INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul III, Nr. 10, Ianuarie 1938

Di 


Anul IM. — Nr. 10. lanuarie 1938 


INSEMNĂRI 


SOCIOLOGICE 























Apar odată pe lună. 


Director: TRAIAN BRĂILEANU, 


profesor de Sociologie 1a Universitatea din Cernăuţi. 


CUPRINSUL 


ARTICOLE 
|. Traian Brăileanu : După alegerile din Decemvrie 
1937. 
Ing. Gheorghe" Tr. Brăileanu: Problema petrolului nostru. 
Traian Brăileanu : Spre înlăturarea conilictului între y 
Sociologie şi Etică. . 
IV. Mircea Streinul : Citeva consideraţii despre actuala 
poezie rominească, 
V. 1. Nicolescu: [deea şi condiţiile muncii. 
traian Brăileanu : Despre valoarea ştiinţei. REC 


REDACŢIA: Cernăuţi, str. General Berthelot 5. 


ADMINISTRAŢIA (Profesor Constantin Zoppa): 
Cernăuţi, str. Baltinester 15. 


Abonamentul pentru 1 an . . ; Lei 60 
Exemplanul ne ee eee „5 





Tipogralia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. 


www,dacoromanica.ro 


REVISTA CARŢILOR 
Mario Sani — 'Testamenio di lon Moiza. 
Constantin Noica -- De caelo. 
Mihai Horodnic — Haiducii, 


Pr. Const. P. Beldie — Cultul Sfintelor Icoane. 
Gh. Vrabie — Mesianism ardelean, 


REVISTA REVISTELOR 


Libertatea — Glasul Strămoşesc — Rominia Creştină -- Ideea Na- 
țională — Legionarii — Orientări — Iconar — Revista de Pedagogie. 






Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. 
Manuscrisele nu se înapoiază, 




















Rugăm pe d-nii abonaţi cari îşi schimbă domiciliui să 
comunice administraţiei revistei noua ior adresă. 








ANUL 1. Nr, 10. Ianuarie 1938. 


Insemnări Sociologice 








Director: TRAIAN BRĂILEANU, 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


După alegerile din Decemvrie 1937 
I. 


Ca să desprindem înţelesul evenimentelor ultime în politica 
noastră internă, trebue să le legăm mai întiiu de trecut, întrucît tre- 
cutul condiţionează (deși nu determină) viitorul. 

După războiu toate Statele europene burgheze, democratice și 
parlamentare, au fost obiectul unui atac vehement al proletariatului 
organizat în temeiul doctrinei marziste și condus de agenții marzis- 
mului, de jidanii comuniști. 

In Rusia, unde burghezia ea însaș era încă în stadiul revo- 
luţionar impotriva monarhiei absolutiste sprijinită pe o clasă închisă 
de aristocrați, jidanii au reușit să răstoarne, prin desorganizarea ar- 
matei, mai întiiu aristocrația și apoi și burghezia. In celelalte ţări 
s'a produs reacţiunea naționalistă împotriva comunismului jidovesc 
internaţional. In Italia și Germania naționalismul a ieșit învingător 
şi a dat Sfatului o nouă așezare menită să-l scutească de zguduiri 
interne. Clasele sociale au fost prinse într'un tot, unitar și ierarhizat, 
reprezentat prin națiunea politică. 'Teoria luptei de clasă a fost 
răsturnată prin arta politică a celor doi conducători geniali Mus- 
solini şi Flitler. In celelalte State „democratice și parlamentare“, 
burghezia a încercat şi încearcă încă să se menţină între cele două 
curente opuse : comunismul jidovesc și mișcarea naționalistă. In Spania 
această încercare a dus la războiu civil, care încă nu s'a sfîrșit, dar 
care, așa sperăm, se va termina cu biruința naționaliștilor. In Franţa 
alunecarea spre „stinga“, adică spre dictatura jidovească, devine tot 
mai vădită, iar reacţiunea naționalistă nu se poate închega din cauza 
că „dreapta“ burgheză, prea slabă pentru a opri alunecarea spre 
stînga, e încă prea puternică pentru a ceda în fața încercărilor de 
a închega o organizaţie naționalistă „fascistă“. Politicienii burghezi, 
nevrînd și neputind renunța la beneficiile regimului parlamentar, 
preferă să lase wină liberă demagogilor comuniști, decit să sprijine 
instituirea unui regim autoritar, care, cu necesitate, ar pune capăt 
corupţiei parlamentare. Ei își fac iluzia că prin mici reforme, prin 
coaliţii de partide, prin transacţii de tot felul, regimul „libertăţii“ 
Sar putea ţinea printr'un echilibru al forțelor în joc. Iluzii deșarte 
şi cari, dacă nu vor fi spulberate printr'o revoluție comunistă, în 
orice caz vor aduce grele deceptţii politica colonială, în luptele 
diplomatice și, în sfirșit, înt”'un viitor războiu cu Stalele fasciste 











Www. dacuramanica ro 


=2:= 


Nici democraţia engleză n'ar trebui să-și facă prea mari iluzii. 
Anglia a pierdut războiul în Abisinia, îl va pierde în China şi pro- 
blema Palestinei îi va demonstra foloasele iudaizării şi bolşevizării 
clasei conducătoare, a aristocrației și burgheziei engleze. Englezii vor 
înțelege cîndva cit de absurdă e politica ce-o fac, punind puterea 
imperiului lor în slujba intereselor jidamlor şi, ca urmare logică, în 
slujba comunismului internațional, anticreştin şi antinaţional. 

Liga Naţiunilor în loc să infăptuiască o împăcare şi cooperare 
intre națiunile creştine, se prefăcu in instrument al comunismului 
jidovesc. Anglia crezu că această Ligă îi va îngădui să-și institue o 
egemonie politică mondială și la început jidanii, pentru a-și asigura 
sprijinul Angliei şi Franţei, contribuiră la întărirea acestei nădejdi 
și deveniră protagoniștii luptei pentru prestigiul Ligii Naţiunilor. In 
felul acesta ei puseră mîna pe aparatul de conducere al Ligii. Iar 
în clipa ce interesele Jor le-au cerut o schimbare a atitudinii, ei au 
lăsat să alunece frînele Ligii în minu Rusiei sovietice. Statele „fas- 
ciste“ au fost nevoite să părăsească Liga Naţiunilor, care se pretăcu 
asttel într'un instrument servind cu desăvirșire numai politica mon- 
dială a Sovietelor. 

Astiel Statele democratice „antifasciste“ au fost împinse prin 
manevrele organizaţiei jidoveşti internaţionale, prin francmasonerie şi 
comunism, într'un sistem de alianţe în care Rusia are primul cu- 
vint. Pentru a-şi asigura egemonia în acest sistem, Rusia încearcă, 
ceea ce s'a întîmplat şi se va întimpla totdeauna), să institue în 
toate Statele supuse influenţei ei, guverne conduse sau controlate de 
agenţii ei, în cazul de fuță deci, de jidani, cu tendinţa de a înscăuna 
un regim identic cu cel din Rusia. adică dictatura jidovească. 
Exemple: Spania, Franţa şi — Rominia. 





II. 


Subt influența şi presiunea politicei ruso-iudaice, democruţia 
parlumentară romină a început să meargă spre stinga. Mai ales 
decînd cu alianta ruso-franceză și desfășurarea activităţii d-lui Titu- 
lescu la Liga Naţiunilor, regimul democratic parlamentar, corupt 
prin firea, sa, a deschis porţi largi invaziei jidoveşti şi a îngăduit 


1) în orice sistem de alianţe se stabileşte o ieradhie. lar dacă alianțele se 
fac în baza unor interese politice şi economice comune, opuse intereselor altor 
sisteme de alianțe, coeziunea internă a fiecarui sistem se înfăptueşte şi se înte- 
meiază şi pe identitatea „regimurilor“, deoarece Statul care-şi dobindeşte, în sistem, 
egemonia va năzui să și-o asigure prin influențarea celorlalte State în direcţia 
adoptării aceleiași „constituţii“. In antichitate, în sistemul de alianțe cobdus do 
Sparta, toate Statele adoptară, subt presiunea Statului conducător, regimul oligarhie, 
iar „aliaţii“ Atenei trăiau subt regimuri democratice. Ia timpurile noui, Franța 
intind, înainte de război, în alianţă cu Rusa contribui la democratizarea şi, în 
sfirșit, la bolşevizarea ei; astazi Rusia dobindindu-şi egemonia contribue la bolşe- 
vizarea Franţei, pentru întărirea coeziunii sistemului. Statul nostru, intriud în 
acelaş sistem de alianţe condus de Rusia, e lămurit că mu poate scăpa de subt 
xegula generală. Sau poate îşi imaginează cineva că Statul nostru are egemonia 
şi va putea impune tuturor aliaţilor Constituţia noastră ? 





28 


infiltraţia jidovească în toate instituţiile Statului și în toate profe- 
siunile libere. În institubile Statului, armată, școală, magistratură, 
infiltraţia s'a produs mai ales prin căsătoriile, atit de irecvente, între 
bărbaţi romini și femei evreice, iar profesiunile libere și toate ramu- 
rile de activitate economică, jidanii le-au cucerit în mod direct prin 
abilitate, corupţie și crimă. 

Urmarea a fost în primul rind o răspîndire extraordinară a 
comunismului între muncitori, dar şi între ţărani, mai ales în regiunea 
de peste Prut în Bucovina și in toată Basarabia. Aci supralicitaţia 
demagogilor democrați a ajutat mult la bolşevizarea țărănimii. Par- 
tidele burgheze de stinga, în frunte cu cel țărănist, au desăviişit 
opera de destrămare naţională prin propagarea doctrinei marxiste, a 
luptei de clasă. Formula „Statului țărănesc“ derivă direct din Ma- 
festul comunist. Partidele burgheze de dreapta năzuesc, ca și în 
Franţa, să apere libertățile democratice şi toate beneficiile legate 
de aceste libertăţi, dar şi ele preferă în realitate să îngădue inaiîn- 
tarea stîngei decit să vadă sporind mișcarea naționalistă „fascistă“. 


Căci, spre deosebire de Franţa, la noi reacţiunea naționalistă 
în faţa primejdiei iudeo-comuniste a fost puternică și s'a obiectivat 
în organizaţia Legiunii. 

Mişcareu legionară a pătruns adinc în toate straturile sociale 
romineşti și i-a scos și pe muncitorii creştini din ghiarele marxis- 
mului iudeo-comunist, înfrăţindu-i cu ţăranii și intelectualii romini. 
Puterea Legiunii s'a arătat și prin faptul că partidele politice au 
trebuit să adopte, pentru a nu pierde cu dasăvirșire terenul de subt 
picioare, „naționalismul“ ca formulă demagogică. Democraţii au în- 
ceput să imite şi metodele Legiunii: uniforma, tabere de muncă etc. 
Se'uţelege că numai pentru a-şi da înfăţişarea de naționaliști, pentru a 
slăbi ucțiunea Legiunii. Dar toate încercările de acest fel au rămas zădar- 
nice. La ultimele alegeri partidul liberal, devenit prin imitație naţionalist, 
întregit cu „valahiștii“ d-lui Vaida, a fost înfrînt la alegerile făcute și pre- 
făcute chiar de un guvern liberal. Cu desăvirșire bătut a ieșit partidul 
naţional-creștin, protagonist al „dreptei democratice“. Succesul relativ 
al partidului țărănist se explică prin popularitatea d-lui Maniu în 
Ardeal şi prin demagogia de stinga a partidului în Basarabia şi 
Nordul Bucovinei. Ţăranii ucraineni, comuniști în marea lor majori 
tate, au votat toți cu ţărăniştii, cum de altminteri și între Rominii 
basarabeni țărănismul a întrebuințat aceleași metode demagogice și 
aceleași formule scoase din Manifestul comunist, (Ar fi de cercetat 
mai de aproape motodel+ și formulele naţional-creştinilor aplicate în 
„Basarabia: nu sint excluse nici aici decepţii pentru cei ce cred în 
„dreapta“ naţional-creștinilor), 

De teama Legiunii deci politicienii democrați s'au travestit toți 
în naționaliști și, pe cit se putea după trecutul și izvoarele finanţelor 
lor, în antisemiţi. 

Si acesta a şi fost sensul legăturii între liberali și vaidiști: de 
a da guvernului liberal în alegeri o injecție naționalistă, de a-l face 
mai pe gustul mulţimii. 


i e 


După infringerea guvernului liberal două deslegări erau posi- 
bile: sau Încercarea de a torma un nou guvero, parlamentar, care 
să caute a-şi forma prin coaliţii o majoritate, s'au instituirea unui 
nou guvern şi disolvarea parlamentului, noul guvern urmind a-și 
crea prin alegeri — libere se'nțelege! — o majoritate în temeiul 
primei electorale. A fost aleasă a doua deslegare, chemat fiind la 
guvernare partidul naţional-creştin, deci tot un partid democrat şi 
parlamentar, dar de „dreapta“. /n acelaş timp însă acest partid 
a primii să se alieze cu fracțiuni disidente din partidul țărănist 
şi cel vaidist. Măsurile luate imediat și reformele anunţate de noul 
guvern sint în primul rînd antisemite. cuprind deci numai o parte 
(deși foarte importantă) a programului nafionalist, Ele nu sint 
anticomuniste, adică îndreptate împotriva sistemului democrației 
parlamentare prin care jidanii au devenit puternici ia noi şi au 
organizat şi pregătit revoluția comunistă. Numai lovind în co- 
munism, în lojile masonice în cari șed conducătorii organizaţiilor co- 
muniste, în marii bancheri jidani, in prietenii şi slugile acestora, se 
poate rezolva în acelaș timp şi problema jidoveaacă, fără a stirni 
proteste internaţiunale pe chestia antisemită. 


