INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul III, Nr. 7, Octombrie 1937

Anul ÎN. — Nr. 7. Octomvrie 1937. 


INS EMNĂRI 























„Apar odată pe lună. 


Director: TRAIAN BRĂILEANU, 


profesoc de Sociolegie Ja Uuiversitatea din Carnăuţi. 


CUPRINSUL 


ARTICOLE 
1. Traian Brăileanu: Raportul între politica externă 
şi cea internă. 
D Barbu Sluşanschi : Organizarea educaţiei fineretului 
în Statul totalitar. 
Ii. Alex. M. Randa: Stirşitul arhitecturii demoliberale. 
Traian Brăileanu : Natura şi Istoria. 


REDACŢIA: Cernăuţi, str. General Berthelot 5. 


ADMINISTRAŢIA (Profesor Constantin Zoppa): 
Cernăuţi, str. Baltinester 15. 


Abonamentul pentru 1 an  .. . .. „, Lei 60 
Exemplarul > 








Tipograila Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. 


REVISTA CARŢILOR 


Paolo Orano — Gli Ebrei in Italia. 

C, 1, Andreescu — Republică Moldovenească dar nu pentm Moldoveni, 
Ren€ Descartes — Meditationes de prima philosophia. 

Grigore Nandriş — Aurel C. Popovici (1503—1917). 

Tiberiu Morariu — Vieaţa pastorală în munfii Rodnei. 

Petru Iroaie — Caracterul poeziei populare. 


REVISTA REVISTELOR 


Genus — Organo dei Comitato italiano per 10 studio dei problemi 
della popolazione. 

Iconar. — Revista de Pedagogie, — Revue internationale de Sociologie. 

— Avinturi culturale. — Sociologie Rominească. — Buletinul Insti- 

tutului Social Romin din Basarabia, 


Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. 


Manuscrisele nu se înapoiază. 














Rugăm pe d-nii abonaţi cari îşi schimbă domiciliul să 
comunice administraţiei revistei noua lor adresă. 











ii 


În ziua de Simbătă, 9 Octomvrie 1937 a 
murit în vîrstă de 68 de ani 


Generalal 
Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul 


Cavaler (al Ordinului Mihaiz Viteazul, 
Ofiţer al Legiunii deg;Onoare: ș. a. 
Preşedinte alj (partidului '„Totul pentruiȚară“ 


Erou în vreme de războiu, neînduplecat luptător 
politic pentru aşezarea trainică a Statului naţional 
romîn, legionar desăvirşit, decedatul va rămi- 
nea pildă strălucită de muncă, disciplină şi 
dăruire de sine pentru binele Ţării. 





Www. dacuramanica ro 


ANUL III. Nr. 7, Octomvrie 1837: 


Insemnări Sociologice 





Director : TRAIAN BRĂILEANU, 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cemăuţi. 


Raportul intre politica externă și cea internă 


L 


Raționalismul credea, și mai crede, că o teorie exprimă adevărul 
cînd e în concordanţă cu sine însăş, deci cînd înăuntrul ei nu se 
iveso contradicții. Empirismul, pe de altă parte, cere de la o teorie 
concordanță cu faptele, chiar cind faptele par a contrazice desfăşu- 
rarea logică a gîndirii. Ni se pare însă că o teorie bună ar trebui 
să împlinească amindouă aceste condițiuni: să fie în concordanță şi 
cu logica şi cu faptelo observate. Divorțul între rațiune și experiență 
Sa manifestat mai ales în teoriile sociale, De aci a urmat că teoriile 
raţionaliste au alunecat prea adeseori în utopie, iar cele empiriste, 
pierzind sau dispreţuind firul conducător al raţiunii, s'au rătăcit 
lesne în labirintul faptelor. lar cum acţiunea practică depinde de 
teorie, e natural ca aplicarea unor teorii greşite să dea rezultate cit 
se poate de rele pentru societate. 

Datoria tuturor teoreticienilor este deci de a formula ipotezele 
lor cu claritate și precisiune, verificindu-le apoi în amănunte prin 
observaţia faptelor. Nici rațiunea nu trebue să siluiască faptele inter- 
pretindu-le după anumite principii rigide ale ei, dar nici observaţia 
faptelor nu se poate lipsi de ordinea impusă de legile gîndirii. Numai 
o teorie care caută a pune în deplin acord raţiunea cu experiența 
poate fi cu adevărat rodnică pentru acţiunea practică. 

Pe de altă parte (şi acest lucru il repetăm şi-l vom repeta 
neincetat), orice acţiune practică, bine condusă, cere fixarea lăimurită 
a scopului. Acesta însă nu poate izvori din teorie, din rațiune, cum 
se credea și poate că se mai crede, ci numai din dorințe, din sen- 
timente. Nicio teorie nu ne poate demonstra că trebue să iubim 
adevărul, binele şi frumosul. Ci teoria ne poate arăta cum să în- 
făptuim aceste valori supreme, dacă sufletul nostru le doreşte. 

Acţiunea practică nu se adresează deci teoriei (ştiinţei), pentru 
a descoperi scopul, ci pentru a dobindi mijloacele cele mai raţionale 
cari să-i înlesnească realizarea scopului. Se'nţelege că o cunoaştere 
clară și o cumpenira justă a mijloacelor va feri acţiunea practică de 
armărirea unor himere, unor scopuri „utopice“. In aceasta stă marea 
valoare a ştiinţei: de a-l feri pe om de rătăciri şi decepţii, dar și 
de a-i inlesni realizarea de valori prin mijloace tot mai perfecte. 

In toate artele sociale, dar mai ales în arta politică, oamenii 








de 


conducători trebue să cunoască tehnica socială întemeiată pe ştiinţă. 
Genialitatea omului politic nu stă numai în viziunea clară a scopului 
şi voința neînfrintă de a-l înfăptui, ci şi în stăpinirea perfectă a 
tehnicei politice. Iar tehnica, orice tehnică, nu cere numai cunoașterea 
mijloacelor, ci înainte de toate o înlănțuire a lor în așa fel ca să 
ducă pe calea cea mai scurtă la ţinta dorită. 

Noi teoreticienii, oricit de lăudată ar fi uneori sau dispreţuită 
alteori activitatea noastră, ştim că teoria noastră n'are decit o va- 
loare relativă, dependentă de întrebuinţarea ce se face de ea. Scopul 
nostru este de a inlesni oamenilor practici înfăptuirea scopurilor ur- 
mărite de dinşii, arătindu-le mijloacele cele mai potrivite, Noi le 
putem spune: dacă vreţi cutare sau cutare scop veţi trebui să aplicaţi 
cutare sau cutare mijloc, 

Dar nu este exclus, ci dimpotrivă se întimplă în mod obișnuit, 
că teoreticianul el însuş e cuprins de dorința de a înlesni prin cer- 
cetările sale înfăptuirea unui anumit scop. Şi dragostea de adevăr, 
care trebue să-l caracterizeze în primul rînd pe omul de ştiinţă, 
trebue să-l facă a mărturiei pe față căror scopuri vrea să închine 
teoria sa. Dispreţuim pe acei teoreticieni cari subt masca indiferenței 
faţă de scopuri, cari subt masca „obiectivităţii ştiinţifice“ strecoară 
sugestii şi îndemnuri spre ţinte ce le doresc dar nu vreau să le măr- 
turisească pe față; cari susţin că ştiinţa poate hotări în alegerea 
scopurilor demonstrînd că un scop e bun, altul rău. 

Noi îi redăm ştiinţei tot prestigiul chiar prin faptul că o în- 
grădim în domeniul mijloacelor. Pe de altă parte însă, cerem dela 
omul de ştiinţă să mărturisească pe față în slujba cărui ideal 
înțelege a-şi pune ştiinţa sa. In ştiinţele sociale mai mult decit în 
altele e necesari această mărturisire, deoarece aci e primejdia mai 
mare decit în cercetările teoretice să se amestece dorințe şi preju- 
decăți, elemente afective cari întunecă raționamentul şi zădărnicesc 
o cunoaştere obiectivă a faptelor, Cind spre pildă pseudoștiinţa 
marxistă susține că societatea umană evoluează cu necesitate spre o 
organizaţie comunistă, e clar că aci a hotărit dorința acestor teo- 
reticieni de a da mișcării revoluţionare a proletariatului un suport 
ideologic, o justificare „morală“ a acţiunii. „Natura“ ea însăş tinde, 
zic ei, spre înlăturarea exploatatorilor şi omul e dator s'o ajute în 
această nobilă și morală tendință! Şi deciteori nu ni s'a spus că 
știința a condamnat în mod definitiv „antisemitismul“ ! 

Dar noi zicem: ştiinţa nu ne învață să fim naționaliști, cum 
nu ne invață să fim cosmopoliţi, pacifişti, comuniști etc., așa cum 
ştiinţa nu ne invuţă să ne iubim părinții, fraţii, neamul şi legea. 

Ci noi ne iubim părinții, fraţii, neamul şi legea, noi ne iubim 
Ţara ; noi vrem să avem un Stat național romin, bine organizat, 
puternic, în stare să înfrunte orice atac din partea Statelor străine, 
un Stat în care să înflorească artele și literele și în care individul 
să-şi poată dobindi toate virtuțile ce-l inobilează pe om. 

Acest ideal odată pentru totdeauua fixat, noi ue îndreptăm spre 
ştiinţă, cerîndu-i să ne arate cum îl putem înfăptui. Noi vrem să 


WWW, daCIBrOMANICZATO 


ip 


cunoaştem prin ştlință condițiunile în cari se naşte, se desvoltă 
şi dăinueşte un Stat național. Știind acestea, acţiunea practică va 
avea la îndemină toate elementele pentru a proceda la organizarea 
raţională a Sfatulul național romin, asigurindu-i cea mai mare 
putere posibilă împotriva tuturor încercărilor (conduse şi aceste de 
luminile ştiinţei !) de a-i distruge fiinţa. 

Iată deci problema centrală a artei politice: de a da Statului 
o constituție, o structură, care să-i îngădue a-şi păstra, în raport cu 
celelalte State, unitatea. 

In general această problemă ni se înfăţişează ca cea a rapor- 
tului între politica externă şi cea internă, 


II. 


Intr'un tratat întitulat: Raportul politicei externe față de 
cea internă, Rudolf Goidschetd încearcă deslegarea acestei probleme 1). 
w'Toată istoria universală este un tratat asupra acestei probleme. Dar 
ea n'a fost studiată încă în mod conştient din acest punct de ve 
dere ,.. Istoria raportului între politica externă și cea internă ne-ar 
da temelia pentru cercetarea sociologică a acestei probleme, cerce- 
tare menită să descopere: de ce fel de politică internă e legată în 
fiece caz o anumită politică externă, ce politică externă rezultă în 
fiece caz cu necesitate dintr'o anumită politică internă. Faptul acestui 
raport reciproc fundamental încă n'a fost considerat pină acuma 
înde-ajuns, ceea ce se vede prea bine din împrejurarea că în întreaga 
literatură mondială nu există nicio monografie dedicată în mod exclusiv 
acestei chestiuni“ (pg. 63). Ar trebui de analizat deci în amănunte, 
ce politică externă şi ce politică interna s'ar putea împăca în fiecare 
caz, în ce fel transformarea vieţii sociale şi economice influențează 
relaţiile intre popoară şi, pe de altă parte, în ce fel relaţiile între 
popoare deterinină in fiece caz desvoltarea structurii sociale“ (pg. 64). 

Autorul năzueşte să demonstreze că problemele politicei interne 
(antagonismele de clasă etc) nu se pot deslega fără considerarea 
politicei externe pe care clasa conducătoare a unui Stat e nevoită 
sau dispusă s'o urmeze. „Nimic nu este mai utopic decit credinţa 
că s'ar putea înfăptui schimbări esenţiale în politica internă fără a 
schimba în acelaş timp în mod corespunzător politica externă şi invers. 
Oricit de mare ar fi puterea noastră asupra evenimentelor, corelaţiile 
izvorite din necesitatea naturală trebue să le ucceptăm totdeauna așa 
cum sînt. Aceste corelaţii au fost studiate pină acuma temeinic din 
punct de vedere psihologic și biologic. Core/afiile sociologice însă 
n'au fost cercetate încă înde-ajuns. Dar cea mai importantă co- 
relație sociologică este nexul funcțional între politica externă 
şi cea internă. Politică externă înseamnă pentru politica internă 
ceea ce înseamnă mediul pentru desvoltarea disposiţiunilor. Aşa cum 


*) Rudolf Goldsche:d, Das Verhălinis der tusseren Politik zur Inneren, 
Ein Beltrag zur Soziologie des Weltkrieges und Weltiriedens, 3. Aull. Wien. 
Leipzig, 1915. 


auf 


dintr'un mediu otrăvit nu pot creşte disposiţiuni sănătoase, totastfel 
înăuntrul unor relaţii dușmănoase între popoare nu se poate înfăptui 
o viaţă socială sănătoasă înăuntrul diferitelor grupuri etnice“ (pg. 
19—20). Autorul ajunge la concluzia că: „ordinea socială existentă 
este, vorbind matematiceşte, întradevăr funcțiunea raporturilor 
internaționale“ (pg. 24). „Politica internă gîndeşte, dar politica 
externă cirmueşte“ (pg. 30). 

Autorul susţine deci teza că pentru a realiza reforme de po- 
litică internă trebue să creăm condițiuni prielnice in mediul extera. 
Dar, dacă la început se spune că avem în faţa noastră un “raport 
de interdependenţă între politica externă și cea internă, totuș în 
urmă i se dă politicei externe rolul de cauză, cel puţin de condiţie 
pentru o anumită politică internă, chestiunea supremă fiind: „Care 
raport între popoare este condiția prealabilă necesară pentru 
o politică internă sănătoasă, spre care politică externă trebue 
să năzuim, pentru ca ea să nu producă posibilitatea, ba chiar 
adeseori necesitatea de a menținea o politică internă care des- 
rădăcinează poporul din drepturile sale fundamentale ?* (pg. 40). 


