INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul III, Nr. 11, Februarie-1938

Anul IL — Nr. 11. Februarie 1938. 


INSEMNÄĀRI . 
SOCIOLOGICE 


Apar odată pe lună. 























Director: TRAIAN BRĂILEANU, 


profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


CUPRINSUL 


ARTICOLE 


I. Dragoş Protopopescu: „Ramura de aur" 
ifPTraian Brăileanu : Primatul ordinei morale 
I. Inginer lon Gogan: Realizări muncitoreşti 


O Brăileanu : Conştiința morală 
V 
V 


. Mircea Streinul : Contrihuția Bucovinei tinere 
r la poezia romînească 


I. ER Ideea „cosmosului“ politic 





REDACŢIA: Cernăuţi, str. General Berthelot 5. 


ADMINISTRAŢIA (Profesor Constantin Zoppa): 
Cernăuţi, str. Baltinester 15. 


Abonamentul pentru 1 an  .:. . . . . Lei 60 
Exemplarul e esn ei Pai OR OR RON al ee tre ID 








Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA CARŢILOR 


Anton Golopenţia — Informarea conducerii Statului şi sociologia 
tradiţională. 


I. M. Nestor — Introducere la o psihologie experimentală. 
Radu 1. Paul — Vieaţa estetică. 
Dr. Vasile Nicolau — Şcoală şi Caracter. 


lerom. Dionisie I. Udişteanu — Ogor înţelenit, Seminarul monahal, 
Episcopia Huşilur. 


N 
Pimen Constantinescu — „L'Infinito* di Leopardi in Romeno. 


REVISTA REVISTELOR 


Revue Internationale de Sociologie — Political Science Quaterly — 
Iconar — Dimândarea — Rominia Eroică. 





Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. 
Manuscrisele nu se” înapoiază. 














Rugăm pe d-nii abonaţi cari îşi schimbă domiciliul să 
comunice administraţiei revistei noua lor adresă. 














ANUL IIl. Nr. ii. Februarie 1938. 


Insemnări Sociologice 





Director : TRAIAN BRĂILEANU, 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


„Ramura de aur“ 


Sir James George Frazer, care a întrat în anul trecut în al 
optzeci şi doilea an al vieţei sale, debuta în 1887 cu marea sa 
carte despre Totemism, căreia îi urma în 1890 faimosul studiu în 
magie şi religie Ramura de Aur, ce trebuia să se întindă pe o 
suprafaţă de 12 volume, în studii asupra Regalităților primitive 
(apărute în 1905), despre Adonis, Attis, Osiris, asupra Datinelor, 
Credinţelor şi Graiurilor sălbatecilor,. Studii de Istorie a Religiei 
Orientale ş. a. m. d. 


In 1910, apăreau cele patru volume din Totemism şi Exogamie, 
iar anul trecut a fost un adevărat jubileu științific reupariţia ei 
într'o nouă ediţie, la o distanță de un sfert de veac, după ce timp 
de 10 ani cartea fusese epuizată. 


Din şcoala lui Manhardt, autorul Cercetărilor mitologice din 
1884, preocupat să „explice superstiţiile vii ale popoarelor“, şi por- 
nind dela mitul Dianei din Nemi, Diana Nemorensis, autorul 
Ramurei de Aur ne oferă în această operă cea mai vastă analiză 
a transiţiilor dela magie la religie şi de aici la instituţiile sociale și 
viața civilizaţiei. 

Cartea s'a născut dintr'un punct mărunt: intenţia autorului 
de-a tălmăci misterul preoţilor zeiţei Diana cea cu sanctuarul în 
Dumbrava Sacră a Ariciei, de lîngă lacul modern Nemi — citată de 
Ovid în Faste şi Metamorfoze şi de Virgil în Eneida — zeiţă al 
cărei preot succedea celui anterior după un ritual foarte barbar: el 
trebuia să-și justifice dreptul la succesiune pe calea omorului, ucigînd 
în luptă piept la piept pe preotul existent. Numai aşa era preot 
calificat al sălbatecei, cum vedeţi, zeițe a vînătoarei... 


Dar pornind să lămurească acest punct particular de mitologie 
romană, cartea a păţit ca bobul de nisip în Zadigul lui Voltaire... 
acel bob de nisip ce „se plingea odată că e un biet atom uitat în deșert; 
dar care (ne spune Zadig) la capătul cîtorva ani ajunse diamant, iar 
acum e cel mai frumos ornament în coroana regelui Indiei“. Aşa şi 
Ramura de Aur a devenit... un copac, adică din simpla tălmăcire 
a unui mit a devenit o exegeză a civilizaţiei, pe care la lumina 
miturilor, magiei, superstiţiei şi religiilor, autorul o dezbracă în fața 
noastră de tot sensul ei adînc. 

Să încercăm o sinteză a teoriei lui Frazer. 


su = 


Sensul civilizaţiei, după Frazer, este o trecere prin trei trepte 
ascendente. 

Lumea, la începutul ei, adică în mintea primitivului e o magie: 
adică o totalitate de legi naturale fixe, imuabile, neanimate de nicio 
forță spirituală superioară; legi pe care primitivul le înţelege numai 
fals, la suprafaţa mecanicităţei lor, şi pe care atunci incearcă să le 
aplice pe calea imitaţiei. Deși Frazer distinge mai multe feluri de 
magie, toată magia in esenţă este homeopatică sau imitativă. Şi 
aplicarea ei cea mai familiară în istorie este sistemul aproape uni- 
versal al omului de a răni, vătăma sau distruge un dușman în efigie. 
O lege naturală pentru sălbatec este moartea, distrugerea într'un 
chip a materiei. Nepreşit, el nu-şi dă seama cum devine cazul... 
cu această lege; și atunci el crede că poate realiza această moarte 
sau distrugere naturală, prin imitație; din vremi milenare, vracii 
Indiei vechi, ai Babylonului, Egiptului, Greciei sau Romei, ca şi 
azi australienii, polinezienii, africanii mai ales, vrăjitorii scoțieni, sau 
transilvănenii, cred că e deajuns să desenezi forma unei persoane pe 
nisip, cenuşe sau argilă, sau să faci dintr'un material oarecare chipul 
şi asemănarea cuiva, ca aplicîndu-i apoi un ritual oarecare, lovind 
efigia de citeva ori ca un baston, înjunghiind-o sau afectind-o numai 
cu cuvinte de descintec, fiinţa vie pe care ai reprodus-o în efigie să 
sufere toate inflicţiile aplicate efigiei, să sufere chiar moartea. 


La Malaezi se iau unghii tăiate, peri smulși din sprinceana 
victimei, sau saliva ei, sau cit mai multe părţi reprezentative ale 
fiinţei ei, se adaugă la o efigie făcută din ceara rămasă dintr'un 
stup părăsit de albine; se dă foc efigiei, negreşit cu blesteme; la al 
șaptelea blestem, ceara fiind arsă, victima e moartă! 


Marele nostru poet Voiculescu a scris o frumoasă piesă de 
teatru Umbra inspirată din mitul popular „de a se lua umbra cuiva“, 
mit pe care şi Sir James Frazer îl descoperă mai ales la Transil- 
vănenii noştri, In Grecia de azi se face sacrificiul unui cocoș, miel 
sau berbec; pe piatra fundamentală a unui nou edificiu, sau se măsoară 
corpul unui om sau numai umbra lui, şi se îngroapă măsura în 
zidărie ; sau se așează piatra fundamentală pe umbra unui om atras 
în partea locului, și care va trebui să moară în cursul anului. In 
Transilvania, spune Sir James Frazer, adesea guzi strigindu-se unui 
om care trece pelîngă o nouă zidărie de casă: ia seama să nu-ți ia 
umbra! Fiindcă dacă umbra lui e închică sub zidărie, omul va 
muri în 40 de zile. Cind vrei să omori pe cineva, te apropii cu o 
nuia pela spate, cum face bătrîna din piesa poetului Voiculescu, și-i 
măsori umbra cu nuiaua. 


Au fost vremi, adaugă autorul, cînd se găseau ve lume negustori 
de umbre, cari amblau cu umbre de acestea măsurate dela feluriţi 
oameni şi le vindeau arhitecţilor ca să le utilizeze la construirile de 
case, ... Comerţul acesta pe semne nu mai era în floare, ori nu ştia 
de el bietul Meşter Manole, altminteri el nu s'ar mai fi văzut silit 
să-şi îngroape în temelia mănăstirii Curtea de Argeş trupul soţiei, 
privind astfel literatura universală de cel mai frumos comentar al 


PES ai, 


mitului acestuia al umbrei, mit ce nu e în fond decit tot o magie 
a simulacrului, a efigiei, umbra însemnînd chipul şi asemănarea, dar 
mai ales chipul şi asemănarea interioară, adică sufletul cuiva, care 
adăogat la temelia unei case îi dă tăria şi permanența sufletului 
în vieaţă. Dar nu numai în raport cu moartea — izvorul supersti- 
ţiilor şi religiilor umane — lucrează magia; ea va creia de ase- 
menea vieața, uşurind sau provocind naşterile, fertilitatea mamelor. 
ua Batakii din Sumatra, o femee dacă vrea să devină mamă îşi va 
face un copil de lemn, pe care îl va ţine pe genunchi; în arhipe- 
lagul Babar — iarăși la neamurile barbare, fiindcă de femeia modernă 
nu poate fi vorba — femeile își fac păpuşi şi le alaptează, ca să 
rămină încinse ; așa cum a procedat şi o zeiță ca Hera, după rela- 
tările lui Diodor, care ne sune că Zeus ca să hotărească pe iubita 
lui geloasă să adopte pe Hercule, pe care Zeul îl făcuse cu o mu- 
ritoare, Alcmena, a făcut-o să ia copilul, să-l treacă sub fustă, și 
să-l lasă să cadă la pămînt; simulind actul naşterei, zeița chipurile 
a născut, şi Hercule a devenit al ei! Reţeta zeiţei Hera femeia 
modernă — avind pe semne alte ocupaţii decit de a face copii!.. — 
nu o practică, dar autorul englez a găsit-o nu mai puţin în Bosnia şi 
Bulgaria unde țărancile adoptă copii trecindu-i la fel pe sub fustă, 
ba încă şi mai devotate!... fertilităţei, femeile din Saravaka se 
aşează chiar pe un tron şi fac trecerea pe sub fustă cu mare pompă; 
în ochii mulţimei care vine cu flori şi mirezme, cu singura deosebire 
că dacă persoana adoptată e adultă, și ...mai sportivă, ea va trece 
pela spate, printre picioarele tronului şi va sări în vieață, în mijlocul 
-şi aplauzele asistenţei. . . 

Intre moarte și naștere, între problema distrugerei şi a ferti- 
lităţei, toate formele existenţei s'au legat şi se leagă la popoarele 
primitive de rostul magiei. Magia produce magirieni, cari sînt primii 
preoți și regii fundatori ai cetăților vechi şi deci ai întregei civili- 
zaţii antice. 

Acești regi magi au devenit cu vremea stăpini pe toate legile 
firei, stăpini pe moarte şi naștere, sterilitatea şi fertilitatea naturei, 
stăpini pe ploaie, vînt, anotimpuri, stăpîni pe arbori, soare, alimente, 
ale căror puteri ascunse ei le cunosc şi manevrează; iar toate mitu- 
rile vechi, al lui Adonis, zeul primăverei, Atys, zeul vegetației, al 
Demetrei şi Persefonei, al lui Osisris sau Dionysos, sînt de fapt 
ştiinţa acestor regi magi, știința magiei expusă în închipuiri narative 
în loe de copioase tratate ştiinţifice. 


Magicienii au creiat taboo-ul şi totem-ul adică obiectele acestea 
sfinte ale forţei lor, simboluri, efigii sau simulacre ale forțelor şi 
legilor naturei pe care magicienii le stăpînesc. Şi pe teoria tote- 
mului de care ne vorbeşte opera reeditată, își bazează Sir James 
Frazer toată teoria sa asupra acestei filosofii imperfecte a primei 
omeniri, care e magia. 


Din ştiinţa aceasta popoarele se împărtășesc şi azi, fiindcă toate 
miturile vechi populează încă, în ediţii mai mari sau mai mici, mai 
bune sau mai rele, folklorul actual, folklorul perenial al omenirei. 


www.dacoromanica.ro 


e A 


O practică polynesiană e rudă cu mitul lui Dionysos, aşa precum 
mitul lui Adonis mai dăinue în practica scaloianului, practicat la 
noi la ţară întru sărbătorirea primăverei; aşa cum îngroparea 
carnavalului, la Saşii din Transilvania ca și la neamurile latine 
nu-i decit un rest de magie, iar obiceiul cu găleata sfințită, în 
care fetele macedonene din Clisura, pun iarba năzdrăvană, şi pornesc 
în procesiune, în frunte cu „fărtatul“, nu-i decit căsătoria mistică cu 
natura, mitul lui Eros, care în basoreliefurile vechi, ca și în Pasările 
lui Aristofan, e închipuit conducînd, ca și fărtatul din Clisura, femei, 
sau procesiuni de iubire, conducind carul Demetrei — zeița fertili- 
tăței — sau carul lui Dionysos. 


lar mitul Dianei din Nemi este expresia tipică a acestei filo- 
sofii magice a primelor omeniri. Diana, zeița vinătoarei dar şi a 
fertilităţei, stă în sactuarul din pădure păzită de preotul-rege, preotul 
mag, care e părtaşul puterilor ei şi poate chiar soţul ei, dacă ne 
gîndim la eternele împerecheri între zei şi muritori. Un arbore sacru, 
alături derivat din ramura sacră pe care Enea a adus-o cu el din 
infern, simbolizează forţa supremă a naturei, cu care zeița şi regele 
mag sînt identificaţi. Cind cineva vrea să ia locul preotului-rege, va 
trebui să rupă întii o cracă din acest copac şi numai așa va lua 
forța necesară ca să răpună în luptă corp la corp pe preot şi să-i 
ia locul, pînă ce altul va proceda la fel şi-l va omori la rîndu-i. 


