Revista Fundatiei Buna Vestire anul XIV, nr. 90-91, ian. — feb. 2005

PERIODIC AL FUNDAȚIEI ROMÂNE pentru CULTURĂ şi EDUCAȚIE „BUNA VESTIRE”/an XIV, 
nr, 90 - 91, ian. - febr. , 2005; 16 pag. 


OCNAŞII CĂPŞUNILOR 


Ocna începe, însă, aici. La Bucureşti! În zilele 
geroase de iarnă sau în cele caniculare, vara. Înghesuiţi 
în fața unor  ghişee ca vitele care, prost adăpate, 
incearcă să ajungă, prin orice mijloc, la jgheabul cu 
apă. Şi, la fel ca vitele, obligaţi să-şi împlinească fireştile 
obligaţii trupeşti în plină stradă. Furişându-se, în urma 
intrării neglijente a unui locatar, pe holurile blocurilor 
pentru a ocoli efectele celor vreo 20 de grade sub zero. 
Au călătorit toată noaptea. Vin din toate colţurile ţării. 
Plătesc transportul, şpaga, locul la rând, paharul cu apă 
şi bucata de pâine. Şi aşteaptă! Nu toţi vor vedea 
răsăritul unui soare cald pe pământul îndepărtatei 
Spanii. Vor trebui să se întoarcă prin gerul ţării pe care 
o părăsesc nu pentru că nu o mai iubesc ci pentru că le 
este vrăşmaşă (doar românilor; că, altfel, negri, 
musulmani, alte neamuri o duc bine aici. Prosperă! ; n. 
red.). Nu ţara! Oamenii acesteia. Şi nu toţi! Ci acei care 
pleacă la petreceri în Spania sau pe Coasta de Azur, în 
Bahamas sau Baleare, la Paris sau în Indonezia, pentru 
că au cu ce. Cu banii aduşi în România de ocnaşii — 
căpşunari. 

Aţi auzit de salarii de peste 100. 000. 000 lei? 

Nu? 

Nu este vorba de banii obţinuţi de jucătorii de fotbal 
ajunşi în lumea cocainei şi Londrei, nu despre cei 
angajaţi la  multi-naţionale. Nu! Este vorba de 
BUGETARI; unii le zic „bugetivori!” 

Care nu se urcă în tramvai, metrou sau autobuz. 
Pentru că sunt aduşi de 4X4. nu cumpărate de ei. ci tot 
de voi! Pentru ei! Din banii pe care — puţini! — ce veţi 
reuşi. să-i aduceţi cocârjându-vă pe câmpiile Andaluziei 
culegând căpşunii pe care, tot ei, îi vor plăti, tot din 
banii voştri, pe mâncăruri şi băuturi scumpe, în 
restaurantele luxoase ale Parisului, Romei, Londrei sau 
New York-lui, oraşe pe unde s-au înfiinţat, tot pe banii 
voştri, agenţii ale SRR şi RTV-ului. 

Aţi auzit cât a costat un chiolhan al unei agenţii de 
stat plătit tot din banii voştri? Ceva mult peste UN 
MILIARD DE LEI! 

Nu ştiţi în câte geamantane încap atâta bănet? 

Dar, poate, veţi înţelege mărimea dacă veţi împărţi 
miliardul la pensiile unor ţărani [pensionaţi pe caz de 
boală, handicapaţi; n. red.) despre care ni se spune că 
„nu au contribuit la fondul de pensii” şi „exploatează 
muncitorul citadin vânzându-i produse agricole la 
preţuri de speculă!”. 

Împărţirea vă va spune că ce-au îngurgitat nesimţiţii 
la chiolhanul bugetivor arată că este vorba de pensia pe 


UNA SUTĂ ŞAIZECI DE ANI (500. 000 de lei pe lună — 
pensia medie a unui fost ceapist căruia i s-a plătit grâul, 
din 1952 până în 1989, cu 28 bani kilogramul şi nu i s-a 
construit NICI O CASA! 

De unde vin banii salariilor unor domni-tovarăşi precum 
şefii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, primului ministru, 
directorului — pardon! — preşedinţi director generali ai 
Televiziunii şi Radioului „de stat”? 

Sau cele ale „sifiştilor” care guvernează 30% din 
economia ţării? 

Din buzunarele voastre (şi ale noastre, ale pen- 
sionarilor; n. red.)! 

Firesc ar fi ca să se producă acelaşi fenomen ca în cazul 
unei întreprinderi „particulare”: să-ţi realizezi salariul din 
ceea ce produci, vinzi, economiseşti şi foloseşti în mod 
corect, 

Dar şti de unde mai vin banii îmbogăţiţilor post 
„războiul rece”? Din ceea ce s-a furat în timpul acestui 
război. 

Şi nu ar fi bine să aflaţi cine se ascunde în spatele 
nostalgiei post-dejist-ceauşiste? 

In ultimii ani mari contribuţii fa „bună starea aleşilor” [şi 
„numiţilor”; n. red.], la reducerea şomajului (în afara 
şmecheriei legale şi legalizate) şi chiar la uşurarea celor 
rămaşi acasă au adus cei pe care un jurnal francez îi 
numeşte „les forcats de l'est” — (ocnaşii răsăritului!) şi al 
căror număr — (dar cine-l ştie cu o decentă precizie?) — 
s-ar ridica (în martie, 2004) la 900 de mii care lucrează — 
uneori clandestin şi „în condiţii înspăimântătoare în 
Uniunea Europeană!” 

Ceea ce-i povesteşte un polonez unui ziarist din Olanda 


(continuare în pag. 14) 
Un pensionar care studiază şi gândeşte. 


Articolele numărului 90— 91 / 2005: 


* Lumea anului 2005 (Ion, Cristian şi Stelian, 
Andreea, Gabriela, Monika jr.): pag. 3; 


* Criminalitatea economică în România (Ion 
Economistu'): pag. 8, 10; 


* Din. culisele teratologie morale (Pavel 
MICH.): pag. 9, 15; 


* Un jurământ desuet (Nepotul lui Hipocrat): 
pag. 11, 12. 


pagina 2 
(urmare din nr. 88-89.) 


XIII. 

Individul este o 
forță pe care o 
ignorăm, plină de 
virtuţi şi defecte. El 
devine “mai bun sau 
mai rău după normele 
de conduită care | se insuflă. Există, 
fără îndoială, o libertate şi un liber- 
arbitru care trebuie să-l călăuzească în 
viaţă. Cu toate acestea, un număr 
infim de indivizi îşi creează o viaţă 
după felul aspirațiilor şi posibilităţilor 
lor. Cei mai mulţi sunt frământaţi de o 
mulţime de circumstanţe independen- 
te de voinţa lor, de intervenţii 
autoritare şi de sugestii care îi fac 
ascultători sau violenţi după situaţii. 
Căci individul, fără să fie slab, este 
influenţabil, în sensul că în el există 
două caracteristici dominante: 
sentimentul şi interesul. Organizaţia 
sau Guvernul care poate manevra 
aceste două elemente, pune stăpânire 
pe individ şi, prin el, pe marile mase 
sociale. Mai ales dacă ştie să joace 
cartea „interesului”. 

În ce priveşte simplitatea acestor 
date, individul apare ca o victimă a 
insistenţei înşelătoare a organizaţiilor 
politice care insistă şi pun în relief 
satisfacerea intereselor materiale ale 
acestora. În realitate, el este victimă 


voluntară, datorită înclinărilor sale 
egoiste către interesul lor... Să 
adăugăm la aceasta trândăvia sa 


spirituală, lipsa sa de judecată şi de 
discernământ, şi vom avea tabloul 
psihologic al individului comun. El este 
sau prea interesat sau prea leneş, şi 
lamentările sale nu sunt decât 
consecința fatală a incapacității sale 
de a sesiza adevărurile cele mai 
elementare. 

Individul comun adoră linguşirile şi 
promisiunile pompoase, mai ales dacă 
i se spune că are totdeauna dreptate 
şi că tot ceea ce cere este „dreptul 
său”. Sunt rari aceia care au doza 
necesară de bunăvoință, care le 
permite să vadă  mojicia acestor 
pretexte. Culmea absurdului acestor 
percepții a „drepturilor” a fost atinsă 
în serviciile  Metroului unei ţări 
occidentale. O invenţie recentă a 
permis să se automatizeze unele 
manevre care cădeau până atunci în 
sarcina şefului de tren. Datorită 
acestei invenţii, funcţionarii nu mai 


CUIBULY 


Unitatea de bază a Mişcării Legionare. 
XIII. Poziţia individului în cuib 


erau obligaţi să execute o anumită 
muncă. Ei au găsit că o astfel de 
situaţie le schimbă statutul: nu mai 
erau „salahori”, ci „supraveghetori”, 
treceau deci într-o categorie 
superioară. În consecinţă, ei au cerut 
o mărire de salariu „pentru faptul că 
nu mai erau obligaţi să lucreze”. In 
mod natural, sindicatele de stânga au 


susţinut cu  străşnicie această 
revendicare „dreaptă”, şi, mai ales, 
„logică”. 


lată cum judecă şi reacţionează 
individul comun, şi se întâmplă să se 
găsească la cheremul organizaţiilor 
fără scrupule, care beneficiază de 
slăbiciunile sale şi de nestatornicia sa. 
De când lumea a existat acest decalaj 
spiritual şi această exploatare jalnică 
din parte partidelor politice, 
exploatare tot atât de nemiloasă şi 
distrugătoare ca cea  imputată 
capitalismului. Dar indivizii orbiţi de 
acest slogan al exploatării patronale, 
nu sunt capabili să vadă că, în timp ce 
ei urlă împotriva unei forme de 
exploatare a omului de către om, se 
lasă înghiţiţi de o altă formă mai rea. 
Situaţie neverosimilă şi, în acelaşi 
timp, de netăgăduit. 

Lumea în care trăieşte individul de 
foarte mult timp are baze mizerabile şi 
o mentalitate groaznică. Mercantilism 
excesiv, egoism funciar, ură 
dezlănţuită, partajare radicală între 
capital şi cei ce muncesc, incitare 
permanentă din partea sindicatelor, 
negare sălbatică din partea 
funcţionarilor, fără să mai vorbim de 
luptele politice în care se angajează în 
mod automat. Susţinut şi încurajat de 
toate partidele  social-comuniste, 
individul vede în faţa lui numai 
„drepturile sale”, fără nici o referire la 


„datoriile sale”. Datoriile devin 
obligatorii pentru  „alţii”, fără 
specificare precisă. O astfel de 


atitudine este. ilogică şi absurdă, şi 
părţile care fac caz de ea o ştiu prea 
bine, dar este mult apreciată de către 
mase. Adică, individul se scaldă într-o 
mentalitate de negare completă a 
valorilor umane, îndopat de scepticism 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005, 


şi de dorinţă de răzbunare 
De aceea, În societatea de 
astăzi, individul se află 
între două  tiranii: una 
mentală (consecinţă a 
neinţelegerii sale) care 
face să se considere un 
neînțeles, un paria aj 
societăţii, o Victimă; alta 
materială (consecinţă a unei 
propagande nestăpânite a partidelor) 
care îi întipăreşte în minte cele mai 
rele principii de acţiune. E] n-a 
cunoscut nici odată în viață altceva 
ceea ce uneori îl demoralizează, Da 
ceea ce este înspăimântător în situaţia 
sa, care îi distruge moralul, este că în 
afară de necazurile materiale şi 
imediate, individul a pierdut puterea 
de a avea un ideal care să-l lege de 
această materialitate veşnică şi să-| 
proiecteze în adevărata sa poziţie 
umană. Chiar dacă, din când în când, 
el îşi dă seama de situaţia sa 
prezentă, îi lipsesc nişte puncte de 
sprijin care sunt necesare restabilirii 
sale. Ii lipseşte şi voinţa de a aborda o 
asemenea problemă. Ii lipseşte mai 
ales curajul de a înfrunta marile 
organizaţii politice care îl ţin în lesă şi-l 
dirijează după voia lor. Cu obedienţă, 
el se înfundă iarăşi în rutina caldă a 
celor două tiranii obişnuite. 

Devenit un element de manevră pe 
eşichierul marilor interese ale 
partidelor, dominat spiritual şi moral 
de valul  absurdităţilor care îl 
copleşesc, individul comun nu este în 
zilele noastre decât o epavă umană 
plină de principii rău digerate şi de 
pretenţii  derizorii. El rătăceşte în 
căutarea unui port primitor şi nu 
întâlneşte decât tentaculele acestor 
gigantice organizaţii inumane care se 
numesc „partide”, şi, mai ales, 
promisiunile tentante ale „partidelor 
de stânga”. 

Pentru ca individul să poată fi 
salvat, smuls din această decădere, 
care îl  pândeşte, 
întâlnească în drumul său o 
organizaţie opusă la tot ceea ce îl 
înconjoară şi atrage. 


(va urma) 


* (Traducere, din limba fran- 
ceză, de Eugen BĂLAȘA, dn 
lucrarea: Le Nid Unite de base 
du  Mouvement Legionare. 
Editions „CARPATII”, Madrid, 1973) 


trebuie să, 


BUNA _ VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


LUMEA ANULUI 2005 


Ei, l-am ajuns şi anul acesta şi primele zile le-am trecut 
Cu oarecare linişte sufletească. Este drept, Cristoiu, 
Popiescu, Boda, Pârvulescu, Preda, Tănase, Hurezeanu, 
Ursu, alţi de ăştia ne-au „luminat” minţile cu panseurile lor. 
Da' nu ne-au spus şi ce parale au înşfăcat de la posturile TV 
care le-au. popularizat mutrele şi banalităţile. Bes ăştia la 
cugetări, păreri,. opinii, învârt dovleacul politicii precum o 
face porcul toamna cu dovleacul zis „porcesc”. Ce nu ştiu 
ăştia, ăştia şi ştiristele Firea, Esca, Ghiurko, Războiu, 
Topescu et co? Numai pe unde face pisica nu ne spun cei şi 
cele de mai sus! Poate doar Juditha Schwartzemberg este 
mai deşteaptă decât ăştia şi astea, Încolo, lume proastă! Da' 
proastă de işi bagă deştele în ochi. Io când îi văd pe ăştia şi 
pă astea pe ecran simt nevoia să sparg televizorul. Aşa că 
prefer să nu-l mai deschid, Că n-am bani să-mi cumpăr altul 
de-l sparg! Cel mai mult mă intrigă atoateştiinţa acestor 
palabragii. Sunt atât de importanţi, atât de aşa scorţoşi, 
încrâncenaţi de — spun ţăranii — nu le intră un pai pe cur aşa 
cum intră la-un tăune atunci când îl prinzi dintre picioarele 
unui bou, atunci de-l muşcă. Ăştia au făcut guverne, le-au 
desfăcut, au „contactat”, au „dialogat”, au „luat interviuri”, 
au chemat „personalităţi” pe sticlă (da' au vorbit ei- mai 
mult!), le-au - întrerupt în mijlocul “expunerii. pe acele 
„personalităţi, le-au tăiat vorba, macaroana, microfonu', 
propoziţia, fraza, i-au admonestat, au lăudat UDMR-ul şi l-au 
blamat pe preşedintele Băsescu, şi-au dat ochii peste cap, s- 
au întrerupt unii pe alţii, i-au întrerupt pe-cei pe care-i 
rugaseră să-i sune în direct. Într-un cuvânt au condus ţara, 
au luat-o la pumni, au decretat cine-i „democrat”, şi cine nu 
este, cine este „antisemit” (adică anti-iudeu, da' nu se zice 
aşa!), cine este „extremist” şi cine este „european” ca 
udemeriştii. Ba, de la Cristoiu am auzit că „legionarii stăteau 
cu pistolul la urne”. Omul acesta ori este bolnav ori, poate, 
cine ştie ne crede cu totul dobitoci în ale istoriei. Ce secţie 
de votare, când anume, a permis legionarilor să stea cu 
pistolul lângă urne? Unde s-a consemnat acest fapt, în ce 
documente de epocă? În ziare de tipul celor create de 
dumneata? În „Odivărul” anilor 1937-1938? În „Scânteia” 
„semitului” Brucan? Ce rost au astfel de minciuni uteciste, 
scânteitineriste, Cristoiule? Ăştia, ştiristele. şi „analiştii” 
cunosc totul. Ce trebuie să facă preşedintele, Până unde se 
întinde puterea lui, a- preşedinţilor celor două Camere, a 
Guvernului, a prefecţilor, primarilor, poliţailor, a noastră a 
tuturor. Ei ne pot scuipa în obraz de pe sticla TV şi noi nu 
putem decât să ne ştergem scuipatul şi să suportăm 
demonizarea ce ne-o aplică aceşti tirani numiţi „ziarişti”. 
Tirania nenorociţilor de le cotidienele şi posturile TV este 
nelimitată şi se exercită asupra noastră a tuturor continuu şi 
cu o forţă satanică. Problema este; cine le dă dreptul 
acestor tirani să ne tiranizeze şi dacă sunt tirani absoluţi sau 
tirani subordonați altor tirani cu mult mai ticăloşi şi al căror 
scop ne scapă? Că vedem că tirania ziariştilor se aplică doar 
asupra românilor, asupra credințelor şi sărăciei lor. N-am 
văzut o ştiristă sau un cristoi criticând şi demonizând vreun 
bancher jegmănitor al milioane de amărâţi, n-am văzut nici 
un ticălos de astfel de palavragiu revoltat de crimele 
înfăptuite de soldaţii israelieni şi americani, nici un jaf de 
astfel de ziarist nu scormoneşte de, unde şi-au adunat 
averile potentaţii şi bancherii ce conduc, de fapt, gloata 
umană de pe întregul mapamond. In schimb, alergau ca 
hienele cu aparatul de filmat după amărâtul de Cozma. 
Astăzi, popieştii, firele, escăle şi tănasii epocii nu deplâng 


soarta plebei oropsite şi exploatate, Nu! EI se bat pe burtă Ion şi Cristian şi Stelian, Andreea, Gabriela, Monika ir. 


