Insemnari-Sociologice-anul-II-nr-1-aprilie-1936

Anul |. — Nr. 1. Aprilie 1936. 





INSEMNĂRI 








SOCIOLOGICE 





, Apa: odată pe lună. 
Director: TRAIAN BRĂILEANU, 


profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


CUPRINSUL 


ARTICOLE 
|. Traian Brăiieanu : Artişti şi Artizani. 
“1. lon Ţurcan : Problema Arcăşiilor. 
SpUL Tr. şi Gh. Brăileanu; Feminizare şi efeminare, 
(Sfirşitul ceuprinsului, vezi pagina 
următoare) 





REDACŢIA: Cernăuţi, str, General Berthelot 5. 


ADMINISTRAŢIA (Profesor Constantin Zoppa): 
* Cernăuţi, str. Baltinester 15. 

Abonamentul pentru 1 an. . .. . . . Lei 60 

Exemplarul ..... EA SCRI pt i li, 














Tipografia Mitropolitul Siivestru, Cernăuţi. 


Www.dacurumanica ro 


REVISTA CĂRŢILOR 


Colonel Mihai loan, Acţiunea subversivă a Comunismului (G. Macrin). 
Jacques Bainvile, La troisime Râpublique 1870—1935; — G. Ursu, 
Istorța literară a Birladului (7r. Brăileanu). 


REVISŢA REVISTELOR 


Iconar, Cernăuţi. — Glasul Strămoşesc, Cluj. — Cuvîntul Studenţesc, 
Bucureşti.— Incercări, Cluj. — Revista mea, Cluj. — Convorbiri lite- 
rare, Bucureşti. — Gînd raminesc, Clpj. — Acţiunea Romină, Bucu- 
reşti. — Buletinul A. G. L R., Bucureşţi. — Sociologie romînească, 
Bucureşti. — Zeitschriit îiir Jugendkunde, Leipzig. — Die Tatwelt, 
Berţin. (7r. Brăileanu), 


Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. 


Manuscrisele nu se înapoiază. 





ANUL ÎL Nr. 1. Aprilie 1936. 


Insemnări Sociologice 








Director : TRAIAN BRĂILEANU, 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


Artişti și Artizani 
IL. 


Nu vrem să ne războim ca esteticienii, vechi şi noi, deşi 
am avea motiv de supărare împotriva luai Benedetto Croce de 
pildă, care în Estetica sa susține că na există o ştiinţă filoso- 
fică a sociologiei şi că na se poate ennnța nicio singură lege 
sociologică ., . 

Pentru lămarirea problemei noastre ne vom întoarce la 
Aristote), mai întiiu la Metafizica sa. Omul posedind memorie își 
cîştigă experiență, iar cn ajatoral experienței el înaintează spre 
artă (z£/wm) şi ştiinţă (Entozijuy). Empiristal nu ştie dece face 
ceva, ci pricepe nomai cum trebue să facă un lacra; artistal 
(zeyvlrs) cunoaşte şi cauza. Intre artişti, „arhitecţii“, adică artiştii 
conducători, sunt mai superiori decit lucrătorii manuali (etpo- 
Eyva:), cari n'aa şliință despre ceea ce înfăptuesc. Cel ce ştie 
poate învăţa şi pe altul, Prin acest caracter arta se apropie mai 
mult de ştiinţă decît experiența. Artistul e în stare să instraiască 
în arta sa şi pe alţii, empiristul na. Şi între diferitele arte există 
o ierarhie. Artele inferioare sant cele ce produc lucrari atile; 
artele cari servesc pentra desfătare sunt mai superioare şi in: 
ventatorii acestor arte sont prețaiți mai mult, deoarece înțelep- 
cianea lor na e pusă în serviciul trebouințelor de rînd. Acest 
caracter de desinteresare apropie artele menite desfătării (numite 
azi „fromoase“) de ştiinţă, care, între ocupațiile omeneşti, are 
rangul cel mai înalt, deoarece nu e pasă nici în slujba trebaia- 
țelor materiale nici a desfătării. 

La Aristotel raportul între știință şi artă, între teorie şi 
practică, nu e definit ca un raport de interdependenţă. Artistul, 
omal care produce (face) ceva, posedă o ştiinţă, dar o ştiinţă mai 
imperfectă, o ştiinţă poietică, aşa com moralistal şi omul politic 
posedă o știință practică (privind acţiunea). Științele teoretice 
(matematica, fizica şi teologia) nu stao, dopă Aristotel, nici în 
servicial artei nioi în servicial moralei şi politicei. Ştiinţele 


www. dacarumanica ro 


== Dice 


poietice și practice însă sunt, am putea zice, „tehnologii“, ele 
dau precepte, fie pentru producerea unei opere de artă (utilă 
sau frumoasă), fie pentru acţiune (morală sau politică). 

După concepția modernă toate științele sunt teoretice şi, 
ceea ce e mai important, toate ştiinţele servesc practicei, adică 
artei (în înțelesul larg al cuvintului). Însemnăm mai ales că în 
timpurile noui și științele sociale (morala, politica) aa pretenţia 
să fie științe exacte, naturale, după tipul fizicei. Sociologia, dapă 
Angnste Comte, este alt nume pentru o ştiinţă care ar trebui să 
se cheme „fizică socială“. 

Legătura între științe și arte însă nu este nemijlocită în 
felul că fiecărei științe i-ar corespunde o artă. „Noi numim ar?ă, 
zice E. Goblot (în Logica judecăților de valoare) practica că- 
lăuzită de teorie, acţiunea rindaită de inteligență“. „Tehnica unei 
arte este totalitatea regulelor pe cari această artă le pune în 
practică“. „Cunoştinţele tehnice sunt regule de acţiune, adică, 
în ce priveşte forma lor, imperative, pe cind cunoștințele teo- 
retice sunt la indicativ“. „Trebue deci ca an tratat tehnic să 
conţină multă știință teoretică şi demonstrativă; e necesar mai 
ales ca un tehnician să aibă o instrucţie teoretică întinsă“. 
Pentru lămurire: „Medicina este o artă, nu o ştiinţă. Medicul a 
trebuit să înveţe ştiinţe: anatomia, fiziologia, fizica, chimia etc. 
În vorbirea curentă se înțelege adeseori prin medicină toate sta- 
diile medicale, din cari unele sunt științe, altele arte. Arta me- 
dicului, care presupune eunoașterea de ştiinţe veritabile, nu este 
nici anatomia, nici fiziologia, nici chiar patologia, ci terapeutica, — 
iar aceasta nu este o știință“. 

Pe lingă medicină există alte numeroase arte: agricultura, 
silvicultura, artele mecanice (construcţia de mașini etc.). Aceste 
cer, la rindul lor, învăţarea multor științe (matematica, astrono- 
mia, mecanica, fizica, chimia, biologia) şi a multor arte. Şcoalele 
„Politehnice“ formează „ingineri“ (tehnicieni, artiști) de tot felul. 
Dar şi Universitățile sunt dintr'nn anomit punct de vedere şcoli 
tehnice: preoții, magistraţii, avocaţii, profesorii sunt doar şi ei 
„tehnicieni sociali“, deci artişti. Numai că la Universităţi se for- 
mează şi teoreticieni puri, savanți cari se dedică stadiului nnei 
ştiinţe fără intenția de a o aplica în practică. Şi savantul are 
nevoie de o tehnică, numită metodă; dar tehnica lui e pusă în 
serviciul teoriei. 

Toate aceste arte, dapă părerea curentă, se pot învăţa și 
orice ştiinţă nu numai că e în stare, dar e menită chiar să 


www.dacarumanica ro 


Ba 


înlesnească progresul diferitelor arte prin perfecţionarea tehai- 
celor. Constituirea sociologiei ca ştiinţă a trezit și întărit nădejdea 
că vom dobindi și tehnicieni, au fel de ingineri sau medici sociali. 

Dar concepția modernă se mai deosebește de cea a lui 
Aristotel întrun punct esenţial. Artele frumoase au căpătat în 
timpurile noui un loc privilegiat, Ele nu se deosebesc de cele- 
lalte arte numai prin scopul lor (desfătarea), ci prin faptul că 
nu se pot învăţa. O nouă știință, estetica, s'a născut pentru a 
cerceta problemele privind artele frumoase, Această știință însă, 
aşa ni se spune, nu ne învaţă cum putem deveni artiști: poeţi, 
pictori, compozitori etc. Estetica n'a contribait la progresul ar- 
telor framoase. Ea nu este o teorie care ar putea servi, alături 
de alte teorii, constituirii unei tehnologii a artelor fromoase, 
Deoarece, așa afirmă cel puţin Kant, artele frumoase na se pot 
învăța. Arta frumoasă este, zice el, arta geniului. Natura creiază 
geniul şi, prin geniu, ea dă artei regale. „Geniul nu poate arăta 
în mod științific cum realizează produsul său, ci dă ca natură 
regula; deaceea autorul onui produs pe care-l datorește geniului 
său, nu știe el însuș cum se nasc în el ideile ce-l împing spre 
creare şi nici nu stă în puterea sa să-și gîndească astfel de lu- 
cruri după banul său plac sau după un plan și să comunice al- 
tora precepte cari să-i pună în starea de a realiza totastfel de 
produse. ..., Prin geniu natura nu dă regulă științei, ci artei, 
şi numai artei frumoase“. Știința se poate învăţa şi oricît de 
mare ar fi un savant, el nu este genial, „deoarece ceea ce pro- 
duce... s'ar fi putut totuş învăţa, deci se găseşte pe drumul na- 
tural al cercetării și reflexiunii după regale și nu se deosebește 
în mod specific de ceea ce se poate dobindi prin sîrguinţă cu 
ajutorul imitaţiei. Aşa, tot ce a expus Newton în nemuritoarea 
sa operă asupra principiilor filosofiei naturii, oricit de mare cap 
a fost necesar pentru a invents așa ceva, se poate totuş prea 
bine învăța, dar nu se poate învăţa a face poezii pline de dabh, 
oricit de explicite ar fi toate preceptele pentru arta poetică și 
oricit de excelente ar fi modelele ei. Cauza este că Newton ar 
putea arăta, nu numai sieși ci și oricui altuia, în mod cu totul 
intuitiv şi potrivit pentru a-l urma, toți paşii ce a trebuit să 
facă începînd cu primele elemente ale geometriei pină la marile 
şi adincile sale descoperiri. Dar niciun Homer sau Wieland nn 
poate arăta cum se ivesc și se întilnesc în capul său ideile pline 
de fantazie și totdeodată pline de gîndire, deoarece nici el însaș 
nn o ştie și deci nu o poate învăța nici pe altul. În domeniul 


www.dacarumanica ro 


BE 


ştiinţei deci, cel mai mare inventator se deosebeşte de cel mai 
năcăjit imitator şi învățăcel numai după grad, pe cind el se deo- 
sebește în mod specific de acela pe care natura l-a înzestrat cu 
talent pentru arta frumoasă. Totoş în acestea nu e cuprinsă o 
înjosire a acelor bărbaţi cărora genul uman le datorește atita, 
faţă de protejaţii naturii cu privire la talentul lor pentru arta 
fromoasă“. Anume : ştiinţa progresează neîntrerupt, se îmbogă- 
țeşte, deci în aceasta stă marea superioritate a savanților „faţă 
de aceia cari merită cinstea să se numească genii, deoarece arta 
se opreşte la an punct oarecare, la o limită pe care nu o poate 
» îş i şi care probabil că a fost atinsă deja demalt“, 

În domeniul artelor fromoase deci creațiunea e contin- 
gentă, ea depinde de nașterea geniului. Aci doar biologia și 
eugenia ne-ar putea da indicii com s'ar putea spori numărul ar- 
tiştilor geniali. Opera de artă, adevărata operă de artă e unică 
în felul ei și nu poate fi comparată ca alta. Dar opera de artă 
împinge şi ea la imitație, ea face „școală“. Ea îngădue, anume, 
să se stabilească regale, după cari talente minore vor prodace 
opere de artă, prin imitarea maestrnini. Aceşti artişti însă n'ar 
merita acesti nume; i-am putea numi mai degrabă „artizanic. 

Din dușmănie faţă de Croce, care a jignit sociologia, noi 
adoptăm punctul de vedere al lui Kant, dar — și uci problema 
ni se prezintă într'o nouă înfăţişare -— noi susţinem, spre deo- 
sebire de Kant, că orice artă este artă a geniului, deci şi medi- 
cina și pedagogia și tot felul de „inginerie“, chiar cea politică. 

Noi stabilim deci unitatea artei potrivit doctrinei lui Aris- 
totel 1), dar co modificarea adusă de Kant şi cu întregirea noastră, 
Intre artă şi știință există totdeauna şi pretutindeni o deosebire 
specifică : ştiinţa se poate învăța și ea progresează neîntrerupt, 
pecind arta (orice artă) nu se poate învăța, deoarece ea este 
produsul geniului. După apariţia operei de artă, arfizanii sant 
în stare să proiucă și ei, dar numai prin imitație; operele lor 


*) Dealtminteri şi Caragiale tot dela Aristotele, „străbunul îraţilor noștri 
macedoneni“, începe, cînd are să lămureascâ în „Conterenţa“ sa problema: 
Ce e arta? lar în „exemplul concret“, menit să ilustreze ce este o operă de 
artă, şi Caragiale susține unitatea artei, afirmind că orice artă cere geniu: „Ei 
bine, prea stimatele mele doamne, ştiţi dv. cîte şi mai cite trebuiesc, afară de 
răbdare, spre a ajunge să obţinem o pereche de ghete de lac elegante? căci, 
orice s'ar zice, e lucru greu şi migălos, dintr'atitea materii risipite, cum a vrut 
Creatorul, în natură, noi, graţie geniului nostru, să ajungem, după nevoia şi 
intenţia noastră, să obţinem . ..* 


5 


vor fi deci totdeauna inferioare și le va lipsi caracterul esenţial 
al adevăratei opere de artă: originalitatea. 


