Ion Dumitrescu Borsa — Cea mai mare jertfa legionara

PR. |. DUMITRESCU-BORŞA 


CEA MAI MARE 
JERTFA 
LEGIONARA 

_MOȚA ŞI MARIN 


CRATER 
RARI PO zi PDA, JP J0000D 709 drd 


PR. ION DUMITRESCU-BORŞA 
CEA MAI MARE 
JERTFĂ LEGIONARĂ 
MOȚA şi MARIN 


ÎN ant. udzsarimua so. 


PI 


Ție, Căpitane, închin toată puterea mea de 
muncă şi-de jertfă, sub steagul ce ai înălțat pentru 


credință şi neam. 


at a Mobil 


A 


7 Ai 


tă si, CUVÂNT ÎNAINTE 


= Prezentul volum a fost editat în 1937. Foarte puţine volume 
fi au fost distribuite pe piaţă, întrucât după apariţie se dezlănţuie 
cumplita prigoană împotriva Mişcării Legionare şi cartea a fost 
retrasă şi distrusă. Exemplarele tipărite ce le avea autorul, precum 
Şi “manuscrisul, au fost confiscate de securitatea comunistă la 
arestarea lui. Autorul este singurul care a rămas în viață din 
Jipa de 4 legionari ce au plecat hotărâți să-şi sacrifice viața 
u , Creştinism, î în luptele împotriva Crucii, duse de comunişti 
poe şi Marin au căzut jertfă. Alexandru Cantacuzino, 
eorghe Clime, Bănică Dobre şi Nicolae Totu au fost 
în închisori, împreună cu sutele de legionari din ordinul 
arol II. 
alul Zizi Cantacuzino a avut numai rolul de a conduce 
pe p imântul Spaniei şi a înmâna 0 sabie generalului 
do lo, comandantul armatei creştine. A murit înainte de a fi 
legionarii de A. Călinescu. Ultimul, pr. lon Dumitrescu 
şeşte să scape de arestarea prigoanei carliste fugind în 


19 8e arestat de comunişti şi face turul închisorilor 
ianuarie 1963 când este eliberat odată cu toți 


981 ş i e înmi rmântat în « curtea 
i oinene Nicolae Bălcescu) 


Județul 


Reapariția volumului a fost posibilă prin bunăvoința d-lui 
Eleodorus Enăchescu din Piteşti, care mi-a pus la dispoziţie ediţia 
din 1937 i i 

Ediţia de față conține în plus, considerațiile făcute de oameni 


de seamă asupra jertfei lui Moța şi Marin. 
Emilian Dumitrescu fi 


PREFAŢĂ 
treaz Dirpii A n Cota Ia | | i | 
ici se seiisga Eqob Moi | Nu am scris aproape nimic în toată viața mea. Îmi lipseşte 
imn | tiuăsaill 8 | darul scrisului, după cum îmi lipseşte şi darul povestirilor. Durerile 


şi loviturile ce am suferit, m-au făcut un om tăcut. Niciodată nu 
ai 0000 99NPZEE VIND am căutat să mă ridic deasupra altora. Celor cu merite le-am purtat 
ge ii e iă . i i $ ici respect şi totdeauna m-am socotit egalul celor de jos, celor ce au 
Ro teasla un 2. 33 | suferit şi sufăr mai mult, celor cu care am trăit laolaltă, împărțind 

pei a a bucurii şi dureri. 

Săsity 2090 cutaariri j is acru tărăiiei o'dorință de 2oă! negre veou zeii 

e, : , p să scriu fără nici o dorință de inălțare, căci in şirurile ce 
cocă rău mita Du, : vor urma nu veți găsi nici frumuseţe şi stil, nici povestire atrăgătoare, 
i : 3 vaz 2 Fa = tă | a "nici descrieri, care să vă arate tablouri în culori uimitoare şi în 
N BD patue o pauq: pif sfârşit nimic din ceea ce face valoarea unei lucrări literare. 


* Scriu, dintr-un imbold al sufletului meu simplu şi voi arăta 
NR Aaa oinuasi me B numai cu puterea pe care o am, ce am văzut eu în războiul din 
DE ca m i Spania, cum am înţeles acest război, cu câteva constatări şi mai cu 
Ba darie iniaabnarioo seamă, jertfa lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, viața lor morală, credința 

Fa) uoconiti 4 9 TIR şi fapta lor. 
Sg atins ab orjioz Ba o : Voi intitula această carte: „Cea mai mare jertfă legionară”. 
| Acesta este ordinul sufletului meu, ordin pornit din trăirea zi 
jniitido ab iatzma 9 800| 40V ZI + de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, lângă aceşti „Mari Eroi” ai 
bei FăDI vizau cai anii 6  Mişoării Legionare, din ziua plecării şi până-n ziua coborârii lor 
E „m spreviaţa de veci, în cripta de la Bucureştii-Noi. e iei e 
ÎS0I srdovsigoe 2! pi ici bf Fă Am făcut această mărturisire şi mă simt liber şi fără obligații 

tipsoliti Blit euro mă i în tot ceea ce scriu. 
£ 5 i a Pc 


INI 


E e a a A e e A a ca a a ae, 


Pot răuvoitorii să-şi ascută dinții Şi Să rd 'stâşie Cum vor voi, 
i torii de critică să mă înjure şi bârfească până vor obosi, 
i calus ordinul şi las gândul meu să alerge, să culeagă 
toate amintirile, care — şi ar fi sin 
această carte, vor fi poate, d 
se ridică azi înveşmântat în Ver Gun 
nouă Țară, pentru o Românie iară: aa 

Şi dacă puterile mele de muncă vor îi sla i slabe de tot, în 
ceea ce vreau să fac, apelez la spiritul lui lone Moţa i Vasile 
Marin, la acei care, în viața pământenească, au fost mari mânuitori 
de condee, care de acolo, din sferele albastre unde plutesc sul tele 
lor, să pășească cu mine pe drumul acesta şi dani întărească, 
pentru a arăta în adevărata lumină, fapta şi jertfa lor. 


Pr. |. Dumitrescu-Borşa 


gura mea mângâiere — aşezate în 
e oarecare folos pentru tineretul, ce 
de şi luptă pentru o nouă viaţă, p 7 


N. lorga: 
Doi băieţi viteji, Moţa Şi Marin. 
în Neamul Românesc din 19 ianuarie 1937, 


Luptând pentru credința lor creştină şi pentru cinstea poporului 
lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, 
doi tineri Români, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului 
apărat de Roșii. 

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, 
pentru că altfel rămâne ce/ă/alr entuziasm, contra căreia Statul nu 
poate lupta îndeajuns şi mai ales singur. Încălziţi de o idee căreia i 
se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în 
România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă 
acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă 
în fiecare clipă în fața morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. 
Și au căzut. 

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s-a abătut asupra 
depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui 
nobil neam! Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, 
cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, 
că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al 
tineretului nostru. 


Pot răuvoitorii să-și ascută dinţii şi să mă sfâşie cum vor voi 
iar doritorii de critică să mă înjure şi bârfească până vor obosi. 

Eu îndeplinesc ordinul şi las gândul meu să alerge, să culeagă 
toate amintirile, care — şi ar fi singura mea mângâiere — aşezate în 
această carte, vor fi poate, de oarecare folos pentru tineretul, ce 
se ridică azi înveşmântat în verde şi luptă pentru o nouă viară, o 
nouă Țară, pentru o Românie legionară. 

Şi dacă puterile mele de muncă vor fi slabe, slabe de tot, în 
ceea ce vreau să fac, apelez la spiritul lui Ionel Moţa şi Vasile 
Marin, la acei care, în viața pământenească, au fost mari mânuitori 
de condee, care de acolo, din sferele albastre unde plutesc sufletele 
lor, să păşească cu mine pe drumul acesta şi să mă întărească, 
pentru a arăta în adevărata lumină, fapta şi jertfa lor. 


Pr. ]. Dumitrescu-Borşa 


„ dărâmăturile imenselor clădiri. Înconjurat 


INIȚIATORUL 


Pe pământul Spaniei începuse războiul între fiii aceluiaşi neam 
împărțiți în două tabere. 

Tabăra lui Satan, comunismul, care pusese stăpânire pe 
conducerea țării, întinde arma spre uciderea acelor rămaşi în 
credinţa lui Hristos şi în dragostea de Patrie. 

Generalul Franco ajutat de cei mai demni şi cinstiți generali 
ridică steagul naţionalismului şi declară războiul Crucii contra 
prigonitorilor de biserici şi măcelul începe. 

Ziarele, din toată lumea, se ocupă de acest război şi dau ştirile 
cele mai senzaţionale. Unele, şi cele mai multe, presa jidovească- 
masonă-comunistă dau dreptate comuniştilor, altele naționaliștilor. 

Bolşevicii din Rusia au luat ei efectiv comanda. Trimit armate, 
maşini de războiu, muniţiuni, şi au început să omoare preoții şi să 
dărâme bisericile. 

Moaştele sfinților sunt scoase din sicrie și batjocorite. 

Passionaria, o agitatoare comunistă, fostă patroană de 
bordeluri, omoară episcopii bisericii, prin ruperea gâtlejului cu dinții. 
Statuile şi icoanele lui Hristos şi ale sfinților, sunt împușcate. 

La Alacazarul din Toledo, Generalul Moscardo, rezistă cu 


şcoala de cadeți al cărei comandant era, aproape 80 de zile sub 
de comunişti, lipsit de 


împuşcarea fiului său, 


hrană şi cu puține muniții, amenințat cu 
ie e, care a şi fost omorât 


prizonier la comuniști, în caz de nepredar 


13 


2 Pie] 
) 
-.— < "i 
»y 
| x poa — 
Ă = £ E ACCA A CaTa » 
„apa : alâ lezonară ș 
_.. dim sestatrva Capiia 2 Ș 5 = ca 
mă vrei Însma z 
fa 20 J t „a 933€ Ca 
- — + Ţ 
: = 2 2 
aice oa Za ? = = DE 5. e 


LASA 
A 
În 
Lu 
si 
A 


Ion |. Moţa 
Casas Apo i Brames Vesti 


Ed 
Echina e formată General Cantacuzino, lonei Moţa, 
Alexandr acuzino, Ing. Gh. Chme, Bânică Dobre, Nicolae 


Cta du escu Este prezentată Căpitantilui Și 
aproba Deci ramâne borâra. sapte legionari vor pleca în Spania, 
număr src. șapte find cea dintâi cari au dat naşiere MIŞcan 
Lc pyomat vi acești șapte să ducă odată cu sabia, dragostea Ș 
adener za pentru bapiiorii Crucii, să ducă şi faina VCȚIEI ȘI 2 
or arâri leponare în luptă pentru Hristos, dincolo peste botarele 
târn. în Spanmta lată de același neam CU BOI. 

Estic botârită ziau plecării. 24 nosemibrie 1936. 

lonei Mota este satisfăcut. Faa-i strălucește de bucurie, 68 
parc câ mai poartă un secret în sufletul hui. 

într-un co al bnroubui Căpitanului, Moţa ne strânge pe 108 7 
E SPine 


16 


pe Hristos și am 


„Eu așa am înțeles dotoria Wep mec Am iubi 
mers fericit la moarte pentru E 


10% 1 MOŢA 
(Dim Tesomemtul cară părinți 6) 


17 


„Măi băieţi, până acum nu v-am spus, pentru că nu vroiam să 
se ştie, Acum pot să vă spun. Echipa noastră are încuviințarea din 
partea Căpitanului, să intre în lupte pe frontul din Spania. Vă dați 
seama de marea însemnătate de a lupta pentru credință, pentru 
creştinism, în contra oştilor diavoleşti? Și de asta sunt așa de 
bucuros... 

Unora dintre noi ni se strânge inima, că vom da ochi cu 
moartea și ne vom juca cu ea în război. Însă Ionel Moţa râdea şi- 
i părea bine... 

Că el este: Iniţiatorul”. 


| 


ULTIMUL 


Se făceau de zor toate pregătirile în vederea plecării noastre. 
Raf, secretarul particular al Generalului Cantacuzino, însărcinat 
cu paşapoartele, vizele, devizele, etc., alerga ca o scânteie. 

Sunt chemat la Generalul, care-mi dă un ordin scris asupra 
ținutei ce va purta fiecare. Ţinuta de călătorie, de prezentare şi de 
gală. Toate erau foarte simple, dar trebuiau uniformizate. Eu trebuia 
să am în plus reverenda şi veşmintele bisericeşti, cu tot ce trebuieşte 
unui preot, în timp de război. 

Mă ocup cu executarea acestui ordin, de a-l pune în vedere 
tuturor, urmând ca a doua zi, la 12, să ne arătăm Căpitanului, în 
ținuta şi ordinea de prezentare. 

Toţi, serioşi şi gravi de răspunderea misiunii ce aveam de 
îndeplinit, ne ocupam cu echiparea. Uniforma de prezentare, absolut 
obligatorie: cămaşe verde, centură diagonală, pantaloni şi gheată 
neagră şi bască bleumarin. 

Moţa se vârâse cu capul în socoteli. Câţi bani au sosit, ce 
cheltuieli avem de făcut şi cât mai trebuieşte; căci, zicea el, să 
avem de dus până în Spania, fiindcă pentru înapoiere se vor strânge 
ŞI trimite ulterior 5 

Camarazii noştri ne priveau unii cu oarecare gelozie, alții 
cu admirație şi ne puneau o mulțime de întrebări. Pentru ei, 
vestea plecării echipei în Spania, era o surpriză. Planul fusese 
ascuns, 


— Asta nu depinde de mine. Vorbeşte cu Căpitanul. Afară de 
asta echipa este completă şi nu cred să mai admită peste numărul 
| de şapte, răspunde Generalul serios. 
— Atunci mă duc la Căpitan. Eu mă țin după el. 
| — Să trăiască Legiunea, să trăieşti Căpitane!... Căpitane, în 
viața mea nu ţi-am cerut nimic. 


Curtea sediului din Str. Imprimeriei Nr. 3, era plină de legionari 
în oarecare fierbere. Pe poartă apare şi Vasile Marin, cu Rasul lui 
domol şi măsurat, cu zâmbetul obişnuit, şi gata oricând să arunce 
un spirit usturător celor ce-l VOT provoca. 

Se îndreaptă către mine: A 

— Trăiască Legiunea şi Căpitanul...! Ce mai este nou pe aici, 
Părinte? De ce atâta mişcare? Văd pe Bănică şi pe Totu! 15 Să | 

El nu venise de vreo săptămână pe la Centru, iar pe Bănică şi 
Totu îi ştia în provincie. | 

— Cum, nu şti? Peste două zile pleacă o echipă în Spania, să 
prezinte o sabie de onoare pentru Generalul Moscardo şi să lupte | 
acolo. 

— Cine a luat această hotărâre? 

-— Ionel Moţa. 

— Merge şi el? 

— Da, şi el. Are conducerea echipei. Ne însoţeşte şi Generalul 
Cantacuzino. | 

Marin se întristează şi cu oarecare regret în voce adaugă: | 

— Și mie să nu-mi spuneți! Unde este Moţa? | 

Cu el şi cu Ciumetti stătuse Marin în închisoarea ] ilava, până 
în ultima zi, în decembrie 1933, cu ocazia dizolvării Gărzii de Fier 
şi erau foarte legaţi sufletește. 


— Sus la Generalul. Face socoteli, îi răspund eu. Și se repede | 
către Moța, eu după el. | 


— Bine măi lonică, de ce nu mi-ai spus şi mie de plecarea în 
Spania, ca să merg și eu? Vorbea cu durere. | 

y Marine, drept să-ți spun, eu nu-mi închipuiam că vrei să 
mergi şi tu. Eşti căsătorit de curând ŞI noi mergem să ne luptăm cu 
moartea și poate murim; adaugă Moţa cu un râs satisfăcător. 

— Să trăiţi Domnule General! 
vreți să aduceţi 6 sicrie din $ 


Dragi Camarazi, 
[ ăți zi i aştept! ora 
Un legionar din Tercio, vă îmbrățișează. Mereu tare aştep 
decisivă, Mereu legionar strig: 
— Da! 


ax 9 | 
„Trăiască Legiunea! Trăiască Căpitanul! VASILE MARIN 
| 


Domnule General, am auzit că 
pania. 


îi a înscriu pentru al şaptelea sicriu. Vă rog să mă luaţi şi | (Scrisoare de pe frontul spaniol) 
| 26 Dec. 1936 
| 
20 2 
| 


— Ba da, odată un pahar cu apă la Casa Verde. 

- Căpitane, îngăduie-mi să merg şi eu cu echipa în Spania, 
Dacă ar fi vorba numai de o delegație care să predea sabia 
Generalului Moscardo nu aş cere să mi se facă această onoare, 
dar pentru că echipa va lupta acolo, lasă-mă, te rog, să Merg şi eu, 
Sunt prea mult ataşat de Ionel Moța și nu vreau să-l las singur în 
primejdii. Voi fi mereu lângă el. Apoi nici numărul de şapte nu se 
schimbă. Domnul General ne va conduce, este al optulea ŞI nu va 
intra în lupte. Cu mine se complectează echipa lucrătoare de şapte. 

Căpitanul se uită adânc la el. Citeşte hotărârea Şi dorința 
arzătoare ce-l mână către noi biruinți. Nu-l poate refuza. 

— Bine Marine! Zu însă eşti ultimul. 

— Mulţumesc din tot sufletul meu Căpitane. Şi deodată, faţa i 
se luminează, zâmbetul apare Şi dispoziția de glumă şi spirite mai 
aprinsă ca oricând. Este binevoitor ŞI ar vrea să îmbrățişeze pe toți 


din calea lui. În curte, întâlnim pe Clime în discuţie cu mai mulți 
legionari. 


punde Clime. Se îmbră işează şi râd cu 
destulă bună voie, amândoi, i 
Privesc la ei, am oarecare neliniște sufletească. Mergem în 


Marin se adresează tuturor: 


— Camarazi! sunt ultim Ac i i 
şaptelea sicriu ce ul înscris şi candidat la moarte, deci al 


veți primi din Spania. 


SPOVEDANIE ȘI ÎMPĂRTĂȘIRE. 
ÎNSĂRCINĂRI. 


Cu o zi înainte, Moţa ne comunicase tuturor să fim prezenţi la 
ora 1 la Biserica Sf. Ilie Gorgani. Nu lipseşte nici unul. Părintele 
Mihăilescu este rugat să ne mărturisească şi să ne dea Sfânta 
Cuminecătură. Aşa este creştinesc ca luptătorii îupirițe de iezi 
să-şi uşureze sufletul de păcatele ce-i apasă şi Ati mt : ă 
Împărtășanie pentru curăţire, mai ales când pornesc în război pentru 
Cruce şi dacă Dumnezeu va cere jertfă, jertfa să fie curată. 

Mai mult ca oricând, ne simțim pătrunşi de sfințenia locaşului. 
Liniştea Dumnezeiască ne inspiră pioşenie pia A 
rugăciunile. Ce frumos, limpede şi pătrunzător, citește 

ori A, 
io pr: (a începe cu Generalul Cantăcuzino. Bătrânul 
acesta, purificat prin bătăliile războiului de aa îşi BINE e 
smerenie capul albit sub Epitrahilul Preotului a (ni ulateă e 
Toţi s-au coborât în adâncuri de conştiinţă, îşi cercetează ai 
cută şi ascunziş ca nu cumva să rămână ceva al că i că 
durează. Toţi sunt cuprinși de fiorii religiozității. BAe aa 
preotului ...,„Doamne, iartă-le lor tot ce au i aa 
adăugăm cu umilință: „şi tot ce din uitare, nu ua i supa A 

Tăcuţi, pătrunşi de însemnătatea miarelor tai se pl 
cu frică de Altarul Sfânt unde ni se dă Sfânta su ae tdi 
Fiecare spunem rugăciunea: „Cinei Tale celei de : 


23 


Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte... pomeneşte-mă Doamne 
când voi veni în împărăția Ta”. 

Am terminat. Ne simțim aşa de uşor, ca fulgii ce 
luciul unei ape! 

Alecu Cantacuzino merge și-și îmbrățișează mama, ce asistaş 
la slujbă şi cu care mai înainte, nu fusese în bune relații din cal 
ideilor sale. De data aceasta, sufletul mamei, înduioşat pentru ful 
ce pleacă să lupte, condus de credința lui, într-o țară depărtată 
este pătruns de durere, că poate nu-l va mai vedea niciodată; şi 
i îşi îmbrățişează cu lacrimi fiul, îl sărută şi-i dă talismanul i 

. răi . 3 
: i-ai partea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române, să-i fie 
Alecu pleacă din seara aceasta la Berlin, căci Guy i 
; ernul Franţei 


lui CE N aie 

ui Leon Blum, prin Ministrul său din România, refuză viza 

pâşapoartelor de trecere prin Franța. 
Franța aceluia 


plutesc pe 


Şi front popular, ce dezlănțuie prigoana contra 


e eri , ia admite trecerea în Spania comunistă. Ce 
„câ gândesc că acest refuz a fost şi pentru Generalul 


Am ruta parcursului, prin 
apoi cu vaporul la Lisabona 


fost toţi ceilalți i 
bucurat mult de metari 


La ora Patru d 
j upă ami A 
i Prezentare, ea, suntem în biroul Căpitanului, în 
ţ Lă 


ore camaşă verde, centură şi 
: ecorațiile, căpătate pentru 


marile merite războinice; mândru ŞI întinerit cu zeci de ani, pare o 
stană de piatră. ți face impresia că ar comanda câteva divizii la 
luptă. fe 
Moţa la dreapta echipei, în calitate de comandant, cu fața severă 
şi gândul fugit în alte zări. 

În prima linie: Inginerul Clime, Preotul Dumitrescu, în veşminte 
bisericeşti, cu Crucea în mână și Vasile Marin strălucind de bucuria 
însoțiril. 

În spate: Alecu Cantacuzino, Bănică Dobre, purtând drapelul 
ca fiind cel mai înalt, şi Nicolae Totu. Toţi sunt în frumoasa uniformă 
legionară. 

Apare Căpitanul. Momentul e solemn. Vocea Generalului 
răsună tăios: 

— Gardă, drepți! 

— Pentru onor, îaninte! 

— Să trăiască Legiunea, să trăieşti Căpitane, echipa ce pleacă 
în Spania, este gata şi aşteaptă ordinele Dumitale. 

— Drepţi, pe loc repaus. 

Căpitanul cu emoție şi îngrijorare, vorbeşte răspicat şi cuvintele 
lui pătrund, bat în sufletele noastre ca nişte ciocane de oțel: 

- Sunteţi viteji. Aţi repurtat până acum victorii strălucite şi de 
aceea am încredere în voi, în toți. Mergeţi în lupta pe care nu v-am 
ordonat-o eu, ci singuri ați ales-o. 

Duceţi peste hotarele Țării faima legionarului român. Vă 
încredințez săcuşorul cu pământul sfânt al Patriei voastre. Să-l purtaţi 
cu sfințenie! 

Și Căpitanul atâmă de gâtul fiecăruia săcuşorul cu pământ, 
urmat de îmbrăţişarea şi sărutul cald de părinte, îngrijorat de soarta 
fiilor săi. Vitejii au început să se moaie. Le curg lacrimi din ochi. 

— Primiţi din partea legionarilor iconița Sfântului Arhanghel 
Mihail, pe care s-o purtaţi fiecare în suflet şi la butoniera hainei. 
Icoana Sfântului Arhanghel Mihail, care am purtat-o necontenit din 

1922 şi până azi, care mi-a purtat noroc, v-0 dau tuturor să vă apere 
Şi să vă protejeze. a a 

Veţi lupta în Spania timp de o lună. Să vă purtaţi bine. Şi acum: 


25 


Mergeţi cu Dumnezeu, sub paza Sf. Arhanghel Mihail şi mânaţi | 
de vitejia lui! | 


Echipa legionară 
pa ema Sub steagul țării, pe care lo 
Surat la piept, Până la pag 


Moţa l-a ținut 


Moţa înaintează doi paşi: 

— Căpitane, se prea poate ca timpul de o lună să nu fie de 
ajuns pentru ceca ce trebuie să facem, Îngăduie-mi, ca în Spania 
după ce voi vedea cum se prezintă situaţia, cu putere de la mine să 
mai prelungesc termenul. 

— Nu se poate. Pentru aceasta îmi veți cere mai întâiu mie, 
telegrafic, părerea şi voi chibzui de aici cum este bine. 

— Măi băieți, măi, adăugă Generalul. Îmi pare rău că nu sunt 
şi eu tânăr ca voi. Eu ştiu ce este războiul. Vă duc la moartea 
sigură și vă admir nebunia şi îndrăzneala. Duc comuniştilor carne 
de tun, mă! Păcat de voi, că toți sunteţi cumsecade. 

— Ascultaţi de mine şi Dumnezeu să vă ajute, termină 
Căpitanul. 

Simt un gol în mine. Nu mai este glumă. Ne-am luat de piept 
cu moartea. Toată nădejdea în Dumnezeire. Cine crede în el, merge 
pe căile lui. 

Doamne, facă-se voia Ta! 


97 


PLECAREA 
24 noiembrie 1936 


Capitala se dezbracă de haina zilelor posomorâte, cu ploaie şi 
ceaţă şi se îmbracă în haina albă a zăpezii, care a început să se 
aşeze în fulgi mari şi grei. 

Avem de făcut ultimile pregătiri pentru plecare şi timpul ni se 
pare aşa de scurt. 


Ca să putem termina, împărțim între noi activitatea. Unul este 


însărcinat cu aprovizionarea, altul cu diferite cumpărături, scoaterea 
biletelor, etc. 


Apoi vin bagajele la rând. Desfăcute de zeci de ori, şi 
adăugând câte ceva din cele uitate. 

Moţa şi Clime nu se scumpesc la cumpărături şi poartă grijă 
pentru fiecare să aibă cămăşi groase de piele, pantaloni, ciorapi de 
lână, za ca să nu sufere băieții în timpul războiului. 

proape toți ne-am făcut testamentele şi le-am încredințat 
fiecare celui mai bun camarad sau pri ă 
A rieten, c 
E ieri P a să fie desfăcute 


r țat testamentul şi eriia nări 
camaradului Dimitrie Mugur, Ei sii 


Copiilor, pe lângă îngrijirea ce le-o dădea Domnul Geil 


ia Ri ata Popescu să le cumpere haine şi cele 
rugândul să se interea Sutu urma să supravegheze învățătura lor, 


eze ca să meargă regulat la liceu. 


nților mei 


Îmi erau cei mai buni prieteni ŞI camarazi, Și având to 
increderea în ei, i-am lăsat deci pe seama lor. 

Se pare că azi nu mai suntem stăpâniţi de presimțiri urâte și 
pici trişti. Ba din contră, la toți se observă o dispoziție neobişnuită. 

La sediu, camarazii ne cer fotografii de ale noastre cu 
autografe, unii ne întind carnetele să le lăsăm ceva Scris, alţii ne 
dau cărți cu dedicație, fetele ne împart iconiţe și cărți de rugăciuni, 
proteguitoare şi aducătoare de noroc. 

Noi am pus în buzunarul din dreptul inimii chipul drag al 
Căpitanului şi Generalului legendar, cu cuvinte rupte din sufletul 
lor. 


ată 


Lume multă, străină chiar de organizaţie, a venit să ne sa- 
lute şi să ne îmbărbăteze. 

Cu treburile terminate sau neterminate, la ora 7 seara. 
trebuie să fim cu toții pe peronul Gării de Nord. 

Mi-am îmbrățişat cu mult drag copiii, căutând să ascund în 
mine toată emoția despărțirii. Poate nu-i voi mai vedea niciodată. 
Noduri mi se pun în gât. Lacrimile izvorăsc. Înghit în mine toată 
durerea, nu vreau să mă trădez, nu vreau să simtă despărțirea cea 
mare, îi încredințez că mă voi înapoia curând şi-i opresc de a mă 
însoți la gară. 

La gară am sosit toți la timp, însoțiți de Căpitan, de camarazi, 
familii, rude şi prieteni. 

În vagonul de clasa a II-a cu destinaţia direct Berlin, ne-am 
aşezat toate bagajele în două compartimente, ne-am ocupat fiecare 
loc şi apoi coborâm pe peron să mai vorbim cu însoțitorii. 

Cei căsătoriți îşi țin soțiile de mijloc, vorbindu-le cu toată 
căldura, căutând să le dea încrederea revederii. Fiinţe scumpe și 
dragi privesc cu întristare pe acei ce pleacă undeva departe, spre 
Soare apune. : AR 

Sunt singurul, cu Bănică, pe care nu ne petrece nimeni. Noi, 
ce a fost mai drag sufletului nostru, am lăsat acasă. În afară de 
Căpitanul în ai cărui ochi ne uitam cu admiraţie, respect şi încredere 
Pentru Viitorul Neamului, nu avem pe nimeni. Ba, poate, sunt dintre 
cei ce se uită urât, cu suflet negru şi răutate, cu invidie şi cu cuvinte 


29 


de hulă pe buzele lor. Nici drumul morţii nu-i îmblânzeşte, 

lată însă, că mai soseşte cineva. Părintele Mihăilesey, 
duhovnicul nostru, căruia i-am încredințat toată taina sufletului Şi 
care acum ne cunoaşte în toată curăţenia gândului şi faptei noastre, 
vine grăbit şi ne caută cu ochii în lacrimi, 

El ne îmbrățişează cu părintească grijă, lasă lacrimi să curgă 
pe faţa noastră şi ne sărută cu mult respect. 

Ne-a presărat în noi mare încredere acest păstor sufletesc, 

Căpitanul vine la fiecare. Îşi cuprinde copiii şi-i sărută. Sunt 
rupți din sufletul lui. 

— Poftiți în vagoane, domnilor... 

Tresărim. Îmbrăţişări scurte și repezi. 

Repeziţi în vagon, cu dreapta întinsă spre cer şi spre Căpitan, 
trenul se pune în mişcare, încet, greoi, apoi din ce în ce mai repede. 

Cu capul scos pe ferestre privim pe cei ce rămân și din 
colțul ochilor ne picură lacrimi dese. Le gionarii ne-au dat onorul. 

Privim, cu mâna întinsă, până ce i-am pierdut în zare pe toți. 
sută Ieşit de pe peron. Un tăiuş ascuțit şi rece, spintecă inimile 


Ne inapoiem în compartimente, fiecare la locul lui, ne 
Ştergem lacrimile şi cădem obosiţi, istoviți, trişti. 
Vocea Generalului tună: 
— Copii! Viteji sunteți voi? 
pii oi? lar Moţa surâzând: 
— Băieți, să ne Atata 


regătim ai o 
mereu împreună! P pregătim de masă, de azi înainte vom mânca 


ărinte, aranjează mâncarea. Totu, destupă vinul! 


ÎN DRUM PRIN POLONIA LA BERLIN 


Trenul a pornit-o în goană nebună, peste câmpiile albite. Ne- 
a revenit întreaga dispoziţie. Generalul, cu câteva povestiri amuzante 
şi Vasile Marin cu glumele şi caracterizările lui caricaturale, ne-au 
făcut să râdem cu poftă. În plus mâncare bună şi vin la care mai 
adăugăm şi dansul salomeic al lui Niculiţă Totu, legănând în braţe 
o sticlă de vin „„Cotnari” dăruită lui, zice, de nenea Virgil. Suntem 
cu toți tot una. În intimitate nu ne deosebim. Când este vorba de 
seriozitate, ştim să primim cu respect ordinul Generalului şi al lui 
Moţa şi ne executăm disciplinați şi legionăreşte. 

În această veselie noaptea s-a furişat pe nesimţite. 

Neastâmpărați ca nişte copii, aproape nu am dormit nici unul. 

Nu vom mai avea emoții până la sosirea în Spania. Până 
atunci, ne vom desfăta sufletul şi privirea cu minunăţiile ce ne vor 
prezenta locurile necunoscute nouă, prin care vom trece. 

La Grigore Ghica-Vodă am trecut fără dificultăți. Autorităţile 
vamale, ne-au salutat cu respect şi ne-au urat călătorie bună. Cred 
că au fost încunoștiințate şi guvernul liberal este bucuros că scapă 
de noi. 

Trecem în Polonia. Intrarea într-o țară străină este repede 
simțită, Polonezii cu expresie de seriozitate forțată, sunt foarte 
respectuoși, politicoşi, amicali şi serviabili. 

În ic cfratili Poloniei, este aproape la fel ca al Moldovei. 
Aceleaşi dealuri, aceleaşi câmpii scăldate de râuri, aceleaşi coline 


ȘI văi. Pădurile lipsesc aproape de tot. Samsarii şi exploatatorii 


31 


Zar 0 decadă rr e i aici toată vlaga. 
DEE e re pliu bile E 44 două țări vecine, cu aceleaşi 
sate moldovene, având căsuţele presărate pe văi şi coline, dar și 
asemănare cu portul bucovinean. 

Pe vremuri se ducea aici aceeaşi viață: Pocuția, Ştefan cel 
Mare, cu desele războaie pentru acest pământ. 

La Snyatin, aproape de graniţă, o jidoafcă este escortată de 
un jandarm pentru a fi retrimisă în Palestina. Se tânguie şi-şi smulge 
părul, plângând după patria ei, pământul făgăduinței. 

Prin gări, jidani perciunați, în haine negre lungi, tartane, bărbi, 
soioşi şi murdari, circulă ca viermii. 

Ajungem la Lemberg. Aici o echipă de tineri naționalişti, ne 
întâmpină și ne salută. Cumpărăm ilustrate să trimitem amintiri 
celor din țară. 

Potrivim ceasurile cu o oră înapoi şi trenul ne duce mai departe, 
către ținta călătoriei noastre pentru îndeplinirea destinului. 

Joi, 26 noiembrie ora 7* dimineaţa, sosim la Berlin, unde 
descindem în gara „Am Zoo”. Suntem aşteptaţi pe peronul gării 
de Alecu Cantacuzino și conduşi la „Golf-Hotel Am Zoo”, în 
camerele angajate pentru noi. 

Cu toată oboseala a două nopți nedormite, renunțăm la somn 
pentru plăcerea de a vizita Berlinul. 

Unii mai au ceva cumpărături de făcut. Totu cu: „geben sie 
mur” Şi „wie viel kostet” ne face să pufnim de râs şi râd şi nemții. 
Lui îi trebuie mașină de bărbierit, puf, pudră, apă de colonia, de 
parcă ar merge la nuntă, 

Ţ Clime Cumpără un creion rezervor cu toate culorile, busolă, 
0 ai ii bun de scris; Marin o brichetă cu un 
di âre tin E; 's n tuturor, îmi scapă din buzunar, tocmai 
dureri. El şi-a exprimat dori ini rm prd În Cd 
Cumpărăturile ne-au cam În ii pe lise No ic 
Al „Am vizitat oraşul ap i, cui ge i 

cz a etaj in dn inc, 
mireieâză încă douăzeci de pfenigi FANS Ori aparat 


32 


După masă am vizitat, împreună cu Generalul. Gr 
Zoologică şi Aquarium. Câtă muncă şi stăruință trebuie să fi depus 
nemţii în alcătuirea acestui muzeu. Toate animalele de pe pământ, 
din pământ ŞI din apă; tot soiul de păsări, plante şi vietuitoare cu 
diferitele lor culori, peştişori aurii şi argintii sau curcubeiori; morse, 
foci cu jocul lor, maimuțe, elefanti, hipopotami, păsări cu pene în 
culori minunat zugrăvite, ne-au atras, privindu-le cu nesaţ şi ne-au 
furat pe negândite, toată după-amiaza. 

Oraşul acesta acoperit de ceaţă, cu clădiri mari, masive şi 
cenuşii, străzile largi cu circulația ordonată de mecanisme electrice, 
străbătut de trenuri subterane, cu tipul neamţului sever, ocupat, îţi 
dau expresia vie a unui popor cult, muncitor disciplinat, cinstit, 
ordonat, calculat amănunțit în toate acțiunile. 

Peste tot domneşte ordinea şi nu-ți vine să crezi că aceşti 
oameni, totuși, în orele libere au şi ei clipe de distracție şi de veselie. 

Seara am luat masa la un restaurant cu grădină de iarnă şi 
muzică bavareză. La mese mari, nemții se aşază în reuniuni 
familiale. Consumă bere, sunt foarte veseli şi comunicativi, se 
desfată ca nişte copii, cântă împreună cu muzica, şi în mod intim 
prinşi de braţ se leagănă pe scaunele lor, în ritmul unui vals şi bat 
din palme. 

Ne-am retras la hotel şi dormim în paturi moi şi calde ce ne- 
au primit ademenitoare după atâta oboseală... 

Plecăm din Berlin a doua zi la orele 7“ în direcția Hamburg. 
Trenul merge cu o regularitate uimitoare. 

Șeful de tren trece pe culoar şi mută mereu pe tabloul de la 
uşă locurile ocupate după cum şi noi ne mutăm unul câte unul. Nu 
sunt obișnuiți cu asemenea nereguli, ne ştiu însă că suntem străini, 
par a înțelege rostul călătoriei noastre şi ne zâmbesc cu bunăvoință. 

Privim cu admirație satele, mai bine zis oraşele, şoselele 
asfaltate, locurile de cultură sistematică, şi începem să ne dăm 
seama de civilizaţia acestui popor. 

La 11% am sosit la Hamburg. 


ădina 


495] 
55] 


gi: 


d 


HAMBURGUL 


Îl vizităm cu deosebită plăcere, Fiecare stradă, fiecare colț, 
reprezintă câte ceva nou. Gara imensă, cu bolțile ei înalte par că 
ar închide ca un colosal balaur, sute şi mii de trenuri. În oraş fum şi 
ceață, Aici sunt mii de fabrici în care fierul ŞI oţelul este transformat 
în diferite maşinării. Apoi marele şantier naval unde lucrează sute 
de mii de muncitori, Toate acestea contribuie la îmbâcsirea aerului 
posomorât. 

Viaţa şi munca se conduc după o normă bine stabilită şi fără 
nici un greş, mecanic ca un ceasornic. 

Canaluri cu apă străbat orașul, pe ele plutesc şlepuri şi 
Vaporaşe. 

„ Inconjurăm de câteva ori Catedrala Şi privim cu nesaţ ambianța 
stilului gotic Cu cel roman şi bizantin. Ochii ni se opresc apoi asupra 
Primăriei, care este patronată de sus de o minunată statuie a Sf. 
Arhanghel Mihail 

Semn bun, ne spunem noi, < 

„Am hoinărit până spre Seară prin acest mare oraş al lumii şi 
A Au.pRA, într-o cofetărie când Bănică ne povesteşte că 


Lă 


e mu la o asemenea cofetări â 
prăjituri i s-a îi pe pr arie nemțească, cerând 
Pături i rau adus mai multe şi le-a plătit pe toate, el având poftă 


îndemnul lui nel Mo ci pi 15 0000 00 IPEE 
pentru a avea pe i a e ma! aprovizionăm cu pâine şi 


„.. Bănică cumpără 


o pereche de mănuși pentru domnul Gen- 


eral, din economiile lui şi pentru că, mai în 
fusese o mică neînțelegere între d. General 
îl roagă pe acesta din urmă să le predea e 

— Uite unchiule, ca să nu mai fi su 
ai, ţi-am luat o pereche de mănuși. 

Obosiţi, către seară, ne îndreptăm către port pentru a ne 
îmbarca pe vaporul „Monte Olivia” ce avea să ne ducă pe calea 
apelor până la Lisabona. 


ainte cu câteva ceasuri 
şi Alecu Cantacuzino, 
a din partea lui, spunându-i: 
părat pe mine, ştiind că nu 


Portul Hamburg (Germania) 


umină, faruri, vapoare, şlepuri. 

nburgul ar fi al doilea port din lume. 
care este ancorat în larg, suntem 

Stii Be ste 

ate din vreme. În cabine de patru, 

uși cu bagaje cu tot, fiecare la 

> ao fii: 


t pe Bănică e într-o cabină 


PE „MONTE OLIVIA” 


27 noiembrie — 2 decembrie 


i 


„Ne-am deşteptat la auzul unei trompete. Un fel de imn, un 
cântec în tempo de vals al dimineţii pentru scularea pasagerilor, 
care se apropia din ce în ce mai mult de noi. Muzica străină, 
neobişnuită, se completa minunat cu plutitul pe apă. Mai târziu, 
melodia ne-a obsedat pe toți şi am învățat-o:; 
05 "Wacht auf ihr Schlăfer gross und Klein... 

„Nu ne-am sculat toți. Unii am mai rămas încă lungiţi în pat, 
legănaţi uşor de valurile pe care ne poartă vasul nostru. Prea era 
plăcut! Dar am plătit această plăcere cu lipsa de la masa de 
ineață. Între orele 8 - 9 dimineaţa se dă micul dejun sau 
stuck”, cum îl numesc nemții. 
După sculare, prima dorință, vizitarea vaporului. 
„Monte Olivia” este un vapor transatlantic, Lung de 180 m 
lățime de 35-40 m şi o greutate de 14 000 tone. | 
mic oraş plutitor. Are trei rânduri de cabine de dormit 
ători. În mijloc suntem repartizaţi noi. Deasupra cabinelor 
la de mese (două), baie, frizerie, o mică prăvălie, fotograf, 
sus, de unde se poate ieşi pe bordul vasului — şi unde toți 
ii fac limbare şi privesc în largul mării — avem sala de 
tru lectură, pentru fumători, un bar, debit de ţigări, 
un vapor de mărfuri cu o clasă unică (pentru călători), 
curat şi bine îngrijit. Be 


TE Ta Ei pad 


37 


Pommme căile: PURE DEI TA INI ASET- PRE Sr ecan 

dm Gezmmnin Distimezae dm prime 2 2 îgariht rormămzzs-i ax 

SR CINE InEraE IE ATETICE ȘI At DIDI UI Saru 5 n 

sus Busuiasie Sul Gemecaiiuilur 705 Zzirri DRE DE Dus 2 

s-a eine în (Germanie Și ImErpE în Spanie Să SE IIS n ara: 
DEASĂ ZE SD 

Demi se dă în ase 17 AnfieȘ IEI ANI ZI Trei 

Sa ai ÎNENE 235 Câauuiă pIESzEEIE ÎE EDESE VARII îs 

DzheSE ÎN ȘI IESE SE ÎNSĂ E IIPCE Li zi 7 rr 5 

IN? BMI NaSE de Sai ÎE OCE 7 CInrzE EREZIE Dries 

DE Xa SE miimâncă mari înc. IESE GESIII dz Dozzi pieri 


me ne are 
- demna să Enea, cane va 5 soilunar de aa. În: zarmenzi mese: ai 
Tep i ci ” - z 
Pulinicag ca 0: Și me dau tai Suunizar Nemrr Saar Îzize 
: Sue înapur spre zzrz Masă Și E 
le Dim 


Vp cu ore mu clon Dope ape Spania 


Moe liviu 


Şi ieri şi azi cerul e întunecat, puțină ceaţă şi vânt rece. Am 
trecut de pasul Calais Şi plutim pe coasta de Nord a Fra Dei, Suntem 
în larg. Nu zărim nici o bucăţică de uscat. Marea imensă ne poartă 
pe spinarea ei. Din când în când întâlnim vapoare ce merg în 
direcție opusă sau paralel cu noi. Unele ne trec inainte. 

De azi începem, între orele 10-12, să facem teorie militară cu 
domnul General, „Despre război”. In salonul ce este pus la dispoziția 
sa, ascultăm că multă atenție şi luăm note despre explicaţiile ce ni 
le dă. Ne vorbeşte amănunțit şi cu multă căldură. A trăit războiul, 
cunoaşte îndeajuns primediile şi stăruiește să învăţăm cum să ne 
apărăm, căci: 

- Copii dragă, cum ne spunea el, eu ştiu unde vă duc. Vă duc 
la moarte sigură și vă curăţaţi imediat, dacă nu veți cunoaşte tactica. 

e b * 


lată în câteva cuvinte, cam ce fel de teorie militară de război 
făcea cu noi domnul General: 


|. Infanteria, armata cea mai importantă în luptă, este 
întrebuințată: În ofensivă — în defensivă, 
CBE şi ofensivă în războiul pentru mişcare şi războiul 
Triiat,: e FĂ : 
2. Lupta cu pușca, baioneta, pumnalul, revolverul, grenada. 
Cunoaşterea şi mânuirea mitralierei şi tunului de tranşee. 
3, Teme de luptă, unghiul ofensiv, unghiul defensiv. 
Cum se cuceresc tancurile. 
Ael planul, acoperire, când poți ochi cu arma. 
pUPIAbările de poziție trebuiesc bine calculate 
naintarea combinată cu tragerea. 
Oeupareaunei poziții. 
5 Nertagehaa, + 
î. ani practice pentru apărare, căci 
că te alui arte bun militar, dar dacă nu vei căuta 


prin ale ţ i 
imediată, săpare de 


crea poziției, prin masc 
Se ră. îi 4 _ ; a 
„A uga la atac ete., te expui sigur, 


lului Cantacuzino 


In jurul Genera 


De aici se poate vedea marea dragoste cu care ne înconjura, 
Nu pentru a face din noi iluştrii militari, ținea aceste teorii şi dăde, 
sfaturi, ci pentru că toți eram ca nişte copii pe care ne iubea și, 
durea inima numai la gândul că Ca pierde. 


Din îndemnul lui Ionel Moţa, începem să ne inițiem câte puțin 
în limba spaniolă. Avem fiecare la dispoziţie câte o broșură de 
curs practic „Românul în Spania”, pe care ni le-a dat Ministrul 
Guvernului Franco din România. 

Seara, pe vapor, avem muzică şi dans. Dintre legionari nu 
dansează niciunul. 

Împreună cu Domnul General ne retragem toţi într-un colț al 
salonului şi din discuţia amuzantă dintre noi se iscă un proces: 

Cine este oficial recunoscut şeful „Echipei Morţii”. 

În Mai 1933, o echipă de legionari printre care mă aflam Şi 
cu, a făcut cea mai mare expediție de propagandă. 

A plecat din Bucureşti cu destinația Reșița, unde trebuia să 
se țină o întrunire a Gărzii de Fier, trecând prin Piteşti, R.-Vâlcea, 
Tg.-Jiu, Tumul-Severin, Oraviţa, Reşiţa; apoi a colindat tot Banatul 
şi Ardealul. A luptat mult, sufe 
procese la Arad și A 
Echipa Morţii”. Din ea făcea parte Nichi Constantinescu şi Sterie 
Ciumetti, acesta din 


. 


moartea lui Duca, când 


Cu un an înainte, adică în 1932, în 


Cu lon Moţa pe vapor 


43 


SR erau cele trei echipe care îşi disputau întâietatea şi 
stai IPEȚA E i proces vesel. 
re au dat naştere acestui proce 


puii „l-am continuat în fiecare zi 4 


General, preşedinte; Ionel 


părăt orul meu. EI venea în totdeauna 
ne stricau de râs, dar avea totodată 


cu Totu, nu pot să- 
ale Morţii, deoarece, 
ici unul; cel mult 


e în Spania 
A este sortită să 


se de domnul 
i „Echipe ale 
Fra 

veţi mai înapoia 
de pe cine ştie ce 
moaște în România. 


e 


Şa dea Dumnezeu să nu fic aşa. 
Faţa lui Ionel Moţa se iluminează zâmbitor. Vasile Marin e 
mulțumit. 
rocesul a început vesel și s-a terminat trist. 
Ă x* 


: Las însemnările zilnice, de pe bordul vaporului și în câteva 
şire voi arăta în ordinea întâmplărilor, ce mi-a atras atenția mai 


mul 


„Grupul nostru de legionari în verde a atras privirile tuturor 


supra noastră şi aceasta ne-a impus să fim cât mai corecți în 
idine şi mișcări. Dăm destulă probă de disciplină şi de ordine: 
stimaţi şi chiar iubiți. Tot personalul vaporului este extrem 
iticos şi ne serveşte mâncărurile cele mai bune. 

- Teşim din când în când pe puntea vasului, ne fotografiem în 
ferite poziţii, cântăm marșuri legionare, scriem ilustrate acasă şi 
semnate de toți Căpitanului, totdeauna gânduri bune, şi 
loşie celor dragi. 

număr de senzaţie şi atracție este mereu apariția mea şi a 
că. Sunt cel mai scund, Bănică cel mai înalt şi purtăm 
oi barbă în mărime proporțională cu noi. 

asile Marin, crezând că am interpretat greşit vreuna din 
e lui, văzându-mă posomorât, vine şi-şi cere scuze cu o notă 
e în atitudine Şi în voce, mă roagă să-l iert şi că niciodată 
uta să mă supere cu ceva. 


ut-ai vreodată iharea lină? 
plutesc mii de scântei 


45 


Îi plăcea lui Moţa şi probabil amândoi se gândeau la soțiile lor 
dragi. „ut ate | 

Luni dimineaţa, 30 noiembrie, suntem anunțați să mai dăm | 
ceasul încă o jumătate de oră înapoi. 

Cerul este acoperit cu nori, ceaţă, vânt rece şi vaporul nostn 
a început să salte binişor, din cauza valurilor. Simţim amețeli. | 

Pe nesimţite dispare câte unul, merge în cabină şi se culcă, 
Mai întâi Totu, apoi Alecu şi pe urmă Clime, care în adevăr a 
început să sufere de: „rău de mare”. | 

Fiind cu mine în cabină, îi recomand să nu se mai scoale, | 
Acolo îi servesc eu masa peste zi şi a doua zi. | 
Şi ceilalți suntem galbeni la față. Mai bine se simte domnul 
General. | 

Pe la ora 4 după-amiază, fiind anunţat un ceai dansant, dorim | 
să vedem şi noi cum petrec călătorii; dar nu am putut rămâne mult, | 
căci a început furtuna. Vaporul se clatină lovit de valuri, coboară, 
se apleacă la stânga, la dreapta, înainte, înapoi (tanga)). 

Privim afară şi ni se pare că plutim pe crestele unor munți, 
aici adâncindu-ne în pădure, aici urcându-ne pe vârf. | 

Se aud trosnituri în interiorul vasului. Ne-am retras în cabină | 
Şi cercetăm fiecare pluta de salvare şi căutăm după indicațiile din | 
cabine, bărcile de salvare. Neobişnuinţa noastră cu valurile şi râul 
de mare ne făcea să ne pierdem încrederea în vapor, că prea | 
făcea jocul mării. | 

Am stat lungiți pe paturi şi unii am refuzat şi masa. 

+ 


A doua zi cerul s-a limpe 
cald şi frumos. | 
cena ora 12 trecem de capul Coruna şi plutim pe coasta de 

a Spaniei. Suntem de mult în Oceanul Atlantic. 


zit, valurile s-au potolit; afară e soare. 


Portugheze și altele, înfloresc apa oceanului. 
46 


| 
| 
| 
j 


Cu Vasile Marin pe vapor 


47 


| 
Cele mai mari fac drumul între cele două lumi, cele dou | 
continente, Europa şi America. E ; 

Privim cu mirare cârdul de pescăruşi, ce urmăreşte Sălăgios 
vaporul nostru, spre a culege hrană din ceea ce aruncă Vaporul şi 
dunga lină de apă ce rămâne în urmă din mersul vaporului. | 

Toate acestea ne-au dispus şi aproape toată după amiaza, | 
admirăm întinsul nesfârşit al apei şi cântăm cântecele noastre | 
legionare, cu gândul la țărmuri noi şi la viața ce ne aşteaptă. Numai 
Clime e în cabină și, puțin restabilit, se chinuieşte cu învățarea 
limbei spaniole. Către seară suntem invitați să facem baie, special 
pregătită pentru noi, pentru că a doua zi la orele 12 debarcăm la 
Lisabona. 


* 


Ne-am sculat de dimineață cu prima grijă, aranjarea bagajelor, 
apoi veseli şi nerăbdători de a păşi mai degrabă pe uscat şi pe 
pământ cunoscut nouă numai din citit. Aşteptăm afară pe bord. 
Mergem de-a lungul coastei Portugaliei aproape de țărm. Distingem 
chiar cu ochii liberi pământul. E un soare frumos şi aşa de cald!... 


Păsările s-au înmulţit. Un nor întreg ne urmăreşte nebunatic cu 


aripile sclipind în bătaia soarelui. În zborul de întrecere, te asurzese 
cu țipetele lor ascuțite. 


Vasile Marin cântând 


| 
| 


Clime a părăsit patul pe care îl pironise răul d 
mire împreună cu noi de acrobaţiile delfinilor Ce-i observase încă prin 
fereastra cabinei sale. Un joc sprinten, cu salturi în aer, alergări nebune 
unul peste altul, asemănător cu al morselor din grădina Zoo a Berlinului. 

Pe apă, mulțime de vapoare, bărci cu motor și simple. Totul e 
numai viață, numai veselie ce influențează ŞI asupra noastră şi cântăm 
din tot sufletul nostru... cu dor de altă viață în viitor. ? 

De-a lungul coastei portugheze apar din ce în ce mai dese casele. 
Sunt orașe şi cetăți pe vremuri, al căror alb porțelanic, răsfrânge razele 
soarelui în luciul apei. Vedem clar munți stâncoși, grădini verzi, măslini, 
palmieri... trăim în altă lume. 

Spania şi Portugalia, bogate în cetăți şi oraşe de pe vremea 
Romanilor, cu arhitectura şi muzeele ce-ţi pun la dispoziție curiozități 
privirii, obiectele de artă cele mai vechi, ne măreşte setea de a le 
vedea în grabă 

Binoclul domnului General trece din mână în mână ŞI ne satisface 
întrucâtva nerăbdarea. 


e mare şi vine să se 


* 


Vaporul nostru ocolește la stânga şi intră în gura larg deschisă a 
râului Tage. Se vede portul şi oraşul Lisabona. Muzica de pe vapor 
intonează un marş de sosire difuzat prin megafoane, în al cărui ritm, 
„Monte Olivia” ne poartă molatic, încet, lin, în ciuda noastră şi ca un 
fulg se apropie uşor de locul coborârii noastre. 

Două hidroavioane, ca şi cum ar fi ieşit în întâmpinarea noastră, 
zboară pe lângă noi, aici lăsându-se pe apă, aici înălțându-se şi 
intovărăşindu-ne până la ancorarea în port. a a 

Lisabona se întinde mândră pe coline stâncoase şi văi. Luceşte 
în lumina soarelui, de parcă ar fi haina albă a sărbătorilor de primăvară. 

Portul, destul de mare, adăposteşte atâtea vase, că-ți face impresia 
unui oraş pe apă. Ne-am oprit încet de tot, nesimţit de încet şi am 
ancorat la țărm. : iezi 

Ni s-au ridicat paşapoartele pentru viză şi am fost invitați să 
aşteptăm singuri în salonul vaporului, unde va sosi Ministrul Spaniei 
din Portugalia, 


49 


Un domn, îmbrăcat simplu cu o şapcă pe cap, însoți | 
secretarul său, un tânăr vioi, îşi face apariția. Statura Potriviţ | 


serios, cam la 40 de ani. Se recomandă: „Ministrul Spaniei” 
spunând: „erați aşteptaţi . Se prezintă domnul General ŞI toți ceilalţ, 
apoi repede împrieteniți, ca şi cum ne-am fi cunoscut de zeci de 
ani, cu paşapoartele vizate, ne coborâm în port salutaţi cu Privirea 
zâmbitoare a întregului personal al vaporului. După o sumară Și 
politicoasă percheziție a bagajelor, trecem cu trei automobile, peste 
un pod ce se ridica făcând posibilă trecerea vapoarelor pe un ca- 
nal al Tagelui. Am părăsit „Monte Olivia” bucurându-ne de 
priveliştea ce ne dădea Lisabona. Am fost conduşi la hotelul 
„Florida”. În oraş sunt arborate steagurile: portughez, spaniol 
naționalist, italian, german. Tresărim de bucurie. Portugalia este 
naționalistă!... 
Trăiască Portugalia naționalistă. 


50 


CR 
i o 


LISABONA 


Automobilul Ministrului, în care se afla domnul General, Moța, 
Marin şi Alecu Cantacuzino, a plecat înainte. Au vizitat legația 
spaniolă, un palat durat pe vremuri, cu saloane mari şi mobilă 
istorică, ce a aparținut Regilor Spaniei. 

Ceilalţi, în două maşini, am mers însoțiți de secretarul legaţiei, 
la hotelul „Florida” unde ni s-au adus şi bagajele. 

După întâlnirea tuturor, am hotărât ca în grupuri de câte doi 
să vizităm orașul, lăsând pe domnul General în discuţie diplomatică 
cu Ministrul, dându-ne oră de întâlnire la hotel. 

Este cald ca în luna lui August la noi şi aceasta ne decide să 
scoatem hainele. Purtăm cămaşă verde cu centură şi diagonală. 
Ne împrăştiem. Eu rămân cu Bănică şi vom fi şi de data aceasta, 
punctul de atracţie al curioşilor din Lisabona. 

Lisabona este aşezată pe zeci de coline şi mai mult întinsă 
de-a lungul țărmului. 

Colinele devin din ce în ce mai mari cu cât te depărtezi de 
țărm. Un bulevard drept, larg, deschis, cu mulți palmieri pe mijloc, 
Presărat din loc în loc cu statui gigantice, porneşte din apropierea 
țărmului, până către cea mai înaltă colină formând centrul oraşului. 
In dreapta, în stânga, străzi întortochiate, unele strâmte de tot, care 
aici urcă, aci coboară, cu diferite ramificații, te fac ŞĂ(e. PIGEEL ISA 
ie miri de această ciudată alcătuire. Dintr-o stradă intri într-o one 
la parter spre a vedea că în dosul ei, în adâncimi de 5 Bia n a 

5 metri sunt alte străzi, sau te urci cu ascensorul într-o casă, € 


SI 


velul acoperișului să ieşi în stradă. 
E ec rii ge altele cu piatră simplă. Trotuarele, 
mai toate sunt făcute din piatră colorată, cu desene caracteristice, 

Sunt clădiri moderne, ce se aseamănă mult cu cele 
bucureştene. În majoritate au pereții acoperiți cu plăci de faianță 
de un alb strălucitor în lumina soarelui. Acoperişuri în sute de culori 
desfată privirea. Curți largi şi grădini cu flori, măslini, palmieri, 
plante exotice, te încântă. so SS 

În curtea caselor, mai peste tot se văd frânghii cu rufe întinse. 

Pe străzi lume multă umblă forfota. Lux mult, automobile 
frumoase, îţi fac impresia a te afla în Bucureşti. In plus, țărmul 
oceanului îmbinat cu înălțimea colinelor şi climatul. 

Ne-am înapoiat din oraș şi găsim pe Totu, întors mai devreme, 
în salonul hotelului cu o mulțime de tineri studenți spanioli şi 
portughezi, atraşi de vestea sosirii noastre şi în poziție de drepți 
executând la comandă salutul legionar în româneşte: „Trăiască 
Legiunea şi Căpitanul”. A fost surprins plăcut şi domnul General 
când a apărut şi i s-a dat onorul, iar lonel Moța era încântat. 

