Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1942_051_0050

Lă TAN: 

SOC. AN. „UNIVERSUL“ BUCUREŞTI, BREZOIANU 23 - 25 
DIRECTOR ȘI AD-TIOR DELEGAT, SIELIAN LOPESCU 
Inscrisă sub No. 163 Trib. Ilfov 


„Eee oa 
o e o 

Oglindiri 

Amiaza verii doarme în odaie 

Şi ceasul a tăcut. 


Cu umbra lui fereastra iar o taie 
Un ram; de ani ne mai văzut, 





Mar deșteptat sau somnul tot mă ţine ? 
Odaea n'o mai ştiu. 

Din apele oglinzii îmi revine, 

Uitat, acest iatac pustiu. 


Invers şi clar trecutul în oglindă 
Sfidează cmul Ge-azi — 

Și în cleștar vrând viaţa lui s'o prindă 
Răspunde mut cu alt obraz. 


Tu, ce 'n oglindă ai rămas aeve 
Când dibuesc prin vis, 

Nu mă privi sub ramul fără seve, 
In limpezi nemuriri închis. 


CGI E ilie 


Nu mă privi nostalgic — fără veste 
M'oiu șterge ca'n oglinzi 

De ape, norul dacă trece peste 
Străinul chip ce nu-l cuprinzi. 


ION PILLAT 


(ai 





La inceput de 
nou an literar 


| de TRAIAN CHELARIU 


| 
| Cele ce am vrea să le spunem nu sunt atât cuvinte de 
urare pe cât constatări. Buia urare o șt.m pururi vie în 
| însuși dorui ac a p.ăsmuj și a se mărturisi al scriitorului, 
|| constaiările insă, necupiinzând nimic pratoneeput, jalouează, 
în tirap, căile străbătuie de cel ce sa născu să scrie. 
|! Veehiul an liserar, s'a încheiat, îimeoiriva tuturor aş- 
teptărilor, cu un râd abundent, Mazooiui ce ne-a tust impus 
|şi pe care-i ducem de ma; bine de un an și jumătate nu- 
| mai pentru salvarea fiiaţei indiviz.bile a neamului, n'a pa- 
|'ralizat câtuşi de puţin avânturile, condeeriir romăni ci, din 
bontra, a puiiejuit o nebănuită desfaşu:are da torţe noi. 
se pare că, siuiţi a cunoaşte dura şi distrugătoare, dară, în 
Iheelaş timp bhberatoarea de zguri și raimamuive inutite, rea- 
litate a câmpuiui de iuptă, scriiiorii noştri tineri au cuce- 
it, — în atară de orizonurile geografice pe cari le-au invins 
În calitate ge oșteni, — un continent sufittese plin de sen- 
sari şi întrezăriri neaștepiate. O anumită gravitate bărbă- 
ească li s'a lăsat pe umeri dând noimă aripelor de arhan- 
lizheli pe cari le agitau, până nu de mult, numai de dragul 
"zbosuiui şi numai din pur joc pregătitor de zboruri. 

Câmpul de luptă a sfâşiat decorurile mai mult sau mai 

uţin artificiale şi a stins luminile mai mult sau mai puţin 

ecesara câțe-l „obiigau'* pe ziditorul de romane, nuvele, 
seuri sau poeme, să se supună capricioaseior reguli ale 
modei. 

In dosul acesto: decoruri şi dincolo de fardul acestor lu- 

| „in s'a vădit apocaliptică şi neinirumuseţaiă, insă cu atâta 
mai născătoare de viliuţi lumea dureros de vie a realităţii 
nude. Vaiori pe cât de elemeiitare, pe atâta de nebăgate în 
seamă au început să înăibăstrească iar la cumpăna orizon- 
turilor, aşa cum înălbăstresc, îmbrăcate în odăjdiiie ce- 
rului, numai cuimiie îndepărtate. 

