INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul III, Nr. 8, Noiembrie 1937

Anul IL — Nr. 8 Noemvrie. 1937. 








INSEMNARI 


SOCIOLOGICE 














Apar odată pe lună. 


Director: TRAIAN BRĂILEANU, 


profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


CUPRINSUL. 


ARTICOLE 

1. Andre Joussain : Necinstea ridicată la rangul de 
Drept 

II. Cicerone Mucenic: Legiunea. şi învățătorii 

II. Ing. lon Gogan: 5 Realizări muncitoseşti 

IVMLeon Ţopa: Politicul şi Economicul 

V, lon Covrig Nonea: Sensul disciplinei legionare 

VI. Traian Brăileanu : Răsturnarea unui argument 
„democratic“ + 





REDACŢIA: Cernăuţi, str. General Berthelot 5. 


ADMINISTRAŢIA (Profesor Constantin Zoppa): 
Cernăuţi, str. Baltinester 15, 


Abonamentul pentru lan ..... „* Lei 60 
E zemp af je Se ete aia eee aa ei a 








Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA CARŢILOR 


Traian Brălleanu — Soctologia şi Arta guvernării. (Ion Ţurcan). 

Gaston Richard — |. La conscience morale et l'exp&rlence morale. II. La 
10i morale. Les lois natuselies «t les lols sociales. — 
La critique de I'hypothăse du contrat social avant 
Jean-Jacques Rousseau. 

Andre Joussain — Psychologie de masses, 

Andr6 Tardieu — La Revolution ă refaire. — La professlon parlementaire. 

lon L Moţa — Liga Naţiunilor. 

C. Stoicanescu — Revoluţia lui Horia. 


REVISTA REVISTELOR 
Jurnal de Psihotehnică — Director C. Rădulescu-Motru. (CI. Usaiiuc). 





Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. 
Manuscrisele nu se inapoiază. 











Rugăm pe d-nii abonaţi cari îşi schimbă domiciliul să 
comunice administraţiei revistei noua lor adresă. 








ANUL IL. Ni. 8, Noemvrie 1937 


Insemnări Sociologice 








Director : TRAIAN BRĂILEANU, 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


UN SIMPTOM DE REGRESIUNE SOCIALĂ ÎN FRANȚA: 
Necinstea ridicată la rangul de Drept 


In prezent se produce în Franța o adevărată regresiune morală 
într'o parte a populaţiei, sub influenţa moravurilor politice. Ni se 
pare folositor a o descrie, 

În afară de educaţia dată în şcoli, mai este o alta: aceea pe 
care o constituesc pentru toţi cetățenii exemplele oamenilor ocupind 
slujbe, spectacolul vieţii publice şi, în general, influenţa instituţiunilor 
asupra moravurilor, 

Nu este decit un mijloc pentru un guvernămint de a se conso- 
lida, zicea Lazare Camot: „acela de a fi drept: anume ca în fața 
lui favoarea să nu teacă înaintea serviciilor şi ca să existe o garanție 
contra jaturilor și a înşelătoriei.“ Sub regimul actual, niciuna din 
aceste condiţii nu este împlinită. Dela 1902 combismul a întreprins 
de a rezerva numai adepților Franc-masoneriei numele de „republicani“, 
recunosciud republicanilor toate drepturile, şi sistemul fișelor un fost 
ridicat ca regulă pentru înaintarea funcţionarilor şi pentru împărţirea 
favorurilor, subvenţiilor și decoraţiilor 1), Mai mult încă, toate regulele 
justiţiei au fost violate, cind a fost vorba de a favoriza camarazii; 
în anumite cazuri chiar legea a fost făcută înainte de toate pentru 
ei. Legea etatistă a asigurărilor sociale, de exemplu, a fost hotărită 
în adunarea masonică din 1926 sub imboldul piraţilor“ Gaston 
Roussel, fost reparator de telefoane devenit director al Mutualităţii, 
Marcel Martin, fost funcţionar de poștă comunist devenit şef de birou 
la oficiul de locuinţe ieftine şi a lui Louis Doignon, maestru ajutor 
al Marei Loji şi şef de serviciu regional pentru muncitorii străini la 
Paris. „Clasa muncitorească, după Marcel Martin, aştepta cu nerăb- 
dare această lege de prevedere şi justiţie socială.“ Fapt semnificativ: 
construcţia clădirii destinate a adăposti la Paris administraţia noului 
serviciu, care costă 25 milioane și care nu valorează nici 5, fu înce- 
pută înainte chiar ca parlamentul să fi votat legea, așa de mare era, 





1) Aceste fişe întocmite din grija lojelor, iniormau pe miniştri asupra 
opiniunitor religioase şi politice ale candidaţilor. Ele fură denunţate Camerei 
deputaţilor în Octombrie 1904 de către Guyot de Villeneuve (Vezi în această 
chestiune istoria repubiicei a treia publicată sub direcţia lui Jean 
Heretier, t. i, p. 244 şi următoarele). 


Www. dacuramanica ro 


—2— 


după cît se pare, nerăbdarea clasei muncitorești. Nerăbdare foarte 
uşor de înţeles, cînd se va şti că Gaston Roussel fu numit director 
general al asigurărilor sociale, consilier de Stat în serviciu extra- 
ordinar și comandor al Legiunii de onoare; Marcel Martin director 
ajutor al cassieriei interdepartamentale al asigurărilor sociale de 
Sena și de Sena şi Oise; și Louis Doignon, agent contabil al cassei 
de garanţie al asigurărilor sociale, apoi ofițer al Legiunii de onoare, 
apoi director al cassei interdepartamentale al Senei şi :Oise. Şi asta 
nu este decit un exemplu între-o mie: căci aceasta este o practică 
constantă a regimului. 'Prebue oare reamintit Albert 'Thomas, primind, 
în aparenţă în interesul muncitorilor, 600.000 franci pe an ca preșe- 
dinte al Biroului internaţional al muncii la Ganeraie. D-l Antonelli, 
deputat socialist, nereales, numit la o catedră creată anume pentru 
el la Conservatorul de arte şi meserii cu o leafă de 70.000 franci? 
D-nul Richard, alt deputat socialist căzut la fel la alegeri, nuzit, 
deşi neavînd nicio competință financiară, casier plătitor general la 
Diibuti ? In sfîrșit mai trebue oare de înşirat mulţimea slujbelor şi 
tuonopolurilor unde mișună budgetivorii paraziți ? 

În această stare a lucrurilor, Republica nu este decit o între- 
prindere vastă de exploataţiune a veniturilor publice în folosul unui 
partid. Un astfel de regim are ca urmare un favoritism nerușinat 
şi o totală absenţă de scrupule. Şi pentru a se pretinde legitim, el 
consacră chiar prin asta un drept nou, pe care, de cînd lumea, nici 
un alt regim nu l-a cunoscut vreodată: dreptul necinstei. 

Deja după afacerea decoraţiilor, care fu primul scandal al 
Republicei, se văzu Wilson, recunoscut vinovat de traficul cu deco- 
raţii, înfăţişindu-se din nou cu succes înaintea alegătorilor a căror 
încredere n'o pierduse '). Afacerea Staviski cuprinse aceeaş învățătură . 
Hulin, dovedit ca vinovat de furt, dezonorat, şters din ordinul avo- 
caţilor de către colegii săi, a rămas ministru și nu s'a decis să 
demisioneze decit tirziu sub presiunea opiniei. Dar rămase deputat. 
Mai mult încă, în Septembrie 1935, un primar comunist de Ales 
condamnat la șase luni închisoare pentru sfeterisire (de esenţă), își 
tace, la ieşirea din închisoare, o intrare triumfală în comuna sa: 
lumea se înghesue înaintea lui, i se oteră flori şi el reia în stăpinire 
primăria ca şi cum nimic nu Sar fi întîmplat. Alţi politicieni pe 
cari e inutil a-i mai numi, dovediţi vinovaţi de minciună şi compli- 
citate cu exerocii pentru a nu zice mai mult, nu numai că au 
rămas deputaţi şi au continuat a Î tămiiaţi în partidul lor, dar au 
devenit chiar miniștri. Egalitarismul democratic vrea fără îndoială ca 
oamenii cinstiţi să n'aibă mai multe drepturi decît hoţii. El are chiar 
o slăbiciune pentru tălhari, judecîndu-se după evenimente, 

O astfel de stare de spirit nu este rezervată politicienilor. Este 
fapt că acolo unde ordinea politică nu este în armonie cu ordinea 
civilă, ordinea civilă tinde să se modeleze după oidinea polilică 





1) Wilson era propriul ginere al Preşedintelui Republicei, Jules Grevy, 
şi traficul cu decoraţii se făcea la Elyste, 


Pa, 


pînă'n momentul cind limita fiind atinsă, ea îi provoacă prăbuşirea. Este 
deasemenea fapt că clasele mijlocii și inferioare tind să se modeleze 
după clasele conducătoare. Cind clasele conducătoare se înalţă prin 
inteligență, capacităţi și virtuţi, nivelul intelectual și moral al masselor 
tinde în consecință a se ridica, cind din contră ele se recrutează 
printre arivişti, şarlatuni ambiţioşi, afacerişti fără scrupule, nivelul 
intelectual şi moral al naţiunii scade in aceeaș măsură, Noi asistăm 
hotărit la acest declin al moralității publice. 


(Trad. Veronica Brălleanu). Andră Joussain 


Legiunea și învățătorii 


Naționalismul este un rang 
de nobleţă, o treaplă de no- 
bleță pe scara culturii. 

1 Aurel O. Popovici 


La fiece schimbare de guvern, la orice banchet cu șampanie 
culturală, oamenii îşi descopăr preocupări şcolare cu soluţii de o 
dulce ingeniositate, scoase din garderoba cam învechită a democraţiei. 
„Alte măști aceeaș față“ ar putea fi titlul acestor soluţii moarte îna- 
inte de naștere, nu atit prin depărtarea lor de realităţile rominești, 
cît mai ales din netraducerea lor, cindva in faptă. Oameni a căror 
intelectualitate trebuie dovedită cu diplome arhaice şi cu martori 
plătiți, sînt gata în orice moment a așeza pe noi temelii școala 
neamului. 

Discutătorii și fericitorii aceștia ai școalei s'ar putea împărţi 
în două categorii : șarlatanii, cari n'au de fapt nici un fel de preo- 
cupare, vorbind cu desinvoltură despre orice și deci și despre școală, 
bătînd monedă pentru naivi, și doritorii sinceri ai unei primeniri, 
ai unei orientări, ai unei ieșiri la un alt liman, la un liman pe care 
nici ei singuri nu-l cunosc, nu-l întrezăresc și na şi-l pot imagina 
fără să se sprijine de fantoşa democraţiei. 

Mai ales de un timp încoace decind școala poporului, şcoala 
primară, pare a-și fi cîştigat ceva teren, nu mai contenesc cu demo- 
craţia. Eroii lui Caragiale ar vorbi azi cam așa: „Cind zic școală, 
zic democraţie, cînd zic democraţie zic școală.“ 

Chiar subiectele ce se dau, la examene, învăţătorilor, articolele 
de revistă și broșurile vindute cu de-a-sila sint pline de: „Școala și 
democrația“, învățătorul democrat“, „Şcoala creatoare în statul 
democrat“, ete. Invăţătorul e un ins încorsetat din leagăn. În şcoala 
normală — nu vorbesc de rarile excepţii — trinitatea pedagog- 
profesor-director îl păzesc de orice influență mai naționalistă, „care 
i-ar putea fi nefastă“. E! e viitorul democrat. Învață doar și despre 
comica Ligă a Naţiunilor. Trinitatea îl fereşte de isbirile tumultului 
social, îi Îalsifică privirea şi-l scoate complect neinarmat în faţa 





www. dacuramanica ro 


4 


asperităţilor vieţii. Vine în sat unde găsește altă trinitate, dar cu 
aceleaşi puteri dictatoriale, deşi țin isonul democraţiei libertare. 
'Trinitatea aceasta încă mai severă şi în plus împingindu-l pe panta 
lipsei de caracter, de ideal, este; Revizor-Primar-Prefect. 'Tinărul 
învățător intrînd în sat și voind a-și pune la contiibuţie cunoștințele 
înmagazinate și sufletul creator, are de ales intre: o răzbire grea, 
zi de zi, cu toate autorităţile şi deci cu toţi politicianii, luptă ce 
pete să-l doboare, și între o cuminte înţelegere a vremii — către 
care te îndeamnă, încurajează şi ajută toţi şi în special fostele slugi 
ajunse azi stăpini — înţelegere aducătoare de grade, avantagii 
materiale, citarea ca exemplu pentru toată lichelimea și ridicarea 
de statui. 


Ce să facă bietul învăţător ţinut la distanţă din lipsa lui de- 
diplome academice, bruscat de fiece săcătură ridicată de vintul unui 
stirşit de veac pe înalte ridicături, lăsat cu o leafă de hamal și 
tradat de „colegii“ lui autori de bine plasate manuale didactice și 
mari conducători ai asoc. în diverse părți ale ţării? 


Cine s'a aplecat cu adevărat asupra vieţii lui pe care puţini 
pot s'o înţeleagă în toată strădania ei, în toată Jertia ei şi'n toată 
strălucirea ei? Politicianul nostru, stipînul nostra de azi, a venit 
la el să-i ceară votul, să-l facă agent electoral şi să-l promoveze 
pînă pe banca ministerială, în sens invers cu idealismul său, munca 
sa pentru școală, romînismul său. “Poate relele ţării cad pe învăţăteri. 
Ei sunt responsabili pentru debandada de azi din școală, din sat, 
din Stat și poate din întreaga Europă. 