Dar aliaţii d-lui Cuza: gogiși vaidiștii şi Yărăniștii îi vor 
arăta d-lui Cuza şi cuziștilor convinși (ciţi au mai rămas!) că infăp- 
tuirea integrală a programului cuzist, antisemit, e imposibilă, 'Totuș 
piuă la alegeri, guvernul e hotărit să tacă zgomot cit mai asurzitor 
în chestia jidovească pentru a cuceri voturile alegătorilor porniţi, 
cum s'a văzut, spre naționalism, spre dreapta legionară. După ale- 
geri, dacă guvernul va dobindi cele 400, cuziemul va fi înmor- 
mintat fără multă paradă, şi întoarcerea la vechiul sistem, — spre 
stinga, — se va produce cu necesitate. 

Intervenţia „amicală“ a Angliei, Franţei și a Statelor Unite 
- în chestia scutului minorităţilor a venit în mare parte din necunoştinţă 
de cauză. Mai bine informată este Rusia sovietică... Intr'adevăr, 
măsuri antisemite nu vor face decit să întărească mişcarea comu- 
nistă şi să grăbească în urmă, chiar cu ajutorul Angliei și Franţei, 
revoluţia comunistă condusă de jidani. 

Deoarece: ciștigind guvernul o majoritate zdrobitoare pentru 
parlamentul viitor, el va fi în stare, — așa e calculul aliaţilor 
noştri —, dacă nu să distrugă cu desăvirșire, atunci cel puţin să 
paralizeze mișcarea legionară, „fasc/stă“ și, deci, anticomunistă, 
ostilă alianţei Rominiei cu Rusia. 

Țăraniui din guvernul actual, marxiști prin ideologia lor, caută 
se se folosească de cuziști ca instrument, exploatînd ura lor, sporită 
atit de mult prin înfringerea în alegeri, impotriva legionarilor. Nu- 
mirile de pretecţi etc, arată acest lucru cu prisosință. Înaintea ale- 
gătorilor se flutură deci steagul antisemit, iar în acelaș timp se pre- 
gătesc măsuri pentru îngrădirea activităţii Legiunii. In străinătate se 
dau, în ţările democrate, asigurări de păstrare și chiar întărire a 
vechilor alianțe, iar în Statele „fasciste“ ziarele salută cu satisfacție 
instituirea unui guvern romin, cu vădite tendințe spre „dreapta“, 








=5.= 
Pentru liniştirea aliaţilor democrați s'a enunțat formula că politica 
internă este independentă de cea externă. 

Nu e intenția noastră să criticăm, ci numai să demonstrăm 
cumcă prin continuarea unui sistem" de guvernare care ne-a adus în 
situatia de azi, această situaţie nu se poate indrepta. Prin coaliția 
cu Goga și, în urmă, cu ţărăniştii şi vaidiştii, d-l Cuza a îngropat 
în mod definitiv L.A.N.C. Cuzismul se va îneca în democraţia par- 
lamentară, demagogică şi coruptă. 

Dar din toate relele va ieşi şi un bine. Masele puse în mișcare 
spre dreapta, chiar prin formulele enunțate cu scop pur electoral, 
nu vor mai putea fi oprite. Cind decepția va veni (și nădăjduim că 
va veni încă inainte de alegeri), cînd guvernul va fi nevoit să ia 
măsuri împotrva „spiritelor trezite de el“ şi nu va găsi lormula în 
stare să le adoarmă, Legiunea va trebui să intervină pentru a pune 
ordine în haos şi pentru a duce massele spre biruinţa ideii nuţionaliste. 

Așa e natural, aşa e logic să se intimple. 


III. 


Şi, în sfirşit, cîteva însemnări pentru limpezirea teoretică a 
situaţiei create prin ulegeri şi prin instituireu noului guvern. 

"Toţi Rominii s'au bucurat, cînd s'au luat măsurile radicale 
împotriva ziarelor şi publicaţiilor jidoveşti scrise în romineşte sau în 
limbile minorităţilor creştine, Dar de ce s'a menţinut cenzura pentru 
ziarele şi publicaţiile romineşti şi creştine ? Noul guvern, deşi pre- 
tinde că e atit de popular şi simpatizat, are totuș nevoie de cenzură 
şi stare de asediu ? Impotriva cui? Legionarii sînt doar foarte dis- 
ciplinaţi şi n'au obiceiul să scrie sau să făptuiască liferuri contrare 
legilor şi normelor morale. Pe de altă parte, partidele democrate 
sint reprezentate în guvern, afară de liberali. Dar liberalii, cari au 
guvernat patru ani cu cenzură şi stare de asediu, nu sint în stare 
(aşa credem) să păcătuiască impotriva regulelor de bună purtare po- 
litică. Așadar, unde crede guvernul că e primejdia impotriva căreia 
are nevoie de cenzură și stare de asediu? 


Răspundem sincer, clar şi hotărît: Legiuneu ! 'Toată democraţia 
noastră parlamentară şi demagogică e aliată împotriva Legiunii. Fără 
nicio excepţie. Ea preferă să meargă spre stinga decit să vadă spo- 
find puterea Legiunii. Şi preferă acest lucru, nu din motive ideo- 
logice, aşa dar pentru că ideologia ei ar fi diametral opusă ideo- 
logiei legionare, ci pentrucă democrația n'are nicio ideologie. 
Problema politică stă pentru ea în acapararea puterii şi cucerirea 
de mandate. Politicianism oportunist, şi nimic mai mult, Deaceea 
toată abilitatea şi rutina politică, toată energia precum şi toate mij- 
loacele materiale sint cheltuite pentru a ajunge la putere, pentru 
urcarea dela deputăţie la subsecretariat de Stat şi de aci la porto- 
foliu ministerial. Pentru păstrarea mandatului şi cucerirea unui por- 
tofoliu, politicianul trece fără scrupule dintr'un partid democrat în 
alt partid democrat, trimiţind şefului o scrisoare de adio şi la reve- 


Www. dacuramanica ro 


— 6 — 


dem ! Pentru atingerea „idealului“ politicianist coaliții, tuziuni şi 
confuziuni se fac oricând, după diferite calcule de probabilitate. 

„La pindă“ şi „în umbră“ stau regisorii acestui teatrv de ma- 
rionete, posesorii grajdurilor de cursă politicianistă, marii bancheri, 
marii industriaşi, marii maeştri ai lojelor masonice şi marii rabini 
din Londra, Paris şi Statele Unite. 

Jocul ar fi suportabil, inveselitor şi interesant, dacă n'ar pri- 
mejdui viața Națiunii, dacă n'ar impinge la anarhie şi apoi la dic- 
tatura iudeo-comunistă. Aşa fiind, jocul trebue să înceteze şi actorii 
trebuesc concediaţi. 

Cetăţenii ostaşi ai Rominiei sau organizat în Legiune. In 
temeiul unei ideologii, al unei doctrine, al unei concepții bine definite 
privind scopurile acțiunii politice Doctrina legionară e diametral 
opusă celei comuniste. Ea cuprinde: credinţă neşovăitoare, fanatică, 
în biruinţa creştinismului și naţionalismului asupra iudaismului in- 
ternaţional, destructiv şi negativ; credinţă în Căpitan, care va or- 
ganiza Statul legionar, unitar, creştin şi romînesc, întemeiat pe norme 
morale şi dreptate socială. Legiunea nu este o asociaţie politică 
pentru cucerirea de mandate parlamentare, ci ea cuprinde toate 
forţele vii ale naţiunii, cari, în domeniul politic, tind să dea naţiunii 
o organizaţie politică desăvirşită. Din spiritualitatea legionară izvo- 
reşte şi ideea clară despre cum trebue organizat Statul pentru a 
corespunde aspirațiunilor Neamului rominesc. Statul trebue adaptat 
vieți naționale, iar nu națiunea siluită prin alegeri machiavelice 
de a se adapta şi supune unui Stat croit după interesele facţiu- 
nilor politicianiste. 

Toate reformele necesare pentru atingerea acestui scop Legiunea 
vrea să le infăptuiască și le va înfăptui pe cale legală. Constituţia 
noastră nu se opune, ci dimpotrivă dă depline libertăţi pentru o 
acţiune îndreptată spre această ţintă. Legiunea nu cere nicio libertate 
care ar depăşi libertăţile garantate prin Constituţie. Dar ea cere, şi 
trebue să ceară cu tărie, ca d-nii politicieni, organizaţi în cluburi şi 
comitete «executive, să respecte şi ei cu cea mai mare stricteță arti- 
colele Constituţiei. Dealtminteri ea ar trebui să-i considere revolu- 
ţionari, oameni cari ptimejduesc ordinea publică. 

Legiunea, în temeiul ideologiei ei, în temeiul țintei clare ce 
şi-a propus şi care e cunoscută tuturora, in temeiul mijloacelor 
absolut legale întrebuințate în acţiunea ei, are dreptul să judece 
acţiunea duşmanilor ei politici, deoarece criteriul ei de judecată e 
bine fixat. Ea întreabă: care este ideologia partidelor politice, care 
e ţinta acţiunii lor, cari sint mijloacele de înfăptuire? cum se explică 
alianța de partide cu programe diferite, intregirile, împăcările, disi- 
dențele, grupările şi regrupările între partide? 

Pentru aceste fenomene nu există (oricari ar fi justificările 
subiective, „derivaţiile“ actorilor) decit o singură explicaţie: oportu- 
nismul politicianist, goana după mandate şi portofolii, sau cu ter- 
menul atit de elocvent, creat de d-l Iorga, fripturismul. 


Dar, acţiunea Legiunii va aduce cu necesitate o limpezire a 


Www. dacuramanica ro 


e 


acestor ape tulburi, frămîntate de pasiunile politicianilor. Ea ii va 
nevoi să se aşeze în linie de bătae şi să primească lupta făţişă și 
leală. Ea îi va nevoi să-şi mărturisească scopurile și interesele ina- 
intea naţiunii şi, sau să se supună sentinței ei sau, în caz contrar, 
să incerce a zdrobi rezistența naţiunii subjugind-o intereselor lor. 
Ceea ce ar însemna: luptă pe viaţă şi moarte între partidele demo- 
cratice coalizate şi Legiune! Căci Legiunea reprezintă națiunea. ea 
este națiunea organizată politiceşte, ajunsă la conştiinţa deplină a 
funcțiunii ei politice. 


IV. 


Dar să înaintăm mai pe'ndelete în analiza acestei probleme 
destul de delicate şi care, deşi expusă aci din interes pur teoretic, 
poate trezi totuş prin actualitatea ei pasiunile politice şi îmi poate 
atrage obiecţiunea că pledez pentru o organizaţie căreia-i aparțin şi 
deci, în mod natural, îi doresc, în interes propriu, să biruiască! In 
alegeri, se'nțelege. Obiecţiunea formulată astfel (şi cum ar putea fi 
formulată în alt fel?) n'are nicio putere. 

Chiar dacă ar fi așa, chiar dacă eu personal w'aş vedea în 
Legiune decit o organizaţie în stare să-mi dea mie un mandat de 
deputat de pildă, asta n'ar însemna decit că şi eu aș fi un politician 
ca toți ceilalţi. In această ipoteză, îi rog pe domnii din partidele 
democratice să-mi demonstreze, fiecare în parte, superioritatea orga- 
nizației proprii, fie numai cu privire la procurarea de mandate! Adică 
ar fi să mi se demonstreze popularitatea mai mare a organizației 
proprii. Căci, la urma urmei, pe planul acesta al mandatelor şi scau- 
nelor ministeriale, popularitatea din care derivă cele 40 */, joacă un 
rol hotăritor. Răminind deci pe ucest plan, al d-lor democrați, eu 
susțin că Legiunea se bucură de o mare, extraordinară popularitate, 
Şi deci, presupunind că aș fi politician dornic de mandat etc., aș 
zice: am fust deştept că am intrat în Legiune. 

Dur problema obiectivă este : de unde izvorește popularitatea 
Legiunii, cum a crescut și prin ce şi-a asigurat ea biruințe definitivă şi 
desăvirşită ? Aci trebue să ue ridicăm pe alt plan, dincolo de pre- 
supusele şi mirşavele mele interese personale. Trebue să citim îm- 
preună cărţile legionare: Pentru Legionari, Cranii de lemn, Crez 
de generație etc. etc. etc., trebue să ne amintim de legionarii morţi 
pentru credința lor, de zidurile închisorilor între cari s'au zbătut și 
s'au (rămintat atitea suflete tinere aprinse la flacăra unei credințe 
sfinte în mîntuirea Neamului romînesc din ghiarele jidovilor comuniști 
şi ale politicianilor aserviți lor. Şi cunoscind toate aceste, cu:npe- 
nindu-le bine după greutatea lor in comparaţie cu „idealurile“ par- 
tidelor democratice, vom înțelege izvoarele popularității Legiunii și 
superioritatea ei față de toate partidele. Deci chiar ducă aș fi eu un 
ticălos care n'ar vedea în Legiune decit un mijloc de parvenire, asta 
war atinge întru nimic prestigiul Legiunii, vrednicia, însufleţireat 
idealismul curat, spiritul de jertfă al legionarilor. Eu n'aş fi deci 
un politician rătăcit printre legionari, o făptură condamnată să-mi 








Www. dacuramanica ro 


— 8 — 


ascund vecinic adevăratele intenţii pentru a nu fi dat afară din 
Legiune, 

Dar ceea ce în Legiune ar constitui un motiv de izgonire ire- 
vocabilă a unui membru, în partide este chiar temeiul intrării și înaintării 
în ierarhie. La compunerea listelor de candidați se dau adevărate lupte 
şi nimene nu se ruşinează a mărturisi că singurul scop al intrării și 
activităţii sale în partid este un mandat, o primărie, o prefectură 
etc. şi că nerăsplătirea meritelor pentru partid constitue temeiu su- 
ficient şi moral de părăsire a partidului respectiv şi de trecere în 
alt partid unde „meritele“ sînt recunoscute cu mai mare obiectivitate. 

Aşadar, ceea ce in Legiune constitue o ticăloşie, constitue 
pentru partide chiar principiul de bază al alcătuirii şi coeziunii lor 1). 