Pe fuudalui lor decorurile şi luminile artificiale au în- 
!caput să distoneze asemeni fio:ilo» de hârtie aruncate înire 
crinii şi trandafirii grădinilor sau între arnicile pădurii, 

Simţite pe piopriu trup şi sutlet, oboseliile, încordările, 
restricţiile, rănile şi nciuduplecata prezenţă a morţii, au 
adâncit ințeiesurile tuturor acelor luciuri ce au fost neso- 
lcotite în viața de luate zileie a cetățeanului moleşit sau 
buiecit de buauriie păcii. 

Devenind transcendente pentru simţuri, căminul, familia, 
' datunue, veate caie dăueau chip incadrâr-i omului in mediile 
!'sale normaie, au început să poarte şi nimbul transcendenţei 


psihice, — au început adică să apară în ipostaza lor me- 
tafizică primă în ordinea valorilor, cea esenţială. 
Scriitorul oşiean s'a lepădat de sine :auși, — de insul 


„orgolios şi susceptibil pe- care-l monta. cu orice prilej, ca ps 
» piesă de teatiu împălaiă cu vorbe de efect sigure și 
vizând numai succesul imediat. 

+” Cunoscând calvarul şi apoteozarea adevărată a omului, 
eriitorul oștean a privit în adâncuri ce nu mai îngăduie 
mtoarceri la măsurile de suprafaţă ale esietismelor deri- 
“ate din plictiseală, In sufletul lui s'a petrecut o rupere de 
jshejuri. 

Il Mişcarea, pe care o urâse, fiindcă deplasează liniile „el a 
Simţit.o ţâșnimd, sânge fierbinte şi dăruit cu dragoste to- 
-ală, înspre înălţimiie înseşi aie stelelor. Ca pe un protest 
4 vieţii împotriva îngtăditorilor vieţii, — ce pe un non- 

ccept al morţii dovedit prin chiar înfruntarea ei. 

|! Psihologiceşte, oșteanul scriitor s'a intors la izvoarele ne- 
jecate şi de toldeauaa ale marilor inspiraţii şi aspirații — la 
ltemele pururi fecunde, ale existenţii şi destinului omenesc, 
| A căzut o cortină de granit între el, cel de până ieri şi 
jel, purtătorul u? crez al zilei de mâine. j 

Acest crez nu va putea fi decât generos, imbrăţişând larg, 
fără jeni şi resentimente, şi fără umbră de prejudecată, 
țoate realităţile umane. 

Crezul acesta, va fi temelia pe care se vor ridica zările 
lpăcii aşteptate de toată lumea. 

Dară bravii noștri luptători nu şi-au încheiat încă epo- 
ala misiune. 

„In rândurile lor viteze, oștenii scriitori îşi mai ţin, cu 
aceeaşi încleştare, mâna pe armă, pe mitralieră, pe volanul 
carului de luptă, pe manşa avionului sau pe timon. 

„In rândurile lor, îngcreşte gata de jertfă, scriitorii oșteni 
arimesc şi ei grindinile de fer şi foc şi simt, limpezindu-li-se 
în suflet din ce în ce mai lămurit, poiencie de vis ale iu- 
birii, credinţei şi nădejdii regăsite între ruini şi glorii deo- 
potrivă de mari. 
|. Cei ce se vor întoarce ştiu de pe acum că romanul, nu- 
vela, eseul şi poemul lor nu vor mai fi carte şi pagină 

earpă. 

„ Cei ce se vor întoarce vor arăta lumii iadurile prin cari 
lau trecut, dar nu pentru ele însele, ci peztru a deschide 
porţile raiului de dorul căruia a tânjit şi tânjește lumea 
întreagă. 











(Urmare în pag. 2-a) 





VERSUL LITERAR 


ANUL Li Nr. 
MIERCURI 30 DECEMBRIE 


50 
1942 


ABONAMENTE: 


autorităţi și instituţii 1000 lei REDACȚIA ȘI ADMINISTRAŢIA 


Apare dc 3 ori pe lună 


de onoare 500» BUCUREȘTI 1 Str. Brezoianu 23-25 
particulare 12 luni 360 PRE UL 6 LEI i il: 
ee i . EP DAE AED fete Ț Redactor responsabil: MIHAI NICULESCU 








zare oa: 














el Ri Pe RL e a PP Sp et A Rao E REA at e + Re OP UE eee 8 





Cănmana UMLĂ 3 oelului Omui, existență de răspântie 


Omul nu este ceva desăvârşit; are o natură impertectă, sau cum 
se mai spune în sens teologic, o natură căzută. Viaţa interioară a 
omului este alterată, este desorieniată, pentrucă poate avea mai 
mu:ie direcţii. Sufieiul omului este via câinp de operaţi., de acț.uni 
divergente, unde se dă ilupta între lumea spirituală şi cea naturală 
la înirelăerea cărora omul esie situat, 