LU 


Definind arta, în toate înfățișările ei, ca produs al geniului, 
noi am dobindit na numai unitatea artei, dar și primatul artei 
față de ştiinţă. Căci ştiinţa na face decit să scoată, prin cercetare, 
regulele după cari a procedat artistal în înfăptairea operei de 
artă. Ştiinţa deci serveşte tehnicei. Eu va cerceta şi materialul 
ce i-a servit artistului, precum și instramentele și metodele prin 
cari-a izbutit să mlădieze materialul, să-/ împrime materiei torma 
dorită de el. Ştiinţa definită în acest fel n'ar fi însă unitară, de- 
oarece „formele“ sunt de două feluri: naturale și artificiale, 
Unitatea ştiinţei poate fi salvată însă, dacă considerăm, cam 0 
face Kant în Critica pulerii de judecare, natura ca operă a lal 
Dumnezeu. Fizica in acest caz cercetează însușirile materiei din 
care Dumnezen a creat toate formele existente precum și regu- 
lele după cari a procedat divinitatea. Aceste regale știința mo- 
dernă le numește legi naturale, deoarece ea renunţă să se arce, 
așa com cere Aristotel, dela fizică la teologie, la cunoașterea 
Creatorului lumii, a artistului suprem. Dar chiar Aristotel e în 
mare măsură vinovat de ruperea unităţii ştiinţei. Thomas de 
Aguin a restabilit-o, neizbatind totuş să le impună reprezentan- 
ților ştiinţelor concepţia sa. Aristotel anome, în Etica sa, deose- 
beşte produsele artei de cele ale naturii. Scopul artei este, dapă 
părerea sa, producerea unui lucra și reflectarea cum poate fi în- 
făptait an lucra care poate fi dar poate să și nu fie şi al cărai 
principiu este în producător şi nu în produs; lucrarile natarale 
însă există sau se nasc cu necesitate, ele au în sine principiul lor 
motor, Noi credem că doctrina lui Thomas de Aquin e mai rodnică 
și înlătură multe contradicții și nedumeriri ale științei moderne. 
Omul învaţă dela Dumnezen cam să creeze opere de artă. Sta- 
diind natura, opera sublimă a Creatorului lumii, omul ajunge să 
imprime și el, dapă puterile sale mărginite, materiei forme cari 
corespund ideilor sale, dorințelor și năzainţelor sale. In compa- 
rație co Dumnezeu omul na poate fi decît an umil artizan, an 
imitator. Strădaința omalui nu poate fi decit să încerce a pătrande 
tot mai mult misterele naturii, pentra a descoperi plannl Cre- 
atorului și destinul său propriu în opera Lui. Numai în îelul 
acesta știința amană își dobindeşte an înţeles și devine rodnică 
pentru arta umană, care trebue considerată ca expresie a scinteii 


www. dacarumanica ro 


SEA ei 


divine sădită în sufletul omenesc și care-l mină la cercetarea 
adevărului şi la înfăptuirea binelui și frumosului. In sufletul 
artistului genial scinteia divină aprinde facăra dragostei de 
Dumnezeu, și ea îi dă artistului puteri nebănuite, revelindu-i 
intuitiv înțelesul creaţiunii divine. Artistul genial e an inspirat 
şi în opera sa se oglindește. plana! Creatorului lumii. Dar na 
în întregime, ci în nnul din cele trei aspecte accesibile cunoa- 
şterii umane: ca adevăr, bine și frumos. De aci şi împărţirea 
artelor umane, cari aparţin sau filosofiei sau moralei sau esteticei. 
Filosofia este artă, filosoful artist. El constraeşte o lume 
după regulele pe cari știința le-a desprins din opera divinității, 
din natură. Orice sistem filosofic (operă a unui geniu) e unic. 
„Filosofia, zice Kant (în Critica raţiunii pure) este o simplă idee 
despre o știință posibilă care nn e dată nicăiri in concreto, de 
care însă căutăm a ne apropia pe diferite căi aiita timp pină 
ce descoperim singura cărare adevărată, dar mascată foarte mult 
de buruienile senzibilităţii şi pină ce reușim, atit cit e îngăduit 
oamenilor, să facem copia, greșită pină acuma, asemănătoare 
originalului ... Na se poate învăța decit a filosofa, adică a exer- 
cita cu ajutorul unor încercări deja existente talentul raţiunii în 
aplicarea principiilor ei generale...“ Marii filosofi: Platon, Plo- 
tin, Augustin, Thomas de Aqain. Descartes, Leibniz, Newton, 
Kant, sunt artişti geniali, ceilalţi filosofi. sunt artizani ; ajutaţi 
de știință, de la care învaţă tehnica, exercitindu-şi talentul ra- 
țiunii, ei filosofează, dar nn creiază opere de artă, lumi gindite, 
„inteligibile“. Aceşti „lilosofi“, cari scria mereu filosofie așa cum 
merea pictează, scriu și compun nenumăraţii pictori, poeţi și 
compozitori din zilele noastre, nu sunt decit artizani, fiind sclavi 
ai tehnicei; ei afirmă că filosotia e ştiinţă şi că ea nu face decit 
să sintetizeze rezultatele ştiinţelor exacte. Ei nu observă că 
ştiinţele s'an născut şi trăesc din cercetarea și interpretarea ma- 
rilor sisteme filosofice, a lumilor creiate de geniile filosofice... 
Mai dificilă încă este problema artelor sociale, a căror 
scop este crearea binelui. Marii reformatori sociali (profeţi, edu- 
catori, oameni de Stat) sunt ei artişti creatori? Adică este so- 
cietatea umană un produs natural sau o operă de artă? 


UL. 


* 
Amintim numai, fără a intra în amănunte, că problema 
generală a artei cere deslegarea problemei libertăţii voinței. Cui- 
hurile paseriior, fagurii albinelor sunt opere de artă, sau produse 


Www. dacrramanica ro 


PIE Aria 


naturale? Este „casa ţărănească“ un produs de artă ca şi 
„templul grecesc“, ca și piramidele saa arcul nostra de triumf? 
Omul poate face coiburi şi faguri, paserea și albina nu pot face 
nici case nici temple nici piramide nici arcuri de triumf. Dar 
„omul își mai poate imagina că ar putea face lucruri cari par 
im posibile. 'Dă-mi un punct de sprijin și voia mișca pămintal, 
a zis Arhimede. Omul a construit mașini de zburat, sabmarine, 
aparate de radio ete. Omul e artist genial, animalul nu poate fi 
decit artizan. 

Determinismul ar exclude arta umană, toată arta. Deci și 
arta socială. Ceea ce ar însemna că ar exista numai ur singur 
tip de societate umană, dependent și determinat de natura omu- 
lai, de caracterele speciei umane, aşa cum diferitele specii de 
animale sociabile își au forma lor socială tipică. 


Şi Aristotel credea că Statul (cetatea) e un produs natural, 
că e forma socială specific elină spre deosebire de barbari, cari 
trăesc în horde ca și animalele. Așa ne învaţă şi sociologia. So- 
cietatea e un produs natural, fenomenele sociale sunt fenomene 
naturale, legile sociale sant legi naturale. Grozavă eroare. Produs 
natural e omul animal, preistoric, necunoscut nouă. Produse na- 
tarsle au fost hordele preistorice cari s'au răspîndit pe supra- 
fața pămintului, minate de nevoi și vinate de fiare. Dar din clipa 
ce sa născut Omul, el şi-a constrult societatea după ideea sa 
despre cum ar trebui să trăiască oamenii ca fiinţe morale. /deea 
binelui a dat naştere societăţilor umane ca opere de artă ale 
reformatorilor sociali, ale /egiuitorilor. 


Noi nu negăm că există o societate umană ca produs na- 
tural. Dar această societate reprezintă, în timp, începutul ima- 
ginar al societăţii, în spaţiu, substratul biologic, animal, din care 
artistul social poate crea societatea umană ca operă de artă, 
Societatea naturală cuprinde posibilităţi, virtaalități de perfec- 
țiune pe cari conducătorul geniul le poate pune în mișcare. 
Substratal uman natural, biologic, se înoeşte neintrerupt dapă 
legile biologice. Artistul social nu-l poate creia, așa cam niciun 
arlist nu poate creia materia brută care-i serveşte pentru în- 
tăptuirea operei de artă. Dar el poate alege materialul dat, îl 

"poate înobila, îl poate modela şi purifica, pentru a-l potrivi 
intenţiilor sale. ” 

Formalăm deci ipoteza că societatea amană este un produs 
de arlă, este opera conducătorului. Fie că e vorba de familie, 


www.dacarumanica ro 


= 23 


de gintă, naţiune sau Stat — toate formele sociale nmane sant 
produsele artei de guvernare, 

La formularea acestei ipoteze snntem împinși prin eontra-' 
dieţiile ce se ivesc cu necesitate în doctrinele sociale naturaliste, 
întemeiate pe concepţia deterministă. Ele snsţin că societatea 
umană €e determinată, în structura și evoluţia ei, de legi natu- 
rale inexorabile. Astfel A. Comte enunță legea celor trei stadii, 
Marx și Engels, înaintarea fatală și necesară a omenirii spre 
dictatora proletariatului și desființarea claselor sociale, Spenter 
snpune transformările sociale legii „evolaţiei“, iar alți sociologi, 
mai modești (Pareto) nu văd în prefacerile sociale decit osei- 
larea sistemelor sociale în jural nnni ponet optim de echilibra, 
oscilaţii cari ar putea fi prinse în formule matematice, în ecvaţii 
și diagrame, așa cum poate fi reprezentat mersal nnni motor. 

Dar atunei cum se explică varietatea extraordinară a socie- 
tăților organizate și onicitatea lor istorică ? Teocraţia egipteană, 
Statul asirian și cel babilonian, Atena lui Pericle, Monarhia lui 
Cezar, Franţa lui Richeliea, Franţa lui Napoleon, Rusia Ini Petra 
cel Mare și cea a lui Lenin, Moldova lni Ştefan cel Mare, Italia 
Ini Mussolini, Germania lui Bismarck și cea a lui Hitler, sunt 
apariţii onice în istorie și na pot fi explicate prin nicio lege 
„naturală“. Considerindu-le însă ca opere de artă, fie că artistal 
e necanoscul (cazul lui Homer în poezie) sau cunoscot, problema 
îşi găseşte o deslegare — naturală, Cert este că materialul so- 
cial uman brut, biologic, e influențat de factori natarali: climat, 
configoraţia solului, faună și fioră, lupta pentro existenţă între 
grupurile sociale umane. Aceste înrîariri îşi găsesc expresia în 
stractura societăţii, dind naștere unei stratificări şi cooperări 
adapiate mediulai. Dar să analizăm problemă mai deaproape. In 
acelaș sal, deci în acelaș mediu geografie şi biologic, există o 
mare deosebire între familiile țărănești, deosebiri cari nu pot fi 
explicate decit prin deosebirile ce există între şefii de familii; 
totaşa deosebirile între sate, oraşe și între State. Imperiul roman 
are altă înfăţişare subt Angnst, subt Nero, sabt Traian. Dar mai 
mult. Intre conducători, fie șefi de familii sau de State, apar din 
„cînd în cînd oameni geniali cari crează o nonă formă de orga- 
nizaţie, dind familiei, sataloi, Statului o constitnţie inedită, ori- 
ginală, avind caracterele unei adevărate opere de artă. În dome- 
niul politic amintim reforma lui Dioclețian de pildă, prin care 
monarhia absolută şi birocratică şi-a dobindit forma clasică. 

Fără îndoială că toate societățile an conducători, anii dintre 


www.dacarumanica ro 


=:9.= 


ei geniali, alţii mai puţini geniali, alţii iarăș incapabili. Cei ta- 
lentaţi vor imita pe cei geniali, vor produce opere de artă apar- 
ținînd școlii maeștrilor lor, cei incapabili vor strica materialul 
de care dispun și-l vor distruge chiar, cum e cazal ultimului țar 
al Rusiei sau al Regelui Spaniei. Intre conducători vom găsi și 
artiști desecbhilibraţi, futuriști şi cubiști, cum a fost Lenin, care 
a prefăcut Rusia într'an balamuc dind-o pe mîna jidanilor, popor 
care nu mai poate produce genii și talente politice. Jidanii anu- 
me sunt deformaţi prin educaţia lor, prin credinţele și tradiţiile 
lor În aşa fel încit, ajunși la postari de conducere într'an Stat, 
cată să dea Statalai forma teocraţiei iudaice, adică o formă pri- 
mitivă, barbară, protoistorică. Ei pot distruge State, dar nu le 
pot nici construi nici conserva. Lor le lipseşte simțal politic, 
genial pentru arta politică. Subt conducerea jidovească imperiul 
Imi Petru cel Mare a devenit un monstru politic, un trib de ca- 
nibali americanizaţi, pentru cari tăierea rituală a vitelor e o 
problemă cu mult mai importantă decit toate problemele metafi- 
zice, matematice, morale și estetice. 


IV. 


Ipoteza noastră lămurește fără dificaltăţi dece nu pot exista 
legi istorice, dece na poate fi vorba de un progres necesar şi 
indefinit, decit numai în înţelesul ce-l dăm noţiunii de progres 
privind artele. Operele de artă se datoresc geniilor, sunt deci 
contingente. Iliada şi Odiseia reprezintă un inceput și o culme, 
opera lui Eminescu nu s'a născut prin înaiutare continuă, prin 
„evoluţia“ poeziei romiîneşti, ci e înfăptuirea unui genia, e unică 
în felul ei şi nu poute fi depășită. Tot așa sunt și operele de 
artă socială (morală, religioasă, politică, economică). Statul fas- 
cist e opera Ini Mussolini, cel național-socialist a lui Hitler, cel 
legionar a lui Codreanu. 

Ca orice operă de artă, și opera de artă politică, odată 
desăvirșită, poate dura o vreme mai langă saa mai scurtă — de- 
pinde de măsurile de conservare, de rezistența materialului, de 
împrejurări prielnice sau potrivnice. Unele opere an rămas numai 
ca plan (Repablica lui Platon, Tirania lui Machiavelli), altele ca 
schiță (Statul monarhic al lui Eminescu), altele iarăș n'an fost 
terminate din cauza morţii artistului (imperiul lui Alexandru 
cel Mare). 

