Studii Istorice Romanesti vol. 1, nr. 4, 1995

STUDII ISTORICE ROMÂNEŞTI 


Vo/umul 7, Numărul 4, 1995 


În acest număr: Pag. 
Sister Ul MODCȚA 1 
Justitia. Nou Ordini Mondiale i 25 
Națiunea, religia, şi Noua Ordine Mondială ... 27 
IDE UDA CUISE ae ae ae ea 45 
Jos supe matisimul albii e a 47 
Poitretul uiui ptesedinte e. 55 
Jerorismul: şt antuisemitismul 68 
atuicul: (Bio Brother) 83 


.— 


BULETIN 


apare în funcţie de strângerea materialului 


STUDII ISTORICE ROMÂNEŞTI - Vol. 1, No. 4, 1995 


SISTEMUL MONETAR 


În limbajul 
nostru există multe 
cuvinte des utilizate al 
căror înțeles este vag 
definit în mintea noastră 
dar de cele mai multe 


"A central and consolidated government would 
become the most corrupt government on earth - 
Un guvern central şi consolidat ar deveni cel mai 
corupt guvern din lume” - Thomas Jefferson 


ori le folosim corect în contextul frazei. Există însă o noțiune pentru care avem 
imediat o imagine concretă şi certitudinea că ştim totul în legătură cu ea - 
banul. Dincolo de imaginea hollywoodiană a unei vieți uşoare petrecută în cele 
mai diverse plăceri pe care o conferă puterea bogăției, banul are o existență 
misterioasă; puţini ştiu cum a apărut pe lume, ce legi scrise sau nescrise decid 


abundența sau carența monetară în societate, cum provoacă depresiuni 


economice sau perioade de bună stare generală; şi poate şi mai puțini cunosc 
latura sinistră a banului, care-l face mijlocul cel mai sigur şi durabil de înrobire 


a popoarelor. 

Sistemul monetar prezent este 
rezultatul unui îndelung proces 
evolutiv. Istoria banului este de fapt 
efortul omului de a face schimb de 
produse sau servicii. Produsele care i- 
au prisosit au fost utilizate, inițial, în 
schimburi cu alte produse de care 
avea nevoie. Trocul a existat timp de 
milenii cu toate greutăţile inerente 
unui schimb de produse finite. Cel 
care avea porumb sau fân trebuia să 


găsească persoana care să necesite 
aceste produse, şi în acelaşi timp să-i 
ofere ceeace îi lipsea lui. Această 
dublă potrivire şi faptul că nu exista 
posibilitatea de a standardiza prețul, şi 
mai ales de a acumula bogăție a adus 
sfârşitul trocului (deşi se mai prăctică 
şi azi în special în schimburile de 
produse între națiuni). S'a trecut la un 
mediu de schimb utilizând posesiuni 
ca de pildă sare, vite etc. Dar vitele 


nu sunt identice, sarea poate avea 
diverse grade de puritate, şi drept 
urmare s?a încercat să se găsească un 
mediu de schimb cu o valoare stabilă, 
uşor de manevrat sau de fracționat şi 
posibil de acumulat. Nu se ştie exact 
când au apărut banii de metal, dar 
comunități umane separate au început 
să utilizeze zincul, plumbul şi în 
special, datorită aspectului frumos şi 
stabilității chimice, aurul şi argintul. 
În secolul 7, țările europene au fost: 
tributare unui sistem economic numit 
mercantilism, bazat pe credința că 
bogăția unei națiuni este direct 
proporțională cu aurul şi argintul de 
care dispune. În secolul 18, Adam 
Smith argumentează în The Wealth of 
Nations argumentează că bogăţia unei 
națiuni stă în producția de bunuri şi 
nu în metalele prețioase. Teoria lui a 
marcat începutul ştiinţelor economice. 
Metalele preţioase au fost 
utilizate mult înaintea erei noastre. 
Chinezii foloseau mici cuburi de aur 
în jurul anului 2100 A.C. Biblia 
menționează metalele preţioase. 
Solomon a demonetizat argintul în 
timpul domniei sale, reducând 
volumul banilor în circulaţie, acţiune 
ce a provocat, ceeace azi numim 
depresiune economică şi a dus la 
revolta lui Jeroboam. Iuda Iscariotul 
L-a vândul pe lisus pentru 30 de 
arginți. Lidienii sunt primii cunoscuţi 
în istorie care au bătut monede de aur 
şi argint. Dar nici sistemul economic 
bazat pe metale preţioase nu era lipsit 
de probleme. Alexandru cel Mare a 


prădat atât de mult aur în cuceririle 
lui, încât a provocat scăderea prețului 
aurului la o treime. O cantitate mai 
mare de bani în monede era periculos 
şi incomod de transportat. În Europa, 
comercianții “şi persoanele înstărite, 
îmbarcați pentru o călătorie mai 
lungă, au început să-şi lase monezile 
de aur în grija: giuvaergiilor pentru 
păstrare şi în schimb primeau o 
recipisă care în scurtă vreme a început 
să fie folosită pentru plata datoriilor. 
Acesta a fost primul pas spre 
monedele de hârtie. În acelaşi timp au 
apărut şi primele cec-uri: depunătorii 
care aveau bani în "safe-urile" 
giuvaergiilor scriau instrucțiuni ca 
purtătorul scrisorii să primească un 
număr de monede din depozitul lui. 
Chinezii au utilizat bani de hârtie încă 
din secolul 12. În America, spre 
sfârşitul secolului 17 unele din colonii 
au emis bani de hârtie care erau 
convertibili în aur. Războaiele au 
pricinuit  inflaţii întrucât nevoia 
urgentă de bani şi faptul că guvernele 
nu aveau autoritate să colecteze 
impozite a determinat emiterea de 
bani de hârtie în volum prea ridicat ca 
ulterior excesul de bani să poată fi 
reclamat în echivalent de aur. În 1968 
echivalentul de aur al notelor federale 
(dolarii) a fost abolit de către 
preşedintele Nixon. 

Circulaţia banilor în sistemul 
economic al țărilor era facilitată de un 
intermediar a cărui influență asupra 
destinului societăţii actuale a fost 
hotărâtoare: banca. Istoria băncilor a 


început acum câteva mii de ani. 
Asirienii, Babilonienii şi Grecii antici 
practicau un sistem bancar primitiv: 
aveau depozite de monede pe care le 
schimbau cu alte monede străine, 
făceau împrumuturi etc. Sistemul 
bancar a cunoscut o dezvoltare rapidă 
în Evul Mediu odată cu înflorirea 
negoțului. Primele bănci au fost 
înfiinţate la Veneţia (1170) şi Geneva 
(1320). În Marea Britanie tranzacțiile 
bancare au început accidental în 
secolul 17 când regele Charles I a 
cheltuit banii comercianților lăsaţi în 
grija lui în Turnul Londrei. Banii le- 
au fost restituiți dar comercianții şi-au 
pierdut încrederea în rege şi au pus 
oamenii lor de pază. Dar aceşti 
paznici  înprumutau pe ascuns 
giuvaergiilor banii lăsați în grija lor, 
pentru care primeau o dobândă. 
Giuvaergii la rândul lor împrumutau 
banii cu o dobândă mai ridicată. 
Afacerea a fost atât de profitabilă 
încât giuvaergii au solicitat bani 
publici promițând să-i garanteze şi au 
oferit chiar o dobândă pe suma 
depusă. Cel care depunea banii primea 
o recipisă care ea însăşi putea fi 
utilizată ca monedă de schimb. Nu a 
trecut mult până când giuvaergii 
emiteau numai recipise în loc de aur, 
creând astfel bani. A fost momentul 
care a demarcat transformarea lor 
în bancheri. 

În Statele Unite prima bancă 
a fost creată în 1781 în Philadelphia, 
pentru finanțarea revoluţiei. Băncile 
emiteau note de datorie (IOU - / Owe 


You, îți datorez) când dădeau bani cu 
împrumut iar ca garanție se amaneta 
proprietatea solicitantului. În 1784 a 
fost creată The Bank of New York 
sub directivele lui Alexander 
Hamilton care a propus Congresului 
să creeze o bancă centrală privată 
după sistemul bancar din Anglia. 
Congresul a adoptat ideea şi în 1791 
a apărut The First Bank of the United 
States. Aceasta a fost o eroare cu 
consecințe tragice, ce a pus în mişcare 
maşinăria controlului centralizat 
asupra banilor. Iniţial existența băncii 
a fost preconizată pentru o durată de 
20 ani, după care a fost lichidată. În 
1816 a fost creată o a doua bancă 
pentru alți 20 de ani şi nici această 
bancă nu a supraviețuit. La izbucnirea 
războiului civil existau în circulație 
câteva mii de bancnote diferite a căror 
valoare depindea în primul rând de 
încrederea publicului în moneda 
respectivă. Cum băncile nu erau 
dispuse să finanțeze războiul din 
cauza lipsei de uniformitate în 
valoarea monedelor sau notelor care 
circulau, în 1863 s'a creat o rețea de 
bănci federale care aveau dreptul să 
emită propriile lor bancnote, garantate 
de guvern. În scurtă vreme băncile au 
început să opereze emițând cec-uri, 
adică puteau crea bani prin simpla 
intrare în catastif a unui cont. 
Băncile au cunoscut 0 
dezvoltare vertiginoasă. De la un 
început modest de aproximativ 70 de 
bănci în 1870, au ajuns la peste 
20.000 în 1913. Acest an a marcat 


începutul — distrugerii financiare a 
Statelor Unite, prin stabilirea 
sistemului de rezervă federală (Federal 
Reserve System) impus poporului 
american ca urmare a depresiunii 
economice din 1907. Acest sistem 
financiar, cu o bancă centrală privată, 
era menit să evite panicile financiare 
şi să stabilizeze moneda. În realitate 
după 16 ani, în 1929, a avut loc cea 
mai teribilă criză financiară din istoria 
Statelor Unite iar în 1990 un dolar 
valora 6 cenți comparat cu puterea de 
cumpărare a dolarului din 1900; timp 
de 140 de ani. până în 1913, fluctuația 
dolarului fusese nesemnificativă. 
Există o legitimă teamă că într'un 
viitor apropiat vom fi martorii unei 
noi crize financiare, care prin 
internaționalizarea băncilor şi a 
tranzacţiilor comerciale şi prin 
dispersarea puterii manufacturiere 
între ţări va devasta întreaga lume 
vestică. Matematic este dovedită 
inevitabilitatea acestui crah financiar, 
care poate avea loc în orice moment: 
data este la discreția băncilor private 
din Federal Reserve System care îl 
vor alege astfel încât să le garanteze 
cel mai mare profit economic şi 
politic. Ziarele, programele de 
televiziune, şi noua platformă politică 
a republicanilor pun accentul pe 
echilibrarea bugetului; nimeni însă nu 
se întreabă cum de sa ajuns la un 
astfel de deficit. Conform Constituţiei, 
Congresul, parte din guvernul federal, 
este singurul delegat să creeze bani. 
Dacă guvernul federal crează banii 


cum poate să-şi rămână dator sie 
însuşi? În cel mai rău caz poate 
provoca inflație, dar nu datorie. 
Materialele documentare care prezintă 
adevărul cu privire la scamatoria 
monetară ce înrobeşte practic întreaga 
omenire abundă, şi majoritatea lor au 
fost incluse în Congresional Records, 
dar cine le citeşte? Atât guvernul 
federal cât şi mass-media ce slujesc 
interesele bancherilor internaționali 
suprimă sau minimalizează orice 
aluzie la acest fapt. 

In cele ce urmează vom face 
un scurt rezumat al cărții Dr-lui 
Jacques Jaikaran Debit Virus. A 
compelling Solution to the World's 
Debt Problem (Glenbridge Publishing 
Ltd., 1992). Cartea elucidează factorul 
esențial responsabil pentru 
destabilizarea financiară a țărilor din 
aşa zisa lume liberă şi în ultima 
instanță pentru sutele de milioane de 
oameni măcelăriți în războaie inutile 
pornite din pofta nesățioasă de mai 
multă putere şi bogaţie a celor puţini 
dar puternici ce dirijează din umbră 
guvernele țărilor. 

Născut in Guiana, al şaselea 
copil dintr'o familie extrem de săracă, 
Dr Jaikaran a început să-şi câştige 
existența încă de mic ca muncitor 
necalificat pe o plantație de trestie de 
zahăr. După ce a terminat liceul a 
plecat in Anglia unde şi-a câştigat 
existența muncind noaptea iar ziua îşi 
urma studiile universitare. A obţinut o 
diplomă în matematici, după care şi-a 
continuat educaţia în domeniul 


medical. Stabilit in Statele Unite, timp 
de şapte ani s'a specializat în 
chirurgie plastică. Practica lui 
medicală a fost încununată de succes 
şi atât de fructuoasă încât, devenit un 
membru proeminent al soietății, a fost 
invitat de o bancă locală să facă parte 
din comitetul de conducere. Fiind 
încunoştiințat de răspunderea ce o are 
pentru orice neregulă în practica 
bancară, Dr Jaikaran s'a pornit să 
studieze cu meticulozitate sistemul 
monetar al Statelor Unite, iar apoi a 
dedicat şapte ani sistemului monetar 
mondial, călătorind practic în aproape 
toate țările dezvoltate. Dar după ce 
şi-a exprimat nelămurirea cu privire la 
o serie de inconsecvenţe din sistemul 
monetar (la care cei de "specialitate" 
din conducerea băncii n'au avut nici o 
explicație; mai mult, majoritatea au 
luat cunoştinţă pentru prima dată de 
legislația strâmbă şi abuzivă din 
sistemul bancar al Statelor Unite, un 
sistem cu enorme repercusiuni asupra 
societăţii), Dr Jaikaran a devenit 
neconfortabil pentru  manipulatorii 
banilor şi a fost eliminat din comitetul 
băncii. Dar nu a putut fi oprit să-şi 
publice rezultatele investigațiilor. 
Moneda, scrie el, este 
definită ca orice instrument care 
permite schimbul de produse 
indiferent dacă are valoare intrinsecă 
(metalele, pietrele prețioase, obiectele 
de artă, produsele alimentare etc.) sau 
nu are practic nici o valoare 
(monedele de hârtie, notele de 
împrumut, cec-urile etc). Funcţia 


comună a oricărui instrument de 
schimb e să activeze producția de 
bunuri prin facilitarea schimburilor, şi, 
ceea ce este foarte important, să 
permită acumularea de avere, plata 
taxelor şi a datoriilor. Banul este o 
creație artificială a societății şi trebuie 
să existe într'o formă acceptată de 
populație. Citim într'o publicație de la 
Federal Reserve Bank din New York 
că în Statele Unite există mai multe 
tipuri de monede: monede de metal 
bătute de Trezorerie (Treasury), banii 
de hârtie tipăriți de Federal Reserve 
Banks, depozite bancare care pot fi 
reclamate prin cec-uri, transferul 
automat de conturi între băncile 
comerciale, conturile de la uniunile de 
credit, ordinele negociabile de 
retragere, etc. Din aceste tranzacții, 75 
% se execută pe fondurile accesibile 
cu  cec-uri. Monedele de metal 
reprezintă unicul fond monetar creat 
de Trezorerie, restul izvorăşte din 
rețeaua băncilor care fac parte din 
Federal Reserve System. O concepție 
fundamental greşită cu privire la 
cauza inflaţiei este că derivă dintr'un 
exces de bani creați de guvern. Lumea 
crede că întrucât guvernul are 
facilitățile de tipărit dolarii de hârtie, 
poate cheltui atâta cât tipăreşte; dar 
atunci cum se face că țara asta are o 
datorie generală de peste 20 trilione 
de dolari, din care partea guvernului 
federal este de aproximativ 6-7 
trilioane, iar restul este datoria 
acumulată de împrumuturile 
cetățenilor pentru case, maşini, şi alte 


cumpărături pe credit? Partea fiecărui 
cetățean din Statele Unite la această 
monstruoasă datorie bănească este de 
100.000 de dolari, arată Byron Dale 
(vezi mai jos cine este), întreaga 
datorie depăşeşte de câteva ori toți 
dolarii care circulă în întreaga lume 
(aproximativ $ trilioane). Rezultă că 
de fapt bancherii internaţionali 
stăpânesc întreaga avere a Statelor 
Unite: pământul, mijloacele de 
producţie, vitele, oraşele, etc. Ce se va 
întâmpla cu proprietatea privată când 
băncile vor decide să declare țara asta 
falită? 
lată cum explică Federal 
Reserve Bank din New York modul în 
care se introduc banii în circulaţie: 
"Biroul de Gravare şi Tipografie din 
Washington, D.C., o unitate a 
Trezoreriei, este responsabil pentru 
tipărirea monedei naționale, dar 
ordinul de a tipări emană de la cele 
douăsprezece Federal Reserve Banks, 
nu de la Preşedinte sau Congres. 
Băncile din Federal Reserve System şi 
nu Trezoreria decid câți bani se vor 
tipări pe baza estimatelor instituţiilor 
de depozitare a banilor şi necesarului 
de fonduri publice. Conform cu 
această înțelegere guvernul nu poate 
tipări suficiente bancnote ale băncilor 
din Federal Reserve System ca să-şi 
poată plăti cheltuielile sau datoriile." 
De aici rezultă că Trezoreria 
naţională este numai tiparniţa iar cele 
care emit banii sunt băncile. Trebuie 
să accentuăm că Federal Reserva 
Banks nu sunt instituţii 


guvernamentale ci bănci particulare. 
Federal Reserve System este format 
dintr'un Comitet de Guvernatori 
(Board of Governors) cu şapte 
membri numiți pe o perioadă de 14 
ani de către Preşedintele Statelor 
Unite cu aprobarea Senatului. 
Națiunea este împărțită în 12 regiuni, 
fiecare regiune are o bancă federală 
majoră, membră în sistem. Un comitet 
important din acest sistem este 
Comitetul Federal pentru Piaţa Liberă 
(Federal Open Market Committee) ce 
cuprinde cei 7 membri guvernatori şi 
5 membri aleşi din preşedinţii celor 
12 bănci regionale. Consiliul Federal 
de Recomandații (Federal Advisory 
Council) compus din membrii băncilor 
regionale furnizează informații cu 
privire la starea economică a regiunii 
respective. Toate băncile din Federal 
Reserve System sunt corporaţii 
private al căror câştig nu este 
impozabil (Federal Reserve Act, 
Board of Governors of the Federal 
Reserve, Section 7 Clause 3). Creat în 
1913 de către Congres, acest sistem 
este o entitate total independentă. 
Câştigul realizat prin dobânzile pe 
instrumentele financiare 
guvernamentale, pe care le posedă, 
este împărţit între băncile membre. 
După lege ar trebui săplătească 
impozit numai pe proprietate, în 
realitate însă, având birouri în clădiri 
ce aparțin guvernului federal, nu 
plătesc nici măcar atât. Legislaţia 
iniţială a fost atât de abil concepută 
încât nici Congresul şi nici 


Preşedintele nu o pot schimba. 
Regulele de conduită sunt concepute 
intern şi nu pot fi atacate de nimeni. 
Puterea acestor bănci este enormă; ele 
controlează întregile finanțe ale țării. 
Congresul nu alocă fonduri pentru 
Federal Reserve System. Salariaţii lor 
sunt plătiți din surplusul rămas după 
plata cheltuielilor de întreținere; deşi 
o parte din conducere este aleasă de 
către Preşedinte, loialitatea lor e 
pentru sursa de salarizare (sistemul 
bancar internațional). Dependența 
financiară de Federal Reserve System 
este vizibilă pe bancnotele în 
circulaţie. La partea superioară a 
dolarului sunt tipărite cuvintele: 
"Federal Reserve Note”. A note este o 
datorie față de bancă ( un J0U - / 
owe you). Fiecare bancnotă este de 
fapt o datorie a guvernului sau a 
sectorului privat față de băncile aşa 
zis federale, care le emit. În 1968 s'a 
retras aurul ca echivalent al dolarului. 
Azi dolarul nu mai e sprijinit de 
nimic decât de vitalitatea economiei 
americane care în curând va fi 
spulberată ca rezultat al tratatelor 
comerciale NAFTA şi GATTI. Dar 
dacă toţi banii sunt creați ca datorie, 
există oare posibilitatea să se plătească 
vreodată întreaga datorie (suma 
împrumutată plus camăta)? 

Statele Unite deţin recordul 
absolut în ce priveşte suma imensă de 
bani cheltuiţi (peste 1 miliard de 
dolari anual) şi în ce priveşte 
imensitatea împrumutului din care 
numai partea guvernului depăşeşte 6 


trilioane de dolari. Când suma 
cheltuită de guvern excede cea 
colectată prin impozite, guvernul 
împrumută bani. Dacă i-ar crea, aşa 
cum prevede Constituţia, nu ar exista 
datorie şi n'ar fi nevoie de impozite. 
Acestea sunt o invenţie diabolică 
pentru  pauperizarea cetățenilor şi 
înregimentarea lor. Ameninţările sau 
vorbele frumoase nu au acelaşi 
potenţial de înrobire ca burțile goale. 
Bani nu sunt numai monedele care 
circulă, ci orice intrare în catastiful 
băncilor când acestea aprobă un 
împrumut sau fac o investiție. lată 
foarte rezumativ cum se produc banii: 

Presupunem că guvernul are 
nevoie de 1 miliard de dolari pentru 
menținerea şoselelor. Trezoreria 
primeşte aprobare de la Congres 
pentru acest proiect şi emite bonds în 
valoare de 1 miliard. Bonds sunt de 
fapt o datorie care trebuie plătită cu 
camătă. Aceste bonds sunt preluate de 
către Federal Reserve System care 
intră 1 miliard de dolari în contul 
Trezorerie. Nu a avut loc o tranzacție 
monetară ci o simplă intrare în contul 
Trezoreriei care va fi onorată evident 
cu dobândă din impozitele luate de pe 
cetățeni. În pasul următor Trezoreria 
scrie cec-uri pentru întreprinderile 
angajate în acest proiect. Cec-urile 
depozitate la băncile locale sunt 
trimise la băncile federale regionale. 
Acestea onorează cec-urile, fapt ce 
automat creşte rezerva de bani a 
băncii locale: de pildă, un cetățean 
primeşte un cec de 10.000 de dolari 


pe care îl depune, să zicem, la First 
National Bank din Glendale; această 
bancă. locală trimite cec-ul la banca 
federală regională de care aparţine, iar 
când banca federală aprobă cec-ul, 
rezerva de bani a băncii locale, in 
exemplul nostru First National Bank 
din Glendale, creşte cu 10.000 de 
dolari. Noul fond bănesc, care nu 
există decât pe hârtie, este folosit de 
banca locală pentru noi împrumuturi 
pe care se realizează un nou câştig din 
dobânzi. Când suma de 10.000 de 
dolari a fost aprobată de banca 
federală regională s'a creat un fond de 
20.000 de dolari: 10.000 în contul 
băncii locale şi 10.000 în contul 
persoanei care a depus cec-ul. Până în 
1980 băncile locale nu aveau voie să 
creeze bani din aier dar după votarea 
Actului de control şi deregulare a 
instituțiilor de depozitare (Depository 
Institutions  Deregulation and 
Monetary Control Act) orice bancă 
poate crea bani. Acest act a fost 
ultimul "cadou" făcut de fostul 
preşedinte Carter poporului american. 
Actul mai prevede ca orice investiţie 
insolventă facută de sistemul bancar 
să fie automat acoperită din taxele 
jumulite de pe cetățeni. Legea a 
deschis un larg câmp de operaţii 

internaţionale, în special cu ţările 
înapoiate economic. Sumele masive 

investite aduc un venit imens băncilor 

prin plata dobânzilor. lar când bietele 

țări sunt complet vlăguite şi incapabile 

să platească împrumutul sau dobânda, 

băncile îşi recuperează investiția din 


impozit. Cine pierde? Bietul cetățean 
american ale cărui taxe directe şi 
ascunse ajung la aproape 50 % din 
venit. 

Ca să creeze bani, băncii i se 
cere să aibe în depozit o anumită 
sumă de rezervă, procentul fiind dictat 
de banca federală regională. Miracolul 


prin care se nasc noi fonduri 
imaginare se numeşte "creşterea 
depunerii rezervei  fracţionale” 


(fractional reserve deposit expansion). 
Tradusă în limbaj de toate zilele, când 
cineva face un împrumut de la bancă 
se crează bani noi. Nu are loc nici un 
transfer de bani: banca trece suma in 
contul persoanei respective creând o 
sumă fictivă, în schimb plata 
împrumutului şi a dobânzii se face cu 
bani reali. Excepţie fac rarele cazuri 
în care cetățeanul insistă să primească 
împrumutul în bani peşin şi nu ca un 
cont în numele lui. Fondurile de bani 
sunt clasificate în diverse categorii: 
MI include banii ce circulă în afara 
băncilor (cec-uri la purtător, deposite 
bancare în curs de transfer, depozite la 
uniunile de credit etc); M2 cuprinde 
MI şi în plus tranzacţii în fondul 
lichid din bursă, depuneri în conturi 
care generează procente (economiile), 
şi în general depuneri de bani de 
scurtă durată. M3 cuprinde M2 la care 
se adaugă depuneri pe termen lung, 
eurodolarii, şi transferuri în fondurile 
comune (mutual funds) făcute de 
instituții. L conţine M3 plus US 
Savings Bonds care aparțin sectorului 
privat, hârtiile comerciale, etc. 


Întreaga bază monetară este formată 
din valorile depuse sub diverse forme 
şi banii în circulație. Singura categorie 
de interes pentru dinamica financiară 
este MI. 

Ce se întâmplă când un 
împrumut este achitat? Fondul 
monetar este redus cu suma 
respectivă. Băncile au dreptul să şi 
distrugă bani, dar numai suma 
împrumutată, nu şi dobânda, care 
rămâne câştigul net al băncii. Dr 
Jaikaran dă următorul exemplu: Un 
cetățean oarecare obţine un împrumut 
de 10.000 de dolari de la Eastside 
Bank pentru lemne de construcție. 
Comerciantul care-i vinde lemnele 
depune banii la Westside Bank. 
Presupunând că băncile sunt obligate 
să rețină 10% din fonduri ca rezervă 
de bani, Westside Bank acordă din 
acest fond iluzoriu un împrumut de 
9.000 de dolari lui Jake mecanicul. 
Acesta cumpără unelte de la Lucky 
Co care depune cec-ul la Southside 
Bank. Southside acordă un împrumut 
de 8.100 de dolari din acest depozit 
lui Jane's Beauty Salon.... şi procesul 
poate continua indefinit. Din cei 
10.000 de dolari iniţiali, băncile pot 
colecta dobândă pentru 100.000 de 
dolari! 

Băncile din Federal Reserve 
posedă un număr foarte mare de 
bonds emise de guvern. Ele pot 
restrânge fondul de bani din circulație 
vânzând aceste bonds. Cei care 
administrează tranzacțiile plătesc suma 
echivalentă din conturile lor de la 


băncile locale, şi aceeaşi sumă este 
retrasă din circulație la nivelul 
băncilor federale regionale. Drept 
rezultat băncile îşi limitează fondurile 
pentru împrumut. Procesul este 
inversat dacă Federal Reserve decide 
să mărească suma de bani din 
circulație. Ca bancă națională centrală, 
Federal Reserve este o bancă de 
depunere pentru toate celelalte bănci, 
dar nu are un fond de depunere al ei 
propriu. Un cec emis de Federal 
Reserve este creditat unei alte bănci 
dar suma nu este dedusă din contul 
niciunei bănci. La fel, când vinde 
bonds emise de guvern, valoarea lor 
este retrasă din contul unei bănci dar 
nu se deschide un cont la altă bancă. 
În Monetary Policy of the United 
States publicată de Federal Reserve 
Bank din San Francisco se afirmă: 
"Federal Reserve este astfel conceput 
încât să fie de sine stătător în sensul 
că îşi acoperă operațiile în mare parte 
din dobânda obținută pe bonds-urile 
ce le posedă." Atunci ne întrebăm de 
ce este nevoie ca sistemul acesta de 
bănci particulare să facă noi profituri 
astronomice şi din  bonds-urile 
guvernamentale, când poate crea 
fonduri nelimitate din aier? 

Aproape toți banii în 
circulaţie sunt creați ca datorie prin 
intrări în conturi bancare şi aceşti bani 
fictivi sunt apoi  împrumutați 
sectorului privat sau guvernului. 
Sistemul este mult mai pernicios decât 
pare la prima vedere, întrucât numai 
suma împrumutată este creată dar nu 


şi dobânda, ceeace face matematic 
imposibil ca datoria faţă de bănci să 
fie plătită vreodată. Poate acesta este 
motivul pentru care Congresul 
American dezbate numai echilibrarea 
bugetului şi niciodată nu aminteşte de 
achitarea datoriei. Politica lui este să 
câştige timp prin noi impozite cu care 
să satisfacă pofta gigantică de 
îmbogățire a băncilor internaționale. 
Se crează în mod deliberat condiţiile 
unui dezastru financiar de proporţii 
greu de imaginat, care va afecta 
întregul glob, şi al cărui singur 
rezultat previzibil este o  tiranie 
mondială. 

Dr  Jaikaran  exemplifică 
implicațiile sistemului financiar bazat 
pe datorie prin următorul experiment 
mintal: un grup de oameni muncitori 
colonizează o planetă fertilă dar lipsită 
de populaţie. Fiecare familie are o 
meserie bine definită şi fiecare grup 
de oameni are nevoie de produsele sau 
cunoştinţele celorlalți. Se introduce în 
mod firesc un sistem de troc care 
lucrează pentru un timp. Populația 
începe să crească pe această planetă şi 
societatea devine complexă. Trocul 
devine ineficace şi oamenii se decid 
să creeze un instrument de schimb. 
Având experiența anterioară de pe 
pământ, se hotărăsc să stabilească un 
sistem financiar asemănător, bazat pe 
datorie şi dolari de hârtie. Aleg dintre 
ei o persoană care să fie bancherul, cu 
dreptul de a crea bani. Un fermier se 
duce la banca privată (ca Federal 
Reserve) şi cere împrumut 1.000 de 


10 


dolari. Banca tipăreşte 1.000 de dolari 
pe care îi dă fermierului cu 10% 
dobândă pe an. Presupunem că nimeni 
altcineva nu a avut nevoie să 
împrumute bani pe acea perioadă de 
un an. În circulație există numai 1.000 
de dolari dar fermierul este dator 
băncii 1.100 de dolari şi nu are cum 
plăti datoria. Atunci recurge la 
expedientul Congresului: plăteşte 
numai dobânda de 100 de dolari, 
ceeace reduce banii din circulație 
(MI) la 900 de dolari. Datoria 
fermierului rămâne în continuare de 
1.000 de dolari. Reducerea banilor din 
circulație are un alt efect neplăcut, 
creşterea prețurilor, întrucât plățile 
datoriilor sunt cheltuieli de întreținere 
a afacerilor şi aceste cheltuieli sunt, în 
ultimă instanță, plătite din buzunarul 
consumatorului. Cei 100 de dolari 
retraşi din circulație nu produc nimic 


pentru economie. Dobânda 
neproductivă produce inflaţie. La 
sfârşitul celui de-al doilea an 


fermierul plăteşte din nou numai 
dobânda, ceeace produce o nouă 
contracție a banilor în circulație (MI) 
şi o nouă creştere a prețurilor. La 
începutul celui de al patrulea an MI 
este redus cu 30%, preţurile bunurilor 
cresc, lipsa de bani crează şomaj, 
bunurile nu sunt cumpărate, şi unele 
companii sunt ruinate pentru că 
cererea este diminuată. Bancherul ar fi 
putut să pună la licitație posesiunile 
fermierului încă din primul an, dar 
perversiunea caracterului său îi spune 
că timpul lucrează în favoarea lui; 


__. AIE Da e E aa a CE Aa o a 


posesiunile fermierului îi vor parveni 
oricum, iar între timp mai poate 
stoarce ultima suflare a fermierului. 
Există o altă soluţie oferită 
fermierului, soluţie pe care a adoptat- 
o Congresul american. Fermierul face 
o înțelegere cu bancherul să 
împrumute dobânda lăsând neatinsă 
datoria. În acest caz MI rămâne 
constant dar datoria creşte. Se poate 
arăta matematic că 1.000 de dolari cu 
10% dobândă generează în 70 de ani 
o datorie de 788.921 de dolari! Aşa 
s'a ajuns la zecile de trilioane de 
dolari pe care poporul american le 
datorează băncilor internaționale. Dacă 
extindem experimentul la multe 
persoane care împrumută bani, 
rezultatul final va fi acelaşi: vor exista 
mai mulți bani în circulaţie, unii pot 
realiza profituri pe seama altora, dar 
în mod fatal, din cauza faptului că 
fondul de bani se contractă, unele 
întreprinderi chiar dacă sunt impecabil 
conduse vor fi ruinate. Toate racilele 
sociale pe care le experimentăm 
astăzi, şomaj, ruina băncilor sau a 
întreprinderilor, desfiinţarea 
proprietăților private prin licitație, etc. 
sunt urmarea acestei politici financiare 
de creare a banilor ca datorie. 
Semnarea tratatului NAFTA a fost 
încă o abilă manevră politică care a 
atins două obiective la fel de sinistre: 
un salt imens spre un guvern mondial 
(citeşte sclavie mondială sub tutela 
băncilor internaționale) şi un câştig 
imediat pentru consorțiul Rockefeller 
şi asociații. Ziarul Spotlight din 30 


Ianuarie 1995 menţionează faptul că 
Alan Greenspan a ştiut de 
devalorizarea pesos-ului şi un număr 
de persoane de la bursa din New York 
(Wall Street) au realizat miliarde de 
dolari din acest dezastru financiar. 
S”ar părea că unii senatori din Mexic 
l-au dat în judecată pe fostul 
preşedinte Salinas şi pe Alan 
Greenspan pentru modul inechitabil cu 
care au realizat profituri imense din 
acest dezastru financiar. Apoi 
Preşedintele Clinton fără aprobarea 
Congresului american a acordat 28 
miliarde de dolari Mexicului, din 
fondul special pentru "salvarea 
dolarului în caz de urgență”, bani care 
vor intra din nou în buzunarul 
escrocilor  internaționalişti. E 
interesant cu câtă dificultate se găsesc 
câteva sute de milione de dolari 
pentru - regiunile sinistrate din 
America; totdeauna se invocă bugetul 
limitat pentru a le refuza; dar nu au 
fost greu de găsit 28 de miliarde de 
dolari pentru o ţară falită financiar 
sub un regim socialist corupt, atunci 
când presiunile exercitate de 
Rockefeller & Co înlătură orice 
rezistență din partea reprezentanților 
poporului. 

Creşterea datoriei are un 
tempo moderat în primii ani ca apoi 
să fie accelerată substanțial spre 
sfârşitul perioadei. Reprezentată grafic 
se prezintă ca o funcție exponențială 
de tipul y=>a*. Formula pentru 
calcularea datoriei este D = P(1 + TD) 
unde D este datoria, P reprezintă suma 


ll 


iniţial împrumutată, r este dobânda iar 
n perioadele (luni sau ani) în care se 
acumulează. 


TOTAL DEBT OF US. 
PUBLIC AND PRIVATE 


E 


TRILLIONS OF 3 
oua eu se e 


z 


10 1920 1930 1940 1945 1950 1960 1970 1980 190 2000 
YEAR 


= Public Debt e = Private Debit » = Toral Debt „MI 


Datoria Statelor Unite se situează pe 
ultima parte a curbei în care creşterea 
este foarte accelerată şi se îndreaptă 
asimptotic spre infinit. La cererea 
actualului preşedinte, un comitet 
format din un număr egal de 
specialişti în probleme de finanțe şi 
senatori democrați şi republicani au 
încercat să aproximeze data când 
Statele Unite vor da faliment; nora 
bene: când şi nu dacă! Răspunsul lor, 
dat într'o emisiune televizată în anul 
1994 la care a apărut printre alţii şi 
Senatorul Philip Crane, a fost: între 
anii 1998 şi 2005. Calculele lor sau 
bazat exclusiv pe datoria guvernului 
federal şi nu au inclus sectorul 
particular. Alți economişti au ajuns la 
o dată mult mai apropiată, 1995. 

Dar să revenim la ce scrie 
Dr. Jaikaran. În sistemul financiar 
bazat pe datorie, suma împrumutată 
nu poate fi achitată niciodată pentru 
că nu se generează suficienți bani ca 
s'0 acopere. Singura soluție viabilă 
pentru asigurarea continuității 


12 


a 


comerțului este plata dobânzii, evident 
tot din bani împrumutați. Datoria 
neproductivă pentru plata acestei 
dobânzi are ca rezultat creşterea 
prețurilor bunurilor şi serviciilor 
sociale şi tehnice şi reducerea banilor 
din circulație (MI). Puterea de 
cumpărare a dolarului a scăzut 
dramatic în ultima perioadă din acest 
secol. Timp de un secol aproape nu a 
existat nici o fluctuație în valoarea 
dolarului, până în 1913 când s'a 
adoptat acest plan diabolic de spoliere 
a populaţiei. Inflația este rezultatul 
plății dobânzii, bani neproductivi care 
sunt injectați în costul bunurilor. 
Consumatorul plăteşte nu numai 
dobânda pe propriul lui împrumut ci 
şi dobânda plătită de întreprinderile 
care funcţionează pe bani împrumutaţi 
de la bancă. În plus, cetățeanul este 
sugrumat de impozitele în continuă 
creştere. Ca urmare prețurile bunurilor 
cresc iar puterea de cumpărare a 
banului scade. Dolarul, față de 
valoarea lui de la începutul secolului 
a pierdut peste 90 % din puterea de 
cumpărare. În general răspunsul 
"economiştilor" la această problemă 
este că de fapt nimic nu s'a schimbat, 
raportul dintre salar şi preţuri este 
acelaşi. Creşterea preţurilor a fost însă 
mult mai accelerată în ultima vreme; 
dacă până prin 1960 un singur salar 
era suficient pentru întreţinerea unei 
familii numeroase, acum ambii soți 
sunt în serviciu. Banii agonisiţi pentru 
pensionare şi depuşi la bancă sunt cei 
mai afectați. După 5 - 10 ani de la 


pensionare, agoniseala unei vieți 
întregi de trudă se reduce la nimic. 

