- 
tismului” (1934) care vede viitorul social-economic al Europei în sta- 
tul corporativ. D-nul prof. T. Brăileanu întregeste teoriile celor 
trei cercetători conform principiilor fixate, de dinainte încă, în 
lucrarea sa „Politică“ (1928). Astfel D-Sa, între altele, arată că 
pentru înfăptuirea sistemului corporativ e nevoie mai întiiu de 
constituirea statului naţional, printr“o organizaţie politică naţională, 


www.dacarumanica.ro 


in fruntea căreia să stea un conducător energic, dealtfel statul 
corporativ „economic pur“ poate aluneca oricind în comunism. 

Acest substanţial studiu ar trebui să fie citit de toţi intelec- 
tualii romini cari se interesează de viitorul ţării noastre, 


Leon Țopa, 


Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială, Director D. 
Gu sti. Anul XII, n-rele 1-2, 1934, — Cu acest număr Arhi- 
va apare ca „Organ al Insitutului social romin“ și „al federaţiei 
internaționale a societăţilor şi institutelor de sociologie“, Din cu- 
prins: G. L. Duprat, Introduction ă l'6tude des formes &- 
lementaires de la vie sociale; Sabin Ma n uilă, Romiînia și 
Revizionismul, Consideraţii etnografice şi demografice; Traian 
Herse ni, Sociologia cotemporană; recenzii etc, 

La congresul al XII-lea al Institutului Internaţional de So- 
ciologie, care se va ţine în 1936, se va discuta problema „For- 
melor elementare ale vieţii sociale”, D-l G. L. Du prat,Se- 
cretarul general al federaţiei D. |. S. dă o expunere preliminară 
care să poată servi de bază direcţiunilor în vederea elaborării 
unui program. Origina problemei trebuie căutată la lucrarea lui 
Dărkheim asupra „formelor elementare ale vieţii religioase“, Ea 
a primit apoi altă înfăţişare prin sociologia „relaţionistă“ a lui 
Leopold v, Wiese. Dar aceste concepţii duc la un „atomism so- 
ciologic“, la un „mecanism“ inadmisibil în sociologie. Autorul, 
printrio destrămare amănunţită a problemei, desvăluie diferitele 
ei iînfăţişări şi arată căile pe cari ar putea fi încercată deslega- 
rea definitivă a acestei probleme. 


Desființarea Teatrului fațional 
din Cernăuţi 


Iarăşi chestiunea desființării teatrelor naţionale de provincie, 
(minus cel ieşean)! Restricţiile bugetare îşi îndreaptă tăiuşul con- 
tra instituţiilor de artă şi cultură, Primul motiv sunt economiile 
ce s'ar putea realiza depe urma desființării lor. Se mai motivea- 
ză desființarea prin faptul că aceste teatre nu mai corespund 
chemării lor de altare ale artei, oficiindu-se, aci, artă de mina 
a doua sau a treia, Să discutăm puţin chestiunea așa cum o ve- 
dem noi cei de-aci, âșa cum o trăim noi în toată tragedia ei î- 
nainte de a o desbate şi aproba cei dela Bucureşti cari nu cu- 
nosc realităţile dureroase, 

Teatrul naţional de provincie înainte de a oficia arta pen- 
tru artă are o menire culturală şi mai ales naţională, de maximă 
însemnătate fiindcă — să vorbim de Cernăuti — la noi după U- 
niversitate, teatrul naţional are misiunea sfintă de a propaga 
cultură naţională, Are rolul de altar în care se cinsteşte limba 
rominească atit de oropsită şi batjocorită. Numai a=a se mai a- 
duce aminte din cind în cînd străinilor că trăiesc in R: minia, 