Dar magia, al cărei sens adinc nicio carte n'a adincit-o ca cele 
12 volume ale Ramurei de aur a lui Frazer, e o simplă imitație 
la suprafață, și deci falsă, a legilor naturei. Cind omul, avansat în 
cultură şi inteligenţă, şi-a dat seama că nu poate decit să imite fe- 
nomene ale naturei ca moartea, viața, cu toate atributele lor, dar 
nu să le și producă, să le cauzeze, atunci el a căutat cauza în 
altceva decit in tertipurile magiei, și a găsit-o în fiinfa supremă. 
A apărut atunci religia. Dar explicaţiile religiei au ajuns și ele 
nesatisfăcătoare la un moment dat pentru o sumă de capete. Religia 
a făcut atunci loc științei, ca printr'o observaţie de aproape a legilor 
naturei, şi experimentare a lor după norme de inteligenţă și cu- 
noaștere, omul să ajungă să stăpinească aceste legi. Ştiinţa are 
aceasta comun cu magia, că abandonind din nou ființa supremă, am 
zice raţiunea subiectivă a existenţei, se întoarce la forma obiectivă 
a existenței, la legile naturale, pe care le urmărea și magia. Numai 
că magia cunoștea fals aceste legi și le stăpînea la suprafaţă, în imi- 
taţie ; ştiinţa pretinde, sau a pretins cîtva timp, că cunoaşte aceste 
legi în mod real şi le stăpineşte la fel. 


Dar știința, abordind forma obiectivă a existenței, pierzindu-se 
în labirintul legilor naturale, articulind fenomene indefinisabile, pră- 
buşindu-se în abise de taină și'ntunerec, ajunge la aceeași fina- 
litate de neînțelegere a existenței; în ultima instanţă ea este 
aceeași imitație falsă a naturei, o imitație mai din adînc dar tot o 
imitație, o falsitate mai adevărată, dar tot o falsitate... In ultima 
analiză, universul rămîne şi în fața ştiinţei aceeaș taină de nepătruna, 


www.dacoromanica.ro 


s 


acelaș joc somptuos și magic, de aparențe. Ştiinţa, după toate etor- 
turile ei, cu toate descoperirile şi invențiile ei, e numai popularea 
existenţei cu mituri noi; ea dă mîna magiei, se întoarce la magie, 
ca să facă din viaţă aceea ce viața e mai presus de toate: un mit, 
Dela magie la religie, dela religie la știință și dela știință 
înapoi la religie, iată excursia genială, pe care, dealungul celor 12 
volume clasice ale lui Sir James Frazer, o facem în cîmpul vast și 
dezolant al inteligenței, sau poate numai... al prostiei, omenești ! 


Dragoş Protopopescu 


Primatul ordinei morale 


I. 


Asta e marea şi mult trîmbițata descoperire a sociologiei că: indi- 
vidul uman e legat sufletește de societate aşa cum trupește e legat de 
specie. Ordinea socială a fost construită deci prin analogie cu 
ordinea biologică. 


Noi am arătat că ordinea biologică nu devine inteligibilă decit 
prin ordinea socială, cum aceasta n'ar putea fi constatată şi înţeleasă 
de om decît prin ordinea morală, care, ea, este prototipul oricărei 
ordine posibile. Drumul spre înţelegerea lumii, spre ştiinţă, nu este 
o înălțare dela ordinea fizică la cea morală, ci este o coborire dela 
cea morală la, cea fizică, N'am descoperit, prin asta, o cale nouă, o 
doctrină inedită, dar ne străduim să dăm acestei teorii vechi o 
fundamentare mai solidă, cel puţin să contribuim la întărirea 
temeliilor ei. 


Cind individul uman ajunge la reflexiune asupra existenţei 
lucrurilor și a existenței sale proprii, lumea i se prezintă bine ordo- 
nată, constînd mai întiiu din fiinţe vii şi apoi din obiecte materiale, 
cari stau în neintrerupt contact întreolaltă, Urmărind și analizind 
geneza acestei cunoașteri umane, constatăm că ea derivă din posibilitatea 
dialogului, a comuniunii între oameni. Lumea obiectelor este deci 
rezultatul dialogului, sau în general al procesului dialectic. In temeiul 
acestui proces se desprinde lumea materială, obiectele materiale în 
continuă, transformare (după legi ce le putem descoperi și fixa), iar, 
pe de altă parte, lumea spiritelor pentru cari materia este un in- 
strument pentru înfăptuirea unor scopuri conform ordinei morale. 
Raportul între trup și suflet descoperit prin dialog ne dă experierea 
raportului între materie şi spirit şi ne revelează primatul sufletului, 
precum și primatul ordinei morale. 

Dar aceste lucruri au fost spuse, cu mult mai bine şi mai 
frumos, de atiţia filosofi şi literați din toate timpurile, așa că nu mai 
trebue să stăruim asupra lor. Important este numai faptul că anii 
filosofi, mai ales din timpurile noi, au ridicat materia la rangul 


www.dacoromanica.ro 


iii 


întiiu, negind existența spiritului, așa cum alţii au negat existența 
materiei, atribuind numai spiritului existenţă reală. Toată discuţia 
în jurul acestor probleme ni se pare însă stearpă, deoarece chiar 
posibilitatea, discuţiei, a oricărei discuţii, cere existenta unor spirite 
avind la îndemină materia pentru a putea întra în dialog, Fără trup 
mam putea discuta, n'am putea lua cunoștință de existenţa noastră 
şi a altor corpuri, şi a altor suflete (cari ni se revelează prin trupul 
şi materia ce le stă lor la dispoziţie). 


Trebue se repetăm acest lucru neîncetat pentru a arăta lipsa 
desăvirşită de temeiu a părerilor celor ce cred că subiectul izolat, 
solipsistul, poate specula asupra lumii şi asupra propriei sale existențe, 
Ci „solipsismul* ni se înfățișează ca o cădere a omului din sfera 
libertăţii la care se ridicase prin dialog, în intunecimea determi- 
nismului social şi biologic. Solipsistul este ca şi copilul care privind 
într'o oglindă şi recunoscîndu-se o clipă pe sine, o aruncă apoi şi o 
sparge, renunțînd astfel pentru totdeauna de a se mai revedea. 
Oglinda solipsistului este comunitatea în care şi-a dobindit sufletul, 
în care s'a recunoscut o clipă ca suflet între suflete, El sparge 
oglinda, uită de revelaţia de o clipă, iar lumea i se prezintă apoi ca 
o grămadă de hirburi de sticlă al căror rost nu-l mai pricepe şi din 
cari nu mai poate reconstrui oglinda pentru a se regăsi pe sine. 
Realitatea, pentru solipsist, e reprezentată prin datele nemijlocite 
ale conștiinței sale, iar jocul acestor date, apariţia şi dispariţia .lor, 
combinarea lor în fofalități structurate etc., rămîne un mister. 
Chiar descrierea acestor procese, fixarea lor prin vorbire, semne etc., 
este inexplicubilă în sfera solipsismului pur şi sincer, adică dacă nu 
se presupune existenţa unui interlocutor, a unei fiinţe care să pri- 
ceapă acele semne sau pentru care solipsistul le face pentru a ti 
înțeles, Alta ar fi se înţelege situaţia omului care, după ce a învățat 
să între în dialog cu alte ființe (dobindindu-şi astfel şi cunoaşterea 
de sine), s'ar vedea dintr'odată izolat, lipsit de contactul cu lumea 
împrejmuitoare şi mai ales de posibilitatea de a continua dialogul 
cu alţi oameni. Ar fi pentru el o catastrofă, o nenorocire, ca şi cum 
ar rătăci în pustiu chemînd ajutor şi neprimind nici un răspuns, 
nici măcar ecoul voci: proprii... Sau dacă un om sar trezi în 
lună, numai între mormane de pietre şi neavînd nici amintirea exis- 
tenţei unor fiinţe vii: acest om ar Ñ un solipsist (în scurtul răstimp 
cît ar putea trăi). Dar dacă s'ar trezi în lună un fizician, păstrin- 
du-şi incă toată amintirea celor învățate pe pămînt în comunitatea 
celorlalţi oameni, și avînd la dispoziţie hîrtie, creion şi poate şi 
unele aparate de laborator, el ar face repede unele observaţii şi 
măsurări interesante, le-ar nota și — le-ar trimite pe pămînt pentru 
folosul şi îmbogățirea ştiinţei omeneşti. El s'ar comporta deci așa 
cum se comportă toți oamenii normali, cari învaţă dela alţii şi co- 
munică altora ceea ce știu și observă. „A-mi comunica mie însumi 
ceva“ este o absurditate. Ar fi ca şi cum mi-aş adresa mie insumi 
o scrisoare prin poştă, şi m'aş preface, la primirea ei, că conţinutui 
reprezintă pentru mine o noutate, o surpriză plăcută sau neplăcută. 


EI 0 


Acest joc e posibil, dar e joc şi nu e ştiinţă. Sînt însă filosofi cari 
pretind că acest joc e singura filosofie adevărată, Fenomenologia 
cam în acest fel procedează şi nu lipsesc oameni cari admiră 
subtilitatea analizelor fenomenologice. 


Dar sint oameni la celalt extrem. Sînt cei ce s'au săturat 
de dialogul cu semenii lor, de vecinicile discuţii cu prietenii și cunos= 
cuţii, din cari convorbiri nu mai pot cîştiga nicio cunoaştere. Dim- 
potrivă, aci se desfăşoară lupta între indivizi, intriga, defăimarea, 
ponegrirea, minciuna în toate formele ei. Sătui de aceste dialoguri, 
unii oameni îşi caută înterlocutori mai ideali, pînă chiar pe cel mai 
ideal interlocutor care este divinitatea. Acesta este înţelesul pustni- 
ciei, a retragerii departe de zgomotul și răutatea lumii şi petrecerea 
timpului în post.şi rugăciune, in comuniune deci cu divinitatea. 

Minunata invenţie a scrisului şi tiparului îi dă omului posibi- 
litatea să-şi aleagă şi între oameni pe înterlocutorii cei mai nobili, 
pe cei ce au atins în năzuința de înălțare spre înțelepciunea supremă 
culmi bătute de soarele adevărului. Dar şi în acest domeniu, mai 
ales în timpurile mai noui, şi-au făcut întrarea și o mare mulţime 
de sofiști slujitori ai minciunii și întunericului. Pentru tineret, această 
literatură desmățată, fie că e vorba de opere de „artă“ sau de 
filosofie, constitue o mare primejdie. Pierzînd drumul adevărat care 
duce spre lumină, tînărul lesne se lasă ademenit de cărţi cari 
îndeamnă la păcat, cari îl împing pe nesimţite pe cărările eroarei. 
Citi oameni nu şi-au pierdut sufletul în tovarăşia unor scriitori 
descreeraţi ! 

Argumentul suprem al acestor ucigași de suflete este că exis- 
tența lui Dumnezeu n'ar fi decit un basm pe care părinţii îl spun 
copiilor pentru a scăpa de întrebările lor plictisitoare sau pentru 
a-i face mai ascultători prin înfiltrarea fricii de pedeapsa lui Du- 
mnezeu în caz de neascultare. Credința copilului în existența lui 
Dumnezeu ar trebui înlocuită, zic aceşti sofiști, prin ştiinţa că 
nu există Dumnezeu. Această ştiinţă, continuă ei, ne-o dobindim 
în şcoală prin studiul ştiinţelor exacte cari ne demonstrează că nu 
există decit materie şi mişcare... 


Dar noi zicem: credința din copilărie în existenţa lui Dumnezeu 
trebueşte adincită și desăvirșită prin ştiinţa că există Dumnezeu, 
Această cunoaştere o ciștigăm, după părerea noastră, nu prin demon- 
strați: matematice nici prin experienţe de laborator, ci prin experierea 
binelui în comunitatea în care ne naştem şi trăim. Prin această 
experiere ni se revelează existența Binelui suprem, absolut, deci 
existența Divinităţii, principiu şi izvor al ordinei morale. Iar noi nu ne 
naştem și trăim numai în comunitatea părinţilor noştri, a rudelor noastre 
a prietenilor noştri, ci şi în comunitatea tuturor acelora cari s'au 
wmălțat prin viaţa şi faptele lor spre divinitate, deci în comunitatea 
sfinţilor, în comunitatea evangheliştilor şi deci în comunitatea Mîn- 
tuitorului lumii, a lui lisus Hristos. š 


Şı dovada rațională și zdrobitoare împotriva sofiştilor este că 
fără această experiere a ordinei morale, toate celelalte ordine ar fi 


nO: ae 


lipsite de înţeles, nici nu le-am putea constata, /ipsindu-ne cu 
desăvirşire chiar noțiunea de ordine. Această afirmaţie, deşi 
credem că i-am dat chiar pînă acuma destulă tărie, mai poate 
primi multe și variate verificări. Cum reprezentanţii ştiinţelor exacte 
sînt, astăzi, foarte orgolioși și trufași, iar adepţii lor practici mar- 
ziștii, au pornit și războiu pentru exterminarea „necredincioşilor“ 
(cari nu s'au lăsat convertiți la religia necredinţei), adică pentru 
exterminarea celor ce nu cred că nu există Dumnezeu, e o datorie 
a fiecăruia dintre noi cari ne găsim în tabăra celor ce cred și știu 
că există Dumnezeu, să trecem la atac (aci teoretic) împotriva celor 
rătăciți și, prin rătăcire, răzvrătiți. 

Aș fi pe deplin mulțumit, dacă expunerile mele ar putea fi 
considerate şi ca o contribuţie, oricît de neînsemnată, la progresul 
teologiei, a ştiinţei despre Dumnezem „Positivă am vrea să fie 
contnbuţia noastră. Adică nu numai să dovedim că ştiinţa lipsită de 
credință e stearpă şi fără sens, ci să arătăm cum teologia iii 
poate da adevăratul înțeles. Căutăm deci nu numai împăcarea ci 
colaborarea desăvîrşită între teologie și celelalte științe pentru a 
înlătura și zbuciumul sufietului individual şi luptele atît de crincene 
între comunitățile umane, unele fluturînd steagul credinţei, celelalte 
ale unei pretinse ştiinţe care tăgăduește existenţa unei ordine morale 
instituite de Divinitate. 


