Revista Cinema/1990 — 1998/016-CINEMA-anul-XVI-nr-9-1978

Revistă a Consiliului 
Culturii și Educației Socialist: 
Bucureşti — septembrie 1978 


A 


In dezbatere, filmul pentru tineret: 


Adevăr, fermitate, elan, tinereţe 


| O dată cu noua stagiune, 
amit cinematografic intră în 
n aza in care trebuie să dea 
nena intreaga másurá a roadelor 
! sale. În sáptáminile si lunile 
i imediat următoare, sintem 
. chemați, ca atare, să întim- 
pinăm o suită de premiere, într-un ritm mult 
mai susținut decit în lunile precedente si. 
mai manifest decit în perioada anterioară, 
să fim nu numai spectatori sau cronicari, 
ci şi autori ai unor aprecieri de sinteză 
asupra nivelului la care se află cinemato- 
grafia naţională, în ansamblul vieții noastre 
culturale. Este totodată un moment în care 
planurile de lucru ale caselor de filme pen- 
tru anul viitor au încetat de a fi planuri și 
au devenit filme în lucru, scenarii definiti- 
vate sau chiar producții în copie standard 
Cineasti si cinefili, producători si critici 
— asumindu-ne fiecare integral propria rás- 
pundere si toti laolaltá pe aceea a cinema- 
tografiei noastre — ne bucurăm de privile- 
giul cá aceste multiple si dificile sarcini ale 
începutului de stagiune le vom putea în- 
deplini sub auspiciile unei concepții politice 
de o desávirsitá claritate, îndelung si eloc 
vent verificată, pe toate planurile, de viata 
însăși, de rezultatele muncii si creaţiei 
poporului nostru, ca si de desfásurarea 
evenimentelor internationale. 
Începem această nouă stagiune de pre- 
miere cinematografice şi de dezbateri ideo- 
logico-profesionale sub puternica impresie, 


In dezbate 


Demnitatea 
culturii noastre socialiste 


directă şi persistentă, a magistralei expu- 
neri pe care secretarul general al partidului, 
preşedintele Nicolae Ceaușescu, a fă- 
cut-o în faţa activului central de partid si 
de stat. Contribuţie substanţială la afirma- 
rea în lumea contemporană a gîndirii mate- 
rialismului dialectic si istoric, a principiilor 
socialismului științific, expunerea tovară- 
sului Nicolae Ceaușescu conține în acelaș: 
timp idei fundamentale, noi, pentru orien- 
tarea creaţiei artistice şi stiintifice, a activi- 
vi critice si educative. 

n acest sens, noua stagiune de lucru 
va trebui să însemne pentru noi un moment 
de depăşire a prejudecátilor si inertiilor 
care mai separă în mod artificial creaţia 
profesionistă de cea amatoare, în asa tel 
incit în viitor să acordăm în mod constant 
atenţia cuvenită filmelor cinecluburilor și 
să deschidem clt mai larg activitatea critici: 
si inițiativele Asociaţiei cineastilor spre 
noi forme de dialog şi colocviu cu specta- 
torii. Organizind în mod sistematic întilniri 
şi dezbateri cu membrii cinecluburilor, cu 
cinefilii din cadrul cursurilor initiate de 
întreprinderile cinematografice județene 
fără a ne mulțumi cu prezenţa protocolară 
si festivă la spectacole de gală, fără a reduce 
discuţiile cu publicul la satisfacerea mici 
lor curiozități, va trebui să facem ca partici- 
parea cineastilor la manifestările Festiva- 
lului national «Cintarea României» să se 
înscrie în linia indicatiei de a accentua ca- 
racterul educativ al acestui testival. 


filmul despre tineret 


Între 10 şi 17 august, în Complexul pentru tineret de la Costinești, s-a desfă- 
şurat Festivalul filmului pentru tineret — ediţia a II-a, organizat de C.C. al 
U.T.C., Consiliul Culturii si Educaţiei Socialiste și Asociaţia cineaștilor. 

Ca și la prima ediţie, buletinele de vot au fost împărțite spectatorilor aflati 
aici la odihnă, care s-au văzut în situaţia de judecători, de spectatori activi. 


lată si premiile: 


@ cel mai bun film: Septembrie (scenariul și regia: Timotei Ursu), 

€ cea mai bună regie: Mircea Daneliuc (la filmul Ediţie specială), 

€ cel mai bun subiect: Rătăcire (scenarist lon Băieșu, regia: Al. Tatos), 
€ cea mai bună imagine: Florin Mihăilescu (Rătăcire și Ediţie specială), 
@ cea mai bună interpretare feminină: Anda Onesa (Septembrie), 

€ cea mai bună interpretare masculină: Ștefan lordache (Ediţie specială si 


Doctorul Poenaru), 


6 cea mai bună muzică: Adrian Enescu (Septembrie, Doctorul Poenaru, 


Riul care urcă muntele). 


€ cei mai bun documentar: Liceenii (realizat de Paula si Doru Segal). 


Există un loc mai potnv& 
pentru festivaluri decit tă: 

mul unei mări? Există un ma 
prielnic spațiu pentru con- 
troverse creatoare decit locul 
în care se sparg valurile? 
Palmaresul e desigur cel care 
dă sevă și culoare unui festival, cel care-i 
asigură treamătul si suspensul si care în 
mare măsură îl justifică. Dar nu acesta e 
principalul merit, principalul cistig sau sem 

nul distinctiv al Festivalului filmului pen- 
tru tineret de la Costinești. Cuvintul care-i 
definește, sintetic, nu este împrumutat din 
obisnuitul limbaj al festivalurilor de cinema 
Nu este nici «juriu», nici «palmares». nic: 
«vedete», nici «conferinţe de presă»... Cu- 
vintul acesta poate fi «dialog», cu toate 
generoasele deschideri pe care le presu- 
pune: comunicare, reciprocitate, sincerita- 
te, dorinţă de cunoaștere... Timp de o săptă 

mină, tinerii spectatori (în jur de 1000 in 
fiecare seară, în Amfiteatrul arhiplin a 
Teatrului de vară) au dialogat cu tineri 
cineasti. La întilnirile-dezbateri din fiecare 
după-amiază, sau In discuţii care se legav 
firesc, spontan, la o înghețată. sau la o 
catea, în holul hotelului sau pe plajă, timp 
de o săptămină, «festivalistii» au fost asa-i 
lati cu întrebări. Desi le-am fi dorit chia 
mai ofensive, mai curajoase, vizind mai muit 
arta filmului si mai putin trama lui, fără a «i 
propune atit de abrupt distincția între pla 

nul etic şi cel estetic, aceste discutii rămm 


ed 


cistigul cert al acestui festival. Reacţiile 
imediate din timpul vizionării au tost însă 
de multe ori mai interesante, mai revelatorii 
pentru modul în care era receptat filmul. 
decit discuţiile care l-au urmat. Interesul 
arătat filmelor din concurs e cert (erau spec- 
talori care vedeau Septembrie a șasea 
vară, sau E atit de aproape fericirea a 
treia oară). Dorinţa de a le discuta cu crea- 
torii e deasemenea un fapt dovedit. Stă în 
puterile organizatorilor şi ale cineastilo: 
invitaţi la festival, ca întrebările acestor 
discuţii să se transforme în probleme, la 
care, spectatori si creatori deopotrivă să 
poată medita pe îndelete, un an de zile 
pină la viitoarea editie 

Dacă vorbim de metafora «Riului carel 
urcă muntele» nu credeți că ar fi fost mai 
interesantă dacă era tratată în actualitate” 
De ce în unele filme replicile sună fais? 
De ce sint unele finaluri care par lipite” 
De ce se plinge așa de rar în filmele noastre? 
(Şi ce frumos plinge Gina Patrichi, de 
pildă...) De ce, tocmai cind momentele de 
liim încep să semene cu viata, hop. vine 
cite unul care, ca un vrăjitor. fericeste pe 
toată lumea? De ce nu se scriu mai multe 
scenarii despre condiția femeii? De ce nu 
sînt mai multe eroine interesante? De cé 
^u se sci roluri pe măsura actorilor 
pe care-i avem? (a cáror aparitie pe plajà 
a tos! de altfel intimpinatà cu o adevă:ată 
manifestaţie de simpatie și căldură). De 
ce nu se fac mai multe filme de dragoste’ 


Asa cum a reafirmat recent secretarul 
general al partidului cu prilejul deschideri: 
anului de învățămînt, noua calitate, supe- 
rioară, a activității culturale presupune pro- 
movarea şi în acest domeniu a unui spirit 
revoluționar, presupune mai mult curai, 
mai multă fermitate în combaterea concep- 
tiilor înguste si a practicilor perimate, în 
afirmarea celor mai adecvate metode de 
lucru. Ar fi suficientă, în această ordine de 
idei, revederea observațiilor şi propunerilor 
formulate în cursul dezbaterii noastre des- 
pre scenarii, pentru a conveni că atit casele 
de filme, cit şi organismele de sinteză ale 
cinematografiei au la dispoziţie un bogat 
material de studiu pentru îmbunătățirea 
activităţii lor, pentru afirmarea competenţei 
inițiativei şi spiritului lor de răspundere 

Această receptivitate operativă este sin 
gura de natură să stimuleze participarea 
creatorilor, criticilor şi spectatorilor la no: 
dezbateri, mai la obiect, mai substanţiale. 
cu convingerea că ele au o finalitate prac- 
tică. Perspectiva apropiată a unui nou si 
însemnat spor al volumului activităţii cine- 
matografice constituie un argument deci- 
siv pentru afirmarea neintirziatá a acestei 
receptivitáti față de observaţiile si propune- 
rile formulate în timpul dezbaterilor, pentru 
promovarea în activitatea caselor de filme 
și a Centralei «România-film» a criteriilor 
calitative. De la aceste criterii calitative 
sînt din ce în ce mai greu de conceput ra- 
baturile, în alegerea realizatorilor, în apro- 


La multe din întrebări. autorii, producă!: 
fii sau criticii au răspuns pe loc, deşi n 
toate răspunsurile erau la îndemină. Al! 
răspunsuri se transformau la rindul lor i 
întrebări... 

Un dialog care a scos relaţia spectator- 
creator din zona nedeterminatului. Orice 
autor de filme — mai ales cel aflat la început 
de drum — încearcă să se transpună în 
pielea unui virtual spectator. Să-i gh: 
cească momentele de plictiseală. de ris 
de emoție. Si nu odată el se strecoară într-o 
sală de cinema la Bucureşti, chiar după ce a 
trecut multă vreme de la premieră. Cite un 
chip, un zimbet, o privire încruntată sau iro- 
nică, un comentariu scurt — cu aer de ve: 
dict şi cam atit... Dar cine e acest spectator” 
Chia i se pot prevedea reacţiile? Chiar : 
se pot cunoaște gusturile? La Costinest 
ca şi la mesele rotunde — tot mai nume 
roase în timpul din urmă — a început sà 
se contureze un chip al spectatorulu: 
mult mai mobil, cu o dialectică a gustului 
mai subtilă si mai nuanţată, decit a încerca! 
s-o acrediteze un portret-robot, trasat de 
statisticile sociologilor, între cei doi poli 
săli goale la filmul japonez Insula, și arhi: 
pline la producția indiană Vandana Un 
spectator care se maturizează odată cu 
filmele noastre, pe care le urmărește cu 
interes crescind, preocupat ca și cineastn 
de adevăr, de necesitatea permanentă a 
ideii de valoare artistică. Publicul tinar 
publicul pe care-l oglindește și-l exprima 
filmele tinerilor cineasti este același cv 
publicul care trebuie educat prin aceste 
filme. Sintem răspunzători nu numai de 
mesajul, de ideile pe care le Inculcá specia 
torului filmele noastre, dar si de preju 
decátile, sabloanele si minima rezistenta 
în fata succesului facil, a aceluiaşi public 

lată de ce. dincolo de aerul estival. de 
ceea ce orice reporter ar îi numit voie bună 
si exuberant&, proprii unui festival al filmu- 
lui pentru tineret (nu ştiam că Mircea Dia- 
conu şi Tamara Creţulescu au o voce ati! 
de frumoasă, nici că Gheorghe Visu cîntă 
ja ghitar& .). dincolo de zborul pescárusi- 
lor (reali sau desenati pe ecusoanele si ati- 
sele festivalului), dincolo de premii chiar 
m s-a părut important să desprindem citeva 
replici ale acestui dialog — selecţie arl» 
tară desigur — semnificative pentru mo 
mentul prezent ai filmului românesc. 

Filmele prezentate în festival (chia s! 
atunci cînd și-au plasat acțiunea în trecul) 


barea scenariilor, în aprecierea productiilor 
proprii sau în întocmirea repertoriului de 
filme străine. 

Asa cum rezultatele activității productive 
din economie reprezintă temeiul pe care se 
afirmă astăzi cu succes politica de inde- 
pendeniá şi suveranitate naţională, avem 
obligația să privim si să judecăm fiecare 
dintre rezultatele creaţiei noastre artistice 
si toate manifestările noastre intelectuale 
în perspectiva afirmării demnității culturii 
româneşti socialiste şi a poporului nostru 
în fata lumii. Aceasta este și trebuie să fie 
din ce în ce mai concludent expresia con- 
cretă a adeziunii noastre la politica internă 
si externă a partidului şi statului. 


În intransigenta noastră tață de ceea ce 
este nereprezentativ, în susținerea cu toată 
căldura a tot ceea ce este meritoriu si de 
excepție, în decizia noastră de autodepási- 
re, ne inspiră mereu exemplul omului care 
stă în fruntea poporului si a țării, al tovară- 
sului Nicolae Ceauşescu, care declara zilele 
acestea la un mare miting popular: «Ne-am 
cucerit independenţa prin lupte grele 
— şi nu dorim, în nici un fel, să facem 
tirg cu cineva pe seama independenței 
și suveranității poporului nostru! Do- 
rim raporturi care să întărească inde- 
pendenfa și suveranitatea României». 


CINEMA 


vorbeau despre tineri, despre primii lor 
paşi maturi si responsabili în viață, despre 
luciditatea care trebuie nu să-i însoțească, 
ci să-i determine, despre gravitatea şi con- 
secintele unui compromis făcut la începu! 
de drum. Nimic mai firesc, deci, ca tinerii 
spectatori de la Costineşti să trateze uneori 
subiectele acestor filme ca pe probleme de 
viață. Nu odată am auzit acest început de 
discuţie: «Eu, dacă eram în locul eroului 
din film...» Nu pe acestea le-am notat (ele 
avindu-si rostul şi savoarea doar în «priză 
directă», cînd spectatorii îşi răspundeau 
unul altuia, argumentind cu replici din film). 
Nu le-am notat nici pe cele care începeau: 
“Vreau să-i mulțumesc regizorului... pen- 
tru filmul... care mi-a plăcut şi m-a emotio- 
nat»... pentru simplul motiv cá ele au consti- 
tuit majoritatea și oricum n-am fi putut în 
registra totodată emoția sau bucuria crea- 
torilor... Înainte de a începe să transcriu 
Iragmentele de dialog mi s-a părut oportun 
să citez o însemnare mai veche a lui Georae 
Călinescu: «Diversitatea de opinii nu 
este în mod exclusiv dovada că una din 
sentințe e greșită». 


Diversitatea de opinii... 


«Vreau s-o întreb pe Diana Lupescu 
dacă crede în adevărul replicii rostite in 
E atit de aproape fericirea: «Dragostea la 
început e frumoasă, pe urmă adevărată»? 

Da... depinde numai ce intelegeti prin 
frumuseţe si adevăr. 

Cred că viața e frumoasă oricind e 
adevărată» 

Cel care a intrebat, Dan Páscut, era stu- 
dent la Facultatea de medicină din Timi- 
soara, unul dintre cei mai activi spectatori, 
care ne-a declarat după vizionarea filmului 
Doctorul Poenaru că poate fi citit și ca 
«un adevărat manual de etică medicală» 

Dorin Vrăjitor, student la Facultatea de 
mecanică, Timişoara (vedetă a publicului, 
intimpinaf cu aplauze de cite ori lua cuvin- 
tul): 

«De ce transformați problemele mari in 
subiecte mici, comerciale? Nu înseamnă că 
dacă luăm niște tineri să-i filmăm, am vorbit 
despre tineri. Cred că eroii din film sînt mai 
superficiali decit tinerii din viaţă. Măcar pen- 
tru faptul că pe ecran nu i-am văzut nicioda- 
1ă citind. sau comentind o carte. Cei doi ti- 
neri din E atit de aproape fericirea, cind în 


ermita 


«Trebuie 
să transformăm 
Festivalul național 
«Cîntarea României» 
într-o largă mișcare 
e educație — profesională 
ştiinţifică, 
politică si culturală — 
de unire a eforturilor 
întregului popor, 
sub conducerea 
partidului comunist, 
pentru înfăptuirea 
neabătută 
a Programului elaborat 
de Congresul al XI-lea 
de făurire 
a societăţii socialiste 
multilateral dezvoltate, 
de înaintare fermă 
spre societatea 
fără clase, 
spre comunism. 


Nicolae CEAUȘESCU 


sfirgit stau împreună, singuri, asa cum visau 
ei, ce fac? Vin de la serviciu, mánincá, se 
culcă, iar merg la serviciu... Viaţa noastiă, 
a tinerilor, cu atit mai mult a tinerilor care 
iubesc, e mult, mult mai bogată. Dialogurile 
sînt şi ele cel mai adesea banale. E drept, 
unele au firesc de viață, dar sint replici care 
nu închid în ele o meditație, esenta unul 
gind. Ni se pare ciudat să auzim un re- 
gizor spunind. «Aveţi dreptate, nu e ti- 
nalul pe care mi l-am dorit»... Am văzut 
în festival şi filme de război sau de epocă, 
Si Malraux vorbea despre război, despre 
angajare totală. Dar în -cărțile lui, esenţial 
răminea omul (omul şi nu personajul), fră- 
mintarea lui interioară, mai ales în confrun- 
tarea cu moartea... Nu credeti cá asteptám 
cam de mult capodopera?» 

loana Crăciunescu, actriță (mult aplau- 
dată în Ediţie specială): 

«Eroinele feminine din filmele noastre 
sint foarte drágute, sarmante, foarte la locul 
lor si foarte plicticoase. Fata din Editie 
specială e uriticá, gisculitá, dar mi-a oferit 
o partitură mult mai interesantă de inter- 
pretare»... 

Horia Murgu, inginer de sunet (după 
ce a explicat ce înseamnă priză directă, 
coloană sonoră si nu numai pentru filmul 
Ediţie specială): «Critica de specialitate 
nu şi-a pus încă toate armele la bătai 


pentru formarea unei culturi cinematogra- 


fice a publicului. Citim în cronici că în cuta- 
re film pictorul de costume și-a făcut treaba 
«corect», «funcțional». Dar un pictor de 
costume nu este un om care se îngrijește 
ca îmbrăcămintea actorilor să nu fie din 
Evul Mediu, atunci cind filmul e din zilele 
noastre; el încearcă si de multe ori reuşeşte, 
să caracterizeze personajul, să creeze o 
relație în universul filmului. Acelasilucru se 
poate spune despre sunet, despre decor, 
imagine, despre oricare din compartimen- 
tele filmului». 

Liviu Avram, I.E.F.S, București: «M-a 
surprins neplăcut faptul că atit anul trecut 
cit şi anul acesta, atunci cind se aduc elogii, 
se amintește numele regizorului, iar cînd 
e de găsit o vină, ea e atribuită întotdeauna 
scenaristului». 

ltiadis Apostol, student Constructii,anul 
ill — lași: «Eroina din Rătăcire, e un caz 
de exceptie; regula o constituie personajele 
secundare, cel interpretat de Gina Patrichi 
de pildă. Nu credeţi că sint prea multe excep 
tii în filmele noastre?» 


s 


Diana Lupescu, actriță (n-a fost zi í 
care să nu dea autografe si doar citeva 


voturi au despártit-o de marele premiu.): | 


«Dacă discutăm personajul ca pe un om, 
ca pe oricare dintre noi, înseamnă că am 
depășit stadiul în care ne îndoiam dacă e 
fals, sau nu...» 


Girbu Mihai, student institutul politehnic 
Bucureşti: «Vrem să vedem mai multe filme 
cu valoare de document, așa cum a fost 
tilmul despre Bumbesti-Livezeni, văzut la 
televizor, sau cum a fost cel din festiva! 
Amintire de la Straja al operatorului 
Cornel Diaconu.» 


Florin Toma, student Filologie anul IV 
— București: Să nu uităm că adevăratele 
conflicte sînt de natură psihologică. Nu 
vrem să vedem pe ecran categorii sociale, 
ci individualitáti, tipuri, apartinind acestor 
categorii. Avem filme cu tineri muncitori, 
cu tineri ţărani, cu tineri ingineri, cu studenţi 
cu medici tineri. Dar de multe ori sint ca 
nişte variatiuni pe aceeași temă. Eroii filme- 
lor noastre n-au frámintári sufleteşti pro- 
funde. Între o opţiune si o renunțare, cele 
două situaţii aproape standard — majori- 
tatea personajelor sint încă simpliste. Asa 
cum un roman descrie pe 400 de pagini 
viața lăuntrică a 2—3 personaje în desfásu- 
rare, filmul nu poate face la fel? Există 
multe conflicte, în a căror structură intimă, 
cinematograful nu a pătruns încă! De ce 
ne mulțumim cu atitea locuri comune? 
De la o vreme încoace vedem aceeași fami- 
lie potențială, înstărită, aceeaşi sufragerie 
de mahon, aceeași opulenţă a mobilierului, 


| şi aceeași suficientá a mentalităţii. Con- 


form unei scheme preluate din morfologia 
basmului, putem spune că subiectele filme- 
lor de actualitate se desfășoară între doi 
poli: negativ și pozitiv. La început totul 
merge bine, toți își văd de treabă, dar odată 
cu apariţia factorului malign, echilibrul ini- 
tial se strică. Apare apoi factorul benefic 
si echilibrul se restabilește. Poate de aceea 
ne plac mai mult filmele cu final deschis, 
sau în orice caz fără happy-end.» 


Toma Constantin — muncitor, Galaţi; 
«Nu sînt prea multi ingineri în filmele noas- 
tre? Formarea unui tînăr muncitor sau a 
unui maistru este un proces tot atit de 
important şi de interesant — pe toate pla- 
nurile, — ca și un film de analiză psiholo- 
gicá...» 


te, elan, tinerete 


Au fost tineri cărora filmele studenţilor 
de la l.A.T.C. li s-au părut mai interesante 
decît cele aflate în competiţie. Invitatii 
trebuie onorati — Adrian Sirbu anul IV, 
regie — (care pornind de la un simplu pre- 
text dramaturgic revela o bună cunoaștere 
a mijloacelor cinematografice în explorarea 
relaţiilor dintr-o colectivitate), În aceste 
timpuri, filmul studentului chilian Luis R. 
vera anul IV regie (tilm care se deschidea 
cu insertul: «indiferenți din toate ţări. 
treziti-vál»), Cintá cucul si pe ploaie a! 
absolventului loan Cármázan (un film mai 
putin revelator in planul expresiei cinema 
tografice, dar incitant prin tonul de reportaj 
al unei anchete ofensive) si, in sfirsi!. 
Ordin, al absolventului Daniel Bárbulescu 
(o baladă mai puţin convingătoare, datorită 
unui ton ezitant între metatoră și detaliul 
naturalist) s-au bucurat de o primire caldă. 
Deşi programate de pe o zi pe alta, într-o 
proiecție improvizată, s-au bucurat de un 
real succes si filmele pe 16 mm., ale studen- 
tilor operatori, aflați acum în institut: Geo 
Tuicá, Mircea Bunescu, Dragos Pirvulescu. 
Si pentru cà si la Costinesti discutia despre 
scenarii era in toi, au fost tineri spectatori 
care au întrebat: de ce în filmele de la 
I.A.T.C., încărcătura poetică, sugestia. me- 
tafora pur cinematografică, se intilnesc 
mai des decit ín filmele absolventilor pro- 
duse la casele de filme? 

La gala filmelor de cinematori n-au fost 
din păcate decit foarte puțini spectatori. 
Deşi din cele 15 filme, selecționate de la 5 
cinecluburi din țară («Studio-film» Bucu- 
resti, «Gaudeamus»-Timişoara, «Torentul» 
— cineclubul Trustului de constructii Ga- 
lati, «Crisia», cineclubul Comitetului jude- 
tean U T.C. Bihor, «Cineclub '70» din Braşov) 
cu siguranță erau citeva filmulete care me- 
ritau să fie văzute şi comentate: Echinoc- 
tiu, Casca, Casa de piatră (pentru care 
i s-a înminat instructorului Emilian Urse 
un premiu si aici, la Costinee) Reparti- 
zat în provincie, ledera, Intilnire, Ora- 
toriul florilor. Discutate cel puţin de către 
regizorii, operatorii, criticii, profesorii si 
studenţii de la I.A.T.C. aflaţi la festiva 
Pentru că,așa cum spuneau delegaţii aces- 
tor cluburi, s-a ratat în vara aceasta un prile; 
de dialog cu profesioniștii... Poate li se va 
implini dorinţa la viitoarea editie, pentru 


care cineamatorii ar dori să fie anuntat 
din timp si,eventual, ajutaţi să-şi organizeze 
ei înşiși gala, de la afișe pină la cele nece- 
sare proiecției... 

Mai vechile filme de examen, ale opera- 
torilor astăzi consacraţi (Florin Mihăilescu 
Valentin Ducaru, Nicolae Mărgineanu. Flo- 
rin Paraschiv, Marian Stanciu, Dumitru 
Costache Foni, Mihai Popescu). unele =- 
plaudate îndelung,au fost privite nu ca exer- 
citii în sine, ci ca mici parabole cinemato- 
grafice, receptate în ideea lor exactă Un 
Festival al filmului pentru tineret este si un 
loc unde producătorii pot avea surpriza să 
audă că publicul, in numele căruia se 
cer mereu explicaţii (ce se tot adaugă pe 
parcursul vizionárilor, la dialogul filmelor — 
«altfel nu va înțelege publicul») e de fapt 
publicul care spune: «Prea multe expisca- 
tii! Ce frumoase erau filmele de zece minute 
ale operatorilor! Şi n-aveau nici o vorbá^s 


A intelege inseamnă 
a crea din nou... 


Întiinirile cu spectatorii nu au doar ro 
de a face cunoscută cineaştior părerze 
publicului. Ele sint tot atitea preso de a 
vorbi despre limbajul cinematograf. des- 
pre receptarea ideilor unui fiim, despre asa 
lui, cu alte cuvinte de a face cultur$ cise- 
matograficá «A înțelege. spones George 
Călinescu, înseamnă a crea de noa s 
reproduce în tine momentul inta si ooeceos 
Pentru că asa cum o actione e coasiós 
rată bună sau justă de către opne poòbicā 
dacă intră în concordanță co prmepie 
conştiinţei individuale, o operă acst9c& 
în cazul nostru un film, e considera mur 
sau frumos dacă e! coincide cu normale 
de creaţie ale imaginatiei se consists 
artistice a fiecărui spectator. Or aceasi 
conştiinţă artistică se formează Pubic 
tinár, publicul pe carei ogīočes®= s~ 
exprimă filmele tinerilor cseeest esse mce- 
laşi cu publicul care trebose sd pm 
aceste filme. 

Întrebat despre producta de cumme 
Nuca (1972), operatorul Fiore Mitdiesc 


(Coats? m zaz € 


= 
3 


ia. 


Peste 1 000 de spectatori zilnic la proiecţiile de la Teatrul de vară... 
Reacţiile din timpul vizionării mai revelatorii de multe ori decît discuțiile 


(Urmare din pag. 3) 


nu se mulțumește doar să expună 
filmului. El explică mizanscena, încadr a 
ce înseamnă unghiul subiectiv sau relata 
imaginii cu cadrul scenografic Discuta 
despre cum se face un film se lărgeşte € 
este evident cá a captivat toată sala De ia 
o întrebare simplă: «Ce-i atrage pe opera 
tor, atunci cînd citește prima oară scenariu 
unui film?» răspunsul se complică, se 
transformă într-o adevărată profesiune de 
credință. De la Rătăcire și Mere roșii se 
ajunge la ...Fellini si Urusevski. Se vorbește 
despre puterea de persuasiune a imag 
despre șocul pe care anumite imagini tre- 
buie să-l provoace. Un bun prilej pentru 
Mircea Diaconu de a arunca în discutie o 
întrebare provocatoare: «Oare excesul de 
tehnică cinematograficá nu vine dintr-o 
neîncredere în mijloacele actorului?» Pe 
loc se aprinde o dispută vie despre rolu 
actorului în echipa de filmare. Regizori 
lulian Mihu (a cărui prezenţă a fost salutată 
cu bucurie, dovedind încă odată că nu 
există bariere între generaţii) extinde dis- 
cutia despre actorul de film: «Au existat 
filme mari făcute în întregime cu neprofe- 
sioniști: Potemkin, Umberto D, Scius- 
cia, Hoţii de biciclete».. Spectators sint 
puţin derutati. Cine e atunci cel mai impor- 
tant? Actorul? Operatorul? Regizorul? D: 
colo de interesul vădit în rindul spectator 
lor (a fost apreciată ca cea mai bună «con- 
ferintá de presă» din cadrul Festivalului) 
discuția pe marginea filmului Rătăcire = 
revelat si un alt aspect: se întlinesc prea rar 


n astfel de dialog, chiar între ei, cineas- 
care fac filmele. si cei care sint răs- 
zători de calitatea lor. Dialogul Florin 
Mihăilescu — Mircea Diaconu — lulian 
Mihu era punctat de întrebările sagace 
ale fiecăruia dintre ei. Si dacă tot vorbim 
mereu de «necesitatea unui climat» (vorba 
ui Mircea Daneliuc, regizor laureat la am- 
bele ediții) să nu uităm că un astfel de festi- 
este, în primul rind, un mediu fertil pen- 

u o confruntare de opinii, pentru discuţii 
creatoare. 

Cineva, un spectator desigur, a pus la 
Costineşti o întrebare derutantă. Dacă s-ar 
8 adus in festival filmul O floare si doi 
grădinari, credeți că ar fi luat premiul cel 
mare? Nu, nu credem, dar am vrea să între- 
prindem totul ca să fim convinşi de acest 
vcu. S-au făcut nenumărate propuneri 
pentru modul de organizare a festivalului 
în viitoarele sale ediţii. Si probabil cá nu 
putine dintre ele isi vor găsi ecou. Cu o 
condiție: ca multi din cei care propun, să 
pună umărni efectiv la organizarea festiva- 
utu 


În loc de concluzii 


Gurghian Crișan, muncitor, Tirnăveni: 
«Doresc să fiu și un mesager al celor din 
oraşul meu. Cred cà testivalul conceput 
ca un schimb de păreri între artişti şi spec- 
tatori e foarte bun si experiența trebuie con- 
tinuată. Filme despre tineri s-au tăcut multe 

ultimii ani, dar un prilej de-a le discută 


A fost o vreme în care regizorul lulian Mihu era «supervizor» la filme de 
debut ale tinerilor cineasti. Astăzi. aceștia îi sint colegi cu drepturi, dar 
şi cu... îndatoriri egale (cu Andrei Cătălin-Băleanu, regizorul filmului 


E atit de aproape fericirea 


Pentru Anda Onesa, cistigátoarea Premiului pentru interpretare femi- 
nină /Septembrie), fiecare răspuns se transformă într-o confesiune 


atit de amplu nu s-a ivit pină acum.» 

Buzdugan Bogdan, elev cl. XII, Lic. 
Matei Basarab — București: «Nu văzusem 
niciunul din filmele prezentate aici. As fi 
regretat dacă nu le vedeam. Sint convins 
că cinematograful românesc a ciștigat mult 
prin filmele tinerilor cineaști. Mi-am schim- 
bat imaginea pe care o aveam pină acum 
despre filmele noastre». 

Popescu Rodica, studentă filologie, a- 
nul IV — București: «Dacă discuţiile între 
creatori şi spectatori au reușit să spulbere 
măcar o parte din prejudecăţi și-ntr-o ta- 
bără şi-n cealaltă, festivalul şi-a atins sco- 
pul.» 

Timofte Vasile, muncitor Reşiţa: «Poa- 
te ar fi bine ca din rîndul invitaţilor, actorii, 
sau nu numai ei, să organizeze în zilele fes- 
tivalului şi alte activități culturale: recita- 
luri, momente de poezie...» : 

Dr. Manuela Gheorghiu (care a dovedit 
cá intrá in atributiile unui critic de film a- 
ceea de a fi un pasionat animator al unui 
astfel de festival); «Simbolul pescárusilor 
cu aripi larg deschise, al zborului spre Inál- 
timi, al aripilor care nu se fring, al aspira- 
tiei spre vis, e simbolul acestui festival, 
care în urmă cu un an a impus o nouă gene- 
raţie de cineasti...» 

Mircea Diaconu, actor si... scriitor (cel 
care a dat tonul sincer si cald multora din- 
tre aceste dialoguri): «Sintem o nouă gene- 
ratie de cineasti dar nu ne manifestám încă 
la puterile noastre. De ce? Păi, dacă am 
şti răspunsul, am avea cu siguranţă filme 
mai bune. Aici, la Costinești,cred că e un 
loc potrivit de a căuta împreună, răspun- 
suri la întrebări si cred că cel mai bun lucru 
pe care-l poate face festivalul în viitor, este 
să existe». 

Stere Gulea, regizor. «indiferent de as- 
primea tonului, de justetea sau injustetea 
observaţiilor, o discuţie pasionată rămine 
un cistig sigur. Atunci cind s-a depășit 
bariera superficialitátii, a răspunsurilor con- 
ventionale»... 

Fiorin Mihăilescu (operatorul cu peste 


200 de voturi...) «Operatorii ar trebui impli- 
cati în controlul copiilor filmelor. Dar înain- 
te de a fi trimise la festival. Poate așa s-ar 
putea evita momente neplăcute ca cele de 
anul acesta, cind, dintr-o neglijenţă desigur, 
au venit copiile netritate la Profetul, aurul 
si ardelenii si Rătăcire.» 

Lorin Vasilovici, director adjunct a 
taberei (si unul din organizatorii festivalu- 
lui, omniprezent, animator cu har): «Ne 
interesează priza publicului tînăr la tematica 
filmului pentru tineret. Reacţiile din timpul 
vizionărilor, ca si discuţiile ce le-au urmat, 
au dovedit limpede că ele sint primite cu 
tot mai mare interes. Dar aceasta îi obligă 
pe tinerii noștri cineasti la mai mult» 

Paul Silvestru (tînăr critic de film, af 
inimos organizator): «Cred că trebuie să 
păstrăm formula juriului format din public 
mai ales că ea și-a dovedit strălucit valabil- 
tatea, atit la prima ediţie cit si la a doua». 

Dumitru Fernoagă, directorul Casei de 
filme 5: «Deocamdată Festivalul de la Cos 
nesti e singurul loc în care am putut € 
o sinteză a filmelor pentru tineret, viza 
de public.» 


Participanţii la prima ediție a Festivalului 
filmului pentru tineret, Costineşti '77, st3- 
pîniti de febra pionieratului si încă sub 
euforia aplauzelor de la Cursa, i$ dadeau 
emotionati Intlinire vara viitoare în acelas: 
loc. Şi s-au intilnit. Asa cum cel de al doilea 
film transformă speranţa în certitudine 
fiind de multe ori mai important chiar dec 
debutul, această a doua ediţie de la Costi- 
nesti. (în care, de fapt, cu exceptia lui Stere 
Guiea şi a lui Alexa Visarion—care și-a 
prezentat filmul «Înainte de tăcere» în pre- 
mieră pe ţară, hors concurs—toti ceilalti 
regizori isi prezentau cel de al doilea film) 
a confirmat existența unui festival al filmu- 
lui pentru tineret. El există. Sub semnu 
unui dialog deschis. 

Roxana PANĂ 
Fotografii de Călin ȘERBAN 


Toti ochii, pe «festivalisti». De la stinga la dreapta: Manuela Gheor- 
ghiu, Diana Lupescu, Stere Gulea, Florin Zamfirescu, la discuția fil- 
mului /arba verde de acasă. Operatorul Cornel Diaconu (autor al fil- 
mului Amintire de la Straja, care s-a bucurat de un real succes) filmează... 