Am demonstrat deci, cu absolută obiectivitate, superioritatea 

ianii din punct de vedere politic. Iar din superioritatea ei rezultă 
popularitatea ei, care, la rindul ei, a dat naștere dușmăniei neîm- 
păcate a partidelor democratice împotriva Legiunii şi zbuciumul lor 
de a zădărnici cu orice preţ şi cu orice mijloace machiavelice bi- 
ruința Legiunii în alegeri, intrarea victorioasă a Legiunii în 
parlament. 

Dar problema are și alt aspect, lămurirea căruia abia ne poate 
desvălui marea primejdie în care se zbate Statul nostru. 

Dacă Inpta sar da numai între Legiune şi partidele democra- 
tice, ea s'ar slirşi, în situaţia de azi, printr'o repede şi definitivă 
înfrîngere a partidelor. Dar dincolo de partidele democratice stă 
hidra coinunistă, adevăratul și puternicul dușman al Legiunii. Nu 
împotriva partidelor s'a organizat Legiunea, ci împotriva comunis- 
mului. Şi numai întrucît drumul spre duşmavul de moarte al Nea- ” 
mului rominesc duce prin mărăcinişul democraţiei demagogice, Le- 
giunea e nevoită să curețe tereuul, să taie drum drept spre pozi- 
ționile dușmanului. Partidele democratice nu sint decit reţeaua de 
sîrmă ghimpată pe care iudeo-comunismul a întins-o înaintea tran- 
şeelor sale. 

Nu acuziim nici partidele democratice romineşti, nici diferitele 
pere ieşite din aceste partide că ar apăra comunismul împotriva 

giunii. Dar oprind acţiunea Legiunii şi luînd chiar ofensiva îm- 
potriva ei, mai apoi luptindu-se între dinsele şi fiecare din ele avind 
şi disensiuni şi revolte interne, în mod logic ele devin scut de apă- 
rare a comunismului, contribuesc la bolșevizarea masselor și la or- 
ganizarea forțelor comuniste dușmane Statului nostru. La „zidul de 
i duşmănie* pe care partidele democratice au incercat să-l ri- 
dice în jurul Legiunii pentru a o izola şi înăbuşi, au lucrat cu sir- 
guință şi lojele masonice și jidanii comuniști. In timpul de faţă noul 
guvern a început să scoată din acest zid cărămizile aşezate de jidani 
şi simbriaşii lor. Dar marea întrebare este: va pune noul guvern în 











1) Deci deosebirea esențială ată în faptul să acţiunea politică a Legiunii se 
întemeiază pe norme morale, pe normele moralei creștine, pe cind politicienii de 
mocraţi sint adepţi ai machiavehsmului pur. Această problemă am expua-o pe larg 
în atudiul Statul și Comunitatea morală. 


Www. dacuramanica ro 


= 


ocul acestor cărămizi altele, de-astă-dată național-creştine? Oare 
ţărăniştii din guvera nu vor lua tot vechile cărămizi şi le vor pune 
iarăș la loc? 

Dar, zid creştin sau țărănist tot zid rămine, tot zid de apărare 
pentru dușmanul Neamulul romînesc. 

Se apropie însă ziua cînd zidurile se vor prăbuși şi irma 
ghimpată va fi tăiată, iar coloanele de atac ale Legiunii vor izbi în 
poziţiunile dușmanului, zdrobindu-l pentru totdeauna. 

Şi asta va fi concluzia logică cea mai evidentă a teoriei, ve- 
rificarea desăvîrşită a ipotezelor enunțate, 

î Traian Brâlleanu 


Problema petrolului nostru 


n cele ce urmează vom căuta să arătăm în linii generale si- 
tuaţia industriei noastre petrolifere în urma politicei duse de Statul 
Romin în această materie, perspectivele ei de viitor și măsurile ce 
ar trebui luate pentru apărarea intereselor naţionale, chestiuni care 
ar putea să intereseze într'o oarecare măsură şi pe aceia care m'au 
avut prilejul să fie în contact mai strins cu industria petroliferă. 


Petrolul a devenit una din cele mai importante materii prime 
prin desvoltarea uriașă a automobilismului și a aviaţiei, prin între- 
buinţarea aproape generalizată a păcurii şi motorinei la marina de 
războiu și comercială, prin varietatea produselor uxtrase din el 
ş care servesc la o mulțime de scopuri. Acele ţări care posedă surse 

e petrul proprii se pot socoti fericite, căci independenţa în aprovi- 
zionarea cu combustibil în timpul războiului înseamnă o superioritate 
zdrobitoare faţă de alţii care trebue să și-l procure din altă parte cu 
preţul unor imense greutăţi şi sacrificii. 

Lipsa acestei materii prime a fost una din pricinile care au 
hotărit infringerea Germaniei în războiul mondial şi aceasta într'o 
vreme cînd aviația nu avea rolul coviritor ce-l are astăzi, cind ma- 
rina de războiu consuma cărbune, cind tancurile deabia apăruseră și 
despre motorizarea armatei încă nu putea î vorba. Astăzi, întrun 
războiu, o națiune pusă în imposibilitate să-şi procure această materie 
primă, nu are absolut nicio nădejde de biruință. 

Germania care nu posedă, pină astăzi, decit izvoare de prea 
mică importanţă, face eforturi uriașe de a deveni independentă de 
puterile care stăpinesc petrolul şi rezultatele sint apreciabile: des- 
voltarea industriei benzinei sintetice, iar, pe de altă parte, descope- 
rirea prin intense lucrări de explorare a unor zăcăminte de țiţeiu 
promițătoare. Și cum programul german de explorări are scopul de 
a nu lăsa nici un colţ al Germaniei necercetat, fără îndoială că 

„reuşita este aproape asigurată. 
In Italia, Austria, Ungaria, Albania, Turcia, Japonia și chiar 


Www. dacuramanica ro 


=:19-= 


în Anglia, care posedă atitea zăcăminte uriaşe în colonii, se fac 
cercetări intense pentru stabilirea prezenţei acestui lichid mai preţios 
decit aurul. 

În aceste condițiuni, neglijenţa şi indiferența cu care se trece 
Ja noi peste această problemă vitală este cel putin suprinzătoare, 
dacă nu suspectă. Dat fiind faptul că sintem, sau cel puţin am fost 
printre cele mai importante ţări producătoare de petrol din lume, ar 
6 natural ca opinia publică să fie mai bine informată asupra celor 
ce se petrec, dar nici presa nici oficialitățile nu se grăbesc să facă 
aceasta. Marea mulţime nu-şi dă încă de loc seama de enorma im- 
portanță pe care o reprezintă zăcămintele petrolifere la noi, în timp 
de pace și mai ales în timp de războiu. Dar ce să mai vorbim de 
marea mulțime, cind chiar o bună parte din cei ce muncesc în 
întreprinderile petrolifere, sau stau în strinsă legătură cu ele sint tot 
atit de ignoranţi asupra celor ce se petrec. Din cind în cind, în cite 
o revistă de specialitate (nu există decit vre-o două, trei şi acestea 
citite de foarte puţini) apare cite un articol care încearcă să atragă 
atenţia celor în dreot, dar într'o formă prea timidă şi fără să in- 
drăznească să puie degetul pe rană şi să propună măsuri radicale 
pentru curmarea stării actuale de lucruri. 

Căci cei ce cred că situaţia noastră din punct de vedere al 
producţiei petrolifere este înfloritoare şi că actuala scădere de pro- 
ducţie este un fenomen trecător, se înşeală amarnic. Declinul pro- 
ducţiei noastre nu este decit prologul unei drame care, dacă nu se 
vor lua din vceme măsuri drastice, se va desfăşura vertiginos fără 
vre-o posibilitate de-a ocoli desnodămintul fatal. 

Fapt este că producţia de ţiţeiu este în continuă descreştere. 
Anul trecut Rominia conta a patra în clasamentul ţărilor producă- 
toare, pe cînd anul acesta a fost retrogradată în locul al șaselea. 
Această retrogradare n'ar avea nimic îngrijorător în sine, dar îngri- 
jorător este că ea nu mai poate fi oprită. deoarece zăcămintele noastre 
sînt aproape epuizate, aşa că vremea cînd vom avea abia cu ce să 
acoperim consumul intern, care e în continuă creștere, nu este prea 
îndepărtată. 

Caracteristic este faptul că pină acum 5 sau 6 ani nimeni nu-și 
punea întrebarea cît vor dura zăcămintele noastre petrolifere. Erau 
socotite ca o sursă inepuizabilă şi, dacă n'ar fi vorba de o problemă 
atit de importantă, aproape te apucă mila privind mutrele profund 
mirate ale specialiştilor noştri cind sint siliţi să constate, ceeace 
dealtfel poate constuta oricine, că ne aflăm pe prâgul ruinei. 

Părerea specialiştilor în privinta daratei zăcămintelor este 
împărţită. După cei mai optimişti, am mai avea încă pentru cam 
60 ani, producind insă numai jumătate din cantitatea ce o producem 
în momentul de față. După alții, rezervele noastre ar ajunge abia 
încă 10 ani, Cei din urmă sînt cei mai aproape de situaţia reală, 

Au început să propună măsuri care trebuiau luate acum 15 
ani. Şi poate aceste măsuri ar putea fi salvatoare și acum, dar cine 
să le pună în aplicare? Căci acei ce au lăsat lucrurile să ajungă 


pină aici de unde vor putea să scoată energia, rapiditatea și mai 
ales incoruptibilitatea să pună în aplicare măsurile propuse ? Căci 
fără energie, repeziciune şi cinste, măsurile, oricit de bune ar fi, nu vor 
avea nici un efect. 

Să cercetăm și noi puţin case este situaţia reală și care ar fi 
măsurile ce ar trebui luate pentru evitarea epuizării totale a zăcă- 
mintelor noastre petrolifere. 


Exploatările noastre petrolifere sint concentrate în judeţele 
Prahova și Dimboriţa, care dau aproape intreaga producţie a ţării, 
apoi mai sînt exploatări rudimentare în judeţele Buzău şi Bacău, a 
căror producţie nu reprezintă decit 2—30/, din producţia totală. 

Ori producţia schelelor din Muntenia este in scădere; zăcă- 
mintele sint aproape epuizate și, cu tot numărul destul de mare de 
sonde de exploatare ce se forează, nu se reușește să se menţină 
producţia cel puţin constantă. Producţia totală a Rominiei pe anul 
1937 este de 7.200.000 tone; adică cu 180/, mai scăzută decit în 
1936, pe cind forajul exprimat în metri săpaţi a fost cu 20 9, mai 
urcat decit în 1936. Aceste cifre sint destul de vorbitoare. 

Zăcăminte noui nu s'au descoperit afară de cel dela Mărgineni, 
deoarece lucrările de explorare au fost foarte reduse după cum reese 
din următoarele date: In total s'a forat pe terenurile Statului 
143.674 m, dintre care numai 99, pentra explorare. Deci lucrările de 
SaIOrAI au fost aproape inexistente, toată activitatea intreprinderilor 
mărginindu-se la extinderea schelelor vechi, intensificarea exploatării 
celor existente, cum și repunerea în lucru a unor schele abandonate 
mai de demult. 

De aici rezultă că Statul Romin a dus o politică fundamental 
greșită în acest domeniu. Nu trebuia niciodată sau cel puţin mult 
mai tirziu, să ajungem în situaţia actuală: cu zăcămintele secătuite, 
şi fără rezerve asigurate. Mai ales că am fi'putut trage învățături 

in păţania altor țări care au ajuns în aceeaș situaţie, cum ar f 
Mexico şi Polonia. 

Incă în perioada cînd producţia noastră de ţiţeiu era în creştere 
trebuiau începute lucrări de explorare absolut pretutindeni unde era 
dată posibilitatea existenței unui zăcămint petrolifer. După terminarea 
acestor lucrări și după o inventariere precisă a rezervelor astfel puse 
la iveală și a unui calcul bazat pe date reale al cantităţii de ţiţeiu 
disponibile, trebuia procedat la stabilirea unei cote de producţie ba- 
zată pe următoarele considerente : 

1. Să avem în vedere desvoltarea aviaţiei, a marinei ca și 
motorizarea progresivă a armatei de uscat. Poziţia noastră geo-politică 
ne impunea ză avem motorizarea armatei, desvoltarea marinei 
aviaţiei mai ales, pe primul plan al preocupărilor noastre și politica 
petrolului bazată în primul rind pe acești factori. 

Mai ales astăzi, în această atmosferă internaţională tulbure şi 
în preajma schimbării orientării noastre politice, vom trebui să reparăm 
lipsurile de care suferă apărarea noastră naţională și abia atunci se 





= 13 


va pune în mod serios problema combustibilului pentru avioane, vase: 
de războiu şi tancuri. 

2. Menţinerea exportului nostru petrolifer la un nivel care să 
fie în funcţie numai de durata zăcămintelor noastre şi de creșterea 
continuă a consumului intern și a nevoilor apărării naționale şi nu 
de proftul realizat de Stat din taze de export, redevențe şi taxe de 
transport. Pentru menţinerea balanței noastre comerciale, care de 
altiel e excedentară, trebuiau căutate alte surse cu de exemplu în- 
curajarea exportului de vite de toate categoriile, păsări, ouă, fructe, 
de cereale ne mai vorbind. Bine'nţeles aici ar fi fost nevoie de 
muncă, de organizare intenă, de spint de inițiativă din partea 
Statului. 

În orice caz trebue să se termine cu vechea concepție care 
considera petrolul ca cea mai rentabilă sursă de venituri pentru 
Stat, Căci sint în joc interese cu mult mai superioare şi care au 
întiietate. 

Exportul nostru de ţiţeiu să fie in funcţie şi de preţurile 
țițeiului depe piața mondială, ca să nu se mai repete enorma gre- 
şală din perioada 1931—1935 cînd, cu toate că prețurile scăzuseră 
vertiginos (dela 17.000 lei vagonul la 2.000 lei), producţia s'a men- 
ținut, ba chiar a înregistrat o oarecare creștere. Statul a pierdut 
sume fantastice prin această risipă a bogăției naţionale. 