Vedem deci că acest tratat nu este o expunere obiectivă a 
faptelor, ci € menit să demonstreze în ce condiții se poate ajunge 
la democrație, la înlăturarea antagonismelor între clasele sociale. 
Cită vreme în politica, externă, aşa crede autorul, există germenii 
unor confiicte războinice, structura internă a Statelor trebue să ră- 
mină aristocratică. „Forme de stat organizale în mod aristocratic 
nu pot trăi, mai ales in condițiunile prezente, întreolaltă în pace. 
Structură socială aristocrată şi politică mondială pacifisiă se 
exclud reciproc“ (pg. 25). „Absolutismul, privilegiul aristocratic al 
unor elase privilegiate înseamnă războiu, pacitismul victorios dimpo- 
trivă este democraţia desăvirşită* (pg. 24). 

'Tratatul lui Goldscheid fusese scris pentru congresul interna- 
ţional de pace care urma să se ţină în toamna anului 1914 la Viena 
şi care nu s'a mai ţinut din cauza izbucnirii războiului. Nu ne vom 
mira deci că vom găsi în acest tratat „sociologic“ tendința de a 
demonstra că „democrația“ este cea mai bună organizaţie în politica 
internă şi că ea, pe de altă parte, nu se poate realiza decit printr'o 
politică externă pacifistă, iar politica pacifistă (cum rezultă din pre- 
mise) nu e posibilă decit printr?o politică internă democratică... 

Se vede lucru însă că în felul acesta nu putem ajunge la 
niciun rezultat positiv, nu putem ajunge la deslegarea obiectivă a 
problemei. Meritul autorului este doar de a fi arătat că între po- 
litica externă şi cea internă există o legătură strînsă. Dar în expu- 
nerea sa, autorul părăseşte repede sfera ştiinţei pentru a trece în 
cea a dorințelor. Notăm numai cele mai lămurite erori. Termenul de 
„democraţie“ este, în acest tratat, vag și neinchegat. De unde şi pină 
unde a găsit autorul că democraţia e pacifistă ? Dar, mai ales: dacă 
Statele actuale au o structură aristocratică, deci sînt prin firea lor 
războinice, de unde să izvorască tendinţa lo: spre pace? Noi credem 
că tratatul lui Kant „Spre pacea eternă“ este cu mult mai Socio- 


Www. dacuramanica ro 


i 7 


dogic, mai ştiinţific și obiectiv, decit toate tratatele pacifiştilor mo- 
demni, „democrați“ mai ales. Tratatul lui Kant este o monografie 
asupra raportului între politica externă și cea iuternă. Ar răminea 
numai ca sociologii pacifiști să-l citească și să-l înfeleagă .. . 


II. 


Pentru noi problema nu se pune în aceşti termeni vagi de 
„democraţie“, „pacifism“ etc, Pentru noi idealul suprem, în politică 
nu este nici democraţia nici pacifismul, ci existența, dăinuirea şi 
desvoltarea Statulul național romin. 'Toate celelalte probleme 
trebuesc rezolvite în așa fel ca să înlesnească înfăptuirea acestui scop 
suprem. Noi nu afirmăm dela început că Statul nostru ar trebui să 
tacă o politică externă războinică sau pașnică, precum nici că ar 
trebui să facă o politică internă aristocratică sau democratică. Ci, 
cercetind în ce condiţii Statul nostru işi poate păstra libertatea și 
îşi poate spori puterea, vom căuta a-l pune în starea de a putea 
face războiu împotriva celor ce vreau să ne atace cu armele, şi de a 
încheia alianţe cu cei ce nu nutresc dușmănie faţă de Statul nostru. 

Aşadar, pentru noi termenul de po//fică Internă are înţelesul 
de „organizare a naţiunii în vederea păsfrării libertăţii ei faţă de alte 
naţiuni“. Orice măsură şi reformă de politică intermă trebue să fie 
condusă de acest principiu: sporirea puterii de rezistenţă a naţiunii 
faţii de celelalte naţiuni. Po/ifica internă deci trebueşte subordo- 
nată politicei externe. 

Raportul de interdependenţă, de care vorbeşte Goldscheid, între 
politica externă şi cea internă, se defineşte acuma, după ce am 
stabilit scopul acțiunii politice, cu claritate. A face politică înseamnă 
a da Statului o structură, o Organizaţie care să-i asigure libertatea 
(autonomia, suveranitatea) în raport cu celelalte State. Dacă această 
organizaţie, servind scopul suprem al politicei, va fi democratică, 
aristocratică etc., depinde de împrejurări, de condiţiunile concrete, 
de pildă de modul recrutării armatei, de tehnica războiului, şi, nu 
la slirşit, de „natura“ substratului social din care se diferenţiază 
structura politică. Deosebiri de rasă, religie, tradiţie, bogăţie etc. 
între indivizii cari compun acel substrat, impun și ele o anumită 
constituţie, fie democratică sau aristocratică. 

Cind o naţiune n'are o clasă conducătoare în stare să subor- 
doneze politica internă celei externe, acea naţiune nu e liberă, nu-şi 
poate crea o organizaţie politică, un Stat. In acest caz se poate 
spune că politica externă e subordonată celei interne: adică Statele 
străine, sau mai bine zis anumite State străine dictează felul şi di- 
recţia politicei interne a acelui Stat, care-şi pierde independenţa de- 
venind vasal. 'Tendinţa fiecărui Stat este de a se amesteca în po- 
litica internă a celorlalte State, pentru a le impune voința sa. 
Războiul nu este decit cazul extrem al acestui amestec, cind toate 
celelalte încercări paşnice au dat greş, Acest amestec în politica 
internă a Statelor străine cuprinde toate domeniile de activitate, nu 
numai cel politic propriu zis. Propaganda ideologică pregăteşte cu- 





Www. dacuramanica ro 


— 8 — 


cerirea economică și politică. Așa comunismul a devenit arma 
ideologică a Rusiei sovietice pentru a-și pregăti cuceririle în celelalte 
State și pentru a impune Statelor contaminate de comunism o po- 
litică externă conformă cu interesele politicei externe rusești, Statele 
căzute în raza de acţiune a comunismului sînt cele a căror politică 
internă a căzut în mîna agenţilor comunismului rus, în mina Jidanilor. 

Aşa ni se înfățișează politica internaţională: 

pe do o parte Statele naţionale libere și independente (Italia, 
Germania, Japonia), 

pe de altă parte Statele atinse de boala comunismului şi, din 
această pricină, intrate sau pe cale de a intra subt stăpinirea Jido- 
vilor, agenţi ai Rusiei sovietice. 

In Statele deci unde clasele conducătoare n'au știut cum să 
înlăture sau să indulcească cel puţin antagonismele de clasă înăuntrul 
naţiunii, ci dimpotrivă au lăsat să se înfiltreze agenţii revoluției, adică 
Jidanii, în mod necesar politica externă a fost subordonată celei 
interne, adică intereselor agenţilor străini, Şi, în mod necesar, aceste 
State sînt amenințate să-și piardă libertatea. 

Cartea care cuprinde articolele lui Jacques Bainvi/le privind 
politica externă a Franţei 1) prezintă un interes deosebit pentru lă- 
murirea problemei noastre, Mai ales că, după cum zice d-l Saint- 
Aulaire în prefaţă, în această carte amicii şi aliaţii Franţei polonezi 
şi romini vor găsi, pe lingă un just omagiu adus virtuţilor cari 
explică minunea reînvierii lor, vederi toarte pătrunzătoare asupra 
tuturor problemelor de cari depinde viitorul lor. 

Din articolele lui J. Bainville se deprinde, cum bine observă 
d-l Saint-Aulaire, în mod clar constatarea că spre deosebire de Ger- 
mania și, ar fi putut adăoga, şi de talia, politica externă a Franţei 
a fost subordonată tot mai mult politicei interne, 

În politica extemă Franţa, căutind o asigurare a libertăţii sale 
împotriva eternei amenințări germane, trebuia în actuala constelație 
internaţională să se sprijine pe o alianță cu Polonia, Mica Inţelegere 
şi pe o întărire a prieteniei cu Anglia și Italia, 

Dintrodată însă Franţa s'a văzut împinsă într'o alianţă strînsă 
cu Rusia sovietică. Această alianţă a schimbat cu desăvirzire înfăți- 
şarea lucrurilor, mai ales în urma celor întîmplate cu prilejul con- 
flictului italo-abisinian, Italia a fost nevoită să se apropie de Ger- 
mania, să întărească tot mai mult „axa Roma-Berlin“. Polonia, pe 
de altă parte, neputind îngădui ca teritoriul ei să devie cîmp de 
bătaie întrun eventual războiu germano-rus, a preferat să caute po- 
sibilităţi de bună vecinătate cu Garmania, decit să rămină într'o 
alianţă în care își pierdea cu necesitate libertateu de acţiune, 

Rominia, după părerea lui Bainville, s'a temut totdeauna şi trebue 
să se teamă de dușmănia și mai ales de prietenia Rusiei. Prin ur- 
mare noua alianță franco-rusă nu putea ,răminea fără influenţă 


1) La Russie et la Bariere de LEst. Prâiace du Comie de Saint-Au- 
ialre, Avant-propos de Jean Marcel. Paris, Plon, 1937, 


9 


asupra alianței franco-romine. Ba mai mult: alianța franco-sovietică, 
putem aârma noi, a stărimat Mica Inţelegere. 

Iugoslavia a păstrat totdeauna cea mai mare rezervă faţă de 
Soviete și considera Mica Înţelegere numai ca o asigurare împo- 
triva Ungariei și Bulgariei. In ce privește Cebo-Slovacia, pentru ea 
Mica Inţelegere a devenit inutilă din clipa înfăptuirii alianței franco- 
sovietice. Ceho- Slovacia are nevoie de Rominia ca teritoriu de unire 
cu Sovietele.., Această chestiune e “cunoscută tuturora și nu mai 
trebue expusă aci. Take Ionescu concepuse Mica Înţelegere ca o 
forță ce sar, fi putut opune Ungariei, Bulgariei, şi pe de altă parte, 
impreună cu Polonia ar îi întărit „bariera de Est“ împotriva 
Rusiei. Impotriva unei Rusii aliate cu Germania! Aşa ne ima- 
ginăm că era și concepția politică a lui Masaryk, care se mai stră- 
duia să ajungă la relaţii normale, dacă nu prietenoase, cu Germania, 

Dușmănia ce s'a ivit între Rusia și Germania hitleristă a răs- 
turnat toate aceste combinaţii. Deși n'ar fi trebuit să le răstoarne. 
Tot J. Bainville constată că rău a făcut Franţa că sa aruncat în 
braţele Rusiei, crezind că această alianță reprezintă cea mai bună 
garanție împotriva primejdiei germane. 

Dar, repetăm ce-am spus, Franţa a fost împinsă în brațele 
Rusiei de jidani, cari cred că Germania (precum și Italia și orice 
Stat „fascist“) poate fi strivită de ei cu ajutorul Rusiei. Nu demo- 
cratizarea a făcut ca Franța să-și piardă independența, să subor- 
doneze politica sa externă politicei interne, ci iudaizarea ei. Națiunea 
franceză nu mai are o politică externă a ei, ci ea e aservită inte- 
reselor demagogilor cari stau în slujba Moscovei, ea face o politică 
externă impusă de jidani și în folosul jidanilor, dușmani de moarte 
ai „fascismului“, adică ai Statelor naţionale libere. 

Cam în ecest fel pune și Bainville problema. El condamnă 
alianța cu Rusia. Arată că Rusia a fost totdeauna 0 aliată nesigură 
şi a trădat. Arată că situaţia geografică e de așafel încit alianţa 
Rusiei, în cazul unui războiu franco-german, este fără valoare. Pe 
unde să treacă trupele ruseşti pentru a ataca Germania? Prin Po- 
lonia ? Prin Romiuia și Cehoslovacia ? Utopii strategice. Dar intrind 
în Polonia sau în Rominia, trupele rusești nu vor preferi sa rămînă 
pe loc decit să se aventureze într'o expediţie nesigură ? 

Opiniunea lui Bainville e clară: Franţa trebue să se întoarcă 
la o politică externă națională, aşa cum era înainte de alianța cu 
Sovietele. In acest scop însă ea ar trebui să-și revizuiască politica 
internă, schimbind democraţia cu un regim de autoritate. 

Aşa, crede el și despre Rominia. Arătînd prituejdiile de cari e 
ameninţat Statul nostru din toate părțile, Bainville zice: „Rominia 
are nevoie de autoritate. După tema justă ce o desvoltă înti*o zi d-l 
Mussolini, ea n'are mijloacele de a-și plăti luxul unei democraţii. 
Duşmăniile ce-o înconjoară o fac să aibă nevoie de un guvern tare. 
Pe de altă parte, vecinătatea Sovietelor creează în această țură o 
repulsiune sănătoasă, și e proverbial la Bucureşti de a zice că tot 
ce e rău, piuă la crivățul rece al stepelor, vine din Rusia“. Dar 


_— 10 — 


Rominii, pentru a rezista comunismului, mai au şi nevoie de un 
sprijin puternic în Apus! „Romînia rezistă comunismului. Franţa va 
rezista ? Aceasta e poate grija cea mai mare a acestor Latini aşezaţi 
ca nişte sentinele la hotarele Asiei“ (pg. 221). Așa scria Bainville 
în 1927 (10 Octomvrie). 