J Mic tor Iliu sau 


lumina si mustrarea purității 


| Toate secventele in care il 
| pástreazámemoria moa poar 
" tá in ele o gratie nepámin- 
nema teană. Îmi vine să cred că 
| era nepămîntean și atunci 

cînd şedea printre noi, cînd 


respira fumul sedintelor 
noastre interminabile, cind priveghea mă- 
runtele noastre hártuieli — le priveghea 


ingindurat, cu un suris pierdut, nespus de 
milos în fata jalnicelor patimi. Îmi amintesc 
privirea pe care o tintea deasupra dueluri- 
lor noastre, întristarea fără repros a acelei 
priviri îndepărtate, care ne spunea: «Fiti 
mai buni! Fiți mai mărinimoşi!» Si iată peste 
ani, îi readuc imaginea siluetei sale subțiri. 
O reasez pe scaunul lui — scaunul acesta 
a rămas gol,pentru că, într-adevăr, de data 
asta cel plecat n-a putut să fie înlocuit. 
Acum, cind îl am în fata ochilor, mai viu 
decit era în viață, acum abia înțeleg cá de 
cînd l-am cunoscut el a aparținut unei no- 
bleti sufleteşti demne de o planetă mai 
curată. 

De obicei, iubim în amintirea dispárutilor 
tot ceea ce i-a făcut asemănători nouă si e 
în firea lucrurilor ca durerea plecării lor 
să se topească de-a lungul anilor, să ne 


N 
/ 


X 


E 


Radu Beligan... 


V f 


obisnuim cu absența lor, să ne consolăm 
de imposibila lor întoarcere. 

În ceea ce îl priveşte pe Victor Iliu, lucru- 
rile se așază de-a-ndoaselea. Mai întîi el 
există in conștiința mea, a noastră, a mul- 
tora dintre cineaşti, nu pentru că ne-a se- 
mănat, ci pentru că nu ne-a semănat prea 
mult. El a traversat un mediu încins de spi- 
ritul competitiv (filmul — se ştie — este o 
perpetuă competiţie, iar uneori concurenţă), 
desprins de ambiţii personale, neatins de 
vanitáti, bucurindu-se într-un mod pe care 
nimeni nu l-a putut reedita, de gloria parte- 
nerilor lui, a elevilor lui, a concurenţilor lui 
(cine ar fi îndrăznit să pronunţe în faţa lui 
numele de concurență ?). El concurent? El 
a fost mereu angelicul. Cind «s-a bătut», 
căci l-am văzut de citeva ori trăgind sabia, 
azvirlindu-se în discuţii cu o hotărire atit 
de blajiná încit adversarii se micsorau tă- 
cuti, se referea întotdeauna la «ceilalți». 
Ceilalți erau un talent tînăr fără ieșire la 
mare. pentru că un obtuz se incápátina 
să-l lege de ses, un fost-talent pe care cres- 
teau acum bălării sau un fără-de-talent 
care trebuia ajutat să supraviețuiască, ca 
să-şi regăsească un echilibru în afara auto- 
Wuzionárii. 


Făptura lui a fost întotdeauna plápindá, 
dar harul lui a avut pînă în uitima clipă 
vitalitatea copacilor predestinati să devi- 
nă monumente ale naturii. A cui e vina, 
dacă timpul nu i-a dat răgazul să treacă 
pe peliculă toate filmele care suiau în seva 
acestui falnic copac? Moara cu noroc şi 
celelalte filme lăsate în urma lui, filme esen- 
tiale pentru cultura românească a acestor 
decenii, au închis mărturia unor memora- 
bile sculpturi în celuloid. Tăieturi viguroase, 
muchii dure, o tumultuoasă forță de gind 
şi de fapte. El, blindetea personificată, a 
lăsat amintirea unei arte aspre, mustind 
de patimi grele, miscatá de porniri neîndu- 
rătoare. Opera lui transmite un sentiment 
de forță, dar cel care o radiografiază cu 
puțină atenţie, simte că sub muchiile tari 
tremură o rază nespus de gingașă. Din ini- 
ma conflictelor acelea neguroase, piiplie 
spre noi o lumină dulce-amară. Lumina 
casa este, fără îndoială, propria lui su- 

are. 

Ciudat. Sau poate nu-i ciudat. Poate că 
ăsta este firescul; cînd era aici, pe pămint 
el ne-a apărut adesea ca un nepămintean. 
De cind nu mai e aici, absenţa lui a devenit 
prezenţă materială, căci, plecind, el s-a 


transformat în etalon. Etalon de cinste pro- 
tesională. De puritate umană. De candoare. 
Mai ales de candoare. 

Din atitea titluri meritate caut unul să 
le cuprindă pe toate: candid adică pur este 
fără îndoială, cel mai potrivit. Cel mai po- 
lemic. 

Polemic, el? El, care a luptat pentru mai 
bine, fără umbră de agresivitate, pentru că 
această luptă era pentru el mai firească 
decit propria lui respiraţie? Polemic el, 
care transfigura raporturile umane cele mai 
încrincenate, le spăla în infinita lui gratie, 
el care nu ştia să constringă decit cu bu- 
nătatea? 

De ce imaginea biindului nostru profesor 
Victor Iliu îmi apare azi așa cum nu a fost 
niciodată în viaţă: mustrătoare, drastică? 

De ce prezența lui metafizică îmi apare 
azi mai concretă, mai viguroasă decit a 
fost cîndva prezenţa lui fizică? De ce nu 
putem să ne consolăm nici azi după zece 
ani de imposibila lui întoarcere? 


Ecaterina OPROIU 


Scenariul nu se poate discuta 


în afara regiei 


Cum poate contribui critica 
de film la progresul scenari- 
ilor noastre? Îmi pun între- 
barea, fiind convins că difi- 
cila — dar atit de necesara — 
bătălie pentru calitatea sce- 
nariilor implică o strategie 
şi un efort colectiv, mobilizarea tuturor 
energiilor prezente în viata noastră cinema- 
tografică, de la scenarist la regizor, de la 
producător la filmolog. 

Cu ce trebuie să începem? În momentul 
de față, o primă, urgentă indatorire a 
criticii noastre rezidă, după părerea mea, 
în elucidarea problemelor de ordin teoretic 
ale scenariului, prea rar şi prea grăbit discu- 
tate pină acum. Dacă ar reuşi să tormuleze 
riguros statutul,natura, exigenţele specifice 
ale acestuia, dacă ar sti să ocolească pura 
speculatie. o astfel de discuţie ar aduce 
clariticări dintre cele mai utile,ar putea avea 
consecințe binefăcătoare asupra practicii 
scenaristice de la noi. 

€ Ar destrăma o serie de echivocuri şi de 
prejudecăţi încă vii, încă rezistente. Între 
altele, prejudecata după care «scenariul 
e literatură», materializată în dialogul artifi- 
cios-livresc ori în descrierea lipsită de o 
precisă funcţionalitate cinematografică, atit 
de des întilnite în paginile scenariilor noas- 
tre. 

€ Ar atrage atenția apoi asupra caren- 
telor de ordin dramaturgic pe care scena- 
riile te transmit filmelor, aproape fárá excep- 
tie. Două dintre ele au devenit frecvente in 
ultimul timp: 

— tendința spre explicaţia pur verbală, 
menită să suplinească incapacitatea de a 
converti în termeni cinematografici ideea 
viitorului film, de a o face să trăiască prin 
concretetea, plenitudinea, dialectica nara- 


tiunii vizuale, tendinţă tinind de mai vechiul 
păcat al ilustrativismului; 

— caracterul nestructurat, prolix al po- 
vestirii, venit cel mai adesea din ambiția 
unor scenarii de a îmbrăţişa o materie mult 
prea vastă; vorbind despre toate, ele sflr- 
şesc prin a spune prea puţin. 

€ În stirşit, discuția aceasta ne-ar oferi 
ocazia să reflectám mai stăruitor la relația 
fundamentală, vitală, dintre scenariu si 
regie. Dind scenariului ce-i al scenariului 
cred cà nu trebuie să uitàm un bhcru: 
atita timp cit vom continua să privim 
fenomenele în mod izolat şi să diso- 
ciem problema scenariului de cea a 
regiei, atita timp cit nu vom înțelege — 
teoretic şi practic, mai ales practic — că 
regia constituie în ultimă instanță unitatea 
creatoare de ideologie şi stil a filmului, 
progresele pe care le aşteptăm vor întirzia să 
se producă. Schematismul, rarefierea sen- 
zatiei de viață, de adevăr omenesc, lipsa 
de ascutime problematică de care se re- 
simt unele dintre filmele noastre recente pot 
fi atribuite exclusiv scenariului? 

Desigur, oricit de substantialá, de rigu- 
roasă si de nuanțată ar fi, oricit de aplicată 
la obiect s-ar aráta, discutarea conditiei 
teoretice a scenariului de film nu va 
rezolva spontan, automat, ca printr-o mira- 
culoasă mişcare de baghetá, numeroasele 
probleme lăsate în suspensie de practica 
noastră scenaristică. 

Mai mult ca oricind, astăzi e nevoie de 
contribuția concretă, imediată a criticii în 
analiza şi evaluarea scenariilor care intră în 
producţie, de angrenarea ei mai promptă 
în schimbul de opinii desfășurat între sce- 
narist, realizator şi producător. De aceea, 
consider judicioasă propunerea pe care un 
coleg a formulat-o mai demult, pare-mi-se 


chiar în paginile revistei «Cinema», pro- 
punerea ca grupul de consilieri atașat fie- 
cărei Case de filme să includă în compo- 
nenfa lui si un critic. Animat de dorința 


unui dialog eficient, criticul nu e decit 
interlocutorul firesc al celui care face sau 
produce opera cinematografică. 


George LITTERA 


Un apel de la studiou 
către scenariști 


Nu este de «resortul» meu 
să dau sfaturi pentru a scoate 
scenariul din impas. Nu este 
de competența mea să pro- 
pun măsuri tactico-organiza- 
torice pentru atragerea scrii- 
torilor, dramaturgilor, oame- 
nilor de condei în general, a acestor albine 
înzestrate cu harul scrisului, care se cer 
seduse la fagurele cinematografiei (fiindcă 
de ce să nu recunoaştem, cinematografia 
înseamnă şi «miere», nu numai «fiere»). 
Din pudoare profesională şi din respect 
față de colegii însărcinaţi cu această grea 
misie, nu încerc să-mi dau cu părerea des- 
pre cum falsul conflict încearcă să devină 
adevăr de viaţă; cum o povestioară lállie, 
anostă şi plicticoasă trebuie făcută inte- 
resantă, educativă, alertă si care să țină 
spectatorul cu răsuflarea tăiată pină la foto- 
grama «Sflrsit», sau cum lozinca goală si 
sforáitoare se stráduie sá Inlocuiascá dis- 
cursul patetic, ce izvorăşte din convingere 
politică. Litania aceasta putind fi trasă cit 
un oftat prelung, las în seama colegilor 
mei să descopere cum trebuie scris un 
scenariu pentru ca filmul să-şi îndepli- 
nească menirea nobilă de a educa genera- 
tiile, o nație întreagă, care şi-a înțeles mi- 
siunea şi vocaţia istorică. 

Totuşi, ca cineast și responsabil de stu- 
diou, îmi permit să mă adresez scenaristi- 
lor, mai noi şi mai vechi, cu rugămintea de 
a veni în întimpinarea unor doleanțe, mai 
vechi si mai noi, ale producţiei de film în 
acest moment de ofensivă, cind s-a dat 


comanda «salt înainte» pentru filme mai 
multe, mai ieftine, mai bune. 

Aparent este vorba de aspecte mărunte, 
prozaice chiar, ce tin de tehnica scenariului 
si plină la urmă, hai să zicem, de ecologia 
filmului conceput ca un tot, un tot indivi- 
zibil: o mică intervenţie la scenariu schimbă 
metabolismul întregii pelicule. Vă propun, 
deci, o scurtă incursiune pe platou, prin 
«tunelul» scenariului şi, mai în glumă, mai 
în serios (personajele şi situaţiile sint ima- 
ginare, orice asemănare cu cele de pe 
ecran este cu totul întimplătoare), v-aș 
supune atenţiei, cu Ingáduinta dumnea- 
voastră, citeva sugestii. 

Bi Cind scrieţi scenarii, vá rog să aveţi 
conştiinţa clară că fiecare cuvint, asternut 
pe hirtie din fuga condeiului, costă bani. 
Cinematograful este o artă scumpă: fiecare 
metru de copie-standard valorează între 
1000 si 5 000 lei, în funcţie de genul si 
amploarea filmului. Dati frlu liber maşinii 
de scris cînd faceţi literatură şi trageţi 
«frina de mină» cînd colaborati la film. 
Meter is money! 

Wi Cind concepeti acel «story», vá rog 
să vă uitati si la ceas. Spectatorul modern, 
oricit de confortabil ar fi fotoliul de cinema, 
nu rezistá mai mult de 90 de minute. Filmul 
românesc păcătuiește prin lungimi neper- 
mise, care-l face să fie obositor, chiar 
atunci cînd are ceva de spus. E limpede că 
economia de timp isi are si echivalentul ei 


(Continuare la pag. 14). 
Constantin PIVNICERU 


5 


„= „pară cit mai de 


Mai multe minute 
de adevăr 


Ziua a 20-a din cele peste 
50 cite vor necesita filmările 
romanului «Clipa» in regio 
lui Gheorghe Vitanidis. Întrea- 
ga echipă era pe platou adica 
in ograda țaței Sofia, născut 
odată cu secolul nostru si 
pentru care intimplările ce se reconstituie 
astăzi in fala camerei au fost trăite de ea, 
alături de toli sătenii din Slătioara in urma 
cu 30 de ani. Arhitectul Guţă Ştirbu pune 
accentele necesare în acest decor viu al sa- 
tului dintotdeauna; Gabi Ricşan aduce nol 
gustului ei in costumele nu odată imprumu- 
tate chiar de la săteni; loana Mocanu colo- 
— reazà si retusează chipurile actorilor ca să 
j acolo; asistenții la imagine 
Mihai Truicá si Mihai Mihăilescu (12 ani 
de colaborare cu Nicu Stan) sint concentrați 
ca de obicei la inceperea zilei de filmare; 
Nicu Gheorghe — asistent de regie, Gică 
Gheorghe — regizor secund si Cornelia Mi- 
halache — secretară de platou verifică ulti- 
mele indicalii regizorale, directorul filmului 
Gh. Teban e prezent — cu toții alcătuiesc un 
adevărat angrenaj format, nu din piese, ci din 
oameni fiecare cu personalitatea si stilul său 
de lucru, urmind să colaboreze, pentru că 
fără colaborarea lor, a tuturor, nici un film 
nu se poale realiza. 

După ce pinda soarelui s-a sfirsit odată cu 
apusul, după ce ultimul metru de peliculă al 
zilei a fost tras, regizorul Gheorghe Vitani- 
dis şi-a găsit răgazul unei discuții tihnite. 

— Pornind de la «Clipa» lui Dinu Săraru. 

` filmul — căci despre el e vorba — va lărgi 
cred orizontul adevărului rostit pînă acum 
în cinematografia noastră; adevărul acelo: 
ani la care publicul de azi a fost ieri părtaş. 
Întotdeauna este mult mai greu să te adre- 
sezi şi să convingi spectatorul care a fost 
direct implicat în evenimentele relatate — 
fie că le-a determinat, fie că a fost doar 
marcat de ele. Citisem romanul de la apa- 
ritie şi, cunosciînd timiditatea cinematogra- 
fiei noastre faţă de temele de actualitate 
nu îl vedeam atit de repede transpus pe 
ecran, deși m-ar fi interesat să încerc. Cind 
“am primit această sarcină, m-am simţit 
onorat că am fost preferat celorlalți colegi 
pentru a reda acele fapte fundamentale din 
istoria noastră recentă pe care literatura 
le-a abordat pină acum, dar filmul mult 
prea puțin. Am acceptat bucuros, desi 
ştiam că drumul de la litera tipărită la ima- 
ginea dinamică va fi lung si chiar dureros 
- Întrucît îmi cerea să elimin părți importante 
din roman fără să omit însă problemele 
profunde cuprinse în cartea lui Dinu Să- 
raru. Compensatia mi-o dădea însă expe- 
rienta vieții, pentru cá si eu am trăit si chiar 
am participat direct la evenimentele de- 
scrise. 

— Mi s-a spus că in film sînt 15 perso- 
naje. principale, 52 secundare si 150 de 


roluri episodice, — iar actorii pe care 
i-ati solicitat pentru ele dau filmului 
un generic de supervedete. 

— Eu nu cred în vedete. E adevărat că 
de astădată am apelat pentru roluri de 
foarte scurtă întindere la multi dintre co- 
legii de generaţie ajunși la cota artistică 
maximă. Dar cum personajele interpretate 


de ei au o funcţie determinantă în destinui 
eroului principal, Dumitru Dumitru, numai 
o interpretare de mare clasă putea sugera 
acest lucru. Sper că niciunul dintre aceşti 
mari actori — fiecare ar avea dreptul să 
fie prezentat pe generic sub titlul: «cu parti- 
ciparea extraordinară a...» — să nu regrete 
că au acceptat să mă ajute și să nu se simtă 
compromişi la capătul filmului; de altfel 


oricare dintre ei ar fi putut deveni erou - 


principal. 


Dintre actorii care au acceptat să lucreze 
o singură zi, ceea ce se traduce pe ecran cu 
o apariție de cileva minute, sint: Margareta 
Pogonat, Valeria Seciu, Leopoldina Bálánulà, 
Olga Tudorache, Rodica Tăpălagă, Margare- 
ta Pislaru, Monica Ghiuţă, Matei Alexandru, 
lon Marinescu, Ovidiu luliu Moldovan, Flo- 
rin Vasiliu, Constantin Raufchi. 


Vreau să cred că prezența lor nu va 


A colabora: un verb fără de care nu se poate realiza un film (regizorul 


Gheorghe Vitanidis, autorul imaginii Nicu Stan şi echipa) 


Revedere după o atit de lungă absență... (Valeria Seciu si 
Gheorghe Cozorici) 


spori doar interesul publicitar pentru film 
ci îi va ridica prestanta artistică. În filmele 
mele nu am apelat întotdeauna la vedete. 
Dimpotrivă, am lansat, cînd rolul o cerea, 
interpreți la început de drum sau chiar din 
afara breslei: l-am dat lui Vlad Rădescu 
pe cînd era abia student în anul I la I.A.T.C., 
rolul lui Ciprian Porumbescu, am solicitat 
pentru Bazilescu din Facerea lumii și 
pentru pastorul din Ciprian Porumbescu 
pe inginerul Dan lonescu, care acum sem- 
nează coloana sonoră la Clipa; tot cu mine 
au debutat Aimée lacobescu si Florentina 
Mosora în Gaudeamus. Nu am prejudecăți. 
Rolul dictează de la sine interpretul. 


Personajele Clipei s-au impus şi ele re- 
gizorului, care ne propune pe Gheorghe Co- 
zorici in Dumitru Dumitru, pe Mitică Po- 
pescu in Năiţă Lucian, pe Sebastian Papaiani 
in inginerul Nobilu, pe Emanoil Petruţ in 
Dometie, pe Violeta Andrei in Ruxandra 
Mărăcineanu. 

— Ce puteţi spune despre concepția 
stilistică a filmului? 

— Mi-am impus un stil direct al naratiu- 
nii. Ori de cite ori aveam tentaţia unei con- 
strucţii mai savante a cadrului (dintre ace- 
lea care generează extazul unor cronicari 
de film) mi-o reprimam preterind anonima- 
tul autorului în favoarea punerii în evidență 
a destinului eroilor şi mai ales a evenimen- 
telor. În acest sens am beneficiat de înţe- 
legerea colaborării artistice a lui Nicu Stan 
semnatarul imaginii atltor filme de presti- 
giu din filmoteca noastră națională. Amin- 
doi am optat pentru simplitate (a nu se 
citi simplist sau neglijență) în căutarea re- 
constituirii adevărului total. 

— Care a fost dificultatea principală 
în ecranizarea «Clipei»? 

— În primul rind alternanța permanentă 
a timpului prezent cu timpul trecut. Sper să 
fi găsit un corespondent cinematografic 
al acestui transfer pornind de la cite o re- 
plică, de la cite un loc vizitat acum şi evo- 
cind printr-un detaliu trecutul, desi fap- 
tele nu sint prezentate cronologic. O a 
doua dificultate a fost şi este încă Ingloba- 
rea în spațiul limitat al filmului a cit mai 
multor întîmplări şi idei prezente în roman. 
Sper să am timp să fiu scurt fără însă să 
sărăcesc romanul. Aici isi va spune cu- 
vintul si foarfeca montajului semnat de 
Magda Chișe Ghincioni. 

— Exigenía pentru exactitate, pentru 
autenticitate este cu atit mai mare cu 
cit filmárile au loc chiar pe meleagurile 
unde au trăit eroii romanului. 

— Sper că filmul să depășească prin 
forța sa de generalizare limitele geografice 
ale acestei regiuni făcînd ideile sale acce- 
sibile chiar pe mai multe meridiane. Fil- 
măm la Slătioara, la Máldárásti, la Combi- 
natul chimic de la Rimnicu Vilcea si în tot 
acest timp ne-am bucurat de sprijinul ini- 
mos și eficient al conducerii de partid a 
judeţului și municipiului Rimnicu Vîlcea, 
al directorului general al combinatului — 
fără de care nu am fi putut duce filmările 
la bun sfirșit. Le mulțumim din nou prin 
intermediul revistei «Cinema». 

Aştept cu emoție premiera filmului cînd 
toti cei care au participat direct sau indirect 
la realizarea sa vor fi spectatori, cînd ne 
vom verifica munca în raport cu cititorii ro- 
manului, în raport cu cei pentru care acei 
ani reprezintă anii tinereții lor. Mai ales că, 
printre ei, asa cum am citit în revista «Ci- 
nema», se va afla un spectator foarte exi- 
gent Dinu Sáraru. 


Adina DARIAN 


telex Buftea 


€ € € După filmul de succes al stagiunii 
trecute «Cintarea României» (scenariul 
şi regia: lancu Moscu și Dumitru Done) 
a intrat la jumătatea lunii august în pro- 
duciie la Casa 4, Cintarea României — 
ed. a il-a. Si de această dată vor apare 
actori cu rol de călăuză prin județele ţării... 
Casa producătoare (4) intenționează să ex- 
tindă latura de ficțiune a scenariului, păs- 
trind totuși spontaneitatea și autenticita- 
tea filonului documentar, salutat cu entu- 
ziasm de public şi de critică în filmul pri- 
mei ediţii. Ultimele secvenţe se vor filma 
desigur la gala laureaţilor. e e 6 Un film de 
montaj, Si totuși, comedia, va reuni cele 
mai reușite momente din comediile româ- 
nesti. Producătorul delegat Atanasie Toma 
(Casa 4) şi regizorul Haralambie Boroş văd 
deocamdată filmele (peste 50 la număr !) pen- 
tru a propune selecția. Mai e nevoie să le a- 
mintim că multe momente de comedie au- 
tenticá se găsesc... în filmele «serioase»? 
€ 6 9 După o pauză de 3 ani de la debutul 
în lung-metraj (Tatăl risipitor, 1975), timp 
în care a realizat filmele de desen animat 
Cale lungă — după grafica lui Florin 
Pucă — Traian și Decebal si Principiul 
lanului — regizorul Adrian Petringenaru 
revine la Buftea. De data aceasta va semna 
la Casa 5 scenariul si regia unui film isto 
ric: Rug si flacárá, inspirat din romanul 
cu același titlu de Eugen Uricaru (roman 


distins cu premiul pentru prozá, la prima edi- 
tie a Festivalului national «Cintarea Români- 
ei»). Filmul surprinde un moment dramatic 
din luptele pentru afirmarea si apárarea sta- 
tului national în primii ani ai domniei lui Ale- 
xandru loan Cuza. 6 66 A! patrulea sto! 
este titlul filmului intrat în producţie sub 
auspiciile Casei 1. Scenariul si regia: Timo- 
tei Ursu. O adaptare liberă a piesei lui Mihail 
Sebastian: Jocul de-a vacanța. Actiu- 
nea filmului se petrece în zilele noastre. 
Filmările vor începe în luna septembrie la 
cherhanaua din Schitu, lîngă Costinești. 
Un loc și un anotimp bun, aducător de 
noroc pentru regizor, al cărui film Sep- 
tembrie a obținut Marele premiu la Festi- 


1978. € 9 € Vacanţă tragică, scenariul 
inspirat din «Nada florilor» si alte povestiri 
sadoveniene si semnat de C. Mitru, va 
avea drept loc principal de filmare comuna 
Comana si împrejurimile ei (județul Ilfov). 


am notat doar rolurile principale pe care 
regizorul Constantin Vaeni le-a comunicat 
Casei producătoare 3: Florin Zamfirescu, 
Mircea Diaconu, Ada d'Albon, Remus Măr- 
gineanu, Mihai Mereutá, Anda Onesa, Mir- 
cea Albulescu, Octavian Cotescu, Mitică 
Popescu, Cornel Nicoară si copilul Radu 
lonescu. 6 6 @ Speranţa începe să prindă 
viaţă. Echipa regizorului Şerban Creangă 
(Casa 3; scenariul: lon Pavelescu, Mihai 
Creangă, Şerban Creangă) filmează din 
plin. Rolul lui Ştefan Gheorghiu este inter- 


valul filmului pentru tineret — Costineşti 


Dintr-o distributie care a si Inceput filmările - 


pretat de George Sofrag, student anul III 
I.A.T.C. În alte roluri principale: Dan Nuţu, 
Carmen Galin, Dana Dogaru, Mircea Cos- 
ma, Nicolae Ivănescu, Aurel Grusevschi. 
€ 6 € Nea Mărin a părăsit etajul al 19-lea 
al hotelului Intercontinental din Bucuresti, 
pentru holul hotelului «Amfiteatru» din 
stațiunea Olimp. Echipa regizorului Sergiu 
Nicolaescu îl urmează pas cu pas, contorm 
scenariului Nea mărin, miliardar (Casa 4). 
€ 0 6 Cristina lonescu, una dintre cele mai 
tinere si mai talentate monteuze din Buftea 
(distinsá cu premiul ACIN 1977 ex aequo, 
pentru montajul filmului Mama) a Inceput 
să ordoneze materialul filmat pînă In pre- 
zent la loanide (Casa 4, scenariul Eugen 
Barbu; regia Dan Pita). Nu va fi puţin de 
lucru, căci filmul, se stie, are două serii. 
Si nu trebuie pierdută nici o zi, chiar dacă 
laboratorul nu tine pasul cu echipa. 6 & e In 
satul Moisei din Maramureș s-au tras pri- 
mii metri de peliculă ai filmului Ultima 
frontieră a morții (scenariul Nicolae Jianu; 
regia Virgil Calotescu — Casa 4). Printre 
țăranii care asistă sau chiar participă la 
filmări se află si martori ai evenimentelor 
tragice petrecute la sfirșitul războiului din 
acest sat, eveniment din care este inspirat 
scenariul. 6 6 e Dintr-o cabină de post- 
sincron de la Buftea se aude zilnic trans- 
misia unui meci de fotbal! Nu e decit echi- 
pa regizorului Andrei Blaier, care a ter- 
minat filmările la Totul despre fotbal 
"(scenariul Mircea Radu lacoban — Casa 4) 
| si acum înregistrează dialogurile. eo. 


Banda de magnetofon (Casa 1. Scena- 
riul: Haralamb Zincă și Nicolae Mărginea- 
nu; regia Nicolae Mărgineanu) a tras primul 
tur de manivelă în ultima zi a lunii august. 
lată şi distribuția: Victor Rebengiuc, Geor- 
ge Constantin, Elena Sereda, Draga Ol- 


'teanu-Matei, Sanda Toma, Fiorina Luican, 


Ovidiu luliu Moldovan, Constantin Diplan, 
Mircea Albulescu, Cazimir Tănase, Gheor- 
ghe Visu, Dumitru Furdui, Dan Tufaru. 
Fiind vorba de un film polițist, printre ei se 
aflá desigur «spionul», a cărui identitate 
n-o vom dezvălui însă pină la premieră. 
€ 99 Ín stirşit, după mai bine de un an de 
la începerea filmărilor, Vlad Țepeș (sce- 
nariul Mircea Mohor, regia Doru Năstase — 
Casa 5) a ajuns cu tot materialul filmat în 
etapa de montaj-sonorizare. Muzica lui Ti- 
beriu Olah a fost înregistrată. Între 2 si 4 
benzi, cele două faze prin care trece filmul 
pînă ajunge In copie-standard, Adina Geor- 
gescu-Obrocea (montaj) şi Silviu Camil 
(sunet) sint alături de scenarist și regizor, 
primii spectatori ai filmului. 6 6 € Ritm 
eig i de filmare pe platourile de la Buf- 
tea, la Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu 
(Casa 3 — scenariul şi regia Malvina Ur- 


.sianu) si în judeţul Sibiu, la Blestemul 


pămîntului (Casa 5 — scenariul Titus 
Popovici, regia Mircea Mureșan). 000 
Marioara Chincioiu (montaj), ing. Dan 


| lonescu (sunet) şi compozitorul Stefan 


Zorzor (autor al muzicii) au terminat ulti- 
mele operaţii de finisaj, premergătoare co- 
piei standard a filmului Ecaterina Teodo- 


- Un living-room spațios, e- 


padare cochete, fotolii oliv, 
comode, perdele vaporoase 


peste geamurile imense des- - 


chise deasupra oraşului, da, deasupra ora- 
şului, pentru că sintem la etajul 19 al hotelu- 
lui «Intercontinental» în living-ul apartamerr 
tului 1901, apartament reținut de mr. Marlon 
Juvette, un miliardar ca toti miliardarii. În 
lipsa domniei sale, aici a pătruns nea 
Mărin, mai exact, echipa filmului Nea 
Mărin miliardar. Parte din ea, din echi- 
pă (regizorul Sergiu Nicolaescu, opera- 
torul Nicolae Girardi, regizorul secund Ma- 
riana Petculescu, 
Domnica Rădulescu) stă acum în jurul 
mesei — care n-a văzut în viața ei atita 
activitate — cu decupajele în față. Se pre- 
gáteste scena ce urmează să marcheze 
primul tur de manivelă al filmului. Sergiu 
Nicolaescu trece în revistă secvența: «ás- 
tai momentul în care intră în living, 


aici e povestea cu vasul chinezesc... . 


bun... apare camerista, merge scena cu 
camerista... Amza la duș, aici Xrebuie 
să-l punem la duș... bun... ea a bătut el 
trebuie să audă. — i se pare că aude, 
așa, replica: «ce fuse bă, parcă vorbi 
nepotu-meu»... oprește apa, ascultă. 
bun.» Oamenii urmăresc atenți cadrele, 


le verifică, punctează schimbările. E o 


scenă de pregătire calmă, aproape idilică. 
Putem să tragem intrarea lui Amza — 
conchide Sergiu Nicolaescu. Apoi In fata 
privirii mele care în mod evident nu-şi crede 
ce vede: Te miri că lucrez într-un loc 
atit de civilizat? Ori că mă mir! L-am văzut 
tot printre zeci si sute de oameni, plin de 
praf si nervi, plin de pistoale, copleșit de 
problemele filmărilor cu sute de figuranti, 
în cimp, pe cal, între cai, între săbii, între 
tunuri, dar niciodată, într-adevăr niciodată, 
nu l-am văzut calm, aşezat la o masă de 
lucru, într-un foarte elegant decor de fil- 
mare. Este adevărat că nici filmind o come- 
die nu l-am văzut pină acum... 

Asa că apare nea Mărin. El însuşi. Că- 
mașă albă, pantaloni de dimie, cojocel co- 
chet — e miezul verii, dar nea Mărin fără 
cojocel nu se poate, cum nu se poate fără 
pălărie... Sergiu Nicolaescu ll inspectează 
din cap plină în picioare si privirea i se o- 
preste pe pantaloni: «Doina! pantalonii 


au dungă! Să nu aibă! Pantalonii țărá- 


nesti n-au dungă! Scoate-i si fă să dis- 
pară dunga» «Dar n-aveau, protestează 
Doina Levinta, pictorița de costume. S-au 
călcat, cum au fost tinuti N-aveaul» 
„Să n-aibă! Detaliile astea sint foarte 
importante. Să nu-ți scape așa ceva 
că mă nenorocesti». Pină i se «descal- 
că» pantalonii lui nea Mărin. Amza Pellea 
poate vorbi despre: 


O comedie cu specific românesc 


— Asta vrem să facem, o comedie cu 
specific românesc, la care lumea să se 
amuze copios. Şi eu ca și tine, ca si 
toti oamenii, simt nevoia de comedie. 
Sintem un popor căruia-i place veselia, 
care stie să ridă,un popor cu potential 
de comedie si am vrea să dám ceva pe 
măsura acestui potențial. Scenariul de 
la care plecăm (si la care Amza Pellea 
are «partea lui de vină», pentru că este 
co-autor alături de Vintilă Corbul Eugen 
Burada şi Sergiu Nicolaescu), are date 
destul de precise, personajul e conce- 


4 


legant. Mochetă gri, mobilă- 
albă, tapet rafinat, galben 
citron pe galben-pai, lam- 


secretara de platou ` 


roiu (Casa 1 — scenariul Mihai Opris, 
Vasile Chiriţă, regia Dinu Cocea). 609 0 O 
mous colaborare a Centrului de producţie 
cinematografică Buftea cu Studiourile 
DEFA Berfin: filmul Pasărea albastră (Sce- 


mariut Dieter Scharfenberg si Ulrich Weiss) 


este o ecranizare liberă după romanul cu 
acelaşi btu de Anna Jürgens. Regia: Ul- 
rich Weiss. Alături de actori din R.D. Ger- 
mară (Kurt Bowe, Jutta Hoffman şi alții) 
regizorul a încredințat roluri principale ac- 
toriior Violeta Andrei, Gabriel Oseciuc, 
Emanos Petrut Gheorghe Pătru, Valentin 
Loghin, leana Mavrodineanu, Alexandru 
Virgā Platon, Ana Sróny si copiilor Nicu- 


Bina Ursaru şi Gheorghe Haliu. Din partea 


română işi mai aduc contribuţia la reali- 
zarea filmului regizorul Nicolae Corjos, 
scenograful Gheorghe Bălăşoiu si direc- 
torul de film Gheorghe Pirlu. 6 6 6€ Pentru 
cele două filme 1848 și Munţii în flăcări 
(scenariul Petre Sálcudeanu) pe care le 
realizează la Casa 5, regizorul Mircea Mol- 
dovan nu a stabilit încă distribuţia. Nici nu 
este prea ușor, fiind vorba de aproape 200 
de roluri! Fiecare serie are aproximativ 10 
roluri principale, 20 roluri secundare si 90 
de roluri episodice. Imaginea filmului va fi 
semnată de operatorul Valentin Ducarü 
€ 9 9 Se fac ultimele fiimări la Vis de ia- 
nuarie (Casa 5 — scenariul Anda Boldur; 
regia Nicolae Opritescu) si la Între oglinzi 
paralele (Casa 5 — scenariul si regia 
Mircea Veroiu). : RP 


Mister Marlon Juvette, um miliardar ca toți miliardarii (protagonistul 
Amza Pellea și regizorul Sergiu Nicolaescu) 


Nea Marin Juvete, «un miliardar» evident mai aparte (Amza Pellea 
cu Stela Popescu) 


put de așa manieră încit,pus într-un fel 
de confruntare cu moravurile occiden- 
tale,reugegte să iasă basma curată mul- 
tumită datelor lui funciare, în special a 
bunului simt țărănesc. Am pornit de 
la o idee simplă: cum s-ar comporta 
un țăran pus în situații exotice, și am 


găsit că ar fi foarte amuzant ca la un 


moment dat, el! purtindu-se cinstit, o- 
meneste, față de cei trăiţi 
leaguri, comportamentul lui să fie in- 
terpretat ca o mare viclenie, ca o mare 
parşivenie, drept care este și con- 
fundat cu un miliardar american. 
Bineinţeles că asemănarea dintre mi- 
liardar şi nea Mărin este izbitoare, atit 
de izbitoare încit eu îi interpretez pe 
amindoi. Nici numele nu se deosebesc 
cine știe ce, al văzut: pe unul îl cheamă 


Marlon Juvette iar pe altul Marin Ju- | 


vete. Mr. Juvette are o fată care i-a 
fost furată, gangsterii i-au dat un loc 


de intilnire undeva în Europa, adică la 


noi Întimplarea face ca nea Mărin, 


pe alte me- 


. virstá nici stare precisă, el este cînd mic, 


să doarmă o noapte în apartamentul 
miliardarului — rămas neocupat pen- 
tru că acesta a pierdut avionul — iar 
a doua zi să fie luat în mod firesc drept 
mr. Juvette de către toată lumea, in- 
clusiv de gangsteri. Si de aici porneşte 
toată nebunia. Cam atit ar fi de spus, 
ca să-i mai rămînă și spectatorului ceva 
de văzut 

Pe lista distribuţiei, destul de mare dar 
nu foarte, printre nume ca: Ştefan Mihăi- 
lescu - Brăila, Rodica Mandache, Ştefan 
Bănică, Brinduşa Marioteanu, Hamdi Cer- 
chez, Cornel Girbea găsesc patru «slă- 
biciuni» ale spectatorilor de comedie: Se- 
bastian Papaiani —nu pe post de Sucă pen- 
tru cá Sucă, îmi spunea Amza Pellea, nu 
trebuie să apară niciodată nicăieri, el n-are - 


cînd la armată, cind în clasele primare, 
cînd la facultate — ci pe post de văr al lui 
nea Mărin, deci, Sebastian Papaiani, Stela 
Popescu, Puiu Călinescu şi Jean Con- 
stantin. Doi dintre ei sint chiar de față! 