Prin analogie cu celelalte opere de artă, înfăptoirile ge- 
niilor politice pot fi clasificate după genuri, sar putea deosebi 


www.dacarumanica ro 


10 


şcoli etc. Totașa ne-ar fi ingădait să considerăm istoria politică 
ca istorie a artei politice. Teoria istoriei a lui Al. Xenopol ni 
se înfățișează, după cele spnse, ca o încercare de „Filosofie a 
artei politice“, în felul că seriile sale istorice ar reprezenta ceea 
ce în artele frumoase se numesc stiluri primind după caracterul 
diferitelor arte denumiri diferite. Operele de artă politică puse 
pe acelaș plan cu toate operele de artă ne-ar înlesni și o ana- 
liză a influenţării reciproce, așa că nu numai artele frumoase ar 
fi înrtarite de organizaţia politică, ci şi înfăptuirile în domeniul 
politic s'ar explica și prin infduenţe ale celorlalte arte. Dacă de- 
mocraţia liberală a dat naștere unei literaturi în care predomină 
snbiectivismul, spiritul critic și sceptic (Caragiale), mișcarea po- 
litică naționalistă poate fi considerată ca rod al curentului 
eminescian. 

O importanţă covirșitoare ar avea însă ipoteza noastră 
pentru stabilirea precisă a raportului între știința socială, socio- 
logie, și arta socială. S'ar curma dintr'odată pretenţiile sociolo- 
gilor, a teoreticienilor, de a se erija în reformatori sociali și 
mari oameni de Stat. Sociologia poate contribui,tca orice ştiinţă, 
la perfecţionarea mijloacelor tehnice de guvernare, de conducere, 
ea poate înlesni o pregătire tehnică mai temeinică a conduciăto- 
rului genial, creator. Dar ea nu poate face dintr'un om fără ap- 
titudini de conducător nn Bismarck, Mussolini, Hitler san Co- 
dreanu. Sociologia studiază substratul social, realitatea socială, 
descoperind legile sociale statice și dinamice, dar ea nu poate 
nici preconiza forma cea mai bonă de organizare socială nici 
mu poate prevedea ce fel de formă va crea geniul politic. Așa 
cum fizica și chimia cercetează proprietăţile corpurilor, grama- 
tica proprietăţile limbii fără ca fizicianul sau chimistul canoscind 
însușirile marmorei și a metalelor să poală crea opere de arhi- 
tectură și sculptură san filologal cunoscind structura limbii să 
creeze opere literare, totașa sociologul na va îi, ca sociolog, în 
stare să „reformeze“ societatea. 

Tehnica politică va trebui să țină seama de cercetările so- 
ciologiei, cum și ale multor altor științe (nn numai sociale). In- 
ginerii sociali, tehnicienii, au o fnancţiune bine stabilită în desă- 
vixşirea operei de artă a geniului politic precum și în conser- 
varea și reproducerea ei. Prin tehnicieni se păstrează stilul, ma- 
niera, în arta politică şi prin ei se pot naşte organizaţii politice 
după regulele scoase din opera geniului. Dar acești tehnicieni 
sant și cea mai mare piedică pentru crearea unei noni opere 


www. dacarumanica ro 


= 


de artă. Şi geniile politice trebue să lapte împotriva talentelor 
cari nu se pot desbăra de ceea ce an învăţat în școala politică 
în care şi-au făcut ucenicia. 

Astfel politicienii noștri, democrați şi liberali, selecționați 
prin demagogie, corupție și favoritism, apără cu îndirjire o formă 
de organizare ce se găseşte în plină descompunere. Ba mai mult. 
Mentalitatea lor deformată de școala politică individualistă libe- 
rală îi mină în braţele comunismalai iudaic, deoarece ei na pot 
opune împotrivire banului corupător arancat cu dărnicie de fi- 
nanţa internaţională jidovească cu scopul distrugerii naţiunilor 
creştine. De aci marea primejdie a depravării şi degenerării sub- 
stratalui uman rominesc. Lipsit de o elită de tehnicieni sociali. 
frămiîntat de toți germenii disoluţiei biologice şi psihice introdușşi 
de agenţii internaţionalei jidovegti, neamul rominesc se zbate în 
ghiarele morţii. In astfel de momente critice ale istoriei unei na- 
țiuni intervine acţiunea omalai mare, a condacătoralai genial în 
stare să dea snabstratnlni uman o nonă formă, forma operei de 
artă a geniului. Azi noi privim cu miîndrie și înfrigurare cum se 
desluşeşte tot mai bine închegarea Statului legionar, a Statului 
național romiînesc. Prin acţiunea conducătornini substratul social 
rominesc se mlădiază, dobindind tot mai lămurit structura nnai 
organism social armonic şi echilibrat. Ideea străbate materia, îi 
pune în mișcare elementele cari se așează la locul lor după 
legile creaţiei artei sociale. Generaţia tinără, viguroasă, senzibilă 
la suflul înviorător al unei noui epoci de renaștere naţională, 
deschide drumul pentra împrospătarea tuturor forțelor latente 
ale neamului rominesc. Cîntecul legionar zgudue conștiinţele, 
tabăra,legionară pune brațele în mișcare și minunea nașterii unui 


Stat puternic se petrece sabt ochii noștri. 
Traian Brăileanu 


Problema Arcăşiilor 


Nu apucase Dimitrie Străchinara să închidă bine ochii şi 
la căpătăiul moribundalui se îndesau corbii vieţii politice 
pentru a-și însuși prada: Arcășiile. Dacă n'ar fi vorba decit de 
o luptă în jural conducerii, fără să se urmărească abaterea 
acestor organizaţii de pe făgașul lor natural pe o pantă pericu- 
loasă existenţii lor, ca și corpnlni social din care fac parte, n'am 
avea nimic de zis. Dar lupta pentru acapararea conducerii, cu 
ajutorul prefecţilor, poliţiei și organelor de inspeoţie ale învă- 
ţămîntului, pare să aibă an substrat mai adînc, decit acela al 


www. dacarumanica ro 


= 13= 


satisfacerii anei ambiţii de dominare sau, Doamne fereşte, a unei 
ambiţii neinduplicate de a se sacrifica — avind de altfel pilda 
morală înaltă a lui Dimitrie Străchinaru — pentra binele şi 
viitorul lor ! 

Pentra a lămuri problema și pentru a pntea trage învăţă- 
minte de viitor, e necesar, credem, să aroncăm o privire re- 
trospectivă asupra trecatului lor. Ca să putem spane ce trebae 
să fie Arcăşiile, e bine să ştim ce au fost ele. Nu se poate trece 
peste trecatul nnei instituţii şi funcțiunea pe care a îndeplinit-o, 
hotărinda-i dintr'o dată, prin capriciul saa interesele anor per- 
soane, altă menire, alt scop fără a-i primejdui existența. 


i, 


Stăpînirea habsburgică urmărea contrabalansarea elementului 
rominesc din Bucovina prin înfiltrarea, în acest ţinut, a Ucrai- 
nenilor, în special a celor din Galiţia, prin sprijin materia! şi 
încurajare morală. Guvernatorul Bargaignon a accentuat, la în- 
ceputul sec. XX lea, această tendință, mergind pînă la persecaţie 
şi teroare contra Rominilor. Pe de altă parte, a acordat Ucrai- 
nenilor libertate deplină manifestărilor lor caltaral-naţionale, 
sprijininda-i chiar cu some însemnate de bani. Sub acest imbold, 
intelectualii rateni, trec la organizarea lineretalai lor sătesc în 
aşa numitele societăţi „Siez“. Acţiunea aceasta s'a întins repede 
şi în satele cu o minoritate ucraineană disparentă. 

Scopul lor imediat era să întrerupă contactul popalaţiei 
romiînești dela sate ca organizaţiile studențești. Urmăreau, apoi, 
trezirea conştiinţei naţionale în masele țărănești ucrainene și 
ridicarea nivelului cultaral şi economic al lor. Ceva mai malt, 
aceste organizaţii, fiind constitaite snb masca unor societăți de 
pompieri, primeau o edacaţie militară, obţinind și dreptul de a 
porta unele arme. 

Elementul ucrainean ciștigase fără îndoială teren. Recen- 
zămintul din 1910, deși măsluit de stăpînirea austriacă, totuși 
conţinea o parte de adevăr, iar umflarea cifrelor referitoare la 
populaţia ruteană a avant drept armare trezirea Rominilor la rea- 
litate. Iar înființarea acestor organizaţii îndreptate exclusiv în 
contra lor, a grăbit procesul de apărare prin aceleași mijloace. 
Reacţianea se produce prompt şi viguros, „Voința Poporalai“ 
din 8 lanuarie 1905, anonţă înjghebarea primelor încercări: 
Arcașii, aşa se vor numi — după cum se zvoneşte — renniu- 
nile flăcăilor de pe la sate, al căror scop va fi îndeletnicirea cu 


www. dacarumanica ro 


— 13 — 


arme de foc, gimnastică, ajutor în cazuri de incendii. Rușii an 
deja aceste societăţi numite „Sicz“. E timpul suprem ca noi 
Rominii să organizim holteimea și gospodarii tineri“. 

Statutele an mai adaus la scopul de mai sus și „desvoltarea 
culturală și socială a membrilor“. Tendinţa ce o urmăreau nu 
trebne s'o căutăm numai în formularea ei în statute, căci dacă ar 
fi expus-o pe faţă, constituirea și funcţionarea lor n'ar fi avut 
loc niciodată. Prin coroborarea statutului cu activitatea arcășiilor 
și cu susţinerile celor ce au Inat parte activă la mișcarea romi- 
nească din Bucovina dela 1905 îneinte, se poate deduce, în mod 
precis, scopul pe care l-au avat în vedere. Arcășiile urmăreau 
organizarea păturei țărănești pe baze militare, deprinderea ei cu 
armele de foc, deșteptarea conștiinței de neam, ridicarea nive- 
lului cultural și material al țărănimii pentru a lupta mai cu 
succes în contra primejdiilor ce amenințau elementul rominese 
din Bucovina. 

Prefaţa regulamentului alcătuit de societatea studențească 
„Dacia“ lasă să se înțeleagă acest lucru. Sul masca apărării 
membrilor lor contra incendiului, ne spune: „In arcăşie se pot 
aduna toate puterile tinere ale satelor noastre spre a apăra cu 
ele averea aproapelui de nimicire. Arcăşiile vor strînge la an 
loc tineretul, î/ zor face atent asupra pericolelor, ce-l amenință 
din toate părțile, îl vor înfrăți şi cultiva fiziceşte şi moral- 
menie“, şi ca s'o dreagă în faţa aatorităţilor adaugă „și vor apăra 
cu el averea și viața aproapelui“. lar mai departe: „E în inte- 
resul inteligenţei de pe la sate, ca să se apuce serios de muncă, 
şi să creeze în fiecare sat arcăşii şi cu cit va face-o aceasta 
mai degrabă, cu atit va putea pune mai de timpuriu stavilă 
mizeriei- ce bintne poporul şi-şi va putea cîştiga meritul de a fi 
fost o adevărată plăzmuitoare şi păstoare a unui neam vi: 
guros*. Se poate ceti clar printre rînduri că nu starea econo- 
mică a indivizilor și nici pericolul incendiilor gospodăriilor lor 
a determiriat acea reacţiane viguroasă, ci pericolele ce veniau 
din toate părțile, ameninţind fiinţa morală și biologică a nea- 
mului rominesc din această parte a ţării. Şi care erau aceste 
pericole? Unul dintre ele l-am enunțat mai sus: Tendinţa Ucra- 
inienilor spre acapararea teritoriului acestei provincii prin înfl- 
trare în masă şi prin desnaţionalizarea salelor rominești. „E 
timpal suprem, ca să punem pieptul contra pubhoiului, ce ne 
ameninţă“ spunea preotul Vorobehievici la inaugurarea primei 
arcăşii, în Cuciurnl Mare, la 16 Iulie 1905. 


www. dacarumanica ro 


E 


Al doilea pericol, tot atit de simţit ca şi primul, era cel 
jidovesc. In Bucovina, era o mișcare antisemilă destul de pro- 
nunţată. Invazia hoardelor semile în oraşe şi mai ales la sate, 
ca şi favorurile acordate de stăpînirea austriacă, au creat o 
Stare de spirit ostilă lor, care a fost concretizată în măsurile de 
ordine economică pe care şi le propusese Arcășiile să le traducă 
în fapt. 


Ridicarea economică a păturii ţărăneşti, avea de obiectiv 
acapurarea comerţului în mîni rominești şi înlăturarea interme- 
diarului și speculatorului semit. 


Numai aşa ke explică încercările de discreditare şi de sa- 
botare a Arcăşiilor de către jidani. Societatea Arcăşească din 
Prisăcăreni cerea prezența Dacienilor la constituirea oficială, de 
oarece ciţiva membri se retrăseseră ascultind de jidani. Arcăşia 
din Boian-Lehăceni, solicită concursul aceloraşi Dacieni. Temin- 
du-se de contra-propaganda jidanilor, manifestind totuşi încredere 
în acţiunea lor: „lară noi avem nădejde în bunul Dumnezeu şi 
dela domnii, care păstrează limba şi moşia dela străbunii noștri, 
care au scos-o din ghiarele duşmanilor şi amu noi să lăsăm să 
meargă iarăşi nespălaţilor celor fără de lege şi credință?“. lar 
ziarul jidovesc „Allgemeine Zeitung“ acuza arcășia din Davideni 
de excese antisemite !). Intelectaalii ca şi arcăşiile ţărăneşti își 
dădeau seama de pericolul jidovesc, deși împrejurările nu le-au 
permis să-l] sesizeze decit sub aspectul de cucerire economică. 
Al treilea pericol îl prezinta stăpînirea streină prin imperialismul 
ei politic şi cultural. Ca o reacțiune în contra influenţei calturii 
germane, avem manifestările culturale rominești atit la sate cit 
şi în oarşe. Ele erau numeroase şi adunau Rominii indiferent de 
clasă socială. Programul artistic era curat romînesc, iar portul 
național frecvent şi la mare cinste. Se căuta asiduu să se scoată 
în relief creaţiile poporului rominesc, indiferent de graniţe politice. 
Militarizarea păturei ţărăneşti ca şi deşteptarea' conştiinţei de 
neam, prin afirmarea culturii rominești, îşi avea un scop bine 
definit: sorparea monstrului Habsbârgic. 


