Traian Braileanu — Sociologia si arta guvernarii — ed.2 — 1940

TRAIAN BRĂILEANU 

PROFESOR DE SOCIOLOGIE, ETICĂ Şl POLITICĂ 


SOCIOLOGIA 

Şl 

ARTA GUVERNĂRII 

EDIŢIA II 


EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCĂ", BUCUREŞTI 



www.dacoromanica.ro 






TRAiAN BRĂILEANU 

PROFESOR DE SOCIOLOGIE, ETICA Şl POLITICA 


SOCIOLOGIA 

Şl 

ARTA GUVERNĂRII 

ARTICOLE POLITICE 


EDIJIA f l-a 



EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCĂ", BUCUREŞTI 


www.dacoromanica.ro 


DE ACELAŞ AUTOR: 


Despre condiţiunile conştiinţei şi cunoştinţei, Cernăuţi, 1912. 

Die Grundlegung zu einer Wissenschaft der Ethik, Wien 
und Leipzig, W. Braumiiller, 1919, 

Introducere în Sociologie, Cernăuţi, 1923 (epuizată). 

Sociologia generală, Cernăuţi, 1926 (epuizată). 

Ethik und Soziologie, Ein Beitrag zur Losung des Problems 
„Individuum und Oesellschaft", Cernăuţi, 1926. 

Politica, Cernăuţi, 1928 (epuizată). 

Statul şi comunitatea morală, ed. Ii-a, Bucureşti, 1940, 

Teoria comunităţii omeneşti. Bucureşti, 1940. 

Elemente de Sociologie, pentru cl. VlII-a sec., ed. 11-a, Bucureşti, 1940. 
Etica, pentru cl. VHI-a sec., ed, Il-a, Bucureşti, 1936. 


TRADUCERI : 

Immanuel Kant, întemeierea metafizicei moravurilor, 
Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1929. 

Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Bucureşti, Casa 
Şcoalelor, 1930. 

Immanuel Kant, Critica puterii de judecare, Editura Acade¬ 
miei Romîne, 1940. 


www.dacoromanica.ro 


CUVÂNT ÎNAINTE 

LA EDIŢIA A DOUA 

In Aprilie 1935 apăru primul număr al revistei „Însemnări 
sociologice", în oraşul Cernăuţi. Cîteva numere s’au tipărit în 
modesta tipografie a camaradului Bucur Orendovici în Suceava, 
iar apoi, cînd numărul abonaţilor crescu, revista trecu la tipo¬ 
grafia cernăuţeană „Mitropolitul Silvestru". „însemnările'' îşi 
cuceriră în scurtă vreme un loc bun între publicaţiile legionare, 
iar cînd Legiunea se pregătea pentru intrarea în alegerile din 
1937, camarazii din jurul revistei hotărîră strîngerea într’un 
volum a articolelor mele. Am mai adăugat cîteva studii apărute 
în altă parte spre a da unor probleme tratate o lămurire mai 
largă. 

Cartea văzu lumina zilei chiar în preajma evenimentelor cari 
aruncară Ţara în cele mai groaznice frămîntări. Prima mie a 
fost desfăcută, dar restul împărtăşi soarta tuturor publicaţiilor 
legionare de atunci — confiscarea. 

Urmară zile, luni şi ani de nespusă amărăciune şi întunecare. 
In sfîrşit, sosi ziua izbăvirii şi a libertăţii scrisului legionar. 

Textul ediţiei întîia n’a fost schimbat, dar am mai aşezat la 
loc potrivit trei studii cari sporesc volumul cărţii. Aceste studii 
sînt: 

1) Legiunea şi Parlamentul (din „Buna Vestire", 31/XII 1937). 

2) Scepticismul în pedagogie şi Şcoala naţională (din „Re¬ 
vista de Pedagogie", Cernăuţi, Anul V, caetul IV, 1935). 

3) Universitatea Ţărănească, (din aceeaş revistă, Anul V, cae¬ 
tul I—II, 1933). 

TRAIAN BRĂILEANU 

Bucureşti, în Gctoinvrie 1940. 


www.dacoromanica.ro 


Am strîns în volumul de faţă în primul rînd articolele publi¬ 
cate în revista însemnări Sociologice, Anul I şi 11 (Aprilie 
1935—Martie 1937), adăogînd şi cîteva articole publicate în 
alte reviste şi anume: 

Politică profesorală, în Axa, An. II (1933) No. 22; 

Structura societăţii bucovinene înainte şi după Unire, în So¬ 
cietatea de mîine, An. I (1924) No. 21; 

Rolul social al învăţătorilor, în Revista de Pedagogie, An. 
VI (1936) Caetul II; 

Noui teorii politice, ibid. An. V (1935) Caetul I; 

Fundamentarea biologică a sociologiei, ibid. An. IV (1934) 
Caetul I—II. 

Articolul Feminizare şi Efeminare l-am scris în colaborare cu 
fiul meu ing. Gheorghe Brăileanu. 

Mai sînt dator să amintesc că această carte a fost tipărită 
prin străduinţa prietenului meu, prof. Constantin Zoppa, căruia 
îi aduc pe această cale cele mai călduroase mulţumiri. 

Articolele au fost rînduite după probleme, iar în totalitatea 
lor mi s’a părut că pot fi prinse subt titlul Sociologia şi Arta 
guvernării, deoarece aceasta e problema principală ce m’a preo¬ 
cupat: să arăt în ce măsură sociologia, ca ştiinţă teoretică, 
poate contribui la constituirea unei tehnice sociale raţionale şi 
mai ales a unei tehnice politice, presupunîndu-se că scopul ac¬ 
ţiunii e bine determinat şi anume desăvîrşirea Statului naţional 
romîn. 

Am scris aceste articole cu gîndul la cei ce-au luptat şi au 
murit, la cei ce luptă şi sînt gata să moară pentru împlinirea 
acestui ideal, la cei ce cred în biruinţa Legiunii. 

TRAIAN BRĂILEANU 

Cernăuţi, în Octomvrie 1937. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA Şl ARTA POLITICĂ 


www.dacoromanica.ro 


EROAREA INIŢIALĂ A SOCIOLOGIEI 


I 

„Cea mai mare enigmă pentru om este omul", zice Pascal. 
„Căci, în sfîrşit, ce este omul în natură? Un neant faţă de 
infinir, un tot faţă de neant, un mijloc (milieu) între nimic 
şi tot". 

Dificultatea de a cunoaşte ce este omul a avut consecinţe 
grave pentru toate ştiinţele cari se ocupă de om. Mai întîiu că 
nu s’a putut constitui nici pînă azi o „Antropologie", ca ştiinţă 
generală despre om. Numai această ştiinţă ne-ar fi putut da o 
definiţie precisă a omului, în temeiul căreia s’ar fi constituit 
celelalte ştiinţe despre om: biologia umană, psihologia, etica 
şi, în sfîrşit toate ştiinţele sociale. Lipsind o ştiinţă generală 
despre om, fiecare ştiinţă particulară şi-a ticluit o definiţie a 
omului în conformitate cu interesele ei speciale. 

La constituirea sociologiei, această confuzie s’a resimţit mai 
puternic, deoarece fără ideea clară a ceea ce este omul nici 
„societatea" nu putea fi definită cu acea precisiune ce se cere 
pentru întemeierea unei ştiinţe exacte. Adevărat e, că primii 
teoreticieni în domeniul ştiinţelor sociale, filosofii elini, au 
încercat să rezolve problema, pornind, cum ni se pare şi na¬ 
tural, dela individul uman pentru a explica viaţa socială. Dar 
erorile şi contradicţiile s’au ţinut lanţ. Individul uman s’a pretat 
la toate definiţiile posibile: înger şi demon, materie şi spirit, 
raţional şi iraţional, revoluţionar şi reacţionar, blînd şi crud, 
virtuos şi vicios, altruist şi egoist, unind în sine toate nuanţele 
de bine şi rău, frumos şi urît, toate contradicţiile şi toate posi¬ 
bilităţile. Cum se poate construi, pornind dela acest element 
insezizabil în esenţa sa, un „întreg ordonat", societatea? Există 
oare şi poate exista o societate umană avînd legile ei struc- 


www.dacoromanica.ro 


10 


TRAIAN BRÂILEANU 


turale şi dinamice, dacă elementele ei sunt atît de instabile încît 
se opun oricărei definiţii? 

Pentru sociologie nu mai putea fi vorba de a relua şi repeta 
încercările filosofilor îndreptate spre a construi o societate în 
temeiul unei definiţii arbitrare a omului, ci de a explica feno¬ 
menele sociale ca fenomene naturale, deci prin cauzele lor. 

Intre timp, anume, ştiinţele despre natură (fizica în înţeles 
general) luaseră un avînt extraordinar. Ele deveniseră ştiinţe 
exacte experimentale. Ele renunţaseră la speculaţiune filosofică 
asupra realităţii absolute, asupra începutului şi sfîrşitului lu¬ 
crurilor, limitîndu-se la cercetarea fenomenelor naturale aşa cum 
ne sunt date prin experienţă. Aceste ştiinţe au stabilit că natura 
e supusă unor legi mecanice neschimbate; că între fenomene 
există un nex cauzal care ne îngăduie o prevedere perfectă a 
efectului cînd cunoaştem cauzele sale. 

Cunoaşterea exactă a legilor naturale a dat şi rezultate prac¬ 
tice uimitoare, a dat naştere tehnicei moderne, maşinismului. In 
secolul al XlX-lea pămîntul şi-a schimbat înfăţişarea, el a de¬ 
venit proprietatea omului de care poate dispune după bunul 
său plac. Natura, învinsă de ştiinţa umană, se prosternă înaintea 
stăpînitorului. Bogăţii nemaipomenite, desfătări fără sfîrşit, p㬠
reau a se revărsa asupra omenirii. A început o activitate febrilă, 
o goană nebună după bogăţie, lux, comoditate, frumuseţe. A 
început nebunia vitezei: în toate manifestările omului. 

Şi raiul visat s’a prefăcut repede, prea repede, în iad... 
Această contradicţie între aşteptarea unei viefi fericite şi îndes¬ 
tulate şi mizeria reală crescîndii a dat naştere sociologiei. 

Cauzele răului au fost uşor descoperite: organizaţia socială 
greşită. Remediul: reforma socială. Şi într’adevăr, dela Revo¬ 
luţia franceză încoace, numărul reformatorilor sociali a crescut 
într'un mod înspăimîntător. Nu cred să mai existe o reformă 
socială imaginabilă, care să nu fi fost adusă la cunoştinţa pu¬ 
blicului european şi transoceanic. In zilele noastre, reformatorii 
şi-au găsit ocupaţie la posturile de radiofuziune şi în fiecare 
seară putem auzi cîte un capitol de sociologie aplicată. Auguste 
Comte, dacă ar trăi azi, şi-ar putea ţinea predicile sale pentru 
preamărirea „Marei Fiinţe", la radio... Dar cel puţin el ar fi 
în drept să vorbească, deoarece reformele pe cari le-ar cere s’ar 
întemeia pe ştiinţă, pe cercetarea obiectivă a faptelor sociale. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


11 


Aceasta a fost doar ideea sa: să nu se încerce nici o refonnă 
înainte de a cunoaşte legile sociale, cari şi ele, după părerea sa, 
sunt legi naturale, aşa că sociologia, ştiinţa despre societate, 
nu poate fi decît o „fizică socială 

Dar trebue spus dela început că Auguste Comte n’a identificat, 
societatea cu natura anorganică, n’a confundat legile sociale cu 
cele mecanice, ci s’a străduit să arate deosebirea dintre obiectul 
ştiinţelor exacte şi obiectul sociologiei. 

Dar el n’a arătat în mod lămurit în ce stă această deosebire. 
Complexitatea mai mare a fenomenelor sociale nu este o ex¬ 
plicaţie a naturii lor specifice, ci ar putea fi numai o explicare 
a dificultăţilor mai mari în cercetarea lor. Epigonii au năzuit 
să înlăture aceste dificultăţi, păstrînd însă punctul de plecare, 
prin care Comte stabilea că fenomenele sociale sunt fenomene 
naturale supuse şi ele unor legi naturale inexorabile. De aci a 
început tot calvarul sociologiei: discuţii interminabile asupra 
posibilităţii ei, asupra naturii obiectului ei, asupra legilor so¬ 
ciale, etc. In loc deci să se facă sociologie, s’a discutat asupra 
şi în jurul sociologiei. Iar cînd un sociolog încearcă să scrie un 
tratat de sociologie generală, el se izbeşte de imposibilitatea de 
a împăca toate direcţiile sociologice, toate opiniile asupra meto¬ 
dei, obiectului, etc. El trebuie să dea o definiţie a obiectului 
sociologiei, a societăţii, care nu e decît una din nenumăratele 
definiţii posibile, el trebue să aplice o metodă adaptată acelei 
definiţii şi care se schimbă cînd definiţia se modifică, iar le¬ 
gile sociale ce se laudă a le fi descoperit sunt contrazise a 
doua zi prin evenimente. 

De unde această nesiguranţă, de unde această desorientare şi 
rătăcire zădarnică? Din eroarea iniţială. Natura şi umanitatea 
formează două regnuri despărţite, bine distincte. Ele nu sunt 
opuse, ci mai degrabă suprapuse, dar nu pot fi prinse într’o 
unitate prin coordonarea sau contopirea lor. Dela natura mate¬ 
rială ne putem ridica la umanitate, prin umanitate la spiritua¬ 
litate, şi de aici la divinitate. Dacă omul şi umanitatea ar apar¬ 
ţinea cu totul naturii, atunci şi divinitatea ar fi „natură". In 
acest fel ajungem la „spinozism", la panteismul identic cu pan- 
materialismul. Pozitivismul lui Auguste Comte, caută să evite 
această intrare în metafizică, dar numai lăsînd problema fun¬ 
damentală a sociologiei nedeslegată. întrebările: ce este socie- 


www.dacoromanica.ro 


12 


TRAIAN BRĂILEANU 


tatea umană? ce este omul?, duc în mod necesar înapoi la meta¬ 
fizică, la speculaţiunea filosofică. 

Dar prin postulatele sale iniţiale, pozitivismul comteist in¬ 
dicase metafizica potrivită spiritului pozitivist: materialismul. 
Şi societatea este natură, şi societatea e supusă legilor naturale 
deci şi societatea e materie. Concepţia materialistă îşi face 
intrarea în ştiinţele sociale şi lupta între clasele sociale „explică" 
transformările sociale, aşa cum ciocnirea forţelor mecanice ex¬ 
plică transformările în „natură". Termenii de „evoluţie", „revo¬ 
luţie", „selecţiune naturală", „diferenţiere" şi „integrare" se 
aplică şi la natură şi la umanitate, la materie şi la spirit (dacă 
se mai admite existenţa spiritului). 

In acest fel pozitivismul lui Comte şi evoluţionismul lui 
Spencer, împinseră, împotriva intenţiilor acestor filosofi, dar în 
acord cu „naturalismul" lor, la metafizica materialistă, care, la 
rîndul ei, desăvîrşi degradarea omului nu la animalitate, ci subt 
animalitate. Animalul aparţine naturii, el nu este nici bun 
nici rău. Dar omul, nemaiputînd fi animal şi renunţînd la rangul 
de om, devine din bun ce putea fi, rău. Căci omul nu poate fi 
decît stăpîn al naturii sau duşman al ei, el nu mai poate deveni 
natură. Dar stăpîn nu poate deveni şi nu poate rămînea decît 
atunci cînd consideră natura ca un mijloc pentru crearea de va¬ 
lori spirituale, iar nu ca un mijloc pentru satisfacerea pornirilor 
sale animale. In cazul din urmă, omul-animal distruge natura şi 
se distruge pe sine; el devine sclavul pasiunilor sale, sclavul 
materiei în care îşi caută mijloacele pentru satisfacerea trebuin¬ 
ţelor sale ce sporesc mereu. 

Aşa a început tragedia secolului maşinismului, al tehnicei, 
căderea repede a omului dela spiritualitate la materialitatea cea 
mai joasă. Materia anorganică e castă şi curată. Ea creează cri¬ 
stale, ea nutreşte plantele, dîndu-le forma şi culoarea, şi, prin 
plante, întreţine bogăţii de forme animale. Dar ce e omul-ma- 
terie? Un agregat de molecule în care a intrat diavolul, duhul 
răului, al distrugerii, al negaţiunii. El îl mînă pe om la căutarea 
neîncetat; de bogăţii, de desfătări. El îl mînă să intre în mărun- 
taele pămîntului, să brăzdeze văzduhul, să construiască maşini 
tot mai perfecte pentru uciderea aproapelui, în sfîrşit, să ucidă 
spiritul bun pentru ca să triumfe diavolul. Metafizica materialistă 
l-a aruncat pe om în braţele pierzării. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICA 


13 


Şi toate acestea «lin cauza unei mici erori teoretice în funda¬ 
mentarea sociologiei... 

Nu glumim. S’a văzut doar cum o invenţie a unui singur om 
poate revoluţiona toată viaţa omenească: invenţia maşinei cu 
vapori. Tot astfel eroarea teoretică a pozitivismului a dat naştere 
marxismului şi, în urmă, ca aplicare practică, bolşevismului. 

Să vedem în ce stă eroarea şi să încercăm a o rectifica. 


II 

Prin termenul de „fizică" vom înţelege totalitatea ştiinţelor 
cari se ocupă de natură. Omul nu intră în sfera fizicei, deşi 
specia zoologică „homo sapiens“ aparţine fizicei, astfel că an¬ 
tropologia generală va trebui să aibă o secţiune întitulată „an¬ 
tropologie fizică". 

Fizica consideră natura ca o ordine perfectă, determinată de 
legi independente de voinţa omului. Natura îşi are legile ei 
proprii, ea există în sine şi pentru sine. Fizica exclude din do¬ 
meniul ei orice explicaţie finalistă: nu există scopuri în natură; 
ea exclude orice explicaţie antropomorfistă: natura nu e însu¬ 
fleţită, n’are conştiinţă, nu simte plăcere nici durere, nici ură, 
nici dragoste. Natura e un sistem de elemente materiale în ne¬ 
încetată mişcare, elemente cari se combină şi se despart neîn¬ 
trerupt, creind şi nimicind „forme" individuale, după legi fixe 
(mecanice şi chimice). 

Fizica exclude din domeniul ei toate preocupările „filosofice", 
în primul rînd problema posibilităţii de a cunoaşte natura ca 
existenţă în sine (fără subiect). Pentru ea natura este obiect în 
sine, şi ordinea naturală este o ordine în sine. Această concepţie 
a dat rezultate foarte rodnice, a deschis drumul spre stăpînirea 
naturii şi exploatarea forţelor naturale în folosul omului, lărgind 
astfel sfera libertăţii umane, înţeleasă ca posibilitate de preve¬ 
dere, de producere sau suprimare de efecte naturale prin cu¬ 
noaşterea cauzelor lor. Toate invenţiile, de instrumente, ma¬ 
şini, medicamente, etc., au la bază această cunoaştere şi au iz- 
vorît din dorinţa de a putea prevedea evenimentele. 

Sociologia s’a constituit ca ştiinţă pozitivă în temeiul aceleiaşi 
concepţii, că există societatea ca obiect în sine şi o ordine so- 


www.dacoromanica.ro 


14 


TRAIAN BRĂILEANU 


cială independentă de voinţa omului, şi în temeiul aceleiaşi do¬ 
rinţe de a putea prevedea evenimentele sociale în baza cunoa¬ 
şterii legilor sociale. După această concepţie deci, omul îşi 
poate dobîndi faţă de societate o independenţă şi libertate ca 
şi faţă de natură: el poate organiza şi reorganiza societatea în 
conformitate cu dorinţele sale — ţinînd se’nţelege seama de 
legile sociale naturale. Sociologia ar fi deci într’adevăr „fizică 
socială". Comte n’a făcut însă o descoperire nouă. Chiar dela 
începuturile ei, ştiinţa socială s’a întemeiat pe aceste principii. 
La Platon, Aristotel (mai ales), apoi la Hobbes şi la moraliştii 
englezi, concepţia „naturalistă", dacă nu predomină, nu este 
totuş exclusă. Există legi sociale, (d. ex. în ciclul formelor de 
guvernămînt), dar ele nu sunt precise, nu permit o prevedere 
exactă. Exemplul ştiinţelor fizice moderne a trezit însă tendinţa 
de a da şi ştiinţelor sociale o precisiune şi exactitate, care 
să îngăduie constituirea unei tehnice sociale asemănătoare teh- 
nicei materiale. 

înaintaşii lui Auguste Comte au văzut şi simţit că societatea 
umană nu este numai „natură". Contractualismul a exprimat acest 
lucru afirmînd că societatea s’a născut prin convenţie, prin voinţa 
indivizilor cari o compun. Psihologia, individuală- şi socială, 
intervenind în această problemă, a întunecat-o apoi mai mult de- 
cît a limpezit-o, iar filosofia a încurcat-o cu desăvîrşire. 

Noi formulăm ipoteza: societatea ca obiect al sociologiei nu 
poate fi considerată ca obiect în sine, (ca existenţă independentă 
de subiect), nici ordinea socială nu poate fi privită ca ordine 
naturală şi supusă unor legi naturale; susţinem, prin urmare, 
că societatea e o creaţiune a indivizilor cari o compun şi cari 
creează şi ordinea socială prin instituirea de norme sociale, 
de legi. 

Dar, în opoziţie cu contractualismul şi cu toate teoriile sociale 
psihologice, filosofice şi metafizice, noi susţinem că există o 
formă socială umană naturală, în sine şi pentru sine, supusă 
unor legi naturale, fizice. Iar problema centrală a sociplogiei 
stă în a arăta, cum prin mlădierea şi complicarea acestei forme 
originare, biologifce, omul, liberat de subt imperiul naturii, a 
putut crea societatea umană. 

Sociologia nu se poate mulţumi să adopte ca punct de ple¬ 
care afirmaţia lui Arţstotel că omul este un „animal politic", 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


15 


ci ea trebuie să explice cum omul poate deveni un animal po¬ 
litic; ea nu se poate mulţumi să constate că există Statul, ci 
trebuie să explice cum omul a putut crea State. 

Şi sociologia ar greşi mai ales dacă ar urma calea arătată de 
A. Comte, care susţine că „fizica socială, adică studiul evoluţiei 
colective a genului omenesc, este un ram al fiziologiei", şi că 
„istoria civilizaţiei nu este decît continuarea şi întregirea nece¬ 
sară a istoriei naturale a omului". Dacă ar fi aşa, atunci legile 
sociale ar fi într’adevăr legi naturale, iar sociologia o ştiinţă 
naturală, fizică. Dar poate lua omul faţă de societate aceeaş ati¬ 
tudine ca şi faţă de natură ? Putem oare pune produsele spiri¬ 
tului omenesc, ale artei, pe aceeaş linie cu operele naturii? Din 
faptul că omul este un produs al naturii, put^m oare trage con¬ 
cluzia că şi operele omului sunt produse naturale, determinate 
de legi naturale? Răspunsul depinde de felul cum deslegăm pro¬ 
blema raportului dintre materie şi spirit. Dacă spiritul face parte 
din natură, atunci fizica devine singura ştiinţă posibilă, care 
cuprinde toate fenomenele; dacă natura e concepută însă numai 
ca sistem material, fenomenele spirituale nu numai că nu intră 
în fizică, dar reclamă constituirea de ştiinţe aparte, numite ştiinţe 
noologice, radical deosebite de ştiinţele naturale. La această 
soluţie s’a oprit filosofia germană, împărţind ştiinţele în „Natur- 
wissenschaften" şi „Geisteswissenschaften“. Unde este locul so¬ 
ciologiei? Unii cred că ea aparţine ştiinţelor naturale, alţii o 
situează în sfera celor spirituale, şi nu lipsesc nici cei ce o pun 
la mijloc între cele două categorii de ştiinţe (Xenopol). 

Nici prin gînd nu ne vine să expunem pe larg această pro¬ 
blemă. Filosofii germani au scris despre ea cărţi voluminoase şi 
temeinice şi au analizat-o din toate punctele de vedere. Folosul 
care a ieşit pentru sociologie din expunerea acestei probleme 
ni se pare însă — foarte problematic. Sociologia nu vrea să fie 
nici ştiinţă naturală, nici ştiinţă spirituală — ci ştiinţă, cunoa¬ 
ştere sistematică a obiectului ei, care este societatea umană. 
Dar cum această ştiinţă, după afirmaţia sociologilor şi filoso¬ 
filor, e încă în facere, şi cum nu e nădejde ca discuţiile preala¬ 
bile asupra obiectului şi metodei sociologiei să se sfîrşească în 
curînd, noi vom încerca, pentru a nu fi încurcaţi în aceste discuţii, 
să atacăm problema din altă lăture. Vom părăsi, anume, dome¬ 
niul teoriei şi vom cerceta domeniul acţiunii practice. Vrem să-l 


www.dacoromanica.ro 


16 


TRAIAN BRĂII.EANU 


cunoaştem pe om după faptele sale, după manifestările sale, 
şi de aci vom pătrunde, credem, l pînă la lămurirea problemei so¬ 
cietăţi». 

Poate ca în acest fel vom reuşi să eliminăm eroarea iniţială 
a sociologiei şi confuziile ivite pe urma ei. Omul nu este nici 
materie, nici spirit, dar nici amestec din materie şi spirit — ci 
este om. Şi dacă vom şti ce este omul, vom şti ce este societatea 
umanii. 


www.dacoromanica.ro 


IDEEA COMUNITĂŢII ROMÎNEŞTI 


Drumul porneşte dela o Idee, ideea comunităţii romîneşti 
cum or ttebu’ să fie, coboară apoi şi se înfige în realitatea 
socială romînească, brăzdînd-o, răscolind-o pentru a o plămădi 
şi turna în tiparul acelei idei. In acest proces de înfăptuire a 
comunităţii romîneşti ideale materia socială trebuie prelucrată, 
structurată. 

Din sfera teoriei pure unde ideea comunităţii omeneşti se 
naşte ca imagine desprinsa de condiţiunile de timp şi spaţiu, 
acţiunea o atrage în cîmpul înfăptuirilor practice, punînd-o în 
contact cu substratul social concret şi singular, supus deter¬ 
minării istorice şi geografice. Din această clipă ideea devine o 
forţă creatoare. Ea pune în mişcare ritmică şi ordonata ele¬ 
mentele sociale, indivizii, grupîndu-i într’o comunitate spirituala, 
într’o unitate însufleţită de un ideal comun. 

Ideea îşi are deci originea în teoria pură, în ştiinţa socială, 
aşa cum a fost elaborată şi expusă în lucrările noastre: „Intro¬ 
ducere în Sociologie", „Sociologia generală'* şi „Politica". 

De aci ea s’a coborît în zbuciumul vieţii sociale romîneşti. In 
„însemnările" noastre se oglindeşte lupta ei cu materia, drama 
în care ideea, aşa nădăjduim, va ieşi triumfătoare. Dar „însem¬ 
nările" nu au numai rolul pasiv de oglindă, ci şi de îndreptar, 
de verificare a teoriei şi călăuzire a acţiunii. In „însemnări", în¬ 
făptuitorii comunităţii romîneşti ideale vor putea urmări drumul 
parcurs, vor putea măsura etapele, pe scurt, vor putea munci 
după un plan bine chibzuit, fără primejdie de a devia dela 
drumul drept. 

„însemnările" conţin astfel o tehnică sociala, un ansamblu 
de regulo servind acţiunea practică şi întemeiate pe ştiinţă. 

Pornind dela Idee noi nu suntem utopişti. Noi n'am plăsmuit 
idealul nostru din dorinţe vagi şi himerice, ci acest ideal este ro¬ 
dul ştiinţei, al cumpenirii raţionale a ţintei spre care tinde ac¬ 
ţiunea noastră şi a mijloacelor potrivite pentru atingerea ţintei. 

2 


www.dacoromanica.ro 


18 


TRAIAN BRĂILEANU 


„Republica lui Platort, zice Kant (în Critica raţiunii pure), 
a devenit proverbială ca un exemplu, pretins izbitor, de perfec¬ 
ţiune visată ce-şi poate avea sediul numai în creerul unui gîn- 
ditor fără ocupaţie, şi Brucker găseşte că e ridicolă afirmaţia 
filosofului că nicicînd un principe n’ar guverna bine, dacă nu 
s’ar fi împărtăşit de idei. Dar am face mai bine să urmărim 
această cugetare mai aproape şi, (acolo unde eminentul bărbat 
ne lasă fără ajutor), să o lămurim printr’o nouă străduinţă, 
decît să o punem ca nefolositoare la o parte subt pretextul prea 
mizerabil şi păgubitor că ar fi irealizabilă. O constituţie avînd 
ca scop cea mai mare libertate omenească după legi cari fac ca 
libertatea fiecăruia să poată coexista cu cea a altora, (nu avînd 
ca scop cea mai mare fericire, căci aceasta va urma acuma dela 
sine), este totuşi o idee necesară, care trebuie pusă la bază 
nu numai în primul proiect al unei constituţii, ci şi la toate 
legile şi unde la început trebuie să facem abstracţie de piedi- 
cele prezente, cari poate că n’ar rezulta în mod inevitabil atît 
din natura omenească cît mai vîrtos din neglijarea adevăratelor 
idei la legiferare. Căci nimic mai păgubitor şi mai nedemn 
de un filosof nu se poate găsi decît apelul vulgar la o expe¬ 
rienţă pretinsă contrară, care doar nici n’ar exista dacă acele 
instituţii ar fi întemeiate de cu bună vreme pe idei şi în locul 
lor concepte necioplite n’ar fi zădărnicit toată intenţia bună, 
chiar din cauza că au fost scoase din experienţă. Cu cît legis¬ 
laţia şi guvernămîntul ar fi întocţnite mai în conformitate cu 
această idee, cu atît mai rare fără îndoială ar deveni pedepsele, 
şi atunci e deci foarte raţional (cum afirmă Platon) că, la o 
orînduir* perfectă a lor, pedepsele să nu fie deloc necesare. 
Ori, deşi acest din urmă lucru nu s’ar înfăptui niciodată, totuş 
e perfect justă ideea care ia acest maximum ca arhetip pentru 
a apropia, după el, constituţia legală a oamenilor tot mai mult 
de perfecţiunea cea mai mare posibilă... E cu totul condamnabil 
de a lua legile pentru ceea ce trebuie să fac dela ceea ce se face 
sau de a vrea să le limităm prin ceea ce se face". 

Ideea „naţiunii romîne ca organism politic" structurat după 
legi izvorîte din firea sa, stă la temelia doctrinei şi acţiunii 
„naţionaliste" romîneşti. „însemnările" caută să dea acestei idei 
puterea de a străbate spre ţintă, susţinînd astfel năzuinţa ace¬ 
lora cari şi-au pus mintea şi braţele în slujba înfăptuirii ei. 


www.dacoromanica.ro 


ARTIŞTI Şl ARTIZANI 

I 


Nu vrem să ne războim cu esteticienii, vechi şi noi, deşi am 
avea motiv de supărare împotriva Iui Benedetto Croce de pildă, 
care în Estetica sa susţine că nu există o ştiinţă filosofică a 
sociologiei şi că nu se poate enunţa nicio singură lege socio¬ 
logică... 

Pentru lămurirea problemei noastre ne vom întoarce la Ari- 
stotel mai întîiu, la Metafizica sa. Omul posedînd memorie îşi 
cîştigă experienţă, iar cu ajutorul experienţei el înaintează spre 
artă (t£X v, î) Ş* ştiinţă (âraanij|i7j). Empiristul nu ştie dece face 
ceva, ci pricepe numai cum trebue să facă un lucru; artistul 
(xexvfnjs) cunoaşte şi cauza. Intre artişti, „arhitecţii", adică ar¬ 
tiştii conducători, sunt mai superiori decît lucrătorii manuali 
(xecpox^xvac) cari n’au ştiinţă despre ceea ce înfăptuesc. Cel 
ce ştie poate învăţa şi pe altul. Prin acest caracter arta se apro¬ 
pie mai mult de ştiinţă decît experienţa. Artistul e în stare să 
instruiască în arta sa şi pe alţii, empiristul nu. Şi între dife¬ 
ritele arte există o ierarhie. Artele inferioare sunt cele ce produc 
lucruri utile; artele cari servesc pentru desfătare sunt mai su¬ 
perioare şi inventatorii acestor arte sunt preţuiţi mai mult, de¬ 
oarece înţelepciunea lor nu e pusă în serviciul trebuinţelor de 
rînd. Acest caracter de desinteresare apropie artele menite des¬ 
fătării (numite azi „frumoase") de ştiinţă, care, între ocupa¬ 
ţiile omeneşti, are rangul cel mai înalt, deoarece nu e pusă 
nici în slujba trebuinţelor materiale, nici a desfătării. 

La Aristotel raportul între ştiinţă şi artă, între teorie şi prac¬ 
tică, nu e definit ca un raport de interdependenţă. Artistul, 
omul care produce (face) ceva, posedă o ştiinţă, dar o ştiinţă 
mai imperfectă, o ştiinţă poietică, aşa cum moralistul şi omul 
politic posedă o ştiinţă practică (privind acţiunea). Ştiinţele teo¬ 
retice (matematica, fizica şi teologia) nu stau, după Aristotel, 


www.dacoromanica.ro 


20 


TRAIAN BRĂILEANU 


nici în serviciul artei nici în serviciul moralei şi politicei. Şti¬ 
inţele poietice, şi practice însă sunt, am putea zice, „tehnologii", 
ele dau precepte, fie pentru producerea unei opere de arta 
(utilă sau frumoasă), fie pentru acţiune (morală sau politică). 

După concepţia modernă toate ştiinţele sunt teoretice şi, ceea 
ce e mai important, toate ştiinţele servesc practicei, adică artei 
(în înţelesul larg al cuvîntului). însemnăm mai ales că în tim¬ 
purile noui şi ştiinţele sociale (morala, politica) au pretenţia 
sa fie ştiinţe exacte, naturale, după tipul fizicei. Sociologia, 
după Auguste Comte, este alt nume pentru o ştiinţă care ar 
trebui să se cheme „fizică socială". 

Legătura între ştiinţe şi arte însă nu este nemijlocită în felul 
că fiecărei ştiinţe i-ar corespunde o artă. „Noi numim arfă, 
zice E. Qoblot (în Logica judecăţilor de valoare), practică în¬ 
drumată de teorie, acţiune rînduită de inteligenţă". „Tehnica 
unei arte este totalitatea regalelor pe cari această artă le 
pune în practică". „Cunoştinţele tehnice sunt regule de acţiune, 
adică, în ce priveşte forma lor, imperative, pe cînd cunoştinţele 
teoretice sunt la indicativ". „Trebue deci ca un tratat tehnic 
sa conţină multă ştiinţă teoretică şi demonstrativă; e necesar 
mai ales ca un tehnician să aibă o instrucţie teoretică întinsă". 
Pentru lămurire: „Medicina este o artă, nu o ştiinţă. Medicul 
a trebuit să înveţe ştiinţe: anatomia, fiziologia, fizica, chimia, 
etc. In vorbirea curentă se înţelege adeseori prin medicină toate 
studiile medicale, din cari unele sunt ştiinţe, altele arte. Arta 
medicului, care presupune cunoaşterea de ştiinţe veritabile, nu 
este nici anatomia, nici fiziologia, nici chiar patologia, ci tera¬ 
peutica, — iar aceasta nu este o ştiinţă". 

Pe lîngă medicină există alte numeroase arte: agricultura, 
silvicultura, artele mecanice (construcţia de maşini, etc.). Aceste 
cer, la rîndul lor, învăţarea multor ştiinţe (matematica, astro¬ 
nomia, mecanica, fizica, chimia, biologia) şi a multor arte. Şcoa- 
lele „politehnice" formează „ingineri" (tehnicieni, artişti) de tot 
felul. Dar şi Universităţile sunt dintr’un anumit punct de ve¬ 
dere şcoli tehnice: preoţii, magistraţii, avocaţii, profesorii sunt 
doar şi ei „tehnicieni sociali", deci artişti. Numai că la Univer¬ 
sităţi se formează şi teoreticieni puri, savanţi cari se dedică stu¬ 
diului unei ştiinţe fără intenţia de a o aplica în practică. Şi sa¬ 
vantul are nevoie de o tehnică, numită metodă; dar tehnica lui 
c pusă în serviciul teoriei. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ. 


21 


Toate aceste arte, după părerea curenta, se pot învăţa şi orice 
ştiinţă nu numai că e în stare, dar e menită chiar să înlesnească 
progresul diferitelor arte prin perfecţionarea tehnicelor. Con¬ 
stituirea sociologiei ca ştiinţă a trezit şi întărit nădejdea că vom 
dobîndi şi tehnicieni, un fel de ingineri sau medici sociali. 

Dar concepţia modernă se mai deosebeşte de cea a lui Ari- 
stotcl într’un punct esenţial. Artele frumoase au căpătat în tim¬ 
purile noui un loc privilegiat. Ele nu se deosebesc de celelalte 
arte numai prin scopul lor (desfătarea), ci prin faptul că nu se 
pot învăţa. O nouă ştiinţă, estetica, s’a născut pentru a cerceta 
problemele privind artele frumoase. Această ştiinţă însă, aşa ni 
se spune, nu ne învaţă cum putem deveni artişti: poeţi, pictori, 
compozitori etc. Estetica n’a contribuit la progresul artelor 
frumoase. Ea nu este o teorie care ar putea servi, alături de alte 
teorii, constituirii unei tehnologii a artelor frumoase. Deoarece, 
aşa afirmă cel puţin Kant, artele frumoase nu se pot învăţa. Arta 
frumoasă este, zice el, arta geniului. Natura creează geniul şi, 
prin geniu, ea dă artei regule. „Geniul nu poate arăta în mod 
ştiinţific cum realizează produsul său, ci dă ca natură regula; 
deaceea autorul unui produs pe care-1 datoreşte geniului său, 
nu ştie el însuş cum se nasc în el ideile ce-1 împing spre creare 
şi nici nu stă în puterea sa să-şi gîndească astfel de lucruri 
după bunul său plac sau după un plan şi să comunice altora 
percepte cari să-i pună în starea de a realiza totastfel de pro- 
produse... Prin geniu natura nu dă regulă ştiinţei, ci artei, şi nu¬ 
mai artei frumoase". Ştiinta se poate învăţa şi oricît de mare 
ar fi un savant, el nu este genial, „deoarece ceea ce produce.... 
s’ar fi putut totuş învăţa, deci se găseşte pe drumul natural al 
cercetării şi reflexiunii după regule şi nu se deosebeşte în mod 
specific de ceea ce se poate dobîndi prin sîrguinţă cu ajutorul 
imitaţiei. Aşa, tot ce a expus Newton în nemuritoarea sa operă 
asupra principiilor filosofiei naturii, oricît de mare cap a fost 
necesar pentru a inventa aşa ceva, se poate totuş prea bine în¬ 
văţa, dar nu se poate învăţa a face poezii pline de duh, oricît 
de excelente ar fi modelele ei. Cauza este că Newton ar putea 
arăta, nu numai sieşi ci şi oricui altuia, în mod cu totul inituitiv 
şi potrivit pentru a-1 urma, toţi paşii ce a trebuit să facă înce- 
pînd cu primele elemente ale geometriei pînă la marile şi adîn- 
cile sale descoperiri. Dar niciun Homer sau Wieland nu poate 


www.dacoromanica.ro 


22 


’IRAIAN BRĂILEANU 


arăta cum se ivesc şi se întîlnesc în capul său ideile pline de 
fantezie şi totdeodată pline de gîndire, deoarece nici el însuş 
nu o ştie şi deci nu o poate învăţa nici pe altul. In domeniul 
ştiinţei deci, cel mai mare inventator se deosebeşte de cel mai 
năcăjit imitator şi învăţăcel numai după grad, pe cînd el se deo¬ 
sebeşte în mod specific de acela pe care natura l-a înzestrat cu 
talent pentru arta frumoasă. Tottiş în acestea nu e cuprinsă o 
înjosire a acelor bărbaţi cărora genul uman le datoreşte atîta, 
faţă de protejaţii naturii cu privire la talentul lor pentru arta 
frumoasă". Anume: ştiinţa progresează neîntrerupt, se îmbo¬ 
găţeşte, deci în aceasta stă marea superioritate a savanţilor 
„faţă de aceia cari merită cinstea să se numească genii, deoarece 
arta se opreşte la un punct oarecare, la o limită pe care nu o 
poate depăşi şi care probabil că a fost atinsă deja demult". 

In domeniul artelor frumoase deci creaţiunea e contingenţă, ea 
depinde de naşterea geniului. Aci doar biologia şi eugenia ne-ar 
putea da indicii cum s’ar putea spori numărul artiştilor geniali. 
Opera de artă, adevărata operă de artă e unică în felul ei şi 
nu poate fi comparată cu alta. Dar opera de artă împinge şi 
ea la imitaţie, ea face „şcoală". Ea îngădue, anume, să se sta¬ 
bilească regule, după cari talente minore vor produce opere de 
artă, prin imitarea maestrului. Aceşti artişti însă n’ar merita 
acest nume; i-am putea numi mai degrabă „artizani". 

Din duşmănie faţă de Croce, care a jignit sociologia, noi adop¬ 
tăm punctul de vedere al lui Kant, dar — şi aci problema ni se 
prezintă într’o nouă înfăţişare — noi susţinem, spre deosebire 
de Kant, că orice artă este artă a geniului, deci şi medicina şi 
pedagogia şi tot felul de „inginerie", chiar cea politică. 

Noi stabilim deci unitatea artei potrivit doctrinei lui Aristo- 
tel 1 ), dar cu modificarea adusă de Kant şi cu întregirea noastră. 
Intre artă şi ştiinţă există totdeauna şi pretutindeni o deosebire 

>) Dealminteri şi Caragiale tot dela Aristotel „străbunul fraţilor noştri 
macedoneni”, începe, cînd are să lămurească în „Conferinţa” sa problema: 
Ce e arta ? Iar în „exemplul concret*, menit să ilustreze ce este o operă de 
artă, şi Caragiale susţine unitatea artei afirmînd că orice artă cere geniu: „Ei 
bine, prea stimatele mele doamne, ' ştiţi dv. şi mai cîte trebuiesc, afară de 
răbdare, spre a se ajunge să obţinem o pereche de ghete de lac elegante? căci ( 
orice s’ar zice, e lucru greu şi migălos, dintr’atîtea materii risipite, cum a vrut 
Creatorul, în natură, noi, gratie geniului nostru, să ajungem, după nevoia şi 
intenţia noastră, să obţinem ...” 


www.dacoromanica.ro 



SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


23 


specifică: ştiinţa se poate învăţa şi ea progresează neîntrerupt, 
pecînd arta (orice artă) nu se poate învăţa, deoarece ea este 
produsul geniului. După apariţia operei de artă, artizanii sunt 
în stare să producă şi ei, dar numai prin imitaţie; operele lor 
vor fi deci totdeauna inferioare şi le va lipsi caracterul esen¬ 
ţial al adevăratei opere de arta: originalitatea. 


II 

Definind arta, în toate înfăţişările ei, ca produs al geniului, 
noi am dobîndit nu numai unitatea artei, dar şi primatul artei 
faţă de ştiinţă. Căci ştiinţa nu face decît să scoată, prin cerce¬ 
tare, regulele după cari a procedat artistul în înfăptuirea operei 
de artă. Ştiinţa deci serveşte tehnicei. Ea va cerceta şi materialul 
ce i-a servit artistului, precum şi instrumentele şi metodele prin 
cari a izbutit să mlădieze materialul, să-i imprime materiei forma 
dorita de el. Ştiinţa definită în acest fel n’ar fi însă unitară, 
deoarece „formele" sunt de două feluri: naturale şi artificiale. 
Unitatea ştiinţei poate fi salvată însă, dacă considerăm, cum o 
face Kant în Critica puterii de judecare, natura ca operă a lui 
_ Dumnezeu. Fizica în acest caz cercetează însuşirile materiei din 
care Dumnezeu a creat toate formele existente precum şi re¬ 
gulele după cari a procedat divinitatea. Aceste regule ştiinţa 
modernă le numeşte legi naturale, deoarece ea renunţă să se 
urce, aşa cum cere Aristotel, dela fizică la teologie, la cunoa¬ 
şterea Creatorului lumii, a artistului suprem. Dar chiar Aristo¬ 
tel e în mare măsură vinovat de ruperea unităţii ştiinţei. Tho- 
mas de Aquin a restabilit-o, neizbutind totuş să le impună re¬ 
prezentanţilor ştiinţelor concepţia sa. Aristotel anume, în Etica 
sa, deosebeşte produsele artei de cele ale naturii. Scopul artei 
este după părerea sa, producerea unui lucru şi reflectarea cum 
poate fi înfăptuit un lucru care poate fi dar poate să şi nu fie 
şi al cărui principiu este în producător şi nu în produs; lucru¬ 
rile naturale însă există sau se nasc cu necesitate, ele au în 
sine principiul lor motor. Noi credem că doctrina lui Thomas 
de Aquin e mai rodnică şi înlătură multe contradicţii şi nedu¬ 
meriri ale ştiinţei moderne. Omul învaţă dela Dumnezeu cum 
să creeze opere de artă. Studiind natura, opera sublimă a Crea- 


www.dacoromanica.ro 


24 


TRAJAN BRĂILEANU 


torului lumii omul ajunge sa imprime şi el, după puterile sale 
mărginite, materiei forme cari corespund ideilor sale, dorinţelor 
şi năzuinţelor sale. In comparaţie cu Dumnezeu omul nu poate 
fi decît un umil artizan, un imitator. Străduinţă omului nu poate 
fi decît să încerce a pătrunde tot mai mult misterele naturii, 
pentru a descoperi planul Creatorului şi destinul său propriu 
în opera Lui. Numai în felul acesta ştiinţa umană îşi dopîndeşte 
un înţeles şi devine rodnică pentru arta umană, care trebue con¬ 
siderată ca expresie a scînteii divine sădită în sufletul omenesc 
şi care-1 mînă la cercetarea adevărului şi la înfăptuirea binelui 
şi frumosului. In sufletul artistului genial scînteia divină aprinde 
flacăra dragostei de Dumnezeu, şi ea îi dă artistului puteri neb㬠
nuite, revelîndu-i intuitiv înţelesul creaţiunii divine. Artistul 
genial e un inspirat şi în opera sa se oglindeşte planul Creato¬ 
rului lumii. Dar nu în întregime, ci în unul din cele trei aspecte 
accesibile cunoaşterii umane: ca adevăr, bine şi fnimos. De 
aci şi împărţirea artelor umane, cari aparţin sau filosofiei sau 
moralei sau esteticei. 

Filosofia este artă, filosoful artist. El construeşte o lume 
după regulele pe cari ştiinţa le-a desprins din opera divinităţii, 
din natură. Orice sistem filosofic (operă a unui geniu) e unic. 
„Filosofia, zice Kant (în Critica raţiunii pure) este o simplă 
idee despre o ştiinţă posibilă care nu e dată nicăiri în concreto, 
de care însă căutăjm a ne apropia pe diferite căi atîta timp pînă 
ce descoperim singura cărare adevărată, dar mascată foarte 
mult de buruienile senzibilităţii şi pînă ce reuşim, atît cît e 
îngăduit oamenilor, să facem copia, greşită pînă acuma, asem㬠
nătoare originalului... Nu se poate învăţa decît a filosofa, adică a 
exercita cu ajutorul unor încercări deja existente talentul raţiunii 
în aplicarea principiilor ei generale..." Marii filosofi: Platon, 
Plotin, Augustin, Thomas de Aquin, Descartes, Leibniz, Newton, 
Kant, sunt artişti geniali, ceilalţi filosofi sunt artizani; ajutaţi 
de ştiinţă, dela care învaţă tehnica, exercitîndu-şi talentul ra¬ 
ţiunii, ei filosofează, dar nu creează opere de artă, lumi gîndite, 
„inteligibile". Aceşti „filosofi”, cari scriu mereu filosofie aşa 
cum mereu pictează, scriu şi compun nenumăraţii pictori, poeţi 
şi compozitori din zilele noastre, nu sunt decît artizani, fiind 
sclavi ai tehnicei; ei afirmă că filosofia e ştiinţă şi că ea nu face 
decît să sintetizeze rezultatele ştiinţelor exacte. Ei nu observă 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


25 


că ştiinţele s’au născut şi traesc din cercetarea şi interpretarea 
marilor sisteme filosofice, a lumilor create de geniile filosofice... 

Mai dificilă încă este problema artelor sociale, al căror scop 
este crearea binelui. Marii reformatori sociali (profeţi, educa¬ 
tori, oameni de Stat) sunt ei artişti creatori? Adică este socie¬ 
tatea umană un produs natural sau o operă de artă ? 


III 

Amintim numai, fără a intra în amănunte, ca problema gene¬ 
rală a artei cere deslegarea problemei libertăţii voinţei. Cui¬ 
burile paserilor, fagurii albinelor sunt opere de artă, sau pro¬ 
duse naturale? Este „casa ţărănească" un produs de arta ca şi 
„templul grecesc", ca şi piramidele sau arcul nostru de triumf? 
Omul poate face cuiburi şi faguri, paserea şi albina nu pot face 
nici case, nici temple, nici piramide, nici arcuri de triumf. Dar 
omul îşi mai poate imagina că ar putea face lucruri cari par 
imposibile. Dă-mi un punct de sprijin şi voiu mişca pămîntul, a 
zis Arhimede. Omul a construit maşini de zburat, submarine, 
aparate de radio, etc. Omul e artist genial, animalul nu poate 
fi decît artizan. 

Determinismul ar exclude arta umană, toată arta. Deci şi 
arta socială. Ceea ce ar însemna că ar exista numai un singur 
tip de societate umană, dependent şi determinat de natura omu¬ 
lui, de caracterele speciei umane, aşa cum diferite specii de 
animale sociabile îşi au forma lor socială tipică. 

Şi Aristotel credea că Statul (cetatea) e un produs natural, 
că e forma socială specific elină spre deosebire de barbari, cari 
trăesc în horde ca şi animalele. Aşa ne învaţă şi sociologia. So¬ 
cietatea e un produs natural, fenomenele sociale sunt fenomene 
naturale, legile sociale sunt legi naturale. Grozavă eroare. Pro¬ 
dus natural e omul animal, preistoric, necunoscut nouă. Produse 
naturale au fost hordele preistorice cari s’au răspîndit pe supra¬ 
faţa pămîntului, mînate de nevoi şi vînate de fiare. Dar din 
clipa ce s’a născut omul, el şi-a construit societatea după ideea 
^a despre cum ar trebui să trăiască oamenii ca fiinţe morale. 
Ideea binelui a dat naştere societăţilor umane ca opere de artă 
ale reformatorilor sociali, ale legiuitorilor. 


www.dacoromanica.ro 


26 


TRAIAN BRĂILEANU 


Noi nu negăm că există o societate umană ca produs natural. 
Dar această societate reprezintă, în timp, începutul imaginar al 
societăţii, în spaţiu, substratul biologic, animal, din care artistul 
social poate crea societatea umană ca operă de artă. Societatea 
naturală cuprinde posibilităţi, virtualităţi de perfecţiune pe cari 
conducătorul genial le poate pune în mişcare. Substratul uman 
natural, biologic, se înoeşte neîntrerupt după legile biologice. 
Artistul social nu-1 poate crea, aşa cum niciun artist nu poate crea 
materia brută care-i serveşte pentru înfăptuirea operei de artă. 
Dar el poate alege materialul dat, îl poate înobila, îl poate mo¬ 
dela şi purifica, pentru a-1 potrivi intenţiilor sale. 

Formulăm deci ipoteza că societatea umană este un produs 
de artă, este opera conducătorului. Fie că e vorba de familie, 
de gintă, naţiune sau Stat — toate formele sociale umane sunt 
produsele artei de guvernare. 

La formularea acestei ipoteze suntem împinşi prin contradic¬ 
ţiile ce se ivesc cu necesitate în doctrinele sociale naturaliste, 
întemeiate pe concepţia deterministă. Ele susţin că societatea 
umană e determinată, în structura şi evoluţia ei, de legi natu¬ 
rale inexorabile. Astfel A. Comte enunţă legea celor trei stadii, 
Marx şi Engels, înaintarea fatală şi necesară a omenirii spre 
dictatura proletariatului şi desfiinţarea claselor sociale, Spen- 
cer supune transformările sociale legii „evoluţiei", iar alţi so¬ 
ciologi, mai modeşti (Pareto), nu văd în prefacerile sociale decît 
oscilarea sistemelor sociale în jurul unui punct optim de echi¬ 
libru, oscilaţii cari ar putea fi prinse în formule matematice, 
în ecvaţii şi diagrame, aşa cum poate fi reprezentat mersul unui 
motor. 

Dar atunci cum se explică varietatea extraordinară a socie¬ 
tăţilor organizate şi unicitatea lor istorică? Teocraţia egip¬ 
teană, Statul asirian şi cel babilonian, Atena lui Pericle, Monar¬ 
hia lui Cezar, Franţa lui Richelieu, Franţa lui Napoleon, Rusia 
lui Petru cel Mare şi cea a lui Lenin, Moldova lui Ştefan cel 
Mare, Italia lui Mussolini, Germania lui Bismarck şi cea a lui 
Hitler, sunt apariţii unice în istorie şi nu pot fi explicate prin 
nicio lege „naturală". Considerîndu-le însă ca opere de artă, 
fie că artistul e necunoscut (cazul lui Homer în poezie) sau 
cunoscut, problema îşi găseşte o deslegare — naturală. Cert 
este că materialul social uman brut, biologic, e influenţat de 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


27 


factori naturali: climat, configuraţia solului, faună şi flora, lupta 
pentru existenţă între grupurile sociale umane. Aceste înrîuriri 
îşi găsesc expresia în structura societăţii, dînd naştere unei 
stratificări şi cooperări adaptate mediului. Dar să analizăm pro¬ 
blema mai deaproape. In acelaşi sat, deci în acelaşi mediu geo¬ 
grafic şi biologic, există o mare deosebire între familiile -ţăr㬠
neşti, deosebiri cari nu pot fi explicate decît prin deosebirile ce 
există între şefii de familii; totaşa deosebirile între sate, oraşe 
şi intri State. Imperiul roman are altă înfăţişare subt August, 
subt Nero, subt Traian. Dar mai mult. Intre conducătorii, fie 
şefi de familii sau de State, apar din cînd în cînd oameni ge¬ 
niali cari creează o nouă formă de organizaţie, dînd familiei, 
satului, Statului o constituţie inedită, originală, avînd caracte¬ 
rele unei adevărate opere de artă. In domeniul politic amintim 
reforma lui Diocleţian de pildă, prin care monarhia absolută şi 
birocratică şi-a dobîndit forma clasică. 

Fără îndoială că toate societăţile au conducători, unii dintre 
ei geniali, alţii mai puţini geniali, alţii iarăşi incapabili. Cei 
talentaţi vor imita pe cei geniali, vor produce opere de artă 
aparţinînd maeştrilor, cei incapabili vor strica materialul de 
care dispun şi-l vor distruge chiar, cum e cazul ultimului ţar 
al Rusiei sau al Regelui Spaniei. Intre conducători vom găsi şi 
artişti desechilibraţi, futurişti şi cubişti, cum a fost Lenin, care 
a prefăcut Rusia într’un balamuc dînd-o pe mîna jidanilor, popor 
care nu mai poate produce genii şi talente politice. Jidanii anume 
sunt deformaţi prin educaţia lor, prin credinţele şi tradiţiile lor 
în aşa fel încît, ajunşi la posturi de conducere într’un Stat, cată 
să dea Statului forma teocraţiei iudaice, adică o formă primitivă, 
barbară, protoistorică. Ei pot distruge State, dar nu le pot nici 
construi nici conserva. Lor le lipseşte simţul politic, geniul 
pentru arta politică. Subt conducerea jidovească imperiul lui 
Petru cel Mare a devenit un monstru politic, un trib de cani¬ 
bali americanizaţi, pentru cari tăierea rituală a vitelor e o pro¬ 
blemă cu mult mai importantă decît toate problemele metafizice, 
matematice, morale şi estetice. 


www.dacoromanica.ro 


TRAIAN BHĂ1LEANU 


28 


IV 

Ipoteza noastră lămureşte fără dificultăţi dece nu pot exista 
legi istorica, dece nu poate fi vorba de un progres necesar şi 
indefinit, decît numai în înţelesul ce-1 dăm noţiunii de progres 
prirind artele. Operele de arta se datoresc geniilor, sunt deci con¬ 
tingente. lliada şi Odiseia reprezintă un început şi o culme, 
opera lui Eminescu nu s’a născut prin înaintare continuă, prin 
„evoluţia" poeziei romîneşti, ci e înfăptuirea unui geniu, e unică 
în felul ei şi nu poate fi depăşită. Tot aşa sunt şi operele de 
artă socială (morală, religioasă, politică, economică), Statul fas¬ 
cist e opera lui Mussoliui, cel naţional-socialist a lui Hitler, 
cel legionar a lui Codrcanu. 

Ca ori:e opera de artă, şi opera de artă politică, odată de- 
savîrşită, poate dura o vreme mai lungă sau mai scurtă — de¬ 
pinde de masurile de conservare, de rezistenţa materialului, de 
împrejurări prielnice sau protivnice. Unele opere au rămas nu¬ 
mai ca plan (Republica lui Platon, Tirania lui Machiavelli), 
altele ca schiţă (Statul monarhic al lui Eminescu), altele iarăş 
n’au fost terminate din cauza morţii artistului (imperiul lui 
Alexandru cel Mare). 

Prin analogie cu celelalte opere de artă, înfăptuirile geniilor 
politice pot fi clasificate după genuri, s’ar putea deosebi şcoli 
etc. Totaşa ne-ar fi îngăduit să considerăm istoria politică ca is¬ 
torie a artei politice. Teoria istoriei a lui Al. Xenopol ni se 
înfăţişează, după cele spuse, ca o încercare de „Filosofie a 
artei politice", în felul că seriile sale istorice ar reprezenta ceea 
ce în artele frumoase se numesc stiluri primind după caracte¬ 
rul diferitelor arte denumiri diferite. Operele de artă politică 
puse pe acelaş plan cu toate operele de artă ne-ar înlesni şi 
o analiză a influenţării reciproce, aşa că nu numai artele fru¬ 
moase ar fi înrîurite de organizaţia politică, ci şi înfăptuirile 
în domeniul politic s’ar explica şi prin influenţe ale celorlalte 
arte. Dacă democraţia liberală a dat naştere unei literaturi în 
care predomină subiectivismul, spiritul critic şi sceptic (Cara- 
giale), mişcarea politică naţionalistă poate fi considerată ca 
rod al curentului eminescian. 

O importanţă covîrşitoare ar avea însă ipoteza noastră pentru 
stabilirea precisă a raportului între ştiinţa socială, sociologie, şi 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICA 


29 


aria sociala. S’ar curma dintr'odata pretenţiile sociologilor, a teo¬ 
reticienilor, de a se erija în reformatori sociali şi mari oa¬ 
meni de Stat. Sociologia poate contribui, ca orice ştiinţă, la 
perfecţionarea mijloacelor tehnice de guvernare, de conducere, 
ea poate înlesni o pregătire tehnică mai temeinică a condu¬ 
cătorului genial, creator. Dar ea nu poate face dintr’un om fără 
aptitudini de conducător un Bismarck, Mussolini, Hitler, sau 
Codreanu. Sociologia studiază substratul social, realitatea sociala, 
descoperind legile sociale statice şi dinamice, dar ea nu poate 
nici preconiza forma cea mai bună de organizare sociala nici 
nu poate prevedea ce fel de formă va crea geniul politic. 
Aşa cum fizica şi chimia cercetează proprietăţile corpurilor, 
gramatica proprietăţile limbii fără ca fizicianul sau chimistul 
cunoscând însuşirile marmorei şi ale metalelor sa poată crea 
opere de arhitectură şi sculptură sau filologul cunoscînd structura 
limbii să creeze opere literare, totaşa sociologul nu va fi ca so¬ 
ciolog, în stare să „reformeze" societatea. 

Tehnica politică va trebui să ţină seamă de cercetările socio¬ 
logiei, cum şi ale multor altor ştiinţe (nu numai sociale). In¬ 
ginerii sociali, tehnicienii, au o funcţiune bine stabilită în desa- 
vîrşirea operei de artă a geniului politic precum şi în conserva¬ 
rea şi reproducerea ei. Prin tehnicieni se păstrează stilul, ma¬ 
niera, în arta politică şi prin ei se pot naşte organizaţii politice 
după regulele scoase din opera geniului. Dar aceşti tehnicieni 
sunt şi cea mai mare piedică pentru crearea unei noui opere de 
artă. Şi geniile politice trebue să lupte împotriva talentelor cari 
nu se pot desbăra de ceea ce au învăţat în şcoala politică în care 
şi-au făcut ucenicia. 

Astfel politicienii noştri, democraţi şi liberali, selecţionaţi prin 
demagogie, corupţie şi favoritism, apără cu îndîrjire o formă de 
organizare ce se găseşte în plină descompunere. Ba mai mult. 
Mentalitatea lor deformată de şcoala politică individualistă libe¬ 
rală îi mînă în braţele comunismului iudaic, deoarece ei nu 
pot opune împotrivire banului corupător aruncat cu dărnicie 
de finanţa internaţională jidovească cu scopul distrugerii naţiu¬ 
nilor creştine. De aci marea primejdie a depravării şi degenerării 
substratului uman romînesc. Lipsit de o elită de tehnicieni so¬ 
ciali, frămîntat de toţi germenii disoluţiei biologice şi psihice 
introduşi de agenţii internaţionalei jidoveşti, neamul romînesc 


www.dacoromanica.ro 


30 


TRAIAN BRĂILEANU 


se zbate în ghiarele morţii. In astfel de momente critice ale 
istoriei unei naţiuni intervine acţiunea omului mare, a con¬ 
ducătorului genial în stare să dea substratului uman o nouă 
formă, forma operei de artă a geniului. Azi noi privim cu 
mîndrie şi înfrigurare cum se desluşeşte tot mai bine închega¬ 
rea Statului legionar, a Statului naţional romînesc. Prin ac¬ 
ţiunea conducătorului substratul social romînesc se mlădiază, 
dobîndind tot mai lămurit structura unui organism social ar¬ 
monic şi echilibrat. Ideea străbate materia, îi pune în mişcare 
elementele cari se aşează la locul lor după legile creaţiei artei 
sociale. Generaţia tînără, viguroasă, senzibilă la suflul învior㬠
tor al unei noui epoci de renaştere naţională, deschide drumul 
pentru împrospătarea tuturor forţelor latente ale neamului ro- 
mîuesc. Cîntecul legionar zgudue conştiinţele, tabăra legionară 
pune braţele în mişcare şi minunea naşterii unui Stat puternic 
se petrece subt ochii noştri. 


www.dacoromanica.ro 



ŞTEFAN CEL MARE Şl ARTA DE A GUVERNA 


I 

Nu putem zice că „natura produce ceva", ci numai că „în 
natură se produce ceva". Pentru ştiinţele naturale artistul e 
necunoscut; ele înlocuiesc artistul prin cauzalitatea mecanică, 
prin „legi naturale". Problema dacă aceste legi sunt imanente 
sau sunt date de un creator al lumii, iesă din domeniul ştiinţelor 
naturale, cari nu fac decît să constate că lumea se prezintă 
ca o ordine perfectă, ca un „cosmos". 

Arta presupune dimpotrivă că ordinea naturală nu este „per¬ 
fectă". Există, de pildă, adăposturi naturale (peşteri), dar fără 
îndoială că o colibă este un adăpost mai perfect decît o peşteră, 
un palat un adăpost mai perfect decît o colibă. Arta perfecţio¬ 
nează deci natura cu ajutorul telinicei. Produsele naturale apar 
cu necesitate în condiţiuni date. Ele sunt previzibile, dacă 
se cunosc condiţiunile. Arta produce efecte prin crearea eon- 
diţiunilor. Aceste efecte sunt „scopurile" artei, iar tehnica creează 
condiţiunile. Ştiinţele naturale ne fac să cunoaştem ce efecte 
se produc în anumite condiţiuni. Cînd dorim anumite efecte 
şi cunoaştem din ştiinţă condiţiunile în cari aceste efecte se 
produc cu necesitate, ne adresăm artistului, care le produce 
în mod „artificial", prin mijloace tehnice. 

Ştiinţele exacte moderne s’au străduit să deslege şi „pro¬ 
blema tehnică", adică problema creierii condiţiunilor pentru 
producerea oricărui efect ce ar putea fi dorit cîndva. Fără de 
această năzuinţă şi mărginindu-se numai la constatarea faptelor, 
ştiinţele naturale ar fi rămas sterpe, fără folos practic satisfă- 
cînd numai curiozitatea naivă a omului. Dar, dela Leonardo da 
Vinci şi Galileo Galilei încoace, străduinţele ştiinţelor exacte 
(naturale, fizice) au fost îndreptate spre inventarea de instru- 


www.dacoromanica.ro 


32 


TRAIAN BRĂILEANU 


mente cît mai perfecte, menite să înlesnească „experimentarea", 
adica creearea artificială a condiţiunilor în cari fenomenele ob¬ 
servate în natură se produc cu necesitate. Instrumentele şi apa¬ 
ratele au sporit puterea de creaţiune a omului într’o măsură 
nebănuită. Prin deslegarea problemei tehnice, omul deveni un 
„artist", în stare sa constrîngă natura să se transforme după 
dorinţele lui. Aşa fiind, omul modern, cînd doreşte ceva, se 
adresează ştiinţei cerîndu-i mijloacele tehnice cu ajutorul c㬠
rora să se poată produce lucrul dorit. Dorinţele omului, la în¬ 
ceput modeste şi satisfăcute prin mijloace tehnice descope¬ 
rite prin observaţie întîmplatoare, s’au înmulţit însă neîntre¬ 
rupt şi au împins la cercetări sistematice, la constituirea ştiinţei. 
Dar dorinţele n’au devenit numai numeroase, ci şi foarte va¬ 
riate, astfel că şi ştiinţa s’a ramificat, în ştiinţe speciale. Una 
din ştiinţele aceste speciale este sociologia. Oamenii, cînd do¬ 
resc ca societatea să fie organizată mai bine decum este, caută 
un artist care să le satisfacă dorinţa. Şi s’au prezentat în toate 
timpurile, şi mai ales în timpurile noastre, mulţime mare de ar¬ 
tişti sociali. Ei arata în colori cît se poate de atrăgătoare cum 
ar trebui sa fie societatea ca să fie bună şi perfectă şi făg㬠
duiesc că vor reforma-o după gustul şi dorinţa tuturora. Mul¬ 
ţimea a ales şi alege de obiceiu pe cel ce face promisiunile cele 
mai frumoase. Cîteodata alegerea e bună, foarte adeseori gre¬ 
şită. Bună este alegerea, cînd reformatorul este şi tehnician 
social, rea, cînd mijloacele sale tehnice sunt insuficiente sau 
lipsesc cu totul. Reformatorii cari au condus omenirea spre 
ascensiune socială au fost totodată şi inventatorii tehnicei so¬ 
ciale. Oamenii îi admiră însă mai mult pentru rezultatele ce 
au dobîndit, nedînd atenţie laturii tehnice. Abia atunci cînd (şi 
acolo unde) problemele de reformă socială deveniră foarte com¬ 
plexe, s’a trezit reflexiunea asupra mijloacelor tehnice. Intere¬ 
sul s’a concentrat asupra cercetării felului cum reformatorii ge¬ 
niali au procedat pentru a înfăptui ideile lor. Dela constata¬ 
rea şi descrierea faptelor, de la istorie, s’a trecut la explicarea 
faptelor, la ştiinţa socială şi în acelaş timp la încercări de ex¬ 
perimentare raţională, la tehnicism social. 

Sociologia ca ştiinţă (care năzueşte să rezolve şi problema 
tehnică), începe cu Tucidide. „Politeia" şi „Legile" lui Platon 
precum şi „Politica" lui Aristotel, sunt primele manuale de so- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


33 


ciologie, cari, pe lînga teorie pura, dau şi indicaţiuni tehnice 
pentru cei ce se dedică artei sociale. Abia după multe secole 
apare un nou autor genial, Machiavelli, care îmbogăţeşte ştiinţa 
socială cu două tratate clasice: „Discursurile asupra primei 
decade a lui Titu Liviu" şi „Principele". In „Principele" său, 
Machiavelli nu vrea să dea o teorie generală, un tratat de 
sociologie, ci încearcă să dea regule precise pentru arta gu¬ 
vernării, pentru arta politică. Şi întrucît, pe acele vremuri, o 
ştiinţă socială generală, o sociologie, încă nu exista, Machia¬ 
velli scoate regulele sale din studiul evenimentelor istorice. Ob- 
servînd cum au procedat oamenii pentru a dobîndi o domnie 
şi a o păstra, noi putem desprinde regulele, prin a căror apli¬ 
care într'un caz special putem dobîndi rezultatul dorit. Ma¬ 
chiavelli cunoaşte mai ales istoria italiei, cunoaşte oamenii po¬ 
litici şi caracterul lor, cunoaşte arta lor politică. In temeiul 
acestor cunoştinţe, Machiavelli expune un plan de acţiune cu 
un scop bine determinat: alungarea străinilor din Italia şi 
unirea tuturor Statelor italiene într’un Stat naţional, după pilda 
Spaniei şi a Franţei. Machiavelli e în căutarea omului în stare 
să înfăptuiască această idee. Dar numai dorinţa, oricît de adîncă 
şi sinceră ar fi, nu ajunge, căci atunci dece n’ar fi încerat Ma¬ 
chiavelli el însuşi să conducă acţiunea? Acel artist politic tre¬ 
buia căutat între principii de atunci, între cei ce aveau sau 
îşi dobîndiseră rangul de conducători politici, de „principi". 
Dar Machiavelli nu l-a găsit, aşa cum Platon nu-1 găsise pe re- 
gele-filosof sau filosoful-rege în stare să înfăptuiască Statul 
său ideal, şi aşa cum teoria politică a lui Aristotel n’a găsit 
lungă vreme „principi" dispuşi să se folosească de preceptele 
sale tehnice. 

Dar Polibiu, scriind istoria Romanilor şi cercetînd cauzele 
puterii lor, constată că ei au înfăptuit cea mai bună constituţie. 
Politica Romanilor a confirmat astfel teoria aristotelică. Pro¬ 
blema ce ne interesează pe noi aci este, dacă regulele practice 
ale lui Machiavelli au fost confirmate de istorie, dacă exem¬ 
plele date de dînsul au fost bine alese şi prezintă într’adevăr 
toate cazurile posibile, permiţînd a desprinde regule generâl-va- 
labile. Teza lui Machiavelli este: „Dacă un principe ar urma 
regulele mele, ar reuşi să întemeieze o domnie puternică în 
Italia; că niciun principe n’a reuşit pînă acuma, deşi toţi aveau 

3 


www.dacoromanica.ro 


34 


TRAIAN BR&ILEANU 


această dorinţa, se explica din faptul ca toţi au făcut greşeli 
tehnice, după cum se vede din cutare şi cutare exemplu''. Pentru 
a înţelege bine intenţia lui Machiavelli şi pentru a evita o in¬ 
terpretare greşită a „Principelui", trebuie să ţinem seama de 
faptul ca preceptele sale nu sunt aplicabile decît în condiţiile 
particulare în cari se afla Italia de atunci. Ele derivă, ce-i drept, 
din principii generale de guvernare, dar trebuie să servească 
unei acţiuni directe într’o situaţie concretă. Eroarea interpreţilor 
săi de mai tîrziu a fost că au crezut, cumcă „Principele" cuprinde 
regiile aplicabile în orice situaţie istorică. Dar chiar comparaţia 
„Principelui" cu „Discursurile* 1 sale ne arată că „Principele" nu 
este un manual de artă politică, ci un manual de tehnică politică, 
menit să-l ferească pe un principe italian din acea vreme de gre¬ 
şeli de tactică în urmărirea scopului propus: de a uni Italia 
subt un singur sceptru. Tehnica „machiavelică", cuprinsă în 
„Principe", ar fi deci aplicabilă numai în condiţiunile particulare 
ale Italiei Renaşterii — şi în cazuri asemănătoare. Cum se face 
însă că niciun principe italian, chiar dintre cei ce au cunnoscut 
tratatul lui Machiavelii, n’a înfăptuit scopul propus de autor? 

Din două una: sau nu existau între aceşti principi caractere 
cari ar fi acceptat sfaturile lui Machiavelli, sau sfaturile sale, re- 
gulele fixate de el, erau greşite. Prima ipoteză trebue eliminată 
dela început. Italia de atunci produsese doar un mare număr 
de „principi" geniali, între cari pe un Cazare Borgia. Intr’ade- 
văr, acesta mai ales atrăsese atenţia autorului „Principelui" 
şi pentru el era menit în primul rînd acest manual. Dar să fi 
fost într’adevăr numai vina împrejurărilor (boala lui Cezare în- 
tr’un moment critic) că acest principe n’a putut realiza dorinţa 
tuturor patrioţilor italieni de atunci? Noi credem că nici Ce¬ 
zare Borgia, nici un alt principe italian n’ar fi reuşit, urmînd 
chiar cu sfinţenie preceptele lui Machiavelli — deoarece aceste 
precepte sunt greşite. 

Dovada pentru afirmaţia noastră ne-o dă tot istoria. In con- 
diţiuni asemănătoare: amestecul străinilor, lupte pentru ocu¬ 
parea tronului etc. Ştefan cel Mare a înfăptuit în Moldova, 
ceea ce dorea Machiavelli pentru Italia: întemeierea unei dom¬ 
nii puternice. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


35 


Ii 

Cert este ca Ştefan cel Mare n’a cunoscut teoria lui Ma- 
chiavelli („Principele" e scris 1513), cum dealtminteri nici Ma- 
chiavelli (care în anul morţii lui Ştefan, 1504, era de 35 de ani), 
n’a cunoscut politica domnitorului Moldovei, n’a avut posibili¬ 
tatea să studieze arta politică a acestui principe genial. Ispiti¬ 
toare însă este ideea de a cerceta în ce măsură Ştefan cel Mare 
corespunde imaginei „Principelui" lui Machiavelli, şi mai ales 
în ce măsură se deosebeşte de ea. In cadrul expunerilor de faţă 
nu putem decît să schiţăm problema, care, pentru a fi analizată 
în toata întinderea ei, ar cere un tratat voluminos. Aci, cîteva 
însemnări numai. 

Citind „Principele" lui Machiavelli şi amintindu-ne de felul 
cum s’a comportat Ştefan cel Mare în deslegarea practica a 
problemelor, ne uimeşte intuiţia genială a marelui Voevod prin 
care cunoaşte importanţa diferitelor probleme şi cum, în urmă, 
ştie să le dea, printr’o tehnică desăvîrşită, o deslegare per¬ 
fectă. înlăturarea lui Petru Aron, Ştefan cel Mare o consideră 
cu drept cuvînt ca o condiţie fundamentală pentru consolida¬ 
rea domniei sale. Existenţa lui Petru Aron implica două pri¬ 
mejdii pentru noul domnitor: amestecul străinilor (al Polo¬ 
niei şi apoi al Ungariei) precum şi trădarea din partea unor 
boieri ademeniţi de fostul domnitor. întrebarea e, dacă Ştefan 
ar fi procedat în acelaşi fel în cazul cînd Petru Aron ar fi 
fost numai un pretedent oarecare, iar nu şi ucigaşul lui Bog¬ 
dan, tatăl lui Ştefan. Care este în această acţiune partea cal¬ 
culului politic şi care cea a setei de răzbunare? 

E greu să presupunem că setea de răzbunare să se fi menţinut 
ai aceeaş intensitate prin 12 ani, ci acţiunea lui Ştefan ni se pare 
izvorîtă în primul rînd din năzuinţa sa de a înlătura orice posi¬ 
bilitate ca vecinii Moldovei, Polonii şi Ungurii, să-l ameninţe cu 
un pretendent la tron dînd neîntrerupt prilej unor boieri nemul¬ 
ţumiţi de a unelti împotriva domnitorului. 

Ca şi în Italia lui Machiavelli, aşa şi în principatele romîne, 
partidele boiereşti constituiau o statornică primejdie pentru con¬ 
solidarea unei domnii. Ştefan a ştiut să înlăture aceasta pri¬ 
mejdie, procedîn'd cu mult tact. El n’a căutat să guverneze numai 
cu boierii cari l-au ajutat la dobîn'direa tronului, ci i-a primit 


www.dacoromanica.ro 


36 


TRAIAN BRĂILEANU 


şi pe foştii colaboratori ai lui Petru Aron în rîndul consilierilor 
săi şi chiar pe cei ce fugiseră cu Petru Aron. Ştefan îi primi 
cu iertare la întoarcerea lor. „Oamenii, cînd primesc binele 
dela acela dela care nu se aşteaptă decît la rău, sunt mai în¬ 
datoraţi faţă de binefăcătorul lor“, zice Machiavelli. Marea 
autoritate a lui Ştefan faţă de boierii săi a rezultat şi din fe¬ 
lul cum Ştefan a ştiut sa cîştige dragostea poporului. „Unui 
domnitor care ştie să poarte frînele guvernului şi căruia nu-i 
lipseşte deloc curagiul în vremuri de grea cumpănă şi nici ceea 
ce îi trebuie pentru a întreţine spiritul poporului, nu-i va părea 
rău niciodată că a pus temeiu pe iubirea sa". Ştefan a venit 
la domnie cu ajutorul boierilor, dar el nu le-a dat voie să asu¬ 
prească mulţimea pentru a se îmbogăţi. Mijloacele de cari-s’a fo¬ 
losit au fost: întreprinderi războinice în afară, activitate organiza¬ 
torică intensă înăuntru. Dar pentru a învinge asupra duşma¬ 
nilor din afară şi a păstra liniştea şi solidaritatea înăuntru, 
domnitorul trebuie să dispună de un instrument tehnic perfect. 
Acest instrument şi l-a creat Ştefani armata naţională, armata 
de ţărani. Din momentul ce boierii deveniră generali ai unei 
armate puternice supt comanda supremă a unui strateg genial 
cum era Ştefan Vodă, Moldova se ridică la rangul unui Stat 
puternic, temut de duşmani şi respectat de prieteni, lată cum 
glăsuieşte Machiavelli, par’că ar vorbi de Ştefan cel Mare : „Un 
domnitor nu trebue să aibă altă preocupare, nici alt gînd şi 
nici să-şi îndrepte studiile în altă parte decît numai către răz¬ 
boiţi, aceasta este îndeletnicirea cea mai potrivită pentru acela 
care comandă şi folosul unei asemenea ştiinţe este de aşa fel 
încît nu numai că păstrează Statele acelora cari sunt născuţi pe 
tron, dar încă adesea ea aduce r la tron pe aceia cari sunt născuţi 
simpli particulari. Şi din contră, se dovedeşte că, atunci cînd dom¬ 
nitorii s’au gîndit mai mult la petreceri decît la arme, ei şi-au 
pierdut Statul. Cea dintîiu cauză care te face sa-1 pierzi este ne¬ 
socotirea acestei arte, totaşa după cum hărnicia în arta războ¬ 
iului este mijlocul de a cuceri un Stat". Vorbind de armata na¬ 
ţională, Machiavelli zice: „Fără armată naţională niciun dom¬ 
nitor nu poate fi în siguranţă... Trupele naţionale sunt acelea 
cari se compun din supuşii tăi şi din credincioşii tăi; toate 
celelalte armate sunt mercenare sau auxiliare". Mercenarii au 
prăpădit, pe vremea lui Machiavelli, Italia, şi imposibilitatea 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


37 


de a organiza o armată naţională a împiedicat la noi, mai tîr- 
ziu, desăvîrşirea operei lui Mihai Viteazul, şi l-a pierdut pe 
Tudor Vladimirescu. 

Dar pe lingă aceste asemănări, ce se pot desprinde prea lesne, 
între Ştefan Vodă şi Principele ce-1 dorea Machiavelli pentru 
Italia, personalitatea lui Ştefan ne poate da prilejul să explicăm 
erorile lui Machiavelli. Politica nefastă a Papilor, neputincioşi 
pedeoparte de a înfăptui ei înşişi unitatea Italiei, iar pe dealtă 
parte aţîţînd neîntrerupt rivalităţile între Statele italiene pen¬ 
tru a-şi păstra Statul lor, i-a întunecat lui Machiavelli, ca şi 
celor mai mulţi oameni politici italieni din vremea sa, înţele¬ 
gerea importanţei religiozităţii, a adevăratei religiozităţi şi a 
adevăratei moralităţi, pentru consolidarea unui Stat. Dacă Ma¬ 
chiavelli l-ar fi cunoscut pe Ştefan cel Mare, capitolul al 
XVII-lea al „Principelui" său („Cum trebuie să-şi ţină domni¬ 
torii făgăduielile"), capitol care i-a atras lui Machiavelli atîta 
hulă, ar fi primit alt conţinut. „Un domnitor", zice Machiavelli 
„n’are trebuinţă să aibă însuşirile ce am arătat, dar trebuie să 
pară că le are pe toate. Voiu adăuga chiar că a avea si a te 
sluţi de toate aceste însuşiri este primejdios şi că este folosi¬ 
tor întotdeauna să te prefaci că le ai; aşa că domnitorul trebuie 
să pară îndurător, credincios, omenos, religios şi cinstit, dar 
trebuie să fie stăpîn pe sine, pentru ca, la trebuinţă, să poată 
şi să ştie să facă şi cu totul dimpotrivă". Pilda lui Ştefan cel 
Mare dovedeşte că domnitorul trebuie să aibă într’adevăr aceste 
însuşiri pentru a fi respectat şi iubit de poporul său. 

Machiavelli trăeşte într’o atmosferă care înăbuşă orice avînt 
eroic, care usucă sufletele de orice porniri nobile şi desinteresate. 
Politica este pentru el un jot primejdios, o ţesătură de intrigi şi 
curse. Numai cel inteligent, viclean peste măsură, şi hotărît să în¬ 
drăznească totul, putea sa răzbească şi să domineze. Patriotismul 
înflăcărat al lui Machiavelli căuta între cei răi pe cel mai rău ca 
să poată îndeplini misiunea de a uni Italia supt un singur 
sceptru. Dar întrebarea e: poate un astfel de om să deştepte în¬ 
sufleţirea mulţimii, spiritul de jertfă, credinţa într’un viitor mai 
bun? Putea lumea să dorească de a schimba pe micii tirani imper¬ 
fecţi, cu un singur tiran, diavol perfect? 

Cum Italia de atunci nu putea produce decît un astfel de Prin- 


www.dacoromanica.ro 


38 


TRAIAN BRĂILEANU 


dpe, problema pusă de Machiavelli rămase fără deslegare po¬ 
sibilă. 

Cei ce l-au cunoscut pe Ştefan cel Mare, au văzut şi admirat 
în el pe Principele care a întrunit toate însuşirile necesare unui 
domnitor ideal. I. Ursu, în cartea sa „Ştefan cel Mare", citează 
rîndurile lui Miechovita, din cari personalitatea marelui Domn ni 
se înfăţişează în deplina ei strălucire: „O! Bărbat glorios şi 
victorios, care ai biruit pe toţi regii vecini. O! om fericit, c㬠
ruia soarta i-a hărăzit cu multă dărnicie toate darurile. Căci 
pecînd natura a dat altora calităţi numai în parte şi anume 
unora prudenţă împreunată cu şiretenie, altora virtuţi eroice 
şi spirit de dreptate, altora biruinţa contra duşmanului, numai 
ţie ţi le-a hărăzit la un loc pe toate. Tu eşti drept, prevăzător, 
isteţ, biruitor, contra tuturor duşmanilor. Nu în zadar eşti so¬ 
cotit printre eroii secolului nostru". 

Arta guvernării nu se poate întemeia, cum credea Machiavelli, 
numai pe calcul, ci ea cere o adîncă înţelegere a sufletului ome¬ 
nesc, un acord perfect de simţire între conducător şi mulţime. 
Mulţimea nu e nici bună nici rea; conducătorul o poate face 
bună, dacă el însuşi este într’adevăr bun. El o poate face ca¬ 
pabilă de orice jertfă pentru apărarea patriei, a credinţei, a 
moralei, pentru înfăptuirea unei culturi înalte, dacă el însuşi e 
însufleţit de acest spirit de jertfă. 

Frederic al Il-lea al Prusiei, şi el numit de posteritate „cel 
Mare", a scris înainte de urcarea pe tron un „Anti-Machia- 
velli"; Ştefan cel Mare a dovedit prin guvernarea sa, că teoria 
lui Machiavelli are nevoie de o nouă analiză şi de o rectificare 
în unele puncte esenţiale. 


III 

Utilitatea practică a unor astfel de studii nu poate fi tăgăduită. 
In Statele moderne, problemele ce se pun conducătorilor politici 
sunt atît de complicate şi dificile, încît numai oameni politici ge¬ 
niali le-ar putea rezolvi fără pregătire teoretică. 

Cunoaşterea teoriei, nu numai că poate împiedica greşeli, dar 
■ea înlesneşte acţiuni cu efecte previzibile, adică aplicarea de 
mijloace tehnice raţionale. 

Politica empiristă degenerează cu necesitate în politicianism 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


39 


deoarece nici nu poate desprinde cu claritate scopul principal 
al acţiunii politice, nici nu cunoaşte toate posibilităţile tehnice 
pentru a asigura rezultatul dorit. E adevărat că în anumite tim¬ 
puri şi împrejurări, vrednicia oamenilor a fost suficienta în do¬ 
meniul acţiunii politice, dar lipsa unei pregătiri teoretice şi 
tehnice a conducătorilor politici schimbă toată istoria unui popor, 
cînd timpul şi împrejurările iau altă înfăţişare, lntr’un Stat 
modern, clasa conducătoare tr£bue să primească o educaţie poli- 
litică desăvîrşită. Genii nu se pot creia prin educaţie, dar oa¬ 
meni vrednici, cinstiţi, harnici, împlinindu-şi cu sfinţenie da¬ 
toriile către patrie şi neam — astfel de caractere se pot forma 
prin educaţie, dîndu-li-se în acelaş timp şi o temeinică preg㬠
tire teoretică şi tehnică în domeniul activităţii politice. 

Progresul sociologiei depinde de stabilirea unei legături strînse 
a teoriei sociale cu practica, cu experienţa, prin elaborarea con¬ 
tinuă a unei tehnice servind artei sociale. Auguste Comte a ce¬ 
rut separaţiunea teoriei de practică, ceea ce nu însemnează însă 
înstrăinarea ştiinţei de artă. Afirmaţia că politica practică se 
învaţă prin istorie îşi dobîndeşte adevărata semnificaţie şi im¬ 
portanţă, dacă între istorie şi politică se aşează ştiinţa politică, 
teoria întemeiată pe experienţa istorică. Dealtminteri, se poate 
spune cu aceeaş dreptate că popoarele şi oamenii politici nu în¬ 
vaţă nimic din istorie. 


www.dacoromanica.ro 



ÎNCHEGAREA STATELOR NAŢIONALE 

r 


In geneza, istorica şi logică, a Statului condiţia fundamentală 
este existenţa unui grup social închegat în temeiul unei ideologii 
comune care cuprinde: conştiinţa înrudirii de sînge, interpretarea 
identica a lumii împrejmuitoare (credinţe religioase, practici pri¬ 
vind dobîndirea mijloacelor de subsistenţă etc.), respectarea 
ierarhiei sociale pornind dela ierarhia vîrstelor şi a sexelor, astfel 
ca, în sfîrşit, acest grup să reprezinte o unitate cît se poate de 
perfecta faţă de alte grupuri sociale. Nu orice izolare a unui; 
grup faţa de celelalte dă naştere Statului, ci abia cînd începe 
lupta pentru spaţiul geografic necesar existenţii grupului şi 
cînd „roirea" nu mai e posibilă din cauza îngustării spaţiului, 
aşa ca conflictele între grupuri nu pot fi înlăturate şi grupurile 
în lupta sunt împinse să organizeze cooperarea membrilor săi 
în vederea apărării şi atacului. Această organizare, politică, 
se desfăşoară acuma într’o direcţie opusă „roirii", avînd anume 
tendinţa de a prinde într’o unitate mai largă toate unităţile 
sociale „înrudite" întreolaltă, cari şi-au păstrat conştiinţa ori¬ 
ginii comune, recunoscîndu-se prin graiul comun, tradiţiile şi 
credinţele comune ca făcînd parte din aceeaş comunitate—opusă 
altor comunităţi „de alt neam şi de altă lege". 

Aşa vedem în Egipt, în Grecia şi Italia organizîndu-se mai 
întîiu „cetăţile", cari cuprind grupuri familiale păstrind amin¬ 
tirea unei descendenţe comune directe, iar apoi începuturi de 
alianţe între cetăţile de aceeaş „naţionalitate" împotriva „bar¬ 
barilor", adică a unor oameni cari vorbesc altă limbă şi se 
închină la alţi zei. Din luptele aceste au rezultat neîncetate 
prefaceri, suprapuneri, amestecuri şi despărţiri de grupuri so¬ 
ciale, totaşa neîncetate prefaceri „interne" în vederea închegării 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI AKTA POLITICĂ 


41 


solidarităţii, a omogenităţii grupului pentru a-i spori puterea 
de rezistenţă sau puterea de expansiune. 

Totdeauna deci ţinta grupului social în lupta cu altele va fi de 
a ajunge la o unitate cit se poate de desăvîrşita, de a înl㬠
tura înăuntrul grupului toate conflictele între părţile sale com¬ 
ponente. Grupul iniţial în care ideologia comună exclude orice 
conflict intern, rămîne prototipul tuturor unităţilor născute din 
nevoia de a lărgi comunitatea. Această imagine a comunităţii 
perfecte, susţinută de conştiinţa morala a membrilor ei şi înt㬠
rită prin tradiţie, credinţe religioase şi prin „legi" edictate de 
conducătorii grupului, de bătrînii înţelepţi, de patriarhii şi p㬠
rinţii cari au grija împlinirii legilor de către toţi, rămîne „idealul" 
oricărei organizaţii sociale menite să asigure perpetuarea grupu¬ 
lui, mai ales cînd existenţa lui e ameninţata de duşmani din 
afară. 

Notam deci că Statul se naşte, şi din punct de vedere istoric şi 
logic, din această năzuinţă a grupurilor sociale umane de a-şi 
păstra unitatea, individualitatea, faţă de grupuri străine, adica 
de alt neam şi altă lege. Linia pe care se desfăşoară închegarea 
Statului îşi are începutul în comunitatea morală perfectă, re¬ 
prezentată prin grupul familial, şi tinde spre un termen final 
însemnat prin grupul cel mai larg în care conştiinţa originii 
comune poate forma baza unei solidarităţi interne îndreptată 
împotriva celor de alt neam. Acest termen final e reprezentat 
prin naţiune. 

Ceea ce numim naţiune se defineşte prin momentul istoric al 
raporturilor între grupurile sociale. Astfel Atenienii reprezintă o 
naţiune faţă de Lacedemonieni, Tebani, Macedoneni, etc., dar 
Grecii sunt o naţiune faţă de „barbari". Totaşa Germanii erau 
divizaţi într’o mulţime de naţiuni, pînă ce opoziţia faţă de Ro¬ 
mani trezi „conştiinţa lor naţională". 

Din cele spuse rezultă că orice Stat este naţional, adică trebue 
să se întemeieze pe un substrat omogen din punct de vedere 
biologic şi ideologic, dar nu orice naţiune trebue să fie orga¬ 
nizată într’un Stat. Naţiunea cuprinde numai posibilităţi de 
închegare şi lărgire a unui Stat, — cînd împotriva ei se ridică 
altă naţiune. S’ar părea că Statul nu trebue să fie naţional, d. 
ex. imperiul Roman sau imperiile coloniale moderne. Aceste 
organizaţii politice se nasc prin suprapunerea unei naţiuni cuce- 


www.dacoromanica.ro 


42 


TRAIAN BRĂILEANU 


ritoare A imperialiste, peste naţiuni subjugate, cari, cită vreme 
nu sunt asimilate şi îşi păstrează încă puterea de rezistenţă 
şi conştiinţa unităţii lor faţă de cuceritor, sunt în stare de răz* 
boiu permanent faţă de stăpînii lor. Transformarea sclavajului 
individual în servitudine colectiva nu schimba esenţa Statului, 
care nu poate fi decît naţional. Ceea ce se vede din tendinţa im¬ 
periilor de a deveni State prin asimilarea celor supuşi, prin ten¬ 
dinţa de a distruge individualitatea naţiunilor supuse. Imperiul 
roman a atins în această privinţă, într'un moment dat, limita ex¬ 
tremă a puterii de asimilare, cunoscută în istorie. Invaziile bar¬ 
barilor, decadenţa, biologică şi ideologică, a naţiunii dominante, 
au distrus unitatea naţională a imperiului roman. Europa se 
fărâmiţează iarăş în naţiuni cari, la rîndul lor, năzuesc să se or¬ 
ganizeze în State, în comunităţi omogene, în temeiul „con¬ 
ştiinţei naţionale", a ideologiei comune. Procesul acesta de 
constituire de State naţionale omogene, după imaginea comu¬ 
nităţii morale perfecte, care, istoric şi logic, formează „idealul" 
spre care se îndreaptă toată străduinţa individuală şi colectivă 
a oamenilor, încă nu e terminat ; în Europa. Se dau încă lupte 
aprige între naţiunile europene, asemănătoare luptelor ce se d㬠
deau între cetăţile greceşti. Lăsăm la o parte obiectivele acestor 
lupte (colonii, revendicări teritoriale în Europa, conflicte econo¬ 
mice etc.). Ne propunem să lămurim aci numai problema poli¬ 
ticei „interne" a Statelor europene, problema mişcărilor sociale 
cari au împiedicat şi împiedică încă înfăptuirea de State cari 
să se apropie de idealul comunităţii perfecte, aşa cum a descris-o 
Platon în Republica sa. 


II 

Vorbind de o comunitate „ideală", asta nu înseamnă să nu ţi¬ 
nem seama de natura omenească. Omul nu este înger, conflicte 
între indivizi sunt totdeauna posibile: conflicte între soţi, între 
părinţi şi copii, între locuitorii unui sat, între patroni şi mun¬ 
citori etc. Dar pentru ca o comunitate în luptă cu alte comuni¬ 
tăţi, deci un Stat, să dăinuiască, să-şi păstreze unitatea, aceste 
conflicte trebuesc rezolvite în aşa fel încît ele să nu slăbească 
puterea comunităţii sporind în acelaş timp pe cea a comunităţilor 
străine. Conflictele interne deci n’aveau voie să ia aspectul 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA SI ARTA POLITICĂ 


43 


şi caracterul unui războia civil în care porţile combatante sa fie 
aţîţate la luptă şi susţinute de agenţi ai unor comunităţi „străine ”. 
Luptele şi rivalităţile înăuntrul comunităţii, deşi păgubitoare 
totdeauna cînd depăşesc anumite limite, nu schimbă totuş struc¬ 
tura ei, dacă nu sunt desprinse şi întreţinute prin amestecul 
unor comunităţi străine, cu tendinţa de a distruge solidaritatea 
internă a comunităţii deci de a o desfiinţa. Aceste antagonisme 
interne deci, pentru ca să nu atingă şi să nu ştirbească fiinţa 
comunităţii, trebue să rămînă în limitele unor conflicte interin- 
dividuale, rivalităţi între şefi, între generaţii etc. In anumite 
condiţiuni ele pot lua proporţii mari, zguduind tot Statul, de 
pildă lupta între Cezar şi Pompeius. Acest conflict nu primejduia, 
în constelaţia „internaţionala" de atunci, existenţa Statului ro- 
man* ci era un duel între doi oameni politici, fiecare năzuind a 
deveni stăpîn al Imperiului ajuns, prin evoluţia sa, la punctul 
del a nu putea fi guvernat decît de un „monarh". 

Evoluţia dela Cetate la împărăţie a trecut prin faze inter¬ 
mediare caracterizate prin schimbările constituţiei romane, ale 
formelor de guvernămînt, începînd cu regalitatea protoistorică, 
trecînd la republica aristocratică, apoi la democraţie (prin eman¬ 
ciparea progresivă a plebeilor) şi ajungînd în sfîrşit, după des¬ 
fiinţarea tuturor Statelor străine înstare să opună împotrivire, 
la forma definitivă: Ia monarhia militară şi birocratică. împo¬ 
triva tuturor teoriilor politice cari susţin o schimbare ciclică, a 
formelor de guvernământ (Aristotel), sau o oscilaţie dela liber¬ 
tate la constrîngere în jurul unui punct optim de echilibru 
(Pareto), monarhia militară-birocratică se menţine în Apus pînă 
în secolul IV d. H., în Răsărit pînă în secolul XV d. Hr. Dăi¬ 
nuirea Imperiului bizantin prin mai bine de o mie de ani, fără 
schimbarea formei de guvernămînt desminte toate teoriile evo¬ 
luţioniste cari afirmă că această schimbare e necesară şi de¬ 
terminată de forţe imanente societăţii, de procese infracomu- 
nitare desprinse de circulaţia elitelor sau de lupta între cla¬ 
sele sociale, de creşterea volumului sau a densităţii sociale etc. 

Noi am afirmat şi afirmăm, nu în mod dogmatic ci în forma 
unei ipoteze ce trebueşte verificată prin datele istoriei, că schim¬ 
barea formelor de guvernămînt (sau în general schimbarea struc¬ 
turii sociale) depinde de raportul Statului cu celelalte State 
străine (sau în general al societăţii cu mediul). Procesele po- 


www.dacoromanica.ro 


44 


TRA IAN BRĂ1LEANU 


litice interne cari duc la schimbarea formelor de guvernămînt 
îşi dobîndesc înţelesul şi semnificaţia numai din „constelaţia 
internaţionala", prin natura contactului între comunităţile politice. 

Ca ilustrare clasică poate servi istoria Grecilor, care duce şi 
ea dela Cetate la monarhia macedoneană şi apoi, după şi prin 
dominaţiunea romana, la monarhia bizantină, cum şi istoria Ro¬ 
manilor care prezintă aceleaşi faze. 

Dar mai interesantă ne pare verificarea ipotezei prin pro¬ 
cesele ce s’au desfăşurat după fărâmiţarea Imperiului roman 
într’o mare mulţime de State, mai bine zis" de domnii, cari la 
început ne amintesc înjghebările politice protoistorice, trecînd 
apoi la forma mai precisă a Statului ierarhizat, şi avînd în 
timpurile noastre tendinţa de a se organiza ca imperii după 
tipul celui bizantin. Unii teoreticieni sunt dispuşi să creada 
că Statele dictatoriale de azi se vor întoarce la democraţie, 
după o lege naturală; noi susţinem că fascismul şi hitlerismul 
au creat o formă definitivă de organizaţie a Statelor europene, 
spre care năzuesc toate naţiunile formate pe teritoriul impe¬ 
riului roman apusean, chiar dela zămislirea lor. O întoarcere 
la forma aşazisa democratică, sau o prăbuşire spre stînga extremă 
cu instituirea „dictaturii proletariatului" ar fi cu putinţă numai 
în urma unui razboiu nenorocit, care le-ar deschide unor „agenţi 
străini" drumul spre destrămarea acestor State naţionale, acestor 
comunităţi cît se poate de perfecte, adică impermeabile faţă de 
orice încercare a Statelor străine de a deslănţui în interiorul 
lor lupte de partide susţinute de străinătate, de agenţii diferitelor 
„Internaţionale". In ipoteza deci că Statul nu poate fi decît na¬ 
ţional, el fiind expresia năzuinţei unui grup social omogen de 
a-şi dobîndi, păstra şi spori fiinţa proprie faţă de alte grupuri 
„străine", noi vom analiza fazele principale prin cari au trecut 
naţiunile europene, dela desfacerea Imperiului roman pînă la 
consolidarea Statelor naţionale, reprezentate în forma lor defini¬ 
tivă prin Italia şi Germania. 


III 

Intîia naţiune care a ajuns la organizarea unui Stat, naţional 
a fost cea elină. Imperiul bizantin, la început păstrînd încă 
limba oficială latină şi considerîndu-se nu numai în drept dar 
şi obligat să restabilească unitatea Imperiului, s’a transfor- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


45 


mat într’un Stat naţional elin, înlăturînd toate influenţele ce 
i-ar fi putut ştirbi unitatea. El prinse în hotarele sale întreaga 
naţiune elină, plămădit^ prin dominaţia macedoneana şi apoi 
cea romană într’un aluat omogen. Important este sa notăm 
că substratul uman în Imperiul bizantin era închegat într’o 
unitate printr’o conştiinţă naţională puternică, susţinută şi nu¬ 
trită neîncetat de cunoaşterea trecutului, de orgoliul superiori¬ 
tăţii culturii eline faţă de toate celelalte naţiuni şi în primul 
rînd faţă de Romani. In clipa ce se puse problema conducerii 
bisericii creştine, Grecii au refuzat să accepte primatul episco¬ 
patului roman, organizîndu-şi biserica lor naţionala. Prin acest 
fapt fu înlăturată primejdia unui vecinie amestec al unei puteri 
spirituale din afara hotarelor Statului. Pe de alta parte bar¬ 
barii, de alt neam şi altă lege, n'avură lungă vreme posibili¬ 
tatea să influenţeze, într’un fel sau altul, ideologia elina, fie prin 
propagandă religioasă sau prin răspîndirea de idei revoluţionare, 
ridicînd pe cei săraci împotriva celor bogaţi etc. In aest fel se 
explică stabilitatea structurii Statului bizantin. 

In Apus, după cotropirea barbară, avem mai întîiu'un substrat 
social amorf şi haotic, care însă limpezindu^se lăsă să se între¬ 
vadă contururile unor noui naţiuni. Ori, în faţa acestei ten¬ 
dinţe de diferenţiere şi consolidare de unităţi sociale „auto¬ 
nome", continuă tendinţa de păstrare a unităţii Imperiului, deci 
de constituire a unor puteri supra- sau internaţionale. 

Intîia putere care încearcă această restabilire a unităţii Impe¬ 
riului a fost Biserica romană. Organizaţia ei unitară, rigid ierar¬ 
hizată, pregătirea tot mai temeinică, a clerului, păstrarea limbii 
latine în cult şi ca limbă oficială în administraţie, îi înlesniră 
Bisericii să pună stăpînire spirituală asupra tuturor naţiunilor 
intrate în raza ei de influenţă. Fărâmiţarea şi instabilitatea 
organizaţiilor politice precum şi ascendentul spiritual al cle¬ 
rului cult asupra unor popoare inculte, superstiţioase şi prin 
afectivitatea lor neatinsă de scepticism raţional predispuse la 
religiozitate şi supunere faţă de reprezentanţii puterii divine, 
toate aceste elemente îi îngăduiră Bisericii romane să se gîn- 
dească la întemeierea unei teocraţii care să ţină subt ascultare 
pe toţi „domnii" mari şi mărunţi. Aplicînd principiul „divide et 
impera", politica papală se puse în calea consolidării de State 
naţionale, mai ales cînd aceste nu se puneau necondiţionat în 


www.dacoromanica.ro 


46 


TRAIAN BRÂILEANU 


slujba Bisericii. Luptele cari s’au dat împotriva „internaţio¬ 
nalei catolice" din partea naţiunilor europene sunt cunoscute, şi 
Principele lui Machiavelli ne arată cum Papii au ştiut să zădăr¬ 
nicească toate încercările de unire politică a Italienilor, cu ajuto¬ 
rul „Statelor catolice" Spania şi Franţa. 

Dar regii Angliei şi o mare parte din principii germani au rupt 
legăturile ai Roma, pentru a scăpa, în politica internă, de neîn¬ 
treruptele uneltiri ale unei puteri străine. Războaiele crîncene 
ee au urmat acestor „reforme religioase", fiecă e vorba de 
războae civile (în Franţa de pildă) sau între State (războiul 
de 30 de ani) ne arată ce putere internaţională formidabilă se 
opunea consolidării Statelor naţionale, dat fiind ca un Stat na¬ 
ţional fără biserică naţională e lipsit de suportul cel mai pu¬ 
ternic al solidarităţii interne. 

A doua „internaţională" e reprezentată prin nobilimea feo- 
dală, care intră în concurenţă cu biserica romană. Şi ea năzui 
spre o organizare unitară şi ierarhizată. Dar opoziţia bisericii 
pe deoparte şi rivalităţile între principi pe de altă parte zădăr¬ 
nici restabilirea unităţii imperiului după modelul roman, mai 
ales că diferenţierea naţională nu le îngădui nobililor să se con- 
stitue într’o unitate omogenă, într’o „naţiune". Nu lipsesc ten¬ 
dinţe în această direcţie: limbă comună (cea franceză), conubiu 
neîngrădit de consideraţii naţionale etc. Principii îşi împart 
teritoriul Europei după interesele lor familiale (dinastice) fără 
privire la naţionalitatea supuşilor. Înăuntrul nobilimii avem o 
circulaţie liberă peste toate hotarele naţionale. Prinţul Eugen 
de Savoia devine general austriac, Descartes, francez şi catolic, ia 
servicii în armate străine din punct de vedere naţional şi fără a 
considera dacă aceste armate luptă pentru catolici sau protes¬ 
tanţi. Doar războaele împotriva necredincioşilor că mai împing la 
început la o înţelegere între principi, dar în general ele nu 
împiedică rivalităţile şi războirile între principii creştini, pentru 
dobîndirea şi păstrarea de domnii, ceea ce cunoaştem îndeajuns 
din istoria noastră naţională, lezuitjsmul internaţional al bisericii 
îşi găseşte pendantul în „machiavelismul" nobilimii. 

A treia „internaţională" se iveşte cu ascensiunea burgheziei şi 
tendinţa ei'de a lua locul clerului şi al nobilimii în conducerea 
Europei. Născută în Anglia, această mişcare trece în Franţa, 
provoacă aci sîngeroasa revoluţie din 1879, în care nobilimea şi 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


47 


clerul se prăbuşesc făcînd loc burgheziei. De aci înainte începe 
acţiunea sistematica a internaţionalei burgheze organizata în franc¬ 
masonerie. Pretutindeni se formează nuclee revoluţionare, agenţii 
burghezi cutreeră toată Europa şi subminează poziţiunile bise¬ 
ricii şi ale nobilimii. Machiavelismul aristocraţiei e înlocuit prin 
„liberalismul" burghez. Lipsa unei limbi comune e înlocuită 
prin poliglotismul comerciantului. Invaţarea limbilor europene 
a ramas ca un postulat al internaţionalei burgheze pentru con¬ 
solidarea stăpînirii ei în Europa. La noi de pildă, în şcolile se¬ 
cundare, elevii învaţă patru limbi pentru a deveni „europeni" 
— pînă la elaborarea unei limbi comerciale internaţionale (espe¬ 
ranto sau volapuk). 

A patra „internaţionala" este cea jidovească. Liberalismul 
burghez e înlocuit prin „comunism". Această internaţională 
are însă un aspect specific, deoarece se sprijină pe o or¬ 
ganizaţie cimentată prin secole şi susţinută de fanatismul 
religios al teocraţiei iudaice. Născută în Franţa, alături şi pe 
lînga internaţionala burgheză, ea s’a răspîndit apoi în Anglia 
şi Germania şi a deslănţuit după războiul mondial o serie de 
revoluţii, dintre cari cea din Rusia a izbutit pe deplin, ridicînd 
la stapînire pe agenţii comunismului iudaic. De aici ea nă- 
zueşte a surpa temeliile Statelor europene pentru a opri con¬ 
solidarea lor în State naţionale, adică în unităţi omogene im¬ 
permeabile faţă de orice „internaţională", care să le distrugă 
fiinţa. Francmasoneria şi prin ea Societatea Naţiunilor au intrat 
în mîinile internaţionalei jidoveşti, care tinde să joace în Eu¬ 
ropa rolul ce l-a avut pe vremuri biserica romană, apoi nobilimea 
si în urmă burghezimea. 

Ori, în cursul acestor lupte pentru egemonie între diferitele 
„internaţionale" şi chiar prin aceste lupte s’a structurat tot mai 
mult substratul uman în Europa în direcţia închegării de „na¬ 
ţiuni", adică a unor unităţi omogene din toate punctele de 
vedere, avînd ca bază conştiinţa originii comune şi o „ideo¬ 
logie" care nu îngădue individului să se desprindă de comu¬ 
nitate, să calce normele morale, religioase şi politice menite să 
asigure dăinuirea comunităţii. Individul e oprit a intra în 
„internaţionale" şi trebue să-şi îndrepte toate străduinţele spre 
înfăptuirea şi întărirea solidarităţii interne. Această închidere a 
comunităţilor naţionale, realizată în Italia şi Germania, nu în- 


www.dacoromanica.ro 


48 


TRAIAN BRĂILEANU 


seamua însă o izolare şi o duşmănie faţă de alte comunităţi, 
deci, cum ar vrea unii să arate, o primejduire a păcii, ci e 
singurul mijloc de pacificare a Europei printr’o înţelegere între 
naţiuni, unde niciuna din ele nu are şi nu poate avea pretenţii 
de cuceriri şi de expansiune teritorială în Europa, dat fiind 
că orice înglobare de elemente eterogene neasimilabile în cor¬ 
pul naţiunii proprii trebue să producă tulburări şi revoluţii in¬ 
terne precum şi războae externe. 

Problema timpurilor noastre este deci desăvîrşirea omogenei- 
taţii în Statul naţional, prin asimilarea sau eliminarea elementelor 
eterogene. E singura cale pentru a înfăptui „pacea eternă". Dacă 
în tratatul lui Kant despre Pacea eternă înlocuim termenul 
său de „republică" prin termenul de „Stat naţional", dobîndim 
cea mai clară rezolvire a problemei. înlăturarea amestecului străi¬ 
nătăţii în politica internă, devenită realitate prin închiderea Sta¬ 
tului naţional şi eliminarea elementelor eterogene dinăuntrul 
său, deschide drumul spre o înţelegere reală şi durabilă între 
naţiuni. 


IV 

Susţinem deci că transformările politice în Europa, îndeosebi 
schimbările formelor de guvernămînt, se datoresc ciocnirii duor 
forţe sociale de direcţie opusă. Una merge pe linia menţinerii uni¬ 
tăţii Europei aşa cum se înfăptuise în imperiul roman, alta por¬ 
neşte dela zămislirea nouilor naţiuni mergînd în direcţia desă- 
vîrşirii fiinţei lor. Procesele cari se desfăşoară se complică şi 
prin faptul că şi înăuntrul fiecărei naţiuni acţionează forţe 
centripete cari se încrucişează cu forţele cari tind a menţine 
unitatea Europei prin oprirea consolidării naţiunilor. Adică „in¬ 
ternaţionalele" sunt forţe centripete din punct de vedere eu¬ 
ropean, centrifuge cînd trec prin cîmpul naţiunilor şi consi¬ 
derate din punct de vedere al evoluţiei naţionale. Sunt teore- 
ticeni dar şi oameni politici practici cari observînd forţele în 
joc le confundă, neputînd distinge direcţia lor. Astfel unii sus¬ 
ţin că forţele centripete „europene" contribuesc la consolidarea 
naţională pe cînd forţele centripete naţionale sunt o primejduire 
pentru unitatea naţiunii, deoarece provoacă „turburări interne", 
sunt „împotriva ordinei de Stat". Ei confundă aci reacţiunea for- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


49 


ţelor centripete naţionale împotriva acţiunii centrifuge ale for¬ 
ţelor europene (internaţionale), cari însă din punct de vedere al 
unităţii Europei (după modelul roman) sunt centripete (deci 
„conservatoare"). Această reacţiune trebue să tulbure ordinea in¬ 
ternă actuală într’un Stat naţional în formare a cărui ordine ac¬ 
tuala din punct de vedere naţional e desordine şi anarhie, adică 
îl supune stăpînirii „internaţionale", de orice fel ar fi. 

Forţele centripete naţionale trebue să sfarme orice fel de par¬ 
ticularism, fie individual sau colectiv, care în constelaţia inter¬ 
naţională europeană duce în mod necesar la servitudine naţio¬ 
nală, de oarece particularismul e născut şi susţinut de forţele 
internaţionalelor. Luptele de partid împing la alianţe de partid 
internaţionale: catolicii cu catolicii, proletarii cu proletarii, bur¬ 
ghezii cu burghezii, aristocraţii cu aristocraţii, etc. Dacă înăun¬ 
trul naţiunii exista particularisme, tendinţa către unirea naţiunii 
(tendinţă născută din firea ei) trebue să producă o organizaţie 
deasupra particularismelor, o elită naţională imuni faţă de ac¬ 
ţiunea forţelor internaţionale. Procesul care a dus la închegarea 
Imperiului bizantin începe dela punctul cînd încetează roirile co¬ 
munităţilor greceşti şi cînd în Greccia se formează o pătură in- 
tercomunitară, deci o pătură „internaţională" din punct de ve¬ 
dere al particularismului cetăţilor Greceşti. 

Poeţii (Homer), filosofii („sofiştii") pregătesc disoluţia ideo¬ 
logică a cetăţilor, iar Filip, regele Macedoniei, încearcă prima 
unire politică a Grecilor, după ce încercările Spartei şi Atenei 
dăduseră greş. In cursul acestor prefaceri cetăţile greceşti sunt 
bîntuite de lupte de partide şi revoluţii, „democraţii" punîn- 
du-se în slujba Atenei, iar „oligarhii" în slujba Spartei. La 
noi s’au dat lupte asemănătoare în preajma Unirii, şi astăzi 
încă particularismele regionale produc efecte similare. Pe alt 
plan însă se desfăşoară la noi luptele de partid subt influenţa 
„internaţionalelor" europene, cum pe alt plan stau luptele interne 
greceşti subt influenţa politicei externe a Romanilor şi subt 
presiunea Turcilor, iar azi subt înrîurirea politicei franceze, en¬ 
gleze şi italiene. 

Mişcarea de dreapta a început în Europa odată cu trezirea 
conştiinţei naţionale şi se caracterizează prin formarea unor elite 
legate de substratul „naţional", etnic, şi refractare faţă de orice 
influenţă străină. Poeţi, gînditori, oameni politici, „naţionalişti", 


www.dacoromanica.ro 


50 


TRAIAN BRĂILEANU 


deci de „dreapta", s’au ivit pretutindeni în sînul naţiunilor. 
Aceste elite au paralizat acţiunea internaţionalelor şi au prins 
în cîmpul lor de atracţie şi ţie cei ce lucrau, mulţi fără să ştie, 
în folosul puterilor antinaţionale. Aşa preoţii, aristocraţii, bur¬ 
ghezii, au fost „naţionalizaţi", tot mai mult legaţi de mulţimea 
condusa, în primul rînd cei ce erau de aceeaş origine etnică, 
dar şi mulţi de obîrşie „străină". 

Ultimul atac împotriva curentului naţionalist în Europa, care 
tinde spre o structurare definitivă a naţiunilor şi la stabilirea 
unui echilibru între naţiuni, îl încearcă acum Jidanii. Punînd stă- 
pînire pe Rusia, ei şi-au dobîndit o bază de operaţiune şi caută 
să provoace turburări, revoluţii şi războae pentru a-şi institui 
dominaţiunea în Europa şi, cum speră ei, asupra întregii lumi. 

Atacul lor se va prăbuşi aşa cum s’au prăbuşit toate încer¬ 
cările celorlalte „internaţionale". Căci dacă înaintarea spre 
„dreapta" va suferi în Europa unele oscilaţii şi opriri, de iz- 
bînda finală nu se mai îndoeşte nimeni. Ultima internaţională, 
cea jidovească, va fi înăbuşită şi strivită prin consolidarea Sta¬ 
telor naţionale şi stabilirea de raporturi „normale", deci paci- 
nice prin norme de drept internaţional (în adevăratul înţeles 
al cuvîntului) între ele. 


V 

Dacă perspectivele pentru viitor se arată, mai ales în teorie, 
destul de liniştitoare, situaţia internă dela noi se prezintă însă 
extrem de îngrijorătoare. La noi internaţionala jidovească şi-a 
organizat o bază de operaţie, şi-a concentrat forţe formidabile 
şi a reuşit să oprească pentru o clipă, cu ajutorul unor partide 
intrate în jocul forţelor internaţionale dirijate de Jidani, înain¬ 
tarea victorioasă a naţionalismului. Dar lovitura făţişă a Jida¬ 
nilor a desvăluit dintr’odată toate planurile lor şi a trezit reac- 
ţiunea puternică a întregei naţiuni. Adevărat este că elita bur¬ 
gheză deabia ieşită de subt aripele liberalismului internaţional 
francmasonic a capitulat cu desăvîrşire în faţa asaltului comu¬ 
nismului iudaic astfel că Statul nostru a ajuns să fie condus 
de oculta francmasonică unită cu cahalul jidovesc comunist. Dar 
nu mai puţin adevărat este că luptele de partide s’au ridicat 
acuma pe alt plan, întrucît ele nu se mai dau numai între şefii 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


51 


de partide în vederea acaparării puterii, ci iau tot mai mult 
aspectul unei lupte între cele două naţiuni: cea romînă şi cea 
jidovească, cea dintîiu cu obiectivul de a-şi crea o elită naţio¬ 
nală ferită de influenţe internaţionale, „europenizante", a doua 
pentru a subjuga o naţiune, a o deposeda şi exploata, fară- 
miţînd-o în familii de iobagi şi robi, avînd astfel, pe lîngă Rusia, 
în stăpînire o nouă ţară ale cărei bogăţii să le înlesnească înain¬ 
tarea spre bolşevizarea şi cucerirea întregei Europe. 

Mişcarea de dreapta, pornind acum la contraatac, trebue sa-şi 
organizeze toate forţele şi, mai ales, să preîntîmpine orice sl㬠
bire a forţelor naţionaliste prin „ideologia" vechei elite, care 
continuă a flutura formulele „liberalismului şi democraţiei", 
ca şi cum ar fi vorffa să se dea lupta împotriva unei aristocraţii 
privilegiate şi împotriva unui cler duşmănos burgheziei franc¬ 
masonice şi ateiste, deci „reacţionar". Aceste aberaţii anacronice 
şi absurde au încă, din nefericire, influenţă asupra mulţimii care 
crede că „dreapta" înseamnă o îngrădire a libertăţilor indivi¬ 
duale, o încătuşare a iniţiativei particulare, mai ales în domeniu! 
economic. Toţi „afaceriştii^, politicienii venali şi corupţi, dar şi 
mulţi oameni detreabă cred că „Statul legionar" va înăbuşi şi 
înfrînge egoismul, libera concurenţă, va zădărnici ascensiunea 
individuală în domeniul economic, adică îmbogăţirea celor ce 
au aptitudini pentru comerţ, industrie, speculaţiuni bancare, etc. 
Şi atunci ei preferă regimul „liberal şi democratic" subt care 
înfloresc toate afacerile posibile şi imposibile, ei preferă să 
meargă şi mai spre stînga, de teama unui regim de constrîn- 
gere şi duşmănos „hoţilor". Ei se tem de prea multă morală în 
domeniul economic, de prea multă cinste şi legalitate, de pro¬ 
curori prea severi şi de puşcării prea primitoare. Să vedem cum 
stau lucrurile. Poate că vom reuşi să-i liniştim întrucîtva pe 
aceşti prea timizi cetăţeni, fără să le putem făgădui deplină li¬ 
bertate în desfăşurarea talentelor şi virtuţilor lor specifice. 


VI 

încleştată în lupta împotriva aristocraţiei şi clerului, bur¬ 
ghezia apuseană, cea franceză întîiu, a apelat la toţi cei asupriţi 
şi exploataţi de aceste două stări privilegiate sa se uneasca. 
„Burghezi din toate ţările uniţi-vă!“ Libertate, egalitate, frater- 


www.dacoromanica.ro 


52 


TRAIAN BRĂILEANU 


nitate pentru toată lumea; omul e născut liber; religia e su¬ 
perstiţie şi e menită să înlesnească clerului să exploateze mul¬ 
ţimea, prestigiul aristrocraţilor e întemeiat pe minciună, ei sunt 
oameni ca noi şi sunt nişte paraziţi cari trăesc din munca mul¬ 
ţimii. Aşadar: revoluţie împotriva stărilor privilegiate; peste 
hotarele Statelor, peste legăturile bisericii trebue să se unească 
toţi burghezii pentru a răsturna tiranii şi oligarhia. 

Libertatea aceasta neîngrădită înseamnă însă pentru burghez 
libertate în afaceri, aşa cum pentru aristocrat ea înseamnă li¬ 
bertate de a se bate cu oricine, pentru filosof libertate de a 
critica pe oricine. Liberalismul înseamnă deci iezuitism sau ma¬ 
chiavelism — economic. Burghezul liberal vrea libertate ca să 
poată bate concurenţa, oriunde şi faţă de oîicine fără deosebire 
de neam, lege, stare socială, etc. Pe scurt: afacerile sunt afaceri! 
In Statele unde liberalii au pus mîna pe putere, afacerile au în¬ 
florit într’un chip nemaipomenit. Statul a fost considerat ca 
un rău necesar; el avea menirea să apere buzunarele „econo¬ 
miştilor'* burghezi de o prea mare îndrăzneală a bandiţilor ordi¬ 
nari, dar nicidecum să împiedice libera desfăşurare a concu¬ 
rentei. Politica externă era pusă tot în slujba desvoltării vieţii 
economice: export şi import, materii prime, etc. Ne putem lesne 
imagina, chiar fără să cetim istoria, ce efecte putea să aibă 
acest regim într’un Stat care nu poate satisface egoismul feroce 
al unei elite compusă din această specie de oameni. Dumnezeu, 
naţiunea, dreptatea, mila, sunt noţiuni cari n’au semnificaţie 
economică, comercială, deci nu intră în ideologia liberală. Doar 
cunoscînd ei că alţi oameni cred în aceste lucruri, ei vor simula 
religiozitate, naţionalism, moralitate, etc., pentru a cîştiga clienţi 
şi a înşela mai lesne mulţimea. Liberalul perfect, liberalul de 
elită chemat să guverneze în Statul burghez şi democrat este 
prin definiţie deslegat de orice obligaţie faţă de biserică, na¬ 
ţiune, morală, etc. Toate relaţiile sale cu semenii săi şi cu pu¬ 
terile supraindividuale vor lua forma contractului, a transac- 
ţiimii comerciale. Căsătoria e un contract care se încheie şi se 
desface după voie, dar considerîndu-se cu stricteţă interesele 
economice ale părinţilor şi ale copiilor; femeia poate fi de orice 
neam, numai să fie bogată; asociatul în afaceri poate fi de 
orice neam şi lege, numai să fie rutinat în speculaţiuni şi să 
prezinte o garanţie din punct de vedere economic. Afacerile par- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


53 


ticulare pot păgubi Statul, biserica, şcoala — numai sa fie ren¬ 
tabile; astfel politicianul, bancherul şi speculantul liberal, fie 
antisemit sau filosemit, se va asocia cu jidani, chinezi, englezi, 
etc., pentru a exploata pădurile Statului, ale fonduldi bisericesc, 
pentru a construi biserici şi universităţi, pentru a ruina pe un 
concurent de orice neam şi lege. Afacerile nu cunosc, pentru 
liberalul de elită, nici patrie, nici naţie, nici religie, nici familie, 
nici morală — el se îmbogăţeşte prin toate mijloacele posibile. 
Puterea politică, smulsă din mîinile aristocraţiei, ale elitei poli¬ 
tice militare, îi serveşte liberalului pentru a înlătura primejdia 
puşcăriei. Liberalul face de toate: ştiinţă experimentală, socio¬ 
logie monografică, filosofie — numai să fie rentabilă. El nu 
atinge probleme cari l-ar păgubi: de pildă problema naţiona¬ 
listă nu e o problemă sociologică, deoarece soluţionarea ei îm¬ 
pinge la concluzii antidemocratice, antisemite şi antiegalitariste. 
Scandalurile politice (Skoda, Cagero, etc.), nu sunt subiecte pen¬ 
tru sociologie, nu sunt fenomene sociale „interesante", în schimb 
stîna, nunta ţărănească, etc., prezintă interes sociologic extraordi¬ 
nar, colosal şi mondial. Educaţia tineretului subt regimul bur¬ 
ghez liberal are în vedere formarea liberalului de elita—abil, în¬ 
drăzneţ, deştept, stăpîn pe mijloacele de a bate concurenţa. Ti¬ 
neretul „liberal" se organizează după pilda celor bătrîni în bande 
pentru a fura creioane şi maşini de scris, pentru a se organiza 
mai tîrziu în cluburi „politice" cari pradă Statul. Deaceea şcoala 
liberală opreşte tineretului să construiască biserici, îl opreşte să 
înveţe a munci fără plată în taberele de muncă, îl opreşte sa 
înveţe a dispreţui pe cei ce „au îndrăgit străinii", învăţîndu-1 
dimpotrivă a dispreţui pe cei ce văd în Statul naţional o comu¬ 
nitate morală înainte de toate, un grup familial care cuprinde 
pe toţi cei de un neam şi de o lege. In această comunitate indi¬ 
vidul se naşte, creşte şi se desvoltă — dar trebue sa se poarte 
astfel ca nicio faptă a sa să nu păgubească puterea comunităţii 
faţă de altă comunitate străină. Deci: egoismul său se poate 
desfăşura înăuntrul comunităţii, în concurenţă liberă cu ceilalţi 
membri ai comunităţii, dar niciodată alături de străini în paguba 
„fraţilor" săi. „Aproapele" naţionalistului romîn este fratele 
său romîn, pe care trebue să-l iubească, sa-1 ajute. Cu aceşti 
fraţi împreună el trebue să lupte împotriva duşmanilor pentru 
apărarea patriei. Ca ostaş el trebue să-şi iubească şi să-şi ajute 


www.dacoromanica.ro 


54 


TRAIAN BRĂILEANU 


camarazii, ca soţ el îşi iubeşte soţia de oarece e romîncă şi e 
mamă de romîni, ca părinte îşi iubeşte copiii, viitori ostaşi şi 
viitoare mame de ostaşi. El e creştin: îşi va iubi şi va ierta pe 
inimicii săi, aşa cum zice evanghelia, dar nu pe duşmani (ho- 
stes), pe cei ce-i sunt tyd-pol dar nu noXsfuoi. Astfel şi în 
viaţa economică noua ordine socială spre care năzueşte dreapta 
naţionalistă trebue să impună observarea normelor morale, reli¬ 
gioase şi politice pe care se sprijină unitatea socială perfectă 
reprezentată prin Statul naţional. Cel ce păgubeşte Statul, fie 
ca totalitate sau în unul din membrii săi, în folosul unei comu¬ 
nităţi străine adică în asociaţie cu un străin, înlesnindu-i acestuia 
şi prin el comunităţii lui îmbogăţirea şi slăbind astfel comuni¬ 
tatea proprie, este: imoral, păcătos şi trădător. Moraliştii trebue 
să-l expună dispreţului public, preoţii trebue să-l afurisească, 
conducătorii Statului trebue să-l împuşte ca pe un nemernic tr㬠
dător, ca pe un ostaş dezertor în timp de luptă. 