Inflaţia, maladia financiară 
care macină bună starea populaţiei, 
poate fi definită ca scăderea puterii de 
cumpărare a monedei indusă de 
datorie. 

Recesia este cauzată de o 
diminuare absolută a banilor în 
circulaţie. Recesia pronunțată de lungă 
durată devine depresiune economică. 
Toate aceste fenomene, creşterea 
indexului preţurilor (Consumer Price 
Index - CPI), recesiile şi depresiunilor 
economice sunt rezultatul retragerii 
banilor din circulație prin plata 
dobânzii pe împrumut. Suferințele 
economice prin care trec toate ţările 
occidentale (ciuma sistemului de 
datorie se revarsă acum şi asupra 
țărilor aşa zis eliberate de sub 
comunism), se  datoresc tiraniei 
impuse de sistemul bancar 
internaţionalist. În 1763 Benjamin 
Franklin a vizitat Anglia. Întrebat cum 
se face că colonia americană este aşa 
de prosperă, a răspuns; "Prosperitatea 
noastră e simplă, noi emitem proprii 
noştri bani”. Odată ajunsă la urechea 
lui Rothschild, acestă informație i-a 
trezit pofta de noi câştiguri. În scurtă 
vreme s'a introdus în Parlamentul 
englez o legislație. prin care s'a 
interzis coloniilor engleze să emită 
proprii lor bani. La 16 ani după 
aplicarea acestei legi a avut loc o 
recesie economică in America. 

După cercurile academice 
există trei tipuri de inflație: inflație 


generată de o cerere exacerbată, 
inflație generată de creşterea 
prețurilor, şi aşa zisa inflație 
structurală. Inflaţia datorită cererii 
mărite presupune că există prea mulți 
bani şi puţine bunuri şi, după 
economişti, apare când excesul de 
bani e produs mult mai rapid decât 
bunurile. La polul opus este inflația 
prin creşterea prețurilor care se 
datorează reţinerii bunurilor de către 
manufacturieri, sau transportului 
deficitar care are drept rezultat o 
insuficientă cantitate de bunuri pentru 
satisfacerea cererii. Într'o economie 
dinamică preţurile se schimbă 
permanent. Unele cresc, altele scad. 
Economiştii spun că în unele sectoare 
ale economiei se pot produce 
strangulări în unele domenii cheie 
care afectează întreaga economie. De 
pildă, zic ei, variațiile în prețurile 
produselor petrolifere se revarsă 
asupra unui foarte variat şi extins 
sector al economiei ţării. În alte 
sectoare ale economiei poate coexista 
un surplus de materiale care să 
producă o scădere a prețurilor în acel 
segment al economiei. Dacă masa 
bunurilor al căror preţ creşte, excede 
materialele al căror surplus face ca 
prețurile să scadă, se produce o 
inflație de tip structural. După 
economişti inflația este un factor care 
redistribuie bogăția şi dacă nu a fost 
corect anticipată cei care împrumută 
pot realiza un câştig. În plus reduce 
eficiența economiei căci poate deturna 
resurse din sectorul productiv în cel 


13 


speculativ (investiţii la bursă). De 
inflaţie depinde standardul de viaţă ŞI 
prezența ei poate reduce nivelul de 
trai de la confortabil şi stabil la 
mizerie. 

Dr Jaikaran atacă această 
viziune a inflaţiei. Conceptul general 
despre felul cum se calculează prețul 
produselor finite este simplu, ŞI 
anume - costul anual de fabricare este 
împărțit la numărul de produse, la 
care se adaugă şi procentul de profit. 
Producătorul însă adaugă la preţ 
"costul capitalului” investit, 
compensaţia pentru riscul de a se 
angaja în linia sa de produse. Se 
introduce astfel un factor artificial de 
profit în exces față de cheltuielile 
reale. Producătorul obține ceva pentru 
care nu dă nimic, ceeace violează 
legile naturale şi morale. Aceşte legi, 
deşi nescrise, provoacă adânci 
disensiuni sociale, economice şi 
morale. Cât priveşte inflația datorită 
creşterii cererii, majoritatea 
economiştilor pornesc de la premiza 
că guvernul are monopol asupra 
creării banilor - ceeace este inexact. 
După cum s'a arătat, finanțele țării 
sunt în mâna bancherilor internaționali 
prin Federal Reserve System. Întrucât 
banii apar pe piață ca datorie, 
matematic este imposibil să se 
plătească vreodată datoria întrucât nu 
se crează bani pentru dobândă. 
Aceasta este luată din fondul altei 
persoane sau corporaţii. În aproape 
toate cazurile sistemele economice 
erau bazate tot pe datorie de-alungul 


14 


secolelor; inflația a sărăcit milioane de 
oameni şi bogăţiile erau acumulate, ca 
şi acum, în mâinile unui număr 
restrâns de oameni. Timp de 140 de 
ani Statele Unite au prosperat fără 
impozite şi practic fără inflație. Din 
1913, când dreptul de a tipări bani a 
fost transferat ilegal în mâna unui 
cartel privat, : dolarul şi-a pierdut 
valoarea căzând  într'o curbă 
exponențială. Un dolar în 1990 avea 
puterea de cumpărare de 6 cenți fată 
de dolarul din 1900. Economiştii 
explică inflația prin cheltuielile 
nesăbuite ale congresului, şi prin 
excesul de bani puşi în circulaţie, dar 
realitatea infirmă aceste supoziţii; 
dacă ne uităm la televizor, sau 
urmărim reclamele comerciale, este 
evident că manufacturierii sunt în 
căutare de cumpăratori şi nu vice 
versa. Insistenţa cu care te asaltează 
vânzătorii în prăvălii de asemenea este 
un indiciu că excesul de bani în 
circulație nu crează inflație. Poate 
oportunismul vânzătorului fi o cauză? 
Să ne amintim cum creşte brusc 
valoarea unor produse, ca de pildă a 
panourilor de lemn, când un uragan 
pare iminent. Valoarea intrinsecă a 
panourilor nu a crescut, dar dorința de 
profit a vânzătorului a modificat 
preţul. Nici un semn nu denotă o 
carență în cantitatea de monede în 
circulaţie şi totuşi experimentăm o 
continuă creştere a prețurilor. 

Există oare prea puţine 
bunuri pe piață, cum susțin 
teoriticienii costului ridicat datorită 


excesului de bani comparativ cu 
cantitatea de produse? Din nou, 
reclamele şi rafturile îndesate cu tot 
felul de bunuri imaginabile pledează 
împotriva acestei teorii. 

Inflaţia structurală nu este 
altceva decât un caz particular al 
acestor două teorii, aplicate 
concomitent în diverse sectoare ale 
economiei. 

După Dr Jaikaran la baza inflației stă 
modificarea standardului monetar. El 
dă următorul exemplu: cineva îşi 
construeşte o casă. După ce şi-a pus 
fundamentul şi zidurile, comandă 
lemnăria pentru construcție. Când îi 
soseşte materialul observă cu uimire 
că lemnăria este mai scurtă. Supărat. 
se adresează manufacturierului care 
însă îi demonstrează că lemnăria a 
fost tăiată după specificaţiile date, 
singura diferență este că metrul a fost 
modificat şi nu mai conţine 100 cm ci 
numai 90. MI, banii în circulaţie sunt 
descrişi în relație cu toate produsele 
tangibile şi serviciile oferite de 
societate, dar şi ca o entitate 
numerică. Putem presupune că există 
o relație matematică directă între MI 
şi suma produselor şi a serviciilor. 
Economiştii presupun că dacă se 
dublează cantitatea de bani în 
circulație prețurile se vor dubla, iar 
dacă înjumătățim MI prețurile vor 
scădea la jumătate. Dacă notăm cu P 
prețul pentru toate bunurile şi 
serviciile avem următoarele relații: 

1. 2Ml =2P 

2. 1/2 MI = .1/2P 


3. MlI=P 

Pentru ca primele două ecuații să fie 
corecte, a treia trebuie să fie 
adevărată. MI în aprilie 1990 a fost 
de 785 miliarde de dolari iar prețul 
produselor şi al serviciilor a fost de 
domeniul zecilor de trilioane de 
dolari. Ceeace arată că ecuaţia a treia 
este falsă. 

Economiştii sunt preocupați 
de altă relație: MV = PQ, în care M = 
MI, V este dinamica banilor, P = 
preţul bunurilor şi al serviciilor, iar Q 
produsul național global (gross 
national product, GNP). Singura 
variabilă permisă în acestă ecuație este 
dinamica banilor; dacă exista încă o 
variabilă rezultatele sunt 
imprevizibile. Formula aceasta ignoră 
modificările care au loc în MI, şi, ce- 
i mai grav, ignoră faptul că banii sunt 
emişi ca datorie, drept care milioane 
de dolari sunt eliminți zilnic din 
economie pentru plata dobânzii. De 
fapt nici unul din elementele formulei 
nu este o constantă şi ca atare formula 
de mai sus nu are nici sens stiințific 
nici aplicație practică. 

Toate naţiunile din lume, cu 
excepția a două insule, Guernsey şi 
Jersey din Marea Mânecii, au acelaşi 
sistem economic bazat pe datorie şi 
toate națiunile suferă de aceleaşi 
simptome în drumul lor spre faliment. 
În aceste condiții suma împrumutată 
nu poate fi restituită niciodată, iar 
dobânda care este plătită cu sfințenie 
(unii autori sugerează că băncile 
acceptă plata numai în aur şi că 


15 


nal de la Fort Knox 
vine din alt împrumut 
ferința economică 


depozitul națio 
este pustiu) pro 
care augmentează su 
naţională (sau globală), şi succesele 
financiare ale unora implică falimentul 
altora şi este urmarea faptului că nu 
pot plăti suma împrumutată de la 


bancă. Preţurile cresc (inflaţie) 
întrucât dobânda plătită de 
manufacturieri este inclusă în preţul 
produselor, iar povara dobânzilor 
creşte cu timpul. Banii sunt devaluați 
din cauza plății dobânzilor şi 
economia generală este forțată pe linia 
de plutire prin noi împrumuturi. 
Depresiunea economică este 
inevitabilă, fiecare nou împrumut 
prelungeşte agonia dar în acelaşi timp 
sporeşte forța cu care va lovi 
depresiunea. Din cele de mai sus 
rezultă că inflaţia se poate defini ca 
descreşterea puterii de cumpărare a 
monedei prin încorporarea datoriei 
în preţul bunurilor şi al serviciilor. 

Falimentele fac parte din 
planul grandios al băncilor 
internaționale de a subjuga întreaga 
omenire sub călcâiul unei tiranii din 
care, considerând tehnologia militară 
modernă şi mijloacele insidioase şi 
perfecționate de control, nu credem că 
va exista scăpare. Atenţia principală a 
guvernelor marionetă este îndreptată 
asupra acelui segment al populaţiei 
sau asupra acelor indivizi izolaţi care 
se pot întreține independent de "mâna 
generoasă" a birocraţiei 
guvernamentale. Numărul fermelor 
care dau faliment anual sunt de 


ordinul zecilor de mii, iar aşa zişii 
white supremacists (Suprematişti albi) 
sau white separatists (separatişti albi) 
sunt eliminați brutal de către 
agenturile guvernamentale. O 
ilustrează cazul fermierului Byron 
Dale, un om fără şcolarizare înaltă dar 
înzestrat cu o minte extrem de agilă 
care a priceput mai bine decât 
majoritatea economiştilor academici 
cum o mână de paraziți fură câştigul 
celor care agonisesc cu trudă; el era 
din categoria celor capabili să se 
întrețină singur. Din a două categorie 
au făcut parte Gordon Kahl, omorât în 
1983 de către BATF, Randy Weaver 
a cărui soție şi copil au fost asasinați 
de forțele guvernamentale, cei peste 
80 de oameni nevinovaţi arşi de vii la 
Waco, Texas, de către BATF şi FBI, 
şi multe alte cazuri care încă nu au 
ieşit la suprafață. Întrucât ne ocupăm 
de problema banilor şi rolul băncilor 
federale, vom rezuma şi experienţa lui 
Byron Dale cu sistemul financiar din 
acestă țară. 
Atât Byron Dale cât şi Dr 
Jaikaran au ajuns la aceeaşi concluzie 
pornind însă de la poli opuşi. Dr 
Jaikaran face o analiză ştiinţifică a 
modului în care se produc şi circulă 
banii cercetând legislaţia şi aplicarea 
ei, iar Byron Dale, fermier model cu 
multă pricepere în meseria lui, 
experimentează pe proprie piele 
calamitatea sistemului monetar din 
Statele Unite. 
Totul a început de la faptul 
că, deşi avea cea mai bine organizată 


16 


regiune, situația lui 
financiară, ca şi a multor altor 
fermieri  învecinaţi, se deteriora 
constant. Doritor să-şi îmbunătățească 
condiția economică a participat la un 
seminar organizat de către Centrul de 
Coordonare a Agriculturii din 
Colorado Springs la care vorbitorii au 
detailat planurile unei bune organizări 
financiare a operaţiilor agricole iar 
participanților li s'au  înmnânat 
rexultatele a şapte ferme diferite, 
urmărite pe ultimii 5 ani. Byron Dale 
a remarcat faptul că în toate cazurile 
cheltuielile de întreţinere au crescut de 
la 7% la 59%. Şi-a dat seama că ceva 
nu era în regulă şi a întrebat cum se 
face că aproape toate companiile, 
inclusiv giganți ca Chrysler, se 
scufundă în datorii şi trebuie să facă 
mereu împrumuturi ca să evite 
falimentul; dacă majoritatea sunt pe 
pragul dezastrului financiar, de unde 
vin banii să-i salveze? 1 s'a răspuns că 
sunt doar bani de hârtie (funmy 
money), dar la întrebarea cine 
beneficiază de dobândă răspunsul a 
fost "nimeni". Atunci Byron Dale a 
menționat că de aproape 20 de ani de 
când este în câmpul muncii, nu a 
văzut încă pe nimeni care să nu-şi 
plătească datoria şi dobânda, deci 
cineva încasează dobânda. N'a primit 
nici un răspuns şi din acel moment a 
fost complet ignorat. A participat şi la 
alte seminare şi a chemat experți să-i 
analizeze felul cum îşi conduce 
operaţiile agricole dar fără mare 
rezultat. La unul din seminare, 


fermă din 


a DPI Po 


vorbitorul a fost vice preşedintele 
Băncii Federale  Intermediare de 
Credit din Omaha. Byron Dale l-a 
întrebat de unde vin banii, cum se pun 
în circulație, şi care este rolul 
Rezervei Federale (Federal Reserve). 
La care vice-preşedintele s'a făcut 
purpuriu la față, a început să transpire 
şi cu multă greutate a admis că banii 
sunt creați prin depunerile bancare 
(conturi de cec) şi apoi a explicat cum 
operează împrumutul  fracționar, 
fractional banking, adică capacitatea 
băncilor de a avea numai 10% 
acoperire pentru banii pe care îi 
împrumută cu dobândă, şi i-a indicat 
ceva literatură publicată de către 
Federal Reserve System. În "Istoria 
băncilor" se arată clar acest sistem de 
furt sistematic. Având un depozit de 
100 de dolari, banca în realitate 
primeşte dobănda ca pentru 900 de 
dolari. În termeni de fermier, cum 
descrie foarte plastic Byron Dale, 
înseamnă că dacă ai o vacă cu un 
vițel, poţi vinde viţelul de 9 ori ca la 
sfârşit să rămână tot al tău. Dale a 
priceput frauda dar a vrut să afle ceva 
mai mult; cum se perpetuează şi 
pentru ce. Nu moneda care circulă 
este vinovată de fraudă; indiferent 
dacă este de hârtie sau de aur, 
realitatea rămâne aceeaşi: felul în care 
este pusă moneda în circulație face 
matematic imposibilă plata dobânzii şi 
împinge societatea spre faliment total. 


La întrebarea "ce sunt banii 
şi de unde vin?” Departamentul 


17 


Trezoreriei din guvernul federal i-a 
răspuns: "Banca crează banii din 
nimic făcând intrări în conturi. 
Băncile pot să împrumute 6 dolari 
pentru fiecare dolar pe care îl 
posedă”. Dar în viața de toate zilele, 
dacă ai o monedă de argint şi vrei s'0 
împrumuți, cum poți împrumuta 
aceeaşi monedă la cinci persoane 
diferite în acelaşi timp? Există o 
singură modalitate, şi anume să scrii 
pe o bucată de hârtie "ţi-am 
împrumutat o monedă de argint" şi să 
convingi cele cinci persoane că 
împrumutul acesta fictiv a avut loc în 
realitate. În sistemul de troc se făcea 
schimb de valori; cu banii de hârtie 
folosiți într-un sistem de datorie, banii 
sunt o promisiune de a plăti mai 
târziu, bazat pe un furt organizat. 
Dobânzile intră în cheltuielile de regie 
ale oricărui producător şi preţurile 
cresc pe măsură ce datoria se ridică, 
cu o singură excepție: fermierii, care 
nu-şi pot ridica prețurile. Preţurile 
materiilor brute de fapt s'au ridicat 
foarte puţin. În decurs de numai 
câţiva ani, peste 80.000 de ferme au 
dat faliment, iar pământul lor a fost 
înghiţit de sectorul parazitar al 
societății - băncile. 

Decis să rupă legăturile care 
îl înrobeau financiar, Byron Dale a 
studiat legislația încă în vigoare care 
guvernează schimburile economice. 
Bazat pe aceste legi, a conceput un 
certificat despre care un avocat ce l-a 
Studiat a conchis că este un instrument 
valid pentru negocieri. Apoi a 


18 


| 


consultat biroul procurorului 
comitatului Dewey care a confirmat 
că legea federală 31 USC 314 care 
declară că "Toţi banii trebuie să fie 
bazați pe 15 5/21 grains de aur" este 
validă; dar acest birou i-a spus şi că 
"ei în mod clar nu-i acordăvmultă 
; : B- 

atenție". Acest birou a refuzat discute 
problema nerespectării legii cu 
Procurorul General (echivalent cu 
ministrul justiţiei) al statului. Byron 
Dale s'a adresat biroului Procurorului 
General care la întrebarea dacă aplică 
legea 31 USC 314 a răspuns că ei nu 
dau sfaturi legale (?!). 

În Codul Comercial Comun, 
Uniform Commercial Code, pentru 
statul South Dakota legea 57A-3-101 
defineşte instrumentele de schimb 
comercial şi oferă o portiță legală prin 
care cetățenii statului îşi pot monetiza 
bunurile fără să devină datori băncii 
federale. Modul obişnuit în care se 
realizează un împrumut este ca banca 
să deschidă un cont în care intră suma 
împrumutată fără acoperire (în 
virtutea împrumutului fracționar). şi 
care reprezintă datoria față de bancă 
plătibilă în bani reali. Acest procedeu 
pune bani în circulație în momentul în 
care cel care a realizat împrumutul 
scrie un cec şi începe să cheltuiască 
din suma depusă la bancă. Dar nu 
pune noi bancnote (Federal Reserve 
Notes) în circulație (de fapt cec-ul 
este de cele mai multe ori depus de 
cel care l-a încasat la o altă bancă). 
Pentru a obliga băncile să pună noi 
bani în circulație trebuie să încasezi 


cec-ul în bani peşin. Banca trebuie să 
înlocuiască banii eliberaţi cu alte note 
federale pe care le obţine de la banca 
federală regională. Există însă o a 
doua modalitate de a obliga să intre 
noi note federale în circulaţie, cel 
puțin pentru fermieri: să furnizezi 0 
notă de obligaţii cu producţia fermei 
şi să o depui la bancă. Banca o poate 
accepta, şi nota circulă prin sistemul 
bancar şi este depozitată la trezorerie 
ca cauţiune pentru emiterea de 
bancnote federale. Acest sistem pune 
în circulaţie bani fără dobândă. 
Într'o conversaţie personală cu Wayne 
D. Angell care face parte din 
comitetul de guvernatori al Sistemului 
Federal de Rezervă, Byron Dale a 
aflat că se pot pune în circulaţie note 
federale fără dobândă, şi că acest 
lucru se făcea adesea până în 1923, 
dar azi, deşi legea nu a fost 
modificată, Federal Reserve nu o 
admite pentru că dacă ar fi aplicată i- 
ar pune în imposibilitate de a 
controla banii. 

Înarmat cu noile informații 
Byron Dale şi cu soția lui şi-au plătit 
datoria față de Asociația Creditelor 
pentru Producţie (Production Credit 
Association - PCA), după care au scris 
certificatele, în conformitate cu legile 
în vigoare, ca documente valide 
pentru schimb comercial, şi apoi le-au 
trimis la PCA. Dacă până atunci toate 
insistențele lui Byron Dale de a 
convinge pe cineva de la centru să-i 
facă o vizită şi să-i explice la fața 
locului cum să-şi îmbunătățească 


organizarea fermei au fost fără succes, 
deodată s'a pomenit cu cei de la PCA 
în fața uşii care cereau să-i numere 
vitele şi să-i inventarieze posesiunile. 
Byron Dale a refuzat invocând legile 
în vigoare, la care cei del la centru au 
ripostat că nu-i intereseaza legile. 
După două săptămâni s'au pomenit 
într'o Vineri cu şeriful care le-a 
înmnânat o citație să apară în fața 
tribunalului, districtul 8 din McIntosh, 
South Dakota, Marţia următoare, la 27 
Octombrie 1982. Aveau deci numai o 
zi lucrătoare pentru pregătire pentru 
dezbatere. Avocatul lor n'a putut fi 
prezent, dar i-a sfătuit să ceară 
judecătorului o amânare pentru o dată 
când pot fi reprezentați de un avocat. 
Au alcătuit totuşi o moțiune în care au 
arătat faptul că au acționat în 
conformitate cu legile în vigoare. La 
acestă moțiune au fost "ajutați” de 
unul Mike Phillips care ulterior s'a 
dovedit a fi un agent federal implicat 
în uciderea lui Gordon Kahl. 

La tribunal, când s'au 
identificat cine sunt, judecătorul a 
remarcat "Ah, este licitația inițiată de 
PCA"! - acțiune care nici nu era 
pomenită în mandat. Byron Dale i-a 
amintit judecătorului de statutele în 
vigoare care invalidează întreaga 
acțiune şi de faptul că nu sunt 
reprezentați legal (ceeace este un drept 
acordat celor mai feroci criminali) şi 
a cerut ca înfăţişarea să fie amânată 
pentru o dată când avocatul lor poate 
fi prezent. La care judecătorul 
Tschetter a răspuns: "Dales sunt aici, 


19 


cei de la PCA sunt aici, vom 
continua”. Avocatul de la PCA a 
declarat că Byron Dale a rupt 
contractul cu ei; a cerut judecătorului 
să-i dezlege de contractul lor cu 
Byron Dale, şi curtea să interzică 
familiei Dale să-şi vândă produsele; 
deasemeni a cerut dreptul să le 
inventarieze posesiunile în prezența 
şerifului. Când i s'a dat dreptul de a 
vorbi, Byron Dale a declarat că curtea 
nu are jurisdicție asupra cazului, a 
cerut clasarea cazului şi a înaintat 
moţiunea scrisă anterior. Judecătorul a 
refuzat ambele cereri la care Byron 
Dale a insistat că are dreptul să apară 
în fața curţii cu juri; la care 
judecătorul a răspuns: "Ăsta e 
tribunalul meu şi aici fac ce vreau". 
La riposta lui Byron Dale că e 
tribunalul poporului şi că nu i s'a citit 
sumarul acuzării, ceea ce e o încălcare 
a procedurilor legale, judecătorul a 
închis sesiunea, iar după o scurtă 
pauză a redeschis-o din nou şi a trecut 
direct la decizie. A dat dreptul PCA- 
ului să  inventarieze posesiunile 
familiei Dale şi să le controleze 
ferma, familia Dale având totuşi drept 
de apel cu oprirea inventarierii până la 
decizia finală. Era clar că tribunalul 
apăra interesul bancherilor. În stare de 

şoc, Byron Dale şi soția lui s'au oprit 

la un birou avocăţesc unde au alcătuit 

o întâmpinare pentru Curtea Supremă 

a statului, pe care au depus-o şi au 

anunțat atât PCA cât şi șeriful că 

procedura de inventariere este oprită 

până la rezolvarea cazului. Apoi 


20 


urmau să se întâlnească pentru a găsi 
o cale legală de atac împotriva 
acțiunii PCA. În ciuda acestor 
demersuri, la scurt timp după 
înfăţişarea la tribunal, Byron Dale s'a 
pomenit cu şeriful Kittelson însoțit de 
Jim Harrisson şi Jerry Hulm de la 
PCA, care veniseră să facă 
inventarierea. După o scurtă discuţie 
au renunțat declarând că pot aştepta 
până la terminarea procedurilor legale 
şi au plecat. În ziua următoare, Byron 
Dale plecat într'un orăşel învecinat 
pentru ceva treburi mărunte, a primit 
un mesaj de la soţie că Jerry Hulm şi 
cei de la PCA au decis să facă 
inventarierea în ciuda dispoziţiilor 
legale, întrucât judecătorul Tschetter 
le-a dat binecuvântarea să purceadă la 
inventariere pe motiv că apelul poate 
dura timp îndelungat. Byron s'a grăbit 
să ajungă la fermă pe care a găsit-o 
devastată. Gardurile electrice ce ţin 
vitele în ţarc erau doborâte, vitele 
erau într'o stare de extenuare fizică şi 
Surexcitare ca şi cum ar fi fost 
fugărite de o haită de lupi, iar un vițel 
era mort, zdrobit, călcat de maşină. A 
chemat şeriful căruia i-a arătat 
distrugerea proprietății, apoi a conferit 
cu avocatul lui. După vreo câteva zile, 
şeriful i-a înmânat o nouă citație 
pentru a se prezenta în fața curții iar 
apelul avocatului care cerea să fie 
amânată înfăţişarea din cauza timpului 
extrem de scurt a fost categoric 
refuzat. La judecată agenţii PCA au 
povestit cum au încercat să numere 
vitele susținând că după părerea lor au 


lipsit 51 de capete care nu existaseră 
niciodată şi nici un act anterior nu 
menționa existența lor. Punctul 
principal de acuzare era că Byron 
Dale a refuzat să onoreze contractul 
cu PCA. Curtea a refuzat să ia în 
considerare faptul că Dale îşi achitase 
datoria. Judecătorul  Tschetter a 
conchis că Byron Dale şi-a furat 
propriile vite drept care a ordonat să 
i se interzică orice fel de tranzacții, 
punându-l în imposibilitate să 
cumpere hrană pentru animale sau să- 
şi plătească obligaţiile financiare 
(telefon, electricitate etc). 

Familia Dale, deşi în perfectă 
legalitate, a fost sugrumată de justiția 
americană de tip nou. Presiunea 
exercitată de bănci a fost extinsă 
dincolo de tribunal. Avocatul lor, care 
la început părea sincer interesat să-i 
ajute, s'a pomenit că nu mai poate 
contracta un împrumut de la bancă 
pentru că ajută "protestatarii 
sistemului monetar”. În înfățişările 
care au urmat, Ray Johnson, avocatul 
PCA-ului, a început să descrie familia 
Dale ca pe nişte criminali înrăiţi, şi i- 
a acuzat că au vândut o proprietate 
amanetată. În una din şedinţe Byron 
Dale i-a cerut judecătorului să 
presupună că joacă poker într'un grup 
în care fiecare jucător împrumută 10 
dolari cu dobândă de 10%. Cum 
aceştia sunt toți banii din încăpere, la 
sfârşitul jocului fiecare jucător este 
obligat să plătească 11 dolari, ceeace 
este imposibil. Apoi a citat legea 
SDCL 20-2-2 care spune că "o 


condiţie într'un contract care îl face 
imposibil de realizat, sau nelegal, sau 
care contravine scopului în care a fost 
creat contractul, trebuie anulată”. 
Judecătorul şi avocatul agenţiei s'au 
făcut purpurii la față. După două 
săptămâni judecătorul a dat decizia în 
favoarea agenției şi a pus la licitație 
proprietatea familiei Dale. 

Disperat, Byron Dale a căutat 
sprijinul presei. O reporteră de la 
Aberdeen American News a 
recunoscut că dreptatea este de partea 
lui dar a refuzat să-i acorde orice 
sprijin. Apoi, o reporteră de la o stație 
de televiziune din Rapid City l-a 
chemat să-i spună ca e într'o ureche, 
dar după o conversație mai 
îndelungată a convenit să trimită o 
echipă de reporteri, şi s'a ținut de 
cuvânt. Apoi Al Gustin de la o staţie 
de televiziune din Bismark, North 
Dakota, documentat din sursele 
furnizate de Byron Dale a recunoscut 
gravitatea si nedreptatea situației, dar 
a declarat că este o problemă care îl 
depăşeşte - ca la urmă să-l întrebe de 
ce trebuie să fie atât de încăpățânat, 
de ce nu se aliniază cu toți ceilalți? 
Din păcate aşa gândesc majoritatea 
oamenilor: "dacă nu sunt direct lezat 
de ce să-mi aprind paie în cap"? 
incapabili fiind de a vedea că în final 
vor avea şi ei parte de binefacerile 
tiraniei. . 

Despre următoarea înfăţişare 
la tribunal s'a relatat la o stație de 
televiziune. Prin interesul care l-a 
stârnit Byron Dale a fost oarecum 


21 


Pe 


răsplătit de faptul că a primit invitații 
să țină conferinţe. La una din ele a 
intâlnit reporterul Gordon Johnson 
care studiase economia la universitate 
şi nu putea fi de acord cu teza lui 
Byron Dale. Byron Dale i-a 
împrumutat o carte cerându-i so 
discute cu el după ce o citeşte. 

Între timp cineva i-a dat 
ideea să povestească toată întâmplarea 
Procurorului General David Zuecher, 
care după ce l-a ascultat a spus clar că 
un judecător nu poate greşi pentru că 
orice iese din gura lui este lege. 
Întrebat fiind de Byron Dale dacă este 
o crimă să violezi legile federale, 
Zuecher a răspuns afirmativ. Atunci 
Byron a pus pe biroul lui două 
monede de 1 dolar, una de argint 
bătută înainte de 1965 şi alta de cupru 
argintat, mai recentă, precum şi o 
fotocopie după legea 31 USC 321 
care stabileşte standardele pentru 
monede şi cere ca în cazul monedelor 
de argint proporția să fie de 90% 
argint şi 10% cupru. Zuecher, care 
începuse deja să-şi schimbe culoarea 
feţii, a spus că legea a fost modificată; 
dar noua ediţie a legislaţiei respective 
din biroul lui demonstra că legea 
rămăsese neschimbată. Atunci David 
Zuecher a zbierat la Byron Dale să 
iasă afară. Byron l-a întrebat cu/&ste 
vinovat, obiectând că el ca cetățean al 
acestui stat care are credința că legea 
a fost încălcată, vrea să depună o 
plângere oficială. Rezultatul a fost că 
procurorul Zuecher, a cărui slujbă este 
să păstreze integritatea judiciară, a pus 


22 


mâna pe telefon şi a ordonat unui US 
Marshal să-i ecorteze afară din 
clădirea federală pe Byron Dale şi pe 
fratele lui şi prietenul care-l însoțeau. 

Gordon Johnson, reporterul, 
finalmente â recunoscut că teza lui 
Byron Dale despre imensa fraudă 
monetară este adevărată şi a început 
să scrie mici articole care nu au atras 
nici un interes din partea mass-mediei. 
Atenţia autorităților era concentrată 
asupra lui Byron Dale, care era 
urmărit pretutindeni. PCA a angajat 
încă un avocat împotriva lui, pe Curtis 
Hanks, cumnatul judecătorului 
Tschetter. La o altă înfăţişare în fața 
tribunalului, avocatul agenţiei, Ron 
Johnson, a cerut o judecată sumară, o 
cerere ce contravenea legislației din 
South Dakota; şi orice plângere 
împotriva acestei farse judiciare a fost 
respinsă de judecător care a acordat 
moţiunea cerută de agenţie. 

Într-una din zile Byron a fost 
alertat de o persoană anonimă că 15 
maşini ale poliţiei se îndreaptă spre 
ferma lui. Soţia lui Byron i-a telefonat 
procurorului general al statului, Mark 
Meierhenry; şi fratele lui Byron i-a 
telefonat guvernatorului Janklow, care 
l-a asigurat că nimic nu este plănuit 
împotriva familiei Dale. Byron a 
primit un telefon de la fratele lui care 
era foarte îngrijorat spunând că o 
armată întreagă, cu camioane, 
camionete şi chiar şi o maşină 
blindată se îndreaptă spre ferma lui. 
La scurtă vreme Byron Dale a primit 
un telefon de la guvernator care i-a 


pe 


atras atenția că dacă va opune 
rezistență va fi împuşcat pe loc. Apoi 
a fost chemat de Jerry Baum, 
directorul la South Dakota Highway 
Patrol, poliția rutieră, care i-a spus că 
lucrurile se prezintă destul de rău şi ar 
dori să negocieze o înțelegere. Byron 
a răspuns că este de acord cu condiția 
ca Baum să-şi dea cuvântul că nu-l va 
ataca prin surprindere, la care Jerry 
Baum şi-a dat cuvântul de onoare că 
nu vor încerca nici 0 manevră 
neprevăzută. Când au sosit Baum şi 
aghiotantul lui, i-au arătat lui Byron 
ordinul semnat de către curte pentru 
confiscarea parţială a vitelor şi 
surprinderea lor; Byron a acceptat. 
După ce au discutat unele amănunte 
cu privire la modul de operaţie, Jerry 
Baum a schimbat subiectul, s'a 
interesat de familia lui Byron, şi când 
atmosfera a devenit mai relaxată, 
brusc, aghiotantul lui Baum l-a lovit 
pe Byron Dale în cap cu o sticlă de 1 
litru de catsup (sos de roşii) după care 
au sărit amândoi pe el şi l-au bătut 
până aproape şi-a pierdut cunoştinţa. 
Deodată camera s'a umplut de poliţişti 
care i-au pus cătuşele şi au vrut să-i 
spele sângele de pe față ca să acopere 
sălbăticia cu care l-au brutalizat dar 
Byron a refuzat. Atunci:a apărut în 
cameră şi procurorul Mark 
Meierhenry care a zbierat “arestați 
acest om pentru ca a atacat un 
polițist”. Byron Dale era singurul plin 
de sânge, ceilalți erau neatinşi! 

Când au ieşit afară, părea că 
s'au adunat în fața casei lui toți 


poliţiştii din lume. Erau cu zecile, 
înarmați până în dinți cu armament 
greu. Pe scurt, l-au dus la un spital 
îndepărtat unde la insistențele lui o 
soră catolică i-a făcut . fotografii 
înainte de a primi asistenţa medicală: 
avea capul spart (a avut nevoie de 14 
cusături ca să-i închidă rana) şi mâna 
anchilozată, fisurată de cătuşe şi de 
brutalitatea cu care a fost smucit de 
către poliţişti. Apoi l-au trasportat la 
închisoare, l-au dezbrăcat la piele, şi 
i-au luat totul, inclusiv fotografiile. 
Apoi l-au aruncat în celulă unde 
Byron Dale a leşinat. Doctorul care-l 
tratase însă a făcut un scandal imens 
spunând că în starea în care l-a găsit, 
cu contuzii craniene, trebuie să-l țină 
sub observaţie şi a ordonat să fie 
internat din nou la spital. Evident au 
postat un poliţist în fața uşii. Familia 
lui nu a putut afla de la autorități 
unde se găseşte (oare unde am mai 
văzut astfel de practici? nu tot aşa 
dispăreau oamenii în România 
comunistă şi autoritățile habar 
n'aveau?). Până la urmă, chemând 
spitalele la rând, au reuşit să afle unde 
era internat. Dispoziția autorităţilor 
era ca nimeni să nu fie admis în 
camera lui fără percheziție corporală 
deşi nu fusese emis nici un mandat de 
arestare împotriva lui Byron Dale. şi 
nu fusese acuzat de nimic. Când a 
intrat în camera spitalului, soţia lui cu 
greu l-a recunoscut. Era desfigurat, * 
ochii erau atât de umflați încât ca să-i 
cerceteze dilataţia pupilei a fost 
nevoie de două persoane: una i-a 


23 


îndepărat, pleoapele umflate, iar 
cealaltă persoană i-a proiectat lumina 
în ochi. Cumnatul lui a fost revoltat; 
credea dat fiind că autoritățile au mers 
mult prea departe nu vor putea 
muşamaliza cazul. Byron însă zicea că 
cumnatul lui nu-şi dă seama în ce 
măsură a devenit America un stat 
polițienesc. 