Cine esti dumneata, Stela Popescu? 


—O vampă, o spioană, o femeie fa- 
tală care vrea neapărat să-l cucerească 
` pe Mr. Juvette și pentru asta nu se dă 
inláturi de la nimic. E un rol care imi 
aduce trei bucurii deodată: lucrez cu 
Sergiu Nicolaescu pe care-l ştiu un 
profesionist cu mare experiență si un 
regizor foarte serios, joc alături de Am- 
za Pellea pe care-l admir de-o viată, si 
în sfirgit, joc și eu rolul unei femei de 
virsta mea care pe deasupra trebuie 


mecătoare și... mă rog. E foarte plăcut. 
Puiu Călinescu în chip de Colombo 


— Să știți că e mai greu să imiti decit 
să fii tu însuți. Bineinteles că imitatia 
nu prea are valoare, dar eu voi căuta 
să o pun în valoare și m-ar bucura să 
reușesc. Colombo e un tip foarte, foarte 
interesant. Tipul omului obișnuit, fără 
pumni de fier, fără pistoale, fără spina- 
re de taur, dar cu un pic de minte în 
plus. Cind te uiti la el nu dai doi bani, 
totusi. face el ce face si se descurcă 
Vreau sá spun, realizeazá ceva peste 
cei «cu pumni de fier». Si asta-i bine. 
Trebuie să avem încredere si in cei 
mărunți, nu-i așa...? 


camerista mică şi nostimă — pe care de 
alttel o cheamă Adina Popescu — cum pă- 
trunde in living cu o tavă cit ea de mare 
incárcatá cu micul dejun pentru Mr. Ju- 
vette, alias nea Márin. Si personajul Adinei 
Popescu e mic, márunt, dar are rolul lui 
de sare și piper — poate ar fi mai bine spus 
de lapte si miere, pentru că sintem la micul 
dejun — si va funcționa precis, spre incin- 
tarea spectatorilor. Deci, Adina Popescu, 
pe post de cameristă, intră cu micul dejun, 
nea Mărin nu e în încăpere, el este în baie, 
iar cadrul acesta e începutul unei sec- 
vente minunate, aceea în care: 


Nea Mărin rămine nea Mărin 


Camerista a ieşit. Pe másuta joasă, tava 
de argint, cu serviciul de ceai de argint, 
cu serviciul de cafea de argint, cu farturii 
si farfurioare pline cu de toate, care mai 
picante, care mai dulci, care mai tentante. 
Nicolae Girardi a declarat că, din punctul 
lui de vedere,se poate filma, Sergiu Nico- 
laescu a rostit calm: «Atenţie, motori 
Actiune!», si Amza Pellea numai în — 
scuzatil — izmene, lungi, cu sireturi si 
ele lungi, pe care calcá mai vrind mai ne- 
vrind la tot pasul, cu un prosop după git, 
cá vine omul din baie, isi face apariţia. 
Vede tava. O vede bine. Înghite în 
sec. În sec inghitim si noi si încă de cind 
a apărut Adina Popescu cu tava, pentru că 
vremea prinzului a trecut de cîteva ore bune 
şi toti am sărit peste ea cu nonşalanţă. 
Amza se uită la cele de pe tavă, cum numai 
nea Mărin e în stare să se uite la drăciile 
alea, apoi se reculege, se reculege şi culege 
de lingă un fotoliu servieta lui «Diplomat» 
(care de fapt nu e a lui, ci a vărului...) se 
aşază turcește în fata másutel, deschide 
servieta pe genunchi si, cu ochii la cele 
de pe.tavă, dă să muşte cu nădejde dintr-un 
praz. «Stop!» vocea lui Sergiu Nicolaescu, 
îl tintuieste aga, cu prazul la gură. «Foto- 
gratie de racord» cere regizorul, şi ea se 
face, dar printre hohote de ris, pentru cá 
imaginea lui Amza cu ochii la tava numai 
argint și bunătăţi și cu prazul la gură este 
irezistibilă. Sergiu Nicolaescu spunea în- 


tr-un interviu televizat cá nu trebuie-să se - 


ridă la filmare, ci la film. Deocamdată însă. 
cu sau fără voia regizorului, se ride si la 
filmare. Si s-a ris şi la restul secventei, 
«micul dejun». În cadrul următor, nea Mărin 
a avut voie să muşte din praz, ba chiar 


şi o îmbucătură de pline, totul din «provi- 
ziile de acasă». Din proviziile de acasă, dar 
cu ochii pe proviziile «intercontinentalu- 
lui», Cam pe la sfirsitul micului dejun nu 
mai rămăsese decit prazul. Amza sufla 
„din răsputeri — prazul e cam iute, iar fil- 
. marea micului dejun a durat vreo jumătate 
de oră. S-a filmat masa cu și fără nea Mă- 
„rin,nea Mărin cu si fără praz, cu slăninuță, 
cu brinzá, cu privirile fixate pe masă, mai 
În plan general, mai în plan apropiat, mai 
din profil, pentru ca totul la un loc să dea, 
prin montaj, imaginea necesară: aceea a 
prea corectului nea Mărin care, pentru 
nimic în lume nu s-ar atinge el de ceva ce 
nu-i. aparține. Decit doar cu ochii. Că de, 
om e si el, nu fiară. j 


A 3 
. La capătul zilei de filmare, dacă cineva 
ar fi nimerit din întimplare în apartamentul 
1901 — mochetă gri, tapet rafinat, galben 
citron pe galben pai, mobilă albă, fotolii 
oliv, perdele vaporoase — dacă acel ci- 
neva ar fi avut o fărimă de perspicacitate 
nici n-ar mai îi întrebat ce s-a filmat acolo. 
În aerul încins, încins de vara de afară, 
încins de reflectoarele dinăuntru plutea 
'voioasă, puternică si inconfundabilă, o 
atmosferă de «Nea Mărin». - T 
y - < Eva SÎRBU. 
Fotografii de Emanuel TANJALA > 


iezi: E 


| să fie şi frumoasă si atrăgătoare şi fer- - 


Asa este, şi cu gindul ăsta mă uit la - 


- să-şi tale sláninutá, să ia şi-un pic de brînză,- 


Ciocolată 
cu alune 


Cu tandrefe și umor 
despre unele «deficienţe» 


Nu era una din acele tiiman 
spectaculoase cu lume mut 
tá, cu cai, cu cascadori, cu 
grupuri electrogene asurz: 
toare, cu aglomerare de ma 
sini sau căruțe, cu comen:; 
d f strigate prin porta-voce. Era 
o filmare cit se poate de obișnuită. O dis 
cutie între două personaje. În plină zi, cu 
soare puternic, în decor real: casa si curtea 
unui țăran din Bodești (o comună între 
Piatra si Tg. Neamţ). Nu era nici măcar 
una din secventele-cheie sau, mă rog, unui 
din momentele importante ale scenariului 
Regizorul Gheorghe Naghi si echipa fil- 
mului Ciocolată cu alune o numesc «fil- 
mare de serviciu»: cîteva cadre de racord, 
începutul unei secvențe care «s-a tras» 
într-o altă zi. 

Deci o filmare ușoară, dintr-un film obis- 
nuit. Mi s-a părut cel mai bun moment de a 
concretiza un gind mai vechi: să notez tot 
ce este necesar pentru cea mai simplă 
now Oameni, aparaturá, obiecte... Citi? 

e? 


In numele unei legi nescrise 


O curte plină de flori: dalii, circiumárese, 
cráite, creasta cocoșului; culori vii, ca s: 
zugrăveala nouă a casei. O casă de gos 
podar, asa cum nu puţine sint astăzi in 
Bodești. Frumoasă, primitoare. Pridvorul e 
larg, cit să cuprindă o masă întinsă. In 
fundul curții, un şopron curat si bine im 
pártit. In mijlocul curţii... travellingul. La 
masa din pridvor, o femeie calcă rufe. Pe 
fereastră, încă un obiect care cu două zile 
înainte nu se afla în gospodăria gazdei: un 
telefon scos la vedere. Paraschiva, femeia 
care calcă rufe, poate fi chemată în orice 
clipă. Nu este ușor să fii președinta unuia 
din cele două C.A.P.-uri din comună și sa 
lupti pentru locul întii în întrecerea perma 
nentă dintre ele. Nu e ușor, si fiindcă în sat 
există o lege nescrisă: băiatul trebuie să 
urmeze fata pe care o ia de nevastă; să se 
mute deci cu totul în C.A.P.-ul din care ea 
face parte. ŞI cum celălalt preşedinte este 
un bărbat (în film, Stefan Mihăilescu Brăila), 
Paraschiva (Monica Ghiuţă) intră în bătă- 
lie cu «toate armele». Nu-s excluse lacri- 
mile, intrigile, micile pertidii, rugámintile 
şi privirile pline de candoare. «Paraschiva 
— spune Monica Ghiutá — e un rol de com- 
pozitie, de caracter, si cred cá vine la timp 
în filmografia mea. După Silvia, învățătoa- 
rea nemăritată din Toamna... si din larna 
bobocilor, după alte citeva eroine ingenue, 
nu foarte deosebite între ele, mă întlinesc 
la al zecelea rol pe ecran, cu un personaj 
matur, plin de feminitate, dar, în acelasi timp 
energic si voluntar. Era mai usor să ima- 
ginez o presedintá «mină de fier», dar îm- 
preuná cu regizorul Gheorghe Nagy (regi- 
zorul cu care am debutat în urmă cu 15 
ani) ne-am gindit că e mai interesant să 
conturăm un caracter abil, în care femin: 
tatea să nu fie un minus, ci, un atu într-o 
luptă care, să nu uităm, se desfășoară pe 
terenul comediei». 

Într-adevăr, pe prima filă a scenariulu: 
alături de titlu şi de autori (Vintilă Orna:v 
şi Gh. Naghi), se poate citi: comedie lirică 
Regizorul Gh. Naghi spune că l-ar num: 
mai curînd un film de actualitate, cu situaţii 
de umor şi momente de lirism. «Aș vrea 


asociația cineastilor 


În mijlocul cinefililor 


€ În cadrul ediţiei a doua a Festivalului 
national «Cintarea României», la Sinicolau 
Mare,a avut loc Festivalul jubiliar al ti! 
mului de amatori, cu ocazia împliniri s 
cincisprezece ani de la înființarea cinect» 
bului acestui oras. Din partea Asociat 
cineaştilor şi-a adus contribuția regizor. 
Bob Călinescu. 6 La Lupeni, la Festivalu 
«Amafilm», au participat cinecluburi 
toată fara, prezentindu-se un număr cœ 
peste 30 de pelicule. Presedintele juriu! 


din viața unui sat contemporan 


să iasă un film deschis, cald, plăcut. Nu e 
un film de gaguri. Nu avem nici vedete în 
apariţii de o clipă. Cred că, într-o comedie 
e important echilibrul, măsura. E ușor sa 
«scapi» actorii din mină, să-i lași să se 
dezlántuie, mai greu e să ştii să-i aduci 
la un stil de joc unitar»... 

lată cîțiva din cei care au trebuit să se 
sudeze întru acelaşi stil... Cltiva din inter 
pretii rolurilor principale, care se aflau in 
acea dimineaţă în ograda ţăranului, în as- 
teptarea filmării următoare. 

Aurel Giurumia, îmbrăcat într-o salopetà 
pătată de ulei, trecuse deja pe la machiaj: 
era puţin îmbătrinit și purta mustață. «Vica 
nu seamănă cu nici un alt rol din persona 
jele pe care le-am interpretat pină acum 
E un mecanic, bun la toate. li cam place 
spritul şi... bacsisul.. Dar asta numai la 
început, pină apare... tînărul mecanic». 

Horaţiu Mălăele, tînărul mecanic: «Dacă 
spun că e un băiat rău ce sfirseste prin a fi 
bun, o să credeţi că e un rol schematic. 
Dacă o să spun că e un rol ce seamănă cu 
ce-am mai jucat, îmi veţi răspunde că nu 
există două roluri în filme de actualitate 
care să nu semene cit de cît... Dacă am să 
spun că-i un tînăr din zilele noastre e exact 
dar incomplet. Dac-as spune că rolul imi 
place şi iese bine, o să spuneţi: «e modest»... 
Nu se poate și fără dacă? «Atunci ce haz 
ar mai avea?» 

«Poate fiindcă ne păstrăm umorul si 
după ce s-a terminat filmarea, si datorna 
atmosferei plăcute din echipă, nici n-am 
simţit că am filmat mai mult de jumătate din 
rol» spune Adriana Trandafir (studenta 
anul IV LA.T.C. a debutat în filmul lui 
Alexa Visarion «nainte de tăcere»), in- 


Doar pentru Geo Costiniu comedia poate fi un teren nou de joc. Pentru 
Aurel Giurumia și Ștefan Mihăilescu-Brăila e domeniul specific, în 
care s-au exersat în numeroase reprize 


terpreta unui rol cheie, fata preşedintelui 
rival. 


ictul necesar 


Cele citeva cadre filmate în dimineata 
aceea înregistrau discuţia pe care Para- 
schiva o poartă în pridvorul casei cu o ti- 
nără blondă, «o partidă» în complicatele 
calcule ale presedintei (personaj interpre- 
tat de Adriana Gădălean); discuţie care 
nu-şi va revela adevăratele sensuri şi ros- 
turi decit la montaj. 

O filmare uşoară dintr-un film obişnuit, 
care presupune deci doar strictul necesar; 
acel minim, fără de care fragmentul de 
scenariu nu ar ajunge pe peliculă. Îmi scot 
carnetul si încep să enumăr. Mai intii apa- 
ratul si echipa de imagine: operatorul 
Gheorghe Voicu, cameramanul Radu lon 
(care la 23 septembrie împlineşte 30 de 
ani de lucru în cinematografie; a luciat 
la 140 de filme utilitare şi 60 de lung me 
traje si mecanicul de cameră Sandor 
Marian. Tot aici, trecem pelicula: Fuji co- 
lor-70 m,din care s-au ales 37 m utili. Trave- 
lingul necesar aceleiasi filmári másura 7 m; 


Preşedinta dinamică și întreprinzătoare și... calmul ironic al noului 


angajat: o colaborare de lungă durată? 


În orice caz,o acordare întru 


acelaşi stil de umor: Monica Ghiufá și Horaţiu Mălăele 


: fost regizorul Alecu Croitoru, & În orasul 
';mnicea, In cadrul Zilelor Casei de til- 
me Trei, au fost proiectate filmele «Zidui» 
s «Singurătatea florilor», în prezența re 
gizorilor Constantin Vaeni si Mihai Con 
stantinescu. 6 Săptămina Casei de filme 
Patru, de ia Sovata, a prilejuit vizionarea 
următoarelor producţii: «larba verde de 
»casás, «E atit de aproape fericirea», «Rà 
tácire», «Actorul şi sălbaticii», «Elixirul ti 
neretii» şi «Cintarea României». S-au pre 
zentat în fata spectatorilor actorii Con 
stantin Diplan, Dumitru Rucăreanu, Vio 
toria Mierlescu si producătorul delegat lon 
Pall € Melodii, melodii... filmul regizo 
ui Francisc Munteanu şi-a început seria 
prezentărilor în țară. La spectacolele si in. 
nirile cu spectatorii de la Techirghiol si 
forie, Neptun si Venus, Mamaia, Con- 
tanta si Pitești au participat regizoru 
Francisc Munteanu, compozitorul Temis 


tocle Popa, interpreţii Jean Constantin, 
Cornel Patrichi, Sergiu Zagardan si aii 
ineasti. O În cadrul Lectoratului de ini- 
tiere și cultură cinematograficá orga 
nizat la Braşov, criticul Cristina Corcio 
vescu, de la Arhiva naţională de filme, o 
vorbit despre «Curente si tendinţe în crea 
tia cinematografică contemporană». e Ré 
gizorul Andrei Blaier a luat cuvintul ia 
Casa de cultură a sectorului 8 din Bucu 
resti, la manifestarea intitulată «Portretul 
cinematografic și puterea exemplului». e 
Regizorul Mircea iva s-a întiinit cu mem 
brii cineclubului «lris» şi a participat la o 
filmare cu cineamatorii, împreună cu ope 
ratorii de imagine Radu Calalb si Valentin 
Popescu, actorii Boris Ciornei și Mircea 
Avnmă e La Făgăras a avut loc o constă- 
tuire pentru protecția muncii, organi 
7atá de Consiliul Central al Sindicatelor 
Au fost proiectate filme profesioniste si de 


era instalat si manevrat de doi masinist 

Nicolae Jurcá si llie Duţă. Echipa de luminc 
Haralambie tonel (electrician şef), Ciz mars 
Constantin, Stefan lon, Dumitrescu M- 
háitá, Marcu Florin si aparatura necesară 
celor două cadre: un minibrut (minireflec- 
tor) de 5 KW si trei blende (panouri d 
placaj, a căror suprafață acoperită cu sta 
niol reflectă lumina soarelui). Ana Stan 
şefa machiajului (la cel de-al 36-lea fii 

din cariera sa), n-a avut nevoie pentru 
această filmare decit de o oră de machiaj 
si de fardul necesar celor două actrițe 
Costumele si scenografia filmului sint sem- 
nate de Guţă Stirbu. Ajutoarele lui la cos- 
tume: Rodica Cezar (asistentá), Florica 
Tudorache si Cecilia Dumitru. l-am între- 
bat pe șefii de producţie G. Capoianu 
şi Vasile Zamfirescu, ce au trebuit să asi- 
gure pentru această filmare. «Păi, tot ce 
se vede! Întii am închiriat casa, si am avut 
noroc de un gospodar infelegátor.. ^m 
amenajat-o si am... transportat echipa tiè 
la hotelul din Piatra Neamt aici la locui 
lilmárii.., Se grăbeau să plece cu directo- 
rul Soare Enache în locul unde se instala 
decorul filmării de a doua zi: un carusel 
cu cálusei închiriat din tirgul de la Roman 

Am consemnat si prezența fotografului 
Eugen Gheorghe (aparat+peliculă) care 
făcea fotografiile de lucru (pentru racor- 
duri şi reclamă). Banda de sunet — banda 
ghid — era înregistrată cu ajutorul unui 
microfon direcționat, pe un reportofon «Na- 
gra 3», cu piloton. Asistenul de sunet Bu- 
teică Constantin îmi explică avantajele pilo- 
tonului: sincronizarea sunetului cu miscá- 
rile de aparat. 

Si, în sfirşit, inainte de a ajunge la regi- 
zor (fără el, chiar nu se poate!) notez nu- 
mele regizorului secund: Florin Grigore 
(care a repetat cu actorii) si al secretarei 
de platou: Laura Matei (care a verificat 
racordul, textul dialogurilor, a bătut cla- 
cheta si a completat încă o filă în jurnalut 
de filmare). 

Cam atit a fost necesar pentru a fixa pe 
peliculă cele citeva cadre ale viitorului 
film. Dar dacă vor cădea la montaj? Nim 
ma firesc în obisnuitul proces de devenire 
al tilmului, cniar dacă în locul acestei sim- 
ple filmări ar fi fost una cu lume multa, cu 
ca, căruțe, cascadorii... IMrebàárea, retorica 
desigur, este adresată acelui spectator care 
încă mai priveşte o filmare ca pe o joacă 
a oamenilor mari... 

Imi cercetez carnetul. Scrisesem fiecare 
membru al echipei, fiecare metru de pe- 
liculă, fiecare comandă. Informații exacte, 
nume, citre. Dar cantitatea de muncă, de 
energie, de talent, mai cuprinzător spus, de 
dăruire, pe care o presupune orice filmare 

- fie ea simplă, sau complicată — cum aș 
li putut s-o notez? 


R. PANAIT 


amatori. Din partea Asociaţiei cineastilor 
au intervenit în dezbateri ing. Aurel Mișcă 
și Mihai Danielopol. 6 La tabăra de copii 
de la Cáciulata-Vilcea, regizorul Gheorghe 
Sibianu a purtat discuţii cu membri ai ci- 
necluburilor studenţeşti şi cu instructorii 
lor. 6€ Regizorul Titus Mesaroş, secretar 
al Consiliului ACIN, a reprezentat Asocia- 
fia cineastilor la a 25-a ediție a Festivalului 
filmului iugosiav de la Pola. 6 În virtutea 
planurilor de colaborare încheiate de Aso- 
ciatia cineastilor cu organizații similare 
din alte țări, am avut recent ca oaspeți 
pe dramaturgul Maia Ulbrich şi regizorul 
Hubert Hoelzke din Republica Democrată 
Germană, pe regizorul Deszo Koza din 
Republica Populară Ungară, pe Constan- 
tina Guliaska si Nicola Liubomirov, regizori 
din Republica Populară Bulgaria. 


Ovidiu GEORGESCU 


—— — M —Ó — — 


€ à sub 
semnific 
contr: 


une 


0: 


aur, se po: ; T r: 1 mar "tori 3 Rah d 
pour, Á Evi ; actori mod tobert de 


1 1 [ T 1 t- 

Bn utut a E B TT EE anina fa ] Com "t or a "ps " 
` ( musicalul nu inseamr acanța tai lui I . Y! A propriu numai fil 

Nen ton 


te cu drama psihoiogică 


ny Girl) 


a! 


condi 


| (cu filmul A 


d cu lung 


nifes! 


hotare 


Spre 


ntific 
nt zel 
DODI viziunii 
poporului uni 


gust. 


Jeana Sitna 
Ionescu: 
«E foarte * 
important 
să știm 
ce facem 
miine» 


Mi-am închipuit-o de nenu 
mărate ori într-un rol princi- 
pal, într-un personaj anume. 
S-a închipuit si ea în acel 
personaj — probabil chiar 
mai intens decit mine — așa 
incit, vrind-nevrind, persona- 
jul acela stă acum între noi. ÎI privim fiecare 
în gind puţin stinjenite, blocate de pre- 
zenfta lui. Bineînţeles cá tot actrița «salvea- 
ză» situația. Izbucneste, cu debitul acela 
inimitabil si incredibil, cu mimica perfect 
acordată la el, se Insufleteste, se infier- 
bintá, se încinge pe măsură ce încearcă — 
şi reuşeşte — să spargă gheaţa: 

— Totdeauna cînd a fost vorba de un in- 
terviu am fost Inspáimintatá. Eu sint un 
om spontan, dar ideea că fiecare cuvint pe 
care-l spun e înregistrat, fixat şi rămine, 
mă paralizează, mă... paralizează. 

Tace brusc, cu o expresie de nedume- 
rire pe față gindindu-se probabil cum i se 
întîmplă ei, domnule, povestea asta cu in- 
hibitia şi-n expresia aceea pătrunde din 
nou ceva din «personajul nostru», despre 
care, bineînțeles, nu vom discuta, pentru 
că nu el este subiectul interviului, ci ea, 
Meana Stana lonescu, actrița cu foarte 
multe roluri în teatru, cu si mai multe la 
televiziune, dar cu puține în film si niciunul 
principal. Reusesc să încheg o întrebare 
pe ideea: de ce atit de des la televiziune, 
de ce atit de rar în film. 

— Uite asta este o întrebare la care chiar 


Ideea e sufletul filmului. 


Realitatea nu se inventă... Se 


nu pot să-ţi răspund. Poate că nu sint po- 
trivită pentru film. Specialiștii pretind că 
filmul şi televiziunea sint două domenii 
total diferite. Eu, sinceră să fiu, nu văd di- 
ferenta. Uite, am privit recent o piesă tv. 
«Vis de iarnă» în care Ileana Predescu face 
un rol senzațional, un rol de mare actriță. 
Mă uitam la ea si mă întrebam de ce o 
actriță atit de mare ca ea si cu posibilităţi 
de expresie atit de variate n-a făcut film. 
Cum au trecut regizorii pe lingă ea fără 
să se oprească. Cum? În ce mă privește, 
nu vreau să mă gindesc. Este o zonă deli- 
cată în care nu-mi permit să pătrund. 

— Dar acele puține roluri secundare 
pe care le-ai jucat au fost foarte bine 
primite. De ce crezi că au rămas fără 
urmări? 

— Probabil că ele au fost bine primite 
numai de critică pentru că, dacă ce-am 
făcut eu ar fi fost bine si pentru regizori, 
mi-ar fi găsit loc în următorul lor film. Ştiu 
eu de ce au rămas fără urmări? Poate că 
preferă alt tip de actriță. Sau poate că nu 
sint în stare să-mi deslipească eticheta 
sub care joc de foarte multă vreme mai 
ales la televiziune. Ar trebui un pic de 
curaj sau un pic de curiozitate din partea 
unui regizor. Să facă un experiment. Să 
mă încerce. Eu pretind că as putea juca 
foarte bine un rol de dramă sau de trage- 
die cum am jucat şi în teatru. Dar pentru 
asta ar trebui să mi se dea ocazia să de 
monstrez, nu? Adevărul este că, dintre fil- 
mele pe care le-am văzut în ultima vreme, 
nici nu mi-aş fi găsit un loc în distribuţie, 
n-am întîlnit un personaj despre care să 
spun: ăsta este! Asta puteam să-l fac eu! 

— De ce? Ce le lipsea acelor perso- 
naje? 

— Dacă am să spun: le lipsea adevărul, 
nu mint, dar e prea vag. Scenariile noastre 
actuale, în majoritatea lor — vorbesc de 
ce-am mai citit şi eu, de ce-am mai văzut 
devenit film — n-au realitate. Si pentru cà 
nu 0 au, o inventá. Or, realitatea nu tre- 
buie inventatá, ea existá. Trebuie doar des- 
coperită. Nu știu să-ți spun nici de ce nu 
o descoperim noi pentru film. Probabil că 
hiba începe de la scenariu. Dar să dăm 
toată vina numai pe scenariști? Or fi ei, şi 
numai ei de vină? Oare? Nu, nu știu. 

— Poate că e greu să vorbim despre 
ceea ce este prea aproape. Poate e ne- 
voie de puțină distanță... 

— Cu siguranță că nu e uşor din mo- 
ment ce lucrul ăsta se vede atit de lim- 
pede! Dar trebuie să facem doar cum e 
usor? Ce e uşor în viață? Si cine trăiește 
fără să se lupte măcar asa, un pic? Viaţa 
este dură, indiferent de faptul că nouă, 
acum, ne merge bine. Viaţa este compli- 
cată si nimic nu vine de-a gata. Uite, eu 
nu pot să spun că nu-mi merge bine. Îmi 
merge foarte bine. Sint actriță la Naţional, 
sint apreciată, am o familie, am o stare 
socială bine așezată, dar toate astea le-am 
obținut cu efort. Se poate face ceva fără 
efort? Cind se ridică o uzină, o termocen- 
trală, casele noastre, o fi asa uşor? Oame- 
nii ăia nu se luptă cu greutățile lor speci- 
fice, greutățile meseriei lor? lar noi tocmai 
asta pierdem din vedere în filmele noastre: 
greul. 


Goana actorului după... 


ETEA E Ep SE PT E e Dee ae aT TEEGEE TE 


Xmx stie să spună orice 
text (nu să-l spună, să-l! in 
terpreteze), fie că aparține 
lui Shakespeare sau lui Ce- 
hov, fie că nu. Un singur 
cuvint nu ştie să spună nu 
E chemat la televiziune să 
rostească două replici totalizind trei cu- 
vinte, ar vrea să-i explice regizorului că nu 
poate că are repetiții la teatru, că are 
spectacol, că-i naşte nevasta (primul copi!) 
dar cînd vede fata obosită şi palidă, privirile 
stinse ale regizorului, cînd își dă seama că 
toate acestea, plus ráguseala, sint consec 


tele unor zile si nopti de muncă as 
neîntreruptă, acceptă. Cit imi dati? Întrea | 
bă. ca să se afle in treaba. Ma n: e | 


răspundea. Pentru două replici.. Un re- 
gizor de film din generaţia de mijloc î 
roagă să accepte rolul unui bátrinel cums=- 
cade si chel într-un film de lung-metr= 
Xmx ar vrea să-i spună si lui că are repet: 
şi spectacole în teatru, că are de jucat un 
rol la televiziune, că-i naşte nevasta (primul 
copil), dar regizorul îl priveşte lung (e pr 


10 


mul său lung-metraj): pentru mine nu vrei 
tu să faci fleacul ăsta? Actorul pleacă 
(fruntea) învins. Cum să-i spună unui fost 
coleg de institut, cu care a împărțit aceeași 
bucată de curs, nu? Dar vine şi alt regizor, 
de tapt nu vine el, ci vine secundul său şi-l 
solicită (secundul din partea maestrului) să 
treacă de citeva ori călare prin cadru, în- 
tr-un ait film artistic. Poate să-i transmită 
maestrului, care i-a fost cumva profesor, 
că are repetiţii şi spectacole în teatru, că 
a:e un rol la televiziune si altul într-un film, 
că-i naște nevasta (primul copil)? Nu poate. 
Apoi un student la regie face un film de 
scurt metraj pentru diplomá si are nevoie 
de el pentru rolul principal. Nu refuzi un 
student care poate deveni un Fellini. Dar 
cind 3 cheamă la radio, e pus pe un refuz 
hotárt Vă rog, am toată bunăvoința, dar 
am repetiții, am spectacole, am... Pentru 
robul unui mut faci atitea mofturi? îl întreabă, 
mu fără o umbră de sarcasm, regizorul 
radiofonic Vă de două-trei ori, nu spui 
nimic, nu iei nimic, si gata! Mă rog, cedează 
Xmx, în fond e un rol ușor, nu spun nimic, 


— Există filme care au incercat să 
vorbească despre el si au și reușit Nu 
crezi? 

— Ştiu eu? Poate un exemplu — din 
punctul meu de vedere — ar fi Drum în 
penumbră — si cind spun asta mă gin- 
desc, firește, la personajul interpretat de 
Margareta Pogonat — singurul personaj 
teminin cu adevăr si substanţă din filmele 
noastre de actualitate, și dintr-o cinemato- 
grafie în care, majoritatea filmelor sint 
«despre si cu bărbați», femeia fiind si ea 
pe agolo, e drept, nu la cratiţă dar nici vi- 
oara intl. Vezi, si asta ar fi o problemă: 
ce să joc? Ce să jucăm noi actrițele în fil- 
mele contemporane? Roluri de bărbaţi? 
Am jucat eu si Făt Frumos într-un celebru 
travesti, dar asta era pe scenă și acum 
20 de ani... Serios vorbind, eu găsesc că 
realitatea contemporană este doldora de 
personaje şi întîmplări care mai de care 
mai «subiect de film». Má uitam la direc- 
toarea grádinitei la care a mers copilul 
meu. Ce femeie extraordinară! Cum se 
ocupă ea de copii, cu cită dăruire, cum 
n-are somn, cum n-are liniște pină nu le 
«rezolvă» pe toate — și habar n-ai cite sînt 
de rezolvat într-o grădiniță — cum îi creşte, 
pentru că ea îi crește, educaţia unui copil 
se face piná la virsta şcolară, cu cîtă dra- 
goste, cu cită pricepere și atenţie. Crezi 
că toate astea le face așa, fluierind? Nu! 
Dar le face! Femeia asta nu este un erou 
al timpului nostru? Un erou necunoscut 
și modest, nespectaculos, desigur, dar 
care-și face datoria, se dăruieşte cu totul 
datoriei sale. Şi n-ar fi ea un posibil erou 
de film? Viaţa are o mie de strune. E păcat 
să cintám doar pe una. Şi cam asa se în- 
timplá si cu noi, actorii. Pentru că, să știi: 
nu-i suficient ca actorul să înțeleagă ce 
vrea regizorul, mai trebuie să înțeleagă şi 
el, regizorul ce pot da, să cinte pe strunele 
mele cele mai sensibile, mai expresive, 
mai puternice, să nu mă fixeze pe una sin- 
gură, ca pe un fluture într-un insectar. 
Altfel, celelalte rămîn nefolosite, se usucă, 
mor. Cel puţin la mine una, se cam duce. 

— Care? 

— Struna pe care se cintá rolurile de 
sensibilitate, de fineţe, de subtilitate, a ro- 
lurilor care vorbesc mai mult prin táceri — 
nu te uita asa, ştiu să si tac, cel puţin ca 
actriță záu că ştiu — struna personajelor 
«tu viaţă interioară». Chiar a femeii nu atit 
de «bărbată» care se mai și Incovoaie sub 
greutăți. Sint convinsă că aş putea să ioc 
bine toate astea. Pentru că, în ciuda apa- 
rentelor, structura mea este de om modest, 
ușor temátor, permanent îngrijorat, neli- 
nistit, cu un mare simt al datoriei minutios 
îndeplinite — ceea ce, să recunoaștem, n 
e generator de linişte. 

— Mai știi cînd și cum ai alunecat 
«pe-o singură strună»? Cînd ai devenit 
pentru regizori o actriță «de comedie»? 

— Uite cá nu m-am gindit la asta pină 
acum! Cînd am venit în Bucureşti (eu am 
jucat 6 ani la Piatra Neamţ, probabil că știi) 
am debutat cu două roluri de dramă, în 
«Patima roșie» si «ldiotul». După care 
A! ştiu! De la «Coana Chirita» mi se trage... 
Acum, este adevarar cà am si o apetentá 
nemăsurată pentru comedie. lubesc foarte 


nu iau nimic... 

Şi începe goana: după repetițiile din tea- 
tru sare într-un taxi si pleacă la televiziune, 
spune repede cele două replici, fuge în 
pădurea Băneasa, unde filmează scurt- 
metrajul studentului, aici îl așteaptă o 
maşină, se aruncă în ea, ajunge cu oarecare 
întirziere la Buftea, intră iute în rolul bătri- 
nului, după ce, pe drum, și-a lásat chelie, 
trage o dublă, trage două, cinci, opt, riscă 
să piardă avionul de Timişoara, unde (la 
Timişoara) îl aşteaptă calul cu care trebuie 
să treacă de citeva ori prin cadru, în sfirşit, 
îl prinde în ultimul minut (avionul), ateri- 
zează la Timişoara, se urcă pe cal, aici însă 
nu are nevoie de chelie, ci de plete, își 
lasă plete, filmează, calul cade, mai filmea- 
ză o dată, adoarme pe cal, regizorul ţipă, 
mai filmează o dublă, apoi trebuie să prindă 
avionul de Bucureşti, de la aeroport alear- 
gă direct la radio şi face cu mult aplomb 
rolul mutului, apoi din nou la teatru, la 
repetiții, la spectacole, la filmare, la telè- 
viziune, la radio, la post-sincron, la premieră 
la machiaj, la Timișoara, la Suceava, cu 
chelie, cu plete, cu cal, fără cal... 

Cînd, în sfirsit, ajunge acasă, nevasta îl 
întreabă îngrijorată: o lăsăm pe fiica noas- 
tră să se mărite? lar Xmx nu poate să spună 
nu. 


