Revista Fundatiei Buna Vestire anul XIII, nr. 86-87, sept. — oct. 2004

GÂNDURI DE ZIUA CĂPITANULUI 


Corneliu Codreanu nu iubea oratoria. 

Nu-i plăceau vorbele multe — pentru că, omul nu-şi 

arata virtutea, curajul şi priceperea prin ceea ce spune 
ci prin ceea ce face. 
. Există însă un text ceva mai consistent, scris de el, 
in ce priveşte democraţia. Dar înainte de a-l copia spre 
cunoaşterea celor care nu l-au citit sau l-au uitat — vom 
face o incursiune, cu ajutorul lui Jacqueline de Romilly — 
profesoară la Colege de France, care, în 1975, a 
publicat în colecţie SAVOIR - un studiu intitulat: 
„Problemes de la democratie grecque ca să aflăm că 
între gândurile  Căpitanului şi realităţile sistemului 
democratic — nu doar de azi ci de totdeauna — există o 
concordanţă surprinzătoare. 

De pildă, în capitolul intitulat — de cercetătoarea 
franceză — ORBIREA POPULARĂ, care, în exergă, are o 
frază ce-i aparţine lui Pindar şi care sună astfel: „cu cât 
este mai mare mulţimea, cu atât are inima mai oarbă” — 
„fenomen care transformă colectivitatea de oameni cu 
bun simţ într-o mulţime oarbă ce aparţine tuturor 
vremilor. Chiar în democraţiile moderne este posibil ca 
prin unificarea informaţiei şi — adăugăm noi - prin 
acapararea mijloacelor de diseminare a acestor 
informaţii -— amploarea propagandei plus efectul 
exercitat de sondaje, ne dau o idee de ce se poate 
întâmpla când 1. 000 de persoane strigă, râd şi se 
antrenează unii pe alţii”. 

Iar dacă Tucydides vorbea despre cei ce, de frică nu 
îndrăznesc să intervină în luarea deciziilor începe cu 
enumerarea unei dileme: „ar putea să pară just ca 
fiecare să participe cu un vot la guvernarea ţării; dar 
pare să fie un lucru primejdios pentru că nu posedăm 
competenţă egală”. 

Aşa s-a declanşat, la Atena, critica sistemului iniţial, 


poporul este ignorant la care, apoi, s-au adăugat 
experienţe care au scos la iveală pasiunile violente ale 
acestuia. 

să nu uităm că prin „ignoranţă” grecul înţelegea şi 
prostie, şi absenţa judecății dar şi ignoranţa propriu zisă 
ceea ce, ne spune Plutarh — l-a determinat pe 
Anacharsis să constate cu surpriză că „la greci dacă cei 
abili vorbeau, ignoranţii hotărau”. 

Lucru ce se reflectă în Constituţia Atenienilor unde 
am putea citi următoarea frază care, mi se pare, că 
este în continuare valabilă mai peste tot în lume: „In 
popor rezidă în cel mai înalt grad prostia sau ignoranţa 
— cuvântul grec este AMATEON 


BUNA VESTIRE 


PERIODIC AL FUNDAȚIEI ROMÂNE pentru CULTURĂ şi EDUCAȚIE „BUNA VESTIRE”/an XIII, nr. 86 
- 87, sept. - oct. , 2004; 16 pag. 


la început pe plan teoretic — susţinându-se ideea că . 


Adică „indisciplină şi răutate” însoţită de această 
explicaţie: „sărăcia împinge spre comportări ruşinoase iar 
lipsa de educaţie ca şi prostia sau (ignoranţa) provin pentru 
un anumit număr dintre oameni din lipsa resurselor”. 

Lucruri ilustrate din plin de situaţia existentă azi pe 
întinderea patriei noastre — unde oamenii sunt chemaţi să 
voteze electronic dar îşi scriu în palmă numele celui ce ar 
trebui votat, unde o carte costă cât un sfert din salariul 
unui profesor pe o lună etc. 

Concluzia coincide cu cea a Căpitanului: „nu este bine 
să laşi tuturor dreptul de a lua cuvântul sau să participe la 
deliberări; acest rol trebuie să fie rezervat celor MAI BUNI 
şi mai AVIZAŢI”. 

Profesoara Romilly — deşi crede că nu trebuie mers 
până la disprețul demn într-o comedie sau un pamflet — 
recunoaşte că „există o obiecţie esenţială şi gravă în ce 
priveşte principiul democratic: în cele mai echitabile 
dezbateri asupra calităţilor diverselor regimuri politice — 
incompetenţa constituie argumentul esenţial. 

Lucru afirmat şi de Euripide care afirmă că alături de 
absenţa educaţiei — şi deci a competenţei — intervine şi 
absenţa răgazului „primejdia democraţiei fiind determinată 
de puterea pe care o au oratorii interesaţi, linguşitori — 
pentru că masa, incapabilă să gândească corect nu ar 
putea conduce cetatea pe drumul dreptăţii. 

In plus, ca să ne putem instrui avem nevoie de timp — 
iar unui sărman muncitor nu-i ajunge ziua întreagă ca să-şi 
câştige pâinea necesară vieţuirii. 

„Mulțimea este redutabilă când şefii săi sunt perverşi. 
Dar când se găsesc unii buni deciziile ei sunt mereu bune. 


(continuare în pag. 2) 
Doru MIHAIL. 


Articolele numărului 86 — 87 / 2004: 


* Reînregistrarea Partidului „PENTRU PA- 
TRIE"”(C. IULIAN): pag.4,6; 


* Teroarea zilelor noastre (Celsius jr.): pag. 
e Pi Moţ 

* Structura Minciunii (Paul Spiru MICHAIL);: 
pag.5,8; 


"* Moş Teacă, reformatorul... (Juvenal jr.): 
pag. 10, 11. 


pagina 2 
(urmare din pag. 1) 


* (GÂNDURI...) Din nenorocire democraţia - prin 
principiul său — favorizează demagogia şi îi încurajează pe 
linguşitori. 

Cuvântul „demagog” care. iniţial vroia să zică 
poporului” ia un sens peiorativ pe care-l poartă şi azi, 

Pentru că reacţiile populare — îi cităm pe Tukydides — 
sunt iraționale, sentimentale şi excesive. 

Poate fi linguşit cu cifre — dacă alături de aceste cifre 
apar promisiunile; poţi să o faci cu acte — procurându-i 
satisfacţia imediată care-i compromite viitorul — (în loc să-l 
trimiţi să muncească îl trimiţi în „şomaj tehnic” sau îl 
pensionezi prematur). A-l linguşi înseamnă să-i promiţi ceea 
ce îşi doreşte. Şi chiar să-i dai — pentru că alţii vor fi 
condamnaţi să plătească cheltuielile nesăbuite ale unui 
guvern incompetent. 

Remediile propuse nu diferă întru nimic de cele propuse 
de Mişcarea Legionară: - să stimulezi luciditatea 
concetăţenilor; 

- să le faci educaţia (citeşte în cărţulia şefului de cuib 
cum se făcea educaţia în aceste organizaţii); 

- să alegi calea, este adevărat mai dificilă, a unor 
adevărate REFORME. 

Iar în fruntea treburilor să fie propulsaţi cei mai capabili. 

In locul egalităţii se propune principiul unei competiţii 
deschise tuturor — ţintind aceasta scoaterea la iveală a celor 
de valoare — altfel spus, cu vorbele unui alt gânditor 
atenian -— „egalitatea trebuie să se combine cu inegalitatea 
meritelor pentru că ceea ce contribuie cel mai mult la buna 
organizare a cetăţii este faptul că între două egalităţi a 
căror existenţă se cunoaşte şi dintre care una distribuie 
aceeaşi cantitate tuturor şi alta fiecăruia ceea ce i se cuvine 
— nu trebuie ignorată CEA MAI UTILĂ. Aceea care dă 
acelaşi lucru şi bunilor şi răilor trebuie înlăturată ca 
NEDREAPTA; să alegem pe cea care-l onorează sau 
pedepseşte, pe fiecare, după ceea ce merită”. 

Niciunde oile nu-şi aleg prin vot ciobanii şi câinii de 
pază; şi nu trăgând la sorţi dintr-o mulţime inegal pregătită 
putem asigura judecători drepţi ci desemnând pentru 
fiecare sarcină pe cei mai cinstiţi şi mai competenţi. 

Intr-o lume materialistă — ce se închină atotputerniciei 


„şef al 


tehnicii şi se prosternează în faţa viţelului de aur — susţinea . 


Baudelaire — sunt demni de respect POETUL, PREOTUL şi 
SOLDATUL. In felul lor fiecare încarnează - de fapt — 
simbolul idealului, jertfei şi dezinteresului — virtuţi fără de 
care oamenii ar fi condamnaţi să „trăiască şi să gândească 
precum porcii”. 

Nu trebuie să ancorăm steaua noastră de un om — oricât 
de mare ar fi el, ci de loialităţi, convingeri religioase sau 
filosofice perene. 

Dar ATUNCI CAND OMUL DEOSEBIT de care ne-am 
apropriat poartă în raniţa lui convingeri ce pot lumina 
drumul nostru prin această lume fragilă, trecătoare şi 
uneori părând fără sens, atunci înseamnă că l-am întâlnit 
pe CORNELIU ZELEA CODREANU şi ne putem axa drumul 
călăuziţi de steaua polară a învăţăturii lui. 

Inchisoarea îţi descoperă atât faţa sublimă cât şi cea 
mizerabilă a omului, umilirea şi laşitatea concomitent cu 
generozitatea, demnitatea şi solidaritatea. “Există, întru 
luminarea acestei afinități a mărturiilor — care nu pot fi în 
nici un caz părtinitoare — ale unei evreice Lena Constante 
care a fost ocrotită de legionarele închise împreună cu ea. 
lar legionarele erau şi ele construite şi ghidate sub semnul 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004 


Căpitanului. : 
Misterul legiunii lui Corneliu Codreanu este asemenea acelei 


„Jegiuni străine” care deşi creată din motive de utilitare — evitare 
dezastrului ce s-ar fi produs (şi s-a petrecut) în urma invaz i 
comuniste, ameliorarea vieţii politice şi construirea României UI 
- a secerat un ideal ce participă la grandoarea aventurii umane = 

A ales legile nescrise ale moralei, s-a ridicat împotriv, 
politicienilor şi demagogiei — totul fiind o invitaţie la Curaj, speranţă 
şi faptă; deschideţi paginile cărţii lui — din nefericire neterminată — 
care ne vorbesc despre un tânăr care se duce să-şi facă studii 
peste mări şi ţări; fără bani, fără pile, fără rude. Urmăriţi destinul 
unui băieţandru care se duce pe front — în timp ce atâţia alţii — 
atunci ca şi azi — au făcut „totul” ca să-şi ascundă laşitatea 
neputința sub fustele mămicilor, sau în portofelul lui tătuțu 
„dipotat” sau senator, şi veţi găsi, in ceea ce ne-a lăsat Scris 
Căpitanul motive ca să acţionăm, să sperăm şi să credem că nici 
moartea lui, nici a tuturor celorlalţi, asasinați de-a lungul Şi de-a 
latul ţării nu este inutilă. 

Şi veţi ajunge la convingerea exprimată cândva de Conrad: 
„lumea temporală stă pe câteva idei foarte simple — atât de simple 
încât ele trebuie să fie tot atăt de vechi ca şi ea: credinţa că binele 
este mai valoros decât răul, că loialitatea învinge micimea. iar 
curajul laşitatea”. 

Şi mai ales că fidelitatea încarnează valoarea pe această lume. 

Iar de veţi fi obosit din pricina relelor acestor lumi deschideţi 
cartea lui Ion Ioanid şi recitiţi ultimele pagini: 

- „deşi nu am fost LEGIONAR nu a fost pentru mine onoare mai 
mare de cât atunci când Securitatea - (pentru a-l pedepsi mai 
aspru) — m-a trecut în rândul legionarilor”. y 

Iar aceşti legionari sunt cei care s-au împlinit la îndemnul, 
învăţăturile şi sprijinul Căpitanului. 

De aceea pentru noi TRĂIASCĂ LEGIUNEA şi CĂPITANUL nu-i 
doar un salut ci recunoaşterea unei perenităţi. 


VREMURI CIUDATE 


Aparent, trăim vremuri întoarse pe dos. Albii, creştini, duc război 
îndârjit contra Islamului în Orientul Mijlociu şi Apropiat şi în acelaşi timp 
permit imigrări masive de musulmani în Europa şi America de Nord, 
teritorii ce le sunt rezervate. Cum este posibilă o asemenea miopie? 
Cum este posibilă a asemenea dezastruoasă politică pe termen lung? 
Cum să permiţi o asemenea imigrare de musulmani? Ăştia plodesc ca 
iepurii. Au 5-6 neveste şi pe toate la pun la puiat. Unde mai pui că 
răpesc albele şi le islamizează şi le pun la plodeală, îşi îmbunătăţesc 
rasa lor băloasă. Atunci, ce rost are războiul dus de SUA acolo? Politica 
pe care o duce SUA acolo seamănă cu jocul unui copil inconştient într- 
un cuib de viespi sau bărzăuni. Unde s-a mai pomenit o asemenea 
prostie? Sau, spre exemplu, România! Ea are „Ofici/ Pentru Migrarea 
forței de Muncă. Adică, românii (de ambele sexe) sunt ajutaţi să o 
întindă din România, cei mai tineri, cei mai apți, cei mai dotați, cei mai 
frumoşi. Se face propagandă neîntreruptă, prin toate mijloacele de 
informare în masă, prin tot soiul de emisiuni radio-tv (dar mai cu seamă 
TV) tineretul dotat şi bine pregătit profesional este îndrumat să plece în 
lumea largă „să se realizeze”, „să câştige bani”, guvernanţii fac lobby 
pentru plecarea românilor. În locul lor sunt aduşi negri, musulmani, 
chinezi, se insistă pe lângă evrei să vină în România să ocupe posturi 
înalte în mass-media, în bănci, în afaceri, în profesiile artistice, sunt 
promovați în dușmănie în facultăți, licee, peste tot, ţiganii. Cum poate fi 
numită o asemenea politică? Crimă. contra naţiunii române în cazul 
nostru, crimă contra rasei albe la nivel global, Ce să mai vorbim de 
încurajarea fără precedent a mixturii rasiale. Dar numai în cazul rasei 
albe; numai ea este încurajată la a se autonimici. Vreau să văd în 
mass-media propagandă pentru încrucişarea dintre evrei şi negri, dintre 
arabi şi negroizi. Nu vei întâlni aşa ceva. Curând va veni o vreme 
când guvernele aservite ale popoarelor rasei albe vor interzice 
căsătoria unei albe cu un alb. Nici 20 de ani nu vor trece şi poate 
peste alţi 20 de ani creştinismul va fi interzis prin lege. (Mustafa ben 
Gurion-Makejumba) 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004. 


TEROAREA ZILELOR NOASTRE 


Inscripția de pe monumentul, candelabrul cu 
7 brațe, din curtea Templului Coral (str, Sf. 
Vineri nr. 9, Bucureşti): În amintirea celor 400. 
000 de evrei ucişi de fasciştii germani, români şi 
unguri etc. 