Când familia lui s'a dus la 
închisoare să-i ia efectele personale, 
fotografiile nu le-au fost returnate şi 
după multă discuție poliția a 
recunoscut că au fost sechestrate de 
cineva de la Ministerul de Justiţie. În 
ciuda polițistului care stătea de gardă 
şi-i percheziţiona, au izbutit totuşi să 
introducă un mic aparat de fotografiat 
iar ziua următoare fața lui umflată a 
apărut în ziare şi la televizor. După 
care au reapărut fotografiile şi au fost 
returnate familiei. Casa au curăţat-o 
de sânge înainte de a lăsa familia să 
intre în ea; cu toate acestea au existat 
numeroase evidențe de modul barbar 
în care fusese tratat. 

În final, după ieşirea lui 
Byron Dale din spital, tribunalul, în 
absența lui, a finalizat toată această 
mascaradă judiciară şi i-a pus întreaga 
avere la licitație. Tribunalul a aranjat 
astfel încât Byron Dale a fost pus în 
imposibilitate de a găsi fonduri din 
care să plătească un avocat pentru 
întâmpinare la curtea supremă şi 
inițial i-a refuzat până şi un avocat 
din oficiu. Cel pe care l-au admis în 
cele din urmă, John Gridley III, era 
de fapt prietenul guvernatorului. 
Calvarul lui Byron Dale nu este unic. 


24 


Dar el demonstrează corupţia, 
duritatea şi lipsa de orice principii 
etice sau juridice cu care acţionează 
aşa zisa "justiţie" americană când este 
atacat fundamentul pe care se bazează 
viitorul Noii Ordini Mondiale: 
pâuperizarea populaţiei  printr?o 
tâlhărie condusă la nivelul cel mai 
înalt şi acumularea de incalculabile 
bogății în mâinile băncilor 
internaționale. lar banul este putere. 
Cu el a cumpărat plutocrația conştiinţa 
Congresului, presa, televizorul, şi a 
instalat, cu ajutorul maselor adormite, 
o păpuşă penibilă care joacă rolul de 
preşedinte. Dar iată câţiva care au 
provocat oarecare senzaţie chiar în 
presa controlată: Gordon Kahl - 
devenise periculos ordinei curente prin 
informațiile corecte pe care le difuza 
publicului; a fost omorât, iar fiul lui 
închis pe viață. Randy Weaver, pentru 
o "infracțiune" incomparabil mai 
mică, dorința de a trăi independent, şi- 
a văzut soția care alăpta omorâtă, 
băiatul de 14 ani şi câinele împuşcaţi, 
iar el băgat în puşcărie pentru că nu 
s'a prezentat la tribunal în ziua când 
s'a discutat cazul lui, deşi pe mandat 
era trecută o altă dată. Maynard 
Campbell, polițist pensionat, băgat la 
puşcărie pe motive fictive, pentru că 
scârbit de întâmplarea lui Randy 
Weaver, a publicat o carte cu toate 
dovezile. Probabil cea mai oribilă 
acţiune a fost măcelul din Waco, atât 
de bine manevrat de mass-media și 
autoritățile americane, inclusiv 
preşedintele,  procuroarea generală 
Janet Reno şi Congresul. Toate sunt 


acţiuni de intimidare a populaţiei care 
încetul cu încetul înțelege că este 
periculos să te opui unui guvern 
pentru care nu există legalitate ci 
numai forța brută. Metoda de a intra 
în casele cetățenilor distrugând uşile şi 
ferestrele, cu arma în mână, uneori 
împuşcând ocupanţii casei 
nediscriminat, metodă pe care o 
practică autorităţile în Statele Unite, 
nu face cinste unui sistem care se 
pretinde democratic, ci este metoda 
unui sistem malign, despotic, care 
depăşeşte în agresivitate modul în care 
operau chiar şi poliţiile secrete din 
comunism sau hitlerism. Obiectivele 
lor imediate sunt menţinerea secretului 
despre felul în care sunt spoliați 
cetăţenii de băncile internaționale, şi 
dezarmarea populației. Obiectivul 
final este Noua Ordine Mondială cu 
"pacea veşnică” şi "bună starea" pe 
care cei refugiați din regimurile 
comuniste le cunosc atât de bine. 


JUSTIȚIA NOII 
ORDINI 
MONDIALE 


PE eee ere rrome 


În Florida se cheltuiesc $150 
pe zi pentru fiecare delicvent juvenil 
ca să-i atragă spre alte activități decât 
crima - şi totuşi 75 % dintre ei devin 
recidivişti. Un delicvent juvenil care 
rămâne un an încheiat în programul 


menit să-l distragă de la crimă 
cheltuieşte în acest fel $180.000 din 
banii victimelor lui (Jeb Bush, 
"Deinventing Government”, în 
Imprimis, vol. 24, no. 6, Iunie 1995, 
p. 4). 
+ 

În 1992, Vichi Weaver, a 
cărei unică crimă a fost faptul că era 
măritată cu un om care a refuzat să 
devină agentul provocator al BATF- 
ului american, a fost executată prin 
împuşcare în pragul casei ei. Din 
ordinul lui Larry Potts, ţintaşul Lon 
Horiuchi de la FBI a ochit cu grijă şi 
i-a zburat creierii şi fața femeii 
neînarmate care-şi ținea copilul la sân. 
Deşi un raport intern a conchis că 
actul celor doi salariați ai FBl-ului, 
Larry Potts şi Lon Horiuchi, era 
ilegal, procuroara generală Janet Reno 
a refuzat să ia în considerare acel 
raport. Dar cum parte din americani 
începuseră să murmure, Louis Freeh, 
directorul FBl-ului, i-a "pedepsit" pe 
cei care i-au asasinat pe Vichi Weaver 
şi pe fiul ei de 13 ani Sammy: unii au 
primit observaţii verbale, alţii, ca 
Larry Potts, au primit mustrări scrise, 
şi unii au fost chiar suspendați câteva 
zile. Astfel de pedepse grave se dau la 
FBI şi pentru alte crime. De exemplu, 
dacă-ți iei copilul cu maşina oficială 
ca să-l duci până la şcoală te suspendă 
pe 30 de zile - nu pe trei zile, ca 
pentru asasinarea unei femei şi-a unui 
copil nevinovat. Chiar directorul FBI, 
Louis Freeh, şi-a pierdut telefonul 
portativ care costă circa $100 şi-a 


25 


IPEE 


primit tot o mustrare scrisă - aşa de 
intransigentă e dreptatea la 
Departamentul. Justiţiei şi la FBI! 
După ce şi-a ispăşit vina citind 
mustrarea scrisă, Larry Potts a fost 
promovat şi făcut director adjunct al 
FBI-ului (The New American, vol. 1, 
no. 5, 6 Martie 1995, p. 20). 

Să recapitulăm faptele care 
au precedat execuţia lui Vichi 
Weaver: 1) agenți federali deghizați îl 
sâcâie pe soțul ei, Randy Weaver, care 
trăieşte cu familia lui într'o cabană pe 
munte în Idaho, până când acesta 
cedează şi le vinde o puşcă de 
vânătoare care ulterior aceşti agenţi 
declară că era retezată cu 5 milimetri 
mai scurt decâţ permite legea. 2) Apoi 
aceiaşi agenți, de data asta pe faţă, 
caută să-l forțeze să devină 
informatorul lor infiltrând un grup de 
protestatari. 3) Când Randy Weaver 
refuză, functionarii tribunalului îi 
trimit o citație să se prezinte la 
tribunal cu o dată incorectă, alta 
decâț cea la care Randy Weaver 
trebuia să se prezinte în fața curții. 
Neştiind că data fusese schimbată şi 
că alta era data corectă a înfățişării 
lui, Randy Weaver lipseşte, natural, de 
la înfăţişare la data corectă. 4) Sub 
pretextul că "nu s'a prezentat la 
tribunal când a fost citat”, agenții 
federali FBI îl declară "un terorist 
periculos” şi lansează o campanie de 
18 luni împotriva lui. 5) Şase marşali 
federali camuflați cu măşti negre şi 
înarmaţi cu arme automate înconjoară 
casa lui Randy Weaver şi, ascunși, 


26 


aţâță câinele aruncând în el cu pietre 
şi apoi îl împuşcă în fața copilului de 
13 ani Sammy Weaver. 6) Sammy îşi 
vede câinele ucis şi ripostează cu o 
împuşcătură în direcția trăgătorilor, 
apoi se'ntoarce să fugă în casă. 7) 
Marşalul federal îl asasinează pe 
Sammy Weaver împuşcându-l în spate 
pe când fugea în casă. 8) Prietenul 
familiei Kevin Harris îl vede pe 
Sammy Weaver asasinat de marşal şi 
ripostează; în acest schimb de focuri, 
un marşal federal e ucis [deşi agenţii 
federali au falsificat şi ascuns adevăul, 
s'a aflat totuşi că acest marşal a fost 
împuşcat în spate, deci tot de către 
colegii lui]. 9) O forță polițienească 
de 400 de oameni înarmați masiv şi 
cu helicoptere înconjoară timp de Il 
zile cabana în care se află Randy 
Weaver, soția lui, prietenul lor Kevin 
Harris, şi două fiice ale lui Randy şi 
Vichi Weaver. 10) Randy Weaver este 
împuşcat în spate de către Lon 
Horiuchi, agent federal, pe când 
încearcă să-şi vadă fiul asasinat. 10) 
Lon  Horiuchi, agent federal, o 
asasinează pe Vichi Weaver care se 
afla în uşa cabanei cu copilul la sân. 
11) Randy Weaver şi Kevin Harris 
sunt arestați şi dați în judecată 
pentru, printre altele, "asasinat". 12) 
Juriul îl achită pe Randy Weaver 
pentrucă n'a tras nici un foc; şi pe 
Kevin Harris pentrucă a tras în 
legitimă apărare. 13) Găsit nevinovat 
de toate acuzele (în afară de faptul că 
n'a onorat o citație pe care n'o putea 
onora), Randy Weaver a fost 
amendat cu o sumă enormă pe care 


m'avea de unde s'o plătească, şi 18 
luni puşcărie pentru că n'a onorat 


citația  (Congressman Ron Paul 
Newsletter, Martie 1995, p. 3). 
Mulţi oameni care nu-l 


cunoşteau i-au trimis contribuţii, căci 
n'a pierit încă de tot omenia 
americanilor. N'am să uit niciodată 
cum Randy Weaver povestea cum 
după ce soția lui a căzut secerată de 
gloanțe, s'a aplecat s'o ajute şi să-i 
ridice părul de pe față - dar capul lui 
Vichi Weaver nu mai avea față. 

Tot aşa cum au fost pedepsiţi 
ucigaşii lui Vichi şi Sammy Weaver 
au fost "pedepsiţi" Phillip Chojnacki 
şi Chuck Sarabyn, doi agenţi cărora li 
s'au reproşat "erori" care au ucis peste 
86 de oameni nevinovaţi, între care 17 
copii mici, în torturi îngrozitoare la 
Waco, Texas în Aprilie 1993: la 16 
luni după ce au fost găsiți de vină 
pentru acel masacru, aceşti doi agenți 
BATE au fost reinstalați în funcţiile 
avute, au primit tot salariul retroactiv, 
şi li s'a scos din dosar orice amintea 
că ar fi fost găsiți vreodată vinovați 
de ceva (Point Blank, vol. XXV, no. 
2, Februarie 1995, pp. 4-5). 


NAŢIUNEA,. RELIGIA 


ŞI NOUA ORDINE 
MONDIALĂ 


La 23 Septembrie 1994, 
mulțumind pentru medalia de onoare 


pe care i-au decernat-o Naţiunile 
Unite, bancherul internaţional David 
Rockefeller a spus: "Acum, 
apropiindu-ne de cea de-a 50-a 
aniversare a Naţiunilor Unite, sprijinul 
afaceriştilor în multiplele probleme 
legate de afacerile internaționale de 
care se ocupă este mai necesar decât 
oricând. ... Dizolvându-se Uniunea 
Sovietică, conducerea iluminată a 
Americii are o ocazie poate şi mai 
mare decât în 1939, la începutul celui 
de-al doilea război mondial, sau în 
1945 când a început războiul rece. 
Dar această ocazie în care putem 
construi o ordine mondială cu 
adevărat paşnică şi interdependentă nu 
o vom avea multă vreme. Deja se 
ridică mari forțe care amenință să 
distrugă toate speranţele şi eforturile 
noastre de a construi a structură 
durabilă de cooperare globală”. Aceste 
forțe, a arătat David Rockefeller, sunt 
"advocaţii fervenți ai naționalismului 
etnic". Dar George Bush nu face parte 
din acele forțe  detestate de 
Rockefeller. Ordinul lui Prezidenţial 
12803 din 1992 transmite Băncii 
Mondiale toată averea Statelor 
Unite, infrastructura, pământul, 
pădurile, prin "privatizarea 
infrastructurii naționale prin vânzarea 
bunurilor națiunii unor mandatari 
străini" (Media Bypass, vol. 3, no. 3, 
pp. 43, 53). 

Mihail Gorbaciov n'a fost 
înlocuit la conducerea Rusiei 
imperialiste post-sovietice ca să fie 
trecut pe un post mai mic, ci pe unul 


27 


mai mare. Din biroul lui de la 
Presidio lângă San Francisco, 
California, organizează 0 întrunire a 
conducătorilor lumii care va avea loc 
în toamna anului 1995. Au fost 
convocați "sute de conducători ai 
lumii şi mii de oameni de afaceri să 
vină la el în San Francisco ... să 
discute cu el treburile lumii," scrie 
The San Francisco Chronicle. Dintre 
ei vor fi aleşi cei care vor organiza 
conducerea omenirii  globalizate. 
Împreună cu Maurice Strong, "expert" 
în “problemele mediului înconjurător”, 
Mihail Gorbaciov redactează Carta 
pământului care ar putea figura pe 
agenda întâlnirii din toamnă. Printre 
cei invitați sunt George Bush, fostul 
preşedinte american, Margaret 
Thatcher, fostă prim ministru britanic, 
preşedintele Republicii Cehe Vaclav 
Havel, Yasuhiro Nakasone, fost prim 
ministru japonez, Desmond Tutu, 
episcop anglican din Africa de Sud, 
activista comunistă "indigenă" 
Rigoberta Menchu, Ted Turner, 
magnatul televiziunii cu plată din 
Statele Unite, Bill Gates, magnatul 
programelor de computere Microsofi, 
şi Alvin Toffler, sfetnicul lui Newt 
Gingrich, actualul conducător al 
majorității republicane în Congresul 
Statelor Unite. Alan Cranston, fost 
senator american şi preşedintele 
Fundaţiei Gorbaciov, a declarat că 
americanii nu mai au părere bună 
despre guvern şi trebuie "reorientați”. 
Parte din "reorientare" va fi să se 
hotărască "ce se va întâmpla cu statul 


28 


naţional” (The New American, vol. 11, 
no. 5, 6 Martie 1995, p. 10). Ce s'a 
întâmplat cu statele naționale ale 
armenilor,  georgienilor,  afganilor, 
cecenilor - ca să pomenim numai 
câteva? 

Guvernul strânge informaţii 
detailate despre fiecare lucru pe care-l 
face fiecare cetățean particular cu 
banii lui, şi sub pretext că luptă 
împotriva stupefiantelor (în ce fel, se 
vede din cele ce au avut loc la Mena, 
Arkansas), a emis regulamente despre 
felul în care ai voie să-ți cheltuieşti 
banii de care marele public nu ştie. 
Dacă faci o tranzacție comercială 
întrun mod care-ţi pare avantajos, 
scriind mai multe cec-uri pentru sume 
mai mici în loc de unul singur pentru 
toată suma, dar care poate fi 
interpretată că ar contraveni acestor 
legi, eşti pasibil de pedeapsă cu $ 
până la 10 ani închisoare şi amendă 
între $250.000 şi $I milion, chiar 
dacă n'ai avut habar că ceea ce faci 
ar putea fi declarat ilegal pentru că 
este perfect legal conform tuturor 
legilor publicate anterior. Pentru 
asasinat, viol, jaf înarmat sau trafic cu 
stupefiante se dau pedepse mult mai 
mici (ibidem, pp. 6-7). 

Ne-am trezit acum că 
guvernul federal pretinde că este 
proprietar pe 80 % din pământul 
multor state din vestul Statelor Unite, 
care în realitate trebuia să aparțină 
acelor state sau cetățenilor acelor 
state. Pentru a goli acele pământuri de 
locuitorii lor, guvernul federal găseşte 


câte o specie amenințată cu dispariţia 
şi declară că rezervă acel teritoriu 
pentru specia respectivă ca să-şi poată 
reveni departe de oameni. Astfel s'au 
interzis exploatarea pădurilor, 
păşunatul şi mineritul pe vaste teritorii 
din Oregon, Washington, Idaho, şi 
nordul Californiei ruinând locuitorii 
de acolo şi umplându-i de ură, şi se 
plănuiesc interdicții asemănătoare în 
Arizona şi New Mexico, augmentate 
cu interzicerea locuitului şi vizitatului 
acelor teritorii - de dragul unor specii 
de bufnițe, zice guvernul federal. Dar 
când Charles Hurwitz (vezi Buletinul 
no. 1, pp. 24-25) defrişează pădurile 
Californiei bufnițele nu mai sunt 
invocate. Un număr de 35 de județe 
(Catron County din New Mexico, Nye 
County din Nevada, şi altele) au citit 
Constituţia Statelor Unite, unde scrie 
că tot pământul ce-i aparține 
guvernului federal se află sub oraşul 
Washington, D.C., şi şi-au reluat 
drepturile asupra propriilor teritorii; 
35 de alte judeţe se gândesc să facă la 
fel. O păsărică care trăieşte în Texas, 
Mexic şi America de Sud preferă să-şi 
facă cuibul, zice guvernul federal, în 
Texas pe cedri, drept care mare parte 
din Texas trebuie golită de oameni şi 
vite şi rezervată cedrilor, care distrug 
iarba şi altă vegetaţie, ca să aibă 
păsărica asta unde-şi face cuibul dacă 
cumva ar avea chef să treacă pe-acolo 
- chiar şi în regiuni unde n'a fost 
văzută niciodată. Alte animale care au 
nevoie de largi suprafețe de teren 
golite de oameni par să fie o specie 


de vulpe, jaguarul, şi o specie de 
salamandră (ibidem, pp. 7-8). Un 
mecanic de camioane din Morrisville, 
Pennsylvania avea un teren propriu pe 
care repara camioanele clienților, şi pe 
care făcuse într'un colț o grămadă de 
vreo 700 de cauciucuri vechi şi părți 
stricate din camioanele reparate; iar 
ploaia căzând peste ele, se formase o 
băltoacă acolo unde aceste deşeuri nu 
permitea scurgerea apei. Hotărându-se 
să-şi curețe ograda, mecanicul s'a 
apucat să-şi mute deşeurile şi a fost 
condamnat la o amendă de $203.000 
şi 3 ani închisoare pentrucă şi-a 
mutat deşeurile pe propriul teren un 
pic mai încolo fără aprobare de la 
guvern - căci, a decis guvernul, 
băltoacele formate de ploaie printre 
cauciucurile vechi erau "o resursă 
naturală a strângerii apelor”, wetland 
(The McAlvamy Intelligence Advisor, 
supliment 1995). Dar Hurwitz care a 
defrişat şi distrus total 189.000 de acri 
în California n'a dăunat mediului 
înconjurător, după părerea agențiilor 
federale. În România Ceauşescu 
dărâma satele şi muta sătenii "la bloc” 
ca să "recupereze terenuri agricole”. 
Aici sunt suprafețe de teren aşa de 
vaste încât a fost nevoie să se 
găsească alt pretext pentru 
transformarea cetățenilor liberi şi 
independenți în mulțimi de sclavi 
concentrați teritorial şi controlați. 

În 1993, 4 copii au murit şi 
600 de persoane s'au îmbolnăvit din 
mâncarea cumpărată de la lanțul de 
restaurante Jack in the Box din patru 


29 


state de pe coasta de vest. In fiecare 
an, se îmbolnăvesc 20.000 şi mor 500 
din cauza aceleiaşi bacterii, 
Escherichia coli 0157:H7. În total se 
îmbolnăvesc circa 80 de milioane de 
americani anual din cauza mâncării 
infectate, cam o jumătate de milion 
ajung la spital şi 9.000 mor. Carol 
Tucker Foreman, fost secretar adjunct 
al agriculturii sub preşedintele Jimmy 
Carter, spune că din 10.000 de 
hamburger-i (sandwich cu came 
tocată), cel puţin unul e infectat, şi 25 
% din puii mâncaţi sunt infectați cu 
salmonella. "Pentru asta cheltuim 
$600 milioane pe an pentru 
inspectarea cărnii?" întreabă el 
revoltat. Ca un bun birocrat socialist, 
el cere să se cheltuiască şi mai mult 
pentru inspectarea cărnii. Dar carnea 
infectată vine de la uzinele de carne 
vie, şi nu exista la fermierii 
individuali. Confiscarea pământului 
micului producător, acumularea 
industriei agricole şi alimentare în 
mâinile câtorva  plutocrați, şi 
proliferarea birocrației guvernului 
federal central a fost politica 
administrației lui Carter aşa cum este 
şi azi politica administraţiei Clinton; 
indignarea lui Foreman e ipocrizie 
curată. 

Dar dacă cetăţenii încearcă să 
scape din lagărul de concentrare 
global,  salarizați prin intrările 
electronice controlate central, şi să 
trăiască independent din resursele 
muncii lor făcând între ei schimburile 
necesare? Pentru aşa ceva omenirea a 
folosit în istorie aurul şi argintul ca 


măsură a schimbului şi a valorii 
acumulate. Trebuie împiedecaţi s'o 
facă, şi pentru aceasta Comisia 
Comercială Federală a propus legi 
draconice dezbătute în Aprilie 1995 
împotriva "fraudei telecomerciale” cu 
ajutorul cărora să elimine comerțul cu 
metale  prețidase printre micii 
particulari. Lupta împotriva "fraudei 
telecomerciale" presupune ascultarea 
tuturor convorbirilor telefonice şi 
cenzurarea tuturor  expedierilor 
poştale; şi dă guvernului federal 
jurisdicție asupra tuturor 
producătorilor mici şi mijlocii, căci 
folosind telefonul chiar o singură dată 
toți sunt de-acum. "telecomercianți” 
(ibidem, pp. 10-11). 

Pentru teroarea 
guvernamentală deplină populaţia 
trebuie  dezarmată. Noua Ordine 
Mondială urmăreşte să smulgă cu 
forța sau cu metoda convingerii 
armele din mâinile - americanilor. 
BATF, eroii care-au asasinat victimele 
de la Ruby Ridge şi Waco, au deschis 
dosare computerizate pentru 60 
milioane de proprietari de armă, 
violând în mod flagrant legile țării şi 
directivele Congresului. Agenţii 
BATE au copiat timp de ani de zile 
toate tranzacțiile de  vânzare- 
cumpărare a armelor, şi au dat buzna 
înaintea zorilor îmbrăcați în negru, cu 
masca pe față, în casele 
comercianților, împuşcându-i pe unii, 
intimidându-i pe alţii, confiscând 
documentele cu numele purtătorilor de 
armă. La un an de la atac, BATF-ul 


30 


„SA III E ee e 


încă nu i-a acuzat pe soții Lamplugh 
(vezi Buletinul Vol.1, No.3, p. 59) de 
nimic dar a încercat să le ia casa. 
Monique Montgomery, de 21 de ani, 
a fost trezită la 4 dimineața de 4 
agenți  federali mascaţi care au 
omorât-o în pat prin împuşcare. Louie 
Katona din Ohio lucra chiar pentru 
poliţie în timpul liber - ceeace nu i-a 
înduioşat pe agenţii federali, care au 
dat buzna în casă şi i-au izbit soția 
gravidă de perete încât aceasta a 
avortat. Randy Engelken, comerciant 
legitim de arme din Seneca, Kansas, a 
auzit însă mai mult decât înjurăturile 
obscene de rigoare de la agenții 
BATF-ului; "dacă te mai legi de 
Congresman-ul Slattery o să-ți pierzi 
licența comercială”, i-a spus unul. 
Căci Engelken îl critica pe Slattery, 
pe care toată teroarea BATF-ului nu |- 
a putut însă realege în 1994 (ibidem, 
pp. 11-12). 

Una din tezele predate la 
lecţiile de marxism-leninism era că în 
faza sa monopolistă, capitalismul 
acumulează toate mijloacele de 
producție în posesiunea unui număr 
extrem de redus de supracapitalişti, 
motiv pentru care revoluţia proletară 
urma să restabilească dreptatea 
luându-le aceste mijloace şi trecându- 
le în proprietatea poporului - prin 
reprezentanţii săi; adică în proprietatea 
statului. Văzând cum toate averile şi 
toată bunăstarea devine apanajul 
vârfurilor nomenclaturii comuniste în 
timp ce producătorii devin sclavii 
statului, iobagii nomenclaturii, n'am 


putut crede nici prima parte a tezei, 
care însă conţinea din păcate un 
adevăr. În lumea fost liberă 
occidentală care-şi pierde libertatea 
astăzi pe nesimţite, are loc aceeaşi 
trecere la domnia nomenclaturii 
socialiste, dar mijloacele de producție 
şi averile nu mai devin proprietatea 
nominală a statului ci a 
megacompaniilor, aşa cum o descria 
Senatorul Jesse Helms în 1987 (vezi 
Introducere în politica zilelor noastre, 
pp. 31-32). 1995, spusele lui sunt 
confirmate nu numai de realitate dar 
chiar şi de vorbele publiciştilor care 
sunt în slujba plutocrației şi a 
conducerii oculte. Paul Saffo scrie în 
Informationweek (2 lanuarie 1995, p. 
56): "Structura internă a companiilor 
se schimbă de n'o mai recunoşti. Se 
reduc nivelurile ierarhiei conducătoare 
[adică dispare clasa de mijloc şi 
rămân doar două clase: nomenclatura 
şi proletariatul] ... individul dispare 
şi apare colectivul ca unitate de 
muncă de bază [sublinierea 
noastră]... Această schimbare e 
facilitată de combinarea computerelor 
cu mijloacele de comunicații în spațiul 
electronic Odată făcute aceste 
legături, e greu de spus unde se 


termină o companie şi unde 
sfârşeşte cealaltă [sublinierea 
noastră]. Termeni ca 


"supracompanii” şi "metacorporații” 
evocă flexibilitatea noilor entități ... 
"companie virtuală” ... acest termen 


captează ideea că ceeace pare a fi o 
companie de fapt e cu totul altceva”. 


EET 


Din biroul său din ea, e, 

oe DiNardo, care îndep ii 
ere funcții la banca Mellon din 
Pittsburgh, organizează centralizarea 
tranzacţiilor bancare şi financiare a 15 
țări asiatice (Informationweek, „30 
Ianuarie 1995, p. 53). Companiile 
străine care cer să li se permită să 
cumpere şi să exercite controlul 
asupra serviciilor telefonice americane 
vor fi satisfăcute "de la caz la caz" de 
către agenţia federală a comunicațiilor 
FCC (Communications Week). În timp 
ce companiile mici şi mijlocii dau 
faliment şi dispar lăsându-și salariaţii 
pe drumuri, megacompaniile continuă 
să crească şi să se globalizeze. Venitul 
companiei SAP din  Walldorf, 
Germania a crescut numai din Statele 
Unite de la $140 milioane în 1993 la 
aproape $300 milioane în 1994 
(nformationweek, 30 lanuarie 1995, 
p. 38). Vice-Preşedintele Statelor 
Unite, Al Gore, susține că încurajează 
competiția: dar “este o competiţie 
administrată de guvernul federal 
pentru binele anumitor inşi, nu pentru 
binele consumatorilor şi desigur nu 
pentru binele antreprenorilor", scrie 
George Gilder (apud Informationweek, 
30 Ianuarie 1995, p. 110). Între 1981 
şi 1990 s'au votat 27 legi majore care 
impun 0 şi mai grea povară 
regulatorie în comerț şi industrie, 
toate semnate de preşedinţi 
republicani (7he Ron Paul Report, 15 
Februarie 1995, p. 5). Partidul 
Republican nu e cu nimic diferit de 
cel Democrat în zilele noastre: ambele 


sunt în buzunarul plutocrațiej 
internaționale şi a ocultei Care o 
dirijează. Cea mai bună definiție a 
luptei politice între aceste două 
partide a dat-o Bolingbroke în Anglia 
secolului 17: "răsplată pentru prieteni 
pedeapsă pentru duşmani, Şi aurul în 
buzunarele noastre" (ibidem, p. 4). 
Cum au devenit Statele Unite 
o putere economică în numai 200 de 
ani? Prin economia bazată pe 
"libertatea de a întreprinde", free 
enterprise. Producătorii mici şi 
mijlocii au făcut America prosperă. 
Socialismul şi  supracapitalismul 
monopolist sunt tocmai opusul acestei 
economii a pieţii libere. Opoziția nu 
este între socialism şi capitalism, ci 
între piața liberă şi monopol - 
monopolul strâns în mâna unei 
nomenclaturi, fie prin etatizare, fie 
prin confiscare. De aceea forțele care 
plănuiesc contopirea Statelor Unite cu 
Uniunea Sovietică şi înrobirea tuturor 
națiunilor sub guvernul socialist 
internațional al Noii Ordini Mondiale 
duc această luptă susținută de 
eliminare a producătorului mic și 
mijlociu. În țările în care se 
susține că s'a prăbuşit comunismul, a 
rămas aceeaşi nomenclatură stăpână 
pe toată averea; şi publicul crede că 
de vină e doar  încăpăţânarea 
nomenclaturii naționale înrădăcinate la 
putere, înlăturarea căreia va duce la 0 
piaţă liberă ca înainte de război şi la 
prosperitatea pe care au cunoscut-o 
popoarele în epocile în care nu mă 
subjugate ocultei; de aceea publicu 


32 


cere "revenirea la economia de piață, 
aşa cum funcționează ea în occident.” 
În realitate în occident se instaurează 
acelaşi socialism şi aceeaşi 
nomenclatură prin intermediul 
megacompaniilor; nu prin expropiere 
prin decret ci prin expropiere înceată, 
prin falimentare şi eliminare a clasei 
de mijloc. Şi piața nu e liberă; a fost 
acaparată cu răbdare în decurs de 
secole şi este manipulată în mod 
planificat şi coordonat central de un 
directorat internațional. Micile bătălii 
între diverse grupulețe din straturile 
inferioare ale nomenclaturii nu 
alterează cu nimic planul global, dar 
crează aparența că există competiție şi 
"piață liberă”. 

Paul Saffo este directorul 
Institutului Viitorului, o firmă din 
Menlo Park, California, care prosperă 
emițând anunțuri despre viitor. Oare 
cine l-o fi finanțând şi în ce scop? Nu 
e greu de ghicit: rostul lui este să 
spele  creierele americane 
implantându-le convingerea că 
socialismul e viitorul omenirii. S'ar 
părea că are succes. La 16 lanuarie 
1995, Informationweek scria la p. 8 că 
64% din americani ar accepta un 
buletin de identitate al tuturor 
cetățenilor, şi „aproape 2/3 [nu se 
Pa gl er redea 
biologică, ca pe iri căracieristiGă 

amprentele, digitale sau 
spectrul vocii. S'ar putea să nu fie 


finanțată de nu se ştie cine şi 
distribuită pe gratis la un cost 
apreciabil în scopul spălării creierelor; 
dar faptul că toate astea sunt anunțate 
ca o realitate aici înseamnă că se 
plănuieşte ca ele să devină o realitate. 
Pe aceeaşi pagină citim despre 
progresul tehnologic care permite unei 
închisori în care este închis rabinul 
Shlomo Helbrans (pentru răpire şi 
molestare sexuală a unui copil trimis 
la el pentru bar mitzvah) să obțină o 
fotografie a rabinului fără barbă, după 
regulamentul închisorii; căci rabinul 
refuză să se lase tuns şi ras; dar curtea 
a acceptat rezultatul prelucrării 
fotografiei rabinului bărbos de către 
computer în aşa fel încât să apară fără 
barbă. Vorba lui George Orwell 
"Toate animalele sunt egale dar unele 
animale sunt mai egale decât celelalte 
..." (Animal Farm). 

George Orwell, fost 
comunist, a văzut clar adevărata fața 
a socialismului şi a înțeles şi 
conceptul talmudic conform căruia în 
Noua Ordine Mondială toți oamenii 
sunt vite înafară de poporul ales care 
va domni peste ei. Acest concept a 
fost oficializat de Preşedintele Clinton 
prin documentul de 175 de pagini 
trimis Senatului american despre 
Convenţia cu Privire la Diversitatea 
Biologică. Cu monumentală ipocrizie, 
Cei care-au distrus şi continuă să 


distrugă mediul j i 
e g; ediul înconjurător prin 
ai a un număr aşa de mare de  defrişare, eliminarea fozxii rilor 
Sale Sunt gata să devină sclavi, demolarea satelor, şi industrializarea 
rmationweek este o revistă tuturor aspectelor vieții umane 

33 


inclusiv a agriculturii, s'au erijat în 
apărătorii mediului înconjurător. Grija 
de acest mediu şi-o arată Clinton 
specificând 9 obiective ale acestei 
Convenții (deşi n/'ar trebui să-l cităm 
pe Clinton, care nu €e decât o unealtă; 
ai n'a scris el paginile sub care 
şi-a pus iscălitura). Aceste obiective 
sunt: 

o 1) "Natura să devină Principiul 
Organizator Central ... să se dezvolte 
o strategie federală care să aibă în 
vedere valori ecologice în mod egal 
cu valori economice." 

o 2) "Să se stabilească o legislație 
care să folosească tratatele 
internaționale pentru a controla toate 
acţiunile, pe plan internaţional şi pe 
plan naţional şi local ... Noua Ordine 
Mondială ... trebuie să ne unească pe 
toți într'o asociație globală care ... 
recunoaşte supremația suveranității 
naturii, a pământului nostru unic." 
(Deci adio suveranitate națională; şi 
nu greşesc cu totul cei care se tem că 
vom trebui să ne închinăm zeiței 
Natura). 

o 3) "Să se stabilească un preț pentru 

folosirea resurselor naturale ... care 
pot fi prezervate numai prin schimbări 

majore în sistemul de promovare şi 

pedepsire prin care guvernele 

motivează comportarea economică a 

corporațiilor şi cetăţenilor”. Oare câți 

iobagi au fost pedepsiți pentru că 

furau vreascuri din pădurea moşierului 

ca să nu moară de frig? 

o 4) "Să se stabilească ca o 

precauţiune că nu e nevoie să se 

dovedească ştiinţific un lucru pentru 


34 


a-l reglementa prin regulamente 
radicale asupra mediului înconjurător”. 
Ne reaminteşte de fabula lui La 
Fontaine cu lupul şi mielul: acuzat de 
lup că i-a tulburat apele, mielul 
obiectează că nici nu s'a apropiat de 
râu; atunci o făcuse anul trecut; nu era 
născut, a zis mhielul; atunci a făcut-o 
una din rudele lui, şi în orice caz 
mielul trebuie pedepsit cu moartea. 

o 5) "Să se inventarieze resursele 
naturale şi umane." lată-ne o 
resursă inventariată! 

o 6) "Omul să fie făcut egal cu toate 
celelalte specii”. Dar nu toți. Se 
exclude o mică parte, poporul ales, ai 
cărui membri vor fi mai egali decât 
ceilalți. 

o 7) "Să se clasifice oamenii ca fiind 
inamicul". "Succesul uimitor al speciei 
umane, proliferarea ei şi mărimea şi 
intensitatea activităților ei amenință 
viitorul sistemelor biologice ale 
pământului." Lucru adevărat. Dar 
oculta ai cărei scribi au compus acest 
document a dirijat în ultimul secol 
această proliferare nelimitată şi 
mărimea şi intensitatea activităților 
umane. Această ocultă încurajează 
înmulțirea infinită a celor neproductivi 
în Statele Unite recompensând lenea şi 
promiscuitatea; căci pentru fiecare 
bastard produs în mod iresponsabil 
guvernul îi dă mamei $4.000 pe an 
timp de 18 ani, după care banii sunt 
plătiți direct copilului. Aceeaşi 
politică a fost dusă pe scară 
internațională,  oferindu-se ajutor 
economic tocmai pentru înmulțirea 
populațiilor care nu-şi puteau întreține 


excesul de copii. Cât despre 
intensitatea activităților omului - 
tocmai cei care defrişează fără milă şi 
distrug resursele naturale prin 


- industrializare forțată varsă lacrimi de 


crocodil la moartea naturii. 

o 8) "Să se creeze regiuni lipsite de 
prezență omenească”. Dar nu total. 
Seniorii vor avea voie să folosească 
parcurile naturale. În Anglia secolelor 
16-17 această acțiune s'a numit 
"îngrădirea", enclosures, când au fost 
eliminaţii locuitorii de pe terenurile 
rurale (vezi Buletinul no. 2, p. 11). 

o 9) "Să se facă din venerarea Naturii 
religia de stat'."Să se respecte, 
păstreze şi întrețină cunoaşterea, 
inovațiile şi practicile comunităților 
indigene şi locale care conțin moduri 
de viaţă tradiționale care au aplicație 
la conservarea şi folosirea fără 
epuizare a diversității biologice şi să 
se promoveze aplicarea acestor moduri 
de viață”. Moduri de viață canibalice 
africane şi caraibiene, unde se evita 
suprapopulația umană mâncându-se o 
parte din ea (The Antishyster. apud 
Media Bypass, Vol. 3 No. 3, Martie 
1995, pp. 36-37). 