IL. 


Cînd se vorbeşte de libertatea omului, de răspunderea ce-o are 
pentru faptele sale, oamenii de rînd neatinși incă de filosofie, înţeleg 
toarte bine despre ce-i vorba. Oamenii de rînd sint cei ce cred 
încă în Dumnezeu și pedeapsă după moarte. Dar cit de tare e 
această credință s'a văzut în revoluțiile secolului prezent. Se poate 
obiecta prea bine că morala creștină își păstrează puterea — dar 
într'o sferă destul de redusă, dincolo de care o reacțiune împotriva 
ei se poate produce oricînd. Antagonisme economice, religioase, 
politice, de rasă, de clasă, etc. pot face să izbucnească conflicte grele, 
lupte de exterminare între familii, naţiuni, confesiuni, rase. De aci 
concluzia : comunitatea morală întemeiată prin altruism, milă, etc, este 
o utopie ; pretutindeni domnește egoismul, ura, lupta. 


Dar ne putem imagina cel puţin o stare de pace, de bună 
înţelegere intre oameni, de dragoste reciprocă. O putem dori cel 
puţin. Şi fiindcă o dorim putem năzui s'o înfăptuim. 


De aici pornim. Sintem în stare să ne imaginăm o ordine 
morală perfectă în care orice element de conflict e înlăturat sau 
poate fi înlăturat. Nu ne poate nimene opri să descriem o astfel de 
stare ; nu în felul utopiștilor construind-o și atribuind omului însușiri 
pe cari nu le are; ci cercetînd cum ar putea fi adus omul, așa cum 
este și în condițiuni date, la acceptarea unei astfel de ordine, la 
acceptarea normelor cari pot da naştere unei astfel de comunități 
şi-i pot asigura dăinuirea, Deci nu e vorba numai de un joc al 
imaginaţiei, ci de cercetări empirice, științifice. Dacă prin astfel de 


N + 


cercetări am ajunge la concluzia că omul, prin natura sa, nu poate 
accepta şi nici nu poate fi determinat să accepte atari norme, am 
trebui să renunţăm la încercări practice de a înfăptui moralitatea 
ps pămînt. Ori, ar fi chiar paradoxal și contradictoriu să facem 
cercetări de acest fel în vederea aplicării practice, dacă omul 
întradevăr ar fi incapabil de moralitate, — deoarece noi înşine fiind 
oameni, nici nu ne-am putea imagina o ordine morală şi nici n'am 
putea dori s'o înfăptuim; deci nu s'ar găsi nici oameni morali nici 
moralişti cari ar vrea să-i facă morali. Dar faptele ne dovedesc că 
omul este o fiinţă capabilă de moralitate și capabilă de desăvirşire 
morală. Am desvăluit doar în expunerile noastre izvoarele mora- 
lităţii şi am arătat calea pe care omul poate înainta spre libertate 
şi moralitate In orice caz prin procesul dialectic omul poate ajunge 
la libertate, la emanciparea de subt constringerea biologică și socială; 
el se poate considera liber și autonom, fiind în stare să-și aleagă 
scopurile acţiunilor sale. Adică el nu “frebue să accepte ordinea 
morală, el nu frebue să creadă în existența Divinităţii, în nemurirea 
sufletului şi răsplată după moarte. El poate declara că toate aceste 
idei sînt iluzii, născociri ale unor oameni interesaţi, ale preoţilor şi 
ale guvernanţilor pentru a stăpîni și conduce mai lesne mulțimile 
neştiutoare. Cam așa pun chestiunea revoluționarii timpurilor noastre. 
Iar mulţimea, ascultind de ei şi de ura împotriva unor stăpîni fără 
vlagă, se năpusteşte asupra bisericilor, ucide și pradă. 

Așadar din tăgăduirea existenţei unei ordine morale, obliga- 
torie pentru toţi oamenii, rezultă anarhie completă ; fiecare individ își 
poate alege ţinta acţiunii. Dar ar fi să ne pierdem vremea cu dis- 
cuţii sterile şi construcţii utopice. Revoluţia împotriva celor bogaţi, 
prin organizarea proletariatului şi deslănţuirea războiului civil, reclamă 
ea însăși organizare, ierarhie, disciplină şi dă ca rezultat nu liber- 
tatea individului, ci tirania cea mai groaznică. 

Ordinea morală nu poate fi sfărmată decit în folosul ordinei 
sociale, iar aceasta distrusă, începe constringerea ordinei biologice; 
iar cînd şi ordinea biologică e atinsă de descompunere, începe stăpi- 
nirea ordinei mecanice. Ceea ce am putea exprima şi prin cuvintele 
că cine se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu cade cu necesitate 
subt stăpinirea diavolului. S'ar putea obiecta că aşa fiind, omul nu 
poate fi numit în niciun caz liber; el ar fi constrins sau să asculte 
de Dumnezeu sau să cadă în altă robie. Și atunci nu e indiferent 
ce alege ? Nu e mai bine să urmezi chemarea instinctelor, să trăești 
din plin viaţa, să fii crud cu cei slabi și viclean și supus fața de cei 
puternici (cită vreme sînt puternici)? Fără îndoială că niciun argument 
nu putem opune acestui „supra-om“ hotărit să nu accepte nici o 
constrîngere morală. Dar îi putem atrage atenţia că părinţii săi 
dindu-i naştere şi crescîndu-l (pînă ce a ajuns în starea să enunţe 
astfel de principii) au gîndit altfel, cum dealtfel şi copiii săi (dacă 
va vrea sa-i aibă în temeiul instinctelor de procreaţie) se vor îngrozi 
de el cînd vor ajunge să înţeleagă doctrina sa. lar dacă îi va crește 
în această doctrină, nu va trebui să se mire cînd, ajuns la bătrineţe, 
copiii săi îl vor ucide sau îl vor lăsa să moară de foame. 


www.dacoromanica.ro 


— 10 — 


Răzvriitirea tuturor oamenilor împotriva lui Dumnezeu ar duce 
cu necesitate la pieirea oamenirii, sau cel puţin la căderea ei în 
sfera animalităţii, unde prin ordinea biologică izvorită din funcțiunea 
instinctelor ar mai putea dăinui specia umană. 


Dar căderea n'ar trebui să fie așa de adincă. Omenirea s'ar 
putea opri la ordinea socială. Vedem doar întradevăr că, în anu- 
mite condițiuni, se poate stabili o societate umană fără norme mo- 
rale. Aşa toate „tiraniile“ de azi și de pe vremuri. Nu este doar 
exclus ca o ceată de oameni înarmaţi să pună stăpinire pe un sat, 
un oraş sau o țară şi să-și păstreze o vreme dominaţiunea prin 
teroare. Dar o astfel de dominaţiune nu poate să dureze lungă 
vreme. Certuri interne pot izbucni în fiecare clipă; tiranii se ucid 
întreoaltă, iar cei ce mai rămîn sînt şi ei supuşi legilor biologice. 
Vrem să spunem că un Stat se poate naște și dăinui cităva vreme 
prin întrebuințarea forţei și teroarei, după cum sint timpurile și 
locurile. Machiavel ne arată cum procedau principii de pe vremea 
sa pentru a-și dobîndi o domnie nouă sau a păstra una veche. El 
mai adaugă dela sine precepte ingenioase pentru desăvîrșirea acestei 
„Arte de guvernare“. Pentru organizarea unui Stat nu e nevoie de 
morală, — așa cel puţin ne învață Machiavel şi aşa vedem că se 
petrec lucrurile în „politică“. Mecanismul Statului poate funcţiona 
o vreme și fără moralitate, cum dealtfel şi organizarea unui sistem 
economic nu cere aplicarea de norme politice sau morale. 


Dar întrebarea este: cei ce conduc mecanismul Statului, sau 
o organizaţie economică, ce scop urmăresc? Simpla satisfacere a 
ambițiilor sau a intereselor personale? Ji atrage numai puterea, 
luxul, —bunul traiu etc.? Se poate întîmpla şi aceasta, N'ar pūtea 
nimene spune că Nero sau alți împărați de aceeaș categorie au avut 
“simţul răspunderii faţă de Divinitate, că au avut scrupule morale și 
un ideal moral. Nu vrem deci să construim utopii, să confundăm 
ceea ce este cu ceeace ar trebui sau am dori să fie. Dar chiar 
interpretarea nepărtinitoare a istoriei ne dovedește că mecanismul social 
(fie politic sau economic) se distruge cînd întră pe mina unor nebuni, 
lipsiți de simţ moral, fie că e vorba de tirani sau de o clasă condu- 
cătoare degenerată şi decadentă (cum o găsim mai ales în unele 
democraţii vechi). Reacţiunea împotriva căderii în animalitate se pro- 
duce din partea reprezentanţilor moralei, din partea moraliştilor, 
din partea oamenilor al căror suflet e plin de imaginea comunității 
umane perfecte, de imaginea unei comunităţi creată şi condusă de o 


ființă atot-bună. 


Şi cum toţi oameni se nasc din părinţi umani și cresc in 
comuniune cu ceilalţi oameni, apelul la conștiința morală nu e 
niciodată lipsit de răsunet: drumul spre libertate se deschide iarăș 
prin lupta celor buni, celor ce acceptă normele morale, poruneile 
Divinităţii, împotriva celor nebuni și răi cari şi-au pierdut sufletul 
şi au uitat de izvorul limpede al binelui din care s'au adăpat în 
tinerețea, lor, 


— 11 — 


Prin această luptă creştinii au refácut puterea imperiului roman 
şi au înlesnit constituirea de comunități morale în hotarele imperiului 
roman, constituirea națiunilor creştine, cari s'au organizat apoi, 
în femeiut-solidarității morale, în State naționale. 


Nașterea, înflorirea, şi decăderea, cetăților antice tot în acest fel 
se explică; imperiul lui Alexandru cel Mare s'a desfăcut deoarece 
nu reprezenta o comunitate morală şi nu putea deveni o comunitate 
morală. Urmașii lui Alexandru au mers pe calea politică, a forţei 
şi teroarei, şi de aci instabilitatea Statelor lor. 

Ceea ce am vroit să demonstrăm a fost că: fără acceptarea 
normelor morale şi a ordinei morale ca prototip al oricărei 
ordine, omul alunecă în anarhie, distruge orice ordine. 


” 


III 


Să presupunem ca Statul s'ar naşte din forță, din faptul că 
o ceată de bărbaţi înarmaţi ar tăbări asupra unor comunităţi pașnice, 
le-ar subjuga şi le-ar împune ascultare, Cam în felul cum a făcut 
acel trib dorian războinic care s'a așezat în Lacedemonia, la Sparta. 
Cam ìn felul, zic; deoarece acel trib el însuş reprezenta o comunitate 
morală, se conducea în interiorul său după norme religioase și 
morale. Dar presupunem că o bandă înarmată de atei ar subjuga o 
ţară prădind şi ucigind populaţia. ÎIntr'un astfel de Stat ce înţeles 
ar mai avea cuvintele; justiţie, crimă, jurămînt etc. ? Totul ar depinde 
doar de bunul plac al tiranului şi al instrumentelor sale docile 
{docile fiindcă plătite bine şi bine hrănite). Viaţa şi averea „cetăţe- 
nilor“ ar atîrna de bunul plac al stăpînilor. Şi dacă s'ar vorbi şi 
aci de ordine, lege, crimă, pedeapsă, ispăşire, etc., ar fi numai ca 
amintire a unei ordine trecute sau ca nădejde într'o ordine viitoare. 
De fapt am avea inaintea noastră o hordă sau turmă, ţinută la un 
loc de un șef temut și care dispune de o armată devotată lui, 
Deosebirea intre un astfel de „Stat“ uman și o hordă de animale ar 
sta în faptul că conducătorii Statului uman ar poseda tehnica guver- 
nării, moştenită dela generaţiile trecute, deci ar cunoaşte mecanismul, 
aparatul de conducere, al „maşinei“. Mînuind mașiua după regulele 
artei politice („machiavelice“), un astfel de Stat ar putea dăinui 
lungă vreme. Şi cum e vorba totuş de oameni, nu numai că nu e 
exclus ci e chiar foarte probabil, că din acest Stat să se nască iarăș 
o comunitate morală, sau mai multe comunităţi morale: naţiuni cu 
idealuri și cu misiuni istorice. Astfel cuvintele de dreptate, lege, 
jurămint, răspundere ar trebui să-şi dobindească iarăşi înțelesul 
lor adevărat. . 


Dar să ne imaginăm că „idealul“ marxist s'ar împlini, că 
Statul s'ar prăbuşi definitiv şi că ordinea socială s'ar întemeia numai 
pe dreapta împărțire a produselor muncii, a bunurilor economice. 
„Cine nu lucrează să nu mănînce“ — aşa ar fi principiul funda- 
mental al nouei ordine. Toate mijloacele de producţie ar trece în 
proprietatea societăţii, şi individului i se dau mijloacele de subsi- 


www.dacoromanica.ro 


— 13 — 


stență in proporție cu munca prestată în comun cu ceilalţi. Dar 
cum rămine cu femeile şi copiii? Mai ales cu femeile gravide şi 
copiii mici? Apoi cu bătrinii, bolnavii etc., cari toţi consumă mai 
mult decit pot agonisi prin muncă. Problema se complică și mai 
mult, cînd ne gindim că această doctrină comunistă desfiinţează 
familia, dă libertate sexuală deplină şi bărbatului şi femeii, fără să 
le împună vreo răspundere pentri creşterea generațiilor viitoare. De 
educaţia copiilor sar îngriji, se zice, societatea ! 