A venit la hotel să ne vadă prietenul de diplomaţie al lui Alecu 
Cantacuzino, Cămărăşescu care ține loc de Ministru al României 
în Portugalia. 

Orice-ar zice politicienii români, noi am admis gestul lui pentru 
că atunci când te afli într-o țară străină, depărtată, rămâi indiferent 
de ura ce ți-ar presăra-o în suflet vederile politice şi dispare această 
ură când este vorba de ceva mai sfânt, mai sublim, ce leagă într- 
un mănunchi pe toți, Patria. 

Este aceasta o prietenie ce porneşte din profunzimi şi 
formează o legătură tainică, simțită mai mult, cu cât eşti mai departe 


de pământul țării tale. Poate în țară nici prin gând nu i-ar fi trecut 
să ne vadă. Mai târziu el ne-a fost de mult folos. 
* 


Seara în timpul mesei la restaur 
văzut că toate fețele de masă er 


toral, „gardul”. Moţa ne încu 
băieţi, 


s2 


antul hotelului „Florida”, am 


au brodate cu semnul nostru elec- 
€ rajează râzând: i 
Pretutindeni suntem prot Za rptdivea 


ejați de Sf. Arhanghel Mihail şi ni 


se arată numai semne ce întăresc credița noastră că vo 
victorie”. ; 
Se serveşte masa foarte curios. Lângă masă este aşezată 
$ ă o 


m merge la 


Statuie din Lisabona 


oală mare cu apă, format vechi de pe vremea Romanilor, din care 
se servesc toți. Chelnerii în ținută şi cu mănuși albe dar cam 
murdare, ână 

: Untul, puţin şi întins pe farfurioare, pierzi mult timp până a-l 
Sânge. Mâncare puţină și foarte scumpă. Populaţia orașului este 
treită de numărul mare al refugiaților spanioli. Familii intregi ȘI 
AU părăsit căminurile şi bunurile lor din cauza urgiei roşilor şi au 
Venit trecând prin o mulţime de pericole, de s-au aşezat vremelnic, 


53 


în vecina lor țară, Portugalia. Id, 

Mulţi de aici, se înrolează în armata naționalistă şi pornesc pe 
front. E si j 

După masă, suntem rugați să (ISEETA în salon, unde ne 
aşteaptă o mulțime de lume, o societate, să zicem, aleasă, doamne, 
domnişoare, domni şi tineri, pe care patroana hotelului, o femeie 
guralivă, a ținut să-i aducă pentru ambiția ei personală, de a se 
face cunoscută în lumea diplomatică. Se ține tot pe lângă domnul 
General dând o mulțime de informaţii şi explicații, cu o iuțeală 
uimitoare, de frică să nu-i ia altul înainte. şi prezintă fiica tuturor Şi 
cu oarecare mândrie. 

În această societate, Moţa cu vocea lui caldă, într-o 
franțuzească clară şi aleasă vorbeşte despre țara noastră, 
organizația naționalistă cu Căpitanul ei „Garda de fier”, explică 
rostul călătoriei noastre şi hotărârea de a lupta în rândurile 
naționaliste. La acestea adaugă domnul General cu autoritatatea 
Şi renumele ce-l poartă; 

— Vedeți, sunt toţi ofițeri din armata română şi-i iubesc ca pe 
copiii mei, vor muri pentru Spania creştină şi naționalistă. 

După care ne-am amestecat cu această societate, vorbind 
de România şi arătându-le prin asemănările dintre cele două limbi, 
că ne tragem din același neam. Avem la îndemână: un album cu 


vederi pitoreşti din țară, mai multe albume cu taberele noastre de 


muncă şi congresul studențesc de la Tg.-Mureş din primăvara anului 


e că Sare e punem la dispoziția tutur or, împreună cu explicațiile 


La dorinţa tinerilor 


Şi spaniole, modestă, marșuri naționaliste portugheze 

Ce multi | i dă 
petele lui Moţa şi lui Marin cântecul, dar mai ales 
cu: „Ștefan Vodă ra gas al Îi suntem toţi grupaţi și începând 
i intii terminăm cu „O Românie, Patria 


mea”, aproape toat 
ti € marşurile şi 3 
însuflețit şi au Ea fe ariile dt 4 iai la 


ă Nu ştiu, melodia, execuţia, sau 


semnăm ilustrate şi carnețele. 


sufletul pe care Nol l-am pus în aceste cântece, a radiat ŞI a pătruns 
pg prezenți, făcându-i sa strige cu toată puterea lor: „Arriba 
în dei Viva Corneliu Codreanu”. 
Să Noaptea târziu, ne-am retras în camerele noastre, găsite cu 
mare greutate în oraşul supraincărcat de lume, din cauza prigoanei 
şi teroarei comuniste din țara vecină. | 

Am dormit visând la țara noastră și la Căpitan. 


a i A i ra 2 ai 
Cu Vasile Marin pe o stradă din Lisabona 


A doua zi tot în vizitarea oraşului, scot câteva fotografii cu 
Bănică lângă marele statui din Lisabona. Găsim asemănare între 
țigăncile portugheze, cu coşurile pe umăr sau pe cap, pi 
de fructe, cu cele din Bucureşti ce vând flori. Apoi foarte rr 
cerşetori ne atrag atenţia. Copii mici se ingrămădesc a 
Este un semn că pe aici domneşte mare sărăcie. Femei, în d 
lume sărăcăcioase, trec de la pescuit purtând coşuri cu rac! 

ȘI peşti. | 

SP Marin arauncă unor copii bani româneşti eri n 
doi. Această glumă, ce la început ne-a înveselit, 4 ia se țineau 
SU mare greutate să ne putem scăpa de Zeci de Cop „i cr 
Cerşind după noi, urmăriți şi de atenția curioasă ie 


55 


Tinerii studenți spanioli şi portughezi, ce doreau ca mai to, 
timpul să fie în anturajul nostru, ne-au căutat încă de dimineaţă la 
hotelul „Florida”. Ei ne propun să vizităm grădina botanică Şi apoj 
catedrala „Sf. leronimus”. 

Am primit cu bucurie și prin parcul oraşului, aşezat pe panta 
celei mai înalte coline, urcăm către grădină. La un colţ de stradă 
s-au mai adăugat grupului nostru două doamne, care într-o 
românească curată, surprinse de prezența şi probabil discuția în 
româneşte dintre noi, au exclamat: 


pi Luvru. Trecem 
in care dai într-o mulțime de încăperi cu 

g ej aa E : 
obiecte de artă religioasă, toate Pi tuia ip seen 
Aici se află şi școala teologică. 
a plecare i i - 
căteva morminte spira d a Tri A Catedrală. Ghidul ne arată 
păsa O mică rugăciune pere Pricâții, apoi smeriţi în fața altarului, 
adâncul sufletului ă 

ne 

Dumnezeu, multă încredere în ocrotirea Lui 


“N mare industria 
Comuniștii i-au | arcel ă 
nuniş E ; ona după ce 
naționaliste, se oferă să-l lu a er iii avâui sentimente 
d ip utUt scăpa şi lua ca del Punând la dispoziţia noastră 
WI Să-i satisfacem dorința, Sul. Din anumite motive, nu am 


cara, Ministrul Spaniei şi 
ie o 
ADIEI Şi personalul Legaţiei ne-au îns ţit la 


a 


3, Pe peron o mulţime de lume. Am urcat | 
EA este aşezată pe o colină a Lisabonei, d 


foarte bine oraşul. 


â gară cu un ascensor. 
c unde se poate vedea 


Bănică Dobre lângă un monument din Lisabona 


Laora 10“ trenul ce pleacă din Lisabona, cu legătură da 
graniță pentru Salamanca (Spania), se pune în mişcare. MU 
ne-a imbrăţişat pe toţi. Sute de braţe se ridică în salut roman câtr 
noi, 

Am Arriba 
Espana”. 

A De pe peron, sutele de glasuri, 
ni iba Romania”. Trenul porneşte u 
Ste oameni ce au un gol în suflet, 


Li . . . - 
“eretul de a nu mai vedea niciodată 
'Sabona. 


scos capul pe ferestre şi strizăm mult şi tare: » 


îmbină cu vocile noastre: 
şor ducând în negură nopții 
după prietenia câştigată şi 
Portugalia şi frumoasa 


57 


Aceste Mici grădiniţe au şanţuri de irigație și câte o groapă 
adâncă în care se strânge apa ploilor. Unele sunt aşezate pe lângă 
izvoare acolo unde se găsesc. Pe aceste mici locuri, portughezul 
seamănă ce poate şi cât poate. 


ÎN DRUM SPRE SALAMANE, 


„ Aceste legănături brusce, i 


Şi de furtună. Se t; 0 o 
să se mai întă Mine cu mâinile și capul scos afară pe fereasti: 


Vedere din Lisabona 


La ziuă ” 
„lie pi la ferestre, dornici de a vedeca pini: 
itzi pi Şi piatră. Lemnul lipseşte aproape! 
Capre, oi şi puține vize ur. de pășune pe care se văd foate 
aşezate fi ie Mari. Case mici, mai mult colibedeii 
i adâncimea văilor, dar mai ales pe Vârlu 


Coline. 
„Mâna omeneasez Ă 
de pe câte o nu. SCă; Cu mare greutate a putut să şcoată pi” 


Se văd şi ceva pomi fructiferi, dar mai ales viță de vie. 

În general este o țară foarte săracă în agricultură, o țar 
păstori. 
Călătoreşte în tren cu noi şi rusul nostru de pe vapor, pa 
rus alb, însoţit de prietenul lui şi pentru care Alecu, diplomatu 
nostru, are o deosebită atenție. 

Se făceau între noi o mulțime de glume, pen! 
Alecu nu ne ţinea de bine, gândindu-se la străinii care mergeau 
alături de noi. 


ă de 


ntru care uneori 


de pecăne cu | 
„Zid de piatră it, e mică de pământ, pe care au înconjuri!* 
= ARĂ a fi ferită de stricăciunile vitelor. 


Prin gări, femei portugheze, vând în păhărute vin, rachiuri d, 
drojdie sau fructe. a i 
) Foamea, câte odată face să se supere oamenii între ei. Odată 
astâmpărată şi mai adăugând un pahar de vin bun dispoziţia k 
prietenia vine iar. De aceea Alecu nostru, acum ne admite glumele 


pa ele. 
şi chiar ia parte la A 


La ora unu şi jumătate, în ziua de 4 decembrie, sosim la punctul 
de frontieră dintre Portugalia şi Spania. La Villa Formosa, ultima 
stație portugheză, ne coborâm şi după o viză de formă a 
paşapoartelor, trenul ne poartă, nu departe, la Fuentes de Onoro, 
prima stație din Spania. Aici îl schimbăm pentru Salamanca, 
destinația noastră, căci acolo se află cartierul general al 
Generalissimului Franco. 

Pentru prima dată punem piciorul pe pământul Spaniei, ținta 
călătoriei noastre. 

Ne facem semnul Crucii şi cu „Doamne ajută-ne” urcăm cu 
bagajele în trenul spaniol. 

Autorităţile au fost anunțate de sosirea noastră. Doi jandarmi 
s-au urcat în vagonul nostru şi par a ne însoți. Înfăţişarea pământului 
s-a schimbat pe nesimţite. De la Fuentes de Onoro au început să 
dispară munții şi stâncile de piatră. 


Aspectul este altul. Treci dintr-o țară de pace într-alta de 
război. 

Răniți mulți. Un 
bandaje, cu mâinile | 


fac chetă printre călători. 


omnul G 4 
tul de generos şi a dat în numele 


eneral a fost des 
turor, 


| 


| 


Toţi ştiu că suntem legionari români şi că Purtăm o sabie de 


are pentru Generalul Moscardo. Ne zâmbesc ŞI ne salută, cu 
pi roman. Toată lumea poartă cocarde tricolore naționaliste. 
salu 


Intrăm în vorbă cu dânşii. Ştiau despre sosirea noastră din 
ziare și se îngrămădeau să-l vadă pe Domnul General Cantacuzino. 

Ne legăm sufleteşte foarte repede de ei şi în timp ce eu 
compătimeam pe cei răniţi, observam mai cu seamă unde au fost 
răniți. Simțeam în mine, la gândul că şi noi poate vom fi răniți, 
durerea lor şi mă contraria nepăsarea lor. sa 

După felul răniților domnul General ne face atenţi că este 
tăzboi, nu glumă. cdi 

Trenul nostru s-a umplut cu militari care râd Şi alai 

Salutați de toți: „Viva Rumania, Arriba Espana »părăsim SE 
Morășelul, deasupra căruia fâlfâie steagurile naţionaliste spaniole, 
indreptându-ne către capitala Spaniei lui Franco. PR 

Gândul îmi rămâne în urmă la răniți, la soldați şi la cea i 
lume, Toţi sunt voioşi, mândri de rănile lor. Nimeni nu PENE i 
9Seşte. La despărțire nici lacrimă. Este acesta un în zl 
“Pârarea credinței, un război de apărarea demnității, a Bis A 
Contra comunismului distrugător şi poate de aici porneşte 


6l 


puterea de suportare a rănilor şi mândria de luptă. 

Continuăm călătoria pe pământul Spaniei, care SAU CU totul 
deosebit, Coline şi dealuri, pământ nisipos, păduri de măslini, pom 
arbori şi foarte multă viță de vie. Locuri multe, păşuni, 

Prin gări suntem salutaţi. Acelaşi spectacol: drapele 
naționaliste, lume, armată. Nu lipseşte ordinea şi disc iplina îndeplinie 
cu dragoste şi veselie. Am început să ne obişnuim cu salutul: 

„Arriba Espana, Viva Franco”. 

Ne-am împrietenit de-a binelea cu viitorii noştri camarazi de 
luptă. Sunt foarte comunicativi şi serviabili. Ne dăm țigări unul 
altuia şi ne vorbesc cu drag de război şi victoria ce va fi de partea 
Generalului Franco. 

La ora şase şi jumătate seara am ajuns la Salamanca. Pe 
peronul gării, lume multă. La coborâre suntem salutați şi suntem 
întâmpinați de şeful de protocol al Generalului Franco şi mai mulți 
reprezentanți. Doi ofițeri din armata spaniolă, majorul (comandante) 
Villalba Ricardo, rănit în luptele eroice pe care le-a dat la Alcazarul 
din Toledo și cu braţul încă în eşarfă, este atașat pe lângă domnul 
General Cantacuzino, iar Sublocotentul (alfarez) Garson, un tânăr 
rănit a doua oară în luptele de la Madrid, care a luptat şi la Alcazar, 
cu brațul tot în eșarfă, este ataşat nouă, re 

După prezentările protocolare şi câte 
suntem conduși cu automobilele, sub privi 
ȘI repartizați la două hotele: domnul Gen 
Cantacuzino la hote] „Gran” 


stului din grup. 
va schimburi de cuvinte, 
rea curioasă a publicului, 
eral, lonel Moţa şi Alecu 
„ lar restul la hotel „Novelty”. 
e către cabinetul diplomatic al Statului 


| 


SALAMANCA 


5 decembrie 1936 


Pentru că se ştia numele celor ce formau delegația română, 
chiar în gară i s-a dat fiecăruia la mână o hârtie cu următorul 
conținut: 

ESTANDO ESPANOL 

Cabinete Diplomatico 

De S$. E. El Jefe del Estado 

Sacierdote Dumitrescu — Num. 4 habitacion 
Telefono con el Cabinete Diplomatico de Su 
Excelencia 1753, para hablar con el Sr. Travesedo 
Telefono del Gran Hotel 1499 
î „„ Comandante Villalba 1756 A 

Ministrul de PGA, domnul Serrat a primit în audiență imediat 
pe domnul General Cantacuzino. După aranjarea bagajelor în 
camerele destinate, am coborât în restaurantul hotelului, unde ii 
luat masa frugală lipsită de orice poftă din cauza oboselii i n : 
După masă suntem invitați de Igor Zaharov şi prietenu Ani "i 
călătorie, care urma să se despartă de noi, într-o cafenea. AIc 
Prezintă aspectul războiului. mai 

9) Pete destul de spațioasă cu un bar de put i 
Ocupate în întregime de soldați în diferite A A si 
urbane, răniți în bandaje, aşezaţi împrejurul ali ca 
SOnsumă din abundență. La radio se aud diguri A pei 
intrerupte din când în când de zgomotul posturilor de 


Hotel Novelty Telefono 2.100 


Mesele 
uri cu 


63 


comuniste. Fluierături, urlete, pentru a asurzi ŞI a Împiedie, 
difuzarea, mai ales a comunicatelor armatelor naționaliste. 

Se consumă multă bere, vin, dar mai cu seamă COniac, ş 
rior şi foarte tare. g 

Prietenul lui Zaharov se desparte de noi. În una din Camerele 
noastre îl primim pe Zaharov şi-i oferim un pat Pus imediat k 
dispoziția lui de patronul hotelului. El va rămâne permane 
şi lonel Moţa a acceptat să facă parte din grupul nostru î 
în care ne vom angaja. 

Pe stradă, în cafenele, în localuri, hoteluri, sunt Puse afişe 
mari în care publicul este rugat ca imediat la coborârea nopții să 
fie toate obloanele trase. Luminile electrice pe străzi întrerupte, 
Este un întuneric beznă și linişte perfectă. 

Acestea toate, pentru ca să nu fie zărite de avioanele 
comuniste care adesea bombardează orașul. Am dormit noaptea 
aceasta cum n-am dormit aproape niciodată de când am plecat din 
țară, Dimineaţa prin ferestrele şi oboloanele deschise ale camerelor 
noastre ce dădeau către piața oraşului, privim şi ne minunăm de 
aspectul tipic roman al acestei piețe. 


Este o piață mare, cu formă pătrată, înconjurată de toate părțile 


de clădiri, cu câte două Şi trei etaje, clădiri care formează aproape 


SE er a MA Jos la partere formează de jur-împrejur un fel de 
„49 balconul caselor susțint de stâlpi cu arcolade, În piața 


aceasta este adunată în tim 
: p de pace populaţia unde ascultă 
discursurile oamenilor politici, pci 


Upe. 


nt cu n0j 
n luptele 


"9 mMocontenentul G msoliți de Comandantul Villaba şi 
me pa să vizităm oraşul. 

Is CXpresia civilizației va. Ab În stil roman. Clădit pe vremuri 

Cu ziduri masive, petti cu locuințe mari, clădite din piatră, 

Catedy îți fac i ipresia arăzile principalele sunt mai largi, restul 

drala oraşului, SIA Pai mult a unor ulițe. Mergem spre 


este exn Ca este un oraș vec 


Înaintea noastră garda de schimb, la locuința Generalului 
franco, merge în ritmul pia: sia, Soseşte în dreptul 
Catedralei, ŞI dintr-odată tipu și IŞI schimbă marşul într-unul 
religios, trupa răreşte pasul și dă onorul în faţa Catedralei. 

Mă gândesc, cu câtă cruzime comuniștii Şi-au bătut joc de 
bisericile creştine, cu câtă nesimţire au batjocorit toate lucrurile 
sfinte şi ce deosebire între ei ŞI între armata naționalistă, care chiar 
când merge la datorie, nu uită ca trecând prin fața bisericilor să 
dea respectul cuvenit Şi gândul lor o clipă să se înalțe către 
Dumnezeu și să ceară sprijinul atotputerniciei Sale pentru a putea 
nimici răul. 

Intrăm în Catedrală. Ce mici ne simțim sub bolțile în stil gotic 
ale acestei imense clădiri, zidită prin secolul XI. 

Ne rămân icoane neşterse din minte, statuiete, fiecare având 
însemnătatea ei istorică, cum şi tablourile, toate făcute de cei mai 
de seamă artişti ai timpurilor. 

Umblăm prin Catedrala aceasta și nu ştim ce să admirăm 
mai întâi. Suntem conduşi prin faţa a zeci de altare, la icoana Maicii 
Domnului. Este o minune, păstrată din cele mai vechi timpuri. 
Sculptată în lemn, mâna artistului a ştiut să imprime pe fața Mamei 
lui Isus toată durerea. O dată privirea îndreptată asupra ei, rămâi 
multă vreme în contemplaţie şi admiraţie. La ieşirea din Catedrală 
dăm cu ochii de statuia Sf. Arhanghel Mihail. Este o statuie mică, 
din argint şi foarte strălucitoare. Ori de câte ori întâlnim icoana 
Arhanghelului Mihail sau statuia lui, ne simțim protejați şi apărați 
de sabia lui contra tuturor nenorocirilor ce s-ar abate nu numai 
Asupra capului nostru dar şi asupra întregii lumi. io 

Insoţitorii noştri ne conduc prin nişte uşi foarte bine zăvorâte, 
din Catedrala aceasta imensă într-o altă biserică. Aceasta a fost 
biserica latină, ce a servit de Catedrală a oraşului încă înainte de 
Schizma cea mare. i 
„Este în stil bizantin şi pictura a fost bine păstrată, de altfel ca 
ȘI întreaga biserică, cu toate obiectele ei de valoare. 
Această biserică este aşezată cu câteva trepte mă 
drala cea mare. Din aceasta suntem conduși printr- 
“oborând aproape în pământ, în templul vechi roman. 


i jos decât 


Cate o altă ușă, 


65 


Este de mirare, cum spaniolii au putut să păstreze de-a | 
veacurilor aceste obiecte de artă, aceste clădiri cu o arhit 


Ungu| 
CCtură 


neîntrecută, cu toate că n-au fost lipsiţi nici ei de năvăliri batbare 
Şi nu numai în Salamanca, dar în toate oraşele, Care au fiecar, 
însemnătatea lor istorică, se găsesc monumente istorice, muzee 
ce cuprind obiecte încă cu mulţi ani „dinainte de Hristos. Sun 
păstrate cu sfițenie până în ziua de astăzi. SPtobi găl 
Spania, țara monumentelor, țara muzeelor şi a picturilor, țara 
în care se poate vedea tot ce a putut să dea, de-a lungul veacurilor, 
la iveală mintea omenească din punct de vedere al artei. 
Datorită Bisericii, conducătorilor ei s-au putut menține pâni 
astăzi, obiectele de valoare istorică, pentru că Biserica Catolică în 
Spania a fost stăpâna tuturor instituţiilor de cultură Şi artă, 
La noi, în afară de câteva mînăstiri şi biserici istorice, care au 
în interiorul lor mormântul vreunui Voievod, nu s-a mai păstrat nimic. 
Din palatele Voievozilor, şi aici amintesc de cel de la Potlogi, 


jud. Dâmboviţa, al lu 


i Constantin Brâncoveanu, se află numai 


zidurile. Asemenea Mănăstirea Arnota, cu palatul din jurul ei, pe 


care deabia acum în urmă, s-a 
ceea ce timpurile au stricat. 
au fost lăsate în părăsire, mo 
străinilor, ce ne vizitează țara 


noastră, și în sfârşit 
românesc. 


Am mai vizitat încă două 


au excelat prin bogăția 


însoțitorii noștri ne duc să vede 
Vechea cetate de cultură 


Universitatea ace 


tor al culturii» 


găsit cineva s-o acopere şi să refacă 
Păcat că toate monumentele noastre 
numente care ar fi putut să vorbească 
» despre trecutul nostru, despre cultura 
despre arta pornită din sufletul specific 


biserici, mai noi din Salamanca, care 
lăuntrică și podoabele sfinte, apoi ghidul și 
m Universitatea. 


„lar obiectele care au suferit stricăciuni, 
Cu inscripția pusă dedesubt: 


asta are o vechime de aproape 500 de ani. 


a 
e E a 


| 


Eşte mare cât lumea. Ne trebuie mult timp p 
mai importante de cursuri, Suntem introduşi IN Curte, unde erau 
primiți începătorii cursurilor universitare ȘI Supuși unui anumit ritual 
inainte de înscrierea lor ca studenți, Apoi camera in care se dădeau 
examenele pentru căpătarea licenţei, după un studiu îndelungat de 
6 ani, cameră unde cel ce trebuia să fie supus examenului, era 
tinut închis zile întregi în faţa celor mai eminenţi profesori, şi 
examinarea se făcea cu multă scrupulozitate, încât numai cei care 
în cursul anilor universitari au muncit temeinic puteau să scape. 

Spaniolii au fost un popor mândru. Nu se sileau cu învățarea 
altor limbi, nu au alergat pe la universitățile străine, Lăsau ca tinerii 
dinalte țări să vină să se adape din cultura universităților spaniole. 

Muzeul universității ne-a ocupat câteva ore. Aici am putut 
vedea o mulțime de obiecte antice şi tot ceea ce mintea noastră nu 
putea să-și închipuie. Ionel Moţa şi Vasile Marin ca mai buni 
cunoscători ai istoriei şi a valorii obiectelor ce ni se înfățișau, căutau 
să ne dea toate explicaţiile necesare. 

În acest timp domnul General făcuse toate aranjamentele 
pentru înscrierea noastră în armata spaniolă. 

S-a hotărât ca la înapoiere, după ce vom fi încazarmaţi, domnul 
General să fie primit în audienţă de către Generalul Franco, care 
acum era foarte ocupat cu introducerea ordinei în teritoriile ocupate 
ŞI tactica de luptă a noilor atacuri ce trebuiau dezlănţuite în contra 
comuniştilor, i 

Guvernul Generalului Franco ne-a pus la dispoziţie trei auto- 
mobile. Erau rechiziționate şi însăşi proprietarii lor le conduceau, 
un avocat şi doi profesori. A fost stabilită ora plecării noastre, la 4 
după-amiază. Din îndemnul Comandantului Villalba şi a 
Sublocotenentului Garson, am lăsat bagajele noastre la hotel „Gran : 

Cu toată stăruința noastră de a ne lua câte ceva din Bpaţie 
nu ne-a fost admis decât mie ca preot să-mi iau vesminte 

ISericeşti. , . 

— Pe front nu aveți nevoie Domnilor decât de ie Sr 
Celelalte lucruri sunt inutile, ne spune Sublocotenentu NI ma 

Și avea perfectă dreptate, pentru că mai târziu, 


67 


ână să vedem sălile 


luptelor şi la atacurile la care am luat noi parte, am fost sil 
puține ori, să scoatem chiar flanela de pe noi și s-o arunc 
pătura care ne era destul de folositoare pentru a ne înveli în tim ul 
nopților, ce erau destul de friguroase. Comandantul Villalba, E 
făgăduit că ne va trimite bagajele la Talaverra de la Reina, unde se 
afla comandamentul armatei Tercio în care noi urma sănei 

Igor Zaharov, rusul acesta căruia Ionel Moţa i-a admis să 
facă parte din grupul nostru, nu poate să ne însoțească, deoarece 
naționalitatea lui dă puţin de gândit autorităților spaniole. E] trebuie 
să mai rămână în Salamanca spre a se prezenta ataşatulu 
german, care mai apoi să mijlocească înscrierea lui. 

La ora 4 cele trei automobile ne poartă pe drumurile asfaltate 
ale Spaniei, către Soria, unde se află cartierul Generalului Moscardo 
şi unde avem de îndeplinit prima noastră misiune către S 
predarea sabiei de onoare, acestui mare erou legendar. 

Trecem prin frumosul oraş, în stil roman, Valadolid, unde ne 


iţi nu de 
ăm, Sau 


Nrolăm, 
i militar 


pânia, 


n 
[+) i] TRI Ă 
Nomastica lu; Niculi » Sf. Nicolae, este 


4 ță Totu, 
Vrea să-i facă o ş ză îi "ui Moja, care-l iubeşte pe Totu, 
aduc vesmintele ci IVitaţi în camera lui, Moţa mă 
4 i a E 
2 tre Dumnezeu. Sericeşti şi să facem o scurtă 
te cam mult de 


A. 


când a i 
m plecat din țară şi aproape nimeni 


DE-O 


dintre noi nu s-a gândit pă mai avem şi datoria sfântă, ca măcar în 
timp de sărbătoare să lăsăm pentru un moment grijile ce ne 
impresoară şi să inălțăm din tot sufletul, gândul nostru către 
Dumnezeu Atotputernicul, către EI care ne va călăuzi de acum 
inainte după voia Sa. Să ne încredem în EI, în ajutorul Lui. 

Acesta este cuvântul lui Ionel Moţa, după care, cu toată 
sfințenia, într-o linişte impresionantă, gândul nostru, odată cu 
rugăciunea se înalță către Dumnezeu, pentru prima dată slujbă 
ortodoxă, pe pământul Spaniei Catolice. 

După terminarea slujbei, îl îmbrățişăm şi îl felicităm pe Nicoale 
Totu, apoi din îndemnul lui Moţa două sticle de vin de Malaga, din 
cele date nouă în Lisabona, îşi fac apariţia şi închinăm, cea dintâi 
în sănătatea lui Totu, iar a doua cu gândul la Legiune şi la Căpitan. 

Este şi zi de Duminică. La ora 12 trebuie să sosim la Soria. 
Este ora când trebuie să se desfăşoare solemnitatea predării sabiei. 

În restaurantul acestei case de turism ne-a fost servită atât 
masa de seară, cât şi cea de dimineaţă, după care Clime ne invită 
să scoată câteva fotografii, un grup cu Comandantul Villalba şi 
Sublocotenentul Garson, iar al doilea cu şoferii, proprietari de maşini, 
cum și personalul casei de turism. , 

La ora 10 automobilele noastre pornesc împreună cu noi către 
Soria, lăsând în urmă regretul după această casă ospitalieră. 


69 


SORIA. 
PREDAREA SABIEI GENERALULUI 
MOSCARDO 


Automobilele ne 

Urcăm coline, co 

ne este desfătat de 
călătorului. 

i Pământul Spaniei este a 

ozitat 


poartă iar pe şoselele asfaltate ale Spaniei, 
borâm văi, trecem prin sate de piatră şi ochiul 
priveliştile minunate ce se înfăţişează 


se vede, cere aici Zr 

joardele Aia pa grijire ca la noi. Se văd butuci cu 

NOI Și cu toate ai a Tă araci sau întinse pe şpaliere ca la 

pi supei Oritatea taia este cea mai renumită țară din lume 
atele spani a 

semnele civilizati toate prezintă alături de vechimea lor și 

este întretăiat. entale, Casele Sunt grupate la un loc. Satul 


Străzi i 
ip asfaltate şi maj toate sunt prevăzute cu 
La foarte multe case spaniole 


„ao ĂI Canalizare 

te chiar în teri îs 

Sunt foarte bine aco si (a lădirilor, Puţuri pentru apă. Acestea 
1 Preferă apa aceasta pentru băut. 


-- voana automobilelor ne înveselim de glumele pe care le 

În go Mai caracterizând, zeflemist pe câte unul din noi 
face Vasile ailol şi aruncând câte un spirit ascuţit și usturător, 
sau pe i ia aceluia care cuteza să-i țină piept. Timpul 
dar IPS. iraţite şi ne apropiem de Soria. 
pe E suntem în marginea oraşului. La barieră suntem 

Da e rmi care după identificarea noastră, foarte politicoşi 
opriţi deja a liberă. Suntem siliți să aşteptăm ultima mașină 
pe i urmă. Ne coborâm ca să ne dezmorțim picioarele 
Ari cazie Ionel Moţa ne dă ultimele instrucțiuni asupra 
i ie, : În curtea postului vedem vreo treizeci de prizonieri 
MR Ni se dau explicaţii; o parte vor fi împușcați imediat, iar 
a Ia ați şi condamnaţi pe viață. Curiozitatea ne îndeamnă 
ee ia de ei şi a-i privi de aproape. 
SE apropie de SR ce meu e a lor îţi fac 
SI iapă pungași de buzunare, unor derbedei, a unor oameni 
RA iţi. Au priviri crunte, banditeşti. Nu ştiu dacă toți erau de 
BAe spaniolă, căci unii aveau mutre de bolşevici ruşi, 


trece 


alcoolizați. e: 0 2 [i 
Ce ia fi petrecând oare în mintea lor? Ce i-o fi îndemnat 


apuce drumul comunismului? Ce planuri el au si îl Li 
sufletele lor de au apucat pe calea aceasta! Sa pure d Se 
nu are în sufletul lui remuşcări şi nici semne de i 5 i: a 
a pus stăpânire pe ei complet şi ura întipărită îi porn „ia a 
de acte bestiale şi la batjocorirea lui Dumnezeu y Si e 0 
Intrăm în Soria. Deasupra tuturor caselor a. i "Mira 
steagul naționalist spaniol şi tricolorul românesc. 
sărbătoare. : E ui 
De-o parte şi de alta a străzii principali E tar 
Prefecturii, o mulțime de lume şi armată ne î e in, 
Zâmbetul vădit al bucuriei de a ne vedea pe Ic E inu 
sosiți dintr-o țară aşa depărtată; lia me Mhişi ne 
ştiu de ce, ne înțelegem perfect cu această i Ri pură 
legăm sufleteşte în aceleaşi simțăminte pen i N ut: 
creştinismului, la care se mai adaugă ŞI I€8 
„latinitatea”. 


pale, ce duce către Palatul 


TI 


OpIPISOW In[n[er2u20 tije ur pieuoră2| ediyoa 


12 


Am ajuns în fața palatului. Armata, în front, | 


ţa. a coborâre ne dă 
|, În capul scării de marmoră, ce este | 


onoru a intrarea principală 
statul major al Generalului Moscardo ne intâmpină, Ne coborâm 


și în frunte cu dl. General urcăm scările, Simţim oarecare emoție, 
cei care am fost la putine solemnități, mai ales că aceasta își are 
marea ei însemnătate în unirea a două țări surori pentru același 
ideal. DI. General este măreț, impunător. Privirea lui fascinează. 
Moţa, alături de el, întruchipează blândeţea și bunătatea, unite cu 
vitejia. Amândoi sunt la înălțime. 

Ceilalți ne silim să nu facem vreo greşeală. 

Urmaţi de ofițeri, suntem introduși în sala cea mare. Muzica 
militară intonează Imnul Legionarilor, în timp ce sus se fac 
prezentările: Generalul Moscardo, autoritățile civile și militare, apoi 
ziariştii. 

Am crezut că tot sufletul ni se topeşte de admiraţie, la 
strângerea mâinii acestui mare erou. 

Imediat am trecut într-o cameră alăturată unde ne-am pus în 
regulă cu uniforma. Îmbrac veșmintele preoțești şi țin în dreapta 
Sf. Cruce. Aşa a hotărât Căpitanul să ne prezentăm celui ce a 
apărat cu atâta demnitate Crucea. Bănică desface steagul 
românesc și-l poartă fâlfâind deasupra echipei. Am luat formația 
de prezentare. La patru paşi înainte, domnul General porneşte, 
ducând sabia. În fața noastră Ionel Moţa comandă. Nu-l credeam 
atât de bun militar. Echipa într-un singur pas se îndreaptă către 
sala cea mare. În fundul sălii, pe o estradă cu două trepte mai Sus, 
închisă cu cordoane de funii de mătase stă Generalul Moscardo 
inconjurat de ofiţerii săi. Către acesta se îndreaptă bătrânul Gen- 
cral Cantacuzino. Uimește prin înfăţişare şi atitudine. Echipa 
noastră înțepeneşte în poziţie de drepți în mijlocul sălii. Ofiţeri mulți, 
lume multă. Ne cuprind fiori. Se apropie momentul cel mare, pIURA 
parte a misiunii noastre. Toţi aşteaptă în mare tăcere, pătrunşi de 
insemnătatea solemnităţii. 

La comanda lui Moţa, echipa se opreşte 


la patru metri în fața 
Generalului Moscardo: „Pentru onor!...” Nimeni nu mai mișcă. 


73 


faţă. Eroul războiului de întregire 


Cei doi generali se află față în 
rător al Alcazarului. 


a neamului românesc şi eroul apă 


Sabia pe care legionarii au dăruit-o Generalului Moscardo 


i sali o emoție, mândru, ridică sabia şi o prezintă... 
Corneliu EA 3 ca echipă aleasă, din ordinul Căpitanului meu 
jucărie. Este me reanu, să vă prezint această sabie. Nu este 0 
cel mare şi Mu iL Eu am purtat-o în timpul războiului 

ȘI este o sabie simbolică. Mai mult, are lamă de To- 


ledo..., şi lama s arcuiește în mâinile pri 
toți că are să ie i te în mâinile prințului General, de credeam 


7 „».CU ea se pot ii - 
Vă fie purtătoare fi străpunge mii de comuniști. Am adus-o să 


să ajute a ridica tot i Dau de înfrângere a comunismului, 
Bisericii Lui... cea lui Hristos și să piară distrugătorii 


14 


_ Vă mai prezint şapte tineri, toţi ofițeri în armata română, 
Sunt viteji. Au venit să lupte şi să moară pentru Spania Naţionalistă. 
Acesta este darul pe care-l face organizația Naţionalistă română 
„Garda de Fier”. Este mic și neînsemnat, dar prin el se cimentează 
mult legătura sufletească între două țări surori, Spania şi România. 

„„. Trăiască Spania! 

Viu emoţionat răspunde Generalul Moscardo. Vorbeşte 
nemțeşte. Se scuză că nu ştie franțuzeşte şi justifică aceasta prin 
faptul că şi-a făcut studiile în Germania... 

Este încântat de frumosul dar pe care-l face România 
naționalistă. ÎI primește cu mare plăcere și-i dă noi puteri de luptă. 
Dumnezeu să păzească România de cele ce se întâmplă în Spania. 

— Viva Rumania! 

Moscardo este un bărbat în vârstă, cam de 50 de ani. De 
statură puţin înaltă, înfăţişare romană. Primejdiile prin care a trecut 
și nenorocirile ce l-au lovit, l-au făcut nervos. Are mișcări nervoase 
din mâini și din picioare. Din patru copii, unul singur, cel mai mic, i- 
a rămas. Doi au fost omorâţi de comunişti, unul luptă pe front. 
După depresurarea Alcazarului, acesta nu s-a mai despărțit de 
tatăl său. Moscardo îl priveşte cu grijă și cu deosebită iubire 
părintească. Este singura mângâiere a ui. Şi acum când primeşte 
sabia de onoare se află lângă tatăl său. ă 

Generalul Moscardo a fost stăpânit de calm şi hotărâre. In 
toate durerile ce au încercat sufletul său, în toate primejdiile ce a 
înfruntat, nicicând nu a simţit emoții, ca de data aceasta. 

Pare încurcat. Copleşit de durere şi de glorie, are tremur în 
Voce şi în toată fiinţa lui. 

Este ceva în sufletul marilor eroi, ceva care stăpâneşte 
mulțimile, care aruncă armate în vârtejul luptelor şi le scot biruitoare. 

„Acest ceva te face să te simți mic în fața eroului, să fii supus 
Şi să execuți orice ordin fără şovăire. Noi ne-am simţit mici în fața 
acestui om. păi 

Când doi bărbaţi viteji se află față în față, o luptă lăuntrică se 
produce între ei. Acel ceva din sufletul lor se transmite de la sl 
la altul şi unul din ei trebuie să învingă, trebuie să stăpânească pe 


75 


celălalt. 

De data aceasta a învins Generalul Cantacuzino, ajutat de 
privirea fixă şi de înfăţişarea de Arhanghel a lui lonel Moţa, 

Generalul Moscardo intimidat! A trecut prin atâtea primejdii 
dar acum este învins. 

După această stare de luptă, se cimentează legătura trainică 
între cei doi. 

După terminarea solemnităţii, cei doi generali se înbrățişează, 
se sărută şi pornesc amândoi la braț, ca şi cum s-ar fi cunoscut de 
când este lumea. 

Lui lonel Moţa i se dă o atenție deosebită, iar nouă ni se 
strânge mâna cu multă căldură. 

Afară muzica militară a început din nou să cânte. Publicul din 
fața palatului, nerăbdător să manifesteze. Cere stăruitor apariția 
pe balcon a celor doi generali şi a delegaţiei române. 

a leşim în balcon. Mii de urări izbucnesc din toate piepturile şi 
mâinile se avântă în sus. Salatul cerului pornit din inimă creştină, 

Arriba Espana! Viva Rumania! Viva Franco! Viva Moscardo! 
răsună prelung pe străzile din Soria. Și peste această mulțime 
Dumnezeu trimite binecuvântarea Sa, prin razele luminoase ale 
soarelui ce face o zi fermecată. 


a * 
Se ne sală 4 restauranului din Soria, împodobită cu steagul 
Arta evita SI tricolorul românesc am fost conduşi să luăm 
Pra preună cu Generalul Moscardo, Statul Major şi autorităţile 


i ha 
Fa a . Au e mpa străjuiesc patru băieţi cam de 13 ani, 
nemişcaţi. a frumoasele lor uniforme par nişte îngeri 
peretelui din fund ir he întins drapelul românesc în mijlocul 
A Sud obiceiul Spaniol, cele mai 
A in SIVească la masă 
y termină în diam: 1... 
altul, Către la, ga pa liniştită Şi intimă, de la unul la 
limba franceză, cu mult suflet Cantacuzino vorbeşte. Vorbeşte în 
76 N mare entuziasm. Uimeşte şi vocea 


frumoase fete din Soria au 


a de comandă, răscoleşte. Ce frumos a vorbit! 
Mai târziu, Vasile Marin, cu o sinceritate copilărească se 
adresează: 

_ Ce bine ați vorbit, domnule General. De data aceasta v-aţi 
intrecut pe D-voastră. Îmi vine să vă strâng în brațe şi să vă sărut. 
A răspuns Generalul Moscardo în limba spaniolă, demn și 


lui € 


pi terminare, toată lumea ne însoţeşte la vizitarea Catedralei 
şi a Muzeului de antichități. : = 

Spania aceasta este neintrecută in muzee. La fiecare 
Catedrală câte un Muzeu. 

Ne creşte admiraţia pentru aceste monumente creștine. Se 
întrec în construcție şi frumuseţe. Ochiul aleargă neobosit să 
descopere ce este mai interesant. 

Şi aici Sf. Arhanghel Mihail ne apare alb, strălucitor. Pe Moţa 
il bucură foarte mult. Arhanghelul de aici a fost descoperit de 
Vasile Marin, care a chemat pe Moţa, să i-l arate, ştiind cât de 
mare plăcere îi va face. 

Moţa ne cheamă pe toți, în afară de Generalul Cantacuzino, 
care, de brat cu Moscardo, se pierd discutând, printre coloanele şi 
altarele frumoasei Catedrale, şi în fața Arhanghelului, facem 0 
scurtă rugăciune. 

- Semne bune, ne zice el. Din loc în loc, drumul nostru este 
însemnat. Sf. Arhanghel Mihail ne protejează. Băieți, să ştiţi că 
suntem un. ai 

O E mpaai 09 muzeului. Aici am întâlnit obiecte 
de mare vechime, ridicate în urma săpăturilor de la Numanţia. Cu 
mii de ani înainte de Hristos, pe diferite obiecte se vedea svastica. 

Directorul muzeului ne-a dat la toți broşuri cu da Aa 
săpăturilor, obiectelor şi vechimea lor. Prezintă un studiu foar 
interesant. 

Pe aceste broşuri, cu o deosebită dragoste, Generalul 
Moscardo ne dă autograful său. | inele 

Pe un volum ce cuprinde studiul acestui muzeu, Spot 
serie: „Bunului meu amic Corneliu Zelea-Codreanu, pentru 


17 


luptă şi aceleaşi idealuri, Moscardo”. 
Pe acesta I-a încredințat lui Ionel Moţa cu rugămintea: Să 
prezentați din partea mea, Căpitanului Dvs. i 
Suntem satisfăcuţi. Am văzut atâtea lucruri minunate, “a 


Generalul Franco 


vreodată, 


Pe aici Nu s-a abătut furia b 


aţa n : R + 
ja noastră, iar eu nici nu credeam că am să văd 


olşevică, deoarece nu ar fi măi 


LD, 


rămas nimic. | 

Abia jg(Ininărn cu A "va ȘI suntem rugați de șeful tineretului 
falangist, să le vedem sediu. 

E o clădire mare cu două etaje. La intrare străjuiesc copii 
falangişti. Aşteptăm câteva minunte în fața sediului. În partea 
dreaptă, de pe stradă, se aude o muzică militară şi toboșari. Copii 
între 7 până la 14 ani apar în frumoasă uniformă falangistă. Păşesc 
rar, cu piciorul întins în măsura muzicii. Defilează. Ce mândri sunt! 
În fața celor doi Generali ei vor să-şi arate toată voinicia. toată 
vitejia lor. Aceştia sunt viitorul Spaniei de mâine. Războiul va nimici 
mult din populaţia Spaniei. Cei al căror suflet a fost otrăvit cu 
ideile comuniste, nu sunt cruțați. Generalul Franco, dă toată atenția 
creşterii tineretului spaniol în spiritul naționalist şi creştin. Este plin 
de credinţă aceste tineret. 

Mă uit la ei şi nu mă satur privind acești copii, cu pușca pe 
umăr, mai mare decât ei, păşind voiniceşte. O țară cu un astfel de 
tineret este fericită. Cei mai în vârstă, de 16 ani, sunt pe front, 
luptând contra urgiei comuniste... Gându-mi aleargă înapoi la țara 
scumpă, România, şi ca în vis văd Căpitanul şi Legiunea. 

Câteodată sunt bune războaiele acestea pentru purificare. 
Când ai depăşit în viață peste unele limite şi ai căzut în nerespectarea 
legilor dumnezeieşti, acestea vin ca nişte şuvoaie mari de ape, apoi 
ca o furtună puternică, să spele toată necredinţa, să ai în vârtejul 
apelor şi să ducă departe în afunduri de mare sau în fund de pământ, 
tot ce este rău. 

Mi-aduc aminte din istoria jidovilor, ce a făcut Moise, când 
aceste popor, care credea cel mai mult în Dumnezeu şi avea pretenția 
că îndeplineşte toate voile Lui, a căzut în necredință şi neascultare, 
dându-se la tot felul de răutăți. Moisie care era şi un mare om 
politic, a luat următoarea hotărâre: 

Într-un război, pentru a scăpa de sub robia egipteană, ar fi 
pierit câteva generații luptând, dar nu în întregime; ar mai fi rămas 
din cei cu sufletul stricat şi aceştia otrăveau și pe cei tineri, In 
afară de aceasta, un război nu ar fi avut nici şansa reușitei, 
rămânând să robească pe mai departe şi mai rău- De aceea scoate 


79 


poporul jidovesc, îi promite că-l va duce în pământul făpăduinţei Şi 
40 de ani rătăceşte cu el prin pustiuri. Suferințele, timpul, au făcut 
'să dispară toate generaţiile vechi cu tot răul lor, în timp ce alte 
generații, crescute în credință şi supunere în Dumnezeu, le-au luat 
locul. lată o înnoire a unui popor. 

Pentru aceasta Dumnezeu poartă grijă şi din când în când 
trimite oameni ca să facă înnoiri. Mussolini în Italia, Hitler în 
Germania, Franco duce lupta de purificare în Spania şi cine ştie ce 
țară va rândui Dumnezeu mai cu grabă să-i urmeze. Un Singur 
lucru ne bucură, aici departe de țară. Chiar de ar fi să rămânem 
putrezindu-ne ciolanele pe aici, Dumnezeu a avut grijă şi de țara 
noastră, i-a trimis un mântuitor, „Căpitanul”, care va face înnoire 
desăvârşită... 

Am urcat la primul etaj al sediului falangist. Ni se arată toate 
încăperile. Au şi secții feminine. Pe lângă educaţia de a scoate 
bune mame, bune gospodine, ele sunt de mare ajutor pentru îngrijirea 
răniților şi pentru strângerea de ajutoare. Şi-au înțeles bine rostul. 
Să nu se uite niciodată, să nu depăşească cineva peste puterile lui. 


Organizațiile feminine să rămână la rostul lor. Dincolo de acesta, 
încurcă lucrurile. 


a prins la cămașa verde insigne de argint falangiste, fetele aleargă 


RE, fiecare. Șeful falangist ridică 
paharul şi închină pentru România şi Spania. 


au răsunat pe pământul Spaniei cântecele noastre. Ele 
apreciate. Am înțeles după atenția ascultătorilor 
lor, că mişcă sufletul cântecul legionar. 

Falangiştii au cântat și ei. Bine şi cu suflet. Ne-am înțeles 
perfect şi pe calea cântecului. De acum înainte, lângă ei, cot la 
cot, vom porni la atac în lupte năpraznice, cu Crucea în frunte Şi cu 
Dumnezeu în suflet; iar gândul ne va purta numai la victorii. Poate 
de va vrea Dumnezeu, ne vom înfrăți şi prin moarte. 

Automobilele noastre ne-au urmat la sediul falangist. 
Comandantul Villalba şi Sublocotenentul Garson ne încunoştiințează 
că este timpul să plecăm. 

Ne urcăm în automobile. Generalul Moscardo, după un vechi 
obicei, cu şeful falangist şi câţiva ofiţeri, țin să ne întovărăşească 
până la ieşirea din provincie, vreo 12 km. Astfel că în automobilul 
lui Moscardo ne este smuls Generalul nostru. Porneşte primul, 
după care urmează celelalte. Salutăm cu dragoste pe cei ce rămân 
ŞI în urări sgomotoase, fluturări de batiste şi semne din mâini, părăsim 
Soria şi pe acelaşi drum ne îndreptăm către Aranda, la aceeaşi 
casă de turism, unde, spre bucuria noastră, vom rămâne peste 
noapte. 

La marginea provinciei, automobilele au oprit. Toată lumea 
se coboară. Ofițerii fac front cu câțiva falangişti. Cei doi Generali 
se privesc iar față în față. Bucuria prieteniei luceşte în ochii 
amândurora. axa, 

— Am să cer Generalului Franco să-mi permită să rămân să 
lupt şi eu în Spania, spune Generalul Cantacuzino lui Moscardo. 

Lacrimi de bucurie, şi prietenii se strâng în brațe și se sărută. i 

Şeful falangiştilor prinde în braţe pe Ionel Moţa, îşi desface 
de la centură pumnalul și-l dăruieşte ca amintire. Toţi ne îmbrățişam. 
Ofițerii dau onorul! Am pornit mai departe, cu oarecare durere de 
duioşia despărțirii. Privim înapoi şi ne mai salutăm din depărtare. Si 

Automobilele ne poartă mai departe, către noi țeluri, către a 
doua misiune a noastră. În urechi ne sună încă: 

„„„Arriba Espana... VIVA RUMANIA... 


au fost 
ŞI după gesturile 


3I 


HOTĂRÂRI 


Am fost aşteptaţi la frumoasa casă de turism din Aranda 
Suntem mulțumiți că rămânem peste noapte aici. Trebuie să ne 
bucurăm de minunatul confort ce ni se oferă, căci cine ştie de vom 
mai întâlni asemenea ocazii. De acum înainte culcuşul nostru vor 
f casele părăsite şi tranșeele 
„Seara s-a lăsat frigul. În căminul din salonul casei este jar 
mai mult. Ne-am așezat împrejurul căminului şi vorbim despre 
solemnitatea din timpul zilei, de care suntem încă stăpâniți. 

„ După cină am fost toti chemați în camera lui Mota, pentru 

pune în cunoștință de cele aranjate asupra înrolării noastre în 

Cu deosebită atenție Moţa caută, de faţă fiind domnul Gen- 
lice sub ce formă și în ce condițiuni ne putem înscrie 


Probarea noastră în ceea ce priveşte hotărârea 
ntului dat domnului Ministru al Afacerilor 


__ Ne putem înscrie în oricare dp ee: 
armata în termen şi păr laR armatele spaniole, în afară de 


(armata regalistă, catolică): 


lon Moţa privind marea 


s3 


la falangişti (armata politică a organizației naţionaliste, înființată de 
Primo de Rivera) sau în Tercio (legiunea străină). Ş 

Aceasta din urmă este o armată de voluntari, în Care se poy 
înscrie toți străinii. Armată plătită, Se numesc legionari şi au dat 
dovezi de cele mai mari acte eroice. 

În primele două, eram primiţi cu gradele de ofiţeri. Trebuia 
însă să ne înscriem pe un termen mai îndelungat. Cel puţin trei luni 
să stăm pentru instrucție şi învățarea comenzilor și cunoaşterea 
perfectă a limbii spaniole. 

Numai după acest termen, ni s-ar fi încredințat poate comandă 
şi îngăduit intrarea în luptă. 

Ar fi trebuit să rămânem în Spania cel puţin 6 luni ŞI cu 
nesiguranța de a intra pe front. 

Cu oarecare stăruință am fi fost primiţi în Tercio cu gradele 
de ofițeri, dar pe timp de trei ani. 

Ni se mai puteau încredința diferite posturi în serviciul sanitar 
sau comandamente. Dar nu pentru aceasta venisem noi în Spania, 
Ionel Moţa ardea de dorința ca să intrăm imediat în luptă. În Tercio 
ne puteam înscrie ca soldați și după o instrucție de 10-15 zile să 
fim duși pe front. Ni s-a admis ca, cel puţin, trei luni să stăm în 
această armată, fiind apoi posibilă retragerea noastră. 

Situația din urmă ne convenea mai mult, fiindcă așa 
îndeplineam ordinul Căpitanului. Pentru aceasta se hotărâse Ionel 
Moţa; pentru aceasta era şi domnul General Cantacuzino şi aceasta 
fusese comunicată şi Generalului Franco. 


; După ce Moţa a dat explicaţii, întreabă dacă are cineva ceva 
e spus. Marin ȘI cu Clime se opun căci, zic ei, călcăm ordinul 
Căpitanului. Marin Opini 


Aceas iniază pentru trimiterea sa 
tă hotărâre fu Na: e O 
la Salamanca, să scriem împărtășită și de Clime; ca să ne înapoiem 


Mie mi s-a păruj detaliat Căpitanului, așteptând ordinul lui. 
arăta, în faţa spanio i icosi. A: , 
Se comunicase ai pp de aceasta, onoarea noastră! 


Vasile Marin pe vapor 


85 


judece bine asupra situaţiei. Mie mi-a venit, contrar obiceiului me 
mâncăriciul pe limbă şi vreau să-mi spun părerea. Moţa PU 
voie. S 
— Ştiţi că cu nu prea vorbesc. Am învățat să execut ordinel 
spun eu. De data aceasta, ceva mă îndeamnă să-mi spun părer : 
Înscrieri în legiunea străină este singura cale. Așa nu im 


nici ordini lui Căpitanului. Ordinul a fost,„Veţi lupta pe frontul creştin 


apropiem de atât cât a admis şeful nostru, „o lună în bătălie”, Deci 


restului de timp, Moţa a cerut posibilitatea prelungiri termenului 
sese Căpitanul la plecare. Întoarcerea la Salamanca 


or RSA că le vom spune că vrem să ne înapoiem la 

ea ci i DIR, ştiu că mergem la Talavera de la 
„unde au să ne ducă o! - : 

Credcăn ducă, pentru înscrierea în legiune? 


ie E i de NI atenție şi în unele 
pă i e MU Mergem pe drumul croit 
E PRR tarie Arhanghelului Mihail. 
ntep i elorari Legionarii sunt cei 

i întăi a fostei ni s-au povestit despre ei. 
entru vitejie. Ai ată cu ordin de zi pe întreaga 
bila „Aici este locul nostru, Vom intra 
fim la înălțime. Vom arăta şi 
român ştie să înfrunte 
Ip Tim a Legiunea. Aţi auzit la 
lunii străine şi se termină 

La a toni imnul naționalismului 
SE aibe re ari vitejii, Dacă nu-i vom 


tcu același mars. 
luai Ca 


| 


din Spania” şi noi trebuie să-l îndeplinim. Asupra timpului ne 


15 zile instrucţia, cu o lună pe front, avem o lună şi jumătate. Asupra | 


întrece în lupte, cel puţin să ne menţinem la nivelul lor. Avem 
ea de a lupta în cea mai vitează armată, Deci este bine. 
hotărât: mergem la Talavera de la Reina şi ne inscriem în 
ca simpli soldați. Vom lupta până vom da jertfa noastră, 
fă nu ne vom înapoia. Cel puţin patru răniți. Când va 
re Căpitanului, să intervină pentru liberarea noastră. 


putea 
onoar 
Rămâne 
legiune 
căci fără jert 
trebui, vom ce 


În bătrânul General s-a deşteptat tot trecutul vijelios al vitejiei. 


Cuvintele lui Moţa l-au răscolit. 
— Sunteţi vite] 
pare că nu mai 
înapoia la Salam 
a rămâne cu Voi cu vreo în 
părăsesc. 


Acestea erau cuvinte rupte din sufletul Generalului nostru. 


Nu a mai fost discutată hotărârea aceasta luată de Ionel Moţa. 
u ideea: soldat în Tercio, legionar spaniol. Și 
] în care m-am culcat cu Bănică Dobre, în 
i întocmai ca la radio, aud cântat 


Toţi ne-am împăcat e 
nu ştiu de ce, în patu 
urechi îmi suna un ropot de paşi ş 
cu multă energie Marşul Legionar. 
Soy valiente y leal legionario 
Soy soldado de brava legion... 


i. Am încredere că veţi face minuni. Ce rău îmi 
sunt tânăr să merg şi eu cu voi. Când mă voi 
anca, voi cere Generalului Franco, să-mi permită 
sărcinare oarecare. Nu-mi vie să vă 


87 


TOLEDO - ALCAZARUL 


Dimineaţa la ora 8 am părăsit casa de la Aranda. Directorul 
casei și personalul ne-au rămas la inimă pentru îngrijirea dată, 
Apucăm drumul spre Toledo. Întâlnim în calea noastră locuri din 
ce în ce mai frumoase. Trecem prin sate de piatră, aşezate ca un 
mănunchi pe coline. Par nişte cetăţi. Vii, livezi de smochini Şi măslini. 
La noi este iarnă. Pe aici, se păstrează încă culoarea verde a verii. 

soțitorii noștri se întrec să ne dea explicaţii asupra locurilor și 
desluşiri despre război. 

Pe la ora 12 și jumătate, am sosit în minunatul oraş Avilla. O 
cetate încântătoare. Înainte de intrarea în oraş am dat peste aviația 
naționalistă. Nemi și Italieni. De aici pornesc în recunoaştere sau 
să bombardeze frontul Madridului. La aterizare, un avion se dă 
peste cap intrând cu roțile într-un şanţ. Nu s-a stricat nimic. 

Mâncăm la hotel »Inglese”. Din fugă trimitem celor din țară 
vederi din Avilla pe care le-am semnat cu toții. 

Am pornit din nou la drum, rămânând puțin timp la Segovia, 


admirând un apaduct din vremea Romanilor. Merge aproape pe 
de-asupra oraşului, Construit di 


piatră, serveşte şi azi ora 
Ce lucruri însemna 


A te și durabile pentru mii de ani, făceau 
Romanii! 