Dar nu grija pentru natură, 
nici măcar dorința de a reduce 
suprapopulația umană a globului este 
principiul  călăuzitor în acest 
document. Căci mâinile care au scris 
şi mâna care a iscălit acest document, 
au scris şi iscălit condamnarea la 
moarte şi eliminarea a nenumărate 
animale şi specii animale prin aceleaşi 
agenții care vor reglementa reducerea 


numărului de vite umane. Scopul este 
distrugerea civilizației creştine. Dacă 
clintoniştii ar fi aşa de grijulii cu 
natura,  n'ar  distruge-o pentru 
construirea de imense cazinouri şi 
conglomerate în care americanii pot 
juca jocuri de noroc în rezervațiile 
indiene. Peste 60 de triburi de piei 
roşii au cazinouri, şi se preconizează 
că fiecare american să aibă un cazino 
nu mai departe de 4 ore de la locuința 
lui ( Media Bypass, Vol. 3, no. 3, p. 
40). 

Profesorul Donald Huddle de 
la Rice University a calculat că 
imensitatea de imigranți din Africa şi 
Asia în Statele Unite (căci din Europe 
imigrarea în Statele Unite e sever 
limitată) îi costă pe muncitorii 
americani peste $121 miliarde în 
serviciile pe care le primesc aceşti 
imigranți şi $44 miliarde în bani. 
Numai în 1991, 91.000 de imigranți 
din Africa şi Asia au făcut cerere (şi 
au primit) ajutor social. Majoritatea 
imigranților din țările din lumea a 
treia se duc direct la birourile federale 
şi cer (şi primesc) pensie socială 
imediat ce sosesc în Statele Unite. 
Apoi, cum nu au nimic de făcut, se 
apucă să facă delicte. La New York, 
birourile federale au angajat 
traducători care să le ajute 
dominicanilor proaspăt sosiți în 
Statele Unite să facă cerere de pensie 
socială (Glenn Montecino, scrisoare 
deschisă către The National Review, 
apud The David Duke Report, no. 28, 
p. 4). Dar şi printre imigranții ilegali 


35 


unii sunt mai egali ca ceilalți. 
Procuroarea Generală Janet Reno a dat 
dispoziție  vameşilor să admită 
homosexualii fără discuţii, căci ei ca 
homosexuali sunt persecutați în ţara 
de baştină şi au drept la azil politic 
imediat (Media Bypass, Vol. 3, no. 3, 
pp. 41-42). 
x 

Din 1965, de la înființarea ei, 
bugetul agenţiei The National 
Endowment for the Arts a crescut şi 
este acum de 17 ori mai mare. O 
"operă majoră" recentă subvenționată 
de guvernul federal prin NEfA este a 
“artistului” Bruce Nauman, expusă la 
Muzeul Hirshhorn, care este parte din 
Muzeul Smithsonian din capitală, şi 
constă dintr'un film proiectat tot 
timpul pe un ecran în care se vede 
cum o femeie mimează defecarea 
într'o pălărie pe care şi-o pune apoi 
pe cap şi pe față. Această "expresie 
arțistică" este intitulată "C---t în 
pălărie”. Alt exponat de-al lui 
Nauman constă din 50 de perechi de 
propoziții scurte ca: "C--ă şi mori”; P- 
-ă şi mori”; "F--e şi mori”. Şi altul 
constă din doi băbaţi goi cu organe 
uro-genitale mult exagerate, făcuţi din 
tuburi de neon, care-şi dau mâna de 
câteva ori pe minut în timp ce au o 
erecție (American Family Association 
Journal, Martie 1995, p. 5). Le-am 
scris senatorilor noaştri şi le-am arătat 
că nu dorim să subvenționăm această 
"artă". Am primit un răspuns în care 
suntem puşi la punct foarte de sus ca 
nişte inculţi care nu înțeleg arta şi nu 


36 


văd că guvernul are datoria să apere 
expresia artistică de acest gen. Unii 
membri au Congresului au ridicat 
puțin din sprâncene, dar întreg 
stabilimentul a sărit în apărarea 
acestei "expresii artistice". "Criticul de 
artă" Christopher Knight scrie în 
ziarul The Los Angeles Times că 
"totdeauna sunt atacați cei care nu 
sunt albi, sau sunt homosexuali, sau 
sunt femei" atunci când se "exprimă 
artistic”. Ca totdeauna acest ziar a 
descoperit şovinismul rasial şi sexual. 
Dar  Nauman este alb, este 
heterosexual, şi este bărbat; cum se 
împacă asta cu şovinismul? Ai greşit, 
Christopher Knight: trebuia să 
descoperi antisemitismul. În Congress 
şi Senat cei care sprijină din toate 
puterile finanțarea acestei "arte" prin 
NEfA sunt Nancy Kassebaum şi 
Ralph Regula. Vorba americanului: 
"go figure ..." (fă socoteala). 

Totuşi Christopher Knight 
n'a fost foarte departe de adevăr când 
a susținut că "arta" lui Nauman 
împarte oamenii în două tabere: de o 
parte homosexualii, de cealaltă 
ceilalți. Dacă cineva îşi închipuie că 
furia cu care se impune 
homosexualitatea în occident are ceva 
de-aface doar cu preferința pentru 
invaginația corporală anală pentru 
copulare, se înşeală. Furia aceasta 
homosexuală este îndreptată 
împotriva creştinismului, nu 
împotriva copulării naturale. 

Numărul din 13 Decembrie 
1994 al revistei homosexualilor The 


Advocate arbora o copertă cu un Isus 
Hristos îmbrăcat în culori țipătoare, cu 
embleme homosexuale şi reprezentări 
obscene pe haine, şi cu titlul: "Este 
Dumnezeu homosexual?" În interiorul 
revistei, un articol împodobit cu 
reprezentări pe toată pagina şi în 
culori ale organelor genitale masculine 
şi feminine demonstrează meritele 
aşa-zisei "biserici" Metropolitan 
Community Church de orientare 
homosexuală. "Alegând o imagine 
care exprimă dispreț pentru creştini şi 
pentru Isus Hristos, 7he Advocate 
dezvăluie baza  activismului 
homosexual: e ura pentru normele 
societății şi ura pentru Dumnezeu. În 
fond, e legea Lui morală cea pe care 
se străduiesc ei degeaba s'o înfrângă, 
şi cu El se ceartă ei în definitiv. Dar 
comportarea lor nu e prea potrivită în 
activitatea lor. Unii - nu toți - activişti 
homosexuali arată dispreţ pentru 
civilizație. Unii au demonstrat goi 
puşcă în fața catedralei Sf. Patrick în 
New York; alţii au invadat catedrala 
strigând obscenități şi-au aruncat 
cuminecătura pe jos [sublinierea 
noastră). Alţii i-au atacat pe cei care 
nu sunt de acord cu ei, aruncând 
prezervative în obrazul celor dintr'o 
biserică din Colorado;  devastând 
birourile activişților care militează 
pentru respectarea vieţii de familie, şi 
a unui terapist din California; luăndu-l 
la bătaie pe un ziarist care-a refuzat să 
scrie sub dictatul lor; impunând 
rezultatele mincinoase ale 
"cercetărilor! lor; făcând presiuni ca să 


li se interzică părinților să-şi ferească 
copiii de propaganda pro-homosexuală 
în şcolile de stat; zbierând şi făcând 
scandal ca să-şi amuțească oponenții 
la interview-uri televizate; acuzându-i 
de 'bigotism şi ură” pe toți cei care nu 
sunt total de acord cu planurile lor; 
impunând restricții  nemaiîntâlnite 
asupra medicilor cu privire la SIDA; 
şi  propovăduind  avorturile, 
pornografia, şi alte forțe care distrug 
familia tradițională. The Advocate le-a 
tras creştinilor o palmă dar ne-a dat şi 
un dar - ne-a dăruit adevărul. Nimeni 
„altcineva n'ar fi putut dezvălui mai 
bine adevăratul scop al mişcării pentru 
drepturile homosexualilor pe o singură 
pagină", scrie Robert H. Knight 
(American Family Association 
Journal, Martie 1995, pp. 9, 23). 
Dar homosexualii n'ar putea 

face toate astea prin propriile lor forțe 
doar. Aceste acțiuni fac parte din 
politica guvernului federal al Statelor 
Unite, scrie Robert L. Maginnis 
(ibidem, pp. 18-20, 31). Sub egida 
"diversității", guvernul federal 
foloseşte banii luaţi de la cetățeni prin 
impozite pentru a promova 
homosexualitatea şi a perverti copiii 
din şcoli. În cei doi ani de când e Bill 


Clinton preşedinte, majoritatea 
agențiilor federale şi-au rescris 
regulamentul ca să includă şi 


homosexualii în grupurile "minoritare" 
cărora trebuie să li se pună deoparte 
cote şi care trebuie promovate: 
Agenţia Protecţiei Mediului 
Înconjurător, a Cazării şi Dezvoltării 


37 


Urbane, Departamentul Transportului, 
FBI-ul, Departamentul Justiției. 
Procuroarea generală Janet Reno a 
modificat regulamentul cu privire la 
bolile infecțioase astfel încât bolnavii 
de SIDA să poată veni în Statele 
Unite la jocurile olimpice 
homosexuale de la New York. 
Privilegiile homosexualilor 
nau fost legiferate prin Congres ci 
prin dispoziții interne care impun 
şefilor de birouri şi departamente să 
promoveze homosexualitatea. James 
King, directorul Biroului Personalului 
din administrația Clinton, a anunțat în 
Ianuarie 1994 asociația "profesională" 
a salariaților homosexuali şi bisexuali, 
care are acum peste 40 de branşe în 
guvernul federal. Această asociație 
"profesională" a cheltuit fondurile 
publice ca să tipărească şi să afişeze 
portretele personajelor homosexuale 
cunoscute, printre care Eleanor 
Roosevelt, Virginia Woolf, etc. Un 
salariat de la Administrația Federală a 
“Aviației s'a plâns de primirea unei 
invitaţii la o petrecere homosexuală şi 
a fost dat afară pentru un timp. Acea 
invitaţie o primiseră 4.100 de colegi 
de-ai lui. Departamentul 
Transporturilor îşi oferă clădirile 
pentru întruniri şi petreceri 
homosexuale. Acceaşi politică o au şi 
Serviciul Pescuitului şi-al Animalelor 
Sălbatice, Departamentul Agriculturii, 
Serviciul Forestier. La acesta din 
urmă salariaţii sunt încurajați să 
militeze ca homosexualii să poată 
călători cu iubiții lor în aceleaşi 
condiţii ca soţii care călătoresc cu 


38 


soțiile lor; să se pună deoparte cote 
obligatorii de contracte pentru firmele 
homosexualilor; iubițiihomosexualilor 
să se bucure de pensia de urmaş ca şi 
soțiile; să li 'se interzică tuturor care 
lucrează în sectorul particular 
"discriminarea împotriva 
homosexualilor”. 

Cum unii sunt cam înapoiați, 
se ţin cursuri obligatorii pentru 
salariați în care sunt învățați să 
iubească homosexualitatea. Astfel de 
cursuri şi evenimente se numesc de 
"diversitate" şi se ţin la Biroul 
Statisticii Muncii, la Serviciul 
Poştelor, la Serviciul Forestier, la 
vamă, la Serviciile Sănătăţii; dar cel 
mai splendid a fost al Marinei Statelor 
Unite din 8 Septembrie 1994, 
inaugurat de un amiral cu trei stele. 
Acelaşi eveniment s'a ţinut şi la 
Academia Forţelor Aeriene ale 
Statelor Unite în Aprilie 1995, unde 
însă Colonelul David Wagie a promis 
că va vorbi mai puțin de 
homosexualitate şi doar de "termenii 
definiți oficial şi folosiți de 
Departamentul Apărării” (ibidem, p. 
19). Uneori cursurile nu se numesc de 
"diversitate" ci de "educaţie cu privire 
la SIDA"; organizarea lor a fost 
impusă de Clinton la 30 Septembrie 
1993 tuturor şefilor de departamente. 
Unii funcţionari de la Comisia 
Federală a Comunicaţiilor au refuzat 
să participe din dezgust. La 

Departamentul Energiei însă sunt 
obligatorii aceste cursuri de trei ore, 
care conțin mult neadevăr - între 


altele şi afirmaţia că SIDA este la fel . ... respectul arătat pentru diversitate”. 
de răspândită în toată populaţia, când Karl Mertz, administrator de rang în 
în realitate 87% din cei infectați s'au Departamentul Agriculturii care a spus 
infectat sau de la partenerii lor în fața unui ziarist că departamentul 
homosexuali sau folosind în comun  n'ar trebui să se "îndrepte în spre 
siringile pentru stupefiante. La Sodoma şi Gomora", a fost admonetat 
Serviciul Forestier, aceste cursuri au şi transferat pe un post inferior 
fost ţinute la 6 Mai 1994 de către un  (ibidem, p. 31). 
homosexual care-şi zice flebotomist şi Introducereahomosexualităţii 

o femeie purtătoare de SIDA, care au în viața cât mai multor copii este şi 
demonstrat cu recuzită de mărime preocuparea Asociaţiei Naţionale a 
naturală tot ce se poate face cu un  Educatorilor, ai cărei membri umplu 
penis şi un prezervativ şi cum se biliotecile şcolare cu cărți care 
curăță  siringile folosite pentru promovează homosexualitatea şi 
stupefiante. Cel mai sincer este însă umplu sălile de clasă cu o nouă 
Bruce Lehman, şeful comisiei de vorbire în care cuvintele tradiționale 
Patente şi Invenţii ale Statelor Unite, despre căsătorie şi familie sunt 
un homosexual care-a declarat: "În înlocuite de cuvinte care descriu 
ceea ce mă priveşte, o să le-o bag pe perechile de homosexuali. Din 1991, 
gât cu forța. Dacă vor să fie bigoți, se un manual scris de asociația 
pot duce să lucreze în alt homosexualilor şi lesbienelor a fost 
departament" (ibidem, p. 20). Joycelyn folosit în cursurile de specializare ale 
Elders, fostă  medic-şef federal, învăţătorilor şi profesorilor. 
propovăduia ca homosexualii să Îndrumătorul corpului profesoral 
adopte copii. Roberta Achtenberg, conține directive pentru executarea 
adjunctă la Cazare şi Dezvoltare proiectelor de promovare a 
Urbană, a impus în Februarie 1994 un homosexualității printre copii, de la 
regulament prin care aprecierea Proiectul 10 din Los Angeles la şcoala 
calității muncii administratorilor se va pentru elevi homosexuali Harvey Milk 
face în funcție de participarea lor ca din New York. Notele unui învățător 
membri activi în "organizații de din Fairfax, Virginia, arată că "copiii 
minorități, feministe, sau culturale de de 5-11 ani şi tinerii de 11-17 ani 
alt fel" [citeşte "homosexuale"]. La 19 trebuie orientați ca să cunoască 
Noiembrie 1994, Ben Erdreich, şeful — atracția sexuală pentru unii de acelaşi 
biroului care judecă reclamațiile sex cu ei”. Părinţii ultragiați au cerut 
salariaților federali, a declarat că "este lămuriri şi discuţii publice, dar mass- 
dedicat diversităţii şi tratamentului media "liberă şi independentă” a 
echitabil la locul de muncă refuzat în bloc, cu excepția unui ziar 
Calitatea muncii va fi judecată după catolic local, The Arlington Catholic 


39 


Herald. Între timp binefacerile 
homosexualității se fac simţite: în 
1994 erau 441.528 cazuri de Sida, 
dintre care au murit deja 250.000; 
39%, din cazuri erau negri [care sunt 
doar 12 % din populaţie]; Sida este 
principala cauză a morţii între 25 şi 
44 de ani (American Family 
Association Journal, lunie 1995, pp. 
14, 11). Administraţia Clinton 
cheltuieşte foarte mult pentru 
impunerea homosexualității. Numai în 
1993 s'au acordat burse în valoare de 
peste $20 milioane pentru studii de 
promovarea homosexualității. Întâi am 
crezut că e parte din politica de 
reducere a populației, căci 
homosexualitatea tinde să scadă rata 
natalității. Dar apoi ne-am convins că 
plutocraţia şi oculta nu-şi dau atâta 
osteneală ca să reducă numărul 
locuitorilor globului fără vărsare de 
sânge; şi înafară de asta, 
promiscuitatea pe care o propagă face 
să crească rata natalității. Credem 
acum că toate acestea fac parte mai 
degrabă din politica de distrugere a 
civilizației creştine şi din ura pentru 
Isus Hristos. 
* 
* x 


Într'un surprinzător acces de 
sinceritate, sau poate din greşală, 
redactorii de la Communications Week 
(20 Martie, 1995, p. 60) au lăsat să 
apară subtitlul g/obal re-colonization, 
"recolonizarea globală" întrun articol 
care vorbeşte despre furia cu care 
megacompaniile americane se reped să 


acapareze companii din ţări europene 
"pentru a oferi servicii fără lacune pe 
scară globală”. Şi cu aceeaşi uimitoare 
candoare, redactorii publică scrisoarea 
unui cititor la p. 55, care aminteşte de 
faptul că cerința Statelor Unite ca 
țările vest-europene să-şi anuleze 
regulamentele de funcționare a 
comunicaţiilor pe scară naţională se 
loveşte de teama de "control străin 
asupra unor sectoare vitale ale 
economiilor naţionale - un sentiment 
foarte amenințător pentru europeni." 
CONTROL STRĂIN 
ASUPRA UNOR SECTOARE 
VITALE ALE ECONOMIILOR 
NAȚIONALE - UN SENTIMENT 
FOARTE AMENINȚĂTOR 
PENTRU EUROPENI. Ar trebui să 
fie un sentiment foarte amenințător şi 
pentru români. În special pentru cei 
care militează cu atâta zel pentru 
înfeudarea României faţă de Fondul 
Monetar Internaţional,  vânturând 
lozinca "intrării în Europa" pe care 
nici cei care-o repetă cu cel mai mult 
zel n'o pot explica. Românul Liber al 
lui Ion Raţiu, "ziarul Uniunii 
Mondiale a Românilor Liberi”, care 
apăruse ani de zile la Londra şi şi-a 
mutat de curând redacţia la Bucureşti, 
militează pentru înfeudarea României 
față de Fondul Monetar Internaţional, 
sub lozinca restaurării democrației de 
tip occidental prin restaurarea 
monarhiei în România. Dar monarhia 
pe care o doreşte acest ziar restaurată 
este monarhia lui Carol Il şi a 
"duduii” Elena Wolf-Lupescu, nu cea 


40 


a Regelui Ferdinand sau a Regelui 
Carol 1. Teza pe care o susține acest 
ziar este că există un antagonism între 
Uniunea Sovietică şi continuatoarea ei 
de azi pe de o parte, şi bastionul 
"democraţiei de tip occidental", format 
din țările din cercul anglo-american, 
pe de cealaltă. "Trebuie să ne lustruim 
"imaginea noastră în occident”" este 
teza de bază a celor doritori "să intre 
în Europa." Reuşita lui Iliescu de a fi 
invitat în ţările occidentale este 
considerată o mare victorie a 
românilor (Românul Liber, anul XI nr. 
1, Ianuarie 1995, p. 17), de parcă 
Nicolaie Ceauşescu şi Elena lui nu 
fuseseră invitaţi şi flataţi cu toate 
onorurile de către toate guvernele 
occidentale. Astfel, toate relele ne vin, 
zice acest ziar, de la faptul că 
conducerea actuală a României este 
"comunist-reformistă,  filo-rusă, 
antioccidentală"; "nu se poate contesta 
că unele transformări politice 
importante au avut totuşi loc”. Dar se 
'uită' mereu că ele au fost 'smulse” 
sub presiunea mişcărilor de stradă şi a 
străinătății şi, mai ales, ca urmare a 
puciului eşuat de la Moscova, care a 
lăsat echipa gorbaciovistă de la 
Bucureşti fără patroni şi inspiratori 
direcți” (ibidem, p. 3). Însuşi Regele 
Mihai 1, ale cărui spuse sunt adesea 
publicate în acest ziar, împodobeşte 
teza aceasta cu vorbele lui prevalându- 
se de dragostea pe care românii au 
arătat-o casei sale. Despre prima 
mineriadă Regele Mihai spune că a 
fost "întâia mare lovitură dată 


revoluţiei şi care a făcut ca opinia 
internațională să adopte, aproape în 
mod oficial, o atitudine rezervată faţă 
de evenimentele din România”; şi mai 
jos: "țările unde se practică 
democraţia n'au nici o înțelegere față 
de aceste manifestări. Au tras 
concluziile şi s'au retras în aşteptare” 
(ibidem, p. 22). Abilă dezinformare, 
dar care nu rezistă unei analize atente. 
Căci chiar şi în paginile aceluiaşi 
număr al aceluiaşi ziar se străvede 
adevărul despre conspirația ocultă care 
urmăreşte să instaureze înfeudarea 
popoarelor în Noua Ordine Mondială 
prin anihilarea națiunilor (în afară de 
una, cea "aleasă" să fie stăpână) şi 
prin contopirea fostei Uniuni Sovietice 
cu țările occidentale într'un stat 
socialist global. Astfel la p. 14 
Senatorul Şerban Săndulescu spune: 
"Mi s'a relatat - poate că informaţia a 
apărut şi în presă - că la ultimul 
congres al PCR Ceauşescu a fost 
prevenit de delegația Partidului 
Comunist din Israel că URSS şi SUA 
pregătesc eliminarea lui.” Nu ştim 
dacă e adevărat că Ceauşescu a fost 
prevenit; e posibil, căci şi între cei 
"aleşi" să fie stăpâni pe toate bogățiile 
şi toate națiunile lumii există facțiuni, 
grupuri, partide şi disensiuni şi 
tendințe contrarii de moment. Dar 
„ştim că e adevărat că cercurile oculte 
din SUA au decis înlăturarea lui 
Ceauşescu cu un an înainte de a 
deveni fapt împlinit. Căci am văzut cu 
ochii noştri directiva centrală 


americană de a nu-l mai lăuda ca un 


"independent naţionalist” care se 
opune sovietelor ci de a-l ponegri ca 
pe un vampir dement care ucide copii 
mici şi-şi face transfuzie cu sângele 
lor. Oare câţi dintre cei care şi-au 
riscat sau şi-au pierdut chiar viaţa în 
Decembrie 1989 au fost "actori 
nevinovaţi ai unei piese"? "Interesant, 
după exact 5 ani, în 1994, am aflat de 
la DI. Amedeo Lăzărescu că 
masoneria franceză făcea caz din 
Octombrie 1989 că în România va fi 
răsturnat regimul perestroikistului N. 
Ceauşescu de KGB-ul lui M. 
Gorbaciov, după nu se ştie ce 
"scenariu mondial"!" scrie Liviu loan 
Stoiciu. "Azi, când scriu aceste 
rânduri, ajung să mă întreb, fără haz, 
dacă nu cumva şi ei, iniţiatorii 
Protestului împotriva realegerii lui N. 
Ceauşescu la al XIV-lea Congres al 
PCR, făcut public în Octombrie 1989, 
n'au fost actori nevinovați ai unei 
piese. Piese scrise de KGB-ul 
gorbaciovist pomenit şi puse în scenă 
de masoneria franceză antidictatorială, 
fără să uit că Doina Cornea avea o 
fiică la Paris şi Dan Petrescu avea "fir 
direct cu Parisul”, nu-mi închipui 
exact prin ce minune, probabil prin 
emigrația ieşeană..." (ibidem, p. 6). 
Ce e uimitor aici nu e că 
Liviu loan Stoiciu a început să 
întrezărească adevărul, ci că Românul 
Liber a publicat aceste rânduri. S'a 
bazat probabil pe opacitatea cititorilor 
săi. Dar epigrama lui  Păstorel 


Teodoreanu nu e întru totul veridică: 
şi din prostie poți să-ţi revii, nu numai 


din beţie ... 
* 

Associated Press spune că 
Washingtonul anunţă că pentru prima 
dată în istoria Statelor Unite soldaţii 
NATO fac manevre împreună cu 
soldaţi din fostul Pact de la Varşovia 
pe teritoriul Statelor Unite. Manevrele 
vor avea loc intre 6 si 28 August 
1995 la Fort Polk, Louisiana. Un prim 
contingent de 200 de soldați ai 
fostului bloc comunist vor evolua în 
aceste manevre, şi nouă țări vor 
trimite observatori, printre care si 
fosta republică sovietică Georgia. Este 
cea de-a 6-a manevră a forțelor 
internaționale pe teritoriu american. O 
altă manevră militară cu trupe ruseşti 
[sovietice] va avea loc în Octombrie 
1995 în Kansas. La Fort Polk 
exercițiul va mima o dispută 
teritorială în care forțele 
multinaționale de "păstrarea păcii" vor 
interveni. Ţările participante includ 
Albania, Bulgaria, Republica Cehă, 
Estonia, Ungaria, Kurdistan, Letonia, 
Lituania, România, Polonia, Republica 
Slovacă, Slovenia, Ucraina si 
Uzbekistan. 

Allan  Polunsky a cerut 
legislaţiei din Texas fonduri pentru a 
construi mii de celule de închisoare 
pentru că prevede mii de arestări 
iminente. A făcut această cerere la 
mai puţin de 24 de ore după ce a fost 
numit director al birourilor 
închisorilor din Texas. Până în anul 
2000 el prevede că va avea nevoie de 
încă 30.000 de paturi pentru deținuți 


(San Antonio Express, 6 Martie 1995, 
apud Veritas, 9 Mai 1995, p. 4). În 
Arizona, s'a introdus un proiect de 
lege care să “protejeze” agențiile 
guvernamentale de cererile cetățenilor, 
şi să oblige cetățenii să plătească 
daune agenţiilor dacă au făcut cereri 
care au displăcut agenţiilor ca fiind 
sâcâitoare (Arizona Republic, 31 
Martie 1995, ibidem). Departamentul 
Apărării se ocupă şi el de "apărare" 
împotriva cetățenilor. Se studiază 
arme care umplu camerele caselor 
particulare cu zoale care se întăresc şi 
imobilizează locatarii, şi arme care 
ameţesc dar nu ucid. La laboratorul 
naţional din Los Alamos s'a 
experimentat cu puşti cu laser care 
orbesc inamicul, şi cu puşti care emit 
pulsuri acustice şi electromagnetice 
care lovesc inamicul şi-l dărâmă, apoi 
arme care surzesc prin zgomotul pe 
care-l generează, şi droguri 
amorțitoare care pot acoperi un câmp 
întreg. Se studiază de asemenea agenți 
chimici supercaustici care distrug 
metalele şi "viruşi” nocivi (programe 
de distrugere) de introdus în 
computere. Dr. John Alexander, şeful 
tehnologiilor speciale de la Los 
Alamos, a scris încă în 1980 că "s'au 
făcut demonstrații cu arme cu 
capacitate letală care afectează puterea 
minții omeneşti” - adică arme care 
întâi înnebunesc şi apoi ucid inamicul 
(Arkansas Democrat Gezette, ibidem). 

Oricine vine în Statele Unite 
din altă țară e uimit de imensul 
analfabetism al tinerelor generații 


43 


americane. Nu că nu s'ar cheltui 
pentru şcolile publice americane. Dar 
se cheltuieşte nu pentru a-i învăța 
carte pe copii, ci pentru a-i 
îndobitoci şi a-i face supuşi Noii 
Ordini Mondiale. Byre, revistă de 
microcomputere total controlată de 
plutocrația internațională, îşi dedică 
principalul articol din numărul din 
Martie 1995 tezei că trebuie să 
înlocuim scrisul şi cititul cu instrucția 
computerizată, în decursul căreia 
copiii sunt așezați în fața ecranului şi 
claviaturii  microcomputerului 
controlate central de la masa 
instructorului, şi tot ce au de făcut 
este să apese pe clapele indicate 
pentru a trece de la o imagine la alta, 
care se imprimă astfel în mintea lor. 
Perfect instrument de îndobitocire şi 
spălare a creierului. Marele avantaj, 
zice propaganda, este că fiecare copil 
poate trece de la o imagine la alta în 
ritmul lui şi nu este jenat dacă apasă 
pe o clapă greşită, căci nu-l vede 
nimeni. Bineînţeles, tehnologia acestui 
fel de învățământ costă bani. "Cineva, 
probabil guvernul federal, trebuie să 
plătească cele $8 până la $9 miliarde 
care se estimează că vor fi necesare ca 
să lege fiecare şcoală din America la 
şoseaua electronică”, scrie cu candoare 
articolul. Există de-acum o "consilieră 
specială a Secretarului pentru Educaţie 
şi directoare a Biroului pentru 
Tehnologie Educaţională” (p. 72). 
Platforma cu care au câştigat 
republicanii alegerile în Noiembrie 
1994 a fost echilibrarea bugetului 


federal  falimentar şi reducerea 
amestecului federal în treburile locale 
- şi şcolile sunt treburi locale, 
administrate de districte şcolare la fața 
locului. Conform Constituţiei Statelor 
Unite, guvernul federal n'are ce căuta 
în treburile locale. Dar ce le pasă lui 
Bill Clinton şi lui Newt Gingrich de 
Constituţie? Ei se grăbesc să nu piardă 
ocazia impunerii Noii Ordini 
Mondiale. "Administraţia face presiuni 
„.„. cerând cetățenilor să se conecteze 
la Infrastructura Naţională 
Informațională", scrie 
Communications Week (27 Martie, 
1995, p. 53); pentru că "comunismul 
este puterea sovietică plus 
electrificarea /computerizarea întregii 
țări". 

Supraintendentul şcolilor 
publice din capitala Statelor Unite a 
introdus în şcoli ghicitul în palmă, 
ghicitul într'o bilă de cristal, datul în 
cărți. Aceste obiecte se predau elevilor 
la orele de "multiculturalism", şi tema 
de casă care li se dă este "să-şi 
găsească horoscopul din ziar" şi "să 
ghicească viitorul unui coleg de 
clasă". Pentru clasele mai mari s'a 
tipărit un manual mai avansat care 
explică semnele astrologice şi 
tehinicile horoscopului. Dar guvernul 
american este foarte grijuliu şi păzeşte 
copiii de obscurantism şi superstiție: 
unui tată din DuPage County, 
judecătorul G.J. Bakalis i-a impus la 
divorț următoarea restricție: va avea 
voie să-şi vadă copiii timp de 4 ore pe 
lună dar i se interzice să le 


44 


pomenească ceva despre religie şi 
nu are voie să-i ducă la el acasă şi 
în nici un loc unde ar putea avea 
vreun contact cu creştinismul. Astfel 
se îngrijeşte statul de binele tinerei 
generații. Peter Melzer, preşedintele 
Asociaţiei Americane pentru lubirea 
dintre Bărbaţi şi Băieți (North 
American  Man/Boy Love 
Association), pedofil şi profesor de 
fizică la o şcoală din Bronx, New 
York, dezbate cu ajutorul Uniunii 
Americane pentru Drepturile Civile 
(American Civil Liberties Union) 
dreptul său de a preda copiilor - 
deoarece practicile lui amoroase n'au 
nimic de-aface cu fizica. În schimb 
profesorilor de educaţie sexuală din 
Shreveport, Louisiana, li se interzice 
să le spună copiilor că s'ar putea feri 
de SIDA evitând contactul sexual; 
judecătorul Frank Thaxton le interzice 
aceasta pe baza "separării dintre stat şi 
biserică"; dacă le pomeneşti copiilor 
despre faptul că bolile venerice sunt 
transmise prin contact sexual care ar 
putea fi evitat stabileşti "o religie”, 
zice judecătorul. Trebuie să ai mare 
grijă cu fanaticii ăştia religioşi, dacă 
le dai frâu liber nu poţi şti unde 
ajungi. O femeie a înserat un anunţ în 
ziar zicând că doreşte să-şi închirieze 
o parte din locuință unui creștin care 
se pricepe la mici reparaţii şi a fost 
dată în judecată pentru cuvântul 
creştin. Femeia dorise să-şi închirieze 
parte din casă fiindcă nu se ajungea 
cu venitul ei mic; faptul că a folosit 
cuvântul creștin a costat-o $8.000 


(The McAlvany Intelligence Advisor, 
supliment 1995). 

Copiii sunt crescuți în lumina 
rațiunii în Statele Unite; nu degeaba 
Zeița Raţiunii (căreia i se zice statuia 
Libertăţii) domină New York-ul. 
Astrologia, ghicitul în palmă, datul în 
bobi, în cărți, horoscopul, sunt toate 
raționale.  Pedofilia nu deranjează 
viața emoțională a copiilor, dar 
creştinismul şi abstinența sexuală la 
prepuberi o deranjează. Şi cum 
rămâne cu suprapopulaţia globului? În 
ce fel se reduce suprapopulaţia dacă 
fiecare fetiță de şcoală rămâne gravidă 
imediat ce corpul ei poate concepe? 


DE DUPĂ CULISE 


"Americanii cred vorbelor, nu 
faptelor, chiar atunci când faptele 
contrazic vorbele”, scrie un american. 
Newt Gingrich, leader-ul majorității 
republicane din Congres, este admirat 
de mare parte din americanii 
deziluzionaţi de domnia de 50 de ani 
a democraților în Statele Unite pentru 
că pozează în creştin şi anti-comunist, 
dar nu numai faptele, chiar şi vorbele 
lui dezvăluie adevăratele lui intenţii. 
Discursul lui de inaugurare ca şef al 
majorității republicane în Congress 
conține laudele domniei de 50 de ani 
a  democraţilor. "Cei mai mari 
conducători în lupta pentru o Americă 
integrată în secolul 20 au fost din 


Partidul Democrat", a spus Gingrich. 
"Adevărul este că Franklin Delano 
Roosevelt a dat speranță unei națiuni 
disperate care-ar fi putut cădea sub o 
dictatură”. Şi când se străduia să 
împingă Congresul ca să accepte 
înrobirea Statelor Unite sub 
plutocrația internațională prin acordul 
GATT, Gingrich nu s'a sfiit să spună: 
"Să fim sinceri recunoscând că 
transferăm mare parte din autoritatea 
asupra Statelor Unite către o nouă 
organizație. Suntem în momentul unei 
transformări” (The Populist Observer, 
Februarie 1995, p. 3). Neal Sher, 
principal "vânător de nazişti” al 
Biroului de Investigaţii Speciale 
(Office of Special Investigation, OSI), 
l-a înlocuit pe Thomas Dine ca 
director la American-Israel Public 
Affairs Committee (AIPAC), cel care 
se lăuda public cu puterea supremă pe 
care o are AIPAC-ul asupra Statelor 
Unite, şi Steve Grossman a devenit 
preşedinte la AIPAC. Dar Arne 
Christianson, fostul director legislativ 
al AIPAC-ului, e acum unul din cei 4 
consilieri principali ai lui Newt 
Gingrich  (ibidem, p. 5). Soţia 
"conservatorului" Newt  Gingrich, 
primeşte $2500 lunar plus comisioane 
care se pot ridica la milioane de la 
Compania de Dezvoltare a Exportului 
Israelian, şi funcţia ei este să 
canalizeze comerțul în spre zona de 
comerț liber [lipsit de vamă] din 
Israel. Conducătorul  legiuitorilor 
noştri, Newt Gingrich, recunoaşte că 
el a insuflat ideea aceasta statului 


45 


Israel, dar, zice el, asta nare nici O 
legătură cu angajarea soției lui acolo. 
După cum nici faptul că a îndrumat 
Congresul să "ajute" Israelul cu $6 
miliarde în ultimul an. Dar D-na 
Gingrich ne asigură că a fost angajată 
de către compania israeliană pentru 
cunoştinţele ei "de arhitectură urbană” 
„.. (The Ron Paul Survival Report, 15 
Martie 1995, vol XI, no. 3, pp. 7-8). 


* 

S'au publicat multe articole 

despre rivalitatea dintre clanul 

Rothschild şi clanul Rockefeller 

pentru supremația şi stăpânirea lumii, 

pretinzându-se că ar fi fost o rivalitate 

în care clanul Rockefeller s”ar fi aliat 

cu familia creştină Morgan împotriva 

bancherilor evrei Rothschild. În 

realitate clanul Rockefeller este 

identic în toate privinţele cu clanul 

Rothschild, şi doar afişează că s'ar fi 

convertit la creştinism şi face mare 

caz de protestantismul său. Iudaismul 
clanului Rockefeller este documentat 
de Stephen Birmingham, evreu el 
însuşi, în cartea sa The Grandees. Dar 
iudaismul nu este un lucru rău în sine 
şi devine rău numai atunci când îşi 
concentrează forțele pentru a-i ruina, 
înrobi şi nenoroci pe ceilalți oameni. 
Pretinzând că este aliată cu familia 
Morgan în lupta sa cu bancherii 
internaționali evrei polarizați în jurul 
clanului Rothschild, familia 
Rockefeller de fapt le-a ajutat acestora 
din urmă să distrugă familia de 
industriaşi Morgan. Consilierul 
principal al Congresului american pe 


46 


vremea când această familie era târâtă 
în fața lui în anchete pentru 
"capitalism monopolist” a fost Samuel 
Untermeyer, cel care-a declarat pe 
față război până la moarte împotriva 
Germaniei în 1933 la Congresul 
Evreiesc Mondial. Această declaraţie 
de război a fost făcută cunoscută 
publicului american de către Părintele 
Coughlin, şi rezultatul a fost că 
Directorul  Poştelor i-a interzis 
Părintelui Coughlin să mai trimită şi 
să mai primească scrisori (CDL 
Newsletter). 