Am în mână o carte superbă; din toate punctele de 
vedere: hârtia, tiparul, legătura, titlul, ideile, şi, mai ales, 
valoarea exemplară a lucrării publicate la Bethlehem 
(Leigh University Press) şi London (Associated University 
Press). Un adevărat model pentru toate celelalte 
neamuri, naţii şi state care au suferit din pricina, în 
timpul şi din cauza ultimului război mondial. 

Aşadar şi pentru poporul român. 

Semnătura cărţii: doamna Harriet L. Pamat, profesor 
emerit la Departamentul de limbă şi literatură străină 
(Leigh University), cea care a predat ebraica şi cursuri 
asupra Israelului precum şi prelegeri despre literatura 
evreiască în America precum şi asupra literaturii 
holocaustului. 

În plus, a fost cofondatorul programului de studii 
iudaice şi fondatorul seriilor „Jewis Coloquia”, dar şi 
coordonatoarea săpăturilor arheologice de la Tel Akka. 

Activitatea doamnei HL Pamat este, în întregul ei, 
exemplară pentru ceea ce trebuie să fundăm, să 
organizăm, să studiem şi să facem cunoscut întregii lumi 
în ceea ce priveşte „holocaustul“ prin care a trecut 
poporul român începând cu 1938 şi până azi. 

Cartea -— existentă la Institutul Cultural American de la 
Bucureşti este pusă sub vorbele profetului Isaia care 
afirmă că va exista o lume în care nici o „naţiune nu 
trebuie să ridice sabia împotriva altei naţiuni” şi se 
justifică, susţine autoarea, pentru că „trei umbre largi — 
depresiunea economică -(probabil cea din anii 30 ai 
secolului trecut), decimarea (?) a 6 milioane de evrei şi 
lupta ce a urmat pentru crearea şi construirea unui 
cămin poporului evreu mi-au adumbrit copilăria, 
adolescenţa şi maturitatea”. 

Tar din mărturiile scrise ale celor trei umbre doamna 
Parmat a ales „cele mai valoroase dintre scrierile vremii 
noastre deoarece ele pe lângă istoria pe care poezia o 
spune, scrisul poeţilor devine o obligaţie morală în ce 
priveşte compensarea,  catarsisul, răscumpărarea, 
chemarea insistentă a sensibilităţii umane, rezistenţa la 
brutalitate şi apelul pentru eliminarea indiferenţei şi fugii 
în faţa consecinţelor”. 

Şi de aceea noi socotim cartea doamnei Parmat drept 
un model pentru România: exact aceleaşi „isprăvi” care 
au întristat lumea evreiască în anii războiului au bântuit 
timp de 50 de ani lume românească. 

Dar spre deosebire de poezia holocaustului care a fost 
scrisă „post-festum”, ca să zicem aşa, cea a gulagului 
românesc a fost creată în condiţii tehnice cu totul 
deosebite — uneori „hârtia” fiind memoria fabuloasă a 
unui tânăr care aflat într-o celulă alăturată celei în care 
se afla, „în lanţuri”, Radu Gyr, prelua versurile și le 
retransmitea restului puşcăriaşilor; alteori se folosea 
drept hârtie săpunul; alteori un muc de creion pitit cu 
mare grijă era cerneala etc. 

Iar poeţilor li se crease un climat cu totul excepţional: 


pagina 3 


Este adevărat că ei nu au avut nefericirea gazării; Ciclon 
B costa scump, se fabrica la Bayer şi noua putere „socialistă” 
nu-şi putea permite aşa ceva. De abia reuşea, de revelion, 
de pildă, să asigure haine şi scurte de vizon soțiilor şi 
amantelor tovarăşilor conducători de partid şi de stat (din 
care 60% erau evrei; n. red.). 

Fiind aşadar săraci au decis ca pentru „duşmanii 
poporului” să se folosească o armă mai lentă dar mai sigură: 
înfometarea. 

Dar înainte de a continua paralelele dintre „holocaust”-ul 
cântat de cei patru poeţi şi cel suportat de neamul românesc 
va trebui să ne înţelegem într-o chestie semantică: termenul 
îşi are rădăcina în cuvântul ebraic „SHOAH” — care înseamnă 
sacrificiul animalelor oferit pe altarul Templului din Ierusalim 
(ardere de tot a animalului) — care, însă, nu sunt mâncate ci 
arse până la transformarea în cenuşă. 

Ce făceau apoi, preoţii, cu cenuşa nu ştiu. 

În schimb, afirmă autoarea, termenul nu ar trebui extins 
şi la alte întâmplări asemănătoare deoarece acest lucru ar fi 
„nedemn pentru Dumnezeu şi pentru noi“(„unworthy for God 
and of Us”), 

De aceea suntem datori pentru „asaltul impotriva 
poporului român” (cum numea Elie Wiesel „asaltul naziştilor 
contra evreilor”) un alt termen. 

Nici cel de „gulag” nu cuprinde şi nu îmbrăţişează cum se 
cuvine ceea ce s-a întâmplat între 1945 şi 1989 — plus 
epilogul ce se află în plină desfăşurare. 

Îi vom spune — sau vă propunem să-l botezăm -— 
„ANTIROMANISM!” 

Se justifică acest lucru? 

să cercetăm împreună niscaiva informaţii: în 2001 a 
apărut la. Chişinău (Editura „Cartier”) o carte intitulată: 
TORTURA PE ÎNŢELESUL TUTUROR, semnată de Florin 
Constantin PAVLOVICI. 

La pagina 74 găsim următoarea statistică: „Pierderile 
României în cel de al doilea război mondial au depăşit 300. 
000 de morţi: 174. 000 pe Frontul de Est şi 167. 000 pe cel 
din Vest; după încheierea păcii au avut de suferit peste 2. 
000. 000 de persoane reţinute, anchetate, condamnate prin 
sentinţe judecătoreşti, condamnaţi administrativ, internaţi în 
colonii de muncă sau clinici psihiatrice, deportaţi etc. 

Dintre ei 300. 000 au pierit în lagărele de exterminare. 

Pedepsele aplicate deţinuţilor au variat între 3 şi 25 de 
ani,. Pentru simplificare — lăsând de o parte condamnările la 
muncă silnică pe viaţă sau la moarte şi dacă am accepta că 
media condamnărilor a fost de 10 ani atunci vom obţine 20 
de MILIOANE de ani pentru totalul deţinuţilor politici. CIFRA 
GEOLOGICĂ. La scara evoluţiei umane de 40 de ori mai mult 
de cât paleoliticul, mezoliticul şi neoliticul luate împreună. 
Performeri: judecătorii militari”. (Oare ce naţionalitate au 
avut? NU de alta, dar tare se face caz în România de ea? ; n. 
red.) 

Dar autorul uită efectele secundare ale detenţiei celor 2 
milioane de români: fiecare dintre ei era legat de cel puţin 2- 
4 români (rude, mamă, tată, copii, nepoți, iubite, camarazi 
etc.) care deveneau — fără nici o cercetare „fii sau fiice de 
năpârci”, „legionari” = sau „doar pui de legionari”, „moşieri”, 
„burghezo-moşieri”, „intelectuali laşi”, „chiaburi” etc. 


(continuare în pag. 15) 
Celsius jr. 


nimicirea fizică şi distrugerea psihică. 


pagina 4 
REÎNREGISTRAREA Partidului „PENTRU 
PATRIE” 

Consider util să informez membrii şi simpatizanți 
Partidului „PENTRU PATRIE” (şi, evident, cititorii noştrii) 
despre modul în care s-a făcut reînregistrarea acestei 
formaţiuni politice conform noii legi a partidelor politice, 
Legea nr. 14/2003. 

Această lege impune depunerea la Tribunalul 
Municipiului Bucureşti a următoarelor documente: 

a). cerere de înregistrare, semnată de conducătorul 
organului executiv al partidului politic şi de cel puţin 3 
membri fondatori, care vor fi citați în instanţă; 

b). statutul partidului; 

Cc). programul partidului; 

d). actul de constituire, împreună cu lista 
semnăturilor de susţinere a membrilor fondatori; 

e). o declaraţie privitoare la sediu şi la patrimoniul 
partidului; 

f). dovada deschiderii contului bancar. 

Dintre toate aceste documente, o dificultate majoră 
ca volum de lucru o constituia lista semnăturilor de 
susţinere care trebuia să cuprindă cel puţin 25. 000 de 
persoane, domiciliate în cel puţin 18 judeţe ale ţării şi 
Municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de 
persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi 
Municipiul Bucureşti. 

Imediat după publicarea legii în Monitorul Oficial al 
României (17 ianuarie 2003) Partidul „PENTRU PATRIE” 
: a declanşat acţiunea de întocmire a acestor liste şi 
înaintarea lor la Centru. Deoarece în primele luni ale 
anului 2003 vremea a fost nefavorabilă deplasărilor în 
teritoriu a organizatorilor, care în bună parte erau foşti 
deţinuţi politici trecuţi de 70 de ani ca vârstă, abia în 
luna decembrie 2003 acest document împreună cu 
celelalte au putut fi înaintate Tribunalului Municipiului 
Bucureşti. 

Astfel. în ziua de 16 decembrie 2003 delegaţia 
Partidului „PENTRU PATRIE” a depus la Tribunalul 
Municipiului Bucureşti dosarele impuse de lege. 

Listele de susţinători au alcătuit numai de 7 dosare, 
totalizând 26. 490 semnături. 

Tribunalul Bucureşti a repartizat cererea Secţiei a V- 
a Civilă (Dosar nr. 51/P/2003) cu termen de judecată 
08/01. 2004. 

La această înfăţişare reprezentantul Ministerului 
Public a solicitat modificarea unui articol din statut (art. 
2). Pentru realizarea acestei „neconformităţi” instanţa a 
fixat un nou termen în ziua de 29/01. 2004. De această 
dată, acelaşi reprezentant al Ministerului Public a mai 
solicitat o modificare la statut (art. 1) deşi acesta putea 
fi cerută de la prima ședință. S-a fixat un nou termen pe 
data de 5 februarie 2004 când, în sfârşit, a fost adoptată 
hotărârea de acceptare a cererii şi înregistrarea 
Partidului „PENTRU PATRIE” în Registrul Partidelor 
Politice. 

A urmat o perioadă de aşteptare pentru redactarea şi 
comunicarea oficială a sentinţei, care a venit abia pe 
29/03. 2004, cu menţiunea „cu drept de contestaţie” în 
5 zile. 

În ziua de 29/04. 2004, deci peste o lună, la 
insistenţele noastre pentru a obţine pe sentinţă 


|... III III ea 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87/2004 


menţiunea „definitivă şi irevocabilă” grefa Tribunalului 
Bucureşti ne. scrie pe hotărâre „cu contestaţie înregistrată la 
data de 09/02. 2004, contestaţie formulată de „PSD pţ, ŞE și 
OS mai B'. 5 

Conform noii legi a partidelor politice nr. 14/2003 art. 21 
orice :contestaţie trebuia soluționată cel mai târziu până | 
data de 24 februarie 2004, iar noi ne aflam acum în 29 
aprilie 2004. 

Fiindcă Partidul „PENTRU PATRIE” susţine statul de drept 
şi respectă fără rezerve Justiţia şi actele ei, am considerat că 
nu trebuie să ne adresăm forurilor internaţionale şi nici să 
facem caz în presă de această nedreptate ce ni se făcuse 
Justiţia trebuie să rămână un aliat şi un sprijin al nostru pe 
viitor. 

Delegații noştri au încercat astfel pe cale amiabilă, în 
repetate rânduri, să sensibilizeze Grefa Tribunalului Bucureşti 
pentru a trimite cât mai grabnic cu putință dosarul Partidului 
„PENTRU PATRIE” la Curtea de Apel Bucureşti care urma să 
judece contestaţia. Greşeala care s-ac omis a fost că 
delegatul oficial al nostru nu a făcut această sesizare în scris, 
pe care să o înregistreze şi să o susţină într-o audienţă la 
preşedintele sau vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, 

Această precizare pe care o fac nu trebuie înţeleasă ca un 
reproş la adresa cuiva, ci ca elementele tinere, lipsite de 
experienţă, antrenate de Partidul „PENTRU PATRIE” pentru 
prima dată într-o astfel de acţiune, să înveţe din greşeli ca 
să nu le mai repete în viitor. 

Personal, fiind plecat în această perioadă prin ţară pentru 
pregătirea Alegerilor Locale, revenind în Bucureşti pe data de 
29/04. 2004, constatând că situaţia juridică a reînscrierii 
Partidului „PENTRU PATRIE” se afla în impas, împreună cu 
un camarad (scriitorul George URSA) am pornit acţiunea de 
deblocare a situaţiei. 

In ziua de 3 mai 2004 ne-am prezentat la preşedintele 
Tribunalului Bucureşti cu o cerere scrisă prin care sesizam 
regretabila întârzâiere a trimiterii dosarului Partidului 
„PENTRU PATRIE” la Curtea de Apel pentru judecarea 
contestaţiei şi luarea de urgenţă a măsurilor legale, mai ales 
că în ţară începuse deja depunerea candidaturilor pentru 
Alegerile Locale, iar reprezentanţilor noştri li se refuza acest 
drept pe motiv că hotărârea de acceptare a cererii de 
înregistrare nu era „definitivă şi irevocabilă”, 

Obţinând o rezoluţie favorabilă scrisă pe cererea noastră, 
ne-am deplasat în aceeaşi zi la Curtea de Apel Bucureşti cu o 
altă cerere scrisă în care prezentam situaţia şi solicitam 
judecarea cazului în regim de urgenţă. Pe cererea noastră 
înregistrată sub nr, 1599 din 03/05. 2004, vicepreşedintele 
Curţii de Apel Bucureşti a pus de asemenea o rezoluţie 
favorabilă, 

Astfel, în ziua de 05/05. 2004 se judecă de către Secţia a 
IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti contestaţia formulată de 
„Partidul Solidarităţii Democrate pentru Şanse Egale şi o 
Societate mai Bună! impotriva sentinţei nr. 12/05./02. 2004 
pronunțată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a Civilă în 
Dosarul nr. 51/P/2003. 

Contestaţia a fost respinsă „ca netimbrată”. Astfel, 
Sentința Civilă nr. 12 a Tribunalului Bucureşti a devenit 
definitivă şi irevocabilă. 

24/05, 2004. 

c (continuare în pag. 6) 
Preşedinte al Partidului „PENTRU PATRIE, C. IULIAN 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004. 
STRUCTURA MINCIUNII 


Pentru că ne-am propus ca începând cu acest număr 
revista noastră va analiza o serie de texte-articole de 
revistă, eseuri, memorii, pseudo-documente etc. am 
socotit necesar ca „prefața acestor viitoare texte să 
înceapă cu lucrarea polonezului Piotr Wierzbicki publicată 
în Polonia în 1987 sun titlul „STRUKTURA KLAMISTVA” şi 
tradusă în româneşte în 1996 de Constantin Geambaşu 
(Editura Nemira, prefaţă de Bogdan Ficeac). 