Viaţa omului are mai multe “feţe și mai multe sensuri pentrucă 
aşa îi este naiura. Omul poale trăi o viaţă animală şi una spiri- 
tuală, Elementele care îi compun fac totuşi o unitate: Omul iu, 
omul concrei. In acest fel viaţa omului a devenit o probiemă. 

Problema morală este o problemă de destin adică: ce întrebări 
îl neliniștesc, cum judecă și alege, cum îşi îndrumează paşii ia 
viaţă şi lume pe drumul deschis al naturii sale îmtime, cum se îm- 
plinește. 


de I. VALERIAN 


Poetul înaintă halucinat spre pa- 
tron. 

— Am venit să iau masa, 

— Nu mai am nimic pentru d-ta. 
Trebuia să vii la prânz. 

— N'avem nimic, înțelege odată. 

Răspunsul izbi răspicat, drept în 
taţă, cu obișnuita insolenţă de carciu- 
mar, apoi patronul îi întoarse spatele. 

— Dar e plătit, mai îngână, după 
o clipă de ezitare, întârziavul, 
Scena păru destul de hazlie pupezelor 
de lângă mine, amuzându-se destul de 
bine. Sarmanul rămăsese nedumeriţ, în 
mijlocul sălii, purtânau-și ochii flă- 
manzi pe la mese. Cneinerii veneau şi 
plecau, ducând pe tăvi tripturi a căror 
aromă chinuia ioamea. 

Postul mai iăcu nehotărit vreo câţi- 
va pași și iar se opri, ca un semn de 
întrebare. In clipa aceea viziunea al- 
batrosului bauaelair-ian mi se păru 
rai vie ca niciodată. Și aici, sburătorul 
Stângaciu se împleticea în aripile prea 
bungi, spre marea veselie a marinarilor 
depe coveriă. 

Cuvintele individului dela tejghea 
le simţeam și eu ca niște pie.re pe 
sufiet. Indemnat de o vagă mustrare, 
l-am chemat pe patron. 

— Ce este cu domnul de colo? 


Intr'o noapte — sunt câţiva ani de 
atunci — luam masa târziu la un res- 
taurant din preajma gării. Sala plină 
de fum și larmă, adăpostea o mulţime 
cosmopolită : femeile sulemenite dă- 
deau o atmosferă ge cârciumă de port 
— aşa cum se află multe localuri în 
acel cartier ciudat, străbătut de nu- 
mita Cale a Griviței, 

O voce de femeie îmi atrase atenţia, 
prin chihoteala deșanţată ce ţâșni de 
la masa vecină : 

— Ia uite, dragă, cine intră pe ușă!... 

Am privit şi eu. Un bărbat înalt, a- 
dus de mijloc, cu pălăria pleoștită pe 
ochi, cu hainele sdrențuite, se strecură 
înăuntru, ca o nălucă a întunericului. 
Când figura de actor consumat îu lu- 
minată strident de becurile electrice, se 
putea vedea că mai stranii decât îm- 
brăcămintea, apăreau ochii şi zâmbe- 
tul. Intr'adevăr, căutătura lui părea 
că vine din altă lume, iar rictusul 
imobil din jurul gurii mărturisea tot 
tragicul existenții omenești. 

L-am cunoscut imediat. Era poetul 
pe care-l întâlneam zilnic, plimbân- 
du-și nenorocul pe Calea Victoriei, aș- 
teptând ceasuri întregi în colț la ca- 
feneaua Capșa, un ban dela prieteni 
sau o ţigară. In ultimul timp, nu-l mai 
văzusem; știam că era internat, unde- 
va într'un sanatoriu, de aceea fui sur- 
prins, găsindu-l în puterea nopţii, prin 
aceste locuri. 