La Toledo am sosit seara la ora 7. Curiozitatea de a vedea 
imediat oraşul şi Alcaza 


rul nu ne-a putut fi satisfăcută. Este 
intuneric, Doar pe străzi forfotese soldați. Suntem la 3 km depărtare 
88 


Avilla, centru de aviație naționalistă 


89 


de front. Din când în când se aud bubuituri de tun, iar câteodată 
glonţ rătăcit fluieră slab pe deasupra. i 

Suntem întâmpinați şi conduşi la cartierul general, de Către 
Guvernatorul general militar, Colonelul Anatolis de Trentes-Garfia 
Cartierul general se află instalat în cel mai frumos palat, fost hotel 
al unui comunist ce s-a retras odată cu trupele comuniste. Aici ni 
s-a pus la dispoziție camere de dormit. După mobilă, după saloanele 
luxoase, scări de marmură, piatră sculptată, pictură, ne dăm Seama 
cât de bogat a fost acest comunist și ne gândim ce oare 1-9 î 
îndemnat să păşească pe acest drum, ce gânduri de mărire sau de 
îmbogățire? Pe aici a fost şi Passionaria. A dormit bine chiar în 
camera ce acum este rezervată pentru domnul General. 

Este frig. Dorm cu Bănică într-un pat, ca să ne încălzim după 
ce mai întâi am râs destul, de spiritele făcute de Marin: Passionaria 
comunismul, casele spaniole fără sobe, spaniolii şi altel iu 
biciuia cu o îndemânare de nedescri . in A 

escris. 

* 


înfăţişează. De la prima 
adresează: n. la sie 
— Ac Ea 
Deep di, Acesta este război nu glumi. 
Todelo este aşezat pe cea Privim întreg oraşul şi împrejurimile 
î ară. Pe de o. Sal, mai înaltă colină dintre sutele ce-l 
za zrde Sste înconjurat de râul Tajo, pe care 
(Se armanent, una din cele mai marii 


5 desfată ochiul cu frumuseți ce te 


: i, Vii, toate încă verzi, printre cart 
ar Ca niste Te lei minunate. Pe vârfuri de 
5 Cu trepte de pi e flori în glastră, către cart 
argi. Piatră. Oraşul este înconjurat de 


Din loc în loc zidurile au turnuri cu locuri de apărare. Totul 
construit din blocuri grele de piatră. Mai spre Madrid, calea cea 
mai asfaltată intră pe sub ziduri, unde stau deschise porţile de intrare 
în Toledo, peste care cel mai mare turn de piatră, este patronat de 
statuia Sf. Arhanghel Mihail. Oraşul Toledo îşi are patron pe acest 
Sfint Arhanghel. Calea intrată odată în oraş, se desparte. O parte 
urcă în Toledo pe stânga şi apoi coboară către fabrica de arma- 
ment de-a lungul digurilor Tajo. Cealaltă urcă în curbe şi traversează 
oraşul, întâlnindu-se cu prima, de partea cealaltă, la poalele oraşului. 
Acestea sunt străzile principale. Încolo oraşul este străbătut de o 
mulțime de ulițe, ce şerpuiesc printre casele vechi. Cel ce nu este 
obişnuit se rătăceşte uşor pe aceste ulițe întortochiate. Sus, în fața 
Alcazarului, se află piața oraşului, înconjurată pe două părți cu 
două mari restaurante-cafenele, clădiri masive şi elegante, strălucind 
în fața lor arcadele. 

Pe cea mai mare adâncitură din Toledo, cu intrarea din Sud şi 
coborând cu zidurile până lângă râul Tajo se vede aşezată Catedrala 
oraşului. Imens de mare. Aceasta mi se pare mie a fi cea mai 
mare Catedrală, din câte am văzut până acum în Spania. 

Pe străzile mari circulă o mulțime de automobile, camioane, 
armată şi lume. Ceea ce ni se pare curios aici este întrebuințarea 
măgarului. Acesta este purtătorul de provizii şi orice greutăți pe 
ulițele strâmte ale cetăţii. Este aşa de obișnuit, merge singur, aproape 
fără a fi condus, căci stăpânul mai întotdeauna stă şi el odată cu 
greutatea pe spatele măgarului în partea din urmă. Impestrițarea 
de limbi, de uniforme militare, marocani, requetis, civili în porturi 
curioase, îţi atrag atenţia în atâtea feluri şi chipuri că nu ştii ce să 
priveşti mai întâi; dar sufletul şi dorința noastră ne îndeamnă la 
Alcazar. Către aceste ruine sinistre rămânem privind buimăciți şi 
din explicațiile Comandantului Villalba, care a luptat sub aceste 
dărâmături şi unde a fost rănit de două ori, aşteptăm Să ni se spună 
Sfârşitul trist al acestei cetăți şi să ni se povestească faptele mari 
de eroism şi glorie, petrecute în această fortăreață, ce a apus pentru 
totdeauna. 

Cred că este imposibil de refăcut Alcazarul. 


91 


* 


Alcazar, înseamnă cetate. Alcazarul din Toledo este una din 
vechile cetăţi ale regilor Mauri. A avut un trecut trist. În trei secole 
a fost incendiat de trei ori. A fost refăcut. Este de pe vremea luj 
Carol Quintul. În ultimul timp cetatea aceasta cu palatul Regilora 


fost transformată în şcoală militară, un fel de academie de | 


Infanterie cu apartamente pentru ofiţerii instructori şi familiile lor. 
săli de studii pentru cadeți, dormitoare, biblioteci, etc., etc. 

O clădire aşa de mare, cum nu am văzut alta, cu mai multe 
etaje ce înconjoară la mijloc marea curte cu arcade. Alcazarul era 
înzestrat cu mai mult decât trebuieşte unei înalte şcoli militare. 

În subteranele acestei cetăți, erau aşezate: brutăria, bucătăria, 
baia cea mare şi toate instalaţiile de apă. Într-o parte depozitele de 
muniții. În afară de zidurile oraşului Toledo, Alcazarul îşi avea zidurile 
lui de cetate, către părțile ce dau în afara oraşului. 

În 18 iulie 1936, în momentul când strigătul conştiinţei 
naţionale chema pe toți la luptă, comandant al acestei Academii 
Militare era Colonelul Don Jose Moscardo, catolic şi monarhist, 


Alcazarul, aşa cum e azi 


93 


Capătă ordin să expedieze la Madrid toate muniţiunile de războj 
ce se aflau în depozitele fabricii de arme din Toledo. EI refuzi 
categoric. Toledo, oraşul şi provincia, erau de mai multă vreme 
focare comuniste cu dese ciocniri între cadeți, elevii şcolii militare, 
şi comunişti. Guvernul Frontului Popular susținea pe comuniști și 
pedepsea cu închisoare pe cadeți. Sosind vacanța, la plecare, cad eţi 
au devastat câteva locuinţe focare de infecție bolşevică, fapt care 
determină guvernul să trimită la Todelo câteva companii de armată. 
Acestea, sub comanda unui ofițer devotat frontului popular, se 
dedau la tot felul de devastări, arestări şi chinuri a naţionaliştilor, 
Până acum, putem spune că fusese linişte în provincia Toledo. 

După un discurs revoluționar radio-difuzat, al Passionarici, în 
timpul când garda civilă din Toledo căuta să oprească un atac 


gărzi de asalt, milițieni şi soldați. 

feste îndemând populaţia civilă să nu 

10ţi naționaliştii erau consideraţi rebeli. 

ță şi pe moarte. Numărul naționaliştilor era 
ul comunist. 

imeroasă, Dincolo ofițeri de toate gradelt 

"mau cursurile suplimentare, cadeți, civili, 


reziste au fost stia muniţiile din fabrici. Neputând însă să 


Cu cea mai mare dârzenie. în cetatea Alcazar. Aici rezistă ti 


Comuniştii au început să bombardeze orașul şi mai cu seamă 
clădirile care le împiedicau privirile spre Alcazar. Toledo este 
aproape înconjurat. Bisericile sunt bombardate, preoții prinşi şi 
omorâți în cele mai groaznice chinuri. Numai doi, din vreo 200 câți 
număra Toledo, au putut să scape într-o subterană cunoscută numai 
lor. 

Peste câteva zile, au sosit din Madrid 16 baterii de artilerie, 
au ocupat poziţia de cealaltă parte a râului Tajo. Au înconjurat de 
toate părțile cetatea şi au pornit un bombardament groaznic. Vechiul 
palat al Regelui Carol Quintul începe a fi dărâmat cu focuri de 
obuze. 

Colonelul Moscardo se refugiază şi el în Alcazar şi ia comanda 
luptei de rezistență în cetate. Noi trupe comuniste vin îndârjite, să 
dea asalt asupra Alcazarului. Artileria macină încetul cu încetul 
partea de sus a cetății. După zile lungi şi grele sub focul artileriei, 
clădirile încep să se prăbuşească. Comuniştii au minat o parte a 


” cetății și a fost aruncată în aer; dar pe cei dinăuntru, mâna lui 


Dumnezeu îi apără, adunaţi fiind în partea opusă. Ultimul refugiu 
în subteranele cetății. : 

Colonelul Moscardo este somat la telefon să se predea. In 
mâinile comuniștilor, la Barcelona, a căzut prizonier fiul cel mai 
mare al lui Moscardo, ofițer şi el. Comuniștii îl amenință că-i vor 
impuşca fiul dacă nu se predă. Moscardo cere să vorbească la 
telefon cu fiul său, Tatăl şi fiul sunt puşi la telefon: 

= Neamul nostru, cinstea noastră, demnitatea, onoarea... cum 
Pot eu să fac aceasta? spune Colonelul Moscardo, la care fiul îi 
răspunde; 

= Tată, fă aşa cum îți va dicta conştiinţa dumitale. ; 

—Nu mă predau. Este răspunsul categoric al Colonelului, după 
Care se aud la telefon câteva detunături de puşcă. Fiul lui a fost 
impuşcat! 

Dumnezeu întăreşte în speranţe pe vitejii din Alcazar. Villalba, 
comandantul profesor al şcolii de gimnastică, cu elevii lui, alături 
de Colonelul Moscardo fac minuni de vitejie. Rănit la braţ, el luptă 
mai departe, Un pluton de tineri s-a sacrificat pentru a rupe tuburile 


95 


de petrol cu care comuniștii voiau să-i incendieze. Vitejia-și pam 
aripile ei fâlfăietoare peste tot Alcazarul. La spărturi prin zi 
apar guri de mitraliere ce seceră moartea în rândurile comunis, 
Sunt puțini dar au suflet mare. Nici setea, o jumătate de litru e 
pe zi, nici foamea, 200 grame pâine din grâul nemăcinat doarpiaă 
din când în când puţină carne de măgar, catâr sau cal. O bucată & 
pâine din aceasta am luat şi o păstrez cu sfințenie. Grâul au fas 
siliți să-l scoată dintr-o magazie apropiată Alcazarului cu mari jenă 
şimmari greutăți, sub focuri de puşcă, de mitralieră şi bombardamez: 
Nimic, Zic, din toate acestea n-a putut să slăbească puterea lor & 
luptă. Dumnezeu pentru credinţa lor, a ajutat acestor mari eroi zi 
creștinismului. 72 de zile în luptă continuă au rezistat în subterana 
cetății. Dumnezeu a ajutat la timp şi a pus capăt răbdării lor 
Armatele naționaliste sosesc în ajutor şi-i despresoară. 
„Laniştit, văr ză s-ar îi petrecut nimic, Colonelul âi 


e 
D Alcazarul este o ruină. Din el nu a mai rămas deci! 
E dci a pmeai u, Surprinși, au lăsat nu mai puțin de 3000 mort 


zarea e morți şi 500 de răniți, încolo pe aici nimic nou 


Se: pre azi leii răniți. Şi aceasta 
ga “Urcătm i Adu = 
Sâm peste mormane de piatră, cărămizi şi moloz şi din 


erp» ea iti ce a fost odată Alcazarul 
vine a crede rar ri că ar fi dărâmături de veacuri şi nu-ți 

dezastre, 7; mai în scurt timp totul a fost transformat în 
Dinloc în Joc câte un colț Ziduri groase de câte 2 metri au fost prăbușite 
a vremilor apuse. Şini erei cetăți se arată înalt, ca mărturie 


d ite, îndoite şi retezate, 
acestor dărâmătun 


de gimnastică şi sălile de... dormitoarele. lată unde a fost sal: 
mina NR iii mobil d 


Numai în închipuirea noastră ne dăm seama de ce a fost aici 
pe mine a început să mă cuprindă groaza şi frica. De pe înăltimile 
dărămătunlor, privim în jos spre Tajo. Putin mai jos se văd wooainăiitele 

milor morți ai apărătonlor din Alcazar. Ni se spune că, cu mare 
ereutate au putut fi îngropat. Erau pândiț să fie împuşcaţi şi că 
numai noaptea au făcut operațiile. .. Acum străjuieste la capul lor 
Sf Cruce; iar în timpul ultimelor lupte de rezistență, un cuib de 
mitraliere păzea înaintarea comuniştilor către acest mic cimitir, 
pentru a nu fi profanat. Ne descopenm şi facem semnul Crucii. 

Suntem conduşi în subterane, unde a clocotit cea mai puternică 
energie, dând la iveală cel mai mare eroism pe care l-a cunoscut 
istoria lumii. Vedem gurile de intrare. Apoi bucătăria, cuptorul de 
pâine făcut la repezeală. Trecem pe lângă un zid. Un miros greu 
ne face să punem batista la gură. Sunt ultimele morminte ale eroilor 
din Alcazar. Nu au mai putut să-i scoată afară. Aici din moloz şi 
piatră le-au zidit morminte. Ne oprim. Moţa este emoționat. În el 
cultul morților este viu sădit. Aici îl cuprinde emoția căci este loc 
sfânt. Sunt Sfinţii apărători ai creştinismului... L-am înțeles. Se 
face front, zic o rugăciune. Descoperiti şi tăcuți, rugăciunea se 
înalță curată, ca şi sufletele noastre în aceste clipe, către Dumnezeu. 
Biserica ortodoxă proslăveşte pe catolicii apărători ai lui Hristos. 
Încă o clipă, dăm onorul şi copleşiți de durerea pricinuită de cele 
văzute, părăsim cetatea. Povestea tristă a Alcazarului a luat sfârşit. 
Rămâne loc de reculegere pentru a proslăvi pe Dumnezeu. 

= 


În catedrala cea mare se face slujbă pentru pomenirea morților. 
Suntem rugați să asistăm şi noi, cu care ocazie vizităm acest măreț 
monument religios. Ce mici ne simţim sub imensitatea bolților Nu 
ştiu câte altare de servit are. 

“Grozăviile războiului au lovit-o şi pe ea. Turlele sunt găurite 
de obuze şi ferestrele sparte. Zidurile din piatră de granit foarte 
Sroase nu au cedat loviturilor de obuze. Interiorul a fost păstrat 
intact. Nu au avut vreme comuniştii şi nu au putut pătrunde să-$i 
arate marea lor dragoste şi civilizație pentru creştinism. 

Ne ținem unul lângă altul. În interiorul acestei Catedrale 1 


97 


poți pierde. Statui, piaipă a ăia Se zice Că în ay 
ani a fost făcută această a e ra ă, e espărțit, Sf pi 4 4 
Mihail, ocrotitorul nostru ŞI alci ni se arată. Ne-am A dh 
pare că ne-a ma! alungat din durerea celor văzute. Cate 
mai multe intrări ŞI IEŞI. a da 

Slujba se termină. leşim şi în piață de unde se văd dărâmat. 
Alcazarului. Asistăm la defilarea trupelor In Sunetul mu 

Suntem Marţi 8 decembrie şi Moţa stăruie să p 
grabă către Talavera de la Reina. 

- Marţea am plecat din Țară, marțea să se facă 
noastră în Teroio. Până diseară să fim înscrişi. 

Pe de altă parte şi însoțitorii noştri sunt de acord, căci may 
de-a lungul frontului comunist, până aproape de Talavera Şi noapka 
ne-ar împiedica patrulele. Am luat în grabă masa şi tot CU aceea, 
grabă ne-am despărțit de Guvernatorul militar, Colonelul Anatoli, 
de Trentes y Garfia și suita lui, de acest bun om care mai târziu, în 
grele necazuri, ne-a fost ca un bun părinte şi sprijinitor, 

Cele 3 automobile ne poartă în goană nebună prin locu 
necunoscute. De data aceasta nu ne mai atrage frumosul și 
pitorescul locurilor. În mintea noastră stăruie războiul cu toate 
grozăviile lui. Mergem pentru a ne lupta. Şi din loc în loc, întâlnim 
posturi de armată, automobile distruse, camioane răsturnate, aulo- 
mobile blindate, poduri rupte şi câte un Corp ars. 


a, ANI 
ZICI milita 


ȘI ÎNSoriere 


Din stânga noastră se aud bubuituri de tun şi ca în vis, lănțini | 


de mitralire. i 
Mergem către noul nostru destin. Ajungem pe la ora $ dpi 
amiază. Talavera de la Reina înțesată de soldaţi. De sus a începi! 


să picure mărunt ploaia. Puţină ceaţă și frigul începe să se sty! 


să ne îngheţe. Am cotit pe câteva străzi şi ne aflăm în bb 

inspectoratului Tercio. Tot cu aceeaşi grabă, de parcă moarieă E 

mâna din urmă, urcăm scările şi ne prezentăm colonelului ml 

comandantul Legiunii străine, Ştie despre ce este vorba: E t 

bărbat înalt, cam de 50 de ani, fire de războinic şi ochi mari“ 

pătrund. Ne ascultă cu Puțin zâmbet de bucurie. eşini- 
— Au venit să lupte şi să moară pentru Spania e 


98 


Uj Și 
dralg an i 


„0 


>rmină generalul Cantacuzi ana ar 
citea EA biti, după care Moţa 1ȘI exprimă dorința 

Colonelul Iague, mulțumește Pentru gestul n 
ne spune că din seara aceasta suntem legionari, | 
la ora 8 să fim prezenți pentru echipare, 

Afară a început să picure mai des, Într. 
pieței am intrat să luăm masa, Ultima ma 
generalul Cantacuzino. Nimănui nu-i mai a 

Nu ştiu de ce atâta grabă astăzi. Înso 
cu înapoierea la Salamanca. Bătrânul nostru general de care ne 
vine greu să ne despărțim se grăbeşte și el. Oare durerea despărțirii 
îl apasă şi pe el şi nu vrea să o mai prelungească? 

— Să ştiţi că am să fac tot posibilul să vin înapoi la voi, Mi-e 
greu să mă despart de voi, prea vă iubesc mult. Ne spune el. 

Stăm lângă automobile. Ne coborâm bagajele ce avem. Simţim 
că nu avem să-l mai vedem. Prin el se pare că ne despărțim de 
țara noastră. 

Totu dă insigna falangistă: 

— „Tată bătrân, pentru Vera din partea mea ŞI spune-i că port 
gândul mereu la ea, că o îmbrăţişez, că o sărut”. 

Marin dă o scrisorică, Moţa-l roagă să ne trimită bagajele și 
pachete cu țigări din Salamanca şi aşa mai departe fiecare câte 
ceva. Eu îl rog să aibă grijă de copii şi-i dau o procură pentru un 
proces. La toți ne făgăduieşte că va face totul. 

— Nu vă uit copii dragă, fac orice pentru voi. Apoi vine să ne 
îmbrățişeze şi să ne sărute pe fiecare. A terminat, dar bătrânul 
general cu ochii înecaţi în lacrimi, s-a ascuns după un automobil 
să-şi mascheze slăbiciunea. 

ÎI căutăm din nou, îmbrățişări duioase, strângeri și săruturi. 
Plânge fără să se mai ferească. Simţim cu toții ochii umezi. Ce 
triste sunt despărțirile! : 

— Hai terminați.... se aude generalul... Îmbrățișăm pe Villalba 
şi pe Garson, pe şoferi noştri. Sunt îndoioșați şi ei. 

Au urcat în automobile și au plecat. Din sufletele noastre s-a 
smuls încă ceva ca o retezătură de cleşte. a 

Privim cum cele trei automobile se depărtează, până le 


99 


Ostru simbolic Şi 
ar mâine dimineața 


UN restaurant din faţa 
să pe care o luăm cu 
rde de glumă. 


Itorii noștri se grăbesc 


pierdem. Ultima noastră speranță şi sprijin s-a dus... 


Plouă des. În piața de la Talavera de la Reina au rămas 7 
legionari români. Din ochi le picură lacrimi. Nu ştiu încotro să 


meargă. Afară este frig, întunericul începe să se lase şi lumea se 


vită la ei!... 


TALAVERA DE LA REINA 


Stăm în ploaie şi nu ştim ce să mai facem. Un tânăr falangist 
trece pe lângă noi. Ne cunoaște de la Soria. Intră în vorbă cu noi, 
vorbeşte puţin franțuzeşte şi ne propune ca să mergem cu bagajele 
ce avem, la sediul lor unde putem rămâne și peste noapte. Au 
saltele şi putem dormi pe jos. Invitaţia asta ne-a prins bine și nici 
nu mai aşteptăm. 

Ni se spune că dacă apelăm la primarul oraşului, ne poate da 
găzduire la familii care doresc să pună la dispoziție camere mobilate, 
ca în timpul perioadei de instrucție, cei ce au norocul de o asemenea 
locuinţă, să se poată odihni pe un pat bun, căci destul de rău o duc 
în tranşee când pornesc la lupte. 

Alecu Cantacuzino pleacă pentru a găsi camere. După vreo 
oră ne aduce rezultatul. A găsit la un hotel, cel mai ieftin, două 
camere şi alte două la două familii. | : 

Cele mai bune sunt la familii. lonel Moţa face repartizarea: 
Pentru el şi Vasile Marin cea mai rea la hotel. Totu rămâne și el cu 
Moţa, în cealaltă cameră. 5 LO A 

Alecu cu Clime şi eu cu Bănică. Ne-am dus la gazdele noastre 
cu lucrurile ce purtam, ca după o jumătate de oră să ne întâlnim cu 
toții invitaţi la o gustare de un locotenent ture din Tercio, cu câre 
ne-am cunoscut la sediul falangist. Bănică fiindcă ştie perfect 
turcește, este cea mai mare bucurie a/locotentului. Cine Ştie de 
câtă vreme nu mai vorbise limba lui. A fost Şi prin Dobrogea: A 
rătăcit prin multe țări, iar acum se găseşte pe frontul naționalist. 


101 


Se gândeşte la țara lui şi tot speră că va N Să fericirea Sp o mai 
vadă. Talavera de la Reina este un centru de instrucție in apr opierea 
frontului. Aceasta este importanța acestui oraş. Aici se găseşte 
multă armată de toate felurile. REZA a 

Domneşte viața de război. In timpul nopții toți petrec, îşi 
cheltuiesc solda fără nici un pic de zgârcenie. Grupuri, după ce au 
chefuit, se ţin de gât şi cântă cât îi ține gura, Pe stradă fac un 
zgomot asurzitor. Cântece de dragoste ŞI războinice. Buni camarazi, 
nu fac scandaluri, nu se ceartă şi nu se bat. Unii mai poartă încă 
urmele rănilor proaspete și bandaje, dar merg iar pe front. 

Cârciumile sunt pline de cheflii şi cafenelele de jucători. 
Înăuntru miros greu de tutun și fum de să-l tai cu cuțitul. 

Am intrat cu toții într-o cârciumă-cafenea. Mai toate mesele 
sunt pline. Se cântă, se bea, se joacă şi se vorbeşte tare. Apariția 
unui ofițer nu tulbură cu nimic viaţa de aici. La o masă se joacă pe 
sume mari. Un soldat a doborât un avion comunist şi la un un 
ofițer, ce era în el, a găsit vreo 800.000 pesetas. Acesta a fost 
norocul lui. În Tercio ai dreptul la pradă. Ai cucerit, ai dreptul să iei 
cât poți. El nu are ce face cu banii. Socoteşte jocul o distracţie. Îi 
va pierde, nu face nimic. Banii vor merge la altul, acela poate va 
muri, altul îi va găsi şi aşa mai departe. 

Când nu eşti sigur de ziua de mâine, nu te mai gândeşti să 
strângi parale. 

Am înțeles că aşa este viața în timp de război. După câteva 
sticle golite şi discuţie ne retragem și ne simţim aşa de alături de 
Oamenii aceștia, deși străini, turci, nemți, italieni, portughezi, români 
etc, dar se pare că pe toți ne leagă Spania şi ne face de acelaşi 


neam. Avem ceva spaniol acum când ne simțim așa departe de 
Țara noastră. 


Din ordinul lui Moţa, toți trebuie să fim prezenţi a doua zi la 


cu loga dimineața, în camera lui. La 8 se face echiparea. 

aa ua Sunt foarte primitoare, pun multă atenţie și 

miti en - în datul nota de bine crescuți şi o cultură 

mem ep A ată când intrăm într-o familie făcându-ne 
“put până la sfârșit cea mai frumoasă impresie. 

102 


A doua zi, după ce Ionel Moţa ne-a făcut în scurt, dar cu mult 
cuprins» datate tiaiv AVE Cu privire la noua noastră viață militară; 
disciplina, ordinea, punctualitatea, iar seara să nu pierdem vremea 

rin localuri etc., ne-am prezentat pentru echipare... Găsim 
imbulzeală. Au venit mulți să se înscrie ŞI să se echipeze. Semne 
bune. Aici lumea venea de bună Vole să se înscrie și să candideze 
la moarte. Suntem siliți să mai aşteptăm până ce vor termina cei 
dinaintea noastră. 

Discutăm cu unul, cu altul; ruși albi ce au fost refugiați mai 
înainte în Germania, nemți cu salutul roman, educație naţional- 
socialistă şi poziție ostăşească minunată. Oameni de toate 
naționalitățile şi de toate condiţiile. 

O armată de adunătură. Prinţi, conți, regi, lichele, puşcăriaşi, 
nu contează cu nimic titlul. Aici vin toţi în care vitejia şi-a făcut 
loc. Toţi sunt egali şi vin să moară râzând. 

Ne vine şi nouă rândul. Formularul lung este completat cu 
toate datele. Semnăm şi mai punem şi degetele. Mie îmi era teamă 
să nu fiu trecut ca preot; dar nici pomeneală. Reverenda mea n-a 
fost nici o piedică şi m-au înscris ca simplu soldat. Inscrierea am 
făcut-o pe toată durata războiului, căci aşa cerea legea. Înțelegerea 
însă între Colonelul Iague şi noi a fost pentru 3 luni. 

La sfârşitul formularului, punem să adauge la fiecare: 
„Renunțăm de bună voie la solda ce ni se cuvine nouă, echipei 
române, în folosul Crucii Roşii”. După care semnăm din nou, ceea 
ce a produs o oarecare nedumerire în rândurile ofițerilor şi a obligat 
pe Ionel Moţa să dea lămuririle asupra noastră, spre mulțumirea 
lui Marin care spune lui Moţa: 

— Aşa Ionică! 43 

Odată formele îndeplinite, am fost scutiți de a mai face vizita 
medicală și suntem duşi la magazie pentru sarme că să piardă 

Ni se dau haine noui nouțe. Magazioneru! â tebfera 
ceva timp până să găsească pentru Bănică, ȘI Totu E pic 
potrivite pentru ei. Bocanci pentru Bănică, nici zei sficina 
să comande calapoade speciale. Probabil că după ce Vo 
noi cu războiul vor fi gata. 


103 


Ne grăbim cu îmbrăcarea. Suntem mândri de uniforme), 
noastre. Capela cu ciucure roşu e o podoabă. Dintre toți, cei maj 
bine în aceste haine sunt Moţa, Marin şi Alecu Cantacuzino. Bănică 
le-a întins pe el degeaba. Sunt tot scurte; iar pe Totu Sunt gata şi 
crape. Dintre toți mie mi se pare cel mai caraghios Clime, Căpitan, 
soldat în Tercio. Hainele acestea îi cad rău. Eu îi şi zic: „Moş 
Tăgârţă”. Pentru ca toți, uitându-se la mine, să înceapă să râdă, 
Mai târziu, m-am uitat în oglindă. Nu-mi venea să cred că sunt eu. 
Scund, hainele mă făceau mai gras decât eram şi gâtul nu se mai 
cunoştea. Marin mă şi botează. „Omul fără gât”. 

Cu toate acestea toți eram mândri în uniforma noastră şi am 
început să păşim milităreşte. 

Odată cu înscrierea şi echiparea noastră, am fost şi repartizati. 
Dorinţa lui lonel Moţa a fost îndeplinită. Am fost cu toţii înscrişi în 
Bandera a 6-a, Compania 21, Batalionul |. 

Bandera a 6-a, era cea mai vitează din toată armata Tercio. 
Era la Talavera de la Reina, acum pentru a treia oară în refacerea 
efectivului. Luase parte la cele mai mari lupte, cucerise ultima 
oară cetatea universitară la Madrid fusese citată de două ori cu 
ordin de zi pe întreaga armată şi în special Compania 21. 

Era formată din 4 Companii: 21, 22, 23 şi 24. Noi nu mai 
puteam de bucurie, adică propriu zis de bucuria lui Ionel Moţa şi 
Vasile Marin, căci eram în prima Companie şi primul pluton, deci 
primii la atac; și aici adaogă Moţa cu mare satisfacție: „Căci 
Dumnezeu a vrut aşa”. 
ape nt be ip noastre vechi la gazdele respec- 
Companiei 21, care se afl a LEA setea cuci ADP AP. ARAUD 

AR ISA » CAre se afla instalată în localul unei şcoli primare. 
dăitogait a . setarea Compania se afla în front. Am 
Dalla imaceu, ca paniei noastre, un: Maroean, oacheş, 

La Se Cu zâmbetul pe buze şi cu o privire de mare 


cunoştea limba st | 

re a saoa Care aveam să facem instrucție. 
cine sunte oitori, cu noi. Căpitanul, Aranda explică 
m No! Şi pentru ce am venit, şi încheie spunând: 


Companiei cine 


unt camarazii Văstri- Au venit c 

_ x purtaţi frumos cu dânşii. 
să e mananul ne-a dat permisia să dormim în ora 
Masa 0 puteam lua la cazarmă sau în oraş, dar ne rugă 
orele de instrucție ŞI ie Pisi g, 

De la prima ochire, Vasile Marin, il şi botează: „Nea Ilie”. 

- Când am făcut eu şcoala militară, spunea Vasile Marin, 
aveam pe căpitanul meu care semaâna exact cu acesta, Găsesc 
atâta asemănare incat eu cred că şi la suflet are să fie bun. 

Pentru noi aşa a rămas, cu numele de Nea Ilie. Nu ne-am 
mai interesat cum îl cheamă şi nici acum nu ştim. Nu ne feream, în 
„fara raporturilor oficiale când 1 spuneam Senior Căpitan, ca în 
intimitate să-i spunem „Nea Ilie” şi de care se bucura foarte mult. 
Marin i-a explicat ce este cu acest nume: 

_ Vrem să ne simţim Şi aici români. Comandantul nostru, în 
afară de lonel Moţa, să fie tot român; adică pe dumneavoastră vă 
dorim cu nume românesc. 

A râs şi a primit bucuros. După această prezentare, am fost 
invoiți până a doua zi la 8 dimineaţa, când va începe perioada 
instrucției. 

La plecare suntem însoțiți de Locotenentul Prado, care ne 
invită la restaurant şi cu toții închinăm câte un pahar de coniac 
pentru începutul unei noi vieți. 

Mai toată după amiaza am stat împreună şi ne-am spus unul 
altuia ce simțim, gândim şi cum ne vom purta noi în această situație 
schimbată deodată. Fi-vom noi oare la înălțime? 

Seara am notat pe fila din agenda mea: 

„Miercuri 9 decembrie 1936, Talavera de la Reina. Bravo 
legionar soldat spaniol din Bandera 6-a Comp. 21, a armatei 
voluntare Tercio, păşeşte mândru şi viteaz pe calea nouă. Doamne 
ajută”. 


a să lupte alături de VOI ca soldaț 
ţi. 


Ş unde vrem A 
Să respectăm 


105 


INSTRUCȚIA 


Niculiţă Totu, cum îi zic eu, de abia a a 
Tercio și s-a bolnăvit rău. Încă de cu seară căzu la pat. E răcit, 
Are temperatură, dureri de cap şi tuşeşte. Suntem siliți să-l lăsăm 
în pat. Prima zi de instrucţie începe fără Totu. 

Ionel Moţa îi poartă de grijă cu toată dragostea. E] intervine 
să fie trimis doctorul banderei. Un sanitar rămâne lângă patul lui 
Niculiţă. Doctorul vrea să-l trimită la spital dar el refuză. Îngrijirile 


0 doctori. Un marocan, care 
oleşte, totdeauna în curent cu 


Pucat să se înscrie în 


pe front, de doi spanioli foarte 
s Xtrem: 
„Sergentul Ortigoza și caporal] Felicindo. 


106 


Cu primul am început să o rupem ş 
tură Mică, subțirel, în vârstă cam de 40 
N înţelege tot ce vrea. Vesel totdeaun 


paniolește. Un Om de 
ani. După CXpresia feței 
sur | a. Spunea o mulțime de 
bancuri ȘI poveşti. Vorbea rar, ceea ce a făcut ca în s 


înțelegem perfect limba spania, | 

Este în obişnuința spaniolă de a vorbi repede. Vorbă se zice 
palavras poate înrudit ceva cu palavragiu de la NOI, ce se zice 
celui care vorbeşte ŞI mult ŞI repede. | i 

Caporalul Felicindo, un băiat frumos, plin de vitejie, avea pentru 
noi o iubire plină de respect. 

Făcea cu noi instrucție din ordin. Cu Felicindo făceam 
instrucţie individuală. Sergentul Ortigoza cu întreg plutonul, iar 
locotenentul Prado cu compania. | 

La ora 12 încetează instrucția pentru masă și se reîncepe 
după amiază de la 2-5, pentru teorie şi cântece. | 

Ni se dăduse drumul pentru masă. Luasem cu noi de mâncare 
din oraş şi mergem să mâncăm cu toții la hotelul lui Moţa şi în 
acelaşi timp să vedem cum se prezintă Totu, 

Deodată apar deasupra orașului 4 avioane. La început am 
crezut că sunt naţionaliste, când auzim în apropierea noastră explozia 
mai multor bombe. Casele se clatină, geamurile se sparg şi lumea 
aleargă năucită. Ne ascundem pe sub streşine de case i pe sub 
panguri. La una din bombe care a explodat chiar lângă noi, am fost 
siliţi ca în plină stradă să ne trântim la pământ, Ne ridicăm şi mergem 
mai departe, facem pe indiferenți și căutăm să liniştira populația 
civilă care pare foarte înfricată. Au fost și morţi Și răniți. | 

În prima zi de instrucţie cunoscurăm avioanele şi bombele 
comuniste. Desigur are mai mult farmec aşa. Să ne vadă că suntem 
lângă front. | 

j Lui Niculiţă îi este rău de tot. Boala lui o fi fost epiii 4 i 
dorul după Vera lui care a rămas așa departe. EI îşi repair k ni 
nevasta; și la gândul că poate aici îi vor putrezi ciolane pie i 
0 mai vadă pe Vera, căldurile lui Niculiţă cresc inspăimă ii ; e 
hotel, o babă urâtă şi scofâlcită, stăpâna hotelului, e A stie: 
bună, tot pe atât e de bună îngrijitoare, stă nedesp 


107 


Curt timp să 


Niculiţă şi-l îngrijeşte cu toate leacurile ce ştie, ca să.] facă bi 
— „Sunt flăcăi români. Au venit să lupte pentru noi; he, 
baba tuturor şi se laudă că stă la ea. n 


După masă, o mică bucurie pentru noi. Zaharof Igor, rus 
nostru care a rămas la Salamanca, a reuşit să fie primit în Tercig 
acum iată-l lângă noi. A cerut să fie în aceeaşi companie cu echi 
română, iar noi l-am cerut în plutonul nostru. E tare vesel că ne-a 
găsit. Ionel Moţa îl aduce la hotel. Ne simţim legaţi de e] mult, căg 
ne-a căutat mult şi a cerut ca să fie cu noi. L-am cu 
vapor şi în drumul până la Salamanca, pentru ca să 
legaţi mai bine decât cu un oricare spaniol. 

Ne este simpatic şi mai aproape de sufletul nostru. 

Cu toate că, ne gândim câteodată, dacă oare nu o fi cumva 
spion. Dar aceasta numai pentru un moment, apoi bănuiala ne este 
spulberată prin sinceritatea privirilor lui. 

Instrucția merge strună. Am căpătat puşti şi baionete. După 
Vreo câteva zile sergentul Ortigoza ne dă ca exemplu companiei, 
spunând că noi am învățat în foarte scurt timp ceea ce ar fi făcut 
cu spaniolii în trei luni. Mai greoi în mişcări mi se pare că eram eu. 
La Alecu am admirat de la început spiritul de supunere şi ascultare 
în ale milităriei. Are să devie un bun ostaș. Moţa şi Marin sprinteni 

şi Voioşi erau primii la toate mişcările. În timpul liber mai făceau 


Noscut pt 
ne Simţim 


făcea ficțiuni şi ne silea pe toţi să luăm 
â să nu cădem cu toţii bolnavi şi să râdă 


e ia din camera lui Moţa, unde totdeauna ne strân 
ăciunea în comun ȘI primeari observaţiile lui Moţa 

rug „ia din ziua trecută. Căuta să ne cori 

fiecăruia Gin 21: ioli 

upărăm cu nimic pe spanioli. 

A De multe ori luam masa la cazarmă. Ni se 

multă şi bună. Câte trei ŞI patru feluri. Aproape 

i răjit și friptură. Adesea vin, fructe și totdeauna d 

i să mâncăm însă dintr-un singur vas, game! 

şi să stăm în d tea late sala 

Odată eram in lia sei ŞI mâncam. Două avioane 
comuniste ne-au sosit în vizită. Căutau să descopere cazărmile cu 
soldați pentru a le bombarda. Nu au fost observate mai din vreme. 
Aleseseră timpul mesei când soldații se găsesc adunați și au început 
să arunce bombe. Nici nu ştim când ne-am ingrămădit de spaimă 
prin toate colțurile. 

Ne-au căzut castroanele cu mâncare, lingurile. Unii nu le-au 
mai găsit, căci le-au luat alții care nu aveau. Numai Clime a rămas 
culcat în mijlocul curții. Stătea pe brânci, râdea de noi şi mânca 
mai departe. Aceasta ne-a fost o lecţie. Clime cunoştea războiul. 
Ela luptat în războiul cel mare. Ne spune că trebuie să ne culcăm 
la pământ acolo unde se găseşte fiecare şi dacă este timp puţin, 
răsfirați unul de altul. Este mai rău când sunt toți îngrămădiți. 
Recunoaştem că are perfectă dreptate şi ne ruşinăm de frica 
noastră şi de graba ascunderii. 

Am început să ieşim la câmp şi facem instrucție cu arma, 
Mişcările sunt mai grele şi ne obişnuim mai anevoie. Cei mai 
persecutați de soartă sunt eu cu Bănică. Pentru mine pușca este 
prea lungă, iar pentru Bănică prea scurtă. pa 

La înapoiere venim în marş cântând... „Soy valiente y lea 
legioario”. Ne place mult şi are un tempo de marş minunat, îi 

i învă ionari ui 

La teorie am învățat Credo Legionario (crezul legionaru 
care cuprinde tot eroismul legionar. a iei 

Seara ne-am obişnuit să mergem cu toții la miei ri A 

A e ui . . : 4 e 
cu atâta drag la Căpitan la Legiune și la ai noștri p 
dorul de țară şi cântăm toate cântecele Legiunii. 


să n geam, făceam 
ASupra purtării 
Jeze, pentru ca să nu 
dădea mâncare 
nu lipsea pește 
upă masă cafea. 
ă ce avea fiecare 


109 


Când eşti departe de ai tăi, cântecul are o nuanţă de ș, 
vocea este emoţionată și dă un farmec cu totul deosebi. Tigy 
cântă bine şi a început să învețe toate marşurile Noastre, 
cu încetul o să mărim numărul celor din cor. Ce, 

În timpul liber Moţa și cu Marin îşi scriu articole pentru, 
Primul pentru „Libertatea”, al doilea pentru „Porunca m 
Moţa vrea să scrie vreo 200 articole ca să aibă ce publi 
Libertatea timp de doi ani. „Se vor publica post mortem”. Ne ș i 

el şi de multe ori am avut siguranța că omul acesta avea presi 
morții. 

Într-o zi, mi se pare Duminică 13 decembrie, am fost 
afara oraşului la vreo 5 km ca să facem exerciţii de trage 
au dat fiecăruia câte 10 încărcătoare de cartuşe Şi două grenad, 
La poalele unei coline era ales locul pentru tir. După câteva exerci 
cu arma au fost duse plutoanele rând pe rând la tragere. Prin, 
tragere de cinci încărcătoare la rând şi după comandă 


» trebui 
executată în genunchi în țintele aşezate. Țintele erau nişte figu 
de oameni din lemn. 


Plutonul nostru începe primul. În spate căpitanul Compani 
„Nea Ilie” trece pe la fiecare făcând observaţiile cuvenite. În 
dreptul lui Ionel Moţa se opreşte şi-l bate pe umăr. Nu am înțeleș 
ce 1-a spus, dar ținta ce o avea Moţa a fost despicată din primul 
încărcător. L-a arătat altă țintă. Din ținta lui Alecu sar țăndări. Est 
lângă mine şi-mi este grozav de necaz; trag deznădăjuit și dest 
de repede. Am terminat cele cinci încărcătoare şi de la mine n 
zburat nici o țandără, Îm 
umăr Și când mă uit înapoi dau cu ochii de Nea Ilie. „Mui bien 

- Am înțeles că nu- 


[] 
ui 


SCOșij, 
Te. Niş 


ARI '. Ionel Moţa mă desluşeşte: „Mu 
â£. bine. M-am liniştit, 3 


au exploadat. 


i noi rămânem la odihnă. P? 
110 


1 Vine să arunc pușca. Cineva mă bate pt 


i bine și de supărare scolți! 


Da 


e m-a prins un frig de-mi clănțănesc dinţii. În tim 
mine şi fumează ascultând glumele lui Marin, pe 
MRI cata la o fugă peste câmp să mă încălzes 
iscutăm Era mulțumit că pot trage cu puşca. 

si O schijă din o grenadă sfârâie printre picioarele 
infige la o jumătate de metru în pământ. 

_ „Părinte dacă te lovea te rânea fără să mergi pe front, Ce 
norocos eşti! ei Moţa în timp ce o caută în pământ și mi-o 
arată caldă fiind încă. 26 

_ „Păstreaz-o! îţi va fi de mare noroc”; şi mi-o vâră în buzunar. 
ge rătăcise de la cei care făceau exerciții cu grenade. Probabil 
una aruncată prost. Ne-am înapoiat la cazarmă cântând marșurile 
legionarilor români, cu ofițerii lângă noi şi gradaţii, mulțumiți de 
frumuseţea cântecelor noastre. Acesta ne-a fost singurul exercițiu 
de tragere. tza 

După amiază am simțit că-mi este rău de tot. Am temperatură 
şi-m vâjâie urechile. | 

Abia ieşisem din oraş spre alt loc, unde făceam instrucție cu 
arma şi îi spun lui Ionel Moţa că nu mai pot. Iese la raport şi 
locotenentul îmi dă drumul acasă. | 

Trupa se îndepărtează de mine. Aud din refrenul cântecului 
legionarilor spanioli: 

„Legionario sa luchar, 
legionario sa morir”. 
Cântecul din ce în ce mai slab se pierde pe câmp şi cu părere 
de rău mă îndrept către hotelul lui Moţa, unde mă trimisese el, ca 
să iau loc lângă Niculiţă Totu şi unde baba ne îmbia mai toată ziua 
cu o voce dulce să luăm ceai de flori de albă. r Ă 
Trei zile am ţinut tovărăşia lui Niculiţă. El începuse să tuşească 
rău de tot. Bătrâna de la hotel era nedespărțită de lângă noi. a 
rom, coniac, vin fiert, tot ce credea că are să ne facă pal e 
aducea, Ne încălzea camera pe cât se putea. In Cei ie 
sobe. Se întrebuințează brassiera, un fel de lig „simt ecua 
acoperit de un capac cu găurele, în care PR FA) ş alti 
şi puțin acoperiţi cu cenuşă. Acesta este sistemu 


N 


p ce al noştri 
mine m-a luaţ 
C. Alergăm şi 


mele şi se 


În trei zile slăbisem de tot. Ceilalți au fost şi ej încerca 
datorită îndemnului lui Moţa şi medicamentelor, Nu au Dutu! 
doborâți. ca 
Nu voi uita niciodată marca grijă a lui Ionel 
ce făcea pentru noi era dintr-o adâncă iubire de c 
sufletul său. Ne vrea sănătoşi, ne vrea Voioși şi p 
viitorul ce se apropia. Făcea totul pentru noi, nu 
motive. Puteai citi pe fața lui şi în suflet, grija po 
sinceritate, din dragoste şi din dorința de a avea p 
lupte. Ne cuprindea şi pe noi mâhnirea dacă ar fi 
să fim lăsați bolnavi la Talavera, mai ales că se 
va fi apropiată. Eu nu prea doream lupta, dar 
plece fără mine. De câte ori se povesteau se 
Venea vreo ştire că plecăm imediat, inima înce 
tare şi mă cuprindea oarecare frică care disp 
gândeam că merge şi Ionel Moţa; iar conștiinţ 
ŞI să nu mai am nici o teamă. 
Marin îşi bătea joc şi de boala noastră şi de război şi de moarte: 
— Boala este pentru fricoşi, războiul este Pentru cei viteji și 
pătrunşi de credință, iar moartea nu există, moartea în asemenea 
cazuri este trăire eternă. 
Stătusem trei zile în pat. În dimi 
repede de | 


Moţa. Tot ce 
are cra pă 
lini de Cui 
din cine tie 
rnită din Om ş 
e toți lângă ei 
plecat pe front; 
zvonea că Plecare, 
NICI NU vroiam 5 
ene din lupte sa, 
pea să-mi bată my; 
ărea imediat ce mă 
a-mi spunea să merg 


Uy 
În 
te 


„RI 


_ Măi Marine, spune Moţa râzând nici aici n 
_De-o fi să mergem în lumea cealaltă, tot a 
hetul să ni-l ducă în Ţară. E mai uşor de p 
ilie Nu mai facem asemenea glume, zic eu. 
e Dacă-ţi este necaz, poţi veni şi Dumneat 
bolnav şi supărat. : | 
93 - Bine Marine, dacă vrei tu, merg, 
inică ca să ne spună cum e pe acolo, a 
AS Să vă duceți voi. Eu nu vreau, 
i Aa 4 după-amiază, toată Compania 2] e 
luptă, cu drapelul în frunte, porneşte la gara din ra, | 
Companii a sosit înaintea noastră. Trebuie să aşteptăm intreaga 
banderă. Ni se recomandă atenție in Caz că vor veni avioane 
niste. Cu două zile înainte comuniştii au aruncat bombe asupra 
e tre Au distrus câteva vagoane şi au rupt liniile de fier laterale. 
pi e, nici un mort. Gropile, mari de să încapă o casă, stau 
iul i strânşi în grupuri glumesc, cântă, golesc sticle cu 
coniac pe care apoi le sparg. Sunt veseli că merg la luptă, dar 
nimeni nu ştie destinația. La insistențele noastre ni s-a nu a 
mergem acolo unde se va simți mai bine nevoia, probabil pe frontu 
E nitra Companiei, Nea Ilie, care piine A ta 
simpatie pentru mine, probabil din cauza asemănării mi i dă 
cheamă, şi ne invită la băut. Coniacul ne-a sii ŞI a prana 
Totu. Începem să uităm că am fost bolnavi. Ne poartă g 
către bătălii şi ne cuprinde neastâmpărul. uda IDD 
Trenul s-a înşirat în fața noastră. Vagoane zi ki , evita 
a Ill-a cu geamuri sparte, cu pereți Său der: sp : 
stricăciuni. Au trecut şi ele prin grozăviile m dăpuinipatiea 
Pe companii şi pe plutoane se dă me a Înghesuiala ne-a 
vagoanelor. Începuse să înnopteze de-a pd ara ; 
“am despărțit. Dintr-un vagon auzim vocea lui i pe părintele și 
— Clime!... Totu!... măi Bănică!... Caută şi p 
Yeniţi cu toții aici. Am locuri pentru toți. 


u te lași de mine. 
mândoi mergem, 
Wrtat un pachet, 


â părinte, dar nu 
dar să trimitem întâi pe 


poi Merg Și cu cu Totu, 
zice Bănică. Râde, apoi 


chipată şi gata de 
Talavera. Una din 


113 


Ne-am regăsit. Eram toți laolaltă. Moţa ne invită Să face 
rugăciunea. Am început să ne rugăm mai mult în gând, Murmur 
dar cu suflet cald şi curat. Când porneşti la luptă ȘI Şt Că Viata N 
este în primejdie, implori ajutorul lui Dumnezeu, uiţi totul din jur 
tău; Eşti numai tuși Dumnezeu, în car ţi pui toată nădejdea, și 
laşi în grija Lui. În viața obişnuită uită omul de multe ori Să se 
roage. a : 

La lumina slabă a unei lumânări, scoatem din sacul lui Clime 
tot ce aveam mai de preț: Sfânta Impărtăşanie, Sfânta Cruce 
cartea şi epitrahilul pe care le iau asupra mea. Drapelul țării rămâne 
la lonel Moţa, iar Clime va purta icoana Sfântului Arhanghel Mihail 
purtătorul de biruinți. Avem la noi armele cele mai bune şi Suntem 
siguri de victorie. 

Un fluierat prelung urmat de alte semnale ne anunță pornirea 
trenului. Soldaţii au scos capetele pe ferestre şi strigă: Arriha 
Espana! Viva Franco! 

Ionel Moţa prinde de un baston tricolorul românesc şi îl fâlfăie 
pe fereastră. Ofițerii şi cei ce rămân salută steagul, ne ureazi 
noroc în lupte şi strigă Viva Rumania. 

Mai încurajați puțin de o sticlă cu coniac ce ne-a oferit-o un 
grup de soldaţi portughezi, vecini cu noi, la semnul lui Moţa începem 
să cântăm: „Sfântă Tinerețe Legionară”, apoi celelalte marşuri ale 
noastre. Dor de țară şi vitejie legionară. Noi reprezentăm Ţara, pe 
care poate niciodată nu o vom mai vedea. 

jurul nostru s-a făcut linişte. Portughezii au început a prinde 
melodii Şi cântă cu noi. 

În vagon, lumânările aprinse din loc în loc, fac lumină deplină 
Intonăm core mu Şi rândurile strânse”. lonel Moţa ține 

omul i lui privesc în sus steagul Țării şi au strălucire 
neobişnuită. Cântecul amestecat cu zgomotul roților de tren dauo 
notă sinistră. Câţi plecăm şi câţi ne vom mai întoarce... „Cei ce- 
dușmane, păşesc în rând cu cei ce au 
imun. După îndemnul lui Ionel Moţa trebuie să repetăm și Si 

“un târziu, după Ce am mâncat câte ceva din hrana rece 


ma 


fiecare, am început să 
-nurtam Îlec 
ce purti 
enului. ş iai fă 
tr La o gară, al cărui nume nu-l mai rețin, am cobor 


aveam câteva ptasuri până la ziuă. Nu ştiam unde ne a 
fata noastră o mulțime de autobuze. Cu acestea am călă 
departe şi ne pomenim în piața din Toledo. Nu ştid de 
mal liniştit când am cunoscut oraşul. Ofițerii au plecat i 
de adăposturi. După puțin, Compania a fost instalată la i 
Toledo, într-o şcoală normală de fete, pe jumătate d 
bombardamentul roşilor. e 

Murdărie, mobile rupte, hărți şi cărți aruncate şi călcate în 
picioare, pupitre sfărâmate, şi altele, încât cu greu am putut găsi 
un colț, unde pe puţine paie, ne-am culcat îmbrăcaţi, cu puşca 
strânsă la piept. 

Păturile ne sunt prea subțiri, frigul ne strânge unul lângă altul 
şi aşa am putut dormi puțin. 


aHpim cu capul legănat de mersul 


ât. Mai 
flăm. În 
torit mai 
Ce ne-am 
n căutare 
ntrarea în 
iStrusă de 


Ri 


INSTRUCŢIA LA TOLEDO 


Întreaga banderă, de dimineață începe să facă pregătiri pentru 
un cantonament mai îndelungat. Curăţenie, aranjarea dormitoarelor 
cu paie şi cu rumegătură de fierăstrău pe jos, şi fixarea bucătăriilor 
Nenea Gică (Clime), cum am început să-i zic eu, a plecat în căutarea 
şi cercetarea obiectelor aruncate. Il preocupă mai mult cărțile, 
caietele, hărțile şi mai cu seamă acte cu înființarea şcolii, profesorii 
şi actele elevelor, pe care le cercetează minuţios. 

Marin a găsit un carnet cu diplome în alb. Cu mare dărnicie 
ne împarte câte o diplomă complectată de el, cu mari merite pentru 
fiecare, în care biciuia slăbiciunile noastre; şi-a făcut una Şi pentru 
el cu mai multe auto-caracterizări răutăcioase ca să nu ne supere 
pe noi. 

Ionel Moţa se ocupă de o situaţie mai bună pentru noi. A ieşit 
la raport şi Nea Ilie a aprobat ca şi la Talavera de la Reina să stăm 
în oraș. Ne-a dat drumul ca să ne căutăm gazde. Mergem de-a 
dreptul la guvernatorul militar pe care îl cunoaştem. 

Ce surprindere, ce plăcere! În cabinetul guvernatorului găsim 
pe comandantul Villalba, înaintat în grad, în concediu şi ținând locul 
guvernatorului. El avea familia la Toledo. Lângă el fiica lui în costum 
de falangistă, o fată brunetă cu ochi mari negri, de o frumusețe 
rară, spre bucuria lui Bănică căruia îi plăcea mult să curteze. 

mbrățişări, strângeri de mână şi întrebările curg repede... 
mire a instrucție şi acum am sosit la Toledo, mai 

adridului, pentru nu ştim câte zile. [i arătăm 


116 


dorința noastră de a locui i, oraş. Telefonul es 
y i puţin de 5 iinute s-a aranjat totul, Su 
0 Ei des la dânsul şi să spunem tot ce ave 
ni fiaia şi Alecu Cantacuzino au plecat 
după adresele date de un ofiţer din arm 
rămânem să mai privim ruinele Alcazarului, 

După vreo oră, Moţa se inapoiază cu un rezul 
găsit gazde pentru toți ȘI toate bune, Unele ofer 
şingură e mai puțin comodă și mai săracă. 

Ne înapoiem la cantonament ŞI Cu tot echipamentul pornim la 
gazdele noastre, după împărțirea pe care lonel Moţa o face chiar 
la faţa locului. 

— „Părintele şi cu Totu, pentru că sunt încă bolnavi, vor sta la 
cea mai bună gazdă amândoi. Aici vor avea şi masa, zice Ionel. 
Apoi ne conduce şi ne recomandă gazdei. 

În faţa noastră, la o doamnă bătrână cu un confort minunat, a 
aşezat pe Marin. Alecu şi cu Clime, puțin mai departe. Bănică cu 
Zaharof, iar lângă noi, la cea mai sărăcăcioasă dintre gazde, a 
rămas Ionel. EI a purtat întâi grija noastră ca să stăm noi bine, apoi 
dânsul unde este mai rău. Toate obiecțiunile ce am făcut au fost 
zadarnice. Așa s-a simțit el mai bine. 

Eu cu Totu aveam două camere care corespundeau, ba şi 
chiar toată libertatea de a sta în salon unde aveam pian și radio. 
Gazda noastră, profesor pensionar, rupea binişor franțuzește, 
doamna lui, fiica şi un ginere funcţionar la telegraf, cu doi copii 
drăgălaşi, care s-au împrietenit cu noi şi veneau mereu în brațele 
noastre, din prima zi ne-a oprit la masă. 

După-amiază am mers la instrucție. De data aceasta i 
inceput să facem teme de luptă. Când am pornit seara la a 
noastre, toți le lăudam. Aşa de bune şi de primitoare! zi “ 
dispoziţie paturi curate şi camere bune şi mai toate s-au oferi 
dea dimineața cafeaua cu lapte. Erau mândre că ne găzduiesc, 

ânia. şi pă oastră 
curioase de a afla cât mai mult de România, şi părerea n 
despre războiul din Spania. îi di 0 NE 

Aduceau 9 mulțime de rude şi cunoştinț 


117 


te pus în funcțiune ŞI 


ntem TUgați să Venim 
m nevoie. 


să cerceteze gazdele 
ata regulată. Restul 


tat minunat, A 
ă Şi masa. Una 


„0 


recomandau, ca o mare onoare pentru dânsele, de a ne găzdui, 
Pentru noi a fost un minunat prilej ca să ne obişnuim cu limba 
Di na ne întâlneam toţi în fața casei lui Ionel Moţa, la ora 
şapte şi jumătate şi eram toți prezenți la instrucție, la ora ş, 
Terminam la 12 şi continuam după masă intre 3 — 6. Niciodată nu 
am dat prilej de întârziere. Moţa ne ținea din scurt pe toți. 

Eu cu Totu mâncam regulat la gazdă. Ceilalţi luau masa la [2 
de la cazan, iar seara cumpărau câte ceva din oraş. Câteodată 
mai rămâneam și noi cu ceilalți. Ni se părea prea mare deranjul 
pentru gazdă deși ne aştepta mereu. 

Nenea Gică, dornic mereu de achiziţii, şi-a umplut un sac 
întreg cu hrisoave și lucruri mărunte. Vrea să facă un studiu. 

Câteodată mergeam la cafenelele din centru, unde se adunau 
mulţi, între ei și ofițeri. 

Aici ne împrieteneam repede cu o mulțime de soldați, marocani 
şi ofițeri. Dacă cineva, ne-având loc, se așază la masa unuia dintre 
noi, cerând permisiunea, mai plătea și consumaţia noastră. Aceasta 
se vede că era în obiceiul locului. 

Montesino era mai totdeauna lângă noi şi curios de a afla 
cine ne-a aranjat locuri așa de bune la gazde. Atenţia care ni se 
dădea îl atrăgea către noi și ne dădea titluri de prinți, conți etc. De 
multe ori linguşirea aceasta o făcea pentru a fi invitat de Ionel 
Moţa, în bunătatea lui, la câte o masă. 

Odată, într-o seară, Moţa i-a făcut-o. Plecasem toți însoțiți 
de Montesino, povestind de una de alta, să cutreierăm străzile din 


Toledo prin mulțimea de soldați de toate nuanțele şi atenți de a 
saluta ofiţerii. Nu mâncasem nici un 
Moţa, 


la ma 


ul. Montesino se da pe lângă 
povestind anecdote. Aştepta și de data aceasta să fie invitat 
să. Văzând că așteptarea lui se prelungea, face singur 
propunerea de a intra într-un restaurant, Moţa tace și când trece 
pe lângă o prăvălie cu mezeluri, intră şi cumpără nişte cârnaţi, apoi 


N e Ie tina la toți şi lui Montesino şi începem să mâncân 
A et veam destulă poftă, Montesino se uita la noi şi mănâncă 

» Supă ce-și arată regretul că era mai bine într-un restaurant, 
118 


că oameni de prestigiul zidit FU bine să mănânce pe stradă. la 
care Mota răspunde cu indiferență, că în timp de război ne este 
ermis. , - : 

Tresare, ca Şi Cum şi-ar fi adus aminte de ceva şi pe motivul 
că este chemat de DIE ofiţeri, se indreaptă brusc către cazarmă. 
De atunci cât a mai stat la Toledo, Montesino ne-a lipsit cu atenţia 
lui. 

