Revista Fundatiei Buna Vestire anul XIV, nr. 98-100, sept. — noi. 2005

DOVLEACUL POLITICII! 


Desigur, nu mă pot plânge că nu ştiu sfatul 
duhovnicilor noştri îmbunătăţiţi, anume: „tăiaţi fără milă 
cablul televizorului!” Nu sunt un creştin ascultător şi, din 
când în când, deschid butonul la un post sau altul. Vai de 
mine şi de mine. Plin de fătuce, negrese, analiste, 
mucoase, abia ieşite din găoace, învârt dovleacul politicii 
mai ceva ca porcul pus la îngrăşat, pun la colţ un 
politician, îi anunţă că „populaţia”, „opinia publică” este 
extrem de „îngrijorată” de ce se întâmplă în Parlament, la 
Guvern, la Cotroceni, faimoasa sintagmă „ce se întâmplă 
acolo”, Ramona, Andreea, Rodica, Mâmbo, Parpanghel 
curge din gura lui Dana, Andreea, Sandra etc. Imediat 
este întrebat Pârvulescu, Cristoiu, Horică, Sorin, Ion, 
Cornel, Stelică, Alina „ce părere au despre ce se întâmplă 
acolo?” Adică, prin cine ştie ce clădire unde se iau decizii 
de o natură sau alta. Este o orbire cum n-am pomenit. O 
diaree (scuzaţi!) verbală curge pe toate posturile de TV, 
radio, priri ziare şi, între timp, petrolul, ce a mai rămas 
din fabrici, bănci, telefoane, flotă, pământ, păduri trec în 
mâinile ungurilor, ţiganilor, evreilor, arabilor, turcilor, 
negrilor, milioane de români şi românce iau drumul ţărilor 
vestice pe posturi de salahori, proletari agricoli pe 
câmpiile Spaniei, Ungarie, Italie, Serbie, servitori în 
casele bogătaşilor din Austria, Germania. Locul lor este 
luat de populaţii diverse venite din Orientul Apropriat, 
Africa, India, Pakistan, Bangladeş etc. Este o 
iresponsabilitate la nivelul clasei ce ne conduce, şi la 
nivelul aşa numiţilor „făcători de opinie publică”, dincolo 
de „bine şi de rău”. Unde s-a mai pomenit ca gazetarul să 
pledeze pentru exploatarea muncii, pentru jaful patronal, 
pentru emigrarea compatrioţilor din ţara pentru a căror 
locuitori şi limba scrie? Unde s-a pomenit ca un „făcător 
de opinie” să-şi etaleze averile dobândite, viloaiele în 
timp ce 95% din compatrioţii lui trăiesc cu nici 70 de 
euroi pe lună. Din ce a dobândit el acei bani prin care şi- 
a cumpărat viloiul? Şi în numele cui şi cine l-a mandatat 
pe acest îmbuibat să vorbească în numele meu ca 
cetăţean şi etnic român sărac? Înţeleg să vorbească în 
nume personal, ca ziarist, ca reprezentant sau proprietar 
al ziarului, ca şef peste 200 de angajaţi ai lui şi atât. Nu! 
Insul (patron, director de publicaţie) este „reprezentantul 
opiniei publice”, adică şi al meu, al dumitale, al 
„cititorului”. De unde până unde ştie el ce opinie am eu, 
cititorul, sau dacă i-o împărtăşesc pe a dumnealui? Pot fi 
„Cititor” şi să nu fiu deloc de acord cu „făcătorul de 
opinie” şi cu atât mai puţin să-l mandatez pe dumnealui 
să se tragă de şireturi cu cine ştie ce politician şi să-şi 
debiteze prostiile pe ecran şi să şi ia bani pentru asta. 


BUNA VESTIRE. 


PERIODIC AL FUNDAȚIEI ROMÂNE pentru CULTURĂ şi EDUCAŢIE „BUNA VESTIRE”/an XIV, nr. 98 
- 100, septembrie- noiembrie, 2005; 16 pag. 


Bun! De ce scriu acestea? Căci nu se vor schimba 
lucrurile şi nici domnii de mai sus nu vor renunţa la 
învârtirea „dovleacului politicii” pe ecran, a dării de sfaturi, 
a trăncănelii interminabile şi fără finalitate practică pentru 
națiunea alcătuitoare de stat românesc. Căci aceasta ne 
interesează. Să fundamentăm bunăstarea şi dreptatea şi 
adevărul neamului nostru şi nu să finanţăm din bani publici 
interese şi organizaţii şi „Institute” contrare dezvoltării în 
viitor al acestui neam românesc. 

Demersul meu de aici este pentru istorie. Finalitate 
imediată şi, probabil, nici în viitorul apropriat nu va avea. 

Conştiinţa naţională a românilor este în plină disoluţie şi 
acest lucru se datorează în proporţie de 90% şi acestor 
palavragii şi ziarişti, directori de ziare, „făcători de opinie” 
ce-şi plimbă seară de seară, alături de spikeriţe boite, 
mutrele pe sticla televizoarelor. 

Le dorim „făcătorilor de opinie” să-şi construiască noi 
vile şi să plimbe pe ecrane ani mulţi „dovleacul politicii”... 


Miki Escarescu Stănescu Tănase 


Articolele numărului 98 — 100 / 2005: 


* Croitorii proşti strică şi cea mai fină ? 
stofă (Ion Ţăran): pag. 3, 12; 

* Actorul şi sălbatici(PSM): pag. 4, 15; 

* UN CLAR-VĂZĂTOR („BUNA 

VESTIRE”): pag. 6; 


* Un articol despre şi de actualitate (Paul Spiru 
MICHAIL): pag. 14, 15. 


pagina 2 

(urmare din nr. 96-97.) 
XV. Educaţia 
membrilor: 

Viaţa spirituală a 
cuibului este unul 


dintre aspectele cele 
mai importante ale 
educaţiei legionare. 
Aceasta este aspectul general, cel ce 
cuprinde toate unităţile Mişcării şi le 
garantează o uniformitate de vederi şi 
de. finalitate. Insă fiecare formaţiune 
primeşte alte feluri de influenţe 
aducându-şi contribuţia lor specifică la 
marea revoluţie interioară, care trebuie 
să cuprindă pe toţi legionarii. Educaţia 
membrilor nu este numai spirituală. Ea 
îmbrăţişează şi alte aspecte, după felul 
cuibului şi se adresează fie tuturor 
legionarilor, fie anumitor categorii. 

Legiunea fiind o şcoală şi membrii ei 
trăind o viaţă comunitară, educaţia trece 
înainte de toate, ca şi cum ar constitui o 
bază de unde trebuie să-şi tragă seva, 
acţiunile şi comportarea legionarii. 
Totuşi această educaţie, chiar dacă este 
întreruptă, nu afectează pe toţi membri 
în acelaşi mod, ceea ce provoacă o 
eşalonare a perfecţionării lor. Din cauza 
acestei incapacităţi de a asimila educaţia 
legionară sau de a adopta la ea, mulţi 
părăsesc treptele Mişcării chiar înainte 
de a fi obţinut o experienţă decisivă. Pe 
de altă parte, această diferenţă în 
posibilităţile de adaptare permite o 
selectare mai bună a luptătorilor care se 
înalţă pe scara meritelor după 
asimilarea, mai mult sau mai puţin 
profundă, a acestei  educaţii, şi 
comportamentul lor în raport cu această 
asimilare. 

Membrii admişi în cuiburi alcătuiesc 
elementul de educare. Aceşti vor deveni 
legionari, aceştia vor duce într-o zi 
greaua povară a luptei legionare. 
Intregul viitor al Mişcării şi a societăţii 
pe care vrem s-o construim depinde de 
felul în care vor fi educați aceşti noi 
camarazi. 

Nu trebuie să uităm că ei sosesc 
complet diferiţi din punct de vedere al 
mentalităţii şi obiceiurilor; foarte reţinuţi 
faţă de metodele şi legile legionare; 
uneori,  deformaţi de mediile de 
propagandă folosite de alte partide şi 
formaţiuni politice. Singurul argument în 
favoarea lor; ei au dorinţa să devină 
legionari, cu tot ce le-ar fi putut spune 
despre acest subiect duşmanii Mişcării. 

Trebuie deci să fie luaţi cu blândeţe, 
fără bruscheţe, dar cu fermitate. Ei 
trebuie să înţeleagă facă de la început, 
că este vorba de altceva decât de o 
înscriere într-un partid oarecare. Trebuie 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


CUIBUL* 


Unitatea de bază a Mişcării Legionare. 


XV. Educaţia membrilor. 


să simtă, chiar de la început, 
schimbarea care este necesar să se 
producă în dânşii şi în moravurile lor, 
atât politice cât şi sociale. Această 
educaţie începe odată cu intrarea lor în 
cuib şi nu se sfârşeşte niciodată. Căci, 
după o perioadă mai mult sau mai puţin 
îndelungate de educaţie insuflată de 
către superiorii lor, aceasta se 
transformă în  autoeducaţie, punct 
culminant al efortului legionar. Această 
limită este punctul pe care oricare 
legionar trebuie să-l atingă pentru ca 
societatea să poată să-şi schimbe 
înfăţişarea.  Autoeducaţia permanentă 
este starea de conştiinţă individuală, 
metamorfoza cea mai importantă a 
omului, căci ea prevede drept corolar 
autocritica, şi autopedepsirea. Pentru 
aceasta educaţia legionară este o treabă 
unică, profundă. Pentru aceasta 
educaţia legionară este o treabă unică, 
profundă şi salvatoare. Ea trebuie 
continuată cu religiozitate în cuib şi prin 
alte mijloace prevăzute, atât cât este 
posibil să se facă până când fiecare 
legionar asimilează noului său statut al 
noului său comportament. 

Este adevărat că mulţi legionari se 
regăsesc direct în închisoare, înainte de 
a fi primit noţiunile elementare de 
educaţie legionară. Pentru unii dintre ei, 
aceasta este o nenorocire; pentru alţii, 
un stimulent. Totul depinde de alcătuire 
psihologică. a fiecăruia. Unii mor, alţii 
rezistă trecând atunci mai repede la un 
stadiu superior. 

Dat fiind. importanţa educaţiei în 
concepţia legionară, trebuie să 
examinăm existenţa sa din trei puncte 


de vedere, care corespund în trei 
aspecte diferite ale problemei: 
1, Care este genul de educaţie 


preconizată? 

Până În prezent, educaţia luată în 
consideraţie de anumite formaţiuni 
politice pentru membri lor nu depăşeşte 
vaga lor cunoaştere a programului de 
guvernare şi câteva principii sub formă 
de sloganuri. Pe de altă parte, 
formațiunile revoluţionare de stânga, 
interesate înainte de toate să capteze 
cel mai mare număr de indivizi capabili 
să îngroaşe hoardele de luptători, au 
introdus în structura lor problema 


educării politice, sub două 
aspecte: 

- educaţia propriuzisă, adică 
învăţarea principiilor politice 
ale doctrinei lor, pentru a 
constitui o împuiere a cape- 
telor  aderenţilor împiede- 
când reflexia personală, şi 
de a ajuta munca proze- 
litismului în mediile re-spective; 


- educaţia tactică revoluţionară, 
învăţarea noţiunilor elementare . ale 
războiului  subversiv, care se vrea 


„afirmare în actual” a unei revoluţii care 
se zice permanentă; 

- mai recent, maoiştii au introdus 
educaţia culturală, care nu are. nimic cu 
cultura şi nu ilustrează decât un slogan 
în plus în arsenalul furnizat din belşug 
de către stângile extremiste. 

În concepţia legionară, educaţia are 
un alt ecou şi priveşte alte aspecte. Ea 
vrea să educe omul, insuflându-i tot 
ceea ce există mai frumos, sănătos şi 
cinstit în morala şi etica omenească. Ea 
nu vizualizează să facă din el un 
entuziast feroce al lumii actuale, dar îl 
învaţă să-şi schimbe starea care îl 
caracterizează. Legiunea caută să 
descopere şi să dezvolte în individ ceea 
ce este mai nobil şi mai curat în el. Cum 
să schimbi o societate sprijinindu-te pe 
dreptate şi bunătate, fără să curăța mai 
întâi individul de sălbăticia sa, de ura sa, 
de răutatea lui, de egoismul lui? Şi cum 
să ajungi acolo fără să-l determini să 
vadă prăpastia în care se află şi de unde 
nu poate ieşi fără un efort personal şi 


perseverent? 
În aceste diferenţe de ordin 
teleologic rezidă măreţia Mişcării 


Legionare şi superioritatea sa faţă de 
alte formaţiuni politice. Există, înainte 
de toate, nişte finalităţi etico-morale, în 
timp ce ceilalţi se mulţumesc cu 
finalităţile politice imediate. Mijloacele 
de educaţie ale omului nu mai puteau fi 
aceleaşi. 

Mişcarea  Legionară. aplică fără 
îndoială o educaţie politică a membrilor 
săi. Este ceea ce se numeşte educaţie 
de bază. Indispensabilă şi obligatorie, ea 
pune la dispoziţia viitorilor luptători 
esenţa doctrinei, pentru ca ei să 
cunoască bine importanţa Mişcării şi să 
poată să o apere sau să o explice. 
Această educaţie are loc prin lectură şi 
discuţii. 

(va urma) 
Faust BRĂDESCU 


* (Traducere, din limba franceză, de 
Eugen BĂLAȘA, din lucrarea: Le Nid 
Unite de base du Mouvement 
Legionare.  £ditions „CARPATI, / 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


CROITORII PROŞTI STRICĂ ŞI CEA MAI FINĂ STOFĂ 


„Veţi fi auzind de atoateştiutorii noştri conducători, 
pricepuți in toate celea: de la agricultură la fotbal, de la 
privatizare la investiţii, de la inundaţii şi cutremure al 
asasinarea unui popor, de la calculatoare la şcoala de 
mâine, de la terorism la cucerirea Bagdadului, de la arta 
corupţiei la problemele prostituţiei [se pricep şi la OZN-uri, 
religie, reguli mănăstireşti, secte, „telorism”, „fundamen- 
talism ortodox” şi islamic, nu la „fundamentalism iudaic”, 
istorie, filosofie, sociologie, justiţie, spionaj, „holocaust”, 
„facism”, „nazism“, „rasism”, „multi-culturalism”, „emi- 
grarea forţei de muncă românească în Occident”, imigrarea 
populațiilor afro-asiatice în România, vânzarea pădurilor, 
pământului, telefoanelor, petrolului etc. în folos personal; n. 
red] , în sfârşit, de la ORICE la NIMIC! 

Veţi fi ştiind că nici un mincinos nu-şi poate ascunde 
incompetenţa — oricât de meşteşugită iar fi falsificarea 
adevărului şi nici să-l păcălească pe cel căruia vreau să-i 
mai şterpelească ceva venind cu exemple pe care le preia 
dintr-o altă lume, unde lucrurile s-au aşezat altfel şi unde 
nici acum nu merg „ca pe roate” — pentru că şi roatele se 
mai strică. (Vezi problemele agricole ale Occidentului, sau 
pe cele ale Chinei sau situaţia din America de Sud.) 
„Ama îndemână o cărţulie apărută în colecţia SINTEZE, 
de pripas” aciuaţi în grajdurile guvernamentale. Dar este 
greu să citeşti dat fiind că între două vânători — şi mai 
multe plimbări de-a lungul şi de-a latul lumii — (Năstase şi 
Iliescu sunt primii turişti ai Europei depăşind toate 
călătoriile pe care le fac toţi prim miniştri şi şefii de stat, din 
Occident, într-un an). 