Dar mai tirziu, cînd Franţa devine aliata Sovietelor, cind de- 
] n frunte cu d-l Titulescu se pune și ea la dispo- 
ziţia diplomaţiei „antifasciste“ şi sancţioniste, de ce a crezut Bainville 
că mişcările naţionaliste din Rominia sint în slujba hitlerismului ? 
Cum adică, Rominia nu mai are nevoie de un regim autoritar, anti- 
democratic, anticomunist şi antiiudaic? 

Rominia trebue să urmeze politica Franţei, chiar cind Fran- 
cezii, cei mai buni și luminaţi fii ai Franţei, nu aprobă această 
politică ? 

Bariera de Est e necesară, pentru întreaga Europă, dar în 
primul rind pentru Rominia. Şi Rominia nădăjduia că Franţa o va 
ajuta să apere această barieră. Dacă Franța a renunţat la această 
politică de apărare împotriva bolşevismului, întrebăm : poate renunța 
şi Rominia la ea? De dragul Franţei? 

Şi dacă nu o face, înseamnă că s'a pus în slujba hitlerismului ? 

Acuzaţie nedreaptă și fără temeiu. Mişcarea naționalistă din 
Rominia năzueşte, asta ar trebui să ştie toți prietenii francezi ai 
Rominiei, să subordoneze politica internă celei externe, să orga- 
nizeze Statul în așa tel ca să garanteze hbertatea naţională. 

Franţa devenind „bscistă “ ar deveni hitleristă şi filogermană ? 
Ar fi o mare aberaţie să facem această afirmaţie. Dar de ce li se 
pare Francezilor că o Rominie „fascistă“, adică naționalistă ar trebui 
să devie „hitleristă“ ? 

Fiindcă Francezii, chiar cel „de dreapta“ sint Influental! 
de presa jidovească, de propaganda iudeo-comunistă, de pro- 
paganda „democraților“ noştri trimişi în Frania de bancherii 
jidani şi de lojele jrancmasonice, Aceşti agenţi indeo-comuniști 
nu incetează a afirma că naționaliștii romini sînt vinduţi nemților! 

Francezii vor trebui să înceapă a se obişnui cu faptul că Ro- 
minia devine un Sfat național, in care demagogii venali vor face 
în curind loc unor oameni politici incoruptibili. Și atunci Franţa, 
pentru a-și păstra alianța Rominiei, va trebui să ţie seama și de 
interesele naţiunii romine, a unei naţiuni libere care va ști să sub- 
ordoneze politica sa internă politicei externe. 

Pe acest drum a intrat Legiunea şi ea va merge pînă la ţintă, 

Şi cert este că numai o Rominie legionară va putea aduce 
Franţei un ajutor pentru a-i îulesni şi ei întuarcerea la o politică 
națională. Căci, ce i-ar ajuta Franţei dacă Romminia ar consinți să 
se prăbuşească împreună cu ea în prăpastia comunismului? 
dragul jidanilor din frontuile populare şi al demagogilor plătiţi de 
uternaţionala jidovească ? 


Aşa politică externă numai de mintea genială a d-lui Titulescu 





= 1 — 





putea să fie inventată. Regretăm că în cartea lui Bainville am găsit 
acele articole despre Rominia în cari autorul se contrazice în mod 
evident pe sine însuș. Regretăm acest fapt mai ales pentru că ju 
decata sa greșită privind mişcarea naționalistă dela noi poate ză- 
dărnici înțelegerea între adevărata Franţă și adevărata Rominie, 
atit de necesară pentru a apăra cele două naţiuni de dușmanii lor 
cei mai primejdioși: de agenții ludeo-comunişti plătiți de Inter- 
naționala a Ill-a. 
TRAIAN BRĂILEANU 


Organizarea educaţiei tineretului 
în Statul totalitar 


De curind organizaţia de educaţie naţională a tineretului italian 
Opera Nazionale Balilla, a trecut pe seara partidului fascist, în- 
cadrindu-se în el. Acest act de guvernămiînt pune în toată întinderea 
ei problema educării tineretului în cadrul statului totalitar, dînd o 
soluţie pe care voim s'o examinăm mai de aproape. 

1. Statul totalitar, creație a unei mișcări politice care se con- 
fundă cu linia de viață a neamului, nu poate ignora problema edu- 
caţiei tineretului. Astfel Germania a creat organizaţia Hitlerjugend, 
care prin însuși nuinele ei arată că se încadrează în voinţa şefului 
mișcării creatoare a statului nou. Deci și acolo s'a pus, și chiar dela 
început, un raport direct între conducătorul statului și tineret, Hitler 
însă este și conducător și Şef. Problema era simplă. Mussolini e 
numai conducător, dacă şi cu toate atribuţiile arătate de d-l Nae 
Ionescu în articolul său Cine face istoria? (Vestitorii, 1, 2). In- 
cadrarea organizaţiei tinerești Balilla în partidul fascist a rezolvit 
problema. În Italia ca și în Germania este acum stabilită doctrina 
că educarea tineretului aparţine conducătorului politic al mișcării 
totalitare, acesta avind grija şi răspunderea ca tineretul să fie crescut 
conform liniei de conservare, de mărire a neamului. Aci e punctul 
delicat în care politica! înțeleasă superior ca arta de a mintui un 
popor, atinge educaţia, element subordonat, înttucit devine un mijloc 
de pregătire pentru scopurile supreme ale politicii. Nici nu poate fi 
altfel. Cultura, morala, arta, technica, toate cuceririle înalte ale spi- 
ritului, trebue să tindă la întărirea comunităţii naţionale, care este 
forma supremă a organizării sociale omeneşti şi singură în stare să 
înalțe omul” din animalitate la spiritualitate, S'ar putea oare ra 
educaţia să se derobeze, mergînd pe drumuri proprii, urmărind țeluri 
străine comunităţii naţionale, devenind un joc în sine, indiferent și 
iusensibil chemărilor istoriei ? Marii oameni de stat, conducătorii 
răspunzători și deci atotputernici, au răspuns negativ la această za- 
darnicii intrebare, Tineretul trebue crescut în interesul comunităţii 
naţionale, conform necesităţilor ei istorice. Va fi vorba de o educație 
dirijală, în sensul de a pregăti tineretul pentru rezolvirea difcul- 
tăţilor ce rînd pe rînd ar primejdui linia de viață a neamului, Cînd 


Www. dacuramanica ro 


— 12 — 


bate războiul la ușă, oşteanul îşi curăţă armele, către primăvară ţă- 
ranul îşi îngrijește vitele şi plugul, asemenea şi comunitatea are a 
se pregăti pentru ce va să vie. 

Altiel în statul liberal individualist. Acolo fiecare se preocupă 
numai de sine, de interesele, de drepturile sale imediate. Fiecare iși 
vede de carieră, de ambiţii şi de vanităţi personale. Comunitatea 
este o pulverizare de interese contrarii și individul nu vrea să ştie 
că și asupra lui cade o parte de răspundere în conservarea comu- 
nităţii. Dimpotrivă, domneşte lozinca „individul contra Statului“, 
Legislaţia, educaţia, „organizarea“ vieţii economice și sociale (des- 
trămarea ei), au toate în vedere drepturile anarhice ale individului 
şi răspund unei concepţii individualiste egocentrice. Într'o asemenea 
societate atomizată, refractară solidarismului cumunitar și propagînd 
exclusiv drepturile personalităţii autonome, o preparare a tineretului 
în spirit colectivist nu este de conceput. Temelia însăși a unei în- 
cercări educative în sens comunitar lipseşte: cadrul social şi politic, 
Dacă admitem şi noi că educaţia este un resort al polițicului, cum 
va putea oare o structură politică liberalistă să-şi lase grefată o in- 
stituţie educativă potrivnică spiritului şi alcătuirii ei? Din două una: 
sau a încetat însuși liberalismul politic, păstrindu-se doar numele, 
și atunci educarea „fascistă“ a tineretului corespunde unei evoluţii 
politice nemărturisite, sau liberalismul individualist continuă în politică 
şi atunci educarea fascizantă a tineretului e o tristă parodie, bună 
cel mult cu să amortizeze sau să zădărnicească o orientare a gene- 
raţiilor noi, corespunzătoare cerinţelor categorice ale existenţii naţionale. 

A pregăti tineretul pentru misiunea sa istorică este unul din 
atributele statului totalitar, și aparţine realizatorilor acelui stat. 
Numai într'un astfel de regim educaţia tineretului se poate face în 
mod organic conform intereselor comunităţii, căci organizaţia edu= 
cativă este doar un compartiment al întregii structuri politice. Acest 
adevăr Cancelarul Hitler l-a recunoscut dela inceput, învederind prin 
crearea organizației Hitlerjugend dreptul său personal de a dirija 
din fragedă virstă formarea cetățenească a membrilor comunităţii 
naţionale. Ducele Mussolini a recunoscut de curînd acest drept par- 
tidului fascist, vădind la rindul său că educaţia tineretului este o 
funcţie a politicului fi unul și altul din cei doi oameni de stat au 
arătat astlel că răspunderea şi căderea formării tineretului pe linia 
interesului de viață al neamurilor lor, revine mișcărilor totalitare ai 
căror creatori şi conducători sunt. 

2. Totuși organizarea educării tineretului conformă noii structuri 
u statului totalitar, creat de un partid condus de un şef, putea să 
întimpine dificultăţi. În primul rind ridica obiecţiuni şcoala veche, 
şcoala de cultură şi de specializare, liceul, școlile technice şi profe- 
sionale. Şi ele trebuiau să pregătească mai departe tineretul conform 
rogramului lor, pentru o funcție socială. Mai puteau ele să servească, 
in acelaș cadru, unui al doilea scop, fără sii-şi stingherească me- 
nirea dintii ? Apoi multe şcoli, în Italia ca şi în (Germania, erau proprie- 
tatea ordinelor călugărești. Biserica avea și ea un cuvint de spus, 
obiecţii de adus, împotrivindu-se amestecului „politicii“ în treburile 


— 13 — 


educaţiei, nevoind să facă nici o concesie în acest domeniu, refuzind 
să abdice ea, reprezentanta spiritualului, în fața temporalului politic, 
“Trebuia oare ca toate școlile să fie desființate, spre a sustrage tine- 
retul foştilor săi instruitori şi educatori? Nicidecum. A fost găsilă o 
soluţie mai pașnică și satisfăcătoare pentru toţi. Şcolile de pină acum 
se vor îngriji mai departe de pregătirea culturală și profesională a 
tineretului, dar se vor mărgini numai la ea, iar şcolirea „politică“, 
potrivit spiritului totalitar, va cădea în afara lor, Astfel au luat fiinţă 
organizațiile educative italiene şi germane, depinzind direct de șeful 
mișcării renovatoare, încadrate cu conducători și educatori formaţi în 
noua disciplină, adevăraţi profesori de viață naţională colectivă, cres- 
cînd pe tineri ca elemente de coeziune și solidaritate pe care statul 
nou să se poată bizui. Organizațiile cuprind tot tineretul german şi 
italian, şcolăresc sau nu, educat uniform şi unitar în cultul comu- 
nităţii naţionale. Copilul italian sau german respiră de mic solida- 
ritatea naţională, în afară de care nu există viaţă. El se ştie frag- 
ment al naţiunii și valabil numai ca atare. El vede circulind acelaș 
spirit de jos din gruparea lui de Hitlerjugend sau Balilla, pe toate 
treptele „partidului“ în sus, pînă la conducătorul statului, împreună 
cu care se simte făcind parte din aceeaşi organizaţie în mod ne- 
mijlocit. în adevăr, din începutul cel mai de jos al vîrstei copilul se 
simte „intrat“ în corpul conştient al comunităţii, cu întreaga răs- 
pundere și demnitate aferentă, și vede depe treapta de jos scara 
continuă pină la treapta de sus, pe care o simte încă a sa. Orice 
copil este „camarad“ cu „Ducele“, cu „Fiihrer“-ul, cu Căpitanul de 
sus. Faptul acesta îi electrizează energia, făcindu-l disciplinat, bun 
de treabă, capabil de jerttă pentru comunitate. 


Organizarea educaţiei tineretului în afară de școală, ca inati- 
tuţie separată are drept urmare faptul că ingăduie selecţionarea. In 
școli intră cine poate, în organizația de educaţie numai cine trebue. 
Astiel în Germania nearienii pot studia, dar nu intră în Hitlerjugend, 
iar dintre minoritarii arieni numai cei care au imbrăţișat spiritul 
conducător al organizaţiei, identificindu-se sufleteşte cu naţia majo- 
ritară, care singură determină istoria. Prin separarea de școală pro- 
blema „cine intră și cine nu“, se rezolvă dela sine, organizaţia de 
educaţie națională avînd alte criterii de recrutare decit școala. Gru- 
pările de copii nu se vor face pe şcoli, ci pe cartiere, intrunind 
școlari, ucenici, lucrători de aceeaşi virstă la un loc, Intrarea lor în 
organizaţie este zo/untară, nu silită, oricît ar părea de contradictoriu 
acest fapt cu spiritul totalitar, „dictatorial“. 

3. Inscrierea, în organizaţia Hitlerjugend pentru copiii germani, 
in Balilla pentru cei italieni, nu este obligatorie. Cu toate acestea 
quasi unanimitatea copiilor face parte din ele, Şi acesta e un feno- 
men care merită să fie examinat. 