pagina 3 


cu îmbuibaţii vremii, popularizează tot soiul de „vedete” şi 
maşinile pe care acestea şi le-au achiziţionat, rânjesc pe sticlă, 
îşi arată vilele (cum un Stelian Tănase. De unde lovele, 
„analistule”? Din panseurile şi gogoriţele- spuse le TV? Din 
ciorba de articole belite în „Ziua”>), lampadarele, birourile şi 
fac guverne. Ei şi moşii din Cişmigiu! V-aţi îmbogăţit, hienelor! 
Cereţi demnitarilor să-şi publice averile. Faceţi-o voi, şacalilor! 
Să vedem! Trăiţi din salariul minim pe economie, să vedem v- 
ar da mâna să trăncăniţi despre „democraţie” şi „Europa” cu 
un salariu de 2. 800. 000 lei, salariu. cu care este procopsit un 
muncitor român, acel electrician ce a donat din acest salariu 
100. 000 lui de mii de lei pentru Teatrul de Operetă? Cât aduni 
de la emisiunile interminabile pe care le susţii zi de. zi, 
Cristoiule, Popiescule, Roşca Stănescule, Vrânceanu-Firea, 
Esca, Ţopescu, Pârvulescu, Tănase, Preda şi toată banda de al 
de voi, de ameţitori de minţi, de palabragii, de mici tirani de 
conştiinţe? Pe când un sait cu averile voastre? Lumea anului 
2005 ca şi lumea altor ani geme de acești tirani ai sticlei. Ei 
creează atmosfera ce duce la demoniozări de indivizi, categorii 
sociale, personalităţi. Aşa cum în anii comunismului alţi 
„Popieşti” creau atmosfera în care se petreceau arestările şi 
persecuțiile. Ce vină imensă, ce criminale erau haitele de 
gazetari de la organele de presă ale PCR, haitele de „activişti” 
de la editurile PCR, acei popularizatori de ideologie manxist- 
leninistă, Ele creau terenul propice în. care activau organele de 
represiune. Ele ucideau conştiinţe,  striveau - persoane, 
personalităţi, batjocoreau, stigmatizau. Ca şi astea de astăzi, 
ca şi ştiristele vremii moastre. Mari ucigaşi aceştia sunt! 
Indirect! Şi nu-i pedepseşte nimeni! Şi nu-i va. pedepsi 
niciodată. Cine-i pedepseşte pe brucanii pentru îndemnurile de 
a-i băga la închisoare pe. „istoricii” anilor 1950? Cine-i va 
pedepsi pe îmbuibatele esche şi firea şi ghiurko anilor aceştia 
pentru palmele trase atâtor şi atâtor personalităţi? Nimeni! Dar 
pe tănaşi, pe cristoii epocii? Nimeni! Câtă îngâmfare pe ăştia! 
Ei judecă pe toată lumea, dau note şi absolvă! Numai pe ei nu 
se absolvă de nici un păcat, de păcatul cel mare al emiterii de 
judecăţi asupra altora şi a gândirii altora, a vieţii altora, a 
acţiunilor altora. Revoltător, dar adevărat. Poate ziceţi că acest 
comentariu il fac din invidie? Nu! Dintr-o profundă revoltă faţă 
de o stare de fapt. Suntem ţara cu cel mai mare număr de 
„activişti” pe cap de locuitor. Ideologi cărora le umblă limba 
mai ceva ca valţurile morilor. De care nu ne mai putem apăra 
şi care se îmbogăţesc din trăncăneala aceasta pe micile 
ecrane, care ne intunecă minţile cu părerile lor, cu frazele lor 
fără finalitate, cu vorbăria interminabilă şi din care scot bani 
pentru ei şi burţile lor. Se premiază unii pe alţii, se cheamă unii 
pe alţii la ore de vârf la TV, se iau de gât cu politicieni timoraţi 
de vorbăria lor pestriță, râd de noi de fapt. Îşi bat joc de 
timpul, de buna credinţă a noastră ca spectatori neputincioşi şi 
în neputinţă de a-i admonesta, de a le răspunde la inepţiile ce 
le debitează cu suficienţă, cu o mină studiată, doctă, plină de 
morgă. Cum să ne apărăm de aceşti tirani? Simplu, veţi spune, 
închideţi TV-urile. Ei, lucrurile nu stau chiar aşa! Că ne-având 
ce vedea decât realitatea trucată, filtrată şi aranjată a 
acestora, n-avem altă soluţie. Dar, de unde le vin posturilor 
astea banii pentru a plăti operatori, camermani, gazetari, slugi 
ai noii ordinii (care ordine ştim a cui este şi cine beneficiază de 
ea), să ne dreseze minţile? Păi, tot de la noi! Noi, noi suntem 
cei care-i plătim ca să ne dreseze. Aşa o făceam şi în epoca 
comunistă. Aşa o facem şi-n epoca sionistă! Noi ne plătim 
călăii, jefuitorii, posesorii de vile, maşini luxoase, haine de sute 
de milioane, noi le plătim. vorbele late şi palavrageala, noi 
sclavii epocii „democratice”. Până când? .. 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005, 


războiului rece şi, mal ales, în decembrie 1989. În acest teribi| 
război modern nu mai există acea selecţie a vechilor lupte Şi 
adesea bărbatul cel mai viguros, mai îndrăzneţ, stăpân pe sine 
nu mai are şanse să se mai întoarcă. În Iliada, de pildă, părea 
natural ca cei mai puternici, cei mai curajoşi să fie invincibili 
Ulise se întoarce în patrie. i 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91/2005. pagina 5 


Pomii eee cleo i A LA be e A Au e E 


SCRISOARE DESCH Cezarului — pentru că lui Dumnezeu nu ai de ce să-i dai pentru 

E LpA REGE DINTELUL că, fiind atotputernic — poate să-şi facă singur rost de „Coşul 

i zilei”; şi a treia muscă: gaşca celor care au profitat de 

Mult stimate Domnule preşedinte, bunătatea dvs când a fost cu restituirea lucrurilor ce li s-au 
furat şi v-au obligat să „reparaţi o nedreptate prin altă 


pagina 4 
PRIN INTERNET din SILIŞTEA GUMEŞTI 


- Ce vii, bă ŢUGURLANE, fluturând hârtia aia de parc-ar 
fi stindardul lui Sinan Paşa de-l pierdu la Călugăreni şi i-l 


şparli Mihai pe vremea când nu era nici „cel Viteaz”, nici nu 
Am aflat — fireşte din presă — că homosexualul acesta, de 


jucase cum îi cântase Sergiulică, senatorul, şi nici nu făcuse 
Unirea cea Mare din 1919, la Alba Iulia — cum zise Nelu a 
lu' Baboi în iarna ailaltă? 

- Nu e Sinan! E chiar Nelu. Adică, vreau să zic că-i 
discursul lui nea Nelu -— originalul, de-l găsii eu la 
Berevoieşti. Cine i l-o fi ciordit încă nu ştiu? 

- Adică, ce îi acolo, Ţugurlane, interveni, zâmbind 
hoţeşte, Ilie Moromete, tata lu' băiatu' ăla de se făcu 
scriitor şi care ne-a incondeiat şi pe noi? Mie mi-a zis că 
eram legionar. Ceea ce ar fi fost de mare ruşine. Ca şi cum 
a fi fost legionar ar fi fost mai abitir decât să fi fost 
comunist (sau sionist; n. red.), ciripitor, manglitor, 
pupincurist sau secretar de org. la UTC - care sunt şi azi 
cam tot la fel şi chiar „mai mult decât atât”. 

- Moromete, hai să lăsăm istoria şi istoriile — că ai văzut 
ce zise „baboiaşul acela mic”: „nu mai lingeţi, bă, dosarele” 
că o să se supere pe noi şi o să dea de-a asvârlita cu ouăle 
alea stricate de-o să se împută toată ţara. Mai bine ascultă 
întâmplarea: mă dusei la Berivoieşti, că mi-am zis — cine 
ştie, o mai fi rămas niscai hârtie d-aia subţire — cum era 
„hârtia Creangă” pentru că avem o ţâră de tutun crescut de 
mineri. Pă drum vine unu' la mine cu un căţel prăpădit, plin 
de căpuşe — de semăna cu o întreprindere de stat pregătită 
de ăla — parcă „Mucetescu'” îi zice — să o dea pe un euro. 

Căţelu”, semăna la cap cu Marx când era tânăr. Da! 
mult mai frumos. Şi, sigur, mai deştept! Nu te râde — că 
habar n-ai! L-am curăţat, l-am spălat, l-au decăpuşat şi |- 
am botezat. Ii zic Fan Fan Lăbuş Lăboi. 

- De ce-i trebuie atâtea nume? 

- Da”, pe tine de ce te cheamă Ilie Moromete zis a lu' 
cutare? 

= Ca să ştie poşta şi pricitoru' cum să mă găsească! 

- Păi, vezi? Dacă o să fie impuşi câinii şi o să vină ăia 
de la ilectrica să le ceară plată pentru radioul lui Şeuleanu 
şi televizorul lu' Nicolau — cum îl deosebeşte de Azor al tău? 


Războiul nu mai este o întrecere între eroi ci un masacru a] 


eroilor. Faci războiul ca să fii demn de pacea ce va să vie; dar cei 
mai demni nu mai sunt de faţă la încheierea ei: amintiţi-vă pacea 
din 1945, de cea din 1919 sau ultima, la terminarea războiului 
rece. 


Cel care s-a strecurat, cel care a fugit, cel care nu a îndrăznit 


să îndrăznească, toţi aceştia legiferează pacea şi regulile de Viaţă 
ale tării. 


Se folosesc de libertatea cucerită de morţii din Decembrie ca 


să se impopoţăneze cu false titluri pseudonobiliare: baronii de azi 
nu s-au aflat pe frontul răzvrătirii ci îşi numărau banii furaţi în 
timpul guvernării „comuniste pentru - conturile din - băncile 
viitorului. 


După toate acestea poporul — învingător sau învins, va fi mai 


sărac: sărac în elite, sărac în salvatori, în întreprinzători, în 
generoşi, în schimb bogat în cămătari şi smecheri, bogat în minţi 
sărace; bogat în tirani şi bogat în sclavi etc. 


Sângerarea a luat cu ea cel mai bun sânge. , t 
Nedreptate va citi o vorbărie funebră adresată sălii goale a 


unui Parlament care câştigă milioane - în. dolari — pe urma 
pădurii de cruci de la marginea oraşului. Este timpul discursurilor 
pompoase — dar, în adevăr, josnice; e vremea oportunismului Şi 
a totului pentru sine. Pe scurt - în orice război, în toate revoltele 
şi revoluțiile - dreptatea este în mod sigur învinsă, 


Da stai că n-am terminat tărăşenia! Deci am găsit înscrisul, 


am aflat cine-i apropritarul, musai să-i duc omului-ce-i al lui. şi 
dacă ţii seama cam cine-i omul şi ce hram poartă mă şi vedeam 
măcar cu o dicoraţie din ălea din care împarte dânsul 
săptămânal. 


Da” ăştia nu te lasă, nici când vrei să faci o faptă bună — cum 


ne învăţa pe noi la cercetăşie. Nelu a lui baboi este mai păzit de 
cât bijuteriile Coroanei Britanice. 


- Şi ce făcuşi, Ţugurlane? 
- Mă dusei la o cârciumă şi-i întrebai ce şi cum. Mi-au zis că 


Guest, şi-a băgat, fără ruşine, nasul în treburile interne ale 
altei ţări — deşi noi ştiam încă de pe vremea celui care a 
„întinat idealurile” că aşa ceva nu se poate. Ba, mai mult: 
neamestecul trebuia asociat cu avantajele reciproce. 

Deci, am aflat că v-ar fi chiar o listă — imensă obrăznicie 
— cu „băieţi de băieţi” în ale corupţiei, lista în care, noi, noi 
cei care vă plătim pe dvs ca să ne duceţi pe „culmi din ce în 
ce mai înalte de progres şi civilizaţie” nu credem nici în 
ruptul capului — pentru că nu putem accepta că oameni 
precum. Hrebenciuc, Temeşan, Năstase, Bivolaru, Iacubov, 
Tender, Sechelariu şi fraţii săi, Danielescu şi toate Elvilele, 
Caritasul şi toţi ai lor, ENI — marele fond de investiţii condus 
cu aceeaşi râvnă patriotică de ştiţi dvs cine, Dacia cu banii 
furaţi de la deponenţi, ar putea să pună botu'. Păi, dacă să 
zicem, Năstase ar lua ceva de la cineva, de undeva, cândva, 
ar mai alerga dânsul să-şi ţină cursurile la PATRU (cel puţin) 
Universităţi risipite pe tot întinsul patriei noastre, dânsul care 
trebuie să mai alerge cel puţin la trei zile de la Ana la Caiafa 
— “pardon: de la Ierusalim la Bruxelles, de la Berlin la 
Moscova, de la Paris la Madrid, de la Haga la- Copenhaga. Şi 
asta numai pentru că toate ambasadele noastre stau ca 
proastele în păpuşoi şi nu-şi fac datoria. Vă daţi seama — 
sărmanul de el că a slăbit ca un ţăr şi i s-au făcut ouăle ca 
stafidele. Iar toate astea pentru o diurnă cât a unui salariat 
de la Turbomecanica, salariat care se duce să ia câteva tone 
de tablă de la SIDEX. O nimica toată: 2. 000 de dolari 
ziulica. Şi ştiţi dvs că ziua unui prim ministru este zi, nu 
glumă! 

De aceea, noi nu credem — nici măcar atunci când „Le 
Monde” ne zice că unul dintre marii smenari ai Guvernului n- 
ar fi, cum ştiam noi cinstitul Mihăilescu, ci un aşa numit 
boschetar Myki Şpagă. Nu şi NU! 

De aceea, chiar şi dacă fost-viitorul preşedinte al ţării — 
adică urmaşul dvs — (deşi noi am dori ca dvs să rămâneţi în 
fruntea oilor patriei, fie şi numai pentru că mai „este state” 


nedreptate”. 

Iată propunerea: luaţi în fiecare săptămână un număr din 
„Academia Caţavencu” — de exemplu: scoateţi de pe hârtie 
numele celor acuzaţi de malversaţiuni economice; trimiteţi 
notiţa la unul din Parchetele ţării şi dispuneţi ca asistenţi de-a 
lungul întregii anchete să fie ziaristul sau ziariştii ce au tras 
semnalul de alarmă sau au strigat, ca pe vremuri, „puneţi 
mâna pe hoţ!” 

Ziaristul va sta de faţă la toate jocurile de gleznă, mâini, 
picioare, urechi etc. ale anchetatorului; va avea acces la toate 
documentele depuse la dosar; va asista la întocmirea 
rechizitoriului şi va avea dreptul să-l completeze cu datele lui, 
în nume propriu. 

Dacă se va dovedi că ziarul a greşit atunci — în funcţie de 
gravitatea minciunii autorul sau autorii vor pierde dreptul la 
semnătură pe o anume perioadă iar acuzatul va primi o cinstită 
şi corectă despăgubire materială... 