Cum ţara autorului a fost supusă — ca şi România — 
unuia dintre cele mai agresive, distrugătoare şi anti- 
umane regimuri. politice fără seamăn în secolul trecut, 
tehnologia şi comportarea torţionarilor şi a slugilor 
acestora -— (ziarişti, poeţi, scriitori, ciripitori, „oameni de 
bine”, filatori etc.) au avut ca armă fundamentală 
MINCIUNA, 

Şi aşa cum vom vedea „structura” acesteia a fost 
aceeaşi în Polonia ca şi în România. mai mult, cel puţin la 
noi, MINCIUNA continuă să fie folosită de la cel mai 
„înalt nivel”, de la cei mai vestiți activişti reactivaţi gen 
Iliescu, Năstase, Pleşiţă, Răzvan, Dinu şi toate murăturile 
lor, până la sugarii partidelor comuniste — precum Ponta, 
Sârbu etc, 

Structura minciunii arată monstruoasa construcţie a 
răului — scrie traducătorul în prefața acestei cărţi — 
document fundamental pentru a înţelege atât trecutul 
dar — şi, mai ales, prezentul, 

„Este o construcţie pe care au înălţat-o armatele de 
funcţionari  disciplinaţi ai propagandei (tip Dâncu) 
hoardele adepților îmbuibaţi ai carierei facile (gen 
Vanghelie, Bebe Ivanovici, Mischie, Oprişan etc.). 

Din „cuvântul înainte”, semnat de autorul acestei cărţi 
cităm: „niciodată minciuna nu a dispus de eşaloane atât 
de numeroase de falsificatori; niciodată nu a avut în 
stăpânirea sa popoare atât de multe, atât de numeroase. 
SECOLUL 20 ESTE SECOLUL MINCIUNII (Este secolul 
minciunii rafinate; îl împrejmuieşte pe la spate, pe om, 
cu zaplazuri, îi suceşte minţile în mod viclean, îi creează 
capacitatea, starea, pasiunea de a numi, de la sine, 
negrul-alb, de a recunoaşte în mod spontan că doi plus 
doi fac CINCI). 

Pentru că „minciuna modernă constă în manipularea 
celuilalt” iar „marele imperativ etic — „să minţi” — se 
vădeşte neputincios. Şi atunci, se întreabă Piotr 
Wierzbicki — „nu există nimic care să ne apere de 
minciună?” 

Ba da: EXISTĂ susţine polonezul, 

O singură idee, una colosală: „SĂ FII INŢELEPT!” 

Adică „să fii bine informat, să nu te laşi înşelat, să nu 
permiţi să fii manipulat, să depistezi modalităţile prin 
care ajungi la tine procedeele aplicate împotriva ta, 
argumentele cu care eşti ameţit”. 

Sau altfel spus: NU TE LĂSA MINŢIT. 

Este ceea ce va încerca să facă BUNA VESTIRE printr- 
o suită de analize ale încercărilor activiştilor minciunii 
dinaintea şi mai ales din ultimii 15 ani de când libertatea 
a dat posibilitatea unui noian de ţuţări, activişti, politruci 
şi agenţi provocatori să folosească „mocirla minciunii” în 
care „s-au cuplat toate forţele răului din epocile trecute 
cu RĂUL CEL NOU, şi au unit cele mai vaste resurse ale: 


pagina 5 


VICLENIEI, ALE URII, ALE OTRĂVII”. 

Ne vom întâlni cu nume mai mult sau mai puţin cunoscute 
- de la Moses Rosen la Ion Iliescu, de la Zigu Ornea la Carol 
Iancu, de la Marta Petreu la Radu Ioanid şi numeroşi 
„urechişti”, de la Leon Volovici la Florin Mugur — acţionând, 
toţi într-un singur sens; „SA FACĂ DINTR-O MINCIUNĂ 
SIMPLĂ, PRIMITIVĂ, RECTILINIE una COMPLICATĂ, 
ECHIVOCĂ, ÎNTR-O STRUCTURĂ SUBTILĂ, acţionând sub 
deviza: „LIBERTATE”, „CAUZĂ”, „OMENIRE”, „PROGRES” — 
plus nelipsitele lupte: contra ANTISEMITISMULUI, contra 
XENOFOBIEI, contra FASCISMULUI”. 

Despre STRUCTURA SUBTILĂ A MINCIUNII aşa cum este 
văzută de P. W. vom scrie în această predoslovie pentru că 
ea se va întâlni în proporţii importante — deşi nu totdeauna 
egale, în tot ceea ce s-a publicat de haita internaţionalistă 
anti-românească. 

„Sistemele minciunii — susţine P. W. Funcţionează în viaţa 
noastră particulară şi în viaţa noastră intelectuală, în viaţa 
noastră economică, artistică şi în cea publică. Dar autorul 
este preocupat în eseul său de „sistemul minciunii folosit de 
adepţii şi susţinătorii socialismului real în relaţia cu propria 
lor societate, în legătură cu partenerii, cu rivalii, cu 
adversarii, în felul cum se privesc ei singuri”. 

Iar obiectul acestui studiu este. „sistemul foarte amplu 
cuprinzând toate speciile de minciuni folosite de ei, indiferent 
cine le-a născocit şi le-a folosit primul şi indiferent dacă le 
mai foloseşte şi altcineva în afara comuniştilor în apărarea 
altor valori decât socialismul real”. 

„Afirmația marxist-leniniştilor potrivit căruia socialismul işi 
extrage seva din tezaurul întregii omeniri este adevărată în 
raport cu ARTA MINCIUNII”. 

Artă pe care din ziua în care socialismul real s-a aflat la 
putere, cei care o folosesc în interesul acestuia o fac — în 
stratul cel mai profund al minciunii lor — întotdeauna şi 
pretutindeni ÎN ACELAŞI FEL. 

În ce priveşte — aşa cum se va vedea în viitoarele noastre 
texte — vom ilustra „uluitoarea descoperire a acestei cărţi” cu 
cele trei categorii principale ale minciunilor: 

- PRIMA: minciuni din sfera concepţiilor, argumentelor, 
modalităţilor de abordare a adversarilor; 

- A DOUA: minciuni din sfera informaţiilor; 

- A TREIA; minciuni din domeniul creării realităţii. 

Din „prima categorie” fac parte afirmaţii pur şi simplu ne- 
adevărate, demersuri polemice, având drept scop inducerea 
în eroare a opiniei publice prin distragerea atenţiei de la 
conţinutul enunţurilor combătute spre persoana autorului lor, 
precum. şi manevrele intelectuale ce servesc la anularea 
validității normelor morale general acceptate şi a criteriilor 
gândirii corecte faţă de faptele comuniştilor, de sistemul etic 
şi concepţia despre lume a acestora”. 

(Doar două exemple: Mircea Eliade este — ne spun hăitaşii 
mai sus amintiţi — „autorul Auschwitzului!”); „legionarismul 
este marcat de miopie politică şi schizofrenie” — lucruri pe 
care le vom analiza în revista noastră - alături de multe 
altele care vor demonstra una dintre cele „trei mari operaţii 
mentale” bazate pe fals). 

P.W. Afirmă că „operaţia fundamentală a adepților 


iunie, 2004. 
(continuare în pag. 8) 


Paul Spiru MICHAIL 


——— XIII => 


pagina 6 

(urmare din pag. 4) 

* (Reînregistrarea...) . 

Fiindcă nu mai erau decât 3 zile până la data limită 
(08/05. 2004) de depunere a candidaturilor pentru 
Alegerile Locale, am solicitat în aceeaşi zi un Certificat 
de Grefă la Curtea de Apel Bucureşti pentru a-l prezenta 
Grefei Tribunalului Bucureşti, singura împuternicită să 
comunice Biroului Electoral Central legalitatea Partidului 
„PENTRU PATRIE”, astfel ca Biroul Electoral Central, la 
rândul său, să comunice în întreaga ţară, la toate 
Birourile Electorale aprobarea înregistrării candidaţilor 
noştri. 

Când am ajuns cu Certificatul de Grefă la Tribunalul 
Municipiului Bucureşti, acesta îşi terminase programul de 
lucru din ziua respectivă şi judecătoarea de serviciu ne-a 
cerut să revenim a doua zi dimineaţa. Ne-am conformat 
şi a doua zi, la prima oră, cu documentul în mână, di 
George URSA s-a aflat la uşa Grefei. Surpriză: grefiera 
responsabilă cu înregistrarea partidelor politice, afirmă 
că Certificatul de la Curtea de Apel nu poate fi luat în 
seamă şi să aşteptăm să vină dosarul. Nu ne mai 
rămânea altceva de făcut decât să intervenim în aceeaşi 
zi, în scris, la Curtea de Apel pentru a urgenta trimiterea 
dosarului la TMB. În sfârşit, ni se comunică de la Grefa 
[ Curţii de Apel că dosarul PPP a plecat cu un curier la 
TMB, Venim din şos. Olteniţei, unde funcţionează Curtea 
de Apel din nou la TMB sperând că între timp a ajuns şi 
| curierul: aici ni se spune: „V-au minţit, nu au trimis nici 
un dosar!” 

Am stat la uşa Grefei TMB timp de 5 ore în picioare 
aşteptând sosirea dosarului: În sfârşit, către ora 14% 
suntem anunţaţi că dosarul a sosit şi că se va comunica 
Biroului Electoral Central hotărârea definitivă. Era data 
de 06/05. 2004 şi mai erau doar 2 zile până la termenul 
limită de primire a listelor de candidaţi. 

In tot acest timp cât noi umblăm după înregistrarea 
PPP la sediul nostru central se strângeau informaţiile 
privitoare la modul de întocmire a dosarelor pentru 
participarea la Alegerile Locale din Bucureşti. 

Aici a apărut iarăşi o defecţiune de organizare a 
noastră. Pe data de 29/04. 2004 apăruse o lege prin 
care candidaturile trebuiau însoţite de Declaraţia de 
„avere şi de Declaraţia de „Securitate”. 

O parte din membrii noştri care s-au oferit să-şi 
depună candidatura ca primari sau consilieri au luat 
cunoştinţă de această dispoziţie, alţii însă au întocmit 
documentele respective după vechea lege, dând ocazia 
membrilor din Birourile Electorale să le respingă. Mai 
mult, deşi ni se comunicase iniţial că toate declaraţiile 
trebuie scrise de mână, Birourile Electorale refuzau 
primirea declaraţiilor de avere dacă nu erau înaintate pe 
formulare tipărite. 

In seara de 8 mai, printr-o intervenţie telefonică la 
Biroul Electoral Central, reclamând cazul, primesc 

| răspunsul: „Dacă sunt conform legii vor fi acceptate şi 
| declaraţiile olografe!” o parte fiind conform legii au fost 
primite, altele au rămas respinse. 

Lipsa noastră de informare corectă şi de conformare 
la spiritul şi litera legii ne-au creat probleme ce puteau fi 
evitate 

Se impune să învăţăm din cele întâmplate. 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004, 
RĂSTIGNIRI ASCUNSE 


în ciuda atâtor tiranii care au vrut să-l piardă, legionaruj 
şi-a păstrat neintinată conştiinţa şi a ştiut să înfrunte urgia 
până la limita extremă — moartea. 

Servind şi păstrând neştirbită misiunea sa, ca un crâmpei 
de lumină şi nădejde pentru neamul său prin grele Prigoane 
legionarul nu a îngenuncheat şi nu a subscris capitulsri 
crezul său, ducând mai departe în istorie destinele neamului 
său. 

Omul aici pe pământ este ca într-o slujbă ostăşească 
Aşezat între iad şi Dumnezeu, între bine şi rău, vremelnic şi 
etern, vrăjmăşie şi iubire , ispită şi virtute şi bucurii, zilele lui 
sunt date pentru a sluji lui Hristos şi binelui aproapelui. 

E| este asemenea robului care suspină după libertate 
asemenea năimitului care îşi aşteaptă plata. i 

Am strigat şi nimeni nu ne-a auzit. Am fost ucişi în chipul 
cel mai odios, arşi de vii, înmormântați de vii, dar nimeni nu 
ne-a cercetat. 

Peste lupta noastră, peste suferința noastră, peste 
mormintele noastre, falsificatorii de adevăr şi de istorie vor 
să aşeze piatra uitării, piatra de mormânt. Dar legionarii nu 
pot fi scoşi din istorie. 

Zilele unora dintre noi au fost mai grele, s-au depănat 
mai grabnic, firul vieţii lor a fost scurtat de prigonitori. 

Adu-ţi aminte, Doamne, de ei! 

Oameni rătăciţi, ieşiţi din minţi, duşmani ai lui Dumnezeu, 
au luptat cu înverşunare şi aprinsă ură împotriva Crucii lui 
Hristos, înroşind cu sânge nevinovat văzduhul până la Cer şi 
vrând să distrugă valori sufleteşti, au înmulţit Cetele Sfinţilor 
şi a Mucenicilor Neamului. 

O, voi eroi şi martiri, mucenici ai luptei pentru Hristos, care 
aţi urcat vitejeşte Drumul Golgotei  biruind moartea 
pământească între zidurile de sânge ale temniţelor, sau pe 
crestele de foc ale munţilor, călăuziţi de lumina biruitoare a 
Sfintei Cruci aţi trăit zguduitoarea dramă a sfintei chemării, 
răspunzând prezent la supremul apel al Mântuitorului lisus; 
Hristos, întru apărarea sfintei sale aşezări. 

Din carnea voastră răstignită pe lemnul Crucii, sau străpunsă 
de pumnalul trădării şi mişeliei, vor creşte. glorii mari de noi 
mucenici care vor sta. scut în faţa potrivnicului — biruinţă, 
ascunsă când zidul de ură şi mişelie se va prăbuşi. 

Cei care nu au trăit înjosirea zguduitoare, nebunia, cârdăşia 
banditească la care omul era supus fără voia sa şi împotriva 
conştiinţei sale, pentru a-l face complice, refuză să înţeleagă şi 
să primească mărturia noastră. 

Ecouri, cu vaiete răpuse, ca un fior, mă poartă mereu în 
trecut. Se învolbură în suflet aducerile aminte, adâncuri de 
beciuri, cu igrasie şi dejecţii, adâncuri de mină, celule reci şi 
umede, oblonite cu uşi grele şi drugi de fier, mă urmăresc în 
somn, şi umbrele morţilor mei mă neliniştesc. 

O idee se combate cu altă idee. Nu cu cătuşe, nu cu lanţuri, 
nu cu temniţă, nu cu crimă. 

Pentru noi, legionarii, nu a existat mijloc de apărare, şi nu 
există nici azi. 

Unicul judecător va fi Dumnezeu. 

Imi plec fruntea în faţa suferințelor tuturor camarazilor mei 
vii, şi morţi, şi, în genunchi, mă rog, îmi cer iertare. 

Nu am fost mai bun decât ei, 

A Slavă suferințelor — lacrimă de sânge — care va rodi bucurii 
viitoare. 

Slavă morţii celei dătătoare de viaţă veşnică! 


Petru C. BACIU 


BUNA_VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004. 


SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE? 