Să presnpunem că protestele unanime nu vor avea ecoul 
dorit. Să cîntărim posibilitățile realizării de economii. Teatrul na- 


www.dacarumanica.ro 


— 3% — 


țional din Cernăuţi nelinişteşte bugetul ţării cu infima sumă de 
2.400.000 lei. Nu-i ridicolă această sumă pe lingă acelz ce-au 
alcătuit comisioane şi „palaelibus“-uri in diferitele skode naţio- 
nale? Va intra această sumă în haznaua țării? E vorba ca la 
Cernăuţi, ca şi în celelalte centre vitregite odată cu el, să se a- 
ducă, de citeva ori pe săptămină, trupe din capitală, Cheltueli- 
le acestor deplasări nu vor întrece cele două milioane? Ştim de 
altfel rostul turneelor bucureştene! De a etala vedete și de a 
ciștiga mai ales, Se vor da, pe sub mină ca'ntotdeauna, sume de 
multe ori mai mari, drept subvenție diferitelor teatre particulare 
dia capitală. Se va mai repeta cazul teatrului Naţional de vest 
care a jefuit statul cu vreo 8 milioane fără ca să fie tras cineva 
la răspundere. 

Nu sunt bani?l Sunt, dar aşa e psihologia celor dela Cen- 
tru: desființarea. Dacă teatrul naţional cernăuţean nu corespunde 
cerinţelor artei. nu instituția ca atare e de vină. De ce nu se se- 
leclionează personalul? De ce nu sunt izgoniți din altarele artei 
cei ce şi-au greșit cariera? Economiile bugetate nu trebuie să fie 
realizate prin desiiinţarea instituţiilor de artă şi cultură, mai ales 
cînd au şi rol naţional —ci prin minuirea cinstită a banului pu- 
blic şi desfiinţarea atitor fonduri secrete si particulare. 

Celor ce obiectează că la Cernăuţi teatrul naţional nu e 
teatrul naţional ci orice alta, le aduc aminte că atunci cind te- 
atrul a fost condus de oameni pricepuţi intr'ale artei lucrurile 
au mers de minune. Sub direcţiunea d-lui Dragoș Protopopescu, 
care a fost ajutat de directorul de scenă eminent Victor lon Po- 
pa, s'au putut vedea şi la Cernăuţi piese jucate cu adevărat ar- 
tistic putind egala -cu orice scenă bucureșteană 

Cei de sus poartă vina că acest teatru. prin diferite odi- 
oase manevre politice, a ajuns să fie condus de oameni cari n'au 
nimic comun cu arta și talentul şi sunt pe deasupra şi răi gos- 
godari, În ultimul timp priceperea și rinvna d-lui prol. Leca Mo- 
rariu ar fi schimbat starea de lucruri, dar tocmai acum vine 
desfiinţarea. Cei ce ne conduc nu-şi dau seama că lovesc sălba- 
tec in interesele naţionale ale acestui instrăinat și uitat de toţi, 
colţ de ţară. Se refuză Cernăuţului 2 milioane în timp ce laşu- 
lui i-se dau şapte, deși Iaşul are publicul mai educat din punct 
de vedere al gustului artistic, iar străinii nu-s străini de limba 
oficială şi nu boicotează teatrul —cum e cazul la Cernăuţi, So- 
cot desfiinţarea acestui teatru ca un tot atit de nefast lucru, ca 
şi întroducerea limbii ucraine în şcoli şi cauza residă intr'o 
totală desinteresare a conducătorilor noştri. Dintre parlamenta- 
rii pe care voinţa baionetelor naţionale i-a trimis să vegeteze ia 
parlamentul țării numai unul sfa găsit să interpeleze, despre a- 
ceastă chestiune, pe cei în drept. Restul iși văd de afacerile 
personale nestingheriţi de nimeni, în timp ce ciţiva desaxaţi vi- 
sează în locul teatrului un cinematograf ale cărui afişe vor feri- 
ci desigur limba rominească cu specime ca aceasta de mai alal- 
tăieri: „o cîntec, o sărut, o fată''l Dacă dregătorii noștri cred că 
e bine să văduvească Bucovina și de această instituţie romineas- 
că, şi naţională s'o facă, Să uite singele vărsat de studenţimea 
cernăuțeană la 1921 pentru cucerirea acestui teatru din mina 
străinilor, Dacă nu-i doare inima să retragă una cite una in- 
stituţiile ce-au mai rămas intacte și atunci vom ajunge să vor- 
bim despreBucovina rominească așa ca despre intâmplărilebaxme- 
lor ce incep cu „ avotaiatârumanilaro Vasile 7. Posteucă.