INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul IV, Nr. 3, Octombrie 1940

Anul IV.—Nr. 3 1 Octomvrie 1940 


ÎNSEMNARI 
SOCIOLOGICE 


Director: TRAIAN BRĂ!LEANU 














CUPRINSUL 


ARTICOLE 
Traian Brăileanu . . Națiunea şi puterile sociale 
Ernest Bernea . . . Mărturisiri pentru un om nou 
Radu I. Paul. . . - Temeiurile revoluțiilor totalitare 
Leon Țopa , . . . . Cunoaşterea Rominiei peste hotare 


REVIȘTA CĂRŢILOR 
Alexandru Ronda, Rasism Rominesc (L. 7.) 


REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREȘTI, strada Uranus 23 A 


7 Lei Exemplarul 
vw, dacoromanica.ro 





Apar de două ori pe lună 


Abonamentul pentru 1 an. . . . . . Lei 150 


Exemplarul ......... sea a ? 


Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini 


Manuscrisele nu se inapoiază 





Inscris la Tribunalul Iifov, Secţia 1. Nr. 70/1940 


www.dacrrumanica ro 


ANUL IV. Nr. 3 1 Octomvrie 1940 


Însemnări Sociologice 








Director: TRAIAN BRAILEANU 


Natiunea şi Puterile sociale 


1 Introducere. II. „Puterile“ la Aristotel, Locke şi Montesquieu. III. Cele 
şase puteri sociale. IV. Conflictul şi împăcarea puterilor sociale. V. Me- 
canism social şi comunitate. VI. Constituţia „ideală“ a naţiunii. 


„1 


Teoreticienii cari vreau să ne descrie care ar fi constituţia 
ideală, cea mai perfectă, a Statului nu pot face altceva decît să 
ne arate că ea ar trebui să fie asemănătoare celei a familiei: 
unitate perfectă, dragoste şi simpatie între cetățeni şi condu- 
cere părintească. Așa imaginea familiei patriarhale din anti- 
chitate i-a făcut pe Platon și Aristotel să considere monarhia 
ca cea mai bună formă de guvernămînt, ca cea mai bună con” 
stituție, croită după imaginea familiei patriarhale perfecte... 

Dar aşa cum familiile concrete mu sint perfecte, fie din 
cauza împrejuzărilor sau a imperfecțiunii naturii umane, așa 
nici Statele concrete nu vor îi perfecte. Ceea ce vede bine 
Aristotel. Oamenii năzuesc spre perfecţiune, spre înfăptuirea 
idealului, dar operele lor rămîn totdeauna — omenești, 

Așa în viața familiilor, așa şi în cea a Statelor. Din năzuința 
spre perfecțiunea constituţiei Statului sa născut doctrina „se- 
paraţiunii puterilor“, care a avut un răsunet atît de mare în 
secolele 17, 18 și 19. Formularea în care ea a pătruns în con- 
stituţiile scrise ale Statelor civilizate este cea dată de John 
Locke și de Montesquieu, mai ales. 

Doctrina lui John Locke nu reprezintă însă o rezolvire teo- 
retică, științifică, a problemei ci mai degrabă una din deslegă- 
rile practice posibile în condițiunile istorice de atunci și în 
condițiuni asemănătoare. In lupta ce sa dat atunci între regii 
Angliei și parlament, s'a ajuns în sfîrşit, după lungi frămîntări 


www.dacurumanica ro 


2 


şi mari zguduiri sociale, la o împăcare a intereselor, la un com- 
promis, din care a rezultat constituția Statului englez de pe 
vremea lui John Locke. Acest filosof, imn observator al fap- 
telor şi bun teoretician şi polemist, a apărut noua aşezare po- 
litică împotriva celor ce serveau interesele absolutismului, în- 
tre ari cel mai de seamă a fost Thomas Hobbes. Doctrina lui 
Locke, răspîndită în urmă, în formularea lui Montesquieu, în 
întreaga lume şi aplicată în multe State, n'a dat însă pretutin- 
deni aceleaşi rezultate. Teoria a trebuit să se supună realității, 
deși fără îndoială a contribuit la rîndul ei să influenţeze fap- 
tele oamenilor politici înlesnindu-le să se orienteze în acţiunea 
lor de organizare a Statelor moderne. 

Ea a servit ca îndreptar mai întîiu organizării Statelor- 
Unite ale Americei de Nord. Constituţia din 1780 a Statului 
Massachusetts adoptă în întregime și în mod radical principiul 
Separațiunii celor trei puteri : legislativă, executivă şi judecă- 
torească. Pe această linie, au mers și constituţiile scrise ale 
Statelor europene cari au trecut dela monarhia absolută la cea 
constituțională. Dar cu deosebiri, dacă nu în teorie, atunci fără 
îndoială în practică. In unele State tendinţa de confuziune a 
puterilor sau de reunire a lor a fost mai pronunțată, în altele 
s'a observat poate tendinţa spre separaţiune. 

In orice caz, după războiul mondial s'au ivit noui forme de 
organizare, cari au pus iarăş în discuție doctrina lui Locke și 
Vontesquieu şi i-au împins pe teoreticieni la o revizuire a el. 
Amintesc aci studiul d-lui Charles H. Wilson, The separation 
of Powers under Democracy and Fascism (Political Sciences 
Quaterly — New-York, Vol. LII, Dec. 1937). 

Autorul arată că problema are mai multe aspecte și e sub- 
ceptibilă de mai multe deslegări, şi anume după cum e vorba 
sau de organizarea națională a funcțiunilor politice derivînd 
din necesitatea diviziunii muncii, sau de libertatea cetăţe- 
nească, deci de o problemă de filosofie socială, sau chiar de fi- 
losofie morală. Felul de rezolvire se va prezenta altfel după 
aceste diferite puncte de vedere. E evident că o analiză super- 
ficială a problemei ne poate da în teorie o deslegare eronată, și, 
în mrmă, în practică o serie de erori păgubitoare. 


sall 


Lămurirea desăvîrșită a ecestei probleme ar cere studii 
istorice foarte întinse şi, pe de altă parte, o analiză şi interpre- 
tare a teoriilor cari s'au ooupat de ea, Căci şi teoriile oglindesc, 


www.dacrrumanica ro 


3 


pe lingă părerile subiective ale autorilor, stări de fapt, cuno- 
ștințele ce și le-au dobiîndit ei prin observaţia faptelor. 

Şi dela Aristotel trebue să pornim, ca totdeauna, cînd e 
vorba de ştiinţă, mai ales de știință socială. 

In Politica sa, (Cartea VI, Cap. XI — trad. Bezdechi) Ari- 
stotel zice : „In orice Stat sînt trei părți de care legiuitorul se 
va ocupa, dacă e înţelept, să le rînduiască cît mai bine, și avînd 
în vedere mai înainte de orice interesele fiecăruia. Aceste trei 
părţi bine organizate, Statul întreg este, în mod necesar, bine 
organizat el însuș ; şi Statele nu se pot deosebi în mod real de 
cît prin organizațiunea diferită a acestor trei elemente. Cea 
dintii, din aceste trei părţi este adunarea generală, care deli- 
berează cu privire la afacerile publice ; a doua este corpul ma- 
gistraţilor, căruia trebue să i se hotărască natura, atribuțiunile 
şi modul de numire ; a treia este corpul judecătoresc“. Tradu- 
cătorul romîn notează cu privire la cele „trei părţi“ despre 
cari vorbește Aristotel : „lată teoria celor trei puteri, legisla- 
tivă, executivă şi judecătorească. Montesquieu a schimbat-o 
puțin (Cartea XI, Cap. VI) şi n'a menţionat că o datorim lui A- 
ristotel“. Ori, în Lesprit des lois, Cartea XI, Cap. VI. Mon- 
tesquieu vorbeşte despre Constituţia engleză, deci despre con- 
stituția unui Stat diferit de Statul lui Aristotel. In Cap. VIII, 
Montesquieu arată că cei vechi nu cunoşteau un guvernămînt 
care să se întemeieze pe o corporaţiune a nobilimii, şi nici unul 
întemeiat pe un corp legislativ format din reprezentanții na- 
țiunii. Tot astfel, în Cartea XI, Cap. IX, spune : „Cei vechi, cari 
nu cunoșteau repartizarea celor trei puteri subt guvemămîntul 
umui singur om, nu-și puteau face o idee exactă despre Mo- 
narhie“. Existenţa nobilimii este însă hotăritoare pentru orga- 
nizarea Statului englez şi francez de atunci şi, putem afirma, 
pentru Statul englez de azi. „Există, zice Montesquieu, întrun 
Stat totdeauna oameni, cari excelează prin naștere, bogății sau 
funcțiuni onorifice. Dacă ei ar fi amestecați în popor și ar avea 
numai un vot, ca şi ceilalți, atunci libertatea comună ar fi ser- 
vitudinea lor şi ei n'ar avea nicium interes s'o apere, deoarece 
cele mai multe hotăriîri ar fi împotriva lor. Participarea lor la 
legislație trebue să stea în proporție au celelalte privilegii ce le 
au în Stat ; și asta se întîmplă dacă ei formează o conporațiune 
a nobilimii care are dreptul să oprească întreprindesile popo- 
Tului, ca şi poporul pe cele ale lor“. Deaceea se vor institui si 
două adunări separate, compuse una din corporațiunea nobi- 
limii, cealaltă din reprezentanţii poporului. Dealtminteri, Mon- 


www.dacurumanica.ro 


4 


tesquieu cercetează raportul între cele trei puteri şi la Romani, 
expunînd evoluția raportului lor. 

Montesquieu deci cunoaște părerea lui Aristotel, dar teoria 
sa asupra celor „trei puteri“ se întemeiază chiar pe cunoaște- 
rea deosebirilor esenţiale între Statele vechi şi Statele de pe 
vremea sa. In observația faptelor și în teoria lui John Locke 
trebue să căutăm izvoarele doctrinei lui Montesquieu. De aict 
derivă și deosebirea termenilor: Aristotel vorbește de trei 
părți, Locke şi Montesquieu de trei puteri. 

Pentru Aristotel există un singur corp politic, compus din 
elemente omogene, din cetăţeni cu drepturi și datorii egale. Şi, 
în principiu, fiecare cetăţean are dreptul de a ocupa orice 
funcție. E aceeaș problemă ce se pune azi pentru o „asociație 
culturală“ de pildă. Dar și aci, pentru alegerea comitetului, a 
censorilor, apoi a diferiților funcţionari înăuntrul comitetului, 
dela președinte pînă la casiar și bibliotecar, se consideră apti” 
tudinile și cunoştinţele, iar pentru alegerea președintelui vor 
hotărî și alte momente, în primul rînd prestigiul său derivînd 
din elemente raţionale dar și iraționale, cari la un loc consti- 
tuesc superioritatea unei personalități. Aristotel știe că în Stat, 
nașterea, bogăția, cunoştinţele au o influență. Pentru a se evita 
nemulțumiri într'o democraţie, unde toţi cetățenii au aceleaşi 
drepturi politice, unele funcțiuni vor fi accesibile tuturora, al- 
tele numai celor pregătiți pentru ele. Pentru unele funcțiuni ar 
trebui să dexidă tragerea la sorți, pentru altele alegerea, etc. 
Fiecare cetăţean trebue să aibă și sentimentul că participă în 
mod efectiv la conducerea Statului şi că are dreptul să ajungă 
la posturi de conducere, 

Pentru Aristotel, deci, cele trei părți ale Statului derivă 
din necesitatea diviziunii muncii între oameni cu drepturi egale 
de a ocuța orice funcţie în Stat. 

Cu totul altfel se înfăţişează problema în Statul lui Locke 
şi al lui Montesquieu. Aci avem o corporație politică înăuntru! 
națiunii. Puterea politică e rezervată nobilimii. In faţa acestei 
puteri se ridică altă putere: poporul. Avem deri doi termeni 
noui, cari pentru teoria lui Aristotel n'au importanţă : poporul 
fără drepturi politice în Stat şi națiunea. Pentru teoria lui 
Montesquieu însă și cea a lui J.ocke, aceşti doi termeni sînt ho- 
tărîtori şi schimbă toată înfățișarea problemei. Căci, în Anglia 
mai de vreme, în Franţa şi în celelalte țări mai tîrziu, începe 
lupta între popor şi nobilime și această luptă se desfășoară, în 
condițiuni diferite se'nţelege, cum s'a desfăşurat pe vremuri 


www.dacurumanica ro 


5 


cea între plebeieni și patricieni în republica romană. Tenenul 
final al acestor transformări a fost, la Roma, monarhia mili- 
tară, iar în diferitele State moderne, trecerea dela feodalism la 
monarhia constituţională și, în unele State, la democraţia inte= 
grală, ateniană. Dar să notăm bine : în condițiuni foarte deose- 
bite. Și, mai apoi, să nu uităm că Statele antice trecură și ele 
prin faze asemănătoare, deoarece în timpurile protoistorice a 
existat și la Greci, de pildă, un fel de feodalitate. 

Pusă așa problema, vedem că Locke și Montesquieu con- 
fundă două chestiuni deosebite. Una este cea a organizării ra” 
ționale a serviciilor publice, ţinîndu-se seama de drepturile 
egale ale cetăţenilor și de pregătirea fiecăruia din ei pentru 
diferitele funcțiuni, cealaltă este cea a luptei între două cate- 
gorii de oameni aparţinînd aceleiaşi națiuni pentru egalitatea 
drepturilor politice. Pe vremea luiLocke şi Montesquieu, lupta 
se dădea în jurul privilegiilor nobilimii, mai tîrziu se deschise 
lupta „poporului“ împotriva plutocraţiei, așa cum de altfel a- 
ceastă luptă nu lipsește nici în cetăţile antuce după dispariţia 
aristocrației de sînge. 

Locke şi Montesquieu găsesc că „poporului“ ar trebui să i 
se dea dreptul de a participa la legislaţie, de a trimite repre- 
zentanţi în parlament. Dar este acest popor o massă omogenă 
compusă din indivizi ? Fac parte din „popor“ comercianții, in” 
telectualii de tot felul, țăranii, meseriaşii, muncitorii (prole- 
tarii) ? Evident că nu. E și aici vorba de o anumită categorie, 
de o anumită stare socială, de burghezie. Şi așa cum la Roma, 
în lupta între plebeieni și patricieni, nu era vorba de sclavi și 
cum nici Aristotel nu ţine seama de sclavi și meteci, aşa nici 
Locke, nici Montesquien nu cuprind în termenul de popor decît 
burghezia care cere drepturi politice, dat fiind că contribue la 
cheltuelile necesare aparatului Statului. 