Nu toţi italienii maturi sunt înscriși în partidul fascist, nici 
toți Germanii în cel naționaisocialist. Cei cari în perioada eroică a, 
luptelor pentru conducere au şovăit sau au rămas indiferenti, dintr'o 
neînzestrare sufletească sau din vina formaţiei lor individualiste, au 


Www. dacuramanica ro 


= 


rămas pe din afara mișcării de renaştere a naţiunii lor, condamnaţi 

entru totdeauna la rolul de spectatori, fie entuziaşti, fie tinjitori, 
Biminerea pe din afară este cea mai mare suferință morală a lta- 
lienilor şi Germanilor care au văzut realizindu-se gloria ţării lor fără 
ei. Și această suferință părinţii vreau s'o cruţe copiilor lor. Astăzi 
înscrierea în partidul fascist sau naţional-socialist este închisă. Cine 
m'a ajutat la greu şi trudă, la primejdie şi jertfă, nu pote fi la săr- 
bătoare. Alimentarea cadrelor se face numai de jos în sus, din tine- 
retul care se ridică. Dar şi aci sunt ingrădiri. Nu poţi intra de-a 
dreptul într'o treaptă superioară fără să fi fost în cea anterioară, 
Nu poate fi un tînăr Italian avantgardist fără să fi fost balilla, nu 
poate intra în fascii fără să îi fost avantgardist. La fel şi în Ger- 
mania. In acest fel coeziunea şi unitatea spirituală a elitei naţionale 
este asigurată. Într'un viitor nu prea îndepărtat, toată națiunea va 
 în „partid“, şi acesta se va confunda cu ea, Astlel se și explică 
dece se văd în Italia mai multe insigne fasciste, decit naţional-socia- 
liste în Germania. In Italia cincisprezece serii de tineri au înaintat 
prin filieră, ingroșind rindurile fasciilor, în Germania numai patru, 
Elita primilor luptători a servit de cadre celor ce au sosit din urmă 
odată cu virsta. 


Concluziile ce se pot trage din experienţa celor două naţiuni, 
sunt acestea: 

1. Organizarea statală a educaţiei tineretului este consecutivă 
victoriei revoluţiei naţionale, creatoure a regimului totalitar. A începe 
cu educarea fascizantă a tineretului în cadrul statului liberalist, vă- 
deşte o înţelegere greşită a problemei și o realizare anapoda. 

2. Educarea comunitară a tineretului trebue să se fată într'o 
instituţie deosebită de şcoala de cultură şi technică, de către cadre 
formate in disciplina spirituală a mișcării de renaştere naţienală. 

3. Organizaţia tineretului nu trebue să fie obligătorie, constrin- 
gerea repugnind spiritului ei; ea va canaliza spre disciplină consimţită 
avintul care mină spre ea tineretul însufeţit de credinţă în renaşterea 
naţională. 


inînd seamă de cele de mai sus şi de structura politică a 
statului nostru actual, găsim că organizarea de cu azi a educaţiei 
tineretului rominesc se află în următoarea alternativă: 

a) Sau respectind cadrul statului democratic, va păstra un 
caracter formal şi va rămine pe seama școlii sub conducerea exclu- 
zivă a oamenilor ei; 

b) Sau, anticipind viitorul şi mărturisind sincer şi fățiș o ten- 
dinţă de înoie, potrivnică liberalismului, se va face cu totul în afara 
şcolii şi cu alte cadre ierarchice. 





Dar şi într'un caz şi în altul, organizaţia de educare nouă a 
tineretului rominesc, ca să fie viabilă, va trebui să-și tragă suflul 
spiritual din misiunea ideală și postulatele istorice ale neamului ro- 
minesc, aşa cum le mărturiseşte naționalismul integral, Altcum, or- 
ganizaţia întreagă, plutind în afara imperativelor categorice naţionale, 


Www. dacuramanica ro 


ae AB ai 


va rămîne o instituţie formalistă în plus, pe lîngă toate celelalte care 
caracterizează trecutul precar al tormei fără tond. 

Mai constatăm că organizația actuală a tineretului romînesc 
şcolar este o formă ambiguă, ieşită din îmbinarea spiritului liberalist 
cu cadrul totalitar. În această situaţie ne este greu să discernem 
limpede obiecti'vele ei, dacă nu numindu-le „paralegionare“ cu un 
termen fericit ivit sub penița caustică a d-lui Prof. Traian Brăileanu. 
Reţinem oricum obligativiiatea, introdusă poate ca o chezăşie de 
existenţă, In valul care poartă astăzi neamul rominesc spre deplina 
stăpinire a ţării şi a destinului său, forme noi, organice sau hibride, 
se pot întilni la tot pasul, Istoria le va cerne după necesitate, în- 
gustind cimpul experienţelor către un făgaș definitiv, Cunoscînd ce 
au înfăptvit alte popoare în acelaş vad, se cade să ne dumirim și 
noi pe drumul nostru rominesc. Putem astfel presupune că, atunci 
cînd şi Rominia va avea un regim totalitar, de pildă legionar, şi la 
noi educarea tineretului va cădea în grija lui, dat fiind că organi- 
zarea definitivă a unei astfel de instituţii e cu putinţă numai după 
instalarea regimului nou, în spiritul şi sub conducerea sa. In acest 
caz organizațiile „paralegionare“ de azi rămîn un fenomen legat de 
contingenţele actuale, constituind o etapă a evoluţiei spre viitor. 


BARBU SLUŞANSCHI 


Sfirşitul arhitecturii demoliberale 


L 


Moldova şi Muntenia, ţărişoare mici, sărace, cotropite de străini, 
creează minunatele capodopere arhitecturale. Liberalismul veacului 
al XIX-lea, urmind unirii principatelor, cu toate condiţiile exterioare 
prielnice, cu toată abundența lui materială, cu toată tehnica lui su- 
perioară, excelează prin imitaţia străinătăţii; el devastează şi risi- 
peşte patrimoniul artei strămoșești. Democraţia veacului al XX-lea 
desăvirşește şi întrece păcatele liberalismului. Marele moment al 
unirii tuturor Rominilor găsește o generaţie de conducători pigmei. 
Unirea teritorială este compensată printu”o stișiere politică, maximul 
material printr'un minim ideul. Minunata putere de rezistenţă a unni 
popor, care a suportat două milenii de stăpinire străină, fără a fi 
desnaţionalizat şi şters de pe supraiața pămîntului, a ciștigat un 
războiu, al cărui început şi slirşit, a cărui organizare şi conducere 
nu erau decit un şir neîntrerupt de greşeli. Dar noul Stat nu e 
făurit de braţele poporului învingător, el e spicuit din rămășițele 
trecutului Se va blestema odată această epocă, urmind închegării 
Statului tuturor Rominilor. Nicăeri decăderea culturală nu se oglin- 
dește mai bine decit în clădirile contimporane. 

Demoliberalismul degradează şi detronează bisericile, cari do- 
minau satele, mănăstirile, orașele. Disparind aceste centre de gra= 
vitaţie, desaxarea sufletească se manifestă într'un haos edilitar. Edi- 





Www. dacuramanica ro 


— 16 — 


ficiile publice, confecţionate în grabă după moda zilei, imitîndu-se 
goticismul sau renaissancismul apusean, au devenit atit de ridicole, 
încît chiar şi demoliberalii de astăzi recunosc necesitatea imperioasă 
a dărimării lor urgente. Pseudo-zgirie-nourile, block-housurile trufaşe 
şi ariviste, produse postbelice ale unui americanism la modă vor 
dispare şi ele. S'a omis crearea unei capitale a Rominiei întregite 
în condiţii geografice, politice, militare și climatice excelente — sub 
pretezul lipsei de fonduri. Dar s'au risipit și se mai risipesc și astăzi 
nenumărate miliarde, pentru a ridica în locul Bucureștului de altă 
dată demn și modest Babilonul internaţional, corupt și pervers de 
astăzi. Orice regim își are clădinle și capitalele pe cari le merită, 





IL. 


Nu deplingem neputinţa constructivă a demoliberalismului, ci 
puterea lui destructivă. El n'a creat nici un „palat“ administrativ 
sau judiciar, care ar rezista tîrnăcopului. Ştefan cel Mare a clădit 
pentru vecie; actorul Statului teatral se mărginește la efectele fugi- 
tive ale unor culise de carton, Repede Rominia Rominilor va fi cu- 
răţită de urmele atitor impotenţe și decadențe. Dar devastările tre- 
cutului, înfăptuite timp de un secol, sînt ireparabile. 


Două exemple numai: Liberalii veacului al XIX-lea dărimă 
mîndrul turn al Colţei. Liberalii veacului al XX-lea îl ridică din 
nou, în cadrul „lunei Bucureştilor“, din ipsos și lemn. Un minunat 
simbol material ! Iar bisericuţa Sărindarului dispare. Pe temeliile ei 
se ridică sinagogele rotative ale unei prese circumcise. Un simbol 
ideal de frumuseţe neîntrecută ! 


Se dărimă bisericile trecutului glorios, sub pretextul necesită- 
ţilor circulaţiei, sub preteztul deteriorării lor. Ghetto-urile galiţiene 
zugrumă ceeace a rămas. Ne-am dat osteneală, să notăm vecinii 
bisericii celor 'Trei Erarhi din Iași. „Cine sunt și ce vor?“ Kauf- 
mann, Pollak, Berkovici, Abţug, Bercovici, Herţenberg, Herșcorici, 
Vartparonian & Hiebnikian, Gruenberg şi Feinstein, Malmann, Mises. 
Un secol de democraţie a dat aci întradevăr rezultate apreciabile. 
Alţi tirtani asediază zidurile Goliei şi inconjură lăcaşurile sfinte ale 
Sucevii. Care deosebire mai este între stăpinirea austriacă, îngăduind 
transformarea cetăţii Sucevii precum și a paraclisului domnesc într'o 
carieră de piatră pentru bogătaşii armeni, și „democraţia! pămin- 
teană ? Este deosebirea dintre crimă şi prostie, menţionată de Talleyrand. 


Quod Barbari non fecerunt, fecerunt Barbarini. Ceeace n'au 
reușit 'Turcii să facă şi 'Tătanii, cu toată străduinţa lor seculară, au 
reușit în fuga. condeiului restauratorii alogeni, chemaţi în ţară de 
liberalismul principatelor unite ca să desăvirșească opera năvălitorilor 
străini. Un Lecomte de Nouy lasă urme mai strașnice, decit un 
Mohomet sau Baiazid. La Curtea de Argeş, la Trei Erarhi a operat 
acest nefast vivisector al artei romine. El dărimă pînă la temelie 
singura biserică ieșeană a lui Ştefan cel Mare: Sfintul Nicolae 
Domnesc. Numeroasă este pleiada succesorilor lui, a talsificatorilor 











Www. dacuramanica ro 


— 17 — 


spiritului bisericilor schinguite. Cunoaștem și recunoaştem opera lor 
după pisaniile barbare, coșciugurile lipsite de gust, chenarele nebune. 
Tar adevăratele pisanii, coșciuguri și chenare le regăsim uitate, în 
colţurile curților. 


Un secol de demoliberalism a ruinat aproape în întregime 
amintirile mindriei moldoveneşti și muntene. Incă o singură generaţie 
şi ultimele urme vor fi dispărute. Există o dovadă mai sigură, că 
„democraţia nu este decit preludiul bolșevismului? Ea lucrează mai 
încet, mai inconştient, rezultatul final însă trebue să fie acelaș; căci 
rădăcinile ideologice sint identice. Negaţiunea tradiţiei, lichidarea 
trecutului istoric, nivelarea, egalizarea naţiunilor în turme standar- 
dizate, destinate să devie prada evreului inter- şi supranaţional. 


III. 


Primul postulat al Romîniei viitoare va fi respectarea trecutului, 
“eliminarea elementelor parazitare alogene, restaurarea restauraţiilor 
criminale. 


Al doilea: măturarea maimuţăriilor impămintenite de libera- 
dismul și democraţia de acuma un secol înuinte. 
Al treilea: Crearea unui stil romînesc. 


Orice secol își are ideile sale dominante. Oyice idee dominantă își 
găsește expresia arhitectonică, Ideea dominantă a secolului nostru 
este naționalismul. Expresia arhitectonică a naţionalismului nu poate 
f decit o arhitectură naționalistă. 


S'a susținut că arta a fost și este internaţională. Argument 
fundamental greşit. Cele trei raporturi între suport și sarcină, fie cel 
rectangular al elenismului, cel semicercual al iranismului, cel ogival 
al goticismului exprimă întotdeauna o realitate rasială ariană. Carac- 
terul naţional se manifestă prin variaţiunea în combinația diferitelor 
“elemente generale, 


Copierea simplistă a trecutului, respectarea formală, sterilă a 
motivelor perimate, fie ele cit de glorioase, de fapt înseamnă o pro: 
fanare. Așa numitul stil „neo-rominesc“, produsul bastard al demo- 
liberalismului, nu este decit o falșificare grosolană. Nu ne trebue o 
reinviere artificială a unor forme, cari în majoritatea lor erau străine, 
ci redeşteptarea firească a spiritului care u reușit să combine 
aceste forme în mod suveran, alcătuind un stil specific pămîntean. 
Respingindu-se toate curentele de modă, se va crea într'o evoluţie 
continuă, lungă și organică, un stil durabil și definitiv al Rominis- 
ului. Formele lui vor rezulta din cercetarea și vedeșteptarea artei 
populare, a acestui singur și sublim monument exterior al continui- 
tății istorice pină la timpurile Dacilor. 


Dela inceputul lumii nu există adevărată arhitectură decît cea 
teligioasă, Identitatea concepţiei naționaliste şi religioase garantează 


Www. dacuramanica ro 


— 18 — 


Romiîniei viitoare o mai mare unitate arhitecturală, decit naţiunilor 
apusene, cari suferă în mod inevitabil de un dualism politico-con- 
fesional. Biserica va deveni iarăși singurul centru de gravitație ideo- 
logic și estetic al Rominiei şi orice legionar, contribuind la izbinda 
adevăratului Rominism, este un arhitect mai bun și mai preţios, 
decit totalitatea titraţilor copiști sau falsificatori. 

ALEX. M. RANDA 


Natura și Istoria 


IL. 


Cheia deslegării tuturor problemelor filosofice trehueşte căutată 
în organismul viu. EL reprezintă sinteza celor două noţiuni antitetice 
de inaterie şi spirit, cari ne apar despărțite şi opuse, aparținind duor 
sfere deosebite: natura şi istoria. 