Aceeaşi procesare se va aplica şi în ce priveşte restituirile 
bunurilor — de ORICE FEL (materiale, spirituale — cărţi, 
manuscrise etc.), urmând ca cei vinovaţi — fie în favoarea sau 
defavoarea incorectă a unuia sau altuia să fie suspendaţi din 
funcţiile pe care le deţin plătind şi cheltuielile de judecată sau 
despăgubirile adecvate. 

în acest fel — în afara posibilităţii de a omori „muştele 
„adverse cu o singură. lovitură — vă veţi făuri în propriul partid 
în care vă veţi întoarce un număr aşa de mare de duşmani 
încât veţi putea să vă creaţi din restul poporului român un 
adevărat partid — stat în timp ce, din cei 500. 000 de pesedişti 
ar rămâne un rahitic partid de opoziţie: bogat, dar sărac şi 
căruia, însă, dvs, i-aţi fi făcut un imens bine: în doi-trei ani de 
opoziţie vor da jos şuncile de pe ei, vor fi feriţi de un diabet 
precoce şi, cine ştie, chiar Dumnezeu îi va ierta de toate 
păcatele. 

Deşi chestia asta cu păcatele nu stă în putinţa nici a 
domniei voastre, nici a noastră, noi vă urăm „succes şi multă, 
multă fericire”. 


singura soluţie ar fi „Aspirina Săracului”.. ÎI găseşti pe Mircea 
Dinescu. I-o dai lui şi ajunge sigur — că-s prietini de la rivuluţie: 
unul a făcut-o şi altul a păpat-o („Rivuluţia” a „făcut-o” generalul 
care şi-a călcat jurământul şi a dat ordinul 39 prin care-l 
deposeda de comanda supremă pe Nicolae Ceauşescu; n. red.). 
ţinea să se ducă cu Bisisica. Ar fi rămas acilea să facă - Şi mă dusei. Mă primi. O citi şi izbucni în râs. Păi, coane, 
umbră ceapeulua asta nu-i de Nelu Cotrocelu — este copiată din înscrisurile unui 
Aşadar, căţelu' începu să miroasă hârtia; mirosea; se  frâncez de-i zice ALAIN — a murit de mult. Da”, ia stai, stai că ştiu 
oprea; lar mirosea şi iar se oprea plin de o ciudată mirare, - Cine i-a făcut-o... Medicul lui, Beuran - specialist în materie. 


- Mă, Ţugurlane, tu venişi cu hârtia şi o ţii ca gaia 
maţu' — povestea cu câinele? Ce rudă-i baba Tanda cu ţaţa 
Manda? 

(he Aşa, nu ai avut tu nici odată răbdare. Că şi p-ăla 
micu' de ajunse scriitor nu vroiai să-l dai mai departe şi-l 


pe care nu le-aţi vizitat şi nici nu aţi depăşit — în întrecerea 
socialistă pe „împuşcatul de la Târgovişte” în ce priveşte 
mandatele) — se află pe lista americanului vă rugăm să daţi 
lista publicităţii. 

Pentru ca noi toţi să putem scuipa pe minciunile lui 
Mister Guest, „mister” care şi-a făcut ţara de râs acilea — în 
loc să vină şi el cu un aport amănunţit şi substanţial întru 
dezvoltarea celei mai cinstite societăţi din fosta lume 
comunistă care este şi azi aşa cum a fost: cinstită, dreaptă, 


sep. 2004. 
NICU de la Târgovişte. 
N. Red. : Scrisoarea, din varii pricini, nu s-a publicat la 


vreme. Actualitatea ei rămâne valabilă. Aşa că am publicat-o 
acum. 


Aşa am ajuns la Nelu Cotrocelu, 

- Şi, ce să vezi? Asta era discursul ce-l pregătise pentru 
Alba Iulia şi tot p-ăsta urma să-l zică adormiţilor din 
Parlament. 

Da' n-apucă! Că i-a dispărut stindardul. 

Iată ce scrie în el: 

Masacrul celor mai buni; insist. Luaţi seama de acest 
efect al războiului şi chiar al victoriei. Onoarea a fost 
salvată — dar cei onorabili au murit. Pământul a băut 
întreaga generozitate. Adesea vanitatea este cea care strigă 
şi îndeamnă la război — dar în faţa focului adevărata forţă — 
fizică şi morală, va fi în frunte şi vor pieri, în floarea vieţii, 
chiar înainte de a fi plămădit copiii care să le moştenească 
calităţile. 

Aşa a fost în 1916, aşa în 1941 şi aşa de-a lungul 


Dădui să plec — dar pusel şi lo o întrebare: nu v-ar interesa 


pentru revistă? 


- Nu, că noi nu publicăm nici versuri, nici proză scurtă zise 


unul care n-a zis cum îl cheamă. 


sept. 2004. 
Pt. conformitate: Un momârlan din Teleorman. 


* Luna ianuarie este luna jertfei celor doi fruntaşi legionari 
(Ionel 1. Moţa, Vasile Marin) pe frontul spaniol. Se împlinesc 
anula acesta (13 ianuarie 2005) 68 de ani de la trecerea la cele 
veşnice a acestora. Spania aceea, luptătoare pentru creştinism, nu 
EA ra zi uns o țară populată de inşi indiferenți faţă de sine, 
Zi e, indiferentă, in parte, față de trecutul ei şi asaltată, din 
toate „Părțile, de imigranţi mai ales musulmani. Populaţie 
imbătrânită şi fără ambiția ce i-a adus gloria şi măreţia... 


morală, liberă, necoruptă etc. 

Dar noi nu dorim doar să scuipăm pe Guest şi felul lui de 
a fi ci dorim să votăm cu mic, cu mare — mai ales dacă o fi şi 
mici şi bere! — toată lista ce se află în mâinile dvs, listă care 
ar. putea să se constituie într-o organizaţie politică cu 
numele de ACRPBR, adică „Asociaţia Corupţilor din România 
Pentru Binele României” având lozinca: „Luăm - că dăm!” 

Şi pentru că venii vorba şi nu mai pot să mai cheltui bani 
pentru o altă scrisoare deschisă am a vă face următoarea 
propunere: ce ar putea să vă dea posibilitatea să omorâţi 
dintr-o singură lovitură - TREI MUŞTE! 

Prima muscă = una care vă irită frecvent, şi care se 
numeşte „o anumită parte a presei”; “a doua muscă: cei 
care iau şi nu dau pentru că, spre deosebire de dvs, nu-s 
cititori de Biblie şi nu ştiu că trebuie să dai Cezarului ce-i al 


CAPITALIST = BANDIT! CAPITALISM = BANDITISM! 


Mulţi ne vor scoate ochii pentru acest titlu. Nu-i 
condamnăm, nici nu-i felicităm. Aşa cum creştinismul s-a 
impus negând un sistem nedrept — sistemul muncii cu sclavi — 
aşa şi noi nu agreăm sclavajul mascat, modern. Sclavul în 
antichitate depindea de un nobil ereditar, sclavul de astăzi este 
dependent de „nobilul” ce deţine băndle, banul. Cum s-a 
îmbogăţit un „nobil” de azi? Jefuind teritoriile şi bogăţiile celor 
slabi. Deposedând de pământuri, bogății ale solului şi 
subsolului şi însuşindu-şi munca unor popoare întregi. Pe căi 
aparent „legale”. Căci ce-i aceea oferirea de către stat a unei 
întreprinderi cu un euro. unui „întreprinzător strategic”, ce-i 


(continuare în pag. 14) 
Gigel cel tras pe sfoară de capitalişti cu vorbe late. 


pagina 6 Ş 
SCRISOARE DESCHISA 


Dragi camarazi: 


În viaţa fiecăruia dintre noi apare un moment când 
bunul simţ ne obligă la retragerea dintr-o funcţie 
deţinută mai mult timp pentru a lăsa drum liber altora 
mai buni, mai tineri, mai viguroşi. 

Pentru mine acest moment a sosit acum când mă 
apropii de 75 de ani de viaţă. 

Nu ştiu dacă am fost la înălțimea aşteptărilor celor ce 
m-au aşezat în faţa lor şi care m-au asistat cu credinţă. 
Ştiu doar atât că am dăruit tot ce am putut luptei 
naţionale. 

Dintre toate realizările pe care le las în urmă, 
consider una ca fiind mai importantă: dispozitivul de 
selecţie a celor capabili să conducă această luptă mai 
departe. 

Principiul pe care s-a constituit organismul la care 
mă refer a fost relativ simplu. Vechi luptători trecuţi prin 
încercări deosebite (foşti deţinuţi politici pentru cauza 
naţională, veterani de război, luptători în munţi) care nu 
şi-au abandonat idealul din tinereţe, s-au constituit într- 
un for care, urmărind cu atenţie evoluţia elementelor 
tinere intrate voluntar în luptă, recomandă, oferindu-le 
totodată creditul moral, pe cei capabili să conducă: 

Acest for cunoscut ca Senat al Partidului „PENTRU 
PATRIE” s-a constituit sub preşedinţia regretatului 
profesor şi poet al Rezistenței Naţionale Constantin 
Aurel Dragodan. Membrii acestui for de elită au dovedit 
prin fapte şi suferinţe respectul lor nelimitat pentru 
Valorile creştine şi naţionale, pentru credinţa străbună şi 
neamul din care se trag. Ei au apărat efectiv brazda 
strămoşească cu curaj şi demnitate. Din acest motiv ei 
dispun de un credit moral bazat pe fapte şi nu pe vorbe, 
credit moral care-i deosebeşte radical de clasa politică a 
României contemporane. 

Aceşti oameni modeşti dar plini de dragoste pentru 
tineretul ţării, sunt convins că vor şti să selecteze pe cei 
merituoşi şi capabili să onoreze funcţiile de conducere 
ale noii generaţii. 

Mă simt obligat să explic de ce realizarea acestui 
organism de selecţie a viitoarelor cadre constituie. un 
fapt deosebit. În primul rând el se autoregenerează. Pe 
măsură ce numărul membrilor se împuţinează alţii 
sunt cooptați prin consimţământul unanim al celorlalţi. 
Astfel continuitatea acestui for este asigurată şi lupta, 
pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale organizaţiei 
nu-şi mai găseşte teren prielnic. Schimbarea conducerii 
tinerilor se face din acest punct de vedere fără convulsii, 
prin respectul. acordat recomandări celor mai în vârstă, 
constituiți într-un veritabil sfat al bătrânilor. 

Iar dacă unul din tinerii recomandaţi nu răspunde 
aşteptării celor ce l-au creditat, forul bătrânilor poate 
sa-i retragă încrederea morală acordată şi astfel se pot 
declanşa celelalte proceduri legale de îndepărtare a lui 
din funcţie. Desigur, în prezent. formula. validării. în 
funcţie a unui conducător este cea a numărului voturilor 
ca rezultat al alegerilor. Dar dacă masa alegătorilor. 
manifestă un respect pentru veritabilii veterani ai luptei 
naţionale, recomandarea acestora va fi ascultată şi 
procedeul democratic va. fi îndeplinit în consens cu 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005, 


recomandarea, 

Actualului for de selecţie îi doresc activitate rodnică pe 
linia dreptăţii şi adevărului, multă înţelepciune, răbdare | 
perseverenţă spre binele Neamului Românesc. E) 


Bucureşti, 01/03. 2004. 
Constantin IULIAN, 


a RR 
DE CE? 


De ce, după şaptezeci de ani de lupte, de prigoniri şi jertfe 
legionarii nu au dreptul să se bucure împreună cu țara ci 
libertatea câştigată în decembrie 1989 — libertate plătită şi cu 
sângele lor? Aşa cum se bucură toţi membrii celorlalte partide 
toţi membri tuturor etniilor şi confesiunilor religioase, toate 
năpârcile adăpostite pe pământul românesc, toţi activişti PCR 
toţi politrucii şi toate goliciunile omeneşti. De ce legionarii, 


români şi creştini, sunt batjocoriţi, culpabilizaţi şi urmăriţi, astăzi 


ca şi ieri, pas cu pas, clipă de clipă? 


Nu au îndurat şi legionarii temniţa şi moartea împreună. cu 
adevărații români şi buni creştini? Nu şi familiile lor au pătimit 


nu au vărsat la fel lacrimi amare pentru părinţii, fraţii, logodnicij. 


şi copii lor? Nu au purtat şi legionarii pe frunţile lor stigmatul de 
„duşmani ai poporului”, în timp ce urmăritorii de ieri şi de azi 
purtau semnul Kremlinului: secera şi ciocanul? Nu şi copii lor au 
rămas orfani, nu au fost şi ei izgoniți din şcoli pentru că nu 
aveau „origine sănătoasă”? Nu şi soțiile lor au rămas văduve şi 
muritoare de foame? Nu şi familiile legionarilor au fost alungate 
din casele lor şi din munca lor, trimise în deportări, flămânzind. 
precum câinii? De ce, şi de către cine, se încearcă scoaterea 
legionarilor din istorie? Tocmai istoria lor care se înscrie pe linia” 
de viață a neamului, iar neamul se mândreşte cu faptele lor de 
neinvins şi care vor lumina mereu veacurile. Ţ 

De ce se ascunde trecutul sângeros al ucigaşilor? 

Şi legionarii sunt oameni din carne şi oase şi vor şi ei. să 
trăiască bucuriile vieţii dăruite de Dumnezeu tuturor, dar nu 
oricum. 

Suntem noi, legionarii, balaurul din poveste ca să ne urmărească 
şi azi foştii torţionari-securişti? Să ne urmărească permanent, ca pe 
nişte răufăcători, în vreme ce țara este subminată de mâini oculte. 
şi prădalnice care ne vor pieirea? Ne urmăresc chiar. Şi în biserică 
atunci când ne pomenim morţii. : 

De ce nu ne lăsaţi să dormim în linişte în culcuşul nostru strâmt, 
spre a nu ne mai înspăimânta visele şi pentru ca aducerile aminte. 
să nu ne mai îngrozească? Când veţi înceta răutatea şi urmărirea 
noastră voi, care purtaţi, pe creştetul vostru, păcatul atâtor crime? 

Astăzi, parte dintre prigoniţi şi-au dat mâna cu prigonitorii — întru 
mulţi ani trăiască! — într-o frăţietate înduioşătoare, făcând front 
comun impotriva legionarilor, „demonul” tuturor răutăţilor, uitând 
de Propriul lor demon, „comunismul“, care, timp de 45 de ani, a 
însângerat țara, a dărâmat altare, a pângărit cele sfinte şi a pustiit 
aşezări străbune, punând sub blestem viitorul neamului nostru 
creştin. De ce nu se spune că adevărații români, în majoritate 
legionari, au zăcut în temnițe chinuiţi şi apoi au fost ucişi în mod 
programat şi pe ascuns? 

De ce, parte din foştii prigoniţi, se îmbrăţişează cu asupritorii, se 
pupă cu asupritorii, se pupă până la starea de hipnoză, pierzându-şi 
controlul şi bunul simţ? Au ajuns să nu se mai deosebească între ei, 
de parcă şi-au făcut transplant de creiere unul celuilalt, derutându-i 
pe cetăţenii oneşti. 7 

De ce, oameni străini de lupta “şi. suferinţele neamului, au 
sie a pla  l A EI în drept — deposedaţi — , sunt 
targ pi Mea a ui ui şi Vechiului ideal de viaţă: minciuna, 

pentru sine după deviza: „După noi, pustiul!” 


(continuare în pag. 10) 
Petru C. BACIU 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


(urmare din nr. 88-89/2004) 
Crimele Partidelor Comuniste: 1944-1989 


Concomitent se încerca intimidarea elitei intelectuale -— 
(Grigore Popa decanul facultăţii de anatomie fiind salvat numai 
pentru că i se dă adăpost la una dintre ambasadele 
occidentale), dar Partidul Comunist din România era asemenea 
unui topor fără coadă, Şi se ştie, din povestea codrului, care se 
înfiorase văzând un om pătrunzând în pădure cu un topor în 
mână: „Nu te teme - l-a spus un bătrân stejar — cât timp nu-i 
vom da, noi, o coadă nu-i nici o primejdie”. 