Ridicarea hidrei comuniste iudaice împotriva naţiunilor creş¬ 
tine cu pretenţia de a le stăpîni şi exploata a izvorît din spo¬ 
rirea puterii comunităţii jidoveşti în care imperativele morale, 
religioase şi, acuma în urmă, şi politice, nu i-au îngăduit şi nu-i 
îngăduesc individului nici cea mai neînsemnată deviere dela 
normele instituite pentru păstrarea solidarităţii. Nic-iun Jidan nu 
se va alia cu un străin pentru a păgubi pe alt Jidan, niciun Jidan 
nu va scrie la un ziar care atacă interesele jidoveşti-religioase, 
economice, politice. In schimb găsim creştini şi Romîni cari 
scriu la ziare jidoveşti cari atacă religia, morala şi politica ro- 
mînească. Şi sunt ticăloşi crescuţi în ideologia burgheză-liberala, 
în ideologia francmasonă internaţională „europeană" cari nu se 
sfiesc a lupta alături de agenţii internaţionalei a patra pentru 
dărîmarea Statului naţional, pentru distrugerea comunităţii mo¬ 
rale romîneşti. 

Mihai Eminescu n’a fost antisemit, n’a fost antigerman, anti- 
francez — n’a fost xenofob — dar a fost „naţionalist", şi ca 
naţionalist văzînd la noi aplicarea principiului liberal „afacerile 
sunt afaceri", văzînd cum francmasonii noştri distrug neamul 
romînesc aliindu-se cu străinii veniţi în ţară ca duşmani (hostes) 
pentru a prăda şi pentru a trăi ca domni din sudoarea băştina¬ 
şilor a scris nemuritoarele versuri ce prevestesc ideologia naţio¬ 
nalistă prin care se va închega comunitatea romînească indes- 


N. 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


55 


iructibilă şi impermeabila faţă de orice influenţă străină în 
orite domeniu de activitate. 

Expunerile noastre nu sunt decît interpretarea discursivă, ra¬ 
ţională a celor patru versuri în cari genialul poet a turnat toată 
doctrina naţionalistă: 

Cine-a îndrăgit străinii 
Mînca-i-ar inima cîinii, 

Mînca-i-ar casa pustia 
Şi neamul nemernicia. 

De aci trebue să pornească cercetările sociologice pentru a 
lămuri problema Statului naţional, pentru a înţelege şi explica 
transformările sociale, revoluţiile, războaele, schimbările formelor 
de guvernămînt cari au împins spre închegarea şi consolidarea 
naţiunilor europene împotriva „internaţionalelor". 


Vil 

Un scurt epilog. Se găsesc încă azi apărători ai liberalismului 
şi, la noi, se ceartă două partide fiecare din ele susţinînd că 
reprezintă liberalismul autentic, care, aşa se afirmă, a creat 
Statul modern romîn. Dar în acelaş fel se poate arăta că bise¬ 
rica şi aristocraţia au creiat Statul, nu numai pe al nostru, ci 
în general în Europa, atît biserica apuseană, cît şi cea ortodoxă. 
Dar Statul şi-a dobîndit fiinţa prin naţionalizarea progresivă a 
bisericii şi a aristocraţiei şi, în sfîrşit, şi a burgheziei. Deci Statul 
s’a format în lupta naţiunii împotriva bisericii, aristocraţiei şi 
burgheziei — cari aveau un caracter internaţional, în teorie uni¬ 
versalist, în realitate la început mediteran, (cuprinzînd universul 
reprezentat prin imperiul roman), apoi european (după ivirea 
Mahomedanilor), în sfîrşit mondial (cu excluderea Chinei, Ja¬ 
poniei şi a popoarelor sălbatece). Ceea ce înseamnă că Statul 
pentru a deveni Stat a trebuit să învingă cele trei internaţio¬ 
nale: clericalismul, feodalismul şi liberalismul şi să-şi creeze o 
elită politică naţională legată, biologic şi ideologic, de mulţimea 
guvernată, constituind cu ea împreună o comunitate morală, cea 
mai largă posibilă, numită naţiune. Acest proces de naţionali¬ 
zare a elitelor încă nu e terminat şi în Statele naţionale mo- 


www.dacoromanica.ro 


56 


TRAIAN BRĂn.RANU 


derne se găsesc încă armele acestor „internaţionale". Astfel în 
Germania există o problemă catolica, iar problema irlandeză 
îşi are originile în antagonismul între catolicismul internaţional 
şi biserica anglicană naţională. John Locke în „Scrisorile despre 
toleranţă" admite la cetăţenie pe jidani, mahomedani şi chiar 
pe pagini, dar exclude pe catolici şi ateişti, deoarece catolicii 
atirnmd de o autoritate in afara Statului primejduesc liniştea 
şi libertatea cetăţenească, iar ateiştii, fiindcă negînd pe Dum¬ 
nezeu neagă şi revelaţia. Pe de alta parte Franţa oscilează în- 
tr’un moment istoric între catolicism şi protestantism, dar cato¬ 
licismul învinge (convingerea lui Enric IV) şi în urma, Hughe- 
noţii sunt exterminaţi. Se poate constata însă că biserica romană 
trebue să facă concesiuni naţionalismului şi clerul catolic se re¬ 
crutează în fiecare ţară din băştinaşi. Daca în războiul de 30 
de ani Europa se diviză în două tabere: una catolica şi una 
protestanta, fără privire la naţionalitate, în războiul mondial ea 
se diviza în tabere constituite din alianţe naţionale fără privire 
la confesiunea religioasă. In tabăra Germanilor stau alături de 
catolici, protestanţi, ortodocşi (Bulgarii), mahomedani, iar în 
cea a Aliaţilor toate confesiunile şi religiile lumii. 

Ori, în Rusia s’a observat, în timpul războiului, dăinuirea in¬ 
ternaţionalei aristocratice (mulţi ofiţeri superiori din armata 
rusa îşi păstraseră conştiinţa originii lor germane) precum şi 
a internaţionalei burgheze liberale, care pregătia revoluţia împo¬ 
triva absolutismului şi a aristocraţiei privilegiate. 

Fiecare Stat naţional în formare îşi are istoria sa proprie, fie 
că e vorba de procesul de înfrîngere a particularismului, fie de 
cel al înlăturării influenţelor internaţionale. Astfel şi Statul 
nostru naţional, trecînd prin aceste faze, se gasea în preajma 
războiului încă în procesul de naţionalizare a burgheziei liberale. 
Dela Eminescu încoace naţionalizarea făcuse progrese, dar încă 
nu se înfaptuise o convertire totală, o schimbare adîncă a ideo¬ 
logiei internaţionaliste. „Naţionalismul" liberal păstra încă acel 
caracter de mercantilism, de formulă menită să împingă massele 
la acţiune pentru liberarea fraţilor lor, acţiune care pentru libe¬ 
rali însemna însă posibilitatea de cucerire a unor provincii bo¬ 
gate şi cu largi perspective de exploatare economică. „Ardealul 
fără Ardeleni!" să fi exclamat un şef liberal — iată aplicarea 
ideologiei liberalismului internaţional la un caz concret şi do- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


57 


vada ca o parte a burgheziei noastre înota inca în apele „inter- 
nationale“ născute din revoluţia franceză. Şi chiar după Unire 
această ideologie nu cedă. Începu anume lupta îndîrjita între 
burghezia liberală din Vechiul Regat şi cea din Ardeal (în Bu¬ 
covina şi Basarabia liberalii din Vechiul Regat nu întîlnira mare 
rezistenţă) pentru cucerirea puterii în vederea exploatării eco¬ 
nomice (bănci în primul rind şi consilii de administraţie). In 
această luptă ambele părţi îşi istoviră forţele: Brătienii şi Maniu 
au fost scoşi din arena politica, iar cîmpul rămase deschis pentru 
deslănţuirea celei mai deşănţate demagogii şi pentru ascensiunea 
„stingii'*, „a internaţionalei” comuniste jidoveşti. 

Am mai avut prilejul să arăt că ivirea acestei ultime interna¬ 
ţionale se datoreşte unei contigenţe istorice. Imperiul roman ne- 
putînd digera această naţiune semita, ci sfarîmîndu-i numai or¬ 
ganizaţia politică a împrăştiat-o în toată lumea, iar frînturile 
s’au menţinut în ghetto-uri, izolate de lumea creştina, păstrînd 
însă cu toată vitregia vremurilor legături întreolaltâ, legături cari 
deveniră tot mai lesnicioase în măsură ce mijloacele de comuni¬ 
caţie se perfecţionară. In timpurile moderne Jidanii se organi¬ 
zară într’o comunitate internaţionala, ajungînd în sfîrşit sa-şi 
creeze şi un centru politic, un început de Stat naţional. In 
istoria Statelor creştine ei intervin mai întîiu alaturi de intelec¬ 
tualii creştini cari susţin cauza toleranţei religioase, a libertăţii 
de gîndire. Spinoza este exemplul cel mai ilustru. Dar nici el, 
nici Locke nu se gîndeau la posibilitatea ca Jidanii sa devie mi¬ 
niştri şi lorzi, păstrîndu-şi naţionalitatea, cum nici burghezia fran¬ 
ceza, care-i emancipă în revoluţia din 1789, nu putea să conceapă 
că Jidanii vor avea pretenţia, rămînînd Jidani solidari cu Jidanii 
din toata lumea, sa guverneze Franţa. Dealtminteri şi Friedrich 
Engels, german plin, îi considera pe tovărăşii săi jidani socia¬ 
lişti ca germani de confesiune mozaică, iar, cum după teoria 
marxistă şi liberala religia n’are nicio importanţa, aceşti to\a- 
răşi păreau cu totul inofensivi. Abia Eugen Duhring, socialist 
şi el, arăta problema internaţionalei jidoveşti în mişcarea socia¬ 
lista germană. Duhring, mare savant şi neînduplecat duşman al 
Jidanilor, este precursorul mişcării socialismului naţional în Ger¬ 
mania care înfăptui împăcarea între clasele sociale cu tendinţa 
de naţionalizare completă a elitei germane. 

Nu negăm deci faptul că cele trei internaţionale: biserica, 


www.dacoromanica.ro 


58 


TRA1AN BRĂILEANU 


aristocraţia şi burghezia au înlesnit înăuntrul naţiunilor înche¬ 
garea unităţilor destrămînd şi sfărmînd, în concurenţă reciproca 
prin răscolirea masselor, particularismele interne. Aşa de pildă 
cum pe vremuri poeţii, sofiştii, istoricii (Herodot, Tucidide) şi 
principii „internaţionali", distruseră unitatea cetăţilor, aşa bise¬ 
rica romană, filosofia scolastică, etc., înlesniră unificarea în poli¬ 
tica franceză. Tot astfel la noi ortodoxismul, istoria (cronicarii), 
poeţii şi literaţii uniră naţiunea înaintea oricărei uniri politice; 
totaşa liberalismul înlesni participarea la politică a burgheziei 
ardelene şi conspiraţia ei cu burghezia din Vechiul regat peste 
hotarele politice cari divizau naţiunea. 

Problema este însă ca aceste procese să se oprească exact Ia 
limita trasă de interesele naţiunii, astfel ca legăturile reprezen¬ 
tanţilor unei clase conducătoare, atinse de ideologia internaţio¬ 
nală, cu semenii lor aparţinînd altor naţiuni, fie că e vorba de 
preoţi, aristocraţi, burghezi, ţărani sau muncitori, să fie rupte 
în clipa ce unitatea naţiunii e desăvîrşită. 

Astfel la Jidani proselitismul religios e oprit, cum şi trecerea 
lor la altă confesiune e supusă unui control sever. Niciun rabin 
nu va încerca să convertească mulţimea creştină la iudaism, 
dar nici misionarismul creştin nu va avea succese între jidani. 
Ceeace înseamnă că religia lor naţională şi naţionalistă, s'a 
oprit exact la hotarele naţiunii lor. Totaşa în domeniul economic, 
totaşa în noua lor înjghebare politică în Palestina. 

Din această cauză internaţionala lor e cea mai primejdioasă 
pentru naţiunile creştine şi pentru pacea lumii. Ei fiind inasimi- 
labili şi profitînd încă în unele ţări de ideologia internaţională 
a elitelor politice întreţin spiritul revoluţionar, răscolind massele 
împotriva claselor conducătoare naţionale sau pe cale de naţiona¬ 
lizare cu tendinţa de a-şi institui dominaţiunea lor naţională asu¬ 
pra unor naţiuni străine fără considerarea hotarelor acelor na¬ 
ţiuni. 

Rusia este un exemplu care ar merita o cercetare sociologică 
specială. Acest studiu ne-ar lămuri asupra înfăţişării ce ar avea 
Europa în cazul cînd planurile internaţionalei jidoveşti ar reuşi. 
Sociologia apuseană dă prea puţină atenţie şi importanţă acestei 
internaţionale. Dar conflictul italo-abisinian a început să des- 
vălue şi Apusului existenţa şi acţiunea ei primejdioasă. In lupta 
ce se dă în Franţa între „stînga" şi „dreapta" a intervenit, în 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


59 


sprijinul „stîngei", toata jidovimea lumii, cum de altfel politica 
Angliei e împinsă tot de Jidani spre o acţiune împotriva Italiei. 
Internaţionala jidovească încearcă deci a înhăma pentru atin¬ 
gerea obiectivelor ei cele mai puternice doua naţiuni ale lumii 
— Anglia şi Franţa. Să ne imaginăm: Anglia, Franţa şi Mica 
înţelegere năpustindu-se asupra Italiei, Rusia ţinînd în şah Ger¬ 
mania pînă ce cele trei puteri se vor putea întoarce împotriva 
acesteia pentru a deschide, după strivirea regimului naţional- 
socialist, drumul comunismului iudaic! 

Ori, dreapta trăeşte şi se întăreşte în toate ţările şi va tăia 
firele internaţionalei jidoveşti exact la graniţele naţiunilor. Şi 
atunci se va pune în toată amploarea ei problema viitorului na¬ 
ţiunii jidoveşti, dar nu pentru naţiunile creştine, ci pentru Ji¬ 
dani, cari vor trebui să o studieze şi să-i găsească o grabnică 
deslegare. 


www.dacoromanica.ro 



LEGIUNEA Şl PARLAMENTUL 


I 

Vechea credinţa cum ca puterea unui Stat atîrna de forma de 
guvcrnâmint daiuueşte şi azi. Şi azi vedem oameni politici bă- 
tîndu-şi capul cu născocirea de constituţii ideale sau cel puţin 
de reforme constituţionale, mai mult sau mai puţin ideale şi 
radicale. 

Nu e vorba numai de teoreticieni puri, de visători şi utopişti, 
ci de oameni politici practici, cum e de pilda d. Andre Tardieu. 
Judecind după cele două volume: Le souveraine captif şi La 
profession parlementaire ale operei sale: La Revolution ă refaire 
(plănuită în cinci volume; al treilea e anunţat subt titlul Le 
sabotagc des inttrets gâneraux), d. Tardieu va ajunge şi el, 
ca mulţi alţii, la construcţia unei constituţii ideale, care pusă 
în aplicare, ar fi menită să oprească prăbuşirea Franţei. 

Franţa a ajuns, aşa expune d. Tardieu, la marginea prăpăstiei. 
Ea a intrat în stăpînirea despotică a parlamentului, a majorităţii 
parlamentare de stînga. 

Această majoritate însă nu reprezintă naţiunea. Felul cum se 
fac alegerile ne arata că nici vorbă nu poate fi de o liberă ex¬ 
primare a voinţei naţionale. 

D. Tardieu desvalue fără cruţare şi ne arată în toată goliciunea 
ei minciuna democratică. Germinată în atmosfera supraîncălzită 
a Revoluţiei franceze, ea s’a lăţit asupra întregii Europe ame- 
ninţînd toate statele căzute în raza ei cu cel mai groaznic des¬ 
potism. 

Aşa cum ni-i descrie d, Tardieu (în voi. II), aleşii democra¬ 
ţiei nu prezintă nicio garanţie din punct de vedere moral. 

Corupţia a intrat pe poarta larg deschisă în mijlocul parla¬ 
mentarilor, iar lojile masonice şi comitetele revoluţionare au 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


61 


reuşit să împingă, prin corupţie şi demagogie, politica Franţei 
tot mai spre stingă. Parlamentul nu mai exercită un mandat, ci 
o profesiune: iată răul fundamental al regimului actual în Franţa. 

Despotismul majorităţii parlamentare nu e înfrînat prin nimic. 
Puterea executivă, a Preşedintelui Republicii, şi cea a miniştrilor, 
e redusă la zero. Ministerele se schimbă neîntrerupt pentru a 
înlesni satisfacerea ambiţiei şefilor de grupări politice. Şi ce-i 
mai grav: Justiţia deveni tot mai neputincioasă, tot mai docilă 
faţă de aceşti despoţi. Din cauză că înaintarea magistraţilor de¬ 
pinde de ministrul justiţiei. 

In concluzie: în Franţa nici vorbă nu poate fi de „democraţie", 
de domnie a poporului, de „libertate", de „egalitate". Toate 
puterile, cea executivă, cea legislativă şi cea judecătorească, 
sînt reunite în mîinile majorităţii parlamentare, care prin desf㬠
şurarea logică a lucrurilor (prin trecerea dela mandat ta profe¬ 
siune condiţionată de modul cum se fac alegerile) aparţine azi 
grupărilor de stînga şi stăpîneşte Franţa în mod despotic du- 
cînd-o la peire. 

„Gîndind că regimul parlamentar al Franţei contemporane 
este inamicul Franţei eterne; că organele constituţionale, a căror 
datorie ar fi de a îndrepta acest regim, nu-1 vor îndrepta nicio¬ 
dată) că o transformare adîncă e necesara şi că ţara singură o 
poate impune, eu mă adresez ţării, stînd în afară de Camere, 
unde, aşa cum sînt ele, nu mai am nimic a face. Condamnînd 
organizaţia, eu refuz a participa la funcţionarea ei". 

Ce propunea d. Tardieu, cînd era parlamentar? „Propuneam, 
scrie el, de a restabili echilibrul între legislativ şi executiv, 
dînd acestui din urmă un drept efectiv de disolvare şi luînd 
celui dintîiu dreptul de a propune cheltueli, adică, în unul şi 
celalt caz făcînd ceea ce fac Englezii. Propuneam de a libera 
sufragiul atribuind femeilor aceleaşi drepturi ca şi bărbaţilor 
şi chemînd acest corp electoral lărgit să voteze, prin referendum, 
nu numai asupra unor nume, ci şi asupra unor idei. Ceream să 
fie restaurată disciplina Statului prin fixarea obligaţiunilor ad¬ 
ministrative şi politice ale agenţilor lui". 

Deci: separaţiunea puterilor şi prin separaţiunea lor, despo- 
liticianizarea aparatului administrativ şi a magistraturii. 

D. Tardieu se întoarce aşadar la formula clasică a separa- 
ţiunii puterilor (după modelul englez) pentru garantarea liber- 


www.dacoromanica.ro 


62 


TRAIAN BRĂILEANU 


tăţilor cetăţeneşti, pentru stîrpirea corupţiei, scopul suprem fiind 
restabilirea puterii şi a prestigiului Franţei în politica interna¬ 
ţională. 

Marea şi dificila problemă, nu teoretică, ci practică, este de 
a creia condiţiunile pentru această reformă, de a crea aceleaşi 
condiţiuni ca în Anglia. 

Ceea ce ni se pare, deocamdată cel puţin, cu neputinţă. In 
Franţa monarhia absolută a fost răsturnată şi înlocuită prin des¬ 
potismul unei minorităţi. Această minoritate revoluţionară a di¬ 
strus toate punţile pentru întoarcerea la o monarhie constitu¬ 
ţională după tipul englez. 

Despotismul minorităţii a fost înlocuit, din cînd în cînd, prin 
despotismul unei singure persoane, dar după 1875 oligarhia par¬ 
lamentară despotică s’a organizat în aşa fel încît orice încercare 
de a-i limita puterea s’a dovedit neputincioasă. Alunecarea spre 
stînga, spre comunismul anarhic şi în urmă despotic nu va 
putea fi oprită decît iarăşi numai printr’o dictatură personală, 
sprijinită pe armată... Poate că teama de această deslegare a 
problemei. îi va determina pe Francezi să încerce alte formule 1 ). 
Numai că nU toate formulele inventate de teoreticieni pot fi apli¬ 
cate în practica. 

Iar noi nu ne temem, ci am dori ca şi în Franţa să se ivească 
omul care să restabilească prestigiul puterii executive, redînd 
hi să în acelaşi timp puterii legislative sfera ei de activitate: 
legiferare în conformitate cu interesele naţionale şi control efec¬ 
tiv asupra actelor puterii executive. înfăptuirea independenţii 
puterii judecătoreşti ar rezulta în acest caz ca un efect natural 
din echilibrarea celorlalte două puteri. 

A reda puterii legislative sfera ei de activitate înseamnă a 
o scoate de subt influenţa legilor masonice şi a comitetelor re¬ 
voluţionare, deci de a face din parlamentari reprezentanţi ade¬ 
văraţi ai naţiunii, de a preface aşadar profesiunea iarăş în mandat 
(după terminologia d-lui Tardieu). Puterile oculte şi anonime 
(masoneria şi comitetele revoluţionare) trebuesc înlăturate şi 
înlocuite printr’o putere executivă cu autoritate şi prestigiu spri¬ 
jinită pe o elită politică selecţionată în temeiul meritului per¬ 
sonal. Această elită ierarhizată şi disciplinată ar constitui apa- 

1) Amintim aci interesanta carte a d-lui ăl. Tazerout, L’Etat de deniain. 
Theorie et realisation d’une democraţie parlamentaire en France. Paris 1936. 
Autorul respinge teoria separaţiunii puterilor şi vede deslegarea în organi¬ 
zarea unui Stat sindical. 


www.dacoromanica.ro 



SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


63 


ralul de conducere politică pentru armata, diplomaţie şi admi¬ 
nistraţie. Parlamentul s’ar constitui ca putere legislativa şi de 
control, cetăţenii alegîndu-şi reprezentanţi în stare să le apere 
interesele printr’o legiferare chibzuită şi să împiedice abuzuri 
din partea puterii executive. 

Intr’o monarhie eriditară sînt date toate elementele pentru 
înfăptuirea unei astfel de organizaţii politice echilibrate şi sta¬ 
bile, dacă... 

Dacă, pe de oparte, puterea executivă ar dispune de o elită 
politică conştientă de rolul ei, educată şi instruita pentru îm¬ 
plinirea funcţiunilor politice, şi dacă, pe de altă parte, puterea 
legislativă şi-ar înfrîna tendinţa de a slăbi puterea executivă 
amestecîndu-se în atribuţiunile ei. Rolul de arbitru şi regulator 
între aceste două puteri l-ar avea puterea judecătorească. 

Intr’adevăr, Constituţia Statelor Unite ale Americei de Nord 
se întemeiază pe aceste principii. Dar separaţiunea puterilor 
cum au înţeles americanii s’o aplice şi s'o asigure nu-şi dă 
efectul din cauză că: 1. preşedintele e ales prin lupte de par¬ 
tide; 2. lipseşte o elită politică ierarhizată şi pregătită pentru 
funcţiunile publice. In acest fel aparatul politic este instabil şi 
expus corupţiei, iar puterea legislativă ieşită şi ea din lupte 
de partide e dependentă de maşina electorală. Aşa că simpla 
separaţiune a puterilor nu e suficientă pentru înlăturarea abu¬ 
zurilor şi a corupţiei. 

Sistemul corporatist pare a prezenta o deslegare mai bună 
a problemei. Un parlament ales de corporaţii e scos de subt 
influenţa demagogilor şi, în mod necesar, va fi şi mai puţin 
dispus şi mai puţin în stare sa încerce o minimizare a puterii 
executive. 

Pe această linie de organizare se găseşte fascismul italian, 
care, dacă va evolua în mod normal, va ajunge la înfăptuirea 
unei monarhii constituţionale în adevăratul înţeles al cuvîntului. 

II 

La noi, aplicînd formula clasică a separaţiunii puterilor s’a 
instituit şi consolidat, după detronarea domnitorului Cuza, mo¬ 
narhia constituţională. 

Dar Eminescu a observat şi însemnat tendinţa partidului libe¬ 
ral de a restrînge tot mai mult sfera puterii executive în folosul 


www.dacoromanica.ro 


u 


TRA1AN BRAîLEANU 


puterii legislative, al majorităţii parlamentare. In felul acesta 
„politicianismul" îşi face intrarea în toate instituţiile Statului 
şi cu el corupţia. Democratizarea completă după Unire, a deschis 
poartă largă demagogiei şi poftelor demagogilor de a-şi institui 
prin majorităţi parlamentare dominaţiunea despotică. începe alu¬ 
necarea spre stînga prin supralicitări la alegeri, începe schim¬ 
barea în ritm mai accelerat a guvernelor. 

Totuş lucrurile nu se petrec la noi nici ca în Anglia, nici ca 
în Franţa: parlamentul nu se poate nici constitui, nici menţine 
împotriva puterii executive. Năzuinţele spre minimizarea pu¬ 
terii executive nu se manifestă în parlament, ci în cluburile 
partidelor politice. Şefii de partide ridică pretenţia de a gu¬ 
verna, iar chemaţi la guvern, ei îşi aleg un parlament cu ajuto¬ 
rul aparatului politic încăput, în mod vremelnic, pe mîna lor. 

Puterea executiva a avut însă totdeauna posibilitatea de a 
disolva parlamentul şi de a forma alt guvern, din alt partid, 
nu din mai multe partide. 

Rolul parlamentului a fost deci totdeauna foarte şters — o 
simplă anexă a guvernului, care pînă azi şi-a scos în alegeri tot¬ 
deauna o majoritate docilă. Abuzurile şi corupţia n’au rezultat 
deci la noi din despotismul majorităţii parlamentare, ci din des¬ 
potismul vremelnic al guvernelor de partid. 

Frîna pentru îngrădirea abuzurilor şi a corupţiei a fost ame¬ 
ninţarea cu demiterea şi chemarea „opoziţiei" la guvernare. Gu¬ 
vernele au fost totdeauna ale Monarhului, iar parlamentele ale 
guvernelor. 

Acest sistem rotnhiesc şi-a dat roadele sale, şi bune şi rele. 
N'a fost perfect, dar a funcţionat într’un chip mulţumitor, pînă 
ce Unirea şi organizarea Statului naţional romîn a ridicat noui 
probleme, pentru a căror deslegare vechiul sistem se dovedi şi 
nepotrivit şi primejdios. 

Nepotrivit, fiindcă partidele se înmulţiră şi pofta de guvernare 
a şefilor de partid deveni tot mai intensă şi mai zgomotoasă. 
Primejdios, fiindcă luptele între partide îngaduiră intrarea Jida¬ 
nilor comunişti în arena politică. 

Elita politică romînească se fărîmiţă, corupţia se întinse peste 
tot. 

In această situaţie interveni puterea executiva. Ea sfărma pe 
încetul partidele şi constitui guverne tot mai independente de 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


65 


partide. Parlamentul îşi pierdu toată importanţa şi tot rolul, 
dar şi toată demnitatea. El se prefăcu într’o docilă maşină de 
votare şi într’o turmă de încasatori de diurne şi mijlocitori de 
afaceri. 

Punctul culminant al acestei evoluţii fu atins în 1933, an care 
tradus înseamnă, mutatis mutandis, 1852. 

Asemănarea se vădeşte în măsurile luate şi efectele produse 
de aceste măsuri. Desfiinţarea autonomiei Universităţilor, cen¬ 
zură, stare de asediu; supunere şi prosternare a politicienilor 
oportunişti, fie pentru satisfacerea ambiţiei şi vanităţii lor per¬ 
sonale sau din interese materiale, iar pe de altă parte nelinişte, 
nemulţumiri şi încercări de ajungere la putere prin vechea şi în¬ 
vechita tehnică demagogică. 

Dar în timp ce partidele politice intrau în agonie, pregătind 
moartea parlamentului, a puterii legislative, se ivi ca reacţiune 
împotriva desagregării elitei sociale romîneşti mişcarea legio¬ 
nară. 

Ea nu s’a născut nici din antagonism împotriva puterii exe¬ 
cutive, nici a celei legislative, ci împotriva mişcării revoluţionare 
iudeo-comuniste, şi numai întrucît regimul partidelor politice 
şi desmăţul politicianist favoriza alunecarea spre stînga, miş¬ 
carea legionară intră în conflict cu partidele politice şi fireşte 
şi cu guvernele ieşite din Partide şi apârînd fiecare din ele in¬ 
teresele partidului propriu. 

Restauraţia, care puse capăt desmăţului partidelor, fu salu¬ 
tată de tineretul legionar cu sinceră însufleţire şi Monarhia putea 
să se sprijine cu încredere pe această mişcare în lupta ei îm¬ 
potriva partidelor, ostile prin natura şi funcţiunea lor unei lăr¬ 
giri a puterii executive. Dar evenimentele au luat altă desf㬠
şurare. 

Politicianii (legaţi prin atîtea interese de puterile oculte ale 
masoneriei şi finanţei jidoveşti), se simţiră primejduiţi de miş¬ 
carea legionară, şi preferară să capituleze cu desăvîrşire în faţa 
puterii executive, oferindu-i serviciile şi simulînd supunere ne¬ 
condiţionată. Totodată ei ştiură a pune între puterea executivă, 
rege şi mişcarea naţionalistă-legionară bariere puternice, prin ve¬ 
chile lor metode de intrigă, defăimare şi provocare. 

Aşa văzurăm cu uimire şi durere deschizîndu-se lupta între 
puterea executivă, de acum înainte reprezentată prin guvernul 


www.dacoromanica.ro 


66 


TRAIAN BRĂILEANU 


M. S. Regelui, şi naţiune, reprezentată prin organizaţia legio¬ 
nară. Prigoane, arestări, procese fără sfîrşit, cu tendinţa lămu¬ 
rită de a suprima şi distruge cu desăvîrşire legionarismul. 

In umbră stăteau partidele, politicianii de toate colorile, apro- 
bînd şi aplaudînd acţiunea guvernului şi dîndu-i tot sprijinul 
„moral" şi material pentru restabilirea ordinei publice. 

încercarea n’a reuşit pînă acuma şi nu va reuşi nici de-acuma 
înainte. Dar în ipoteza că ar reuşi, cari ar fi urmările? Ele n’ar 
putea fi altele, decît cele ce ne arată istoria în cazuri asemăn㬠
toare: alianţa politicianilor pentru minimizarea puterii executive 
şi cucerirea de astădată integrală a puterii politice de către par¬ 
tide, deci instituirea despotismului majorităţii parlamentare. 

De aceea astăzi, ca şi în 1933, mişcarea legionară se găseşte 
în faţa coaliţiei partidelor cari încearcă să împiedice cu orice 
preţ intrarea legionarilor în parlament. 

Legionarii nu vor şi nici nu pot să trimită în parlament pro¬ 
fesionişti, politicieni cari stau în slujba lojelor şi comitetelor 
revoluţionare antimonarhice, ci ei năzuesc a trimete în parlament 
reprezentauţi ai naţiunii, legiuitori, cu mandat bine definit cu 
privire la reformele cari trebuesc înfăptuite pe cale legislativă 
pentru aşezarea temeinică a Statului naţional romîn. 

Pentru a spulbera deci defăimările politicienilor profesionişti, 
porniţi spre instituirea unui regim despotic şi iresponsabil, 
pentru a face legătură trainică şi rodnică între puterea execu¬ 
tivă şi cea legislativă, au intrat legionarii în lupta electorală. 
Şi pentru ca alegerile să exprime pe cît omeneşte e posibil 
voinţa naţiunii, şeful mişcării legionare, Căpitanul, a năzuit să 
asigure printr’un acord între partidele de opoziţie libertatea ale¬ 
gerilor ameninţată ca totdeauna de guvern. 

Decepţiunea guvernului şi a cuziştilor îşi găsi expresia în cu¬ 
noscutele atacuri împotriva d-lui Corneliu Codreanu, învinuindu-1 
că „s’a legat" cu Maniu, cu ţărăniştii şi cu aliaţii acestora, ji¬ 
danii şi comuniştii. I-am numi idioţi şi imbecili pe aceşti poli¬ 
ticieni, dacă, făcînd abstracţie de regulele politeţei care ne opresc, 
n’am şti că scopul lor nu este de a desaproba „pactul” din 
motive „morale", ci de a prosti massele alegătorilor pentru a 
recuceri în ultima clipă terenul pierdut. Deci simplă manevră 
electorală. Şi atît de simplă, încît e ofensătoare pentru chiar 
cel mai tîmpit alegător. Dar ea a desvăluit încă odată mentali- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


67 


tatea politicienilor, lipsa lor de scrupule în alegerea mijloacelor, 
cînd e vorba să-şi apere „profesiunea". 

Ţara e plină de candidaţi, de amatori de mandate parlamen¬ 
tare şi de „posturi politice". Toţi politicianii aceştia, liberali, 
ţărănişti, ş. a. m. d., massaţi în cluburile politice, vreau să gu¬ 
verneze şi să încaseze. Să guverneze pentru a putea incasa. 
(Vezi pentru amănunte cărţile d-lui Tardieu!) 

Cine a fost deputat, vrea să fie reales. Şi lupta pentru man¬ 
date deslănţue demagogia şi, în sfîrşit, alunecarea spre stînga, 
spre revoluţie şi, prin revoluţie, la tirania iudeo-comunistă. 


III 

Ne întoarcem aşadar la teoria lui Eminescu, în ale cărui Scrieri 
politice 1 ) aflăm expuse clar şi precis toate problemele tratate 
de d. Tardieu cu atîta lux de amănunte. Şi Eminescu vede re¬ 
mediul în oprirea desmăţului şi corupţiei partidelor printr’o în¬ 
tărire a puterii executive, printr’o întoarcere la o monarhie „mai 
mult sau mai puţin absolută", dar şi prin deschiderea posibili¬ 
tăţii ca ţara legală să-şi spună cuvîntul prin alegere liberă a 
reprezentanţilor ei în parlament. Falsificarea alegerilor le dă 
guvernelor majorităţi, „cari în realitate nu sunt decît propriile 
lor creaţiuni". In zadar miniştrii se fălesc cu aceste majorităţi, 
„căci — mai presus de ele — simţul public indignat se deş¬ 
teaptă, conştiinţa cetăţeanului subjugat la alegeri se revoltă, ne¬ 
mulţumirile şi agitaţiunile cresc din zi în zi. Şi astfel guvernele, 
îmbătate de un triumf mincinos, se izolează de naţiune; un larg 
deşert se formează între puterile pozitive şi neliniştite din Stat 
şi între acea negaţiune a adevărului, între acea reprezentaţiune 
de teatru, care se petrece în guvern. De vreme ce acele corpuri 
cari sunt la mijloc între masse şi Coroană, au devenit o ficţiune, 
e ca şi cînd ele n’ar exista... Tronul însuşi e din ce în ce mai 
izolat. 

Intre Coroană şi popor nu mai e raportul dintre voinţa legi¬ 
timă, căci toate organele mediatoare sunt false. 

1) M. Eminescu, Scrieri politice. Ediţie comentată de D. Murăraşu. Craiova, 
^Scrisul Românesc* (1931). Vezi mai ales: Ideea statutului monarhic, Ficţiunea 
parlamentară, Arta guvernării, Guvernul care ne trebue. 


www.dacoromanica.ro 



68 


TRAIAN BRĂILEANU 


Parlamentul o creaţie a ministrului, voinţa alegătorului 
scoasă prin presiuni morale, promisii, decrete de înaintări şi 
puneri în funcţiuni, nu mai e decît o voinţă stoarsă în momente 
de nevoe şi formulată după voinţa ministrului, deci asemenea 
o creaţie a lui, în fine şcoala generală de corupţiune, preface 
armata de funcţionari, în loc de servitori ai legii, în armată de 
complici iresponsabili a unor şefi necontrolabili, se’nţelege de 
propriile lor creaturi. 

E evident dar, că tot ce e între ţară şi Tron devine o ficţiune, 
o iluzie ministerială. Acea parte de voinţă din fie ce individ, 
destinată pentru controlul afacerilor Statului şi a interesului ge¬ 
neral, e apucată de mîna funcţionarului administrativ, de de¬ 
cretele de numire, de făgăduinţi amăgitoare, de distincţii neme¬ 
ritate, de tot ce dispune puterea Statului şi e stoarsă şi răs- 
toarsă pînă primeşte forma ce-o voeşte ministrul. Un sistem în¬ 
treg de viciare a expresiei acestei voinţe s’a inventat şi se 
aplică cu o rară virtuozitate în Romînia, îricît atît, pe cît senti¬ 
mentul de Stat se mai poate manifesta, el apucă adeseori dru¬ 
muri neprescrise de legi. 

Orbit trebue să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simp- 
tomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. 

In toate unghiurile Romîniei se formează grupuri de nemul¬ 
ţumiţi, cu mersul actual al lucrurilor. Sunt deosebite numirile 
ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: 
sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec 
zilnic". 

Deci şi Eminescu cere un parlament ca expresie liberă a 
voinţei naţionale. Aşadar despoliticianizare. 

Armata, diplomaţia, administraţia trebue ferite de influenţa 
politicianilor. 

In schimb însă naţiunea, armata demobilizată, dar în orice 
moment mobilizată, trebue să-şi poată spune cuvîntul, să poată 
controla actele guvernului. Şi a le sancţiona. Intru acest scop 
justiţia trebueşte scoasă de sub influenţa puterii executive. 

Aceste reforme nu pot fi înfăptuite decît pe cale legislativă, 
deci prin parlament — se va spune. 

Intr’adevăr? Dar, vă rog, să citiţi Constituţia noastră! Ea, 
doar se întemeiază pe formula clasică a separaţiunii puterilor. 
E o mare deosebire însă între constituţia scrisă, şi constituţia 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


69 


reală a Statului nostru. Constituţia nu vorbeşte nicăeri de franc¬ 
masonerie, de cluburi politice, de bancheri jidani, etc., deci de 
forţele reale cari împiedică aplicarea ei. Adică naţiunea nu şi-a 
putut spune cuvîntul, n’a putut legifera în conformitate cu in¬ 
teresele ei reale. Noi n’am avut pînă acuma în parlament o 
putere legislativă liberă şi independentă de puterea executivă. 
Ci a dominat totdeauna o confuzie a puterilor şi o luptă con¬ 
tinuă între şefii de partide pentru acapararea puterilor în Stat. 
Deci: despotism politicianist, atenuat prin rotaţiunea după mo¬ 
delul „englez!" 

In anii din urmă a intervenit o schimbare. Dar în ce sens şi 
în ce direcţie ? Credem că în sensul suprimării totale a voinţei 
naţionale ca putere legislativă. Ajunge-vom şi la desfiinţarea 
parlamentului, sau poate că alegerile apropiate vor însemna o 
întoarcere la Constituţie, la aplicarea ei reală? 

Noi nu facem teorie stearpă nici nu ridicăm „problema con¬ 
stituţională", cum au făcut şi o fac încă politicianii demagogi. 
Durerile lor le cunoaştem: „puterea!" Ei merg pe linia mini¬ 
mizării puterii executive după modelul francez. 

Ei tind spre o „democraţie" integrală, adică spre despotismul 
majorităţii parlamentare înfăptuită prin demagogie şi influenţa 
lojilor, cluburilor şi comitetelor revoluţionare. Ei merg spre 
ultima etapă în evoluţia liberalismului: jacobinismul (în forma 
modernă a sovietismului). 

Legionarii se găsesc de cealaltă parte a baricadei, în apărarea 
Monarhiei, împotriva tuturor politicienilor demagogi, cari prin 
firea şi pornirile lor sunt antimonarhişti, sau monarhişti numai 
atîta vreme cît monarhul le încredinţează guvernarea sau îi 
face să spere că le va încredinţa guvernarea. „Monarhismul" 
este pentru politicieni o formulă, ca oricare alta pentru a-şi 
ajunge scopul: guvernarea despotică şi iresponsabilă. 

Pentru legionari monarhia este principiul suprem al ordinei 
şi ierarhiei politice. Monarhul traduce în fapte, obiectivează 
voinţa naţiunii, a naţiunii compusă din cetăţeni-ostaşi. Iar voinţa, 
naţiunea şi-o exprimă prin aleşii ei, prin parlament. 

Că parlamentul, pentru a-şi îndeplini misiunea, nu poate ră- 
mînea în vechea sa structură, e lucru evident. Naţiunea nu e un 
agregat omogen şi nediferenţiat, ci un sistem structural şi cu 
mult mai complicat decît erau pe vremuri naţiunile europene. 


www.dacoromanica.ro 


70 


TRAIAÎ^ gRĂlLŞAI^U 


Nu mai avem stări priveligiate, nici corporaţii şi gresie ca ţn 
Evul mediu. Ci avem clase sociale economice şi o mare diver¬ 
sitate de profesiuni. Parlamentul modern ar trebui să exprime 
această structură complexă şi să fnfăptuiască împăcarea tuturor an¬ 
tagonismelor de clasă şi de profesiune, pentru a preface naţiunea 
întrfo unitate perfectă, ţntWun Stat naţional, ţn care toate acti¬ 
vităţile, individuale şi colective, să fie subordonate năzuinţei 
de a păstra şi spori puterea naţiunii faţă de celelalte naţiuni 
organizate politiceşte. Legiferarea nu poate avea alt scop^ decît 
înlesnirea cooperării prin înlăturarea tuturor antagonismelor. 

Intrto măsură oarecare suntem deci şi noi utopişti. Judecăm 
adică starea de azi a lucrurilor după ideea ce ne-o facem despre 
cum ar trebui să fie comunitatea romînească. Legionarii toţi 
sunt însufleţiţi de această idee. Pentru realizarea unui ideal 
luptă şi se jertfeşte generaţia legionară. Calculele mărqnte ale 
politicianilor, egoismul lor sălbatec, cinismul lor, intrigile şi 
calomniile lor nu vor putea opri b* ru * n t a legionară. 

Mai ales fiindcă ţn alegerea mijloacelor, ţn tehnica politică, 
legionarii le sunt superiori. 

Iar un stat trăeşte şi-şi sporeşte puterea prin politică, nu 
prin politicianism. Parlamentarii legionari vor avea mandatul 
să lupte împotriva politicianismului, spre a deschide drum pentru 
politică. Despoliticianizarea se va înfăptui deci, dar alţfel decum 
îşi imaginează politicianii şi mai repede decţt visează ei. 


IV 

Pacă „separaţiunea puterilor" ni se pare principiul cel mai 
potrivit pentru asigurarea stabilităţii Statului, aşa cum o cere 
Eminescu, şi dacă alegerile libere sţnt o condiţie pentru ca viaţa 
naţiunii să se poată manifesta, zăgăzuind alunecarea puterii 
executive spre despotism şi desagregarea Statului prin corupţie 
şi favoritism, întrebarea e cum se pot înfăptui ţn practic^ ale¬ 
geri libere împotriva unor guverne abuzive şi dependente de 
cluburi şi comitete ? La aceasta nu răspunde Eminescu, iar 
răspunsul d-lui Tardieu nu ne mulţumeşte. 

Lărgirea votului universal şi asupra femeilor şi ^apelul către 
ţară" nu sţnt mijloace suficiente pentru a înlătura influenţa unor 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


71 


forţe reale, cum sînt lojile, cluburile şi sindicatele revoluţionare. 
Forţe reale, organizate, nu pot fi slăbite şi anihilate decît iarăş 
prin forţe reale. Naţiunea pentru a-şi putea exprima voinţa, 
trebue să se organizeze ca totalitate. Mişcările totalitare, fas¬ 
cismul şi naţional-socialismul pe acest principiu se întemeiază. 
Toate stările, clasele şi profesiunile trebuesc prinse într'o or¬ 
ganizaţie politică. într’o organizaţie articulată şi ierarhizată. 
In felul acesta Statul nu se înfăţişează ca o sumă de indivizi 
egali şi omogeni, ci ca un sistem compus din ţesuturi. Individul 
aparţine familiei sale, prin familie unei stări, clase şi profesiuni 
sociale şi prin acestea e prins în sistemul politic unitar, în care 
îşi exercită, fiecare după locul său, funcţiunea de cetăţean, de 
ostaş. 

Marea deosebire între Statul modgrn şi Statul antic şi mai 
ales medieval stă în faptul că clasa politică cuprinde pe toţi 
bărbaţii adulţi, fără deosebire de clasă economică şi profesiune, 
pe cînd înainte vreme politica era rezervată unei categorii aparte 
de bărbaţi, cari ei singuri se bucurau de drepturi politice, for- 
mînd astfel o elită, o aristocraţie faţă de celelalte categorii de 
locuitori (sclavi, iobagi, meseriaşi, etc.). Organizaţia corpora¬ 
tistă întîlneşte deci în Statul modern şi această dificultate: de 
a nu putea prinde într’o corporaţie distinctă clasa politică, de¬ 
oarece ei îi aparţin toţi „cetăţenii". „Votul universal*' cată să 
rezolve această problemă dînd drepturi egale tuturor cetăţenilor 
şi deschizîndu-le drum spre conducerea politică fără alte con¬ 
diţii decît, cum arată Tardieu, cea de vîrstă: „Erasm spunea că 
pentru a fi prinţ, ajunge de a te naşte. Tot aşa e şi pentru a fi 
parlamentar. Ajunge să ai douăzeci şi cinci de ani, dacă e 
vorba de Cameră; patruzeci, dacă e vorba de Senat. Ca şi siste¬ 
mele aristocratice ale antichităţii, democraţia noastră preferă 
pentru recrutarea sa, criteriul fizic al vîrstei criteriului intelec¬ 
tual şi moral. Profesiunea parlamentară este singura la intrarea 
căreia nu ăe cer nici titluri, nici diplome, nici concursuri, nici 
examene, nici vreo competinţă, nici chiar capacitate fizică". Iar 
din mijlocul parlamentarilor ies miniştri şi înalţi demnitari „po¬ 
litici". 

Iată deci că votul universal şi individual nu rezolvă problema 
pentru selecţiunea elitei politice. Legionarismul (cum şi fas¬ 
cismul şi naţional-socialismul) au rezolvit problema prin selec- 


www.dacoromanica.ro 


72 


TRAIAN BRĂILEANU 


ţiuriea unei elite politice în temeiul unşi educaţii potrivite acestui 
scop, şi, pe de altă parte, năzueşte a da tuturor cetăţenilor po¬ 
sibilitatea să-şi trimită ca reprezentanţi în parlament oameni 
aparţinînd elitei clasei lor sociale. ( 

Prin acest sistem se evită ivirea de curente revoluţionare, de 
grupuri de nemulţumiţi, născute, cum zice Eminescu, din sen¬ 
timentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec 
zilnic. 

Legarea individului de familie, şi prin familie abia de clasa 
socială şi profesiune, rezolvă şi problema „naţională". Individul 
îşi primeşte prin naşterea sa dintr’o familie aparţinînd comuni¬ 
tăţii romîneşti dreptul de cetăţenie, iar nu ca „individ" izolat. 
In acest fel, Statul naţional romîn se întemeiază pe comunitatea 
familiilor romîneşti, pe comunitatea morală reprezentată prin 
naţiune, iar nu pe o comunitate de „interese" individuale. 

De aceea, principiul separaţiunii puterilor, nu-şi poate da în 
aplicarea sa efectele dorite, decît în anumite condiţii bine defi¬ 
nite, pe cari mişcarea legionară a început să le înfăptuiască şi 
e pe cale a le desăvîrşi. 

Teoreticienii francezi au apucat-o pe o cale greşită, pornind 
mereu dela libertatea şi egalitatea cetăţenilor, dela concepţia 
Statului constituit din concursul voinţelor individuale, iar Jidanii 
cari au invadat Franţa năzuesc ca să nu se poată ivi omul po¬ 
litic practic care să răstoarne prin fapta sa toate aceste teorii 
deşarte. 


www.dacoromanica.ro 


PROBLEMA IDENTITĂŢil STATULUI 

I 

Starea de nelinişte în politica internaţională care a deşteptat 
îndreptăţite temeri de apropiate conflicte războinice nu este 
efectul unei singure cauze, ci al unui concurs de cauze multiple. 
Pentru a înlătura efectul nu există alt mijloc decît de a des¬ 
coperi cauzele şi în urmă de a crea condiţiuni în cari aceste 
cauze nu-şi pot produce efectul. 

Presupunem anume că naţiunile civilizate vreau să evite izbuc¬ 
nirea unei conflagraţii internaţionale şi că într’adevăr conduc㬠
torii Statelor se străduesc sincer să găsească posibilitatea de a 
asigura pacea. 

Se va obiecta că acest lucru e imposibil, deoarece pentru unele 
naţiuni, spaţiul devine prea îngust, mijloacele de subsistenţă 
nu sporesc în aceeaş proporţie cu numărul locuitorilor etc. De 
aci tendinţa de expansiune, imperialism, deci conflicte şi războae. 

Dar teoreticeşte, şi noi facem teorie, deslegarea problemei p㬠
cii perpetue postulează fixarea condiţiunilor fundamentale în 
cari orice conflict armat ar fi exclus. In ipoteza de pildă că orice 
individ ar respecta libertatea şi suveranitatea altui individ, con- 
siderîndu-1 ca personalitate autonomă, niciun conflict între in¬ 
divizi nu s’ar ivi şi omenirea ar fi o comunitate morală pec- 
fectă. Experienţa ne arată însă că nici între indivizi şi nici 
între naţiuni n’a existat această stare ideală. Totuş există tendinţa 
de înfăptuire a ei, deoarece chiar năzuinţa de conservare pro¬ 
prie a indivizilor şi a naţiunilor împinge spre căutarea posibili¬ 
tăţilor de a evita conflicte. Cooperarea pacinică este mai fo¬ 
lositoare şi corespunde şi naturii umane inclinată spre simpatie 
şi altruism. 


www.dacoromanica.ro 


74 


TRAIAN BRăile^nu 


Intemeierea Societăţii Naţiunilor a fost deci împlinirea unei 
dorinţe universal-umane de a pune capăt conflictelor armate şi 
de a deschide o epocă de cooperare pacinică între naţiuni. 

Ori Societatea Naţiunilor nu poate da rezultatele aşteptate, 
dacă nu se stabileşte dela început principiul de bază a oricărei 
cooperări: respectarea suveranităţii fiecărui membru al comu¬ 
nităţii. 

Dar ce este naţiunea? Nu cerem o definiţie savantă, sociolo¬ 
gică sau filosofică. Ci în cazul concret Societatea Naţiunilor 
nu trebuia să se constituiască decît după o definire a acestui 
termen pentru un scop practic şi nu teoretic. Dacă întemeiem 
un club, fie sportiv sau literar, membrii trelpue să ailpă anumite 
calităţi şi jnterese comune. Nu se poate întemeia un club în 
general în care să între cinej vrea, d. ex. orice om. 

Dar cam în aşa fel s’a procedat la înfiinţarea Societăţii Naţiu¬ 
nilor. Nu e vorba de inferioritate şi superioritate, ci de comuni¬ 
tate de concepţii, interese şi aspiraţiuni. O naţiune care adoptă 
de pildă în relaţiile internaţionale principiul revoluţiei mondiale, 
deci amestecul permanenţ în politica internă a celorlalte na¬ 
ţiuni pentru a institui în toate ţările „dictatura proletariatului^, 
nu poate face parte dintr’o Societate a Naţiunilor care-şi pro¬ 
punea asigura o cooperare pacinică, în cazul cînd condiţiunea ele¬ 
mentară a oricărei cooperări este tocmai neamestecul. Totasţfel 
se pune întrebarea, dacă Abisinia putea fi admisă alături de 
Naţiunile suverane, cînd se ştia doar că acest Stat reprezenta 
un tip de organizaţie c^ totuj deosebit <Je cel al Statelor civili¬ 
zate. In sfârşit, de ce n’a fost analizat cazul excepţional a l Ji* 
danilor, cari sunt o naţiune, dar primitivă şi neorganizată politi¬ 
ceşte şi care totuş se amestecă în pojitica internă a tuturor 
Statelor producînd neîncetată nelinişte? Falimentul Societăţii 
Naţiunilor se datoreşte doar în primul rînif tendinţei Jidanilor 
de a o transforma într’un instrument al lojelor franc-masonice 
şi, în urmă, al comunismului sovietic. In felul acesta Societatea 
Naţiunilor nu mai poate fi considerată ca un instrument al păcii, 
ci ca cea mai primejdioasă instituţie care ameninţă exţstenţa 
însăş a Naţiunilor europene. In mod logic (germania şi Italia, 
liberîndu-se de subt influenţa masoneriei judaice au părăsit 
Societatea Naţiunilor, iar Anglia, simţind urcările propagan¬ 
de? comuniste în colonii, va trebui în cele din urmă să renunţe 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


75 


la o cooperare cu Rusia precum şi cu Franţa, dacă în această 
ţară partidele de dreapta nu vor reuşi să oprească instituirea 
dictaturii iudeo-comuniste. 

Există deci cauze multiple şi variate provocătoare de con¬ 
flicte între naţiuni, dar există şi motive destul de puternice cari 
împing spre cooperare pacinică. La constituirea Societăţii Na¬ 
ţiunilor trebuia să se ţie seama şi de unele şi de altele, trebuiau 
cumpenite şi unele şi altele. Şi nu numai cumpenite, ci şi stu¬ 
diate, atît fiecare în parte cît şi în legătura şi determinarea lor 
reciprocă. Simpla dorinţă de pace universal-umană nu e sufi¬ 
cientă pentru a asigura Societăţii Naţiunilor durabilitate, deci în 
temeiul acestui criteriu nu se putea face selecţiunea Naţiunilor 
ce urmau a se constitui în Societate. 

Eroarea oamenilor politici conducători (presupunînd sinceri¬ 
tatea lor) a fost credinţa că Societatea Naţiunilor, odată consti¬ 
tuită, va putea înlătura conflictele războinice printr’un pro¬ 
cedeu pur empiric, adică intervenind din caz în caz în litigiile 
între naţiuni şi găsind formula de împăcare. Dar această metodă 
e inaplicabilă şi fără putere, cîtă vreme nu s’au stabilit principii 
generale şi cîtă vreme nu s’au înfăptuit condiţiunile elementare 
necesare pentru orice cooperare, între cari condiţiuni noi am 
pus în rîndul întîiu respectarea suveranităţii fiecărei naţiuni mem¬ 
bre de către celelalte naţiuni, în felul că orice naţiune care nu 
respectă cu stricteţă şi în mod sincer această condiţie să fie 
imediat exclusă din S. N. 

Dar lămurirea deplină a principiilor de bază cere o definiţie 
clară a termenului de naţiune ca ,,persoană suverană şi autonomă'' 
cu pretenţia de a face parte dintFo ,,societate" compusă din 
astfel de persoane. Cînd zicem că „Rusia" e membră a S. N., 
sau „Franţa" sau „Germania", înţelegem prin aceşti termeni 
naţiunea rusă, sau franceză sau germană? Este Rusia de azi iden¬ 
tică cu Rusia de înainte de războiu, este Franţa după alegerile 
din Aprilie-Mai 1936 identică cu cea de înaintea alegerilor, 
este Germania naţional-socialistă identică cu cea socialistă şi cu 
cea monarhistă? Problema aceasta, foarte importantă pentru 
relaţiile internaţionale, şi-a pus-o şi Aristotel în Politica sa. 
„Să admitem, zice el, că acelaş teritoriu rămîne locuit de 
către aceiaşi indivizi. Din momentul acesta, este oare posibil, 
atîta vreme cît naţionalitatea locuitorilor rămîne aceeaş a sus- 


www.dacoromanica.ro 


76 


1RAIAN BRĂILEANU 


ţine că Statul este identic, cu toată alternarea neîntreruptă 
de naşteri şi decese, după cum se recunoaşte identitatea flu¬ 
viilor şi a izvoarelor, deşi undele lor se reînoesc şi se scurg 
într’una? Ori trebue să susţinem că numai oamenii rămîn ace¬ 
iaşi, dar că Statul devine un altul? Statul într’adevăr este o 
asociaţiune; dacă el este o asociaţiune de cetăţeni cari ascultă 
de o constituţiune, constituţiunea aceasta prefăcîndu-se şi modi- 
ficîndu-se în forma sa, urmează în mod necesar, pare-mi-se, că 
Statul nu rămîne acelaş; ca şi corul comic şi tragic (pe rînd), 
pe care noi îl numim un altul, deşi de multe ori este compus 
din aceleaşi persoane, şi deasemenea orice specie de asocia¬ 
ţiune ori sistem le numim schimbate, dacă modul compunerii 
a devenit un altul; aşa armonia, în care aceleaşi sunete pot da 
cînd modul doric, cînd modul frigic. Deci dacă aceasta este ade¬ 
vărat, trebuie să privim constituţiunea, cînd este vorba să 
decidem dacă Statul este acelaş ori nu. Se poate de altfel, ca 
el să primească un nume deosebit, chiar dacă oamenii cari îl 
compun au rămas aceiaşi; ori să păstreze numele său dintîiu, 
deşi oamenii sunt cu totul alţii. Dacă se cuvine să-şi ţină obli¬ 
gaţiunile, după o revoluţiune, sau de a le nimici, aceasta este 
o altă chestiune". 

Această problemă, a identităţii membrelor S. N., trebuia lămu¬ 
rită principial înainte de constituirea asociaţiei. Cu definiţii arbi¬ 
trare empirice şi superficiale, după metoda juriştilor, nu se 
poate ajunge aci la niciun rezultat. Trebuia cerut aiutorul fi¬ 
losofilor si al sociologilor. Identificarea naţiunii cu Statul şi 
a Statului cu guvernul nu e cu putinţă decît în anumite cazuri 
concrete. De fapt cele mai multe State sunt compuse din mai 
multe naţiuni între cari una este dominantă, iar naţiunea domi¬ 
nantă e reprezentată în raporturile ei cu celelalte naţiuni domi¬ 
nante prin guvernul ei ieşit din clasa (elita) ei politică. 

Ne-am înşela însă cînd prin termenul de „naţiune" în sens 
politic am înţelege totalitatea locuitorilor unui Stat. Ci na¬ 
ţiunea politică, adică suverană în raport cu alte naţiuni, cuprinde 
numai pe cetăţeni, adică pe acei oameni din cari se recrutează 
clasa (elita) politică. Statul este deci identic cu naţiunea poli¬ 
tică, iar aceasta e reprezentată prin elita ei. 

Ori dacă un Stat cuprinde pe lîngă naţiunea politică (domi¬ 
nantă) şi alte naţiuni (în sens biologic, etnic) şi cînd prin an- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


77 


tagonisme şi lupte precum şi prin procese de asimilare (în 
temeiul moralei, limbii, cooperării economice) naţiunea domi¬ 
nantă e înlocuită prin alta sau e transformată, sau unele na¬ 
ţiuni îşi dobîndesc independenţa etc., Statul nu mai rămîne ace- 
laş şi nici relaţiile cu alte State nu mai pot rămînea aceleaşi. 

Pentru a descurca toate aceste probleme, trebue să pornim 
iarăş dela o construcţie teoretică, dela un caz optim de identi¬ 
tate a Statului. Ar fi Statul naţional, deci format dintr’o sin¬ 
gură naţiune, adică din cetăţeni de aceeaş origine etnică, vor¬ 
bind aceeaş limbă, avînd aceleaşi credinţe religioase, aceleaşi 
moravuri, etc. Acest Stat ar avea şi constituţia cea mai ideală, 
întrucît elita politică s’ar selecţiona din massa cetăţenilor în 
baza aptitudinilor pentru conducerea politică. El ar fi demo¬ 
cratic, deoarece circulaţia elitelor ar fi liberă. Statul naţional 
reprezintă începutul istoric şi logic al oricărei organizaţii po¬ 
litice (adică al formării unei comunităţi suverane şi autonome 
faţă de alte comunităţi) şi reprezintă în acelaş timp şi idea¬ 
lul spre care tind toate naţiunile cari în lupta lor cu alte na¬ 
ţiuni năzuesc a-şi dobîndi sau a-şi păstra suveranitatea. Pacea 
perpetuă între naţiunile pămîntului nu se poate înfăptui decît 
cînd toate aceste aspiraţiuni vor fi satisfăcute sau cînd unele 
dintre naţiuni vor pierde cu desăvîrşire tendinţa de viaţă auto¬ 
nomă, asimilîndu-se naţiunilor dominante, suverane, sau renun- 
ţînd de a pretinde în Statele din cari fac parte drepturi poli¬ 
tice. Ele ar deveni deci naţiuni apolitice. 

Ar fi însă iarăş o mare eroare să înţelegem prin naţiune do¬ 
minantă, naţiunea care cuprinde cei mai mulţi membri. Exem¬ 
plul imperiului britanic ne arată că numărul nu hotăreşte, deşi 
îşi păstrează importanţa sa. Dar rolul hotărîtor îl are organi¬ 
zaţia, stăpînirea mijloacelor de dominaţiune, atît a celor ma¬ 
teriale cît şi a celor spirituale. Aci se aplică principiul general 
că o minoritate bine organizată va domina totdeauna asupra 
unei majorităţi lipsite de organizaţie. Nu numai în politică, 
ci în toate domeniile unde se dă lupta pentru egemonie şi do- 
minaţiune. 

Aceste lămuriri sunt menite să ne ferească de confuziile ter¬ 
minologiei vorbirii de toate zilele şi ale celei gazetăreşti şi să 
ne înlesnească deslegarea unor probleme politice cari preocupă 
azi pe toţi conducătorii politici. Ştim că teoria noastră nu va 


www.dacoromanica.ro 


78 


TRAIAN 13RĂILEANU 


schimba dintr’odată înfăţişarea lucrurilor nici nu pretindem că 
am găsit deslegarea definitivă a tuturor problemelor de politică 
internă şi externă. Dar în învălmăşala formulelor şi progra¬ 
melor de reformă, în lupta pasionată de partide, o 'expunere 
obiectivă a problemelor şi arătarea mijloacelor pentru înfăptui¬ 
rea unui scop precis, poate contribui într’o măsură oarecare 
la limpezirea situaţiei şi la organizarea unei lupte mai ordo¬ 
nate. Noi ne adresăm celor ce vreau să deşăvîrşească organizarea 
Statului naţional romin, celor ce vreau să împiedice năzuin¬ 
ţele altor naţiuni de a subjuga naţiunea romînă prefăcînd-o din- 
tr’o naţiune politică, suverană, într’o naţiune apolitică, deci să 
facă din Romînia o colonie şi din Romîni „indigeni". 

Teoria mea se adresează naţionaliştilor, deci acelor Romîni 
cari sunt hotărîţi să apere cu orice jertfă libertatea şi suverani¬ 
tatea naţiunii romîne faţă de alte naţiuni oricari ar fi ele, fie 
că sc găsesc înăuntrul sau în afara teritoriului Statului ro- 
mîn. Iubim naţiunile cari doresc dăinuirea Statului naţional ro- 
mîn şi ne ajută în năzuinţele noastre, urîm de moarte naţiunile 
cari doresc prăbuşirea Statului nostru şi uneltesc împotriva 
fiinţei lui. Dispreţuim pe politicianii romîni care se unesc cu 
străinii pentru a zădărnici închegarea Statului naţional romîn, pe 
demagogii venali şi corupţi cari se pun deacurmezişul năzuin¬ 
ţelor tineretului naţionalist îndreptate spre crearea unei elite 
politice energice, bine organizate şi ierarhizate, în stare să 
conducă destinele Statului nostru spre glorie şi mărire. 

Aceste sentimente n’au nevoie de demonstraţie logică. Dra¬ 
gostea de Neam şi Patrie nu aparţine raţiunii. Dar raţiunea 
intră în drepturile ei, cînd e vorba de a descoperi şi organiza 
mijloacele pentru înfăptuirea idealului. Să-i dăm cuvîntul. 


II 

Jacques Bainville, în cartea sa „Republica a treia", îşi pro¬ 
pune să cerceteze cum de Republica a durat în Franţa atîta 
vreme. Lui i se pare că Republica a treia prezintă un caz ex¬ 
cepţional de conservare. „In Franţa, cu toate puternicile tradi¬ 
ţii monarhice, nu numai că Republica a durat, dar ea a păstrat 
formele ce le primise la originea ei. Ea n'a fost însoţită (pînă 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


79 


în prezent) de o revoluţie socială. In sfârşit ea oferă o com¬ 
binare foarte rară a democraţiei şi a libertăţii, amestec fără 
îndoială instabil deoarece s’a descompus aşa de repede, în alte 
timpuri la noi, în zilele noastre, în alte ţări. Două generaţii 
au dispărut şi Franţa are încă aceleaşi instituţiuni. Condiţiunile 
societăţii s’au schimbat, fără îndoială, dar mai puţin ca în alte 
locuri, şi condiţiunile politice abia că au fost alterate. Noi con¬ 
tinuăm a uni regimul republican şi regimul parlamentar, ceea 
ce se credea că nu se împacă şi că nu e cu putinţă, dovadă 
constituţia americană ai cărei autori au gîndit, cu întreaga şcoală, 
că ar trebui de ales între una şi alta. De fapt nu există parla¬ 
mentarism în Statele-Unite deoarece Camerele nu pot răsturna 
guvernul". 

Analizînd cele de mai sus trebue să ne întrebăm, mai întîiu de 
ce democraţia nu se împacă cu libertatea? Mai apoi: de ce regi¬ 
mul republican nu se poate uni cu regimul parlamentar? Se 
vede că autorul identifică democraţia cu republica tip american 
şi libertatea cu regimul parlamentar tip englez. Regimul par¬ 
lamentar ar fi deci compatibil numai cu monarhia constituţională, 
iar republica ar cere o independenţă a puterii executive de 
puterea legislativă, deci imposibilitatea ca parlamentul să răs¬ 
toarne guvernul. Dar Italia fascistă a rămas monarhie consti¬ 
tuţională în care puterea executivă e independentă de cea le¬ 
gislativă, iar la noi, deşi avem monarhie constituţională, par¬ 
lamentul nu poate răsturna guvernul (decît în teorie). Dar în 
ce categorie intră Germania, Rusia, Portugalia? Aceste sunt 
dictaturi ieşite dintr’un regim popular. Republica franceză osci¬ 
lează deci, după părerea autorului, între monarhia constituţio¬ 
nală şi regimul popular care duce cu necesitate la dictatură. 
Ea reprezintă un tip mixt, fiind republică dar cu regim parla¬ 
mentar, deci democraţie fără preponderenţa puterii executive. 
Dar cîtă vreme se va putea păstra echilibrul? Această întrebare 
îl neliniştea pe Jacques Bainville. El a murit înainte de a 
vedea căderea Republicei parlamentare pe panta regimului po¬ 
pular, spre prăpastia dictaturii roşii. Pentru Romînia, aliata 
Franţei, se iveşte întrebarea, marea întrebare, dacă Franţa, în 
caz de instituire a dictaturii comuniste, rămîne identică cu 
Franţa republicană şi parlamentară. Alianţa între Romînia şi 
Franţa este o alianţă între două naţiuni suverane. Aşa se spune, 


www.dacoromanica.ro 


80 


TRAIAN BRĂILEANU 


aşa credem că trebuie să fie. Cele două naţiuni sunt reprezen¬ 
tate în raporturile externe prin guvernele lor. Guvernul unei 
naţiuni suverane este organul executiv al elitei politice selecţio¬ 
nate din massa cetăţenilor. Problema este: reprezintă un gu¬ 
vern comunist naţiunea franceză? 

Noi părăsim deci discuţia scolastică asupra formelor de gu- 
vernămînt. Pentru noi forma de guvernămînt se explică din pro¬ 
cesul circulaţiei elitelor şi din procesele de ierarhizare înăun¬ 
trul elitelor. Această problemă am expus-o pe larg în Politica 
noastră precum şi în cîteva articole apărute în revista „însem¬ 
nări Sociologice". Formele de guvernămînt rezultă din evo¬ 
luţia istorică, din prefacerile structurii Statului subt presiunea 
mediului politic, internaţional. * 

Ori, aşa zisa „dictatură a proletariatului", regimul comunist, 
este o formă de guvernămînt rezultată din răsturnarea elitei na¬ 
ţionale de către o elită străină. Noi susţinem deci că Rusia a 
fost cucerită de Jidani, aşa cum India a fost cucerită de Englezi, 
aşa cum pe vremuri Dacia a fost cucerită de Romani. Na¬ 
ţiunea rusă a fost subjugată de Jidani, ea nu mai este o na;- 
ţiune politică, suverană. Mijloacele întrebuinţate de Jidani se 
deosebesc de cele întrebuinţate de Englezi şi Romani, dar 
rezultatul este acelaş: instituirea unei stăpîniri străine. Iar fas¬ 
cismul şi naţional-socialismul reprezintă o reacţiune împotriva 
imperialismului iudaic, oprirea lui şi restabilirea suveranităţii 
naţionale prin eliminarea Jidanilor din elita politică. Spania a 
căzut victimă revoluţiei jidoveşti, iar în Franţa lupta este încă 
în curs. 

Ni se va obiecta cum pot Jidanii cuceri State mari, imperii co¬ 
loniale, cum este Franţa, cînd ei reprezintă o minoritate dispa- 
rentă. Răspunsul: o minoritate bine organizată, solidară şi omo¬ 
genă (din punct de vedere etnic, moral, religios şi economic) 
va birui totdeauna asupra unei majorităţi desorganizate. Jidanii 
sunt toţi de aceeaş rasă, deşi nu în înţeles exact antropologic. 
Ei formează o comunitate morală şi religioasă bine închegată 
şi opusă celorlalte naţiuni, evitînd cu grijă (în temeiul precep¬ 
telor lor religioase-morale) lupte înlăuntrul comunităţii lor. 

In momentul ce la naţiunile creştine s’au ivit lupte lăuntrice 
religioase mai întîiu, apoi economice, Jidanii au intervenit ca 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


81 


arbitri, organizînd „revoluţiile", cari aveau să le dea „emanci¬ 
parea" şi în urmă le deschiseră drumul şi spre dominaţiune. 

Aşa fiind, răspunsul la întrebarea, dacă un Stat cucerit de 
jidani, adică un Stat comunist", mai este acelaş Stat, chiar 
dacă păstrează acelaş nume, nu poate fi îndoelnic. E lămurit 
că nu este acelaş Stat. 

In faţa acestei realităţi, problema formelor de guvernămînt 
a democraţiei, libertăţii cetăţeneşti etc. nu prezintă pentru noi 
un interes, decît în legătură cu problema fundamentală: cu cea 
a păstrării suveranităţii naţionale, a înlăturării primejdiei ji¬ 
doveşti. Trebue cercetat anume dacă regimul partidelor politice 
pe care se întemeiază regimul parlamentar poate rezista ata¬ 
cului comunismului iudaic. Trebue cumpenită şi problema dacă 
monarhia constituţională îngădue desfiinţarea parlamentarismului 
(în forma sa actuală), în sfîrşit dacă „libertatea cetăţenească" 
poate dăinui subt un regim antiparlamentar, tip fascist sau 
naţional-socialist. 


III 

Noi susţinem că Statul nostru este cel mai democratic din 
lume. Circulaţia elitelor este liberă, neexistînd nici stări sociale 
privilegiate, nici mari deosebiri între clasele economice, nici 
antagonisme religioase. Vorbesc de Statul nostru naţional, adică 
de naţiunea romînă suverană faţă de alte naţiuni. Forma de gu- 
vemămînt este monarhică, prin urmare Statul nostru împlineşte 
şi condiţiunea cerută de Charles Maurras pentru asigurarea sta¬ 
bilităţii şi evitarea de lupte demagogice. Avem regim parla¬ 
mentar, deci şi libertatea, după concepţia democraţilor noştri, 
este la adăpost. 

Şi totuşi există primejdia comunistă, adică primejdia ca Ji¬ 
danii veniţi în ţara noastră să cucerească puterea politică şi 
să transforme Statul romînesc într’o colonie jidovească. 

Analizîjid realitatea socială, descoperim lesne că regimul no¬ 
stru parlamentar nu este nici tip englez nici tip american nici 
tip francez. Ci este specific romînesc. El este rezultatul unei 
evoluţii istorice în care putem deosebi, dela 1859 încoace, patru 
faze cari coincid aproape cu cele patru domnii. Mai întîiu o 
oscilaţie între monarhia absolută şi regim parlamentar; apoi 

r, 


www.dacoromanica.ro 


82 


TRAIAN BRĂILEANU 


monarhie constituţională bine definită; ţn faza a treia o dicta¬ 
tură a lui Ion Brătianu, în felul celei a lui Bismark, cu păs¬ 
trarea formelor constituţionale; iar în a patra fază, în care ne 
găsim azi, întoarcere spre monarhia absolută, iarăş cu păstrarea 
formelor constituţionale. 

Trecerea dela faza întîia la a doua e marcată prin înlocuirea 
elitei conservatoare prin cea liberală, adică prin înlăturarea 
„boerimii" dela conducerea efectivă a Statului şi înlocuirea ei 
prin „burghezia" liberală (proces început la 1848). In faza a 
treia avem dominaţiunea necontestată şi exclusivă a liberalis¬ 
mului. începutul fazei a patra coincide cu prăbuşirea liberalis¬ 
mului. 

Dar locul liberalilor, în conducerea efectivă, a Statului, nu e 
ocupat de o nouă elită, bine consolidată, ci procesul circulaţiei 
elitelor şi formarea guvernelor în temeiul ierarhizării înăuntrul 
elitei, e întrerupt prin deslănţuirea demagogiei pe de o parte 
şi prin întărirea puterii executive pe de altă parte. E o schim¬ 
bare importantă care merită toată atenţia. Căci ea implică şi o 
schimbare radicală a raportului între guvern şi parlament. Cu 
toate că nici în trecutul apropiat parlamentul nu putea răsturna 
guvernul, totuş guvernul depindea de parlament, deoarece ma¬ 
joritatea parlamentară reprezenta partidul din care făceau parte 
miniştri. Guvernul era deci nevoit să ţină seamă de parlament. 
Nemulţumiri şi disensiuni înăuntrul majorităţii parlamentare, de¬ 
terminate şi ele de nemulţumiri, defecţiuni şi certuri în orga¬ 
nizaţiile partidului, provocau căderea guvernului. Astăzi Guver¬ 
nul a devenit independent de parlament, iar parlamentul se 
menţine numai pentru păstrarea formelor constituţionale. Sta¬ 
rea de asediu şi cenzura arată în mod lămurit această schim¬ 
bare adîncă a constituţiei reale a Statului nostru, parlamentul 
neputînd exercita niciun control asupra guvernului. Simptomele 
sporirii puterii executive se observă şi din scăderea rolului puterii 
judecătoreşti, în dependenţa crescîndâ a magistraturii de pute¬ 
rea executivă. 

Toate aceste fenomene nu se pot însă explica decît din trans¬ 
formări înlăuntrul elitei noastre politice. Căci oricum ar fi, elita 
guvernează în mod efectiv, iar structura, modul de selecţionare şi 
ierarhizare a membrilor ei, legitimarea ei în faţa mulţimii guver¬ 
nate (fie ea raţională sau iraţională) determină funcţiunile fun- 


www.dacoromanica.ro 


SOCIOLOGIA ŞI ARTA POLITICĂ 


83 


damentale ale Statului şi, în dependenţă de ele, toate funcţiui 
nile sociale. 

Ori chiar instituirea stării de asediu şi cenzura înseamnă că 
elita guvernantă actuală a renunţat la o legitimare întemeiată 
pe prestigiu şi realizări practice cari să demonstreze destoinicia 
ei de guvernare, şi că ea se bizue numai pe forţă. Ea are tem- 
dinţa vădită de a se izola de mulţimea guvernată, de a deveni des¬ 
potică. Nu trebue să stăruim prea mult asupra faptului că din 
această stare de lucruri pot izvorî mari primejdii. Serviciul mi¬ 
litar obligatoriu pentru toţi cetăţenii nu îngădue pentru lungă 
vreme închiderea elitei şi formarea unei clase politice privile¬ 
giate. 

Democraţia, în înţelesul nostru de liberă circulaţie a elitelor, 
nu se împacă cu o aristocraţie privilegiată şi iresponsabilă în 
faţa mulţimii guvernate. Iar fără democraţie, în acest senz, nu 
poate exista armată naţională. 

Pe lîngă asta, tendinţa de închidere a elitei noastre se cere 
explicată. Ea s’ar explica lesne, dacă am avea în faţa noa¬ 
stră o aristocraţie ereditară, sau o sectă filosofică cum au 
fost Pitagoreenii, sau dacă membrii elitei ar vorbi altă 
limbă, ar avea altă religie, ar fi de altă rasă, deci dacă între ea 
şi mulţime ar exista dintEun anumit punct de vedere un an¬ 
tagonism inconciliabil. Şi întEadevăr nu există şi nu poate exista 
altă explicaţie decît că de fapt elita noastră s’a înstrăinat de 
mulţimea cetăţenilor romlni. Infiltraţiunea jidovească în elita 
noastră politică prin lojele masonice, prin consiliile-, de admi¬ 
nistraţie, prin căsătorii mixte a împins cu necesitate la încercarea 
ei de a guverna în mod despotic. 

împotriva acestei elite lipsite de prestigiu şi de legitimaţie 
se organizează lupta cetăţenilor-ostaşi, lupta naţionalistă. Pe de 
altă parte, comunismul iudaic crede că a sosit momentul prielnic 
de a da lovitura hotărîtoare pentru a purifica această elită pur 
jidovească. 

Antagonismul între elita actuală şi mulţimea cetăţenilor-os¬ 
taşi nu poate fi înlăturat însă prin schimbări de guverne ieşite 
din aceeaş elită masonizată şi iudaizată ci numai printEo rege¬ 
nerare radicală a elitei guvernante şi prin purificarea eţ desăvîr- 
şită de infiltraţiunea jidovească, deci printr’un proces invers. 

Teoria ne spune deci că identitatea Statului naţional romîn 


www.dacoromanica.ro 


84 


l’RAIAN BRĂILEANU 


nu se poate păstra decît printrio reacţiune naţionalistă puter¬ 
nică şi grabnică. 

Pentru noi, legionarii, lozinca „Romînia a Romînilor" nu este 
o simplă formulă demagogică, electorală, ci este strigăt de luptă 
pe viaţă şi pe moarte pentru salvarea Neamului. Noi vedem şi 
simţim cum frînele guvernării au alunecat în mîinile francma¬ 
soneriei şi cum de aci încep a aluneca în mîinile sovietelor con¬ 
duse dc jidani. Suntem hotărîţi a ne opune acestei alunecări 
dînd naţiunii romîne o elită politică viguroasă şi solidară, se¬ 
lecţionată din sînul ei şi în stare să împiedice orice încercare a 
duşmanilor din afara şi dinăuntrul hotarelor de a ştirbi „iden¬ 
titatea Statului nostru“. 


www.dacoromanica.ro 



ELITELE 


www.dacoromanica.ro 


ELITA „ASCETICĂ" 


I 

O sută optsprezece ani (264—146 î. d, Hr.), ţinură luptele între 
Romani şi Cartaginieni pentru stăpînirea Mării Mediterane, încă 
aproape două secole de războaie şi Imperiul roman îşi atinse ho¬ 
tarele cele mai largi sub domnia împăratului Traian, După 
moartea lui Traian (117 d. Hr.) începe slăbirea împărăţiei. Sfîr- 
şitul este fărâmiţarea teritoriului în nenumărate domnii. 

După căderea Romei, Bizanţul încearcă a restabili unitatea 
imperiului, dar după o scurtă fază de renaştere Apusul e smuls 
iarăşi de sub stăpînirea imperială şi intră în faza de zămislire 
a nouilor „naţiuni europene". Bizanţul, sprijinit pe omogenitatea, 
biologică şi mai ales spirituală, a lumii eline, rezistă încă lungă 
vreme asalturilor nomazilor asiatici treziţi de fanatismul unei 
noui religii care le făgăduia stăpînirea lumii, biruinţa asupra 
tuturor necredincioşilor. 

Această luptă uriaşă ce se desfăşoară între Cruce şi Semi¬ 
lună împinse şi Apusul la unire subt conducerea spirituală a 
Papei şi cea politică militară a împăratului, a noului domn ieşit 
din rîndurile principilor întemeietori ai domniilor feodale. 

Prin papalitate, Roma încearcă să-şi dobîndească şi să-şi men- 
ţie dominaţiunea, cel puţin spirituală, asupra Apusului. Dar 
atît unitatea imperiului politic, cît şi unitatea spirituală-religioasă, 
e neîntrerupt ameninţată de tendinţele de emancipare ale nouilor 
naţiuni. Franţa, Spania, Anglia se constituesc ca State, Regate 
naţionale, ca unităţi politice eşite din închegarea substratului etnic 
omogen în comunităţi adaptate la noua constelaţie „istorică". 
Şi haosul politic în ţările germane începe să se limpezească prin 
aşezarea mai temeinică a diferitelor „dinastii", iar Reforma 
trezi conştiinţa de sine a unei Germanii opusă lumii latine, cato- 


www.dacoromanica.ro 


83 


TRAIAN BRĂILEANU 


lice. Protestantismul a fost scînteia, care a aprins conştiinţa 
naţională germană. 

Italia ea însăş rămîne fărâmiţată politiceşte şi Germanii, Spa¬ 
niolii, Francezii rtvnesc să o cucerească. A fost poate un noroc 
pentru Italia că n’avea, pe acele timpuri, o organizaţie politică 
centralizată. Micile State italiene, printr’o politică abilă, prin- 
tr’o diplomaţie subtilă, exploatînd cu îndemînare rivalitatea pu¬ 
ternicilor duşmani, reuşiră să scape de robie politică. 

Dar în epoca Renaşterii, cînd Machiavel deplîngea starea de 
decadenţă politică a Italiei, cultura italiană cuceri Europa. 

Abia în secolul al 17-lea începe emanciparea culturală a 
celorlalte naţiuni europene de supt egemonia spirituală a Ita¬ 
liei, iar sec. XVIII văzu înălţarea Franţei la locul de condu¬ 
cere a politicei şi civilizaţiei europene. 

Descoperirea continentului american şi a diurnului spre Indii 
puse însă politicei europene probleme cari schimbară cu desă- 
vîrşire direcţia şi constelaţia forţelor în acţiune. Adevărat este 
că principii europeni continuă a se război întreolaltă şi a modi¬ 
fica hotarele Statelor, dar fixarea hotarelor începe a se sus¬ 
trage tot mai mult voinţei principilor şi diplomaţilor: sub¬ 
stratul etnic, ,/iaţiunea“, se impune ca forţă reală în tragerea 
hotarelor politice cu mult înainte de enunţarea teoretică a 
„principiului naţional". 

Luptele pentru egemonia în Europa, pentru crearea unui „im¬ 
periu european" după tipul roman, nu dau niciun rezultat. Nici 
Spania, nici Franţa, nici Germania nu reuşesc să „cucerească 
Europa". Aceste lupte înăuntrul Europei îşi iau sfîrşitul cu 
detronarea lui Napoleon şi restabilirea vechilor hotare ale Fran¬ 
ţei. Războaele cari urmează nu fac decît să limpezească tot mai 
mult situaţia, lichidînd imperiile continentale europene: Turcia, 
Austria, Germania şi Rusia. Naţiunile europene cucerite în 
cursul războaelor europene de Statele imperialiste şi cari nu 
mai puteau fi exploatate ca nişte „colonii", îşi dobîndiră li¬ 
bertatea politică. 

Statele europene devin State naţionale. 

In această situaţie—războae de cucerire în Europa nu mai au 
niciun rost. Intr’adevăr, odată ce fiecare naţiune a devenit li¬ 
beră şi se poate cîrmui după bunul ei plac pe teritoriul ei şi 
cînd prin tratate de comerţ şi instituirea unui „drept interna- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


89 


ţional" toate conflictele se pot înlătura pe cale pacinică, ce 
înţeles ar mai avea războaiele? Un războiu în Europa nu aduce 
învingătorului niciun folos, nici material nici moral. La această 
concluzie trebuie să ajungă oricine cunoaşte sistemul de alianţe 
al Statelor europene, technica războiului modern şi organizarea 
aparatului administrativ. Teoreticienii au ajuns la această con¬ 
cluzie şi au propus, în mod logic, o „federaţie pan europeană'", 
care să asigure în Europa „pacea eternă". 

Aceşti teoreticieni fac însă o mică greşeală de calcul. Federaţia 
europeană, ar fi posibilă, dacă istmul de Suez şi strîmtoarea dela 
Gibraltar ar fi hotarele lumii, cum au fost pe vremea Roma¬ 
nilor. Dacă Europa politică ar fi un sistem închis, pacea eternă 
ar fi realizabilă şi probabil de mult realizată. 

Dar prin descoperirea Americei şi a drumului spre Indii, 
istoria Europei ia o nouă înfăţişare. Ceea ce fusese pe vremuri 
Marea Mediterană pentru lumea antică, este acuma, pentru 
Europa creştină, Oceanul Atlantic. Locul Fenicienilor, Grecilor, 
Romanilor, îl iau acuma Spaniolii, Portughezii, Olandezii, Fran¬ 
cezii, Englezii. Intrăm întFo epocă de roire a coloniilor euro¬ 
pene în basinul atlantic şi totodată de luptă pentru stăpînirea 
acestui basin şi a noului „orbis terrarum". Peripeţiile acestor 
lupte formează obiectul istoriei moderne. Ele se sfîrşesc prin 
instituirea egemoniei necontestate a Englezilor, cari, în basinul 
atlantic, iau locul ce-1 avuseseră în antichitate în basinul me- 
diteran Romanii. 

Războaiele şi rivalităţile între principii europeni pentru lăr¬ 
girea dominaţiunii lor continentale, imperialismul suedez, ten¬ 
dinţele Rusiei de a ajunge la Constantinopole, toate aceste 
zbuciumări şi conflicte îşi pierd importanţa faţă de marile lupte 
ce se dau între Spania şi Anglia, Anglia şi Franţa, Anglia, 
Franţa şi Germania pentru stăpînirea lumii. Apariţia Japoniei 
în arena politicei mondiale deschise şi problema egemoniei 
în Oceanul Pacific. 

Războaele între Statele europene îşi dobîndesc o nouă sem¬ 
nificaţie în noua fază a politicei internaţionale. Intre marile na¬ 
ţiuni europene imperialiste: Anglia, Franţa, Germania, conflictele 
nu mai pot izbucni pentru rectificarea de frontiere în Europa, 
ci numai pentru împărţirea coloniilor. Luptele se dau pentru 
slăbirea puterii de expansiune colonială a duşmanului, deci 


www.dacoromanica.ro 


90 


TRAIAN BUĂILEANU 


pentru apărarea şi asigurarea coloniilor proprii. Subt acest aspect 
un războiu european e totdeauna posibil, dacă între imperiile 
coloniale nu se înfăptueşte un acord asupra împărţirii coloniilor, 
sau dacă se ivesc noui competiţiuni pentru dobîndirea de co¬ 
lonii. Din acest punct de vedere excluderea Germaniei dela 
posesiunile coloniale cuprinde o permanentă primejdie de războiu, 
iar acuma în urmă tendinţa Italiei de a cuceri Abisinia ameninţă 
Europa cu o nouă zguduire a aşezărilor politice. 

Cum se explică această nouă criză politică europeană? cum se 
explică imperialismul italian? cari sunt perspectivele acestei în¬ 
treprinderi războinice a Romei? 

La marile prefaceri ale lumii prin roirea coloniilor europene 
(spaniole, portugheze, franceze, olandeze, engleze, germane) în 
basinul atlantic şi prin cucerirea Indiilor, Roma n'a putut lua 
parte. Italienii îşi dobîndiră unitatea abia între 1859—1870 şi 
abia Mussolini înfăptui Statul naţional italian cu tendinţe im¬ 
perialiste, avînd pretenţia de a restabili, în basinul mediteran, 
puterea şi prestigiul Romei. 

Acest început de imperialism colonial italian nu poate fi 
cumpenit în toate urmările sale pentru politica internaţională. 
Dacă Mussolini va reuşi să cucerească Etiopia şi să asigure Ita¬ 
liei această posesiune printr’o colonizare sistematică, tip roman, 
constelaţia forţelor politice europene se va schimba foarte mult. 

Ştim doar că Anglia, în năzuinţa de a-şi asigura egcmonia în 
basinul atlantic, a căutat să zădărnicească orice încercare de im¬ 
perialism maritim în Mediterană. Ocupînd în 1707 Gibraltarul 
şi în 1800 insula Malta, Englezii au ţinut în frîu toate forţele 
ce s’ar fi putut organiza în Mediterană şi s’ar fi putut îndrepta 
apoi, ieşind în Ocean, împotriva lor. 

Lupta dela Trafalgar, în 1805, opri imperialismul colonial fran¬ 
cez în basinul mediteran, şi puterea Franţei se măcină în răz¬ 
boaie continentale alimentate în mod abil de Anglia pentru 
a împiedica expansiunea colonială a Franţei. 

Cînd în 1869 se deschise canalul de Suez, Anglia, făcu cele 
mai mari sforţări să pună stăpînirq pe această cheie a drumului 
spre Indii, şi pe toate ţările cari împrejmuesc .drumul dela 
Suez spre Indii, ca nu cumva vre-o altă naţiune să poată pri¬ 
mejdui dominaţiunea engleză închizînd la un moment dat acest 
drum. 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


91 


E natural şi logic deci că imperialismul colonial italian se iz¬ 
beşte de cea mai energică rezistenţă( a Angliei, care va căuta să 
zădărnicească cu orice preţ cucerirea Etiopiei şi colonizarea ei 
cu Italieni. 

Vom avea un războiu în toată forma între Italia şi Anglia? 
E greu de răspuns. Dacă n’ar exista avioane, răspunsul ar fi 
lesne de dat: Anglia ar căuta să pregătească Iui Mussolini 
soarta Iui Napoleon. Dar aşa cumt stau lucrurile azi, e mai pro¬ 
babil că Anglia va sprijini în tot chipul pe Abisinieni, de¬ 
oarece după slăbirea armatei italiene, chiar victorioase, Anglia 
poate spera să modereze aspiraţiunile Italienilor şi să oprească 
o colonizare italiană a Etiopiei, deci formarea unei provincii 
italiene puternice lîngă drumul spre Indii şi încercuirea Egi- 
petului prin două mari colonii italiene (Libia şi Etiopia). 

Dacă însă un conflict armat ar izbucni pe faţă între Anglia şi 
Italia, primejdia unei noui conflagraţii europene cu greu s’ar pu¬ 
tea înlătura, mai ales dacă Anglia n’ar izbuti să-i înfrîngă re¬ 
pede pe Italieni. 


II 

Conflictul anglo-italian ne interesează nu numai din punct de 
vedere istoric. In politica internaţională de azi toate naţiunile sunt 
prinse în sistemele de alianţă şi trebuie să urmărească cu încor¬ 
dare oscilaţiile echilibrului forţelor politice. Adevărat este că 
lupta între marile naţiuni pentru stăpînirea lumii n’ar trebui să 
ne emoţioneze prea tare. Noi n'avem aspiraţiuni coloniale şi la 
împărţirea coloniilor nu vom lua parte şi nici n’am fi întrebaţi 
prea mult. 

Dar în luptele ce se pregătesc între marile naţiuni, fiecare din 
ele caută să aibă de partea lor cît mai multe naţiuni mici. Şi 
cum între naţiunile mici există rivalităţi şi duşmănii, acestea Ie 
mînă să între în sistemele de alianţă pentru a-şi potoli setea 
de „revanşă" în cazul unei conflagraţii generale. Romînia lăr- 
gindu-şi în ultimul războiu hotarele, e pîndită de vecinii săi şi 
e nevoită să-şi caute aliaţi — antirevizionişti. In cazul unui 
războiu între marile puteri Romînia se va găsi în mod necesar 
în tabăra acelora cari sunt în stare să o sprijine în apărarea 
hotarelor ei actuale, cum, pe de altă parte, duşmanii ei se vor 


www.dacoromanica.ro 


92 


TRAIAN BRĂILEANU 


găsi în tabăra revizionistă, a acelora cari le promit recucerirea te¬ 
ritoriilor pierdute. 

Intre Statele mici europene continuă deci vechea politică 
continentală, lupta pentru modificarea graniţelor, iar aceste ten¬ 
dinţe sunt exploatate de Marile puteri pentru a-şi spori pu¬ 
terile în vederea luptelor ce se vor da pentru sţăpînirea lumii, 
a coloniilor africane şi asiatice. Soarta micilor naţiuni pare deci 
legată în mod indisolubil de cea a naţiunilor mari, imperialiste. 
Naţiunile mici iau parte la izbînda şi înfrîngerea marilor lor 
aliaţi, fără a beneficia însă de izbîndă, decît prin păstrarea in¬ 
dependenţei, dar plătind din plin în caz de înfrîngere. Adică, 
pentru naţiunile mici nu poate rezulta dintr’un războiu victorios, 
nicicînd un folos material, economic, ci numai un folos ideal: păs¬ 
trarea libertăţiii politice. E suficient, vor zice idealiştii; e prea 
puţin, vor răspunde realiştii. Mai ales că marii aliaţi năzuesc 
a schimba prietenia politică în dependenţă, în vasalitate, prin 
crearea unei stări de dependenţă economică a micilor lor aliaţi, 
aceştia devenind cu vremea un fel de colonii. E adevărat că micile 
State au posibilitatea să-şi păstreze mînă liberă printr’o po¬ 
litică „machiavelică", aşa cum pe vremuri Ştefan cel Mare ştiu 
să menţină libertatea Moldovei prin geniala sa diplomaţie. Dar 
în timpurile de azi rezolvarea acestei probleme e cu mult mai di¬ 
ficilă. Vom încerca să o analizăm aci şi să găsim deslegarea ei 
teoretică. Dacă vom reuşi, ar rămînea numai ca oamenii poli¬ 
tici practici să aplice teoria noastră pentru a asigura Romîniei 
o desvoltare normală şi un progres neîntrerupt spre culmile ci¬ 
vilizaţiei şi culturii... 


III 

Nu vrem să construim o utopie, nici să arătăm care ar fi cea 
mai ideală constituţie în general. Punctul nostru de plecare este 
realitatea politică, aşa cum a rezultat din evoluţia istorică a 
neamului romînesc. 

Presupunem că toţi oamenii politici din Romînia au aceeaş 
ţintă: păstrarea libertăţii naţionale. Situaţia internă şi conste¬ 
laţia internaţională este de aşa fel, încît ni se pare exclus ca 
Romînia să urmărească o politică imperialistă, de cucerire de 
noui teritorii. Statul naţional român şi-a atins hotarele na- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


93 


turale, iar teritoriul ocupat şi stăpînit de naţiunea romînă e în¬ 
destulător, din toate punctele de vedere, în raport cu numărul 
populaţiei. In comparaţie cu alte State putem chiar afirma că 
ţara noastrăi ar putea hrăni un număr îndoit de locuitori, fără 
să poată fi numită suprapopulată. Vechiul Regat al Italiei avea 
în 1918, 287.000 km 2 şi 36,7 milioane locuitori, Romînia de 
azi are 291.000 km 2 şi 18 milioane locuitori, Belgia 30.000 km 2 
şi 7,6 milioane locuitori. Se’nţelege că fenomenul suprapopu- 
laţiei, cu toate efectele sale, nu depinde numai de densitatea 
populaţiei, de raportul între întinderea ţării şi numărul locuito¬ 
rilor, ci şi de bogăţia ţării şi de organizarea muncii, de producţie. 
Dar, oricum ar fi, Romînia nu poate fi pusă între ţările su¬ 
prapopulate, deci ea n’are nevoie de noui teritorii pentru emi¬ 
granţi, nici de colonii cari să complecteze lipsurile propriei 
ţări. Romînia e o ţară bogată şi fericită, aşa afirmă toată lumea 
şi aşa putem spune si noi Romînii cu conştiinţă curată. 

De aici ar rezulta că libertatea politică a Romîniei se poate în¬ 
temeia pe o autarchie economică aproape absolută. De unde 
atunci plîngerile că suntem robiţi străinătăţii, de unde aceste 
împrumuturi externe cari apasă bugetul ţării, de unde mizeria 
în înzestrarea armatei, de unde acel zbucium al vieţii politice, 
acele lupte între partide şi, mai ales, de unde primejdia unei 
dominaţiuni străine, a dictaturii iudaice comuniste? 

Dar să luăm un exemplu. Marea naţiune franceză dispune în 
Europa de un teritoriu de 550.000 km 2 pentru 40 milioane de 
locuitori, şi mai are colonii cu o întindere totală de 12.070.000 
km 2 cu 53.700.000 locuitori cari sporesc puterea economică şi 
militară a Franţei 1 ). Şi nu se vorbeşte oare de primejdia bolşe- 
vizării Franţei, de primejdia iudaizării ei? 

Şi mai întrebăm: de unde a izvorît imperialismul roman şi 
cel francez, cînd e evident că nu suprapopulaţia (fie prin exce¬ 
sul naşterilor sau prin sărăcia ţării) poate fi cauza acestor 
imperialisme? De unde mizeria Ia noi (dificultăţile întreţinerii 
aparatului administrativ, ale armatei etc.), cînd doar ţara noa¬ 
stră e atît de bogată şi de mare (în comparaţie cu numărul 
locuitorilor?). 

Răul a fost descoperit de mult: corupţia! 

. 1) Datele statistice sunt luate din: Arthur Dix, Politische Geo^i?phie> 
Miinchen u. Berlin, 1°22. 


www.dacoromanica.ro 



94 


TRAIAN BRÂILEANU 


Politicianii „fură'', funcţionarii „fură", toată lumea „fură". 
De aici ar urma că, dacă nu s’ar fura, toate lucrurile ar merge 
bine. Remediul: hoţii la puşcărie; muncă, cinste, legalitate ş. a. 
m. d. Şi, pe de altă parte, se afirmă că toate relele vin dela Ji¬ 
dani, cînd în realitate Jidanii, totdeauna şi pretutindeni, vin ca 
şi corbii atraşi de duhoarea cadavrului. Corupţia politică i-a atras 
la noi, i-a hrănit şi i-a făcut puternici. Lupta împotriva lor 
nu poate avea sorţi de izbîndă, decît prin stîrpirea corupţiei 
politicianiste. Iar politicianii nu pot stîrpi corupţia fără să se 
stîrpească pe ei înşişi... 

De aci dificultatea problemei. 


IV 

Un Stat este condus de o elită politică, pe care vom numi-o 
clasă politică. Clasa politică se compune din oameni cari prin 
însuşirile lor se ridică la conducerea Statului şi sunt în stare să 
se menţină la conducere. Ei trebuie să-şi dobîndească prestigiul 
de conducători politici. Acest prestigiu se întemeiază pe puterea 
lor. Termenul de putere trebuie înţeles însă în raportare la 
funcţiunea politică. Oamenii aparţinînd clasei politice trebuie 
să fie viteji în războiu, energici, bogaţi,' trebuie să fie domni, 
ca să ştie porunci, etc. Nu ‘putem expune aci pe larg genie'za 
şi caracterul diferitelor clase politice, la diferitele popoare şi în 
diferite timpuri. Sunt clase politice a căror geneză a fost 
cucerirea, altele iarăşi s’au selecţionat prin organizarea apăr㬠
rii unei comunităţi omogene din punct de vedere etnic. 

Dar oricare ar fi geneza unei clase politice, cert este că ea 
reclamă independenţă economică. Din punct de vedere economic 
clasa politică e improductivă, e „parazitară". In lupta burgheziei 
împotriva nobilimii ereditare acest termen deveni o formulă 
de luptă pentru a distruge prestigiul aristocraţiei. Dar bur¬ 
ghezia, devenind clasă politică şi ocupînd posturile de conducere 
politică, deveni şi ea „parazitară", iar „proletarii 11 se folosiră 
de aceeaş formulă pentru a organiza revoluţia împotriva bur¬ 
gheziei. Instituirea „dictaturii proletariatului" în Rusia nu 
schimbă întru nimic acest caracter esenţial al nouei clase poli- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


95 


tice: şi domnii proletari deveniră parazitari şi trăesc din munca 
burghezilor deposedaţi. 

Ori, din necesitatea independenţei economice a clasei politice, 
nu rezultă că această clasă poate exploata fără îngrădire munca 
mulţimii guvernate. 

Platon, de pildă, vede şi admite necesitatea independenţei 
economice a clasei politice, arătînd că ostaşii şi conducătorii Sta¬ 
tului trebuie să fie întreţinuţi din munca mulţimii. Dar el 
cere în schimb ca clasa politică să fie astfel educată ca să renunţe 
la lux şi să se dedice cu totul politicei, adică apărării Statului 
în afară şi organizării sale lăuntrice. In practică această limi¬ 
tare şi reglementare a vieţii clasei politice se izbeşte însă de 
mari piedici. Realitatea nu îngădue aplicarea mijloacelor ce le 
propune Platon, adică desfiinţarea familiei şi educarea copiilor 
de către organele Statului. 

Orice clasă politică e dispusă să abuzeze de dreptul ce i-1 dă 
funcţiunea ei, de a trăi din munca mulţimii. Această pornire na¬ 
turală e înfrîntă însă 1) da teama de revoltă a guvernaţilor, 2) 
de necesitatea de a se folosi de serviciile mulţimii în caz de 
primejdie externă. 

Să luăm exemple din istoria noastră. Cînd vechea noastră clasă 
politică, boerii, aveau nevoie de ţărani pentru a purta răz- 
boiu, exploatarea ţăranilor trebuia să se menţină în limite des¬ 
tul de înguste. Tovărăşia de arma excludea împilarea. Dar cînd 
boerii începură să poarte războae cu lefegii, cu mercenari, ţăr㬠
nimea ajunse în cea mai neagră robie. 

Armata naţională deci nu îngădue clasei politice exploatarea 
nelimitată a mulţimii guvernate. Armata naţională împinge cu 
necesitate la democraţie, la egalitate de drepturi politice şi la 
înlăturarea privilegiilor clasei politice. 

Ori, democraţia şi instituţiile democratice limitează, ce-i drept, 
exploatarea mulţimii, dar nu astîmpără pretenţiile clasei poli¬ 
tice, setea ei de avere şi lux. De aci urmează că, în democraţii, 
clasele politice caută alte căi de îmbpgăţire. 

Calea cea naturală şi urmată de clasele politice puternice şi 
energice este cea a cuceririlor. Tipul clasic al unei astfel de 
clase politice îl găsim, în antichitate, în Republica Romană, 
în timpurile noui mai întîiu în Anglia, apoi în Franţa (după re¬ 
voluţie) şi în Germania subt Wilhelm al II-Iea. Revoluţia fran- 


www.dacoromanica.ro 


96 


TRAIAN BRĂILEANU 


ceză se explică din faptul că clasa guvernantă nu mai putea 
satisface trebuinţele de lux ale clasei politice, iar această clasă 
era prea slăbită pentru a-şi menţinea situaţia. Crearea armatei 
naţionale, deci democratizarea, îi impuse burgheziei franceze 
o politică imperialistă. In Rusia clasa politică feodală se men¬ 
ţinu lungă vreme, pînă ce înarmarea masselor ţărăneşti în ul¬ 
timele războaie (cel japonez şi cel mondial) provoacă revoluţia. 
După revoluţie Rusia se întoarce Ia feodalitate, la constituirea 
unei clase politice privilegiate care exploatează în mod nelimi¬ 
tat mulţimea. Cîtă vreme se va menţinea această stare de lu- 
lucruri, clasa politică rusească n’are nevoie de cuceriri şi nici nu 
poate trece la politică imperialistă fără a-şi primejdui situaţia. 

Cea mai grea problemă de organizare politică se iveşte însă 
cînd un Stat e nevoit să întreţină o armată naţională puternică 
în faţa primejdiilor externe şi, în acelaş timp, nu poate trece la 
o politică imperialistă. 

Acesta e cazul Statului nostru şi despr£ el vrem să vorbim. 


V 

Evoluţia spre democraţie în Statul nostru a restrîns tot mai 
mult pentru clasa politică posibilităţile de exploatare directă a 
mulţimii. Ţăranii devenind ostaşi au dobîndit drepturi poli¬ 
tice, au fost împroprietăriţi, iar pentru întreţinerea clasei poli¬ 
tice există un singur mijloc: bugetul. 

In jurul acestui izvor de îmbogăţire începură luptele politice, 
cari, prin adoptarea sistemului parlamentar şi a selecţiunii con¬ 
ducătorilor politici prin votul universal, degenerară în mod 
necesar în lupte de facţiuni, deschizînd drum larg şi neîn¬ 
grădit demagogiei. 

Anarhizarea completă a vieţii politice a fost stăvilită într’o 
anumită măsură prin formarea de partide, de cluburi politice şi 
prin organizarea unei birocraţii legitimate prin certificate de 
şcoală. 

Dar trebuinţele de lux ale clasei poltice, îngroşate neîntrerupt 
prin oameni noi, prin demagogi şi agenţi electorali, întrec 
cu mult posibilităţile bugetare. Oricît s’ar strînge şurubul fiscal, 
veniturile realizate nu pot satisface trebuinţele clasei politice; 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


$7 

locuinţe moderne şi confortabile, automobile, mătăsuri şi pav- 
fumuri pentru doamne, zestre de milioane pentm fete, plimbări 
în străinătate etc. Trebuesc căutate deci alte izvoare decîştig, pe 
lîngă împărţirea bugetului, din care cel puţin o parte trebue 
să servească pentru întreţinerea armatei, a birocraţiei, a funcţio¬ 
narilor de tot felul. E drept că prin cumularea de funcţii, prin 
diferite retribuţii extraordinare şi urgente, prin crearea unor 
case autonome etc. se pot linişti cele mai imperioase nevoi ale 
noilor boeri — democraţi, dar aceste sunt numai expediente. 
Mai rodnice s’au dovedit alte întreprinderi şi organizaţii de 
eXDloatare indirectă a mulţimii. In primul rînd băncile. aDOi so¬ 
cietăţile pe acţii de tot felul. Totastfel orice „reformă socială", 
cum a fost împroprietărirea, orice administraţie a bunurilor 
publice (păduri, moşii, etc.) sporesc cu o mare cotă veniturile 
clasei politice. 

Toate aceste fenomene pot fi prinse sub noţiunea generală 
de „corupţie". 

Urmările corupţiei sunt lămurite: instituţiile publice se desor- 
ganizează din lipsă de bani şi prin fraude continue (directe şi 
deghizate), armata nu poate fi înzestrată, funcţionarii nu pri¬ 
mesc lefurile şi caută şi ei venituri necinstite, etc. Pe de altă 
parte demagogii săraci sau nu destul de bogaţi exploatează sta¬ 
rea de nemulţumire şi mizerie generală, aţîţînd mulţimea la 
revoltă pentru a acapara puterea care le deschide uşile spre 
buget. 

Ori, aceste procese sociale, deşi conţin germenii disoluţiei, ar 
putea fi oprite prin atingerea limitelor de exploatare posibilă şi 
prin organizarea rezistenţei mulţimii. Sunt limite trase de le¬ 
gile economice, dar şi juridice, morale şi religioase cari nu pot 
fi depăşite de clasa politică fără ca ea să-şi pună în joc existenţa 
proprie. Exploatarea neîngrădită a proprietarilor agricoli şi ur¬ 
bani prin bănci a fost stăvilită de rezistenţa pasivă a debitorilor 
şi legea „conversiunii datoriilor", a astupat acest izvor de 
venituri al clasei politice. Primejdia războiului şi necesitatea 
înzestrării armatei a împins la îngrădirea fraudelor cu furni¬ 
turile pentru armată (scandalul Skoda). In sfîrşit diferite scan¬ 
daluri ivite în ultimul timp (fraudele dela jandarmerie, scan¬ 
dalul ai devizele) sunt semne că multe din căile descoperite 

7 


www.dacoromanica.ro 


98 


TRAIAN BRÂILEANU 


de clasa politică pentru a-şi complecta şi spori veniturile încep 
să devie impracticabile. 

Dar pornirile clasei politice nu pot fi oprite nici prin justiţie, 
nici prin predici morale în articole de ziare, nici chiar prin 
primejdia externă, — cînd această clasă a pierdut simţul de 
responsabilitate faţă de ţară şi faţă de judecata istoriei. Această 
stare de decadenţă a unei clase politice începe în momentul ce 
ea devine venală în relaţiile ei cu străinătatea. 

Filip, regele Macedoniei, a caracterizat starea de decadenţă a 
elitelor politice democratice prin afirmaţia că un măgar încărcat 
cu aur trece peste zidurile cetăţii. 

Şi dacă Plutarh în biografia lui Demostene, arată că şi Py- 
thia începuse să ,,filipizeze“, nu trebue să ne mirăm că la noi 
o serie de ziare u sovietizează“! 

Ori această „filipizare“ generală a clasei noastre politice con- 
stitue cea mai grozavă primejdie pentru Neamul Romînesc: 
primejdia pierderii libertăţii politice şi instituirea unei domi- 
naţitini străine. 

Facţiunile politice au scos bogăţiile ţării la mezat, pentru a 
deschide clasei politice noui izvoare de cîştig. Improprie prin 
funcţiunea ei de a exploata ea însăş bogăţiile ţării, de a crea 
şi organiza ramurile de industrie necesare autarchiei economice 
a Ţării, clasa politică romînească, după o scurtă şi efemeră re¬ 
zistenţă a liberalismului-naţional, a cedat măgarului încărcat 
cu aur care a trecut peste zidurile cetăţii romîneşti. Acest m㬠
gar a fost condus de samsarul internaţional, de emisarul tutu¬ 
ror ţărilor industriale imperialiste, de prevestitorul tuturor de¬ 
zastrelor economice şi al tuturor umilinţelor politice, de Ahas- 
ver, jidovul rătăcitor. 

.Intre mulţimea guvernată şi clasa politică romînească dornică 
de îmbogăţire, de lux şi petreceri, imitînd traiul claselor po¬ 
litice ale marilor. Imperii coloniale, s’au aşezat agenţii corup¬ 
ţiei internaţionale, ademenind la orice trădare, la orice tran- 
sacţie şi frîngînd, prin presa lor, prin literatura lor, prin arta 
lor, desfrînată, şi ultimele zvîcniri de rezistenţă patriotică a 
clasei politice. 

Din slugi ale boierimii franţuzite, din negustori de mărun¬ 
ţişuri toleraţi în oraşele romîneşti, din modeşti mijlocitori de 
mici afaceri de împrumut, din cămătari ai satelor, ei s’au ridicat 


www.dacoromanica.ro 


ELITl-LE 


99 


la rangul de mari bancheri, de mari industriaşi, în sfîrşit la 
rangul de arbitri ai vieţii noastre economice şi politice. 

Clasa politică romînească deveni o simplă anexă, din punct 
de vedere economic parazitară şi bacşişară, din punct de vedere 
politic neputincioasă, a marei finanţe jidoveşti şi a clasei po¬ 
litice jidoveşti internaţionale, care a pus deja stăpînire pe Ru¬ 
sia şi are pretenţia să cucerească toată lumea... 


VI 

Problema este deci, de a înlătura pentru naţiunea romînă 
primejdia instituirii unei dominaţiuni jidoveşti, echivalentă cu 
o stare de complectă robie şi iobăgire. După experienţa rusească 
nu ne mai putem face iluzii. Dacă revoluţia comunistă ar reuşi 
la noi, clasa politică romînească ar fi măcelărită în scurtă 
vreme, iar ţăranii ar ajunge vite de muncă pentru noii stăpî- 
nitori. 

Pe de altă parte trebue să notăm că teama de această primejdie 
nu ajunge pentru a împinge clasa politică romînească actuală la 
măsuri radicale împotriva imperialismului jidovesc, ceea ce ar 
cere în primul rînd înlăturarea corupţiei, romînizarea indus¬ 
triilor, echilibrarea bugetului etc. 

Dimpotrivă teama de revoluţia comunistă a sporit corupţia 
şi a aţîţat încă mai mult instinctele primitive; toţi politicienii 
adună bani pentru a-şi asigura fuga peste hotare şi un traiu 
liniştit şi îmbelşugat în străinătate. Împotriva acestor politi¬ 
cieni corupţi şi împotriva imperialismului jidovesc manifestat 
prin pregătirea revoluţiei comuniste-jidoveşti, finanţată de ban¬ 
cherii jidani din toate ţările, s’a ridicat la noi, de multa 
vreme, reacţiunea naţionalistă. Nu este aci locul să expunem 
fazele acestei mişcări, programele şi metodele de luptă. Asu¬ 
pra acestor chestiuni, ziarele dau informaţii destul de lămu¬ 
rite. Ceeace trebue să notăm pentru faza actuală a luptei este 
faptul că din clasa politică romînească o parte însemnată face 
încercarea să se emancipeze de influenţa finanţei jidoveşti. Par¬ 
tidul d-lui Vaida, precum şi noul partid naţional-creştin au 
întrat în arena luptelor politice cu programe antisemite şi na¬ 
ţionaliste. 


www.dacoromanica.ro 


100 


TRAIAN BRĂILEANU 


Dar se poate rezolva problema pe calea luptelor de partide, 
prin maşina votului universal şi a parlamentarismului? De unde 
va rezulta stabilitatea guvernării, înfrînarea poftelor de îm¬ 
bogăţire a politicianilor, din ce izvoare se vor satisface aceste 
pofte? Cine şi prin ce mijloace! va r opri dezertarea politicienilor 
în tabăra duşmanilor cînd aceştia vor oferi (mai mult şi plată 
imediată în numerar? Prin jocul luptelor de 'partide nu se 
poate ajunge la alt rezultat decît de m pune în locul unor po¬ 
liticieni, alţi politicieni, cu aceleaşi porniri şi cu aceleaşi 1 apu¬ 
cături deprinse în cluburile politice. 

In privinţa aceasta să nu ne facem iluzii, căci vom avea ace¬ 
leaşi decepţii ca totdeauna la schimbarea guvernelor democra¬ 
tice şi parlamentare. Politicianul antisemit rămîne politician, 
adică e corupt prin însăş geneza şi funcţia sa. Avem o mul¬ 
ţime de politicieni, frontişti, şi naţional-creştini, antisemiţi 1 cari 
şi-au făcut şi continuă a-şi face afacerile cu samsari jidani, şi 
ceilalţi vor începe afacerile cînd vor veni la putere. 

Astfel se prezintă obiectivul luptei comuniste-jidoveşti. Ji¬ 
dovii comunişti au un program lămurit: instituirea dictatu¬ 
rii şi teroarei şi exploatarea neîngrădită a mulţimii faţă de 
care ei n'au nici o răspundere morală. Ei renunţă la o ar¬ 
mată naţională, ei opresc orice circulaţie a elitelor de jos în 
sus, ei renunţă la cuceriri prin arme de noui teritorii, ci 
caută a cuceri ţările creştine prin infiltraţiune şi bolşevizare, 
aşa cum au făcut-o în Rusia, aşa cum încearcă s'o facă la 
noi, în Franţa şi cum au încercat 's'o facă în Ungaria şi în, 
Germania. 

Dacă dintrio ţară sunt alungaţi, ei migrează în altă ţară, pe 
care o storc, o umilesc, o trădează pînă reuşesc sau s'o ror 
bească cu desăvîrşire sau Să o duca-pînă la marginea prăpastiei 
şi desperării. 

Nici o clasă politică naţională nu-şi poate îngădui acest sis¬ 
tem de „conducere** politică. Oricît de coruptă şi ticăloşită ar 
fi, soarta ei e legată de soarta r naţiunii, de soarta patriei. 

Deaceea şi în elita romînească actuală zvîcneşte revolta sufle¬ 
tească împotriva trufiei jidovilor ajunşi domni în ţara noastră, 
dar strînsă în ghiarele finanţei internaţionale, condusă de ji¬ 
dani, această elită nu poate face decît — antisemitism teoretic. 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


101 


VII 

Dar, în acest caz, există q rezolvire practică a problemei? 

Fără îndoială. Dar ea nu e >şa r de simpla cum şi-o imagi¬ 
nează antisemiţii politicieni, ziarişti şi teoreticieni. 

Intîia condiţie este separaţiunea completă, biologică şi spiri¬ 
tuală, de Jidani, care să cuprindă şi raporturile economice. 
Discuţia „ştiinţifică" a inegalităţii şi ierarhiei raselor nu inte¬ 
resează aci deloc. Jidanii încearcă anume să împingă această 
problemă pe planul „discuţiilor obiective, ştiinţifice". Dar, pentru 
orice naţie care vrea să trăiască liberă în ţara ei, orice străin, 
fie el superior sau inferior, e păgîn şi spurcat. Şi în ce ar sta 
superioritatea rasei jidoveşti? In fraude, escrocherii, cămătărie? 
Doar nu vor susţinea că în arte, literatură, ştiinţă, Spinoza, 
Heine şi, hai să zicem, Einstein! nu 'sunt oameni mari, deoarece 
sunt Jidani, ci cu toate că sunt Jidani. Din egalitatea sau supe¬ 
rioritatea raselor nu rezultă că o rasă sau o naţie are dreptul 
să exploateze pe alta. Aci hotărăşte numai forţa, fizică sau spiri¬ 
tuală, sau mai bine zis cea fizică organizată şi susţinută de 
cea spirituală. Toate teoriile umanitariştilor noştri sunt pledoarii 
ale unor avocaţi mercenari ai iudaismului, ale unor trădători 
de neam şi patrie, ale unor renegaţi demni de dispreţ. 

Comunitatea romînească trebue să devie impermeabilă faţă 
de orice influenţă străină, şi, mai ales, faţă de influenţa unei 
naţii care o ameninţă cu distrugerea şi subjugarea. 

A doua condiţie pentru rezolvirea practică a problemei poli¬ 
tice romîneşti, este reducerea trebuinţelor clasei politice, în 
aşa măsură ca ele să poată fi satisfăcute prin bugetul Statului, 
după satisfacerea completă a tuturor celorlalte trebuinţe: înzes¬ 
trarea armatei, a şcoalei, bisericii, justiţiei şi a aparatului admi¬ 
nistrativ. 

Clasa politică coruptă, aservită finanţei jidoveşti, dornică de 
lux şi petreceri, de călătorii şi distracţii, trebue înlocuită printrio 
elită puritană, muncitoare, morală, sănătoasă, energică, vitează şi 
cu frica lui Dumnezeu. Toate marile reforme sociale, deci şi 
cele politice, s’au înfăptuit prin întoarcerea elitelor la disci¬ 
plină aspră. Spartanii, puritanii lui Cromwell, Prusienii sunt 
exemple din. istorie, cari dovedesc importanţa ascetismului cla¬ 
sei politice pentru puterea unei naţiuni. 


www.dacoromanica.ro 


102 


TRAIAN BRĂILEANU 


E, cred, de prisos să expun pe larg rolul preoţilor şi al educa¬ 
torilor în procesul de regenerare a elitei politice, cum cert este 
şi verificat prin istorie faptul că destrăbălarea morală a preo- 
ţimii şi lipsa simţului de datorie şi responsabilitate a educator 
rilor însoţesc şi grăbesc prăbuşirea clasei politice. Şi cine nu 
cunoaşte din istorie zguduitoarele catastrofe politice şi morale 
cînd justiţia, dreptatea e împărţită de oameni corupţi şi venali? 
S’a oprit la noi corupţia şi venalitatea la pragul lăcaşului 
unde se împarte dreptatea? Iată o întrebare neliniştitoare, la 
care ar trebui să răspundă înalţii noştri magistraţi. 

S’a oprit la noi corupţia şi venalitatea, influenţa distrugătoare 
a banului jidovesc, influenţa demoralizatoare a francmasoneriei 
iudaice la pragul Bisericii, la porţile cazărmilor şi ale şcolilor, 
mai ales ale şcolilor înalte? 

Să cerceteze şi să răspundă conducătorii acestor instituţii! 

Dacă am vrea să ilustrăm şi să descriem starea clasei noastre 
conducătoare, a elitelor de toate categoriile, am trebui să scriem 
o carte groasă, spicuind din cărţi şi ziare şi punînd la contri*- 
buţie şi experienţa noastră personală. 

Dar la ce să o facem, cînd Sallust, Tacit, Montesquieu, cînd 
atîţia alţi scriitori celebri şi geniali ne-au zugrăvit icoana unor 
societăţi în stare de decadenţă şi descompunere, 'dar şi societăţi 
în plină înflorire şi putere. 

Cunoaştem cu prisosinţă cari sunt cauzele decăderii Romanilor 
şi cari au fost cauzele măririi lor. Pentru organizaţia politică teo¬ 
ria e scurtă şi precisă: o clasă politică venală şi coruptă, imo¬ 
rală şi degenerată, duce Statul la peire. 

E>acă clasa noastră politică este venală şi coruptă, sau este 
pe cale de a deveni, prăbuşirea nu poate fi oprită, decît prin 
creiarea unei noui elite disciplinate, incoruptibile, patriotice 
şi — în condiţiunile reale ale Statului nostru — ascetice. 

Ascetismul trebue definit în acest caz ca „renunţare Ia orice 
lux care nu poate fi procurat prin veniturile normale legate de 
funcţia ce o împlineşte individul în ierarhia politică". 

Noi nu excludem din Statul naţional romin ideal luxul, ar 
tele frumoase, ştiinţa, tehnica. Dar trebue să excludem corup¬ 
ţia şi desfrînarea clasei politice. Viaţa celui ce se dedică aface¬ 
rilor publice, celui ce întră în slujba Statului, trebue să fie 
model de virtute cetăţenească. Viaţa sa, în întregime, famî- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


î 03 


Hală şi publică, trebue să fie supusă unui control sever şi' con¬ 
tinuu. Pentru funcţii de Stat individul trebue educat după modul 
spartan şi puritan. împlinirea datoriei, în orice situaţie şi supt 
orice condiţie, trebue să fie legea supremă. 

Dar care este puterea care să-l transforme pe individ în 
cetăţean perfect, în „funcţionar" model? 

Această putere este conducătorul. 

Fie că se cheamă Mussolini sau Hitler, Solon sau Cromwell, 
toţi merg pe aceeaş linie: a datoriei către neam şi patrie. Toate 
formulele de fascism, rasism, corporatism, naţionalism integral, 
îşi primesc înţelesul şi valoarea practică prin ivirea şi acţiunea 
conducătorului. Formulele diferă ca expresie, accentuînd o nuanţă 
particulară, naţională, a momentului istoric, a condiţiilor con¬ 
crete şi nemijlocite cari au desprins curentul de regenerare. 
Formulele sugestionează mulţimea, o fac să urmeze curentul, 
căci deşi ţinta şi mijloacele raţionale sunt aceleaşi şi trebue 
să fie aceleaşi la toate naţiunile şi în toate timpurile, ritmul în 
care se desfăşoară mişcarea, dificultăţile cari se opun, adapta¬ 
bilitatea mulţimii, precum şi însuşirile individuale ale conduc㬠
torului, le imprimă acestor mişcări caracterul lor specific, depen¬ 
dent de loc şi timp. 

In cumpenirea şanselor de reuşită a unei astfel de mişcări in 
curs, cum dealtminteri a oricărui eveniment istoric, teoria ab¬ 
stractă nu poate ajunge la concluzii precise. Din studiul com¬ 
parativ al istoriei se pot desprinde însă anumite posibilităţi de 
previziune, de calculare a rezultatului unei acţiuni politice. Dar 
această previziune nu poate fi enunţată decît în formă ipotetică: 
dacă toate condiţiunile necesare pentru apariţia unui fenomen 
sunt date, fenomenul va apare cu necesitate. In cazul nostru fe¬ 
nomenul aşteptat, dorit şi urmărit de mişcarea naţionalistă este: 
regenerarea clasei politice romîneşti în conformitate cu situaţia 
reală a Statului naţional romîn. 

Am arătat cum ar trebui să fie această clasă politică. Pentru 
ca ea să apară, trebue să se ivească un conducător care s’o 
creeze, s’o modeleze, s’o disciplineze, s’o selecţioneze din sub¬ 
stratul social concret. 

In revista „însemnări sociologice" laturea aceasta practică, 
a educaţiei nouei elite romîneşti, a fost expusă în mai multe 


www.dacoromanica.ro 


104 


TRAIAN BRÂILEANU 


rînduri şi de diferiţi autori. Există la noi şi conducătorul şi 
mişcarea de regenerare e în plină ascensiune. 

Expunerea noastră de faţă e menită să lămurească ţinta, sa 
arate situaţia specifică a Statului naţional romîn care cere o 
clasă politică „ascetică", întrucît primejdiile externe nu îngă- 
duesc o exploatare, nici directă nici indirectă a mulţimii, iar 
pe de altă parte o expansiune colonială pentru întreţinerea 
unei clase politice „aristocratice" şi ai trebuinţe aristocratice este 
imposibilă. 

Cum clasa noastră politică actuală e deprinsă cu luxul şi nc- 
putînd renunţa la lux şi desfrîu (lipsită fiind de educaţie cet㬠
ţenească şi selecţionîndu-se din demagogi şi salariaţi ai fi¬ 
nanţe! jidoveşti internaţionale), Statul nostru e în primejdie de 
a-şi pierde suveranitatea, iar naţiunea e pe cale să cadă în robie. 

Clasa politică actuală trebue deci înlocuită cu o nouă elită 
adaptată condiţiunilor reale de existenţă şi libertate a Nea¬ 
mului Romînesc. 


www.dacoromanica.ro 


CIRCULAŢIA ELITELOR Şl DEMAGOGIA 


i 

Scopul acţiunii noastre politice este bine lămurit: aşezarea 
Statului naţional romîn pe temelii trainice. Nu născocim utopii, 
nu construim imaginea unei societăţi în care individul să-şi 
găsească cea mai mare fericire posibilă. Suntem însufleţiţi de 
dorinţa de a asigura puterea Statului romîn faţă de orice duş¬ 
man din afară ce s’ar putea ivi. Ceea ce înseamnă că fericirea 
noastră o căutăm în înfăptuirea acestei ţinte. Noi scriem pen¬ 
tru cetăţenii romîni însufleţiţi de aceeaşi dorinţă, nu pentru 
„indivizi" pentru cari Statul romîn este un mijloc menit să le 
asigure fericirea lor şi a comunităţii lor potrivnice Statului na¬ 
ţional romîn. 

Din acest punct de vedere trebuesc judecate expunerile noa¬ 
stre privind tehnica politică, „arta de a guverna". Pentru duş¬ 
manii Statului romîn tehnica politica stă în a găsi şi organiza 
mijloacele de a slăbi puterea de rezistenţă a Statului romîn şi 
de a deschide drumul pentru instituirea stăpînirii unei „clase 
politice" străine asupra naţiei romîneşti. Năzuinţa acestor duş¬ 
mani este deci de a distruge structura politică a neamului romî- 
nesc, de a transforma naţiunea romînă într’o clasă socială de 
iobagi şi proletari înăuntrul unui Stat guvernat de ei. 

Pe scurt: aceşti duşmani vreu să cucerească puterea politică 
în Statul nostru. Ori, Statul e al nostru cîtă vreme „clasa poli¬ 
tică", elita, este compusă din Romîni şi poate fi regenerată 
neîntrerupt prin indivizi aparţinînd neamului romînesc, deci cîtă 
vreme „circulaţia elitelor" înăuntrul naţiei romîneşti e liberă 
şi cîtă vreme selecţiunea indivizilor pentru intrarea în elită se 
face după norme cari asigură într’adevăr'intrarea „celor mai buni 
Romîni" în clasa politică. 


www.dacoromanica.ro 


106 


TRAIAN BRĂII.EANU 


Interesul duşmanilor e tocmai opus acestor principii. Ei vor 
căuta 1) să oprească circulaţia liberă a elitelor, 2) să înles¬ 
nească intrarea în elită numai acelor Romîni cari sunt în slujba 
tendinţelor lor de acaparare a puterii şi, în sfîrşit, 3) să p㬠
trundă cu ajutorul acestor Romîni în clasa politică pentru a 
cuceri pe’ncetul (prin infiltraţie) sau printr’o lovitură de Stat 
(prin revoluţie) puterea politică eliminînd pe toţi Romînii dela 
guvernare. 