Răspunsul este un imens NU. nici un scop = oricât de 
drept, de pur, de magnific, de mărinimos, de filantropic, 
de — găsiţi dvs alte atribute — NICI UNUL nu va reuşi să 
ocolească capcana folosită adesea de imbecili ca să-şi 
justifice mai puţin  mârşăvia sufletească cât să-şi 
demonstreze absenţa inteligenţei, înţelepciunii şi bunului 
simţ. Pentru că — acesta-i sensul cuvântului IMBECIL 
tălmăcit nouă de deosebitul filolog Gh. Tohăneanu - de 
la im-bacillus — cel fără baston. Deci  ne-sprijinit de 
calităţile pe care nu se poate sprijini pentru că nu le are. 

Uitaţi-vă în jurul dvs. ca să vedeţi ce-a făcut 
justificarea socotită proverb de oamenii care şi aşa nu 
prea aveau ei o dotare neuronică suficientă pentru o 
comportare demnă de notat — de la Ceauşescu la Iliescu, 
de la Năstase la Hrebe, de la Nicolaescu la Văcăroiu = şi 
lista este atât de lungă încât nu mi-ar fi suficient întregul 
codru al Vlăsiei — pe vremea când era codru -— 
transformat în hârtie, să-i scriu pe toţi. 

Scopurile comunismului? 

De la fiecare după puterile lui, fiecăruia după nevoi; 
dreptate. socială; înlăturarea exploatării omului de către 
om etc. 

Mijloacele? 

Moarte intelectualilor; închisoare cărţilor; eliminarea 
burgheziei, cenzura; tortura; cooperativa „ochiul şi 
timpanul”; stalinismul, maoismul, paukerismul, cele mai 
multe închisori politice din istoria lumii; Pol-Pot şi 
masacrul kmerilor etc. 

Deşi incomparabile “ca efecte nici INCHIZIŢIA 
destinată „măreţului scop” de a-i sili pe oameni să 
meargă pe calea lui Dumnezeu nu a putut demonstra 
insanitatea celebrei vorbe. Dimpotrivă, NICI UN SCOP 
NU JUSTIFICĂ DECÂT ACELE MIJLOACE pentru care nu-i 
nevoie să-ţi ceri scuzi. 

Recent două întâmplări mi-au readus în minte această 
discuţie şi dispută; un vraf de scrisori publicate în presa 
occidentală ( pentru că la noi presa nu publică scrisorile 
cititorilor decât atunci când îl laudă pe Iliescu, Năstase 
sau. alţi ceauşei), scrisori preocupate de problema 
TORTURII; şi cererea pe care am făcut-o CNSAS-ului ca 
să am acces la dosarul ce mi s-a întocmit pe vremea 
când milioane de oameni din această ţară erau urmăriţi 
pentru că nu participau la „realizarea măreţelor scopuri 
ale Congresului al IX-lea reuşită care, după părerea 
organizaţiei de tip specific, trebuiau realizate indiferent 
de mijloace, de costuri şi suferinţe. 

La ce au folosit toate aceste mijloace se ştie: 
„implementarea celui mai mare dezastru economic, 
financiar, moral, demografic, cultural şi spiritual din 
istoria lumii. Care în ciuda afirmațiilor unor senatori — 
precum  paraşutistul politic Pruteanu, NU A DAT 
REZULTATE NICI UNDE ÎN LUME — NICI MĂCAR în China 
pe care o cânta domnia sa pe sticlă la un televizor din 
numeroasele care împânzesc ţara cu surse nu de lumină 
ci de ceaţă murdară. î 3 

Dar nimeni, până acum, nu calculat cât a costat — in 
bani, muncă, aer, lumină, spaţii de magazine, kilometrii 
de microfilm ( În timp ce nu se găseau 2. 500 de metri 
pentru înregistrarea unui spectacol epocal precum 


pagina 7 


REVIZORUL pus în scenă de Pintilie la Bulandra), miliarde de 
file de hârtie — adică nenumărate păduri transformate. în 
hârtie, ca să nu mai vorbim de salariile „organului“, de 
„ciubucurile” adunate de pe spinarea persecutaţilor, de 
puţinii bani plătiţi celor care făceau cea mai ruşinoasă dintre 
meseriile lumii — „ciripitor” etc. 

Ce spun  „servanţii” acestei organizaţii secrete, 
costisitoare, inadecvată României, teroristă, ilegală, 
anticonstituţională — (chiar a Constituţiei plăsmuite de şefii 
lor) etc. 

1. — că a fost patriotică ( când i s-a urcat „patriotismul la 
cap”? ; când era dopată cu consilieri sovietici; când era 
condusă de alogeni (evrei, ţigani, unguri şi „alte 
naţionalităţi”, pe timpul lui Dej, Ceauşescu, Iliescu etc. ?); 

2. — că a îmbogăţit România cu tot soiul de bunuri şi 
bunătăţi (în ce au constat, ce s-a făcut cu bunătăţile etc.); 

3. — că a păzit ţara de activitatea nefastă a spionilor (cum 
îi chema, cui aparţineau, ce rele au făcut, ce nu au putut 
face datorită activităţii antispioniste a „scumpilor” noştri 
antispioni)? 

4. — că nu au făcut „poliţie politică” (dar ce este aia 
„poliţie politică” în ochii apărătorilor Securităţii); 

5. — că au folosit numai mijloace juste, legale, corecte, 
omenoase etc. (teroriştii, cei care au ucis la Timişoara, cei 
care au cărat morţii şi i-au ars aruncându-le cenuşa la canal, 
torţionarii, toţi, absolut toţi erau „extratereştii”?). 

Ce nu spun băieţii? 

Foarte multe lucruri: cum au făcut avere post-decembrie; 
cum au participat la modificările care, se afirmă că ar duce la 
mai binele ţării (deocamdată acest bine este vizibil la un 
număr extrem de limitat dintre cetăţenii ţării mulţi dintre ei 
fiind. chiar resturile, rămăşiţele — şi nu vrem să se înţeleagă 
prin asta gunoiul Securităţii); ce implicaţii au avut în uciderile 
din decembrie 1989; ce în asasinatele şi dispariţiile de după; 
în ce partide au fost distribuiţi şi cum au activat acolo? Etc. 

Şi, în fine, încă două întrebări încheietoare de pluton — 
(se ştie că încheietorii de pluton erau întotdeauna gradaţi): 

- au torturat — DA? NU! F 

- au cantificat binefacerile aduse ROMANIEI în perioada 
1948-1989 comparativ cu costurile? 

Şi două adjuvante: 

- ce rol au avut la Târgu Mureş, Mineriade, şi alte „baluri” 
de acest gen? 

- cum se produc scurgerile din Arhivele SRI? 

Să nu vă imaginaţi că aşteptăm vreun răspuns. 

Dar am scris — nu pentru ipochimenii care au servit cel 
mai abject regim politic din istoria omenirii, unde singurii 
beneficiari au fost doar ei (nu chiar toţi) torţionarii, ci pentru 
cei care sunt dispuşi — nu doar SĂ IERTE - ceea ce este 
acceptabil dar să şi UITE ceea ce este deosebit de grav. 
POPOARELE CARE NU AU MEMORIE SUNT POPOARE 
SUFERINDE DE MALADIA ALTZHEIMER! Pentru că memoria 
este gardianul spiritului! Ș 

Iar consecința cea mai gravă a acestei UITARI este 
prezentă, azi, în comportamentul multora dintre noi: purtăm 
cei mai mulţi în spinare — cum spunea Petre Ţuţea — o blană 
de iepure. Continuă să ne fie frică şi de umbra noastră; 
fiecare şoaptă, fiecare gest aminteşte de torturile trecute. 


dec, 2003. 
(continuare în pag. 8) 
PSM 


o 


ca: ADOR G PIEZIITINOU a 0 i macel pa 


pagina 8 
(urmare din pag. 5) 


* (STRUCTURA...) socialismului real - (tip Iliescu, 
Năstase, Gomulka, Ceauşescu etc.), în scopul adăpostirii 
de orice critică a propriilor minciuni este ANULAREA 
LIMBAJULUI. În acest sistem cuvinte vechi, unanim 
cunoscute şi îmbinări ale lor având tradiţie semantică 
uzuală au căpătat semnificaţii noi, sensurile vechi fiind 


anulate, interzise. 


etc. 


moduri: 


istorică, justiţia, raţiunea etc. 


constrângeri atunci LOGICA 
INVAŢAMANTUL ŞCOLAR ŞI UNIVERSITAR! (?) 


sânul lui Avraam! 


A treia operaţie fundamentală: 


restituirea proprietăţilor etc.) 


Dacă totuşi realitatea le dă brânci şi cad în bot se 
trece la principala axiomă: erorile, infracțiunile, crimele 
ce se pot întâmpla într-o ţară a socialismului real nu sunt 
cauzate de esenţa orânduirii dominante ci exclusiv de 
| abaterile de la aceasta, că orice se va întâmpla vor fi 
acuzaţi numai anumiţi oameni — „duşmanii poporului”, 


„Viperele lubrice”, „călăii popoarelor” etc. 


auxiliare: 


publicate în cartea sus amintită, 


De pildă, vei intra în puşcărie dacă fredonezi 
„deşteaptă-te române”; morala cea adevărată va fi — 
proletară în opoziţie cu „falsa morală burgheză”; nu 
există „mişcare de rezistenţă” - ci una adevărată, a 
partizanilor armatei roşii şi cea a „trădătorilor legionari” 


A doua operaţie: anularea logicii realizată în două 


- raportarea la încredere (doctrina socialismului este 
singura doctrină ştiinţifică; că ea este rezultatul legilor 
ce guvernează lumea etc.) şi raportarea la forţă: 
instaurarea dictaturii proletare este concretizarea a 
tuturor generaţiilor de patrioţi, a fost înfăptuită de voinţa 
poporului, că baza puterii lor o constituie dreptatea 


Iar atunci când demonstrezi contradicţia dintre acest 
mod de gândire şi logică comuniştii afirmă că există 
două tipuri de logică — cea tradiţională, burgheză, şi cea 
dialectică. Şi pentru a nu mai fi supuşi unor atari 
DISPARE DIN 


Sub umbrela logicii dialectice minciuna se simte ca în 


d ANULAREA 
REALITĂŢII: cel care analizează sau apreciază viaţa sau 
elementele ei într-o ţară a socialismului real — precum 
România de ieri şi de azi, trebuie să se bazeze nu pe 
ceea ce se întâmplă acolo cu adevărat ci pe ceea ce 
trebuie să aibă loc în lumina doctrinei, nu pe observarea 
faptelor materiale ci pe deducţia din principiile 
sistemului, nu pe cele întâmplate efectiv ci pe planuri 
sau dorinţe (vezi planurile cincinale, vezi promisiunile 
electorale ale  FSN-FDSdinR, PDSdinR, PSD; vezi 
orizontul 25 al faimosului Iliescu, vezi cele 400 de săli de 
gimnastică în 4 ani din care s-au făcut 100,. vezi 


Alături de axioma principală se adaugă două axiome 


- crimele inegalabile ale trecutului; de pildă ţarismul a 
comis mult mai multe crime pentru că a guvernat mai 
mult. Dar iată că în 1933 a apărut în fosta URSS carte lui 
Saul Uşerovici — PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN RUSIA 
ȚARISTĂ din care reiese că de-a lungul ultimilor 100 de 
ani de domnie a țarilor au fost condamnate la moarte 
ceva peste 6. 000 de persoane - ale căror nume sunt 


PI 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87/2004. 


În timp ce până în 1923 bolşevicii omorâseră 28 de 
episcopi, 1. 219 preoţi, 6. 000 de profesori, 9, 000 de 
medici, 54. 000 de ofiţeri, 260. 000 de soldaţi, 70. 009 i 
poliţişti, 12. 950 de moşieri, 355. 250 de intelectuali, 193. 
290 de muncitori, 815. 100 de ţărani. 

Din CARTEA NEAGRA A COMUNISMULUI reiese că cifrele 
asasinaţilor în toate ţările socialismului real — comunist 
depăşeşte 100 de milioane. 

Şi un amănunt: în timpul deportării ţariste a marelui 
Lenin, el locuia cu soţia într-o căsuță separată, dispunea de 
o bibliotecă, organiza consfătuiri cu marxiştii săi. Adică 
EXACT CA LA POARTA ALBA, SIGHET, AIUD, RÂMNICU = 
SĂRAT, FĂGĂRAŞ în România lui Dej etc. 

Vom continua — în următorul număr al revistei - 
expunerea, care poate fi — in extenso — citită în lucrarea lui 
Piotr Wierzbicki asupra structurii minciunii aşa cum a fost şi 
continuă să fie folosită de partizanii socialismului real. 


(urmare din pag. 7) 


*(SCOPUL...) Care nu sunt doar cele fizice. Ci mai ales 
celelalte, psihice, familiale, interumane — dragostea, prietenia, 
loialitatea, sinceritatea, murdărite de semnalele blănii de iepure; 
dacă şi ăsta-i un ogar, dacă şi ăsta-i un vânător, dacă şi ăsta 
mă minte, dacă sărutul iubitei este dublat de o viitoare 
delaţiune? 

Iată marea realizare, /epoca/ă, pe care au făcut-o „băieţii de 
băieţi”! 

Pentru care vom continua să pierdem timp, bani, simţul 
bucuriei şi speranţa unui bine care ne este refuzat pentru că toţi 
— şi ei, şi noi suntem nişte estropiaţi moral. 

Atât despre asta; 

Din vraful de scrisori care apare mai în toate publicaţiile 
majore ale vestului iată câteva extrase: 

Sunt complet de acord cu respingerea. torturii, în orice 
circumstanţă. In acelaşi timp tratamentul aspru al unui vinovat 
deţinut pentru a stopa un masacru nu este echivalent cu 
torturarea unui inocent — dar ÎN ORICE CAZ TREBUIE SĂ FIE 
LEGAL ŞI CONDAMNAT PRIN LEGE. Tortura este, indubitabil, cel 
mai rău act posibil al unei comportări umane; ea corupe 
societăţile; ea distruge valorile ei fundamentale pe care se 
bazează civilizaţia la care se asociară, din Roma, un altul ce 
afirmă că Statele Unite au pierdut deja o bună parte din 
simpatia pe care i-o purta toată lumea, odinioară. Dacă Statele 
Unite acceptă TORTURA SUB ORICE FORMĂ voi fi revoltat - şi 
cred că mulţii europeni nu vor fi de acord. Am avut secole atari 
erori în Europa cauzate de cei ce gândesc că doar ei erau de 
partea lui Dumnezeu şi a adevărului în timp ce oponenții lor 
erau absolut DIAVOLUL, Această logică îi îndreaptă pe 
deţinătorii adevărului să facă ORORI. Se pare că Statele Unite 
sunt pe drumul către atare întuneric. 

Din Indonezia i se scrie ziarului din care cităm, „International 
Herald Tribune”, . (şi care nu a primit nici o scrisoare din partea 
unui adept al torturii), că la fel cum se întâmplă cu PROSTITUŢIA, 
CORUPŢIA, se va petrece şi cu TORTURA -— oricum am defini-o. Noi 
avem deja interziceri ale torturii dar ea nu s-a stins. Problema cea 
mai importantă - cred eu, este cum să reducem cazurile de tortură 
cu legile şi restricţiile curente. 