Dacă împotriva tuturor legilor morale şi sociale, s'ar înfăptui 
o astfel de societate, ce înţeles ar mai avea cuvintele de „dragoste“, 
„simpatie“, „milă“, etc.? N'am avea în fața noastră o adunătură de 
vietăţi cari s'ar mișca şi ar acţiona numai în temeiul instinctului de 
conservare proprie şi la cari nici instinctul de conservare a speciei 
n'ar tuncţiona în mod normal, s'ar atrofia, dat fiind că avortul ar 
fi îngăduit şi creşterea copiilor ar deveni o povară insuportabilă, De 
aci și pînă la căderea acestor automate (lipsite de tot ce e omenesc 
şi păstrind din animalitate doar numai tendința de a-şi nutri trupul) 
în ordinea mecanică a materiei inerte nu e mare distanță. O astfel 
de societate s'ar sinucide în scurtă vreme, în curs de una sau două, 
generaţii — dacă nu s'ar produce reacţiunea. 


Dar zicem că o astfel de societatea ar fi posibilă: ce-ar mai 
răminea din ordine, din norme şi legi? Evident că numai calculul 
producţiei, calculul energiilor puse în joc pentru a da un randament 
maxim. Aceşti „oameni economici“ ar trebui să fie ingineri, statis- 
ticieni și matematicieni perfecţi. Căci pe calculul producţiei bunu- 
rilor şi pe repartizarea exactă a lor se intemeiază doar toată orga- 
nizaţia acestei societăți ideale. Aci reprezentanţii ştiinţelor exacte ar 
avea un rol important (subt condiţia să renunţe la toate amintirile 
burgheze și să dovedească originea lor proletară). Bi ar construi 
maşini, le-ar perfecționa, ar descoperi noui compoziţii chimice, ar 
inventa noui metode de cultivare a plantelor şi de creştere a anima- 
lelor, ar descoperi chiar metode de a-l preface pe om în marxist pur, 
crezind orbește în Capitalul lui Karl Marx şi în interpretarea auten- 
tică a acestei evanghelii dată de Lenin. 


Dar ne temem că în scurtă vreme natura însaș, pusă astfel în 
serviciul exclusiv de a da bunuri economice, s'ar revolta, ar deveni 
haotică. Chiar din laboratoare ar ieși spiritul de revoltă. Căci savanții 
imbătrîniţi şi gîrboviţi şi-ar pune întrebarea: care a fost scopul 
muncit noastre? Dacă n'avem nici familie de îngrijit, dacă munca 
noastră n'a servit decit să procure mulţimii (de care nu ne leagă 
nici un sentiment de dragoste) hrană și îmbrăcăminte, oare nu e 
mai bine să sfărmăm toate aparatele, să dăm foc laboratoarelor şi 
cărţilor și să respirăm încă înainte de-a muri cîteva ore de liniște, 
de libertate subt cerul luminos, amintindu-ne de copilăria noastră, 
de viața fericită in căminul părintesc. Am pornit, ar zice ei, în 
căutarea adevărului, în căutarea ordinei naturii și am fost cuprinși 
de setea de adevăr: dar oare adevărul trebue pus numai în slujba 
nutririi corpului, în slujba „producţiei economice“ ? Dacă acesta e 


= {j 


unicul scop al ştiinţei, atunci mai bine piară ştiinţa şi prăbuşească-se 
natura în haosul din care a ieşit! 

Intr'adevăr ce sens mai au cuvintele de „lege naturală“, de 
„ordine cosmică“ etc., cînd scopul suprem al cunoașterii acestei ordine 
nu este decit satisfacerea stomacului, asigurarea vieții individuale. 
Atunci nu e mai superior orice animal care se bucură de viaţă şi 
luptind pentru a se conserva pe sine nu face decît să asigure 
existența speciei ? Cine a observat cum animalele se îngrijesc pentru 
creșterea progeniturii lor, cum muncesc fără răgaz și se jertfesc la 
nevoie pentru viaţa puilor, va înţelege absurditatea doctrinei marxiste, 
primejdia ei în aplicarea practică. Această doctrină reflectează con- 
cepția unor oameni crescuţi în orașe, al căror simţ pentru ordinea 
şi frumuseţa, naturii a fost timpit, al căror suflet a fost ucis de ura 
şi dușmănia împotriva celor bogați. 

Nu doctrina marxistă poate remedia răul prin desăvirşirea 
dezastrului și prin proclamarea morţii sufletulni ca principiu de 
organizaţie socială, ci numai doctrina creștină, care propăvădueşte 
dragoste între oameni şi căutarea drumului de împăcare între clasele 
sociale, apelînd la conştiinţa morală atît a celor săraci cît și mai 
ales a celor bogați. 


Dacă totuş în unele ţări s'a deslănţuit furtuna, a fost din 
pricina că agenţii revoluţiei comuniste au fost de „neam străin“, așa 
că ei nici nu aparţineau comunității morale, „naţiunii“ înlăuntrul 
căreia propagau ideile revoluţionare. Iar, pe de altă parte, a fost 
şi din pricina că atît clasele conducătoare cît și massele conduse au 
pierdut sentimentul de solidaritate morală, în stare să învingă toate 
antagonismele de ordine economică. Atunci cind şi acolo unde 
corupția, luxul, desfriul au zdruncinat puterea clasei conducătoare, 
agenţii revoluţiei comuniste au avut şi au joc ușor, mai ales dacă 
ei înşişi n'au altă intenţie decît de a-și institui dominațiunea cu 
scopul exploatării neîngrădite a mulţimii. Așa se explică cum pretu- 
tindeni comuniștii îşi gasesc aliaţi între politicienii corupți şi atei 
pentru „organizarea economică“ a societăţii după preceptele lui 


Karl Marx. 


„Democraţia demagogică“ e cel mai potrivit mediu pentru 
activitatea comuniștilor. Liberalismul le-a pregătit admirabil terenul 
pentru organizarea de fronturi populare şi răsturnarea ordinei 
„burgheze“. 


Dar cu necesitate se naşte şi reacţiunea, năzuinţa spre înălțare 
la ordinea morală, la acceptarea normelor instituite de Divinitate. 
Drumul spre înălţare a fost luminat în toate timpurile de jertfa 
celor buni. În vremea decadenţei romane doctrina creştină a înviat 
puternică, arzătoare, miîntuitoare în sufletele tuturora, haosul social 
s'a limpezit, cuvintele de lege, dreptate, dragoste, virtute își redobîn- 
diră înţelesul lor deplin, iar natura nu se mai înfățișa ca o ordine 
materială, ca un mecanism servind numai satisfacerii trebuinţelor 
materiale, economice ale omului, ci ca o ordine creată de Dumnezeu 
pentru ca oamenii să înfăptuiască binele și frumosul şi să descopere 


www.dacoromanica.ro 


— 14 — 


prin ştiinţă adevărul, învățînd astfel să se închine smeriți în fața 
puterii nemărginite a Creatorului lumii. 

Nafiunea devine astfel pentru creştin comunitatea morală pe 
care o poate desăvirși prin străduințele sale, patria devine sălașul 
pămîntesc dăruit oumenilor de Dumnezeu pentru a trăi, ei și urmaşii 
lor, fericiţi şi îndestulaţi, dacă vor şti s'o îngrijească ca pe o grădină 
frumoasă. 

Acest vis de fericire şi pace i-a împins pe mulţi teoreticieni 
să construiască imaginea comunităţii omeneşti perfecte. Nu numai ca 
utopie, ci cumpenind bine toate condiţiunile concrete istorice. S'ar 
putea ca şi noi să încercăm cîndva descrierea comunității romiîneşti 
perfecte, aşa cum și-au îmaginat-o toţi cei ce-au luptat, toți cei 
ce-au murit pentru înfăptuirea ei, 

Traian Brăileanu 


Realizări muncitorești 


„Mai presus decît cărțile de teorie 
şi mai presus decît legile cele mai bune 
stă fapta vie și concretă, împlinită 
direct, în mijlocul vealităților naţionale“. 
(M. Manoilescu, Discurs lu Leghea Şorecani). 


Operaţiile băncii populare „Inlesnirea Ceferiştilor“ dela ate- 
lierul mic C.F.R. din Suliţa-Nouă au început în Iulie 1929, cu un 
capital social vărsat de 51 500 lei 1). 

La 31 Decembrie, adică după 5 luni de funcţionare, capitalul 
social vărsat se ridică la 184.945 lei, iar numărul membrilor se 
măreşte dela 94 la 109, format din ceferiști dela toate serviciile, cu 
majoritatea evident, dela atelierul mic. 


Capitalul social era repartizat astfel : 


11 membri dela 100 lei pînă la 1.000lei , . . . 5.800 lei 
53 i » DOL n i ap 2000, . . . . 78.125 ,„ 
45 i n» 2.001 »„ n» an 5000, a . . 101.020 , 


109 membri . . . . . . . . total. . . . . 184.945 lei 


In acest timp s'au acordat imprumuturi ìn suma totală de 
de 436.000 lei pentru următoarele scopuri: 


5 împrumuturi pentru cumpărat vite şi unelte agricole 26.000 lei 


14 A j M imobile şi pămînt. . 64.700, 
63 si x 5 hrană și altele. . . 436.000 ,„ 


82 împrumuturi . , . . . . . total. . . . . 526.700 lei 





1) Vezi articolele mele „Realizări muncitorești“ din ZJnsemnări Sociologice 
ån. III, Nr. 4 şi Nr. 8. 


= i5 a 


Se vede de mai sus că tendința e de a lichida din datoriile 
pentru hrană, îmbrăcăminte, etc., datorii de care am vorbit în 
articolul precedent cum s'au format şi mărit. Pentru imobile și 
pămînt, ori pentru unelte agricole procentul de sume împrumutate 
e mai mic în aceste prime luni de funcţionare a băncii. 


La încheierea bilanţului la 31 Decembrie 1930 numărul de 
membri înscriși este de 120, iar capitalul social e de 339.942 lei, 
repartizat astfel : 


4 membrii cu un capital pînă la. . . e. . .500 lei 1.043 lei 


2, » » p dela  5OLleila 1.000, 1.410 „ 
105 s ao» pop LOOL „„ 5.000 „ 265.293 „ 
6 , » no » o» ĎOOL „ „ 10.000 „ 33.176 , 


3 s» yon i „ 10.001 „ „ 25.000 „ 39.020, 
120 membrii. e.s es e.. sv e total. , 339.942 lei 


Se vede cum dela un an la altul se măresc sumele depuse în 
total şi pe fiecare categorie. 


Imprumuturile acordate in anul 1930 se ridică la suma de 
969.400 lei, date cu următoarele scopuri : 


10 imprumuturi pentru cumpăra! vite şi unelte agricole: 53.500 lei 

2 5 „ arendare de pămînt: , . . ,, 1.000 , 
42 5 „cumpărare de pămînt: . . . . 305.500, 
147 3 „hrană şi alte scopuri: . e . . 609400, 
201 împrumuturi: , . s e s èe. » » „total: , . . 969.400 lei 


Se observă o accentuată tendință pentru cumpărare de 
pămini şi pentru vite. In ultima categorie — unde am pus hrană 
şi alte scopuri, sînt cuprinse şi împrumuturile pentru ridicat case, 
care în specificarea făcută la vremea sa, au fost trecute în „alte 
scopuri“. Se constată, apoi, circulația mare a banilor: cu un capital 
social de 340.000 iei, am reuşit să acordăm, întrun an, împrumu- 
turi de 970.000 lei. 


In 1931, la 31 Decembrie, situația se prezintă astfel: 150 
membri înscrişi, cu un capital social vărsat de 533.655 lei repartizat 
astfel : 


7 membri cu capital pînă la 500 lei; . . e. , . 2.467 lei 
6 „ O dela 501 lei la 1000 lei:, . . 5.845 „ 
101 membri dela 1.001 lei pină la 5.000 lei: . . . 271.218 ,„ 
36, a 5.001 „p „  „ 25.000 „ . . . .254.125 „ 


150 membri >.. ss ees e» . . ototali , „ . 533.655 lei 
Comparînd cele 2 situații — dela 31 Decembrie 1930 şi dela 
31 Decembrie 1931 — se vede cum numărul membrilor, care au 


peste 5.000 lei, trece dela 9 la 36, iar suma depusă dela 72.000 
lei la 245,000 lei. Aceştia sînt meseriaşi, iar faptul că au econo- 
misit această sumă importantă dovedeşte că o îndrumare sănătoasă 
şi permanentă poate conduce la rezultate frumoase, Dacă la început 


www.dacoromanica.ro 


E SR 


depunerea la capital a mers ceva mai greu, mai apoi, văzind avan- 
tajele şi căpătind încredere, au fost cu mai multă tragere de inimă. 


Pentru a stimula depunerile la capital ne-am slujit de urmă- 
torul mijloc: 


In primii 2 ani am considerat, ca limită maximă a sumei cu 
care se poate împrumuta cineva, de 5 ori capitalul vărsat: dacă 
unul are 1.000 lei capital vărsat, poate lua cel mult 5.000 lei. Cum 
nevoile lor erau destul de mari, pentru a-i sili, totuș, să depună, 
să aibă economii, am hotărît, către sfîrşitul anului al doilea, să le 
dăm ca împrumut cel mult de 4 ori capitalul social vărsat. Pentru 
a putea să se împrumute, deci, cu 10.000 lei la început era necesar 
să aibă cel mult 2.000 lei la capital; în 1930, la sfîrşit, ca să 
poată lua 10.000 lei, era nevoit să aibă 2.500 lei, deci era silit 
să-şi mărească depunerile la capital. Acest procedeu era, pe de altă 
parte, şi o măsură de prudență din partea conducerii băncii, pentru 
a-şi asigura capitalul ei. Acest factor — la început 5, apoi 4 — 
s'a tot micşorat din an în an, obligînd, astfel, pe membri să-și 
mărească capitalul, cînd vroiau să ia, cu împrumut, sume mai mari. 
Acum el este 2: deci nu poate lua cineva de cit de cel mult de 
2 ori capitalul social vărsat. 


In modul acesta banca este pe deplin asigurată — prin ce 
are depus debitorul, ca şi prin garanţi — de sumele împrumutate. 