Duşmanii despre cari e vorba sunt Jidanii. In această privinţă 
nu mai există nicio îndoială şi nicio iluzie. Avem exemple în 
istorie de suprapuneri a unor clase politice străine, fie prin 
infiltraţie sau prin cuceriri cu arme, unde aceste clase politice 
sau au fost absorbite (asimilate) de naţia cotropită, sau conto- 
pindu-se cu ea au dat naştere unei noui naţiuni. Bulgarii cuce¬ 
ritori au fost asimilaţi, Francii cu Latinii din Galia au dat 
naştere naţiunii franceze, totastfel la noi Grecii fanarioţi au 
fost asimilaţi, ca şi în China Mongolii. 

Dar Jidanii nu sunt asimilabili din cauza deosebirii de rasă 
şi de religie, care-i desparte de celelalte popoare. 

Problema aceasta e prea bine cunoscută ca să mai stăruim 
asupra ei, cum cunoscute sunt şi cauzele ascensiunii sociale şi 
politice a Jidanilor în toate Statele unde modul de selecţiune a 
elitelor politice le-a deschis calea spre putere şi le-a deşteptat 
în urmă instinctele de dominaţiune, împingîndu-i la organizarea 
raţională şi sistematică a mijloacelor de cucerire a puterii poli¬ 
tice asupra naţiunilor creştine. 

Pentru a înlătura primejdia jidovească şi a opri imperialismul 
iudaic, trebue să definim pe cît se poate de exact factorii cari 
le-au înlesnit şi înlesnesc acapararea puterii, şi, în urmă, se 
vor putea desprinde şi reformele politice necesare pentru a 
slăbi sau anihila acţiunea acestor factori. 


II 

Se afirmă că adoptarea principiilor revoluţiei franceze şi a 
doctrine» liberale individualiste, născută din ele, a provocat criza 
politică în Statele moderne. Individualismul ar fi deschis por¬ 
ţile pentru toţi demagogii şi toţi veneticii, cari, la adăpostul 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


107 


egalitarismului şi umanitarismului, au început să sape la teme¬ 
liile Statelor naţionale. 

S’ar crede deci că, înlocuindu-se principiul egalităţii şi liber¬ 
tăţii printr’un principiu de ierarhizare şi constrîngere, am putea 
ajunge la înlăturarea primejdiei. Dificultatea lămuririi acestei 
probleme stă în impreciziunea termenilor. Cert este că „demo¬ 
craţia" în înfăţişarea ei de astăzi (parlamentarism întemeiat pe 
vot universal şi partide politice) constitue cea mai mare pri¬ 
mejdie pentru Statul nostru. Dar nu fiindcă este „democraţie", 
ci fiindcă este o democraţie organizată într’un mod contrar in¬ 
tereselor naţiunii romîneşti, contrar Statului naţional romîn, 

„Libertatea, egalitatea şi fraternitatea" revoluţiei franceze tre- 
buesc interpretate şi înţelese în temeiul momentului istoric, al 
situaţiei în care se găsea Franţa la sfîrşitul veacului al XVIlI-lea. 
Era doar vorba de a înlătura privilegiile nobilimii şi ale cle¬ 
rului şi de a deschide burgheziei intrarea în „clasa politică**. 
Burghezia a cerut deci „libertate, egalitate şi fraternitate" la 
fel cu nobilimea şi clerul, nicidecum însă cu plebea, cu prole¬ 
tariatul, Ceea ce s’a văzut în urmă, cînd s’au stabilit drepturile 
politice ale cetăţenilor şi cînd s’a fixat dreptul de proprietate. 
In lupta politică „libertatea şi egalitatea" au servit ca „formulă 
de acţiune", ca program pentru a pune în mişcare mulţimea, 
pentru a o revoluţiona, deşteptîndu-i instinctele de ură împo¬ 
triva celor „mari", puternici şi bogaţi 

Dar nici prin gînd nu le-ar fi trecut Francezilor, deia 1789, 
că revoluţia e făcută pentru a înlesni Jidanilor, Arabilor şi Ne¬ 
grilor dobîndirea cetăţeniei franceze şi a drepturilor politice în 
Statul naţional francez. Numai prin faptul că jidanii în Franţa 
se dădeau drept Francezi de religiune mozaică şi prin faptul 
că, în lupta contra clerului catolic, burghezia franceză a pro¬ 
clamat toleranţă absolută în domeniul religios (pentru a slăbi 
Influenţa clerului asupra mulţimii), Jidanii şi-au cîştigat deplină 
libertate de acţiune, şi în domeniul economic şi în cel politic. 

Se’nţelege că Jidanii au simţit şi văzut dela început foloasele 
ce pot rezulta pentru ei din deslănţuirea războiului civil şi din 
izbînda burgheziei din care ei făceau parte prin ocupaţiunea 
lor şi prin soarta comună de oprimaţi. Deaceea ei sprijiniră re¬ 
voluţia şi, în urmă, organizară revoluţia permanentă prin franc¬ 
masonerie pe de o parte şi prin comunism pe de altă parte, cu 


www.dacoromanica.ro 


108 


TRAIAN BRĂILEANU 


obiectivul precis de a acapara puterea politică pentru neamul 
lor, aşa cum le-a făgăduit lehova, „Democratizarea" progresivă 
prin revolutionarea neîncetată a masselor deveni astfel preocu¬ 
parea tuturor Jidanilor, din toate Statele, şi ei nu cruţară nici 
bani, nici muncă intelectuală pentru a distruge „burghezia capi¬ 
talistă", adică clasa politică naţională şi creştină de ori unde. 

Notăm deci că principiul toleranţei religioase nu implica ega¬ 
litate politică fără privire la naţionalitate, ci egalitate politică 
pentru Francezi, fără considerarea religiei. Cum însă religia 
pentru Jidani constitue principiul de coeziune din toate punc¬ 
tele de vedere (biologic, moral, naţional, economic, politic), e 
evident că emanciparea religioasă a însemnat pentru ei o eman¬ 
cipare posibilă din toate punctele de vedere, dacă lupta înce¬ 
pută putea fi continuată pînă la destrămarea completă a naţiu¬ 
nilor creştine constituite în State — prin democratizare pro¬ 
gresivă care să dea Jidanilor conducerea masselor. Votul uni¬ 
versal şi regimul partidelor politice a atins idealul de democra¬ 
tizare rîvnit de Jidani. Revoluţionarea permanentă a masselor, 
ridicarea tuturor demagogilor venali la rangul de conducători 
politici, i-au dat neamului jidovesc o putere uimitoare în viaţa 
politică. In posesiunea „maşinei" de a fabrica oameni politici 
(prin cluburile politice, presă, corupţie şi teroare), Jidanii na- 
dăjduesc să distrugă în scurtă vreme clasa politică romînească, 
mai ales că au reuşit să oprească libera circulaţie a elitelor 
înăuntrul naţiunii şi să se infiltreze ei în elita romînească, ca 
mari industriaşi, avocaţi, medici, ingineri, arhitecţi, iar prin c㬠
sătorii mixte şi în funcţiile de Stat (un număr mare de ofiţeri, 
magistraţi, profesori romîni sunt căsătoriţi cu Evreice). 

O reformă politică menită să pună stavilă acestei cotropiri 
jidoveşti ar trebui să ţină seama de toate aceste momente. Noi 
am arătat în studiile trecute unele din măsurile necesare pentru 
a asigura omogeneitatea clasei politice romîneşti şi libera cir¬ 
culaţie a elitelor înăuntrul naţiunii: ascetismul economic al elitei 
romîneşti şi emanciparea ei de finanţa jidovească, formarea unui 
corp de funcţionari cu prestigiu şi inaccesibili corupţiei, etc. 

In cele ce urmează vom analiza mai de aproape problema se- 
lecţiunii elementelor pentru clasa politică — aşa cum se pre¬ 
zintă în „democraţia" noastră şi aşa cum ar trebui să se înf㬠
ţişeze în Statul naţional romin, în adevărata „democraţie ro¬ 
mînească". 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


IM 


II] 

Nici-o elită nu-şi poate păstra situaţiunea, nu se poate men¬ 
ţinea Ia conducere fără prestigiu în faţa mulţimii. Orice individ 
făcînd parte din elită trebue să se legitimeze că are însuşirile 
necesare pentru conducere în general sau pentru o funcţie spe¬ 
cială înăuntrul elitei sociale. 

Criteriile după cari mulţimea judecă aptitudinea indivizilor 
pentru conducere sunt, în general, de două feluri: iraţionale şi 
raţionale. Dar în cele mai multe cazuri elementele iraţionale şi 
raţionale se amestecă şi se susţin reciproc. Mulţimea crede mai 
întîiu că cineva are aptitudini de conducător, iar apoi intervine 
judecata raţională, cerîndu-i-se conducătorului ales legitimarea 
prin fapte, prin rezultatele practice ale acţiunii sale. 

In stabilirea ierarhiei valorilor în organizaţia politică istoria 
ne arată modul cum factorii iraţionali şi raţionali au determinat 
modul de selecţionare a clasei politice. înţelepciunea bătrînilor, 
vitejia eroilor, puterea supranaturală a preoţilor, bogăţia do- 
bîndită prin destoinicie şi prevedere, sunt temeiuri ale presti¬ 
giului indivizilor de elită şi al familiilor lor. 

Dar orice societate evoluează. Succesiunea generaţiilor, schim¬ 
barea raporturilor societăţii cu mediul împrejmuitor, etc., îşi 
găsesc expresia în procese intracomunitare concomitente, me¬ 
nite să asigure o diferenţiere socială adaptată acestor schim¬ 
bări şi în stare să păstreze neatinsă unitatea socială. 

Am arătat în alt loc cum lupta pentru existenţă între socie¬ 
tăţile omeneşti, războaele au împins la „democratizare", Ia ten¬ 
dinţa de a întemeia organizaţia politică pe libera circulaţie a 
elitelor. In clipa ce naţiunile, constituite în State, aveau nevoie 
de mobilizarea tuturor forţelor pentru păstrarea independenţei 
politice, tendinţa (naturală de altfel) a claselor politice de a se în¬ 
chide şi de a nu îngădui accesul de oameni noi din mulţimea gu¬ 
vernată la conducere, devenea o primejdie pentru existenţa so¬ 
cietăţii. Pentru a înlesni selecţiunea elitelor în temeiul pregătirii 
profesionale, fără considerarea naşterii şi bogăţiei, s’a ajuns, 
după lungi lupte, la democratizarea instituţiilor de educaţie, a 
şcolilor, şi Ia deschiderea tuturor funcţiilor publice pentru „me¬ 
ritul personal". Mijlocul pentru a ajunge la acest rezultat a 
fost parlamentarismul şi iărgirea progresivă a dreptului electo¬ 
ral pentru toţi cetăţenii. 


www.dacoromanica.ro 


110 


TRAIAN BRĂILEANU 


Trebue să recunoaştem deci că prin acest mijloc, al partici¬ 
pării întregii naţiuni la viaţa politică, s’au creat instituţii de 
pregătire şi selecţionare raţională a valorilor individuale fără 
deosebire de clasă sau stare socială. Privilegiile naşterii şi 
bogăţiei au fost reduse pe cît omeneşte se poate. 

Din punct de vedere teoretic şi ideal am putea fi mulţumiţi 
cu acest rezultat. Am avea garanţia că prin organizarea cît mai 
bună a şcolilor, prin pregătirea şi selecţionarea cît mai temeinică 
şi raţională a tineretului, clasa conducătoare romînească să se 
poată împrospăta neîncetat cu elemente destoinice. Iar o clasă 
conducătoare puternică şi solidară, legată, chiar prin felul selec- 
ţiunii ei, de soarta şi aspiraţiunile mulţimii conduse, ar fi cea 
mai bună chezăşie pentru puterea naţiunii romîneşti în luptă 
cu naţiunile duşmane. 

Dar chiar acest mijloc, prin care s’a obţinut un rezultat atît 
de util pentru sporirea puterii naţiunii, a produs, în cursul apli¬ 
cării sale practice, efecte secundare cari ameninţă să distrugă 
toate roadele bune. Cum aplicarea sa nu s’a putut face decît 
prin lupta mulţimii împotriva clasei politice, care avea tendinţa 
de a-şi păstra situaţia privilegiată, şi cum în această luptă mul¬ 
ţimea îşi alese şi trebuia să-şi aleagă conducătorii după criterii 
iraţionale, în arena politică îşi făcură intrarea demagogii. Prin 
acţiunea acestora drepturile politice au fost lărgite tot mai mult, 
iar cu cît aceste drepturi au fost lărgite cu atît mai mult spori 
şi influenţa demagogilor, puterea lor depăşind limitele raţionale 
ale funcţiunii lor. E lămurit doar că parlamentul ieşit din ale¬ 
geri n’are, din punct de vedere raţional, alt rost decît să zădăr¬ 
nicească închiderea clasei politice, constituirea unei caste care 
să guverneze în folosul unui număr restrîns de familii privile¬ 
giate oprind accesul la guvernare al oamenilor din mulţime 
talentaţi şi pregătiţi pentru funcţiunile de conducere. Parlamen¬ 
tul trebue să exercite un control sever şi obiectiv asupra acti¬ 
vităţii puterii executive, să asigure o echilibrare justă a tuturor 
intereselor de clasă şi, ca obiectiv suprem, să vegheze ca na¬ 
ţiunea să fie condusă şi organizată în aşa fel ca să poată ieşi 
victorioasă din orice conflict cu naţiunile duşmane. 

Dar în unele ţări, şi mai ales la noi, demagogia a prefăcut 
parlamentul într’o instituţie de corupţie şi de destrămare a in¬ 
stituţiilor Statului. „Politicianismul" e termenul prin care obici- 


www.dacoromanica.ro 


EI, IŢELE 


111 


nuim a caracteriza situaţia în care am ajuns. Votul universal 
a deslănţuit lupte de exţerminare între demagogii constituiţi în 
„cluburi". Aceste lupte au deschis porţile influenţei finanţei 
internaţionale, a lojelor francmasonice, pe scurt a Jidanilor, cari 
finânţînd demagogia, nădăjduesc să cucerească cu ajutorul dema¬ 
gogilor puterea politică. 

Demagogii deci, cari după înţelesul cuvîntului ar trebui să 
fie conducători ai mulţimii pentru limitarea puterii şi stăvilirea 
abuzurilor clasei politice, devin, prin creşterea puterii lor şi 
prin instinctele lor de dominaţiune trezite prin conştiinţa ace¬ 
stei puteri, oameni primejdidşi. Cum, în multe cazuri, lor le 
lipseşte pregătirea pentru conducere şi o educaţie în stare să 
le înfrîneze pornirile anarhice, ei sunt gata să se folosească de 
orice mijloace pentru atingerea scopului lor: dominaţiunea. 

In felul acesta, „demagogia" a devenit, din simplu fenomen 
accidental al înfăptuirii libertăţii în circulaţia elitelor, mijlocul 
principal, şi la noi aproape exclusiv, al selecţiunii elementelor 
din mulţime pentru completarea şi „regenerarea" clasei politice. 
Ţara mişună de demagogi; demagogi pe sate, judeţe şi pe ţară. 
Din ei se recrutează şi funcţionarii de tot felul, pentru cari cer¬ 
tificatele şcolare reprezintă o condiţie „formală", dar nu tot¬ 
deauna indispensabilă. Cluburile politice îşi au criteriile lor de 
ierarhizare a valorilor, derivate toate din principiul „electoral", 
deci demagogic. 


IV 

Schiţăm aci, pentru înţelegerea problemei, şi principiile de 
bază ale tehnicei demagogice. Demagogul, pe lîngă însuşirile 
naturale (darul de a vorbi, prezenţă de spirit, curaj, etc.), mai 
are nevoie de o „formulă" şi de bani, de mulţi bani. „Formula” 
e menită să împingă mulţimea la acţiune. De ex.: „Statul ţăr㬠
nesc", sau „dictatura proletariatului”, etc., sunt formule de acest 
fel expuse mai pe larg în programe cari cuprind fericirea mul¬ 
ţimii, după clase şi profesiuni. Banii se adună în toate felurile: 
prin fraude, comisioane, şi apoi dela cei ce au interes ca mul¬ 
ţimea să se revolte sau să aleagă o anumită categorie de dema¬ 
gogi. Cluburile au un sistem bine organizat de a aduna bani 
în opoziţie pentru a răsturna guvernul, şi cînd sunt la putere 


www.dacoromanica.ro 


112 


TRAIAN BRĂILEANU 


de a face să curgă banul Statului în buzunarele partizanilor — 
după rang şi merite. In organizarea acestui sistem au intervenit 
Jidanii cu toată abilitatea lor de samsari şi agenţi de propa¬ 
gandă. In schimb ei participă în mod efectiv la beneficiile guver¬ 
nării oricărui club. Ei furnizează instituţiilor Statului toate cele 
necesare: hrană şi îmbrăcăminte pentru armată, materiale pentru 
căile ferate, ei zidesc biserici, ei exploatează pădurile şi furni¬ 
zează lemne de foc şi de construcţie, etc. 

Cu cît politica unui club e mai radicală, mai umanitară şi 
egalitară, mai internaţională şi aconfesională, cu atît mai mare e 
sprijinul ce i-1 acordă Jidanii. Ei finanţează alegerile, congresele, 
presa, etc., cu mare dărnicie. Condiţia este ca clubul să fie 
progresist, de stînga, cît mai de stînga. Căci de dreapta se tem 
Jidanii, de adevărata dreaptă, de dreapta noastră, nu de drep¬ 
tele parlamentariste şi demagogice. 

Dar problema „dreptei" cere o expunere mai amplă pentru 
a înlătura neînţelegeri şi interpretări tendenţioase. 


V 

Mai întîiu „stînga" nu înseamnă democraţie, ci dictatură jido¬ 
vească. Aceasta este definiţia reală a cuvîntului. Că altă dată 
cuvîntul a avut altă semnificaţie, că originea sa se datoreşte 
cutărui uz parlamentar, etc., toate aceste nu ne interesează. Că 
astăzi mai există între Romîni imbecili cari identifică „stînga" 
ai progres şi democraţie e regretabil, cînd orice Jidan ştie ce 
înseamnă în realitate acest cuvînt. Mai regretabil însă este că în¬ 
tre Romîni există oameni deştepţi, dar venali, laşi şi trădători de 
neam, cari profitînd de imbecilitatea imbecililor pregătesc dic¬ 
tatura teroristă a Jidanilor în ţara romînească. 

Dreapta este mişcarea care se opune imperialismului iudaic, 
care organizează în mod sistematic şi raţional rezistenţa împo¬ 
triva revoluţiei jidoveşti, împotriva războiului civil, pe care Ji¬ 
danii vreau să-l deslănţuiască la noi cu ajutorul demagogilor 
venali şi corupţi. 

Şi noi suntem demagogi. Dar nu demagogi constituiţi în clu¬ 
buri, ci în tabere de muncă. Demagogia noastră de dreapta este 
pilda de jertfă, de disciplină, de morală, de păstrare a credin- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


113 


ţelor şi tradiţiilor, a rîntecului romînesc, a virtuţilor cetăţeneşti. 
Noi suntem conduşi de un demagog care agită mulţimea nu 
prin artă oratorică, prin adunări electorale, printr’o presă ve¬ 
nală şi de şantaj, ci prin pilda sa de „naţionalist". „Naţiona¬ 
lismul" poate fi o simplă formulă demagogică (deci identic cu 
cuzismul), dar poate fi şi un sentiment adine care se manifestă, 
prin fapte menite să răscolească sufletul întregii naţii. La 
„dreapta" e drumul spre înfăptuiri romîneşti, spre crearea unei 
lumi noui de simţire şi gîndire romînească. Prin „dreapta" va 
fi strivită „stînga", acesta e înţelesul luptei noastre, a dema¬ 
gogici noastre. 

Prin urmare nu mai e vorba de discuţii sterile asupra demo¬ 
craţiei, parlamentarismului, corporatismului, etc. Toate aceste 
îşi vor găsi rezolvirea spre mulţumirea tuturora, după ce iz- 
bînda asupra haosului politicianist şi a primejdiei jidoveşti va 
fi cîştigată. Toate cele ce naţiunea romînească a realizat ca 
progres adevărat, privind libertăţile politice, democratizarea şcoa- 
lei, buna rînduială în biserică, apărarea intereselor diferitelor 
clase sociale şi profesiuni, nu numai că se vor păstra neatinse, 
ci se vor pune pe temelii solide şi se va deschide calea pentru 
desăvîrşirea progresului. 

Mişcarea de dreapta nu tinde spre dictatură, în înţeles de 
despotism personal şi arbitrar, deci de tiranie, ci spre structu¬ 
rarea şi buna rînduire a instituţiunilor Statului, delimitîndu-i-se 
fiecăreia sfera de funcţiune şi reglementîndu-se raporturile între 
ele în temeiul unui principiu suprem: unitatea indestructibilă 
a Naţiunii. 


VI 

Politicianismul, precum am văzut, este efectul, vizibil în toate 
domeniile de activitate, al sistemului de selecţionare a elite; 
noastre sociale prin demagogie. înainte de războiu, în Regatul 
liber, manifestările politicianismului au fost zugrăvite de scrii¬ 
tori geniali (Eminescu, Caragiale). Dar publicul mare se obiş¬ 
nuise cu acest sistem, iar clasa conducătoare dispunea încă de 
oameni politici cu mare prestigiu cari ştiură să înfrîneze pornirile 
anarhice ale demagogilor. Războiul şi Unirea ridicară însă la 
suprafaţă noui probleme sociale, cari nu mai puteau fi stăpî- 

» 


www.dacoromanica.ro 


114 


TRAIAN BRĂILEANU 


nite cu aceleaşi mijloace. Oamenii politici cumpătaţi scăpară 
frînele din mină şi demagogii îşi făcură apariţia. Socialismul, 
muudtoresc şi ţărănesc, îşi începu acţiunea disolvantă întîiu pe 
căi deosebite, pentru a se contopi, în zilele noastre, într’o sin¬ 
gură tabăra: partidul ţărănesc. Liga Poporului după o uşoară iz- 
bîndă asupra socialismului muncitoresc dela oraşe, recăzu în 
vechiul sistem, fără să încerce reforme radicale, fără viziunea 
dară a evoluţiei societăţii romîneşti. Cînd fascismul italian 
arălă drumul rnîntuirii, forţele Ligii Poporului, erau deja para¬ 
lizate, prestigiul conducătorului, al Ducelui romîncsc, era m㬠
cinat de politicianismul demagogic. Mişcarea naţionalistă, subt 
forma cuzistă, nu se putu ridica la rangul unei forţe politice 
hotărîtoare. Ii lipsea conducătorul. Antisemitism turbulent după 
moda rusească, certuri interne pentru „mandate", teorii sterile 
fără acţiune practică pricepută, au zădărnicit consolidarea unui 
organism politic puternic şi rezistent. Răspîndirea germenilor 
disoluţiei nu s’a izbit deci de nicio piedică serioasă, iar „măsu¬ 
rile legale" n’au făcut decît să crească fanatismul comuniştilor. 
Dar în acelaş timp, în mod firesc, s’a trezit şi instinctul de con¬ 
servare al neamului romînesc, dînd naştere mişcării de dreapta, 
mişcării naţionaliste a tinerei generaţii care, într’un moment dat, 
ajunse în viaţa noastră politică un factor de mare greutate. 

Intîmplările şi peripeţiile acestei mişcări dela 10 Decemvrie 
1933 încoace, sunt cunoscute tuturora. Rezultatul final: mişcarea 
s’a răspîndit şi mai mult şi, ceea ce-i mai important, ea a p㬠
truns în adîncime, a început să domine spiritele, să devie o 
credinţă. Intretimp şi o parte a clasei conducătoare a înţeles 
primejdia, şi-a văzut pieirea cu ochii şi oameni politici cari 
şi-au mai păstrat o parte de bun simţ s’au despărţit de dema¬ 
gogii venali ai stîngei. Pretutindeni în ţară s’au ivit gazete anti¬ 
semite şi anticomuniste. „Naţionalismul" a devenit o „formulă", 
Lar banul jidovesc a încetat să mai aibă putere absolută asupra 
politicianilor romîni. Lupta se dă încă după vechiul sistem de¬ 
magogic, apelînd la mulţime şi răscolind pasiunile mulţimii. 

Romînii, toţi Romînii doresc şi nădăjduesc că partidele creş¬ 
tine unite (sau cel puţin unul din aceste partide) vor veni la 
putere. 

Dar, oricum ar fi, criza prin care trece astăzi Statul naţional 
romîn nu-şi va putea găsi rezolvirea decît prin instituirea unui 


www.dacoromanica.ro 


EL*rnn,E 


115 


regim de dreapta înfăptuit şi susţinut de tînăra generaţie. N㬠
zuinţă partidelor creştine, de a cuceri puterea găseşte în tabăra 
luptătorilor naţionalişti toată simpatia şi tot sprijinul. Dar con¬ 
ducătorii acestor partide trebue să-şi dea seama că prin cuce¬ 
rirea puterii încă n’au făcut nimic, dacă nu vor şti să guverneze, 
dacă vor îngădui continuarea demagogiei, prin care în mod 
fatal guvernarea lor va deveni sterilă, şi prestigiul lor va fi 
măcinat şi distrus în scurta vreme. 

Arta de a cuceri puterea nu este identică cu arta de a guverna. 
Acest lucru îl vom lămuri mai de aproape. 


Vil 

Politicianismul demagogic confundă arta de a guverna cu arta 
de a cuceri puterea. In acest fapt stă toată mizeria vieţii noastre 
politice. Cine nu se mulţumeşte cu o observaţie de suprafaţă a 
fenomenelor sociale, ci reuşeşte să pătrundă mai adînc în ana¬ 
liza faptelor, va constata că subt zbuciumul suprafeţei se ascund 
adevăratele transformări. Descoperirea cauzelor acestor transfor¬ 
mări şi stăpînirea lor pentru a da evoluţiei sociale o direcţie con¬ 
formă cu interesele naţionale romîneşti formează preocuparea 
adevăraţilor oameni politici. 

Duşmanii neamului romînesc au prins momentul cînd dema¬ 
gogii au acaparat posturile de conducere în Ţara noastră şi au 
împins, după un plan bine chibzuit, chiar cu ajutorul acestor de¬ 
magogi, evoluţia naţiunii romîneşti într’o direcţie opusă intere¬ 
selor ei vitale. Ei au înlesnit ascensiunea tuturor oamenilor am¬ 
biţioşi în ierarhia socială, ei i-au înconjurat pe toţi bărbaţii cu 
prestigiu cu politiciani fără scrupule, corupţi şi porniţi spre 
îmbogăţire cu orice mijloace. Ei au aţîţat ambiţia oamenilor po¬ 
litici romîni şi i-au învrăjbit întreolaltă pentru a zădărnici orice 
activitate constructivă în domeniul politic. Desele schimbări 
de guvern, urmate de răscolirea pasiunilor de partid la alegeri, 
au grăbit anarhizarea politică şi a clasei politice şi a mulţimii. 
In acest haos organizaţia duşmanului s'a menţinut neatinsă, fiind 
bine aşezată pe norme religioase şi morale şi pe o disciplină 
spirituală închegată prin secole în lupta cu creştinismul. In ju¬ 
rul nucleelor indestructibile ale comunităţilor religioase iudaice 


www.dacoromanica.ro 


116 


TRAIAN BRĂILEANU 


s’au grupat apoi organizaţiile revoluţionare conduse de Evrei 
şi în cari creştinii ambiţioşi au fost atraşi, satisfăcîndu-li-se or¬ 
goliul şi setea de îmbogăţire. 

Nu trebue să ne mirăm deci că Statul nostru începe să fie 
condus în mod efectiv de Jidani, cari, în haosul deslănţuit prin 
luptele demagogiei, reprezintă singura putere bine disciplinată. 

Dacă acest sistem de guvernare va continua, instituirea dicta¬ 
turii jidoveşti e apropiată. Oamenii de cari se servesc ei, dema¬ 
gogii noştri, vor fi înlăturaţi şi suprimaţi foarte repede în clipa 
ce condiţiunile pentru dictatura iudaică vor fi prielnice. 

Acest mers al lucrurilor trebue oprit şi istoria romînească 
trebue să-şi regăsească vechiul ei făgaş. Simţim şi vedem cu 
toţii că acţiunea pentru mîntuirea neamului romînesc a început 
şi se întăreşte tot mai mult. 

Dar, acţiunii disciplinate şi bine conduse a duşmanilor, trebue 
şă i se opună o acţiune cel puţin totatît de bine chibzuită şi 
disciplinată. Alegerile în parlament trebue să devină un mijloc 
pentru a institui un guvern romînesc ca organ al unei clase 
politice unitare şi solidare, alegerile trebue să ridice la guver¬ 
nare pe un om politic susţinut şi de marea mulţime şi de elită, 
deci pe un conducător politic, în adevăratul înţeles al cuvîntului. 

Acest prestigiu de conducător nu se poate dobîndi numai prin 
demagogie, prin apelul la instinctele mulţimii, ci prin apelul Ia 
sentimentele înalte de jertfă pentru Neam şi Ţară. 

Naţiunea romînească stă în războiu cu un duşman care a 
intrat în Ţară cu ajutorul demagogilor venali. Lupta nu poate 
avea pentru noi sorţi de izbîndă, dacă nu se stabileşte solidari¬ 
tatea oştirii noastre şi unitatea conducerii. 

In toate teoriile politice, începînd cu Platon, pînă la Hobbes 
şi pînă la Charles Maurras, se demonstrează că nici un Stat nu 
e viabil fără o conducere unitară, fără un om politic, care să 
aibă şi prestigiul şi destoinicia pentru guvernare. 

Acest prestigiu şi această destoinicie conducătorul şi le dobîn- 
deşte, uneori prin multe lupte şi suferinţe, altădată, ajutat de 
împrejurări, fără multă trudă. Cesar, Ştefan cel Mare, Napo¬ 
leon, Bismark, Masaryk, Mussolini, Hitler — toţi aceştia sunt 
conducători geniali, dar cît de diferită este calea ascensiunii lor 
la conducerea efectivă! Aceleaşi deosebiri le găsim de altfel şi 
în artele frumoase; să ne gîndim numai Ia Alecsandri şi Emi- 
nescu. 


www.dacoromanica.ro 


■ELITELE 


117 


Iar noi, muritorii de rînd, cetăţeni ai Statului Naţional Romîn, 
trebuc să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne deschidă ochii su¬ 
fleteşti pentru a cunoaşte şi recunoaşte apariţia conducătorului. 
Căci cel mai groaznic destin loveşte pe acel popor care în cea¬ 
surile grele şi hotărîtoare ale istoriei sale a fost orb la apariţia 
şi surd la chemarea Mântuitorului său. 

Atenienii l-au otrăvit pe Socrate, Romanii i-au ucis pe Gracchi, 
iar Jidanii l-au răstignit pe însuş fiul lui Dumnezeu, pe acela 
care a venit să aducă pace şi dragoste între oameni. 

Curg secolele şi anii, din vecie spre vecie, şi vieţile popoa¬ 
relor şi ale indivizilor trec ca dungi de lumină şi sclipiri de 
scîntei în noaptea tainică a Universului cîrmuit de Divinitate. 
De multe secole s’a aprins lumina naţiunii romîneşti, conştiinţa 
trează a unui popor viteaz şi harnic. Să ne trudim şi să luptăm 
ca această lumină să nu pălească, ci să ardă tot mai vie, mai 
strălucitoare. 

Flacăra sfîntă a dragostei de Neam şi Ţară să se aprinda 
în sufletul nostru şi să se nutrească din izvorul puternic al fo¬ 
cului ce ţîşneşte' din sufletul conducătorului. 


www.dacoromanica.ro 



PUTEREA CELOR BOGAJI Şl BOGĂŢIA CELOR 

PUTERNICI 

I 

Mişcarea naţionalistă are o ţintă bine definită: regenerarea 
elitei politice romîneşti. 

Dar, dacă scopul este lămurit, înfăptuirea lui este foarte difi¬ 
cilă. Noi ne-am străduit, în ceea ce scriem, să limpezim problema, 
să o analizăm în toate aspectele ei, să înfăţişăm fazele acţiunii 
întreprinse pentru atingerea ţintei, să fixăm rezultatele dobîn- 
dite pînă acuma şi să desprindem, în sfîrşit, elementele cari ne-ar 
putea înlesni o prevedere a rezultatului final. 

Am constatat că elita noastră a intrat, după Unire, într’o fază 
critică. Străinii, şi în primul rînd jidanii, dobîndind drepturi de¬ 
pline de cetăţenie, s’au strecurat pe diferite căi în clasa condu¬ 
cătoare, schimbîndu-i caracterul şi oprind procesul natural al 
„circulaţiei elitelor" înăuntrul comunităţii romîneşti. Corupţia, 
demagogia, luxul şi desfrîul, slăbirea sentimentului patriotic şi 
religios, au destrămat omogeneitatea spirituală şi biologică a 
elitei romîneşti, astfel că naţiunea romînă e ameninţată să cadă 
subt stăpînirea unei elite străine, formată din Jidani şi francma¬ 
soni jidoviţi. 

In timp ce se desfăşura acest proces de destrămare şi în¬ 
străinare a elitei noastre, a început să se organizeze, pe de o 
parte, forţele menite să grăbească prăbuşirea totală a elitei ro¬ 
mîneşti şi instituirea dominaţiei iudeo-masonice — comunismul, 
— şi, pe de altă parte, forţele menite să purifice clasa condu¬ 
cătoare de elementele străine — naţionalismul. 

In toate ţările unde iudeo-masoneria a încercat şi încearcă 
să-şi institue stăpînirea, lupta s’a desfăşurat după acelaş plan 
general, dar în aplicarea „pe teren" există mari deosebiri, re- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


110 


zultate din evoluţia istorică a diferitelor ţări, din structura’ lor 
politică şi economică, din starea lor culturală, etc., şi nu mai 
puţin din personalitatea conducătorilor. 

Abia studii amănunţite asupra acestor deosebiri, deci o istorie 
comparată a Statelor europene, ar putea explica dcce in Rusia 
a reuşit revoluţia comunistă, dece în Italia şi Germania reac- 
ţiunea naţionalistă a înlăturat pentru totdeauna primejdia bol- 
şevizării, dece Franţa alunecă pe ’ncetul spre comunism, dece 
în Spania s’a deslănţuit cu atîta furie războiul civil. Nu mai 
puţin interesante ar fi studiile asupra acestei probleme cu pri¬ 
vire la Cehoslovacia, Iugoslavia şi Bulgaria. Sunt aceste ţări 
imune faţă de comunismul jidovesc şi din ce cauze? In sfîrşit, 
din aceste studii ne-am lămuri mai bine şi asupra situaţiei po¬ 
litice dela noi, adică ne-am putea da mai bine seama în ce 
fază a intrat la noi lupta între cele două grupări antagoniste. 

Înainte de toate s’ar cere lămurită chestiunea, cum de ţara 
noastră a putut fi invadată după Unire de atîţia jidani, lntr’un 
scurt dar luminos articol „Jidovirea protipendadei romîoeşti" 
(în „Porunca Vremii") d-1 Nicolae Bogdan constată faptul infil¬ 
traţiei Jidanilor în elita noastră şi-l explică, în parte, prin de¬ 
căderea şi înstrăinarea boerimii în epoca fanariotă. Dar el amin¬ 
teşte că pe la 1848 elita romînească şi-a redobîndit vigoarea, 
şi că după Unirea din 1918 însemnăm iarăşi o fază de declin. 
Protipendada, susţine autorul, nu se romînizase decît la supra¬ 
faţă, rămînînd, în fond, jumătate balcanică, jumătate bizantino- 
turcească, astfel că n’a putut rezista atacului jidanilor organizaţi 
în masonerie. „Masonizînd, adică jidovind toată această venală 
şi lamentabilă greco-bulgărime degenerată, jidanii au cîştigat 
cea mai frumoasă şi mai bogată ţară din Europa", încheie autorul. 

E un sîmbure de adevăr în aceste afirmaţii, dar nu este ade¬ 
vărul întreg. Constatăm doar că elita romînească din Vechiul 
Regat a opus pînă la Unirea din 1918 rezistenţă dîrză iudaizării. 
Valul invaziei jidoveşti creşte abia după Unire într’o măsură 
extraordinară şi în acelaş timp se intensifică şi infiltraţia jida¬ 
nilor în elită. 

Am fi trebuit să ne aşteptăm dimpotrivă la o regenerare a 
elitei romîneşti, la o consolidare a ei, dat fiind că Ardealul, 
Bucovina şi Basarabia aduceau Statului romîn un nou spor de 
intelectuali romîni, de „conducători", oţeliţi în luptele duse îm- 


www.dacoromanica.ro 


120 


TRAIAN BRĂILEANU 


potriva asupritorilor străini. Această nouă protipendadă nu este 
nici „balcanică", nici „bizantino-turcească", ci In cea mai mare 
parte ieşită din ţărănimea romînă. 

£i totuş: Jidanii au pus mina pe industrie şi comerţ, au co¬ 
tropit şcolile, au devenit arbitri în politică, tocmai după între¬ 
girea elitei noastre cu elemente pur romîneşti. 

Ştim doar că, nu mult după Unire, guvernul Averescu a ştiut 
să curme scurt mişcarea revoluţionară a agenţilor comunişti, 
într’o vreme cînd elita politică era încă aproape pur „regă- 
ţeană", şi că, dimpotrivă, primul guvern Vaida şi, în urmă, gu¬ 
vernele naţional-ţărăniste, în cari „elitele desrobite" aveau un 
rol important, opuseră o rezistenţă foarte slabă mişcărilor de 
stînga.. Explicaţia: contopirea elitei regăţene cu elitele din noile 
provincii nu s’a putut înfăptui fără lupte politice. Regăţenii 
năzuiau să-şi păstreze egemonia, iar nouile elite cereau liber¬ 
tate, fraternitate şi, mai ales, egalitate la împărţirea beneficiilor 
guvernării. Fraţii desrobiţi deveniră democraţi fanatici, duşmani 
de. moarte ai „ciocoilor", ai oligarhilor fanarioţi, etc., din Ve¬ 
chiul Regat. Ei apelară la mulţime şi se treziră în această luptă 
alături de revoluţionarii profesionişti — de jidanii comunişti. 

Luptele politice deci înăuntrul elitei romîneşti înlesniră Jida¬ 
nilor să devie arbitrii situaţiei, să corupă administraţia, să răs¬ 
toarne guverne, să dicteze în comitetele executive ale partidelor 
(prin consiliile de administraţie şi francmasonerie). Marii fi¬ 
nanciari jidani: Anhauch, Auşnit, Blank, etc., aveau şi au încă 
o influenţă hotărîtoare asupra selecţiunii conducătorilor politici 
în ţara noastră. Marea finanţă jidovească dela noi, sprijinită de 
marea finanţă jidovească internaţională, îşi institui dictatura ei, 
iar elita romînească, selecţionată de ea, n’avea decît să exe¬ 
cute ordinele stăpînilor efectivi. Adică: adevărata elită romî¬ 
nească, din toate provinciile, fu deposedată, proletarizată şi des¬ 
poiată de drepturile ei politice naturale. 

Dar chiar această închidere a elitei selecţionate de jidani, avu 
ca efect formarea unei elite romîneşti solidare, omogene, în㬠
untrul căreia dispărură toate antagonismele regionale. Soarta 
comună: excluderea dela conducerea, politică şi duşmănia f㬠
ţişă a vechei elite, în sfîrşit prigoana brutală deslănţuită împo¬ 
triva „dreptei" naţionaliste a închegat rîndurile „tinerei gene¬ 
raţii", adică rîndurile acelor Romîni cărora francmasoneria jido- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


121 


vească le închisese drumul spre ascensiune, atît în domeniul po¬ 
litic, cît şi în cel economic, pentru a face loc intelectualilor 
jidani şi pentru a înlesni imigrarea continuă a masselor jido¬ 
veşti alungate din alte ţări. 

Istoria mişcării tinerei generaţii dela 1922 încoace este istoria 
închegării şi consolidării acestei noui elite romîneşti, care trebue 
să-şi cucerească locul ce i se cuvine în Statul naţional prin 
luptă fără cruţare împotriva Jidanilor organizaţi în francmaso¬ 
nerie şi partidul comunist. Cu necesitate lupta e îndreptată şi 
contra politicianilor şi demagogilor romîni cumpăraţi de fi¬ 
nanţa jidovească şi cari, acuma în urmă, după ordinele Mosco¬ 
vei (prin mijlocirea Parisului), caută a-şi concentra puterile 
într’o organizaţie unitară: Frontul popular. 

întrebarea este: se va deslănţui şi Ia noi războiu civil între 
cele două grupări sau vom ajunge pe cale evolutivă, adică con¬ 
stituţională, Ia un regim de dictatură naţională? 


n 

Trebue să ne dăm deci seama că infiltraţia jidovească s’a 
produs în urma luptelor între partidele politice romîneşti, în 
Vechiul Regat înainte de Unire între partidul conservator şi cel 
liberal, iar după Unire între partidele născute din întîlnirea eli¬ 
telor regăţene, ardelene, basarabene şi bucovinene. Aceste lupte 
nutrite de demagogia votului universal, au împiedicat funcţio¬ 
narea normală a aparatului Statului şi au dat naştere unei stări 
haotice şi anarhice. Imperialismul iudaic a profitat de această 
stare pentru a încerca cucerirea ţării noastre cu mijloacele apli¬ 
cate în toate ţările conduse după principii „democratice". 

Lupta „tinerei generaţii", a nouei elite romîneşti, nu poate 
avea ţinta de a spori haosul, adăogînd la partidele existente un 
nou partid şi aruncînd în arena politică un număr mai mare sau 
mai mic de demagogi, cari ar dori să profite de „curentul anti¬ 
semit' pentru ca, ridicaţi de el la Suprafaţă, să stea la tocmeală 
cu masoneria jidovească asupra părţii ce li se cuvine din avutul 
naţional. Străduinţa nouei elite trebue să fie de a atrage în 
sfera ei şi de a supune influenţei ei hotărîtoare pe toţi Romînii 
cari aparţin clasei conducătoare. 


www.dacoromanica.ro 


122 


TRAIAN BRĂILEANU 


Iii felul acesta, jidanii şi jidoviţii incurabili ar rămînea izolaţi 
şi, tăindu-li-se orice legătură cu mulţimea, ei ar putea fi reduşi 
la neputinţa — fără conflicte sîngeroase, fără războiu civil. 
Căci războiul civil presupune nu numai diviziunea conducătorilor, 
ci şi diviziunea celor conduşi, In tabere duşmane. Noua elită 
trebue deci să-şi îndrepte năzuinţa spre împiedicarea desbi- 
nării mulţimii conduse şi, mai ales, a ţăranilor şi muncitorilor 
romîni şi creştini, căci numai aşa s'ar putea înlătura primejdia 
unui războiu civil. 

Naţionaliştii romîni organizaţi sub conducerea d-lui Corneliu 
Codreanu nu sunt „revoluţionari". Ei nu sunt burghezi cari tind 
să răstoarne pe aristocraţi, nici proletari cari vreau să răstoarne 
burghezia, nici ţărani dornici de a creia un Stat ţărănesc împo¬ 
triva boierilor şi ciocoilor. 

Aceste formule întrebuinţate de demagogi pentru a aţîţa pof¬ 
tele mulţimilor, asmuţind o clasă socială împotriva alteia, n'au 
pentru naţionalişti nicio valoare, deoarece ei nu vor decît con¬ 
solidarea unui Stat naţional cu o structură adaptată condiţiu- 
nilor de existenţă a unui Stat civilizat din timpurile de azi. Statul 
modern trebue să fie naţional, căci puterea lui stă în armata na¬ 
ţională, Iar armata naţională cerd ca elita şi mulţimea să fie 
„de acelaş neam şi de aceeaş lege", astfel ca să se asigure o 
liberă „circulaţie a elitelor". Că păstrarea libertăţii circulaţiei 
elitelor implică ivirea de lupte de clase, conflicte mai mult 
sau mai puţin acute, nu se poate tăgădui. Dar aceste conflicte 
se pot înlătura prin norme morale, religioase, juridice — deci 
printr’o înţeleaptă conducere a naţiunii. 

„Revoluţia" naţionalistă, dacă e să mai întrebuinţăm acest 
cuvînt atît de drag demagogilor şi politicienilor, are ca obiectiv 
eliminarea amestecului străinilor în aceste conflicte, deoarece 
numai ei au interesul să le înăsprească pînă la lupte de exter¬ 
minare între fraţi. Naţionaliştii deci nu pot vrea nici revoluţie, 
nici războiu civil, dar nu tăgăduesc că se organizează pentru a 
putea împiedica cu orice mijloace încercarea străinilor, fie că 
locuesc în Romînia sau în altă ţară, de a începe războiu, fie 
„civil" sau militar, împotriva Statului naţional romîn. Pentru 
naţionalişti lupta împotriva străinilor e războiu, e războiu al 
Neamului Romînesc pentru apărarea existenţei sale. Toate dis- 
tincţiunile subtile, filosofice şi juridice, toate construcţiile dia- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


m 


lectice, fie umanitariste sau naţionaliste, îşi ku rostul lor în 
lupta ce se dă şi oamenii au nevoie de multă vorbărie pînă ce 
se hotărăsc să acţioneze. Recunoaştem că duşmanii noştri, ji¬ 
danii şi jidoviţii, au aplicat cu multă dibăcie şi sistemul dc 
idiotizare a naţiunilor creştine prin teorii ticluite după interes»! 
lor. Naţionalismul, şi mai ales cel romînesc, n’are nevoie de 
multă teorie şi vorbărie. Tătarii, Turcii, Bulgarii, Ungurii ne-au 
învăţat să ştim bine că Ţara nu se apără cu teorii filosofice. Şi 
tocmai jidanii s’au găsit să ne prostească şi să ne adoarmă cu 
teorii pentru ca să ne asasineze apoi ca pe nişte dobitoace! 

Sociologia noastră, romînească, desleagă problema Statului 
naţional romînesc fără să aibă nevoie de Durkheim, Bergson, 
Freud şi de tot neamul lor. Statul naţional romîn s’a născut 
din voinţa şi puterea Neamului romînesc de a apăra Ţara îm¬ 
potriva străinilor, el nu poate dăinui fără această voinţă şi Fără 
această putere. Aşa s’au născut şi aşa au dăinuit toate Statele 
naţionale. 

Naţionaliştii recunosc fără rezerve acest principiu şi îl aplica 
în practică. Aşa fac şi Jidanii. Iar Romînii filosemiţi, umani¬ 
tarişti, comunişti, francmasoni, ţărănişti, liberali, etc., nu sunt, 
azi cînd Jidanii au trecut la ofensivă, decît instrumente pentru 
a înlesni triumful naţionalismului jidovesc. Ei sunt trădători în 
înţelesul celei mai obiective teorii sociologice. Şi aceeaşi socio¬ 
logie obiectivă ne arată cum au fost trataţi trădătorii în toate 
timpurile, deci cum trebue trataţi cînd se aplică în practică so¬ 
ciologia teoretică. 

III 

Desbinarea şi luptele înăuntrul clasei conducătoare romîneşti 
Ie-a înlesnit jidanilor pătrunderea în elită, aşa cum s’a întîm- 
plat în toate ţările cu regim democratic-parlamentar. Dar aceste 
lupte explică numai în parte invazia jidovească de peste hotare, 
apoi păstrarea şi chiar întărirea situaţiei ce o aveau jidanii îna¬ 
inte de Unire în Bucovina şi Ardeal, precum şi ascensiunea so¬ 
cială a jidovimii în Basarabia. Adică dece nu s’au aşezat Jidanii, 
înainte de războiu, în masse compacte în celelalte provincii au¬ 
striaco, de ce nu în Sîrbia, în Bulgaria, în Italia democrată ? 

In Austro-Ungaria de pildă numărul jidanilor era în 1910 
(după provincii): 


www.dacoromanica.ro 


124 


TRAIAN BRĂILEANU 


Galiţia 10,85 o/ 0 , Bucovina 12,86o/o, iar restul Austriei 1,71 o/o. 
In Bosnia (1910) 0,64o/o. 

In Polonia (1908) avem 13,76»/o jidani, în Franţa (1911) 
0,25o/o, în Italia (1911) 0,12o/ 0 , în Bulgaria (1914) l,04o/ 0 , în 
Romînia (1914) 3,28o/o, în Ungaria (1910) 4,40o/o, (După I. 
Elbcgen, Geschichte der Juden, 2. Aufl. 1920). 

Pentru Romînia întregită, ziarul „Porunca Vremii" (din 8 
Iunie 1936), arată numărul jidanilor cu 1.966.268 din 19.246.311 
locuitori, deci cu 10,15; iar după provincii procentul lor se 
împarte astfel: Oltenia 3°/o, Muntenia 7,5o/o, Moldova 15,65o/ 0 , 
Dobrogea 4,1 o/ 0 , Basarabia 16<>/o, Bucovina 20,48o/ 0 , Ardeal 
7,2o/o, Banat 13,5o/ 0 . 

Interpretarea cifrelor de mai sus cere să nu socotim pentru 
Muntenia decît 4,5o/o Jidani, deoarece în Bucureşti din 323,875 
locuitori sunt jidani 179.204. 

Cum se explică repartizarea Jidanilor pe diferite ţări şi re¬ 
giuni (înăuntrul ţărilor). 

Jidanii sunt nomazi. Ei se vor aşeza acolo unde găsesc condi- 
ţiuni prielnice de traiu, iar cînd aceste condiţii le devin potriv¬ 
nice, ei migrează în altă parte. El' trăesc din comerţ, ca mij¬ 
locitori ai schimbului de produse între diferitele ţări, pe scurt: 
ei se ocupă cu importul şi exportul. Aduc produse industriale 
în ţări agricole şi transportă produse agricole (sau alte materii 
prime) în ţări industriale. Ei nu se pot aşeza decît acolo unde 
au lipsit astfel de comercianţi (autohtoni sau streini) sau unde 
au fost în stare să-i înlăture. Puterea lor de penetraţie, de în¬ 
lăturare a concurenţilor de alt neam, etc., a crescut în măsură 
ce mijloacele de comunicare şi ascensiunea lor socială (prin „de¬ 
mocratizarea" Statelor creştine) le-a îngăduit să se organizeze 
în mod sistematic şi raţional prin legarea diferitelor centre mon¬ 
diale unde se aşezară marii lor bogătaşi, bancheri în primul 
rînd, cari începură să conducă şi să controleze toată mişcarea 
bunurilor economice din întreaga lume. Massele jidoveşti fură 
prinse deci într’o organizaţie unitară, ele luară forma unei ar¬ 
mate disciplinate, care astăzi poate fi diriguită în orice parte a 
lumii — din Rusia în Romînia, din Germania în Franţa, Spania, 
etc., după cum reclamă interesele şi vicisitudinile războiului ji¬ 
dovesc împotriva creştinilor. 

Căcî înfăptuirea acestei organizaţii, a acestei armate subt 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


125 


comandament unic, deşteptă pofta de dominaţiune a conduc㬠
torilor ei, iar zelul armatei e ţinut treaz prin perspectivele de 
pradă şi jaf după victorie. Din negustori nomazi, fricoşi şi 
fugind la primele semne de furtună, ei au devenit bandiţi în¬ 
drăzneţi — adică comunişti, cari atacă nu numai drumeţi şi 
cetăţeni paşnici, ci atacă State, rîvnind la dominaţiune politică. 
Ei nu se mai mulţumesc cu rolul de mijlocitori în circulaţia bu¬ 
nurilor economice, ci vreau să devie stăpînii absoluţi ai acestor 
bunuri şi ai celor ce le produc. Jidanii nu mai vreau să cum¬ 
pere şi să vîndă mărfuri, ci să pună stăpînire neîngrădită şi pe 
bogăţiile lumii şi pe toţi locuitorii pămîntului, transformîndu-i 
în sclavi. 

In îndeletnicirea lor de negustori, ei au găsit teren minunat 
în regiunile dintre Apusul industrializat şi Răsăritul agricol. 
Qaliţia pe deoparte şi Moldova (cuprinzînd şi Basarabia şi Bu¬ 
covina), au fost şi sunt încă regiunile cele mai prielnice pentru 
aşezarea acestor nomazi. Aci puteau fi aduse fel de fel de pro¬ 
duse industriale ieftine pentru a fi vîndute scump, şi, pe de altă 
parte, puteau fi adunate produse agricole şi materii prime de 
comerţ ieftin şi exportate cu cîştiguri enorme. Aristocraţiile ace¬ 
stor ţări (austriacă, poloneză, rusă, romînă) au favorizat aşezarea 
acestor nomazi, cari le satisfăceau pe de o parte trebuinţele lor 
de lux, iar pe de altă parte le înlesneau, prin diferite mijloace, 
exploatarea claselor de jos (jidanii despoiau ţărani prin cîrş- 
mărit, cămătărit, etc. şi plăteau impozite, pînă cînd începură să 
devie şi arendaşi de moşii şi exportatori de materii prime). 
Asta s'a putut întîmpla mai ales acolo unde lipsea o burghezie 
orăşenească băştinaşă sau străină (creştină) sau unde cea exi¬ 
stentă, din cauza lipsei ei de legături comerciale cu străinătatea, 
n’avea posibilitatea să facă comerţ „internaţional". Aşa se ex¬ 
plică dece jidanii la noi, nu putură pătrunde spre miază-zi, în 
Muntenia şi Oltenia, unde comercianţii greci, armeni, albanezi, 
macedoneni, bulgari le închiseră drumul, mai ales că aceştia 
aveau legături suficiente cu negustorimea Orientului de unde se 
importau mărfuri de lux şi încotro se exportau produsele ţării 
noastre. Pe cînd Apusul nu-şi trimisese comercianţii săi fran¬ 
cezi, germani, englezi, italieni, ci numai pe jidanii săi. 

Şi acest fenomen îşi are tîlcul său. In Apus exista o viaţă 
orăşenească băştinaşă bine aşezată, care, în Evul mediu, se des- 


www.dacoromanica.ro 


126 


TRAIAN BRĂ.ILEANW 


voltă şi mai puternic; burghezimea îşi păstră o viaţă socială şi 
politica autonoma şi rezistentă faţă de nobilimea feudală. Ora¬ 
şele «traseră şi mare mulţime de ţărani, cari prin muncă, înv㬠
ţarea de meserii şi prin vitejie în apărarea nouei „patrii", în- 
groşară rîndurile burgheziei şi o feriră de degenerare. Burghezii 
creştini din Apus comercianţi şi meseriaşi erau sedentari şi 
legaţi de cetatea lor. Ei migrau şi în străinătate, dar numai 
aşa cum migrau coloniştii greci şi romani. Cum în străinătate 
aceşti burghezi nu-şi puteau întregi rîndurile, coloniile lor erau 
vecinie ameninţate să degenereze sau să fie invadate şi cucerite 
de comercianţi nomazi. Aşa s'a întîmplat în Polonia şi ta noi 
unde coloniile germane de pildă au decăzut şi, în sfîrşit, au 
fost cucerite de jidani şi de nomazii orientali. 


IV 

Ca Jidanii erau şi sunt nomazi e lesne de priceput. Vecinie 
hărţuiţi de burghezia băştinaşă a tuturor ţărilor, grămădiţi în 
ghetouri unde se înmulţeau ca ploşniţele, ei căutau să migreze 
îh regiuni cu spaţiu liber pentru activitatea lor. Dar cum se 
desvoltă nomadismul comercial în Orient? Aci dominaţiunea 
arabă şi cea turcească ne dă explicaţia. Arabii şi mai apoi Turcii 
deşarmară toate naţiunile creştine ajunse subt stăpînirea lor. 
Elitele acestor naţiuni nu se puteau ocupa decît sau cu comerţul 
sau cu îndeletniciri „intelectuale" (preoţi, savanţi, scriitori), 
iar massele largi, cu meserii la oraşe şi cu agricultura şi păsto- 
ritul la sate. înăuntrul hotarelor imperiului mahomedan se des¬ 
voltă un comerţ „internaţional", iar provinciile cucerite de ma¬ 
homedani, fură invadate de negustorii nomazi cari întreţineau 
schimbul de produse între diferitele provincii, precum şi cu 
străinătatea. Şi aci Jidanii îşi aveau rolul lor, dar în unele părţi 
Grecii şi Armenii îi întreceau în destoinicie, fiind şi proteguiţi 
de stăpînitori, deoarece creştinul nu era dispreţuit de maho¬ 
medani aşa cum era jidanul. 

Ţara noastră cunoscu deci şi colonizarea de oraşe cu Ger¬ 
mani şi invazia comercianţilor creştini orientali subt Turci şi 
ihvazia jidovească cînd se deschise drumul comerţului cu Apusul. 

Dar dece nu s’a desvoltat la noi o burghezie băştinaşă, na- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


127 


ţională? Această problemă a fost analizata de mulţi teoreticieni, 
mai ales de St. Zeletin. In „Politica" noastră am arătat (pag. 
247/8') pe scurt erorile acestui autor. Noi întrebăm: din ce era 
să se desvolte? In Dacia, oraşele romane au fost distruse, iar 
cele înfiripate în urmă, după închegarea domniilor romîneşti, 
erau creaţiuni artificiale şi nu organisme politice cu viaţă au¬ 
tonomă, în luptă cu aristocraţia feudală ca în Apus sau comu¬ 
nităţi creştine opuse stăpînirii mahomedane ca în Orient. Totuş 
o burghezie orăşenească începu să se formeze prin asimilarea 
comercianţilor şi meseriaşilor creştini streini din oraşe. „Greco- 
bulgărimea" şi Armenii deveniră în mare parte romîni. Şi în 
Ardeal, subt stăpînirea maghiară, Romînii pătrunseră pe’ucetul 
în oraşe şi se formă atît o elită (comercianţi, bancheri şi in¬ 
telectuali), cît şi o pătură de meseriaşi şi mici negustori. 

Dar această burghezie romînească ce se născu în diferitele 
provincii romîneşti în condiţiuni diferite n’avea nici tradiţia nici 
virtuţile burgheziei apusene şi nici posibilitatea de regenerare 
continuă prin afluenţă ţărănească, li mai lipsi apoi şi vremea 
să-şi exercite rolul ei social de burghezie opus rolului nobi¬ 
limii. Aşa vedem cum în Muntenia şi Moldova această burghezie 
îşi dobîndi rolul unei elite politice, îndată ce boerimea îşi 
pierduse locul ei odată cu pierderea neatîrnării politice a Ţării. 
Se păstră numai deosebirea şi opoziţia între elita ţărănească (de 
agricultori) reprezentată prin boerii mari proprietari şi elita 
orăşenească reprezentată prin orăşenii bogaţi (negustori şi ban¬ 
cheri). Cînd se constitui Regatul Romîn liber, această deose¬ 
bire îşi găsi expresia în formarea celor două partide istorice şi 
în luptele ce s*au desfăşurat în jurul reformelor agrare. De 
fapt, burghezia devenind acuma şi mai mult clasă politică, 
locul burgheziei, cu funcţiunea ei specifică în Stat, deveni 
liber şi el fu ocupat de Jidani, de negustorii şi bancherii no¬ 
mazi veniţi din Apus. Rezistenţa Olteniei şi Munteniei e un 
semn că aci imigrarea de dincolo de Dunăre fusese mai puter¬ 
nică, pecînd în Moldova nucleele burgheze, expuse şi la o in¬ 
vazie mai timpurie a Apusului, erau din capul locului mai slabe 
şi fără posibilitatea de complectare; în Muntenia, Grecii mai 
ales şi Macedonenii nu încetară nici în timpurile mai noui 
să vie în număr destul de mare. 

Dacă considerăm faptul că această burghezie greco-bulgă- 


www.dacoromanica.ro 


128 


TRAIAN BRĂILEÂNU 


reasck şi armenească asimilată e singura burghezie băştinaşă 
şi că nu mai putem adăoga pe lingă ea decît pe Romînii macedo¬ 
neni stabiliţi în oraşele noastre, ne vom da lesne seama că a ra- 
mas .încă spaţiu larg pentru imigrarea de elemente străine, 
atît înainte cît şi după Unire. Acest spaţiu a fost umplut de 
Jidani. 

Recunoaştem deci că imigrarea jidovească a fost un proces 
natural şi, în condiţiunile istorice concrete ale evoluţiei Neamu¬ 
lui Romînesc, inevitabil. Umanitariştii şi democraţii noştri scot 
din acest fapt concluzia că noi, constatînd inevitabilul, trebue 
să ne împăcăm cu această stare de lucruri şi să renunţăm la 
luptă, mai ales la luptă „violentă** împotriva Jidanilor. Ei cre¬ 
deau chiar pînă nu demult sau se prefăceau a crede că Jidanii se 
vor asimila aşa ca şi Grecii şi Bulgarii, devenind Romîni de con¬ 
fesiune mosaică — aşa ca în Italia şi Franţa de pildă. Numai 
că astăzi pilda asta e cam şubredă. Jidanii nu se asimilează. Prin 
urmare, dacă renunţăm la luptă împotriva lor, ar fi să le cedăm 
pentru totdeauna locul ce-1 ocupă burghezia într'un Stat mo¬ 
dern. Noi am renunţa deci să avem o elită economică romînească, 
aşa că în Statul nostru elita economică ar continua să fie o 
elită naţională jidovească, aşa cum este de fapt astăzi. Şi încă 
ce elită! După calculele d-lui Dr. Ilie Rădulescu publicate în 
ziarul „Porunca Vremii** (8 Iunie 1936) venitul naţional al Ro- 
mîniei distribuit pe naţionalităţi se prezintă astfel: în anul 
1927, totalul veniturilor a fost de 210 miliarde, din cari Ro¬ 
mînii au avut 75, minoritarii creştini 30, iar Jidanii 105 mi¬ 
liarde. Iar în 1931 „în vreme ce Romînii, cu o populaţie de 
14 milioane de suflete au în totalitatea venitului naţional abia 
27 miliarde, adică mai puţin de 2000 lei anual pe cap de lo¬ 
cuitor, minoritarii creştini au 16 miliarde, deci circa 5000 lei 
pe cap, iar Jidanii cu 2 milioane de suflete şi cu 80 de m?- 
liarde cotă de venit în totalitatea venitului naţional au 40.000 
lei pe cap de locuitor". Studii statistice detaliate, cum e de 
pildă cel al d-lui prof. C. Stoicanescu (în „Revista Institu- 
tutului Social Banat-Crişana", Aprilie—Iunie 1936) intitulat „Un 
aspect al vieţii naţionale şi economice la frontiera de Vest**, 
confirmă pe deplin constatările d-lui Rădulescu. Aşa că putem 
spune: Jidanii din Rominia în totalitatea lor reprezintă în dome¬ 
niul economic clasa stăpînitoare în Statul nostru, ei reprezintă o 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


129 


oligarhie economică închisă, bine organizată şi omogenă din punct 
de vedere al rasei şi religiei, inasimilabilă fată de influenţe 
străine şi bucurîndu-se de sprijinul neamului lor de pe întreg 
globul pămîntesc. 

O naţiune stăpînită de o astfel de oligarhie economică străină 
mai poate afirma că este liberă, mai poate spera să-şi păstreze 
libertatea şi autonomia politică? N’a devenit oare ţara noastră o 
simplă colonie a naţiunii jidoveşti, aşa cum este India o colo¬ 
nie engleză? 


V 

Teoria sociologică, întemeiată pe fapte nu pe construcţii meta¬ 
fizice (adeseori foarte interesate), enunţă, dela Aristotel încoace, 
că bogăţia deschide drumul spre dominaţiune politică şi mină 
spre dominaţiune politică. Există şi altă cale: forţa. Dar do- 
minaţiunea dobîndită prin forţă trebue consolidată prin bog㬠
ţie. Aşa Werner Sombart deosebeşte: Reichtumsmacht şi Mach- 
treichtum, adică putere politică dobîndită prin bogăţie şi bog㬠
ţie dobîndită prin putere politică. (Der moderne Kapitalismus, 
I, 2, cap. 36). Jidanii au la noi bogăţia şi năzuesc în mod ne¬ 
cesar să-şi dobîndească şi puterea politică. 

O mică digresiune. Sociologia monografică americană cerce¬ 
tează raporturile între rasa anglo-saxonă dominantă şi cele¬ 
lalte naţiuni cari locuesc în Statele Unite. Ea caută să desprindă 
elementele pe cari se întemeiază egemonia rasei anglo-saxone, 
ca să stabilească mijloacele cele mai raţionale menite să asigure 
şi să întărească această egemonie. Din aceste cercetări au re¬ 
zultat multe din reformele lor, de ex. prohibiţia, apoi reglemen¬ 
tarea imigrării, mai ales a elementelor inasimilabile, exclude¬ 
rea străinilor neasimilaţi de la funcţiile publice, din şcolile 
înalte etc. Dacă sociologia americană ar fi ajuns, pentru situa¬ 
ţia naţiunii dominante, la constatări de felul celor arătate mai 
sus privind naţiunea noastră dominantă, ea ar sfătui la măsuri 
la cari „sociologul nostru monografic" nici n’ar îndrăzni să vi¬ 
seze, necum să le expună în a sa Sociologie „romînească”. 

Sociologia americană ar vedea imediat că Jidanii constituesc 
o primejdie îngrozitoare pentru Stat, pentru libertatea politică 
a naţiunii care a ajuns subt stăpînirea lor economică absolută. 


www.dacoromanica.ro 


130 


TRAIAN BRĂILEANU 


Intriadevăr: ce le lipseşte Jidanilor la noi pentru a pune 
mina pe stăpînirea politică, după ce au subjugat Ţara economi- 
ceşte? 

Le lipseşte armata. O armată care să fie la dispoziţia lor, să 
depindă de ei şi să fie condusă de ei sau de oameni plătiţi 
de ei pe cari i-ar putea înlocui oricînd prin alţii. Mişcarea socia¬ 
listă şi comunistă are obiectivul să le dea jidanilor armata de 
care au nevoie. Aşa a fost în Rusia, aşa au încercat în Ger¬ 
mania, aşa au procedat în Spania, aşa procedează în Franţa, 
aşa nădăjduesc să facă şi în Romînia. 

Planul e clar şi evident pentru toată lumea. Iar politicianii 
plătiţi de jidani, demagogii, sociologii, funcţionarii corupţi şi 
francmasoni, sunt plătiţi şi prostiţi pentru a le înlesni jidanilor 
desorganizarea şi bolşevizarea armatei naţionale şi înlocuirea 
ei printr’o armată de mercenari, de ţărani, muncitori şi adu¬ 
nătură de toate neamurile, plătită de jidani şi condusă de ei 
şi uneltele lor. > 

împotriva acestor încercări ale Jidanilor de a cuceri puterea 
politică în temeiul bogăţiei, nu există decît celalalt mijloc: forţa 
şi consolidarea stăpînirii prin îmbogăţirea naţiunii romîneşti, 
deci calea spre Machtreichtum. 

Adică: Romînii reprezentînd 71,80o/o din totalitatea populaţiei, 
iar Jidanii 10.15o/o, bogăţia ţării trebue repartizată în aceeaş 
proporţie. Acesta este „numerus valachicus", cel adevărat şi care 
poate asigura stăpînirea romînească în ţara noastră. Aşa ar 
zice şi sociologia monografică americană. Noi nu facem teorii 
subtile şi demagogie stearpă. Dacă nu vom şti să organizăm 
forţa şi să ne creiăm prin forţă o elită economică naţional^ 
vom pierde libertatea politică. Elita noastră politică, ieşită din 
burghezie şi din ţărănime (prin şcoli şi demagogia votului uni¬ 
versal), a fost proletarizată de Jidani şi a intrat în dependenţă 
economică de oligarhia economică jidovească. Ori, elita poli¬ 
tică romînească ar trebui să se răscoale împotriva Jidanilor şi 
să-şi creeze o independenţă economică, fără de care stăpî¬ 
nirea politică e numai o iluzie. 

Mai întrebăm: dece elita noastră n’a fost în stare să facă 
acest lucru îndată după Unire? Dece n’a opus rezistenţă şi n’a 
oprit ascensiunea economică a Jidanilor? 

Fiindcă n’a fost destul de puternică. Puterea ei era slăbită 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


131 


prin lupte lăuntrice, prin lipsa de spirit războinic şi agresiv, 
prin lux, trîndăvie şi desfrîu. Aveam nevoie de un Tudor Vladi- 
mirescu, de un Avram Iancu şi am avut şefi de partide şi biro¬ 
craţi’ în loc de Olteni, Moţi şi Arcaşi Moldoveni gata de luptă 
împotriva străinilor, am avut comitete executive, consilii de ad¬ 
ministraţie şi adunări electorale ale „cetăţenilor" creiaţi prin 
tratatele de pace şi constituţie; în loc de „preoţi cu Crucea în 
frunte, căci oastea e creştină", am avut preoţi liberali şi ţăr㬠
nişti cari votau alături de Jidani şi votau liste cu candidaţi 
jidani. 

Dar iată că apar Legionarii, noua elită în marş spre cuce¬ 
rirea ţării, nu a puterii. Puterea o au: sunt tineri, îşi iubesc 
Neamul mai presus de toate, sunt creştini, sunt neatinşi de 
patimi josnice, sunt gata să moară pentru libertatea patriei. Sunt 
puternici şi vor cuceri ţara, vor strivi duşmanul care în temeiul 
bogăţiei vrea să zugrume libertatea naţiunii romîne. Şi după 
cucerire, stăpînirea romînească trebue consolidată şi asigurată 
prin bogăţie, care nu poate fi decît a Romînilor. 

In studiul 'nostru„Elita ascetică" (No. 6 al „însemn. sociol.“) 
am expus care trebue să fie atitudinea nouei elite în dome¬ 
niul economic. Jidanii şi-au dobîndit bogăţia prin coruperea 
politicianilor dornici de lux şi desfrîu. Ascensiunea unei elite 
politice „ascetice" la cîrma Statului (exemplu din istorie: Pru¬ 
sia înainte de Frederic cel Mare) ar schimba toată situaţia şi ar 
înlesni în scurtă vreme o dreaptă repartizare a bogăţiilor ţării 
asuora naţionalităţilor. 

înţelesul adînc al ascetismului nouei elite politice romîneşti îl 
găsim în filosofia lui Socrate: omul care n’are trebuinţe e liber 
şi puternic — şi bogat, adăogăm noi. 

Cert este că formarea unei elite economice romîneşti e ne¬ 
cesară. Ea se va putea înfăptui sub scutul unei elite politice 
ascetice şi incoruptibile, evitîndu-se astfel conflicte între cla¬ 
sele sociale romîneşti, conflicte cari au fost exploatate de ji¬ 
dani pentru a distruge Statul nostru. 


www.dacoromanica.ro 



FUNCTIONARISM Şl BIROCRATISM 

1 

Lupta între partidele politice continuă. Se ţin adunări, în cari 
şefii de partide rostesc lungi discursuri, arătînd că guvernul 
„nu mai e stăpîn pe situaţie" şi că se impune o schimbare ra¬ 
dicală a metodelor de guvernare pentru a împiedica deslănţui- 
rea anarhiei. Fiecare şef de partid — şi sunt multe partide la 
noi — susţine că numai partidul său e în stare să facă rînduială 
să salveze democraţia împotriva extremiştilor de dreapta şi de 
stînga. Şi chiar partidele „naţionaliste şi creştine", deci mai 
mult sau mai puţin antisemite, făgăduesc a stîrpi „extremis¬ 
mul" de dreapta. Democraţia şi libertatea trebuesc apărate 
cu orice preţ. 

Dar toată această agitaţie şi vorbărie, toate aceste teorii şi 
discuţii au un singur scop: răsturnarea guvernului şi luarea succe¬ 
siunii. Puterea! Locurile de deputaţi, senatori, prefecţi, pri¬ 
mari etc. — iată ţinta luptei. Prea mult durează mizeria opo»- 
ziţei, prea mult stă partidul liberal la ieslele bugetului! „Ţara" 
trebuie trezită, „cetăţenii" trebue să reacţioneze! Mai ales ce¬ 
tăţenii trebuesc lămuriţi asupra unui punct important, anume 
că nici şefii nici subşefii diferitelor partide nu sunt duşmani ai 
„minorităţilor", şi mai ales nu sunt antisemiţi în felul lui 
Hitler. Adevărat este, zic ei, că în ţara noastră Romînilor li se 
cuvine întâietatea, dar asta nu înseamnă nicidecum o ştirbire 
a drepturilor cetăţenilor de alt neam şi altă lege. Aşadar Ji¬ 
danii pot fi liniştiţi şi, deci, au obligaţia să dea bani pentru 
campania de răsturnare a guvernului „care sprijină extremis¬ 
mul de dreapta". Dar Jidanii sunt mai dispuşi să dea bani 
pentru extrema stîngă şi constituirea unui „Front popular" în 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


133 


care Jidanii să activeze cu drepturi egale şi în proporţie cu con¬ 
tribuţia lor bănească. Adică ei cer conducerea efectivă a Fron¬ 
tului popular şi, prin Frontul popular, a Statului. Declaraţiile 
în public ale şefilor de partide n’au nicio importanţă; hotărîtoare 
sunt tratativele în lojele masonice, dela noi şi din străinătate. 
Alegătorii romîni, ţărani şi intelectuali, se lasă îmbătaţi cu 
apă rece, cu vorbărie goală, cu poveşti şi pilde. Problema prin¬ 
cipală e cea a voturilor, a captării şi manevrării masselor pentru 
ajungerea la putere. Discuţiile şerioase sunt rezervate pentru 
consiile de administraţie, lojele masonice şi diferite concilia¬ 
bule cu potentaţii finanţei jidoveşti din ţară şi străinătate. Aci 
se pune la cale democratizarea progresivă a Statului nostru, 
adică bolşevizarea şi iudaizarea lui. Iar demagogii noştri, ca 
toţi demagogii de pretutindeni şi de totdeauna, sunt gata să 
vîndă ţara. 

Votul universal a născut demagogia şi luptele între demagogi, 
iar demagogia a dat naştere corupţiei şi desagregării Statului. 
Germenii revoluţiei trebue să încolţească pe urma demagogiei, 
iar revoluţia se sfîrşeşte cu dictatura comunistă — dacă nu 
intervine extrema dreaptă. 

Ce este aşa zisa extrema dreaptă? Este mişcarea care vrea 
să oprească izbucnirea revoluţiei şi a războiului civil. Iar dacă, 
Doamne fereşte, n’ar putea opri deslănţuirea lor, mişcarea de 
dreapta va lupta pentru triumful ideii Statului naţional român 
împotriva tendinţelor Jidanilor de a institui în Romînia prin 
revoluţie dictatura comunistă-jidovească. 

Mişcarea naţionalistă deci nu este şi nu poate fi revoluţionară, 
ci ea este antirevoluţionară şi conservativă. Aşa a definit-o 
şi Eminescu şi aşa este ea prin firea ei, de oarece este expresia 
instinctului de conservare a naţiunii organizate politiceşte. Ea se 
opune tendinţelor revoluţionare ale demagogilor de tot felul 
cari, pentru a ajunge la putere, aţîţă antagonismele de clasă 
şi exploatează toate nemulţumirile mulţimii guvernate împo¬ 
triva clasei politice guvernante. Marea primejdie care rezultă 
din aceste lupte între demagogi a fost şi este desorganizarea 
aparatului Statului şi înlesnirea amestecului străinilor, la noi 
al jidanilor comunişti, în conducerea Statului, ei devenind în 
luptele fratricide arbitrii situaţiei şi nutrind nădejdea de a lua 
ei locul demagogilor venali şi incapabili de a conduce Statul. 


www.dacoromanica.ro 


134 


TRAIAN BRĂILEANU 


Mişcarea naţionalistă năzueşte deci dară de a restabili solida¬ 
ritatea clasei conducătoare şi de a exclude, prin asta, amestecul 
străinilor. 

Deslegarea practică a acestei probleme nu este aşa de simplă 
cum s’ar părea. Am arătat în cîteva studii diferitele aspecte ale 
ei precum şi mijloacele prin cari s'ar putea încerca deslegarea 
ei. Ni s'a părut, şi credem a nu greşi, că organizaţia legionară 
este pe calea cea bună de a înfăptui regenerarea elitei noa- 
tre politice fără mari zguduiri şi evitîndu-se mişcări revoluţio¬ 
nare. 

Legionarii nu vreau să răstoarne elita actuală, nici nu vreau 
să răstoarne guverne pentru ca, Ia rîndul lor, să fie răsturnaţi 
de la guvern, ci ei vreau să asigure ţării o conducere politică 
naţională, stabilă şi scutită de framîntări demagogice. Mij¬ 
loacele întrebuinţate pentru atingerea acestui scop sunt de di¬ 
ferite feluri: participarea la viaţa politică în temeiul constituţiei, 
educaţia cetăţenească în taberele de muncă, rezistenţa activă 
împotriva demagogiei şi a comunismului. Conducătorul Legiunii, 
d-1 Corneliu Codreanu, a înţeles dela început că un conducător 
trebue să fie în primul rînd un organizator şi un educator. Pro¬ 
blema ce şi-a propus spre deşlegare a fost ded formarea legio¬ 
narului, a Romînului nou, a Romînului de elită. Crearea unui 
tip opus tipului de politidan, a unui om ded care să aibă toate 
virtuţile ce se cer unei elite politice naţionale şi căruia să-i lip¬ 
sească vidile politidanului demagog şi corupt, sclav al finanţei 
jidoveşti şi al masoneriei. 

Cu drept cuvînt, Căpitanul a văzut aci, în formarea omului 
nou, cheia problemei. Intuiţia Iui I-a condus în mod logic la 
concepţia Iui Platon şi Aristotel. Dar pornind dela realităţile 
noastre şi angajat de timpuriu în lupta politică practică, el a 
ajuns să găsească în condiţiuni concrete date cea mai potrivită 
cale de a rezolvi problema fără să se lase amăgit de teorii 
sterpe şi fără să se lase abătut din calea sa de empirişti ruti¬ 
nari şi sceptici. 

II 

Educaţia legionară cuprinde toate stările şi clasele sociale ale 
naţiunii romîneşti. Scopul ei este de a forma o elită unitară 
şi solidară ca ideologie şi concepţie, dar bine structurată şi ierar¬ 
hizată după diferitele funcţiuni sociale.' Astfel în orice stare, 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


135 


clasă, funcţiune sau profesiune s’ar găsi, legionarul va prezenta 
omul de elită înăuntrul acelor categorii sociale. Evident însă 
că pentru organizata politică şi pentru oprirea destrămării şi 
decăderii elitei politice important este ca legionarii să pătrundă 
cît mai mult în elita politică şi sâ-i păstreze aci neştirbit carac¬ 
terul de legionar, adică să fie incoruptibili şi pavăză neclintită îm¬ 
potriva masoneriei şi a comunismului iudaic. Legionarul intrat 
în slujba Statului trebue să fie şi să rămînă funcţionar al Sta¬ 
tului naţional romin. Fie că e jandarm, primar, magistrat, preot, 
învăţător, pretor, ministru, fiecă ocupă cea mai inferioară sau 
cea mai superioară treaptă în ierarhia elitei politice — el trebue 
să fie însufleţit de spiritul de jertfă, pentru Statul naţional romîn, 
el trebue să-şi împlinească datoria fără şovăire şi trebue să 
înţeleagă ce este datoria sa. 

Toată nenorocirea noastră, înstrăinarea pămîntului la oraşe şi 
sate, înstrăinarea comerţului şi industriei, decadenta ştiinţelor 
şi artelor, degenerarea fizică şi morală, se datoreşte lipsei de 
organizare a functionărimii Statului. Funcţionarii nu stau în 
slujba Statului, ci a partidelor politice, a lojelor masonice, a c㬠
mătarului jidan dela sate şi a marelui financiar şi industriaş 
jidan la oraşe. Sperjul în toate formele, dela bacşişul ordinar de 
un pol pînă la comisionul nobil de milioane, a deschis drumul 
invaziei jidoveşti şi dominafiunii politice a finanjei internaţio¬ 
nale tot jidoveşti. 

In Bucovina şi Basarabia s’au dat certificate de cetăţenie cu 
miile şi cazul recent dela Cernăuţi unde un funcţionar romîn 
fost candidat cuzist în alegerile trecute, a „încetăţenit" o serie 
de jidani veniţi din străinătate, ne arată în ce fel se explică 
sporirea extraordinară a popularei jidoveşti în Statul nostru. 
Cu înlesnirea imigrării prin şpert şi corupţie începe tragedia, 
ea continuă cu înlesnirea tuturor afacerilor de export, import, 
devize, etc., tot prin spertuirea funcţionarilor şi politicianilor. 
Citeam într’un ziar că şpertarii şi afaceriştii romîni au depu¬ 
neri la băncile elveţiene cari ar atinge fabuloasa sumă de 120 
miliarde lei. Iată bilanţul politicei democratice dela Unire în¬ 
coace! Corupţia a pătruns în toate instituţiile publice atît de 
adînc, îneît astăzi nimeni nu mai are încredere în buna func¬ 
ţionare a serviciilor publice. Funcţionarii mari şi mici au o 
singură năzuinţă: să se îmbogăţească repede, cît mai repede. 


www.dacoromanica.ro 


136 


TRAIAN BRĂILEANU 


Se ’nţelege că marile afaceri de milioane, sute de milioane şi 
miliarde sunt rezervate celor mari. Şi în corupţie s’a stabilit 
o ierarhie. Cel mic ciupeşte, cel mare înşfacă. 

Dar n’am nici talent nici gust pentru descrierea amănun¬ 
ţită a corupţiei şi n’am nici izvoare precise de informaţie 
decît ziarele şi zvonurile cari circulă dela om la om. Dar chiar 
optimist fiind şi nedînd crezare oricărei ştiri, sunt totuş dispus 
să cred că Statul nostru n’are funcţionari devotaţi intereselor 
sale, ci numai funcţionari devotaţi intereselor lor personale 
şi familiale şi, poate, şi intereselor partidului din care fac 
parte, părăsind însă partidul şi trecînd în altul cînd prin acel 
partid nu-şi pot satisface interesele lor proprii. 

Aşa fiind, e lesne de înţeles că Jidanii punînd, prin banii 
lor, stăpînire pe partide, au pus stăpînire şi pe funcţionari şi 
în măsură ce stăpînirea lor în partidele politice devine mai 
pronunţată, în aceeaş măsură alunecă tot aparatul Statului în 
mîinile lor. 

Contraacţiunea mişcării legionare trebue să se îndrepte îm¬ 
potriva acestor tendinţe prin infiltrarea legionarilor în insti¬ 
tuţiile Statului şi paralizarea acţiunii de corupere susţinută 
de jidovime. In învăţămînt, în magistratură, în armată, în ad¬ 
ministraţie, legionarul trebue să rămînă legionar, adică incorup¬ 
tibil şi păzind cu sfinţenie şi abnegaţiune absolută interesele 
Statului naţional romîn. Legionarul trebue să-l urmărească pe 
duşman acolo unde îşi desfăşoară opera sa nefastă de destr㬠
mare şi anarhizare. Dar că s’o poată face, în orice situaţie s’ar 
găsi, legionarul trebue să fie pe deplin format, să fie într’ade- 
văr „om nou**. 

Exemplul „cuzistului** amintit mai sus e edificator şi am mai 
putea aduce cîteva exemple de astfel de funcţionari „naţiona¬ 
lişti şi antisemiţi**, cari în discursuri tună şi fulgeră împo¬ 
triva jidanilor, iar „în particular** iau şperţuri dela jidani şi 
„învîrtesc** afaceri cu jidanii. Educaţia legionară, dacă şi-a dat 
efectul, exclude astfel de fenomene. Rămîne totuş problema 
de a cerceta şi controla, dacă într’adevăr spiritul legionar a în¬ 
ceput să pătrundă în serviciile publice. 

Se ’nţelege că partidele politice, atît la putere cît şi în opo¬ 
ziţie, au tot interesul să împiedice intrarea legionarilor în ser¬ 
viciile publice şi răspîndirea spiritului legionar în instituţiile 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


137 


Statului. Dar totaşa de bine se’nţelege că, luptînd între ele 
şi hărţuite de jidani, el n’au posibilitatea să zădărnicească infil¬ 
trarea legionară. Legionarii nu sunt doar decît Romîni cinstiţi, 
incoruptibili, muncitori, devotaţi Statului romîn — chiar cînd 
nu sunt îmbrăcaţi în cămaşă verde. Cămaşa verde e un semn 
distinctiv exterior şi îşi are rostul şi rolul în organizaţie. 
Hotărîtor este însă caracterul legionarului şi acţiunea lui de¬ 
terminată de acest caracter. 


III 

Se va obiecta că în toate partidele sunt oameni cinstiţi şi 
buni Romîni şi că Legiunea „n’a monopolizat cinstea şi naţiona¬ 
lismul". Fără îndoială că şi în partidul lui Marius şi în cel 
al lui Sulla erau oameni cinstiţi şi buni Romani, n’am putea 
totuş afirma că Statul roman era bine servit prin aceşti oa¬ 
meni cinstiţi din cele două tabere. Şi cu drept cuvînt se pune 
întrebarea, dacă după prăbuşirea autorităţii Senatului şi izbuc¬ 
nirea războaelor civile pînă la întemeierea şi organizarea im¬ 
periului prin Augustus a existat un Stat roman. Şi prin ce 
a renăscut Statul roman? 

Eminescu în scrierile sale politice a descoperit cu intuiţie ge¬ 
nială, de unde pornesc toate forţele cari ameninţă unitatea Sta¬ 
lului romîn. In Ideea Statului monarhic şi în multe alte arti¬ 
cole, Eminescu arată că „Statul trebue pus la adăpost de în¬ 
verşunate lupte de partid", „la adăpost de patimele şi de as¬ 
primea intereselor momentane şi trecătoare". In articolul Ilus¬ 
traţii administrative, Eminescu descrie starea de plîns a ad¬ 
ministraţiei romîneşti, desorganizarea instituţiilor Statului prin 
politica partidelor. ,,A administra? Dar întrebatu-s’a vreunul 
din geniile universale ale liberalismului ce va să zică a ad- 
minstra? Ce va să zică a privi bună starea populaţiei, ca pe 
un lucru încredinţat înţelepciunii şi vegherii tale? Excepţie fă- 
cînd de ţara noastră, administratorul pretutindenea e un ade¬ 
vărat părinte al populaţiei rurale. El are să judece, cînd scade 
populaţia, de ce scade; cînd dă îndărăt producţia, de ce dă; 
cînd e un drum de făcut, pe unde să-l facă; cînd e şcoală de 
înfiinţat, unde s'o aşeze mai cu folos... Pentru sarcina de sub¬ 
prefect se cere atîta ştiinţă, atîta dezinteresare, atîta patrio- 


www.dacoromanica.ro 


138 


TRAIAN BRĂILEANU 


tism, pe cît le poate avea numai un om cu multă şi temeinica 

cultură. Dar, fiindcă la aproape toate posturile din tară poate 

aspira oricare cenuşer, de aceea fiecine care a’nvăţat două bu¬ 
chi, lasă plugul, cotul şi calapodul în ştirea lui Dumnezeu şi 
rîvneşte a se face roată la carul Statului". 

Regimul partidelor politice, luptele demagogice nu îngăduesc 
o bună organizaţie a serviciilor publice. Fiecare partid îşi are 
funcţionarii săi cu cari vine Ia putere şi cari administrează 
ţara în interesul partidului. Interesele ţării sunt subordonate 
intereselor partidelor, — Statul nu există. Statul începe să 
existe sau să renască din haosul democraţiei demagogice prin 
organizarea unui corp de funcţionari, a unei administraţii ie¬ 
rarhizate. „înaintea funcţionarismului imperial al Iui Augustus, 
zice Emile Lasbax (în La France ira-t-elle â un Troisieme Em- 
pire?, pg. 188 urm.), nu exista Stat roman; după aceea numai 
Statul roman a existat. Atunci, într’adevăr, s’a născut noţiunea 
de servicu public; atunci au răsărit, pentru a se răspîndi re¬ 
pede în urmă, marile servicii publice specializate, poliţie, ali¬ 
mentaţie, incendii, apă, clădiri; toate aceste sub forma de pre¬ 
fecturi, care dăinueşte încă în Franţa, şi a cărei origine se urcă 
la această dată precisă... Cu Augustus, Claudius, Hadrian, Sep- 
timius Severus, — cei patru mari suverani administratori,— 
Statul roman se strădueşte neîncetat de a,organiza Statul cu un 
număr cît mai mic posibil de funcţionari, pentru ca aceştia să 
fie în realitate o aristocraţie. Cu Diocleţian, în sec. al Il-lea, 
sistemul degenerează în birocraţie... Acesta este spectacolul Im- 
periului-jos, al acestei faze de decadenţă cînd vechea aristocra¬ 
ţie a Statului, guvernarea celor mai buni, a făcut loc uneV in¬ 
dividualizări fără măsură a autorităţii, cînd armata nu mai este 
supusă puterii conducătorilor, ci lăsată în voia legionarilor, 
cînd funcţionarii recrutaţi nu mai mult între cetăţenii romani, 
ci între barbarii prea puţin asimilaţi, au pierdut, cu sentimentul 
naţional, legalismul disciplinei. Imperiul echilibrat al lui Au¬ 
gustus a devenit o artificială juxtapunere a două elemente con¬ 
tradictorii : la vîrf, o monarhie despotică după tipul oriental j la 
temelie, o republică de beneficiari, solidari numai prin in¬ 
teres, şi a căror cupiditate, după mărturia celor administraţi din 
acea epocă, se apropie de venalitate". 

Observînd organizarea serviciilor publice în Statul nostru. 


www.dacoromanica.ro 



ELITELE 


139 


ne vom încredinţa lesne,, că regimul partidelor politice cu de¬ 
magogia şi corupţia lor, a ucis şi ideea de Stat şi Statul. 
Acesta nu poate renaşte decît iarăşi numai prin organizarea ser¬ 
viciilor publice, prin crearea unei aristocraţii de funcţionari. 
Birocraţia anarhică, lipsită de patriotism, amestecată cu străini 
neasimilaţi şi cu Romîni înstrăinaţi, trebue purificată, redusă 
la număr, iar modul de pregătire şi recrutare a funcţionarilor 
(în toate serviciile şi toate instituţiile publice) trebue stabilit 
în conformitate cu interesele Statului naţional romîn. 

Problema deci nu se pune în felul că am acuza pe toţi func¬ 
ţionarii noştri de necinste şi corupţie, sau pe toţi membrii par¬ 
tidelor politice. Ci constatăm că niciun mijloc nu există în 
situaţia actuală de a împiedica intrarea de elemente necinstite 
şi corupte în serviciile publice şi niciun mijloc pentru a le eli¬ 
mina. Dimpotrivă, ni se pare lămurit şi verificat prin expe¬ 
rienţă şi istorie că regimul actual, democratic, demagogic şi par¬ 
lamentar, înlesneşte nu numai intrarea de elemente corupte 
şi nepregătite în serviciile publice, ci chiar le apără şi protegu- 
eşte, întrucît în primul rînd aceşti oameni sunt cel mai puter¬ 
nic sprijin al partidelor. Ei reprezintă şi susţin partidele împo¬ 
triva Statului, ei sunt stîlpii democraţiei demagogice, ei sunt 
devotaţi şefilor de partide, ei fac alegerile, mijlocesc afacerile, 
canalizează banii publici în buzunarele politicianilor şi ale lor 
proprii. 

De aceea fascismul şi hitlerismul au trezit ura neîmpăcată 
a democraţilor. Teorii şi idei nu prea tulbură somnul politicia¬ 
nilor. Tratate groase de sociologie, conferinţe savante, mo¬ 
nografii de sate romîneşti sunt tolerate, deoarece nimeni nu le 
citeşte. Dar fapta, acţiunea îndreptată spre renaşterea Statului 
şi spre crearea unei aristocraţii de funcţionari ai Statului nu 
ai partidelor, va deştepta cu necesitate duşmănia şi ura politi¬ 
cianilor demagogi, cari vor căuta, cu orice mijloace, să oprească 
consolidarea Statului. 

De aci se explică atacurile tuturor partidelor împotriva Legiu¬ 
nii şi tendinţa lor de a împiedica intrarea legionarilor şi a con- 
cepţiei legionare în funcţionărimea romînească. 

Apariţia de numeroase partide şi organizaţii „naţionaliste, 
creştine şi anticomuniste", sfiala cu care se vorbeşte în presă 
despre Legiune şi legionari, e semnul că democraţia demago- 


www.dacoromanica.ro 


140 


TRAIAN BRĂILEANU 


gică se simte ameninţată şi strîmtorată. Ea e dispusă să devie 
naţionalistă, creştină şi anticomunistă, ba chiar antisemită, dar 
nu înţelege să cedeze în punctele esenţiale de care depinde 
existenţa ei şi posibilităţile de stăpînire, cu schimbul, a ţării în 
folosul partizanilor. Democraţia nu vrea ca Statul să renască. 
Prin urmare votul universal, parlamentarismul, partidul sunt 
lucruri cari trebue să rămînă neatinse. Ţara e doar plină de 
foşti miniştri, foşti prefecţi, foşti primari, cum şi de viitori' 
mici şi mari slujbaşi, cari aşteaptă venirea la putere a parti¬ 
dului lor ca să fie repuşi în funcţii sau să înainteze în grad 
şi să poată administra în voie averea ţării. Pentru realizarea 
acestor dorinţe ei sunt gata să extermine şi comunişti şi Ji¬ 
dani, dar şi legionari, în număr nelimitat sau limitat, după cum 
li se va cere în momentul critic de £ei ce înlesnesc venirea 
la putere.... 

In această învălmăşală şi luptă între partide, Legiunea îşi 
croieşte drum drept fără cotituri şi compromisuri. Ea înaintează 
încet dar sigur, pe front larg, scoţînd duşmanul din toate 
poziţiunile ocupate. Acţiunea Legiunii deci nu e îndreptată spre 
un singur obiectiv, care ar fi de pildă dobîndirea puterii prin 
mijloace demagogice, ci ea merge în adîncime, transformînd 
bazele organizaţiei noastre politice. Crearea unei aristocraţii de 
funcţionari ai Statului şi infiltrarea lor în serviciile publice ni 
se pare, după cele spuse mai înainte, o acţiune menită nu nuV 
mai să susţie lupta pentru dobîndirea puterii dar să şi asigure 
înfăptuirea unui Stat naţional deasupra şi, cînd va fi necesar 
împotriva partidelor politice. Legiunea năzueşte deci a înlocui 
birocraţia politicianistă printr’o funcţionărime a Statului. 


www.dacoromanica.ro 



DESĂVÎRŞIREA STRUCTURII ELITEI LEGIONARE 


Plecarea în Spania a grupului de legionari condus de d-1 gene¬ 
ral Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul a stîrnit vii discuţii atît în 
presă (în marginile îngăduite de cenzură) cît şi în toate păturile 
societăţii romîneşti. S’a amintit mai ales faptul că generalul Can- 
tacuzino este aristocrat de rasă, ceea ce ar dovedi că mişcarea 
legionară are tendinţa de a înfăptui o împăcare între aristocraţia 
romînă de rasă şi noua elită de merit ieşită din toate straturile 
sociale şi mai ales din ţărănime. Dar structura acestui grup 
compus din reprezentanţi ai elitei legionare mai ridică o pro¬ 
blemă, căreia nu i s’a dat prea mare atenţie, anume problema 
raporturilor între generaţii. Aristocratul de sînge Cantacuzino, 
anume, face parte din generaţia bătrînilor şi totuşi are un rol 
conducător într’o mişcare politică pornită din mijlocul tineretu¬ 
lui şi considerată de mulţi ca îndreptată „ împotriva“ bătrînilor. 
Am avea deci dovada că în Legiune s’a înfăptuit şi colaborarea 
firească între generaţii, astfel că solidaritatea internă a Legiunii 
precum şi perpetuarea ei în timp ca organism, viabil e asigurată. 

Dar cele două probleme, cea a contopirii aristocraţiei de sînge 
cu noua aristocraţie de merit precum şi cea a colaborării între 
vîrste, rezolvite în practică într’un mod atît de fericit şi rodnic 
prin activitatea în Legiune a d-lui general Gheorghe Cantacuzino, 
interesează şi teoria sociologică. 

I 

Luminosul şi documentatul studiu al d-lui Ioan C. Filitti 
„Evoluţia claselor sociale în trecutul Principatelor romîne" 1 l㬠
mureşte deosebirea ce a existat dela început între aristocraţia 
feodală apuseană şi aristocraţia romînească din Principate. 

1) Apărut în «Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială", Bucureşti, An. V, 
n-rele 1—2 şi 3—4; An. VI, n-rul 3—4. 


www.dacoromanica.ro 



142 


TRAIAN BRĂILEANU 


Pretutindeni unde s’au închegat alcătuiri politice, s’a ivit şi o 
clasa (elită) politică, o clasă de oşteni cari aveau sarcina să 
apere ţara împotriva duşmanilor externi. Ori, aceşti oşteni apă- 
rînd toţi împreună ţara, n’au făcut decît să-şi apere moşia lor, 
pămîntul moştenit şi pe care se străduiau să-l lase moştenire 
urmaşilor lor. Ocupaţia războinică însă, în condiţiunile de atunci, 
cerea „independenţă economică'', posibilitatea de a trăi din 
produsele muncii economice a altora; de aci, în antichitate* in¬ 
stituţia sclavajului, mai tîrziu colonatul, apoi iobăgia în epoca 
feodală. Proprietarii liberi sunt din capul locului ostaşi, iar apoi, 
faţă de muncitorii de pămînt, neliberi şi faţă de toţi cei ce nu 
sunt proprietari de pămînt (meseriaşi, comercianţi), ei for¬ 
mează o aristocraţie, o nobilime, sau, cu alt termen, constituesc 
clasa sau elita politică. Calitatea de nobil, de boier, în Princi¬ 
patele romîneşti e legată de calitatea de proprietar de pămînt 
şi derivă din ea. Cel ce este proprietar liber sau dobîndeşte o 
proprietate, devine prin acest fapt ostaş şi nobil, adică întră 
în elita politică; dar cel ce pierde proprietatea, pierde şi calitatea 
de ostaş, deci şi boieria. Adevărat este că dobîndirea proprie^ 
tăţii mai depinde de împlinirea anumitor condiţiuni, mai ales 
în ce priveşte intrarea într’o moşie stăpînită în indiviziune de 
urmaşii aceluiaş ascendent, numiţi răzeşi. Aceştia au posibilita¬ 
tea de a zădărnici intrarea unor „venetici" în moşie. Aşa dar, 
într’o măsură oareşcare, elita politică romînească are şi ea, ca 
toate elitele, tendinţa şi putinţa de a se închide. Totuş mai mult 
ca în alte ţări circulaţia elitelor e înlesnită prin centralizarea 
puterii în mîinile domnitorului şi prin ivirea boieriei dregăto- 
reşti. Intrarea în această boierie atîrnă în primul rînd de favoarea 
domnitorului fără prea multă considerare a naşterii şi se con¬ 
solidează prin faptul că aceşti boieri noi sunt dăruiţi cu moşii 
de către domnitor şi au şi toată posibilitatea să-şi cumpere moşii. 

Important este însă faptul că aristocraţia romînească, spre deo¬ 
sebire de cea apuseană, nu este ereditară. In Apus copiii unui no¬ 
bil îşi păstrează titlul şi rangul în ierarhia nobiliară chiar dacă 
îşi pierd proprietatea sau funcţia. In Principate însă pierderea 
proprietăţiii şi a funcţiunii înseamnă şi pierderea boieriei. Totuş 
zice d-1 Filitti, şi „la noi, fiii şi urmaşii de boieri 1 s’au bucurat, 
măcar dela un timp, de o situaţie privilegiată". 

Dar. „dacă în legile ţării nu era nici o dispoziţie care să ga- 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


143 


ranteze familiilor boiereşti păstrarea situaţiei dobîndite, există 
însă conştiinţa că urmaşii, chiar scăpătaţi şi fără dregătorii, ai 
boierilor, sunt tot boieri, deşi oficial nu li se da acest titlu". 
„In opoziţie cu legile ţării, un instinct firesc voia ca urmaşii celui 
ridicat (din prostime) să fie privit ca aparţinînd aceleiaşi con¬ 
diţii sociale. Existau noţiunea şi expresia de bun neam, de 
bund rod“. 

Expunînd apoi, cum în Bucovina şi Oltenia de pildă stăpînirile 
străine vremelnice au căutat să distingă şi de drept clasa no¬ 
bilă ereditară romînească de celelalte clase sociale pentru a o 
încadra în sistemul politic austriac, d-1 Filitti observă: „Rezultă 
clar din toate acestea că există în trecutul romînesc o conştiinţă 
de ereditate nobiliară pentru toţi urmaşii dregătorilor şi — dar 
tot mai puţin accentuată şi admisă — pentru urmaşii vechilor 
proprietari, mai ales pentru acei cari se puteau referi la hri¬ 
soave domneşti de danie sau de întărire pentru servicii aduse 
de un strămoş. Aceasta era adevărata tradiţie a ţării, cu toate 
aparenţele formale pe urma cărora atîţia, în timpurile mai nouă, 
din neştiinţă sau cu vrere, au susţinut o altă părere". 

Conştiinţa aceasta de ereditate nobiliară a avut însă şi alte 
urmări foarte importante în lupta de rezistenţă a conştiinţei na¬ 
ţionale romîneşti împotriva încercărilor de deznaţionalizare a Aus¬ 
triecilor în Bucovina şi a Ruşilor în Basarabia. In aceste prop 
vincii răzeşimea romînească nu numai că-şi păstră conştiinţa de 
clasă politică dar şi conştiinţa naţională şi diţitre răzeşi şi pro¬ 
prietarii de moşii s'au ridicat protagoniştii luptei de dezrobire 1 ). 

Ştim însă, că, în alte condiţiuni istorice, în Ardeal, clasa 
politică romînească a fost distrusă, şi fiziceşte şi sufleteşte, de 
cotropitori şi că în Bucovina şi Basarabia începuse procesul de 
desnaţionalizare a acestei clase, însoţit, în Bucovina, şi de proce¬ 
sul de decădere economică a ei prin invazia lăcustelor jido¬ 
veşti cari acaparară o mare parte din moşiile boereşti şi spri¬ 
jiniră tendinţele guvernelor austriace îndreptate spre ruteniza- 
rea tocmai a acelei părţi a Bucovinei unde erau aşezaţi din ve¬ 
chime răzeşii noştri. 

Vor zice „democraţii": dar ce nevoie avem noi de boieri şi 

1) Problema răzeşilor din Bucovina a fost expusă în revista noastră de 
d-I Leon Ţopa în două articole: „Răzeşii* şi „Răzeşimea din Nordul Buco¬ 
vinei* ( însemn . sociol., An. 1, n-rele 1 şi 2). 


www.dacoromanica.ro 



144 


TRAI AN BRĂILEANU 


aristocraţi ereditari, de oameni cari se cred superiori celorlalţi 
numai în temeiul naşterii, pecînd ei sunt nişte degeneraţi, nişte 
trîntori etc.! Noi nu recunoaştem, zic ei, altă superioritate de- 
cît cea dobîndită prin merit personal! Am arătat într’un ar¬ 
ticol 1 ), cum a înţeles democraţia să formeze noua elită de 
merit, să „selecţioneze pe cei mai buni", pe noii aristocraţi, 
metodă care în Franţa l-a adus pe Leon Blum împreună cu ami¬ 
cii săi la conducerea Statului, iar la noi pe toţi prietenii prie¬ 
tenilor lui Leon Blum. 

In lupta pentru libertatea circulaţiei elitelor aristocraţia de 
rasă a fost înfrîntă pretutindeni în cursul sec. XIX şi după răz¬ 
boiul mondial. Doar în Anglia şi Japonia s’a găsit posibilitatea 
de a stabili un modus. vivendi pacinic şi rodnic pentru viaţa 
politică între aristocraţia de sînge şi cea de merit. In aceste ţări 
anume cu tradiţii adînc săpate şi susţinute de experienţe politice, 
n’a putut pătrunde concepţia absurdă propagată de jidanii co¬ 
munişti că democraţie ar însemna proletarizarea tuturora, ci s’a 
păstrat principiul care stă la originea şi temelia aşezărilor po¬ 
litice, anume că democraţie înseamnă drum deschis pentru orice 
om de merit de a deveni aristocrat. In toate domeniile de acti¬ 
vitate, nu numai în politică. Iar criteriul meritului personal nu 
exclude principiul eredităţii, ci poate fi pus de acord cu el pen¬ 
tru a zădărnici anarhizarea societăţii. D-l Filitti îl citează pe Mi- 
ron Costin care scrie: „Domnii, la domnie pe feciorii lor pof¬ 
tesc să-i vază ieşiţi, boierii la boierii; slujitorul se bucură să-şi 
vază de slujitorie pe feciorul său harnic". In lupta burgheziei 
împotriva aristocraţiei ereditare s'a enunţat formula: un aristo¬ 
crat de rasă trebueşte înlăturat din funcţii, deoarece orice aris¬ 
tocrat e chiar prin această calitate inferior omului ieşit din po¬ 
por. Dar orice burghez ajuns la un post înalt a fost şi este 
convins că fiii lui sunt foarte potriviţi de a face carieră. Cazul 
lui Napoleon ilustrează pentru totdeauna teoria democratică 
burgheză. Burghezia a negat şi în teorie şi în practică drep¬ 
turile aristocraţiei de a conduce Statul în temeiul criteriului 
naşterii, dar ajunsă la conducere în locul aristocraţiei, ea a 
introdus în practică cel mai cinic „nepotism" şi a încercat să 
se constitue în castă închisă prin fel de fel de artificii: cluburi 


1) „Circulaţia elitelor şi demagogia 0 (însemn, sociolog. An. 1 n-rul 8). 


www.dacoromanica.ro 



ELITELE 


145 


politice, loje francmasonice, etc. Atacată de jidanii comunişti, 
cari rîvneau şi rîvnesc căderea ultimelor bariere ce le stau în cale 
pentru întronarea „poporului ales", a „aristocraţiei 11 create de 
zeitatea lor la începutul lumii, burghezia europeană începuse 
să cedeze Das cu Das terenul si ajunse la marginea pră- 
pastiei. 

Reacţiunea fascistă şi cea naţional-socialistă s’a întors la 
vechiul principiu de organizare politică, dovedit prin experienţa 
istorică cel mai superior în selecţiunea valorilor, anume la prin¬ 
cipiul meritului personal combinat cu cel al eredităţii. 

Orice om ridicat din „prostime" în elita socială întră în ea 
împreună cu familia sa şi deschide urmaşilor săi toate posibilit㬠
ţile de păstrare a rangului. Condiţia este însă ca, în concu¬ 
renţa cu noii veniţi, ei să-şi dovedească destoinicia. In orice caz 
ascensiunea în elită, selecţiunea oamenilor de merit, nu mai poate 
fi lăsată, în domeniul politic, în seama votului universal şi a 
demagogiei. Dacă s’ar continua cu acest sistem, logic ar fi 
ca şi medicii, profesorii, magistraţii, ofiţerii etc. să fie selec¬ 
ţionaţi prin vot universal — aşa cum le-ar plăcea jidanilor, 
comunişti, cetăţeni cu drepturi egale şi cu „merite superioare" 
tuturor vechilor şi noilor aristocraţi. 

Aşa temelie juridică a dat democraţia Statului nostru naţional 
că descendenţii boierilor cari au apărat supt Ştefan hotarele 
ţării să fie consideraţi egali cu toţi jidanii galiţieni încetăţeniţi 
prin certificatele falsificate de cutare notar comunal, că generalul 
Cantacuzino să fie egal oricărui cetăţean şi inferior demago¬ 
gilor ridicaţi la posturi de conducere prin votul universal şi 
banii „fraţilor" jidani din lojele masonice. 

Revoluţiile de dreapta, dacă putem vorbi de revoluţii, nu tind 
spre reînfiinţarea privilegiilor aristocraţiei, nici spre reîntrona- 
rea principiului eredităţii — în niciun domeniu. Dar conduc㬠
torii acestei mişcări de regenerare a elitelor naţionale şi-au 
dat seama că individul e legat de familia sa, că porneşte în 
viaţa socială format de familie şi este întemeietor de familie şi 
educator al generaţilor viitoare. O elită naţională nu se con- 
stitue din indivizi, ci din familii reprezentate prin şefi de fa¬ 
milie, prin patres, şi se perpetuează prin descendenţii ace¬ 
stor şefi. Noua elită politică romînească de merit, ridicîndu-se 
împotriva celor fără patrie şi fără tradiţie romînească cari prin 

io 


www.dacoromanica.ro 


146 


TRAIAN BRĂILEANU 


demagogie au pus mîna pe conducerea efectivă a ţării (prin 
politicianii corupţi şi venali, instrumente docile ale veneticilor), 
a trebuit să se întîlnească cu aceia cari păstraseră conştiinţa că 
sunt legaţi prin strămoşii lor, prin familia lor, de soarta ţării 
noastre. Aşa s’a legat din nou firul istoriei, firul bunei tradiţii, 
de a deschide drum spre „boierie" tuturor acelora cari sunt 
legaţi de pămînt şi au conştiinţa clară că trebue să-l apere 
cu viaţa lor, deoarece în el dorm cei ce l-au apărat prin veacuri 
pentru urmaşii lor. Prin împroprietărire ţăranii noştri au deve¬ 
nit boieri, avînd sfînta datorie să-şi apere moşia comună: ţara. 
Din aceşti boieri trebue selecţionată elita politică, după ran¬ 
gurile necesare organizaţiei unui Stat modem. Marea problemă 
este de a găsi criteriul cel mai potrivit pentru ca circulaţia eli¬ 
telor înăuntrul naţiunii, compusă din oameni liberi, ostaşi pro¬ 
prietari de pămînt, să se facă după merit şi împăcînd princi¬ 
piul meritului cu cel al eredităţii. In Italia şi Germania, oamenii 
politici caută drumul cel mai potrivit pentru dezlegarea acestei 
probleme. La noi, Legiunea merge cu paşi siguri spre rezol- 
virea ei: în taberele de muncă, în luptele ce se dau pentru a 
purifica elita de „venetici" şi demagogi înstrăinaţi, se sta¬ 
bileşte o ierarhie de merit. Asociaţia „Prietenii legionarilor" va 
să desăvîrşească închegarea solidarităţii elitei naţionale, deschisă 
tuturor Romînilor legaţi de pămîntul ţării, de tradiţia fami¬ 
liilor lor — îşi pregătiţi pentru posturi de conducere prin 
muncă pricepută şi desinteresată în diferitele domenii de acti¬ 
vitate socială. 


II 

A doua problemă dezlegată în mod fericit de Legiune este 
restabilirea cooperărei rodnice între vîrste, înfăptuindu-se şi aci 
un echilibru între ierarhia naturală a vîrstelor şi ierarhia de 
merit. 

Mişcarea de regenerare a elitei romîneşti a pornit din mij¬ 
locul tineretului universitar şi se îndreaptă, cum natural este, 
împotriva acelora cari aveau rolul hotărîtor în conducerea na¬ 
ţiunii — în toate domeniile de activitate. Dar mai ales împo¬ 
triva celor ce se opuneau nemijlocit acestei mişcări. Şi aceştia 
erau „bătrînii": politiciani, profesori şi mai mulţi dintre ei 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


147 


profesori politiciani. Ştim cu toţii cum s’au petrecut lucrurile, 
cum bătrînii n'au înţeles semnele vremii şi, în loc să se al㬠
ture acestei mişcări, să o sprijine şi să-i înlesnească o bi¬ 
ruinţă mai repede, s'au aliat, nu cu duşmanii tineretului, ci cu 
duşmanii neamului romînesc, cu cei ce simţiră primmejdia unei 
noui rîndueli a Statului naţional romîn. 

Doi bărbaţi, avînd toată experienţa unei vîrste înaintate, toată 
pregătirea politică şi bucurîndu-se de un prestigiu extraordinar, 
ar fi putut organiza Romînia întregită după toate principiile 
artei, politice: d-1 general Al. Averescu şi d-1 profesor A. C. 
Cuza. Pe generalul Averescu îl urmau foştii luptători, ţăranii 
şi intelectualii demobilizaţi, cari, cu dreptate, cereau cuvînt ho- 
tărîtor în noua aşezare a Statului; pe profesorul Cuza îl urma tot 
tineretul romîn, studenţii, ai căror părinţi făcuseră războiul şi 
erau alături de gloriosul general. Ceea ce în Italia Mussolinî, 
în Germania Hitler înfăptuiră după mari şi grele lupte, în Ro¬ 
mînia cei doi oameni politici ar fi fost în stare să realizeze fără * 
lupte politice interne, fără nicio rezistenţă, serioasă. Singura 
condiţie era să rupă toate legăturile cu jidanii şi francmasonii, 
cu politician» corupţi, şi vînduţi finanţei jidoveşti. Ei 1 n’au 
înţeles însă situaţia. Generalul se lăsă prins în mrejele politi- 
cianilor masoni şi acţiunea sa rămase în făgaşul vechilor metode, 
lăsînd frîu liber tuturor abuzurilor şi afacerilor veroase ale clu¬ 
burilor politice. Pe de altă parte, profesorul Cuza nu organiză, 
cu tineretul ce-1 urma necondiţionat şi cu intelectualii, destul 
de numeroşi, cari îl sprijineau, o acţiune pentru a opri dezastrul 
Ligii Poporului sau pentru a zmulge steagul din mîinile gene¬ 
ralului căzut şi a-1 duce la izbîndă. Dimpotrivă el preferă să-şi 
părăsească luptătorii şi să cadă alături de prietenul său, r㬠
pus de politiciani. 

Astfel, după împrăştierea şi umilirea foştilor luptători şi după 
destrămarea organizaţiei L. A. N. C., în care îşi pusese tineretul 
şi intelectualitatea naţionalistă toate nădejdile, toată sarcina lup¬ 
tei împotriva duşmanilor neamului romînesc şi împotriva politi¬ 
cienilor vînduţi lor căzu pe umerii conducătorilor studenţimii for¬ 
maţi sufleteşte la şcoala profesorului Cuza, dar neatinşi, în do¬ 
meniul practic, de mentalitatea politicianistă, ale cărei efecte 
dezastruoase le văzură cu ochii. De aci neîncrederea tinerilor 
în bătrîni, duşmănia lor, explicabilă prin decepţiile suferite, 


www.dacoromanica.ro 


148 


TRAIAN BRĂILEANU 


împotriva „vechei generaţii". „Lupta împotriva bătrînilor“ de¬ 
veni o formulă de acţiune foarte utilă pentru închegarea unui 
front puternic şi rezistent faţă de politicianismul corupt. Dar 
alături de conducătorii tineretului au rămas mulţi dintre vechii 
luptători naţionalişti, cari n’au voit şi n’au putut să-i urmeze 
pe cei doi bărbaţi politici dispăruţi din tabăra naţionalistă. 
Numărul acestor „bătrîni", părinţi şi prieteni ai tinerilor lup¬ 
tători, crescu neîncetat în măsură ce lanţul generaţiilor tineretu¬ 
lui universitar se întinse şi în măsură ce conducătorii tineretului 
se apropiau ei înşişi de vîrsta bărbăţiei. Constituirea Senatu¬ 
lui Legiunii în 1930 înseamnă sfîrşitul unui proces prin care 
ierarhia naturală între vîrste a fost restabilită, — fără a prejudi¬ 
cia pe cea de merit. Căpitanul ajutat de toţi bărbaţii cari îm¬ 
preună cu el porniseră lupta şi-a păstrat conducerea efectivă 
şi activă, iar prin constituirea Senatului el şi-a sporit presti¬ 
giul şi se poate sprijini pe un corp organizat compus din 
' bătrîni şi în jurul căruia încep a, se grupa toţi „patres", şefii 
familiilor cărora le aparţin tinerii legionari. 

înăuntrul Legiunii deci nu mai poate fi vorba de luptă între 
generaţii, şi generalul Cantacuzino, căruia, în temeiul meritelor 
sale de ostaş viteaz şi luptător naţionalist intransigent, i se 
cuvine în Senatul Legiunii locul de onoare, locul unui princeps 
senatus, a restabilit prestigiul bătrînilor, scăzut o vreme în ochii 
tinerilor din pricina nepriceperii celor doi oameni politici amin¬ 
tiţi mai înainte. Lupta legionarilor deci nu este îndreptată îm¬ 
potriva bătrînilor, ci împotriva Jidanilor şi politicianilor, fie 
ei tineri sau bătrîni. In partidele politice, liberal, ţărănist, etc. 
există o luptă între generaţii — pentru posturi şi afaceri. Dar 
în tabăra duşmanilor neamului romînesc domneşte cea mai mare 
solidaritate între generaţii. Aici bătrînii îndeamnă tinerii cu 
bani şi sfaturi la revoluţie şi distrugerea Statului nostru naţional 
şi a Bisericii creştine, cei tineri se organizează şi se preg㬠
tesc în vederea deslănţuirii războiului civil. 

Legionarii, de toate vîrstele, vor şti să oprească şi să doboare 
orice încercare de revoluţie comunistă. In rîndurile lor nu există 
luptă nici între clase sociale, nici între tineri şi bătrîni. Şi să< 
nu uite duşmanii că bătrînii noştri de azi sunt toţi ostaşi cu 
experienţă, cari în caz de nevoie, vor lupta alături de fiii lor 
conducîndu-i la biruinţă şi învăţîndu-i a privi moartea cu dispreţ 
în faţă. 


www.dacoromanica.ro 


ELITELE 


149 


Plutarch din Chaeroneia (45—125 d. Hr.), un contimporan al 
împăratului Traian (care, după cum se spune, i-a acordat dem¬ 
nitatea de consul şi a poruncit funcţionarilor din provincia A- 
chaia să nu întreprindă nimic fără a cere sfatul acestui înţelept), 
se ocupă într’o scriere de problema „dacă un bătrîn să facă 
politică" (jtpeap’jtep’p rcoXirsuiâov). Răspunsul său este afir¬ 
mativ, cu condiţia ca bătrînii să fi făcut politică din tinereţe, 
deci să-şi fi dobîndit o experienţă bogată printr’o activitate po¬ 
litică rodnică pentru patrie. înţelepciunea lor, reflexiunea lip¬ 
sită de patimă, vor asigura succesul oricărei acţiuni susţinută 
de vitejia şi avîntul tinerilor. „Tinereţa e făcută să asculte, bă- 
frîneţa însă să poruncească şi acel Stat este mai bine apărat 
unde sfaturile bătrînilor şi lăncile tinerilor sunt la înălţime". 

După ce expune, prin exemple din istorie, serviciile ce le 
pot aduce bătrînii, Plutarch încheie: „Nu există deci nimic ce 
i-ar putea opri pe bătrîni să fie de folos patriei în diferite feluri 
cu însuşirile lor cele mai bune, anume cu raţiunea, chibzuirea, 
cuvîntul deschis, prudenţa. Nu numai mîinile noastre, picioarele 
noastre şi puterile noastre trupeşti aparţin Statului, ci mai ales 
sufletul şi tot ce are sufletul mai bun, adică dreptatea, mode¬ 
raţia, prudenţa. Cum aceste însuşiri nu ajung la deplină des- 
voltare decît tîrziu şi încet, ar fi absurd dacă ele ar folosi numai 
casei, gospodăriei şi altor bogăţii, iar pentru patria comună şi 
pentru cetăţeni ar rămînea nefolosite, mai ales că bătrîneţea nu 
scade într’atîta puterile trupeşti cît sporeşte priceperea pentru 
conducerea afacerilor publice". 

Iar pe generalul Qheorghe Cantacuzino, care în vîrstă înain¬ 
tată a plecat în Spania pentru a lupta în rîndurile naţionaliştilor, 
îl putem asemui bătrînului rege Agesilaos, despre care Xenofon 
zice: „Care tinereţe nu trebuia să rămînă departe în urma bă- 
trîneţei acestui bărbat? Cine oare a fost în floarea vîrstei aşa 
de teribil duşmanilor ca Agesilaos la adîncă bătrîneţe?" 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII Şl TINERETUL 


www.dacoromanica.ro 


POLITICĂ PROFESORALĂ 


Experienţa individuală, oricît de bogată ar fi, trebue complec¬ 
tată şi corectată prin experienţa altora. Experienţa politică in¬ 
dividuală, chiar din cauza că e întîmplătoare (politica nu se 
poate face în laborator), împinge la generalizări premature şi 
greşite, iar de aci rezultă apoi programe politice utopice, for¬ 
mule de acţiune cari, chiar dacă reuşesc să agite pentru un 
timp opinia publică, nu pot aduce nici un folos pozitiv. 

Se înţelege că oamenii politici practici nu pot aştepta rezol- 
virea teoretică exactă a tuturor problemelor, cum nici nu putem 
cere dela ei ca să le deslege mai întîi în teorie. In politica prac¬ 
tică, succesul nu depinde numai de cunoaşterea teoretică (ştiin¬ 
ţifică) a problemelor, cum de altfel această cunoaştere nu e 
suficientă pentru a fi şi om politic practic de seamă. Au existat 
şi înainte de apariţia Principelui lui Machiavel domnitori ge¬ 
niali, cum de altminteri Machiavel n’avea pretenţia ca el în¬ 
suşi să realizeze unitatea Italiei, deşi ştia exact prin ce mijloace 
s’ar fi putut înfăptui regenerarea patriei" sale. Dar nu putem 
tăgădui că opera lui Machiavel a fost de mare folos oamenilor 
politici practici, astfel îneît studiul ei a înlesnit şi unor bărbaţi 
de Stat mai puţin geniali să se orienteze mai lesne în acţiunea 
lor şi să înfăptuiască reforme pe cari nu le-ar fi putut săvîrşi 
numai în temeiul experienţei lor personale. 

Sa nu dispreţuim deci contribuţia teoreticienilor în politică, 
dar nici să nu exagerăm importanţa lor. Să ne amintim că în 
orice activitate practică personalitatea joacă un rol covîrşitor. 
In tehnică, în industrie, deslegarea teoretică a unei probleme nu 
implică posibilitatea de aplicare practică. Cei mai mulţi inven¬ 
tatori n’au fost în stare să exploateze ei înşişi invenţia lor, şi 
de multe ori au murit în mizerie, pe cînd alţii s’au îmbogăţit 
cunoscînd arta organizării unei exploatări industriale. 

Dar zicem că unii dintre aceşti teoreticieni n’au avut noroc, 
au fost împiedicaţi de împrejurări să-şi valorifice şi talentul 


www.dacoromanica.ro 


154 


TRAIAN BRĂILEANU 


practic. Sunt însă exemple că soarta le-a pus toate posibilităţile 
Ia îndemînă; şi totuşi n’au isbutit. Aceste exemple din urmă 
ne dau dreptul să spunem: un teoretician pur va da în viaţa 
practică totdeauna faliment. 

Şi în politică, mai ales în politică. De aceea am afirmat ade¬ 
seori că profesorii au adus în politica romînească multă în¬ 
curcătură. Eu le-am dat tinerilor naţionalişti sfatul: „Păziţi-vă 
de profesori!" 

Dar acest sfat trebue bine înţeles. Căci prin termenul de 
profesor nu vrem să însemnăm aci numai categoria celor ce 
ocupă funcţiunea de profesor. Sunt profesori cari nu sunt pro¬ 
fesori, şi sunt oameni cari nu sunt profesori şi totuşi sunt pro¬ 
fesori. E vorba deci de tipul profesorului. 

Un profesor, devenit preşedinte de republică, d. Th. G. Ma- 
saryk zice (în „Revoluţia mondială"): „Nu cer erudiţie — Doamne 
fereşte, nu cer nici decum în mod unilateral şi exclusiv şcolire. 
Şcolirea şi şcoala sunt necesare, dar ele singure nu dau nici 
minte, nici talent, nici simţ politic; certificate bune sunt un lucru 
frumos, dar un creer sănătos şi puternic e mai bun. Nu odată 
m’am exprimat împotriva politicei, pe care obişnuesc a o numi 
dăscălească (Schulmeisterpolitik): nu numai profesori şi înv㬠
ţători, ci şi preoţi, funcţionari şi toţi cei ce au a face cu tine¬ 
retul şi cu oameni lipsiţi de spirit de iniţiativă şi cari eo ipso 
sunt ascultători şi nu opun rezistenţă, toţi aceştia cînd devin 
deputaţi şi miniştri, deci mari demnitari, înclină foarte adeseori 
spre o politică absolutistă, capricioasă, stranie, puerilă". 

Dar şi Masaryk e profesor! Da, dar în politica practică, iată 
ce ne spune el însuş: „Am citit adeseori cum se glumea spunîn- 
du-se că profesorii Wilson şi Masaryk, că profesorii şi savanţii 
Beneş şi Ştefanik hotărăsc asupra politicii mondiale — calitatea 
de profesor n’avea aci importanţă. Există profesori şi profesori, 
Hotărîtor a fost faptul că noi, cel puţin noi cei trei cehi, am 
pătruns la profesorat şi la situaţiunea noastră prin muncă şi 
sîrguinţă, că eu m’am născut sărac şi n’am devenit nicicînd 
bogat; în acest fel am ajuns să cunosc oamenii şi viaţa, de¬ 
venind, cu toată teoretizarea, practic. De cîte ori şi cît de amar¬ 
nic m’am văitat totuşi asupra sărăciei mele, deşi tocmai ea m’a 
ajutat! Acelaş lucru se poate spune şi despre d. Beneş şi Ste- 
fanik. Profesor n’am vrut să fiu niciodată, planul meu era să 
devin diplomat şi om politic. Eram nefericit cînd n’am putut 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


155 


intra în Academia orientală şi în cariera diplomatică; şi la 
sfîrşit — totuş om politic şi diplomat! Nu am vroit să devin 
profesor şi totuş soarta m’a făcut din tinereţe chiar învăţător; 
după ce un scurt timp am învăţat o meserie, am dat lecţii şi 
mi-am cîştigat astfel ca gimnaziast şi student pîinea de toate 
zilele, iar apoi n’am putut scăpa de profesorat; dar şi profeso¬ 
ratul mi-a ajutat politiceşte şi nu mi-a stricat". 

De aci nu urmează că a fi profesor, un adevărat profesor, ar 
fi o ruşine. Dar urmează fără îndoială că profesorul care intră 
în politică ar trebui să aibă calităţile unui om politic, iar pro¬ 
fesoratul şi apucăturile profesorale să nu-i încurce politica prac¬ 
tică. Şi nu e vorba numai de rezultatele pe cari le poate do- 
bîndi un profesor în politică pentru persoana sa sau familia sa, 
ci de folosul ce rezultă pentru naţiune. Faptul că un profesor 
poate deveni şef de partid, deputat, ministru, primar, etc,, nu 
dovedeşte că e om politic. Cert este însă că făcînd politică 
profesorală, va aduce naţiunii mai multă pagubă decît folos. 

Mai ales în mişcarea naţionalistă dela noi politica profeso¬ 
rală a fost dezastruoasă. 

„Garda de fier" are meritul că încearcă să scape mişcarea na¬ 
ţionalistă de influenţa nefastă a metodei profesorale şi de a-i 
tămădui şi pe unii profesori, intraţi în organizaţie, de ftieteh- 
mele lor profesionale. Dar primejdia încă nu e înlăturată. Din㬠
untru şi dinafară profesorii (de toate categoriile şi profesiunile) 
ameninţă cu ura şi dragostea lor să încurce acţiunea Gărzii. 