Dumitru SOLOMON 


descoperă ! 


mult genul, pentru cá în el inventivitatea 
mea se dezlántuie cu adevărat. Comedia 
se potrivește și cu natura mea optimistă, 
vivace, activă. Îmi place să rid, găsesc su- 
biecte de amuzament la tot pasul, asa si 
reușesc să-mi depăşesc stările şi situaţiile 
critice în care mă aflu adeseori. Nu, şi nici 
nu-mi pare rău că joc comedie, intelege-má 
bine. Rău îmi pare că am alunecat, cum 
spui, pe-o singură strună. 

— Temătoare, optimistă, îngrijorată, 
vivace, modestă, neliniștită... pentru o 
actriță e minunat. Dar pentru un om 
cum e? 

— Nu ştiu cum o fi pentru cei din jur. 
Pentru mine, e bine. Mă echilibrez... Asaa, 
dacá e «sá spun tot», mai sint si tenace — 
cînd îmi pun ceva în minte nu există să nu 
realizez — și lucidă, pentru că nu-mi pro- 
pun — sper! — niciodată ceea ce ştiu că 
nu pot realiza, si specialistă în slalom 
uriaş printre obligațiile de soție, mamă, 
actriță și ființă socială antrenată într-o mie 
şi una de probleme. Dar mai ales sint 
foarte mulțumită cu trofeele mele. 

— Trofee?! 

— Asa le spun eu. Primul și principalul 
trofeu este că m-am păstrat puternică și 
sănătoasă ca să pot munci. Al doilea este 
că am întotdeauna poftă de muncă. Cel 
mai mare trofeu este, firește, copilul meu, 
iar trofeele de actriță, consider că sint toate 
rolurile care mi-au reușit în asa fel încît 
în seara spectacolului simțeam comuniu- 
nea aceea formidabilă dintre public si su- 
fletul meu. Nici nu ştiu cu ce se poate 
compara starea aceea... Poate, cu ferici- 
rea... Cu un moment de fericire, că nici 
fericirea nu este o stare permanentă, nu 
este posibil să te instalezi într-o zonă de 
fericire si să rămii acolo láfáit, pînă la sftr- 
Situl zilelor... Uite, cred că si asta mai știu: 
Să-mi prilejuiesc mici — sau mari — mo- 
mente de fericire. Cind stau pur și simplu 
în casă, cînd ştiu că băiatul meu este să- 
nătos și se joacă afară — îl aud strigind 
şi rizînd — atmosfera din casă este bună, 
este caldă, primitoare, este «casa mea», 
mă gindesc că toti sîntem bine, cá eu am 
de lucru ceva care mă interesează si sint 
fericită. Sint fericită cînd pun masa pentru 
ai mei, sint fericită şi cind băiatul meu 
spune cá sint cea mai bună bucătăreasă 
din lume. Sint fericită cînd toti ai casei 
dorm si mă gindesc la fiecare în patul lui, 
la noi care știm ce avem de făcut a doua 
zi. ...A! cum am uitat să-ți spun? 

— Ce anume? 

— Exact cel mai important lucru pentru 
liniştea mea! Să ştiu ce am de făcut miine! 
Nu-mi plac lucrurile aproximative, improvi- 
zate, neclare, nesigure. Nu-mi place să nu 
ştiu ce am să joc, ce am să fac mai de 
parte. Nu-mi place nesiguranța. Da, ăsta e 
cel mai important lucru pentru mine să știu 
ce-am să fac miine... 

=- z ce-o să faci miine? 

— Care miine? 

— Miine, joi... 

— A! La 9 am o repetiție, la 12 mă duc 
la televiziune, la 3 la teatru, la 6... 


Eva SÎRBU 


Arta 


unui fel de a fi 


Dacá, dintr-un motiv sau altul 
am intra într-o sală de cine- 
matograf In ultimele secunde 
ale filmului Avaria timp în 
care ecranul înfăţişează un 
drum și un om, chiar dacă 
nu am şti nimic despre acei 
om, chiar dacă nu i-am văzut chipul, cred 
cá este imposibil ca, după cîțiva pași, să 
nu-l descoperim: este Ilarion Ciobanu. Are 
acest actor un fel anume de a călca pămin- 
tul, hotărît dar în același timp si foarte liber 
ca unul care știe că nu are nevoie să-și 
măsoare drumurile pentru a se convinge 
că ele există. De fapt, toată această descrie- 
re nu este decit unu! din «semnele exterioa- 
re» prin care interpretul își semnalează pre- 
zenţa, iar în fata acestei prezenţe nici un 
cronicar nu a rezistat îndemnului liniștit 
de a o reduce la o mare putere de interiori- 
zare. Intelesurile ei pot fi, cred, mai ales, 


Dar de ce n-ar fi si el de vină? 


Profit de acest început de 
toamriă în care ne aducem 
iar aminte cite tramvaie are 
Bucureștiul şi cu fiecare frun- 
;à care cade, simțim cum ne 
trece bronzul si, cosmetic 
vorbind, devenim egali, ca să 
pătrund în paginile revistei Cinema. Nu e 
un simplu capriciu, e unul mai complicat. 
După ultimele cercetări, s-ar părea că orice 
practică artistică, practicată neartistic, face 
rău diverselor organe vitale ca: ficat, inimă, 
talent. Adică am fost bolnav și doctorul 
mi-a recomandat să nu mai joc o bucáti- 
că de timp. Să scriu articole. 

Şi, oricum, intimplarea face că toamna 
încep iar săpăturile în scopul găsirii de 
motive pentru care filmele noastre nu sînt 
la înălțimea dorită, așa că n-aş vrea să 


Mircea 
Diaconu: 
«Mă mir 
că...» 


pierd sezonul. De fapt, eu nu deschid gura 
ca să critic. O deschid ca să mă mir. 

De exemplu, má mir că actorul de film 
n-a fost aproape deloc învinovăţit de unele 
neimpliniri ale acestor mai sus pomenite 
pelicule. lucru care nu se poate spune 
despre scenarist, producător şi regizor. 
Ordinea o citez din memorie, și nu gre- 
sesc, pentru că e normal ca producătorul 
să se afle între scenarist și regizor. Nu ştiu 
dacă e bine sau rău, să fie acolo tot timpul. 

Ziceam că actorul de film n-a fost învi- 
novátit Şi tocmai lucrul ăsta mă jigneste 
profund. De asta am şi ajuns să scriu 
articole. 

La prima vedere, s-ar putea crede că n-a 
fost invinováfit pentru că el nu contează 
decit ca formulare fizică, mai mult sau mai 
puțin agreabilă, a unor idei sau obsesii 
spirituale ale celorlalți vinovați, firește, în 
cazul cînd ele există. 


Vorbele, 

dar mai ales 
tăcerile cu 

care Ilarion 
Ciobanu 
farmecă o lume 


La a doua vedere, lucrurile sint ma: ne 
clare. Şi aici e momentul să fac afirmatia 
pentru care mă tot pregătesc şi anume că 
actorul de film nu este Invinovátit, pentru 
cá nu existá. 

În afara unor excepții, care abia prididesc 
să întărească regula, actorul nu se nu- 
meşte actor de film, ci «care face film». 
Sporadic, în grabă, la întîmplare, fără dă- 
ruire, cu frică, prejudecăţi şi tot cirdul de 
complexe care fac critica să spună «a 
fost în rol», ceea ce e insuficient si pentru 
rău si pentru bine. à 

Ajungem să ne mîndrim, uneori, că sîn- 
tem «de teatru» și ne ridicăm complexele 
la rang de merit, încît, paradoxal, a face 
film devine o aventură mai mult financiară 
sau doar fotogenică. Nu e civilizat să spun 
de două ori, dar repet ca să nu fiu greșit 
inteles: actorul de film nu există, el este 
ctor de teatru care uneori face film. Si 
dacă iese rău, nu e vinovat. Lucru care nu 
cred cá ne face cinste. Mai ales cá în ul 
timul timp am asistat la atitea demolári de 
subiecte sau eroi dragi nouă si zîmbetul 
ne-a rămas acelaşi. 

Am înţeles, deși nu mă pot împăca deloc 
cu ideea că actorul de film nu poate exista 
în stare pură, din motive care nu depind 
de noi, dar nu înțeleg de ce nu sintem 
destul de pregătiți atunci cind filmul ne 
scoate din cabinele în care cam jucăm 
table. La vremea potrivită, foarte multă 
lume s-a căznit să mă înveţe teatru si pe 
lingă multe altele am înțeles că filmul este 
ceva care «strică» actorul de teatru, ca şi 
cum el ar avea arcuri si cheiță. 

Şi pentru că verbul meu preferat este: 
«mă mir», nu trebuie să fac nici un efort 
ca să mă mir, cum am făcut eu actorie de 
film în facultatea care se numeşte de 
«teatru si cinematografie», dotată cu o 
catedră de actorie de film, plină de nume 
serioase, manifestindu-se însă faţă de noi, 
studenţii, doar cu o proiecţie si citeva foto- 
grafii în ultimul an, fapt pentru care noi 
n-am luat-o în serios. E drept că în orele 
actoriei de film, care erau două la două 
săptămîni, am făcut o mulțime de şedinţe 
foarte utile, e drept că, la un moment dat 
n-am mai fost dati afară de la proiecții, 
dar şi azi îm! sună In minte o replică din vi- 
zionarea cu La strada: «Studentii-actori să 
iasă afară». Am ieșit, ruşinat de ceea ce 
făcusem, deși aveam peste şaisprezece ani 

Cina am făcut primul film în institut, stu- 
dentul-regizor cu care lucrasem a fost 
lăsat repetent. Şi reputatul profesor, care 
în timp ce-l lăsa repetent, mă-njura pe 
mine, avea dreptate. Nu eram bun de film. 
Am înțeles asta în ziua în care am fost 
luat pe un mal al Herástráului și fotogratiat 
pe o parte si pe alte, de un regizor in toatá 
puterea cuvîntului. «Deschide gura, spu- 
nea dinsul in asfintit, nu asa mult, zim- 
beste... nu asa, c-aici nu e teatru». Am in- 
feles cá asta înseamnă actoria de film si 
m-am simțit foarte prost cá dantura mea 
nu l-a mulțumit pe regizor. Cam asta e tot 
ce-am învăţat eu în facultatea de cinemato- 
grafie. 

De asta mă mir. 


Mircea DIACONU 


nirea gîndului, ci şi mocnirea lui, căile lui 
secrete. De aici acele «tăceri», vreme în 
care actorul pare a cîntări, ba chiar a cum- 
păra o lume întreagă, la capătul căreia, în 
orice caz, cunoaşte cel puţin o taină în 
plus. Aceasta poate fi şi una dintre explica- 
tiile cîştigului de cauză pe care Ciobanu îl 
dobindeste în duelul cu un partener, cu un 
obiect, cu un peisaj, cu cine i se află în 
preajmă. 


Priviţi-l în Avaria, în scena intrării în 
biroul directorial ce urma să-i fie Incredin- 
tat. Nici o urmă de bucurie a măririi, dar 
nici de ostentativă «simplitate». Personajul 
se instalează în acel loc şi îl domină, dar 
nu aşa cum ne-am aștepta, printr-o opoziţie 
dintre aparente si esenţă, ci printr-o totală 
ignorare a esenței însăși. Pur si simplu, 
scaunul care îi aşteaptă pare a fi. în acel 
moment, singura suprafaţă liberă pe care 
își putea trinti... haina. Se află, aici, una din 
acele complicate elaborări de ceea ce nu- 
mim «firescul de toate zilele» distilat însă în 
retortele nenumăratelor decizii lăuntrice, 
îndoieli, riscuri, renuntári, luări de la capăt, 
care, toate la un loc, alcătuiesc un «fel de 
a fi» fără de care orgoliul cinematografului 
ar fi mult mai greu de înţeles. 


Magda MIHĂILESCU 


truda de a aduce la suprafață nu numai izbuc- 


Actorul e trupul ideii 


Un «dublu» 

la unison (artistic) 
Gheorghe Dinică ~ 
Toma Caragiu 


Spinoasa artă a distribuţiei 


~} Arta de a face o distribuţie 
impecabilă e aeg 

i deşi în aparenţă, e la Inde- 
nema mîna oricui. N-ai decit să 
distribui atit în rolurile princi- 

| pale cit si în cele episodice 
actori de prestigiu cu prizá 
la public si succesul e asigurat. Ei, în viață 
nu se întîmplă chiar asa. Sint actori care 
s-au familiarizat atit de bine cu un gen de 
eroi încît ei nu mai sint actori, ci personaje. 
Cu riscul de a supára alte convingeri pe 
care, de altfel, le respect, niciodatá n-am 
fost un admirator fanatic al lui Jean Gabin — 
prea se juca numai pe el, prea arbora ne- 
clintit aerul unui bárbat trecut prin multe, 
care ştia să se descurce atit cu naivele cit si 
cu experimentatele. N-am încredere în acto- 
rii cu «farmec personal»: în această situaţie 
demnă de invidiat, Shakespeare îți devine 
duşman de moarte. Cine are «farmec perso- 
nal» ascunde defecte foarte grave. Proble- 
ma se pune — păstrind sau nepăstrind pro- 
portille — și cu Jean al nostru, Constantin. 
Eu am o mare prețuire pentru talentul lui 
Jean Constantin, dar regizorii nostri abu- 
zind de atracţia lui la public prea îl závorásc 
în roluri cu precădere de bișniţari pe malul 
mării sau impresari prematur bronzati.Un 
rol care «iţi vine ca o mănușă» nu e chiar 
cel mai bun, trebuie să ai şi ispita auto-depă- 
şirii. Jean Constantin e foarte simpatic 
chiar cînd face mărturisiri private, dar el e 
mai mult decit un om simpatic, este un 
actor de prim-rang. Eu, dacă as fi regizor 
l-as distribui pe Jean Constantin în rolul 
unui intelectual dezabuzat, bintuit de angoa- 
se dintr-un roman de Cálinescu sau Camil 
Petrescu sau Hortensia Papadat Bengescu. 
Si sá vedeti ce minuni ar scoate dintr-un 
rol care initial «nu-i venea ca o mănuşă». 
Dacă ţi-a venit ca mánusa — înseamnă cá 
ai devenit celebru printr-o mostenire, n-ai 
fácut nici un efort, nu ti-ai suflecat niciuna 
din cele două mineci culturale. Or fără 
efort nu poate exista surpriza artistică. O 
altă calitate a unei distribuții e de a fi egală, 
de a nu admite deosebiri prea mari de valori 
artistice. Dacă în teatru, din cind în cind 
metoda actorului care «dă replica» ajută 
vedeta să strălucească şi mai orbitor (am 
făcut împerecherea de cuvinte cu senti- 
mentul celei mai înalte răspunderi), în film 
ea s-a dovedit catastrofală. Un actor stră- 
lucit poate «să umple scena», dar acelaș 
strălucit nu poate «să umple ecranul». 
Ecranul, cu toate păcatele lui are şi meritul 
că «nu poate fi umplut». Între cel care poar- 
tă hlamida de vedetă şi cel care poartă 
toiagul de interpret episodic, nu trebuie să 
existe o prăpastie, Un film care e recitalul 
unui mare actor, rămîne un recital si nicio- 
dată un film, teatrul admite monologul, 
filmul, nici în caz de forță majoră. S-ar pu- 
tea ca un regizor de geniu să aibă curajul 
de a face un film cu un singur personaj, 
asta ar fi o experienţă unică, fără posibilita- 
tea de a se repeta. Am văzut filme remarca- 
bile care n-au primit adeziunea publicului 
tocmai fiindcă drama era împărtăşită doar 
de trei-patru personaje, or spectatorul 
vine la film tocmai din nevoia de a se con- 
frunta cu lumea cea largă şi e dezamăgit 
cind o găseşte mai strimtă decit cea din 
locuinţa lui. Sigur această reacție n-are o 


valoare estetică, ci una psihologică si 
morală; spectatorii de film sint niște copii, 
dar şi copiii au dreptatea lor. Arta distri- 
butiei îşi are şi ea legile si simetriile ei se- 
crete; după convingerea mea, în fiecare 
film trebuie să existe un raport exact între 
rolul principal si principalul rol episodic. 
Sint roluri episodice care iluminează fil- 
mul, fi stabilesc dimensiunea poetică si 
filozofică precum în teatru clovnii din pie- 
sele lui Shakespeare. Deci e foarte impor- 
tant pe cine distribuim în rolul episodic, rol 
care poate să ducă uneori In circă şi măre- 
tia vedetei şi sensul filmului. Deci vrind- 
nevrind vedem cá arta unei distribuții impe- 
cabile e destul de complicată. Prietenul 
meu Mircea Mureşan a realizat în Bariera 
o distribuție nu neapărat de zile mari,asta 
n-ar fi fost mare lucru, ci una gindită cu 
îndrăzneală şi finețe; şi Cotescu, şi Toma 
Caragiu, şi Gheorghe Dinică erau puși în 
ipostaze noi, în aparență meschină, Inde- 
părtate de temperamentul lor. Actorul ade- 
vărat simte nevoia să se autodepăşească, 
să muncească. Un actor — după cum se 
vede eu cunosc o mulțime de actori imagi- 
nari care îmi povestesc întîmplări pline de 
tlic — mi-a mărturisit că a refuzat un rol 
tocmai fiindcă fi venea «ca o mănuşă». 
N-as fi muncit deloc, l-aș fi făcut foarte 
ușor; atunci unde ar fi fost plăcerea? Dar să 
ne întoarcem la neliniștea noastră de căpă- 
tii; raportul dintre eroul principal şi eroul 
episodic «principal». E o simetrie care tre- 
buie să se păstreze în fiecare film care se 
respectă, bineînţeles cu nuanțele de rigoare. 
Eroul principal în Bariera era Nea Vitu, 
muncitorul bonom, generos și atent la tot 
ce se întîmpla în jur si Fănică, fiul său In- 
zestrat cu o stranie precocitate a parveni- 
fii, atit de perfectă încît si riscurile făceau 
parte din «planul de bătălie»: «Oare — se 
întreba el — am să reușesc să mor la 55 de 
ani într-un accident de automobil în drum 
spre Viena?» Rolul principal, Nea Vitu, a 
fost interpretat magistral de Octavian Co- 
tescu — dar duşmanul lui filozofic, Fănică, 
adolescentul necruţător, cu ambiţii de su- 
perman n-a fost la înălțime, era un copil 
timid, care n-ar fi furat nici nişte cireşe. Si 
astfel confruntarea, marea confruntare, şi-a 
pierdut din acuitate. li lipsea băiatului si 
necrutarea si frumuseţea, și ochii albaștri — 
absolut indispensabili în asemenea impre- 
jurare; el trebuia să simbolizeze inocenta 
care-şi cere dreptul la trădare. 


Şi apoi distribuţia mai e si un act de curaj, 
cum a dovedit-o Timotei Ursu, Incredintind 
un rol atit de gingaș si pátimas mult nepro- 
fesionistei si mult talentatei Anda Onesa 
in al sáu Septembrie, cel pe bună dreptate 
láudat si premiat. 


Si actorul mare are si dreptul ia această 
distribuire, are $i dreptul de a fi propriul 
său regizor, aşa cum au dovedit-o Octavian 
Cotescu și Leopoldina Bálánutá în ultimele 
demonstraţii dela televiziune. Actori mari 
nu dau senzația că sint actori — ei sint 
ceea ce trebuie să fie. 


O grăbită şi laconică apre- 
ciere ar caracteriza acest 
«musical» ca pe «un film cu 
Fred Astaire» (numărul din 
ianuarie al revistei «Cinema» 
însumează citeva concluden- 
te opinii ale actorilor. regi- 
zorilor şi cronicarilor noştri despre acest 
fenomenal dansator). Orchestra ambulan- 
tă este însă un titlu de referinţă al genului, 
datorindu-si surprinzătoarea longevitate în 
primul rînd regizorului său, Vincente Min- 
nelli. La 25 de ani de la lansare, nimic nu 
este stirbit din rafinamentul coregrafiei si 
al decorului, din ingeniozitatea numerelor 
sau din inteligenta umorului acestui «mu- 
sical». 
. Minnelli a fácut din Orchestra ambu- 
lantă o «ars poetica». El vorbeşte prin ima- 
gine despre condiția actorului si despre 
rosturile artei spectacolului. Spectacolul 
scenei este confruntat cu viața culiselor 
prin prizma viziunii lucide şi experimentate 
a realizatorului de musical. Povestea nu 
este un pretext pentru inserarea unor «nu- 
mere», ci este istoricul afirmării unui spec- 
tacol de revistă. Gesturile din viață devin 
mişcări coregrafice, eșecurile sau succe- 
-sele artistice influențează relaţiile dintre 
parteneri. Clasica replică shakespereiană 
pr at este o lume, lumea este o scenă» 
devine refrenul-cheie al filmului traducind 
esența «poeticii» lui Minnelli. 

Analizind 
luind trucurile si tehnicile, Minnelli nu anu- 
lează farmecul «musical»-ulul, ci îl sporește. 
«Spectacol în spectacol», filmul cucereşte 
prin viziunea autoironică/ Antologică este 

' " 


Pentru Vincente Minnelli, italian náscut 
in America (28 februarie 1902), contactul 
cu arta spectacolului a Inceput din familie. 
Desi a urcat încă de la trei ani pe scenă, 
alături de părinţii săi, el nu alege cariera 
actoricească ci pe cea de scenograf. For- 
mafia plastică își va pune puternic am- 
paw în definirea stilului sáu regizoral. 
ncă din primul film, Un colțișor de cer 
(1942), decorul exprimă starea sufleteascá 
a personajelor, tinzind permanent spre ale- 
gorie. După această peliculă încă tributară 
spectaculosului de tip Broadway, urmează 
o serie de musical-uri (Întiinire la St 
Louis, Ceasul (1944) sau Piratul (1947), 
în care regizorul își definește stilul cinema 
togratic: preferința pentru o lume a visului, 
pentru feerie, pentru redarea stărilor sufle- 
testi prin dans, prin cromaticá,grija pentru 


pijloacele artei sale, dezvá- ` 


O SADAO 
a ritmului, 
a mişcării, 
a culorii 


secvența baletului sofisticat pe tema faus- 
tică, în care dansatorii sint siliți să se miște 
cu gratie pe arcade de artificii, prin fumul 
gros al petardelor şi bubuitul infernal al 
tobelor. Este satira propriei preferinţe a re- 
gizorului pentru mijloacele luxuriante, pen- 
tru spectaculosul în sine. Viziunea ironică 
este proprie și altui număr inclus în film, 
baletul ce parodiază romanele polițiste. 


Detectivul cinic, femela maletică, barul plin - | 


de gangsteri şi încăierările atletice apar pe 
fundalul unui decor în permanentă schim- 
bare. Memorabil este acest număr pentru 
muzică, pentru agilitatea lui Fred Astaire, 
si pentru gratia lui Cyd Charisse, dar mai 
ales pentru rafinamentul regizoral. Ideea 
baletului ne este comunicată prin mijloace 
pur cinematografice, nici o clipă coregra- 
fia nu pare încarcerată în limitele unei scene. 


Minnelli respectă şi aici convenţia filmu- 5 


lui fericit, dar speciala sa alcătuire, densi- 
tatea gîndirii și desávirsirea spectacolului 
îl scot din orice schemă punind filmul în 
rindul celor mai reușite creaţii ale genului 
«musical», sărbătoare a ritmului și a mis- 
cării cinematografice. Spectatorii vor cu- 
noaste mai bine prin Orchestra ambu- 
lantá pe cel mai rafinat creator al genului, 
Vincente Minnelli. Dána DUMA 


Producţie a studiourilor americane. Regia: 
Vincente Minnelli. Scenariul: Belly Comden, 
Adolph Green. imaginea: Harry Jackson. Muzica: 

Adoiph Deutsch. Cu: Fred Astaire, Cyd Charisse, 
Oscar Levant, Nanette Fabray, Jack Buchanan, 
James Mitchell. 


Dirijorul orchestrei - 
detaliu. Aluziile la tablourile celebre ale | 


pictorilor francezi sint reluate foarte inspirat 


în Un american la Paris (1950) pe muzica 


lui Gershwin. 
Unul dintre meritele lui Minnelli este de 


a fi prilejuit actriței Judy Garland, interpre- - 


tarea citorva roluri, importante ale carierei 
sale (in: Ceasul, Íntilnire la St. Louis, 
Piratul, Ziegfeld Follies). În 1976 lucrea- 


ză pentru prima dată cu fiica sa și a Judyei - j 


Gorna — Liza Minnelli (© chestiune 

de timp) care se lansează ca o fenome- 
nală prezență a noului musical american. 
Şi în această nouă creație a sa, regizorul 
rămîne consecvent mijloacelor sale, înno- 
bilind genul «retro» cu rafinamenta sa ex- 
perientá, cu inteligența dialogului si a e 


rintelor - picturale, 


^ tialá este de-a 


| Wes Joseph Quillan. V 


Fiul feței palide ni-l prezintă 


nul proaspăt absolvent al i uni- 
versității din Harward arun- 
cat peste noapte în «sálba- 
tica» si «necrutátoarea» lume 
a Far-West-ului. 

Ca fiu al legendarului luptător indian 
«Faţă palidă», tinărul soseşte de la univer- 
sitate direct la Sawbuck Pass cu intenția 
de a intra In posesia moștenirii lásatá de 
tatăl sáu. Primirea făcută de localnici nu 


este de loc entuziastă, căci în locul unui 


îndirjit luptător, asa cum își închipuiesc ei 
că ar trebui să fie «fiul feței palide», au în 
fata lor o caricatură. El stirnește hazul cu 
telul lui pretentios de a vorbi, cu manierele 
lui sofisticate. Si nici mácar nu stie sá lupte 
bărbăteştel Cind cineva îl provoacă pre 
feră să se retragă, iar dacă luptă, o face cu 
un soi ciudat de joc al picioarelor combinat 
cu învirtirea pumnilor sub nasul adversaru- 
lui. Spre norocul lui, apariția 
coincide cu ceaaunui polițist aflat in cău- 
tarea femeii-bandit. Amindoi vor face ochi 
dulci frumoasei patroane a saloon-ului din 
oras. Incurajindu-se reciproc, vor reuși să 
dea de urmele fabuloasei averi, dar lucrurile 


sd se opresc la acest happy-end, pentru 


3 personajul acestui globe-trotter cu 
capul In nori, în total dezacord cu o lume 
ce ia totul în serios, Bob Hope şi-a sporit 
şi mai mult popularitatea, reușind să-și 
mențină neștirbită pină azi simpatia spec- 
tatorului american de la cel mai umil pină 
la resedinte. 

Și -cind inepuizabilul - inventator - al de- 
clansatoarelor de ris a avut în jurul său 
actori de talent, ca acum pe cuceriloarea 
Jane Russell ori pe Roy Rogers, e greu ca 
succesul sá nu fie original. 

Fără îndoială că reușita filmului nu ar fi 
fost aceeași dacă Frank Tashlin tunul din- 
tre cei mai reprezentativi regizori ameri- 
cani de comedie, după 1948, pentru prima 
dată pe ecranele noastre) nu ar fi avut 
inspirata idee de a aduna personajele wes- 
ternului într-un îndrăcit balet mecanic. Re- 
zultă din această asociere o savuroasă pa- 
rodie, în care actorii se lasă purtaţi de re- 
gizor” ca de minuitorul unui teatru de păpuși. 
Gag-urile se Inlántuie Visus ca intr-un 

E rui Ma 
AR etie de-a dreptul antologk& cow-boy- 
ul de profesie, trup și suflet legat de calul 
său — demarează aventurile sale cu un 
moment «musicalo-călare» dintre cele mai 
senzaţionale. Luminița PERI ANU 


Producţie a studiourilor americane. Regia: 
Frank Tashlin. Semia Frank Tashlin, Robert 
ginea: Harry J. Wild. 

Muzicæ Lyn Murray. Cu: Bob Hepe. Jane Russell, 


Roy Rogers, Trigger, Bill Williams, Lloyd Corrigan, 


Paul E. Burns 


am mai văzut... 


eCurierii diplomatici 


Misiune artistică dificilă: un film da intens 
suspens despre o profesie in aparență 
pașnică, discretă, nespectaculocsá — ace- 
ea de postas internațional. Mesager al 


bunelor "relati dintre state, cind în sfirsit, - 


aceste relaţii dădeau semne de normalizare, 

upă un război ce izolase tinăra republică 
sovietică de restul lumii. Acestea sint da- 
tele preliminare. Culisele politice interna- 
tionale transformă însă pasnica misiune 
pe care un fost comandant din Armata 
Roşie va trebui s-o înveţe din mers, într-un 
front mai Incordat decit prima linie. Acolo 
măcar stiai dincotro vine glontele. Aici se 
lucrează cu mănuși, din umbră. Pentru 
luptătorul fățiș, omul dintr-o bucată, sar- 
cina încredințată de partid per nepotrivită 
pentru un militar. Dar după prima misiune, 
lucrurile își schimb aspectul, eroismul îm- 
bracă si haine de gală, nu doar mantale 
 ostásesti. Curierii diplomatici se urmă- 
resc cu interes si datorită inteligentei dis- 
tributii, foarte minuţios. gindită, în funcție de 
diferenţele de tipologie, mentalitate şi cul- 
tură ale celor două generaţii de diplomaţi 
obligati de împrejurări să acționeze îm- 
preună. 


s Productie a studiourilor sovietice. Un film de: 
: Mihail Matveev, Igor Starighin, - 
„ Natalia pari Boris Rliuhin. 


Villen Novak. Cu: 


 ePlopii 


de la marginea satului 


“Portretul ideal al unui activist de partid 


interesat de tot ce îi preocupă pe oameni, 
identificat pină la uitare de sine cu frámin- 


— tările- celorlalți, .ducind o luptă- neostenită 


cu tot ce frineazá iniţiativa, critica salutară, 
umanitatea, progresul. Sigur cá asemenea 
generosi existá si cá activitatea lor exem- 
plară e o binetacere şi o garanţie pentru 
propășirea socială. Dar a arăta un ase- 
menea model întruchipind da capo al fine 
piritu în acţiune, alergind fie la 
ce moare (frumos 
ii), fie pe ogorul 


| O savuroasă parodie western = 


. pe Bob Hope în ipostaza uc 


sa în oraș — 


stăteau pe roze, i, cînd 
eu mi-am anunţat sosirea. Din fericire, le 
„plăceau copiii, altfel nu ştiu cum fost 
primit căci mi-am făcut intrarea în lume cu 
un superb nas în forma unui virf de Los 


unui colhoz unde apare o dispută, e într- 
adevăr cam mult pasi: un singur om! Si. 


Producţie a sisicuilie: sovietice. Un film de 
Juldas Agzamov. Cu: Tesa Muminov, Hamza Uma- 
rov, N. Rahimov, R. Hamraev. 


eDrum fárá întoarcere 


producţie a studiourilor din R.D.G. m 
strálucirea regizorală pe care o filr 
lui Tatos. Acest film complică inutil expli- 
catille hotáririi doctorului Schmidt de a 
părăsi o clinică în care era apreciat de toti. 
Apar complicațiile (de acțiune) 
nu adincesc si justificările (de opti - 
ne). Şi- atunci «cazul» rătăceşte în! 
hátis care mai mult nedumereste 
limpezeste. Cu toate másurile de Greca. 
luate pe parc de scenaristul prea atent 
la motivația exterioară, la explicațiile for- 
male ca să nu scape din vedere esentialul: - 
logica interioară a gestului. Gest deajuns 
de. ditic j _dealtminteri, „de «tratat» artistic. — 
Ar fi trebuit cu mult mai păr perie 
și un talent GPL remarcabil p« pen- 


9 


2 


ud 


9 
P 


ze 
tou ul 
A 
A 
a - 
Ue 
« ds 
x 


si 


Se pare că mama cînd m-a văzut prima 
oară ar fi strigat tatălui: «Cheamă doctorul 
înapoi! A luat copilul şi ne-a lăsat barza». 
lată cum viața sa a început cu un gag! 
După Bob, alti trei copii au sporit clanul 
deja numeros al familiei. Dar, pentru că 
prin însuşi numele ei — Hope (speranță) — 
familia deținea arma cu care orice sărăcie 
putea fi învinsă, gindul că Noua Lume o 
va ajuta să-și facă un rost îi oferă noi mo- 
tive de optimism. : 


tru ca subiectul să scape de tirania clișeu- 
lui didactic. 3 
Alice MÁNOIU 


Producţie a studiourilor din R.D.G. Un film de 
Roland Graf. Cu Armin Mueller-Stahl, Jenny Groll- 
mann, Eríka Pelikowsky. A 


Yes Ica iro ein 
eReportaj despre fericire 
oi cotat caca ailes Dar t 


Este si aici povestea unui lup mincat de 
oaie... Un popular reporter de televiziune 
lansează de la tribuna micului ecran, sen- 
tentios si sigur de sine, páreri despre feri- 
cire. O telespectatoare li scrie impresiile ei 
demonstrind cá viata tráitá nu e totuna cu 
viața fabricată într-un studio sau cu un 
reportaj întocmit după un scenariu presta- 
bilit. Intrigat de această epistolă, reporterul 
pornește în căutarea anonimei autoare spe- 
cializată în «filozofia cotidianului». Cáuta- 
rea sa se transformă de fapt într-o lecție de 
viață pe care reporterul o primeşte de la 
temei, soții, mame, fruntașe în producţie, 
de diferite ocupaţii si virste, care trăiesc 
viața asa cum e. Filmul regizoarei sovietice 
Aida Manasarova, realizat în stilul alert si 

"sobru al reportajului, dar nu lipsit de pate- 
tism, se adaugă atitor alte reușite ale cine- 


Ajunul 


Deci urmează emigrarea din Anglia în 
S.U.A. Dar soarta nu le suride. Cind cei 
7 copii au ajuns la virsta la care să-și poată 
lua o slujbă, iată-i vinzind ziare pe la col- 
turi de stradă. Dintre toti ai casei, singurul 
care avea să-și poarte cu victorie nume de 
«speranță» va fi însă Bob. Primele tenta- 
tive scenice, datorate școlii, fi vor pecetlui 
soarta: «intr-o zi, grasul Fatty Arbuckle 
trecea prin Cleveland unde îmi terminam 
studiile. Văzindu-mă într-un număr pe ca- 
re-l pregătisem cu un prieten, Fatty a comis 
imprudența să mă încurajeze. De fapt, nu 
așteptam decit asta ca să mă las pierdut 
în lumea show-business-ului». 

Pierdut e un fel de a spune, căci pentru 
Hope spectacolul a fost și rămîne întot- 
deauna mediul său natural. Cu o perma- 
nentă dorință de a învăța, muncind enorm, 
el va urca cu repeziciune scările atit de 
fragile ale succesului, și va reuși să se 
mențină la înălțime. Magnetică prezență 
scenică, comic, cintáre[ si dansator — 
Hope ar fi putut face în cinematografie o 
carierá ca aceea a lui Fred Astaire, dar 
pentru cá «Intotdeauna mi-a plácut cum 
sună risul» (B.H.), cariera sa este cu pre- 
cădere îndreptată spre contactul direct cu 
publicul, acolo unde el îşi poate transmite 
tără intermediar invențiile verbale, ideile 
fanteziste, toate într-o execuție impecabilă. 
Hope este nelipsitu! invitat al celor mai 
prestigioase emisiuni de radio şi televiziu- 
ne, indispensabila prezență, a serilor în 
care Oscar-ul este decernat, sau creatorul 
unor show-uri de răsunet. 

Ca actor de film, Hope a intuit că una din 
principalele condiții ale reuşitei rezultă din 


-~ telul în care ştii să-ți consideri spectatorul 


sălilor obscure ca o prezenţă mereu vie, 
chiar din timpul filmărilor. Hope nu joacă 
în fata aparatului de filmat, ci în fata mul- 
timii. Pentru el filmul este tot un spectacol 
pe viu. 

Si adevărul acestei intuiții nu a întirziat 
să-şi spună cuvintul. Împreună cu Dorothy 
Lamour si Bing Crosby, Bob Hope a oferit 
publicului una dintre cele mai ametitoare 
si incredibile suite de povesti aventuroase 
dar si comice, muzicale dar si ironice. 
Reuniţi într-o serie de filme grupate sub 
genericul: În drum spre... (drumul ducind 
la Rio, în Maroc, în Zanzibar, în Bali sau... 
locuri al căror exotism invita la fantezie, 
creatorii lumilor de carton. de la Holly- 
wood), cei trei interpreti sint eroii unor 
aventuri de necrezut. ) 


Dar filmografia irezistibilului Bob Hope 
nu se opreste numai la aceste luxuriante 
fantezii muzicale, Filmele în care actorul 
dă totala măsură a talentului său rămin 
cele din seria de parodii ale unor genuri 
cinematografice clasice ca: filmul poliţist 
de serie neagră sau westernul. 


matografiei sovietice care ştie să abordeze 
cu sinceritate şi gravitate genul intimist. 