* Organismul viu face parte din lumea materială și e supus le- 
gilor materiei. Dur el se deosebește în mod radical de un lucru 
materiul anorganic, prin faptul că are posibilitatea să între în a/tă 
ordine. Ar fi greșit să spunem că orice organisu viu aparţine prin 
faptul că e viu ordinei svirituale. Dar nu mai puţin adevărat este 

i nu se pot explica prin cauzalitatea meca- 
nică, ci în explicarea lor trebue să intervie conceptul Ținalităţii, 
Problema a fost desbătută in filosofie în toate aspectele ei şi nu mai 
trebue să stăruim asupra ei. Comte, care nu l-a cunoscut pe Aant 
şi mai ales n'a cunoscut „Critica puterii de judecare“, a precizat 
totuș că incepind cu biologia metoda de cercetare trebue să se 
schimbe : nu mai putem porni dela părţi pentru a explica întregul, 
ci trebue să explicăm părţile prin întreg. Și totuș a căzut apoi în 
eroare asimilind legile sociale celor naturale (fizice)! Fina/itatea deci 
nu este un concept care trebuește eliminat din știință, cuin cred na- 
turaliștii, ci e conceptul care reprezintă sinteza între cauzalitatea me- 
canică și libertate, între materie și spint, între, obiect şi subiect. 

"Toată străduinţa noastră este de a arăta cum pornind dela 
unitatea reprezentată prin organismul viu se poate ajunge la des-: 
prindevea subiectului de obiect și lu intrarea lui în sfera libertă 

Această cale spre libertate duce prin procesul dialectic şi pre- 
supune pluralitatea subiectelor ca dată nemijlocită şi evidentă a cu- 
noașterii. Pluralitatea subiectelor însă nu e un rezu/faz al procesului 
dialectic, ci începutul necondiţionat al lui şi anume (dacă vrem să 
ne întemeiem într'adevăr pe experiență) în așa fel că subiectul el 
însuş care porueşte dela acest fapt evident nici nu are încă știința 
despre participarea sa la comunitatea subiectelor. nConştiinţa de sine“ 
a unui subiect este rezultatul procesului dialectic şi ajuns aci su- 
biectul poate încerca apoi, prin filosofare greşită, să nege pluralitatea 
subiectelor, să se considere pe sine ca subiect unic. Omul normal, 
„nefilosot“, nu numai că nu nsagă existenţa celorlalte subiecte, ci se 








Www. dacuramanica ro 


i 49 


străduește să înfăptuiască o comunitate cit mai perfectă a subiectelor, 
dacă, în procesul dialectic, înlănţuirea conștiinței sale s'a realizat cu 
destulă putere.  Dealtminteri el va oscila între cele două sfere: a 
materiei şi a spiritului, neputindu-și dobindi o libertate deplină. 

Am putea clasifica celelalte organisme vii, plante şi animale, 
după distanța ce le desparte de sfera libertăţii, dela un început de 
finalitate pînă la deplina ei accentuare (prin funcțiunea instinctelor) 
şi apoi prin trecerea la un început de libertate, la animalele supe- 
rioare, sociabile. Ceea ce nu găsim la niciun animal este istoria, 
adică interpretarea lucrurilor materiale ca simple instrumente, sim- 
boluri pentre descifrarea (măsurarea) istoriei, a activităţii și înfăptui 
rilor spiritului. Numai pentru om lumea materială este obiect și 
numai obiect, ea există pentru dinsui, în măsura ce el se poate desprinde 
de ea pentru a intra în sfera spirituală. Stăpinirea materiei şi a 
trupului legat prin instincte de materie este o condiţie pentru do- 
bîndivea libertăţii. 

Omul are deci posibilitatea să devie liber, învingînd şi cauza- 
litatea mecanică și finalitatea biologică. El se simte liber, adică are 
conştiinţa acestei posibilități; el devine liber prin luptă şi încordare 
continuă de a scăpa de subt imperiul legilor mecanice şi finale, im- 
puniud și materiei și vieţii acceptarea postulatelor spiritului. 


Marea dificultate pentru lămurirea complectă a tainelor Uni- 
versului (şi care nu credem că va fi înlăturată cîndva cu desăvirşire) 
derivă din faptul că nu putem spune ce este organismul viu ca 
unitate, ca sinteză a materiei şi spiritului. In general problema ni 
se înfățișează ca imposibilitate de a exprima sinteza duor noţiuni 
antitetice. O astfel de sinteză este ipefabilă. 'Toate  artificiile lui 
Plotin, Augustin ş. a. de a explica „unitatea pertectă“, acel % 
absolut, lipsit de orice pluritate, rămîn neputincioase. In clipa ce 
putem spune ceva despre ceva, procesul dialectic e în plină desfă- 
Şurare şi ieşirea din dualism imposibilă. Totuş sîntem împinşi să 
căutăm fără răgaz acea unitate în care încetează orice opoziţie, 
în care tezele şi antitezele își găsesc împăcarea, în care materia şi 
spiritul, întinderea şi cugetarea, spaţiul și timpul, trupul şi sufletul 
se contopesc într'o existență pură. Ne putem gindi o astiel de unitate, 
chiar dacă nu o putem exprima ? O putem experia, trăi, chiar dacă 
nu o putem comunica ? 

Ne-am prea grăbi, dacă am nega hotărât posibilitatea de a 
gîndi sau de a experia o astfel de unitate, Dacă ne dăm seama, cite 
piedici am trebuit să înlăturăm pentru a lămuri problema identităţii 
Eului ajungind, în sfîrșit, la rezultatul că Eul este sau trup sau 
suflet, dar că mijloacele şi metoda prin care se dobindeşte acest 
rezultat ne îngăduesc, fiecăruia dintre noi, să zicem că sintem și 
trup şi sufiet, vedem că noțiunea Eului reprezintă sinteza duor 
noţiuni antitetice. Ceea ce înseamnă că orice „individ“ e considerat 
ca fiind o astfel de sinteză. 

Avem însă conștiința (după analizele noastre) că am corectat 
desfăşurarea procesului dialectic, renunfind întrun moment dat ia 








Www. dacuramanica ro 


e dea, 


interlocutor, declarind deci că nu mai avem nevoie de el, că fie- 
care din noi poate vorbi cu sine însuş şi îşi poate comunica 
impresiile despre sine şi despre lumea exterioară. 

Aşa dar exerciţiul dialectic ne-a îngăduit să ieșim oricînd 
din înlănţuirea procesului dialectic și să ne declarăm autonomi, mă- 
“sură a tuturor lucrurilor, ca şi cum în fața noastră spaţiul ar sta 
nemișcat (ar fi durată pură), iar pe de altă parte e'ar desfășura con- 
tinua schimbare a lucrurilor, din vecie în vecie. In acest caz moi ne 
comportăm ca și cum ne-am fi născut cu o conștiință despre noi 
înşine, cunoscînd tot ce este și ştiind tot ce s'a întimplat înainte de 
nașterea noastră şi tot ce se va întimpla după moartea noastră. 

Adică: tot ce-am învățat în cursul procesului dialectic dela 
alţii, ni se pare că ştim prin noi înșine. Pe ceilalţi îi considerăm 
ca fenomene în spaţiu şi evenimente în timp ce pe toate celelalte 
lucrari, Tot ce ştim despre o piatră de pildă, noi credem că piatra 
me-o „spune“, că noi n'avem nevoie de intervenţia altor subiecte, 
trecute sau viitoare, cari să ne povestească ceva despre acea piatră. 
Independenţa ce ne-am dobindit în orientarea în spaţiu și timp prin 
comunicarea cu alţii, ne îngădue să iacem iel de el de combinaţii 
mintale, de raționamente şi silogisme, ca și cum, fiecare din noi, 
am fi singuri pe lume, stăpim absoluţi asupra cea ce este, ce a 
îost şi ce va fi. 

Ajunşi în acest stadiu de megalomanie, propoziţia: Eu sint, 
are o semnificaţie care depăşeşte toată experienta şi toată cercetarea 
chibzuită a realităţii. Ea inseamnă că numai Eu sînt cu adevărat, 
că toată lumea este reprezentarea mea, tonomen supus legilor gin- 
dirii mele etc. 'Tradusă pe planul acţiunii, ea înseamnă că eu am 
creat lumea şi eu o pot distruge. 

? Și chiar dacă admitem că ne-am născut și că vom muri, noi 
pretindem că lumea s'a născut odată cu noi şi că va dispare odată 
<u noi. 

Ne imaginăm anume că atunci cînd ne-am născut lumea ni 
s'a prezintat așu cum ni se prezintă azi cînd filosofăm asupra ei 
şi dacă disparem, lumea nu mai este, deoarece existența ei a iost 
pusă odată cu naşterea noastră. 

Dar, fără îndoială că filosofii fenomenaliști şi solipsişti nu ne 
pot spune cum li s'a înfațişat lumea la naşterea lor şi în primele 
săptămîni şi luni ale vieţii lor şi ce ar fi înțeles ei, dacă 
bună oară părinţii lor le-ar fi cetit ceva din Metafizica lui Ar/s- 
zotel. Faptul că într'un moment dat ei pot ieşi din procesul dia- 
lectic, se pot emancipa de dialog şi pot gîndi in mod discursiv, 
vorbind adică fără să fie întrebaţi, nu înseamnă că această autonomie 
u lor e reală, că lumea într'adevăr s'a născut odată cu ei şi că va 
dispare odată cu ei. 

Admitein deci, cum aim mai arătat, că Eul își poate dobindi o 
situaţie independentă, o autonomie teoretică într'un anumit stadiu al 
procesului dialectic şi printr'un îndelungat exerciţiu în urta dialectică. 
EI poate deci verbi şi scrie ca şi cum lumea ar fi reprezentarea sa, 


Www. dacuramanica ro 


SEINI pas 


fenomen al conştiinţei sale, şi ca şi cum el ar fi singurul subiect şi 
centrul Universului. Dar nicidecum nu-i ingăduim să afirme că 
această poziţie constitue inceputul necondiționat al filosofiei și încă 
al celei moderne! Ci, începutul filosofiei trebue fixat în clipa ce 
recunoaştem absurditatea acestei pozițiuni ca temeiu pentru 
explicarea lumii. 


Lumea (aşa cum este, a fost şi va fi) se naşte din înlănţuirea 
conştiințelor, din ceea ce ain numit noi proces dialectic. N'am greşi 
spunînd că lumea insăș, adică țot ce este, este un proces dialectic 
(concepția lui Emile Lasbax), dedarece toate ce sint stau în nein- 
cetat schimb de vederi și impresii. Dar nu e intenţia noastră să 
facem din dialectica umană un principiu cosmic, deși n'am putea 
spune de ce această dialectică ar constitui în Univers o excepţie. Ea 
se desprinde doară ca un proces parţial, ca un mod specific al co- 
municării şi interdependenţei universale întro subiecte, Aci speculaţia 
are cimp deschis pentru a încerca explicarea Universului în temeiul 
unui principiu uni așa cum a făcut-o Schopenhauer cu voinţa, 
alţii cu alte princi 





Noi ne mulţumim să descoperim eroarea filosofiei fenomenaliste 
dar și a tuturor filosofilor cari îi dau Eului un loc central (în Uni- 
vers, deși orice individ sau monadă ave acelaș drept, dacă i sar 
putea determina existența în afară de legăturile sale cu ceilalți in- 
divizi (aşa cum a încercat-o Leibniz). 


După înlituăarea acestor pretenţii ridicule ale Eului şi doje= 
nind pe acei filosofi cari cu știință sau neștiinţă au sprijinit mega- 
lomania Eului, noi am deschis credem drumul spre o filosofie umană 
inteligibilă pentru toţi şi care să evite căderea în erori teoretice și 
păcate practice (rezultate inevitabile din cele dintiiu). 


Problema este, nu de a ieşi din procesul dialectic, ci de a 
răminea în el şi de a-l desăvirşi, atit în teorie cit şi în practică. 
Adică: răminind în procesul dialectic, între teorie şi practică nici nu 
se poate ivi un desacord, deoarece gindirea nu este decit expresia 
faptei, precum fapta este expresia gîndirii. Cind Kant a pornit să 
cerceteze raţiunea, el nu și-a dat seama că rațiunea nu poate fi ex- 
primată, măsurată și cumpenită decit prin acţiune, prin ceea ce nu- 
meşte el practică, sau morală. Rațiunea nu este și teoretică și prac- 
tică, ea nu are două aspecte, ci ea este o noţiune care cere pentru 
definirea ei noţiunea antitetică a faptei, a practicei, a înlăptuitii, 
Rațiunea se manifestează prin acţiune — dar în procesul dialectic. 
Dacă facem abstracţie de dialog, ajungem la fenomenalismul lui 
Kant, la postulatul că „reprezentarea Eu cuget insoțeşte toate 
judecăţile mele“ și la toate contradictiile cari se nasc din poziţiunea 
solipsistă, 

Erorile filosofilor fenomenaliste, subiectiviste, ne-au aruncat 
înapoi spre concepţia lui Protagoras şi, în ştiinţe, la Democrit. 





Dar, noi am văzut că poziţiunea lui Protagoras nu este un 
punct de plecare ci un punct de sosire în filosofie, un punct unde 


— 22 — 


ajungind filosoful trebue să se hotărască a merge înainte, așa cum 
a încercat Piaton şi Aristotel, nu să se întoarcă înapoi. 