"U.S. culture and language 
are undeniably Jewish. The melting 
pot has shmeered Yiddishkeit into 
every nook and cranny of'American 
life - cultura şi limba din Statele 
Unite sunt incontestabil evreieşti. 
" Amalgamarea” a 'uns” cu idiş fiecare 
colțişor din viața americană”. N'o 
spunem noi. O spune un cititor al 
ziarului The Jewish Chronicle, 
Cronica Evreilor din Londra într'o 
scrisoare din 16 Septembrie 1994 
(apud The  Populist Observer, 
February 1995, p. 6). Dar contribuţia 
ideologiei evreieşti nu s'a mărginit la 
idiş. Israel Cohen dezvăluie altă 
componentă a ei în cartea sa A Racial 
Program for the Twentieth Century 
din 1912: "Trebuie să ştim că cea mai 
puternică armă a partidului nostru este 
tensiunea rasială.  Imprimând în 
conştiinţa raselor negre că timp de 
secole au fost oprimate de albi, putem 
să le modelăm pentru programul 
Partidului Comunist. În America, 


victoria noastră va fi subtilă. În timp 
ce  înflăcărăm minoritatea neagră 
împotriva albilor, vom inspira albilor 
un sentiment de vinovăţie pentru că i- 
au exploatat pe negri." Tensiunea 
rasială face treabă bună oriunde este 
folosită. "Unicul mod de a aduna bani 
de la comunitatea evreiască este cu 
ajutorul antisemitismului. Bazele care 
formează un sistem de supravieţuire 
evreiască sunt: Israelul şi holocaustul”, 
zice Murray Polner, fostul redactor al 
revistei evreieşti de stânga Present 
Tense - (The  Populist * Observer, 
Februarie 1995, p. 13): 

Am văzut nu de mult un 
program “cultural” difuzat de 
televiziunea cenzurată din "lumea 
liberă" în care se explică cifra de 666 
din Apocalipsă 13:18, cifra omului şi 
semnul bestiei, ca fiind numele 
împăratului roman Nero. Dar cei care 
cred în interpretarea literală a profeţiei 
biblice remarcă multe  concidențe 
stranii legate de această cifră; iar cei 
care nu interpretează Biblia 
literalmente ştiu că slugile şi chiar 
directoratul  ocultei sunt oameni 
extrem de superstițioşi şi dedicați 
numerologiei şi chiromanţiei. Chiar 
dacă nu credem că-i vom vedea 
curând pe cei patru călăreți ai 
apocalipsului, credem că folosirea 
acestei cifre e mai mult decât o 
coincidenţă. Astfel, genocidul executat 
în Irak de trupele americane trimise 
de Preşedintele George Bush sub 
egida Naţiunilor Unite a fost aprobat 
de Consiliul de Securitate al 


Naţiunilor Unite prin Rezoluţiile 660 
şi 666. In 1991, Senatorul Arlen 
Specter, sionist fervent, a introdus o 
rezoluție  aplaudată de Asociatia 
Federalistă Mondială care militează 
pentru anihilarea naţiunilor (în afară 
de una singură). Această rezoluţie 
prevedea că toți cetățenii Statelor 
Unite vor cădea sub autoritatea 
Naţiunilor Unite. Reprezentantul 
republican Jim Leach, prieten intim 
de-al lui Newt Gingrich, membru, ca 
şi Specter şi Gingrich, în CFR, a 
introdus aceeaşi rezoluție în Congres 
cu numărul 66. Altă rezoluție cu 
numărul 6 care fusese introdusă în 
Congres avea drept scop să interzică 
părinților să dea educaţie religioasă şi 
morală copiilor lor. Dar rezoluția 
introdusă în Congres cu numărul 666 
(vezi mai jos, p.71) are drept scop 
încununarea acestor eforturi 
(Flashpoint, Martie 1995, pp. 1-3). 
tă IN E 2 Dc 


Jos suprematismul 


alb! 
Daia 8 Da e ii ali ea one 


Între 1982 şi 1994, numărul 
imigranților ilegali care primesc ajutor 
social a crescut cu 580%. În prezent 
738.000 de imigranți ilegali sunt 
întreținuți de populația producătoare. 
În țări ca Taiwan, Rusia, Hong Kong 
şi China S'au deschis birouri unde 
sunt instruiți cei care vor intră in 
Statele Unite cum să ceară ajutor 


47 


social (The Ron Paul Report, 15 lunie 
1995, p. 8). 

Senatoarea Dianne Feinstein 
din California se prevalează de 
disperarea californienilor care se văd 
împovărați de obligaţia de a întreține 
miile de mexicani care trec ilegal 


granița şi care devin automat 
beneficiarii sistemului de ajutor social, 
gratuite plătite de cetăţenii 
producători. Ea propune o carte de 
identitate biologică care să conţină o 
amprentă unică a fiecărui individ 
(retina, vocea, amprente digitale) 
înregistrată electronic - nu numai 
pentru imigranți ci pentru toți 
cetățenii Statelor Unite. Şi ea cere ca 
nimănui să nu i se permită să-şi 
câştige existența fără cartea de 
identitate. Dar ca şi măsurile de 
confiscare a armelor de la criminali, şi 
această măsură va lovi în cetățenii 
cinstiţi protejându-i pe criminali. Căci 
confiscând armele nu sunt opriţi 
criminalii de a le folosi; este deja 
ilegal să ucizi în scop de jaf, un astfel 
de ucigaș nu se va sfii să se facă 
pasibil de port ilegal de armă. La fel, 
obligația de a avea o carte de 
identitate nu-i va speria pe cei care 
deja calcă legea în picioare imigrând 
ilegal. dar îi va înrobi pe cei supuşi 
legii. 

Un grup de organizații au 
trimis o scrisoare de protest arătând 
acest lucru, şi arătând şi că aceste 
cărți de identitate bazate pe datele de 
la Asigurările Sociale şi de la 


Serviciul de Imigrare vor fi pline de 
erori - căci datele acestor două agenţii 
sunt eronate în proporție de 28 %. În 
plus, aproximativ 65 de milioane de 
americani se angajează în slujbe noi în 
fiecare an. Cu rata de eroare a acelor 
două agenţii, cel puţin 650.000 de 
americani vor fi condamnaţi la 
înfometare în fiecare an căci cărțile 
lor de identitate vor fi eronate (7he 
New American, lunie 1995, pp. 34- 
35). 

În 1965 legile imigrării în 
Statele Unite au fost schimbate astfel 
încât să împiedice imigrarea albilor 
europeni (în afară de kazarii care vin 
din Europa) şi să încurajeze 
imigrarea nelimitate din lumea a treia. 
Această politică are drept scop 
eliminarea civilizației albe occidentale 
din Statele Unite şi înlocuirea ei cu 
"multiculturalismul”. Iată exemple de 
culturile promovate de 
"multiculturalism": 


o În Uganda, Idi Amin şi-a ucis: 


300.000 din proprii cetățeni” dar nu 
degeaba, căci pe unii dintre ei i-a 
mâncat. Ca să nu se strice, avea 
frigidere putemice în care ținea 
ficatul, inimile şi limbile victimelor. 
Se zice că a mâncat şi părți dintr'una 
din soțiile lui şi inima fiului lui. 
Ucidea cu precădere episcopi şi 
judecători albi. 

O În "Imperiul Central African”, Jean 
Bokassa îşi mânca şi el supuşii dar 
iubea fastul. A cheltuit $22 milioane 
pe încoronarea lui, care s'a făcut cu o 
coroană cu 2.000 de diamante. După 


48 


răsturnarea lui s'au găsit victime de- 
ale lui cimentate în podele, strangulate 
cu lanţuri, ucise în bătaie, sau 
îngropate de vii. 

o În Guineea Ecuatorială, Nguema a 
închis bisericile, a persecutat creştinii, 
a ucis toţi medicii înafară de doi, a 
distrus economia şi a asasinat 50.000 
de oameni. 

o În Tanzania, Nyerere a expulzat 
albii din ţară, le-a naționalizat 
companiile, şi în patru ani ţara a dat 
faliment. Tanzania care exportase 
alimente a început să le importe după 


'ce Nyerere a colectivizat agricultura 


izgonind 14 milioane de cultivatori de 
pe pământul şi din căminul lor. 

o În Zambia, Kenneth Kuanda şi-a 
dus ţara la faliment în trei ani doar, 
lăsând-o cu o inflaţie de 200 %, 
spitale fără medicamente, şcoli fără 
cărți, oameni fără venit, familii fără 
mâncare, dar străzi pline de răzmerițe 
(The Populist Observer, Februarie 
1995, p. 13). 

Aceste strălucite victorii ale 
culturii africane au avut loc după ce 
acea cultură s'a scuturat de jugul 
colonial al civilizației albe. O 
ilustrație perfectă a felului în care 
prosperă un popor eliberat de acest 
jug colonial o oferă Haiti. 

In 1492 Christophor Columb 
a lăsat 38 din oamenii săi în Haiti, 
insulă locuită de indienii Arawak cu 
care stabilise legături de prietenie şi 
care i-au masacrat pe toţi 38. În 
secolul ce-a urmat aceşti indieni s'au 
stins secerați 'de boli aduse de 


49 


europeni la care nu erau imuni, iar 
spaniolii aşezaţi pe insulă s'au mutat 
în America de Sud unde aveau 
perspective mai bune, şi insula Haiti a 
fost practic vizitată doar de pirați 
francezi până când compania franceză 
a Indiilor de Vest a obținut-o de la 
Spania prin tratat. Astfel Haiti a 
devenit cea mai bogată colonie 
franceză prin exportul de zahăr, cafea 
şi alte produse. Coloniştii francezi au 
importat sclavi negri din Africa, care 
în jurul anului 1789 constituiau 
450.000 din populaţia totală de 
520.000. Dintre ei, circa 27.000 erau 
metişi şi sclavi liberați care aveau 
plantaţii şi sclavi la rândul lor dar îi 
urau pe coloniştii francezi. După 
1789, cele trei grupuri de populaţie 
s'au luptat între ele şi trupele trimise 
de Napoleon în 1803 au fost înfrânte. 
Învingători au ieşit sclavii negri 
revoltați sub Jean Jacques Dessalines, 
care s'a declarat împăratul Jacques I şi 
a masacrat toți albii care nu reuşiseră 
să fugă. Acest împărat n'a domnit 
mult dar vărsarea de sânge începută 
atunci a continuat în Haiti până în 
zilele noastre. 

În Iulie 1915 preşedintele 
Statelor Unite Woodrow Wilson a 
trimis trupe americane în Haiti să 
protejeze interesele bancare 
americane, care s'au luptat cu 
insurecționiştii până în 1934, când 
s'au retras. Puţini haitieni au privit cu 
ochi buni intervenţia americană. Elita 
metisă era împotriva degradării 
şcolarizării după modelul american, 
căci elevii lor şcoliți după metode 


tradiționale franceze sunt mai bine 
educați. În 1957 a venit la putere 
Papa (Doc) Duvalier, membru al 
elitei, "ales de popor”, care înțelegea 
să domnească ca un tiran absolut şi 
să-şi însuşească cea mai mare parte 
din ajutorul american. Acest ajutor a 
fost sistat în 1962. Haitienii sunt 
consideraţi catolici dar elita 
conducătoare e atee şi Duvalier i-a 
expulzat pe episcop şi pe preoții care 
criticau corupția regimului său. La 
tară, religia haitienilor este un amestec 
straniu de rudimente de catolicism cu 
voodoo şi ritualuri  vrăjitoreşti 
africane. 

Revoluţiile de eliberare au 
reuşit să distrugă sistemul de plantație 
şi irigație clădit de francezi şi haitienii 
îşi duc zilele de azi pe mâine în cea 
mai săracă ţară din Marea Caraibelor, 
care fusese cea mai bogată. Naţiunile 
Unite au impus sancțiuni împotriva 
insulei, care însă n'au lovit elita ci pe 
locuitorii din sate care caută să-şi 
încropească existența într'o suprafață 
agricolă mult redusă de distrugerea 
sistemului de irigații. Împinşi de 

foame haitienii se lansează cu plutele 
care-i duc pe țărmurile Floridei, unde 
programul de eliminare a civilizaţiei 
albe a guvernului american îi 
ademeneşte cu ajutorul social acordat 
imediat. În aceste condiții a apărut 
Jean-Bertrand Aristide, fost preot 
răspopit şi marxist înveterat (ca 
Stalin),  promiţându-le pământ 
țăranilor morţi de foame. Dar în 
realitate Aristide  colectivizează 
agricultura şi expropriază producătorul 


individual. Colectivizarea agriculturii 
n'a adus încă nicăieri în lume altceva 
decât ruină şi foamete, şi nici în Haiti 
nu aduce nimic altceva. 

O a doua preocupare a lui 
Aristide este eliminarea creştinismului 
de pe insulă. Încă înainte de a deveni 
preşedinte, huliganii lui au ars 
frumoasa catedrală din Port-au-Prince 
veche de 250 de ani, o bogăție a 
haitienilor. Trupe americane confiscă 
armele tuturor oponenților şi tuturor 
particularilor, în timp ce-i înarmează 
până n dinți pe suporterii lui Aristide, 
în cadrul programului de "restabilire a 
democrației în Haiti." Dar Aristide şi- 
a adus şi el contribuţia la "restabilirea 
democraţiei”. Înainte de-a fi răspopit, 
îşi chema "credincioşii" la altar cu 
cuţitele în mână şi-i trimitea "în 
misiune” cu acele cuțite şi cu 
cauciucurile de automobil pline de 
benzină să lichideze adversarii politici. 
Metoda cauciucului de automobil plin 


cu benzină pus şi aprins în jurul : 


gâtului unti victime imobilizate ucide 
victima în circa 20 de minute de 
tortură indescriptibilă. A fost inventată 
de celălalt mare apostol al culturii 
africane eliberate de jugul civilizației 
albe, Nelson Mandela care domneşte 
acum în Africa de Sud, şi de soția lui. 
Sprijiniţi de trupele americane, 
huliganii lui Aristide se distrează 
torturând astfel. Pe conducătorul 
opoziţiei, reverendul Sylvio Claude, în 
Septembrie 1991 l-au bătut până la 
nesimţire, i-au tăiat penisul pe care |- 
au purtat în triumf dansând în jurul 
victimei, şi i-au pus pe gât cauciucul 


50 


plin cu benzină căreia i-au dat foc. 
Despre această metodă de a "restaura 
democraţia”, preşedintele Aristide a 
spus: "Ce unealtă minunată! Ce 
instrument minunat! E frumos. E 
elegant, atrăgător, splendid, grațios şi 
sclipitor. Miroase frumos [a carne de 
om care arde, nn.]. Oriunde te-ai duce 
doreşti să-i simţi aroma" (7he 
Catholic Family News, Februarie 
1995, pp. 13-14). 

Cele de mai sus au fost scrise 
de Walter Pearson şi Joseph Ferrara, 
ziarişti care nefiind negri ar putea fi 
acuzaţi că nu sunt imparţiali. Dar iată 
ce scrie Inderjit Badhwar, redactor şef 
al ziarului India Today, despre 
avantajele propriei sale culturi: 

"O ploaie sănătoasă în 
capitala țării o transformă într'un 
fluviu. Copii sunt aspiraţi fără milă în 
vârtejul scurgerilor de canalizare care 
n'au fost curățate de la ultimele ploi, 
şi adulţi mor fripţi, electrocutați de 
liniile electrice neizolate. Avem holeră 
şi hepatită, meningită şi conjunctivită, 
malarie şi filaria. De parcă am fi sub 
un blestem din evul mediu. Dar noi 
singuri am aruncat acest blestem 
asupra noastră. Căci suntem adepții 
murdăriei. Împărații gunoiului. 

"In spitalele guvernului calci 
pe covoare roşii - făcute din bandaje 
insângerate murdare. Mocirle şi cloace 
nevidanjate înconjoară şi împodobesc 
oraşele ca nişte cratere de puroi care 
debordează. Uzinele de purificare a 
apelor Gangelui şi-au inversat direcția 
ȘI aruncă murdăria înapoi în oraşe. 


51 


Vite şi porci bolnavi se bălăcesc în 
grămezi de gunoi şi de fecale umane 
ale nimănui în fiecare colţ din fiecare 
Oraș. 

"Aceste privelişti sunt atât de 
cunoscute, şi mirosurile lor atât de 
generalizate, încât nimeni nu le vede. 
Nimeni nu le simte. Şi nimănui nu-i 
pasă. Până nu suntem loviți de 
dezastru. Dintr'odată, când ne loveşte 
epidemia, descoperim că Surat-ul este” 
unul dintre cele mai murdare oraşe 
din India. Epidemia a început după ce 
râul Tapti şi-a retras apele după o 
revărsare, lăsând în urmă gunoi şi 
şobolani şi alte animale moarte care- 
au  putrezit pe străzi timp de 
săptămâni. În Delhi şi în jurut lui, 
apele râului nu sunt decât o cloacă 
pur şi simplu” (retipărit în The New 
York Times, 5 Noiembrie 1994, apud 
The  Populist Observer,  Februurie 
1995, p. 19). 

Aceasta este “civilizaţia” în 
care trăieşte aproape un miliard de 
locuitori, aproape o cincime din 
populaţia globului; şi aceşti locuitori 
o duc cu ei oriunde se duc. Civilizaţia 
din Mexic, Puerto Rico, Haiti, mare 
parte din Asia şi toată Africa neasră 
este la fel cu aceasta. Nu e de mirare 
că în Noiembrie 1994, californienii au 
votat Propoziția 87, încercând prin ea 
să stăvilească progresul 
"civilizaţii multiculturaliste.” 

Multiculturalismul şi 
progresivismul au triumfat şi'n Atrica 
de Sud, ţară construită de coloniştii 
buri pe un teritoriu golit de populație 


acestei 


prin epidemii şi războaie intertribale. 
Acolo se învață la istorie despre 
trecutul glorios al acelor triburi şi s'a 
eliminat istoria colonizării şi 
construirii tării. Dar nu toți banii 
alocați pentru această educație 
multiculturalistă ajung unde trebuie. 
Parte din donația de $1,6 milioane 
făcută Fundaţiei Pentru Pace şi 
Dreptate de către cântărețul anti-alb 
Paul Simon pentru "copiii care au fost 
victime ale apartheid-ului” a fost 
furată. Şeful acestei Fundaţii unde au 
dispărut banii este Allan Boesack, fost 
ambasador al Africii de Sud la 
Natiunile Unite, idolatrizat de mass- 
media din occident pentru "lupta sa 
împotriva  apartheid-ului”  (7he 
Populist Observer, Martie 1995, p. 8). 
Ramura din Kenia a Fondului 
Copilului al Naţiunilor Unite a admis 
recent.că numai în 1993 şi 1994, s'au 
furat şi s'au irosit în Kenia $I0- 
milioane din banii destinaţi pentru 
ajutorarea copiilor suferinzi (The 
Spotlight, 3 Iulie 1995, p.2). 
Dacă popoarele 
produs astfel de "civilizație" nu se pot 
descurca singure, devine evident că au 
nevoie de un organ internațional care 
să le salveze. Se vede clar care este 
rostul Organizaţiei Naţiunilor Unite în 
ajutorarea lor. Dar un examen atent al 
felului în care a acţionat ajutorul 
economic arată o altă față a lucrurilor. 
Michael Maren, socialist şi veteran în 
ajutor dat ţărilor slab dezvoltate, arată 
că în Somalia şi Ruanda, de exemplu, 
programul de ajutor economic prin 


care-au 


52 


care se  distribuiau alimente 
locuitorilor a distrus economia 
agricolă a acelor ţări şi le-a scufundat 
în anarhie - ceeace a dus imediat la 
sosirea trupelor Naţiunilor Unite în 
misiunea lor de a "restabili pacea” 
(The New American, 20 Februarie 
1995, p. 16). Cum "restabilesc pacea” 
trupele Naţiunilor Unite, şi cine 
formează aceste trupe? Cel mai 
admirat regiment canadian al 
Naţiunilor Unite se laudă cu astfel de 
acţiuni ca: în Martie 1993, în timpul 
operației "Să dăm noi speranţe” 
(Restore Hope), o unitate a 
regimentului canadian l-a bătut şi 
torturat pe Shidane Arone, somalez de 
16 ani, până acesta a murit. Cea mai 
grea sentință dată celor care au făcut 
astfel de acte a fost de $ ani 
închisoare. Cum au ajuns membrii 
acestui regiment să aibă astfel de 
comportări? Ei se bucură de 
şcolarizare specială, s'ar părea; căci 
au fost -filmaţi la un ritual de 
“iniţiere” într'o societate secretă de-a 
lor în care unii au fost forțați să 
mânânce vomă şi fecale (ibidem, p. 
10). Scăpaţi de jugul obscurantismului 
creştin, tinerii sunt de-acum liberi să 
se dedice acestor "ritualuri de 
iniţiere”; şi Organizaţia Naţiunilor 
Unite îi ajută din toate puterile. 

Căci Organizaţia Naţiunilor 
Unite arborează un ton foarte ştiinţific 


şi modern în înțelegerea problemelor 
dar nu 


globale contemporane, 
dispreţuieşte cele mai ridicole 
mai absurd 


superstiții şi cel 


obscurantism. Astfel, la Conferinţa 
pentru Dezvoltare Internaţională din 
Ianuarie 1995 de la Washington, 
alături de marxişti notorii care se 
declară din toate puterile materialişti 
atei, au participat misionarii cultului 
Baha'i şi adepții Domnului Maytreia, 
alături de Asociaţia Pentru Constituţia 
şi Parlamentul Mondial (despre 
aceasta vezi Introducere în Politica 
Zilelor  Nostre)- Reprezentatul lui 
Maytreia a fost Monte Leach, 
redactorul american al periodicului 
organizaţiei — Share International, 
organizație recunoscută la Naţiunile 
Unite cu dreptul de a participa 
alături de reprezentanții țărilor 


membre. 
S'ar părea că Domnul ăsta 


Maytreia, "Domnul tuturor 
Dumnezeilor şi Învățătorul îngerilor 
şi-al oamenilor”, trăieşte printre 
oameni şi a vorbit la o adunare din 
Kenya în lunie 1988. Monte Leach a 
devenit adeptul lui în 1981, la o 
conferință de-a lui Benjamin Creme 
de la San Francisco, California. 
Benjamin Creme este un adept al 
Societăţii Teozofice fondate de Helena 
Blavatski, căreia îi aparțineau 
socialista Anne Besant şi luciferiana 
Alice Bailey (vezi Până Unde Am 
Ajuns 1994). Atunci a priceput Leach 
că toţi fondatorii marilor religii, Buda, 
Socrate, Isus Hristos, au fost doar 
discipolii şi subordonații acestui 
Maytreia. "Pentru prima dată în mii 
de ani, Domnii se întorc printre 
Oameni”, spune Monte Leach. Dar din 


motive de securitate, publicul larg nu 
are voie să ştie încă cine este 
Maytreia, care-și comunică dispoziţiile 
prin telepatie lui Benjamin Creme: 
publicul află de ele prin mesajele 
tipărite în oficiosul organizaţiei Share 
International. În Decembrie 1994, 
mesajul acesta propunea oamenilor 
alegerea între "a-l urma pe Maytreia 
într'un viitor strălucitor de promisiuni 
- sau să nu mai existe"(7he New 
American, 20 Februarie 1995, pp. 16- 
17). 
Din interiorul bisericilor s'a 
iscat acum o nouă mişcare: "râsul 
divin”. Mai demult când îi atingea pe 
quakeri harul lor divin începeau să 
tremure; acum adepții "râsului divin” 
încep să râdă, hlizindu-se întâi şi în 
cele din urmă rostogolindu-se pe jos 
ca apucați de pandalii. S'a iscat între 
denominațiile evanghelice-pentecostale 
la Toronto, în Canada, dar s'a 
răspândit acum şi apare şi în interiorul 
bisericilor catolice, în mod trist 
degradate de "inovațiile 
modernismuilui" consiliului Vatican Il 
astfel încât cele mai  hidoase 
mâzgâlituri au înlocuit arta noastră 
creştină tradițională şi cele mai 
ridicole spectacole de amatori 
netalentați au înlocuit glorioasa 
muzică sacră creştină. "Râsul divin” 
anceput în Ianuarie 1994 la o biserică 
de lângă aeroportul din Toronto unde 
sau văzut "semne şi minuni”. 
Conducători ai bisericilor protestante 
sau grăbit să le vadă ca să le 
introducă în bisericile lor de-acasă. 


53 


Numai în Anglia între 2.000 şi 4.000 
de biserici, majoritatea anglicane, 
practică azi "râsul divin”, cu 
credincioşi care tremură, îşi dau ochii 
peste cap, se trântesc pe jos, țopăie, se 
rostogolesc rapid, urlă, emit gaze, se 
simt ridicaţi sau dezgustați simțind 
binele sau răul din jur, au conversații 
cu îngerii, fac profeţii în limbi 
necunoscute şi aşa mai departe; cea 
mai frecventă comportare a celor 
atinşi de harul "râsului divin" este 
imitarea diverselor animale. Unii 
guiță, alții nechează, miaună, şi se 
răsucesc ca un titirez. Dacă în evul 
mediu aveau loc astfel de comportări 
erau atribuite diavolului. Azi sunt 
atribuite lui Dumnezeu. 

Râsul ăsta divin a fost adus 
la Toronto din Africa de Sud, unde în 
1979 un tânăr evanghelic de 18 ani 
numit Rodney Howard-Browne, a 
strigat cu voce tare la o adunare 
evanghelică: "Dumnezeule, sau vii 
acum aici şi mă atingi sau mor şi vin 
cu la tine să te ating”, după care a 
continuat să ţipe "vreau focul tău”. 
Timp de 15 ani Rodney a purtat, 
manifestat şi împărtăşit "focul divin" 
la metodişti mai ales; după care a 
urmat o perioadă de 10 ani în care nu 
l-a vizitat nimica. Chiar așa nevizitat 
Rodney a venit în Statele Unite să 
împărtăşească focul; şi-a fost răsplătit, 
căci după 2 ani, în timp ce le vorbea, 
ascultătorii lui au început să cadă de 
pe scaune şi să se rostogolească pe 
podea râzând necontrolat. "Cu cât 
ziceam mai puţin cu atât mai mulţi 
erau salvaţi astfel”, povesteşte 


54 


Rodney. Mii de oameni au început să 
țopăie, să râdă, să latre şi să guițe cu 
Rodney Howard-Browne, şi filmele cu 
"misiunea" lui plină de "har" se 
vizionează în Filipine, Singapore, 
Rusia şi Africa. "Profeţiile" lui sunt 
de tipul: "Ridică-te astăzi .. bea, bea, 
bea, bea, bea, bea, bea, bea, bea [ceva 
neinteligibil urmat de râset] Bem 
[neinteligibil, râset] Da, da, da, da, da, 
nu ne pasă ce zic alții. N'are 
importanță ce cred ei. Ha, ha, ha, ho 
000 [neinteligibil]”. Aceasta. este o 
transcripție a unei predici. Alta este 
următoarea: "După Calvarul [lui 
Hristos] oamenii mei n'au avut ce 
face cu religia. Şi Spiritul Sfânt a 
venit pentru că ei n'aveau ce face cu 
religia. Prostănacule. Vai ce prost eşti. 
Ce-ai să faci cu religia? Căci evreii 
nau avut ce face cu religia după 
calvar. Aşa că las-o'ncolo. Dă-i 
drumul. Aruncă haina aceea de pe 
tine”. Pastori protestanți şi metodişti 
ca Kenneth Copeland, 
Roberts, Randy Clarke, John: Arnott 
s'au umplut de "râsul divin” de la 
Rodney, pe care îl caută acum şi unii 
din interiorul Bisericii Catolice. Pr. 
Roger Vandenakker, Bob Bedard, 
Dennis Hayes, şi Mark Slatter din 
Ottawa s'au dus la Toronto după el şi 
la reîntoarcere doi din ei se 
rostogoleau pe jos râzând la aeroport. 
Pr. Joseph Muldoon le-a dat voie să 
țină un seminar de trei zile despre 
"râsul" lor la biserica Sf. loan 
Apostolul din Ottawa, unde Pr. 
Dennis Hayes s'a rostogolit pe jos 
râzând spre dezgustul multora din 


Richard - 


audienţă. Pr. Muldoon şi Pr. Gerry 
MeCormick, capelanul spitalului de 
boli mintale din Ottawa şi 
conducătorul spiritual al grupului de 
homosexuali Courage, fuseseră şi ei 
binecuvântaţi cu "râsul divin" la 
Toronto. Această "binecuvântare" a 
atins-o în mod vizibil pe o enoriaşă 
care guiță şi se cutremură tot timpul 
slujbei. Arhiepiscopul Gervais nu 
aprobă "râsul divin” dar îl tolerează. 
Arhiepiscopul Ambrozic din Toronto 
le-a spus preoților să se țină departe 
de el (The Catholic Family News, 


Tunie 1995, pp. 1, 4-5,9). 


În n m ua auia a raaDEE tel 
PORTRETUL UNUL 
PREŞEDINTE 
JE E ES DECI IS E 

În presa din Europa, 
Preşedintele Bill Clinton este adesea 
descris ca o paiaţă, ca un om extrem 
de corupt şi incapabil de bine. În 
Statele Unite, mass-media 
stabilimentului, aservită ocultei, îl 
tratează cu respect şi admiraţie. Care 
sunt meritele acestui conducător al 
unei mari naţiuni? 

Principalul lui merit pare să 
fie talentul de a strânge în jurul lui la 
cârma țării oameni extrem de josnici 
ŞI foarte corupți. The: New American 
(20 Februarie 1995, pp. 23-29) îi 
portretizează pe câțiva dintre ei. 

Henry Cisneros, secretarul 
pentru Cazare şi Dezvoltare Urbană, 


pe când era primarul oraşului San 
Antonio, Texas, avea o amantă numită 
Linda Medlar care l-a înregistrat pe 
bandă de magnetofon; drept urmare 
Cisneros îi plăteşte o pensie anuală de 
$60.000. EI zice: că i-a plătit doar 
$60.000; ea zice că a primit $200.000 
şi el îi mai datorează încă $250.000, 
conform înțelegerii. "Nu-l putem da 
afară încă", a comentat un 
administrator de la Casa Albă, "încă 
nu € timpul." 

Ron Brown, Secretarul 
Comerțului, a primit o mită de 
$700.000 de la guvernul vietnamez 
pentru care n'a fost condamnat "din 
lipsă de dovezi”, dar n'a scăpat de 
toate necazurile. Compania pe câre-o 
conducea fosta lui parteneră Nolanda 
Hill a lăsat în urma ei datorii de $26 
milioane plătite de asigurarea federală 
- bani care dispăruseră fără urmă în 
timp ce Nolanda Hill îi plătea 
facturile personale ale lui Ron Brown 
în valoare de $190.000. Dar Ron 
Brown nu primeşte aceste mici atenții 
doar pentru nevoile lui personale. El 
cumpără clădiri scumpe şi locuințe 
luxoase în care locuiesc "prietene 
intime" prin intermediul unora ca 
Amaro Pinto Ramos, un intim al 


preşedintelui Braziliei şi şi al 
consilierului lui Clinton, James 
Carville. 

Mike  Espy, Secretarul 


Agriculturii, azi demisionat, primea 
cadouri de la mari concerne agricole 
cărora le făcea favoruri şi înlesniri, 
printre care şi Tyson, magnații 
vestiți 


fabricilor de pui, pentru 


55 


contribuţia lor la campania electorală 
a lui Bill Clinton, la ruinarea 
agricultorilor americani, şi la 
îmbolnăvirea consumatorilor 
americani cu carne de pui infectată cu 
salmonella din uzinele lor de carne 
vie. Un pilot a declarat oficial că în 
cel puțin 6 ocazii a transportat plicuri 
umplute. cu bancnote de $100 de la 
compania Tyson la Bill Clinton, pe 
vremea aceea guvernator al Statului 
Arkansas. 

Ira  Magaziner, care era 
alături de Hillary Clinton şeful echipei 
de creare a sistemului socialist de 
îngrijire medicală pe scară națională 
pe care se străduieşte Bill Clinton să 
ni-l bage pe gât cu forţa, este sperjur. 
A depus în justiție că toţi cei care 
participau în acea echipă erau 
salariaţii guvernului sau consultanţi - 
când în realitate foarte mulţi erau 
reprezentanții unor megacompanii care 
derivă profit: din administrarea 

ijirii medicale, ca  Aetna, 
Prudential, Kaiser-Permanente, Robert 
Wood Johnson, şi Telesis - la aceasta 
din urmă fusese chiar Magaziner 
afiliat. 

Joycelyn Elders, fostă Medic 
General, pe care Clinton a adus-o cu 
el din Arkansas la Washington, s'a 
făcut vinovată de lipsă de tact. 
Obişnuită cu obscenitatea fără perdea 
a culturii Noii Ordini Mondiale, 
femeia şi-a dat în petec deschizând 
gura unde nu trebuie; s'a apucat să le 


organizate orele . de predarea 
masturbării la copiii din şcoli. Nu că 
nu li s'ar preda copiilor masturbarea 
în şcoli în America; de asta se 
îngrijeşte sistemul şcolar de stat; dar 
nu se vorbeşte despre orice oriunde. 
După ce fiul ei a fost prins traficând 
cu stupefiante, această femeie de stat 
s'a dedicat luptei pentru legalizarea 
traficului cu stupefiante, luptă care 
însă nu-i răpeşte toată energia: are 
destulă şi pentru alte cauze politice, ca 
denigrarea Bisericii Catolice pentru 
ideea de castitate, ori propovăduirea 
drepturilor homosexualilor de a adopta 
şi "creşte" copii: căci e nedrept să-i 
privezi pe aceşti "părinți! numai 
fiindcă nu pot naşte! Ca Medic 
General avea pe birou un aranjament 
de prezervative, căci după părerea ei 
prezervativele vor rezolva toate 
problemele omenirii; chiar atunci când 
sunt defecte şi au găuri, ca cele 
distribuite şcolarilor din Arkansas. 
Dar contribuţia ei cea mai însemnată 
a fost lupta ei de a introduce "educația 
sexuală" în grădinițele pentru copii 
preşcolari. 

Janet Reno,  Procuroarea 
Generală, s'a oferit să demisioneze 
după ce masacrul de la Waco, Texas 
şi asasinarea altor civili americani 
nevinovaţi de către agenţii ei federali 
au provocat nemulțumire în public, 
dar demisia ei n'a fost acceptată: 
ticăloşiile inițiate şi executate sub 
ordinele ei sunt necesare atât lui Bill 


explice reprezentanţilor de la Clinton cât şi stăpânilor lui pentru 

conferința despre SIDA de la realizarea Noii Ordini Mondiale. 

Naţiunile Unite cum trebuie George Stephanopoulos este 
56 


un aghiotant la Casa Albă care 
dintr'un salariu de $125.000 pe an şi 
cu avere între $30-100.000, şi-a 
cumpărat în Washington în primul an 
o clădire de $835.000. 

David  Watkins este un 
prieten vechi de-al lui Bill Clinton, 
care i-a transformat lui Hillary cândva 
o investiţie de $2.000 în $46.000. Dar 
Clinton a trebuit să se lipsească de 
talentele lui când a izbucnit un 
scandal din cauză că Watkins folosise 
fondurile electorale pentru a plăti 
şantajul: unei contabile -a cărei 


frumuseţe îl tulburase. De unde să ştie 


Watkins proverbul Quod /icer Jovis...? 
Guvernul nostru i-a plătit Paulei Jones 
o sumă frumuşică pentru a o convinge 
să nu mai continue cu procesul ei 
împotriva lui Bill Clinton, ale cărui 
avansuri sexuale ea le-a găsit cam 
primitive (şi pe bună dreptate: a 
văzut-o, a plăcut-o, a trimis garda lui 
personală să i-o aducă, şi când ea a 
intrat în cameră, nici tu bună ziua, 
nici ce mai faci, Clinton era gata cu 
pantalonii la glezne poruncindu-i să 
execute fellatio). Bill Clinton, mare 
Casanova (cele mai notorii fiind 
aventurile lui cu Gennifer Flowers şi 
Sally Perdue, ambele răsplătite cu 
slujbuliţe bune federale) despre care 
cei din garda lui personală zic că i-a 
trimis de peste 100 de ori să-i aducă 
femei pe care le-a plăcut, şi-a pus la 
inimă probabil aventurile deochiate 
ale lui Jupiter cel din mitologie. Dar 
unul era Jupiter: OQuod licet Jovis... 
Bill Clinton s'a mai văzut 


privat şi de alți colaboratori intimi de 
la Casa Albă; Bernard Nussbaum, 
consilier juridic, Roger Altman, 
Secretar Adjunct al Trezoreriei, Jean 
Hanson şi Josh Steiner, tot de la 
Trezorerie, dar de aceştia din cauza 
unor afaceri necinstite dintre Casa 
Albă şi Departamentul Trezoreriei. 
Lloyd Bentsen, Secretarul Trezoreriei, 
deşi menajat cu duioşie de către foştii 
lui colegi din Senat, a plecat şi el. 
“Roger Johnson, şeful 
Administraţiei Serviciilor la Casa 
Albă, folosea personalul Casei Albe 
ca servitorii lui şi-ai familiei lui, în 
bună tradiție socialistă (The New 
American, 20 Februarie 1995, pp. 23- 
29). i 
Peste 500 din cei 1.000 de 
salariați ai Casei Albe ale căror dosare 
au fost studiate aveau pete pe cinstea 
şi onoarea lor care n'ar fi trebuit să le 
permită să-şi ocupe posturile. Dar de 
ce-ar fi salariaţii Casei Albe mai buni 
decât preşedintele care ocupă Casa 
Albă? Hillary Clinton a început să 
joace la bursă cu un capital modest de 
$1.000 vânzând acțiuni pe care nu le 
avea, futures (acțiuni viitoare); 
procedură legală aici, cu condiția să ai 
marginea de capital cerută pentru ca 
în caz că prețul lor creşte să le poți 
cumpăra ca să le predai apoi celor 
cărora le-ai vândut, satisfăcând astfel 
contractul. Desigur, nimeni nu joacă 
la bursă cu futures cu ideea că va 
pierde, ci cu ideea că va câştiga prin 
faptul că prețul acţiunilor vândute azi 
va scădea şi le vei putea cumpăra 


57 


mâine mai ieftin pentru„a le preda 
cumpărătorului, şi vei rămâne astfel 
cu diferența de preţ, luată de la 
cumpărătorul tău care ți le-a cumpărat 
la un preț mai mare decât prețul pieţii 
de azi. Dar ce nu e legal e să vinzi 
aceste fi/tures fără marginea de capital 
cerută, şi ştiind că va avea loc o 
acțiune care le va scădea preţul, sau 
provocând acea acțiune. Hillary 
Clinton a câştigat $99.537 cu acea 
mie; datora $78.000 pe care nu i-a 
depus niciodată şi documentele arată 
că a fost scuzată de la a-i depune; 
în 9 luni, a făcut un profit de 10.000 
% - zece mii la sută. Alţii stau la 
închisoare pentru aşa ceva (Strategic 
Investment, promotional, May 1995). 
Un prieten intim de-al lui 
Clinton, Dan Lassater, a debutat şi el 
ca un geniu financiar care nu avea 
nici -30 de ani când făcuse un profit 
de peste $37 milioane. Şi-a putut 
permite deci să doneze masiv pentru 
campania electorală a lui Clinton, care 
devenit guvernatorul Statului Arkansas 
l-a răsplătit cu un contract de $30,2 
milioane în obligaţii ale Statului 
Arkansas; comisionul lui Lassater a 


fost de $750.000. După ziarul 7he - 
Economist din Londra, Dan Lassater : 


mai făcea profit şi spălând banii 
obținuți din traficul cu stupefiante de 
la aeroportul din Mena, Arkansas. 
Când zvonurile au. devenit prea 
puternice, în 1986, Lassater s'a 
recunoscut vinovat de "folosirea 
personală :a  stupefiantelor ca 
amuzament", o acuză minoră, de care 


58 


Clinton l-a "iertat" în 1990; toate 
documentele au fost sigilate şi nu s'a 
mai permis investigarea nici unui 
delict comis de Lassater sau în care ar 
fi putut fi implicat. Astfel nu se va 
putea afla dacă Clinton era de față 
când la una din petrecerile lui 
Lassater, unde cocaina era oferită 
participanților în salatiere pe mese, a 
murit o femeie din cauza unei doze 
prea mari şi trupul ei a fost cărat în 
altă parte (ibidem). 