Acestea erau obiectivele arcașiilor, iar rostul lor na putea 


fi altul. După războiu, arcășiile au decăzut. Ideea că dușmanii 
neamului rominesc sunt în afara granițelor, că cei dinăuntru aa 


*) Informaţiile acestea le-am cules din Istoricul Daciei: 25 de ani de 
activitate studenţească. 21 Mai 1905—21 Mai 1930 de Filaret Doboş. 


www.dacarumanica ro 


Pa | ee 


dispărat, că Stalul nostra are nuinai Romini care trebue să con- 
vețnească într'o armonie frățească, a pătruns prin școală şi presă 
în toate straturile sociale și a sleit, ca o consecință fatală, și 
resortul activităţii lor. Ca orice instituţie ce și-a realizat idealul, 
sau a renunțat la el sub o împrejurare sau alta, arcășiile an 
continuat să snpravieţaiască în baza legii inerţiei, făcînda-și din 
mijloace scop. Politicianii an profitat de această situaţie şi le-au 
utilizat forminda-și din ele platforme politice. S'aa văzut arcășii 
cari întimpinau diferiţi oameni politici, şi formau decorul întra- 
nirilor electorale. Din instrumente de luptă puse în slujba anui 
ideal comun, ele deveniseră anelte ta mina goliticiaailor pentru 
satisfacerea ambițiilor și intereselor lor. Şi bine înţeles, odată 
cu compromiterea politicianului romin, a urmat și discreditarea 
lor. Consecința a fost, că multe dintre ele se desființaseră, malte 
suspendaseră orice activitate şi nu existau decit ca numele, iar 
restul cite mai dădeau semne de viaţă, activau sub imboldul 
unor intelectuali de inimă cari nu uitaseră tradiţia nobilă a lor, 
sau sub conducerea cile unui învăţător mai tinăr care avea 
nevoe de activitate extra-școlară. 


Din Arcășii nu mai rămăsese, pria anii 1928—1930, decit. 
ruina unui trecut glorios. 


A intervenit, în urmă, Dimitrie Străchinara. Activitatea lui 
e cunoscută. Sfirşitul anului 1934 şi începutul unului 1935 gă- 
sesc, în urma muncii lui neobosite, Arcășiile readuse la viaţă și 
complet reorganizate. Moartea lui le-a pus din non în impas. Ea 
nu i-a dat răgaz să le insufle credința noului ideal. Ele erau le- 
gate de persoana care le-a dat supremul sacrificiu. Cînd însă a 
început să le arate care-i menirea lor și crezul pentru care 
trebue să lupte, Dimitrie Străchinaru a fost chemat în lumea 
celor drepți. Arcășiile an rămas desorientate, iar succesiunea lor 
deschisă. Unii și-o revendică pe bază de testament, alţii pe baza 
legii, iar categoria a treia pe baza trecutului și în special a 
viitorului. 


Nu e în intenţia noastră să lămurim chestiunea succesiunii 
şi să indicăm succesorul îndreplăţit la această moștenire, Nu 
aceasta e problema ce ne preocupă. Pe noi ne inteteresează 
crezul cărnia arcășiile să-i ridice altar de jertfă şi drumul pe 
care trebue să meargă pentru a fi atile neamului. Şi pe acestea 
vroim să le arătăm la lumina istoriei și a imperativelor de ordin 
naţional. 


www. dacarumanica ro 


pe: ÎN ea 


N. 


Arcăşiile, am văzut, erau instrumente de.luptă bine orga- 
nizate pentru a lupta în contra celor trei pericole amintite. O 
schimbare de crez și tactică din partea lor, ar fi justificată 
numai în cazul cînd obiectivele pe care le urmăreau ar fi fost 
atinse, fie prin realizarea idealului, fie prin dispariţia pericolului. 

S'a schimbat, însă, ceva în decursul timpurilor? Să vedem! 

Pericolul Ucrainean e tot atit de iminent ca și în 1905, 
dacă nu cumva, după cum susțin cunoscătorii buni ai acestei 
probleme, a devenit chiar mai acut. 

Desnaţionalizarea satelor rominești din Nordul Bucovinei 
continuă cu oblăduirea și concursul inconştient al politicianului 
romin, care le-a dat limbă ucraineană în școli, învăţători și 
preoți ucraineni. Agitaţia acestora e mai puternică și mai bine 
susținută decit sub stăpînirea austriacă și ia, cînd aspectul de 
revendicări naţionale, cînd cel de revendicări comuniste, deopo- 
trivă de periculoase pentru Statul romin. Puținele măsuri luate 
fiind insuficient susţinute, s'au întors şi ele contra Rominilor. E 
vorba de colonizările din Nordul Bucovinei, din citeva sate. 
Cam 25%, dintre colonişti, nepatind să-și înjghebeze cite o gos- 
podărie, și-au vindnt loturile, întorcindu-se în satele lor de ori- 
gine. În afară de aceasta, loturile vindute au întrat în minile 
Ucrainenilor. 

Prin desnaţionalizare și dobindirea de pămint, zilele noastre 
marchează astfel, sub ochii noștri, un proces continuu de regre- 
siune teritorială a elementului rominesc în fața celui ucrainean. 
Congresele studenţeşti, de altfel, au sesizat în fiecare an opinia 
publică și Guvernul Ţării asupra acestui fapt, dar fâră nici un 
rezultat concret. 

Pericolul jidovese a devenit mai puternic și se manifes- 
tează sub cele mai multiple aspecte. Expansiunea lor economică 
sa accentuat simţitor, ca să nu zic zdrobitor. Comerţal de 
orice fel şi industria mare sunt în minile lor exclusive. lar 
industria mică, pină și cea a produselor ţărăneșii, e pe cale 
de a fi cu desăvirşire acaparată de' ei. Be unde înainte de răz- 
boiu evau multe sate în Bucovina, unde nu puteau pătrunde din 
cauza rezistenţii ţăranului romin, azi fiecare sat îşi are paraziţii 
săi. Rezistenţa ţăranului a cedat cu desăvirşire. Fiecare jidan e 
proprietar al casei vnde s'a stabilit și tendința lor e să pună 
mina și pe proprietatea agricolă. Exemple avem în Bucovina cu 


www.dacurumanica ro 


ia 


manţii noştri, iar în Basarabia e recent cazul scandalului cu so- 
cietatea de colonizare a lor în mase. Bucovina cu bogăţiile ei, 
în special cu cele ale Fondulni bisericesc, avind şi concursul 
neliinitat al aceluiaș politician, u atras cel mai mare procent de 
jidani, raportat la numărul ei total de populație. 

E deajuns numai această lature a problemei jidovești pen- 
tru a ilustra teza noastră. 

Al treilea pericol a dispărut ce-i drept, dar a fost tolocuit 
prin altul. Stăpinirii Habsburgice i-a urmat dominaţiunea politi- 
cianului romin, corupt, venal și anaţional, iar inflaența germană 
a cedat locul celei evreești. Dacă intelectualii din Bucovina di- 
nainte de războiu prezentau o omogenitate politică, laplind pen- 
tru acelaș crez şi aceleaşi interese, epoca de după războiu gă- 
sește întreaga clasă conducătoare, de pe întreg cuprinsul Statului 
romis, într'o luptă de exterminare reciprocă şi la remorca in- 
tereselor jidoveşti. Masele țărănești n'au putut scăpa influenţii 
lor. Ele au fost atrase în luptă și împărţite în tabere adverse, 
fari.izind trape de manevră pe cimpul de luptă electoral pentru 
satisfacerea intereselor lor. Omogenitatea satelor din Bucovina a 
fost transformată în învrăjbire și ură reciprocă între ţărani. lar 
această operă a fost ajutată și e în curs de desăvirşire de către 
literatura jidovească, care urmăreşte să distrugă și omogenitatea 
ideologică a ţărănimii, formată de tradiţie, obiceiuri și credinţă. 

Şi să nu oiiăm an lucru: Singura rezistență în contra dez- 
agregării totale a comunității romineşti o formează încă pătura 
țărănească. Clasa noastră conducătoare nu s'a putut constitui 
pină acum într'o elită naţională. „S'au constituit numai bande 
de politicieni corupți cari plătiţi de jidani și conduși de francma- 
sonerie, pregătesc așezarea stăpinirii barbarilor în țara noastră“ 1), 

Dar politicianul romin nu se mulţumeşte cu situaţia lui. 
EI urmărește să distrugă și omogenitatea de jos prin școală, presă, 
propagandă etc, E elocvent în acest sens cazul pepatatului romin 
Leancă. Acesta în faţa consiliului de războiau din Chișinău, cu ocazia 
procesului comuniștilor Constantinescu-laşi et com, s'a pronunțat 
pentru propaganda contra dragostei de neam, contra siguranţei 
statului romin și contra credinței strămoșești. Și nu e un caz 
sporadic. Aceasta este acțiunea întrege: clase conducătoare, 
numai că unii sunt mai conștienți de acest fapt, iar alţii nu 
unii mai sinceri, iar alţii mai „diplomaţi“. j 
2) Tralan Brâileanu: Legea degenerării Vlitelor, din No, 10 al „Insemnă- 
rilor Sociologice*. 


8: 


IL. 


Aceasta este sitoaţia după războia. Unirea tutoror Romi- 
nilor într'an singur stat, n'a pus comunitatea rominească la adă- 
post de forţele ce-i sapă la temelie. Pericolele de dinaintea răz- 
boiului, cu schimbarea pe care am semnalat-o, rămîn în pi- 
cioare și s'au agravat. Prin urmare, nici nu se poate vorbi de o 
schimbare de crez şi tactică din partea Arcăşiilor, ci din contra 
ele trebue să-și însutească puterile pentru a putea rezista contra 
primejoiilor ce ne pîndesc. 

Şi în această situaţie, unele persoane urmăresc abaierea 
lor dela această cale prin educaţia pe care doresc să le-o facă și 
prin politicianizarea lor. Dar ce se ormărește prin această edacaţie 
oficială? Prima grijă a ei e înfrăţirea socială a tuturor „Romi- 
nilor“. Cei de origine etnică să nu facă deosebire între ei și 
străinii botezați cetățeni romîni. Cu toţii doar luptă „pentru bi- 
nele și prosperarea“ acestui stat! Dușmanii Statului romin 
sunt în afara graniţelor. Înlăuntru na sunt decit » Romini“. 
Pericolul ce ameninţă Statul romio e la graniţele lui po- 
litice, şi nu le cele morale ale comunităţii rominești! Di- 
versiunea ce se încearcă e limpede ca apa din izvor. 
Prin afirmaţia zilnică a acestui lacra se caută să se sustragă 
atenţia dela pericolul intern. Nimeni nu poale afirma că hota- 
rele noastre politice sunt in deplină siguranţă, dar pentru fiecare 
e clar că aceste hotare nu vor fi apărate de toţi „Rominii”, ci 
numai de cei din hotarele comunităţii rominești. Dar acest lucru 
se neglijează sistematic ca şi inurmarea 'Ţarii cu ustensilele ne- 
cesare aparării ei. Educaţia oficială e preocupată de înfăptuirea 
unei desăvirșite armonii între cetățeni, fără deosebire de neam 
şi credinţă. Ori, cam străinii, și în primul rînd jidanii, sunt na- 
ționalişti fanatici, armonia nu s'ar putea realiza decit prin distru- 
gerea naționalismului rominesc și destrămarea comunităţii romi: 
nești, astfel că Rominii, pierzindu și conştiinţa naţională, ar de- 
veni robii comunităţii jidovești. 

Cei ce se opun monstruozităţii acestei concepții, sunt con- 
sideraţi ca subversivi şi pericaloși siguranţei și ordinei publice. 
Politicianii momiţi de banul jidovesc şi boimăciţi de teoriile co- 
muniste nu văd că educaţia lor pregăteşte întronurea comunis: 
mului iudaic la noi în Ţară. Constantinescu-lași oare n'a fost 
crescut în această educaţie oficială de către Universitatea din 
Taşi, sub aripa profesorului Bărbalesca, ca tot cu sprijinul ace- 


www.dacarumanica ro 


II [| 


stuia — deşi ştia că e comunist— să i se creeze o catedă specială 
la Facultatea de Teologie? Ce-a făcut mai mult Constantinescu- 
laşi decit să tragă ultimele concluzii ale acestei educaţii? Dar 
mai mult! Na cumva întreaga noastră clasă conducătoare îmbră- 
țişează ideile comnnistulni Constantinescu-lași, fiind contra răz- 
boialui, [i fasciştilor şi contra oricărei deosebiri a cetăţenilor 
după credinţă şi origine etnică, exact cum se spune la Constituţie? 

Martore sunt faptele ei de toate zilele. Şi e deajuns să ne 
limităm la procesa! dela Chişinău, în care acuzaţii sant apăraţi 
de un fost ministru de justiție şi actual şef de pariid, în care 
depoziţiile profesorilor universitari, secundari și ale învăţătorilor 
(ale celor însărcinaţi cu formarea viitorilor oameni politici şi a 
viitorilor soldaţi), au alait consiliul de războiu şi pe cei ce mai 
au o fărimă de conștiință rominească. Cum s'ar explica de altfel 
ascensianea socială a comuniștilor Constantinescu-lași, Brașo: 
veanu şi a celorlalți, ducă mediul, n'ar fi prielnic ascensianilor 
acestora și protivnie celor ce-şi iese ueamul ? 

Între prcfesorul comunist dela consiliu! de războiu din 
Chişinău şi clasa conducătoare nu văd altă deesebire decit că 
primul a făcut greșeala să treacă la fapte şi nenorecul să dea 
peste organele militare. Şi ca această educaţie să reușească pe 
“deplin, organele statului iau cele mai severe măsuri în caz de 
abatere dela linia și spiritul ei. Să dăm numai un exemplu. Un 
profesor secundar dela un liceu din Bucovina, ca să complecteze 
o lecţie la sociologie, despre „Circulaţia elitelor“, a recomandat 
elevilor un articol al prof. aniv. Traian Brăileana, cu titla] „De- 
magogia şi circulaţia elitelor“ din „Insemnări Sociologice“, cu 
atit mai mult, cu cît manualul e tot al D-Sale,. 