Dar trebuie să privească înapoi, să încerce a desprinde etapele 
drumului parcurs și mai ales să-și dea seama prin ce mijloace l-a 
străbătut. Neglijarea acestei cercetări a zădârnicit orice progres în 
filosofie, a impiedicat constituirea unei ştiinţe psihologice și a des- 
lănţuit acţiuni întemeiate pe teorii complect eronate. Individul uman 
adult atins de aceste filosofii şi învăţind psihologie „modernă“, alu- 
necă cu necesitate înapoi spre animalitate și cade subt animalitate, 
deoarece egoismul său, sprijinindu-se pe argumente „științifice“, devine 
feroce şi distrugător. Aşa se explică de ce cu „procesul“ ştiinţelor 
şi răspindirea filosofiei inchisorile şi casele de nebuni trebuesc în- 
mulţite şi lărgite — şi cum pe alocurea izbucnește criminalitatea şi 
nebunia colectivă, cum s'a întimplat în Rusia şi Spania. 


II. 


Din eroarea iniţială a filosofiei moderne (care s'a furişat apoi 
în toate ştiinţele) au izvorit toate nenorocirile omenirii, toate cata- 
strofele istorice şi din ea poate izvori prăbuşirea culturii umane, deva- 
lorizarea ei completă. Căci omul ajuns la refexiune filosofică şi pă- 
răsind drumul dialecticei prin care s'a ridicat din animalitate pune 
întrebămle : care este criteriul binelui şi răului ? care este criteriul 
adevărului etc, etc. ? Şi tot el răspunde: tâtul e relativ; dacă w'ar 
A răul, d'ar f nici binele; dacă n'ar fi minciuna n'ar fi nici adevăr; 
dacă n'ar fi uritul n'ar fi nici frumosul ceea ce 63te pentru mine 
bine, frumos, adevărat, pentru altul e rău, urit, minciună. Nu există 
nimic absolut, chiar existența însăş e relativă, implică inexistenţa. 

O obiecţiune şi mai grea: de unde derivă dreptul meu sau al 
altuia de a da sfaturi, de a ne plinge de răutatea și imperfecţiunea 
lumii şi a omului, cind doar natura (care cnprinde toate) n'are scopuri ; 
pentru Univers totul e indiferent — şi binele şi răul şi adevărul şi 
minciuna toate aceste n'au niciun înţeles. Niciun ecou nu răs- 
punde la urletul nostru de durere, niciun zimbet la veselia noastră. 

Orb şi mut e Universul, nepătruns de mintea omului în ne- 
mărginirea şi veşnicia sa. Niciun glas de „dincolo“ nu pătrunde spre 
noi. Cind mormintul se închide deasupra noastră, s'a slirgit cu toate : 
cu dureri, cu bucurii, cu biruinţe şi întringeri, cu lumină şi întunerec, 
cu căldură şi irig... Neantul ne înghite pe toţi, fără nădejde de 
întoarcere. Aşa se tingueşte omul întors spre animalitate, dar păstrînd 
știința că va trebui să moară. Singura certitudine ce-i rămine din 
procesul dialectic, dar pe care crede că o are dela începutul vieţii 
sale. Deci în loc să fi învățat ceva ce-l înalță peste anirmalitate, 
omul a desvăţat și ceea ce-l caracterizează pe animal: a muri fără 
regrete şi fâră plingere zădarnică. Chiar cei ce ne învață că există 
o viaţă vecinică dincolo de mormiînt și că viaţa nu e decit un scurt 
popas în drum spre vecinicie, totuș la mormint pling şi se tînguesc, 
ca și cum inoartea ar fi cel mai mare rău pentru om, cea mai 
-eumplită catastrofă. Din obiceiurile la inmormintări se vede că în 


Www. dacuramanica ro 


03 


credinţa despre nemurirea sufletului se amestecă totuș îndoiala, ne- 
siguranţa. Și Bergson, în „Cele două izvoare ale moralei și religiei“ 
ajunge la concluzia că nemurirea sufletului și lumea de dincolo sint 
ficțiuni ale oamenilor izvorite din instinctul de conservare zguduit 
adinc prin certitudinea raţională despre moartea inevitabilă a oricărei 
fiinţe vii. Bergson pretinde deci a ști că „nu există viaţă după 
moarte“. Dar, există viafă inainte de naştere? Așa întreabă cu 
drept cuvînt budiști, pentru cari problema este, nu de a evita moartea, 
ci de a evita naşterea, căci numai dacă te naşti poţi muri. Oricum 
ar fi însă, întrebarea nu se poate ivi decit într'o situaţie cînd naș- 
terea n'a fost evitată și moartea este certă. Dar problema aceasta 
nu poate fi rezolvită pe un singur plan. „Naştere“ și „moarte“ au 
în biologie un înţeles precis, sînt fapte empirice pe cari le constatăm 
şi cari trebue să le acceptăm așa cum sint. Dificultăţile se ivesc cind 
vrem să facem legătura cu fizica sau cu morala, deci sau cînd vrem 
să ne coborim în jos sau cînd vrem să ue urcăm in sus. Dar mai 
întiiu trebue să fixăm poziţiunea noastră de unde încercăm a ne 
cobori sau a ne urca. Dacă ne-am afla în biologie, am fi animale, nu 
ne-am putea nici cobori nici urca, în orice caz n'am putea depăși 
sfera biologică, m'am putea pune problema. Ca să o punem trebue 
să ne aflăm dincolo de biologie, și într'un punct al procesului dia- 
lectic cînd conștiința „Eului propriu“ e deja formată. De aici abia 
ne putem cobori în jos spre biologic şi fizic. Şi în acest caz, rezol- 
virea problemei nu prezintă nicio dificultate: din nimic nu se naște 
nimic; în univers nu se pierde nimic, nici materie nici energie. Naş- 
teren și moartea deci se releră la o variaţie de combinări de elemente 
materiale, după anumite legi, pe cari le putem desprinde prin obser- 
vaţie și calcul. Dacă în «lomeniul biologiei introducem, pentru expli- 
care, conceptul finalităţii și al evoluției nu rămin preu multe taine 
nedescoperite. Ceea ce nelinişteşte este că fiecare dintre noi se gă- 
seşte, cînd face aceste reflexiuni, într'o situaţie care se aseamănă 
suspendării în vid. Noi ne trezim în faţa unei lumi căreia nu-i apar- 
ţinem și care se desinteresează de soarta noastră. Noi cunoaștem că 
nașterea noastră, din punctul de vedere unde ne aflăm în clipa re- 
flexiunii, a fost contingentă, ca și nașteroa unei plante sau a unui 
purice, şi că moartea noastră va fi iarăș o întîmplare naturală fără 
alt înţeles decit cel al unei verificări a legilor fizicochimice şi bio- 
logice. Evenimentele aceste s'au petrecut și se vor petrece deci, după 
legi inexorabile, într'o lume străină de noi, exterioară. 

Răminind pe această poziţie de unde putem contempla lumea 
şi evenimentele ca fiind în afară de noi, nici o dezlegare a proble- 
melor nu e posibilă, 

Dar noi trebue să ne dăm seama cum am parcurs acest drum 
şi să cumpenim cari sînt posibilităţile de îna/ntare, Acesta trebue 
să fie rolul filosofiei, iar nu trezirea de îndoeli și, pedeasupra, în te- 
meiul unoi: presupoziţii greșite. Altlel s'ar prezenta se'nţelege problema 
dacă ne-am naște fizicieni desăvirșiţi, cunoscînd chiar dela. început 
că Universul este un mecanism, astfel că toate „fenomenele“ sunt 
supuse legilor cauzalităţii mecanice. Dimpotrivă, noului născut Uni- 


= 24. 


versul i se prezintă şi deslușeşte ca plin de ființe, cari din cari mai 
interesante, mai misterioase, cari trebuesc „înţelese“ în atitudinea 
lor, trebuesc clasificate după însușirile lor, intenţiile lor, după bună- 
tatea și răutatea lor etc. Abia din această clasificare și ierarhizare 
a fiinţelor se desprind lucrurile indiferente, pur fizice. Mecanismul 
deci nu cuprinde decit o parte a lucrurilor, o anumită clasă de 
lucruri : obiectele. În măsura însă ce obiectele se desfac din ansamblul 
subiectelor, în aceeaș măsură se consolidează identitatea subiectului 
față de ele. Fizicienii însă, cari ar fi dispuşi să accepte această 
explicare, uită totuş că această închegare a unităţii subiectului faţă 
de obiecte și afirmarea identităţii sale cere, pe de altă parte, o com- 
plicare progresivă a procesului dialectic, a comunicării cu alte subiecte, 
pină ce în sfirşit se elaborează un sistem de noţiuni care reprezintă 
„Ştiinţa obiectivă“ despre Univers. Fizicienii insă, după ce prin mij- 
locul comuniunii, prin constituirea de comunită/i umane, s'a cris- 
talizat şi desprins /umea obiectelor, accesibilă cunoaşterii individuale, 
aruncă şi toate subiectele în lumea obiectelor lăsînd numai un singur 
subiect, sau chiar niciunul, şi susținind că toate lucrurile, subiecte 
şi obiecte, aparţin naturii, deci sunt supuse aceloraş legi naturale, 
fizice, mecanice. Așa s'a născut strania teorie că un organism (deci 
şi onul) este o combinaţie de elemente fizico-chimice și viaţa un 
efect din acţiuni și reacţiuni între aceleaşi elemente, un echilibru de 
energii mecanice. 

Omul de rind însă, omul normal incă neatins de teoriile fizi. 
cienilor, a apărat şi apără comunitatea în care s'a născut și trăeşte, 
ca fiind singura condiție pentru dobindirea şi păstrarea identității 
sale ca subiect — intre subiecte. Omul normal deci rămine pe linia 
procesului dialectic, năzuind a-l desăvitşi prin înaintare spre adevăr. 
Pe această linie de înaintare el a invățat să respecte ierarhia su- 
bizctelor, să năzuiască a-şi dobindi un loc cit mai inalt în această 
ierarhie, după normele (legile) morale, după criterii de bine și răa, 
frumos şi urit, adevăr şi minciună. In contact și comuniune cu se- 
menii săi el a experiat binele şi răul și a ajuns, oricit de neprielnice 
ar fi fost condiţiunile de constituire a comunităţii, să-şi elaboreze „o 
idee despre cum ar trebui să file comunitatea umnană pentru a co- 
respunde idealului de perfecţiune morală. Pe acest drum omul a 
ajuns în mod necesar la religie, la descoperirea unei lumi create 
prin voința unei fiinţe atotputernice. 

Credinţa în existenţa de spinte şi zeități și în lupta zeităților 
bune contra celor rele precum și în biruinţa finală a principiului 
bun, îi deschide omului drumul spre libertate, spre sfera spiritualităţii, 
a culturii, a /sforiel. 

Finalitatea biologică, susţinută în raporturile organismului cu 
lumea exterioară prin instincte şi, la animalele superioare, prin or- 
ganizarea inteligentă a instinctelor, trece, la om, prin posibilitatea 
comunicării, în lbertate, în crearea de valori independente de viaţa 
elemeră a individului. Finalitatea biologică mărginește viaţa indivi- 
duală între cele două puncte : naşterea și moartea; libertatea istorică 
îl îuserează pe individ în ansamblul manifestărilor spirituale cari 


— 25 — 


sînt neniărginite în timp şi vecinice în spaţiu. Individul el insuş ca 
organism biologic nu este decit măsură pentru Universul inânit, 
este durată, timp rigid pentru măsurarea spaţiului vecinic, iar ca 
spirit, el este mișcare, activitate, unitate de măsură pentru timpul 
nelimitat, pentru istorie, care nare inceput nici stirșit. 

E Dar nașterea omului individual ca măsură a istoriei nu coin= 
cide cu naşterea sa biologică, ci cu momentul cînd începe activitatea 
sa creatoare de valori. Epoca lui Napoleon nu începe cu naşterea 
sa biologică, ci cu intrarea sa în istorie, şi se sfirșește înainte de 
moartea sa biologică.ă 

Așa stind lucrurile, ni se par cu drept cuvint copilăroase în- 
cercările celor ce vreau să asimileze sociologia ştiinţelor fizice sau 
biologice. Totașa ni se desvăluesc în plină lumină erorile celor ce 
susțin că știința „adevărată“ trebue să se sprijine pe principiul cau- 
zalităţii mecanice și că numai metodele ştiinţelor fizico-chimice sunt 
- metode ştiintifice, 

Orgoliul acesta e atit de naiv şi copilăresc şi rătăcirea acestor 
specialişti atit de vădită, incit, din punct de vedere teoretic, nici n'ar 
merita o atenţie deosebită, Dar influenţa acestor teorii asupra prac- 
ticei, asupra mersului istoriei, începe să devie. tot mai simțită şi că- 
derea omului înspre animalitate tot mai accentuată. 

Noi am desvăluit eroarea teoretică iniţială și am restabilit starea 
adevărată a lucrurilor. Ne-am împlinit datoria în slujba adevărului. 
E rîndul o+menilor practici să aplice teoria, 

TRAIAN BRĂILEANU 


REVISTA CĂRŢILOR 





Paolo Orano, Gli Ebrei in Italia. Roma, XV (1937). 226 
pg. Cartea aceasta prezintă un interes deosebit, Ea lămurește din 
toate punctele de vedere atitudinea fascismului italian faţă de Evrei. 
Autorul ocupă în organizaţia fascistă un loc de frunte. Lucrarea nu 
exprimă deci numai opiniunile personale şi părerile subiective ale 
autorului, ci ea poate fi considerată ca expresie a opiniei cercurilor 
conducătoare ale Statului fascist în această chestiune. 