Cînd, după multe lupte, naţiunile deveniră corpuri politice, 
problema organizării Statului deveni asemănătoare celei ex- 
puse de Aristotel, — dar rămase, în unele State, urma vechei 
concepții şi a vechilor puteri în luptă. Raţionalizarea servicii- 
lor publice, între cari putem socoti și ilegiferarea, nu mai pre- 
zintă nicio dificultate teoretică. In practică ea devine însă difi- 
cilă prin faptul că problema raportului între puterile naţiunii 
nu e încă rezolvată. 

Aceasta e problema fundamentală a Statelor moderne, a 
Statelor naţionale. 


www.dacrrumanica.ro 


6 


MEL 


Redusă la sfera bine delimitată a organizaţiei politice, „se- 
paraţiunea puterilor“ ni se înfățișează deci, aşa cum expune și 
Aristotel, ca o problemă de tehnică socială, de raționalizare a 
serviciilor publice, ca o reglementare a circulaţiei elitelor după 
criterii obiective. 

Dar există o problemă mult mai largă a separaţiunii pute- 
rilor, luîndu-se în considerare, precum am spus, viața unei na- 
țiuni, a unei forme sociale care și-a dobîndit toate caracterele 
unui sistem evolutiv şi autonom. E meritul întemeietorului so- 
ciologiei, A. Comte, de a fi arătat însemnătatea acestei proble- 
me. A. Comte pretinde anume că organizarea societății trebue 
să se întemeieze pe o ssparaţiune distinctă a puterii temporare 
de puterea spirituală. In Evul mediu, zice el, s'a realizat, deși 
în mod imperfect, această separațiune în raportul între Papă şi 
Împărat, între Biserică și Stat. Postulatul lui Platon ca Statul 
să fie condus în mod efectiv de un filosof este după părerea lui 
Comte, inadmisibil. Pentru progresul omenirii, în orice dome- 
niu de activitate, e necesară o separațiune între teorie și prac- 
tică, între ştiinţă și acţiune. O confuzie sau reunire a acestor 
funcțiuni poate exista numai în societăți primitive sau cu o 
sferă foarte limitată ; de ex. în vechea familie patriarcală unde 
şeful familiei deține și conducerea efectivă și posedă și toate 
cunoștințele necesare acţiunii sale practice. In societăţile pro” 
gresate, chiar diviziunea muncii cere o separaţiune a acestor 
două funcțiuni și o bună orînduire a colaborării lor: Puterea 
spirituală să nu se amestece în conducerea efectivă a  socie- 
tăţii, iar cea temporară să ţie totdeauna seama de teoriile ela- 
borate de reprezentanţii puterii spirituale. Principiul enunțat 
de A. Comte cuprinde în germene toată problema organizării 
societăţilor civilizate, moderne. Dar doctrina sa trebueşte su- 
pusă 'unei analize complete, pentru ca să dobîndim toate ele- 
mentele unei teorii în stare să dea roade pentru tehnica socială 
cerută de organizarea Naţiunilor civilizate de azi. 

Pornind dela acea fericită (cum i se pare lui) separațiune a 
Bisericii şi Statului în Evul mediu, A. Comte păstrează dicho” 
tomia şi pentru societatea modernă, dar cu două schimbări ra- 
dicale. Adică, prin evoluţia necesară a spiritului uman spre po- 
sitivism preoţii vor fi înlocuiţi, după părerea lui Comte, de sa- 
vanți, iar elita politică, aristocrații, de industriaşi (cum arătase 
Saint-Simon). Dar realitatea n'a vroit să se supună nici legii 


www.dacurumanica ro 


celor trei stadii a lui Comte, cum ea n'a vroit să se supună nici 
doctrinei marxiste, nici concepției lui Spencer despre trecerea 
dela tipul războinic al societăţii la cel industrial (paşnic). Ob- 
servaţia nepărtinitoare a faptelor, sprijinită și pe o cunoaștere 
mai temeinică a istoriei societăţilor vechi, şi mai ales emanci- 
parea sociologiei de subt influența filosofiei istoriei și a filoso- 
fiei sociale unde ideea progresului indefinit călăuzea „explica- 
rea'“ faptelor, ne arată însă că în societățile moderne s'a înfăp- 
tuit o diferențiere mai complexă a funcțiunilor sociale, Adică : 
pe lîngă preoţi s'au ivit savanții laici, precum pe lîngă elita po- 
litică s'a ridicat o nouă elită, cea economică. Intre aceste puteri 
noui s'au ivit conflicte, lupte pentru întîietate, nouile puteri 
năzuind să se substitue celor vechi, cel puţin să şi le subordo- 
neze cu desăvirșire. De aci s'au ivit crizele politice și revolu- 
țiile în Statele europene, încpînd cu revoluția franceză. Fap- 
tul că Anglia a fost ferită de aceste revoluții mu se datorește 
aplicării doctrinei lui Locke despre separațiunea puterilor în 
Stat, ci fiindcă între puterile reale : între reprezentanţii Bise- 
ricii, cei ai Științei, ai Statului, ai Industriei s'a înfăptuit o co- 
laborare pașnică, printr'o delimitare a sferelor de competință şi 
o înfriînare a tendinţelor de dominaţiune exclusivă și despotică 
a amei singure puteri. După aprigile lupte religioase, politice și 
economice din sec, 16 şi 17, Anglia ajunse, nu numai prin înţe- 
lepciunea conducătorilor dar și prin favoarea împrejurărilor, la 
o desvoltare pașnică a vieții sociale, ferită de zguduiri prea pro- 
mmțate. 

Teoria lui Comte despre separațiunea celor două puteri, 
spirituală şi temporală, trebuește deci rectificată în mod radi- 
cal. In realitate trebue să socotim cu atîtea puteri cîte categorii 
de activităţi sociale se desprind în sînul “unei naţiuni, și în fie- 
care categorie trebue să deosebim apoi, într'o măsură oarecare, 
teoria de practică, întrucît teoreticienii ei înșişi farmează din 
punct de vedere general o categorie deosebită de cea a practi- 
cienilor, dar, din alt punct de vedere, teoreticienii ei înșiși se 
deosebesc între olaltă prin legăturile ce le are teoria lor cu a- 
mumite activități practice. Pacultăţile și specialităţile la Uni- 
versităţile noastre ne arată diferențierea dictată de aceste ra- 
porturi. 

Problema separațiunii, dar şi a cooperării puterilor este 
deci cu mult mai complicată decum și-a imaginat-o A. Comte 
şi ea cuprinde o sferă cu mult mai largă decit este cea conside- 
rată de Aristotel, John Locke și Montesquieu, 


www.dacrrumanica.ro 


3 


Și, la începutul expunerilor noastre am arătat pe scurt pe 
ce cale putem spera să rezolvăm problema. Trebue să fixăm 
mai întîiu despre care formă socială e vorba, pentru a fixaapoi 
puterile cari îi determină structura şi evoluţia. 

Ne putem îndrepta cercetarea asupra Familiei, Statului, 
Bisericii, Școlii, Economiei, In toate aceste forme, problema or- 
ganizaţiei implică şi pe cea a separaţiunii şi colaborării „pute- 
“itor“ (în sensul lui Aristotel). 

Dar dacă teoria își poate alege forma, poate şi trebue s㔺i 
delimiteze din motive metodologice sfera de cercetare, pentru 
practică, adică pentru aplicarea teoriei în vederea unei organi- 
zări mai bune a unei societăţi concrete, problema e mult mai 
„omplicată. Căci oric= societate concretă se naşte din interfe- 
renţe formelor pure, teoretice. Fiecare societate, ca sistem au- 
tonom, adică desprinsă ca unitate față de alte societăţi, este şi 
Familie și Stat şi Biserică și sistem economic. Tipul unei astfel 
de societăţi este Statul național, adică o comunitate umană care 
reprezintă o unitate şi biologică şi morală şi religioasă şi este- 
tică şi politică și economică, unitate care se manifestează adică, 
poate fi constatată prin tipul unitar de rasă, prin unitatea 
graiului, a moravurilor, credințelor, a solidarităţii servind apă- 
rării teritoriului, a patriei împotriva vecinilor şi prin autarchia 
economică. 

Din acest punct de vedere, grupul familial, comunitatea 
biologică, reprezintă punctul iniţial, logic şi istoric, al secietăţii 
umane, iar națiunea termenul final, adică cea mai largă comu” 
nitate care poate fi prinsă şi organizată într'o unitate perfectă. 

Intre acești doi termeni oscilează societăţile concrete, isto- 
rice. Ştim, din antichitate dar şi din istorie în general, că o na- 
tiune poate fi divizată în multe State, că un Stat poate cu- 
prinde mai multe naţiuni ; că o naţiune poate fi divizată în 
multe comunităţi religioase, cum și că o comunitate religioasă 
poate cuprinde mai multe naţiuni ; tot astfel cu unităţile eco- 
nomice în raportul lor ca națiunea, Statul şi Biserica. Dar nă- 
zuința tuturor societăților umane este, așa ne dovedeşte istoria 
şi aşa o simţim'şi noi, dea ajunge la o unitate perfectă, din 
toate punctele de vedere, deci la ceea ce, în zilele noastre, e 
numit Stat naţional. Iar o astfel de unitate nu se poate naşte 
decît din cooperarea tuturor puterilor sociale. Nu din lupta lor 
şi tendinţa de anihilare reciprocă, ci din sprijinul lor reciproc 
în vederea închegării tot mai strînse a unităţii sociale. De aci 
urmează ca regulă practică, izvorită din regulele tehnice gene- 


www.dacurumanica ro 


9 


rale, separaţiunea puterilor şi delimitarea sferelor de acţiune, 
precum și ierarhizarea lor după importanța ce-o au pentru păs- 
trarea unităţii. 

Așadar, într'o societate organizată după aceste principii nu 
pot exista conflicte între politică şi morală, politică şi econo- 
mie, morală şi religie, politică și religie, religie și economie, 
etc., etc., ceea ce înseamnă că nu pot exista conflicte şi lupte 
între reprezentanţii acestor puteri. Marea problemă este, pen- 
tru practică, de a organiza o societate în acest fel ca să se evite 
luptele. 

In teorie, se'nțelege, rezolvirea e ușoară, deoarece teoria 
procedează pe calea construcţiei raţionale, ea construeşte o or- 
ganizaţie ideală, realizabilă în ipoteza că se vor găsi practicieni 
cari să aibă toate însușirile şi toată pregătirea tehnică pentru 
înfăptuirea operei. 

Arhimede a demonstrat că poate mișca pămintul în ipo- 
teza că i se dă un punct de sprijin în Univers pentru aplicarea 
pirghiei. E rîndul practicienilor să găsească punctul de sprijin 
şi 'să aplice pirghia după calculele teoriei. 

In domeniul social problema e mai uşoară decit în cazul 
lui Arhimede. Cunoaștem doar sufletul uman îndeajuns şi-l 
vom cunoaște și mai mult, și ştim deci că el se naște cu scîn” 
teia dorinţei de desăvîrşire morală, de năzuință spre închega- 
rea unei comunități morale împreună cu cei de-un sînge şi 
de-o lege. Arta socială stă în a face ca acea scînteie să se pre- 
facă în flacără. 

Mijlocul de a înfăptui acest lucru este, precum a arătat 
Platon şi a demonstrat istoria, educaţia. Educatorii sint tehni- 
cienii cari trebue să realizeze în domeniul social, ceea ce ingi- 
nerii realizează în domeniul fizic, material. 

Noi am înfățişat, într'o schiță foarte sumară se'nțelege, 

"una din problemele fundamentale, pe cea a separaţiunii pute- 
rilor sociale. 

Nu mă îndoesc însă că tinerii sociologi, din toate ţările. 
vor rezolvi problema în scurtă vreme, precum sper că şi prac- 
ticienii vor profita de luminile ştiinţei în năzuința lor de a 
pune de acord puterile societăţii evitind conflicte între ele. 
Aceste puteri nu sînt trei cum credea Aristotel și Montesquieu, 
nici patru cum ne spune Locke!), nici două, cum presupune 





1) în China, teoreticienii politici ana descoperit cinci puteri (dar nu 
în înțelesul ce-l dăm moi termenului, ci tot în sfera dreptului constitu- 
ional). Vezi : Kong Chin Tsoug, La Constitution des cinq Pouvoirs. Th6o- 
wie Application. Etude sur ume doataine nowveile du droit publie chinois 
et les Institutions politiques de la Chine modame. Paris, M. Riviăre, 1932. 


www.dacrrumanica.ro 


10 


Comte, ci sînt atîtea cîte putem descoperi prin observaţia vieţii 
sociale. După părerea noastră sînt şase puteri : biologică, morală, 
religioasă, estetică, economică şi politică. Ele corespund ordine 
lor sau formelor în cari e prinsă viața umană, şi ar putea fi 
numite sau puteri sociale sau principii de unitate ale acelor 
forme din a cărer înlănțuire se nasc comunităţile umane con- 
crete și istorice. 


rr 


Credinţa că legiuitorul poate ajunge la o constituţie „ideală“ a 
Statului prin buna orînduire a celor „trei părți“ Aristotel (sau 
prin separaţiunea și echilibrarea celor „trei puteri“ Locke, Mon- 
tesquieu) s'a dovedit că nu se întemeiază decit pe faptul că divi- 
ziunea muncii în Stat poate fi raționalizată, printr'o potrivită 
organizare a serviciilor publice (politice). Fără îndoială însă, 
că altfel se prezintă această problemă practică în cetatea antică, 
altfel într'un Stat teritorial; altfel în Statul feodal, altfel în 
Statele moderne. Și în aceste din urmă, problema se pune altfel 
într'un Stat naţional „închis“, continental, altfel într'un impe- 
riu colonial, — ţinîndu-se seama, se 'nţelege, și de istoria fie- 
cărui Stat în parte. Adică raţionalizarea merge în aceeaș di- 
recţie şi teoria lui Aristotel ne arată un caz tipic, întrucît ne 
prezintă un Stat ce se apropie de forma politică pură (teoretică). 

Dacă construim, anume, o comunitate compusă din cetă- 
țeni, adică din indivizi a căror ocupaţie principală (dacă nu 
exclusivă) este politica (apărarea comunităţii împotriva altor 
comunităţi), diviziunea muncii politice va fi totdeauna aceeași: 
vor fi guvernanţi și guvernaţi. lar raţionalizarea muncii va 
merge pe linia selecţionării conducătorilor în temeiul „meri- 
tului personal“ şi repartizarea ndivizilor în serviciile publice 
se va face după pregătirea lor 1). 