Simona DARIE 


Producţie a studioului «Mosfilm». Un film de 
Aida Manasarova. Cu: Andrei Miagkov, A: Vozne- 
senskaia, A. Bolghina, Nina Urgant, I. Korableva. 
——— 


ePasienta 


Un tînăr traumatizat de o copilărie nefe- 
ricită se regăseşte pe sine si recapătă în- 
-crederea în oameni. O premizá generoasă 
asfixiată însă de o fabulatie insuficient 
implicată în prezentul filmului. Supraexpli- 
catii, para-amănunte, flash-back-uri îngreu- 
nează ritmul şi spulberă sugestiile. Totul 
este sirguincios clarificat iar spectatorul 
trebuie să se înarmeze cu răbdare în aș- 
teptarea cîtorva secvenţe de finețe (două 
personaje, izolate într-o cabană, se desco- 
peră și îşi descoperă valente sufletești ne- 
bănuite, celebrind solemn întilnirea prin 
aprinderea a zeci si zeci de luminări; o 
întiinire nu atit cu celălalt cit cu sine in- 
susi). Un film de quasi-actualitate al regi- 
zorului cehoslovac Vladimir Cech. Y 


Productie a studiourilor cehoslovace. Un film 
de V/adimir Cech. Cu: Jana Bouskova, Jun Husinsky, 


@ Întoarcerea proscrisilor 


Istoria e, in acest film de aventuri si atit, 
un film-simplu pretext. Evenimentele celui 
de al doilea rázboi mondial devin cadru 
general si exterior al unei actiuni palpi- 
tante cel putin ca intentie. Totul e tratat 
prea usor,'nici chiar în plin suspens eroii 
nu abandonează zimbetele, umorul, som- 
nul sănătos, ceea ce generează o oarecare 
previzibilitate a acțiunii, contundabilă u- 
neori cu monotonia. Printre travesti-uri, ur- 
măriri si împuşcături eroil evoluează, evi- 
dent, cu succes. Niciunul dintre pozitivi 
nu moare. Curajul eroic pare, într-adevăr, 
o: simplă joacă. Cinematogratul iugoslav 
care ne-a dat atitea și atitea filme pe tema 
rezistenței antifasciste nu se ridică cu 
acest film la nivelul propriilor succese. 


“Eugenia VODĂ 
Producţie a studiourilor iugoslave. Un film de 


Aleksandar Djerdjevié, Cu: Pavle Vujisié, Dragan 
Nikolić, Voja Brajović. 


Anny Duperey 


Stavisky (regia A- 
lain Resnais), Noap- 
tea de aur (regia 
Serge Moati), Melo- 
dia nimicitoare (re- 
gia Francois Weyerg- 
ans).Elefantul, ceva 
cit toate zilele (de 
Yves Robert) Ghi- 
nionistul (regia 
Pierre Richard), 
Bobby Deerfield 


(regia Sidney Pol- 
lak).. Vedetă de ci- 
nema şi televiziune, 
Anny Duperey de- 
clar& «Nu vreau sá 
vorbesc despre fil- 


mele mele mai vechi. 
Amintirile din teatru 
sint mai vii ... Mese- 
ria de actriță nu má 
solicită decit 5^7». In 
rest, actrița face fo- 
tografii, dans, acro- 
baţie la trapez si 
scrie romane. «L' 
miroir s-a vindut in 
30000 de exemplare. 
«Ca actriță depinzi 
foarte mult de cei- 
lalti. Ca romancieră, 
nu depinzi decit de 
tine». 


Are 44 de ani si a fost 
ziaristul pe post de jucărie 
din excelenta comedie — 
pamflet a lui Francis Veber, 
Jucária A fost Zăpăcitul 
(actor si regizor). lată-l acum 
x în Ghinionistul, «un film 
scris, realizat si interpretat de Pierre Ri- 
chard. Criticii îl apreciază mai mult ca actor 
în filmele altora. Ca autor total are însă un 
incontestabil succes de public. La numai 
opt ani după debutul ca regizor, un lucru 
e limpede: Pierre Richard nu e un ghinio- 
nist. Dimpotrivă. «N-am ştiut niciodată 
prea bine ce vreau să fac. Astăzi, îmi dau 
seama cá am ales această meserie ca o 
formă de protest. La 18 ani, la colegiu, noi 
nu discutam politică, aşa cum fac tinerii 
de azi, ci vorbeam despre fete sau sport. 
Şi mă tot întrebam ce meserie i-ar fi putut 
scoate din sărite pe ai mei — o familie bur- 
gheză din nordul Franţei — care voiau să 
urmez studii superioare de economie sau 
drept...» Ceva din aerul rásfátat şi suficient 
al tinărului de la colegiu, care vrea doar să 
amuze (amuzindu-se), plutește în toate 
filmele realizate de Pierre Richard (titlul 
unuia mai recent «Nu ştiu nimic, dar voi 
spune tot» pare a nu fi un simplu calam- 
bur...). Neconformist, pentru asa cere 
moda, protestul lui nu doare prea tare so- 
cietatea în care el trăiește si face filme. E 
adevárat cá Necazurile lui Alfred (titlu! 
original al filmului Ghinionistul: Les mal- 
heurs d'Alfred) sint presărate cu mici 
intepáturi satirice la adresa sistemului di- 
rijat al unui concurs de televiziune (reti- 
nem replica vedetei-concurent: «N-am chef 
sá devin gladiator»). Dar Pierre Richard 
nu discutá «politicá» mai mult decit in 
anii de colegiu. El discută azi, ca si atunci, 
despre fete şi sport, despre dragoste, cu 
dezinvoltura conversatiei lejere, a badine- 
riei, a anecdotei spumoase, a gagului care, 
deși previzibil, are efect. Gagul mecanic, 
gagul verbal, gagul în cadru, sau dezvoltat 
într-o secvenţă. Gagul suveran. Ajungi să 
crezi că ghinionul nici nu e altceva decit 
un gag bun, pe care numai unii, total lip- 
siti de umor, pot să nu-l aprecieze si să se 
supere... În numele acestui gag se sacrifică 
sau, dimpotrivă, se construieşte (depinde 
cum priveşti lucrurile) totul: povestirea, re- 
latiile între personaje, mediul ambiant... 
Se urmărește risul cu orice pret si risul 
acesta se obține. Spontan, imediat. Ar 
mai avea atunci rost să reconstituim care 
e acel preț? Nu structura, firul acela invizi- 
bil şi misterios care uneşte gagurile, sau 
le determiná, si care in cele din urmá re- 
flectá meditaţia autorului asupra lumii (ca 
la Tati, de exemplu, ca să ráminem tot în 
perimetrul comediei franceze) e cel care 
interesează în filmele lui Pierre Richard. 
Ceea ce nu înseamnă că filmul Ghinio- 
nistul nu contine citeva idei. Unele suge- 
rate chiar de autor, altele lesne de dedus, 
cu puțină bunăvoință. Ideea salvatorului 
care se simte responsabil de viaţa celui pe 
care l-a oprit de la sinucidere,e mai veche. 
A fost magistral tratată de Jean Renoir în- 


tr-o bijuterie de film, păstrat în cinemateci: 
Budu salvat de la înec. Originală si sedu- 
cătoare ne-a apărut însă o alta: atunci cind 
criteriile unei competiţii sint inversate (tele- 
viziunea alege la teste pe cei inapti, tocmai 
pentru a face Parisul să piardă întrecerea 
cu provincia), se inversează și legile firii: 
ghinionistul devine norocos. Ideea, con- 
ținută în film, trece neobservată. Pentru 
că lui Pierre Richard, mai mult chiar decit 
lui Pierre Etaix, îi repugnă «implicaţiile», 
«ideile pseudofilozofice». Pentru ei cine- 
matograful e mai ales divertisment, come- 
dia există doar la timpul prezent al vizio- 
nării sale, gagul e gindit doar în funcţie de 
capacitatea sa de a provoca risul. 

Ciţi dintre comicii de azi ai ecranului vor 
avea șansa să fie redescoperiti de alte ge- 
neratii peste ani, ca Stan si Bran, sau Buster 
Keaton?... La Pierre Richard nu există — 
ca la marii comici vestiti ai ecranului — o 
față nevăzută a icebergului. Nu există nici 
un iceberg. Ci doar spumá. 


Roxana PANÁ 


Producţie a studiourilor franceze. Regia: Pierre 

Richard. Scenariul: Roland Topor, André Ruellan, 

Pierre Richard, Yves Robert. imaginea: Jean Bof- 

fety, Muzica: Vladimir Cosma. Cu: Pierre Richard, 

Anne Duperey, Pierre Mondy, Jean Carmet, Mario 
avig. 


Ca actor a fost comparat cu Bourvil. 
Ca regizor, cu Pierre Etaix. Pierre 
Richard isi doreşte însă doar compa- 
ratia cu el însuși, Putem compara, 
aşadar, G/umuonistul cu Zăpăcitul 


Hipopotamul Hugo 


Un film la care părinţii se 
pot duce si fără copii (sau 
invers) şi nu numai fiindcă 
sint la modă lung-metrajele 
de desen animat. Ci pentru 
că povestea hipopotamului 

* | Hugo e demnă de tot inte- 
resul. Într-o ţară îndepărtată din orient, 
cu un masiv si Infloritor export de... cui- 
şoare, înmulțirea unor rechini haini împie- 
dică încărcarea şi descărcarea vaselor din 
port. Cum se pot lupta oamenii cu rechinii? 
Aducind de peste mări si țări, cu mari sa- 
crificii, nişte hipopotami care să-i mănince 
pe rechini. Zis şi făcut. Numai că hipopo- 
tamii după ce au curățat locul, au fost dati 
uitării. Infometati, au ieșit din apă după 
pradă... Fácind numai stricăciuni şi nemai- 
avind nimeni nevoie de ei, au fost uciși. 
Frumoasă recompensă?! Nu! vor spune pă- 
rinţii copiilor, crezind că ei n-au înţeles si 
singuri morala. Singurul care scapă din 
masacru este Hugo, un pui de hipopotam 
roz-bombon, care, rămas singur pe lume 


Iria 


in focar: scenariul 


(Urmare din pag. 5) 
artistic: filmul capătă ritm, ritmul ridică 
temperatura spectacolului. 

Wi Cind plasați acţiunea scenariului, vă 
rog s-o faceţi pe toată întinderea celor 
patru anotimpuri, de la fotogenici fulgi de 
nea din ianuarie și cer albastru de iulie, 
piná la zloata de martie şi ploaia mocă- 
nească de noiembrie. La o producție de 
30-40-50-60 filme pe an, studioul trebuie 
«încărcat», cit mai uniform, pe toată durata 
celor 365 de zile, folosind eficient apara- 
tura, platourile, personalul. Şi, pentru a 
părăsi aerul solemn, să recurgem la un 
artificiu de calendar cu implicaţii financiare. 
Imaginati-vá un EL și o EA, care-şi con- 
sumă tristeţea unui amor ratat plimbindu-se 
(dumneavoastră i-ati pus să se plimbe), 
dacă voiti, tot pe litoral, nu în virf de sezon, 
ci la sfirsit de aprilie. Avantaje: faleza pus- 
tie întăreşte sentimentul de instráinare, 
cerul acoperit de nori amenintátori dá gra- 
vitate cadrului, vintul şi frigul crispează 
figurile interpreților, accentuind tragismul 
situaţiei, pe scurt, efectul artistic cIstigà 
în profunzime si studioul cîștigă nişte bani 
în sezonul de preț redus! 

m Cheltuim mult pe transporturi. În toate 
cinematografiile lumii se cheltuieste virtos 
pe transporturi. Filmarea pe viu, la distanţă, 
în ambianța decorului real, a încetat să fie 
o modă; mai mult decit atit, a devenit o 
necesitate. Si totuși, acolo unde e cazul, 
unde lipitura e convenţională, unde pre- 
textul poate fi schimbat în text, tăiați, vă 
rog, fără milă din frază posibilitatea «eva- 
dării» personajelor în afara județului Ilfov. 
Conflictul e mărunt, eroii dau semne de 
oboseală verbală și atunci, pentru a scoate 
secvenţa din impas, EA, cu domiciliul în 
Balta Albă, îi propune LUI, imberb posesor 
de Dacia 1300: «n-ai vrea să mergem pină 
la mama, la Brașov?» (există chiar impre- 
sia că asta «agrementează» filmul). Şi EL, 
care nu-i poate refuza nimic, o plimbă 10 
minute de film pe valea Prahovei! Ce-ar fi, 
ce-ar pierde dramaturgia, dacă EA i-ar 
propune, candid, LUI (dumneavoastră o 
puneţi să ceară) să ia o îngheţată la cofe- 
tăria din piața Chibrit? Tot plimbare pe 
ecran de 10 minute, dar cu cheltuială mai 
mică. Vă asigur, cu toată convingerea, că 
emoția artistică va rămine la aceeași cotă 

N Puneti, vă implor, în gura personajelor 
vorbire naturală si, pe cit posibil, curat 
românească. Primim scrisori din partea 
unor profesori de limba română, care ne 
sesizează că, uneori, dialogul filmelor noas- 
tre, înjurăturile pe cinemascop, intră in 
conflict cu strădania şcolii. Ştim că se 


14 


trece printr-un şir de peripeții, din liecare 
invátind cite ceva (şi noi odată cu el). 
Ce înseamnă prietenia, ce înseamnă o ju- 
decată dreaptă, sau una nedreaptă, ce în- 
seamnă un educator distrat, sau un părinte 
neintelegátor.. Pentru că astăzi, un film 
de animație care se respectă nu se mai 
mulțumește a fi o simplă parabolă, ca bas- 
mele de odinioară. E împănat-ochi cu fel 
şi fel de aluzii, sau Intepáturi, la adresa lu- 
mii contemporane. Unele, sub formă de 
întrebări (Cind eşti atacat, violenţa e sin- 
gurul fel de a te apăra?) sînt reluate în cin- 
tece, care întrerup povestea, comentind-o 
cu o vervă pe măsura fanteziei desenelor 
cunosc secretele. 

Despre desenul, animația, muzica si texte- 
le (în excelenta traducere si adaptare sem- 
natá de Augusta Ecaterina Grundbock) a- 
cestui film se poate scrie fără teamă în 
două cuvinte; foarte moderne. Dar cum 
aceste două cuvinte spun mult părinţilor, 
şi mai puțin copiilor, să mai adăugăm două 
şi pentru aceştia: pline de haz. 

R. PANAIT 


Coproductie a studiourilor ungare ṣi ameri 
cane. Regia: 5:// Feigengaum; Animatie: Jozsef 
Gémes. Muzica: Robert Larrimer. 


injură pe stradă, la piață sau m tramvai. 
Dar de dragul unei arte ce se vrea instru- 
ment de educație, să ocolim vulgaritatea 
ostentativă. Filmul merită consideratia ac- 
tului de cultură, în măsura în care promo- 
vează o limbă cultă. 

B Cind scrieți, vă rog faceți un efort de 
vizualizare, cu toate implicațiile lui mate- 
riale. Producem importante filme cu recon- 
stituire de epocă. Cinematografia întelege 
să investească sume importante, acolo 
unde miza filmului este mare. Simplul fapt 
că acțiunea se petrece în anul 1900 nu jus- 
tificá decorul cit un cvartal de locuințe, 
sute de costume, alcoave şi malacoave. 
Decorul «de epocă» înghite sute și sute de 
metri cubi de lemn. Lăsaţi pădurile să tră- 
iască si dacă copacului nu-i dat să moară 
în picioare, atunci să-şi facă destinul, luînd 
drumul construcţiilor durabile. 

Sugerati epoca, chiar din faza de scena- 
riu, din dialog, din mentalitatea persona- 
jelor, din moravurile timpului, din atmoste- 
ra vremii. Am văzut, la televizor, un admi- 
rabil film de la început de secol XX, Îm- 
plinire, cu Georges Wilson şi Emmanuâle 
Riva, unde epoca respira dintr-un colț de 
casă, dintr-o mașină caraghioasă pe patru 
roti, patru costume de femeie, patru pălării 
inflorate şi patru panglicute. Filmul dobin- 
dea parfumul albumului de familie din spi- 
ritualitatea cuvintelor, o romantică aură de 
meditație si multe, multe prim-planuri cu 
ochi mari de ființe vii, ce trăiau în trecut si 
vorbeau la prezent. 

W Vă conjur, faceţi economie de vorbe! 
Dialogul încărcat distrage atenția specta- 
torilor de la acțiune. Actorul, cu de la sine 
putere, reduce din text la filmare, ca să-şi 
poată trage sufletul (şi răsuflarea), iar ingi- 
nerul de sunet protestează cit îl tine func- 
tia, fiindcă avalansa de cuvinte, de silabe 
mincate, de sunete dezarticulate, fac dia- 
logul neinteligibil. Dacă în proză combina- 
tile de cuvinte, expresiile dialectale nu 
influențează recepţia sensurilor, unele cu- 
vinte din coloana sonoră a filmului devin 
de neînțeles, chiar dacă actorul depășește 
dificultățile de pronunție. Mostre: 

— «Ce zici, ce zi?s; sau 

— «Aveţi cartea? Da, pentru că nu i-am 
Imprumutat-o cuiva, care nu mi-a adus-o»; 
sau 

— «Şi eu am lucrat la uzina electrică 
pinà-n ăst an»... 

Mă opresc aici. «Cind aprinzi lumina în 
întuneric — spunea cineva — esti întot- 
deauna amenințat de ținţari». Sper în efi- 
cienta anchetei si în reusitele ce vor veni. 
N-a demonstrat Heisenberg. cá însuși ac- 
tul de a observa, schimbă fenomenele ce 
trebuie observate? 


Constantin PIVNICERU 


"Zilele filmului din: 


eR.S. Vietnam 


O altá fatá a cinematografiei vietna- 
meze ni se relevă cu acest Între două 
ape. După citeva decenii, în care filmul 
era dedicat cu precădere luptei pentru 
independență a poporului, cineastii viet- 
namezi abordează acum lupta pentru 
reconstrucţie a ţării. O temă din plină 
actualitate vizind să contureze tipuri şi 
| caractere în special din tinăra generaţie, 
acea generație formată în anii cind 
Vietnamul era neunificat. Firele acțiunii, 
nu lipsite de un suspens de tip poli- 
tist, se cos si descos In jurul eveni- 
mentului lansării unei nave. Tinerii, an- 
gajati în procesul de producție al aces- 
tui mare şantier naval, se simt fiecare 
in felul lui implicati In trecutul de luptá 
al generatiei párintilor. Un film despre 
cum trăiesc, cum muncesc și cum iu- 
besc tinerii de azi ai Vietnamului eli- 
berat, despre modul cum deprind ei să 
páseascá pe drum de pace,cu demni- 
tate, curaj si dáruire. O imagine pliná 
de sugestii, un montaj alert dau filmului 
cadenta timpului prezent sporindu-i in- 
teresul documentaristic privind viața la 
zi a Vietnamului socialist. 


Simona DARIE 
eR.D.P. Coreeană 


Omwul care nu trebuie uitat face par- 
te dintre acei eroi revolutionari, dáruiti 
cauzelor înflăcărate si drepte, prin care 
lumea merge înainte. «Pasărea de foc» 
(numele conspirativ şi profund simbo- 
lic al unui astfel de erou coreean, ac- 
tionind cu vitejie, luciditate şi mare is- 
cusintá în timpul luptelor împotriva in- 
terventionistilor) a fost un erou, dar ca 
om, cine a fost el in realitate? 

Despre majoritatea filmelor din galá 
(organizatá cu prilejul celei de-a 30-a 
aniversári a creárii Republicii Populare 
Democrate Coreene) se poate spune 
Cá-si propun în maniere diferite. de ia 
filmul polițist M-ati confundat — pină 
la melodramă — Soarta Anei și Argen- 
tinei — să restabilească identitatea și 
traiectoriile unor oameni, deveniți eroi 
în anii războiului din 1951—1953, Bio- 
gratii cu valoare exemplară, care vor- 
besc despre destinul a milioane de 
coreeni despărțiți de paralela '38. Fata 
care vinde flori, Țăranul erou, pilo- 
tul din Aripi puternice, sau temerarii 
neinfricati din Linia de înaltă tensiune, 
sint tot atitea emotíonante reconsti- 
tuiri, tot atitea omagii aduse eroului 
anonim. În același timp, portrete cu 
valoare de efigie, în galeria eroilor na- 
tionali din constituirea căreia, cinema- 
P ig coreeană şi-a făcut o ratiune 
de a fi. 


R.P. 


eR.P. Bulgaria 


În fiecare zi, în fiecare noapte 
(regia Vladislav Iconomov) şi Talisman 
(Raşko Uzimov) — ambele prospects 
realiste ale unor medii contemporane 
Primul film e mai mult reportajul unei 
profesii dificile — aceea a păzitorului 
liniştei publice, milițianul; celălalt, iti- 
nerarul interior al unei virste dificile — 
zorile pubertátii. Intrebárile stereotipe 
ale unui reporter TV (În fiecare zi...) 
stirnesc locotenentului Dacev amintirile 
unor întimplări mai banale or mai ieșite 
din comun cu care se confruntă păzito- 
rul legii. Paznicul respectării bunelor 
relaţii între oameni. Accentuind latura 
etică a activității și mai puţin cea spec- 
taculoasă (interesează nu atit prinde- 
rea unor infractori, clt grija pentru recu- 
perarea lor sau aplanarea unor conflicte 
de familie), filmul realizează citeva si- 
tuatii convingătoare. Dar si multe inter- 
ventii superficiale, conventional-mora- 
lizatoare. Cu mult mai multá vocatie 
pentru argumentul psihologic, Talis- 
man introspectează momentul de criză 
al unei virste, dar mai ales cel al unei 
sensibilitáti aparte; o fetiță ce trăiește 
cu intensitate primele dezamăgiri în 
relaţiile cu adulții (un tată mereu plecat, 
o mamă prea ocupată, o soră frivolà 
şi o învățătoare nu prea dreaptă) sau 
cu colegi mai puțin sensibili. Filmul se 
bucură de o interpretă emoţionantă 
prin sinceritate și graţie: Daniela Boia- 
nova, de o scenaristă — fină cunoscă- 
toare a psihologiei copilului — si de un 
regizor (Raşko Uzimov) care alterneaza 
lirismul (de calitate) cu umorul (asistie- 


rea). 
A.M. 


scriitorii români și filmul 


0 revelație: 
documentarul 
„Foto Topirceanu* 


Pină a avea filme «retro» — filme de 
epocă de lung metraj, iată un documentar, 
intitulat Foto Topirceanu, care reușeste 
să ne întreţină gustul pentru acest gen. Un 
documentar în sensul cel mai strict al no- 
tiunii, pornind de la negativele unui mare 
număr de fotografii. recent descoperite in 
arhiva scriitorului. Descoperirea e datorată, 
în mod concret, asa cum subintelegem din 
comentariu, regizorului Erich Nussbaum, 
care a urmat in cercetárile sale o sugestie 
a scriitoarei Otilia Cazimir. Ceea ce des- 
coperim p'in acest film nu sint insá nişte 
simple fotografii de amator, cu titlul de 
curiozitate arhivisticá, ci este arta fotogra- 
ficá inedită a unui scriitor înzestrat cu o 
excepțională vocaţie a vizualului şi a regiei 
cadrului. 

Topîrceanu nu face «poze», ci surprinde 
de cele mai multe ori aspecte ale vieții 
curente, chipuri umane de o expresivitate 
aparte, contrazicind fotogenia conventio- 
nală, după cum costumează adesea paro- 
dic personaje şi le comentează în acelasi 
fel, prin unghiul din care le fotografiază. 
prin încadratură si decor, ca în. cazul ci- 
torva fotografii ale Otiliei Cazimir echipată 
în costumul poetului sau al unui grup de 
trei «fete vesele», pentru care se vede că 
autorul şi-a lăsat «baltă toate interesele» 
literare, devenind recizor al unui scheci 
comic rezumat fotogratic. Aceasta ne face 


Otilia Cazimir parodiind pe auto- 

rul Parodiilor originale (regia, 

imaginea si costumul: George 
Topirceanu) 


să bănuim cá celebra exclamatie «Mie 
dati-mi străzi pavate/ Máturate, —/ Dati-mi 
cinematograf!» va fi apărut în poezia sa nu 
din simpla nevoie a unei rime antinomice 
pentru «praf», ci traducind poate o aspi- 
ratie intimă către această artă, ale cărei de- 
licii, în epoca de aur a comediei, nu puteau 
fi ignorate de autorul, Parodiilor originale. 


Descoperirea lui Erich Nussbaum pre- 
zintă astfel un interes dublu sau întreit, 
întrucît dincolo de ceea ce tine de istoria 
literaturii sau de ilustrarea fotografică a 
unor tablouri de epocă, ochiul cineastului 
a reuşit să sesizeze «in nuce» adevărate 
cadre de film. Selectind si juxtapunind 
imaginile fotografice, recurgind uneori la 
tehnica unui poliecran, prin gruparea ct- 
torva fotografii în același cadru, sau insi- 
nuind alteori mişcări şi relaţii dramatice 
prin modul de decupare şi filmare a chipu- 
rilor de pe plăcile fotografice de acum 
60 de ani, Erich Nussbaum manifestă nu 
numai multă aplicaţie, dar şi o subtilă in- 
tuitie a racordurilor de sens, a elementelor 
de atmosferă, a detaliului de epocă, a su- 
gestiei de interes caracterologic si social. 
Un umor secret si o undă învăluitoare de 
farmec indicibil, caracteristic Iașului, so- 
cietátii sale literare si extraliterare de dina- 
intea primului război mondial, răzbat din 
acest film... original — ca și «parodiile 
originale» ale lui Topîrceanu — deși com- 
pus din imaginile altcuiva. Una dintre cele 
mai cinematografice idei a eminentului do- 
cumentarist a fost de a ruga pe D.I. Su- 
chianu, coleg si prieten al poetului, să iasă 
din cadrele fotografiilor şi să vină în fata 
aparatului de filmat spre a le comenta 


Valerian SAVA 


repere și modele 


Filmele mari cer teme mari 


conceptului de temă (în opera cine 

matograficá) şi a importantei aces 
tuia, se poate începe cu o analogie. Adica 
se poate pleca de la raportul cantitate-ca 
litate si de la o acută observaţie a lui Mar: 
care demonstrează cum într-o fabrică, pe 
un şantier, există o cotă de productie ce 
nu esie atribuită nici unui muncitor in 
parte, ci ansamblului, intregul» personal, 
«omului colectiv». În termeni asemănători 
Umberto Barbaro subliniază că filmul ti- 
nisat dobindește o semnificație mai larga 
si mai profundă decit cea cuprinsă In fap- 
tele povestite, în subiect. Așadar, tema ar 
trece drept o calitate nouă crescută din 
cantitatea evenimentelor acumulate în tim- 
pul şi spaţiul unei naratiuni. Apropierea nu 
e forțată, dacă ne gindim la corectivul 
adus de același Barbaro analizei propuse 
de Pudovkin la tema din Intoleranfá de 
Griffith, mai exact reprosului de a se fi 
încercat, într-un singur film, să se îmbră- 
tiseze un arc spatio-temporal imens — «in 
toate timpurile și la toate popoarele» gre 
seala lui Griffith nu rezidă în ambitioasa 
názuintá de «globalitate», ci In viziunea 
imposibilă a unei tratári cantitative (Io! 
oamenii, toate speciile). în locul unei cali- 
tative reprezentări a întregului prin parie 
cu alte cuvinte, în locul sinecdocii, care 
după semioticienii cinematografului — esie 
«figura» principe, fundamentală, a arte: |! 
mulu: 


D incolo de orice demers metodo- 


C= că pentru a usura întelegerea 


logic, însă, apare limpede cà tema 
condiţionează calitatea filmului: ea 
este o sirá a spinării şi se confundă cu 
ideea centrală, cu semnificaţia de bază a 
operei cinematogratice, iar din punct de 
vedere al producţiei constituie prima fază 
creatoare (Pudovkin, Rotha, Grierson, Bar- 
baro, Chiarini şi chiar «avangardiştii» Rich- 
ter si Eggeling). O fază care le implică si 
pe cele ulterioare, deoarece în temă palpită 
şi se cere exprimat animus-ul regizorului, 
sufletul său şi, în consecinţă, însuși stilul 
filmului, Şi n-ar fi de adăugat decit «regula» 
lui Pudovkin: «Formularea clară a temei 
condiționează absolut întreaga muncă și 
poate, numai ea, să ofere rezultatul unei 
creaţii limpezi si eficace... Este necesar 
ca tema să fie formulată cu claritate și 
exactitate, altminteri lucrarea nu va avea 
niciodată acea profundă semnificație si 
acea unitate de care are nevoie orice 
operă de artă». Să-l amintim, totuși si pe 
Tudor Vianu, atunci cînd atrăgea atenţia — 
atit cercetătorului, omului de ştiinţă, cit si 
artistului — asupra necesităţii unei rigu- 
roase circumscrieri a temei, condiţie deci 
sivă a succesului? 
ema filmului mai introduce o di- 
r ferentiere de evidentá utilitate intre 
temá si subiect in timp ce tema 


Definirea «filmului de autor» in 
1 raport cu unicul criteriu al cumulării 
* de către un singur artist a diverselor 
lunctu creatoare implicate de elaborarea 
operei cinematografice rămine o definire 
pur exterioară, reductivă, simplistă în cele 
din urmă. Nu orice film «scris şi realizat» 
(eventual «fotografiat»,  «scenografiat», 
s.a.m.d.) de același cineast, devine în mod 
automat un «film de autor», înzestrat cu 
atributele, esenţiale, ale originalității și 
organicității. Înainte de toate, filmul de 
autor se definește prin puterea de a insti- 
tui un univers poetic distinct, întemeiat pe 
coerenţa fundamentării filozofice şi expre- 
sive, un mesaj si o mitologie personală, un 
stil cristalizat. În egală măsură, el propu- 
ne o privire asupra lumii si o privire asupra 
cinematogratului. De aceea filmul de autor 
a fost capabil să hotărască devenirea lil 
mului ta artă trecutul cinematogsalutul 
(Griffith, Chaplin, Stroheim, Murnau, Dov- 
jenko, Clair, Renoir) si prezentul lui (Fel- 
lini, Antonioni, Buriuel, Bergman, Wajda, 
Tarkovski, Pasolini, Godard). De aceea, 
viitorul cinematografului «se aflá în miinile 
autorilor», cum observă Mitry, în mlinile 
«celor care au de spus ceva si ştiu să o 
spună în termeni vizuali». 
Nu o dată pătimaşă, susţinerea 
2 teoreticá a filmului de autor capátá 
e adrese și accente particulare în 
funcție de momentul istoric, de ambianța 
socio-culturală, de contextul cinematogra- 
fic în care se produce. În anii '30, școala 
documentaristă engleză, John Grierson și 


dicționar cinematografic 


| [ijutor (de film) 


Tema este abstractă. Dar subiectul 


nu poate suporta abstractia 


poate si se cuvine chiar a fi formulată în 
termeni principiali, abstracti — «subiectul 
nu suportă generalitatea si abstractiunea». 
Este absurd să se conceapă în mod ab- 
stract un subiect — notează Pudovkin 
Este inuti! să spui pur și simplu că la în 
ceput, protagonistul e un anarhic si cà. 
ulterior, ca urmare a unei serii de neno- 
rociri în încercările sale de activitate ʻe- 
volutionará, el devine un comunist con- 
stient. Un asemenea punct de plecare nu 
e decit o repetare a temei si nu contribuie 
la elaborarea acesteia. Nu trebuie să se sim- 
tă doar ceea ce se întîmplă, ci și modul 
cum se întîmplă. În elaborarea subiectului 
trebuie să fie implicită găsirea formei». 
© n aceste conditii, trecînd de la teo- 

| ve la practică, ar trebui să cerce- 
làm raportul ce se instituie între 
cneasti și așa-numitul plan tematic al 


caselor producătoare de filme. Regizori, 
mai ales, se pling de caracterul abstract, 
strict conceptual, al acestor planuri. Nas 
terea unei conştiinţe noi (motiv atit de drag 
tinárului Pudovkin), industrializarea, urba 
nizarea, democratizarea vieţii sociale, evo 
carea luptei istorice pentru libertate socială 
si naţională, pentru independenţă, cultu 
ralizarea maselor etc., iată, lapidar, tot 
atitea teme cu o rezonanță — spun multi 
cineasti — prea generică, prea vagă, pen- 
tru a trezi imagini concrete, sensibile, vii. 
Au dreptate cineaştii? Mai curînd nu, decit 
da. Fiindcă, orice producător din lume nu 


își va «programa» activitatea — nu se 
poate verifica efectiv acest lucru — în ter- 
meni «sensibili», «imagistici», «naraltivi» 


Programarea — planul tematic — este, prin 
forţa lucrurilor, mai mult conceptuală, ab- 
stractă, pronunţat «intelectivă». 


p 


Istoria, o inepuizabilá sursá de teme majore 
(George Motoi si Silvia Popovici in /ntoarcerea lui Vodă Lăpușneanu) 


Paul Rotha mai ales, plaseazá problema- 
tica teoreticá a filmului de autor In orizon- 
tul amplei discuţii referitoare la necesitatea 
analizei de tip sociologic a actualitàtii, 
considerind documentarul în termenii ra- 


portului obiectiv-subiectiv, ca «mărturie» 
si totodată «interpretare personală» a rea- 
litátii. La sfirsitul anilor '50, critica de la 
«Cahiers du Cinéma» si tinerii cineasti 
din noul val francez văd în filmul de auto: 
o veritabilă «revoluție a sincerității» (Tru- 
ffaut) menită să distrugă osificarea este- 
tică a cinematografului traditional si lipsa 
lui de aderentá la viață, o afirmare explo- 
zivă a dreptului cineastului de a trece pe 
ecran lumea lăuntrică, biografia lui. («Autor 
e cel care vorbeşte la persoana intli», spune 
Rivette, proclamind primatul autobiogra- 
fismului; în treacăt fie zis, autobiografismu! 
unora dintre filmele noului val nu a în 
semnat decit un monolog narcisist). in 


Milionar pentru o zi (1925); primul film românesc de autor. în 
care Jean Georgescu este scenarist, regizor și actor 


Dintr-un asemenea punc! de vedere 
Programul partidului nostru poate fi con- 
sderat şi citit ca un compendiu de teme 
pentru viitoare filme (sau pentru alte opere 
de artă), Cineastii (orice cineast) trebue 
să dispună de capacitatea intelectuală- 
hiozoficá, ideologică, politică — de a desiu- 
si, prelua si apoi elabora estetic, cinema- 
togratic, astfel de teme, formulate initial ca 
plan tematic, în chip sintetic, abstract si 
schematic, în termeni foarte - generali. 