Peste o săplămină se trezeşte cu un inspector general, 
trimis direct de Ministerul Instrucțiunii, pentru a cerceta „cazul“. 
Rezultatul : respectivul profesor a fost mutat cu întreaga familie, 
adică cu toate rudele pe care le-a avut în învățâmint, minus un 
rate care e prof. definitiv, întrun oraş înstrăinat din nordul 
Bacovinei, unde să nu se poală afirma că exislă o naţiune romînă 
undeva pe suprafața părnîntului. Totodată în ordinul de mutare i se 
punea în vedere să nu mai răspiudească revista gardistă — nici 
nu legionară măcar, ci deadreptul gardistă — „Insemnări socio- 
logice“, care e de natură să învrăjbească „cetățenii! întreolalta. 
In caz de abatere, era asigorat de toată solicitudinea Ministeru- 
lui. Tot la acelaș liceu, ele idani sunt surprinși de poliţie, 
într'o tavernă, în plină şedinţă comunistă. Rezultatul: au fost 








www. dacarumanica ro 


— 20 — 


eliminaţi ciţiva dintre ei, pe donă sau trei zile, pentracă aa „în- 
tirziat* în oraș peste orele permise de şcoală. 

Mai e nevoe de exemple pentru a ne documenta asupra 
educaţiei oficiale, asupra spiritalai ce l-a creat şi asupra conse- 
cințelor fatale pentru neamul rominesc? Cred că nu. 

Aceasta e educaţia pe care vrean s'o facă Arcăşiilor şi 
prin ele ţăranilor. Ei trebuesc să trăiască în frătietate cn toți 
„cetăţenii“ Romtuaiei. Dacă acești „cetăţeni“ te atacă din toate 
părţile, ta trebue, ţăran romina, pentru a fi cult, civilizat şi pe 
deasupra umanitar, să-i îmbrăţișezi și să rabzi pînă ce-ţi vei da 
și ultima suflare. 

Şi ca diversiunea să reușească cit mai bine, se propune ca 
ideal de cultură, înmaganizarea cît mai multor cunoștințe. De 
aici a doua lozincă a educaţiei_ oficiale la sate; culturalizarea 
ţărănimii. Situaţia e identică ca acea a unni comandant de ar- 
mată, care, în timp ce trupele adverse ar înainta, el ar căuta 
să întroducă pe soldaţii săi î%Ptaina filosofiei lui Hegel sau în 
acea a sistemului solar. Nu e diferenţă de situaţie între acest 
caz și poziţia comunităţii romineşti faţă de celelalte, căci ceeace 
există între ele na sunt raporturi normale ci un adevărat 
răsboia. 

De aceea, în împrejurările actuale, cult na poate fi decit 
acela ce e bine pregătit de luplă şi gata de sacrificiu pentru 
salvarea comunităţii rominești. Cind ea va fi așa dv puternică, 
încît să nu poată fi ameninţată de cineva în ființa ei spirituală 
şi biologică, atanei poate ne vom putea permite laxul să schimbăm 
înţelesul noţiunii de caltară. 

Căci de altfel, întru cît s'ar îmbunătăţii situația pe care o 
dorim altfel, dacă toţi ţăranii ar fi tot atît de instruiți com 
e clasa noastră conducătoare, dindu-le aceeaș educaţie? Cred 
din contra, că s'ar agrava. Și doar nu ne putem plinge că ea 
n'ar fi îndeajuns de „cultă“. 

Platon susţinea ca republica visată de el să fie condusă de 
filosofi. Dar cîtă deosebire între educaţia naţională și morală pe 
care le-o cerea el şi cea pe care o au intelectualii noştri! Pînă 
la schimbarea referinţelor, repetăm din nou: numai acel ce se 
identifică cu crezul de apărare a neamului în contra oricui şi 
prin orice mijloace, e cult și romin; cine nu, e incult și străin 
pentru neamul rominesc. 

Al doilea pericol care urmărește să abată Arcășiile dela 
țelul lor e politicianizarea lor. Microbii dezagregării sociale şi 


www.dacarumanica ro 


=0i = 


naţionale, demagogii anaţionali, se înfiltrează ori ande-și pot 
desvolta acţiunea nefastă. Atit timp cit le-a condus Dimitrie 
Străchinara, arcăşiile erau atit de sănătoase, încit orice tucercare 
de molipsire a fost ușor respinsă. După moartea lui, răminind 
fără conducător, au găsit partea slabă a lor și caută în prezent 
cu orice preț, să pună mina pe condacere pentru a-și putea va- 
lorifica mai bine interesele lor dispanind și de „forţă“ necesară 
în fața opiniei publice. 

Aceste sont cele două primejdii, — educația anaţională, 
sau mai bine zis antinaţională și politicianizarea, — care tind 
să sustragă arcășiile, dela lupta contra exploatării şi dominațianii 
elementelor alogene şi dela lupta contra crimei de trădare a 


bandelor de politiciani. 
Istoricul lor ne spune că ele au fost instramente de luptă, 


în contra barbarilor. Amenințarea co stăpînirea acestora este 
azi mai iminentă ea oricind, Pentra aceasta, arcâşiile trebue să 
respingă încercările de abatere a lor dela adevăratul drum şi 
să rămină ceea ce au fost şi în trecut. lar dacă li se propun 
avantajii materiale seducătoare, ele să nu uite că Arcașii Mol: 
dovei şi-au cîștigat dreptul la nemurire prin vitejiile lor pe 
cîmpul de luptă. Faptele mari se realizează prin muncă, sofe- 
rință şi sacrilicia şi na prin transporturi gratuite pe C.F.R. sao 
alte avantajii de ordin material. Şi: odată aceste momeli înlăta- 
rate, grija lor va trebui să fe refacerea solidarității morale a 
satelor prin lupta contra străinilor și a politicianilor, Întărirea 
comunităţii morale rominești trebue să plece dela întărirea co- 
munităţilor familiale şi sătești. Şi aici arcăşiile au de spus an 
covint hotăritor. 

Şi ca an imbold la luptă și rezistenţă contra ispitelor co- 
pios oferite citez, ca încheere, citeva rînduri, scrise de D-l Filaret 
Doboș, în prezent Inspector Generai al învățămintulai jiu Bu- 
covina: „S'au ivit însă oameui și chiar grupări politice, cari ao 
comis sacrilegiul, încercînd să-și facă prin arcăşii, sau creaţiuni 
similare, an piedestal politic în masele țărănești. 

Spre marea lor cinste, vechile arcășii bucovinene au respins 
cu hotărire aceste tentative, ale falșilor profeţi. Ele îşi continaă 
în liniște și ca demnitate activitatea lor tradiţională, păstrind 


mereu legăturile sfinte cu „Dacia“ 1). 

Aceasta e calea adevărată pe care trebue să continue a 
merge Arcăşiile cu toate că autorul citat și-a schimbat deatanci 
părerea în mod radical, trecînd în fruntea taberei sacrilege. 


3) Filaret Doboş: op. cit. pg. 61. Ion Ţurcan 


www.dacarumanica ro 


25 Da 


Feminizare şi efeminare 
| 


Orice tendință de reformă socială trebue să pornească dela 
cercetarea dacă temeliile societăţii, instituțiile ei de bază sunt 
sănătoase şi rezistente. Şi lămurit lucru este că cea mai impor- 
tantă instituţie este familia. Oricit de întinsă, oricît de complicată 
în structura ei ar fi o societate, puterea ei, biologică și spirituală, 
se sprijină pe organizația familială. Toţi reformatorii sociali, 
teoreticieni și oameni practici, au recunoscut acest adevăr, iar 
legiuitorii au dat atenţie cuvenită acestei instituţii. lar dacă în 
cursul secolului XIX societățile civilizate au arătat semne de 
desagregare și decadenţă, de instabilitate și neîncetată zvircolire 
revoluționară, cauza trebue căutată, cum bine a arătat Auguste 
Comte, mai ales în disoluția familiei, în distrugerea nucleului 
social care este familia. Ă 

Forma familială care a îngăduit popoarelor europene să se 
ridice la înaltă civilizație și la putere politică este cea mono- 
gamă și patriarcală, în care sfera de activitate a bărbatului și 
cea a femeii sunt bine delimitate una faţă de alta, fără ca si- 
tuaţia femeii să fie degradantă și urnilitoare. Bărbatul se ocupă 
de politică și conduce gospodăria, femeia munceşte în gospodărie 
alături de bărbat, naşte și crește copii. Funcţia biologică a femeii 
o opreşte dela unele ocupaţiuni bărbătești şi îi fixează locul, 
deosebit și specific, în societate, Se'nţelege că raporturile între băr- 
bat şi femeie n'aa rămas neschimbate în cursul istoriei 1). Com- 
plicarea structurii sociale prin transformarea instituţiilor politice, 
religioase, morale, economice a influenţat adinc asupra organizaţiei 
familiale, schimbind adeseori în mod pronunțat situaţiunea femeii. 
În cercetările ce s'au făcut asupra acestei probleme, nu s'a ținut 
îosă îndeajuns seama de faptul că organizaţia familială și situația 
femeii nu se schimbă în aceeaș societate în mod uniform, ci în 
dependenţă de clasele sociale, de profesiani și ocupaţiuni. Astfel 
cele mai adinci schimbări a suferit organizaţia familială în cla- 
sele conducătoare, pe deoparte, şi în clasa muncitorilor indu- 
striali, pe de altă parte, pe cînd familia țărănească de pildă și-a 
păstrat structura originară. 

Noi nu afirmăm deci că familia umană ar avea sau ar 


%) Gaston Richard, în cartea sa „La Femme dans Vhistoire“ (Paris 1909) 
tratează pe larg această problemă, 


www.dacarumanica ro 


=03:= 


trebui să aibă o structură rigidă și că ar exista an singar tip 
(ideal) de familie. Dimpotivă, credem că familia amană e mlă- 
dioasă și adaptabilă diferitelor condițiuni concrete (istorice). Dar 
cert este că funcţia principală a familiei este perpetuurea socie- 
tăţii, afiț din punct de vedere biologic cit şi spiritual. Ori, 
această funcţie familia na și-o poate împlini, dacă femeia e 
sastrasă rolalni ce-l are în temeiul caracterelor ei psiho-fizice, 
deosebite de cele ale bărbaţilor. O societate în care femeia nn 
vrea san nn poate să-și îndeplinească îndatoririle ei naturale și 
sociale de femeie e ameninţată cu pieirea și dispariţia. În acelaș 
mod se prezintă problema și pentru diferitele clase sociale. O 
elită socială lovită de Hagelul sterilităţii naturale saa artificiale a 
femeilor este pe cale de degenerare și destrămare. 

Mlădierea structurii familiei na poate depăși deci limitele 
trase de legile biologice fără a primejdui existența societăţii sau 
fără a provoca cel puţin neîncetate tulburări ale echilibrului 
social, 

Comnaismul marxist atacînd elita burgheză pentru a o 
prăbuși a deschis lupta și împotriva familiei „burgheze“, știind 
că distragerea familiei va grăbi catastrofa. Comunismul intrat pe 
mîna internaţionalei iudaice a proclamat egalitatea femeii ca 
bărbatul, „emanciparea“ femeii devenind o lozincă de luptă îm- 
potriva burgheziei „reacționare“. Cum, pe de altă parte, princi- 
piile liberalismalai individualist se potriveaa de minune cu această 
teorie, familia burgheză începu să cedeze, să slăbească și, în 
sfirşit, să îngădue întrarea femeii în viața publică cu aceleași 
drepturi ca și bărbaţii. Astăzi acest proces și-a ajuns aproape 
limita : femeia e „egală“ cu bărbatul. Au mai rămas citeva 
înucţii (armata, magistratura și preoția) în cari a'aa pătruns încă 
femeile — dar nu se ştie ce va aduce ziua de miine... 


HI. 


Familia, ca .orice organizație, se întemeiază pe eterogenei- 
tatea elementelor componente și pe ierarhia lor. Ceea ce na 
înseamnă că femeia este „inferioară“ bărbatului, ci numai că ea 
se „deosebește“ de bărbat. Ea este egală în inteligenţă, sentiment, 
voinţă, patere lizică etc. Adică: există femei inteligente și mai 
puțin inteligente, atit comparate între ele, cît şi cu bărbaţii, tot 
astlel cu privire la celelalte însașiri. Dar toate însașirile și ca- 
racierele ei au un timbra femenin. Femeia rămine femeie. Prin 
urmare în orice fancţie publică ar fi pusă, femeia nu-și poate 


www. dacarumanica ro 


Si 


tăgădui și înăbuși caracterul ei de femeie. Dar acest lucra n'ar 
avea nicio însemnătate, dacă prin activitatea femeilor în viața 
publică nu s'ar distruge familia şi nu s'ar distcuge imorala. Fe- 
minizarea vieţii publice dace cu necesitate la efeminare, și, în 
urmă, la bolșevizare și anarhizare. 