"Teoretic deci putem porni, în construcția Statului ca formă 
pură, dela ficțiunea omului politic, așa cum în teoria scono- 
mică se construeşte sistemul economic în temeiul ficţiunii 
omului economic, E: 

Inăuntrul unei forme pure nu poate fi vorba de puteri, ci 
numai de funcțiuni. Se pot ivi se 'nţelege, conflicte între in- 
divizi pentru ocuparea diferitelor funcțiuni pentru înaintarea 
în ierarhie, dar raționalizarea este tocmai mijlocul de a regle- 





1) Aceasă problemă a expus-e în mod mMazistral Max Weber în 
„irtschaft und Gesellschaft“, 


www.dacrrumanica ro 


1 


menta (așa cum arată Aristotel) această circulaţie în mod paş- 
nic și fără zguduiri, fără răscolirea pasiunilor, fără „demago- 
gie“. Cumpănind bine năzuințele lui Platon şi lui Aristotel, 
ajungem la concluzia că ei n'au vroit decît să deschidă arumul 
pentru o organizaţie politică raţională. 

Aceleași principii de raționalizare le găsim puse în prac- 
tică, pe o scară întinsă, în imperiul roman, unde se ajunge, 
mai ales în partea din Răsărit, la o „birocratizare“ foarte îna- 
intată care a “ervit apoi ca model pentru toate Statele de mai 
tirziu, 

Există deci nu numai posibilitatea dar şi tendința de ra- 
ționalizare progresivă a organizaţiei tuturor formelor pure. 
Ea stă în ierarhizarea indivizilor în temeiul specializării lor 
într'un anwunit domeniu de activitate. Posibilitatea de rațio- 
nalizare derivă din progresul științelor şi al artelor întemeiate 
pe ştiinţe, tendinţa ea însăș izvorînd din nevoile parctice. Orice 
societate are nevoie de „conducători specialiști“ pentru. diferi- 
tele funcțiuni sociale. Iar societatea care, ea însăș, cuprinde 
toate funcțiunile şi tinde a-și păstra unitatea este națiunea. 

O formă pură (teoretică), fie Stat, Biserică, sistem econo- 
mic, ware nicio semnificație fără raportare la o comunitate 
umană care are toate funcțiunile şi care este deci un sistem 
evolutiv şi autonom. Inăuntrul unei naţiuni deci se ivesc po- 
7ilor sociale, Qin ale căror raporturi de intendependenţă şi con- 
curență se naște constituția naţiunii. 

Și, repet încă odată: liberi sîntem în teorie să construim 
o unitate mai largă și să considerăm de pildă omenirea ca o 
comunitate, cercetind apoi constituția ei. Adică să cercetăm, 
dacă există posibilitatea şi tendința de a o prinde, întreagă, 
într'o formă pură prin raționalizarea uneia sau a unor funcţi” 
uni sociale. 

Am expus această problemă şi am arătat că o astfel de 
întreprindere părăseşte realitatea, întrucit condiţiile pentru 
nașterea unei astfel de comunităţi lipsesc cu desăvirşire. Pro- 
cesul dialectic care stă la baza închegării unei comunități 
umane își găseşte limitele prin întreruperea dialogului din 
lipsa mijloacelor de înodare şi întreţinere a lui. Din indivizi 
adunaţi la întîmplare din toate unghiurile lumii nu se poate 
închega o comunitate umană. Fiecare din ei aparţine însă unei 
comunităţi în care s'a născut și și-a desvoltat sufletul. Această 
comunitate merge dela grupul familial pînă la națiune, deci 
dela linia de demarcaţie între biologie și sociologie pînă la 


www.dacrrumanica.ro 


12 


linia de hotar între sociologie și morală. Ceea ce înseamnă că 
națiunea este desăvirşirea comunităţii biologice pe plan spi- 
ritual, ea este cea mai largă comunitate umană care, sprijinită 
pe condiţiile biologice, depăşeşte această operă şi se desvoltă 
şi structurează în temeiul unor principii spirituale. Mijlocul 
acestei lărgiri este raţionalizarea funcțiunilor, organizarea ra- 
ţională a puterilor sociale, a energiilor sociale. Dar raţionali” 
zarea nu cunoaște margini, ea cuprinde toate ființele raționale, 
deci toată omenirea. Cum însă, pe de altă parte, raționalizarea 
nu-şi poate da efectul social decît în temeiul închegării unei 
comunităţi morale, ar însemna că ea ar trebui să fie însoțită 
de intensificarea sentimentelor morale pînă la gradul de a cu- 
prinde omenirea întreagă. Raţionalizarea atomizează comuni- 
tatea prefăcînd-o într'o asociaţie de indivizi autonomi cari e0- 
laborează spre înfăptuirea aceluiaș scop, deci în acelaş dome- 
niu de activitate. Dar colaborarea lor pașnică, cooperarea cere 
legarea indivizilor prin sentimente de dragoste și simpatie, 
cere reapectarea normelor morale, a ondinei şi ierarhiei morale- 

Pe linia raționalizării se poate încerca şi s'a încercat, orga- 
nizarea unor forme sociale universaliste cari să cuprindă în- 
treaga omenire: un Stat universal, o Biserică universală, un 
sistem economic universal etc. Termenul de cosmopolitism 
cuprinde toate aceste năzuințe — imperialiste și universaliste. 
Dar toate aceste tendințe, în orice domeniu ar fi, trebue să 
pornească de undeva, dintr'un centru şi să se răspîndească 
apoi asupra unei sfere mai largi. Trebue să fie un purtător al 
acestor năzuinţe, o comunitate care să încerce a cuprinde (a 
ingloba) restul omenirii într'o organizaţie unitară. Ceea ce ar 
însemna că ea ar trebui să distrugă celelalte comunităţi, să 
le atomizeze, iar, în urmă, să le asimileze, să le devoreze. Dar 
pentru a dobîndi, pe această cale, o unitate, o comunitate, asi” 
milarea ar trebui să cuprindă toate funcțiunile sociale, toate 
manifestările, începînd cu funcțiunea biologică pînă la cea 1no- 
rală. Adică amestecul de sînge să fie neîngrădit, creind un tip 
biologic unitar, graiul să devie identic precum și toată ideo- 
logia, pe care se întemeiază doar activitatea, să devie aceeaș 
pentru toți oamenii. Ceea ce ar presupune adoptarea aceluiaşi 
sistem de educaţie, etc., așa cum se petrec lucrurile într'una 
din comunităţile existente. „Sociologii chimiști“ cred că se 
poate plămădi o astfel de comunitate umană universală prin 
amestecul tuturor elementelor, dar istoria desminte această 
utopie 'Tendinţelor umanitariste li se opun tendinţele de înche- 


www.dacrrumanica ro 


13 


gare a vnor comunităţi omogene cari năzuesc să-și desăvir” 
şească și să-și întărească fiinţa lor proprie, unitatea lor per- 
fectă. Internaţionalismului i se opune naționalismul, universa- 
lismului, particularismul — în toate domeniile de manifestare 
socială. 

Amestecul sîngelui e oprit la limita varietăţilor biologice, 
cari devin astfel endogame; graiul devine tot mai unitar prin 
dispariția dialectelor; Statele au tendința de a deveni „națio- 
nale“; protecționismul în economie învinge schimbul liber; 
Biserica devine naţională. Cosmopolitismul, în toate formele 
sale, ar postula deci desfacerea omenirii în indivizi autonomi, 
cari ar încerca apoi să întemeieze, printr'o convenţie (contract), 
o asociație organizată după norme raționale, așa oum își ima- 
ginează Aristotel că se poate organiza un Stat democrat, egali- 
tarist, în care fiecare individ să fie şi guvernant și guvernat, 
dacă nu în acelaș timp, apoi pe rînd, prin alegere sau tragere 
la sorţi, sau, în sfîrșit, stabilindu-se o ierarhie după aptitudini, 
printr'o selecţicnare raţională a elitelor cu ajutorul — psiha- 
tehnicei. 

Nu numai că nu tăgăduim posibilitatea dar afirmăm chiar 
necesitatea unei astfel de raţionalizări a diferitelor funcțiuni 
sociale, a diferitelor puteri. Dar susţinem, că raționalizarea își 
dobîndește un înţeles și își poate da roadele mmmai înăuntrul 
unei comunități, a unei unităţi opusă altor unități de acelaș 
gen. Raţionalizarea cuprinde însă în sine primejdia 'de atomi- 
zare a comunităţii, de depășire a sferei ei, dacă între diferitele 
puteri ale comunităţii nu se stabileşte un echilibru, dacă deci o 
putere își dobiîndește, prin raționalizare, un astfel de ascen- 
dent încît să anihileze celelalte puteri. 

Istoria ne dă multe exemple pentru ilustrarea acestui 
fapt. Aşa Roma ne dă pilda unei comunităţi în care activitatea 
politică a fost raționalizată în mod unilateral, oprind desvo:- 
tarea și manifestarea celorlalte puteri. Totașa în Lacedemonia 
de ex. In unele cetăți eline sau desvoltat și alte activități, de 
pildă la Atena artele și filosofia, dar în paguba puterii poli- 
tice sau slăbind, în orice caz, puterea politică. „Democraţia“ 
a fost favorabilă puterii spirituale, dar a scăzut puterea poli- 
tică. Activitatea economică a rămas haotică în toată epoca an” 
tică. Navem „specialiști“ în nicio ramură economică. 

In teocraţiile vechi, puterea religioasă domina toată viața 
socială, de ex. în Egipt, apoi la Evrei. De aci a rezultat slăbi- 
rea celorlalte puteri și înfrîngerea politică a teocraţiilor cînd 
se întilniră cu naţiuni organizate politicește. 


www.dacurumanica ro 


14 


Dar dacă Romanii, de pildă, i-au învins pe Greci din punct 
de vedere politic, ei au fost subjugaţi de Greci prin arte şi 
filosofie. . 

Dar atît în timpurile vechi cît şi în cele noui, tendința na- 
ţiunilor, în luptă cu alte naţiuni, a fost de a-și dobindi auto- 
nomie şi independență din toate punctele de vedere, deci de 
a-și organiza acele puteri cari se dovedeau prea slabe în cioc- 
nirea lor cu aceleași puteri ale celorlalte națiuni. Adică, între 
două comunităţi umane cari vreau să-și păstreze unitatea lor, 
lupta se dă în toate domeniile : biologic, moral, religios, politic, 
estetic, economic. lar peripeţiile luptei întrun domeniu au 
repercusiuni necesare și inevitabile asupra celorlalte domenii. 
De ex. o comunitate poate să se închidă şi să reziste din punot 
de vedere biologic, apărîndu-și puritatea singelui, a rasei. Dar, 
fiind atacată de altă comunitate superioară din punct de ve- 
dere moral sau religios sau politic etc., ea nu-și va putea 
păstra unitatea, independenţa, nu va putea fi o comunitate 
umană autonomă. De ex. Negrii din Statele Unite. 'Tot aşa 
Evreii nu reprezintă o comunitate autonomă, lipsindu-le or- 
ganizația politică, artele, filosofia. Ei sînt o comunitate imper- 
fectă, întemeiată pe organizarea biologică, religioasă şi eco- 
nomică, dar din punct de vedere politic şi în domeniul artelor 
ei sînt tributarii celorlalte naţiuni în ale căror State trăesc. 
Numai în comunităţile unde economicul şi-a dobindit primatul 
faţă de toate celelalte puteri Evreii și-au putut dobîndi un loc 
conducător. Dar, pentru a-şi păstra dominaţiunea, ei trebue să 
năzuiască a slăbi şi distruge toate puterile comunității domi- 
nate cari i-ar putea înlesni recucerirea puterii economice. 
“Toate puterile acelei comunităţi  trebuesc deci subordonate 
puterii economice şi puse în slujba ei. In acest fel Evreii 
pot deveni stăpînii unor naţiuni neorganizate din punct de ve- 
dere economic. 

Dar, dacă în domeniul economic Evreii reprezintă pentru 
teorie un caz privilegiat, Biserica romană ne prezintă un 
exemplu tipic pentru tendința de dominaţiune universală în 
temeiul organizării raționale a puterii religioase. Aici n'avem 
în fața noastră o comunitate biologică, nici economică, nici 
politică, ci o comunitate religioasă pură. 'Toate comunităţile 
intrate în raza de influență a catolicismului sint amenințate 
să intre subt dominaţiunea acestei organizaţii, a acestor teologi 
specialişti, a acestei teocraţii care dispune de o tehnică reli- 
gioasă cît se poate de perfectă. Bine înţeles că Biserica romană 


www.dacrrumanica ro 


15 


sa născut în condițiuni cînd întemeierea unei teocrații creş- 
tine părea posibilă, dată fiind decăderea și imperfecţiunea 
puterii politice în Apusul Europei. In urmă luptele cu Impă” 
raţii şi, mai tîrziu, organizarea puterii politice în Statele naţio- 
nale a zădărnicit înfăptuirea „unui imperiu catolic“ condus de 
Papă. Mai amintim, în această ordine de idei, dominațiun=a 
franceză în literatură, arte şi filosofie asupra Germaniei şi Ru- 
siei pînă pe la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. 

Iată deci cum istoria ne înlesnește să distingem formele 
pure (teoretice) sau raționalizate, pe cari le putem numi puteri, 
de comunităţile reale, considerate ca sisteme autonome cari au 
tendința de a-și păstra autonomia în luptă cu alte comunităţi 
prin organizarea tuturor puterilor. 

Am adoptat pentru aceste comunități numele de națiuni, 
Tipul ideal al unei națiuni este cel al unei comunități care îşi 
poate păstra autonomia și independenţa faţă de alte comunităţi 
din toate punctele de vedere: biologic, moral, religios, politic, 
estetic, economic. 

Orice naţiune are tendinţa de a se apropia de tipul ideal. 
Ştiinţa socială are menirea să arate: 1) cum se pot organiza pu- 
terile în mod rational, și mai ales: 2) cum se poate ajunge la 
echilibrarea și ierarhizarea rațională a acestor puteri. Căci 
punctul 1) este destul de lămurit pentru a nu mai cere o ex- 
punere, pecînd punctul 2) abia că a intrat, în timpurile noastre, 
în sfera de cercetare a științei sociale. 


vV 


Din expunerile precedente ne-am putut dobindi, nădăjdu- 
esc, o noţiune clară despre ceea ce este națiunea. Prin definiţie 
ea este un sistem social autonom și evolutiv. Adică ea este o 
comunitate umană avînd toate funcțiunile necesare existenţei 
ei independente — față de alte comunităţi. Pe plan real, istoric, 
naţiunile se nasc prin luptă, prin tendinţa de închidere una 
faţă de alta. Sfera unei naţiuni este deci determinată de con- 
stelaţia internaţională într'un moment istoric dat. 