Pe de altă parte, nimic nu-l împiedică pe 
producător să imprime o anumită direcţie 
sugestivă propriilor sale recomandări și 
deziderate tematice. De exemplu. in loc să 
se spună: în cincinalul viitor se va genera- 
liza învățămîntul obligatoriu de 12 ani, este 
cu putință să se propună «la începutul 
veacului, în societatea burghezo-mosie- 
rească, jumătate din români erau analfa- 
beti; la sfirsitul veacului, în societatea so- 
cialistă, toti românii vor fi bacalaureati». 
Persistă, fără îndoială, si în această va- 
riantă, un coeficient statistic, generic, rela- 
tiv abstract, dar se face simţit totodată și 
un anumit impuls dinamic, o tensiune cul- 
tural-politică, deloc greu de «sensibilizat» 
in imagini audiovizuale. Să se treacă, adica. 
de la general la particular, de la ideea fun- 
damentală sau de la Weltanschauung la 
amănuntul semnificativ: «Ceea ce îl de- 
osebeste pe regizorul bun de cel prost — 
atimá Paul Rotha — este tocmai capaci- 
tatea de a alege amănuntele cele mai expre- 
sive». Dar, expresive în raport cu ce? 
Evident, cu tema. De aceea, mă gindesc 
la rîndul meu, ceea ce îl deosebește pe 
regizorul bun de cel prost, în primă instan- 
tá, este şi capacitatea de a alege, de a de- 
limita cu claritate, de a înțelege si «retrái» 
«omplet tema 

e tel de teme se cuvine a fi pre- 
terate şi cultivate? Pentru a obține 

C time importante, de bună seamă — 
teme importante. Şi încă o dată trebuie 
făcută deosebirea între temă și subiect, 
Subiectul, «acțiunea», fantele narate pot 
fi, uneori, de-a dreptul «minore» (ba chiar 
e o caracteristică a artei postromantice, 
mult democratizate, față de idealurile aris- 
tocratice ale clasicismului), banale, coti- 
diene, cu condiţia ca tema să fie «majoră». 
cu conditia ca evenimentele istorisite — s; 
ne întoarcem, inchizind astfel cercul, la 
consideraţiile din deschiderea rindurilor 
de față — să fie asumate si consistent de- 
pășite într-o semnificatie mai amplă, cu o 
autentică vibraţie revoluţionară de ordin 
filozofic, social, politic, estetic, pur si sim- 
plu uman. În concluzie: pentru a se con- 
stitui în mari opere de artă, filmele noastre 
sint menite să aibă la temelie marile teme 
ale socialismului, ale vieții nationale. 


Florian POTRA 


sfirșit, substratul polemic se regăsește si 
în teoria americană a filmului de autor, 
susținută de Andrew Sarris si de criticii 
şi regizorii grupaţi în jurul revistei «Film 
Culture»: polemica vizează, aici, scleroza 
hollywoodiană, datorată îndeosebi scena- 
riştilor, tirania star-sistemului, absența ex- 
perimentului. 

Dincolo de agitația gălăgioasă a adep- 
tilor, dincolo de echivocurile pe care le-a 
născut (de pildă, acela de a exalta autorul 
și,. practic, de a nega opera), dincolo de 
exclusivismul căruia i-a plătit tribut, teoria 
filmului de autor a avut meritul incontes 
tabil de a reafirma unitatea profundă dintre 
aîndirea si realizarea cinematoaraficá Pre- 
tutindeni, în Franţa ca si în S.U.A., în Po- 
lonia ca si în Italia, ea a venit să se impo- 
triveascá standardizării și să propună un 
ideal mai înalt decit acela al ireprosabilei 
vxecutii tehnice: idealul creativității totale. 

La noi, «inițiatorul» filmului de 

3 autor ar putea fi socotit Jean Geor- 
€ gescu, și aceasta nu pentru cá Mi- 
lionar pentru o zi (1925) e Intliul film romá- 
nesc in care un cineast Isi asumá mai multe 
roluri creatoare (In cazul de fat& scenarist, 
regizor, actor), ci pentru cá Jean Geor- 
gescu a reusit aproape intotdeauna sá 
pună o amprentă personală asupra operei 
la care a colaborat, indiferent în ce calitate; 
a reuşit — ca să folosim cuvintele lui Roger 
Leenhardt — să fie «personalitatea-lider». 
În filmele lui Georgescu, umorul se naște 
dintr-o exactă observaţie morală şi socială, 
cineastul avind grijă mereu să restituie 
individualitatea psihologică si forta de ge- 
neralizare a personajului. Întreaga strate- 
gie a comicului e dictată de acest realism 
caracterologic; gagul — de o precizie a 
articulării care ne trimite cu gindul la teh- 
nica burlescului, de o savoare care evocă, 
uneori, vodevilul — se vede investit cu o 
funcție critică, devine o neasteptatà meta- 
forá ironică. 


George LITTERA 


Jane Fonda: 
„N-am abandonat lupta!“ 


Două succese deosebite în cariera ei 
artistică — rolurile din Înapoi acasă, un 
film al deziluziilor americane după războiul 
din Vietnam si cel din Julia, pentru care 
a primit «Globul de aur» al presei stráine, 


in curind 
pe ecrane 


Cum vá place... 


..acest subiect? Tăticul ei a făcut ome- 
nirea să plingă în hohote, de-a lungul si 


O sugestie despre apăsarea gloriei pre- 
mature: chipul lui Tatum O'Neal, mare 


vedetă de la 9 anisori 


Jane Fonda — 

0 privire deschisă, 
lucidá, 

asupra tuturor 
contradictiilor lumii 
contemporane. 

O privire perfect 
compatibilă 

cu talentul și arta, 


alături de Vanessa Redgrave — au dat o 
nouă imagine de marcă lui Jane Fonda, 
talentului ei atit de atacat. Actriţa este în 
mare formă, într-un progres indiscutabil, 
«cota» ei — pentru a păstra un limbaj spor- 
tiv care se potriveşte relațiilor artistice de 
peste ocean — a înregistrat o serioasă 
creștere la «bursa valorilor». E un bun prilej 
pentru o anumită presă care caută să ames- 
tece apolitismul cu scandalul moral, de a 
încerca să vadă dacă artistul nu-și reneagá 
convingerile politice, dacă nu preferă, în 
sfirșit, arta cu «eternitátile» ei — incom- 
patibile, în viziunea aceleiaşi prese már- 
gimite cu ideile sociale viauroase, de stin- 
ga, cu idealurile unei lumi mai drepte. Ce 
mult le place unor ziarişti — abili în manipu- 
larea contradictiilor vieţii, pentru a impune 
morala imobilismului — să vadă oameni de 
stinga dezamágiti, înfrinții Intră în demni- 
tatea acestei cauze faptul cá vremelnicele 
ei înfringeri fascineazá si interesează con- 
ştiinţele cele mai sceptice şi cinice. Nicio- 
dată un om de dreapta învins — şi nu sint 


de-a latul lumii. Tăticul ei a jucat rolul prin- 
cipal într-un film care povestea cum s-au 
iubit o fată şi-un băiat, cum fata s-a îmbol- 
năvit, cum băiatul a suferit lingă ea şi cum 
fata a murit. Milioane de fete s-au Indrá- 
gostit de tăticul ei, căci el era întruchiparea 
felului cum trebuie să iubească un băiat o 
fată. Titlul filmului nu a mai avut nevoie de 
nici o traducere. În toate limbile lumii, de 
cite ori un băiat si o față se iubeau frumos 
de ţi se rupea inima, nu se mai spunea cá 
ei sint Romeo si Julieta, asta era o expre- 
sie de bunică, ci şi mai sic şi mai modern 
că între ei e un love story. Numai cá táticul 
nu a avut nici un love story cu mámica. 
Mámica si táticu se certau ráu de tot. Má- 
mica si táticu, In loc de love story, au di- 
vortat Şi după ce-au divorțat, s-au bătut 
juridic («feroce», zic ziarele) pentru fetiță 
si frățiorul ei. Ei au rămas la mămica. 
Tăticului-love-story nu i-a prea păsat. Mă- 
mica zice că, ani de zile, el nu s-a interesat 
de copii — ca să vezi ce poate face Romeo... 
De mare supărare, mămica s-a îmbolnăvit 
de nervi, a început să se drogheze și toată 
viața fetiţei s-a cam dus dracului, după o 
expresie obișnuită în filmul acela. Atunci 
tăticu, care nu e chiar un monstru, s-a 
întors şi-a convins-o pe mămica să se ducă 
ia spital si să-i dea fetița, să o crească 
părinții lui. Fetița n-a vrut — dar cine a 
întrebat-o? La șapte ani, tăticu a trimis-o 
într-un pension, cu frátiorul ei. În pension, 
fetița a suferit ca un cline mare şi inteligent. 
Ea o ruga pe mămica să o ia înapoi, la ea 
acasă Mămica a păstrat toate scrisorile 
fetiţei Mămica a plins, citindu-le si reci- 
tindu-le, privind pozele fetiţei», «pe chipul 
căreia se citea o mare durere», zice mă- 
mica. Fine del primo tempo. Melodramă! 
Melodramă! vor striga inimile competente. 
Bine — atunci să vă spunem ce-a fost mai 
departe, ca să vadă fiecare cum e azi cu 
melodrama, şi de ce nu e bine să te gră- 
bes a pleca de la un film, la mijloc... 

Tăticu — că nu degeaba îi zice Ryan 
O'Neal, actor care ştie ce-i aia cinema şi 


puţini! — nu a dat naştere la atitea inter- 
viuri înduioşate, ipocrite si inteligente. 
«Stinga» e și azi cea care stimulează inte- 
ligenta, bogăţia ei de idei şi sentimente, 
chiar cînd trece prin momente dificile: 

«— Ce s-a schimbat în viața dumnea- 
voastră? a întrebat-o pe Jane Fonda o 
asemenea ziaristă gata să vineze o nouă 
deziluzie. 

— Pornesti într-o direcție proastă! Nimic 
nu s-a schimbat în viața mea. Ar fi mai bine 
E A întrebi ce s-a schimbat în această 

ri 

— Fie, ce s-a schimbat în Statele Unite? 

— Oamenii, înainte de toate si, evident, 
felul lor de a gindi. Astăzi mă simt mult 
mai bine printre oameni. Nu mai am ima- 
ginea aceea de nebunie din urmă cu zece 
ani. Sint mindră de ceea ce am fost capa- 
bili să facem: un mic grup, nu prea bine 
organizat, ca al nostru, a reușit să schimbe 
mentalitatea americanilor. 

— Este exact că v-aţi înscris în rîndurile 
unui partid politic de stinga, repudiind 
ideile dumneavoastră revoluționare? 

— N-am renegat nimic! Lucrurile s-au 
petrecut asa: în timpul războiului din Viet- 
nam, fara noastră a fost distrusă moral- 
mente și profund derutată de politica gu- 
vernului. Grupul nostru, cu marșurile sale 
de protest, cu grevele sale, cu acțiunile 
colective şi explozive, a şocat opinia pu- 
blică şi a ajutat un mare număr de tineri 
să ia act de situaţie. A continua acţiunea 
acestor grupuri atunci cind situația din 
țară s-a schimbat, n-ar fi avut nici un sens 
$i ar fi riscat să prăpădească multe initia- 
tive bune. Mi se pare mai eficace si mai 
constructiv să susțin un partid politic care 
are o politică bine definită şi clară... Ştiţi 
foarte bine că n-am ţinut niciodată o pușcă 
în mină, cu excepția unor filme de ale 
mele, şi, dacă vreţi să vă folosiţi de imagini, 
că n-am abandonat niciodată lupta. O con- 
tinui în alt fel, asta-i totul. De exemplu, 
muncind la un film ca Julia care a fost 
foarte bine primit de publicul tînăr, ceea ce 
pentru mine e cea mai frumoasă recom- 
pensă. De asemenea, Înapoi, acasă este 
în întregime bazat pe drama veteranilor 
întorși din Vietnam. Chiar dacă vrem să 
închidem ochii asupra acestui război care 
ne-a otrăvit viaţa ani şi ani de zile, noi nu 
vom putea să nu vedem acești sármani 
flăcăi întorși de pe front, deterlorati fizic 
şi mental, loviți nu numai de bombe dar 
şi de drogurile pe care le-au luat în timpul 
războiului. Aceşti flăcăi sint America anu- 
lui 1980. Ei sint cei care vor lua frinele; 
ei vor povesti copiilor lor, ororile văzute; 
sper ca aceşti copii să fie altfel decit pă- 
rintii lor, mai buni şi mai tari». 


talent, ce-a observat? Că fetița lui, aşa 
tristă şi bătută de soartă cum e, are expre- 
sie, mutrá şi farmec. La nouă ani, el o aduce 
pe platou si filmează cu ea în Luna de 
hîrtie. Bomba bombelor! Fetiţa ia pentru 
acest rol, la debut, «Oscar»-ul pentru cel 
mai bun rol secundar. În citiva ani, după 
alte trei-patru filme, în care e adorabilă, 
serioasă si deşteaptă foc — departe de 
orice răzglială à la Shirley Temple — Ta- 
tum O'Neal devine una din vedetele de prim 
rang ale filmului american 9i cucereste o 
popularitate pe măsura tăticului, dacă nu 
chiar si mai şi. La 14 ani, se pregătește să 
reia un rol, cîndva, al lui Liz Taylor... E fe- 
ricită? Norocul vine peste noapte? Nu 
mai suferă? Avem happy-end? Nu ne-am 
fi apucat să vă povestim toate astea pentru 
un happy-end. N-avem nici end. Fetița e 
azi maturá bine, lucidá, de un realism dezar- 
mant care uimeste si întristează. Învață 
prost şi greu. Nu-i pasă. Muncește însă 
serios la fiecare rol: «Prefer oricind o 
avere-învăţăturii». Ar vrea un soț credin- 
cios, nu ca tăticu, care «e oricum cel mai 
elegant om din lume şi cu care mă min- 
dresc»... Táticul e cel care înfăţişează cel 
mai corect adevărul, nu sfirşitul: «Aş fi 
vrut ca Tatum să mai rămină copii, multă 
vreme. Dar ea a văzut în muncă un colac 
de salvare. N-o interesează decit luxul, 
banii si serile cu prietenii. l-am explicat 
că viața nu se reduce la asta dar ea nu 
vrea să înțeleagă. Ea nu vrea să vadă în 
viaţă decit partea plăcută pe care i-o procu- 
ră proaspăta faimă»... 

Asa, cum vá place? În curind, pe ecrane 
— «Ce s-a Intimplat cu Tatum O'Neal»... 
Nu se scapá asa un subiect! 


Rubrica 
«Filmul, document al epocii — 
Documentul, sursá a filmului» 
este realizatá 
de Radu COSASU 


carnet 


\ de lucru j 


9 În sfîrşit, filmul discutat cu atit 


tam-tam, cu Anthony Quinn în rolul lui 
Tomassis (Onassis?) si Jacqueline Bis- 
set ca Liz Cassidy (Jacqueline Ken- 
nedy?)a venit, a apărut, s-a văzut... A 
şi învins? Nu se stie. Actriţa lucrează 
acum la Roma alături de Maximilian 
Schell, într-o. altă «negtiinti» Te iu- 
besc, nu te iubesc. E cert doar că 
oamenii de finanțe americani n-o mai 
«iubesc» deloc: Jacqueline Bisset a 
refuzat să pozeze pentru un poster care 
ar fi adus-o — după un sondaj prospec- 
tiv — la depășirea recordurilor obținute 
de posterurile Farahei Fawcett, despre 
care am scris la timp (Cinema nr. 4 
1978). 


€ Godard revine în «comerciu»? Pro- 
ducătorul debuturilor sale, Georges de 
Beauregard, l-a convins să realizeze 
Bugsy Siegel — un celebru ucigaș in 
sa Mafiei, prin anii '20. Godard le 
ou? 


Mult zgomot pentru... ceea ce se vede: 
un film ca toate filmele, nici prea-prea, 
nici foarte-foarte, cu Anthony Quinn 
(cică Onassis!) si Jacqueline Bisset 


(chipurile, doamna...) 


€ Vernon Priesley — tatăl si colo- 
nelul Parker, impresarul si executorul 
testamentar, caută «față» de actor care 
să fie leit Elvis pentru «viața» acestuia, 
pe ecran. Se oferă — din off — vocea. 

€ Denis de la Patelidre — cel greoi 
în inspirație — şi Michel Audiard — cel 
iute la vorbă — au dat primul tur de 
manivelă în actualul Tur al Franţei, 
pentru filmul lor, Steaua căzătoare. 
Scenariul comprimá viețile a doi mari 
ciclişti, Roger Riviére şi Tom Simpson, 
victime nu mai putin celebre ale Turului 
în ultimul sfert de veac. Pentru prima 
oară în istoria sa, Turul a înregistrat 
anul acesta o grevă generală a cicliş- 
tilor săi care, ca protest la condiţiile de 
muncă, au rulat cu 25 la oră şi-au trecut 
pe jos, descălecind, linia de sosire, 
într-o etapă de munte. E o imagine! 

€ După succesul înregistrat în to 
ul recordurilor financiare de Rázbo- 
ui stelelor — se revine la clasicul 
«| oi umilor», invazia martienilor 
pe Terra, fantezia lui H.G. Wells, lan- 
satá in urmá cu 40 de ani, de un crainic- 
radio, Orson Wells, În 1978 — «musi- 


cal» Pe disc! Cu Richard Burton, in 
rolul crainicului genial. 


Documentul,sursá a filmului 


tunelul 
timpului 


Într-o noapte, intr-un 
tren spre Passadena... 


In 1978, una din cele mai importante ve- 
dete ale cinematografului mondial — la tel 
de faimoasá si de fascinantá ca Greta 
Garbo, Marléne Dietrich, Chaplin sau Ei- 
senstein — Implineste 50 de ani. Nici o nu- 
márátoare a gloriilor, nici un clasament al 
lot, nu poate face abstractie de Domnia-Sa. 
Domnia-Sa (s-a născut) si a început in 
1928, la «Colony Theatre» din New York. 
cind lumea l-a văzut in «Steamboat Willie»: 

«— Era o zi foarte, foarte tristă, mă cer- 
tasem cu producătorul meu, pierdusem 
drepturile asupra primului meu desen ani- 
mat. Trebuia să plec din nou de la zero, 
să găsesc altceva. Dar ce? Vroiam să gă- 
sesc un alt personaj care să-i urmeze lui 
Oswald-iepurasul, a cărui proprietate îmi 
fusese răpită... Căutam, de cînd plecasem 
cu trenul, de la New York. Cind trenul se 
apropie de Passadena, inspiraţia îmi aduse 
în vagon, chipul unui șoricel. Si ce soricel? 
O veche cunoştinţă, un camarad al serilor 
mele de mizerie care, Infricosat si familiar, 
venea să ciugulească citeva firimituri din 
mincarea mea, acolo, in bătrinul hangar 
unde instalasem primul meu atelier la 
Hollywood. Mi-am amintit de ochisorii lui 
strălucitori, de caraghioslicul «figurilor» 
sale. În colțul meu, am ris, revázindu-i ci- 
teva bancuri. Aveam eroul — va fi Mickey! 
Mi-am scos imediat bloc-notes-ul din bu- 
zunar şi din citeva trăsături de creion, 
Mickey apăru viu, pe hirtie. ll cunosteam 
foarte bine... Greul a venit dupá aceea: tre- 
buia sá-i dau o personalitate bine definitá 
care să-mi «lege» amicul de speța umană. 
l-am dat suficientă minte şi tot atita spirit 
ca să lupte împotriva celor care îi voiau 
răul... Dacă n-aș fi iubit animalele, sigur că 
nu m-ar fi interesat micul tovarăș al serilor 
mele de muncă, într-o baracă mizerabilă. 
Totul se tine în viaţă. Am început prin a4 
hrăni pe Mickey. El este cel care m-a făcut 
să trăiesc». 

Aceasta e vocea lui Walt Disney amintin- 
du-si de nașterea eroului său. Cu această 
voce, a lui Disney, a debutat Mickey Mouse 
in 1928. Ar fi costat mult prea mult angajarea 
unui actor care sá asigure «sonorul» celui 
care avea sá deviná obiect de studiu pentru 
cineasti, moralisti, sociologi si chiar filo- 
zofi ai secolului nostru. Ba chiar și obiect 
de critică, printre copiii deştepţi, ca sub- 
semnatul, care-i găsesc unele lipsuri și-l 
consideră indiscutabil inferior lui Popeye 
al fraţilor Fleischer. Dar ce contează, la 
acest nivel de forță a inspiraţiei vesele si 
tonice, petele în soarele atltor copii mari 
si mici? La virsta de 50 de ani, Mickey 
Mouse și-a cistigat cinstit eternitatea, în 
rind cu Franz Schubert si Jules Verne, cei 
care domină aniversările nobile ale anului 
1978. Spunindu-i «La multi anil», nu facem 
altceva decit sá murmurám omenirii sá fie 
sănătoasă și voioasă, să cinte cu Schubert, 
să zboare cu Jules Verne si să se dea 
peste cap cu Mickey Mouse! 


Naşterea unui soricel care a mutat, 
nu o dată, munții din loc (Walt Disney 
şi Mickey Mouse în 1928) 


| istorice BE 
din! 1848, 
45 acelasi strigăt 


si historii 
>» 

. , 

Un film despre 48 

O poveste dintre cele mai cuprinz& 
loare — evocindu-ne hátisurile Pădurii 
spinzuratilor, luminile Cenusei si dia- 
mantului, cerul Sărmanilor flăcăi, 
orice film serios intră. într-o încrengă- 
tură de sugestii fundamentale — ni se 
pare a fi aceea a celor 80 de husari, 
realizată de unul dintre cei mai buni 
regizori maghiari, Sara Sandor. Istoric, 
lucrurile s-ar petrece în 1848, la ora 
valului revoluţionar care zguduia Euro- 
pa. În Ungaria — care făcea parte 
din imperiul habsburgic — aveau loc 
importante reforme sociale, printre care 
abolirea serbiei. Vestea ajunge pină in 
Polonia — din care o parte era integrată 
imperiului austriac — într-un regiment 
de husari unguri, puși să supravegheze 
cit se poate de strict si de crud buna or- 
dine dintr-un mic orăşel. (Sara precizea- 
ză foarte iust într-un interviu: «Pentru că 
istoria popoarelor est-europene este 
atit de complexă, devine necesar să 
furnizezi informaţii fundamentale de cite 
ori evoci sau descrii, într-un film, o pe- 
rioadá din istoria lor. Dacá cineva face 
un scenariu inspirat de istoria Frantei, 
de pildá, spectatorii deslusesc repede 
conexiunile de bazá; dar in cazul nos- 


filmele 
vremii noastre 


0 temă inepuizabilă: 
părinţi şi copii 


Încheiam, într-un număr trecut (vezi 
«Cinema» nr. 6/1978), a notă despie 
Aleksandr Kaliaghin, citind un articol 
din «Le film soviétique» care afirma că 
artistul a devenit, dupá Pianina meca- 
nică, extrem de exigent cu sine insus: 
«Sovetski Ekran» (nr. 13/1978) ne aduce 
o cronicá ampiá la ultimul film al lui 
Kaliaghin. Tulburarea sentimentelor 
(titlul ni se pare dintre cele mai fru- 
moase pentru un film), în regia lui P. 
Asenov, după un scenariu al unui ad- 
mirabil dramaturg, A. Volodin, din a 
cărui creaţie la noi s-a văzut Sora cea 
mare, o ecranizare care permitea Do- 
roninei o creație excepţională. 

Kaliaghin este aici un soţ plin de căl- 
dură sufletească, veselie, chiar aiureală 
— un pozitiv care nu are nevoie de ghi- 
limele, dintre aceia care există cu duiu- 
mul, lumea neobservindu-i decit cînd 
critica le pune semnul ortografic pentru 
a-i deosebi, ca pe începătorii-auto. So- 
tia lui — în acelaşi film — este la Savina, 
cîndva Doamna cu cățelul, aici un 
tip de femeie de asemenea binecunos- 
cut, dintre acelea care sint gata tot 
timpul sá sará In ajutorul unui prieten, 


tru, evenimentele nu pot fi intelese 
deloc dacă nu aducem un mare număr 
de informaţii elementare»). Unul din 
husari nu mai are răbdare să stea 
după zece ani de serviciu militar. El 
fuge acasă, chiar în zilele cînd se pri- 
meste un nou ordin de reprimare a ráz- 
meritei care clocoteste în populaţia po- 
lonezá. Acest Andras e prins si biciuit 
in piata publicá. Spectacolul oribil exa- 
cerbeazá minia populatiei poloneze care 
cere plecarea soldatilor stráini; gene- 
ralul austriac dá ordin de a trece prin 
foc si sabie mulțimea dezlănțuită. Re- 
gimentul de husari refuzá sá execute 
ordinul. Atunci, ca represalii, coman- 
dantul imperial trimite regimentul ma- 
ghiar, care trebuia sá fie demobilizat, 
la Praga, pentru a menţine acolo ordi- 
nea. Niciodatá! Purtati de elanul revo- 
lutiei din tara lor, husarii se hotărăsc 
să se întoarcă la ei acasă — și asa înce- 
pe un nou calvar, acela al fugii spre 
Ungaria natală. Imediat, unul dintre ei e 
împuşcat. Marșul continuă, peste cim- 
pii, peste fluvii, urmăriți, háituiti, cu 
pierderi — de oameni şi speranţe —, cu 
noi jurăminte, cu sfișieri de sine. Vor 
fi încercuiți. Vor fi masacrați. Cltiva 
vor scăpa si vor ajunge, epuizați, frinti. 
li așteaptă clopotele satelor. Nimeni 
dintre ei nu va şti dacă ele sună de bucu- 
rie sau de moarte. Regizorul explică: 
«Filmul nostru e captivant şi bogat în 
peripeții pentru a place publicului. Dar 
aceasta e doar una din intenţiile noastre. 
Ne-am străduit să evităm să facem un 
film de aventuri istorice în costume 
standard, căutind a da relief unor idei 
și tipuri de comportament valabile si 
pentru ziua de azi». 


gata să ducă roşii la spital unui bolnav, 
suflet pe care oricind îl chemi la telefon 
că ai nevoie de el, îţi răspunde: Am 
închis, am veniti Cei doi au o fiică, 
fiica are viața ei, dragostea ei și, cum 
se zice, problemele ei — filmul s-ar 
constitui într-o analiză nuanţată a cla- 
sicului conflict numit demult si pentru 
totdeauna, in literatura rusă, «părinți si 
copii». În concepția realizatorilor, pá- 
rintii sînt la fel de interesanti si impor- 
tanti ca tinerii, între generaţii nu se face 
nici o discriminare, nici ca interes artis- 
tic, nici ca metraj al peliculei. Volodin 
si Asenov socotesc că adolescenții nu 
pot fi analizati în absența «bătrinilor». 
lar bátrinii nu pot fi pricepuţi decit ală- 
turi de tineri. «Tinereţea nu e un ac- 
varium cu pestisori drăgălaşi»... scrie 
cronicara Valentina Ivanova. Mai mult — 
obiecţia critică a cronicii tinteste slăbi- 
ciunea cu care sint conturaţi copili, în 
comparatie cu forta «tulburárii apelor» 
din suflet, la párinti. Kaliaghin si Savina, 
— sustine cronicara — sînt extraordi- 
nari, ei merg cu jocul lor piná la supre- 
ma încercare a actorului, autoironia, 
prin care mesajul insusi se tulburá in 
adinc, ca aici, unde aceastá enormá 
dragoste de viatá, aceastá generozitate 
a inimilor este pusă sub semnul între- 
bării: «Nu există oare limite şi pentru 
faptele bune?» se întreabă, cu fermecă- 
toare viclenie, cronicara. O anume lovi- 
tură de teatru a scenariului va schimba 
lumina sub care e pus caracterul mamei. 
Care e sensul ei? Dacă atita generozi- 
tate este, la urma urmei, o ironie în 
care se ascunde un avertisment al 
realizatorilor, cu cit mai tainic cu atit 
mai expresiv? Ivanova înclină spre ur- 
mătoarea idee: «Evitaţi graba în apre- 
cierea oamenilor». 


viata 
(nu) ca-n filme 


Femeie păzită 
caută asasin pazit 


Sophia Loren filmează J s Coba 
si Eli Wallach, in insulele Caraibelor. E> 
ar fi o văduvă care urmează să- pedec- 
seascá pe asasinul soțului ei. Asasinul = 
fi un misterios miliardar care se ascunde 
aici, în Caraibe, ca să scape, la rindul iu. 
de justiția americană. Nu e uşor însă să 
dai de urma lui. Sophia Loren, la rindu ei, 
e bine păzită pe toată durata filmărilor, de 
trei bărbaţi voinici, să n-o răpească cineva, 
de-adevăratelea, în afara scenariului La 
Paris, la rîndul lor, cei doi copii ai actrite 
sint bine páziti, ca mama să poată filma 
liniştită. Ei se duc la școală pe trasee schi 
bate de la o zi la alta. Si uite-asa, din paz«- 
pază, să tot cauti un asasin odios. Các 
miliardarul, în scenariu, e bine păzit 
rîndul lui, de gorilele lui. 


Grefele în coma 


Am mai relatat despre voga liimelor in 
care se trafichează, febril, gretele de or- 
gane. Nu-i nimic de ris. Doctorul Cerilli, de 
la Ohio State University, a protestat vehe- 
ment dupá cea vázut filmul Morti suspecte, 
care are ca subiect un asemenea tirg de 
bagá groaza-n om. Ín urma acestor Morti 
suspecte, donațiile au suferit o scădere 
de 60%. 


Ima ginatie, 
care-i numele tàu? 


Jacques Mesrine, cel mai odios si in 
dráznet criminal din citi a cunoscut Franta 
in ultima vreme, a evadat din Inchisoare. 
Jean Paul Belmondo cumpárase mai de- 
mult drepturile pentru a face un film după 
cartea lui Mesrine (cáci azi, observatie mai 
veche a lui Thomas Mann, nici un criminal 
nu mai opereazá fárá a-si gási justificári 
«filozofice»): «instinctul morţii». Adapta- 
torii se chinuiau de ceasul mortii cum sá 
facă un film în care criminalul să nu fie 
nici erou — cá nu mai tine! — nici nebun, 
că n-are haz, si nici un amărit, că atunci la 
ce bun? Evadarea antieroului, a antinebu- 
nului si a antiamăritului — le-a permis să 
se decidă cel puţin asupra unui final: chiar 
dacă Mesrine va fi prins, în viaţă, în filmul 
lor, el va evada si basta. O, imaginaţie, 
citi criminali scapă în numele tăul 


cronica 
surisului 


Charlton Heston în Ben 

Hur: «O veste proastă, 

băieţi! Boss-ul arc chef 
„de ski nautic!» 


Un love story 


iugoslav 


intitulat chiar 


si în 
tinerii 
îndrăgostiți 
nt 
'Andreja Maricic 
Predrag 
z Bolpacic 


09090 Personajul reporterului foto- 
graf,cáruia Michelangelo Antonioni i-a 


conferit proportiile unui erou al timpuri 
lor noastre în Blow Up n-a rămas singu 
lar şi n-a rămas doar un personaj mascu 
lin. Candice Bergen reprofilată ca foto- 
graf-reporter în viața de toate zilele 
(după ce a renunțat un timp la actorie) 
a revenit pe ecran într-un rol de foto- 
reporter. Tot un asemenea rol şi-a asu- 
mat și Faye Dunaway în filmul în care 
turnează acum intitulat Ochii Laurei 
Mars. 

Deși foto-reporter de succes, cu al- 
bume publicate în Italia si în alte țări, 
Gina Lollobrigida se întoarce pe platou 
atunci cind găsește un rol sau o poveste 
cinematografică demnă de încredere 
— după cum ține ea să precizeze. | s-a 
oferit de curind un asemenea rol (care 
este și el de foto-reporter) în filmul lui 
Toni Amendola, avind la bază o 
poveste plină de tristețe şi de umor, 
o poveste «ă la De Sica» intitulată 
Eroii zilei. Partenerii ei vor fi Enrico 
Maria Salerno, François Prevost şi Luigi 
Proietti. 

900 Altă revenire spectaculoasă, 
de astádatá însă a unei glorii a filmului 
din anii '30—'40: Joan Blondell. De fapt 
şi-a făcut reintrarea după 20 de ani 
într-un film din 1977, realizat de John 
Cassavettes, În toiul nopții. Dar rolu! 
de întindere i l-a oferit Franco Zettirelli 
aflat la Hollywood care a invitat-o să 
joace în filmul Tabăra. Joan Blondell 
nu numai că a acceptat să joace și să 
cîştige timpul pierdut dar a luat inițiativa 
(destul de vehementă) de-a explica ah 
senfa si náduful printr-o serie de inte: 
viuri. Ba chiar anunţă o carte în caie 
vrea să lămurească o seamă de aspecte 
în privința cărora n-a vorbit pină acum 
Actrița vrea să vorbească despre 
«modul cum se curmă o carieră în plină 
glorie». (Un fel de «Totul despre Joan») 

9099 Din nevoia de a lucra mai 
mult si mai direct cu actorii, Miklos 
Jancso a preluat conducerea unui tea 
tru popular, cu toate problemele pe care 
le ridică alcătuirea unui repertoriu «me- 
nit să pună în valoare marea dramaturgie 
ungară şi universală, dar care să tini 
seama de forțele actoricesti ale trupei» 
Concomitent, dar nu independent de 
oamenii de teatru pe care îi conduce 
Jancso pregătește si o trilogie cinema 
tografică intitulată Viaţa noastră 
sîngele nostru care va fi un lung flas- 
bach istoric începind din 1910 piná în 
1945. În centrul noii sale povestiri cine- 
matografice se va afla un erou al clasei 
muncitoare maghiare Endre Bajcsy-Zi- 
linski, rol pentru care Jancso l-a invitat 
totuşi pe platourile de la Budapesta 
pe actorul polonez Daniel! Olbrychski 

eec Pe platourile londoneze 


Pincwood se turneaz? intr-ur 
nim frepidant (se vorbeste chiar 
de o performanță) un nou Sher- 
lock Holmes în regia lui Bob Clark 
Distribuţia este foarte sonoră: James 
Mason apare în personajul atit de In- 
cercat al doctorului Watson (prietenul 
şi nelipsitul partener de investigații al 
lui Holmes). Sherlock însuşi va fi în- 
credinfat lui Cristopher Plummer. Dar 
numele grele nu se opresc aici,pentru c3 
în sumedenia de alte personaje vor apa 
Donald Sutherland, Geneviéve Bujo': 
David Hemmings, Susan Clark Ani 
hony Quayle, ba chiar Intr-un 
episodic, eminentul actor shakesperian 
John Gielgud care, desi prin intervin 


declară că virsta îl face să simtă 
oboseala filmărilor trepidante, vrea să 
fie prezent, pentru că realizatorul i-a 
declarat că nu vede pe altcineva în rolul 
pe care i-l oferă si că virsta e o calitate 
şi nu un defect. «Ceea ce virsta ii 
aduce unui actor — afirmă Bob Clark 
— nici chiar talentul nu-i poate da.» 
Autorul filmului mai fine să precizeze 
că versiunea pe care o realizează el va 
fi cu totul deosebită de celelalte aventuri 
puse pe seama celebrului detectiv. Aici 
Sherlock Holmes si doctorul Watson 
sint pe urma unui ucigas care a in- 
spáimintat Londra la sfirsitul secolului 
tecut Jack Spintecatorul. Regizorul 
sustine cá a pornit de la o supoziție 
adeseori avansată și anume că Jack 
era un aristocrat cu un nestăpinit in- 
stinct de ucigaş. Holmes descoperă 
bineînţeles totul, dar guvernul nu-i per- 
mite să facă publică identitatea ucigasu- 
lui. lar filmul polițist va fi, se pare, nu 
numai politist. 

999 Un tînăr absolvent al I.D.H.- 
E.C.-ului (Institutul francez de artă cine 


matografică), regizorul iranian lradj 
Azimi a realizat pe platourile din tara sa 
Utopia — «un film politic, spune auto- 
rul, pe teme contemporane dar cu stră- 
vechi ecouri ideatice». În rolurile prin- 
cipale: Dominique Sanda și actorul 
de foarte multă vreme monopolizat de 
scena teatrală, Laurent Terzieff. 
090 Cea mai mare scădere a noii 
versiuni a Bienalei de la Veneţia 
alirmă ziarul Corrierre della Sera 
este aceea de a nu prevedea nici în 
acest an ediţia Festivalului cinemato- 
grafic care, cum se stie, a fost cel dintii 


O nemulțumită a televiziunii fran- 
ceze — Elisabeth Wiener 


de acest fel din lume. Mostra cine- 
matograficá venetianá a luat fiinţă în 
1932 si — tine sá sublinieze comenta- 
torul ziarului italian — timp de 40 de 
ani a fost considerat cel mai prestigios 
festival cinematografic din lume. Cu 
timpul a urcat In popularitate și amploare 
festivalul de pe coasta franceză, de la 
Cannes, iar festivalul venețian şi-a în 
cetat existenţa în 1975. Noii regizoii 
— menționează in continuare criticul 
italian — trebuie să-şi treacă acum 
examenul de maturitate prin alte festi- 
valuri, în așteptarea unor premii care 
înseamnă tot atitea recunoașteri inter- 
naționale ce contează enorm. 