La mișcările şi revoluțiile pohtice cari au dus la formarea Sta- 
tului italian liberal și democratic din sec. 19, Evreii au luat parte 
activă, Îi găsim mai ales în francmasonerie, care a avut un rol în- 
semnat în aceste mișcări. În această epocă se înfăptui emanciparea 
completă, politică şi religioasă, a Evreilor. Ea a tost însoțită și ur- 
mată și de o italienizare a Evreilor. De o mișcare antisemită în 
Italia nici nu se putea vorbi. Legături de prietenie existau între fa- 
milii italiene și israelite, înte tineri italieni şi evrei, Această tendință 
de ilare a Evreilor se arată și din numeroasele căsătorii mixte. 
Astfel în anul 1931, din 100 de evrei căsătoriţi, 28, 620, au luat 
temei catolice, 1,52 % femei de alte religii; din 100 temei evreice, 





— 26 — 


27,52 %, s'au căsătorit cu bărbați catolici, 0,77 ej, cu bărbaţi de alte 
religii creştine şi 0;39 o/, cu bărbați fără religie. Autorul mai arată 
apoi că unii intelectuali evrei au luat parte activă în mişcarea fas- 
cistă şi păreau a se considera cu totul italieni şi fasciști. 

Cu toate aceste, Jidanii au rămas jidani. Ei se consideră, chiar 
cei mai fascişti dintre ei, ca o rasă a parte, cu interese şi aspira- 
țiuni, ati în politica internă cit şi cea externă, străine și uneori 
opuse intereselor Siatului iascist. 

În numeroasele capitole ale cărţii, autorul inşiră exemple tipice 
ale acestui separatism iudaic. Ei se consideră rasă superioară, duş- 
mană religiei creştine; ei întreţin legături cu Jidanii din alte ţări, 
nutresc dușmănii faţă de State străine (Germania!) cari au legături 
de prietenie cu talia și simpatizează cu State (Anglia!) cari caută 
să slăbească puterea Italiei. Mişcarea sionistă e îndreptată spre a 
desprinde pe Evrei din comunitatea şi biologică și spirituală a na- 
țiunii italiene. Evreii sioniști năzuesc a da tineretului o educaţie ji- 
dovească naționalistă; ei primesc şi ajută pe imigranții ewei, veniţi 
în mare număr din Germania mai ales, şi le înlesnesc a ocupa locuri 
în industrie, comerţ și profesiile liberale în dauna Italienilor. Ei 
traduc și răspîndesc cărți, de autori evrei în primul rind. Dacă sub 
vechiul regim editorii evrei publicau traduceri de tot ce putea trezi 
mai mult curiozitatea ştiinţifică şi critică a cetiturtlor, opere de liberă 
gindire, cărţi ale celor mai faimoși positivişti, sociologi, socialişti, co- 
munişti şi anarhiști, astăzi ei se specializează în traducerea de ro- 
mane străine, îy mare parte de autori israeliți (pg. 197). 

Autorul crede că a sosit ceasul ca evreii din talia să ia o 
hotărire definitivă. 

„Strîngerea rindurilor și separațiunea evreilor ebraizanţi în co- 
munitatea vieţii nuţionale, mutresc reaua febră internaționalistă a 
Israelului devenit tulburatorul liniştii lurnii, dar mai ales a Europei. 
Revărsările neamului evreesc se împrăștie în toate direcţiile, dar nu 
mai mult desordonate ca în trecut. Ia ultimii cincisprezece ani, conduşi 
de o politică superioară care este aceea ce condure întreaga între- 
prindere palestiniană. au plecat din Polonia 362 mii de evrei, din 
care 166 mii au mers in Statele Unite, 95 mii în Palestina, 66 mii 
în America de Sud şi 35 mii în alte ţări cuprinzind şi Italia. Cei 
plecaţi din Germania formează temelia vastei organizaţii ce ţine trează 
în Franţa şi în Spunia însîngerată dușmănia împotriva naţismului 
deoarece e antiseinit, împotriva fascismului deoarece e concordatar. 
Evreii ebraizanţi din Italia încă nu s'au răspîndit. Dar ceasul a sosit. 
Aceştia au cea mai strictă datorie urgentă să se declare duşmani ai 
ebraismului internaţional, ai internaţionalei ebraice. Zicem : „duşmani“, 
nu disidenţi, deoarece dușmanii, ce i-am ales, trebue să fie comuni. 
Comunitățile nu sint benificii ce Regimul Fascist le dă şi plăteşte 
evreilor, ci sînt ca Fasciile, Guf-urile, Cercurile pe cartiere, ca şi 
şcolile laice şi religioase, toate religioase şi laice în acelaş timp, 
totatitea sediuri de propagandă, de apostoiat, de educaţie fascistă. 
Roma, Imperiul, Cesar, Dante trebue să fie egali pentru fiecare 
cetăţean italian. Pentru alte mituri în italia Cămășilor Negre nu mai 











Www. dacuramanica ro 


— 27 — 


poate fi loc“. Prin urmare italienii evrei trebue să declare luptă 
Israelului internaţional, sionismului, apostolilor secreţi, mesianismului, 
'Trebue să dispară organizaţiile evreeşti de sport și instituţiile de 
educaţie separate. „Nu este nicio rațiune pentru ca despre un italian 
să se ştie și să se vadă dacă e credincios sau nu, practicant sau 
mai puţin, catolic sau evreu. Sinagoga trebue să fie suficientă pentru 
rugăciunea deosebită, pentru inima deosebită, Regimul ware nicidecum 
de gind de a privilegia pe evrei, zicem pe cei patruzeci de mii de 
evrei italieni faţă de cele patruzeci şi patru de milioane de cetăţeni, 
şi în Roma lui Cezar și a Papei catolic, și în Italia imperiului 
stăpinitor de popoare, felurite dar nu dușmănoase, prin neam, religie, 
grad de civilizaţie, tradiţie, Absurd este sionismul în Italia, criminală 
este legătura cu ebraismul din alte țări aşazise liberale democratice 
şi socialiste“, Şi încheie: „Cid che io dico e chiedo & invocato da 
molti israeliți d'Italia che nella persistenza dell'equivoco, nella 
sospensione del problema, vedono prepararsi, perchă il destino ă 
severo, risoluzioni non meno severe. E'il problema che deve essere 
abolito. L'Italia Fascista non ne vuole. [| dire di pia sareble superfiuo“ , 

Se vor supune Jidanii din Italia și vor accepta condiţiile puse 
de Fascism pentru o convieţuire pacinică? Nu vor continua ei să 
uneltească impreună cu Internaționala jidovească împotriva regimului 
fascist ? Invăţăturile istoriei, vechi şi noui, nu par a ne îndreptăţi să 
credem într'o phcăire a jidanilor, nici chiar în Italia Fascistă. 

C. L Andreescu, Republică Moldovenească dar nu pentru 
Moldoveni! Iaşi 1937, 15 pg. Utilizind mai multe studii ale lui N, 
P. Smochină publicate în revista „Moldova Nouă“ (organ al asociaţiei 
culturale a Rominilor transnistrieni), autorul expune cu claritate 
situaţia Republicei moldovenești din U. R. S. S. Este această republică 
o realitate sau numai o ficţiune, o alcătuire menită să înlesnească 
propaganda bolșevică în Basarabia ? Intemeiat pe informații precise, 
autorul arată că Moldovenii au fost puşi dela început în inferioritate 
în conducerea acestei republici. Pare deci că ea a fost creată numai 
cu scopuri de propagandă „pentru a crea la malurile Nistrului un 
centru comunist și iredentist cu scop de a atrage elementele rominești 
nemulţumite din regatul Rominiei“. 

Dar acuma cind Statul nostru are legături cu U. R.S.S, 
cercurile noastre conducătoare ar trebui să se intereseze mai de-aproape 
de soarta acestei republici, „Să cerem, încheie autorul, acordarea in 
fapt a drepturilor consfinţite de autonomie republicei moldovenești şi 
tratament egal cu cel acordat celorlalte naţionalităţi constituite din 
U.R. S. S. Să aibă dreptul de a se conduce singură și prin elemente 
luate din sinul majorităţii moldoveneşti... Să se permită desvoltarea 
culturală conformă cu specificul naţional al majorităţii, prin cunoașterea 
operelor literure clasice, prin studiul istoriei și geografiei poporului 
rominesc de pretutindeni... Să stăruim, în sfirșit, ca republica moldo- 
venească să fie scoasă de sub tutela ilegală și înjositoare a Ucrainei... 
Să pregătim transformarea republicii moldovenești autonome într'o repu- 
blică independentă federativă în U. R. S. S.“ Va stărui ministerul nostru 
de externe pentru împlinirea acestor cereri atit de naturale și drepte ? 














Www. dacuramanica ro 


— 2% — 


Ren€ Descartes, Meditationes de prima pbhilosophia. În romi- 
neşte după textul original, cu un rezumat, punct cu punct, al întîmpi- 
nărilor și răspunsurilor precum şi un indice de Constantin Noica, 
Bucureşti 1937. După traducerea Regulelor și după studiul asupra 
Vieții şi filosofiei lui Rene Descartes, apărut în Biblioteca pentru 
toţi, iată că d-l Noica ne dăruește și traducerea Meditaţiitor lui 
Descartes. Institutul francez din București a înlesnit tipărirea, deoarece 

ara noastră e prea săracă pentru a cheltui bani pe tipărituri inutile! 
bia că ajung banii pentru restaurantele cu sărmale naţionale, necum 
pentru meditații filosofice ,., 

Grigore Nandriş, Aurel C. Popovici (1863—1917). Cu „O 
mărturie“ de $. Mehedinţi. Cernăuţi 1937. Editura Societăţii pentru 
cultura gi literatura romină în Bucovina. 38 pg. 30 lei. D-l Nandriş 
are darul de a înţelege sufletul oamemlor mari, a căror străduință 
şi muncă a fost închivată neamului lor. Masaryk, Pilsudski, Aurel 
Popovici, trei figuri ce ni le-a înfățișat d-l Nandriș ca pilde lumi- 
noase de dragoste de neam și țară. Dacă Masaryk şi Pilsudski şi-au 
văzut idealul împlinit, au fost răsplătiți pentru suferinţele lor, Aurel 
Popovici „a murit fără mingiierea, care a venit pentru noi toţi... 
Destinul lui este destinul soldatului căzut pe cimpul de luptă cu 
ochii spre cerul albastru și lu:ninos al idealului pentru care a căzut.“ 
Cartea aceasta a d-lui Nandriş trebue răspîndită cit mai mult între 
tineretul nostru. 

Tiberiu Morarlu, Vieaţa pastorală în munţii Rodnei. București, 
1937. In a noastră „Sociologie Generală“ (Cernăuţi, 1926), am stăruit 
asupra importanţei Genurilor de viaţă pentru explicarea structurii 
unei societăţi precum şi a evoluţiei ei. În geneza și închegarea s0- 
cietiţii rominești, păstorii au avut un rol hotăritor, Nu numai prin 
efectele materiale (economice) ale ocupaţiei lor, ci mai ales prin 
ideologia lor, izvorită din legătura lor cu „natura“, cu munţii, codrii, 
apele și cu animalele îngrijite de ei, Lucrarea d lui Morariu e o 
prețioasă contribuţie la cunoașterea acestui gen de viaţă, studiat 
într'o regiune unde și-a putut păstra pină azi caracterele sale specifice, 

Petru lroale, Caracterul poeziei populare. Cernăuţi, 1937, 
Autorul pornește să dea un răspuns la întrebarea, dacă poezia popu- 
lară este creaţie individuală sau colectivă. Cercetarea sa îl duce cu 
necesitate la sociologie, pentru care știință raportul între individ și 
societate constitue o problemă centrală, Concluziunea sa este : „Pornit 
din viaţa socială, din inconştientul societăţii unde sălășluește trecutul 
şi viitorul deodată, cintecul se strecoară'n inima individului, se con- 
topeşte cu sufletul acestuia și se realizează ca operă individuală. 
Se'ntoarcewapoi în massă și-i pătrunde pe toți cu-acelaș fior. Işi 
începe peregrinarea şi prefacerea și vieţuieşte anonim, dacă nu se 
pierde cumva sub vremuire“ (pg. 35). „Creatorul poate fi conştient 
de sine, dar prin el vorbeşte grupul social din care face parte“ (pg, 
35— 36). Prin cumpenirea justă și expunerea clară a rolului societății 
şi a individului în crearea operei de artă, autorul reușește să deter.- 
mine cu precisiune caracterul poeziei populare, 






— 29 — 


REVISTA REVISTELOR 





Genus. Organo del Comitato italiano per lo studio dei pro- 
blemi della popolazione, Edito sotto il patrocinio del Consiglio 
nazionale delle ricerche. Roma. Vol. II. Nr. 3—4, Giugno 1937 
XV. Importanţa acestei reviste. a fost arătată de d-l Leon Ţopa în 
studiul asupra revistelor sociologice italiene publicat în /nsemr. 
Sociol. An. il, Nr. 11. N-rul de faţă cuprinde: C. Gini, Appunti 
sulje spediziom  scientifiche del Comitato Italiano per lo studio dei 
problemi deila popolazione (Febbraio 1932—febbraio 1935); L. Hersch 
Les langues des inscriptions fundraires au cimetiâre caraime de Troki, 
E. Pfeil, Die deutchen Massnahmen zur Hebung der Geburten- 
zahl; N. Federicl, Nuzialită e uatalită in Gewmania sottoil Governo 
Nazista; C. Gin, Un  Sociologo in America. În afară de aceste 
articole revista mai aduce numeroăso Note și Recenzii. Atit în 
Ttalia cit şi în Germania se dă mare atenţie problemei populaţiei. 
S'a studiat această problemă din toate latwile (politică, economică 
morală) şi s'au luat măsuri pentru a opri scăderea nașterilor şi 
pentru a asigura un spor normal de populaţie. D-na Elisabeth Pfeil, 
în articolul „Măsurile ce sau luat in Germania pentru ridicarea 
numărului nașterilor“, ne dă toate informaţiile asupra acestei ches- 
tiuni. În primul rînd se înțelege s'au acordat mari înlesniri econo- 
mice familiilor numeroase, s'au încurajat căsătoriile prin acordarea 
de împrumuturi, s'au făcut împroprietăriri etc. Cind citim ce s'a 
făcut şi ce se face în aceste două State cu regim „extremist de 
dreapta“! pentru a asigura celor două naţiuni pentru viitor putere 
de rezistenţă şi expansiune, ne cuprinde jalea văzind cum democraţia 
moastră nu face nimic, dar absolut nimic pentru a opri degenerarea 
biologică a populaţiei romineşti. Se fac studii și la noi, se fac mono- 
grafii, dar aşa cum 'ar face asupra unei populaţii australiene ! 
Nicio o măsură energică, wicio grijă pentru sănătatea fizică și mo- 
xală a naţiunii, pentru apărarea familiei și ocrotirea tineretului. Dar 
despre acestea vom mai scrie, 