Aproape patru zile am stat la Toledo. De câteva ori am intrat 
în marea Catedrală de ne-am rugat lui Dumnezeu! Din îndemnul 
ui lonel Moţa ne rugam în fiecare zi. Era ceva necesar sufletului 
nostru. În seara zilei a patra, destul de târziu, stăteam ascultând 
radio cu Totu. Ciocanul, de la uşa de intrare a casei noastre, bate 
tare de trei ori. Fiecare casă avea la uşa de intrare agățată o mână 
de bronz, pe care o apucai şi loveai un ciocan. Cineva urcă grăbit 
treptele și în fața noastră apare Zaharof. E făcea astăzi legătura 
între noi şi Comandamentul Companiei. Ne comunică ordinul: 
Imediat să ne prezentăm, echipați, la companie, căci pornim pe 
front. Am sărit în sus ca arşi. Gazdele au îngălbenit. Se obişnuiseră 
cu noi şi ne purtau grija războiului. Dăm să înțeleagă că nu va fi 
nimic. Nu vom muri așa uşor, când este vorba să ne facem datoria 
pentru Hristos. Ne îmbrăcăm repede, în timp ce Zaharof aleargă 
într-un suflet să vestească și pe ceilalți. Ne-am luat rămas bun de 
la gazde. Într-o jumătate de oră eram toți în fața casei lui Ionel 
Moța. Câte doi, în pas de marş, ne-am îndreptat câtre iata 

Se face apelul. Nu lipsea nimeni, apoi am plecat pe "40 E 
ne-am încărcat cu cartuşe şi grenade. Sergentul Sul 
caporalul Felicindo stăruiau să umplem bine toate dr E 
Purtam fiecare câte 250 de cartuşe şi 4 grenade. perete, de 
lase un ger grozav, deşi în timpul zilei avusesem soare y jel, 
cald. Din loc în loc pe sala şcolii au început să se i pp PAI 
iar soldații, strânşi împrejur, vorbeau, glumeau şi ma! i 
0 sticlă de coniac. "oi foc. Încălzindu-ne; 

Întârziam cu plecarea. Am făcut ȘI no valul prin mintea 
când pe-o parte, când pe alta, înghesuiți unul pe aleargă să 
noastră se deapănă o mulțime de amintiri» A 


înmormânteze un trecut de viață Şi nu ne vine a crede Că Suntem în 
Spania, soldaţi legionari că în curând vom fi prin botezul focului, 
Clime începuse să povestească 4) mulțime de amintiri. Mie Mi-a 
fugit gândul acasă la bătrânii mei, la copii, la toţi cei dragi Şi scumpi 
apoi încetul cu încetul, ca un basm ce se pierde, gândul dispare 
încet, încet, povestea lui Clime se aude mai slab şi am adormit la 
dogoarea focului. Nu ştiu de am visat ceva sau nu, căci mă trezesc 
deodată. Cei din jurul meu cântau în surdină, numai glasul lui Clime 
se aude mai tare: 

„De cădem cu toţi izbiți în frunte, 

Ni-e dragă moartea pentru Căpitan”... 

Ce fermecătoare este muzica auzită prin somn şi ce plăcere 
simţi când te-ai deşteptat în melodia ei!... 

* 

Pe la ora |, ordine scurte pun toată lumea în mişcare. 
„Preparasse”, „benga”, „benga”... Din nou frontul şi apelul. Râdem 
de numele noastre pronunțate cu greu şi schimonosite de către 
sergentul însărcinat cu apelul. 

În faţa şcolii ne-am îmbarcat în camioane. Stăm înghesuiți şi 
mai mult în picioare ca să încapă toţi. E frig. Greutatea cartuşelor 
şi a grenadelor apasă greu pe umerii noştri. Prin pătura subțire 
pusă în spinare pătrunde frigul mărit de curentul produs de goana 
mare a autocamioanelor. 


Moţa ne supraveghează cu căldură, Scoate de pe el pătura şi 
1-0 dă lui Nicolae Totu, care stă în 


curentului. M- 


i pun o întrebare: Din c 


. A 5 A . m 
mai întoarce? âți merg, oare câţi ne vo 


120 


SPRE FRONT 


20 decembrie 1936 


Obosiţi, înghețaţi de frig, cu picioarele amorţite, puşi în neputinţă 
de a ne mişca în înghesuiala din maşină, cu nerăbdare crescândă 
ca să ne coborâm cât mai repede, după multe zdruncinături prin 
gropi, pe coline, pe câmp, pe la poduri sfărâmate, sosim în zorii 
zilei la Navalcarnero, mi se pare, unde ne coborâm grăbiţi. Ne 
întindem ciolanele şi ne simţim mult mai bine pe pământ. Oboseala 
ne doboară. Ce nu am da să fim lăsaţi aşa pe pământ, să dormim 
puţin. Sergentul Ortigoza ne spune că vom mai rămâne aici până 
se va primi vreun ordin. sat 

Putem ocupa loc prin case şi a ne pregăti pentru odihnă. În 
timp ce se serveşte cafeaua cu lapte, facem curate două camere 
Şi aşternem paie pe jos. Ne-am îngrămădit prin colțuri echipamentul 
Și până la culcare am plecat cu toţii în căutare de apă, să ne umplem 
bidoanele și să ne spălăm de praf şi fum. Plec cu Vasile Melo 

Satul era pustiu. Cu două zile înainte era în mâinile comuniştilo 
Spre deosebire de alte sate, avea casele mai mult jpAMA ȘI i 
largi. Un sat de câmpie. Pentru prima dată când văd în ie 
dezastrul războiului. Mai toate locuințele sunt supra la 
ferestre țândări, garduri arse şi sfărâmate. În direcția și ME 
APucat noi, nu întâlnim pe nimeni. Populația a fost ret" A ii 
dA bolşevici. Gospodării distruse. Intrăm în câteva Fa fa id 
113 înfăţişează înaintea ochilor noştri ne umple SEA aiiul 

amilii ce au muncit o viaţă întreagă, au fost smulse 


121 


lor clădit cu multă sudoare. Femei şi fete batjocorite, Copii şi bărbaj 
siliți să lupte contra naționaliștilor, Iar Cel ce au îndrăznit şă se 
opuie, au fost împușcați imediat. ȘI acum când stai să PTIVEŞti aceşte 
case devastate, cu multe lucruri de preț aruncate pe JOS şi prin 
curți. Când distrugerea din afară completează şi interiorul, tablouri 
aşa de triste te fac să-ți dai seama de tot ce poate face ncrozi 
comunistă. În retragere, comuniştii au furat şi au jefuit totul. Unde 
mai înainte s-a scurs o viață cinstită, unde a domnit ordinea Și 
munca şi-a dat rodul ei, cuiburi în care încolțise fericirea ŞI unde 
dragostea de familie era sădită, astăzi totul este o năruire. 

Am cunoscut sate şi orașe în timpul războiului cel mare cu tot 
bombardamentul suferit, când inamicul a ocupat pozițiile, majoritatea 
populaţiei a rămas pe loc, şi-au refăcut gospodăriile, iar avutul 
omului a fost respectat, nu au prădat, nu au distrus călcând totul în 
picioare, cum văd aici. Pe stradă, câțiva câini au rupt-o la fugă 
chelălăind la ivirea noastră. Într-o casă un motan dormea pe cămin. 
Cum ne-a văzut a fugit miorlăind pe streașina unei case vecine. 
De acolo ne priveşte trist şi miaună din când în când. S-au pierdut 
de stăpânii lor. Au rămas să păzească ruina. Ce dezastru dureros! 
Turnul bisericii a fost dărâmat. Prin ziduri se văd găuri mari de 
obuze. Crucea lui Hristos a fost batjocorită. Nu avem timp să 
vedem biserica. Zărim o fântână lângă care se aflau mai mulți 


soldaţi, camarazi de-ai noștri. Ne îndreptăm către ei. Marin se mai 
uită încă o dată de jur împrejur şi-mi spune dureros: 
— lată Părinte, ăst 


întă pt a este raiul comunist! La noi nu se va 
intâmpla niciodată aşa ceva. Avem Legiunea şi Căpitanul care 
Priveghează. 


m umplut bidoanele cu apă şi ne-am întors la 
i Te trap dați, care dincotro apucaseră, purtând vase cu 

ra regiune de VII. La retragere comuniștii au împușcat In 
pa pe JOS şi mai curgea încă. Toată lumea 4 


Ne-am Și 

ordin de ice Toţi ş mă şi culcasem, când primim 

, tă . -au ie . 2 . n 
minute trebuia să fim Ata, po dacia 


Afară se auzeau bubuituri de 
2 


şi focuri de mitralieră. Era începutul unui atac. Frontul apelul 

un . : i-a ană : 

: aruncăm în camioane şi în goană nebună am apucat-o spre 
[i AA b 

pa satului Navalcarnero. La câțiva km veden 

stă 


Le da li n în dreapta noastră 
:"t1=0 pădurice de măslini, artileria antiaeriană, camuflată cu mare 
intr- 


măiestrie şi îngrădită cu sârmă. Am mers până la Vila-Viciosa, un 
sat mai puţin bântuit de urgia GENU (g ia, Retragerea grăbită nu le. 
a dat timp de Jaf. Am coborât şi fără popas, în rânduri strânse 
străbatem satul, Ap MEU: la dreapta, Moţa şi cu Marin purtau 
în spate câte un sac în formă de raniță, în care se aflau înghesuite 
o mulțime de lucruri pentru toți. La ieşirea din sat, Marin scoate 
sacul şi-l lasă unei femei. Era greu. Și-a dat seama că nu-l mai 
poate duce. Căpitanul „Nea Ile” şi locotenentul Prado ne-au 
încunoştiințat că acum suntem pe front şi că probabil vom merge 
pentru întărirea aripei din stânga. Urcăm pe o colină printr-o pădure 
frumoasă de pini. Aproape de vârf se dă ordin de oprire şi ne 
trântim pe pământul acoperit cu muşchi moale. E soare cald, frumos 
şi respirăm adânc aerul curat îmbălsămat de mirosul pinilor. Soldaţii 
au scos hrana rece şi mănâncă. | 
La umbra unui pin mare, strânşi în jurul lui lonel Moţa, la 
chemarea lui, am îngenunchiat. Prind Epitrahilul pe grumazi. Sfânta 
Cruce și icoana Arhanghelului Mihail sunt de faţă. Ne-au însoțit şi 
le vom purta grijă tot timpul. Ne rugăm lui Dumnezeu. O rugăciune 
cu totul deosebită, mai mult şoptită, dar L-am simțit pe pri 
aproape de noi. Ionel Moţa are ochii umezi. Domneşte 0 ce tg 
de adâncă piozitate, care a pornit din sufletul tuturor ŞI ki E . 
după rugăciune. Şi Zaharof, care nu a înțeles nimic din E tiulal 
în româneşte, este transformat. Am văzut la toți clipe îi Ai 
Cu gândul la Dumnezeu şi reculegere cum nu am pere sii zi 
Ortigoza ŞI caporalul Felicindo, care se aflau aproape pini | 
“Scoperit şi ei. Mai de sus „Nea Ilie” ne priveşte cu Mandăm şi 
Am scos şi noi sardele, cârnaţi, brânză şi i Dian săi 
Vorbim. Lui Moţa îi pare rău că Marin a lăsat sacu E apițUIE 
aduci cel puţin până aici. Ne împărțeam între no! 
Purtam mai departe. sia d că o să puteți 
— Dragă Ionel, o să le aruncaţi şi voi. Nu cre 


123 


duce mult această greutate. Știi ce ne spunea Garson, să luă 
numai pieptene cu noi. Ai să vezi că avea dreptate. Nu-mi Dare 
rău decât numai de țigări. O să se bucure cel ce le-o găsi 
Nu ştiu dacă lui Marin îi părea aşa de rău după țigări, Ca mie 
Deşi tutunul era foarte rău, dar mă gândeam ce voi face când nu 
voi mai avea deloc... : 
Moţa spune lui Alecu, să împartă banii care se aflau a 
lui — el era casierul nostru — la toți în mod egal, ca în cazul c 
cădea rănit vreunul, să aibă de trimis o telegramă, o Scris 
țară, sau pentru îngrijire. 
Clime propune un sistem de semnalizare între NOI, mai cu 
seamă noaptea, pentru a ne ţine în apropiere unul de altul. Când 
unul va începe melodia primului vers din „Ștefan-Vodă a] 
Moldovei”, să i se răspundă cu melodia versului al doilea, 
Semnalizarea să se facă fluierând. Găsim sistemul foarte bun și 
Zaharof, căruia îi explicăm despre ce este vorba, începe să învețe 
melodia. Apoi Moța vorbeşte de grija ce trebuie s-o purtăm între 
noi în caz de rănire. Pansarea imediată Şi rugămintea de a fi 
spitale bune și recomandați doctorilor. Am pus multe lucruri la 
punct şi după ce am terminat cu mâncarea, începem să cântăm 
marșurile noastre. Începutul îl facem cu: „Drapelul sus și rândurile 
strânse” îi place mult lui Moţa, este dorinţa lui şi nu-l putem refuza. 
Cu vocea caldă, lină, punem tot sufletul, deşi cântăm încet, ni se 
Pare că vocile noastre sunt auzite de camarazii din ţară și de 
Căpitanul, .. 


Ne încălzim. Gândul ne este în Legiune și pe undele acestea 
ale Versului gândul zboară o dată cu melodia departe, către soare- 
Tăsare, încotro sunt îndrep 


tate și privile noastre şi zâmbetul lui Mota, 
Pare a spune: 


— Nu te vom face de sem 
= de ruşine Căpitane... 

| recieani mira în jurul nostru, atrași de farmecul melodiilor. 
Lângă e reiau Felicindo rând mulțumiți. Nea Ilie 
să mai cântăm, Mai n sunt în Picioare și ne privesc. Ne roagă 


oape de noi stăruiesc i tare bubuiturile 
"ȘI țăcănitul mitralierelor. e energia 


SUpra 
ând ar 
Oare în 


duși la 


pornim mai departe. De data aceasta rândur 


ile sunt rărite, 
tanța dintre noi ce de 5 metri. Sergentul n 


Dis i: € recomandă; 
Vi ilentia”, iar Felicindo, caporalul, este în fruntea escuadei 
» 1: si Acest copil bun, cu aere de părinte, caută să ne ocrotească 
no y ) 


legînd Jocurile cele mai bune pentru adăpostirea în timpul marșului 
al E ulcărilor la care suntem siliți, pentru a nu fi descoperiţi de 
ase e. Ne îndreptăm spre stânga, coborâm ŞI urcăm. Am ieșit din 
d la loc deschis. Niculiţă Totu şi-a scos paltonul Şi l-a aruncat, 
pi uit la el cu jale. Era nou. Plutonul nostru este în frunte cu 
Locotenentul Prado; la 10 metri inaintea noastră, Ortigoza face 
glume la adresa comuniştilor, pe care le înţelegem după gesturi şi 
expresia feței. Inaintăm repede. Mergem alături de şosea, prin 
locuri desfundate şi arate, care ne fac pasul din ce în ce mai greu, 
Urcăm şi coborâm coline, după care ne ascundem mai la dreapta, 
sau mai la stânga, după aşezare. ic 
În calea noastră o mulțime de lucruri aruncate: pături, 
cartuşiere, haine, unele aruncate de comunişti în retragere şi A 
poate, de ai noştri. Nu le-au mai putut duce. Moţa își scoate e 
și-l aruncă. L-a purtat degeaba atâta, ca să-l obosească mai mu i 
De vom porni la atac simte că nu l-ar putea duce mai i EI . 
fie mai uşor, aruncă şi paltonul, opreşte numai pătura. Clime iş 
seama că în sac sunt o mulțime de lucruri care t-ar ui ia 
plăcere lui Moţa ca să le aibă. Ridică sacul și-l poartă el mai ui ” 
De acum Clime ne-a dat cea mai mare dovadă de rezis ae 
În tot timpul luptelor el a purtat greutate mai na rr | î 
multe ori ne-a dus chiar păturile, când la unul, când la î ze 
făcea bandulieră cu ale lui şi ni le servea când aveam nev 
ele. Bun camarad. da aula 
O luasem puţin de-a lungul unei văi. 0) ploaie a iai 
Pe la urechile noastre. Ne observase ju ziar ns Borită 
Locotenentului, toți suntem la pămînt, în faţa HA odată 
Cu înălțimea lui, el prezintă ţintă mare şi-mi ir deviere Şuieratul 
din când în când capul, ca să lase tub gli e a 
lor ne lipește și mai mult de pământ. La țigna ri a pe panta colinei 
am ridicat și am pornit în aceeași formație, în lugă, zi 


din față, până aproape de vârt, la un loc bine ferit de bătaia 

gloanţelor. 2 A 
Când m-am trântit jos, eram baltă de năduşeală Şi ini 

aşa de tare, că se auzea de la un metru. Nu sunt bun de 

Înapoia noastră trupele se avântau cu aceeaşi rep 

către noi. Nu a fost nici un rănit. Către seară coborâm spr 
del Monte. La marginea satului găsim artileria care 
comunişti toată ziua. M-a prins mila de câțiva catâri 

odihnim în marginea satului, până ni se găsește loc de can 
Boadila del Monte este un mic orăşel. Se zăresc vârfurile a dou 
biserici şi un castel. Aici sunt multe trupe. Cu toate că aŞezarea 
prezintă un adăpost bun, o mulțime de clădiri au fost dărâmate de 
obuze. 

Urcăm în sat şi pătrundem între zidurile unei mănăstiri. De 
jur împrejur locuinţe cu etaje. Pe scări, prin coridoare, abia putem 
merge pe întuneric ajutați de semnalizarea „Sistem Clime” și ne 
îngrămădim prin camere. Am găsit câteva lumânări, cu ajutorul 
cărora vedem cum să ne aranjăm. Clime a aflat în pod niște snopi 
de paie. Am adus cât am putut. Pe ele ne vom simţi bine. Pe 
coridoare o mulțime de veşminte bisericeşti, vase sfinte, icoane, 
tablouri, sfârtecate şi călcate în picioare. Am hotărât cu Ionel Moţa 
ca a doua zi dimineaţa să le strângem și să le aşezăm în biserică la 
un loc ferit. Camerele noastre aveau ferestre către frontul inamic. 
La ele trebuia să facem de santinelă cu rândul. Lumina lunii ne 
ajuta să privim cât mai departe. La orice mişcare, orice ivire, vom 
chema „el capo del guardia”. | 

Primul de santinelă intră Bănică. 


„Pentru prima dată am trecut prin focul inamicului şi pentru 
Prima dată facem de ș 


antinelă. Liniştea se aşternu deodată peste 
tot. Somnul greu ne do adela : 


na bătea 
fugă, 

€Ziciune 
e Boadila 
bătuse in 
Morți. Ne 
tonament 


PE FRONI - LA POIANA CU PIN] 


Am fost deşteptaţi în zorii zilei. Ordinul de pregătire era 
comunicat cu iuțeală uimitoare, şi toată unitatea în câteva minute, 
cra gata de plecare. Profităm de întârzierea plecării ca să vizităm 
interiorul mănăstirii. Totul devastat. În mănăstire adăpostiseră 
comuniştii caii. Pe jos şi pe pereți murdării de nedescris. Altarele 
au fost transformate în dormitor. Tablourile sfârtecate cu baioneta. 
Statuetele religioase au servit țintă gloanțelor, se văd bine semnele, 
iar acuma zac trântite pe jos şi sfărâmate în bucăți. Veșminte rupte 
şi pline de murdării. Cărţi arse şi rupte. Am strâns ce am putut şi 
le-am aşezat într-un altar. Ne pare rău că nu am putut face mai 
mult şi ne depărtăm cu durere că atâtea lucruri sfinte Şi de mare 
valoare au fost distruse. Am atras atenția lui „Nea Ilie , de ce 
trupele naționaliste când ocupă satele şi găsesc bisericile i 
asemenea hal de devastare sălbatică, nu se dau nidine ca să ie 
curățate şi ce a mai scăpat de barbaria comunistă să fie AG 
pus la loc de cinste. Ne-a dat voie ca în satele ce le vom cuc 
ne ocupăm de acest lucru. | A dp 

pe turnul bisericii atârna un steag lung roşu şi aa A 
în cele patru unghiuri ale zidurilor exterioare. cemfiă : pia i 
ŞI le-au smuls. Pe ziduri şi pe pereții mănăstirii semne Acte, i 
Coasa şi ciocanul şi manifeste. Unele erau scrise in 
indreptarăm scârbiți şi revoltați de atâta nemernicie: a sei 

În noi se naşte nerăbdarea de a intra cât mai aţi Aa 
Concepţiile ticăloase trebuiesc spulberate. Am in 


127 


timp ce se făcea apelul. „Nea Ilie” văzând pe Clime purtând Sac 
lui Ionel, a ordonat să fie dus la camionul companiei, care ne ia 
totdeauna. M-a contrariat încăpățânarea de a nu-l da, că nu e în 
şi-l poate duce. La stăruința noastră a cedat şi ne pare bine i 
este şi el mai uşurat. 

Am pornit odată cu bubuiturile tunurilor. Înaintea noastră se 
auzeau împuşcături. Mergeam de-a lungul frontului către Stânga 
unde bandera 6 trebuia să pornească la atac spărgând frontul 
comunist. Cu noi au pornit şi trupe de marocani, care întotdeuna 


Biserică distrusă de comuniști 


au luptat alături de le 
urmate de altele de 
Ne încurajau mult 


128 


At Trei avioane mari de bombardament 
înaint Vare, au pornit către frontul comunist 
“intarea noastră. Coborâm pe marginea unei 


păduri de măslini ŞI ii Mă: Mai mult de Mers până la liniile 
poastic de e 0 Ai e i Cp prudenți ȘI foarte des 
suntem siliți să ne așternem la pământ. De la un timp, înaintarea se 
schimbă din rânduri rărite Și distanțate, într-un singur rând şi la 
distanță de 4-5 metri în urmă, unul de altul. Apucasem către dreapta, 
indreptându-ne către frontul comunist. Nu-ţi dai seama cât de 
repede trece timpul, zvâcneşte inima şi aștepți din clipă în clipă să 
dai ochii cu inamicul. run trecut pe lângă nişte tranşee în care 
trupe din armata regulată Apiepia) începutul luptei. La câțiva răniţi 
li se dă primul ajutor de către sanitari. Trecem pe lângă o casă 
aşezată pe coama dealului, de unde urmează să coborâm în 
deschizătura unei văi minunate. O vale largă şi lungă adăpostită de 
coline cu pante dulci, pline cu ogrăzi de măslini, iar pe malurile văii 
pini groși și înalți. 

Coborârea se face în fugă. Dăm peste cadavre care mă 
ingrozesc. Nu am timp să mă uit la ele. Haine aruncate, catâri 
morți, puşti, cartușe, mitraliere, benzi cu cartuşe şi iar cadavre. 
Întreb din fugă pe caporalul Felicindo care trece pe lângă mine: 

- De ai noştri? 

— Nu, comunişti! şi râde. £ 

Văd la unul bereta cu dungi roşii şi negre. Pe jos fâşii roşii, 
steaguri roşii. Simt o satisfacție. Noi am fost primii şi ne-am coborât 
până sub pinii de pe marginea văii. E aşa de frumos! O minune, 
încât am uitat de război şi privim cu nesaț împrejurimile, Dinapoi 
se scurg trupele şi-şi caută adăposturi spre dreapta Şi Spre stânga. 
Catârii, încărcați cu provizii şi muniții, sunt purtați ȘI e! su grabă. 

Un bubuit de tun, un vâjâit pe deasupra noastră la care 
locotenentul face semne şi fluieră din țignal să ne aşternem pe 
pământ. La 20 de metri a căzut obuzul şi a făcut explozie. si 
Pământ, groapă, încolo nu a făcut nimic. Noi am rămas cu ca 
ațintită către acest loc. Nu ne-am mişcat. Din privi!“ înțelege! , 
0dojană, că nu am ascultat ordinul. Dar el de ce a stat în picioare: 
ne întrebam noi. i Mota: 

— Nene Clime, ce frumusețe! şoptesc eu. ȘI aud apol er | 

- Uitaţi-vă măi băieţi, ce locuri minunate pentru luptă: 


129 


Locotenentul fluieră, face semne cu crav 
Noi o rupem la fugă după el, vreo 50 metri, u 
nisipul văii. Stăteam ca într-o tranşee. 

— Vezi, nu s-a lăsat, până nu ne-a culcat la pământ, îi Spun e, | 
lui Clime. 

— Aşa trebuie să facă. EI are răspundere și face tot ce poale 
ca să-şi apere trupa. 

Și în necazul nostru el continuă să stea tot în picioare, vine pe 
la fiecare și-i arăta loc pe unde să se adăpostească. Începuse Si 
încălzească soarele. Am scos păturile şi le-am așternut pe nisip, | 
căci vom rămâne aici peste noapte. Mâine dimineață vom porni | 
atac. | 

Alte bubuituri de tun și din ce în ce mai dese. Au luatea | 
punct de reper casa de pe vârf şi vor să o distrugă. Cad în dreapta, | 
în stânga, pe lângă noi, iar altele zboară cu mult mai departe. Ne 
aflăm sub bombardament de artilerie. Au început să piuie şi 
gloanţele. Unele vin până la noi. Lângă mine Bănică îşi sapă 
apărătoarea cu baioneta. Răspunde artileria noastră ŞI urmărim cu 
urechea explozia obuzelor. Clime, un bun cunoscător al războiului, | 
ne dă toate explicaţiile şi face constatări: comuniştii nu au material 


bun. Nu fac toate obuzele explozie. Nu calculează bine distanța. | 


Obuzul acesta merge prea departe, acesta cade lângă noi. Sunt ! 
obuze de 75 etc. 


SR Dar ce să înțeleg eu! Nu am făcut armată. După sunet am 
invățat însă re 


Văţat i pede care se duce mai departe, care lângă noi i | 
ȘUam când să mă aştern cu pieptul la pământ. Urmărim mereu cu | 


ochii gropile ce le sapă obuzele. Ne-am obişnuit, nu ne mai este 


frică. Foamea ne îndeamnă la s i pâine, iar bi 
ră ardele, brânză şi pâine, iar bidonul 
lui Bănică ne îmbie la câtev “i 


aşa de inaintare 
nde ne Culcăm De 


a înghițituri de vin. 
| * 
După masă Alecu a gater: i iBri 
fântână, destul de d Plecat cu bidoanele să aducă apă de 


“parte, în afara noastră, Porniseră mulţi soldați | 
d raul „ Porniseră mulţi soldaț 
ie m dă roşilor a îndreptat tirul în direcţia fântânii ȘI 
- re soldați au fost siliți să se înapoieze în adăposturi. Alecu; 
Proape singur, înaintează 


și ă nici o teamă, profită de lipsa celorlalți. 


se spală liniştit, umple bidoanele şi se înapoiază c 
sânge rece. Am început să-l apreciem mult pentru 

Într-un timp bombardamentul ȘI gloanțele au 
părea ca un semn că domnii comuniști se găses 
după 0 oră au ipgepul ŞI Da AD VErRRat Un ofițer maur este adus 
legat pe calul său. A fost omorât în prima linie, la datorie, Capul şi 
mâinile se mişcă după mersul calului. Are ochii și gura deschisă. 
Hainele pline de sânge. Into vărășit de soldați, merge să fie îngropat 
după ritul lui. Calul, tovarăşul acesta credincios, care l-a purtat 
vijelios şi victorios în lupte, pe care l-a iubit în viața de ostaș, va fi 
înmormântat o dată cu dânsul. Mă năpădesc o mulțime de gânduri: 
care dintre noi va muri? unde va fi îngropat? va putea fi dus în 
pământul țării? câţi vom fi răniți? Şi m-a cuprins o tristeţe că vom 
rămâne împuşcaţi pe pământul Spaniei şi că nimeni nu va mai şti 
unde vor zace cei morţi dintre noi. 

Eu cred că toți eram stăpâniţi de aceste gânduri, pe care însă 
Marin ştia să ni le împrăştie prin glumele lui. lată de exemplu una: 

Începuseră să treacă răniți. Unii mai uşor, se purtau singuri 
pe picioare, alţii erau duşi de tărgi de către brancardieri. Curiozitatea 
ne făcea de a cerceta cum au fost răniţi şi unde. Marin îl prindea 
pe Bănică într-o ochire şi zâmbet, începe să-l tachineze: Ș 

- Bănică, tu semeni cu un marocan — chiar veniseră câțiva la 
el să-l întrebe dacă este din Maroc şi de unde — soarta ta va fi CA 
Şi a acestora. Dar pentru că înălțimea ta prezintă prea Aa 
ar fi bine, în avantajul tău, ca să mai poți servi fără frică şi în al 4 
lupte, picioarele să-ţi fie retezate de un obuz, Și să nuai i o a 
la Bucureşti, îi punem noi altele de cauciuc, care să te facă 
MIC, 

Nu mă pot opri ca să nu-l supăr puțin pe Bănică, pentru care 
cu am deosebită atenție şi simpatie şi adaug: 

— Pentru ca să fie o proporție, căci închipuiți-vă 
Scurte, mâinile i-ar atârna la pământ, vor avea 81! 
să-l lipsească şi de acestea. Îi vom pune şi mâinil 

Oi cerceta eu, dacă nu cumva a inventat cinevă 
tic, pe care Bănică îl va purta în spate. Acest apară 


W pas rar și cu 
acest gest, 

ncetat cu totul. 
C la masă, căci 


ă că la picioarele 
ă comuniştii câ 
e după măsură. 
un aparat elec- 
tva funcționa 


131 


EPurV E] 'UOSIe0) 31$ IS eq[elIIA [Note n 


e ere rece oa 


o emana e 


* 


Peel al 


NC Eee i 


apăsând PR E Ruta Mr șă Stau totdeauna lângă amicul me 
Bănică, îi voi pune aparatul în funcţiune şi comanda: cu 
Bănică poţi merge, Bănică poţi da şi din mâini etc,,.. 

Gluma aprins. Noi am început să râdem, iar pe el l-a supărat... 

— Să ştiţi câ-nuva fi aşa cum vreţi voi. Dumnezeu îmi va 
ajuta. Dacă voi fi rănit, am să fiu UŞoOr rănit, 

> Bănică, zic eu, cu totul serios, prima jertfă ai să o dai tu. Tu 
aj să fi primul rănit. 

_ Ba să fu tu. 

Un obuz face explozie la vreo 10 metri. Am amuţit cu fața la 
pământ. Discuţia ne-a fost întreruptă, pe deasupra sforăie schijele 
şi când deschid ochii, nu ştiu de ce mă uit la picioarele lui Bănică. 
Era întreg. 

— Asta nu a fost pentru tine, zice Marin. 

— Ja să mă lăsaţi în pace cu asemenea glume. 

Noaptea se coboară liniştită. Asfinţitul soarelui ne-a fermecat. 
Nu ştiu ce mână maestră ar putea descrie un asfințit de soare în 
Spania. Norii se împodobesc în o mulțime de culori şi iau diferite 
figuri. Pinii şi măslinii din orizont par aşa de înalți, iar oamenii nişte 
uriași. Este senin şi rece. Ne-am retras sub pini şi ne pregătim 
adăposturi pentru noapte, Ionel, Moţa şi Totu au strâns paie între 
nişte măslini, au acoperit cu crengi şi frunză și au închipuit un fel 
de colibă în care se târăsc pe brânci. Mai la vale, sub umbra unor 
pini uriași, Clime, Alecu, Bănică, eu şi Zaharof, ajutaţi de caporalul 
Felicindo, am aruncat crengi de măslin, peste nişte prăjini de 
susținere şi am făcut un adăpost cu fața larg deschisă către inamic. 
Pe jos cât mai multe ierburi, paie, frunziş, tot ce am putut strânge 
de pe câmp. Am făcut foc să ne încălzim. De la bucătărie ne-a 
servit mâncare caldă, apoi adunați la rădăcina unui pin, începe 
să fredonăm marşurile legionare. „Nea Ilie” şi Prado au venit şi ne 
ascultă stând în picioare. Mă bucur de simpatia căpitanului. Ne dă 
Să gustăm din coniacul care niciodată nu-i lipsește. 

— Vreau să vă fac cunoştinţă cu preotul banderei noastre; e 
Spune el şi trimite după preot. Să tot aibe la 35 de ani. Este i 
militărește, vorbeşte frumos franțuzeşte. Un om cu 9 cultură aleasa. 


Bănică, stai, 


133 


Ne-am îndrăgit şi ne roagă să-i permitem a ne vede 
când va fi posibil. Pe noi ne bucură. | | 

S-au împărțit posturile de santinele în timpul Nopții. Sunt 
înaintate. Ele trebuie să asigure odihna camarazilor de luptă, Nu 
au voie să tragă decât numai în caz de ncascultare, până la Venirea 
caporalului, care va fi chemat grabnic. Adorm în brațele lui Bănică, 
lângă Clime, care cu o grijă părintească ne acoperă în timpul nopții 
şi ne mai ghionteşte când sforăim ca să nu stricăm liniştea celorlalţi 

De la 2 la 4 intru de santinelă cu Zaharof. E o noapte minunată 
cu lună plină. Ne facem datoria cât mai bine. Ne-au înțepenit 
picioarele sub un pin. Privim cât putem înainte ŞI suntem atenţi |a 
cel mai mic zgomot, cu toate că ne atrăgea atenția frumuseţea 
constelațiilor —purtăm mare răspundere. Atâţia camarazi care dorm 
liniștiți, nu trebuie să fie surprinşi. Pipăim grenadele ŞI puşca. Deşi 
pare greu acest serviciu, te simți totuşi mândru, puternic în această 
singurătate a nopții şi mulțumit la urmă, că prin grija ta ai putut da 
linişte celor mulți. Noaptea îţi asigură Şi ție mai multă încredere, 
mai puțină frică şi oarecare curaj de luptă. Eu preferam totdeauna 
atacurile de noapte. 

A doua zi dimineaţa, am înaintat până la jumătatea colinei din 


fața noastră. Pe creastă era linia întâi a frontului nostru. Ne 
Pregăteam de atac, aveam totul î 


de înaintare. Intârzierea ne fă 
Ne-am adunat pâlcuri, pâlcuri 


4 în fiecare zi 


cea din ce în ce mai nerăbdători. 


rez şi de sergentul Orti gozaă, să înaintăm 


? Sa la di 
Monument al Credinţii în Spania de ieri. (Catedra 


n Burgos) 


135 


şi ne-am retras sub pini. Din nou bombardament de 
avioane. Comuniştii au luat la țintă o casă, aşezată pe 
spatele nostru, în care se afla statul major. Râdem şi n 
că toate încercările lor sunt zadarnice. Obuzele cad în a 
nici unul nu nimereşte. Altele nu fac explozie. Constată 
material de război așa de bun. Tunurile noastre bat mai 
ş toate obuzele se sparg. 


Colina din 
€ bucuria 
Propiere i 
m că DU a 
CU precizie 


Am rămas la pini noaptea şi a doua zi până seara, când primi | 
» Im 


ordin de retragere. În apropiere de Boadilla del Monte am 
poziție de luptă în vechile tranșee, la distanță de patru metri unul 
de altul. Frontul nostru este pentru protecția trupelor ce se A 
din prima linie. Ni se recomandă „vigilentia”, iar deschiderea focul 
se va face la ordin. i 
au RA intrăm liniştea perfectă a nopții. Trupe din armata 
cupat locul nostru. 

St s-a retras în Boadilla de Monte. Compania 
ad ii Ş intr-o casă cu două etaje. Aveam intrarea din 
Ei) 
E, al 


Ocupat 


E în 
erială, Mai târziu am aflat că a fost omorât de 
imilia, fiindcă a fost un catolic convins. 
A lţ de cameră, o somieră fără saltea ne- 
iță Totu a rămas trântit pe un fotoliu. În 
itanul şi locotenentul nostru, care ne 
oadilla mai multă vreme. Aici se 
mp. Deşi de multe ori şi mai cu 
AD rării la atac, întârzierile acestea 
ca șederea noastră şi ne temeam 
Pian pentru luptă, nu vom putea lua 


ae 


artilerie | 


Până către ziuă am stat pe poziție. Trupele s. | 


«După mobilă, tablouri, bibliotecă şi câteva | 
s că aici a fost locuinţa unui naționalist | 


BOADILLA DEL MONTE 


Ne-am sculat mai târziu ca de obicei. Azi sunt mai trist ca 
oricând. Am fost torturat în vis de o scenă petrecută cu o zi înainte. 
A fost prins un spion comunist care, după o mică judecată, a fost 
executat. Înfățişarea speriată, frica de moarte întipărită pe faţa lui, 
bâlbiia şi nu ştia să dea nici o explicaţie, iar laşitatea şi rugămintea 
lui de a fi iertat m-a revoltat. 

Spionii şi trădătorii trebuiesc executați oriunde s-ar afla ei, 
mai ales când uneltesc în contra unui stat naționalist şi creştin. 
Legile războiului nu iartă şi mă gândesc cu scârbă câți din aceştia 
nu se găsesc pe tot cuprinsul țării noastre, care în loc să fie 
executați, au ajuns demnitari şi s-au îmbogățit pe căi necinstite pe 
spinarea neamului românesc, care, totuşi, îi mai suferă încă şi nu 
mai soseşte o dată ziua răfuielilor. 

Întâlnesc în stradă pe Ionel Moţa, care se plimba discutând 
cu Vasile Marin. Îmi pare îngândurat şi mult mai serios. La întâlnire 
mă face atent în mod cu totul deosebit: 

— Suntem în ajun de Crăciun. Începând de mâine, părinte, 
vom face rugăciune în fiecare zi şi vom ține şedinţe de cuib. Când 
toți legionarii din țară țin şedinţe şi se roagă pentru sănătatea noastră, 
trebuie să ne gândim şi noi de aici, la Legiune şi la Căpitan. Vom 
Incepe şedintele noastre cu rugăciune. 

e Îmi întinde o telegramă sosită din țară. Este tri , 
: ctățuia de fete din Bucureşti prin care ne face cunoscut căde 
oagă la Dumnezeu pentru a fi protejați de El în lupte... Incolo, din 


misă de către 


137 


tară nici unul nu am primit nici o scrisoare. Știm Sigur că ni i 
trimis mii de scrisori, dar ne dăm seama că din cauza trecerii Prin 
Franţa sau chiar la granița românească, au fost oprite. 

Toată ziua suntem liberi. Ne plimbăm prin sat ŞI discutăm 
între noi. Am descoperit un loc bun, o gârlă, pentru spălat. Cu 
prosoape şi săpun am dat fuga la gârlă. Eram grozav de murdari, 
Trecuseră câteva zile de când nu avusesem timp nici măcar să ne 
spălăm pe mâini. Nu-ţi dai seama ce mulțumit, ce bine te simţi, 
când după multă vreme ai avut în fine, prilejul să-ți lepezi jegul de 
pe mâini şi de pe față. Ne-am spălat şi picioarele, mare eveniment, 
căci cred că mai mult de o săptămână nu am putut scoate bocancii. 
Am dormit totdeauna îmbrăcați şi cu cartuşierele pe noi gata oricând 
pentru luptă. 

După întoarcerea de la gârlă, am aflat de ce Moţa era 
schimbat. Sufletul lui a fost izbit de sălbăticiile săvârşite de către 
comunişti. Împreună cu Marin colindase prin tot satul, care după 
prima noapte când ne-am adăpostit în clădirile mânăstirii, fusese 
ținta artileriei comuniste. Armatele naţionaliste au fost numai în 
trecere prin Boadilla și numai acum la retragere s-au aşezat aici. 
În afară de mânăstire se mai află în sat un mare castel şi o biserică. 
Spectacolul care i s-a înfățișat lui Ionel când a vizitat acest castel 
şi biserica i-a amărât şi i-a înăsprit sufletul. 

„ Inaltarele bisericii au fost siluite fete şi femei în faţa preotului. 
Două cadavre, a unei fetițe şi a unei femei, poartă încă urmele 
violului şi mutilării, după care au fost apoi împuşcate. Într-alt 
oribil ciopârțit. În mijloc au fost arse toate cărțile ŞI 
căile tu 1, ile au fost Sfărâmate, iar restul sticlelor de vin și 

se  âruncate pe alături, ceea ce arată că aceste acte au 
„_Pulunei orgii. 


15 ca un orășel. Datorită aşezării lui, o parte 
neatinse de obzue. Am colindat prin tot satul. 
sa it chelălăind, iar câte o pisică sta ascunsă 
asc re Erlă, am întâlnit pe o bătrână lângă 0 
ve în nişte paie. Este singura fiinţă 
"sat. Îi pare bine că am sosi! 


Se închină şi se roagă pentru ajutorul nostru. Întinde 
oi- ta mânăstirea cu turnurile sparte de obuze şi casele d 
a 


ar 4 . . 
Gabi ei plutesc în lacrimi. 


mâna și 
ârâmate, 


Aici au fost oameni credincioşi şi cinstiți. Toţii au fost omorâţi 
as preoții şi călugării. Cei care au plecat de frică o dată cu 
o dată puşi să lupte contra Dumneavoastră. 


rOșI» au fost 


ca ae E ESă 


- . Ă 


Interior de biserică distrusă de comuniști 


Intrăm în biserică. Este ceva înspăimântător. Era Fo a 
banderei au pus să fie strânse toate cada i ce vor 
inmormântate. Au mai fost găsite câteva fetiţe şi mă 
floare vinovaţi să fie sfârtecați şi omorâți fără se monarhist. 

Castelul a aparţinut unui mare senior asa” pare se 
Are în spate un parc mare de toată frumuseţea. Su i uăzeci sunt 
ahă grajdurile, care pot adăposti sute de cai. pai căci parcul 
IIcă în aceste grajduri. Din curtea lor, la nivelul gârle” 


139 


şi castelul sunt aşezate mai Sus pe înălțime, se întinde o ji 

grădină de zarzavaturi, toată împrejmuită de ziduri înalte şi e 
apoi păduri de măslini. 

Pe dinafară, zidurile castelului sunt învechite şi înnegrite 

(3 


vreme. Ferestrele de la etaje au fost deja sparte şi umplute cu ș | 
aci 


de nisip. Nu cu mult înainte, de aici porneau comuniştii o ploaie d 
gloanțe cu mitraliere şi puşti în armatele naționaliste. Clădirile i 
(3 


mai mari şi bisericile le serveau de întărituri, de unde numai e, | 
cu 


mare greutate puteau fi scoşi. Deci erau explicabile desele lupte | 
£ 


de stradă şi cu multe pierderi. Armatele naţionaliste fiind mereu în 
cucerire de poziţii, abia puteau să-şi facă apărători; iar tranşeele 
ce-şi făceau în timpul nopții erau adăpost de scurtă durată, trebuind 


la atac să iasă în loc deschis; pe câtă vreme, comuniştii, pe lângă | 


satele ce le fortificau, din loc în loc săpau tranșee adânci şi d: 
multe ori betonate. 


Inăuntrul castelului totul devastat. Mobilă, tablouri vechi de 
pictori renumiţi, capela cu ce a mai rămas în ea, săli cu pereți de 


marmură, candelabre, vase sparte, ți-ar fi putut reda o parte din | 


civilizația lumii spaniole cu câteva sute de ani înapoi. 
Toate acestea au fost nimicite în setea de distrugere a 


mie cei orbiți de diavol, susținuți de toată presa | 
ească în numele civilizației și a unei lumi noi. Nici sălbaticii | 


nu ar fi putut face asemenea distrugeri. 
mr teme pă fie curățită şi aranjată. Preotul va 
Nord, direcţia La, in in zilele sărbătorilor de Crăciun. În partea d 
termen, lucrează cu zor la tran 
Tmarginea satului citim pe două 
enemigo | Km”, 
Fra Pregătirile ce se fac frontul se va fixa aici pentru câtăva 
| ne ntărim în această poziţia şi scopul de a arăta comuniştilor că 
O tactică â naționaliști] SR unde vom aştepta să fim atacați. Er 
apropiere, din întăriturije de a face pe duşman să iasă, pentru 
de unde cu mare greu l-am putea scoale: 


a Poziţia în care se afla, ne aruncam asupra ki 


plăci: „Pozuello 5 km” şi alta „EI 


Las Rozas, trupele marocane, ajutate de armata în | 
şee. La o răspântie de şosele, în 


Menşi | 
TOase | 


în casă în pare ne-ar adăpostit, compania 21, „venti una” 
urm îi spun spanioli, = A ia Clime răsfoind cărțile Ce au mai 
rămas din bibliotecă. Câteva e-a salvat din mâinile soldaților care 
«pi foi ca să-şi şteargă briciurile când se bărbiereau, să 
impacheteze câte ceva, sau pentru cine ştie ve. A strâns în față 
câteva volume mari de istoria picturii. Sunt cărți de mare valoare. 
Opere franceze, germane ŞI multe altele, toate frumos legate ŞI 
ingrijite cum rar am Vazut pe la noi. EI ar vrea să le ducă în țară. 
Şe uită cu milă la aceste cărți, adesea ni le smulgea din mână, apoi 
cu o voce duioasă ne ruga: „Să nu le distrugeți, măi băieţi. Este 
păcat de ele. Chiar dacă nu le vom putea lua noi, să rămână aici. 
Le vor găsi alții şi le vor aprecia”. 

Volumele însă dispăreau văzând cu ochii. Soldaţii le întrebuințau 
întâi ca perne de pus sub cap, apoi nu le mai vedeai. 

Moţa îşi exprimase dorința de a ne da în cărți. Am întrebat și 
am căutat la toţi, o zi întreagă, să găsim nişte cărți de joc, dar 
darnic. Vasile Marin înciudat şi de ambiția lui Clime de a nu 
distruge cărțile, răsfoind un volum mare în care se aflau pe hârtie 
groasă tablouri de o rară frumusețe, scoate hârtiile cu tablouri şi 
începe să le taie cu foarfeca în forma exactă a cărților de joc. 
Clime se uita cu amărăciune la el, mai ales că şi noi începusem să- 
dăm ajutor. 

- Dacă le vom păstra noi, le vor distruge alții, domnule Clime. 
Și de ce să nu îndeplinim noi dorinţa lui Ionel, de a avea cărți 
pentru ghicit. Ia să vezi d-ta ce am să scot eu din acestea. 

- Bine, pentru această dorință, nu am nici eu nimic de spus, 
dar cine se pricepe să facă desenele bine? 

— Las” pe mine, adaugă Marin şi începe 
cerneală neagră, verde şi cu creion roşu-albastru. Desenele şi 
chipurile ies de minune. La valeți şi dame am rămas uimiţi de 

lusețea caricaturilor. Le trecem din mână în mână şi râdem. 

arin era un foarte bun caricaturist, ceea ce se potrivea cu spiritul 
cip! de zeflemist. La fiecare damă ca şi la valeți, găsea câte 
are cu cineva. 


să deseneze cu 


141 


În fiecare seară, când ne aflam cu toții laolaltă 
aveam nimic de lucru, Moţa ne ghicea la toți în cărţi, 
găsea numai bine şi avea atâta dar de convingere 
ne spunea el era pentru noi ca un balsam întări 
Legiunea se gândesc la noi şi ne poartă grijă. 
Dumnezeu, ne vom înapoia în țară cu toții, vor fi nu 
şi că vom sta încă o lună pe front. În toate vedea 

Un lucru însă ne mâhnea pe toţi. Scrisesem 
aproape în fiecare zi şi nu primisem nimic, nici u 
nimeni şi eram mâhniţi nu pentru că ne-am fi gân 
Căpitanul sau dl. General. Ştiam sigur că atât Căpit 
cât şi toți legionarii, legați sufletește de noi, cu pări 
Şi toți ne-au trimis răspunsuri. Mii de scrisori au 

Noi, dar nu au sosit. Eram mâhniţi şi supăraţi p 
ne-au oprit scrisorile şi ne-au lipsit decea mai ma 
de a avea ştiri din țara noastră scumpă şi de la c 
telegramă am primit toți la Boadilla del Mon 
pomenit mai înainte, aceasta ne-a adus atâta mâ 


Era de la Organizaţia Cetăţuielor de Fete di 
Spuneau că se roagă în toate 


ŞI Când ş | 
Pentru fa, 


> Că tot ceea și 
tor: Căpitan, 

Dacă va vre 
Mai Câţiva ră, 


atâtea SCrisoy, 


n răspuns, de, 


t 


luat drumul câte 
e netrebnicii car 
re bucurie, bucuria 
ei dragi. O singuri 
te despre care am 
ngâiere şi bucurie! 


bisericile pentru sănătatea noastră 


» pe aceste cărți cu figurile de 


ar întâmpla ca eu, care le-am făcul, 
în ele, să murim în Spania şi cărțile 
e arătați Nicoletei, ea le va păstra în 


l, care ne ghiceşte 
acestea să Je duceți şi să | 
muzeu, 


142 


Numai bine, | 


dit că nu ne Sere | 
anul şi General, | 
nții, soțiile, Cop | 


n țară, în caren! 


le-ar arunca în foc, iar nouă ne-u | 


Gluma a prins Şi nu a supărat pe nimeni. Moţa râde 


ȘI spune: 
Măi Mărine, ție ți-ar părea rău dacă 


ai muri în Spania? Mie 


eloc. i i ToiBe 
d _Nici mie, răspunde Marin. 


* 
Ne petreceam vremea când în tranșee, când în libertate. Nu 
, voia bună, gluma, râsul şi cântecul, Noaptea două ore 
a ul ul în tranșee și câte o oră fiecare de sentinelă la casa 
Ipisă Piaton de cazarmă, iar ziua, tot câte două ore pe linia de 
ce.0 e timpului, liberi. Cu toți soldații eram prieteni buni. 
AA a întâlneam des de tot, ne salutam și discutam cu ei o 
Cu goieti! i obleme de război. Preotul banderei ne cerceta din 
ga Ale Un om cu multă cultură şi dragoste de țară. El 
st. et ra multor situații din Spania, care au adus la 
a ei evic. 
ae a i armată şi eram cunoscuți de toți. 
Ro sergentul Ortigoza, care stătea mai Ru în E ping 
şi nu cu puțină mândrie, isa Fei Peri [Rp Ioa AIA 
ăldură ne descria ofițerilor în culor pt 
e RARA multora, în ciuda şi necazul sefa E 
care din oarecare gelozie a început cu încetul i ati zi 
însă foarte bun militar şi de un eroism fără ai cd SA 
bun cu noi în timpul luptelor, când eram tată Si torie. O dată 
să-l facem toate voile. Totdeauna corecți Da : atat ie ei 
cântam, sau mai bine zis făceam exerciții E leal legionario”. 
companie. Dădea tonul un Alfarez: „Soy PE Re] 
Cântecul iese prost de tot, cu diferite “age companiei „Nea 
dă tonul din nou, iară prost. Asist SI S3p uternic, cu toată inima 
Ilie”. Atunci începe Marin, noi cu el odată, a tai perfect. „Nea 
inireaga companie cu noi şi marșul legionar! "e si privirea 
Ilie” ne felicită. Prado se plimba nervos în faț 
lui pare o mustrare. 
Din această cauză Ionel Moţa ne cere m 
Ascultare şi ordine. Refuza toate avantagi ia 
Compania noastră a fost scoasă pe plutoane în 


mai multă disciplină, 
le ce ni se ofereau. 
pul zilei la săpatul 


143 


tangeelor şi a ganțurilor de aphrare contra lancuri 
observând ch noi suntem protejaţi, iese la FApOrt și VA 07 *Mojy 
mergem ln lucru și nm lucrat din preu o zi intreaga di Vi nol, 
patru ore în trangee. Lucram în grup de patru, doi “pa 4 IT Noapte 
pmântul și ne schimbam când obonenm, la lopată sau pt 
Nu vol uita niciodată grija lui Moţn de A lrmâco 


a lucra el Alături d 


me Căii “pune el, eu sunt mal neobişnuit e 


sudonren de pe el. ME sileam să cor 
e mele au fost zadarnice, ca să nu se 


| gh Obosească, cheii 
sh muncee, nu nu folosit a nimic Şi așa toată ziua a tu 


muncă “intrecere Între toţi, 


: lucru n 
ee Du RA Aptria „bt 


a ridicat ră în faţa camarazilor spanioli, 


de bucurie și râzând ne comunică Ştirea, că 


oi L: 
Ure ana 21, că un erou 


4 
Şi 


Vliti îti 
arte bine cu bucătarul companiei, iar 


U in cu un abisinian, Aceast 
gi curând toată compania îi spunea 
taşi * pentru Totu, Orice ar [i cerut, îi se 
4 Ei in, cognac, ciocolată, sardele 
N „Al hă Și ră di Niculiţă, apoi şi noi, 
esuiala de la mâncare. MI 
a lui Bănică, Totdeauna mă 
* Mâncare, sau cutare bunătate 
in pe Niculiţă alergând, strig 
Unoştință şi dărnicie da pentr 


, 18 9, EM Bi UI Munca, înj eu, | 
cu, 6) ponte mai mult și mă va ajuta. Muncea ml | 
I] 


ESPUnd și toate | 


ul preşedintelui din 


velise rezidente Abisinio”, Era slab, 


| | ână în zi 
"ii când mai era o oră până în ziuă, ne servea cafeaua cu 


apte, caldă, EI) | Spa 

Se simțea mândru și satisfăcut de tot ceca ce făcea şi niciodată 
pa fost atins de vreun glonte. 

În camera unde dormeam noi, era întreg plutonul |, iar în colțul 
rezervat nouă a trebuit să facem loc şi lui Montesino. 

Noaptea plutea un miros ce te sufoca. Eram siliți, deşi frig 
afură, să deschidem ferestrele, Eram singurii care ne bucuram de 
prezenţa unei somiere. Am aşezat-o pe patru maldăre de cărţi şi 
oferea un culcuş minunat pentru 3 persoane. Sub cap ne ascundeam 
cartuşierele şi puştile. Totdeauna ne culcam îmbrăcaţi. Nu aveam 
voie să scoatem nici bocancii. Ne era permisă numai scoaterea 
cartuşierelor şi câteodată se făceau exerciţii de echipare, pentru 
atac, în toiul nopţii. Pe somieră dormeam cu rândul, după orânduiala 
Ncută de Moţa. Ținea ca fiecare să aibă câte o noapte de somn 
mai plăcută, dar totdeauna a refuzat categoric ca el să doarmă pe 
ca, Ascultam, căci altfel se supăra pe noi. 

Noaptea în tranşee se pornea câteodată, o ploaie de gloanțe 
comuniste asupra noastră. Auzeam piuitul şi simțeam foşentul lor, 
Pe lângă noi, Mitraliere, puşti, bombarde şi grenade făceau un 
"gomot asurzitor. 

La început ne prindeau fiori reci, apoi încet, încet ne încălzeam, 

ochii mari ca să despicăm negura nopții, zăream ca 
nişte fantome mogâldețe de grupuri ce se mişcau mai la dreapta 
sula stânga. Tutişurile ne apăreau ca duşmani, nările larg umflate 
Wsorbeau mirosul prafului de puşcă, strângeam din dinți, apucam 
gPulIe Puşca, pipăiam grenadele şi eram gata ca nişte lei scăpați 
3 tre avântăm, să simţim moartea lângă noi, să sfârtecăm 
odim totul din calea noastră. Eram reținuți cu greu de 
Stgentul nostru. Nu aveam voie să facem nici o mişcare. Aceasta 


145 


ne indispunea şi ne enerva foarte mult. O singură dată a 
noi câteva gloanțe, aproape fără țintă şi totuşi ne-a 
satisfăcuți. 

Tot timpul, în Spania, cântecul ne-a fost cea 
mângâiere a noastră. Aceste clipe mari de trăire în cânte 
vieți românești şi legionare ne erau aşa de plăcute încât cân 
cât mai des. Dar cântecul departe de țară, departe de ai tăi, iu 
alt farmec. Noi nu am cântat pentru plăcerea ce ţi-o oferă ui 
ci am simțit şi am trăit cântecul. În el puneam toată căldura 
sufletului, toată duioşia şi toată arta. Era atâta Simțire, încât | 
terminam cu ochii în lacrimi. Apoi, pe lângă cântecul legionar, fiecar 
mai avea câte un cântec favorit al lui, al dragei lui: „Sunt ultimii 
bani pe care-i am în pungă”, al lui Marin; „Uite dealul, uite via” 
cântecul lui Clime; „Suflecată până-n brâu”, al lui Bănică. Toate 
toate cântate cu emoție, erau momente scumpe, care nu cred că 
am să le pot uita vreodată... Până şi Niculiţă Totu cu Alecu, care 
Nu prea ştiau să cânte, de data aceasta aduceau prin cântec 


M traş 


mai Mare 
ca întregi 


simțăminte noi. Un om trebuie să simtă, să trăiască cântecul. Din 


aceasta 1ese puterea de transmitere celor ce te ascultă şi-i faci să 
trăiască clipe cu tine. D 


Ipe e aceea ori de câte ori cântam noi, toată 
umea era în jurul nostru şi asculta mişcată. 


e 
m Siţi, | 


| 


CRĂCIUNUL PE FRONT 


Locotenentul Prado fusese plecat într-o permisie de câteva 
zile. S-a înapoiat în ajunul Crăciunului Odată cu camioneta bucătăriei, 
care a sosit încărcată în vederea sărbătorilor cu toate bunătățile, 
cu multe burdufuri cu vin şi lăzi cu sticle de coniac. Deşi pe front, 
totuşi aceste mari sărbători creştineşti umpleau atmosfera cu un 
balsam de binecuvântări cereşti. După obiceiul creştinesc, ajunul 
Crăciunului este sărbătorit cu multă veselie. 

Seara aceasta noi am vrut să o petrecem în momente de 
reculegere. După masa de seară ni s-au oferit două sticle de coniac, 
prăjituri şi alte bunătăţi. Le-am cedat camarazilor portughezi şi 
spanioli ca să-şi mărească dispoziția şi veselia. Pretutindeni voie 
bună, râsete, cântec și veselie. In colţul nostru am rămas tăcuţi, 
povestind frânturi din viața noastră, mereu cu gândul la fraţii noştri 
legionari, la ajutorul ce-l ceream lui Dumnezeu să ajute Căpitanului 
pentru România cea nouă. Către sfârşit am murmurat o rugăciune 
şi ne-am lăsat în voia somnului. 

În zgomotul din jurul nostru, deodată se face linişte. Uşile ce 
Îuseseră încuiate, din peretele unde dormeam noi, sunt deschise 
brusc, Alferezul apare în uşă, era camera unde dormea căpitanul 
Nostru şi comunică: „Toţi Românii sunt în seara aceasta invitaţii 
domnului căpitan”. Ne-am ridicat şi intrăm la „Nea Ilie”. Bănică 


“zila să meargă dar a venit şi el. În colțul nostru a rămas Ortizoza 


i Felicindo, care ascultaseră la povestirile noastre şi citeam in 
Chii lor tegretul acestei mici despărțiri. Începuseră să priceapă 


147 


româneşte şi făceau singuri haz când ne spuneau în limba s 
ce au înțeles. Ortigoza ne era mai mult ca un prieten 
atâtea povești și glume, pe care le înțelegeam numai d 
strâmbăturile feței. Avea acest dar deosebit de a vorbi 
şi expresia feței. 