Nu mai avem nevoie de teorie naţionalistă! Teoria e bine sta¬ 
bilită. Ştim cu toţii că Statul nostru, şi orice Stat din lume, 
nu poate fi puternic decît prin solidaritatea naţiunii stăpînitoare 
şi prin înfrînarea energică a poftelor de dominaţiune politică a 
străinilor — fie că ei se află în afară sau înăuntrul hotarelor 
Statului. Ştim că la noi Jidanii sunt duşmanii cei mai primej- 
dioşi. E bine că au fost profesori cari au avut curajul să spună 
acest lucru fără înconjur şi să cheme tineretul la luptă împo¬ 
triva năvălitorilor. Cinste şi recunoştinţă acestor profesori! Dar 
şi tineretul şi oamenii maturi trebue să ceară dela aceşti pro¬ 
fesori să renunţe la politica practică, dacă n’au aptitudini de 
oameni politici şi aceasta chiar în temeiul teoriei politice. 

Şi, în sfîrşit, problema profesorilor politicieni trebue pusă 
şi analizată în toată întinderea ei. 


www.dacoromanica.ro 


156 


TRAIAN BRĂILEANU 


Cum se poate ca atîţia profesori, universitari în primul rînd, 
sa facă politică practică şi să poată fi totodată profesori ade¬ 
văraţi, oameni de ştiinţă? Rolul Universităţilor şi al profeso¬ 
rilor trebue bine determinat chiar în lumina doctrinei naţiona¬ 
liste. Statul nostru e un Stat naţional, Universităţile sunt cele 
mai înalte instituţii de cultură în acest Stat naţional: se poate 
înţelege ca profesorii acestor Universităţi să facă altă politică 
•decît politică naţională? Se poate ca la o Universitate cum e 
cea din Cernăuţi să avem cinci profesori şefi de partid şi alţi 
zece cu pretenţii de a deveni şefi? Iar pe de altă parte lefuri 
neplătite, biblioteca de ani de zile fără bani pentru cărţi şi 
reviste, laboratoarele fără instrumente, etc.! Politicianismul a 
ucis Universitatea şi ştiinţa romînească, iar profesorii fac poli¬ 
tică profesorală. Ca încoronare a operei avem la Bucureşti doi 
profesori, sociologi!, miniştri de instrucţie, (dintre cari cel puţin 
unul foarte absolutist, iar celălalt un cunoscător adînc al so¬ 
ciologiei satului!). 

Dacă toţi aceşti profesori, buni profesori cei mai mulţi, ar 
fi numai profesori romîni, Universităţile ar fi toate naţionaliste, 
cum, pe de altă parte, politica naţionalistă ar fi în cîştig dacă 
profesorii naţionalişti n’ar fi şi politicieni naţionalişti. 

Prin aceasta m’am judecat şi pe mine şi sentinţa e definitivă. 
Ea a fost pronunţată înainte de doi ani şi n’am făcut apel. De 
doi ani n’am scris nici un articol politic, de doi ani n’am fost 
la Bucureşti şi restul vieţii sper să mi-1 pot petrece fără a avea 
ambiţii politice. Dar nu fără a cerceta şi studia oamenii şi viaţa 
socială. 

Aceste cercetări şi studii, teoretice (dar legate indisolubil de 
practică aşa ca orice teorie adevărată) m’au apropiat de „Oarda 
<le fer“. Această organizaţie politică împlineşte toate condiţiile 
pentru a desăvîrşi opera de consolidare a Statului naţional romîn. 

Această constatare se sprijină pe observaţia faptelor şi a 
oamenilor. Dacă aş face politică practică şi aş vrea să devin 
deputat, ministru, etc., m’aş înscrie în „Garda de fier" şi aş 
pretinde, ca bun profesor, un post de conducere. Aş putea spune 
că sunt mai bun politician decît profesor, în sfîrşit aş găsi de¬ 
stule argumente pentru a justifica pretenţiile mele. 

Dar rămîn deocamdată în domeniul teoriei, lăsînd la o parte 
nădejdile mele de mărire viitoare... 


www.dacoromanica.ro 



ADEVĂRURI PARADOXALE 


Omului deprins cu minciuna adevărul i se pare paradoxal. 
Democraţia ne-a obişnuit cu un număr considerabil de minciuni, 
în toate sferele de preocupări. Iar cînd cineva reflectează asupra 
lucrurilor şi îndrăzneşte a spune adevărul, toată lumea se su¬ 
pără. E doar aşa de plăcut să trăeşti în iluzii! Una din aceste 
iluzii democratice este şi autonomia universităţilor. Fără în¬ 
doială că Universitatea e autonomă. Dar faţă de cine şi în ce 
măsură? Autonomia trebue definită doar în raport şi în opo¬ 
ziţie cu eteronomia. 

Deocamdată să lăsăm la o parte chestiunea, dacă autonomia 
universitară e un bine sau un rău şi să vedem numai, dacă, în 
ce măsură şi în ce privinţă Universităţile noastre sunt auto¬ 
nome. Autonomă ar fi Universitatea, dacă şi-ar da sie-şi legi 
fără amestecul altei puteri. Nu ne interesează, dacă constituţia 
Universităţii ar fi, în acest caz, democratică, despotică, etc., ci 
numai ca să fie exclusă orice influenţă din afară asupra „pute¬ 
rilor" di conducere ale acestei instituţii. Deci să fie exclusă 
influenţa Statului, a Bisericii, a partidelor politice, a băncilor 
şi întreprinderilor industriale. 

O astfel de autonomie n’o găsim, în domeniul învăţămîntului, 
decît la şcolile filosofice din antichitate. E adevărat că şi uni¬ 
versităţile medievale se bucurau de o largă autonomie. Dar 
această autonomie era croită după tipul celei a stărilor sociale 
privilegiate şi a corporaţiilor. Universităţile intrau deci în or¬ 
ganizarea ce cuprindea în Evul mediu toate instituţiile sociale. 
Unele din vechile norme şi tradiţii au fost păstrate pînă în zilele 
noastre, în unele ţări mai mult în altele mai puţin. Dar, în 
general, universităţile au trebuit să se adapteze organizării Sta¬ 
tului modern, să devie instituţii de Stat, ca şi şcolile secun¬ 
dare şi cele primare. Universităţile deci, şi mai ales la noi. 


www.dacoromanica.ro 


158 


THAIAN BRĂILEANU 


nu sunt autonome. Ele au fost create de Stat, sunt întreţinute, 
controlate, maltratate sau răsfăţate de Stat — dar nu sunt 
autonome. 

Orice comună rurală e mai autonomă decît Universitatea. 
Orice şcoală particulară jidovească e şi ea mai autonomă, de¬ 
oarece ea poate refuza să primească elevi creştini, pe cînd Uni¬ 
versitatea „romînească“ nu poate refuza să primească studenţi 
jidani ieşiţi din acele şcoli particulare. 

Dar Statul, democratic se’nţelege, nici nu vrea ca Univer¬ 
sitatea să devie autonomă. Căci dealtcum ar fi înzestrat-o cu 
moşii şi venituri pentru a-i asigura existenţa, i-ar da bani pentru 
laboratoare, biblioteci, etc., acordîndu-i şi privilegii de tot felul. 
Statul nostru actual nu poate face acest lucru, deoarece e condus 
de politicieni, iar politicianii se recrutează şi dintre profesorii 
universitari, cum mai mulţi dintre profesori au fost şi sunt re¬ 
crutaţi dintre politiciani sau prin influenţa politicianilor. Prin 
urmare: Universitatea nu numai că nu este autonomă, ci ea este 
complect politicianizată, aşa cum sunt toate instituţiile noastre 
de Stat. Profesorii universitari, cu puţine excepţii, sunt înscrişi 
în partide politice şi fac politică activă. Mulţi dintre ei sunt 
parlamentari, miniştri, primari. Unii fac politică naţionalistă, 
alţii (marea majoritate) democratică şi antifascistă. 

Şi studenţii fac politică. Studenţii romîni, în marea majori¬ 
tate, fac politică naţionalistă, mai ales legionară, ceilalţi se re¬ 
partizează pe partidele democratice, iar studenţii jidani sunt toţi 
naţionalişti, adică comunişti. Aşa e starea de fapt. 

Din punct de vedere al intereselor naţionale romîneşti, ale 
Statului naţional romîn, această situaţie nu poate fi numită bună, 
dimpotrivă ea cuprinde mari primejdii, astfel că o reformă ar 
fi de dorit. O reformă grabnică şi radicală. 

Şi anume: profesorii romîni ar trebui să fie toţi naţionalişti 
şi să facă politică naţionalistă, de dreapta, cît mai de dreapta, 
aşa cum o fac studenţii romîni. E singura politică potrivită in¬ 
tereselor Statului nostru. Dacă profesorilor li s’ar interzice să 
fie francmasoni, parlamentari, miniştri, primari, membri în con¬ 
silii de administraţie la bănci şi fabrici jidoveşti, ei ar deveni 
de fapt toţi naţionalişti, poate chiar extremişti. Şi, în acest caz 
ar fi în Universităţile noastre linişte şi ordine desăvîrşită, de¬ 
oarece profesorii romîni şi studenţii romîni ar face aceeaş po¬ 
litică. 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


159 


Greşit se pune însă problema de către autorităţile şcolare, cari 
cred că desordinea se datoreşte politicei studenţilor. 

Şi eu cred că studenţii romîni n’ar trebui să facă politică. 
Dar cu o condiţie: ca profesorii să facă politica studenţilor ro- 
rnîni naţionalişti, iar studenţii jidani, comunişti în covîrşitoarea 
lor majoritate, să fie excluşi din Universităţile noastre. Pînă 
la împlinirea acestei condiţii, studenţii romîni sunt obligaţi să 
facă politică, şi anume aşa cum o fac: ordonată, energică, apă- 
rînd Universitatea romînească împotriva anarhiei democratice 
şi comuniste. 

E bine că a fost numit un subsecretar de Stat anume pentru 
a instaura ordinea şi disciplina în Universităţi. Să cerceteze cau¬ 
zele desordinei şi, înlăturîndu-le, va face să dispară efectele. 
Dar să nu caute cauzele acolo unde nu sunt, ci acolo unde se 
ascund subt vălul minciunilor demagogiei democratice. 

Dacă va merge însă pe calea bătătorită de înaintaşii săi, n㬠
zuind a stîrpi în Universităţi „extremismul de dreapta" al stu¬ 
denţilor, toată munca sa va fi zadarnică. Studenţii romîni nu 
pot fi convertiţi la liberalism, ţărănism sau antifascism prin 
nicio măsură, fie ea cît de draconică. Ei sunt şi vor rămînea 
naţionalişti. Şi credem că ei îi vor converti şi pe profesorii lor, 
aşa că în scurtă vreme ordinea va fi desăvîrşită şi nu va mai 
fi nevoie de subsecretari de Stat specialişti în chestiuni disci¬ 
plinare. 

Cînd şi profesorii universitari vor intra în sfera asprei dis¬ 
cipline legionare, guvernul nu va mai fi neliniştit prin mişcări 
studenţeşti şi se va putea dedica operelor de construcţie pozi¬ 
tivă. Cel puţin nu va avea pretextul că nu se poate dedica acestor 
opere din cauza „desordinelor" studenţeşti. 


www.dacoromanica.ro 



STUDENŢII 


I 

S’au scris multe despre studenţii noştri, dar nu s’a scris 
mult. Nu există o lucrare sistematică, amănunţită, care să cu¬ 
prindă toată problema studenţească, toate aspectele ei şi si- 
tuînd-o la locul ei just în spaţiul social romînesc. In studiul de 
faţă îmi propun să schiţez problema şi, în jurul liniilor de di¬ 
recţie săpate mai adînc, să împletesc unele reflexiuni cari, în¬ 
tregite şi rotunzite mai tîrziu cu date pozitive, ar putea con¬ 
stitui un început de analiză sociologică a „studentului". 

Dificultatea acestei analize stă în faptul că studenţii nu re¬ 
prezintă o parte constitutivă a societăţii cu o funcţiune bine de¬ 
finită, cum ar fi de pildă: agricultorii, comercianţii, meseriaşii, 
muncitorii industriali, artiştii; sau: preoţii, învăţătorii, funcţio¬ 
narii, medicii, avocaţii. 

Noţiunea de student am putea-o defini zicînd: Studentul nu 
este încă nimic, dar poate deveni orice. Ceea ce înseamnă că 
studentul n’are nicio funcţiune precisă în societate, dar că poate 
dobîndi, după terminarea stagiului de student, orice funcţiune. 
Studenţimea reprezintă deci rezerva permanentă din care se 
alimentează „elita socială", diferenţiată după diferitele funcţiuni 
sociale. Studentul încă nu face parte din elită, dar prin certi¬ 
ficatul de bacalaureat şi-a cîştigat „legitimarea" de a se pre¬ 
găti pentru intrarea în elită. După terminarea studiilor şi do- 
bîndirea certificatelor de absolvire studentul aparţine elitei, el 
şi-a dobîndit „dreptul" de a ocupa o funcţiune socială, înce- 
tînd de a fi student. Unitatea studenţimii, coeziunea şi solida- 
daritatea ei derivă în primul rînd din educaţia identică ce au 
primit-o tinerii în liceu. Liceul unitar formează tipul unitar al 
studentului. Intervine aci se’nţelege egalitatea vîrstei: toţi stu- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


101 


denţii sunt tineri între 18 şi 24 ani. Sunt ce-i drept şi stu¬ 
denţi mai bătrîni, dar numărul lor e prea mic, aşa că nu pot 
altera caracterul general al studenţimii ca „clasă de vîrsta“. 
Formarea identică prin liceu şi comunitatea de vîrstă îi im¬ 
primă studenţimii caracterul fundamental şi care poate fi ob¬ 
servat mai lesne. Liceul l-a făcut pe student sociabil, comunicativ, 
prietenos, respectuos faţă de profesori şi disciplinat, adică pre¬ 
dispus să se încadreze într’o ierarhie, recunoscînd şi putînd 
distinge meritele şi superioritatea altuia. El se lasă condus şi 
îi place să fie condus, crede în bunătatea celor bătrîni, în grija 
lor de a înlesni tinerilor terminarea studiilor. Din aceste puncte 
de vedere, şcoalele superioare reprezintă o continuare a liceului, 
cu deosebirea că în învăţămîntul superior începe sa se accen¬ 
tueze „specializarea'*, deci o nouă grupare a tinerilor după „pro¬ 
fesiuni", ceea ce constitue un nou element de care trebue să 
ţinem seama în analiza noastră. Diferitele Facultăţi la Univer¬ 
sitate, apoi şcoalele speciale, de pildă Politehnica, împărţită 
şi ea în secţiuni, Şcoala de arhitectură, etc., divizează studen¬ 
ţimea şi diferenţiază cu necesitate şi tipul psihic al studentului, 
pregătind tipizarea profesională: a funcţionarului, avocatului, 
profesorului, medicului, etc. In această diferenţiere nu trebue să 
neglijăm nici influenţa „locului": studentul bucureştean se deo¬ 
sebeşte de cel ieşan, de cel cernăuţean, etc., deci fiecare Şcoală 
superioară introduce o diferenţiere destul de pronunţată a tipu¬ 
lui general de student. 

Pe lîngă aceste deosebiri izvorîte din tipizarea profesională 
şi locală, studenţimea începe să se diferenţieze şi prin influenţa 
altor factori cari în liceu n’aveau o acţiune prea pronunţată, 
anume situaţia socială a familiei, a părinţilor. Bogăţia şi starea 
socială a părinţilor influenţează asupra structurii studenţimii, 
făcînd să se nască antagonisme destul de accentuate între ei. 
Ne lipsesc şi în această privinţă date statistice, cari să ne in¬ 
formeze în mod precis asupra originii sociale a studenţilor. Dar 
în general ştim că la anumite facultăţi predomină studenţii fii 
de ţărani, de pildă la teologie, tot astfel la Universităţile şi 
facultăţile cari n’au taxe ridicate sau dau mai lesne scutiri de 
taxe. Statul a venit în ajutorul studenţilor săraci pentru a le 
uşura situaţia, dar „criza" economică şi financiară a adus o per¬ 
turbaţi; mare în viaţa studenţească oprind afluenţa copiilor să- 

ii 


www.dacoromanica.ro 



162 


IR A IAN BRĂILEANU 


raci şi la licee şi îngreuind situaţia studenţilor lipsiţi de mij¬ 
loace într’un mod extraordinar. Această criză a avut însă şi 
alte consecinţe şi mai grave: închiderea intrării studenţilor ab¬ 
solvenţi în funcţiunile de Stat. S’a ivit „şomerul" intelectual, 
omul care a muncit pentru a se ridica în ierarhia socială, pentru 
a intra în elită, şi care e oprit la poartă... 

Aceasta ar fi, schiţată în linii largi, icoana studenţimii — dacă 
o considerăm omogenă din punct de vedere etnic. 

Dar după Unire, şcolile secundare şi cele superioare au fost 
invadate de minoritari, în primul rînd de Jidani. Profitînd de 
egalitatea de drepturi cetăţeneşti, acordată cu atîta dărnicie şi 
lipsă de prevedere a oamenilor politici, Jidanii au început o 
luptă sistematică împotriva elementului romînesc chiar în do¬ 
meniul în care predominarea Romînilor trebuia asigurată cu orice 
mijloace. Deşi funcţiunile de Stat nu le-au fost deschise decît 
în mod excepţional şi numai în anumite ramuri, profesiunile li¬ 
bere au fost cucerite de ei în aşa măsură încît în unele regiuni 
elementul romînesc nici nu mai contează. Numărul medicilor 
şi avocaţilor jidani de pildă este în unele oraşe excesiv de mare 
faţă de medicii şi avocaţii romîni. Cum în acest timp puterea 
economică a Jidanilor a sporit într’un mod nebănuit, făcîndu-i 
stăpîni ai oraşelor şi ai tuturor izvoarelor de îmbogăţire prin 
comerţ, industrie şi instituţiile financiare, primejdia infiltrării 
lor în funcţiunile de Stat, ba chiar a unei revoluţii comuniste 
pentru cucerirea posturilor de conducere devine tot mai ame¬ 
ninţătoare. 

Tineretul universitar romîn a simţit de cu bună vreme această 
primejdie şi a început organizarea rezistenţei. Această mişcare 
„naţionalistă" a depăşit, cum ştim, cadrele universitare, ea a 
răscolit întreaga clasă intelectuală şi a pus în mişcare şi mas- 
sele largi, cu scopul de a ajunge pe cale legală şi constituţio¬ 
nală în posesiunea mijloacelor prin cari să se poată opri insti¬ 
tuirea dictaturii comuniste jidoveşti. 

Nu intră în subiectul nostru de a expune fazele acestei lupte 
şi rezultatele ei, ci ne vom mărgini să arătăm care a fost, care 
este şi care va trebui să fie rolul studenţimii în această mişcare. 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


163 


II 

Antagonismul naţional a despărţit deci studenţimea în doua 
tabere duşmane: Romînii pe de o parte, Jidanii pe de altă parte. 
Studenţii creştini neromîni au păstrat şi păstrează în mare parte 
o atitudine neutră, iar numărul lor nu depăşeşte proporţia ce 
există între populaţia romînească şi celelalte naţionalităţi cre¬ 
ştine. In general însă şi neutralitatea studenţilor creştini are 
două aspecte: studenţii germani şi polonezi simpatizează cu 
mişcarea naţionalistă romînească, pecînd între cei ucraineni şi 
maghiari se găsesc simpatizanţi şi chiar propagandişti activi 
ai mişcării comuniste-jidoveşti, dar nu fiindcă aceşti studenţi ar 
fi comunişti şi filosemiţi, ci fiindcă stau subt influenţa politicei 
antiromîneşti, revizioniste, a politicianilor ucraineni şi maghiari. 

Mişcarea studenţilor romîni s’a desfăşurat în două direcţii. 
Mai întîiu studenţii au cerut şi cer în învăţămîntul superior sa 
se introducă „numerus clausus" pentru Jidani. Aci ei s’au izbit 
de rezistenţa hotărîtă a autorităţilor şi a politicianilor. Autori¬ 
tăţile universitare au zis că legea nu îngadue oprirea Jidanilor 
dela înscrierea la Universităţi, iar politicianii au susţinut că 
„tratatele" nu permit să se schimbe legea. 

Ar fi fost natural, credem noi, ca în conflictul care s’a născut 
în urma acestui refuz categoric al politicianilor de a examina 
situaţia şi a găsi posibilităţile de satisfacere a cererilor juste 
ale studenţilor, profesorii romîni, cei universitari în primul rînd 
şi, apoi şi cei secundari, să susţie cu toată puterea revindecările 
studenţilor, ele fiind în acord deplin cu interesele neamului ro- 
mînesc şi ale Statului naţional romînesc. Dar numai o infima 
şi neînsemnată parte a profesorilor a sprijinit acţiunea studen- 
ţimii. Aceeaşi atitudine de indiferenţă, dacă nu chiar de duş¬ 
mănie, au avut-o şi ceilalţi intelectuali romîni, fie funcţionari, 
fie liber-profesionişti. Mişcările studenţeşti erau considerate ca 
inerente vîrstei şi ca o continuare a agitaţiilor „antisemite" ior- 
giste şi cuziste de înainte de războiu intrate în tradiţia Univer¬ 
sităţilor romîneşti. Acest antisemitism instinctiv (biologic) al 
studenţilor era menit să servească, după opinia politicianilor, 
scopurilor electorale nu numai ale partidului antisemit, ci şi 
ale celorlalte partide cînd aveau nevoie de o diversiune, de o 
manevră împotriva adversarilor, pentru a creia dificultăţi gu- 


www.dacoromanica.ro 


164 


TRAIAN BRĂILEANU 


vernului în relaţiile cu străinătatea, etc. Studenţii se agitau exact 
cînd trebuiau să se agite şi agitaţiile încetau sau erau supri¬ 
mate iarăşi în momentul oportun. Intre studenţi se ivi tipul 
studentului politicianist, orator, propagandist şi — cu legături 
în lumea politică. Aceşti „conducători antisemiţi" ai studenţilor 
îi găsim, după terminarea studiilor, în diferitele partide, depu¬ 
taţi, prefecţi pînă şi miniştri, acuma însă apărători straşnici ai 
ordinei de Stat şi respectuoşi faţă de „tratate". 

Dela Unire încoace din Universităţi au ieşit multe mii de in¬ 
telectuali cari s’au răspîndit pe întregul cuprins al Ţării. Toţi 
aceştia, aproape toţi, au fost, ca studenţi, naţionalişti şi anti¬ 
semiţi „radicali". 

Unde sunt ei şi cari sunt roadele naţionalismului lor în dife¬ 
ritele funcţii ce ocupă? O întrebare pe care şi-au pus-o mulţi. 
Cum se face că aceşti tineri însufleţiţi de dorinţa să scape Ţara 
de Jidani, au devenit în urmă indiferenţi în faţa primejdiei ji¬ 
doveşti, ba uneori chiar părtaşi la acţiunea destructivă a co¬ 
munismului iudaic? 

Răspunsul: acestor tineri le-a lipsit educaţia naţionalistă. 

Cu o intuiţie clară a văzut acest lucru unul din conducătorii 
studenţimii ieşene, un tînăr crescut într’un mediu familial în 
care s’a format caracterul său de naţionalist intransigent. Ceea 
ce a arătat P/aton, ceea ce au arătat toţi marii pedagogi şi oa¬ 
meni de Stat i s’a revelat acestui tînăr cînd generaţia de după 
războiu desfăşură steagul naţionalismului romînesc în lupta sa 
împotriva comunismului jidovesc. Regenerarea clasei conduc㬠
toare romîneşti, condiţie de temelie pentru păstrarea neştirbită 
a hotarelor patriei noastre, nu se poate înfăptui fără formarea 
caracterului Romînului de elită, al intelectualului romîn legat 
sufleteşte cu toate fibrele fiinţei sale dc neamul său, de ţara 
sa — şi despărţit şi distanţat sufleteşte de tot ce este străin 
şi duşman neamului şi ţării sale. 


111 

Se va obiecta că această problemă a fost rezolvită prin orga¬ 
nizarea Şcoalei Romîneşti. in şcoală se dă doar o educaţie na¬ 
ţională! Dacă vom cerceta mai deaproape realitatea, vom des¬ 
coperi lucruri nebănuite de reprezentanţii oficialităţii şcolare. 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


165 


Copilul evreu nu intră în şcoala romîneasca pentru a fi edu¬ 
cat, ci pentru a dobîndi cunoştinţe. Educaţia i-o dă familia şi 
comunitatea naţională din care face parte. El e crescut în „iu¬ 
daism", termen care cuprinde toate elementele cari, în totali¬ 
tatea lor, constituesc o unitate indestructibilă. Iudaismul îl des¬ 
parte pe copilul evreu de toate celelalte neamuri, oriunde s’ar 
afla el pe faţa pămîntului şi orice şcoală ar frecventa. El este 
educat pentru a se izola de celelalte neamuri, pentru a le con¬ 
sidera inferioare, menite să fie exploatate, înşelate şi, la ne¬ 
voie, chiar distruse, dacă se opun dominaţiunii „poporului ales". 
Fanatismul religios stă la baza acestei credinţe neclintite în su¬ 
perioritatea absolută a Jidanilor. Educaţia copilului jidan începe 
din vîrsta fragedă, sufletul copilului e supus unei deformări siste¬ 
matice pentru a-1 face să între în forma prescrisă de „legea iu¬ 
daică". Orice şcoală ar urma apoi jidanul, orice ocupaţie ar 
avea, manifestările sale sunt determinate de acest caracter in¬ 
destructibil imprimat prin educaţia sa naţională. Pe Jidani teo¬ 
riile pedagogice savante nu-i interesează de loc, ei au sistemul 
lor practic şi experimentat de lungi secole, a cărui superiori¬ 
tate s’a evidenţiat prin păstrarea neatinsă a neamului lor şi prin 
ascensiunea lui în lupta cu celelalte popoare. 

Ce fel de educaţie a primit şi primeşte copilul romîn ? Exista 
o educaţie romînească, o educaţie care sa dea ca rezultat un 
tip desăvîrşit de Romîn, specific deosebit de toate celelalte nea¬ 
muri, sau cel puţin atît de pronunţat unitar ca să se poată opune 
influenţei nefaste a jidanilor aşezaţi în massă compactă în Ţara 
noastră? Să începem dela ţărani. Adevărat este că ţaranul pe 
întreg cuprinsul ţării reprezintă un tip unitar. Copilul e crescut 
în tradiţiile şi formele vieţii ţărăneşti şi în credinţa strămoşească. 
Dar el nu e crescut pentru a se izola de alte neamuri, nu e 
crescut pentru a lupta cu alte neamuri străine. Nici şcoala, nici 
biserica nu-1 învaţă să se ferească de duşmani, nu-1 învăţă ca 
e mai superior decît ceilalţi şi că e menit să stăpîneasca, daca 
nu peste toate seminţiile pămîntului, cel puţin peste cele cu¬ 
prinse în hotarele Statului romîn. Ci dimpotrivă: copilului romîn 
i se spune să fie blînd şi îngăduitor faţă de străini, să fie as¬ 
cultător şi supus: capul plecat sabia nu-1 taie. Dar copiii inte¬ 
lectualilor? Ce influenţă are asupra lor educaţia familială? 
Creiază ea un tip unitar de Romîn opus celorlalte neamuri? 
Oare nu cresc aci mai mult tipuri de francezi, nemţi şi chiar 


www.dacoromanica.ro 


166 


TRAIAN BRÂILEANU 


jidani ? Nu cresc aci liberali, ţărănişti, cuzişti, etc., mai mult 
decît Romîni ? Formează oare Şcoala secundară un tip unitar 
din aceşti copii: ţărani, franţuziţi, nemţiţi, liberali şi ţărănişti? 
Poate înfăptui Universitatea acel tip unitar din materialul venit 
atît de diferenţiat din familii şi şcoala secundară? 

Aci la Universitate, unde primejdia jidovească s’a arătat după 
războiu în toată grozăvia ei, unde politicianismul şi indiferenţa 
profesorilor s’a arătat în toată goliciunea, unde şi demagogii de¬ 
mocraţi căutau să-şi recruteze agenţi electorali şi urmaşi des¬ 
toinici în arta de a înşela mulţimea, s’a trezit reflexiunea tînă- 
rului care avea să organizeze educaţia naţională, crearea tipului 
unitar al Romînului, în stare să înfrîngă orgoliul iudaic. 

Din intuiţia clară a acestui „conducător", a acestui „pedagog", 
că numai o educaţie naţională, severă, sistematică şi întemeiată 
pe norme rigide, poate înfăptui acel tip romînesc, unitar şi 
indestructibil, s’a născut „tabăra de muncă“i şcoala naţionalis¬ 
mului romînesc. Această instituţie trebue să şteargă toate deo¬ 
sebirile provenite din originea socială a studenţilor romîni, tre¬ 
bue să completeze lipsurile educaţiei şcolare, trebue să trezească 
şi să adîncească educaţia religioasă creştină căreia în familie 
şi şcoală i se dă o atenţie prea redusă, şi cîteodată e neglijată 
cu desăvîrşire, — pe scurt: ea trebue să-i dea tînărului un ca¬ 
racter indelibil de Romîn Creştin, care să rămînă inatacabil 
şi după terminarea studiilor. In felul acesta naţiunea romînească 
va dobîndi o elită a ei, deci naţională, impermeabilă faţă de 
orice influenţe străine, în orice domeniu de activitate ar în¬ 
cerca să se manifesteze. 

Cu această instituţie de educaţie tînăra generaţie a păşit pe 
calea realizării postulatelor naţionale, cari la început păreau a 
fi izvorîte numai din „entuziasmul unor tineri cari nu înţeleg 
încă adevărata stare a lucrurilor", înţelegere rezervată politicia- 
nilor demagogi susţinuţi de presa jidovească. 


IV 

Din tabăra de muncă păşeşte dîrz în viaţă Romînul nou, 
tînăml legionar, cu sufletul oţelit, cu încredere în puterile pro¬ 
prii, cu mîndrie de stăpîn al ţării, dispreţuitor de lux şi desfrîu, 
dornic să înfăptuiască în muncă trudnică, alături de camarazii 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


167 


săi, o viaţă nouă, curată, cinstită, străbătută de idealurile şi 
năzuinţele neamului său. 

Dar să ne întoarcem privirile spre acel infern din care a 
scăpat tînărul trecînd prin flacăra purificatoare a educaţiei le¬ 
gionare. Să privim înapoi şi pentru a cerceta dacă el a părăsit 
într’adevăr toate viciile şi slăbiciunile ce-1 împovărau, dacă nu 
cumva într’un colţ al sufletului a rămas germenele răului în 
stare să-i distrugă cu timpul fiinţa şi să-i nimicească mîndria 
de legionar, dacă nu cumva să sîngereze iarăşi la întîia ciocnire 
cu realitatea... 

O mică digresiune şi comparaţie. Noi ştim cum în urma pre¬ 
facerilor şi a diferitelor curente sociale şi politice imaginea „ţ㬠
ranului romîn" s’a schimbat şi ea. Pe vremuri, cînd ţăranul 
n’avea drepturi politice şi cei mai mulţi din ei erau iobagi, el 
era considerat ca „incult", necioplit, leneş, răzbunător, viclean 
— avînd deci foarte multe însuşiri rele şi prea puţine bune. 
Clasa conducătoare compusă în mare parte din oameni de ori¬ 
gină străină, din Romîni înstrăinaţi prin educaţia ce primeau, 
avea grijă să păstreze distanţa între ea şi mulţimea „mojicilor". 
Cînd suflul democraţiei atinse şi ţările noastre trezind conşti¬ 
inţa naţională şi împingînd la organizarea unui Stat naţional 
independent, clasa conducătoare trebui să facă apel la mulţime, 
să o „mobilizeze" pentru lupta naţională, pentru afirmarea drep¬ 
turilor naţiunii romîneşti. Apăsarea tot mai simţitoare a Statelor 
străine, cari năzuiau să pună stăpînire pe pămîntul romînesc, 
deşteptă instinctul de conservare al clasei conducătoare solida- 
rizînd-o cu pătura ţărănească. In acel timp, al Renaşterii naţio¬ 
nale romîneşti, fu descoperit „sufletul ţăranului". Poeţii şi scrii¬ 
torii văzură cu uimire că ţăranul are o cultură a sa, obiceiuri 
străvechi cari dau vieţii sale o formă estetică desăvîrşită, au 
văzut că ţăranul e poet, că în casa sa se găsesc obiecte lucrate 
cu un gust artistic desăvîrşit, că graiul lui e bogat, mlădios şi 
plin de farmec, — în sfîrşit s’a descoperit că ţăranul este ade¬ 
văratul Romîn, păstrătorul sufletului romînesc. La această ad¬ 
miraţie a poeţilor şi scriitorilor s’au adăugat laudele oamenilor 
politici cari descoperiră judecata sănătoasă şi cumpătată a ţ㬠
ranului în chestiuni politice, deci înţelepciunea sa politică. De¬ 
mocratizarea progresivă aruncă la suprafaţă tipul demagogului. 
Acum începe o adevărată întrecere în a zugravi icoana ţăranului 


www.dacoromanica.ro 


168 


TRAIAN BRĂILEANU 


în cele mai frumoase şi ademenitoare culori. Toată lumea vrea 
să fericească ţărănimea, talpa ţării. La adunări politice, în ziare, 
pretutindeni se vorbeşte numai de ţărani. Rezultatul a fost că 
ţăranii au început să se creadă ei înşişi că sunt aşa cum spun 
„domnii". Ei păşesc tumultuos în arena politică, cuceresc, cu 
jertfe de sînge, poziţie după poziţie pînă la deplina lor eman¬ 
cipare politică şi economică. Tot în acest timp începe şi in¬ 
trarea fiilor de ţărani cu ajutorul şcoalei democratice în clasa 
conducătoare. 

Dar în cursul acestor procese sociale, raporturile între clasa 
conducătoare şi ţărănime începură să ia altă înfăţişare. Ţăranii 
descoperiră nesinoeritatea oamenilor politici, desacordul între 
vorba şi fapta lor. Părerea ţăranilor despre domnii cari cer¬ 
şesc voturile norodului făgăduind şi stele din cer şi, după ce 
au fost aleşi, nici nu se mai arată prin sate, ci se ţin numai de 
„gheşefturi“ cu Jidanii, o cunoaştem cu toţii. Pe de altă parte 
şi domnii politiciani între ei îi descriu pe ţărani „aşa cum sunt": 
corupţi, luînd bani la alegeri dela toate partidele şi votînd ai 
guvernul, obraznici, nesăţioşi, nedisciplinaţi şi incapabili să or¬ 
ganizeze şi să conducă instituţii economice, etc. Politicianismul 
a dat naştere şi ţăranului politician: agent electoral, gheşeftar, 
primar corupt şi jidovit... La sate ţăranii sunt împărţiţi în ta¬ 
bere duşmane, în partide politice, iar politicianii şi Jidanii în¬ 
treţin o neîncetată agitaţie, zădărnicind orice muncă rodnică pen¬ 
tru progresul real al satelor. Învăţătorii sunt consideraţi de ţ㬠
rani ca o pacoste şi povară, preoţii şi-au pierdut autoritatea 
şi religioasă şi morală, căci şi unii şi alţii fac politică de 
partid. Tineretul sălbătăceşte, sectele religioase cîştigă aderenţi, 
înstrăinînd o parte din ţărănime şi de neam şi de lege. Astfel 
se deschide drum larg pentru acţiunea propagandistului comu¬ 
nist jidan... 

Pe aceeaş linie, dar în alt cadru şi în altă înfăţişare, s’a des¬ 
făşurat şi viaţa studenţimii. Lăudată şi idealizată într’un timp 
peste orice măsură, ea se trezi deodată criticată şi dojenită cu 
asprime chiar de cei ce se ridicaseră cu ajutorul ei. Şi chiar cei 
ce înlesniseră intrarea fiilor de ţărani în şcolile secundare şi la 
Universităţi, cei ce atraseră prin acordarea de burse, scutiri de 
taxe, etc., o mare mulţime de tineri dela sate pentru a-i face 
părtaşi la o viaţă mai superioară, îmbogăţită prin valori ailtu- 


www.dacoromanica.ro 


"EDUCATORII ŞI TINERETUL 


169 

rale pe cari numai Şcoala superioara le poate da, tocmai aceştia 
dădură semnalul de alarmă, cerînd oprirea „puhoiului dela sate". 

A fost un moment de uluitoare decepţie pentru studenţime 
această schimbare bruscă a atitudinii „apostolilor studenţimii“. 
Zguduirea sufletească a fost adine simţită şi din cauza că studen¬ 
ţimea începuse să creadă despre sine că este aşa cum o zugrăvise 
arta retorică a politiciani/or demagogi cari avuserit nevoie de ser¬ 
viciile studentimii. 

Studenţii veniţi dela ţară se treziră deodată suspendaţi în vid. 
Lipsiţi de sprijinul familiei care îi lăsase odată cu intrarea în li¬ 
ceu în sarcina Statului şi a diferitelor instituţii culturale, ei se 
văzură deodată ameninţaţi să rămînă pe drumuri, deoarece „criza" 
nu mai îngăduia întreţinerea unui număr atît de mare de stu¬ 
denţi dela ţară. Dar nici studenţii fii de funcţionari, preoţi, înv㬠
ţători etc. nu erau într’o situaţie mai strălucită, deoarece sala¬ 
riile fură reduse şi plata lor faeîndu-se „în măsura încasărilor" 
realizate de fisc. 

Totodată însă studenţimea înţelese ca o mare parte a vinei 
pentru această situaţie este a ei. Ea ascultase de glasul ademeni¬ 
tor al demagogilor, ea crezuse în andemenitoarele lor promi¬ 
siuni, ea luptase cu încredere şi desinteresare, cu jertfe de 
sînge chiar pentru un ideal care se dovedi în urmă ca nu fu¬ 
sese decît o simplă „formulă" demagogică pentru a trezi în ti¬ 
neret iluzia că lupta sa va duce naţiunea la izbînda. Prinsa 
în viitoarea luptelor demagogice tinerimea universitară îşi pierdu 
sufletul ei propriu. Cînd se trezi la reflexiune, ea se regăsi de¬ 
moralizată, desbinată, într’o lume străină şi duşmănoasa, într’o 
lume în care virtutea era proslăvită pentru a ascunde viciul, 
în care patriotismul servea ca mască pentru cele mai murdare 
afaceri, iar cinstea şi legalitatea, trîmbiţate în piaţa publică, pre¬ 
vesteau jaful şi teroarea. 

Tineretul făcu atunci gestul eroic de a se desparţi de acea 
lume nesinceră, roasă de toate viciile, trădătoare şi cinica. De 
aci începe lupta „tinerei generaţii" împotriva „bătrînilor“. Acea¬ 
stă mişcare a tineretului trebue înţeleasă ca o năzuinţă de eman¬ 
cipare de subt influenţele unui mediu social haotic şi lipsit 
de norme morale, pentru a clădi o lume nouă, ordonata, călău¬ 
zită de un ideal bine lămurit. Minciuna, egoismul cinic ascuns 
sub masca virtuţii trebuiau sa dispară, pentru a face loc unei 


www.dacoromanica.ro 


170 


TRAIAN BRĂILEAKU 


acţiuni sincere, întemeiată pe virtuţi dobîndite prin munca încor¬ 
dată în folosul naţiunii. In sufletul fiecăruia trebuia trezită do¬ 
rinţa de a deveni bun şi virtuos, stăpîn pe instinctele anima¬ 
lice şi pornirile egoiste, trebuia deci trezită dorinţa de a-şi do- 
bîndi libertatea morală, izvorîtă din simţul de răspundere. In 
sufletul fiecărui tînăr încolţi dorinţa de a se arăta demn de fap¬ 
tele şi jertfele înaintaşilor şi demn de lauda şi admiraţia urmaşi¬ 
lor. Aşa se formă în sînul tineretului universitar un nucleu de 
comunitate morală românească, o şcoală naţionalistă în înţele¬ 
sul şcolilor filosofice antice şi a primelor comunităţi creştine- 
Din acest nucleu se desvoltă şi creşte mereu comunitatea spi¬ 
rituală a legionarilor, a tinerilor cari şi-au dobîndit libertatea 
morală, cari s’au despărţit de haos pentru a crea din nou cos¬ 
mosul romînesc, pentru a cărui înfăptuire s’au străduit şi mu¬ 
rit generaţiile trecute şi care, pentru o clipă, a fost tulburat 
şi zguduit de demagogii degeneraţi uniţi cu pleava jidovească 
mînată de toate vînturile pe pămîntul romînesc. 

Se înţelege că cei interesaţi să menţină haosul au căutat şi 
căută să zădrnicească cu toate mijloacele mişcarea tineretului r 
şi mai ales adîucirea acestei mişcări şi pătrunderea ei în toate 
ţesuturile societăţii. Demagogii uniţi cu jidanii ar vrea să li¬ 
miteze mişcarea în cadrele înguste ale vieţii universitare sau, 
cel puţin, să o îngrădească în domeniul politicei militante 
unde speră să o poată înăbuşi mai lesne. 

In lupta care se desfăşoară conducătorii mişcării tineretului 
şi-au dat seama de această primejdie. Ei au văzut şi cunoscut că 
mişcarea trebue să depăşească cadrul îngust al politicei şi că 
liţpta politică trebue să se sprijine pe o temelie solidă: pe o 
spiritualitate nouă pătrunsă în toate manifestările societăţii, ro- 
mîneşti. Conducătorii tinerei generaţii au înţeles că au de re- 
zolvit mai întâiu o problemă pedagogică, de educaţie naţională, 
cu mult mai dificilă şi complexă decît şi-o imaginează peda¬ 
gogii noştri specialişti şi mai ales cei improvizaţi. 

V 

Stusideţimea naţionalistă, ajunsă la reflexiune asupra situa¬ 
ţiei ei proprii şi emancipată de subt influenţa demonilor haosu¬ 
lui, a trecut la organizarea autoeducaţiei, supunîndu-se unui 
traiu disciplinat si închinat muncii. Dar problema este ca tînă- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


171 


rul intrat la Universitate să vie deja format şi pătruns de noul 
spirit. Naţionalismul trebue să pătrundă deci şi în şcoala se¬ 
cundară. Această acţiune însă se izbeşte de mari piedici şi cere 
mult tact şi pricepere. Ea poate da rezultate numai dacă pro¬ 
fesorii secundari tineri, ieşiţi din şcoala naţionalistă, vor şti 
să devie adevăraţi pedagogi romîni, punîndu-şi toată străduinţa 
în slujba idealului romînesc. In acelaş timp însă acţiunea trebue 
îndreptată şi spre şcoala primară, şi, nu în urmă, spre fami¬ 
lia ţărănească şi muncitorească. Pentru a avea copii naţionalişti, 
trebue să le dăm părinţi naţionalişti. 

Aci se deschide un cîmp larg de activitate pentru studenţi, 
pentru tineretul naţionalist. Şcoala menită să formeze părinţi 
însufleţiţi de noua spiritualitate este pentru ţărani Universitatea 
ţărănească. O sută de astfel de şcoli ne-ar trebui pentru a 
schimba din temelii viaţa neamului romînesc, pentru a-i da un 
suflet unitar şi indestructibil, pentru a clădi Cetatea Roml- 
neascâ, vie şi puternică, străbătută de suflul trecutului glorios 
naţiunii şi păşind mîndră spre un viitor plin de strălucire. In acest 
sistem de educaţie trebue prinsă şi muncitorimea romînă, prin 
cursuri serale cu un program în care istoria naţională, cîntecul 
romînesc, literatura şi arta romînească să ocupe primul plan. 

Această viziune de o clipă a drumului ce duce spre lumină să 
nu ne înşele însă asupra greutăţilor ce se opun acestor înfăptuiri. 
Cu o încăpăţînare diabolică puteri oculte, al căror izvor *e cu¬ 
noscut de toată lumea, se pun deacurmezişul străduinţelor tinerei 
generaţii naţionaliste. Naţiunea romînă a ajuns în robie. In 
oraşele Romîniei un neam, străin şi păgîn s’a aşezat şi sa¬ 
tele romîneşti şi creştine îi dau sclavi de muncă. Ţăranii sunt 
exploataţi, jefuiţi de roadele muncii lor, iar Jidanii se îmbo¬ 
găţesc şi conduc, prin corupţie, Statul. Cum ne-am putea ima¬ 
gina o acţiune de regenerare a neamului romînesc, de înfăp¬ 
tuire a unei comunităţi morale romîneşti, cînd fetele creştine, 
cu miile servesc la Jidani, căzînd pradă desfrîului şi propagînd 
apoi pe la sate imoralitatea şi bolşevismul, cînd pe moşiile 
„boerilor“ jidani şi în fabricele jidoveşti creştinul munceşte 
ca un rob şi e distrus sufleteşte prin propaganda comunistă? 

Le-ar plăcea acestor „boeri" şi politicianilor vînduţi lor din 
preţul sîngelui sclavilor creştini ca tînăra generaţie romînească 
să nu facă politică, ci pedagogie. Ea face politică şi trebue 


www.dacoromanica.ro 


172 


TRAIAN BRĂILEANU 


să facă politică. Toată pedagogia ei e politică, e pedagogie 
cetăţenească, e chemare la luptă împotriva vrăjmaşului neamului 
romînesc. Tînăra generaţie cere libertate pentru politica ei; 
pentru acţiunea ei de izbăvire a neamului. Deviza ei în această 
luptă e „Totul pentru Ţară“ — şi muncă şi cîntec, şi viaţă şi 
moarte... 


VI 

Lupta mare, aspră şi neîndurată, pentru mîntuirea neamului 
romînesc a pornit, cum era şi natural, din sînul studenţimii romî- 
neşti şi în studenţime ea trebue să-şi găsească sprijinul cel mai 
puternic şi flacărra vecinie vie la care să se aprindă. Dar 
pentruca să fie aşa, în studenţime trebuesc cultivate toate virtu¬ 
ţile cari stau la temelia unei naţiuni puternice. Ori virtuţile 
nu se dobîndesc decît prin străduinţă personală, individuală. 
Fiecare student vine dintr’o comunitate întemeiată pe norme 
morale, în care sufletul său a fost format prin educaţie. Ajuns 
la Universitate studentul stă în pragul unei vieţi care cere 
dela el răspundere, alegerea drumului spre o ţintă lămurită. In 
vremuri normale drumul e neted şi împlinirea datoriilor uşoară. 
Tînărul intră într'o comunitate bine rînduită şi străduinţă sa e 
îndreptată spre desăvîrşirea ei. Tînărul de azi nu poate trece 
pragul fără să se oprească şi să reflecteze. Căci dincolo drumul 
e presărat de piedici, se desparte în mii de cărări şi nicăiri 
nu se zăreşte luminişul. El trebue să înţeleagă că muncă grea 
îl aşteaptă pentru a tăia din nou cale spre lumină. Are el oare 
destulă ,,virtute“ pentru a începe cu sorţi de izbîndă această 
muncă, sau se va pierde pe una din cărările pe cari rătăcesc 
cei ademeniţi de duhurile necurate ale democraţiei demagogice 
romîneşti? La intrarea acestor cărări stau toate ispitele: bo¬ 
găţie şi lux, desfrîu, trîndăvie şi viaţă uşoară, la începutul dru¬ 
mului drept stă un singur semn: un tîrnăcop înfipt de con¬ 
ducătorul tinerei generaţii. 

Şi aşa învie iarăş pentru tînărul student romîn de astăzi 
străvechea poveste despre Hercule Ia răspîntie. Hotarîndu-se 
pentru calea virtuţii tînărul intră în comunitatea celor ce cons- 
truese viitorul neamului romînesc, celor ce ucid fiare sălbatice 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


173 


şi curăţă grajdul lui Augias, celor ce, poate, vor trebui să îm¬ 
brace cămaşa lui Nessus.... 

O comunitate naţională puternică nu se poate întemeia de- 
cît prin străduinţa neîncetată a fiecărui individ. Condiţia este 
ca în conştiinţa indivizilor cari năzuesc spre înfăptuirea ei să se 
trezească imaginea ei clară, ideea comunităţii perfecte, şi ca 
sufletul lor să fie plin de virtute şi de credinţă neşovăitoare 
în izbîndă. 


www.dacoromanica.ro 



MAREA NEÎNŢELEGERE INTERNĂ Şl MICA 
ÎNŢELEGERE EXTERNĂ 


După felul cum s’au desfăşurat cele două congrese studenţeşti, 
cel general la Craiova şi cel regional la Suceava, am fi fost în 
drept să credem că în anul acesta guvernul ţării va da tot spri¬ 
jinul pentru organizarea congresului general. Dar, împotriva 
tuturor aşteptărilor oamenilor neiniţiaţi în tainele guvernării, 
mai întîiu aprobarea nu s’a dat decît după multă stăruinţă, apoi 
s’a încercat împiedicarea ţinerii congresului prin metode speciale 
ale artei guvernării. Doi rectori au refuzat să dea autorizarea. 
S’a înscenat apoi incidentul dela Sinaia. Şi în urmă au fost 
arestaţi conducătorii studenţimii. Unii au fost judecaţi la Bra¬ 
şov şi condamnaţi, cealaltă parte au aşteptat în închisoarea 
dela Tîrgu-Mureş să fie judecaţi în ziua de 9 Iunie 1936. Procesul 
s’a amînat. Fi-vor oare condamnaţi? Oare guvvernul se va 
simţi dator să arate aliaţilor noştri din Apusul îndepărtat şi Ră- 
ritul apropiat — prea apropiat — că procedează cu aceeaş as¬ 
prime şi împotriva extremismului de dreapta ca şi împotriva ce¬ 
lui de stînga? Pentru a putea rezista deci presiunilor externe 
ce se fac în procesele comuniste şi mai ales în unul din 
aceste procese...? 

Ori evenimentele din Franţa (dacă după cele din Rusia şi 
Spania mai era nevoe de o dovadă) ne arată că pentru noi nu 
există decît o singură primejdie: comunismul. Manifestaţia ţ㬠
răniştilor a confirmat cu vîrf şi îndesat acest adevăr. De aci 
ar urma că împotriva comunismului ar fi trebuit încurajate şi 
susţinute toate mişcările naţionaliste. Termenii de „dreapta" 
şi „stînga" n’au pentru noi niciun înţeles. Ba chiar termenul 
de comunism este nepotrivit, întrucît în realitate avem a 'face 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


175 


cu două naţionalisme, cu cel jidovesc şi cel romînesc. Dar în 
această chestiune nu mai e nevoie de multe explicaţii. Se 
ştie prea bine că toată politica internaţională e determinata în 
primul rînd de tendinţa jidanilor de a izola şi zdrobi Statele 
naţionaliste, „fasciste" cum zic ei, pe cari le mai numesc şi de 
„dreapta", adică reacţionare şi dictatoriale. Intenţia lor este 
de a împinge toate Statele „democratice" spre o politica „an¬ 
tifascistă". Dar în acest scop trebuesc distruse mai întîiu or¬ 
ganizaţiile naţionaliste cu ajutorul mecanismului parlamentar în¬ 
temeiat de demagogie. In al doilea rînd, acolo unde se poate, 
vor trebui răsturnate guvernele moderate şi înlocuite prin gu¬ 
verne de stînga. Ultima fază ar fi instituirea dictaturii comu¬ 
niste, adică jidoveşti. Prin aceste faze a trecut Spania, trece 
acuma Franţa şi strînsă între Rusia şi Franţa, Rominia vine 
la rînd să cadă în mîinile dictaurii roşii. Aşa e planul lor. 

La noi pregătirile pentru atacul hotărîtor sunt foarte înaintate, 
iar organizarea apărării destul de înapoiată. Dimpotrivă am pro¬ 
gresat în desorganizare. Adică guvernele dearîndul şi-au dat cea 
mai mare osteneală să slăbească curentul naţionalist, Căci există 
o singură mişcare naţionalistă, cea începută la 1922 sub condu¬ 
cerea d-lui Corneliu Codreanu. Au existat şi există partide 
antisemite (naţional-creştine), partide naţionale „constituţionale" 
(naţional-liberal, naţional-ţărănesc), dar numai un singur partid 
naţionalist: „Totul pentru Ţară", condus de d-1 general Gheor- 
ghe Cantacuzino-Grănicerul. In acest partid s’au concentrat toate 
forţele de apărare împotriva comunismului, democraţiei dema¬ 
gogice care deschide drumul desmăţului comunist. Acest partid 
are un program bine definit: crearea Statului naţional romînesc. 
Forma de guvernămînt: monarhia, politica: întemeiata pe mo¬ 
rala şi religia creştină. Respingerea hotărîtă a principiului luptei 
de clasă în domeniul economic. Definirea precisă a „puterilor" 
politice nu numai în teorie dar şi în practică. Stârpirea din răd㬠
cină a politicianismului demagogic corupt şi corupător şi întro¬ 
narea principiului meritului personal şi al pregătirii morale 
şi tehnice pentru funcţiuni politice. Mijloace! de acţiune puse în 
practică: educaţia în tabere de muncă, formarea unei elite po¬ 
litice ascetice. 

In acţiunea politică s’a adoptat fără rezerve şi cu sinceritate 
desăvîrşită principiul respectării absolute a legilor existente, 


www.dacoromanica.ro 


176 


TRAIAN BRĂILEANU 


Orice reformă trebue înfăptuită în temeiul legii şi cu mijloace 
legale. 

Principiile morale, religioase, juridice stau la temelia acestei 
mişcări. Ele se contopesc în ideea Statului naţional romînesc, 
care, pentru acţiunea practică, reprezintă idealut acestei mişcări 
de regenerare. 

Nu avem deci în faţa noastră un obicinuit program de partid 
politic pentru agitarea maselor în vederea campaniilor electo¬ 
rale, ci o răscolire a sufletelor pentru redobîndirea virtuţilor 
cetăţeneşti, pentru închegarea unui organism politic puternic. 
O revoluţie spirituală. Pregătire temeinică pentru lupta ce s’a 
deslănţuit între noi şi duşmanii noştri. Şi atunci: dece organele 
Statului nostru, guvernele ţării romîneşti au năzuit să oprească 
şi să suprime cu toate mijloacele, legale dar şi ilegale, această 
mişcare? Din ce motive: anularea listelor „Grupării Corneliu 
Zelea-Codreanu" în preziua alegerilor din 1933, desfiinţarea 
Gărzii de fer, arestările în massă, împuşcarea fără judecată a 
atîtor tineri? Din ce motive: cenzura şi starea de asediu apli¬ 
cate cu rigoare împotriva partidului „Totul pentru Ţară", su¬ 
primarea ziarelor şi revistelor naţionaliste, noui arestări de 
ţarani şi studenţi? 

Mărturisim că nu cunoaştem aceste motive din declaraţii l㬠
murite ale guvernului, aşa cum ar trebui să fie într’un Stat 
„democratic". Politica externă sau cea internă a impus şi im¬ 
pune aceste măsuri? Se poate ca aliaţii noştri să nu îngădue 
ca Statul romîn să devină Stat naţional? Se poate ca un guvern, 
romîn să vadă într'o mişcare naţionalistă disciplinată şi res¬ 
pectuoasă faţă de legile şi instituţiile publice o primejdie pentru 
ordinea internă? Răspunsuri limpezi la aceste întrebări din par¬ 
tea celor ce le-ar putea da lipsesc. Ministrul afacerilor străine 
tace, cel de Interne tace, ceilalţi miniştri şi semi-miniştri vor¬ 
besc cîteodată, dar nu spun nimic. Dar circulă zvonuri. Unele 
reviste şi ziare scriu că politica ţării, externă şi internă, e 
condusă sau influenţată de lojele masonice, de puteri oculte. 
Ziarele şi revistele jidoveşti se năpustesc cu furie asupra tutu¬ 
ror oamenilor politici cari nu fac parte din „frontul popular", 
„antifascist". Academia Romînă e atacată fiindcă a primit în sî- 
nul ei pe d-1 A. C. Cuza. Comuniştii, încurajaţi de presa jido- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


177 


veasca trec la ofensivă. Se aplauda filme sovietice în cari se 
arată cum ofiţerii sunt seceraţi de mitraliere proletare... 

Şi la Tîrgu-Mureş conducătorii tineretului naţionalist au stat 
la închisoare şi aşteaptă judecata. 

Regim parlamentar? Democraţie? Constituţie? Dar cine mai 
vorbeşte de aceste lucruri! Morală, religie,drept? Subiecte pentru 
manuale de şcoală, fără înţeles pentru viaţa politică unde se 
răsfaţă intriga, viclenia, minciuna, lichelismul, reclama şi toate 
viciile imaginabile. 

O societate în plină descompunere, roasa de scepticism şi 
egoism feroce, coaptă să cadă pradă barbarilor de afară şi di¬ 
năuntru. 

Şi iată explicaţia: aceşti barbari s’au pus deacurmezişul isto¬ 
riei neamului romînesc. Ei vreau să oprească ascensiunea culturii 
romînesti. ei vreau să împiedice consolidarea Statului naţional 
romînesc, ei vreau să distrugă tot ce-au clădit Voevozii si Regii 
noştri, să smulgă din suflete credinţa în Hristos, să frîngă cru¬ 
cile de pe biserici, să dărîme zidurile mănăstirilor şi să pîn- 
gărească mormintele sfinte.... 


11 

Kogălniceanu, Alecsandri, Conta, Eminescu toţi au aratat pri¬ 
mejdia invaziei jidoveşti. Şi ei erau democraţi adevăraţi, şi ei ar 
fi astăzi adepţi convinşi ai votului universal, ai parlamentaris¬ 
mului (deşi poate nu tocmai în forma actuala) — dar cu o 
rezervă: ca aceste drepturi şi libertăţi politice să fie acordate nu¬ 
mai Romurilor. Statul naţional romîn nu poate fi viabil, nu 
poate dăinui, dacă nu e condus după principiile eterne cari 
stau la temelia oricărei comunităţi omeneşti: omogeneitatea spi¬ 
rituală izvorîtă din omogeneitatea biologică. Vasile Conta în 
discursul său din 4 Septemvrie 1870 a expus aceste principii 
într'o formă clasică. Constituţia Statului naţional romîn după 
Unire ar fi trebuit să le adopte în întregime. Iar dacă nu le-a 
putut adopta subt presiunea momentului de atunci, oamenii 
politici ar fi trebuit să dea Statului nostru o constituţie rentă 
conformă cu condiţiile de existenţă a unui Stat naţional. Iată cari 
sunt aceste principii în formularea lui Conta: „Cea dintîiu con¬ 
diţie pentm ca un Stat să poată exista si prospera este ca ce- 


www.dacoromanica.ro 


178 


TRAI AN BRĂILEANU 


tăţenii acelui Stat să fie din aceeaş rasă, din acelaş sînge, şi 
aceasta este uşor de înţeles. Mai întîiu indivizii de aceeaş rasă 
se căsătoresc obicinuit numai între dînşii, căci numai prin căs㬠
toria între dînşii se menţine unitatea de rasă pentru toţi acei 
indivizi; apoi căsătoria dă naştere la sentimentele de familie, cari 
sunt legăturile cele mai puternice şi cele mai durabile din cîte 
leagă vr’o dată pe indivizi între dânşii; şi cînd ţinem seamă 
că aceste legături de familie se întind dela individ la individ 
pînă cînd cuprind întregul popor al unui Stat, vedem că toţi ce¬ 
tăţenii cari constituesc Statul sunt atraşi unul către altul prin 
un sentiment general de iubire, prin aceea ce se numeşte sim¬ 
patie de rasă. Mai mult decît atît. Dacă ţinem seama că acelaş 
sînge curge în vinele tuturor membrilor unui popor, înţelegem 
că toţi aceşti membri vor avea prin efectul eredităţii cam ace¬ 
leaşi sentimente, cam aceleaşi tendinţe şi chiar cam aceleaşi 
idei ,' aşa încît la vreme de nevoe, la ocaziuni mari, inima 

tuturor va bate în acelaş fel, mintea tuturor va adopta aceeaş 
opinie, acţiunea va urmări acelaş scop; cu alte cuvinte naţiunea 
care va fi de o singură rasă va avea un singur centru de gra¬ 
vitate şi Statul care va fi format din o astfel de naţiune, acela 
şi numai acela va fi în cele mai bune condiţiuni de tărie, de 
trăinicie şi de progres. Prin urmare, după cerinţele chiar ale 
ştiinţei, cea dintîiu condiţiune pentru existenţa unui Stat este 
ca poporul să fie din aceeaş rasă. Ei bine, acest adevăr este 
acela pe care se bazează principiul naţionalităţilor de care se 
face atîta vorbă în lumea civilizată. Acest principiu al na¬ 

ţionalităţilor se înţelege că nu se raportă decît la rasă şi nicide¬ 
cum la ceea ce se numeşte; supuşii aceluiaş Stat, fără deosebire 
de rasă, căci atunci principiul n’ar mai avea nicio aplicare. Ei 
bine, acest principiu este atît de adînc înrădăcinat astăzi în 
conştiinţa tuturor oamenilor, fie oameni de Stat, fie simpli cetă» 

ţeni, încît astăzi toate constituirile şi reconstituirile de State 

nu se mai fac în lumea civilizată decît după principiul naţio¬ 
nalităţilor. Apoi să nu se mai zică atunci de cătră publiciştii 
evrei, sau evreofili, că baza Statului ar fi numai simplul interes 
material comun al concetăţenilor fiindcă vedem din contra, că 
tocmai neamul nostru este acel care a dat naştere principiului 
naţionalităţilor, şi tocmai principiul acesta prevalează astăzi din 
ce în ce mai mult. Şi acest principia este cu atit mai nece- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


179 


sar, cu cit forma organică a unui Stat este democratica precum 
este a Romîniei. înţelegeţi foarte bine că altă dată, şi la noi 
şi în alte State, au putut foarte bine să fie la un loc fel de fel 
de rase, fiind că atunci massa poporului nici nu avea drepturi 
politice; era un singur om sau o singură clasă care domnea şi 
astfel afacerile Statului aveau în toate cazurile o singură direc¬ 
ţiune. Dar astăzi cînd regimul este democratic, cînd poporul ia 
parte la afacerile publice, cum ar putea să fie unitate de ac¬ 
ţiune şi de direcţiune în conducerea Statului cînd poporul ce 
conduce Statul nu ar fi de o singură rasă, şi prin urmare nu 
ar fi în el unitate de tendinţe, unitate de aspiraţiuni? Este ade¬ 
vărat că aceasta nu împiedică admiterea străinilor la cetăţenia 
unui Stat, dar cu o condiţiune: ca acei străini să se contopească 
în naţiunea dominantă; cu alte cuvinte să se amestece cu to¬ 
tul aşa încît la urma urmei să rămîie în Stat tot unul şi acelaş 
sînge. Acestea sunt singurele principii ştiinţifice ale naturali- 
zaţiunii. Aşa dar, pentruca naturalizarea să fie folositoare, ra¬ 
ţională şi conformă cu ştiinţa, ea nu trebue acordată decît acelor 
străini cari se contopesc sau se dispun a se contopi prin căs㬠
torie cu indigenii. Almintrelea, înţelegeţi bine că dacă s’ar 
acorda cetăţenia la indivizi cari nu au aplicarea şi nici nu pot 
avea, de a se contopi în sîngele rasei dominante, atunci ar fi a 
expune acea ţară la o luptă perpetuă între tendinţe contrarii. 
Nu zic că nu se poate ca diferitele rase ce ar exista într’o ţara 
să aibă cîteodată un interes comun; ca tendinţele ereditare ale 
uneia să fie deopotrivă favorizate ca şi tendinţele ereditare ale 
alteia de aceleaşi împrejurări. Cît timp această stare de lucruri ar 
dura, împămînţeniţii şi cu pămîntenii ar trăi negreşit în pace. 
Dar împrejurările se schimbă şi cu ele se poate schimba şi inte¬ 
resul deosebitelor rase; şi dacă nu astăzi, mîne, dacă nu mîne 
poimîne, tendinţele împămînteniţilor se vor găsi în conflict cu 
tendinţele pămîntenilor, şi atunci interesul unora nu va putea 
fi satisfăcut fără sacrificiul interesului celorlalţi şi atunci va fi 
luptă, de existenţă între o rasă şi alta; vor fi lupte înverşunate, 
cari nu vor putea fi terminate decît sau prin disvolvarea completa 
a Statului, sau cînd una din rase va fi sdrobita cu totul pentru 
a rămînea iarăş o singură rasă dominantă în Stat". 

Această teorie enunţată de Conta în termeni clari şi precişi 
nu poate fi răsturnată: ea este verificată de istorie. Nicio socio- 


www.dacoromanica.ro 


ISO 


TRAI AN BRĂILEANU 


logie din lume nu poate demonstra neadevărul ei. Prin urmare 
Constituţia noastră—care acordă tuturor străinilor drepturi cet㬠
ţeneşti depline se găseşte în contradicţie cu interesle Statului 
naţional romîn, ea păcătueşte împotriva principiului naţionalit㬠
ţilor în temeiul căruia s’a constituit Statul nostru. Admiterea 
neîngrădită a străinilor neasimilaţi în şcolile superioare, în func¬ 
ţiunile publice etc., sunt măsuri cari primejduiesc existenţa Sta¬ 
tului. 

Se înşela însă Conta cînd credea că legiferarea singură poate 
opri sau spori răul. In constelaţia internaţională actuală şi 
mai ales în condiţiunile în cari s’a înfăptuit Unirea tuturor Ro- 
mînilor, legiferarea de pildă nu numai că a trebuit să acorde 
„minorităţilor" drepturi cetăţeneşti ci şi privilegii prin accepta¬ 
rea „scutului minorităţilor". Situaţia reală s’ar fi putut schimba 
însă, dela Unire încoace, în favorul naţiunii dominante prin apli¬ 
carea integrală a Constituţiei, dar cu înlăturarea partidelor po¬ 
litice, cari sunt formaţiuni anticonstituţionale şi, în cazul nostru 
antinaţionale, deoarece au îngăduit intrarea minoritarilor în parti¬ 
dele zise „naţionale" şi dominarea lor în aceste partide prin 
puterea lor economică şi legăturile lor cu străinătatea. Prin 
partide s’a instituit la noi stăpînirea reală a Jidanilor, cari nă- 
zuesc acuma să zdrobească, cu ajutorul politicianilor romîni co¬ 
rupţi, naţiunea romînă pentru a rămînea ei rasa dominantă. 

Aşadar prevederile lui Conta s’au adeverit pe deplin în ce 
priveşte izbucnirea luptei pe viaţă şi moarte. Dar el nu şi-air 
fi putut imagina această totală decădere a politicianilor ro¬ 
mîni. Discursul său în care îşi expune principiile naţionaliste fu 
des întrerupt de aplauzele Adunării deputaţilor de atunci. In 
zilele noastre cîţi deputaţi ar mai cuteza să vorbească aşa cum 
a vorbit Conta, cîţi deputaţi ar mai aplauda un astfel de discurs? 

In schimb dela 1919 încoace s'au ivit sumedenie de partide 
cu şefi mari şi mici. Iar grija mare a acestora a fost să arata 
la toate întrunirile politice că respectă şi că vor respecta drep¬ 
turile minorităţilor, că se vor opune tuturor tendinţelor de a-i 
învrăjbi pe „cetăţeni" întreolaltă, că în Statul Romîn toţi cet㬠
ţenii sunt egali fără deosebire de neam şi lege. Astăzi s’a mai 
schimbat situaţia — în teorie. Dar în practică? 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII Şt TINERETUL 


1S1 


UI 

In practică nu se poate înfăptui o schimbare decît organi- 
zîndu-se temeinic apărarea Statului. Guvernul trebue sa dea 
libertate deplină mişcării naţionaliste, în virtutea Constituţiei. 
Trebue să înceteze aceasta situaţie anormală, această atitudine 
antinaţională a conducerii politice, acest despotism instituit de 
slugile capitalului jidovesc. Nu se poate expune situaţia în toate 
amănuntele.* Cenzura împiedică orice adîncire a problemelor şi 
închisorile înghit pe acei ce îndrăznesc sa reacţioneze cu vorba 
sau cu fapta împotriva ilegalităţilor şi abuzurilor pe cari le cu¬ 
noaşte toată lumea, la noi şi aiurea. Cine ştie cînd istoria nepăr¬ 
tinitoare va putea înregistra la noi faptele ce se petrec astazi. 
Din cînd în cînd izbucnesc scandaluri, inerente unui regim de¬ 
cadent, dar repede sunt înăbuşite şi date uitării. Eroii adevaraţi 
ai acestor scandaluri rămîn necunoscuţi, apăraţi de cenzura 
şi starea de asediu. Iar la lumina zilei, trîmbiţate sunt la toate 
răspîntiile, cu fotografii şi raportagii chilometrice, crimele, si¬ 
nuciderile, violurile, tîlhăriile. Ca supliment şi pentru suflete 
mai gingaşe se organizează „lunile": a Bucureştilor, a laşilor, 
a Cernăuţilor... cu reduceri pe căile ferate, expoziţii de sate şi 
discursuri. Şi se cheltuesc bani, sume enorme. 

Pe de altă parte nu sunt bani pentru biserici (de pilda pentru 
terminarea bisericii Sfîntului Niculai din Cernăuţi şi a bisericii 
din Rădăuţi), nu sunt bani pentru şcoli, biblioteci şi institute 
ştiinţifice. Şi cînd tineretul începu să construiască biserici n'a 
lipsit încercarea de a-1 opri, precum n’au lipsit încercări de a 
zădărnici şi tulbura organizarea taberelor de muncă. 

In schimb am văzut cum preoţii „liberali" au ameninţat ca 
vor ieşi din partid dacă vor fi nedreptăţiţi la alcătuirea buge¬ 
tului. Dar nu i-am văzut protestînd şi ameninţînd cînd partidul 
lor aresta în massă şi ucidea fără judecată studenţi creştini. 
Nu i-am văzut chemînd mulţimea creştină la luptă împotriva celor 
ce vreau să ne pregătească soarta Rusiei şi a Spaniei. 

Dar am văzut cum împotriva unor adevăraţi preoţi, evlavioşi 
slujitori şi apărători ai bisericii Mîntuitorului, cari au înţeles 
sufletul tineretului şi-l binecuvîntă îndemnîndu-1 spre fapte cre¬ 
ştineşti, se unelteşte pe ascuns şi se ticluesc pîri mincinoase. 


www.dacoromanica.ro 


182 


TRAIAN BRĂ1LEANU 


Aşa de adînc a pătruns putregaiul politicianist în inimile oa¬ 
menilor de azi! 

S’a scris şi s’a răscris despre toate aceste în ziarele naţio¬ 
naliste, mai ales în cele ce azi nu mai apar. Nu mai pot apărea 
fiindcă au scris şi mai multe decît scriem noi aici. 

Noi am evitat pînă azi să discutăm chestiuni de actualitate, 
am evitat atacuri şi polemici. Ne propusesem să lămurim numai 
probleme politice, să arătăm în lumina teoriei sociologice cari 
sunt mijloacele cele mai potrivite pentru înfăptuirea de reforme 
politice cu un scop bine definit: organizarea trainică a Statului 
naţional romîn. 

Dar evenimentele din urmă: condamnarea studenţilor la Bra¬ 
şov, ţinerea în închisoare a celor mai buni tineri la Tîrgu- 
Mureş (cărora nu li se îngăduise niciun martor; pe cînd co¬ 
muniştilor li se admit toţi martorii din lume), desmăţul ţărănisto- 
comunist desfăşurat la Bucureşti cu ameninţări şi atacuri împo¬ 
triva mişcării naţionaliste, toate acestea au impus şi „însemn㬠
rilor" o ieşire pe cîmpul d& luptă. 

Căci, ce ar zice oare fizicienii şi chimiştii noştri, cînd alchi¬ 
mişti şi şarlatani ar începe să ţină adunări şi să scrie reviste, 
spunînd mulţimii că au descoperit metoda de a fabrica aur din 
plumb, sau că au inventat perpetuum mobile? Ce-ar zice dacă 
stăpînirea ţării i-ar numi pe aceşti alchimişti profesori univer¬ 
sitari sau le-ar încredinţa baterea de monede din metalul „pre¬ 
ţios" descoperit de ei sau i-ar face ingineri însărcinîndu-i să 
înzestreze armata cu automobile şi avioane după sistemul lor? 

Nu s’ar înfuria liniştiţii noştri savanţi şi ar ieşi la luptă impo- 
triva şarlatanilor? Dar atunci cum ni se poate cere nouă să 
facem teorie pură, ştiinţă socială, iar toţi alchimiştii şi şarla¬ 
tanii politici să fie chemaţi a reforma Statul şi societatea după 
metodele lor, pretinse ştiinţifice şi întemeiate pe descoperiri 
şi invenţii făcute de ei? Nu conduc aceşti alchimişti Statul, nu 
sunt ei plătiţi cu sute de milioane pentru „rodnica" lor acti¬ 
vitate? 

Dar aceasta e o poveste veche şi începe cu Heraclit şi Platon 
şi se termină cu Andre Tardieu. 

Democraţia demagogică a ridicat totdeauna la suprafaţă al¬ 
chimişti politici, a împiedicat selecţionarea oaihenilor politici 
după criterii obiective, adică în temeiul aptitudinii şi pregătirii 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TÎNERE1UL 


183 


pentru funcţiuni politice. „Spiritul omenesc, zice Thurnwald (în 
„Die menschliche Gesellschaft", voi. IV pag. 36/37), cade tot¬ 
deauna lesne în generalizări comode şi atribue cu plăcere unei 
personalităţi care a înfăptuit într’un domeniu opere însemnate 
o autoritate — deşi nicidecum meritată — şi în alte domenii'*. 
Intr’adevăr aceste sunt erori ce se repetă neîncetat avînd cele 
mai nefaste urmări. Eroarea se comite astăzi totaşa ca şi înainte 
de 10.000 de ani: regelui boxerilor i se cere părerea asupra 
unor chestiuni financiare, unei stele de cinema asupra „popoa¬ 
relor naturale", unui pianist asupra politicei etc. Thurnwald a 
observat că la unele popoare primitive se bucură de mare auto¬ 
ritate socială şi, într’un fel, şi politică, dansatori, la altele cîn" 
tăreţi, la altele vrăjitori şi şamani etc. In democraţiile dema¬ 
gogice întîlnim acelaş fenomen. Un mare savant, de orice spe-r 
cialitate ar fi, e considerat şi se consideră bun de deputat, mi¬ 
nistru sau chiar prim-ministru. Avocaţi şi medici fără clientelă 
pot fi prefecţi, iar un mare scriitor, în versuri sau proză, poate 
deveni peste noapte mare om politic. La Jidani, cari au rămas, 
primitivi în tot felul lor de gîndire, rabinii fac politică mondială 
şi toţi gazetarii semiculţi, toţi excrocii şi toate prostituatele au 
pretenţia să reformeze Statele creştine, de îndată ce-şi dobîn- 
desc faimă în meseria lor. Şi cum democraţia demagogică nu-i 
împiedică să-şi valorifice aptitudinile, nu ne putem mira că! 
alături de o Roză Feigenbaum oarecare vom găsi şi un pro¬ 
fesor dela o Facultate de teologie creştină conducînd massele 
proletare, cu nădejdea să ajungă în viitorul stat comunist cel 
puţin ministru de externe, sau ministru plenipotenţiar la Mos¬ 
cova. Nu ne vom mira că în toate scandalurile politice „demo¬ 
cratice" vom găsi amestecaţi într’o frăţie duioasă excroci jidani 
si politiciani creştini. 

Poate dura acest regim? Putem tolera această vertiginoasă 
cădere în barbarie şi primitivism? S’a produs un gest energic 
al marelui sociolog din Bucureşti împotriva acestor alchimişti 
politici? 

Putem frunzări groasa şi grasa Arhivă pentru ştiinţa şi re¬ 
forma socială, -eleganta Sociologie romînească ilustrată, volu¬ 
minoasele opere ale acestui savant — nimic nu vom afla despre 
aceste probleme ce ne neliniştesc şi cari cer o deslegare grab¬ 
nică. Discuţii scolastice, interpretări subtile, apoi sociologie rural' 


www.dacoromanica.ro 


184 


TKAIAN BRĂILIÎAN'J 


ai folklor, arta ţărănească de toate genurile, muzee şi echipe. 

Alchimie, şi teoretică şi practică. Şi acest sociolog e ţărănist, 
deci „antifascist" şi democrat convins. Profesor universitar. Fost 
şi viitor ministru. Cum explica domnia sa „fenomenul social", 
că după aproape două flecenii dela desrobirea Ardealului prin 
vitejia oştirii romîneşti într’un oraş ardelean zac în închisoare 
conducătorii studenţimii romîne? Cum: aceşti tineri ai căror p㬠
rinţi au sîngerat pe cîmpiile de luptă uneltesc împotriva Sta¬ 
tului romîn? Sunt ei criminali, trădători, atei, revoluţionari, 
terorişti, anarhişti? Dar nu s’a solidarizat cu ei toată studen¬ 
ţimea romînă? Toată studenţimea romînă trebue exterminata 
în interesul Statului naţional romîn, aşa cum striga alt mare 
alchimist ţărănist? 

Dar, dacă în astfel de momente critice sociologul nostru tace, 
atunci ce valoare mai are sociologia sa? 1 se pune o problema 
spre analiză şi expertiză, aşa cum se cer expertize unui pro¬ 
fesor de chimie, şi îl rugăm să se pronunţe! Să aşteptăm. 

Dealtminteri într’un caz concret d-sa a binevoit să dea o ex¬ 
pertiză, mai bine zis contraexpertiză. A fost cazul societăţii „Mor- 
genroit" din Cernăuţi. Siguranţa ştia, cum ştie toată lumea, ca 
această societate e un cuib comunist. S’a făcut o descindere şi 
s'au confiscat cărţi şi broşuri. Procurorul m’a chemat să dau o 
expertiză asupra cărţilor confiscate. Am găsit între ele broşuri 
de propagandă marxistă trimise din Viena, între altele şi Ma¬ 
nifestul comunist , într’o ediţie ieftină, populară venind tot dela 
centrala de propagandă din Viena. Am tras concluzia că într’a- 
devăr aceste broşuri puse la dispoziţia tineretului muncitoresc 
sunt subversive. Sau poate afirma cineva că Manifestul comunist 
nu este cea mai teribilă scriere de propagandă subversivă, cînd 
e răspîndită între tineret pentru a-i împinge în braţele comu¬ 
nismului? 

Jidanii dela „Morgenroit" i-au cerut d-lui Guşti o contraex. 
pertiză. Le-a dat-o şi i-a absolvit. Manifestul comunist nu este 
după părerea d^sale o scriere subversivă — deoarece se găseşte 
în comerţ. Simplu, nu? Deci, zicem, Memoriile lui Casanova 
nu sunt imorale, deoarece se găsesc în comerţ... Prin urmare 
manifestul comunist poate fi pus la dispoziţia elevilor de liceu, 
iar memoriile lui Casanova se vor recomanda pentru premierea 
fetelor silitoare începînd cu clasa 11-a de liceal — deoarece aceste 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


185 


cărţi se găsesc în comerţ. Concepţie de sociolog roniîn, fost şi 
viitor ministru al instrucţiei publice... 

Dar ne-am lămurit cred îndeajuns şi nu mai trebue sa aşteptam 
expertizele sociologului nostru dela Bucureşti. Căci vom păţi-o 
ca în cazul „Morgenroit", sau mai bine zis invers: aci expertiza 
sa va conchide nu nuinai la desfiinţarea Uniunii studenţilor ro- 
mîni creştini, ci la condamnarea conducătorilor ei. In interes 
de partid şi pentru o liniştita viitoare guvernare a alchimiştilor 
ţărănişti. 

Dar Statul naţional romîn? Răspundem noi: Va sosi clipa 
cînd tinerii prigoniţi de demagogii vînduţi Iudei vor pune capat 
haosului şi desmăţului „democratic" şi vor introna adevărata 
democraţie romînească după principiile ştiinţifice ale lui Vasile 
Conta. 


IV 

Dar problemele politicei interne nu se pot înţelege, lamuri şi 
deslega decît în raport ai politica externa. Funcţia fundamen¬ 
tală şi specifică a Statului este doar apărarea Ţarii împotriva 
Statelor vecine, cari au sau ar putea avea cîndva intenţia să o 
atace şi să o subjuge. De aci ar urma că toate forţele, indivi¬ 
duale şi colective, cari prin firea lor servesc unei sporiri a pu¬ 
terii de rezistenţă faţă de vecini ar trebui lăsate sa se desf㬠
şoare în plina libertate. Şi chiar în jocul alianţelor cu alte State 
conservarea şi intensificarea puterii proprii trebue sa ramîie 
principii absolute, apriorice. Ceea ce înseamnă că Statul nostru 
n’ar putea încheia alianţe cu State cari ne-ar cere o abdicare 
dela aceste principii. Fiindcă punerea unei atari condiţii ar 
implica un act de duşmănie şi ar trăda intenţia de a transforma 
Statul nostru din aliat în vasal. Dacă un guvern romîn ar 
accepta să prigonească şi să suprime mişcarea naţionalistă pentru 
a putea încheia sau păstra alianţe cu alte State ar însemna ca 
renunţă Ia numitele principii, singurele garanţii ale suveranităţii 
naţionale. Să ne imaginăm că în constelaţia actuală Germania 
şi Rusia ar avea interese economice (coloniale de pildă) comune 
care le-ar împinge spre o alianţă împotriva Angliei. Dacă Ger¬ 
mania i-ar pune însă Rusiei ca o condiţie pentru încheierea ali¬ 
anţei să elimine pe toţi Jidanii din funcţiunile publice şi să in- 


www.dacoromanica.ro 


186 


TRAIAN BRĂILEANU 


stitue un regim de dictatură naţionalistă rusă, ar accepta gu¬ 
vernul sovietic această condiţie? Totaşa: n’ar renunţa Germania 
la alianţă, dacă i s’ar cere să reprimească pe toţi Jidanii emi¬ 
graţi şi să se întoarcă la regimul de înaintea revoluţiei naţional- 
socialiste? 

Dar ni se va spune: nimene nu ne-a cerut nouă astfel de lu¬ 
cruri, nimene nu se amestecă în politica noastră internă, iar 
toate măsurile luate împotriva extremiştilor de stînga şi de 
dreapta sunt luate în interesul ordinei publice. Să analizăim 
problema mai deaproape. Fapt este că împotriva comunismului 
se procedează cu asprime — în conformitate cu legea. Dar nu 
se amestecă nimene din afară în procesele comuniste, nici direct 
nici indirect? Ar îndrăzni cineva să spună că toţi aliaţii noştri 
se feresc de orice amestec în această chestiune şi că guvernele 
Statelor respective au grija să împiedice orice amestec a cetă-i 
ţenilor lor în mişcarea comunistă dela noi? Ar putea afirma 
cineva cu sinceritate că aceste State, văzînd că mişcarea comu¬ 
nistă slăbeşte Statul nostru naţional, deoarece e condusă dd 
elemente străine, ne sprijină în străduinţa noastră de a o su¬ 
prima, pentru ca puterea noastră în cazul unui răsboiu alături de 
dînsele să fie neştirbită? Dar acei aliaţi ştiu precum şi noi 
ştim (dacă vrem să ştim) că o mişcare de caracterul celei co? 
muniste nu se poate reprima prin procese şi condamnări după 
textele legilor, ci numai printr’o contramişcare care s’o întreacă 
în vigoare şi intensitate. ; 

Ori guvernul nostru împiedică orice contramişcare şi a mers 
cîndva pînă la încercarea de a o înăbuşi printr’o lovitură de 
forţă brutală — ceeace n’a încercat s’o facă împotriva comu,- 
nismului. Arestări în massă a studenţilor comunişti-evrei (şii 
cari nu sunt comunişti?) nu s’a făcut. 

Cine ne-ar putea spune — dar în cunoştinţă de cauză şi a* 
toată sinceritatea — dacă desfiinţarea Gărzii de fer a fost un 
act determinat numai de politica internă? Simplă strategie elec¬ 
torală? După cele întîmplate şi după felul cum s’au întîmplat 
n’o putem crede. 

Deci politică externă. Şi atunci e lămurit că principiile aprio¬ 
rice ale unei politici de conservare au fost părăsite. Acest fapt 
e important şi de greutate covîrşitoare. Prin tratate de pace 
se pot impune unui Stat învins condiţiuni .cari ştirbesc suvera- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


187 


nitatea sa. Dar nu prin tratate de prietenie şi alianţa şi mai ales 
prin condiţiuni menite să distrugă puterea naţiunii. 

Noi admitem cu toată sinceritatea şi hotarîrea că politica 
externă determină politica internă a unui Stat. Deci structura 
internă a Statului trebue adaptată nevoilor politicei externe. Un 
Stat imperialist, un Stat care tinde spre expansiune şi cuceriri, 
de pildă, va trebui să aibă altă structură decît un Stat teritorial 
închis; un Stat care vrea să treacă la atac se va organiza altfeT 
decît unul care n’are decît grija să se apere. Dar nu se poate 
numi adaptare internă, cînd renunţi şi la atac şi la apărare. 
Organismul care nu reacţionează împotriva microbilor înseamnă 
că se adaptează mediului? Cam aşa se adaptează Statul nostru 
mediului politic internaţional. Şi oamenii noştri politici se cred 
cine ştie ce înţelepţi, dacă pot prelungi agonia organismului 
politic infectat de microbii ce ni-i trimit „aliaţii". Ei îl adaptează 
alianţelor condiţionate de libera circulaţie a germenilor de 
infecţie. Din cînd în cînd cîte o gargariseală cu arestări şi pro¬ 
cese comuniste. Pe cînd singurul mijloc de însănătoşare este o 
puternică injecţie naţionalistă — şi pe urmă alianţe fără con¬ 
diţii. Aşa ar dispare Marea Neînţelegere internă şi am ajunge 
şi la o Mare înţelegere externă. 

Dar injecţia cere curaj, patriotism, spirit de jertfă, dragoste 
de neam. Nu dialectică, rutină şi reclamă. Nu democraţie dema¬ 
gogică, ci democraţie reală, întemeiată pe solidaritatea naţio¬ 
nală peste antagonisme de clasă şi profesiune, peste certurile şi 
luptele de partid. Gard de fier în jurul naţiunii de care să-şi 
spargă capetele toţi înebuniţii profetismului iudaic şi ai uto¬ 
piilor marxiste. 

Aşa a creiat Mussolini Italia cea nouă, aşa a închegat Hitler 
Germania unitară, aşa numai se va ridica Franţa dela republică 
la imperiu. Şi pe acest drum trebue să păşim şi noi. 


www.dacoromanica.ro 



ÎN FĂGAŞUL ISTORIEI 


J 

Mişcările naţionaliste de după războiu, din toate ţările euro¬ 
pene, îşi legitimează şi justifică acţiunea şi cu necesitatea de a 
îndrepta viaţa naţiunilor iarăş în făgaşul istoriei, din care mar¬ 
xismul se străduise în cursul secolului al XlX-lea să le scoată 
pentruca, în sfîrşit, revoluţia mondială să le arunce pentru vecie 
în prăpastia materialismului economic fără istorie. 

Dar duşmanii naţionalismului, demagogii democraţi, precursori 
ai comunismului, susţin că afirmaţia de mai sus nu este nici ea 
altceva decît o formulă demagogică aruncată în luptele de partid 
pentru a capta massele electorale. Adevăratele cauze, zic ei, sunt 
tot de natură economică. Aşa la noi liberalii, ţărăniştii şi toţi 
democraţii, oricum s’ar numi ei, cred într’o singură putere care 
poate mişca sufletul omenesc: cea a banului. Aşa, curentul naţio¬ 
nalist s’a născut, după părerea lor, numai din cauze economice; 
ÎU primul rînd şomajul tineretului intelectual ar explica violenţa 
mişcărilor. Dacă toţi tinerii absolvenţi ai şcolilor superioare ar 
putea fi plasaţi în funcţiuni retribuite de Stat sau în întreprinderi 
particulare, mişcarea naţionalistă s’ar potoli. In primul rînd de¬ 
mocraţii se gîndesc la mişcarea legionară, considerată de ei 
„primejdioasă ordinei publice". 

Dar să explicăm noi explicaţia lor. Politicianii democraţi, în 
marea lor majoritate, sunt oameni parveniţi la posturi de con¬ 
ducere împinşi de interese materiale, de tendinţa de a se îmbogăţi 
prin politică, de a intra în consiliile de administraţie ale marilor 
şi micilor întreprinderi financiare şi industriale. Abili în intrigile 
de club, în răscolirea masselor prin făgădueli exagerate pentru a 
cîştiga voturile, cinici şi fără scrupule în alegerea mijloacelor 
pentru înlăturarea şi întrecerea concurenţilor, ei mi-şi pot imagina 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


189 

că ar putea exista alte motive sufleteşti pentru acţiunea politica 
decît căpătuirea, îmbogăţirea repede şi fără muncă. Deci expli¬ 
carea lor trebue să rămînă pe planul intereselor materiale, eco¬ 
nomice. Intrînd flămînzi în politică pentru a se satura, saturi»* 
du-se nu pot înţelege că alţii ar putea face politica din alte 
motive, deoarece termenul de „politică" înseamnă în mintea lor: 
umplerea buzunarelor prin demagogie electorală şi abilitate în 
intrigi de club. 

Naţionaliştii însă (de pretutindeni, la noi legionarii) au înţeles 
ca criza economică a naţiunilor (cu urmările ei: şomaj, luptă de 
clase, anarhizare şi boîşevizare) nu este decît un aspect al destr㬠
mării comunităţii naţionale în toate funcţiunile ei, ca ea este 
unul din numeroasele simptome ale ieşirii naţiunilor din f㬠
gaşul istoriei. De aci deducţia raţională că acţiunea de reorga¬ 
nizarea trebue să cuprindă toată viaţa comunităţii şi nu se poate 
mărgini la încercări de reforme într’un domeniu sau altul unde 
simptomele de criză s’ar manifesta mai puternic. 

Legionarii au înţeles deci, ca şi naţionaliştii din alte ţari, că 
numai o reformă totalitară, cuprinzînd toată viaţa comunităţii, 
poate opri desagregarea ei. Dar, de unde a izvorît oare această 
înţelegere, această intuire a primejdiei şi cine a dat expresie 
clară nouilor imperative politice, prinse sub denumirea de „na¬ 
ţionalism integral", obiectivat la noi în organizaţia legionară? 


ii 

însemnăm mai întîiu,, pentru răsturnarea definitiva a „expli¬ 
caţiei" democratice, că mişcarea naţionalistă a tineretului nu a 
început în timp de criză economică şi şomaj intelectual. In anul 
cînd au început „mişcările studenţeşti", 1922, nici vorbă nu era 
de criză şi şomaj. Scînteia care a desprins mişcarea studenţească 
care mai tîrziu a făcut să se aprindă flacăra idealului legionar a 
ţîşnit din ciocnirea reprezentanţilor duor comunităţi duşmane pe 
un teren unde se pregăteşte şi se lămureşte prin discuţii drumul 
istoriei naţiunilor civilizate. Acest teren este Univenrsilatea, locul 
de concentrare a spiritualităţii naţiunilor, locul de închegare a 
ideologiei elitelor naţionale. In Universităţi şi prin Universităţi 
au luat fiinţă comunităţile naţionale europene, ca unităţi spiri- 


www.dacoromanica.ro 


190 


TRAI AN BRĂILEANU 


tuale: morale, religioase, culturale, ca unităţi politice şi econo¬ 
mice în sfîrşit, cari, acestea din urmă, reprezintă mlădierea şi su¬ 
punerea substratului material la aspiraţiunile şi năzuinţele spi¬ 
ritului. 

In Universităţile noastre romîneşti, din Iaşi, Bucureşti, Cluj, 
Cernăuţi, fiii, nepoţii şi strănepoţii celor ce au luptat, au gîndit, 
au muncit şi au murit pentru închegarea unei comunităţi romî¬ 
neşti indestructibile, s’au trezit în faţa unui tineret străin de 
neamul şi legea comunităţii romîneşti, manifestînd năzuinţe 
opuse aspiraţiunilor neamului nostru, propagînd idei menite să 
distrugă solidaritatea romînească, să aţîţe ura între clasele sociale 
romîneşti, să deslănţuie revoluţia comunistă pentru a dărîma tot 
ce spiritualitatea romînească a creat ca valori în cursul secolelor, 
pentru a Răsturna normele morale şi credinţa în Dumnezeu, pre¬ 
gătind astfel prăbuşirea spiritului în prăpastia poftelor şi porni¬ 
rilor animale. 

Acuma problema nu se mai punea, ca înainte vreme, din punct 
de vedere teoretic. Nu mai era vorba de a discuta dacă încetă- 
ţenirea Jidanilor prezintă o primejdie sau nu; dacă deosebirea de 
rasă şi religie ar trebui sau n’ar trebui să fie o piedică pentru 
emanciparea politică a jidovimii; dacă toleranţa în chestiuni reli¬ 
gioase este sau nu este un postulat şi un criteriu al civilizaţiei. 
Teoreticeşte problema fusese rezolvită Ia noi în defavorul Jida¬ 
nilor. Cei mai iluştri conducători politici şi spirituali ai neamului 
romînesc au arătat primejdia de moarte a iudaismului pentru 
comunitatea romînească, au demonstrat imposibilitatea asimilării 
lor, au cerut măsuri pentru oprirea imigrării şi încetăţenirii lor 
în massă. In practică însă democraţia a capitulat în faţa puterii 
iudaismului internaţional. Dar nu numai că a trebuit să accepte 
din punct de vedere formal şi legal încetăţenirea Jidanilor şi 
scutul lor ca minoritate naţională, dar a fost înfrîntă, în politica 
internă, de^marea finanţă jidovească şi a fost aservită tendinţelor 
imperialismului iudaic internaţional. Democraţii au fost prinşi 
în cleşte din două părţi: de francmasonerie pe de o parte şi de 
comunism pe de altă parte. Deşi împotriva comunismului ei se 
apără încă cu îndîrjire, totuş laţul aruncat în jurul gîtului lor de 
masonerie se strînge tot mai mult. Şi masoneria ar fi terminat 
de mult cu aceşti oameni, dacă n’ar avea încă nevoie de ei pentru 
înăbuşirea legionarismului. De mult s’ar fi deschis porţile tem- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


191 


niţclor, dînd ,drumul puhoiului comunist peste cadavrele demo¬ 
craţilor strangulaţi, dacă legionarii n’ar sta paza neclintită, zid 
puternic de apărare de care s’ar sfărma hoardele barbare. 

Aşadar timpul discuţiilor trecuse. Tineretul nostru universitar 
se trezi, după Unire, în faţa unui tineret organizat şi îndoctrinat, 
fanatizat pentru N lupta împotriva Statului Romîn, naţional, creştin 
şi — „burghez". Ori mişcarea comunistă din toata lumea se do¬ 
vedi a nu fi decît o mişcare naţionalistă jidovească, avînd ca 
obiectiv bine definit: dominaţiunea efectivă şi reala a Jidanilor 
asupra naţiunilor creştine. La noi, invazia nemaipomenită de 
masse jidoveşti din toată lumea, precum şi apropierea Rusiei 
sovietice robite şi exploatate de Jidani, dădură mişcării comuniste 
chiar dela început caracterul unei primejdii nemijlocite care ame¬ 
ninţa existenţa Statului nostru naţional, abia înfiripat în hotarele 
sale istorice.. 

Deaceea discuţiile teoretice îşi pierdură rostul şi trebuira sa 
facă loc acţiunii, organizării practice a apărării şi rezistenţei în 
faţa duşmanilor. Acţiunea însă trebuia să pornească tot din locul 
unde teoria lămurise drumul acţiunii, arătîndu-i mijloacele potri¬ 
vite pentru înfăptuirea scopului. Tot din Universitate deci. In- 
ir’adevăr din rîndurile studenţimii ieşene se ivi conducătorul oare 
organiză întîiul nucleu disciplinat de luptători naţionalişti: C㬠
pitanul şi primii Legionari. 

Evoluţia acestei organizaţii, ascensiunea ei, structurarea şi 
întregirea ei prin elemente educate în aspra disciplină legio¬ 
nară, luptele.cari s’au dat pentru a doborî piedicile — toate 
acestea sunt descrise în Cartea Căpitanului: Pentru legionari. 
Din această carte se desprinde lămurit cum mişcarea legionară 
a regăsit prin intuiţia conducătorului drumul istoriei neamului 
romînesc, iar cartea însăş a apărut la un loc de popas în acest 
drum, de unde se deschide priveliştea spre o Romînie scăl¬ 
dată în lumina nouei spiritualităţi, aşezată pe temelii trainice, 
organizată după principiile eterne ale vieţii neamurilor cari îşi 
croesc din putere proprie destinul lor istoric în desăvîrşit acord 
cu istoria omenirii. 

Veriga ce leagă mişcarea legionară de ritmul istoriei civili¬ 
zaţiei europene a fost pusă prin plecarea în Spania a celor opt 
legionari. Acolo, în Spania, a izbucnit din nou războiul între ar¬ 
matele cari apără creştinismul, temelia civilizaţiei europene, şi 


www.dacoromanica.ro 


192 


TRAIAN BRĂII.EANU 


armata lui Antichrist, armata celor ce l-au răstignit pe Hristos 
şi cari, în ura lor neîmpăcată împotriva Crucii, încearcă a înega 
naţiunile creştine în foc şi sînge. Spania unde s’a născut îm*- 
paratul Traian şi Dacia pe care a creat-o Traian, sunt cele două 
cetăţi cari formează punctele de sprijin pentru apărarea civili¬ 
zaţiei europene. In aceste ţări s’au dat din vechime cele mai 
înverşunate lupte cu popoarele cari încearcă să distrugă ceea ce 
Roma şi Biserica creştină clădiseră cu atîtea jertfe. 

Ultimii barbari pătrunşi în Europa şi cari n’au fost asimilaţi 
de cultura latină şi creştină încearcă, după cucerirea Rusiei, să-şi 
creeze în Spania şi Dacia baze de operaţie pentru cotropirea 
Europei întregi. Înfăptuirea ţintei lor ar însemna întoarcerea na¬ 
ţiunilor europene la barbarie şi primitivism, ar însemna răt㬠
cirea lor din calea istoriei. 


UI 

Aci e locul să limpezim problema drumului istoriei, să arătăm 
că nu e vorba de o concepţie mistică şi iraţională, menită numai, 
după părerea democraţilor atinşi de molima marxismului, să 
împingă massele la acţiune sau să exprime dorinţe nedesluşite 
şi utopice ale unor visători fanatici. 

Naţiunile intră în istorie cînd se ridică din viaţa animală, de¬ 
terminată, în manifestările ei, numai de trebuinţele instinctive 
îndreptate spre dobîndirea mijloacelor de traiu şi spre satisfa¬ 
cerea instinctului de conservare a speciei. In acest stadiu inte¬ 
ligenţa, raţiunea, spiritul, servesc instinctelor, vieţii organice, 
trupeşti, materiale. Depăşirea sferei vieţii animale înseamnă r㬠
sturnarea acestui raport, adică prin intrarea în viaţa spirituală, 
trupul e subordonnat sufletului, materia e supusă spiritului 1 ). 
Intrarea în sfera spiritualităţii n’ar fi fost posibilă, dacă omul 
n’ar fi întrevăzut, la început în mod confuz, apoi tot mai lămurit, 
lumina ce-1 chema spre împlinirea destinului său ca fiinţă raţio¬ 
nală în stare să înfăptuiască valori eterne prin năzuinţa de a 
se apropia de izvorul luminii, de Creatorul lumii. Scînteia cu¬ 
noaşterii Iui Dumnezeu a împins neamurile omeneşti pe drumul 

') Pentru elucidarea acestei probleme vezi şi interesantul studiu al d-lui C. 
Aar/y, „Destinul omului* (în Revista de Pedagogie, Anul VI 1936. Caetul IV). 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


193 


istoriei, care nu poate fi decît drumul spre cunoaşterea deplină 
a Lui şi a voinţei Lui. 

Acest drum spre Dumnezeu e greu şi anevoios atît pentru 
individ, cit şi pentru popoare şi numai prin străduinţă neobosita 
se pot învinge greutăţile lui. Pas cu pas au înaintat naţiunile 
europene pe acest drum spre spiritualitate. Multe au fost răt㬠
cirile şi erorile lor pînă, în sfîrşit, prin creştinism Dumnezeu 
le-a luminat calea arătîndu-le cum, desăvîrşindu-şi fiecare na¬ 
ţiune fiinţa proprie şi înfăptuind, fiecare în sfera ei, idealul 
creştin de dreptate şi cooperare, ele pot nădăjdui în mîntuirca 
întregii omeniri. 

Dar, după legile eterne ale firii, ridicarea la spiritualitate şi 
trăirea în spirit cer luptă neîncetată împotriva materiei pentru 
a o stăpîni, neîngăduindu-i să devină ea stăpînă, punîndu-se 
în calea înălţării spiritului spre izvorul luminii, spre Dum¬ 
nezeu. Aşa în viaţa individuală, aşa în viaţa naţiunilor. Căci 
istoria naţiunilor, năzuinţa lor spre spiritualitate şi creearea de 
valori spirituale, se înfăptueşte prin înlănţuirea generaţiilor ce 
se succed, prin întărirea şi sporirea puterii spiritului, transmi- 
ţîndu-se valorile culturale, dela o generaţie la alta, în sînul unei 
comunităţi naţionale pornită pe drumul istoriei. 

Ori, în această strădanie a naţiunilor spre înălţare şi desavîr- 
şire spirituală, unele au fost aşezate în condiţiuni neprielnice, 
jieputîndu-se descătuşa din lanţurile nevoilor materiale, altele 
au rătăcit din drumul spre spiritualitate, devenind roabe şi unelte 
oarbe ale materiei şi întunerecului. Naţiunea jidovească a res¬ 
pins lumina creştinismului şi a renunţat la istorie, la năzuinţa 
spre desăvîrşire spirituală. Ea s’a pus deacurmezişul istoriei 
naţiunilor creştine, deoarece ea însăş şi-a pierdut istoria şi 
înţelesul pentru istorie ca proces de spiritualizare. 

Aşa deci, Jidovii, răspîndiţi ca negustori nomazi pe întreg 
globul pămîntesc şi păstrînd, din ură şi duşmănie faţa de creş¬ 
tinism, mentalitatea de popor primitiv, n’au înţeles şi nu şi-au 
însuşit din valorile înfăptuite de naţiunile creştine decît pe cele 
ce reprezintă, în urcarea spre spiritualitate, mijloace tehnice me¬ 
nite să asigure viaţa materială, animală. Dar ei au văzut că 
aceste mijloace le-ar îngădui să oprească ascensiunea creştinilor 
spre spiritualitate, Je-ar îngădui sa-i robească pe creştini şi să 
devie ei stăp'.ii ai \utu“or neamurilor aşa după cum le făga- 

13 


www.dacoromanica.ro 


194 


TRAIAN BRĂILEANU 


dueştereligia lor primitivă şi barbară, după care ei se consideră 
popor ales de Dumnezeul lor să domnească asupra tuturor ce¬ 
lorlalte neamuri. Fanatismul şi intoleranţa lor, izvorîtă din acea¬ 
stă religie barbară, i-a despărţit pentru totdeauna de comunitatea 
naţiunilor creştine, cari, în ciuda conflictelor şi războaelor pentm 
asigurarea mijloacelor materiale necesare vieţii, au pastrat şi 
năzuesc a întări conştiinţa de solidaritate întru spiritualitatea 
creştină, care nu-i dă materiei şi progresului tehnic decît un 
rol subordonat străduinţelor de înfăptuire a idealurilor uni- 
versal-umane. 

Cunoaştem tulburările produse în viaţa naţiunilor creştine de 
progresul tehnic şi primejdiile ce au rezultat din aceste tulbu¬ 
rări pentru viaţa spirituală a Europei şi ştim cum în aceste zgu¬ 
duiri sociale au intervenit jidanii pentru a provoca revoluţia 
mondială, răzvrătirea muncitorimii împotriva claselor conduc㬠
toare. 

Prin răspîndirea teoriei că istoria omenirii este determinată 
de factorii economici şi că, prin urmare, morala, religia, dreptul, 
literatura şi artele sunt fenomene dependente de modul produc¬ 
ţiei economice, jidanii au năzuit să înlăture orice posibilitate de 
împăcare între clasele sociale şi să organizeze din muncitorii 
creştini o armată de mercenari hrăniţi şi plătiţi de finanţa jido¬ 
vească şi desprinşi de toate legăturile cu fraţii lor de sînge şi 
lege. 

Aşa au nădăjduit ei să abată pe’ncetul naţiunile creştine din 
drumul istoriei lor, să le pregătească prăbuşirea spre anima¬ 
litate, spre materie, lăsîndu-le numai posibilitatea de a se pune 
în slujba maşinilor producătoare de bunuri economice şi a 
maşinilor distrugătoare a tot ce a creat spiritul uman. 

Iată cum, după această propagandă socialistă-comunistă pre¬ 
gătitoare a revoluţiei proletare, jidanii crezură că în noua aşe¬ 
zare politică a Europei după războiu sunt date condiţiuni priel¬ 
nice pentru a pune sfîrşit iştoriei naţiunilor europene şl a în¬ 
făptui imperiul satanei, stingînd lumina ce arată omenirii dru¬ 
mul spre dezrobire din cătuşele animalităţii şi spre înălţare 
către cetatea lui Dumnezeu. 

împotriva acestui plan infernal al unor barbari cari au pus 
mîna pe mijloace de distrugere grozave, s’au ridicat şi se ridică 
naţionaliştii din toate Statele civilizate, se ridică în numele 
creştinătăţii, în numele spiritualităţii şi al civilizaţiei. 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUl. 


195 


Năzuinţa lor este de a împăca clasele sociale, de a consolida 
şi desăvîrşi organizaţia Statelor naţionale în temeiul principiilor 
eterne ale religiei şi moralei creştine şi de a încerca o înlătu¬ 
rare a tuturor conflictelor între naţiunile creştine, înlesnindu-le 
astfel colaborarea lor pentru înfăptuirea idealurilor umanităţii. 

Legionarii luptă pentru realizarea păcii creştine, pentru rea¬ 
ducerea comunităţii romîneşti în făgaşul istoriei ei, în cursul 
căreia mii şi mii de eroi şi-au dat viaţa apărînd Crucea lui 
Hristos. Nu pentru a ne desfăta şi îmbuiba noi au murit eroii 
cari au creat Patria Romînească, nu pentru a ne ucide sufletul' 
în lupanare, nu pentru a sădi în sufletul copiilor noştri pofte 
animale şi convingerea în atotputernicia banului ca mijloc de 
dobîndire a tuturor bunurilor, ci ei au murit pentru ca prin 
pilda lor să ne trezească şi întărească sufletul întru apărarea 
spiritualităţii romîneşti, latine şi creştine. 

Spre făgaşul istoriei ne cheamă Patria; intraţi, legionari, în 
luptă pentru deschiderea drumului spre Dumnezeu, ne îndeamnă 
Căpitanul; ridicaţi, legionari, ochii spre cer şi rugaţi-vă să ne 
ocrotească Dumnezeu în focul în care am intrat, pentru ca sa 
ne întoarcem în Patrie şi să fim alaturi de voi în ceasul cînd 
duşmanul va încerca să deslănţue furtuna, aşa ne zic camarazii 
cari luptă în Spania. 

Dumnezeu şi Patria, iată cele două făclii cari luminează dru¬ 
mul istoriei naţiunilor creştine. Pentru Dumnezeu şi Patrie au 
murit cei ce-au întemeiat, apărat şi desăvîrşit Statul nostru, 
pentru Dumnezeu şi Patrie suntem gata să ne jertfim cu toţii. 


IV 

Vor zice marii savanţi şi sociologi obiectivi: asta nu e ştiinţă 
ci propagandă politică, antisemitism! Mai ales antisemitismul 
nu le place marilor savanţi şi sociologi obiectivi. Ei privesc 
lucrurile dela înălţime, fără pasiune. Pentru ei mişcările so¬ 
ciale şi politice se desfăşoară după legi naturale. Totuş, citind 
Introducerea la Sociologia Generală a d-lui P. Andrei, în care 
dă răspuns la întrebarea: Ce este Universitatea şi care e me¬ 
nirea ei? rămînem uimiţi şi uluiţi de felul cum un sociolog tra¬ 
tează problema tineretului nostru. Vom cita aci cîteva locuri. 


www.dacoromanica.ro 


196 


TRAIAN BRĂILEANU 


„Dealtminteri activismul generaţiei noui se prezintă sub forme 
care deşi foarte bine distincte, uneori sunt confundate de o 
parte a opiniei publice. E vorba de aspectul negativ şi de cel 
pozitiv în manifestările tineretului. Antisemitismul hitlerist, anti- 
liberalismul italian, antiburghezismul rusesc îmbracă forme vio¬ 
lente, distrugătoare, în lupta pe care o dau tinerii. Sunt forme 
de reacţiunc necruţătoare, fără milă şi... ceea ce e mai ciudat, 
fără niciun pic de generozitate, cum firesc ar fi să ne aşteptăm 
dela tineret. In unele ţări însă, generaţia nouă depune într’a- 
devăr şi muncă pozitivă pentru realizarea pe teren a ideologiei 
sale. Vom cita astfel avîntul Komsomolilor ruşi pentru industria¬ 
lizarea statului sovietic şi realizarea planurilor quinquinale, pre¬ 
cum şi munca pe teren a unor organizaţii tinereşti din Ger- 
mania““, (pag. 18). Despre Komsomol, autorul vorbeşte mai pe 
larg (pag. 26), citind şi un roman al lui Illya Ehrenburg, care 
descrie admirabil tipul Komsomolianului... „Dacă ne oprim cî- 
teva momente şi asupra tineretului nostru romînesc pe care tre¬ 
buie să-l călăuzim, constatăm că din punct de vedere al for¬ 
maţiunii sale, el nu se deosebeşte deloc de acela din alte părţi. 
Mi-e teamă însă că nivelul cultural şi pregătirea generală a ti¬ 
nerilor noştri nu este de acelaş grad cu a celora din alte ţări. 
La noi mişcările tinerimii au fost începute de studenţi şi o 
bună bucată de vreme s’au mărginit numai la ei. Mai tîrziu însă 
s’au amestecat cu ei tot felul de elemente, dintre care unele 
foarte dubioase. La noi nu putem spune că avem deaface cu o 
mişcare generală şi organizată a unei generaţii, cu toată aparenţa 
de organizare. E o mişcare, despre care nu putem afirma că 
mai este studenţească şi nici a tineretului. In al doilea rînd, 
apariţia unei conştiinţi politice în tineret nu a mers paralel cu 
pregătirea intelectuală şi ştiinţifică, ba încă la noi s’a afirmat 
aspectul negativ al luptei generaţiei noui. Nu vedem la tineri 
munca titanică a Ko ms o mo Hanilor 1 ), iar sala de curs şi semi¬ 
narul nu au viaţă tînără care să soarbă ştiinţa, nu se simte un 
ideal cald de muncă spirituală, de încordare şi speranţă. In 
afară de aceasta, din cauza lipsei de paralelism între rolul, pe 
care-1 revendică tineretul şi pregătirea culturală, pe care o are, 
s’a născut pretenţia, care nu stă bine tinerilor. Naţionalismul ti- 


') Sublinierea noastră. 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


197 


neresc de acum este foarte intransigent şi „cîte odată chiar 
fmţin creştin", cum observă profesorul Ion Petrovici, iar xeno¬ 
fobia a îmbrăcat la noi haina antisemitismului. Dacă ne coborîm 
ceva mai jos pe scara vîrstei şi privim cele mai tinere elemente, 
constatăm o adevărată dezorganizare morală, groaznică şi în¬ 
grijorătoare pentru viitor. Crime comise de elevi de liceu, jafuri 
organizate în bande de adolescenţi, iată ceva neobişnuit şi foarte 
trist! Din cele cîteva exemple enumerate am văzut că în alte 
ţări tineretul e capabil de eforturi puternice şi creatoare dato¬ 
rită unui ideal în care crede şi unei concepţii de viaţă. De un 
ideal pozitiv, stăruesc în special asupra acestui caracter ,,po- 
zitiv", este nevoie şi la noi... (pag. 28). 

Dar dece n’o spune autorul pe faţă: idealul tineretului romî- 
nesc ar trebui să fie „Statul ţărănesc" al d-lui Mihalache, în 
care tineretul s’ar organiza cam în felul Komsomolianilor, cari, 
după părerea d-lui Andrei şi a lui Illya Ehrenburg, au un ideal 
şi la cari vedem o muncă titanică! Cum: d-1 Andrei pune comu¬ 
nismul alături de fascism şi hitlerism ? El ri’a auzit nimic de 
măcelurile din Rusia, de atrocităţile din Ungaria şi Spania? S’a 
întîmplat ceva asemănător în „revoluţia" fascistă şi cea naţio- 
nal-socialistă ? D-1 Andrei nu ştie nimic despre rolul jidanilor 
în revoluţiile comuniste din Rusia, Ungaria, Germania, Spania ? 
Tineretul nostru universitar n’are un ideal pozitiv? Nu ştie sa 
muncească, n’are dragoste pentru carte? D-1 Andrei n’a auzit 
nimic de procese comuniste în cari jidanii şi Komsomolianii ji¬ 
dani joacă un rol covîrşitor? Oricît de voluminoasă şi erudită 
ar fi Sociologia sa Generală, Introducerea o scoate din rîndu- 
rile cărţilor de ştiinţă obiectivă. 

Mi s’a spus că mulţi profesori dela Universitatea din Iaşi sunt 
ţărănişti şi chiar mai de stînga, dar nu mi-aşi fi putut imagina 
ca un sociolog, fie chiar la laşi, să scrie rînduri ca cele citate 
mai sus şi încă într’o lucrare ştiinţifică! Constatăm că la Bucu¬ 
reşti sociologia, chiar cea a sociologilor ţărănişti, e mai obiec¬ 
tivă. D-1 Guşti evită, ce-i drept, să atingă problema jidovească şi 
comunistă. Dacă ar trata-o în mod obiectiv s’ar supăra prietenii 
săi politici, dacă ar trata-o pe placul lor şi, poate, şi pe placul 
d-sale, s’ar expune la atacuri, iar d-1 Guşti vrea să trăiască bine 
cu toată lumea; dacă ar fi trăit pe vremea lui Galilei şi ar fi 
fost şi el astronom, ar fi vorbit de toate stelele, dar n’ar fi 


www.dacoromanica.ro 


198 


TRAIAN BRÂILEANU 


amintit nici de soare, nici de pămînt; iar în convorbiri particu¬ 
lare cu vreun cardinal l-ar fi desaprobat pe Galilei, cămia însă 
i-ar fi trimis vorbă printr’un prieten că şi el e convins că pă- 
mîntul se mişcă. 

Nu aprobăm nici această atitudine. Noi cerem în ştiinţă obiec¬ 
tivitate desăvîrşită fără considerarea intereselor şi ambiţiilor 
personale. De pildă, în problema ierarhiei raselor, nici nu ne 
trece prin gînd să afirmăm în mod dogmatic inferioritatea rasei 
negre sau a celei semite, cum nici superioritatea rasei germane. 
Ci voin întreba: din ce punct de vedere e o rasă superioară faţă 
de alta. Sunt germanii mai viguroşi, mai inteligenţi, mai rezi¬ 
stenţi decît alte naţiuni, sau decît toate naţiunile? Sunt ei mai 
virtuoşi ? Dar în ce măsură depinde virtutea de tipul biologic, 
de rasă? Totaşa cu privire la Jidani. Ori din faptul că ştiinţa nu 
poate arăta decît o ierarhie a raselor după criterii bine stabi¬ 
lite, nu rezultă că nu există rase superioare şi inferioare! Tot- 
astfel ştiinţa socială poate demonstra că credinţa în_ superiori¬ 
tatea rasei din care face parte un grup de oameni, constitue 
pentru acest grup, în anumite condiţii istorice, un mare avan¬ 
taj în lupta pentru existenţă împotriva altor grupuri cari n’au 
sau şi-au pierdut încrederea în superioritatea rasei proprii. Prin 
credinţa în superioritatea lor ca rasă s'au menţinut jidanii în 
mijlocul unor popoare la cari conştiinţa de rasă nu era încă 
trezită şi nu constituia un factor de coeziune socială. Cînd însă 
s’au izbit de „rasismul german" (pe care în mare parte l-au 
trezit şi întărit), ei au fost înfrînţi. Dece au reuşit să iudaizeze 
Rusia, dece speră să ne bolşevizeze pe noi ? Pentrucă rasismului 
lor fanatic, Ruşii nu i-au opus solidaritatea lor ca rasă, cum 
nici clasa noastră conducătoare (exemple cei doi sociologi) res¬ 
pinge rasismul ca principiu de luptă împotriva Jidanilor, ceeace 
înseamnă, pentru politica practică, recunoaşterea superiorităţii 
rasei jidoveşti şi capitularea în faţa pretenţiilor de dominaţiune 
a Jidanilor întemeiate pe superioritatea rasei lor. 

Dar zicem că cercetînd chestiunea în mod obiectiv, am găsi 
într’adevăr că Jidanii ne-ar fi superiori în multe privinţe, de 
ex.: în comerţ, în avocatură, în medicină şi chiar în unele ra¬ 
muri ale ştiinţei. Pentru practică ar rezulta de aci necesitatea 
urgentă de a scăpa de ei, deoarece cu cît ar fi mai superiori cu 
atîta ar fi mai primejdioşi. Dar ei nu sunt mai superiori. E o 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


199 


legendă răspîndită de cei corupţi de banul jidovesc şi satis¬ 
făcuţi în ambiţiile lor de organizaţiile secrete jidoveşti (maso¬ 
nerie şi comunism). Ei ne sunt superiori în excrocherii şi tâl¬ 
hării, în coruperea autorităţilor şi politicianilor, în comerţul de 
carne vie şi alte îndeletniciri de acest fel rezervate „poporului 
ales". Deaceea eliminarea lor din comunitatea romîneasca este 
un imperativ şi moral şi religios şi politic şi economic. 

Democraţii noştri însă, mai ales cînd sunt sociologi şi dialec- 
ticieni, fac deosebiri subtile între naţionalism constructiv şi 
xenofobie, de pildă. Naţionalismul constructiv anume îngădue să 
stai într'un partid alături de Jidani, fie ei chiar comunişti, in- 
gădue să primeşti locuri în consiliile de administraţie ale unor 
întreprinderi jidoveşti, îngădue să te căsătoreşti cu o jidancă, 
sau să ai o metresă jidaucă, pe cînd xenofobia nu e construc¬ 
tivă, ci negativă! Pe aceste principii se reazămă „Statul ţărănesc^ 
în care toţi Jidanii vor fi consideraţi ţărani, iar Romînii vor 
rămînea xenofobi şi antiţărănişti. 


V 

Dar dacă e vorba să ne războim odată cu sociologii din laşi 
şi Bucureşti, ar fi păcat să uităm de studiul d-lui Nicolae Pc- 
trescu, Tendinţele Statului contemporan, publicat în Convorbiri 
Literare, LXIX—11 —12. D-sa constată că, pe cînd în timpurile 
trecute Statul era „o instituţie oarecum suprapusă societăţii în 
cele mai multe ţări civilizate, astăzi Statul este supus societăţii". 
Se vede lucru că noi am scris în zadar Politica noastră. Căci 
şi d-1 Andrei în Sociologia sa Generală construeşte o opoziţie 
între Stat şi societate. Ei sunt, se vede, oameni citiţi, deoarece 
în Germania se vorbea de „biirgerliche Gesellschaft" spre deo¬ 
sebire de Stat, care era reprezentat prin nobilime. Dedicaţia sa 
către Baronul de Zedlitz, pusă în fruntea „Criticii raţiunii pure", 
Kant o încheie cu: „al Excelenţei Voastre prea umil şi plecat 
servitor Iininanuel Kant" (E\v. Exzellenz untertănig gehor- 

samster Diener!). Dece ? fiindcă profesorii universitari aparţi¬ 
neau pe atunci „der biirgerlichen Gesellschaft", pe cînd baro¬ 
nul de Zedlitz elitei politice. Astăzi un ţăran nu i-ar scrie aşa 
ministrului Mihalache, iar în viitorul Stat ţărănesc îi va zice 


www.dacoromanica.ro 


200 


TRA IAN BRĂILEANU 


chiar tovarăşe. Pe vremea Iui Kant exista o altă structură şi 
ierarhie în „elita socială", ierarhie determinată pe atunci încă 
de structura societăţii feudale. Nici Montesquieu, nici Descartes 
n'ar fi semnat o dedicaţie în acest fel, deoarece ei aparţineau 
elitei politice, care în ierarhia elitelor sociale ocupa primul 
rang. Dar noi înţelegem ce vrea să spună d-1 Petrescu. E vorba 
anume de lupta pentru supremaţie, între elita economică şi elita 
politică în Statul modern, cel puţin în acele State unde, prin 
influenţa jidanilor marxişti, s’a manifestat tendinţa de a da 
elitei economice primatul şi conducerea politică a societăţii. Ar¬ 
mata trebuia pusă, după părerea marxiştilor, la dispoziţia marei 
finanţe jidoveşti. Reacţiunea fascistă şi naţional-socialistă a pus 
capăt acestor pretenţii, restabilind primatul elitei politice şi eli- 
minînd, prin acest fapt, jidovimea dela conducerea Statului. 

In Rusia s’a înfăptuit, prin exterminarea elitei politice, întro¬ 
narea la conducere a Jidanilor obsedaţi de ideea „societăţii eco¬ 
nomice"; armata deveni de fapt numai un instrument pentru a 
asigura prin teroare producţia economică, existenţa „societăţii", 
cum ar zice d-1 Petrescu. Nu avem deci în Rusia o socializare 
a Statului, nici în Italia şi Germania o etatizare a societăţii, 
ci în Rusia o înlocuire a elitei politice printr’o elită economică, 
iar în celelalte două ţări o revenire la normal, o restabilre a ie¬ 
rarhiei normale între elitele societăţii moderne. Deoarece cîtă 
vreme, în constelaţia internaţională, primează factorul politic, în 
mod necesar naţiunile vor da elitei politice întîietatea, fără ca 
să fie nevoie de constrîngere şi teroare (ca în Rusia), deoarece 
serviciul militar obligatoriu pentru toţi cetăţenii deschide oricui 
drumul spre cariera politică, în temeiul unei pregătiri profesio¬ 
nale şi a meritului personal (virtuţi specifice ocupaţiunii poli¬ 
tice). In democraţia demagogică de azi domneşte haos şi ne¬ 
siguranţă. Elita socială e nestructurată şi fără ierarhie: un du- 
bălar poate deveni ministru prin votul „cetăţenilor". Şi cetăţean 
este, în democraţie, şi Cantacuzino şi Kaufmann, adică mai în- 
tîiu Kaufmann şi apoi Cantacuzino, mai ales în viitorul Stat 
ţărănesc. 

Se înşeală d-1 Petrescu crezînd că fascismul şi naţional-socia- 
lismul au creat tipuri extreme; dimpotrivă aceste sunt tipu¬ 
rile normale ale Statelor naţionale moderne, precum Rusia ne 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


201 


înfăţişează tipul normal al unui Stat creştin încăput pe mina 
Jidanilor. 

Nu vedem aci nimic metafizic şi extraordinar. Ne-au îmbătat 
jidanii în sociologie destul cu metafizică şi sofisme. Orice pro¬ 
blemă trebuie analizată şi lămurită prin observaţia realităţii. 
D-l Petrescu mai crede că tipurile extreme nu pot dura lungă 
vreme; regimul fascist se va prăbuşi după moartea lui Musso- 
lini, cel naţional-socialist după moartea lui Hitler. Adevărat 
este că totul se transformă în lume. Dar atunci de ce tocmai 
„democraţia" să dureze şi să nu se transforme în fascism ? Şi 
dece fascismul să nu fie mai durabil decît „democraţia?" 

Dar după redemocratizarea „Convorbirilor", trebuia să apara 
un studiu care să şteargă amintirea celor cîteva zile luminoase 
ale acestei reviste. Moartea durează — asta e cert. Aşa că ea 
este starea cea mai normală şi mai democrată. Noi preferim 
însă să trăim, să luptăm, să înaintăm pe drumul istoriei decît 
să ne înăbuşim în mocirla democraţiei în care se clocesc jivinele 
jidoveşti cari vor să ne „socializeze" Statul; preferim să etatizăm 
noi societatea şi să stîrpim astfel viperele democrate socializante. 


VI 

Aşadar subt masca obiectivismului ştiinţific se ascund di¬ 
ferite programe de reformă socială, diferite concepţii şi preju¬ 
decăţi subiective, uneori în vădită legătură cu interesele de rasă, 
clasă, partid, etc., ale autorilor, cari, inconştient sau cu intenţie, 
ne dau în loc de o descriere şi explicare a societăţii aşa cum 
este, imaginea unei societăţi cum ar dori ei să fie, sau cum co¬ 
respunde mai bine „formulelor de acţiune" ale partidelor din 
cari fac parte. Deci, după teminologia lui Pareto, în loc de 
teorii logico-experimentate, ei ne dau „derivaţii". 

Ori, noi ne-am străduit totdeauna să aratăm, că ştiinţa obiec¬ 
tivă nu poate preconiza idealuri, ci doar că poate arăta puterea 
idealurilor în determinarea acţiunilor omeneşti şi în închegarea 
comunităţilor. Idealul nostru social, al fiecăruia dintre noi, nu 
poate fi demonstrat ca adevărat sau neadevărat într’un tratat 
sociologie oricît de voluminos ar fi. Dar se poate demonstra 
de pildă lesne prin istorie, veche şi contemporană, că o comu- 


www.dacoromanica.ro 


202 


TRAIAN BRĂILEANU 


nitate lipsită de ideal, lipsită de conducători idealişti, nu e 
viabilă. O naţiune nu poate trăi, dacă membrii ei nu sunt na¬ 
ţionalişti, dacă elita ei e cosmopolită şi umanitaristă. 

Tot astfel se poate demonstra că un Stat, o organizaţie poli¬ 
tică, trebue să se întemeieze pe principiul naţional. N’au existat 
şi nu există State cosmopolite, ci doar pe lîngă State naţionale 
omogene, imperii întemeiate pe supremaţia unei naţiuni domi¬ 
nante. Un individ care luptă într’un Stat pentru egalitatea cet㬠
ţenilor fără deosebire de rasă, limbă, religie, etc., aparţine sau 
unei naţiuni subordonate din punct de vedere politic, sau fă- 
cînd parte din naţiunea dominantă, contribue cu ştiinţă sau ne¬ 
ştiinţă, la distrugerea puterii naţiunii sale. Dacă o face cu ştiinţă, 
din ambiţii sau interese personale sau familiare, e un trădător; 
dacă o face din neştiinţă, lăsîndu-se îmbătat de teorii utopice, 
este uri idiot. Ne place să alegem termeni cît se poate de clari, 
deşi uneori s’ar părea că depăşim limitele politeţei obişnuite în 
polemici „academice". Dar timpurile sunt aşa de tulburi şi oa¬ 
menii atît de pasionaţi şi atît de prinşi în viitoarea luptelor 
politice, îneît adevărul trebue spus în toată cruzimea sa. 