Dacă femeia, în loc să fie educată pentru a conduce o 
gospodărie, pentru a creşte copii în frica lui Dumnezeu și în 
respect pentru legile morale, primește o educaţie pentru a ocupa 
o funcţie: cine va naște și va crește copii? Chiar dacă naște 
copii, aceştia nu rămîn oare pe mîna servitorimii și a unor per- 
soane cărora nu le pasă de viitorul copiiior? Necesitatea unei 
educații îngrijite și temeinice a femeii, după condiţia ei socială, 
e recunoscută de toată lumea. Platon, Aristotel, Fânelon și toţi 
pedagogii și oamenii de Stat cer o educaţie tugrijită a femeilor. 
Expunerile lui Aristotel sunt mai ales instructive. Familia, zice 
el, este o parte constitutivă a Statului, şi, cum femeile și copiii 
sant părţi ale familiei, bana orînduire a Statului atirnă fără în- 
doială de cultura femeilor și a copiilor, „fiindcă femeile formează 
jumătate din populaţiunea liberă în Stat și din copii lor vor ieși 
odată ocirmaitorii Statului“. „Relaxarea legilor lacedemoniene cu 
privire la femei este totdeodată contrară spiritului Constituţiunii 
şi bunei ordine a Statului. Bărbatul și femeia, amindoi elemente 
ale familiei, alcătnesc, se poate zice, totdeodată și cele două 
părți ale Statului: aici bărbaţii, dincolo femeile; așa că pretu- 
tindeni unde Constituţiunea a orîndait răa poziţiunea femeilor, 
trebue să se spună că o jumătate a Statului este fără legi“. La 
Sparti femeile au hotării de soarta multor afaceri; „dar atunci, 
întreabă Aristotel, ce deosebire e că femeile guvernează în per- 
soană, ori că aceia cari guvernează sunt conduși de către ele“? 
Şi el incheie: „neorindaiala femeilor, pe liogă că este în sine 
o pată pentru Stat, împinge pe cetăţeni la lăcomie neinfrinată 
de avuţie“, 

Femeile trebuesc educate, dar educaţia lor nu poate fi la 
fel cn cea a bărbaţilor, nici educaţia fizică nici cea spirituală. 
Fenelon, la începutul tratatului său despre „Educaţia fetelor“, 
a stubilit principiile cari își păstrează puterea şi pentru socie- 
tatea de azi. „Femeile, zice el, an de obicei mintea și mai slabă 
şi snnt mai dornice de nimicuri mai mult decit bărbaţii. De 
aceea nu e bine să le dedai la studii de cari să se agaţe cu 
nesototință. Ele nn trebue nici să condacă Statul, nici să facă 
războiul şi nici să intre îu rinduirea bisericească; așa încît ele 


www.dacarumanica ro 


=:05.3 


pot fi lipsite de anele cnanoștinţe mai întinse privitoare lu poli- 
tică, la arta militară, jarispradenţă, la îilosofie şi la teologie. 
Apoi cele mai malte dintre meserii mu sant potrivite pentru ele 
căci femeile sant făcute pentra mișcări cuompătate. Corpul lor, 
ca și mintea, este mai slab decit al bărbaților, dar în schimb 
natara le-a dărait oarecare îndeminare, simţ de curăţenie 
şi economie, ca să aibă de lncra tihnit în casele lor. Insă ce 
urmează din această slăbiciane natarală a femeilor? Ca 
cit ele sant mai slabe, cn atit este mai necesar să le întărim. 
Oare nn aa ele datorii de împlinit, ba chiar datorii cari sant 
temelia întregii vieţi omeneşti? Oare na ele dac ori rninează 
casele, orinduesc gospodăria pînă în cele mai mici lucruri şi 
prin armare hotăresc ceea ce privește mai de aproape tot nea- 
mul omenesc? Astfel ele an o îurînrire însemnată „asnpra mo- 


xavarilor bane sau rele ale lamii. O femeie bine chibzaită, str- ! ' 


gaitoare și evlavioasă este snfletal unei case, orictt de mari; ea 
orînduește totul pentra îngrijirea corpalai și a sufletului. Inșiși 
bărbaţii, cari an deplină antoritate în societate, nu pot să ajangă 
la nician rezultat ban prin chibzaelile lor, dacă femeile na-i 
ajată în execatare, Lamea nu este o vedenie, ci este o adunare 
a tataror familiilor. Dar cine poate să le ingrijască mai de 
aproape ca femeile cari, pe lingă antoritatea firească și sîrgaința 
lor în casă, an încă darul de a se fi născat pline de grijă, migă- 
Joase, îndemînatece, convingătoare și ca darul de a înfineaţa. 
Pentra bărbaţi chiar, — pot ei să aibă nădejde într'o viaţă mai 
liniștită, dacă cea mai mică societate a lor, acea a căsniciei, 
ajange an caib de amărăciane? Dar copiii, cari vor alcătai mai 
tirzia neamul omenesc întreg, ce 'vor ajunge, dacă mamele lor 
îi strică de cînd saat mici de tot? Iată deci ocupațiile femeilor, 
cari na sant de loc mai prejos decit ale bărbaţilor pentru socie- 
tate, deoarece ele au de orîndait o casă, an bărbat să-l facă 
fericit și copii să-i crească bine. Pe lingă aceasta şi femeile 
trebae să fie virtnoase ca și bărbaţii, căci lăsind la o parte binele 
san răal ce-l pot aduce socielăţii, ele sant ijomătate din neamul 
omenesc, mîntuit de stagele lai Isns Hristos și hărăzit la o viaţă 
vecinică. In sfirşit, mai trebae să socotim, pe lingă binele ce-l 
adac femeile cînd sant bine crescute, şi răul ce-l pot pricinai 
lumii, cînd sant lipsite de o educaţie ce le insaflă virtatea, In- 
totdeanna, reana educaţie a femeilor face mai malt rău decit cea 
a bărbaţilor, pentracă neorindaelile bărbaţilor provin adâsea şi 
din reaua educaţie pe care aa primit-o dela mamele lor şi din 


www.dacarumanica ro 


7 DA 


pornirile inspirate de alte femei, chiar în virstă înaintată. Cite 
intrigi nu vedem în istorie, ce răsturnare a legilor şi moravurilor 
cite războae singeroase, cîte născociri potrivnice religianii, cite 
răscoale în State — şi toate pricinnite de femei lipsite de bună 
purtare. Iată ceeace dovedeşte însemnătatea unei bone educațiani 
a fetelor...* 

Destrăbălarea femeilor din înalta societate romană a grăbit 
prăbușirea imperiului. Nici biciul satirei lui Juvenal, nici legile 
împotriva luxului şi desfriului n'au patut opri dezastrul. Aristo- 
crația franceză a fost atinsă în secolul XVIII de acelaș flagel, 
iar după revoluţie, noua rînduială s'a întemeiat pe refacerea 
familiei. Auguste Comte, întemeietorul sociologiei, vede în resta- 
bilirea ierarbiei naturale între sexe singura posibilitate de reor- 
“ganizare a societăţii, locul femeii este în familie, unde nobilele 

.. ei însușiri se pot desvolta potrivit cu natura ei. 


III. 


Societăţile civilizate de azi arată semae de vădită decadență 
și degenerare. Mai ales clasele conducătoare, elitele, sunt ame- 
nințate. Tehnica modernă a înlesnit răspindirea luxului, a trezit 
porniri şi pofte cari distrug puterea de rezistență biologică a 
organismului uman, dar și rezistența spirituală a omului. „Re- 
construcția omului“ na se poate înfăptui decit iarăș numai prin 
revenirea la condiții de traiu naturale și, în primul rind, prin 
refacerea familiei. D-rul Alexis Carrel, în cartea sa „L'homme, 
cet inconnu“ (Paris, Plon, 1935) ne descrie primejdiile ce ame- 
minţă societatea modernă, între cari abaterea femeii dela menirea 
ei natorală este poate cea mai gravă. „Răspunsul femeilor la 
modificările aduse obișnuințelor ancestrale prin civilizaţia mo- 
dernă a fost nemijlocit și hotăritor. Natalitatea a scăzut de 
îndată ... Sterilitatea voită a femeilor nu este an lucra nou in 
istoria popoarelor. Ea s'a produs deja într'o anumită perioadă 
a civilizaţiilor trecute. Acesta e an simptom clasic. Noi cunoaștem 
semnificaţia lui“. Biologiceşte femeia este esenţial deosebită de 
bărbat. „Necunoaşterea acestui fapt fundamental i-a condus pe: 
promotorii feminismului la ideea că cele donă sexe pot avea 
aceeaș educaţie, aceleaşi ocupaţiuni, aceleași drepturi, aceleași 
responsabilităţi. In realitate, femeia este profund deosebită de 
bărbat ... Legile fiziologice sant tot așa de inexorabile ca și 
legile lumii siderale. E cu neputinţă de a li se substitui dorinţele 
omeneşti, Noi santem obligaţi a le accepta așa cum sunt. Femeile 


www. dacarumanica ro 


= 97 


trebue să-și desvolte aptitudinile în direcţia propriei lor naturi, 
fără a încerca să imite pe bărbaţi. Rolul lor în progresul civi- 
lizaţiei este mai înalt decit cel al bărbaţilor“. „E ubsurd de a 
abate femeile de la maternitate, Nu trebue să se dea tinerelor 
fete aceeaș formaţiune intelectuală, acelaș gen de viață, acelaș 
ideal, cu şi băieţilor. Educatorii trebue să țină seama de deose- 
birile organice şi mintale ale bărbatului și femeii, și de rolul 
lor natural. Intre cele donă sexe, există deosebiri irevocabile, 
De aceasta trebue să se țină socoteală în construcţia lumii ci-. 
vilizate“. Problema centrală a regenerării societăţii moderne este, 
după autor, crearea unei elite, iar „pentru perpetuarea anei elite, 
eugenismul este indispensabil“. , E evident că o rasă trebue să 
reproducă elementele sale cele mai bane. Totuș, la naţiunile cele 
mai civilizate, reproducţia scade şi dă indivizi inferiori. Femeile 
se strică de bună voie mulţumită alcoolulni şi tutunului. Ele se 
supun unui regim alimentar primejdios, pentru a realiza o lungire 
„convenţională a liniilor lor. Pe deasupra, ele refuză a avea copii, 
ceea ce se datorește educaţiei lor, feminismulai, unui egoism rău 
înţeles, dar și condițiunilor economice, instabilității căsătoriei, 
desechilibrulai lor nervos, şi sarcinei pe care slăbiciunea şi co- 
rupția precoce a copiilor o impun părinţilor“. Societăţile moderne 
ar trebui să creieze condițiuni economice prielnice pentru traiul 
familiai. „Societatea modernă trebue să îngădue tuturora, dar 
mai ales elitei, să aibă o viaţă așezată, să formeze o mică lame 
familială, să sibă o casă, o grădină, prieteni. E nevoie ca copiii 
să fie crescuţi de părinți în atingere ca acele lucruri cari repre: 
zintă spiritul lor. Grupul social trebue să fie destul de mic, şi 
familia destul de durabilă şi destul de compactă pentru ca 
personalitatea părinţilor să fie simțită. Ar trebui oprită ctt 
mai repede transformarea fermieralui, a artizanului, a artis- 
tului, a profesoralai, a savantalui în proletari manuali sau inte- 
lectaali, cari să nu posedă nimic decit braţele lor sau creeral 
lor. Acest proletariat va fi ruşinea vecinică a civilizaţiei ştiinţi- 
fice. El determină suprimarea familiei ca unitate socială. EI stinge 
inteligența și simța! moral. El distrage rămășițele culturii şi 
frumuseţii. El tojoseşte ființa umană. O anumită securitate e 
indispensabilă pentru desvoltarea optimă a individului și a fami- 
liei. Vădit lucra e că în sfirşit căsătoria trebue să înceteze de 
a fi o aniune vremelnică. Uniunea bărbatului şi a femeii, ca și 
cea a antropoizilor superiori, să dureze cel puţin pină în clipa 
ce puii nu mai au nevoie de protecţie. Legile privind educaţia 


www. dacarumanica ro 


şi mai ales pe cea a fetelor, căsătoria şi divorțul să aibă în 
vedere interesal generaţiei următoare. Femeile trebue să capete 
o înaltă educaţie pentru a deveni capabile să facă din proprii 
lor copii ființe umane de calitate superioară, și nu pentru a 


deveni doctoriță, avocată sau profesoară“. 
O nouă educaţie e necesară pentru „reconstracţia omulait. 


„Inoirea educaţiei e realizabilă fără a modifica pr:a mult școala. 
Totuş, valoarea ce o atribuim şcoalei trebue. schimbată. Noi ştim 
că ființele umane, fiind indivizi, nu pot fi educate în massă. Că 
școala nu e în stare să înlocaiască educaţia individuală dată de 
părinți. Institutorii împlinesc adeseori în mod satisfăcător rolul 
lor intelectaal. Dar e indispensabil de a desvolta și activităţile 
morale, estetice și religioase ale copilului. Părinţii au în educaţie 
o fancţie de care na pot fi scutiţi, pentru care ei trebuesc pre- 
gătiţi. Oare nu e straniu că o mare parte a timpului tinerele 
fete n'o consacră studiului fiziologic şi mental al copiilor, şi al 
metodelor de educaţie ? Femeia trebue readusă la funcțiunea ei 
naturală, care este na numai de a face copii,ci şi de a-i creşte, 


IV. 


Societatea rominească a rămas oare neatinsă de germenele 
disoluţiei? Familia rominească a rezistat ciumei fe:neniste? In 
țările apusene biserica, legiuirea, morala publică, s'aa opus di- 
soluției și au îngrădit întracitva rănl, găsind, acuma în urmă, în 
mișcările de regenerare naţională an sprijin puternic pentra 
refacerea familiei. La noi dimpotrivă liberalismul individoalist a 
deschis cale largă disolaţiei familiei, iar comunismul iadaic cată 
să desăvirşească opera de distrugere. Invazia femeii în toate 
fancţiile publice, în toate profesiunile libere ameninţă societatea 
cu feminizare completă. Democraţia noastră a întrecut şi în 
această privinţă toate democraţiile din lume. Licee de fete, de 
Stat și particulare, şcoli profesionale de fete au fost înfiinţate 
pretadindeni. In Universitate namăral fetelor a crescut enorm 
întrecînd la unele facultăţi și specialităţi pe cel al băieţilor. Și 
așa cum odinioară pe acolo unde treceau hoardele lai Attila nu 
mai creștea iarbă, tot aşa în Universitate, după năvala fetelor, 
știința, înăbaşită de parfumari și pudră, călcată în picioare de 
tocuri înalte şi ascuţite, s'a refagiat stilcită in cel mai întanecos 
colţ. Poate că această comparaţie ar părea exagerată. dar ea 


caracterizează o stare de fapt. Să vedem cum se prezintă lucrurile. 
Cind an băiat îşi trece bacalaureatul, el se hotărește, după 


langi discuţii cu părinţii și cumpeninda-și inclinațiunile și apti- * 


www.dacarumanica ro 


=t89:= 


indinile precum şi posibilităţile materiale, pentra o carieră, care 
să-i îngădoe mai tărzia întemeierea unei familii. Cind o fată a 
terminat liceul, lucrurile se simplifică foarte mult. Nici Galileu 
nu era așa de convins de faptul că pămîntul se'nvirte în jurul 
soarelui, com este ea că trebne să se înscrie la Universitate. 
Cind și cnm a ajuns la această certitudine e nu mister. Deo- 
camdată îl vom lăsa nelămurit, căutiad a vedea cari sunt armă- 
rile acestei hotăriri. Alegerea facaltăţii nu prezintă nicio dificul- 
tate. O „pasiansă“ sau o scurtă: dar ageră cercetare a fandnlai 
unei cești de cafea îi descoperă fără greș facultatea pentru care 
e destinată. Nici părinţii nu ateibue o prea mare importanţă 
acestai lucra. Grija lor principală e s'o mărite; şi oare unde are 
o fată prilejul să cunoască mai mulţi băieţi ca la universitate? 
Şi deşi toate strigă în gura mare că sunt ahtiate dapă cnltoră, 
cele mai multe fete se înscriu la universitate nntuind speranța 
nemărturisită că nn va avea nevoie să-și dea licența. Dacă nu 
se mărită pină atunci și cum posturile devia din ce în ce mai 
rate, se va încrie la altă facultate, își va lua a dona licenţă, 
eventnal și doctoratul și pe armă așteaptă un bărbat — san o 
slujbă. Dacă se mărită, orăcăelile primului născut sunt aa fel 
de prohod de înmormintare pentru toată știința ei acumulată 
fără plăcere, pe care o simte apastadn-i umerii ca un balast 
inutil şi de care e gata să se lepede cit mai repede!). Nnmai 
dacă bărbatul exercită vreo profesiune practică, ea îi va flutura 
sub nas liceuţele ei, lăudindu-se cn superioritatea ei intelectuală. 