3. După ce producţia noastră de jel ar fi fost astfel stabilită, 
prima grijă a Statului ar fi trebuit să controlul exploatărilor in 
scopul ca să impună norme raţionale de exploatare pentru obţinerea 
unui randament cit mai mare al extracţiei, Printr'o extracție astfel 
condusă ca, după epuizarea zăcămintului, cantitatea de ţiţeiu care 
nu se mai poate extrage, orice metode am întrebuința, să fie cit mai 
mică. După părerea unor specialişti americani și după lungi expe- 
riențe in laboratoare s'a dovedit că în cel mai tericit caz rămin tot 
cca 30% din ţiţeiu ce se pot considera pierdute. Insă la o 
exploatare nerațional condusă acest procent se poate urca pînă la 
80 9/0, ceeace este cazul multor şantiere dela noi. Dar şi în aceste 
cazuri există mijloace pentru repunerea acestor zăcăminte epuizate 
în exploatare, dintre care cel mai important este restabilirea energiei: 
zăcămiîntului prin comprimarea unei cantităţi suficiente de gaze 
străine, aşa zisul repressuring“, Această problemă este astăzi mai 
mult decit oricind de mare actualitate la noi şi Statul ar trebui să im- 
pună eocietăţilor să studieze în mod serios posibilitățile de aplicare. 


Este evident că mărirea randamentului de eztracţie ar însemna 
într'o oarecare măsură mărirea costului de producţie, fără să mai 
vorbim de repunerea zăcămintelor epuizate în exploatare de exemplu 
prin procedeul amintit mai sus, operație destul de costisitoare, Ori 
intreprinderile petrolifere maveau nici un interes să producă cit mai 
mult dintr'un zăcămint, vi cît mai mult şi cît mai repede, deci cit 
mai ieftin. Insă treptat, ele şi-au dat seama de greșala comisă și, 
cel puţin în șantierele noi, de exemplu la Bucgani, s'au respectat 
întz'o oarecare măsură anumite norme pentru protecţia zăcămintului. 


= 18= 


'Tot atit de important ca stabilirea unor reguli de exploatare, 
dacă nu mai important, este controlul aplicării lor pe teren. Dar, 
Gupă părerea noastră, autorităţile miniere, în cap cu Direcţia Mi- 
nelor, nu s'au arătat la înălțimea rolului lor, nici sub regimul foarte 
elastic de pină acuma. Birocratizarea dasă la extrem le-a iîmpiedecat 
să-şi dea seama de realităţile de pe șantier şi, în al doilea rind, 
corupţia care şi-a făcut loc larg şi aci, ca de altfel în toate ramurile 
vieţii noastre de Stat, le-a făcut să închidă ochii chiar atunci 
cînd observau din intimplare vre-o abatere. S'ar părea un paradox, 
însă cînd era vorba de experimentarea şi punerea in aplicare a 
vre-unei metode noi, dovedită în alte părți ca mai economică şi mai 
rodnică, se puneau piedici de tot felul societăţilor care voiau să-și 
modernizeze metodele. 

In rezumat putem afirma că nici n'a existat vre-odată o po- 
litică a petrolului propriu zisă, care să tacă faţă nu numai impreju- 
rărilor momentane, ci să prevadă viitorul şi să-şi ia din vreme mă- 
surile de precauţie necesare. 

Statul sau mai bine zis guvernele, cari s'au perindat la cîrma 
lui, aa dat dovadă, cu acest prilej, de o totală lipsă de iniţiativă, 
căci ceeace au realizat in acest domeniu sint numai cîrpeli pentru 
a faca faţă situaţiei momentane sau pentru a da o oarecare satis- 
facție opiniei publice și aceasta intr'o altă latură a problemei, acea 
a protecţiei muncii elementului etnic romîn, 

După cum am văzut, situația noastră din punct de vedere al 
producţiei petrolifere se prezintă în culori destul de întunecate. Ce 
ne rezervă viitorul ? Iată o întrebare la care nimeni nu poate răs- 
punde. In stadiul actual al cunoștințelor noastre asupra rezervelor 
putem conta, fără să fim prea pesimiști, să avem încă producţie, 
cam jumătate din cea actuală, timp de 15 ani. 

S'ar putea ca întreprinzindu-se explorări intense să se descopere 
noi regiuni sau în regiunile actualmente în exploatare noi etaje pro- 
ductive, la adîncimi mari însă, și atunci problema să nu mai fie atit 
de gravă cum se prezintă acuma. Tot așa de bine se poate însă 
intîmpla să nu se mai descopere nimic sau prea puţin şi deabia 
atunci vom simţi urmările ușurinței cu care am risipit cea mai im- 
portantă avere a noastră. 

Dar aceste explorări, chiar dacă ar începe imediat, cer un timp 
îndelungat pentru dobindirea unor date sigure, şi atunci se impun 
măsuri imediate, căci nu ne putem baza pe nădejdea că explorările 
vor avea un rezultat favorabil, deoarece nimic nu ne îndreptățește la 
aceasta. 

Ca o primă măsură de precauţie ar fi reducerea producţiei, 
care e disproporționat de mare faţă de consumul intern. Producţia 
Statelor-Unite depășește cu puţin consumal intern, atenţia capitalului 
american fiind îndreptată asupra celorlalte ţări producătoare, unde 
se strădueşte să acapareze zăcămintele. Royal Dutch Schell, cea 
mai mare societate petroliferă cu capital englez, jumătate din acţiu- 
nile căreia aparţin Statului Englez, posedă in Indiile olandeze rezerve 


Www. dacuramanica ro 


= 4: 


formidabile de care însă nu se atinge, exploatind în schimb zăcă-: 
mintele altor ţări, reușind chiar să prindă teren în Statele Unite, 

unde a început să exploateze fără cruţare zăcămintele, pină cînd 

Statul a venit cu măsuri de protecţie şi de comprimare a producţiei. 

Polonia produce numai 2.000.000 tone anual, posedă insă rezerve 

sigure evaluate la mai mult de 120.000.000 tone, pecind rezervele 

Rominiei sînt evaluate acolo la cam 8.000.000 tone! 

Reducerea producţiei s'ar face prin închiderea șantievelor puse 
în curînd în exploatare și avîndu-se grijă de a crea şi o zonă de 
protecţie în jurul lor, lăsîndu-se în producţie numai şantiere exploa- 
fate deja mai intensiv. Evident că această operaţie ar trebui condusă 
cu cea mai mare obiectivitate căci de altfel şi-ar pierde rostul. 

In al doilea rînd, Statul va obliga întreprinderile să puie în 
aplicare un vast program de explorare, program care să aibă in 
vedere cercetările făcute de Institutul geologic cât și cele făcute 
de societăţi, care, acestea din urmă, de altfel sint mai numeroase și 
mai documentate, 

Evident că un program de explorare sistematic și efectuat 
înte'un ritm mai accelerat va cere mari eforturi din partea socie- 
tăţilor şi este natural că Statul va trebui să dea tot concursul po- 
sibil, prin reducerea taxelor de transport pe C.F.R., a redevenţelor, 
cel puţin pe perionda cit va dura această campanie de explorări. Cu 
ocszia aceasta va dispărea şi puzderia de societăţi mici și neserioase 
care se ocupă mai mult de afaceri și învirteli decit de o exploatare 
serioasă, ceeace ar constitui un avantaj, căci, cu cit societăţile sint 
mai puţine și cu o capacitate tecnică și financiară mai mare, cu 
atit se va putea mai ușor pune în aplicare un program mal raţional 
de exploatare în viitor, 

Desigur că s'ar putea ca unele din aceste sugestii să nu re- 
prezinte măsurile cele mai rodnice și să se găsească altele care să 
rezolve mai bine problema. Principalul însă nu este, după părerea 
noastră, ca măsura pe care voim s'o aplicăm să fie cea mai bună, 
ci s'o aplicăm cit mai repede şi mai energic, căci e mai bună o 
măsură mediocră aplicată la timp decit una bună prea tii 

Orice măsuri insă se vor pune în aplicare, ele vor ridica pro- 
testele unanime ale intreprinderilor și probabil că Statul va trebui să 
facă unele concesiuni în schimbul pretențiilor sale, dar limita odată 
atinsă, trebue să procedeze cu mare energie și fără să se lase inti- 
midat. Este evident pentru oricine că no: nu avem nici un interes 
să gonim capitalul străin din ţară, ci dimpotrivă, intenţia noastră e 
să-l atragem cît mai mult, cu o singură condiţie însă: ca interesele 
vitale ale neamului să aibă preponderență asupra celor ale capitalului. 

Rezumind cele discutate putem desprinde citeva puncte esenţiale 
care ar trebui să conducă în viitor politica noastră în materie petroliferă : 

1. Cunoașterea cît mai exactă a rezervelor noastre și o evaluare 
a lor cît mai aproape de adevăr, 

2. Constituirea din aceste rezerve a unei rezerve a Statului 

„care să poată fi pusă în exploatare numai în cazuri extreme. 





Www. dacuramanica ro 


— 15 — 


3. O exploatare cît mai raţională a zăcămintelor cu un randa- 
ment de extracţie cît mai ridicat. 

4. Constituirea pe baze noui a unui aparat administrativ de 
supraveghere, conștient de menirea lui și care să fie în cit mai strius 
contact cu realităţile de pe șantier. 

5. Micşorarea producţiei la un nivel ce-ar corespunde intereselor 
apărării noastre naționale și consumului intern și duratei zăcămintelor, 
fără a se considera proftul ce-l realizează Statul din export şi din 
redevenţe, 


Se vor găsi mulţi care să se întrebe cum de totuș e posibilă o 
asemenea lipsă de prevedere din partea Statului. Căci acest fenomen 
trebue să aibă o explicație oarecare, Şi explicația este destul de 
simplă. Toate consiliile de administraţie ale întreprinderilor petrolifere 
sint înțesate de oameni politici cari conduc destinele acestei țări și 
cari, în schimbul unei retribuţiuni grase, uită că zăcămintele noastre 
au și ele un sfirșit, că avem o aviație și o marină în desvoltare, că 
un războiu ne poate surprinde oricind etc. 

Pentru a remedia situația radical, nu numai în industria petroli= 
feră dar în toate domeniile, în primul rînd ar trebui primenit sistemul 
nostru politic, Căci cu actualul regim politicianist niciodată nu vom 
reuși să creăm ceva durabil și în conformitate cu interesele superioare 
ale acestei ţări blagoslovită de Dumnezeu cu toate bogăţiile și totuș 
atit de oropsită. 

Ing. Gheorghe Tr. Brăileanu 


Spre înlăturarea conflictului intre 
Sociologie și Etică 


In colecția Actualites scientifiques et industrielles a început, 
subt direcția d-lui Jacques Chevalier, Corespondent al Institutului, 
Decan al Facultăţii de Litere din Grenoble, publicarea de Expuneri 
asupra Moralei. Intiia lucrare din acest domeniu este cea a d-lui 
Gaston Richard, cuprinsă în două fascicole (N-rele 474 și 475 ale 
colecţiei de Actualități 1). Întiia parte a lacrării (N. 474) cuprinde: 
Conştiința morală şi Experiența morală, a doua: Legea morală, 
Leșie naturale şi Legile sociale. 

Inainte de a intra în analiza lucrării d-lui Gaston Richard 
lrebue să ne oprim citeva clipe la Prefaţa d-lui Chevalier, menită să 
tămurească scopul întregei colecţii de expuneri asupra Moralei precum 
și spiritul ce le va insufleţi. 

Avem nevoie, ne spune autorul, mai mult decit oricînd, de o 
limpezire a problemei morale, de o ști/nfă morală. Positivismu 


ii 1) Editura Hermann & Crie, Paris. în N-rul trecut (9) al /nsemnăriler, am 
anunţat apariţia Iezării diui G. Richard 


Www. dacuramanica ro 


10.2 


reacţionind cu drept cuvînt împotriva unor teorii morale întemeiate 
pe speculațiuoi metafizice desprinse de viaţa reală şi plutind în sferele 
unui spiritualism nebulos, a ajuns el însuș, prin exces, să tăgăduiască 
posibilitatea constituirii unei morale ca ştiinţă susținiod că numai o 
știință a moravurilor ac fi cu putinţă. După această concepţie, omul 
ar fi determinat în toate, deci și în ideile sale morale şi in comporta- 
mentul său moral de societate, sau, în general, cum zice A. Corte, 
el ar depinde de umanitate. 


Dar atit filosofii moralişti cit și oamenii de rind văd și recunosc 
că societatea umană se deosebește de societăţile animale tocmai prin 
faptul că omul poate depăși prin raţiunea sa determinismul social, 
făcînd ca evoluţia socială, progresul social să depindă de voința sa 
liberă, de moralitatea sa. 


„Impotriva omului colectiv, mecanizat, materializat, trebueşte 
restaurat omul individual, căci el singur contează : el singur e capabil 
de gindire ; el singur e capabil de libertate și de virtute; el singur, 
aşa cum însemna cu drept cuvint Georges Duhamel, a dat, dă și 
va da totdeauna pmenirii stăpini, înţelepţi și sfiuţi. Dar acest om 
individual pe care e clădită societatea, prin care societatea trăește şi 
progresează, nu este individul conceput noaptea prin contopirea duor 
jumătăţi de celule, simplă parte dintr'un tot, dar parte inconștientă, 
care vrea pentru ea totul. Nu! Omul individual este persoana: este 
omul in faţa absolutului și eternului; omul participind la o natură 
divină, Selag xotvwvbg mphocos (2 Petr. 1, 4), prin raţiunea sa care 
cunoaște legea morală sau care o caută, prin voința sa care i se 
supune liber, prin tendinţele sale cari o depășesc, și cari nu pot fi 
satisfăcute prin nimic relativ, trecător sau En omul nemuritor: care 
dobindeşte conştiinţă de sine și totodată, prin supunere și rugăciune, 
conștiință despre raporturile sale cu Dumnezeu. Toată civilizaţia se 
întemeiază pe el. În el numai, — în ființa individuală în societate cu 
ceilalţi oameni și cu Dumnezeu, — se poate aprinde flacăra duratei, 
cea care asigură societăţilor umane, patriilor, instituţiunilor, familiei, 
această stabilitate şi această dăinuire care aparţine decît ideilor. 
Pe acestea trebue reconstruită o lume care apune, o lume, cel puțin, 
unde apune ceva, și care cere pentru salvarea civilizaţiei, — dacă 
civilizaţia trebue salvată, — o reconstrucţie umană, deci morală. Căci 
toată criza actuală, subt multele ei înfățișări, chiar economică, chiar 
industrială, se reduce la o criză de moralitate, şi în ultimul rind, 
fără îndoială, la o criză metafizică. Omul a pierdut încrederea în 
sine, pentrucă a pierdut încrederea în idei, şi pentrucă dl nu mai ştie 
unde este datoria, nici chiar dacă există o datorie. lată tragicul 
situaţiei noastre prezante“. 