Pentru păstrarea autonomiei naționale e necesar, am Spus, 
ca toate puterile unei naţiuni să fie organizate în așa fel ca să-l 
asigure independenţa. In practică (istorie) problema a fost des- 
legată în felul că naţiunile și-au organizat acea putere, sau a- 
cele puteri, în primul rînd, cari le-au dat posibilitatea să se a- 
pere împotriva distrugerii autonomiei și libertăţii lor şi cart 


www.dacurumanica ro 


16 


le-au înlesnit nu numai să reziste, dar și să atace. Adică, dacă 
lupta sa dat în domeniul politic, națiunile au căutat să se or- 
ganizeze politiceşte. Dar o naţiune învinsă politicește își poate 
dobiîndi o superioritate în alt domeniu, cu tendința se 'nţelege 
de a-și redobindi şi libertatea politică. Numai în cazul cînd îşi 
pierde toate puterile, ea încetează de a mai exista. Cînd însă, 
păstrîndu-și o singură putere, ea nu mai are tendinţa de a re- 
deveni o naţiune, atunci avem în fața noastră o formă socială 
pură, o organizaţie raționalizată, un mecanism social, dar nici- 
dacum 0 comunitate umană, autonomă, o națiune. 

Exemple pentru apropierea de forme pure avem în Bise- 
rica romano-catolică, în corminismul marxist, în francmaso-= 
nerie. Comunităţi autonome, națiuni apropiate de tipul ideal 
sint Statele naţionale totalitare, adică naţiuni cari au tendinţa 
de a-și organiza toate puterile în aşa fel ca să ajungă la deplină 
independenţă faţă de alte naţiuni. 

Problema este: cum descoperim posibilitatea unei astfel 
de organizaţii ideale? Metoda nu poate fi decit iarăș cea „isto- 
rică“, Din impeafecţiunea organizației comunităţilor istorice 
(treoute şi prezente) putem afla drumul spre perfecțiune. Dar 
vom renunța'aci la speculațiuni metafizice asupra perfecțiunit 
în general. Perfectă este pentru noi comunitatea care, atacată 
fiind de altă comunitate, în orice domeniu și cu orice mijloace 
ar fi, își dovedește superioritatea, adică rezistă și îşi păstrează 
independenţa, autonomia. 

Dar ştim că puterea unei comunități în luptă cu altele de- 
pinde în primul rînd de solidaritatea ei internă. Aceasta e con- 
diția fundamentală. Oricare ar fi dușmanul, cu orice mijloace 
ar ataca, problema fundamentală este de a înlătura în interio- 
Tul comunității orice elemente de conflict. Ceea ce înseamnă 
de a crea condiţiunile morale pentru cooperarea indivizilor în 
vederea luptei cu dușmanii. Intreg tratatul nostru de față s'a 
ocupat cu această problemă și ea poate fi considerată rezolvată. 

Existînd condițiunile morale, urmează necesitatea ongani- 
zării tehnice, raționale, deci organizarea puterilor sociale re- 
levante pentru lupta ce începe. Constatăm deci că puterea mo- 
rală este prima condiţie. Și aici amintim că educaţia trebue 
să-și dea roadele, legînd conștiințele individuale într'un tot în- 
disolubil. Dar nu vom uita că puterea morală trebue să se spri- 
jine pe cea biologică. 

Și chiar dela început aceste puteri ne apar organizate în 
temeiul diferenţierii și ierarhizării naturale a elementelor cari 
sînt : bărbaţii, femeile şi copiii. 


www.dacrrumanica ro 


17 


Dar de aci încolo se ivesc probleme cari devin tot mai 
complexe. De ex. puterea religioasă: cine să fie preot, sau 
puterea politică: cine să fie ostaș; sau puterea economică: cine 
să fie producător ete. După concepția democratică şi egalita- 
ristă problema s'ar prezenta cam în felul următor: dela o vîrstă 
anumită, zicem 20 de ani, toți membrii comunităţii sînt și 
preoţi și ostași şi producători şi artiști, în fiecare categorie ei 
se vor ierarhbiza după aptitudini, după inteligență. Indivizii vor 
exercita toate aceste ocupațiuni după cum cere trebuinţa. Cînd 
e războiu, toţi vor fi ostași, cînd trebuesc împlinite riturile 
religioase toți vor fi preoți, precum și toţi vor munci pentru 
a produce bunuri economice, toți vor fi artiști etc., fiecare 
ocupind în aceste diferite „bresle“ rangul ce i se cuvine după 
aptitudinile și cunoştinţele sale. 

Dar evoluţia istorică a luat altă înfățișare. Un individ nu 
poate exercita toate activitățile. Imprejurările au impus spe- 
cializarea, diviziunea muncii. In anumite condițiuni puterea po- 
litică a cerut o pregătire care împiedica o reunire a profesi” 
unei politice cu cea economică de pildă ș. a. m. q. Cum dealt- 
minteri funcțiunea biologică și morală a femeii o exclude dela 
funcțiunea politică legată de profesiunea militară. In felul ace- 
sta s'au format caste, stări sociale, corporaţiuni, clase sociale, 
profesiuni. Iar în fiecare categorie s'a stabilit o ierarhie, iarăș 
după aptitudini, după gradul de specializare, în așa fel că s'a 
selecționat o elită și o mulțime condusă. 

Dar, Postulatul democratic mu se poate înfăptui decit doar 
în sfera biologică și cea morală. Așa toți indivizii adulți sînt 
părinți şi reprezintă elita faţă de copii; toți părinții sînt edu- 
catori (elită morală) faţă de copii. Intr'o vreme aceiași părinți 
erau și preoţi. Dar cînd un tată devine ostaş şi n'are timp să se 
ocupe cu altceva, tot așa cînd e agricultor sau medic sau in- 
giner, — e lămurit că trebue să existe educatori specializați, 
preoţi specializați, etc. 

Putem urmări în istorie cum a fost rezolvată această pro- 
blemă în condițiuni diferite. Inţelegem necesitatea speciali- 
zării şi legătura ei cu ierarhia biologică și morală. 

Dar asupra unui punct sau ivit  divergenţa de păreri, 
anume cu privire la ierarhia specialităților, a puterilor (funcți” 
unilor) sociale. Comunitatea este doar un tot, un sistem. Pu- 
terile ei nu pot fi juxtapuse, fiecare din ele funcţionînd in- 
dependent de celelalte. Dar care din ele are întîietatea și de 
unde derivă întîietatea ? 


www.dacurumanica ro 


18 


Moraliştii susțin că puterea morală are întiietatea, căci ea 
asigură şi coeziunea comunității și ea înlesnește cooperarea pu- 
terilor. Observăm însă, că în multe societăți puterea religioasă, 
în altele cea politică și-a dobindit primatul, chiar în felul că 
a anihilat celelalte puteri, le-a oprit desvoltarea normală. 

In temeiul observaţiei istorice putem formula ipoteza: 
prirnatul își dobindește acea putere cu ajutorul căreia o comu- 
nitate, în luptă cu altele, iese biruitoare, Această putere intrînd 
prin forţa împrejurărilor pe drumul organizării raţionale, ea 
începe să domine și să hotărască asupra tipului de organizare 
a comunităţilor, detemninînd o anumită ierarhizare a puterilor. 

Printr'o analogie vom înţelege acest lucru mai lesne. De 
ce sau desvoltat la om inteligența? Fiindcă prin inteligență 
și-a dobîndit biruința față de celelalte animale. Așa, cînd a 
început lupta între comunităţile umane, a hotărît puterea po- 
litică. Deci ea a fost organizată mai întii, ea s'a desvoltat, sub- 
ondonîndu-și toate celelalte puteri și punîndu-le în slujba sa. 
Cînd o astfel de putere ajunge într'o comunitate a ipertrofiere 
se ivește primejdia ca, în momentul ce comunitatea e infrîntă 
în ciocnirea cu altă comunitate superioară ei în această putere, 
ea să dispară din istorie. Aşa s'a întîmplat de pildă cu multe 
„naţiuni“ biruite de Romani politicește 

Dar Grecii, chiar pierzindu-și puterea politică, au rămas 
o comunitate, tot așa Polonezii sau Cehii în timpurile mai 
noi. Puterea biologică și morală, puterea religioasă, cea este- 
tică, cea economică poate salva o comunitate dela peire, și-i 
poate permite încercarea de a-și redobiîndi autonomia deplină. 

Deaceea pentru viaţa, dăinuirea și desăvirșirea unei co” 
myunităţi, pentru transformarea ei într'o naţiune, e important 
ca toate puterile ei să fie organizate în așa fel ca ea să reziste 
altor comunități — pe orice linie ar veni atacul. Războiul 
modern între naţiuni este un războiu totalitar și reclamă pu- 
nerea în joc a tuturor puterilor. Slăbirea uneia, înfrîngerea 
suferită întrun domeniu de activitate, înseamnă că dușmanul 
a intrat în cetate și poate încenca distrugerea ei totală. 

O națiune deci, în luptă cu alte națiuni, trebue să-și des- 
volte şi să-şi organizeze toate puterile, dar în primul rînd pute- 
rea morală, din care derivă și pe care se sprijină toate celelalte. 
Legarea conștiinţelor individuale, înlănțuirea lor indisolubilă 
în procesul dialectic, prin care se stabilește și ierarhia natu- 
rală, adică se selecţionează elita morală care-și dobîndește un 
prestigiu necontestat în domeniul spiritual, așa cum părinţii ȘI 


www.dacrrumanica ro 


19 


au în sfera biologică, este o condiție pentru dăinuirea comu-ti- 
tăţii. Educatorii, părinţii sufleteşti, formează în totalitatea lor 
(deci împreună cu cei 'ce nu mai trăiesc trupește, dar ne vor- 
besc prin 'operele lor) comunitatea. Ei trebue să hotărască 
asupra organizării raționale a puterilor şi asupra ordinei între 
puteri în vederea păstrării autonomiei comunității faţă de 
alte comunități. Dacă o comunitate se divizează în puteri or- 
ganizate şi fiecare putere pretinde întîietatea și, în anumite 
momente, şi-o impume distrugind celelalte puteri, comunitatea 
se găseşte pe o cale greşită; ea e expusă unor continue frămîn- 
tări interioare şi poate lesne cădea pradă unui dușman mai 
bine organizat. 

Discuţiile teoretice asupra primatului politicului, sau eco- 
nomicului sau esteticului etc. sînt sterpe, dacă nu se consideră 
unitatea înăuntrul căreia se dă lupta puterilor pentru în- 
tiietate, Iar această luptă își pierde înțelesul și rostul, dacă nu 
se ia în seamă, linia pe care se desfășoară lupta între acele 
unități. A proclama primatul politicului cînd o naţiune e ame- 
nințată de altă naţiune în domeniul religios, înseamnă a comite 
o eroare. Ca să reziste atacului pe această linie națiunea tre- 
bue să-şi organizeze biserica, să adiîncească credința propă” 
văduită de biserica națională. Tot astfel în domeniul economic, 
o naţiune ameninţată cu cotropire şi subjugare economică tre- 
bue să-și concentreze și să-şi organizeze puterea economică, să 
mobilizeze pe toţi membrii națiunii pentru războiul economic. 

Dar, iarăş și iarăș repet, o naţiune este națiune numai fiind 
o comunitate morală şi fiind o comunitate morală, membrii ei, 
chiar în virtutea solidarității morale, sînt mobilizabili pen- 
tra orice războiu. Adică toate celelalte puteri pot fi raționa- 
lizate şi organizate servind la întărirea națiunii. Cînd însă 
coeziunea morală e slăbită, cînd națiunea se împarte în caste, 
clase etc., dușmănoase între ele, avem în fața noastră meca- 
nisme, mașini cari se pot izbi și sfărîma, dar nu servesc la 
nimic. Ele dau doar unor indivizi iluzia că sînt puternici şi că 
pot domina şi exploata pe ceilalți indivizi cu ajutoarele mași- 
nei de care dispun. De aici s'a născut lupta între papi și împă- 
rați, între împărați şi bancheri, între bancheri și intelectuali 
etc. Raţionalizarea cuprinde în sine primejdia de trezire și în- 
tărire a instinctului de dominaţiune a individului. Un specialist 
de elită are tendinţa de a organiza specialitatea sa şi cu aju- 
torul organizaţiei să devie dictator, de ex, „mare-preot al 
marei-fiinţe“, 





www.dacurumanica ro 


20 


Stabilind rolul fiecărei specialităţi organizate în viaţa 
naţiunii şi recunoscînd primatul ordinei morale, căreia trebue 
să i se subordoneze celelalte ordine (organizaţii), sociologia 
Şi-a făcut pe deplin datoria: ea a arătat cum se pot organiza 
puterile unei naţiuni în aşa fel ca să-i asigure autonomia, li- 
bertatea în lupta cu alte naţiuni. 


VI 


Se poate spune pe scurt: prin organizarea puterilor toată 
națiunea devine mobilizabilă pentru lupta cu alte naţiuni în 
orice domeniu ar fi. Dacă întrun domeniu ea se dovedeşte 
inferioară, ea devine tributară altei naţiuni sau altor naţiuni. 
Ne-am putea imagina cazul că o naţiune și-ar dobîndi supe- 
rioritatea absolută asupra celorlalte naţiuni într'un singur do- 
meniu ; în acest caz ea ar înfiinţa un imperiu universal, fie po- 
îitic sau religios sau economic — iar celelalte naţiuni i-ar fi 
tributare în acel domeniu. Dacă o naţiune și-ar dobiîndi supe- 
rioritatea absolută în toate domeniile, celelalte naţiuni ar în- 
ceta să existe şi omenirea ar fi reprezentată printr'o singură 
națiune. Adică nici acea naţiune n'ar mai fi națiune, ci ar 
exista omenirea ca unitate perfectă: biologică, morală, reli- 
gioasă ete. Dar, în acest caz, ce înțeles ar avea de ex. termenul 
de politică? Impotriva cui să-și apere omenirea teritoriul ei, 
patria? Şi așa în toate celelalte domenii. Ar rămînea doar lupta 
cu natura. Dar cum în acest stadiu ştiinţele ar fi pus natura cu 
desăvirșire subt stăpînirea omului, omenirea n'ar mai avea îm- 
potriva cui să lupte. Ar fi începutul păcii eterne : toate func- 
țiuni? Ar fi să se ivească doar o nouă varietate umană sau 
mecanism perfect adaptat în mod desăvirșit condiţiunilor exte- 
rioare. Ceea ce ar însemna că individul uman ar fi perfect din 
toate punctele de vedere: biologic (n'ar mai fi bolnav), moral 
(mar putea păcătui), politic (ar fi cetățean desăvirşit) etc. O 
stare ideală, cum vedem. Dar cum să se nască acea naţiune 
absolut superioară din toate punctele de vedere celorlalte na- 
țiuni ? Ar fi să se ivească doar o nouă varietate umană sau 
o nouă specie animală superioară omului în toate privințele. 