Ce-i reproşăm lui Bill 
Clinton nu e atât infidelitatea 
conjugală - în definitiv, trebuie să 
avem milă de omul care este însurat 
cu Hillary Clinton; ci imensa lui 
aroganță care, combinată cu cea mai 
josnică lăcomie de bani şi cea mai 
totală cruzime şi lipsă de omenie, 
rezultă într'un caracter demențţial ca al 
împăratului roman Nero. Îmbogățirea 
lui Bill şi Hillary Clinton prin 
afacerea  scabroasă  Whitewater a 


costat poporul american $60 milioane. + 


Noi am plătit $60 milioane ca să ne 
dispreţuiască de la înălțimea corupției 
şi bogăției lor, Bill şi Hillary Clinton. 

Hillary Clinton, avocată din 
firma Rose Law Firm, a reprezentat la 
faliment banca Madison Guaranty 
Savings & Loan al lui James 
McDougal, partener şi prieten de-al 
Clinton-ilor, care  finanţase 
construcțiile fictive de la Whitewater 
prin vinderea cărora s'au îmbogățit 
Bill şi Hillary. Rezultatul acestei 
finanţări a fost falimentul băncii. Între 
timp. biroul Administraţiei 


Întreprinderilor Mici al Statului 
Arkansas, al cărui guvernator era Bill 
Clinton, îi acorda soţiei lui McDougal 
un împrumut destinat să "ajute 
companiile minorităților”; soția 
bancherului McDougal, fiind femeie, 
trece în legislația americană drept 
"minoritate dezavantajată economic 
care trebuie ajutată." Din cele 
$300.000 primite de soţia lui 
McDougal, $100.000 au fost investiţi 
în construcţiile fictive de la 
Whitewater. Firma Rose a reprezentat 
întâi banca lui McDougal, şi apoi 
partea opusă, guvernul, împotriva 
băncii. Ce fel de justiţie are loc când 
aceeaşi persoană reprezintă ambele 
părți ale conflictului - şi mai ales când 
acea persoană este Hillary Clinton, 
marxistă declarată din tinereţe, care 
aplică etica marxist-leninistă? 

Din fondurile băncii Madison 
Guaranty, care au dispărut ca fumul 
nu se ştie unde, $12.000 s'au regăsit 
în cecuri plătibile fondului de 
campanie electorală a lui Bill Clinton, 
emise ” chipurile de persoane care 
neagă că ar şti de ele. Restul de $60 
milioane nu se ştie unde sunt. Dar a 
fost unul care ştia: Vincent Foster, 
asociat şi prieten intim de-al lui 
Hillary despre care se spune că o 
consola în absența soțului. Vincent 
Foster a fost găsit mort în parcul Fort 
Marcy în Iulie 1993, cu pantofii 
lustruiţi lună în mijlocul unui teren 
NOroios pe care evident nu l-a atins cu 
Picioarele, cu un pistol total lipsit de 
amprente digitale (le-a şters probabil 
după ce-a murit) în mâna dreaptă (dar 


era stângaci), cu ochelarii căzuţi la 
mare distanță (probabil înainte de-a se 
împuşca şi-a scos ochelarii şi i-a 
aruncat în locul unde ar fi putut fi 
scos din maşina care l-a adus acolo). 
Cei care au investigat moartea lui au 
fost - nu FBl-ul sau altă agenţie 
pricepută în asasinate, ci poliţiştii 
parcului, care au conchis că s'a 
sinucis. Dar după ce a murit împuşcat 
în cap, Vincent Foster şi-a ascuns atât 
glonţul care l-a ucis cât şi fragmentele 
de craniu, căci acestea nu s'au găsit în 
parc. In schimb s'au găsit pe el fire 
de păr lung blond de femeie, şi fire de 
covor care nu erau nici din biroul nici 
din casa lui. Prima fotografie a 
cadavrului arăta mâna dreaptă-a lui 
Foster întoarsă spre cer, fără nici o 
armă; după care şi-au luat seama 
anchetatorii şi-au apărut fotografiile 
oficiale cu pistolul în mâna dreaptă a 
stângaciului. Şi trupul lui Vincent 
Foster era încă cald când Bernard 
Nussbaum, Patsy Tomasson, omul de  - 
legătură al lui Clinton cu traficantul 
de stupefiante Dan Lassater din 
Arkansas, şi Margaret Williams, şefa 
personalului lui Hillary, au dat buzna 
în biroul lui Foster de unde au cărat 
kilograme de documente la Hillary 
Clinton unde acestea au dispărut. 
Hillary Clinton, care 
străluceşte acum ca  preşedinta 
neoficială a Statelor Unite, a strălucit 
ca avocată în firma Rose Law Firm, 
care cu mult optimism îşi deschisese 
o sucursală la Washington după 
ascensiunea lui Bill Clinton. Dar din 
cei patru experți pe care firma Rose 


59 


“şi cooperează cu 


se mândreşte că i-a instalat în Casa 
Albă (Vince Foster, William Kennedy 
III, Webster Hubbell, şi Hillary 
Clinton), doar Hillary şi-a mai păstrat 
optimismul şi biroul din Washington. 
Foster, adjunctul avocatului Casei 
Albe, a fost “sinucis”. Kennedy, 
adjunctul sfătuitorului personal al 
preşedintelui, a devenit cunoscut - 
poate prea cunoscut - cu ocazia 
scandalurilor legate de dezordinea şi 
furturile de la agenţia de voiaj a Casei 
Albe, şi prin fraudă în procesarea 
venitului impozabil al uneia din 
servitoarele lui. Hubbell, adjunctul 
procuroarei generale, s'a recunoscut 
vinovat de fraudă fiscală şi alte fraude 
investigația 
scandalului Whitewater. Doar Bill şi 
Hillary mai împodobesc Casa Albă. 
Phillip Carroll, decanul firmei Rose, 
îşi aminteşte într'un interview acordat 
ziarului Washington Post, mândria şi 
bucuria cu care a privit instalarea lui 
Bill şi Hillary Clinton şi-a acoliților 
lor la Casa Albă; azi regretă că n'a 
rămas George Bush preşedinte (7he 
New American, vol. 1l, no. 5, 6 
Martie 1995, p. 20). 

Bill Clinton declamă cu patos 
despre grija lui pentru tineretul 
națiunii şi despre "războiul lui 
împotriva traficului cu stupefiante”. În 
Octombrie 1994, ziarul Sunday 
Telegraph din Londra publica 


afirmația unui agent american că 
Mena era "unul din principalele 
puncte de intrare a stupefiantelor în 
țară” în anii 1980, când Bill Clinton 


era guvernator şi fratele lui era 
traficant de stupefiante acolo. Ziarul 
The Sunday Telegraph, urmat apoi de 
The Wall Street Journal şi The 
Economist, a observat şi o serie de 
coincidențe fatale. Astfel, Kathy 
Ferguson, soția prea trăncănitoare a 
lui Danny Ferguson care-o adusese pe 
Paula Jones în camera lui Clinton, a 
fost găsită împuşcată în cap în Mai 
1994, şi declarată "sinucisă" - deşi 
poliția n'a mai auzit de o sinucigaşă 
care să se împuşte, căci femeile 
preferă  somniferele; şi Kathy 
Ferguson ca infirmieră cunoştea toate 
somniferele, iar colegele ei susțin că 
nu se poate să se fi sinucis. Bill 
Shelton, căruia Kathy i se confiase 
după divorțul de soțul ei, critica cu 
vehemență teoria sinuciderii ei. A fost 
găsit mort pe mormântul ei în Iunie, 
împuşcat după urechea dreaptă, şi 
declarat "sinucis" şi el. Jon Parnell 
Walker, detectiv care studia falimentul 
băncii Madison Guaranty, a căzut în 


August 1993 din balconul clădirii 


Lincoln Towers din Arlington, 
Virginia, şi-a murit; familia şi 
prietenii susțin că n'a căzut de bună 
voie. Luther Jerry Parks, şeful firmei 
American Contract Services care 
furnizase localurile şi-l păzea pe 
Clinton în timpul campaniei electorale 
şi care avea un "dosar Clinton", a fost 
împuşcat pe stradă dintr'o maşină în 
Septembrie 1993, şi dosarul a 
dispărut. Clinton îi datora $81.000 şi 
refuza să-i plătească; Parks amenințase 
că va da publicităţii "dosarul Clinton” 


dacă nu-şi primeşte banii. Gary 
Johnson, vecinul lui Gennifer Flowers, 
a avut nenorocul că aparatul lui de 
securitate l-a filmat pe Clinton cum 
intra cu cheie proprie în apartamentul 
lui Gennifer, şi-a fost bătut sălbatic 
până aproape de moarte de 3 dintre 
gealații clintonişti deşi le-a dat 
imediat filmul cu Clinton. Dennis 
Patrick, salariatul lui Dan Lassater, 
care vedea cum contul lui se umflă cu 
milioane de dolari şi apoi se dezumflă 
deşi el nu pusese şi nu luase nici un 
ban de-acolo, a avut trei atentate la 
viaţa lui. C. Victor Raiser II, fostul 
co-preşedinte al campaniei electorale 
a lui Bill Clinton, a murit într'un 
accident inexplicabil de avion personal 
- cel mai uşor de aranjat accident - 
împreună cu fiul lui după ce s'a 
supărat pe Clinton, în lulie 1992. 
Herschel Friday, coleg de-al lui 
Raiser, a murit tot aşa în Martie 1994, 
şi după două zile Dr. Romald Rogers, 
dentist care promisese să dezvăluie 
ziarului Sunday Telegraph din Londra 
amănunte despre Clinton, a murit 
exact la fel. Aceste "accidente" se 
arajează  ajustând indicatorul de 
combustibil ca să arate că rezervorul 
e gol şi să taie alimentarea cu 
combustibil când avionul se apleacă 
pentru aterizare, nelăsând astfel nici o 
urmă a sabotajului. Pilotul lui Friday 
telefonase că nu mai are benzină 
înainte de a muri. Ed Willey, care 
administra campania prezidențială a 
lui Clinton şi căra serviete pline cu 
bani de colo-colo, "sa împuşcat” în 


Noiembrie 1993. John A. Wilson, 
consilier municipal din Washington, 
s'a decis să depună despre Bill 
Clinton dar în Mai 1993 a fost găsit 
spânzurat (The New American, 20 
Februarie 1995, pp. 23-29; The Wall 
Street Underground, reprint 1994). 
Una dintre cele mai 
spectaculoase cariere între clintonişti 
a avut-o Barry Seal, pilot care-a făcut 
$50 milioane transportând arme în 
Nicaragua şi cocaină din Columbia în 
Statele Unite prin aeroportul de la 
Mena, Arkansas. Piloții aduceau circa 
$9 milioane săptămânal, bani care 
erau apoi spălați în întreprinderi legale 
de către prietenii lui Bill Clinton, 
printre care şi banca BCCI. Barry 
Seal a fost în cele din urmă arestat de 
către DEA (Drug  Enforcement 
Agency, agenţia federală înfiinţată 
pentru "lupta împotriva 
stupefiantelor"”) şi a dezvăluit numele 
principalilor traficanţi de stupefiante, 
dovedindu-şi spusele cu fotografii, ca 
să-şi salveze pielea. Dar nu şi-a 
salvat-o: DEA l-a plasat întro clădire 
unde a fost "găsit" după câteva zile de 
trei columbieni cu mitraliere care l-au 
măcelărit. Epitaful lui l-a rostit Bill 
Clinton, care i-a spus lui Terry Reed: 
"Seal just got too damn big for his 
britches and that scum  basically 
deserved to die, in my opinion - lui 
Seal i s'a suit la cap a dracului şi 
derbedeul acela merita să moară după 
părerea mea". Ca guvernator al 
Statului Arkansas, Clinton nu dirija 
traficul cu stupefiante prin aeroportul 


61 


de la Mena dar îl proteja şi primea 
10% din profituri, pe lângă faptul că 
toți banii se spălau prin Arkansas, 
ceeace făcea să înflorească economia 
locală, până când s'a mutat operaţia în 
Mexic (7he Wall Street Underground, 
reprint 1994). 

Într'un articol scris pentru 
ziarul The Washington Post a cărui 
publicare acolo a fost împiedecată de 
banda lui Clinton, se relatează 
următoarele: Bill Duncan, agent IRS, 
Russell Welch, investigator al statului 
Arkansas, Winston Bryant, procuror 
general al acelui stat, Bill Alexander, 
reprezentant în Congres, şi alții erau 
convinşi că între 1981 şi 1986 se 
făceau masive importuri de cocaină 
pentru traficul cu stupefiante prin 
aeroportul de la Mena cu 
complicitatea unor persoane din 
guvern. Adler Berriman (Barry) Seal 
s'a recunoscut ca traficant de 
stupefiante şi a depus mărturie despre 
aceste lucruri, drept care a fost 
imediat asasinat în 1986. După 1987 
Duncan, Welch şi alţii au căutat să 
continue cercetările şi-au văzut nu 
numai cum li se astupă gura dar și 
cum cariera lor suferă din cauza 
aceasta. Ei descoperiseră că între 1981 
şi 1986 mii de kilograme de cocaină 
în valoare de sute de-milioane de 
dolari intrau în Statele, Unite prin 
Mena, unde Barry Seal îşi adaptase 
avioanele pentru acest transport. Barry 
Seal era în strânsă legătură cu CIA 
(Central Intelligence Agency); familiei 
lui îi spusese că este el însuşi agent 


62 


CIA; avioanele le cumpărase de la Air 
America Inc, care este o companie 
proprietate a CIA-ului. Amile Camp, 
unul din piloţii lui care-a văzut unele 
din tranzacțiile lui, a murit în mod 
inexplicabil în 1985. Flotila lui Barry 
Seal mai conținea şi avioane militare 
de transport vechi ale aviaţiei Statelor 
Unite. Unul din avioanele lui Seal, cu 
numărul de serie 54-0679, a fost 
vândut unei alte companii-proprietate 
CIA, cu numele de cod 
"Întreprinderea", condusă de Colonelul 
Oliver North şi folosită pentru 
contrabanda de arme şi stupefiante 
dirijată de acesta. În Octombrie 1986 
acest avion 54-0679 a fost doborât în 
Nicaragua plin de armament. Unicul 
supraviețuitor a fost Eugene Hasenfus, 
a căui depoziție a stârnit investigația 
scandalului cunoscut ca Iran-Contra. 
Sutele de milioane de dolari (la 
începutul deceniului, Seal depunea 
cam  $50.000 zilnic) obţinute din 
traficul cu stupefiante se "spălau” prin 
economia statului Arkansas care 
înflorea. Ziarul Sunday Telegraph din 
Londra scrie despre conturi pe care le 
avea Seal la bănci din alte țări, între 
care unul se zice că conţinea peste un 
miliard de dolari. Dar Barry Seal nu 
era şeful, ci doar un subaltern în 
operaţie. Pentru serviciile aduse, 
agențiile guvernamentale au avut 
ordin să-i facă favoruri lui Barry Seal. 
Între 1981 şi 1983 datora guvernului 
circa $86 milioane în impozit pe 
profit; dar IRS, care confiscă totul de 
la cetățeni cinstiți sub pretext că au 


pe formularul de 


. inime 
erori minim 
impozit, i-a "iertat" lui Barry Seal 
aceste milioane; pe unul din 


documentele din dosarul lui „de 
contribuabil scrie: "în slujba 
DEA/CIA". "Joe lucrează pentru Seal, 
şi nu ne putem atinge de el pentrucă 
Seal lucrează pentru CIA", zicea un 
vameş în anii 1980. FBI a telegrafiat 
poliţiei Statului Arkansas în August 
1987 că "are loc o operaţie CIA ori 
DEA la aeroportul din Mena." Ce 
reiese din studiul a peste 2.000 de 
documente ale lui Barry Seal, 
organizator meticulos căruia nu-i 
scăpa nici un detaliu, este că se simțea 
întotdeauna la adăpost de cercetări din 
partea guvernului. 

Ani de zile au avut loc aceste 
activități, operaţii, şi cercetări la 
Mena, Arkansas - dar Bill Clinton, 
guvernatorul Statului Arkansas, n'a 
observat nimic. În 1991 a făcut o 
remarcă despre oarecari cercetări care- 
au găsit "legături cu guvernul federal", 
după care s'a lăsat tăcerea. "S”ar putea 
să fie acesta primul preşedinte din 
istorie cu prieteni aşa intimi care să 
fie filați de sistemul de investigare a 
narcoticelor şi drogurilor periculoase", 
a spus un polițist. "Niciodată n'am 
crezut că s'a aflat totul”, zicea Bill 
Clinton în 1991 despre Mena. Acum 
e preşedinte, şi toate documentele 
cercetate de Duncan şi Welch îi stau 
la dispoziţie. De ce nu se află totul 
despre Mena și despre Barry Seal? 
(The Populist Observer, Martie 1995, 
Pp. 3-4), 


Dar nu toţi locuitorii din 
jurul aeroportului Mena erau orbi şi 
surzi. Doi adolescenţi curioşi, Kevin 
Ives şi Don Henry, au urmărit ce 
se'ntâmplă acolo şi-au fost găsiţi tăiaţi 
de tren la 23 August 1987, şi declaraţi 
"morţi prin accident” de către Dr. 
Fahmy Malak, acelaşi care-o protejase 
pe mama lui Clinton când aceasta 
omorâse doi pacienţi prin neglijenţă. 
Dr. Malak a declarat că băieţii 
"adormiseră pe şine." Părinţii lor au 
cerut o a doua autopsie în cursul 
căreia s'a văzut că înainte de a 
"adormi pe şine" băieţii fuseseră 
înjunghiați în spate şi avuseseră capul 
zdrobit cu un obiect contondent. Şase 
locuitori din împrejurimi care au 
văzut ce s'a întâmplat cu cei doi 
băieţi s'au oferit să depună mărturie 
dar au murit cu toții înainte de a putea 
deschide gura, astfel: Keith Coney a 
fost înjunghiat în gât şi-a încercat să 
se salveze fugind cu motocicleta. 
Poliţia a declarat că a murit "într'un 
accident rutier." Gregory Collins a 
murit împuşcat în față. Keith 
McKaskle a fost înjunghiat în casa lui 
de 113 ori. Jeff Rhodes a fost 
împuşcat în cap. Trupul lui ars şi cu 

mâinile, picioarele şi parte din cap 
tăiate, a fost găsit pe grămada de 
gunoi a oraşului. Richard Winters a 
fost împuşcat. Jordan Ketelson a murit 
împuşcat în cap şi trupul lui a fost 
găsit departe de locuința lui în fața 
unei case din Garland County, iar 
poliția a declarat că s'a dus până 
acolo şi s'a "sinucis." Timp de 10 ani 
s'a adus cocaină în Statele Unite prin 


63 


aeroportul Mena şi nimeni n'a fost 
arestat acolo. Lucrul acesta i s'a părut 
curios ziaristului Danny Casolaro, care 
s'a apucat să cerceteze şi a fost găsit 
cu venele tăiate la ambele mâini la 10 
August 1990 într'un hotel din 
Virginia de Vest după ce anunţase 
prietenii că făcuse o descoperire 
senzațională care dovedeşte totul. Paul 
Wilcher, avocat din Washington, care 
investiga aceeaşi corupție generalizată, 
a fost găsit mort în apartamentul lui la 
22  lunie 1993. Ed  Willey, 
administratorul comitetului financiar 
al campaniei electorale a lui Bill 
Clinton, "s'a împuşcat” la 30 
Noiembrie 1993. EI era cel care căra 
serviete pline cu bani de colo-colo. 
John A. Wilson, consilier municipal 
din Washington, ştia multe despre Bill 
Clinton dar era cinstit. Unii spun că 
vroia- să dezvăluie adevărul. A fost 
găsit spânzurat la 19 Mai 1993 (The 
Wall Street Underground, reprint 
1994). 

Nicholas Guarino, cel care 
publică The Wall Street Underground, 
mai numeşte opt persoane din cercul 
lui Clinton care n'au murit de moarte 
bună dar neştiind precis cum au murit 
nu vrea să-i declare asasinați. 
Povesteşte în schimb despre lunga 
serie de amenințări, bătăi, atentate, 
case sparte, care  împodobesc 
preşedinţia lui Bill Clinton alături de 
asasinatele dovedite. L.J. Davis, ziarist 
care aduna date despre toate aceste 
lucruri petrecute în Arkansas sub 
Clinton, s'a trezit din leşin pe 


duşumeaua camerei lui de hotel din 
capitala Statului Arkansas cu o 
lovitură mare la cap şi fără caietul în 
care-şi făcea note; banii şi bijuteriile 
însă îi rămăseseră. 

La 24 Ianuarie 1994, la patru 
zile după ce un juriu a fost convocat 
să investigheze independent scandalul 
Whitewater, a izbucnit un foc la etajul 
14 al clădirii Worthen Tower care n'a 
ars decât puțin; dar ce-a ars au fost 
documentele despre examinarea 
conturilor băncii Madison Guaranty 
din 1986, cea cu Whitewater. Un fost 
administrator al firmei care deținea 
documentele a spus ulterior că li se 
trimisese vorbă de la Clinton să 
distrugă documentele. Tot focul a 
distrus documentele din cabinetul 
medical al doctorului care-l trata pe 
Bill Clinton; căci prizarea excesivă a 
cocainei îi distrusese canalele nazale 
şi avea nevoie de tratament medical. 
V'aţi mirat vreodată de ce e nasul lui 
Bill aşa de diform? Sally Perdue 
povesteşte ziarului londonez Sunday 
Telegraph că în 1983, pe când o 
"curta" Clinton, acesta folosea cel 
puțin 2 sau 3 țigări cu marijuana pe 
seară, şi într'o seară şi-a preparat o 
priză de cocaină în fața ei. Sally 
Purdue a fost ameninţată ca s'o facă 
să tacă. Un altul care ar putea povesti 
despre prizele de cocaină ale lui Bill 
Clinton este cel care-i vindea cocaina, 
dar acesta este ținut la secret de către 
Procuroarea Generală Janet Reno şi nu 
poate vorbi. 

Un avocat din Little Rock, 


64 


capitala Statului Arkansas, discuta la 
lefon cu un alt avocat „ce i-au 
a vestit Larry Patterson şi Roger 
Ey doi foşti paznici personali de-ai 
lui Bill Clinton, despre escapadele 
acestuia, și i s'a părut că aude ceva pe 
linie. După câteva zile cei doi paznici 
au primit telefoane de amenințare atât 
de la Bill Clinton cât şi de la Buddy 
Young, fostul şef al pazei personale a 
lui Bill Clinton. Buddy Young a 
"uitat" tot ce văzuse ca şef al acestei 
paze, şi-a primit o slujbuliță bună de 
$93.000 pe an. Lui Larry Patterson şi 
Roger Perry, Clinton le oferea slujbe 
asemănătoare - cu aceeaşi condiţie. 
Cine zice că în Statele Unite sunt 
ascultate convorbirile telefonice? Cine 
zice ştie ce zice (The Wall Street 
Underground, reprint 1994). 

Cum se poate că toate acestea 
ajung să fie cunoscute şi totuşi nu se 
întreprinde nimic? Se întreprinde. 
Există un juriu chemat să investigheze 
independent scandalul  Whitewater, 
coordonat de un clintonist care 
muşamalizează totul, la fel cum s'a 
muşamalizat asasinatul preşedintelui 
Kennedy. Dar membrii juriului par 
greu de stăpânit. În 17 Aprilie 1995, 
atât Bill cât şi Hillary Clinton au 
primit invitații închise ca să apară în 
fața juriului, "închise" timp de 48 de 
ore, timp acordat adresantului pentru 
a-şi organiza apariția, după care se 
"deschid" şi devin publice. Înainte de 
a expira cele 48 de ore a avut loc 
explozia din clădirea federală din 
Oklahoma City şi Preşedintele Clinton 


bineînțeles n'a mai putut să se ocupe 
de nimic altceva decât de apariții la 
televizor în care lăcrăma pentru copiii 
ucişi în acea clădire şi promitea legea 
marțială şi suprimarea tuturor 
drepturilor civile restului americanilor. 
Căci ţara avea acum nevoie de 
preşedintele ei, acum când a avut loc 
cel mai grav act de terorism din 
istoria Statelor Unite. Ce coincidență 


Operația Whitewater este o 
operaţie de îmbogăţire prin 
escrocherie cu ajutorul unei bănci şi a 
unei firme care fixează valoarea 
terenurilor.  S'a început prin 
cumpărarea unui teren de 230 de acri 
pe malul râului White River (de unde 
numele de Whitewater), la 50 de mile 
de orice magazin alimentar, cu circa 
$90.000. Acest teren a fost "evaluat" 
la $150.000, drept care banca prietenă 
a împrumutat 80 % din valoarea lui 
(cum se face deobicei) celor doritori 
să clădească pe el: după ce-au plătit 
costul terenului din acest împrumut, 
acestora le-au mai rămas $30.000 cu 
care să traseze nişte loturi şi să 
croiască cu buldozerul nişte drumuri; 
Bill Clinton fiind însă guvernator a 
pus Statul Arkansas să-i facă 
drumurile pe banii statului, deci s'au 
mai economisit nişte bani. Acum 
terenul astfel “îmbunătăţit” a fost 
evaluat la $400.000, valoare din care 
din nou se poate lua cu împrumut 
80% de la bancă. Acum arhitecții pot 
începe să facă planurile locuinţelor de 
lux care se pot construi acolo, şi-au 
ajuns chiar să facă nişte desene; dar 


65 


a 


sa clădit nimica. In 


1 a fost reevaluat la o) 
are, şi din nou s'au 
t de la bancă pentru 
el, Parte din loturi au fost vândute de 


big ai 
4 unor prieteni care sl a 
se ga "construcție" este 


revândut. Intrea 
reevaluată şi revândută de repetate sa 
între prieteni, la preţ tot mai mare. 


Într'o singură zi, David Hale şi Dean 
Paul şi-au tot vândut reciproc unu 
altuia acelaşi lot, numit Gale 
Grande, de la $200.000 la $825.000. 
Totul cu acte de vânzare-cumpărare în 
regulă, pe care scrie valoarea lotului. 
Pe baza valorii loturilor astfel umflată, 
se reevaluează valoarea întregii 
construcţii şi se obține un nou 
împrumut de la bancă de 80% din 
valoarea ei. În final, compania care 
"construia" acele locuințe pe acele 
loturi s'a declarat falită şi incapabilă 
de a restitui împrumutul, drept care 
banca a rămas fără bani dar cu lotul 
cu pricina - în valoare de $90.000, 
pentru care dăduse $2-3 milioane (The 
Wall Street Underground, reprint 
1994). Dar bancherii n'au ajuns la 
sapă de lemn, căci atunci le-am sărit 
în ajutor noi, cei pe care clintoniştii îi 
disprețuiesc. Noi, cei care ne sculăm 
înainte de 6 dimineața și suntem pe 
drum în spre slujbele noastre pe la 7, 
şi ne întoarcem de la muncă pe la 6 
seara. Noi, cei care muncim din 
Ianuarie până în Iulie pentru guvern, 
şi din lulie până în Decembrie pentru 
noi. Căci banii pe care-i câştigăm în 
prima jumătate a anului ne sunt luați 


de clădit nu 
schimb terenu 
valoare şi mal M 
luat 80% împrumu 


| 


sub formă de impozit pe venit, pe 
casă, pe tot ce avem, de către guvern, 
Şi din aceşti bani, agenţia FDIC 
restituie bancherilor pierderile lor. 

Folosind această metodă, 
scrie Nicholas Guarino, Bill Clinton şi 
amicul său James McDougal au muls 
câteva milioane de la Administraţia 
Întreprinderilor Mici şi de la 5 sau 6 
bănci de împrumut, începând cu cea 
din Kingston. Într'una din 
întreprinderile lor, în care l-au cooptat 
şi pe Jim Guy Tucker, actualul 
guvernator al Statului Arkansas, în 
operația Campobello, au început cu 
$150.000 şi-au stors $4 milioane în 
împrumuturi bancare în vreo 2 ani. 
Operația Castle Grande a început cu 
un teren mlăștinos de $75.000 şi s'a 
încheiat cu peste $3 milioane în 
buzunarele operatorilor. Pe acel teren 
mlăştinos nu s'a clădit niciodată 
nimic; tot ce se vede pe el sunt nişte 
frigidere şi saltele stricate aruncate 
acolo de vecini. 

Whitewater cel puţin avea un 
aier de respectabilitate; operatorii s'au 
ostenit chiar să facă reclame, una cu 
soţia tânără a lui McDougal în 
pantalonaşi scurți pe un cal, alta la 
volanul maşinii lui Bill Clinton din 
1967. Apoi operaţiile au început să se 
înmulțească ca ciupercile după ploaie, 
cu aceiaşi operatori: înainte de a 
înceta de a fi guvernatorul Statului 
Arkansas, Bill Clinton a suprimat dări 
în judecată a trei companii: una a lui 
Tucker-Smith-MeDougal; alta a lui 
Smith-Tucker-McDougal; a treia a lui 
Smith şi MeDougal. 


66 


Dar soţii Clinton nu erau 
cheltuitori. Calculându-şi impozitul, 
Hillary Clinton a scăzut din venitul 
familiei valoarea  indispensabililor 
uzați ai lui Bill pe care i-au donat 
săracilor, la preţ de $2 bucata. Dar 
cele $68.000 pierdute, după spusele 
lui Bill Clinton, în operaţia 
Whitewater nu le-au mai scăzut din 
venit. Pentrucă nu le-au pierdut, scrie 
Nicholas Guarino. Pentru că Bill 
Clinton a investit în operaţia 
Whitewater $500 şi nu -mai mult. 
Restul a fost investit de Madison 
Guaranty Savings and Loan şi plătit 
de noi contribuabilii când Madison 
Guaranty a dat faliment. Pentru ca 
Bill şi Hillary Clinton să nu fie prea 
mult incomodaţi de ecourile operaţiei 
Whitewater, la 3 Februarie 1994, 
Jeremy Hedges, salariat al firmei de 
avocați Rose Law Firm unde 
practicase Hillary, a primit sarcina să 
facă praf din 12 lădiţe cu documente, 
printre care şi documentele 
campaniilor electorale ale lui Bill 
Clinton din 1982 şi 1984. Nu car fi 
fost prea multe documente de distrus, 
căci deşi agentul lui Clinton zice că 
s'au vândut loturi în valoare de 
$300.000, nu există nicăieri nici un 
contract de vânzare cumpărare, nu 
S'au transcris titluri de proprietate, şi 
nu există nici un cec de plată al 
vreunui împrumut. Dar Bill Clinton 
care nu avea decât datorii când a 
devenit guvernatorul Statului Arkansas 
şi-avea ca guvernator un salariu de 
$35.000 pe an, are acum o avere de 


67 


peste $4 milioane (ibidem). 

Parte din succesul lui Bill i 
se datorează lui Hillary. Când a dat 
faliment, Madison Guaranty datora 
între $47 şi $68 milioane; s'a căzut de 
acord asupra a $65 milioane în cele 
din urmă. Webb Hubbell, partenerul 
lui Hillary la Rose Law Firm, a fost 
numit să “investigheze” din partea 
Departamentului Justiţiei Statului 
Arkansas - dar el era ginerele lui Seth 
Ward, unul din directorii de la 
Madison Guaranty, care el însuşi 
datora propriei lui bănci $600.000. 
Hillary Clinton în calitatea ei de 
reprezentantă a păgubaşilor, a statului, 
a redus datoria băncii de la $60 
milioane la un milion. Apoi din acel 
milion Hillary "i-a iertat” lui Seth 
Ward cele $600.000 şi astfel s'au 
restituit doar $400.000; dar $400.000 
era tocmai suma datorată lui Hillary 
Clinton însăşi pentru serviciile aduse, 
astfel încât după plecarea ei din $65 
milioane s'a rămas cu zero. Dar cine 
a angajat-o pe Hillary Clinton să 
reprezinte interesele păgubaşilor în 
falimentul băncii Madison Guaranty, 
unde le-a reprezentat aşa de bine încât 
le-a recuperat $0 din $65 milioane? 
Nimeni altul decât Vincent Foster, 
care a susținut că nici Hillary şi nici 
Rose Law Firm n'aveau legături cu 
Madison Guaranty când şi-a făcut 
recomandarea, deşi Hillary până 
atunci lucrase pentru Madison 
Guaranty, Vincent Foster fusese foarte 
intim cu Hillary şi-o consolase mult, 
mai ales când ea intentase acţiune de 


——_— 


divort de Bill Clinton în 1986 - 
acțiune retrasă când lui Bill a început 
să i se promită mărirea care-a urmat 
(ibidem). : 

Dar, zice Nicholas Guarino, 
orice-ar fi Bill Clinton, prost nu €. 
Dimpotrivă. Manipulările lui sunt 
făcute cu atâta măiestrie încâț 
anchetele Congresului au lăsat afară 
tot ce-i priveşte pe el şi pe soția lui, 
concentrându-se doar asupra unor 
delicte minore comise de alţii. Şi când 
sondajele de opinie începuseră să 
indice că 52% din americani consideră 
că nu se poate avea încredere în el 
şi'n guvernul lui, a avut loc explozia 
de la Oklahoma City. Din nou, ce 
coincidență! Unde trei din patru stații 
de televiziune refuzau să difuzeze 
discursurile lui Bill Clinton, acum 
apare pe toate ecranele la toate orele 
debitând cu patos cele mai sfruntate 
minciuni - şi publicul a'nceput chiar 
să-l creadă! (The New American, 20 
Februarie 1995, pp. 23-29). 

Totuşi, Bill Clinton nu e 
fericit. De faptul că 52% din 
americani n'au încredere în el şi în 
guvernul lui nu-i prea pasă. Dar ziare 
londoneze ca The Economist sau 
Sunday Telegraph îl tratează de o 
manieră prea puțin admirativă; şi 
James Dale Davidson scrie urât despre 
el în Strategic Investment; şi unul din 
fondatorii şi redactorii acestui periodic 
de investiţii este Lordul Rees-Mogg, 
fost redactor-şef la marele ziar Times 
din Londra, director al Băncii Private 
(Private Bank) din Londra, şi, după 


68 


spusele lui, confidentul unora ca 
Margaret Thatcher şi Lord Rothschild. 
Cum ar putea Bill Clinton fi pe deplin 
fericit când nu ştie ce-are de gând 
Lordul Rothschild să facă cu el şi cât 
o să-l mai lase să se joace de-a 
preşedintele? 