„Inteligenţii“ au găsit imediat o ieşire. În congresele învăţă- 
torești profesează un cumplit naționalism, o înduioșătoare aderenţă 
față de „marile nedreptăţi“ făcute învăţătorilor, pentru ca ieşiţi din 
sală să rămînă în băltoaca acelorași interese și să recunoască numai 
principial dreptul la un salar de onoare pentru acești muncitori 
onești. Falsificarea aceasta a naţionalismului e ceva mai veche. Iată 
o icoană: .. deoparte luptă fără cruțare pentru ingenunchiarea şi 
stilcirea acţiunii naţionaliste, pe de altă parte, sub ocrotirea autori- 
tăţilor statale, desvoltarea și propagarea curentelor pretinse naţio- 
naliste cari, sub torma chenăruită tricolor, ascund interesele de 
tarabă ale unor alcătuiri cari au monopolizat cultul interesului gene- 
ral şi au măcinat la moara judeo-masoneriei crezul romînismului 
integral. (V. Marin „Crez de generaţie“ pag. 41). 


Tată către ce naționalism e indemuat de tînăr învățătorul, cum 
se cantă a i se forma mintea. Cine nu se bate cu pumnul în piept 
răcnind că și el e naţionalist, dar moderat? „Naționalismul cuminte“ 
e o picătură de parfum pe cadavrul în putrefacție al demoer: 
Este valul de poezie cu care Baudelaire atenuează impresia de scirbă 
pe care ţi-o dă în mod normal recitarea celebrei lui „La charogne“. 


„Aşa partidul pașoptist, mason, democrat și universalist al lui 


loa Brătianu şi C. A. Rosetti, partidul liberal (roşu), s'a transformat 
forțat de împrejurări în partid naţional liberal și tot astfel, cincizeci 





www. dacuramanica ro 


—5— 


de ani mai tirziu, sub porunca aceleiaş realităţi, partidul internaţional 
narodnicist, marxist, democrat și iudaizat al țărănismului, a devenit 
partidul naţional țărănesc“. (V. Marin, Ibidem p. 43). 

Ce-a făcut acest naționalism vedem în fiece zi. 

Afară de vorbărie umfată, nu mai avem nimic. Totul e în ruină, 
în paragină. Formal avem totul. „Europa, uimită de înţelepciunea 
patriotismului nostru“ spunea la 1866 Dumitru Brătianu. Asta a fost 
rostul nostru, să uimim şi să ne uimim. În acest timp frecvența 
şcolară e de 85%, în Bucovina şi Ardeal, 50*/, în vechiul regat și 
35—40%, in Basarabia; organele de control corespund prim: 
părţi a denumirii, înaintările se hotărăsc în cabinetul prefectului, iar 
comitetele şcolare sint cea mai ridicolă farsă democratică. Orice 
dorință de ridicare a satului, de însufleţire a şcoalei este luată în 
deridere suu socotită ca o dorință de parvenire a învățătorului. 
Nicio înțelegere, niciun sprijin, nicio încurajare, incit nu e de 
mirare că atiţia luptători, mai slabi ceva da înger, cad. Şi nu cad în 
luptă, bărbăteşte rominește ci așa ca de-o boală ascunsă. Chiar cind 
sine cite un bioevoitor, el nu poate tace mare lucru. Organismul 
politic e de aşa natură că stingherește, împiedică. „Democraţia este 
incapabilă de continuitate în efort“ pentrucă „un partid anulează 
planurile şi eforturile celuilalt. Ce s'a conceput şi clădit de unu! azi 
se dărimă în ziua următoare de altul. Intr'o țară în care este nevoie 
de construcţie, al cărui moment istoric este însăşi construcţia, acest 
desavantaj al democraţiei este o primejdie“, (C. Z. Codreanu „Pentru 
Legionari* p. 413). 

Peste tot domneşte lingăul politic, pentru care învățătorul e 
un „dascăl“ ce ia prea mulţi bani, munceşte prea puţin şi are 
vacanță prea multă. 

Stau invățătorii şi se întreabă: De unde ne poate veni îndrep- 
tarea ? Un alt rost al şcoalei, azi atit de superficială, o altă înțe- 
legere despre ea, o ridicare a tuturor puterilor neamului pentru 
luminarea — nu stirpirea analiabetismului care e doar un paliativ — 
ţăranului nostru, un salar omenesc învățătorului, nu spre a se îmbuiba, 
ci pentru a-și duce onest o viaţă ce trebuie să servească de pildă 
şi a-şi injgheba o gospudărie dorită model pentru tot satul, un salar 
care să-i dea putinţa unei continue perfecţionări în ştiinţa sa şi o 
cunoaştere reală a ţării, şi mai ales vor învățătorii o altă stimă 
pentru nobila și frumoasa lor muncă, pe care atiţia o desconsideră 
şi o zeflemisesc. 








UI, 


Această îndreptare a atitor rele, a atitor boale de care suferă 
şcoala de azi, nu poate veni uşor, Relele nu constau într'un minister 
care e ca toate celelalte, într'o persoană care poate fi uneori insu- 
fleţită de cele mai bune intenţii. Răul e în întreaga noastră con- 
cepție de Stat. Democraţia cu care ne-au fericit bunicii noștri este 
marea regisoare a debandadei. De ce i se dă însă învățătorului să 
înghită pilule, democratice în doze cotidiene, n'am înțeles niciodată. 


== 


Dacă prin democraţie se justifică dreptul fiecăruia la școală, la 
învățătură cit mai înaltă (şi atunci democraţia noastră ce pune 
bariere învăţătorilor ca să nu pătrundă în Universitate, se dezice) 
atunci ne închinăm în faţa ei. Dacă însă democraţia cu dictonul ei 
faimos „indiferent de religie şi naţionalitate“ promovează în învă- 
țători pe orice jidan numai pe baza diplomei, daţi-mi voie să 
denumesc această democraţie criminal de imbecilă. Imi poate fi mie 
Stat rominesc și creștinesc, neunificat spiritualiceşte încă, cu mari 
diferenţe de mentalitate, imi poate fi indiferent cine predă în șco- 
lile primare și secundare ? Dar ce legătură este intre ce învaţă un 
învățător în această școală normală, care e atit de departe de ce-ar 
trebui să fie, și idealurile democraţiei ? Democraţia pretinde egali- 
tatea indivizilor. Este unul din pilonii ei, această aberaţie. Dar 
ştiinţa ne dovedește contrarul. lată ce ne spune un savant, d-l Prof, 
Dr. 1. Marinescu: „A proclama egalitatea între oameni, atunci 
cînd ea nu există, înseamnă să ne înşelăm pe noi înșine şi pe alţii, 
în orice caz facem 0 greșeală“. („Ştiinţă şi cultură“ No. 2, anul 
XII al Rev. Fund. Regale). Galton ne dă şi mai perfect această 
disproporţie dintre aceşti „egali“. Astfel el afirmă că din 10.000.000 
oameni, 834,140 — adică cei mai mulţi — sînt de valoare mijlo- 
cie sau comună, 81.692 talentaţii ca și slab înzestrații cu calităţi 
intelectuale, iar grupa geniilor ca și cea a idioţilor este de 248, 
Pot avea aspirații egale și tratament egal naturi inegale ? 

Dar această democraţie egalizatoare ar trebui congenital să 
nu admită elitele sociale. Elită înseamnă aristocrație, cuvint compro- 
mis pentru apa de ploaie a democraţiei. Pornind însă tocmai dela 
concepţia individualistă a învăţămîntului, care ne face atenţi asupra 
aptitudinilor fiecărui individ și căruia trebuie să-i ajutăm a şi le 
întări, în sensul vocației lui, cultivind în fiece elev specificul, am 
ieşit depe linia comună. Unde rămîne atunci pivotul democraţiei ? 

Să luăm al doilea pilon al democrației: libertatea. Unde 
ajungem cu ea? La libertinaj. A încercat “Tolstoi să facă o şcoală 
în care libertatea era singurul principiu. Ce s'a ales din şcoală o 
ştie orice normalist. ra 

3. 


Și atunci mă întreb dacă poate fi vre-o legătură sau cel mai 
mic punct de contact între an învățător romin, creștin, trăitor în 
aceste vremuri de cumplite prefaceri și între stîrvul democrației care 
te duce în mod inevitabil la comunism. Poate fără să fi judecat serios 
această problemă, poate tirit de curent, atras de culorile aprinse ale 
„acestei farse ideologice s'a putut lăsa păcălit un învăţător. Pentrucă 
nu ne putem închipui un învățător adevărat — nu un posesor de 
diplomă — să dorească a fi un parazit social, care din inconştienţă 
sau numai indiferență asistă impasibil la prăbușirea acestei ţări. 
Le-ar sări atunci in obraz sîngele fraţilor cari au murit cu faţa la 
dușman, imbrăţișind pămintul alături de foștii lor €levi ce-și schim- 
baseră doar condeiul cu pușca. 

Sau poate vrea să fe lăsat în pace să lucreze în școala sa 


== 


atit de mică azi și atit de uitată, în zilele lucrătoare, de toate 
măririle, în satul său în care au început a se rupe virtuțile stră- 
moșeșşti și a se destrăma sufletele de desnădejde? Problema școalei 
romînești este o problemă de ansamblu, este însăși problema naţiei 
romînești. D-l Corneliu Codreanu, căpitanul legionarilor, a pus-o în 
toată amploarea ei cind a afirmat: 

„Problema şcoalei rominești e problema : 

L. a păturii conducătoare rominești ; 

II. problema culturii naţionale“. 

(„Pentru Legionari“ p. 97—99). 

Căci școala rominească fiind masacrată, noi sintem puși în 
situația de a renunța la misiunea noastră de neam, de a renunța 
la crearea unei culturi romînești și de a pieri otrăviţi. ([bidem p. 106). 

Prin pregătirea sa intelectuală, prin rostul său social, învăță- 
torul trebuie să fie naţionalist. Naționalismul nu este do. «i «+ c Iti 
varea specificului etnic al fiecărui popor. Deci iată el este pe linia 
învăţăturii sale. Dar învățătorul este un tradiţionalist, un cultivator 
al marilor virtuți ale neamului, un răspinditor și continuator al 
fhumoaselor obiceiuri rominești, o pildă de abnegaţie în timp de 
pace, de eroism în timp 4e războiu și de jertfă totdeauna. Cuvin- 
tele următoare par a îi scrise de un învăţător „De aceea pentru noi 
e o fală iubirea de neam, e vrednic de laudă eroismul celui ce moare 
apărindu-şi neamul și credem că nu ne călcăm datoria de creștini 
adevărați apărindu-ne națiunea cu cea : mai mare ardoare“. 
(1. 1. Mota „Cranii de lemn“ p. 20), 

Ce legătară poate fi între învățătorul apostol și partidele 
politice ai căror membri „indiferent de religie, rasă și naţionalitate“ 
sînt atei, francmasoni și democrați ? 

Sînt învățători cari evită orice contact cu arena politică. Prea 
mult e sgomot acolo și nu se pricep la licitaţie demagogică. Invă- 
ţători admirabili. Romini buni, creștini cuvioşi, muncitori fără pereche, 
jertâtori pentru oricine e slab și sărac, dirzi în fața nedreptătilor, 
oameni să se entuziasmeve pentru un gind, pentru o faptă mare. Le 
amintesc aci că ei fac politică, fără să ştie. Da, acești învățători sînt 
învăţători legionari. Legea muncii și legea tăcerii sînt legile de bază 
ale legiunii, dupăcum legea vorbăriei și a chiulului era cea a de- 
mocraţiei. 

Primul învăţător legionar a fost Nicolae Apostol, care n'a pre- 
getat a-și sacrifica chiar copilul său pentru a ridica școală unui sat 
înrăutățit, 

Învățătorul idealist și muncitor, scirbit de toate partidele politice 
cari s'au întrecut întru demagogism nu-și poate găsi scăparea decit 
în Legiune, de oarece „Legiunea Arhanghelul Mibail va f mai mult 
o şcoală și o oaste decit un partid politic“, (Corneliu Z. Codreanu, 
o, c. pg. 307). 


Scopul educaţiei este formarea omului, scopul Legiunii este 
formarea unui om nou, omul legionar, ceea ce înseamnă muncă, 


Www. dacuramanica ro 


onoare, religiozitate, disciplină, demnitate, eroism și mai ales jertfă. 
Acest om înseamnă cultivarea tuturor virtuţilor creştiueşti, omenești 
şi romineşti şi ridicarea lor la cel mai înalt grad. Prin aceasta Le- 
giunea nu mai este un partid ca toate celelalte, grăbit a plasa primari, 
prefecţi, inspectori şi miniştri, ci înseamnă cea mai formidabilă revo- 
luţie ce s'a petrecut pe pămîntul romînesc. Legiunea e o şcoală în 
care în muncă și jertfă, ne formăm, ne purificăm și ne oțelim. Izbinda 
Legiunii, adică zidirea unui Stat totalitar, energic, moral, creştin, de 
dreptate socială, nu mai depinde de Căpitan, care a trasat marile 
linii ale zilei de miine. 

Depinde de noi. După cum vom şti să ne integrăm total și 
definitiv ideii legionare, s'o simţim în toată fiinţa noastră şi să jertfim 
pentru ea, așa vom ajuta înfăptuirea acelei Rominii legionare, ţară 
de prestigiu şi de autoritate, de miine. Nu știu dacă ne dăm seama 
cu toţii de măreția zilelor ce trăim. De o parte o lume imbvibată 
cu preţul tuturor mirșăveniilor, poilogăriilor, o lume ce moare pe în- 
cetul, ce se sbate și nu vrea să renunte încă la locurile ei de co- 
mandă, locuri pe care le-a murdărit. De cealaltă parte o lume nouă, 
tînără, răscolitoare, gata a pune temelia de suflete la clădirea unui 
Stat pe potriveala noastră, după realităţile noastre. O familie legio- 
nară, o școală legionară, o artă legionară, o oaste legionară, un Stat 
legionar, iată atiteu trepte ce ne vor aşeza în istoria neamului pe 
filele de aur. 