Iconar. Directori: Liviu Rusu şi Mircea Sireinul. Red. şi 
Adm. Cernăuţi, Piaţa Unirii 3. Apare lunar. Abon. anual 60 lei. 
An. III, nr. 1, Sept. 1937. Iconarul şi-a lărgit cercul colaboratorilor : 
d-l Jon Banea, într'un articol Preofimea şi dăscălimea ardeleană, 
arată că pe vremuri popa şi dascălul erau singurii conducători ai 
Rominilor din Ardeal. „lotre aceşti domni recunoscuţi şi intre cei 
conduși era o mare armonie o solidaritate de interese şi o comunitate 
de ideal, care a format tăria de neînvins a rominilor din Ardeal, 
împotriva aroganţilor stăpinitori“. Azi, preoțimea şi dăscălimea nu 
mai joacă rolul de altă dată — „politica, cu toate derivatele ei, a 
înveninat şi aceste categorii de nobilă şi sfintă profesiune“; d-l 
Alexandru Constani, expune cu precisiune Antinomia Stat-demo- 
crație, ajungind la incheierea că numai naționalismul, „în forma sa 
pură, intransigentă, legionarismul“, poate salva naţia și Statul romioesc. 
Despre Misiunea Legiunii scrie d-l Leon Ţopa, iar d-l Barbu 


Www. dacuramanica ro 


— 30 — 


Slușanschi schiţează cu mină sigură şi necruțătoare figura tipică a 
Camaicanului Vogoride, reprezentant al celor ce prin intrigi şi co- 
rupţie vreau să împiedice împlinirea istoriei neamurilor. „Metodele 
vogoridice s'au desăvirşit, represiunea interdicţionistă vrea să stator- 
nicească o acalmie artificială prielnică creşterii surogatului legal și 
ofilirii destinului real al ţării. Locul unioniştilor prigoniți l-au luat 
legionarii. Ca şi în trecut însă, peste orice vicieitudini, cu preţul ori- 
căror suferințe sau jertfe personale, destinul rominesc trebue să iasă 
învingător“. Cronici şi Însemnări scrise de Jon Negură, Liviu 
Rusu, Mircea Streinul, G. Macrin, S. E. Barbu. Cu acest număr 
Iconarul a intrat în anul III: îi dorim viaţă lungă şi biruință! 

Revista de Pedagogie. Director: C. NWariy. An VI (1937). 
Caetul III. Cuprinde trei studii: Gaston Richard, La culture 
esthâtique et la formation de homme social; M. /lacman, Reor- 
ganizarea universităţilor germane; C. Narly, Educaţia Voinţei (ur. 
mare). La actualități: C. Loghin, Congresul profesorilor secundari 
din ţară, la Cernăuţi; V. Olinici, Congresul general al învăţătorilor, 

Prin expunerea tezei enunțată în titlul studiului său, d-l Gaston 
Richard încearcă şi reuşeşte să lămurească raportul între educație 
şi instrucție, pornind dela deosebirea ce-o face filosofia modernă 
între judecățile de existență şi judecățile de valoare. 

Revue Internationale de Sociologie. An. 45. (1937). Nr. 
VII—VIII. Problema echilibrelor sociale, care a format obiectul dis- 
cuţiilor la Congresul XIII internaţional de Sociologie din Paris, e 
expusă în această fascicolă în rezumatele comunicărilor, redactate de 
d-l G.-L. Duprat. Aceeaş problemă e tratată în articolele d-lor G. 
Tasitch, J.-M. Peritch, P. Descamps şi Henrik Karnecki. 

Avinturi Cdilturale, Birlad, publică, în nr. ? (An. 1, 1937) 
un luminos articol al d-lui Joan Gh. Savin despre Cultură şi Religie. 

Socloiogle Rominească. Director: D. Gusti. An, II, nr. 
1—8. La studii, d-l Traian Herseni expune Ci/eva considerați! în 
legătură cu înțelegerea  soctologică, Autorul, fără a încerca „o 
definiţie propriu zisă a înțelegerii“, ci numai „determinarea exactă 
a formelor ei, după care abia va putea fi limurită complet“. El 
deosebește 11 forme de înţelegere şi anume: esenţială, personală sau 
psihologică, instituţională, corporală, raţională sau ideologică, istorică, 
totalitară sau integrală, funcţională sau finală (teleologică), cauzală, 
axiologică, etică, 

Urmesză un studiu al d-lui X. Georgescu-Roegen asupra 
Costului vieţii în oraşele romineşti, şi patru studii privind tot- 
atitea sate romineşti (Ruşeţu-Brăila, Năpădenii, Vidra, Clopotira), 
Cronici, Documente, Recenzii, Insemnări. 

La discuții d-l Traian Herseni îl apără şi el pe directorul 
revistei împotriva d-lui Amzăr. Sperăm că d-l Gusti va fi mulțumit 
şi încintat de zelul d-lui Herseni şi de neclintita lui credinţă în 
dogmele „sociologiei monografice“. 

Buletinul Institutului Social Romin din Basarabia. Tomul 
1, 1937. Chişinău 1937. VIII + 416 pag., 56 fig., 14 planşe şi 3 


= Ba 


spiţe genealogice, Dacă din punct de vedere teoretic am fost şi 
sîntem nevoiţi a respinge pretentiile aşazieei „şcoale monografice“ de 
a se considera ca şcoală sociologică ortodoxă şi catolică (în înțe- 
lesul originar al cuvintelor), nici prin gind nu ne trece să negăm 
valoarea unora dintre studiile şi cercetările publicate de adepții ma: 
mult san mai puţin îndoctrinaţi, sau de colaboratorii, stabili sau 
ocazionali, ai acestei şcoli. Şi nici nu negăm că aceste publicaţii 
contribuesc la cunoașterea satelor noustre, la cunoaşterea „genurilor 
de viață“ dependente de mediul împrejmuitor etc. Sociologia ca ştiinţă, 
ca teorie, nu poate decit să cîştige din aceste cercetări pentru veri- 
ficarea ipotezelor ei, 


Buletinul Î. $. R. din Basarabia cuprinde studii temeinice și 
interesante asupra duor sate basarabene: Nişcani și Iurceni. Mai ales 
satul Nișcani a fost studiat din toate punctele de vedere, înlesnindu-ne 
să dobîndim o imagine clară asupra vieţii țăranilor din Basarabia. 
Pornind dela cercetarea geologică a satului Nişcani (/V. NV. Moro- 
şan), se descriu dearindul : solul (L. M. Guştiuc), natura şi omul 
(P. £. Guja), plantele (A. A. Arval), istoria (Pr. P. Mihailovici), 
precum şi manifestările spirituale: ornamentarea interioarelor, troiţele 
ete, (7. Antonovlci, S. Roşca, P. zf anuea): Dar să-i amintim pe 
toți colaboratorii: A. V, Saza, S. Gonţa, S. Bogos, M. A. lenlştea, 
T. A. Ştirbu, D. Barbu, toţi au muncit cu rivnă pentru a face 
icoana acestor sate cit mai vie şi mai perfect structurată, Merită 
toată lauda și președintele Institutului, d-l Pan Halippa pentru or- 
ganizarea acestor lucrări şi publicarea buletinului. 


In revista Die Tatwelt (întemeiată de Rudolf Eucken şi edi- 
tată, la Berlin, de I. M. Eucken și B. v. Hagen), nr. 3 din Sept. 
1937, d-l Sextiz Puşcariu publică un studiu „Ost- und West- 
romanisch im Lichte der Sprache“. Comparind limba rominească cu 
celelalte limbi romanice : tranceză, italiană, spaniolă, ne putem da 
seama de caracterul specific al poporului romin şi de locul deosebit, 
ce-l ocupă între naţiunile latine. Af/asul linguistic al limbii romîne 
ne aduce dovezi hotăritoare pentru continuitatea elementului romînesc 
în Dacia și lămureşte o serie de chestiuni privind structura socială 
şi evoluția istorică a Rominilor. 


AM PRIMIT LA REDACŢIE 


Cărţi şi broşuri: Zeofil Lianu, Curcubeu peste țară, Bucureşti 
1937, 80 pg., 30 lei. George Soimu, Popas în lacrimi, cu o pre- 
față de Radu Gyr, 1937, 60 pg. 25 lei. /ost/ Naghiu, Mărunţişuri 
cultural-istorice năsăudene (Extras din „Arhiva Someșană“ vol. VI 
1937), 16 pg. Tiberiu Morariu, Contribuţiuni la aprinderea „Focului 
viu“ în Ardeal, Maramureş şi Bucovina (Extras din „Anuarul Arhivei 
de folklor al Academiei Române“ IV), 14 pg. Aure/ A. Mureşianu, 
Originea Ciangăilor din Săcelele Brașovului, contribuţii istorice docu- 


2800 


mentate la vechimea elementului românesc în Ţara Bir ei. Satulung- 
Săcele, 1937, editura „Plaiuri Săcelene“, 20 pg. 10 lei. Activitatea 
„Frăției ortodoxe române“ din Arhiepiscopia Sibiului pe anul 
1936/37, Sibiu 1937. Leca Morariu, Maiorescu și Neologismul, 
Cernăuţi 1937, 20 pg. 20 lei. Leca Morariu, Emimescene, Cernăuţi 
1937, 20 pg. 20 lei. Petru /roaie, Espressione epistolare contadi- 
nesca, Firenze 1937, XV, 8 pg. Petru /roaie, Baraatarul poeziei 
populare, Cernănţi 1937, 44 pg. 40 lei. Grigore Wandriş, Aurel 
C. Popovici (1863—1917), Cu „O mărturie“ de S. Mehedinţi, 
Cernăuţi 1937, 38 pg. 30 lei. Miha! Wicolaiasa şi Ana M. 
Nicolaiasa, Monografia satului Lămășeni jud. Baia, cu o prefaţă de 
Astur Gorovei, 1937, 152 pg. 35 lei. Tiberiu Morariu, Vieaţa 
pastorală în Munţii Rodnei, Bucureşti 1937 (Cu numeroase planşe 
şi hărți). Aram M. Frenklan, Etudes de philosophie prâsocratiqae, 
ÎI La philosophie comparee, Empedocle d'Agrigente, Parmenide 
A'Elce, Paris, ]. Vrin, 1937, 110 pg. 


Reviste, ziare şi foi: Bue/inu/ „Mihai Eminescu", Director: 
Leca Morariu, Red. şi adm.: Cernăuţi, str, Munteniei 14, anul 
VIII—1937, Nr. 15. Buletinul eugenic și blopolitic, Director: 
Dr. 1. Moldovan, Cluj, vol. VIlI—1937, Nr. 6—7. Orientări, 
Director: C. R. Crişan,- Moinești-Bacău, anul VI—1937, Nr. 9, 
Avinturi Culturale, Birlad, anul 1—1937, Nr. 7, Buletinul O.EZ.R. 
1937, Nr. 8—9. /nvăfătorul Bănățean, Lagoi, anul I1—1937, 
Ne, 13—14, Dimindarea, Revistă naţională de educucație şi cultură, 
anul [—1937, Nr. 3—4, Bucureşti III, st. Dimitrie Orbescu 9. 
“pedala Ţăranului, Director: Ap. D. Culea, anul |, Nr. 1—8, 

ucureşti, VI, str. Dr. Herescu 18. Prometeu, Director: loan Al, 
Bran, Lemeny, Braşov, anul III, Nr. 1—10. Jar și Slovă, Red. 
Vasile Netea, 'Tirgu-Mureș, anul 1—1937, Nr. 3—6. Familia, 
Director: M. G. Samarineanu, Oradea, Seria III, anul 1V—1937, 
Nr. 8. Pagini Literare, Red. Teodor Mureșanu, "Turda, anul 
1V—1937, Nr. 9. Sămănătorul, Anul 1—1937, Nr. 9, Cimpulung, 
Bucovina. Rinduiala, Arhivă de gînd și faptă rominească, Bucu- 
reşti ÎI, str. Francmazonă 7, vol. II, caetul 6—7. Revista Insti- 
tutului Social Banat-Crişana, Timişoara, anul V, Nr. 17—18, 
1937. Sociologie Romineastă, Bucureşti, anul 1l—1937, Nr. 7—8. 
Buletinul AGI.R, anu XIX, Nr. 8, 1931. Rominia Creştină, 
'Tribună naționalistă scrisă cu duh legionar, Director: Sergiu Flo- 
rescu, apare siiptăminal, Red. și adm. Chişinău, str. Cuza Vodă 22, 
abon. pe un an 200 lei. Decalogul, Bucureşti. Presa, Piteşti. 
Innoirea, Arad. Frontul Rominesc, Cernăuţi. Cuvintul Satelor, 
Lugoj și Timișoara. Informații Comerciale, 'Tg.-Măgurele. Ideea 
Naţională, Buzău. Chemarea Naţionalistă, Iaşi. Ecoul Economic, 
Alba Iulia. Munţii Noştri, Red. Vama-Molid, Adm, Cernăuţi. 
Deșteptarea Rominiei, Organ de luptă naţională al generaţiei mișcării 
studențești prahovene, Ploeşti. Tribuna Basarabiei, Chişinău.