Cu toate pledoariile, organizatorii Bie- 
nalei nu se decid însă să rela seria 
Mostrelor cinematografice. Argumentul 
invocat ori de cite ori se ridică problema 
este că n-ar exista o concepție clară 
asupra formulei pentru ca imediat să se 
amintească si faptul că cheltuielile de 
organizare sint considerabile. Asa inclt 
singura formulă admisă este «niente 
festival». 


Inno jenti Smoktunovski alter- 
nează platoul cu scena de teatru 
«ca o condiție a actorului care 
vrea să-și păstreze autenticitatea» 


ee Citeva din filmele italiene 
importante ale toamnei cinemata- 


gralice vor fi: Cristos s-a oprit la 
Eboli, filmul lui Francesco Rosi, după 
romanul lui Carlo Levi, realizat în Luca- 
nia şi despre care presa a scris pină 
acum neobişnuit de mult; filmul lui 
Balducci Te iubesc, nu te iubesc 
cu 0 distribuţie foarte atrăgătoare: Jac- 
queline Bisset si Maximilian Schell. 
Printre actorii de prima mărime care 
vor străluci în această toamnă vor fi: 
Nino Manfredi într-o realizare a lui 
Giuliano Montaldo, Stai sá-mi fac rost 
de un pistol (filmul este o satiră viru 
lentá la adresa- unor moravuri ita 
liene de astázi); Sophia Loren, Marcello 
Mastroianni si Giancarlo Giannini care 
vor apare într-o peliculă intitulată 
Shimy, tarantele și vin In regia Linei 
Wertmtüller. Revine pe ecran după două 
stagiuni de teatru si Monica Vitti aláturi 
de Enrico Montesano într-o sarjá umoris- 
ticá ce poartă titlul Doi ași și o des- 
chidere faimoasă. Regizorul Marco Bel- 
locchio (Cu pumnii în buzunar) se 
întoarce la tema lui favorită: instituția 
familiei şi incertitudinile ei în Italia de 
astăzi. Filmările se vor termina tirziu 
toamna și premiera va avea loc înainte 
de sfirsitul anului. Mult pomenitul film 
Ambuteiaj al lui Luigi Comencini, 
socotit o metaforă a vieţii peninsulare 
de astăzi, este gata de premieră. 
Acestea sint doar citeva din noutățile 
ecranului italian pentru toamna 1978. 


090 in Noiembrie la Chicago v3 
avea loc un Festival cinematogralic 
iesit din comun. Nu va t international 
şi nici national ci pur si simplu un Festi- 
vel Orson Welles sau cum l-au intitulat 


organizatorii: «Festivalui de la Chicago 
consacrat geniului lui Orson Welles». 
Vor fi prezentate toate filmele ilustrului 
cineast, vor avea loc conferințe și dez- 
bateri, comunicări pe teme inspirate 
de creaţia wellesiană şi, se speră, o 
intervenţie a sărbătoritului. 


009 Ca de obicei, Marcel Carne 


revine pe platou după mai multi ani de 
absenţă. Noua sa realizare Noaptea 
scorpionului are la bază un scenariu 
scris de Suso Cecchi D'Amico. În rolu- 
rile principale Ava Gardner (o altă mare 
absentá din ultimii ani), aláturi de Or- 
nella Muti si Roland Lesaffre. 


990 Acoperișul, ultimul film al re- 


alizatorului bulgar Ivan Andonov, Il 
determină pe un critic din tara vecină să 
încerce o diferenţiere între precedentul 
film al pomenitului realizator, intitulat 
Dansul nimfelor si recent apárutul pe 
ecrane. «În timp ce în primul film — spu- 
ne criticul — Andonov se arată preocu- 
pat de un grup social bine determinat, 
în Acoperișul atenţia lui se concentrea- 
ză asupra unui ins anume, căutind să 
surprindă toate mutațiile ce intervin in 
viaţa lui spirituală, sub înrlurirea unor 
complexe sociale ce au loc şi care il 
cuprind în dinamica lor». Clt despre 
valoarea filmului, ce se situează printre 
cele mai remarcate ale acestei stagiuni 
în Bulgaria, criticul (Assen Todorov) 
tine să precizeze: «Filmul dovedește un 
admirabil simt al observaţiei conjugat 
cu o subtilă analiză şi mai ales cu o stiin- 
tă a conducerii interpretilor». 


000 interpretul fratelui sărac din 


serialul tv. Om bogat, om sărac este 
Nick Nolte, un nume destul de recent 


Un mare succes de librărie înregis- 
trat de o actriță care stie că numai 
ea poate să scrie adevărat despre ea 


însăși — Liv Ullman 


înscris în box-office-ul actorilor de peste 
ocean. Face parte din «pleiada anti-star- 
urilor» pe care producătorii caută să o 
impună speriați de pretențiile băneşti 
ale unor vedete la modă, ca Robert 
Redford, Nickolson, Pacino, Warren 
Beatty etc. Din eșalonul acestor nepre- 
tentiosi (deocamdată) face parte în pri- 
mul rind Silvester Stallone, necunoscut 
piná la Rocky, John Travolta, lansat 
peste noapte, tot de un serial de televi- 
ziune (care acum face vogă si printr-un 
film destinat marelui ecranyac trita Susan 
Blakely din acelaşi scrial (Om sărac, 
om bogat) extrem de apreciată pentru 
calităţile ei actoricești. Si pe lingă incă 
muni alții, apare şi Nick Nolte. Biografia 
ui? 

Născut în lowa, a trecut prin cinci 
colegii ca jucător de fotbal (american) 


capia inedit 
într-a inedit 
despre i: 
Ali Mac Graw 
si Ilie Năstase 


ES. 


«Viitorul Redford» — asa cum il 

considerá critica americaná nu vrea 

sá semene cu modelul. El se numeste 

Nick Nolte (Tom din Om bogat, 
om sărac) 


pină ce într-o zi ed ka spus cá ar avea 
o mutrá bună de film. El însă s-a apucat 
să învețe teatru. «La Hollywood mă aflu 
de prin 1972 — spune Nolte. Am apărut 
prin tot telul de rolisoare în reviste tv. 


şi chiar în filme. Am. jucat într-un film. 


„produs de studiourile Disi dar ani în 
. $ir am luat lecţii de teatru si am colindat 
"diverse teatre: din. Colorado, Minnea- 
polis, Arizona şi New York. Abia în 


1975 mi s-a încredinţat. un rol important 
în Om bogat. — Tom Jordache.» 


Anul trecut a juc “într-un film alături 


de Jacqueline Bisset, . 


în apă lar eu trebuie să caut niște comori 
Într-o epavă scufundată. Plonjeuri sub- 
marine ; am mai tăcut la viața mea, dar să 


joc la adincime nu prea mă orientan: 


| rte 
| acestei vieţi 


intitulat În 
adincuri «Mi s-a încredințat rolul unui | 
scafandru. Cam 35% | din film se petrece 


de emot se poate (ror 
totul devine pantomimá acvatică. Am - 
muncit mult ca să realizăm niște scene 
credibile». n 
Considerat astázi ca un. viitor Robert - 


şi A rea e „PS ei ca să 
nu-ți închidă E perspectivas, 


chiar mi-a permis B 


verse, în tonte. genurile. 
rurile merg 


că expe- 


i are o părere 
Şi mă, bună: «Ca să vorbesc pe sleni, ) 


scene ims francez nu este 
dei rintre ci une | 


upă Love ronde a es, ng area. 
Aac Graw intrase în amintire cu 


imaginea „acelei duioase tinere Jeniffer 


avilerri care moare în plină frumusețe 


i À de drag à 
: ed dintre melodramele lumii). Du- 


ani de tăcere nedorită, revenirea a 
fost nervoasă, plină de sováieli si de 
oum de — şi mărt 


pus cond sar 


n va avea me 


| in memoria 


Charles Boyer 


O veste destul de laconică, la 
început, însoțea trecerea în altă 
lume a lui Charles Boyer la virsta de 
79 de ani, Apoi au apărut amănunte: 
de ani de zile nu mai venea pe 
niciun platou de filmare. Trăia re 
tras parcă dispretuind ceea ce pentru 
alții însemna însăși raţiunea existen- 
tei lor: popularitatea, magnetizarea 
atenţiei, a curiozitátii şi interesului 
spectatorilor. Toate acestea Boyer 
le cunoscuse la începuturile carierei 
(teatru, film mut, apoi sonorul care 
avea să-i facă pretuitá vocea de aur). 
Le cunoscuse si, poate, le si pretuise 
atunci. Dar numai pentru scurtà 
vreme, căci Charles Boyer care a 
avut ca partenere in filmele (aproape 
100 la număr), realizate in Franţa si 
apoi în America,pe cele mai celebre 
dintre gloriile ecranului (Lilian Har- 
vey, Claudette Colbert, Katharine 
Hepburn, Danielle Darrieux, Anna- 
bella, Marléne Dietrich, Greta Gar- 
bo, Hedy Lamar, Iréne Dune, Bette 
Davis, Rita Hayworth, Ingrid Berg- 
man, Martine Carol, Sophia Loren, 
Brigitte Bardot, Michéle Morgan. 
Audrey Hepburn, Jane Fonda, ca sá 
nu le citám decit pe acestea) ducea 
o viatá retrasá, discretá, fárá cultul 
«iesirilor în public» fără excese 
şi exhibitionisme şi cu oroarea de 


de la o ureche la alta 


Film bogat, 
film sărac 


O Louis Malle, care a turnat la Holly- 


wood filmul Pretty Baby, comentea- 
ză in «Cinérevue», după experiența sa 
transoceanică, diferența de statut a 
regizorului în vechiul si noul continent: 
«În Europa, există un veritabil cult al 
regizorului, care este realmente suveranul 
căruia toată lumea trebuie să-i facă pe 
plac». Pentru responsabilul de la Para- 
mount, «dificultăţile provin din faptul că 
regizorii europeni se consideră artişti, în 
timp ce americanii ştiu că ei nu sînt decît 
nişte salariaţi. Aceasta-i faimoasa dife- 
rență». $i Louis Malle aprobă și constată 
«Noi sintem tratați (în Europa) mai mult 
decit niște vedete. ceea ce este ridicol și 
vătămător». @ În privința mentalitátii spec- 

i ucătorilor, Louis Malle 

pinia unui director de studiou 
care ie o «Ceea ce șochează publicul 
american este lentoarea filmelor străine; 
americanii n-au nevoie să privească un 
film aproape o oră | pentru a începe să-l 
înțeleagă». istoria Hollywoodului a 


> rămas celebră scena cînd Darryl Zanuck, 
2 vizionind. un film de Fritz Lang, a ordonat 


tăieturi decretind: «Americanii n-au ne- 
voie de simboluri. Ei înţeleg». Ritmul ar fi 
deci specialitate americană, iar simbolul, 
rafinament european. e În fata tendinței 
generale care pune semnul egalităţii în- 
tre bugetul filmului si calitatea lui, Sergio 
: Leone declară în «La Sampar. «Publicul 


oră multi 
producători şi regizori. Nu există formula 
filmului sărac sau bogat, ci a filmului bun 
sau prost». D'accord»! & După ultimul 
Succes newyorkez Pisica şi șoarecele, 
Claude Lelouch se pregăteşte, spre finele 
anului, pentru un nou proiect, o comedie 
, muzicală al cărei titlu rezumă intenţia 


| filmului «Înainte de tine, cu tine, după 


ctiunea se va desfășura între anii 


1930—1980, urmind toate marile s succese 


Un om pentru care familia 
trecea înaintea gloriei 


publicitate. Charles Boyer era un 
familist, adînc îndurerat cînd și-a 
pierdut fiul acum 10 ani si cînd de 
fapt a și pus punct carierei sale 
cinematografice. Pierderii soției lui 
nu i-a putut supraviețui însă decit 
două zile. 


, 


„muzicale din ultimii 50 de ani, în paralel cu 
povestea de dragoste a unui cuplu, care 


«se face și se desface» după modelul 
franțuzesc, «avant, pendant et après». 
Versiunea românească a filmului ar fi un 
fel de «îmi pare bine că ne-am întinit si 
regret că ne-am cunoscut» pe muzică de 
la Jean Moscopol la Gil Dobricá. 9 Henry 
Fonda va fi tatăl propriei sale fiice, Jane 
Fonda, în filmul Călătoria lui Simon 


“Mc Keever. Este pentru prima oară cind 


cinematograful reuneşte pe cei doi Fonda, 
Henry | în rolul unui bátrin invalid bolnav 


. de reumatism, Jane, fiica lui, tinăr medic 


care-şi îngrijește părintele. O distribuţie 
de zile mari, în care «filiatia» nu intră în 
discuție! € Deși handicapat de climă, 
New York-ul începe să facă concurență 


“Hollywoodului. Stationará pînă in 1965 la 


circa 13 filme anual, productia pe 1977 a 
crescut spectaculos la 41 de filme in va- 
loare de 80 milioane dolari, de cind Walter 
Wood, vechi producător, a trecut la cîrma 
Oficiului municipal „pentru filme si tele- 
viziune din New York. Pe lingă conside- 
rente de natură financiară, migrația filmu- 
lui de la Pacific pe coasta í de esta Americii 
isi are, poate, si rațiuni de ordin sentimen- 
tal: pionierii filmului american, Edison, 
Porter, Griffith au implantat cinemato- 
graful pe: malurile Hudsonului. Cineaștii 
hollywoodieni tind să se transfere la New 
York şi cei bufteni la Bucureşti. & Josée 
Dayan, fostul secund al lui Chabrol, va 
începe turnareá unui lung metraj despre 


„viaţa si activitatea scriitoarei Simone de 


Beauvoir. Coproductie intre Franfa si 
Belgia, filmul se va compune din patru 
părţi: începutul de secol si tinerețea Si- 
monei de Beauvoir, întîlnirea cu Jean 
Paul Sartre, «teminismul», poziția ei in- 
telectualà $i politică. Scenariul stă sub 
semnul unui citat din Simone de Beauvoir, 
devenit profesiune de credinţă: «Omul 
poartă răspunderea unei lumi, ce nu e 


. opera cuiva din afară, ci a lui însuşi şi în 


care se înscriu, deopotrivă, infringerile si 
victoriile sale». e Pentru prima oară, după 
102 ani de existenţă, «Mc Gall's Maga- 
zine», decanul publicaţiilor feminine ame 
ricane, Îşi consacră coperta unei persoane 
de sex masculin, actorul John Travolta. 
Anche una voltal: å 


Constantin PIVNICERU 


Teatrală 


Nu numai pentru că se 
aud, în jurul nostru, tra- 
ditionalele gonguri inau- 
gurale ale stagiunii tea- 
trale, ci pentru cá, efec- 
tiv, teatrul la televiziune 
a oferit publicului sáu, in 
ultimele luni, citeva spectacole semni- 
ficative, as vrea sá poposesc la ceasul 
echinocfiului de toamnă, printre mon- 
tări mai mult sau mai puțin recente, 
care au adus în peisajul tele-serilor 
noastre teatrale culori tari de gind crea- 
tor şi culori vii de inspiraţie. Ar fi de 
remarcat, înainte de toate, grija sporită, 
parcă, a realizatorilor faţă de repertoriul 
original; de fapt aceasta este cea mai 
importantă constatare care se impune 
parcurgind programele serilor de teatru 
ale sáptáminilor trecute si această con- 
statare ar merita, în sine, un comentariu. 
Dar sintem tentaţi cu precădere să pă- 
trundem dincolo de invizibila cortină a 
cîtorva spectacole cu timbru particular 
pentru a vedea ce ne-au adus, de fapt, 
ele, și prin ce au reușit performanta 
ieşirii din rutină. 

«Cinel-Cinel», ne-a adus, de pildă, 
în case, zimbetul lui Alecsandri. Come- 
dia aceasta «cu cinticele» a bardului de 
la Mirceşti nu era însă «din plecare» 
în niciun caz un «loz cîştigător» al re- 
pertoriului teatral. Din motive foarte 
simple. Cu toată consideratia necesară 
şi profundă faţă de creaţia poetului si 
dramaturgului, aveam o emoție sinceră 
înainte de întiinirea cu acest «text uitat», 
care este totuși altceva decît ciclul 
«Chiritelor». El este altceva chiar decit 
«Piatra din casă», pentru că și-a păstrat, 
doza de naivitate a timpului, ba chiar 
şi-a sporit-o, pînă- la pericolul unui 
conflict deschis cu receptivitatea con- 
temporană. Dar acest conflict nu s-a 
produs căci spectacolul lui Constantin 
Dicu a știut să pună în valoare pe «ve- 


'selul Alecsandri» într-un mod foarte 


apropiat, deopotrivă, de spiritul originar 
şi de speciticul spectatorului actual. Un 
show Alecsandri? Nu, nu este nici o 
impietate. Dimpotrivă. Este doar un mod 
de a descoperi «amintirile despre viitor» 
ale bardului, «rădăcinile» sale prezente. 
Dan Tufaru, Melania Ctrje, Anda Călu- 
găreanu, Dem Savu, Cornel Vulpe, cu 
toţii, s-au prins dezinvolt In ronda aceas- 
ta a veseliei, a unei veselii cu sensuri 
morale, care a păstrat totodată (si cit 
de savuros!) patina de epocă, de la ton 
la «limbagiu», de la moravuri la menta- 
litati. Rezultatul? O restituire mai mult 
decit binevenită cu binevenit gind crea- 
tor contemporan. 

«Turnul de fildeş» ne-a propus un 
text de asemenea mai puţin știut, de 
Camil Petrescu, de fapt o adaptare a lui 
Manase Radnev după o nuvelă a scrii- 
torului. Aveam din nou emoţii. Din 
motive la fel de simple. Nuvela de inspi- 
ratie este departe de a fi comparabilă 
cu «Jocul ielelor» sau cu «Suflete tari», 
poate nici cu «Anna Bella» sau cu «Pro- 
fesor doctor Omu», ca să nu mai amin- 
tim de romanele mari camil-petresciene, 
«Patul lui Procust» sau «Ultima noapte 
de dragoste...» Si totuși Chiar dacă adap- 
tarea televiziunii n-a devenit o «piesâ» 
cu construcție foarte riguroasă, spec- 
tacolul lui Cornel Todea a avut meritul 
esenţial de a fi evidenţiat emblematic 
actualitatea de fond a demersului civic 
cin «Turnul de fildeş». Meditatiile scrii- 
torului la condiția artistului, a individu- 
lui, în epoca sa,au fulgerat spre prezent 
pilduitoare adevăruri general-umane, 
prin personaje temeinice; dintr-o distri- 
butie cu multi actori buni, care au dat 
relief nuantat rolurilor — Mircea Anghe- 
lescu, Ovidiu luliu Moldovan, lon Lucian 
— au «sărit» două mari actrițe — Ileana 
Predescu si Valeria Seciu. Rezultatul? 
Un Camil Petrescu foarte prezent. 

Piesa contemporană nu putea lips: 
din această ofensivă a teledramaturgiei 
originale. Cu citeva săptămini în urmă 
«Neincredere în foisor» de Nelu lo- 
nescu a prilejuit un serios spectacol 
de factură polițistă, dar nu numai poli- 
tistá — cu ridicat coeficient de atracti- 
vitate. Mai recent, «Vremea sinziene- 
lor» de Constantin Munteanu, în regia 
artistică a lui Nicolae Motric, a deschis 
revelatoare perspective spre oameni ai 
zilelor noastre, propunindu-ne fapte de 
viață şi de muncă ale prezentului într-un 
peisai uman — si datorită interpretilor — 
insolit. Din nou, un text inedit la tv., din 
nou eforturi creatoare notabile pentru 


20 


Leopoldina Bálánutá cu Arcadie Donos (in fotografie rid, cîntă si 
dansează in «Mania posturilor» de Vasile Alecsandri, spectacol 
preluat de la Teatrul Mic ) 


aflarea unor modalități cit mai convinga 
toare de expresie artistică. Da, hotărit 
lucru, la ceasul de gong al noii stagiuni, 
și teatru tv. se află în ofensivă. Stin- 
dard: dramaturgia originală. 


Călin CĂLIMAN 


Pe placul tuturor 


O nouă emisiune, simbătă seara, Me- 
lodii româneşti, de ieri si de astăzi. 
O idee excelentă prin care se împacă 
toate gusturile. Oricine poate privi la 
această emisiune si află ceva care să-i 
placă deosebit de mult. Cu rafinament, 
cei doi realizatori armonizează, cele mai 
diferite genuri muzicale, reuşind o pa- 
noramare Incintátor dirijată asupra di- 
feritelor compartimente muzicale. As- 
culti aici si muzicá populará si slagáre 
ale anilor trecuți si romanțe «clasice» 
şi premiere muzicale. Toate acestea 
petrecindu-se într-un decor plăcut în 
care evoluează asi ai genului respectiv, 
totul sub marca bunului gust. 

O nouă emisiune de succes, care a 
reuşit să se impună publicului, o emi- 
siune realizată cu mult suflet, cu multă 
sensibilitate, cu inteligență profesio- 
nală. Si mai există ceva ce trebuie 
subliniat, grija realizatorilor de a pune 
în valoare calităţi nebănuite ale unor 
interpreti. Astfel, la fiecare emisiu: 
se creează si o surpriză interpreta- 
tivă, ceva inedit, o relansare a unu 
cintăreț într-un domeniu în care el 
părea complet străin. Exemplul cel 
mai elocvent mi se pare apariţia 
Didei Drăgan interpretind celebra si 
atit de iubita melodie a Mariei Tá- 
nase: «Cine iubeşte si. lasă». Am 
întîlnit cintárete de muzică ușoară care 
cu acordul unor redactori s-au hazar- 
dat să interpreteze melodii din reperto- 
riul Mariei Tănase. Rezultatul — un 
eșec categoric. De astă dată însă In- 
crederea redactorilor n-a fost înșelată. 
Această adevărată artistă care este Di- 
da Drăgan a reuşit să nu Impieteze cu 
nimic memoria Mariei, atunci cind i-a 
interpretat cintecul. Dida Drăgan a tre- 
cut cu succes un examen deosebit de 
greu. Calitățile ei vocale incontestabile 
au fost puse în valoare şi de această 
dată. Ceea ce a impresionat însă în mod 
deosebit este interpretarea personală. 
A apărut modestă si a cintat ca «o 
ciocirlie rănită». Emisiunea a clstigat 
categoric prin această reuşită surpriză, 
pe care Dida Drăgan a făcut-o publi- 
cului. Am avut senzaţia că, în afara cîn- 
tecului, ea aduce un omagiu celei ce 
l-a impus, am avut impresia cá ea cîntă 
cu sufletul şi pentru cea care a fost 
Maria Tănase. Acel moment din «Me- 
lodii românești...» la care se mai ală- 
tură alte reuşite momente, nu se poate 
uita. Aici cred că stă si secretul succe- 
sului acestei emisiuni — de a invita pe 
adevărații artişti spre a-și spune cu- 
vintul lor în cint și a-i pune în evidenţă, 
la adevărata lor valoare. 


leana LUCACIU 


Emisiune potrivită 
la programul potrivit 


Există o inițiativă excelentă a redacţiei 
de teatru — numai relativ recentă, dar 
concentrată» în ultimul timp: preluarea 
unor spectacole de teatru ale televiziu- 
nii străine. 

Imi amintesc,de pilda, de un «Antoniu 
şi Cleopatra» foarte interesant, cu o 
trupă de actori de primă mină, preluat 
de la televiziunea britanică (să fie un 
an de atunci). Tot de la B.B.C. am 
văzut — mai de curind — «Noaptea 
incurcáturilor» — Oliver Goldsmith — 
probabil cá Teatrul Giuleşti care are în 
repertoriu textul a fost prezent în păr 
în fața aparatelor de televiziune. Îmi 
amintesc de un «Tartuffe» si de un 
«Don Juan», ale televiziunii tranceze, 
sau de o piesă japoneză de la ea de 
acasă, «Tapul ispăşitor». 

Dincolo de calitatea spectacolelor 
preluate (unde nu e loc pentru mai 
bine? cum ar spune românul) ideea este 
excelentă prin firescul său:este normal 
să ne extindem comunicarea cu alte 
țări pe acest tárim delicat, al culturii, 
prin acest canal — televiziunea fiind un 
«mass-medium, de maximă rezonanţă. 
Cum teatrele fac turnee mai greu și 
mai rar astăzi (nu mai sint căruțele cu 
palate de altădată!), televiziunea poate 
suplini acest gol cu mult succes. 

Si mai e ceva. Schimbul de experiență 
trebuie privit în toate laturile sale. Din- 
colo de plăcerea şi utilitatea faptului 
că vedem actori și regizori străini 
punindu-şi amprenta pe dramaturgia 
cunoscută (sau nu), mai trebuie reținut 
că vedem, în asemenea împrejurări, 
teatru de televiziune — adică cu 
totul altceva decit teatru pur şi simplu. 
Regizorii nostri care produc teatru de 
televiziune, nu pot fi decit stimulati 
de asemenea întfiniri creatoare — pe 
care noi, spectatorii le așteptăm, în 
orice caz, cu interes și nerăbdare. 


* 


Si fiindcă tot a fost vorba de teatru 
de televiziune, am văzut cu plăcere o 
adaptare după o nuvelă a lui Camil 
Petrescu — destul de puţin stiutá — 
«Turnul de fildeş». Dar — pentru cá 
multe din personaje erau cele din piesa 
«Suflete tari», pentru că istoria era 
toarte asemănătoare cu cea a piesei, 
şi pentru că era vorba de Camil Petrescu 
despre care nu vine vorba oricind si 
oricum — se impunea o prefatá semnatá 
de un teatrolog. De altfel redacția 
obișnuia asemenea introduceri si era 
un obicei bun. 


Tot la capitolul oamenilor de tele- 
viziune, despre care vorbeam și în altă 
imprejurare, doresc să mai semnalez un 
exemplu de «om potrivit la locul potri- 
vit». Cttáva vreme în urmă, «ora veselă» 
din albumul duminical ne-a surprins 
plăcut, din mai multe motive. În primul 


O colaborare pe care am dori-o statornică: televiziunea și colectivele 
teatrelor din provincie. De data aceasta, Teatrul de Stat din Oradea cu 
spectacolul «Regele trac» de Euripide. Regia: Sergiu Savin 


rînd, pentru că era veselă cu adevărat. 
Apoi pentru că era inteligent variată: 
cîntec, dans, desen animat sl! schiță 
umoristică, într-un dozaj abil alcătuit 
şi nu urmindu-si oricum unul altuia. 
Si în al treilea rind pentru că elaborarea 
se bizuia pe o idee centrală, ce re- 
venea organic de-a lungul întregii emi- 
siuni — în fond, celelalte calități sint 
consecinţa directă a acestei organicitáti 
de construcţie. Ceasul de veselie se 
bizuia pe existența în lume a auto- 
mobilului si a avatururilor comice legate 
de el — sigur că hazul — în sine — este 
un dat congenital (adică îl ai sau nu 
îl ai) — dar unitatea de compoziţie a 
unei asemenea emisiuni este, iată, foarte 
importantă si o premiză necesară. 
Autorii ei — excelenți oameni de tele- 
viziune, cu umor — Viorica Bucur si 
Radu Cimponeriu. 


Paul SILVESTRU 


filme pe micul ecran 


€ Mindrie și pasiune (Stanley Kra- 
mer, 1957). Cary Grant, Sinatra, Sophia 
Loren, fără a mai vorbi de Kramer — 
cine nu tresare în fata unui asemenea 
careu de ași? Şi totuși, pot peste pot 
(eventual «pod», căci erau aici şi pro- 
bleme cu podurile), lucrarea s-a dove- 
dit a fi într-adevăr o «lucrare», nu de- 
parte de o cacialma. Cinematograf mai 
puţin relevant pentru aceste silabe de 
aur: Kramer. La fel ca şi în cazul lui 
John Huston, din a cărui filmografie 
s-a ales. cu un umor negru, Lista lui 
Adrian Messinger (1963). Sigur, spi- 
ritele mai senine se pot amuza la o 
asemenea peliculă aflată mai aproape 
de o bandă desenată sau de un «Fan- 
tomas» decit de orice altceva. Întimplă- 
tor, aflindu-má și eu într-o dispoziţie 
ceva mai senină, m-am amuzat clt m-am 
amuzat, mi-am ris în barbă (vorba vi- 
ne...), m-am distrat la nebunie, pînă la 
enervare, încercind să ghicesc cine e 
Tony Curtis, cine Burt Lancaster, cine 
Robert Mitchum, cine Kirk Douglas (aici 
a fost mai ușor, e drept), am acceptat 
pentru o oră şi jumătate acest grand- 
guignol pentru care nu eram pregătit 
dar care, de ce să fiu ipocrit?, mi-a 
căzut bine. 

€ Vinătorii de uragane (Jerry Ja- 


meson, 1969). Epic bogat și palpitant, 
subiect (după cum știți) «de actualita- 
te» — indiferent cînd a fost făcut fil- 
mul(etul). Firește, oamenii înving, în 
lupta cu stihiile naturii, ceea ce este 
reconfortant ca idee... 

€ Poveste de iarnă (Frank Dunlop, 


1954). Un Lawrence Harvey admirabil 
într-un Shakespeare foarte puţin cu- 
noscut publicului larg. După cum La- 
wrence Olivier era nu mai puțin tulbu- 
rátor într-un Othello (Stuart Bruge, 
1964) cit se poate de cunoscut (ca su- 
biect) aceluiaşi public larg. Fără îndo- 
ială, mare lucru nu e de spus, din punc- 
tul de vedere care ne interesează, asu- 
pra acestor opere ce sint filme doar cu 
numele, dovedindu-se în realitate tea- 
tru filmat. Să observăm însă, în altă or- 
dine de idei, că aceste două pelicule 
adăugate unor Antoniu si Cleopatra 
(Charlton Heston) sau Macbeth (Orson 
Welles), Hamlet (Tony Richardson) 
sau Regele Lear (Peter Brook) — toate 
la un loc difuzate pe spaţiul a numai 
citeva luni — ne dau imaginea unei 
«cure de Shakespeare» pe micul ecran. 
Ceea ce, desigur, e o idee profitabilà, 
In principiu. 

€ Jannie Gerhardt (Marion Gering, 
1936). Buná ecranizare a prozei lui Theo- 
dore Dreiser. Accente juste si pe linia 
«love» şi pe cea cu deschidere socială. 
Cu Silvia Sidney. Eheu... 

€ Mektoub (Ali Chalem, 1969). Film 


aspru şi amar despre drama dezrádá- 
ag Sobrietate si forță a demonstra- 
tiei 

9 Revolta de pe «Bounty» (Frank 


Lloyd, 1935). Clark Gable (fárá mustá- 
cioară! — dar ce contează asta în este- 
tica cinematografică ?...) şi Charles 
Laughton (muzical, muzical...) într-o 
operă peripetioasá şi de bun gust care 
se urmăreşte si acum cu plăcere 
Exemplu tipic de tilm «d'antan» care 
nu zgirie ochiul (si ce imagine...). 


€ Cazul lui Lylah Clare (Robert 
Aldrich, 1969). O idee («puterea» fic- 
țiunii asupra realității şi, în genere, 
chipul în care ele se pot amesteca 
uneori plină acolo unde e imposibil a 
mai fi deosebite una de cealaltă), o 
idee, zic, din care alţii au scos capo- 
dopere. Aldrich, bunul meserias Al- 
drich, a scos un film onest care dă 
tircoale pomenitei idei, dar nu ajunge 
în centrul ei. Cu Kim Novak și, mai 


ales, cu un splendid (ca actor) Peter 


Finch. 
Aurei BĂDESCU 


festivaluri 


Cu bungalow-urile ei discret 
adăpostite sub tufe de leandri. 
cu hoteluri familiare așezate 
pe trepte de piatră, Pola îşi 
îmbracă doar seara ținuta de 
mare gală, amintind Veneţia, 
vecina ei de peste Adriatica. 
Anul acesta a apărut un motiv în plus de 
sărbătoare: ediţia jubiliară, a 25-a ediţie a 
Festivalului cinematografic national iugos- 
lav. Ea s-a deschis cu salve de tun şi furtuni 
de artificii multicolore stirnite de pe me- 
terezele arenei lui Claudius (sec | al erei 
noastre, 10 000 locuri) devenită principalul 
punct de atracţie turistică şi artistică al 
Istriei. Mai ales în sfertul de veac de cind 
Marjan Rotar si cîțiva distribuitori au inițiat 
prima trecere în revistă a producţiei iugosla- 
ve de filme. Modesta retrospectivă s-a 
transformat, cu concursul generos al foru- 
rilor locale, într-o competiție de larg răsu- 
net, impunind atenţiei internaţionale tină- 
rul — pe atunci — film iugoslav. Inteleapta 
investitie a dat toade Numerosi regizori 
actori, operatori cunoscuti azi în lumea în- 
treagă şi-au inceput cariera la Pola, 
încurajați cu căldură, stimulati prin premii. 
«Veterani» ca France Stiglié, cei din gene- 
ratia de mijloc ca Vatroslav Mimica, Purisa 
Djordjević, Veljko Bulajić, Aleksandar Pe- 
trovic, sau tinere talente recent dar ferm 
afirmate: Lordan Zafranović Rajko Grlić or 
Srdjan Karanovic și-au descoperit si conso 
lidat aici nu numai vocația dar şi ambiția, 
urmată de o strădanie permanentă de a găsi 


inema 


O idilă în apocalipsul fascist 
Ocupația în 26 de imagini) 


an de an noi teme si formule artistice pen- 
tru a cuceri «Arena de aur». «Pola e o 
provocare fertilă pentru noi toti» spunea un 
laureat din acest an al Festivalului onorat de 
înaltul patronaj al presedintelui Tito; Festi- 
val care a contribuit la consolidarea unui 
statornic climat competitiv, stimulind apari- 
tia unei școli nationale ce plasează la ora 
actuală lugoslavia printre cinematografiile 
cu un limbaj modern, expresiv și totodată 
particular în concertul artistic internațional 


10 000 de critici, 10000 de producători 


O retrospectivă în imagini sepia, un aide- 
memoire miscátor readuce în seara des- 
chiderii, pe ecranul gigant, primii laureati 
de-atunci ai unor filme devenite cu vremea 
puncte de referință în istoria cinemato- 
gratului, Al 9-lea cerc, Kozara, Ultimul 
pod, Sutjeska, sau, mai recente Maestrul 
si Margareta, Am intilnit si țigani teri- 
citi etc. Secventele documentarului amin- 
tesc si acel prim premiu acordat de public, 
tradiție păstrată cu grijă, care face cinste 
Festivalului de la Pola. Vesna (Primă- 
vara), o plăcută comedie lirică a întrunit 
atunci premiul publicului; juriul cu 10 000 de 
capete (evident, nu toti completează bule- 
tinele la ieşire, dar numărul lor a crescut 
considerabil în ultima vreme), manifestin- 
du-se prin punctaje acordate fiecărui film 
din gală. Cu timpul, gusturile au evoluat, iar 
Festivalul prin selectiile sale tot mai Ingri- 
jite, prin premiile sale tinind seama tot mai 
mult de argumentul artistic,a reușit să for- 
meze un public larg, tot mai receptiv la arta 
majoră, la spectacolui de idei. Așa se expli- 
că aplauzele numeroase la filmele de greu- 
tate artistică prezentate în gală: multe cu 
subiecte din rezistența antifascistă ca Ocu- 
paţia in 28 de imagini de Lordan Zafra- 


Pola la 25 de ani 


Un festival care a deschis 
calea unei scoli nationale de film 


novié (Marele premiu al festivalului, tericită 
intilnire a succesului de public cu aprecieri- 
le juriului), ca Destine de Pedrag Golubo- 
vié (o apropiere de tema revoluției, prin- 
tr-un limbaj economic ce renunţă la cuvint 
în favoarea imaginii), ca Bravo, maestro! 
de Raiko Grlić (Arena de Argint) operă 
inteligent-polemică ia adresa imposturii 
artistice, Aller-Retour de Aleksandar 
Petković puternică dramă a emigrației. Şi 
iată-le, mai pe toate, înscrise şi în palmare- 
sul oficial publicul iugoslav dovedind astfel 
o rară siguranţă a aprecierilor. Aveam în 
față în aceste seri un public reacționind 
prompt la frumos si la nou, un public culti- 
vat, pe cale de a deveni specializat, un 
public critic şi,în unele cazuri,chiar producă- 
tor. Cum? Prin investiţii concrete de fon- 
duri ale unor întreprinderi muncitoreşti sau 
regiuni interesate în realizarea unei anu- 
mite teme, cum a fost anul acesta contribu- 
tia financiară a regiunilor din sudul lugosla- 
viei pentru evocarea cinematograficá a unei 
pagini din istoria celui de al doilea război 
mondial: Lupta pentru linia ferată de 
sud. Un «patronaj» financiar înţeles însă ii 


sensul specificului artei; comandatarul ne- 
făcînd rabat calității de dragul temei sau 
doar al bunelor intenţii. Am asistat la reac- 
tia destul de rece din amfiteatru față de 
filme care nu se ridicau la înălțimea eveni- 
mentului evocat (cum a fost Evadare ín 
zori, discutat a doua zi foarte critic la con- 
ferinta de presă) sau la rezerva faţă de peli- 
cule formal intitulate contemporane, plu- 
tind la suprafața realitátilor (comedii usu- 
rele ca Tigrul, Antrenorul sau Viperele). 