Ce-ar fi putut afla dânşii din cele vreo sută şi ceva de 
pagini — dacă ar fi depăşit starea de „analfabeți reali” — 
(adică, ştiu să citească — dar nu o fac?); 

1. — Că satele Franţei se depopulează — ceea ce se 
petrece şi în România; 

2. — Că excedentul constant al exporturilor agricole şi 
agro-alimentare depăşeşte, în medie, 60 MILIARDE de 
FRANCI FR. pe an; 

3, — Că România Începând de la invazia comunistă a 
încetat de a mai fi în fruntea vreunei producţii agricole 
exportabile deşi suntem ţara cu cea mai mare suprafaţă 
rostuită agriculturii — după Franţa; 

4, — Că în timp ce după al doilea război mondial Franţa 
nu-şi poate asigura nevoile alimentare - proprii, prin 
„implementarea” unei revoluţii agricole „triple — 

- una tehnică: mecanizare plus îngrăşăminte; 

- introducerea produselor fito-sanitare şi; 

- susţinerea unor cercetări agro-biologice ancorată în 
practica întregii ţări; Ș 

- şi o a doua STRUCTURALĂ: susţinerea creşterii taliei 
exploatărilor agricole -— nu ATAT IN CE PRIVEŞTE 
SUPRAFAŢA -— ci valoarea lor economică: productivitate, 
producţie, investiţii; agricultura fiind îndrumată şi sprijinită 
să devină o activitate puternic capitalistă, 

- şi , în fine, una SOCIALĂ: numărul agricultorilor a 
scăzut concomitent cu diminuarea numărului exploatărilor — 
ceea ce a determinat quasi — dispariţia vechii societăţii 
ţărăneşti — s-a realizat progresul de azi. 

Rolul major în desfăşurarea acestei revoluţii I-a jucat 
„puterea publică” care a INIŢIAT, IMPULSIONAT, ÎNSOŢIT, 
AJUTAT şi ÎNCADRAT aceste transformări. 

OBIECTIV L: instituirea unei agriculturi productive bazată 
pe exploatare CAPITALISTĂ şi FAMILIALĂ. 


pagina 3 

Statul a acţionat prin ceea ce susţine azi ministrul Agriculturii, 
Ghe. Flutur, creşterea şi regruparea exploatatorilor agricoli, 
susţinând veniturile şi impulsionând investiţii masive — printr-o 
corectă şi cinstită — (mai ales!) utilizare a fondurilor prin care 
Uniunea vrea să ne ajute — aşa cum Franţa a reuşit asigurându- 
le ţăranilor „CREDITE FACILE”, 

Timp de 20 de ani, Franţa a asigurat PREŢURI GARANTATE şi 
SUBVENŢII PENTRU EXPORT. 

Dar nu ar fi fost suficient dacă nu intrau în scenă şi alţi actori: 
alături de puterile publice şi profesiunea agricolă — care la noi 
este rahitic organizată - a luat parte industria iar în aval 
distribuţia — de la ambalaje la silozuri, de la transport la micul 
distribuitor etc. 

În locul acestui complex şi eficient ansamblu Iliescu şi 
Năstase au preluat două idei absente în „revoluţia verde 
franceză”: colectivizarea agriculturii — al cărui nume a fost însă 
modificat aşa cum şi PCR a devenit PSD plus distribuirea unor 
subvenţii insuficiente, neadecvate şi mai ales distribuite pe 
sprânceană. 

Fireşte că tot ceea ce s-a întâmplat în Franţa — chiar dacă 
ansamblul măsurilor a fost corect aplicată - a determinat 
schimbări profunde în lumea rurală: 

- s-a diversificat utilizarea teritoriului; 

- suprafaţa cultivată s-a diminuat în favoarea construcţiilor — 
prin creştere urbană, extinderea statelor, infrastructura necesară 
transportului şi nu numai; 

- crearea unor funcţii rezidenţiale plus cele necesare timpului 
liber; 

- ţăranul adaugă un „camping” exploatării agricole iar soţia 
caută un salariu în afara casei etc. 

Fireşte — şi la noi, precum în Franţa, atari schimbări vor fi 
TRAUMATIZANTE. Cum traumatizante sunt şi masivele migrări 
ale forţei de muncă rurale din România spre vest. 

Cu atât mai traumatizante în România care are un procent 
uriaş din populaţie care trăieşte în şi din ruralul agricol cu 
pensionari cu venituri ridicol de mici (250 de pensionari rurali 
primesc, anual, cât salariul — pe lună al — domnului Şeuleanu) şi 
în absenţa unor speranţelor viabile. 

Şi, totuşi, în ciuda politicii franceze, susţinută masiv de UE — 
„fragilitatea a numeroase exploatări, proprietatea veniturilor 
multor agricultori, dispariţia accelerată a multor ferme anual, 
precaritatea veniturilor multor agricultori se adună dificultăţilor 
materiale pe care mulţi nu le cunosc”. 

„Sinteza” pune o întrebare valabilă pentru toată Europa: care 
va fi locul ţăranului în lumea rurală şi care-i modelul agricol la 
care trebuie să adere Uniunea Europeană? 

La care noi am adăuga: va exista un singur model de la 
Atlantic la Nistru? 

Răspunsul ar trebui determinat şi de un calcul:. 200. 000 de 
exploatări ar asigura esenţialul producţiei? 

Tabelul aşa cum este descris în cărţulia editat de A. Collin — 
are şi câteva „afirmaţii” mai pesimiste: pustiirea anumitor 
regiuni; tulburarea mediului înconjurător; poluarea apelor din 
cauza pesticidelor şi îngrăşămintelor; erodarea solului; folosirea 
în exces a rezervelor de apă etc. 

Aceste probleme - cărora li se adaugă enormul buget destinat 
agriculturii de EU — ceea ce a determinat noua politică comună — 
(PAC) nelinişteşte nu doar țărănimea Franţei ci şi pe cea noilor 
veniţi în comunitate şi ar trebui să fie supus unei analize 
complexe şi profunde a celor care au acceptat rolul de 
conducători în România. 

aug. 2005. 

(continuare în pag. 12) 


Ion ŢĂRAN 


pagina 4 


ACTORUL ŞI SĂLBAȚICII - 
O MINCIUNĂ CARE INSULTĂ MEMORIA 
LUI TĂNASE 


Contemporanii lui Tănase — printre care mă 
număr, dar, sărac fiind, nu l-am văzut, pe scenă, 
decât de două ori. Publicul lui, în fiecare seară, 
avea ceata obligatorie de studenți — care, pentru 
că nu aveau bani îl aşteptau, în holul teatrului. 
Fără excepţie, Tănase, dispunea intrarea lor, a 
tuturor, sus la „galerie”. Cu o singură obligaţie: 
„Măi, da' să nu staţi muţi; să aplaudaţi să se 
cutremure teatrul!” Ceea ce se şi întâmpla. 
Dintre aceşti studenţi au fost recrutaţi — de către 
Titus Popovici şi regizorul de serviciu Manole 
Marcus — „Sălbatecii”. Care, ne spun cei doi 
„creatori „erau, fără nici o excepţie, „legionari”. 
Atari „Viziuni” vor mai avea de-a lungul vremii şi 
alți servanți ai comunismului — inclusiv un liber- 
cujetător căruia îi fluturau „drapelele verzi” în 
timp ce organiza o cutremurătoare „mineriadă”. 

Spectacolele Teatrului Cărăbuş s-au petrecut 
— fără întrerupere * până ce am fost „eliberaţi” de 
„Stalin ŞI poporul rus”, care, precum urlau(şi 
numeroşi  marcusi; n. red.) lozincile vremii, 
„libertate şi fericire ne-au adus”. 

Odată cu instaurarea PC-ului — care încă se 
numea „din România” şi nu „Român” — poate şi 
pentru că la conducerea lui nu se aflau decât doi 
români; restul fiind mai cu seamă evrei, dar, şi 
vreo doi unguri şi ceva țigani, viitorul lui Tănase 
şi al „Cărăbuşului” era pecetluit. 

Constantin Tănase — convins că va fi apărat 
de eventualele necazuri inerente oricărei 
dictaturi — (deşi cele anterioare nu-l agresaseră 
nicicum) pentru că „ridendes castigat mores” (cu 
ajutorul  râsului se înlătură năravurile şi se 
îndreaptă moravurile) a continuat să facă ceea 
ce făcea de foarte mulţi ani; să critice relele lumii 
din jurul său indiferent cine erau răii relelor. 

Şi aşa, într-o seară, la „Cărăbuş”, lumea sin 
sală, inclusiv „sălbatecii studenţi”, l-au ovaţionat 
după ce şi-a spus monologul care avea o bază 
teribil de reală: „De la Nistru pân la Don / Davai 
ceas, davai palton; / Rău era cu eins, zwei, drei, 
/ Dar mai rău e cu davai! Fireşte — pentru că 
încă mai domnea Constituţia din 1923, în care 
ni se asigura — pe hârtie, ca şi azi, dreptul şi 
libertatea de a gândi, de a spune tuturor ceea ce 
gândim etc. , drepturi şi libertăți care ne-au dus 
la puşcărie vreo zeci de ani, Constantin Tănase 
a fost chemat de „legionarii, care, pentru asta, 
au fugit din puşcăriile în care erau întemnițați de 
fostul lor tovarăş de drum, muştruluit şi ţinut o 
seară la Prefectura Poliţiei. 

Şi cum mai existau ceva oameni de treabă, cu 
un rest de influenţă în guvernarea ţării, a fost 
pus în libertate. 

Dar, Tănase nu s-a astâmpărat. 

A reapărut pe scenă îmbrăcat în „ceasuri” — 
cum aveau soldații ruşi cățăraţi să aşeze secera 
şi ciocanul pe Reichstag — ceasuri de toate 
mărimile, de buzunare în toate buzunare, 
inclusiv o pendul agăţată de gât şi altele cu 
soneriei care sunau într-una. 

Sala, în delir, l-a aplaudat minute în şir. 
Dragostea poporului român faţă de fraţii eliberatori 


BUNA VESTIRE nr.98 - 100/2005. 


era în continuă creştere — ca sondajele PSD-u 
vremea lui „născase'. 

Când s-a făcut linişte a pus o întrebare: 

- Am spus eu ceva? 

Şi din acea seară nu a mai spus nimic. 
întemnițat. S-a îmbolnăvit: o pneumonie dec! 


în beciurile Poliţiei; unii spun că ar fi fost Vorba q 
etapa finală a unui cancer pulmonar. Ş 
Biletul medical care ar fi stabilit adevărul Nu s- 
publicat. Il FDI a 
Nici atunci; nici azi; şi nici în filmul Marcus- 
Popovici. 
Din aceste întâmplări s-au inspirat cei doi făcători 


de spectacole care, folosindu-se de faptul că Sergiu 
Nicolaescu era în „pauză”, comisarul Moldovan — fie 
în concediu, fie decedat, „legionarii” nu aveau nici un 
angajament — s-au luat aprobările adecvate şi câtiva 
dintre ei au fost scoşi din temniţele în care se aflau 
din 1941 temnite reorganizate de faimoşii „îngeri ai 
binelui” Borilă, Nikolski, Teohari, Ana zisă şi Pauker, 
- (aproape toţi din aceeaşi etnie) ca să fie aduşi în 
fața judecății poporului care, în sfârşit, era liber, 
eliberat şi, mai ales, fericit. 

Făcăturii i s-a dat numele de „actorul şi sălbaticii”; 
iar pentru că macedonenii au fost, printre legionari, , 
„fără frică şi reproş” atunci a fost ales unul dintre 
membri româno-macedonenilor ca să-l interpreteze 
pe Tănase: Toma Caragiu: „Acţiunea, ni se spune, se 


desfăşoară în vremea ascensiunii Gărzii de Fier, 


sprijinită de regalitate în preajma izbucnirii celui de al 
doilea război mondial”. 

CINCI rânduri = CINCI MINCIUNI! 

1. — Garda de Fier a fost o formaţie politică prin 
care Mişcarea Legionară — care nu era partid politic = 
a intenţionat să participe la alegerile din 1933 — şi 
care a fost interzisă la cererea imperioasă a lui N. 
Titulescu de către |. G. Duca. Sub acest nume — 
„Garda de Fier” — Mişcarea Legionară nu a mai 
participat la alegeri; în 1937 legionarii au fost prezenți 
sub numele „Totul pentru Ţară”; 

2. — Războiul a început la 1 Septembrie 1939. Cu 
un an înainte Corneliu Zelea Codreanu şi imediat 
după 21/09. 1939 sute dintre membrii importanți ai 
Mişcării au fost asasinați din ordinul regelui Carol al 
II-lea ordin ce a fost executat de faimosul Armand 
Călinescu căruia poporul român îi spune Chiorul 
(acesta a sprijinit regalitatea?) şi apoi de scârbosul 
Gavrilă Marinescu şi g-ral Bengliu; 

3. — Între 1938 şi septembrie 1940 legionarii erau 
în lagăre şi închisori iar în după masa de 2! 
septembrie 1939 când a fost împuşcat Armand 
Călinescu au fost ucişi în fiecare județ, fără judecată, 
fără condamnare, 254 de legionari şi au fost lăsați, 
timp de trei zile, la locul asasinării, unde erau aduşi 
elevii din şcoli ca să-i vadă. „Aşa păţesc trădătorii de 
țară” se putea citi pe pancartele care le ţineau loc SE 
cruci şi lumânări. Executanţii erau membri „Frontului 
Renaşterii Naţionale” — strămoşul altui front plin d4E 
„terorişti” prin 1989; j ă 

4. — În septembrie 1940, regele este obligat a 
abdice sub influența mişcărilor de nemulțumire îi 
întregii ţări în fața dezastrului politic, tertoliei 
economic şi moral realizat de dictatura regal ați 
ajutorul faimosului FRN în care se aflau pa 
politicienii ţării. Excepţiile nu reuşesc să infim 
regula. 


(continuare în pag. 15) PSM 


lui Pe 


A fosț 3 
ânşață 


i 
EA 

Ş 

g. 
SĂ 
0 
5 


=” 


PE TPI TIP tr -y 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


E ——————————————————————————— 


O SUTĂ DE CUVINTE: 


Câinele să se apere de jigodie, 

Tânărul de sifilis. 

Adultul de comunism: toate sunt 
maladii sechelare (Nae lonescu) 


„Dan PURIC este mim. Şi, fireşte, ca orice 
mim, este obligat să tacă. Deşi, adeseori, 
tăcerea lui umple nu doar scena şi teatrul de 
zgomot, spaime, urlete, plâns şi, din fericire 
uneori râs. , 

Un râs, adesea, căptuşit cu tristeţi şi suspine. 

Dar atunci, când, din nefericire rar, are 
posibilitatea să vorbească sau este incitat — de 
Turcescu, de pildă, să o facă, nici moderatorul, 
nici ascultătorii nu îl mai pot opri. 

Incântaţi, toți, sunt doar nedumeriţi când 
ceasul descătuşării lui Dan Puric se închide cu 
un avertisment pe care, 15 ani, nimeni nu l-a 
rostit, nu l-a auzit sau nu l-a păzit şi care-i 
aparţine pilotului Greceanu care, în al doilea 
război mondial se ridică în văzduh ca să-i 
înfrunte pe zmeii oțeliți ai Americii justificându-şi 
temeritatea: Pentru că ăştia trebuie să ştie că 
asta-i nu-i ţara nimănui, nici țară fără câini! 

IN 

3 documente; 

3 mărturii; 

3 avertismente. 