Învățătorul de azi este ţinut în rol de dresor și de poliţist. De 
aceea și rezultatele muncii sale sint sub energia consumată, Entu- 
ziasmul ? Nu se comandă prin circulări ministeriale, vici nu se învaţă 
din savante cărţi de pedagogie. Entuziasmul se creează din conturarea 
unui ideal şi se întreţine din curăţenia şi frumuseţea unei lupte voi- 
niceşti, unei munci fără preget, unei camaraderii adevărate, unei 
îrăţii ce se dovedeşte cu atit mai reală cu cit gteutatea sau răul e 
mai mare. Atunci oamenii înfăptuesc minuni, din încordarea maximă 
a fiinţei lor. In lumea legionară bazată pe muncă, onestitate și ca- 
maraderie entuziasmul este floarea naturală și e ajutătoarea muncii 
devenită titlu de nobleţe, 

Toţi învățătorii cari din truda lor au ridicat şcoli şi troițe, cari 
au desmorţit satele din toropeală şi le-au îndrumat către lumină, 
cari au făcut să înflorească sufletele copiilor pentru o ţară mai bună 
îi mai frumoasă, cari au urmat pilda lIni Nicolae Apostol și Popa 

anda, au lucrat în spiritul Legiunii. In Rominia legionară de miine 
la care cel dintii învățătorul trebuie să puie umărul, școala își va 
căpăta prestigiul ei adevărat, ea fiind modelatoare de suflete, iar nu 
magazin de cunoştinţe, fiecare se va simţi fericit a lucra alături de 
învăţător la ridicarea satului pentru întărirea neamului. Invăţătorului 
i se va da un salariu care să-l pună la adăpost de grija zilei de 
miine, pentru ca să nu fie nici ispitit de activităţi incompatibile cu 
meseria lui şi nici forțat de a trece rostul său pe al doilea plan 
pentru ciştigarea unei bucăţi de piine. Ferit de patima politicianistă, 
el se va putea dedica cu trup și suflet misiunii sale de refacere, de 





—9— 


educaţie în școală şi în afară de ea. Promovările făcindu-se în virtutea 
muncii și priceperii, singura armă va răminea ilința, devo- 
tamentul pentru un ideal, sacrificiul. Vom putea da atunci o altă în- 
făţişare întregii țării şi nu va fi atunci pentru noi un titlu mai mare 
de glorie decit cel de învățător legionar. 


Să ascultăm chemarea cea mare a neamului ce la ceas de 
răscruce ne strigă în bătaia vintului, în razele ferbinţi ale soarelui, 
în stropii de ploaie, în duduitul pămîntului şi în tot aerul ce-l res- 
pirăm : vine primăvara neamului rominesc chenăruită în verdele bala- 
delor strămoșești, Luaţi aminte, e întiia primăvară a întregii naţii 
romîneşti ! 

»Coboriţi în adincul vostru sufletesc şi întrebaţi-vă dacă vă 
mulțumește sau nu o simplă recitare de idealuri menite a fi veşnic 
infrinte, Lar de veţi simţi că demnitatea voastră de om şi de Romin 
nu mai îngăduie ruşinea tuturor resemnărilor, atunci împăcați-vă (pe 
încetul și definitiv, iar nu numai în clipa nui entuziasm trecător) 
cu gindul că viaţa voastră personală cade cu totul pe al doilea plan, 
şi treceţi dincoace, pe marele drum dureros al jertfei pentru binele 
altora, pentru binele Neamului, pentru slujirea lui Dumnezeu“. (I.I. 
Moţa „Cranii de lemn“, pg. 213), 

Cicerone Mucenic 


Realizări muncitoreşti 


„A nu reacționa, a nu activa 
spre a scăpa de această plagă, 
înseamnă a fi nişte laşi indolenţi 
şi a ne duce de vii ia groapa şi 
pieirea ce ne aşteaptă“. 

IL. P. S, Sa Patriarchul 
Miron Cristea (1937). 


Au trecut nouă ani de cînd, datorită imposibilității morale de-a 
adera la anumite transacţii, am fost — pe mepusă masă — detaşat 
pe meleagurile acestea, la lucrările intense de reparaţii de vagoane 
din Basarabia, Din zorii zilei pină noaptea tîrziu lucram, fără între- 
rupere, îndrăgostit de meseria mea, Aceasta cu atit mai mult cu cit 
era o mare deosebire între conducătorul de unde plecasem şi cel de- 
aici: om tinăr, integru, entuziast, gata de-a sprijini orice iniţiativă 
ce-ar fi fost spre folosul celor mici. Nu ne-a trebuit mult spre a ne 
cunoaşte și înţelege, așa că detașarea s'a transformat, apoi, în mutare | 
definitivă. 

'Terminindu-se campania de reparaţii, mi s'a dat printre altele 
conducerea atelierului mic Suliţa-Nouă, cu vre-o 80—90 oameni, 
aşezat în tirgușorul Suliţa, din judeţul ilotin. Pentru noi — cei de 
aici — nu mai e nevoie de subliniat cam din ce fel de populaţie e 
format acest tîrg basarabean. Pentru ceilalți ,.. să citească înfricoşă- 
torul studiu, publicat în caetul 3 vol. Il din Rinduiala, de către D-l 


Www. dacuramanica ro 


Popp: „Consideraţiuni etno-demografice asupra populaţiei Rominiei* 
şi, cu durere, vor afla! 

La prima plată, ce-am făcut-o la începutul anului 1929, me- 
seriașilor din atelier, văd că apar — prelingindu-se, par'că, prin 
uși! — două făpturi, cun profl caracteristic, în biroul unde în- 
număram oamenilor leafa ce li se cuvenea. La intrebarea mea, îmi 
răspund cu glas mieros, cu figuri spăsite, că au de primit, dela cîţiva 
din oameni, niște bani şi că ... să le plătesc aceste datorii. Politicos 
dar ferm, i-am invitat să părăsească nu numai biuroul, ci și atelieral, 
urmind a-și aștepta debitorii, dincolo de poartă. Erident că.,. am 
fost silit să repet învitaţia — de astădată ceva mai energic! — 
chemind, în acelaș timp, și portarul, spre a-i călăuzi la poartă. 

Incidentul acesta mi-a dat imboldul de-a mă interesa, cit mai 
urgent, de starea materială a oamenilor, de situația datoriilor lor. 
Ce-am aflat m'a pus pe gînduri. Deși meseriaşii ciștigau destul de 
bine — cu mult mai bine decit acum! — deși viața era, relativ, 
ieftină, totuș, aproape toți erau înglotaţi în datorii. Aveau negustorii 
un fel special de-ai momi să-şi cumpere o mulţime de lucruri — 
în mare parte nu de-un folos real! — pe datorie, cu poliţe, semnate 
în alb care, apoi, nu după multă vreme, erau protestate, pentru sume 
cu mult mai mari decit valoarea mărfurilor cumpărate — citeodată 
chiar triple! — și nu mai scăpa bietul om de reţineri (datorie- 
cheltuieli de judecată !) decit cu foarte multă greutate. 


Mă sfătuiesc cu maestrul ce aveam acolo — om tînăr, cu jude- 
cată, cu multă tragere de inimă la treabă — și hotărim să punem 
bazele unei bănci populare ceferiste, Incepem să le explicăm oame- 
nilor foloasele unei astiel de instituţii ; unii au primit, dela început, 
cu bucurie gindul , alţii, majoritatea, au cam stat în rezervă, citiva 
erau chiar ostili. N'am prea ţinut seamă de lipsa de entuziasm a 
celor mai mulţi. Șziam, doar, că nu prea arare, trebuie să faci 
binele, chiar cu sila. Si-am început, la fiecare plată, la 15 și 30 
ale lunii, să strîngam, după posibilităţile fiecăruia — mă informasem 
de greutăţile lor familiare, spre a avea o situaţie amănunţită şi exactă 
a fecăruia din oamenii mei! — cite 100, cite 200, cite 300 lei de 
fiecare, uneori daţi de bună-voie, alte ori, cu greutate, numai în urma 
stăruinţelor noastre energice. Vedeam cu bucurie cum suma, cu care 
vroiam să începem banca, se mărește din ce în ce. 


Întirzierea produsă de instituirea, tocmai în acel timp, a unui 
nou regim al cooperaţiei, care cerea alte condiţii de funcţionare, 
care nu-și avea alcătuite noile statute, slăbea și ea din entusiasmul 
celor ce aderaseră, încă deia primele noastre investigaţii, la propu- 
nerea noastră. În fine, după multe intervenţii pentru accelerarea for- 
melor, reuşim să înființăm în Iulie 1929, banca populară „Inlesnirea 
ceferiștilorii, cu un capital social vărsat de 51.000 lei și cu 94 
membri. S'au topit, dela primul consiliu aproape, toţi banii : nevoile 
erau apăsătoare, ei voiau să se împrumute la banca noastră, deoarece 
începuseră să vadă diferența între regimul de pină atunci din tirg 
şi cel pe care încercam noi să-l instaurăm. 








www. dacuramanica ro 


—- Lu — 


Ce tacem ? Nevoi răsăreau, mereu, altele; banii : urmau să fie 
achitaţi abea la scadenţă. Şi atunci, după ce ne mai sfătuim: cu 
maestrul de care vorbeam mai sus, cu meseriaşii din comitet — 
hotărim : plata imprumutului se face în rate lunare astfel încit nici 
debitorul nu va simţi cum se achită, cu încetul, datoria lui, iar cu 
acești bani, la cari se alăugau și depunerile la capital — luate, ca 
şi mai înainte, cu oarecare dulci presiuni — să ne putem astupa 
noile nevoi ale membrilor. Şi astfel, la fiecare plată, meseriaşul, 
după ce lua salariul dela mine, trecea pela maestru, unde-și achita 
din datorie și mai punea ceva la capital. Era o adevărată tirguială, 
unul mai lăsînd, altul ridicînd pînă cînd, în cazurile mai grare, 
interveneam energic, soluţionind cazul. 

Pentru un necunoscător al situaţiei, care ar fi privit din afară 
de biurou — înconjurat tot de geamuri — această operaţie, i s'ar 
fi părut foarte ciudată toată această atmosferă. Dar numai lucrînd 
astfel, obligindu-l pe om, mai fără voia lui, să pună de-o parte un 
ban alb — atit pentru ajutarea lui, cit și a semenilor lui în caz 
de nevoie — am reușit să trecem, în acești nouă ani de zile, dela 
capitalul de 57.500 lei, la 746.000 lei, deși între timp s'a mai 
micșorat numărul membrilor, prin mutări, deces, pensionare. 

Punînd azi 100 lei, la cealaltii plată altă sută, urmăream: 

a) Să-i obişnuim să nu cheltuiască tot ce ciştigă, să-i 
învăţăm să economisească, fapt ce nu prea e în firea Rominului. 
In modul acesta ei au astăzi, între 8—13.000 lei, capital social vărsat, 
fără să singereze cînd i-au depus. 

b) Să aibă încredere în Jorțele lor unite, în ei înşişi. Sen- 
gimentul acesta «de solidaritate, creat cu încetul în ei, a condus la 
realizări minunate, la luarea în stăpiniro a multor locuri de casă, 
ori în cîmp, la ridicări de case, la întinderea gospodăriilor lor, a 
condus la acele manifestări impresionante, ocazionale, fie de mutarea 
dela Suliţa-Nouă a celor ce i-au sfătuit, i-au îndrumat, fie de moartea 
unora dintre fruntașii mișcării lor. 

Am socotit necesar să redăm pe scurt începuturile acestei 
munci pentrucă numai o prealabilă familiarizare cu această tenace 
luptă de zi la zi, pentru ciștigarea încă a unui aderent, pentru înlă- 
turarea încă a unei nevoi, pentru strivirea încă a unei piedici, puse 
de „binevoitori“, numai o cunoaştere a atmosferei în care am lucrat 
va putea da căldură cifrelor reci, ce vor wma și care vor rezuma 
rezulţatele. Toată această muncă este, cum spuneam cîndra: „prisos 
de suflet al unor oameni plecați la drum pentru realizarea unor 
scopuri absolut dezinteresate, e rodul unei însufdeţiri cirmuite de 
conștiința unei misiuni ce trebuie săvirşită, e rodul unul entusiasm 
provenit şi stăpinit de sentimeniul puternic al unei datorii 
naţionale de îndeplinit, al unui entusiasm condus de dorinţa și 
voinţa de a realiza 





Ing. lon Gogan 


= 12.= 


Politicul şi Economicul 


. Tendinţe şi interpretări Istorice. II. Statul totalitar 
împotriva Statului economic. I!I. Infățișarea reală a pro- 
blemei economice în Rominia. IV. Legiunea şi economia 
națională, 


L 


Antagoniemul dintre Cartaginu şi Roma puse, la un mo:nent 
dat, în mare dilemă oligarhia punică. Intwadevăr, aceasta voia mă- 
rirea puterii economice, știa că o poate ajunge numai prin slăbirea 
continuă a Romei — deci pe cale războinică — și totuși evita răz- 
boiul. Oamenii finanţelor şi marii proprietari de păminturi își dădeau 
seama că o angajare militară a Cartaginei nu numai că i-ar fi costat 
enorm de mult, dar războiul se întățișa periculos chiar pentru domi- 
națiunea lor politică internă. 


În caz de succese militare generalii şi comandanții de trupe ar 
putea deveni tot mai necesari și mai puternici, ei ar cîștiga un ascen- 
dent prea mare asupra mercenarilor și asupra mulțimii, puterea pluto- 
craţilor ar fi ruinată. 