Sigur că cei 10000 de spectatori nu au 
reacționat întotdeauna ca un singur om. 
(N-o fac ei, din fericire, nici specialiștii); 
sigur că uneori mai greseste si publicul 
(chiar si cel mai cultivat). Dar în cazul a 
două opere din selecţie au greșit, e limpede, 
organizatorii cînd, considerindu-le prea «de 
cameră» nu le-au prezentat în Arenă. E 
vorba de Liubica, subtil studiu psihologic 
al singurătăţii femeii moderne și de Salo- 
nul nr. 6 adaptare după Cehov, în regia 
compatriotului nostru Lucian Pintilie, film 
de o mare concentrare dramatică — ambele 
ulterior distinse cu mari premii. Dar de 
interpretare. Contorm temerii de care vor- 
beam, aceste strălucite creații au fost lip- 
site de o largă audienţă, de contruntare cu 
marele public şi proiectate doar la un mic 
cinematograf din centru. Numărul însă de 
puncte întrunit prin vot scris ori nescris, 
manifestat prin vii aplauze, a dovedit ne- 
temeinicia acestor temeri. Infirmind preju- 
decata genului dificil. 


Exceptiile și media 


Pluralui «excepții» presupune el însuși, o 
excepție de la regulă. «Unicat» nu pot fi 
multe filme într-o producție curentă și 
totuși această ediţie jubiliară a înscris ce! 
puțin şase opere insolite. Fără termen de 


comparaţie. Cea mai frapantá prin noutatea 
şi originalitatea abordării analitice a feno- 
menului fascismului, cu implicaţiile lui de 
toate ordinele («am vrut să arăt că ocupația 
n-a fost doar un act fizic de o violență fără 
seamăn, ci si un rău social, generator de 
grave disolutii morale chiar si în sinul uno: 
clase cu vechi tradiții» — se explica autoru! 
tinárul Lordan Zafranovic), a fost Ocupaţia 
în 26 de imagini. imaginea unui Dubrovnik 
idilic ca în prospectele turistice cu care 
debutează filmul, cu vegetaţia sa luxuriantă 
scăldată într-o lumină paradisiacă, cu fru- 
musetea senină a tipurilor sale meridio- 
nale — trei tineri într-o inconștientă joacă a 
vieţii şi dragostei — e minată pe parcurs, 
cu o savantă artă a contrastului de intru- 
siunea fascismului; a fascismului privit nu 
numai ca mărșăluire de trupe zburătăcind 
porumbeii pe străzile poeticului oras, ci 
mai ales ca proliferare a unei ideologii cri- 
minale în funcţie de care se vor despărți 
fostii prieteni, ajungind cei mai aprigi 
dușmani. Secvența masacrului partizanilor 
din autobuz de către ustași, de o rară cruzi- 
me, nu pentru că se «poartă» în cinema,ci 


Bună dimineața, dragoste 
(Timpul căpşunilor ) 


pentru că asa era realitatea-document, este 
un moment antologic realizat cu un uimitor 
simt al unghiulatiei și montajului. «Era 
necesar acest catharsis violent, reactie la 
violența de pe ecran, pentru ca tinărul 
spectator, care n-a cunoscut cumplita tra- 
gedie a acelor ani, să nu uite niciodată ce 
s-a intimplat în 1941 în frumoasa noastră 
Croatie», declara presei tinărul regizor 
născut în anul eliberării. Numai la al treilea 
film al său de lung-metraj, după o strălucită 
carieră în filmul documentar şi de televi- 
ziune, Lordan Zatranovic, prin vitalitatea 
limbajului său cinematografic, exuberanta 
şi originalitatea «tugei» poate fi socotit 
unul din cei mai interesanti regizori con- 
temporani. Tot foarte personal cu o forță 
polemică deosebită, ne apare si autorul lui 
Bravo, maestro! Rajko Grlic. Cu patimă 
sarcasticá filmul vorbeşte despre impostura 
artistică, dar mai ales despre climatul de 
conventionalism și oportunism social care 
genereazá fenomenul. Fárá menajamente 
este demontat mecanismul confectionárii 
unei celebrităţi locale, un tinăr compozitor 
de modest talent, decretat din necesități 
conjuncturale (orașul are neapărat nevoie 
de un maestru) — o mare glorie. Povestea 
creşte în intensitate dirijată cu mină sigură 
către scena paroxistică din final: beat mort, 
pentru că-şi realizează impostura 
«maestrul» e machiat cu grijă — cadavru 
îmbălsămat adus pe scenă ca să menţină 
iluzia publicitară. Prezentat cu mult succes 
la citeva festivaluri internationale, (printre 
care Berlin) filmul şi-a ciștigat aprecieri 
entuziaste bine meritate. 


Destine de ieri și destine de azi 


Dintre alte două titluri care şi-au disputat 


mari premii de regie si interpreta Parfe- 
mul florilor de cimp (Srdjana Kacsocwsc 
si Ciinele care iubește trenurile de Gora 
Paskaljević, îl prefer pe utm pent 
tandrețea amară cu care poretzeară 
oameni de la margine legat printr-o pri 
nie disperată ce aminteşte. e dept La 
strada, dar aduce totodată o atmosteră 
aparte, inimitabilă (tirgurile prin care pere- 
grinează acești marcați ai vieți, moteiwriie 
în care se refugiază, hăituiți. Pe nedrept, imi 
pare mie acest film nu a primit deck un pre- 
miu de interpretare acordat actritei Swet- 
lana Bojkovic, cînd cel puțin celai doi 
parteneri, dacă nu întreg ansamblul (sce- 
nariu, regie, imagine) meritau «Magna cum 
laude». Partumul florilor... mi s-a părut un 
film mai preţios si eclectic desi trawaliul 
regizoral cápátá în unele momente strălu- 
ciri impresionante: Un actor în plină forță 
isi părăseşte brusc cariera si familia si se 
refugiază pe o ambarcatie rudimentară, 
atrăgînd după sine, prin extravaganta gestu- 
lui, o întreagă bandă de tineri dornic: sa 
trăiască departe de lume. Un alt film care a 
plăcut mult prin fineţea analizei psiholog:ce 
si decantarea. cu modernă sobrietate a 
emoție, a fost Ljubica in regia Heso 
Golik. Protagonista, Bozidarka Frajt w- 
brează cu un acut simt al nuanfelor la 
această delicată sonată a singurătăţii inso- 
titá de «Anotimpurile» lui Vivaldi. Destine 
— episoade ce evocă eroismul cu o mare 
sobrietate,îşi trage valoarea din inteligența 
cu care renunţă la cuvint redind imaginii 
expresivitatea fa care a avut-o In perioada 
marelui mut. Întoarcerea primăverii de 
France Stiglic, o dragoste tragică impunin- 
du-se într-un Ev Mediu terifiant, film frust, 
operă armonioasă în ciuda «acutelor» din 
pon $i interpretare (scene de exce- 
iv patetism şi de spectacol al cruzimii 


Cu umor despre probleme grave 
de educaţie / Așa 5i pe dincolo; 


obiceiurilor) încheie această sumară retro- 
spectivă a exceptiilor. 


Editia s-a caracterizat si prin multe filme 
medii de cert profesionalism. Cu excepta 
citorva scenarii — punct nevralgic, se vede, 
universal — se remarcá la prietenii nostri o 
evolutie spectaculoasá in ceea ce priveste 
interpretarea, expresivitatea imaginii si ori- 
ginalitatea regiei. Oraanizatorit festivalului 
se mindresc totodată cu o selectie mai bo 
gată decit în alti ani în privința temelor de 
actualitate (din 21 de filme, 13 au purtat 
emblema «prezent», din care jumátate pot fi 
considerate cá au ráspuns apelului cu 
drame puternice, expresiv dezvoltate). O 
aplecare atentă către problemele tineretu- 
lui: conflicte privind raportul dintre gene- 
ratii, răspunderea şcolii dar mai ales a fami- 
liei în educarea schimbului de miine, a 
constituit o altă dominantă a acestui an 
jubiliar. Ne-a surprins plăcut privirea proas- 
pătă, lipsită de prejudecată asupra unor 
realităţi arhicunoscute, demolarea unor cli- 
see ale filmelor de război, prin opere puter- 
nic realiste, inteligente, cá Ocupaţia in 
28 de imagini, ca Lupta pentru linia de 
sud sau Destine. În ultimul, am admirat 
căldura cu care e realizat portretul unui 
tînăr ofițer german ce refuză că împuște 
un grup de partizani şi trece de partea lor, 
aliniindu-se «disciplinat» în fata plutonului 
de execuţie. Cazul s-a petrecut în timpul 
războiului, dar au trebuit să treacă 34 de ani 
pentru ca oamenii care au suferit atit de pe 
urma fascismului să poată reacționa cu 
înțelegere şi generozitate la această scenă 
îndelung aplaudată de 10000 de cameni 


Alice MÁNOIU 


dar mai ales ei: 
Greta Garbo 


şi Robert Taylor 
Lin Dama cu camelii * 


telex animafilm 


Ecce Gopo 


999 Un om ajuns pe o altă planetă, 
prezintă unui localnic, evident primitiv, 
cartea de vizită a omenirii: portretul 
Giocondei, o simfonir a destinului, dar 
mai ales nu osteneşte să facă reclamă 
supracivilizatiei de pe pámint. «Primiti- 
vul» continuá sá priveascá sceptic de- 
monstratia. Apoi muleazá, din pámint, 
un mic ecran si proiecteazá ororile ce 
se petrec in lumea noastră civilizată. 
Ruşinat, omul, păminteanul, fuge. Omul 
este omuletul lui Gopo, iar filmul poartă 
numele Ecce homo. Gindindu-ne la 
Scurtă istorie, putem spune: «Ecce 
Gopo»! 999 Ce e o pată de cerneală? 
De obicei, o sursă de necazuri pentru 
şcolari. Cu o singură excepție: dacă 
pata este năzdrăvanul personaj imaginat 
de regizorii Olimp Vărășteanu si Flo- 
rin Anghelescu in filmul serial Pătră- 
fel, ea devine o inepuizabilă sursă de 
bunăvoie 999 O frumoasă baladă olte- 
nească «rostită» de Tudor Gheorghe 
a devenit scenariul unui film. Va fi un 
prilej să aflăm ce corespondențe grafice, 
cromatice, pot avea cintecele. Filmul 
este «văzut», desenat şi regizat de 
Benone Suváilá 660 Paznicului de 
far, insinguratului care intinde punti 
de luminá vapoarelor, Geo Bogza i-a 
inchinat o odă. Apoi, chiar scriitorul 
s-a identificat cu un paznic de far pe 
oceanul zbuciumat al vieţii si și-a adunat 
multe dintre poeme in cartea intitulată 
simbolic «Paznic de far». O asemenea 
idee, incárcatá de sugestii si nobleţe, 
este reluată in viziunea lui Nichita 
Stănescu, in noul film de graficá an- 
VER anticul tarului. Regia lon Trui- 
c 


Lucia OLTEANU 


telex Sahia 


Remember 


€ Pentru documentaristi, luna tre 


-cută a fost deosebit de bogată, atit 


prin filmele prezentate pe ecrane, cit si 
prin cele aflate în lucru. Este vorba în 
primul rînd de apariția documentarelor 
dedicate vizitelor din primăvara aces- 
tui an ale secretarului general al parti- 
dului, preşedintele republicii, tovarășul 
Nicolae Ceaușescu, în ţările socialiste 
din Asia. Aceste pelicule sint pentru 
contemporani si pentru viitorime pre- 
tioase documente ale unei epoci de 
mare înflorire ale prestigiului țării noas- 
tre; márturii ale politicii de pace si pri- 
etenie dusá de poporul nostru sub con- 
ducerea partidului în frunte cu secre- 
tarul sáu general, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu. 6 Dumitru Done aduce cu 
filmul 450 de ani de tipar la Sibiu un 
binemeritat omagiu celor care şi-au 
înscris numele în istoria literelor tipă- 
rite româneşti, de la prima tipáriturá în 
limba románá, din 1544, datoritá lui 
Filip Moldovanul, pînă la ediţiile de lux, 
cu cárti noi si vechi, la reproducerile 
de artá si la tirajele de sute de mii de 
exemplare in care sint tipáriti scriitorii 
nostri contemporani. e O arcă incár- 
cată de istorie este titlul unui docu- 
mentar închinat slujitorilor Thaliei de 
pe scena ieșeană a Teatrului Naţional 
«Vasile Alecsandri», care şi-a sărbă- 
torit de curînd 160 de ani de existenţă. 
€ in luna august, a apărut în copie 
standard, documentarul Gazeta de 
Transilvania (regia Liliana Petringe- 
naru, scenariul loana Popescu, imagi- 
nea Victor Popescu); filmul celebrează 
împlinirea a 150 de ani de la apariția 
acestei publicaţii care a participat activ 
la lupta pentru unitate naţională. 6 Se 
află în faza de montaj filmul 1 decem- 
brie 1918 (regia Mircea D. Popescu, 
scenariul Constantin Popescu-Cadem 
şi Mircea D. Popescu, imaginea Lau- 
renţiu Mărculescu), film dedicat, ani- 
versárii a 60 de ani de la formarea sta- 
tului national român. e Trioul regizoral 
David Reu-lon Visu-Paul Orza se află 
în faza de montaj cu un documentar 
de cinci acte intitulat Ca un singur 
om — un remember al dramaticelor 
zile de după 4 martie 1977 — amplă 
prezentare a eforturilor eroice ale între- 
gului popor, condus de partid, de se- 
cretarul său general, pentru înlătura- 
rea urmelor seismului. 


Aristide MOLDOVAN 


Spectatori, nu fiţi numai spectatori! 


scrisoarea lunii 


Importanța „fleacului“ 


iată ce m-a determinat să vă scriu. Urmărind nu demult un film românesc — E atit 
de aproape fericirea — m-a frapat, pentru a cita oară?, faptul ca regizorii nostri 
nu-şi urmăresc creaţia pînă în cele mai mici detalii. Greşelile de detaliu fac nu o datà 
ca opera să-și piardă din veridicitate. Concret: — n-aș vrea să fac o critică a filmului 
vizionat,ci doar să subliniez două greşeli de logică a imaginii: 1) o Dacie 1300 rulează 
pe un drum aflat pe coasta abruptă a Mării Negre; pană. Cele trei personaje coboară. 
In prim plan se vede mașina, în plan îndepărtat o parte din coastă si marea. Apar 
turiştii. Se revine la imaginea anterioară, dar... mirare! În prim plan tot acea Dacie 
1300, însă în plan îndepărtat coasta nordică a Costineştiului cu un vapor uitat de timp. 
După un schimb de replici, se revine la prima imagine, cu maşina în prim plan şi o 
parte din coasta abruptă! Cum se explică? 2) Mama Cristinei vine s-o vadă la fabrica 
în care muncește. Cele două personaje stau de vorbă lingă un gard. În plan înde- 
părtat cineva coseste iarba. După un schimb de replici, personajul din planul înde- 
părtat se apropie cu cositul de gard — desi cosea atit de încet, si era la o distanță 
apreciabilă! Cum se explică? La început cosea încet apoi în timpul schimbului de 
replici, s-a grăbit?! Într-un film premiat, ca Osinda, bine gindit, care poartă amprenta 
puternicei personalităţi a regizorului, se scapă de asemenea un mic detaliu: la 
sfîrşitul filmului, personajul principal se îndreaptă spre culmea unui deal. Purta în 
mină o haină. Este împușcat pe la spate, îi cade haina, dar personajul continuă să 
meargă. În prima parte — înainte de a fi împuşcat — imaginea 1l fixează din spate, 
apoi cînd este împușcat şi-i cade haina, imaginea îl captează din fatá. Spre mirare, 
după cîțiva paşi, în momentul cînd aparatul il filmează din faţă, haina nu mai apare în 
cadru. Se pierduse... Ar fi fost prea frumos să apară în ambele situaţii de filmare? 
Mă opresc aici, dar concluzii nu vor apare din partea mea, ci critica si regizorii ar 
trebui să sesizeze ce importanță are un detaliu într-o operă de artă. Vă mulțumesc 


pentru atenţie. 


Cititorii si revista 


Ne face plăcere să inserăm o rubrică 
pe care am dori-o tot mai bogată, aceea 
în care cititorii polemizează fie între ei, 
fie cu articole apărute în revista noas- 
trá. 


Complexul dragostei nefericite? 


«in discutia publicatá in Nr. 6/1978, in 
jurul filmului Septembrie, o participantă, 
Ecaterina Moraru, pare a fi foarte de acord 
cu moartea tinerilor. Oare nu ne putem 
elibera de complexul nefericiților Indrà- 
gostiti, de moartea care vine, dă peste ei si 
salveazá filmul ca film artistic? Sincer, 


posibilități posibilă 
130000 de ferestre... 


si aproape toate spre soare. Ateas- 
ia este bogăţia litoralului. Nu ştiu cum, 
dar mi-am dat seama că, la drept vo: 
bind, noi nu avem încă marele film 
despre acest splendid perimetru romă- 
nesc, Litoralul a fost funda! pentru ur- 
măriri, bătăi spectaculoase, scene de 
tandreţe, cavalcade mai mult sau mai 
puțin comice. Litoralul a fost decor, a 
fost pretext, a fost cum vreţi dumnea- 
voastră să-l numiţi, dar nu a fost încă 
— asta e credința mea — SUBIECT, si 
nu ştiu de ce, dar m-ar tenta teribil să-l 
invit ca povestitor, în acest film, pe 
omul (sau pe oamenii) care au dat aces- 
tor 130000 de ferestre nume: de la 
Alcor si Vega din capátul-capát al 
Mamaii si pIná la Topaz, Rubin, Safir, 
Belvedere sau Panoramic... 
lar ca motto pentru film as alege cele 
auzite la o mare întiinire internaţională: 
«Litoralul románesc este, dincolo de 
valorile sale constructive, de sănătate 
şi frumusete,un real fenomen social». 
Stiu că de scris e mai uşor decit de a 
tace un asemenea film. Si totuși 


Alexandru STARK 


Anul XVI (189) 
Bucureşti 


septembrie 


Redactor şef 


Ecaterina Oproiu 


Accun CURTI 
Str. Mihail Kogălniceanu nr. 12 
Constanţa 


m-am simţit cam prost! De unde pînă unde 
moartea era șansa lor estetică, în societa- 
tea noastră?... De ce creatorii nu puteau 
să le refuze o astfel de șansă? Şi care ar fi 
explicaţia Ecaterinei Moraru? Eroii nu erau 
prea puternici. Şi-atunci, legea junglei? 
Nu mai fiti atit de îngăduitori cu asemenea 
păreri, stimati redactori... Pentru reconfor- 
tare, am trecut — în acelaşi număr, la «Pa- 
gina» spectatorilor si am zimbit, într-adevăr, 
cum cerea titlul rubricii, la «asortarea du- 
lapului»: de ce lovesc eroii nostri cu picio- 
rul în mobile? Am trei ipoteze din care 
infátisez doar una: ei încearcă să redreseze 
situația fotbalului nostru» (Florin Octa- 
vian Molnar, sir. Baba Novac nr. 3, ap. 77 
— București.) 


În apărarea «Editiei speciale» 


«Am citit afirmaţia uneia din corespon- 
dentele dumneavoastră, Mihai Mariana, din 
Cisnădie. Dinsa scrie: «Nu am înţeles nimic 
din Ediţie specială». Probabil, sau mai 
bine-zis chiar sigur, nu sint eu cea mai în 
măsură să apreciez calităţile sau scăderile 
unui film, dar, după opinia mea, Ediţie spe- 
cială este cel mai bun film românesc pe 
care l-am văzut în ultimii ani. E o realizare 
artistică și tehnică fără cusur; fiecare ca- 
dru este calculat cu o precizie uimitoare, 
nici o secvență nu durează mai mult decît 
trebuie pentru a-și transmite mesajul, ceea 
ce trebuie să recunosc că se întîmplă foarte 
rar în filmele noastre care, deobicei, preferă, 
scenele lungi, tăcerile lungi, de o lungime 
pînă la plictis. Filmul este condus cu mină 
sigură de regizor, care ştie să valorifice 
calităţile şi talentul interpretilor săi. Este 
(după părerea mea) nemaipomenit de bine 
realizată scena seratei de la începutul fil- 
mului; regizorul reuşeşte să surprindă fan- 
tastic de bine acea lume «bună» care 
popula saloanele Bucurestiului In perioada 
respectivá. Nu stiu, n-am tráit acea perioa- 
dă, însă asa mi-o imaginez, asa simt cá 
trebuie să fi fost. Este posibil să nu înţelegi 
un astfel de film? (N.R.: După cum vedeți, 
da. Veţi vedea în viață lucruri si mai si. 
(A.N. — Liceul «Zinca Golescu» — Piteşti) 


Cronica telegenică 
Despre buna folosire a televizorului 


«Ultimele filme româneşti pe care le-am 
văzut (ProfetuL., Acţiunea Autobuzul, 


Eu, tu și Ovidiu — le pun în ordines in 
care mi-au plăcut) mi s-au părut totuşi ma 
slabe decit mă aşteptam. imi pare rău că 
n-am prins Ediţie specială. De fapt, ajun- 
sesem mai demult la concluzia că din nu- 
mărul biletelor vindute la un film românesc, 
nu se poate deduce întotdeauna si calitatea 
lui. Cit timp au rulat pe ecrane, n-am dat 
vreo atenţie unor filme ca Ilustrate cu flori 
de cîmp, Filip cel bun, Mere roşii. Acasă, 
însă, în faţa televizorului, văzind Mere roşii 
am rămas mut de uimire — desi eram cu 
gura deschisá, tot de uimire: de la Pádurea 
spinzuraților — incontestabila capodope- 
ră a cinematografiei noastre — si Mihai 
Viteazul, nu mai văzusem un film romá- 
nesc atit de bun!» (Virgil Stefan Nitu- 
cene Prel. Ghencea 32, ap. 105 — Bucu- 
resti). 


Tentacule 


«Un film care cheamá omenirea sá apere 
ceea ce este bunul cel mai scump pe pla- 
neta noastră apa, oceanul, viața. Omul, 
prin mijloace electronice, irită fauna şi de- 
clanşează un monstru, o caracatitá uriaşă. 
Sintem purtati cu privirile către adincul 
apelor, avind prilejul să observăm că noap- 
tea stelară este mai profundă între corali, 

rintre cele mai neînsemnate vieţuitoare... 
nteleg că filmul ar vrea să transmită urmă- 
torul mesaj: Omule, chiar dacă eu nu sint 
decit un ocean, nu-mi poţi dizolva echilibrul 
ecologic, nu făceadin mine un infern, dă 
dovadă că ești om»... (Marius Răducanu, 
str. Viaduct CSG BI. A, sc. A, ap. 69 — Galaţi). 

La același film am mai primit o scrisoare 
din partea lui Dan Pintea (str. 7 Septembrie 
nr. 1 — Baia-Mare) care socotește cá avem 
de a face cu un «film pe gustul tuturor, 
atractiv, cu un anumit farmec», si «telegra- 
ma» lui Ștetăne! Mihut (Calea Mosilor 
— București) care apreciază asa: «in viața 
noastră nu am vizionat un film atit de stupid 
ca acest Tentacule». Şi mai sint unii 
simpatici cititori care se tot pling că ele, 
cronicile noastre, se bat cap în cap... 


Dantelăreasa 


«A pătrunde dincolo de o privire, a reuși 
să traversezi bariera dintre materie si spirit 
— sá fie doar apanajul zeilor? Oamenii nu 
pot comunica, nu se pot intui, nu se pot 
pricepe? Filmul de faţă este un love story 
inedit, care vorbeste foarte bine prin táceri, 
prin priviri. Există în el şi un oarecare «rău» 
ce-și are explicaţia, probabil — în camu- 
siana idee a «imposibilității de a fi singur 
si a imposibilității de a nu fi singur». (Prof. 
io tea Jurcan, /oc. Ciucea — Jud. 

lui 


În două vorbe 


€ Ovidiu l., (str. Tineretului nr. 7 — Cim- 
pulung Moldovenesc): Aveti dreptate: «Ci- 
nematogratia contribuie la sporirea pres- 
tigiului nostru peste hotare. Ar trebui în 
fiecare film pus doar ceea ce i se potri- 
veste. Să nu saturám peliculele noastre 
cu ce nu trebuie, cind nu trebuie, ci doar 
atunci cind trebuie». Am apreciat scrisoa- 
rea pe care ne-aţi trimis-o după ce v-aţi 
pus mina dreaptă în ghips, atunci cind 
«ati căzut într-o ripá cu bicicletă cu tot, 
ca-n filme». Aveţi haz. Deranjati-ne clt mai 
curind. 

€ Nicolae Kosminski (Bd. Ana /pá- 
tescu 41 — Bucuresti). Vá multumim pentru 
extrem de interesantele dv. precizări la 
filmul Bătălia navală din 1894 


Rubrică realizată de Radu COSASU 


CINEMA, 


Piaţa Scinteii nr. 1, Bucureşti 41017 


Exemplarul 5 lei 


Coperta 1 


Aimee lacobescu — Sergiu Nicolaescu 
încep noua stagiune cinematografică cu un 
succes incontestabil: Revansa 


Fologralie de Emanuel TANJALA 


Cititorii din străinătate se pot abona adre- 
sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- 
Import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226. 
Bucuresti, str. 13 Decembrie nr. 3 


Prezentarea artistică: Prezentarea grafică: 
Anamaria Smigelschi ioana Moise 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
ed «Casa Scinteii» — Bucuresti 


m — 


S-ar putea ca acest film al 
lui Manole Marcus, cu un 
subiect și un scenariu mo- 
deste, să-l caracterizeze în 
cele din urmă mai exact 
pe regizor decit altele, rea- 
lizate după proiecte mult mai ambifioase 
şi din care am putea cita momente mai fra- 
pante de bravură regizorală. 

De astădată, deși intriga este de tip 
polițist şi avem a descoperi dacă e vorba 
de o sinucidere sau de o crimă, povestea 
se desfășoară cit se poate de pașnic. În- 
săși crima presupusă a fi sinucidere sau 
viceversa se produce în modul cel mai pu- 
tin zgomotos, armele de foc nu numai că 
nu se descarcă, dar nici nu apar în cadru, 
iar de cele albe nici pomeneală. Un mic 
plic cu cianură, care ar fi putut fi și cu bi- 
carbonat, înlocuiește maşina infernală. 
Personajele respiră, cele mai multe, o 
blajinitate timidă sau surizătoare, iar an- 
chetatorii se declară si ei la primul caz 
cind delapidarea pare însoţită de crimă. 
Pentru că despre delapidare e în fond vor- 
ba. Un păcat civil — fără invenții secrete, 
fără arsenalul tehnic al urmăririlor moto- 
rizate: toate personajele acestui film sint 
simpli pietoni, cu excepția directorului de 
spital care o conduce cu mașina pe sora 
de caritate, văduva casierului decedat. 
Dar despre asta mai tirziu. 

E adevărat, blajinitatea acestor pietoni 
se dovedește din cînd în cînd înșelătoare, 
dar toate surprizele care ne așteaptă au 
un fel de surdină secretă care le păstrează 
în același registru. Chiar în posturi extre- 
me, fiecare rămine egal cu sine însuşi, 
"in sensul că nimic nu apare neverosimil 
sau inexplicabil. Pentru că una dintre 
trăsăturile regizorului (semnatar şi al sce- 
nariului, împreună cu Virgil Mogoş), tră- 
sătură pe care o regăsim la personajele 
sale, este aceea de a fi prin excelență 
meticulos, atit de răbdător și precis chiar 
: în redarea ambiguitáfii, încît niciodată nu 
“devine confuz sau arbitrar. 

Efectul este paradoxal — si tocmai aici 
aflăm calitatea filmului, particularitatea 
vocației cinematografice a lui Manole Mar- 
cus: cu cit par mai simple personajele pe 
care ni le înfăţişează, cu cit e mai comună 
comportarea fiecăruia, cu atit crește in- 
teresul de a le descoperi şi descifra enia- 
ma. Un suspens tulbure stăruie în privi- 
"rile, altminteri calme, ale soției victimei 
(Maria Chira), suspectă, dar si scuzabilà 
în impasibilitatea sa, cind îi aflăm istoria 
căsniciei. Nu ne putem deloc decide, apoi. 


pe măsură ce ni se reconstituie episoade 


din viața casierului răposat, dacă şeful 


acestuia, contabilul Robert Rădulescu, 


zis Boby (lurie Darie) este un exemplu 
de funcţionar competent, de o franchete 
contagioasă, doar puţin superficial si pu- 


țin lichea — sau un cinic care s-ar putea 
dovedi lipsit de scrupule. Și așa mai de- 


parte. 
Evitind riscul monotoniei, autorul in- 
troduce, alături de aceste discrete amb: 


Suspens fără pistoale 
(Victor Rebengiuc, Otilia Borbath, 
Doina Anastasiu,Mihai Dobre) 


| mimice. Si cu. cîtă ingenuitate reuşeşte 
să se facă bănuit si totodată să se dezvino- 
 Váteascá. pe veci Stefan Bănică, atunci 
Ic ochii dilatati 


care acesta îl aştepta, stergind 
icăturile de ploaie scurse de pe 
“balonzaidul care (iarăși o pistă falsă) 
nu era însă al sáu. 


Manole Marcus ne obligă in cele din urmă 
ca, dind din col in colţ, să avansăm în 
unica ipoteză salvatoare, presupunind că 
de fapt n-ar exista nici un criminal, iar 
. neajutoratul. casier ar fi devenit victima 
propriei. sale remuşcări, sinucigindu-se 
Aurel Giurumia de asta ne și iese în cale, 


incertitudinile, ca 
un paratrăsnet al vinovăţiilor tuturor. 
Pină aici, am putea spune că întreg 
mecanismul filmului een per- 


acto! cesti per ales ale Sehen 
dar. uneori si ale delapidatorilor, care nu 
prea ne conving cá petrecerile stinghere 
si ratate pe care si le rezervá merità riscul). 
Multe cadre răsplătesc însă stăruința spre 
autenticitate, precum imaginea biroului 


Dincolo de ancheta judiciară, 
o anchetă socială și etică 


guitáfi, accente derutante mai acute și 


culori mai tari, prin citeva apariţii tipice 


de suspecți. O veche cunoștință a miliției, 
fără profesie identiticată, numitul Berlo- 


- gea zis Gigi (Stefan Bănică),e văzut, nu 


fără umor, în două | ipostaze paralele greu 
de legat una de alta: docil in fata organe- 
lor de ordine, decis la o comportare ire- 
proșabilă, ca să nu se mai întoarcă de 
unde tocmai a ieşit — şi canalie tiranică 
în raporturile cu contabilul (lurie Darie) 


pe care-l are la mină de la o afacere mai 


veche. Acelaşi joc dublu şi aceeași acci- 
dentare in biografie, umorul fiind înlocuit 
de data aceasta cu o sugestie macabră, 
la un alt personaj-cheie, normatorul ta- 
citurn şi rău prevestitor de pe șantier 


(Dem Niculescu) care mijlocește falsurile 


în acte si delapidările. 

Regizorul are însă aerul cá ingroasá 
trăsăturile acestor ultime două personaje 
si sarjeaz& in aceste cazuri caracterizările, 
aproape pină la parodie, parcă tocmai 
pentru a ne asigura tacit că, dacă există 
în filmul său un criminal, au printre: aceştia 
trebuie să-l căutăm. Prea ar fi simplu si 
prea afi fi naivi s-o credeţi, pare să ne 
spună el, fácindu-ne nevăzut cu ochiul 
din spatele imaginilor. lată, ca SM cá 


fia 


totul se poate- complica pe neașteptate 
şi deveni mult mai subtil, în scenă intră 


. şi doi intelectuali pe care nu „aveţi decit 


să-i suspectaţi. Unul e chiar directorul - 


spitalului (lon Besoiu) care n-ar fi exclus- 
să se dovedească complice cu subalterna ' 
"sa, sofia victimei, iar altul e şeful labora- 
| torului (Marin Moraru) de unde ar fi 


putut proveni cianura. 

Ne-a fost mereu evident că in drămuirea 
acestor efecte, în dozarea lor gradată pe 
parcurs, spre a ni se menține curiozitatea 
trează — pentru că regizorul îşi interzice 


"arsenalul comun al genului — abilitatea 


sa scenaristică este dublată de o mare 
aplicaţie protesională în alcătuirea. distri- 
buţiei. Ce poate fi mai derutant, de pildă, 
decft cunoscutul ris cinic al lui lon Besoiu, 
cind privirile lui ne asigură, dimpotrivă, 


că nu are de-a face cu nimic necurat si | 


cînd îl vedem cu ce mişcări sigure se spală 
pe miini după operaţie, inclusiv de orice 


“umbră a unei acuzații, trădind totuși în 


glasul spart o anume agasare. La rindul 
său, Marin Moraru ştie să facă din gestul . 
profesional al inghitirii demonstrative a 
conținutului unui plic farmaceutic cu bi- 
carbonat, presupus a fi cianură, o întreagă 
secvență de suspens, servit cu delicii 


| borcane de iaurt printre hirtii contabile 


N) Mihai Dobre, Stefan 


de şantier in care normatorul Danielescu 
(Dem Niculescu) își ia micul dejun, cu 


și alte detalii care încheagă o sugestie 
„inedită de mediu social admirabil susfi- 
nută de interpretul in n 
rarele ieşiri în exterior îl surprindem pe 
acelaşi normator, în discuţie cu contabilul 
„complice, pe un şantier de construcţii — 
“iată fața necunoscută a unei imagini stan- 
dardizate. 
„Dar, pe măsură ce firele trebuie să se 
lege sau să se dezlege definitiv, se produc 
hiatusuri şi stridenfe Ainoxpiicahil si fără 
- funcționali n de pildá, pe malul 
márii, sofia si director 'spitalu- 
lui). Regizorul vrea să meargă «mai de- 
parte», să finteascá nu mai sus, ci mai 
adinc. Criminal e birocratul — acesta ar 
fi sensul polemic original al filmului. 
Tehnic, demonstraţia reușește, pentru că 
ritualul anchetei, confruntările decisive 
dintre suspecti, sint conduse cu mină 
sigură de un regizor care şi-a probat 
demult „apetența pentru asemenea scene 
de dură intimitate, în care Victor Reben- 
giuc, lurie Darie și ceilalți interpreti ii 
secondeazá cu brio. Si totuşi, demonstra- 


ţia odată terminată, vinovatul demascat 


şi anchetatorii satisfăcuţi, ne despàrtim 
fără regrete de toate aceste personaje. 


"Valerian SAVA 


Scenariul: Virgil Mogoş, Manole Marcus. Regia: 
Manole Marcus. imaginea: Dan Niculescu. Mu- 
zica: George Grigoriu. Decor: “A Aureliu 
Ionescu. Costumele: Nelly Merola. Montajul: 
Margareta Anescu. Sunetul: ing. seră Suru. 
Cu: Victor „Pobenpluc, M Maria Chira, lurie Darie, 
Bănică, Aurel Giurumia, lon 
un Marin Moraru, Dem Niculescu, Otilia Bor- 
th, Doina Anastasiu. 
Productie și Casei de filme Trei. Director: 
en ric. 
Film realizat In studiourile Centrului de producţie 
i ee NEN ucne 


nr. 9 
Anul XVI (189) 


Revistă a Consiliului 
Culturii și Educației Socialiste 
Bucureşti —septembrie 1978 


Sechestrindu-ne între atitea rafinamente,