'Trecînd acum la împrumuturile acordate în acest an 1931 — 
ele se ridică la suma de 1,109.900 lei repartizate astfel: 


14 împrumuturi pentru cumpărare de vite şi unelte 
agricole: e. ee e è» . . 70.000 lei 


1] ” arendare de pămînt: . . .. 1.000, 
86 5 » hrană și alte scopuri: . . , , 419400, 
72 š „Cumpărare de pămînt şi mobile: 619.500 , 


173 împrumuturi: . s s,s. e» total: , . 1,109,900 lei 


Se constată în acest an cum trec, înaintea tuturor felurilor 
de imprumuturi, acelea pentru cumpărare de pămînt şi case. 
Din partea noastră, a conducătorilor băncii, cuvîntul de ordine a 
fost: cumpăraţi pămînt, cumpăraţi case, faceți-vă case ; măriți-le 
pe cele pe care te aveți. Vroiam să-i facem proprietari de case, 
să-i avem pe fiecare cu gospodărie frumoasă în Suliţa. Acest 
îndemn pornea din convingerea, arătată şi in primul articol din 
această serie: într'un fel priveşte toate frămintările sociale unul 
care mare nimic de pierdut, căruia îi e indiferent dacă azi 
lucrează aici şi miine în cine ştie ce colț al țării, altfel îşi chib- 
2uiește paşii cel care se ştie legat prin casa lui, prin pămintul 
lui de oraşul unde este fabrica în care lucrează. Iar gindul 
nostru a capătat realizare, 


In anul 1932 intervine în ascensiunea băncii o frină: salariile 
personalului încep a se reduce, criza îşi întinde şi aici tentaculele. 


— 17 — 


Totuş privită situația, în raport cu a altor instituții de credit se 
prezintă foarte bine. 


Avem la 31 Decembrie 1932 un număr de 145 membri, cu 
un capital vărsat de 637.364 lei, repartizat astfel: 


8 membri cu un capital pînă la 1000 lei: . ... . . e 2.936 lei 
86 , » » » dela 1.00Lleipinăla 5.000 lei; 241.882 , 
5l os nn » O n 5000, » „25.000, 392546, 


145 membri: . e s e s> ... . . e . e „total:, „ 637,364 lei 


Se vede, comparînd această situaţie cu cea din anul precedent, 
că s'a mărit lotul celor cu depuneri peste 5.000 lei, iar în total cu 
peste 100.000 lei. Numărul membrilor s'a micşorat, deoarece au fost 
unii din ei mutaţi din regiunea Suliţei şi, prin asta, și-au pierdut cali- 
tatea de membri. Salariile mai mici au condus și la o circulație, 
mai puţin vioaie, a împrumuturilor, 


Văziud că li se reduc veniturile, au căutat să-și limiteze şi 
nevoile in aceeaşi proporţie. De-aci: valoarea împrumuturilor acor- 
date în 1932 se ridică la 784,300 lei, repartizaţi astfel : 


4 împrumuturi pentru cumpărare de vite şi unelte agricole: 15.500 lei 
4 


» » » » pămînt şi case: 385.500 , 
51 n n 5 » hrană şi alte scopuri: 383.300 ,„ 


109 împrumuturi: e > e e > . , . „total:, , . , 784,300 lei 


Se vede de mai sus că cea mai mare atenţie s'a dat tot îm- 
prumyturilor pentru pămînt şi case. Mai avem de observat, ţinînd 
seamă şi de numărul de membri împrumutaţi, că în mediu s'a dat 
cîte 7.000 lei, adică fiecare își mai mărea proprietatea lui cu ceva: 
le ha. sau 1 ha. de pămînt, își dregea casa, și-o mai mărea, 

umărul mare de împrumuturi date pentru pămînt și mobile, ca și 
suma medie, nu prea mare, dovedesc chibzunța pusă în întocmirea 
gospodăriilor : îşi făceau ceva într'un an, plăteau în iarnă datoria, 
pentru ca, în primăvara viitoare, să ia, iarăşi, un imprumut, spre 
a-şi complecta casa, spre a-și mai cumpăra o bucată de pămint. 

In 1933 situaţia se prezintă astfel: 147 membri cu un capital 
social vărsat de 696.761 lei, repartizat: 

9 cu un capital pînă la 1.000 lei: . . . 6.507 lei 


783, „ dela 1.001 lei pînă la 5,000 lei: 233.300, 
Ba 54001 pp p 25.000 „ 403834 > 


Di ăi „ peste 25.000 lei: 53,120 4 
AŢI eee. „total, , . 696,761 lei 


Imprumuturile acordate se ridică la 518.000 lei, repartizate astfel : 


Imprumuturi pentru cumpărare de vite şi unelte agricole: 94500 lei 
5 i is » pămînt şi case: 238.800 , 
și y » hrană şi alte scopuri: 184.700 ,„ 


Total:. . . 518.000 lei 


= ie = 


Se menţin şi acum observațiile dela situațiile din anii precedenţi. 

Se constată că, datorită crizei, datorită salariilor foarle mici, 
circulația banilor devine și mai lentă. 

In anul 1934 situația este şi mai grea. Intră, apoi, în consi- 
derație, incă 2 elemente, care fac ca volumul afacerilor băncii să fie 
şi mai mic: 

a) lufiinţăm şi o cooperativă de consum și banii, pentru măr- 
furile cumparate dela aceasta, se string, odată cu cei pentru bancă, 
la plata salariilor. Ori tot interesul nostru se deplasează la menţi- 
nerea cooperativei, care avea de luptat cu greutăţile începutului — de 
unde să cumpărăm marfă, cum s'o vindem, procurarea pentru fon- 
duri, pentru a avea cit mai aprovizionată cooperativa — avea de 
luptat cu „buna voința“ negustorilor din Suliţa (vom vorbi mai pe 
larg, cu ocazia desvoltării capitolului respectiv), trebuia să luptăm 
cu lipsa noastră de obişnuinţă, într'o astfel de materie. Deaceea, cu 
ocazia plăţii salariului, stărmam pe lingă meseriaşi să-și plătească, 
în primul rînd, mărfurile, Prin aceasta, evident, banca a suferit 
înteucitva. 


Salariile membrilor, tot mai diminuate, nu le permit, apoi să se 
mai întindă la noi investiții; se mulțumesc în cea mai mure parte, 
să-şi termine ce-au început, să-și ducă o viaţă chibzuită, spre a nu 
întra în datorii. 

b) Al doilea considerent: prin atribuţiile ce mi se dau în 
administrația C.F.R. nu mai pot fi la fiecare plată la Suliţa şi, 
deci personalul —- nefiind eu prezent — plătește, ceva mai puţin 
din datorii. Situaţia e, însă, tot bună, după cum se vede din cele 
de mai jos, aflate în bilanțul încheiat la 31 Decembrie 1934. 


Avem 143 membri, cu un capital social vărsat de 743.610 lei, 
repartizat astfel : 


membri cu un capital pînă la 1.000 lei:. . . . 4.959 lei 
73» o» » m delal.00lleipinăla 5.000lei: 200.866 „ 
GL pp pn 5.00L n „25.000, 474782 
2 > soo „ peste25.000 „ . . . . . . 63.003 ,„ 


143 membri: . . . . . a total: . . . 743610 lei 


Imprumuturile acordate în 1934: 295.200 lei, repartizate astfel: 
Imprumuturi pentru cumpărarea de vite şi unelte agricole: 36.000 lei 


» 


n n ii „ pămînt şi case: 181.500 , 
» » si „ hrană şi alte scopuri: 71.700 , 
Total: . . . 295.200 lei 


Portofoliul se ridică la 842.770 lei, împrumutați la 131 
membrii. Din această sumă, la 31 Decembrie 1934, numai 7 îm- 
prumuturi nu au scadența la zi, iar valoarea lor se ridică la 
22.320 lei, deci sub 30/, din total. Aceasta dovedeşte soliditatea 
băncii. 

In 1935 situaţia se prezintă astfel: rămîn 141 membrii — unii 


23 L ER 


mutați din localitate și-au lichidat situația la bancă, nemai putînd 
fi membri — cu un capital social de 777.985 lei, deci superior celui 
din anul precedent. 


Imprumuturile care se acordă în acest an, din motivele arătate 
mai sus, se ridică la 232.400 lei, repartizate astfel : 


Vite și unelte agricole: . . . . . . . 8.000 lei 
Pămînt şi locuinţe: . . . . ,„ . . . . 104000, 
Imbrăcăminte şi hrană: . . . . . . . 195.400, 

Tatal: . . . 232.400 ,„ 


Portofoliul e de 856.740 lei; la 31 Decembrie 1935 avem tot 
1 membri cu scadența împrumuturilor în restanţă însumind 20.550 
lei, adică 2.4 0/, din valoarea portofoliului. Situaţia se prezintă, deci, 
bună și ne nemulțumește, doar, circulația lentă a sumelor, datorită 
neputinței de-a face față, cu salariul lor mic, și nevoilor lor ime- 
diate şi datoriilor contractate pentru investiţii. 

Anul 1936 a fost pentru bancă poate cel mai greu. Se dispu- 
sese, datorită unui plan de reorganizare a atelierelor, destiinţarea 
atelierului mic şi mutarea personalului la alte ateliere. Toată acti- 
vitatea băncii urma, deci, a fi complect sistată, totul urma a fi 
destrămat. Nu vrem să intărziem nici asupra celor gindite atunci, 
văzînd că se părăduiește o muncă de zi, la zi, depusă atîția ani, 
pentru ridicarea economică, culturală şi sufletească a meseriașilor, 
pentru că ne-am propus să discutăm numai cifrele reci ale rezul- 
tatelor, nici asupra străduinţelor noastre, spre a menţine, totuş, acest 
atelier mic. Destul să menţionăm că acest atelier încă există — 
e drept, cu un personal mai puţin numeros —, și că iși îndepli- 
neşte îndatoririle sale, pentru care merită toată lauda. Numărul 
membrilor, la încheierea situaţiei de sfirșit de an — 31 Decembrie 
1936 — se ridică la 122, cu un capital social de 665.222 lei (se 
scade cel al celor plecaţi la alte ateliere). 


S'au împrumutat în acest an, pentru: 


Pămint şi locuinţe: . ©. e. . > + 138.600 lei 
Imbrăcăminte, hrană, etc.: . . . . . . . 172400, 
Total: . . . 211.000 lei 


Restanţi au fost 5 membri cu 30.680 lei, sau 40/, din valoarea 
portofoliului, care se ridică la 774.910 lei. Procentul e ceva mai 
mare decît în anii precedenţi, fiindcă nu-și lichidaseră datoriile cei 
mutaţi — la Galaţi ori Iaşi, totuș e destul de mic, faţă de al altor 
societăți similare și împrumuturile au fost puse la punct în primele 
luni ale anului 1937. 

Aşadar, după 8 ani de activitate a băncii, avem următoarea 
situaţie : 

A) Un capital social vărsat de 665,222 lei 

B) o circulaţie a economiilor, -` se ridică la 4,556.200 lei, 
cu care am împlinit nevoile membrilor, uin care, cele de consum ca 


— 20 — 


hrană, îmbrăcăminte, ajutor pentru boală, căsătorii, nașteri, etc., etc., se 
ridică la 2,271.600 lei pe cari, altfel, trebuia să-i ia, cu dobinz 
cămătăreşti, dela diverși creditori din tirgușor. 


C) Şi-au cumpărat pămint ori case, şi-au construit case, staule, 
ori și-au mărit pe cele pe care le au — prin ei înșiși, acești meseriaşi, 
puţini, ai unui atelier mic C.F.R. — în valoare de 2,044.100 lei. 
Nu mai e nevoie de nici un comentar, 


D) Şi-au cumpărat unelte agricole, au luat în arendă pămînt, 
ori și-au cumpărat vite de 300.500 lei. 


E) S'a înfiinţat pe lingă bancă un „Fond de ajutor reciproc“ 
‘din care se ajută membrii băncii pentru cazuri de boală, de deces 


al lor, ori al vreunui membru al familiei lor — soţie sau copil — 
şi, pînă acum 2 ani, şi pentru cei care se însoară. Am pus şi 
ultimul caz — de însurătoare — printre acelea care să dea dreptul 
la un ajutor — 2.000 lei — din următorul motiv: în Basarabia, 


datorită taptului că nu se ţineau condici de nașteri, de căsătorii, de 
morţi, la primărie, ci la preot, a înflorit, într'o măsură necunoscută 
în alte părţi, concubinajul, care ajunsese o plagă. Pentru a-l curma 
în atelierul mic, unde era destul de răspîndit, am instituit acest 
ajutor de însurătoare, care era o tentaţie, pentru a-și îndeplini 
formele, cei cari trăiau în concubinaj, aşa ca să fie căsătoriţi civil, 
iar copiii lor să se bucure de toate drepturile ce le dă acest fapt. 
Gîndul nu ne-a fost în zădar: printre alţii, un lucrător, de 45 ani, 
cu 4 copii nelegitimi, s'a căsătorit civil, în urma acestei dispoziţii. 

Din acest „Fond de ajutor reciproc“ sau ajutat, dela înfiinţarea 
lui — 1933 — şi pînă astăzi diferiți membri, cu suma totală de 


72,000 lei. 


F) Din anul 1932 s'a înființat pe lingă bancă și o bibliotecă, 
‘din cei 10 0%, repartizaţi din beneficiul net, fondului cultural. 

Vom arăta întrun alt capitol ce înfluiență a avut biblioteca 
„permanentă, nu ambulantă ca în primii ani. 

Valoarea cărţilor din bibliotecă — toate legate, se ridică la 
37.000 lei; avem 901 cărţi, în 672 volume — cele mai mici și 
cu un conținut asemănător au fost legate împreună. 


Cea mai mare parte sînt cumpărate de noi; parte ne-au fost 
donate de Casa Şcoalelor și d-l G. P. Docan, consilier la Curtea de 
apel din București. 


G) Avem o orchestră de mandoline, ghitare şi  balalaici, 
precum și corul meseriașilor, cu dirijorii plătiţi: 1/, de bancă și t/a 
de către Cerc (din cei 10 lei, cotizaţie lunară). 