Las în seama utopiștilor să pună la contribuţie imagina- 
ţia lor atit de fecundă pentru a ne zugrăvi înfăptuirea fericirii 
depline a omenirii. Noi rămînem în sfera realităţii empirice 
istorice, unde putem constata, în lupta comunităţilor ome- 
neşti cu „natura“ și în lupta lor întreolaltă, tendința spre 
organizare raţională a funcţiunilor sociale, fiecare comunitate 


www.dacurumanica ro 


21 


năzuind a-și dobîndi și păstra autonomia, libertatea, deci nă- 
zuind a deveni o națiune liberă, suverană. 

Dar așa cum geometrii pot construi un triunghiu verfect 
sau un cub perfect — prin definiţii şi calcul, — deși în rea- 
litate nu există nici punct nici linie nici plan nici corp cari să 
corespundă definiţiei, așa putem construi şi noi o naţiune per” 
fectă avînd toate funcțiunile pe deplin desvoltate și organi- 
zate. Ea ar reprezenta termenul final spre care tind toate na- 
țiunile fără a-l putea atinge cîndva. 

Condițiunea pentru nașterea unei astfel de națiuni per- 
fecte ar fi existenţa unui substrat biologic care să reprezinte 
un tip uman perfect: sănătos, frumos, inteligent, bun, cu in” 
stincte bine echilibrate. Aceşti indivizi perfecţi ar constitui un 
grup familial care ar oglindi, în structura sa, în mod desăvîr- 
șit ordinea biologică umană. 

Inlăuntrul acestui grup ar începe apoi procesul dialectic 
prin care grupul familial biologic s'ar preface într'o comuni” 
tate morală, spirituală. 

Aplicînd principiile lui Aristotel privind organizarea ra- 
țională a Statului, „adunarea generală“ a comunităţii morale 
ar fi compusă din totalitatea educatorilor, deci a părinților. 
Din această adur.are generală s'ar selecționa apoi conducerea 
„corpul magistraţilor“, și în sfîrşit și „judecătorii“. Ierarhia 
sar stabili în felul că „mulțimea“ ar fi reprezentată prin pă- 
rinții sufletești. Idealul părintelui perfect este Dumnezeu și 
poruncile lui susțin ordinea morală. 

Această comunitate ar fi o democraţie perfectă, iar selec- 
țiunea elitelor s'ar face într'adevăr în temeiul meritului per- 
sonal, în temeiul virtuților morale. Locul întiiu i sar cuvani 
celui mai bun părinte, învățătorului desăvîrșit, omului care-i 
întrece pe toţi semenii săi din punct de vedere moral. 

In acest domeniu femeia ar ocupa nu numai un loc im- 
portant, de egalitate cu bărbaţii, ci am fi dispuși să-i dăm în” 
tiietatea. Celei mai virtuoase mame i sar cuveni conducerea 
şi hotărîrile ei în chestiuni de educație (morală) ar trebui să 
fie legi. 

Dacă din punct de vedere biologic i s'ar cuveni primul 
rang femeii care a născut şi a crescut mulţi copii sănătoși. în 
domeniul moral i-am da locul întîiu femeii care şi-a crescut 
copii în frica lui Dumnezeu și observarea strictă a preceptelor 
morale. Forma de guvernămînt ar fi deci, în sfera morală, ma- 
triarcatul. Excluși ar fi din această „organizație“ celibatarii, 


www.dacurumanica ro 


22 


deci toți cei ce nu sint părinți. Această condiţie biologică tre- 
bue s'o împlinească orice membru al „organizaţiei morale“, 

Striîns legată de organizaţia morală și derivind direct din 
ea este organizaţia religioasă. Aci însă termenul de părinte şi 
învăţător capătă alt înţeles. Elita trebue să se specializeze în 
teologie. 

Avem nevoie deci de o nouă ierarhizare a comunității. 
Bisericile creştine ne dau exemple foarte apropiate de idealul 
unei „poliții religioase“. Biserica ortodoxă  păstrind pentru 
preoţi căsătoria, leagă comunitatea religioasă direct de cea 
znorală, lăsînd însă drum deschis pentru fornarea unei elite 
preoțești, de teologi, cari să se poată dedica cu desăvirsire con= 
ducerii comunității religioase. 

Problema organizării politice o expune în mod magistral 
Aristotel. Impotriva tuturor teoriilor „moderne“, noi rămînem 
la teoria sa. Dar se 'nţelege că excludem din Statul nostru scla- 
via. „Adunarea generală“ politică va cuprinde pe toți bărbaţii 
ostași, ierarhizați după virstă, pregătire profesională şi merite. 
Din ei se va selecționa deci elita conducătoare, rangurile, atit 
pentru armata combatantă cît şi pentru funcțiunile politice ad- 
ministrative şi judecătoreşti. Cei ce nu sînt încă ostaşi sau nu 
pot fi ostaşi (copiii, femeile, infirmii) nu fac parte din orga- 
nizaţia politică. Conducătorul ideal al acestei organizații este 
monarhul care împreună toate virtuțile cetăţeneşti, de ostaș şi 
de organizator politic perfect. 

Locul al cincilea i s'ar ouveni organizației reprezentanților 
artelor fmmoase : poeţi, compozitori, pictori, arhitecţi. Inainte 
vreme ei erau organizați şi constituiau întradevăr o putere 
națională. Azi, deşi importanța artelor n'a scăzut şi e recuno- 
scută de toți, artiştii și organizaţiile lor stau subt stăpinirea, 
uneori şi alocurea tiranică, a puterii economice şi politice (în 
alte timpuri subt cea a puterii religioase), 

Artizanii ar intra în organizaţia a șasea care cuprinde pe 
toți producătorii de valori economice (utile, de consumație). 
Excluşi din „adunarea generală“ a acestei puteri, deci şi dela 
funcțiuni, sînt toți cei ce nu pot sau nu vreau să producă 
bogății. 

E lămurit că, după principiile noastre, elita unei organi- 
zaţii, nu face parte din adunările generale ale celorlalte orga- 
nizaţii, pe cînd „mulțimea“ e împărţită pe organizaţii după 
„virtuțile“ şi ocupațiile indivizilor, cari îngăduesc ca un individ 
să facă parte din mai mmite organizaţii. Dar, bine zis, orice 


www.dacurumanica ro 


23 


individ e legat de toate organizaţiile : mamele nasc doar ostaşi 
şi preoți etc. Organizația raţională care constitue o putere cere 
însă ocupaţie efectivă într'o singură specialitate, şi numai ca 
dă dreptul la un loc în ierarhia acelei specialități. Cineva poate 
fi deci agricultor, dar şi ostaş (în timp de războiu). Dar pentru 
intrarea în elită sar cere o specializare ezclusivă. 

O expunere aparte cere o problemă care rămîne nerezol- 
vată atit în Politica lui Aristotel cît şi în toate celelalte teorii 
cari se ocupă de ceea ce numim noi aci „puteri“. Intrebarea 
este anume: cum devine cineva specialist, cum şi prin ce mij- 
Joace se înfăptueşte specializarea şi raţionalizarea  organiza- 
țiilor? 

Răspunsul obicinuit şi adevărat este: prin educaţie și 
şcolire. Există deci specialiști a căror specialitate este de a pro- 
duce specialiști. Formează acest corp o nouă organizație, o 
nouă putere sau pe diferitele puteri, avînd aci, înăuntrul orga- 
nizaţiilor, locul lor bine definit ? 

De ex. cei ce fac pregătirea viitoarelor mame, învăţîndu-le 
cum să-și crească copiii fac parte din organizația biologică şi 
apoi morală sau intră în „corpul didactic“ de diferite grade 
într'o nouă organizație ? 'Tot aşa pentru educaţia religioasă, 
politică, economică etc. 

Comunitățile antice n'au un corp didactic, o organizaţie spe- 
cială pentru formarea de specialişti, iar „școlile“ filosofice re- 
prezintă organizaţii cari n'au un loc bine definit înăuntrul 
naţiunii. La națiumile moderne, „şcoala“ a devenit o instituție 
cu o organizație proprie. Dar în ce priveşte legăturile ei cu 
puterile naţionale domneşte o confuzie completă, rezultată 
chiar din confuzia tuturor puterilor, 

Dacă s'ar înfăptui „separaţiunea puterilor“ şi ierarhizarea 
lor după principiile noastre, s'ar deschide drumul şi pentru re- 
” partizarea „învăţătorilor“ pe diferitele puteri organizate. 

Astfel învățătorii dela şcoalele primare ar face parte din 
puterea morală, ei continuînd şi completind educaţia părin- 
tească: Dar ei ar aparținea (ca şi părinţii), bărbaţii, organi- 
zaţiei politice, femeile rămînînd însă în organizaţia morală 
alături de mame. In şcoala secundară, profesorii (şi profesoa- 
rele) ar face parte din organizaţia specialității lor, deşi o deli- 
mitare precisă nu e posibilă. aceştia răminid în mare măsură 
legaţi de comunitatea morală, iar specialitatea lor fiind subor- 
donată educaţiei morale, servind numai pentru pregătirea dis- 
cipolilor într'o specialitate anumită. Aci e cuprinsă problema 


www.dacrrumanica ro 


24 

culturii generale care desăvîrşeşte educaţia morală şi deschide 
drumul pentru activitatea într'un domeniu determinat. Chiar 
în şcolile „profesionale“ e nevoie de o cultură generală, de 
profesori de diferite specialităţi, întrucît orice artă cere cunoş- 
tințe foarte variate. 

Alt aspect îl au iarăș şcolile superioare. Universitățile, cari 
la început serveau în primul rînd pentru formarea de teologi, 
s'au divizat apoi în facultăţi, iar faoultăţile pe specialităţi. Pe 
lingă Universități sau ivit apoi şcolile superioare speciale : 
politehnicele, academiile etc. 

+  Aparţin profesorii Universităţilor și celorlalte şcoli supe” 
rioare „corpului didactic“ sau organizației specialităţii lor ? In 
care „adunare generală“ votează? In toate sau în niciuna? Ar 
trebui să formeze ei o corporaţiune osebită, deci să constitue 
puterea spirituală cum ar fi dorit A. Comte? 

Am fi dispuşi să dăm fiecărei puteri un corp didactic, în- 
văţători de cari are nevoie pentru constituirea ei, dacă nu sar 
opune acestei rezolviri a problemei dificultatea repartizării in- 
divizilor pe specialităţi chiar decum intră în „şcoala“ în care 
urmează a fi instruiți. 

Ni se pare deci mai logic de a-i prinde pe „învăţători“ în- 
tr'un corp ierarhizat după ştiinţele lor și a cărui elită ar fi 
reprezentată prin savanţi, adică prin oamenii cari ei înșiși for 
mează pe ceilalţi învăţători. 

Savanţii sînt deținătorii și sporitorii științelor pe cari le 
transmit celor ce au să predeie apoi aceste științe celor ce ur- 
mează a le aplica în practică. În fruntea acestor savanţi, și decl 
a întregii corporaţiuni de învăţători, ar sta filosofii, cari 
ar avea menirea să stabilească legăturile și ierarhia între 
științe — începînd dela ştiinţele naturii pînă la teologie (în 
înţeles aristotelic) şi, ceea ce-i mai important, să stabilească 
legătura şi ierarhia între toate puterile națiunii, ceea ce, în 
practică, înseamnă, că ei ar avea să fixeze normele după cari 
elitele, adică specialiștii tuturor organizațiilor ar urma să 
coopereze pentru a da naţiunii cea mai perfectă unitate şi so- 
Tidaritate în manifestările ei față de celelalte naţiuni. 

Căci toată mizeria și imperfecţiunea organizaţiei unei națiuni 
rezultă din confuziunea puterilor, din lupta elitelor, din năzu- 
inţa fiecărei elite de a-și institui dominaţiunea tiranică asupra 
celorlalte. Fiecare specialist de elită se crede chemat să con” 
ducă întreaga națiune ; el apelează la mulțime căutind a scă- 
dea prestigiul celorlalte elite, arătînd că ele nu tind decit să 


www.dacrrumanica.ro 


Şi 25 
„exploateze““ mulțimea neștiutoare, s'o înșele etc. Astfel se 
naște un antagonism între mulţime și diteritele elite, se nasc 
„revoluţii“ de diferite feluri (fiecare „or-ganizație“ își are re- 
voluţiile ei). De haosul ce se iveşte profită apoi indivizii „anti- 
sociali“, egoiști, fie că acţionează izolat, fie că formează bande 
organizate, „puteri destructive“ în sînul națiunii, cari n'au alt 
scop decît satisfacerea egoismului „asociaţilor“. Astfel de pu- 
teri oculte anti — și internaţionale sînt, de pildă, francrmaso- 
neria, trusturile, facțiunile politice. Dar pe acelaș plan se gă- 
sesc și organizaţiile cari distrug moralitatea : prostituatele, ne- 
gustorii de carne vie etc. Şi aci sînt păcătoși izolați, dar și or- 
ganizaţii, (asociaţii) cu statute scrise sau nescrise. Printr'o bună 
orînduire a constituţiei naţionale, toate aceste forțe destruc- 
tive, individuale sau colective, ar putea fi eliminate. 

Ştim prea bine că în realitate n'a existat și nu există o 
comunitate umană care să împlinească toate condițiunile ară- 
tate de noi. Dar tot așa ştim că orice comunitate reală nu se 
poate menținea decît prin năzuinţa de a se apropia de con- 
stituţia ideală schițată de noi aci în linii largi. Ştiinţa socială 
n'ar fi ştiinţă, dacă n'ar încerca să desprindă din varietatea for- 
melor sociale realizate în cursul istoriei noțiunea clară a so- 
cietăţii. Ea constată că omul a năzuit și în domeniul social să 
ajungă la organizaţie raţională. Intiiu, împins de nevoia de 
adaptare la mediu, el a înfăptuit owganizaţii parţiale (așa cum 
i-au dictat împrejurările), trecînd apoi treptat la o organizaţie 
a tuturor domeniilor de activitate, 

Organizaţia totalitară însă nu poate rezulta decit din buna 
orînduire, legarea și ierarhizarea tuturor organizaţiilor, ceea 
ce nu e posibil decât prin recunoașterea primatului ordinei 
morale ca prototip al oricărei ordine posibile. Iar această re- 
cunoaștere ar fi cu neputinţă fără certitudinea că ordinea mo- 
rală este expresia voinţei lui Dumnezeu, a ființei supreme care 
a creat lumea şi a instituit norme pentru ordinea univensală. 