Despre ele, fireşte, nu ne vor ajunge 100 de 
cuvinte dar până ce se vor dospi, coace şi 
rumeni cele, multe, alte sute, despre care revista 
noastră va face vorbire curând, trebuie să vă 
atragem atenţia asupra lor pentru că se află la 
rădăcina relelor acestor zile. Şi le explică pricina, 
beneficiarii lor consecințele. 

lată-le: Paul Goma, care, fără a se institui în 
avocatul cuiva nu acceptă să se instaureze 
minciuna şi să se obtureze adevărurile despre 
evenimentele din cel de al doilea război mondial. 
Lucrarea lui se numeşte „Săptămâna Roşie”; 

în revista americană SOCIETY găsim punctul 
de vedere ale iudaismului asupra drepturilor 
omului şi oamenilor. De unde veţi afla că poporul 
ales nu are aceleaşi prerogative cu toți ceilalţi — 
pe care poporul ales îi consideră barbari; 

lar în „OBIECTIV LEGIONAR”, Şerban Suru 
prezintă şi publică ceea ce el numeşte UN 
DOCUMENT CRIMINAL — rezultatul activităţii 
unei aşa numite comisii internaţionale conduse 
de  „autoproclamatul Elie Wiesel, ale cărei 
de senatorii 


propuneri au fost sprijinite. şi 
României. 
Despre toate acestea — inclusiv lucrarea 


domnului loan Coja — în mai multe sute de 
cuvinte. TI 
SCHIMBAREA DOMNILOR: SPRE 
BUCURIA CUI? 

De curând s-au produs — şi continuă să 
fiarbă „precum mustul cules toamna, pe târziu” — 
schimbări în două ţări vecine: România şi 
Ucraina. 

Vor fi ele doar spre încântarea nebunilor? 

Sau temelia unei vecinătăţi — şi de ce nu -a 
unei prietenii, bilateral folositoare? Un prezicător 

firma chiar că se va împlini un soi de minune: 


pagina 5 


ceea ce s-a luat prin silă şi siluire se va înapoia de 
bună voie pentru a se reinstaura o bună convieţuire. 

Veţi — spune, fireşte, că totul se va petrece după 
voia lui Dumnezeu — dar să nu uităm că aşa cum 
citim în proverbele culese de Zanne „Dumnezeu dă, 
dar în ogradă nu bagă”. De altfel şi schimbarea care 
ar fi bucuria nebunilor” depinde de înțelepciunea 
celor care o fac şi o suportă. 

Şi în 1940 când a avut loc ciuntirea României şi a 
început calvarul basarabenilor Dumnezeu ne-a dat. 

Dar puternicii acelor zile — „domnii, aşadar — au 
ucis pe cei care ar fi putut împlini voia lui Dumnezeu 
şi păstra ţara întreagă. 

Şi atunci Dumnezeu şi-a întors fața de la noi. 

De aceea ar fi bine ca „noii domni”, de curând 
schimbaţi să ia seama la proverbele românilor şi la 
nefericirile ce s-au potopit peste țara noastră prin 
nerespectarea lor. 

IV 
CELE CINCI DOMENII 

Este vorba de cele pe care o guvernare ce nu 
durează decât patru ani — uneori nici atât — nu le pot 
restaura, reforma, transforma sunt după părerea 
mea: SĂNĂTATEA, ÎNVĂȚĂMÂNTUL, EDUCAȚIA, 
şi, fireşte, rezultatul lor, CULTURA, SITUAȚIA 
RURALULUI care se află într-o situaţie economică, 
demografică, instituțională şi sanitară dezastruoase, 
POLITICA EXTERNĂ a cărei schimbare este legată 
de avatarurile partidelor politice şi PLANIFICAREA, 
pe termen lung, a pregătirii forței de muncă. 

Necesar ar fi ca aceste decizii să poată fi supuse 
unor evaluări experimentale. Lucru, evident, imposibil 
(suta de cuvinte mă împiedecă să vă spun de ce). 
Dar, există experiențe realizate peste tot în lume — 
care ar putea fi preluate — cum se zicea, nu de mult, 
creator. 

Toate aceste informaţii trebuie asociate unui 
diagnostic cât de cât corect a stării reale din 
România şi realizat un proiect în vederea 
schimbărilor necesare. Proiect care, trecut prin voința 
Parlamentului trebuie să devină obligatoriu pentru 
orice viitoare guvernare. Care nu va putea face 
modificări decât după încheierea termenului stabilit şi 
prin acelaşi mecanism. 


V 

NU-I SUFICIENT SĂ FII BLONDĂ ȘI FRUMOASĂ 

ci trebuie să fii pregătită şi altfel mai ales când îţi 
asumi o funcţie care-ţi cere şi alte calități decât 
farmecul personal. 

Util şi el. Este adevărat. Dar nu suficient. 

România a mai avut nu doar unul — ci mult mai 
mulți — susținând că este „sărac şi cinstit”. Dar asta-i 
ca toate lozincilor la care dânsul a subscris de la 
tinerețe până — la bătrâneţe — fără acoperire. 

Sigur, că este bine să fii cinstit. Nici nu ar fi prea 
greu când eşti plătit cu multe zeci de milioane, plus 
casă, maşină, şofer şi secretare — fără Vlaşca şi 
Teleormanul. (Astea-s rezervate ciracilor). 

Dar nu este suficient. 

Noi am fi avut nevoie mai 
competenţă. 

Altfel suntem în situaţia călătorilor unui „jumbo-jet” 
al cărui pilot înainte de a porni avionul ne comunică 
că trebuie să avem încredere în el — pentru că este 
„sărac şi cinstit”. În ce priveşte pilotajul — acesta nui 


ales de oarece 


(continuare în pag. 10) 
Pavel. MIHAIL 


GMA CD ————————————————————— 


pagina 6 


UN CLAR-VĂZĂTOR 
- CORNELIU ZELEA CODREANU - 
1899 — 1938 
ANTOLOGIE DE TEXTE 


Moto: „O intrebare ne sfâşie 
inima: Fi-vom noi neamul acesta, 
sortit numai înfrângerii? Oare să nu 
putem, şi noi, da lumii o mare 
biruinţă românească? — CZC. 


1. — Triumful mişcării comuniste în România ar 
însemna: desfiinţarea Monarhiei, desfiinţarea Bisericii, 
desființarea familie, desfiinţarea proprietăţii individuale şi 
desfiinţarea libertăţii. 

Inseamnă, într-un cuvânt, deposedarea noastră, de ceea 
ce formează PATRIMONIUL MORAL AL OMENIRII şi în 
acelaşi timp deposedarea de orice bunuri materiale în 
favoarea profitorilor din umbră ai comunismului; 

2. — Statul nou nu se poate baza numai pe concepţii 
teoretice de drept constituţional. Statul nou presupune ÎN 
PRIMUL RÂND şi ca un lucru INDISPENSABIL, UN TIP NOU 
DE OM. Un STAT NOU cu păcate vechi nu se poate 
concepe. Statul este o simplă haină care îmbracă trupu 
naţiunii. Putem să facem o haină nouă, luxoasă, scumpă, 
dar nu va fi de nici un folos dacă ea va îmbrăca un trup 
istovit, distrus de cangrene morale şi fizice. 

Mişcarea Legionară, înainte de a fi o mişcare politică, 
teoretică, financiară, economică etc. este o ŞCOALĂ 
SPIRITUALĂ în care dacă va intra un om la celălalt capăt va 
ieşi un EROU; 

3. — Asupra partidelor generaţia noastră — privind din 
afară — constată: 

1. — Că un partid politic este o societate anonimă de 
exploatare a votului universal; 

2. — că toate partidele sunt democratice, deoarece 
utilizează votul universal în acelaşi mod; 

3. — că neglijează interesele poporului şi ale patriei 
satisfăcând numai interese particulare ale partizanilor: că 
democraţia este iresponsabil, îi lipseşte puterea sancţiuni, 
că toate partidele fac fărădelegi, se dau. pe faţă unele pe 
altele, nimeni nu aplică sancţiuni contra a lor săi, fiindcă îi 
pierde, nici contra adversarilor, fiindcă ei deţin, la rândul 
lor, fărădelegile acestora. 

Democraţia văzută din afară ne dă impresia unei vaste 
complicităţi în fărădelege: democraţia este incapabilă de 
autoritate. 

De aceea; 

1. = trebuie să se desființeze aceste discuţii sterile şi 
scump plătite ale parlamentarismului democratic din care 
nu a ieşit niciodată lumină, şi din care, mai ales, nu poate 
ieşi HOTĂRÂREA EROICĂ de a face faţă primejdiei în 
ceasurile grele de acum; 

2. — să se înlocuiască prin comandă, care să adune într- 
un singur mănunchi toate energiile disparate ale neamului, 
încleştate azi în lupta fratricidă, să le disciplineze, să le 
refacă moralul pierdut, să le insufle credinţa în destinul 
neamului nostru românesc şi să le conducă pe căile acestui 
destin; 

3, — să declare război mizeriei şi sărăciei generale 
îndemnând la muncă şi cumpătare pe cei buni, trimițând la 
muncă, cu forţa, toate elementele parazitare, care joacă în 
stat rolul trântorilor din stup; 

4. — să desființeze tot ceea ce este element parazitar pe 
trupul istovit al ţării, să răscolească, să organizeze şi să 


BUNA VESTIRE nr._98 - 100 / 2005. 


stimuleze toate energiile creatoare ale neamului; 

5. — să stârpească necinstea şi confiscând averile celor 
vinovați; să aducă Înapoi, în visteria statului, banii furaţi; 

6. - SĂ TREACĂ ÎN FRUNTEA MARII GLOATE, SĂRACĂ ŞI d 
BINE ŞI LA RĂU; SĂ MĂNÂNCE ACEEAŞI PÂINE NEAGRĂ ş 
ACEIAŞI MASĂ SĂRACĂ pe care o mănâncă muncitorul sera, 
Căci, în aceste timpuri grele, mizeria morală, inegalitatea de 
tratament răneşte mai mult decât mizeria materială. Unii trăiesc 
în lux cu şampanie şi icre negre iar alţii nu au nici măcar 
mămăligă, sub regimul democraţiei celei „iubitoare de popor”; 

7. — Să facă dreptate românului în propria ţară. 

8. — MIŞCAREA LEGIONARĂ are mai mult caracterul unei. mari 
şcoli spirituale. Ea tinde să aprindă credinţe nebănuite, ea tinde să 
transforme şi să revoluţioneze sufletul românesc. 

Strigaţi în toate părţile că răul, mizeria, ruina ne vin de la suflet, 

Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebuie să se lucreze 
în momentul de faţă. Sufletul individului şi sufletului mulţimii. 

O minciună sunt toate programele noi şi sistemele sociale fastuus 
etalate poporului dacă în umbra lor rânjeşte acelaşi suflet de tâlhari, 
aceeaşi lipsă de conştiinţă întru îndeplinirea datoriei acelaşi desfrâu, 
aceea-i faptă de risipă şi lux. 

Nu este om, care să aibă ochi şi care să nu vadă că țara aceasta 
bogată a ajuns o RUINĂ: ruină gospodăria ţărănească, ruină satul — 

o mână de oameni năcăiiţi care se vaietă, ruină comuna, ruină 
judeţul, ruină munţii văduviţi, ruină câmpurile părăginite care nu mai 
aduc nimic bietului plugar, ruină bugetul statului, ruină ţara. 

Şi pe deasupra acestor ruine întinse cât ţine pământul românesc 
o ceată de mişei, o ceată de imbecili, o ceată de tâlhari fără ruşine 
şi-au ridicat palate în sfidarea țării care geme de durere şi spre 
pălmuirea suferinţei tale, ţăran român. : 

Niciodată în lume nu s-a văzut un tablou mai revoltător, mai 
dureros şi mai obraznic. 

Pe deasupra milioanelor de gospodării care se distrug, 
deasupra milioanelor de suflete sărace. care plâng, se înalţă, 
batjocoritor, palatul tâlhăresc al jefuitorului de ţară: este 
îmbogăţitul de război, (omul de afaceri post comunist; n. n.) 
profitorul sângelui pe care l-aţi vărsat voi. 

9. — JUR în faţa lui Dumnezeu, în faţa jertfei voastre sfinte 
pentru Hristos şi legiune, să rup din mine bucuriile pământeşti, 
să mă smulg din dragostea omenească, şi pentru învierea 
neamului meu, în orice clipă, să stau gata de moarte. JUR! 

Veţi jura că aţi înţeles că nu mai există nici un dubiu în conştiinţa 
Dumneavoastră că Ion MOŢA şi Vasile MARIN - au făcut uriaşa lor 
jertfă pentru ca noi, câţiva, de azi sau da mâine, să ne îmbuibăm de 
bunătăţi şi să benchetuim pe mormântul lor. Ei nu au murit ca să 
biruim, prin jertfa lor, o castă de exploatatori pentru a ne aşeza noi 
în palatele acestei caste continuând exploatarea ţării şi a muncii 
altora, continuând viaţa de afaceri, de lux, de destrăbălare. 

De aceea veţi jura că aţi înţeles că, a fi ELITĂ LEGIONARĂ, în 
limbajul nostru nu înseamnă numai a lupta şi a învinge ci înseamnă 
PERMANENTĂ JERTFIRE, în SLUJBA NEAMULUI, că ideea de elită 
este legată de IDEEA DE JERTFĂ, de SĂRĂCIE, de TRĂIRE ASPRĂ şi 
SEVERĂ a VIEŢII, că unde încetează JERTFIREA DE SINE acolo 
încetează ELITA LEGIONARĂ. 

10. — DEMOCRAŢIA SFARMĂ UNITATEA NEAMULUI ROMÂNESC 
ÎMPĂRŢINDU-L ÎN PARTIDE, învrăjbindu-l şi punându-l, dezbinat, în 
faţa duşmanilor ţării. 

DEMOCRAŢIA permite transformarea unor ALOGENI În 
cetăţeni români, făcându-i egali cu Românii care au creat acest 
stat şi au răspunderea istorică a întregii existenţe a României. 
Ceilalţi, în clipa în care condiţiile nu le-au mai fost favorabile au 
şters putina fără nici un fel de regret (a se vedea comportarea 
evreilor, diverşilor haysani, chino-asiaticilor etc. ; n. n.). 

sept. 2005. 


(va urma) 
Selecţie: BUNA VESTIRE. 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100/2005. 
„Persecutaţii” planetei pentru care se fac războaie 


Oamenii preşedintelui SUA, Bill Clinton, care, preşedinte, s- 
a aliat cu Israelul în războiul contra „terorismului. Care şi cine 
sunt „terorişti”? Amărâţii care-şi apără ţările proprii au mijloacele ce 
le au la îndemână sau cei care adună armatele rasei albe supuse 
„Poporului ales” şi bombardează irakieni sau afgani, sirbi? 