Corupţia — cel puţin aici în Indonezia — ar putea fi diminuată 
atât prin legi mai bine întocmite Şi, mai ales, corect aplicate. Şi în 
acelaşi fel s-ar putea stăvili tortura. YI 

Altfel NICI UN SCOP ORICÂT de bun ar fi, NU SE VA ÎMPLINI, 
Pentru că „CINE SE FACE FRATE CU DRACUL CA SĂ TREACĂ 
PUNTEA, RĂMÂNE PE VECIE FRĂŢÂNUL CELUI RĂU”. 


BUNA _VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004, 


LA CE BUN? 

Din când în când, probabil pentru a-şi demonstra 
supunerea la nişte reguli pseudo-democrate, bulibaşa — 
preşedinte adună de prin sate mai micii bulibaşi la o aşa 
zisă „consfătuire” prin care. s-ar căuta un soi de 
„consens” atăt in ce priveşte starea de din afară precum 
şi cea de prin lăuntru. 

O atare consfătuire costă parale; cost timp; costă 
minute de televizare iar rezultatul este NUL! 

Doar victima este ROMÂNIA! 

Toate partidele ne vorbesc de acelaşi maldăr de 
reforme, care, precum spune Francois REVEL, nici în 
Franţa nu se vor face vreodată, „Nu va exista, scrie JFR. 
în 2001, nici o reformă profundă a fiscalităţii, nici a 
pensiilor — (exceptând continua lor scădere reală), nici a 
educaţiei, nici a luptei pentru securitatea personală, nici 
a finanţelor publice, nici a cheltuielilor care nu sunt 
controlate de nimeni”. 

Statul va continua să pretindă că sunt combătute 
inegalităţile când în realitate el perpetuează tot soiul de 
inegalităţi — începând de la cea dintre sectorul public şi 
cel al sectorului privat şi terminând cu cea a răsplătirii 
muncii: nici măcar vechiul adagiu comunist nu mai este 
respectat — pentru că azi „cel ce-i harnic şi munceşte” nu 
are tot ce vrea în timp ce „cel ce-i leneş şi chiuleşte” este 
în Parlament ... beizadea. 

Dacă totalitarismele secolului XX au pierdut partida — 
ne spune acelaşi JFR — NICI DEMOCRAŢIILE: NU AU 
CÂŞTIGAT — pentru că „foarte puţine ţări, în lume, (şi 
România nu este în mod sigur printre ele) sunt azi 
democratice, şi o bună parte din cele ce sunt nu sunt de 
cât în parte şi doar în aparenţă”. 

Cele trei flagele majore care sufocă democraţia sunt 
aceleaşi ca cele din România — (doar că la noi sunt 
supradimensionate)  — CORUPŢIA, MINCIUNA şi 
VIOLENŢA!” 

Când un candidat la Parlamentul României este 
dispus să plătească UNU-DOUĂ MILIARDE DE LEI ca să 
obţină un loc eligibil îţi pui cel puţin două întrebări: de 
unde a adunat atâta bănet şi de ce-l investeşte într-o 
activitate care, în mod firesc, îl obligă la o prezenţă — 
chiar _somnolenţă - la mişcarea brațelor pentru 
repetatele şedinţe de vot şi la sedentarism — cunoscutul 
factor creator de obezitate! 

CORUPŢIA şi MINCIUNA — ne spune autorul citat mai 
sus — „sunt, evident, legate” şi asta pentru că „afacerile” 
— astea fiind adevăratele substraturi ale plasamentului 
celor 2 MILIARDE DE LEI — nu sunt posibile decât graţie 
opacităţii în ce priveşte gestionarea banilor publici. (A 
întrebat cineva de ce, înainte de a se astupa gropile 
prezente pe TOATE străzile Bucureştilor, se mută staţiile 
de tramvai şi se plantează garduri de fier ca să despartă 
nimic de nimic; a fost cineva de faţă Ia licitaţiile prin care 
s-au asumat aceste lucrări; chiar nu vrea să ştie nimeni 
cine beneficiază de aceste „chilipiruri”?). 

Ori „democraţia a fost inventată pentru a domni, 
măcar în acest domeniu claritatea — iar ironia este că nici 
odată nu a fost mai murdărit cuvântul TRANSPARENŢA 
mai mult decât azi. A 
Sărăcia din România - ca din orice stat din lumea a treia 
sau a patra = este întreţinută prin furtul organizat de stat 


pagina 9 


- ce s-ar ridica la 12 — 15 milioane de dolari pe zi! 

Mai zilele trecute cu prilejul unui divorţ s-a putut afla în 
ce constă averea unui sinistru şi celebru „vânt” — pe care, se 
pare, că îl chema, ca domnişoară, „beşinter”, cel care i-a 
jecmănit pe naivii lacomi de la FNI de niscaiva mii de 
miliarde de lei, şi care este asociat în matraplazâcuri cu un 
oarecare „văcar cu săniuţă” — şi, până acum nimeni din cei în 
drept nu s-au sesizat — şi nu s-au întrebat: „de unde, 
neicusorule?” 

lar ca ilustrare la analiza comportării televiziunilor de 
toate culorile făcute de Liviu Mihaiu în „Caţavencu” şi la BBC 
- NICL UN POST DE TELEVIZIUNE NU A RELUAT 
INFORMAŢIA APĂRUTĂ ÎN CELE MAI MULTE ZIARE în 
legătură cu fabuloasa avere a fostului „feneist” cu „vânturi”. 

Şi în timp ce ţara se lăfăie într-o baltă de excrocherii, 
furtişaguri, ordonanţe de urgenţă date pe sprânceană, 
palavrageală prezidenţialo-năstasiană, aşa zisele dialoguri cu 
„masele populare” inclusiv strângeri de mână cu un 
dezechilibrat mintal care a aruncat cu cerneală, nu în „fostul 
preşedinte” ci în „preşedinţia ţării” — care, între noi fie zis, îşi 
merită şi soarta şi ocupanţii, se cere închiderea dosarelor 
Securităţii pentru a respecta consensul internaţional: trebuie 
judecaţi cei de dreapta — în timp ce criminalii comunişti nu 
trebuie atinşi nici măcar cu o floare. 

În România violenţa a devenit mijloc dominant şi de 
guvernare şi de opoziţie — forma „normală” de rezolvare a 
problemelor fiind greva foamei, ocuparea drumurilor, bătăi 
administrate oponenților, (vezi cazul de la Reşiţa) etc. In ce 
priveşte relaţiile interumane ele sunt le fel de contaminate. 

Iar exemplul dat de JFR în ce priveşte „degradarea 
dreptului” l-a ilustrat acum câteva zile o „guşă” de partid 
unic care gonea cu peste 120 la oră pe drumul spre Piteşti 
înfofolit de grija a câteva maşini de Poliţie cu girofaruri — 
care, toate, sunt plătite de contribuabili şi nu au „benzină” 
când este vorba de apărarea aceluiaşi contribuabil. 

„O atare INCONŞTIENŢĂ scoate la iveală uitarea rolului 
fundamental al legii în democraţie: este democratic — spune 
Montesquieu — numai guvernul care „având datoria să 
vegheze la executarea legilor ştie că, în primul rând, este 
obligat să li se supună”. 

Ceea ce, în România, nu se întâmplă. 

Nici nu era de aşteptat atâta timp cât ţara este condusă 
de urmaşii celor care au distrus-o pentru că „fără probitate, 
fără respectul dreptului, cu avocaţi porcovani şi judecători 
mito-mani, DEMOCRAŢIA NU VA FI NICI UTILA, nici 
MODERNĂ şi NICI REALĂ. 


Tacitus, copistul. 


Cugetări ale unor bolşevici: 

* „Oricât m-am certat cu el, Lenin totdeauna a avut. 
dreptate” — Kamenev; 

* „Ca şi altă dată, de la Stăpân (Stalin; n. red.) primim cu 
regularitate directive amănunțite... De fapt, el trebuie să 
lucreze şi în concediu. Nu se poate altfel” — Lazăr 
Kaganovici; 

+ „Am toată convingerea că ne îndreptăm spre un viitor 
luminos...” - Maria Svanidze, „Jurnal”; 

* „... Neghiobul de Molotov... mă învaţă pe mine ce este 
marxismul!” — Leiba Bronştain (zis Leon Troțki), 


PI mirc BAR RR ce PA 


Pa SIT e a 


MOŞ TEACĂ, reformatorul... 


Dimineaţa, după trezire, domnul Năstase şi-a 
numărat ouăle şi a descoperit că ouă „este” da' nu cine 
ştie ce. Apoi s-a apucat de reformă. Aceasta fiind 
problema numărul unu a celui mai activ dintre activiştii 
repuşi în funcţie după scandalul dintr-un decembrie în 
care au fost ucişi o mulţime de oameni care, neavând 
televizoare — precum Adrian; Nelu, Hrebe, Micky şi alţi 
Văcăroi - , nu au putut urmări „rivoluţia” decât ieşind în 
stradă. Mulţi dintre ei au fost chemaţi ca să apere taman 
acele instituţii care, firesc, ar fi trebuit să-i ţină în casă. 
Dar mulţi dintre ei, după ani şi ani de baliverne şi 
palavre, nu mai credeau în sănătatea mintală a acestor 
curele de transmisie a minciunilor fabricate la vârf. 

După vântul şi vânturile care le-a tras FSN-ul, 
FDSdinR, PDSdinR, PSD-ul şi asociaţii lor, când se caţără 
în şeaua gloabei ce se mai numeşte încă România, la 
început ca trupă de adunături în pulovere — ca să nu-i 
tragă cumva curentul — ne-am fi aşteptat — nu la 
succesul  ciolano-cuponiadei lui Văcăroiu şi nici la 
milionul acela de locuri de muncă acordat de Iliescu 
împreună cu şătrarii de serviciu ci la câteva idei care să 
pună ţara nu pe autostrăzi de tip nemţesc dar măcar pe 
poteci acceptabile. 

Când acolo, ce să vezi? 

Cinci slogane mari şi late: 

1. — moarte intelectualilor; că n-au mâncat salam cu 
soia (nici nu era de soia, că ăla, pe lângă că este scump, 
România lui Ceauşescu nu-l prea putea fabrica; n. red.); 

2. — nu ne vindem ţara că n-o să mai avem ce fura; 

3, — IMGB face ordine şi minerii ie cu ei; 

4. — Legionarii şi facişti; au ce au cu comuniştii şi 

5. — Este nedrept să ne luaţi ce-am furat. 

Ştim că un program — privind fiecare domeniu cată să 
fie pozitiv. Din negaţii nu iese nimic. Judecăţile negative 
dovedesc un mare gol intelectual — prin nedeterminarea 
lor infinită; se pot înmulţi la infinit fără ca cineva să ştie 
ce lipseşte în adevăr. Şi nimeni nu ştie din şirul de 
negaţii ce ar fi bun şi folositor. De mult am observat 
lipsa de idei a reformatorilor pesedişti - care sunt 
„reformatori fără reformă” şi adesea am avut ocazia a ne 
bate joc de micul bagaj de fraze cu iz cosmopolit dar cu 
accente americane dat fiind că s-a descoperit greşeala 
din sistemul copernician: lumina nu „vine de la răsărit” — 


„cum. susțineau tovarăşii de drum ai comunismului 


paukeristo-dejist — ci de la Washinghton via Berlusconi. 

Şi în locul „hazrascioctului” avem „sacces story”, în 
locul lui „davai ceas, davai palton” avem „viaţă de 
baron”, „trendul” tinde spre un „target” ca săgeata lui 
Ştefan cel Mare spre miliardele de lei pe care le-am 
cheltuit în 2004 — nu slăvindu-l pe Domn ci „lustruindu- 
ne” pe noi; 

Oare au aceştia natură de adevăraţi reformatori? 

Isprăvile lor nu se măsoară cu ceea ce se întâmplă în 
ograda altora — fie şi cea a unui Grecii ce se află departe 
de România monarhică, ca să nu mai vorbim de Albania 
sau Bulgaria anilor '30 ci cu ceea ce au făcut sau nu au 
făcut cei apăruţi din această cenuşă a „comunismului 
atot-biruitor”, după 1989; 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87/2004. 


2. REFORMA 


Uitând că dânşii au pritocit lucrurile şi au tulburat apele 
vreo ŞAPTE ani când au implementat tot soiul de năzbătii, 
vreme în care s-a realizat cea mai mare crescătorie de 
„căpuşe” din toată istoria României; s-au reînfiinţat toate 
structurile unui stat totalitar; s-au realizat primele organizaţii 
mafiote; şi a început jefuirea ţării şi oamenilor ei. Au fost 
distruse câteva bănci; s-au furat economiile le CEC ale 
tuturor micilor deponenţi; au fost furaţi banii reprezentând 
salariul mediu pe doi ani, din perioada ceauşistă, depuşi 
pentru cumpărarea de automobile; au fost falimentate toate 
întreprinderile industriale şi agricole; s-au făcut aşa zise 
privatizări cu ajutorul cărora furtul avuţiei naţionale a luat 
proporţii ne mai întâlnite decât în Rusia care este modelul 


organizatoric al comuniştilor din România post-comunistă. 


Toate acestea pentru că nici unul dintre aceşti 
„reformatori” nu poartă semnul dumnezeiesc prin care se 
deosebesc adevărații reformatori de panglicarii ce vor să la 
ochii mulţimii cu lucruri nouă. Steaua în frunte cu care se 
nasc în lume, este iubirea TRECUTULUI, simţul ISTORIC. 
(Care nu se poate manifesta prin discursuri ca cele 
„găvărite” de faimosul preşedinte când a vrut să ne 
povestească cum a făcut Mihai Viteazul Unirea din 1918 de 


la ... Alba Iulia). 


„Nu voi să stric legea veche, spunea lisus Nazarineanul — 


voi să o „RESTABILESC". 


Voim să punem în loc bunele şi bătrânele datini ale ţării — 


zice Matei Basarab. 


Vă cer trecutul ţării mele îndărăt cu Domnia ei, cu legile 
ei vechi, cu datinile ei, zise Tudor Vladimirescu către 
Împărăţia Turcilor — pentru că, numai în trecut văd eu 


rădăcinile regenerării. 


În trecut - auzi, bunicuţo! — nu înseamnă „idealurile 
întinate ale comunismului” ci trecutul acela ce a fost 
spulberat de tovarăşii dvs aduşi de tancurile sovietice şi care 
nu aveau nici un temei dat fiind, că aşa cum ne avertiza pe 
toţi Panait Istrati încă din anii 20, ducea spre cel mai mare 


dezastru din istoria omenirii. 


Iar cei 50 de ani — plus aceşti ultimi 15 au prefăcut ţara 
într-un spital pe care, prin importul vostru de fraze găunoase 


şi slogane slinoase, aţi îmbolnăvit-o moral şi fizic. 