Luptele înăuntrul comunităților umane, căderea în păcat 
a indivizilor. ambiția lor nemăsurată de a înfrînge voinţa se- 
menilor lor, de a domni ca „tirani“ cu ajutorul unor „organi- 
zaţii“ la a căror conducere au ajuns prin merite personale și 
favoarea împrejurărilor, izvorăşte din ignorarea faptului că 
„mecanismul socia!“, înfăptuit prin raționalizarea activităţilor, 
distruge pe conducătorul său, dacă acesta nu pune mecanis- 
mul, mașina în slujba comunităţii, avînd menirea să împlinea” 
scă o funcţiune necesară pentru viața comunităţii, pentru viața 


www.dacurumanica ro 


26 y 
naţiunii. Iar ignoranţa ea însăș rezultă din faptul că omul uită 
de Dumnezeu şi de poruncile sale, uită de drumul ce l-a par- 
curs pentru a-şi dobindi un suflet în comuniune cu alte su- 
flete. Orice „tiran“, mic sau mare, îşi distruge sufletul propriu 
prin distrugerea comunităţii în care a devenit suflet, 

Ivirea Statelor naționale totalitare din timpurile noastre 
ne-a ușurat deslegarea teoretică a problemei celei mai bune 
constituţii. Aceste comunități merg pe drumul raţionalizării 
puterilor naţionale prin separațiunea dar și prin ierarhizarea 
lor, Şi se pare că au şi aflat cheia rezolvirii practice a proble- 
mei întrucît au recunoscut, cel puţin în teorie, primatul or- 
dinei morale și importanța creării de condițiuni biologice fa- 
vorabile înălțării omului din animalitate. Lăsînd la o parte ter- 
minologia încărcată încă de erorile trecutului, fascismul italian 
și naţional-socialismul german au făcut un pas uriaș spre în- 
făptuirea unei comunități umane ideale. Pe de altă parte şi 
în acelaș timp, organizația comunistă ne arată cum se poate dis- 
truge o naţiune prin prefacerea ei într'un mecanism social lipsit 
de viaţă, efect al raționalizării extreme a organizaţiei economice 
în paguba tuturor celorlalte puteri. Din eroarea teoretică a mar- 
xismului care a proclamat nu numai primatul ci realitatea ex- 
clusivă a puterii economice, a rezultat în practică tirania cea 
mai cumplită și amenințarea întregii omeniri cu recăderea în 
animalitate prin desvoltarea unilaterală și extremă a puterii po- 
Jitice, așa se va prăbuşi și comunismul prin raţionalizarea uni- 
laterală a economiei, cum greșită a fost concepţia preoțimii ca- 
tolice că prin desvoltarea unilaterală a puterii religioase toate 
națiunile vor putea fi supuse dominaţiunii papilor. 

Dar de ce să ne mirăm că Impăraţii, papii, marii ban- 
cheri și industriaşi au porniri tiranice, cînd vedem cum „spe 
cialiști“ mai mici, într'o sferă restrînsă năzuesc a-și impune 
stăpînirea absolută. Cine nu cunoaște pe profesorul specialist 
care crede că un elev, care nu dă prea mare atenţie specia- 
lităţii lui ar merita pedeapsa cu moartea! 

In sfîrşit fiecare individ uman are porniri spre tiranie, dar 
v poate deveni tiran decît atunci cînd găsește sclavi cari 
1 se supun. Şi aci e miezul problemei: într'o Organizaţie de 
specialiști, instituirea tiraniei e foarte dificilă, dar ea e ușoară 
cînd o specialitate organizată se întilneşte cu una dezorgani- 
zată. Așa şi-a dobîndit economicul primatul (și apoi stăpi- 


www.dacurumanica ro 


2 
nirea) asupra politicului, cînd organizaţia politică începuse să 
se destrame... 
Istoria a constatat aceste fapte, sociologia a formulat ipo- 
teze și a căutat să le verifice, filosofia socială năzuește să le 
explice printr'o Teorie a comunităţii omeneşti. 


TRAIAN BRAJILEANU 


Mărturisiri pentru un om nou 
Oameni universuri închise 


Aceeași făptură, aceeași esență. Oamenii sunt originar făp- 
tari ale lui Dumnezeu şi totuși ei se deosebesc atât de mult. 
Chiar acela pe care îl socotim asemănător nouă. frate sau prie- 
ten, nu ne poate ştie pînă în cele mai tăinuite cute ale sufle- 
tului şi nici nu poate înțelege deplin durerile noastre. Omul pe 
care îl socoteșii oel mai apropiat nu-ți înțelege graiul tocmai 
atunci cînd el rostește focul încercărilor, tocmai atunci cînd ai 
mai mare nevoe de ajutor. Tu îi mărturiseşti că te doboară su- 
terinţa iar el te îmbărbătează cu glume ușoare. 

Omul pentru om e mare necunoscută; omul şi destinul său 
îşi aparţin reciproc fără putinţă de trecere în altă sferă de exis- 
tență. Cele mai adinci, mai proprii şi mai autentice experiențe 
interioare rămîn pentru alţii în întregime şi definitiv necunos- 
cute; pe deoparte că nu pot fi exprimate iar pe de alta pentru- 
că cel de lîngă moi, fratele bun, fratele de cruce nu poate mer- 
ge in depăşirea de sine pînă la identificare cu ființa și destinul 
altuia. 

Neputinţa de pătrundere în ființa celuilalt, neînţelegerea 
între om şi om face ca fiecare dintre moi să trăiască ca într'un 
univers închis. Aci stă un isvor al dramei omenești, un isvor 
neîncetat de suferință. 

Zadarnic așteptăm să cadă o rază de lumină din ochii celor 
cu care convieţuim, zadarnic aşteptăm pentrucă fiecare din ei 
duc poveri fără de număr, închiși în orizontul lor. 

O reparaţie a soartei tragice a omului o aduce dragostea, 
dragostea care face necuprinsul cuprins. Creștinismul e mare 
şi tămăduitor pentrucă pune această virtute în centrul lumei 
și al vieţii. Omul poate învinge pe calea ei drumul aspru şi trist 
al singurătăţii, poate atinge pajiștele luminei și contemplației, 
poate culege florile rare ale dumnezeirei deschizînd fiinţei 
noastre tot ceeace pînă acum nu-i era dat să cuprindă. 


www.dacrrumanica ro 


28 


Omul se naşte și trăeşte la olaltă cu semenii săi, dar creşte 
şi se mîntue dincolo de obșteasca viețuire, în transcendenţă. 


Lege și om 

In lunea noastră de aci a trebuit să fie lege și să fie jude- 
cată. Altcum nici nu se poate; este în firea vieţii obşteşti. Le- 
gea organizează această viață și o îndrumează. 

Omul însă este o ființă complexă care depășește dimensiu- 
nea socială a vieții. Acest lucru legea şi mînuitorii ei îl ignoră 
cu desăvîrșire ceeace duce la înlăturarea forțelor individuale 
creeatoare, la oprimarea ritmului ascendent și pozitiv al vieţii 
spirituale. In acest fel legea expresie firească a societății, este 
un cleşte nimicitor al omului duh și destinului superior. 

Așa cum ne arată în deosebi uliimile două veacuri legea 
nu are legături directe cu viața, viaţa omului pe care nu o cu- 
prinde şi pe care trebue să o cuprindă pentrucă vrea s'o îndru- 
meze. Excesul de abstracţiure al omului modern a nesocotit 
pînă la distrugere omul concret, omul viu. O cunoaștere a le- 
gilor şi o putere de legătură logică i s'au părut îndeajuns con- 
ducătorului pentru a ferici lumea întreagă. Viaţa însă trecea 
fără să fie luată în seamă, ceeace a dat naştere în bună parte 
omului modern. 

Deaceea cind suntem puşi judecători peste oameni adică, 
peste ceva care prin natura sa nu este mai pre jos de noi, tre- 
bue să luăm în seamă omul concret, omul viu. Fiecare dintre 
noi este un „caz aparte“ în lumea aceasta; fiecare suntem o 
simţire, un cuget, o făptură plină de taină ou rostul său pro- 
priu. A cunoaşte legile și a judeca abstract după ele este o mare 
greşală; duce la suferință nemeritată, la negarea vieţii. 

In acest domeniu ași în medicină, poţi fi plin de ştiinţă 
şi de carte dar dacă nu cunoşti bine omul pe care îl tratezi, 
omul viu, individual, toată această știință nu folosește la nimic 
sau mai precis dăunează. ă 

Lege și om nu se cuprind. Și de nu putem îndrepta lucru= 
rile desăvirşit să ne dăm seama de acest lucru este încă un 
merit. 

A fi superior 

A fi superior însemnă pină astăzi a fi situat pe treaptă so- 
cială înaltă. Acesta este semnul cel mai obișnuit al superiorl- 
tății. Pentru cei dedaţi artelor şi științelor adică pentru inte- 
lectuali, a fi superior înseamnă a fi inteligent şi instruit, om 
sprinten la minte și cu cunoştinţe bogate. 


www.dacrrumanica ro 


___29 

Adevărata superioritate, aceea a valorilor morale, este cu 
totul ignorată astăzi. Dacă se mai află printre noi vr'un om su- 
perior în acest înţeles, îl privim cu milă «a pe o ființă sărmană, 
ca pe un naufragiat pe marea sbuciumată a vieții. 

Superioritatea înseamnă depășire, înseamnă a avea însu- 
şiri de conţinut. Ceva este superior cînd a trecut în cuprins 
altăceva, cste superior cînd are însușiri creeatoare, cînd este 
deasupra în înțeles moral nu social sau intelectual. 

A. fi superior cuiva înseamnă a-l întrece în dragoste, în 
libertate, în înțelegerz ca act moral complex, în putere de jert- 
îă, adică în bogăţie spirituală. 


Vaslui — 1939. ERNEST BERNEA 


Temeiurile revoluțiilor totalitare 


Deși, sub diverse forme, statul totalitar există în concret 
și o întreagă literatură a teoretizat asupra lui, totuși mi se pa- 
re că mu sa spus încă totul asupra acestui sistem de guvernă- 
mânt, precum și asupra semnificatiilor adinci ale revoluţiei, pe 
urma căreia el a luat ființă. 

Este important de remarcat faptul, că statul totalitar n'a 
luat naștere pe urma unei doctrine, ci dimpotrivă, doctrina sta- 
vului totalitar a început să se înfiripeze, și numai treptat, abia 
după ce acest stat a devenit o realitate prin necesitatea împre- 
jurărilor şi poate și prin altceva mai presus de împrejurări. 

Totalitarism politic n'a însemnat altceva la încaput decit 
preluarea tuturor puterilor statului din partea unei singure 
persoane, într'un moment cînd acest stat era pe pragul unei 
totale desagregări, din pricina pulverizării puterii de condu- 
cere şi mai ales din pricina incapacității și imoralităţii condu- 
cătorilor. 

Salvarea statului cerea așa dar, prin necesitatea împreju- 
rărilor şi nu din calcul doctrinar: comandament unic, o excep- 
țională şi covîrșitoare putere și capacitate de conducere poli- 
tică, şi în al treilea rînd o înaltă conștiință morală izvorită din- 
tr'o dragoste neţărmurită de oameni, precum și din cerescul 
instinct de jertfă pentru binele semenilor, obijduiți și primej- 
duiţi în existenţa lor. 

Forţa împrejurărilor a indicat astfel, mai bine decît orice 


www.dacurumanica ro 


30 


speculație doctrinară, natura noului sistem politic salvator. 
Realitatea însă, nu numai a indicat, dar a şi verificat mai apoi, 
valabilitatea practică a sistemului. 

Comandamentul unic, capacitatea excepțională și înalta 
moralitate în stare să impună tuturora, nu pot fi însă decit 
atributele unei personalităţi excepționale și unice. 

lată dece instaurarea acestui regim politic mai este condi- 
ționată de providenţiala apariție a unei asemenea personalități 
excepționale. 

Comunitățile umane viabile și însărcinate de providență 
cu o misiune istorică bine hotărită, produc la timp aceste per- 
sonalități excepţionale. 

Omul potrivit la timpul potrivit și în locul potrivit ne apar 
însă ca o rînduire divină, care scapă oricărei explicațiuni de 
natură material sau rațional deterministă. 

O naţiune sau un stat se poate salva prin reacţiunea me- 
canică a instinctului ei de conservare, printr'un concurs fericit 
de împrejurări, sau prin ascendenţa unor personalități de mare 
prestigiu, dar atit nu este destul pentru a putea vorbi de mi- 
siune istorică. Ă 

lată de ce îndrăznim să afirmăm că regimurile totalitare 
de astăzi, născute spontan, nu sunt numai rezultatul umei reac- 
țiuni al instictului de conservare, nici numai produsul unei sau 
unor inteligenţe lcide, ci în ultimă analiză, rezultatul Provi- 
denței. Aci este punctul nevralgic al doctrinei Statului totali- 
tar, care îndreptățește numeroase şi nu mai puţin certe consi- 
derațiuni inetafizice. Aci intervine factorul credință de o atit 
de covirșitoare importanţă în mișcările .politice de această 
natură. 

Așa dar forța împrejurărilor şi Providența lucrînd prin- 
tr'un om ales. sunt obirșia marilor regimuri totalitare de as- 
tăzi şi nu vreo doctrină politică în prealabil concepută. 

Cele mai sus: înfățișate ne întăresc în credința că aceste 
regimuri totalitare, create de personalităţi excepționale provi- 
denţiale, au nu numai o simplă rațiune politică de cincumstan- 
ţă, ci au și profunde raţiuni ontologice și metaţizice, angajînd 
devenirea ființei umane spre noi şi superioare forme de viaţă. 
Am repetat-o de multe ori că ceea ce se întimplă astăzi în c- 
menire nu este simplă istorie și politică, ci curată metafizică. 