Cu toate că firea omului esie amestecată, cu țoate că „a căzut“, 
nu ș--a pierdut s.mţul inierior, nu şi-a siărumat dei rhiliv fi.nţa sa 
interioară. Aci se mai găsesc ferestre prin care poaie intra lumina, 
imaginea divină nu i-a pârăsiţ cu desâvârşire, cezace n iaca să he 
Tecepiiv vaiorilor spirituale. Mai dăinuie în fiinţa sa năzuinţe către 
o real tate superioară care face posibilă o ieşire. In aces! iel, omul 
dovede;ie că nu se află în ireparabil. 

Ex-s:iţa omu:ui are un căracier tragic: punct luminos întz'o 
noapte imensă, îndemn în marginile morţii. Aşa apare el în lume. 
Omul este loc de răscruce a iuturor elemente.or, a tuturor iunc- 
țiunulor, a tuiuror energiilor ș: magiiior universitui. Omul este o 
existență plină de înţelesuri, viaţa sa » încercare şi o luptă per- 
manentă. 

in aceste condiţii trebue să cusete, să simtă şi să activeze, în a- 
ceste condiții trebuie să-şi ducă viața de care în originile e. mu 
esie responsabil, fiindu-i dată. D_n așezarea sa atât de minunată 
dar tot atât de grea, omul ese nevoit să caute tâlcuiile şi să desco- 
pere căiie. Primul fapţ de o vitală semnificaţie a cond ţ.ei umane 
este conști.Nyă Ge sue ca iiinţă &piriuaia, escaţă a unei vitţi ur Le 
cuprins, Din acest fapi se desprind toate problemele și toate posi- 
bil.tățite destinului său tragic. Aci sunt isvoarele netiniștei inte- 
rioare, nehniștei cosmice; tot aci sunt isvoarele bucuriei şi Luminci. 

Omul de ounen.€, omul adevărat, are conștiința adâncă a ssivua- 
ție: sase ui suit, 1Ș, ua Şeaua CeSuperioriaita sa lau de toi 
ceeace il încon:oară, superioritale împodobită cu puteri cum este 
aceea a raţiunii şi dragusie,, a cuge.ălii şi iapiei. Omul este o liinţă 
privileg.aiă im uriive:s, în acest privizegiu însă sită uagisniul sau; 
o soariă în caze se iu.2inesc şi se luptă eiemente contrad cioaui. 
Umui esie S:nzuiul inut autiutul€ Şi Dinţe:e lumi Câre ae cta- 
Știunța ae sine Ș, poate să se iplere asupra acestei coaşiiinţe, Qar 
este singur între toate acestea pentrucă nimeni nu-l] vede, n.meni 
nu-l ascuilă. Ca-, poate spune iivarea d-n marg.uea rauiui, păză- 
rea din sbor sau steaua de pe cer? Ei și le apropie, le simte făcârd 
parte din aceeaz iume şi suteră pentru ele, dar dintr avo.o nu răs- 
pundc nimeni. Sol.dar.vatea universală a omului — care este 2 rea- 
lita-e pentrucă omul este o fiinţă cosmică — îl împovărează de în- 
trebăâri tară răspuns. Sirigăiul pascalian pornește ca un sirigăt al 
umaânităţi. de todeauua; este strigătul destinuui naturii omeneşţi. 

Conștunţa de sine a omu.ui cu toaie iînsuş.rile iegate de na.ura 
sa, mândria calității sale superioare il aruncă deodată în leazănul 
nestârșut al lumilor. Câsa îşezaică omului cs:e mai înaltă, mai 
stăpână pe creste, tocmai atunci, cum «e şi fire:c, apare prăpastia 
iângă el. Fiinţa îşi pierde s.abihiatea, se cutrem.uiă şi are aplecări 
în adâncur.; vauuruie întunericului par să o cuprindă. lan faţa 
omului se deschid dimensiuni fără limită; Wumea şi viaţa devin 
o iântână de taine făză tund, 

Omul este o existenţă crucială; pe de o parte pentrucă este o 
făptură a l.bertăţii şi suferinţii pe calca cărora se impi.ne;te. 