Revista noastră, am spus-o, nu face teorie pură. Ea s’a pus 
în serviciul unui ideal, al idealului tuturor Romînilor cari do¬ 
resc ca Statul nostru naţional să devie puternic şi să poată 
respinge orice încercare a duşmanilor externi şi interni de a-i 
primejdui existenţa şi fiinţa. Dar de aci nu rezultă că am fi ne¬ 
voiţi să falsificăm teoria, pentru a dovedi că idealul nostru este 
cel adevărat. Numai jidanii şi sofiştii din slujba lor pretind că 
ştiinţa socială poate demonstra că evoluţia societăţii merge spre 
dictatura proletariatului şi spre organizarea societăţii comuniste. 
Această teorie a fost acceptată de jidani ca program politic de¬ 
oarece corespunde idealului lor: dominaţiunea poporului ales 
asupra tuturor neamurilor. Dacă au fost şi între creştini teoreti¬ 
cieni cari au crezut în adevărul teoriei marxiste, cu atît mai rău 
pentru ei şi neamul lor. Determinismul economic, care stă la baza 
marxismului, este, după cum au arătat Masaryk şi Pareto, o teorie 
greşită, unilaterală, dacă se înfăţişează cu pretenţia de adevăr 
demonstrat. Această teorie poate fi admisă însă în formă ipote¬ 
tică. Presupunîndu-se, anume, că factorii economici ar varia în 
mod independent (ar fi o variabilă independentă), se poate cer¬ 
ceta cum variază ceilalţi factori sociali în legătură cu factorii 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


203 


economici. Dar totaşa se poate alege alta variabilă independentă, 
de ex.: religia, cercetîndu-se cum variază factorii economici în 
dependenţă de credinţele religioase (cercetări făcute de Max 
Weber). Din astfel de studii obiective, ştiinţifice, nu se poate 
desprinde nici un ideal, nicio dorinţă de a reforma societatea 
într’un fel sau altul. Dar din ele se pot , scoate regule tehnice 
pentru acţiunea îndreptată spre un ideal. Teoriile însă cari ame¬ 
stecă ceea ce este cu ceea ce ar trebui sau am dori sa fie, cari 
afirmă că democraţia este tipul normal de organizaţie politică, 
iar celelalte forme sunt extreme, deci anormale, nu sunt teorii 
ştiinţifice, cum neştiinţifice sunt teoriile cari afirmă ca antise¬ 
mitismul e condamnabil şi rasismul o eroare. 

Dar dacă această confuzie, voită sau nevoită, între teorie şi 
formulă de acţiune este condamnabilă, tot atît de condamnabila 
este nesocotirea teoriei ştiinţifice în tehnica sociala. Daca de 
pildă părinţii şi educatorii nu-şi dau seama că exemplul lor de 
moralitate, cinste, dreptate — este hotărîtor pentru formarea ca¬ 
racterului tineretului, ei păcătuesc împotriva regalelor tehnice 
întemeiate pe ştiinţa padagogiei. Dacă părinţii şi educatorii 
sunt beţivi, cartofori, desfrînaţi, copiii şi elevii cu greu vor 
deveni oameni cinstiţi şi de ispravă. 

Totaşa şi în politică: pilda de cinste, corectitudine, de jertfa 
pentru binele obştesc, de dragoste de neam şi ţară, trebue sa 
vie de sus, dela conducători. 

O mare eroare este să se afirme: ţărănimea noastra e potriv¬ 
nică comunismului, deci nu există pentru noi nici o primejdie 
comunistă. Facem abstracţie de politicianii venali cari s’au în¬ 
hăitat cu comuniştii şi cărora le place să susţină acest lucru 
pentru a scădea greutatea acuzaţiunilor ce li se aduc că împing 
ţara spre revoluţia comunistă. Propagandiştii comunişti ştiu foarte 
bine că masele se lasă influenţate de idei, de formule cari Ie 
făgăduesc o „fericire" apropiată. Orice idee pusa în circulaţie 
îşi are efectul ei, influenţează asupra evoluţiei societăţii. Paul 
Bureau, un adept al şcoalei lui Le Play şi Demolins, s’a văzut 
nevoit, în cursul cercetărilor sale monografice să modifice me¬ 
toda de cercetare, dînd factorilor spirituali un rol mai impor¬ 
tant. Iată raţionamentul prin care a ajuns el Ia aceasta hotarîre 
(Introduction â la methode sociologique, Paris 1926, pag. 17 
18): „Dacă, îmi ziceam, o zînă atotputernică mi-ar da puterea 


www.dacoromanica.ro 


204 


TRAIAN BRĂILEANU 


sa scliiinh aceşti munţi de granit*) în zăcăminte de cărbune 
sau de cupru sau în bun pămînt arabil, fără îndoială că struc¬ 
tura socială a Norvegiei întregi s’ar schimba profund. Dar dacă 
pe de altă parte, fără a schimba nimic în configuraţia geografică, 
un chimist ar descoperi mîine mijlocul de a utiliza acest granit 
în combinaţii susceptibile de a produce forţă sau căldură, care 
n’ar fi încă mai mult adîncimea prefacerilor sociale izvorîte din 
prefacerea tehnicei economice? In cîteva decade, Norvegia s’ar 
acoperi cu ateliere şi uzine şi ar deveni una din cele mai ma¬ 
nufacturiere regiuni din Europa. In sfîrşit, mai adăugăm, dacă 
fără a modifica nici structura geografică, nici tehnica muncii, 
o misiune laică compusă din maeştri ai raţionalismului francez 
ar veni să inundeze cu conferinţe, broşuri, tractate, această popu¬ 
laţie ţărănească, atît de adînc cufundată în posomorita dogmă lu¬ 
terană asupra păcatului şi mîntuirii, dacă ea ar reuşi să con¬ 
vingă pe aceşti ţărani atît de evlavioşi, atît de credincioşi, atît 
de tari în credinţa lor în viaţa viitoare şi în destinul etern al 
omului, că toate aceste credinţe ale lor nu sunt decît miraj şi 
iluzie şi că, după expresia d-lui Viviani, s’au stins pentru tot¬ 
deauna pe cer stele ce nu se vor mai aprinde, nu este oare de- 
asemeni sigur că structura socială a Norvegiei fiordurilor ar fi 
adînc modificată ? Viaţa aspră şi eremitică pe care o duc aceşti 
ţărani în nespusa izolare a „gaard“-ului lor le-ar părea repede 
insuportabilă, în ziua în care doctrinele lor religioase i-ar fi 
părăsit şi în care sublimul cînt al credinţei lor ar fi încetat să 
însoţească sublimele lor meditaţii asupra vieţii, asupra morţii şi 
asupra eternităţii". 

Asupra ţăranilor noştri a venit, nu o comisie de raţionalişti, 
ci o mulţime de două milioane de barbari cari propagă necre¬ 
dinţa, desfrîul, revoluţia, prin ziare, broşuri, romane, prin graiu 
viu în contact zilnic cu ţăranii, muncitorii, servitorimea dela 
oraşe. Am putea crede că răspîndirea acestor idei a rămas şi 
va rămînea fără efect? Dar care sociologie ar putea tăgădui pri¬ 
mejdia ce prezintă pentru comunitatea romînească această ceată 
de duşmani ai credinţei şi ai ordinei sociale întemeiate pe mo¬ 
rala creştină ? 

Numai politiciani distruşi sufleteşte de propaganda comu- 


■) E vorba de cercetări a=upra vieţii ţăranilor din Fiordurile Norvegiei. 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


205 


nistă şi înhămaţi la carul finanţei jidoveşti ar putea tăgădui 
existenţa acestei primejdii, şi numai sociologi sui generis pot 
da tineretului nostru ca pildă de urmat pe Komsomolianii ruşi, 
pe tineretul comunist rus care a pierdut legătura cu trecutul, cu 
istoria naţiunii lor şi a pierdut şi credinţa în suflet şi Dum¬ 
nezeu, pentru a se închina înaintea maşinilor şi mai ales îna¬ 
intea celor ce stăpînesc maşinile. 

Noi, legionarii, sociologi şi nesociologi, spunem răspicat tine¬ 
retului romîn: luaţi-vă pildă dela tineretul legionar; fiţi naţio¬ 
nalişti fanatici, neînduplecaţi; striviţi în germene încercările de 
a provoca Ia noi revoluţia comunistă; organizaţi-vă pentru lupta, 
pentru războiu; nu aşteptaţi să vă surprindă revoluţia nepre¬ 
gătiţi; şi, în sfîrşit, nu-i urmaţi pe aceia cari vreau să vă adoarma 
cu pacifism democratic şi cu teorii sociologice umanitariste. 

Dar nicidecum şi niciodată nu le vom spune tinerilor şi nici 
bătrînilor legionari să lovească în Romîni sau să nu respecte 
autorităţile; vom cere totdeauna studenţilor să fie respectuoşi 
faţă de profesorir-să n’aibă pretenţia de a fi ei profesori înainte 
de împlinirea tuturor condiţiunilor cerute de legi şi regulamente. 
Dar ei pot avea pretenţia să nu li se impună doctrine politice 
potrivnice intereselor neamului romînesc şi folositoare duşma¬ 
nilor Statului naţional romîn. In această sferă a alegerii idea¬ 
lului politic, sa facă bine d-nii profesori să-i urmeze pe studenţi, 
cari nici ei n’au inventat acest ideal, nu l-au primit dela ele¬ 
mente dubioase, ci dela Kogălniceanu, Alecsandri, Etninescu, 
Conta, A. C. Cuza şi, în primul rînd, dela părinţii lor, cari, 
pricit de umanitarişti şi ţărănişti ar fi unii din ei, încă n’au deo¬ 
camdată îndrăzneala să otrăvească şi să ucidă sufletul copiilor 
lor. Abia la Universitate şi dincolo de Universitate politicia¬ 
nismul democraţiei noastre reuşeşte să deformeze unele carac¬ 
tere slabe. Legionarismul începe însă a pune stavilă şi acestor 
prefaceri de cuzişti în liberali, ţărănişti, vaidişti, etc. 

VII 

Pentru noi, cei dela „Însemnări sociologice” , ştiinţa nu are o 
valoare în sine, ci numai o valoare instrumentală, în funcţie de 
acţiune. Dela omul de ştiinţă cerem să fie obiectiv, corect şi 
modest. In secolul al XlX-lea, sofiştii moderni au abuza* peste 


www.dacoromanica.ro 


206 


TRAIAN BRÂILEANU 


imasura de prestigiul ştiinţei pentru a sprijini fel de fel de 
mişcări şi curente sociale. Să ne amintim numai de Haeckel şi 
de toţi fizicienii materialişti cari s’au amestecat în luptele po¬ 
litice şi religioase dînd sprijin curentelor duşmănoase bisericii, 
iar mulţi sociologi, în toate ţările, nu s’au sfiit să susţie că so¬ 
ciologia, prin cercetările şi descoperirile ei, a demonstrat ade¬ 
vărul „doctrinei socialiste", deci necesitatea de a sprijini miş¬ 
cările de stînga împotriva „reacţiunii". 

Ori, nicio ştiinţă nu ne poate convinge să ne Folosim de re¬ 
zultatele ei într’un mod determinat. Ştiinţa descopere de ex.: 
fel de fel de materii explosibile, fel de fel de materii colorante, 
fel de fel de otrăvuri — dar nu ne spune că trebue să le în¬ 
trebuinţăm într’un mod sau altul. Aşa şi cu sociologia. De aici 
urmează că un sociolog fiind ţărănist sau liberal sau naţionalist 
sau comunist, nu poate pretinde că programul partidului său 
poate fi demonstrat de sociologie ca adevărat, deci că ar trebui 
acceptat de toată lumea inteligentă. Cînd se spune: intraţi în 
partidul ţărănist, căci din acest partid face parte marele savant 
şi sociolog X, vom întreba: dar ce are de împărţit sociologia 
cu ţărănismul sau cu liberalismul, etc. ? Deoarece totaşa de bine 
s’ar putea spune: treceţi toţi la mozaism, din care face parte 
marele fizician Einstein, marele filosof Meyerson, şi atîţia iluştri 
sociologi. Dai, ce legătură are fizica, filosofia şi sociologia cu 
mozaismul? Exact aceeaş legătură ca şi cu ţărănismul. Dar so¬ 
ciologia poate demonstra că Romanul care vrea ca Statul său 
naţional să existe şi să se consolideze, nu poate fi nici ţărănist, 
nici liberal, nici comunist — ci numai legionar. Iar cînd scopul 
e bine determinat, ştiinţa îţi pune la dispoziţie mijloacele, teh¬ 
nica pentru asigurarea rezultatului dorit. 

Nu e îngăduit deci savantului cinstit şi obiectiv să strecoare 
în sociologie — more iiidaico — sugestiuni privind scopul ac¬ 
ţiunii, deci o anumită reformă socială, cum o face de pildă Durk- 
heim şi adepţii săi cu privire la morala laică, încercînd să arate 
că ştiinţa socială dovedeşte independenţa moralei de religie. 

Regimul naţional-socialist din Germania a reacţionat în mod 
radical împotriva sociologiei care, reprezentată înainte în mare 
parte de jidani şi marxişti, alunecase într’adevăr pe panta pro¬ 
pagandei politice. Astăzi, în Germania, sociologia a primit chiar 
alt nume şi a fost pusă subt control sever. Şi la noi, unii tineri 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


207 


naţionalişti şi-au manifestat nedumeriri şi neîncredere faţă de 
sociologie în general, iar alţii şi-au exprimat bucuria cînd a ap㬠
rut o revistă cu nuftiele „Sociologie romînească". Dar nu putem 
împărtăşi nici încrederea unora, nici bucuria altora. Sociologia 
ca ştiinţă obiectivă este ca şi economia politică şi ca şi morala 
indiferentă din punct de vedere naţional piuă la punctul unde 
e vorba de comunitatea de muncă a savanţilor prinsă in mod 
necesar în comunitatea naţională. Aşa se vorbeşte cu drept cu- 
vînt de o şcoală matematică franceza şi de o sociologie fran¬ 
ceză, engleză, etc. Şi aşa ar trebui să existe şi o şcoala socio¬ 
logică romînească. Dar chiar pentru ca să existe o astfel de 
şcoală, sociologia romînească trebue scoasă de subt orice in¬ 
fluenţă a partidelor politice şi tendinţelor de reformă sociala. 
Dacă ar fi aşa, nu s’ar fi întîmplat de pildă ca în Sociologia ge¬ 
nerală a d-lui Andrei numele lui V. Conta şî cel al lui A. C. 
Cuza, nici să nu fie amintite, deşi fără îndoială ei au dat con¬ 
tribuţii importante pentru lămurirea unor probleme sociologice. 

Problema, dacă un profesor de sociologie trebue sau nu 
trebue să facă politică şi ce fel de politică, n’are legătură ne¬ 
mijlocită cu ştiinţa sa. Ea face parte din problema generală, 
dacă un profesor universitar trebue sau nu trebue să facă poli¬ 
tică, fie el fizician, sociolog, istoric sau jurist. Despre această 
problemă, am mai scris şi vom mai scrie. 

Aci notăm numai că un profesor Romîn trebue să aibă un 

ideal social şi politic bine lămurit şi care trebue să corespunda 
năzuinţelor comunităţii naţionale din care face parte. Dacă idea¬ 
lul său e în contradicţie cu idealul naţional, el nu este romîn şi 
deci nu poate fi profesor, adică educator al tineretului romînesc. 
El poate fi mare savant, european, internaţional, mondial, — 
dar nu poate fi considerat ca profesor romîn, ci doar ca poli¬ 
tician romîn, cum sunt atîţia politiciani cari n’au niciun ideal 

sau un ideal adaptat intereselor lor personale. In concluzie: un 
profesor universitar romîn, dacă face politică, nu poate fi decît 
legionar, năzuind a-şi dobîndi în Legiune locul ee i se cuvine 
după activitatea sa politică practică. 


www.dacoromanica.ro 


208 


TRAIAN BRÂILEANU 


VIII 

Am arătat deci pe larg cari sunt obiecţiunile ce au fost arun¬ 
cate în drumul mişcării legionare pentru a zădărnici acţiunea ei 
menită să readucă politica romînească în făgaşul istoriei. Dar 
trebue să mai răspundem celor ce, în lipsa altor argumente, aduc 
legionarilor învinuirea că „lovesc în Romîni" în loc să lovească 
în duşmanii neamului nostru. Se arată, mai ales, că mişcările stu¬ 
denţeşti din trecut erau ce-i drept mişcări „antisemite", dar ex¬ 
plicabile într’o ţară cu atîţia Jidani, nu erau însă mişcări poli¬ 
tice. „Cuzismul" deci nu reprezenta o primejdie pentru ordinea 
publică, nu era un curent „extremist", nu ameninţa democraţia 
şi regimul partidelor politice, nu primejduia libertăţile consti¬ 
tuţionale, atît de dragi politicianilor demagogi şi Jidanilor. 
Mayer Ebner. teoreticianul imperialismul iudaic dela noi, scrie 
(într'un articol din „Ostjtidische Zeitung", întitulat „Problema 
studenţească a Romînilor" x ): „Noi Jidanii ne văităm amar că 
nu avem o clasă ţărănească, dar în schimb un proletariat, inte¬ 
lectual, şi din soarta noastră, din mizeria noastră ar trebui gu¬ 
vernanţii să tragă învăţături. Nu e bine să-l înstrăinezi pe ţăran 
de brazdă. Ca orăşean şcolit supranumerar el îşi pierde spri¬ 
jinul şi devine o primejdie pentru Stat, care va trebui să se 
apere de naţional-socialismul romînesc apărut în forma „Gărzii 
de fier". 

Adevărata primejdie pentru ordinea sau — desordinea exi¬ 
stentă nu este anume cuzismul cu fruntea tîmpă (engstirnig), 
ci „Garda de fier" care şi-a pus ţinte mai cuprinzătoare şi pentru 
care problema jidovească nu este decît un punct şi un mijloc“. 

Acestea rînduri le-a scris conducătorul spiritual al tineretului 
jidovesc în Iunie 1933. Să le descifrăm. Jidovii au un proleta¬ 
riat intelectual foarte numeros. Şi e natural să-l aibă, deoarece 
n’au o clasă ţărănească. Acest proletariat trebueşte plasat. In 
desordinea actuală acest lucru nu e posibil, dat fiind că ea în- 
gădue afluenţa fiilor de ţărani la şcoli şi formarea unui prole¬ 
tariat intelectual romînesc, care reprezintă o primejdie pentru 
ordinea ce o vor Jidanii şi în care toate posturile menite inte¬ 
lectualilor vor trebui ocupate prin şomerii jidani. Aşa dar Statul 

') Acest articol ar trebui publicat în traducere; Mayer Ebner crede anume 
că tineretul romînesc ar trebui lăsat Ia brazdă, pentruca să poată fi plasat 
proletariatul intelectual jidovesc! 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


209 


trebue să ia măsuri de cu bună vreme împotriva „Gărzii de 
fier" pentru a împiedica înfăptuirea unei ordine în care şomerii 
intelectuali romîni să le ia locurile Jidanilor! Adică: şomerii 
intelectuali jidani (toţi comunişti şi activînd pentru viitoarea 
ordine comunistă!) nu sunt o primejdie pentru „Stat", ci numai 
cei romîni sprijiniţi de „Garda de fier". Dar al cui e „Statul" 
despre care vorbeşte Mayer Ebner? Se vede că al Jidanilor — 
deoarece în Decemvrie 1933 „Garda de fier" a fost desfiinţată, 
şi „Statul" a luat toate măsurile ca afluenţa ţăranilor la şcoli 
să scadă cît se poate de mult. In schimb licee particulare jido¬ 
veşti funcţionează într’un număr extraordinar — cu autorizaţia 
Statului (lor?) pentru a spori numărul şomerilor intelectuali 
jidani cari luptă pentru viitoarea ordine definitivă în „Stat". 

Dar dece „cuzismul" nu-i mai nelinişteşte pe Jidani, dece 
oare, în 1933, ei dădură poruncă guvernanţilor noştri să des¬ 
fiinţeze „Garda de Fier", nedînd atenţie cuzismului, împotriva 
căruia înainte vreme ţipau în gura mare? Deoarece în 1933 
mişcarea revoluţionară jidovească ieşise ea însăşi din „faza cu- 
zistă". Ea ajunsese la o consolidare a organizaţiei care nu mai 
trebuia să se teamă de „cuzism". Aci nu e vorba se’nţelege de 
doctrina d-lui A. C. Cuza, ci de puterea reală pe care o repre¬ 
zenta organizaţia sa şi de metodele acestei mişcări aplicate în 
„combaterea primejdiei jidoveşti". 

Îndată după Unire, Jidanii nădăjduiau la noi să înainteze 
treptat la dictatura proletară, trecînd mai întîiu prin socialismul- 
democrat. Grigorovici—Pistiner—Moscovici—Flueraş, etc,, intrară 
în acţiune, începură să organizeze muncitorimea, aranjară greve 
demonstrative, serbări de 1 Mai, după toate regulele socialiste. 
Jidanii, dela noi şi de pretutindeni, sprijineau aceste mişcări, 
împingînd tot mai spre „stînga". Guvernele noastre au procedat, 
la rîndul lor, după regulele democratice: i-au domolit pe şefii 
socialişti înlesnindu-le un traiu burghez, chiar foarte burghez, 
iar contra demagogilor mai mici au aplicat alte mijloace de 
convingere. Neplăcută le era obrăznicia şi intransigenţa jido¬ 
vească nutrită şi de organizaţiile lor din străinătate şi susţinută 
mai ales de nădejdea în sprijinul viitor al Rusiei sovietice. Pentru 
potolirea obrăzniciei jidoveşti, guvernele organizau cîte o de¬ 
monstraţie „cuzistă" (cea dela Oradea a ramas de pomină). 
Dar chiar în cursul desfăşurării acestor ciocniri s’a aratat pînă 

M 


www.dacoromanica.ro 


210 


TRAIAN BRĂILEANU 


la evidenţă superioritatea mereu crescîndă a organizaţiei jido¬ 
veşti faţă de metodele „cuziste", cari erau bune poate în faza 
grevelor şi demonstraţiilor socialiste, dar cu desăvîrşire nepu¬ 
tincioase în faza nouă în care intrase politica jidovească — 
anume cea comunisto-masonică. Prin masonerie ei puseseră mîna 
pe conducătorii Statului, iar prin comunism ei începură să pre¬ 
gătească lovitura hotărîtoare; socialismul fu scos din circulaţie 
şi vegetează doar pe tăcute în jurul ministerului muncii (dacă 
n’a evoluat chiar şi aci mai spre stînga). In acelaş timp în¬ 
cetă şi acţiunea cuzismului. Ceeace mai rămase din organizaţia 
politică cuzistă se contopi cu democraţia noastră „naţională", 
care ocupă astăzi poziţiunea de „centru" între extrema stîngă şi 
extrema dreaptă, anunţînd lumea că luptă împotriva tuturor 
extremismelor — dar respectă instituţia (se vede că arhidemo- 
cratică a francmasoneriei în care s’au refugiat şi activează toţi 
jidanii comunişti pentru a îndrepta acţiunea „Statului" mai ales 
împotriva extremismului de dreapta), sperînd că evenimentele 
politicei externe vor rezolvi în timp apropiat problema stîngei 
jidoveşti. Partidul ţărănist aşteaptă doar clipa prielnică... 

Din această constelaţie a forţelor antagoniste, determinată în 
primul rînd de ofensiva comunismului jidovesc (unit cu franc¬ 
masoneria) a rezultat situaţiunea grea a naţionaliştilor romîni 
grupaţi în Legiune şi partidul „Totul pentru Ţară". Lupta lor 
e îndreptată împotriva comunismului şi numai a comunismului. 
Ei nu sunt revoluţionari; ei sunt conservatori, tradiţionalişti; 
ei feunt împotriva deslănţuirii războiului civil, împotriva luptei 
între clase sociale; ei sunt creştini, regalişti convinşi. 

Ori vrînd să lovească în comunişti (cari dealtminteri au trecut 
la ofensivă prin asasinate), legionarii se izbesc de romîni, de 
„democraţii" romîni trimişi de jidani în lupta împotriva legio¬ 
narilor. Dela jandarmul din sat pînă la Sadoveanul din Bu¬ 
cureşti, legionarii întîlnesc totdeauna pe Romînul care scuteşte 
cu trupul său pe jidanul comunist. Aşa de strîns sunt îmbrăţi¬ 
şaţi şi aşa de mare grijă are romînul să-şi scutească patronul 
încît legionarul care vrea să-l atingă pe Jidanul comunist loveşte 
fără să vrea în fratele său de sînge. 

In cazul „Adevărului" şi „Dimineţii", lumea credea că în 
sfîrşit jidanul comunist a rămas descoperit şi poate fi atacat 
corp la corp. Intr’adevăr procesul Pauker îi scosese pe Jidani 
din fire şi în panica şi nebunia laşului ei atacară direct lovind 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


211 


în dreapta şi stînga. Dar primind cîteva lovituri zdravene fugiră 
şi — scoaseră din hrubele întunecoase ale masoneriei pe Sado- 
veanti, aruncîndu-1 în faţa naţionaliştilor. Şi iată-ne acuma în 
luptă cu „marele scriitor romîn", pecînd jidanul s’a retras pentru 
a unelti mai departe împotriva noastră! 

Democraţia noastră a privit cu nepăsare la această lupta şi 
a fost, fără îndoială, mulţumită că lucrurile s’au liniştit şi că, 
în definitiv, legionarii n’au ieşit biruitori. „Cazul Sadoveanu" 
se mai discută. La Cernăuţi, de pildă, membrii emeritaţi ai so¬ 
cietăţii studenţeşti „Junimea", deliberează, dacă ar fi bine ca 
Sadoveanu să fe exclus diin rîndurile membrilor onorifici ai so¬ 
cietăţii — aşa cum ar dori-o membrii activi, studenţii. Căci, 
zic unii dintre aceşti membri emeritaţi, Sadoveanu e totuş un 
„mare scriitor". Şi e gras la trup, adăogăm noi; un motiv mai 
mult ca problema să fie discutată cu chibzuială... 

IX 

Democraţia, masoneria, comunismul şi-au dat mina pentru a 
arunca neamul romînesc din făgaşul istoriei sale. Marii noştri 
cărturari cari în tinereţea şi anii lor de bărbăţie au scris şi 
luptat pentru înfăptuirea idealului naţional, au răscolit sufletul 
tineretului, l-au înflăcărat şi pregătit pentru jertfa supremă în 
slujba patriei, — au îmbătrînit şi nu mai înţeleg zbuciumul 
nouilor generaţii cari simt că lupta hotărîtoare pentru păstrarea 
patriei lărgite se apropie. 

Teoreticiani democraţi şi umanitarişti, ambiţioşi, rîvnind să 
li se trîmbiţe lauda în ziarele scrise de propagandiştii comu¬ 
nişti, rîvnind ca prii).- francmasonerie să ajunga mari demnitari, 
otrăvesc sufletul tineretului cu doctrine tendenţioase. Timizi 
şi nesiguri de întorsătura ce vor lua evenimentele în viitorul 
apropiat, mulţi dintre intelectualii romîni dela sate şi din oraşe 
nu îndrăznesc să-şi manifesteze convingerile politice; oscilează 
între toate partidele şi curentele, aşa cum s’a întîmplat pretutin¬ 
deni unde clasa conducătoare, elita intelectuală a unei naţiuni 
a fost roasă şi zdruncinată de germenii disoluţiei. 

Dar: înaintează mereu legionarii! Nici păianjenişul teoriilor, 
nici sîsîitul viperelor masonice, nici ţipetele demagogilor, şi 
nici urletul democraţilor masivi, nu vor putea opri înaintarea 
lor — pe făgaşul adine săpat al istoriei Neamului Romînesc. 


www.dacoromanica.ro 



ROLUL SOCIAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR 


Cea mai mare eroare a democraţiilor moderne este credinţa 
că s’ar putea organiza o societate pe principiile enunţate cu atîta 
zgomot de revoluţia franceză: libertate, egalitate, fraternitate. 
Adevărat este,-că în sufletul fiecărui om e vie dorinţa de a fi 
liber, de a fi egal şi frate cu toţi. Dar analizînd mai deaproape 
şi cu sinceritate această dorinţă va trebui să mărturisim că fie¬ 
care om vrea să fie liber, adică să comande şi jiu să asculte, să 
fie egal, dar cu cei puternici, şi să fie frate, dar cu cei bogaţi. 
Niciodată n’au existat şi nici nu vor exista vreodată societăţi 
organizate în cari toţi să fie liberi, egali şi fraţi. Termenul de 
societate sau asociaţie implică pe cel de organizaţie. Iar orga¬ 
nizaţie înseamnă ierarhie, disciplină, deci inegalitate. Sociologia, 
dacă vrea să fie ştiinţă, trebue să observe realitatea şi să evite 
a lua dorinţe drept fapte. Observaţia, întregită prin istorie, ne 
arată că,în societatea umană, în orice formă socială, o minoritate 
guvernează şi o majoritate e guvernată. Acea minoritate poatd 
fi numită în general elită sau clasă conducătoare. Mai putem adă- 
oga, ceea ce se poate verifica iarăşi prin observaţie şi istorie, 
că orice formă socială umană are o constituţie monarhică, fie că 
e vorba de familie, gintă, trib sau Stat. Puterea „monarhului" 
poate fi,mai mult sau mai puţin absolută, dar existenţa „şefului" 
e indispensabilă .pentru orice societate. Astfel în familie bărbatul 
e monarhul natural, deşi puterea sa nu e totdeauna şi pretutin¬ 
deni neîngrădită. Chiar fără intervenţia Statului şi a legilor, 
adeseori femeia îi reduce pretenţiile de stăpînire absolută. Astăzi 
femeile cer libertate şi egalitate şi în familie şi în Stat în temeiul 
principiilor democraţiei integrale. De aci pînă la istituirea dicta¬ 
turii lor e numai un pas... Dar primejdia nu e prea mare, cîtă 
vreme funcţiunile biologice impun o ierarhie a sexelor, o divi¬ 
ziune a muncii din care „şefia" bărbatului în familie rezultă ca 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


213 


un fapt natural. Numai cînd femeile renunţă la maternitate, deci 
cînd din „căsătorie" nu se naşte familia, ci numai o tovărăşie fără 
înţeles social, principiul libertăţii şi egalităţii îşi poate găsi 
aplicaţia. 

Pornind dela : familie, societatea se poate lărgi şi complica prin 
necesitatea de. adaptare la mediul împrejmuitor. Cautarea hranei, 
construirea de .adăposturi, lupta cu animale sălbatice, în sfîrşit 
apărarea teritoriului,ocupat împotriva unor grupuri sociale străine 
impun o organizare menită să asigure cooperarea membrilor 
societăţii. Orice activitate colectivă însă îndreptată spre acelaş 
scop cere conducere. Conducătorii se selecţionează în temeiul 
prestigiului ce şi-l dobîndesc în ochii „mulţimii". Ei trebue să 
aibă anumite virtuţi, manifestate prin modul lor de a acţiona. 
Nu e vorba numai de puterea fizică, necesară şi ea în anumite 
împrejurări şi fără îndoială avînd şi ea caracterul unei virtuţi 
care dă prestigiu. Dar înţelepciunea, dreptatea, bunătatea, bo¬ 
găţia etc. sunt virtuţi cari dau individului o superioritate faţă 
de alţii cari posedă aceste virtuţi într’un grad mai inferior. La 
aceste se adaogă apoi şi legitimări iraţionale cari ridică pe unii 
indivizi la rangul de conducători. Astfel credinţa că unii indivizi 
sunt înzestraţi cu daruri supranaturale, că descind din zei, sau 
că divinitatea le-a încredinţat conducerea etc., întăreşte autoritatea 
lor şi le asigură ascultarea „supuşilor". 

Dar acest prestigiu al oamenilor de elită, de orice fel ar fi 
virtutea lor superioară, se întemeiază pe o condiţie fundamentală: 
pe educaţia copiilor prin care ei învaţă a respecta autoritatea oa¬ 
menilor superiori. Copilul vede în educatorii săi superioritatea 
întruchipată. Părinţii, mai întîiu, reprezintă pentru el toate vir¬ 
tuţile pe icari năzueşte şi doreşte a le dobîndi: puterea fizică, în¬ 
ţelepciunea, bunătatea, dreptatea. Copilul crede în puterea supra¬ 
naturală a părinţilor şi învaţă apoi a respecta în părinţi pe con¬ 
ducătorii săi instituiţi de divinitate. Acest sentiment de respect 
pentru autoritatea părintească, dacă e susţinut şi adîncit prin- 
tr’o educaţie conştientă, adică prin manifestarea concretă a vir¬ 
tuţilor părinteşti faţă de copil, devine atît de puternic încît în¬ 
lesneşte acelaş ^raport faţă de toţi aceia cari ţin, dintr’un anumit 
punct de vedere, locul părinţilor. Toţi bătrînii sunt respectaţi. 
Autoritatea „senatului" în Cetatea antică se întemeiază pe acest 
sentiment întărit prin educaţia familială. Senatorii sunt „patres", 


www.dacoromanica.ro 


214 


TRAIAN BRĂILEANU 


ei sunt părinţii tuturor cetăţenilor. In acelaş fel preoţii sunt con¬ 
sideraţi ca „părinţi" şi toţi aceia cari deţin o „putere" în so¬ 
cietate în temeiul unei legitimări oarecare izvorîtă din virtuţile 
ce le posedă. 

Condiţiunile concrete, istorice, în cari s'au născut şi desvoltat 
unele societăţi, (au împins la diferenţierea elitelor după diferitele 
funcţiuni sociale. In societăţile antice, la Greci şi Romani, elita 
avea un ^caracter aproape pur politic-militar. Educaţia se făcea în 
familie, iar Statul complecta numai educaţia familială pregătind 
pe tineri pentru războiu. Mai tîrziu se ivesc la Greci „sofiştii" 
şi „filosofii" cari întemeiază şcoli pentru desăvîrşirea educaţiei 
intelectuale a tineretului. Aceşti filosofi reprezintă o „elită mo¬ 
rală", care n'are însă o influenţă prea mare asupra conducerii so¬ 
cietăţii. Tot astfel lipseşte în antichitate, la Greci şi Romani, o 
elită religioasă, o preoţime organizată şi cu pretenţie de a lua 
parte efectivă la conducerea societăţii. Educaţia religioasă ca şi 
cea morală ;se făcea în familie, iar în Stat prin mijlocirea organi¬ 
zaţiei politice ^militare. 

Abia creştinismul organiză instituţia bisericii şi starea socială 
a preoţilor. Aceştia, dobîndindu-şi un mare prestigiu asupra mul¬ 
ţimii, deveniră conducătorii spirituali ai societăţii şi începură să 
organizeze educaţia .într’un mod necunoscut la Greci şi Romani. 
Rolul pe care l-au avut preoţii ca educatori, ca elită religioasă 
şi morală, e prea cunoscut pentru a fi nevoe de o expunere mai 
largă. Ceea ce trebue să notăm este faptul că legitimarea lor în 
ochii mulţimii este de două feluri: ei sunt consideraţi ca repre¬ 
zentanţi ai puterii divine, iar pe de altă parte sunt şi deţinători 
ai tuturor cunoştinţelor omeneşti. Ei au locul înţelepţilor, al fi¬ 
losofilor. Ei întemeiază şcoli, institute de educaţie şi cultură. 
Ei sunt învăţători, singurii învăţători în înţelesul de conducători 
spirituali, fie că e vorba de ştiinţa divină (teologie) sau de ştiinţa 
umană (filosofie). 

Prestigiul preoţilor, mai ales în ţările apusene, e nemăsurat. 
Ei domină viaţa socială şi conduc destinele popoarelor. Dar şi 
în Răsărit preoţii au o influenţă extraordinară. Conducătorii 
politici trebue să ceară şi să obţie legitimarea conducerii din 
partea Bisericii pentru a se bucura de întreaga autoritate în faţa 
mulţimii. 

încetul cu încetul însă în sînul clasei „intelectualilor" repre- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


215 


zentată întîi numai prin preoţi, se înfăptueşte o nouă diferen¬ 
ţiere. Se înmulţesc „învăţaţii" laici, medici, jurişti, literaţi, filo¬ 
sofi. Ştiinţa progresînd întră în conflict cu teologia şi lupta ide¬ 
ilor îşi are repercusiuni asupra societăţii. Intre teologi (preoţi) 
şi intelectualii laici începe lupta pentru conducerea spirituală a 
societăţii. Elita politică se emancipează şi ea tot mai mult de 
subt influenţa bisericii, protestantismul grăbind acest proces în 
lumea apuseană. In sfîrşit prăbuşirea feodalismului şi organizarea 
Statului democrat t (burghez) şi laic pune şi problema educaţiei 
prin şcoli supusă numai controlului Statului şi sustrasă contro¬ 
lului Bisericii. Funcţia preoţească e limitată la conducerea reli¬ 
gioasă a credincioşilor, iar educaţia tineretului e încredinţată 
unei noui elite, reprezentată prin învăţători. 

Pe ce se întemeiază prestigiul acestei elite? Care este legiti¬ 
marea ei în faţa mulţimii? 

Iată întrebări cari se cer lămurite pentru definirea precisă a 
rolului social al ^învăţătorilor 11 . 


II 

Despărţirea şcolii de biserică nu s'a înfăptuit fără lupta, mai 
ales în,apusul catolic şi, în primul rînd în Franţa. Aci „laicizarea" 
învăţămîntului deveni o formulă demagogică a partidelor de 
stingă ostile bisericii catolice. „Democraţia" franceză temîndu-se 
de influenţa politică a preoţilor, a năzuit să dea tineretului o 
educaţie curat laică, o educaţie morală fără religie. S’a ajuns 
pînă a opri învăţătorilor de a aminti în şcoală numele lui Dum¬ 
nezeu. Propaganda socialistă şi comunistă desăvîrşi ateizarea 
şcolii primare mai ales. Urmările pentru societatea franceză 
sunt dezastruoase: această ţară e ameninţată de bolşevizare, de 
desarmare morală şi materială. 

La Romîni n’a existat şi nu există o luptă între biserică şi 
şcoală. întemeierea şcolii laice nu s'a făcut împotriva ci 
cu ajutorul bisericii. Au fost şi mai sunt poate unii intelectauli, 
profesori şi învăţători, atinşi de boala Apusului. Dar influenţa 
lor nu s'a prea simţit. Şcoala laică s’a constituit cu administraţia 
ei autonomă, dar a rămas spiritualiceşte legată de biserică. Edu- 


www.dacoromanica.ro 


216 


TRAIAN BRĂILEANU 


caţia morală se sprijină pe credinţa religioasă, pe învăţătura 
creştină. 

Naţionalismul şi creşitinismul au rămas la noi noţiuni nedes¬ 
părţite, cari constituesc principiile de temelie şi ale Statului, 
care este naţional şi creştin-ortodox. 

De aci urmează că noţiunea de „învăţător" are la noi alt în¬ 
ţeles decît|în ţările unde şcoala laică a fost organizată ca instru¬ 
ment de luptă a politicianilor atei împotriva bisericii. 

Preoţii şi învăţătorii formează, la noi o singură elită: elita 
religioasă-morală. lsus Hristos a fost învăţător, era numit înv㬠
ţător de „învăţăceii" săi. Numai complicarea structurii socie¬ 
tăţilor moderne a împins la diferenţierea acestei elite religioase- 
morale. Astfel a fost nevoie de o diviziune a muncii în tagma 
învăţătorilor, de o specializare impusă de progresul ştiinţelor 
şi de nevoile unei organizaţii politice tot mai complicate. 

Ori, prestigiul învăţătorilor, de orice grad de specialitate, de¬ 
rivă totuş din legitimarea religioasă-morală a acestor „părinţi 
sufleteşti". Virtutea lor e „înţelepciunea", ca şi a preoţilor, iar 
„bunătatea" nu ; le poate lipsi ca unora cari ţin locul părinţilor 
adevăraţi. Deosebirea între ei şi preoţi este, că înţelepciunea în¬ 
văţătorilor nu e considerată numai ca dar dumnezeesc, ci ea 
este şi înţelepciune practică, dobîndită prin studiul ştiinţelor. 
Cu cît şcoaleie sunt mai înalte şi învăţătorii mai specializaţi, cu 
atîta prestigiul lor se întemeiază tot mai mult pe această înţe¬ 
lepciune practică. .„Savanţii" sunt onoraţi şi respectaţi în primul 
rînd pentru ştiinţa lor. Dar ar merita ei numele de „învăţători", 
dacă pe lîngă ştiinţă n'ar avea şi virtuţile originare ale înv㬠
ţătorului: religiozitatea şi bunătatea? Un savant ateu, egoist, 
materialist, desfrînat.şi imoral — poate fi numit învăţător? Ii dă 
ştiinţa prestigiul *de conducător, de educator? Nicidecum. Acest 
savant ar fi pentru societate mai primejdios decît un criminal 
incult, căci el corupe, prin pilda sa, tineretul şi zdruncină în 
marea mulţime încrederea în luminile ştiinţei şi culturii inte¬ 
lectuale. 

Şi se ştie, dar prea puţin se ia în seamă, că disoluţia unei 
societăţi, destrămarea oricărei forme sociale, merge de sus în 
jos, nu de jos în sus. Cînd părinţii sunt destrăbălaţi şi imorali 
şi copiii vor fi aşa, cînd primarul e hoţ, hoţiile se vor înmulţi 
în sat, cînd miniştrii nu sunt cinstiţi, nici prefecţii nu vor fi 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


217 


la înălţime, ,cînd deputaţii vor fi corupţi, nici alegătorii nu vor 
fi mai|buni, cînd judecătorii vor lua mită, fraudele şi excrocheriile 
se vor întinde în toată ţara. 

Dar mai ales, cînd elita religioasă-morală, cînd preoţii şi în¬ 
văţătorii îşi vor pierde prestigiul, prin viaţă desfrînată, prin 
politicianism corupt şi sectar, prin egoism feroce şi neglijarea 
funcţiunii lor, decadenţa şi disoluţia societăţii e inevitabilă. 

Dacă ne dăm seama de acest fapt, vom înţelege cît de nece¬ 
sară este o reflexiune neîncetată şi atentă asupra faptelor noastre. 
Un învăţător, de orice categorie şi grad ar fi aparţine elitei 
morale a societăţii, deci unei aristocraţii al cărei prestigiu se 
întemeiază pe virtuţile morale. Rolul social al acestei elite se 
defineşte în acest fel în mod desăvîrşit. Aşa cum ofiţerul trebue 
să fie viteaz, judecătorul drept, comerciantul prevăzător, — aşa 
învăţătorul trebue să fie moral, să aibă toată virtutea morală. 
Numai în temeiul virtuţii sale specifice el îşi dobîndeşte şi-şi 
păstrează prestigiul de conducător moral, de învăţător ade¬ 
vărat, numai ,în temeiul acestei virtuţi el aparţine de fapt elitei 
morale a naţiunii. Şi numai o naţiune care are o astfel de elită, 
poate progresa, poate deveni şi rămînea puternică. 

Se va zice: dar Romanii n’au avut şcoli şi învăţători şi au 
cucerit lumea. JE adevărat. Dar la ei părinţii aveau, la început, 
timpul şi posibilitatea să fie şi învăţători — şi au fost învăţători 
admirabili. , 

Iar cînd părinţii, prin răspîndirea luxului şi desfrîului, nu s’au 
mai ocupat de educaţia copiilor, a început declinul. Decăderea şi 
destrămarea societăţii t romane se explică în mare parte prin lipsa 
şcolii, prin lipsa unei învăţătorimi organizate, a unei elite morale. 
Chiar istoria imperiului roman ne dovedeşte deci importanţa 
acestei elite. . 

In teorie recunoaştem cu toţii marele rol ce-1 are învăţătorul 
în societate. In practică însă lucrurile iau altă înfăţişare. 

Se crede anutne că învăţătorul îşi împlineşte obligaţiunile sale 
în şcoală, predînd copiilor cunoştinţe şi predînd morală. Aşa 
şi la Universitate: un profesor îi învaţă pe studenţi fizică, altul 
istorie, altul iarăşi etică. Iar în afară de şcoală învăţătorul e 
simplu particular, cetăţean al democraţiei şi poate face ce vrea, 
ferindu-se doar de a face lucruri cari l-ar pune în conflict cu 
legile şi regulamentele de tot felul. S’ar crede că un profesor 


www.dacoromanica.ro 


218 


TRA1AN BRÂILEANU 


de fizica e profesor de fizică fie în Franţa, America sau China. 
Fizica e doar pretutindeni aceeaşi. Dar în felul acesta am avea 
de ajuns un singur profesor de fizică pentru toate Universi¬ 
tăţile din lume, iar studenţii ar asculta cursurile de fizică la 
radio, totaşa cele de morală etc. Doar pentru examene ar fi 
nevoie de un personal ajutător. Dar oare n’avem cărţi cari reduc 
foarte mult rolul profesorului în ce priveşte transmiterea cu¬ 
noştinţelor? Să fim sinceri: nu sunt oare o mulţime de învăţători 
şi profesori cari nu fac decît să examineze pe elevi, dacă au 
învăţat şi asimilat ceea ce au învăţat în manuale şi cărţi? Aceşti 
învăţători şi profesori sunt simple anexe ale manualelor şi, 
uneori, anexe foarte slabe. Mai ales cînd au şi alte multipld 
ocupaţii: politica, pokerul, grija gospodăriei etc. 

Un sat care are astfel de învăţători şi un oraş cu aşa fel de 
profesori nu se pot lăuda că au o elită morală, conducători 
spirituali ai generaţiilor ce vin şi pildă de urmat pentru mulţimea 
neştiutoare. 


IU 

Statul naţional romîn are nevoie de o elită morală, al cărei 
prestigiu să se întemeieze pe virtuţi sădite în sufletul fiecărui/ 
învăţător. Cunoştinţele de specialitate pe cari învăţătorul trebue 
să Ie aibă sunt o condiţie indispensabilă, dar inferioară. Adică: 
nimene nu poate fi învăţător fără cunoştinţe temeinice, dar cu¬ 
noştinţele temeinice singure nu-i dau unui om calitatea de înv㬠
ţător, de membru al elitei morale, aşa cum faptul biologic al 
procreării nu-i v dă unui individ calitatea de „părinte“ în înţelesj 
social şi moral. Ci părintele trebue să aibă virtuţi cari depăşesc 
cu mult condiţia indispensabilă dar inferioară a „virtuţii" biolo¬ 
gice de procreare. 

lExamenele, diplomele, rezultatele dobîndite în clasă privind 
cunoştinţele elevilor, sunt chestiuni de formă, cari îşi găsesc 
rezolvirea în acelaşi fel în toate ţările. 

Problema centrală şi fundamentală rămîne: care este influenţa 
morală a învăţătorului asupra elevilor? Şi nu numai asupra ele¬ 
vilor, ci şi asupra societăţii în care-şi desfăşoară activitatea, în 
care trăeşte ca învăţător. 

Subtila deosebire ce se face între viaţa publică şi viaţa partf- 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


219 


culară serveşte unei societăţi decadente pentru a-şi ascunde vi¬ 
ciile şi putregaiul. Un om nu poate' fi moral în viaţa publică 
şi imoral în viaţa particulară, el nu poate fi învăţător în şcoală şi 
cartofor, beţiv şi desfrînat în viaţă particulară. Dacă autoritatea 
şcolară îngădue acest lucru, înseamnă că organizaţia oficială a 
şcolii e în plină decadenţă. Un ofiţer ar putea fi viteaz în răz¬ 
boia şi laş în timp de pace, un preot ar putea fi credincios în 
biserică şi ateu în viaţa particulară? E evident că nu e posibil. 
Dar atunci nici învăţătorul nu poate fi învăţător, adică înţelept 
şi bun, în şcoală, iar în viaţa particulară nebun şi rău. 

El trebue să fie totdeauna şi în orice împrejurare Învăţător, 
pildă de virtute părintească. 

Nu susţin că învăţătorii romîni, de toate gradele, sunt răi şi 
imorali. Dar nu vom putea tăgădui că mulţi n'au virtutea ce le-ar 
da. dreptul să se numească învăţători. Ei sunt buni cetăţeni, unii 
sunt buni oameni de afaceri, alţii excelenţi demagogi sau destoi¬ 
nici agricultori — dar nu sunt învăţători decît în puterea di¬ 
plomei. 

Ori, fiecare dintre noi, învăţătorii, poate deveni un învăţător 
adevărat, dacă îşi dobîndeşte virtuţile necesare. Şi există o 
singură cale spre virtute: analiza sinceră a conştiinţei proprii şi 
autocontrolul sever al faptelor. învăţătorul trebue să se vada 
pe sine aşa cum ar trebui să fie, deci să-şi construiască imaginea 
ideală a personalităţii sale, după care apoi să se călăuzească în 
toate acţiunile .sale. 

Dar din ce elemente să-şi construiască această imagine, in 
care oglindă îşi poate vedea chipul său ideal? 

Există o oglindă, curată ca cristalul, care redă chipul nostru 
ideal de învăţător: este sufletul elevilor noştri. Noi trebue să 
devenim şi să fim aşa cum ne cred şi ne doresc ei să fim: în¬ 
ţelepţi peste măsură, buni, drepţi, fără patimi şi păcate. Şi dacă 
într’adevăr ne străduim să corespundem acestei imagini, să fim 
aşa cum ,ne doresc ei, atunci sufletele lor se înalţă spre noi, vom 
simţi cum, ei înşişi năzuesc a deveni ca noi. 

Dacă înşelăm credinţa şi aşteptările lor, dacă ei vor observa 
contradicţii între vorba noastră şi faptele noastre, rolul nostru de 
educatori s’a sfîrşit. Noi nu mai suntem conducători, nu mai 
facem parte din elita morală a naţiunii. Căci aceşti copii cresc, 
devin maturi şi văd acuma lămurit că noi nu suntem decît nişte 


www.dacoromanica.ro 


220 


TRAIAN BRĂILEANU 


bieţi funcţionari cari, pentru pîinea de toate zilele, ne-ain muncit 
să le dăm cîteva fărîme de cunoştinţe. 

Dacă prestigiul elitei morale a unei naţiuni e scăzut şi ştirbit 
prin vicii şi greşită selecţiune a membrilor ei, se ridică serii de 
generaţii lipsite de sprijin moral, lipsite de ideal. 

O mare răspundere pentru viitorul neamului romînesc apasă 
asupra umerilor învăţătorilor, asupra părinţilor sufleteşti ai ti¬ 
neretului. După chipul şi asemănarea noastră cresc aceşti tineri. 

Să reflectăm asupra acestei probleme şi, primind toate jert¬ 
fele, să ne străduim a ne apropia de chipul ideal al învăţător 
rulai. 


www.dacoromanica.ro 



FEMINIZARE Şt EFEMINARE 


I 

Orice tendinţă de reformă socială trebue să pornească dela 
cercetarea dacă temeliile societăţii, instituţiile ei de baza sunt 
sănătoase şi rezistente. Şi lămurit lucru este că cea mai impor¬ 
tantă instituţie este familia. Oricît de întinsă, oricît de complicată 
în structura ei ar fi o societate, puterea ei, biologică şi spirituala, 
se sprijină pe organizaţia familială. Toţi reformatorii sociali, 
teoreticieni şi oameni practici, au recunoscut acest adevar, iar 
legiuitorii au dat atenţie cuvenită acestei instituţii. Iar daca în 
cursul secolului XIX societăţile civilizate au arătat semne de 
desagregare şi decadenţă, de instabilitate şi neîncetată zvîrcolire 
revoluţionară, cauza trebue căutată, cum bine a arătat Auguste 
Comte, mai ales în disoluţia familiei, în distrugerea nucleului 
social care este familia. 

Forma familială care a îngăduit popoarelor europene să se 
ridice la înaltă civilizaţie şi la putere politică este cea monogama 
şi patriarcală, în care sfera de activitate a bărbatului şi cea a 
femeii sunt bine delimitate una faţă de alta, fără ca situaţia fe¬ 
meii să fie degradantă şi umilitoare. Bărbatul se ocupă de po¬ 
litică şi conduce gospodăria, femeea munceşte în gospodărie 
alături de bărbat, naşte şi creşte copii. Funcţia biologică a fe¬ 
meii o opreşte dela unele ocupaţiuni bărbăteşti şi îi fixează 
locul, deosebit şi specific, în societate. Se’nţelege că raporturile 
între bărbat şi femeie n’au rămas neschimbate în cursul isto¬ 
riei 1 ). Complicarea structurii sociale prin transformarea insti¬ 
tuţiilor politice, religioase, morale, economice a influenţat adînc 

') Gaston Richard, în cartea sa ,La Femme dans rhistoire” (Paris 1°09), 
tratează pe larg această problemă. 


www.dacoromanica.ro 



222 


TRAIAN BRÂILEANU 


asupra organizaţiei familiale, schimbînd adeseori în mod pro¬ 
nunţat situaţiunea femeii. In cercetările ce s’au făcut asupra aces¬ 
tei probleme, nu s’a ţinut însă îndeajuns seama de faptul că 
organizaţia familială şi situaţia femeii nu se schimbă în aceeaşi 
societate, în mod uniform, ci în dependenţă de clasele sociale, 
de profesiuni şi ocupaţiuni. Astfel cele mai adinei schimbări a 
suferit organizaţia familială în clasele conducătoare, pe deoparte, 
şi în clasa muncitorilor industriali, pe de altă parte, pe cînd 
familia ţărănească jde pildă şi-a păstrat structura originară. 

Noi nu afirmăm deci că familia umană ar avea sau ar trebui 
sa aibă o structură rigidă şi că ar exista un singur tip (ideal) de 
familie. Dimpotrivă, credem că familia umană e mlădioasă şi a- 
daptabilă diferitelor condiţiuni concrete (istorice). Dar cert este 
că funcţia principală a familiei este perpetuarea societăţii, atit 
Xlin punct de vedere biologic cit şi spiritual. Ori, această funcţie 
familia nu şi-o poate împlini, dacă femeia e sustrasă rolului ce-1 
are în temeiul caracterelor ei psiho-fizice, deosebite de cele ale 
bărbaţilor. O societate în care femeia nu vrea sau nu poate 
sa-şi îndeplinească îndatoririle ei naturale şi sociale de femeie e 
ameninţată cu pieirea şi dispariţia. In acelaş mod se prezintă 
problema şi pentru diferitele clase sociale. O elită socială lovită 
de flagelul sterilităţii naturale sau artificiale a femeilor este pe 
cale de degenerare şi destrămare. 

Mlădierea structurii familiei nu poate depăşi deci limitele 
trase de legile biologice fără a primejdui existenţa societăţii sau 
fără a provoca cel puţin neîncetate tulburări ale echilibrului 1 
social. 

Comunismul marxist atacînd elita burgheză pentru a o pr㬠
buşi a deschis lupta şi împotriva familiei „burgheze", ştiind că 
distrugerea familiei va grăbi catastrofa. Comunismul intrat pe 
mîna internaţionalei iudaice a proclamat egalitatea femeii cu 
bărbatul, „emanciparea" femeii devenind o lozincă de luptă împo¬ 
triva burgheziei „reacţionare". Cum, pe de altă parte, principiile 
liberalismului individualist se potrivea de minune cu această 
teorie, familia burgheză începu să cedeze, să slăbească şi, în 
sfîrşit, să îngădue intrarea femeii în viaţa publică cu aceleaşi 
drepturi ca şi bărbaţii. Astăzi acest proces şi-a ajuns aproape 
limita: femeia e „egală" cu bărbatul. Au mai rămas cîteva funcţii 
(armata, magistratura şi preoţia) în cari n’au pătruns încă fe¬ 
meile — dar nu se ştie ce va aduce ziua de mîine... 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


223 


i( 

Familia, ca orice organizaţie, se întemeiază pe eterogenei- 
tatea elementelor componente şi pe ierarhia lor. Ceea ce nu în¬ 
seamnă că femeia este „inferioară" bărbatului, ci numai că ea 
se „deosebeşte" de bărbat. Ea este egală în inteligenţă, senti¬ 
ment, voinţă, putere fizică etc. Adică: există femei inteligente 
şi mai puţin inteligente, atît comparate între ele, cît şi cu băr¬ 
baţii, tot astfel cu privire la celelalte însuşiri. Dar toate însu¬ 
şirile şi caracterele ei au un timbru feminin. Femeia rămîne fe¬ 
meie. Prin urmare în orice funcţie publică ar fi pusă, femeia 
nu-şi poate tăgădui şi înăbuşi caracterul ei de femeie. Dar acest 
lucru n’ar avea nicio însemnătate, dacă prin activitatea femeilor 
în viaţa publică nu s’ar distruge familia şi nu s’ar distruge 
morala. Feminizarea vieţii publice duce cu necesitate la efemi- 
nare, şi, în urmă, la bolşevizare şi anarhizare. 

Dacă femeia, în loc să fie educată pentru a conduce o gospo¬ 
dărie, pentru a creşte copii în frica lui Dumnezeu şi in respect 
pentru legile morale, primeşte o educaţie pentru a ocupa o 
funcţie: cinema naşte şi va creşte copii? Chiar dacă naşte copii, 
aceştia nu rămîn oare pe mîna servitorimii şi a unor persoane 
cărora nu le pasă de viitorul copiilor? Necesitatea unei educaţii 
îngrijite şi temeinice a femeii, după condiţia ei socială, e recu¬ 
noscută de toată lumea. Platon, Aristotel, Fenelon şi toţi peda¬ 
gogii şi oamenii de Stat cer o educaţie îngrijită a femeilor. 
Expunerile lui ( Aristotel sunt mai ales instructive. Familia, zice 
el, este o parte constitutivă a Statului, şi, cum femeile şi copiii 
sunt părţi ale familiei, buna orinduire a Statului atîrna fără în¬ 
doială de cultura femeilor şi a copiilor, „fiindcă femeile formează 
jumătate din populaţiunea liberă în Stat şi din copiii lor vor ieşi 
odată ocîrmuitorii Statului". „Relaxarea legilor lacedemoniene 
cu privire la femei este totodată contrară spiritului Constituţiunii 
şi bunei ordine a Statului. Bărbatul şi femeia, amîndoi elemente 
ale familiei, alcătuesc, se poate zice, totdeodată şi cele doua 
părţi ale Statului: aici bărbaţii, dincolo femeile; aşa ca pretu¬ 
tindeni unde Constituţiunea a orînduit rău poziţiunea femeilor, 
trebue să se spună că o jumătate a Statului este fără legi". La 
Sparta femeile au hotărît de soarta multor afaceri; „dar 
atunci întreabă Aristotel, ce deosebire e că femeile guvernează 


www.dacoromanica.ro 


224 


TRAIAN BRAILEANU 


în persoana, ori că aceia cari guvernează sunt conduşi de către 
ele"! Şi el încheie: „neorînduiala femeilor, pe lîngă că este în 
sine o pată pentru Stat, împinge pe cetăţeni la lăcomie neîn- 
frîntă de avuţie". 

Femeile trebuesc educate, dar educaţia lor nu poate fi la fel 
cu cea a bărbaţilor, nici educaţia fizică nici cea spirituală. Fâne- 
lon, la începutul tratatului său despre „Educaţia fetelor", a 
stabilit principiile cari îşi păstrează puterea şi pentru societatea 
de azi. „Femeile, zice el, au de obicei mintea şi mai slabă şi 
sunt mai dornice de nimicuri mai mult decît bărbaţii. De aceea 
nu e bine să le dedai la studii de cari să se agaţe cu nesoco*- 
tinţă. Ele nu trebue nici să conducă Statul, nici să facă războiul 
şi nici să intre în rînduirea bisericească; aşa încît ele pot fi 
lipsite de unele cunoştinţe mai întinse privitoare la politică, Ia 
arta militară, jurisprudenţă, la filosofie şi la teologie. Apoi 
cele mai multe dintre meserii nu sunt potrivite pentru ele, căci 
femeile sunt făcute pentru mişcări cumpătate. Corpul lor, ca 
şi mintea, este mai slab decît al bărbaţilor, dar în schimb na¬ 
tura le-a dăruit oarecare îndemînare, simţ de curăţenie şi eco¬ 
nomie; ca să aibă de lucru tihnit în casele lor. Insă ce urmează 
din această slăbiciune naturală a femeilor? Cu cît ele sunt mai 
slabe, cu atît este mai necesar să le întărim. Oare nu au ele da¬ 
torii de împlinit? Oare nu ele duc ori ruinează casele, orîn- 
duesc gospodăria pînă în cele mai mici lucruri şi prin urmare 
hotăresc ceea ce priveşte mai de aproape tot neamul omenesc? 
Astfel ele au înrîurire însemnată asupra moravurilor bune sau 
rele ale lumii. O femeie bine chibzuită, sîrguitoare şi evlavioasă 
este sufletul,unei case, oricît de mari; ea orîndueşte totul pentru 
îngrijirea corpului şi a sufletului. înşişi bărbaţii, cari au de¬ 
plină autoritate în societate, nu pot să ajungă la niciun rezultat 
bun prin chibzuelile lor, dacă femeile nu-i ajută în executare. 
Lumea nu este o vedenie, ci este o adunare a tuturor familiilor. 
Dar cine poate să le îngrijească mai de aproape ca femeile cari, 
pe lîngă autoritatea firească şi sîrguinţa lor în casă, au încă darul 
de a se fi născut pline de grijă, migăloase, îndemînatece, con¬ 
vingătoare şi cu darul de a influenţa. Pentru bărbaţi chiar, — 
pot ei să aibă nădejde într’o viaţă mai liniştită, dacă cea mai 
mică societate a lor, acea a căsniciei, ajunge un cuib de am㬠
răciune? Dar copiii, cari vor alcătui mai tîrziu neamul omenesc 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


225 


întreg, ce vor ajunge, daca mamele lor îi strica de cînd sunt 
mici de tot? lată deci ocupaţiile femeilor, cari nu sunt de loc 
mai prejos decît ale bărbaţilor pentru societate, deoarece ele 
au de orînduit o casă, un bărbat să-l facă fericit şi copiii sa-i 
crească bine. Pe lîngă aceasta şi femeile trebue sa fie virtuoase 
ca şi bărbaţii, căci lasînd la o parte binele sau răul ce-1 pot 
aduce societăţii, ele sunt jumătate din neamul omenesc, mîn- 
tuit de sîngele lui Isus Hristos şi hărăzit la o viaţă vecinica. In 
sfîrşit, maf trebue să socotim, pe Ungă binele ce-1 aduc femeile 
cînd sunt bine crescute, şi răul ce-1 pot pricinui lumii, cînd sunt 
lipsite de o educaţie, ce le insuflă virtutea. întotdeauna, reaua 
educaţie a femeilor face mai mult rău decît cea a bărbaţilor, pen- 
trucă neorînduelile bărbaţilor provin adesea şi din reaua educa¬ 
ţie pe care au primit-o dela mamele lor şi din pornirile inspi¬ 
rate de alte femei, chiar în vîrsta înaintată. Cîte intrigi nu ve¬ 
dem în istorie, ce răsturnare a legilor şi moravurilor, cîte răz- 
-boae sîngeroase, cîte născociri potrivnice religiunii, cîte răscoale 
în State — şi toate pricinuite de femei lipsite de bună purtare, 
lată ceeace dovedeşte însemnătatea unei bune educaţiuni a fe¬ 
telor../' 

Destrăbălarea femeilor din înalta societate romană a grăbit 
prăbuşirea imperiului. Nici biciul satirei lui Juvenal, nici legile 
împotriva luxului şi desfrîului n’au putut opri dezastrul. Aris¬ 
tocraţia franceză a fost atinsă în secolul XVIII de acelaş flagel, 
iar după revoluţie, noua rînduială s’a întemeiat pe refacere» 
familiei. Auguste Cotate, întemeietorul sociologiei, vede în re¬ 
stabilirea ierarhiei naturale între sexe singura posibilitate de 
reorganizare a societăţii; locul femeii este în familie, unde no¬ 
bilele ei însuşiri se pot desvolta potrivit cu natura ei. 


III 

Societăţile civilizate de azi arată semne de vădită decadenţă 
şi degenerare. Mai ales clasele conducătoare, elitele, sunt ame¬ 
ninţate. Tehnica modernă a înlesnit răspîndirea luxului, a trezit 
porniri şi pofte cari distrug puterea de rezistenţă biologică a 
organismului uman, dar şi rezistenţa spirituală a omului. „Re¬ 
construcţia omului" nu se poate înfăptui decît iarăş numai prin 

15 


www.dacoromanica.ro 


226 


TRAIAN BRĂILEANU 


revenirea la condiţii de traiu naturale şi, în primul rînd, prin 
refacerea familiei. D-rul Alexis Carrei, în cartea sa „L’liomme, 
cet inconnu" (Paris, Pion, 1935) ne descrie primejdiile ce ame¬ 
ninţă societatea modernă, între cari abaterea femeii dela menirea 
ei naturala este poate cea mai gravă. „Răspunsul femeilor la 
modificările aduse obişnuinţelor ancestrale prin civilizaţia mo¬ 
dernă a fost nemijlocit şi hotărîtor. Natalitatea a scăzut de în¬ 
dată... Sterilitatea voită a femeilor nu este un lucru nou în 
istoria popoarelor. Ea s’a produs deja într’o anumită perioadă a 
civilizaţiilor trecute. Acesta e un simptom clasic. Noi cunoaştem 
semnificaţia lui“. Biologiceşte femeia este esenţial deosebită 
de bărbat. „Necunoaşterea acestui fapt fundamental i-a condus 
pe promotorii feminismului la ideia că cele două sexe pot avea 
aceeaş educaţie, aceleaşi ocupaţiuni, aceleaşi drepturi, aceleaşi 
responsabilităţi. In realitate, femeia este profund deosebită de 
bărbat... Legile ^fiziologice sunt tot aşa de inexorabile ca şi legile 
lumii siderale. V E cu neputinţă de a li se substitui dorinţele ome¬ 
neşti. Noi suntem obligaţi a le accepta aşa cum sunt. Femeile 
trebue să-şi desvolte aptitudinile în direcţia propriei lor na¬ 
turi, fără a încerca să imite pe bărbaţi. Rolul lor în progresul 
civilizaţiei este mai înalt decît cel al bărbaţilor". „E absurd de 
a abate femeile dela maternitate. Nu trebue să se dea tinerelor 
fete aceeaş formaţiune intelectuală, acelaş gen de viaţă, acelaş 
ideal, ca şi băieţilor. Educatorii trebue să ţină seama de deose¬ 
birile organice şi mintale ale bărbatului şi femeii şi de rolul lor 
natural. Intre cele două sexe, există deosebiri irevocabile. De 
aceasta trebue să se ţină socoteală în construcţia lumii ci¬ 
vilizate". Problema centrală a regenerării societăţii moderne 
este, după autor, crearea unei elite, iar „pentru perpetuarea 
unei elite, eugenismul este indispensabil". „E evident că o rasă 
trebue să reproducă elementele sale cele mai bune. Totuş, la 
naţiunile cele mai civilizate, reproducţia scade şi dă indivizi 
inferiori. Femeile se strică de bună voie mulţumită alcoolului şi 
tutunului. Ele se supun unui regim alimentar primejdios, pen¬ 
tru a realiza o lungire convenţională a liniilor lor. Pe deasupra, 
ele refuză a avea copii, ceea ce se datoreşte educaţiei lor, fe¬ 
minismului, unui egoism rău înţeles, dar şi condiţiunilor econo¬ 
mice, instabilităţii căsătoriei, desechilibrului lor nervos, şi sar- 
cinei pe care slăbiciunea şi corupţia precoce a copiilor o impun 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


:_7 


părinţilor". Societăţile moderne ar trebui sa creieze condiţiuni 
economice prielnice pentru traiul familial. „Societatea moderna 
trebue să îngădue tuturora, dar mai ales elitei, sa aiba o viaţa 
aşezată, să formeze o mică lume familială, să aiba o casa, o 
gradina, prieteni. E nevoie ca gopiii să fie crescuţi de părinţi în 
atingere cu acele lucruri cari reprezintă spiritul lor. Grupul social 
trebue să fie destul de mic, şi familia destul de durabila şi 
destul de compactă pentru ca personalitatea părinţilor sa fie 
simţită. Ar trebui oprită cît mai repede transformarea ferrrjie- 
rului, a artizanului, a artistului, a profesorului, a savantului în 
proletari manuali sau intelectuali, cari să nu posede nimic decît 
braţele lor sau creerul lor. Acest proletariat va fi ruşinea veş¬ 
nică a civilizaţiei ştiinţifice. El determină suprimarea familiei 
ca unitate socială. El stinge inteligenţa şi simţul moral. El 
distruge rămăşiţele culturii şi frumuseţii. El înjoseşte fiinţa 
umană. O anumită securitate e indispensabilă pentru desvoltarea 
optimă a individului şi a familiei. Vădit lucru e că în sfîrşit 
căsătoria trebue să înceteze d^ a fi o uniune vremelnica. Uniunea 
bărbatului şi a femeii, ca şi cea a antropozilor superiori, sa 
dureze cel puţin pînă în clipa ce puii nu mai au nevoie de 
protecţie. Legile privind educaţia şi mai ales pe cea a fetelor, 
căsătoria şi divorţul să aibă în vedere interesul generaţiei urm㬠
toare. Femeile trebue să capete o înaltă educaţie pentru a de¬ 
veni capabile să facă din proprii lor copii fiinţe umane de ca¬ 
litate superioară, şi nu pentru a deveni doctoriţă, avocată sau 
profesoară". 

O nouă educaţie e necesară pentru „reconstrucţia omului. 
„Inoirea educaţiei e realizabilă fără a modifica prea mult şcoala. 
Totuş, valoarea ce o atribuim şcoalei trebue schimbată. Noi ştim 
că fiinţele umane, fiind indivizi, nu pot fi educate în massa. Ca 
şcoala nu e în stare să înlocuiască educaţia individuala data de 
părinţi. Institutorii împlinesc adeseori în mod satisfăcător rolul 
lor intelectual. Dar e indispensabil de a desvolta şi activităţile 
morale, estetice şi religioase ale copilului. Părinţii au în edu¬ 
caţie o funcţie de care nu pot fi scutiţi, pentru care trebuesc 
pregătiţi. Oare nu e straniu că o mare parte a timpului tinerele 
fete n’o consacră studiului fiziologic şi mental al copiilor, şi 
al metodelor de educaţie? Femeia trebue readusă la funcţiunea 
ei naturală, care este nu numai de a face copii, ci şi de a-i 
creşte". 


www.dacoromanica.ro 


228 


TRAIAN BRĂILEANU 


IV 

Societatea romînească a rămas oare neatinsă de germenele 
disoluţiei? Familia romînească a rezistat ciumei feministe? In 
ţările apusene biserica, legiuirea, morala publică, s’au opus 
disoluţiei şi au îngrădit întrucîtva răul, găsind, acuma în urmă, 
în mişcările de regenerare naţională un spriijn puternic pentru 
refacerea familiei. La noi dimpotrivă liberalismul individualist 
a deschis cale largă disoluţiei familiei, iar comunismul judaic 
cată să desăvîrşească opera de distrugere. Invazia femeii în toate 
funcţiile publice, în toate profesiunile libere ameninţă societatea 
em feminizare completă. Democraţia noastră a întrecut şi în 
această privinţă toate democraţiile din lume. Licee de fete, de 
Stat şi particulare, şcoli profesionale de fete au fost înfiinţate 
pretutindeni. In Universitate numărul fetelor a crescut enorm 
întrecînd la unele facultăţi şi specialităţi pe cel al băeţilor. Şi 
aşa cum odinioară pe acolo unde treceau hoardele lui Attila nu 
mai creştea iarbă, tot aşa în Universitate, după năvala fetelor, 
ştiinţa, înăbuşită de parfumuri şi pudră, călcată în picioare de 
tocuri înalte şi ascuţite, s’a refugiat stîlcită în cel mai întunecos 
colţ. Poate că această comparaţie ar părea exagerată, dar ea ca¬ 
racterizează o stare de fapt. Să vedem cum se prezintă lucrurile. 

Cînd un băiat îşi trece bacalaureatul, el se hotărăşte, după 
lungi discuţii cu părinţii şi cumpenindu-şi inclinaţiunile şi apti¬ 
tudinile precum şi posibilităţile materiale, pentru o carieră, care 
să-i îngădue mai tîrziu întemeierea unei familii. Cînd o fată a 
terminat liceul, lucrurile se simplifică foarte mult. Nici Galileu 
nu era aşa de convins de faptul că pămîntul se’nvîrte în jurul 
soarelui, cum este ea că trebue să se înscrie la Universitate. 
Cînd şi cum a ajuns la această certitudine e un mister. Deocam¬ 
dată îl vom lăsa nelămurit, căutînd a vedea cari sunt urmării© 
acestei hotărîri. Alegerea facultăţii nu prezintă nicio dificultate. 
O „pasiansă" sau o scurtă dar ageră cercetare a fundului unei 
ceşti de cafea îi descoperă fără greş facultatea pentru care e 
destinată. Nici părinţii nu atribue o prea mare importanţă 
acestui lucru. Grija lor principală e s’o mărite; şi oare unde 
are o fată prilejul să cunoască mai mulţi băieţi ca la Univer¬ 
sitate? Şi deşi toate strigă în gura mare că sunt ahtiate după 
cultură, cele mai multe fete se înscriu la Universitate nutrind 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


229 


speranţa nemărturisita ca nu va avea nevoie sa-şi dea licenţa. 
Dacă nu se mărită pînă atunci şi cum posturile devin din ce 
în ce mai rare, se va înscrie la altă facultate, îşi va lua a doua 
licenţă, eventual şi doctoratul şi pe urmă aşteapta un barbat — 
sau o slujbă. Dacă se mărită, oracâelile primului născut sunt un 
fel de prohod de înmormîntare pentru toata ştiinţa ei acumulată 
fără plăcere, de care e gata să se lepede cît mai repede 1 ). Numai 
dacă bărbatul exercită vreo profesiune practica, ea îi va flutura 
sub nas licenţele ei, lăudîndu-se cu superioritatea ei intelectuala. 

Dacă îşi găseşte un post, la bursa căsătoriilor valoarea ei 
creşte la dublu, căci la caz de nevoie poate să-şi întreţie ea 
bărbatul care este sau devine şomer. Problema se prezintă ca 
un cerc vicios. Deşi unele ar fi mai fericite să-şi îngrijească c㬠
minul şi să-şi crească copii, sunt totuşi silite să-şi caute o Ocu¬ 
paţie în afară. A cui e vina, e iarăş greu de hotărît. 

Dar cel puţin aceasta ar trebui scos în evidenţa, anume că 
numai motive de ordin material determină pe părinţi sa-şi dea 
fetele la studiu şi aceleaşi motive le determină pe ele să îmbr㬠
ţişeze o carieră. 

Nu negăm că sunt fete care au vocaţiune pentru ştiinţa, lite¬ 
ratură, arte. Nu negăm că educaţia veche păcătuia oprind fetele 
dela exerciţiile fizice, sporturi. Dar nu mai puţin adevărat este că 
constituţia psiho-fizică a fetelor nu le îngădue să se dedice unor 
ocupaţiuni specific bărbăteşti fără primejdia deformării tipului 
feminin. Emanciparea femeii înţeleasă şi practicata ca întrecere 
şi concurenţă cu bărbaţii implică tendinţa de masculinizare a 
femeii atît din punct de vedere fizic cît şi intelectual. Intr’adevar 
la unele naţiuni emanciparea femeii a produs tipul sportiv al 

.') Cartea sinceră a d-nei Marta D. Rădulescu „Clasa Vil-a* ne desvalue 
toată tragedia educaţiei fetelor de azi. „De câte ori o priveam în oglindă pe 
fata aceasta crescută mare, aproape ca o femee, încă şcolăriţă, la o vârstă 
când bunicile noastre erau măritate de mult şi creşteau al doilea sau al treilea 
copil, mă tentai, tocmai tu, să întreb; — Ei ce ai învăţat la şcoală ca sa te 
ajute în menirea mare şi grea care te aşteaptă, când vei purta în tine răs¬ 
punderea unei lumi care vine ?. .. Dar fetele cari nu s’au privit în oglindă 
ca mine, au simţit totuşi şi ele că viaţa nu este ceea ce ne da şcoala. Ele 
bâjbăe încă oarbe şi rătăcite, cu curiozităţi bolnăvicioase, cu obsesiuni obscure, 
cu divagări ale gândului. Simt împrejur colcăind fetizi viermii putregaiului, 
din sufletele gunoiate şi ucise de şcoală şi de viaţă*. 


www.dacoromanica.ro 


230 


TRAIAN BRĂILEANU 


femeii precum şi tipul „femeii savante'*, după chipul şi asem㬠
narea bărbatului. Dar la alte naţiuni femeia nu numai că-şi p㬠
strează pe deplin tipul originar, ci ea începe să-l asimileze pe 
bărbat, să-l .feminizeze şi — ce e mai rău — să-l efemineze. 

In concurenţa şi emulaţia aprigă ce s’a deschis între bărbat 
şi femeie în societăţile civilizate moderne, e natural ca să 
se dea şi lupta pentru egemonie. Unele naţiuni, în primul rînd 
cele germanice, au păstrat egemonia bărbatului, îngăduind eman¬ 
ciparea femeii şi participarea ei la viaţa publică numai cu con¬ 
diţia că ea să se poată adapta tipului bărbătesc. Tot astfel, în 
ţările latine, în cari biserica romană şi-a menţinut influenţa, 
întîitatea bărbatului în viaţa socială pare a fi asigurată. La noi 
emanciparea femeii a avut efecte surprinzătoare. In loc ca femeia, 
care năzueşte să ia parte la viaţa publică, să adopte tipul băr¬ 
bătesc, ea a deformat tipul bărbatului feminizîndu-1. Emanciparea 
.femeii s’a produs la noi fără lupte. Nici familia printr’o tradiţie 
înrădăcinată, nici biserica 1 ) nici Statul n’au opus împotriviri se¬ 
rioase mişcării femeniste. In felul acesta femeile au intrat cu 
duiumul în viaţa publică, profitînd de şcolile ce s’au creat pentru 
ele şi de admiterea lor fără restricţiuni la şcolile înalte. 

Ori, fetele în vîrsta în care ajung la Universitate au alte 
oreocupări mult mai interesante pentru ele. In primul rînd, cum 
am amintit, măritişul. De aci o serie de griji: îmbrăcămintea, 
frumuseţa, întrecerea pentru cucerirea bărbatului. In mod necesar 
şi inevitabil tinerii sunt atraşi în acest joc al pasiunilor, ner 
glijează studiul, se gîndesc la trecerea repede a examenelor 
pentru a se putea căsători cît mai curînd. Petrecerile, dansul, 
intrigile amoroase, devin preocupări de primul rang. 

Prin intrarea neîngrădită a femeilor, Universităţile noastre 
n’au cîştigat în prestigiu nici ştiinţific nici moral. Nu voiu intra 


') S. S. Patriarhul a arătat, într’un discurs ţinut înainte de cîţiva ani 
nevoia unei reforme a educaţiei fetelor, dar o acţiune a clerului în această 
direcţie nu s’a manifestat. Acuma în urmă, în gazeta „Romînia creştină 1 * 
(Anul II, Nr. 41 din 12 Aprilie 1938) profesorul Clement Stoenescu-Putna 
publică un scurt articol „Femeea de care avem nevoe. — Orientări cu privire 
la un nou învăţămînt pentru fete*, în care schiţează planul unei reforme a 
şcolilor de fete. Problema a devenit actuală. Ea trebue analizată în toate la¬ 
turile ei. Doctrina naţionalistă trebue să-i dea atenţia cuvenită. 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


231 


în amănunte. Lucrurile sunt cunoscute tuturora, dar nimene 
n’are curajul să intervie pentru curmarea acestei stări de lucruri 
care începe să devie insuportabila. 


V 

Feminizarea vieţii sociale a avut, la noi, drept urmare efemi- 
narea, sau, mai bine zis, o accentuare şi mai mare a efiminarii care 
exista şi înainte vreme. Istoria elitei noastre politice e plină de 
intrigi şi scandaluri femeieşti. Politica „fustelor" a intrat în 
tradiţie, protecţia babelor a devenit un principiu de guvernare. 
Prostituatele, de diferite categorii, joaca un rol hotărîtor în viaţa 
publică. Divorţul şi neglijarea educaţiei familiale a copiilor sunt 
fenomene obicinuite. Natalitatea, în clasa conducătoare, e aşa 
de scăzută încît cele mai multe familii vor dispare după întîia 
generaţie. 

In familiile bogate femeile n’au copii, deoarece petrecerile, 
călătoriile, teama de îmbătrînire prematură şi de pierdere a si¬ 
luetei, le fac să renunţe la maternitate. Cînd soţii n'au avere, 
femeia trebue să cîştige, ea e funcţionară, deci va năzui să ră- 
mîie fără copii. Mai ales că leafa îi va îngădui să guste plăcerile 
vieţii ca şi surorile ei bogate. 

,Dar feminizarea şi efiminarea are, la noi, un aspect şi mai 
primejdios. Ghetto-urile Moldovei, (cuprinzând şi Basarabia şi 
Bucovina) şi-au vărsat tot surplusul de plod feminin în şcolile 
secundare şi Universităţi. Aceste „intelectuale" formează avan¬ 
garda comunismului. Ele se infiltrează pretutindeni. Le găsim 
în toate birourile, ele se căsătoresc cu funcţionari romîni, ele 
mijlocesc toate afacerile, ele organizează spionajul împotriva 
Statului nostru, ele pregătesc revoluţia proletară. In toate pro¬ 
cesele comuniste le întîlnim pe aceste „intelectuale". Iar alaturi 
de ele vom întîlni, spre ruşinea noastră, fie ca acuzaţi sau ap㬠
rători, şi bărbaţi născuţi din părinţi romîni. 

Pentru a distruge familia burgheză creştină, întemeiata pe 
sfinţenia căsătoriei, pe respectul reciproc între soţi şi grija pentru 
sufletul copiilor, comunismul iudaic a aruncat în arena pe 
„intelectuala evreică". La Jidani femeia a fost întrebuinţată din 
timpuri străvechi ca instrument pentru coruperea şi pierzania 


www.dacoromanica.ro 


232 


traian brăileanu 


celorlalte popoare. In secolul XIX ascensiunea socială a Jida¬ 
nilor, care nu se putea înfăptui decît prin destrămarea omoge- 
neităţii, biologice şi psihice, a elitelor creştine, se datoreşte 
infiltrării evreicelor în familiile claselor conducătoare creştine. 
In Franţa, după revoluţie, conubiul între francezi şi evreice nu 
mai găsi nicio piedică, influenţa Jidanilor în conducerea Sta¬ 
tului spori neîncetat prin acest fapt. Dar şi în Germania, marea 
finanţă jidovească înfrînse împotrivirea familiilor aristocrate şi 
fiicele de bancheri intrară în elită. Moise Mendelsohn, bancherii 
Cohen, Itzig, Efraim, Meyer deschiseră, la Berlin, saloanele 
lor aristocraţilor şi intelectualilor germani. Adele Cohen se c㬠
sători cu un mare senior prusac. Sarah Meyer deveni baroană de 
Grotthuis, sora ei Mariana prinţesă de Reuss, una din fetele lui 
Itzig, fost cămătar, a fost făcută baroană de Eskeles, iar alta 
se mărită cu baronul de Arnstein şi, ca văduva, refuză mîna, 
titlurile şi averea prinţului suveran Carol de Lichtenstein, care 
se bătu în duel şi muri pentru ea. Dar mai ales două femei 
evreice avură o mare influenţă asupra înaltei societăţi berlineze, 
Henrieta Herz şi Rachel Levin 1 ). 

Acest proces de infiltraţie iudaică în elita germană se accen¬ 
tua tot mai mult în cursul sec. XIX şi intensitatea lui crescu prin 
mişcarea socialistă, în care „intelectuala evreică" avu un rol 
covîrşitor. Şi în Rusia în toate mişcările revoluţionare, socia¬ 
liste, nihiliste etc. o întîlnim ca propagandistă fanatică pe stu¬ 
denta evreica. Rolul Jidanilor în mişcarea marxistă-comunistă e 
cunoscut. Dar prin influenţa femeilor evreice mulţi intelectuali 
creştini au fost căsătoriţi cu evreice provenind din tabăra „inte¬ 
lectualelor" socialiste. „Rusoaicele" şi surorile lor de aceeaş 
origină etnică desfăşoară astăzi la noi activitatea lor destructivă 
pe o scară întinsă şi ele formează, între studente, trupa de asalt 
împotriva Statului romîn „burghez". 


VI 

S’ar găsi poate teoreticieni în stare să afirme că ceea ce face 
intelectuala evreică pentru mişcarea comunistă ar putea face 
intelectuala romîncă pentru mişcarea naţionalistă. 

Ar fi cea mai mare aberaţie. Noi trebue să deosebim în mod 

') Xavier Leort, Fichte et son temps, Paris I-II, 1922—1927, II, pg. 6 urm. 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


233 


precis activitatea destructivă a intelectualei evreice care pătrunde 
în comunitatea romînească, de rolul constructiv ce-1 are femeia 
evreică pentru comunitatea jidovească. Aci ea îşi îndeplineşte 
îndatoririle de femeie după normele morale şi religioase rigide 
ale iudaismului, născînd copii şi dîndu-le o educaţie care cimen¬ 
tează caracterul indestructibil al Jidanului. Numai surplusul de 
femei e jertfit pentru folosul comunităţii proprii, servind ca 
instrument de corupere şi desagregare a duşmanilor. 

Spiritualitatea creştină n’a îngăduit şi nu v’a îngădui niciodată 
ca femeia să fie considerată ca instrument de corupţie, înjosind-o 
pînă’ntr’atîta ca să renunţe la demnitatea ei, vînzîndu-se străi¬ 
nilor, chiar dacă prin asta ar putea aduce servicii comunităţii 
proprii. Chiar dacă, în cazuri excepţionale, o femeie creştină con¬ 
simte să se căsătorească cu un Jidan, condiţia este ca aceasta sa 
devină creştin şi să adopte pentru sine şi pentru urmaşii sai 
naţionalitatea femeii, felul ei de traiu, de gîndire şi simţire. 
Deaceea comunitatea jidovească opune cea mai aprigă împotrivire 
căsătoriilor bărbaţilor jidani cu femei creştine. In schimb ei to¬ 
lerează ca femeile evreice să se căsătorească cu creştini şi sa 
se creştineze, ştiind bine, din experienţă milenară, că intrarea 
femeii evreice în comunitatea creştină slăbeşte puterea de re¬ 
zistenţă a acestei comunităţi deoarece femeia îşi pastreaza leg㬠
turile cu rudele ei, le poate aduce servicii şi îşi creşte copiii 
în spirit de toleranţă faţă de comunitatea din care a făcut parte 
mama lor. 

Femeia romîncă deci nu poate avea acelaş rol în mişcarea na¬ 
ţionalistă. Ea îşi poate îndeplini misiunea ei naţionalista numai 
înăuntrul comunităţii proprii, ca mamă şi educatoare. Cornelia, 
fiica lui Scipio Africanul, trebue să fie idealul „femeii noui“, a 
legionarei romîne. Ea a născut doisprezece copii, între cari pe 
Tiberiu şi Caius Oracchus, cărora le-a dat o educaţie cum am 
dori să fie educaţi toţi legionarii romîni. 

Formarea acestui tip de femeie romînă cere o revizuire grab¬ 
nica şi o reformă radicală a educaţiei fetelor noastre. Nu e 
vorba de o întoarcere la trecut. Nu suntem romantici. Dar nici 
nu putem privi cu nepăsare cum feminizarea şi efiminarea elitei 
noastre sub influenţa ideilor egalitariste liberale, întărite şi de¬ 
formate prin mişcarea feministă, susţinută de comunismul iu¬ 
daic, dărîmă temeliile Statului nostru naţional. 


www.dacoromanica.ro 



SCEPTICISMUL ÎN PEDAGOGIE Şl ŞCOALA 
NAŢIONALĂ 

I 

Sociologia a făcut să intre scepticismul în pedagogie. Edu¬ 
caţia nu poate face minuni, ea nu poate transforma natura 
omenească, „care rămîne în fond aşa cum este, cu tendinţele ei, 
cu instinctele ei, cu pasiunile ei". Aşa pune problema Amerigo 
Namias, dela Universitatea din Roma, în cartea sa „Principii 
de sociologie şi de politică" (traducere franceză de Gaston Bou- 
ihoul, Paris 1928). „Educaţia, zice el, îl va putea face pe om 
mai civilizat, dar nu-1 face mai bun. Dovadă este că, oricît 
s’ar fi înmulţit şcolile şi oricît de extraordinară ar fi răspîndi- 
rea instrucţiei publice, criminalitatea n’a scăzut de loc şi că 
cei ştiutori de carte contribue la ea cu o parte proporţională 
mai mare decît cei neştiutori de carte". Deosebirea între omul 
de azi şi cel preistoric nu se datoreşte educaţiei, ci faptului că 
„în urma unui lent proces de selecţiune şi acumulare, omul de 
azi vine pe lume înzestrat cu o constituţie nervoasă specială şi 
pe care el a sporit-o în condiţiuni sociale diferite". Există deci o 
educaţie pe care omul o priveşte prin efectul eredităţii şi al 
mediului. Această educaţie e cu mult mai puternică decît cea 
făcută de oameni. De aici urmează că educaţia trebue pusă de 
acord cu viaţa. „De aceea o virtute rigidă, tăiată dintr’o bucată, 
aşa cum se învaţă în şcoli, nu se potriveşte cu moravurile noastre 
şi ea este, din punct de vedere practic, fără efect. Ce se în- 
tîmplă oare, de fapt, cînd cineva a fost crescut cu prea mare 
rigiditate? Se întîmplă că lumea ia deodată asupra sa să dis¬ 
trugă toată munca educatorului, şi cei ce au fost cei mai vir¬ 
tuoşi şi cei mai altruişti în adolescenţa lor, devin mai târziu, 
în atingere cu realitatea, egoişti şi libertini". 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ţii TINERETUL 


235 


Dar fără îndoiala ca educaţia conştienta are un rol impor¬ 
tant atît pentru individ cît şi pentru societate, deoarece numai 
prin ea noi putem asigura, prin voinţă noasO'a, fericirea indivi¬ 
dului şi prosperitatea societăţii. De aci marele interes pentru 
problemele educaţiei şi însufleţirea cu care e primită orice „des¬ 
coperire" a unei metode pedagogice care făgadueşte rezultate 
sigure. Dar aceste sunt numai iluzii. Nici Rousseau nici Pestalozzi 
n’au adus nici o schimbare. „Ceea ce dovedeşte ca teoriile pe¬ 
dagogice nu servesc la nimic, dacă nu au cel puţin puterea (cum 
e cazul lui Pestalozzi) să-i îndrepte pe autorii lor". 

„In sfîrşit în zilele noastre noi am asistat la spectacolul 
amuzant al unei noui metode, anunţată ca singură metoda ştiin¬ 
ţifică pentru a dresa copiii (aşazisa metodă Montessori) şi care 
nu era decît un bluff organizat cu ajutorul unei reclame abile". 

Pedagogia nu e ştiinţă, nu există o ştiinţă a educaţiei! 
„In pedagogie găsim aproape tot atîtea sisteme cîţi pedagogi 
sunt". In educaţie: unii o întemeiază pe plăcere, alţii pe disci¬ 
plină; în instrucţie: unii cred că latina şi greaca trebuesc su¬ 
primate, alţii că studiul acestor limbi trebue adîncit, unii cer 
un loc de frunte pentru ştiinţe, alţii pentru litere şi istorie, sau 
pentru filosofie. „Chiar cu privire la scopul educaţiei pedago¬ 
gii se încurcă, unii arătînd că scopul stă în virtute, alţii în cu¬ 
noştinţă, alţii iarăşi în religie; unii ne vorbesc de un scop 
naţional, alţii de un scop umanitar etc. Fiecare, pe scurt, judeca 
după gusturile sale, după tendinţele sale, după temperamentul 
său. Ori se poate ca o materie, unde totul e discutabil, unde 
totul e opiniune, să poată constitui o ştiinţă?" 

Orice persoană cu bun simţ poate da sfaturi utile în ma¬ 
terie de educaţie, căci aici nu e vorba de a''descoperi adevărul, 

ci de a căuta ce este mai bine — din diferite puncte de vedere. 
„Din ziua în care s’a pretins a face din pedagogie o materie 
pentru speculaţiuni filosofice sau pentru cercetări ştiinţifice, n’a 
fost publicată nici o carte cu înţeles în materie de educaţie. Se 
spune dela Herbart încoace, că pedagogia se întemeiază pe mo¬ 
rală şi pe psihologie. Dar „o ştiinţă care este aplicaţia altor 
două ştiinţe, din cari una (morală) este ea însăşi considerată 
ca o ştiinţă practică! iată absurda concepţie herbartiana şi care 
cu toate acestea e primită de cea mai mare parte a pedagogi¬ 
lor". Şi ce psihologie se mai face! Ce de-a termeni întorto- 


www.dacoromanica.ro 


236 


TRAIAN BKĂILEANU 


cliiaţi şi fara înţeles! „instrucţie educativa", „trepte istorice 
de -cultura", concentrare a instrucţiei' 1 , „ontogenie “ şi „phy- 
logenie" etc. Situaţia pedagogiei a devenit şi mai rea, decînd 
pedagogia a devenit „experimentală", „inductivă", decînd s’a năs¬ 
cut noua ştiinţa a „pedagogiei", decînd „testele" au început să 
faca ravagii! Se’nţelege însă că educatorul trebuie să aibă cu¬ 
noştinţe despre natura umana şi mai ales despre natura copilului. 
Fiecare învăţător ar trebui să fie obligat a frecventa un curs de 
medicină elementara şi de pediatrie la Universitate. „Educatorii şi 
mai ales educatoarele ar trebui să înveţe a cunoaşte principalele 
boale ale copiilor, a le preveni, a deosebi pe cei psihic anormali, 
cari trebuesc crescuţi a parte, în institute speciale. Să li se mai 
arate succesiunea instinctelor copiilor în legătură cu diferitele 
faze ale desvoltarii lor fiziologice, precum şi acţiunea ce agenţii 
fizici, şi mai ales hrana, băuturile şi excitantele sistemului ner¬ 
vos o pot exercita asupra caracterului lor şi asupra tulburării 
voinţei lor. Intr’un cuvînt, să înveţe tot ce ştiinţa ne poate spune 
asupra igienei fizice şi spirituale (inseparabile) ale copilului. 
In ce priveşte cunoaşterea sufletului copilului, dragostea pen¬ 
tru copii (şi cine n’o are, ar face mai bine să se dedice altei 
meserii decît celei de educator) şi experienţa directă a înv㬠
ţătorului vor cumpeni mai mult decît orice învăţămînt teoretic". 

Pentru a ne da bine seama de greutatea atacului, îndreptat 
de d-1 Natnias împotriva pedagogiei, trebue să notăm că, în 
cartea sa, educaţia şi instrucţia ocupă, între factorii cari de¬ 
termină evoluţia socială, locul ultim. Autorul deosebeşte: 1. fac¬ 
tori energetici ai evoluţiei sociale; 2. Factori biologici ai evoluţiei 
sociale, şi anume: A) Mediul, B) Factorul ereditar: rassa, C) 
Factorul individual: oamenii geniali şi rolul lor în istorie; 
D) Lupta pentru existenţă: războaele; 3. Factori psihologici, şi 
anume: a) Limba, b) Religia, c) Obiceiurile şi morala, d) Drep¬ 
tul şi justiţia, e) Politica, /) Ştiinţele, arta, filosofia şi — în 
sfîrşit — g) educaţia şi instrucţia. 

Aceşti factori sunt rînduiţi după un criteriu izvorît din con¬ 
cepţia — zicem filosofică — a autorului despre lume şi viaţă. 
Există o ierarhie a forţelor cari determină evoluţia tuturor fe¬ 
nomenelor. Cele mai puternice forţe sunt cele cosmice — fi¬ 
zice, apoi vin cele biologice, şi în urmă cele psihice. Intre 
cele psihice cele mai puternice sunt cele legate direct de 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATOR]J ŞI TINERETUL 


237 


substratul biologic, deci însuşirile ereditare, apoi sentimentele 
şi pasiunile; cele mai slabe sunt forţele reprezentate prin idei, 
prin inteligenţă. De aceea inteligenţa şi raţiunea nu pot schimba 
ritmul transformărilor nici în natură, nici în viaţa, nici in so¬ 
cietate. „Numai adevărul ştiinţific, care prin evidenţa sa se 
impune tuturora, sustras influenţei sentimentului, scapa legii 
ritmului. Şi de fapt numai în ştiinţa şi în aplicaţiunile ei putem 
constata un progres continuu şi indefinit. Pentru rest, noi sun¬ 
tem supuşi legii amintite mai sus...". 

Dacă pedagogia deci ar fi ştiinţă, ea ne-ar permite, prin 
aplicaţiunile ei, să-l facem pe om tot mai perfect, de unde ar 
rezulta şi o perfecţiune tot mai mare a societăţii umane. Dar în 
domeniul social domneşte, ca pretutindeni în univers, legea rit¬ 
mului: ,,o vecinică schimbare de războae şi de pace, de dema¬ 
gogii şi despotisme, de revoluţii şi de reacţiuni, acesta este 
spectacolul ce ni-1 oferă istoria tuturor popoarelor şi tuturor tim¬ 
purilor. Cei ce visează o omenire în care n’ar domni decît 
pace şi dragoste, nu ştiu că binele şi răul sunt lucruri nedes¬ 
părţite, aşa cum lumina e nedespărţită de umbră, Şi dintr’un 
motiv analog în politică nu există nimic absolut, nimic defini¬ 
tiv. Sofiştii, doctrinarii, retorii pot să se încăpăţineze în ve¬ 
chile formule, sau să încerce a căuta altele noui. Adevărul 
este că, decînd există lumea, omenirea a oscilat totdeauna între 
curentele cele mai opuse. Toată arta sau ştiinţa politică este 
de a ordona acest ritm, de a face să se înfăptuiască fără oscilaţii 
prea puternice, fără zguduiri prea violente". Crizele economice, 
moda, doctrinele filosofice — toate sunt supuse legii ritmului. 

„Din punct de vedere practic, legea ritmului are pentru noi 
o mare importanţă, căci ea ne învaţă să ne ferim de exagerări 
chiar în bine sau în ceeace ni se pare a fi bine, căci orice 
exces provoacă prin reacţiune o mişcare în sens contrar şi ne 
depărtează tot mai mult de punctul de echilibru. Aceasta este 
singura regulă positivă ce se poate da în arta de a dresa oa¬ 
menii, ca şi în cea de a-i guverna". 

Dar, dacă este aşa, dacă sociologia ajunge Ia acest rezultat 
„ştiinţific", întrebarea e: la ce să ne străduim a înfăptui binele, 
dacă el se înfăptueşte dela sine după legea ritmului? Aşa cum 
după ploaie vine soarele, aşa după rău vine binele. Şi se spune 
chiar să ne ferim de exagerări în bine, căci răul ce ar urma ar 


www.dacoromanica.ro 


238 


TRALAN BRĂILEANU 


fi şi mai mare! Atunci e mai bine să lăsăm toate să meargă 
cum merg — de teamă să nu facem prea mult bine. 

Ceeace înseamnă ca şi sociologia nu e ştiinţă, deoarece nu 
îngădue aplicaţiuni practice, ducînd la un progres continuu şi 
indefinit. Dar cum de există în general ştiinţă şi aplicaţiuni ştiin¬ 
ţifice, dacă toate fenomenele sunt supuse legii ritmului? De 
unde aceasta minune că numai ştiinţa şi aplicaţiunile ei să fie 
susceptibile de progres continuu? Care este acea ştiinţă, care 
obiectul şi metoda ei? E vorba de ştiinţele exacte, naturale? 
Suntem înţeleşi: noi putem cunoaşte legile naturale şi, în te¬ 
meiul cunoaşterii, putem face progrese tehnice continue. Dar 
putem schimba natura? Nici decum. Atunci ce înseamnă că 
progresăm? înseamnă că stăpînira natura pentru a crea va¬ 
lori, pentru a înfăptui un bine pentru noi. Şi atunci, dacă îna¬ 
intăm pe linia dreaptă a progresului, nu exagerăm în bine! Nu 
suntem în primejdie că prin reacţiune va izbucni răul? Ade¬ 
vărul nu presupune — după legea ritmului — minciuna? 

Dar să discutăm în linişte şi pe’ndelete această problemă, 
prea importanta pentru a fi tratată în grabă. 


II 

Suntţm de acord cu cei ce afirmă că există legi naturale, 
independente de voinţa omului. Lumea nu este haotică, ci e lin 
cosmqs, o ordine. Ştiinţa porneşte dela ipoteza determinismului 
universal, iar activitatea ştiinţei se desfăşoară în direcţia de a 
descoperi şi înregistra legile cărora le sunt supuse toate feno¬ 
menele Universului. Nădejdea savanţilor este că vor reuşi să 
desvăluiască toate legile naturale, toate raporturile stabile între 
fenomene. Prin termenul de natură înţelegem de obiceiu totali¬ 
tatea fenomenelor. 

Ori, în calea constituirii unei ştiinţe universale despre na¬ 
tură, a unei „fizice" universale, se opun numeroase piedici, cari, 
pentru a fi înlăturate, cer deslegarea unei serii de probleme 
foarte dificile. Ştiinţa poate ocoli unele din aceste probleme, 
poate amîna'deslegarea altora susţinînd că n’au importanţă, dar 
rezultatele ştiinţei rămîn totdeauna discutabile chiar prin fap¬ 
tul că punctul ei de plecare nu e bine fixat. 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


239 


Aci intervine filosofia încercînd a da ştiinţei o fundamentare 
bolida. Ea cauta a defini obiectul ştiinţei, a fixa metoda ei, a 
arata limitele cunoaşterii noastre etc. A reuşit filosofia sa a- 
junga la un rezultat definitiv, asigurînd astfel „progresul in¬ 
definit" al ştiinţei? Noi nu o credem — dar speram. Consta,- 
tăin însă că ştiinţa se zbate încă în nesiguranţa şi ca adeseori 
dibueşte în întunerec. 

Nu putem nega totuş ca ştiinţa a dat roade apreciabile 
pentru artă, pentru acţiune, înlesnind constituirea tehnicei. Cu 
ajutorul tehnicei, adică urmînd anumite regule impuse de ştiinţa, 
noi putem crea lucruri numite artificiale, lucruri cari au o va¬ 
loare pentru noi, satisfac trebuinţele noastre de diferite feluri. 
Noi creăm lucruri utile, frumoase, sublime, sfinte, juste, bune. 
In general vorbind, noi transformăm „natura" după idealurile 
noastre morale, estetice, religioase etc., noi vrem sa înfăptuim 
o lume cum ar trebui să- fie, pornind dela constatarea ca lumea 
asa cum este nu e „perfectă". 

Reprezentanţii ştiinţelor exacte nu neaga posibilitatea pro¬ 
gresului tehnic, a stăpînirii naturii în folosul omului şi d-1 Ame- 
rigo Namias susţine chiar că acest progres e continuu şi inde¬ 
finit, şi anume în temeiul progresului ştiinţei, a cunoaşterii 
legilor naturale. Dar ei nu sunt dispuşi să admita un progres 
cominuu şi indefinit în domeniul social (moral, religios, politic, 
estetic, etc.), — deoarece nu există o ştiinţă despre om. Noi 
putem domestici deci plante, animale, putem utiliza materia 
anorganică, pentru fel de fel de lucruri utile şi frumoase, dar 
nu-1 putem face pe om mai bun, mai frumos, mai nobil, mai 
viteaz, mai drept etc. Atîta putem face doar, după parerea d-lui 
Namias, să-l ferim de boale şi de băuturi alcoolice. Noi îl pu¬ 
tem instrui se’nţelege, îl putem civiliza, dîndu-i cunoştinţe multe 
şi variate, dar nu-i putem impune regule pentru întrebuinţarea 
acestor cunoştinţe. Statistica ar dovedi chiar că aceste cunoştinţe 
îl fac pe om mai rău decît ar fi în stare de neştiinţa. Noi 
îl putem deci instrui pe om, dar nu-1 putem educa. Ceea ce 
înseamnă că am avea totuşi la îndemînă o tehnica a instrucţiei, 
întemeiată pe cunoaşterea funcţiunii inteligentei umane, dar nu 
avem o tehnică a educaţiei care ar reclama existenţa unei 
ştiinţe despre „afectele" umane. Singura ştiinţa psihologică ar 
fi deci logica, ştiinţa despre legile gîndirii. Celelalte funcţiuni 


www.dacoromanica.ro 


240 


TRAI AN BRAlLEANU 


sufleteşti: instinctele, tendinţele, afectele, pasiunile ne rămîn 
necunoscute (după părerea d-lui Namias). De aceea nu există 
ştiinţă psihologică, de unde nu există tehnică educativă. Şi cum 
instinctele şi pasiunile sunt hotărîtoare pentru comportamentul 
social (moral al omului), urmează că educaţia e neputincioasă, 
că evoluţia socială scapă intervenţiei conştiente, artei omeneşti. 
Atîta ştim doar, din observaţia omului şi din istorie, că legea 
ritmului domină acţiunile individuale şi colective. 

Nerăbdători să răsturnăm această teorie, care mină în pe¬ 
dagogie spre scepticism, fatalism şi pesimism, nu vom opera 
cu subtilităţi şi artificii de metodă, ci vom porni la asalt cu 
baioneta. Afirmaţie contra afirmaţie. Legea ritmului nu este o 
lege naturală, ci o lege logică, ea este legea fundamentală a 
gîndirii omeneşti, a cărei funcţiune este dialectică, oscilînd 
între afirmaţie şi negaţie, între noţiune şi lucru, între spirit şi 
materie. Şi numai ceea ce apare supt acest aspect de dua¬ 
litate antitetică: subiect-obiect, spirit — materie, cauză — efect, 
condiţiune — condiţionat, fiinţă-aparenţă, urmează legea ritmu¬ 
lui, adică evoluează. Universul fără Dumnezeu nu evoluează, 
nici materia fără spirit, nici efectul fără cauză, nici fenomenul 
fără fiinţă. Aci opunem concepţiei d-lui Namias, concepţia d-lui 
Emil Lasbax (La Dialectique et le Rythme de l’Univers, Paris 
1925). Materia nu evoluează, nu creează forme noui. Ea rămîne 
în compoziţia ei, în raporturile elementelor ei vecinie aceeaş. 
Fizica, ştiinţa despre materie, e o ştiinţă statică. Ea nu poate 
explica dece se întîmplă ceva în lume, ci numai cum se în- 
tîmplă ceva. Pentru că să se întîmple ceva, trebue să intervie 
spiritul, ideea, intelectul, agentul — fie că e vorba de crearea 
lumii sau de experienţă de laborator. Cunoaşterea legilor sta¬ 
tice e necesară pentru constituirea unei tehnice servind artei, 
adică acţiunii îndreptate spre atingerea unui scop determinat. 

Lăsînd la o parte marile probleme filosofice şi limitîndu-ne 
cercetarea în domeniul experienţei, noi constatăm că pentru a 
crea ceva, pentru a acţiona asupra unui substrat ca să obţinem 
un efect determinat, noi trebue să-l considerăm ca supus legilor 
fizice — statice. Dacă substratul se sustrage acestui determinism 
^izic, şi în măsura ce i se sustrage, posibilitatea de acţiune asupra 
lui scade. Acest substrat, prin rezistenţa ce- ne opune, prin 
imposibilitatea de a prevedea reacţiunea sa, ni se prezintă el 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


241 


însuş ca agent, ca subiect, intelect, spirit, individul uman este 
un astfel de substrat, pe care, în temeiul celor spuse, nu-1 pu¬ 
tem stăpîni decît în măsura ce reuşim să-l supunem legilor fi¬ 
zice—statice. 

Şi iată că, — împotriva teoriei d-lui Nainias, dar în conformi¬ 
tate cu Dialectica d-lui Lasbax —, noi afirmăm că funcţiunea in¬ 
stinctelor şi afectelor poate fi redusă la legi fizice—statice, pe 
cînd inteligenţa nu. Noi nu-1 putem face pe om mai inteligent 
decum este. Noi îl putem instrui, îi putem da multe şi variate 
cunoştinţe, îi putem pune la dispoziţie biblioteci şi laboratoare 
— dar nu-1 putem face mai deştept decum s’a născut. Dar noi 
îl putem educa, îl putem face mai bun, mai drept, mai vi¬ 
teaz, pe scurt mai virtuos, deoarece „virtutea" depinde de 
instincte şi afecte ale căror legi le putem cerceta şi cunoaşte. 
Instinctele şi afectele sunt strîns legate de substratul fiziologic, 
de corp, pe cînd inteligenţa are pretenţia şi adeseori reuşeşte 
să stăpînească instinctele şi afectele prin voinţă. Voinţa este deci 
veriga de legătură între instincte, afecte şi inteligenţă şi for¬ 
marea voinţei constitue deci cheia pentru deslegarea problemei 
educaţiei. 

Pusă problema în acest fel, direcţia discuţiei este bine sta¬ 
bilită. Pentru a stăpîni instinctele şi afectele noi vom influenţa 
asupra substratului fiziologic. Vom căuta ca individul să se des- 
volte în mod normal: să fie sănătos. In acest caz instinctele şi 
afectele vor funcţiona şi ele în mod normal, şi noi vom putea 
prevedea influenţa lor asupra voinţei. Iar dacă vom constata de¬ 
fecte fiziologice, ereditare sau dobîndite, noi vom putea pre¬ 
vedea şi în acest caz înrîurirea instinctelor şi afectelor depen¬ 
dente de substratul fiziologic şi raportul între inteligenţă şi 
voinţă. Chiar dacă am constata şi ar rămînea un fapt bine 
stabilit al psihologiei că inteligenţa nu poate transforma voinţa, 
nu o poate împinge să-şi schimbe intensitatea, direcţia şi obiec¬ 
tivul, ea poate totuş, prin funcţiunea ei specifică, să-i ofere 
voinţei o mare valoare de mijloace pentru atingerea aceluiaş 
scop. 

Un exemplu: dacă cineva vrea să se îmbogăţească, deoa¬ 
rece instinctele şi afectele sale îl mînă în această direcţie, totuş 
mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt nenumărate şi au 
devenit nenumărafe cu ajutorul cunoştinţelor dobîndite prin inte¬ 
rn 


www.dacoromanica.ro 


242 


TRAIAN BRĂU-EANU 


ligenţă, prin instrucţie. Banditul urmăreşte acelaş scop ca şi 
bancherul, dar mijloacele sunt foarte deosebite. Banditul n’ar fi 
devenit bandit, dacă ar fi fost instruit cum se poate dobîndi 
bogăţie pe cale cinstită, cel puţin legală. Se poate însă întîmpla 
ca un individ să fie lipsit de inteligenţa necesară pentru a deveni 
bancher şi totuşi instinctele şi pasiunile sale să-l împingă la 
căutarea bogăţiei. In acest caz el trebue să devie bandit ordinar, 
iar singurul mijloc de apărare împotriva lui este: închisoarea. 

Cazul ideal se’nţelege e dat cînd un individ e bun din 
natura şi totodată înzestrat cu o inteligenţă superioară, cultivată 
şi îmbogăţita printr’o instrucţie aleasă. 

Aceste scurte consideraţiuni, cari au demonstrat credem cu 
prisosinţă aberaţiile teoriei d-lui Amerigo Naniias în materie de 
educaţie, ne îngădue să schiţăm şi un plan de educaţie pentru 
timpurile noastre şi societatea noastră. Vom începe cu o scurtă 
critică a concepţiei curente şi vom trece apoi la propuneri 
pozitive. 

IM 

Dacă sunt unii cari susţin că există o ştiinţă a educaţiei, 
sau că „pedagogia" este o ştiinţă, noi lăsăm dovada în sarcina 
lor şi nu negăm că prin anumite definiţii şi interpretări s'ar 
putea ajunge la rezultatul dorit de ei, cam în felul cum s’ar 
putea susţinea că medicina este o ştiinţă. Dar mai lămurit şi 
mai uşor de înţeles este afirmaţia că pedagogia este o artă, 
anume arta pedagogului. Această artă face parte din arta ge¬ 
nerală de a conduce oamenii pe care am putea-o numi antro- 
pfgogie. Demagogia ar fi iarăş o artă specială de conducere în 
domeniul politic. Ştiinţa pe care s’ar întemeia antropagogia ar 
fi antropologia, iar pedagogia s’ar sprijini pe pedologie, o ra¬ 
mură specială a antropologiei. 

Problema dacă există o antropologie generală şi apoi ştiinţe 
speciale despre om (psihologia, sociologia etc., fiecare din acestea 
iarăşi cu subdiviziunile ei), o lăsăm nedescurcată. Dar nimene 
n’at putea susţinea că nu există cercetări temeinice în aceste do¬ 
menii precum şi încercări de a constitui un sistem al ştiinţelor 
antropologice, structurat şi ierarhizat după criteriul generalităţii 
crescînde. 

Posedăm deci, daca nu o ştiinţă generală despre om, cel 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


243 


puţin un corpus al ştiinţelor antropologice, iar aceste ştiinţe sunt 
destul de progresate pentru a îngădui constituirea unor tehnice 
raţionale de conducere, între cari şi o tehnică a pedagogiei, a 
conducerii copiilor. 

Tehnica pedagogică va cuprinde ansamblul regulelor pe cari 
trebue să le aplice educatorul pentru a-şi atinge scopul edu¬ 
cativ. 

Aci se iveşte în aparenţă o noua dificultate. Se susţine 
anume că scopul educaţiei nu e bine fixat, că nu există un scop 
determinat. La întrebarea: ce vrem să facem din copil? ar exista 
un desacord complet între pedagogi. In teorie există se’nţelege 
posibilitatea să fixăm cele mai diferite scopuri. Unii pedagogi 
ar vrea să facă din copii sfinţi, alţii eroi, alţii poeţi sau sa¬ 
vanţi, etc. Dar aceste dorinţe derivă dintr’o singură dorinţă: 
de a-1 face pe copil fericit. Ori, el nu poate deveni fericit, dacă 
nu devine virtuos. 

Notăm ca o axioma pedagogica: numai virtutea îl face pe 
om fericit. Dacă am întîlni educatori (părinţi, învăţători, preoţi) 
cari ar urmări nefericirea copiilor, cari ar năzui să-i facă pe 
copii vicioşi şi desfrînaţi, crezînd ca viciul şi boala ar fi scopul 
educaţiei, şi am crede că şi ei au dreptate, fiindcă nu exista 
nici în educaţie ceva absolut ci totul e relativ, atunci şi acei 
educatori şi noi cari le dăm dreptate am fi copţi pentru casa 
de nebuni. 

Scopul general al educaţiei e bine fixat şi determinat prin 
conştiinţa educatorilor, iar educatorii sunt părinţii sau cei ce ţin 
locul părinţilor. Sociologia ne poate explica cum şi dece s’au 
ivit în unele societăţi umane pedagogi specialişti. Dar aceşti 
pedagogi nu fac decît să continue, să completeze şi sa desa- 
vîrşească opera părinţilor. 

Diviziunea muncii în societăţile moderne a impus o dife¬ 
renţiere a educatorilor pentru a satisface nevoite de diferenţiere 
projesională a indivizilor. Copiii trebuesc crescuţi pentru diferi¬ 
tele ocupaţiuni şi profesiuni, căci numai în acest fel ei îşi pot 
asigura traiul şi pot spera a-şi dobîndi fericirea. In creşterea 
şi educaţia copiilor trebue să se păstreze acest principiu „indi¬ 
vidualist", derivat direct din conştiinţa educatorului-parinte. 
Toată arta antropagogică se întemeiază pe acest principiu al 
fericirii umane. Omul politic, demagogul în înţelesul bun al 


www.dacoromanica.ro 


244 


TRAIAN BRĂILEANU 


cuvîntului, porneşte doar şi el dela principiul de a-i face pe 
cei conduşi fericiţi; iar năzuinţa spre fericire a celor conduşi e 
susţinută de dorinţa lor de a asigura fericirea copiilor lor. In 
politică apelul la grija pentru fericirea generaţiilor ce vin 
găseşte un răsunet mai puternic decît apelul la grija pentru fe¬ 
ricirea proprie a cetăţenilor adulţi. Părinţii renunţă la feri¬ 
cirea proprie, iau cu drag asupra lor toate jertfele şi privaţiia- 
nile pentru a asigura un traiu mai bun, mai fericit, copiilor. Răz- 
boaele, revoluţiile, luptele electorale sunt acţiuni colective pentru 
a deschide drum spre fericire generaţiilor ce vin. Ostaşii tineri 
cari se înrolează cu însufleţire supt- steag pentru a apăra patria 
sau pentru ,a-i lărgi hotarele, sunt împinşi la luptă şi jertfă 
de chemarea generaţiilor ce vin şi cari aşteaptă un viitor mai 
bun. Dar orice acţiune, orice muncă, orice jertfă, orice str㬠
duinţă de înfăptuire izvoreşte din această dorinţă paternă. Fe¬ 
ricirea proprie, individuală, nu este decît o fază de trecere în 
evoluţia individului. Tehnica şi arta pedagogică trebue să ţie 
seama de acest factor subiectiv, care în timpul adolescenţei se 
transformă însă pe nesimţite într’o forţă socială, individul des¬ 
coperind că fericirea sa proprie stă în înfăptuirea fericirii se¬ 
menilor săi: a soţiei, copiilor, a fraţilor de acelaş neam, a na¬ 
ţiunii sale. 

Aceste principii trebue să stea şi stau de fapt la baza artei 
educative. Copilul trebue pregătit pentru luptă prin care să-şi 
poată dobîndi fericirea proprie, muncind pentru fericirea seme¬ 
nilor săi. 

Se va zice că există şi egoişti incorigibili, criminali din 
naştere, oameni cruzi, laşi, vicleni, desfrînaţi, desechilibraţi etc.; 
ba mai'mult: se susţine că omul e rău din fire şi că educaţia 
nu poate face decît să înfrîneze întrucîtva pornirile rele. E ade¬ 
vărat că există egoişti incorigibili, dar observaţia ne arată că 
aceştia constituesc o excepţie. Sunt mame cari îşi neglijează 
copiii, bărbaţi cari îşi bat nevasta şi copiii şi-şi cheltuesc toţi 
banii agonisiţi prin localuri de petrecere şi la mesele de joc, 
dar aceşti părinţi sunt puţini la număr faţă de marea majoritate 
a părinţilor normali. Că omul e rău din fire e iarăşi adevărat. 
Dar întrebarea e: faţă de cine? El ucide lupi, purici şi păduchi, 
şi nu se lasă subjugat nici de alţi oameni, cari vreau să-i ro¬ 
bească femeia şi copiii şi să-i ia averea. Dar faţă de copiii săi 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII Şl TINERETUL 


24S 


se poartă cu blîndeţe, faţa de rudele sale cu dragoste, faţa de 
prieteni cu politeţă, faţă de cei superiori lui cu respect. Atunci 
dece ar fi numit rău? O educaţie şi instrucţie îngrijită îl poate 
face pe om echilibrat în toate atitudinile sale, dar educaţia şi-ar 
greşi scopul, dacă l-ar desarma pe om în faţa tuturor duşma¬ 
nilor. A fi rău cu cei răi este o datorie totatît de normala ca şi 
cea de a fi bun cu cei buni. 

Dar, la urma urmei, acel copil pe care vrem sa-1 educam 
după toate regulele artei pedagogice, ajuns la maturitate şi re- 
flexiune, va întreba: care a fost legitimarea educatorului sau 
educatorilor săi de a-i impune voinţa lor, de a-1 considera ca 
obiect al educaţiei, iar pe ei înşişi de a se considera suverani 
(cu privire Ia mijloace şi scop) în materie de educaţie? 

Singurul răspuns posibil este: am vroit să te facem virtuos 
şi, prin virtute, fericit! Dacă n’am reuşit pe deplin, e că ştiinţa 
despre om şi tehnica întemeiată pe această ştiinţă, n’au ajuns 
încă la perfecţiune. 

Dar răspunsul acesta implică, pentru a fi sincer, conştiinţa 
că am cercetat această ştiinţă, aşa cum este astăzi, şi că ne-am 
însuşit cu trudă neobosită tehnica pedagogică. Dealtminteri vom 
trebui să mărturisim că am vroit să-l facem pe elevul nostru 
fericit, iar dacă n’am reuşit e că nu ne-am pregătit îndeajuns 
pentru funcţiunea de educator. 


IV 

Scopul educaţiei este de a-1 face pe om virtuos, şi, prin vir¬ 
tute, fericit. E o eroare, care se perpetuează dela Platon în¬ 
coace, de a da „virtuţii" un înţeles exclusiv moral. Virtuţile pla¬ 
tonice nu sunt virtuţi morale, ci virtuţi politice, cetăţeneşti. 
Termenul de virtus înseamnă „bărbăţie", iar cel grecesc, aperi] 
destoinicie, putere. Cuvîntul „virtute" înseamnă deci însuşirea 
caracteristică a bărbatului, care este vitejia, curajul. In urma 
acest termen a dobîndit înţelesul de însuşire caracteristică pentru 
o anumită funcţiune d. ex. virtutea femeii este priceperea în 
treburile gospodăriei, şi apoi înţelesul de „superioritate mo¬ 
rală". Definind virtutea ca însuşire caracteristica a funcţiunii, 
vom încerca să dăm o nouă clasificare a virtuţilor deosebind: 


www.dacoromanica.ro 


246 


TRAIAN BRĂILEANU 


virtuţi biologice, morale, estetice, religioase, politice, economice, 
şi intelectuale. Pentru fiecare categorie vom fixa o virtute funda¬ 
mentală : sănătatea, bunătatea, gustul, sfinţenia, vitejia, prevede¬ 
rea şi înţelepciunea. 

Cu privire la raportul între virtuţi, enunţăm vechiul prin¬ 
cipiu: cine are o virtute, le are pe toate; cine e lipsit de una, 
e lipsit de toate. Omul cu adevărat sănătos, e şi bun, are oroare 
de tot ce e urît (el însuş fiind şi frumos), e credincios, viteaz 
etc. Deoarece: orice viciu este un defect, o boală. In virtute nu 
există exces. Nu există un om prea sănătos, prea estet, prea 
sfînt, prea viteaz, prea prevăzător, prea înţelept. Deoarece: un 
om prea sănătos trupeşte e deobiceiu prost (deci bolnav sufle¬ 
teşte), un om temerar (prea viteaz) este lipsit de prevedere şi 
de înţelepciune, un om prea bun este laş (lipsit de vitejie) şi 
va fugi cînd lupii vor veni să-i atace copiii şi oile, sau duş¬ 
manii patria. Aci n’avem de fapt excese de virtute (de sănătate, 
bunătate etc.), ci lipsă de virtute în general şi prezenţă de 

vicii*). 

Altă lăture a problemei este relaţia între virtute şi fazele 
de desvoltare ale individului uman, precum şi raportul virtuţii cu 
tipurile individuale (după sexe, rase şi varietăţi, genuri de 
viaţă, stări şi clase sociale, profesiuni). 

Virtutea copilului este sănătatea. Un copil sănătos e şi bun 
(doarme şi mănîncă bine, nu supără părinţii, ci le face bucurie 

etc.), el e estet (se joacă şi-i plac jucăriile), e sfînt ca un în¬ 
geraş, e viteaz (nu plînge cînd se loveşte), e prevăzător (nu 

strică hainele şi jucăriile), e înţelept, adică nu se atinge de 
foc, căci ştie că focul frige. Dar această interpretare e înteme¬ 
iată pe faptul că noi descoperim la copilul sănătos dispoziţii 
spre virtuţi cari apar în diferitele faze ale vieţii. Bunătatea, 
dragostea pentru părinţi şi frăţini se manifestează mai întîi, apoi 
gustul estetic, urmează religiozitatea, vitejia e un atribuit al ju¬ 
neţii, prevederea, cea a omului matur care întemeiază o fami¬ 
lie, înţelepciunea e virtutea bătrîneţii. Cu privire la sexe •putem 
spune că vitejia e virtutea bărbatului, bunătatea cea a femeii. 
Dar şi femeia e vitează (naşte copii, îi apără şi-i creşte). Rela- 

') Vezi în această privinţă şi interpretarea definiţiei ce o dă Aristotel 
virtuţii ca mesotes între elleipsis şi hyperbole) la Nicolai Hartmann, Ethik, 
pag. 399 urm. 


www.dacoromanica.ro 



EDUCATORII ŞI TINERETUL 


247 


ţiile cu tipurile individuale pot fi stabilite cu uşurinţa. Tipul 
omului sănătos e atletul, al omului bun filosoful (moralist), 
al sfîntului, preotul, al viteazului ostaşul, al omului prevaza,tor 
comerciantul, al celui înţelept savantul; sau: ţaranul e sănătos, 
orăşeanul prevăzător, aristocratul viteaz; sau: Romînul e viteaz, 
Englezul religios, etc. Şi rasele îşi au virtuţile lor specifice, 
precum ,şi naţiunile, ceeace încearcă să descopere şi să analizeze 
„psihologia popoarelor". 

Expunerile de mai sus ne-ar înlesni însă şi demonstrarea 
primatului valorilor marale. Depăşindu-se anume limitele co¬ 
munităţii biologice, noi trecem în domeniul social propriu zis, 
întîlnind ca nucleu social familia sau grupul familial întemeiat 
pe norme morale. Lărgirea comunităţii morale şi naşterea unor 
comunităţi mai întinse, cuprinzînd mai multe familii — pîna la 
omenire, reclamă păstrarea normelor morale şi adaogarea de 
noui norme pentru a susţinea solidaritatea internă a grupului. 
Am arătat pe larg în studiul nostru „Statul şi comunitatea 
morală" (Revue Internationale de Sociologie 1931) ca această 
solidaritate îşi trage puterea şi durabilitatea din intensificarea 
moralei, astfel că numai atunci cînd arta, religia, politica, eco¬ 
nomia, ştiinţa se subordonează moralei, nu ştirbesc prestigiul 
şi puterea normelor morale, o comunitate umană devine re¬ 
zistentă şi îşi poate păstra prin veacuri unitatea. 

Vom nota aci că în teorie omenirea poate fi considerată ca 
o unitate şi anume din două puncte de vedere: biologic şi ra¬ 
ţional. Specia umană pe de o parte şi republica savanţilor pe 
de altă parte ar fi unităţi cari ar cuprinde toată omenirea. Amîn- 
două aceste unităţi sunt însă lipsite de coeziune; specia umană 
se izolează de celelalte specii numai prin imposibilitatea de 
amestec, de conubiu, iar cealaltă unitate se separă de animale 
prin faptul că nu există posibilitate de comunicare intelectuală 
între om şi animale. Faptul că numai omul e „matematician" 
sau „logician" trage o linie de demarcaţie de netrecut între om 
si animal. Ori, logica e suficientă oare pentru a întemeia o 
comunitate omenească? 

Experienţa ne arată dimpotrivă că raţionalizarea crescîndâ 
implică atomizarea progresivă a societăţii prin accentuarea tot 
mai puternică a autonomiei individului. Logicianul desăvîrşit 
(Ia care cugetarea a înăbuşit toate celelalte manifestări sufle¬ 
teşti) trebue să fie şi individualist absolut. 


www.dacoromanica.ro 


248 


TRAIAN BRĂILEANU 


Din puct de vedere biologic deci omenirea ar fi o massă 
amorfa, o mulţime de animale rătăcind pe suprafaţa pămîntu- 
lui şi căutîndu-şi hrana unde o găseşte, iar din punct de ve¬ 
dere logic omenirea ar fi atomizată în indivizi autonomi şi 
suverani, fiecare cu pretenţia să stăpînească şi să cîrmuiască prin 
gîndirea sa tot universul. 