Dacă își găsește nu post, la bursa căsătoriilor valoarea ei 
creşte la dnbia, căci la caz de nevoie poate să-și întreţie ea băr- 
batul care este sau devine șomer. Problema se prezintă ca ua 
cerc vicios. Deşi unele ar fi mai fericite să-şi îngrijească căminul 
și să-şi crească copii, sunt totuși silite să-şi caute o ocupaţie în 
afară. A cui e vina, e iarăș greu de hotărit. 


1) Cartea sinceră a d-nei Marta D. Rădulescu „Clasa VII-A* ne desvălue 
toată tragedia educaţiei fetelor de azi. „De cite ori o priveam în oglindă pe 
fata aceasta crescută mare, aproape ca o femee, încă şcolăriţă, la o vîrstă cind 
bunicile. noastre erau măritate de mult şi creşteau al doilea sau al treilea copil, 
mă tentai, tocmai tu, să întreb: — Ei ce-ai invăţat la şcoală ca să te ajute în 
menirea mare şi grea care te aşteaptă, cînd vei purta în tine răspunderea unei 
lumi care vine ?.,. Dar fetele cari nu s'au privit în oglindă ca mine, au simţit 
totuşi şi ele că viaţa nu este ceea ce ne dă şcoala. Ele bijbăe încă oarbe şi 
sătăcite, cu curiozităţi bolnăvicioase, cu obsesiuni obscure, cu divagări ale gin- 
dului. Simt imprejur colcăind fetizi viermii putregaiului, din sufletele gunoiate 
şi ucise de şcoală şi de viaţă“, 


www.dacarumanica ro 


— 380 — 


Dar cel puţin aceasta ar trebui scos în evidenţă, anume că 
numai motive de ordin material determiuă pe părinţi să-și dea 
fetele la stadiu și aceleaşi motive le determină pe ele să îmbră- 
țişeze o carieră. 

Nu negăm că sunt fete cari au vocaţiune pentru știință, 
literatură, arte. Nu negăm că educaţia veche păcătuia oprind 
fetele dela exerciţiile fizice, sporturi. Dar nu mai puţin adevărat 
este că constitaţia psiho-lizică a fetelor nu le îngădue să se 
dedice unor ocapaţiuni specific bărbătești fără primejdia defor- 
mării tipului femenin. Emanciparea femeii înţeleasă și practicată 
ca întrecere și concurenţă ca bărbaţii implică tedința de masca- 
linizare a femeii atit din punct de vedere fizic cît și intelectual. 
Intr'adevăr la nnele naţiuni emanciparea femeii a produs tipul 
sportiv al femeii precum și tipul „femeii savante“, după chipul 
şi asemănarea bărbatului. Dar la alte naţiuni femeia nu numai 
că-și păstrează pe deplin tipul originar, ci ea începe să-l asimi- 
leze pe bărbat. să-l feminizeze şi — ce e mai rău — să-l 
efemineze. zi 

In concurența și emulaţia aprigă ce s'a deschis între bărbat 
şi femeie în societățile civilizate moderne, e natural ca să se 
dea și lupta pentru egemoaie. Unele naţiuni, în primul rind cele 
germanice, au păstrat egemonia bărbatului, îngăduind emanciparea 
femeii și participarea ei la viaţa publică numai cu condiţia ca 
ea să se poată adapta tipulai bărbătesc. Tot astfel, îa ţările la- 
tine, în cari biserica romană și-a menținut influența, întiitatea 
bărbatului în viaţa socială pare a fi asigurată. La noi «manciparea 
femeii a avut efecte surprinzătoare. În loc ca femeia. care nă- 
zueşte să ia parte la viaţa publică, să adopte tipul bărbătesc, ea 
a deformat tipul bărbatului femenizindu-l. Emanciparea femei s'a 
produs la noi fără lupte. Nici familia printr'o tradiţie inrădăci- 
aată, nici biserica !) nici Statul n'an opus împotriviri serioase 
mișcării feministe. În felul acesta femeile au intrat ca duiumul 
în viața pablică, profilind de şcolile ce s'an creat pentru ele și 
de admiterea lor fără restricţiuni la școlile înalte. 





„»1) S. S. Patriarhul a arătat, întrun discurs ţinut înainte de ciţiva ani, 
nevoia unei reforme a educaţiei fetelor, dar o acţiune a clerului în această 
direcţie nu s'a manifestat. Acuma în urmă, în gazeta „Romînia creştină“ (Anul 
N, Nr. 41 din 12 Aprilie 1936) profesorul Clement Stoenescu-Puina publică un 
scurt articol „Femeea de care avem nevoe — Orientări cu privire la un nou 
învățămînt pentru fete“, în care schiţează planul unei reformea şcolilor de fete, 
Problema a devenit actuală. Ea trebue analizată în toate laturile ei. Doctrina 
naționalistă trebue să-i dea atenţia cuvenită. 


www.dacarumanica ro 


=4i= 


Ori, fetele in virsta în care ajung la Universitate au alte 
preocupări mult mai interesante penteu ele. În primul rind," com 
am amintit, măritișul. De aci o serie de alte griji: îmbrăcămintea, 
framuseța, întrecerea pentru 'cucerirea bărbatului. In mod necesar 
şi inevitabil tinerii sunt atrași în acest joc al pasiunilor, negli- 
jează studiul, se gindesc la trecerea repede a examenelor pentra 
a se putea căsători cit mai curind. Petrecerile, dansul, intrigile 
amoroase, devin preocupări de primul rang. 

Prin intrarea neîngrădită a femeilor, Universitățile noastre 
n'au cîștigat în prestigiu nici ştiinţific nici moral. Nu voia intra 
în amănunte. Lucrurile sunt cunoscute tuturora, dar nimene n'are 
carajul să intervie pentru curmarea acestei stări de lucruri care 
începe să devie insuportabilă. 


V. 


Feminizarea vieţii sociale a avut, la noi, drept urmare efe- 
minarea, sau, mai bine zis, o accentuare și mai mare a efemi- 
nării care exista şi înainte vreme. Istoria elitei noastre politice 
e plină de intrigi şi scandaluri femeiești. Politica „fustelor“ a 
intrat în tradiţie, protecţia babelor a devenit un principiu de 
guvernare. Prostituatele, de diferite categorii, joacă un rol! hotă- 
rîtor în viaţa publică. Divorțul şi neglijarea educaţiei familiale 
a copiilor sunt fenomene obicinuite. Natalitatea, în clasa conducă- 
toare, e așa de scăzută încît cele mai multe familii vor dispare 
după întiia generaţie. 

In familiile bogate femeile n'au copii, deoarece petrecerile, 
călătoriile, teama de îmbătrînire prematură şi de pierdere a 
siluetei, le fac să renunţe la maternitate. Cind soţii n'aa avere, 
femeia trebue să ciştige, ea e fancţionară, deci va năzui să ră- 
miie fără copii. Mai ales că leafa îi va îngădui să guste plăcerile 
vieţii ca şi surorile ei bogate. 

Dar feminizarea şi efeminarea are, la noi, un aspect şi 
mai primejdios. Ghetto-urile Moldovei, (cuprinzind şi Basarabia 
şi Bucovina) şi-an vărsat tot surplusul de plod femenin în şcolile 
secundare și Universităţi. Aceste „intelectuale“ formează avan- 
garda comunismului. Ele se înfiltrează pretutindeni. Le găsim în 
toate birourile, ele se căsătoresc cu funcţionari romini, ele 
mijlocesc toate afacerile, ele organizează spionajul împotriva 
Statului nostra, ele pregătesc revoluţia proletară. In toate pro- 
cesele comuniste le intilnim pe aceste „intelectuale“. Iar alături 


www.dacarumanica ro 


— 32 — 


de ele vom întilni, spre raşinea noastră, fie ca acuzaţi san apă- 
rătâni, şi bărbaţi născuţi din părinţi romini. 

Pentru a distruge familia burgheză creștină, întemeiată pe 
sfințenia căsătoriei, pe respectul reciproc între soți și grija pentru 
sufletu! copiilor, comunismul iudaic a aruncat în arenă pe pin- 
lectuala evreică“. La Jidani femeia a fost întrebuințată din timpuri 
străvechi ca instrument pentru coruperea și pierzania celorlalte 
popoare. In secolul XIX ascensiunea socială a Jidanilor, care 
nu se putea înfăptui decit prin destrămarea omogeneităţii, bio- 
logice şi psihice, a elitelor creștine, se datorește înfiltrării evrei- 
celor 1u familiile claselor conducătoare creștine. In Franţa, dopă 
revoluţie, conubiul intre francezi și evreice nu mai găsi nici-o 
piedică şi influenţa jidanilor în conducerea Statului spori ne- 
incetat prin acest fapt. Dar și în Germania, marea finanță 
jidovească înfrinse împotrivirea familiilor aristocrate și fiicele 
de bancheri intrară în elită. Moise Mendelssohn, bancherii 
Cohen. Itzig, Efraim, Meyer deschiseră, la Berlin, saloanele lor 
aristocaaţilor şi intelectualilor germani. Adele Cohen se căsători 
cu un mare senior prusac. Sarah Meyer deveni baroană de 
Grolthais, sora ei Mariana prințesă de Reuss, ana din fetele lui 
Hzig, fost cămătar, a fost fâcută baroană de Eskeles, iur alta se 
mărită cu baronul de Arnstein și, ca văduvă, refuză mina, titlu- 
rile și averea prințulai suveran Carol de Lichtenstein, care se 
bătu în duel și muri pentru ea. Dar mai ales două femei evreice 
avură o mare influență asapra înaltei societăţi berlineze, Henrieta 
Herz şi Rachel Levin !). 


Acest proces de infiltrație indaică în elita germană se 
accentuă tot mai mult în carsul sec. XIX și intensitatea lai 
crescu prin mișcarea socialistă, în care „intelectuala evreică“ 
avu an rol covirșitor. Şi în Rusia în toate mișcăriie revoluționare, 
socialiste, nihiliste etc. o întîlnim ca propagandistă fanatică pe 
sindenta evreică. Rolul jidanilor în mișcarea marxistă-comunistă 
e cunoscut. Dar prin influenţa femeilor evreice mulţi intelectuali 
creștini au fost conventiţi la socialism şi comunism. Mulţi dintre 
şefii socialişti creştini au fost căsătoriți ca evreice provenind 
din tabăra „intelectualelor“ socialiste. „Rusoaicele“ şi surorile 
lor de aceeaș origină etnică desfăşoară astăzi la noi activitatea 
lor destractivă pe o scară întinsă şi ele formează, între stndente, 
trapa de usalt împotriva Siatului romin „burghez“, 


1) Xavier L&on, Fichte et son temps, Paris I-II. 1922—1927, 1], pg. 6urm 


www. dacarumanica ro 


— 33 — 


VI, 


S'ar găsi poate teoreticieni în stare să afirme că ceea ce 
face intelectaala evreică pentro mișcarea comunistă ar putea face 
intelectuala romîncă pentru mișcarea naționalistă. 


Ar fi cea mai mare uberaţie. Noi trebue să deosebim în 
mod precis activitatea destructivă a intelectualei evreice care 
pătrunde în comunitatea rominească, de rolul constructiv ce-l 
are femeia evreică pentru comunitatea jidovească. Aci ea își 
indeplinește îndatoririle de feme:e după normele morale și reli- 
gioase rigide ale iudaismului, născînd copii și dinda-le o educaţie 
care cimentează caracterul indestructibil al jidaaului. Nomai sor- 
plusul du femei e jertiit pentru folosul comanităţii proprii, servind 
ca instroment de corupere și desagregare a duşmanilor. 

Spiritualitatea creștină n'a îngăduit şi na va îngădai nici- 
odată ca femeia să fie considerată cu instrument de corupţie, 
1njosind-o pină'ntr'atita ca să renunțe la demnitatea ei, vinzindu- 
se străinilor, chiar dacă prin asta ar putea aduce servicii coma- 
nităţii proprii. Chiar dacă, în cazuri excepționale, o femeie cre- 
ştină consimte să se căsătorească cu an Jidan, condiția este ca 
acesta să devină creștin și st adopte pentru sine și pentra ar- 
mașii săi naționalitatea femeii, felul ei de train, de gîndire și 
simţire. Deaceea comunitatea jidovească opune cea mai aprigă 
împotrivire căsătoriilor bărbaţilor Jidani cu femei creștine, Iv 
schimb ea tolerează ca iemeile evreice să se căsătorească ca 
creștini și să se creștineze, știind bine, din experienţă milenară, 
că intrarea femeii evreice în comunitatea creștină slăbeşte pu- 
terea de rezistenţă a acestei comunităţi deoarece femeia îşi pă- 
strează legăturile cu rudele ei, le poate aduce servicii și își 
creşte copiii în spirit de toleranţă față de comunitatea din care 
a făcut parte mama lor. 

Femeia romincă deci nu poate avea acelaș rol în mișcarea 
naționalistă. Ea își poate îndeplini misiunea ei naționalistă numai 
înăantral comunităţii proprii, ca mamă și educatoare. Cornelia, 
fiica Ini Scipio Africanul, trebue să fie idealul „femeii noui“, a 
legionarei romine. Ea a născut doisprezece copii, între cari pe 
Tiberiu și Caius Gracchus, cărora le-a dat o educaţie cum am 
dori să fie educați toți legionarii romîni. 

Formarea acestui tip de femeie romină cere o revizaire 
grabnică şi o reformă radicală a educaţiei fetelor noastre. Nn e 
vorba de o întoarcere la trecut. Nu suntem romantici. Dar aici 
nu putem privi cu nepăsare cum feminizarea și efeminarea elitei 
noastre subt influenţa ideilor egalitariste liberale, întărite şi de- 
formate prin mișcarea feministă, susținută de comunismul iudaic, 
dărimă temeliile Statului nostra naţional. 