H) Am ajutat băieţi săraci, ce voiuu să învețe carte mai 
departe, la liceu; am ajutat biserica din localitate, pentru plata 
corului, iar la Crăciun contribuţia băncii — pentru ajutorarea copiilor 
de ceferiști mai săraci cu pachete cu flanelă, fulare, mănuși, ciorapi, 
ghete, pulovere, etc. şi cu pungi cu bomboane, mandarine, mere şi 
şocolată — a fost destul de însemnată. 


— 21 = 


Se vede din cele de mai sus că banca populară nu şi-a. 
limitat rolul numai la : 


a) A face pe oameni se puie deoparte bani albi pentru 
zile negre; 

b) a ajuta, cu împrumuturi, pe membrii băncii, pentru nevoi 
curente și, mai ales, pentru a-i face proprietari de pământ şi 
de case, 

ci și-a găsit de-a ei datorie, fiindcă lucrează într'un astfel de 
mediu și într'o provincie alipită, să-şi lărgească activitatea. De-aci: 
bibliotecă, cor și orchestră, ajutorarea copiilor săraci, a celor doritori 
de învățătură, moralizarea membrilor (Fondul de ajutor reciproc), 
ajutorarea bisericii strămoşeşti.. 

Acestea, sînt rezultatele unei munci tenace pe teren economic, 
începută în 1929 și care se continuă și azi cu aceeaș rivnă. 


* 
x x 
Dar înființarea unei bănci populare la atelierul mic a dat 
imboldul începerii unei acțiuni similare la atelierul principal Cernăuţi. 
Şi astfel, în Decembrie 1929, se înighebează și aici banca 
populară „Prevederea C.F.R“, care a urmărit exact aceleaşi scopuri: 


ridicarea economică a lucrătorilor, obișnuirea de-a pune la o parte 
un ban, ajutorarea, în momente grele, dela bancă. 


Rezultatele la care s'a ajuns aici — de dimensiuni mai mari 
avînd în vedere că ea lucra cu un personal mai numeros — cît și 
comentariul pe marginea lor, tinind seama că mediul diferă întru 
cîtva de cel dela Suliţa, rămîn a fi arătate întrun articol viitor, 
unde vom vorbi și despre cooperativa de consum dela Suliţa, precum 
şi despre dezideratele supuse celor în drept, ca și de planurile 
noastre de viitor, pe tărimul economic. 

Inginer lon Gogan 


Conştiința morală 


Sociologia positivistă, susținînd că individul e determinat cu 
desăvîrșire de societate, slirșește prin a tăgădui posibilitatea de con- 
stituire' a unei ştiinfe morale şi îngăduind doar constituirea unei 
ştiinţe a moravurilor. ~- 

Moraliştii au reacționat. Dar cei mai mulţi dintre ei au opus 
sociologismului dogmatic a] școalei durkheimiene sisfeme morale 
totatit de dogmatice. Pe acest drum o înlăturare a conflictului între 
sociologie şi etică n'a fost și nu este cu putinţă. 

D-l Gaston Richard, pornind lupta împotriva sofiştilor posi- 
tiviști, nu încearcă a clădi un sistem, ci porneşte chiar dela postu- 
latele metodologice ale positivismului: acordul teoriei cu faptele prin 
observarea şi cercetarea lor sistematică şi obiectivă. După o serie 
de lucrări, între cari cea mai importantă este Evoluția moravurilor 
(1925), d-l Gaston Richard încearcă în ultima sa operă (I. Conştiinfa 


www.dacoromanica.ro 


— 2 -— 


morală şi Experiența morală; 1I. Legea morală, Legile naturale şi 
Legile sociale 1) să dovedească libertatea morală a omului, compa- 
tibilă fără contradicții cu viaţa socială și fiind chiar cel mai puternic 
suport ale ei 2). 

Cum aceeaș problemă m'a preocupat chiar decum am întrat în 
templul filosofiei și cum mai tărziu în lucrările d-lui G. Richard 
am găsit, mărturisesc cu recunoștință, rodnice sugestii și limpezi 
lămuriri cari mi-au înlesnit înaintarea spre deslegarea ei, expunerea 
ce urmează asupra ultimei sale lucrări reprezintă mai mult decit o 
dare de seamă obișnuită: ea înseamnă fixarea unui puternic punct 
de sprijin pentru propria mea străduire în acest domeniu. 

In primul capitol al lucrării, Conștiința morală, d-l G. Richard 
arată în linii largi istoria problemei, determinind momentul cind 
ştiinţa morală, părăsind calea dreaptă, alunecă în braţele sociologiei 
positiviste, 

„Existenţa conştiinţei morale, dată nemijlocită a observaţiei, 
a fost demult considerată, totașa ca și existenţa moravurilor şi 
a regulelor sociale de conduită, ca cel dintăiu obiect al unei 
etice teoretice sau, mai bine zis, explicative. Moravurile şi celelalte 
regule de conduită variază în timp ca şi în spaţiu, dar conștiința 
este o „caracteristică umană“ a cărei formă este constantă și numai 
conţinutul variabil.  Moravurile presentînd caracterele  obișnuinţei, 
putem crede că ele nu sint decît conștiința exteriorizată, cristalizată, 
în felul că explicaţia psihologică a conștiinței primează și lămureşte 
explicaţia ce-o pot da istoria şi științele sociale despre moravuri“, 

Se vorbește şi în antichitate despre conștiința morală: la 
Platon (Gorgias), la Aristotel (in scrierile etice), la stoiceni (Marcu- 
Aureliu), Dar abia în Noul Testament apare termenul de conștiință 
(ovveiâ”os) în înţelesul ce-l are pentru noi. 

ncepînd cu secolul XVI problema conștiinței începe să pasio- 
neze pe filozofi despărțindu-i in sfîrşit în adepți ai moralei formale 
și cei ai experienței morale, Dar interesul nostru trebue să se con- 
centreze „asupra unităţii, istorice şi logice, a celor două probleme, 
cea a variaţiunilor conștiinței morale și cea a caracterelor proprii 
ale experienţei morale“. Scrierile morale ale lui Descartes (Passions 
de l'âme şi Lettres à la princesse Elisabeth) ne dovedesc că 
„filosofia nativistă, adică teoria raţională a subiectului cunoaşterii 
şi acţiunii, nu era nicidecum incompatibilă cu analiza unei experiențe 
morale născute din relaţiile între individ și societate“, Dar, subt 
influența lui Locke, teoria morală a luat altă direcţie. Contele de 
Shaftesbury şi Adam Smith sînt precursorii moralei sociologice și 
ai filosofiei valorilor. D-l G, Richard expune mai pe larg teoria 
acestor doi moralişti. Ajunge să notăm că ei (ca în general filosofia 
morală anglo-scoţiană) au dat loc larg studiului unei experienţe 
morale legată de cea a vieţii în societate. 








1) Colecţia Actualités scientifiques et îndustrielles Nos 414 și 475, Paris 
Hermann & Cie, 1937. 

3) Vezi articolul nostru Spre înlăturarea conflictului între Sociologie şi 
Etică, în Insemnări Sociologice, An. III, No. 10. 


www.dacoromanica.ro 


= 98g — 


Dar mai putem vorbi în acest caz de experiență morală? 
Experiența morali nu este oare mai degrabă „o experiență intimă, 
trăită, ca o dovadă fără de care experiența externă nu poate fi nici 
interpretate nici apreciată ?“ 


Discuția asupra problemei, pusă în aceşti termeni, a fost des- 
chisă la începutul secolului XIX şı se lămureşte din opoziţia între 
concepţia lui Maine de Biran şi a Contelui de Bonaid. „Biran spune că 
nu putem căuta originea ideilor şi adevărurilor morale în experienţa 
sensibilă a indivizilor deoarece ele au o valoare universală. Trebue 
deci, sau să le explicăm prin activitatea Eului, sau să admitem cu 
Malebranche şi tradiţia platoniciană intuiţia acestor idei într'un 
intelect divin la care participă omul, Bonald respingea aceste două 
ipoteze şi căuta între intelectul divin și intelectul uman o mijloci- 
toare care, pentru dinsul, era Societatea constituită de divinitate, 
anterioară şi superioară indivizilor şi care le garantează acestora 
existența fizică precum şi viaţa mintală. Contele de Bonaid punea 
din acest moment ipoteza centrală a sociologismului în termeni cari, 
mai puţin de un secol mai tărziu, a fost reprodusă fără originalitate“, 
Noţiunea unui intelect colectiv, Biran o consideră şi nelogică și 
contrară oricărei experienţe interne sau externe. 

Deci, conştiinţa morală se intemeiază, după Biran, pe conştiinţa 
personală, „deoarece ea nu e posibilă decit la o fiinţă capabilă de 
a se înălța asupra sensaţiei pasive care nu este conștiință. Această 
fiinţă acţionează cu voinţă. Dar adevărat este că o conştiinţă morală 
nu e posibilă decit dacă această ființă poate ieşi din eul propriu, 
poate întra în legătură de simpatie cu semenul său, atribuindu-i 
acestuia o activitate liberă identică cu a sa, aceleaşi drepturi, şi 
poate simpatiza cu el cu o simpatie expansivă“. Biran nu recunoaşte 
o societate existînd în sine şi pentru sine şi căreia indivizii i-ar 
datora spiritualitatea lor, ci el „întemeia morala pe relaţiunile 
interpersonale şi pe aptitudinea fiecărei persoane umane de a se 
întregi pe sine prin altul precum şi pe efortul mintal intern prin care 
fiecare poate zice Eu“, 

In teoria lui Maine de Biran d-l Gaston Richard găseşte cu 
drept cuvînt una din cele mai clare și adinci fundamentări psiho- 
logice ale moralei. Dar această teorie a rămas lungă vreme necu- 
noscută şi nu și-a putut exercita influența. In Franţa, subt puternica 
influenţă a moraliştilor englezi, în Germania subt cea a lui Hegel 
şi Feuerbach, teoria morală evoluă spre „sociologism'* şi spre un 
„materialism antropologic. 

Critica lui Maine de Biran împotriva frenologiei lui Gall 
nu putu împiedica adoptarea ei de către A. Comte şi astfel posivi- 
tismul rămase la „interpretarea materialistă a raporturilor între 
fiziologia creerului și psihologia introspectivă.“ l se închise deci 
posibilitatea de a înfăptui armonia între Omul” social şi omul 
interior. 

Positivismul, în fața teoriei lui Maine de Biran, ar trebui să 
demonstreze că nu există variafiuni individuale, iar pe de altă 
parte, neputindu-se lipsi de un subiect al cunoaşterii și al conștiinței 


www.dacoromanica.ro 


— 24 — 


morale, și refuzind a-i atribui Eului această calitate, positivismul 
trebue s'o atribue unei pluralități de inteligențe, în care caz însă 
e dator să-i dovedească unitatea și continuitatea. 


Pină la aducerea acestor dovezi, noi sintem în drept, susţine d-l 
G. Richard, să vedem în „conştiinţa morală subiectul unor judecăţi 
de aprobare sau desaprobare pe cari o persoană le enunță despre 
faptele şi intențiile sale proprii și le poate enunţa şi despre conduita 
altuia. Formarea acestor judecăți se explică în temeiul a trei atribute 
ale Eului moral: 1) libertatea, înțelegînd prin asta aptitudinea de a 
lua cunoștință de motivele sale de acţiune şi de a prefera un motiv 
altuia, libertate care există cel puțin ca idee despre care determi- 
nismul nu poate da socoteală decit învocind inconştientul, adică, 
renunțind la observaţia psihologică; 2) conştiinţa identităţii perso- 
nale, adică memorie pură, întregită în mod normal prin memoria 
afectivă; 3) vorbira interioară care face din gîndirea personală 
un dialog.“ 


La aceste atribute am mai putea adăoga, după părerea auto- 
rului, alte două: raţionamentul inductiv și analogia. „Raționamentul 
inductiv îugădue anticiparea unui viitor care, în condițiuni egale, 
va reproduce trecutul, și prin urmare convingerea că în bine și în 
rău agentul va încerca în viitor acele sentimente penibile sau acele 
satisfacţii interne pe care acţiunea i le-a dat în trecut. In ce pri- 
vește raţionamentul prin analogie, el dispune persoana de a regăsi 
în emoţiile și judecăţile altuia asubra sa stări analoge celor ce 
experiența conduitei altuia a făcut să se nască în el“, 


In acest fel se poate stabili cumcă conștiința se exprimă mai 
ales prin judecăţi „pe cari agentul le enunță cel mai adeseori 
despre sine dar pe cari le poate enunţa și despre alt individ sau 
chiar despre un grup. 


Important este să notăm că d-lui G. Richard i se pare impo- 
sibil să afirmăm sprijiniți pe dovezi că „judecata dată asupra faptei 
altuia ar fi antecedentul necesar al judecății despre noi înșine!. 


Acestea odată stabilite, adevărata problemă morală este cea a 
valorii acestor judecăţi: Dar ea cere mai întiiu studiul „conţinutului 
conștiinței morale şi modul său de formare“, Acest studiu îl găsim 
în capitolul următor: Experiența morală, şi în adaosul lămuritor 
la acest capitol: /erarhia valorilor, 


Inainte de a întra (într'un număr viitor al /J/semnărilor) în 
expunerea acestui capitol, să ne fie îngăduit a ne opri cîteva clipe 
asupra rezultatului la care a ajuns autorul. Cert este că teoria mo- 
rală positivistă a fost zguduită din temelii prin docrtina d-lui 
G. Richard. Intr'adevăr contradicţiile positivismului nu pot fi înlăturate 
decit prin admiterea autonomiei conștiinței morale individuale. 
Nicio îndoială nu poate fi că această conștiință există, că e o dată 
nemijlocită a observaţiei. Intrebarea este dacă ea se desvoltă în 
mod autonom, organic, dacă piuralitatea subiectelor ea insaş e un 
apt demonstrat și demonstrabil. Adică: poziftinea posit ivismului 


— 25 — 


poate fi dărimată pe calea arătată de d-l G. Richard, dar mai 
rămîne un adversar redutabil al moralei: solipsismul, camuflat în 
zilele noastre subt firma „fenomenologismului“. Şi aci sar putea 
spune că. positivismul, evitind consecințele cari rezultă din teoria 
cunoaşterii a lui Descartes (consecințe pe cari acesta nu le trage în 
scrierile sale morale), a căzut în celalt extrem, al negării autonomiei 
conștiinței individuale, Dar şi aci d-l G. Richard ne indică drumul 
care ne scapă și de Scylla și de Charybdis: analiza psihologică a 
conștiinței așa cum a început-o Maine de Biran. 