Comunităţile umane se nasc prin faptul că în substratul bio¬ 
logic intervine dragostea, bunătatea, care structurează nebu¬ 
loasa biologică, o desparte în „lumi sociale", în comunităţi sau 
organisme supraindividuale. Numai dacă bunătatea ar ţinea pas 
cu înţelepciunea şi amîndouă s’ar manifesta cu aceeaş putere in 
fiecare individ, omenirea ar deveni o comunitate în adevăratul 
înţeles al cuvîntului. 

A admite această posibilitate ar însemna însă să putem de¬ 
monstra identitatea materiei şi a spiritului, deci să rezolvăm 
problema pe planul metafizic. Realitatea, istoria, ne arată însă 
numai înfăptuirea de forme sociale prin „ritmul funcţiunii dia¬ 
lectice", aşa cum a fost expus în mod magistral de E. Lasbax. 
Formele sociale concrete sunt „organisme dialectice" născute din 
procesiunea pornind dela substratul biologic ajungînd la noţiu¬ 
nea societăţii şi întorcîndu-se la o formă în care participă şi 
substratul biologic şi ideea formei perfecte (raţionale). 

Rolul educaţiei se lămureşte acuma j>e deplin. Educaţia tre- 
bue să-l încadreze pe individ în „ritmul funcţiunii dialectice" 
într’un moment istoric dat. 

Organismele dialectice actuale sunt, în domeniul social, Sta¬ 
tele naţionale. Statul naţional reprezintă sinteza substratului 
biologic reprezentat prin naţiune şi ideea Statului pe deplin ra¬ 
ţionalizat, construit de logicieni. Pe linia intensificării sentimen¬ 
tului de dragoste şi solidaritate între oameni educaţia a înfăptuit 
paţiunea; pe linia progresului cugetării logice, a raţionalizării 
vieţii sociale, instrucţia a realizat organizaţia politică, Statul. 
Forma concretă, istorică, rezultată din participarea celor două 
„stadii" este Statul naţional. 

Pentru noi se pune problema, dacă acest organism dialectic 
a ajuns deja la desăvîrşire, dacă educatorii şi-au împlinit şi-şi 
împlinesc, în deplină conştiinţă a scopului, misiunea lor. 

Pe scurt: este Şcoala ronlîneascâ organizată în aşa fel ca 
să corespundă nevoilor de viaţă a Statului naţional? 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII Şl TINERETUL 


244 


V 

Capitolul precedent e din multe puncte de vedere susceptibil 
de obscrvaţiuni critice, Poate ca n’ar fi fost necesar sa adop¬ 
tam această formă „filosofică" pentru a lamuri chestiuni cari 
pot fi expuse şi mai pe moldoveneşte. Dar ni se va ierta 
sperăm această deformaţie profesională, considerîndu-se vîrsta 
noastră şi tendinţa de a nu ceda cu desavîrşire pasul tinerilor 
filosofi şi literaţi romîni cari ne uimesc prin adîncimea gîndirii 
exprimată într’o formă apocaliptică. In fond chestiunea e destul 
de clară şi simplă. Liberalismul secolului al XlX-lea a creat 
şcoala intelectualisfă, universalista. Copilul trebue sa înveţe mult 
şi multe. Cunoştinţele sunt menite a-1 face independent, auto¬ 
nom, puternic în lupta pentru existenţă. Cel ce învăţă mai bine, 
deci cel mai inteligent este cel mai superior. Din elevii cu 
notele cele mai bune se selecţionează, prin „premiare", viitorii 
(conducători ai Statului, înalţii funcţionari, profesorii universitari, 
miniştrii, bancherii etc. Pentru desăvîrşirea formarii omului de 
elită, a intelectualului romîn, e necesar ca el sa plece la Paris, 
Londra, Roma, Berlin. Omul de elită trebue sa fie european şi 
să ştie cel puţin o limbă europeană, mai ales franţuzeşte. Pe 
lîngă aceşti europeni, selecţionaţi după mediile obţinute în şcoala, 
rămîne în ţară mulţimea „proştilor", adică a celor ai medii mai 
puţin strălucite, cei slabi la matematici şi franceza. Învăţătorii şi 
profesorii muncesc amarnic să examineze; să dea note, sa cal¬ 
culeze mediile, etc. Tehnica pedagogică e menită să înlesnească 
predarea de cunoştinţe, să ţină inteligenţa copiilor în neîntre¬ 
ruptă şi intensă funcţiune, să o încordeze pînă la limitele ei de 
rezistenţă. 

Admitem că societatea modernă cere cunoştinţe multe şi va¬ 
riate. Instrucţia e necesară, specializarea şi mai necesara. Sta¬ 
tul deschide fel de fel de şcoli, pentru fel de fel de specialităţi 
si profesiuni. Dar Statul nu intervine şi nu poate interveni decît 
în mod indirect şi insuficient pentru a reglementa repartizarea 
elevijor pe diferite şcoli speciale. Nu există în Statele democra¬ 
tice moderne un criteriu obiectiv pentru repartizarea tinerilor 
pe diferitele profesiuni şi funcţiuni, fn aceasta privinţa hot㬠
răsc părinţii şi — întîmplarea, adică factori iraţionali. 

Formula vagă a „meritului personal" în oaiparea de func- 


www.dacoromanica.ro 


250 


TR A IAN BRĂILEANU 


tiuni, în ascensiunea socială în general, nu rezolvă marea pro¬ 
blema a echilibrului social în succesiunea generaţiilor. Deoa¬ 
rece, din motive demagogice (politice), nu se discută şi nu se 
cumpenesc după justa lor greutate factorii cari se opun aplicării 
integrale a principiului „meritul personal", se ivesc perturbaţii 
foarte puternice şi mari primejdii pentru Stat. Aşa de pildă 
bogaţia, situaţia socială a părinţilor au un mare rol pentru „ca¬ 
riera" copiilor. Dar influenţa acestor factori nu e reglementată, 
ci ea se manifestează în forma corupţiei, a nepotismului, a po¬ 
liticianismului etc. In anumite condiţiuni, influenţa banului şi 
a nepotismului nu constitue o primejdie prea mare pentru echi¬ 
librul social, dar alocurea ea ameninţă chiar existenţa Statului 
naţional. La noi de pildă puterea economică a populaţiei orăşe¬ 
neşti străine ameninţă, prin corupţie, să înlocuiască clasa condu¬ 
cătoare romînească printr’o clasă conducătoare străină. Pro¬ 
blema aceasta e prea cunoscută ca să mai fie expusă aci pe 
larg. Vrem să arătăm numai că o concepţie pur intelectualistă, 
raţională, despre organizarea Statului, condus de indivizii cei 
mai inteligenţi şi mai instruiţi „fără deosebire de religie şi na¬ 
ţionalitate", preface Şcoala într’un instrument prin care o naţie 
străină poate subjuga naţiunea romînă. Această stare de lucruri 
a trezit reacţiunea naţiunii, năzuinţa ei de a transforma Statul 
după trebuinţele ei de viaţă. „Numerus clausus, nullus şi vala- 
chicus" sunt nouile formule, menite să repună Şcoala organizată 
de Stat în slujba naţiunii. Roţionamentul este: dacă şcolile vor 
da numai absolvenţi romîni, peste cîteva generaţii clasa conduc㬠
toare în Statul romînesc va fi romînească. 

Dar aplicarea acestor formule se izbeşte la noi de rezistenţa 
clasei conducătoare actuale romîneşti care stă subt apăsarea in¬ 
fluenţei evreeşti, e deci desagregată prin corupţie şi a cedat 
deja însemnate poziţiuni străinilor. Şi să ne dăm seama: dacă 
elita romînească actuală se opune unei naţionalizări a Şcolii Sta¬ 
tului romînesc, înseamnă că nu mai are puterea de a o naţio¬ 
naliza, înseamnă că nu mai există o elită, o clasă conduc㬠
toare romînească, înseamnă că s’a instituit deja dominaţiunea 
străină. 

Şi atunci lupta ce se dă în jurul şcolii a devenit o luptă 
pentru libertatea naţională. In această luptă se cristalizează însă 
şi noua şcoală naţională, integrată „organismului dialectic" al 


www.dacoromanica.ro 


EDUCATORII ŞI TINERETUL 


251 


Statului naţional. Criteriul de ierarhie în aceasta şcoala nu mai 
poate fi „cantitatea cunoştinţelor", ci „intensitatea sentimen¬ 
tului naţional“. Elevul romîn, studentul romîn, ucenicul ro- 
mîn, trebue să-şi desăvîrşească educaţia în afară de şcoala ac¬ 
tuală a Statului, care îl pune pe picior egal şi adeseori în 
inferioritate faţă de streinul ce rîvneşte la posturi de condu¬ 
cere în Statul romînesc în baza „certificatelor" şcolare, a „me¬ 
diilor" dobîndite. 

Cunoştinţele pe cari elevul romîn şi evreu şi le cîştiga în 
Şcoala Statului, ei şi le pot însuşi în orice şcoală „europeana", 
şi dela orice profesor european. 

Dar şcoala romînească, în Statul naţional roniin, trebue sa 
fie mai mult. Ea trebue să înlocuiască familia romineasca, să 
desăvîrşească opera educativă a comunităţii morale, culturale 
si religioase romîneşti, deoarece din această educaţie s’a năs¬ 
cut şi numai prin această educaţie poate trăi „organismul dia¬ 
lectic" reprezentat prin Statul naţional. 

Aşa deci, scepticismul pedagogic se opreşte la pragul Şcolii 
naţionale în care se înfăptueşte sinteza între materie şi idee, în 
care se creează valorile morale, culturale, religioase şi se în¬ 
cheagă solidaritatea naţională. 

In Şcoala naţională, profesorul nu este calculator de medii, 
ci conducător spiritual al tineretului, deschizător de drum spre 
desăvîrşirea fiinţei naţiunii romîneşti. 


www.dacoromanica.ro 



ŢĂRANII Şl MUNCITORII 


www.dacoromanica.ro 


FORMULA „STATULUI ŢĂRĂNESC" 


I 

Ştiinţa socială cercetează diferitele feluri de organizare a so¬ 
cietăţilor omeneşti, structura şi evoluţia lor. Dar ea nu poate 
demonstra că una sau alta dintre aceste forme de organizare 
este mai bună, mai „perfectă". Pentru a le putea ierarhiza după 
valoarea lor, noi trebue să alegem un criteriu, o măsură de va¬ 
loare. Geometria nu ne demonstrează că un triunghiu echilateral 
e mai perfect decît un triunghiu oarecare. Dar în arhitectură de 
pildă putem stabili foarte bine o ierarhie a triunghiurilor după 
perfecţiunea lor. 

Dacă schimbăm criteriul, ierarhia valorilor ia şi ea alta în¬ 
făţişare. Cînd doi oameni discută asupra valorii unui lucru, ei 
ar trebui să se înţeleagă mai întîiu asupra criteriului judecaţilor 
de valoare. Dacă criteriul lor e deosebit, ei ar trebui sa încerce 
a stabili un criteriu comun. Dacă nu se ajunge la acest rezultat, 
discuţia e inutilă şi stearpă. In orice caz niciunul din ei nu poate 
susţinea că criteriul ales de el este singurul posibil afirmînd ca 
adevărul lui ar fi demonstrat de ştiinţa. Unul zice: portocala e 
mai bună decît mărul, fiindcă e mai zămoasă, şi adaugă: ceea ce 
e dovedit de ştiinţă; iar celălalt va răspunde: mărul e mai bun 
decît portocala, fiindcă e mai ieftin ceea ce ştiinţa economica 
o poate demonstra. Argumentul „ştiinţific" nu va putea hotărî 
aci o ierarhie obiectivă, raţională, între portocale şi mere. Totuşi 
pentru a determina pe cineva sa consume mai degraba mere 
decît portocale, noi vom aduce şi argumente „ştiinţifice", ara- 
tînd că merele, au o influenţă mai buna asupra stomacului (mai 
ales asupra stomacului celui de convins), apoi ca prin consumul 


www.dacoromanica.ro 


256 


TRA IAN BRAlLEANU 


merelor se încurajează un ram de producţie naţională, etc. Noi 
vom apela deci la interesele interlocutorului, la sentimentele 
şi dorinţele sale. Iar invocarea ştiinţei serveşte pentru a-1 îm¬ 
pinge mai lesne într’o anumită direcţie, de a opri deci inter¬ 
venţia altor sentimente cari ar ‘împiedica alegerea in senzal 
dorii de noi. Argumentul „ştiinţific" serveşte deci şi pentru a 
ascunde intenţia noastră şi interesul nostru. Un negustor de 
portocale ar aduce alte argumente ştiinţifice decît un producător 
de mere. Cel dintîiu e liber-schimbist, al doilea protecţionist. 

In realitate ştiinţa economică nu demonstrează că liber-schim- 
bismul e oricînd preferabil protecţionismului. Ci ea poate arăta 
doar ce efecte au cele doua sisteme asupra unei societăţi.' Do¬ 
rind efectele liber-schimbismului, vom lupta pentru izbînda sa, 
dorind pe cele ale protecţionismului, vom face politică eco¬ 
nomică protecţionistă. Ori, pentru a determina pe alţii să lupte 
alături de noi pentru protecţionism, noi vom susţinea: Ştiinţa 
economică a dovedit că protecţionismul e cel mai bun sistem. 
Şi vom avea succes cu atît mai mare, cu cît cei cărora ne adre¬ 
săm nu cunosc ştiinţa economică, dar au mare respect de ştiinţă 
şi sunt dispuşi să creadă fără a cerceta. Mai ales dadă pretin¬ 
sele adevăruri ştiinţifice se acordă cu dorinţele şi interesele lor. 

Aşa s’a răspîndit socialismul. Lupta de clasă e un fapt iz- 
vorît din antagonismul natural între bogaţi şi săraci. Alt fapt 
este iarăş că în orice societate există oameni cari vreau să gu¬ 
verneze şi nu pot ajunge la guvernare decît apelînd la mulţime. 
Dacă săracii sunt într’o societate foarte numeroşi (proletarii in¬ 
dustriali în unele ţări), e natural ca demagogii ambiţioşi să 
cheme proletariatul la luptă împotriva capitaliştilor cari deţin 
puterea. Ei zic: vom face o societate în care săracii, după ex¬ 
proprierea celor bogaţi, vor deveni stăpîni. Şi vor adăuga: ştiinţa 
economică a dovedit (vezi Capitalul lui Marx) că Statul so¬ 
cialist trebue înfăptuit, fiindcă e cel mai bun Stat. Şi nu numai 
cel mai bun, dar şi cel mai civilizat, cel mai puternic, cel mai 
bogat, etc. Argumentul ştiinţific îi dă deci proletarului con¬ 
vingerea că cel bogat poate fi ucis, desbrăcat, bătut, deoarece, 
cum spune teoria marxistă, religia, morala, dreptul, etc., nu 
sunt decît ficţiuni „burgheze", menite să zădărnicească evoluţia 
naturală spre statul socialist. 

Dar biata ştiinţă economică nu ştie nimic de acest adevăr. 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


257 


Ea cercetează fenomenele economice cum s’au desfăşurat şi 
cum se desfăşoară în diferite societăţi, deci în condiţii concrete 
de loc şi timp. In cercetările ei, ea poate porni dela ipoteza 
determinismului economic, alegînd factorul economic ca varia¬ 
bilă independentă şi stabilind cum variază celelalte fenomene 
sociale în funcţie de sistemul economic. Formularea dogmatică 
a determinismului economic a dat naştere unei filosofii a isto¬ 
riei intemeiată pe „concepţia materialista a istoriei", care însă 
e tot atît de mult sau tot atît de puţin adevăraă ca şi o con¬ 
cepţie idealistă sau spiritualistă a istoriei. 


II 

Lupta de clasă, determinismul economic, dictatura proletaria¬ 
tului, înlăturarea religiei, a moralei, etc., au fost formule pl㬠
cute mai ales Jidanilor dornici să răstoarne elitele creştine. 
Manifestul comunist e croit după interesele lor. Aci ei au găsit 
toate perceptele pentru bolşevizarea Statelor creştine. O sin¬ 
gură piedică serioasă se ridică în calea lor: ţărănimea. Prole¬ 
tarii industriali, desrădăcinaţi şi aruncaţi în iadul centrelor in¬ 
dustriale, privind zilnic desfăşurarea luxului şi bogăţiei şi sim¬ 
ţind, prin asta, mai adînc şi dureros propria lor sărăcie şi mi¬ 
zerie, deveniră repede instrumente docile în mîinile demagogilor 
jidani. Astfel începu să dospească în Europa spiritul revoluţiei, 
pregătirea dezastrului, nu numai a burgheziei creştine, ci a ci¬ 
vilizaţiei şi culturii umane. Noi nu negăm că a existat şi că există 
nedreptate socială. Năzuinţa săracilor spre o soartă mai bună 
este naturală şi morală, cum dealtminteri şi cei bogaţi şi pu¬ 
ternici mînaţi de poruncile dumnezeeşti şi de conştiinţa lor 
morală au căutat să îndrepte starea de mizerie a celor săraci. 
Dar cînd în regimul capitalist Jidanii deveniră stăpînii banului 
şi deci atotputernici în viaţa economică, spiritul de împăciuire, 
de milă şi înţelegere a suferinţelor celor slabi, dispăru. Pentru 
a cuceri şi puterea politică, ei aţîţară toate poftele şi instinctele 
proletariatului împotriva elitei politice creştine. Doctrina lor 
„socialistă" respinse orice atingere cu socialismul creştin şi so- 
cialismul naţional, doctrine cari preconizează o împăcare a inte¬ 
reselor celor două clase şi reforme menite să înfăptuiască o 

17 


www.dacoromanica.ro 


258 


TRaIAN IÎRĂILEANU 


colaborare pacinică între ele. Socialismul marxist adoptă ca prin¬ 
cipiu de temelie ura şi ca obiectiv exterminarea fizică a elitei 
sociale creştine. Marea finanţă jidovească, prin francmasonerie, 
luă conducerea acestei mişcări cu scopul nemărturisit, dar des- 
văluit tot mai mult de mersul evenimentelor, de a înlocui elitele 
creştine ale Statelor europene prin conducătorii jidani ai revo¬ 
luţiei proletare. „Revoluţia mondială" avea să prefacă Europa 
într’un Stat federativ iudaic, condus de oculta iudeo-masonică. 

Dacă acest proces nu s’a desfăşurat în Europa după preve¬ 
derile manifestului comunist, se datoreşte în primul rînd rezi¬ 
stenţei ţăranilor organizaţi în armate naţionale. 

Jidanii ştiu de mult că armata naţională compusă din ţărani 
constitue piedica cea mai formidabilă ce se opune năzuinţei lor 
de a cuceri prin revoluţia proletară puterea politică. In teoria 
lor ei ocolesc cu dibăcie această problemă. Ei caută să explice 
şi să interpreteze dece, „în aparenţă", în agricultură legile de¬ 
terminismului economic nu sunt aplicabile. Capitalismul ar fi 
trebuit doar să împingă şi aci la acumularea proprietăţii şi a 
mijloacelor de producţie în mîinile unei minorităţi, dînd naş¬ 
tere unui proletariat agricol. De fapt, în cele mai multe ţări 
marea proprietate a dispărut, făcînd loc proprietăţii mici şi mij¬ 
locii. 

Acest fenomen nu se poate explica prin teoria marxistă, dar 
e lesne de înţeles, dacă îl punem în legătură cu organizaţia po- 
litică-militară. Latifundiile în Italia antică luară fiinţă, cînd ar¬ 
mata naţională compusă din ţărani şi condusă de o elită ţăr㬠
nească, deveni o armată profesională, instrument de expansiune 
imperialistă. Armata lui Ştefan cel Mare are încă acest caracter 
de armată naţională. Mai tîrziu armata e compusă din mercenari 
şi boeri latifundiari, iar ţăranul devine rob şi iobag. Revenirea 
la sistemul armatelor naţionale implică emanciparea politică a 
ţăranilor şi împroprietărirea lor. Acest proces, care se desf㬠
şoară în sec. XIX şi se desăvîrşeşte în războiul mondial, se 
termină prin desfacerea totală sau parţială a Statelor „interna^ 
ţiouale" (Austro-Ungaria, Rusia, Turcia) şi constituirea de State 
naţionale. 

Rolul covîrşitor al ţărănimii în această evoluţie este mai mult 
decît evident. Ţăranii formează massa compactă a naţiunilor. 
Organizaţi milităreşte, ei reprezintă temelia Statului, puterea 


www.dacoromanica.ro 


jAbanii şi muncitorii 


259 


de care se izbesc duşmanii externi şi cei interni. Hopliţii greci 
şi legionarii romani sunt ţărani ostaşi, gata oricînd să apere 
hotarele patriei şi altarele zeilor cari ocrotesc Statul. Armata 
naţională compusă din ţărani şi condusă de 6 elită militară le¬ 
gată prin înrudire de sînge, tradiţii şi credinţe de ţărănime da 
Statului o structură democratică, în adevăratul înţeles al cuvîn- 
tului. 

„Clasa cea mai potrivită cu sistemul democratic este, zice 
Aristotel, aceea a agricultorilor; astfel democraţia se constitue 
fără greutate acolo unde majoritatea trăeşte din agricultura şi 
din creşterea turmelor. Deoarece nu este prea bogată, ea mun¬ 
ceşte fără încetare şi nu se poate aduna decît foarte rar, şi de¬ 
oarece nu posedă necesarul, ea se sîrgueşte în treburile cari o 
nutresc şi nu doreşte alte bunuri decît acelea". 

Celelalte clase, negustorii, meseriaşii şi muncitorii cu plata, 
mulţimea aceasta care mişună neîncetat pe pieţe şi pe străzi, 
nu pot da decît democraţii inferioare: „traiul lor este degradat 
şi virtutea n’are nimic de a face cu îndeletnicirele lor obiş¬ 
nuite". 

Ori, în Statele moderne, ivirea proletariatului industrial începu 
să ameninţe desăvîrşirea democraţiei. Demagogii „socialişti" îşi 
făcură apariţia şi se pregătiră să organizeze războiul civil în 
vederea instituirii dictaturii proletariatului, adică a tiraniei lor. 

In această pornire ei întîlniră rezistenţa armatei ţărăneşti. 
Cum proletarizarea progresivă a ţăranilor (prevăzută în ştiinţa 
marxistă!) nu se înfăptui, demagogii cătară să „bolşevizeze" 
armata. Ei începură să saboteze în mod sistematic întărirea ar¬ 
matei, să zguduie disciplina, să desbine şi să corupă elita mi¬ 
litară. Pe de altă parte ei tindeau a transforma proletariatul 
într’o armată disciplinată şi gata de atac împotriva armatei na¬ 
ţionale. Obiectivul ultim al acestor năzuinţe a fost şi este de- 
surmarea ţăranilor şi crearea unei armate de mercenari formata 
din proletari şi supusă demagogilor socialişti. In acest fel Ji¬ 
danii, ajunşi la cîrma proletariatului internaţional, sperau sa 
deslănţue revoluţia mondială şi să iobăgească naţiunile creştine. 
Ei reuşiră să-şi înfăptuiască planul în Rusia, în clipa ce armata 
de ţărani înfrîntă de Germani se revoltă împotriva conducăto¬ 
rilor ei şi aruncă armele. Exemplul Spaniei dovedeşte că de- 
sarmarea ţăranilor şi instituirea despotismului iudeo-masonic se 


www.dacoromanica.ro 


260 


TRAIAN BRA.II.EANU 


poate înfăptui şi fără înfrîngerea armatei în războiu, iar Franţa 
se bolşevizează prin influenţa banului jidovesc pus la dispoziţia 
demagogilor comunişti, si ei în cea mai mare parte Jidani. 

La noi, problema are o înfăţişare deosebită şi lămurirea ei e 
îngreuiată prin învălmăşeala doctrinelor şi formulelor aruncate 
în public în clipele de faţă, cînd lupta e în toiul ei şi pasiunile 
politice sunt deslănţuite. 


IM 

In marele războiu armata naţională romi nu, compusă din ţ㬠
rani şi comandată de o elită militară romînească, înfăptui Statul 
naţional. Acest Stat, aşa cum se născu şi cum firesc era să 
ramînă, reprezintă cea mai ideală democraţie. Armată naţională, 
liberă circulaţie a elitelor, egalitate de drepturi, dreaptă îm¬ 
părţire a mijloacelor de subsistenţă (mai ales după împroprie¬ 
tărire) — iată elemente cari păreau a garanta dăinuirea şi des- 
voltarea unui organism politic puternic. Mai adăogăm că pro¬ 
letariatul industrial nici nu este prea numeros şi nici pornit 
spre revoluţie, deoarece legislaţia a intervenit satisfăcînd în mare 
măsură revendicările lui juste. 

Ori, Ia noi s'a adeverit mai mult ca oriunde că socialismul 
marxist, identic cu comunismul, nu este decît programul revo¬ 
luţiei jidoveşti, „formula politică" a demagogilor jidani menită 
să distrugă armatele naţionale şi să înlesnească organizarea unor 
armate de mercenari slujind imperialismul iudaic. 

Nedispunînd de proletari industriali pe cari să-i asmuţe îm¬ 
potriva capitaliştilor romîni (şi ei inexistenţi), Jidanii s’au adre¬ 
sat mai întîiu minorităţilor, îndemnîndu-le la revoluţie împo¬ 
triva Statului romîn. Ucrainenii şi Ruşii, Bulgarii, Maghiarii, 
Germanii au găsit sprijin larg din partea presei jidoveşti ori- 
cînd revendicau „drepturi" în temeiul tratatelor de pace. Aceste 
manevre n’au dat însă rezultatul dorit. Minorităţile creştine, 
compuse în majoritatea lor din ţărani şi orăşeni înstăriţi, nu 
numai că nu s’au supus conducerii jidoveşti, dar unele s’au arătat 
chiar duşmănoase lor, preferind să se alăture mişcării naţiona¬ 
liste romîneşti. 

Jidanii trebuiră deci să renunţe Ia această tactică, mai ales 
că evenimentele din Rusia unde demagogii jidani măcelăreau 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


261 


în massă populaţia creştina, damnau bisericile şi exploatau ţ㬠
rănimea şi muncitorimea fără pic de milă şi omenie, întăreau 
tot mai mult curentele antisemite, deci anticomuniste la toate 
naţiunile creştine. Aşa fiind, Jidanii îşi îndreptară atacul direct 
împotriva elitei romîneşti, elită care aproape în întregime „face 
politică", adică e înrolată în partide politice şi ia parte la lup¬ 
tele de partid. In aceste lupte francmasoneria iudaică interna¬ 
ţională a intervenit într’un moment dat cu toată greutatea. Pro¬ 
paganda comunistă rămase în seama cîtorva agenţi bine platiti 
şi a tineretului jidovesc: elevi de liceu, studenţi, ucenici, etc. 
Organizaţiile comuniste propriu zise sunt menite să organizeze 
„armata" viitorului Stat sovietic jidovesc. Dar acţiunea deci¬ 
sivă se desfăşoară în domeniul politic pentru a înfăptui con¬ 
diţia fundamentală a revoluţiei comuniste: desarmarea ţăranilor 
şi îngenunchierea elitei militare. Mijloacele pentru atingerea 
acestui scop sunt cunoscute: coruperea politicianilor şi punerea 
lor sub comanda lojelor masonice, zădărnicirea înzestrării şi 
întreţinerii armatei, destrămarea administraţiei, magistraturii şi 
a tuturor instituţiilor de educaţie şi cultură prin corupţie, în¬ 
curajarea fraudelor şi risipei, etc. Selecţiunea oamenilor poli¬ 
tici conducători, înaintarea funcţionarilor la posturi de condu¬ 
cere, însfîrşit toată funcţionarea aparatului de conducere a Sta¬ 
tului intră subt controlul şi cenzura mafiei jidoveşti. Alianţa cu 
Franţa şi, în urmă, cea cu Rusia, a deschis comunismului iudaic 
posibilităţi extraordinare de acţiune destructivă. Elita politică 
romînească se destramă pe zi ce merge şi se apropie de pr㬠
buşire. Ea este azi cu desăvîrşire în puterea jidanilor şi ei o 
pot răsturna oricînd ar vroi. 

Totuş, dacă răsturnarea elitei este uşoară, nu totaşa este înlo¬ 
cuirea ei nemijlocită printr’o elită jidovească. Deoarece, mai în- 
tâiu, lovitura dată împotriva mişcării naţionaliste n’a avut re¬ 
zultatul aşteptat. Ea s’a refăcut şi devine tot mai puternica. Pe 
de altă parte şi unii dintre vechii politiciani şi-au dat seama de 
primejdia despotismului jidovesc şi au început să opună rezis¬ 
tenţa. Ei ar dori, pe cît se poate înţelege din programele lor cam 
confuze (cari nu trebuesc confundate cu radicalismul ziariştilor 
lor, menit să-i sperie pe Jidani), o împărţire a puterii în temeiul 
„proporţionalităţii". Sunt două partide de felul acesta si Jidanii 


www.dacoromanica.ro 


262 


TRAIAN BRĂILEANU 


ar putea alege între ele, — dacă n’ar avea ambiţia, cum de fapt 
o au, să devie stăpîni absoluţi în Romînia. 

O învoială cu aceste partide nici nu intră în calculele lor. 
Deoarece: niciunul din aceste partide nu le garantează distra¬ 
gerea completă şi definitivă a „dreptei" intransigente şi nici¬ 
unul nu le poate asigura înfăptuirea condiţiei fundamentale a 
dăinuirii stăpînirii jidoveşti, care este şi rămîne desarmarea ţ㬠
ranilor şi organizarea unei armate de mercenari, instrument al 
despotismului terorist iudaic. 

Deaceea Jidanii şi-au selecţionat din sînul elitei politice înc㬠
pute pe mîna lor pe cei mai hotărîţi demagogi cari ascultă or¬ 
beşte de poruncile lor. Pe unii dintre aceşti demagogi îi mînă 
ambiţia şi trufia parvenitului, pe alţii pe deasupra şi doctrina 
marxistă, fanatismul sectarului. Pentru aceştia perspectiva de 
a comanda, sau de a reforma societatea după dogmele unei 
teorii utopice înăbuşă orice altă simţire, orice scrupule, şi-i 
face instrumente docile ale ocultei jidoveşti. Aceşti oameni sunt 
dispuşi să distrugă Statul naţional şi democratic pentru a în¬ 
lesni instituirea dictaturii comuniste. 

Ei au aruncat în lupta partidelor politice formula „Statului 
ţărănesc" cu scopul de a ridica ţărănimea, adică massa ţăranilor 
ostaşi împotriva elitei politice militare romîneşti. Ei le făgă- 
duesc ţăranilor un Stat în care „imensa majoritate va guverna 
în interesul imensei majorităţi" — aşa cum zice Manifestul co¬ 
munist. Ei le arată ţăranilor că clasa conducătoare romînească 
e coruptă, că banii ce-i plătesc Statului sunt furaţi şi cheltuiţi 
pe lux şi desfrîu, etc. Prin urmare, conchid ei, ţăranii trebue 
să se răscoale, să răstoarne pe aceşti trîntori şi să organizeze 
un Stat al lor, al ţăranilor. Şi chiar dacă nu e vorba de revo¬ 
luţie, ci numai de ameninţări cu revoluţia pentru cucerirea pu¬ 
terii, ţinta este totuş vădită: bolşevizarea şi apoi desarmarea 
ţăranilor. Căci aceşti demagogi şi stăpînii lor presupun că su¬ 
primarea unei revoluţii ţărăneşti ca în 1907 nu va mai fi cu 
putinţă, că politicianii de azi, strîmtoraţi şi aşa de puterea jido¬ 
vească internaţională, vor preferi mai degrabă să cedeze locul 
demagogilor „ţărănişti" decît să întrebuinţeze forţa. Iar, ajunşi 
la putere, aceşti demagogi vor înăbuşi şi distruge mişcările na¬ 
ţionaliste şi vor da libertate deplină pentru organizarea „găr¬ 
zilor ţărăneşti şi proletare", adică a sovietelor de ţărani şi mun¬ 
citori, avînd scopul să răstoarne ordinea existentă. 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


263 


IV 

Planul e clar şi croit în toate amănuntele după intenţiile „fron¬ 
tului popular" internaţional, subt care denumire se ascunde în 
prezent mişcarea revoluţionară iudeo-comunista sprijinita de In¬ 
ternaţionala a IlI-a. Alunecarea Franţei pe panta comunismului 
a dat stîngei noastre, reprezentată prin „ţărănism", puteri noui 
făcînd-o agresivă şi cutezătoare. Ciocnirea hotărîtoare între ea 
şi dreapta intransingentă pare apropiată şi inevitabilă. Se poate 
întîmpla însă ca această ciocnire să fie amînată prin chemarea 
la guvern a unuia din cele două partide moderate de dreapta, 
al căror antisemitism nu exclude transacţii „democratice". Dar 
şi în acest caz moderaţiunea faţă de Jidani n’ar însemna liber¬ 
tate de acţiune politică pentru naţionalismul integral. 

E probabil că şi antisemiţilor li s’ar cere ca preţ al, guver¬ 
nării lor suprimarea, prin forţă sau persuasiune (citeşte: coru¬ 
pere), a legionarilor. In timpul guvernării lor, revoluţia ţăr㬠
nistă şi ţărănească s’ar organiza mai temeinic, avînd în faţă 

un adversar slăbit şi lipsit de prestigiu. 

Aşa se prezintă deci lupta împotriva Statului naţional romîn 
cu scopul hotărît de a-1 transforma într’o despotie iudaică, 
într’o republică sovietică prinsă în Uniunea republicelor sovie¬ 
tice cu guvernul central la Moscova. Toată lumea vede şi simte 
cum stau lucrurile, toată lumea speră că primejdia va putea 
fi înlăturată. Dar ea nu poate fi înlăturată decît prin lupta, prin 
organizarea rezistenţei naţionale, prin liberarea elitei romîneşti 
de subt jugul ce jidovimea i l-a pus pe grumaz. Legionarii au 
ridicat steagul şi înaintează pentru a desrobi Cetatea Romî- 
nească. 

Ei vor învinge. 

Expunerile noastre au menirea să lămurească starea de fapt 
şi să arate că teoriile, doctrinele şi programele demagogilor de 
toate categoriile, nu sunt decît „formule" pentru răscolirea mas- 
selor în temeiul antagonismului natural între săraci şi bogaţi, 
între guvernaţi şi guvernanţi. Demagogii cheamă proletarii şi 
ţăranii la luptă împotriva capitaliştilor şi ciocoilor. Dar în 
umbră stau Jidanii masoni, bancherii şi rabinii şi conduc atacul 
împotrivi naţiunii, împotriva Statului şi Bisericii romîneşti. 

Şiinţa ? 


www.dacoromanica.ro 


264 


TRAIAN BRAiLEANU 


Dar te poate face ştiinţa mai mult decît sa analizeze şi să 
explice o stare de fapt? Ştiinţa ne mai poate spune doar că 
naţiunile cari vreau să progreseze şi să fie puternice trebue să 
ştie a înfrînge duşmanii cari le pregătesc pieirea. Pentru un 
Romîn, Statul naţional romîn, Statul romînesc întemeiat pe o 
puternică armată naţională condusă de o elită militară romî- 
neasca este cel mai bun Stat, este Statul ideal. Nu fiindcă 
ştiinţa o demonstrează, ci fiindcă sufletul nostru îl doreşte şi 
mintea noastră nu-şi poate imagina alt Stat mai perfect. 

„Statul ţărănesc*' nu este însă decît camuflarea „Statului co¬ 
munist proletar". Demagogii comunişti au adoptat acest nume 
pentru a răzvrăti ţărănimea şi pentru a adormi conştiinţa acelor 
intelectuali romîni cari, înrolaţi în partidul ţărănist, luptă pen¬ 
tru izbînda comunismului jidovesc, dar pot justifica, înaintea 
conştiinţei proprii şi înaintea opiniei romîneşti, atitudinea lor 
după raţionamentul gustian: ţăranii sunt romîni; Jidanii şi noi, 
luptînd pentru întemeierea „Statului ţărănesc**, facem romî- 
nism, deci naţionalism. Iar ştiinţa socială care dovedeşte acest 
adevăr este „Sociologie romînească** — şi monografică. 


www.dacoromanica.ro 



UNIVERSITATEA ŢĂRĂNEASCĂ 


I 

înainte de zece ani am scris în revista „Şcoala" din Cer¬ 
năuţi 1 ) un articol despre Universitatea ţaranească. In acelaş an 
(1922/23) am ţinut, la Universitate, un curs: „Probleme de 
pedagogie socială", în care am desvoltat pe larg problema edu¬ 
caţiei poporului, insistînd mai ales asupra importanţei Uni¬ 
versităţii ţărăneşti. 

In lunile Iulie—August 1922 s’au ţinut în satul Volovăţ (jud. 
Rădăuţi) o serie de prelegeri populare. Unul din iniţiatorii 
acestor cursuri scrie în „Şcoala": „Ideea de a ţine prelegeri 
populare într’un stil mai mare şi bine organizat, am primit-o 
din scrierea d-lui prof. univ. T. Brăileanu, publicată în revista 
„Şcoala" intitulată „Universitatea ţărănească", precum şi dela 
prelegerile universitare ale acestui profesor. Asemenea am Con¬ 
sultat şi scrierile „Entstehung und Entwicklung der Volkshoch- 
schulen in den nordischen Lăndern", disertatiune inaugurala pen¬ 
tru doctorat a lui Maikki Friberg din Helsingfors (Bern 1877) 
şi „Die dănische Volkshochscbule nebst Plan einer deutschen 
lăndlichen Volkshochschule" de Fr. Lembke (Kiel und Leipzig 
1904), cari scrieri cu multă bunăvoinţă d-1 profesor T. Braileamt 
mi le-a pus la dispoziţie din biblioteca Universităţii... Prelegerile 
ţinute au fost de următorul conţinut: istorie naţională (11 pre¬ 
legeri), geografie (4), ştiinţe naturale (3), farmaceutica (1), 
medicina umană (1), medicina veterinara (1), agronomia (4), 
drept (2), literare (3), economie (1), religie (1)... Din con¬ 
vorbirile avute cu ţăranii am înţeles că ei ar dori să aibă astfel 
de prelegeri zi de zi in timpul iernii, căci atunci — zic ci — ei 


1) Anul VII, 1922, pg. 161—170. 


www.dacoromanica.ro 



266 


TRA1AN BRĂILEANU 


sunt mai hodiniţi, au vreme şi nu poarta grija muncii cîmpului. 
Aceasta însă e mai greu de înfăptuit în ziua de azi. Din convor- 
vorbirile cu ţăranii din alte comune am văzut că doresc să se 
facă şi în comunele lor asemenea prelegeri ca şi la Volovăţ, 
ceea ce după putinţă se va satisface". (Eudoxiu Sculat, Prelegeri 
populare, în „Şcoala", 1922, pg. 349—351). 

In Noemvrie 1922, d-nii E. Scalat,'învăţător, şi D. Şindilariu, 
stud. fii. abs., publică (tot în „Şcoala") un proiect de statut 
pentru înfiinţarea unei societăţi culturale „Academia populară". 
In art. 2. se spune: „Scopul societăţii este în general cultivarea 
simţului naţional şi patriotic şi răspîndirea culturii în sînul po¬ 
porului romîn, iar în special înfiinţarea şi susţinerea unei Uni¬ 
versităţi populare. Se exclude din capul locului şi cu desăvîr- 
şire orice acţiune politică în sînul societăţii sau prin societate". 
Iar art. 3: „Mijloacele pentru realizarea scopului general sunt: 
a) conferinţe populare din toate ramurile ştiinţei, b) cursuri 
populare sau serii de conferinţe, c) înfiinţarea de biblioteci popu¬ 
lare şi îmbogăţirea lor cu cărţi, reviste, tablouri, etc., d) organi¬ 
zarea cabinetelor de lectură şi altor societăţi culturale populare 
şi îndrumarea lor spre o activitate rodnică, e) discuţii din do¬ 
meniul pedagogiei sociale şi exerciţii practice cu scopul de a 
pregăti conferenţiari pentru prelegerile populare, f) întreprinderi 
sociale (concert, teatru, petreceri, tombole etc.), g) editarea unei 
reviste culturale pe înţelesul poporului. 

Pentru realizarea scopului special (înfiinţarea unei Universi¬ 
tăţi populare) se va căuta a se aduna fondul material necesar 
iar pentru organizarea şi funcţionarea în regulă a acestei Uni¬ 
versităţi populare se va alcătui la timp un regulament special, 
ţinîndu-se cont de experienţele făcute în cursul timpului cu con¬ 
ferinţele şi cursurile populare". 

La 18 Februarie 1923, această „Academie populară" luă 
fiinţă. 

Ea s’a manifestat cîtva timp, trimiţînd conferenţiari prin 
diferite sate, organizînd concursuri de colinde şi dansuri naţio¬ 
nale, — şi a dispărut apoi fără urmă... Nu cunosc cauzele de¬ 
clinului repede al acestei societăţi, şi nici motivele cari J-au de¬ 
terminat pe conducătorii ei să părăsească ideea înte/neierii unei 
Universităţi ţărăneşti. 

Am putea afirma însă că pe atunci nu erau date condiţiunile 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


267 


pentru înfăptuirea acestei idei. Intelectualii erau prea ocupaţi 
cu politica şi, în legătură cu ea, cu stabilizarea situaţiei lor sor 
ciale la un curs cît se poate de ridicat. Ţăranii, pedealtăparte, 
erau şi ei preocupaţi de a beneficia cît mai mult de reforma 
agrară şi de posibilităţile de a dobîndi pămînt. Politicianii de¬ 
magogi puseseră, dealtminteri, stăpînire pe sufletul mulţimii, 
înăbuşind orice interes pentru şcoală şi cultură. ' 

Erau vremuri pline de iluzii pentru toată lumea.„„întreprin¬ 
deri" de tot felul răsăreau ca ciupercile după ploaie; banei, 
şcoli de toate categoriile, partide politice etc. Bani se găseau în 
abundenţă şi, dacă lipseau, se tipăreau. 

iln astfel de timpuri o chemare la muncă intensa şi fara şanse 
de profit mare şi imediat, nu putea fi decît vocea celui ce striga 
în pustiu. 

|Dar a venit „criza" cu toate urmările ei: falimente, datorii, 
şomaj, mizerie. Iluziile s’au risipit. Demagogii de toate catego¬ 
riile îşi macină, ceţ-i drept, înaintea mulţimii desamagite, for¬ 
mulele lor obicinuite. Ei reuşesc, dacă sunt destul de „radicali", 
să producă accese de furie şi convulsiuni. Dar numai pentru 
cîteva clipe — şi neagra desnădejde, resemnarea mută se aşterne 
iarăş peste ţară. 

Nici cele mai mari „scandaluri" politice nu impresionează. 
Ne-am obicinuit şi cu fraude de milioane, şi cu comisioane fa¬ 
buloase, şi cu afaceri de spionaj „nemaipomenite". Am început 
să nu mai credem în putinţa de îndreptare a acestei situaţii ne¬ 
norocite. 

Şi totuş, dacă punem faptele în lumina reflexiunii, în lumina 
teoriei, a cugetării logice, ele îşi pierd aspectul înfiorător. Lip¬ 
seşte, constatăm noi, în viaţa noastră politică intervenţia con¬ 
ştientă şi organizată a mulţimii în lupta ce se dă între politiciani 
pentru acapararea „puterii" şi lipseşte rezistenţa organizata a 
mulţimii pentru a împiedica abuzurile politicianilor cari au ajuns 
la conducere. 

Problema este deci cum se poate trezi şi desvolta conştiinţa 
politică a mulţimii. Resemnarea şi apatia politică a mulţimii, 
pornirile ei destructive în clipe de desnădejde, neputinţa ei în 
faţa manevrelor politicianilor, sunt dovezi de nepregătire po¬ 
litică. 


www.dacoromanica.ro 


268 


TRAI AN BRÂILEANU 


Din punct de vedere formal mulţimii i s’a dat rolul de arbitru 
în luptele politice prin votul universal. 

Votul universal presupune însă o pregătire corespunzătoare, 
deci o şcolire pentru exercitarea drepturilor politice. Lipsind 
această şcolire, votul universal a deschis drum liber tuturor de¬ 
magogilor şi a ridicat „corupţia" la rangul unui principiu de gu- 
vernămînt. In mod logic, natural şi necesar. 

Căci problema pentru demagogii ajunşi la putere nu este sa 
acţioneze în folosul mulţimii, ci să împiedice răscularea mulţimii 
prin alţi demagogi cari rîvnesc la putere. Mijlocul de a-i împie¬ 
dica este coruperea lor, admiterea lor la beneficiile puterii într’o 
formă oarecare. In cazuri extreme se întrebuinţează forţa, dar 
numai împotriva „celor mici". 

Dar trebue să notăm că au existat şi există oameni politici, 
barbaţi de stat, cari nu numai că au văzut necesitatea pregătirii 
politice a poporului, dar au şi creat instituţii pentru şcolirea lui. 
Şcoala primară este o creaţie a democraţiilor moderne. Regimul 
parlamentar şi votul universal avea sa-şi dea roadele depline 
în temeiul raspîndirii culturii prin şcoala primară. 

S’a constatat însă, nu numai la noi ci şi aiurea, că şcoala 
primară n’a dat rezultatele dorite, n’a înfăptuit stabilitatea vieţii 
politice 1 ). Dimpotrivă. 

Dacă ne-am imagina de o pildă că ţăranii noştri ar şti toţi 
să citească bine, satele noastre ar fi -inundate de scrieri „sub¬ 
versive" şi am trebui să dublam numărul jandarmilor pentru a 
confisca broşurile comuniste şi a aresta pe cetitori. Fără în¬ 
doială că, în acest caz, s’ar răspîndi şi scrieri bune. Dar în lume 
râull e întotdeauna mai puternic decît binele, mai ales în timpuri 
grele. 

Atunci : să desfiinţăm şcolile! Concluzie ce le-ar plăcea şi 
democraţilor cari ar vrea să „guverneze liniştit". Nu, ci să în- 
înfiinţăm cît mai multe şcoli primare pentru a le da ţăranilor 
mijlocul indispensabil prin care îşi pot dobîndi cunoştinţe. 
Fără acest mijloc ţăranul, în timpurile de azi, nu şi-ar putea 
cîştiga cunoştinţele necesare pentru a-şi purta gospodăria, pentru 
a deveni oştean bun, cetăţean vrednic. Dar aceleaşi mijloace, 


’) Vezi şi J. Bryce , Les democraties modernes, Paris 1924, capitolul: De¬ 
mocraţie et Education. 


www.dacoromanica.ro 



ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


269 


cetitul şi scrisul, dobîndite în şcoala primara pot fi întrebuinţate 
şi pentru scopuri rele. 

După terminarea şcoalei primare, tineretul dela ţara se for¬ 
mează numai subt influenţa mediului bocial, fara conducere con¬ 
ştientă spre scopuri bine determinate. Se poate întîmpla ca 
mediul să fie prielnic pentru întărirea sentimentelor naţionale, 
patriotice, religioase, dac se poate întîmpla ca mediul sa conţină 
germeni de disoluţie şi înăbuşire a acestor sentimente, sa con¬ 
ţină germeni de răzvrătire, de decădere morală, de îndoială re¬ 
ligioasă. Sunt sate situate în regiuni industriale, în apropiere 
de oraşe mari, de oraşe locuite de străini etc. Au nu vor p㬠
trunde în aceste sate idei noui, idei ucigătoare de obiceiuri şi 
credinţe, cari constituiau temelia solidarităţii sociale între săteni, 
nemaipomenind de influenţa gazetelor şi broşurilor politice cari 
propagă ura şi desbinarea între fraţi de acelaş neam? 

S’a afirmat, din partea democraţilor integrali se ’nţelege, ca 
în mod fatal vechile obiceiuri şi credinţe trebue sa dispara şi 
că viaţa patriarchală a satelor nu mai poate dăinui. S’au consi¬ 
derat drept visuri romantice tendinţele de a păstra obiceiurile 
ţărăneşti. Filosofia positivistă a anunţat apropiata înlocuire a 
religiei prin ştiinţă, iar marii proroci umanitarişti nu obosesc 
a prezice înfăptuirea unei organizaţii sociale care ar avea să 
cuprindă toată omenirea. 

Pentru oameni mai modeşti şi legaţi cu sufletul lor de soarta 
neamului din care s’au născut, problema s’a pus altfel. 

Mai întîiu, zic ei, afirmăm cu toată puterea că o naţiune nu 
poate deveni tare şi mare decît prin cultură, prin şcoală. Dar 
această cultură trebue să aibă un înţeles bine lămurit. Dintr’un 
anumit punct de vedere, teoretic, se poate afirma că există bu¬ 
nuri s’au valori culturale umane, deci din acest punct de vedere 
cultura este unitară. Dar în geneza şi desvoltarea ei reala, 
cultura se diferenţiază după naţiuni şi în sînul naţiunilor după 
clase sociale. 

Coborîndu-ne dela abstract la concret, dela noţiunile de va¬ 
lori culturale (valori estetice, economice, morale etc.), la pro¬ 
dusele concrete ale artei, tehnicei, ale organizaţiei sociale, noi 
găsim o diversitate tot mai mare a obiectivării culturii. 

Prin urmare, progresul cultural nu consistă, cum s’a crezut, 
în simpla ştergere a deosebirilor între aceste manifestări con- 


www.dacoromanica.ro 


270 


TRAIAN BRĂILEANU 


crete pentru a ajunge la o cultură unică, umană. Cei ce preco¬ 
nizează această cale, fac o confuzie între operaţia logică de a 
prinde diversitatea fenomenelor subt un concept logic şi înfăp¬ 
tuirea reală a unei sinteze, care, în cazul de faţă, ar însemna 
nimicirea culturii existente la diferitele naţiuni pentru a realiza 
în Urma o cultură a omenirii, cultură al cărei caracter şi aspect 
nici n’ar putea fi imaginat în momentul de faţă. Căci cine ar 
fi în stare să-şi gîndească o cultură izvorîtă din contopirea cul¬ 
turilor diferitelor naţiuni europene cu cele ale tuturor naţiilor 
asiatice, africane, australiene etc.! 

iDar tot astfel, se pune problema culturii în sînul unei naţiuni. 
Există se’nţelege o cultură naţională, o cultură a unei naţiuni 
deosebită de culturile celorlalte naţiuni. Căci dealtfel n’ar exista 
naţiuni diferite, ci numai varietăţi biologice. Pentru ca un grup 
biologic să devină naţiune, el trebue să creieze o cultură, să 
creieze valori culturale în conformitate cu structura sufletească 
a indivizilor din care se compune; iar această structură sufle¬ 
tească mai depinde, în afară de factorul rasă, şi de influenţa 
mediului natural, de legătura grupului cu pămîntul pe care e 
aşezat şi de contactul său, pacinic sau războinic, cu alte grupuri 
sociale. 

Dar, cu toate că există o cultură naţională, unitară faţă de 
' culturile străine, totuş orice cultură naţională pentru sine e struc¬ 
turată, e compusă din părţi eterogene, dar dependente unele de 
altele, în aşa fel ca din raportul lor de atîrnare reciprocă să se 
nască un tot armonic. 

Structura culturii, adică a sistemului de valori culturale, de¬ 
pinde de structura naţiunii, de diferenţierea ei în clase sociale, 
stări sociale, profesiuni, genuri de viaţă (deci şi structura ei 
economică şi politică în primul rînd). Fiecare categorie socială, 
în sînul unei naţiuni, îşi are am putea zice cultura sa proprie. 

S’a observat că există asemănări între cultura ţărănească din 
toate ţările, tot astfel putem vorbi de o cultură orăşenească 
(burgheză), aristocratică, teocratică etc. Constatarea acestor ase¬ 
mănări a deşteptat în capetele unor reformatori sociali ideea că 
d. ex. „proletariatul din toate ţările" formează o unitate pentru 
sine, aşazicînd o naţiune, cu o ideologie proprie, opusă ideologiei 
burgheze, cum burghezii de odinioară opuneau concepţia bur¬ 
gheză (democratică şi liberală) concepţiei aristocratice (reac¬ 
ţionare). 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


271 


In acelaş fel la naţiunile tinere clasele conducătoare începeau 
prin a imita cultura claselor conducătoare ale naţiunilor înain¬ 
tate, adoptînd, pe lîngă felul lor de traiu (locuinţa, îmbrăc㬠
minte etc.), şi limba străină. Germanii vorbeau limba franceză, 
imitau în arte şi literatură pe Francezi, iar clasa conducătoare 
la Romîni a imitat pe rînd toate clasele conducătoare ale naţiilor 
cu cari au venit în contact. Această imitaţie e naturală şi nece¬ 
sară în momentul ce se constitue o clasă conducătoare, cînd 
naţiunea se diferenţiează în conducători şi mulţime pentru a se 
adapta mediului politic internaţional. Dar totaşa de naturala şi 
necesară este apoi naţionalizarea clasei conducătoare. Ea îşi 
păstrează caracterul ei general de clasă conducătoare, dar trebue, 
pentru a-şi îndeplini funcţiunea ei înlăuntrul naţiunii, sa-şi do- 
bîndească caracterele ei specifice naţionale, în contact şi schimb 
de bunuri materiale şi ideale cu celelalte categorii sociale ale 
naţiunii. Cînd acest proces de adaptare la mediul extern pe 
de o parte şi la cel intern pe de altă parte e terminat, naţiunea 
s’a constituit ca unitate organică, în temeiul unei culturi naţio¬ 
nale, creiată prin cooperarea tuturor claselor sociale. 

Termenul de cultură n’are pentru noi înţelesul vag şi romantic 
al filantropilor şi reformatorilor umanitarişti. Nu e vorba de 
aşa zisa cultură formală a omului „cult", sau numai de literatura 
şi artă, ci cultură înseamnă pentru noi totalitatea produselor 
materiale şi spirituale prin cari se manifestează subiectul creiator 
al acestor produse şi care este „naţiunea". Cooperarea claselor 
sociale pentru creiarea culturii trebue să se înfăptuiască în toate 
domeniile de activitate: literatura, artă, religie, politica, eco-, 
nomie etc. 

Se poate întîmpla, şi s’a întîmplat şi se întîmplă, ca o clasa 
socială să fie exclusă dela vreuna din activităţile susamintite, 
în aşa fel ca de ex. activitatea politică să fie rezervată în mod 
exclusiv unei anumite clase sociale. Aşa a fost situaţia ţăranilor 
pînă în timpurile mai noui. 

Dar în momentul ce condiţiunile de existenţa a naţiunilor 
au impus participarea ţăranilor la activitatea politică (ca pe 
vremuri participarea Plebeienilor la Roma), s’a ivit şi problema 
adaptării acestei clase la noua structură socială, s’a ivit deci 
problema educaţiei cetăţeneşti a ţăranilor. 


www.dacoromanica.ro 


272 


TRAIAN BRĂH.F.ANU 


II 

Tipul Universităţii ţărăneşti a fost creat în Danemarca, de 
unde aceasta instituţiune s’a răspîndit în Norvegia, Suedia şi 
Finlanda. 

Tatăl Universităţilor ţărăneşti e preotul, poetul şi istoricianul 
danez Nikolai Frederik Grundtvig. Acest om mare, patriot în 
adevăratul înţeles al cuvîntului, pătruns de convingerea că po¬ 
porul nu poate fi scos din letargie numai prin cuvîntul scris, a 
început o propaganda întinsă pentru înfiinţarea unei şcoli înalte 
pentru poporul dela ţară. Grundtvig accentuează necesitatea unei 
strînse legături între intelectuali şi popor. Intelectualii şi mai 
ales viitorii funcţionari trebue să cunoască de aproape trebuinţele 
ţăranilor, să înţeleagă felul lor de a gîndi şi acţiona. Prăpastia 
între clasele culte, crescute în şcolile savante, şi poporul dela 
ţară trebuie închisă prin cultura poporului. 

„Grundtvig vroia să înlăture prin şcoală pe de o parte ne¬ 
mulţumirea care izvorea din neactivitate şi zugruma orice spirit 
de întreprindere, dar el dorea înfăptuirea şcoalei şi ca mijloc 
pentru dobîndirea maturităţii politice. Noţiuni ca reprezentaţie, 
drept de vot şi alegere el le considera cuvinte goale pe hîrtie, 
cîtă vreme ţărănimea, pe care o credea talpa ţării, trăeşte în ne¬ 
ştiinţă şi e nevoită a se lăsa reprezentată prin aşa numiţii inte¬ 
lectuali, sau cînd ţărani intrînd în guvern nu pot evita greşeli 
mari, la cari sunt împinşi foarte lesne de ura lor împotriva 
claselor stăpînitoare. Numai o luminare generală, progresată, 
asupra condiţiunilor vieţii omeneşti, în primul rînd asupra celor 
ale vieţii naţiunii proprii, asupra constituţiei Statului şi caracte¬ 
rului patriei, o pricepere clară a situaţiunii patriei şi a trebuin¬ 
ţelor ei adevărate ar putea fi în stare să facă dreptul general de 
votare şi alegere folositor şi conform adevăratei sale idei“. (M. 
Friberg, Entstehung und Entwicklung der Volkshochschulen in 
den nordischen Lăndern pg. 24/25). 

Grundtvig a trăit dela 1783—1781. O viaţă de om a luptat 
pentru înfăptuirea Universităţii ţărăneşti. Propaganda sa a de¬ 
şteptat interesul bunilor patrioţi şi în anul 1844 a fost deschisă 
întîia Universitate ţărănească. La 1 Noemvrie erau înscrişi şase 
elevi, şi deschiderea s’a amînat pentru 7 Noemvrie, pînă la care 
zi numărul elevilor s’a urcat la 20. Primul director al acestei 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


273 


prime Universităţi din satul Roedding a fost Christian Fior din 
Copenhaga. 

O serie de bărbaţi devotaţi cauzei au ridicat instituţiunea 
Universităţii ţărăneşti la o importanţă extraordinara. Au fost şi 
crize; multe şcoli înfiinţate au dispărut neavînd conducători de¬ 
stoinici, dar una dispărea şi trei altele se înfiinţau. 

Folosul acestor şcoli a fost imens, atît în privinţa morala 
cît şi materială. Un exemplu din viaţa economică. Intre anii 1870 
şi 1880 Danemarca a trecut printr’o teribilă criză agricolă. Ţara 
trăia pînă atunci din exportul de grîne. Dar prin concurenţa 
străină preţurile scăzură. Guvernul propuse măsuri de protecţie 
pentru cerealele daneze. Atunci 30.000 de ţarani din Iuetland 
semnară un protest în care spuneau: „Noi, ţăranii danezi, nu 
vrem taxe pe cereale. Noi nu dorim să se scumpească prin m㬠
suri artificiale hrana compatrioţilor noştri". Şi grîul străin a fost 
lăsat să intre în ţară. Dar ţăranii, cu un spirit de iniţiativă şi 
pricepere extraordinară a nouilor condiţiuni economice, transfor¬ 
mară în cîţiva ani cu desăvîrşire industria lor agricolă; producţia 
grînelor a fost înlocuită prin creşterea vitelor şi lăptărit. Şi toată 
populaţia ştie că această minune e datorită Universităţii ţăr㬠
neşti. (A. de Rothmaler, Les Hautes-Ecoles de Paysans au Da- 
nemark, în Revue pedagogique 1921). 

In 1921, în Folketing, în Camera deputaţilor aleşi prin su¬ 
fragiu universal, erau 43 deputaţi ţărani din 114; în Landsting 
ei sunt 16 din 66. 

D-l Poulsen, directorul uneia din marile Şcoli populare, chemat 
la Oxford pentru a expune acolo organizaţia Înaltelor şcoli 
daneze, a spus: „Pe cei ce caută deslegarea marilor probleme 
sociale, poate că mica Danemarcă îi va putea învăţa ceva. Noi 
am început a rezolvi aceste probleme din înăuntru, şi înalta 
Şcoală populară e contribuţia noastră modestă dar originală la 
această operă". Şi el adăogă într’un spirit grundtvigian: „Puterea 
care odinioară a mînat pe Vikingi peste mări, încă nu e stînsă. 
Idei s’au născut între noi cari vor putea încă inspira şi cuceri". 
(Rothmaler, o. c. pg. 208). 

Universitatea ţărănească se raspîndi, cum am amintit, foarte 
repede în ţările nordice. In Germania această mişcare începu pe 
la 1905 şi anume la hotarele Danemarcei, în Şlesvigul de Nord, 
pentru a contrabalansa influenţa culturală şi naţională daneză, 

18 


www.dacoromanica.ro 


274 


TRAIAN BRĂILEANU 


cum dealtminteri chiar Universitatea ţărănească daneză a luat 
fiinţă în Danemarca de Sud avînd drept ţintă nu numai progresul 
cultural şi economic al ţărănimii, ci şi deşteptarea şi întărirea 
conştiinţei naţionale a plugarilor. 

In timpul de faţă există în Germania 75—80 Universităţi ţ㬠
răneşti, cam acelaş număr ca în mica Danemarcă 1 ). In schimb 
însă s’a dat, după războiu, mare atenţie şi sprijin oficial (din 
partea Statului şi municipiilor) Universităţilor populare la oraşe. 
Acest fapt se datoreşte tendinţei partidului socialist de a asigura 
stabilitatea regimului „democratic" instituit după răsturnarea 
monarhiei. Dar pe lîngă această mişcare socialistă, au mai existat 
şi există instituţii de acest fel organizate de partidele conser¬ 
vatoare, unele clericale (catolice şi protestante) altele naţionale. 
Evenimentele politice din timpul din urmă au dovedit, că în 
Germania massele largi ale populaţiei s’au îndreptat spre naţio¬ 
nalism şi tradiţionalism, punînd capăt experienţei marxiste. Miş¬ 
carea antisemită a fost o reacţiune împotriva încercării oficialiţăţii 
social-democrate (condusă în mare parte de Evrei) de a crea 
un nou tip de om: „omul socialist", cosmopolit şi anaţional. 

Atît cartea lui Steinmetz, cît şi mai ales seria de studii asupra 
problemei educaţiei poporului, publicată de Institutul sociologic 
din Frankfurt pe Main subt direcţia sociologului Leopold von 
Wiese (Soziologie des Volksbildungswesens, Miinchen 1921) 
dau informaţii bogate şi luminoase lămuriri asupra acestei pro¬ 
bleme şi asupra instituţiilor de cultură populară din toate 
ţările. 

Dar interesul nostru se va concentra asupra problemei Uni¬ 
versităţii ţărăneşti dela noi. Vom analiza problema atît din punct 
de vedere teoretic cît şi practic. 

III 

La noi, ca şi aiurea, serviciul militar obligatoriu şi votul uni¬ 
versal (ca un drept firesc legat de datoria ostăşească), a des¬ 
chis ţăranilor drumul în viaţa politică, a înfăptuit „democraţia". 
Clasa stăpînitoare, boierii şi burghezii, deşi fusese constrînsă 


') Asupra Universităţii populare în Germania vezi: Paul Steinmetz , Die 
deutsche Volkshochschulbewegung, Karlsruhe 1929. 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


275 


de împrejurări să acorde ţăranilor drepturi politice egale, păstră 
totuş sentimentul, nemărturisit, că ţăranilor nu li se cuvin aceste 
drepturi, deoarece ei sunt inferiori, nepregătiţi pentru viaţa po¬ 
litică, într'un cuvînt inculţi . Pe altă parte însă, ţăranul şi viaţa 
ţărănească începuse să-i intereseze pe literaţi, artişti (pictori, 
arhitecţi, etc.) şi savanţi (filologi, etnologi, etc.). La început 
acest interes avea o nuanţă romantică. Viaţa la ţară era descrisa 
şi cîntată ca o viaţă fericită, idilică, ferită de zbuciumul vieţii 
orăşeneşti. 

Luptele politice însă şi revendicările economice ale clasei ţ㬠
răneşti schimbară portretul literar al ţăranului. El apare pe 
scenă ameninţător şi răzbunător, flămînd şi zdrenţuit, pentru 
a cere „pămînt“ dela ciocoi! 

După războiu şi înfăptuirea Romîniei mari, ţaranul şi-a pier¬ 
dut şi caracterul romantic şi caracterul revoluţionar. El a de¬ 
venit un element constitutiv al vieţii naţionale: politice şi eco¬ 
nomice. 

Dar a rămas încă o anumită neîncredere a clasei conducătoare 
în pregătirea ţăranilor pentru viaţa politica. Politicianii prac¬ 
tici se orientează repede asupra structurii sufleteşti a ţăranilor 
şi în luptele lor întreolaltă tactica electorală ţine seama de ca¬ 
racterul specific al ţăranului. 

Dar toată politica aceasta se învîrte într'un cerc vicios. Căci, 
pentru a obţinea succese electorale politicianii trebue să pro¬ 
mită ţăranilor avantaje cît se poate de multe şi mari, iar aceste 
promisiuni nu pot fi împlinite, deoarece împlinirea lor ar p㬠
gubi chiar interesele politicianilor cari nu sunt ţărani. Ţaranii, 
văzînd că sunt totdeauna „înşelaţi" de politicieni, sunt împinşi 
în braţele demagogilor revoluţionari, de dreapta sau de stînga. 

Acest joc n’ar fi prea primejdios pentru Statul nostru, dacă 
ar fi omogen din punct de vedere etnic. Am ajunge ce-i drept 
la o dictatură de dreapta sau stînga, dar la o dictatură naţionala. 

Dar cum oraşele sunt străine, cum deci între pătura subţire 
de politiciani şi burghezi romîni, se interpune o populaţie or㬠
şenească străină şi, în regiunile industriale, muncitori minori¬ 
tari, problema se pune la noi cu totul altfel decît în ţările apu¬ 
sene, unde viaţa naţională se întemeiază pe populaţia orăşenească 
şi pe massele de muncitori de aceeaşi naţionalitate. In acele 
ţări problema ţărănească e o problemă politico-economică, la 


www.dacoromanica.ro 


276 


TRAIAN BRĂ1LEANU 


noi ea e o problemă politico-naţională. In ţările apusene ţăr㬠
nimea reprezintă o clasă socială într’un Stat naţional omogen, 
la noi ţăranii reprezintă naţiunea rotriinâ în luptă cu „minori¬ 
tăţile" pentru constituirea şi organizarea unui Stat naţional ro- 
mînesc. O teorie politicianistă nebuloasă vorbeşte de un Stat 
ţărănesc. Ea conţine un sîmbure de adevăr. Toate Statele sunt, 
la originea lor, State ţărăneşti, de oarece pămîntul reprezintă 
bogăţia principală care trebue apărată împotriva duşmanilor. 
Ţăranii de acelaş neam şi trăind în sate învecinate se organi¬ 
zează în State pentru a-şi apăra pămîntul. In stabilirea ierar¬ 
hiei interne mărimea „gospodăriei" e hotărîtoare. In acest fel 
„marii proprietari" devin clasa conducătoare în Stat. Toate drep¬ 
turile şi privilegiile politice sunt dependente de posesiunea de 
pămînt. Abia cînd pe lîngă bogăţia reprezentată prin pămînt se 
iveşte bogăţia reprezentată prin bani, situaţia se schimbă. Se 
naşte burghezia orăşenească, marii comercianţi, bancheri şi in¬ 
dustriaşi cari încep lupta împotriva aristocraţiei, adică împo¬ 
triva proprietarilor de pămînt. Această luptă rămase, în anti¬ 
chitate, nehotărîtă. Dar în secolul al XlX-lea, invenţiile tehnice 
şi aplicaţiunile lor în industrie devalorizară, din punct de ve¬ 
dere politic, bogăţia reprezentată prin pămînt şi stabiliră întîie- 
tatea banului. In această epocă, a capitalismului, oraşele îşi do- 
bîndesc altă structură, întrucît aci se aşează „capitaliştii", cari 
dispunînd de bani, de bogăţia predominantă în viaţa economică, 
încep a rîvni, prin puterea banului, şi la dominaţiunea politică. 

Nu e locul aci să expunem toate prefacerile sociale, lente 
sau revoluţionare, produse de capitalism. Sunt destule cărţi te¬ 
meinice asuppra acestui subiect. Ajunge să amintesc opera cla¬ 
sică a lui Werner Sombart: „Der moderne Kapitalismus". Dar 
toate scrierile cari se ocupă de această problemă, nu ţin şi nu 
pot ţine socoteală de condiţiunile speciale în cari s’au mani¬ 
festat şi se manifestează încă efectele capitalismului în ţara 
noastră. Şi nici transformările sociale din Rusia n’au găsit o 
înţelegere deplină la scriitorii din Apus, întrucît şi aci capita¬ 
lismul a produs efecte neaşteptate, izvorîte^ din structura spe¬ 
cifică a societăţii ruseşti. 

Toate teoriile economice apusene pornesc dela presupoziţia 
unui mediu social omogen din punct de vedere etnic. Deose¬ 
birile de religie au fost considerate, tot astfel găsim scrieri 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


277 


interesante asupra rolului Evreilor în viaţa economică (Max 
Weber, Gesammelte Aufsătze zur Religionssoziologie; Werner 
Sombart, Die Juden und das Wirtschaftsleben). Dar toţi scrii» 
torii presupun că oraşele sunt locuite în Franţa de Francezi, 
în Germania de Germani, în italia de Italieni. La noi oraşele 
sunt străine. Constatarea aceasta, după cele expuse, capătă alta 
greutate. 

înainte de intrarea Romîniei în faza capitalistă, clasa con¬ 
ducătoare politică era reprezentată prin boieri, mari proprie¬ 
tari de pămînt. Burghezia orăşenească (comercianţii şi mese¬ 
riaşii) nu putea concura cu aceşti bogaţi, nu putea avea pre¬ 
tenţii de dominaţiune politică. După revoluţia capitalistă, care 
a instalat dominaţiunea unei burghezii romîneşti anemice asupra 
unei boerimi extenuate, începu ofensiva organizată şi tenace a 
burgheziei orăşeneşti străine împotriva burgheziei romîneşti. A- 
ceastă ofensivă deveni şi mai ameninţătoare după înfăptuirea 
Unirii tuturor Romînilor. Oraşele din Transilvania, Bucovina şi 
Basarabia aduseră un puternic sprijin aspiraţinnilor de domi¬ 
naţiune politică a burgheziei străine din Vechiul Regat. 

Iu această situaţie politicianii practici aleseră în mod instinctiv 
caleâT efortului minim. Ei se aliară cu burghezia străină — îm¬ 
potriva politicianilor, cari lipsiţi de mijloacele puse la dispo¬ 
ziţia adversarilor lor de burghezia străină, apelează la sprijinul 
ţărănimii în lupta pentru acapararea puterii. 

Pe de altă parte, burghezia străină, nevoită deocamdată sa 
joace, în politică, un rol secundar, pregăteşte, ca în Rusia, re¬ 
voluţia de stînga, adică răsturnarea clasei conducătoare romî¬ 
neşti şi instituirea dominaţiunii ei politice exclusive, ceea ce 
s’ar putea înfăptui, iarăşi ca în Rusia, prin exterminarea fizica 
a intelectualilor romîni, organizarea unei armate de mercenari 
şi iobăgirea completă a ţăranilor romîni. 

Burghezia străină (minoritară) sprijineşte deci mişcările de 
stînga (comuniste), şi, prin puterea ei economică, ţine în de¬ 
pendenţă clasa conducătoare romînească (deci şi întreg aparatul 
Statului), zădărnicind măsuri prea radicale împotriva acestor 
mişcări şi împingînd neîntrerupt la măsuri de represiune împo¬ 
triva mişcării (naţionaliste) de dreapta. 

Frontul unitar minoritar a fost ştirbit întrucîtva prin izbînda 
hitlerismului în Germania. A isbucnit şi la noi un conflict destul 


www.dacoromanica.ro 


278 


TRAIAN BRĂILEANU 


de accentuat între Germani şi Evrei, din care a rezultat o apro¬ 
piere între organizaţiile hitleriste germane dela noi şi cele două 
organizaţii naţionaliste romîne. 

Dar aceste oscilaţii. în gruparea forţelor, determinate de eve¬ 
nimentele externe, nu pot schimba aspectul general al proble¬ 
mei. Căci, dacă în Romînia at_trăi şi o minoritate puternică ita¬ 
liană, în clipa venirii la putere a fascismului în Italia am fi 
avut şi la noi organizaţii fasciste italiene, cari s’ar fi aliat cu 
naţionaliştii noştri — luptînd pentru interesele naţionale, eco¬ 
nomice, culturale italiene. 

Să nu uităm că şi politica Evreilor dela noi e determinată de 
influenţe ale politicei externe internaţionale. Dar situaţia lor 
se deosebeşte de cea a celorlalte minorităţi. Avînd conaţionali 
în toate Statele, ei intervin în politica externă în sprijinul acelor 
ţări în cari Evreii au un rol hotărîtor în conducerea politică, 
iar în schimb ei primesc tot concursul Evreilor din acele ţări 
pentru a-şi întări situaţia lor la noi şi a determina guvernele 
noastre de a reprima mişcările antisemite. 

Cheia deslegarii problemei politice la noi, consistă deci în 
a găsi mijlocul de a scăpa de influenţele aceste externe, susţinute 
de minoritarii noştri după interesele lor naţionale şi economice. 

Alianţele noastre politice şi economice cu Statele străine ar 
trebui doar să fie determinate în mod exclusiv de interesele poli¬ 
tice şi economice ale naţiunei romîneşti. Politica noastră in¬ 
ternă, adaptată mediului internaţional, ar trebui să fie naţio¬ 
nalistă, în înţelesul că ea ar trebui să fie independentă de in¬ 
teresele minorităţilor cari, năzuind a se constitui ca unităţi în㬠
untrul Statului nostru, caută sprijin în afară şi încearcă a in¬ 
fluenţa politica noastră după interesele lor. 

înlăturarea acestor influenţe nu se poate înfăptui însă prin 
lupte înăuntrul clasei conducătoare romîneşti, între antisemiţi 
şi filosemiţi, hitlerişti şi liberali, liberali şi ţărănişti, cuzişti 
şi gardişti, etc., ci numai prin constituirea unei clase conduc㬠
toare romîneşti omogene şi unite în faţa aspiraţiunilor minori¬ 
tăţilor naţionale. 

Această omogenitate şi unitate a clasei conducătoare romî¬ 
neşti însă nu se poate înfăptui cîtă vreme ţărănimea nu poate 
acţiona în deplină conştiinţă a intereselor mari naţionale, deci 
cîtă vreme ea e condusă, în acţiunile ei, de interese de clasă şi 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


279 


nu de ideea solidarităţii între clasele sociale ale naţiunii romî- 
neşti. 

Antisemitismul, în primul rînd, e la noi un produs al luptei in¬ 
telectualilor romîni împotriva intelectualilor Evrei, după ce lupta 
burgheziei romîneşti împotriva burgheziei evreeşti s’a terminat 
cu izbînda Evreilor (dovada ne-o dă atitudinea filosemita a par¬ 
tidului liberal). Deaceea mişcarea antisemită e susţinuta de 
studenţi şi se manifestează în primul rînd la Universităţi. Ţ㬠
ranii au fost şi sunt atraşi în lupta naţionalistă-antisemită, 
apelîndu-se mai ales la interesul lor de clasă socială (eco¬ 
nomică). 

Astfel în regiunile unde Evreul a fost arendaş de moşii şi 
cămătar, ţăranii au putut fi atraşi în curentul antisemit. Se’n- 
ţelege că deosebirea de religie, limbă şi rasă a jucat şi joaca 
un rol în trezirea şi întreţinerea antisemitismului ţărănesc. Dar 
nu mai puţin adevărat este că ţăranii au acţionat cu aceeaş 
vigoare şi împotriva arendaşilor şi cămătarilor greci, ba şi 
romîni. Iar din acest punct de vedere putem constata, ca dema¬ 
gogii evrei apelează cu succes la interesele de clasă ale ţăra¬ 
nilor împotriva burgheziei şi intelectualilor romîni. Mişcarea 
„ţărănistă" e susţinută în primul rînd de agenţii finanţei evre¬ 
eşti, fie ei Evrei sau Romîni plătiţi de Evrei, pentru a zădăr¬ 
nici solidaritatea între ţărănimea romînă pe de o parte şi bur¬ 
ghezia romînă şi intelectualii romîni pe de altă parte şi pentru 
a trezi şi adînci opoziţia între clasele sociale (economice) şi 
stările sociale (politice) înăuntrul naţiei romîneşti. 

Din cele expuse rezultă, cred că cu evidenţă, că din această 
situaţie dificilă în care a intrat politica internă şi externă a Sta¬ 
tului nostru, nu putem scăpa decît printr’o educaţie politică a 
ţărănimii, în conformitate cu interesele naţionale. 

Ţăranii trebue să-şi dobîndească o cultură de acelaş grad 
ca şi intelectualii, rămînînd însă ţărani. Pînă în zilele noastre 
termenii de „ţăran" şi „intelectual" reprezintă şi o deosebire 
de valoare, nu numai de profesiune şi clasă socială (economică). 
Intelectualul e şcolit, ţăranul e incult. 

Universitatea ţărănească e menită să şteargă deosebirea de 
valoare, menţinînd deosebirea de profesiune şi clasă socială 
(economică). Dar, ştergînd deosebirea dintîiu, ea şterge şi altă 
deosebire derivînd din ea, adică deosebirea de stare socială 


www.dacoromanica.ro 


280 


TRAIAN BRĂILEANU 


(politică). Ţăranul, trecînd prin Universitatea ţărănească, de¬ 
vine din punct de vedere politic egal cu intelectualul, ba poate 
chiar şi superior lui, întrucît independenţa sa economică şi in¬ 
fluenţa sa înăuntrul clasei ţărăneşti îi dă mai mari şanse de a 
se urca în ierarhia politică. 

Prin urmare, fiul de ţăran trecînd prin şcoala secundară şi 
Universitate, îşi părăseşte clasa socială (economică) şi intră nu 
numai în altă clasă socială, dar şi în altă stare socială (din 
punct de vedere politic). Fiul de ţăran, terminînd cursul primar 
al şcoalei săteşti şi absolvind (în viitor) universitatea ţărănească, 
rămîne în clasa sa socială economică, rămîne deci ţăran, dar 
intră în starea socială (politică) alături de intelectualul de 
pînă acuma. 

Deosebirea fundamentală între Universitatea ţărănească şi 
Universităţile celelalte consistă în faptul că cea dintîiu nu are 
un caracter profesional, nu dă drepturi pentru exercitarea unei 
profesiuni, fie aceasta o funcţiune publică sau o profesiune 
liberă, ci ea îi dă ţăranului cultura necesară pentru exercitarea 
conştientă a drepturilor sale de cetăţean. Această cultură, do- 
bîndită în Universitatea ţărănească, îi deschide ţăranului înţe¬ 
legerea problemelor politice generale şi îi arată cum poate el, 
ţăranul, să contribue la cimentarea solidarităţii naţionale şi la 
îmbogăţirea valorilor create prin colaborarea tuturor categoriilor 
sociale ale naţiunii. 


IV 

Am expus în altă parte (în „Politica" mea) mai pe larg pro¬ 
blema şcolii ţărăneşti în aspectul ei specific din ţara noastră, 
unde lipseşte clasa mijlocie orăşenească şi unde burghezia bo¬ 
gată romînească e ameninţată de concurenţa burgheziei străine. 
Pentru echilibrarea vieţii politice, frămîntată neîntrerupt de zvîr- 
colirile populaţiei străine orăşeneşti dornice de dominaţie poli¬ 
tică în temeiul puterii ei economice, ridicarea nivelului cultural 
al ţărănimii a devenit un imperativ social. 

Intelectualii cari au înţeles această situaţie şi cari, ei înşişi, 
au fost scoşi din clasa conducătoare politică neputîndu-se adapta 
situaţiei actuale care reclamă pentru omul politic o renunţare 
Ia ideologia naţionalistă (în politică internă şi externă), ar 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


281 


trebui să-şi îndrepte acţiunea lor înspre activitatea culturală, p㬠
răsind drumul demagogiei electorale. 

Această activitate culturală însă, pentru a da rezultatul po¬ 
litic expus în cele de mai sus, nu poate consista în organi¬ 
zarea de conferinţe, petreceri populare cu teatru şi dans, etc., 
ci în întemeierea de şcoli înalte ţărăneşti. Căci nu e vorba să-i 
facem pe ţărani să cunoască distracţiile orăşenilor şi intelec¬ 
tualilor, să le expunem teorii filosofice, ştiinţifice şi estetice 
menite să-i „intelectualizeze“, adică să-i facă sa dispreţuiască 
felul lor de a gîndi, felul lor de a trăi, pentru a rîvni la „mo¬ 
dele" de gîndire şi traiu ale orăşenilor. 

Ci, dimpotrivă, în şcoala înaltă ţărăneasca trebue să se cul¬ 
tive şi să se adîncească credinţele, tradiţiile, artele, create de 
ţărani şi izvorîte din felul de traiu al ţăranilor. Intelectualul 
care întemeiază şi conduce o astfel de şcoală trebue să se adap¬ 
teze gîndirii şj simţirii ţăranului, trebue să pornească dela in¬ 
teresele, materiale şi spirituale, ale acestuia, năzuind a da gîn¬ 
dirii şi simţirii ţărăneşti cel mai înalt grad de perfecţiune. 

Şcoala ţărănească trebue să fie o comunitate de muncă, în 
care învăţătorul structurează numai sufletul elevilor fără a-i 
ştirbi unitatea. Obiceiurile, tradiţiile, credinţele, tehnicile ţăr㬠
neşti trebuesc întregite şi lămurite prin noţiuni de drept, isto¬ 
rie, religie, ştiinţe positive, astfel ca elevul să-şi dobîndească, 
în mediul său, o mai mare libertate de acţiune, prin putinţa de 
a-şi reprezenta scopuri lămurite şi de a alege, în temeiul cu¬ 
noştinţelor dobîndite, mijloacele cele mai potrivite pentru în¬ 
făptuirea scopurilor. 

Aceste şcoli trebue să se nască din nevoia sufletească a unor 
intelectuali, înţelegători ai sufletului ţărănesc, de a stabili o 
legătură strînsă între ţărani şi intelectuali, şi din trebuinţa su¬ 
fletească a unor ţărani de a-şi lărgi orizontul cunoştinţelor, de 
a-şi da seama de rolul lor în viaţa naţiunii întregi. 

Aceste două năzuinţe trebue să se întîlnească pentru a da 
naştere şi durată unei Universităţi ţărăneşti. Nici vorbă nu poate 
fi ca astfel de şcoli să fie întemeiate de Stat, cu profesori pl㬠
tiţi şi cu elevi bursieri. Dacă însă o şcoală întemeiată undeva 
în ţara noastră face progrese şi dă rezultate bune, oamenii po¬ 
litici, miniştrii, etc., ar trebui să-i dea sprijin material şi moral. 

Dar, mai întîiu, să se ivească omul care să dea viaţă unei 


www.dacoromanica.ro 


282 


TRAIAN BRĂILEANU 


astfel de şcoli. Intre atîţia tineri însufleţiţi de idealul naţional, 
nu se poate să nu se găsească unul, cel puţin unul, care să 
dea fiinţă Universităţii ţărăneşti! 

O casă modestă, undeva într’un sat, Ia munte sau şes, care 
să poată adăposti în timp de iarnă prin 3—5 luni, cîţiva elevi, 
zicem deocamdată 10; doi, trei tineri cu o cultură solidă şi 
suflet deschis pentru nevoile neamului romînesc; spirit de jertfă 
din partea lor şi a elevilor ţărani pentru a acoperi cheltuelile 
de hrană şi încălzire; iată toate condiţiunile pentru înfiinţarea 
unei Universităţi ţărăneşti. Şi apoi muncă intensă, dar plăcută 
în această familie şcolară. Istorie, literatură, geografie, etc., se 
vor preda în convorbiri, în formă de povestiri şi conversaţii; 
se vor cînta cîntece romîneşti, se va face gimnastică, etc. 

Masa se va lua împreună, ca la Spartani şi cum credea şi 
Platon că la masa comună se încheagă mai bine prietenia între 
cetăţeni. 

Şi cercul de prieteni se va lărgi în fiecare an, iar seriile de 
absolvenţi se vor întîlni la deschiderea şi închiderea cursurilor 
pentru a păstra legătura cu şcoala care le-a dat lumină şi căl¬ 
dură sufletească. Şi în toată ţara se vor ivi şcoli ţărăneşti, ridi- 
cînd ţărănimea din întunericul neştiinţei şi făcînd din ea nu 
numai talpa ţării, ci acoperiş strălucitor al clădirii Statului 
nostru. 

Nu e vis, ci realitate apropiată această Universitate ţărănească 
romînească. Din vulcanul ce fierbe în sufletul tinerimii noastre, 
trebue să ţîşnească şuviţa de energie pentru a aprinde facla 
culturii ţărănimii noastre? 

Nu se poate ca focul viu al sufletului tinerimii să rămînă 
învăluit de fumul demagogiei sterile. Flacăra spirituală trebue 
să răzbească şi să aprindă şi sufletul marei mulţimi, sufletul 
neamului romînesc întreg *). 


1) Asupra acestei probleme vezi şi lucrarea asistentului meu Leon Ţopa, 
Universitatea Ţărănească — Teoria şi Practica ei —, Cernăuţi, 1935. 


www.dacoromanica.ro 




PROBLEMA MUNCITOREASCĂ ÎN LUMINA 
DOCTRINEI NAŢIONALISTE 

I 

Nici nu se stabilise bine regimul burghez în Franţa, ieşit din 
marea revoluţie, şi începu de îndată asaltul proletariatului cu 
obiectivul de a institui „egalitatea integrală 11 . Noua revoluţie 
ce se pregătea considera libertatea politică numai ca o prima 
etapă spre nivelarea deosebirilor între bogaţi şi săraci. Germe- 
nele comunismului se desvoltă în mlaştina de sînge varsat de 
călăii burgheziei victorioase. Acest germene se înmulţi şi se 
răspîndi ca o pecingine peste întreaga lume. Doi factori con- 
tribuiră la răspîndirea acestei ciume sociale: sporirea continua 
a proletariatului industrial şi politica imperialistă a Jidovilor. 
Jidanii infectară toate ţările civilizate cu ideile comunismului 
marxist şi găsiră în massele proletare terenul prielnic pentru 
răspîndirea acestei boli sociale. Ţinta lor era bine fixată: sa 
nimicească prin deslănţuirea revoluţiei proletare naţiunile civi¬ 
lizate şi să clădească apoi pe ruinele Statelor prăbuşite domi- 
naţiunea lor mondială. „Manifestul comunist" deveni programul 
„naţiunii jidoveşti", care intră astfel ca putere constituită în 
politica mondială. 

„Protocoalele înţelepţilor" nu reprezintă decît interpretarea 
„esoterică" a manifestului comunist, interpretare rezervată con¬ 
ducătorilor mişcării revoluţionare, adică Jidanilor. Chestiunea 
dacă aceste protocoale sunt autentice sau o „ticluire tenden¬ 
ţioasă" nu interesează. Fapt este că Jidanii se comportă aşa ca 
şi cum aceste protocoale ar fi autentice. Ele sunt deci cel puţin 
o descriere exactă a faptelor, de unde se explică protestele Ji¬ 
danilor împotriva răspîndirii acestor protocoale, prin cari se 
desvăluesc intenţiile lor. 


www.dacoromanica.ro 


284 


TRAIAN BRÂILEANU 


Notăm la început: amestecul jidanilor în mişcarea revolu¬ 
ţionară comunistă din toată lumea îi dă problemei o înfăţişare 
specifică din punct de vedere istoric; acest amestec a îngreuiat 
şi îngreuiază alocurea rezolvirea problemei. Dar problema însăş 
a existat şi ar exista şi fără de intervenţia Jidanilor. Adică, 
dacă am înlătura amestecul Jidanilor, problema muncitorească 
n’ar fi soluţionată, deşi probabil este că n’ar prezintă aceeaş 
gravitate şi aceeaş primejdie pentru naţiunile civilizate, şi ar 
putea găsi mai lesne o deslegare practică echitabilă. 

Încercările de rezolvire a problemei fără considerarea rolului 
ce-1 deţin Jidanii în mişcarea comunistă (noi întrebuinţăm ter¬ 
menul de comunism urmînd interpretarea autentică din mani¬ 
festul comunist; „socialismul" marxist nu este decît o camu¬ 
flare pentru a zăpăci minţile intelectualilor burghezi), au adus 
ce-i drept opriri vremelnice a disoluţiei sociale, dar n’au putut 
stîrpi răul. Dictatura militară a lui Napoleon în Franţa, rezistenţa 
nobilimii germane, lupta bisericilor creştine împotriva marxis¬ 
mului, etc., au încetinit desfăşurarea acţiunii revoluţionare, dar 
n’au reuşit să restabilească solidaritatea socială — deoarece 
agenţii revoluţiei au fost cruţaţi şi au găsit totdeauna mijloa¬ 
cele de a continua şi intensifica acţiunea lor destructivă. 

E drept că „primejdia jidovească" a fost simţită şi enunţată 
în toate ţările: o mişcare antisemită se poate constata pretu¬ 
tindeni unde s’au aşezat Jidanii. Dar acest antisemitism se ma¬ 
nifestă în mod aproape exclusiv înăuntrul claselor conduc㬠
toare, al elitelor politice şi economice, cari încearcă să oprească 
invazia Jidanilor la posturile de conducere, atît în funcţiunile 
Statului (armată, administraţie, justiţie), cît şi în profesiunile 
libere. Izolate şi neizbutite au rămas, pînă după războiu, încer¬ 
cările de a le lua Jidanilor din mînă conducerea masselor pro¬ 
letare. Exemplul clasic al unei astfel de încercări este cazul 
învăţatului Karl Eugen Duhring (1833—-1Q21) în Germania care 
a fost exclus din partidul social-democrat din cauza antisemi¬ 
tismului său. Lupta, teoretică şi practică, a lui Duhring pentru 
purificarea socialismului german de influenţa jidovească poate 
fi considerată ca cea mai clară şi puternică expresie a „naţional- 
socialismului" german. Cum se explică izbînda acestei miş¬ 
cări în Germania după războiu, cînd înainte de războiu orice 
încercare de acest fel părea imposibilă? 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


285 


Este doctrina naţionalistă germană aplicabilă la noi pentru a 
scăpa ţara de pericolul jidovesc şi comunist? 

A afirma sau a nega din capul locului posibilitatea rezolvirii 
problemei printr’o mişcare naţional-socialistă, ar însemna sa 
facem profesie de credinţă sau să facem o prorocire. 

Năzuinţa noastră este de a lămuri mai întîiu problema printr’o 
analiză mai adîncită a faptelor. Abia din această analiză va ieşi 
posibilitatea de a calcula cu aproximaţie şansele unei acţiuni 
practice menite să înlăture la noi primejdia luptei de clasă. 
Un lucru e clar: primejdia nu poate fi înlăturată decît prin răs¬ 
turnarea Jidanilor dela conducerea muncitorimii. Drumul spre 
această ţintă însă e mai dificil decît s’ar crede. Teoria curentă 
(cuzismul) preconizează ca unic mijloc propaganda antisemita 
în rîndurile muncitorilor. încercările de aplicare practică au dat 
însă greş: prin urmare teoria e greşită. Ea trebuie rectificată, 
pusă în concordanţă cu realitatea. Propaganda antisemită e ne¬ 
cesară, dar ea prezintă numai un mijloc pentru a deschide dru¬ 
mul pentru opera pozitivă a „naţionalismului integral". Acest 
naţionalism năzueşte a schimba „ideologia" muncitorilor romîni, 
contaminaţi şi ei ca şi muncitorii tuturor ţărilor de otrava ideilor 
marxiste. Distrugerea „marxismului", a „crezului proletar", tre¬ 
buie să fie ţinta naţionalismului. Atingerea acestei ţinte ar im¬ 
plica şi rezolvirea problemei jidoveşti. Căci puterea Jidanilor 
asupra masselor proletare stă în credinţa oarbă a muncitorilor 
în dogmele manifestului comunist. 

Convertirea muncitorilor la credinţa adevărată, cuprinsă în 
doctrina naţionalistă, va duce la izbîndă. 


II 

Antagonismul între săraci şi bogaţi a existat decînd există 
proprietatea şi inegalitatea economică. Acest antagonism îşi g㬠
seşte expresia în lumea antică în revoltele de sclavi, în luptele 
între patricieni şi plebeieni, între oligarhi şi democraţi, etc. 

Evul mediu şi timpurile noui au cunoscut răscoale de ţărani 
iobagi împotriva marilor proprietari. Toate aceste „lupte de 
clasă" aveau însă un caracter „intracomunitar", adică se des¬ 
făşurau şi-şi găseau şi rezolvarea înăuntrul aceleiaşi comunităţi 


www.dacoromanica.ro 


286 


TRAIAN BRĂILEANU 


politice, deşi asupra lor influenţau şi procese sociale determi¬ 
nate de raporturile „intercomunitare", adică războaele, relaţiile 
economice, curentele de idei, etc. 

Abia secolul al XlX-lea dădu, în Apus, acestor lupte „interne" 
din diferitele State un caracter inter acţionai. Această nouă în¬ 
făţişare a problemei sociale se datoreşte intervenţiei Evreilor, 
organizaţiei lor internaţionale menită să pregătească domina- 
ţiunea lor, economică şi politică, în tot cuprinsul lumii civilizate. 

„Manifestul comunist" stabilişte ca punct de plecare pentru 
revoluţia proletară, caracterul internaţional al problemei sociale, 
preconizînd o organizaţie a proletarilor din toate ţările, adică 
fără deosebire de patrie, naţionalitate, religie, etc. 

Trebuie să notăm aci că mişcarea socialistă şi -comunistă n’a 
fost inventată de Jidani — nu e o „operă jidovească". Friedrich 
Engels n’a fost Jidan, ci german, iar despre Rari Marx, deşi 
de origine Jidan, nu se poate totuş afirma că intenţia sa a fost 
să dea Jidanilor o armă împotriva creştinilor. Ci: în mod ne¬ 
cesar şi logic Jidanii, nu numai proletari sau din dragoste pentru 
proletari, dar în temeiul tendinţei lor de dominaţiune şi în 
puterea solidarităţii lor internaţionale au devenit protagoniştii 
şi organizatorii revoluţiei proletare internaţionale. Liberalismul 
burghez le deschisese drumul spre emancipare şi dominaţiune, 
dar îi oprise în ascensiunea lor în clipa ce se înfăptui conci¬ 
lierea între burghezie şi nobilime, deci cînd nobilimea începu să 
se adapteze nouei situaţii. Se formă o nouă clasă politică, na¬ 
ţională şi creştină, care împiedică accesul Jidanilor la posturile 
de conducere. Pentru a înfrînge şi această rezistenţă, Jidanii, 
de toate condiţiunile sociale, se puseră în fruntea mişcării re¬ 
voluţionare a proletariatului din toate ţările, pentru a deslănţui 
lupta de clasă şi a cuceri, cu ajutorul „armatei proletare", pu¬ 
terea politică în toate ţările intrate subt „regimul capitalist". 

Regimul capitalist deci, dind naştere proletariatului indus¬ 
trial, a creat un mediu social prielnic tendinţelor imperialiste 
iudaice, iar manifestul comunist a fost adaptat de ei ca pro¬ 
gram de acţiune, fiind în desăvîrşit acord ai interesele lor „na¬ 
ţionale Naţiunea jidovească anume cimentată de veacuri într’o 
unitate indisolubilă, poartă războiu neîntrerupt cu toate cele¬ 
lalte naţiuni ale pămîntului. Pentru întăiaş dată, dela dărî- 
marea Ierusalimului încoace, Jidanilor li s’a oferit, în seco- 


www.dacoromanica.ro 


tAranii şi muncitorii 


287 


Iul XIX, prilejul să activeze tn domeniul politic, sa încerce 
a-şi împlini visul de dominaţiune mondiala, punîndu-se în frun¬ 
tea unei mişcări revoluţionare care făgăduia să zguduie puterea 
naţiunilor creştine. Condiţia însă era ca proletarii sa fie des¬ 
prinşi din comunităţile naţionale şi sa accepte conducerea jido¬ 
vească. 

Proclamarea principiului „luptei de clasa" ca dogma sociala, 
constitui punctul de sprijin şi de plecare pentm propagarea 
„internaţionalismului şi cosmopolitismului integral". Rasa, na¬ 
ţionalitatea, religia, literatura, obiceiurile şi tradiţiile — toate 
acestea au fost declamate invenţii mincinoase ale stapînitorilor 
pentru a ţinea în robie pe proletari, pentru a zădărnici înjghe¬ 
barea unui front unitar al muncitorilor proletari împotriva ca¬ 
pitaliştilor, a claselor stăpînitoare. 

Cunoaştem toţi evoluţia acestei mişcări comuniste condusa 
în toate ţările de Jidani, cari, la rîndul lor, îşi formară un 
organ central de conducere, acţionînd după un plan bine stabilit. 

Cu toate încercările de a masca pe cît se poate caracterul 
jidovesc al acestei mişcări, naţiunile ameninţate de revoluţia 
proletară, au întîlnitla tot pasul acţiunea făţişă sau ocultă a Jida¬ 
nilor. De aci a urmat în mod logic că orice încercare de a 
înlătura primejdia revoluţiei proletare a trebuit şi trebue sa 
înceapă cu eliminarea Jidanilor din viaţa politică, deci să ia 
caracterul unei mişcări antisemite. 

Antisemitismul este deci reacţiunea naturală împotriva acţiunii 
revoluţionare şi subersive a Jidanilor. Dar, antisemitismul nu 
rezolvă problema muncitoreasca, şi cîtă vreme această problemă 
rămîne nedeslegată, Jidanii vor găsi neîntrerupt teren prielnic 
pentru acţiunea lor revoluţionară. 

In lămurirea teoretică a acestei probleme noi trebue să proce¬ 
dăm cu exactitate geometrică. Orice confuziune de terminologie 
răstoarnă toată argumentarea. 

E vorba să paralizăm influenţa Jidanilor asupra claselor de 
jos, a mulţimii guvernate, care, în domeniul economic şi poli¬ 
tic, e totdeauna gata de răzvrătire, totdeauna dispusă să ur¬ 
meze pe demagogi. Demagogii, cînd sunt împiedicaţi să aca¬ 
pareze puterea şi să profite de avantajele puterii, vor exploata 
toate nemulţumirile mulţimii, vor deştepta toate pornirile de 
ură şi duşmănie, ale mulţimii împotriva celor ce deţin pute- 


www.dacoromanica.ro 


288 


TRAIAN BRĂILEANU 


rea. Jidanii, cei mai primejdioşi demagogi din timpurile noa¬ 
stre, au exploatat ura de clasă, antagonismul între săraci şi 
bogaţi. Clasa stăpînitoare, burghezia liberală, în năzuinţa de 
a se apăra, a exploatat ura religioasă, deslănţuind antisemi¬ 
tismul religios. In acest fel se explică de pildă faptul că răs¬ 
coala ţărănească din 1Q07 a avut un caracter antisemit. Dar s’a 
văzut chiar atunci că antagonismul pur economic a fost mai 
puternic : răscoala se îndreptă repede împotriva tuturor pro¬ 
prietarilor şi armata trebui să intervie pentru a restabili or¬ 
dinea. Cuzismul, care continuă antisemitismul liberal, avu suc¬ 
cese electorale tot în temeiul exploatării antagonismului reli¬ 
gios şi de rasă dintre Romîni şi Jidani. Dacă s’ar întîmpla însă ca 
mişcarea cuzistă să deslănţue o revoluţie, revoluţia s’ar îndrepta, 
după unele oscilaţii^ cu toată tăria împotriva clasei conducătoare 
romîneşti. Jidanii s’ar impune repede la conducerea mişcării 
revoluţionare, aşa cum s’a întâmplat în Rusia, unde doar anti¬ 
semitismul era în floare. Mulţimea răzvrătită ar devasta cîteva 
prăvălii evreeşti, ar maltrata cîţiva Jidani, dar n’ar fi în stare 
să regenereze clasa conducătoare naţională. „Pogromurile" aran¬ 
jate de clasa conducătoare, fie ea liberală sau conservatoare, 
n’au fost decît diversiuni pentru a amîna disoluţia, pentru a opri 
cîtva timp ascensiunea elementului jidovesc şi prăbuşirea clasei 
conducătoare creştine, divizată în partide şi coruptă de banul 
jidovesc. 

Deslegarea problemei trebue deci căutată pe altă linie. Re¬ 
generarea naţională trebue să pornească din sînul clasei con¬ 
ducătoare. Aci trebue să se închege o organizaţie politică na¬ 
ţională exclusivistă, impermeabilă faţă de influenţa jidovească 
şi faţă de tentaţiile politicianismului. Această organizaţie repre¬ 
zintă germenele din care se naşte noua „clasă politică naţio¬ 
nală". Acţiunea acestei clase ar rămînea însă fără efect practic, 
dacă n’ar pătrunde în masse, n’ar dobîndi conducerea exclusivă 
a masselor, sustrăgîndu-le de subt influenţa tuturor demagogi¬ 
lor Jidani sau plătiţi de Jidani, precum şi de subt influenţa 
demagogilor „antisemiţi", adică a demagogilor cari exploatînd 
antagonismul religios şi de rasă, năzuesc a parveni la putere 
pentru a se încadra apoi în democraţia parlamentară finanţată 
de Jidani. 

Noua clasă politică va căuta să trezească în mulţime conştiinţa 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


289 


unităţii naţionale indestructibile, deci să distrugă orice urmă a 
concepţiei „cosmopolite". Dar ‘întoarcerea la „naţionalismul in¬ 
tegral “ nu se poate face prin propagandă culturală, prin litera¬ 
tură, ci întoarcerea la spiritualitatea naţională, trebue să por¬ 
nească deta „materie”. Puterea factorului economic nu poate 
fi slăbită şi anihilată prin conferinţe şi discursuri. O bancă, 
o fabrică, o prăvălie, o circiumă, un birou de avocatură ete., sunt 
forţe cu mult superioare forţelor emanate din bibliotecile popu¬ 
lare şi din „ciclurile de conferinţe" ţinute de distinşi profe- 
fesori. 

Noua clasă politică trebue să se pună în fruntea mulţimii, 
dar şi alături de mulţime pentru a cuceri aceste posturi ocupate 
de duşman. Ele trebuesc cucerite cu ajutorul mulţimii şi pen¬ 
tru mulţime. Războiul acesta, căci e un adevărat războiu, tre¬ 
bue pregătit cu toată îngrijirea. Trebue creată armata, deci com¬ 
batanţi conştienţi de funcţiunea lor. 

Ei vor fi recrutaţi şi pregătiţi după toate regulele strategiei: 
Diversiunile şi întreprinderile izolate se vor evita cu orice 
preţ. Această armată naţionalistă trebue să înainteze ca o fa-* 
lângă irezistibilă, cucerind poziţiunile adversarului, una după 
alta, şi întărindu-se în fiecare poziţie cu îngrijire şi prevedere. 

In agricultură, în industrie, în profesiunile libere, în funcţiu¬ 
nile publice, trebue să pătrundă pionerii naţionalismului. La 
munca efectivă , şi constructivă se vor selecţiona conducătorii, in¬ 
divizii cei mai destoinici, cei mai intransigenţi din cari se va 
constitui, mai bine zis s’a constituit organul central de conducere. 

Aci, în marea comunîtate de muncă, în această şcoală activă 
a naţionalismului, se încheagă sufletul naţional, se desvoltă spi¬ 
ritualitatea romînească, în această comunitate cuvîntul, cartea, 
cîntecul îşi dobîndesc o putere nebănuită, făcînd ca toate bra¬ 
ţele să muncească în acelaş ritm, toate sufletele să fie Străbâ 1 
tute de aceleaşi nădejdi. 

Pe această linie dreaptă, fără cotituri şi fără demagogie 
stearpă, se va înfăptui solidaritatea romînească şi se va des- 
lega problema muncitorească. Muncitorul romîn şi creştin dela 
brazdă, din fabrică, dela carte, nu se va lăsa înşelat de demago¬ 
gii jidani, căci toate conflictele în domeniul economic îşi vor 
găsi o deslegare echitabilă în marea familie romînească, în care 
străinul nu va mai putea aduce vrajbă şi ură. 


www.dacoromanica.ro 



PROBLEMA ECONOMICĂ IN STATUL NATIONAL 

I 

Structura fundamentală (elementară) a oricărei societăţi re¬ 
zultă din diferenţierea într’o elită conducătoare şi o mulţime 
condusă. In forma politică a societăţii, în Stat, elita are numele 
de clasă politică. Clasa politică cuprinde pe toţi indivizii cari 
prin însuşirile lor, naturale sau dobîndite, au ajuns la guver¬ 
nare şi năzuesc a-şi păstra acest loc în ierarhia socială. Una din 
condiţiile principale pentruca o clasă politică să-şi păstreze 
puterea asupra mulţimii este înfăptuirea solidarităţii membrilor 
ei prin înlăturarea tuturor motivelor de ceartă şi desbinare. 
Cu cît o clasă politică va fi mai omogenă, din toate punctele 
de vedere (biologic şi psihic), cu atîta va fi mai puternică, mai 
rezistentă, asigurînd prin puterea ei şi puterea Statului. O 
•cfasă politică ideală ar trebui să fie compusă din indivizi de 
aceeaş rasă, de aceeaş religie, de aceeaş limbă, etc. 

■ Păstrarea vigoarei şi a prestigiului clasei politice depinde 
însă şi de posibilităţile de regenerare şi împrospătare a ei prin 
indivizi veniţi din mulţime precum şi de posibilităţile de între¬ 
ţinere economică a ei prin produsele muncii mulţimii guvernate. 

Regenerarea biologică a clasei politice se face mai lesne în 
Statele unde între clasa politică şi mulţime nu există deose¬ 
bire de „neam şi lege'', de „limbă şi religie". 

întreţinerea economică însă a clasei politice se izbeşte de di¬ 
ficultăţi mai mari într’un mediu etnic omogen, pe cînd do- 
minaţiunea asupra unei mulţimi „străine" deschide posibili¬ 
tăţi mai largi de îmbogăţire şi lux pentru clasa politică. Am 
arătat în n-rul 6 (1935) al „însemnărilor" că într’un Stat na¬ 
ţional care ti’are posibilitatea de expansiune colonială numai o 
„elită ascetică" poate asigura puterea, libertatea şi progresul 
naţiunii şi că, Statul nostru fiind în această situaţie, ascetismul 
economic al clasei noastre politice este o condiţie fundamentală 


www.dacoromanica.ro 


■ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


291 


pentru păstrarea libertăţii noastre naţionale. Am arătat că, redu- 
cîndu-se trebuinţele de lux şi bogăţie ale clasei politice la li¬ 
mitele impuse de posibilităţile fiscale, s’ar putea atinge o stare 
optimă a echilibrului social. Traiul larg al clasei noastre politice, 
trebuinţele ei de lux, cări întrec pe cele ale claselor politice 
din imperiile coloniale, nu numai ca au secătuit toate izvoarele 
din cari se susţin instituţiile de temelie ale Statului, dar au 
împins chiar la transacţiuni financiare cu străinătatea cari ame¬ 
ninţă cu iobăgirea întregei naţiuni şi cu instituirea unei clase 
politice străine, a sovietelor iudeo-masonice. Luptele de par¬ 
tid au rezultat din această secătuire a bogăţiilor ţării, din avi¬ 
ditatea unei clase politice care în goană după îmbogăţire s’a 
desbinat în facţiuni gata să răscoale mulţimea, pentru a întră 
în stăpînirea exclusivă a veniturilor Statului şi a „afacerilor" 
cu străinătatea. 

In âceste lupte fratricide înăuntrul clasei politice romîneşti au 
intervenit Jidanii aruncînd în cumpănă toate armele materiale 
şi morale de cari dispun. Reacţiunea împotriva lor s’a pro¬ 
dus: e încercarea de formare a unor partide politice romîneşti 
şi creştine. 

Ne-am exprimat însă îndoiala că prin acest mijloc s’ar putea 
soluţiona problema, deoarece continuarea luptelor de partide 
înăuntrul clasei politice nu înlătură primejdia prăbuşirii clasei 
politice romîneşti, ci ar putea-o doar amîna. Rezolvarea pro¬ 
blemei stă deci în restabilirea solidarităţii înăuntrul clasei po¬ 
litice romîneşti, în înlăturarea partidelor şi înlocuirea politi- 
cianilor prin oameni politici, prin funcţionari ai Statului, prin- 
tr’o „aristocraţie** (în înţelesul originar al cuvîntului) de ca¬ 
rieră, legitimată printr’o temeinică pregătire teoretică şi prac¬ 
tică. 

Că o astfel de reformă e posibilă, ne-o dovedeşte nu numai 
exemplul Italiei şi Germaniei. 

Şi la noi s’a format o funcţionărime destul de numeroasă şi 
n’au lipsit nici încercări de a-i da corpului funcţionăresc o con¬ 
stituţie mai solidă. Dar politicianii au ştiut să ţină această 
funcţionărime în dependenţă de „partide". „Bugetul 14 este în¬ 
totdeauna pentru unii funcţionari mumă pentru alţii ciumă, 
după cum se schimbă partidele, deoarece toţi funcţionarii sunt 
înrolaţi în partide politice luînd parte la luptele pentru cucerirea 


www.dacoromanica.ro 


292 


TRAIAN BRĂILEANU 


puterii. O „birocraţie" independenta de vicisitudinile luptelor 
de parlide nu există, doarece salariile insuficiente şi neregulat 
plătite nu le îngădue funcţionarilor să opună rezistenţă corup¬ 
ţiei politicianiste. Şi în măsură ce partidele şi politicianii au 
devenit servii docili ai finanţei jidoveşti, şi corpul funcţiona¬ 
rilor a pierdut orice prestigiu şi rezistenţă morală faţă de 
samsarul jidan. Astfel se explică faptul că funcţionarii jioşiri, 
de toate categoriile, nu cunosc viaţa retrasă, chibzuită şi mi¬ 
nuţios reglementată a „birocratului" din ţările apusene, retri¬ 
buit după rang la termen fix, dar şi obligat să-şi împlinească 
funcţiunea cu exactitate şi să păstreze în orice situaţie prestigiul 
rangului său. La noi „hazardul" joacă un mare rol în viaţa func¬ 
ţionarului. Azi sărac, mîine poate deveni bogat printr’o „lo¬ 
vitură" norocoasă, sau printr’o combinaţie abilă pusă la cale- 
în clubul politic. „In ţara romînească nimeni nu moare de 
foame şi nimeni nu se compromite", asta e lozinca curentă. 
„Mici nereguli" se pedepsesc ai mutarea sau se muşamali- 
zează prin intervenţii, lovituri mai îndrăzneţe pot duce, dar 
nu trebuie să ducă la. închisoare — după noroc! Există se 
’nţelege şi funcţionari cinstiţi, chiar mulţi. Dar aceştia trăiesc 
în mizerie şi aşteaptă bonuri de impozite pentru a le vinde 
la Jidani la un airs oarecare! înalţii funcţionări, marii cumu¬ 
larzi, funcţionarii politiciani nu trăiesc din leafă, în orice caz 
nu trăiesc dintr’o singură leafă. 

Ne putem lesne imagina ce rezultate trebuie să dea o astfel 
de organizare a funcţionarilor pentru instituţiile publice şi nu 
ne vom mira de loc că veniturile Statului nu ajung pentru cele 
mai urgente nevoi ale armatei. Toată arta guvernării se rezumă 
azi în încercări de a scădea salariile funcţionarilor mici, de a 
scădea numărul lor şi de a inventa noui impozite, cari se înca¬ 
sează în primul rînd tot dela funcţionari. 

Intre timp economiştii noştri elaborează teorii excelente, pro- 
tecţioniste şi liberschimbiste, şi în fiecare an se legiferează cu 
mare rîvnă în materie economică. Nu mă voiu aventura în spe- 
ailaţii de economie teoretică. Nu sunt competent în materie, 
nu sunt specialist. Am cel mai mare respect pentru cunoştin¬ 
ţele şi munca economiştilor noştri. Problema ce mă preocupă 
este să arăt că aplicaţiunile practice ale teoriei economice nu 
pot fi identice în orice Stat. Altfel se prezintă problemele 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


293 


economice într’un imperiu colonial, altfel într’un Stat naţional 
închis. 

Toată mizeria noastră economică rezultă din faptul ca clasa 
noastră politică aplică şi în domeniul economic principii apli¬ 
cabile numai în imperiile coloniale. Această aberaţie este o 
consecinţă logică a faptului că această clasă politică ea însaş 
s’a născut şi trăeşte după chipul şi asemănarea claselor poli¬ 
tice imperialiste. 

Există o interdependenţă economică între toate Statele lu¬ 
mii. Niciun Stat nu poate trăi izrolat. Foarte adevărat. Dar, in¬ 
terdependenţa economică este un defect al interdependenţei po¬ 
litice, raporturile politice au determinat şi determină raportu¬ 
rile economice. 


11 

După ,,concepţia materialistă a istoriei", toată istoria ome¬ 
nirii e determinată de legile economice. Raţionamentul e sim¬ 
plu : omul nu poate trăi fără hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. 
Foamea, în primul rînd, îl mînă să producă bunuri economice, 
să inventeze mijloace de a produce cît mai mult. Organizaţia so¬ 
cială, diviziunea muncii, toate instituţiile sociale depind de 
factorii economici şi stau în slujba economiei. Deci ar urma 
că războiul nostru de întregire naţională a izbucnit din cauze 
economice. Clasa politică din vechiul Regat a căutat să lăr¬ 
gească hotarele Ţării pentru a dobîndi noui izvoare de cîştig 
economic, de bogăţii. „Ideea naţională", „desrobirea politică 
a fraţilor subjugaţi" n’ar fi, după această concepţie, decît pre¬ 
texte, formule, pentru a justifica imperialismul economic, cum 
de pildă ,.civilizarea sălbatecilor" n’ar fi decît un pretext pen¬ 
tru a ajunge la exploatarea lor economică în folosul naţiuni¬ 
lor imperialiste „civilizate". 

Această teorie denunţă deci „lumii" egoismul şi lipsa de 
scrupule a claselor politice, al căror singur scop este exploa¬ 
tarea masselor înşelate prin „ideologii" făţarnice. Preoţii în¬ 
şeală mulţimea vorbindu-i de iad şi raiu pentru a o exploata 
economiceşte, pentru a acumula bogăţii, iar poeţii cîntă dra¬ 
gostea pentru a încasa onorarii dela editori. Producţia poetică 
e supusă legii cererii şi ofertei, ca orice marfa. Toată viaţa 


www.dacoromanica.ro 


294 


TRAJAN BRĂ1LEANU 


este deci luptă pentru existenţă între indivizi, între grupuri 
sociale şi, mai ales, între „clase sociale" pentru dobîndirea 
mijloacelor de subsistenţă. Dela această descoperire şi veri¬ 
ficare a unei pretinse legi naturale, concepţia materialistă 
mai bine zis marxistă, trece la preconizarea unei re¬ 
forme sociale radicale: exploatarea omului prin om trebuie să 
înceteze, deoarece este imorală. Ori: poate omul răsturna o 
„lege naturală"? Dacă „Statul socialist" e posibil, dece n’a 
fost înfăptuit pînă acuma, dece a trebuit să treacă omenirea 
prin atîtea lupte şi suferinţe? Aci teoria intră în contradicţii ine¬ 
vitabile. Pentru practică însă s’a găsit repede rezolvirea: cel 
slab şi exploatat are dreptul să se revolte împotriva exploata¬ 
torului, are dreptul să dărîme societatea întemeiată pe ne¬ 
dreptate şi inegalitate şi să clădească o societate nouă în care 
„proletarul" va fi domn şi stăpîn al tuturor bogăţiilor. In frun¬ 
tea revoluţiilor proletare s’au pus însă cei ce se credeau che¬ 
maţi, după legea naturală, şi după făgăduiala Zeului lor, să. 
exploateze toate popoarele lumii: Jidanii. 

Reacţiunea împotriva imperialismului iudaic a reclamat şi o 
revizuire temeinică a teoriei marxiste, a concepţiei materialiste a 
istoriei. 

Nu voiu intra în amănunte. Vor ajunge cîteva exemple. 

Cînd Romînii au pornit lupta pentru desrobirea fraţilor din 
Ardeal, Basarabia şi Bucovina, nici vorbă nu putea fi de „im¬ 
perialism economic". Sentimentele de dragoste pentru fraţii de 
acelaş sînge au împins la luptă, amintirile istorice, ale ori- 
ginei naţiunii romîneştî, credinţele comune, ura împotriva unor 
duşmani comuni au trezit dorinţa de a închega iarăş comuni¬ 
tatea romînească. 

Dar să admitem că clasa politică romînească ar fi fost con¬ 
dusă de calcule economice, că pentru bancherii liberali cuce¬ 
rirea ar fi fost o „afacere" ademenitoare, oare nu putem 
afirma mai degrabă că naţiunea s’a servit de aviditatea banche¬ 
rilor decît că bancherii au profitat de „iluzia" mulţimii? Dar 
luptele împotriva Turcilor? Sentimentul religios, tendinţa pentru 
păstrarea neştirbită a comunităţii religioase creştine să fie nu¬ 
mai pretext şi ideologie deşartă subt care se ascundeau interese 
economice? Aberaţii teoretice! 

Ori, de aci nu urmează că n’au existat şi că nu se pot ivi 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


205 


încă războae economice! Sărăcia propie sau bogaţia altora pot 
împinge la războiu, ca şi sentimentul religios şi cel naţional. 

Organizaţia politică nu este pusă, în mod exclusiv, în slujba 
trebuinţelor economice — ceeace dovedeşte istoria, veche şi 
nouă. Dacă o clasă politică e crescută în concepţia materia¬ 
listă (economică) a istoriei, dacă ea crede că singura funcţie 
a Statului este cea economică, atunci aecastă clasă politica 
poate deveni o primejdie pentru existenţa Statului ce-1 conduce. 
Bogăţia şi bună starea economică este o condiţie pentru exis¬ 
tenţa, Statului, dar nu este un scop al activităţii politice. 

Clasa politică burgheză, liberală, a ridicat această condiţie 
la rangul de scop, Statul devenind un mijloc, un instrument 
pentru dobîndirea de bogăţii, iar proletariatul revoluţionar con¬ 
dus de Jidani năzueşte să distrugă Statul, înlocuindu-1 cu o 
vastă organizaţie economică pe bază cooperatistă, sau într’o 
vastă societate pe acţiuni. Experienţa bolşevică ne arată re- 
rezultatele practice ale acestei concepţii iudaice, marxiste. 

Reacţiunea fascistă şi naţional-socialistă a restabilit ierarhia 
valorilor, a restabilit primatul politicului asupra economicului, 

Ideea Statului naţional se întemeiază pe această restabilire 
a ierarhiei valorilor. Statul naţional s'a născut din tendinţa de 
a înfăptui şi desăvârşi comunitatea celor de un neam, de o 
lege şi de o limbă. Funcţiunea Statului naţional este de a 
apăra această comunitate şi de a o întări. Mijloacele de cari 
se foloseşte în îndeplinirea acestei funcţiuni sunt numeroase 
şi variate. Unul din aceste mijloace este organizarea vieţii eco¬ 
nomice, a producţiei, circulaţiei şi consumaţiei bunurilor eco¬ 
nomice. 

Statul naţional are deci toate funcţiunile societăţii, dar ca¬ 
racterul său specific rezultă din primatul funcţiunii politice, 
căreia celelalte funcţiuni sociale îi sunt subordonate. Adică: 
celelalte funcţiuni sociale sunt îndeplinite de comunităţi in- 
stituţionalizate, pe funcţiunea cărora se sprijină funcţiunea spe¬ 
cifică a Statului şi care este apărarea comunităţii faţă de alte 
comunităţi străine. Familia naşte şi creşte cetăţeni-ostaşi, şcoala 
le face educaţia pregătindu-i pentru diferitele ocupaţiuni şi 
profesiuni şi selecţionînd elita politică, biserica le desăvîrşeşte, 
educaţia morală şi religioasă legîndu-i sufleteşte de puterea 
divină care ocroteşte Statul, în sfîrşit Statul reglementează si 


www.dacoromanica.ro 


296 


TRAIAN BRĂILEANU 


raporturile economice între cetăţeni prin fixarea dreptului de 
proprietate, a obligaţiunilor născute din contracte, etc. 

Prin urmare, în vederea împlinirii funcţiunii sale specifice, 
Statul institue norme de conduită pentru cetăţeni în toate ra¬ 
porturile lor întreolaltă şi-şi creiază organe pentru asigurarea 
observării acestor norme. 

In teorie se poate construi cea mai perfectă ordine socială 
înăuntrul Statului, fixîndu-se drepturile şi obligaţiunile cetăţe¬ 
nilor, în practică însă problema se complică prin faptul că Sta¬ 
tul, e şi un produs istoric, nu numai o operă de artă, un arte¬ 
fact născocit şi alcătuit de mintea omenească. Intervenţia ra¬ 
ţiunii este limitată şi condiţionată de starea concretă a unei 
comunităţi omeneşti într’un loc şi într’un timp anumit. Oricît de 
genial ar fi un conducător de Stat, oricît de ideale şi bine 
chibzuite ar fi legile unui Stat, oricît de perfectă ar fi orga¬ 
nizarea educaţiei, oricît de viteji şi devotaţi patriei ar fi ce¬ 
tăţenii, — dacă lipseşte bogăţia, Statul nu va putea, funcţiona, 
el va cădea jertfă atacurilor vecinilor săi, cu atît mai degrabă, cu 
cît sărăcia va trebui să dea naştere la lupte interne, împin- 
gînd la disoluţie. Această problemă, a satisfacerii trebuinţelor 
economice a cetăţenilor i-a preocupat din timpurile străvechi 
pe conducătorii Statelor. Reformele agrare şi financiare îşi au 
istoria lor, o istorie foarte agitată şi plină de peripeţii. 

In cursul acestei istorii s’a născut şi teoria economică, cerceta¬ 
rea fenomenelor economice, care a înlesnit o organizare ra¬ 
ţională a raporturilor economice, atît înăuntrul Statului cît şi 
în raporturile între State (internaţionale). 

Ştiinţa economică ne dă toate indicaţiile despre cum s’ar putea 
asigura o stare economică optimă pentru orice Stat. Vom schiţa 
deslegarea acestei probleme pentru Statul nostru. 


III 

Problema pe care vrem s’o deslegăm este o problemă par¬ 
ţială. Ea trebue scoasă şi izolată dintr’un ansamblu de fapte, 
din ale căror raporturi concrete rezultă caracterul ei specific. 
Astfel stabilim că teritoriul ţării noastre este destul de mare 
pentru a nutri cu îmbelşugare toată populaţia. Statul nostru 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


297 


n’are nevoie de expansiune teritoriala, nici de lărgirea hotarelor 
în Europa nici de colonii. Mai apoi, Romînia dispune de toate 
materiile prime pentru toate ramurile industriale. Ceeace în¬ 
seamnă că: dacă pe pămînt tara romînească ar fi singura re¬ 
giune locuibilă (restul fiind apă sau pustiu), Romînii ar pu¬ 
tea trăi fericiţi şi îndestulaţi încă multă vreme. Abia o în¬ 
mulţire excesivă a populaţiei ar primejdui fericirea locuitorilor. 

In acest caz fericit (sau nefericit?) Romînia nici n’ar avea 
nevoie de organizaţie politică, deoarece n’ar exista duşmani, 
State vecine, şi nici invazie jidovească. In condiţiunile con¬ 
crete de azi însă, Romînii trebuie să organizeze apărarea ho¬ 
tarelor împotriva vecinilor, ei trebue să organizeze un Stat 
puternic. 

Facem aci abstracţie de celelalte condiţiuni pentru organiza¬ 
rea unui Stat, presupunîndu-le împlinite: omogeneitatea sub¬ 
stratului etnic, ideologia comună, dragostea de patrie etc. Şi 
presupunem chiar că s’a împlinit şi ceea ce dorim cu toţii: exis¬ 
tenţa unei clase politice avînd toate însuşirile cerute dela con¬ 
ducătorii unui Stat, toate virtuţile cetăţeneşti: moravuri cu¬ 
rate, religiozitate, vitejie, simţ de dreptate, dragoste de ţară, 
etc. Presupunem deci că am scăpat de plaga politicianismului, 
de luptele de partide, de corupţie. Ar rămînea deci de rezolvit 
numai problema economică. 

Afirmăm deci, împotriva tuturor teoriilor, corporatiste şi necor- 
poratiste, că deslegarea problemei economice în Statul nostru 
naţional reclamă mai întîiu înfăptuirea acestei reforme politice. 
Susţinem că sistemul parlamentar, englez şi francez, e în func¬ 
ţie de posesiunea de colonii necesare pentru întreţinerea unei 
clase politice deprinsă cu lux şi trai larg. Statul romîn nu poate 
hrăni o plutocraţie, ci numai o „birocraţie", o elită de funcţionari 
cu trebuinţele de lux reduse la posibilităţile bugetului. Nu 
fiindcă bogăţia ţării n’ar îngădui acest lucru, ci pentrucă toată 
bogăţia ţării e necesară pentru întreţinerea unei armate puternice. 
Cînd Principatele romîue ajunseră subt dominaţiunea turcească 
şi nu exista armată naţională şi nici avioane şi arme complicate, 
clasa conducătoare îşi îngădui toate plăcerile şi desfătările. 

Organizarea şi înzestrarea armatei naţionale, după toate prin¬ 
cipiile şi cu toate armele moderne, cere o organizare economică 
adaptată acestui scop suprem. 


www.dacoromanica.ro 


298 


TRAIAN BRĂILEANU 


Nu vom expune aci cum ne-am imagina pregătirea sufle¬ 
tească şi tehnică a unei armate romîneşti ideale, ci vrem să ar㬠
tăm numai cum toată bogăţia ţării trebue să servească pentru a 
înlesni organizarea ei. 

Se va spune: toate aceste teorii nu sunt decît teorii şi încă 
utopice. De unde să luăm bani? O obiecţiune cît se poate de 
naivă! Tunurile, avioanele, îmbrăcămintea şi încălţămintea sol¬ 
daţilor, din bani se fac? Banul nu serveşte doar decît ca instru¬ 
ment de schimb, dar nicidecum de materie pentru fabricarea de 
arme şi echipament şi nici pentru a face ciorbă. Banul se 
pune în circulaţie pentru a face să circule mai lesne produsul 
muncii şi pentru a pompa surplusul muncii, deci bogăţia, în 
visteria Statului pentru ca acesta să plătească munca, nepro¬ 
ductivă din punct de vedere economic, a funcţionarilor de tot 
felul, în primul rînd pe cea a cetăţeanului ostaş. Problema 
se complică se ’nţejege cînd această scurgere normală a banului 
în visteria Statului e oprită prin desorganizarea aparatului Sta¬ 
tului, cînd „corupţia" face ca banul să^ nu poată fi încasat 
de Stat, iar cel încasat să fie întrebuinţat pentru satisfacerea 
trebuinţelor de lux ale unei clase politice decadente şi dege¬ 
nerate. 