În camera Căpitanului chef mare. Ne-am aşezat în juruj mese 
În capul mesei, Căpitanul, de-a dreapta Moţa, la Stânga cu , i 
ceilalți şi printre ei ofițeri spanioli. Sardele, cârnaţi, prăjituri, biet 


Prin gest 


N Pânioj; i 
csg Spune, | 
In Sesturi SĂ 


țigări, coniac şi cafele. Ordonanţele erau la Spate şi gata de, | 
servi. Domnește bucuria. „Nea Ilie” se simte bine lângă noi. Ione| | 
povestește despre Căpitanul nostru, despre Legiune. fiu | 


ultat în tot ce spune. Ne-a 
încălzit puțin băutura şi imediat, la rugămintea Căpitanului, am 
început să cântăm: „Soy valiente y leal legionario” şi cu noi tot 
âte un soldat apărea în prag 
cu sticla ridicată şi închina „Arriba Espagna” „Viva Franco” 

i „Trăiască Românii”. Am cântat aproape 
i câteva cântece populare în 
eacă. În prag apare un spaniol 


) ile ortodoxe, iar de se va întâmpla 

să [iu numai rănit, tot am să te chem să fii lângă mine. Vreau să-mi 
Hi Tuga voastră, —€O- 

„o. Face atent pe 


dorința | i. Cu i locotenent și ordonanță, ca să aibă în vedere 
ați tata O DIȘIE lui ne-au înduioşat şi ca încheiere Moţa dă 
ieglorii og atia:de drepți, cu salutul cerului să cântăm imnul 

AIE A In P resionat pe toți. Moţa şi Marin au tradus 
45 carea a ntegu N. Aşa am petrecut, Şi cu ce putea să 
culcăm. >, „N93tru În asemenea Ocazii, ne-am restras să ne 


4 ş A 


-am făcut puțină rânduială, atât cât ne ice 
: cu toţii, însoțiți şi de Zaharof, am plecat in Căutapta 
vata de front SI ăciune. Este Naşterea Domnului, când toată 
unui LOC de Pe câteva ore lui Dumnezeu. Nu putem rămâne 


-reştinătatea In ăciune. Am intrat în şcoala primară. Nu suferise 
. = o , 

: noi fără Iug 

pici NO 


pimineața ne 


ş pm, ve bate îi er pir “ 
PRI SR ee ta d an „caiete ja! 


„Se trăgea în obrazul lui Hristos” (Ionel Moţa) 


in] 


nici o stricăciune. Bănci noi şi curate. Pe tablă scris cu creta litere 
Și desene. Parcă erau de azi. Pe măsuţe, abecedare noi. Dumnezeu 
ca condus la acest loc curat, Aici am improvizat cum am putut o 
formă de altar. Icoana Sf. Arhanghel Mihail a scos-o Clime de la 
Piept unde o purta întotdeauna. Tot el a făcut şi pe dascălul, iar 
Mgăciunea a decurs încet, clar şi lin. Curată ca şi gândurile noastre, 
“Şi sufletul nostru în acest moment. „i 

ugăciune simplă ca pe vremea primilor creştini. Cum se va 
i mugat fiecare în gând, ce va fi cerut lui Dumnezeu, nu ştiu. Știu 


îunai gă Moţa plângea. Să plângi când te rogi e mare lucru! Numai 


149 


sufletele mari, înțelegătoare, care prin înțelepciunea | 
către Dumnezeu, pot avea aceste momente. Aveam și 
clipe o adâncă coborâre în noi, o completă uta 
lumesc, dar nu ne-am putut ridica aşa de sus, ca ru 
atât de fierbinte. Ce minunată pătrundere a artar 
După această rugăciune am ținut şedinţă de cui 
am avut mai multe, toate prezidate de Ionel M 
povestirea lor în capitolul următor. Nu le pot uita 
cu vederea. Prea au fost înălțătoare şi sublime şi : 
avea puterea să le arăt în adevărata lor lumină. 
| Rugăciunea ne-a uşurat mult de greul ce apăsa sufletul 
Ni se pare că plutim uşor ca nişte fulgi purtaţi de vânt. A se 
multe ori aceste senzaţii, după slujbe, la care am inta MA i 
multă râvnă, dar de data aceasta era cu totul deosebit ai 
Până la masă ne-am plimbat pe şoseaua asfaltată ce 
către Madrid. Și am mâncat în ziua aceasta mai mult si ei, 
î oricând. Erau toți în bune dispoziții. Mâncare din ii A 
e alui proaspăt, prăjituri şi fructe, apoi şi vin bu, Un 
iun m nunat, cum nu a mai fost altul, cum nu o să mai fie. Însă 
pentru unii dintre noi, ultimul Crăciun... . 
* 


SR d da plăcute sosesc şi neplăceri. După momente de 
Pa a vama scă, cazi deodată în descurajare. Observăm la noi 
ia eat iau din ce în ce mai serioşi, mai tăcuţi și 
El gi „Fe figura noastră plutea un semn de întrebare. Oare 
pa aduce şi ziua de mâine? 
Moţa 2 genita sale al Nu puteam încă să precizăm. Singur 
ipuăteareSuvă iii ao lui era împodobită cu o bunătate 
tg caile râsul lui îţi dădea respect, iar fața îi strălucea de 
superiorităti S. În tot ceea ce făcea, dădea dovada unei mări 
uperiorități, 
nedespărțit 


SC POL ride, 
DOI În Aceste 
„A tot ce eş 
AClunea să A 
ului divin! 
b. În Boadilla 
Oța. Voi face 
Nu le Pot trece 
u ştiu dacă Voi 


noastră. Al şi mizeria să fi contribuit la schimbare 
dărmtini:pei Slabisem. Cu ochii adânciţi, părul şi barba mare 
| paie, orele de veghe în tranșee, munca, toate acestea 


rau natural să : 
uchii. . | să ne schimbe. Ceea ce ne consuma mai mult, eră! 


150 


Marin îl iubea mai mult, îl stima şi întotdeauna eră + 


În noaptea primei zile de Crăciun, către a doua, la lumina unei 
feştile, văd pe un spaniol care scosese cămașa de pe el, prinzând 
cu mâna de pe cămaşă ceva pe care-l punea pe o piatră, aducea 
piciorul drept şi cu tocul bocancului îl strivea. Se auzeau pocniturile 
A observat că-l Piese Râde, face o glumă: „EI rojos” (comunistul) 
şi-mi arată un păduche mare, cum nu am mai văzut în viața mea 
nici în închisorile prin care am trecut. Mâna aleargă nătontetiit 
prin cutele cămășii şi alții... Alţii sunt duşi sub călcâiul piciorului şi 
pocnetul strivirilor îmi intra în creier unul după altul, ca nişte cuie 
bătute dintr-o singură lovitură de ciocan. 

Mă ridic în coate şi privesc îngrozit mărimea acestor animale. 
Mi se ridică părul în sus şi încep involuntar să mă scarpin. EI continuă 
cu gluma: Mulți comuniști. Toţi trebuiesc striviți sub picioarele 
noastre. 

Nu am mai putut dormi. A doua zi dimineața, după ce se face 
apelul, chem pe Bănică şi-l întreb: 

_ Măi Bănică, tu nu ai găsit păduchi pe tine? 

— Ba da, vreo câțiva, dar nu am vrut să vă spun Vouă, ca să 
nu vă mai supăraţi şi voi. Totuşi soldaţii sunt plini. 

_ Nene Clime, d-ta nu ai păduchi? 

— Nu, pe mine nu se prind niciodată. 

— Eu am să caut — şi încep să caut desfăcând mânecile la 
haină, apoi la cămaşă. În mâneca dreaptă a cămăşii încep să număr 
unu... doi... trei... cinci..., la stânga la fel şi toți mari. 

= Măi Totu, dă-mi tu foarfeca ta. 


Tai mânecile cămăşii de la coate şi le arunc. 
+ 


ată cu soare cald. Văd că lipsea 
Zaharof cu mine şi încep să-i 
3 locul unde pot fi găsiți şi-mi 
e”. Coborâm în dosul zidurilor 
în marginea unei gârle, 


După amiază era o zi minun 
Clime şi câţiva dintre noi. lau pe 
caut. Întâlnesc pe Bănică, îmi arat 
spune că a fost şi el la „despăducher 
grădinii palatului. Pe un covor de iarbă, 
Clime şi ceilalți. Era cu cămașa scoasă- 

— Am numărat până acum 47. Nu vreau să mai caut. 


151 


Strânge cămaşa mototol şi o aruncă, O ridică un 

sacul pe care Moţa îl aruncase Şi îl luase Clime, găsim 
trebuie, cămăși de schimb şi o sticlă cu ulei camforat Şi 
schimbăm, ne spălăm bine şi ne ungem. Le-am spus că mă pricep 
la tuns şi cu foarfeca lui Totu şi cu ajutorul pieptănului am aranjat 
părul lui Moţa, Alecu şi Totu. Puţină rânduială ne-a făcut mul 
bine. Dar nopţile dormite cu aceiaşi camarazi, ne va aduce o serie 
nouă de păduchi, de care nu vom mai putea scăpa până [E 
terminare. 


Soldat, în 
tot Ce ne 
Spirt, Ne 


* 


În cele două zile ale Crăciunului, parc-ar fi fost o înțelegere, 
comuniştii ne dăduseră pace. Odată cu ziua a treia a început şi o 
ploaie de şrapnele. Artileria a început să caute punctele de bătaie, 
Din partea noastră nici un răspuns. Pe acest timp, înciudat de prea 
multă odihnă şi cu mult zel de militărie, ne-a scos locotenentul 
Prado la instrucție. Facem teme de luptă. Cum se cucereşte o 
poziție. Avem în fața noastră coline pe care ni le fixa la fiecare 
pluton în parte, ca puncte de ocupat. Formaţia de înaintare, distanța, 
repezeala, ajungerea la punct, baioneta, erau exerciţii obositoare şi 
zadarnice, deoarece le făcusem Şi pe deasupra eram expuşi 
şrapnelelor. Nu înțelegeam nici unul pentru ce acest exces de zel. 
Incepuse oarecum să-şi schimbe şi atitudinea față de noi. Eram 

iți tim la pământ la explozia unui obuz. Nu ne 


ie. Rănirea sau moartea în luptă nu este 
aceeași cu moartea în timpul instrucției. 


inul şi ne învăța salutul legionarului. Era într-adevăr Ceva 
tipa faţă de salutul celorlalți. Mai multă mândrie, ținută mai 
deosebi mişcări mai energice, dar nu pricepeam cum tocmai în 
MR AR rcarmentului trebuie să facem aceasta. Executam 
ara i când Ortigoza îmi spune „foarte bine”, un obuz se Sparge 
sul i de noi în şosea. Cădem la pământ, Schijele fluieră pe 
ia 34 noastră. Încă o bubuitură, alta ŞI altele. Am rupt-o la 
i dosul unor ziduri şi ne-am trântit jos, prin murdării, care pe 
unde am apucat. Mi-e scârbă de toate acestea. Clime în glumă 
spune că-l persecută norocul. EI căzuse cam rău. Ortigoza ne 
arată cu mâna pe locotenent, apoi arată la cap fluierând ca ŞI cum 
sli ui s-au mai repetat şi mereu în pericol. 

Ionel Moţa se uita la noi cu oarecare durere, ca şi cum el ar 
fi de vină pentru aceste neplăceri, căci el ne-a adus aici. Căuta să 
:: 07 supăraţi, măi băieţi. Scăpăm noi şi de asta. Nu mai 
este mult şi în curând vom fi la luptă, la atac, Acolo se vor cunoaşte 
meritele voastre. Am încredere în voi, că veți fi la înălțime. Aceste 
mici mizerii trebuiesc uitate. 


153 


CÂINII 


isa UR se schimbase. Eram lipsiți de frumusetea zilelor c 
Ei pai o vreme posomorâtă, aşa cum este la noi falit: 
bai a i p fe ACI şi frig. Cu toate că pământul nisipos înghițea 
» totuşi din loc în loc se formau bă i | 
ga vea băltoace. Nopțile erau din 


devin un urlet prelu 
comuniste. Roşii au 
Gloanţele vin până 
caselor, sau trec mai de 


154 


În dreptul meu, îi chem. Ezită puțin, apoi se apropie, gudurându-se 
Îi mângâi şi simt sub mâna mea cum tremură, Aşez unul în drea și 
şi altul în stânga. Erau doi cățeluși negri, frumoși și cuminţi. i 

Se ridică cu picioarele dinainte pe genunchii mei şi privesc cu 
ochii lor lucitori în ochii mei. Au o expresie tristă. Vorbesc cu ei, se 
imprietenesc cu mine ŞI ca recunoștință mângâierilor mele, se mai 
reped afară lătrând, apoi Vin ŞI se aşază iarăşi fiecare la locul lui. 
Fac pe apărătorii mel. 

Tovărăşia lor mi-a prins aşa de biine în singurătatea mea! M- 
au scos din amorțire și mi-au dat curaj. Ziua în mijlocul unei păduri 
mari, dacă ai cu tine un cal sau un câine, cele mai înțelepte animale, 
te simţi altfel decât singur; dar noaptea în ploaia de gloanțe! Te 
faci frate bun în primejdii cu orice animal. Și așa, cu cățelușii lângă 
mine, nici nu ştiu când au trecut cele două ore. La patru vine şi mă 
schimbă în post Ionel Moţa. Afară gloanţele nu mai încetează. 

— Dar ce, vin gloanțele până la noi? 

— De vreo oră și jumătate s-au pornit împuşcături continue. 
Probabil comuniştii încearcă un atac. Fii atent, stai numai în acest 
loc căci lovesc şi în peretele casei şi ca să-ți treacă de urât, lonel 
dragă, țin să-ţi recomand pe cei mai buni prieteni ai mei. Au venit 
la mine plângând de frica gloanțelor. Aici am făcut front cu ei şi 
am aşteptat la pândă inamicul. Mie mi-au ținut frumoasă companie. 
Cred că şi ție au să-ți placă. 

Moţa se uită la ei, îi mângâie. 

— Vai ce frumoşi sunt! Îţi mulțumesc Părinte! Acum du-te şi 
dumneata de te mai culcă puțin. 

L-am lăsat pe Moţa şi m-am urcat să mă culc. Dar nu ştiu 
cum, cei doi cățeluşi stăruiau în gândul meu şi nu-mi lăsau somnul 
să-mi vină. Cum poate un animal să intre aşa în sufletul omului 
dintr-odată. Nu puteam să înțeleg. a a 

A doua zi, Moţa foarte mulțumit de prietenia cățelușilor, i 
prezintă lui Marin, începe să-i laude cât sunt de cuminţi, să spună 
să purtăm grijă de dânşii, să le dăm mâncare şi că o să vedem că 

nu se vor mai despărți de noi. A e 

Într-adevăr cățeluşii s-au împrietenit cu noi, dar mai cu seamă 


155 


cu Moţa şi Marin. Erau necontenit după ei, Pe ei îi Cunoşteau ca 
de stăpâni, iar pe noi ca pe prieteni, Marin făcea O mulţime de 
muștruluiri cu ei. Cu batista, cu mănușa, să facă frumos, să aducă 
un obiect aruncat și născocea în hazul nostru tot ceea ce ar fi să 
ne bucure pe noi şi mai mult pe Ionel. Ne-au rămas nedespărţiţi, 

După trei zile, când am pornit la atac, deşi niciunul nu mai 
purtam grija căţeilor, mare ne-a fost mirarea când, după ocuparea 
poziţiilor comuniste, cățeluşii cu limba scoasă de oboseală, se aflau 
în tranşee lângă Moţa şi Marin. Am început să-i iubim mai mult, 

„A doua zi la atac, în cea mai mare ŞI mai grea misiune pe 
care o avea escuada lui Moţa, escuada de legătură, transmițând 
ordinele în liniile de luptă prin ploaia de gloanțe şi obuze, căţeii 
alergau după ei ca nălucile. Eram cu Alecu, Clime, Bănică Şi 
Zaharof în prima linie. Ne pregăteam de zor apărători în şanțul 
unei şosele ce ocupasem. Cu puțin timp înainte de a fi rănit Bănică, 
Marin vine prin ploaia de gloanţe, sfidând moartea, când noi nu 
îndrăzneam să scoatem capul din şanţ, urmat de cei doi cățeluşi, 
se aşază lângă noi şi ne face atenţi: 

— la să vedeți cum ştiu ei, ce i-am învăţat, Întocmai ca şcolarilor 
silitori dacă merită, să le daţi premiu câte un cârnat. 

Scoate mănușile şi le pune pe mâini. Le întinde, Cei doi căţeluşi, 
fiecare la câte o mână, scot mănușile cu dinții apucând de la fiecare 
deget aparte, apoi le duc către buzunare. Le scot cu botul din 
buzunare şi iară le dau ca să fie puse în mâini. Marin se uita către 
frontul comunist, le face un semn, câinii se avântă lătrând până la 
un punct și se înapoiază bucuroși că au executat ordinul stăpânului. 

= În curând am să-i învăţ să tragă și cu puşca, spune Marin 


râzând, in timp ce se îndepărtează de NOI, în aceeași nepăsare, cu 
Câinii, 


Ne înapoiem după cucerirea de la Aravacca frânți de 
ală. Ordin scurt: Bandera a G-a să fie trimisă, cât mai în 
oboseala spargă frontul de la Majadahonda. Pe pozițiile ocupate 
grabă, îi rămas marocânii și armata în termen. Ne strecurăm cu 
d î Aa lungul frontului dinspre Madrid, către Escurial. Ne 
greu i prin tufișuri, pe după coline, pentru a nu fi zăriți de duşman. 
PENA drumului, vreo 10 km de mers, am defilat în văzul 
comuniştilor şi o ploaie de gloanţe ne sileşte să ne aşternem 
ământului. Câinii au pornit-o lătrând în direcţia de unde veneau 
„stai Cu iuţeală ne-am deplasat direcția Către Majadahonda. 
Am observat lipsa câinilor. Moţa mâhnit întreabă pe Marin: 
— Marine, da unde sunt câinii, măi? că | 
— Să nu ai grijă, vor veni ei. Nu ne-au pierdut până acuma şi 
nici de data aceasta. 
Ala viscol de gloanțe pătrundem seara la a 
şi cu greu am găsit un adăpost. O casă pe Jumătate eu i 
Câinii nu s-au mai întors. A încercat Marin, zadarnic, să-i 


caute pe afară, să-i mai strige, nimic. 


e 


| ș i | Fiii unişti 
Moaştele călugărițelor Carmelite, pângărite de com 


157 


Totu cade greu bolnav, Tuşeşte şi scuipă sânge mulţ 
frânt şi pe el, care era ca un munte. Zilele de atac ne-au mă, ii 
pe toți. Compania se înjumătăţise şi în loc de refacere, Com = 
Venti una a sosit aici ca să-și mai arate încă o dată, poate eri 
dată, faima și numele Banderei a 6-a. Va mai sparge ultimul e « 
în care se va sfărâma şi ca. Pe Totu l-au ridicat cu ambulanța "id 
rămas și mai trişti. Di | i 

; ș şti. Din şapte, doi s-au dus. Nu mai putearm nic; 
— Oare ce să însemne, Părinte, Marit câinilor? 

Ajunsesem un fel de prezicător. li spusesem lui Băni 

- . . . . : 4 nică, 
zi înainte că va fi rănit și lui Totu că va veni rândul lui. tei 
întreba adesea ce semne mai am. 
ză — Ştiu eu ce să-nsemne?! Poate aici vor cădea morți doi dintre 
— Ce fericit aș fi, ca cu să fiu ales j 
ă pentru această jertfă! Ş; 
fața pe mute 1a expresia unui sfânt în extaz. 4 
— Vom fi amândoi, căci pe amândoi ne iub inii mai 
pia iubeau câinii mai mult, 
pi ate de Clime şi cad pe gânduri. Câinii şi credința lor! 
Aceştia [24 piciicizi e pă, Vioi, inteligenți, câini din cei mai 
ui câine o seve țară, jigărit, al cărui stăpân, oricâi 
- et lipsi de mâncare și l-ar goni, el se înapoiază toi 
stăpân. din nou, se culcă la picioare şi plânge de iertare și 


nu 0 a n. 
credincioşi sunt câinii! Dispariția acestor 


ini? Nu am unca, pe care cl a creat-o, nu-l 0 
Mat-o cu tărie = iei lui? Toţi credem în el! Moţaa 
oricât, chiar ne-ar bate, de Eipaniii şi oricât ne-ar certa, 
Ă Pr , i] p 
slim credință de câini, lu și Țări elile noastre, stâm lângă cl și 


din cei mai 1... Doi câini din cei mai buni ai Căpitanului 
Căpitanului. o ma e babie i 


e m! 
cesta a neu în prin | 
Mie a conu Bândul meu în prima noapte la Majadahonda 


l-: 


ȘEDINȚE DE CUIB 


Când scriu aceste rânduri, se apropie un an de la plecarea 
noastră în Spania. Este început de toamnă, Frunzele pomilor se 
ruginesc. Vânt, ploaie şi aer posomorât, La Centrul Legionar se 
țin şedinţe în fiecare scară, Se vorbeşte despre jertfa lor, se cântă! 
„Moța în şanţ plin de sânge, şopteşte murind rugăciunea”... 

„ „Să faci, Căpitane, o ţară, ca soarele sfânt de pe cer”... 

„Cei ce-au căzut ucişi de gloanţele dușmane, păşesc în 
rând cu cei ce au rămas”... 

Toamna a presărat în sufletul meu tristeţe şi nu ştiu dacă voi 
putea da şirurilor de faţă adevăratul înțeles, 

Aş vrea să smulg din pieptu-mi inima, să 0 aştern pe 0 hârtie, 

Ar vorbi mai bine, ar spune totul, 

Ce mici, gângavi şi neputincioşi suntem! Nu ştiu cum să încep, 
ca să arăt ce i-a adus pe ei la jer//d!... 

În Boadilla del Monte am ţinut şedinţe de cuib. Le prezida 
Moța, Şedinţele noastre erau după toată ordinea prevăzută în cartea 
şefului de cuib. Le începeam în acecaşi formă: „Să ne gândim la 
Dumnezeu...” şi închideam cu apelul morților legionari, imnul şi 
jurământul de închidere, Dar aceste şedinţe aveau ceva neînțeles 
de atrăgător, Ne rugam, căci după fiecare deschidere, făceam o 
rugăciune, apoi să fi văzut câldura cu care Moţa expune și spa 
diferite probleme, care nu au fost multe, însă cele mai a 
sufletului nostru! Credinţa, iubirea, morala, îndreptare, jertfa, ien a 
curată, Esenţialul era trăirea vieţii legionare. În aceste şedinle 

, 159 


simţeam, trăiam Jegionarismul. Aici este greul în ceea Ce vreau şă 
arăt, dragi camarazi. Vorbea Moţa, vorbeam noi toți cu sufletul, E] 
era în noi şi noi eram în el. Uitam totul și trăiam numai aceste clipe 
sfinte, 

Eu am luat parte la foarte multe ședințe legionare, și de ce să 
nu fiu drept şi să o spun, nu au avut darul de a mă transforma 
complet. A mai rămas oarecare pietrificare în sufletul meu, În 
şedinţele din Spania am trăit legionarismul, am simţit transformarea 
şi topirea a ceea ce era pietrificat, Și câtă asemănare între începutul 
creştinismului şi începutul Mişcării Legionare! 

Isus Hristos şi-a ales 12 ucenici, oameni simpli: pescar de 
rând, oameni cu păcatele lor, Aceştia trebuiau să îndrepte lumea. 
Adăpaţi şi pătrunşi de învăţătura Mântuitorului, dezbrăcaţi de haina 
păcatelor, renăscuţi cu spiritul, încurajați de suprema jertfă a 
Mielului, neînfricaţi de prigoana şi moartea ce-i aştepta, au predicat 
noua credință! „Trebuie să se nască din nou, din apă şi din Duh”. 
Botezul şi învățătura cea nouă, lepădarea păcatelor, transformarea, 
omul înnoit, duc la mântuire. Ei au cucerit lumea... 

Prigoana, schingiuiri, moartea, martirajul, nimic nu a putut fi 
stavilă; cu cât erau mai mari, cu atât lumea alerga la credința 
creştină, 

Căpitanul a început mişcarea cu foarte puțini. Erau buni 
luptători, îndrăzneţi, dar şi cu multe păcate de ale lor. Câtă dojană, 
câte pedepse nu a dat Căpitanul, ca să-i îndrepte. Mi-aduc aminte 
de cuvintele lui! 

„7 Ce să facem! Aceştia sunt şi buni şi răi! Cu ei am început 
Mişcarea, cu ei trebuie să lupt mai departe. Lupta transformă pe 
cei răi în elemente bune şi de valoare. Căci dacă nu vom putea 
face din Oameni răi, oameni buni, de nu-i vom transforma pe aceştia 
în nişte oameni noi, cum vom avea pretenţia de a înnoi țara aceasta, 


în care totul este ă lumii 
i putred? Cum vom putea da o viaţă nouă lumii 
româneşti? Pornim de la mic la mare! 


nouă, bazată pe za dă » Mişcarea Legionară este o credinț 


Pe credința creştină, Oamenii răi sunt azi buni şi de 
Valoare morală, I-a modelat Căpitanul, după sufletul său, 
160 


după credinţa sa. l-a înrroit, Aceştia, ne-nfricaţi de toate prigoanele 
ŞI închisorile, au pornit la răspândirea crezului nou, Azi putem spune 
că Țara este aproape cucerită ŞI în curând Căpitanul va putea 
face înnoirea vieţii românești, România nouă. 

Moţa era legionarul perfect. Exemplul omului nou, creat după 
gândul Căpitanului. EI dădea caracterul deosebit al şedințelor, În 
şedinţă eram numai legionari. Nimic din afară nu pătrundea înăuntru 
cu noi. Rugăciunea era o topire a sufletului nostru în legătură cu 
Dumnezeu. Am spus că totul venea de la Moţa. EI se cufunda în 
rugăciune până la lacrimi. Această cufundare ne era transmisă 
nouă atât cât puteau să o primească sufletele noastre, dar niciodată 
nu ne-am putut ridica la înălțimea lui. Credința lui, cred că era un 
dar de la Dumnezeu şi cultivat de părinții lui. Singura nădejde, 
singura mângâiere era Dumnezeu. 

Iubirea, dragostea de care era capabil Ionel Moţa era arătată 
nu numai în discuţia din toate zilele şi din bunătatea ce arăta întreaga 
Jui fiinţă, dar din actele lui faţă de noi şi faţă de ceilalți camarazi de 
luptă, fără deosebire de neam. sia e 

Nu se putea să aibă ceva şi să nu împartă cu noi. Grija ce mi- 
a purtat-o mie şi lui Totu, cât am fost bolnavi! Pe front împărțea 
hrana. Da la unul o pătură ce o purtase cu mare oboseală. 
Dezbrăca haina pentru a încălzi pe altul. Mergea până a se neglija 
pe sine cu totul pentru a putea face un bine altuia. In timpul atacului 
când ne chinuia mai mult setea, pornea cu bidoanele tuturor, atâtea 
cât putea duce, la apă, prin ploaia de gloanțe. Iubirea era o 
descătuşare a sufletului lui bun, în care ne învăluia cu căldură pe 
toți. Avea cuvinte bune pentru toți Şi admira la noi ceea ce la 
dânsul nu voia să vadă. Ze ant 

Nu l-am auzit o dată vorbind de rău pe alţii. Imbrățișa cu 
dragoste de frate pe toți. lerta, fără să cerem, orice neatenție sau 
greşeală. 

Cred că nimeni, vreodată, nu ne-a vorbit mai cu în ; 
mai frumos şi mai convingător, despre Legiune și! Căp eg le 

Credinţa, iubirea, morala şi jertfa, erau subiecte E AU 
trata, ca principii legionare, bazate pe învăţătură bisgI0i 


i cu însufleţire, 


161 


Din faptele lui ieşea mai mult la iveală îndeplinirea nesilită, a ceea 
ce era plăcut mai mult lui Dumnezeu. 44 i 

Din punctul de vedere moral, al moralei creştine şi legionare, 
cred că Moţa nu a păcătuit niciodată şi ținea la aceasta mai mult 
ca la orice: „Ți-am greşit şi ce ştii ce nu ştii. Iartă-mă. N-am greşit 
însă niciodată nimic celei mai sincere fidelități legionare şi fidelității 
față de tine, Căpitanul... Căci tu eşti Căpitanul”. 

Ținea să nu supere pe nimeni cu nimic şi de i se părea că ar 
fi jignit câtuşi de puţin pe vreunul, imediat venea să-şi ceară iertare. 
Dorea să fie curat. Curat sufleteşte şi trupeşte, ca în cel mai mic 
colțişor din conştiinţa lui să nu se găsească ceva care să-l 
îndepărteze de Dumnezeirea gândului lui. 

Marin, care-i purta o prietenie deosebită, legată în închisoarea 
Jilava, era cel care îndeplinea, fără a se da pe față toate dorințele 
lui Ionel. Îl urmărea în toate actele şi-l urma. 

Simţeau ei? Se pregăteau ei oare de marca jertfă? 

Ultima şedinţă am ţinut-o în ziua de Anul Nou. Peste două 
zile am intrat la atac. Mie mi-a făcut impresia ultimei zile a 
Mântuitorului, dând cele din urmă învățături şi sfaturi, 

După slujba religioasă, pe care am făcut-o în aceeaşi şcoală 
la același altar improvizat, Moţa a cerut ca toți să se mărturisească 
ŞI să se impărtăşească. Toţi s-au supus cu dragoste acestei cerințe. 
Simţeam o cât mai mare unire cu Dumnezeu în Sfânta Taină. Şi 
Alecu era pătruns de religiozitate şi de râvnă după împărtăşania 


cu sfântul Trup şi Sângele Domnului. A fost ultimul serviciu religios 
făcut cu toții, plini de pătrundere şi înțeles a Dumnezeirii. Moţa 
stătea puțin mai departe 


ai departe de noi. Poate ca să se simtă mai singur în 
cufundarea lui religioasă. Se ruga pentru el, pentru ai lui, pentru 
noi? Nu ştiu. Simţeam t 


otuşi, că de la el ne vine oarecare uşurare. 
In el ne-am pus toată încrederea. 


-ă De aceea, când l-am pierdut, am crezut că ni s-au tăiat mâinile 

L/ Picioarele, Am rămas un Corp care nu are cu ce să se mai apuce 

ŞI să se sprijine, nici cu ce să mai meargă şi unde să se ducă. 
NEA îndeplinirea Sfintei Taine, a urmat o şedinţă. Moţa ne-a 


162 


- Când am plecat din Țară am dorit ca toţi să pornim cu 
sufletul curat. Ne-am spovedit ŞI ne-am împărtăşit. Am scos din 
noi tot răul, tot păcatul şi ne-am împodobit sufletul cu Dumnezeescul 
Trup. Uşuraţi şi curăţaţi de toate păcatele, am venit ca să slujim lui 
Hristos, să luptăm pentru EI, contra celor ce-L prigonesc. În această 
luptă, sigur că Dumnezeu ne va cere jertfă. Nimic nu se poate 
face bun, fie pentru sufletul nostru, fie pentru alții, fie pentru Țară 
şi Neam, până nu va fi pecetluit cu jertfă. Tot ce se câştigă cu 
jertfă, durează. Dar jertfa trebuie să fie curată. Peste o zi sau 
două pornim la atac. Aşa am înțeles de la Căpitanul Companiei. 
vor fi lupte mari şi hotărâtoare. Noi trebuie să dăm jertfă. lată de 
ce am ținut, cu toată dorința arzătoare, ca să ne uşurăm încă o 
dată sufletele, să fim curați, curaţi ca şi copiii care au fost în această 
şcoală. Nu suntem noi copiii lui Dumnezeu? Și dacă El ne va chema 
în împărăția Lui, nu trebuie să fim după placul Lui? dt 

De când am plecat şi până acuma, aproape timp de o lună şi 
jumătate, gândurile noastre ŞI oarecare fapte, poate au cat 
puţin sufletul nostru. lată-ne acum din nou luminaţi şi curăţiţi. + = 
să vă păstraţi. Vreau ca jertfa noastră să fie cea mai bună, să i 
cea mai curată. Rog pe Părintele ca de încheiere a şedinţei noastre 
să ne citească rugăciunile de iertare ale tuturor păcatelor inut 
Se poate ca să se fi trecut cu vederea, să fi uitat ca să E Ie 
ceva, ce nu ne-am adus aminte. Să rugăm pe Dumnezeu 
ierte de tot ce am făcut. 

Ea Am îndeplinit rugămintea, apoi am început să ds: în 
ce vom face în cazul că unii dintre noi vom muri sau vom % a 
A rămas stabilit, că atunci când va sosi timpul înapoierii în e i 
ne adunăm toți. Să căutăm pe cei răniți, să a ab m 
însănătoşire, ca să poată rezista călătoriei. Atunci vom p 

cu noi în Țară trupurile celor morți. 

Eu am o propunere de făcut. îi: dearucitdn 

— Port la mine o cutiuță cu otravă. Are pu tarie ari 
câteva secunde. Socotesc că ar fi bine să dau i. dit 
necesară, în cazul că în lupte am fi ascet nul prinanite 
cine ştie prin ce împrejurări grele am cădea 


163 


Desigur că vom lupta, vom lupta cu îndârjire să nu ne lăsăm prinşi, 
dar dacă vom cădea, în loc de a suporta schingiuirile, toate torturile 
şi batjocura comunistă, să luăm otravă. 

Moţa se gândeşte puţin. 

— Nu, Părinte! Eu nu iau. Dacă Dumnezeu dorește ca să ne 
incerce şi mai mult, eu voi căuta să suport şi această moarte. Nu 
am avut norocul să mor pătruns de un glonț sau sfârtecat de un 
obuz, să mor în luptă şi voi cădea prizonier, voi suporta toate chinurile 
şi batjocura. Să lăsăm după voia Lui. Dumneavoastră şi ceilalți, 
dacă vreți, puteți să luaţi. 

Nu a luat niciunul. Discuţia aceasta despre moarte, pare a-l fi 
enervat puțin pe Moţa. Dar nu în sensul temerii de moarte ci pentru 
altă problemă: Jer/fa curată, care aduce mântuire. Jertfa, pe care 
o vom da, să fie pentru mântuirea Țării și a Neamului românesc, 
de urgia comunistă. 

Apoi începe să stăruie din nou, şi cu amenințări! 

— Suntem în afara şedinţei. Acum vorbim între noi. Vreau să 
vă spun ceva, Mergem la atac, vom cuceri poziţii, veți da peste 
femei. Opresc pe oricine să aibă legături cu ele! 

Nu vreau să păcătuiţi! 

__ Nuvreau să fie ştirbită cu nimic frumusețea jertfei noastre. 
In această chestiune vă dau ordin categoric şi să ştiţi că, de se va 
întâmpla ca vreunul să-mi facă rușinea ca să se îmbolnăvească — 
aceasta la sigur, căci aşa este în război şi mai cu seamă la comuniști 
— Şi să fie evacuat la spital pentru o asemenea ticăloșie, vă dau 
cuvântul că-l las aici. Nu-l mai aduc în țară. 

A fost cam aspru. Dara întrebuințat asprimea, dându-și seama 
că acestea erau Posibilităţile unei uşoare păcătuiri. Aici greșeşte 
omul mai des Şi este atras de acest păcat. 

Pe mine m-a Supărat faptul că a intrat în lucruri de care nu 
în Maze A Mia A Papa şi afară de aceasta era atribuţia 
Alba totul cae i iu î morala camarazilor. Ionel m-a depășit. 
supărare, Mi-am i în d sp i i i) lit fi 3 fară 
doit a să: nd să-l intreb Şi Să-i arăt că în aceste 

Prea pornit și prea categoric. 


A 15 


Statui religioase profanate de comunişti 


ȘI într-adevăr, după ce am mers la compania noastră, având 
timp liber, ne plimbam pe stradă în fața casei şi vorbeam între noi. 
Căpitanul „Nea Ilie” ieşise în balconul casei, ne vede, mă strigă ie 
mine „Padre!” şi ne urează tuturor ani mulți Şi noroc, la care răspun d 
în numele tuturor, încurajat de această atenție a lui „Nea Ilie faţă 
de mine. Mă apropii de Moţa şi-l rog să stăm puțin de Mo i 

— Dragă Ionel, ai mers prea departe cu morala. Mai întâi 
ai luat locul meu. Era de datoria mea să mă ocup de A IE 
chestiuni, dar simțeam că este zadarnic, nu-și au rostul. Și Ai ri 
că ai mers prea departe cu amenințarea. Viaţa morală nu sei E se 
Ea se crează din imboldul sufletului şi trăirea cât mai pot A) 
Dumnezeu. Afară de aceasta, eu îi cunosc pe toți. iri Sc n 
câţi suntem nu este capabil să păcătuiască cu ceva, când se p 
problema jertfei. Eu sunt sigur de ei. 


165 


— Te rog să mă ierți, Părinte! Nu am vrut să te 
Simţeam că trebuie să spun totul, ca să le arăt în ce 
putea păcătui, Am fost cam aspru, nu din răutate, ci di 
a nu cădea vreunul în ispită. Și dacă Dumneata, care îi 
bine, crezi că nu sunt în stare să greşească, mă bucur 
mult şi începe să-mi dispară această grijă. Te rog chiar 
Nu ştiu dacă mă înţelegi în tot ceea ce vreau să fac. V 
să mă iertați. Mi-am luat asupra mea răspundere 

Căpitanului, ca să nu facem Legiunea şi Țara de râs 
Dumnezeu, ca tot ce vom face pentru EI, să fie din t 
dacă ne vrea pe noi jertfă, să fim demni de această 
muceniciei, cu care vrea să ne încununeze, 
Mâine sau cel mai târziu 
Dumnezeu să simțim mâna Lui 
Prima zi a Anului Nou 193 
Suntem la început de o nouă v 
ivesc, pe care vom merge fără 


depăşesc 
direcții ar 
D teama de 
Cunoşti maj 
ă nespus de 
sămă ajuţi, 
ă rog pe toți 
a şi în faţa 
ŞI în fața lui 
Oată inima şi 
mare cinste a 


poimâine pornim la atac. Să dea 
ocrotitoare, asupra noastră. 

7, ne-a înnoit sufletește şi pe noi. 
iață şi simțim că alte drumuri se 
şovăire. 


4 


DE-A LUNGUL FRONTULUI 


A doua zi a Anului Nou, după obişnuitul apel Şi raport, pain 
din, ca plutonul I, sub comanda sergentului Ortigoza să inspec 
er Aveam de mers cca 10 km în dreapta şi 10 km în stânga. 
E le pe defilăm prin fața comuniştilor, chiar în prima linie de 
o) 
luptă. Ordinul a fost dat de locotenentul ta ia curia 
Când am întrebat pe Ortigoza şi pe Felicin inf lea 
facem această inspecție, că nu-şi are rostul, au înălț ali mp 
tiau pentru ce. Să fi fost ca o atenție p isi 
urit ei vrut locotenentul să ne pună în cunoştinţă cu £ : 
mia nostru? Sau o fi vrut să ne expună şi să ii E n 
ia zi Necazul ce ne purta să-l fi îndemnat la acest ordin; bu 
dpi er im nici acum, deoarece când am pornit Maer and 
îi iu tă protector. Mai degrabă cred că A ia iti 
icoşi i im să ne îa . 
se ia invat pei Ep să Letea iat 
i indă ărât că, 
întâi la atac şi caută să ne deprindă cu sti Ad ui 
de-a lungul frontului, nu puteam trece ge Azul CE ii SA 
ploaie de gloanţe se va îndrepta câtre fe: d cl WR lol 
de aceasta și îmi părea bine că am ocazi 
prima linie de luptă în război. 
Am pornit, cum am spus, € 
aveam o încredere oarbă. Il ferise ei 
experiență în război, cunoştea mi via 
comuniştilor, de care îşi bătea Joc in 
Ştia să dea mare încredere şi curaj. 


onduşi de Ortigoza. În omul Da 
i mnezeu în toate luptele. Ave 

ŞI sistemul de luptă al 
a noastră că sunt fricoşi. 


167 


Cu noi se mândrea, spunându-ne că vom face Minuni 
vitejie. Felicindo și Igor Zaharof se bucurau ca nişte copii a i 
putea vedea ce fac comuniștii. Montesino păşea mândru il 
Ionel Moţa şi nu înceta de a spune mereu lui ..mi serginte”, bi ) 4 
ce o simțea că este cu noi şi că va lupta alături de Cei mai din 
români, şi de data aceasta nu pentru a ne măguli. 

Din respect ne obișnuisem a spune lui Ortigoza Domnul 
sergent” şi lui Felicindo „Domnule caporal”. Ne-au Tugat Gl 
spunem pe nume. Să nu facem această distanţare între , i 
Ortigoza ne-a zis că i-ar face mai multă plăcere dacă I-am s ji 
„sergentul meu” şi lui Felicindo „cabo” (caporal). îsi 

iti Alee e iau zile grădinii caștelului înspre aripa 
rai nare data ntin ea în linie curbată către Madrid, 
» “Up cateva sărituri peste şanțuri 


Prin tran ta 
Şee toți ocupați 
Pregăteau ceva de ma Păţi 


a frontului era pădure intre NOI ŞI comunişti. Din loc în loc se putea 
vedea foarte bine posturile lor. Dăm peste răniţi uşor, care nu u 
vrut să părăsească frontul şi cari se pansau singuri. Ap 
Urcăm şi coborâm mai multe coline. Viaţă de tranşee 
Fiecare adunase ce găsise, ca să-şi facă un culcuş. Plouase 
şi erau în unele locuri bălți în tranșee. Unii întindeau haine şi pături 
la foc să le usuce. 
Am mers vreo 6 km. Urcăm spre culmea unei coline 
Aproape sus am fost opriți de un ofițer. Aici continuau frontul 
trupelor de Requetes. Acesta a trimis să raporteze căpitanului 
companiei, care a și ieşit în întâmpinarea noastră. Se miră cum de 
am ajuns până aici şi cum de ne-au permis înaintarea noastră. Cu 
toate explicaţiile ce le dă Ortigoza, ne oprește să mergem mai 
departe. Vrea să ne cunoască, îi face deosebită plăcere, a auzit de 
noi şi se oferă, cu dragă inimă să ne dea dânsul toate lămuririle. 
Urcăm pe coamă. Ne arată linia cum se întinde frontul nostru, 
punctele de observaţie ale comuniştilor. Ne arată cum frontul 
comunist este aşezat în linie curbă, aproape la marginea cealaltă a 
pădurii, că în fața Boadillei, comuniştii sunt aşezaţi într-un unghi 
deschis. Ne bagă în tranșee și ne arată la distanță cam de 800 
metri o casă cu etaj. Acolo este postul de observaţie principală, 
comunist, unde au și trupe multe. Face o demonstraţie în fața 
noastră. Tot vrea să încerce o puşcă mitralieră din care aveam 
noi. Armanent nou. Puşti foarte bune. Aşază puşca cu distanță şi 
ochire precisă. Trage câteva zeci de gloanțe. Se vede că au ajuns 
la țintă, căci comuniştii răspund imediat. Gloanţele fluieră peste 
tranșeele noastre. Vedem prin deschizături cum se mişcă şi se 
pregătesc de tragere. Trag şi nu mai încetează. Căpitanul râde şi 
ne spune că sunt supăraţi că le-am stricat somnul. Ne roagă să 
mergem înapoi și să transmitem căpitanului nostru multă sănătate, 
Ii cunoaşte şi sunt buni prieteni. 
Adios!... Adios!... şi dintr-o săritură am alunecat din tranşee 
Pe povârnișul colinei, înapoi pe acelaşi drum pe care Venisem... 
După-amiază am colindat cercetările noastre pe aripa stângă 
a frontului. Aici era mai periculos. Nu mai aveam pădure în faţă. 
Rămânea la dibăcia noastră să ne strecurăm. 


169 


Tranşeele noastre predomină de la înălțimea colinei. Și aici 
au făcut întărituri minunate, deşi Clime, care este specialist, pe 
explică dezavantajele acestor tranșee. Ne informează asupra maj 
multor sisteme de construcție: nemțeşti, ruseşti, italiene şi altele, 
arătându-ne că tranșeele în zig-zag sunt cele mai bune. Eu totuşi 
admir întăriturile, care erau făcute pentru o rezistență maj 
îndelungată şi mă cuprinde mila de atâta muncă depusă, când mă 
gândesc că în curând vor fi părăsite, trebuind să pornim la atac. 

Mergem pe lângă tranşee, care o bucată de loc ne apăra cu 
înălțimea sacilor cu pământ. Pe frontul acesta sunt trupe din armata 
regulată. 

Din loc în loc câte un tun cu tragere scurtă bine camuflat. De 
la un timp părăsim şirul tranşeelor, care înaintau în forma unui 
unghi, pentru a scurta distanța şi mergem în linie dreaptă în partea 
cealaltă. Rămânem descoperiţi, şi roşii, care se aflau la o distanță 
nu aşa de mare, încep să tragă în noi. 

Ne culcăm, ne ridicăm şi o întindem la fu 
ne urmăresc continuu. 

Din vârful unghiului, ai noştri au pus în funcțiune puştile 
mitraliere. Am ajuns lângă tranşee. N-a fost lovit niciunul. 

— Dumnezeu ne poartă de grijă, spune Moţa. 

— Este bine că am ieşit astăzi. Ne obișnuim cu războiul. Nici 
nu termină de vorbit, un glonte se înfinge la o jumătate de metru de 
picioarele lui în pământ. Nici nu se sinchiseşte. Altul fluieră pe 
lângă urechea lui Totu, care se fereşte şi se apleacă la pământ. 
ncepem să râdem. Zaharof are ne 
de unde vin gloanţele, ca să vad 
tragă, este reținut cu greu de Ort 

Intrăm în tranșee. [ 


gă, apoi iar gloanţele 


a | Râraoânebronația 
către vârful unghiului, mai în apropi “mppăua 
soare frumos. Am ii: ) apropiere de comunişti. O zi caldă cu 


170 


Cu binoclul lui Ortigoza, trântiţi la pământ, privim ce fac il 
Din când în când câte o împuşcătură ne face să tresărim. Privim 
însă un admirabil apus de soare. | 
Dincolo, acolo departe, la orizont, soarele se apleacă dup 
colină. Ce mare ŞI ce frumos! Jar de foc! i 
Ultimele raze luminează vârful colinei din fața noastră, Ca în 
me! Dispare încet, încet... Pinii de pe coline par nişte umbre 
pe: rme. Nu ştiu de ce în Spania, asfinţitul soarelui dă la orizont, 
fiţe o mărime fantastică, x E > 
Roşii, care încep să mişune, par de o mărime neobişnuită, 
uriași, iar pe cer mici pâlcuri de nori se oglindesc în mii de culori şi 
ge pierzi, uiţi de tine în admiraţia frumuseții, îţi pare prea scurt 
timpul şi pleci cu părere de rău că a durat prea puțin, așteptând un 
alt şi alt asfinţit care să-ți desfete privirea. fue Mi 
Am plecat şi noi la companie. Suntem cam 0 osiți :D i: cii 
suntem scutiți de gardă, în timpul nopții. Am fost lăsați să dormim 
mpletă. a 
" i Ar Ortigoza ne spune că a căpătat o permisie i i 
zile. Merge la Talavera de la Reina să-şi vadă nevasta şi ie pa 
întreabă, dacă avem ceva de cumpărat. Pleacă chiar în E 
aceasta cu camionul bucătăriei. lonel i-a dat câteva e iei "ip i 
Țară şi o notă de cumpărături: cămăși, Ciorapi, medicar 
alte mărunțişuri. 


ăo 


* 


Ne-am culcat. După miezul nopții auzim dle LĂ 
trupe, huruit de tancuri, tunuri şi camioane. rai e arare! 
mai devreme ca oricând, ordine scurte: benga, gi , arin 
Ne îmbrăcăm la repezeală, echiparea și imediat în tront 
o mulțime de trupe. e ui, 

e de atzi) şi tunurile erau îngrămădite în A le de 
Nişte tunuri cu țeava lungă, pe două roţi de cauciu rea şi artilerie 
camioane. De aceste camioane era legată: artilerie iti şi vechi, 
uşoară. Erau apoi două feluri de tancuri, unele mai 
altele mari cu două puşti mitraliere. își 


Acestea erau tancuri noi nemţeşti, ca ŞI tunurile 
lungă, care sunt ultima invenţie germană de tunuri anti-tanc, E, 
moartea tancurilor comuniste. Am apucat în grabă c 
lapte. Felicindo vine bucuros, nevoie mare şi ne anunţ 
la atac. Ne-a cuprins neastâmpărul. Pe mine o 

În fața mânăstirii erau adun 
aduși şi noi. Ne controlăm toate m 
plus, grenade şi aproape fiecare 
rece pentru două zile. Păturile 


camionul companiei. Căpitanul a avut grijă şi de data aceasta ca 
să ne ia sacul, paltonul şi alte lucruri de ale noastre, tot la camion, 
Trece pe lângă noi, ne strânge mâna şi ne spune! 

— Azi la atac! 


Timpul trece greu. Din partea dreaptă comuniştii au deschis 
foc de artilerie, 


Stăm pe loc. La noi nici o mişcare şi ce nervi au 
început să ne apuce! De-am pleca odată mai repede! 
„Nea Ilie” mai vine pe la noi şi ne îmbie cu coniac. Facem 
cunoştinţă cu o mulţime de ofițeri. Moţa le dă la toți explicaţii 


despre noi și rolul nostru simbolic în acest război. Sărmanul Ionel! 
Nu pierdea nici un mo 


CU (ea, 


, afeaua cu 
d Că azi pomi 
arecare frică, 

ate toate trupele. Aici am foş 
unițiile. Am mai primit Eloanţe ş 
câte o sticlă de benzină ŞI hrani 
au fost împachetate ŞI date | 


eh »Soră latină cu Spania, despre Legiune și despre 
Căpitan... 
Au venit teolo 


armata regulată. M 


ne zâmbește şi ne urează „Buena sorte!” 
Nu şti 


„Șase gâște grase”. 
Oră se înapoiază, 


Pe un de a tre 4 ) st ul) 
unde a trecut urgia comunistă. (lrun 
4 


173 


încărcătură şi vor reveni. Tancurile au început să porne 
partea dreaptă marocanii au ieşit din tranşee. Au un strig 
când pornesc la atac! „A... la... a la... la!... Împușcăt 
lătrat de mitraliere. Toate, trupele din traşee porneau la at 
ca noi să-i schimbăm pe poziţie. Aşteptăm şi nu mai 
tot frontul se aud acum urlete şi împuşcături. 

Noi ne-am adunat şi am pornit pe cântat. 

„Sfântă Tinerețe legionară”... 
legionario”... 

Vocile noastre predomină. Ne înghesuiesc ofițerii Şi soldaţi 
S-au strâns în jurul nostru şi cântă. Bănică cu barba în Vânt e 
măreț şi plin de curaj, gata să sfâşie cu dinţii zece comunişti deodață 
Cântă „Suflecată până-n brâu”, acompaniat de noi. Hora legionari 
ne-a adus o ploaie de aplauze. Toată lumea ne iubeşte şi se uită a 
drag la noi. Predomină veselia şi gluma. Nici o îngrijorare la careva, 
faptul că porneşte la luptă. Toţi voioşi Şi dornici de a intra în foc. 
Sunt viteji spaniolii! 

Avioanele sosesc a doua oară. Acum a început şi artileria 
noastră să bată continuu. Ce curaj, 
tine, când vezi că eşti 
artilerie! 

Au terminat şi al doilea bombardament. De acum pornim și 
noi la atac. Gata! Ne-am adunat cot la cot cei şapte români. Printre 
noi, Felicindo, Zaharof şi Montesino. 


aşa de rău la toţi! Tocmai când pornim 
mare încredere în el. 
sufleteşti. 
Am spus aproape şoptit „Tatăl Nostru”... apoi „Doamne, fii 
cu noi, ajută-ne, Doamne”... 
ainte! Locotenen 
semn să-l urmăm, 
E ora 12. Cu mâna î 
2. C Pe puşcă, primul pluton în formaţie de 
luptă porneşte. După el vin şi celelalte, i 


ască, 
at Prelug 
Uri dese y 


ac, Urmân | 
Plecăm, h 


„Soy valiente y lea] 


ce încredere şi siguranţă în 
protejat de aviaţie şi eşti ajutat de tancuri și 


Ortigoza lipseşte şi ne pare 
la atac, nu-i cu noi. Aveam 
Ei luau parte şi la manifestările noastre 


tul Prado a pornit în frunte și ne-a făcu! 


174 


- 


LA ATAC 


duminică 3 ianuarie 


Din faţa tranşeelor, unde am stat în atâtea rânduri de veghe 
fata la inamic, am apucat puţin la stânga, pe o vale, în direcția 
i, e E E o zi minunată. Cald. Pe jos covor de iarbă verde 
s- ; a: A 
i ne ademenește să stăm întinşi pe el. De partea dreaptă 
ădurea în care se dezlănţuie atacul. Toate par aşa de frumoase şi 
i ademenitoare, tocmai acum, când mirosul prafului de puşcă ne- 
a umflat nările, când ochii, auzul şi toate simțurile noastre sunt 
i ă n. 
îndreptate către duşma dirt 
Pădurea freamătă de urletele şi zgomotul bataliei. S-A 
Şuieră gloanţele prin văzduh. Tancurile aleargă pe lângă noi, 
j . . - * . . A tă mi- 
iar artileria varsă foc şi ridică nori grei de fum. Mâna AIRGA pl 
a amorțit ținând strâns puşca. Mă gândesc la Ortigoza şi-mi p 
- - - | 
aşa de răucă nu estecunoi! 

Intrăm în pădure şi urcăm grăbiţi. pepene ii sh ie 
să înaintăm mai repede. E este înaintea noastră cu i ea 
el ordonanța. Sunt al doilea din urmă în prima aia AER 
paralel, la distanță, şi aproape să ne depfăgra Aoraaăaljâi e 
îmi dă posibilitatea de a privi pe fiecare în di : Ls ada 
la ei nu se manifestă oarecare teamă. Nici EN til 
părea că a început să clocotească în ei tot sâng 
Daci şi toată mândria romană. ga cd 

Îmi era ciudă pe mine că eram AR 
căutam să mă ţin bine, ca să nu mă fac de râs: 


ne face semn 


e oarecare teamă ŞI 


175 


Moţa, mai frumos ca oricând, înainta fără nici un pic date 
Toată vitejia, unită cu blândețea și bunătatea, Privirea înce, 
din când în când asupra noastră, cu care ne îmbărbăta, îi iu 
înfăţişarea unui Zeu al războiului. Inainta ușor ca un fulg. Dup 
Marin, care nu mai contenea cu câte-o glumă la adresa COmunisju 
Montesino, în care eu nu prea aveam mare încredere, a dat dovg 
de multă bărbăție. Eu cu Totu ne mişcam mai greu. Bănică f 
spinarea arcuită şi aplecat înainte cu barba-n Vânt, S-a lua 
întrecere cu Felicindo, care pare un copil. Face un pas, în timpu 
eu trebuie să fac cinci şi de-abia mă țin după ei. Prudent, ca un op 
care a mai trecut prin asemenea primejdii, şi cu mare bunăvoinţ 
de ocrotitor, Clime ne supraveghează. Poartă mai m 


ult grija noastr 
și este gata imediat să răspundă focurilor dușmane: 


— Părinte, rămâi puţin mai în urmă, mai la dreapta, mai 
stânga, ține linia bine, până la desfăşurare, când dintr- 
pe poziţia de tragere. 

„— Moţa! Băieți, nici un glonț în vânt. Aveţi grijă! 
„Dar Alecu! Mă mir de acest om în care s-a trezit toată vitejia, 
E falnic. Aleargă cu neastâmpăr, să dea cu ochii de comuniști, 

„ aintăm să ajungem trupele de Marocani. Acum am observa! 
abia, că odată cu noi, în prima linie înaintează şi brancardierii cu 
sanitari. Pentru un moment am avut o senzație de groază, apoi mi- 
am dat seama cât de bine este ca să fii ridicat imediat după rănire. 
Ne apropiem. Întâlnim răniți în calea noastră. La țignalul 
locotenentului Ne-am culcat la pământ. Un minut, două de odihnă 
petala Hal i era la un marocan, un băiat ca de 7 ani. 
IBBtoi mite i i Lângă el m-am oprit şi cu. În timpul 
ÎI MR aa pendaiee și eta 
A orți comuni aa : mprejurul nostru arme aruncate $ 

ai pi dj 
măguri tipa primele adăposturi inamice. Hainc, pături, 


a 
un salt să fi 


„a lepădat ce a putut şi a rupt 


Otu şi-au pus în saci capelele și şi-au 


Felicindo, căruia mă plânsesem în câteva rânduri de cartuşiera 
mea, CU puţine încărcături și au alei care mă împiedica la mișcări 
ŞI mai cu seamă de a sta pe brânci, im! aruncă una de la comunişti, 
destul de bună. Nu am putut să o schimb imediat. Nu era timp şi 
am fost forțat, după ce am dus-o câtva, să o arunc, Pornim ca 
nebunii. Cu tot ordinul locotenetului dea păstra distanţa, parcă ne 
îndemna ceva din urmă, tot înainte, încât ne întreceam unul pe 
altul. e i pe iată 

Ajungem la înălțimea dealului între marocani, Adăpostiţi pe 
după câte un copac, aceştia trăgeau necontenit şi urlau. De acum 
punem noi mâna pe armă. În fața noastră, nici la două sute de 
metri, sunt comuniştii. Bănică aruncă o puşcă mitralieră bolşevică, 
pe care o luase în timpul popasului şi pe care o purta aşa de mândru 
pe umăr. Îmi pare rău că nu o poate întrebuința. Cred Că și lui la 
fel, căci se uita puțin cu milă la ea, cum sta jos, apoi începe și 
tragă cu arma lui. Am luat locul Marocanilor. Noi continuăm vilă 
O parte din ei se înapoiază, alții au pornit-o împreună cu noi. Ş 
vor să se lase. Sunt întărâtați, iar sosirea noastră le-a dat curaj de 
E: în ietiatu dă ordin de atac. Escuada I cu a pi 
care se aflau Bănică, Clime, Alecu, Zaharof şi eu, Ma i: at 
o casă din fața noastră. Avem de coborât puțin şi de urcat p 
A Cei de la pușca mitralieră au înaintat pe loc ii Şi NA [aia 
în foc continuu. Moţa cu escuada lui va cuceri Cu aa 1: Sani 
noastră, Alergăm. Am înebunit de-a binelea. Nu mai i Aga d 
mine. Aud bătăile inimii şi tâmplele îmi zvâcnesc 
Marocanii cu noi. i a RA 

Cum coborâm, deodată răsar în faţa noastră la pă ră i 
tufiş doi comuniști. Unul înalt, voinic, altul pitit Jos, aliate 
nade, pe care le arunca cu iuțeală de te i pi U) pi si d 
mai au nici o scăpare. ridică mâinile sus. n azi Mele 
numa pomi Ada i e is Un glonte îi loveşte 
clatină. Ține mâinile tot în sus şi cere iertare. E fate și 
casca, care sare la câțiva metri. Din nou 0 p 


177 


cade. Marocanii s-au năpustit asupra lor, încă câte un glonţ, si fn 
moartea mai sigură, apoi îi jefuiesc. Mie imi S-a făcut milă, Am 
tras şi eu o dată. Stam pe loc şi priveam la ei. | 

Un semn al locotenentului, arătându-mi pe Cel din escuad 
mea, care fugeau către casă, mă făcu să-mi revin. Înainte! Am şi 
văd multe de astea. 