Temniţe şi spitale de boli mintale pentru bolnavii morali şi 


spitale pentru suferinţele fizice. 


Şi aţi făcut — crima cea mai gravă şi odioasă — să nu mai 
creadă nimeni în NIMIC. Nu mai crede nimeni în onestitate 
pentru că neonestitatea este un titlu de înaintare şi pentru 
„de puşcărie şi carantină” se 


că din oameni vrednici 
compune sfatul legiuitor al ţării. 


Aţi rebotezat cuvintele, aţi suplantat înţelesul pe care Ii-l 
dăduse şcoala vieţii noastre istorice, aţi scornit o limbă 
păsărească, împănată până mai ieri cu vorbe ruseşti, azi cu 
cele angle-saxone în locul celei româneşti care avea tot ce-i 


trebuie ca să spună ceea ce merita să fie spus. 


Pentru voi nu a preexistat nimic înaintea voastră şi puţin 
„După noi. 


vă pasă de ceea ce va exista după voi — 
potopul!” 


Forme de învăţământ, tipuri de guvernământ, principii 


organizatorice nu sunt pentru voi decât nişte expediente — 
(continuare în pag. 11) 


JUVENAL jr. 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87/2004, 
(urmare din pag. 10) 


+ (MOŞ TEACA...) ca oricare altele: le luaţi — nu pentru 
inima, sufletul şi inteligenţa vă îndeamnă spre aşa ceva 
ci pentru că alţii vi le-au impus. Nu v-a interesat dacă 
sunt pe gustul, pentru nevoile şi pentru buna dezvoltare 
a poporului nostru. 

Noi cei dintâi care am dat ţipătul de alarmă în privinţa 
stării rele a ţăranului, n-am uitat a cita cauzele: dintre 
acestea „cauza cauzelor” este faptul că în ultimii 50 de 
ani cea mai mare parte a păturii suprapuse nu 
compensează prin merit, ştiinţă şi componentă morală 
munca poporului care-i susţine. 

Aţi făcut din plagiat, din nulitate, din feneantism un 
MERIT, un TITLU de PROPĂŞIRE personală; aţi făcut ca 
plebea, plebea' ulițelor precum indivizi ca Vanghelie, 
Sersea, Medelin, Dolănescu etc. să domnească peste 
nobilul popor român; mai mult aţi constituit privilegii 
pentru ca aceşti plebei pururi să rămână deasupra. 

Pentru toate relele economice, sociale, sanitare, 
morale şi educative este răspunzător Partidul Comunist şi 


urmaşii acestuia cu 1, 2, 3, 4 trandafiri sau, chiar, 


garoafe. 

Culpabili? 

Nu. Pentru că culpa presupune ştiinţă şi premeditare. 

Prea sunt ignoranţi, prea neinsemnaţi emulii, urmaşii 
şi resturile partidului comunist pentru a fi culpabili in 
publicis. 

Singura lor ştiinţă a fost aceea de a se îmbogăţi; de a- 
şi crea sinecure şi averi; ei nu au avut nici o însemnătate 
politică — prin urmare nu culpabili — ci greşiţi. Iar greşelile 
sunt — aşa cum susţin francezii, în POLITICA, CRIME; căci 
în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se 
tulbură şi sfarmă dezvoltarea unei ţări întregi şi se 
întunecă — pentru puzderie de ani — viitorul ei. 

Ce-ar fi trebuit să facă o conducere înţeleaptă în 
aceşti ultimi ani? 

Să înveţe de la Carol I, care a primit în dar de la 
Dumnezeu o ţară fără şcoli, fără armată, fără telefon, 
fără drumuri, fără căi ferate, fără credit pe piaţa 
internaţională, fără nici un sfanţ în trezorerie, cu salariile 
neplătite pe 6 luni în urmă, dependentă de „bolnavul 
Europei”, care însă nu uita să-şi ceară haraciul, fără 
Constituţie, fără şcoli superioare, fără spitale, şi ne-ar 
trebui să umplem multe pagini pentru înşiruirea tuturor 
acestor „FARA”... 

Iar Carol I a împlinit cu mult înainte ca un preşedinte 
american — Teddy Roosevelt — să ne spună care este 
comandamentul unui mare dregător: „SĂ FACI TOT CEEA 
CE POŢI CU CEEA CE AI, ACOLO UNDE TE AFLI!” 

A făcut ROMÂNIA MICĂ treaptă solidă pentru 
realizarea ROMÂNIEI MARI pe care noi am nimicit-o 
pentru că am acceptat la conducerea ţării criminali, 
incompetenţi, arivişti, ignoranţi, slugi anglo-franco-evreo- 
moscovite - adică înlocuitorii fanarioţilor turciţi, care, 
acum, se grăbesc să-i pupe unde nu trebuie pe 
americanii (conduşi de evrei; n. red.), 

De aici ar fi trebuit să înceapă REFORMA! 


pagina 11 
CÂINII... 


Pentru că latră sunt pedepsiţi. 

Se dă un telefon la ecarisaj, sosesc băieţii cu o maşinuţă 
pe care mulţi dintre câini o cunosc, înarmaţi cu arma 
specifică hingherului — o prăjină ce poartă în vârful ei un laţ 
care se strânge pe măsură ce câinele încearcă să scape şi 
până ce, sufocat, îşi acceptă soarta şi este cărat cu maşina 
acolo unde, de obicei, este ucis. Mai mult sau mai puţin 
bestial, 

Există şi alte metode? 

Da! 

De ce sunt supăraţi vecinii mei pe câini? 

Pentru că, zic dânşii, îi muşcă. Pe strada mea şi în 
teritoriul adiacent în ultimii 34 de ani nu a fost muşcat 
nimeni. Dar, fireşte, acesta nu-i un argument. 

Au câinii vreo vină în ce priveşte muşcatul? 

Da! 

Ei dispun de o poliţie canină care să-i apere de agresiuni 
— deşi nici oamenii nu prea au aşa ceva — cu excepţia SPP- 
iştilor care-i păzesc , nu de RELE — pentru că cei păziţi de 


: SPP fac rele cu duiumul - ci mai ales de răii care ar putea să 


le tulbure siesta şi fărâmiţa de conştiinţă aţipită în scăfâriiile 
lor. 

Nu dispun nici de alte mijloace — sprei paralizant, 
bastoane, pietre pe care să le poată arunca, ca să nu mai 
vorbim de dotarea aşa zişilor vânători care nedispunând de 
material cinegetic, care-i bucura mândria lui Ceauşescu, 
Năstase, Sârbu etc. — pentru că nu pot ucide urşi, se strâng 
în ceată şi împuşcă câinii — aşa zişi vagabonzi. 

Spre deosebire de oameni, care vagabondează din partid 
în partid, câinii nu ştiu unde să se ascundă de relele acestei 
vieţi. Şi sunt împuşcaţi. 

Metoda nu este destinată numai câinilor. A fost practicată 
pe scară largă în România „democraţiei populare” dar şi a 
„regatului constituţional cu partid unic”. 

Neavând alte arme atunci când sunt agresaţi — şi, cu 
foarte rare excepții — numai atunci îşi arată colții. 

Dacă în loc de pietre şi înjurături arunci în ei cu un os, 
câteva biloae de hrană şi mai ales cu nişte vorbe bune, 
totul intră în ordine. 

Este adevărat că această cale este dificilă mai ales pentru 
un popor care se naşte cu înjurătura în gură, cu 
agresivitatea crescută şi care neavând decât o singură sculă 
— ciocanul — orice problemă este un cui. 

Dar pe vecinii mei îi supără mai ales lătratul. 

Care este, pentru câini, ceea ce este vorbitul pentru 
oameni. Este limba lor. Din nefericire — pentru oameni şi nu 
pentru câini — limba lor nu se poate învăţa la nici o şcoală. 
Şi chir dacă s-ar învăţa - tot degeaba. Timp de 8-10-12 ani, 
timp îndelungat, poporul român, prin copii săi, a tot învăţat 
limba rusă şi nu o ştie aproape nimeni. 

Prin lătratul lui câinele îţi cere să-l hrăneşti — şi mai ales 
să-i dai apă. Alteori caută pe cineva să-l ajute pentru că 
este bolnav. Dar cel mai frecvent vor să te anunţe că ceva 
nu este în ordine în preajma ta şi că ar trebui să-ţi iei 
măsuri de ocrotire. 

ian, 2004. 


(continuare în pag. 12) 


FAN-FAN LĂBUŞ-LĂBOI, un câine care are un 
stăpân bun 


pagina 12 


(urmare din pag. 11) 

*» (CÂINII) 

Într-o vreme mă anunțau că trec organe de 
„represiune“, sau că nişte ţigani se ocupă de 
tomberoane = şi — nu se ştie spre ce le mai poate sclipi 
ochii; sau în parcare umblă străini de cartier, la niscaiva 
automobile care se pare că nu sunt ale lor, dar şi pentru 
că un câine străin a venit să le tulbure sărăcia, nevoile şi 
neamul. 

S-ar putea ca lătratul lor să nu ni se adreseze ci să fie 
aşa un telefon fără fir, ca acela din schiţa lui Caragiale — 
diferenţa fiind că lătratul lor nu poceşte informaţia — aşa 
cum face o bună parte din presa noastră cea de toate 
zilele — indiferent dacă este scrisă, electronică, sau mai 
ştiu eu cum. 

Mai există şi alte lătrături? 

Fireşte. Dar nici una nu se aseamănă cu cele ale lui 
Bezmâncă care, fo doi ani şi ceva, periodic, îşi lătra 
prefecţii ameninţându-i că-i dă pe mâna hingherilor. 

Dar nu a făcut-o niciodată - ceea ce nu se datorează 
ameliorării comportamentale a celor care ar trebui să fie 
ochii şi urechile stăpânului în cele 40 — sau 41 de judeţe. 

Nu! Semăna mai mult cu lătratul lui Lex — aşa îl 
cheamă pe câinele vecinilor mei — care se supără că nu i 
s-a dat partea promisă din ciolanul pe care-l pregăteam 
câinelui meu. 

Există însă şi printre vecinii mei oameni care nu sunt 
supăraţi nici de muşcături, nici de lătrat, nici de 
defecările pe trotuar. Nu! Sunt supăraţi pentru că nu-i 
pot suferi. Scurt! Aşa cum domnul Iliescu — da' nu numai 
el — nu-i putea răbda, până nu de mult, pe monarhişti şi, 
evident, pe fostul rege, cum tot domnul Iliescu, şi nu 
doar el, nu-i înghite pe legionari, în fine, cum nu pot să-i 
vadă chiriaşii, ce doreau să devină proprietari, pe casele 
furate de la adevărații proprietari... 

Eu am o prietenă miloasă peste fire; nici o musca nu 
ar omori. Dar nu poate suferi câinii. Cum îi aude haţ la 
telefon, haţ ecarisaj, haţ şbilţul în jurul gâtului — dar 
problema nu a fost rezolvată, 

Pentru rezolvarea oricărei probleme din orice domeniu 
îţi trebuie inteligenţă, fantezie, înţelepciune şi bun simţ. 
Ingrediente pe care nu le găseşti nici la METRO sau 
SELGEDS. 

Eu — pentru că nu-mi place, cum spunea poetul, să 
sfarm corola de minuni a lumii, ştiu ce s-ar putea face — 
dar ideile, sfaturile, reţetele, soluţiile COSTĂ. 

Mulţi dintre cei care-i urăsc pe câini îl iubesc pe di 
Iliescu, Năstase et, co. Este dreptul, treaba şi soluţia lor. 
Este adevărat nocivă pentru cei ce nu-i iubesc, Printre 
care mă număr. 

„Dar eu nu dau telefon la ecarisaj. Că şi dacă l-aş da 
tot degeaba. Dânşii sunt păziţi, pe banii mei şi ai altora, 


de către sbilţarii cu cagulă, 


DE MINIMIS CURAT PRAETOR 


De lucrurile mărunte — traduc pentru cei ce nu au 
fost la ora de latină, nu se îngrijeşte pretorul — un soi de 
prefect pe vremea “romanilor. Altfel spus ministrul 
Sănătăţii nu ocupă postul de radio — aşa ceva costă bani 


L_____ sue IER Ra 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004. 


- ca să ne anunţe că de la 1 lanuarie vom plăti 
medicamentele cu un TVA de 9% - şi, deci, farmaciile vor 
cobori preţurile cu 10%. Ce s-a întâmplat se ştie. Pe 1 
ianuarie majoritatea farmaciilor au fost închise. Inchiderea a 
continuat din varii motive. Iar de ieftinit nu s-au ieftinit,. 
Chiar cineva — „persoană importantă” — plângea după TVA 
redus zicând, că mai bine rămânea cu 19% pentru că cele 
10 procente reduse au intrat în conturile farmaciştilor. 

Nu era treaba ministrului Sănătăţii să facă o atare 
declaraţie. 

Nici măcar să anunţe că vom începe de la anul să clădim 
vreo nu ştiu câte sute de maternităţi. Asta e treaba altui 
ministru; ăla care a şi construit 400 - şi chiar peste — săli de 
gimnastică. 

Pentru că o să vină cineva -— uite aşa, ca mine, să vă 
întrebe: şi până atunci ce facem? Rămânem pe locul 1 la 
mortalitatea infantilă şi cu cea mai mică speranţă de viaţă la 
naştere — 65 de ani? 

Dorim să menţinem aceeaşi mortalitate maternă - fiind 
angajaţi într-o întrecere cu Rusia — şi având de 4-5 ori mai 
mare de cât UE? 

În timp ce mortalitatea natală şi perinatală este NUMAI 
de 3-4 ori mai mare? ş 

- continuam să nu ţinem seama de observaţiile B. M: care 
susţine că „o reformă rapidă nu are în mod necesar un 
impact negativ asupra sănătăţii, dar o reformă lentă sau 
inexistentă nu împiedică - în mod sigur, deteriorarea 
acesteia pe termen lung”. Şi previziunea s-a împlinit; 
„Situaţia sanitară s-a ameliorat în Polonia, dar s-a 
DEGRADAT în Bulgaria, România, în Macedonia şi mai ales în 
Rusia” unde reforma nu se face; 

- credeţi că „pereţii” singuri pot transforma radical situaţia 
problemelor materno-infantile din România? Nu cumva se va 
întâmpla acelaşi fenomen ca cel realizat de acelaşi partid 
comunist — asemenea celui de azi — când s-a umplut ţara de 
case de naştere — în care nu venea nici o femeie să nască 
încât după vreo 20 de ani de risipă inutilă existenţă au fost 
desfiinţate? Nu credeţi că odată cu „zidurile” - fireşte 
necesare — nu ar fi nevoie de o reformă fundamentală -— 
eventual prin transplantări de creier pe scară mare - a celor 
dinăuntrul şi din afara maternităţilor nou create? 

- mai ales atunci când avem cel mai mic indice din Europa 
— în ce priveşte procentele din PIB destinate sănătăţii. 