Din ce se clădesc blockhauzurile Ia Bucureşti, din ce se con- 
struesc grandioasele case în toate oraşele menite să adăpos¬ 
tească pe Jidanii refugiaţi din Germania, din ce se plăteşte 
luxul, atîtor zeci de mii de Jidani cari nu prestează nicio muncă 
productivă, ci trăiesc numai din mijlocirea de afaceri? Oare 
văzînd' şi auzind aceste lucruri, nu trebue să ne întrebăm: dece 
soldatul h ostru trebue să umble desculţ, cînd atîtea zeci de mii 
de Jidani sunt încălţaţi şi îmbrăcaţi după ultima modă? Dece 
Îr locul blockhauzurilor nu se pot construi fabrici de armament, 
cazărmi moderne, laboratoare, biblioteci etc.?. 

Dar ce nu s’ar putea face în ţara noastră binecuvîntată de 
Dumnezeu! Şi avem, slavă Domnului, specialişti de tot felul, 
ingineri, arhitecţi, generali, chimişti, avem ţărani harnici şi in¬ 
teligenţi, un tineret însufleţit de cele mai nobile sentimente pa¬ 
triotice. 

Nu ne lipseşte decît acţiunea condusă cu pricepere şi ener¬ 
gie pentru a organiza aceste forţe şi a le pune în slujba Statului 
naţional. Din această organizare ar ieşi, fără multă trudă şi bătae 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


299 

de cap, şi deslegarea practică a problemei economice. Celor in¬ 
teresaţi ca starea actuală să dăinuiască, politicianilor corupţi, 
francmasonilor jidani şi jidoviţi, le place se’nţelege să afirme 
că această problemă e foarte complicată şi că e nevoie de genii 
cel puţin de experţi francezi şi englezi, ca să găsească cheia 
problemei. Iar pînă geniile, specialiştii şi experţii îi vor da de 
fund. politicianii şi Jidanii trăiesc bieţii după obiceiul vechiu, 
prădînd şi distrugînd avutul ţării şi exploatînd munca mulţimii. 

Şi, pe de altă parte, toţi aceşti prea cinstiţi „cetăţeni'*, îm¬ 
prăştie germenii revoluţiei şi ai prăpădului social, înşelînd 
mulţimea cu făgădueli deşarte. Această bandă de excroci politici, 
de aventurieri, de nomazi pripăşiţi în ţara noastră, ar trebui zdro¬ 
bită şi alungată. 

Aplicarea sistematică, raţională, a ştiinţei economice pentru 
asigurarea existenţei şi vitalităţii Statului nostru naţional, cere 
înainte de toate înlăturarea acestei bande internaţionale de es¬ 
croci politici. 

Sunt expresii cam dure, dar respectul pentru adevărurile ştiin¬ 
ţei economice ne impune un limbaj cit se poate de lămurit. 

Dela Aristotel încoace ştiinţa economică a făcut doar progrese 
imense, şi mai cutează astăzi cineva să afirme că în Ţara noa¬ 
stră nu se pot găsi mijloace pentru a organiza cea mai formi¬ 
dabilă armată ce ne-am imagina? 

Se mai găsesc oare proşti cari să creadă că la noi e criză 
economică şi că numai cu greu şi cu întîrziere se pot plăti le¬ 
furile funcţionarilor? 

Aceste asunt poveşti bune pentru copii abia înţărcaţi, dar 
nu vorbe pentru oameni în toată mintea. 

Dacă Italia săracă şi suprapopulată e în stare să întreprindă 
o expediţie în Abisinia, să mobilizeze o armată formidabilă, 
să-şi creieze o flotă de mare şi aer care să-i pună pe gînduri chiar 
pe Englezi, iar Ţara noastră nu e în stare să-i întreacă pe 
Italieni, organizîndu-şi o armată, jumătate ca număr, dar de 
două ori mai puternică din punct de vedere al armamentului? 

Un Mussolini ar putea face în Romînia şi mai mult, ar putea 
face ca fiecare infanterist romîn să se plimbe în orele libere cu 
monoclu şi cu cizme de lac pe trotuarele oraşelor noastre, pe 
cari astăzi se înghesuesc toţi samsarii şi escrocii internaţionali cu 
damele lor îmbrăcate în mătăsuri, — efecte vizibile ale activi¬ 
tăţii economiştilor noştri practici. 


www.dacoromanica.ro 


300 


TRAIAN BRĂILEANU 


IV 

Vor rămînea decepţionaţi aceia cari vor fi aşteptat să g㬠
sească în studiul de faţă o construcţie savantă, geometrică şi si¬ 
metrică, a Statului viitor romînesc, corporatist sau dictatorial. 

Pe aceştia îi rog să citească „Legile" lui Platou, „Politica" 
lui Aristotel, şi, mai ales, „Statul comercial închis" al lui Fi- 
chte, precum şi la urmă, mai cu temeiu, „Secolul corporatismu¬ 
lui" al d-lui Manoilescu. Noi însă ne mişcăm, în expunerile 
noastre, pe linia trasă la începutul „însemnărilor". Pe noi ne 
interesează teoria în raport cu acţiunea practică, cu technica 
întemeiată pe teorie. Noi suntem în căutarea artistului care ar 
putea crea Statul naţional romîn, a cărui viitoare formă şi 
structură concretă nu o putem prevedea, deşi cunoaştem mij¬ 
loacele prin cari s’ar putea înfăptui. Noi suntem în situaţia unui 
profesor de estetică; el nu poate crea o operă de artă per¬ 
fectă, cu toate că cunoaşte mijloacele tehnice şi condiţiile de 
creaţie artistică. Ori, el nu-1 poate înlocui pe artist, nu poate 
prevedea cum va fi opera artistului, chiar dacă acesta ar urma 
în mod exact metoda expusă în tratatul de estetică al profe¬ 
sorului. Crearea operei de artă cere mai mult decît cunoaşte¬ 
rea teoriei şi a regulelor tehnice. Aşa e şi în politică. Re¬ 
formatorul se naşte, nu se face. Reformatorul politic e artistul 
care creiază, după regule tehnice cunoscute de toţi „tehnicienii", 
o capodoperă de artă politică, Statut perfect, concret şi viabil. 
Tehnicianul de rînd este mecanicul care poate conduce o loco¬ 
motivă, este pilotul care ştie să conducă un avion, reformatorul 
este cel ce construeşte un tip superior de locomotivă sau de 
avion. In domeniul politic avem foarte puţini reformatori, şi 
dintre aceştia unii sunt legendari, cum e Licurg şi Numa Pom- 
piliu. Dintre cei cunoscuţi de istorie unii au fost norocoşi, ca 
Filip, regele Macedoniei, alţii n’au izbutit, cum arată pilda 
Gracchilor. 

Dar cel mai ilustru exemplu de genialitate în arta politică 
rămîne Ştefan cel Mare, făuritorul şi conducătorul unui Stat 
naţional bine structurat, puternic şi autarc. 

E adevărat că timpurile s’au schimbat şi că structura socie¬ 
tăţii moderne Va complicat. Dar nicidecum nu s’au schimbat şi 
nu se pot schimba principiile fundamentale după cari un Stat 


www.dacoromanica.ro 


ŢĂRANII ŞI MUNCITORII 


301 


trebue organizat şi condus. Din aceste principii derivă apoi 
şi se pot fixa printr’un studiu adîncit al realităţii sociale, 
regulele tehnice aplicabile în cazurile concrete. Lancea, arcul şi 
săgeata trebuesc astăzi înlocuite prin puşcă şi mitralieră, — dar 
cu aceiaşi Romîni, cari s’au acoperit de glorie subt Ştefan, 
Mihai şi Iancu, se pot cîştiga azi bătălii împotriva celor mai 
straşnici duşmani. La Mărâşeşti steagurile oştirii Romîneşti au 
fîlfîit victorioase, prevestind marea izbîndă şi ceasul de libertate 
a Neamului Romînesc! 

Şi aceste steaguri nu se vor închina niciodată înaintea duş¬ 
manului ! Nu se vor închina deoarece armata va fi tare şi pu¬ 
ternică, va fi înzestrată cu toate armele moderne, va fi bine 
instruită, bine hrănită şi îmbrăcată, nu de miniştri prin îm¬ 
prumuturi interne şi externe, ci de Rege şi de Ţară, Căci vom 
avea o Ţară bogată şi miniştri săraci — aceasta este deslega- 
rea problemei economice in Statul naţional. 


www.dacoromanica.ro 



BUCOVINA 


www.dacoromanica.ro 


STRUCTURA SOCIALĂ A BUCOVINEI ÎNAINTE 
Şl DUPĂ UNIRE 

I 

Voiu schiţa mai întîiu principiile generale ale sociologiei, pen¬ 
tru a da termenilor întrebuinţaţi aci un înţeles precis, ştiin¬ 
ţific, deosebit de înţelesul nehotărît şi fluctuant, ce-1 au în 
viaţa de toate zilele şi care, dacă nu variază dela individ la in¬ 
divid, atunci desigur dela clasă socială şi mai ales dela partid 
politic la partid politic, întrucît conservatorii, liberalii, socia¬ 
liştii etc., au o concepţie a lor depre ceea ce este şi, înainte 
de toate, despre ceea ce ar trebui să fie societatea. 

Ştiinţa năzuind a studia în mod mai obiectiv fenomenele so¬ 
ciale, trebue să purifice noţiunile, ridicîndu-le deasupra formu¬ 
lelor cari servesc acţiunii imediate. 

Orice societate desprinsă ca unitate, ca sistem, caracterizat 
printr’un echilibru al părţilor sale constitutive, stă sub înrîurirea 
unor forţe cari îi imprimă prin acţiunea lor o anumită structură. 
Totalitatea acestor forţe o putem numi mediu ambiant, iar 
structura unei societăţi, în înfăţişarea ei generală, va fi expresia 
acţiunii mediului ambiant. 

Comparînd diferite societăţi întreolaltă, sau diferite faze ale 
evoluţiei aceleaşi societăţi, vom dobîndi o clasificare a forţelor, 
cari acţionează asupra societăţii, legînd anumite deosebiri sau 
schimbări ale structurii sociale de anumite cauze, adică de ac¬ 
ţiuni ale unor anumite categorii de forţe. 

In acest fel vor apare fenomene structurale ca efecte ale 
acţiunii climatului, fenomene dependente de flora şi fauna unei 
regiuni, fenomene cari depind de înrîurirea societăţilor „străine" 
(deci de înrîurirea forţelor politice), şi, în sfîrşit, fenomene pro¬ 
duse de înrîurirea forţelor individuale (cunoscute în filosofia 

20 


www.dacoromanica.ro 


306 


TRAIAN BRÂILEANU 


istoriei sub denumirea de „oameni rnari“ — proroci, legiuitori, 
domnitori, poeţi, filosofi, etc,). 

Pe de altă parte, noi putem considera societatea ca forţa 
care acţionează asupra mediului ambiant, ca substrat compus 
din: indivizi, societăţi omeneşti, plante şi animale precum şi 
materie anorganică. 

Sinteza staticei şi dinamicei sociale ne va da apoi icoana l㬠
murită a structurii şi funcţiunii societăţii. 

Analizînd structura unei societăţi, făcînd anatomie socială, 
vom descoperi ţesuturi sociale, cari pot fi concepute ca produse 
ale forţelor externe, iar studiind societatea în acţiune, deci f㬠
cînd fiziologie socială, vom dobîndi organe, instituţii sociale, 
izvorîte din cooperarea ţesuturilor şi servind adaptării socie¬ 
tăţii la mediul ambiant. 

Clasificarea şi denumirea ţesuturilor va rezulta din fixarea 
cauzelor externe ce le produc, iar clasificarea organelor va fi 
determinată de funcţiunile societăţii, de reacţiunile ei faţă de 
înrîurirea mediului ambiant. 

Ţesuturi sociale sunt d. e.: sexele şi vîrstele, stările şi clasele 
sociale, profesiunile, etc., iar organe sau instituţii sociale: fa¬ 
milia, biserica şi şcoala, fabricile şi băncile, armata şi diplo¬ 
maţia, magistratura etc.; acestor organe le corespund funcţiu¬ 
nile sociale ale educaţiei, producţiei şi repartizării bunurilor, 
ale apărării avutului social etc. 

Cu cît ţesuturile vor fi mai bine desvoltate, mai bine dife¬ 
renţiate şi echilibrate, cu atît mai bine vor funcţiona diferitele 
organe, cu atît mai rezistent, mai bine adaptat va fi organisl- 
mul social. 

La baza expunerii metodice a structurii .şi funcţiunii organis¬ 
mului social stă principiul diviziunii muncii, care în diferitele 
teorii sociale apare sub diferite forme. Din ştiinţele sociale, 
•în primul rînd din politică, acest principiu a trecut în biologie 
pentru explicarea mai lesnicioasă a structurii şi funcţiunii orga¬ 
nismului viu, care se prezintă, din acest punct de vedere, ca 
un Stat de celule bine organizat. Ţesuturile compuse din celule 
nervoase, cele compuse din celule muşchiulare etc., formează, 
în cooperarea lor. organe, cari, prin funcţiunea lor, asigură 
existenţa organismului viu. 

Biologia, adîncind aceste cercetări şi întinzîndu-le asupra tu- 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


307 


turor fenomenelor vitale, a putut stabili o ierarhie a anima¬ 
lelor după gradul de desvoltare a ţesuturilor şi organelor cores¬ 
punzătoare, deci după gradul de desvoltare a diviziunii muncii. 

Principiul diviziunii muncii, aplicat în biologie, a fost pus 
apoi, îaitr’o formulare nouă, de H. Spencer la baza unei teorii 
menite a explica toate fenomenele accesibile cunoaşterii noastre. 
Teoria sa e cunoscută sub numele de evoluţionism. In domeniul 
fenomenelor sociale, Spencer concepe obiectul sociologiei, so¬ 
cietatea, ca un supraorganism, a cărui structuţiţăj şjil funcţiune se 
poate studia şi expune prin analogie cu organismul viu. Princi¬ 
piul diviziunii muncii, formulat acuma ca proces de diferen- 
ţiare şi integrare, trece astfel din biologie în sociologie, dar 
acuma analizat şi exemplificat în amănunte. Urmaşii lui Spen¬ 
cer (Lilienfeld, Schăffle, Worms) împing analogia la extrem, 
năzuind a descoperi în amănunte asemănarea, ba chiar identi¬ 
tatea societăţii cu organismul viu, coordonînd fiecărui ţesut şi 
fiecărui organ în organismul viu un ţesut şi o instituţie analogă 
în organismul social. 

Analogia, descoperirea de asemănări între un obiect în cer¬ 
cetare şi unul cunoscut e un mijloc bun pentru a înlesni cerce¬ 
tarea ştiinţifică, dar tot atît de necesară este fixarea deosebi¬ 
rilor pentru delimitarea diferitelor domenii de cercetare. Astfel 
năzuinţele sociologiei de a se constitui ca ştiinţă independentă, 
trebue să se întemeieze în primul rind pe fixarea caracterului 
obiectului ei, deosebindu-1 în mod precis de obiectele celorlalte 
ştiinţe. 

Termenii de echilibru, statică şi dinamică, anatomie şi fiziolo¬ 
gie etc., se pot aplica prin analogie în diferite ştiinţe, dar în 
fiecare ştiinţă aceşti termeni vor avea alt înţeles, determinat 
de caracterul specific al obiectului ei. Astfel şi termenii de di¬ 
viziune a muncii, de diferenţiere şi integrare, au în biologie 
alt înţeles decît în sociologie. 

Pentru sociologie, Emile Durkheim, în lucrarea sa „De la 
division du travail social", ne-a dat cea mal completă şi adîncă 
monografie a acestei probleme. După concepţia sa, tipul ideal 
al unei societăţi ar fi societatea întemeiată pe specializarea desă- 
vîrşită a indivizilor, pe intrarea lor necondiţionată în ţesuturile 
sociale şi pe o echilibrare perfectă a acestor ţesuturi. Numai 
prin specializare, oikeopragie, cum o numeşte Platon, societatea 


www.dacoromanica.ro 


308 


TRAIAN BRĂILEANU 


modernă ar putea fi ferită de crize, de revoluţii, şi s’ar putea 
înfăptui o împăcare între interesele opuse, individuale şi de 
clasă. Statul ar putea deveni în acest fel un mecanism perfect^ 
de un ochilibru stabil între părţile sale constitutive. 

Dar, ca toate construcţiile raţionaliste şi unilaterale, nici 
teoria lui Durkheim nu ţine seama de faptul că Statul stă ne¬ 
întrerupt sub înrîurirea unui complex foarte instabil de forţe 
externe reprezentate prin Statele străine, astfel că omogenei- 
tatea substratului, necesară pentru înfăptuirea unei structuri 
perfecte şi definitiv echilibrate, e neîncetat primejduită. In¬ 
tervine apoi şi acţiunea individului, care e cu atît mai accen¬ 
tuată cu cît societatea îi pune individului la dispoziţie mai 
multe mijloace pentru a-şi forma şi apăra personalitatea. Dacă 
mai adăogăm, ca exemplu actual, şi scutul minorităţilor, ga¬ 
rantarea individualităţii etnice-naţionale înăuntrul Statului, tipul 
ideal al lui Durkheim e departe de înfăptuire. 

Ferindu-ne de poziţiuni extreme şi de construcţii raţionaliste, 
noi nu putem afirma că societăţile existente, reale, sunt sisteme 
de un echilibru instabil, în cari ţesuturile se formează după 
principiul diviziunii muncii, cu tendinţa de a asimila (specia¬ 
liza sau diferenţia) substratul, fie indivizi, fie grupuri etero¬ 
gene, dar că, sub înrîurirea forţelor externe, e dată totdeauna 
posibilitatea de regrupare a ţesuturilor, de formare de sisteme 
noui, ceea ce se poate exemplifica şi prin analogia cu organis¬ 
mele vii supuse şi ele disoluţiunii şi regrupării părţilor lor 
constitutive, numai că această regrupare sau regenerare se face 
cu totul altfel, prin procese cari se deosebesc în mod funda¬ 
mental de procesul de perpetuare şi regenerare în domeniul 
social. 

In temeiul acestor principii generale vom putea expune pre¬ 
facerile într’o societate anumită şi vom putea judeca, dacă acea 
societate împlineşte condiţiunile de vitalitate printr’o suficientă 
diferenţiare sau specializare, deci printr’o diviziune a muncii 
destul de desvoltată, care să garanteze un echilibru între păr¬ 
ţile sale, o solidaritate socială şi o putere de asimilare a elemen¬ 
telor eterogene. 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


309 


il 

Expunerea prefacerilor sociale cari au avut loc, dela Unire în¬ 
coace, în Bucovina, trebue să se întemeieze pe comparaţia struc¬ 
turii sociale a Bucovinei de înainte de Unire cu structura ei 
actuală. Dar aceste două tablouri cari urmează a fi studiate, 
trebue să le reconstruim pe baza evoluţiei sociale în timpul 
ocupaţiei austriace şi a celei de după Unire, deci ţesuturile cari 
alcătuesc structura în cele două momente, trebuesc observate 
în mişcare, tablourile trebue să se închege înaintea ochilor noştri. 

Dar nu voiu vorbi de înrîurirea climatului, a configuraţiei so¬ 
lului, a florei şi faunei asupra structurii sociale din Bucovina, 
deoarece acţiunea acestor forţe e aproape identică în întreaga 
ţară şi catastrofe cosmice sau telurice nu s’au întîmplat în Bu¬ 
covina ca să schimbe structura socială. 

Ci faptul interesant este intrarea Bucovinei într’o noua orga¬ 
nizaţie politică în urma catastrofei care a dărîmat două împ㬠
răţii. Acest eveniment a trebuit să aducă mari prefaceri so¬ 
ciale, mari schimbări în structura societăţii bucovinene. Căci ni¬ 
mic nu înrîureşte mai puternic asupra unei societăţi ca atin¬ 
gerea cu alte societăţi. Caracterul unei societăţi se fixează 
— am putea zice pentru totdeauna — prin înrîurirea forţelor 
anorganice, dar contactul cu alte societăţi e în stare să schimbe 
cu desăvîrşire şi în timp relativ scurt caracterul ei, s’o închege 
sau să o desechilibreze, să-i cimenteze părţile sau să-i distrugă 
puterea de rezistenţă. 

Toate aceste schimbări trebue să-şi găsească expresia în fe¬ 
nomenele structurale şi funcţionale ale societăţii. 

Ca punct de plecare am stabilit structura socială a Bucovinei 
înainte de Unire, cum a rezultat din înrîurirea organizaţiei Sta- 
talui austriac. 

In Austria, aşa cum ieşise ea după zbuciumările politicei in¬ 
terne, Bucovina reprezintă un tip de provincie sui generis. La 
sudvest Italienii şi Slovenii, în Boemia şi Moravia Cehii, duceau 
o luptă aprigă împotriva Germanilor, în Galiţia Polonezii îşi 
creiaseră o situaţie privilegiată; numai în Bucovina guvernul aus¬ 
triac reuşi să impună egemonia germană cu ajutorul Evreilor, 
sporind în mod artificial numărul Rutenilor şi împestriţînd ţara 
cu colonişti de diferite naţii (Unguri, Lipoveni, Nemţi, Slo- 


www.dacoromanica.ro 


310 


TRAIAN BRĂILEANU 


veni), astfel că birocraţia germană sprijinită de Evreii germa- 
nizanţi deveni arbitrul situaţiei. Acest proces de distrugere a 
principalelor ţesuturi şi organe ale societăţii romîneşti din Buco¬ 
vină începu pe la 1786, cînd Iosif al 11-lea vroia mai întîiu să 
împartă Bucovina între Oaliţia şi Transilvania, hotărîndu-se apoi 
să o unească numai cu Galiţia, bine înţeles după ce guvernul cen¬ 
tral din Viena îşi asigurase în cursul administraţiei militare in¬ 
fluenţa asupra averii obşteşti (împăratul deveni patronul fondu¬ 
lui bisericesc), precum şi asupra şcolii şi bisericii. 

Unirea administrativă cu Galiţia deschise drumul pentru imi¬ 
grările Rutenilor, Polonezilor şi Evreilor. 

După 1848, şi, mai ales, după 1866 şi 1869 cînd se termină 
construcţia liniilor ferate Leov—Cernăuţi şi Cernăuţi—Iţcani, 
aceste imigrări luară forma unei ocupaţiuni şi colonizări siste¬ 
matice. Oraşele fură cucerite cu desăvîrşire, burghezia romînă fu 
împinsă la periferia oraşelor, unde lîncezeşte şi astăzi. 

In urma rezistenţei clasei conducătoare romîneşti, a boerilor, 
cari profitară de zguduirile anilor revoluţionari pentru a încerca o 
întreptare a situaţiei Romînilor, Bucovina îşi dobîndi în sfîrşit 
în 1849 şi apoi, în mod definitiv, în 1861, autonomia. Pentru a 
scăpa de îmbrăţişarea Polonezilor, primejdioasă prin resursele 
nemijlocite de dominaţiune şi asimilare, Romînii consimţiră a 
accepta egemonia germană în administraţie şi şcoală, sugerîndu-le 
Germanilor ideea că ei şi-ar putea creia în Bucovina un post 
înaintat pentru expansiunea germană în Orient. Guvernul au¬ 
striac năzui acum să-şi întemeieze egemonia pe cultură, care fu 
importată în cantităţi considerabile. Limba germană fu introdusă 
în şcoli şi, la 1875, luă fiinţă la Cernăuţi o Universitate gep- 
mană, sărbătorită la naşterea ei de întreaga lume germană ca 
avangardă a Germanismului în Orient. Un cunoscut poet ger¬ 
man scrise cu acest prilej „Die Wacht am Pruth“, închipuindu-şi 
că puterea germană se întinde acuma dela Rin pînă la Prut. 

Această Universitate era menită să distrugă un ţesut princijpal 
al organismului social romînesc, clasa intelectuală, creînd o nouă 
clasă intelectuală germană orientată spre centrele de cultură ger¬ 
mană Viena şi Berlinul. Noua clasă intelectuală germană şi ger- 
manizantâ fu aşezată pe temelia reprezentată prin burghezia e- 
vreească, care îşi dobîndise supremaţia economică prin cîrşmărit 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


311 


şi cămătărit la sate şi ca agent al industriei şi comerţului din 
Apus. 

Această supremaţie economică a Evreilor, cari se puseră în 
serviciul ideii de Stat german-austriac, deveni fatală clasei condu¬ 
cătoare romîneşti de atunci, boeritnii, care fu mai întîiu depo¬ 
sedată de conducerea afacerilor obşteşti şi înlocuită printEo 
birocraţie germană din Apus, iar apoi ea pierdu şi pămîntul ce-1 
stăpînise. Proprietatea mare trecu în mîinile Armeno-Polonilor 
şi Evreilor. Nobilimea romînă, cîtă mai rămase, fu înghiţită de 
aparatul statului austriac, care avu grija să o ademenească cir 
uniformele strălucitoare ale regimentelor de cavalerie şi cu viaţa 
uşoară şi moleşitoare a Vienei, oraşul valsurilor legănate şi al 
femeilor cu ochi albaştri ca apele şi inimi nestatornice ca undele 
Dunării. 

Dar lupta boerilor pentru apărarea societăţii romîneşti merită 
toată lauda noastră. Ei au păstrat prin lungă vreme legăturile ai 
Moldova, ei au pus temeliile Societăţii pentru cultura şi litera¬ 
tura Romînilor din Bucovina, ei au adus şi sprijinit teatrul ro- 
mînesc, luptînd'astfel din răsputeri pentru afirmarea caracterului 
romînesc al acestei provincii. După democratizarea şi răspîn- 
direa şcolilor în Bucovina, ei au putut depune cîrma societăţii 
romîneşti în mîinile intelectualilor romîni, cari începură să r㬠
sară de prin satele Bucovinei. Preoţi şi învăţători, apoi profe¬ 
sori şi-funcţionari de toate categoriile se ridicară din rînduriîe 
sătenilor şi continuară lupta. 

Totuş situaţia, după zdrobirea puterii de rezistenţă a boerilor, 
era destul de critică. Nordul Bucovinei începuse să-şi piardă ca¬ 
racterul romînesc, oraşele erau înstreinate, comerţul şi meseriile 
se găseau în mîini străine, iar peste tot se întindea reţeaua apa- 
râtului administrativ, funcţionarul imperial-regal, varietatea bio¬ 
logică, „homo austriacus", fără caracter desluşit. 

Repet: această structură socială nu era specific austriacă, ci 
specific bucovineană. In Apus precum şi în Galiţia se dădea lupta 
făţişă împotriva egemoniei germane şi se pregătea noua conste¬ 
laţie politică. Polonezii aveau două universităţi, la Leov şi Cra¬ 
covia, Cehii una la Praga, Italienii luptau pentru dobîndirea 
unei faailtăţi juridice la Triest. Aceste naţiuni, avînd o structură 
bine diferenţiată, avînd o burghezie naţională conştientă şi î'*- 


www.dacoromanica.ro 


312 


TRAIAN BRÂILEANU 


telectuali naţionalişti, reuşiră să desbine şi birocraţia i. r., care 
întră şi ea în luptele naţionale. 

In Bucovina, Romînii se văzură încleştaţi în luptă cu Rutenii 
pentru apărarea satelor şi a şcolilor primare, iar la oraşe putu 
să se desvolte în cele mai bune condiţii omul austriac, crescut 
la Universitatea germană de profesori din Konigsberg, Frank- 
furt şi Viena, şi gogolit de o burghezie convinsă (sau care simula 
că e'convinsă) de superioritatea absolută a culturii germane. 

E aci locul să distrug o legendă. Se vorbeşte, mai ales în 
vechiul Regat, de minorităţi cari aparţin unor naţiuni „cu un 
trecut cultural mai vechiu" şi pe cari am trebui să le convingem 
de „seriozitatea 1 şi profunzimea patrimoniului cultural romînesc“. 

Se poate lesne dovedi că acea superioritate culturală n’a 
existat nicicînd în Bucovina şi nici nu există. 

Minorităţile din Bucovina n’au dat oameni însemnaţi, nici în 
literatură, nici în arte, nici în ştiinţă, nici în politică. Germanii 
şi Evreii din Bucovina spre pildă, n’au dat nici un singur pro¬ 
fesor pentru Universitatea lor, nici un singur scriitor cu renume 
în literatura germană. 

In comparaţie cu această sterilitate intelectuală aproape abso¬ 
lută, Romînii bucovineni au dat o serie de bărbaţi cari s’au 
distins în toate domeniile activităţii intelectului omenesc. Ba, 
ei au şi exportat oameni de ştiinţă şi litere în vechiul Regat şi 
provinciile austriace, bărbaţi de talent, dacă nu superiori, -atunci 
desigur la înălţimea Germanilor şi Evreilor cari au venit din 
Apus în Bucovina pentru a face ştiinţă, literatură şi politică, 

Romînii bucovineni au fost în stare, îndată după Unire, să 
transforme Universitatea germană în Universitate romînească, 
iar aoeasta — vorbesc în cunoştinţă de cauză, — nu e mai pre¬ 
jos decît cea germană. Dacă mai adăogăm, fie-mi îngăduită o 
glumă, că aceeaş Universitate face, pe lîngă ştiinţă şi literatură, 
şi politică foarte intensivă, superioritatea noastră e evidentă; în 
ce priveşte politica suntem chiar atît de superiori îneît fiecare 
şef de partid ar fi în stare să-şi mai facă o Universitate pro¬ 
prie şi chiar aceste Universităţi n’ar fi mai rele decît fosta Uni¬ 
versitate germană. 

Universitatea germană nu putea fi superioară, deoarece n’avea 
nido legătură organică cu populaţia băştinaşă a Bucovinei. Ea 
nu era o instituţie de cultură şi educaţie, izvorîtă din trebuinţele 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


313 


unei societăţi bine diferenţiate, ci era un produs artificial al 
birocraţiei, o fabrică de funcţionari. Profesorii îşi făceau cursu¬ 
rile de mîntuială pentru a putea pleca în vacanţe în patria lor, 
studenţii învăţau pentru a trece examenele cari le înlesneau in¬ 
trarea în ierarhia birocratică. Dar lipsea sufletul, zbuciumul şi 
năzuinţa de a ajunge la înălţime, lipsea lupta îndîrijtă pentru 
găsirea adevărului, lipsea viaţa cu cele două aspecte ale ei: 
prietenia caldă liniştitoare şi duşmănia aspră înviorătoare. Aceste 
elemente ale vieţii au intrat în Universitatea romînească, ele 
dovedesc superioritatea noastră, ele garantează progresul acestei 
instituţii de ştiinţă, cultură şi educaţie. 

Dar pentru ca să ajungem aci, pentru ca superioritatea noastră 
să se poată manifesta în plină lumină, a trebuit să intervină, în 
faza critică, după înfrîngerea boerimii şi pînă la ridicarea nouei 
clase de intelectuali romîni, un factor hotărîtor care a pregătit 
izbînda Romînilor. Acest factor a fost societatea romînească, 
organizată şi consolidată în Statul Romîn cum s’a ridicat după 
războiul de neatîrnare. 

S’ar putea lesne arăta că evoluţia societăţii bucovinene a avut 
totdeauna acelaş ritm ca şi cea a societăţii din vechiul Regat, 
ceea ce dovedeşte că arterele şi fibrele nervoase cari străbat 
organismul naţional unitar n’au putut fi tăiate de Statul austriac, 
ci au fost numai zugrumate, astfel că pulsul societăţii romîneşti 
din Bucovina era mai slab, reacţiunile ei mai puţin viguroase. 

Putem deosebi în evoluţia societăţii romîneşti trei faze, pe 
cari le putem caracteriza şi prin personalităţile cari exprimau 
ideile timpului, şi anume în vechiul Regat, întiia fază, cea boe- 
rească a lui Alecsandri, a doua, critică, a lui Eminescu, a treia 
cea democratică, de regenerare, a d-lui N. Iorga, iar în Bucovina, 
faza întîia a lui Hurmuzachi, a doua a lui M. Teliman, care 
exprimă cel mai bine caracterul epocei critice, de decadenţă, a 
Bucovinei, iar faza a treia ar fi a lui G. Tofan, care înodă leg㬠
turile nouei clase conducătoare din Bucovina, a intelectualilor 
democraţi cu tînăra democraţie din vechiul Regat, condusă de 
N. Iorga. 

Pentru a înţelege bine frămîntările din aceasta epoca, prefa¬ 
cerile sociale cari îşi arată efectele bine lămurite abia astăzi, 
trebue să fac o digresiune asupra teoriei despre raportul între 
puterea temporară, practică sau politică propriu zisă, întemeiata 


www.dacoromanica.ro 


314 


TRAIAN BRĂILEANU 


pe bogăţie, şi puterea spirituală întemeiată pe ştiinţă. După 
concepţia lui A. Comte, întemeietorul sociologiei, dinamica so¬ 
cială nu e decît desfăşurarea concretă a luptei neîncetate între 
aceste puteri, luptă care se va termina, după părerea sa, abia 
în faza pozitivă a civilizaţiei omeneşti printr’un echilibru stabil 
între cele două puteri. E evident că această opoziţie nu e decîţ 
un caz special al diviziunii muncii, şi anume în domeniul politic. 

Fazele critice în istoria politică ar rezulta, după Comte, din 
confuziunea celor două puteri, pecînd progresul, înflorirea orga¬ 
nismului politic, va rezulta din separaţiunea exactă a sferelor 
lor de influenţă, din colaborarea lor pacinică. Bancherii, repre¬ 
zentanţii puterii temporare, ar trebui să renunţe a se amesteca în 
organizarea educaţiei şi a ştiinţei, cari rămîn rezervate intelec¬ 
tualilor şi savanţilor. In acest fel s’ar evita despotismul nesuferit 
al bancherilor, acţiunea lor fiind echilibrată de înrîurirea inte¬ 
lectualilor, cari, refuzînd a întră în mod necondiţionat în slujba 
lor, ar rămîne strîns legaţi de massele populare, apărîndu-le 
împotriva exploatării- conştiente sau inconştiente a bancherilor, 
cari, la rîndul lor, ar cunoaşte din rezistenţa masselor conduse 
de intelectuali limitele puterii lor şi ar căuta să administreze 
averea publică în folosul obştimii. Din această echilibrare s'ar 
înfăptui întrio măsură suficientă dreptatea socială, fără care o 
societate nu poate trăi, s’ar înfăptui împăcarea între idee şi 
materie, între teorie şi practică, ^ar îndulci raporturile între s㬠
raci şi bogaţi, între muncă şi capital şi organisfriul politic ar fi 
ferit de crize acute. 

In evoluţia civilizaţiei europene, A. Comte găseşte în evul 
mediu o apropiere, deşi numai empirică, inconştientă, de rezol- 
virea acestei probleme prin separaţiunea puterii papale de pu¬ 
terea lumească. Această fază e urmată apoi de o fază critică, 
în secolele 17, 18 şi 19, în care puterea temporară, politică, do- 
bîndeşte supremaţia, în urma căreia „organismul european" prins 
ca unitate sub conducerea puterii spirituale reprezentate prin 
clerul catolic, e divizat iarăş în naţiuni cari se luptă întreolaltă 
fără a găsi un punct comun de gravitaţie. Acest punct comun, 
care ar înlesni reîntoarcerea la unitate, ar fi după Comte — un 
„Comitet positiv occidental", o asociaţie filosofică sau o biserică 
positivă. 

Societatea Naţiunilor şi, pe lîngă ea, asociaţia intelectualilor 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


315 


întemeiata la iniţiativa filosofului Bergson, s\int o verificare lim¬ 
pede a teoriei lui Comte. 

Pe de altă parte e clar că existenţa oricărui organism social, 
desprins ca unitate, depinde de aceleaşi condiţiuni; deci echili¬ 
brarea celor două puteri, sau în general a ţesăturilor sociale ca 
suport al organelor sociale în funcţiune, e necesară pentru orice 
sistem organic, fie individual sau colectiv. 

Din aceste condiţii ale existenţei sistemului social a rezultat 
spre pildă autonomia universitară, libertatea învăţamîntului, în 
Statele civilizate, precum înainte vreme autonomia bisericii şi in¬ 
dependenţa ei relativă faţă de puterea politica propriu zisă. 

In Bucovina opoziţia între cele două puteri se manifestează, 
în faza a treia, prin cele două curente reprezintate pe deoparte 
de Aurel Onciul, care lăsînd la o parte trebuinţele educaţiei 
naţionale, năzuia să întemeieze egemonia romînească în mod 
exclusiv pe bogăţie, pe întreprinderi bancare şi industriale, pe 
de altă parte de G. Tofan, care nelăsîndu-se captivat de perspec¬ 
tivele îmbogăţirii, rămase alături de instituţiile de educaţie na¬ 
ţională şi caută să dobîndească sprijinul reprezentantului puterii 
spirituale din Regat, al d-lui Iorga. Găsim deci aci explicaţia 
faptului că G. Tofan, după cum a spus d-1 Iorga în 13 Iulie 1924 
la Cernăuţi, i-a propus înfiinţarea unei Universităţi populare la 
Vălenii de Munte. 

Din acest contact cu puterea spirituală din Regat izvorî o fază 
de renaştere a societăţii bucovinene. Revistele „Şcoala", „Ju¬ 
nimea literară", biblioteci pe la sate, sunt semnele unei activităţi 
menite să deschidă calea pentru o desvoltare armonică a orga¬ 
nismului romînesc, pentru dobîndirea ţesuturilor sociale distruse 
de Statul austriac. 


IM 

Unirea, darîmînd graniţele politice cari despărţeau societatea 
romînească din Bucovina de cea din vechiul Regat şi din cele¬ 
lalte regiuni romîneşti, a deschis drumul pentru deplina desvol¬ 
tare organică a unei societăţi omogene şi unitare. 

In Bucovina această desvoltare se putea înfăptui pe două căi: 
sau societatea Bucovineană se găsea într'o fază de regenerare care 
să-l permită a da toate organele necesare unei societăţi bine di- 


www.dacoromanica.ro 


316 


TRAIAN BRĂILEANU 


ferentiate, sau unele ţesuturi fiind atrofiate, celelalte regiuni, şi 
în primul rînd vechiul Regat, ar fi trebuit, să le completeze pen¬ 
tru a dobîndi organele cari lipseau. A treia posibilitate, intrarea 
imediată şi necondiţionată a substratului eterogen, a minorit㬠
ţilor, în structura Statului Romîn, trebue exclusă din capul lo¬ 
cului, dat fiind că, dela început chiar, ele au năzuit să dobîn- 
dească prin tratatul de pace o situaţie excepţională, o garantare 
a individualităţii lor. 

Trebue să admitem că societatea romînească din Bucovina nu 
era destul de diferenţiată, n’avea ţesuturi atît de desvoltate şi 
echilibrate pentru a putea renunţa la ajutorul vechiului Regat, 
al Statului Romîn organizat. 

Mai întîiu Statul, organizaţia politică, a năzuit, pe calea cea 
mai scurtă, şă-şi creieze organele necesare existenţei sale. In acest 
fel toate instituţiile cari servesc în mod direct sau indirect afir¬ 
mării şi apărării individualităţii politice faţă de Statele streine, 
instituţiile cum sunt armata, căile de comunicaţie, poşta, vama, 
ele. au fost romînizate, adueîndu-se unde era nevoe funcţionari 
din vechiul Regat. Aceste prefaceri, fiind de necesitate absolută 
şi nemijlocită,pentru existenţa organismului politic, nu îngăduesc 
nici-o resistenţă şi nici-o întîrziere. Dar pentru ca aceste insti¬ 
tuţii să fie durabile şi să poată funcţiona bine, ele trebue să se 
întemeieze pe ^instituţii menite a le alimenta şi a le întări. Aceste 
instituţii destinate a asigura perpetuarea, regenerarea şi conso¬ 
lidarea societăţii, sunt în primul rînd instituţiile de educaţie, 
şcolile de toate categoriile, cari, create de societate şi puse Ia 
îndemîna Statului* trebue să grăbească şi să desăvîrşească dife- 
renţiarea şi integrarea socială, stabilind un echilibru sănătos şi 
o colaborare v strînsă între clasele sociale. 

In acest punct evoluţia a luat, după principiile stabilite de noi, 
o direcţie care primejdueşte o desvoltare normală a societăţii 
bucovinene, şi ameninţă să transforme Bucovina, şi în noua con¬ 
stelaţie politică, într’o provincie sui generis, cu interese spe¬ 
cifice, opuse cu desăvîrşire intereselor organismului politic unitar. 

In vechiul Regat puterea spirituală reuşise, precum am amintit, 
să echilibreze întrucîtva pornirile despotice ale puterii temporare, 
ale politicianilor, v şi avea bune speranţe, după legăturile ce le 
înodase, înainte de războiu şi în cursul războiului, cu intelectualii 
din provinciile romîneşti, că după Unire ea va reuşi cu ajutorul 


www.dacoromanica.ro 



BUCOVINA 


317 


acestor intelectuali să reducă într’o măsură echitabilă sfera de 
influenţă a puterii temporare, întărind astfel vitalitatea întregii 
societăţi romîneşti şi dîndu-i posibilitatea de regenerare orga¬ 
nică repede şi completă. 

Dar, surpîndu-se graniţele politice între regiunile romîneşti şi 
dat fiind, cum am zis, în primul rînd necesităţile nemijlocite 
de afirmare a individualităţii politice faţă de Statele străine, e 
evident că puterea politică temporară dobîndi, cum ar spune 
Comte, un ascendent inevitabil, o înrîurire covîrşitoare în raport 
cu puterea spirituală. Ea reuşi să-şi subordoneze toate insti¬ 
tuţiile şi să atragă în sfera ei de influenţă marea majoritate a in¬ 
telectualilor romîni. Mijlocul de a-şi aservi pe intelectualii romîni 
şi de a-i sustrage înrîuririi puterii spirituale, a fost şi este, după 
cum arată Comte, bogăţia. Intelectualii romîni din Bucovina fiind 
săraci, iar puterea politică temporară fiind întemeiată pe bogăţie 
şi oferind, neechilibrată de o putere spirituală bine organizata, 
aderenţilor ei posibilitatea de îmbogăţire repede, e explicabil 
că după principiul efortului minim, care determină şi acţiunile 
organismului individual, o mare parte a intelectualilor s’a aruncat 
în braţele politicei aşazise practice. 

Dar fatal pentru desvoltarea societăţii a fost faptul ca aceşti 
intelectuali, fiind după ocupaţia lor reprezentanţi ai puterii spiri¬ 
tuale, profesori universitari şi secundari, învăţători, preoţi, şi nu 
bancheri, mari industriaşi, mari proprietari etc., ei au atras şi 
instituţiile puterii spirituale în sfera de influenţă şi sub domi- 
naţiunea puterii temporare. Din această confuziune, într'un răs¬ 
timp aproape completă, a celor două puteri, a rezultat o deca¬ 
denţă pronunţată, o desorganizare şi atomizare a societăţii bu- 
covinene. Dictatura puterii temporale s’a instituit nu numai în 
administraţie, deci în instituţiile menite să asigure intensificarea 
producţiei de bunuri şi dreapta lor repartizare, unde-şi are rostul 
ei, ci şi în Universitate, în şcoala secundară, în Societatea penfni 
cultură şi literatură, încercînd să înăbuşe orice reacţiune săn㬠
toasă, orice tendinţă de constituire şi organizare a puterii spi¬ 
rituale., 

Cel mai mare şi mai bogat judeţ romînesc din Bucovina, cel al 
Rădăuţului, are un liceu romînesc. In anii trecuţi se prezintau 
la examenul de admitere peste 150 de elevi romîni, în majoritate 
covîrşitoare fii de ţărani. Fn anul acesta, 1924, s’au prezintat 36 


www.dacoromanica.ro 


318 


TRAIAN BRĂILEANU 


elevi, dintre cari 15 romîni, şi între aceşti 15 un singur elev 
dela sate. In schimb liceul evreesc, particular, deci întreţinut 
de 6odetatea evreească din Rădăuţi, e suprapopulat. 

înainte de doi ani am îndemnat studenţii să întemeieze o so¬ 
cietate de propagandă culturală la sate pentru a spori numărul 
elevilor dela sate în şcoalele secundare şi de meserii şi pentru 
a încerca cu ajutorul gospodarilor dela sate înfiinţarea unei Uni¬ 
versităţi ţărăneşti. Din acest îndemn rezultă societatea „Academia 
populară". Harnicul .profesor Ion Brăteanu, din Cernăuţi, expuse 
proectul unei asociaţii cetăţeneşti şi la îndemnul nostru înv㬠
ţătorii romîni luară iniţiativa înfiinţării acestei asociaţii, care 
sub 'numele de „Frăţia romînească" începuse să editeze şi o 
gazetă săptămînală. Dar puterea politică a ştiut să paralizeze şi 
să distrugă, prin mijloacele cunoscute, aceste încercări de rege¬ 
nerare socială; agenţii ei întrînd în aceste asociaţii sau le-au ni¬ 
micit, cum s’a întîmplat cu „Frăţia romînească", sau ţin acţiunea 
lor în limitele dictate de interesele despoţilor politici. 

Nu fac critică sterilă, ci expun în mod obiectiv, pe baza prin¬ 
cipiului diviziunii muncii, prefacerile sociale din Bucovina. Nu e 
vorba de a da aci judecăţi de valoare, aprecieri subiective despre 
oeea ce e bine sau rău, ci criteriul obiectiv pentru judecăţile 
noastre este noţiunea clară a Statului unitar, a societăţii di¬ 
ferenţiate. 

Conceptul ştiinţific, limpede şi străveziu, al societăţii ome¬ 
neşti, ca sinteză a staticei şi dinamicei sociale, verificate prin 
comparaţia societăţilor în spaţiu şi timp, ne înlesneşte a rezolvi 
în mod teoretic problemele sociale ce se ivesc într’o societate, şi 
aceste rezolviri pot forma baza pentru acţiunea practică, care va 
ajunge în acest fel pe cale mai scurtă şi cu un efort minim la 
înfăptuirea de reforme sociale. 

Filosoful Richard Avenarius a scris un scurt tratat „Die Philo- 
sophie als Denken der Welt nach dem Princip des kleinsten 
Kraftmasses", în care arată că filosofia şi, în general, ştiinţa e 
caracterizată prin năzuinţa de a reduce experienţa variată şi 
fluctuantă de toate zilele la formule simple cari să permită 
acţiunii practice o economie tot mai mare de putere în ajungerea 
unei ţinte fixate. Independent de Avenarius, fizicianul Mach 
ajunge la aceeaş caracterizare a ştiinţei care ne-ar pune la în- 
demînă metodele de a econotnisi pe cît se poate efortul inte- 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


319 


lectual în rezolvirea problemelor ce ni le pune experienţa. In 
general şi positivismul şi pragmatismul accentuează acest ca¬ 
racter al ştiinţei sau teoriei în raport cu acţiunea condusă numai 
de instinctul orb, individual sau colectiv. Cugetarea este deci 
numai un caz special al principiului efortului minim, care în 
mecanică se manifestează prin mişcarea corpurilor în direcţiunea 
ce oferă cea mai mică rezistenţă şi în biologie prin acţiunea orga¬ 
nismelor cari năzuesc a dobîndi printr’un efort minim un maxim 
de rezultat. Conceptele abstracte, bine precizate, nu sunt deci o 
sperietoare pentru oamenii practici, cari urmăresc după cum 
le dictează „bunul simţ" rezolvirea impusă de viaţa zilnică, ci 
aceste concepte sunt chiar sinteza bunului simţ, a simţului co¬ 
mun şi ele ne dau formulele cele mai sigure pentru acţiunea 
practică. 

Dar pe cînd în cele mai multe domenii superioritatea ştiinţei 
e recunoscută, sociologia trebue să lupte încă pentru dobîndirea 
acestui prestigiu. v Sunt multe cauze cari explică această situaţie. 
Mai întîiu conceptul societăţii, al comunităţii omeneşti, încă nu 
e bine lămurit, apoi instinctul, interesele şi prejudecăţile indi¬ 
viduale şi colective se opun, în multe societăţi omeneşti, tendin¬ 
ţelor de a supune fenomenele sociale unei analize obiective, din 
care să rezulte formulele de acţiune practică. In aceste societăţi 
studiul ştiinţelor, sociale n’a modificat încă îndeajuns mentalitatea 
cetăţenilor. Şi pe cînd în celelalte ştiinţe se procedează în mod 
metodic, începînd în şcoala primară cu elementele şi sfîrşind 
la Universitate cu cele mai înalte şi abstracte sinteze, ştiinţele 
sociale sunt reduse în mare parte la expunerea concretă a isto¬ 
riei politice, neglijîndu-se elementele staticei şi dinamicei sociale, 
pe baza conştiinţei cărora abia, ultima sinteză în cursurile de 
sociologie la Universitate, ne-ar da conducători politici cari ar 
putea acţiona după formule simple şi sigure. 

Prin urmare nu e mirare dacă Ia noi, unde studiul ştiinţelor 
sociale abia a început, şi unde abia un singur om năzueşte a 
impune, în politică, oamenilor de acţiune formule sigure, ştiin¬ 
ţifice deduse dintr'o noţiune clară a organismului social dobîn- 
dită prin cunoaşterea adîncă a dinamicei sociale, acţiunea poli¬ 
tică continuă a fi condusă de instinctul orb al indivizilor şi al 
grupărilor de interese. In Bucovina de pildă, individul aruncat 
în lupta pentru existenţă şi neavînd la îndcmînă conceptul lămurit 


www.dacoromanica.ro 


320 


TRA1AN BRÂJLEANU 


al societăţii ca criteriu obiectiv pentru acţiunea sa, ci condus fiind 
de instinctul de conservare, va alege mijloacele cele mai apropiate 
pentru a-şi asigura existenţa şi bunăstarea sa. Şi după cum e 
situaţia sa socială şi organizaţia Socială în care trăeşte, el va 
alege diferite mijloace. Pentru intelectualii romîni din Bucovina 
d. e., în actuala organizaţie a societăţii, drumul cel mai scurt şi 
sigur şi care reclamă un efort minim pentru a ajunge la o în¬ 
dreptare a bugetului individual şi familial este politica, intrarea 
în slujba puterii temporare. 

Caragiale, într’un mic studiu „Politică şi cultură", caracteri¬ 
zează în mod admirabil starea societăţii romîneşti, înăbuşite cu 
desăvîrşire de supremaţia puterii temporare, sau, cum obicinuim 
noi să zicem, de politicianism. 

Căutînd explicarea acestui fenomen noi găsim la baza sa prin¬ 
cipiul efortului minim, care, lipsind acţiunea socială conştientă, 
condusă de sintezele ştiinţei, ne dă icoana unei societăţi atomi¬ 
zate, în care indivizii, familiile şi clicele de interese se lasă con¬ 
duse de năzuinţa de asigurare nemijlocită şi repede a situaţiei 
lor materiale. 

Şi e .evident că din aceste cauze Statul care reclamă o condu¬ 
cere a afacerilor publice pe temeiul diferenţierii sociale, al divi¬ 
ziunii muncii, v sau din punct de vedere pur politic, al separaţiunii 
şi echilibrării puterilor, trebue să sufere. 

Suferinţele Statelor conduse în mod despotic, fie teocraţii sau 
despoţii lumeşti, Vau manifestat totdeauna prin crize periodice, 
prin desagregare şi încercări de regrupare a ţesuturilor sociale. 
In timpuri de criză se ivesc bărbaţi cari avînd intuiţia organis¬ 
mului social, luptă pentru introducerea de reforme, menite a 
tămădui organismul social. Aceşti reformatori: proroci, legiui¬ 
tori, oameni politici, au determinat în mare parte dinamica so¬ 
cietăţilor din trecut. Din experienţa lor, din încercările lor de 
sinteză, s’a lămurit conceptul ştiinţific al societăţii, ştiinţa 
despre structura şi funcţiunea organismului social, astfel că 
Statele moderne se pot organiza şi-şi pot asigura existenţa 
printr’o educaţie sistematică de reformatori, în toate domeniile 
sociale, de funcţionari specialişti, fie ingineri, fie agricultori, 
fie miniştri, diplomaţi sau militari. 

Pentru conducerea politică, principiul separaţiunii şi echili¬ 
brării puterilor a fost recunoscut de mult. La Polybius, Machia- 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


321 


vel, (în tratatul asupra primei decade a lui T. Liviu), la John 
Locke, Montesquieu găsim expunerea teoretică a acestui prin¬ 
cipiu, care poate fi verificat prin analiza structurii Statelor vechi 
şi noi. 

Pentru a nu fi acuzat de regionalism bucovinean în verificarea 
acestui principiu, să dau un exemplu din antichitate. Pe vremea 
Republicei romane, provinciile erau administrate aşa cum se 
face azi, administraţie la noi. Şi atunci trăia lumea, cum ar 
zice d-1 Iorga, în zodia tîlhăriei. Funcţionarii administrativi je¬ 
fuiau şi se îmbogăţeau repede şi nepedepsiţi. Viziunea societăţii 
echilibrate au avut-o în acele timpuri mai ales Orachii, cari 
au încercat să înfăptuiască cea mai necesară reformă: reforma 
agrară. Eşuînd încercarea lor, abia împăraţii începînd cu Au- 
gustus, au pus capăt crizei care ameninţa Statul Roman cu diso- 
luţiunea. Ei au organizat o administraţie împărătească cu func¬ 
ţionari bine plătiţi şi guvernatorii împărăteşti spre pildă, nici 
n’aveau voe să se căsătorească cu o femeie indigenă din pro¬ 
vincia ce o administrau. O măsură foarte potrivită pentru a 
evita formarea de clici provinciale şi jefuirea sistematică a pro¬ 
vinciilor. Pe de altă parte, activitatea unor bărbaţi ca Mecenas, 
Seneca ne dovedeşte că pe Iîngă puterea temporară exista şi 
cea spirituală, organizatoare şi prevăzătoare. In timpurile cînd 
această putere lipsea, cînd domnea sabia necălăuzită de carte 
şi era pusă în mişcare numai din ambiţii deşarte şi sete de 
mărire şi îmbogăţire, imperiul trecea prin crize cumplite. 

O bună conducere politică cere oameni de voinţă călăuziţi de 
oameni ai ştiinţei, desinteresaţi, neînduplecaţi în faţa celor mai 
strălucite ademeniri. O societate organizată, un Stat, nu poate 
fi prefăcută într’o întreprindere comercială sau bancară. Pro¬ 
ducţia şi repartizarea bunurilor materiale este numai o lăture, 
şi cîteodată nici cea mai importantă lăture a vieţii Statului. Şi 
&iiar rezolvirea acestor probleme, în societatea modernă, re¬ 
clamă aplicarea de formule, găsite desigur prin experienţa ome¬ 
nirii şi prin bunul simţ al reformatorilor de tagma veche, re¬ 
duse însă astăzi de ştiinţă Ia formule simple şi la ţndemîna 
omului politic. Acolo unde căutarea rezolvirii acestor probleme 
nu porneşte dela conceptul clar şi precis al societăţii, ci e în¬ 
tunecată de porniri egoiste, individuale, familiale sau de clasă, 

21 


www.dacoromanica.ro 


322 


TRAIAN BRĂILEANU 


perturbaţiile sociale, (desechilibrarea ţesuturilor) şi crizele po¬ 
litice sunt inevitabile. 

Exemplul cel mai clar ni-1 dă moneda-hîrtie şi operaţiunile 
atît de dezastroase cu acest instrument de schimb. 

In societatea romînească din Bucovina moneda-htrtie a produs 
schimbări catastrofale. Speculaţiunile cu această monedă au ri¬ 
dicat dintr’odată puterea economică a Evreilor la înălţimi neb㬠
nuite, au distrus puterea de rezistenţă a intelectualilor romîni, 
au zdruncinat gospodăria satelor cari n’au putut opune specu- 
laţiunilor deţinătorilor instrumentului de schimb o .rezistenţă 
organizată (cum s’a întîmplat în ţările apusene — singura re¬ 
zistenţă la noi e banditismul organizat), şi, în sfîrşit, aceste 
operaţiuni, cari se bat cap în cap cu orice teorie economică 
ştiinţifică, au adîncit conflictul între cei ce s'au pus în slujba 
capitalului bancar şi cei rămaşi a-şi îndestula trebuinţele din 
munca lor. Antisemitismul feroce şi curentele politice radicale 
sunt semne ale acestei desechilibrări rezultate din aruncarea 
pe piaţă a unei monede fără valoare. In ce priveşte mişcarea 
antisemită se confundă cele două nuanţe: antisemitismul de 
concurenţă al bancherilor romîni şi ceî al intelectualilor săraci 
şi al ţăranilor înăbuşiţi de burghezia evreească. Lipsind echi¬ 
librarea necesară a puterii politice propriu zise prin puterea 
spirituală, asfixiată sub mormanul emisiunilor de bancnote fără 
valoare, agitaţiile antisemite n’au putut avea alt efect de cît 
înăbuşirea şi mai accentuată a năzuinţelor de îndreptare şi 
regenerare a societăţii. Exemplul liceului din Rădăuţi lipsit de 
elevi romîni arată cu prisosinţă că puterea de regenerare a so¬ 
cietăţii romîneşti din Bucovina a scăzut în mod simţitor. 

Dacă mai adăogăm că şi din punct de vedere biologic rege¬ 
nerarea societăţii romîneşti e ameninţată — allcoolismul, sifi¬ 
lisul, epidemiile, lipsa de naşteri în cursul războiului — situaţia 
se prezintă destul de pesimistă: intelectualii romîni divizaţi în 
partide politice şi împinşi de nevoile zilei la ocupaţii neobici¬ 
nuite, ţăranii şi suburbienii nemulţumiţi din cauza unei admi¬ 
nistraţii, dacă nu corupte, atunci desigur neglijente, iar în faţa 
acestei fărâmiţări a societăţii romîneşti se ridică frontul unic al 
minorităţilor, în primul rînd al Evreilor, cari dispun de o pu¬ 
ternică organizaţie economică şi religioasă. 

Spunea, pe vremuri, decedatul profesor Ehrlich dela Univer- 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


323 


sitatea din Cernăuţi, el însuş evreu, că din cei 100.000 Evrei 
cari trăesc în Bucovina, 10.000 ar putea trăi din muncă cinstita, 
iar restul trăeşte din prostia populaţiei băştinaşe. Astăzi avem 
150.000 Evrei, cel puţin, cari au 11 ziare la Cernăuţi, scrise 
în limba germană. Nu vom vedea în oraşele din Bucovina un 
Evreu măturător de stradă, nu vom vedea o servitoare de naţie 
evreească. Oare cu cît a sporit prostia noastră de atunci în¬ 
coace ? 

Explicarea acestei situaţii excepţionale a Evreilor o găsim 
în termenul de „Klassenvolk", întrebuinţat de ziarul socialist- 
evreesc din Cernăuţi. Evreii adică ar reprezintă o unitate etnică 
şi totodată o unitate de clasă, clasa burgheză a oraşelor noastre. 

Venind această afirmaţie dintr’o parte care e în măsură să 
cunoască şi să aprecieze situaţia Evreilor, am putea încerca să 
expunem cari sunt posibilităţile de înfăptuire a structurii so¬ 
ciale preconizate de Durkheim. Specializarea, diviziunea muncii 
reclamă, dacă nu o omogeneitate perfectă, etnică, religioasă, mo¬ 
rală, filosofică, etc., atunci desigur cel puţin comunitatea limbii 
fără de care a eşuat chiar prima încercare de colaborare a oa¬ 
menilor cu prilejul construirii turnului Vavilonului. Dar găsim 
că Evreii din Bucovina năzuesc a înlătura chiar şi acest punct de 
atingere, cum o dovedesc ziarele evreeşti scrise în limba ger¬ 
mană sau în jargon, apoi lupta pentru menţinerea teatrului ger¬ 
man, etc. Prin urmare, cum se poate înfăptui o societate omo¬ 
genă şi solidară din elemente atît de eterogene? Ar fi, dacă 
reluăm analogia cu organismul viu, să amestecăm un ou de 
găină cu unul de raţă şi să încercăm a combina o pasere nouă, 
jumătate găină şi jumătate raţă. Dar n’a ajuns nici biologia, 
nici sociologia la această perfecţiune să poată amesteca după 
bunul plac speciile biologice şi tipurile sociale. Acţiunea ome¬ 
nească conştientă rămîne limitată. Cunoaşterea legilor formării 
şi evoluţiei unităţilor biologice şi sociale, ne dă posibilitatea 
să intervenim pentru a grăbi sau opri un proces biologic sau 
social, dar nicidecum pentru a schimba legile naturale cari de¬ 
termină statica şi dinamica acestor sisteme. 

Prin lungi procese de încrucişare, în biologie, şi prin edu¬ 
caţie, prin asimilare psihică, în sociologie, se pot dobîndi va¬ 
rietăţi noui, tipuri viabile. Problema Cum s’ar putea înfăptui 
din substratul etnic romînesc şi cel evreesc o societate bine or- 


www.dacoromanica.ro 


324 


TRAIAN BRĂILEANU 


ganizată după principiile diviziunii muncii e una din cele mai 
grele probleme sociale. In orice caz, dacă Evreii stărue a ră- 
mînea un „Klassenvolk", adică un ţesut social (o clasă socială) 
care pretinde a fi totodată şi un sistem social (un popor sau 
o naţie) rezolvirea problemei, chiar numai în teorie, e impo¬ 
sibilă, deoarece ar porni dela o noţiune care cuprinde în sine 
o cantradictio in adjecto. Căci „clasă" înseamnă parte constitu¬ 
tivă a unei totalităţi în care părţile sunt în legătură strînsă de 
interdependenţă, pe cînd „popor" e o unitate, totalitate, o formă 
evolutivă cum ar zice V. Conta, a cărei existenţă e condiţionată 
de o diferenţiere, echilibrare şi solidaritate perfectă a părţilor 
sale. Lipsindu-le diferenţierea socială pentru a fi popor, iar 
unitatea de religie şi, cum pretind ei, de rasă, împiedicîndu-i 
a deveni clasă socială într’un organism social unitar, Evreii 
trebue să intre în conflict inevitabil cu naţiunile cu cari 
(răesc într’un Stat. 

Cu totul altfel se prezintă problema celorlalte minorităţi, 
cari reprezintă părţi din organisme diferenţiate. Colaborarea 
pacinică cu ele nu numai că e posibilă, ci se va înfăptui în mod 
necesar. Conflicte acute s’ar putea ivi numai în caz de războiu 
cu Statele de naţionalitatea minorităţilor. Dar o politică raţio¬ 
nală ar putea găsi chiar în minorităţi un sprijin pentru înfăp¬ 
tuirea de raporturi pacinice cu Statele vecine. Ele ar mijloci 
schimbul pacinic de bunuri materiale şi ideale, a cărui inten¬ 
sificare ar putea înlătura conflictele sîngeroase între popoarele 
civilizate. 

Aceste probleme nu pot fi atinse aci decît în treacăt şi au 
fost expuse numai întrucît e necesar să înţelegem că singura 
cale pentru asigurarea Statului nostru este de a da substratului 
romînesc toate posibilităţile de a-şi crea ţesuturile necesare unei 
societăţi diferenţiate, deci viabile. 

Dacă nu s’a întîmplat în deajuns acest lucru pînă acuma, dacă 
dimpotrivă multe posibilităţi de desvoltare normală a substra¬ 
tului romînesc au fost chiar închise, a fost că forţele cari au 
acţionat asupra acestui substrat au fost ele însele prea puţin 
diferenţiate. Constelaţia acestor forţe trebue deci schimbată. 
Organele societăţii romîneşti, puterile a căror colaborare ga¬ 
rantează progresul unei naţiuni, trebue să ajungă a se dife¬ 
renţia şi echilibra şi în Bucovina. 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


325 


Trebue oprită decadenţa şi atomizarea intelectualilor romîni 
îngenunchiaţi sub dominaţiunea despotică a bancherilor, cari, 
concentrîndu-şi atenţia asupra agoniei unei monede pe care 
nici un experiment financiar n’o mai poate salva, au zdruncinat 
temeliile educaţiei naţionale şi au stîrnit pasiuni şi ambiţii cari 
distrug şi temeliile morale ale societăţii. In faţa puterii tem¬ 
porare, trebue să se ridice cu toată tăria puterea spirituală pentru 
a scăpa organismul politic de descompunere. 

Scurta fază de materialism şi empirism politic brutal trebue 
să facă loc începutului unei epoci lungi de idealism moderat, 
unei epoci a organizării ştiinţifice a societăţii noastre, unei epoci 
de colaborare strînsă a teoriei şi practicei politice. 


www.dacoromanica.ro 



MARTIRIUL BUCOVINEI... 

I 

Intr’o dare de seamă 1 ) asupra „însemnărilor Sociologice" 
d-1 Gaston Richard zice: „Directorul însemn. Sociol... şi cola¬ 
boratorii săi năzuesc a desprinde o concepţie a sociologiei me¬ 
nită a face să se înţeleagă introducerea acestei ştiinţe în înalta 
educaţie intelectuală a unei naţiuni care după ce-şi dobîndi nea- 
tîrnarea şi unitatea nu poate accepta ideea de a le sacrifica unor 
mirajuri sociale, încă mai puţin unor teorii disolvante sau scep¬ 
ticismului moral. Sociologia nu trebue să oprească acest avînt 
de energie spirituală care singur explică reînvierea naţionalităţii 
romîne în secolul XIX şi unificarea ei în secolul XX; ea trebue 
dimpotrivă să ne facă a o înţelege legînd-o de marii ei repre¬ 
zentanţi din trecut". 

Intr’adevăr, ne străduim să punem sociologia, ştiinţa socială, 
în slujba naţiunii noastre, care nu poate trăi şi dăinui, în con- 
diţiunile concrete de azi, decît organizîndu-se într’un Stat na¬ 
ţional după toate regulele artei politice. Teoria noastră socială, 
expusă, cu toată obiectivitatea cerută în cercetări ştiinţifice, în 
cele trei cărţi ale noastre: Introducere in Sociologie, Sociologia 
generală şi Politica, precum şi în studii privind probleme spe¬ 
ciale, trebue pusă însă, pentru a-şi da roadele, în serviciul unei 
tehnice sociale care să arate prin ce mijloace raţionale acţiunea 
poate înfăptui scopuri determinate. Scopul suprem spre care 
trebue să se îndrepte toate năzuinţele Romînilor este, după 
convingerea şi credinţa noastră neclintită, organizarea unui pu¬ 
ternic Stat National. Determinînd în felul acesta scopul suprem, 
toate celelalte scopuri trebuesc subordonate lui. 

1) Revue Internationale de Sociologie, No. VII—VIII, 1036, pag. 412/13. 


www.dacoromanica.ro 



BUCOVINA 


327 


Teoria socială pură, obiectivă, nu propune acţiunii scopuri, nu 
atribue unui scop o valoare mai mare decît altuia; ea arata, 
că există scopuri, că unii oameni urmăresc un scop alţii altul; 
ea explică, prin cercetări biologice, psihologice, economice, etc., 
fenomenele sociale şi raporturile lor, desprinzînd legi şi uni¬ 
formităţi în desfăşurarea lor. Tehnica însă, servind acţiunii, tre¬ 
buie să ridice scopurile pe primul plan; ea dă regula tehnicie¬ 
nilor cari îşi propun realizarea unor scopuri determinate, regule 
scoase din teoria pură şi întemeiate pe cunoaşterea legilor so¬ 
ciale. Dar nici tehnica nu ne arată care scop ar fi de ales, ar 
avea mai mare valoare, ci ea ne spune numai că, hotărîndu-ne 
pentru cutare sau cutare scop, vom trebui să alegem mijloacele 
potrivite scopului ales. 

Alegerea scopului depinde de voinţa celui ce acţionează. Şi 
am zis: scopul nostru este bine fixat; noi vrem să contribuim 
cu toate puterile noastre la sporirea puterii Statului nostru na¬ 
ţional. Aşadar sociologia noastră nu este şi nu poate fi decît 
mijloc; noi nu-i atribuim o valoare în sine. Ea serveşte consti¬ 
tuirii unei tehnice sociale care, şi ea, e pusă dire;ct în, slujba 
unui scop precis. „însemnările Sociologice" expun această teh¬ 
nică, un ansamblu de regule pentru arta politică, pentru acţiunea 
îndreptată spre înfăptuirea unui Stat naţional romînesc puter¬ 
nic şi în stare să înfrunte orice atac. 

Am putea lămuri rostul activităţii noastre la această revistă 
şi prin citate din autori. Aşa K^nt, în tratatul său Spre pacea 
eternă, cere adoptarea unui „articol secret" de cuprinsul: „Ma¬ 
ximele filosofilor asupra condiţiunilor posibilităţii păcii publice 
să fie consultate de către Statele pregătite de războiu". Filo¬ 
soful nu pretinde să ia parte Ia acţiune, să i se dea putere, dar 
crede că e bine ^ăl i se dea libertatea de a vorbi, de a-şi spune 
părerea şi că e bine să fie ascultat de cei ce deţin puterea. „Ca 
regii să filosofeze, zice Kant, sau ca filosofii să devie regi, 
nu e de aşteptat, dar nici nu e de dorit; deoarece posesiunea 
puterii întunecă inevitabil judecata liberă a raţiunii". Şi Fichte, 
în prefaţa-dedicaţie la Statul comercial închis, îi dă filosofului 
rolul modest de sfătuitor: el e mulţumit dacă, prin publicarea 
proiectului său, li s’ar da altora prilejul să reflecteze mai adînc 
asupra acestor probleme ajungînd, în sfera din care oricum nu 
vor vroi să iasă, la vreo descoperire folositoare şi aplicabilă". 


www.dacoromanica.ro 


328 


TRAIAN BRĂILEANU 


Aşa ar vrea şi Auguste Comte să se înfăptuiască o rodnică co- 
colaborare între ştiinţă şi practică, între reprezentanţii puterii 
spirituale şi cei ai puterii vremelnice (materiale): numai din 
delimitarea precisă a sferelor lor de activitate pe de o parte şi 
de strînsa lor colaborare pe de altă parte, pot rezulta reforme 
sociale folositoare societăţii. Istoria pare a confirma valoarea 
acestui principiu începînd cu colaborarea între Aristotel şi Ale¬ 
xandru pînă la cea între Salazar şi Carmona. 

Rolul revistei noastre e deci limpezit. Presupunînd că există 
la noi oameni politici cari vreau să înfăptuiască un Stat na¬ 
ţional romînesc puternic, revista noastră încearcă să arate cari 
surit regulele, descoperite şi verificate de ştiinţa socială şi pe 
cari oamenii noştri politici ar trebui să le observe pentru a-şi 
atinge scopul. Am mărturisit şi mărturisim că acest scop re¬ 
prezintă pentru noi o valoare indiscutabilă şi că toţi aceia cari 
se opun, din diferite motive şi interese, realizării acestui scop 
sunt duşmanii noştri, fie că sunt în afara sau înlăuntrul hota¬ 
relor Statului nostru; noi nu expunem deci în această revistă 
o tehnică generală care ar putea servi pentru orice scop, ci 
o tehnică pusă în slujba unui scop determinat. 

Deci: trebue tras hotar de despărţire adînc între cei ce vroesc 
acelaş scop, organizarea Statului naţional romîn, şi cei ce ur¬ 
măresc alte scopuri, fie bună starea lor personală chiar în 
paguba Statului sau vreau şi doresc distrugerea Statului nostru 
naţional în interesul comunităţii lor naţionale şi politice. Aceşti 
duşmani ai noştri vor găsi în ştiinţa socială deasemeni lămuriri 
despre cum să procedeze pentru a-şi înfăptui scopurile lor. 
Astfel Jidanii comunişti au adoptat ca manual de tehnică so¬ 
cială manifestul comunist. Ei ştiu că propagînd între creştini 
principiul luptei de clasă, ateismul şi cosmopolitismul, comu¬ 
nitatea lor va reuşi să-şi institue dominaţiunea asupra popoa¬ 
relor creştine. 

S’au găsit între creştini pretinşi savanţi (de ex.: Engels) cari 
au susţinut că manifestul comunist derivă direct, ca singură teh¬ 
nică socială posibilă, din „ştiinţa socială". Dar ştiinţa socială, 
nu pseudo-ştiinţa marxistă, nu ne poate spune decît că lupta 
între clasele sociale e un fenomen frecvent şi explicabil; că 
în anumite condiţiuni această luptă poate provoca catastrofe so¬ 
ciale, revoluţii şi instituirea de despotii, dar că în alte condi- 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


329 


ţiuni ea poate fi îndulcită şi înlăturată prin reforme sociale, 
restabilindu-se echilibrul social. Ştiinţa nu ne poate demonstra 
că trebue să vrem revoluţia proletară sau împăcare între cla¬ 
sele sociale, ci ne arată numai cum ne putem dobîndi o teh¬ 
nică socială cu ajutorul căreia să provocăm o revoluţie sau sa 
o evităm — după cum vrem una sau alta. 

Jidanii vreau să deslănţuiască „revoluţia proletară", la noi 
şi pretutindeni, pentru a deveni stăpînii lumii. Noi vrem să 
opunem rezistenţă hotărîtă acestei tendinţe. Aşa deci ne găsim 
în plin războiu cu Jidanii şi „comuniştii" conduşi de Jidani, 
JDar numai „comuniştii" sunt conduşi la noi de Jidani? 

Am avut prilejul să arătăm, în această revistă, că între linia 
de demarcaţie ce desparte lumea legionară, comunitatea celor 
ce vreau să înfăptuiască Statul naţional romîn şi sunt gata să-şi 
jertfească viaţa pentru acest ideal, de comunitatea iudeo-comu- 
nistă care unelteşte cu toate mijloacele la destrămarea şi pr㬠
buşirea Statului nostru, stă mulţimea amorfă a celor fără cre¬ 
dinţă şi ideal cari îşi urmăresc interesele lor personale, fami¬ 
liale, de clică şi partid. Aceşti oportunişti se declară, cînd in¬ 
teresele lor o cer, naţionalişti, umanitarişti, comunişti, liberali, 
ţărănişti, etc., etc., şi sunt gata să încheie carteluri, alianţe, fu¬ 
ziuni cu oricine, cu condiţia să-şi păstreze foloase personale, 
să-şi satisfacă ambiţii, să poată trăi larg şi fără multă muncă. 
Ei sunt democraţi, adică iubesc „poporul şi libertatea", ei sunt 
francmasoni, libef-cugetători, urăsc „extremi c mul", fie de dreapta 
sau de stînga, urăsc „violenţa" şi „anarhia". Ei iubesc tot ce le 
foloseşte; şi urăsc tot ce i-ar putea împiedica să-şi desfăşoare 
activitatea „rodnică pentru neam şi ţară". 

Dealtminterl ei văd bine că lupta hotărîtoare între Romîni şi 
Jidani se apropie şi că, în sfîrşit, ei vor fi ameninţaţi să] fie 
striviţi între cele două forţe antagoniste. Fiecare dintre ei şi-a 
făcut planul cum să iasă teafăr din încurcătură: dacă vine 
„dreapta" la putere, vor merge cu dreapta şi vor dovedi că 
de multă vreme au fost cu sufletul lîngă legionari, dacă vine 
stînga vor dovedi că au luptat totdeauna împotriva extremis¬ 
mului de dreapta; iar pentru orice eventualitate această „elită" 
politică a depus la bănci în străinătate bani suficienţi pentru 
ca să poată părăsi ţara şi să trăiască în linişte pînă la adînci 
bătrîneţe... 


www.dacoromanica.ro 


330 


TRAIAN BRĂILEANU 


II 

începuse războiul mondial. Romînia nu intră în războiu. Bu¬ 
covina deveni cîmp de luptă între Austriaci şi Ruşi. 

Atunci s’au văzut lucruri nemaipomenite. Mare mulţime de 
intelectuali şi ţărani romîni au fost arestaţi, împuşcaţi, spîn- 
zuraţi de jandarmii austriaci subt acuzarea de „trădare". Citiţi 
cartea lui Nicolae Coman, Martiriul Bucovinei 1914 — 1915, ca 
să vedeţi jalea şi amarul ce cuprinse sufletele în acele vremuri. 
Şi cine se puse în slujba călăilor, cine denunţa pe „trădători", 
cine se bucura cînd călăii închideau, împuşcau şi spînzurau? 
Toată Jidovimea din Bucovina. Autorul a înşirat fapte ce se pot 
controla şi verifica încă astăzi. Trăesc rude de-ale victimelor, 
trăesc încă unii dintre cei ce-au scăpat din închisori, trăesc 
încă mulţi, prea mulţi, dintre călăi şi ajutoarele lor. Cele po¬ 
vestite în această carte ni se înfăţişează ca un preludiu şi o 
prevestire a lucrurilor petrecute mai tîrziu în Rusia, în Un¬ 
garia, în Spania. Nu e vorba de comunism şi teorii sterpe; 
fiara jidovească s’a năpustit asupra creştinilor pentru a-i ex¬ 
termina. Unealta e indiferentă, jandarmul austriac a început 
opera, „proletarul" creştin avea s’o desăvîrşească. Aceeaşi ţintă 
dela început pînă azi: loc pentru Jidani în toate posturile con¬ 
ducătoare prin uciderea elitelor creştine. 

Autorul Martiriului Bucovinei, refugiat în acea vreme în Ve¬ 
chiul Regat, îşi încheie expunerile: „Şi de jugul jidovesc, Ro- 
mînii din Bucovina ca şi toate naţionalităţile din monarhia 
habsburgă, nu se vor libera decît deodată cu libertatea lor 
din sclavia austro-ungară". 

Aşa nădăjduiam toţi că se va întîmpla, aşa ar fi trebuit să 
se întîmple. Dar nu s’a întîmplat... 

Ci: Anhauch, Michelson şi tot neamul lor au devenit stăpîni 
în Bucovina, Jidani galiţieni zidesc ca antreprenori biserici şi 
clădiri publice, numărul medicilor şi avocaţilor jidani a sporit 
îngrozitor şi comunismul jidovesc a pornit să cotropească ţara 
şi s’o subjuge. Citiţi Universul: Cine sunt şi ce vor. Citiţi 
Porunca Vremii. Primejdia e mare, mai mare decît oricînd. 

Din conştiinţa acestei primejdii a pornit mişcarea legionară, 
lupta tineretului univeritar împotriva comunismului jidovesc, din 
conştiinţa acestei primejdii muncitorii creştini au început să 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


331 


se despartă de Jidanii comunişti şi socialişti şi să se înfrăţească 
cu intelectualii şi ţăranii creştini, pentrucă au înţeles că socia¬ 
lismul şi comunismul nu sunt decît momeli jidoveşti menite să-i 
facă pe creştini a se sfîşia întreolaltă înlesnind astfel Jidanilor 
să-şi potolească setea de sînge şi setea de stăpînire asupra cre¬ 
ştinilor. 

Muncitorii creştini s’au organizat şi în Bucovina pentru a pune 
stavilă comunismului. La alegerile pentru Camerele de munca 
ei îşi puseră lista lor, fără Jidani. Lista a fost anulată şi au 
fost proclamaţi aleşi cei de pe lista „oficială", sau cum o nu¬ 
meşte ziarul socialist Vorwărts, din Cernăuţi, lista „sindicatelor 
libere". 

Anume: liberalii, ţărăniştii şi socialiştii (cari nu sunt decît 
comunişti camuflaţi) au intrat în tratative pentru a compune o 
listă unică, dar cu excluderea „extremiştilor". Ţărăniştii însă 
punînd condiţii neacceptabile, lista unică nu s’a înfăptuit. Au 
rămas liberalii cu socialiştii sindicalişti, iar ţărăniştii s’au aliat 
cu Poalesioniştii şi cu un grup „Silberbund-Salzinger". Şi lista 
ţărănistă de altminteri a fost anulată pentru vicii de formă. 

Aşadar organizaţia liberală „Meseriaşul Romîn" a încheiat car¬ 
tel cu comuniştii. Scrie Vorwărts (27 Sept. 1936): 

„Partidul social-democrat, totaşa cel liberal şi cel ţărănist au 
acceptat principiul de a lăsa organizaţiilor lor profesionale mînă 
liberă. Alegerile la Camera de muncă trebuiau considerate ca 
alegeri profesionale fără caracter politic, pentru a împiedica 
excese lâ alegeri. Lista unică dorită nu s’a înfăptuit totuş. Re¬ 
prezentanţii sindicatelor libere afiliate Confederaţiei generale 
a muncii au făcut totul pentru a înlesni realizarea unei astfel 
de liste unice. Dacă nu s’a întîmplat, vina nu este a lor. Sindi¬ 
catele libere au avut, sub conducerea Confederaţiei generale a 
muncii, singura ţintă înaintea ochilor: să împiedice ca extre¬ 
miştii de dreapta să capete în mînă Camera de muncă, ceea ce 
s’ar fi întîmplat cu certitudine, dacă punctul de vedere neîn¬ 
duplecat al ţărăniştilor ar fi învins". 

Justifică „Vorwărts** această atitudine nobilă şi democratică 
a sindicatelor prin pretinsa duşmănie faţă de muncitori a ex- 
extremiştilor de dreapta, cari punînd mîna pe Camera de muncă 
ar fi desfiinţat legile de protecţie muncitorească şi „arbitra¬ 
rul şi exploatarea (Erpressungen) ar fi fost la ordinea zilei**. 


www.dacoromanica.ro 


332 


TRAIAN BRĂILEANU 


Iată deci că liberalii bucovineni au salvat încăodată demo¬ 
craţia. De astă dată cu ajutorul tovarăşilor dela Vorwărts. Pe 
lista lor comună a fost ales un tovarăş care a ispăşit o pe¬ 
deapsă mai lungă pentru propagandă comunistă şi altul care, 
a doua zi după alegeri, a fost arestat sub bănuiala de spionaj, 
dar a fost eliberat în urma unor intervenţii oficiale pentru a 
nu da lista de ruşine. 

Şi pentru ca acest cartel, pentru ce anularea listei partidului 
Totul pentru Ţară? Pentru ca unii domni liberali, cari nu 
sunt nici muncitori ci numai liberali, să-şi asigure un locşor de 
rodnică activitate. Oportunism radical. Dar explicarea completă 
a fenomenului ar cere o analiză mai amănunţită. Căci nu la Vor - 
wărts şi în sindicatele libere stau adevăraţii stăpîni, ci în cele¬ 
lalte Camere unde dictează rotaryanii, francmasonii şi rabi¬ 
nii. Acolo îi vom găsi pe oportuniştii saturaţi, pe cei cu bani 
peste graniţă. Dela ei duc cărările direct în sus spre Ministerul 
muncii, apoi în jos spre şefii sătui ai Confederaţiei generale a 
muncii şi spre şindicatele libere şi nucleele comuniste. Acolo 
se pune la cale soarta Statului nostru, se face selecţiunea poli- 
ticianilor docili şi abili cari să ţină echilibrul între dreapta şi 1 
stînga pînă la ceasul hotărîtor, pînă ce bolşevizarea va fi des¬ 
tul de progresată în toate straturile sociale, pînă ce muncitorul 
şi ţăranul romîn va fi gata să ridice arma împotriva conduc㬠
torilor săi fireşti: preoţi, învăţători,' magistraţi, ofiţeri... Mun¬ 
citorii şi ţăranii trebuesc scoşi de subt influenţa extremiştilor 
de dreapta: presa naţionalistă trebue zugrumată (legea pre¬ 
sei), taberele de muncă naţionaliste trebuesc oprite (legea 
muncii obligatorii), iar organizaţiile muncitoreşti naţionaliste 
trebuesc puse sub conducerea exclusivă a C. O. M. Paralelismul 
cu politica internă franceză e evident: Cegetişti şi Cegemişti, 
lege a presei şi acolo şi aici, educaţie cetăţenească controlată 
de lojele masonice. 

Se va obiecta: extremiştii de stînga sunt închişi pecînd cei 
de dreapta se plimbă liberi şi ţin adunări politice — prin 
urmare guvernul sprijină mişcarea de dreapta. Iluzie şi în¬ 
şelare. închisorile se deschid numai pentru trupele fanatizate 
ale comunismului nerăbdătoare să dea foc ţării, şefii însă se 
bucură de cea mai largă libertate şi de plină consideraţie din 
partea elitei noastre conducătoare. Pentru mişcarea de dreapta 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


333 


există alte mijloace de a-i opri avîntul: foamea, corupţia, in¬ 
triga, şi, la sate, bătaia. Muncitorul naţionalist nu căpătă de 
lucru, intelectualul naţionalist nu capătă ocupaţie pînă nu se 
pleacă şi trădează, ţăranul naţionalist e supraveghiat deaproape 
de jandarm. Alianţa între bancherii şi marii industriaşi jidani 
şi politicianii corupţi dispune deocamdată de suficiente mij¬ 
loace de constrîngere asupra creştinilor pentru a nu trebui să 
procedeze ca în cazul comuniştilor jidani. Iar dacă nu vor 
mai putea ţinea echilibrul, vor deschide închisorile şi vor lăsa 
să se încaere cele două tabere — dacă vor mai exista două. 

Alegerile la Camera de Muncă din Cernăuţi ne-au desvăluit 
prin ziarul Vorwărts (scris în limba germană pentru interna¬ 
ţionala jidovească şi nu pentru muncitorii creştini cari nu cunosc 
această limbă) planurile masoneriei jidoveşti, ne-au desvăluit 
şi slăbiciunea şi docilitatea extremă, ruşinoasă a politicienilor 
noştri oportunişti, liberali şi ţărănişti, faţă de internaţionala 
jidovească. 

Martiriul Bucovinei va să înceapă din nou, ameninţînd însă 
acuma să devie un martiriu al întregii ţări romîneşti. 

Intelectuali bucovineni: preoţi, învăţători, magistraţi, citiţi 
cartea lui N. Coman, citiţi scenele zguduitoare descrise de 
Mircea Streinul în Iconar şi cutremuraţi-vă de cele ce vă aş¬ 
teaptă din partea fiarelor jidoveşti, dacă, Doamne fereşte, ar 
reuşi să dărîme zidul de apărare al Legiunii! > 

Să nu ne lăsăm înşelaţi de atitudinea unor prefecţi şi poli- 
ticiani cari îşi iau aere de „naţionalişti" pentru |a sămăna desbi- 
nare şi defetism în rîndurile legionarilor. 

Să rămînem, noi legionarii, ţărani, muncitori şi intelectuali 
strînşi uniţi în jurul Căpitanului, gata de luptă, gata de jertfă! 
Toate planurile'duşmanilor trebue să se sfarme de zidul nostru 
de fer. Camarazii muncitori s’au organizat şi au un comandant 
vrednic. Alături de ei, ţăranii, preoţii, învăţătorii, studenţii legio¬ 
nari vor porni, cînd ceasul va suna, la atac împotriva hidrei 
iudeo-comuniste şi a cuiburilor de laşi oportunişti, slugi oarbe 
ale duşmanilor cari ne-au schingiuit odată părinţii şi fraţii şi 
stau astăzi gata să se arunce asupra noastră şi a copiilor 
noştri. 

Formulei de acţiune „Proletari din toate ţările, uniţi-vă", 
prin care ura neîmpăcată a Jidanilor a ridicat muncitorii creş- 


www.dacoromanica.ro 


334 


TRAIAN BRĂILEANU 


tini împotriva patriilor lor, îndemnîndu-i să dărîme toate aşeză, 
mintele civilizaţiei omeneşti, trebue să-i opunem chemarea la 
unire şi înfrăţire a claselor sociale în hotarele Statelor Naţio¬ 
nale ,şi la luptă comună a Statelor creştine împotriva duşmani¬ 
lor Jui Hristos şi ai Umanităţii. 

Aşadar: „Fraţi Romîni de pretutindeni, uniţi-vă!" este formula 
noastră de acţiune. Nu lupta de clasă a determinat evoluţia naţiu¬ 
nilor, ,ci organizarea conştientă pentru a asigura colaborarea paci- 
nicăi a claselor sociale, nu ura ci dragostea între fraţi de acelaş 
neam şi aceeaş lege a ridicat omenirea din starea de animalitate 
pregătind-o pentru o viaţă superioară, străbătută şi luminată de 
valori spirituale. 


III 

S’ar părea că în expunerile noastre ne-am lăsat împinşi de 
pasiune şi de prejudecăţi d.e „partid" şi am depăşit limitele ce 
i se impun „unui om de ştiinţă". Noi am trebui, după părerea 
unora, să constatăm faptele, să le descriem şi să le explicăm, dar 
nu să enunţăm judecăţi de valoare. Ni s’ar îngădui poate să 
analizăm din ce motive partidele noastre „democrate" preferă 
să se alieze cu comuniştii împotriva naţionaliştilor decît cu 
naţionaliştii împotriva comuniştilor. Se presupune doar că orice 
eveniment în lume e determinat, deci şi evoluţia unei ţsocietăţi 
îşi găseşte explicaţia prin cauze independente de voinţa oame¬ 
nilor. „Sociologul" ar trebui să rămînă impasibil în faţa des¬ 
făşurării evenimentelor, să Ie observe, să le analizeze şi să le 
explice prin cauzele lor. întemeiat pe acest principiu Durk- 
heim a ajuns să considere „crima" ca un fenomen „normal", 
deoarece nu există societate în care să nu constatăm apariţia 
acestui fenomen. Sociologul n’ar avea decît să constate cari 
fapte sunt numite crime, dar n’are să condamne sau să aprobe 
crima. Cunoscînd cauzele şi motivele alunecării clasei noastre 
conducătoare spre stînga, noi, făcînd ştiinţă, am trebui să re¬ 
nunţăm, după această concepţie „ştiinţifistă", la orice apreciere, 
la orice desaprobare, — dealtminteri riscăm să fim consideraţi ca 
„profanatori ai templului ştiinţei". Nicicînd sofismă mai pri¬ 
mejdioasă nu s’a pus în circulaţie! 

Adică, deraierea unui tren este, din punct de vedere al meca- 


www.dacoromanica.ro 


BUCOVINA 


335 


nicei, un fenomen normal şi mecanica n’are decît să-l explice 
prin legile mecanice, fără considerarea, dacă în acest accident 
au pierit sute de oameni, ea n’are să stabilească responsa¬ 
bilităţile, condamnînd neglijenţa personalului de serviciu etc. 
Totaşa fiziologul, cînd constată şi explică fenomene patologice 
în funcţiunea unui organism. Dar vorbind de deraierea unui 
tren, de îmbolnăvirea unui organism, de crime noi am dep㬠
şit sfera „ştiinţei obiective". Pentru reprezentantul mecanicei 
termenii de „tren", „deraiere", „accident" n’au niciun înţeles 
„obiectiv", cum nici termenul de „boală" pentru fiziolog. Aşa 
nici pentru sociolog termenul de „crimă" n’are niciun înţeles 
ştiinţific obiectiv. 

Dar e 'lămurit lucru că nici un inginer mecanic nu va zice că 
un accident de tren e un fenomen normal, cum niciun fiziolog 
nu va zice că boala e ceva normal, sau un sociolog că crima e 
un fenomen social normal. Deoarece, cînd le cerem acestor spe¬ 
cialişti explicarea accidentului, boalei şi crimei, noi vrem să 
ştim cum de pot evita pe viitor accidente, îmbolnăviri şi crime . 
Şi tot ei, specialiştii, ne pot arăta cum trebue să procedăm ca 
să nu se producă aceste fenomene nedorite de noi, fii noi 
ştim că ei, dacă sunt oameni normali, nu doresc repetarea 
acestor fenomene anormale, ci sunt hotărîţi să contribue la 
suprimarea lor. 

Toţi oamenii de ştiinţă trebue să fie însufleţiţi de dorinţa de 
a pune cunoştinţele şi descoperirile lor în slujba comunităţii 
în care s’au născut şi trăesc pentru a-i asigura dăinuirea şi pros- 
perarea. Din această dorinţă s’a născut ştiinţa şi de ea trebue 
să rămînă legată — pentru a fi ştiinţă. De •'aci derivă nu numai 
dreptul, dar şi datoria noastră să desaprobăm faptele cari pri- 
mejduesc existenţa Statului nostru şi să arătăm cum ar putea 
fi împiedicate, fiind crime, fenomene morbide şi nicidecum 
normale. 


www.dacoromanica.ro 



DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


www.dacoromanica.ro 


NOUI TEORII POLITICE 

I 


Intelectualii ţărilor apusene se străduesc să pătrundă la în¬ 
ţelegerea proceselor sociale, să desprindă din desfăşurarea eve¬ 
nimentelor legile dinamice, deci sensul istoriei. 

Filosofia istoriei a intrat după războiul mondial într’o epocă 
de înflorire. Viaţa socială, răscolită în adîncurile ei de furtuna 
războiului, prezenta aspectul unui şuvoiu care, descătuşat de 
toate zăgazurile, se rostogolea la vale doborînd toate piedicele 
din calea sa. Rostogoli-se-va acest şuvoiu în abisul neantului sau 
îşi va croi o nouă albie în care îşi va continua liniştit calea, între 
ţărmuri înflorite? 

Autorii apuseni cari au încercat deslegarea acestei probleme 
au dat diferite soluţii. 

Din scrierile d-lui N. Bagdasar, „Filosofia contemporană a is¬ 
toriei" (1930) şi „Din problemele culturii europene" (1931), 
ne putem informa în mod temeinic asupra acestor curente de 
idei. La noi, în afară de puţine articole împrăştiate în ziare 
şi reviste n’a apărut, după războiu, nicio lucrare mai amplă de 
sinteză filosofică arătînd nădejdile şi îngrijorările noastre fie 
pentru soarta omenirii, sau pentru soarta noastră proprie. 

Se pare deci că noi n’am putut pătrunde încă la o concepţie 
lămurită asupra acestor probleme. Lucrarea d-lui E. Lovinescu, 
„Istoria civilizaţiei romîne moderne" (1924/5) e o încercare 
de sinteză istorica şi nu face decît să arate şi mai mult nevoia 
imperioasă a unei filosofii a istoriei construită pe fondul isto¬ 
riei naţiunii romîne. Studiul d-lui Gaston Richard „Cultura 
romînă şi Statul romîn" (trad. de Al. Alexandrescu, Bucu L 
reşti 1933) schiţează o filosofie a istoriei. Ea se va întemeia, 
cum arată d-1 Richard, pe înţelegerea deplină a trecutului, 


www.dacoromanica.ro 


340 


TRAIAN BRĂILEANU 


dar trebue să proiecteze în, acelaş timp, lumină asupra înfăptui¬ 
rilor pe cari naţiunea noastră le va înscrie în cartea istoriei 
omenirii. 

Căci, dacă vrem să trăim ca naţiune organizată, ca naţiune 
politică în primul rînd, clasa noastră conducătoare, elita, trebue 
să aibă o ideie clară despre scopul spre care tindem, precum 
şi despre posibilităţile de înfăptuire, în condiţiunile concrete 
istorice în cari ne găsim. Ceea ce înseamnă că trebue să ne 
dăm seama de forţele noastre proprii în raport cu forţele ce¬ 
lorlalte naţiuni alături de cari sau împotriva cărora vrem sau 
vom trebui să hotărîm asupra destinelor omenirii. 

Problema e; avem noi o idee lămurită, un ideal, care să ne 
arate calea viitorului? Poate că da, poate că nu. Dar mai mult nu, 
decît da. Fiindcă, în cazul cînd am fi călăuziţi de o imagine des¬ 
luşită a viitorului, ar fi apărut şi cartea care să redea această 
imagine. Ea s’ar fi conturat în conştiinţa unui intelectual îm- 
pingîndu-1 să o exteriorizeze într’o operă scrisă. Faptul că această 
carte n'a apărut încă e o dovadă că în conştiinţa elitei noastre 
imaginea viitorului naţiei noastre e încă nebuloasă, nestructurată. 
Mai mult încă. Toate creaţiile intelectualilor noştri, în literatură, 
artă, politică, au caracterul acesta de impreciziune, de oscila¬ 
ţie, de subiectivism relativist şi sceptic, de oportunism empi¬ 
ric fără vlagă şi fără putere de a crea valori durabile. In toate 
domeniile de activitate conducerea a încăput pe mîinile unoi 
caractere şterse, nehotărîte, lipsite de însufleţirea ce o dă 
acţiunii un ideal luminos, o concepţie unitară despre menirea 
conducătorului. Prin calcule mărunte se caută a se înlătura di¬ 
ficultăţile ce se ivesc în ziua de azi, fără prevederea şi pre¬ 
venirea celor de mîine. Energiile individuale se fărâmiţează 
şi se risipesc în acţiuni izolate. Planuri de ansamblu rămîn li¬ 
teră moartă, deoarece lipseşte încrederea în puterea de reali¬ 
zare, lipseşte ideea conducătoare în slujba căreia ar trebui 
înfăptuite. 

Această stare de spirit a elitei contrastează în mod izbitor 
cu caracterul etnic unitar, masiv şi închegat de veacuri, al ţăr㬠
nimii romîne şi contrastează şi cu starea de spirit ce domnea 
în elita romînească în a doua jumătate a secolului XIX. Dar ea 
concordă cu internaţionalismul şi cosmopolitismul oraşelor noa- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


341 


stre, cari au devenit focare de infecţie şi destrămare a elitei 
noastre. 

Burghezia orăşenească străină a început să se infiltreze în 
rîndurile elitei romîneşti prin puterea banului şi prin alianţe de 
căsătorie. Elita romînească e pe cale de a-şi pierde omogeneitatea 
şi biologică şi ideologică, ea e în agonie şi prăbuşirea ei pare 
apropiată — dacă nu se va produce o regenerare prin intrarea 
în politică a noilor generaţii de intelectuali, crescuţi în alta 
ideologie. Hotărîtoare va fi şi forţa numerică, dar şi puterea 
ideologiei pe care generaţia tînără pretinde că o posedă. 

Se va produce această regenerare prin evoluţie sau revoluţie? 
Este ea posibilă în faţa năzuinţelor comuniste de a institui domi- 
naţiunea iudaică? Iată întrebări care cer un răspuns grabnic! 

Pentru a pregăti răspunsul, vom analiza în cele ce urmează 
trei lucrări 'în cari autorii încearcă să desprindă, în baza legilor 
sociale; dinamice, direcţia şi caracterul organizaţiei sociale în se¬ 
colul al XX-lea. 

Aceste lucrări sunt: 1. Emile Lasbax, La France ira-t-elle ă 
an trosieme Empire? (6 ed. Paris 1934); 2. Werner Sombart, 
Deutscher Sozialismus, (Berlin-Charlottenburg, 1934) şi 3. Mi¬ 
halţ Manoilescu , Secolul corporatismului. Teoria corporatismu¬ 
lui integral şi pur. Traducere din limba franceză de D. Livezeanu 
(Bucureşti, „Naţionala-Ciornei“, 1934). 

Existenţa lucrării d-lui Manoilescu pare a contrazice afirmaţia 
noastră că noi n’avem încă o carte care să redea idealul nostru 
social. Vom vedea însă că lucrarea d-lui Manoilescu nici nu pre¬ 
tinde a sintetiza cugetarea socială romînească. Ea aparţine gîn- 
dirii apusene şi cuprinde doar indicaţii pentru politica noastră. 
Dar aceste indicaţii sunt destul de preţioase şi deşteaptă nădejdea 
în apropiata apariţie a cărţii de care avem nevoie pentru lămu¬ 
rirea filosofică a politicei noastre. 


II 

Filosofia istoriei a năzuit să desprindă, din observarea faptelor 
istorice, legea generală care determină desfăşurarea evenimen¬ 
telor. Formularea acestei legi nu este identică la toţi autorii, 
.dar din comparaţia formulelor rezultă totuş ideea comună tu- 


www.dacoromanica.ro 


342 


TRAIAN RRĂILEANU 


turora, anume că evenimentele istorice sunt supuse legii „on¬ 
dulatei universale", „Evoluţia" lui Spencer, „ondulaţia" lui 
Conta, „ritmul" lui Amerigo Namias („Principes de Sociolo¬ 
gie et de Politique", Paris 1928), exprimă aceeaş idee. Dar şi 
„legea celor trei stadii" a lui Comte, cum şi „legea echilibrului" 
la Pareto, nu sunt decît variaţii ale aceleiaş concepţii, pe care 
o găsim în antichitate la Platon şi Aristotel în „legea revenirii ci¬ 
clice a formelor de guvernămînt". Dialectica hegeliană variază 
aceeaş temă fundamentală, iar Marx, servindu-se de dialectica 
lui Hegel, ne-a dat o filosofie materialistă a istoriei. 

Deosebirea între diferiţii autori consistă în felul cum verifică 
legea „ritmului istoric", prin faptele istorice, în felul cum o 
explică. Unii susţin că ondulaţia e determinată, în intensitatea 
şi direcţia ei, de factori economici, alţii, de factori spirituali 1 (re¬ 
ligie, ştiinţă etc.). 

Prin această lăture explicativă filosofia istoriei se leagă de so¬ 
ciologie fie că e considerată ca o parte constitutivă a sociolo¬ 
giei (dinamică socială), fie că pretinde a fi identică cu sociologia 
(P. Barth, Die Philosophie der Qeschichte als Soziologie). 

In a doua jumătate a secolului trecut însă s’a accentuat, în 
Franţa, tendinţa de a separa sociologia, cu ştiinţă pozitivă, cu de- 
săvîrşire de filosofia istoriei. Şcoala lui Durkheim a năzuit şi 
năzueşte să elimine orice „filosofie" din domeniul sociologiei. 
Această concepţie „scientistă" s’a răspîndit apoi in toate ţările şi 
a devenit concepţia dominantă în învăţămîntul sociologic în 
Universităţi. 

După această concepţie, sociologia are să cerceteze realitatea 
socială pentru a cunoaşte cum este, fără să se preocupe de pro¬ 
blema cum ar trebui să fie, adică dacă corespunde ideii noastre 
despre societatea omenească, idealului nostru social. 

Reacţiunea împotriva şcolii durkheimiene s’a ivit tot în Franţa. 
Mai întîiu domoală şi precaută, atacînd punctele slabe, descope¬ 
rind contradicţiile, ea deveni apoi tot mai accentuată, pînă rind, în 
sfîrşit, apăru opera hotărîtoare, „La cite humaine" (2 volume, 
1927) de Emilie Lasbax, urmaşul lui Gaston Richard în condu¬ 
cerea Revistei Internaţionale de Sociologie. 

Sociologia durkheimiană, „scientistă", a ajuns, după Lasbax 
la faliment: „car c’est bien ă une faillite que le durkheimisme â 
abouti", declară autorul. 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


343 


Pentru d-1 Lasbax sociologia este „une philosophie veritable, 
avec tout ce que le terme comporte de tendances representati- 
ves et actives, de vie en un mot. Cest une regie pour l’activite 
un objet d’etude pour la science, un mobile enfin pour le 
sentiment moral et pour la recherche vivante de l’ideal". 

D-1 Lasbax porneşte dela „legea ritmului" universal, care este 
legea tuturor producţiunilor şi a tuturor existenţelor vii. In¬ 
strumentul pentru a pătrunde la înţelegerea lumii este „dia¬ 
lectica" întrucît atît gîndirea cît şi existenţa se desfăşoară în 
succesiunea a trei faze, cari urmează un ritm ternar de coborîre şi 
suire, a treia fază constituind în fiecare caz o conciliere sau mai 
bine o participare a celor două precedente, participare care defi¬ 
neşte perioade de desăvîrşire a tuturor organismelor şi realiza¬ 
rea perfectă a vieţii (voi. II, pag. IV). 

Succesiunea aceasta poate fi exprimată, după domeniul în care 
o observăm, în diferite feluri. De pildă pentru acţiunea ome¬ 
nească: desinteresare — interes — sacrificiu, corespunzînd ciclu¬ 
lui: spirit — materie — viaţă, sau: activitate — reprezentare — 
afectivitate. Privind omenirea, noi vedem că „Umanitatea se 
coboară încetul cu încetul spre individ, dar individul urcă în 
curînd panta şi întorcîndu-se spre izvorul său, dă prin participaţie 
o formă nouă, definitivă de astă dată: Societatea. „Societatea, 
iată expresia ultimă a vieţii umane". 

In primul volum, autorul verifică legea ritmului în succesiunea 
teoriilor sociale, în volumul al 2-lea, în istoria omenirii. 

După această lege, umanitatea a început cu Cetatea divină, 
s’a coborît la Cetatea naturală, iar în zilele noastre începe a 
treia fază, a sintezei, Cetatea umană. 

Să reţinem: faza precedentă timpurilor noastre este o coborîre, 
iar noi începem să ne urcăm. 

Se poate prevedea noua formă de organizare, — şi mai ales 
pentru Franţa? Răspunsul îl dă autorul în noua sa lucrare: „La 
France ira-t-elle â un troisieme Empire?" 

Lucrarea aceasta a d-lui Lasbax aparţine domeniului socio¬ 
logiei aplicate. Titlul şi conţinutul cărţii e cel al comunicării f㬠
cute de autor la ultimul congres al Institutului internaţional de 
sociologie ţinut la Geneva, în cadrul discuţiunilor asupra pro¬ 
blemei „Previziunii sociologice". 

Cartea e scrisă aşa ca să poată fi înţeleasă şi fără studiul lu- 


www.dacoromanica.ro 


344 


TRAIAN BRĂILEANU 


crărilor teoretice ale autorului. Dar ea se întemeiază pe aceste lu¬ 
crări şi constitue „o anchetă de filosofie socială” menită să ve¬ 
rifice într’un caz concret teoria filosofică şi sociologică a d-lui 
Lasbax, cuprinsă iîn cele două opere ale sale „La Dialectique et 
le Rythme de l’Univers” (Paris 1925) şi „La Cite Humaine“. 

Noi nu putem încerca aci o analiză a acestor lucrări deoarece 
ea n'ar putea fi dată decît iarăş într’o carte voluminoasă. Ne 
vom mărgini să analizăm aci ultima sa lucrare, de sociologie 
aplicată, arătînd numai pe scurt principiile generale pe cari se 
întemeiază. 

Sociologia d-lui Lasbax e construită dintr’o perspectivă cos¬ 
mică. Viaţa societăţilor constitue, un caz particular al proceselor 
cosmice, cari sunt supuse, în ansamblul lor, legii ritmului uni¬ 
versal. 

Ritmul acesta în trei momente, se repercutează pe toate pla¬ 
nurile vieţii sociale; pe planul politic, el dă succesiunea a trei 
regimuri : regalitate, republică, imperiu. Acest ritm se leagă de 
ritmul universal reprezentat prin termenii: spirit — materie — 
viaţă. Desfăşurarea aceasta ternară a tuturor proceselor constitue 
dialectica: „un efort real şi viu, un efort pentru a prinde, stră- 
bătînd noţiunile, lucrurile, străbătînd aparenţele multiple, fiin¬ 
ţele cari se ascund subt aceste aparenţe şi cari sunt fondul sub¬ 
stanţial al lumii”. „Două variabile, într*adevăr, sunt în neîntre¬ 
rupt raport, în ceea ce am numit noi funcţiune dialectică: va¬ 
riabila lucru şi variabila noţiune. Intr’un moment dat variabila 
lucru este pe primul plan, fiinţa este sesizată nemijlocit: aceasta 
este perioada originală a dogmatismului realist. Dar încetul 
cu încetul noţiunea vede crescîndu-şi valoarea sa, fiinţa se 
şterge şi dispare, pare-se, dinapoia unui fenomen care o aco¬ 
peră în întregime: idealismul triumfă. Deodată, totuş, o întoar¬ 
cere (rebroussement) se produce, noţiunea lasă să se vadă 
iarăş fiinţa şi funcţiunea dialectică se desăvîrşeşte într’o moda¬ 
litate finală unde cele două variabile, lucrul şi noţiunea, reali¬ 
tatea exterioară şi spiritul, coexistă într’o sinteză comună, par- 
ticipaţie a celor două componente”. 

In general, pare-mi-se, am putea exprima concepţia autorului în 
felul următor. Orice existenţă, ca existenţă, oscilează între două 
extreme, şi se menţine ca existenţă numai prin posibilitatea 
(şi necesitatea) de întoarcere în momentul ce e ameninţată să 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


345 


depăşească limitele puse oscilaţiei sale. Dar spre deosebire de 
concepţia mecanicistă a formelor existenţiale, autorul arată că 
această întoarcere, nu este o repetare a drumului parcurs, ci o 
sinteză a celor două puncte : de plecare şi de ajungere, o 
participare a celor două principii dinamice cari împing existenţa 
dela o extremă la o alta. Istoria (în înţelesul cel mai larg al cu- 
vîntului) deci nu se repetă, deşi legea ritmului istoric rămîtte 
aceeaş. Fiecare existenţă îşi are istoria sa proprie, intensitatea şi 
lărgimea oscilaţiei variază dela o formă la alta, dar ea nu se 
poate sustrage legii ritmului — nu poate inversa succesiunea 
momentelor ritmului. 

Aplicată pe planul politic dialectica dă desluşiri de o limpe¬ 
zime neaşteptată asupra revoluţiilor comuniste şi fasciste, iar 
problema schimbării constituţiilor apare subt o nouă lumină. 

Fără îndoială că deplina greutate şi putere de convingere a 
teoriei politice iasbaxiene stă în fundamentarea ei metafizică, 
filosofică şi sociologică. Dar chiar din expunerea ei sumară se va 
putea cunoaşte, sperăm, marea ei valoare pentru înţelegerea tran¬ 
sformărilor sociale din timpurile noastre. 

Comunismul rus, fascismul italian şi naţional-socialismul ger¬ 
man nu sunt fenomene trecătoare, contingente, ci sunt expresia 
unor legi inexorabile cărora le sunt supuse organismele sociale. 
Jar legea fundamentală a lor este succesiunea celor trei regi¬ 
muri: regalitate—republică—imperiu. Ce înseamnă însă aceşti 
termeni? Pentru sociolog, regalitate, republică, imperiu sunt ti¬ 
puri constituţionale foarte generale, susceptibile de a ingloba 
fiecare, varietăţile cele mai diverse. Astfel tipul mamifer, în 
zoologie, cuprinde specii foarte deosebite la înfăţişare cum e 
balena, omul sau liliacul". 

Aceşti termeni îşi primesc înţelesul abia în raportul lor re¬ 
ciproc, în înlănţuirea lor succesivă, dar şi în raportarea lor la 
legile cosmice. „Societăţile umane, totaşa ca şi fiinţele vii, nu 
sunt existenţe autonome, ducînd o viaţă privilegiată, indepen¬ 
dentă de legile cosmice. Fenomenele de spiritualitate cele mai 
pure nu se manifestează decît prin mijlocirea unei materiali¬ 
tăţi corporale, şi această materie, unde fenomenele spirituale 
îşi înfig rădăcinile, este cea a unei lumi a cărei structură iniţială 
este determinată prin legile energiei". Numele de „Energetică 
socială" adoptat de Solvay ne dă principiul just dela care 


www.dacoromanica.ro 


346 


TRAIAN BRĂILEANU 


putem porni în explicarea fenomenelor sociale, precum de alt¬ 
fel şi Amerigo Namias are dreptate zicînd că ^nu există altă 
concepţie exactă în istorie, decît interpretarea sa după legile 
energiei''. Dar aceste legi trebuesc cunoscute şi interpretate în 
mod exact în toate domeniile, deoarece numai prin analogii su¬ 
perficiale nu se poate ajunge la lămurirea problemelor. 

„Două mari principii, ne învaţă fizica contemporană, deter¬ 
mină structura Universului nostru. Ele exprimă, cum ar zice un 
inginer, regimul său de funcţionare, ordinea sa de marş: pe- 
deoparte e principiul conservării energiei, pedealta cel al degra¬ 
dării ei. Primul principiu înseamnă că, în toată transformarea 
energetică, orice schimbare într’un sens trebue să fie contrabalan¬ 
sată printr’o schimbare de sens invers: pentru ca să apară energie 
electrică, de pildă, trebue să dispară energie termică, sau me¬ 
canică, sau chimică, în cantitate proporţională. Aceeaş cantitate 
totală de energie, fie potenţială sau actuală, se păstrează astfel 
în lume. Dar al doilea principiu aduce această restricţiune 
gravă, că astfel de schimbări nu sunt reversibile: cînd refacem 
operaţia în sens invers, şi cînd readucem energia la starea sa 
anterioară, noi regăsim o cantitate mai mică. Nu că energia 
care lipseşte ar fi dispărut, dar ea s’a transformat în căldură 
şi această ultimă stare constitue pentru ea o formă inferioară: 
formă degradată în calitatea sa, deoarece căldura tinzînd a se 
repartiza într’un mod uniform între toate corpurile, scade, la 
fiecare transformare, posibilitatea unor transformări viitoare. 
Pentru ca o maşină să meargă, de fapt, pentru ca ea să fie în 
măsură a produce un travaliu oarecare, nu ajunge ca ea să con¬ 
ţină, în motorul său, un izvor de energie, ci e nevoie ca această 
energie să funcţioneze între două niveluri diferite, ca ea să poată 
suferi o denivelare, o „cădere". Aceasta a fost descoperirea ge¬ 
nială a lui Carnot, de a arăta că travaliul produs de maşina cu 
aburi nu vine dela temperatura mai mult sau mai puţin înaltă 
a focarului său, ci dela căderea bruscă de temperatură ce suferă 
aburul trecînd dela focar în condensor. In acelaş fel, un mo¬ 
tor electric nu dă travaliu decît mulţumită unei căderi analoge 
de potenţial. Şi dacă căldura, de care e însoţit totdeauna tra¬ 
valiul mecanic, constitue, în ciclurile de transformare de ener¬ 
gie, o deperdiţie, este că tendinţa sa de a realiza între cor- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


347 


puri o temperatură uniformă, suprimă diferenţa de potenţial, 
termic, necesară pentru a produce un nou ciclu energetic". 

De aci urmează că universul fizic, a cărui existenţă e f㬠
cută din schimbări neîncetate, va pierde cu timpul puterea de 
schimbare, şi că sistemele materiale vor intra la sfîrşit în repaos. 
Se va produce acelaş fenomen cum e cu orologiile puse în 
mişcare printr’o greutate, dar cari se apropie de repaos în 
măsura ce greutatea se coboară. Dacă orologiul continuă să 
meargă, este că o mînă intervine în momentul critic, pentru a 
ridica greutatea, redînd astfel mecanismului o nouă provizie 
de energie potenţială utilizabilă. 

Universul este acest orologiu imens. Dacă n’ar exista decît 
energii materiale, n’am putea constata decît cădere, nicicînd o ur¬ 
care. Totuş nivelul superior este dat la început, anterior punerii 
în mişcare a orologiului. Vor exista deci energii spirituale, 
cel puţin pentru a explica ridicarea iniţială a greutăţii, cum 
cele materiale dau socoteală de căderea ei. 

Dar oare nu trebue să adăogăm o a treia specie de energie? 
Toută problema imperialismului consistă in politică in exis¬ 
tenţa acestei a treia modalităţi a energiei. 

Şi autorul ne arată că dinamismul Universului nu poate func¬ 
ţiona fără această a treia modalitate. In căderea greutăţii tre¬ 
bue să intervie o mînă care să producă „întoarcerea", trebue 
să intervie „o lovitură de stat mecanică", menită să urce greu¬ 
tatea. Printr’o nouă analogie ingenioasă, autorul ne lămureşte 
natura acestei specii de energie. Ea are aceeaş funcţie ca şi 
limba de ceasornic (balancier). Ea tinde să realizeze acea po¬ 
ziţie de echilibru ideal, unde tensiunea resortului sau a greu¬ 
tăţii ar fi la egală distanţă de cele două stări extreme, de ele¬ 
vaţie şi cădere. In organismele vii, cari şi ele sunt un echilibru 
de forţe, principiul regulator este „organizaţia": ea este for¬ 
mula vieţii. „Principiul vital“ este intermediar între spiritua¬ 
litatea conştiinţei şi materialitatea corpului. 

Societatea este şi ea un organism — şi aci deci vom găsi 
cele trei specii de energii. Spiritualitatea care dă Cetatea di¬ 
vină, materialitatea care dă Cetatea naturală, şi principiul vi¬ 
tal care dă Cetatea umană. Corpul politic e supus, în consti¬ 
tuţia sa aceleiaşi legi energetice : regalitatea întemeiată pe 
dreptul divin, republica pe dreptul popular, imperiul pe dreptul 


www.dacoromanica.ro 


348 


TRAIAN BRĂILEANU 


Statului. Statul este deci principiul regulator care ţine echi¬ 
librul între organizaţia pur spirituală (regalitatea teocratică) şi 
forma descendentă, materială, care tinde spre moartea corpu¬ 
lui politic (republica democratică, pornită să cadă pînă la co¬ 
munism). 

Căderea corpului politic se exprimă prin ivirea primatului 
economicului, prin liberalism, individualism, egoism, materia¬ 
lism. „întoarcerea", „conversiunea" se datoreşte energiei spi¬ 
rituale reprezentată prin „imperiu", prin organizaţia imperialistă. 
Acesta este înţelesul fascismului şi hitlerismului. In aceste 
constituţii „Statul", ideea de autoritate şi organizare, de ierar¬ 
hie a funcţiilor organice, intervine pentru a opri căderea în co¬ 
munism, în prefacerea organismului social viu în cadavru so¬ 
cial inert. 

Autorul urmăreşte oscilaţiile aceste ale organismului social 
francez în v cursul istoriei, începînd cu regalitatea de drept divin, 
şi ajungînd pînă la criza actuală care îngădue să se prevadă 
„întoarcerea" spre „imperiu". 

Nu putem intra în amănunte — dar mai trebue să scoatem 
la lumină unele principii cari caractirizează concepţia autorului 
şi-l deosebesc ,de cei doi autori de cari vom vorbi. 

Mai întîiu Statul se manifestează prin organizarea funcţiu¬ 
nilor sale, prin funcţionarism. „Funcţionarii, zice autorul, sunt 
chiar întruchiparea dreptului Statului, şi cum dreptul Statului, 
la rîndul său, este noutatea profundă adusă prin refacerea impe¬ 
rială, care sintetizează, într’o formulă intermediară, cele două 
drepturi opuse ale regelui şi ale poporului, vedem cît de mult 
noua instituţie este motorul central al noului regim. Nici demo¬ 
craţiile, nici monarhiile nu pot avea organe de acest gen. 
Regii au miniştri şi intendenţi, executori ai hotărîrilor lor şi 
giranţi ai patrimoniului lor. Democraţiile, fărămiţînd fără înce¬ 
tare puterea între indivizi, şi tinzînd totdeauna spre regimul cel 
mai strîns al cetăţii şi comunei, nu pot avea decît mandatari şi 
reprezentanţi aleşi, „comisari ai poporului" şi delegaţi, divi- 
zîndu-se şi subdivizîndu-se la infinit, oridecîteori le place unor 
cetăţeni să se grupeze cu un titlu oarecare pentru a-şi exprima 
dorinţele. Astfel, subt apăsarea individualismului revoluţionar, 
convenţiunea ajunge să nu poată face nimic altceva decît să pri¬ 
mească „delegaţii", venind una după alta fără răgaz, fiecare cu 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


349 


mandatul ei imperativ. Termenul procesului este „sovietismul", 
unde totul e pretext pentru a forma astfel de delegaţii, după pla¬ 
cul celei mai artificiale fantezii. Se ajunge la un soviet de 
locatari ai unui imobil, fărâmiţat el însuş în soviete particulare 
ale deverselor etaje". 

„întoarcerea", „conversiunea", la imperiu se produce prin 
lovitură de Stat, prin intervenţia „omului mare", a conduc㬠
torului" — cum o dovedeşte nu numai prezentul prin Musso- 
lini şi Hitler, ci şi Robespiere şi Napoleon. „întoarcerea" nu 
este niciodată o întoarcere la o formă veche — deci dela repu¬ 
blică la monarhia de drept divin. Chiar în cursul căderii se 
elaborează germenii întoarcerii — fascismul şi hitlerismul por¬ 
nesc dela socialism şi se urcă prin spiritualitatea marxismului, 
prin integrarea organizaţiilor revoluţionare centrifuge în orga¬ 
nismul naţional, prefăcîndu-le în „corporaţii" viabile. In această 
consistă „reacţiunea" de dreapta ducînd spre imperiu, spre viaţă, 
pecînd curentul de stînga, poreclit progresist, duce spre moarte. 
Pentru noua mişcare de regenerare a Statului, Lasbax între¬ 
buinţează termenul de „neo-socialism “. 

E un termen care, în Franţa, are mai multe şanse de încetă- 
ţenire decît termenii de fascism şi naţional-socialism. Dar subt 
nume diferite se ascunde acelaş fond: curentul de regenerare al 
Statului ameninţat de anarhie şi moarte spirituală. 

Sociologia franceză atacă, după cum vedem, cu îndrăzneală 
problemele politice actuale. „Nu putem decît aproba efortul d-lui 
Lasbax, zice d-1 Gaston Richard în darea sa de seamă asupra 
lucrării, pentru a face ca examenul problemelor politice să 
între în competenţa sociologiei. Dacă sociologii îşi impun ade¬ 
seori ca regulă indiferenţa faţă de politică, ei o fac văzînd aceste 
lupte de partide unde nu se dă răgaz psittacismului decît pen¬ 
tru a practica defăimarea reciprocă. Dar adevărata politică ar fi 
cea mai înaltă aplicaţie a inteligenţei umane şi datoria sociolo¬ 
gilor însufleţiţi şi susţinuţi prin curajul civic este de a aminti 
acest lucru... Politica ştiinţifică se întemeiază pe o interpre¬ 
tare a istoriei unde ştie că va găsi un echivalent al experienţei 
şi cel puţin al observaţiei directe. Ea se opune deci în mod 
expres psihonevrozei revoluţionare care „face din trecut fa¬ 
bula rasa". Tendinţa spre discontinuitate se prezintă d-lui Lasbax 
ca negaţiune a spiritului naţional, nedespărţit de civilisaţie însăş. 


www.dacoromanica.ro 



350 


TRALA.N BRĂILEANU 


Ori, această lege de continuitate naţională şi civilizatorie opreşte 
de a atribui unei forme de guvernămînt o valoare absolută şi 
nestrămutată. Pentru a vorbi limbajul axiologiştilor, valoarea 
constituţiilor politice este instrumentală şi nu intrinsecă, căci 
există un raport între formele constituţionale şi menirea ce are 
a îndeplini în mod succesiv o mare naţiune. Astfel cade noţiunea 
unei suveranităţi absolute şi puse a priori şi cu ea formula 
unei libertăţi politice menite a reduce totdeauna funcţiunea pu¬ 
terii (du pouvoir) la un minim". 

„Politica d-lui Lasbax, zice d-1 Richard, nu se ’nscrie nici la 
dreapta nici la stînga. Ea nu vizează nici într’un fel la o răs¬ 
turnare a Republicei ca formă constituţională, ci la o transfor¬ 
mare,, la'o „conversiune" a spiritului care a condus-o la pragul 
marxismului". ^ 

Aci e punctul central al problemei, aci unde se întîlneşte 
teoria cu practica: primejdia marxismului care ameninţă cu 
disoluţia spiritului naţional, urmată apoi de prăbuşirea civiliza¬ 
ţiei şi dărîmarea tuturor valorilor morale şi culturale, pentru a le 
înlocui pe toate cu valorile economice, singurele valori înscrise 
în evanghelia marxistă, singurele valori internaţionale, fără pa¬ 
trie şi Dumnezeu. 


III 

Socialism, da, zice noua filosofie a istoriei, dar socialism na¬ 
ţional, socialism francez, întemeiat pe solidaritate naţională, pe 
cooperare între clasele sociale. „Lupta de clasă" e o eroare şti¬ 
inţifică, o eroare practică! Marxismul trebue scos şi din teorie 
şi din practică, trebue aruncat în muzeul istoric al marilor răt㬠
ciri ale minţii omeneşti. 

Socialism, da, dar german, zice şi Werner Sombart, în car¬ 
tea sa „Deutscher Sozialismus" (1934). O carte politică, o 
carte care arată necesitatea şi posibilitatea unei noui aşezări a 
imperiului german. Cartea lui Sombart ne dă doctrina sociologică 
a, ceea ce numim „hitlerism". După o analiză şi critică limpede 
şi lămurită a marxismului, a boalei secolului XIX, Sombart schi¬ 
ţează programul de refacere a noului Stat. Sombart ajunge 
la acelaş rezultat ca şi Lasbax: statele civilizate trebue să se 
emancipeze de concepţia materialistă-eoonomică şi să înoade 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


351 


viitorul spre care tind de trecutul lor istoric, naţional. „Spiritul 
iudaic" trebue eliminat, nu fiindcă Evreii sunt de vină şi respon¬ 
sabili de disoluţia civilizaţiei europene, ci deoarece epoca de de¬ 
cadenţă, de coborîre spre materialism, creînd cel mai favorabil 
mediu pentru concepţia iudaică, a găsit în Evrei cei mai fer¬ 
venţi agenţi, în teorie şi practică. Acolo unde Evreii se g㬠
sesc în mare număr, reacţiunea împotriva concepţiei iudaice se 
manifestă şi ca „antisemitism", dar trebue să ne dăm seama 
că fascismul italian, deşi nu e antisemit, este totuş antiiudaic, 
este naţional şi creştin. A spus doar Karl Marx că „spiritul iu¬ 
daic practic a devenit spiritul practic al popoarelor creştine" şi 
că „Evreii s’au emancipat în măsura ce creştinii au devenit E- 
vrei". Epoca economică, a dominaţiunii „burgheziei", a de¬ 
mocraţiei parlamentare, este epoca spiritului iudaic, care a în¬ 
lesnit ieşirea la suprafaţă a Evreilor în toate domeniile de acti¬ 
vitate trezind la ei nădejdea şi de dominaţiune politică prin re¬ 
voluţia proletară, prin „comunism". In Rusia ei au reuşit să-şi 
ajungă ţinta, în Italia şi Germania încercarea lor a eşuat, în 
Franţa bătălia hotărîtoare încă nu s’a dat, dar e anunţată prin 
cartea d-lui Lasbax. 

Pentru noi, la locul acesta, e interesant să constatăm marea 
apropiere între teza franceză şi cea germană, susţinute de două 
spirite de elită ale celor două naţiuni apusene. Fundamentarea 
filosofică, amplă şi originală la Lasbax, lipseşte la Sombart, 
dar e înlocuită printr’o pătrundere adîncă psihologică şi istorică 
a problemei. 

Teoretician subtil şi istoric de erudiţie rară în domeniul ştiin¬ 
ţei economice, Sombart nu construeşte un Stat naţional-socia- 
list utopic, ci încearcă să arate posibilităţile de organizare şi aşe¬ 
zare trainică a „Imperiului" german. El desvălue forţele spiri¬ 
tuale cari ar trebui captate şi organizate pentru a însufleţi 
corpul naţional, pentru a-1 face viabil. Primatul valorilor morale 
şi spirituale trebue stabilit şi menţinut prin toate măsurile de 
guvernare. Statul trebue să devie principiul vital al naţiunii, 
să-i dea unitate, structură armonică, putere. 


www.dacoromanica.ro 


352 


TRAIAN BRĂILEANU 


IV 

Lucrarea d-lui Manoilescu „Secolul corporatismului" se ocupă 
şi ea de problema transformărilor sociale. Totuş ea prezintă, 
în multe privinţe un caracter specific şi deosebit de spiritul 
celor două lucrări despre cari am vorbit. 