Deslegarea problemei morale trebuește căutată într'o analiză a 
relaţiilor interindividuale. Dar pornind dela Maine de Biran şi nu, 
de pildă, dela sociologia „relaţionistă“ a lui Leopold von Wiese. 
Dacă mai trebuia o dovadă pentru eroarea acestuia din urmă, atunci 
ne-a dat-o elevul său d-l M. 7azerout în cartea sa L'Etat de 
demain, în care arată cum s'ar putea aplica în practică doctrina 
maestrului. 


In a noastră Teorie a comunității omeneşti, din care am 
publicat, in această revistă, mai multe capitole, ne străduim să pă- 
trundem pină la geneza conștiinței autonome, a sufletului individual, 
Lucrarea d-lui G. Richard, despre care: vorbim aci, ne netezește 
drumul spre deslegarea problemei. 

Traian Brăileanu 


Contribuţia Bucovinei tinere la poezia 
Rominească) 


In afară de G. Rotică, poet dintre cei conturaţi ai vechii generaţii, 
şi de Const. Berariu — un mare creator de limbă rominescă în 
traducerea „Clopotului scufundat“ de G. Hauptmann —, Bucovina 
n'a dat pînă la mișcarea ,Iconar“-ului contribuţii prea importante 
literaturii noastre. 


Abia în 1932, odată cu formarea acestui cerc de artă, se poate 
vorbi de-o literatură bucovineană capabilă să influențeze literatura 
general-rominească. 

Începînd modest, cu cinci membri, „lconar“-ul a reuşit ulterior 
să preocupe întreaga publicistică a Rominiei, Intr'adevăr, n'a existat 
revistă sau ziar rominesc, care să nu fi discutat în mai largă sau 
mai restrinsă măsmă creaţiile 'iconare. 

Sriitori şi criti ca Lucian Blaga, Dragoș Protopopescu, Per- 
pessicius, Radu Gyr, Mircea Eliade, Nicolae Roșu și chiar... Pom- 
piliu Constantinescu (în timpul din urmă) sau oameni de cultură ca 
Al. Rosetti şi — atiţia alţii — au arătat multă înțelegere pentru 
lirica bucovineană, care se confundă, pe drept cuvint, cu cea iconară 1). 


1) In afara „Iconar“-ului, nu s'a realizat nici un scriitor tînăr din Buco- 


vina. Cine-şi mai aminteşte azi de loniţă Puiu, Ilie Grămadă sau chiar Procopie 
Milişte (un real talent, nimicit din lipsă de disciplină) ? 


www.dacoromanica.ro 


— 96 — 


Deşi fenomenul liricel bucovinene e extrem de greu de înţeles, 
fiind atit de specific nordic, spiritele superioare s'au putut apropia 
de el. Cu toate acestea, va mai trece încă mult timp pînă la o 
perfectă cunoaștere şi, mai ales, trăire a lui. 

Lirica bucovineană de azi pune două mari probleme de artă: 
aceea a batocului (în poezia lui Ghedeon Coca, a lui Gh. Anto- 
novici şin „Tarot“-ul meu) şi a goticului moldovenesc (la George 
Drumur, Iulian Vesper, şi, în parte, cind nu e eclipsat de tradiţio- 
nalismul romantic, la Ion Roșca 1), cari încă mau fost studiate de 
critica noastră (fie din nesesizare, fie din rea voinţă, ca la G. Căli- 
nescu, Æ. Lovinescu sau Vladimir Streinu 2). 

Totuşi, poezia lconară a început să facă școală. Mulţi poeți 
simt intiuenţa ei), cu toate că nu și-o mărturisesc. 

Cri ce-au negat „lconar“-ul, au fost în Bucovina, cîțiva bieţi 
ratați sau oameni neconvinși de propria lor poezie €), iar în Vechiul 
Regat jidanii. 

„lconartt-ul, însă, nu s'a impresionat, ci şi-a continuat lupta 
pentru o mare poezie romînească (romînească nu formal, cu tricolo- 
rurile lui Vasile Militaru, ci prin însăşi esenţa ei). 

Că acest lucru i s'a contestat de către diverși politicaştri buco- 
vineni sau de negativiştii 5) Bucureştilor (era să spun microbii dela. 
„Corso“. . .), nu ne-a impresionat. 


Astăzi, „Lconartul e o realitate în cultura romînească. 
Poezia „Lconar“-ului a îmbogăţit literatura cu opere, peste 
cari nu se mai poate trece cu ușurință. 
Mircea Streinul 


Ideea „cosmosului“ politic 


Sociologia nu-şi poate verifica ipotezele decit prin interpretarea, 
evenimentelor istorice. Experimentarea în laborator, metodă prin care 
științele exacte (fizico-chimice) ajung a verifica cu preciziune ipoteze 
formulate în temeiul observaţiei fenomenelor, nu poate fi aplicată in 
sociologie. Această ştiinţă trebue să caute și să descopere în istorie 
legile cari determină structura și evoluţia formelor sociale. 


Dar se spune: istoria nu se repetă, deci istoria n'are legi. De 
aci nu urmează însă că istoria nu poate servi pentru desco- 


1) Neculai Roşca, ale cărui traduceri din Baudelaire au iscat recent atitea 
discuţii în presa din Bucureşti, aparţine net şcolii neoclasice. 


2) Ultimul e de-o rară improbitate critică. 


8) Ştefan Baciu (chiar şi lexic!), I. O. Suceveanu, George Popa (un 
foarte bun poet ardelean), Vintilă Horia, Ovid Caledoniu (ultimul, un puternic 
talent crescut în spiritualitatea iconară, deşi bucureştean) etc. 

4) E. Ar. Zaharia, deşi militase pentru o „Societate a Scriitorilor Buco- 
vineni“, renunţase la acest proieci, fiindcă nu găsise aprobarea lui... Teodor 
Scarlat (!!!). Iată un trist exemplu de servilism literar. 


5) Unii, de-o înspăimîntătoare rea-credinţă (ca Eugen Ionescu). 


= 97 = 


perirea legilor sociale. Nu vom expune pe larg această problemă, 
care, în sec, XIX, a fost desbătută cu aprindere și în volume 
groase de către sociologi şi istoricieni. Astăzi problema raportului 
între sociologie şi istorie poate fi considerată lămurită. Pe istorician 
îl interesează desfășurarea evenimentelor, drama care se joacă, pe 
sociolog legile după cari se petrece acţiunea. Îstoricianul descrie, 
sociologul explică. 

Interesul istoricianul se îndreaptă mai ales spre trecut. El vrea 
să ştie“ cum s'au petrecut lucrurile. Sociologul are însă și ambiția să 
explice de ce evenimentele actuale trebue să se desfășoare aşa cum 
vedem că se desfășoară şi, pe deasupra, el vrea să dobindească şi o 
prevedere a viitorului, nu numai pentru satisfacerea curiozităţii 
marei mulțimi, ci mai ales pentru a da conducătorilor și reforma- 
torilor sociali mijloace de a înfăptui scopurile ce şi le propun. 


Un loc intermediar între istoricieni și sociologi îl ocupă publi- 
ciştii, pe cari îi putem iarăş împărţi în două categorii: ziariștii şi 
scriitorii politici. Publiciștii se ocupă de evenimentele actuale, le 
înregistrează și le comentează. Dar pe cînd ziariștii se apropie mai 
mult de istoricieni, întrucît descrierea,  informațiunea exactă îi 
preocupă în primul rînd, scriitorii politici năzuesc a explica eveni- 
mentele și a prevedea cursul lor viitor, apropiindu-se astfel de socio- 
logie şi pregătind, întru citva, materialul pentru sociologi. 

Jacques Bainville, de pllăă, despre care s'a scris în această 
revistă, a fost un strălucit reprezentant al acestul gen de scriitori 
politici. 

Noi vom da, în această revistă, cetitorilor noștri o serie de 
articole în cari vom încerca să explicăm politica actuală a Statelor» 
deci să descoperim legile cari determină raporturile intre Statele 
existente, Vom satisface şi curiozitatea cetitorilor prin descrierea 
taptelor, dar am vrea să le trezim și interesul pentru interpretarea 
lor obiectivă, 

Această interpretare ne va nevoi să facem dese plimbări în 
istoria diferitelor State, căci numai experienţele trecutului ne pot 
îngădui să explicăm prezentul şi să prevedem, în oarecare măsură, 
viitorul. 

Războiul chino-japonez, discursul  Cancelarului Germaniei, 
schimbarea politicei Angliei etc., sînt evenimente ce le cunoaștem 
din ziare, dar interesul nostru se va îndrepta spre a desvălui legă- 
tura lor şi influenţa lor necesară asupra viitorului. 


Dacă la prima vedere și în temeiul ştirilor din ziare raporturile 
între State par a fi haotice şi contingente, o pătrundere mai 
adincă a faptelor ne va arăta, așa sperăm, că astăzi toate Statele 
lumii formează o ordine, un cosmos, care evoluează după legi bine 
definite. 

Şi asta este tot ce poate face ştiinţa socială, cum dealtfel orice 
ştiinţă: de a desprinde din haosul faptelor diverse ordinea, din per- 
cepțiile împrăştiate, subiective şi contingente ideea care le stringe 
într'o unitate structurată 


— 98 — 


REVISTA CĂRŢILOR 





Anton Golopenţia, Die Information der Staatafiihrung und 
die überlieferte Soziologie. (Informarea conducerii Statului și socio- 
logia tradiţională). 'Teză de doctorat susținută la Facultatea de filo- 
sofie din Leipzig, 1936, 76 pg. — Lucrarea d-lui Golopenţia ne 
interesează din două puncte de vedere, Mai întîiu ea ne înlesnește 
să cunoaştem noua direcţie ce-a luat sociologia germană subt regimul 
naţional-socialist, astfel că ea reprezintă o contribuţie binevenită la 
istoria doctrinelor sociologice. In al doilea rind, ea ne arată că școala 
sociologică bucureşteană pare a fi dispusă a căuta și în noua orien- 
tare a sociologiei germane o justificare și verificare a propriilor ei 
tendinţe. Autorul s'a convins că „scopul esențial al ştiinţelor sociale 
ar fi informaţia cea mai bună posibilă a conducerii Statului asupra 
stărilor şi evenimentelor în Statul propriu și în Statele străine cu 
cari acesta întră in contact.“ Experierea acestei colaborări a cerce- 
tării științifice în domeniul social cu administraţia l-a făcut pe autor 
să înţeleagă „importanţa postulatului d-lui Gusti, de a da atenţie 
legăturii între ştiinţele sociale şi conducerea politică și de a se 
ocupa cu ştiinţele sociale în vederea problemelor a căror rezolvire li 
se impune in scopul organizării şi consolidării naţiunii proprii“. 
Prin expunerile sale autorul dorește să contribue la biruinţa acestei 
concepţii. 

Trebue să-i fim mulțumitori d-lui Golopenţia pentru expunerea 
clară și documentată a nouei mişcări sociologice în (Germania. Dar 
nu sintem înţeleşi cu adoptarea fără critică a nouei concepții, 
Pricepem dece iu Germania naţional-socialistă s'a ivit reacţiunea 
impotriva sociologiei tradiţionale. Sociologia sau, mai bine zis, socio- 
logii începuseră să confunde sociologia cu programul politic al socia- 
lismului marxist, mai ales în răstimpul cît au stat social-democraţii 
la cîrma Statului german. Se spunea doar că „sociologia este sau 
socialistă sau nu este“. Dar punctul de vedere ştiinţific, obiectiv 
trebue să fie: sociologia nu este nici socialistă, nici naţional-socialistă, 
nici liberală, nici ţărănistă, .., ci este sociologie, o ştiinţă ca toate 
celelalte, cu obiectul ei propriu şi cu metode potrivite obiectului. 


Separaţiunea teoriei de practică este un postulat fundamental 
atit pentru progresul științelor cît şi pentru perfecţionarea practicelor, de 
orice fel. E un principiu al diviziuni muncii care trebueşte apărat 
cu tărie, De aci nu rezultă că între teorie şi practică nu există 
legătură. Dimpotrivă: cea mai strînsă şi indisolubilă legătură. Teoria, 
adevărata teorie, se naște din nevoile practice şi stă neîncetat în 
serviciul lor — prin faptul că practicienii, pentru a fi buni practicieni, 
trebue să cunoască teoriile, ştiinţele, cari au legătură cu practica 
lor, Un medic trebue să cunoască rezultatele multor ştiinţe, dar el 
nu va fi om de ştiinţă, nu se va ocupa (de obiceiu) de cercetări 
ştiinţifice într'un anumit domeniu (d. ex. în chimie sau biologie). Dar 
aceste sint lucruri cunoscute şi acceptate de toată lumea — in ce 
priveşte alte domenii decit cel al teoriei sociale. Studiul sociologiei 


O E 


e necesar pentru toți cei ce sînt practicieni sociali: pentru părinţi, 
pedagogi, preoți, oameni politici..., dar asta nu inseamnă că ei 
trebue să fie sociologi, sau că sociologia trebue să ţină seama numai 
de problemele ce interesează părinţii, sau numai de cele ce inte- 
resează pe oamenii politici. Şi pe deasupra: ea ar trebui să ţină 
seama de concepţia ce au anumiţi părinți despre familie, sau anu- 
miți oameni politici despre Stat ? 