Nu cred că este treaba ministrului Sănătăţii să-şi piardă 
timpul cu activităţi reportericeşti la TV — mai ales atunci când 
realităţile sunt încăpăţânate. Dimpotrivă există câteva probleme 
majore, nerezolvate şi care nu din vina dvs sunt aşa cum sunt ci 
din vina tuturor miniştrilor care au guvernat aşa zisa reformă 
care nu s-a făcut, Pentru aşa ceva era nevoie de o înţelegere 
pluripartinică pentru ca să se poată realiza? 

Dar înainte de a fotografia — aşa, cu aparatul meu, 
fireşte pasibil de unele erori realitatea căreia ar trebui 
să-i faceţi faţă, vă sfătuiesc să nu mai trageţi cu 
urechea la declaraţiile fostului şef al partidului dvs — 
actualul preşedinte al ţării. 

Dânsul suferă de o maladie — care, precum sifilisul, atunci 
când se cronicizează - ajuns aşadar în perioada terţiară, nu 
se mai poate vindeca. Maladia s-ar putea numi „infecţie 


(continuare în pag. 13) 
NEO HIPOCRATE jr. 


BUNA _VESTIRE nr. 86 - 87/ 2004, 


(urmare din pag. 12) 


+ (DE MINIMIS...) recurentă cu idealurile întinate” — 
recurenta manifestându-se precum mai zilele trecute cu 
declaraţie uluitoare: „vechiul regim, zice dânsul a Bad 
operă naţională şi istorică făcând mai accesibilă cultura 
către oamenii simpli”, zicere ce are nişte problemă de 
limbă. 

Realitatea, ca totdeauna nu ţine seama de declaraţiile 
politicienilor — adesea prostiile pe care le spun fiind direct 
proporţionale cu înălţimea funcţiei unde s-a (sau a fost) 
cocoţat. 

Regimul ăla pe care-l laudă dânsul obliga profesorii să-i 
treacă pe elevi fără corigențe şi fără, mai ales, repetenţă 
— ceea ce a determinat creşterea masivă a procentelor 
celor care sunt analfabeți funcționali (dar, azi? ; n, red.); 
la zece ani după ce au terminat - aşa, ca vai de lume — 
şcoala, fără a şti realmente să citească, tânărul adult nu 
va mai citi nimic — mai ales atunci când ACTUALUL 
REGIM mai adaugă la preţul exorbitant al cărţilor o 
majorare de 9%, dar şi prezenţa unor mijloace (TV, de 
ex.) care-i împiedică şi pe adulţii care mai ştiau să 
citească să uite tot. 

Iar — domnul Denise Clair Lambert — din care am 
reprodus o parte din datele de mai sus — afirmă: 
„geografia. precarităţii sanitare, malnutriţia,. procentele 
excesive de mortalitate maternă şi cel crescut al 
naşterilor premature, al malformaţiilor. şi handicapului 
motor sau cerebral se SUPRAPUNE pe geografia 
analfabetismului adulţilor. Se pare că statutul sanitar şi 
educativ al părinţilor determină pe cel al copiilor”. 

Soluţia nu este să ne batem „în regimuri” — de ieri sau 
de azi, ci să cădem de acord asupra unei soluţii care, 
pentru a reuşi, trebuie să dureze şi să fie schimbată aşa 
cum se întâmplă în domeniul educaţiei, la fiecare 
schimbare de chiriaş pe fotelul de ministru. 

Şi de aceea, gândesc, că partidele care cred, că ar 
putea primi, în îngrijire, ţara pe următorii 4 ani să-şi 
trimită omul care ar urma să devină ministru la Sănătate 
şi care, împreună cu reprezentanţii altor partide, să 
studieze caietul de sarcini al sănătăţii româneşti şi să 
stabilească măsurile ce urmează a fi luate — durata lor, şi 
obligaţia tuturor să nu se abată de la proiectul astfel 
stabilit decât în cazuri bine studiate — aduse la cunoştinţă 
celor care ar forma acum un soi de „brain-trust”, 

Sigur, ar mai exista o soluţie: ministrul să fie ales şi 
menţinut în post până la terminarea executării sarcinilor 
inscrise în proiect. 

lar pentru aceasta ar trebui să înceapă cu o definiţie 
realistă a sănătăţii pentru că cea propusă la Alma Ata — 
prin 1978 — este de tot râsul, 

Este bine să ne-o reamintim; „sănătatea înseamnă o 
Stare completă de bien-etre fizic, mintal şi social, 
asigurând în absenţa maladiei sau infirmităţii un DREPT 
FUNDAMENTAL al ființei umane de a ajunge la nivelul de 
sănătate cel mai ridicat posibil”: 

După ce că definiţia era de-a dreptul hilară la Alma Ata 
s-a mai promis că prin această utopie se va „asigura 
sănătatea pentru toţi până în anul 2000”, Care, precum 
se ştie, a trecut! Dar sănătatea este mai ale pentru cei 
bogaţi 
OMS. ar fi trebuit să ia seama la modul în care-şi vând 


pagina 13 


produsele conducătorii — fostelor şi actualelor ţări 
neocomuniste — de pildă planul prezentat de tov. Iliescu are 
ca termen de împlinire 2025 când şi ascultătorii de azi, în 
bună măsură sau vor fi uitat sau vor fi pierit iar dânsul în 
mod sigur nu-l va mai certa decât Sarsailă dat fiind că 
dânsul, între altele, mai este Şi „liber-cugetător”. * 
j În schimb, ministrul Sănătăţii ar trebui să ţină seama de o 
serie de observaţii preluate din lucrarea intitulată: „La 
sante, clef du developpement economique”( „Sănătatea 
cheia dezvoltării economice!”) şi în care ar putea citi 
următoarele: „Ceea ce pare — din studiile economiştilor - de 
sănătate transpozabil la orice stadiu de dezvoltare 
economică este demersul raţionalizării şi evaluării propus de 
către economişti. Evaluarea rezultatelor — lucru valabil în 
orice activitate umană -— în funcţie de resursele disponibile, 
evaluarea filierelor de îngrijire, încercarea de a îngriji mai 
bine cu resurse mai puţine nu este doar acţiunea unui 
economist care caută să facă economii ci o chestiune de 
bun simţ — fie că este vorba de banii publici sau de cei 
privaţi. Din nenorocire în ţările sărace ca şi în cele bogate 
teoreticienii, experţii, tehnocraţii şi politicienii însărcinaţi să 
rezolve problemele de sănătate reuşesc rare ori să explice 
Clar simplu motivele care au determinat guvernul să-şi 
schimbe strategia — de pildă să favorizeze spitalul sau 
ambulatoriul, să abandoneze consensul pentru a face 
reforma prin decret, să favorizeze cutare sau cutare clasă 
de medicamente”. 

Sau mai simplu spus, cu vorbele lui Teddy Roosevelt, 
preşedinte al SUA la începutul secolului trecut: „SĂ FACI 
CEEA CE POŢI, CU CEEA CE AI ACOLO UNDE TE AFLI”. 

Dar ceea ce ar trebui făcut înaintea evaluării este 
„identificarea “nevoilor sanitare” — iar dacă acest lucru 
OBLIGATORIU SE face foarte adesea superficial fie pentru 
că ne lipsesc indicatori pertinenţi sau pentru că medicii, 
economiştii şi administratorii refuză din motive etice sau 
doctrinale să evalueze nevoile esenţiale, priorităţile pe 
termen scurt şi lung, şi, obligatoriu riscurile minore şi 
majore. 

Asta şi pentru că „NEVOIA DE SĂNĂTATE este un concept 
fluid — SĂNĂTATEA NU ARE PREŢ, SĂNĂTATE PENTRU 
TOŢI IN ANUL 2000 etc. şi te vei afla în faţa unei creşteri 
infinite a resursele necesare ca răspuns legitim la nevoie 
fără limite. 

Trei raționamente economice vin în sprijinul acestei teze: 
paradoxul lui Baumol, teza autodezvoltării sistemelor de 
sănătate şi cea a randamentelor neproporţionale, dar 
despre toate acestea într-un viitor material. 


Cele zece porunci 


Pe cele din Biblie ar trebui — şi sperăm că aşa se şi 
întâmplă să le ştie fitecine — deşi ne îndoim văzând toate 
cele ce se petrec în jurul nostru că ele sunt respectate — 
atunci are rost să adăugăm altele noi? 

Asta urmează să hotărască fiecare! 

Noi nu am făcut decât să modificăm, pe ici pe colo dar 
nu şi prin punctele esenţiale, propunerile directorului 
Centrului Pentru Politică Publică şi Probleme Contemporane 
— ce funcţionează la Universitatea din Denver, care crede că 


(continuare în pag. 14) 
Pavel M. 


pagina 14 
(urmare din pag. 13) 


+ (Cele zece...) aceste comandamente - alături de cele 
biblice sunt necesare lumii în care trăim, în care cererii 
infinite au la dispoziţie resurse finite, esenţa crizei în 
care ne aflăm fiind faptul că „economia anilor 2000 nu 
poate împlini visele anilor '60”. 

De aceea - susţine di. R: 1 LAMM trebuie să definim 
ceea ce este absolut necesar, fundamental în instituţiile 
noastre pentru că „dacă este uşor să ţii în mână o 
comunitate atunci când se imparte prada, soliditatea ei 
nu poate fi pusă la încercare de cât în clipele de 
adversitate şi insucces”. 

În lumina noilor realităţi economice şi sociale trebuie 
să ne întrebăm cum se poate reconstrui o comunitate de 
calitate ţinând seama de ceea ce se întâmplă în jurul 
nostru şi, mai ales, la noi. Să nu uităm - şi, evident 
acest lucru, ar fi trebuit să-l ştie primul ministru — că 
minciuna are picioare scurte şi că cei trei ani plus 7 nu 
trebuiau comparaţi cu guvernarea Constantinescu ci cu 
cei 15 ani care s-au scurs, sub domnia lui Ferdinand din 
momentul în acre s-au unificat trei provincii cu economii, 
dotări, morale, diferite cu Principatele Unite. Şi atunci s- 
ar fi văzut cât de căcăcioşi suntem noi cei care am ales 
şi am suportat la conducerea ţării hoarde de nepregătiţi, 
lăudăroşi şi lacomi. 

Nu suntem de acord cu Lamm când afirmă să ceea ce 
se întâmplă azi în Azerbaigian sau în Yugoslavia nu se 
datorează comunismului — pentru că azerii şi popoarele 
Serbiei se omorau şi înainte de naşterea lui Marx dar 
bolşevismul a făcut ca „oameni pe care istoria îi obligă 
să împartă aceeaşi arie geografică şi trebuie să devină o 
comunitate, sau se balcanizează”, se fragmentează, se 
fracţionează ceea ce s-a întâmplat de ziua Unirii de la 
Iaşi când membrii a două partide, unii cu fulare galbene, 
alţii cu albastre, au încins două hore, duşmănoase, în 
timp de liderul lor, al celor albaştri, solicită „consens 
pentru că ne aflăm la o răscruce”, 

Ei, toţi, ar trebui să înţeleagă că soarta lor este 
aceeaşi pentru toţi — şi a spune că viitorul meu NU este 
legat de al tău este ca şi cum i-ai spune „sfârşitul bărcii 
tale este scufundarea când, în realitatea, pe toţi ne 
aşteaptă acelaşi naufragiu”. 

Această transformare ar avea nevoie de cele 10 
comandamente: 

1. DUMNEZEU NU ESTE ROMÂN. şi de aceea trebuie 
să nu ne imaginăm că el va veghea asupra noastră 
indiferent cât de egoişti, miopi, lacomi, ineficienţi sau 
imorali am fi. Să nu uităm vorba; istoricului englez — 
TOYNBEE: toate marile naţiunii s-au înălţat şi s-au 
prăbuşit iar autopsia istoriei lor arată că toate s-au 
SINUCIS!” 

Dumnezeu te poate salva pe tine dar nu o naţiune. Şi 
ar fi bine să ne oprim la cimitirul istoriei în care zac 
îngropate toate civilizațiile” — pe care „nu le mai încăpea 
pământul şi care au venit şi-n țara noastră de-au cerut 
pământ şi apă. Cum veniră se făcură... 

2. Pentru că citim în proverbele lui Zanne — 
„Dumnezeu dă, da-n ogradă nu bagă”; iar „viitorul nu se 
moşteneşte ci se construieşte”, 

Ţările succesului s-au făurit cu dăruire, muncă 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004. 


serioasă şi s-au păstrat prin înfrăţirea conştiințelor, a 
inteligenţelor conduse de înţelepţi cetăţii. 

3. - O mare comunitate are nevoie de lideri dedicați 
funcţiei pe care o împlinesc şi de cetăţeni vigilenţi, drepţi şi 
curajoşi pentru că o „armată de lei condusă de un berbec va 
fi înfrântă de o armată de oi condusă de un leu!” — zicea 
Napoleon. 

Cetăţenii sunt la fel de importanţi pentru că aşa cum ne 
atrage atenţia un istoric — Pasquale Villari — „pentru a face o 
naţiune cu adevărat mare nu este suficientă o mână de eroi 
— esenţial fiind să ai mii de oameni de încredere — cetăţeni 
cinstiţi, care, neclintit să pună interesul cetăţii înaintea celui 
personal”. Este, de altfel, jurământul pe care Corneliu Zelea 
Codreanu îl cerea celor ce intrau în Legiune. (Ca totdeauna 
marile spirite se întâlnesc). 

Dacă omul de pe stradă spune că „este suficient ca cei 
din frunte să fie buni, eu pot să fiu un prăpădit şi să acţionez 
ca atare” zilele noastre de mărire şi bună stare se află în 
spatele nostru. 

Trebuie să dăltuim — şi acest lucru fiecare îl poate găsi în 
Cărticica Şefului de Cuib o concepţie de excelenţă care să fie 
aplicată fiecăruia dintre noi indiferent de munca pe care o 
împlinim: „o rachetă poate exploda la lansare fie pentru că 
proiectantul a fost incompetent dar şi dacă mecanicul care a 
strâns ultimul şurub nu şi-a făcut treaba cum se cuvenea”, 

Performanţa este necesară la orice nivel: o comunitate de 
calitate nu se poate construi decât pe stânca calităţii 
cetăţenilor ei”. 

4. — Vai de societatea care nu-şi păstrează spaţii pentru 
singurătate, recreare şi relaxare - pentru că dacă dorim ca 
concetățenii noştri să muncească bine ei trebuie răsplătiți şi 
altfel decât financiar. 

5. — O societate de calitate este cea care-şi cinsteşte — 
cum ne învaţă Biblia — tatăl şi mama dar, în aceeaşi măsură, 
şi copii. Azvârlirea pruncilor la gheena de gunoi este un act 
pe care nici cea mai necăjită căţea nu-l face. 