Sunt epoci în istoria omenirii, marile ei epoci, cînd metafi- 
zicul irupe peste lume răscolind-o pînă în adincuri, dar şi ilu- 
minînd-o pină în depărtări cereşti. Suferinţi de iad şi fericiri 


www.dacrrumanica ro 


31 


de Paradis pasc atunci sufletul omenesc. Torente de sînge îm- 
bulbucat şi de spirit incandescent se rostogolesc atunci tumul- 
toase şi amestecate peste văile istoriei. In urma lor însă, vor 
răsări în curînd lanurile verzi, gata să dea miraculoasa recoltă, 
sub dogoarea unui cer senin și clement. 

Importanța metafizică a vremilor pe care le trăim nu-și 
găseşte analogie în istorie, decît în revoluţia ideală şi imacu- 
lată a lui Christ. Aceasta în ordine morală, iar în ordinea inte- 
lectuală, în miracolul civilizației helenice. Aceste două revo- 
luţii ale spiritului au fertilizat istoria și cultura umană în ul- 
timele douăzeci de veacuri. 

Civilizaţia helenică însă, clădită şi susţinută prin forţele 
naturii și ale intelectului, caşi toate civilizațiile europene de mai 
tîrziu, care au culminat în civilizaţia occidentală modernă, s'au 
risipit şi se risipesc toate pe rînd, roase de un viciu fundamen- 
tal: lipsa unei discipline și al unui înalt suflu moral, care să 
domine totul. 

Această disciplină şi acest suflu moral, pe care în ultimă 
analiză le rezumă instinctul divin al iubirii deaproapelui, sin- 
gura garanţie a perenităţii unei alcătuiri sociale și singurul fun- 
dament valabil al culturii umane, îl oferea omenirii și în spe- 
cial lumii europene, religia și morala creştină. 

Dar religia și mai ales morala creştină au rămas pînă 
astăzi exterioare resorturilor adinci ale vieţii sociale şi po- 
litice. In forme mai rafinate şi mai atenuate, viaţa socială și 
politică este condusă de aceleași mobile inferioare care condu- 
ceau societățile păgine şi primitive: setea nepotolită de putere 
şi de plăceri a fiecărui individ în parte, fără prea multă grijă 
pentru soarta semenilor, exploataţi adesea pînă la desființare, 
de cei care reuşesc să se înstăpinască asupra lor prin orice mij- 
loace, mai mult sau mai puţin violente. 

lată de ce societăţile și organismele politice ale lumii eu- 
ropene moderne au fost menite prăbuşirii, fapt care sa petre- 
cut, se petrece, şi se va mai petrece încă sub ochii noştri. 

lată pentru ce o societate și alcătuire politică temeinică, 
echilibrată și dăinuitoare, capabilă de a se regenera prin ea în= 
săși la infinit, fără zguduiri și prăbușiri nimicitoare, nu va pu- 
tea lua naştere decît printr'o încreștinare totală a indivizilor şi 
comunităţilor umane, măcar în sens etic dacă nu şi religios. 

Regenerarea omenirii avea prin urmare nevoe de o revo- 
luţie socială şi politică inspirată din asemenea imboiduri ideale, 
singurele capabile să creeze o nouă civilizaţie sănătoasă și via- 


www.dacurumanica ro 


32 


bilă. Această revoluție, a fost dat, printr'un înalt privilegiu și o 
înaltă graţie a Providenţei, să fie fapta Mișcării Legionare. 

Această revoluţie este menită să creeze un nou tip de om, 
de societate și de stat, de caracter etic religios, spre deosebire 
de vechiul tip în descompunere, de caracter dominant materia- 
list și intelectualist. 

Acest tip de societate şi de stat se creează și se menţin:: 
prin omul eroic, adică prin omul de cea mai înaltă și cea mai 
puternică faotură morală, capabil şi dornic să lupte și să moară 
fericit pentru o credință mîntuitoare. 

În lumina acestor consideraţiuni, pe 'care noi le simţim ne- 
prihănite de orice zgură de orgoliu naţional, căci avem convin- 
gerea că izvorăsc din însăși natura și logica faptelor, revoluția 
legionară ne apare ca un pisc, în care culminează marele feno- 
men european al revoluției sociale şi politice totalitare de as- 
tăzi. Va trebui să se recunoască odată, că revoluția legionară a 
atins în ordine socială şi politică cel mai înalt grad de spiri- 
tualitate pe care-l cunoaşte istoria popoarelor civilizate. 

Faţă de spiritualitatea legionară, mișcarea fascistă şi na- 
țional socialistă, ne apar mai mult ca un instrument pur poli- 
tic, prin forţa căruia se va spulbera vechia lume și se va clădi 
cea nouă în duhul cel nou al credinţei mîntuitoare, mărturisită 
şi sfinţită cu jertfe apocaliptice de Revoluţia legionară. 

Puterile fizice ale Neamului și Statului romîn n'ar fi fost 
suficiente ca să răzbească rezistența unei lumi întregi. Numai 
două naţiuni mari ca Germania și Italia puteau face acest lu- 
cru. Şi Providența le-a împărțit acest rol potrivit cu puterile 
şi însușirile lor. Iar Neamului nostru i-a dat celalt rol, al lupte! 
întru spirit. 

Simţul și setea de dreptate, manifestate în capacitatea sa 
de luptă și de jertfă, precum și iubirea de oameni, ospitalitatea 
sa proverbială, nu le are nici un alt popor în măsura în care le 
are dinsul. In această privință moștenirea dacă, ca fond primi- 
tiv al sufletului nostru național, este de primordială impor- 
tanţă 

Prin Daci, noi am fost creștini înainte de a primi creştinis- 
mul lui Christ, căci Dacii au fost singusul popor din lume care 
alături de Iudei au conceput pe Dumnezeu Unul și nemurirea 
sufletului. Rucuria cu care Dacul primia moartea și chiar o 
căuta, conștiința superioară pe care o avea despre rău şi bine, 
lupta împotriva viţiului (stîrpirea viilor), fără anologie în isto- 
rie, nu-și găsea corespondentul decît în concepția creștină des- 
pre lume şi vieaţă. 


www.dacrrumanica.ro 


33 


Eroii literaturii noastre populare : Făt-Frumos, reprezen- 
tînd vitejia, dar totodată înțelepciunea, generozitatea, jertfa 
pentru ideal și invincibilitatea credinței; Toma-Alimoș, eroul 
onoarei și al generozității; ciobanul moldovean din Mioriţa, su- 
flet nemărginit în iubire și duioşie, pe care numai eternitatea 
îl poate cuprinde, pentru care moartea nu există decit poate 
ca amăgire şi paimă pentru nemernici; în fine, Meșterul Ma- 
nole, erou al unui ideal de frumuseţe nîntrecută, pentru care 
este gata să jertfească fără a șovăi tot ce are mai drag. lată 
titluri şi temeiuri de necontestat ale nobleții incomparabile ale 
sufletului romiînesc, care l-au recomandat Providenţei să fie 
protagonistul marii revoluţii spirituale a timpurilor pe care le 
trăim, revoluţie care va trebui să arate o altă față, mai cinstită, 
a sufletului omenesc de pretutindeni. 

Trebuie să ştim apoi că poporul romîn are cel puţin 400; 
de ani de vieaţă civilizată și statornică în cadrele aceleiași albii 
etnice și a aceluiași spațiu geografic. 

Date fiind predi poziţiile spirituale native ale Poporulu! 
romin, care-l indicau pentru marele rol al creerii unui nou tip 
de civilizaţie vinană, superior tuturor celorlalte care sau suc- 
cedat pînă acum, — intrarea lui pe planul major al istoriei abia 
în timpurile moderne, apare de asemenea ca o înaltă rînduire 
a Providenţei. Oricare altă epocă din trecut n'ar fi corespuns 
menirii noastre în lume. Dacă totuşi împrejurările istorice 
ne-ar fi îmbrîncit mai demult în virtejul civilizației occiden- 
tale, destinul nostru ar fi fost ratat. Ciclul civilizației occiden- 
tale nu trebuia să ne cuprindă și pe noi, pentrucă neamul nos- 
tru este el însuși menit să deschidă un alt ciclu. Așa se explică 
rezistența geniilor noastre naționale faţă de imitația oarbă a 
culturilor occidentale. Ei simțeau că acest nea:n are să-şi spu= 
nă un cuvint al său, și un cuvînt hotăritor, în această lume. 

Tot ceeace ne-a întirziat pînă acum de a intra în istoria 
majoră a culturii, n'a fost o întimplare nenorocită, ci o binecu-= 
vîntată grijă și o superioară rațiune a Providenţei. Năvălirile 
barbare, dominaţia turcească și fanariotă, etc., au avut și un 
rol pozitiv în marea rînduială a istoriei umane. 

Umanitatea n'avea nevoe de noi în acele vremi, decît doar 
ca luptători. Dimpotrivă ea era interesată să ne ție deoparte, 
pentru a ne avea disponibili astăzi, cînd ea are nevoe chiar ce 
ceeace numai noi puteam să-i dăm. 

Cite suferinți am avut de pătimit pentru această rindu- 
ială! Dar cirie nu le-ar fi acceptat în schimbul acestui destin 
împărătesc? Aceste suferinţi, astăzi, graţie renașterii întru du- 

www,dacoromanica.ro 


34 


hul mou al Neamului, nu ne mai dor şi nu le mai regretăm, 
fiindcă înțelege:n necesitatea lor. 

In fine, Providența ne-a așezat întrun punct geografic de 
cumpănă între Orient și Occident, care iarăși nu este indife- 
rent pentru rolul ce-l avem de jucat în lume. 

Vom încheia acum schiţînd în cîteva cuvinte caracteristi- 
cile esenţiale, care disting sistemul politic al regimului legio- 
nar, şi care îl deosebesc de toate celelalte regimuri totalitare. 

Sistemul de guvernămiînt al Statului legionar poate fi nu- 
mit un sistem monarhic (==comandament unic) totalitar creștin. 

Prin acest regim totalitar creștin va trebui să se înţeleagă 
în primul rînd exercitarea suveranității naționale, creatoare de 
stat, prin organe politice selecţionate şi formate în așa fel, în- 
cit acestea să fie însujleţite în cel mai înalt grad și să fie pe 
deplin conștiente de interesele și scopurile superioare ale în- 
tregii comunități naționale, și să lucreze cu tot entuziasmul şi 
cu cea mai mare abnegaţie, şi chiar cu jertfa de sine, numai în 
acest sens. 

De aceea, în spiritul celor mai sus arătate, Statul totalitar : 
legionar creează organul selecționator şi formator al acestor 
reprezentanţi ai suveranității naţionale, singurii legitimi. În 
Romiînia acest organ este Legiunea Arhanghelului Mihail, cre= 
ată de Căpitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, cel mai mare 
erou și martir al Neamului romînesc. 

Dar, întrucit a avea conștiința intereselor supreme ale w- 
nei întregi comunităţi umane, și a lucra cu însufleţire şi exclu- 
siv în acest sens, înseamnă a fi însufleţit de cea mai înaltă eti- 
că umană, şi întrucît cea mai înaltă etică umană, conformă in 
același timp cu sutletul și cu civilizaţia Neamului nostru și în 
genere cu civilizaţia europeană, — este și mu poate fi decît 
etica creștină, iată de ce numai această etică, cu legea ei su- 
premă, iubirea, legitimează în mod absolut regimul totalitar 
romînesc şi în genere orice regim totalitar. 

Intrucît, în fine, această etică creştină nu este şi nu poate 
fi decît una pentru toţi, iar scopurile şi interesele supreme ale 
aceleiași comunități nu pot fi decît unele şi aceleași pentru toți, 

- iată de ce și organul politic reprezentînd aceste interese şi sco- 
puri colective supreme, nu poate fi decît unul. Iată de ce Le- 
giunea trebue să fie unicul organ politic al Romîniei. 

Regimul totalitar creștin ar putea fi considerat ca forma 
ideală a oricărui regim totalitar. 

Și ne mîndrim că acest regim politic ideal a fost pentru 
prima oară conceput în istoria lumii, în Romînia. 


4 RADU 1. PAUL 
www.dacrrumanica.ro 


35 


Cunoașterea Romîniei peste hotare 


]. Aspecte „propagamiistice“ ale unui megim putred. Il. Delimitarea între 
activitatea științijică, artistică de peste hotare și serviciul de propagandă. 
II]. Reorganizarea semiciului de presă și informațiuati, 


1 


Acolo unde lipsește sufletul se caută compensarea prin 
bani care ar trebui să stoarcă bunăvoința, să promoveze munca 
şi să stimuleze priceperea. E un mijloc vechiu şi caracteristic 
regimurilor putrede. Cînd nu poţi cîştiga admiraţia 'nimărut, 
cînd nimeni nu crede sincer în “tine, încerci să-ți cumperi u- 
neltele care să te apropie de cei cu care ai dori să trăești 
bine. Acesta este desigur planul după care s'a făcut pînă acum 
„propagandă“ în străinătate. 

Cu arginţii grei s'au înjghebat servicii speciale, înzestrate 
cu tot 'ce poate fi mai pompos, avînd personal supranurnerar 
și pe cît posibil „specializat“. Au ajuns tot soiul de oameni să 
vorbească și să scrie despre Romiînia în chipuri și feluri măes- 
trite, doar ei făceau și mai fac propagandă... Toate aceste ser- 
vicii sunt parte dintr'un sistem care a căzut. Ajungea ca un 
astfel de reprezentant al ţării să strecoare într'o necunoscută 
revistă sau într'o umilă gazetă de provincie un articolaș pen- 
tru ca presa noastră să-l reproducă, arătînd cu litere mari şi 
la loc de frunte „ecoul“ extraordinar din presa mondial 
Oamenii trebuiau să justifice întrun fel banii pe care îi 
încasau. 

Tot soiul de indivizi s'au acreditat pe lingă legaţii, discre- 
ditînd ţara prin conduita lor suspectă, prin intrigile făcute în- 
tre ei, prin lipsa de conducere unitară a unui serviciu atît de 
important. S'a ajuns pînă acolo încît acești „trimişi speciali“ 
ai Romîniei să fie huiduiţi de persoane de răspundere chiar din 
țara unde își desfăşurau nefasta lor activitate. 

Fiinocă totul și toţi erau bănuiți de către patronii vechiu- 
lui regim fiecare „trimis special“ alcătuia rapoarte despre sta- 
rea de lucruri din străinătate, jurînd că el vede mai bine lu- 
crurile și săpînd pe celălalt. 

O pînză de intrigi s'a ţesut în rîndurile acestor trimişi, care 
i-a compromis și pe ei și țara. Toţi aceşti oameni trebue înlă- 
turaţi. 