În fața Romanilor, „popor politic și militar“, adaptarea în luptă 
nu putea fi decit deopotrivă de natură militară. Bine înțeles că mij- 
loacele materiale n'au lipsit. Mai mult, arma navală se prezinta ab- 
solut superioară celei romane. Partidul militariet al lui Hamilcar 
Barkas și geniul lui Hanibai au înţeles deplin situaţia istorică a 
vremii şi au acţionat în consecinţă. Dar „misterul“ acţiunii războinice 
a lui Hanibal rămîne și azi o problemă tulburătoare pentru istorici. 


De ce n'a învins Hanibal după atitea succese ? Noi găsim des- 
legarea acestei probleme în structura internă a societății cariagineze, 
în construcţia ei, 


“Precerea de la forma de Stat oligarhic, comercial și latifundiar, 
cu armate mercenare, la o formă de Stat autoritară, bazată peo 
armată naţională, n'a putut fi înfăptuită, şi Cartagina trebuie să se 
prăbușească pentru totdeauna. 


Incăerarea dintre Roma și Cartagina e un exemplu clasic de 
luptă intre două categorii de forţe : lupta între imperialismul politic 
și imperialismul economic, 


Două tendinţe istorice, care se urmăresc în cursul istoriei, se 
încaeră în anumite epoci, in altele însă ajung la o compensare, la o 
armonie. Se naște atunci „o nouă așezare a lucrurilor“. Ciclul antic 
a cunoscut această restabilire în epoca imperiului roman, cind Statul 
garantă schimbul ordonat al bunurilor materiale, iar avuţiile pămin- 
tului îngăduiră mărirea fără seamăn a forţelor militare și imperiale, 


Istoria modernă se inaugurează cu marile invenţii tehnice și cu 
descoperirea lumii noni. . 


www. dacuramanica ro 


= 13 


După intervalul Evului mediu, preocupat de soarta sufletului 
după moarte, apare această lărgire a orizontului material, 

De la Renaștere și pină'n zilele noastre frămîntarea pentru 
stăpînirea lumii externe crește necontenit. Niciodată istoria n'a 
cunoscut o circulaţie a bunurilor ca în epoca modernă şi nici pro- 
ducţia industrială n'a atins vreodată intensitatea ei de azi. Capita- 
lismul modern s'a desvoltat pînă la sufocare. Dar să reținem urmă- 
torul fapt important: din această tendință a societății moderne de 
a-şi manifesta forţele în domeniul economic se imprimă Statelor o 
formă anumită de viaţă, de legi şi de constituţie. Se naşte o nouă 
mentalitate și o nouă scară de valori. 

Comparind situaţia istorică modernă cu cea antică, desprindem 
o tăioasă deosebire: în epoca modernă imperialismul economic 
cuprinde ideologic Statele, el le transformă în structura lor internă; 
în antichitate lupta era mai simplă și mai directă. Dacă trecem 
dincolo de interpretarea schematică a luptei dintre Roma și Carta- 
gina, deosebirile de constituţie, arătate mai sus, ne apar grefate pe 
deosebiri profunde de rasă. „Incapacitatea de adaptare“ a Cartaginei 
se explică prin însuşirile de rasă ale Punilor. Este interesant însă 
că şi în epoca modernă imperialismul economic este condus tot de 
semiţi. Condiţiunile istorice sint în cea mai mare parte schimbate, 
fenomenele sociale mai complexe, totuși elementul „rasă“ persistă. 

Si în Evul mediu au ezistat bancheri, şi atunci ei dispuneau 
de mari capitaluri mobile. Dar în tot acest timp ei n'au jucat nici 
un rol politic, Prin instaurarea „evului economic“ deţinătorii capi- 
talurilor mobile își lărgesc atribuţiunile, dominînd activităţile sociale 
umane. Astfel s'a instituit primatul economicului. Tendinţele acestuia 
sînt de-a cuprinde întrun sistem perfect închis întregul glob pămin- 
tesc ca producţie și consumaţie. Legile economice se desvoltă într'un 
implucabil ritm, în baza naturii lor interne de a preface şi de-a 
adapta realitatea în favoarea întinderii lor nelimitate. De act pri- 
malul economicului a impins toate țările intrate în raza 
acțiunii sale directe să adopte noua organizare a socletății, 
indiferent de posibilitățile lor geografice, naționale, istorice etc. 
Astfel au fost adoptate constituţiile liberaliste ale epocei moderne 
şi contemporane. Aceasta însamnă o lentă supunere a tuturor naţiu- 
nilor națiunii celei mai armate sub raport economic, sau invers, 
aceasta însamnă crearea condiţiunilor celor mai favorabile desroltării 
economice a celor ce nu le-ar fi putut avea în alte situaţii politice 

Momentul acesta trebue subliniat. Țări ca Anglia, Statele 
Unite, Canada, Franţa, Germania antebelică şi-au putut „permite“ 
organizarea lor după acest principiu, avind mari resurse economice 
sau stăpinind colonii !) Intrebarea însă se pune dacă constituţiile 





*) Tot pe baza aceasta trebue înţeleasă „vechea* constituţie a unei ţări 
ca Anglia. Dar ar îi interesant de urmărit — în cazul ipotetic —, că aceasta 
ar avea nevoe de un sesviciu militar general şi obligator, ce efecte interne ar 
produce o asemenea schimbare.. 


Www. dacuramanica ro 


44 


evului economic pot conveni tuturor naţiunilor. Este in avantajul 
fiecăreia de-a se conduce după acest sistem? Pot imita la infinit 
toate Statele constituţia burgheziei şi a capitalismului modern ? 

Primatul economic a dus lucrurile mult mai departe. Termenul 
moder de „imperialism economic“, aplicat de noi la istoria Carta- 
ginei, constitue desigur o fortare a realităţii, dar el ne-a servit 
totuși ca element de comparaţie. In antichitate nu s'a putut desvolta 
forma de „Stat economic pur“, nu s'a putut desvolta din cauze 
istorice specifice epocei antice, Intre aceste trebue considerată mai 
ales desvoltarea Statului roinan, opus prin excelență unei forme de 
Stat „economic“. În schimb, în epoca modernă, au fost trase toate 
conclusiile premiselor imper'alismului economic. “Tendinţa aceasta a 
mers pînă la ultimele 'ei consecințe: astfel s'a născut acţiunea 
pentru „Statul proletar“ sau Statul economic pur. Ce contradicție 
imensă conţine o formulă ca aceasta, se va vedea în cele următoare, 
Semnalăm insă că secolul al XX-lea aduce în tendinţele sale un 
element, pe cît de neașteptat după teoriile materialiste pe atit de impor- 
tant pentru restabilirea şi armonizarea vieţii specifice a naţiunilor 
întoarcerea la politic, organizarea Statului pe baza principiilor: 
politice, naționale. 


IL. 


Pe la 1900 se părea că socialismul nu e departe de biruința 
sa definitivă. Războiul mondial produse însă un efect cu totul 
contrar, Boicotul organizat de către socialişti nu reuşi, căci Francezii 
nu-şi desminţiră patriotismul, Nemţii nu se lăsară mai prejos, iar 
unii socialişti italieni, în frunte cu Benito Mussolini, fură dintre 
cei mai aprinşi protagonişti ai intervenţiei italiene. Planul „Statului“ 
economic universal primi o lovitură de mare ecou. 


Fascismul se naşte ca o reacțiune a Italienilor impotriva par- 
tidelor politice liberaliste şi mai ales împotriva comunismului. /7 
desfășurarea acțiunii sale, fascismul afirmă primatul politicului 
ată de primatul economic. De unde pină acuma economia Statului 
se desvaltă în mod liber, ducind de cele mai multe ori spre căi 
centrifuge Statului, satisfăcînd numai interesele clasei burgheze capi- 
taliste, prin fascism se afirmă dreptul Statului de-a interveni în 
economie. Dar această „dirijare a economiei“ trebue înţeleasă mai 
bine decît cum o înţeleg Statele democratice, care imită superficial 
fascismul, făcînd şi ele „economie dirijată“. Căci în Statul totalitar, 
primatul politicului se afirmă pe baza principiului naţional, pe baza 
necesităţii de a ridica valorile de muncă și de producţie ale unei 
naţiuni bine distincte. 


De unde acţiunea socialistă și comunistă tinde „să înlocuiască 
aparatul parasitar al Statului cu atelierul“, deci să reducă societatea 
la o singură clasă socială, fascismul afimă totalizarea, coordonarea 
tuturor activităţilor sociale. Lupta dintre proletari și capitalişti, 
naturală și necesară într'o societate unde primează interesele indivi- 
duale, se rezolvă de la sine în Statul totalitar, Intre muncitorul 


='%%= 


exploatat de către capitaliști și între conducătoni de întreprinderi, 
intervine puterea politică naţională, care stabilește retribuția şi con- 
trolează creşterea sau descreșterea capitalurilor. Dar Statul nu se 
opreşte numai la această activitate normativă, ci el tinde să exercite 
o influenţă directă asupra producţiei, circulației şi consumării bunu- 
rilor. Pentru a stăpini toate ramurile de activitate economică, el in- 
stitue reprezentarea corporativă a intereselor claselor sociale. Prin 
organizarea corporațiilor, Statul tinde să dobindească o evidenţă amă- 
nunțită despre tot ce se întimplă în domeniul economiei naţionale, 
avînd posibilitatea prevederii acesteia. Economia este considerată ca 
o parte integrantă a organismului naţional, nu ca un sistem închis, 
luctînd în alară de viaţa naţiunii. 





Această soluţionare a problemelor economice reprezintă o ade- 
vărată revoluţie. De la principiile liberaliste ale secolului trecut, la 
economia Statului totalitar este o distanţă imensă. In Statul burghez 
capitalismul exercită o constrîngere directă asupra sistemului politic. 
In ţările, în care capitalul este deţinut de către streiui (jidani) pro- 
blema a luat, prin reacțiune, un aspect rasist sau naţionalist de mare 
răsunet. /nfroducerea primatului politic prin fascism constitue o 
lovitură istorică dată plutocraţiei internaționale. Faptul că avuţiile 
mobile și imobile se pun în funcţie de Statul naţional şi nu mai pot 
A produse şi repartizate în voia lor liberă, marchează o rupere şi o 
declaraţie de independenţă faţă de finanța internaţională. 


Instaurarea fascismului n'a fost pe placul „internaţionaliștilor“ 
din lumea întreagă, deşi aceasta nu sa manifestat ca un curent 
antiseniit. Foarte just remarcă A. fier în Mein Kampf că fascis- 
mul nu poate fi filosemit de vreme ce a declarat războiu comunis- 
mului și francmasoneriei. O egală lovitură este cea a emancipării 
de presiunea şi jocul finanței internaționale. In discursul său ţinut la 
28 Octombrie 1937, Benito Mussolini afirmă: „In Italia fascistă 
capitalul stă la ordinile Statului“, Intr'adevăr, cu citeva zile înainte, 
capitalul mobi! a fost impus la un iropozit extraordinar de 10%/0. 


Dar primatul politicului are și o altă semnificaţie decit numai 
aceea de a subordona interesului Statului desvoltarea economică şi a 
o dirija în așa mod ca să nu devină o excrescenţă cu totul străină 
vieţii naţionale. EL înseamnă accentuarea factorului politic prin pu- 
terea executivă în politica internă, prin puterea militară în politica 
externă. Imperialismul militar fascist trebue înţeles ca o consecință 
logică, naturală a prinatului politic. Cucerirea Abisiniei este confir- 
marea tendinței Italiei de-a deveni imperiu, fără să fie o mare putere 
economică. Multe din acţiunile Italiei de azi nu pot fi înțelese pentru 
că „critica ştiinţifică“ a cam rămas în urmă faţă de realitate. Pentru 
reprezentanţii acesteia Statul este identic cu sistemul economic, buna 
desvoltare a “unei naţiuni echivalează cu buna stare econoinică a in- 
divizilor ei prezenţi etc. Dar toţi aceştia uită că o economie poate î 
vedresată pe cale politică şi chiar militară, Ei mai uită că unele 
popoare, deși îşi au Statele lor „libere“, sunt conduse de-o clasă 
capitalistă străină, puterea politică fiind doar un nume. 














— 16 — 





Ei neglijează faptul că politica nu poate fi în întregime debi- 
toare clasei economice, tăindu-şi libertatea de-a conserva o naţiune, 
Vom reţine prin urmare că Sfatul fotalitar sau primatul politic 
reclamă ieşirea de sub dictatura finanțel internaționale sau a 
clasei economice, deschiderea acţiunii politice libere, independente ; 
coordonarea şi organizarea activității sociale economice în funcție 
de ineresee naționale, după o normă de armonie a claselor 
sociale. 


Se administrează o acerbă critică „primatului politic“ sub în- 
vinuirea că n'a existat pină azi, în istorie, Stat care să fi exercitat 
în aceeaşi măsură un control şi o dirijare economică asemănătoare 
celei din Statele totalitare actuale. Se mai obiectează că niciodată 
în istorie n'a fost un „primat politic“, care să rezolve nevoile econo- 
mice ale unei naţiuni. Dar o cercetare atentă a istoriei Romanilor, 
şi nu numai a acesteia, ar putea să descopere acestor sceptici savanţi 
că „primatul politic“ nu este nou decit doar în sensul că se prezintă 
sub semnul epocei în care trăim. 


Sub acest raport, cu tot riscul de-a fi numiţi romantici, ne 
punem intrebarea : este oure fascismul o reînviere a antichității romane, 
în sensul de metodă, de artă de-a conduce Statele? Este în fascism 
numai un apel orgolios la strămoşii romani sau avem în faţa noastră 
o interpretare și o adaptare a concepției sociale romane la viaţa 
socială modernă? 