Ceea ce a făcut comunismul în estul Europei — şi mai cu 
seamă la noi = este, în ciuda lozincilor găunoase, (gen „copii 
ESTE viitorul ţării”), tocmai acest comportament pomenit 
mai sus. Copii nu vor putea fi crescuţi cum se cuvine, nu vor 
putea fi onoraţi de o economie dereglată, un învăţământ 
falimentar — cu elevi promovați pentru că a venit ordin de la 
partid, instituţii incompetente, o agricultură care nu-şi poate 
hrăni poporul — cea care altădată era grânarul Europei, tot şi 
toate demonstrează că deşi ne-am bucurat de cea mai lungă 
perioadă de pace din cei 2000 de ani de când vieţuim pe 
acest pământ — lăsăm copiilor noştri o „ţară multilateral 
ruinată”: politic, economic, social, biologic, moral, educativ şi 
cu imaginea şifonată pe plan internaţional. S-au împlinit 
astfel previziunile Căpitanului. Iar în ultima vreme s-au 
semnat noi poliţe pe care le vor plăti copij de azi. : 

Am uitat — dacă am ştiut vreodată — o vorbă care spune 
că „inteligenţa începe când plantezi un copac sub a cărui 
umbră tu nu vei sta niciodată”, 

Noi am tăiat şi umbra copacilor pe care i-am 
moştenit. 

6. — O comunitate care lucrează are instituţii care şi ele 
muncesc. Uitaţi-vă în jurul vostru şi veţi fi de acord cu un 
economist deosebit — Schumpeter — care spune că „toate 


(continuare în pag. 15) 


CI pe 


BUNA VESTIRE nr. 86 - 87 / 2004, 


(urmare din pag. 14) 


+ (Cele zece...) instituţiile umane devin ineficiente 
birocratice, incestuoase”. 4 

7. = O comunitate are nevoie de o limbă şi o cultură 
comună — pentru că „cultura şi nu politica determină 
succesul unei societăţi (...), Puterea unei comunităţi 
depinde de modul în care oamenii obişnuiţi se poartă în 
mod voluntar”. 

Cultura unei societăţi care REUŞEŞTE încurajează 
anumite comportări: 

- participarea cetăţenească; 

- filantropia şi voluntariatul; 

- educaţia civică; 

- mândria naţională; 

- justiţia pentru că oamenii trebuie să ştie că orice ar 
face ei vor fi trataţi corect. 

8. Într-o carte intitulată „SUBDEZVOLTAREA ESTE O 
STARE MINTALA” — Laurence Harrison afirma că cele 
„Şapte ingrediente, care ne  uşurează exprimarea 
capacităţilor creatoare” sunt speranţa unei comportări 
corecte: fair — play sunt: 

- posibilităţi pentru educarea a câtor mai mulţi dintre 
membri societăţii; 

- un serviciu sanitar la îndemâna tuturor; 

- încurajarea experimentării şi criticii; 

- profesii adecvate capacităţii fiecăruia; 

- răsplată pentru merite şi realizare dar şi sancţiuni 
pentru nereuşite. 

Cei dintre cititorii noştri familiarizați cu literatura 
legionară vor simţi imediat că toate aceste condiţii se pot 
regăsi în „Frăția de cruce” cât şi în învățăturile destinate 
şefului de cuib. 

Al nouălea comandament este cel spus, cândva, de 
Kennedy: „să te întrebi ce trebuie să faci tu pentru ţară şi 
nu ce poate face ea pentru tine!” (precept formulat de 
Căpitan; n. red.) 

10. — Şi, în sfârşit, există dovezi că suntem cuprinşi de 
prea multă tensiune, sfărmaţi de prea multe neînţelegeri; 
suntem divizați şi am uitat avertismentul Căpitanului că 
forţa noastră stă numai în unirea noastră; că dialogul 
nostru este asemenea celui dintre surzi şi orbi. 

Să ne aducem aminte de vorbele evanghelistului Matei 
şi de cele ale lui Mircea Eliade despre „piloţii orbi”. 

Fără dialog şi unitate nu există cale spre depăşirea 


unui impas. Oricare ar fi acela. 
eo se e ah dee A cd BA MA DE 20 pa AR NI e 


(urmare din pag. 3) 


* (TEROAREA...) 

Mulţi dintre copii acestora nu vor intra în şcoli 
Superioare decât după repetate încercări şi după ce se 
vor întoarce din închisori (dacă vor mai veni), sau după 
ce anii adolescenţei se vor fi irosit în repetate încercări de 
a depăşi limitele „dosarului” 

Destine ciopârţite, copilării triste, vieţi trăite în sărăcie 
şi disperare, talente spulberate, copii fără părinţi şi părinţi 
ce nu-şi vor întâlni urmaşii decât atunci când va fi prea 
târziu. 

Divorţuri, despărțiri, îndelungate aşteptări zadarnice, 
morminte prea tinere, morţi azvârliţi în gropi comune, 
fără lumânare, fără împărtăşanie, fără cruce şi ale căror 


pagina 15 


oseminte nu s-au mai găsit. 

Despre toate aceste lucruri, despre cei care au organizat 
„antiromânismul”, despre închisoarea noastră cea de toate 
zilele, care uneori era şi mai cumplită decât cea descrisă de 
Ion Ioanid — pentru că, cu excepţia vieţaşilor, ceilalţi tot 
mai sperau că va veni capătul calvarului în timp ce cei de 
„afară” se degradau, cu fiecare zi, pentru că erau convinşi 
că mâine va fi şi mai rău... despre toate acestea au scris 
poeţii puşcăriilor româneşti. 

Iar scrisul lor trebuie retranscris, transformat în 
materie primă pentru reeducarea unui popor al cărui 
creier nu a fost spălat ci poluat. Iar acestea toate trebuie 
să se facă aşa cum doamna Parmat — şi nu numai ea — a 
făcut-o. 

Cifrele propuse de noi ar putea fi, fireşte, contestate — 
aşa cum a fost contestată şi „decimarea” celor 6 
milioane de evrei. (Poate că, în această privință, 
autoarea ar trebui să cerceteze un dicţionar şi să afle că 
prin „decimare” se înţelege — ca prim sens — uciderea a 
unuia din zece — sau, altfel spus din cei 6 milioane ar fi 
fost ucişi 600. 000 — ceea ce însă nu ar schimba 
gravitatea faptei). Dar, orice am face nu putem nega că 
situaţia creată şi menţinută după al doilea război mondial 
a determinat şi vreo 4 milioane de copii nenăscuți, 
pentru că mamele şi taţii lor nu s-au mai putut reintâlni 
decât când vremea procreaţiei trecuse şi cele vreo 11 
milioane de avorturi sunt un produs al aceleaşi stări de 
lucruri. 

Este evident că nu am luat în calcul şi numărul 
bărbaţilor tineri dispăruţi în Est — prizonieri după 
încheierea armistiţiului, şi nici pierduţi în Vest — pe 
graniţă, lângă graniţă sau aiurea şi nici cetăţeni ai 
României — de origine germană — deportaţi în URSS. 

Pentru toate acestea am renunţat la „holocaust”; nici 
„shoah” nu-i putem zice deoarece — ne spune autoarea 
mai sus citată — cuvântul inseamnă „izolare, pustiire”, şi, 
prin extensie, „anihilare” fiind folosit mai ales în Israel şi, 
frecvent, de savanții din Statele Unite (şi de „savanţii” 
din România; n. red.). 

„Acest timp întunecat din istoria umană — este vorba 
de „holocaust”-ul cântat de poeţii evrei — a fost subiectul 
unor lucrări savante, istorice, filosofice, literare, de 
ştiinţe sociale şi psihologice dar şi subiectul unor poezii, 
drame, romane” — precum, adăugăm noi, şi unui fără de 
sfârşit număr de filme mai mult sau mai puţin artistice, al 
căror izvor pare tot fără de sfârşit! 

Există — ni se spune în prefața cărţii recenzate aici 
— 10. 000 (zece mii) de atari lucrări iar numărul 
acestora a crescut rapid în ultima decadă a secolului 
XX, atunci când se prăbuşea „lagărul socialist” — 
lucrări, spun gurile rele, destinate să-i apere pe cei 
care ar fi colaborat la naşterea, dezvoltarea şi 
instaurarea acestui „imperiu al răului” cu vorbele unui 
preşedinte al SUA care a uitat de mult (între timp a şi 
trecut în lumea umbrelor; n. red.) că ar fi afirmat aşa 
ceva. 

Noi, însă, nu putem uita (Că nici evreii nu uită! ; n. 
red.). : 


pf! 


BUNA VESTIRE nr. 86 — 87 / 2004. 


DEC II) 27 Ri a MN ai N a a o RN e IP NEI e EEE ee eee, 


ÎN PREAJMA ALEGERILOR GENERALE, 2004 


Începând cu „imbulzeala” sângeroasă din Decembrie 
1989, românul, şi minoritarul aflat pe teritoriul geografic 
numit România, „populaţia” acestui teritoriu adicătelea, 
este invitat(ă) să-şi voteze viitorii conducători. Intâi după 
2 ani şi apoi tot la 4 ani. „Conducători locali” şi 
„Parlamentari” + preşedintele republicii (deocamdată). 
„Populaţia“, s-a constatat, nu se prea înghesuie la urne. 
Este cuprinsă de scepticism. „Tot ăştia?” murmură ea. 
„Alţii nu-s!” iar răspunde fostul tovarăş ajuns domn pe 
nume Adrian Păunescu -— politician aviator şi „scârţa scârţa 
pe hârtie”. Dar nu „coate goale”. Nu! Şi nici măcar 
„dipotat”. Ci senator. Mai întâi „socialist al munci” şi apoi 
„Social democrat”. Nu i-a mai plăcut „munca”. Ci doar 
„social democraţia”. Ce-o fi aia „social democraţie” numai 
Michiduţă ştie? Şi probabil nici el n-ar putea defini. în 
termeni socio-filosofici sintagama. Dar să-l lăsăm pe 
superealizatul nostru one shou man-ul „Populaţiei” de pe 
numitul teritoriu geografic România (Dumnealui este poet, 
prozator, politician, senator, realizator de emisiuni TV, 
ziarist, conducător de publicaţii, bard, şef de comisie la 
Senat şi „prezident al altor comitete şi comiţii”) şi să ne 
întoarcem la dreptu' „Populaţiei“ (aşa ne numesc „aleşii” 
secondaţi de codiţo-teodoreşti-tănaşi ce-şi zic analişti şi 
„sociologi“; Ceauşescu îi numea „activişti de partid şi de 
stat”. Şi pe bună dreptate!) de a-şi vota conducătorii. 
„Populaţia“ este formată din bărbaţi şi femei trecuţi 
(trecute) de 18 ani de diferite naţionalităţi şi imigranţi. 
Majoritarii acestei „populaţii”, zic statisticile (deşi în 
scădere galopantă), sunt românii (cu un singur r!), apoi 
urmează „fraţii noştri maghiari” pe locul doi (tot după 
statistici). li  secondează, cu brio, „fraţii noştri 
ţigani“(pardon, rromi; cu doi de r). Şi, după ei, în ordine 
descrescătoare „celelante  naţionalităţi!”. „Rromii” sunt 
„Populaţie” privilegiată în raport cu „celelante” două. Ei 
poate, copilaşii ei, să intre la licee şi facultăţi doar dacă 
copilaşii ei are media 5. Ei are locuri razarvate! 
Indiferent de starea vremii. Ei, aceştia, mânca-v-aş ... (nu 
spun până la capăt propoziţia, da' cei care trăieşte în 
Bucureşti sau în Kekec;, în Arad, pricepe), organizează 
voturili şi, votează, mânca-v-aş... cu ăl dă iasă dân urne, 
mânca-v-aş. Că ei aduce banu”, mânca-v-aş... voastră. 
Aşa! Să ştiie Iuropa că noi, rromii, nu să dă cu ăştia dă 
dreapta şi care are ură pă ţâgani. Că s-a văzutără şi-n 
piaţă că rumânii, mânca-v-aş, nu vrea si cumpăre di la 
țigani că zâce că iei face mafie. Da', ţâganii, care le zice 
acuma rromi, ca sî nu furii şi să nu deie-n cap ş-o' 
cumpărat cefertecate de ălea de producatori şi vinde 
cinstit pă tarabe şi rumânii, dă invidie, care-i zice ciudă, pă 
țigani, care conduce, merg la vot şi vre să-l votează pă ăla 
care acuma să face că-i samit, mânca-v-aş. Da', ţiganii 
noşci, care le zice bulibaşi noşci rromii, votează cu ăia ce 
le-o dat dreptu'. Rumânii voteaze cu cine vrea ei. Rromii 
mere cu domnu” Ilâiescu. Să sa şcie, mânca-v-aş! Acum, 
aceasta-i realitatea. În rest, spunem şi noi ca acela ce-l 
ascultam cu limba scoasă la „Europa Liberă”: „S-auzim 
numai de bine!” Or, „ţineţi aproape”, sau: „Nici nu ştiţi ce 
o să pierdeţi!” sau ce vă mai vine pe scăfâriie, fraţilor. 

Ţin să vă spun: puteţi vota cu cine poftiţi... O să iasă ăl 


dă trebuie, ăla o să iasă preşedinte. Că ăilanţ' nu mai are 
contează, Că pe noi ne interesează cum am putea emigra 
la muncă în Spania. Arabii cumpără pământ în România și 
rromii adună fer vechi şi-l vinde la turci, mânca-v-aş. 
Cumpără tarabili di la ăştia dîn piaţă şi vinde pă tarabe şi 
rumânii (cu un singur r) vinde pă trotuare şi să ciartă unu' 
cu altu', mânca-v-aş că aşa or fost ei dă când să şciu. No, 
şi să sa şcie că rromi iubeşce copilaşi şi face copilaş şi îi 
creaşce nu ca rumâna care bagă-n ie concepţionale şi 
poartă fustile di-o palmă şi chiloţ transpiraţi dă i să vede, 
mânca-v-aş... , dă aleargă rromi noşci cu limba scoasă d- 
on cot să le pună „la produs“, pă bani, pântru copilaşii 
care-i face cu noi şi să trăim bine şi să ne facim cast şi să 
lucre iele că dă aia umblă cu fustile dă li să vede... 

Că amu' şi iei şi iele să duc la bulibaşii noşci să le deie 
adevărinţă dă rromi ca să fie şi rumânii oamini mari şi să 
poată sa-i votează rromii şăfi. Să fie d-ai noşci, ţigani, şăfi! 

Brucan Parpanghel jr. 


BUNA VESTIRE 


Editor: Fundaţia Română pentru 
Cultură şi Educaţie „BUNA VESTIRE” 


Consiliul Fundaţiei: 
MIHAIL — 


Doru preşedinte: 


George URSA 


— secretar general. 


Redacţia: 


Fondator: Simion Ghinca — Vrancea 


Redactor şef: George URSA; 
Publicist comentator: Doru MIHAIL; 
Corector: Ionică ILIUȚĂ. 
ii SORE SENE aeetiă TC NIURANII 
Culegere texte: Elena SORA, George 
URSA. 


E 3 30 III cot 
Tehnoredactare: Elena SORA, George 
URSA 
Corespondenţă: RevistaBunaVestire Qyahoo.comm. 


Administraţia: 021 / 4241550. 


Tipărit la Tipografia Editurii ELISAVAROS, str. 
Luduş nr. 32, Bucureşti 


* Materialele neacceptate, pentru publicare, nu 
se restituire; 
* Opiniile exprimate in articole aparțin autorilor. 
_ 


ISSN: 1453 — 5602