Dar politicienii de ieri (ca şi cei de azi) nu-s făcuţi din lemn 
de stejar — ci, aşa cum spunea actorul Sârbu atunci când, în 
martie 1938, într-o zi umedă defilau pe Calea Victoriei ca să-l 
salute pe primul dictator regal al ţării toate fostele căpetenii ale 
politichiei româneşti — cu o singură absenţă (membrii Mişcării 
Legionare) — încotoşmănaţi în uniformele „Frontului Renaşterii 
Naţionale” (nu vă spune nimic acest nume?), 

- Vezi maestre = îi spuse un comesean de la Capşa — când 
gloata politicianistă — în frunte cu Iorga, Argetoianu, Armand 
Călinescu, Tătărescu, Ralea, Ghelmegeanu şi mulţi alţii cu care 
ne vom mai întâlni cu prilejul inventarului crimelor comuniste, - 
vezi, se topesc bronzurile... 

- Fugi, mă, nu fii prost! E primăvară! Se dezgheaţă balega! 

Aşadar, cozile de topor au ţâşnit din toate aşa zisele partide 
istorice (Tătărescu de la liberali, Alexandrescu de la ţărănişti, 
Groza şi Zăroni de la faimosul „Front al Plugarilor” — marele 
plugar al ţării arând, între altele, o bucată din parcul oraşului 
Deva ca să-şi facă o vilişoară, deţinând o stradă din acelaşi 
oraş, O moşioară la Băcia, niscaiva bănci şi multe alte acareturi. 
Şi, fireşte, Lothar Rdăceanu de la socialişti. Şi s-a făcut un aşa 
zis BPD care se pregătea pentru viitoarea crimă comunistă. 

Cum i-am putea spune acestei guvernări criminale a 
Partidului Comunist? Poate „crimă prin înlocuitori” sau prin 
guvern „democratic” al României post-măcel cu discrete resturi 
de pseudo-burghezie în faza bronz-balegă. 

Exceptând ingredientele de provenienţă locală, imperiul cel 
mai prost guvernat din toată istoria lumii ne-a trimis ceva: 
consilierii(azi „comisarii europeni” —.n. red.). Aceştia erau un 
fel de supra-miniştri care aveau o singură sarcină: distrugerea 
ţării conform „unor. instrucţiuni pe care de, abia la spartul 
bălciului — adică prin anii 1990 le vom citi şi care proveneau de 
la NKVD. 

Ne vom opri aici. guvernul Petru Groza a fost cum s-ar zice 
azi un guvern de tranziţie. Adică trecerea de la rău la mai rău. 

Apar figuri noi în aparatul funcţionăresc al ţării: şefii de 
cadre, 

Majoritatea alogeni: evrei şi uneori rromi (în funcţie de 
provincii; întotdeauna alogeni în centre româneşti compacte; de 
ex. în Banat erau evrei, sârbi, unguri, ţigani, slovaci, bulgari; n. 
red.). 

Atotputernici; arma de bază: analiza autobiografiei; vini 
majore: să fi posedat ceva, să fi avut părinți înstăriți (adică 
ţăran înstărit; n. red.), să fii intelectual, să vorbeşti limbi 
occidentale  (=cosmopolit), “să fi ocupat funcţii în timpul 
guvernării antonesciene. şi, mai ales, să fi făcut parte din 
Mişcarea Legionară. 

Nu conta dacă ai fost cuzist. Nici în vreo altă formaţiune de 
dreapta. 

Dacă erai legionar şi ai luat parte la „rebeliune” — care, nici 
atunci şi nici azi nu se ştie cine a făcut-o şi în interesul cui — te 
lingeai „pe bot”. 

Pentru că nu mai puteai — şi nici acum = pune botul pe ceva 
demn de mâncat. 

Veţi vedea urmarea în a doua guvernare criminală de data 
aceasta numai marxist-leninist-stalinistă cu parfum de clasă 
muncitoare şi rămăşiţe vagi de mică burghezie. 


pagina 7 


Dar nu vreau să păşesc în 1948 înainte de a. răspunde la o 
întrebare pe care-o ghicesc mijind în minţile eventualilor mei 
cititori — mai ales dacă printre ei aceştia se vor fi aflând actori, 
sufleori, beneficiari, rude de tot soiul, prieteni cunoştinţe — se ştie 
doar că PCR = PILE, CUNOŞTINŢE, RELAŢII sau PRIETENI, 
CUNOŞTINŢE, RUDE, întrebare care ar suna cam aşa: DA CE 
CRIME AU FĂCUT? CE LEGI AU VIOLAT? 

De aceea, pentru a ne putea continua călătoria prin jumătatea 
de veac pe care, înaintea lui Marin Preda, un francez, Halevy 
(după nume pare de altă etnie; n. red.), o numise „era ticăloşilor” 
vom analiza împreună justeţea încadrării noastre. 

„Ticăloşii” s-au născut, ca multe din relele acestei lumi din 
ignoranță. Să nu ne imaginăm că şi ignoranţa şi ticăloşii ar fi 
dispărut la intrarea în noul veac. Să nu credeţi că dacă peste 80% 
din populaţia României se declară, mai presus de orice, ca având 
încredere în „biserică” (deşi nu în Dumnezeu!) ea şi-ar fi însuşit şi 
învăţătura lui lisus. (este adevărat că vina este, in această 
privinţă, larg „împărțită, aşa cum, de altfel, afirma Corneliu 
Codreanu în „Însemnărilor de la Jilava” când semnala. preoțimii 
neîmplinirea obligaţiilor de „păstorii”.) 

Iată ce ar fi putut afla vremelnicii conducători ai lumii dacă ar 
citi predica de pe munte: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi; căci 
cu judecata cu care judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi vi se 
va măsura; făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei 
vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău; ci toate câte voiți să vă 
facă vouă oamenii, asemenea şi voi face lor, că aceasta este 
legea şi prorocii; feriţi-vă de profeţii mincinoşi, care vin la voi în 
haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi hrăpiton: drept aceea după 
roadele lor îi veţi cunoaşte. 

Iar oricine, care aude aceste cuvinte ale mele, şi nu le 
împlineşte, asemăna-se-va bărbatului nerod care şi-a clădit casa 
pe nisip. Şi a venit ploaia şi au venit valunle mării şi au suflat 
vânturile şi au izbit în casa aceea şi a căzut. Şi năruirea ei a fost 
mare”. 

Aşa cum s-a prăbuşit „casa comunismului” aşa se vor prăbuşi 
şi construcţiile în care naivii acestei ţări depun man speranţe dacă 
vom continua — conduşi şi conducători — să ignorăm nu numai 
„predica de pe munte” ci toate învăţăturile Fiului lui Dumnezeu. 

De aceea îndrăznim să-i sfătuim pe toţi foşti şi viitorii 
preşedinţi ai României să înceteze de a fi „săraa şi cinstiți” — 
pentru că nici unul nu seste suficient de sărac ca să-şi permită luxul 
de a fi cinstit — dar, mai ales, pentru că sărăcia şi anstea — deşi 
necesare, nu sunt suficiente pentru a se înlătura, nu doar sărăcia, 
ci, mai ales, mizeria celor mulţi, nemulţumi şi amărâţi. 

In schimb, sunt datori să-şi asume cea mai utilă dintre funcţiile 
necesare României de azi: cea de MĂTURĂTOR ŞEF pentru că 
viitorul ţării trebuie să înceapă cu MAREA CURĂŢENIE: - câteva 
tomberoane, un făraş unaş şi o mână de nuiele de corn ar putea 
asigura lichidarea celor pe care-i condamnă preşedintele azi. 
Altfel, cu „vorbe frumoase, şi băşini de fată mare, nu se fac 
plăcinte” — spune un proverb din colecţia lui Zanne. 

Orice constructor vă poate spune că nu se poate construi 
nimic dacă înainte de a ridica schelele nu ai făcut ordine pe 
şantier; v-o spune orice plugar: dacă nu ai arat cum se cuvine 
ca să primeneşti pământul şi să strici cuiburile dăunătorilor ai 
muncit fără mare folos. 

Chestia aia cu peştele ce de la cap se împute dar se curăţă 
de la coadă este o vorbă bună pentru prostime; peştele care a 
început să se împută nu se mai curăţă ci se aruncă. 

lar chestia cealaltă cu Parchetul Anti-Corupţie nici nu 
trebuia promulgată. 

De altfel asta ar fi primul măturoi pe care preşedinţii, până 
acum nu l-au folosit cum se cuvine: promulgarea. 

Al doilea: dreptul de a demite Guvernul. 

Al treilea dreptul de a înlătura un Parlament care se 

(continuare în pag. 15) 
Paul Spiru MICHAIL 


> 


pagina 8 = = 
CRIMINALITATEA ECONOMICĂ ÎN ROMANIA 
(Parafrază după lucrarea „La criminalite 
economique en Europe”, semnată de Herve Boullanger 
şi editată la Paris, 2003, Presses Universitaires) 


Motivul care justifică această parafrază este „eradicarea 
crimei organizate este treabă de durată. Ea rămâne 
indispensabilă dacă dorim ca Europa să rămână un pământ 
primitor şi ospitalier”. î 

Pentru a ne înţelege este necesar să definim şi să ne 
definim. vom. începe cu criminalitatea: la începutul 
începutului se impărţea în criminalitate contra bunurilor 
(furt, excrocherie, deturnării etc.), criminalitate contra 
persoanelor (integritatea persoanei, delicte sexuale, trafic de 
fiinţe umane, terorism) şi criminalitatea contra intereselor 
publice — (frauda fiscală, corupţie etc.) 

Era clar. Dar nu suficient. Pentru că s-au născut, în 
secolul XX, alte „ oribile crime”: cele care pot afecta 
concurenţa loială, dreptul la muncă şi la consum, alterarea 
mediului, accesul la informaţie sau la dezvoltare - adică, în 
totul, criminalitatea „gulerelor a!be”, a afacerilor, altfel spus 
economică şi financiară. 

S-a făcut o regrupare a trei componente: 

- criminalitatea obişnuită: escrocherii, abuz de încredere, 
de bunuri sociale — (adică ceea ce face alde Năstase, şi ai 
săi, parlamentarii de toate culorile etc.); 

- criminalitatea socială (violarea dreptului la muncă de 


exemplu); 
- criminalitatea economică — adică toate celelalte. 
O altă definiţie: C: E.: = atingeri ale ordinii publice, 


economice şi delincvențele comise în întreprinderi. 

Autorul susţine că ar trebui să încadrăm în C. E. : 

a). — infracţiuni GRAVE ce afectează FLUXURILE 
FINANCIARE pentru a  DISIMULA PROVENIENŢA, 
EXISTENŢA SAU DESTINAŢIA FONDURILOR; 

b). infracţiuni care afectează FLUXUL MĂRFURILOR şi 
anume: 

- eludarea fiscalităţii; 

- protecţia consumatorului; 

- drepturile intelectuale; 

c). — infracţiuni legate de FLUXUL INFORMAŢIILOR: fie 
disimularea informaţiilor faţă de acţionari şi clienţi, bilanţuri 
şi balanţe anuale falsificate, publicitatea mincinoasă, vânzări 
silite, spionaj industrial, piedici la lichidităţi etc. 

MONDIALIZAREA. şi CRIMINALITATEA ECONOMICĂ(C. 

E.). 
În 2005 exporturile mondiale de bunuri şi servicii s-au 
multiplicat cu 100 şi vor atinge în 2005 11. 000 de miliarde 
de euro — adică 28% din PIB-ul mondial faţă de 9% în 1980 
(a cincia parte din tranzacţii se fac în EUROPA). 

Cauza: reducerea taxelor vamale, 

VARIABILĂ DETERMINANTĂ: preţul de PRODUCŢIE. (şi 
calitatea adăugăm noi) în ŢARA DE ORIGINE: 

- în electronică pentru acelaşi articol, MÂNA DE. LUCRU, 
pe ORA luând ca bază 100 (Franţa) este 136 în Germania, 
18 în Polonia, 7 în Tailanda şi 5 în INDONEZIA, 

Salariul unui tehnician — fără să fie cadru de conducere: 

- 305-382 euro în Filipine sau India; 

- 1680 — 2290 în Franţa. 

De aici — DELOCAREA — acelor întreprinderi în care mâna 
de lucru este dominantă în procesul producţiei. 

Dar creşte CONSUMUL UNOR PRODUSE al căror 
CONTROL DE CALITAȚE SE FACE ÎN ALTĂ PARTE - ceea ce 
înseamnă RISCUL DE A VEDEA PRODUSE FRAUDATE SAU 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


PRIMEJDIOASE pe PIAŢĂ. 
Iar din dorinţa întreprinderilor de a avea STOC zERE Vor 


întâlni toate tipurile de FRAUDĂ: droguri, mărfuri contra-făcute 
ţigări de contrabandă, produse agricole subvenţionate ilegal ete. 

Dacă ţinem seama că transporturile se fac prin nave — (În 
„containere”) şi în „tiruri” şi dacă vă amintim că la Rotterdam 
un container este luat în primire la fiecare ŞASE SECUNDE -— 24 
din 24 de ore sau că la vama dintre est şi vest — în Germania 
Frankfurt pe Oder — cu TREI MII DE MILIOANE PE ZI, vom, 
înţelege cum pot creşte POSIBILITĂŢILE PENTRU FRAUDĂ, 
CONTRAFACERE, TRAFIC DE PERSOANE sau de DROGURI. 

Mai există un factor determinat pentru creşterea. crimei 
economice C. E. : marea ambiţie a UNIUNII EUROPENE de a 
crea o PIAŢA LIBERĂ pentru TOŢI EUROPENII — principiul fiind 
LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR, CAPITALULUI. şi MÂINII 
DE LUCRU! ie 

Prima etapă pe drumul spre o Europă FĂRĂ FRONTIERE s-a 
produs la 1 iulie 1968, la 10 ani după intrarea în vigoare a 
tratatului de la Roma, - ceea ce înseamnă că realizarea 


completă a circulaţiei libere a mărfurilor, capitalului şi 


persoanelor va dura încă aproape 25 de ani. 


Europa a aşteptat ziua de 1 ianuarie 1993 pentru ca cele 12 


state (atunci) (azi 15) să se transforme în PIAŢA UNICĂ 
EUROPEANĂ. 

Au fost suprimate cele 60 de milioane de documente vamale 
ce se întocmeau anual, în cele 12 state, când mărfurile treceau 
frontierele interne ale Europei. 

Se producea cea mai vastă integrarea economică realizată în 
lume şi pentru aceasta — de-a lungul a 7 ani — s-au întocmit E) 
adoptat 300 de reglementări detailate. 

Existau două capcane: să se acorde vreunui stat dreptul de a 
refuza un produs considerat de un altul ca îndeplinind. toate 
obligaţiile legale, sau să se fixeze. detaliat modurile de 
elaborare, taxare şi control ale tuturor produselor vândute. în 
Europa ca să se ajungă la euro-produse identice. 

S-a ajuns la o reală circulaţie a produselor, s-a păstrat şi 
diversitatea dar şi savoarea diferitelor produse în funcţie de 


„originalitatea” locului de producţie. A existat însă un „efect: 


secundar”. Despre el vom scrie după ce vă vom atrage atenţia 
asupra motivului pentru care v-am prezentat istoricul unificării 
economice a celor 12 (15) state. 

Conducătorii României din ultimii 15 ani fie din ignoranță, fie 
din pricina incompetenţei sau a relei credințe (ca să nu mai 
vorbim de incapacitatea multora dintre ei de a se dezghioca din 
pânuşa marxist-leninistă-stalinistă în care au zăcut O jumătate 
de veac), nu au vroit, nu au putut sau au făcut-o dinadins — 
ascunzând toate aceste informaţii viitorilor actori ai unei Europe 
de la Atlantic la Prut — (inainte de a ajunge, cum profetiza de 
Gaulle una „de la Atlantic la Urali”) inducând în mintea 
românilor cea mai greşită şi nocivă iluzie: că vom avea şi pensie 
de la regat şi una de la republică — cum îi explica conu' Leonida 
Efimiţei. 

Veţi vedea, în continuare, ce-au mai păţit — şi mai trag şi azi, 
viitorii noştri colegi de uniune de la măsurile pe care le-au luat 
de-a lungul multor, foarte mulţi ani - fără a se ajunge la 
armonia unei organizaţii perfecte. 

Au existat şi mai există breşe care s-au deschis” în 
dispozitivele naţionale de controla mărfurilor prin care IMEDIAT 
au pătruns fraudatorii. 