De ce s-a aliat cu Israelul (Şi nu cu România... de-o pildă!)? În 
timpul guvemării sale, cele mai importante funcţii în guvernul 
american erau deţinute, ca şi astăzi (2005, mandat Bush), de 
evrei. Astfel; secretar de stat, Madeleine Albright: secretarul 
Tezaurulu!, Robert Rubin; secretarul Apărării, Wiliam Cohen; 
directorul CIA, George Tenet; directorul Consiliului Naţional de 
Securitate,“ Samuel Berger; secretarul Agriculturii, .* Dan 
Glickman, preşedintele Comisiei Rezervei Federale, Alan 
Greenspan, directorul asistenţei medicale, Sandy Kristoff: 
directorul Voai Amenai, Eveline_Lieberman,; subsecretar de stat 
pentu problemele Europei, Stuart Eisenstat: reprezentant 
comercial al Statelor Unite, Charlene Barshefsky, asistenta 
principală a Primei Doamne, Susan Thornases, directorul 
Consiliului Economic Naţional, Gene Sperling, directorul Politicii 
Naţionale de Asistenţă Medicală, Ira Magaziner, secretar de stat 
adjunct, Peter Tamofi, secretar de stat adjunct pentru Afacerile 
Congresului, Wendy Sherman; membru al Consiliului economic, 
Alice Rivlin;. consilier prezidenţial, Rahm Emanuel: consultant 
prezidenţial, Doug SosniK; adjunct al Consiliului Naţional de 
Securitate, Jim Steinberg; director superior NCS pentru scrierea 
discursurilor, Anthony  Blinken; coordonatorul Politicii 
Medicamentelor, Robert Weiner, director special pentru relațiile cu 
Comunitatea Evreiască, Jay FOotk; şeful personalului 
prezidenţial (5. a.), Robert Nash; avocat prezidenţial, Jane 
Sherburne; expert cu problemele Asiei în Comitetul de 
Securitate, Mark Penn, asistent de comunicații,“ Robert 
Boorstine: asistent special a/ Preşedintelui, Jeff Eller; membru în 
Consiliul Maţional de Securitate. Judith Feder; secretar adjunct 
pentru problemele veteranilor, Richard Feinberg; consilier la Casa 
Albă, Steve Kessler, secretar adjunct al învățământului, Ron 
Klein; directorul conferințelor de presă, Margaret Hamburg; 
directorul Politicii Departamentului de Stat, Karen Alder; directorul 
corpului de pace, Dan_Shifter; adjunct al şefului de personal, Eli 
Segal. director adjunct al Administraţiei şi Bugetului, Jack Lew,; 
subsecretar de stat, James P. Rubin. subsecretar al tezaurului, 
David Lipton; consilier speaal al Preşedintelui, Lanny P. Breuer, 
reprezentant special la NATO, Richard Holbrooke;. directorul 
Securităţii Sociale, Kenneth Apfel; consilier. adjunct la Casa 
Albă, Joel Klein: consilier special Primei Doamne, Sidney 
Brumei: directorul Administraţiei. Alimentelor şi Medicamentelor, 
David Kessler. avocat general în exerciţiu, Seth  Waxman; 
directorul Agenţiei prezidențiale de sondare a opiniei publice, Mark 
Penn; reprezentantul special pentru Orientul Mijlociu, Dennis 
Ross; consilier general pentru FBI, Howard. Shapiro; consilier 
special la Casa Albă, Lanny Davis; Secretarul Administratiei şi 
Bugetului, Sally  Katzeny adjunctul şefului de personal, 
John_Podesta; Vicepreşedinte al Comisiei Rezervei Federale, 
Alan Blinder. Consilier-şef al consultanţilor economia, Jane 
Yellen,; şeful de personal al Vicepreședintelui, Ron Klain, şi alții, 

Aceștia influențează şi hotărăsc toate domeniile vieţii 
americane, de la asistență socială până la impozite, de la pace la 
război, de la emigrare până !a justiţie. Este interesant că 
Președintele Clinton a creat postul de director special pentru 
relațiile cu Comunitatea Evreiască, Nici O altă comunitate, cum ar 
fi cea irlandeză, germană, italiană, chineză, spaniolă etc, nu au 
fost tatate cu aceeași considerație ca a Poporului Ales. 
Comunitatea evreiască din SUA afirmă că oricine va ocupa Casa 


pagina 7 


Albă, de acum înainte puterea lor va rămâne neştirbită. Evei 
sunt convinsi şi acesta este un adevăr incontestabil, că nimeni nu va 
putea vreodată nici măcar să încerce. să devină preşedinte al 
Statelor Unite ale Americi), fără a fi aservit puterii %r. 

Hlegemonia diplomatică evreiască a fost instituită de Ja 
Departamentul de Stat, unde puterea era deținută de Madeleine 
Albright şi până la nivelul reprezentanțelor diplomatice. 
Ambasadori din cele mai reprezentative ţări din toată lumea 
erau. evrei: Mexic - Jeffrey Davidow; Canada - Gordon Griffin; 
Cuba - Michael G. Kozak; Franța - Felix Rohatin; Belgia - John 
C. Kornblum, Germania - Alan J. Blinkin; Danemarca — Eduard 
R. Elson; Worvegia - David B. Hermeliny Suedia za Thomas 
Siebert: Elveţia - Madeleine Kunin, Polonia - Daniel Fried; 
Ungaria - Donald M. Blinken; România - Alfred H. Moses; 
Belarus -kenneth Yalowitz; Turcia - Marc Grossmari, Egipt 2 
Daniel Kurtzner, Israel - Martin In0yk; India - Frank Wisner; 
Noua Zeelandă - Josiah Beeman; Maroc - Mark Ginsberg; 
Africa de Sud - James A. Joseph, Singapore - Timothy Chorba; 
Brazilia - Melvyn Levitsky... pa i 

Dacă actualizăm personajele, istoria se repelă, !N Consiliul 
Naţional de Securitate al SUA, din unsprezece membri de rang 
superior şapte erau evrei. Bill Clinton Îi plasase in cele mai sensibile 
angrenaje din administraţiile de securitate și politică externă. Astfel. 
Sandy Berger era preşedintele adjunct al acestui consiliu, Martin 
Indyk - director superior însărcinat - cu problemele. Orientului 
Mijlociu şi ale Asiei de Sud, Dan Schifter -directorul superior al 
consiliului şi consilierul Preşedintelui însărcinat cu Europa de Est, 
Dan Steinberg - director superior şi consilier al Preşedintelui 
însărcinat cu Africa, Richard Feinberg - director superior şi con- 
silerul Președintelui însărcinat cu America Latină, Stanley Ross - 
director superior şi consilier al Preşedintelui pentru Asia. Situaţia 
era asemănătoare şi la Cabinetul prezidenţial: procurorul 
general - Abner Mikve; manager de program şi organizare al 
agendei Preşedintelui - Ricky, Seidman; adjunctul şefului de 
personal - Phil Leida; consilier economic - Robert Rubin, director 
de presă - David Heiser, director al personalului - Alice Rubin, 
secretar al Muncii - Robert Reich şi alții, toți erau eva. 

Poate crede cineva că cea mai mare putere a lumii, Statele 
Unite ale Amenai, este umilită prin forță, prin credință mozaică, 
prin aur? Nu! Aşa cum Rusia, imperiul Iui Nicolae al II-lea - folosim 
expresia lui Churchill! - a fost înşfăcată de păr şi bolşevizată de 
urmaşii lui Cain, şi Statele Unite au fost luate de păr şi 
francmasonizate de aceeaşi coterie. Jara care se pretinde un 
exponent al democrației şi al creştinismului, inştăcată de păr de 
urmaşii lui Cain, se complace într-o dulce letargie la picioarele 
/ui Iacov. 

De-a dreptul hilar, din când in când, în Statele Unite apare 
câte un scandal legat de spionajul israelian. Cum adică, se spionează 
evreii între ei? 

Israelul, care conduce SUA, nu are nevoie de spioni! 

Normal, că, deţinând o astfel de putere, în cel mai puternic 
imperiu al momentului de pe planetă, România „a ucis, a ucis” 
şi a făcut „holocaust”, „antisemitism”, „persecuții antisemite”, 
„facism”, „România trebuie să restituie averile evreilor” (care 
evrei, din PCRdinR, naţionalizaseră în 1948 averile tuturor 
cetăţenilor români), normal că românii („România”) trebuie „să 
plătească pentru un holocaust” inventat, trebuie să „vândă” ce 
mai rămâne, după „restituiri”, evreilor („investitori strategici”), 
să le dea funcţii în statul român, să le ofere decoraţii, titluri, 
să-i mediatizeze pe toate posturile TV, să-i invite şi laude, în 
emisiuni slugarnice, moderatori de două parale. 


(continuare în pag. 15) 


pentru confirmare Costică Mocofică 


pagina 8 
PENTRU O ALTFEL DE GUVERNARE 


Ceea ce mă surprinde în ce priveşte 
guvernarea României de azi este absenţa unei 
reforme reale a birocraţiei care — atunci când a 
intrat în acţiune părea unul dintre „panaceele' 
activităţii politice. Ori, azi, în toată lumea, se 
recunoaşte că fără o modificare fundamentală în 
acest domeniu nu vom putea avea un guvern 
care să coste mai puţin şi să servească oamenii 
mai bine. „Cu alte cuvinte să-l facem mai 
eficace”. 

Unul dintre senatorii statului lowa — (USA) — 
preocupat de aceste probleme crede că „cel mai 
mare obstacol în fața împlinirii unei reforme este 
CINISMUL”. 

Cinism justificat, în bună parte, dacă, 
recitim promisiunile şi angajamentele luate de 
„aleşii poporului" atunci când solicitau 
voturile electoratului comparativ cu 
rezultatele finale ale guvernărilor. Se pare că 
nu este „boala tinerei democraţii 
romaneşti” ci a întregului sistem politic, 
de pretutindeni, despre care Churchill afirma 


că „este cel mai rău cu excepţia tuturor 
celorlalte”. 
lată promisiuni: „Scopul nostru este să 


facem ca întreg guvernul federal să fi mai ieftin 
(mai puţin costisitor) şi mult mai 
eficient; intenţționăm să-l redesenăm, să-l 
reinventăm, să-l revigoram" sau „vom încerca 
să  evaluăm afirmaţiile fundamentale ale 
fiecărui program întrebându-ne dacă 
funcţionează; dacă asigură servicii de 
calitate; dacă încurajează inovaţia şi răsplata 
muncii temeinice! Dacă răspunsul este 
negativ sau dacă există oaltă cale mai bună 
atunci vom face schimbările necesare. Din 
nefericire aiurea — şi mai ales la noi, aşa 
ceva nu s-a întâmplat. Ceea ce ne obligă la trei 
presupuneri: ori democrația nu este leacul 
bunei guvernări; ori democrația folosită azi în 
lume nu . este medicamentul adecvat 
suferințelor prin care lumea trece; sau că ființa 
umană — în actualul stadiu de dotare mintală nu 
poate suporta aşa ceva! A 

Orice reformă - în orice domeniu, trebuie 
să se sprijine pedouă întrebări: ce dorim şi 
ce nu dorim să se facă? 

lată propunerile, denumite „cele zece 
comandamente pentru reinventarea guvernării” 
propuse acum vreo câţiva ani în Statelor 
Unite (The final verdict, Charles E. Grasseley - 
Vitals Speeches of the day). 

1. -Toate activităţile guvernului trebuie 
să fie puse pe masă pentru o posibilă 
reformă - şi cu cât va fi mai mare ţinta reformei 
cu atât mai mari trebuie săfie beneficiile 
cetățenilor; 

2. -Plătitorii de impozite trebuie să 
obţină valoarea banilor pe care-i plătesc! 

Guvernul trebuie să învețe valoa;ea leului; 
valoarea unui leu cheltuit de guvern trebuie să 
fie egală cu cea a leului cheltuit de cetăţean; 

3. — Guvernul nu trebuie să cheltuiască mai 
mult de cât primeşte; 

4. — Cetătenii vor participa la deciziile 
guvernului — altfel spus să li se acorde un rol mai 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


mare în DEFINIREA şi EVALUAREA programelor 
federale — ceea ce va face ca guvernul să răspundă 
real în faţa clienţilor plătitori de impozite; 

5. — Guvernul trebuie să descentralizeze luarea 
deciziilor — fapt care ar determina creşterea 
responsabilității față de peneficiari; 

6. — Guvernul trebuie să facă apel, în mai mare 
măsură, la competiţie: descentralizarea fără 
competiţie = RISIPĂ! (Şi furt; şi corupție; plus restul!); 

7. — Guvernul trebuie să se reformeze în vederea 
eficacităţii şi nu doar a eficienței. Nu trebuie să plătim 
pentru realizare. Realizarea unui produs de proastă 
calitate mai ieftin deci tot un produs rău. Trebuie să 
schimbăm şi ceea ce facem dar şi cum facem; 

8. — Stimulentele trebuie să fie aliniate ca să 
corespundă performanțelor: ca şi în sectorul privat 
muncitorii guvernului trebuie să performeze sau să 
demisioneze: acest lucru este condiţie esenţială în 
ce priveşte reforma serviciului public şi unei mai mari 
flexibilităţi manageriale; 

9. — Reformele trebuie să fie reale şi realizabile — 
implementabile cum se zice cu o vorbă mai nou 
intrată în limba română. Întrebările critice pentru 
fiecare program trebuie să fie: va funcţiona? Va 
creşte calitatea iar costul va scădea; va răsplăti 
inovaţia? 

Pentru evaluarea oricărui 
folosim criterii măsurabile; 

10. — Parlamentul nu trebuie să stea 
reformelor. 

Adesea Parlamentul României a fost de partea 
unor interese particulare şi a subminat reformele 
efective: de aceea aceste 10 reguli trebuie aplicate şi 
Parlamentului. 

(Toate aceste comandamente nu pot fi împlinite 
decât cu crearea contextului necesar: de pildă nu se 
poate face o descentralizare a deciziilor dacă 
„guvernarea locală: primari, consilieri, prefecţi, mass- 
media etc. sunt mai mult sau mai puţin analfabeti; 
dacă nu sunt controlaţi de observatori locali avizaţi, 
deci cetățeni cu o anumită pregătire şi dacă nu sunt 
sancţionaţi atunci când acest lucru este necesar.) 

Parlamentarii României — ca şi celelalte puteri 
(Justiţia, presa, Poliţia etc.) trebuie să înțeleagă că 
dacă nu vor colabora pentru reinventarea guvernării 
atunci oamenii acestei ţări vor fi îndreptățiți să-i 
trimită acasă! 

(Aceşti 15 ani care au trecut de la zavera din 
Decembrie ne-au demonstrat că Parlamentul este 
INCAPABIL SĂ IA DECIZII FERME; nu se poate 
mobiliza pentru a-şi administra propriile afaceri 
efectiv: vezi modul în care se cheltuiesc banii şi 
uşurinţa cu care se aruncă pisica în curtea celuilalt). 

Absența voinței este cauza numărului mare al 
deficienţelor Parlamentului şi justicarea clasificării lui 
în toate sondajele de opinie în zona inferioară a 
credibilităţii. 

Recent s-a văzut că Parlamentul votează legile în 
funcţie de interese speciale pe care le apără şi de 
aceea el a fost şi este OBSTACOLUL MAJOR 
PENTRU O REALĂ REFORMĂ! A 

lar această activitate anti-reformă se situează în 
acele comisii ale Parlamentului care au dreptul să 
ÎNCHIDĂ O LICITAȚIE — termenul este luat din jocul de 
bridge — şi, deci, nu este vorba de licitaţia economică) 

(continuare în pag. 15) 


Doru MIHAIL 


proiect trebuie să 


în calea 


- 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


O ŞTIINŢĂ SOCIALĂ: ŞTIINŢA POLITICĂ 


s-a născut tardiv, la sfârşitul sec, XIX, şi ocupă un loc 
special. în cadrul ştiinţelor sociale cu frontiere greu de 
delimitat. şi fără o definiţie care să se impună. În plus, 
metodologic se demarcă puţin de o „sociologie a politicului” 
care reuneşte numeroase sufragii. In ce priveşte obiectul său 
el este imprecis: echivocă şi instabilă politica face parte din 
noţiunile saturate de sens care strălucesc dar nu luminează. 