Primatul politic nu trebue înţeles ca un războiu declarat eco- 
nomiei. Dimpotrivă. Nu este aci locul să arătăm realizările Statelor 
totalitare, amintim doar de infăptuirile agricole din Italia și din Ger- 
mania ca niște sforțări supraumane, care au fost încoronate de succes 
deplin. Aatarchia italiană şi cea germană produc minuni de invenții 
tehnice. Cu o febrilitate unică în istorie se desvhid o serie de căi 
noui în domeniul producţiei economice. În ce priveşte «conomia mon- 
dială, autarchia nu însemnează o închidere, dar ea permite ca respec- 
tivele State să participe la ea, în măsura în care nu-şi sacrifică pro- 
priile interese naţionale. 


III. 


In Rominia modernă și actuală situația economică are o înfă- 
țișare extrem de pregnantă, iar rezolvirea problemei economice constitue 
cheia de boltă a puterii Statului romin. Nu vom face un istoric al 
evenimentelor politice şi economice. Starea de fapte din zilele noastre 
ne spune prea mult. 


Statul romin este liber, căci el işi ezercită conducerea după o 
constituție aleasă de voința poporului... Dar adoptarea constituţiei 
Rominiei libere s'a făcut sub presiunea Statelor puternice al occiden- 
tului. Să ne întoarcem numai la data acelui articol din constituţia 
anului 1878, cind Rominii s'au opus recunoașterii drepturilor de 
proprietate rurală pentru jdani. Din cauza puterii internaționale 
francmasonice și semite, politicianii noştri, luptind între rominism 


www. dacuramanica ro 


— 0 — 


şi francmasonerie, au trebuit să modifice axticolul 1). Este un caz 
elocvent, în care jidanii, dispunind de francmasonerie și de economie, 
procură drepturi confraţilor din alte ţări. 

Odată ciştigate drepturile, jidanii au progresat enorm, iar pro- 
blema economică în Rominia modernă a primit din capul locului tn 
interes naţional, politic, căci prin forța lor economică ei exercită 
o continuă presiune asupra puterii politice a Stalului romin. 
Riînd pe rînd guvernele noastre sint dependente de marii finanțatori, 
“care permit sau interzic anumite acţiuni. Paptul că jidanii sint ne- 
asimilabili ji împiedică să intre pe cale normală unde ar voi şi atunci 
ei corup clasa conducătoare rominească, 

In taţa acestei forţe iudaice, Rominia are ca formă de guver- 
namint liberalismul. In faţa unității naţionale jidovești, condusă după 
legile absolutiste ale religiei mozaice, îndrumată de către şefi autori- 
tari şi exclusivişti (rabini, mari bancheri), în faţa acestui organism 
național, Rominii răspund prin sisteme democratice, elective, de liberă 
concurență etc. 

Intr'adevăr, mulţi dintre intelectualii noştri își dau seamă că 
ne învirtim într'un lamentubil cerc vicios. Avem puterea politică, 
avem o fară bogată, dar nu sintem liberi nici în politică şi nici nu 
putem să ne stăpi avuţiile naturale. 

Nu putein deveni liberi sub rapurt politic pentru că politicul 
nostru depinde de-o economie străină, iar aceasta e străină pentru 
că ducem o anumită politică. Care poate fi ieşirea din acest cerc? 
Liberalismul, cu un aer superior, bazat pe prestigiul vechiinii şi al 
marilor întăptuiri naţionale, consideră chestiunea simplă și foarte 
clară... Mai întiiu, se zice, pericolul „înstrăinării, economiei na- 
ționale nu este așa de mare, în al doilea rind soluţia e evideută: 
Rominii să se apuce de comerț, etc. şi gă-i concureze pe fidani. 

Adoptind acest miraculos sistem, partidul istoric liberal a votat 
legea protecţiei muncii romineşti, ca rezultat al minunatelor sale soluţii 
istorice, Dar rezultatul rezultatului, adică efectul legii protecţiei muncii 
romineşti, constitue una din rușinile istorice ale neamului nostru. 
Experiența de aproape un secol a dovedit că o concurență liberă 
pe terenul economic nu poate bate puterea străinilor. Rominia 
nu se poate emancipa de capitalul internațional, ua este neîncetat 
tributară şi economicește și politiceşte puteritor oculte, internaţionale. 
n politica externă din această cauză luă:n atitudini dușmănoase față 
de țări cu care avem solide interese de-a trăi bine. 











1) Referitor la această modificare şi la recunoaşterea independenţei Ro- 
miniei de către Italia, colegul nosiu Şt. Cuclureanu a ţinut o foarte interesantă 
comunicare la Congresul Risorgimentului Italian (Roma 13 Sep. a. c.), în care 
a demonstrat cu date inedite cum oamenii politici ai Italiei din acea vreme erau 
siliţi de către francmasoni şi jidani italieni, prin presă şi prin opoziţie paria- 
mentară, să nu recunoască independenţa Rominiel pînă ce articolul nu va fi modi 
ficat în favoarea jidanilor, Preşedintele Congresului De Vecchi, unul dintre 
Quadrumvirii marşului asupra Romei, a precizat în concluzii: „Era stăpînirea 
francmasoneriei în Italia şi la voi în Rominia, Italia de azi a reuşit să distrugă 
puterea francmasoneriei“, 


— 18 — 


Dar forma noastră de guvernămint, egalitară şi democratică, 
în care oamenii politici şi forţele de Stat depind de clasa economică 
străină mai are o lature negativă, de importanţă tot atit de mare. 
În situaţia politică actuală Rominia nu-şi poate înzestra puterea 
militară şi uu o poate cultiva pină la gradul de care are nevoe. Noi 
avem o poziţiune geografică in care putem fi angajaţi ori şi cînd 
diu punct de vedere militar. Polonia, în aceeaşi situaţie, a reușit 
să-şi formeze una dintre cele mai puternice armate din Europa şi a 
putut să-şi creieze industria naţională de armament. Atita vreme cit 
vom depmde de finanța strămă și nu vom şti cum să procedăm faţă 
de aceasta, nici forțele noastre militare nu se vor putea desvolta in 
deplina lor necesitate. 

In Rominia, problema primatului politic, deşi are aceeași semni- 
ficaţie principială, în componentele ei însă, diferă mult faţă de felul 
cum s'a pus în Italia sau în Germania. 


Instaurarea primatului politic în Rominia ne va deschide 
drumul deslegării problemei economice, dar la noi chestiunea 
este nu numai de-a subordona economicul politicului, ci şi de-a 
crea şi desvolta economia națională prin condițiuni politice favo- 
rabile. Acesta este un fupt deosebit de cel din Îialia și din Ger- 
manin, unde marea majoritate a economiei a fost naţională şi înainte 
de noile regime. In fundamentalul său articol „Faza precorporativă“, 
publicat mai întîiu în revista „Axa“, Jon J. Moța arăta că noi nu 
pulen: introduce imediat Corporatismul pentru că nu avem pe cine 
corporativa sau, introducîndu-l de pe acum, am crea organizaţii pu- 
ternice formate din străini. 

D-nul prof. 7. Brăileanu !), referindu-se la magistrala lucrare 
a D-lui prof. M. Manoilescu „Le siăvle du corporatisme“ atrăgea 
atenţia că fără o forță politică în stare să impună şi să-l adapteze, 
corporatismul nu va putea fi aplicat cu folos în Rominia, de aceea 
„De parti unique“, lucrare datorită aceluiași autor (M. Manoilescu), 
trebue considerată ca o întregire u primei opere, arătînd necesitatea 
de-a organiza puterea politică unitar națională. 


IV. 


Mişcarea legionară poate fi considerată sub mai multe laturi. 
Mai întiiu ea reprezintă un potenţial de forţe, un rezervoriu de 
energii organizate. Aceste energii se desvoltă ca o revoluție spiri- 
tuală, aducind o nouă măsură a omului. Dar mişcarea legionară 
urmăreşte un scop politic bine precizat: întăptuirea Statului legionar. 
Deci naşterea unui Stat, care prin conducătorii săi şi prin forma 
sa de guvernămint să garanteze desvoltarea cea mai sigură şi cea 
mai înaltă a naţiunii romîneşti. Legiunea a țintuit pericolele cure 
amenință națiunea romînă. În fruntea acestora stă puterea covitşi- 





1) Vezi studiul „Noi Teorii Politice“, extras din Revista de Pedagogie» 
Cernăuţi 193? şi rev. Insemnări Sociologice, 1937. 


000 


nomice, decit pornind de la o acţiune politică, de la o dirijare a 
energiilor neamului, unite şi indrumate pe cale de Stat naţional. 
Această acţiune iston'că reclamă o elită politică independentă de 
economicul străin, o elită liberă, capabilă prin acte de conducere 
națională să recucerească terenul pierdut. 

Avem școli comerciale, avem școli industriale și agricole, dar 
efectul lor este invizibil. Studiem tehnica, producem ingineri, dar 
sbaterea noastră se irosește in zădar. Lipseşte coordonarea, lipsește 
planul, Nu anar decit oameni disparaţi, bărţuiţi din toate părţile, 
fără nici un coinandament, fără o garanţie a întreprinderii lor, lăsaţi 
pradă unui organism inamic avantajat de poziţie, de experienţă și 
de corupţia unei clase politice in completă descompunere. Prin 
mișcarea legionară neamul rominesc tinde la v liberare de sub 
imperialismul economic străin. În această luptă, cu vădite reflexe pe 
plan internaţional, legionarismul nu este singur. In mod logic și de 
apt el are alături celelalte State totalitare angajate profund în 
acelaş războiu, căci aceasta însamnă frontul dreptei împotriva frontului 
comunist. 





Leon Ţopa. 


Sensul disciplinei legionare 


Incontestabil, ideea de disciplină închide în conţinutul ei ter- 
menul, într'un sens negativ, de limitare: Acolo unde își împrăștie 
disciplina influențele și-și statorniceşte hotarele, înceteuză exuberanţele 
capricioase și arbitrare ale vieţii, se retează orizontăl pornirilor anar- 
hice și se taie copacul individualismului exagerat. Peste formele de 
vieaţă prinse înlăuntrul fruntariilor ei, se așterne pinza uniformităţii, 
elementele disparate şi dornice de independenţă, trăitoare pe cont 
propriu sau devălmaș, primesc o fiziono: omogenă, — care se 
adincește și structural, — rezultut «l mulării lor după tipare identice. 
Vieaţa este prinsă în cleștele unui riguros autrenament și încorsetată, 
deseori prin silnicie, într'un sistem de noime, cu anticipație întocmit, 
care, camașă de forță, îi dresează și susține ţinuta. 

Şi, evident, privită după această faţă a ei, ca îngrădire și frănă 
a vieţii, ideea de disciplină este de o nuanţă accentuat negativă, 
pentrucă însemnează o contrazicere și o biciuire a vieţii ; însemnează 
o constringere şi o povară pe umerii ei. De unde fobia oamenilor 
faţă de disciplină. 

Insă, văzută ca articulaţie interioară, în mecanismul propriu 
ei, disciplina este o sistematică a vieţii. Tiparele stutornicite de disci- 
plină pentru vieaţă, ca îngrădiri ale vieții, şi cari apasă cu greutate 
de plumb pe umerii ei, planifică vieața; structurează fiinţa ei lăun- 
trică răscolită de numeroase tendinţe, — indiferente, unele, între ele, 
dușmănoase altele, cele mai multe, — și-i fixează o ordine de in- 
terior după prescripțiile unui sistem unitar închegat, în sinul cărnia 
se apropie şi se înirățesc pornirile indiferente, se armonizează con- 








— 21 — 


trare'e şi se pun de acord toate năzuinţele vitale, pregătindu-se de 
o rodnică conlucrare. 'Pendinţe, pasiuni, exuberanţe, eforturi ... se 
așează la locul lor, după importanța lor, în conformitate cu rețeaua 
normelor cari dictează armonia interioară a sistemului şi, prin aceasta, 
un plan unificator și ordonator păşește în miezul vieţii frămîntate de 
sbuciume și impulsuri divergente. 

Astfel, încorsetind-o, disciplina fixează o firută vieţii ; întocmește 
temeiuri solide pentu ea, ca bază de susținere, şi-i delimitează, cu 
migăloasă grije, făgașele pe cari se varsă torentul vieţii. Şi, prin 
această planificare şi ordonare, vieața cîștigă în tărie şi prestigiu. Iar 
energiile și eforturile vieţii nu se irosesc în van sau în fărime de 
întăptuiri, de mică importanţă: Dirijate prin porunca de fier a dis- 
ciplinei, își valorifică rodnicia în maximum de înfăptuiri. 


Li 
- a 


Acceptată în totalitatea conţinutului ei, ideea de disciplină şi-a. 
cuibărit fiinţa în miezul vieţii legionare. 