În ce priveşte LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR a fost 
eso At pu rând, de rezolvarea unor probleme tehnice — 
al, A 


(continuare în pag. 10) 


3 Ion ECONOMISTU' 


BUNA_VESTIRE nr. 90 - 91/2005, 


DIN CULISELE TERATOLOGIE MORALE 


e „Noi trăim o epocă foarte Interesantă, Este un moment 
de transformare; am ajuns la o răscruce şi fiecare se 
socotește apt să facă un plan pentru refacerea omenirii şi a 
țării după cum este cu un plămân ma! mare sau mai mic. Eu 
urmăresc. oamenii aceştia de multă vreme. Asta este 
meseria mea; să stau la pândă. Ce este dezastruos în 
activitatea „teoretică — Politică in ţara românească? LIPSA 
UNITĂŢII ORGANICE. Unul zice: Eu am descoperit economia 
dirijată. Perfect. 

- ŞI bine inţeles parlamentarismul, 

- Cum bine înțeles şi parlamentarismul? Eu ştiam. că 
parlamentarismul se leagă, în existenţa sa, de capitalismul 
bancar. Nu. el face economie dirijată şi parlamentarism. Are 
o pisică şi crede că pisica poate să aibă picioare de măgar. 
Pisica are picioare de pisică. 

Şi asta este caracteristica întregii noastre culturi. in 
momentul de faţă. În întreaga noastră cultură e lpsă de 
unitate organică. De corelaţiile necesare. Românul nu poate 
ințelege această legătură peste care nu se poate trece: că 
orice formă de cultură este o formă totală (Nae Ionescu, 
LOGICA, I (ultimul curs: 1934-1935) 

oc. 

Începând din 1990 un grup relativ omogen din punct de 
vedere etnic dar eterogen în ce priveşte activităţile lor 
profesionale — scriitori, politologi, ziarişti, profesori etc. — 
dominat de israeliți au declanşat un atac concertat şi bine 
coordonat în mod evident pregătit înaintea schimbărilor din 
1989, ţintind cu predilecție MIŞCAREA LEGIONARĂ. 

Dacă ţinem seama de ceea ce s-a întâmplat în 1939-1940 
când s-a încheiat pactul Ribbentrop-Molotov care stabilea o 
serie de acţiuni ce nu se vor desfăşura decât peste aproape 
un an — probabil că şi în decembrie 1989 erau cunoscute 
schimbările ce vor urma, cu mult, înainte de comunitatea 
evreiască. 

Nu însă de substraturile acestor probabilităţi ne vom 
ocupa azi de comportarea acestei „găşti. internaţionaliste” 
care, în afara evreilor (fireşte a unora dintre ei) va avea şi 
reprezentanţi de alte naţionalităţi — fireşte unii români. 

Un singur nume — pentru început — Marta Petreu. 

Absolut toţi au o caracteristică comună: sunt ilustrativi 
pentru cartea polonezului — Piotr WIERZBICKI — intitulată 
STRUCTURA  MINCIUNII (Nemira, 1996, tradusă “de 
Constantin Geambaşu). 

Autorul afirmă că secolul XX este mai ales „secolul 
minciunii”, Niciodată, până acum, minciuna nu a dispus de 
eşaloane atât de numeroase de falsificatori. Niciodată, până 
acum, minciuna nu a avut în apărare sa divizii atât de 
puternice”. 

Ce-i de făcut — se întreabă P. W. 

Răspunsul lui: „fi înţelept — ceea ce înseamnă să fii bine 
informat, să te laşi înşelat, să nu permiţi să fii manipulat — 
sau, pe scurt, nu te lăsa minţit...” „Fii deasupra celui care 
vrea să „te inducă in eroare, cunoaşte pedepsele şi 
recompensele prin care viaţa onorează sau penalizează 
comportarea şi concepţiile tale în diferite probleme, învaţă 
să recunoşti nu numai în aproapele tău ci şi în tine însuţi, 
primele simptome ale mecanismului de a numi ALB ceea ce 
este NEGRU”, 

Porunca biblică: SĂ NU MINŢI! 

Imperativul propus de autor, periculos pentru minciună 
este „SĂ NU TE LAŞI MINŢIT”, 

Acestui imperativ ne-am supus alcătuind o suită de studii 


pagina 9 


de caz intitulată CLINICA TERATOLOGIEI MORALE, prin 
teratologie înțelegând „studiul anomaliilor şi monstruozităţilor 
fiinţelor vii”. 

Aşa cum se va vedea din cazurile prezentate de noi, 
„minciunile nu circulă nici odată separat. Minciunile arculă în 
turmă, turme organizate. Minciunile se constituie în sistem 
Există sisteme ale minciunii la care omul aderă de bună voie — 
dar de care ar putea fugi dacă — şi când doreşte... Dar „există 
altele care-l învăluie pe om cu forţă şi de care nu se poate 
elibera de cât printr-o evadare nebună sau printr-un atac 
disperat”. 

În ce priveşte „formele minciunii create de apărătorii 
„socialismului real” — (şi veţi vedea din studiile de caz pe care 
vi le vom relata că absolut toţi participau şi participă la asaltul 
împotriva Mişcării Legionare) au fost, sunt, sau se prefac că nu 
mai sunt, dintre aceşti apărători — ca şi toate formele de 
minciună întâlnite de-a lungul vremilor şi de-a-latul lumii îşi 
„extrag seva din tezaurul întregii omeniri fiind adevărată 
„afirmaţia manxist-leniniştilor că „socialismul real” işi extrage 
seva din acest tezaur”. 

Dar nici autorul şi nici noi nu ne vom limita la „susţinătorii 
socialismului real” ci la „sistemul foarte amplu cuprinzând toate 
speciile minciunii precum cele cunoscute grecilor antici, 
procedeele aplicate de ne-comuniştii din perioada interbelică 
dar şi de neocomuniştii din zilele noastre dar şi cele care au 
invadat ţările contemporane ne-comuniste”. 

În ce ne priveşte în ultimii 15 ani a devenit şi mai 
primejdioasă în România pentru că suntem „împresuraţi cu 
ajutorul unui registru foarte bogat in mijloace de încurajare, 
persuasiune şi constrângere”. El ne chinuie infiltrându-se prin 
reviste, televiziuni, multiple posturi de radio — unele finanţate 
chiar cu puţinii noştri bani, prin la catedre, în Aula Academiei, 
sau tribuna Parlamentului — lista rămânând deschisă — în care 
vom regăsi, mereu şi peste tot, cele trei categorii de minciuni: 
„Cea din sfera concepţiilor, argumentelor, modalităţilor de 
abordare a adversarului; minciunile din sfera informaţiei şi cele 
din domeniul creării realităţii”: 

Vom demonstra atât în „cazul Petreu” şi în cel al 
„Alexandrei Lavastine” că sistemul minciunilor nu este o 
„Colecţie incoerentă de falsuri izolate şi de ne-adevăruri uşor 
de atacat ci un sistem care dispune de un mecanism de 
prevenire, neutralizare şi invalidare a criticii, prevăzând contra- 
argumentele posibile ale adversarilor, îndoielile observatorilor, 
direcţiile de atac din partea duşmanilor”. 

Mecanismul este bazat — susţine P. W. — din trei mari 
operaţii mentale bazate pe FALS: 

- anularea limbajului, anularea logicii, anularea realităţii. 

Vom întâlni toate aceste „operaţii“ în toate textele semnate 
de adversarii Mişcării Legionare indiferent de data activităţii lor. 

Dat fiind că aceste trei „anulări” sunt limpede descrise în 
cartea despre care facem vorbire — şi pe. care, insistent, îi 
rugăm pe cititorii noştri să o studieze — (insistăm „studieze cu 
condeiul în mână”) nu le vom detalia aici pentru că vom face 
apel la ele atunci când vom trece la studiile de caz. 

Vom vedea -— ilustrând această „vedere” cu citate din 
primele două studii de caz — Petreu şi Lavastine, că „a doua 
categorie a minciunilor folosite de adversarii Mişcării Legionare 
este cea a născocirilor, deformărilor, trecerea sub tăcere, 
modalităţile de a opera cu jumătăţi de adevăr sau distrage 
atenţiei de la faptele considerate ca fiind nefavorabile fie prin 
ascunderea lor sau minimalizarea sensului”, 

Este ilustrativ în această privință suprapunerea argumente- 


(continuare în pag. 15) 
Pavel MICH. 


a 


pagina 10 
(urmare din pag. 8) 


» (CRIMINALITATEA...) dat fiind că dacă nu se 
recunoşteau diplomele, nu se preluau aceleaşi reguli în ce 
priveşte securitatea socială şi normele pentru crearea unor 
întreprinderi nu se putea rezolva dreptul de a munci pe 
teritoriul altui stat. 

Pentru asta a fost nevoie de acordurile de la Schengen — 
un tratat semnat la 14 iunie 1985, de cinci state a, căror 
convenţie de aplicare s-a încheiat la 13 iunie 1990 — toate 
intrând în vigoare în 1995! 

Aceste. legiuiri stabileau obligaţia pentru beneficiari! vizei 
Schengen = echivalentă cu dreptul de a rămâne timp de 3 
luni în oricare din statele uniunii — respectării unor reguli 
fără de care o ţară precum Franţa în care anual intră 200 
milioane de persoane adică 4 persoane pentru fiecare 
cetățean al ţării ar fi avut — şi are — mari dificultăţi. 

Era datoria beneficiarilor de a controla, supraveghea şi 
împiedica intrarea eventualilor „criminali”, inclusiv cei legaţi 
de „criminalitatea economică”. Mai ales că în. viitorul 
apropiat nu numai oamenii vor avea dreptul să circule — dar 
şi capitalul sau serviciile financiare. 

Societăţi de acţionariat - adesea stabilite în paradisuri 
fiscale, vor. putea efectua într-o singură zi mai multe 
viramente între diferite ţări europene încurcând astfel 
drumul banilor fraudaţi — (vezi cazul Beraru sau Vlas care 
după ce au furat în România s-au pitit în Israel — în braţele 
poporului frate — cum ar zice — „justiţiarul Vadim” de pe 
vale Iordanului). 

De ce? 

Iată alte informaţii pe care regimul instaurat de Iliescu şi 
ai săi în 1989, întrerupt 4 ani de o echipă lipsită de 
coerenţă, idei şi mai ales de oameni competenţi şi corecţi — 
(excepţiile nu infirmă regula) — nu vi le-a comunicat. 

Guvernul Năstase este lipsit de cele două ingrediente fără 
de care nu poate fi condusă lumea: ADEVĂRUL şi 
SPIRITUL. 

Aşadar, statele ce bat la poarta UE-ului sunt datoare să 
aplice ansamblul textelor juridice ale comunităţii europene; 
să aibă capacitatea administrativă de a le aplica concret — 
(nu aşa cum se petrec lucruri acum în România unde se 
socoteşte suficient să publici în Monitorul Oficial o lege, - 
fără a publica, în termen util şi modul de întrebuințare) ca 
totul să fie în ordine. 

Autorul lucrării, din care am preluat aceste date scrie: 
„administraţiile ţărilor Europei Centrale şi Orientale au încă 
experienţa. recentă a controlului circulaţiei mărfurilor “din 
economia socialistă. Ele întreţin RELAŢII ECONOMICE 
PRIVILEGIATE (şi nu doar relaţii — am spune noi, ţinând 
seama de apartenenţa unora dintre conducătorii acestor 
țări sistemului informaţional secret al URSS — de pildă) 
unde autoritatea statului este fragilă. 

Sunt legate de circuite de fraudă care folosesc sume 
importante în timp ce profesiunile însărcinate să controleze 
manipularea mărfurilor, persoanelor şi acestor sume uriaşe 
au o PUTERE DE CUMPĂRARE net inferioară omologilor lor 
din vest: un vameş polonez câştigă — LEGAL — 350 de euro 
pe lună — (unul din România mai puţin) lar un şofer bulgar 
450 — CEEA CE IMPLICĂ RISCURI MAJORE DE CORUPȚIE. 

lar aceste ţări vor fi FRONTIERELE EXTERIOARE ALE 
UNIUNII şi acest frontiere nu valorează decât atât cât 
valorează vama cea mal slabă, coruptibilă şi deci 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


Va putea România — deținătoarea, în viitorul apropriat, a unei 
limite exterioare destul de importantă să-şi zăbrălească cum se 
cuvine porţile, să. instituie paznici. bine plătiţi ŞI suficient de 
aspru controlaţi pentru a nu se repeta ceea ce s-a întâmplat în 
interiorul ţării după faimoasele acţiuni de. „privatizare”, 
„iberalizare” şi „alte implementări” care ne-au adus unde ne 
aflăm? Vom continua, într-un număr viitor al revistei noastre 
expozeul privind ceea ce se întâmplă cu lupta contra 
criminalităţii economice în uniunea Europeană. 


(urmare din pag. 6) 


* (De ce?) 

De ce unii oameni ne condamnă fără a ne cunoaşte faptele 
şi fără a sta de vorbă cu noi? De ce nu văd că legionarii şi-au 
iubit patria până la sacrificiul suprem, dorindu-şi un neam 
creştin, în raport cu Dumnezeu şi cu rostul vieţii, şi un neam 
loial şi corect, în raport cu celelalte popoare ale lumii? 

De ce aceiaşi oameni ai trecutului întunecat au devenit iarăşi 
stăpânii vieţii noastre, au făcut legi hoțeşti, astupând cu nisip 
gura celor însetaţi de dreptate? 

Ei, duşmanii neamului nostru, nu vor şi nu pot să trăiască în 
adevăr, virtute şi dreptate. Natura a greşit când le-a dat chip 
omenesc. Ei urăsc pe cei care au purtat jugul şi nu se pot 
desprinde din vicleşug şi din fărădelegi. De aceea noi vom 
striga împotriva asupritorului şi vom mărturisi adevărul până 
dincolo de mormânt. 

Comuniştii şi alte lifte de pripas nu pot trăi decât în 
minciună, iar în contact cu adevărul mor. 

Să rostim dar adevărul, cu tot curajul şi demnitatea, şi vom 
fi iarăşi ce-am fost şi trebuie să fim: oameni liberi, stăpâni pe 
munca noastră, iubitori de Dumnezeu şi de neam. 


„D'ALE ANTICORUPŢIEI... 
DUPĂ CONFERINTA ANTI-CORUPŢIE 


Cu deosebit tam-tam, cu mare cheltuială, cu prezențe mai mult 
sau mai puţin ilustre, cu steaguri şi fanfare, cu mese bogate şi 
băuturi alese câteva zile; România a avut parte de „Conferința 
Internaţională a Corupţiei”. 

Discursurile, mai ales discursurile, au fost foarte frumoase. 

Am aflat că doar prostituţia mai deține, în practica lumii un loc 
aşa de important precum corupţia, că amândouă ar fi fără leac; dar 
că, totuşi, s-ar putea încerca o oarecare „domesticire” a lor, adică, 
fie să le „legalizăm” — pentru că, nu-i aşa, ar trebui şi statul — 
fireşte. prin reprezentanţii săi, să îmbuce şi el una alta — atat de la 
fete cât şi de la ceilalţi corupători; că avem. mai multe soiuri de 
corupţie — una zisă „comision” şi care, treacă — meargă — trebuie 
tolerată; alta zisă „foloase necuvenite” care, va să zică, este şi nu 
prea este; că bine, bine, e de vină cine dă dar mai de vină ar fi cei 
care primesc, că, în fine, fenomenul suscită, în afara întâlnirilor la 
înalt nivel, doar, cel mai adesea, o ridicare din umeri însoţită de un 
comentariu dezabuat: „Ce vreţi, aşa merg treburile!” 3 

Şi, continuă judecătorul John T. Noonan — (Bribes, Macmillan, 
1984) — deci, în cartea sa cu titlul românesc - „Şpăgi” sau 
„Ciubucuri” sau „Bacşişuri” — dacă corupţia naţională a fost = sau s- 
a încercat-condamnată, în ce priveşte „cea internaţională - o 
practică ce constă, pentru un om de afaceri să ofere „un ciubuc” — 
francezii îi spun „pot-de-vin” — adică „şperţ” unui funcţionar sau 
unui om politic străin — (în această privinţă pentru mai multe 
informaţii puteţi să cereţi ajutorul tuturor celor care au pus 


oct, 2004. 


permeabilă (continuare în pag. 12) 
- Tacitus jr. 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


Din ciclul PROVERBE MEDICALIZATE: 
UN JURĂMÂNT DESUE 


Dragostea pentru proverbele lumii — începă 
colecţie majoră apărută la sfârşitul seste pi SIX la 
Bucureşti, premiată de Academia Română şi semnată de 
Iuliu ZANNE - care, a început să fie redată eventualilor 
cititori printr-o ediţie anastatică — (despre care vom da 
seama atunci când editorul va ajunge la unul din volumele 
dificile) — şi terminând cu toate cărţuliile apărute în colecția 
COGITO ce şi-a incetat apariţia (din ce pricini, nu ştiu!) după 
1990 l-a determinat, e de mult de atunci, pe unul dintre 
apropriaţii mei să mă întrebe dacă nu-mi pregătesc vreo 
teză literaro-medicală cu _ titlul acceptat — PROVERBE 
MEDICALIZATE. 