şi, totuşi, în decurs de un secol ştiinţa politică a reuşit să 
se emancipeze de o triplă tutelă: cea a filosofiei politice, a 
sociologiei şi dreptului public pentru a-ş afirma autonomia ca 
ştiinţă. 

În ce priveşte „legile generale” descoperite de această 
ştiinţă rezultatele, ca şi in cazul celorlalte. ştiinţe sociale, ele 
sunt modeste. Dar ele ar putea fi zorile unei noi ere pentru 
ştiinţa politică şi, care, ştiinţă, s-ar putea inspira din 
constatarea lui Alexis de Tocqueville — „este nevoie de o 
ştiinţă politică nouă pentru o lume cu totul nouă”. 

Ce înseamnă a face istoria unei 
ştiinţifice? 

Răspuns simplu dacă rezolvăm două probleme: 

a). — demarcarea dintre ştiinţă şi non-ştiinţă; 

b). — specificitatea obiectului politic-ştiinţa politică. fiind 
atunci prin definiţie ştiinţa politicii — sau cea a specificităţii 
abordării politologice. 

Dacă am realizat acest lucru atunci vom putea deosebi o 
cercetare sau un învăţământ al ştiinţei politice de o cercetare 
sau învăţământ vecin cu filosofia politică sau istoria. 

să precizăm dificultatea: pentru perioada contemporană 
este aproape posibil să spunem ce este ŞTIINŢA POLITICĂ 
PRIVITĂ CA DISCIPLINĂ: există o serie de criterii sociale a 
căror aplicare este aproape convergentă şi permit 
circumscrierea unei comunităţi savante şi unui teren de 
investigaţii: 

1). — existenţa unei denumirii revendicările în comun; 

2). — acordul asupra faptului că o serie de obiecte de 
studiem este resortul disciplinei (asupra acestor obiecte un 
ansamblu de cercetători par a avea un monopol, uneori doar 
priorităţi şi uneori o coproprietate); 

3). = existenţa instituţiilor de învăţământ şi cercetări 
sigure ca durată şi socotite ca legitime; 

4). — “existenţa unor suporturi pentru difuzarea şi 
reproducerea rezultatelor cercetării (reviste, manuale, colocvii 
etc.) 

Apariţia ştiinţelor sociale de-a lungul secolului XIX — fie că 
este vorba de istorie, economie, psihologie, antropologie, 
geografie umană, ştiinţa politică ţin de un ansamblu de cauze 
— dintre care vom reţine patru: 

- revoluţia industrială care prin standardizarea 
produselor, dezvoltarea noilor tehnologii, scurtarea 
distanțelor, exploatarea întregului pământ (?), noi moduri de 
incadrare a populaţiei, deschiderea frontierelor şi 
confruntarea producţiilor naţionale (prima expoziţia 
universală, Londra 1851) — dar şi printr-o divizare a muncii 
din ce în ce mai accentuată, concentrarea industrială 
progresivă, creşterea centrelor urbane, exploatarea 
muncitorilor — toate sunt îmbibate de „chestiunea socială” şi 
foarte curând de interogarea socială şi ancheta socială; 

- emergenţa individualismului — în sensul cel mai larg 
al. valorizării individului ca fiinţă independentă - era o 
condiţie necesară apariţiei ştiinţelor sociale; 

- ideea unei metode ştiinţifice — de la începutul sec, 
XIX se precizează progresiv concepţia de ce ar trebui să fie 
ştiinţa apropriindu-se din ce în ce mai mult de sensul actual: 


discipline 


DE e 


pagina 9 


studiul faptelor, observaţii scrupuloase, cercetarea relaţiilor de 
la cauză la efect, punerea la zi a legilor. Sg 

Într-un secol ideea unei metode ştiinţifice. şi ideea că 
această metodă s-ar putea aplica omului şi oamenilor s-au 
întâlnit şi impus; 

- schimbări ale cercetării şi Universitatea: se modifică 
considerabil morfologia clasei particulare a producătorilor. şi 
consumatorilor de ştiinţe umane mai ales prin apariţia 
universităţii moderne (numărul mare de profesori şi candidaţi 
la profesorat determină producerea unor studii din ce în ce mai 
specializate, apariţia unei concurenţe pentru descoperirea a 
unor noi sectoare ale cunoaşterii şi noi moduri de investigaţii. 
La care se adaugă evoluţia nivelului mediu al populaţiei, 
apariţia revistelor, a tirajului crescut al cărţile etc, 2 

În ce priveşte ştiinţa politică ea a avut nevoie de condiţii 
particulare şi anume: 4 

AUTONOMIZAREA POLITICII: 1776: Anchetă asupra naturii 
şi cauzei bogăției naţiunilor — (Adam Smith); divizarea între 
economic şi politic. E 

Dar va fi nevoie de un secol pentru ca economicul să 
înceteze să fie o subdiviziune a politicului. - 

Separarea categoriei morale şi celei politice este mai lentă: 
începe din secolul 13 când religia lasă să se îndepărteze 
politicul şi va fi măreaţă prin opere memorabile: Machiavelli — 
PRINŢUL; Hobes; LEVIATHAN — dar care va apărea în secolul 
XIX: HEGEL elaborează prima teorie modernă a statului distinct 
de societatea civilă. 

Niciunde nu apare aşa de bine autonomizarea politicului ca 
în limbă: multă vreme politica este percepută ca o artă — cea 
de a guverna bine asigurând binele public, ca o savoir-faire, ca 
o practică care are nevoie de prudenţă, morală, logică, ştiinţa 
istorică şi jurisprudenţială. 

Dar acest concept care în sec. XVIII era în acelaşi timp 
ştiinţa omului civil, ştiinţă socială (ambele privind conduita 
civică, morală, politică, economică) - sau dreptul natural şi 
dreptul public („jurisprudenţă politică”) — începe să se 
precizeze în prima jumătate a se. XIX când diversitatea se 
limitează la două sensuri: 

- ştiinţa politică se reduce doar la studiul instituţiilor politice 
sau; 

- la cel al raporturilor între guvern şi popor (numit adesea 
„drept politic”), 

Utilizarea cea mai frecventă: ştiinţa politică unită cu cea 
morală — (faimoasele „ştiinţe morale şi politice” — pierd orice 
specificitate pentru a acoperi toate ştiinţele umane emergente 
— de la psihologie la istorie, concomitent cu filosofia şi morala). 

Concomitent doctrinele politice se difuzează şi se 
delimitează; programele politice devin tranşante şi sunt reluate 
în presa al cărui tiraj este incomparabil cu cel din trecut — 
toate legate de instituţiile cu vocaţie exclusivă: PARTIDELE 
POLITICE. 

Şi astfel POLITICA apare ca un domeniu separat, susceptibil 
de a fi preocupat de o ştiinţă separată — ŞTIINŢA POLITICA. 

APARIŢIA UNEI ADMINISTRAŢIE MODERNE. - Care 
antrenează apariţia unui drept administrativ şi, concomitent, 
dezvoltarea ştiinţei politice. Apar de asemenea şi ŞCOLI DE 
ADMINISTRARE care vor dezvolta studiul dreptului 
administrativ, al finanţelor publice, jurisprudenţelor, istoriei 
instituţiilor publice şi al teoriilor politice, economiei politice, 
statisticii — chiar ale sociologiei. 

Din momentul în care învăţământul politico-administrativ se 
adresa categoriei mult mai numeroase a candidaţilor la funcţia 

(continuare în pag. 10) 


DPSM 


D 


pagina 10 
(urmare din pag. 9) 


* (O ŞTIINŢA...) publică, dezvoltarea învățământului şi 
cercetărilor era asigurată. 

In plus, este stabilit că administraţia poate şi trebuie să 
transforme, să orienteze şi să conducă puterea politică 
acolo unde aceasta doreşte să ajungă sistemul social. Ceea 
ce ar vrea să însemne că sistemul social este controlabil şi 
că, deci, există raționalitatea şi previzibilitatea realului 
social. Modelul birocratic aşa cum era descris de Max 
Weber este bazat pe posibilitatea unei acţiuni rapide, 
raţională, bazată doar pe calcul, riguros dezumanizată, 
funcţionarul fiind „obiectiv” deoarece ar face abstracţie de 
ceea ce îi este personal. (ceea ce se va vedea că nu este 
adevărat; n. n.) 

A LEGITIMA ACŢIUNEA ADMINISTRATIVĂ, - legături 
foarte puternice unesc din această cauză administraţia. şi 
ştiinţa politică, legături puternice şi complexe deoarece 
ideea _raţionalităţii administrative s-a putut traduce prin 
propoziţii diverse: - unii au dedus că administraţia ar trebui 
sustrasă acţiunii politice - (astfel spus influenţei 
corupătoare a partidelor) înlocuind acest lucru cu sisteme 
de expertiză; 

- este programul pe care-l publică în 1989 W. Wilson în 
Political Science Quarterly — (The Study of Administration) — 
in care scria: „Trebuie o ştiinţă a administraţiei pentru a 
asigura demersul coerent al guvernului, să-şi raţionalizeze 
acţiunea sa, să-şi întărească şi purifice organismul”. 

Şi politica Îşi va însuşi ideea raţionalităţii instrumentale şi 
se va îndrepta spre ştiinţă pentru a asigura eficacitatea 
acţiunii sale. (Astfel, va apărea în Anglia Fabian Society 
(soţii Webb, GB Shaw, G. Wallas etc.) 

Ceea ce a determinat convergenţa, în Anglia, a cercetării 
raţionalităţii _ administrative şi  exigenţa examenului 
democratic al chestiunilor politice (s-au instituit frecvent 
comisii cu obiecte specific politice — Comitetul Haldane în 
1918 (guvernarea locală); Hadow — 1930 (puterile 
miniştrilor) sau mecanismele guvernamentale. 

LAICIZAREA şi DEMOCRATIZAREA POLITICII: votul 
cenzitar şi apoi cel universal lărgeşte considerabil 
participarea politică generalizând şi legitimând discuţia 
politică. Statul liberal tinde să devină - sau cel puţin ne 
face să credem că devine un INSTRUMENT NEUTRU ale 
cărui obiective — programul, politica în sensul politicii 
publice — pot să se schimbe la bunul plac al schimbărilor 
majorităţii. 

Politica, în parte, s-ar putea traduce in chestiuni ce se 
pot dezbate chiar soluţiona: chestiunea constituţională 
(cum să se constituie organele constituţionale şi raporturile 
dintre ele); chestiunea electorală (cum să se exprime 
alegerea populară), cea religioasă, chestiune socială, cea 
diplomatică etc. 

Evident, dezbaterea democratică i-a servit ca punct de 
plecare — „primul act este atacul politic dar insensibil se 
merge spre analiză”. Şi apoi polemica şi conflictul, utopia şi 
revolta au alimentat şi ele ştiinţa în curs de constituire — 
dar emergenţa ştiinţei politice ţine mai puţin de lupta 
politică decât de alte condiţii, intelectuale şi sociale. 

GENERALIZAREA LIBERULUI EXAMEN AL 
CHESTIUNILOR POLITICE; această transformare. radicală 
are drept efect normalizarea studiului politic: studiile 
politice devin bagaj natural pentru orice cetăţean. 

Şi din această cauză domeniul cel mai imediat, cel al 
organizării constituţionale şi modurile de intervenţie ale 
cetățenilor în guvernarea locală şi naţională multiplică 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


lucrările de ştiinţă politică. 

PROBLEMA ALEGERII OBIECTIVELOR DE INVESTIGAŢIE; 
numai atunci când instituţiile sunt amenințate sau nu mai 
răspund speranţelor studiile sunt mai precoce. 

ÎN CĂUTAREA ŞTIINŢIFICITĂŢII: condiţiile de emergenţă ale 
ştiinţei politice lămureşte şi obstacolele realizării ei. Cele mai 
adesea legate de putere sau deturnarea acesteia în scopuri 
pragmatice — cazul extrem fiind cel al statelor totalitare — când 
ea se pune în serviciul puterii, lăudându-i legitimitate şi 
demonstrând aplicabilitatea doctrinei. 


(urmare din pag. 5) 


x (O SUTĂ...) l-a verificat nimeni. 

Fătuțe frumoase de zilele trecute cineva — cu 
intenție zicem noi — s-au din prostie — (ceea ce este 
mai grav) — i-a jucat o festă. 

Ar fi fost de datoria celor care-şi aşteptau rândul la 
guvernare de patru ani — să fi fost prevăzători şi 
cuminţi — şi să-şi pregătească „mânjii sau mânzele' 
destinați derbiului cu mai multă grijă şi din timp. „Nu 
se îngraşă porcul în Ajunul Crăciunului!” 

VI 
O SUTĂ DE CUVINTE 


ce nu-mi aparțin. 

Le-am copiat dintr-o cărțulie publicată prin 1910 
(„Biblioteca pentru Toţi” în traducerea lui Constantin 
Antoniade). Se cheamă „MUNCĂ, SINCERITATE, 
TĂCERE” şi este scrisă de Thomas Carlyle: 

„lumea a arătate totdeauna puţină bunăvoință 
învăţătorilor ei: foamea şi goliciunea, primejdiile şi 
injuriile, puşcăria, crima, paharul cu otravă au fost 
răsplata pe care a oferit-o ÎNȚELEPCIUNII; aceasta 
a fost primirea cu care au fost întâmpinați cei ce 
veniră să o lumineze şi să o purifice. Homer şi 
Socrate, Apostolii creştini — țin de timpurile vechi; dar 
martriologia lumii nu se va sfârşi cu aceştia. 

Roger Bacon şi Galilei lâncezesc în închisorile 
preoțeşti; Tasso se tânguie într-o celulă de balamuc; 
Cam6es moare cerşind pe străzile Lisabonei. Aşa au 
fost primiţi profeţii, aşa i-au prigonit şi nu doar în 
ludeea ci pretutindeni. 

Eu doar le-am transcris. Dar nu-i pot uita pe 
martirii noştri: Corneliu Zelea Codreanu, Nae 
lonescu, Nicadorii şi Decemvirii, şi cei fără număr şi 
fără nume ucişi nu doar în septembrie negru ci de-a- 
lungul celor 50 de ani de domnie comunistă. 


67 de ani 


În 29/30. 11. 2005 se împlinesc 67 de ani de la 
asasinarea  Căpitanului de către Jandarmeria 
Română aflată sub conducerea celor doi criminali 
legaţi pe vecie în istorie: Carol al Il-lea şi Armand 
Călinescu. Unelte se găsesc mai totdeauna. Criminali 
de rând, gata să asasineze la ordinul verbal al unor 
scelerați. Este plină istoria de astfel de asasini de 
rând. Ei au şi scuze de genul: aveam familie şi copii, 
aveam serviciu. Asasinaţii nu aveau familii. Numai el, 
jândariu avea. Aşa, am văzut şi astăzi, pe posturile 
TV, hoţi tuciurii spunând, zâmbitori: „Da, am furat! 
Am copii... Ce vreţi să dau în cap?” Păi, totun fel de 
„dat în cap” este când îi iei celui păgubit produsul 
muncii lui de un an, de o lună, pensia, agoniseala. 
Oare până când vom mai auzi în România astfel de 
„scuze” criminale? 


. 


pr POTOP EPOCI PE IE PI IDD 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100/2005. 
ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI 


începutul aniiui bisericesc se înscrie între marile 
sărbători creştine şi pe cea a Inălţării Sfintei Cruci, la 14 
septembrie. Această sărbătoare işi are originea în timpul 
împăratului Constantin cel Mare, căruia în ajunul luptei cu 
Maxenţiu i s-a arătat pe cer Crucea însoţită de inscripția „in 
hoc signo vinces!” — cu acest semn vei învinge. Punând 
semnul crucii pe steaguri şi pe armuri, el a ieşit biruitor. 