Nu trebuie să mă înmoi aşa de uşor, Până să sose 
Felicindo, Bănică, Alecu şi Zaharot au aruncat grenade în casă ŞI 
au pătruns înăuntru, M-am trântit într-o groapă de obuz şi am început 
să trag în roşii. Se retrăgeau în goană şi în dezordine. Felicindo Şi 
Zaharof au găsit ceva țigări în casă pe care ni le-au împărțit mai 
pe urmă. Toată compania înşiruită în Stânga, trăgea fără nici o 


cruțare. Și toți trăgeau în voie şi în plin. O adevărată vânătoare de 
comunişti. 


Sc cu, 


În dreapta mea, Felicindo se bucura ca un copil când vedea 
căzând comunişti. Mă certam cu el, spunând fiec 
nimerit, râdea de necazul meu, când nu- 
de mine, în timp ce eu mă chinuiam s 
multă precizie. Devenisem o fiară, Îm 
indica distanţa: 

— Înălțătorul la 1200 metri... la 1500,.. la 1500... 

Am obosit trăgând, Îmi amorțise mâna 
rezemată de pământ. Comuniştii au lăsat o 
morți pe câmpul de lu 
pierdem din vedere. 

Bandera a 6-a, care 
un ocol de învăluire în dir 

Capătul frontului din 
pe când noi cei din dreapta 


are că el n-a 
mi atribuia nici unul împuşcat 
ă trag cât mai bine şi cu mai 
I pierise orice milă, Clime ne 


stângă sub puşcă și 
mulțime de răniți şi 
ptă, Câţi au mai scăpat, am început să-i 


era desfăşurată în stânga noastră, face 
ecţia Las-Rozas, 

Stânga are o distanță mai mare de făcut, 

Ne mişcăm mai târziu, puţin mai înainte. 

su) AN ARI 3 este al doilea rând de tranșee duşmane, În acestea 

c-am așezat şi le-am schimbat cu mare grabă faţa către comunişti. 


simţim SR sure, după care ocupând două poziţii comuniste, ne 
Ene: SL îp tranșee, Dar nu durează mult, În fața noastră, 
metri apar trei tancuri, S-au deşteptat cam târziu, totuşi 


„precizie în rândurile noastre. Sunt primele 
bMĂ a văd. Te ingrozesc, de mari ce sunt, A 
; pt mitraliere. Un obuz a căzut drept în 
pi la vreo 50 metri şi a amestecat cu pân 
pi pe un camarad. d | 
Alți câțiva sunt răniţi. Locotenentul vine grăbit la noi. Ordin 
caprimul pluton pregătit cu grenade şi benzină, să pornim imedi 
împreună cu el la vânătoare după tancuri. Și-a luat ordonanţ 
puşcă antitanc. Am plecat ca Vântul, 

Coborâm prin nişte tufişuri şi urcăm, ceca ce face să scăpăm 
privirilor celor din tanc. La 100 de metri ne ascundem după un mal 
şi aşteptăm. Nici o vorbă. Se aude numai respiraţia, În momentul 
când vom avea distanța mai mică decât 50 metri, socotită zona 
moartă, în care nu pot bate cu mitraliera, să ne repezim hoțeşte 
asupra lor. La 20 metri, benzina aruncată în roţi, apoi raul 
Cam periculos, dar dacă ai norocul să capturezi un tanc, este mare 
onoare. Ridicăm capul şi vedem dacă nu este momentul de a da 
atacul. Eram nerăbdători de a şti cum se va mai termina şi cu asta, 
Tancurile însă s-au îndepărtat şi mai departe nu puteam merge, 
Suntem siliți să ne înapoiem, cu părere de rău, că am dat o fugă 
degeaba. 8, | 

g Aşa este omul, când porneşte la atac! [i via ai IN 
apoi regretul după poziţia care-ţi dăduse adăpost sigur. II 
cucerit, nu mai ai astâmpăr, ai vrea să mergi tot neagă ă pă 
mă chinuia gândul şi mă necăjea faptul că rămânem PA ai î. 
continuăm atacul. Poate aceasta tot dintr-un indemn VI FA 
apărare a ta. Îmi dădeam seama că lăsând timp eee Si 
VOI pregăti pentru a primi atacul. Pe câtă vreme, daci i rep 
continuu, îi zăpăceşti şi-ţi vine mai uşor să-i tot ED ran 

mi era mare ciudă. Clime era şi el de părerea mea, c a 
i si că înai tot frontul să se facă c 

mult răgaz dușmanului şi că înaintarea pe 

mai mult posibil... TEA Act del 

Abia ne-am înapoiat în tranşee şi tancurile 0 A 
cu locotenentul după ele. Am avut presimțirea că îi en doatatiira 
Yom merge degeaba. Moţa cu Felicindo, care arde 


179 


Ancuri COMuniste 
U pe ele un tun ȘI 
tranșee în Stânga 
hântul în sute de 


al 
a ȘI 0 


ca să pună mâna pe un tanc, alergau prim il. Am fost zăriţi. Focurij, 
de mitralieră se îndreaptă asupra noastră. Era gata să o păţim pu 
de tot. Norocul nostru că am găsit teren bun de folosit. Ne-am 
ascuns imediat. Tancurile ne așteaptă la distanța ce le convine lor 
şi nu nouă. Ne pândim aşa unii pe alții. Locotenentul a ieşit deasupra 
şi trage cu puşca în ele. Lui nu-i pasă deloc de gloanţe, Vrea să.j 
facă pe comunişti să se apropie cu tancurile de noi, dar nu vin, 

Din tranşeele noastre este pus în funcțiune un tun antitanc, 
Obuzele se văd albe ca nişte mingi şi lovesc în apropierea tancurilor 
care au început să se îndepărteze. De data aceasta este supărat Și 
locotentul. Poate a pierdut ocazia unei avansări. 

Ne întoarcem mai amărâți. Când vreau să mă așez în tranșeca 
care era hotărâtă pentru mine şi Alecu, tunul era pe deasupra 
noastră. Întreb dacă nu ne supără, dacă nu ne face ceva rău că 
suntem sub gura tunului. Clime ne îndeamnă să punem vată în 
urechi. Nu apucăm bine să punem vata, o bubuitură Şi apăsarea 
aerului m-a făcut și pe mine şi pe Alecu să ne rostogolim în tranșeea 
lui Bănică, peste el. Au început să râdă de noi. Mă Supăr şi încep 
să-i cert: 

= Nu înțeleg râsul vostru! Ce găsiți caraghios în ceea ce am 
făcut noi? Poftiți şi şedeți voi în tranşeea noastră! 

Bănică râdea mai cu poftă şi-i plăcea să mă necăjească. 

— Să ştii Bănică, că râsul tău nu-i semn bun. Mâine ai să cazi 
rănit. Ți-am spus eu că tu vei fi cel dintâi! 

“Tunul continuă să tragă. A nimerit un tanc care arde cu flăcări 
mari. Deasupra, în stânga noastră, câteva aeroplane comuniste 
coboară către tranșeele noastre. Sunt aeroplane de vânătoare, cart 
foarte des vin deasupra tranşeelor şi seceră cu mitraliera. Ne-am 


; i de găină în toate părțile, cât ai clipi, servindu-ne 
e pomi şi de tufişuri, Pentru a nu fi găsiți în tranșee. 
37 și culcați pe spate, fiind singura posibilitate de apărare. 
Pot ataca și cu gaze, Pentru care avem pregătite măştile. 


Aviația nu a făcut decâ ) 
cât mare s în râ i stre. A 
fost descoperită d paimă în rândurile noa 


perfecțiune gi e artileria noastră. Tunurile antiaeriene, ultima 
e germană, sunt nenorocirea aviaţiei bolşevice. Din 
180 | 


câtevă lovituri, un avion este atins. Arde. Mai întâi + 
apoi 0 flacără mare luminoasă, care se coboară ca o 
vuetprelung şi ascuţit pe măsură ce avionul se prăbuşeşte la pământ, 
Pe front este o mare veselie. Bat toţi din palme şi râd. Celelalte 
avioane s-au înălțat SR IRAL 948. Fug, nu mai au îndrăzneala să 
rămână. Aviația comunistă, de altfel ca ŞI tancurile Şi alte maşini 
de război este foarte bună. Au fost aduse din Rusia sovietică. Sunt 
avioane de vânătoare ce zboară cu 400 km pe oră. Aici sunt ca 
servanţi bolşevicii ruşi cu tot ce au avut ei mai perfecționat. Au și 
o mulțime de trupe, infanterie şi specialităţi, din Rusia. 
Franța, Cehoslovacia şi Anglia nu s-au lăsat mai prejos.O 
alianță comunisto-masonă pentru distrugerea creştinătăţii. 
Pentru a putea rezista, generalul Franco a fost silit să apeleze 
la sprijinul Italiei şi Germaniei pentru înarmarea trupelor sale. 
Prima noastră zi de atac am terminat-o cu bine. Peste noapte 
vom rămâne şi vom fi de-acum mereu în prima linie, atât cât 
Dumnezeu va voi. 
Odată cu coborârea nopţii, am alergat înapoi la camioanele 
ce ne-au sosit cu hrană şi muniții de război. Aducem fiecare câte 
un sac. Împrospătam cartuşele cu numărul ce ne lipseşte, cu atâtea 
câte am tras. În sac am mai pus ceva hrană pentru zilele ce vor 
veni. Mie mi-a venit s-o refuz. Poate că nu o să mai am nevoie de 
hrană. i i rit 
O zi, două se mai poate lipsi omul de mâncare, mai ales câ i 
se aşteaptă să apuce drumul veşniciei. În tranşee am pci 
repezeală câteva crengi şi frunze verzi de măslin, me ca 
uscate şi puţină pleavă de grâu. Au descoperit-o soldaţii lâng 
casa ce o ocupasem şi a adus fiecare cât a apucat. e fă 
Seara a început un frig grozav. Tranşeele erau um E . 
Vom face? Nimic altceva decât să stăm la pândă ŞI pa pi 
ziuă, Moţa găseşte o pătură de lână pe care i-a dat-o i gi d 
intotdeauna poartă grija altora. Totu a tăiat tot pluşul ra i e 
părăsit de comunişti când le-am întrerupt calea, ŞI te A de: 
ca. Un legionar luase mai înainte tot de aici un pâlton Uite 
tot numai blană. Are să-i ţină bine de cald. Cine ştie căr 


In fum gros, 
săgeată. Un 


181 


de-a Passionariei i-a plăcut să fie purtată pe front Ca să îndem, 
pe bolşevici la luptă, la rezistență, şi care cine știe la ce Cruzimi 


sălbatice chinuri a supus pe vreun prizonier naționalist, pentru 


arăta cum trebuie să se poarte cu cei ce mai îndrăznesc să Cread; 
în Hristos şi morala Lui. 


A scăpat cu fuga în prietenia ofițerilor sovietici după ce î | 
otrăvit cu prostiile lor, bietele minți slabe care mor cu miile pentru | 


ideile Moscovei... | 
Într-un târziu ne-a sosit camioneta cu mâncare caldă și 
păturile. „Prezidentul” a fost la înălțime. 


Mai mult pentru a simţi ceva cald pe acest frig, am alergat | 


supa de la cazan. 
„ Păturile aşa subțiri cum sunt ele, s-au dovedit că sunt de mul 
folos când nu ai nimic... 

Am cercetat care este rezultatul pierderilor ce au suferit 
trupele noastre, Foarte mic şi neînsemnat faţă de comuniști. Avem 
în compania noastră un mort şi trei răniţi. 

Pe toată bandera un mort şi opt răniţi. 

Moţa și Marin ne-au cercetat înainte de culcare, fixînd şi rândul 
de veghe în noapte. Mereu cu inima bună, grijă şi cuvinte de 
îmbărbătare, „Nea Ilie” însoţit de preotul catolic au venit să ne 
felicite pentru prima zi de atac ŞI ne-a dat să pustăm din coniac... 


Prima noapte când dorm în tran 


şee. De la camionetă, odată 
cu pătura, mi-a adus 


Și paltonul. Îl îmbrac şi mă culc în braţele lui 
Bănică. E frig, deși ne-am acoperit cu amândouă păturile, nt 
întoarcem când pe o parte, când pe alta, ca să ne încălzim. Somn 
Puțin, sau mai bine zis, deloc, căci aşa se doarme când te aștepti 
din clipă în clipă să se dezlănțuie atacul. 
n timpul nopții facem de santinelă,. 


182 


LAS ROZAS 


Nu cred să fi putut dormi toată noaptea. 

Îl sileam pe Bănică să ne întoarcem când pe o parte, când pe 
alta. Frigul ne strângea unul într-altul. Mă uitam la camarazii care 
făceau de santinelă, cum se plimbau cu pătura în cap. Marin îi 
făcuse o despicătură cu foarfeca în mijloc, prin care vârâse capul 
şi-i dăduse forma de manta. Imprejurul capului, peste urechi, legase 
şalul lui de lână, Îi dădea înfăţişarea unui marocan, mai ales că 

) ii barbă mare. 
Faget E Mat noaptea, marocanii au deschis în dreapta 
noastră un foc viu. Chiuiau şi nu mai conteneau. pici 
puşti, în liniştea nopţii formau un urlet prelung ce se întin li : 
tot frontul. Am sărit toți în sus şi ne-am pregătit aia in 
Credeam că încearcă să atace comuniștii. er rii ie 
numaidecât agenţii de legătură, care ne aduc aia i 
întâmplat nimic şi că numai așa, au avut păreri, după a Ei 
să tragă. Au fost opriți cu greu. Liniştea a fost - mi i 
am mai putut dormi, fiindcă a trebuit să intru și de : Tia 
Nu se luminase bine de ziuă şi ne aduce ca a Pipe 
Bănică şi Totu cer pentru câte doi, pentru tel. îi e ma 
bună cafea. Am băut-o aproape fără pâine, ca a retea 
fierbinte. Strângem păturile sul, le trimitem la cam e ba 
pornirea la atac. Cum îți creşte nerăbdarea! sp reda tii 
Prea tacticoși, prea comozi, nu le place iz j e futai 
de cavalerism şi politețe. Totdeauna pornesc , 


183 


făcut o anumită pregătire de artilerie, bombardament de 
câteva tancuri în recunoaştere, apoi iar artileria şi avio 
la ora 12 să înceapă atacul. In loc să fi făcut recunoașterea 
inamicului cu patrule de noapte şi să porneşti la atac dimineata 
odată cu artileria şi aviația. Noaptea nu am dat nici o luptă. deşi 
comuniştii au încercat în câteva rânduri. 

Aceasta ne enerva peste măsură. Ca şi cum le-ai spune: 

— Bună dimineața, fraților! Ce mai faceţi? Vă rugăm să vă 

sculați, să vă spălați, luaţi și voi cafeaua, că mai târziu avem ceva 
treabă. O răfuială. lar mai târziu, după ce s-au făcut toate socotelile 
când anunța şi artileria comunistă că suntem aşteptaţi, atunci 
mergem la luptă. Luptă dreaptă şi frățească, Noi ieşim din tranșee 
iar lor le vine de minune, numai bine să tragă în rândurile noastre 
până îi putem urni din culcușurile lor. 

Aşa şi acum, pornim atacul cam tot la ora 12 ŞI cum avem noi 
norocul, datorit vitejiei legionarilor spanioli, să învingem totdeauna, 
faima legionarilor este mare, iar spaima comuniştilor Şi mai mare 
când Ştiu că au de luptat cu Legiunea. Toate brigăzile lor 
internaționale: Passionaria, Lenin, Dimitrof sau Invincibile, care 
au cutezanța de a se măsura, sunt curățate cu tot armamentul 
iai ce au. Le lipseşte vitejia. Aceasta este sădită în suflete. 
Ac e n a tn p gena, ră ca emo 
te ptă. In aceasta stă superioritatea unei 


3 AR eri coborâm spre dreapta. De acum înainte vom ataca 
in direcția Madridului. În fat ă 


nici tufişuri, Loc deschis. Și 


aVioane 
anc, ca Pe 


Prado. 


— Repede! Nu vezi et : 
căzut mulţi răniții 1 că treci prin tirul unei mitraliere şi aici au 


184 


Ab primejdie şi ne-am ascuns în șanțul săp 
Iu 


Şi-mi arată doi răniți lângă mine. Din câțiva Paşi am tr 
ecut 
at de o vale. 


Suntem toată compania, marocanii ȘI O mulțime de c 


“tii atâri 
Mola), cu muniții. - i 

Am stat vreo două ore la adăpost, Când stai te 
imbuci ceva. Astfel şi noi. Sardele, brânză cu pâine şi câteva 
inghițituri cu apă din bidon, cu economie, căci Ne învățasem ce 
insemnează să nu ai un strop de apă, când cazi mort de oboseală 
după câțiva kilometri de fugă la atac, cum îţi ard buzele ŞI ți se 
usucă gura. 

Bănică nu era în toane bune. Părea pe gânduri. Marin vrea 
să-l mai Supere şi mă întreabă dacă azi nu-i ziua lui. 

Precis, spun eu. Azi e ziua lui. Ar trebui să fie rănit de mai 
multe ori şi pentru noi. Este destul de mare şi are de unde să verse 
sânge în locul nostru. 

Bănică nu se supără, dar ne spune că are chiar presimţiri ŞI 
că a avut un vis urât. 

Montesino este cel mai bine dispus. Nu l-am văzut așa 
niciodată. Face glume şi râde cu o poftă nebună. Nici pentru el nu 
este semn bun. 

Mota caută să-l mai mângiie pe Bănică: 

Măi băieți, măi! Ce vă gândiţi voi! Eu aş vrea să fiu rănit de 
10ori. Nu-i nimic. Capeţi o rană şi după două săptămâni, cel mult 
olună, eşti vindecat. În spital eşti bine îngrijit. Noi am aranjat toate 
lucrurile. Nu te îngriji de asta Bănică! 

Pe deasupra noastră piuiau gloanțele. Mai Jos de noi a fost 
omorât un catâr încărcat cu muniții. Mă obişnuisem cu răniții noştri, 
dar de catâr m-a prins o milă grozavă. Aşteptam aici înaintarea 
trupelor din dreapta, fiindcă noi avansasem. Când am pornit câtre 
creasta colinei, pentru ocuparea şoselei Las-Rozas, brancardierii 
hurtau doi răniți. Au apucat în tirul de tragere a unei mitraliere 

dușmane şi i-am văzut când au căzut câteşi patru cu răniți cu tot: 
Au venit alții de i-au ridicat şi pe ei, târându-i pe pământ p pică 
distanță, pentru a schimba direcţia drumului. Ne culcăm la API, 
Neridicăm, facem câteva salturi, apoi iar la pământ, iar Şi 1ar, pân 


mai apuci să 


185 


punem stăpânire pe şosea, Șanțul era plin cu apă. Nimeni 
ținut seamă și ne-am trântt în el, Scobim cu baioncta ini jus 
ca să ne facem apărători. m ADalaile 
Tancurile comuniste au pornit să ne bată cu tun 
obuzele şi se sparg cu nemiluita, O schijă îl atinge pe 
bocanc. Nu-l răncşte, dar simte o durere, ca şi cum ar fi 
piatră. Alecu inu are astâmpăr. Se repede din șanț pe brânci ci 
metri ȘI trage cu pușca, ÎI reținem cu greu în șanțul şoselei de 
Aripa din stânga a inaintat la aceeași linie cu noi, cei din iai 
se luptă cu îndârjire. Le sosesc forțe noi din spate. Gloanţele ina . 
deasupra noastră şoseaua. Unele se înfig sfârâind în pământ sa 
în faţa noastră, Nu mai putem înainta. Frontul prezintă prea mare 
lungime şi cu multe rămâneri în urmă. Trebuie să 


Tita ai j g da așteptăm 
înaintarea din toate părțile. Trec cu răniții pe lângă noi, de unde 


nele Sa care am inaintat şi care servește de adăpost 
| or, îi zicem noi. Niciunul nu se vaită. Se uită la noi, 


2 nivo Ap ot 4 
„ Escuada lui Moţa cu Marin, Totu, Montesino și alţii, arc cea 
| si pas E ie ( 
Mă erp de îndeplinit. Ei fac pe agenții de legătură. Sun: 
“CA Mal ridicată poziţie, ameninţaţi de gloanţe și obuze 
| Ş „Mag către ci, crezând că sunt puși pentru observarea 
tii 08 Se. Moţa scrie rapoartele cu observaţiile sale 
ai , pe care Marin Tre sau Montesino le duc la 


câtre ofițerii de p  fron i la 100 de metri, iar de aici ordine 


urile, Vi, 
Bănică in 
lovit de 


ncă din Boadilla del Monte 
dată pe lângă noi şi ne 
ne mai înveselească. 
cu escuada lui. |- 
zi Sunt toți laolaltă şi se 


YCUI Ung 


sp; fin BUNI O groapă pent ua se ascunde. Un obuz sc 
p Ae sd edem de firm SIfia î ! [i 

emne și întrebărr rated "i leu! „auzim un țipăt. Facem 
186 ă ntâmplat, cine este rănit. Marin ne 


unde că a fost rânit Montesino, Moța deasu 
ajutor, iar Marin alerga după brancardieri ŞI sanitari. Dună ca 
fost ridicat, Marin vine să nc povestească întâmplarea: pă cea 
_Când obuzul a făcut explozie, ne-am întis cu fata la nara 
Am simțit miros greu de fum şi pământul greu Cât dai. 
noi. Auzim un țipăt, dar nu ne dădeam seama care să fie Tarii 
Când ne-am dezmeticit, Montesino era cu fața în sus. Q scri 
mare din obuz îi sfârtecasc coapsa piciorului stâng. A Caut 
leşin. Jonel taie repede haina să descopere rana, ca să-l panseze 
(lui Ionel Moța, când a fost omorât, un obuz mare i-a despicat 
iciorul stâng. Oare să fi fost şi rănirea la fel a lui Montesino un 
semn?) Eu alerg după sanitar și brancardieri. La înapoiere îl văd 
Montesino zâmbind şi vorbind cu Ionel. Îşi revenise. Avea însă 
dureri grozave, pe care şi le înăbuşea. Au venit sanitarii și cei cu 
tărgile. L-au pansat bine peste ceea ce mai făcuse Ionel şi le-am 
ajutat să-l punem pe targă. S-a uitat frumos la noi şi ne-a spus; 

— Moţa şi Marin, dacă mor, când veţi merge în ţară, duceţi un 
salut din parte mea Căpitanului vostru. Să-i spuneți că am murit 
pentru Hristos şi pentru Spania, cu gândul la Țara voastră, pentru 
care m-am rugat să fie ferită de ceca ce se petrece acum în Spania. 
Trăiască Spania, trăiască România, Viva Franco, viva Căpitanul 
vostru! 

Când au plecat cu el a ridicat mâna ca să ne salute şi pe noi. 
S-a purtat bine. Era viteaz. Totdeauna în frunte cu noi. Eu nu cred 
mi de moarte şi-mi pare rău de chinurile în care se zbate. 

ai bine murea imediat! 

Şi noi împărtăşim părerea de rău a lui Marin. L-am văzut pe 
Montesino când a plecat cu el. A întors capul câtre noi, ne-a salutat 
cu salutul roman și ne-a urat: „Buena sorte”. Am simțit atunci un 
olin sufletul nostru. Primul pluton a început să-și dea tributul său 

de sânge, să dea jertfele sale. 


pra lui îi dă Primul 


+ 
oriţi în șanțul şoselei să adâncim ca să încăpem mai 
a greu căci nu aveam lopeţi şi, mai stăteam și aplecați 
chii în şanţ, picioarele pe şosea, iar la cap îngrămădeam 
I, ce-l scormoneam cu degetele în șanț. 


187 


Cu tot zorul nostru, ne mai stânjeneau şi gloanțele. Ne 
bine un comunist şi trăgea drept la noi. Am pândit cu râi 
descoperim de unde împuşea, am tras şi noi în locurile bănu 
fară rezultat. De la un timp ne plictisise. Noroc că nu rănise Pe nici 
unul, 
Într-o mică pauză aud pe Bănică: 
= Au! 
Fu încep să râd, 
= Mi se pare că m-a rănit. 
= Aşa ți se pare ţie de frică. Te persecută ideea. De altfel nu 
. i crea tu eşti primul, dar nu aşa uşor ca să poţi sta de vorbă 
Mie nu-mi venea să cred şi-l tot supăram. Cu Bânică tăceam 
glume mai des. Ca prieten, era mai alipit sufletul meu, ÎI cunoscusen 
cu vreo $ ani înainte în Ardeal. 
i ră să lăsăm gluma. Simt dureri mari în umărul stâng 
M nu vad DiCi O gaură în haină şi caut pe unde arăta el. 
= Nici urmă de sânge. 
„Clime vine lângă noi. 
Ai scoatem centura şi haina. 
Pe - începuse să îngălbenească, dar se ținea bine. În umărul 
pătrunsese un glonte până la os şi a rămas înăuntru. Pe 
unde a intrat mustea sânge. 
Sa Chemâm pe sanitar, Soseşte şi Moţa, Ela lăsat pe Marin să- 
1țină locul. Sanitarul încearcă să-i 
Este “ . a-i scoată glontele, dar nu reuşeşte. 
NR adânc x Ş Probe intervenție chirurgicală, care se face numai 
Ls goi și rancanieii cu targa Am râs top când i-am văzut. 
Se scnesa:pi pari încăpea Biaieă pe targă, cât este de lung. 
Bănică mpi la targă cam speriați, de ce-i aşteaptă. 
i , Şi râsul nostru. 
unde să me e ' A merg singur, să mi se spună numai 


care venise la noi, se 3 
Spune să meargă întăi interesează de rană şi-i 
ea . la del Monte şi de acolo va fi 


Ochise 
dul şi 
ite, dar 


«imisla un Spital bun: Moţa strânge de la toți ba 
mai cu seamă de la Alecu. Eu aveam zece pesetas. Cinci, 

i cinci de la lonel Moţa. Mi-i dăduse în ziua Artis ie 
amintea să port grijă, ca de Sf. loan (ziua numelui Pia 

cumpăr prin bucătarul "alai care trimitea des camioneta după 

hrană. O ştielă cu conac. Ce Puțin cu atât să ne Sărbătorim. 

— Cred că nu mai avem nevoie de ei, spune Moţa. Poate za 
noastră, Părinte, să o sărbătorim la atac. Mai bine îi dăm lui Bănică 
Ele rănit saracul! Are lipsă de multe! Trebuie să se îngrijească. 

Îi dă banii şi-l face atent: 

Imediat să trimiţi o telegramă în țară, Capitanului. s 
eşti rănit. Şi-i serie telegrama în limba franceză. 

- Să ceri să fii trimis la un spital bun. Să ne scrii unde te afli. 
Bănică! Să te îngrijeşti bine! 

Tuturor ne poartă grijă lonel, ca la nişte copii. De multă 
dragoste este capabil fiul Protopopului de la Orăştie! Şi noi îl iubim 
mult pentru sufletul lui mare şi bun. 

Bănică s-a ridicat, A lăsat jos lângă noi puşca, cartuşierele, 
grenadele şi sacul cu hrană, ne-a întins mâna la fiecare, trece şi pe 
la Marin şi Totu, se mai uită din vale o dată, ridică mâna dreaptă 
câtre cer: 

Să trăiască Legiunea şi Căpitanul! La revedere fraților şi 
Dumnezeu să vă ajute! 

A plecat Bănică! Unul lipsea dintre noi. Moţa era vesel. Îi 
părea bine că dăm o jertfă şi că nu este aşa grav rănit, pe de-o 
parte, iar pe de alta, îl compătimeşte: 

„= Bietul Bănică! Are să sufere ceva. Operația nu-i aşa uşoară! 
„ Eueram cel mai trist. Dormisem mai totdeauna lângă Bănică, 
îmi ajuta să port greutățile. El îmi ducea hrana şi din cartuşe mai 
luase de la mine. Afară de asta, lângă Bănică aveam curaj să lupt. 
„ Climea luat sacul lui, în care purta gloanțe „de rezervă”, cum 


Du pe Care-i avem 


ă ştie că 


Eu am luat traista în care ținea hrana. De acum trebuie să 


za: lui Bănică ne amărâse. Până şi Felicindo a rămas 
A 180 


cu ochii în lacrimi. Ne era drag tuturor şi cra viteaz. Când fu 
atac, cu barba în vânt, ne făcea impresia că fug comuniştii NUmaj 
de frica lui. În schimb o altă bucurie. A sosit Ortigoza! Ne-a adus 
pe front în tranşee tot ce a cumpărat pentru noi. În plus o sticlă cu 
coniac și ciocolată, amândouă mai ales spre bucuria lui Alecu, 
care începuse să sugă bine din coniac, pentru motivul că încălzeşte, 
zicea el şi mai dă curaj, adăugam eu. 
Ne imbrățişează, îi spunem de Bănică, pe care și el I-a întâlnit 
şi-i pare rău. Lui Moța îi dă o ilustrată. Este venită din țară, a găsit. 
o la Talavera de la Reina. lonel Moţa o citeşte şi ochii i se umezesc, 
Ne-o arată şi nouă. Sunt primele rinduri venite din țară. Ne 
emoționăm cu toții. | 
— Mă mir cum a scăpat până aici. Este o felicitare pentru 
sărbătorile Crăciunului. Și când mă gândesc, măi băieți, că la 
plecare nu am putut să o opresc din plâns... Am lăsat-o cu ochii 
scăldați în lacrimi. tu 
Ortigoza se plimba de-a lungul frontului cu binoclul. Abia a 
Sosit şi vrea să ştie cum se prezintă situația. De acum va merge la 
atac cu noi. Avem încredere şi curaj cu omul acesta mic, dar viteaz. 
„„.. Seara au început focurile de puşcă. A amuţit şi artileria. Grozav 
de frig. În fața noastră sunt butuci de vie. Alecu a alergat, a smuls 
un braţ bun şi încercăm să facem puțin foc. Nu prea reuşim, dar şi 
ni se pare că ar avea puterea să încălzească. Strângem de 
pe câmp ierburi uscate pentru ca să aşternem sub noi. Umezeala 
Străbate şi prin acestea. Unde a fost rănit Montesino, am găsit 
nişte grămezi de gunoi uscat, strâns pentru îngrăşatul pământului. 
Din acesta am adus în tranșee şi peste el ierburi. Întreb pe Alecu 
vacă a dormit vreodată în bălegar. Mă gândeam la el, cât de repede 
s-a învăţat cu viața de război şi acum ne-a luat-o înainte la toți. EI 
perit gunoiul și el a fost primul care a adus din el. 
o. Cei de rând au intrat în posturi. Ceilalţi se pregătesc de culcare. 
Simt durere în picioare de la 
„M95It. O noapte înainte nu am putut să dorm. Mă culc şi adorm 
imediat. Nu ştiu cât am dormit, dar când m-am deşteptat, 
„mai putut să întind Picioarele. Mă chinuieşte o răceală mai veche. 


Sea la 


pii sunt umflați şi ard ca focul, Trebuie Să întind Picioarele 
mişcare: Ajutat de Chme, sani ridicat ŞI am 
a era de rând în post. Nu voi uita nicicând 
ând a aflat de suferința mea, A stat tot Umpul | 


frecându-mi picioarele, Mi-a dat şi pătura lui c 


I-L : a să mă 
scă În ziua următoare m-am simțit mai bine. Știam cu că 
ile e ferinţă se măreşte dacă ţin picioarele chircite, | 

east 


unc 
e: co Pornit pe 
Ingrijirea ce 


ângă 


â frig ŞI 
E” 


În dimineața aceasta o ceață deasă ne impiedică să putem 
de cu privirea mai mult de 10 metri de Jur-imprejur, Ocazie 
pătrun ă luăm cafeaua fără nici o teamă şi să ne cuibărim în 
bună CA să la poveşti. Un căpitan de la Requetes, care comanda 
ue 6-a, în locul comandantului nostru, căpitanul Aranda, 
Ape în permisie, a plecat însoţit de tot statul major, să 
A frontul. A trecut şi pe la noi şi a stat puţin de vorbă. 


i ă inspecție s-au adunat toți la 100 de metri, înapoia 
da za tranşeea ce adăpostea pe „Nea Ilie” al nostru, 
pi face planul de înaintare. ti 
ceput să se ridice ceața. Au pornit-o comuniştii cu un 
ament de credeai că plouă foc. Din partea noastră nici ) 
Am înţeles că roşii vor să ne atace. Suntem siliți să 
| eptăm pe poziţie. Băteau cu precizie tot frontul, Artileria arunca 
buze asupra trupelor din spatele nostru. Tunurile tanc s-au apropiat 


sanitar nu mai poate să prididească cu ridicarea 
a morților. Și apoi unde să-i mai ducă? Suntem amenințați 


ŞUi au înaintat în urma tancurilor. Am pus în mişcare 
&. Răspundem și noi cu puşti, puşti mitraliere, cu tot ce 
inem câtva în loc. 


191 


b 
vre încep să se răreasca, Un ob 
8 ÎNCEP N Se Traci. Un op, 
„Pia ș Mayor (Statul Major), Loc 
rel a fost omorăt pe loc ŞI mai mul of 
Sire Deotenentul Prado în picia,- 


Racu: Or Și 
3, nu s-a lăsat dus la Spital. A 


ântu lsub noi. Cade Pământ pe noi & 
evii. Şi de la noi nu răspunde ni... 
vandantul mort, ofiţerii rânţ, 

Uci "În dinte” apoi? Vom 
3) 9 ran ini sia 


pieri aici păzi 
leria, zece, douăsprezece, n 
S-au apropiat de pământ și = 


S, uaţia e grea de tot... Mura 
Piu ă, | 


fața la duşman” 
noi: 


[i 
LU 
Ata 


răzut că se retrag tancuri 
-. au văzut c = 
“stii cum 


le, au fugit înapoi. 
it rândul şi nouă să împuşcăm în Plin... 
ven 
pe-a 
Acum 


t da seama de tot ce s-a întâmplat. Am căzut de 
Nu E ÎN tiriiticat la fugă din nou. Am 
on, 
câteva 


zărit pe Clime purtând 

pe Alecu ca o săgeată și Totu ÎNcovoiat strigând 
tea, 

soată greută 


ât timp a trecut. nu Ştiu. Ne-am pomenit în 
„one. Cât e caer Şi răniții lor, pe care Ortigoza și 
ca is pe lumea cealaltă cu câte un foc de pistol. 

șalicindo i-a trim! jeri au fost executați pe loc. Eram îndârjiță. 

„Câţiva pnizonic pierderi. Din compania noastră lipseau vreo 

1sem prea ea şchiopătând, locotenentul Prado. Nu prea se 

sa A sosit din E stăpâni pe poziţiile roşilor. care au fug 

ta bine la Mota. Ilie” a venit cu ofiţerii care au scăpat neatinși 

2 ae reluat comanda Banderei. Îmbrătișează și felicită 
preotul. 


: 2 ulțumiri... Est Sărbătoritul nostra. 
şi Toţi. pe rând, în aduc m : = 
ze Mota. ictorie de azi... pr 
ÎN inta sana cea nui pa dea mer pa 
Diet şi poziția dușmanului... a 

i „os iră şi noi suntem mândri de modest. 
„Toată lumea il admiră 


A datoria. Meritul mare este muza al 
E e vitejeşte. Mare minune cum am scăpat toți! 
beta 


ot ce s-a întâmplat azi, se deapăng | 
Me fe futa. ca | 


onel Moţa este culcat lânei | 
94 Am strigat în vis șia 
BNS A oa acu 
1e, Vor veni altele Şi mai 
BA din toate primejdiile | 
NI Isaia ai i | 
a Noastră în Tine, 


Tipo 


| cum Dumnezeu ne- 


Rei 


ă spovedesc camarazilor mei mai tineri. Simt că 
i cest lucru aş fi un laş. Nu Vreau, pe nedrept, să 
le ceea ce nu mi se cuvine. Noi, cei mai în vârstă, 
ca să ne alipim Mişcării Legionare, oricât am vrut 

din sufletul Căpitanului, am mai rămas Şi cu unele 
c de unii, nu de toți. Aşa şi cu mine. Am dorit cu tot 
'brac de toate slăbiciunile şi poate nu am izbutit 
complet. Urmăre: ot îndrepta în toate. Ce fericiţi sunteți 
cei care nu ați cunoscut răul și vă împodobiți acum sufletul cu 
| vite legionare! Şi mai fericiți decât voi 

unt cei ce se Ş Dă toate legile legionare. Sunteţi 
viitorul acestei nații. i stâlpii i sprijinul Neamului şi Țării. Veţi 
go. i, „face ca sufletul Poporului Român să bată şi să simtă la fel. Noi 
Su vom pleca, ducând în mormânt şi oarece păcate. Ceea ce nu a 
> mc  ieă ți completa voi. Sperăm ca cei ce avem 


sn a 


„nici nu-mi trecea prin 
aud. După ce am văzut 


şi după ce am trecut în 


195 


cu Ionel Moța, că trebuie să dăm jertfă. Dar o jerftă mai mică, Să 
fiu rănit la o mână sau la un picior. Ţineam să rămân întreg, 

Au trecut două zile de lupte la atac. Am trecut pe lângă morţi 
şi răniţi. l-am văzut cum cad lângă mine. M-am apropiat, Cum să 
spun, de moarte. Incep să mă tem mai puţin de această moarte și 
mai puţin de grozăvia suferințelor e1. Mai cedez de la mine. Admir 
jertfa mai mare. Să-mi lipsească o mână, un picior, chiar şi 
amândouă, dar vreau să trăiesc... 

Îmi era frică de rănire, de durerile şi chinurile ce avea să 
îndure acest corp ticălos. Partea materială învingea tot ce era mai 
măreț, mai frumos în sufletul meu. Am admis durerile fizice 
trecătoare, pentru a rămâne în viață. Şi mă rugam lui Dumnezeu 
pentru aceasta. Pentru ce doream viața? Pentru plăcerea de a 


i 


Autorul acestei cărți, împreună cu DI Ing. Clime 


trăi, de a te bucură de o "cp de lucruri care, mai adesea, te 
due la rău. [Dir ca să por Aria copiilor ŞI a pâninților... 

Dar, dacă există un Dumnezeu care poartă grijă de toţi, pot 
pi las în voia Lui. AA d ea 

Ar mai fi durerea ce ar simţi-o ei după moartea mea. Aici 
suntem prost informaţi. Suntem slabi. Nu am fost pregătiţi şi nu 
pe-a pregătit pentru A fi tari în asemenea împrejurări. Ar trebui 
să simţim durerile despărțirii de unul care a murit încărcat de păcate, 
sau şi-a făcut scama singur. t | 

însă când cineva moare în război, pentru credința lui, când 
moare luptând pentru o idee şi când această credință şi idee au la 
vază Dumnezeirea, scoaterea şi ridicare Neamului din asuprirea 
drăcească, atunci se schimbă poziția morală. Ar trebui să ne 
bucurăm Și să ne mândrim cu asemenea morţi. 

Câţi martiri şi mucenici nu a avut creștinismul! Câţi nu au 
muritluptând în războaie pentru apărarea şi pentru unirea Neamului! 

Aceştia au pecetluit cu sângele lor, au întărit cu moartea, ca 
să dureze fapta lor. Numele lor se pomeneşte mereu. Ei nu se uită. 
Au rămas sfinți şi eroi. Un lucru bun nu durează dacă nu este 
clădit pe jertfă. Și jertfa o cere Dumenezeu de la cine vrea EI şi o 
cere curată!... 

După încă două zile de lupte groaznice, în care a trebuit să 
văd pe Moţa, ca un Munte, ducând după el la biruință cetele de 
luptători, neînfricaţi, cu dragoste de a muri pentru Hristos şi fericit 
că a găsit prilejul să săvârşească acest lucru, m-am hotărât şi eu. 


“Suntem pregătiți sufleteşte. Dacă vrea Dumnezeu să mă 
invrednicească de acestă cinste, primesc moartea. Mor pentru o 
credință, pentru o idee care, sunt sigur, că va duce la o izbăvire a 
Neamului Românesc, la dreptate. Acestea au nevoie să fie întărite 

n jertfe ca să dureze. Printre aceste jertfe, de ce nu aș fi şi eu? 

: „Dar nu m-am putut ridica la înălțimea lui Moţa. EI de la 
SPut a dorit să moară, eu am zis, mai târziu, că pot să mor. Și 
Sie un păcat omenesc. Sunt slab. Dumnezeu a luat jertfa cea 
“Curată, iar noi am rămas. Acum ne dăm seama de ceea ce au 


197 


făcut ei, Moţa şi Marin şi de abia acum 
prilejul fericirii lor... 
mă hhtărărea mea, că pot să dau jertfa totală, m-au aq." 
cuvântul şi fapta lui Moţa. Şedinţele din Boadilla del Mon 
în care se avânta, : 
Dar până la aceasta, vorbind de rănire Uşoară, sa 
şi felul cum ne-am purtat în războiul din Spania, au m 
lucruri, care ne-au ridicat moralul și ne-au întărit în lu 
arăt aici cu toată sinceritatea şi credința că vor fi 
le vor citi. sâ 
Spaniolii, cu ofițerii în fi-unte, sunt vitej 
Merg cântând la luptă. Nu se tem de moart 
înspăimântă. Râd de durere. Au mult curaj. 
În luptele noastre totdeauna a mers înainte un ofiţer. Mergea 
la 10 metri înaintea trupei şi o conducea la atac, alegând locurile 
cele mai bune pentru dezlănțuirea luptei. Ofiţerul iubeşte şi 
protejează trupa. Nu se fereşte din faţa gloanțelor, pentru ca să 
dea mai mult curaj soldaților. Ei au fost cei mai expuși și numărul 
ofițerilor morți şi răniți a fost destul de mare. În două zile, la atac, 
noi am avut cinci ofițeri morți. 


te ŞI luptele 


U grea, cum 
ai fost și alte 
Pte. Ţin să 
de folos celor ce 


i, nu ştiu ce este frica, 
e. Durerile fizice nu-i 


33 


„Evacuarea răniților 


Odată cu prima linie, porneau şi brancardierii. Fiecare pluton 

Îşi avea Serviciul lui de evacuare care mergea odată cu plutonul 

Cei răniţi erauri mult zece minute şi duşi înapoia frontului 

ea în care erau urcați Şi transportaţi la 

lic ii după ce li se făcea primul pansament. În 
spitale aveau 


sebită îngrijire și atenţie. Am văzut spitalele 
ARO p de pace nu sunt nici pe 


URI din toate punctele de vedere... 


0 03 i caca Ba A 
i răniții, erau luați morţii de pe câmp. Nu 
It părăsit: Aeștia, după ce iedicul banderei 


am dori şi noj Să avem 


«ata moartea și lega la haină o carte în c 
constă ările lui, numele, gradul, bander 
das înapoia frontului la 35 — 40 km 
AES, Aveau gropi făcute din vreme. Preotul 
în imi i înscria în registrul lui tot ce găsea în c 
ei mai târziu care sunt cei ce au murit. 
Să RI au rămas morții prin munţi ŞI Văi, în ti 
e. £ și Au trecut 20 de ani de atunci ŞI nici p 
pa ua aminte de ei. Măcar atâta recunoş 
alei Mari. Dar domnii îşi au treburile ŞI 

Morţii au rămas să le putrezească oase 
piciorul de ele şi să nu îndrăznească cineva 
supără stăpânirea ŞI i inchide. să 

Nu este permis să rămână un rănit sau un mo 
luptă. În cazul când în luptă 9) companie sau o ba ră 
se retragă, sau este înfrântă, nu pleacă până nu a ridicat cel din 
urmă rănit şi mort. Poate să piară plutonul, compania sau chiar 
întreaga banderă până la unul, dar nu îi este permis să plece şi să- 
ipărăsească. În acest scop ca ŞI în oricare alte situații primejdioase, 
când un legionar strigă: „A mi la Legion!” indiferent cine ar fi cel 
care cheamă, gradat sau negradat dar legionar, toată lumea trebuie 
să alerge într-acolo. a 

Astfel te făcea să ai siguranța că după moarte se vor îndeplini 
toate formele de înmormântare şi nu vei rămâne pentru batjocura 
dușmanului şi mai cu seamă a comuniştilor, care au profanat toate 
cimitirele şi Sfintele moaşte. 


are arăț 
a, compani 


ŞI Înmormă 


a, pe lângă 
â, erau duşi cu 
ntați Creştinește 
făcea Serviciul 
artea legată, Astfel 


ână azi conducătorii 
Unță pentru făuritorii 
socotelile lor. 


le și să te loveşti cu 
să dea cinste, căci se 


rt pe câmpul de 
nderă trebuie să 


Serviciul de aprovizionare i 

O trupă fără hrană nu este bună de nimic. Cu omul flămând 
care abia se mai ţine pe picioare, nu poţi să mai mergi la luptă. În 
privința aceasta Spaniolii erau la înălțime. Nu numai că trupa avea 
hrană foarte bună când se afla în repaus, dar în timp de luptă, cei 
însărcinați să aducă hrana pe front trebuiau să ajungă la destinație. 
Mureau, aveau înlocuitori, care să meargă mai departe. Astfel și 
“umunițiile. Erau îndemânatic şi viteji. Pe mulți i-am văzut doborâți 


199 


at mai departe catârii c 
! u , 
21] i ă Poveri, Saua 


zii SALI pai ) 

1a5 fără hrană 24 de ore 

în flo urană 24,de ore. A 
Vacca și nu au putut Sosi - 
tri de noi, dar au fost impuş 

(50 dia 0 ir, 


RE nd ZU 


noarte. E] strigă: 
tau ui Azi 


Cu Nosc 
ericire. Moartea în 

el şi merge râzând la 

pa Ta Legionarul 


Bitu Di 
OI, legile lor, la 
îi viteaz legionar! Fii 


1Cerr 


10) 


tsi Hy 
Or, a sosit târându-se SA Î 
Tâncj 


fos 
Până | 


Caţi și 


NE LOZUELLO 


Ca d Îi 
75 idee at 


i în apro piere de Madrid, cam la distanță de 3 km se afla satul 
pozuel E mai mult un orăşel cu vile frumoase şi grădini, O 
climaterică a Madrilenilor. 

€ atre acesta se îndreaptă armatele noastre ca până seara 


Ă la 4 A ziua de Bobotează, Cu o zi înainte, de pe pozițiile pe 
erisem, datorită vitejiei lui Moţa, priveam spre seară, cu 
Pozuello şi Madridul care ni se părea foarte aproape. 
soare era şi mai frumos, cu clădirile mari şi înalte, ce 
ivepacă deodată. Câtă dorință aveam să intrăm cuceritori 
a Spaniei, purtând cu noi, fâlfâitor drapelul ării. Noaptea 
bo mbardament grozav asupra Madridului. Artileria 
bătea din Cetatea Universitară cu câteva baterii de 
re răspundea artileria comunistă. 

ul îţi da putinţa să vezi cum din gurile tunului țâşnesc 
„una, două, trei, mai multe deodată, cum obuzele 


stațiune 


| 


| duhul, ca nişte fulgere Şi se sparg cu o flacără mare. 
ud mai târziu. Am urmărit vreo două ore acest joc 
| îi 059 , a pi ] - 
Y ră. ui! i j 3 y 
Pozuello prin învăluire. Aceasta a fost cea 


cea mai reuşită tactică de luptă, pe care a admiral- 


201 


suferiseră înfrângere și slăbiseră la Pozuello, cr 
ataca de pe poziţiile pe care ne aflăm. Nu n Că noiy, 
prefacem că începem atacul. La ora 9 Aa ea ela, N 
artileria noastră cu vreo trei baterii. Sosesc și avio in oraceBe șă ba 
bombele de-a lungul frontului comunist spre > pin Care anu; 
totodată aşezarea și forța inamicului. Pe Biti Observ, 
strecurat încet armata în termen, în timp ce ah € noastre Sa 
nesimţite în vale şi deschidem des foc de mit A) retragem 
n nu răspund, ceea ce înseamnă că a ŞI puşi, 
perie Na unoaşterii mai din vreme a ceea cea i 
i ŞI cu Alecu plecaseră cu bidoane! spal 
era cam departe și noi era gata să pl îipgtae ci Pântân 
rămăsese în urmă de Cli Sața Să plecăm. ÎI zărim pe Alecu, ca 
disperăte, în sfăraitie a paie ÎL Strigăm, fluierăm, facem se i 
te, Şit ne înțelege și vine grăbit. M îi; 
foc, Clime nu se mai vedea. Alecu sp Aa ul 
Vrut să se înapoieze. Lui Clime când 


une că l-ar fi Strigat, dar nug 
îi Î ă 
ip cictleea ntra ceva în cap că trebuie 


ezând e 


împarte din mers bidoanele, îşi 
intră în rând Gtiteie ! ele, îşi ia Pușca Și sacul care cra la Moţa și 


tufișuri Mergem cu mare gi siliți să apucăm la stâ in ni 
se aa ai 1180) mare oriiă Tu d anga prin nişte 
EUpa câteva sute de me f ră Tufişurile nu ne ascund complet și 


înaintăm O bucată bună de tii înt, apoi iar la drum și 


te. Comuniştii se aflau dincolo de pădure 
frică. pe aici au inaintat ŞI marocanii, care pe fr 
dreapta noastră ŞI AEV AL rămas pe stânga, 

Este o i Sisiitidasă: cu ARAL cald. Deşi Suntem în ziua de 

pobotează, când la noi trosnesc lemnele de ger, aici e 
rimăvăratecă. larbă verde, măslini verzi, tufişurile și oădu 0 zi 
fel. Cum urcăm către mijlocul pădurii, dăm de un et i la 
arc, care strălucesc de frumusețe. Fântână, izvoare viral 
Umplem bidoanele căci aproape le golisem până aici, După e, a 
e care ni le face locotenentul, am înțeles că aici ne vom ii 
puțin şi că putem să şi mâncăm ceva. Cheamă ordonanța şi se 
apucă să mănânce. Ortigoza ne comunică că au trecut înaintea 
noastră trupele de Marocani şi că aşteptăm dispoziții pentru noi 
introtro să înaintâm... > 

A venit o ştafetă călare şi a prezentat un ordin. Repede 
prepararea şi formaţia. Mergem aproape înapoi prin pădure, dar 
ne lăsăm spre Pozuello. Felicindo, caporalul nostru isteț și ager 
descoperă firele de telefon ale comuniştilor. Sprinten și iute i 
veveriță, ajutat de Zaharof, aleargă în dreapta şi în stânga, strâng 
firele şi le retează cu baioneta, fâră ca să întârzie cu ceva înaintarea. 
Supraveghează asupra noastră să păstrăm distanța şi să mergem 
în linie unul după altul. Rândurile sunt rărite. Ne dăm seama că ne 
apropiem de atac. Nici nu am apucat să ieşim din pădure și se 
comandă: „fuga marş”. 

Trebuie să mă țin bine, îmi ziceam. Eu totdeauna sunt slab la 
fugă, obosesc repede. În dreapta noastră se aude uruitul tancurilor. 
Când ieşim din pădure, zărim în fața noastră, pe un deal mic 
tranșeele comuniste. Sunt surprinşi. Distanţa este mică, cam de 
400 metri. Tancurile noastre, unsprezece la număr, au urcat în 
dreapta. Văzusem servanții cum s-au rugat lui Dumnezeu, au închis 
capacul și au pornit spre comunişti. Văd dar şi un atac de tancuri. 
Auajuns sus pe creastă. Au prins comuniștii din flanc şi seceră cu 
mitralierele fără milă. Când ne-au văzut că sosim şi noi, au încercat 
un slab foc asupra noastră. i 

Ş “Facem salturi mari, Marin răcneşte ca un Marocan, mai trage 
ȘI una românească: „Pe ei mă!” 


eta ȘI me 
cerc ȘI mergem fără 


ont fuseseră în 


203 


AP Moţa râde de Marin, eu strig lui Totu: — 
iar el: — Şi eu, dar tot fugim... | 
Până să sosim, tancurile încălecaseră 
terenul ȘI mai urmăreau încă cu mitralierele 
scăpat cu fuga, înlesnită de pădurea din fa oile 
tunurile antitanc și artileria, Stăm bine la 3 
isprava tancurilor, ne bucura mult și ne da c ia 
Copii. Ne jucam de-a războiul ca tă 
primare și ne jucam de-a „cucerirea Griviței” 


Am obosit Nicu] 
Ii 


Pe tranşee, CUrăţiş 
Sep 


Ştii carea, 


d 


le 


i 0, 


re tras cu atacul de formă durea pelor de roşii, păcăleala ce 
ăsând armata noastră să înaintez. Telugiat în adăposturile satului 


Sute de mit li i 04 


za „Acum pușca şi mitrali mică de tot. 
e sine, Este primul eg mai Pe urmă baioneta. Vom cuceri 
A e-un euiaua ma: e mergem să-l cucerim. Băieti 
a cu ş erim, Băieți] 
mai repede. Comunişu pa. PUN: Toţi sunt nerăbdători să ră 
tcâțiv Tăniti „trag mereu, i J gi 
mulţi, căci ți, ie, ajungem în zăvoi, am 
' ; torile şi e da 
Întrebuințează num: i turile lor au pornit să tragă, nu 
204 um, care se aud şi se 


deosebesc de celelalte. Piu... pac!.. Fac explozie când întâlnes 
câte un corp în cale. Arinii sunt sfârtecaţi, sar aşchii din ei dat 
| metru Şi (Batai Le asupra capului nostru. Au țintit prea ih 
gecerau CU mitralierele şi nu scăpa nici un arin neatins, Se i 
lemnul alb şi în aceeași linie de parcă ar fi marcați. 
Bandera a 6-a ar trebui să înainteze pe vale spre mijlocul 
satului. Ne pregătim de asalt. Ne aruncăm pe acelaşi loc. Dar pe 
rând. Locotenentul este inaintea noastră! — Compania Ventiuna 
primeros pieleton... secundos... 2 
Jeşim din zăvoiu, sărim peste niște șanțuri mari cu apă și dăm 
într-o grădină de zarzavaturi. Rămseseră bostanii în grădină şi-i 
ciuruiseră şi sfărîmaseră gloanţele dum-dum în bucățele. Greu de 
i! Vuet şi urlet năpraznic! Şuer ascuţit, pocnituri, roi de 
gloanţe! Aproape lipiți de pământ, sărim cu toată puterea şi ne 
aruncăm înainte. Locotenentul a scăpat bine. La câteva sute de 
metri, un şanţ adânc cu apă pentru udatul grădinii, îngrămădise o 
dungă mare de pământ. Aici ne-a făcut semn să ne aşezăm. 
Plutonul nostru a lăsat doi răniți între bostani, vine al doilea, lasă 
mai mulți răniți şi aşa toate plutoanele din compania Ventiuna au 
lăsat câte ceva. Care am scăpat, suntem la adăpost deocamdată. 
Celelalte companii nu mai vin după noi. Brancardierii se silesc să 
ă răniții. Merg pe brânci până la ei. Câţiva au fost atinşi de 


tot pe aie 


strâng 
gloanţe... 

_ Nene Gică!... Alecule!!!! Măi Totule, măi!... din ce 
scăparăm! 

_ Sfântul Arhanghel Mihail, băieți... N-aveţi grijă! — spune 
Moţa. Nu vedeţi că de noi nu se ating gloanţele?... 

Locotenentul cu Ortigoza au sărit în dreapta, o fugă bunişoară, 
în adâncitura văii. Ne-a făcut semn să venim la el... Cât ai clipi 
din ochi, ne-am dezlipit de pământ şi fuga. Am sosit bine. Celelalte 
companii vin şi ele. Renunțăm la atacul de pe vale. Acum Vom 
încerca la dreapta, din capul satului. Printre noi şi câțiva Marocani. 
De unde au venit, Dumnezeu ştie! Au intrat în rând cu noi ȘI vor să 
meargă la atac. Soseşte „Nea Ilie” cu câțiva ofiţeri să aleagă 
punctul de unde să înaintăm. ÎI însoţeşte şi preotul. Suntem 
îngrămădiți pe nisipul văii între două maluri înalte. Bun adăpost. 


205 


Preotul Gu „Nea Ilie” ne întind mâna, ne întreab 
cum ne place războiul, ne urează soartă bună Şi trec Ă de Sănăt, 
Au ales locul pe unde vom înainta. Trebuie aj depan, 
malul văii şi să urcăm la dreapta sub zidurile din Ă Sărim şy A 
clădiri, toţi unul după altul prin acelaşi loc, Maroca Pate ale Un 
plece ei întâi, poate din setea de a prăda. De unde = au ce ş 
le au dreptul să ia tot ce le place, Cum au ieşit A IESE şi cj 
ai răniți. Unul în pulpele picioarelor, altul în piept i mal, doj,, 
L dreptul nostru, li s-au făcut pansamente și i-au ridica A să 
pai se agită, ne-a explicat că trebuie să sia pe tar 
3 : acă întârzii puțin pe loc, eşti rănit. El va sări pal 
i el. și urcă și imediat un glonte îl nimerește în "A a i 
sp i siliți să mai rămânem, dar nu mult. Au ridicat y hi ade jo; 
h nd trece pe lângă noi, Moţa ne comandă pentru în otoleatu 
rumos la noi, întinde mâna lui Moţa, nouă pe ră Sti 
limba franceză: a: pe rând şi ne Spune, in 
ES gel bine... 
— Săracul, spu 
ie0l- ia Gita pune Moţa, nu prea ne vedea el bine, nu ti 
RUPĂ caz. Bun militar, conştiincios îngrijea « Va 
„totdeauna a fost înaintea noastră. P > ingrijea de trupă și 
Ea Pt Va, . Păcat de e!... 
“Vom înai > d, i i locotenentul, iar „Nea Ilie” NU v ă 
imun Si unde spune el: gi d 
„au ir IBoza, Moţa, Marin... şi ajută 
urce malul... „He Padre 1 ÎI AJUtă pe fiecare din spate si 
„Eram după Clime. în 
pi na  Gupa Clime. i ajută si mi : 
scăpat, fug „3 a Art ian ȘI mie. Cei de dinaintea mea au 
după noi vin şi ceilalți. Am Aa 'z ŞI eu, ajutângându-l pe Clime, 
ilie lelal p NS bine sub zidurile de sus, odată 
dur. e. alte şi cu maroca mel 


dos zidurilor. Sunt £ 3 nii. Armată multă îngrămădităi 
e: a e piu: ŞI ofițe i i , 3 g mădită in 
„din zucilo şi casele, Ne «ia cu noi. Printre ziduri privim biserica 


„pi Ape de seară. Ne îndoi ii zidurile ŞI o vale mică. Suntem 

„„ Pandera noastră suferise pierd Sacă chiar azi vora inura în st 
uieşte cu un o er, she cam mari. De aceea „Nea Ilie” 

"ei atacul a dantul de la Marocani, că de aici 


4 ] ș: i atacul 5 4 i 
dă ordin de înainte ie Se formează pentru atac, 
„206 + 165 pe după ziduri. Cade un rănit. 