Nu-mi propusesem aşa ceva dar, într-o dimineaţă, când 
răsfoiam o revista medicală în înghesuiala mijloacelor de 
transport „in comunism! am preluat ideea prietenului meu şi 
am purces la alcătuirea unui îndreptar pentru activitatea 
medicului, un soi de ghid alcătuit din proverbe ilustrând 
problemele medicinii. 

Pe măsură ce reflectam asupra proiectului meu îmi 
aduceam aminte alte şi alte „vorbe“, „proverbe” şi „spuse” 
care s-ar fi putut supune jocului meu. 

Pentru că, de fapt, şi acesta ca multe alte activităţi 
umane răspund acelor criterii stabilitate de Roger Caillois 
pentru definirea jocului: activitate liberă, nesigură, 
neproductivă, reglată şi fictivă”. 

Dar înainte de a purcede la întocmirea ghidului mi-am 
adus aminte de un jurământ - cel a lui Hipocrat — la care se 
face apel frecvent dar care - sper să dovedesc în cele ce 
urmează, nu-i de cât un mod vetust, inaplicabil în multe din 
afirmaţiile sale, incomplet şi. primejdios — fie şi numai pentru 
că alterează concepţiile noastre despre jurăminte. 

Romantismul pe care-l evocă şi care aduce aminte de 
Gaudeamus igitur — are, cel mult, o valoare sentimentală — 
dar cu sentimente nu se poate restitui corpului medical un 
prestigiu, o răspundere; o morală sau măcar o deontologie 
pierdute sau profund alterate. 

Până prin anii 50 jurământul încheia, solemn, sfârşitul 
pregătirii profesionale. Sfârşit care, a devenit din ce în ce 
mai evident că nu se împlineşte nici odată. Şi căruia i-a luat 
locul „pregătirea profesională continuă”. Ce, din nefericire, 
nu se realizează am s-ar cuveni şi astfel justifică proverbul 
înscris în „talmudul Babilonian”: „şi cel mai bun medic tot în 
iad va ajunge!” 

Dacă ne dăm osteneala să-l recitim vom afla despre cum 
se petreceau lucrurile pe vremea şcolii din Cos; vom 
descoperi că multe din necazurile de atunci au viaţă lungă şi 
că moravurile medicilor nu erau prea pure dacă aveau 
nevoie de un jurământ. 

Cine mai poate, azi, să jure pe Appolo, medicul, pe 
Aesculapius, Hygeea şi Panaceea şi cine mai ia martori toţi 
zeii când mulţi cred că însuşi Dumnezeu a murit? 

lar în ceea ce priveşte împărţirea bunurilor asta s-a 
păstrat doar în ce priveşte lucrurile ştiinţifice — care, chiar de 
le-ai gândit, redactat şi pritocit de unul singur, trebuie să le 
împărţim cu toţi ceilalţi — începând cu directorul spitalului, 
profesorul clinicii în care lucrezi, secretarul organizaţiei de 
bază - fără să-l omiţi pe preşedintele sindicatului şi 
conducătorul UTC-ului. 

Cum e aia să-i înveţi, fără plată, pe fiii medicilor? 

RUA ce să jur că voi face ceva când treaba îi legiferată 
altfel. 


pagina 11 


Trebuie că medicii de atunci se pretau la activităţi care, se 
pare, că nici azi nu sunt rare dacă s-a menţine în jurământ 
interdicţia de „a prescrie un medicament ucigător ca să fiu pe 
placul cuiva” sau „va face manevre ca să ducă la avortu' 
copilului nedorit sau inoportun venit pe lume”. 

Şi atunci, ca şi azi, unii încercau să facă orice — chir dacă 
pregătirea lor profesională nu era adecvată — şi de aceea jurau 
că nu vor face „tăieri pentru scoaterea pietrei” iar alţii erau 
tentaţi de „plăcerile dragostei cu femei sau bărbaţi — fie liberi 
sau sclavi”. 

Din nou jurământul se dovedeşte implacabil atunci când 
interzice medicului să se destăinuie vreodată „tot ce poate afla 
în timpul exercitării profesiunii mele sau în relaţiile zilnice cu 
oamenii ceea ce ar trebui răspândit şi pe care trebuie să le 
păstrez ca pe o taină”. 

Chiar dacă erai anchetat de Securitate? Sau îndemnat şi 
chiar obligat să o faci? 

Pentru a-i determina pe cei slabi de inger să nu-l încalce 
jurământul se încheie cumplit auto-blestem. 

De ce am insistat asupra acestui jurământ? 

Pentru că altul nu există! 

Apoi — dat fiind relaţiile medicului cu medicii, cu bolnavii, 

Statul şi toate anexele acestuia — dar şi cu Dumnezeu — nu 
sunt codificate unitar. 

De aceea — exceptând unele aspecte — intrate în codul penal 
— restul vieţii medicale se petrece „după ureche”. 

Există, în schimb, în proverbele neamului nostru — dar şi 
peste tot în lume, o serie întreagă de îndrumări în ceea ce 
priveşte comportarea, morala, etica şi deontologia profesiunii 
medicale care ar putea împlini lipsurile sus citatului jurământ 
sau înlocuirea unor reguli inacceptabile azi. 

Proverbele, ele, ne învaţă cum să se desfăşoare examinarea 
medicală; ne informează asupra cunoaşterii oamenilor; indică 
limitele şi posibilităţile terapiei; evitarea erorilor etc. 

Ne-am străduit să aranjăm proverbele într-o anumită ordine. 
Iar această tentativă de sistematizare nu s-a implinit cu rigoarea 
dorită — pentru că, iniţial, am socotit toată această lucrare — 
precum am spus, un JOC. 

Mai târziu mi-am dat seama că JOCUL nu-i JOACĂ! 

Dar să mai rămânem câteva rânduri în lumea jurământului 
şcolii de la COS — jurământ ce demonstrează ce fond adânc de 
superstiții mai tulbură minţile oamenilor. La care se vor adăuga 
cele două păcate despre care vorbea Cioran: utopiile şi 
dogmele. Fără de care, susţinea gânditorul român, oamenii nu 
pot trăi. 

Între timp am găsit alte două jurăminte — unul folosit în SUA 
— şi în lumea capitalistă — celălalt în fosta URSS. 

Primul — adoptat la Geneva în 1948 — spune cam aşa: îmi iau 
angajamentul să-mi consacru viaţa în serviciul umanităţii; să 
păstrez față de maeştri mei respect şi recunoştinţă; să-mi 
exercit arta cu conştiinţă şi demnitate. 

Voi considera sănătatea pacientului meu prima mea gnijă; 
voi păstra secretul; voi păzi onoarea şi tradiţiile profesiunii 
medicale şi îmi voi considera colegii ca FRAŢI! 

Nu voi accepta să se impună între mine şi pacienţii mei 
consideraţii de religie, naţiune, rasă, partid sau clasă socială ; 
voi păzi respectul ABSOLUT AL VIEŢII umane din MOMENTUL 
CONCEPŢIEI şi chiar sub ameninţare nu-mi voi folosi 
cunoştinţele medicale contra legilor umanităţii. N 

URSS a preluat bună parte din aceste precepte exceptând, 
aşa cum era de aşteptat, consideraţiile asupra religiei, naţiunii 
etc. şi cel cu folosirea cunoştinţelor contra legilor umanităţii. 


(continuare în pag. 12) 
Nepotul lui HIPOCRAT 


pagina 12 
| (urmare din pag. 10) 


* (D "ALE CORUPŢIEI...) „botul'de-a lungul ultimilor 
| zece ani la aşa zisa „privatizare sau chiar la (mai ales) 
ceea ce s-a numit „reformă”) — nu este proscrisă în nici o 
legislaţie cu excepţia celei a Statelor Unite, Iar până acum 
un an convenţia nu era semnată decât de cele 29 de ţări 
membre ale OCDE-ului plus 5 din afara organizaţiei. În 
schimb numai 12 au ratificat-o. 
ROMANIA nu se află printre acestea. 
Pe baza unor multiple surse un institut, cu sediul la 
Berlin, a făcut un clasament — lui TRANSPARENCY 
„INTERNAŢIONAL — ce nu acoperă întreg fenomenul şi nici 
nu este integral justificat de datele existente. (într-o ţară 
în care nimeni nu vorbeşte de „corupţie“, nu se publică 
nici o informaţie — aşa cum nu se publică nimic (sau 
| aproape) pe vremea „ceauşescului”) - institutul nu 
dispune decât de surse minore de informaţii — şi atunci 
totul este roz, frumos şi parfumat. 

Corupţia constă, se ştie, din folosirea puterii ce ţi-a fost 
încredinţată pentru a obţine un beneficiu personal: de 
pildă eşti amanta unui ministru şi atunci te duci la o firmă 
care are nevoie de aprobări cu ajutorul cărora firma poate 
să importe, să exporte, să ciupească sau doar să 
păcălească, 

- Ei, băieţi, vreţi să pupaţi aprobări? 

Daţi-i fetii 300. 000. 000 lei ca să-şi cumpere fetiţa o 
ceva — de la Volvo în sus — şi se face. 

Asta-i o formă. A 
: Dar există zeci de mii: călătorii, acţiuni, bijuterii, 
simpozioane — în Insulele Bermude, în Insulele Baleare sau 
Insulele Canare — o căsuţă, un pot, un post. 

Definiţia mai sus amintită exclude aşadar - furtul, 
deturnarea de fonduri, albirea banilor şi crima organizată. 
Le exclude dar nu le interzice. Dimpotrivă! Marele corupt 
pune botul şi la unele din acestea sau la toate. 

De ce o face? 

Din lăcomie! 

Din prostie! 

Din incultură! 

Din ateism! 

Din cauza unor absenţi: legi corecte şi clare, pedepse 
dar şi recompense; judecători independenţi şi, la nevoie, 
aspru sancţionaţi; oameni politici strict supravegheați. şi 
eliminaţi din viaţa politică pentru perioade de minimum 50 
de ani — la cea mai mică abatere: sindicate conduse de 
sindicalişti care-şi cunosc rostul şi rosturile; şi, mai ales, 
cetăţeni care au auzit de Corneliu Zelea Codreanu şi de 
vorbele lui: „în organizaţia aceasta nu pot să crească decât 
oameni cinstiţi. 

O mică hoţie nu poate să ne lase indiferenți pentru că, 
în definitiv, aceasta nu este decât sămânţa MARILOR 
HOŢII, sămânță care dezvoltându-se din cauza toleranţei 
noastre, ar putea răstigni din nou, prin jefuire, poporul 
român şi această ţară, 

Ne-am săturat de lipsa de demnitate omenească. 

Dacă nu dai bani, dacă nu-l plăteşti, nu ţi se înscrie în 
partid. Dacă nu plăteşti, nu dă drumul hârtiilor de la 
Primărie. Dacă nu dai bacşiş nu poţi să Intri în Minister, 
Dacă nu dai bacşiş nu poţi să-ţi capeţi dreptul. Bacşişul, 
mita şi hoţia au desființat sănătatea morală a naţiunii 
române. 

Legionarul va căuta să desființeze aceste apucături şi să 
reînvie sentimentul. demnităţii omeneşti. El nu va da 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


nimănui nimic, nu promite nimănui nimic iar când va face cuiva 
serviciu nu se va înjosi ca să primească bacşiş sau mită ci va 
pune mâna în gât mituitorului”. 

Absența preluării acestor sfaturi de-a lungul celor 50 de ani 
de comunism = şi nu numai; absenţa educatorilor care nu doar 
prin vorbe ci mai ales prin fapte să-i ajute pe cei slabi de înger 
spre a nu încălca regulile demnităţii — iată adevărata şi profunda 
cauză a corupţiei. 

Nu prin vorbe fanfaroane — precum „sărac şi cinstit” sau „nu 
se vor mal sacrifica cei conduşi ci conducătorii” — vom reduce 
amploarea corupției, vom elimina primejdiile ce pândesc mai 
ales naţiunile şi ţările sărace, şi care nimicesc economia şi 
dezafectează aşa zisa democraţie şi nici prin conferinţe 
internaţionale costisitoare şi sforăitoare. 

Ci prin acţiuni ca cele propovăduite de Corneliu Codreanu şi pe 
care, în parte, le-a preluat şi institutul pentru „transparenţă 
internaţională”. 

a). — fiecare ţară este datoare să-şi organizeze propria luptă şi 
să-şi găsească soluţiile cele mai adecvate situaţiei ei; 

b). — trebuie să mobilizăm toate forţele dispuse să participe. la 
această acţiune; 

C). — şi, mai ales, să facem apel la o abordarea globală — pentru 
că nu vom putea combate corupţia numai prin acţiuni penale. 
Căpitanul nici nu aminteşte de acest aspect. 

Ci începe prin modificarea comportării fiecăruia dintre noi; apoi 
prin educaţia făcută tuturor; la care trebuie să adăugăm libertatea 
presei cu adevărat libere — (pentru că, la noi şi nu numai, presa 
este adesea dependentă de interese nemărturisite şi de multe ori 
dispusă să se vândă); o fiscalitate care să nu înghită nici re- 
eşalonările — fie pe graţie fie contra şperţ; sindicate care să nu iasă 
în stradă numai când să-şi mărească câştigurile ci şi atunci când 
unitatea în care muncesc este prost condusă, furată sau 
batjocorită). 

Există multe elemente ce trebuie luate în consideraţie; multe 
instituţii, organizaţii şi indivizi care nici nu-şi face treaba nici nu 
veghează ca ceilalţi să se comporte corect şi de aceea aşa cum 
corpul uman posedă un sistem imunitar fiecare naţiune trebuie să 
se doteze cu ceea ce s-a numit un „sistem integrator”. 

Sunt frumoase conferințele internaţionale. 

Mai ales pentru cei care cotcodăcesc pe-acolo. 

Dar piatra de încercare este altundeva: trecerea de la vorbe la 
fapte. Pentru. că, şi din nou îl cităm pe Corneliu Zelea Codreanu: 
„Vorbeşte puţin; vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte când. trebuie, 
Oratoria ta este oratoria faptei”. 

Şi combaterea corupţiei cere în primul rând fapte. Care va să zică 
/jpsesc pe ici, pe colo şi mai cu seamă prin punctele esențiale. 


E (urmare din pag. 11) 


* (UN JURĂMÂNT...) 

În schimb, introduce ca o obligaţie preluată prin jurământ 
„perfecţionarea cunoştinţelor medicale şi munca pentru 
dezvoltarea ştiinţei şi practicii medicale” 

Şi, fireşte, se cere jurătorilor ca „in toate actele să se ţină 
seama de principiile moralei comuniste şi responsabilităţile faţă 
de poporul şi guvernul sovietic”. 

Ce au dat României, timp de 50 de ani, atari „jurăminte”?!? 

„Marii noştri aliaţi”, „poporul frate sovietic”, dispunea de 
medici care-i internau — ca şi la sanatoriul de la Poiana Mare 
sau Bălăceanu etc. , în clinici psihiatrice pe cei ce criticau 
partidul şi Guvernul; că în România, în Bucureşti, existau medici 
care nu ştiau pe ce stradă se află „Centrul de Documentare 
Medicală”; şi de aceea sunt puşi să jure că vor învăţa! 

Dar nu trebuie să uităm nici faptul că orice efort se face 
pentru ceva sau, ca să facem apel la proverbe, vom afla că „nici 
Mormântul Domnului nu este păzit pe gratis”... 