Siut chemaţi să colaboreze la lămurirea problemei morale, la 
restaurarea ordinei morale, toţi aceia cari au ceva de spus în această 
chestiune prin experiența lor. Cu o singură condiție: să creadă în 
morală, să creadă că știința morală are un obiect propriu de cer- 
„cetare. Sînt chemaţi „toţi cei ce au simţul responsabilităţii elitelor 
În criza care agită astăzi omenirea; toţi cei ce vreu s'o ajute să 


= 17 = 


iasă din ea; cari sînt hotăriţi a se așeza în fața faptelor, a se supune 
verdictului experienţei, fără a accepta sau respinge ceva a priori; 
cei ce simțesc adinc contrastul şi disproporția ce există între 
grija şi prudența ce o pune un savant pentru a număra sau 
cîntări elementele atomului, şi ușurința de necrezut cu care 
pronunță, asupra unui om, unul eveniment sau unei idei, o ju- 
decată de care depinde uneori destinul nostru uman... .* 

Na e vorba de sisteme de morală, complicate și greu de în- 
țeles. „Sistemul, născut din prejudecată, este adeseori principala 
piedică” pentru moralitate, Ne trebuesc fapte lămurite, exemple, 
experiențe“, 

Inaugurarea acestei colecţii de expuneri asupra Moralei, în 
acest spirit, nu se putea face în mod mai fericit, decit prin publi- 
carea lucrării d-lui Gaston Richard, 

Concepţia sociologică a d-lui Gaston Richard a evoluat și 
s'a închegat tocmai în luptă cu positivismul, de care s'a despărțit 
chiar din cauza tendinței positivismului de a absorbi în sociologie 
toată morala, de a nu lăsa omului nicio libertate morală. Dar el 
n'a opus unei doctrine dogmatice şi intolerante, un sistem totatit de 
dogmatic, deci neştiinţific. Ci prin lungi şi laborioase cercetări, 
istorice, psihologice, pedagogice, punind la contribuţie şi experienţa 
personală izvorită dintr'o lungă viaţă închinată meditaţiei dar supusă 
multor încercări şi dureri, acest savant a distrus temeliile doctrinei 
morale positiviste şi a deschis drumul pentru o teorie morală ştiin- 
țifică întemeiată pe fapte, pe experienţă, EI a căutat şi a reuşit să 
înlăture opoziţia, după cum se părea inconciliabilă, între raţiunea 
teoretică şi cea practică, aşa cum ni se înfăţişează în criticismul 
Kantian, opoziţie pe care Renouvier s'a străduit s'o evite prin îu- 
toarcerea la Leibniz. Dar Renouvier îşi expune teoria pe alt plan: 
cel al speculaţiunii filosofice şi, în sfirşit, e! nu face decit să mai 
clădească un sistem, ingenios ce-i drept, dar depășind toată posibi- 
litatea de verificare a teoriei sale prin observaţia faptelor. 

D-l Gaston Richard nu se mai întoarce la vechile poziţiuni, 
nu încearcă a clădi un sistem, ci porneşte chiar dela postulatele 
metodologice ale positivismului: acordul teoriei cu faptele prin ob- 
serrația şi cercetarea lor sistematică şi obiectivă. D-l Richard de- 
monstrează într'o serie de lucrări că positivismul a enunțat numai 
aceste postulate, dar in urmă le: a părăsit şi a alunecat într'un dog- 
matism lipsit de orice spirit critic. Cercetările trebuesc reluate dela 
început, cu mai multă precauţie şi mai multă obiectivitate. 

Lucrarea de faţă a d-lui G, Richard reprezintă, cum bine 
observă d-l Chevalier, desăvirşirea operei sale: aci sint strinse pe 
spaţiu îngust şi ferecate în lanţuri logice rezistente toate dovezile 
pentru libertatea morală a omului şi, ceea ce-i hotăritor, nu în 
contradicţie cu datele sociologiei ci in deplin acord cu sociologia. 

Determinismul social, dependența omului de societate în des- 
voltarea sa fizică și spirituală, nu numai că nu-l împiedică, ci dim- 
potrivă îi înlesnește să-şi dobîndească o conștiință morală și să devie 
un agent conştient al progresului. 























— 13 — 


Problema raportului între morală şi sociologie își găseşte re- 
zolvirea, pornind dela analiza izvoarelor conștiinței morale, și înaintînd 
spre o axiologie, spre o teorie a valorilor. Dacă se poate arăta, şi 
d-l Gaston Richard a arătat de fapt, că ordinea morală este proto- 
tipul oricărei ordine şi că fără existența şi recunoașterea valorilor 
morale nicio judecată, nicio apreciere a lucrurilor n'a fi posibilă, 
atunci nu e opoziţie intre diferitele valori, ci interdependență și 
ierarhie. Domeniul ştiinţei este adevărul; dar adevărul este pentru 
om o valoare care-și primeşte înţelesul deplin abia în legătură cu 
celelalte valori : cu binele, frumosul, utilul. „Ultimul cuvint al socio- 
logiei este cii etica şi ştiinţa nu trebue să fie opuse. Una face să 
fie înțeleasă cealaltă. O omenire incapabilă de moralitate, de elort 
mintal conştient, ar fi fost incapabilă de a căuta adevărul și inca- 
pabilă de ştiinţă“. La această concluzie ajunge d-l G. Richard, în 
cartea si L'Evolution de moeurs (1925). În noua sa lucrare el 
face pasul hotărâtor spre sinteză, spre O știință morală, pentru care 
cercetările istorice şi psihologice din lucrările precedente dăduseră un 
material bine cernut și încercat. 

Vom căuta prilejul să intrăm mai adinc în analiza acestei 
importante opere a d-lui Gaston Richard. 














Traian Brăileanu 


Citeva consideraţii despre actuala 
poezie romînească 


O nouă spiritualitate, biruitoare, se ridică peste ruinile unei 
burghezii, în care talentul insemna ruşine, iar geniul vicii 

La intersecţia duor lumi, arta șovăiește, Poezia, mai ales. 

Ultimii exponenţi ai poeziei vechi se bălăcesc în neputinţă. 
Arghezi, Lucian Blaga, se mențn pe poziţiile cucerite. Şi, cu ei, 
încă patru-cinci. Restul se tăvăleşte în cea mai cumplită mediocritate !). 

Se ştie că am acordat, întotdeauna, atit in „Iconar“. cit şin 
paginile ziarului „Buna, Vestire“, cel mai larg credit tinerilor poeţi, 
— în special celor dela „Pagini literare“ 2). Astăzi, constat cu sur- 
prindere că, întrun răstimp de nuwmai vre-o jumătate de an, talentul 
acestor tineri a suferit o îngrijorătoare sincopă. 

Ce inseamnă aceasta? — Înseamnă că poeţii în cauză m'au 
avut un puternic crez liric şi că, acuma cind legionarismul cuprinde 
întreaga ţară, ei au rămas în afara sferei de actuale preocupări spiri- 
tuale. Cuprinşi de panica inactualului, acești poeți incearcă să-și 





1) Cazul unui poet, pe care aveam tot dreptul să-l consider bun — Simion 
Stolnicu, Într'o antologie apărută de curind, acesta srea, cu orice pre, su fie „cu- 
minte“, Rezultatul e o poezie de-o inspăimintătaare platitudine. 

*) Pe care o consider, totuşi, şi azi, alături de şi mai vrednica „Gind Ro- 
minesc*“ a lui Jon Chinezu, o revistă de mare arta, 


ăn 


mascheze nelegionarismul social cu un legionarism de circumstanţă, 
strict poetic, mimînd neliniști inexistente. 

Dată find campania d-lui N. Iorga impotriva unui anumit fel 
de literatură — exhibiţionistă —, poeţii devin „mai catolici decit 
papa“ (cazul citat — al lui Simeon Stolnicu). Unii abordează o faisă 
literatură patriotică, alţii vor să dovedească — în versuri clasice sau 
libere — că idealurile lor estetice sînt de cuminţenia plată a oricărui 
Vasile Militaru :). 

„La această caraghioasă — sau tragică — situaţie a dus lipsa 
de credinţă a poeţilor în propria-le poezie. 

Poezia e ritual, chiar magie. Nici o artă nu e mai nobilă ca 
poezia. Din nenorocire, ea a ajuns, de-atitea ori, pe minile unor ne- 
chiemaţi. Mulţi au uitat că ea înseamnă nu numai har, dar și muncă, 
muncă ne'ntreruptă. Nu există poezie spontană (cel mult vers spontan), 
Un Rainer Maria Rilke, de pildă, a muncit la arta sa lirică tot atit 
de aspru, cum muncește un fizician în laboratorul său la o nouă 
invenţie. La Bucureşti însă, „poezia“ se „facei — deatitea ori! — 
între două şvarțuri, la cafenea. Puţini, din poeţii actuali, mai sînt 
magi ai cuvîntului. 

Am încredere în ciţiva poeti regionali și doi sau trei din Bu= 
curești, Restul — îs versificatori 2). 

Am, însă, mingiierea că din noua generaţie — cea legionară, 
care creşte din tabere de muncă şi şantiere —, se plămădește, de- 
ocamdată, cintecul legionar. Mine, vom avea, deci, şi o poezie nouă, 
pe care eu o văd așezată sub semnul goticului moldovenesc, după 
cum scria odată și Liviu Rusu (în Iconar). 

Pină atunci, poeţii tineri să înveţe — dela cerul cu soarele și 
stelele lui, dela cîmpiile cu griie și dela isvoare, ce inseamnă a tr 
Abia pe urmă, dupăce sufletul li se vu fi umplut cu frumuseţea lumii, 
să încerce a scrie. Să scrie în genunchi, cum ar spune o rugăciune! 


Mircea Streinul 








ideea şi condiţiile muncii 


Aruncind o privire asupra acestui uriaș și năvahnic fluviu al 
întimplărilor de fiecare zi, pe care în întregimea lui îl numim des- 
fășurare istorică, ne dăm seama că toată dinamicu vieţii se poate 
cuprinde într'un singur cuviut: mazcz 

Desigur că nimeni nu-și mai poate pune azi întrebarea dacă 
trebuie să muncim sau nu. Ceeace avem însă dreptul ba chiar 


1) Un peet care defermează gustul îiterar al cititorului tot atît de mult ca 
şi „erotolegia* lirică a unui Geo Begza! 

*) Cercataţi revistele și vă veți iaspăiminta de atita „poezie“ ! Cind te gîn- 
deşti că acești „posţi“ ar putea fi excelenți muncitori în fabrici! 


Www. dacuramanica ro 


=20:= 


îndatorirea să intrebăm, este: dece trebuie să muncim în condițiuni 
atît de umilitoare pentru fiinţa omenească, atit de împovărătoare și 
potrivnice chiar pentru progresul social? 

După cum vedem există o izbitoare deosebire între ideea de 
muncă, azi acceptată de toţi, şi condiţiile muncii, discutabile întot- 
deauna, dar mai cu seamă în ultimile două veacuri. 

Din aceste condiţii, ivite în timpurile noui, a rezultat și adin- 
cirea conflictului intre munca intelectuală și munca manuală, 

Deacum ele sint considerate ca două activităţi profund deo- 
sebite, antinomice și intre care există o barieră de netrecut. 

Activitatea intelectuală e considerată ca fiind singură demnă 
de ființa noastră spiritualistă. 

Altfel stau lucrurile cu munca manuală. Munca aceasta pe 
care o făptuim asupra telor, împlinind şi ea rosturi ce nu vin 
dela noi ci din trecut, şi nu vor înceta odată cu noi, ci vor 
trece moștenire generaţiilor urmăloare, nu poate fi încadrată în ca- 
tegoria precedentă. Ea e condiţia bunei stări, deoarece acţionind 
asupra obiectelor, modifică materia exterioară și o face accesibilă 
societăţii. Activitatea manuală se proectează în afară și forţa care-i 
dă naștere, există atit timp cît subiectul vieţuieşte. 

Se vede cum sforțarea intelectuală rămîne in subiectul activ, 
tinzind la perfecţionarea sa, pe cînd sforțaren manuală îndeplineşte 
-o transformare a obiectului exterior. Psihologia numește primele 
activităţi, imanente, iar pe cele din urmă, activităţi transitive. 

Intre ele, după cum am Spus, există o ierarhie firească, dena- 
turată astăzi prin anumite greşeii în formarea și practicarea unor 
concepte de viaţă. Denaturarea, din nefericire, a mers prea departe, 
atingind pe alocuri însuş miezul de adevăr ce există in amindouă 
şi legătura dintre ele. 'Pragicul vremurilor in care trăim tocmai de 
aci izvorăște, din această ireductibilă antinomie, din această prăpastie 
de netrecut ce s'u produs intre munca intelectuală și munca manuală, 
între ideea de muncă și condiţia uncii. Şi s'a ajuns aci, fiindcă 
munca a fost privită numai ca un simplu fapt, iar obiectul fa! 
ca un ce străin, ca on obiect din afară, opus oricărei acti 
spirituale. 