Toţi se retrag înfricaţi... Nu mai vor să înainteze... 
iar se retrag... Nu vor şi pace... 

Din turnul bisericii se trăgea cu mitralierele! Un cuib de 
mitraliere din casa lui Dumnezeu trăgeau în ostașii lui Hristos! 

Moţa tresare! Se uită țintă către biserică. Aleargă la de nd 
şi-i cere voie să meargă el. Aprobat. Marocanii se trag ret 

înapoi. Odată se aude: 

Venti una! Moţa! Marin! 

Am pus baioneta la armă, Cu grenada într-o mână, au pornit 
vifor năpraznic la biserică, cu două escuade după ei. Năluci. Am 
plecat și noi cu toată compania. Şueră gloanţele... Nimeni nu se 
mai uită înapoi, tot înainte!... E greu de tot! Dar vom ajunge! 
Răsună valea de pocnetul puștilor şi mitralierelor. Miroase a sânge 
cald vărsat. Am turbat... 

Jos în vale ne rostogolim peste un gard cu sârmă ghimpată. 
Totu şi-a sfâşiat pantalonii. Nu avem cu ce tăia sârma, Unii sar 
peste ea, se rănesc, curge sânge, dar nu simt. 

Am descoperit o poartă. O spargem şi pătrundem pe ea. 

— Pe aici Clime, Alecule, hai Totule! 

Am apucat la stânga spre clădirile de lângă biserică. Moţa, 
Marin cu cele două escuade au pătruns în curtea bisericii şi se 
aude cum pocnesc grenadele. Ajungem şi noi la zidurile ce 
înconjoară biserica şi clădirile, în partea stângă lângă nişte porți 
uriaşe. Nu se mai păstra nici o ordine. Compania 21 înainta 

fulgerător! Celelalte vin în urmă. Cuibul de mitraliere a amuţit. 
Poarta din fața noastră sare în țăndări la loviturile gloanțelor şi a 
paturilor de puşcă. În curte ne întâlnim cu Moța şi Marin: a 

— Băieți! Comuniştii au fugit. Aici jos avem ceva prizonieri» 
Nu au putut scăpa. Am pus mâna pe ei. Cine îi ia în primire? Noi 
să mergem în stradă, dincolo de casele celelalte. 

Felicindo a lăsat la biserică o escuadă cu grenadele gata, la 


uşile de ieşire. Să nu scape nici unul. Am ieşit în stradă cu Moţa- 


Şuierau gloanţele. Preotul banderei vine din dreapta. Cercetează 
to mulțime de 


casă cu casă, somează, aruncă grenade. Au lua are, 
prizonieri. Pătrundem în mai multe case. Nu prindem nimic. Un 


„Un nou ordin... 


207 


ofițer aduce un comunist. ÎI ține de gât şi I-a nău 
pe Totu şi i-l lasă în primire: 
— Am încredere în Români. Vă ştiu cine sunteți. 
nu scape. Ş 
„ Porneşte mai departe. Noi conducem pe Totu cu prizo 
lui într-o casă mai mică, apoi plecăm la alte case. O clădir 
cu grădina în față „Villa Victoria”. Încon ju 
Nu-i nimeni înăuntru. Punem stăpânire pe 
Focurile nu mai contenesc. Dar odată cu 
este în mâinile noastre. Am fost dus cu Ale 
casă. Erau bănuieli că în pivnițe sunt comun 
oră de pândă zadarnică, vine Orti goza care ne conduce la Moţa și 
Marin. În drum trecem să luăm şi pe Totu. EI discuta cu Prizoniery 
care îl ruga cu 3.000 şi ceva de pesetas să-i ia. 
"— Eu sunt român. Nu am ce face cu banii tăi. 
Îi arată o icoană: | 
— Uite Hristos, pe care voi îl împuşcaţi! 
Comunistul se închină şi sărută icoana: 
„= Nu sunt comunist! 
Vine ofițerul şi-l ridică. 
Nostru este destul de m 


CIt în pumni, Vu 
t 


Vezi de lg 


nicnj 
C mare 
Tenade, 
Oaptea 


Tăm, aruncăm g 
ea. Se coboară n 
venirea serii, Pozuelj, 
cu şi Clime să Păzim 
IȘtI ascunși. După Vreo 


În stradă Sunt încă o mulțime. Vânatul 
es! are. Știm noi ce se întâmplă cu ei. În „Villa 
Victoria”, "Moţa, Marin cu tot plutonul. Ortigoza ne duce la ci, 
Apoi pleacă să aducă și pe căpitanul „Nea Ilie”. 

zu Camere multe. Toate mobilate frumos. Salon, pian, fotolii. O 
cameră cu medicamente, bucătărie, baie. Camera cu o mulțime 
„de alimente şi bunătăți. Vila aceasta a servit ca spital pentru ofițerii 
comunişti Şi locuință de femei comuniste. Lucrurile răvășite, uşile 


t la repezeală. În curtea 

rți. Când vine „Nea Ilic” 

Strânge mâna la tot plutoniu... e Marin: Îi MAbRIȚIȘoază și: ne 
„Nu ştiu cur să vă mu 


1. Cea mai bună casă cucerită, se cuvine celui mai viteaz Pluton. 
dă și pregătească [e] ggiinera specială numa! pentru Moţa şi Marin. 
S intrare, garda. Nu lăsa pe nimeni să intre. 
5 paturi, cearşafuri, saltele de lână, cuverturi, plapume!,.. 
_“Totule, demult nu am mai dormit No! cumsecade, Acum o 
i dormim destul de bine. Bine mai trăiesc comuniştii ăştia, 
u, _ Ionel, vino să te sărut. Eşti viteaz. Ai speriat și pe spanioli. 
ti drag. A RI tz 
Ne a râde mulțumit. Are râsul lui obişnuit. 
Am făcut ceea ce ar face oricare dintre voi. Sunt mulțumit 
4 am învins. 4 Tu, 3 
îA Ai ndo cu Zaharof ne aduc o mulțime de bunătăți: ciocolată, 
P iituri oane... 
ă, prăjituri, bomb 
unt, aia obosiţi. Am tras obloanele la ferestre, aprindem 
ânări. După cum ne-a spus Ortigoza, ne dezbrăcăm şi noi o 
pa ca să dormim cum trebuie; dar când să aranjăm paturile, să 
d oil saltelele, găsim sub ele icoane sfinte, pe care erau lipite 
reg > 
biletele: Eu 
Aici vă este locul”... a ai 
Într o cameră, deasupra patului aplecată icoana Maicii 


i şi scris pe ea: 
Domnului și scris p ii gala 
i rămas preacurată, să priveş 
„Tu care ai rămas p 


pi umplut sufletul de amărăciune. Moţa este mai mâhnit: 
— ă aşteptam la atâta ticăloşie! a 
Pa imuni cu el icoanele, cu multă AI e sah 

biletele scrise şi le-am atârnat la locul lor; N ei ee mea im 

asupra noastră. Ocupam o cameră lângă tă ie iert 

uşile deschise între noi. Avem fiecare si 4 pat. 

culcare. Ne simțim aşa de bine! nt Pa nd mer 
— Numai să nu se supere păduchii de pe 


spune Marin râzând. 


lar | 


confort, 


* 


i i -am 
loan, ziua lui Moţa şi a mea, ne 


„A doua zi dimineaţa, Sf. turi, bomboane şi 


sculat mai târziu. Aduc o,stielă cu SAD prăji 
struguri: — Dragă Ionel, de ziua noastră. 


209 


Ne îmbrăţişăm pe rând cu toţii. Zaharot comunică lui 0 
şi Felicindo că e ziua noastră. Tot plutonul știe, Este o 
sărbătoare! Au intrat în camerele noastre să ne felicite, Adu 
sticle cu vin şi coniac. Închină în sănătatea noastră, Ne Iubege 
mult spaniolii cu portughezii ca şi toţi ceilalți. Prima grijă sa N 
curățim. Felicindo, care alerga neobosit prin Sat, a găsit rufărie 
curată, pantaloni, cămăși şi ciorapi de lână, Primele ni le-a da 
nouă. Mare bucurie. La baie ne curăţim bine cu săpun ȘI apă 
Aruncăm tot ce socotim că nu mai face de noi. Imbrăcăm ce ni : 
dă. Ce să spun! Ne simțim bine. Am lepădat păduchii,.. 

Facem rugăciune. Pomenim pe Căpitanul, Legiunea ŞI Morţii 
noştri legionari. 

După terminarea rugăciunii noastre, Clime căruia îi pl 
cerceteze și să descopere o mulțime de lucruri interesante, păseşte 
în beciurile casei o grămadă de tablouri religioase şi icoane, făcute 
de pictori renumiţi. Au fost scoase din biserică și ascunse în beci 
Le scoatem afară și hotărâm să le ducem în biserică. Când să 
pornim cu ele, sosește un alfarez de la requetes. Cere voie să intre 
înăuntru. ÎL lăsăm şi începe să caute prin toate dulapurile, prin 
sertare, pe tot locul, Ne uităm curioși la el, Înţelege nedumerirea 
noastră și ne explică: 

— Aici a locuit cel mai bun prieten al familiei noastre. Catolic 
şi naționalist. Am venit să caut o fotografie a lui şi a soţiei, Au fos! 
împuşcaţi împreună cu cei doi copii ai lor de către comuniști, 
Icoanele şi tablourile cred că au fost aduse de ei şi ascunse ca să 
le scape dinmânaroşilor 
„A găsito fotografic a copilaşilor. O frumuseţe de copii. Pleacă 
cu ochii umezi. Ne salută. Poartă cu el fotografia. 

Ducem cu noi icoanele și tablourile. Le așezăm într-unul din 

în Pe închinări i plecăm. Ra , 

bucătărie peste o ladă cu ouă și pachete mari cu unt. 
Lada şi pachetele purtau etichete: „România”, 
Holbam ochii! Nu ne vine să credem. Desfacem din ladă 


„Pe fiecare ou, aplicată ştampila 


TUROzA 
adey Ara 


Acea să 


bizon s 


noştri 
atenție, 


a ŞI cărora 
a crimele ce săy 


Bravo Domnilor! Ne este rușine fată de iii 
anioli! Nu le mai spunem! Şi bine că nici ci nu au dat 

Prin jidanii care fac exporturi de mărfuri din Români 
je-aţi dat aceste drepturi, Vraţi făcut părtaşi | 
comuniştii în Spania, Mai Știm noi şi a 
armamentul comandat în Cehoslovacia, c 
tot la comunişti! Frăția cu Sovietele! Inţele 
Mila pentru Caballero! Să vă fie de bine!,.. 

Ionel şi cu mine facem pe bucătari: Omlet 
roşii, Șuncă, sardele, ce să mai inşir, aveam de toate, Întindem 
masă mare, Mâncăm ca la mese boiereşti. Alecu ŞI cu Zaharof au 
găsit o sticlă cu apă de colognie, Au dat pe mâini şi pe faţă. Toată 
casa este parfumată, 

După masă avem portocale, banane, prăjituri, ciocolată ŞI 
câteva sticle cu vin de Malaga. Felicindo nu Ştie ce să ne mai 
aducă. Ortigoza este oaspetele nostru, Am prelungit masa până-n 
seară, Nu mai cântasem de când am plecat din Boadilla. Ne-a 
prins dorul de cântec. 

Nu ne-a scăpat nici un cântec legionar de care să nu ne fi 
adus aminte. Împrejurul nostru ofițerii au luat loc în fotolii, ne 
ascultau şi beau coniac. 

Felicindo aduce mereu câte ceva. Bocanci noi, haine noi, țigări 
bune, o cartuşieră pentru mine, pe care mi-o aranjează el singur, 
batiste... Am vârât în sacii noştri tot ce am crezut că este mai 
necesar. 

Seara am prelungit petrecerea până mai târziu. Clime a trecut 
la pian. Se acompaniază şi cântă. Este o comoară de cântece 
româneşti populare. Are voce frumoasă. Cele ce-i plac mai mult 
şi-l aduc aminte de unele vremuri, romante mai cu seamă, Ie cântă 
cu oarecare tremur în voce şi se roşește, ca o fată mare, când noi 
îi spunem în glumă: „Ei, nene Clime, ia mai cântă pe ăla, care-ţi 
place mai mult”... ST 

Cântă şi Marin. Dar ce mai doine din Ardeal îi zice Moţa! 
„De ce m-aţi dus de lângă voi...” fie 

Ne-au plăcut nouă, au plăcut și ofițerilor şi camarazilor. 
au ascultat în tăcere... 


sp 
ârșesc 
tele, Acroplanele ŞI 
are a mers prin Franţa 


Bere cu Beneş și Blum! 


ă cu ouă Şi cu 


211 


i f. loan. Cme . 
IER png RfNt prtieeoa de oan PE i pe 


e ri TR 


a anim câte, 

9 Polar devi, 

PE Mimeni. Nita 

aa e atetat Duane, 

ÎN aa ao Acea au, 

7 : Marine, va fi în casa mea , ii 
Părinte, în toţi anii să fim 

SM pie în lutnca veșaicici,inconun,i 

2 Voi snteți totdeatma inapreună fi 

S invitatia voastră, sau, 

aamutii Şi cântecul a încet, 

Poantă depare, depane 

== ŞI începezm să număria 


AR AVACCA 


Omul când se obişnuieşte cu prea mult bine, îi vine foarte 
greu să se despartă de el. Așa şi cu noi. Ne învățasem să trăim 
bine la Pozuello, încât uitasem primejdiile şi mizerile prin care 
trecusem, dar când ne gândeam că şederea noastră aici nu va fi 
de lungă durată şi că din nou vom intra în vârtejul luptelor, ne 
întristam. Mai era încă un rău. Niciodată nu ni se comunica timpul 
cât stăm într-un loc şi când trebie să plecăm. Venea ordinul ca un 
trăznet: 

„Prepararse! benga!... benga!...” şi într-un minut să fim gata. 
Cauţi repede lucrurile, pui cartuşiera, iei masca de gaze, puşca şi 
de multe ori îţi laşi hrana şi alte lucruri. 

În dimineaţa zile de după Sf. loan, eram aşa de mulțumiți şi 
de liniştiţi, cum nu am mai fost de la înscrierea noastră în Tercio, 
mai cu seamă că nu se zvonise încă nimic, că vom pleca de aici. 
Sosise şi camionul companiei, bucătăria. Merg să-mi caut paltonul. 
La pătură am renunţat, ca şi toți ceilalți, fiindcă era subțire și de 
bumbac, iar pe deasupra şi murdară. Găsisem în Pozuello pături 
bune. Fiecare am făcut în bandulieră (colac) câte două pături, pe 
care le vom lua cu noi. 

În buzunarul paltonului aveam o carte mică de rugăciuni de o 
rară frumusețe şi mare valoare. Mi-o dăruise un ofiţer. Am găsit 
paltonul, dar cartea nu. Acest lucru m-a mâhnit foarte mult. Am 
spus lui Moţa, lui Clime, care chiar mă făcuse atent că am să o 
pierd, sau au să o fure. Le părea rău şi lor. Am raportat lui Ortigoza. 


213 


A căutat, a cercetat, a făcut el scandal pe această chestiune, 
cartea nu a mai găsit-o, Pentru mine era un semn rău. Op 
ca să mă liniştească, aduce alte două cărţi, tot frumo 
mi le dă în loc, i pai 
Pe la ora 12, nici nu am apucat să mâncăm ȘI primim ordin de 
pregătire, Într-un minut am sosit în stradă, Formaţia, apelul, Steagul 
inainte, „Nea Ilie” cu bidonul plin cu coniac. Compania 21 CU primul 
pluton în frunte, din care plecaseră vreo 8 răniți, sau Morți, pân 
acum, care nu fuseseră însă înlocuiți cu alţii — apoi celelalte 
companii. Pornim, dar nu ştim unde mergem. Nu Ştie nici Ortigoza, 

Am ieşit pe dreapta din Pozuello, tot feriți, fără nici o grabă 
Coborâm printre vile, ne mai oprim 5-10 minute să ne odihnim, 
plecăm iar şi aşa mai departe până incep comuniştii să arunce 
obuze asupra lui Pozuello. Atunci o mai întețim şi noi la mers, 

Am ajuns pe linia ferată ce merge dinspre Pozucllo la Madrid 
Mergem pe lângă linie în direcția Madrid pe partea dreaptă a căii 
forate, care ne fereşte din Stânga de a fi văzuţi de comunişti, care 

„erau întăriți în satul Aravaeca. 

Când ne ridicăm de se văd capetele noastre pe deasupra 
drumului de fier, loanțele se pornesc spre noi, aşa că suntem siliţi 
din când în când să o mai luăm la fugă unul după altul, aplecaţi 
Spre pământ... 

Laun mic popas, „Nea Ilie”, care azi merge înainte cu drapelul 
lângă el - în bune dispoziții, fiindcă încercase coniacul de câteva 
ori - ne arată un pod în fața noastră. Pod peste calea ferată al 
şoselei ce pornea la Aravacea ŞI se întindea în dreapta noastră. 
Dincolo de pot avem un tren comunist, bombardat de armata 


noastră, Pe ireapta până la pod este frontul nostru. Azi avem de 
cucerit numai podul, Nu este greu... 


Cc, dap 
poza, 


iar: Sa „Nea Ilie”. Acum Ştim ce avem de 
ua Înaintăm până la pod. Dar din loc în loc, stropi de gloanțe. 
A Ve Bi Care trecusem, nu prezentau nici un pericol. 
p Stânga Punem stăpânire pe pod, întindem frontul nostru 
N i fn după malul şoselei şi întărim podul cu paza bună. 
antitanc. Sunt aşezate în dosul podului. În fata 


asc, pe Care | 


> 


“n 


noastră trenul la 200 metri. Locomotiva scotea încă fu 


> m. Că 
vagoane ardeau. Totu ne spune că vom avea la ce ne iz IM 
noaptea aceasta şi că vom dormi în vagoane. Discutăm între Zi în 
NO și 


ne dădeam părerea că ar fi periculos să dormim în Vagoane 

Comuniştii au început să ne bată cu artileria. Cad obuze] : 
toate părţile şi din ce în ce mai dese. Nu ne mai înspăimar 4 
Suntem aşa de obişnuiţi acum, aşa cum se zice la noi “9 
cu scânteile”, mai avem şi poziția bună care ne fereşt 
ne temem deloc. 

Frontul comunist se întinde din stânga noastră Pe marei 
satului Aravacca, ocolind în fața noastră o vale, lungă cam ji a 
km şi înapoindu-se în dreapta până în apropierea podului. La ca “i 
văii, în fața noastră, se vede o clădire mare cu două etaje. Eul 
stăpânirea roşilor. Dincolo de clădire, nu departe, se văd zi) 
din marginea Madridului, care înconjoară Casa del Campo, un “i 
mare cu păduri vechi, parcul regilor din Madrid. ai. 

Stam pe poziția aceasta, câştigată aşa de uşor, care ne Supăra 
poate, fiindcă nu am luat-o cu lupte grele. Stăm şi ne încălzim lau | 
soare dogoritor, căscăm, fumăm, ne prinde somnul. Mai schia 
focuri Cu roșii, aşa, de plăcere, doar obuzele continuă cu bubuiturile 
lor şi timpul trece... 

Pg la „Nea Ilie”. Râde, e vesel, vorbeşte cu toți, împarte 

Şi trage la înghițituri de coniac. Pe la ora patru, era ca 
chef, se uita pe vale în jos la casa cu două etaie și ia sine rr 
i 2.0 ca e să Je şi ia singur hotărârea 
cană ea E a aceasta. Singura cale de înaintare până la 

â, era valea, pe care va trebui să ne strecurăm în cea mai mart 


ca iganuj 
€, aşa că NU 


est ordin. „Nea Ilie” se ridică în 
ului, care înlocuieşte acum pe 
Cu mâna şi strigă ca şi cum ar fi 


_ Viva Venti-una! 

Locotenentul a plecat fugind pe vale în jos. Du 
Marin Și toți cu toată compania în şir de unu, la dista 
metri. „Nea Ilie” vine la urmă, fuge și el după noi. Este o nebuni 
ce facem. Gloanţele vin peste noi. În vale ne-am alipit la a otrd 
Distanţarea între noi formează un şir lung, Comuniștii au înțeles 
intențiunea noastră şi nu ne slăbesc. Gloanţele vin ca roiul unor 
albine. Prăpăd! Ne ridicăm şi fugim. Simt că mă sufoc, mi se taie 
respiraţia, inima svâcneşte. Am intrat între arătură şi fuga este din 
ce în ce mai grea şi mai obositoare. Alecu a scos păturile şi le-a 
aruncat jos, apoi traista. Clime le ridică o bucată. Este silit să arunce 
păturile. Păstrează numai traista. Toată lumea arunca câte ceva. 
Încep şi eu. Arunc pătura. Mi se pare că sunt mai uşor. Ne trântim 
iară jos. Mă uit iară înainte. Ah! Iară arătură! Totu se dezbracă. 
scoate flanela, o aruncă. Aruncă şi păturile, traista. Rămâne cu 
puşca, cartuşierele, grenadele şi masca. Păturile le-am aruncat 
toți. Numai Clime le păstrează. Și cu ce plăcere le-am ales, le-am 
împachetat, ca să avem şi noi pături bune şi călduroase. Ne ridicăm. 
Mai avem o fugă de făcut până la casă. Ce va fi acolo, nu vrem să 
ştim. Cum nu ne mai preocupă nici gloanţele ce șuieră vijelios ca 
stropi de ploaie ai unei furtuni. Înapoia noastră, din loc în loc, câte 
un punct negru. Am lăsat câțiva răniţi, poate morți... 

Doamne, cât mai durează fuga aceasta? Unii au început să 
nu mai poată fugi. Doar Moța, Ortigoza, Felicindo şi locotenentul 
sunt lângă casă. 

Ajungem... Sunt după Clime, nu mai pot! Hai! Încă o sforțare! 
Mai ai doar 20 de metri! Văd pe Clime că face un salt. A sărit în 
sus peste un fir alb ca de borangic lucitor în razele soarelui. Ameţesc, 
văd negru în fața ochilor şi cad jos... Respir greu... Când îmi vin 
puţin în fire, deschid ochii. În faţa mea, la o jumătate de metru, 
intrau gloanțele unei mitraliere într-un singur loc în pământ. Făcuse 
gaură mare şi mă stropeau cu pământ... Va să zică de asta a sărit 
Clime! 

Din urmă vine Marin în pas de voie. Se apropie de mine. 

— Părinte eşti rănit? 


pă el Moța, 
nță de patru 


217 


Nu mim obosit de fugă, Nu mini 
sai ! pot Mi, 
o Sni Incet, nu te grăbi! Inch my cu inel, AL Di 


Ea lu mite și mu se Mee, Nu mini p un A sn pg 


Cn nici eu, Ap IM 
meri. edu dul ÎN mt locul pe i 
e prin n “unde e 

ască, Hhde și merge | ru mu ont, 
RA Aer pe lingă Moţn, ehrula DU pliu og În 


mpa i b N d 3 d ŢI 

în, d n repede alei, Bra ingrijorat de Mle 

steril Vin. | mai să mă mal odihnesc puţin y 

„Trece și Totu, Se uită uperint Ju mine, L. 
%; i all CE și tu pe nici, nu 
i mine În Mânga și se Vâră intr-a m 
ÎN aa: e 

e nel acolo mă 


pe neolu, Alu | 
Agnzie de Ada | 


(An ei i 

de d eueeregti o cai, trebuie să cercetezi 
i LR UI conu gri cre 

au "lui drăeuilui! 6 

„2 Duete dracului! Cre 

(ele nu mai Vernet în fața | 

În mitralieră ŞI tu tat i 


ea, Pr În aj NONE ln 50 metri, | 
ien oc Marit, cum de mii mu tras În 
în mi lor ș pi ind du Crezul CĂ met suntem 
| A boii și e tre tranigeele din faţă, lar 
fe Curte hm , HitĂ cu zid, înntt de 
tă ut coimtinigti, Cre su 
n Pozuello = Arivacen 
e, În momentul În cnre 


: ţii, În cnsă we Mgnză, pe 
Mstre, Ofiţerul rus şi cei doi 


4 (ej din urm executați pe loc, 
adera ine ceremonie in na aid aderi 
ve n nvut inţelemul ei. Vu scos în strndh 
e locotenentul nostru, Ortipoza i 
vorverele în lot Se dh tr luă i 

OW00VA, ÎnMinte img 
ali MEA, et pi, adie unul pentru Madrid, mul 
ET relee pentu Moscova, trei pistoale mu tra, ete 
A dup mhtul Opera sn prâbugit întrun Inc de sânge 
sep ie (-| mal trimite un plonte În cp, cn sh fe spun 
A tărb Franţa i Pusta, care mu dat cel 
at it Popa e panta (comunistilor) cu 
m mite pu n fos! tate în executarea țoșilor și nu se vo 
ti ou juuptnt În distrugerea civilizaţiei spaniole 
pi" turile sunt ln locul fixat, În domul cnmei, în curte, ÎI 


cre, În prageduri și În direcţia din care venise noi, am rhmas 
hit a Canicurino. 7ahnrof si en 

ah, Când întunericul nopţii țe împiedice sh vezi mii 
depune de 10:20 de metri, comunei mu leit deasupra parapetului 
| 


ș ch eu noi 
oh, Vă vom fiece pridaţi, Vă dim 10 până În 20 


vezi, La noi aveţi mâncare buna, imbrăchminte bună, De 
soluţiona? Bu fii proşti Tot noi avem să invingem! 
je vorbegte de In etajul |, 
sh discut cu vol, Sh vină Chpitanul vostru, 
inci minute căpitanul comuniştilor ne somează să ne 
ÎN ds 
teți în mâna nonstră, Dacă va predţi de buna voie, 


re Mndrid | 


SU 


IN NIȚ (A MPa i 

duinţa cn să discutăm mhine dimineaţă această 
A ntunei mă pândese și am timp sh discut și cu 
pune Nemi 

In pace până dimineaţa, Mu gtiu de ce. Pau ei 
ne vom predu? Sau nu cunoşteau numârul nostru”? 


219 


Forţele lor erau cu mult superioare nouă. Nu am dormit toată 
noaptea. Aveam şi grija de a nu fi surprinşi de atacul comuniştilor, 
Am încercat să mă culc puţin cu Alecu, pe pavajul curţii. Ne dăduse 
Clime o pătură din ale lui. Luase două. Nu a fost chip să dormim. 
Frigul nu ne dă pace. 

Singura speranță era în sosirea forțelor noastre. Celelalte 
companii nu ne vor lăsa. Vor trece prin toate greutățile şi vor 
pătrunde la noi. RiaE 

Dimineaţa pe la orele 8, am fost somaţi din nou să ne predăm. 
Căpitanul nostru era îngrijat. Nu ne sosiseră companiile din urmă, 
Încurcătura era mare. Ce să facem? Luptăm până la ultimul. De 
la fereastră spune comuniştilor: — Ne predăm. Puteţi să veniţi la 
noi. Au pornit să iasă din tranşee, dar puştile noastre mitraliere 
încep să secere. Acum ce va da Dumnezeu. Lupta este începută. 
Cei ce scapă se retrag după parapete şi focul începe din ce în ce 
mal viu. 

Alecu şi Zaharof au fost puşi în posturi la tragere pe după 
ziduri. In curte pe locul unde am vrut să dorm cu Alecu pe pavaj, 
steaua jidovească, făcută din piatră albă. Mi-e scârbă!... Am rămas 
în curte numai eu cu Clime. Vom trage când vor apărea comuniştii. 
In curte nimeni. Și nici nu mai putea să treacă cineva. Veneau 
gloanțe din două părți. Măcinau zidurile de la uşa de intrare a 
bucătăriei. Eram siliți să stăm numai înăuntru, În casă larmă, ordine. 
Ortigoza îndemna pe toţi să tragă continuu; să ţină pe comunişti 
sub foc, Pe cei mai voinici i-a aranjat jos cu grenadele. Printre 
aceștia era şi Niculiţă Totu. Ei erau ultima rezervă. Când vor năvăli 
comuniştii, vor intra în luptă cu grenade. Fierbere mare. Trebuia 
să ținem piept pe trei părți. Numai unde mă aflam eu cu Clime nu 
erau comuniști, Singurul loc neatacat încă, pe unde am venit. 

y Celelalte companii nu mai soseau, ne pierduseră urma, sau 
mreana me partea roşilor. Aproape să ne-pierdem 
ele iegteg d oi manta nu mâncasem nimic și oboseala ne 
podului ta iere au fost oprite să mai tragă, fiindcă 
Arion ae este puţin, alte două sunt oprite. Servanții 

e. Moţa şi Marin impuşcaseră bine. Totu ne-a 


220 


comunicat din uşa Casei; că a văzut cum au dat peste cap câțiva 
roşi, ce vroiau să sară, cei dintâi in tranșee, ca să dezlănțuie atacul 
asupra noastră. Lupta continuă cu putere. Cele şase mitraliere, 
câte au rămas, funcționează bine. Din locurile unde sunt aşezate, 
mai pot împiedica năvala roşilor, cât timp vor avea cartușe. 

Din când în când, Ortigoza apare din balconul din spatele 
casei şi priveşte cu binoclul în direcția noastră, să vadă dacă nu ne 
sosesc forţele. 

Într-un timp pe Niculiţă Totu îl apucase neastâmpărul. Alerga 
ca un nebun, când la puşcaşii de aici, când la țintaşii de dincolo și la 
cei cu mitralierele. Striga tare: 

— Trageţi mă! Nu vă lăsaţi, mă! Pe ei, mă! Aşa Ionel, trage 
bine! Doaga lor de comunişti!... Părinte! Clime! voi unde sunteți? 
De ce nu trageţi? 

— Nu avem ordin şi nici în cine. 

— Veniţi aici, mă, să nu ne lăsăm. 

— Nu putem părăsi postul, iar prin curte nu se poate trece. 
Comuniştii bat aici la uşă. Nu vezi cum sar bucăţi din zid? Să nu 
încerci să vii! 

Apoi cu oarecare mulțumire de el, Totu adaugă: 

— Ei, ce zici? Ce notă îmi dai? Tot ultimul? 7 

Săracul Niculiţă! Făcusem o glumă care l-a supărat. Îmi pare 
rău şi acuma că am putut să-l supăr. Când eram la Pozuello şi ne 
sărbătoream ziua cu Ionel Moţa, spusesem în glumă că dacă ar fi 
să facem o clasificare a noastră în luptă şi să dăm premii, după 
părerea mea ar fi cam astfel: soia 

Moţa şi Marin primii, Clime, Alecu şi Bănică pe locul doi, 
preot Dumitrescu al treilea iar Niculiţă Totu al patrulea, pentru că 
a mai ciulit din urechi, s-a mai ferit de grenade şi cam Sieg 
fugă, Am fost răutăcios, nu prea aveam dreptate. Totu a fost la fe 
ca şi ceilalți camarazi, totdeauna în primul loc şi în islaci 

— Dragă Niculiţă, de data aceasta eu am ȚĂRIAR ultimu a a 

„După discuţia cu Totu merg la Clime, ÎI găsesc in BFAAR 
fereastră şi trăgea, trăgea mereu. Nici nu auzea ce-l Spun eu. 


221 


— Nene Clime! Ştii că-i ordin să nu tragem. Întâi să 

Nu ştia cum să se scuze: 

— Nu, nu am tras. Am vrut numai să încerc, să văd d 
nu sunt comunişti. 

Când mă aplec, așa cum stăteam noi cu fața spre valea pe 
care venisem, din partea stângă, de pe vârful dealului, coborau în 
vale comunişti. Clime se uită la mine, apoi îmi face semn: 

— Hai să tragem. Mă așez lângă el şi apuc puşca la ochi. Dar 
ce să facem numai noi doi? Sunt mulţi, încep să alerge. Dau fuga 
la ușă şi strig ca ieşit din minţi: 

„Mi sergente! Mi sergente”! 

Totu îl anunță imediat şi apare în balcon. Îi arăt partea din 
care vin comuniştii să ne atace. Priveşte, dă ordin să tragem. O 
puşcă mitralieră ne vine în ajutor. Reuşim să-i ținem pe loc. Noi nu 
mai ştim decât să tragem... 

Clime trage mereu şi din când în când vorbeşte: 

— Ocheşte bine... Să nu stricăm cartuşele... Bagă un cartuș 
în buzunar... Când vom isprăvi, avem unul pentru noi, căci se 
poate să cădem prizonieri”... 

Simt că mă doare umărul drept de smucitura armei. Praful și 
fumul ne îneacă, dar tragem, nu mai ştim nimic de noi... 

Ziua este pe s îrşite. Pe vale înaintează încet patru soldați cu 
doi catâri. Ajung până la o jumătate de kilometru de noi. Sunt de ai 
noştri. Ne aduc muniții şi hrană. Când vezi că nu-i departe de tine 
şi aştepţi să-ți sosească mâncarea, ce te mai chinuieşte foamea! 
Dar nu vom puteam mânca! Cum să laşi puşca şi să apuci de 
imbucat? Mă mir cum au pătruns aici. Departe, pe colina din 
dreapta, se văd pâlcuri de soldați. Fac salturi din tranșee. Probabil 
forțele noastre vin pe dreapta, ocupă satul Aravacca şi înaintează 
către NOI, așa se face că pe vale vin cu provizii... 

Un catâr tresare, stă pe loc, scutură din cap, face câțiva paşi 
Si şi cade... Era un catâr alb şi frumos. L-au împuşcat! 
LE APE ni a aia Că e: Mapoittt a lut 

13 AVes loc, apoi stă neclintit. Alţi doi soldaţi cad, se 
222 


anunță, 


că ăia 


ridică, fug spre SHRApA, Ia Sefu unul rămâne pe loc lungit la 
pământ, celălalt se târăşte incet la groapă, L-au împuşcat şi pe 
ei... Până încă târziu vedem catării... Unul mort, altul în picioare. 
Aşteaplă... Apoi nu-l] Na vedem,.. ŞI acolo sunt muniții, hrană 
pentru camarazi şi pentru noi! Nu am mâncat de aproape două 
zile... 

Un enlasie (agent de legătură) înaintează pe brânci până la 
noi. Vine din partea companiilor celorlalte, care ne caută. Îi facem 
semne pe unde să pătrundă la noi. A scăpat ca prin minune prin 
gloanțe. E mulţumit că-şi poate îndeplini misiunea, Merge cu un 
plic la căpitan. Se înapoiază cu răspunsul, tot pe brânci. Căpitanul 
a mai trimis încă doi, ca din toți să sosească unul. Am mai prins 
curaj. Dă ordin ca să nu ne slăbim, că nu va mai fi mult şi vor sosi 
trupe. ai 

Spre seară am văzut cu Clime cum Comuniştii ce se aflau în 
partea dreaptă fug din tranşeele de pe coastră şi se ingrămădesc 
în fata casei. În urma lor au sosit trupele noastre. Mare bucurie! 
În sfârşit şi cei din stânga s-au retras și fug spre Madrid. A venit 
timpul să mă odihnesc cu Clime. Ne uităm unul la altul şi ne prindem 
în braţe. | bg 

— Câte încărcătoare mai ai nene Clime? Le numără. 

— Două şi un cartuş în buzunar, care cră pentru mine, dar 
Dumnezeu nu a vrut! i 

î. Eu mai am şase încărcătoare. Pe cel din buzunar îl arunc. 
Nu-mi mai trebuie... 4 p 

Un ropot de mitralieră! Gloanţele lovesc în Ei a a 
Când ne uităm, companiile noastre se aşază In is le, 
şi trag asupră-ne. Nu ştiau că este casa ocupată Bi i 
facem semne, La început par să înţeleagă, ere E, 
foc, Strig pe caporalul Felicindo, pe sSREERI P IE negli 
Ortigoza iese în balcon, fâlfâie un steag i E mate 
locul unde sunt comuniştii şi strigă la a, su uitată În mai 
comunişti, Din casă au ieşit şi ai noştri cu puşti Lu: etat, les şi eu 

i motul de iad a înceta“; 
Puțin de 5 minute tot vuietul, tot Z80 arin, Alecu şi Totu se 
cu Clime. Din tranşeele comuniste, Moţa, ] și 


înapoiau încărcați cu pături. Moța a adus o pușcă bolşevică, cu 
lunetă. Cea mai perfecționată armă de război. La 3.000 de metri 
poți reteza o ramură cu ea. A dăruit-o căpitanului. E mulțumiţ 
„Nea Ile”! Trece mâna prin părul lui Moţa. Ne strângem toți în 
jurul lui. „Am biruit”. 

În tranșeele comuniste, sute de morți și o mulțime de răniți. În 
compania noastră mult mai puţini: 10 răniţi și 3 morți. 

Satul Aravacca a fost complet ocupat, iar în dreapta trupele 
Marocane au ajuns sub zidurile Casei del Campo, prin al căruj 
parc și pădure, comuniștii au fugit în dezordine, adăpostiți de o 
tranșee largă, ce ducea din întăriturile de la Aravacca, până sub 
zidurile parcului. Începe să se însereze, pun scări la ziduri Și Sar în 
pădure. 

- În noaptea aceasta, ne spune căpitanul, vom cuceri o parte 
din Casa del Campo şi facem legătura cu armatele noastre care 
țin ocupată Cetatea Universitară şi o parte din această pădure, 
Acum am câștigat mult. Ocupăm cât mai multe împrejurimi ale 
Madridului, care în curând va ceda şi va cădea în mâinile noastre. 
Vreau să defilăm pe străzile din Madrid. 

tr-adevăr, marocanii, după ce au trecut zidurile, se afundă 
în pădure și duc lupta mai departe. Vuiește pădurea de pocnetul 
puștilor şi strigătul armatelor! 

Are de ce să fie bucuros „Nea Ilie”! Planul lui deși la început 
părea a duce sigur la înfrângere, acum, datorită vitejiei companiei 
21, toate trupele noastre au putut înainta din amândouă părțile și 
Și-au atins scopul: legătura cu armata din Casa del Campo. Încă o 
victorie a companiei „Venti-una”, încă un ordin de zi și poate 
înaintarea în grad a căpitanului... 
„_„ Camarazii spanioli aduc proviziile, hrana şi muniţiile de la cei 
Ein doi răniți, un mort și unul întreg. EI purtase grijă 
au Perie Ă dia) cum a putut scăpa. La mâncare am năvălit 

tu Mg ăi părţi vin. Fusese trimis pentru noi. | 
| masă, rupți de oboseală, am cărat rumeguşul de 
răci a gintro magazie. Am aranjat în pivnițele casei, lângă 

, Icare. Nu mai avem nici o grijă. Aveam foc lângă 
224 4 


care să ne încălzim, pături de învelit, foamea astâm 
care ne dobora. Eu începusem chiar să adorm. 
ghiont de la Clime să mă potolesc din sforăituri, Eram așa de Siguri 
că vom dormi noaptea aceasta, încât â câzut ca un trăznet ordinul 
de pregătire. Intr-un minut am fost ŞI repartizați la posturi, lângă 
zidurile curţii. Pe deasupra noastră treceau gloanţe. În dreapta 
hărmălaie și toi de bătălie. Suntem siliți să stăm în posturi până 
dimineața. Probabil un contra-atac comunist... 

Oboseala şi starea aceasta de încordare îndelungată te fac 
să fii nervos. Se iscă o mică ceartă între Alecu și Clime, pentru o 
chestiune de nimic. Alecu vrea să tragă și Clime l-a oprit. Nu vrea 
să-l asculte pe Clime. În cele din urmă, Alecu a cedat. Am hotărât 
să dormim câte o oră, pe rând... 

Cafeaua cu lapte de dimineață, adusă chiar de „Prezident”, 
ne-a dezmorțit şi ne-a înviorat. Acum este liniște. Focurile se aud 
în depărtări. Pe la noi mai vine câte un glonte rătăcit. Avem o zi cu 
soare cald. Ziua dinainte, nu știm nici când a trecut. Am vrea să 
dormim, dar somnul nu mai vine. S-a speriat de atâta vreme, de 
când îl gonim. Mai bine asistăm la execuţia unor prizonieri comuniști. 
Ionel Moţa scrie, Marin ne spune la glume. Alferezul spune că la 
un kilometru înapoi se găseşte un automobil foarte bun şi că dacă 
ne pricepem, să mergem cu el, să-l reparăm și să-l aducem pentru 
căpitanul nostru. Am plecat cu Alecu și Totu. Tocmai când E 
Pe punctul de a mișca maşina, vedem compania venind grăt ită 
către noi. La început credeam că vin să ne ajute să ridicăm a 
dar când sunt mai aproape, Moţa și Zaharof ne fac ez 
venim la ei. Purtau cartuşierele, pușca, masca de gaze şi i 
Iucrurile noastre. Obosiseră să cadă jos cu atâta greutate. gi 
Și plecăm în rând cu ei. Nu ştim nimic, unde mergem aşa grăbiţi ş 
de ce nu ni s-a comunicat, să nu plecăm cu ie LE CS 

Ne-am apropiat de Pozuello, a încetat şi graba. A ra file 
inştiințează că am mers repede ca să scăpăm din bătaia ceru Pi 
Acum nu ne mai grăbim. Mergem la Pozuello rile ii, 
Yeme, Bandera a 6-a și în special compania 21, având m 
Wrece în refacere. Bucurie pe noi!... 


părată și somnul 
Simţeam câte un 


225 


Ne-am oprit la gara din Pozuello. Credeam că aşteptăm vreun 
tren. Comuniştii băteau cu artileria în sat. Intrăm în nişte case mici 
şi aşteptăm. După două ore ieşim şi mergem în aceeaşi clădire în 
care am făcut ziua de Sf. loan. Marocanii jefuiseră mult, dar tot 
am găsit paturi bune. Suntem liniștiți. Ştim sigur că acum am trecut 
la odihnă, cel puțin pentru o lună în refacere... 

A doua zi am curăţat armele şi ne-am făcut oarecare ordine 
în îmbrăcăminte. Se spunea că vom avea o inspecţie. 

Pe la ora 12 inspecția se termină repede, numai de formă. 
Ordin de formaţie, iute, iute, cu pregătirea de plecare. 

Am înlemnit! Felicindo ne spune că mai intrăm o dată în luptă 
la Majadahonda, pe frontul dinspre Escunial. 

La plecare, Zaharof se prezintă la raport. Este bolnav. 
Sărmanul băiat se luptase cu mare vijelie şi fusese propus să fie 
făcut caporal. Ne pare rău de el că rămâne şi mai cu seamă că 
este bolnav. Se sucise toată noaptea în pat de dureri. Despărțirea 
a fost dureroasă. Ne lipseşte un frate bun. 

Marş forțat spre Escurial. Până seara va trebui să parcurgem 
15 km. Totu este galben şi tuşeşte des. Abia se mai poate ține de 
companie. Clime este și mai rezistent. Poartă mai multă greutate, 
încât la un mic repaus, Felicindo îl întreabă, în glumă, de cenua 
luat şi pianul cu el... 

La un alt popas, cei doi cățeluşi, care ne urmaseră în toate 
luptele după ce am plecat din Boadilla şi despre care am scris un 
capitol aparte, au pierit în timp ce comuniştii aruncau gloanțe în 
noi. Mergeam de-a lungul frontului şi ne-am descoperit în două 
rânduri. 

Semne rele!... Seara am ajuns în MAJADAHONDA. 

Am fost primiţi cu o ploaie de gloanţe. Ne aruncăm într-0 
vale, apoi sus în deal. Satul acesta aşa de urât!... Și nume urât... 

Distrus de toată urgia drăcească. Nu am întâlnit un sat mai 
sărac, mai distrus, lipsit de apă şi cu case posomorâte. A născul în 

noi presimțiri,.. Aici se va întâmpla ceva!... 

Cu greu am găsit câteva încăperi la o casă pe jumătule 

prăbuşită, Suntern uzi de năduşeală. Poţi stoarce cămaşa și flanela- 


226 


Casă nu dormim pe piatră, adunăm scândurile de la un dulap şi le 
unem sub noi... Totu tușeşte ŞI scuipă sânge mult... A umplut 
două batiste. Îi spune lui Clime la ureche. Nu vrea să știe Moța. 
Îi spunem lui Moţa, care raportează imediat şi chiar în seara 
aceasta este transportat cu ambulanța la spital. 

Situaţia lui Totu este grea... Mai bine ar fi rănit. 

A căzut încă unul! Mâine, cine, ştie va cădea altul. Şi aşa pe 
rând, ne vom duce toţi... Ne vom răspândi o parte prin spitalele 
din Spania, iar alții vor pieri, amestecați cu pământul Spaniei. 
Noaptea am vise urâte... 

Niciodată nu m-am simțit mai rău ca aici. Pe toți ne-a copleșit 
tristețea Şi amărăciunea... 


227 


MAJADAHONDA 


Ultima zi pe front cu lonel Mota şi Vasile Marin. 
(13 ianuarie 1937) 


Armatele naționaliste ocupaseră Majadahonda, care era și 
stație de cale ferată, pe drumul Escurial — Madrid. Frontul înaintase 
în forma unui unghiu, având în deschizătura lui satul acesta. 
Comuniștii au pierdut o poziţie de mare însemnătate şi de aceea 
încearcă cu toate forțele şi puterile lor să-şi recucerească ceea ce 
au pierdut. Dinspre Escurial forțele naționaliste presau cu putere 
şi amenințau căderea Escurialului. Era necesară această staţie de 
cale ferată, care împiedica complet retragerea trupelor comuniste 
din Escurial. De aceea luptele erau crâncene şi îngrămădiseră 
forţe noi. 

Bandera a 6-a a fost adusă ca să atace şi să lărgească frontul 
armatei naționaliste. Se spunea că va fi ultimul atac ce va da această 
banderă, după ce se va retrage pentru refacere. 

Dimineața se fac toate pregătirile pentru atac. Trebuia să 
înaintăm către vârful unghiului, singurul loc, pe unde se putea ataca, 
pentru că atât pe dreapta, cât pe stânga comuniştii se aşezaseră în 
poziţii bine întărite Şi în puncte de unde observau orice mişcare a 
trupelor noastre. Înaintăm prin dosul unor clădiri şi încercăm să ne 

aşezăm din distanță în distanță, de-a lungul șoselei, pe şanţ, în 
direcția comuniștilor. Şi acest loc a fost rău ales, căci încă de la 
început ne face imposibilă înaintarea. De la distanță, cum încercau 
să înainteze ai noştri, erau curăţaţi sigur. Un sfat între ofițerii 
banderei hotărăşte ca să renunțăm la înaintare şi să ne retragem în 


228 


din marginea satului, în aripa stângă a frontului nostru. 

i Aa o 

nşeele astă încercare am pierdut o mulțime de camarazi. Răniţi 
În ace 


mor sta plin de mizerie şi trist, ne-a făcut să amuţim. De: 
SA ca acum nu am schimbat câteva cuvinte între noi, Ne 

3 pi să completăm tranşeele. Mai ales Moţa şi cu 
pi au ajuns într-una nici pe jumătate lucrată. Muncesc 
MO Îiuie să adâncească, să umple mai mulți saci cu nisip şi 
ine. vămădească în față. Pământul este tare, târnăcoapele 
proaste şi munca este din ce în ce mal, istovitoare. A trecut toată 
ziua cu aranjarea tranşeelor. Comuniştii ne-au dat pace. Probabil 
vorsă facă pregătiri pentru a ne ataca. 

Seara am cărat cu păturile pleavă din şură şi am pus mult 
aşternut în tranșee. Nopțile erau din ce în ce mai friguroase şi ne 
apăram cu ce puteam în contra gerului. 

Moţa a fost nervos toată ziua. Pentru mici lucruri îi venea să 
se certe și deşi Ortigoza şi cu Felicindo căutau să ne înveselească 
cu o mulțime de glume pe seama comuniştilor, noi rămânem 
nepăsători. Erau presimirile unei nenorociri. Aveam cu toții siguranța 
că nu vom scăpa teferi din lupta care se va dezlănţui aici. Când 
Moţa a cerut unui camarad să-i dea puţină apă de băut, acesta l-a 
rugat să-i mai lase şi lui. Lui Moţa i s-a părut că i-ar fi dat-o cu 
Oarecare rea voință şi fără să mai aştepte, pleacă cu două găleți să 
aducă apă din mijlocul satului, tocmai când începuseră comuniştii 


itorgileze: Soseşte şi cu un ton amărât spune camarazilor din 
pluton: 


dimineață 


x Fiul am adus apă pentru toată lumea, să nu spuneţi că 
apa voastră şi să vă pară rău de ea. 

i ep din Venise în câteva rânduri să ne comunice că Moţa 

mlângă e] k jan ŞI că se Simte lipsa de a se sta mai mult timp 

ui triste Prin discuție şi glume să-l facem să-şi schimbe părerile 


Ncercările noastre de a- 


„ICE. A rămas tot tri 
undeva Ema ot trist, dus 
i » 


| schimba pe Moţa au rămas 
pe gânduri şi cu privirile ațintite 
dacă stăruiam mai mult, îl enerva. Am fost siliți 


229 


să-l lăsăm singur cu gândurile lui. La Marin vedeam Oarecare 
nelinişte, din cauza stării în care se afla Moţa. Incolo nu părea să. 
şi fi schimbat, cel puţin faţă de noi, felul lui de a fi. După ce ne-a 
văzut în câteva rânduri, ne spune că el va rămâne de-acum lângă 
Mota, că i se pare că pe el îl poate suferi mai mult. După masa de 
seară au adus amândoi paie şi pleavă. S-au culcat şi au adormit 
îmbrățişaţi... 

Plutonul nostru ocupase, cu o zi înainte, una din tranșeele din 
marginea satului Majadahonda. Eram aşezaţi pe o colină în punctul 
de unde, în fața noastră, începea să se deschidă o vale, adâncindu- 
se din ce în ce mai mult. Ne zvârcolisem, zadarnic, toată noaptea 
pentru a putea dormi măcar o oră pe paiele şi pleava aduse în 
grabă, dar frigul şi umezeala nu ne-au dat pace. În fiecare noapte, 
cei ce formează o escuadă trebuie să stea câte două ore de 
santinelă. 

Sunt în escuada I şi-mi vine rândul între orele 4-6. Mă mişc, 
cu băgare de seamă, doi paşi la dreapta şi doi la stânga, să-mi 
dezmorțesc picioarele înghețate. E întuneric beznă şi trebuie foarte 
multă atenţie. Pe aici au încercat comuniştii un atac în mijlocul 
nopții, strigând: „Trăiască Spania, trăiască generalul Franco!” şi 
dându-se drept trupe naţionaliste, s-au apropiat până la 50 metri. 
Au fost respinşi dar cu mari pierderi din partea legionarilor. Privesc 
atent înainte şi caut să evit orice zgomot. În stânga mea, un spaniol, 
român sau portughez din escuada a II-a, nu-l pot recunoaște, deși 
sunt numai 3-4 metri, cu pătură şi arma la umăr face şi el de 
santinelă într-o poziţie de parc-ar fi o stană de piatră, căutând cu 
privirea să despice întunericul şi pare dus pe gânduri către cine 
şue ce meleaguri sau ființe dulci şi scumpe. Mă uit la el. Ne 
desparte o bucată de pământ, ca 0 jumătate de metru, rămasă 
nesâpată. Camaradul de santinelă, se îndreaptă către mine și în 


şoaptă mă întreabă, în limba spaniolă dacă am apă. Îl recunosc: 
— Ionel Moţa, tu? 


— Dumneata Părinte?,.. 
ă Pe bucata de pământ ce ne despărţea, fiecare cu picioarele 
tranşeca lui, ne-am aşezat alături îmbrățişați, acoperiți acum 


230 


două pături şi numai ochi ŞI urechi către frontul comunist. Vorbim 
incet despre țară noastră, despre C ăpitan, despre Legiune, legionari 
şi familii. De la un timp lăsăm numai gândurile noastre să vorbească 
şi simțim cum ochii ne înoată în lacrimi. E ora 6. 
să ne schimbe în posturi. 

Deodată lonel Moţa se uită în ochii mei ȘI cu o privire, pe 
care nu o am s-o uit niciodată, cu niște ochi sclipitori şi plin de 
hotărâri mari, îmi spune: 

— Părinte, ce zici Dumneata? Peste câteva zile se împlineşte 
o lună şi jumătate de când, putem spune, ne aflăm pe front, cu 
cred că se gândeşte Căpitanul la reîntoarcerea noastră Şi va face 
tot posibilul, va depune toată stăruința ca să capete aprobarea, sau 
chiar va trimite o echipă de schimb. În ceea ce priveşte jertfa 
noastră, poate este de ajuns! Bănică rănit, Totu scuipă sânge!... 

- Dragă Ionel şi eu zic ca tine. Jertfa este dată. După lupta 
care o mai dăm aici, cred că terminăm cu războiul din Spania. 

Voi scrie azi Căpitanului să intervie cât mai repede. 

Primisem seara O scrisoare lungă din partea Căpitanului şi a 
Generalului. Fusese expediată din Polonia. Astfel a putut ajunge 
la noi. A fost prima scrisoare, în care Căpitanul ne certa puțin 
pentru că am călcat ordinul lui şi ne făgăduia aducerea noastră în 
țară. 

Oare s-a apropiat ora sfârşitului? Moța începe să se îndoaie 
în fața suferințelor? Prea multă asemănare între: 

„Doamne, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta 
de la mine”... 

După o mică pauză, Moţa continuă: 

— Părinte, pe la ora 8 să-i strângi pe toți. Vrem să facem 0 
rugăciune. Nu se ştie!... Poate aceasta va fi cea din urmă, a unora 
dintre noi!... 

La ora 8 într-un colț de tranșee suntem toți în genunchi, fa 
sufletele înălțate către Dumnezeu. Nu ştiu de ce, citesc rugăciunile 
emoţionat, cu mult tremur în voce. Privese la toți să observ de îi 
prins emoția şi văd pe Moţa adânc cufundat în rugăciune: A pu 
îi curg lacrimi dese. Ce putere mare de credință! Su ea A 


Alți camarazi vin 


23] 


S 

sufletească se înalță el sus, sus aproape de Dumnezeire!. 
străbătut de un fior... Isus Hristos, cu trei zile înainte de 
Lui S-a rugat în Grădina Ghetsimani şi a plâns mult... 

Se dau ordine. Suntem scoşi din tranşee şi în formaţie de 
luptă pornim la întâlnire a doua oară, în direcția Escurialului. E o zi 
posomorâtă cu ceaţă şi ploaie măruntă, că de abia poţi vedea la 
zece metri, ceea ce ne permite a ne aşeza în apropierea inamicului 
în linie de tragere, distanțaţi din patru în patru metri. Ne apucăm 
de săpat apărători (măşti), fiecare cu ce poate. Dintre toți eu sunt 
cel mai neîndemânatic şi sergentul Ortigoza vine să mă ajute, iar 
Clime, care între timp adunase şi ceva paie de pe câmp, îmi dă Şi 
mie, cu rugămintea să stau pe ele. 

Moţa cărase cu Marin cărămidă de la un cuptor. Au pus în 
față şi pe părți atâta, că aproape poți sta în picioare. Și ziduri groase 
ca de un metru. Mă uit la el cum munceşte de zor. Îmi face impresia 
că are presimțiri rele. 

Din când în când, Vasile Marin — el a stat totdeauna lângă 
Moţa — vine să ne mai vadă, împărțind la fiecare un zâmbet sau o 
glumă cu înțepături, dar de data aceasta pare mai puţin dispus. 
După vreo două ore ceața începe să se împrăştie, Alecu se frământă 
ca 0 veveriță, gata de tragere. Încep să ne bată inimile mai cu 
putere şi aşteptăm deschiderea focului. Suntem bine încărcați cu 
gloanțe, grenade, benzină, dar poziţia noastră este foarte periculoasă, 
pe creasta unui deal, de-a lungul unei şosele ce merge către mijlocul 
frontului arcuit al comuniştilor, uşor de reperat, cu posibilitaea de a 
fi împuşcaţi în față, pe flanc Şi din spate. 

Din dreapta noastră, comuniştii deschid focul. Avem morţi şi 
răniți fără a apuca să tragem şi noi, ceea ce determină pe ofiţerii 
noştri să dea ordine de retragere imediată pe vechea poziţie. Dăm 
o fugă bună până ne ascundem după zidurile caselor dărâmate de 
artileria bolşevică. Un mic repaus, în care Moţa se apucă să scrie 

Căpitanului, apoi în pas forțat intrăm în tranșee. O altă tranşee mai 
spre stânga de cea în care stătusem mai înainte şi pentru care 
ÎN ra d mult ca s-o aranjăm. Când am plecat spre tranşee, „Nea 
Ilie” trece pe lângă noi şi ne spune „Adios”. Încercasem de două 


232 


- Sunt 
moartea 


ori să înaintăm Un dltegţia escuriațului, fără nici un rezultat şi poate 
ne spune „Adios”, fiindcă nu vom mai încerca, Dar e ceva ciudat 
în această expresie, e ceva neobișnuit ŞI rămânem nedumeriţi de 
acest „Adios” repetat de câteva ori. La mijloc este aşezată puşca 
mitralieră, în stânga MMo(a, Marin; In dreapta Alecu, eu şi Clime. 
Ţot plutonul se afla în această tranşee. In față avem, ca apărare, 
saci cu nisip, care se ridică deasupra capetelor noastre, cu 
deschizături prin care să putem ochi duşmanul ŞI trage cu arma. 
Trei tancuri comuniste, apar la capătul văii ce se deschide în faţa 
noastră, pentru a trage cu tunurile în noi. Spre norocul nostru, un 
tun antitanc aşezat, cu zece minute înainte, înapoia şi deasupra 
tranşei noastre, este pus imediat în funcțiune şi condus cu măiestrie 
de către un sergent spaniol. 