Traian şi Gheorghe Brăileanu 


www. dacrrumanica ro 


— 342 — 


REVISTA CĂRŢILOR. 


Colonel Mihai loan. Acţiunea subversivă a Comunismului; Braşov 1934, 
Abia acum descoperim în editura Cartea Rominească, Brașov, conferința d-lui co- 
lonel Mihai Ioan, asupra acţiunei comuniste. O conferinţă ce se âdresează în special 
organelor jandarmerești, dar reprezintă o sinteză pe care ar trebui s'o cunoască 
toată lumea. Intr'o pinvire generală şi totuşi cuprinzătoare se analizează acţiunza 
internațicnal-imdaică a Kominternului. Se dau lămuriri asupra organelor conspirative 
de terorism, organizarea celulelor, a spionajului şi a contraspionajului. Felul cum se 
recrutează agenţii, legăturile, organizarea rezideuţiilor şi in fine pregătirea răscoalei 
îuarmate. Cele 40 de pagini ne fac să avem o privire concretă asupra noulni plan 
al rezoluţiei comuniste. Procesele antifasciştilor dovedesc azi pe deplin investiga- 
ţiile d-lui colonel Mihai Joan. George Macrin 


Jacques Bainviile, La troisitme Republique 1870—1935. Paris 1935, Dacă 
oamenii politici nu învaţă nimic din istorie, se explică şi prin faptul că cele mai 
multe istorii sunt scrise în așa fel că nu ue pot învața nimic. Dar din cînd în cînd 
se ivesc și istorici geniali cari descopăr cheia evenimentelor şi ne fac să înţelegem 
" desfașnrarea lor. Bainville este unul din acești istorici, al caror prototip este Tu- 
cidide. Cu toate puternicile tradiţii monarhice, Republica s'a menţinut in Franţa, 
păstrind tormele ce le primise la origine. Ea ne prezintă o combinaţie foarte rară 
de democraţie și libertate, amestec dealtminteri foarte instabil. Franţa continuă a 
uni regimul republican cu cel parlamentar, ceea ce se credea en neputinţă, dovadă 
constituţia americana. In Statele Unite nu există parlamentarism, deoarece Camerele 
mu pot rastnroa guvernul. A treia Republică deci preziută un caz excepțional de 
conservare, Autorul își propune să descopere cauzele şi elementele dăinuirii acestui 
regi m. 'Totuş oscilaţia neincetată între dreapta coussrvatoare şi „regimul popular“ 
de stinga a zdruncinat pencetul echilibrul şi în timpurile noastre se simte nevoia 
unei reforme. Dar nu se poate ajunge la nn acord asapra reformelor: „toată lumea 
le vrea, nimene nu acceptă niciuna ; căci nu există niciuna care să nu atingă vreo 
situație dobindită şi nicio situație dobindita nu consimte a se jertâ“. Concluzia 
autorului e destul de pesimistă. EI închee citind din introducerea lui Titu-Liviu la 
istoria sa a Repnblicei romane, unde arată cum din ce în ce moravurile decad pînă ce 
„în timpurile de faţă noi nu putem suferi nici viciile noastre nici remediile lor“. 
Dar noi ? Aşteptăm cuvîntul istoricilor noștri. MI G. Ursu, Istoria literară a Bir- 
Iadului. București 1936, Citam din prefaţă: „Strădaniile noastre își vor fi. ajuns 
cu prisosința seopul lor, daca vor însemna o contribuţie conștiineioasă la grandioasi 
istorie a literaturii rominesti, care încă nu s'a scris. Scrierea acestei cărți am sim- 
ţit-o ca 'o datorie... fața de un oraș care, alaturi de puţine alte oraşe ale Țani, 
a trăit, în perioada de închegare a statului romîn moder, o viaţă sufletească 
deosebită". Ori, autorul a făcut mai mult, el a dat generaţiei tinere de azio 
icoană a timpurilor cînd iutelectualii romini, îusuflețiți de dorința de a vedea o 
Rominie mare, puternica şi virtuoasă, munceau cu rivnă disprețuind luzul și 
desfătările corupătoare. În orașele din proviacie s'a plămădit sufletul eroilor cari 
au înfăptuit Unirea tuturor Rominilor, 7.8. 


REVISTA REVISTELOR. 


Iconar, Anul ], n.rele ? şi 8. Red. şi Adm.: Cernăuţi str. Eminescu 15, 
Apare odată pe lună, Abonamentul anual Lei 60. Studii scrise întrun stil clar, 
coucentrat; nicio propoziție, niciun cuvînt, niciun semu de prisus. Mircea Streiul, 











www.dacarumanica ro 


= 95. = 


Liviu Eusn, Barbu Sluşanschi. George Macrin împrăștie ceața ce apăsa asupra 
scrisului rominesc si gonesc stafiile literaturii decadente. In „Iconar“ raţiunea şi seu- 
timentul, ştiinţa şi credinţa se unesc într'o minunată sinteză. B Glasul Strămoşesc, 
III, 4—5. Cluj, str. Baba Novac 1, Et. LI. Abon. 40 lei anual. Cea inai bună 
revietă politică legionară. Conferinţa d-lui General Cantacuzino-Granicerul „Despre 
educaţie“, ţinută la Cluj, e redată pe larg. Ar trebui citită de toţi educatorii 
noştri. BM Cuvîntul Studenţesc, XI, 3—4, Bucureşti, Calea Plevnei 1 bis. Abon. 
100 lei. Diutre studii amintim „Biserica şi tineretul“ de Ion I[. Moţa. BI Incercări, 
Revistă studenţească II, 4, 5—6 Cluj, str. V. Babeş 13. Abon. 100 lei. Studii, 
literatură, Cronică, intormaţiuni. BM Revista mea, II, 3. Cluj, str. Mico 7. Abon, 
60 Lei. Dl. prof. Dau Rădulescu, în articolul „La răspintie: stiuga ori dreapta“? 
schițează, după donă-trei lovituri de ciocan mortale aplicate „stîngei“, „concepțiile 
şi programul dreptei legionare“. Scrisul d-lui Rădulescu e hotărit, limpede, taios, 
fără înflorituri de stil. O schiţă „Romantism“ și urmarea romanului „Cadavre“ de 
d-na Marta D. Rădulescu. D-l Flnor D. Răâulescu pune, în „Drumuri în muuţi“, 
problema turismului romînesc. Recenzii. „Revista Presei“ foarte bogată şi instructivă, 
Apăsăm la urmă asupra rubricei „Revizuiri economice“, care cuprinde a dona parte 
a studiului despre monedă. (Evoluţia monedei pînă la război. Moneda de biitie 
antebelică şi temeiurile regimului ei juridic). B Convorbiri literare, LXIX, 1-3. 
Bucureşti, str. Wilson 1. Convorbirile întinerese tot mai mult şi din pămîntul lor 
roditor xerileaţa străbate tot mai mult spre lumina soarelui primăvăratec, DI. Al. 
Tzigara-Samurcaș în studiul „Profanarea şi Proslăvirea lui Eminescu dupa ce 
taie capetele riperelor clocite de E. Lovinescu şi menite sa otrăvească sufletul 
tineretului, pune în lumină meritul scriitorului Cezar Petrescu ce şi la dobindit 
pentu cunoașterea vieţii şi a operei lui Eminescu. Radu Gyr, în „Curcubee şi 
Florete“, ni se arată, ca şi în poezia sa, sincer, cald, îusufisțit de credința ac 
clintită în izbîuda dreptăţii. BI Gînd rominesc, Revistă de cultură, editata de 
Astra. IV, 1, 2, 34. Cluj. Calea Moților 76. Studii, literatură, Cronici. Mişcarea 
culturală. Intre studii ainintim : I. Petrovici, Raţional şi ivațional; Eugeniu Spe- 
ranţia, Definiţia şi condiţiile ştiinţei ; Teodor A. Naum, In amintirea lui Ioan Paul; 
Edgar Papu, Dela caritate la simpatie. BI Acţiunea Romină, Bucureşti, Bulev. 
Lascar Catargiu 9 bis, VII, 3, 4—ă. Studiul d-lui Liceu Melinte „Masoneria naţio- 
malistă şi naționalismul masonic* merită toată atenţia. Rovista d-lui Dr. V. Trifu 
ocupă în presa naționalistă un loc de frunte şi bine fixat. M Buletinul AGIR, 
XVII, 2. Bucureşti, B-dul Take Ionescu 81. Pe lingă studii d> specialitate ingi- 
wereusca, Note, Cronici ete , ne interesează „Statistica emigrării şi imizrării în 
țară pe I-iul semestru din 1935“, din care spicuim ; „Actualele măsuri de stasilire 
a imigrărilor nn dau rezultatele dorite excesul acestora faţă de emigrări conti- 
buiud încă cu cote destul de importante la agravarea şomajului în țară, în special 
iu ramurile de activitate şi profesiunile unde şomajul elementelor indigene este 
destul de acut: personal tehnic superior, personal administrativ, superior, muncitori 
necalificaţi şi munc tori agricoli. B Sociologie romînească, Anul I, 1, 2, 3. 
Institutul social romîn, Piaţa romană 6, Abon. 150 lei anual, DI. D. Gusti a 
simţit nevoia să editeze pe lingă „Arbiva“, o nouă revistă de sociologie. Ieftină, 
hirtie bună, tipar excelent, reclamă mare, ilustraţii etc. dar sociologie puţină. Dl, 
Gusti cu sociologia sa „monografică“ trimbiţată în toate felurile şi la toate col- 
țurile vrea să prosteasca lumea făcînul-o să creadă că politicianismul, corupția, 
comunismul jidovese, masoneria etc. nu sunt probleme sociologice şi că numai bo- 
cetele şi chiniturile ţărăneşti suut fenomene sociale. Obiectivismul ştiinţific şi 




































www.dacarumanica ro 


— 36 — 


cradiţia bibliografică an. menirea să trezească în public respect și admiraţie pentru 
„marele sociolog“, iar interesul pentru „ţăran“, pentru datinile și credinţele lai să 
dovedească dragostea marelui savant pentru neamul romîneec. Şi fiindcă ţăranul e 
romin, sociologia d-lui Gusti e rominească, deci naționalistă ! lată că sociologia sa 
e și cea adevărată, singura sociologie adevărată. Dl. Gusti ştie că lumea vrea să 
fie inşelată, deci o înşeală. 


bă - 
* 


In „Zeitschrift fiir Jugendkunde“, Editura Julius Elinkbardt din Leipaig, 
Anul 5, 1935, d-l profesor C. Narly publică un interesant studiu „Das Leben und 
die Schulbildung“, cu subtitlul (traducem) : Invăţămîntul ca întroducere metodică 
“a mediul sintetic. Ținind seama de fazele de desvoltare a copilului caracterizată 
pria modul em se comportă față de medial împrejmuitor, învățămîntul întesrine 
pentru a ordona, îmbogăţi și lărgi mediul. Şcoala reprezintă în acest fel nn mediu 
raţionalizat, bine structurat, dar şi artificial cuprinzind primejdia înstrăinării şcolii 
de viaţă. Autorul arată cum, pe de o parte, printr'o metodă bine chibzuită elevul 
poate fi întrodus mai lesne în mediul sintetic, și cum, pe de altă parte, „prine- 
piul social“ poate înfăptui armonia productivă cu mediul. Studiul d-lui Narly aduce 
prețioase sugeatii pentru o nouă concepție pedagogică : școala considerata ca un 
organism cultural autonom, dar totuș izvorit din frămintarea vieții și dind vieţii 
umane posibilităţi de largă şi cuprinzătoare desfăşurare. 

“Tot aci publică d-l conferenţiar univ. Silvestru Găina un articol: „Psyho- 
logie und Jugendkunde in Rumănien“, cu o bogată bibliografie despre aproape tot 
ce-au seris specialiștii romini în această materie. Bibliografia e compusă în colabo- 
rare cp d-l B. Abnger. 


.... 


Ia revista „Die Tatwelt“ (Editura Junker und Dinnbaupt, Berlin) anul 12, 
Nr. 1 (Martie 1936) d-l Lucian Blaga publică un esseu estetic cu titlul „Hagia 
Sophia“, — € interpretare metafizică a stilurilor bizantin, roman și gotic. „la 
orice metafizică mai compleză e cuprins şi sentimentul raportului posibil între 
transcendenţă şi lumea concretă. Despre acset raport omul bizantin, cel roman şi 
cel gotic are, fiecare pentru sine, alte reprezentări. Omul bizantin are. cn privire 
la raportul între transcendenţă și lumea concretă viziunea sau sentimentul că 
transcendența se coboară şi se revelează. Omul gotic însă e stăpinit de ideea că 
el însuș s'ar putea înâlța şi creşte în transcendenţă. La omul roman predomină 
sentimentul că se află dincoace de transcendenţă şi că ar trebui să se organizeze 
în serviciul transcendenţei, aşa zicînd orizontal şi paralel cu ea. Catedrala bizaa- 
tină, basilica romană în forma ei originară şi domul gotic sunt întrachiparea 
arhitecturală a unei metafizici trăită în mod diferit după timp şi loc“, 


Traian Brăileanu 


Am mai primit la redacţie: Biajul, Revistă lunară de cal- 
tură. Red. Blaj str. Gh. Bariţin 6. Abon. 100 lei anual. E Pagini 
literare, Turda. & Cuget Moldovenesc, Bălţi, str. lon Creangă 11. 
W Flori de crin. Revistă feminină. Șimleu! Silvaniei. M Ideea 
naţională, Buzău. I Vremea Şcolii. Kevista învăţătorilor ieșeni.. 
m Viaţa Basarabiei, Chişinău. MI Milcovul, Panciu-Poina. 
Cefereul, Buzău. E Vraja Ceremuşului, Vijniţa-Storojineţ. E Frea- 
mătul literar, Siret. M Braţul de fier, Focşani. 2 Cuvîntul nou, 
Satu-Mare, str. Axente Sever 2. M Duh şi Viaţă. Organ lunar al 
Asociaţiei licenţiatilor în teologie. București, str. (ăeneral Dra- 
galina 19. B Ogorul, Bucnrești, sir. Academiei 8. & Cuvintul 
Argeşului, Piteşti.