După victoria asupra lui Maxenţiu, împăratul Constantin 
acordă libertate religioasă creştinismului, din religie 
persecutată aceste devine religie permisă şi chiar favorizată. 

La scurtă vreme, împărăteasa Elena s-a îndreptat spre 
lerusalim spre a găsi Crucea pe care a fost răstignit Hristos. 
Atunci când în urma cercetărilor, a fost descoperită Crucea, 
împărăteasa Elena a dat-o spre păstrare episcopului Macarie 
al Ierusalimului. La porunca împăratului, s-a construit în acel 
loc o Biserică cu hramul Invierii, care a fost sfinţită la data de 
13 septembrie 335, iar a doua zi, 14 septembrie, episcopul 
Macarie a înălțat Sfânta Cruce pe amvonul noii Biserici, în 
văzul tuturor credincioşilor doritori să vadă lemnul sfânt prin 
care se făcuse deja prima minune; vindecarea unei femei 
bolnave. 

Această sărbătoare ne prilejuieşte şi multe reflexii 
privitoare la importanţa Sfintei Cruci în faţa creştinului. 

Despre Cruce ne vorbeşte în chip simbolic întreg Vechiul 
testament, dar arătarea ei deplină s-a făcut prin jertfa 
răstignirii lui Hristos pe ea. Crucea este, astfel semnul FIULUI 
OMULUI, semnul purtător de biruinţă asupra morţii, este 
pomul mântuirii şi al vieţii, fiindcă pe Hristos a adus 
mântuirea lumii, a întins braţele spre noi să ne îmbrăţişeze, a 
plecat capul să ne sărute şi să se plece totdeauna la 
rugăciunile noastre. Vrednicia de cinstire a crucii rezultă şi din 
cuvintele Sfântului Apostol PAVEL: „Mie însă nu-mi fie a mă 
lăuda fără numai în crucea Domnului” (Gal. VI, 4) şi 
„Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru 
noi este pururi lui Dumnezeu” (Cor. I, 18). 

In ceea ce priveşte crucea nevăzută, spirituală şi tainică, 
pe care trebuie s-o purtăm cu toţii, aceasta este suferinţa şi 
osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. 

Mântuitorul Hristos, care a purtat crucea văzută pe 
Golgota, cât şi pe cea a suferințelor pentru a noastră 
mântuire, ne-a învăţat şi pe noi să răbdăm crucea vieţii, 
zicând: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” 
(Mt. X, 22). 

Prin Sfânta Cruce se săvârşesc minuni şi cu puterea ei s- 
au încurajat ucenicii supuşi chinurilor fizice şi. toţi sfinţii 
trăitori ai Evangheliei: „M-am răstignit împreună cu Hristos şi 
nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. II, 20). 

Să cinstim Sfânta Cruce, aşa cum au făcut inaintaşii 
noştri, care sub umbra ei s-au odihnit, cu ea în frunte au 
luptat pentru dăinuirea neamului românesc atât de greu 
incercat în timpurile din urmă. 

Oameni rătăciţi, “ieşiţi din minţi, duşmani a lui Dumnezeu 
au luptat cu înverşunare şi aprinsă ură împotriva Crucii 
înroşind cu sânge nevinovat văzduhul până la Cer şi vrând să 
distrugă valori sufleteşti au înmulţit Cetatea Sfinţilor. şi a 
mucenicilor care vor lumina veacurilor până la venirea Celui 
mult aşteptat, : 

O, voi eroi şi martiri, mucenici ai luptei pentru Hristos, 
Care aţi urcat cu vitejie Drumul Crucii biruind moartea 
Pământească între zidurile de sânge ale temniţelor, sau pe 
crestele de foc ale munţilor călăuziţi de lumina biruitoare a 
Sfintei Cruci, aţi trăit zguduitoarea dramă a Sfinte chemări 
răspunzând prezent la supremul apel a Mântuitorului Iisus 


pagina 11 


Hristos întru apărarea sfintei sale aşezări. : 

Din carnea voastră răstignită pe Lemnul Crucii, sau 
străpunsă de pumnalul trădării şi mişeliei, vor creşte glorii mari 
de noi mucenici care vor sta scut în faţa potrivnicului. 

Învredniceşte-ne, Doamne, ca cea din urmă clipă a vieţii 
noastre si se săvârşească întru semnul arătat Împăratului 
CONSTANTIN cel MARE. 


Petru C. BACIU 


SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL 


SFÂNTA BISERICĂ prăznuieşte la 8 Noiembrie pe sfinţii 
Arhanghelii Mihail şi Gavril şi odată cu ei, pe toţi sfinţii îngeri. 

Sărbătoarea este dedicată în chip special Sfinţilor 
Arhangheli, adică celor mai mari peste îngeri sau celor dintai 
dintre îngeri. ; 

Cuvântul „înger” înseamnă sol, trimis, vestitor, deoarece 
misiunea lor a fost şi rămâne aceea de a fi vestitori ai voii 
divine către oameni. 

Sfânta Scriptură vorbeşte de îngeri ca fiinţe spirituale, reale, 
dotate cu personalitate, raţionament şi libertate, lucrând după 
porunca. lui Dumnezeu. În privinţa timpului creaţiei, Sfânta 
Scriptură arată că au fost creaţi înaintea lumii văzute. g 

Aceasta se explică şi prin faptul că diavolul, ce a apărut 
printre. primii oameni, nu putea. fi decât un înger căzut din 
slavă. Revelația dumnezeiască nu ne arată numărul ingerilor, ci 
doar că sunt o mulţime nenumărată şi se împart în diverse 
clase sau trepte. Dintre Sf. Părinţi, Sf. Dionisie Areopagitul 
vorbeşte cel mai detailat despre sfinţii îngeri. : 

Bazându-se pe Sf. Scriptură, el spune că îngerii se impart in 
nouă cete, fiecare ceată deosebindu-se de celelalte prin 
numele si misiunea sa. Cetele îngereşti se împart în trei grupe: 
Heruvimi,  Serafimi,  Tronurile; II =  Domniile, Puterile, 
Stăpânirile; III: Începătoriile, arhanghelii şi îngerii. 

Ceata Arhanghelilor este cea mai apropriată de lume prin 
natura slujirii încredințate ei de Dumnezeu. Ei ne ajută să ne 
purtăm greutăţile vieţii şi ne vestesc tainele cele mari ale lui 
Dumnezeu. 

Sf. Grigore Dialogul zice că ei „sunt cei care înmulţesc 
sfânta credinţă între oameni, luminând înaintea lor cu lumina 
Sf. Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei drepte”. 

Ultima ceată şi cea mai apropriată de oameni, chiar şi decât 
Arhanghelii, sunt îngerii. Lor li s-a încredinţat misiunea de a 
sluji oamenilor, păzindu-i de toată răutatea duhurilor celor 
necurate. Din această ceată sunt rânduiţi îngerii păzitori pentru 
fiecare. credincios din momentul botezului când preotul se 
roagă zicând: „însoţeşte viaţa lui cu înger de lumină”. 

Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte: Mihail, Gavriil, 
Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil, şi Varahil. Fiecare dintre ei are 
misiune specială de îndeplinit. 

Mihail înseamnă puterea lui Dumnezeu. EI este primul din 
ceata Sf. Arhangheli. Purtând sabie de foc, el păzeşte legea lui 
Dumnezeu. 

Când mai marele peste oştile cereşti în care şi îngerii au 
început să cadă, Mihail a strigat: „Să luăm aminte!” şi din clipa 
aceea a încetat căderea îngerilor, căci, toţi, luând aminte la 
glasul său, au început a slăvi pe Dumnezeu şi au mai încetat 
de a mai cădea, 

Tot el a adus cele 10 pedepse peste egipteni şi a păzit 
oștile lui Iosua Navi căruia i-a zis: „Eu sunt căpetenia oştilor 
Domnului şi am venit acum” (los. V, 14). Tot el a păzit pe cei 
trei tineri în cuptorul cel de foc în Babilon şi pe Daniel în groapa 


(continuare în pag, 12) 
Florin 1. MIHAI 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


păgânătatea traiului buimac, această bandă de ale 
amnistii şi graţieri ascunse, implorând reconci ci aa 
la putere, s-au izolat de cei mulţi, după vechiu mo d Za 
închişi ca într-o cetate, domnesc într-o ţară pi A 
bucurându-se de toate  favoritismele şi privilegii e, ie 
poporului cu sila, acumulează averi de dimensiuni fără limită prin 
ie şi complicitate la corupţie. cap 70 
st pf ZE flori şi-au păstrat funcţiile şi veniturile şi nu le 
imi u li s-au îngustat. d 
app AM nici i condamnat, nici un spanzurat PE 
crime împotriva umanităţii, nici un vinovat de dezastru ca 
Doar foştii deţinuţi politici mai sunt supravegheați şi as d 
dosarele lor fiind pe „teren“, purtând pe frunte aceeaşi osânda: 
iai orului!” | 
e et nici un act de căinţă de către vinovaţi, nu s-a 
ici rificare. asi 
ea ep de ieri distrug în continuare vieţile şi sufletele 
noastre. Vechii vânzători — rechinii — transpiră la „taraba ţării 
i, făţarnici şi versaţi în de toate. dia 
pp Aia i ie totdeauna al zbuciumatei noastre istorii, 
pentru care. s-au jertfit atâtea valori şi suflete mari şi a pierdut 
de mult această legătură vie cu poporul. 4 
Slujitorii nu mai fac apostolat, cu mai mulți transformându-se 
în funcţionari ecleziastici. Se vând parohiile ca în iarmaroc sub 
reclama mai marilor: „Măi, aceea îi parohie bună şi tu scoţi bine! 
Poporul s-a înstrăinat de sine, mai ales tineretul s-a îndepărtat 
de linia învăţăturii lui Hristos. Deşi aleargă mulţi la Biserică, 
oamenii se întorc fără Harul Sfântului Duh. 
Pe mulţi slujitori nu-i mai interesează spiritual, ci materia, 
Năluca îmbogăţirii i-a momit şi i-a subjugat. Preoţii îşi ţin predici 
numai pentru ascultătorii de la slujbe. 
STĂM SUB BLESTEM?! Acestora le amintim: „Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la 
Domnul şi puterea de la cel Prea Inaltă, care va cerceta faptele 
voastre şi va pune la încercare gândurile voastre. Fiindcă deci 
vânzarea înrobitoare capitaliştilor străini, nici a subsolurilor dregători ai Împărăției Lui, n-aţi judecat drept şi nici legea n-aţi 
noastre „nici a; biogăţilloneselului şizcucatâti mai spuţin=a păzit-o, nici n-aţi umblat după sfatul lui Dumnezeu” (Solomon VI, 
pădurilor, Este ideea cea mai primejdioasă să salvezi prin 1-4). 
capital străin ceea ce a fost distrus de anarhia comunistă. Am pângărit şi am vândut tot ce au clădit cu sudoare si-au 
Astfel de tranzacţii ne vor transforma într-o colonie. apărut cu sânge părinţii noştri. 
„Nu ne vindem ţara!”, lozinca strigată pe tonurile cele Stăm sub blestem! 
mai stridente în pieţele publice, pe toate străzile, şi în orice Căzuţi în genunchi pe morminte poieni ee e ie 


imprejurare, lansată de vechii vânzători bolşevici (în frunte dezastre, adunăm în ulcioare stropii de sânge prelinşi de pe cruci 
cu Ilici Iliescu) — gurile cele mai spurcate, care timp de o nevăzute. 


jumătate de secol au trăit copios, cu neruşinare, pe seama Ș 
Sei altora, au practicat anarhia şi, rechini din fire, vechii 20 aug. 2005, Bacău. 

vânzători, care au ştiut să ademenească gloatele flămânde Petru C. BACIU 
şi insetate de dreptate, le-au întunecat mintea cu lozinci şi 
fantasme şi s-au deghizat luând vesminte de „democraţi” 
sadea. 

Ţara, pe care au vândut-o altădată Moscovei, o vând 
acum, pentru a câta oră, oricui se oferă s-o cumpere, noilor 
stăpâni, cu o nepăsare zănatică numai lor să le meargă 
bine. 

Stăm pe ruine! 

Am fost aruncaţi într-o sărăcie dramatică şi o barbarie 
fără precedent. e 

Suntem istoviţi. Ţara e flămândă, neamul se pierde! În 
fosta Ţară Românească se stinge, strop cu strop, mândria 
românului vechi de mii de ani. Suntem umiliţi la noi acasă! 

Comuniştii, această bandă de răufăcători la nivel 
mondial, care au săvârşit cele mai abominabile crime, 
vinovaţi de dezastrul ţării, fac şi desfac, taie şi spânzură, 
fură şi vând. Aşezaţi sub baldachin de trandafiri, întronaţi 
pe crucile şi mormintele celor ucişi de ei, îmbătaţi de 


pagina 12 


(urmare din pag. 11) 


* (Sfinţii Arhangheli...) cu lei iar la sfârşitul lumii tot 
el va suna din trâmbiţă şi-i va scula pe cei morţi la judecata 
lui Dumnezeu. 

Gavriil este Arhanghelul Bunei Vestiri făcute lumii privitor la 
tainele lui Dumnezeu. El a fost trimis la Fecioara din 
Nazaret să-i vestească taina întrupării Domnului şi tot el a 
vestit lui Zaharia naşterea Sf. Ioan Botezătorul. El a vestit 
păstorilor naşterea lui Mesia şi cel dintâi a cântat: „Slavă 
întru ce de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace întru 
oameni bunăvoire”. (Luca II, 13), El ocroteşte pe tineri şi 
pe fecioare şi duce rugăciunea noastră în ceruri. De fapt 
toţii Îngerii veghează la mântuirea noastră şi ne ocrotesc de 
rele. 

Fiind împlinitorii voii lui Dumnezeu, ei se bucură când 
oamenii perseverează în bine şi, mai ales, de pocăinţa 
păcătoşilor. Ei însoțesc sufletele oamenilor în cealaltă viaţă, 
iar la judecata universală vor fi slujitorii lui Hristos care-i 
vor despărţi pe cei buni de cei răi. 

Astăzi când sufletul celor tineri mai ales, este aţâţat şi 
răscolit de atâtea îndemnuri şi ispite, să aprindem în 
sufletele tuturor rugul faptelor dătătoare de lumină, să ne 
smulgem din mocirla robiilor pământeşti, să privim drept la 
ceruri, şi să stăvilim apostazia crescând, care pornită de la 
conducători până la cel mai mic, împilând şi smintind 
cărarea atâtora, ne târăsc în groapa infernului lui Lucifer- 
Diavolul. 

Să ne înălţăm deci deasupra abisului şi: „Să stăm bine, 
să stăm cu frică, să luăm aminte!” 


Preţul ieşirii noastre din comunism nu trebuie să fie 


(urmare din pag. 3) 


* (CROITORII...) 

De aceea ne-am propus ca = într-un text viitor — să examinăm 
unele. din aspectele prezentate în amintita sinteză de Yves 
Colombel pentru ca din succesele - şi mai ales eşecurile — atât 
ale altora cât şi ale noastre — să ne construim un viitor compatibil 
cu dorinţele, speranţele şi, mai ales, posibilităţile noastre. 