Cartea d-lui Manoilescu nu e o carte „politică" în înţelesul 
lui Sombart. Ea este „teoria corporatismului integral şi pur". 
Autorul presupune că omenirea, prin constelaţia internaţională, 
e minată spre organizaţia corporatistă. Teoria nu face decît 
să înlesnească o organizaţie mai raţională, mai exactă a corpului 
social. Scrisă în limba franceză, lucrarea e menită pentru un 
public mondial şi internaţional, ea nu se ocupă decît în treacăt 
de starea de lucruri dela noi. Adică, dat fiind că toate ţările 
civilizate merg spre corporatism, e lămurit lucru că şi noi ne 
mişcăm în aceeaş direcţie. Ţinîndu-se seama de anumite deose- 
biri, rezultate din evoluţia istorică a naţiunilor, teoria autorului r 
după părerea sa, se poate aplica în orice ţară. Ea ar fi chiar me¬ 
nită să îndrepte şi să rectifice unele erori ale fascismului şi 
hitlerismului, în materie de organizare corporatistă. 

Aşa fiind, cartea d-lui Manoilescu e mai filosofică decît cea a 
d-lui Lasbax şi mai teoretică decît lucrarea lui Sombart. Ea poate 
fi pusă, după genul ei, alături de „Statul comercial închis" al lui 
Fichte, sau chiar de Republica Iui Platon. Prin această apropiere 
noi vrem să desvăluim dintr’odată punctul slab în teoria d-lui Ma¬ 
noilescu. Anume: cine să întemeieze acel Stat corporativ? Autorul 
afirmă că el vine dela sine. Dar în fiecare caz concret trebue să 
descoperim resortul care pune în mişcare funcţiunile vitale ale 
organismului corporativ. Şi la Lasbax „întoarcerea" vine dela sine 
— întrucît „omul mare", „conducătorul" face parte din corpul 
social. El este o apariţie necesară în momentul critic al „conver¬ 
siunii' 1 . D-l Manoilescu însă pare a crede că instituirea Statului 
corporativ prin izbînda unui partid — fascist sau naţional-so- 
cialist — este o greşeală, viciază corporatismul pur. Poate că 
nu se ajunge în felul acesta la corporatism pur, dar cert este 
că fără această „lovitură de Stat", fără dictatură, nu se poate 
ajunge la conversiunea democraţiei într’un Stat, zicem corporativ, 
dar am putea zice Stat în general 1 ). Căci nu corporaţiile reprezintă 

') Intre timp a apărut cartea d-lui Manoilescu „Le parti unique“ (Paris 
1937), în care autorul dă acestei probleme atenţia cuvenită. 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


353 


caracterul esenţial al Statului, ci integrarea lor într’o unitate 
naţionala, subordonîndu-le intereselor naţionale. Iar posibilitatea 
acestei integrări rezultă abia din instituirea primatului politicului 
asupra economicului prin crearea şi organizarea unei clase po¬ 
litice, naţionale şi solidare, omogene din punct de vedere etnic 
şi ideologic, din care să se selecţioneze elita guvernamentala. 
Dificultăţile ce s’au ivit după războiu pentru Statele civilizate 
stau tocmai în aflarea modului de consolidare a clasei politice 
şi în stabiilrea unui criteriu pentru selecţionarea elitei conduc㬠
toare. Fascismul a găsit calea pentru crearea clasei politice, dar 
încă n’a desăvîrşit organizarea acestei clase, ierarhizarea ei şi, 
ceea ce-i mai important, reglementarea selecţionării conducăto¬ 
rilor. Chiar faptul că se dă prea mare atenţie „corporatismului'* 
descopere punctul slab al fascismului, dificultatea în care se 
zbate pentru a se emancipa de influenţa economicului. 

Căci clasa politică trebue să-şi dobîndească independenţa 
economică: bogăţia trebue să fie mijloc şi numai mijloc pentru 
îndeplinirea funcţiunii politice. Corporatismul d-lui Manoilescu, 
orjcît de pur ar fi, n’ar înfăptui decît o plutocraţie, adica n’ar 
face decît să consolideze regimul burghez-liberal cu toate con¬ 
secinţele sale nefaste pentru Stat şi cu perspectiva trecerii la 
marxism, la primatul absolut al economicului asupra politicului. 

In organismul social trei factori hotărăsc în raportul lor, 
asupra constituţiei sale: sîngele, puterea şi bogăţia, sau, înlocuind 
aceşti termeni ai Iui Max Scheler prin^cei curenţi, putem zice: 
biologicul, politicul şi economicul. Aceşti trei factori reprezintă 
şi principiile de legitimare a elitei politice, care poate fi: ari¬ 
stocraţie ereditară (nobilime), tiranie populara, plutocraţie. 

Analizînd procesele sociale cari se desfăşoară prin antago¬ 
nismul celor trei principii ajungem la o deslegare teoretică a 
problemei constituţionale, care ne poate da şi indicii pentru 
aplicaţiuni practice în conformitate cu „momentul istoric" al unei 
societăţi concrete. 

In lucrarea mea „Politica" am expus pe larg această problemă, 
atît din punct de vedere teoretic, cît şi cu privire la aplicaţiunila 
practice în societatea noastră. Am aratat acolo, cum în Anglia 
s’a ajuns, printr’o fericită concurenţă a împrejurărilor, la con¬ 
cilierea antagonismelor prin combinarea principiului aristocratic 
cu cel plutocratic şi, în timpul din urmă, şi cu cel popular- de- 

3 


www.dacoromanica.ro 


354 


TRAI AN BRAILEAN U 


mocratic. Aristocraţie ereditară, ierarhizată şi cuiminînd în re¬ 
galitate, dar ,totuş deschisă pentru a se împrospăta prin coop¬ 
tare cu elemente venind din plutocraţie, care şi ea la rîndul eî 
nu opune piedici insurmontabile pentru primirea „demagogilor", 
a conducătorilor populari cu pretenţii didactoriale. Accentuez 
însă ca expansiunea coloniala a înlesnit această conciliere a an¬ 
tagonismelor, după zguduiri sociale formidabile în trecut. 

In Franţa aristocraţia a fost răsturnată, împreună cu regali¬ 
tatea, de demagogi, iar aceştia stau în luptă continuă cu plutd- 
craţia care nu se poate consolida într’o clasă politică ierarhizată, 
din cauză ca a rupt firele de legătură cu vechea aristocraţie. 
Napoleon, care vroise să restabilească constituţia politică, a 
eşuat în încercarea sa, lipsindu-i legitimarea faţă de aristocraţie 
şi trezind duşmănia plutocraţilor burghezi care-1 considerau re¬ 
negat. 

Fascismul e joe calea cea bună; problema! e să aibă timpul ne¬ 
cesar pentru a-şi desăvîrşi structura după modul englez, timp 
în care şi constelaţia externă, mai ales expansiunea colonială 
sa-i îngadue a termina opera de reformă internă. In intern, de- 
altminteri, în Italia antagonismul între noblime şi plutocraţie a 
fost atenuat încă în timpul Renaşterii prin faptul că aristocraţiî 
locuiau în oraşe împreună cu „patricienii", iar tiraniile populare 
deveniseră şi ele un fenomen cu care se obicinuiseră şi aristocraţii 
burghezi. Fascismul a putut găsi deci toate elementele pentru 
crearea unei clase politice unitare punînd ca criteriu de selecţio¬ 
nare a elitei guvernamentale „meritul personal", care sintetizează 
celelalte principii. Cel ce are merite pe4"s:>nale, devine nobil, 
iar nobilul din naştere îşi păstrează rangul în elită prin str㬠
duinţa de a-şi dobîndi merite personale, totastfel bogatul îşî 
poate cîştiga uşor titlu de nobleţă ereditară şî, prin merite, şi 
rang în elită. 

Păstrarea monarhiei ereditare înlătură competiţiunile pentru 
ocuparea celui mai înalt rang în ierarhie şi va îngădui să se re¬ 
zolve în mod pacinic problema succesiunii conducătorului. 

In Germania problema creării elitei guvernamentale e cu mult 
mai dificila şi complicată. Dar ea nu poate fi căutată nici afli 
decît pe linia concilierii între nobilime, plutocraţie şi democraţie 
(demagogie). Principiul „rasist" e menit să construească puntea 
între sînge, putere şi bogăţie. Germanul de rasă pură este „no- 


www.dacoromanica.ro 


DIX PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


355 


bil“, fie demagog sau bogat, iar bogatul trebue sa-şi manifesteze 
nobleţă rasei prin cultivarea valorilor tradiţionale, cari îşi au r㬠
dăcină în sînge. 

Problema succesiunii „Fuehrerului" e mai dificila decît în 
Italia, prin faptul înlăturării monarhiei ereditare. Sa speram că 
se va găsi un sistem „raţional" pentru a se evita zguduiri prea 
violente. 

Ne-am îndepărtat cu totul de corporatism! Numai în aparenţa. 
Căci prin expunerea noastră am vroit sa completam teoria po¬ 
litică a d-lui Manoilescu. Această teorie e aplicabila după orgz- 
nizarea Statului, după restabilirea primatului politicului prin 
forţele vii ale naţiunii. Numai printr’o revoluţie naţionalista s’a 
putut evita, în Italia şi Germania, instituirea unei tiranii dema¬ 
gogice, care ameninţa cu distrugerea civilizaţiei, a ceea ce na¬ 
ţiunile, italiană, şi germană, creiaseră prin munca şi jertfe se¬ 
culare. 

Şi împotriva cui s’au făcut aceste revoluţii? Aici e marele 
secret, dar aci e şi cheia deslegarii problemei. Marele secret e 
cunoscut tuturora, cheia e în mîna destinului, în mîna puterii 
care dispune de soarta naţiunilor. 

Revoluţiile s’au făcut împotriva marxismului şi comunismului: 
e răspunsul obicinuit şi tolerat de cenzură. E şi răspunsul d-Iui 
Lasbax. Şi în acest răspuns stă şi slăbiciunea teoriei sale. 

Italia şi Germania au restabilit primatul politicului deoarece 
au eliminat din sînul elitei politice influenţa agenţilor comunis¬ 
mului marxist, agenţi cari ei înşişi sunt consolidaţi într’o orga¬ 
nizaţie internaţională, cu pretenţia de a pune stăpînire pe în¬ 
treaga lume, cucerind puterea politică rînd pe rînd în Statele 
existente cu ajutorul revoluţiei proletare. Iar pentru izbucnirea 
acestei revoluţii dăinuirea regimului democratic-parlamentar e 
o condiţie, întrucît acest regim zădărniceşte consolidarea unei 
elite politice naţionale. 

Aceşti agenţi organizează rezistenţa antifascistă şi antihitle- 
ristă, acţiunea lor a dat naştere fascismului englez ca reacţiune 
naţionalistă şi tot ei susţin Ia noi, din toate puterile, regimul 
deţnocratic-parlamentar, înăbuşind cu ajutorul acestuia mişcarea 
naţionalistă. 

In construcţia d-lui Lasbax şi în cea a d-lui Manoilescu acest 
factor nu-şi găseşte locul. La Lasbax, fiindcă perspectiva cosmica 


www.dacoromanica.ro 


356 


TRA1AN BRĂ1LEAMJ 


din care vede el evoluţia istorică îi ascunde detaliile, la d-l 
Manoilescu, fiindcă naţionalismul său idealist şi teoria pură nu 
vrea să se lovească de stîncile realităţii. 

Dar sociologul francez Duprat, în studiul său „Iudaism şi na¬ 
ţionalism", a analizat problema în mod obiectiv şi clasic. Ea 
nu poate fi ocolită şi neglijată nici de dragul filosofiei nici de 
dragul purismului teoretic. 

Comunismul a ridicat problema dominaţiunii politice a iudais¬ 
mului în toată amploarea ei. Bogăţia le-a pus Evreilor la în- 
demînă mijlocul de a pregăti dominaţiunea, iar legitimarea o 
găsesc în dreptul divin, derivînd din pactul originar al lui lehova 
cu poporul ales. 

Căci, pornind dela teoria d-lui Lasbax, ne întrebăm: dece nu 
s’a înfăptuit în Rusia „întoarcerea", „conversiunea" spre imperiu? 
De ce a fost distrusă aci toată clasa politică veche: aristocraţi, 
plutocraţi, intelectuali etc., dece s’a instituit deci o dictatură 
teroristă? Dece tocmai aici a lipsit mîna care să ridice greutatea 
orologiului? Dece s’a ajuns aci, într’un timp relativ scurt, dela 
monarhia de drept divin, la tirania de drept popular? Dacă 
neglijăm intervenţia agenţilor comunişti, ca organizaţie unitară, 
am fi dispuşi să dăm un răspuns afirmativ, şi atunci teoria 
d-lui Lasbax nu se poate menţinea. Dacă intercalăm însă acest 
factor, teoria e salvată: Rusia s’a „întors" la imperiu, a devenit 
Stat, dar condus de o elită evreiască (cum şi afirmă Max Scheler, 
fără intenţii de polemică sau din spirit antisemit). Iar această 
elită fiind străină, nu se poate menţinea la putere decît prin te¬ 
roare — lipsindu-i legitimarea ideologică în faţa naţiunii ruse, 
şi lipsindu-r posibilitatea de a se completa din păturile de jos 
sau de a coopera în mod pacinic cu vechea elită. Aci nu se poate 
găsi niciun principiu conciliator, pentru a garanta solidaritatea 
şi omogenitatea elitei — doar principiul negaţiunii absolute a 
tuturor principiilor, în afară de cel al puterii pure, al teroarei. 

Ştiinţa socială, pentru a ajunge la deslegarea ştiinţifică a 
problemelor, constituind numai în acest fel şi o bază solidă 
pentru aplicaţiuni practice, trebue să aibă curajul de a împinge 
cercetările pînă la analiza completă a faptelor, fără a se opri în 
faţa unor piedici opuse de prejudecăţi sau interese individuale, 
de clasă sau de partid. 

In domeniul ştiinţei trebue să domnească desinteresare şi 


www.dacoromanica.ro 


D1M PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


357 


obiectivitate desăvîrşită. Călăuzit de acest principiu am năzuit 
sa rectificăm în punctul esenţial lucrarea d-lui Manoilescu. 
In ansamblul ei însă, ea se prezintă ca opera unui spirit luminat 
şi înzestrat cu o putere de raţionament excepţionala. Icoana or¬ 
ganizaţiei corporatiste ni se înfăţişează în contururi precise şi 
structurată pînă în cele mai* mici detalii. Teoria d-lui Manoilescu 
poate fi aplicată, în orice caz concret — cu condiţia ca Statul 
naţional să fie deja constituit. 

Cărţii d-lui Manoilescu, pentru a fi completă, îi lipseşte ca 
introducere un capitol din „Principele" lui Machiavel, cel despre 
cum se întemeiază o domnie nouă şi cum se pastreaza una veche. 


www.dacoromanica.ro 



FUNDAMENTAREA BIOLOGICĂ A SOCIOLOGIEI 
Şl IMPORTANTA El PENTRU TEORIA Şl PRACTICA 
PEDAGOGICĂ 

I 

Intre sociologie şi biologie există legături. Un fapt ce nu 
poate fi negat, dar care n’a fost lămurit în aşa fel ca să nu dea 
prilej la confuzii şi interpretări eronate. Consecinţele acestor 
confuzii pentru biologie nu ne interesează: e de datoria biolo¬ 
gilor să le înlăture. Dar, din nefericire, sociologii încă n’au 
reuşit să elimine din domeniul lor de cercetare invazia „con¬ 
cepţiilor biologice" nici să oprească zelul unor reprezentanţi ai 
biologiei de a face „sociologie" după felul lor. Aceşti biologi, 
dealtminteri, nu fac decît să urmeze pilda matematicienilor, 
fizicienilor, istoricienilor, economiştilor, psihologilor, medicilor 
şi a altor specialişti, cari toţi se cred în drept şi competenţi a 
rezolva toate problemele sociologiei — şi chiar mai bine decît 
sociologii. 

Ca exemplu tipic de sociologie biologistă amintim cartea lui 
Felix Le Dantec „L’Egoîsme base de tonte societc". cu subtitlul 
„Etude des deformations resultants de la vie en comraun" (Paris, 
1925). Alt exemplu de tratare biologistă a problemelor sociolo¬ 
gice ne dă lucrarea lui Grasset, profesor de medicină, „La bio¬ 
logie humaine" (Paris, 1926), care în capitolul XVII, tratează 
despre „Biologia umană şi Sociologia. Legile biologice ale fa¬ 
miliei şi societăţii". 

Nu există se’nţelege mijloace coercitive pentru a opri pe 
cineva să-şi publice teoriile sale „sociologice". Noi nu putem 
decît să constatăm cu părere de rău faptul că, în urma acestor 
publicaţii, în opinia publică sociologia e considerată ca un do- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


359 


meniu accesibil tuturor scriitorilor şi nu numai savanţilor de 
diferite specialităţi, ci chiar şi literaţilor. 

Reacţiunea împotriva acestui abuz a început, ce-i drept, sa se 
accentueze din partea sociologilor. Dar suprimarea lui completa 
nu va fi fapt împlinit decît în momentul cînd sociologia se va 
fi constituit ca ştiinţă cu un obiect propriu bine determinat, 
care nu poate fi confiscat de alte ştiinţe (d. ex. de psihologie, 
biologie, filosofia'istoriei etc.). In cele ce urmează vom încerca 
să contribuim la tragerea unor hotare mai desluşite în jurul 
teritoriului sociologiei prin lămurirea raportului între sociologie 
şi biologie. Dar în primul rînd studiul de faţa e menit sa dea 
informaţii asupra ,unor lucrări mai noui cari se ocupa de aceeaş 
problemă, şi, ,în al doilea rînd, să schiţeze perspectivele ce se 
deschid în temeiul rezultatelor obţinute pînă acuma. 

Zicînd „sociologie" fără nici un adaos, noi înţelegem prin 
acest termen ştiinţa despre societatea umană, aşa cum prin psi¬ 
hologie înţelegem psihologia umană. De aci nu rezulta ca feno¬ 
menele psihice sunt specific umane, cum şi fenomenele sociale 
pot fi constatate şi observate şi la animale. Există şi o biologie 
umană, şi o biologie vegetală, pe lîngă biologia generala, cum 
în biologia generală există ştiinţe sau teorii biologice speciale 
d. ex. teoria despre celulă,’ aşa cum sociologia generala este o 
ştiinţă generală faţă de ştiinţele sociale particulare: morala, 
dreptul, economia etc. Şi aceste ştiinţe sociale particulare nu 
trebue să fie numai umane, dar ele sunt în primul rînd umane, 
întrucît problemele „economice" în societăţile animale, de pildă, 
nu prezintă acelaş interes şi nici n’au fost încă studiate în¬ 
deajuns. 

Din aceste consideraţiuni, la cari s’ar putea adăuga şi altele, 
rezultă probleme ,cari, nefiind încă pe deplin lămurite, au produs 
confuziile amintite mai sus. 

Vom încerca să elucidăm problema raportului între biologie 
şi sociologie după cum se prezintă în situaţia actuala a socio¬ 
logiei. Din expunerea noastră va trebui apoi să se vadă ce s’ar 
putea înţelege prin „fundamentarea biologică a sociologiei". 
Căci s’ar părea poate că tot atît de bine, s’au chiar mai bine, 
psihologia ar putea pretinde să furnizeze elementele de baza ale 
sociologiei. S’a crezut anume, şi nu ştiu dacă aceasta credinţă 
nu mai dăinueşte şi astăzi, că, pentru a ajunge la explicarea fap- 


www.dacoromanica.ro 


360 


TRAIAN BRĂILEANU 


telor sociale, trebue să pornim dela biologie şi să trecem apoi 
prin psihologie. Aşa se prezintă „filiaţiunea" acestor ştiinţe la 
Comte şi, într’un mod mai lămurit, la Spencer. Dar prin in¬ 
fluenţa lui Darwin, s’au accentuat şi tendinţele de a da socio¬ 
logiei o fundamentare exclusiv biologică. 

Intrarea „danvinismului" în sociologie a fost însă pregătită 
şi înlesnită şi de antropologie, de teoriile despre ierarhia raselor 
omeneşti. Cartea lui Gobineau asupra Inegalităţii raselor umane 
apare în 1853, iar opera lui Darwin asupra Originei speciilor 
e editată în 1859, (titlul complet al acestei lucrări epocale este: 
Origin of Species by means of natural Selection, or the Preser- 
vation of favoured races in the struggle of life). Nu mai puţin 
importanta este teoria lui Darwin asupra descendenţei omului, 
teorie “cuprinsă în lucrarea „Descent of Man and Selection in re- 
lation to sex" (1871), Selecţiunea naturală şi sexuală, lupta 
pentru existenţă, supravieţuirea celui mai puternic etc., sunt 
termeni cari au trecut din biologie în sociologie şi anume în 
„antroposociologie", sau sociologia antropologică. Vacher de La- 
poage publică lucrări sociologice întemeiate pe aceste principii: 
„Les selections sociales“ (1896), „L’Aryen, son role social" 
(1899), „Races et milieu social, Essais d’antroposociologie" 
(1909), iar H. St. Chamberlain continuă, în Germania, opera- 
lui Gobineau. Ştim cum darvvinismul intră în filosofie, găsindu-şi 
aci expresia cea mai tipică în gîndirea lui Nietzsche. 

Trebue sa amintim însă că Darwin el însuş nu e „darwinist“ 
în teoria sa socială. Dimpotrivă el se găseşte pe linia moraliştilor 
englezi cari îl consideră pe om ca fiinţă socială, în al cărei suflet 
predomină sentimentele altruiste, Omul nu e lipsit de porniri 
egoiste, dar aceste sunt trecătoare, pe cînd tendinţele şi instinc¬ 
tele sociale sunt permanente. Darwinist în înţelesul de mai tîrziu 
este,înaintea lui Darwin, Bernard de Mandevilie (1670—1733), 
care susţine (în „Fabula albinelor"), aşa cum o face în zilele 
noastre Le Dantec, că egoismul este baza societăţii. Viaţa so¬ 
cială, tot progresul (cultural, economic, etc.), rezultă din con¬ 
flicte de interese; pasiunile şi chiar viciile întreţin progresul, 
pecînd virtuţile sunt piedici pentru orice activitate. 

^Egoismul ca bază a societăţii" n’a fost deci descoperit de 
biologie. Ci atît observaţia vieţii sociale fără analiză mai adîncă 
a naturii, psihice şi fizice, a omului, cît şi studiul psihologic al 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


361 


naturii omeneşti au arătat importanţa egoismului. Unele teorii 
au exagerai însă această importanţă, iar interpretarea greşita a 
teoriei lui Darwin în ce priveşte aplicarea principiului selecţiunii 
naturale şi a luptei pentru existenţă în explicarea faptelor so¬ 
ciale, le-a servit apoi pentru a adăoga argumente noui din bio¬ 
logie pentru susţinerea acestei teze „naturaliste". 

Teoriile unilaterale şi paradoxale, cari pornesc sau dela egois¬ 
mul „natural" al omului (Hobbes) sau dela altruismul sau na¬ 
tural (Rousseau) pentru a justifica o anumită atitudine cu privire 
la organizaţia ^socială, sunt construcţii raţionaliste fără valoare 
pentru ştiinţa socială. Dar nici teoriile cari cauta o conciliere 
între extreme, arătînd că omul nu-i nici înger dar nici diavol, 
nu ne dau o explicaţie a faptelor sociale, ci nu fac decît să des¬ 
crie cu mai multă obiectivitate şi fără idei preconcepute viaţa so¬ 
ciala. John Locke şi Aclam Smith sunt reprezentanţii cei mai de 
seamă ai acestei direcţii empiriste, obiective şi moderate. Mai ales 
Ac/am Smith merită, în istoria doctrinelor sociale, un loc de 
cinste. Căci aşa cum Aristotel a separat politica de etică, aşa 
Adam Smith a despărţit ştiinţa economică şi de ştiinţa politica 
şi de morală. El a arătat că morala se întemeiază pe altruism, 
pe cînd egoismul îşi găseşte teren de manifestare şi desvoltare 
în viaţa economică. 

Dar să ne dăm bine seama că nici „extremiştii", nici mode¬ 
raţii nu explică faptele sociale prin natura omenească, deşi, din 
punct de vedere formal, ni s’ar părea că ei pornesc dela analiza 
naturii omeneşti pentru a ajunge la cunoaşterea vieţii sociale. 
Ci dimpotrivă, cunoscînd viaţa socială, ei îi atribuesc omului 
apoi toate însuşirile potrivite diferitelor aspecte ale vieţii sociale. 
De aci rezultă oscilaţiile în concepţia diferitelor autori privind 
„natura umana". In vremuri de linişte socială se nasc teoriile 
cari îi atribuesc omului bunătate şi sentimente altruiste, deşi nu 
se neagă existenţa egoismului şi a răutăţii; în vremuri tulburi 
însă, de revoluţii politice şi prefaceri sociale, omul e descris ca 
posedînd însuşirile cele mai criminale şi cari nu pot fi înăbuşite 
decît prin constrîngere şi teroare. In aceste scrieri deci icoana 
omului e Zugrăvită cu culorile epocei. Şi într’adevăr pe timpul 
lui Machiavel omul apărea în chipul diavolului şi numai un dia¬ 
vol mai rău decît toţi i-ar fi putut domina, iar bestialitatea, ca 
însuşire fundamentală a naturii umane, pare a fi dovedită prin 


www.dacoromanica.ro 


362 


TRA1AN BRĂILEANU 


rezoluţia franceza sau prin revoluţia bolşevică. Pe de alta parte 
însă, cînd .citim cărţi despre viaţa primilor creştini, nu suntem 
oare dispuşi .şa credem că omul e bun din natură şi că numai 
împrejurările sau neştiinţa sa îl fac rău? 

Dar dacă lucrurile stau aşa, trebue să ne punem întrebarea: 
exista o legătură între viaţa socială şi natura omenească? se pot 
explica faptele sociale din natura umană? Dacă faptele sociale 
s’ar explica prin natura omului, atunci, după cele spuse mai sus, 
am trebui sa admitem ca natura umana se schimbă dela o epocă 
la alta: ceea ce nu poate fi adevărat. Am trebui deci să afirmam 
mai degrabă că viaţa socială schimbă natura umană: dar atunci 
prin ce se explică schimbările sociale? 

Dar, înainte de a încerca rezolvirea acestor probleme trebue 
sa precisăm înţelesul termenilor întrebuinţaţi. Termenul de „na¬ 
tură umana" nu poate avea un înţeles bine definit, dacă nu con¬ 
siderăm rezultatele obţinute de ştiinţele cari se ocupă de om. 
Pînă acuma se credea că psihologia a ajuns să analizeze cele mai 
adînci resorturi ale naturii omeneşti. Şi o anumită psihologie, 
„psihanaliza", se laudă că a descoperit chiar ultimele izvoare ale 
manifestanţilor psihei umane. Ea pretinde că a desvălitit miste¬ 
rele subconştientului şi chiar ale inconştientului, stabilizînd cauza 
ultimă a tuturor fenomenelor psihice. Faptul că psihanaliza a 
fost considerată chiar de psihologi ca ultimă expresie a ştiinţei 
psihologice dovedeşte că psihologia a ajuns într’o situaţie pe¬ 
nibila, întrucît îşi mărturiseşte ea însăş neputinţa de a se con¬ 
stitui ca ştiinţă. Căci daca psihologia ar fi ştiinţă, „freudismul" 
n’ar fi îndrăznit să pretindă nici cel mai modest loc în domeniul 
psihologiei. Dacă omul ar fi aşa ciţm îl descrie Freud, am trebui 
să renunţam cu toţii la cinstea de a fi numiţi oameni, iar numele 
de om ar deveni un nume de ocară. 

A doua ştiinţă care ne-ar putea informa asupra naturii umane 
este biologia. Dar felul cum înţelege ea a rezolvi problema nu ne 
dă mai mari speranţe că vom putea rezolvi problema ce ne 
interesează şi care este: posibilitatea explicării faptelor sociale 
în temeiul cunoaşterii naturii umane. Personalitatea biologică a 
omului, oricît de bine ar fi conturată şi explicată de biologie, 
nu ne dă niciun fel de indicii pentru explicarea faptelor sociale 
umane. Din punct de vedere biologic omul este şi ramîne animal 
între animale, iar încercările de a pune biologia umană la 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


363 


baza sociologiei umane dau rezultate cum le vedem în teoriile 
sociale darwiniste, sau în „studii curioase" de felul studiului lui 
Al. Prokopenko, („Preliminaires sur l’imputabilite. La personna- 
lite biologique“, în „Revue Internationale de Sociologie", 1933). 
Biologia, în limitele domeniului ei de cercetare şi cu metodele ei, 
nu poate constata decît că omul constitue o specie bine defi¬ 
nită cu numeroase varietăţi; tot astfel ea determină în mod precis 
caracterele distinctive ale acestei specii, înrudirea ei cu alte 
specii, precum şi locul ei în sistemul zoologic. Indata însă ce 
încearcă să-i atribue omului însuşiri şi caractere menite să-i dea 
o situaţie privilegiată şi excepţională faţă de rudele sale ani¬ 
male, biologia trebue să se adreseze psihologiei şi, în mod ne¬ 
cesar, şi sociologiei. 

Numai în aceste ştiinţe (dacă atenuăm judecata noastra de 
mai înainte cu privire la psihologie), se găsesc elementele pe 
cari se poate sprijini „superioritatea" omului în ierarhia animala. 
Simpla constatare a desvoltării şi complexităţii mai mari a si¬ 
stemului nervos la om nu dovedeşte superioritatea omului şi nu 
explică, mai ales, biologiceşte desvoltarea şi complexitatea so¬ 
cietăţii umane. Chiar biologia ne poate doar demonstra că, sta- 
bilindu-se ierarhia animală după criteriul complexităţii siste¬ 
mului nervos, viaţa socială a diferitelor animale nu variaza după 
acelaş criteriu în felul că complexitatea organizaţiei sociale ar 
fi în funcţie de gradul de desvoltare a sistemului nervos. Dim¬ 
potrivă, pentru stabilirea ierarhiei sociale cel mai nesigur criteriu 
ar fi cel al complexităţii sistemului nervos. S’ar putea doar 
afirma că la om coincide cel mai înalt grad de complexitate a 
structurii societăţii cu cel mai înalt grad de desvoltare şi com¬ 
plicaţie a sistemului nervos. E verosimil că această coincidenţa 
nu e întîmplătoare, că există deci între aceste două aspecte ale 
naturii umane o legătură, dar explicaţia nu ne-o poate da bio¬ 
logia. 

Pentru a întări şi mai mult această concluzie, amintim ca 
instabilitatea organizaţiei sociale omeneşti, revoluţiile, „indivi¬ 
dualismul" în toate formele sale, criminalitatea, etc., sunt feno¬ 
mene izvorîte din structura sistemului nervos al speciei umane. 
Ni se pare deci că superioritatea intelectuală a omului constitue 
mai mult o piedică decît un suport pentru asigurarea stabilităţii 
sociale. Chiar după opinia curentă, şi mai ales a literaţilor mo- 


www.dacoromanica.ro 


364 


TRAIAN BRĂILEANU 


derni, inteligenta se cunoaşte prin dispreţul mulţimii şi al so¬ 
cietăţii, iar geniul este, după aceşti modernişti, dacă nu anti¬ 
social, atunci cel puţin asocial (amoral, apolitic, anaţional, etc.), 
autonom şi autarc. In sociologie unii teoreticieni susţin că „pro¬ 
gresul se accentuează prin descătuşarea individului de subt 
constrîngerea socială", alţii (de ex.: F. Tonnies), cred că această 
descătuşare înseamnă un regres, o decadenţă, dar ea e nece¬ 
sară şi inevitabilă tocmai din cauza desvoltării inteligenţei. Dar 
aceste probleme se discută înăuntrul sociologiei şi n’au un ra¬ 
port direct cu biologia, deşi e vorba de concepţiile opuse: or- 
ganicistă şi contractualistă, 

Intr’un fel oareşcare concepţia organicistă se întemeiază pe 
biologie întrucît societatea e considerată ca un „organism 
viu". Dar cum şi biologia a constatat că organismul viu e un 
Stat de celule, o societate întemeiată pe principiul diviziunii 
muncii, se poate vorbi tot atît de lesne de o fundamentare bio¬ 
logică a sociologiei ca şi de o fundamentare sociologică a bio¬ 
logiei. Direcţia sociologică numită organicistă, (sau biologică)^ 
aparţine istoriei sociologiei, reprezentînd faza copilăriei ei. Bă- 
trînul Mcneniu Agrippa nici n’a visat că parabola sa prin care 
a reuşit să convingă pe plebeieni despre necesitatea solidarităţii 
claselor sociale, va fi considerată de sociologii secolului al 
XlX-lea d. Hr. ca semn de cea inai înaltă şi pătrunzătoare în¬ 
ţelegere a naturii societăţii umane. Din nefericire sociologia, 
în unele privinţe, nu l-a depăşit cu mult pe „sociologul" romani 

Progresul realizat pare a sta în faptul, cum anumiţi socio¬ 
logi moderni, democraţi şi egalitarişti se’nţelege, au descoperit, 
ca stomacul trebue să guverneze, capul putînd lipsi cu desă- 
vîrşire. 

Şcoala organistica nu caută o fundamentare biologică a socio¬ 
logiei, ci afirmînd că societatea e un organism viu, ea transformă 
sociologia Ui biologie. Societatea după această concepţie, nu e 
compusă din indivizi, ci din celule reprezentate prin indivizi, 
ea însăşi fiind un individ. 

Noi nu negăm că există o asemănare între organismul viu 
(obiect al biologiei şi societate (obiect al sociologiei). Dimpo¬ 
trivă, afirmăm că există mai mult decît asemănare: organismul 
si societatea aparţin aceluiaş gen logic, ambele noţiuni intră în 
sfera noţiunii de sistem. Tendinţa sociologiei trebue să fie însă 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


365 


de a stabili notele specifice, distinctive, ale sistemului social 
faţă de celelalte sisteme: organice (biologice), cosmice, meca¬ 
nice, etc. Spencer şi, după el, Conta, au arătat deosebirile fun¬ 
damentale cari despart sistemul social de sistemul organic (bio¬ 
logic), iar Conta a stabilit, pe deasupra şi în opoziţie faţa de 
Spencer, deosebirea între forme evolutive şi neevolutive. No¬ 
ţiunea de formă evolutiva se apropie de noţiunea de sistem, 
iar clasificarea formelor evolutive şi anume după felul rapor¬ 
tului în temeiul căruia părţile constituesc „întregul", înlesneşte 
delimitarea domeniilor diferitelor ştiinţe cari se ocupă de dife¬ 
ritele forme evolutive şi conduce în mod logic la separaţiunea 
lămurită a sociologiei de biologie. Dar aceasta separaţiune nu 
exclude legături, de multiple feluri, între aceste două ştiinţe. 
Căci în afară de faptul că amîndouă se ocupă de „sisteme", 
deci sunt interesate în aceeaş măsură cu privire la definirea 
precisă a noţiunii de sistem, faptul că organismul individual e 
considerat în sociologie ca „element" al societăţii, îi impune 
sociologiei o cercetare asupra naturii acestui element, aşa cum 
biologia trebue să cerceteze natura elementelor din cari e com¬ 
pusă celula (unitatea organică). Această cunoaştere a elemen¬ 
tului social, sociologia şi-o dobîndeşte în parte din biologie. 

Problema pentru sociologie este deci de a şti, dacă din datele 
ce ne furnizează biologia se pot explica mai bine unele feno¬ 
mene sociale legate de natura biologică a indivizilor cari com¬ 
pun o societate, fie că e vorba de om sau alte fiinţe vii. 

Şi biologia, expunînd şi explicînd anumite fenomene bio¬ 
logice, de ex.: problema sexualităţii, a reproducerii tipurilor 
individuale, întîlneşte fenomene sociale. Ea ar trebui să se adre¬ 
seze sociologiei pentru a cere informaţie asupra acestor feno¬ 
mene. Năzuind a le explica prin mijloace proprii şi înăuntrul 
domeniului ei, ea depăşeşte sfera ei de competenţă. 

Există deci o zonă de contact între aceste două ştiinţe, a cărei 
fixare precisă a rămas încă un postulat. 

împărţirea de pînă acuma, provizorie se’nţelege, în felul ca 
biologia se ocupă de societăţile animale (şi vegetale), pecînd 
sociologia în mod exclusiv de societatea umană, nu pare a fi 
fericită. 

Ni se pare că ar fi necesar ca sociologia, chiar pentru rezol- 
virea problemei ce ne preocupă aci, să se întindă asupra reg- 


www.dacoromanica.ro 


366 


TRAIAN BRĂILEANU 


nului social întreg, cercetînd întrucît şi în ce măsură natura 
biologică a „elementului social“, reprezentat prin individ., de¬ 
termină structura şi desvoltarea societăţii. 


II 

Din formularea de mai sus a problemei ce ne preocupă, nu 
se pot întrevedea toate dificultăţile, deoarece în stadiul actual 
al celor doua ştiinţe nu s’a ajuns încă la o înţelegere asupra unei 
colaborări rodnice în zona lor de contact. Ele vorbesc două limbi 
diferite, deşi întrebuinţează aceiaşi termeni. Imposibilitatea de 
înţelegere se vede în mod lămurit în încercările antropologilor 
de a constitui o antropologie socială. La congresul societăţii 
germane de sociologie, ţinut la Frankfurt în 1910 Alfred Ploetz, 
a vorbit despre „Noţiunile de rasă şi societate" (Die Begriffe 
Rasse und Gesellschaft), afirmînd că rasa are o influenţă covîr- 
şitoare asupra societăţii, fiecare rasă dînd naştere unui anumit 
tip de organizare socială şi că „înflorirea culturei depinde de 
înflorirea rasei" (das In-Bliite-Stehen der gesellschaftlichen Zu- 
stănde sei stets abhăngig von der Bliite der Rasse). Max Weber, 
criticînd expunerile lui Ploetz, susţine că problema nu se poate 
pune decît în felul următor: cari însuşiri eriditare pot înlesni 
„ascensiunea" într’o ordine socială X sau Y, sau: cari însuşiri 
ereditare sunt condiţia că o ordine socială de un anumit fel 
este posibilă sau va fi posibilă. Aceste întrebări au un înţeles 
şi se pot aplica la diferite rase. Dar, zice Weber, pînă acuma 
n’avem niciun singur fapt care ar fi important pentru sociologie, 
deci care ar reduce într’adevăr o anumită categorie de pro¬ 
cese sociale în mod evident şi definitiv, la însuşiri înăscute şi 
ereditare şi pe cari o rasă le are, iar o altă rasă nu le are deloc. 
Raporturile sociale între Albi şi Negri în America nu se pot 
explica prin însuşiri de rasă, nici nu se poate afirma că Pieile 
roşii reprezintă faţă de Negri o rasă superioară, ci hotărîtoare 
sunt aci momente sociale: Negrii au fost sclavi, iar aristocra¬ 
tismul american se afirmă prin dispreţul faţă de foştii sclavi 
(întrucît aristocratul pentru a se simţi aristocrat trebue să aibă 
pe cine dispreţui). Faptul că indigenii au rămas liberi se dato- 
reşte numai constituţiei lor fizice care îi face improprii pentru 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


367 


munca grea (din care cauza au fost înlocuiţi cu Negri) şi nici¬ 
decum calităţilor lor superioare. 

Weber crede că domeniile biologiei şi sociologiei trebue'.c 
delimitate în mod precis. Dar nu se poate face o delimitare a 
priori, fără cunoştinţe exacte. Din generalizări vagi se nasc 
numai conflicte inutile. S’ar putea spune se’nţelege: toate pro¬ 
cesele sociale se petrec pe pamînt, planeta pamîutului este o 
parte a sistemului solar, prin urmare tot ce se petrece pe pamînt 
ar trebui să fie bine zis un obiect al astronomici, şi numai din 
întîmplare, dat fiind ca n’are niciun rost sa observam fenomenele 
terestre cu telescopul, noi ne servim de alte mijloace. Prin ur¬ 
mare, chiar constatîndu-se faptul ca anumite fenomene de cari 
se ocupă biologia, fenomenele de selecţie de pilda, sunt deter¬ 
minate într’o măsură oarecare prin instituţii sociale, iar în nuilte 
cazuri instituţii sociale sunt influenţate în structura lor prin 
însuşiri ereditare ale raselor, totuşi m’aş îndoi, zice Weber, ca 
ar avea un înţeles de a confisca o problemă sau un obiect pentru 
o ştiinţă care urmează să fie construită adhoc (antropologia 
sociala). Noi aşteptăm dela biologia raselor dovada exacta a 
unor nexuri bine determinate, dovada despre importanţa hota- 
rîtoare a unor însuşiri ereditare concrete pentru fenomene sin¬ 
gulare concrete ale vieţii sociale. Această dovada lipseşte pîna 
acuma. Aci trebue să ne păzim de utopii şi exagerări. S'au văzut 
încercări de a explica toate lucrurile, de pilda arta şi toate cele¬ 
lalte, numai prin factorul economic. Vedem cum geografii mo¬ 
derni tratează toate fenomenele culturale „din punct de vedere 
geografic", unde nu dovedesc nicidecum ceea ce aşteptam dela 
ei, anume: cari componente concrete specifice de fenomene cul¬ 
turale sunt condiţionate în cazurile date prin momente clima¬ 
terice sau momente asemănătoare, pur geografice. Dar noi g㬠
sim în expunerile lor „geografice" afirmaţiuni de felul acesta: 
„Biserica rusească e intolerantă", iar dacă întrebam întrucît acea¬ 
stă constatare intră în geografie?, ei răspund: „Rusia e un di¬ 
strict situat în spaţiu, biserica rusească e raspîndită în spaţiu, 
deci — obiect al geografiei". Cred, încheie Max Weber, ca ştiin¬ 
ţele particulare greşesc ţinta lor, dacă fiecare din ele nu da ceva 
specific, ceea ce numai ea poate da şi ar trebui sa dee şi 
îmi exprim nădejdea că cercetările biologice nu vor ajunge la 
rezultate asemănătoare celor arătate mai sus. 


www.dacoromanica.ro 


368 


TRAIAN BRĂILEANU 


Dar nu numai biologia raselor ar fi, după Weber, fără nicio 
importanţa pentru sociologie, ci şi sociologia animală. Citam 
aci, din critica lui Weber, locul din care reiesă cu claritate opi- 
niunea sa în această privinţă: 

„Societatea 11 , d-1 Dr. Ploetz o numeşte o fiinţă vie, întemein- 
du-şi afirmaţia pe cunoscutele argumente, expuse şi de dînsul 
cu mare insistenţă, despre înrudirea ei cu State de celule, etc. 
Se poate că pentru scopurile d-lui Dr, Ploetz rezultă de aci 
ceva rodnic, — asta se’nţelege o ştie el mai bine, — pentru 
teoria sociologică nu rezultă nicicînd ceva utilizabil prin reu¬ 
nirea mai multor noţiuni mai precise într’o noţiune nedetermi- 
nată. Şi aşa stau lucrurile aci. Noi avem posibilitatea să înţe¬ 
legem retrăind (nacherlebend) acţiunile raţionale ale indivizilor 
omeneşti. Dacă am vrea să pricepem o asociere umană, de orice 
fel, numai după modul cum se cercetează o asociere animala, 
noi am renunţa la mijloace de cunoaştere pe cari la om le avem, 
iar la societăţile animale nu le avem. Asta şi nimic altceva este 
cauza dece, pentru scopurile noastre, noi nu vedem în general 
niciun folos de a pune la baza vreunor consideraţiuni analogia, 
care există fără îndoială, între Statul de albine şi oarecare socie¬ 
tate politică umană 1 )". 

Aceste obiecţiuni critice ale lui M. Weber, din 1910, n’au 
avut însă efectul dorit de el. Biologi şi antropologi au conti¬ 
nuat să se ocupe de societate, atît de societăţile animale, cit şi 
de cele umane. Astfel în volumul „Antropologie" din colecţia 
„Die Kultur der Gegenwart", volum publicat în 1923, chiar .-I. 
Ploetz scrie un tratat cu titlul: „Antropologie socială" (Sozial- 
anthropologie). Această Antropologie cuprinde următoarele lu¬ 
crări: Antropologia generală, Antropologia specială; Teoria ra¬ 
selor; Obîrşia omului şi cele mai vechi forme umane, Arheo¬ 
logia preistorică, Etnologia şi, în sfîrşit, Antropologia socială. 
In mod logic în această Antropologie ar fi trebuit să intre şi 
sociologia umană, deoarece şi ea este, ca şi etnologia, o ştiinţă 
despre om. Şi atunci de ce ar lipsi istoria, psihologia, etc., deci 
şi celelalte ştiinţe al căror obiect este omul? 

Leopotd v. Wiese, într’un capitol special al Sociologiei sale 
generale, încearcă să dea „Schiţa unui plan al Biosociologiei 

1) Expunerile de mai sus ale Iui /W. Weber le găsim în „Gesammelte 
Aufsetze zur Soziologie und Sozialpolitik, Tiibingen 1924, pg. 456 şi urm. 


www.dacoromanica.ro 



DjN problemele sociologiei 


369 


ca teorie despre formele de generaţie" (Skizze eines> Grundrisses 
der Biosoziologie als der Lehre von den Generationsgebilden). 
In opoziţie cu Weber, care, precum am văzut, neaga necesitatea 
unei fundamentări biologice şi antropologice a sociologiei, Wiese 
susţine ca sociologia trebue să continue a se sprijini pe bio¬ 
logie, deci să continue a paşi pe calea aratată de Cointe şi Spen- 
cer. „Sociologia se aseamănă, zice Wiese, unei insule împrej¬ 
muite din toate părţile de oceanul ştiinţei despre viaţa; nenu¬ 
mărate canaluri traversează dinspre aceasta mare pamîntul ei". 
Sociologia este una din cele trei părţi ale unei antropologii 
(viitoare). Cele trei părţi ar fi: ştiinţa naturală, ştiinţa spiri¬ 
tuală şi ştiinţa socială despre om. Antropologia ca ştiinţa so¬ 
cială, adică sociologia, nu poate explica anumite forme cari au 
mare importanţă în spaţiul social fără ajutorul antropologiei ca 
ştiinţă naturală, adică fără ajutorul biologiei umane. 

Intre biologie şi sociologie există o zonă de contact, o „pro¬ 
vincie" intermediară. Biologia nu cuprinde toată antropologia; 
ea îl consideră pe om ca fiinţă vie (fizică), aşa cum studiază ani¬ 
malele şi plantele ca organisme (pe cînd sociologia îl consi¬ 
deră pe om ca semen şi ştiinţele spiritului îl consideră ca creator 
de valori spirituale). Acea zonă de contact constitue domeniul 
biosociologiei (Biosoziologie). Ea nu e identică cu biologia so¬ 
cială (Sozialbiologie sau Sozipbiologie), care are două părţi: 
ştiinţa despre populaţie (Bevolkerungswissenschaft) şi igiena 
socială; biosociologia este partea sociologiei în care se cerce¬ 
tează acele fenomene ale vieţii sociale cari nu pot fi înţelese 
numai din elementele comerţului cultural, ci dintr’o combinare a 
naturii şi culturii. Antropologia ca ştiinţă naturală se limitează 
la trei categorii de probleme: 1) constituţia, 2) descendenţa şi 
ereditatea, 3) rasa. Pentru sociologie, care (după concepţia lui 
Wiese), cercetează raporturile interindividuale, cunoaşterea con¬ 
stituţiei „Eului", ca factor care determină atitudinea sa în pro¬ 
cesele sociale, este indispensabilă. Acest „Eu" are puteri (dis¬ 
poziţii) înăscute; totastfel el aparţine unui popor, unei seminţii, 
unui grup familial, unei rase şi se naşte (de obiceiu) în aceste 
legături. Există deci, după VIZiese, forme (Gebilde) vitale, forme 
sociale şi forme mixte sau de tranziţie. In mod schematic ta¬ 
bloul acestor forme se prezintă astfel: 

A: formă pur vitală: rasa, 

n 


www.dacoromanica.ro 


370 


TRAIAN BRĂILEANU 


B: v/ffl/-socială: familia şi asociaţii de familii, 
formă de tranziţie: ginta, 

C: social-vitală: poporul, 

formă de tranziţie: naţiunea, 

D: formă pur socială: Statul. 

In concepţia lui Wiese dăinuieşte încă vechea opoziţie între 
organicism şi contractualism, între comunitate şi societate (ca 
şi la Tonnies). Dar este oare adevărat că Statul poate fi con¬ 
siderat ca formă pur socială, adică organică? Mai apoi termenul 
de formă (=Gebilde) implică doar conceptul de asociaţie sau 
societate. Am trebui să zicem deci formă socială vitală şi formă 
socială raţională, ceea ce ar însemna că cea dintîiu izvorăşte 
din instinctele naturale (biologice), a doua din libera voinţă a 
indivizilor din cari se compun aceste asociaţii. Pentru a accepta 
această explicaţie, întrucît poate fi numită explicaţie, am trebui 
să fim bine lămuriţi asupra naturii şi felului de funcţiune a in¬ 
stinctului, a raţiunii precum şi asupra raportului între instinct 
şi raţiune. 

Deslegarea acestor probleme s’a căutat în studiul societăţilor 
animale şi comparaţia lor cu societatea umană. Şi în acest 
punct opiniunea lui Wiese diferă de cea a lui M. Weber şi a 
lui Sombart. „Sociologia animală, zice Wiese, e un ram foarte 
important al biosociologiei şi cq/e dă un suport şi sociologiei 
umane. Negarea unei astfel de sociologii animale de către Som¬ 
bart, se întemeiază pe un spiritualism care limitează sociologia 
la manifestările spiritului. Concepţia mea în această privinţă se 
apropie mai mult de Thurnwald. Alverdes, Espinas, etc.“. 

Thurnwald şi şcoala sa etnologică şi-au dobîndit mai ales 
un merit pentru lămurirea raportului între biologie şi socio¬ 
logie. In legătură cu revista condusă de Thurnwald, „Zeitschrift 
fur Volkerpsychologie und Soziologie", el editează şi o serie 
de studii subt titlul de „Forschungen zur Volkerpsychologie 
und Soziologie". In această colecţie a apărut, ca volum I, „So¬ 
ciologia animală" a lui Alverdes (Tiersoziologie, 1925), iar, în 
1930 şi 1931, cele două părţi ale volumului X: „Arbeiten zur 
biologischen Grundlegung der Soziologie" (Contribuţii la în¬ 
temeierea biologică a sociologiei). 

Aceste lucrări nu se mărginesc numai la „zona de contact" 
între biologia şi sociologia umană, ci ne dovedesc că biologii, 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


371 


atît reprezentanţii biologiei generale, cit şi ai zoologiei şi bo¬ 
tanicei, se ocupă în mod sistematic de fenomenul sociabilităţii 
în tot cuprinsul vieţii. Astfel Raymond Rapaies ne da o „În¬ 
cercare a unei teorii sociale a plantelor", Walter Zimmermann 
o „Sociologie a plantelor", iar Paul Krische „Contribuţii la 
sociologia plantelor". 

O analiză sumară a acestor lucrări, referitoare la .societăţile 
animale şi vegetale, nu ne-ar putea convinge că sociologia umana 
ar putea trage mari foloase din aceste sociologii speciale. Dim¬ 
potrivă, îndoielile lui M. Weber şi W. Sombart ni s’ar părea 
în această privinţă pe deplin justificate. Dar nu mai puţin ade¬ 
vărat este că aceste sociologii speciale reprezintă pentru natura- 
lişti o întregire necesară şi interesantă a cunoştinţelor lor despre 
viaţa organismelor şi raportul lor cu lumea împrejmuitoare. 
Pe de altă parte însă, din aceste cercetări sistematice şi obiec¬ 
tive asupra societăţilor vegetale şi animale, se evidenţiază tot 
mai mult specificitatea caracterului societăţii umane faţa de 
orice fel de „asociere" de animale sau plante. 

Această constatare conduce la adevărata problemă a „înte¬ 
meierii biologice a sociologiei", şi care consistă în a arăta 
dependenţa comportamentului social al individului, fie om, ani¬ 
mal sau plantă, de constituţia sa, de organizaţia sa fizică. Se’n- 
ţelege că aci se vor considera fenomenele psihice, dar numai 
întrucît sunt dependente de constituţia fizică. Nu poate fi vorba 
de fenomenele psihice de cari se ocupă psihologia şi mai ales 
în felul cum se ocupă psihologia de ele. 

Fenomenele psihice în înţelesul de mai sus, sunt fenomenele 
ce se ivesc din relaţiile organismului individual cu mediul în 
care se naşte şi se desvoltă. 

Fenomenele de relaţie ocupă o sferă cu mult mai larga decît 
cele psihice propriu zise. Noi le putem constata şi la plante, 
tot atît de bine ca şi la animale şi la oameni. Fenomenele so¬ 
ciale vor reprezenta o categorie bine distinctă a acestor feno¬ 
mene de relaţie, cum altă categorie va fi reprezentată prin fe¬ 
nomenele psihice propriu zise. 

Noi ne întoarcem deci la concepţia lui Max Weber, dar într’o 
formă mai largă. Noi afirmăm cu Weber că singura problemă 
relevantă pentru sociologie şi a cărei soluţie sociologia trebue 
să o caute în biologie este: dacă şi în ce măsură constituţia 


www.dacoromanica.ro 


372 


’IRAIAN BRĂILEANU 


biologică a individului determină compartamentul său social şi 
„situaţia" sa în societate, şi mai apoi daca şi în ce fel caracterul 
unei societăţi e dependent de constituţia biologică a indivizilor 
ce o compun. 

In formularea lui Weber, problema e limitată la rasele şi va¬ 
rietăţile antropologice. El afirmă că antropologia (înţeleasă ca 
biologie umană, n’a dat pînă acuma nicio dovadă că fenomenele 
sociale ar varia în dependenţă de variaţiunea tipului bio¬ 
logic uman. Dar, dacă întindem problema şi asupra celorlalte 
organisme, am fi dispuşi să credem că formele de asociaţie de¬ 
pind totuş de constituţia formelor organice, că, de pildă, so¬ 
cietăţile de albine sunt determinate în structura lor de tipul bio¬ 
logic al albinei, — deci, în sfîrşit, că societatea umană îşi dobîn- 
deşte caracterul ei specific în temeiul deosebirii specifice între 
specia umană şi celelalte specii animale. 

Dar în acest caz nu suntem în drept să afirmăm acelaş lucru 
despre varietăţile înăuntrul aceleiaş specii? Concluzia logică ne 
împinge să căutăm a explica cel puţin unele deosebiri de orga¬ 
nizaţie "socială în deosebirile de rasă. Că stabilirea acestei le¬ 
gaturi între caracterul rasei şi forma socială e foarte dificilă, nu 
tagăduim. Dar, după cercetările făcute asupra societăţilor animale 
şi vegetale, ni s’ar părea riscat să afirmăm că numai specia are 
o importanţă pentru societate, iar rasa nicio importanţă. 

Antropologia socială, pornind dela constatarea certă că formele 
de asociaţie depind şi de caracterul speciei, va trebui să cerceteze 
întrucît şi în ce măsură depind şi de caracterul varietăţilor în㬠
untrul aceleiaş specii. 

Condiţia pentru stabilirea exactă a influenţei factorului biologic 
este însă izolarea fenomenelor sociale cari depind numai de acest 
factor. La această izolare, în sociologie, nu se poate ajunge decît 
prin studiul comparativ al formelor sociale, prin observaţia va¬ 
riaţiilor formelor sociale în diferite condiţiuni concrete (istorice) 
subt influenţa diferiţilor factori externi. Dacă două forme so¬ 
ciale, aparţinînd unor varietăţi biologice diferite, sunt supuse 
acţiunii aceloraşi factori externi şi totuşi se deosebesc de olaltă, 
— atunci aceasta deosebire se va datori factorului biologic, adică 
structurii psihofizice diferite a indivizilor cari compun cele doua 
forme sociale. 

Dar să ne dăm bine seama că dobîndirea unor baze solide 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


373 


pentru studiul comparativ al formelor sociale umane cu scopul 
de a fixa rolul factorului biologic e condiţionată de stabilirea 
exactă a deosebirilor ce există între modul de asociere la specia 
umană şi la celelalte specii animale. Adică: trebue să fie lămurită 
mai întîi problema dacă există o formă socială specific umană, 
deosebită de formele sociale la celelalte specii animale, presupu- 
nînd că specia umană, din punct de vedere biologic, reprezintă 
un caracter unitar bine distinct faţă de toate celelalte specii, la 
cari, în acelaş fel, modul de asociere ar depinde de caracterul 
lor propriu. 


HI 

Deslegarea problemei formulate în capitolul precedent nu se 
poate da decît în baza unui studiu comparativ al tuturor tipu¬ 
rilor. de asociere rînduite după diferitele specii şi varietăţi de 
animale. 

Studiul asociaţiilor de plante trebue lăsat la o parte, întrucît, 
din cele ce putem desprinde din încercările sociologiei vegetale, 
la plante nu e vorba de societăţi formate din indivizi de aceeaş 
specie, ci de „unităţi" constituite prin simbioză şi parasitism. 
Şi, în afară de asta, societăţile de plante numai în mod metaforic 
pot fi numite societăţi, lipsind orice elemente de asociere con¬ 
ştientă a indivizilor. Asociaţiile de plante rezultă în mod ex¬ 
clusiv din adaptarea pasivă a lor la un mediu anumit. Natura 
mediului determină deci tn mod absolut tipul de asociere. Cînd 
zicem că plantele transformă mediul prin procesele lor vitale, 
şi îl transformă chiar pentru a-şi creia condiţii mai prielnice de 
traiu şi înmulţire, cînd se vorbeşte de luptă pentru existenţă 
între plante, de selecţiunea naturală, supravieţuirea individului 
mai puternic, etc., trebue să ne dăm seama că întrebuinţăm aci 
termeni luaţi din viaţa animalelor şi mai ales a omului, unde 
pe lîngă procesul- pur obiectiv de adaptare a organismului la 
mediu intervine şi „subiectivitatea", în cele trei grade ierarhice 
cunoscute subt denumirile de senzibilitate, inteligenţă şi raţiune, 
iar procesele „vegetative" lipsite de subiectivitate la plante 
reprezintînd treapta cea mai inferioară a vieţii. 

Dacă celor patru trepte ale ierarhiei biologice le-ar cores¬ 
punde tot atîtea trepte ale organizaţiei sociale, soluţiunea pro- 


www.dacoromanica.ro 


374 


TRAIAN BRĂILEAKU 


blemei ar fi uşoara. Dar: se poate oare afirma că complexitatea 
organizaţiei sociale creşte în raport direct cu desvoltarea in-. 
teligenţei, astfel că animalele cele mai inteligente ar fi şi cele 
mai sociabile ? Apoi: .depinde oare caracterul specific al socie¬ 
tăţii umane de faptul că omul este fiinţă raţională, singura fi¬ 
inţă raţională ? Şi în sfîrşit ar mai fi de văzut, dacă termenii 
de instinct, intelect, raţiune, etc., au ufî înţeles bine determinat 
şi univoc, deci dacă în psihologie de pildă, sau în sociologie 
toţi autorii sunt de acord asupra definiţiunii acestor concepte. 

Una din cele mai interesante lucrări cari ating problema noa¬ 
stră, a raportului între biologie şi sociologie, este fără îndoială 
cea a lui Hermann Legewie „Organismus und Umwelt" (orga¬ 
nismul şi mediul), care cuprinde două secţiuni: 1. „Impor¬ 
tanţa sociologiei animale pentru ştiinţa societăţii" şi 2. „Teme¬ 
liile ştiinţei despre corp-suflet" (Die Grundlagen, der Leib- 
Seelenkunde). 

Intemeindu-se pe lucrări precedente (Alverdes, Tiersoziologie 
1925; Deegener, Die Formen der Vergesellschaftung im Tier- 
reiche, 1918), autorul se strădueşte să pună problema dintr'un 
nou punct de vedere. El nu se mulţumeşte cu ordonarea şi 
sistematizarea materialului empiric şi cu încercări de explicaţie 
a fenomenelor cu ajutorul psihologiei şi sociologiei umane, ci 
accentuează necesitatea de a scoate la iveală „specificitatea" fe¬ 
nomenelor sociale la animale, pentru a se vedea, în urmă, în- 
trucît cunoaşterea felului de asociere a animalelor poate con¬ 
tribui la o înţelegere mai bună a societăţii omeneşti. 

Sociologia animală trebue, cel puţin la început să se con- 
stitue cu mijloace proprii fără a aplica chiar dela început cate¬ 
gorii luate din sociologia umană. Dat fiind însă că şi fenomenele 
sociale la animale reclamă o explicare psihologică, sociologia 
animală ar trebui să se poată întemeia pe o psihologie animală. 
Din nefericire şi psihologia animală a recurs la psihologia 
umană, căutînd a pătrunde la înţelegerea psihei animale prin 
analogie cu fenomenele psihice constatate la om. Deslegarea 
problemei reclamă deci, după părerea autorului, o ieşire din 
acest cerc vicios printr’o cercetare nouă chiar a chestiunilor 
principiale, pornind dela punctul de unire a ştiinţei sociale cu 
ştiinta sufletului. Legătura aceasta o găsim în procesele vitale, 
cari sunt şi sociale şi psihice. Deci şi sociologia şi psihologia tre- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


375 


buesc ancorate în biologie considerată ca ştiinţă a fenomenelor 
vitale. 

„In general rezultă pentru noi... necesitatea de a înţelege pro¬ 
cesele sociale precum şi psihice pornind dela viaţă. Drumul 
este acesta: vom trebui să cunoaştem anumite fenomene cari 
pentru cercetările de specialitate sunt obiect al biologiei. Aceste 
rezultate le punem în legătură cu procese sociale observate la 
animale, pentru a cerceta, cu ajutorul cunoştinţelor dobîndite în 
acest mod, chestiunea în ce fel se poate utiliza pentru sociologia 
omului nexul între factorii biologici şi procesele sociale con¬ 
statate la animale" (o. c. pag. 6). 

Realitatea dela care trebue să pornim în căutarea deslegarii 
acestei probleme trebue să fie animalul sau omul ca unitate tru- 
pească-sufletească. Căci corpul e legat strîns de suflet, iar 
aşazisele ştiinţe ale spiritului (Geisteswissenschaften) au ne¬ 
glijat să ia în considerare acest nex indisolubil, tratînd trupul 
şi trebuinţele sale ca ceva secundar. Dar, susţine autorul „nici 
sufletul, nici trupul n’au, fiecare pentru sine, niciun înţeles. 
Numai amîndouă la un loc, într’o unitate nedespărţită, care nu 
poate fi divizată decît din punct de vedere metodic, amîndouă 
la un loc ca individ, animal sau om, formează baza oricărei cer¬ 
cetări asupra realităţii", (pag. 7). 

Spre deosebire şi în opoziţie cu concepţia curentă, creerul nu 
va fi considerat ca un organ căruia îi sunt subordonate toate 
cele ce se ţin de corp; „creerul nu reprezintă nicio culme, ci 
numai un organ de mijlocire, menit să reguleze, prin mediu 
şi în mediul împrejmuitor, satisfacerea trebuinţelor care-şi au 
rădăcina în cele trupeşti. Cu cît această lume împrejmuitoare 
este mai complicată cu atît mai dificilă este înţelegerea nexului 
între trup şi această lume împrejmuitoare cu ajutorul creerului 
şi deci cu ajutorul psihei. Lumea împrejmuitoare a omului este 
însă în primul rînd societatea. Totastfel, mutatis mutandis, şi 
pentru animal, se’nţelege însă numai întrucît trăeşte în aso¬ 
ciere" (o. c. pag. 7). 

Şi încă un citat mai lung pentru a fixa atitudinea autorului în 
această problemă. 

„Rezultă, binezis, cu totul dela sine, ca să se cerceteze mai 
întîiu relaţiile mai puţin complicate de acest fel la animal, 
deoarece lumea împrejmuitoare e aci mult mai uşor de prins 


www.dacoromanica.ro 


376 


TRAIAN BRĂILEANU 


dintr’o privire, adică ea este mai mică şi individul însuşi mai 
puţin complicat. Vorbim deci, cel puţin deocamdată, cît lipseşte 
referirea expresa la om, numai despre animal. Dacă aci însă, 
pentru simplificare, vom vorbi despre căsătorie, viaţă familiala 
şi organizaţie de Stat la animale, prin asta nu se afirmă că fa¬ 
milia, căsătoria, Statul, etc., sunt la animal sau om identice. 
Trebue să ţinem totdeauna seama de faptul cît de străin ne 
este în realitate animalul, mai ales că noi privim tot ce se re¬ 
feră la el la început cu ochii noştri umani şi umanizanţi, astfel 
că din această cauză chiar noi judecăm animalul în mod uni¬ 
lateral. Totdeauna trebue să ne amintim că aceste relaţii, cari 
sunt luate din viaţa omenească, nu reprezintă decît expediente 
cu ajutorul cărora căutăm a pricepe viaţa animalelor. In reali¬ 
tate, se’nţelege, nu există la animale viaţă conjugală (Ehe), 
nici viaţă familială sau politică; nu există nici fidelitate, nici 
intenţie de ajutor reciproc, etc. Dar putem spune, că la om şi 
la animal, se pot constata fenomene asemănătoare, dar nu iden¬ 
tice, curţi e viaţa conjugală (Ehe), etc., cari, oricît de diferite 
ar fi, izvorăsc totuş în ultimul rînd din acelaş izvor", (pag. 7-8). 

Am fixat astfel punctul de plecare al autorului, de unde re¬ 
zultă şi direcţia în care se va desfăşura toată expunerea sa. 
Noi îl vom urma numai pînă la răscrucea unde sociologia trebue 
să se despartă de biologie, deci unde ea trebue să părăsească 
zona de contact comună celor două ştiinţe. Căci şi acest autor 
biologist, ca mulţi alţii, caută rezolvirea tuturor problemelor 
pe aceeaşi linie. El depăşeşte deci zona de contact şi intră în- 
tr’un domeniu străin, operind aci cu aceleaşi categorii. Tendinţa 
sa este de a deslega, păstrînd aceeaşi direcţie, problema rapor¬ 
tului între corp şi suflet, în temeiul raportului stabilit dela în¬ 
ceput între aparatul vegetativ şi creer, raport în care creerul 
este pus în slujba aparatului vegetativ. In domeniul biologic 
şi în zona de contact, această formulare poate fi acceptată, dar 
raportul se schimbă în momentul ce depăşim hotarele biologiei 
şi intrăm în sociologia umană, nemai vorbind de faptul că deja 
în zona de contact se pot observa şi la animale anumite feno¬ 
mene cari ies din cadrele biologiei şi nu pot fi explicate numai 
cu categoriile acestei ştiinţe. 

Astfel, chiar în citatul ultim, afirmaţia autorului că: la animale 
nu există viaţă conjugală (Ehe), nici viaţă familială, nici viată 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


377 


politică, ci numai fenomene asemanatoare cari iz\oresc totus di i 
acelaş izvor, cuprinde o contradicţie care nu poate fi înlăturata, 
dacă rămînem pe acelaş plan. 

Noi afirmăm, pentru a fixa chiar dela început atitudinea noa¬ 
stră, că şi la om, considerat ca animal (—obiect al biologiei), 
viaţa conjugală, familiala şi politica este aceeaş ca şi la unele 
animale. Deosebirea mare şi hotarîtoare între societăţile umane 
şi cele animale consistă în faptul (pe care numai sociologia în 
domeniul ei propriu şi cu categoriile ei îl poate desprinde si 
analiza), că la om creerul devine stăpin al aparatului vegetativ, 
că la om creerul reprezintă de fapt o culme şi nu este numai un 
instrument de mijlocire între aparatul vegetativ şi lumea îm¬ 
prejmuitoare. 

Nu putem presupune însă că la om aceasta schimbare se pro¬ 
duce printr’o minune, prin revelaţie de pilda care îi desvalue 
omului menirea sa supranaturală. Ci trebue să se gaseasca in¬ 
dicii că şi la unele animale acest raport între creer şi organele 
vegetative oscilează, astfel încît creerul manifestează o ten¬ 
dinţă vădită de a-şi dobîndi primatul asupra aparatului vege- 
iativ. La om există posibilitatea ca creerul să-şi institue o do- 
minaţiune accentuată. Problema va fi de a cerceta şi stabili în 
ce stă această posibilitate şi cari sunt limitele ei. 

Dar, deocamdată, să rămînem în domeniul comun al biolo¬ 
giei şi sociologiei, unde autorul nostru (Legewie) aduce con¬ 
tribuţii de mare importanţă pentru înţelegerea fenomenelor so¬ 
ciale. 

Constatarea cea mai rodnică în consecinţe este că, deşi viata 
conjugală, cea familială, precum şi mari părţi ale vieţii sociale 
în general se grupează în jurul conservării speciei, al genera- 
ţiunii, totuş acest mod de a asigura perpetuarea speciei repre¬ 
zintă numai o fracţiune din infinita variaţie a masurilor pe cari 
le-a luat natura în acest scop. 

Adică: bisexualitatea sau amfigonia nu implică asocierea, deci 
nici viaţa conjugală, nici familială, nici sociala în general, iar 
pedealtăparte sfera vieţii sociale depăşeşte limitele asocierilor 
cari servesc pentru asigurarea perpetuării speciei. Prin nume¬ 
roase şi interesante exemple ni se arată ca fecundarea nu e le¬ 
gată de viaţa conjugală, nici desvoltarea germenilor nu reclama 
în mod necesar viaţa familială. La multe animale, de cele mai 


www.dacoromanica.ro 


378 


TRAIAN BRĂILEANU 


diferite specii, fecundarea are loc prin întîlnirea întîmplătoare 
şi trecătoare a doui indivizi de sex diferit, fără să existe şi să 
se stabilească o legătură durabilă între ei. Aci termenul de 
„soţi" este cu desavîrşire impropriu, in ce priveşte desvoltarea 
germenilor, natura ne oferă cele mai variate şi minunate pro¬ 
cedee. Biologia enunţă o lege generală: cu cît mai puţin ce¬ 
lulele germinale sunt înzestrate cu substanţă nutrivită, cu cît 
mai puţin se îngrijesc părinţii de creşterea puilor, cu atît mai 
mare trebue să fie numărul germenilor depuşi, întrucît proba¬ 
bilitatea ca unii din aceşti germeni să găsească din întîmplare 
condiţiuni prielnice de desvoltare este foarte redusă. Acest fe¬ 
nomen îl observăm mai ales la animale inferioare, paraziţi d. ex. 

La animalele cari grijesc pentru desvoltarea germenilor şi 
creşterea puilor, numărul germenilor depuşi scade. Dar şi în 
modul cum îngrijesc părinţii pentru progenitură, avem o variaţie 
extraordinară. Unele animale, de ex. multe insecte, caută să 
depună ouăle într’un loc unde larvele găsesc imediat hrana ce 
le prieşte, sau adună chiar hrană şi depun apoi ouăle. Dar ma¬ 
mele nu se îngrijesc mai departe de desvoltarea germenilor, 
ele nu-şi cunosc puii şi nu trăesc cu ei la un loc. Aci nu se 
constitue viaţa familială. 

Familia 'se naşte abia cînd părinţii depun o muncă efectivă 
pentru creşterea puilor. Observaţia vieţii diferitelor animale ne 
arată că există familii maternele, familii paternele şi familii p㬠
rinteşti. Cele mai obicinuite sunt familiile maternele, dar s'a 
observat la unele broaşte şi la o varietate de peşti că tatăl gri- 
jeşte pentru progenitură, pe cînd mama nu se interesează de 
loc de creşterea puilor. 

Familii părinteşti găsim în primul rînd la paseri şi aci po¬ 
rumbeii ne dau cel mai tipic exemplu, întrucît la clocit, cît şi 
la hrănirea puilor iau parte ambii părinţi. La porumbei avem 
deci şi viaţă conjugală şi familie părintească. 

La mamifere, după observaţiile naturaliştilor, predomină fa¬ 
milia maternelă, iar bărbatul e legat de familie prin mijlocirea 
femeii. Aci viaţa conjugală se menţine pe lîngă viaţa familială. 

Forma vieţii conjugale (promiscuitate, poligamie, monogamie} 
precum şi durabilitatea ei variază în limite foarte largi la dife¬ 
rite specii şi după contingenţele influenţei factorilor exteriori. 

Pe lîngă aceste asociaţii cu caracter final, izvorîte din func- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


379 


ţiunea organelor vegetative, mai există şi aglomeraţii de animale 
de acelaş tip biologic în locuri prielnice pentru viaţa lor: căl¬ 
dură, umezeală, vegetaţie, etc. Aceste aglomeraţii n’au însă 
nicio semnificaţie socială. Altfel se prezintă în cazul animalelor 
cari trăesc în horde (turme, stoluri, etc.), deci al animalelor 
gregare. La aceste se structurează pe deasupra legăturilor con¬ 
jugale şi familiale o „formă socială" prin ierarhizarea indivi¬ 
zilor şi tendinţe de cooperare în vederea folosului întregului 
grup. Această cooperare se referă mai ales la apărarea grupului 
împotriva unor duşmani externi. Solidaritatea interioara a gru¬ 
pului în faţa primejdiilor externe e întîiul indiciu de trecere 
dela asociaţia izvorîtă din instinctele conjugale şi familiale, la 
constituirea unei societăţi propriu zise, 

Dar solidaritatea aceasta se manifestează nu numai faţa de 
duşmani, de pildă faţă de animale de altă specie, ci şi faţă de 
animale de aceeaşi specie. Indivizi „străini" nu se primesc decît 
în cazuri excepţionale, tot astfel contopirea de horde nu se face 
lesne. Sunt şi cazuri cînd un individ e eliminat din grup. Con¬ 
stituirea hordei se sprijină deci pe viaţa conjugală şi familială: 
individul aparţine hordei prin naştere, şi între generaţiile ce se 
succed se înfăptueşte o legătură care depăşeşte limitele vieţii 
conjugale şi familiale. Intre clasele de vîrstă se stabilesc apoi 
raporturi de „camaraderie", prin joc şi exerciţii de luptă; am 
putea zice că „sportul" intervine şi aici pentru a închega uni¬ 
tatea socială. Hoarda are de regulă un conducător, care im¬ 
pune o anumită disciplină şi ierarhie. 

Dar, să notăm bine, că această structură a hordei prezintă nu¬ 
mai indicii şi tendinţe „sociale". Horda este mai mult un cadru 
în care se desfăşoară viaţa conjugală şi familială, în care uni¬ 
unea conjugală şi familia se constituesc şi se desfac. Dar chiar 
această desfacere şi refacere a grupurilor familiale prezintă o 
permanentă turburare şi primejduire a unităţii hordei. La unele 
animale mai mult, la altele mai puţin, apoi după intermitenţa 
funcţiunii organelor de reproducere, precum şi după disponi¬ 
bilitatea mijloacelor de subsistenţă, întinderea, consistenţa, struc¬ 
tura hordei se schimbă neîntrerupt, sau oscilează în jurul unui 
punct optim de solidaritate şi coeziune. 

Omul poate fi considerat, în temeiul expunerilor de mai sus, 
ca animal gregar, şi anume ca mamifer gregar, iar unitatea so- 


www.dacoromanica.ro 


380 


TRAIAN BRĂILEANU 


ciala umana cea mai largă, pe care o putem numi originară, 
adica corespunzînd constituţiei biologice a individului uman, 
este horda. 

Trecerea dela horda la organizaţia socială nu se poate ex¬ 
plica însă în domeniul şi cu categoriile biologiei. Organizaţia 
sociala specific umană depăşeşte cadrele biologiei. 

Pentru a rezolvi această problemă trebue să vedem însă cum 
s’a înfăptuit acest „progres" în viaţa animalelor. 


IV 

Există, după cum arată şi Legewie, şi precum ştim cu toţii, 
societăţi animale a căror structură prezintă o complicaţie extra¬ 
ordinara şi cari au fost şi sunt numite State. Albinele, furnicile 
şi termitele formează societăţi perfect echilibrate şi ierarhizate, 
intemeiate pe principiul diviziunii muncii şi al „specializării". 
Aceste societăţi au fost considerate de mulţi ca „ideale", supe¬ 
rioare societăţilor omeneşti în ce priveşte stabilitatea lor, etc. 
Cercetări mai temeinice au arătat însă că societatea umană di¬ 
feră în mod esenţial şi principial de aceste „State" de insecte, 
cu toată asemănarea izbitoare. Condiţia pentru formarea acestor 
State este anume diferenţierea organică (fiziologică) a indivi¬ 
zilor. 

Din punct de vedere omenesc statele de insecte sunt compuse 
din indivizi anormali. Aceşti indivizi acţionează în mod necesar 
în folosul comunităţii (ca efect obiectiv al acţiunii lor) în baza 
constituţiei lor fiziologice. Muncitoarele la albine sunt femele 
ale căror organe de reproducţie sunt atrofiate, dar la cari a 
rămas intact instinctul maternei de îngrijire a germenilor depuşi. 
La „regină", avem invers o ipertrofie a aparatului de repro¬ 
ducţie şi o atrofiere sau o înăbuşire a instinctului maternei. 

Dar şi aci sunt posibile variaţii. In anumite cazuri muncitoa¬ 
rele sunt în stare să producă ouă, iar la unele varietăţi femeia 
care întemeiază cuibul creşte singură generaţia întîia de pui, 
cari ajunşi la maturitate iau asupra lor îngrijirea generaţiei ce 
vine, pecînd mama devine regină, adică se dedică numai ouatului. 

Un „Stat" de albine, furnici sau termite nu este deci decît 
o familie maternelă (viaţa conjugală fiind redusă la un minim) 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


381 


în care funcţiile mamei „normale", de reproducere şi de îngrijire 
a puilor, sunt repartizate asupra reginei pedeoparte şi asupra 
Muncitoarelor pedealtăparte. Şi pe cînd la albine muncitoarele 
au şi funcţia apărării cuibului, la termite şi aceasta funcţie se 
specializează prin formarea unui tip individual nou: soldaţii. 

La om, ca şi la animalele gregare, toţi indivizii sunt normali. 
De aci a rezultat, cum am văzut, acea instabilitate a echili¬ 
brului social şi turburarea continuă a solidarităţii interne prin 
desfacerea şi refacerea grupurilor conjugale şi familiale înăun¬ 
trul hordei. 

Totuşi omul a ajuns, el singur între toate mamiferele gregare, 
la întemeierea de State cari întrec cu mult complexitatea struc¬ 
turii Statelor de insecte. Explicarea acestui fenomen trebue cău¬ 
tată în procesele ce se desfăşoară înăuntrul hordei omeneşti şi 
cari transformă horda în societate. Iar aceste procese, deşi sunt 
ancorate în procesele vitale (individuale), le depăşesc totuşi şi 
nu mai pot fi descrise şi explicate nici în bio-sociologie, ci intra 
în domeniul sociologiei. 

Considerînd anume natura biologica a omului, noi ajungem 
la rezultatul, în aparenţă paradoxal, că omul nu este o fiinţa 
socială, ci numai gregară. El poate deveni însă fiinţă socială prin 
creiarea de tipuri individuale diferenţiate din punct de vedere 
psihic cu ajutorul educaţiei. Instrumentul educaţiei este graiul 
articulat. Prin graiu se înfăptueşte comunicarea intelectuala, se 
creiază o lume interindividuală şi valori „obiective", indepen¬ 
dente de funcţiunea subiectivă a aparatului vegetativ. Aceasta 
independenţă este însă numai relativă şi variază în funcţie de 
intensitatea educaţiei. 

Incepînd dela acest punct, intrăm în plina sociologie umana. 
Această ştiinţă va trebui să arate în ce condiţiuni concrete şi 
subt influenţa căror factori precum şi prin ce mijloace şi în ce 
măsură s’a înfăptuit la om primatul creerului asupra aparatului 
vegetativ. Căci numai ţinîndu-se seama de contingenţele influ¬ 
enţei factorilor exteriori se poate lămuri semnificaţia proceselor 
sociale, se poate explica finalismul social, tendinţa spre progres, 
spre o organizare socială tot mai perfectă. Orientarea acţiunii 
Individuale după idealurile sociale este un rezultat al luptei con¬ 
tinue între omul gregar şi omul social, între instinct şi raţiune. 

In lucrările mele de pînă acuma m’am străduit să arăt pe ce 


www.dacoromanica.ro 


382 


TRAIAN BRÂILEANU 


căi s’ar putea căuta deslegarea acestor probleme atît de dificile. 
In orice caz deslegarea nu poate fi căutată pe linie dreaptă nici 
pornind dela ştiinţele naturale, nici dela cele spirituale. Pozi- 
ţiunile extremiste denaturează realitatea şi opresc progresarea, 
şi aşa foarte dificilă a sociologiei ştiinţifice. Dar aceste concepţii 
mai cuprind şi primejdii reale pentru societatea omenească, creind 
o stare de nelinişte, de neîncredere în posibilităţile de progres 
şi de perfecţionare a organizaţiei sociale. 

Literaţii moderni răstoarnă în fiecare zi ierarhia valorilor, do¬ 
vedesc că temeliile civilizaţiei noastre sunt şubrede şi că prăbu¬ 
şirea e inevitabila. Unii cer o regenerare spirituală prin înţe¬ 
lepciunea Orientului, alţii cer întoarcerea la Evul mediu, şi nu 
lipsesc nici cei ce propăvăduesc întoarcerea la natură. Autorii 
acestor scrieri pretind că fac filosofie a istoriei sau a culturii şi 
civilizaţiei, iar unii sociologi cred că sociologia ar trebui sa de¬ 
vină „filosofică". Dar cea mai mare primejdie ne ameninţă din 
partea pedagogiei cînd s’ar lăsa ademenită de aceste teorii pentru 
a se adapta concepţiei „moderne". 

Concepţia noastră, r „reacţionară", se întemeiază pe argumente 
biologice şi sociologice, ştiinţifice, empirice şi obiective. Vom 
arăta erorile poziţiunilor extremiste, şi vom schiţa pe scurt con¬ 
cepţia noastră. 


V 

Prin concepţii extremiste înţelegem pe cele ce se întemeiază, 
în explicarea fenomenelor sociale, în mod exclusiv sau pe ştiin¬ 
ţele naturale (biologice) sau pe ştiinţele spiritului. Direcţia 
în care se mişcă concepţia biologică-naturalistă porneşte dela 
sofişti şi merge în linie dreaptă peste Rousseau, Nietzsche, la 
Bergson şi Freud, cealaltă urmează calea cunoscută a raţionalis¬ 
mului, începînd cuPlaton şi ajungînd, peste sf. Toma de Aquin, 
la Kant şi Hegel. 

Raţionalismul a păcătuit cîndva, dar nu prin exagerarea impor¬ 
tanţei factorului spiritual şi prin postularea primatului intelec¬ 
tului asupra instinctelor, ci prin neînţelegerea legăturii între 
intelect şi instincte (sau afecte) şi deci prin neglijarea vieţii 
afective. Această neglijare a încurajat direcţia opusă, naturalistă, 
să proclame primatul instinctelor şi afectelor, susţinînd că ra- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


383 


ţiunea trebue să stea în slujba vieţii afective, deci sa ser¬ 
vească numai pentru căutarea mijloacelor celor mai potrivite 
menite să satisfacă trebuinţele organice ale individului. 

Se afirmă anume că instinctele dau o orientare sigură acţiunii 
omeneşti: dovada ne-o dă viaţa animalelor; societăţile animale 
cele mai echilibrate se datoresc funcţiunii perfecte a instinc¬ 
telor. Intelectul şi raţiunea introduc numai o perturbaţie în 
acţiunile omului. Bergsoti de pildă, în „Cele două izvoare ale 
moralei şi religiei" pare a crede că societatea omenească ar fi 
stabilă şi bine echilibrată, dacă n’ar interveni intelectul. Eroare 
fundamentală şi plină de consecinţe funeste. Daca la om n’ar 
exista posibilitatea să se desvolte intelectul şi raţiunea şi sa-şi 
dobîndeasca primatul asupra instinctelor, societatea umana nu 
s’ar putea constitui şi omul ar trăi în horde. Adoptarea concep¬ 
ţiei lui Bergson în educaţie ar însemna să lăsăm ca la copii sa se 
desvolte instinctele în toată puterea lor — pentru a avea o socie¬ 
tate cît se poate de perfectă. Cam în acelaş fel se prezintă şi 
principiile pedagogice ale lui Rousseau şi ale lui Tolstoi. 

Fără îndoială că nu putem înăbuşi instinctele, nu putem îm¬ 
piedica desvoltarea lor, de pildă a instinctului de procreaţie, 
dar noi putem fixa prin educaţie primatul raţiunii — şi anume 
într’un timp cînd instinctele sunt încă slabe şi mai puţin po¬ 
runcitoare. Această dominare a instinctelor prin raţiune, raţio¬ 
nalismul şi-o imagină realizabilă pînă la înăbuşirea totală a lor. 
In practică s’a căutat a se sprijini şi întări acţiunea educaţiei, 
prin norme (morale, religioase, juridice), cari îngrădesc desf㬠
şurarea instinctelor, înlăturînd primejdia ce ar rezulta pentru 
societate din funcţiunea liberă a instinctelor. Se înlătură prin 
norme elementele de conflict între membrii aceleiaş horde se 
opreşte înăuntrul aceluiaş grup căsătoria între rude pentru a 
evita luptele bărbaţilor pentru posesiunea femeilor, se delimi¬ 
tează proprietatea familiilor etc. Prin aceste norme horda se 
transformă în societate. Problema centrală a educaţiei este de 
a-1 face pe individ să observe aceste norme — de buna voie. Sau 
în altă formulare: structura psiho-fizică a copilului trebue ml㬠
diată prin educaţie în aşa fel incit observarea normelor sociale 
să devină pentru copii naturală, ca şi cum copilul s’ar fi născut 
„virtuos", social, altruist, iubitor de lege şi dreptate. 

Dar problema educaţiei este mai complicată, decît am crede 


www.dacoromanica.ro 


3S4 


TRAIAN BRĂILIiANU 


la început şi decît reiesă din teoriile pedagogice curente, chiar 
şi din cele întemeiate pe sociologie. In această problema se în- 
iîlnesc cele mai dificile şi subtile chestiuni filosofice şi meta¬ 
fizice. Ea ar deveni simplă şi clară pentru toată lumea, dacă 
educatorii ei înşişi ar fi oameni perfecţi din punct de vedere 
social, dacă ar crede în valoarea absolută a normelor ce vroesc 
a le impune copiilor. Istoria ne arată că au existat societăţi 
cari s’au apropiat de acest ideal pedagogic — fără teorii pe¬ 
dagogice. Nu ne gîndim numai la Greci şi Romani, dar în 
şcolile bisericii catolice, conduse de oameni cari credeau fără 
şovăire în menirea supranaturală a omului, educaţia forma ca¬ 
ractere sociale demne de toată admiraţia noastră. Noi, cari 
n’am fost prinşi în sfera de influentă a bisericii catolice, putem 
aprecia în mod obiectiv meritele ei pentru civilizaţia europeană. 
Unitatea spirituala a Europei, pentru care imperialismul roman 
a deschis posibilităţile materiale, a fost desăvîrşită de biserica 
creştină, iar înăuntrul comunităţii creştine, catolicismul apusean 
a reuşit să organizeze într’un mod admirabil instituţiile de 
educaţie menite să asigure durabilitatea unităţii spirituale, a 
lumii creştine, să asigure stabilitatea societăţii omeneşti prin 
fixarea unei ierarhii de valori rigide servind individului ca în¬ 
dreptar sigur în acţiunile sale. 

Trebue să notăm însă, şi chiar situaţia noastră de observatori 
şi judecători obiectivi faţă de catolicism ne îngădue să o facem, 
ca salvarea civilizaţiei nu consistă şi nu poate consista în in¬ 
trarea întregii omeniri în comunitatea bisericii romano-catolice. 
Dar, cert este că numai prin aplicarea aceloraşi principii, peda¬ 
gogice se poate înfăptui idealul social uman. Adică şi biserica 
orientală a năzuit să prindă naţiunile intrate în sfera ei de in¬ 
fluenţă într’un sistem de educaţie asemănător, dar n’a reuşit să-şi 
creeze instituţii cari să atingă, din punct de vedere al organi¬ 
zaţiei lor şi al conducerii unitare, perfecţiunea instituţiilor ca¬ 
tolice. Cînd, în timpurile mai noui şi în unele ţări mai devreme 
în altele mai tîrziu, Statul a luat asupra sa conducerea şi orga¬ 
nizarea instituţiilor de educaţie, principiile învăţămîntului laic 
trebuiau lămurite, mai ales cu privire la scopul educaţiei. As¬ 
pectul teoretic al acestor discuţiuni îl cunoaştem din istoria 
filosofiei. Raportul între credinţă şi ştiinţă, separaţiunea mo¬ 
ralei de religie etc. sunt probleme cari pasionează în acele vre- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROHLKMIîLE SOCIOLOGICI 


3S5 


muri pe teoreticieni. Dar aceste conflicte ideologice sunt mani¬ 
festări ale luptei ce se dă între preoţi şi noua elită intelectuală, 
emancipată de supt tutela bisericii, pentru dominaţiunea spiri¬ 
tuală a mulţimii. Noua elită laică trebuia să-şi legitimeze preten¬ 
ţiile, de conducere printr’o formulare lămurită a ideologiei ei 
şi, ceea ce e mai important, ea trebuia să-şi dobîndească în 
mod real stăpînirea spirituală asupra mulţimii. Peripeţiile aces¬ 
tor lupte, Auguste Cornte le descrie ca desfaşurîndu-se în trei 
faze, ca trecerea dela teologie la filosofie (metafizică) şi de aci la 
ştiinţa positivă. Dar teoria sa, deşi pretinde a exprima aspec¬ 
tul evoluţiei omenirii, nu redă decît în mod aproximativ as¬ 
pectul prefacerilor ideologice şi sociale în ţările catolice şi mai 
ales în Franţa. Căci în unele ţări, de pildă cele protestante, 
preoţii şi intelectualii laici ajunseră destul de repede la un 
compromis şi la o colaborare pacinică şi rodnică, în alte ţări 
cum a fost cazul Romîniei, preoţii nici nu avuseseră acel 
rol predominant în conducerea mulţimii, lipsindu-le o organi¬ 
zaţie puternică şi unitară, astfel că în momentul cînd Statul 
a început să organizeze şcoala, intelectualii n’au întîlnit nicio re¬ 
zistenţă, nici teoretică nici practică, din partea Bisericii. 

Intelectualii laici puteau deci organiza Şcoala în deplină li¬ 
bertate şi după ideologia lor. Dar care era această ideologie? 
Ea nu putea fi decît ideologia dobîndită de aceşti intelectuali 
prin educaţia lor. Şi, precum ştim, ei s’au format la şcolile 

laice din Apus, în Franţa mai ales. Prin urmare, după tipul 
şi principiile acelor şcoli au fost organizate şi instituţiile noa¬ 
stre şcolare. Rezultatele au fost dezastruoase, catastrofale. Sta¬ 
rea în care a ajuns clasa noastră conducătoare în manifestările 
ei sociale (morale şi politice în primul rînd) ne dă dovada cea 
mai evidentă că Şcoala noastră nu este în stare să formeze 

o elită intelectuală care să poată conduce afacerile publice în 
temeiul unei ideologii unitare şi bine lămurite şi stăpînă pe 
sufletul mulţimii. - 

Vina nu o poartă admirabila şcoală laică franceză, cum la 

aceleaşi rezultate am fi ajuns, dacă şcolile noastre ar fi fost 
organizate după model german, englez sau american. 

Pentru a înţelege acest lucru, trebue să ne dăm seama că şco¬ 
lile apusene, aşa numite laice sau de Stat, continua tradiţia 

şcolilor medievale. Luptele, „revoluţiile", cari au agitat spiri- 

25 


www.dacoromanica.ro 


386 


TRAIAN BRĂILEANU 


tele şi au împins la formarea de partide în sînul elitelor apu¬ 
sene nu au întrerupt desvoltarea organică a instituţiilor de edu¬ 
caţie şi învăţămînt. Dimpotrivă, aceste lupte au stimulat ac¬ 
tivitatea, au împins la perfecţionarea organizaţiei lor. Iar acolo 
unde de pildă biserica îşi continuă activitatea ei educativă prin 
instituţii proprii, şcoala laică trebue să năzuiască a se menţinea 
la înălţime, atît din punct de vedere moral cît şi intelectual. Ea 
trebue să dovedească , prin rezultatele obţinute, că de pilda 
morală n’are nevoie de sprijinul religiei. Ea nu poate elimina 
din îfrivăţămînt religia fără a o înlocui prin morală, şi anume în 
aşa fel ca rezultatul educativ să fie cel puţin acelaş, daca nu 
chiar superior. La această luptă participă, şi acest fapt trebue 
să-l notăm bine, cu cel mai mare interes şi părinţii. Familiile 
catolice şi protestante nu se lasă ademenite de fraze goale, 
oricît de binesunătoare ar fi, cînd e vorba de educaţia copiilor, 
de soarta sufletului copiilor. 

Pentru lumea apuseană problema sufletului, legată de cea a 
existenţei lui Dumnezeu şi a răsplăţii după moarte, nu se reduce 
la o simplă afacere „popească^ sau la o controversă teoretică, 
în care teologii şi filosofii îşi încearcă agerimea intelectului în 
aflarea argumentelor pro şi contra, ci reprezintă cheia de boltă 
a organizaţiei sociale. De aci se explică rezistenţa împotriva 
laicizării complete a educaţiei prin şcoală: biserica reuşi astfel 
să-şi păstreze un rol important în educaţia tineretului şi chiar 
să continue, prin instituţii de învăţămînt proprii, activitatea ei 
şcolară din trecut. 

La noi, .şcoala laică s’a constituit fără rezistenţă şi în deplină 
libertate. Şi cum biserica nu s’a interesat prea mult de şcoală, 
la început fiindcă nu existau şcoli, lipsind interesul pentru 
ştiinţă, iar în urmă fiindcă nu şi-a dat seama de importanţa şcolii 
pentru conducerea sufletească a mulţimii, şcoala laică ş'a putut 
desvolta fără piedici şi păstrîndu-şi în toate gradele de învă- 
ţămîjtyt, dela Universitate pînă la şcoalele primare săteşti, acelaş 
caracter de laicitate integrală, adică de ştiinţifism teoretic, care 
începe cu îndoiala în orice adevăr revelat şi sfîrşeşte cu nega- 
ţiunea oricărai adevăr absolut. Dar cum omul nu poate trăi fără 
credinţă, sufletul, atît al elitei cît şi al masselor, a început să se 
deschisă pentru toate ereziile şi utopiile importate din afară. 

Şi la noi, ca şi aiurea, Evreii au fost aceia cari au introdus şi 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


387 


răspîndit „religia" izvorîtă din concepţia materialistă a istoriei, 
pregătind astfel răsturnarea elitei creştine desrădăcinate şi înlo¬ 
cuirea ei cu „teocraţia comunistă-iudaică". Consecinţele politice 
ale acestui proces terminat se văd în Rusia, consecinţele reacţiunii 
reuşite împotriva acestui proces de disoluţie se pot canstata în 
Italia şi Germania. 

întrebarea e: îşi dau oare seama preoţii şi intelectualii noştri, 
elita noastră socială., de primejdia ce ne ameninţa? îşi dau oare 
seama că tineretul nostru crescut în şcolile noastre e otrăvit pînă 
în adîncul sufletului de scepticism, zbătîndu-se în căutarea unui 
ideal pentru a-şi linişti sufletul însetat de credinţă, de adevăr ne¬ 
tăgăduit? 

In faţa simptomelor de decadenţă morală a tineretului elita 
noastră a descoperit cauzele: romanele poliţiste şi cinematograful. 
Prin urmare: control sever al lecturii elevilor şi oprirea frecven¬ 
tării cinematografelor. Dar formula e prea simplă pentru a fi 
adevărată. Romanele şi cinematograful desăvîrşesc numai opera 
unei educaţii familiale, şcolare şi sociale lipsită de principii bine 
fixate în credinţă şi moravuri. Familia e în disoluţie, credinţa e 
zdruncinată de ştiinţă, iar moravurile sunt aşa cum le cunoaştem 
toţi: goană după avere fără scrupule în alegerea mijloacelor, 
lux şi destrăbălare la cei de sus, anarhie morală şi vecinică ne¬ 
mulţumire la cei de jos. Şi atunci ne miram că elevii citesc ro¬ 
mane poliţiste şi că .frecventează cinematografele? Dar oare zia¬ 
rele noastre nu toarnă otravă zilnică în sufletele noastre ale tu¬ 
turora. Toate crimele: din gelozie, din beţie, din jaf şi pradă sunt 
relatate cu toate detaliile, toate fraudele şi fărădelegile, celor 
mari şi mici, sunt descrise şi analizate în amănunte. Marea 
mulţime care citeşte ziarele sau e informată prin zvonuri cari 
circulă e convinsă că toţi oamenii politici fură şi mint, că toţi 
funcţionarii iau bacşiş etc. 

Cît despre moralitate nu trebue să căutăm mult care este opi¬ 
nia celor mulţi, şi mai ales despre tineretul nostru de pe la şco¬ 
lile înalte, cît şi despre profesori. In chestiuni de aceste dom¬ 
neşte un indiferentism complet. Dacă cineva îndrăzneşte să 
atingă această problemă, i se pune în vedere că amestecul în 
viaţa particulară e o ştirbire a libertăţii garantată de constituţie. 
Concubinajul, adulterul, prostituţia (reală) sunt chestiuni par¬ 
ticulare, şi pentru funcţionarii publici de orice categorie şi de 


www.dacoromanica.ro 


388 


TRAIAN BRÂILEANU 


orice sex. Şi atunci cum putem crede că aceste moravuri nu 
vor avea influenţă asupra tineretului? Sau este imoralitatea un 
monopol şi o prerogativă pentru cei adulţi şi pentru cei bă- 
trîni? N’ar fi oare bine să introducem uniforme cu număr pe 
mînecă şi pentru cei bătrîni ca să-i putem identifica în dru¬ 
murile lor „particulare". 

Dar oare concepţia miniştrilor în chestia uniformei este cea 
bună şi adevărată? Noi credem că uniforma este o distincţie, un 
semn exterior care trebue să ridice moralul elevului. Ea are 
menirea să şteargă deosebirile între bogat şi sărac, să introducă 
în şcoală spirit de egalitate şi solidaritate, „spirit de corp", de 
camaraderie. Uniforma trebue purtată cu mîndrie, portul ei trebue 
să oprească dela sine purtarea rea, nedemnă de persoana care s’a 
învrednicit să-şi dobîndească dreptul să îmbrace uniforma. Ea 
nu este haina de ocnaş pentru ca purtătorul să fie mai lesne 
identificat de poliţie. Uniforma de elev trebue să aibă aceeaş 
semnificaţie ca şi uniforma de ofiţer. Imbrăcînd uniforma, ele¬ 
vul trebue să aibă conştiinţa că aparţine unei elite, că e pe calea 
să-şi dobîndească dreptul de a aspira la cele mai înalte demnităţi 
în Stat. Cea mai grea pedeapsă pentru elev ar trebui să fie 
interzicerea de a purta uniforma pentru un anumit timp, iar pen¬ 
tru elevul eliminat desbrăcarea uniformei ar trebui să însemne 
cea mai grea pedeapsă morală. 

Dar să vorbim şi despre lectura elevilor. Trebue să le dăm ele¬ 
vilor lectură bună, sănătoasă, morală şi se înţelege şi interesantă, 
adică estetică. Cel mai sever control e necesar, atît din partea p㬠
rinţilor cît şi a şcolii. Tineretul e avid de lectură. Cartea e cel 
mai însemnat mijloc de educaţie şi are o influenţă covîrşitoare 
asupra formării sufletului tineretului. 

Să începem cu cartea de şcoală? Cunoaşteţi cu toţii manualele 
noastre de liceu, cum sunt scrise, cum sunt tipărite, cum sunt 
legate, cum sunt ilustrate! Dar dacă un elev are gust pentru 
istorie: ce istorie mai pe larg a Grecilor şi Romanilor, scrisă 
frumos în limba noastră romînească îi recomandaţi? Sau chiar 
o istorie a Romînilor? 

Şi literatura noastră modernă? 

De pildă Ion sau Ultima noapte de dragoste, sau Bordeiul 
de pe Nistru, Noroiul, etc. Unele din aceste cărţi se dau ca 
premii elevelor de liceu, celor mai bune eleve. Pe vrmea mea 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


389 


un roman ca Ion ar fi fost confiscat şi de părinţi şi de profe¬ 
sori din mina copiilor, astazi lectura lui e obligatorie pentru 
bacalaureat. Orice autor modern se crede dator să introducă 
în fiecare din operele sale nemuritoare cel puţin două trei pa- 
sagii cu obscenităţi — dealtminteri n’ar fi modern şi n’ar avea 
„frumoase succese de librărie" şi şanse să fie filmat. Căci şi 
filmele moderne trebue să arate cel puţin doua, trei situaţii „emo¬ 
ţionante" pentru a atrage publicul. „Pe vremea mea" reprezen¬ 
tarea piesei „Madame sans gene" într’un oraş de provincie 
din Bucovina, a fost oprită pentru elevi subt ameninţarea elimi¬ 
nării din şcoală, şi singura expresie tare din Hoţii lui ScliiHer, 
anume termenul popular pentru o femee uşuratecă, era eliminata 
cu grijă din ediţiile menite pentru uzul şcolar. In romanul Ion 
r-u se spune cum se cheamă o astfel de femee, ci se descrie ce 
face. 

Ir romanele poliţiste, în cele mai multe, criminalul e pedepsit: 
împuşcat sau spînzurat. In romanele noastre moderne, recoman¬ 
date elevilor, fapta rea, imorală, se explică şi se motivează în 
mod psihologic, dar nu se condamnă. Autorul se fereşte chiar 
de. a putea fi bănuit că apară moralitatea. A fi moral nu e mo¬ 
dern, nici în viaţă, nici în literatură. Alecsandri, Eminesco, Vla- 
huţă, Coşbuc, sunt „clasici"; ei trebuesc citiţi, dar nu mai cap¬ 
tivează pe nimene. Ei descriu o viaţă care a fost şi care nu 
mai prezintă niciun interes pentru lumea de azi. Eroii de azi 
sunt: apaşul gentilom şi dansatoarea cu suflet de fecioara. 

Psihanaliza! Iată teoria care a deslegat în sfîrşit problema su¬ 
fletului omenesc şi a menirii „adevărate" a omului. Aceasta 
menire nu e supranaturală, ci subnaturală. Ea dovedeşte însă un 
lucrucă raţiunea pusă în slujba instinctelor nu-1 pune pe om 
în rhidul animalelor, ci îl coboară subt nivelul animalităţii. Dacă 
tigrul ar raţiona, n’ar mai exista tigri, căci s’ar mînca unii pe 
alţii, presupunîndu-se că n’ar interveni educaţia care să institue 
primatul raţiunii asupra instinctelor feroce. Dacă omul n’ar 
raţiona, ar trăi şi azi în horde, acolo unde n’ar exista animale 
mai puternice decît el. Raţionînd a devenit cea mai puternică 
fiinţă pe pămînt prin organizaţia socialii. Iar organizaţia socială 
a reclamat în primul rînd înfrînarea instinctelor prin raţiune 
pentru a înlesni colaborarea şi solidaritatea membrilor unei so¬ 
cietăţi. O societate în care educaţia nu dă acest rezultat, intra în 


www.dacoromanica.ro 


390 


TRAIAN BRĂ1LEANU 


disoluţie, se transformă în hordă şi, în constelaţia internaţio¬ 
nală de azi, intră în mod necesar subt dominaţiunea unei socie¬ 
tăţi organizate mai bine. 

Dar se poate întîmpla şi suntem convinşi că se va întîmpla la 
noi, că elita actuală va fi înlocuită printr’o nouă elită romî- 
nească consolidată şi formată sufleteşte pe deasupra şi împo¬ 
triva şcolii oficiale. Tradiţia romînească nu şi-a pierdut ni¬ 
ciodată puterea de influenţă asupra sufletului tineretului nostru. 
Vechile virtuţi, morale şi cetăţeneşti, trăesc încă şi nu vor în- 
tîrzia să iasă la suprafaţă. Vom avea atunci şi altă şcoală, şi 
alţi) profesori, şi alţi elevi, şi alte romane şi alte cinematografe 
— fără să fim nevoiţi a pune pe copiii noştri subt controlul po¬ 
liţiei şi a publicului de pe stradă. Trebue să înodăm iarăşi cu 
putere firul tradiţiei glorioaselor generaţii ale redeşteptării şi 
consolidării noastre naţionale. Gîndurile lui Alecsandri, Emi- 
nescu, Conta, Vlahuţă, Coşbuc vor învia din cărţi, vor străbate 
sufletele tinerei generaţii, purtîndu-le spre zările luminoase cari 
ne fac să întrevedem o Romînie mare şi puternică aşa cum o 
visară marii noştri poeţi şi gînditori. 


VI 

Să ne întoarcem la teorie, căci teoria trebue să constitue fun¬ 
damentul acţiunii practice, şi dacă teoria va fi bună, adică înte¬ 
meiată pe experienţă, pe observaţia faptelor, atunci şi acţiunea 
practică va da rezultate bune. 

Cercetarea naturii biologice a omului ne-a arătat că el este un 
animal gregar şi că prin educaţie devine un animal social, adică 
om. Prin funcţia educaţiei deci se naşte societatea umană. 

In lucrările noastre (Introducere, în sociologie, Sociologia ge¬ 
nerală, Politica, şi apoi în studiul Statul şi comunitatea morală), 
am arătat că există un nucleu social biologic, familia sau gru¬ 
pul familial, în care procesele vitale pregătesc, prin comunica¬ 
rea intelectuală cu ajutorul graiului, elementele cari îi dau acestui 
nucleu posibilitatea de a evolua, de a-şi complica structura subt 
influenţa factorilor exteriori. 

Această evoluţie trebue căutată pe linia raţionalizării pro- 
•gresive, a instituirii primatului raţiunii în determinarea acţiu- 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


391 


nilor individuale. Dar condiţia fundamentală şi primordială pen¬ 
tru această transformare a omului în fiinţă socială este asigura¬ 
rea satisfacerii trebuinţelor organice, biologice, ale individului 
prins în cadrele societăţii. Căci în momentul cînd raţionalizarea 
organizaţiei sociale depăşeşte limitele trase de natura biologica 
a omului, conflictele sunt inevitabile şi existenţa societăţii e 
primejduită. 

Teoria socială a lui Platon, expusă în Republică sa, greşeşte 
prin faptul că preconizează desfiinţarea familiei (a nucleului 
biologic), cel puţin pentru clasa conducătoare, pentru a trans¬ 
forma Statul într’o unitate perfectă. Critica lui Aristotel, în Po¬ 
litica sa, e justă şi bine întemeiată. Eroarea lui Platon rezultă 
din teoria sa psihologică. După el individul se naşte cu o 
structură sufletească neschimbată şi moştenită. Educaţia are sco¬ 
pul să selecţioneze elita descoperind pe acei indivizi cari posedă 
această natură „filosofică". Ea „moşeşte" numai la naşterea so¬ 
cială a indivizilor potriviţi pentru paza şi conducerea Statului. 
Problema organizării Statului ar consista deci la Platon în insti¬ 
tuirea dominaţiunii filosofilor, cari, ajunşi la guvern, ar stabili 
o ierarhie perfectă a cetăţenilor după însuşirile lor psihice. Nu 
mai puţin greşite sunt teoriile cari, recunoscînd rezistenţa naturii 
biologice a omului cred că ea poate fi transformată cu desăvîr- 
şire, adică raţiunea poate deveni stăpînă absolută asupra in¬ 
stinctelor. Cînd teoreticeni de acest fel ajung la putere, ca în Ru¬ 
sia, ei se văd nevoiţi a înlocui educaţia prin constrîngere şi te¬ 
roare pentru a-1 „socializa" pe om cu scopul de a înfăptui un 
„Stat ideal". Natura biologică a omului nu poate fi transfor¬ 
mată nici cu tunuri nici cu mitraliere, ci ea poate fi numai ml㬠
diată şi adaptată la viaţa socială prin educaţie, ţinîndu-se însă 
seama de limitele impuse de factorii biologici. Cu mijloace vio¬ 
lente nu se poate ajunge decît la instituirea sclavajului cu pers¬ 
pectiva unei revolte a sclavilor. 

Dar erorile teoriei lui Platon şi cele ale socialismului-co- 
munist iudaic din zilele noastre sunt prea evidente pentru ca să 
mai pierdem vremea cu critica lor. 

Mai complicată şi subtilă e teoria socială a lui Durhheim, 
care, combinînd cu abilitate concepţia morală idealistă a lui 
Platon cu concepţia materialistă (economică) a socialismului 
marxist, caută să distrugă ultimele rezistenţe şi îndoeli ale eli- 


www.dacoromanica.ro 


392 


TRAIAN BRAlLEANU 


telor naţiunilor europene faţă de asaltul curentului socialist, 
menit, după opiniunea acestui sociolog, să înlocuiască organiza¬ 
ţia democratică şi ‘să desăvîrşească organizaţia „societăţii civili¬ 
zate", cosmopolite se’nţelege şi anationale. 

Şi Durkheim e raţionalist. Şi el vede în instituirea progre¬ 
siva a raţionalizării vieţii sociale linia de evoluţie a societăţii 
umane. Diviziunea muncii şi specializarea tot mai complexă stă 
la baza acestei evoluţii, care începe cu societăţi omogene, în 
cari toţi indivizii sunt asemănători, şi cari societăţi se menţin 
prin solidaritatea mecanică întemeiată pe această similitudine, 
şi se va sfîrşi cu societăţi diferenţiate, în cari indivizii sunt 
specializaţi după aptitudinile lor; solidaritatea în aceste socie¬ 
tăţi devine organică. In societăţile primitive, mecanice, dom¬ 
neşte se’nţelege viaţa afectivă, manifestată prin credinţele şi 
superstiţiile religioase, în cele civilizate, organice, religia va fi . 
înlocuită prin ştiinţă. Procesul acesta, Durkheim îl descrie în 
cele două opere mari: „Les formes elementaires de la vie re- 
ligieuse" şi „De la Division du travail social 11 . 

Pentru a putea explica însă acest proces, adică pentru a arăta 
principiul dinamic care împinge la aceste transformări, Durkheim 
îi dă termenului de „societate" un îhţeles şi o semnificaţie care 
ar putea explica nu numai aceste procese, ci şi toate minuniie 
imaginabile. Societatea are o existenţă proprie, supraindividuală, 
ea îl modelează pe individ după trebuinţele ei, ea se complică 
şi diferenţiază după timpuri şi împrejurări etc. 

Concluzia: nu prin educaţie se formează societatea, ci socie¬ 
tatea creiuză educaţia şi hotărişte sistemul de educaţie. 

Avem dela Durkheim două opere pedagogice (publicate după 
moartea sa), cari ne fac să cunoaştem în întregime această 
stranie concepţie despre rolul şi natura educaţiei. In „Educaţie şi 
Sociologie" şi „Educaţia morală 11 găsim expunerea completă a 
unei teorii pedagogice menită să răstoarne toată pedagogia 
tradiţională. 

Individul, după Durkheim, se naşte egoist şi asocial. Socie¬ 
tatea îl transformă într’o fiinţă socială, ea suprapune fiinţei na¬ 
turale egoiste, o altă fiinţă capabilă să ducă o viaţă socială şi mo¬ 
rală, ea creiază în om, prin educaţie, o fiinţă nouă. Educatorul 
nu poate fi, după această concepţie, decît un instrument al so¬ 
cietăţii din care face parte. Care este ştiinţa educaţiei (impusă 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


393 


educatorului de societate)? Este de a face din individ un om 
după idealul omului ce şi l-a format societatea. 

Se’nţelege că Durkheim nu se menţine în acest cadru îngust al 
determinismului său social. El pretinde dela educator activitate, 
muncă, năzuinţă spre progres. Trebue să presupunem deci ca so¬ 
cietatea, sau conştiinţa colectivă, lucrează în interesul ei pro¬ 
priu intrând (într’un chip misterios) în conştiinţa educatorului. 
Idealul pedagogic e dat de societate. El se schimbă neîntrerupt 
în cursul vremii şi după trebuinţele societăţii (aşa cum se 
schimbă şi morala de pildă şi toată ideologia). Ierarhia valo¬ 
rilor, în general, se schimbă. „Ieri, zice Durkheim, vitejia era 
pe primul plan, cu toate însuşirile ce le implica virtutea mi¬ 
litară ; astăzi este gîndirea şi reflexiunea ; mîne va fi poate 
fineţa gustului, 'senzibilitatea pentru lucrurile de arta. Astfel, in 
prezent ca şi în trecut, idealul nostru pedagogic este, pîna în 
amănuntele sale, opera societăţii. Ea ne dă portretul omului 
cum trebue să fie, şi în acest potret se reflectează toate parti¬ 
cularităţile organizaţiei sale“. 

Cum se îmnacă însă acest ideal al omului spre care tinde 
educaţia, cu specializarea şi diviziunea muncii? 

Foarte lesne. Educaţia, în adevăratul înţeles al cuvîntului, se 
referă la ideile, sentimentele şi practicele comune tuturor indi¬ 
vizilor cari formează societatea şi pe cari societatea impune sa 
le întipărim în sufletele tuturor copiilor fără deosebire de clasa 
şi profesiune. 

Care poate fi deci idealul societăţilor moderne, civilizate, 
cari cuprind o mulţime de indivizi cu idei, sentimente şi prac¬ 
tici foarte diferite? Nu rămîne decît „tipul generic de om“. 
Educaţia în Statele moderne nu poate fi naţională, deoarece 
constituţia lor nu o permite. Dacă un mare Stat modern ar 
încerca să se întoarcă la vechiul particularism (adică naţionalism, 
cum a fost la Greci şi Romani), noi am vedea cum un atare 
Stat s’ar destrăma într’o mulţime de grupuri mici şi s’ar des¬ 
compune. 

Prin urmare, omul modern pentru a se ataşa cu dragoste, de¬ 
votament şi spirit de jertfă societăţii în care trăeşte, trebue să re¬ 
prezinte tipul generic al omului, tip format de societate pentru 
rizul ei propriu şi, adăogăm noi, cu ajutorul unor educatori de 


www.dacoromanica.ro 


394 


TRAJAN BRĂILEANU 


acelaş tip generic, formaţi însă, aceştia cel puţin, de şcoala lui 
Dur k hei m. 

Oare mai e nevoie să arătăm în detalii că teoria lui Durkheim 
ciţrge din acelaş izvor ca şi teoria socialismului marxist? „Tipul 
generic de om“ este idealul pedagogic al cosmopolitismului 
iudaic făurit anume pentru uzul naţiunilor europene în cari eman¬ 
ciparea integrală a Evreilor întîlneşte încă, din motive reli¬ 
gioase, de naţionalitate şi rasă, o rezistenţă simţitoare. De aceea 
pedagogia durkheimiană e acceptată cu însufleţire şi pusă în cir¬ 
culaţie de democraţii noştri integrali, de „Europenii" noştri uni¬ 
versali. „Educaţia morală" a lui Durkheim este o lovitură de 
maestru pentru a zăpăci spiritele şi a le mîna pe calea pierzării. 

Teoria sa se încadrează, în Franţa în lupta ce o dă şcoala laică 
împotriva rezistenţei bisericii catolice de a renunţa la şcoală ca 
instrument pentru dominaţiunea spiritelor. Acolo ea şi-a găsit ad¬ 
versari egali, şi diri partea bisericii şi din partea naţionaliştilor, 
în stare să paralizeze influenţa ei destructivă. Atacul împotriva 
ei se dă acolo şi din partea sociologilor. Şi distrugînd fundamen¬ 
tarea sociologică a pedagogiei lui Durkheim, teoria sa rămîne 
suspendată în aer, toate sofismele sale se împrăştie ca frun¬ 
zele; veştede de pe un pom uscat tăiat la rădăcină. 

Noi zicem: părinţii, preoţii, învăţătorii, profesorii, ofiţerii— 
fac educaţia tineretului. Ei trebue să formeze oameni morali, reli¬ 
gioşi, viteji, cu dragoste de neam şi patrie, deci naţionalişti, gata 
oricînd de a se jertfi pentru ţară, de a munci cu cinste pentru fa¬ 
milia lor şi pentru naţiune, în orice funcţie sau profesiune 
s’ar găsi. 

Nu este adevărat că ierarhia valorilor se schimbă după timp 
şi loc. Normele şi virtuţile morale primează decînd există omul, 
căci ele izvorăsc, ca norme sociale, nemijlocit din sentimentele 
prin cari se încheagă şi se menţine familia umană: dragostea 
între soţi, între părinţi şi copii şi între frăţini. 

„In familia patriarhală, zice Oustave Glotz („Etudes socia- 
les et juridiques sur l’antiquite grecque, pg. 290) solidaritatea 
este o forţă naturală, un instinct vital. Asupra duşmanului dinăun¬ 
tru sau din afară toţi de acelaş sînge se aruncă deodată". Iar 
Gaston Richard (în „L’Evolution des Moeurs", pg. 51) expune: 
„Familia rezultă din subordonarea relaţiunilor între sexe la un 
minimum de disciplină pe care le-o impune autoritatea străbunilor. 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


3Q5 


In schimb primul efect moral al autorităţii strămoşilor este de 
a subordona pînă la un anumit punct raporturile sexelor conti¬ 
nuităţii regulate a generaţiilor, înlocuirii fiecărei generaţii prin- 
tr’o generaţie nouă. Pentru a vorbi lămurit, aci e vorba de trans¬ 
formarea unei funcţiuni pur fiziologice, procreaţia, ţntr’o funcţie 
socială şi morală, educaţia. Această transformare în preparaţie 
în toată seria animală, nu se lămureşte şi nu se desăvîrşeşte decît 
în specia umană: aci ea devine condiţia chiar a producţiei in¬ 
dustriale, a cooperaţiei zisă economică şi care, cum arată cu- 
vîntul, este domestică la origine". 

Acest sociolog francez a sesizat cu un admirabil spirit de 
pătrundere punctul de tranziţie între biologie şi sociologie şi 
raportul lor reciproc: „Devotamentul mamei pentru copii, de¬ 
votament cu atît mai complet cu cît aceştia sunt mai tineri este 
o datorie, dar totodată şi o funcţie care subt o formă sociala pre¬ 
lungeşte pe cele ale gestaţiunii şi alăptării.... Fiecare mamă, 
normală, găseşte în îndeplinirea obligaţiunilor ei maternele des¬ 
făşurarea a ceea ce e mai bun şi mai înalt în dispoziţiunile sale 
afective. Ceea ce e adevărat despre mamă, e adevărat şi despre 
ceilalţi membri ai familiei (pg. 52)... In familie deci se mani¬ 
festează conştiinţa morală spontană (pg. 53)". 

In lucrarea noastră, „Statul şi Comunitatea morala", am aratat 
cum, pornind dela acest fapt, se poate explica întinderea comu¬ 
nităţii omeneşti peste limitele familiei propriu zise, cum individul 
prin educaţie, învaţă a iubi pe rudele sale, pe cei de un sînge şi 
de o lege. „Individul dobîndeşte şi poate dobîndi conştiinţa legii 
morale numai în familie, şi pornind dela acest punct, el poate 
intra într’o comunitate mai largă: gintă, trib, cetate, naţiune, 
umanitate. EI nu se poate naşte ca cetăţean al lumii, ca membru 
al unei comunităţi morale reprezentate prin omenire. In zadar 
am încerca să reformăm omenirea, înainte de a reforma fami¬ 
lia şi cetatea. Noi nu putem iubi pe aproapele nostru în general 
înainte de a fi încercat acest sentiment pentni oameni ce ne sunt 
aproape, bine cunoscuţi: părinţi, concetăţeni, etc. noi nu putem 
îndeplini datoria pentru datorie, decît învăţînd a îndeplini obliga¬ 
ţiunile noastre faţă de cei apropiaţi de noi de cari ne leaga un 
sentiment de dragoste şi simpatie. Nu trebue să uităm ca uni¬ 
tăţile morale se încheagă şi subt presiunea mediului exterior, 
întinderea comunităţii morale nu este posibilă decît prin împă- 


www.dacoromanica.ro 


3% 


TRAIAN BRĂILEANU 


carea conflictelor de tot felul: economice, religioase etc. Pot in¬ 
terveni situaţiuni istorice cari nu îngăduesc o astfel de împ㬠
care. Teoria morală poate arăta idealul de urmărit, direcţia în 
care individul trebue să-şi concentreze tendinţele sale pentru a 
contribui la perfecţiunea omenirii. Dar teoria trebue să arate şi 
cari sunt piedicile cari se opun şi piedicile cari trebuesc înl㬠
turate pentru a ne apropia de acest ideal: ea trebue să arate 
mai ales mijloacele prin care se poate deschide calea pentru 
progresul moral al omului". 

Primatul normelor şi valorilor morale, al „virtuţii" în înţeles 
general (socratic), rămîne deci bine stabilit. Iar celelalte norme 
şi valori sociale (religioase, economice, politice, estetice, ştiin¬ 
ţifice) îşi trag puterea lor atractivă şi coercitivă din morală. For¬ 
mele sociale deci cari depăşesc limitele comunităţii morale re- 
strînse, ale familiei, n’au şanse de a se menţinea, dacă nu se 
întemeiază pe normele morale, Ua Stat, pentru a fi puternic, 
trebue să se sprijine pe solidaritatea morală a cetăţenilor, cari 
trebuest educaţi, ieşind din familie, pentru o nouă familie mai 
largă. Şi ei nu pot fi educaţi în această direcţie decît cînd „înv㬠
ţătorii" continua opera părinţilor, devin părinţi sufleteşti, cînd 
conducătorii Statului îşi dobîndesc respectul şi dragostea cet㬠
ţenilor, aşa cum părinţii naturali se bucură de respectul şi dra¬ 
gostea copiilor. 

Ei trebue sa năzuiască a se apropia cît se poate de idealul 
unei comunităţi morale perfecte, deci de forma familială. 

Împotriva lui Durkheim şi a tuturor umanitariştilor egalita- 
rişti, afirmăm, întemeiaţi pe observaţia faptelor, că un Stat, 
fie mare sau mic, nu-şi poate păstra unitatea decît străduindu-se 
de a deveni comunitate morală, de a deveni o naţiune, adică o 
unitate politica identică cu comunitatea morală întemeiată pe 
dispoziţile naturale, biologice ale omului şi întărită prin efec¬ 
tele unei educaţii care ţine seama de condiţiile în cari se poate 
înfăptui o societate umană. 

„Arta socială, zicem noi în studiul amintit, ar consista în a 
observa bine, într’un moment istoric, raportul tuturor factorilor 
(morali, religioşi, politici, economici, etc.) cari determină echili¬ 
brul formei generale a societăţii date, pentru a preconiza reforme 
raţionale. Numai necunoscînd interdependenţa strînsă a acestor 
factori am putea crede că e posibil de a împiedica disoluţia unei 


www.dacoromanica.ro 


DIN PROBLEMELE SOCIOLOGIEI 


3i)7 


comunităţi întărind tot mai mult constrîngerea, cînd morala, viata 
economică, ideile religioase, patriotismul etc. sunt deja în plina 
disoluţie. Căci în acest fel se ajunge Ia o limită cînd întregul 
sistem se prăbuşeşte; ar fi ca şi cum ain încerca sa vindecam pe 
un cardiac prin exerciţii atletice". 

Pentru a creia însă, în mod conştient şi cu mijloace raţionale, 
acest acord al conştiinţelor n’avem alt mijloc decît educaţia. Iar 
educaţia trebue să intensifice sentimentul de dragoste pentru 
comunitatea în care s'a născut şi va trăi individul. Aci ea tre¬ 
bue să ţină seama de condiţiunile biologice ale naturii umane. 
Individul nu poate accepta un ideal care nu-şi trage puterea sa 
din legăturile sufleteşti naturale între ,,rude“, între cei de un 
sfcige. A pune la baza educaţiei ca ideal un umanitarism vag 
şi utopic, care poate exprima doar o dorinţă şi o tendinţa ne¬ 
desluşită, înseamnă a-1 desprinde pe individ din comunitatea 
morală concretă şi reală şi a-1 transforma într’o fiinţa anti¬ 
socială şi egoistă, şi care devine cu atît mai primejdioasă pen¬ 
tru societate cu cît inteligenţa sa agerită prin ştiinţele exacte 
va găsi cele mai variate posibilităţi de satisfacere a instincte¬ 
lor fără să fie împiedicată de scrupule morale. 


www.dacoromanica.ro 



CUPRINSUL 

Pog. 

Cuvint înainte la ediţia a doua . 3 

Cuvînt înainte . 5 

Sociolooia şi Arta Politică 

Eroarea iniţială a Sociologiei. 9 

Ideea comunităţii romîneşti. 17 

Artişti şi artizani. 19 

Ştefan cel Mare şi arta de a guverna. 31 

închegarea Statelor naţionale. 40 

Legiunea şi Parlamentul . 60 

Problema identităţii Statului. 73 

Elitele 

Elita „ascetică®. 87 

Circulaţia elitelor şi demagogia. 105 

Puterea celor bogaţi şi bogăţia celor puternici. 118 

Funcţionarism şi birocratism. 132 

Desăvîrşirea structurii elitei legionare. 141 

Educatorii şi Tineretul 

Politică profesorală. 153 

Adevăruri paradoxale . 157 

Studenţii .. 160 

Marea neînţelegere internă şi Mica înţelegere externă. 174 

In făgaşul istoriei . 188 

Rolul social al învăţătorilor . .. 212 

Feminizare şi efeminare. 221 

Scepticismul în pedagogie şi Şcoala naţională ... . . .... 234 

Ţăranii şi muncitorii 

Formula „Statului ţărănesc®. 255 

Universitatea ţărănească. 265 

Problema muncitorească în lumina doctrinei naţionaliste. 283 

Problema economică în Statul naţional. 290 


www.dacoromanica.ro 





























400 


Pag. 

Bucovina 

Structura socială a Bucovinei înainte şi după Unire. 

Martiriul Bucovinei. 326 

Din Problemele Sociologiei 

Noui teorii politice. 3 39 

Fundamentarea biologică a Sociologiei şi impoitanţa ei pentru 
Teoria şi Practica Pedagogică. 35 g 


www.dacoromanica.ro 








SOCIOLOGIA ŞI ARTA GUVERNĂRII 


E R R A T A 


Pag. 

rindul 

in loc de: 

se va ceti ; 

21 

16 de jos 

percepte 

precepte 

46 

19 de sus 

zădărnici 

zădărniciră 

56 

11 „ , 

convingerea 

convertirea 

65 

5 * » 

tradus înseamnă 

tradus în franţuzeşte înseamnă 

68 

8 de jos 

mobilizată 

mobilizabila 

82 

15—16 de sus 

şi... elitei 

(şi... elitei) 

96 

4 de jos 

îngroşate 

îngroşata 

101 

12 de sus 

ştiinţă, 

ştiinţă. 

125 

19-20 , , 

de comerţ 

pe preţ 

171 

17 . „ 

glorios 

glorios al 

201 

3 de jos 

tratat 

tratat de 

210 

14 de sus 

instituţia 

constituţia 

222 

7 de jos 

potrivea 

potriveau 

232 

27 de sus 

au fost căsătoriţi 

au fost convertiţi la socialism 




şi comunism. Mulţi dintre 




şefii socialişti creştini au fost 




căsătoriţi 

233 

14 de sus 

aceasta 

acesta 

241 

6 de jos 

valoare 

variaţie 

272 


1781 

1371 

293 

11 de sus 

defect 

efect 


www.dacoromanica.ro