VESTIRE nr. 90 - 91/2005, 


BUNA 


A Scrisoare deschisă! 
Către Consiliul Politic al Partidului PENTRU 
PATRIE, 


Solicit, CP, schimbarea din funcția de casier al PPP a dlui 
Dumitru Rădulescu. N-o fac pentru prima dată Întâmplarea 
din seara de 27/01. 2005, însă, depăşeşte limita răbdări şi 
obrazului oferit spre pălmuire și umilința la care mă supune 
acest domn în chiar prezența preşedintelui PPP şi a unor 
membri obişnuiţi ai PPP. Nu mai vorbesc că, fără prezența 
preşedintelui, refuză, cu lunile, să-mi preia actele şi 
cheltuielile făcute pentru partid (ceea ce este inadmisibil, 
revoltător). Menţionez că de nenumărate ori a trebuit să-mi 
decontez cheltuielile din „fondul de propagandă” pentru că a 
refuzat să mi le deconteze trecând peste hotărârile şi 
ordinele preşedintelui PPP şi, de multe ori, am rămas cu 
cheltuielile ne-decontate (de parcă aş fi miliardar). Că atunci 
când o face îmi aruncă în față toate lăturile unui suflet josnic. 
că la ultima decontare a debitat amenințări la adresa mea 
de genul: „O să mă ocup eu de dumneata...” Adică, cum? 
Şi, atenție: „Bine, zicea unul că te-a văzut pe o listă...” Şi „n- 
o să scapi de mine!” Adică, de dumnealui! Pe ce listă, 
onorabile, m-ai văzut? Işi permite să te trateze în felul 
acesta chiar printre ne-comunişti. Cine? Unul care, înclin să 
cred, după ştiinţa de a provoca diversiuni, că trebuie să fi 
fost membru al PCdinR. Un ins care trăncăneşte pe rupte în 
chiar timpul Sf. Liturghii. periuță cu cei cărora doreşte să le 
adoarmă atenția şi disprețuitor cu mine şi încă vreo câțiva 
(Cu ce deferență mieroasă salută pe bătrânii legionari 
cărora vrea să li se impună ca fiind ceea ce, de fapt, nu 
este). Acest domn, nu odată, atunci când îmi expun opiniile 
îşi permite mârlănia de a mă întrerupe, de a gesticula cu 
mâna a dispreț şi în sensul. „hai, termină, domile! Eu 
vorbesc!” Cum este posibil să fie tolerat de preşedinte şi 
secretarul general un astfel de comportament față de un 
coleg al dumnealor din CP? (Unde mai pui că are peste 70 
de ani şi ar trebui să fie un exemplu de om. Da', de unde?) 
Înseamnă că dl. preşedinte şi di. secretar general sunt de 
acord cu umilințele la care este supus de către casier un 
membrul al CP? Să nu uite, în acest caz, că este terfelită de 
către casierul Rădulescu propria lor autoritate şi propria lor 
demnitate. Ce, am solicitat bani pentru a fi miluit de casierul 
PPP? Sunt sluga acestui om, cârpa dumnealui de şters 
pantofi, servitorul pe care-şi permite să-l înjosească şi 
nimeni să nu ia atitudine alături de mine față de 
comportamentul acestui om? Numai importanța idealului 
național la care ne-am înhămat mă împiedică să-l tratez cum 
merită pe un astfel de specimen. În cazul că dl preşedinte şi 
CP, CD, tolerează pe mai departe mârlănia casierului 
Rădulescu față de mine, mă văd nevoit să refuz, de aici 
înainte, orice sarcină care incubă din parte-mi vreo relație cu 
acest membru obişnuit al PPP, nepoliticos şi bădăran cu cei 
de care nu se teme şi nu-i pot spori un soi de autoritate şi 
mieros cu cei ce i-o pot oferi, ins care poartă vorbele şi 
bârfele de ici colo. Pe mine nu mă vor păcăli nici odată astfel 
de domni cui aptitudini de foşti propagandişti de partid prin 
întreprinderile de dinaintea anului 1989. Ce merite are 
dumnealui față de PPP, față de această țară, față de 
românitate în general, pentru a-şi permite o astfel de 
atitudine? O fi Tolstoi, ori Napoleon şi eu n-am aflat şi a 
ajuns să se tragă de brăcinar cu mine şi cu alții şi să ne-a 
dea peste nas atunci când îi cade lui bine? Te pomeneşti că 
virtutea de a da cu limba, cui trebuie, şi cum trebuie, a ajuns 
o virtute şi la PPP? lar sarcina de a ataca, pe unul ca mine, 
un merit pentru colegii noştri. Eu de provocatori cu sarcină şi 
meşteri în diversiuni sunt sătul. 

Îmi expun doleanța în scris şi o depun preşedintelui PPP şi 


o şi dau publicităţii. ldem, o prezint şi CP de azi, 28/( 
cu aceasta închei orice discuţie pe tema acestui indii 
în viitor. Tragerea de brăcinar şi coboră A 
mahalagismului nu-mi este în fire şi nici n-o înc 
nu rabd la nesfârşit ca, fie el şi di. casier, cineva s 
măsura în mârlănie repetată, văzută şi cunoscută d 
CP, în special de către di. preşedinte şi di secretar. 


soarta 
Cu respectul de rigoare. 


27/01. 2005, Bucureşti. = a 
George URSA, consil 

CLOVNII 

Trăim într-o lume a. răului, a absurdul 

ridicate la rang de „morală care apără ide 
fericirea omului”. sata Doriti 

România peceristă a avut numai doi comunişti v 
crimele şi ororile trăite de poporul român, A i 
țării. Ceilalţi sceleraţi, complicii, au fost victime 

Ţara însângerată până în 1989 şi apoi 
1989 nu a apucat să-şi caute, să e 
îngroape morţii, şi ucigaşii au devenit bocitoare şi t 
democraţiei. + Ste Mu 

Suntem în grea cumpănă. Ţara şi omenirea. D 
jumătate de veac politica românească a 
Moscovei, duplicitară, şi murdară. 2 

Crime atroce, jaf din avutul naţional, asasinate împotriva 
intelectualilor, a ţăranului gospodar şi avut, a muncitorului 
de calitate, dărâmarea altarelor, prigonirea credir 
decapitarea oştirii române sunt ingropate cu 
molozul uitării. 3 „0 OREI 

Guriştii, ronţăitori de bârfe, imbecilizaţi de o doctrină 
criminală, aleargă peste tot ca apucaţi de streche şi ă 
apă în „vinul roşu” (bolşevismul) pentru a-i dilua conți 
pozând în umanişti şi salvatori ai bietului popor. Aceşti 
posedaţi, cu mintea întunecată de năluca puterii, aleargă, 
peste tot, cântă, joacă, debitează enormităţi, imbrăţişări — 
clovnii! — sfidând sărăcia şi agonia de moarte în care se. 
zbate românul. 4 

Se joacă parcă de-ascunselea cu o trupă de pitici. 

Atitudinea lor  iresponsabilă, absurdă şi perversă, 
deghizările în veşminte altele decât cele adevărate — 
suflecaţi — au obrăznicia grotescă de a susţine din-adinsul, 
dezgustă pe tot omul de bun simţ, care îi priveşte ca pe 
nişte clovni, ca pe nişte scamatori de circ. Nu poţi scoate 
parfum din bălegar. 

De peste şase decenii românul e furajat cu promisiuni 
aşteptând zorii luminii, sorbind, zi de zi, din paharul morţii, 
lozinca: vom avea, vom avea şi nu avem decât sărăcie. | 

Practica guvernanţilor de azi este tot cea de ieri, 
fabuloasă, himerică şi mincinoasă, hrănindu-l pe om cu cifre | 
la care muţi virgula unde doreşti. Nu mai avem oameni 
curaţi la suflet, devotați binelui obştesc. 

Criza materială şi moral-spirituală nu-i poate vindeca pe 
foştii pecerişti tributari Moscovei. Reziduurile, mentalitatea 
şi lucrarea comunistă trebuie să dispară şi atunci se va 
înmulţi belşugul în spice, iar creştineasca pâine va fi pe 
masa tuturor, j 
Petru C. BACIU 


> 


"A 


pagina 14 
(urmare din pag. 5) 

+ (Capitalism...) aceea scutire de impozite progresive pe 
venit, ce este aceea „speculaţie” la bursă, pe piaţa 
monetars, cu valută, faliment bancar, dacă nu jaf legal al 
avuţiei şi muncii celor mulţi. Cum se numeşte aservirea 
statului clasei avute împotriva claselor sărace? Tiranie 
mascată! Căci nu poate exista avere din „speculaţie”. Cineva 
trebuie să fi depus muncă pentru ca „speculantul” să poată 
„specula”.. Sigur, dacă statul nu ar deveni servul acestor 
„nobili” ai banului şi industriei, plebea săracă a planetei 
(95% din populaţie) ar mătura în jumătate de zi toată 
şleahta aceasta de exploatatori „liberali” în vorbă şi 
conservatori în acţiuni. Cum ne vom putea apăra de aceşti 
veritabili tâlhari oficiali care au în mână statul cu imensele 
lui mijloace de coerciţie? Statul a fost acaparat încă de la 
naşterea sa de anumite grupuri de oameni. Nu spun o 
noutate. Odată ce aceştia au pus stăpânire pe el l-au 
îndreptat împotriva celor care nu erau stăpâni pe acest 
mecanism. Dispunând de imensele lui posibilităţi, stăpânii 
acestula şi-au însuşit bunurile supuşilor; şi-au însuşit 
însemnate părţi din averea publică în propriul folos. Cum se 
explică, totuşi, că unele comunităţi — ca de pildă cea 
evreiască - a devenit posesoare a unei însemnate părţi din 
averea tuturor popoarelor lumi? Tot prin „favoarea” statelor 
naţiunilor în mijlocul cărora aceste comunităţi trăiesc. De 
pildă statul „român“. Acest stat este un stat antiromânesc 
prin ceea ce face cu poporul al cărui nume îl poartă. Este un 
stat discriminator. Favorizează, „discriminează pozitiv” pe 
ne-români în orice situaţie. Şi aşa procedează fiecare stat al 
planetei în parte cu propriul popor. Cel mai evident se 
observă aceasta în Europa şi cele două Americi. Albul este 
împins în sclavaj (credite bancare pentru dobândirea de 
bunuri necesare. traiului zilnic). Cum se explică starea de 
pauperizare a circa 5, 970 miliarde de oameni? Cum se 
explică polarizarea bogăției planetei în mâna a nici 30 
milioane de oameni? Cum de aceştia pot ţine în frâu atâta 
amar de om? Prin acapararea statelor lumii cu mijloacele lor. 
S-a demonstrat, fără tagădă, că un neam de 25 de milioane 
poate fi condus cu uşurinţă şi deposedat de bogății de o 
pătură de nici 800. 000 de oameni înarmaţi şi dispunând de 
stat. O populaţie dezarmată, şi fără avere, este o populaţie 
lucrătoare; de animale vorbitoare. Nu se poate apăra şi 
îndură toate asupririle păturii deţinătoare de săbii. Mai cu 
seamă În aceste vremuri când maşinismul dublat de 
posibilităţile de comunicare rapidă taie orice putinţă de 
apărare din partea sclavului. Eliberarea ar putea avea şansă 
numai prin refuzul tuturor celor 5, 970 miliarde de sclavi de 
a mai servi cele 30-40 de milioane de „zei”. „Zeii” ştiu că aşa 
ceva nu se va întâmpla niciodată. Multe sunt cauzele: 
psihice, materiale, de instrucţie, de voinţă, din cauza lipsei 
de arme performante, din cauză că nu dispun de mijloacele 
de comunicaţie. Aşa că am ajuns sclavi ai unor indivizi gen 
Soros, sau Rotschild, Kisinger, sclavi ai unor „zei” ai mass- 
mediei internaţionaliste. Neamurile sunt dresate pentru a fi 
supuse, sunt împinse în preocupări minore, sunt împinse în 
vicii. dăunătoare propriei conservări fizice şi psihice: 
sexualism, droguri, alcool, preocupări pentru modă, vicii 
contra naturii umane, tabagism. La aceasta se adaugă 
stimularea îmbolnăvirilor. Acestea toate permit bandiţilor ce 
şi-au însuşit statul să ne stăpânească şi exploateze conform 
cu propriile lor fantezii, cu propria lor incultură. Să nu ne 
lăsăm  amăgiţi de vorbele răspândite de „zei” prin 
intermediul sclavilor de lux ai mass-mediei. Dresajul se face 
prin aceştia. Aceşti sclavi de lux sunt la fel de periculoși ca şi 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005. 


stăpânii care-l mânuiesc, Să nu ne amăgim. Suntem sclavi al 
patronilor internaţionali, sclavi ai lumpenului interlop. Să nu ne 
amăgim cu ceea ce se întâmplă azi în lume, să deplângem 
victoria absolută a patronului asupra sclavului... este un fapt de 
o gravitate excepţională, un pericol planetar. 


| (urmare din pag. 1) 

* (OCNAŞII...) se întâlneşte cu şi mai multă frecvenţă — 
mai ales În aspectele negative — în România: „Este o 
discriminare — pur şi simplu! Credem că Olanda ne va primi să 
muncim. În realitate suntem toţi clandestini. El este zidar: 
lucrează de la 7 dimineaţa la nouă seara; câştigă 5 euro pe 
oră; dar asta înseamnă 420 pe săptămână în timp ce acasă ar 
fi câştigat, fireşte dacă ar fi găsit de lucru, aceeaşi sumă — pe 
LUNĂ. (Nu cea de pe cer ci aia din calendar) 

Există un intermediar — „un olandez care a trăit multă vreme 
în Polonia”; are agenda plină cu numerele de telefon ale 
polonezilor şi după ce-şi stabileşte planul de muncă începe să-i 
cheme. 

Există şi riscuri: dacă ai un accident de muncă nu capeţi nici 
un leu; dacă te îmbolnăveşti repatrierea se face pe banii 
camarazilor de echipă. 

Acasă — soțiile, pe care le văd rar, îngrijesc de gospodăriile 
lor; ceva vaci, ceva pământ şi alte asemenea. Dar care nu pot 
întreţine o familie. 

Spre deosebire de români — care şi-au anunţat „culoarea 
pro-UE” în procente de peste 80% (dacă nu cumva or fi fost 
ceva „făcături”) — populaţia din multe ţări intrate anul trecut în 
Uniune se vădea mult mai reticentă. Pentru a-i convinge li s-a 
parfumat viaţa cu speranţa unor locuri de muncă bine plătite 
iar rezultatul a fost inevitabil: o nemulţumire manifestată 
zgomotos — cel puţin în Polonia! 

Mai ales că şi Polonia — ca şi România de altfel — a devenit prin 
„mondializarea muncii” ţară de emigranţi dar şi de imigranţi. 

Este semnificativ că dacă în Germania mâna de lucru ieftină 
vine. din Polonia — dar şi din România — în Polonia, pământul 
mirajului occidental este atractiv pentru ucraineni. 

Deşi nu dispunem de date şi studii adecvate şi România este un 
„eldorado” pentru cetăţenii lumii care-şi caută aici solul implantării 
unor afaceri care, folosindu-se de meşteşugul corupţiei, diferenţa 
de curs (cu salariul minim din Franţa poţi trăi „pe picior mare” în 
România; în 1997 cele mai mici salarii în ţara lui Chirac atingeau, 
în lei, peste 20 milioane de lei lunar) şi abilitatea de a utiliza legi 
prost întocmite, le-au permis celor veniţi din tările arabe, Israel, 
China dar nu numai, să realizeze câştiguri majore — multe obţinute 
pe căi incorecte. 

Sunt afaceri la fel de incorecte precum cele realizate de rromii 
mai mult sau mai puţin colorați care au inundat — folosind aceleaşi 
căi deosebit de funcţionale, dar nu la fel de legale — ţările Vestului 
de unde au sustras bunuri, bani şi nume prost pentru ţară = la fel 
cu Beraru, Maria Vlas sau diverşi Ali, Ibrahim sau alţi „iordanieini” 
[„libanezi!”; n. red.]. 