Să revenim însă la chestiune. Despre ce fel de propagandă 
este vorba? Şi cum este posibilă aceasta? S'a văzut limpede că 


www.dacrrumanica ro 





36 


poţi să faci propagandă la infinit, dacă între cele două țări nu 
sunt date condițiunile de colaborare și înțelegere, „propagan- 
da“ e inutilă şi numai costisitoare. In ce sens propagandă? Este 
posibil să convingi opinia publică a unui stat de adevărul unei 
cauze cînd conducerea propiului tău stat lucrează împotriva 
statului respectiv? Numai acela poate reclama justiţie care 
merge pe căi juste. Voim ca străinătatea să țină seama de rea- 
litățile noastre dar n'am fost în stare să vedem realităţile ei. 

Să luăm exemplul Italiei. După ce am aplicat sancţiunile 
cu strășnicie, venim tot noi pentru a vorbi de latinitate, frăţie 
și alte asemenea cuvinte literare, căci așa trebue să le numim 
cînd nu se bazează pe colaborare reală în domeniul politic, spi- 
ritual. Deci ce ajută propaganda cînd lipseşte bunul simţ și 
orientarea elementară în politica dintre popoare? Dar mai mult 
decît atit. Nu sunt chemate azi, în Europa, presa, curentele 
de opinii, influența asupra intelectualilor, ca acestea să fie ho- 
tărîtoare. Mai întîi că ele nu pot influenţa real și pentru o du- 
rată. 

Prin urmare problema,propagandei“ începe să-și reducă 
marea ei însemnătate, în sensul vechiu al concepţiei. „Propa- 
ganda“ în străinătate trebue bine definită și redusă pe un drum 
de realități. In momentul însă în care vom circumscrie tot mai 
precis scopul şi mijloacele acestei activități peste hotare, cu- 
vîntul „propagandă“ se va evapora ca un termen absolut im- 
propriu și chiar odios. 

Nu este vorba de-a „stoarce“ cu orice preț cîteva fraze în 
presa străină favorabile nouă, nu este vorba de-a „converti“ 
pe cutare um de stat sau cere pentru o cauză. Aceste jocuri pot 
fi periculoase, născînd reacţiuni din partea adversă de natură 
a compromite întreaga acţiune. S'a dovedit că diplomaţia Eu- 
ropei din ultimi ani este simplă și dintr'o bucată, iar toți cel 
ce au încercat subtile manevre, au trebuit să cadă jertvă pro- 
priei intrigi. 

II 


Deci, din capul locului, să eliminăm termenul de propa- 
gandă. Nu avem mnevoe de „propagandă“ in străinătate. Avem 
nevoe de altceva, mult mai serios, mult mai greu de îndepli- 
nit şi mult mai folositor. Dar şi aci să precizăm bine lucrurile. 
Despre ce fel de activitate e vorba, din care domenii și cura 
trebue înțeleasă aceasta? 

Majoritatea intelectualilor noștri, unii foarte bine intan- 


www,dacmrumanica ro 


37 


țiomaţi, trăesc într'o lamentabilă confuzie a 'domeniilor de ac- 
tivitate spirituală, culturală şi politică — mentalitate născută 
din atmosfera haotică a democraţiei defuncte. Astfel unii cred 
că un institut de cercetări ştiinţifice din străinătate poate şi ar 
trebui să facă și „propagandă“ naţională. Alții ar voi să creeze 
acum „Institute Naţionale“ peste hotare, în fruntea cărora să 
stea mari personalități ştiinţitice și care institute să facă știință, 
artă, politică, economie, turism, presă, propagandă, etc, etc. 
In felul acesta ar fi de toţi şi sar face de toate... 

Să privim lucrurile real și serios. Avem două instituții în 
străinătate cu tradiţie şi cu un făgaș bine făcut: Şcoala Romînă 
din Roma și Școala Româînă din Paris, 

Scopul acestora este activitatea ştiinţifică şi artistică, atît 
de pregătire cît şi de creaţie. (Nu interesează, aci, care dintre 
aceste școli au «dat rezultate mai bune sau alte contingențe de 
natură administrativă și «de organizare internă). S'a putut însă 
observa de către cei ce cunosc bine activitatea acestor instituţii 
că acele elemente au dat maximum de randament care sau 
ocupat de țelul lor ştiinţific şi artistic, rămînînd la acesta. 
Dacă e vorba să se pună problema „folosului“ şi a „propagan- 
dei'“ făcute de către aceste şcoli, răspunsul nu poate veni decit 
prin examinarea rezultatelor propriu zise. Deci un institut ro- 
mînesc ştiinţific de peste hotare este cu atît mai bun pentru 
stat și națiune, cu cît membrii săi sunt mai savanţi, mai artiști, 
iar operele lor reprezintă lucrări de cit mai mare valoare in- 
trinsecă. 

Ogera ştiinţifică sau artistică vorbeşte prin ea, oricui, ori- 
cînd. Și invers. Cu cit cineva va amesteca mai mult elementul 
întențional, „propagandistic“* în opere de ştiinţă, cu atît va- 
loarea ei va scădea. Deci de-o parte activitatea ştiinţifică ar- 
tistică — de alta activitatea de informaţie, de presă, de turism 
etc. La Roma există Institute ştiinţifice, artistice, germane ru 
vechi tradiții şi mai există servicii de informație, atașați de 
presă, consilieri de presă, atașați culturali etc. Cei din catego- 
ria întîia desvoltă o activitate artistică, științifică, spirituală, 
cei gin categoria a doua desvoltă o activitate politică auziliariă, 

"Toate confuziile, toate amestecurile trebue eliminate. Dacă 
e vorba să înființăm şi în alte ţări institute, mă gîndesc ma! 
ales la Germania, atunci să se precizeze dela început: ce fel de 
institute. Dacă se face un institut de cercetări ştiinţifice, acesta 
să rămînă la rostul său. E 

Există o politică a științei, pe care statul legionar, desigur 


www.dacurumanica ro 


38 


<ă o va pune în aplicare. E vorba de-a cere, după un plan bine 
stabilit, ca diferiţi învățați, profesori etc. să se ocupe de anu- 
mite probleme, pe care să le stăpinească şi să poată oricînd 
publica o lucrare sau să susțină cauza. Misiunea respectivului 
învăţat este de-a cunvaște cît mai profund şi mai exact ter- 
menii problemei. 

Așa dar mijlocirea cunoașterii Romîniei peste hotare fie 
pe cale ştiinţifică, fie pe cale artistică își are un drum al ei. 
Orice misiune primită, orice inițiativă trebue să poarte pecetea 
specifică a caracterului științific și artistic. Intre „propaganda” 
în străinătate și această activitate este o prăpastie, căci prima 
este ceva silit, totdeauna improvizat și diletant, pe cînd a doua 
rămine o preocupare pură, „teoretică“ dar care poate servi s00- 
puri foarte practice. 

Pînă acum am eliminat din acţiunea pentru cunoaşterea 
Rominiei peste hotare ceea ce se arată a fi superficial, între- 
tinut pentru scopuri de afirmare personală sau de camuflaj și 
am delimitat rostul operei ştiinţifice și artistice ca afirmare ro- 
mînească dincolo de granițe. 

III. 


ES 

Dacă delimităm partea științifică de cea propagandistică, ni 
se deschide, la mijloc, un teren deosebit pentru activitatea de 
cunoaștere a ţării peste hotare. Romînia a avut totdeauna „pro- 
pagandiști“ în străinătate. S'a pus în joc vervă, dibăcie, spirit 
de combinaţie etc. Dar toate aceste sunt apanagii ale timpu- 
rilor trecute. Astăzi este necesară o muncă de informaţie siste- 
matică, esențială şi tine susținută, 

In primui rînd este de neapărată nevoe crearea uneia sau 
mai multor agenţii de presă al căror personal să fie exclusiv 
romînesc, bine îndoctrinat în politica Legiunii și sincer atașat 
nouei orientări politice externe. Nu este indiferent felul frazei 
pe care o transmite vr'un comunicat din țară în străinătate. 
Nu este indiferent ce fapte diverse, evenimente interne se dau 
spre ştiinţă străinătății. Deci în primul rînd reorganizarea tu- 
turor serviciilor de difuzare a știrilor; înființarea de agenţii 
vomiînești care să culeagă și să retransmită știrile după un 
punct de vedere bine stabilit și în miod cinstit. Presa streină 
trebue servită după interesele romînești, nu după interese iu- 
daice sau de altă natură. Acest punct cîștigat, se va proceda la 
organizarea serviciilor de presă și informațiuni din principalele 
capitale și centre ale străinătății. 


www.dacurumanica ro 


39 


Aceste servicii romînești din strâinătate trebuesc încredin- 
țate unor oameni, înainte de toate, serioşi, cunoscători ai miş- 
cării legionare şi dornici de muncă. Prea mult au fost posturile 
de atașați de presă, culturali etc., pur și simplu sinecuri sau o- 
cazii de petrecere în plină libertate. Rominia nouă trebue cu- 
noscută în ţările totalitare, amice nouă, în toate aspectele ei, 
dîndu-se esenţialul. In celelalte țări trebuește combătută prin 
stiri precise, date prompt — orice informațiune greşită sau în- 
tenționat ofensătoare. Strigoii vechiului regim își string ghia- 
rele şi operează indirect prin presa străină, pregătind atmos- 
feră şi încercînd diferite manevre. O anumită presă „franceză“ 
s'a și arătat în ultimul timp „foarte bine informată“. Se pare 
că unii francezi nu reușesc nici după această din urmă formi- 
dabilă lecţie să se desbare de noroiul iudaic şi masonic, lăsîn- 
du-se vînduţi unor interese meschine. 

Solidaritatea noastră politică cu Axa, cu țările totalitare, 
reclamă o cunoaștere reciprocă a mișcărilor naționaliste. Le- 
giunea a putut face pînă acum să apară cartea Căpitanului în 
Germania şi în Italia, dar publicaţiunile legionare, în prealabil 
autorizate de Comandantul Mişcării Legionare, trebue să se 
înmulțească. Realizările regimului legionar vor constitui prima 
moastră carte de vizită în străinătate. Lupta dusă de legiune în 
ultimii doi ani, masacrele executate de fostul regim la ordinui 
finanței masono-democratice din străinătate vor fi desvăluite 
în amănunt pentru ca ţările Axei să cunoască întreaga dramă 
a poporului romîn. Această acțiune se impune imediat, fiind o 
lămurire de-o importanţă internaţională considerabilă. 

Ceea ce se cere atașaților noștri de presă, culturali, comer- 
ciali în străinătate este în primul rînd servirea ţării prin con- 
științiozitate, prin organizarea serviciilor lor astfel ca să poată 
servi ori şi cînd atit străinătatea cit şi țara prin informaţii 
exacte. Nu este nevoe de fraze şi de „propagandă“ ci de înde- 
plinirea unei datorii pe bază de date precise, servite la timp. 

Biruința Legiunii însemnează stăpînirea efectivă a tuturor 
resorturilor de stat, dar ea mai însemnează întronarea unui 
spirit de profundă schimbare în acțiunea oamenilor și în folo- 
sirea aparatului de stat. Reorganizarea tuturor mijloacelor de 
răspîndire peste hotare, a tot ce este rominesc, constitue una din 
imperativele imediate ale Romîniei Legionare. 


LEON ȚOPA 


www.dacurumanica ro 


40 


REVISTA CĂRŢILOR 


RASISM ROMINESC. Alexandru Randa, București, Edi- 
tura „Bucovina“ 1. E. Torouțiu. (Extras din „Lumea Nouă). 

Prima ipoteză a rasismului rominesc, care se va baza pe 
mitul arian, este aceea a continuității thraco-getice în cuprin- 
sul Rominiei Mari. „Deslegarea afirmativă a problemei ar în- 
semna că Rominismul de azi constitue ariergarda marei masse 
creatoare ariene, care a descălecat acum pentru mii de ani în 
Grecia, în Asia Mică, în Persia și India.“ (pag. 5 şi 6). 

Ipoteza de mai sus se clădește pe constatările istoricilor 
şi arheologilor străini şi romiîni (Pirvan, Densușianu, Adrie- 
sescu), după care bastionul Transilvaniei a fost punctul de 
plecare al arianismului spre Asia începînd cu veacul al XX-lea 
înainte de Hristos. Plecind dela această ipoteză, autorul în- 
cheie primul capitol al studitlui său cu următoarele: „In 
cartea mea, Europa Eroică“ apărută în ed. „Universul“, Bu- 
cureşti 1939, am schiţat ideile de mai sus în legătură cu ma- 
rile mișcări de reînoire din apusul Europei. Intr'o nouă carte, 
„Rominia Imperială“' vom desvolta trinonul legilor călăuzi- 
toare a proprietăţii, a continuității și a superiorității ca ele- 
mente de bază ale misiunei rominismului“ (pag. 16). 

In capitolul al doilea al lucrării intitulat „Talazurile 
trace“ se insistă asupra migrațiunior care au pomit din Tracia. 
Imperiul lui Boeribista cuprins între Boemia, Balcani şi Bug, 
prin forța sa militară și expansivă a constitui pentru Romani, 
într'o vreme, o adevărată amenințare. Expansiunile trace sar 
fi desfășurat în direcţia Sudului pînă în partea cea mai de Sua 
a Greciei, în direcția Sud-Est, trecînd peste strimtoarea Bos- 
forului în Asia Mică şi în direcţia Est peste Bug şi Caucaz în 
Asia de Apus şi pină în India. 

In epoca istoriei medievale continuitatea spiritului arian 
se face prin bizantinism care „nu este de origine greacă ci 
balcanică; forţele creatoare ale Balcanilor sunt însă nordice, 
getice. Renașterea bizantinismului nu poate fi văzută decît de 
urmașii direcţi ai rasei geto-thrace; de moștenitorii imperiu- 
lui răsăritean“ (pag. 62). 

Lucrarea d-lui Alex. Randa este plină de mari sugestii, 
bine documentată și scrisă într'o înaltă atmosferă de spiritua- 
litate romiînească. Ideea centrală a rasismului zomînese — 
arian și antisemit — va deveni o idee forță de mare amploare 
în renașterea pe care o trăim. 








17. 


WWW. dacINONEIIIiCA TO 


INSTITUTUL DE 
ARTE GRAFICE 
AL ZIARULUI 


UNIVERSUL 


BUCUREȘTI, STR. 
BREZOIANU, 23-25 


7 Lei Exemplarul 


www _daczmumanrica. ro