In realitate lucrurile nu stau chiar așa, căci munca nu este 
tăcută la întîmplare intr'un mod inconștient determinat de anumite in- 
stincte asemănătoare li om și la animal, ci munca este întotdeauna 
munca unui om care-şi îinpleteşte adesea viaţa sa în destinul lucrului 
creiat, Deci obiectul nu esta ceva sec, lipsit de orice cuprins spiritual, 
ci el e ţîșnit din minte sau izvorit din suflet, ceeace îi dă rang de 
simbol de viaţă. Iată cum munca se exteriorizează în obiecte lu- 
crate, adică are un corespunzător în realitate și care totuș w'ar în- 
semna prea mult dacă ar avea numai această ongine glorioasă: să 
fie născut din suflet, să reflecteze o idee. 


















Dacă munca ar fi numai un scop în sine, numai o mulţumire 
personală a subiectului care o făptuește și ar fi lipsită de orice uti- 


— 21 — 


litate şi pentru ceilalţi semeni ai săi, cu alte cuvinte dacă ea ar 
înălța numai pe unul singur fără a fi prilej de fericire şi pentru 
ceilalţi, munca n'ar putea purta mantia nobilă a omenescului şi a 
Dumnezeescului în acelaș timp. 

Lucrul fabricat, opera de arfă, trebuie să fie sau frumos sau 
de folosință, să mulţumească spiritul sau să împlinească nevoile ele- 
mentare ale vieţii, pentru ca să exprime pe om, să poarte pecetea sim- 
irii sau a raţiunii, — amîndouă daruri de Sus. 

Din cele spuse urmează că munca se manifestă pe trei planuri: 

1. pe plan subiectiv, ea se exprimă printr'un etort de voinţă, 
printr'o tensiune a fiinţei, care-i dă caracterul de muncă personală; 

2. pe plan obiectiv, printr'o modificare utilă a materiei în- 
conjurătoare şi 

3. pe plan social, printr'o creaţie depăşind marginile satie- 
facţiilor egoiste punind-o și la indemina semenilor săi. 

Pe ecurt: Munca esle in acelaş timp expresiunea unei per- 
sonalități originale, dominatie a materiei şi serviciu social. 


Implinind aceste trei funcțiuni fundamentale ea ne apare ca 
singura posibilitate de inserțiune concretă a individului în comuni- 
tatea de viaţă în care s'a născut, se dessoltă şi va pieri. Munca. 
cimentează deopotrivă şi personalitatea, individuală și comunitatea de 
oameni în care se destășoară. 

Dar ideea de muncă iși are izvorul său ultim în apele cris- 
taline ale credinţii. Ea este dar Dumnvzesc. Fate încrederea Celui 
de sus, manifestată în puterile cu care el însuși 4 înzestrat pe om. 
Căci izgonirea din rai dacă este pedeapsa pentru neascultarea po- 
runcilor Creiatorului, ea este și dovadă de siguranța Domnului în 
creația Sa: omul. Religia noastră creştină este cea mai puternică 
dovadă despre aceasta. 

Carlyle spunea: „Munca este religie, şi'n spiritul nostru creştin, 
toată religia nu este "altceva decit muncă“, — decit străduința ne- 
încetată de înălţare către izvorul de Creație din care am purces 
cu toţii, 

Dacă ideea de muncă este așa de frumoasă, atit de înălțătoare, 
de ispititoare chiar, cum se fuce însă că de îndată ce incepem să o 
făptuim, piedicile de tot soiul pe cari, nu obiectele, cit oamenii ni 
le pun în cale o fac utit de uricioasă şi'n locul dragostei de muncă, 
se ivește ura şi sila? 


Felul în care a evoluat condiția muncii în scurgerea vremii 
este lămuritor pentru cel ce-i caută înțelesurile, Mașinismul și expe- 
riențele sociale ale secolului XIX şi XX au rupt legătura care 
exista intre ideea şi inpta muncii. În aceste veacuri s'a făptuit cea 
mai îngrozitoare crimă: s'au ucis sufletele muncitorilor şi urmarea 
a fost că au murit şi obiectele. 


Ideea de muncă mereu măreaţă, purtătoare de cele mai alese 
virtuţi şi idealuri şi experiența muncii din ce în ce mai crudă, mai 


Www. dacuramanica ro 


PE 


degradantă face ca drama muncitorească să fie atit de dureroasă, fapt 
observat şi speculat mai întîiu de socialiștii secolelor XVIII și xrt. 
, Situaţia de azi redă în întregimea ei toată sbaterea conştiinţei, 
muncitoare care poartă în sine, ca pe o floare de preţ, aspirație 
legitimă către muncă liberă creiatoare, voioasă impotriva realități 
muncii pe care o face şi care pentru el nu e decit servitute econo- 
mică, grea şi deprimaată. Muncitorul vede din ce în ce mai puţin 
utilitatea omenească a ceeace fuce, căci mulțumirea sa nu stă numai 
în cantitatea de bunuri pe care şi-o poate cumpăra cu salariul pe 
care-l primeşte. Munca sa devine o martă pe care o vinde, nu așa 
cum srea și cum se cuvine, ci așa cum i se cumpără și numai cind 
i se cumpără. 

Liberalismul economic oferă muncitorului tocmai ce n'are nevoie: 
libertatea contractuală, nominală, echivalentă cu părăsirea lui la buna 
și interesata chibzuinţă a întreprinzătorului. 

Intreprinzătorul, proprietarul capitalului de investiţie și pro- 
ducţie, stăpinul ordinei economice considerat juridiceşte egalul săr- 
manului muncitor, proprietar a două brațe? Principiul hedonistic, 
temelia doctrinei liberale, cerea exploatarea pînă la singe a forţelor 
muncitoreşti însă cu respectarea unui anumit text din lege. Servitu- 
ţile economice sînt astfel alcătuite, căci, în afară de o minune, este 
cu neputinţă ca lucrătorul de azi, indifereut din ce categore face 
parte, să poată avea o idee justă asupra valorii muncii sale, 

Deci, falsifieavea voită a ţelului adevărat al muncii, înlătu- 
rarea intenţionată a identităţii dintre ideea și fapta muncii a impus 
apariția unor scopuri noui, artificiale, cu cuprins şi revendicări pur 
materialiste. 'Teoreticienii socialişti nu s'au mulţumit însă numai cu 
această fluturare de falș ideal, ci toată devenirea istorică a căpătat 
pentru ei inţelesuri materiale, dind naștere materialismului istoric. 
Şi cu aceasta se făptuieşte a doua ucidere a sufletelor. Toată credința 
în izvoarele nobile ale muncii este secată şi toate năzuințele de îne 
dreptare printr'o nouă ordine spirituală sint distruse. Idealul mate- 
rialist infierbîntă minţile, înarmează braţele și naște revoluțiile 
proletare, 

Iată cum s'a ajuns ca pentru muncitor munca să se exprime 
numai printr'o anumită cantitate de bunuri economice, subciente 
sau insuficiente pentru existența sa şi a familiei lui, iar pentru între- 
prinzător, printr'un mijloc sigur de imbogăţire cu preţul jertfini 
aproapelui său. 

Muncitorul lipsit de orice suport spiritual, sufletesc în activitatea 
sa, jefuit de uobleţea actului pe care-l săvirșeşte, înjosit în demnitatea 
sa de om, de fiinţă ginditoare și simţitoare, neglijat în rolul său de 
copărtaș la viața comunităţii pe care o susţine, cade tot mai adînc 
în rătăcirea marxistă, care nu pregetă să-i speculeze revolta dreaptă 
care-l zguduia, 

Pornini dela aceeaș realitate tragică a condiţiilor în care munca 
trebuia să se desfăşoare în regimul liberal şi coborind din olimpul 
speculațiilor filosofice in ogorul deslegărilor practice, două noui sis- 





08. 


teme s'au născut spre a reda muncii însemnătatea.i pierdută și splen- 
doarea apusă, Aceste sisteme noui sînt de o parte comunismul, de 
altă parte naționalismul. 

Deşi punctul de plecare se pare a fi comun, nepotrivirea între 
conceptul muncii și condiţia ei, exprimată în starea de mizerie 
a muncitorimei, totuș cauzele fiind explicate diferit, şi metodele ca 
și idealurile vor fi deosebite. 

Comunismul încearcă azi să fundeze e societate egalitară, bazată 
exclusiv pe muncă, factor de producţie de bunuri economice pentru 
ca să poată pune la îndemina fiecăruia cantitatea de lucruri de care 
are nevoie. Cu alte cuvinte, comunismul constată o stare de depre- 
siune în lumea muncitoare, pe care o explică printr'o lipsă de bunuri 
economice, şi pornește la soluţionare producind cantităţile ce lipsesc, 
In afară de muncă, factor de producţie economic, nu mai interesează 
nimic şi bună-starea, mulţumirea, fericirea este realizată. Deci o con- 
cepţie orizontală cu doi poli identici ca conţinut: materie-materie. 
Munca, sub aspectul său” material, obiectiv, este și cauză și efect, și 
mijloc şi scop și ideal. După cum vedem, marxismul, pentru a-și 
justifica unele concluzii pregătite chiar înaintea premiselor, se în- 
cumetă să ascundă însuși conţinutul ideii de muncă, prezentind un 
singur aspect al ei, cel material, ca generalitate, ca tot. 

Numai că modul în care se destăşoară munca în Rusia Sovie- 
tică, starea muncitorului cu privire la sufletul său, de unde isvorăse 
elanurile, entuziasmurile, unde sălășluiesc năzuințele şi în care se 
oglindesc mulţumirile, nu pare a fi mai bună azi decit ieri, sub Țari. 

Munca făptuită numai cu scopul de a o vedea odată sfirșită, 
de a scăpa «e ea, e de slabă calitate. Cit de multe ne învață o 
simplă comparatie între calitatea muncii făptuită fără nici o convin- 
gere, din obligaţie și pentru a avea dreptul la raţia zilnică de ali- 
mente, și între aceea făcută cu puterea credinței în veşnicia idealului 
creştin, în îndatorirea noastră omenească de a răspunde încrederii 
pusă în noi de „Cel ce toate le face și le stăpineşte!“ 

Iată cum această rătăcire voită, această smulgere a credinţei 
din suflete, această greșită ridicare a muncii la rang de mit, a pro- 
vocat o confuzie dintre scop și ideal, a absolutizat sensul muncii, 
fără a observa nici contradicţia logică la care se expurea şi nici 
urmarea practică pe care o avea, Căci de unde Marx pentru a dobori 
adevărul etern al religiei, susţinea că nu există adevăruri absolute 
pe lume, €l și urmaşii săi proclamă munca și lupta de clasă, materia- 
lismul său istoric, ca adevăruri absolute dela care nu există 
abatere. 

În atară de aceste nepotriviri în cimpul logicei, urmările prac- 
tice pentru muncitori, au impus caracterizarea de: regimul tiraniei 
muncii, 

Judecata de valoare pe care trebuie să o facem în cumpănirea 
foloaselor şi neajunsurilor se sprijină pe postulatul ; identitatea între 
ideea şi condiția muncii. 

In măsura în care un sistem sau celălalt isbuteşte să se apropie 


Www. dacuramanica ro 


= 24 


sau să împlinească acest postulat, el rezolvă aproape, sau în întregime, 
problema muncitorească, 

Comunismul am văzut ce ideal are şi în ce mod înțelege să-l 
împlinească. Confruntindu-i rezultatele ca şi principiile logice cu 
postulatul enunțat, edem cum d rezolvă numai latura materială a 
lucrurilor, ucigind ceeace este esenţial, ceeace dă viaţa și îmboldeşte 
însăşi creația, ucide sufletul. 

Sistemele naţionale de organizare a vieţii sociale deşi au con- 
statat aceeași situaţie îngrijorătoare în condiţiile muncii, şi an pro- 
cedat la rezolvarea ei, s'au ferit însă să amestece scopul muncii cu 
idealul care trebuie s'o insufletească, să proclame absolutizarea muncii 
faţă de principiile de viaţă din care trebuie să izvorască. 

Dacă munca ar fi considerată şi avi tot ca un fel de pedeapsă 
divină sau umană, în loc de o îndatorire socială bizuită pe iubire şi 
înțelegere, în loc de o îndatorire sprijinită pe dorinţa de a ajuta de- 
săvîrşirea comunităţii naţionale din care faci parte, atunci sistemul 
naţional n'ar rezolva nimic, 

Dacă din contra sublimul muncii se oglindește şi'n faptul ei, 
dacă în sistemul naţional muncitorul îşi recapătă demnitatea sa de 
om, de copărtaş în gind şi faptă la propăşșirea sa şi a semenilor săi, 
dacă el nu se simte mai prejos, mai înjosit, mai batjocorit decit cei- 
lalți, dacă suportul material îi susţine învolburările sufletului spre 
idealul de desăvirșire, fără a se confunda cu el, atunci problema e 
rezolvată de şi prin acest sistem, 

Neapărat că aceeaşi desfăşurare istorică contimporană, ne îa- 
deamnă la unele lămuriri, la unele despărțiri de ape. Căci idealul 
însufieţitor nu este acelaș în fiecare Stat cu organizaţie naţională, 
unde posbalatul esenţial identitatea între stat şi naţiune s'a realizat, 
ci el diferă după cum e vorba de Germania, Italia, sau după cum 
va fi în Rominia. Și e normal să fie așa, după cum normal este ca 
fecare trup să aibă propria sa îmbrăcăminte și deci cea mai potrivită. 

Dacă în Italia de azi lul însufieţitor, forța spirituală care 
îndeamnă la creaţie este reînvierea virtuţilor romane şi a imperiului 
roman, iar în Germania naţional-socialistă, superioritatea rassei pa- 
tentează toate sforțările, dind muncii un sens ce trece dincolo de 
material, deosebitor se prezintă problema în Statul nostru rominesc 
aşa cum zorile incep să-l arate. 