EEE ROI IDEO PER PEPE 2073 


TERORISMUL ŞI 
ANTISEMITISMUL 


[a zau ua. = 0.2 it ea cl 


La 19 Iulie 1994, s'a prăbuşit 
în Panama un avion şi au murit 21 de 
persoane, între care 12 evrei printre 
care Saul Schwartz. Loja masonică 
evreiască B'nai B'rit din Panama şi 
presa au decelat imediat terorismul 
antisemit pentru că explozivele care 
doborâseră avionul fuseseră 
transportate de un libanez. Dar 
redactorul evreu al ziarului La Prensa 
din Panama City spune că Saul 
Schwartz, traficant de stupefiante 
legat de cartelul Medellin, făcea 
afaceri împreună cu  traficanții de 
stupefiante libanezi şi nu era duşmănie 
între ei; ştiind care sunt afacerile lui, 
mulţi comercianți din zona comercială 
liberă din Panama nu s'ar fi suit în 
acelaşi avion cu el. Dar "cei mai mulți 
din comunitatea evreiască preferă să 
numească acesta un act de 
antisemitism decât să accepte că unul 
de-ai lor era traficant de stupefiante", 
scrie . ziarul. Şeful secţiei latino- 
americane a lojei internaționale B”nai 


B'rith e unul Joseph E. Harari din 
Panama. Tot  Harari se numea 
colonelul Michael  Harari de la 
Mossad care antrena trupele cartelului 
de droguri Medellin. Demnitari ai 
guvernului israelian lucrau împreună 
cu traficanţii de stupefiante libanezi 
din valea Beckaa sub protecţia unor 
înalți demnitari sirieni care 
colaborează cu Israelul după culise. Se 
conturează ideea că asasinarea lui Saul 
Schwartz este doar un episod în 
certurile interne ale traficanților cu 
stupefiante israelieni şi libanezi. Cei 
care investighează acest "act de 
antisemitism" sunt biroul aeronautic 
din Panama, FBI şi Administrația 
Federală a Aviației din Statele Unite, 
şi Mossad-ul israelian. Ce treabă au 
agenţiile Statelor Unite? Ne 
globalizăm ... (The CDL Report, no. 
177, Martie 1995, p. 11). 

Dar nu e consult să faci 
remarci de genul celor de mai sus. În 
Noiembrie 1994, Boleslaw Tejkowski, 
conducătorul Partidului Naţional 
Polonez, a fost condamnat la un an 
închisoare (cu suspendarea pedepsei) 
pentru că "a insultat minoritatea 
evreiască şi autoritățile poloneze”. 
"Insulta"” a constat din afirmaţia lui 
Tejkowski că evreii domină mass- 
media din Statele Unite, Bielorusia, 
Anglia, Franța, Ucraina şi Rusia, şi-o 
influențează în Germania şi Austria. 
In Statele Unite, ziarele au scris că 
Tejkowski este un "naţionalist 
polonez” care promovează vederi 
"antisemite şi neo-naziste." În realitate 


69 


Tejkowski este un anti-nazist care a 
demonstrat public împotriva naziştilor. 
Tejkowski nu e singurul vinovat de 
antisemitism în Polonia. Elie Wiesel a 
refuzat să şadă alături de Lech Walesa 
la - recentele ceremonii de la 
Auschwitz pentru că şi acesta este un 
antisemit. S'ar părea că Lech Walesa 
a fost util un timp dar acum, după ce 
Seim-ul (parlamentul) polonez a fost 
împănat cu comunişti, va fi dat la o 
parte; au început să curgă în 
parlament acuze împotriva lui, şi când 
a ameninţat că va dizolva parlamentul 
şi va organiza alegeri, i s'a răspuns că 
ce spune el nu contează şi parlamentul 
va continua să lucreze ca înainte şi 
după ce el l-a dizolvat (ibidem, pp. 
11-12). 

În 1991 a ieşit la iveală un 
document din arhivele sovietice care 
dovedeşte că Robert Maxwell, alt- 
multimilionar sionist care şi-a 
construit imperiul financiar prin 
fraudă, era spion sovietic. Documentul 
este iscălit de Vladimir Kriucikov şi 
conține instrucțiunile lui Gorbaciov 
date KGB-ului să-l protejeze pe 
Robert Maxwell şi afacerile lui. În 
special reputația lui Maxwell urma să 
fie protejată, nepermiţându-se nici o 
aluzie la legăturile lui sau la viața lui 
scandaloasă, şi nici la ritul ortodox 
iudaic căruia îi aparținuse sau la 
legăturile lui cu Mossad-ul. 

La 5 Noiembrie 1991 Robert 
Maxwell a dispărut de pe iahtul său 
Lady  Ghislaine în apropiere de 
insulele Gran Canaria, şi la câteva ore 


s'a găsit în apă un cadavru pe care 
autoritățile spaniole l-au declarat a fi 
al lui Robert Maxwell. Cadavrul a 
fost înmormântat cu pompă în Israel. 
Dar nu toți sunt convinşi că era al lui 
Robert Maxwell. În ultimul an înainte 
de dispariție, Maxwell împrumutase 
sume mari de bani conducerii 
sovietice ($3,95 miliarde) şi editurilor 
sovietice ($15,8 miliarde), de la care 
obținuse pe vremea războiului rece 
licenţa pentru a fi unicul editor al 
cărților şi periodicelor sovietice în 
occident, licență care a îmbogăţit 
considerabil editura sa Pergamon 
Press, care-a debutat cu publicarea 
profitabilă a unor cărți tehnice furate 
de la nemți după înfrângerea 
Germaniei în război. 

Oleg  Gordievski, colonel 
KGB fugit în occident în 1985, atestă 
autenticitatea documentului despre 
Maxwell. 

Când a avut loc presupusa lui 
moarte, Robert Maxwell era sub 
investigație acuzat că furase fondul de 
pensii al multora din companiile sale. 
Cei doi fii ai lui refuză dă dea orice 
lămurire cu privire la acest fapt (The 
Spotlight, 10 Aprilie 1995, pp. 14-15). 

Toţi cei care vorbesc despre 
Noua Ordine Mondială sunt 
antisemiți, după ziarul The New York 
Times: Louis  Farrakhan, şeful 
islamului negru american, care o 
numeşte Noua Ordine Evreiască [he 
Jew World Order, joc de cuvinte cu 
the New World Order]; Pat Robertson 
şi coaliția creştină, care a pomenit şi 


70 


el de bancherii internaționali şi Noua 
Ordine Mondială; Pat Buchanan, 
candidat la preşedinţie în 1996, care 
nu agreează Noua Ordine Mondială. 
S'ar părea că dacă obiectezi la 
confiscarea pământului, averilor, şi 
forței de muncă şi nu-ți place să te 
vezi făcut 'şerb eşti antisemit. 
Acţiunile guvernului împotriva acestor 
"antisemiţi” se intensifică în prezent, 
prin ascultarea convorbirilor 
telefonice, urmărirea scrisorilor, 
urmărirea computerelor, şi urmărirea 
tuturor tranzacţiilor făcute prin bănci 
sau cărți de credit (plătind cu bani 
peşin scapi se sub urmărire; de aceea 
poliția confiscă banii de la populaţie 
sub pretextul "luptei împotriva 
drogurilor”). Don McAlvany şi alți 
analişti au credința că echipele 
guvernului de huligani îmbrăcaţi în 
negru cu mască pe faţă care au comis 
asasinatele şi masacrele de la Ruby 
Ridge şi Waco pregătesc atacuri 
similare împotriva tuturor acestor 
"antisemiţi”. La 22 Martie 1995, 
Reprezentantul Steve Stockman. i-a 
scris o scrisoare Procuroarei Generale 
Janet Reno întrebând-o despre aceste 
pregătiri - şi n'a primit nici un 
răspuns. Acţiunile teroriste şi ucigaşe 
ale echipelor de asasini 
guvernamentali se sprijină pe noi legi 
propuse în Congres: 

$-390 şi HR-896 definesc 
"terorismul" ca fiind orice activitate 
sau acțiune, legitimă sau nu, a unui 
partid politic sau a unui individ pe 
care preşedintele sau procurorul 
general sau subordonații lor le declară 


a fi teroriste, şi cei care le-au comis 
îşi pierd imediat drepturile civile; cei 
născuţi în Statele Unite sunt pasibili 
de pedeapsa cu închisoarea până la 10 
ani, iar imigranții vor fi judecaţi în 
secret şi deportaţi chiar dacă n'au 
comis absolut nici o acţiune şi nici un 
act dar sunt suspectaţi de simpatii cu 
astfel de acte. Această legislaţie 
suspendă legea Posse comitatus care 
interzice armatei Statelor Unite să 
atace cetățenii Statelor Unite, 
presupune că acuzatul este vinovat din 
momentul în care a fost acuzat fără să 
fie nevoie să fie dovedit vinovat, 
impune incarcerarea acuzatului din 
primul momemt pe timp nelimitat, 
interzice eliberarea pe cauţiune, şi 
permite dovezile obținute prin spionaj 
asupra cetățenilor. Care sunt actele de 
"terorism?" Cele pe care preşedintele 
le declară ca atare; un gest care n'a 
fost terorism ieri e terorism azi sau va 
fi terorism mâine, la bunul plac al lui 
Bill Clinton. Chiar dacă donezi bani 
unui grup în scopuri umanitare, 
culturale, sau religioase, te-ai făcut 
vinovat de un act de terorism, dacă 
zice Bill Clinton. În ultimi 11 ani au 
fost doar 2 (două) acte de terorism 
înregistrate oficial de către FBI în 
Statele Unite. Pe cine vizează legile 
S-390 şi HR-896? (The McAlvany 
Intelligence Advisor, Aprilie 1995, pp. 
1-4). 

HR-666, votată deja în 
Congres, şi corespondentele ei în 
Senat S-3 şi S-54, permit poliţiei şi 
agenților să pătrundă, să 


71 


percheziționeze, să confişte şi păstreze 
tot ce poftesc fără mandat de 
percheziție şi fără nici un fel de 
procedură legală, pe baza "bunei lor 
credințe." Conform acestei legi, orice 
act de terorism, vandalism, jaf şi 
omucidere este admis ca o procedură 
polițienească în Statele Unite cu 
condiţia ca cei care-l comit să declare 
că "au avut motive să bănuiască 
necesitatea acelui act." Această 
legislaţie e necesară, zic clintoniştii, 
căci de multe ori criminalii scapă de 
pedeapsă fiindcă nu s'au putut aduce 
împotriva lor dovezi obținute fără 
mandat de percheziţie. În realitate mai 
puţin de 1 % din criminali au 
beneficiat de această imposibilitate 
(ibidem, pp. 4-5). Dar dacă devine 
lege, HR-666 va da absolut toţi 
cetățenii nevinovați ai țării şi bunurile 
lor pradă teroarei poliţieneşti şi . 
agenților ei care-ţi sparg uşa la 4 
dimineața îmbrăcați în negru, cu 
masca pe față, şi cu arma automată în 
poziţie de tragere. Poliţiştii şi agenţii 
federali sunt instruiți să spargă uşile la 
4 dimineaţa pentru că atunci cetățenii 
dorm şi treziți brusc sunt dezorientați 
şi pot fi terorizați şi împuşcaţi cu 
uşurinţă. 

Speriaţi de ce li se întâmplă, 
mulți americani caută să se refugieze 
în alte țări. Preşedintele Clinton a 
propus o taxă "de emigrare” pe 
întreaga avere a oricărui american 
care intenționează să trăiască în altă 
țară (bineînţeles, asta nu se aplică la 
bancherii internaţionali şi 


nomenclatura lor). "Ne aminteşte de 
restricţiile impuse împotriva emigrării 
de către Uniunea Sovietică, Cuba şi 
alte regimuri comuniste, care de 
asemenea susțineau că persoana ta Şi 
averea ta îi aparțin statului”, scrie 
Adrian Day în Investment Analyst. La 
fel s'au petrecut lucrurile în Rhodezia 
în 1980, şi în Africa de Sud în 1994, 
unde cetățenii speriați de teroarea 
comunistă ce-a urmat au încercat să 
fugă şi averile lor sunt acum în mâna 
nomenclaturii comuniste (iPidem, pp. 


5-6). 


Bob Sirong/Sipa Pross 


72 


La 7 Mai 1995, Duminica 
dimineața, cineva a dat foc casei 
publicistului german din Canada Ernst 
Ziindel. Focul a fost pus dinafară şi 
s'a folosit probabil şi un combustibil 
lichid, zice poliția, distrugând 
proprietatea lui Ziindel în valoare de 
$400.000 şi o proprietate învecinată în 
valoare de $200.000, lăsând trei 
chiriaşi din ea fără adăpost. Zundel a 
reuşit să-şi salveze computerele, mare 
parte din arhivă, şi utilajul tipografiei 
şi studioului din care îşi transmite 
emisiunile; căci, pentru cei care nu 
ştiu despre el, Ziindel a început acum 
peste un deceniu să țină piept 
propagandei mincinoase a 
holocaustului - un singur om 
împotriva întregii oculte mondiale cu 
vastele ei resurse financiare acumulate 
de secole. În 1985 şi 1988 a fost dat 
în judecată pentru "împrăştiere de ştiri 
false" pentru că distribuise cartea Did 
Six Millions Really Die? (vezi Până 
unde am ajuns 1994, capitolul IX). A 
fost târât în fața tribunalelor, 
calomniat, ținut sub interdicția de a 
folosi mijloacele de comunicație 
poştale şi de altă natură, dar a fost 
achitat de Curtea Supremă a Canadei 
în 1992 după ani de judecăţi în 
decursul cărora au ieşit la iveală şi 
mai multe din minciunile oponenților 
lui. În 1984 casa lui a fost avariată de 
o bombă pusă de saboteuri. "Am fost 
bătut, bombardat, scuipat ... dar n'am 

să fug", a spus Ziindel. Atât filmul 
sistemului de siguranță cât şi un vecin 
au revelat aspectul bărbatului care a 


m from the govemment. I'm here to help you. 


dat foc casei, dar poliția n'a arestat pe 
nimeni. Un bărbat care-a zis că e 
membru al Mişcării Înarmate de 
Rezistență [??!] Evreiască, a dat 
telefon două zile mai târziu lăudându- 
se ziarului Sun din Toronto cu fapta; 
s'a dovedit că telefona de la un grup 
evreiesc numit Kahane Chai din New 
York. Şeful Ligii de Apărare 
Evreiască, Jewish Defense League, 
Meir Halevi, a negat că ar avea de- 
aface cu arderea casei lui Ziindel; dar 
după câteva zile, la 12 Mai, Irv Rubin 
de la Liga de Apărare Evreiască din 
Los Angeles, şi Marvin Weinstein de 
la Liga de Apărare Evreiască din 
Canada, căutau să spargă casa lui 
Ziindel. Au fost identificați şi prinşi - 
şi apoi li s'a dat drumul. Liga de 
Apărare Evreiască este cunoscută ca o 
organizaţie teroristă de mare violență. 
La 20 Mai i s'a trimis lui Ziindel prin 
poştă un pachet în formă de carte care 
conținea o bombă care urma să 
explodeze în momentul deschiderii 
pachetului, omorându-l; dar Ziindel e 
mai inteligent decât cei care vor să-l 
asasineze şi a recunoscut conținutul 
pachetului după faptul că timbrele nu 
fuseseră obliterate şi după faptul că 
folosea o adresă veche a unui prieten 
de-al lui ca expeditor. Un grup 
stângist din Toronto numit Acţiunea 
Anti-Rasistă se ocupa de distribuirea 
de pamflete cu fotografia lui Ziindel 
care îndemnau la asasinarea lui 
(Media Bypass, lulie 1995, Vol. 3 No. 
7, p. 27). Aşa luptă intelighenția 
progresistă împotriva urii de orice fel 


* 
Părintele Serghei Hockel care 
emite de la stația de radio britanică 
BBC în Rusia fost sovietică 
satisfăcând nevoile religioase ale 
ruşilor privaţi de religia lor creştină 
ortodoxă timp de 75 de ani, este un 
evreu din Berlin în vârstă de 64 de 
ani fluent în rusă, germană şi engleză, 
cu studii făcute la Oxford şi însărcinat 
de către Consiliul Naţional al 
Creştinilor şi Evreilor din Anglia să-i 
aducă pe ruşi pe făgaşul cel bun. 
Părintele Hockel este preşedintele 
ramurii Brighton şi Hove a acestul 
Consiliu şi în afară de emisiunea lui 
săptămânală, "Renaşterea", se ocupă şi 
de scrierea unei cărți despre pericolul 
"neo-fascismului rus" (CDL Report, 
Mai 1995, p. 10). Nici metodiştii nu 
se lasă mai prejos. Direcţia Generală . 
[națională] pentru Biserică şi Societate 
a Bisericii Metodiste Unite, cea de-a 
doua mare biserică protestantă din 
Statele Unite, a luat recent hotărârea 
să promoveze o politică socialistă de 
stânga. Cei prezenți au auzit cum 
direcția metodiştilor îl ridică în slăvi 
pe Fidel Castro pentru regimul lui 
comunist din Cuba, şi reafirmă 
politica de promovare a 
homosexualității enunțată în primăvara 
1995. Numai 13 din 80 de directori 
s'au opus la promovarea 
homosexualității; un vorbitor a 
declarat că homosexualitatea e "un dar 
de la Dumnezeu". Adunarea a primit 
salutul lui Hillary Clinton, care formal 


73 


e metodistă; Duminica Bill şi Hillary 
Clinton se duc uneori Cu mare 
publicitate la biserica metodistă 
Foundry din Washington, unde 
predică reverendul J. Philip 
Wogaman. Tot acolo se duc Robert 
Dole, candidat republican la 
preşedinţie în 1996, cu soția lui. Nu 
degeaba merg cei doi rivali în 
alegerile prezidențiale viitoare, 
Clinton şi Dole, din partide chipurile 
opuse, la aceeaşi biserică metodistă; 
căci ce se aude şi ce se face acolo este 
exact ce se aude şi ce se face în 
guvernul federal: cea mai putredă 
corupție şi cea mai stângistă ideologie. 
Doar 87 din 37.000 de biserici 
metodiste au acceptat 
homosexualitatea ca ceva normal, şi 
Foundry este una din ele. Din bugetul 
de $900.000 pe 1995, această biserică 
cheltuieşte doar  $35.000 pentru 
comunitate şi doar $3.000 pentru 
săraci. În 1992 reverendul Wogaman 
a predicat că piața liberă "nu trebuie 
să ne oprească de la aplicarea 
aspectelor socialismului”. În 1990 a 
declarat că "capitalismul" e de vină 
pentru toate crimele şi relele din 
lume, şi că americanii trebuie să 
plătească impozite mai mari căci 
impozitele prea mici [aproape 
jumătate din salariu] -îi sărăcesc pe 
săraci. Tot în 1990 a cerut guvernului 
să intervină mai mult în educație, artă 
şi asistență medicală. În 1989 
propovăduia pentru îngrijire medicală 
"publică" şi asistență socială "mai 
generoasă" pentru cei care refuză să se 
întrețină singuri. În 1986. cerea 


74 


Americii să-şi "împartă venitul cu tot 
globul”. În 1967, lăuda Uniunea 
Sovietică pentru "libertatea religioasă” 
care domnea acolo şi propunea un 
"guvern global” care este, după 
părerea lui, unica soluție. Spre 
deosebire de fondatorul Metodismului, 
John Wesley, acest pastor metodist 
zice că nu toate sunt adevărate în 
Scripturi. Bill şi Hillary Clinton sunt 
în total acord cu ideologia lui; restul 
metodiştilor însă nu, şi azi numărul 
membrilor Bisericii Metodiste, cândva 
a doua ca popularitate în Statele 
Unite, scade vertiginos (American 
Family Association Journal, Iunie 
1995, pp. 1, 17). 
* 


Arabii au descoperit un tunel 
săpat sub moscheea Al-Aqsa din 
Ierusalim, şi sunt convinşi că a fost 
săpat cu scopul de a pune o bombă 
sub moschee care s'o demoleze 
pregătind terenul pentru construirea 
noului templu al lui Solomon, dând 
apoi vina pe o "rachetă neexplodată 
de-a Irak-ului” (CDL Report, Mai 
1995, p. 12). 

* 

Ditlieb  Felderer este un 
suedez condamnat la închisoare din 
cauza presiunilor făcute 
guvernului suedez. Crima lui constă în 
faptul că se încăpățânează să spună 
adevăruri care nu sunt "pe linie." 
Astfel, în 1982 a publicat o carte (nu 
în Suedia, unde toate editurile ascultă 
directivele guvernului din umbră) în 
care a dovedit că jurnalul Annei Frank 


asupra 


nu a fost scris de Anna Frank ci după 
moartea ei. Apoi, a mai comis delictul 
de a se duce la Auschwitz şi a strânge 
dovezi şi documente care dovedesc că 
legenda camerelor de gazare este 
falsă. Nu e de mirare că Congresul 
Mondial Evreiesc i-a cerut guvernului 
suedez pedepsirea acestui criminal 
înrăit. Criminalul Ditlieb Felderer s'a 
mutat în Insulele Canare, dar brațul 
lung al Congresului Mondial Evreiesc 
l-a obligat pe guvernatorul acelor 
insule să-l expulzeze şi la 
reîntoarcerea sa în Suedia criminalul 
a fost arestat şi aruncat în închisoare, 
unde-şi ispăşeşte vina de "vorbe cu 
ură, hate crime" (CDL Report, Mai 
1995, p. 13). 
* 

Civilizaţia creştină este 
vinovată de antisemitism prin propria 
sa existență. La 23 Martie 1995, 
cardinalul  Chicago-ului Joseph 
Bernardin a declarat că antisemitismul 
a început cu Evanghelia după loan şi 
că toți catolicii trebuie să se căiască 
pentru moştenirea de antisemitism pe 
care o constituie Biserica Catolică. 
Acesta este Cardinalul Joseph 
Bernardin (The Catholic Family News, 
lunie 1995, p. 20). 

În Italia, după calomnii 
tipărite împotriva lor în mass-media, 
circa 30 de familii din Verona care 
protestau împotriva islamizării Italiei 
şi-a degradării ei morale şi culturale, 
au fost invadate de o trupă de 100 de 
poliţişti care i-au terorizat îndreptând 
ţevile armelor împotriva lor şi le-au 


confiscat computerele şi literatura 
religioasă. Pretextul raid-ului a fost un 
afiş îndreptat împotriva 
homosexualității, care însă, zic 
victimele, a fost tipărit şi distribuit de 
agenţii provocatori ai poliţiei. Matrița 
afişului n'a fost găsită la nici una din 
victime. Astfel de raiduri se 
preconizează să fie generalizate în 
toată Italia la cererea organizației 
homosexuale Arci-gay, Arci-lesbica. 
Această organizație, masiv sprijinită 
de autorităţi şi de mass-media, susține 
că are 20.000 de membri şi că există 
50.000 de perechi de homosexuali 
italieni; dar la adunarea lor s'au 
prezentat mai puţin de 20 (7he 
Catholic Family News, lunie 1995, p. 
16). Dar nici mass-media americană 
nu se lasă mai prejos. La un sondaj 
întreprins acum 12 ani în elita bine 
plătită a industriei televiziunii şi 
distracțiilor, 69% au spus că averile 
celorlalți (nu însă şi ale lor) trebuie 
împărțite la cei care n'au agonisit 
nimic, 65% au spus că nu prea e 
multă promiscuitate în programele de 
televiziune, 97% aprobă avortul, 80% 
aprobă homosexualitatea, 68% aparțin 
Partidului Democrat dar părinții lor au 
fost în majoritatea cazurilor oameni cu 
bani, 75% sunt titrați, 99% sunt albi, 
98% bărbaţi, 82% trăiesc în 


metropole; 59% dintre ei au fost 
crescuți în iudaism, 25% protestanți, 
12% catolici; dar dintre aceştia doar 
5% îşi mai ziceau catolici, 12% îşi 
ziceau protestanți, 38% îşi ziceau 
evrei; 96% dintre ei n'au fost 


niciodată sau foarte rar la un serviciu 
religios. În ultimii 12 ani tabloul s'a 
accentuat în toate trăsăturile lui, decât 
că au mai apărut şi unele femei, şi 
numărul celor care au religie şi 
morală a scăzut probabil şi mai mult 


(ibidem, p. LL). 


"Iudeea declară război 
Germaniei. Evrei din toate țările uniți- 
vă [cf. "proletari din toate țările uniţi- 
vă” - nn). Boicotați produsele 
germane. ... Întreg Israelul din toată 
lumea s'a unit ca să declare război 
economic şi financiar Germaniei ... Se 
iau hotărâri în întreaga lume de 
afaceri evreiască să rupă legăturile 
comerciale cu Germania ... Germania 
a împrumutat masiv de la piața 
monetară străină [sublinierea noastră], 
unde există considerabilă influență 
evreiască ... Un boicot coordonat 
central al clienţilor evrei va cauza 
desigur mari daune comerțului extern 
german" (Daily Express, Londra, 24 
Martie 1933). Notăm: Germania se 
hrănea din exportul produselor sale 
industriale, şi acest boicot, această 
înfometare, a început în 1933, înainte 
ca Hitler şi naziştii să fi atins un fir 
de păr din capul vreunui evreu şi 
înainte ca evreii care dominau viața 
economică, socială şi culturală a 
Germaniei să fi fost supăraţi nici 
măcar cu o aluzie. Răspunsul la acest 
boicot evreiesc permanent a fost un 
boicot de o zi, Sâmbătă | Aprilie 
1933, al prăvăliilor evreieşti din 
Berlin, unde tineri în cămăşi brune 


76 


stăteau în fața prăvăliilor rugând 
publicul să nu cumpere. In 1926, erau 
179.000 de evrei la Berlin care 
ocupau toate profesiile remunerative; 
în aceşti ani toate băncile Germaniei 
erau aproape exclusiv în mâini 
evreieşti şi practica lor era de a înşela 
populația şi de a o jefui prin speculații 
şi inflație. Cancelarul Briining scrie în 
jurnalul săi intim că "rezultatele 
[investigaţiei practicilor bancare 
evreieşti la Berlin] au fost aşa de 
îngrozitoare încât am ordonat ca 
documentele să rămână secrete căci 
dacă ar fi devenit publice ar fi dat 
naştere la răzmerițe antisemite”. Evreii 
stăpâneau în Berlin nu numai 
medicina şi justiția ci şi lumea 
interlopă: trei sferturi din hoţii din 
Berlin erau evrei, şi tot evreii 
dominau traficul cu stupefiante. Ca să 
evite răzmerițele antisemite, guvernul 
german negocia cu Victor Chaim 
Arlosoroff, conducător sionist de vază, 
Ha'avara, adică înțelegerea conform 
căreia evreii puteau părăsi 
Germania luându-și averile cu ei în 
Palestina. Dar în  lunie 1933 
Arlosoroff a fost asasinat la Tel Aviv, 
Palestina, de către membrii facțiunii 
Jabotinsky a sionismului. Nu se dorea 


emigrarea pașnică şi salvarea 
evreilor germani; se dorea un 
pretext pentru afacerea 
holocaustului. 


În 1936 evreii au lansat o 
campanie de asasinate. David 
Frankfurter l-a ucis pe Wilhelm 
Gustloff, conducătorul partidului 


4 


nazist din Elveţia. În 1938 Herschel 
Grynszpan l-a asasinat pe Ernst von 
Rath, diplomat de la ambasada 
germană din Paris. După luarea puterii 
de către nazişti, până în 1938, 
numărul evreilor din Berlin a 
continuat să crească - deşi sioniştii 
influenţi ca Dr. Weiss îşi luaseră 
averea şi se mutaseră la Praga, 
Londra, Paris, sau Statele Unite, de 
unde-şi continuau lupta împotriva 
poporului german. Cei rămaşi la 
Berlin aveau încă mari puteri. Atunci 
s'a hotărât Goebbels să înceapă să-i 
şicaneze pentru a-i determina să plece. 
Hitler continua să negocieze mutarea 
evreilor în Madagascar încă în 1942, 
ca "soluţia finală” la problema 
evreiască. Suferințele evreilor în 1938 
au constat din faptul că au fost 
chemaţi la inspecția emisiei 
automobilelor şi multe din 
automobilele lor au fost declarate că 
emit prea multe gaze; şi la mulți evrei 
li s'a tăiat firul telefonic. Aceste 
lucruri sunt practicate şi astăzi în 
lumea "liberă" occidentală împotriva 
celor care nu sunt "pe linie." Dar 
persecuțiile naziste au culminat cu 
"noaptea de cristal" din 7 noiembrie 
1938, când Goebbels a anunțat la 
aniversarea partidului nazist asasinarea 
lui von Rath de către Herschel 
Grynszpan şi-a încheiat astfel: "Un 
evreu a tras. Un german a murit. 
Evident, poporul nostru se va simți 
ultragiat. Nu e momentul să înfrânăm 
acest sentiment de ultragiu." Aceste 
vorbe au fost raportate imediat 
guvernului britanic şi se află în 


arhivele britanice. Au fost distruse 
sute de prăvălii evreieşti şi arse circa 
150 de sinagogi, 6-7 din Berlin. 
Ordinele erau să nu fie atinși evreii 
decât dacă opun rezistenţă armată. În 
decursul acelei nopţi, 38 de evrei au 
fost ucişi şi circa 20.000 arestați. 
Când a auzit de ce s'a întâmplat în 
acea noapte, Hitler a fost furios şi i-a 
făcut lui Goebbels reproşuri violente. 
"Acţiunea" a fost contramandată 
imediat. 

Hitler şi întreg anturajul lui 
(Ribbentrop, Himmler, Gâring) au 
avut dreptate să fie furioşi pe 
Goebbels, care s'a lăsat antrenati să 
încurajeze o acţiune mârşavă care va 
servi timp de decenii drept pretext 
pentru cele mai negre mârşăvii 
împotriva a sute de milioane de 
oameni nevinovați. David Irving e de 
părere că şi cele trei filme antisemite 
("Casa Rothschild”, "Evreul etern”, şi 
"Evreul Siiss", biografia lui Siiss- 
Oppenheimer care a jefuit pe scară 
gigantică în secolul 18 locuitorii 
Wiirtembergului; acesta din urmă a 
fost filmat în două versiuni, dintre 
care versiunea completă conţine 
filmarea cruzimii  dezgustătoare a 
ritualului cu care sunt torturate 
animalele pentru camea "koşer”) 
filmate sub Goebbels au servit drept 
motiv pentru oceanul de filme 
antigermane care curg incontinuu din 
Hollywood şi industria de filme a 
"lumii libere”. "Noaptea de cristal” a 
lui Goebbels din 1938 i-a servit lui 
Chaim  Weizman, conducătorul 
sionismului, drept pretext ca să 


77 


declare război poporului german în 
numele tuturor evreilor din lume în 
1939. = RE 

în 1941 a fost publicată în 
Statele Unite cartea lui Theodore N. 
Kaufman Germania trebuie să piară 
(Germany Must Perish) în care se 
prescrie castrarea tuturor nemților 
astfel încât să piară întregul popor în 
decurs de o generație. Theodore N. 
Kaufman era un evreu american, 
preşedintele Federaţiei Americane 
pentru Pace. Deşi Statele Unite nu 
erau în război cu Germania la vremea 
aceea, cartea aceasta a fost foarte 
lăudată în ziarele mari ale 
stabilimentului american 7ime şi 
Washington Post; Time scria la 24 
Martie 1941 că genocidul împotriva 
poporului german era "o idee 
senzaţională”. Goebbels i-a arătat 
această carte lui Hitler şi l-a convins 
să ordone ca evreii să poarte de atunci 
încolo steaua galbenă a lui David ca 
semn distinctiv. În Lituania, Letonia 
şi Estonia populația a masacrat evrei 
la sosirea trupelor germane în acele 
țări. răzbunându-se pentru masacrele 
şi ororile făcute de evrei împotriva lor 
la ocuparea acelor țări de către soviete 
în lunie 1940. 

Goebbels care era gauleiter-ul 
Berlinului, şi Albert Speer, arhitectul 
căruia i se dăduse sarcina de a 
reconstrui Berlinul, doreau să-l 
golească de evrei, primul din cauză că 
era Împotriva lor (David Irving 
explică acest sentiment prin 
nedreptăţile pe care le suferise în 


78 


tinerețe din cauza lor), cel de-al doilea 
ca să curețe gunoiul din ghetourile şi 
cartierele evreieşti şi să reconstruiască 
oraşul. Astfel au încărcat 130 de 
trenuri cu evrei,urcând în fiecare 
vagon între 650 şi 1030 de evrei 
(printr'o întâmplare documentele s'au 
păstrat). Primul tren a plecat la 18 
Octombrie 1941, când trupele 
germane luptau în jurul Moscovei. Au 
fost deportați astfel mai ales evreii 
necăsătoriți şi n'au fost deportaţi cei 
înrudiți cu creştini sau cei care lucrau 
în fabrici; fiecare deportat putea duce 
un bagaj de 40 kg. Un astfel de tren 
cu evrei a sosit la Riga, în Letonia, la 
30 Noiembrie 1941, tocmai când 
letonii se răzbunau împuşcându-i pe 
evreii care-i căsăpiseră sub sovietici; 
cei sosiți cu trenul de la Berlin au fost 
descărcaţi şi împuşcaţi şi ei la 
Skiatowa, lângă Riga. În aceeaşi zi 
Himmler s'a dus să discute cu Hitler 
după care discuție l-a chemat la 
telefon pe Reinhard Heydrich, şeful 
Gestapo-ului, la telefon ordonându-i: 
"Transportul evreilor din Berlin: fără 
lichidări”. Dar era prea târziu, 1030 
de evrei fuseseră lichidați la Riga de 
către letoni. 

Cele de mai sus sunt relatate 
după un articol scris de David Irving 
("Revelations from Goebbels” Diary", 
în The Journal of Historical Review, 
vol. 15, no. 1, lanuarie-Februarie 
1995, pp. 2-17), care zice că deși cei 
care respectă adevărul ştiu că n'au 
existat camere de gazare şi că n'a 
existat un plan de a extermina -evreii 


în lagăre de exterminare, evrei au 
murit în mare număr ucişi de SS-işti, 
ucrainieni, lituanieni, şi alţii. Planul 
era de a-i aduna în lagăre pentru a-i 
transplanta în altă parte. Goebbels 
scria la 7 Martie 1942 că mai erau 11 
milioane de evrei în Europa, şi planul 
era "de a-i concentra în răsărit, e 
posibil ca să le fie dată o insulă ca 
Madagascarul după război. ... Desigur 
că vor fi o mulțime de tragedii 
personale. Dar nu se poate evita. 
Situaţia e coaptă pentru o soluţie 
finală a problemei evreieşti”. Câteva 
săptămâni mai târziu, la 27 Martie 
1942, Goebbels comentează pe 
marginea unui document care descrie 
deportarea din Polonia: "Procedura e 
destul de barbară, şi n'a rămas mult 
din evrei. În linii mari se poate spune 
că 60 % vor trebui lichidaţi, iar numai 
40% pot fi puşi la muncă". David 
Irving conchide că Goebbels îi ura cu 
adevărat pe evrei, iar Speer vroia să 
reconstruiască Berlinul şi dorea doar 
să le dărâme cartierele şi ghetourile; 
dar un plan de lichidare sistematică a 
evreilor Hitler n'a avut niciodată. La 
Londra şi'n restul lumii însă, deja 
începuseră să circule legendele despre 
camerele de gazare, despre genocidul 
lui Hitler, inventate şi amplificate de 
propaganda anglo-americană - şi asta 
în timp ce aviația anglo-americană 
ardea de vii sute de mii de femei şi 
copii germani şi bombarda trenurile 
cu refugiați civili. Au avut loc 
atrocități împotriva unor evrei, 
desigur, scrie David Irving, dar dacă 
au avut loc,de vină a fost Goebbels şi 


79 


nicidecum Hitler. În ce măsură 
Goebbels ştia tot ce se întâmplă cu 
evreii în zilele acelea nu e sigur - 
"pentrucă nici noi nu ştim”, scrie 
David Irving. Şi încheie cu un 
proverb biblic: "cel care dă răspunsul 
înainte de a- cunoaşte problema, se 
face vinovat de prostie ruşinoasă” 
(Proverbe 18:13) (The Journal for 
Historical Review, vol. 15, no. |, 
Ianuarie-Februarie 1995, pp.2-17). 
Dar noi ştim cu certitudine că 
aşa-zisul masacru de la abator, unde 
evreii au fost chipurile atârnaţi în 
cârlige ca vitele de către români, este 
pură înscenare şi invenţie şi n'a avut 
loc niciodată. Au avut loc în schimb 
masacre şi acte de genocid despre care 
propaganda  stabilimentului nu 
pomeneşte. Dar pomeneşte John Sack, 
evreu din Statele Unite, care în cartea 
sa An Eye for an Eye: The Untold 
Story of Jewish Revenge against 
Germans în 1945 povesteşte despre 
felul în care între 60.000 şi 80.000 de 
nemți au fost ucişi între 1945 şi 1948 
în mod crud şi deliberat în lagărele de 
concentrare poloneze de către 
autoritățile comuniste, majoritatea 
dintre ucigaşi fiind evrei. Mulţi 
prizonieri au fost bătuți şi torturați 
până au murit. Numărul nemților 
lichidaţi ar fi fost şi mai mare dacă 
n'ar fi fugit între 12 şi 14 milioane de 
nemți din Polonia şi republica Cehă, 
murind pe drum 2 milioane dintre ei. 
În cartea sa Sack povesteşte despre un 
evreu numit Solomon Morel care a 
fugit în Israel când a început să fie 


4 despre felul în care a 
nezi în 
| 


întrebat în 199 
ucis nemţii şi câțiva polo 
lasărul din Swietochlowice pe care- 
administra (ibidem, p. 28)- 4 

La 26 lanuarie a apărut in 
revista franceză de mare circulație 
L "Express (ediția internaţională) un 
articol în care Eric Conan recunoaşte 
înfine că la Auschwitz n'au murit 4 
milioane de evrei şi că vestitele 
camere de gazare care ni se bagă pe 
gât sunt un fals - dar autoritățile 
continuă să le prezinte ca autentice 
pentru că, zice Krystyna Olesky din 
biroul directorului muzeului 
holocaustului de la Auschwitz, "ar fi 
prea complicat” să se respecte 
adevărul (The Journal for Historical 
Review, vol. 15, no. 1, Ianuarie- 
Februarie 1995, p. 23). În Mai 1992 
autoritățile germane l-au amendat pe 
David Irving cu 10.000 de mărci 
pentru că spunea ce scrie acum 
L Express, deşi este un fapt bine 
cunoscut şi publicat în repetate 
rânduri (cf. Olga Wormser-Migot, Le 
Systeme concentrionnaire nazi, 1968, 
p. 157; mărturia lui Raul Hilberg din 
1985; etc.). 