Si nu este sorocul întimplării care a dictat fixnrea disciplinei 
ca lege de temei a mişcării legionare. Ci, cauzele explicative îşi 
resfiră rădăcinile departe şi îşi sorb seva din obiectivele capitale vizate 
de Legiune — transformarea omului după un model nou, eroic, şi — 
prin el — prin acest om nou, — întăptuirea unui nou stil de viaţă, 
organic și specific sufletului rominesc, care să însemne triumful geniului 
rasei noastre în lume, 

ar de aci, din această motivație inplintată în miezul însuși al 
mișcării, se desprinde limpede sensul disciplinei în vieaţa legionară, 
cu un îndoit înțeles, arătat de Căpitan, cu mina sigură de educator 
şi conducător, în liniile lui mari, atunci cînd notează. (Pentru Legio- 
nari, ed. I, pg. 323): 

„Disciplina este o. îngrădire a noastră,fie pentru a ne conforma 
unor norme etnice de vieață, fie pentru a ne contorma voinței unui 
şef, In cazul întii, o practicăm pentru a ne urca pe înălțimile vieţii ; 
în cazul al doilea, pentru a obține succesul în luptă: cu natura 
sau cu dușmanii“, 

In vieaţa individuală, pentru uzul propriu, disciplina se defi- 
neşte, în rosturile ei, ca ur mijloc eficace de desăvirşire personală. 
Insul care îmbracă armura unei discipline şi-și însuşește cit mai 
organic ţinuta dictată de ea, potrivindu-și vieața după arhitectonica 
ei, ajunge să-și alcătuiască un echilibru interior, vital şi spiritual, 
Călduzit de lumina unei discipline, devine stăpinul lul propriu. 
Pentrucă, supunindu-și vieața unui sever antrenament, sufocind în 
sufletul lui porniri rele, cari înjosesc pe om, și promovind ceeace e 
bun şi îl ridică peste animalitate, individul ajunge sd se depășească: 
Să-și merite numele de om, drept consecință a efortului de autostă- 
pînire şi autopertecţionare ; deci, prin stăruința neîncetată de a eși 
din noroiul instinctelor și al materialităţii urcă treptele templului de- 
săvirşirii morale. 

Aplicată grupului de indivizi gata să între sub aceeași poruncă 
şi, prin coordonarea sistematică a ejortului, să atingă un obiectiv de 





www.dacoromanica.ro 


— 92 — 


toţi vizat, disciplina este singural instrument sigur în dobindirea 
victoriei. E drept că insul prins in chingele disciplinei renunţă la o 
parte din eul său şi i se suprimă veleitățile de autofârmare, dar, în 
schimbul acestor renunțări, sunt recompense cari recompensează re- 
nunţările și oboselile efortului: Antrenamentul la care sunt supuși 
indivizii închiși între zidurile disciplinei și frăna ce li se aplică din 
partea normelor disciplinare, pun de acord voințele individuale, 
economisesc energiile puse în joc și asigură continuitatea efor- 
tului. De acees, randamentul obţinut de indivizii călăuziţi de mîna 
de fier a unor norme de disciplină este remarcabil faţă de cel obţinut 
atunci cînd fiecare dintre cei angajaţi în acţiune lucrează pe cont 
propriu. 

Și pentru aceste rezultate apreciabile în domeniul etic şi în 
domeniul /uptei, mișcarea legionară și-a fixat ca lege de temei 
disciplina, hotărită să stoarcă prin ea tot ce se poate obţine acolo 
unde operează. 


* 
* * 


Numai că, văzută astfel problema disciplinei, se ridică două 
nedumeriri : 

1. Oare, în vieaţa legionară, disciplina nu este o povară ? 

Evident, oriunde sar aplica, disciplina își păstrează nota de 
povară din conţinutul ei. Ceeace atenuiază însă pină la anulare acest 
caracter al ei pentru legionari, coșmar pentru majoritatea oamenilor, 
este acceptarea benevolă a disciplinei în rîndurile Legiunii ; adecă, 
faptul important prin natura și semnificaţia lui e că disciplina legionară 
este consimțită iar nu impusă prin legi sau decrete-legi. Cei ce se 
înrolează în Legiune cunosc în prealabil legile mișcării şi, întrînd în 
rândurile oștilor ei, consimt a priori la ele, fiind — pentru orice 
legionar — o datorie de onoare îndeplinirea cît mai exactă a dato- 
viilor ce încumbă un atare angajament. De aci tăma disciplinei le- 
gionare şi voioșia cu care se trăieşte. Accentuez: nu-i vorba deo 
suportare uşoară ci de o trăire tinerească şi veselă a disciplinei. 

2. Nu știrbește disciplina autonomia şi nu sufocă libertatea 
individului ? 

Da şi nu. Da, atunci cînd scopurile vizate sunt, ca valoare, 
sub prețul energiilor şi eforturilor cheltuite pentru întăptuirea lor. 
Atunci cind scopul nu merită efortul depus pentru a-l realiza, cînd 
nu egalează jertfa ce se face pentru el, atunci da, disciplina este 
o povară, apasă greu pe umerii oamenilor înrolați în luptă și fiecare 
individ se simte strimtorat și obosit de disciplină. 

Nu frînge personalitatea și nu o omoară, atunci cind țelul 
urmărit crește în valoare față de efortul necesar înfăptuirii lui ; adecă, 
atunci cînd jertfa — oricit de mare ar fi — este totuşi prea 
mică pentru a egala strălucirea telului. In acest caz orice disciplină 
este un fieac; sufletul pregătit de jertiă pentru atingerea scopului 
rîvnit, supoartă fără să simtă povara disciplinei. 

În această situaţie se găsește mișcarea legionară. Scopurile vizate 
«de ea se conturează în aureola unei străluciri așa de puternice încit orice 


www. dacuramanica ro 


fă 





ierttă pentu înfăptuirea lor pare mică, mică de tot, în faţa -luminii 
lor. E un mister atunci faptul că nici un legionar nu-şi simte știrbită 
autonomia și frintă libertatea în cadrul mișcării legionare ? 

Dacă avem apoi în vedere și faptul că legionarii îşi fră/esc 
idealurile, se conlundă în beţia misiunii, misterul-se lasă despicat şi 
mai mult. 'Prăirea din plin a luptei, elanul jertfei și credința nestră- 
mutată a biruinţei, scot de pe primul plan al preocupărilor ideea de 
disciplină. O e//mină ca preocupare. Ea există totuşi. Şi există ca 
ceva organic vieții legionare, asimilată sufletului legionar. Atunci 
cum ini poate fi ceva strein şi apăsător dacă aparţine vieţii legionare 
înseși 

Vor fi totuși sceptici cari nu vor admite pînza uniformităţii peste 
pluralitatea formelor de vieață individuale, cu dotaţii unice fiecare. 
Pentru aceştia un alt argument va desveli un alt colţ luninos al 
disciplinei legionare : Legiunea este o stare de spirit, străbătută de-o 
ordine interioară în sînul căreia este o lerarhie a lormelor de vieaţă; 
o articulaţie cu nodurile ei. Și atunci cînd Legiunea porneşte o 
bătălie, în fiecare nod al articulației, pe fiecare treaptă a erarhiei, 
se promovează cel apt, după mintea şi braţul lui. Ostașii legiunii, 
întrată în luptă, întră fiecare în locul său, ocupat prin merit propriu 
după lumina sufletului său și după puterea de jertfă care-l animă. 
Nu face Legiunea greşala să lucreze impotriva vieţii şi a naturei. 
Nu promovează un om tip mașină, gata să înlocuiască pe oricare 
alt om. Ci, promovează individualitățile după aptitudinile lor, așe- 
zindu-le la locul lor în erarhia vieţii legionare; adecă acolo unde 
fiecare are aptitudini de muncă și jertfă. Că uneori, în momente cînd 
e în joc soarta totului, individul renunţă la el, e drept: O face însă 
pentru o mai sigură conservare de sine. Dar și atunci, in incordarea 
generală, se respectă principiul : fiecare la locul lui, după puterile 
lui, ca randamentul să fie maximum. 

Şi nici aci, credem, disciplina legionară nu apare ucigătoare a 
personalităţilor. Semn sigur că este luată in semnificaţia ei cea mai 
reală şi rodnică. 











lon Covrig Nonea 


Răsturnarea unui argument „democratic“ 


„Democraţii“, fie de bună sau de rea credință, aduc ca cel 
mai puternic argument al lor întru apărarea „libertăţilor democratice“ 
amenințate de curentele extremiste, identitatea de metodă și de ţintă 
a celor două curente, de dreapta și de stinga. Amindouă aceste 
curente sînt revoluţionare, zic ei; amîndouă tind spre suprimarea 
libertăţilor cetăţeneşti, deci spre dictatură ; ele trebuesc combătute cu 
aceeaș hotărire, În această agumentaţie se pune așadar accentul pe 
asemănări exterioare, neglijindu-se (iarăș din neştiință sau rea cre- 
dinţă) deosebirile între cele două curente. Noi, cei ce scriem li 
această revistă, am expus de multe ori şi pe larg deosebirile adinci 
între ceea ce se obişnueşte a se numi dreapta și stinga. Mişcarea 


www. dacuramanica ro 


— 24 — 


de dreapta este o mișcare de regenerare naţională, cea de stinga de 
distrugere naţională pentru a face drum unei stăpiniri sfrăine, Re- 
voluţia de stinga cată să deslănțuiască războiul civil în care elita 
naţională (clasa politică naţională) să fie măcelărită şi înlocuită printr'o 
elită jidovească, unealtă a bolșevismului moscovit. Revoluţia de dreapta 
măzueşte a împiedica războiul civil prin consolidarea și improspătarea 
elitei naţionale, 

Din această deosebire de temelie derivă apoi în mod logic 
toate celelalte deosebiri privind organizarea Statului : eliminarea luptei 
între clasele sociale, ierarhizarea lor prin regimul corporatist etc. 

Dar mai ales ni se va deschide ințelegerea asupra adincilor 
deosebiri între cele două revoluţii, dacă vom da atenţie atitudinei lor 
faţă de „familie“, sau, în general, față de problema populaţiei. 

O clasă conducătoare străină, aparţinind naţiunii cuceritoare, 
Ware niciun interes să se înguijească de moralitatea, sănătatea și 
bună starea naţiunii subjugate ci7ă vreme materialul uman ex- 
ploatat e dat în cantitate îndestulătoare. In anumite împrejurări 
chiar o distrugere parţială pare a fi o condiţie pentru asigurarea 
stăpinirii cuceritorilor. În orice caz însă națiunea cuceritoare va tinde 
să nimicească încercările de „organizare socială“ a învinșilor, distru- 
gind dela incenut nucleele din cari sar putea înfiripa o organizare. 
Așu au procedat Jidanii pentru a-și pregăti dominaţiunea, desăvir- 
şindu-și apoi opera de distrugere acolo unde au reușit să-și institue 
stăpinirea, p 

De cu bună vreme şi profitind de experienţa lor milenară, ei 
au atacat societăţile creștine alese pentru exploatare la temelia lor, 
adică pornind dela famile. Otrăvirea fizică şi morală a populațiilor 
creştine a fost practicată pe scară întinsă de către Jidani. Medi 
avocaţii, scriitorii, profesorii, funcţionarii, circiumari, comercianții, 
bancherii jidani au căutat să grăbească prin toate mijloacele disoluția 
tamiliei creştine. Liberalismul secolului XIX le-a venit în ajutor : a 
înlesnit divorţurile, avorturile. și, ca incununare a operei de distrugere, 
a înfăptuit „emanciparea“ femeii deschizindu-i porţile tuturor şcolilor 
și împingind-o spre funcțiuni publice. Depravarea și sterilizarea femeii 
creştine reprezintă pirghia cea mai puternică a imperialismului iudaic, 
Orașele noastre încăpute subt stăpinirea jidavilor sint pline de fete 
creştine aduse de la sate pentru ca temeile jdovilor să fie scutite 
de muncă grea și să se poată deda hodinite funcţiunii de repro- 
ducție, inmulţindu-se ca ploşniţele. Pe de altă parte, la sate, femeile 
creștine muncind din greu iși văd copiii murind de boli și de lipsă 
de hrană suficientă, iar la orașe femeile creștine devin toate „intelec- 
tuale“, studiază, aleargă după slujbe și, dacă se mărită, grija lor 
principală e să n'aibă copii 2). 

Deci, dacă în general și pretutindeni emanciparea femeii a 
produs grave tulburări sociale, la noi ea a luat un aspect ameninţător 








:) Vezi articolul nostru „Feminizare şi efeminare'' în /nsemnări Sociologice, 
An. U, 1936/37 No. 1, reprodus şi în volumul Sociologia şi Arta guvernării, 
pg. bl—161. 


== 


din cauza intervenţiei jidovilor cari, profitind de această stare de 
lucruri, caută să zădărnicească orice încercări de Sndreptare. 

'Teoreticienii, ce-i drept, au expus problema arătind că trebuesc 
luate măsuri urgente de întoarcere din calea pieirii 2). Mai ales în 
Bavatul nostru primejdia e mare: populaţia romînească e în neîncetată 
descreștere, Acest fenomen își găsește explicaţia în disoluția familiei 
rezultată în mare parte din „emanciparea“ femeii. D-l Dr. Grofșoreanu, 
înte'an studiu Aspecte Social-Politice 3), socoate că femeia a fost 

coruptă“ în timpul războiului și că subt influența ei societatea a 
inceput să alunece pe panta pierzării. Cităm aci în întregime rindurile 
scrise de autor cu amărăciune despre rolul ce l-a avut la noi femeia 
în deslănţuirea valului de decadență morală. 

„Femeia rămasă (în timpul războiului) acasă, singură, care își 
conducea gospodăria, bine-rău şi işi creştea coviii în plină libertate, 
a abuzat de această situaţie. Si în toiul plăcerilor, a traiului destul 
de bun pe care îl ducea acasă, s'a corupt, pierzindu-şi credinţa. Din 
această libertate octroiată de către evenimentele istorice, s'a născut 
apoi emanciparea libertină a femeii, care nu a mai vrut să se supună 
disciplinei fawniliale ; care s'a obișnuit la variaţie în viaţa sexuală, la 
lux nebunatic şi pentru care un singur bărbat — poatecă mai exte- 
nuat de mizeria frontului — precum şi cupiii au fost şi sînt o povară. 