Deosebirea se manifestă pe două planuri egal de insemnate: 

1, pe calea piedicilor ce se ivesc din cauza lipsei de omoge- 
nitate a naţiei şi 

2. poate o consecință a primei, pe cea a lipsei de organicitate şi 
cultură a poporului nostru. 

E neindoios că un corp naţional omogen, ca cel german sau 
italian de pildă, să poată fi călăuzit mai uşor pe calea izbăvirii, pe 
calea împăcării, decit un popor ca al nostru la care relele deprinderi, 
altoite de elementele străine de neam, sint aşa de puternic împletite 
cu virtuțile care ne-au ajutat sii învingem vitregia şi prigoana se- 














Www. dacuramanica ro 


— 25 — 


colelor, încît problema de transformare, de recreare — aș spune, — 
a omului rominesc trebuie să treacă pe primul plan. Deaceea toată 
mişcarea legionară este mai întiiu o mișcare de educaţie, de rein- 
viere a adevăratului suflet rominesc. Căci dacă ideea de muncă așa 
cum am prezentat-o la inceput, se acopere perfect cu însăși concepţia 
nouă de viaţă şi muncă legionară, pentru a o putea pune în practică 
trebue omul, oameni care pină acum citva timp ne-au lipsit dar 
de care astăzi ţara se umple, 

Condiţia de muncă, așa cum sa prezentat în economia romi- 
nească, pe lingă viciul organic caracteristic concepţiei liberale a fost 
puternic agravală în paguba muncitorimii prin faptul că stăpinitorii 
de capitaluri erau aproape în întregime străini de neamul acesta, — 
considerat sclav în ţara lui. 

Mentalitatea liberală nu s'a mulțumit numai cu acceptarea 
legală a exploatării muncitorilor ci a îngăduit, cu ajutorul iorţelor 
văzute şi nevăzute ale capitalului, cucerirea aparatului de stat pe 
care l-a pus in slujba exploatatorilor. După cum vedem o dublă 
gituire a drepturilor muncitorimii, pe cari socialiștii noștri din Ro- 
miniz, cari nu erau intotdeauna și ttomini, le cereau cu vehemență 
dela conducătorii Statului. Interesant este că această vehemenţă a 
avut rostul de a cere satisfacerea nu a intereselor muncitorimii ci 
mai cu seamă ale reprezentanţilor ei. Şi astfel se face că partidul 
pistoric* al ţării acesteia, partidul liberal, care nu s'a dat dela nimic 
înlături pentru ca să poată confisca toate răscrucile istoriei noastre, 
a cumpărat pe toți gălăgioşii partidului muncitoresc. 

Muncitorii își duc crucea nevoilor mai departe. 

Trădarea conducătorilor invață pe cei ce se adincesc in 

„citirea semnelor neamului că: pentru o anumită idee trebuiesc 
anumiți oameni. Pentru această idee a muncii, izvorită din însăși 
tainele Cueaţiei, zidită pe fundamentul invăţătuni creștine, trebuiesc 
oameni asemenea, cu neclintită credinţă în Dumnezeu şi'n rosturile 
pe care El le-a hărăzit neamurilor pe pămint. 

Acesta e punctul de plecare al fabere/or noastre de muncă. 
Fenomenul taberelor de muncă, introdus de Căpetenia firească a 
neamului, prezintă insemnătate în veac, nu atit prin bunurile ma- 
teriale pe care le-a produs, care nici ele nu sunt neglijabile, cit mai 
cu seamă prin rezolvarea practică, prin biruinţa asupra prejudecăţilor, 
prin găsirea căii creștineşti de împăcare între ideea de muncă și 
condiţia ei, prin făurirea oamenilor meniți să meargă pe această 
cale și să-i asigure veșnicia. Acesta e marele înţeles al „faberii le- 
glonare de muncă“. Îmitaţiile cari n'au întîrziat să apară, bizuite 
fiind nu pe o participare voluntară a subiectelor iubitoare de trans- 
formare ci pe 0 recruture cazonă a inșilor, se apropie foarte mult 
de antipodul taberii de muncă, se apropie de tabăra de concentrare. 

Omul nou, produs al spiritualităţii legionare obiectizată in 
taptul „taberelor de muncă“, va fi în măsură să prețuilască va- 
loarea umană a muncii şi să-i asigure condițiile optime de des- 
fășurare în cadrul aceleiași comunități naționale din care 
face parte. . 


Www. dacuramanica ro 


26 — 


Astfel muncitorul simte din nou că e om, că e stăpin pe munca 
sa, că el creiază butiuri economice şi pentru sine, ceeace corespunde 
unui salariu, şi pentru neamul său, care-l investește cu demnitatea 
de copărtaş la propășirea obștească. Ceeace are muncitorul mai 
mult in ordinea națională, şi mai cu seamă în cea legionară, 
este sufletul. Şi avind chiar numai aceasta, el are totul. 

Iar celor cari încă se mai îndoiesc, noi nu le putem da alt 
sfat decit pe cel al lui Carlyle: „Indoielii de orice fel nu i se poate 
pune capăt decit prin faptă“. 

1. Nicolescu 


Despre valoarea științei 


Ştiinţa morală, dacă vrea să se constitue ca ştiinţă, va avea ca 
obiect raporturile interindividuale, a căror cercetare trebueşte îm- 
pinsă pină la lămurirea deplină aYproblemei nașterii sufletului indi- 
vidual şi a închegării comunităţii morale fn femeiul constituirii 
unei lumi comune, a unei ordine comune tuturor conştiințelor 
prinse în procesul dialectic. 

Problema este deci de a cunoaşte: 

1. cuin din indivizii umani, născuţi în ordinea biologică ca ani- 
male supuse acestei ordine, se pot haște ființe morale, suflete aute- 
nome şi libere, şi . 

2. cum aceste suflete pot constitui apoi, în temeiul creării unei 
lumi identice pentru ele, comunități spirituale. 

Dar e destul de greu să pătrundem pină la miezul acestor 
probleme. 

Vietatea supusă ordinei biologice ni se înfăţişează ca unitate 
şi nimic nu ne îndreptățește să-i atribuim un suflet, să o descom- 
punem în trup şi suflet. Ci o putem descompune doar in celule, 
într'o multitudine de vietăţi, aşa cum arată /eibniz. Aceste vietăţi 
le-am nuunit monade. Pentru ca monada să devie suf/ef, ea trebue 
să treacă prim procesul dialectic, să intre în comuniune cu alte 
monade. În acest proces dinlectic trupul st desparte de suflet, devine 
instrument al suiletului, așa cum se desparte şi se desprinde în ge- 
meral materia, din care face parte trupul, ca substrat din care 
sufletul creează ordinea naturii, sau cel putin o reconstrueşte așa 
cum a fost creată de un suflet atotputernic pentru care foată ma- 
tera este un instrument supus voinţei sale. 

Ordinea naturii deci ca ordine universală este un concept de 
limită, Ea ar putea fi cunoscută întradevăr numai în cazul cind 
sufletul uman individual ar putea intra in dialog cu divinitatea care 
i-ar revela toată cunoaşterea. Aceasta este ţinta spre care tinde 
sufletul omului, fără să o poată atinge cindva. 

Aşadar omul, născut unimal, monagă prinsă în ordinea biologică: 
năzueşte din primul contact cu ființele ieşite din ordinea biologică, 


Www. dacuramanica ro 


07: 


să se ridice la cunoaşterea ordinei universale, la cunoaşterea lui Dum- 
nezeu, El caută mereu să descopere în sufletele celelalte revelaţia 
ființei supreme care a creat lumea şi l-a creat şi pe dinsul. In 
sufletele bune, cari îi deschid drumul spre ordinea spiritnală, omul 
găseşte indiciile existenţei principiului bunătăţii, a Binelui suprem. 
Aşa cum copilul se ataşează mamei sale şi așa cum bunătatea «ei, 
grija ei şi jertfele ei îi rămin întipărite pentru toată viața, aşa, cind 
începe lupta pentru existenţă, nevoile, îndoielile, patimile şi toate 
celelalte mizerii ale vieții, omul îşi găseşte singurul sprijin în comu- 
miunea cu acei oameni cari prin pilda lor de inilă, jert(ă şi dragoste 
pentru suferințele omeneşti, ii revelează existenţa unei fiinţe atot- 
bune. Apariţia lui Isus Hristos în istoria popoarelor din sfera civi- 
lizaţiei greco-latine, a fost cea mai mare şi puternică revelaţie de 
acest fel. Cu drept cuvint oamenii au văzut şi văd în El pe solul 
trimis de Divinitate pentru a le revela că numai prin dragoste, prin 
comuniunea sufletelor şi întemeierea de comunităţi susţinute de dra- 
gostea lor reciprocă oamenii pot deveni vrednici de fericirea eternă, 


Nu poate A deci vorba de a construi un sistem de morală 
more geometrico, ci morala cere de la fiecare om străduivţă neîn- 
cetată de îvălţare spre Binele suprem, prin fapte bune, prin jertfă 
pentru aproapele. Din dragoste și din străduință pentru înfăptuirea 
binelui pe pămint trebue să izvorască toată ințelepciunea şi în slujba 
dragostei trebueşte pusă toată cunoaşterea, toată știința- 


Dar, e lămurit lucru şi istoria ne arată cu prisosință, că inăl- 
țarea spre pilda sublimă a Mintuitorului nu e posibilă pentru oamenii 
de rind decit în măsură redusă. Lărgirea comunităţii morale, apli- 
carea practică a preceptelor morale: creştine cere frămintări continue, 
cere activitate neîntreruptă a acelor cari simt în ei vocaţia de a 
conduce pe ceilalţi spre limanul mintuirii. Scînteia dragostei pentru 
aproapele se aprinde în sufletul omenesc în comunitatea restrinsă a 
grupului familial. Aci se desvoltă sentimentele de simpatie, de al- 
truism, de respect pentru cei mai în virstă. Dar dincolo de sfera 
acestui grup se ciocnesc pasiunile, încep luptele pentru bunurile 
materiale, începe truda pentru întreţinerea luncţiunilor biologice şi 
pentru dobindirea fericirii lumești. 

Aceste lupte şi zbuciumări s'ar desfăşura şi la om în confor- 
mitate cu legile biologice, adică fără ca omul să-şi dea seama de ţinta 
urmărită şi fără deosebirea, de bine şi rău, dacă din experierea va- 
lorilor morale prin comuniunea spirituală cu ceilalți oameni omul 
n'ar fi dobindit criterii sigure pentru acţiunile sale precum şi nă- 
zuința de a înfăptui o organizare a vieții umane în conformitate 
cu principiile morale, 

Procesele sociale deci se desfăşoară la om, aşa ca şi la celelalte 
animale sociabile, în temeiul instinctelor şi pasiunilor şi subt pre- 
sinea mediului imprejmuitor. Dar la om intervine, nu ca iluzie ci 
ca forță reală, idealul social, imaginea unei societăţi cum ar trebui 
să fe pentru ca toţi oamenii să-și poată dobiudi fericirea eternă, 
să-şi poată asigura nemurirea sufletului și înălțarea la Duinnezeu. 


Www. dacuramanica ro 


08, 


Şi ceea ce e hotăritor pentru această năzuință, este faptul că 
în acelaș timp ce se structurează şi se încheagă imaginea societăţii 
ideale, se elaborează şi cunoaşterea mijloacelor pentru crearea con- 
dițiunilor menite să înlesnească înfăptuirea ei. Procesul dialectic nu 
duce numai la sublimarea ființei umane, la prefacerea vietăţii în 
suflet prin renunţarea la identiticarea cu trupul și prin considerarea 
acestuia ca instrument efemer al sufletului, ci şi la cunoaşterea în- 
suşirilor trupului şi a materiei în general, astfel că sufletul devine 
de fapt stăpin al materiei şi o poate mlădia și adapta trebuinţelor 
sale — pentru crearea societăţii ideale, a comunităţii morale. Acesta 
este rolul ştiințe:, născută din procesul dialectic și asigurîndu-i omului 
emanciparea de subt constriugerea naturti. 

Vom înţelege acuma de ce ştiinţa nu poate avea o valoare în 
sine, ci numai in raportare la atrăduintele omului de a înfăptui bi- 
nel& de a înfăptui o comunitate morală, de a urma preceptele inati- 
tuite de Divinitate, izvor al binelui. 

Noi nu ne urcăm deci, in interpretarea lumii şi cercetarea fe- 
nomenelor, dela natură spre Dumnezeu, ci noi coborim, după ce 
«existenta lui Dumnezeu ne-a fost revelată prin experierea binelui şi 
prin dragostea celor ce ne-au ajutat să ne naștem ca suflete, spre 
natură pentru a descoperi în ea mijloacele de a înlătura din lume 
răul şi de a fuce ca binele să domnească pretutindeni după planul 
şi voinţa Divinităţii. 

Aşa ni se arată acuma o nouă cale pentru interpretarea fap- 
telor sociale și o nouă înţelegere u ceea ce poate fi și ar trebui să 


fe sociologia. Traian Brăileanu 


REVISTA CĂRŢILOR 

Testamento di ion Motza. il tributo di sangae della Guardia 
di Ferro di Romania ella jotta contra ii bolscevismo in Jspagna. 
Roma 1937, An. XVI. 45 pg. Acenstă ediție italiană a testamentului 
lui lon Moţa e precedată de o prefaţă scrimi de Mario Sani, cu 
titlul „Saluto Italico a Ion Moiza, crociato romeno della Latiniti.“, 
precum și de o scurtă notită biografică asupra eroului căzut la Ma- 
jadahonda. D-l Mario Sani arută cum s'a născut şi desroltat miș- 
carea legionară în Rominia şi evocă personalitatea lui fon Moţa, pe 
care l-a cunoscut la sfirşitul anului 1934 la Montreux, cu prilejul 
primei întîluiri a mişcărilor politice naţionaliste şi fasciste. Tată cum 
îl descrie : Giovane virilmente bello, parco di parole e di gesti, deciso 
et preciso nella sua fede fermissima, egli richiamava sovra di să, a 
primo inconiro, le pi spontanee simpatie .. În lui nessuna esube- 
ranza verbosa, nessuna spavalderiu, ma una comportezza grave e 
serena di atteggiamnenti e di accenti che induceva alla considerazione 
e al rispetto“*. 