Precum, vedeţi „globalizarea” sau „mondializarea” are şi. părţi 
întunecate, 

Iar în ce priveşte România această parte întunecată începe aici, 
pe scările blocurilor unde, în nopţile acestui februarie friguros, se 
adăpostesc oameni veniţi din absolut toate colţurile ţării. Mi s-a 
spus că mulţi dintre ei nu aveau ce căuta acolo pentru că 
„dosarul” lor nu avea chemare, sau că nici măcar nu exista; 
veneau şi cei care nu ştiau o vorbă în limba lui Goethe; sau cei a 
căror vârstă ii scotea din circuit — ca pe nişte automobile vetuste. 
Sigurl Asta este! dar eu ştiu că „nici un câine nu fuge de codru de 
pâine ci de clomag!” — lar acest ciomag, în ţara noastră, înseamnă 
absenţa locurilor de muncă, proasta salarizare, relaţiile patron- 
salariat absenţa pregătirii profesionale adecvată cererilor pieţii ete, 


(va urma) 


BUNA VESTIRE nr. 90 - 91 / 2005, 


(urmare din pag. 9) 


e (Din culisele...) lor aduse de cele două „analiste” în 
volume apărute în timpul comunismului „pur şi dur” precum, 
de pildă, „Garda de fier”, organizaţie teroristă de tip fascist” 
(Fătu şi Spălăţelu) sau cea apărută ca o prefață la atacul 
antilegionar din ultimii 15 ani intitulată „IDEEA CARE UCIDE” 
editată pe banii Academiei Române de un echipaj aproape în 
întregime format din evrei, 

p. W. demonstrează că, în ce priveşte „minciunile din 
sfera informaţiilor”, se începe cu „metoda perfectă faţă de 
faptele considerate de ei ca nefavorabile care constă în a nu 
informa de loc” — „metodă pe care o vom regăsi în toate 
situaţiile posibile” „folosită mai ales în acele situaţii, fapte şi 
întâmplări despre care nu poate, altcineva, să ne aducă 
informaţii complete, reale, adevărate”. (Acesta-i motivul 
pentru care, printr-o lege, imediat după evenimentele din 
Decembrie 1989 „, şi ratificată în mare grabă şi cu plăcere de 
Iliescu, toate informaţiile despre Mişcarea Legionară sunt 
congelate pentru 90 de ani!) 

Dar, dat fiind că sursele de informare sunt din ce în ce 
mai diversificate, „metoda perfectă de neinformare este cea 
mai grea”. 

De aceea se face apel la „informarea amestecată cu 
comentariul constând — aşa cum vor demonstra cele două 
cliente ale noastre în îmbinarea informaţiilor cu comentariul 
în aşa fel încât cetăţeanul să nu fie lăsat nici o secundă faţă 
în față cu adevărul”. 

Al doilea tip de informaţie îmbinată cu comentariul constă 
în faptul că acest comentariu este pus în gura adversarului 
(adică al legionarilor; n. red.) astfel încât pare că el îşi pune 
singur sentinţa. 

A treia variantă —_pe care o veţi întâlni în aproape toate 
textele produse de „gaşca  internaţionalistă” este 
„comentariul cu denumire” care constă în „folosirea unor 


pagina 15 


Culmea  neruşinării! - n. red.]), la naţionalitate (reală sau 
inventată), precum şi la unele fapte ne-etice ale unuia sau altuia 
dintre cei atacați. 

De cele mai multe ori şi acest „surplus de informaţii” este 
trunchiat, machiat, manipulat sau deformat pentru a fi folosit ad- 
hoc. 
În permanenţă — şi mai ales în ce priveşte Mişcarea Legionară 
„trebuie să creeze impresia că tendinţele şi ţintele mişcării şi-au 
găsit aliaţi şi protectori în persoanele sau organizațiile unor 
neohitlerişti, teroriști, rasişti, antisemiţi (adică anti-iudei: n. red.), 
xenofobi” când nu au fost de-a dreptul în „solda spionajului 
nazist”, „stipendiaţii Reich-ului” sau, mai apoi, „în slujba 
capitalismului mondial” (adică a acelui capitalism din care fac 
parte şi evreii; masochişti de-a dreptul — n. red.) 

O altă metodă pe care o vom întâlni frecvent în „literatura” 
antiromânească şi antilegionară este cea pe care acelaşi polonez o 
numeşte „retuşul” şi din care el scoate trei aplicaţii: a). elemente 
extremiste sunt toţi acei care se ridică împotriva fărădelegilor 
sistemului comunist (sau al estabiliment-ului — n. red), 
comportamentului nedemn şi inuman al Israelului sau actele 
tâlhăreşti ale fostului URSS; 

b). „bandit, huligan”: sunt epitetele pe care presa de tip 
Sărindar, şi nu numai, le-a ataşat de numele legionarilor (evreii 
bolşevici erau, în schimb, „luptători pentru drepturile omului” — n. 
red.) încă de la apariţia acestei mişcării în România şi, în fine, c). 
mutarea în timp: vehiculele armatei române în 1940 erau conduse 
de „subofiţeri legionari” citim în „Jurnalul Naţional” din 2004, deşi, 
atund, precum se ştie, legionarii, care nu se aflau incă în 
mormânt, erau în lagăre, în exil impus sau vânaţi ca cele mai 
sălbatece sălbăticiuni din lume. lar martorul, evreul citat de 
amintitul ziar, avea 7 ani şi, probabil, zărea sub mantaua militară 
„cămaşa verde!?” (Ca să vezi? La 7 ani era dija instruit unde să 
privească şi ce să reţină. Putea reţine altceva. Dar, el, nu şi nu, 
doar asta a reţinut: „subofițerii legionari”. Ca să vezi că armata 
română avea şi astfel de grade. Adică, de pildă, „plutonier 
legionar!” Culmea tâmpeniei şi, care, tâmpenie, este înghițită de 
„Ziaristul” interveviator; n. red.). 


substantive şi adjective ce exprimă aprecierea fie apelativă, 
fie calificativă având ca scop formarea convingerii că 
VALORILE ATRIBUITE ANUMITOR PERSOANE NUMAI DE 
CĂTRE UNA DIN PĂRŢI reprezintă TRĂSĂTURILE LOR 
EVIDENTE, NECONTESTATE DE NIMENI”. 

O altă metodă o constituie „polemica cu un anumit punct 
de vedere, cu o atitudine, cu un text fără a-i prezenta 
conţinutul” sau, atunci când metoda perfectă — aceea de a 
nu informa DELOC — nu pare folosibilă, este SELECTATĂ: se 
transmite doar o parte din informaţie, apreciată ca fiind utilă 
„Partidului”, „găştii”, „puterii” etc. decât altă parte a 
informaţiei care va fi tăinuită. 

Cititorul nostru va regăsi nu doar tipologia „structurii 
minciunii”, descrisă de scriitorul polonez, dar, cu minim 
efort, va regăsii, în textele celor două prime studii de caz, 
existenţa unui număr mult mai mare de variante şi toate 
ţintind un singur lucru: eliminarea adevărului, obnubilarea 
cititorului şi, mai ales, înlăturarea eventualelor acuzaţii 
îndreptăţite contra membrilor „găştii internaţionaliste” şi 
inculparea acestora în noianul de crime care au afectat 
milioane de cetăţeni ai întregii lumi. 

Veţi regăsi şi dvs acel surplus de informaţie cu ajutorul 
căreia se încearcă punerea sub o lumină negativă a Mişcării 
Legionare, „Adevărate sau false ele se referă, de obicei, la 
trecutul acestor persoane, la numele lor (de pildă nu uită 
nici unul dintre ei să ne spună că pe Corneliu Codreanu îl 
chema „Zelinsky”; pe Vintilă Horia — „Caftangioglu” etc. [; 
uită, însă, să ne spună, de pildă, cum îl chema pe Răutu şi-l 
prezintă ca fiind „român” iar pe Codreanu ca fiind „străin”. 


(urmare din pag. 7) 


e (Crimele...) mândreşte cu cea mai mare rată de chiulangi, 
incompetenţi şi pehlivani din toată istoria parlamentarismului din România 
— exceptând marea adunătură naţională care a fost, precum se ştie, o 
gaşcă de manonete handicapate care nu ştiau să spună decât o singură 
vorbă: DA şi să facă un singur gest: ridicarea mâinii drepte în sus — 
formulă sacramentală cu cele trei întrebări — cine este pentru cine, contra, 
cine se abţine — nu avea decât un singur răspuns. Cel comandat de partid! 

Şi mai există un al patrulea mijloc. Este de sorginte stalinistă, care, în 
timpul, după şi chiar mai târziu a fost aplicat pe scară largă în România 
post-comunistă. Se numeşte „mâncatul ciupercilor”: venit în vizită la 
Kremlin un musafir american zăreşte o mulţime de cadavre risipite mai 
peste tot. 

- Ce-i asta? — a intrebat el mirat. 

- Ştiţi, aseară tovarăşul Stalin a invitat la un dineu mari personalități 
ale ţării cărora între altele li s-au servit aupera. Şi s-au intoxicat. 

- Bine, dar unii au răni la cap. 

- Dar am omis să vă spun: ăia nu au vrut să mănânce ciuperci! 

Vedeţi — adică dvs chiar ştiaţi, că se poate şi aşa. Chiar acum înainte 
de a intra în NATO. 

După MAREA CURĂŢENIE urmează RECUPERAREA. Altfel spus nu-i 
suficient să elimini uscăturile: ci trebuie să deschizi drum crengilor 
sănătoase ca să producă şi altceva decât aroganță, impertnenţă, 
acumulare necinstită. Pentru că bogaţi ăştia noi nu-s creați ale munci, 
inteligenţei, talentului sau investiţiilor înțelepte ci FURTULUI! 

Dar cum poţi face aşa ceva când ai făcut parte din scutul wu care-l 
apăra pe un mare hoţoman de dreapta răsplată a justiției, când i-ai 
semnat ieşirea de la pârnaie lui Temeşan, când ai închis ochii la 
mişmaşurile lui Iacubov şi la prostiile „marelui” Cosmâncă = (la propriu! Că 
la figurat este un neica nimeni) — şi n-ai citit pildele lui Solomon! „Cel ce * 
ţine seama de poveţe merge pe calea vieţii, iar cel ce disprețuiește 
certarea umblă pe o cale rătăată”. 

Şi, din nefericire, „rătăcirile ticăloşilor” pustiesc viața tuturor. 


pagina 16 
„ELITELE” POST-DECEMBRISTE! 


În 1989 la conducerea României, prin lovitură de. stat, 
sprijinită şi de forţe din alte ţări, a acces la conducerea 
României, a românilor, cea mai trădătoare clasă politică din 
câte a cunoscut aceste meleaguri. Nici când Turcul era 
atotputernic, românii n-au înghiţit într-un timp scurt 
asemenea umilinţe şi asemenea jaf. Secole le-au trebuit 
ungurilor pentru a obţine proprietăţi şi a ne exploata în 
Transilvania, secole, un mileniu le-a trebuit pentru a-şi 
impune limba. „Elita” politică de după 1989 le-a oferit totul, 
inclusiv coguvernare pe întregul teritoriu al Daciei în 15 ani. 
Voievozii români ajunseseră”,vasali” dar nu guverna sultanul 
nici la Suceava, nici la Bucureşti, nici regele ungar în 
Transilvania, nici nu participa la şedinţele Divanelor sau 
Dietei, nici nu ar fi îndrăznit să o ceară, nici nu cereau 
ciuruirea completă a graniţelor ţării, nu le permitea nici un 
voievod să-şi trimită supuşii să se stabilească în teritoriile 
româneşti, să-şi impună limba, să-şi construiască moschei la 
discreţie, să facă propagandă pentru dezmembrarea 
voievodatelor aşa cum li se permite astăzi ungurilor în 
România, ba chiar şi sârbilor şi, evident, cu amândouă 
mâinile ţiganilor. Permitea un voievod român ţigănizarea 
supuşilor lui români? Vai de capul aceluia care ar fi îndrăznit? 
I-l reteza urgent călăul? Când a îndrăznit Carol Robert i s-a 
dat peste nas, Matei Corvin n-a scăpat nici el ieftin când s-a 
obrăznicit. lată că au venit ilieştii, constantineşti, băseştii, 
severinii, geoanele tăricenii (titraţii lu' peşte) et co şi au 
cesionat suveranitatea, averile, pământurile, bogăţiile 
subsolului, solului, apelor, au cesionat cultura, limba, românii 
din teritoriile ocupate, au declarat fără să-i strângă nimeni de 
gât, că „trebuie să facem sacrificii istorice”, că „ce vreţi să ne 
batem cu ungurii (Păi, Ştefan cel Mare, ce făcea Iliescule. Că- 
| sărbătorişi!)”, că „istoria nu ţine de foame”, că „nu trebuie 
să ne mai gândim la trecut ci la viitor”. Numai că, Tăricene, 
ungurii se gândesc şi luptă să-l refacă. O fac şi turcii (sub altă 
formă), ruşii, evreii mai cu seamă, chiar şi ţiganii o fac, 
inginerule! De ce numai românii nu trebuie s-o facă, 
trădătorilor? De ce numai românii nu trebuie să-şi readucă 
fraţii între graniţe, de ce românii trebuie să cedeze moşii şi 
case ungurilor, evreilor şi aur ţiganilor? Nu s-au desfiinţat 
privilegiile? Când au venit din Asia, în fundul gol, au venit cu 
castele, moşii, păduri, case, lacuri? De ce ungurii au dreptul 
să zbiere după ceea ce n-a fost a lor şi să facă propagandă 
pentru a ne lua Transilvania şi noi n-avem dreptul să-i 
contracarăm, să-i silim să-şi recunoască genocidul practicat 
contra noastră şi să-i punem la plată. Întreabă- -te, Tăricene, 
cam ce ar fi păţit ungurii de omorau 1000 de ani la evrei. Ar 
mai fi scos nasul din cutie 3 milenii? Nu cred! Şi tu ne 
vorbeşti să „uităm trecutul”. Şti dumneata, inginerule, cât 
sânge românesc a curs numai în satele din jud. Arad în lunile 
noiembrie-decembrie 1918? Câţi români au fost asasinați. 
Adică, aceasta ne spui tu nouă, românilor, să-i uităm pe 
bunicii noştri, aşa cum ne-a spus-o şi conducerea ce te-a 
precedat atunci când a permis amplasarea statuii Ungariei 
Milenare la Arad? Câte statui şi monumente s-au ridicat în 
memoria românilor ucişii de unguri începând cu anul 1000? 
Există monumente din belşug pentru ucişii de la Bobâlna, 
pentru Menumorut şi nobilii săi, pentru Gelu, Glad, pentru 
sutele de mii de iobagii ucişii de înaintaşii celor ce-şi cer azi 
pământurile, pădurile, lacurile, castrele furate de la români? 
In ce ţară din lume s-au văzut oraşe cu 5 denumirii. Ce, 
Berlinul este inscripţionat în limba turcă cu denumire 
turcească numai pentru că trăiesc în el turci? Ce-i aceea 


BUNA VESTIRE nr. 90 — 91 / 2005. 


Hermanstadt? Adică, oraşul lui Herman? Viena este 
inscripționată Vindobonda, astăzi, Iliescule,  Tăriceanule et 
gaşca? Vin, romanii şi cer proprietăţile ce le-au avut în Iudeea, 
le cer evreilor să inscripţioneze Ierusalimul şi Aelia Capitolina? 
Ce guvernarea diavolului s-a aşezat la conducerea Românie? 
Îndeamnă premierul ungar ungurii să plece din Ungaria şi din 
jurul ei spre alte zări cum o fac guvernanţii noştri. Indeamnă la 
cu totul altceva. Ba, fostul premier Orban stabilea ca fiecare 
familie de unguri să aibă minim trei copii. Guvernanţii tuciurii şi 
de altă culoare de la Bucureşti îi vând şi pe cei care-i au. 
Guvernele de trădători de pe malul Dâmboviţei ciuruiră granița 
de la Vest şi o închid ermetic pe cea de la Prut. Ne aduseră în 
cruntă mizerie, în rumânie pe 90% dintre români. Şi, în 
acelaşi timp, posturile de TV subordonate lor ne prezintă 
petreceri sardnapalice, baluri şi palate ţigăneşti, prezintă 
concursuri ţigăneşti de miss pirande şi-n care „pirandele“ sunt 
românce sărăntoace, hrănite cu subcultura ţiganilor manelişti, 
într-o promiscuitate greu suportabilă pentru un ochi normal de 
român amărăştean dar nu inginer sau marinar. Bine, că mergi 


la hochei, dle Băsescu. 
Monika şi Ioşka jr. 


Editor: Fundaţia Română pentru 
Cultură şi Educaţie „BUNA VESTIRE” 


Consiliul Fundaţiei: 
Doru MIHAIL — preşedinte: 
George URSA -— secretar general. 


Redacţia: 


Fondator: Simion Ghinea — Vrancea 


Redactor şef: George URSA; 
Publicist comentator: Doru MIHAIL; 
Corector: lonică ILIUŢĂ. 


Culegere texte: Elena SORA, George 
URSA. 


Tehnoredactare: Elena SORA, George 
URSA 


Corespondenţă: RevistaBunaVestire Qyahoo.com. 


Administraţia: 021 / 4241550. 


Tipărit la Tipografia Editurii ELISAVAROS, str. 
Luduş nr. 32, Bucureşti 


* Materialele neacceptate, pentru publicare, nu 
se restituire, 
* Opiniile exprimate în articole aparțin autorilor. 


ISSN: 1453 — 5602