Dacă viața omului ar avea un Singur sebs şi s'ar dtstăşura pe 
vw singură dimensiune, dacă spaţiul analerial i-ar fi îndea.uns şi 
Vremea i-ar auce spre 0 depii:a aşezare, aacă totul i-ar fi dat 
definitiv înta'un fel sau altul, fără nevoie de depăşire, am avea în 
fața noastră o fiinţă armonioasă şi echilibrată, cu un destin uşor 
de impl.nit. Dar iată-l deschis, iată-l îiber, pornit pe căi turbu- 
răioăre, lezănat de cănitctie unor spaţii ale căror a.mens.uni şi 
sensuri îl întrec, străbătut de săgețile tuturor întrebărilor, atins 
până la transiigurare ce aripile etern tăţii şi totuşi om, om viu, 
individual, durut de toate păcatele maturii sale. 

Omul este o existență a: răspântie. Căile ce-i stau deschise, 
natura sa căzută şi liberiztea către împlinire îl fac o făptură tra- 
gică, de un irag-sm coviTșiter care cere sprijin din afară, Ceeace 
are în stăpânire nu este deajuns, nu-l cuprinde, nu-l împlinește. 
Ceeace năzuieşte să cucerească e prea sus, prea tare pentru firea 
sa, prea desăvârși! pentru a fi asemenea. 

F.inţa omului «pare frântă între două lumi şi lupta sa sublimă. 
: Ş Clădit asitel, între lumină şi întuneric, între creaţie şi moarie, 
ai : Acuarelă sufletul omuizi caută o cestitudine. Cu toate poverile ce-l ţin aci, 

legat de o X:me materială, omul nu poate trăi un univers mărgi- 
vit, nu se mulţumeşte cu lumea sensibilă, nici cu datele raţiunii; 
el caută abselutul. 


. *  Absautul este o prezenţă necesară ființti moastre morale pentru- 
că seasibilul şi inteligib'lul nu epuizează existenţa şi nici mu îm- 
plivese destinul uman. 

i Ă 


ERNEST BERNEA 








(Urmare în pag. 5-a) 





MAGDALENA RĂDULESCU 


— 








Imi mărturisea cineva de „stokul” și nu ne-a rămas seli, am învăţat în schimb să Material penţru „Setea deabsolut“, încercare de filosofie mo- 
curând deziluzia pe care o în- nouă nimic. murim. rală. 
cearcă în fața celor de-o sea- Poate, fiindcă nu ar con- Mărturisesc ci n'am câtui O mea rs Na. nd | 


mă cu mine şi care „nu ştiu 
să preţuiască gluma”. Impu- 
tarea, cel puţin în faţa celui 
care o aducea, părea să fie 
gravă. 

Aș fi putut să-i aduog a- 
tunci: mici să râdem nu prea 
ştim lesne și dacă ne cercetezi 
mai adânc vezi că şi ironia 0 
mânuim stângaciu ca pe-o ar- 
mă neobișnuită, care ne în- 
curcă mai mult decât ne-ajută. 

Este bine sau este rău că 
suntem astfel, nu ştiu. Și la 
drept vorbind, nici nu mă iîn- 
teresează. Cu atât mai mult 
cu câ socotesc că indiferent 
de felul în care ne judecăm 
sau ne judecă alţii, rămânem 
tot așa cum ne este dat. să 
fim. Pentrucă nu este un fel 
de a fi pe care l-am adoptat. 
Ne-am născut așa, suntem 
croiți astfel. 