Cuvinte frumoase şi înalte găseşte d-l Mario Sani pentu a 
ne face să înțelegem marea jertiă adusă de /op Mofa şi Vasile Marin 
pentru mînturea Neamului romînesc şi biruinţa Crucii lui Hristos. 





Www. dacuramanica ro 


— 29 — 


Constantin Noica, De caelo. Incercare în jurul cunoașterii 
ividului. Bucureşti, Vremea, 1937. 192 pg; Lei 50. După te- 
din domeniul istoriei filosofiei, precum şi după tra- 
ducerea unor însemnate opere filosofice, d-l Noica intră cu volumul 
de față pe drumul cercetărilor şi orientărilor losofice personale. El 
ia atitudine faţă de concepţia omului de azi despre lume şi viață. 
După individualismul secolului trecut, individualism ce caracterizează 
democraţiile, iată-ne, pare-se, împiuşi din nou spre o renunțare la 
autonomia individuală şi dispuşi a ne supune unor puteri anonime 
(cosmosul, istoria, massele). În felul acesta, omul conteinporan devine 
apatic, renunţă la luptă şi nu mai crede în puterea sa creatoare. 
Autorul ne îndeamnă să incercăm o descătușare a individului, a 
personalităţii de subt apăsarea forţelor anonime, să devenim luptători. 
Iar tipul luptătorului il vede cu drept cuvint autorul în adevăratul 
creştin: „într'un anumit sens, creştinul singur este, pind acum, 
portretul omului". Aşa dar desăvirgirea comunității omeneşti trebue 
să se întemeieze pe desăvirşirea individului uman; numai găsindu-se 
pe sine și cunoscindu-şi puterile proprii individul poate contribui la 
binele tuturora. El trebue să se desprindă de societate, să-şi ia toată 
răspunderea pentru faptele sale, pentru a se întoarce spre şi în so- 
sietate ca forță creatoare, ca pildă de urinat pentru ceilalţi. 







Mihai Horodnic, /Jaiducii. Piesă în trei tablouri. Cu o scri- 
soare a lui V. Posteuca şi răspunsul lui [. E. Torouţiu. București. 
(8. a.). 74 pg. Lei 30. Mihai Horodnic, d-cedat în virstă de 19 ani, 
a lăsat o operă literară care dovedește un real talent de scriitor, o 
fire gingașă de poet. Miini pioase au adunat din Âlele răzlețe tot ce 
era mai de preţ, şi astfel gindurile lui Mihai Horodnic au imbrăcat 
haina tirarului yi vor mișca mai ales sufletele tinere, cari inmuguresc 
abia spre înţelegerea lumii și a pasiunilor omeneşti. 


Pr. Const. P. Beldie, Cu/tul Sfintelor Icoane. Studiu apolo- 
getic. Birlad 1937. 21 pg. 6 Lei. O cărticică îndreptată impotriva 
sectelor cari se impotrivesc cultului sf. Icoane. Autovul adună măr- 
turii ale tradiției bisericesti, din cari se vede că sf. Icoane au fost 
venerate din cea mai adincă vechime. 


Gh. Vrabie, Mesianism ardelean, Bucureşti, 1937. 64 pg. 
40 lei. Ceea ce vrea să pună autorul în lumină este că: „Gh. Lazăr 
ma fost un fenoinen unic, ci el a fost multiplicat la infinit de-a-lungul 
secolalui al XIX-lea. Prin puterea de muncă pusă în slujba nea- 
mului, prin lupta şi jertfelnicia continuă, a reușit să creeze pe omul- 
erou al timpului său, pe omul reprezentativ. In fiecare colț de țară 
a existat un Gh. Lazăr, pus în aceleași situații: cu drumuri spinoase, 
cu urcușuri şi coborișuri singerînde. A fost epoca mesianismului ar- 
delean“... Autorul evocă în lucrarea de faţă figurile a patru apostoli 
culturali veniţi din Ardeal şi a căror activitate rodnică s'a desfăşurat 
în oraşul Birlad. Sint: Lon Popescu, Ştefan Neagoe, Salomon Haliţă, 
Stroe Belloescu. Lucrarea este o prețioasă contribuţie la istoria cul- 
turii romineşti. 


WWW, daCIBrOMANICZATO 


REVISTA REVISTELOR 





Aşa ne place nouă să amintim mai intiiu publicaţiile legionare 
Sint bine scrise, viforoase, răscolitoare și totuş păstrind în luptă 
forma legionară, care-l nevoeşte și pe duşman să întrebuințeze arme 
cinstite. Libertatea lui lon Mofa porneşte din Bucureşti, din Cluj 
Glasul Strămoşesc al lui lon Banea, din Chişinău Rominia Creş: 
tină a lui Sergiu Florescu, din Buzău Ideea Naţională a lui A. 
N. Manolescu, iar Legionarii lui Cola G. Ciumetti din Bazargic. 
Omul nou, al lui Stere Mihalexe, deşi ca format asemănător foilor 
amintite mai sus, e totuș mai filosofic, sapă mai adinc prin pana 
d-lui Vasile Băncilă. Această foaie brăileană se apropie astfel de 
Orieniări-le părintelui C. R. Crişan, care publică în mod sistematic, 
capitol după cupitol, un mare tratat de filosofie socială şi politică- 
legionară. /conarul cernăuţean e mai sprinten, mai vioiu, mai tineresc 
şi înaintează pe front larg cu toate categoriile de arme: aviația şi 
cavaleria uşoară a poeţilor, artileria scriitorilor şi criticilor, tancurile 
filosofilor și savanților, iar în urmă vin cronicarii pedestrași fiecare 
din ei meșter in minnirea arcului aruncător de săgeți ucigătoare, ca 
şi bătrinul Odysseus, care după atita amar de vreme punind mina 
pe minunatul său arc, îi struni coarda, și „ea cîntă frumos subt mina 
lui, cîntec asemănător ciripitului rîndunelei“, dar cîntec prevestitor 
de moarte pentru pețitorii Penelopei..... 

Nerul ultim al /conarului, III, 4 (Decemvrie 1937) aduce în 
locul întiiu un necrolog, scris de Claudiu Usatiuc, pentru cel ce a 
fost profesorul Corneliu Șumuleanu, Rinduri scrise de un om care 
l-a cunoscut de aproape pe acest mare Romin. „Sever cu sine insuși, 
era sever dar drept și cu ceilalţi ; iubitor de ordine, nu suferea des- 
ordinea altora; pătruns de adevărurile şi valoarea știmţei, era aspru 
şi necruţător cu cei ce-o profanau; caracter desăvirşit, pe omul lipsit 
de caracter îl socotea tipar nereușit, un monstri al naturii, și nu 
era altă categorie de oameni pe care să-i fi disprețuit mai mult; 
stăpin pe sine în toate împrejurările vieții, cînd soarta îl lovea crunt, 
căuta să-și ascundă durerea amară care-l chinuia in adîncuri, ca 
astiel să-i poată mîngăia și încuraja mai bine pe cei din jurul său“. 
Despre locul nostru în istoria muzicii scrie Liviu Rusu. O suges- 
tivă schiţă de George Macrin : Domnul Director şi copili, în care 
vedem cum d-l director Vasilescu, distins politician liberal, face cu- 
noștinţă cu tineretul legionar de la sate. Două pagini de Cronici şi 
una, măruut tipărită, de Însemnări. 


Revista de Pedagogie. Organ al Institutului şi Seminarului 
edagogic universitar, Cernăuţi. Director: C. Narly. An. VII, Caetul 
îv (Decemvrie 1937). La studii: /nsușirile educatorului de C. 
Narly ; Viaţa şi Umanismul lui Erasmus de Florin Niculescu ; 
Ceea ce dă acestui. număr al revistei o deosebită greutate este capi- 
tolul din Pedagogia generală a d-lui C. Narly Pentru o tipologie 
vocaţională“, precum și studiul d-lui S. Găina: „O nouă concepţie 
în studiul individualităţii“ ; Metodu F.O. V. (Foaia de Observaţie 


=31.= 


Vocaţională, întocmită pentru liceu de C. Nariy şi G. Zapan, Ca- 
năuți 1938. Cunoscut este interesul ce s?a dat în pedagogie și cu 
bună 'dreptate, studiuluij individualităţi elevului. Teoreticienii și-au 
dat toată silința să descopere cea mai bună metodă pentru a pătrunde 
cît mai a.dinc în analiza structurii sufleteşti a copilului. Pe două căi 
se putea încerca o înaintare în aceste cercetări. Drumul tudițional 
era cel al observaţii sistematice; al doilea drum se deschise prin 
psihologia experimentală. Aplicarea psihologiei experimentale in 
general (deci nu numa! în pedagogie) a luat numele de psihotehnică. 
Jdealul urmărit de psihotehnicieni este de a inventa metode exacte 
(Şi aparatele necesare) pentru măsurarea însușirilor sufleteşti, a „fa- 
cultăţilor psihice“. Rezultatele dobîndlte pe această cale nu stau în 
nicio proporţie cu energia cheltuită pentru „perfecţionarea“ metodelor 
și aparatelor, deoarece, cum bine arată d-l Găina, „structura psihică 
este dintru inceput impregnată de relații trans-subiective și supra- 
individuala („obiective“), cari ii determină conţinutul, direcţiile și 
sensul“. Așadar, „conştiinţa nefiind un iănunchiu de funcțiuni for- 
male ce s'ar putea desvolta și manifesta în vid, individualitatea trebue 
cercetată in spiritul unei psihologii noologice, ea nn poate fi vidată 
de conţinut şi deslipită din țesătura relaţiilor ei obiective, ci trebue 
înțeleasă in concretul trăirii, în determinările ei reale, deci în strânsă 
legătură cu interesele și activităţile ei pe diferitele tărimuri ale realității“. 

Intoarcerea spre calea adevărată, rodnică, a ieşit din îndelun- 
gatele studii și meditații ale distinsului pedagog C. Narly. Studiile 
cuprind istoria doctrinelor pedagogice (din cari s'a inchegat acea 
admirabilă /storie a pedagogiei, care dă viaţă vorbelor inţelepților 
unor timpuri apuse), iar meditaţiile cuprind în primul rind verificarea 
teoriei abstracte prin experienţa vieţii şi a școalei. De aci a rezultat 
revoluția pe care d-l Găina o găseşte în F.O.V., in noua foale 
de observaţie. 

„Prin marile ei virtuţi (așa îşi incheie d-l Găina studiul), noua 
metodă are toată dignitatea de-a servi ca îndreptar luminos tuturor 
strădaniilor şi tuturor oamenilor de bine, îndrumind o mișcare largă 
și vie in făgaşul unei desvoltări rodnice, căci ea întradevăr operează 
o retormă radicală și inaugurează o eră nouă: credem că am spus 
totul, exprimindu-ne convingerea. că Foaia de observaţie vocaţională 
(F.O. A) este un adevărat Novum Organon în studiul indivi- 
dualității“, i 

Dar întreaga înfăţişare a revoluţiei ni se va desvălui în Peda- 
gogia generală u d-lui Nariy, carte ce va apare în curind. 








— 32 — 


AM PRIMIT LA REDACŢIE 





Cărţi, broşuri: Florea Florescu, Tirgul de pe muntele Găina 
(Extras din revista Sociologie rominească, Nr. 9—10, 1937). 16 pg. 


Reviste, ziare, fol: Rinduiala, Bucureşti, Vol. II — Caetul 
9—10; Dimindarea, Bucureşti, An.Î, Nr. 7; Revista Institutului 
Social Banat-Crişana, "Timişoara, An. V, Nr. 19 şi 20; Sociologie 
Rominească, An. II, Nr. 9—10; Școala Ţăranului, Bucureşti. 
An. I, Nr. 12, Jurnal de psihotehnică, Vol. 1, Nr. 5; Plaiuri 
Săcelene, An. Iv, Nr. 10; Pagini Literare, Turda, An. IV, Nr. 12; 
Luceațărul, 'Pimigoara, An. LII, Ser, Il, Nr. 5—6; "Buletinul AGIR, 
An. XI, Nr. 11; Solia, Rebrigoara-Nisăud, An. II, Nr. 7—10; 
Cuvintul nostru, Dorohoi, An. VIII, Nr. 8—12; Gind Rominesc, 
Cluj, An. V, Nr 8—10 şi 11—12; Buletinul Praguri pe premii: 
tare, An. II, Nr. 10—12; Familia, Oradea, An. IV, Pro- 
meteu, Braşor, An. III, Ne. 11—12; Ogorul Şcoalei, 'Purda, An. 
IV, Nr. 4; Lumina, Bucureşti, An. ÎI. Nr. 2—3; /svorul Tămă- 
duirii, Huşi, An. VIEI, Nr. 11—12, România eroică, Cluj, An. I, 
Nr. 8; Valaful, București, An, I, Nr. 7-8; Cuvinte nouă. Coz- 
meni, An. ILE, Nr. 1—2; Copilul și Satul, Bacău, An. ], Nr. 1; 
Innoirea, Arad, An. |, Nr. 9; Cuget Moldovenesc, Bălţi, An. 1V, 
Nr. 11—12; Cuvintul Preofesc, Rădăuţi, An. IV, Nr. 24; Făt 
Frumos, Cernăuţi, An. XII, Nr. 9—12; Gazeta Bucovinenilor, 
Bucureşti, An. V. 


ua 48 A n A A AA d A A 3 Ar 33, 





A apărut și s'a pus 
In vinzare cartea: 


Sociologia și arta guvernării 


Traian Brâăileanu 
260 pag. Preţul: 80 lei. 











Se poate comanda şi la Administraţia re- 
vistel „Însemnări Sociologice“, Cesnăuţi, str. 
Baltinester 15 (profesor Constantin Zoppa), 
trimiţindu-se costul prin mandat poştal. 











ED, nara smantana aan aaa a eta nava (E