Şi societatea în loc ca să fi reacţionat şi să reacționeze față 
de acest pericol, aţiţă şi mai mult pornirile păcătoase, prin propa- 
garea şi lărgirea emancipării atit pe teren economic, cit şi politic. 
Parcă — vezi Doamne! — de emanciparea politică a femeii ne arde 
nouă astăzi. Anchetatorul monografic, mai ales, stă uluit la văzul 
realităţilor, constatate pe teren : lues endeinic, lux ezagerat la femei, 
prostituție sistematică la ţărancă, groaza la femeie de copii, avorturi 
şi pruncucideri cum nu s'a mai pomenit, concubinaj, adulter săvirșit 
„0oram publico“, cu oarecare orgoliu ranitos, divorţuri aproape pro- 
fesionale, neglijarea totală a educaţiei copiilor (sînt sate unde soțul 
și copiii odată pe săptămină capătă fierturi calde, chiar în cele mai 

ogate comune ale Banatului), indiferenţă față de biserică (pretutindeni 
biserici: goale !), lenevie revoltătoare, beţie în rind cu bărbaţii, super- 
stiţii de ordin isterico-psihopatologic şi cite și mai cite alte păcate, — 
în era emancipării. Azi, faţă de trecut cind „biata“ (!) femeie era 
sclava bărbatului, azi avem o femeie total emancipată, care terorizează 
soţul, care conduce familia, încit am putea spune: azi pe la satele 
noastre nu mai există un sistem patriarhal ci unul matriarhal. Şi 
Cind în revolta mea de monografist le ziceatn bărbaţilor: cum suteriţi 
aceste înjositi, nu aveţi sbici în casă ? Îmi răspundeau resemnaţi : nu 
Putem face nimic, căci ne lasă cu casă şi copii şi se împreunează cu 
alți bărbaţi. Şi asta mai cu seamă dacă femeia are cera avere proprie. 
Să nu mai vorbim de soarta nenorocită a ginerului în casă, care este 





:) Amintesc aci broşura Femeia la răscruce de Dr. Simion Cioran şi 
Ion Țenchea. Prefaţă de Adrian Brudariu, Timişoara, 1935. 

?) Revista institutului Social Banat-Crişana An. V, 1937, No. 17—18, 
pg. 839—45. 


36.2 


un bamal şi o slugă a socrilor şi a femeii, deoarece ea este deţină- 
toarea averii. Soţul, în sensul codului maghiar în vigoare, nu moşteneşte 
nimica după soţia sa, pe cind dinsa are drept de uzufruct viager 
asupra averii întregi a soţului său, moștenește jumate parte a averii 
în comun ciştigată (așa numita „coachiziţie“), are drept la pensie 
alimentară în caz de divorţ etc. 

Să mai vorbim de situația dela oraşe, despre tot ce se petrece 
în burghezia mică și mijlocie? (Omiţind din preocupările noastre 
„lumea bună“, protipendada parvenită a zilelor noastre). Cafenelele 
pline cu femei, circiumele frecventate cu frenezie, barurile tixite, 
mesele de ruletă distracţie zilnică, beţii nocturne, viața de studentă 
în plin amor liber, campionaj sportiv : cu bicicleta, parașuta, aeroplan, 
box, luptă etc., etc. Avem scriitoare, artiste, reformătoare, filosoafe etc., 
ete. — ce mai vreţi? Avem avocaţi, medici, ingineri, functionari 
femei cu droia. Cum că treburile merg din zi în zi mai prost ? Cum 
că familia pe zi ce trece se destramă? Cum că societatea este în 
declin şi decadenţi ? Unde este elementul inviorător al colaborării 
femenine, aşteptat cu înfrignrare dela femeia emancipată ? Pretutindeni 
numâi amurg şi leşin. Ori, azi, faţă cu trecutul „barbar“ cînd te- 
meia a fost şi a rămas numai mamă şi soţie, evoluăm în plină eman- 
cipare femenină. 'Potuşi nimenea nu este îndestulit cu starea faptică. 
"Toată lumea se răsvrăteşte impotriva stărilor sociale, economice, po- 
litice. “Toată lumea strigă după reforme, după renaștere sufletească, 
după revelaţie spirituală, fără ca să-şi dea seama că această schim- 
bare nu se poate forţa decit prin revenire la viaţa familială, aban- 
donată, scbingiuită, batjocorită, deoarece nucleul oricărei societăţi este: 
familia. Dar această viaţă familială nu se poate reface cu o temeie 
emancipată, care vreu să concureze cu bărbaţii, care împrumută 
idealuri masculine, abandonind idealurile sale firești. O femeie care 
nu-şi caută şi nu-şi află fericirea şi satisfacția sufletească în sinul 
familiei, condamnă la prăbuşire inevitabilă societatea în care trăeşte. 
Dacă însă scopul femeii romine, este cel etalat în întrunirile politice, 
apoi: Mes dames! dați aşa mai departe! Şi să nu vă miraţi de 
rezulatele cari or să vie!,.,* E 

Se poate că situaţia nu e aşa de desperată cum o descrie 
autorul (cu excepția Banatului unde scăderea repede a populaţiei ro- 
mineşti este un lapt constatat). Potuş sint destule semne că disoluția 
familiei progresează atit la sate cit şi, mai ales, lu oraşe. [ur în ce 
priveşte clasa conducătoare nu ştiu dacă se va găsi cineva să tăgă- 
duiuscă decăderea familiei romineşti, decădere urmată cu necesitate 
de destrămarea şi decăderea elitei sociale romineşti, In această direcţie 
deci comunismul jidovesc a înaintat fără a întimpina rezistenţă se2 
rioasă : emanciparea femeii şi-a dat roadele pe deplin. În elita ro- 
miînească nu mai există mame, ci profesoare, iuncţionare, avocate etc. 
Şi chiar cele ce n'au o profesiune, au studii suficiente pentru a şti 
cum să se ferească de povara copiilor. „Emanciparea“ începe de cu 
bună vreme. Atit liceele cit și școalele profesionale de tete formează 
tipul femeii pornite spre cucerirea libertăţii și egalităţii, Această ten- 
diuţă spre libertate se manifestează în primul rind prin  întilniri cu 


www. dacuramanica ro 


27. 


tineri colegi, apoi (în clasele superioare) cu tineri (și bătrini) mai cu 
experienţă și domici de aventuri. Am greşi fără îndoială, dacă am 
susținea că toate fetele de şcoală sînt nişte stricate etc., dar nu greşim 
afirmînd că educaţia ce-o primesc le abate dela drumul care duce 
spre întemeierea unei fa: şi a unei gospodării. Instinctul femenin. 
le mînă a căuta căsătoria, dar raţiunea formată în şcoală le face să 
năzuiască a-și satisface instinctele evitind greutăţile împreunate cu 
împlinirea obligatiilor de mamă și gospodină. 


Să nu contundăm aceste manifestări cu tendințele de limitare 
a numărului copiilor determinate de cauze economice în primul rind. 
In antichitate, la popoarele primitive, dar și la cele civilizate de azi 
limitaroa numărului copiilor se aplică in mare parte din cauze eco- 
nomice, deci nu din pervertirea instinctelor materne, din tendința 
femeilor de a-şi asigura un traiu liber și ferit de neplăcerile nașterilor 
şi de grija creşterii şi educaţiei copiilor. Numai în epoca de decadenţă 
a imperiului roman de pildă, clasa conducătoare intră în plină diso- 
luţie a moravurilor domestice, divorţurile şi avorturile devenind pro- 
cedeuri obișnuite și menite a asigura bărbaţilor și femeilor deplină 
„libertate“. Urmarea a fost înlocuirea acestei elite degenerate prin o 
nouă elită străină, barbară, + 

Aceeaș primejdie ne amenință și pe noi; cum dealtminteri şi 
elita socială din Franţa se găsește şi ea pe panta decăderii și ce- 
dează tot mai mult in faţa invaziei semite, 

Reacţiunea fascistă şi naţional-socialistă împotriva comunismului 
jidovesc a trebuit, în mod logic, să dea atenție și refacerii familiei. 
In Italia și Germania, deci spre deosebire de Rusia, femeia e condusă 
iarăș spre îndeplinirea menirii ei naturale. în primul rînd s'au luat 
măsuri pentru înlăturarea piedicilor economice ce se opuneau căsăto- 
riilor şi nașterilor prea numeroase. Sociologia italiană și cea germană 
a studiat şi studiază această problemă, iar conducătorii celor două 
State au pus în măsură largă la dispoziţie mijloace materiale pentru 
rezolvirea problemei. Familiile numeroase sînt ajutate și proteguite, 
Statul intervenind cu multă pricepere și fără a cruța cheltueli în 
creşterea copiilor şi educaţia tineretului. Această acţiune de asigurare 
a unui spor normal al populaţiei şi de asigurare a unui spor calitativ 
al noilor generaţii; cuprinde toate clasele sociale şi nu în ultimul 
rind elita socială, clasa conducătoare. Funcţionarii căsătoriţi, de toate: 
categoriile, primesc adaosuri de leafă însemnate pentru fiecare copil 
născut, iar femeile siut scoase pencetul din slujbe pentru a intra 
iarăș în locul ce li se cuvine prin menirea lor naturală. Colonizări 
externe și interne fac parte din aceste măsuri de așezare temeinică 
a Statelor naţionale, iar muncitorilor li se înlesnește un traiu indestulător 
şi uman prin diferite măsuri potrivite să înlăture șomajul, în primul 
rind prin lucrări publice de tot felul. 

Stimularea muncii productive, trezirea interesului și a însuflețirii 
pentru înflorirea și glom'a patriei, cimentarea solidari! între clasele 
sociale etc., sînt acţiuni cari își dau roadele tocmai prin faptul că 
pornesc dela condiţia fundamentală a oricărei reforme sociale și care 












Www. dacuramanica ro 


0 08 a 


mu poate fi decit organizarea familiei. Cetăţenii acestor Stnte 
devenind patres, şefi de familie, sint legaţi tot: la un loc de patria 
comună, pe care trebue s'o apere și s'o lărgească pentru a o lăsa 
urmaşilor. Individul uman, bărbat sau femeie, fără casă, fără gospo- 
dărie, fără copii, mare patrie, nu poate fi cețăfean în adevăratul 
înțeies al cuvîntului. El devine, prin traiul său, prin concepţia sa 
individualistă, fermentul desagregării și disoluţiei sociale, 

Dar această tendinţă de a restabili şi asigura echilibrul intern 
al naţiunii prin așezarea pe temelii sănătoase a familiei își capătă 
înțelesul deplin prin raportarea ei la poliția externă, la relaţiile 
Statului cu Statele străine. Un spor normal de populatie e necesar 
peniru ca o naţiune să-și păstreze puterea și rangul faţă de celelalte 
naţiuni, iar în caz de conflicte şi antagonisme de tot felul, umărul 
are un rol important. Adevărat este că numărul nu hotăreşte în toate 
cazurile. Dar în condițiuni egale de organizaţie tehnică, de pregătire 
materială şi morală, superioritatea numerică va hotări. O minoritate 
poate subjuga şi exploata o majoritate, dacă aceasta e desorganizată, 
amorfă, desarmată. O minoritate va reuşi să învingă o majoritate, 
desorganizind-o, atomizînd-o, desarmind-o. 

Cu un cuvint: bolșevizind-o. Aşa au procedat Germanii, în 
vremea războiului, împotriva Hușilor cu ajutorul revoluţionarilor 
marxiști, între cari rolurile principale le deţineau jidani. Așa proce- 
dează jidanii acuma în Statele „democratice“, adică în Statele în 
cari famila e în disoluţie şi noțiunea de patrie e lipsită de înţeles, 
unde individul își pune raţiunea în slujba instinctelor sale perver- 
tindu-le. Lupta împotriva acestei „democraţii“ bolșevizante e la noi, 
unde jidanii au trecut la atac deschis, o datorie cetăţenească. Şi 
e lămurit, ni se pare, că această luptă cere din capul locului înche- 
garea unei solidarități strînse între cetăţeni, între toţi patres, cari, 
la rîndul lor, trebue să-şi înroleze fiii și nepoţii în armata celor ce 
sînt gata a jertfi fotul/ pentru Țară. 

Familia rominească trebue să intre în luptă. Spre ea trebue 
să ne îndreptăm privirea şi griji. Ei trebue să-i redâăm puterea și 
sănătatea de altădată, ei trebue să-i redărm posibilitatea de sporire, 
de creștere şi roire. Dar acest lucru nu se poate face fără a da 
atenţie femeii, educaţiei ei, formării caracterului ei. Mişcarea legio- 
nară n'a trecut, nici teoretic nici practic, cu neluare aminte pe 
lingă această problemă. In rînduri pline de farmec poetic, d-l Radu 
Gyr ne-a descris Femeia în eroismul spiritual, moral şi național!) 
iar Ciipitanul a dat sfat înţelept pentru încheierea de căsâtorii legionare. 

Dar acţiunea mare, mintuitoare nu poate incepe decit în 
ceasul cind Legiunea va fi stăpină pe mijloacele cari să ingădue 
aşezarea pe temelii trainice a familiei romineşti, care va putea 
asigura apoi o sporire continuă a puterii şi gloriei naţiunii. „Extre- 
mismul“ de dreapta ameninţă deci de fapt libertăţile „democrației“, 
dar numai așa cun extremismul doctorilor de boli mintale constitue 
o primejdie pentru libertăţile nebunilor. Nici mai mult, nici mai puţin. 

Traian Brâileanu 


1) Bucureşti, Editura „Cetăţuia Legionară“, 1936. 









Www. dacuramanica ro 


0893 


REVISTA CARŢILOR 





Traian Brăileanu: Sociologia și Arta guvernării. Cernăuţi, 
1937. Editura „Insemnări Sociologice*. 