(urmare din pag. 6) 


“(UN CLAR-VĂZĂTOR..) DEMOCRAŢIA ESTE INCAPABILĂ DE 
CONTINUITATE IN EFORT -— pentru că, împărţită în partide, ce 
guvernează un an, doi, trei este incapabilă să conceapă — şi, mai 
ales, să realizeze un plan de lungă durată; un partid anulează 
planurile şi eforturile celuilalt; ce s-a conceput şi clădit de unul se 
dărâmă în ziua următoare de altul. (A se vedea aşa zisele reforme 


din justiţie, învăţământ, sănătate, sănătate etc. din zilele noastre; n. 
n.) 


. 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 
UN ARTICOL DESPRE şi DE ACTUALITATE 


ce ştie, de la înfiinţarea „Presei” că poarta strâmtă prin 
re poate intra un text — şi autorul său - în lumea unei 
ublicaţii este păzită de un cerber: incoruptibil, necruţător, 
neîndurător, neimblânzit şi niciodată îngăduitor: secretarul de 
redacţie. E m E : 

Acesta, mie, mi-a impus subiectul obligatoriu dacă vreau 
să fiu pus în pagină: ACTUALITATEA. 

i m-am supus: Iat-o! 

1, — Trebuie asigurată securitatea ţării noastre 
naţionalizând. sectoarele vitale şi întreprinderile. strategice — 
raţiunea politică fiind obligată să depăşească considerentele 
economice care sunt, de altfel, puţin sau deloc fundamentale. 

Naţionalizarea tuturor întreprinderilor de armament, 
ansamblul activităţilor financiare, energetice, de transporturi 
_ aeriene sau ferate — distribuirea apei etc. „ este 
indispensabilă unei mari ţări moderne; 

2. — Materia vieţii de stat e MUNCA, scopul muncii fiind 
BUNUL TRAI, AVEREA — aceasta fiind esenţiale. De aceea răul 
esenţial este SARACIA. Ea este izvorul a aproape tuturor 
celorlalte rele: boala, beţia, furtişagul, zavistuirea bunurilor 
altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutăţile. 
Aproape toate sunt câştigate prin sărăcie; 

3, — Sărăcia trebuie luată în sensul ei adevărat: sărac este 
cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult 
decât are. Că este aşa ne e dovadă suma de cuvinte care 
inseamnă relele morale prin cuvinte împrumutate sărăciei şi 
bolii. MIŞEL, altădată, însemna SĂRAC; azi: LIPSIT DE 
CALITĂȚI MORALE. Tot astfel în franceză „miserable” sau 
germană: „elend”. Odinioară, domnitorii români dăruiau 
„mişei” — adică „săraci”, azi — „mişei”, în înţelesul nostru, 
stăpânesc toată ţara; de la un capăt la altul; 
= 4. — În această vreme s-au înmulţit trebuinţele — deci ar 
„trebui înmulțită producţia şi braţele producătoare. Din contră 
au urmat: numărul producătorilor — compatibili cu starea de 
sărăcie a cumpărătorilor sunt absolut numai ţăranii care, 
neavând nici calculatoare, nici contabilitate vând în pierdere — 
(luaţi preţul unui kilogram de ceapă, pepene, usturoi, făină, 
lapte vândute direct de ţărani (pe sub mână, pe vremea ţării 
„condus de ceaușeşti sau ileiști) şi comparaţi-l cu cel al unui 
„ k9.de ciment, var, cuie, bere, benzină auto etc. şi veţi vedea 
„diferența. 

Aşadar, în timp ce producătorii sunt supuşi unei trude mai 
mari decât pot purta se înmulţesc cei care precupeţesc 
munca acestora şi clasele parazite. La ţară putrezesc grânele 
omului nevândute iar la oraş se plăteşte pâinea cu preţul cu 
care se vinde la Viena sau Paris: căci bobul de grâu trece prin 
douăzeci de mâini de la producător la consumator şi pe 
această cale se scumpeşte; 

5. - Să nu ne facem iluzii. Prin dependenţa noastră 
economică am ajuns ca toate guvernele — spună ele ce vor 
pofti — să atârne mai mult sau mai puţin de înrâurii străine. 
Dar în această încurcătură vina istorică şi blestemul urmaşilor 
să cadă asupra celor ce au făurit tot răul, cei care au format 
cadre goale în care a intrat tot gunoiul societăţii, au creat 
guvern reprezentativ că să-l umple oameni ce abia ştiu să 
indruge două cuvinte, au făcut ca clasa de mijloc în loc de a 
căuta să muncească şi să înflorească să se azvârle, toată, 
asupra puterii statului ca să domnească. 

Răul esenţial: se înmulţesc trebuinţele fără a se înmulţi 
Producţia sau fără a se urca — în mod considerabil — valoarea 
ei; inegalitatea claselor, lipsa de libertate, neparticiparea la 
guvernarea ţării — adică aşa zisa democraţie, sunt consecinţe 


pagina 13 


necruțătoare; 

6. — Daţi-mi statul cel mai absolutist în care oamenii să fie 
sănătoşi şi avuţi şi îl voi prefera statului cel mai liber în care 
oamenii sunt mizeri şi bolnavi. Mai mult, încă, în statul 
absolutist, compus din oameni bogaţi şi sănătoşi — aceştia vor 
fi mai liberi, mai egali, decât în statul cu legile cele mai 
liberale, dar cu oameni mizeri. 

Căci omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are. 
Iar cel sărac este totdeauna sclav şi totdeauna neegal cu cel 
ce se află deasupra lui; 

7. — Beţia de cuvinte din gazetele româneşti e numai 
întrecerea beţiei de cuvinte din cele străine. Mai puţin culţi, 
deci având mai puţine de împărtăşit decât străinii, gazetarii 
noştri au şi mai multă nevoie de gură decât de cap, dar şi in 
străinătate lucrează în parte gura fără creieri să ştie mult 
despre aceasta, eĂ 

Se ştie, mass-media este făcută pentru a trezi. patimile 
societăţii şi a crea în public atmosfera ce-i trebuie guvernului 
sau adversarilor săi spre a inaugura suirea unora şi 
colaborarea altora; în sfârşit presa nu-i cu mult mai mult decât 
o fabrică de fraze care cu făţărnicie omenească îmbracă 
interese străine de interesul adevărat al poporului; 2 

8. — Recunoşti fiecare frază de-a lui... prin aceea că toate 
verbele sunt la viitor; Ă 

9. — Nu este capabil să caute adevărul dar îl afirmă înainte 
de a-l fi găsit. 

Un om, desigur nu rău, plin de bună voinţă, hrănit cu idei 
gata făcute şi clişee a căror inteligenţă politică era mediocră. 
Politehnica — cultura ei, a — ne rezervă atari surprize; 

10. — Oricine ne promite o îmbunătăţire ce nu se datorează 
muncii, adică oricui ne promite un venit fără ca noi să. fi 
cheltuit pentru el e ca un prestidigitator care vrea să ne facă 
să vedem că lucrurile ce le scoate la iveală s-au ivit din nimic. 

Ei! Ex nihilor nihil : din nimic, nimic iese; 

11, — Există fără îndoială un dram de demagogie în jurul 
câtorva probleme. Printre care şi cea medicală Demagogia — 
totdeauna escamotează ceva. Sau încearcă. Pentru că 
demagogie se numeşte exaltarea cifrelor; tot aşa căutarea 
„ţapilor” — ispăşitori fireşte. Şi la fel plătesc în vorbe mari cu 
care se înţolesc fapte mărunte. 

Şi tot demagogie e răspunsul pe care l-ar fi dat un ministru 
la întrebarea — „de ce rămân medicii peste hotar”: au răspuns 
— fără să roşească — „din cauza educaţiei lor burgheze!” 

Toate astea nu sunt decât spuma adevăratelor probleme; 
care poate ascunde şi adevărata faţă a lucrurilor dar şi soluţiile 
— cu condiţia ca soluţiile să fie dorite. 

Noi credem că taman aşa ceva lipseşte în dezbaterile ce au 
inundat presa: buna credinţă, dorinţa de a spune adevărul, de 
a-l căuta şi curăța de ceața care-l înconjoară. 

De ce nu spunem adevărul? 

De ce nu determinăm clar ce ar trebui să facă fiecare din 
factorii implicaţi în îngrijirea sănătăţii: corpul medical, 
societatea aşa zisă civilă, oamenii — fiecare dintre cetăţenii ţării 
este LIBER să fie sănătos — dar la fel de liber — chiar prea liber 
- în ce priveşte acţiunile auto-nocive; conducătorii ţării — care 
nu vor ajunge nici unde dacă vor continua să schimbe 16 
miniştri în 15 ani; societăţile de asigurare, întreprinderile 
nocive etc, 

De ce nu obligăm sindicatele să fie şi altceva decât 
„curelele de transmisie” între nevoile materiale ale corpului 

sept. 2005, 

(continuare în pag. 14) 


Pentru conformitate: Paul Spiru MICHAIL. 


pagina 14 
(urmare din pag. 13) 


* (UN ARTICOL...) medical şi cei care se fac că îi plătesc? 

Cum se pot tolera oameni cu funcţii majore să susţină 
că „salariile nu trebuie regândite dat fiind că personalul 
medical primeşte ciubucuri?” Atunci de ce nu legiferaţi 
ciubucul  stabilindu-i cantitatea în funcţie de serviciul 
prestat? 

Din nefericire — diferenţele fiind minime şi determinate 
de starea economică, tradiţie, cultură, istorie — întreg 
pământul suferă de ceea ce s-ar putea numi o 
subdezvoltare a îngrijirii sănătăţii. A cărei rădăcină se află 
în extinderea ideei europene că „mai presus de orice este 
omul şi viaţa lui”. 

Idee a cărei validitate nu mi se pare demonstrată — ceea 
ce nu o împiedică să domine lumea, Fără să ţină seama că 
structurile existente sunt insuficiente, învechite, obosite şi, 
mai ales, din ce în ce mai costisitoare; 

12. — Stânga marxistă nu va putea niciodată cuceri 
atâtea creiere, atâtea sensibilităţi atâtea genii decât linia 
aceasta centrală care-şi are ctitorul în naționalismul lui 
Eminescu. Nimeni nu va putea crea ceva în istoria 
românească dacă se va abate de la această linie centrală. 

Deşi, atunci când vorbeşti despre „românism”, rişti, 
totdeauna, să fii confundat cu un demagog sau cu un 
huligan. Este o ruşine care ar trebui să ne ardă obrazul la 
toţi. Şi de ruşinea aceasta sunt răspunzători toţi politicienii 
care au prostituat o formulă, au compromis o acţiune, au 
alterat un ideal. Şi, poate, nu doar politicienii ci şi acea 
presă care confundă — cu rea credinţă fascismul şi 
românismul cu antisemitismul [adică ne-filo-iudaismul; n. 
red.]. Lucrurile acestea trebuie repetate şi comentate cât 
mai mult, în cât mai multe colţuri. Să se ştie odată că a nu- 
ţi fi ruşine de românismul tău nu înseamnă nici că eşti 
adeptul lui Hitler şi nici al lui Mussolini. Inseamnă, pur şi 
simplu, a recunoaşte participarea la un mare şi glorios grup 
uman căruia istoria, vitregă până acum, îi rezervă o arie 
vastă de acţiune şi creaţie; 

13. — Se confundă elitele spirituale ale unei ţări — 
creatorii de istorie — cele mai splendide exemplare ale unei 
rase — cu bieţii „intelectuali de cafenea” sau club politic, cu 
trepăduşii redacţiilor, cu şperţarii licenţiaţi şi doctori în 
şantaj. 

Se confundă larva erudită şi abstractă, mediocritatea şi 
impotenţa, - suficiența şi  decrepitudinea,  laşitatea şi 
imbecilitatea — cu elitele creatoare de valori, cu marii 
Clarvăzători ai unei rase, cu purtătorii destinelor unui neam. 

Mi se pare inutil să amintesc — pentru a câta oră? — rolul 
pe care l-au avut elitele şi marile experienţe spirituale în 
crearea istoriei. Să amintesc „omul nou” al lui Alexandru cel 
Mare, al creştinismului, al Renaşterii — „om nou” care a fost 
întâi valorificat şi experimentat de elitele spirituale ale 
timpului. Elite ce nu înseamnă nici clase bogate, nici doar 
culte ci toţi oamenii cu puternică viaţă sufletească, toţi 
oamenii care cred în suflet, în gând, în libertate. 

Cu asemenea oameni istoria a făcut paşi înainte. Cu 
asemenea oameni un continent a luminat două mii de ani. 
Cu asemenea oameni un neam a înfruntat eternitatea. Căci, 
„intelectualul”, nu înseamnă omul cu diplomă sau cu ştiinţă 
de carte ci omul care crede în valorile sufletului, omul 
hrănit de marile izvoare sufleteşti, omul întotdeauna „nou” 
pentru că este totdeauna viu şi concret; 

14. — Este stupid să ţipăm că „nu suntem cunoscuţi” 
decât „prin greşelile noastre — (Hădăreni, mineriade, Tg. 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


Mureş, handicapaţi, copii străzii, orfelinate imunde, etc.) pentru 
că suntem cunoscuţi prin ceea ce aratam. Şi (Rio Uăul arătăm = 
până acum, decât inconştiență politică, ţigânie electorală, 
conştiinţe care se cumpără ieftin. 4 

Fireşte, Ţara Românească nu se rezumă la aceste lichele şi 
epave. Dar, străinii ne cunosc prin studenţii noştri; prin acţiunile 
noastre politice; prin seifurile furate în Germania sau 
bancomatele jefuite în Spania. ju 

Un ministru inteligent ar înţelege că In starea de lucru de azi 
singură ofensivă ieftină şi eficace impotriva insultelor legate 
automat de numele neamului nostru: este cea a valorilor maxime 
şi specifice. 

Dar nimeni nu înţelege. tru | 

Şi cu fiecare zi noroiul ne stropeşte mai direct şi numele de 
român este mai compromis; un Ed 

15. — Cu oamenii politici care flateaza indolenţa colectivă nu 
se mai poate face nimic: „Politicianul din democraţie care ridică 
banii la rang de divinitate şi ţara la o trambulină, nu are nimic în 
el dintr-un animator şi nimici dintr-o aureolă mistică. 

În cadrul naţiunii democraţia a dat naştere unui pluralism de 
formaţii. divergente care răpesc evoluţiei. naţionale un sens 
convergent. Votul universal. şi parlamentarismul au conceput 
națiunea ca o sumă, cantitativ, când ea este o totalitate concretă 
care niciodată nu poate fi exprimată în aritmetica democratică. O 
naţiune înseamnă totdeauna mai mult decât indivizii ei de azi. 

Nenorocirea regimului democratic este că în el omul politic NU 
POATE FACE NIMIC. Şi cum o să facă atunci când ascensiunea — 
în democraţie, se bazează pe ŞANSA iar PUTEREA are o durată 
efemeră? 