Să mai dăm exemple pentru lămurirea problemei. In% vederea 
răsboiului, conducătorii politici se pot adresa chimiştilor, cerindu-le 
să prepare cele mai grozave gaze toxice pentru atac, şi cele mai 
bune măşti de apărare împotriva gazelor descoperite de duşmani, 
Chimiștii vor deslega problema după toate regulele științei. 'Totaşa 
se pot adresa oamenii politici sociologilor, cerîndu-le preceptele cele 
mai potrivite pentru organizarea Statului ce-l conduc, specificind 
problemele ce trebuesc rezolvite în condițiuni date. Sociologii vor 
rezolvi problemele ce li se pun. 


Dar nu ne putem opri aci. Să ne imaginăm că întrun Stat 
izbucnește un războiu civil între comunişti şi naţionalişti. Atit unii 
cît şi alţii ar cere chimiştilor să le dea cele mai bune arme chimice 
de atac şi apărare. E lămurit că chimiştii jidani i-ar servi pe co- 
muniști, iar cei creștini pe naționaliști. Aşa se pune problema și 
pentru sociologi. Ceea ce nu inseamnă că sociologia ca ştiinţă îşi 
poate schimba obiectul şi metoda, că ea devine comunistă sau naţio- 
nalistă, ci numai că sociologii vor fi în stare să arate conducătorilor 
politici cari sînt mijloacele tehnice cele mai potrivite pentru înfăp- 
tuirea scopului ce-l urmăresc, Dar sociologia, ca ştiinţă, nu poate 
hotări dacă acest scop este bun sau rău, ducă e de dorit sau nu, 


Fapt este însă că sociologia a avut de luptat dela începuturile 
ei cu dificultatea separaţiunii teoriei de practică, prin faptul că socio- 
logii ei înşişi năzuesc adeseori să adapteze teoria unui scop anumit, 
icealului or social. De aci s'au născut „sociologii“ cu tendinţe libe- 
rale, socialiste etc., astfel că neîncrederea regimului naţional-socialist 
în sociologia ce se făcea înainte de 1932 la universitățile din Ger- 
mania era în mure parte îndreptăţită. Nu totașa s'a prezentat situ- 
aţia în Italia, unde V, Pareto prin al său Tratat de sociologie 
generală demonstrase că sociologia se poate constitui ca ştiinţă 
obiectivă, ` 

Constituirea unei tehnice sociale, în temeiul ştiinţelor sociale 
teoretice, e o problemă pentru sine, aşa cum practica pedagogică, 
cea medicală etc, cer o pregătire teoretică corespunzătoare, şcoli 
speciale şi manuale cuprinzînd precepte tehnice, 


La organizarea unor şcoli sociale şi compunerea de manuale 
necesare practicienilor sociali, sociologii vor putea da și vor trebui 
să dea ajutorul lor, fără ca sociologia să fie nevoită a-și schimba 
direcţia. 


Observațiile de mai sus n'au menirea să scadă cumva valoarea 
lucrării d-lui Golopenţia. Am dori, dimpotrivă, ca ea să fie tradusă 


— 30 — 


- 


în romiînește ca să-şi dea toate roadele pentru înaintarea sociologiei 
romîneşti. Prin discuţii obiective asupra problemelor s'ar putea ajunge 
la evitarea de erori, mai ales cu privire la raportul între teorie și 
practică, între sociologie şi „ingineria“ socială. 

I. M. Nestor, Introducere la o psihologie experimentală. 
Cap. I: Psihologia experimentală, aspect al filosofiei științifice. 
Bucureşti, 1938 (Biblioteca de studii psihologice a Societăţii Romine 
de Cercetări psihologice). Autorul expune în mod clar obiectul şi 
metodele psihologiei experimentale, care tinde a deveni o ştiinţă 
exactă, desprinzindu-se de psihologia speculativă, „filosofică“. El mai 
lămurește şi raportul între psihologia experimentală și psihotehnică. 
Expunerea e clară, problemele bine ordonate. 


Radu I. Paul, Vieaţa estetică. Filosofia naturală a Frumosului 
şi a Artei. Vol. II, Arta. Cluj, 1937, 463 pg. Anunţăm apariția 
vol, II, al masivei opere a d-lui Paul. La o dare de seamă nici nu 
ne putem gîndi în spatiul îngust al Insemnărilor. Ne exprimăm doar 
nădejdea că revistele mai bogate în pagini vor da cuvenita atenţie 
acestei lucrări. 


Dr. Vasile Nicolau, Şcoală şi Caracter. Bucureşti (s. a.). 
(Din publicaţiile Institutului pedagogic romin) pg. 315, Lei 120. In 
Prefaţă d-l G. G. Antonescu arată că „scopul principal al lucrării 
este de a preciza normele metodice care trebuie să călăuzească acti- 
vitatea educatorului pe domeniul educaţiei morale, atit în școala 
primară cît şi în cea secundară.“ Cartea va fi utilă ca primă întro- 
ducere şi orientare în problemele educaţiei morale, fiind scrisă uşor 
şi fără aparat greoiu de erudiție. 

lerom. Dionisie |. Udişteanu, 1) Ogor înţelenit, 1936. 130 
pg. 50 lei; 2) Seminarul monahal, studiu istoric şi anexe (Contri- 
buţii la istoria şcoalelor călugărești), 1937, pg. 96--LVIII, 80 lei; 
3) Episcopia Hușilor (Inscripţii și Însemnări), 1938, 32 pg, 20 lei. 
Volumul Ogor înfelenit reuneşte o serie de articole publicate de 
autor în ziare şi reviste și privind viaţa călugărească. „Viaţa mănă- 
stirilor e prea înţelenită, de aceea și renașterea ei întirzie“f. Din 
scrierile de mai sus ale autorului ne putem convinge despre impor- 
tanţa monahismului în viaţa religioasă a poporului nostru. 

Pimen Constantinescu, „L/Infinito“ di Leopardi in Romeno. 
Extras din revista Olimpo, An. II, No. 12, 1937, XVI. 12 pg. 
Autorul ne dă informaţii complete asupra tuturor traducerilor în 
romiîneşte al poeziei „L'/nfinito““ de Leopardi. E un studiu al unui 
adinc cunoscător al limbei şi literaturii italiene precum și al legă- 
turilor ce s'au înfiripat între Italia şi Rominia în domeniul literelor. 


REVISTA REVISTELOR 

Revue Internationale de Sociologie. An. 45, No. IX—X 
(Septembrie—Octombrie 1937). Un  necrolog pentru Președintele 
Th. G. Masaryk, fost vice-preşedinte (1908) şi apoi preşedinte 
41921) al /nstitutului internațional de Sociologie. Cu privire la 





ERE MR 


al AX/Il-lea Congres internațional de Sociologie, revista publică 
citeva date scoase dintr'o dare de seamă asupra congresului datorită 
d-lui Andre.de Maday, preşedinte al Societăţii de Sociologie din 
Geneva. De aici aflăm noua alcătuire a Biroului Institutului inter- 
naţional de Sociologie: preşedinte, d-l Rene Maunier, profesor la 
Facultatea de Drept din Paris;  vice-preşedinţi d-nii profesori 
Corrado Gini (Italia), Mac Iver (Statele Unite) și Vladescu-Răcoasa 
(Rominia) ; secretar general, d-l Emile Lasbax, profesor la Univer- 
sitatea din Clermont-Ferrand, directorul Revistei internaţionale de 
Sociologie. S'a mai hotărit ca viitorul Congres să fie convocat la 
Bucureşti, pentru 1939 (probabil în Septemvrie), şi d-l Gusti, 
Comisar general al Romîniei la Expoziţie, fost ministru, a fost 
chemat să-l presideze. La sfirşit redacţia revistei spune: „Președin- 
tele acestui Congres va fi d-l Ministru D. Gusti, a cărui primire, 
în magnificul pavilion al Romîniei, a rămas, pentru toți congresiștii, 
o amintire de neuitat, şi a cărui activitate sociologică e universul 
prețnită. Scoala romînă de sociologie merită un studiu special. A 
examina la fața locului străduinţele ei, înfăptuirile ei, subt condu- 
cerea întemeietorului ei D. Gusti, asistat de Directorul Institutului 
Social Romîn, d-l Vlădescu Răcoasa, e un program bme potrivit 
pentru a ispiti pe membrii și asociaţii I. I. S. Subiectul ales pentru 
acest congres din 1939 este larg şi interesant: Diferitele unități 
sociale“. Sintem convinși că domnii congresişti se vor simţi bine la 
noi. Articole: G. Dykmans, La notion d'équilibre en économie 
politique; A. Basman, La nouvelle Turquie et les équilibres 
sociaux; Z. K. Kochanowski, Sur les facteurs principaux des 
équilibres sociaux; Koger Bastide, Les équilibres sociaux-religieux. 
Toate aceste articole sînt rapoarte prezentate Congresului XIII inter- 
naţional de Sociologie asupra problemei „echilibrelor sociale.“ Ultimul 
studiu publicat în acest număr cuprinde o „Introducere în Socio- 
logie considerată ca cunoaștere a faptelor sociale prin cauzele lor“ 
de d-l Andre de Maday. m Political Science Quaterly (revistă 
editată pentru Academia de știință politică de Facultatea de ştiinţă 
politică a Universității Columbia—New-York). Vol. LII, No. 4 
(Decemvrie 1937) aduce un interesant studiu de d-l Charles H. 
Wilson privind Separaţiunea puterilor subt Democraţie şi Fascism. 
Autorul arată că critica împotriva doctrinei clasice aşa cum această 
doctrină a fost expusă de Locke şi mai ales de Montesquieu, se 
strădueşte să arate, că ea se întemeiază pe o înțelegere greșită a 
constituției engleze din acele vremuri. De fapt n'a existat niciodată 
o separaţiune şi independență a puterilor, ci un înalt grad de uni- 
ficare sau de confuzie a lor. Adică: practica a desminţit totdeauna 
teoria. In timpurile noui credinţa în valoarea doctrinei clasice a 
slăbit și mai mult. Pe lingă experiența practică a fascismului şi 
naţional-socialismului care a răsturnat teoria, reprezentanții acestor 
mișcări au căutat se demonstreze şi teoretic că organizarea unui 
Stat modern ar cere o concentrare a „puterilor“, o unitate cit de 
strinsă a lor pentru a împiedica fărămițarea forțelor naţionale. 
Autorul ajunge, după o amănunţită expunere mai ales a concepţiei 


— 32 — 


naţional-socialiste în această materie, la concluzia că problema nu 
poate fi rezolvită pe un singur plan şi dintr'un singur punct de 
vedere. Problema cuprinde o lature tehnică dar și una filosofică, 
după cum e vorba de buna funcţionare a conducerii şi admini- 
straţiei Statului sau de libertatea cetățenească. la orice caz clasi- 
ficarea „trinitară“ e artificială. O revizuire temeinică și științifică 
(adică sprijinită pe istorie) a problemei ar fi foarte actuală. 
Intre studiile privind Europa amintim pe cel a d-lui Taylor Cole 
întitulat FEvolufia Frontului Muncii în Germania. m lconar, 
III, 5 (Ianuarie 1938) aduce donă frumoase articole, unul Libertate 
de Mircea Eliade, al doilea Poeţii şi moartea de Barbu Slu- 
şanschi (acesta e reprodus în întregime în ziarul Buna Vestire), 


In Dimândarea, An. Il, Nr. 8 (Ianuarie 1938) d-l profesor D. 
Cuclin ne dă interesante informaţii asupra activităţii sale de literat 
şi compozitor și, în urmă, asupra traducerii poeziilor lui Eminescu 
în englezeşte, pe care a reușit s'o tipărească în admirabile condițiuni 
tehnice la tipografia d-lui 7. E. Toroufiu. m In Romînia Eroică 
(Cluj) An I, Nr. 9 (Ianuarie 1938) d-i prof. Dan Rădulescu, stărue 
asupra necesităţii ca Romînii să adopte principiile economiei dirijate, 
pe care „Evreii o aplică între ei și pentru ei consecvent și sever, 
iar acum direct împotriva noastră“. Liberalismul economic  trebu- 
eşte părăsit, căci numai grație lui s'a putut înficipa, înfige și conso- 
lida organismul de economie, ocultă, dar strict dirijată, evreiască.“ 
Cu acest prilej atragem încă odată atenţia asupra importantei lucrări 
a d-lui prof. Dan Rădulescu „Introduction à LEconomie dirigée“ 
(Paris, 1937), unde această problemă e tratată temeinic şi pe larg. 


AM MAI PRIMIT LA REDACŢIE 


Reviste: 


Gla ul Strămoşesc, Cluj, V, 2. m Orientări, Moineşti, jud. 
Bacău, VII, 1. m Curierul, Sibiu, II, 1. m Piaiuri Săcelene, 
Satulung, Săcele, jud. Braşov, V, 1. m Scînteieri, Tirgu-Mureş, I, 1. 
m Vieaţă şi Suflet, Brăila, III, 1—2. m Ginduri şi Rînduri, 
Ploiești, I, 3. m Tinereţea, București, IV, 1. m Pagini Literare, 
Turda, V, 1—2. m Avinturi Culturale, Birlad, [, 9—10. m 
Păstorul Tutovei, Birlad, 1, 1. m Vatra, Năsăud, III, 9—10. m 
Copilul şi Satul, Bacău, I, 2. m Ogorul Şcoalei, Turda, IV, 5. 
m Şcoala Bihorului, Oradea, IX, 1 pină 14 și X, 1. m Notariatul 
public, Cluj, I, 1 și 2, II, 1. @ Buletinul A.G.I.R. XIX, 12. m 
Semne, București și Slatina, I, 7. m Innoirea, Arad, I, 11. 


Ziare şi îoi: 

Ideea Naţională, Buzău. m Inainte, Arad. œ Deşteptarea 
Romîniei, Ploeşti. m Semne, Bucureşti şi Slatina. m Cuvîntul 
preoţesc, Rădăuţi. m Povăţuitorul Şcolărimii, Tîrgu-Mureş. m 
Informaţii Comerciale, 'Turnu-Măgurele. m Cuvîntul Satelor, 
Timișoara. m Frontul Romînesc, Cernăuţi. 


www.dacoromanica.ro