Ne uităm uimiţi la obuzele în formă de minge, având în ele 
lichide inflamabile, a căror traiectorie se poate vedea de la pornire 
până la cădere. Este o invenție nouă germană. Obuzele se sparg 
numai când întâlnesc un corp tare şi se aprind. Când cad în pământ, 
sar din nou și fac o altă traiectorie îndrumată de felul cum se află 
locul de cădere întocmai ca o minge şi numai a doua oară se sparg 
şi se aprind. Un tanc este aprins. Celelalte două încearcă să fugă 
dar sergentul măreşte puţin tirul şi al doilea este nimerit și cuprins 
de flăcări. Ultimul reuşeşte să dispară după un deal. La toți ne 
pare bine. Caporalul nostru Felicindo, bate din palme, nu ştie ce să 
mai facă de bucurie şi strigă cât poate: 

— Priviţi cum arde, priviți cum arde. Cei de la puşca mitralieră 
pândesc ca să secere pe cei din tancuri, când ridicând capacul ar 
Vrea să fugă. 

Marin se repede la noi și ne spune că Moţa este într-o stare 
Srozavă de nervi, că vrea să ceară voie să i se încredințeze plutonul 
nostru, pentru a merge să prindă pe comuniştii din tancuri şi că 
trebuie să-l calmăm, căci altfel se duce sigur la moarte. 

Dinspre dreapta comuniştii încep să ne bombardeze la inceput 
mai rar până reperează bine poziţia. Primele obuze lovesc în sat. 
Majadahonda este complet distrusă. La câteva case au scăpat 
Numai parterele. Biserica are zidurile sparte de zeci de obuze. Aici 


233 


şe pare că s-a năpustit toată urgia satanei şi continu 
doboare şi să fărâme şi ce-a mai rămas. Artileria înteţ 
Turnul bisericii este aruncat în acr. 

După aprecierile noastre sunt 4-5 baterii care trag continu 
Câte 3-4 obuze explodează deodată, În câteva secunde, se Spare 
unul după altul opt, zece. Clime care are experiența războiului ne 
dă explicaţii = obuzele tună, împroaşcă schije, lovesc pe dreapta, 
stânga, în faţă, înapoi. Suntem prinşi într-un baraj de artilerie, În 
faţa noastră, la vreo doi km, îaintează din dreapta spre Stânga, cu 
viteza maximă, unul, două... zece... şaisprezece tancuri şi încep 
să ne bată pe flanc. Protejaţi de artilerie şi tancuri, comuniştii încep 
să atace. Este primul atac ce-l încearcă de când suntem noi în 
luptă. Au forțe mari şi par hotărâți, pentru a-şi recâștiga poziția 
pierdută: staţia de cale ferată, Majadahonda, ce leagă Escurialul 
de Madrid, Înaintează!... Se aude lătratul răguşit al mitralierelor 
inamice, Pe deasupra noastră fluieră gloanţele. La distanța de 900 
metri începem să răspundem, cu mitraliere, puşti mitraliere şi puşti, 
pregătind totodată şi grenadele de mână. 

Urla văzduhul. Ne-am lipit cu pieptul de parapet, am uitat de 
noi şi tragem cu chibzuinţă. Locotenentul a ieşit în picioare din 
tranşee şi amenința cu revolverul: 

— Nu are voie nimeni să părăsească poziţia. 

Moţa striga la noi: „Băieți, aveți grijă să nu cădeți vreunul 


prizonier. Ultimul cartuș pentru voi. Cine are otravă, să ia înainte 
de a cădea prizonier!” 


Acesta a fost ultimul lui cuvânt... 


Toate forțele drăceşti, cu toate meşteşugurile, s-au strâns si 
ne distrugă aici. Infer 


i n. Pământul se cutremura răscolit de obuz 
în gropi mari cât o casă Şi ne stropeşte de sus. Șuieră ploaie d 
gloanțe, urlă obuzele în văzduh, miros greu de prafde puşcă și fun 
Bros ne acoperă. Din când în când la comanda lui Clime şi P 
“gomotul unui obuz ce pare a exploda în apropiere cădem în tranșee: 
Apoi iar cu mâna pe armă, 

Comuniştii au înaintat la 500 metri de noi. Urletele unor bu 
e succed, ne țin la pământ. Sunt culcat cap în cap cu Clime 


234 


ă încă ş 
eşte focyj, 


ce s 


Am repetat de multe ori culcările şi ne-am sculat de multe ori 
de sub pământul aruncat de obuze peste noi. Mi-a venit așa ca din 
senin să cânt. 

- Ascultă Nene Clime: „A-ncepur vifornița cea mare. 
Răzbunare”... 

Era un marş nou legionar, cu cuvinte de poetul nostru Radu 
Gyr şi muzica de camaradul Manzatti, făcut cu puţin înainte de 
plecarea noastră în Spania. Imi plăcea grozav. Cântam poate de 
frică, Nu mai ştiu, dar Clime, de câte ori ne culcam, mă ruga să-l 
mai cânt o dată, că este tare frumos şi că el nu a mai apucat să-l 
învețe. 

Moţa a uitat de el şi a rămas în poziţia de tragere. 

Lângă noi a explodat un obuz de calibru mare. Clime îmi spune: 

— Ăsta a nimerit chiar în tranşeea noastră! 

Pe jumătate suntem acoperiți de pământ și surzi de zgomotul 
produs de obuz. Ne ridicăm cu mâna pe armă. Simt pe Alecu ce 
era în stânga mea că se depărtează şi spune: 

— Sunt răniţi toţi de la pușca mitralieră şi nu mai funcționează! 

Încearcă să o pună în mişcare, ajutat de sergentul Ortigoza 
deşi rănit greu la piciorul drept. 

Deodată Alecu ţipă la noi: 

— Părinte! Clime! Mota şi Marin sunt morți ! 

Nu ne-a venit să credem şi tragem înainte. Se apleacă, desface 
de la pieptul lui Moţa drapelul românesc şi vine la noi cu el. E 
sfârtecat şi plin de sânge. Lupta continuă şi sufletele ne sunt sfășiate 
de durere. Tancurile noastre şi artileria uşoară ne vine în ajutor. 
Atacul comunist a fost respins. Începe să se însereze. Brancardierii 
evacuează răniții, apoi morții. Din tot plutonul am mai rămas E 
caporalul Felicindo, Clime, Alecu şi eu, care ne ducem a RUPT i. 

Moța are piciorul stâng despicat şi pieptul ciuruut de Șo = 4 E 
Marin capul şi pieptul. Mi se îngăduie să merg cu morții Ru 
Stau de veghe şi să fac rugăciuni pentru ei, Iar Clime şi 
rămân în tranşee. 

Într-o cameră pe jumătate distrusă, sunt aşe 
şi Marin. 


zaţi cei doi: Moța 


235 


Pe pieptul lor întind drapelul Ţări, așa sfârtecat și plin de 
sânge. O lumânare aruncă licărin slabe pe feţele lor. Sărmani ; băigi 
ați murit fuleerător. cu toată dragostea, pentru credinta v Oastră i 
această cameră au venit preotul catolic al Banderei, = Maraee 
Banderei, căpitanul companiei şi doi căpitan: medici. Sustinut în 
braţe, sosește şi sergentul Orugoza, care începe să explice celor 
de fată, actele de vitejie şi eroism ale celor doi morți. Toţi se pleacă 
în faţa lor, genunchii ating pământul. fac o scurtă rugăciune ŞI apoi 
ca lacrimi în ochi prin drapelul Ţăni: noastre, pe care-l sărută ca 
drag, salută şi pleacă... 

Dor. din cei mai buni, au coborât de pe culmile Golgotei k 
care aa fost ridicați de marea lor credință în Hristos, în Crucea și 
Învierea Lai, în viaţa veşaiciei. 

Ţara noastră, românească şi creștină îi va plânge mereu! 

Mota şi Marin! Vii reînviaţi în sufletul Neamului credinta De 
acolo de sus, din sferele senine în care plutesc sufletele voastre. 
trumiteți câte o rază să ne întărească! ___ 


14 IANUARIE 1937 


Eora 6 dimineata. Feşula intr-un crob de suciă cu untdelemn, 
mai aruncă încă o lumină slabă în camera unde, in seara zilei de 
13, brancardierii aduseseră pe Moţa şi Marin ucişi într-o secundă 
de un obuz satanic. 

Ama stat toată noaptea de veghe lângă ei. De zeci de ori m- 
am aplecat deasupra lor, le-am atins fruntea cu mâna, i-am pipăit 
ca să mă încredințez de moartea lor şi totuşi am refuzat să cred. 
Naiza de gânduri despica întâmplările şi voia să dea explicaţie 
acestei triste despărții şi totuși rămânea o Taină. O tamă a sufietelor 
lar, care prin marca Credinţă s-au apropiat de Dumnezeire. 

N e tie ei Eee eee în mpiegiere 
Se ag ie casa din temelii, crapă pereții, bucăți de cărămizi și 
cad la picioarele mele, îmi inoată ochii-n lacrimi şi tare aș 


să mă doboare. Pe stradă se aud şuierături 


2-a Legion del Tercio. 6 Bandey 

Autorizo a los legionarios, Alexandre Cantacuzino, Gheorghe 

Clime, y Presbiter Dumitrescu favorio que marchao a Tâlavera 

acompaiando los cadaveros de los leg. Ihoan 1. Mota y Vasile 

Marin. 

Majadahonda 14 Enuar 1937. 

EI Capitan Jefe Bandera 

(Ss.) Luis Aranda 


Înainte de plecarea noastră, compania 21 este gata de a pomi 
la atac. Au mai rămas 35 de soldați. Felicindo a rămas singur din 
plutonul Î. Stau neclintit cu Clime la capul morţilor. C aporalul 
Felicindo nu îndrăznește să ne tulbure din gândurile îndurerate. 
Trece prin fața noastră. Îşi şterge cu mâneca hainei lacrimile. 
Compania a pornit şi el nu se mai îndepărtează de noi... În hohote 
de plâns se aruncă la pieptul lui Clime. Se îmbrățișează şi se sărută. 
La fel cu mine. Din cartuşiera mea scoate un încărcător cu cartuşe. 
Il rog să ia mai multe. 


La San Sebastian, i n 
ebastian, în faţa consulatului francez. Camioneta cu 
sicriele lui Moţa și Marin 


238 


a să-mi fie de noroc”, şi a fugit plângând... 
asa fi se . 

:+ la spit: >do, că viteazul 
Di „ile, am auzit la spitalul din Toledo, cz £ 
hi : | în plină luptă!... Moţa l-a chemat 


= 


ze 
DUR n fi dat şi el duhu 
cap 


lingă el. anuarie, un camion încărcat cu morți 


zilei de 141 pa! i 
oda rit în faţa casei unde străjuiam la capul lui Moţa și 
ip et noastre erau adâncite în durere. Peste ceilalți au 
Su le spurile lor neînsuflețite, Am urcat cu Clime. Unul 
1 C 


ltul de cealaltă, la capul morţilor. Alecu în faţă cu 


dept 
Marin. 
fost puse $ 
de-o parle, â 
soferul 

Părăs! Aia; 
drumuri adâncite şi prin gr 
ne-a atins nici unul, deşi eram i 
vândurile multe, Plânsul nu (ai canțenea, de Ea 

Cu ce ne ducem noi în țară? Ce au să zică familiile celor doi 
morți? Ce are să spună Căpitanul, omul acesta care toată viaţa lui 
nu a avut parte de bucurii! Totdeauna lovit de toți, aruncat prin 
închisori, care în atâtea rânduri a plâns ducând la groapă legionarii 
căzuți în lupte, a privit cu sufletul sfâşiat de durere întemnițarea 
copiilor lui din partea unei lumi rele. Ce durere, ce jale în toată 
țara! Pentru ce toate acestea? De ce Doamne nu ai ales pe alții 
dintre noi?.., De ce pe cei mai buni?... 


m Majadahonda prin o ploaie de gloanţe. Alergăm pe 
opi urmăriți cu focuri de comunişti. Nu 
ram însetați după moarte. Ne chinuiau 


Camionul aleargă către Toledo. Strâng cât mai bine pătura în 
jurul meu. Clime la fel. Vântul ne pătrunde până la os. Ne-au 
înghețat obrajii și lacrimile de pe ei. La picioarele noastre morții. 
Bocanci calcă pe sângele lor. Îi privim. Unul are capul despicat, 
altul pieptul zdrobit şi ochii mari deschişi. Unii fără picioare, fără 
tul n sângele închegat la gură şi nas, au rămas cu dinţii 
i i AIA Al Cluruiți de gloanţe în piept şi în cap, cu gura deschisă, 
j a E e mâinile ŞI capul'spre dreapta şi spre stânga din 

Bioorul aşinii. i 
drepăra sli a lui Ionel Moţa s-a întors cu călcâiul în faţă. ll 
nfelepojune Popi din Orăştie, neîntrecut în minte şi 

j s fără grai. 


239 


Faţa senină şi frumoasă. Ochii deschişi, mari, privesc id 
departe, departe, peste alte țări, să vadă la fereastra Casei în ti 
a crescut, o mamă chinuită de dureri în ai cărei ochi a secat izvor 
lacrimilor şi un tată ce de abia o mai fi putând să îngâne prin suspine; 

„Aşa a vrut Dumnezeu!”... 

Mâinile încleştate pe piept, par a strânge la sânul lui pe cei doi 
copilaşi. Sărmani copii! Tăticul vostru a zburat în ceruri!... 

Marin are ochii şi gura deschisă. Ar vrea să ne spună ceva. 
E îngrozitor să priveşti! Sunt peste 40 de morți, unul peste altu 
Feţele sunt schimonosite de durerile morții. Până ieri au strâns cu 
voinicie arma în mâini, plini de viață, viteji neîntrecuți, au lupta 
contra ucigaşilor lui Hristos, iar acum s-au dus... Nu a mai rămas 
nimic din ființa lor... 


) 


Tineri falangiști spanioli, lângă camioneta cu sicriele eroilor. (Lrun 


La Boadilla au mai urcat încă patru morți din spital. Pou 
mai departe pe lângă Cetatea Universitară din Madrid ȘI spa 
ajungem la spitalul din Grignon. Aici este şi centrul A 
naţionaliste. Morţii noştri rămân în depozit. Ceilalţi au fost duși 
Cimitir, pentru a fi îngropați. 

Peste noapte rămânem aici. 


240 


A doua zi dimineaţa facem rugăciuni lângă scumpele noastre 
moaşte. aice hu 
Între timp Alecu depune toată stăruința pentru a ni se da o 
maşină ca să mergem mai departe. A obținut cu greu maşina 
spitalului. Morții noştri au fost aşezaţi în două sicrie provizorii. Către 
Toledo, la cimitirul de acolo, ducem ca să fie înmormântați şi două 
coşciuge cu doi morți germani. : | 

Au căzut tot în luptă şi camarazii lor îi duc, cu cinste, pentru 
ingropăciune, într-un loc, de unde mai târziu vor fi ridicați... 

La ora două, pe un timp frumos, lăsăm la cimitirul din Toledo, 
ce predomina oraşul, de pe înălțimea aşezării lui, sicriele cu morții 
noştri iubiţi în grija paznicului. Am aprins candele, şi în sfeşnice am 
pus să ardă lumânări. Apoi ne-am rugat lui Dumnezeu pentru ei. 

Mergem la guvernatorul militar, care ia parte cu tot sufletul la 
durerea noastră și ne asigură de tot sprijinul lui. 

Clime şi Alecu au căpătat hârtie la mână că pot merge la 
Salamanca să intervină pe cale diplomatică pentru ehberarea 
noastră. Mergem la spitalul militar să-l vedem pe Totu, despre 
care ne-a comunicat guvernatorul. EI ştia de moartea lui Moţa și 
Marin. Caporalul de la puşca mitralieră a plutonului nostru, care a 
fostrănit odată cu moartea lor, adus la spitalul din Grignon a întâlnit 
pe Totu şi i-a povestit întâmplarea nenorocită. A trimis două 
telegrame în țară, Căpitanului şi Ministrului Spaniei şi una generalului 
Franco la Salamanca. 

După revederea cu Totu, am dus la una din fostele noastre 
gazde din Toledo, armanentul şi lucrurile ce purtam cu noi. Clime 
cu Alecu au plecat imediat la Salamanca. Eu am rămas să port 
grija îmbălsămării, a sicrierlor în care vor fi aşezate definitiv 
corpurile dragilor camarazi şi paza lor cu îndeplinirea regulilor 
creştineşti. Am tras la fosta gazdă a lui Marin, care m-a primit cu 
mare bunătate şi a plâns la vestea morţii lor. 

Medicul chirurg al spitalului s-a oferit să facă îmbălsămarea. 

Sunt singur. 

Totu nu poate părăsi spitalul. Rătăcesc pe ulițele din Toledo. 

Nu mă pot dezmetici de cele întâmplate. Nu-mi vine să cred 
S morți, cu toate că ştiu că au murit. 

Ce greu este să fii singur şi să te copleşească dărerile!... 


că- 


241 


un] [n$e1o uiud in[nr32)109 e219921], 


TOLEDO 


16 zile de vorbă cu morții. 


aa de dimineaţă cu Totu să vadă şi el morții. 
fuseseră aduși de la cimitir la spitalul Donicellos Nobles, dtru 
autopsie și îmbălsămare, care se va face în după amiaza N 

„le, Trecem prin coridoare, prin săli cu bolnavi Şi iar prin cori oare. 
O poartă se deschide cu cheia de către paznic și prin o curte 
trecem în camera de autopsie. : 

Şioriele sunt aşezate unul lângă altul. În dreapta Moţa, la stânga 
Marin, Rog paznicul să ridice capacele. Totu se apropie galben şi 
tremurând, Plânsul îl învinge. Toarnă lacrimi. Încep şi eu. 

-la Niculiţă, pe dragii tăi Moţa şi Marin. Acum se 


A doua zi am pl 


e şoptesc rugăciunea pentru morți. Totu nu-și 
la ci. Sunt liniștiți. Liniştea Veşniciei în care au 
nați la față de o aureolă sfântă a muceniciei 
Cum au fost şi sufletele lor. Dăm paznicului să 


. După amiază am mers iar, 
i iuneenade, era ocupat cu 
ut că va face tot ce-i stă în putință ca 


243 


îmbălsămarea să dureze multă vreme, d 
Mota, are piciorul stâng şi pântecele sfârtecate. Faţa i-a rămas 
frumoasă şi neatinsă. Marin are pieptul şi capul în partea stângă 


eşI e greu, căci în specia] 
fa 


găurite de zeci de schije. 
După o zi, au fost aşezaţi în sicriele ce am comandat la o 


casă de pompe funebre şi aduşi în capela spitalului militar, în care 
se afla şi Totu. 

De-acum în fiecare zi vin de două ori. Intru întâi la Totu în 
camera unde îşi face boala şi cobor cu el în capelă. Pardoseala 
este acoperită cu un pluş negru Qpt şfeşnice mari, câte patru la 
fiecare sicriu, în colțuri, străjuiesc cu făclii mari aprinse, în mijlocul 
capelei. Vor arde continuu, ca şi cele opt candele de pe pereţii cu 
icoane. 

Icoana Arhanghelului Mihail, mare cât jumătate din un perete, 
aceeaşi icoană ca cea din argint, pe care o purtam la gât, dăruită la 
plecarea din țară de Căpitanul nostru. Şi aici, Arhanghelul patron 
al Legiunii noastre, care în toate ocaziile nu ne-a părăsit, veghează 
asupra morţilor al căror suflet l-a ridicat în ceruri. 

Statuetele şi icoanele Domnului nostru Isus Hristos şi ale Maicii 
Lui, a Sf. Anton şi ale altor sfinți, privesc prin lumina candelelor 
către feţele mucenicilor noştri. Capacele sicrielor stau alături. Prin 
geamul pus la sicrie se vede faţa lor şi drapelul românesc ciuruit și 
plin de sânge. Rămân descoperiți până vom porni în țară. Pe lângă 
pereții capelei, de Jur împrejur, sunt aşezate scaune îndoliate. Pe 

deasupra sicrielor, două steaguri ale Spaniei naționaliste și alte două 
româneşti, împodobesc tabloul. 

Morţii noştri au fost aduşi aici şi aşezaţi cu mare cinste, de 
către catolici, care au oficiat şi un serviciu divin. Nu au mai ținut 
seama de deosebirile de credință: catolici şi ortodocşi. Călugărițele 
spitalului îngrijesc de candele şi lumânări în fiecare dimineaţă, cu 0 
oră înainte de venirea mea, se adună în capelă, fac rugăciuni și 
cântă lângă morții noștri. În capela catolică se fac două slujbe, cea 

catolică şi cea ortodoxă şi, deşi nu este îngăduit, după părerile 
catolice, ca un preot ortodox să slujească în capelele şi bisericile 
lor, nu am fost oprit niciodată de la slujire. În fața războiului şi d 


244 


gionarilor Moța şi Marin 


pe brațe sicriele le 


t depuse 


La Berlin. Ofițerii germani din garda de onoare, purtând 


spre sala unde au fos 


morții. diferentele pornite din ambiții, încep să se şteareă 
De câteva zile acelaşi lucru. Plec dimineața de la gs 
pte. La spital urc la iată : 


apte 


are are grija să-mi dea cattaua cu lar 


îmi aduc câte ceva. Revin la ora 3 şi până la 6 stau în e 
re şi stau de vorbă cu Niculiţă şi într-un târziu plec 


-a SOSI o 


me 
La guvernatorul militar ne 
Căpitanului, care ne spune că pe 
Cantacuzino şi inginerul Virgil lonescu, au 
ridice morţii şi vii. O transmit la Salamar 
oartea lui Mota. Clime a luat e A 
„prin care se interesa de Alecu, car 


ziua de 


După m 
zile o altă telegramă 
cu Clime nu mai dădeau nici un 
Salamanca. Redau aici textul tuturor tel 


Gobor Mar Toledo 
pour Legionaires Romanos 
Gheorghe Clime — Espagne 
41 de Bucaresti 10 25 17 14 
ral Cantacuzene et Virgil lonesca parus 1€ 


mener morts et vivants — Comeliu Codreanu 


Ge ne 


vernator militar Ţolkdo 
u Legionar români 

Gheorghe Clime — Spania 

General Cantacuzino şi Virgil lonescu au pleca: 
lazuxane Paris Îrun pentra 3 rxăca Morții Şi vii — Corneliu Codrea 


esta 


Alta din Paris 


Gobor Mar Toledo 

67 Paris 3 20 20 21 — Easter Vigo. Pret 
transmetrre legmonaire rormiaaniă Clime que je arrive prob abea 
27 lamwer Salamanca por arranger repatriment — Generi 


Cantacuzene 


[i ) ihrzii N 
h INI) VI «le NONE Porinun IN urina Li viel 
4 [Ni ( 14 Esi "pe une, NI or 


lol eroi legionari vomâni, Maţa şi M 


Lu Herlin, Generalul Cant 


(Guvernator militar Toledo 

Rog transmiteți legionarului român Clime că eu voi sosi 
probabail 27 lanuarie Salamanca pentru a aranja repatrierea — 
Generalul Cantacuzino). 

* 

În tară, ziarele dădeau o mulţime de ştiri false: dispariţia lui 
Alecu şi a mea, că am fi căzut prizonieri, că am fi morți şi altele, 
care cădeau pe capul Căpitanului, mărindu-i şi mai mult durerea, 
căci iată ce ne întreabă telegrafic: 

„Comunicaţi urgent numele morților, răniților şi al celor rămaşi 
în viață — Corneliu Codreanu”. 

După care, cu tot răspunsul meu, primesc alta: 

„Răspunde ce este cu Alecu Cantacuzino” — Corneliu 


Codreanu. 


Pe de altă parte, Ministrul Spaniei la Lisabona telegrafiază la 
Toledo pentru Alecu: 

88 Toledo de Lisboa 2 25/24 21 22,15 — Vigo Eastern. Ta 
mere me telegraphie de Bucaresc demandant nouvelles ton etat 
stop r&pond telegraphicamente amities — Camarachesco. 

(Mama ta îmi telegrafiază cerând veşti despre tine stop 
Răspunde telegrafic — cu prietenie — Cămărăşescu). 

E 3 

Am răspuns la aceste telegrame şi le-am transmis şi la 

Salamanca pentru Clime şi Alecu, dar de la ei nu ne sosea nici 0 
ştire. Le purtam şi grija lor. Ce vor fi făcut? Unde sunt? De ce nu 
vin? 

Mama lui Alecu era disperată, neavând nici o ştire despre el. 
Într-o zi, rog pe guvernatorul militar să vorbesc la telefon cu 
Salamanca şi să întreb la hotel unde bănuiam că vor fi tras, ca să 
aflu ceva despre ei. Am avut norocul să-l am la telefon chiar pe 
Alecu, care-mi spune că ei așteaptă la Salamanca sosirea 
Generalului şi că au căpătat ordinul de eliberarea noastră. Astfel 

neliniştea şi nerăbdarea ne-au fost îndepărtate. 
La spitalul unde era Totu, am întâlnit pe locotenentul nostru- 


DAR 


Rana lui a fost uşoară. Un glonţ a trecut prin umărul stâng, Aflase 
despre moartea lui Moţa şi Marin, părea că nu-l prea interesează. 
Omul obişnuit cu războiul şi cu morţii. Altădată l-am întâlnit în 
cabinetul Guvernatorului militar. Eram cu Totu. Am mers să-i cerem 
ceva bani din cei care sosiseră din țară pe numele lui. A rămas 
uimit de atenţia şi bunăvoința cu care ne trata guvernatorul. Am 
rămas convins că nu a fost pe deplin lămurit asupra rostului nostru 
în războiul din Spania. 

Ne-a comunicat că l-a întâlnit pe Bănică Dobre la spitalul 
militar din Zamora, unde fusese cu o zi înainte și că este aproape 
complet restabilit în urma rănii căpătate. Aflând de el, i-am trimis 
o telegramă să meargă la Salamanca unde va întâlni pe Clime şi 
Alecu, care aşteaptă acolo sosirea Generalului. 

Făceam socoteli pe degete cu Totu. Număram zilele pe degete 
şi după calculele noastre, într-o zi, două, trebuia să sosească dl. 
General şi inginerul Virgil lonescu. Aveam însă presimțiri că nu au 
să poată intra în Spania pe la Irun, că vor fi siliți să vină cu vaporul 
prin Lisabona şi că vor întârzia încă n 

Totu nu se putea împăca cu 


lui, susținea că vorsosimultmairepede. 
Într-un timp, guvernato IL milii cepuse să facă pregătiri 


mele şi în nerăbdarea 


pentru transportul sicrie 


țară. Eram puşi în În 
noştri. Mai pe urmă 


249 


posomorâte şi triste. Lângă sicrie, cu ochii îndelung privind pe c 
ce până mai ien erau vifor în lupte, lăsăm gândurile să alerge, să 
pribegească. 

Morţii ne vorbesc de tot trecutul lor plin de tapte. De Căpitan 
şi de Legiune. Ne revedeam cu ei la procesul Gărzii de Fier din 
1934. unul strălucind de înțelepciune, altul cu ascuţimea minții și 
pătrunzând înțelesul legilor şi al articolelor din coduri penale. Ne 
revedeam la masă cu ei sau în adunări legionare şi ne aduceam 
aminte de toate cuvintele lor şi de tot ce au scris ei. Apoi plecarea 
în Spania, călătoria, discuțiile. Înscrierea în Tercio, şedintele din 
Boadilla del Monte. cântecele şi luptele năpraznice în care am 

intrat. Morţii ne vorbesc! Ne spun tot, de când i-am cunoscut şi 
până la trecerea lor la cele veşnice. Și ar vrea să ne mai spună 
ceva. Ceva ce nu prea înțelegem noi, fiindcă nu ne-am obişnuit 
încă cu moartea lor. Vor parcă să ne şoptească: „Veţi întelege 
când vom sosi cu toții în țară... Atunci vom rămâne în sufletul 
vostru şi vă vom face să pricepeţi multe taine. Să nu ne goniți de la 
voi. Să ne lăsați să mergem împreună cu voi pe cărănle ce vom 
alege. Vom duce la biruinţă Legiunea, iar Căpitanul va tace din 
Ţara noastră, o Țară mândră ca un soare”. 

Glasul lor este aşa de tainic şi pătrunzător!. 

„Noi am crezut în Hristos şi am mers fericit la moart 
pentru El... Fiu tari în credinţă! Nu vă clintiți. Vor veni alte lupte 
Nu vă precupețiti viața! Aruncaţi-vă în luptă pentru Hristos, pentr 
Neam şi Ţară. Vom fi alături de voi. Vom birui! Vom birui!” 

Când ne apropiem de ei ne cuprinde tremuratul. Și ni-e teamă 
să-i privim mult. Sunt sfint... Nu-i pot atinge! E mare distantă 
între noi! Ei s-au ridicat sus cu îngeni. Noi am rămas aici în luncă 

păcatelor. Ei au învins totul Şi s-au înălțt 

Sâmbătă, 30 ianuane, mă duceam ca de obicei la spitalul 
militar. Intârziasem. Din cauza timpului rece şi cam ploios cra 
cam bolnav şi am rămas mai mult în pat. Sosesc la spital pe la on 
10. Nu găsesc pe Totu. Merg la capelă unde gărzile de falangişi 
mă încunoştințează Că au sosit încă de aseară generalul 


A ] p p 
Fi [ii ceres trenului morlu 
O orul in enunchează la tre rea II Ar, 


Pe pământul 4 


251 


Cantacuzino, inginerul Virgil lonescu, Clime şi B Am ale 
imediat la Guvernator. 

În sfârşit, după atâtea zile lungi, in care am fost chin iti a 
aşteptare, au sosit ! 

În biroul Guvernatoului militar strâng mâna cama 
imbrățişez pe Bănică şi câteva minute mă las în bratele in 
Virgil lonescu, cu capul pe pieptul conului Virgil, să respin 
Tării mele, să mă încălzesc de dragostea camaraderea 
prietenia ce ne-a arătat totdeauna şi să simt lângă e! pe Căp 
care l-a trimis să aducă în Ţară copiii lui: morți, răniți, sănătoşi 

Generalul nu coborâse încă din camera unde a dormit. 

Alerg la el. Când să urc treptele, îl văd cum coboară. 

— Domnule General! 

— A-a-a! Părinte dragă! Vino încoa”! Vino să te îmbrățişez! 

Generalul a urcat treptele inapoi. Acolo sus nu ne vedea 
nimeni... Plângea! Plângeam amândoi Şi cu vocea intreruptă de 
plânset, mă întreba. Emotia ne Zguduia întreaga ființă. Am rămas 
imbrățişaţi şi nu mai conteneam cu imbrățişarea. 

Pe mine m-a iubit mult generalul. Am lucrat cu el doi ani, ca 
secretar al partidului şi l-am însoțit aproape în toate drumurile de 
propagandă, ce a făcut în țară. Şi eu i-am purtat tot respectul şi 
cinstea cuvenită. 

De la el am învăţat multe lucruri bune... 

— Azi mergem la Talavera de la Reina să depuneţi 
echipamentul, să căpătaţi hârtia de liberare Şi să vă ridicaţi bagajele. 
Inchipuieşte-ţi, a trebuit să pierdem atâta vreme, fiindcă deşi am 
depus toate stăruințele, nu mi-au îngăduit să intru în Spania pe la 
Irun. Am venit tot cu vaporul până la Lisabona, apoi de acolo cu 
trenul la Salamanca, unde am întâlnit pe Clime cu Alecu. Ei 
aranjaseră totul cu eliberarea voastră. Acum sunt lângă voi. Am 
venit să vă iau și să vă duc lângă Căpitanul vostru. Pe drum să stai 
lângă mine în maşină şi să-mi povestești tot războiul. 

— Domnule General! Ce face Căpitanul? Ce zic legionarii? 
Ce-mi fac copiii şi ce este în țară? 

— Căpitanul este foarte supărat, dar se ține bine. Copiii sunt 


Cnpitula îşi primegte eroii 


ţa 
n 
tt) 


sănătoşi. Plângeau de bucurie, când le-am spus că plec să te aduc 
la ei. Legionarii sunt în mare doliu. În țară nu se vorbeşte decât de 
moartea scumpilor noştri băieți şi despre voi. E mare fierbere Şi 
mare jale. Aveţi să vedeți. Să cereți lui Clime şi să citiți ziarele ce 
v-am adus din țară. Se ocupă numai de voi. 

Mă uit la general. Îmi pare că a mai îmbătrânit. Moartea 
celor doi şi două drumuri făcute în Spania, la vârsta lui, nu-i puţin 
lucru. Durerile l-au zdrobit şi drumurile l-au obosit. 

— Nu v-am spus eu?... Nu v-am spus eu!... Carne de tun!... 
lată ce duc acum în țară. Dar nu-mi închipuiam că tocmai ei!... 

Şi plânge! Plânge bătrânul luptător al României întregite, pe 
al cărui piept strălucesc cele mai mari decorații române şi franceze, 
mărturia viforului de lupte şi a vitejiei fără seamăn de care a dat 
dovadă. 

Am ieşit cu conul Virgil însoțit de câţiva ofițeri să vadă ruinele 
Alcazarului. Tocmai când era sus pe zidurile dărâmate şi asculta 
explicaţiile, un glonte fluieră pe la ureche. 

— Ce-i asta? 

— „Nimic. Frontul comunist este la un km şi jumătate de aici. 
Din când în când mai scapă câte un glonţ şi se rătăceşte pe aici”. 

— Bine că nu m-a nimerit. Să fiu rănit sau să mor aşa degeaba, 
mi-ar părea rău. Dacă aş fi în luptă, se schimbă socoteala... 

Guvernul „Franco” ne-a pus la dispoziţie o camionetă şi un 

automobil, până la ieşirea din Spania. Guvernatorul din Toledo se 
ocupă cu îndeplinirea tuturor formelor pentru călătorire și a 
ceremoniei ce se va face la plecare. Până atunci, noi plecăm la 
Talavera să depunem armele şi să ridicăm bagajele. Cu tot timpul 
rău am plecat la ora 11. Plouă mărunt şi des. Pe drum am povestit 
Generalului tot ce s-a petrecut şi am văzut în război. Când am 
povestit moartea lui Moţa şi Marin, plângea. Apoi că ziarele spaniole 
s-au ocupat mult de moartea celor doi legionari români, că au fost 
daţi ca exemplu trupelor militare, c-au fost citați cu ordin de zi şi 
altele și altele... 


La Talavera nu am rămas mult. După predarea 
echipamentului, hârtiile de eliberare au fost semnate imediat. 
Sublocotenentul Garson era la Inspectoratul Tercio, complet 
vindecat şi gata de pornit pe front cu o companie, Aici se ştia tot 
despre noi. Primiseră ordin. Garson ne-a însoțit în tot locul și ne-a 
înlesnit îndeplinirea formelor, cât mai repede — costumele militare 
ne-au fost lăsate. Le vom păstra ca amintire, El a purtat grijă de 
bagajele lui Moţa şi Marin ce rămăseseră la Salamanca. Acum 
sunt aici şi ni le predă aşa cum au rămas. La plecare, am primit 
câte un ordin de eliberare, cu următorul conținut: 

Don Rodolto Fernandez Rojas, Teniente Jete del Banderin 
de Enganche para EI Tercio, de cuyo Curierpo es primer Jefe el 
Coronel Don Juan Yagiie Blanco. 

Certifico: 

Que el Legionario Juan 


servicios en oste Cuer po desde el Oe ie d 
de la fecha siendo licenciados por disposici6n de la Superioridad. 


; nte en Talavera de la Reina 
Y para que conste expido el presen's 
: ientos treinta y siete. 
a treinta de Enoro de mil novori (65) Rudolfo 
(sigiliul Bere: EA despărțit de camarazii spanioli şi de 
ă Am Pe liberi. Am scăpat de ceea ce a zi rea 
arson. aaa 0 mustrare de cuget... i moartea lor, 
Ma! greu, 3 ă şi cu viaţă. 
$ ai de armată $ sii a , 
scăpat noi. Am scăpat E e, sergentul Ortigoza se afla în spitalul 
Am aflat de la ei dus cu maşinile să-l vedem. Doream 
militar din Talavera: “e că-ispunem adio şi să-l recomandăm 
să-l îmbrățişăm la desp: est brav şi viteaz ostaş. Cu tot drumul prin 
generalului nostru PE = ios, cercetând câteva case, căci nu l-am 


ploaie şi câte o bucată Pe, regretul că nu am putut să-l vedem. 


ăsit la spital, am P' arăsirea Spaniei şi din țară. | 
i otărăra săsă BIRO hotelul unde erau lăsate bagajele 
Ne-am | ndr Ie: tâmpinat plângând. Ştia din ziare despre 
noastre păbue ne păstrat bine bagajele şi refuză să primească 
i sti psi inile: 
uregăi pi Ne strânge” mâinile 
ceva Mea 


Dumitrescku ha prestado sus 
8 de Diciembre de 1936 al dia 


255 


E 


„Buena sorte!” — „Buena sorte!" 

Hainele lui Moţa și Marin sunt un singur pachet legat cu sfoară 
Așa cum le-au lăsat. Nedespărţite hainele, cum nedespărțiți au 
fost în viață, în lupte și azi morţi tot împreună. Trupurile vor intra în 
aceeaşi groapă, iar sufletele vor fi alături o veșnicie. Am ajuns 
seara târziu la Toledo. Dormim toţi la comandamentul 
guvernatorului. Ne vom scula devreme și vom strânge toate lucrurile 
în camionetă. După ceremonie şi parada militară, vom apuca drumul 
către țară, purtând cu noi dureri și tristețe. Când am venit eram 7, 
toţi veseli şi plini de bucunie. Acum suntem tot 7: 2 morţi, un rânit. 
2 bolnavi şi 2 sănătoși. Bucuria şi veselia noastră zace în sicrie. 

O vom duce cu noi departe, în ţara din care a pornit. Acolo 
va vărsa durere și jale. 


P”> 


Lepionarii ponrtă pe umeri sieriele lui Maţa i Ma i 


(tn Gara de Nord) 


257 


PLECAREA 


Duminică, 31 ianuarie 1937 


Plouă mărunt, plouă într-una, dar nimeni nu ține seamă de 
asta. Autoritățile militare şi civile în frunte cu guvernatorul militar, 
prefectul oraşului au intrat în capelă. Afară, în curtea spitalului, 
trupe din toate unitățile armatei, aflătoare în Toledo, purtând drapele 
ciuruite de gloanţe în luptele victorioase prin care au trecut, au 
făcut un careu. Muzica militară intonează un imn funebru... Lumea 
aşteaptă tăcută şi răbdătoare desfăşurarea solemnității. Preoții 
catolici şi călugărițele au slujit înaintea mea. Au dat ultima lor 
binecuvântare celor ce au murit cu drag pentru Hristos şi pentru 
Spania Naţionalistă. Slujba oficială a rămas să fie îndeplinită de 
mine, în calitate de preot român şi ortodox. 

Se face linişte. Capetele se descoperă. Slujba începe încet şi 
rar. E simplă, dar din tot sulfetul. Clime face pe cântărețul. După 
terminare închid capacele sicrielor, încui cu cheile şi le prezint 
Generalului nostrul. Chipurile lui Moţa şi Marin nu se mai văd. 

Rămân de-acum neşterse din inimile noastre. Falangiştii poartă pe 
umeri cele două sicrie. În sala spitalului, le-au aşezat în două lăzi 
de scândură groasă. Au prins puternic în cuie şi au pecetluit. Sunt 
scoase în curte şi în timp ce le urcă în camionetă, trupa dă onorul 
şi muzica cântă. 
Locotenentul Prado a venit şi el, să vadă. Acum pare să-și 
„dea seama de însemnătatea morții lui Moţa şi Marin. Cinstirea 
care se face, îl desmeticeşte şi cred că-i pare rău, de unele lucruri 


258 


din trecut. p-8i 
Curtea spitalului, cât este de mare, e plină de lume, Bărbaţi, 


femei şi copii au venit să ia parte şi să salute plecarea a doi legionari 
Români ce au murit pentru cauză sfântă a Spaniei. Ofițerii sunt 
imbrăcaţi în haine de sărbătoare. Alături Moţa și Marin au urcat în 
camioneta îndoliată. Când liniştea domneşte peste marea de capete, 
prefectul oraşului ia cuvântul. Vorbeşte frumos şi răspicat. Arată 
însemnătatea morților pentru triumful Spaniei 
soră, România. Înfrățirea prin sângele scurs pe 
și vitejia celor doi Români, ca exemplu 
Spania va fi recunoscătoare, Chiar după mo: 
de cele mai mari onoruri şi numele le va fi scri 
Prado ascultă şi este întristat. Il munce 
fi fost nişte oameni de rând, nu se 
este ofițer şi de va muri în luptă nu vă 
paradă. 
Răspunde Generalul 
Morţii sunt ai noştri şi ai $ 
Cu toate că ne doare, tre 
tă, Fe patit E ele lui Corneliu Zelea 
cele două țări surori. Multui 'âni, tuturor ofițerilor 
Codreanu, șeful 1910 finţilor preoți, medici şi 
„fi n ătoririi ne uşurează 
rnatorului pentru grija 
„cuvântul cald adresat 
i or. 
tru civilizație, care luptă 
m mândri de morții noştri, 
ck u „„Arriba Espana!” 
ântărilor, muzica intonează imnul 
legere, în care steagurile se apleacă spre 
rupele defilează în ritmul marșului cântat 
ori fața sicrielor, dă onorul cu arma şi se 
ce se află de față, salută cu mâna întinsă. 


259 


| înc! nunați 
a NELU itării. 


legătura sfântă între 


2p12A BSE“ 31ds LJeuo1ăa| 2p se 2 Jenyiovu [ne ) 


[ri 


Ne despărțim de autorităţi, strângem mâna locotenentului 
Prado, care ne-o întinde cu sfială şi în timp ce părăsim orașul 
Toledo, mai auzim încă pe străzi marşul muzicei militare. Câte doi 
vom face de gardă în camionetă lângă cele două sicrie pe tot lungul 
drumului. Primii de gardă intră Bănică şi Totu. 

Apucăm drumul spre Avila, trecem munții Sierra Gredos la 
Şegovia, în vârful cărora am admirat măreața lucrare a căderii de 
apă, cum au fost captate izvoarele, imensitatea de apă din vârful 
munţilor, care prin cădere produce electricitate pentru tot Madridul 
Spania. Trecem prin Valladolid la Burgos şi Vitoria. 
unţii Pirinei şi coborâm la San Sebastian. 
le. La San Sebastian rămânem 
rea formalităţilor de trecere a 
lui Bănică. Îşi pierduse 
ea a fost aranjată la 


şi jumătate din 
Dela Vitoria urcăm în m 
Am făcut drumul acesta în trei zi 
aproape două zile pentru îndeplini 
graniței în Franţa. Ne mai încurcă şi situația 
paşaportul. Cu mari stăruințe chestiun 
Consulatul Francez. E regi 

Am trecut prin locuri minunat de frumoase. Ea atașe 
omunistă. Durerile care ne împovărau ne- 
RE jatate ua usețile SP ir m rămasaprospe două zile. Un 
Sasa întipărit în munt&, fe j în marginea Oceanului Atlantic, 
minunat oraş la poale i e mai frumoase ținturi din lume. 


în golful Biscaya. ES în cerea noastră a fost anunțată. 
Prin toate aceste 1062 14 onoruri militare și la Irun, ultima 
Guvernul h Op Ci trecem în Franţa. 

localitate din Spania” jin Iruna făcut toate pregătirile. Suntem 


ndantul Mih După o mică întârziere la consulatul 
i „ care se aflau sicriele, cu anumite 
ta. re Irun. La intrare, o gardă de 8 
falangişti ÎNCO. “litară dau onoruri. Înaintea cortegiului 

ist cu tobele. Urmează sicriele 


ata $! ieşit neretul falang 
orn set ple militare şi civile în al căror grup intrăm şi noi, 
[ lă. În sunetul fanfarei 


după fi E: militară: armata şi populația civi 
1 
N 261 


INȚn1334109 e312934) E] “NIop ui |nuSanongq 


păşim rar în același tact cu al armatei şi mulţimii ce ne urmează. 
Cortegiul este măreț, impunător. Irunul sărbătoreşte eroii. E o zi 
frumoasă și caldă. Oraşul acesta ce strălucea de frumusețe a fost 
distrus de comuniști. Cu toate că poartă haina urâtă a ruinei, are o 
altă podoabă, o altă haină mai frumoasă, dumnezeiască de frumoasă: 
e o floare! Liliacul, piersici, caişii şi toţi pomii au înflorit. Lumea a 
venit cu braţele încărcate și a acoperit cele două sicrie. 

E lung cortegiul! În urmă se mai adaugă oamenii cu sutele și 
miile. În fața cazărmiii ne-am oprit. Peste mulțimea ce creşte și se 
strânge tot mai mult, comandantul militar îşi rostește discursul. 
Scurt, pătrunzător şi plin de înțelesuri. Răspunde Generalul 
Cantacuzino. De data aceasta s-a întrecut pe el însuşi! Niciodată 
nu l-am auzit vorbind mai frumos și mai convingător. Populația de 
la graniță ştie franțuzeşte, înțelege ȘI plânge. Plâng toți. Generalul 
a stors lacrimi. Lacrimi pentru morți, pentru toți morții, pentru Spania 
şi pentru România. e ia 

„Odată cu morții noştri glorioşi vom duce în România ŞI salutul 
Spaniei. Pe morți nu-i plângem, ci-i cinstim odată cu D-voastră. 
Suntem mândri de ei. Suntem mândri de gloria lor. Suntem mândri 
de legătura veşnică ce au făcut între Spania creştină și România 


creştină”. 


Cortegiul a continuat până lângă graniță, la bariera podului ce 


desparte Spania de Bran Sen - [a pa E PA ma ceda 

de cea pe care o părăsim ŞI păşim cu Îric: IGERlA]tă. 
Ne AIR tul militar a rămas până vom trece. Ţin să arăt aici 
CARA pere şi simțire românească. Ministrul Român, pe 
un gest dei | comunist din Spania, peste vederile lui politice, ne- 
lângă guverte gută Înlesnirea trecerii noastre în Franţa prin 
a dat un pr pia din Saint-Jean de Luz, depunerea unei coroane pe 
consulul romă r noştri — dovada sufletului său pătruns de înalt 


sicriele ta — cum şi alte ajutoare, ne-au făcut să-l 
patriotism 0 şi să nu-l uităm niciodată. Acesta este d-l Jean 
AI care pentru această cutezanţă, pentru mărturisirea 
: său ales, pentru iubirea acordată vitejiei româneşti şi 


ui pentru cei ce luptă pentru cinste şi dreptate, a fost 


demis din înalta slujbă. Noi îi rămânem recunoscători pentru tot ce 
a făcut riscându-şi situaţia. 

Ne-am luat rămas bun de la şoferii noştri spanioli. Am salutat 
mulțimea. Pe comandantul militar îl vom mai vedea la Saint-Jean 
de Luz. Vom petrece câteva ceasuri cu el şi cu consulul român, va 


sosi după o oră în urma noastră. 

Când barierele au fost ridicate, inainte de a ne urca în maşinile 
care ne vor duce la Saint-Jean de Luz, privim încă o dată pământul 
Spaniei. 

De ea ne leagă ceva. Ne vine greu să ne despărțim... Adio 
Spanie! Cine ştie dacă piciorul nostru va mai călca vreodată pe 
pământul tău!... Adio Spanie! Aici ţi-am lăsat două vieți ce au 


Comandanți ai Bunei Vestiri poartă sicriele pe umeri 


înroşit cu sânge pământul tău. Ți-am da! cea mai mare jertfă 
Mare nu prin mulțimea vitejilor ce au murit, ci prin sufletul În 
sfânt. i-am dat numai doi, dar din ce a avut Țara Românească 
mai curat, mai bun și mai ales. Şi acum la despărțire un singur 
gând îţi purtăm: Fii victorioasă, pentru ca jertfa ce-ţi lăsă 7 

răsplătită! pac 


264 


Spre seară, la trenul accelerat ce pleca din gara Saint-Jean 
de Luz spre Paris, au fost legate două vagoane mortuare. Într- 
unul Moţa, într-altul Marin. 

Nu au nimic din înfăţişarea vagoanelor mortuare. Înainte de 
sigilare câteva doamne au adus flori. Sunt românce și ne roagă să 
Je păstrăm numele în tăcere. 

Moţa şi Marin! Când am trecut prin Franţa în care stăpânește 
guvernul lui Leon Blum, v-au despărțit, iar pe dinafara vagoanelor 
care vă poartă către alte granițe, nici un semn! Să nu se ştie că 
treceţi pe aici! De acum sunteți lipsiți şi de garda noastră. 


lângă oasele voastre sfinte, ce vor fi 
Căpitanului şi ai voştri. 5 


39] 
[ea 
mn 


ÎN DRUM SPRE ȚARĂ 


Rămânem la Paris pentru două zile. Nu mă atrage nimic, 
Lepionarii români, ce se aflau în acest oraş, ne-au întâmpinat şi 
ne-au însoțit pretutindeni. Ne bucurăm de apropierea lor. Cu ei am 
vizitat câteva puncte mai însemnate din Paris. Trec peste acestea. 
Gândurile mele sunt altele, decât la Franța unde se salută cu pumnul 
ridicat şi ai cărei conducători vorbind de civilizație, ajută la 
distrugerea ei. Doream să plecăm cât mai repede și am simţit o 
uşurare, după două zile, când am apucat drumul spre Belgia, ca să 
intrăm în Germania. 

La Aachen, gara de frontieră a Germaniei spre Belgia, 
vagoanele mortuare au fost alipite la trenul german. O companie 
din armata lui Hitler dă onorul. Vagoanele mortuare au fost oprite 
în dreptul ei. Ne coborâm din tren. Comandantul companiei dă 
raportul Generalului Cantacuzino, care, urmat de noi, trece trupa 
în revistă, în timp ce bagajele ne sunt mutate în trenul ce ne va 
duce la Berlin, la locurile rezervate pentru noi. 

„De-acum vom călători prin Germania şi Polonia. Ne simțim 
mai bine, mai apropiaţi de aceste două popoare. În Germania, țară 
de ordine, de disciplină şi cuo populație politicoasă, călătorim gratis 
atât noi, cât şi vagoanele cu Moţa și Marin. Prin Franța plătisem o 
mulțime de bani pentru drum. Nemţii ne dau ospitalitate, înțeleg 
momentele prin care trecem, iau parte tăcuţi la durerile noastre şi 
fac onoruri militare eroilor noștri, morți pentru o cauză, pentru care 
au şi ei morţii lor. 


La Berlin ajungem noaptea. Peronul gării este plin de armată 
lume. Vagoanele mortuare au fost îndoliate. Coborâm. Domnește 
Ş dine multă şi linişte desăvârșită. În întâmpinarea Generalului au 
dl ofițeri superiori. Sunt reprezentanţi ai Puchrerului şi ai lui 


Goering. Au ieşit în întâmpinare. 


cu Moţa şi Marin au împietrit 


Ofițerii înşiraţi în iile de la cele două vagoane 
în poziția de dre] Armată şi lume, nimeni nu 
sunt desfăcute. âte 8 ofițeri la fiecare, poartă 


ea mare a gării. Se aude un 


mai mişcă, nim L j n 
cele două sicrii lim prin piața gării, care este înțesată 
Singur pas În miniştrii, reprezentanți ai țărilor 


; ei Fasciştii italieni. Mai multe muzici 
tm. În timpul parcursului se fac trei 
iunea mutuală. De trei ori ofițerii se 


de armată $ 
naționaliste 
intonează 
opriri. Drel 
descoperă & 


doliată şi împodobită cu drapele românești, 
iniole şi portugheze, sunt aşezate cele două 
ari ard lumânări. Alţi 8 ofițeri se aşază de 


267 


gardă la morţii noştri ŞI când muzicile au pornit să cânte imnul 
regal român, ofițeri, armata ŞI mulțimea, au defilat cu salutul ro- 
man prin fața sicrielor. Nici un discurs, Nimic care să tulbure liniştea 
morţilor. Totul calculat şi ordonat, | 

Peste noapte am rămas la Berlin. Am fost oaspeţii Germaniei. 
Ne-au dat totul dar nu ne-au tulburat cu nimic liniştea de care 
aveam nevoie. 

Şi aici legionarii români veniți pentru studii nu ne-au părăsit. 
Dimineaţa am plecat. Totul a fost aranjat de nemți. lonel Mota şi 
Vasile Marin merg în același vagon. Doliu, drapele şi coroane multe 
cu flori, atârnate pe pereţii vagonului şi pe sicriele lor îi împodobesc. 
Au fost trimise din partea lui Hitler, din partea Germaniei, a Italiei, 
a Spaniei şi altele. 

Înainte de plecare, Generalul Cantacuzino a trimis o telegramă 
de mulțumire lui Hitler, pentru felul cum a ştiut să primească pe 
martirii Neamului Românesc. O asemenea telegramă a fost trimisă 
şi Generalului Franco, la ieşirea noastră din Spania. 

Prin Polonia am întâlnit aceeaşi bunăvoință şi prietenie. Ţara 
vecină ne-a dat gratuitate pe calea ferată, iar din loc în loc, grupuri 
de naţionalişti au ieşit să întâmpine eroii morți ai României 
legionare... 

Ne apropiem de pământul scump al țării. Numărăm ceasurile 
până la ziuă, când vom sosi la staţia de frontieră Grigorie Ghica 
Vodă. Acolo ne aşteaptă Căpitanul, cu bucuria revederii şi durere 
pentru ceea ce îi ducem. Ţara şi-a trimis fiii să primească vitejii 
morţi în războiul pentru Cruce... şi vor fi lacrimi multe!... 


ți pentru Cruce. 


âni căzu 


mulțime nesfârşită dă ultimul salut legionarilor romi 


La „Casa Verde”, 


269 


PE PĂMÂNTUL ȚĂRII 


La Grigorie Ghica Vodă, odată cu oprirea trenului, legionarii 
au înțepenit în poziția de drepți. Preoți mulți, în odăjdii, aşteaptă 
lângă linia pe care opreşte trenul. Generalul coboară... Îl urmăm... 
Prezintă raportul: 

— Să trăieşti Căpitane! Să trăiască Legiunea! Misiunea ce 
mi-ai încredințat, am terminat-o. Îți prezint echipa din Spania. Sunt 
doi morţi, un rănit, doi bolnavi şi doi sănătoși. Să trăiască Legiunea, 
să trăieşti Căpitane!... 

Soţia lui Moţa şi cea a lui Marin s-au apropiat de vagonul 
mortuar. Ţipete sfâşietoare străbat şi ne strâng inima ca într-un 
cleşte... Au leşinat!... 

Peste tot întinsul țării s-a aşternut pânza de doliu... Căpitanul 
a lăcrimat!... 

Moţa şi Marin ! Am ajuns la noi acasă. Sărutăm şi pentru 
voi țărâna Patriei. Acum faceți cel din urmă drum, de-a lungul şi 
de-a latul țării, până la coborârea în locuința veşniciei. 

Zeci de mii, sute de mii, milioane s-au îngrămădit să vă 
întâmpine cu suflete cernite şi să-și plece genunchii în fața sicrielor 
voastre sfinţite. Neamul întreg a jurat să lupte şi să moară pentru 
credință şi pentru Patrie. 

Mii de preoți, în frunte cu episcopii şi mitropoliţii țării, v-au 
prohodit şi a răsunat dangăt de clopot, trist şi jalnic, la toate ivericile, 
A plâns un Neam întreg... Voi sunteți sfinții Neamului. A 


Pe drumul ce duce la cripta din Bucureştii Noi, în cadența 


| imnului funebru, cântat din inima legionară: 


Cei ce-au murit ucişi de gloanțele dușmane, 

Păşesc în rând cu cei ce au rămas”... 

domneşte liniştea şi ordinea... Convoiul lung de câțiva kilimetri, 
rece printr-o mare imensă de lume. Toţi plâng şi aştern în calea 
voastră flori... Aţi presărat în sufletul poporului credința și 
speranța... p i : i 

Rcînvie Neamul, Neamul Românesc, în al cărui suflet, voi 

i trăi de-a pururi. ta 

ă ia SA jertfit pentru Hristos şi Nearial “ulii pi A 
jertfei voastră sfinte... Şi Vă va da = oi perete 
niciodată, nimănui... Pai a 

Daţi-ne o fărâmă, măcar, din 
urcat pe culmi cereşti, câ şi NOI aici, 
arătat şi să putem muri ca ȘI VOl--: 


n marea voastră credință ce v-a 
"să mergem pe calea ce ne-ați 


i: 
DU 


„CUPRINS 


RD aa pia te 19 


arĂŞiRE al i cat Pl tag 23 


PLECAREA a AT RI 28 
PLECAREA clu NR tă 
HAMBURGUL «-x-cenuaana anna aaa atenta en SI cu REPARE 34 
ea MI CDOVGpILAN IA EA Ai aril. AA fă ouneeembanneanenneneeeeaase 37 

a calca beat acd Cao aaa aaa Sa ii ue 51 


ennenmenanmm nea aaaaaa 


i A Bo n 7 Eee pe acne oare IS Etna, O ARM i oC a 
o mmmnannaane 
anmaneeennanee 
no nenaneenenase 
an menanennane 
mn .nneananaee 
omamnnanaae 
emnannnaaa 
mmmnnmannnnnnaae 
n.n... 
o n..... 


m... ... 


Pr. lon Dumitrescu-Borşa. 


Fiu de țărani mijlocaşi, s-a 
născut în com. N. Bălcescu jud. 
Vâlcea, la 14 Septembrie 1899. 

Urmează cursurile 
Seminarului Teologic din Rm. 
Vâlcea şi după absolvire, e numit 
preot în comuna natală. 

În 1928 datorită unui proces 
penal la tribunalul din Piteşti în 
care a fost implicat ca martor, 
Consistoriul Bisericesc găseşte de 


cuviință să-l suspende din funcție. Hotărâre nedreaptă a 
Soborului Bisericesc. 

Episcopul Nichita al Argeşului îl trimite în 1930 ca 
misionar al bisericii Ortodoxe în comuna Borşa din 
Maramureş, unde nu exista biserică Creştin Ortodoxă. Aici 
reuşeşte să construiască biserica şi casa parohială. 

În satul Borşa, un foc mistuie 140 de case ale evreilor, 
care acuză preoții de declanşarea acestui incediu. Capul 
răutăților, pr. lon Dumitrescu. 

S-a declanşat celebrul proces în care a fost acuzat că 
a pus foc satului Borşa. 

In 1932, Evreii reuşesc să obțină expulzarea lui din 
Borşa şi se întoarce în comuna natală. 

De la această dată, duce în exclusivitate activitatea în 
Mişcarea Legionară la Bucureşti, alături de Corneliu 
Codreanu, pe care l-a urmat cu devotament şi credință. 

In 1936 intră în grupul celor 7 eroi ce au plecat să-şi 
sacrifice viața, luptând pentru creştinism împotriva 
comuniştilor din Spania. 

După rebeliunea legionară organizată de Horia Sima, 
Antonescu desființează mişcarea legionară, intrând în război 
Impotriva ruşilor. 

Pleacă voluntar pe front ca preot militar. 

ni E arestat de regimul comunist în 1948 şi face puşcărie 
până în 1963. 


i „Se stinge din viață în 1981 şi este înmormântat în curtea 
bisericii din comuna natală.