* 

Cardinalul Jean-Marie 
Lustiger, convertit la creştinism şi 
promovat cu viteză uluitoare până la 
pălăria de  cardinal,. a rescris 
catechismul catolic după indicaţiile lui 
Jules Isaac (vezi Cine atacă Biserica 
Car olică, pp. 14-15), dar comunitatea 
in care s'a născut și pe care o slujeşte 
Nu-l este recunoscătoare. În 7he 


80 


Jewish Chronicle din 28 Aprilie 1995, 
la p. 64, se povesteşte despre călătoria 
Cardinalului Lustiger, descris aici ca 
"posibil viitor papă”, în Israel unde a 
participat la un seminar despre 
holocaust, ocazie cu care rabinul şef 
aşkenazi Lau I-a atacat zicând că chiar 
numai pretinzându-se creştin "a întors 
spatele poporului său şi credinței lui 
„... Dacă toţi ar fi făcut ca el n'ar mai 
fi rămas nici unul să rostească kaddiş 
pentru cele 6 milioane”. Prin faptul că 
s'a creştinat, zic criticii Cardinalului 
Lustiger, el de fapt "împlineşte 
politica lui Hitler numită soluția 
finală". Deci nu e unitate: unii-l urăsc 
pe Christos şi creştinismul atât de 
mult încât îi atacă până şi pe falşii 
creştinați care distrug catolicismul din 
interior (CDL Newsletter, lunie 1995). 
Şi nu renunță nici morţi la legenda 
celor 6 milioane ... 
* 

Când moneda Mexicului, 
peso-ul, a căzut vertiginos şi Mexicul 
nu şi-a putut plăti dobânda la 
împrumutul ce-l luase de la firma de 
investiţii Goldman-Sachs de pe Wall 
Street, New York, a avut loc oarecare 
vânzoleală în Statele Unite; căci 
Congresul n'a găsit imediat banii pe 
care să-i dea lui Goldman-Sachs. Dar 
înafară de numele care le arată 
apartenenţa, bancherii de la Goldman- 
Sachs mai au şi alte merite: Robert 
Rubin a fost cooptat recent în CFR, 
unde fac parte şi John L. Weinberg şi 
John C. Whitehead; Gerald Corrigan, 
Stephen Friedman, Robert Hormats 


sunt membri ai Comisiei Trilaterale 
(despre aceste organizaţii vezi 
Introducere în politica contemporană 
şi Până unde am ajuns 1994, pp. 328- 
333). Şi atunci Clinton a găsit o 
metodă de a tranfera circa $50 
miliarde din banii americanilor firmei 
de furnici parazite Goldman-Sachs: a 
luat $20 miliarde din fondul "de 
stabilizare a schimbului”, un fond 
instituit pentru protejarea dolarului în 
schimburile internaţionale. A făcut 
aceasta, s'ar părea, la sugestia unor 
republicani, deşi chiar şi Secretarul 
actual al Trezoreriei Robert Rubin, 
fost co-preşedinte al firmei Goldman- 
Sachs (!) îi spunea lui Newt Gingrich 
că nu se poate folosi acel fond. Dar 
s'a folosit acel fond - şi cu ce 
rezultat? Peso-ul care valorase 29 de 
cenți în Decembrie 1994 a căzut la 14 
cenți în Martie 1995, trei bănci mari 
din Mexic au fost preluate de guvern, 
impozitele au crescut în Mexic, şi 
după cum avertiza ziarul londonez 
Sunday Telegraph, dolarul american a 
început să cadă vertiginos. Dar în 
1992 Robert Rubin a câştigat $26 
milioane, pe vremea când clienţii lui 
erau Ministerul de Finanţe al 
Mexicului,  Banco Nacional de 
Mexico, Cemez SA, cea mai mare 
producătoare de ciment din emisfera 
nordică, apoi Sociedad de Fomento 
Industrial, conglomerat industrial al 7- 
lea ca mărime în Mexic, şi Telefonos 
de Mexico, care reprezenta 30 % din 
bursa mexicană. Partidul Republican, 
ales în Noiembrie 1994 de poporul 


81 


sătul de corupția  democraţilor, 
priveşte cu mare îngăduință legătura 
dintre Secretarul Trezoreriei Statelor 
Unite Robert Rubin, firma de bancheri 
internaţionali  Goldman-Sachs, şi 
cercurile plutocratice din Mexic. lar 
Robert Rubin continuă să-şi servească 
clienţii mexicani aşa cum îi servise pe 
vremea când era la Goldman-Sachs: a 
scăzut rata de plăți a datoriei 
mexicane permițând Mexicului să 
garanteze alte împrumuturi cu 


aceleaşi garanţii depuse odată 
pentru împrumutul american. 
Adică, bogăţiile Mexicului sunt 


vândute de către plutocrația mexicană 
de două ori la doi cumpărători diferiţi, 
dar numai unul le va putea avea. Şi 
bănuiala noastră este că nu 
contribuabilul american va fi cel care 
le va avea. Garanţia aceasta dă 
profiturile realizate din exploatarea 
petrolului mexican prin firma 
naționalizată  Pemex, Sistemului 
Federal de Rezervă american (să nu 
uităm că acest sistem constă în cea 
mai mare parte din 8 bănci particulare 
de bancheri internaționali - vezi Până 
unde am ajuns 1994, p. 325). Mexicul 
este, după cum a recunoscut chiar şi 
Senatorul ultra-stângist Daniel Patrick 
Moynihan, "un stat leninist”, în care 
"tortura [oponenților politici] este 
endemică". Guvernul mexican nu se 
deosebeşte mult de administraţia 
Clinton. Fratele fostului preşedinte 
mexican Carlos Salinas a fost acuzat 
că şi-a ucis fostul cumnat, secretarul 
general al Partidului Revoluționar 


Instituţional; însărcinat cu invest Iprcă 
crimei. a fost fratele victimei, care 
însă, acuzat că muşamalizează, a fugit 
dar a fost arestat şi pare implicat 
într'o rețea de conturi secrete care 
conţin milioane provenite, s'ar părea, 
din traficul cu stupefiante pe ai cărui 
baroni îi acuzase de moartea fratelui 
său. Candidatul acelui partid la 
preşedinţie în 1994 a fost asasinat, şi 
tot asasinat a fost cardinalul 
Mexicului, în 1993. Salinas, fostul 
preşedinte, şi Zedillo, actualul 
preşedinte, se acuză unul pe celălalt 
de ruina țării, dar Salinas este 
favoritul lui Bill Clinton pentru a fi 
şeful Organizaţiei Mondiale a 
Comerțului (World Trade Organizatio, 
WTO) unde posibilităţile de jaf sunt 
imense. Se estimează că două treimi 
din cocaina care intră în Statele Unite 
vine prin Mexic. Guvernul mexican 
colaborează strâns cu traficanții de 
stupefiante, dar se înerijeşte şi de 
nevoile poporului, pe care le satisface 
încurajând mexicanii să treacă ilegal 
granița în Statele Unite unde îi 
aşteaptă ajutorul social plătit de noi, 
proştii care ne sculăm la 6 dimineața 
ca să începem să muncim. În 1965 
erau 500.000 care primeau ajutor 
social; azi sunt 26 de milioane: o 
femeie care primeşte ajutor social a 
fost oprită de poliție pentru că 
conducea maşina ilegal - avea în 
poşetă ajutorul social pentru mâncare 
ca să nu moară de foame (food 
Stamps) alături de $85.000 (The New 
American, vol. 11 no.8, 17 Aprilie 


82 


1995, pp. 15-16, 21). Dar în curând 
vom munci pentru mai puțin decât ni 
se plăteşte acum: căci scopul Noii 
Ordini Mondiale este aducerea tuturor 
goimilor la acelaşi nivel - la cel mai 
scăzut nivel, natural. În tot răul şi un 
bine: "salvarea" peso-ului mexican în 
detrimentul dolarului a determinat 
devalorizarea dolarului pe piața 
mondială, amânând planurile de 
schimbare a banilor cu noi bancnote 
de altă culoare cu curs internațional 
diferit de cel intern (7he Ron Paul 
Survival Report, 15 Martie 1995, vol 
XI, no. 3, p. 2). 

Goldman-Sachs a contribuit 
foarte generos la campania 
prezidențială a lui Bill Clinton: 
$100.000 contribuţii directe de la 
ofițerii firmei şi multe milioane 
adunate prin campanii la care au 
ajutat. Michael Berman reprezintă 
interesele firmei Goldman-Sachs la 
Washington şi a ajutat la campania de 
strângere de fonduri pentru apărarea 
Preşedintelui Clinton în procesele lui 
de agresiune sexuală (Paula Johnson 
de exemplu n'a fost asasinată ci i s'a 
dat o sumă de bani ca să-şi retragă 
plângerea). Aceste fonduri sunt 
administrate de Bernard Aidinoff, a 
cărui firmă de avocaţi lucrează strâns 
unită cu firma Goldman-Sachs (7he 
New American, vol. 11 no.8, 17 
Aprilie 1995, pp. 15-16, 21). La 18 
lanuaie 1995, Carlos Salinas a fost 
numit şeful lui Dow Jones pe Wall 
Street; puţin timp după aceea, 
reprezentanții lui Wa// Street Journal, 


Goldman-Sachs, şi Merrill-Lynch s'au 
întrunit la Washington şi au convenit 
că noul preşedinte Mexican Ernesto 
Zedillo să înceapă masacrarea 
insubordonaţilor din Chiapas - ceea ce 
acesta a şi făcut (The Ron Paul 
Survival Report, 15 Martie 1995, vol 
XI, no. 3, p.2). 

Când Clinton şi conducerea 
Partidului Republican au conspirat ca 
să plătească datoriile Mexicului către 
băncile din New York, un rol l-a jucat 
Banca pentru Reglementări 
Internaționale, The Bank for 
International  Settlements, care a 
coordonat băncile centrale care-au 
"contribuit la salvarea peso-ului" cu 
$10 miliarde - deşi strict legal şi 
tehnic această bancă nu poate 
împrumuta ci doar reglementa rata de 
schimburi internaționale. Ron Paul se 
întreabă dacă nu va fi această bancă 
sistemul final cămătăresc de jefuire a 
tuturor naţiunilor lumii pe scară 
globală. Publicul va fi convins să intre 
de bună voie în abator cu aceleaşi 
argumente care au fost folosite în 
1913 când a fost instituit Sistemul 
Federal de Rezervă (Federal Reserve 
System controlat de casa Rothschild): 
o bancă centrală mondială ne va feri 
de crize, va acţiona mai rapid pentru 
combaterea lor, etc. etc. Fiind ținută 
secret, această bancă nu poartă 
stigmatul Fondului Monetar 
Internațional şi al Băncii Mondiale, a 
căror adevărată față a început să fie 
întrevăzută (ibidem, pp. 6-7). 


tacul 
(fig brother) 


Citim în /nformationweek (| 
Mai 1995, p. 144) că s'a dovedit că 
metodele vechi de învățare (cu creion 
şi hârtie) sunt la fel de eficiente, dacă 
nu chiar mai eficiente, decât metodele 
noi care folosesc intensiv computerele 
şi mijloacele electronice. Atunci de ce 
cheltuieşte guvernul aşa sume enorme 
pentru a planta fiecare copil în faţa 
unui computer, dacă pentru învăţat 
computerele nu sunt bune? Pentru 
altceva însă sunt foarte bune 
computerele: pentru spionarea totală a 
fiecărui om de pe suprafața 
pământului. În Statele Unite, sub 
pretext că "luptă împotriva furtului şi 
fraudei", guvernul cheltuieşte enorm 
pentru impunerea unui sistem 
electronic de autentificare. Numai 
cetățenii înregistrați şi validaţi de un 
sistem electronic central dar care va 
funcționa la fiecare oficiu poştal şi la 
bănci vor putea folosi mijloacele de 
comunicare publice. Ce metodă 
perfectă de cenzură şi control total ... 
"Ideea că trebuie să te duce la bancă 
sau la poştă ca să ţi se verifice 
identitatea pentru ca să poţi vinde sau 
cumpăra e nouă', scrie 
Informationweek (ibidem, p. 28). Nu 
e nouă: vezi Apocalipsa 13:17. 

Altă inovaţie prezentată ca un 


83 


îmbunătățirea 


i "pentru 
avantaj] p ilor" 


iciilor prestate consumator 
“csteeale electronică a tuturor 
vehicolelor prin sateliții care 
înconjoară tot timpul pământul astfel 
încât nimănui nu-i va fi posibil să se 
urce în maşină şi să fugă în deşert sau 
în munți fără a fi imediat depistat. 
Urmărirea se face prin Sistemul de 
Pozitionare  Globală (Global 
Positioning System), care foloseşte 24 
de sateliți din sistemul Navstar 
(Navigational System with Timing 
and Ranging); deocamdată este scump 
(între $2000 şi $6000 de vehicol, plus 
între $10.000 şi $20.000 la staţiile de 
control), şi deocamdată doar 
camioanele mari de mărfuri sunt 
urmărite astfel; dar citim că "vehicole 
mai mici, taxi-urile, autobusele, 
camionetele ... pot folosi sistemul. În 
plus,- fabricanții de automobile au 
început să includă sisteme de 
poziționare globală în automobilele 
mai bune”. "La început camionagii 
firmei Day & Night [care aplică 
sistemul] nu erau prea entuziaști să-l 
folosească. Simţeau cum îi pândeşte 
Tătucul şi cum îi spionează birourile 
centrale”, recunoaşte cu candoare 
sursa noastră (Byte, Aprile 1995, pp. 
60-66). Tătucul ne pândeşte dar nu ne 
ascunde acest lucru. În Mai 1995, 
Cable Satellite a trimis clienţilor în 
același plic cu factura lunară o notiță 
cam greu de citit (căci era scrisă cu 
litere minuscule negre pe fond violet 
închis) în care-şi anunță clienţii că 
strânge informații despre fiecare client 


84 


pentru a le include în dosare 
computerizate, printre informații fiind 
şi ce programe au ales să vizioneze. 

Cu aceeaşi surprinzătoare 
candoare descrie Imaging Magazine 
procedeurile administrative din "lumea 
liberă”, unde chipurile nu există 
cenzură şi unde chipurile guvernul e 
cinstit şi răspunde cetățenilor. 
Freedom of Information Act, actul 
libertății informației, care de formă e 
încă în vigoare şi conform căruia 
arhivele guvernamentale trebuie să 
permită cercetarea documentelor, face 
greutăți Administrației Federale a 
Drumurilor, căci aici sunt ținute 
informaţiile despre fiecare 
întreprindere de transport rutier. 
Conform acelui act informaţiile 
trebuie furnizate în 10 zile, deşi 
uneori trec peste 6 luni până când 
sunt furnizate; dar va fi mult mai uşor 
cu  computerizarea intensivă şi 
arhivarea electronică, scrie magazinul; 
şi va fi mult mai uşoară şi 
cenzurarea , sau "'redactarea, cum 
preferă funcționarii de la drumuri 
să zică", informaţiei înainte ca ea să 
devină publică, scrie magazinul (May 
1995, p. 71). Tot ce ajunge să fie 
cunoscut de public este intens 
redactat în Statele Unite. 

* 

După Congresman-ul Ron 
Paul, HR 666 nu opreşte ci comite 
crimele: permite  percheziții fără 
mandat de  percheziție, şi nu 
penalizează  omuciderea, violul şi 
tâlhăria decât atunci când sunt comise 


împotriva agenților federali; dar îi 
penalizează pe cei care se opun 
regulilor şi regulamentelor guvernului. 
Acesta este foarte generos cu 
informatorii care raportează despre 
astfel de "criminali" : în 1993 a plătit 
$97 milioane informatorilor. Ron Paul 
scrie: "Punctul care desparte o 
societate liberă de una totalitară este 
data la care guvernul începe să 
plătească cetățenilor ca să-şi spioneze 
vecinii” (The Ron Paul Survival 
Report, 15 Martie 1995, vol XI, no. 3, 
pp. 3, 6). Am priceput că scopul nu e 
stăvilirea crimei ci dezarmarea 
cetăţenilor. În Washington, D.C. sunt 
cele mai stricte legi care interzic 
cetățenilor să poarte arme şi sunt cele 
mai multe asasinate pe cap de locuitor 
din Statele Unite. În Statul Illinois, 
imediat ce s'au introdus legi stricte 
care  suprimă şi controlează 
cumpărarea de arme de foc, a crescut 
proporția crimelor şi asasinatelor în 
mod dramatic, arată Congresman-ul 
Phil Crane. În ciuda acestor adevăruri 
o mulțime de legi au fost introduse ca 
să lipsească cetățenii cinstiţi de orice 
mijloc de apărare şi să asigure doar 
criminalilor mijloace de ucidere, 
îmbrăcate în verbologia socialistă cu 
care ne-am obişnuit de la 
administrația Clinton, descrisă de 
George Orwell în 1984 ca newspeak, 
"vorbirea nouă”, în care cuvintele 
înseamnă de fapt opusul lor. HR 915 
ar extinde jurisdicția BATF-ului 
asupra fabricării şi vânzărilor tuturor 
felurilor de arme, nu numai a armelor 


de foc; HR 916 ar interzice fabricarea, 
transportul, vânzarea şi posesiunea 
oricărui fel de armă; vor avea voie să 
poarte armă doar agenții guvernului 
(local, statal şi federal), colecționarii; 
membrii unor cluburi care au licenţă 
de la guvernul federal; cei angajați 
pentru securitate; şi comercianții de 
arme care au permis de la guvernul 
federal. Cine va primi permis de la 
guvernul federal nu e greu de ghicit; 
aceiaşi care aveau permis de port 
armă şi în România lui Ceauşescu. 
Nimic nu pare mai important pentru 
Bill Clinton decât impunerea acestor 
legi, scrie John M. Snyder, care arată 
că 90% din cei 18.000 de şefi de 
poliție şi 3.000 şerifi din Statele Unite 
susțin că ei ar dori să vadă fiecare 
american purtător de armă, căci acolo 
unde cetățenii au arme de foc, crimele 
şi asasinatele scad vertiginos. În 1994 
aproape 2,5 milioane de cetățeni şi-au 
apărat viaţa şi bunurile de bandiți cu 
ajutorul armelor de foc; de 80 de ori 
mai mulți oameni s'au salvat cu 
ajutorul armelor de foc decât au fost 
ucişi cu arme de foc (aici nu-i 
includem pe cei asasinați de către 
guvern). Senatoarea Dianne Feinstein 
a declarat că ea personal ar fi dispusă 
să meargă din casă în casă să confişte 
puştile din mâinile tuturor cetățenilor 
(Point Blank, Martie 1995, Vol. XXV, 
No. 3, pp. 1-2, 4-5). Senatoarea 
Feinstein este evreică; dar nu toți 
evreii i se alătură. Grupul Evreilor 
Pentru Păstrarea Armelor de Foc a 
închiriat un afişier imens în California 


85 


, 


portretul lui Hitler cu 
următorul text: "toţi cei care doresc 


confiscarea armelor de la cetățeni, = 
ridice mâna!” - spre marele dezgust a 


Senatoarei Feinstein şi al ADL-ului. 
+ 


pe care au afişat 


în 1994, judeţul Orange din 
California a dat faliment speculând la 
bursă în  derivative, pe care 
funcţionarul care  speculase a 
recunoscut că nu le pricepea. 
Falimentul înseamnă că nu poate plăti 
salariile tuturor celor care muncesc în 
sectorul public care astfel nu vor avea 
ce mânca. Barings, bancă veche din 
Londra cu reputație extrem de stabilă 
a dat faliment când un tânăr geniu 
financiar de 28 de ani numit William 
Nicholas Leeson a cumpărat opțiuni şi 
acțiuni viitoare (futures) al căror preţ 
a fluctuat în sens opus celui 
preconizat de el, ceea ce a adus băncii 
o pierdere de $1,2 miliarde. Bankers” 
Trust Co. din New York a pierdut în 
Martie 1995 circa $125 milioane în 
derivative. Se estimează că specula în 
derivative, opțiuni, futures, swaps 
(schimburi) şi swaptions (opţiuni de 
schimb) - toate instrumente de speculă 
cu valoare noțională sau nominală - 
a fost între $16 şi $35 trilioane. Tot 
felul de sisteme computerizate şi 
programe de computere s'au scris şi 
se vând pentru "minimalizarea 
riscurilor bursei”; dar "nici un 
computer nu poate fi programat să 
prevină frauda", zic analişții 
(Communications Week, 20 Martie 
1995, pp. 83-85). Derivativele par un 


subiect greu de elucidat. Dar Isus 
Christos l-a priceput imediat atunci 
când a alungat cu biciul cămătarii din 
templu - o acţiune care ne-a uimit 
zeci de ani din partea unuia aşa de 
tolerant ca Isus Christos, care a 
refuzat să pedepsească femeia adulteră 
şi l-a îndemnat pe cel fără de păcat să 
ridice primul piatra. De când am 
început să urmărim bursa și Sistemul 
Federal de Rezervă, acțiunea lui Isus 
Christos nu ne mai miră. 
* 

La fiecare schimbare de 
preşedinte american se schimbă 
administraţia; alții sunt cei puşi în 
pâine de noul preşedinte, chiar dacă 
de aceeaşi factură. Comisionarul 
David Kessler însă de la Food and 
Drug Administration - FDA, 
Administraţia Alimentelor şi 
Drogurilor, care hotăreşte ce mâncare 
au voie americanii să mănânce şi ce 
doctorii au voie să folosească, a fost 
în aşa măsură pe placul lui Bill 
Clinton încât l-a preluat de la 
administrația anterioară şi l-a păstrat. 
Căci David Kessler face treabă bună. 
Prima lui acțiune este să elimine toți 
medicii şi toți farmaciştii nealiniaţi şi 
care nu fac parte din concernele 
gigantice ale industriei farmaceutice 
favorizate de el, şi pe toți cei care 
vindecă cu mijloace naturale, sau, 
cum le ziceam în România, cu leacuri 
băbeşti; căci aceste leacuri pot uneori 
vindeca bolnavii dar nu aduc nici o 
fărâmă de profit prietenilor lui 
Kessler. Indiferent însă  dacă-și 
îndreaptă atacurile împotriva 


86 


leacurilor băbeşti sau împotriva unor 
oameni de ştiinţă recunoscuţi de talie 
internaţională, David Kessler distruge 
pe oricine îndrăzneşte să vindece fără 
să-i îmbogăţească prietenii. Astfel, în 
1992 trupe militare au spart uşa 
clinicii Dr-lui Jonathan Wright din 
Kent, Washington, savant recunoscut 
pe scară mondială în domeniul 
nutriției, înspăimântând pacienţii şi 
salariaţii. Cei 22 de soldaţi înarmaţi şi 
îmbrăcaţi ca pentru atac de artilerie au 
confiscat computerele, dosarele, 
medicamentele, totul, lăsând doar 
becurile, mobila şi toaletele. Atacul 
armat împotriva Dr-lui Wright a avut 
loc pentru că îndrăznise să dea în 
judecată FDA pentru proceduri ilegale 
de intimidare. Marion Moss, fost 
agent al Statului Texas a declarat că 
lucrând timp de 8 ani cu FDA-ul în 
"prevenirea fraudei" în domeniul 
sănătății, a văzut, cum spune chiar el, 
multe fraude nepedepsite comise de 
companii mari sau de pungaşi notorii, 
în timp ce FDA îi urmărea şi 
distrugea pe cei care ofereau mijloace 
farmaceutice naturale sau altele decât 
produsele marilor trusturi 
farmaceutice. În 1994 FDA a încercat 
să impună o lege care să nu permită 
cetățenilor să consume vitamine fără 
rețetă, şi alta care să reclasifice 
plantele ca muşeţelul sau pătrunjelul 
sau usturoiul ca "droguri" care să fie 
de acum încolo "produse 
farmaceutice" pentru punerea pe piață 
a cărora să fie nevoie de licenţă. 
Obţinerea licenţei pentru un "drog 
durează 10 ani şi costă în medie $200 


87 


milioane. Cât va costa un ceai de 
muşeţel pentru licența căruia s'au 
plătit $200 de milioane? Apoi FDA a 
încercat să interzică producătorilor de 
astfel de mijloace naturale să 
tipărească anunțuri ca "muşeţelul e 
bun împotriva durerilor de gât”, 
indiferent dacă sunt adevărate sau nu; 
şi să limiteze concentrația vitaminelor 
din pilule la concentratia lor naturală 
în zarzavaturile, legumele şi fructele 
americane - unde datorită distrugerii 
solului prin chimicalizarea intensivă a 
agriculturii şi datorită metodei de a 
recolta înainte de coacere, concentrația 
vitaminelor e drastic redusă. Dacă 
David Kessler şi-ar fi putut impune 
voinţa, o vitamină C care să satisfacă 
necesarul zilnic ar fi de mărimea unei 
mingi de football. Dar aflând de 
aceste intenții americanii au inundat 
Congresul cu scrisori şi telefoane 
împiedecând, pentru moment cel 
puţin, aceste legislații. 

Argumentul folosit de FDA 
pentru înnăbuşirea tuturor medicilor şi 
produselor farmaceutice nealiniate la 
politica oficială este că "publicul este 
ignorant şi nu ştie care medicină e 
mai bună" deci nu trebuie să i se 
permită să aleagă ci trebuie să 
folosească doar produsele 
farmaceutice aprobate de FDA. Dar 
Biroul General al Contabilităţii din 
guvernul federal arată că între 1978 şi 
1986, din cele 198 de produse 
farmaceutice aprobate de FDA, 102 au 
produs pacienţilor efecte ca "atac de 
inimă, infarct cardiac, convulsii, bloc 
renal şi hepatic, copii născuţi cu 


| 


i ire”. 
ueicale Sa st e i ele 
Douăzeci la sută din me i 

de FDA au efecte nedorite, 
îprupite 'ânăl|l arte. In fiecare 
de la grețuri până a oare e dia 
an sunt spitalizaţi 1.6 milioan 5 
pacienți intoxicați cu medicame z 
dintre care 160.000 mor. Au trecut 
ani până FDA a ordonat să se 
tipărească un avertisment pe 
flacoanele cu aspirină - timp în care 
1.470 de oameni au murit de 
sindromul lui Reye „de care nu 
fuseseră avertizați. În fiecare an 
61.000 de americani în vârstă fac 
Parkinsonism din cauza 
medicamentelor pe care le iau; 
163.000 îşi pierd memoria din aceeaşi 
cauză; şi peste 243.000 de pacienți 
peste 55 de ani ajung la spital din 
cauza reacțiilor la medicamente. The 
Wall Street Journal scrie că un studiu 
de la Universitatea din California de 
la Los Angeles a conchis că 61 % din 
etichetele şi reclamele produselor 
farmaceutice aprobate de FDA sunt 
"de natură să inducă în eroare, chiar 
periculoase". Dar nu e greu să obţii 
aprobarea FDA pentru un astfel de 
medicament: Raju Vegesna, preşedinte 
la American Therapeutics Inc., declară 
că i-a dat unui chimist de la FDA 
$60.000 în schimbul unui raport 
favorabil pentru produsul lui. K.C. 
Bae, proprietarul laboratorului My-K 
Labs din Chicago, i-a dat altuia de la 
FDA $25.000 pentru aprobarea unui 
produs vândut pe piață cu $20 
milioane; a făcut 3 luni închisoare şi-a 
plătit o amendă de alte $25.000. 


88 


Dr. Kessler şi Asociaţia 
Americană Medicală, American 
Medical Association, sunt mari 


promotori ai operaţiilor deschise pe 
inimă; dar între 44% şi 85 % din 
aceste operații sunt făcute unor 
pacienți care nu beneficiază de ele; 
însăşi publicaţia oficială a Asociației 
Americane Medicale, Journal of the 
American Medical Association, arată 
că 44 % din aceste operații extrem de 
traumatizante şi costisitoare (între 
$30.000 şi $50.000) au fost făcute 
fără motive bine stabilite. Până şi 
Congresul şi-a exprimat temerile că 
FDA "a devenit excesivă, luând 


hotărâri pe care cosumatorii informați 
ar trebui să le ia singuri" (Dr. William 
Campbell Douglas în Second Opinion 
1995, pp. 


advertisment, Is; 


supliment). 


ROMANIAN HISTORICAL STUDIES 


, EI ear ara aer, 
Published and republished books in: 


French: 


I. LA ROUMANIE DANS LA GUE 
par Constantin Kiritzescu, 
2. ORIGINES ET FORMATIO 
| George Brătianu. Edition 
N. Iorga, Bucharest, 1943. 
3. ROUMAINS ET HONGROIS. Premis 
tin Sassu, Eiditions Cigetarea 
Bucharest, 1940. 
4. LES LUTTES DES ROUMAIN 
LIBERTE ET OPINION 
Souvenirs, par George Moro 
Gamber, Paris, 1933. 
5. LA BESSARABIE ET LES REL 
par Alexander Boldur, 
: Paris 1927 
6. LE LITIGE ROUMANO-—HONGROIS 
Tip. Universul, Bucharest, 1937, 


RRE MONDIALE 1916—1919, 
Editions Payot, Paris 1934. 


N DE VUNITE ROUMAINE, par 
s Insatitut d'Histopirte Universelle 


es historiques, par Conatan— 
— P. Georgescu Delafras, 


S TRANSYLVAINS POUR LA 
EUROPEENNE, Epissodes c«t 


ianu, Librairie Universitaire J. 


ATIONS RUSSO—ROUMAIN ES, 


Libraririe Universitaire I. Gamber, 


» par Cornelius Codarcea, 


German: : ze 


7. DER AUSROTTUNGSKAMPF UN 


NATIONALE MINDE 
heimdokumenten, 
Buckarest, 1941, 


8. DIE BESSARABISCHE FRAGE, Eine Geopolitische Betrachtung, 


GARNS GEGEN SEINE 
RHEITEN, Nach Magyarischen Ge— 
von Zenobius Pâclisanu, Dacia Bucher, 


9. IN WAHRES GESICET, 


10. 
11, 


12. 
13. 
14. 


15. 


16. 


17. 


18. 


19. 


20. 


N 


1. 


von Dr. C. Ublig, Ferdinand Hirt in Breslau, 1926. 


Viktor Orendi—Homenau, Bucharest, 1941. 
“DIE RUMANISCH-—UNG ARISCHEN BEZIEHUNGEN, von 
> Horia Sima, Rede gehalten am 9. Oktober 1940 in Brasov, 


ai ională Bucharest, 1940. 
are ice UND EIN WUNDER. DER GESCHICHTE, DAS 


RUMANISCHE VOLK, von Geiorg 1. Brătianu, Buchareat, 


- Madjarien, von 


42. esta 
AS IST SIEBENBURGEN 7, von Prof. S. Mehedinţi, | 


„ Dacia—Bucher, Bucharest 1941. 

BESSARABIEN, Rumanische Rechte und Leistungen, von Dr. 
Ion Frunză, Dacia—Bucher, Bucharest 1941. 

DIE VEREINIGUNG DER BUKOWINA MIT RUMANIEN, von 
Dr, Ion 1. Nistor, Verlag Bucovina, Bucharest, 1941. 

MADJARISCHES, ALZUMADJARISCHES, Ein kleiner Beitrag 
zur  Minderheitafrage în Ungarn, von Viktor 
Orendi—Homenau, Bucharest, 1940. 

WAS HEISST UNGARISCHE NATIONALITAT ?, Wic man 
Ungar  werden  konnte?, von  Zenobius  Pâclișanu, 
Dacia—Bucher, Bucharest, 1941. 


English: 


ROUMANIA, Land, People, Civilisation, by. Nicolae Iorga, T. 
Fischer Unwin Ltd, London, 1925. 

RUMANIANS AND HUNGARIANS, Historical Premises, by. 
Constantin Sassu, Editions  Cugetarea—P.  Georgescu— 
Delafras, Bucharest, 1940, 

BESSARABIA AND BUCOVINA, Memorandum, Romanian 
Historical Studies, USA, 1981, . - 

TRANSYLVANIA, An Answer to US Senator Moynihan and to 
John Lukacs and All Other Hungarian Revisionists, by 


Traian Golea, Romanian Historical Studies, Miami Beach, 
FL. 1984. 


TRANSYLVANIA, Clarification of the Issues Raised in 
Congressmen Siljander & Dwyer's House Resolution 147, by 


Ein rot—weiss—gruner Kulturfilm aus 


22. 


35. 


Traian Golea, Romanian Historical Studies, Miami Beach, 
FL. 1984. : 

HUNGARY'S STRUGGLE TO ANNIHILATE IIS NATIONAL 
MINORITIES, Based on Secret Hungarian Documents, by 
Zenobius Pâclişanu, Romanian Historical Studica, Miami 
Beach, FL. 1085. 


„.WHAT IS TRANSYLVANIA ?, by Prof. S. Mehedinţi, Romanian 


Historical Studies, Miami Beach, FL 1986 


„ ROMANIAN CONTINUITY IN ROMAN DACIA, Linguistic 


Evidence, by Virgiliu Stefănescu—Drăgănești, Romanian 
Bistorical Studies, Miami Beach, FL, 1986. 


„ RUMANIA, by Romulus Seişanu, Romanian Historical Studies, 


Miami Beaxch, FL, 1987. i 


TRANSYLVANIA AND HUNGARIAN REVISIONISM, A 
Discussion of Present—Day Developmenta, by Traian Golea, 
Romanian Historical Studies, Miami Beach, FL 1988. 

REVISIONIST HUNGARY, by Dr. S. Fenyes, Romanian 


Historical Studies, Miami Beach, FL 1988. 


„ ROMANIA BEYOND THE LIMITS OF ENDURANCE, Ai: 


Desperate Appeal to the Free World, by Traian Golea, 
Romanian Historical Studies, Miami Beach, FL 1988. 

THE TRUTH ABOUT THE LEGIONARY MOVEMENT, 
Romanian Historical Studies, Miami Beach, FL. 1992. 


Romanian: 


- O VIATA INCEINATA UNUI SAT, Amintiri, de Nicolae Golea, 


Editura Studii Istorice Româneşti, Miami Beach, FL 1980. 
MISCAREA LEGIONARA, In lumina unor întâmplări şi 
depoziţii, de Traian Galea, 16 pag. 1990. 


- NOUA ORDINE MONDIALA, de Traian Golea, 34 pag. 1991. 
- CUM SE REGIZEAZA CONDAMNAREA UNUI POPOR ?, de 


Traian Golea, 16 pag. 1992. 


„ CINE ATACA MISCAREA LEGIONARA, de Traian Golea, 254 


pag. 1992. 


O VIATA INCHINATA UNUI SAT, Amintiri, de Nicolae Golea, 
Ediţia Il—a, 1992. S 


36. 


37. 
38. 


39. 


40. 
41. 


42. 
43. 
44. 


45. 


46. 


= i E ie . lui unguresc 

0.5. TRAN ANIA, — Impotriva IeViZIODIsSMU îi 

5 ze ENE ei Versiunea în limba română a cărţii 
e 


RANSYLVANIA AND HUNGARIAN REVISIONISM, 490 

Ş Romanian Historical Studies, Miami Beach, FL 1993. | 
PE NUL LEGIONAR, Dela Horia, Cloşca și Crisan la Horia 

pe de C.W. Forester, 150 pag: Romanian Historical 
Studies, Miami Beach, FL 1993. sia 

CONTROVERSA SIONULUI, Rezumat al cărţii lui Douglas 
Reed, 350.pag., Romanian Historical Studies, Miami Beach, 
FL 1993. . sac 

FACTORUL SIONIST, Rezumat al cărţii lui Ivor Benson, 110 
pag. Romanian Historical Studies, Miami Beach, FL 1993. 


INTRODUCERE îN POLITICA ZILELOR NOASTRE, după Ann 
Wilson şi Garry H. Kah, 107 pg. Romanian Historical Studies, 
Miami Beach, 1994. 

COLONELUL PROUTY SI ROMANII, Romanian Association, Inc. 
Editura Romanian Historical Studies, Miami Beach, FI, 102 pag., 
1994. 

PANA UNDE AM AJUNS, Editura Romanian Historical Studies. 
Miami Beach, FL. 388 pag., 1994. 

BULETINUL EDITURII, 1/(, Romanian Historical Studies, 60 
pag.,Miami Beach, FL. 1994. 

IN SPRIJINUL BASARABIEI, Dare de seamă, de Traian Golea, 
128 pag., Romanian Historical Studies, Hallandale, Florida, 1995 


CINE ATACA BISERICA CATOLICA, Romanian Historical 
Studies, 109 pag. Hallandale, FL, 1995. 


BULETINUL EDITURII, 2/1, 1995, Romanian Historical Studies, 
60 pag., Hallandale, FLorida. 


ROMANIAN HISTORICAL STUDIES 
Traian Golea 
901 NE 14th Avenue, Apt. 601 
Hallandale, Florida 33009, U.S.A.