În perioada democratică a unei ţări o revoluţie nu are un sens 
măreț şi nici o dimensiune monumentală — decât dacă sfarmă 
tradiţia unei _tiranii primind astfel caracterul unei Întorsături 
istorice; 

16. — Legionarul care-şi va însuşi bani ce nu-i aparţin, care va 
mânui în mod necinstit banii Legiunii sau ai oricărui om; acela 
care nu va putea da socoteală, conform promisiunii, de banii 
încasaţi din vânzarea broşurilor, gazetelor, insignelor etc. va fi 
ELIMINAT pentru TOTDEAUNA din Legiune de la primul caz 
ORICE SITUAŢIE ar ocupa în ea. În organizaţia aceasta nu pot să 
crească decât numai oameni cinstiţi. O mică HOŢIE nu poate să 
ne lase indiferenți pentru că în definitiv aceasta nu este decât 
SAMANŢA MARILOR HOŢII, sămânță care dezvoltându-se din 
cauza toleranţei noastre ar putea răstigni din nou, prin JEFUIRE 
poporul român şi această ţară, 

Ne-am săturat de lipsa de demnitate omenească. Dacă nu dai 
BACŞIŞ, dacă nu-l PLĂTEŞTI, nu ţi se înscrie în partid. Dacă nu-l 
plăteşti nu dă drumul hârtiilor de la Primărie. Dacă nu dai bacşiş 
Mariei. intra la Minister. Dacă nu dai bacşiş nu poţi să-ţi capeţi 

BACŞIŞUL, MITA ŞI HOŢIA AU DESFIINŢAT SĂNĂTATEA 
MORALA A NAȚIUNII ROMÂNE. Legionarul va căuta să 
desființeze aceste apucături şi să reînvie sentimentul demnităţii 
omeneşti, El nu va da NIMANUI NIMIC iar când va face cuiva un 
serviciu nu se va INJOSI ca să primească bacşiş, sau mită ci va 
pune mana-n gâtul mituitorului. 

17, ACT! UALIT ATEA azi a fost prezentată de :; 1. — S. Renoy 
(Indispensabile Royaliste, 2001); 2, 3, 4, 5, 6 — Mihai Eminescu; 
7, 8 — G. Clemanceau; 9 — de Gaulle; 10 — Mihai Eminescu; 11 - 
dr. Mihail; 12, 13 — Mircea Eliade; 14 — Emil Cioran; 15, 16 
Corneliu Z. Codreanu, 

PS. ; Deoarece actualitatea rămâne mereu actuală vom 


continua cu sprijinul colaboratorilor noştri — inclusiv cei listaţi mai 
Sus — sa-i facem portretul! 


| 
| 
| 


BUNA VESTIRE nr. 98 - 100 / 2005. 


(urmare din pag. 4) 


A (ACTORUL...-) = 
Ni se mai spune că „pe scena teatrul lui Tănase 
glume şi scenete pentru a denunța 
5 nejdia legiunii şi fascismului dar nu ni se 
NI” “> nici o glumă sau scenetă care să ilustreze 
| lui Tănase. 


Manole 
are â 
"40". „Toată lumea care vedea filmul îl citea, îl 


ar cripta altfel” afirmă Mircea Diaconu. „Filmul era 
despre Constantin Tănase — despre Caratase. 
ÎNSĂ RĂII CARE IN FILMUL NOSTRU ERAU 
LEGIONARII, FASCIŞTII, toată LUMEA ŞTIA CĂ 
ERAU ALȚII, CĂ ERAU ROŞII DIN EST”! (citat din 
Jurnalul Naţional”, 2005) 

” Toată lumea — conchide actorul = decripta în 
felul aceste povestea şi accepta că nu se putea 
vorbi altfel, pe această temă, decât aşa”. Filmul se 
încheie cu un monolog antihitlerist pe care 
Constantin Tănase nu l-a spus niciodată. 

Filmul a fost reluat din 1990 până azi de mai 
mult ori. 

Avem câteva întrebări pentru toate televiziunile 
care au preluat pelicula: 

1. = Cine le-a împiedicat să nu spună, în 
prefața emisiunii, câteva vorbe pentru restituirea 
adevărului şi pentru a se „decripta”, astfel, 
„metafora ruşinii” construită de doi culturnici; 

2 —- Nu cumva tot o atare „metaforă” 
comemorează comunitatea evreiască, de două ori 
pe an, la Bucureşti, laşi şi peste tot când din an în 
an, numărul holocaustaţilor creşte şi scade ca 
viiturile inundaţiilor; 

3. — De ce nu se aduc în discuţie documentele 
publicate recent de Vladimir Alexe din care reiese 
că între comunişti, evrei şi generalul Antonescu a 
fost încheiată o înţelegere înainte de 21 ianuarie 
1941? — aşa zisa „rebeliune legionară”! 

4. - De ce nu s-au ales alți „sălbatici” şi, 
precum în filmele altui celebru politruc, s-a făcut 
apel la legionari? Cine avea intrare la „borcanul cu 
metafore”, cine-i îndemna, cine-i supraveghea? 

5. - Denunţarea semnată de Mircea Diaconu ar 
fi trebuit preluată de istorici, de cărturarii țării sau, 
cel puţin, de către cronicarii cinematografici [adică, 
înainte de începerea rulării filmului să se dea un 
text explicativ în acest sens. Nici pomeneală! n. 
red.] 
Dar, se vede treaba, că s-a împlinit cu supra de 
măsură profeția lui Petre Ţuţea: „pe spinarea 
fiecărui intelectual român comunismul a plantat o 
blană de iepure”. 

lar teama bietului „urechilă” 
până-n măduva oaselor. 


august, 2005. 


i-a pătruns pe toții 


* „Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel 
ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta, pe care al făcut-o 
nouă. 

Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii 
tăi de piatră” (din Ps. 136 a lui David). Interesant! 


pagina 15 
(urmare din pag. 7) 


* (PERSECUTAȚII...) 

Dar, n-au fost statistici, nu sunt locuri unde au fost 
holocaustizaţi, acte de naştere, deces, de ce E cum au 
decedat? Ţinea şi comunitatea evreiască o statistica paralelă 
cu cea a statului român? Unde este acea statistică? z 

Dar, comunitatea evreiască nu poartă vina şi nu plăteşte 
compensaţii naţiunilor holoucaustizate de membri ai acestei 
comunităţi ajunşi şefi în partidele comuniste şi organe de 
represiune ale acestor partide, membri ce au condus ţări 
precum Rusia (URSS), România, Ungaria, Cehia, Slovacia, 
fosta Iugoslavie, Bulgaria, fosta RDG? Bine că dau ochii peste 
cap şi predau „holocaust” în şcolile româneşti, da' să predea şi 
evreii în Israel „holocaustul” făcut de comuniştii evrei in țările 
de mai sus, să predea şi „holocaustul” făcut de şefii evrei de 
mai sus ai SUA în ţările musulmane atacate după 1990. aur 

Când va plăti SUA, sluga multora dintre evrei, indienilor 
„holocaustizaţi” şi le va restitui proprietăţile jefuite şi însuşite 
(şi prin unii şefi evrei de bănci) de evrei („de unii evrei ! Aşa ca 
să fim în ton cu cei prudenţi). 

Ruşinea ruşinilor! Şi sclavia absolută a 
creştini). 


goy-lor („câinilor” albi, 


* Pasajele cu litere înclinat sunt copiate după cartea dlui 
eronim Hristea „De la steaua lui David la steaua lui 


Rotschild”. 


(urmare din pag. 8) 


* (PENTRU O ALTFEL...) — altfel spus sa 
împiedece prezentarea spre ştiinta tuturor 
parlamentarilor — şi mai ales publicului — plătitori de 
impozite şi electori — a discuţiilor, argumentelor şi 
justificărilor într-o problemă dată. 

Diversele comisii nu pot cârpi reformele; ele pot 
face audieri sau născoci amendamente; DAR 
AMENDAREA VA TREBUI ADUSA ÎNAINTEA 
ÎNTREGII ŢĂRI: Aceasta-i cheia. lar atunci vom 
avea PROPUNEREA TUTUROR sau nici un fel de 


propunere. 

în spitalele americane -— afirmă senatorul de 
lowa există, agăţată pe patul anumitor pacienţi, o 
inscripție: DNR -— (do not resuscitate) pe 


româneşte: „să nu fie reanimat'; fireşte nu putem fi 
de acord cu atari comportamente dar când este 
vorba de programele guvernului atunci povestea se 
schimbă: unele au nevoie de indicativul mai sus 
amintit. Dar pentru asta noi, electorii, trebuie să 
cerem parlamentarilor nu doar dovada şi valoarea 
averilor adunate ci mai ales VALOAREA, 
DOTAREA şi ABILITATEA lor INTELECTUALĂ. 

Unii dintre ei au depăşit cu mult vârsta la care nu 
mai eşti acceptat în NICI O MESERIE; în NICI O 
PROFESIUNE oricât de priceput ai fost la vremea 
ta. 

Prin lege s-a stabilit că preşedinte al țării nu poți fi 
decât DOUĂ MANDATE. 

De ce parlamentari ce au depăşit de mult limita 
de vârstă, valabilă în celelalte profesiuni, şi, mai 
ales, — dacă nu au dovedit nici atunci când erau 
tineri calităţi ieşite din comun, mai pot rămâne trei, 
patru şi chiar mai multe mandate? 

De aici ar putea ÎNCEPE O REFORMĂ REALĂ 
A GUVERNĂRII! 


iunie 2005. i 


7” 


pagina 16 
ÎN PLINĂ DISOLUŢIEI... 


Scopul tânărului român şi tinerei românce ar fi emigrarea, 
munca în ţări dincolo de Tisa. Este un „scop” al generaţiilor 
ajunse la maturitate după 1990, este o necesitate economică, 
este ceva inculcat de mass-media, de servicii secrete ale 
țărilor ce vor dispariţia statului român, este chiar starea 
sufletească a acestei generaţii? Neefectuând sondaje 
sociologice este greu să chiar spun dacă este adevărat dacă 
generaţiile acestea pleacă din România din motivele 
enumerate mai sus, Ciudat este că mass-media prezintă 
aceste dorinţe, ale acestor generaţii, ca fiind benefice, ba 
chiar îndeamnă, prin o serie din reprezentanţi ai ei, tineretul 
să emigreze pentru „a se realiza”, chipurile, în Occident. Ne 
amintim de bonjuriştii mult batjocoriţi de diferiţi scriitori, de 
liberalii anului 1900, de intelectualii anilor 20 cum imediat 
după ce-şi luau diplomele, la Universitățile apusene, se 
întorceau să muncească în România. Cum, România, chiar 
importa şi creiere din ţările din Vest. Acum, România exportă 
marfa cea mai prețioasă: materia cenuşie. Dar nu numai 
acest lucru îl face. Prin clasa conducătoare a ţării, prin presa 
acestei ţări, îndeamnă tinerii şi tinerele să părăsească 
România şi să contribuie la propăşirea Occidentului. Nu doar 
îndeamnă... Organizează centre de emigrare şi recrutare a 
forţei de muncă româneşti superior calificate. Şi, mai mult, 
prin salariile mici acordate absolvenţilor şi calificaţilor, sileşte 
tinerii şi tinerele să părăsească ţara. Cum este posibil — te 
întrebi — ca tu, stat român, să permiţi patronilor pârâţi, aduşi 
din Orientul Apropriat, Africa, Ungaria, India, China să preia 
pe dai boj întreprinderi româneşti şi bănci şi să plătească 
salariaţi cu salarii tipice pentru ţări de talia Keniei sau nici 
măcar atât? Cum să-şi întemeieze familie, să-şi cumpere o 
locuinţă un tânăr absolvent ce primeşte un salariu de nici 80 
de euro pe lună? Să nu ştie un prim ministru superbogat şi 
care umblă pe la întâlniri mondene, expoziţii de jeepuri, un 
preşedinte care a trăit în Occident, care declara neaoş că a 
făcut bişniţă pe când era vaporean, să nu ştie ce înseamnă 
aceea „să trăiţi bine?!” Chiar aşa? Să ai un premier care 
declară publică că nu mai contează etnia din care provine un 
conducător al neamului din care el face parte? Suntem pe 
punctul de a dispărea ca neam şi sate întregi din România au 
populaţie românească alcătuită din bătrâni şi bătrâne. ce 
depăşesc 60 de ani. Să nu realizezi că fiecărei comune 
româneşti, cu o astfel de populaţie îmbătrânită, i s-a ataşat, 
s-au adus, o populaţie parazitară de rromi? Aceştia fură şi 
jefuiesc munca acestor bătrâni români, îi terorizează şi dacă 
aceşti bieţi români îndrăznesc să se revolte, să-şi facă 
dreptate, pentru că autorităţile statului nu le-o fac, sunt 
pedepsiţi şi făcuţi rasişti de către acelaşi stat ostil românilor şi 
de către o mass-media duşmănoasă şi de o UE la fel de ostilă 
şi nedreaptă. Şi mai grav este că majorităţile albe din întregul 
continent creştin european şi american sunt culpabilizate de o 
mass-media aservită unor rase şi triburi anti-albe şi anti 
creştine, este demonizată chiar de statele ce ar fi cică ale 
acestor albi. Albul este batjocorit în fel de fel de filme, 
producţii cinematografice, documentare cinematografice, 
piese de teatru, ziare, pe stradă, femeia albă este prezentată 
ca o desfrânată lipsită de cel mai elementar simţ moral, care 
trăieşte şi practică împerecheri animalice, este umilită de 
negri, musulmani şi un trib exclusivist ajuns la conducerea 
lumii. Miliarde de reviste porno-erotice prezintă femeia albă 
ca pe o curvă, milioane de bordeluri, mai mult sau mai puţin 
legale, o exploatează, milioane de producţii cinematografice o 
prezintă ca pe o depravată de care poţi să uzezi cum pofteşti, 


BUNA VESTIRE nr. 98 — 100/2005. 


şi această femeie nu se revoltă că este astfel tratată, nu luptă 
pentru „drepturile femeii” albe ci pentru a femeii musulmane sau 
negroide. Nu realizează starea ei, exploatarea şi batjocura la care 
este supusă în numele „Jibertăţii”. Femeia negroidă, musulmană 
procreează zeci de copii, femeia albă, ajunsă marfă de exploatat, 
cere pentru ea, îndemnată de mass-media stăpânită de tribul 
exclusivist, „dreptul” la avort, la „amor liber”, la muncă în uzină şi 
birouri, la practicarea prostituţiei, la traiul în concubinaj etc. Nu-i 
trebuie să fie doamnă peste cămin creştin, măritată cu un alb, ci 
slugă la patroni hapsâni, sclavă în bordeluri afro-asiatice, nevastă 
de musulman şi negru, fotomodel de revistă porno, actriţă porno, 
practicantă de amor pervers etc. Te întrebi cum de a putut fi astfel 
pervertită mintea unor creştine albe? A bărbaţilor albi? Aşa cum 
mă întrebai mai sus cum este posibil ca „mass-media din 
România, conducătorii ei să îndrume tinerii şi tinerele să-şi ia 
lumea-n cap şi să abandoneze neamul, ţara, menirea de a 
conserva această naţiune, tradiţia, ortodoxia? La aceste multe 
întrebării criminalii stăpâni ai mass-media „pot da un răspuns. 
Dar, nu-l vor da niciodată. Ba, din contră, îl vor ascunde şi vor 
milita mai departe pentru răspândirea imoralităţii şi a non- 
valori ca fiind moralitate şi valoare. De ce? Numai Domnul ştie. 


Gigel ROMÂNUL 


BUNA VESTIRE 


Editor: Fundaţia Română pentru 
Cultură şi Educaţie „BUNA VESTIRE” 


Consiliul Fundaţiei: 
Doru MIHAIL — preşedinte; 


George URSA — secretar general. 


Redacţia: 


Fondator: Simion Ghinea — Vrancea 


Redactor şef: George URSA; 
Publicist comentator: Doru MIHAIL; 
Corector: Ionică ILIUŢĂ. 


Culegere texte: Elena SORA, George 
URSA. 


Tehnoredactare: Elena SORA, George 
URSA 


Corespondenţă: RevistaBunaVestire Qyahoo.com 
Administraţia: 021 / 4241550. 


Tipărit la Tipografia Editurii ELISAVAROS, str. 
Luduş nr. 32, Bucureşti 


* Materialele neacceptate, pentru publicare, nu 
se restituire; 
* Opiniile exprimate în articole aparțin autorilor. 


ISSN: 1453 — 5602