Zilele trecute a apărut în editura „Insemnări Sociologice* o 
nouă carte a profesorului Traian Brăileanu. Nu e vorba de o 
colecţie de articole politice, așa cum susţine autorul în prefaţă, ci 
de o concepţie unitară asupra artei de a guverna. De obicei colecţiile 
de articole politice se referă la cazuri speciale, de cele mai multe 
ori disparate, așa că o concepţie de ansamblu lipseşte. Cartea de 
faţă e un stadiu ştiinţific asupra mijloacelor de iifăptuire a unei 
comunităţi romineşti perfecte şi a unui Stat naţional puternic. Acei 
ce vor voi să se documenteze asupra problemelor de artă politică, 
asupra problemei elitelor, a educatorilor, tineretului etc., vor găsi în 
acest studiu o deplină orientare. Mai presus de aceste învățături la 
îndemâna fiecărui cititor, acest studiu, împreună cu cel apărut lunile 
trecute şi întitulat „Statul şi Comunitatea morală“, constitue arma- 
tura ştiinţifică a fenomenului legionar. Nu e vorba aci de o siluire 
a ştiinţei, cum au făcut-o marxiștii, ci de o funcţiune normală pe 
care o primeşte ştiinţa, desbrăcată de tot felul de teorii false și 
utopice. Aceste două studii, bazate pe premisele din lucrările 
anterioare ale D-sale, constituiesc o negatie 4 marxismului şi o înte- 
meiere ştiinţitică a fenomenului legionar. Ştiinţa asupra societăţii 
şi tehnica socială, prin scrisal profesorului Brăileanu, au primit 
orientări pentru veacuri. Cind ideile acestui cugetător de proporţii 
mari vor reuşi să curețe cu desăvirșire aceste două domenii de toată 
zgura materialismului istoric, atunci deabia se va vedea în mod clar 
ceeace a însemnat scrisul profesorului Brăileanu în istoria Neamului 
Rominesc. Deocamdată anunțăm numai importanţa acestui studiu, 
rămînind să revenim pe larg asupra lui. 

Ion Ţurcan 


Gaston Richard, |. La conscience morale et /experience 
morale, Il. La loi morale. Les lois naturelles et les lois sociales, 
Paris 1937 (In colecţia „Actualites scientifiques et industrielles* 
publicată sub direcţia d-lui Jaques Chevalier, No, 474—475), Pină 
ce vremea ne va îngăduisă dăm o analiză mai largă a acestei lucrări 
importante, ţinem să-i anunţăm apariţia. Lucrarea aceasta reprezintă 
încoronarea operei d-lui Gaston Richard. Aci d-sa lămoreşte incă- 
odată şi în mod definitiv concepția sa sociologică, apăsind asupra 
liniei ce-o desparte de doctrina dogmatică şi deci antiştiințifică a 
şcoalei durkheimiene. 

Gaston Richard, La critique de Phypothăse du contrat social 
avant Jean-Jacques Rousseau (Extras din „Archives de Philosophie 
du droit et de dociologie juridigue“, 1937 No. 1—2). După o expu 
nere istorică-critică a teoriilor contractualiste, autorul ajunge la o 
justă apreciere a valorii ipotezei contractualiste. Deși această ipoteză 
nu explică formarea societăţii omenești ea „are cel puţin v valoare 





www. dacuramanica ro 


— 3 — zi 


negativă.“ Contractualismul „este negaţiunea unei fatalităţi istorice 
«de natură economică sau etnică de care ar depinde fără deosebire 
toate guvernele. EI ingădue afirmarea unei responsabilităţi morale care 
se ivește incetul cu încetul din formele primitive ale solidarităţii.“ 


Andi € Joussain, Psychologie de masses, Paris 1937 (Biblio- 
thăque de Philosophie scientifique), Pornind dela Gustave Le Bon, 
părintele psihologiei mulțimilor, d-l Andre Joussain dărimă clădirea 
veche ridicată de Le Bon și urmașii săi și ne dă o construcţie nouă, 
modernă, Necesitatea dărimării a rezultat din temelia slabă, greşită, 
a clădirii vechi. G, Le Bon și toţi ceilalți au confundat massele 
(masses) cu mulțimile (foules), așa că, bunăoară, sociologii germani 
vorbesc de psihologie a masselor (Massenpeychelogie) și acolo unde 
nu este vorba decit de psihologie a mulțimilor (pentru care ei nici 
m'au încă un termen precis). Analizele d-lui Joussain sînt susţinute 
de o vastă documentare istorică. Caracterul și influența masselor 
asupra evoluţiei societăţii ni se înfăţişează in această lucrare din toate 
punctele de vedere și în cele mai interesante amănunte. Unele capi- 
tole din această magistrală operă au fost publicate (în traducere) 
în revista noastră din manuscrisul volumului ce-l pregătea autorul 
pentru tipar. În acest fel cetitorii „Insemnărilor“ sint pregătiţi pentru 
întrarea în lumea gindurilor d-lui Joussain. 


Andre Tardleg, La Revolution & refaire II. La profession 
parlementaire. Paris, E. Flammarion, 1937. Sub titlul „La Revolution 
a refaire“, d-l Tardieu a anunţat 5 volume. Despre primul volum, 
„Le souverain captif“ apărut în 1936, a scris d-l I. Ţurcan în re- 
vista noastră (an, II, No. 2). Acest, al doilea volum, cuprinde cea 
mai formidabilă critică ce sa adus cindva regimului parlamentar, 
Cum, la noi, alegerile şi nașterea unui nou parlament se apropie, 
în mn-rul viitor al revistei vom aduce o dare de seamă mai largă 
asupra cărţii d-lui 'Pardieu. 


Ion 1. Moţa, Liga Naţiunilor. Idealul, viciile și primejdia ei: 
“Conferinţă ţinută la cercul de studii al centrului studenţesc Bucu- 
rești în ziua de 15 Dec. 1929. Ion Moţa a studiat și cunoscuţ 
temeinic organizaţia Ligii Naţiunilor. Teza sa de doctorat din 1932 
tratează despre „Securitatea în Societatea Naţiunilor“. Conferinţa sa 
din 1929, publicată acuma în broșură, pune problema în mod ra- 
dical : Liga Naţiunilor constitue o primejdie pentru existența Statelor 
naţionale, „Aceaată Societate trebue nesocohită și desfiinfată, iar 
suveranitatea națională reintegrată în deplinătatea drepturilor 
ei. Uriașul complot mondial... va primi prin aceasta o capitală 
lovitură, distrugindu-i-se una din cele mai preţioase arme“. 

Broșura aceasta trebue citită, ea cuprinde rînduri izvorite dintr”o 
minte clară, dintr'un sufet ales, din sufletul lui /one/ Mofa. 

Se poate procura: București, str. Imprimeriei 3 sau Cluj, la 
d-l V. Naciu, student, str. Regina Maria 16. Preţul 10 lei, 


C. Stolcanescu, Revoluţia lui Horia. Timișoara, Edit. Astra, 
1937, pg. 112, Lei 30. O expunere documentată, dar și evocatoare 





www. dacuramanica ro 


— 3i — 


a marei tragedii al cărei erou principal a fost Horia. E una din cele 
nai frumoase lucrări ce-au apărut cu prilejul trecerii de 150 de ani 
„de cînd sub tortura greului vremii de stăpinire ciinească, s'au rupt 
bîrnile răbdării rominești și viața asuprită de veacuri a colcăit ca și 
furia apelor scăpate din zăgazuri“. “Toată cartea e scrisă în acest 
stil solemn şi răscolitor de ginduri romîneşti. 


REVISTA REVISTELOR 





Jurnal de Psihotehnică. Director C. Rădulescu-Motru, vol. I, 
No. 1, 2, 3. 

Pentru vremuri ca cele de azi în care mai mult ca oricînd se cere 
ca fiecare om să fie aşezat la locul cuvenit potrivit aptitudinilor, 
culturii şi puterii sale de muncă, apariţia unei reviste care să ne 
dea studiile necesare in vederea realizării la noi a acestui imperativ 
social, e de sigur un fapt care merită să fie incurajat, 

Diu sumarul primelor două numere menţionăm, mai întiiu, 
acea atit de clară şi folositoare întroducere în ştiinţa psihotehnicei 
pe care ne-o dă J. W. Westor în Principii despre psihotehnică, apoi, 
studiul solid al lui G. C. Bont//ă asupra oboselii în industrie. Cum 
ne găsim într'o fază de organizare a unei industrii proprii, studiul 
acesta care ne arată cauzele şi urmările oboselii fizice sau mintale 
în industrie, ne-a venit încă la timp. Autorul a făcut un real serviciu 
conducătorilor întreprinderilor noastre industriale, dindu-le indicaţiuni 
precise pentru a putea realiza ameliorarea producţiei şi cruţarea 
forțelor muncitorului. Em. M. Brandza, în Diagnosticul pedagogic 
în lumina biografiilor. îşi pune problema dacă profesorul este în 
stare să distingă aptitudinea de neaptitudine, pe baza observaţiei 
directe, Cercetind 270 de cazuri extrase din biografiile unor perso- 
nalităţi din secolele trecute, biografii în care să găsește exprimată 
diagnoza unor profesori alături de cea a unor neprofesori cu privire 
la aptitudinile acelor personalităţi, d-sa constată că pe cînd nepro- 
fesorii au dat 0 diagnoză justă numai în 26%, profesorii au dat-o 
în 58%, din cazuri. De aici concluzia că „observarea directă în 
îndrumarea profesională academică este, .. aceea către care putem 
privi deocaindată cu mai multă încredere.* Nu putem trece însă cu 
vederea faptul că acest rezultat este oarecum în contrazicere cu prin- 
cipiile şi metodele psihotehnice, care dacă nu tind să înlăture cu 
desăvîrşire observaţia directă, ca fiind un izvor permanent de greşeli, 
cer totuși măcar o complectare a acestei metode cu alte mai obiective. 
D. Muster ne dă un nou mijloc de a calcula coeficientul de core- 
laţie. E întradevăr o metodă foarte simplă și suficient de precisă 
pentru a ne da o indicație asupra legăturii dintre mai multe serii 
de caractere psihice. 

N-rul 3 e inchinat în întregime psihotehnicei şcolare. In Corp 
şi caracter, d-l C. Rădulescu-Motru, dupăce constată că tendința 
fundamentală a secolului nostru este voinţa de înoire a popoarelor 


www. dacuramanica ro 


— 32 — 


şi anume a caracterelor lor înseși, cere „să ne îndeplinim menirea 
pentru care am fost născuţi“, adică să căutăm a înfăptui această 
înoire a sufletului nostru de popor.* Bine că o afirmă și o cere 
acum şi d-l Q. Rădulescu-Motru, că legionarii de rre-o.., 10 ani 
încoace nu mai ostenesc a arăta necesitatea și a iufăptui această 
înoire lăuntrică a neamului nostru, /. Georgescu, în lutroducere la 
o orientare profesională în școala rominească, constată că în atmo- 
sfera socială și morală de azi nu se poate tace orientare şcolară, 
căci „nedreptăţile materiale dintre profesiuni fac imposibilă orientarea 
către profesiunile rău remunerate.* Marele vinovat e însuși Statul 
care „acordă privilegii morale şi sociale unor şcoli şi profesiuni“, 
neglijind şi prăbuşindu-le în inferioritate pe altele. Aşa se și explică 
de ce părinţii caută să-şi îndrepte copii nu spre acele profesiuni 
pentru care ar avea aptitudiniile potrivite, ci spre acele mai bine 
remunerate, O. P. nu se va putea face în școală cu folos decit după 
înlăturarea obstacolelor multiple ca acele arătate mai sus. Ni se 
pare curios însă faptul că autorul cere, ca o condiție pentru apli- 
carea O. P, şi democratizarea vieţii publice, cind ştiut este doar 
că astăzi tocmai Statele mai puţin democratice se folosesc în mai 
mare măsură de psihotehnică peuiru o mai bună orinduire a vieţii 
lor sociale. /. Sulea-Firu cere ca Selecţia profesională a educatorilor 
să nu se facă numai în baza unui examen de capacitate, ci şi mai 
ales în baza dovezii că sunt înzestrați cu anumite aptitudini strict 
necesare unei normale exercitări a protesiunii lor, cum ar fi: o mare 
pntere de înțelegere a copiilor ş. a. Ce bine ar fi dacă principiile 
de docimologie ale d-lui /. M. Westor i-ar trezi pe cit mai mulţi 
dascăli la realitate. Sint doau atiţia care socot că nota lor e expresia 
unui cîntar mintal absolut obiectiv şi fără greș şi nici prin cap nu 
le trece că'n sistemul lor de notare e o ecvaţie personală, subiectivă 
pe care docimologia caută s'0 înlăture prin metoda testelor de cuno- 
ştințe şi nivel mintal şi a diferitelor calcule, cum e mai ales cel al 
corelaţiei. Mănunchiul de observaţii drepte și logica impecabilă fac 
din Inspecţia şcolară în lumina psihotehnicei a d-lui V. Pavelcu o 
lectură dintre cele mai savuroase, D-sa arată că profesorul ar trebui 
să fie apreciat, în primul rind, nu după impresia superficială ce i-o 
face unui inspector o biată lecţie izolată, ci „prin efectele învăţă- 
mintului său, prin randamentul său, prin ajustarea sa la viaţă, in- 
teresele şi scopurile gcolare. Dar pentru aceasta. organele noastre de 
control trebuesc recrutate printre persoane care se ţin mai aproape 
de altarul ştiinţei decit de tribuna politică“. Cu Zenormanda Benari, 
Psihotehnica şcolară, şi cu Maria Vartic, Sugestii din activitatea 
psihotehnică şcolară, se închee seria studiilor. Urmează: note, in- 
formațiuni și un buletin bibliografic. 
CI, Usatiuc