La ce bun să ne mai plân- 
gem că nu ştim râde sau glu- 
mi? Când nici măcar nu sim- 
țim o  infirmitate în lipsa 
semnalată, atât de importantă 
pare-se în ochii celor care au 
şi facultatea aceasta. Cel mult 
am putea zâmbi, acru cum ne 
este chipul: poate au râs alţii 
prea mult, încât au consumat 


stitui un neadevăr nici mă= 
car afirmaţia că atunci când 
am vrea să glumim, ne ţâş- 
nește gluma amară și ofilită. 
Admit dar că organic nu pu- 
tem glumi. Ne lipsește bono- 
mia sănătoasă, ne lipsește bu- 
na dispoziție de om sătul, 

Pentru observatori atât de 
perspicaci este de mirare că 
n'au remarcat că dacă nu știm 
să glumim, nu ştim mici să 
plîngem. Intre „tristețea” noa- 
stră şi cea a lumii care cu- 
noştea prețul glumei (sau cel 
puţin o practica) este tot atâta 
distanță câtă este între glu- 
mă şi noi. 

Dacă suntem „gravi” — m 
suntem. totuşi  desnădăjdwțt 
nu suntem melancolici şi NU 
ne petrecem toamnele ab te! 
ce-și scutură floarea. XSte nu- 
mai un fel de a lugÎn sertos 
viața, de a găsi ue înțeles şi 
un rost existența Noastre, de 
a învăţa preţul luptei şi al 
tăriilor. = 3 

Nu ştim 8 vâdem, dar ştim 
să cucerim pa toate planu- 
rile, Nu ginoaștem gluma, 'dar 
cunoaștm credinţa. Nu stă- 
pânimtTonia, dar ne stăpânim 
cu Gagoste haină convinge- 
rila Și dacă nu 'suntem ve= 


de puţin nostalgia acestei Iyini 
care ştia să râdă jpentrucă 
mânca bine, care avev timp 
să giumească pentrucă nu cre- 
dea în nimic, care impungea 
cu floreta ironiei findcă avea 
să moară a doua îi, liric şi tu- 
berculos. 

Preţul glumei a fost scump 
pentru lume veselă, Păcat că 
nu trăese, toți trubadurii ei 
spre a udea ce a rămas din- 
tr'un JEac care-a practicat 
valsul 

pxat că nu trăesc toţi cei 
ca€-au luat în 'serios veacul 
„umei, să poată admira cea 
mai duioasă ironie: aceea a 
timpului faţă de ei. Căci dacă 
noi, preocupaţi prea mult de 
noi, nu mai putem râde, 
timpul şi istoria mai rând că- 
te-odată... | 

Mă simt atât de bine între 
oamenii aceştia, între oamenii 
veacului meu, încât nu ştiu 
dece n'aș răspunde celui care 
le imputa acestora prea în- 
cruntata lor seriozitate: 

— Tu ştii să preţueşti gluma! 
l-aş spune-o cu tonul cau 
care l-aș întreba: cam ce cauţi 
pe pământ, între noi, în anii 
aceștia? 
COSTIN I. MURGESCU 





MILITZA PETRAȘCU 








Desen colorat 


era rea 
nea 


2 


TEATRUL MUNICIPAL: „DA- 
MA CU CAMELII“, dramă în 
cinci acte de ALEXANDRE 
DUMAS-FIUL. 

TEATRUL MIC: „CICERONE“, 
co:neiie în trei acte de LUIGI 
BONELLI. 

Teatrul Municipal a pus în 
scenă „Dama cu cameli.”. 

O piesă care ar avea toate 
motivele să cadă: un text slab, 
o regie slabă, o interpreiare — 
cu excepţia d-nei Madeleine An- 
dronescu — deasemeni. 

Bine înţeles, p.esa nu va că- 
Qea şi e toarte simplu de ce: la 
1 milan de locutori, la cât 
poate îi socot.tă ponuiaţia Bucu- 
reş.ilor împreună cu cea îlo- 
taniă, desiaur că trebue socotit 
un foarte mare procent, — în 
spec:al în rândul popuaţiei îe- 
m.n.0e — care să vrea neapă- 
rai să vadă „Dama cu cameiii“, 

Ş. ia arma urmei, cu drept cu- 
vânt, fiimăcă, dn multe puncte 
de vedere este reprezentativă 
“atât pr.,3 temă, care este una ge- 
neroasă, cât şi pentru o menia- 
litate şi o epocă. 

Alară de aceasta, este o piesă 
de teatru care a constituit pen- 


tru cateva din actrițele cele mai : 


mari, o piatră de incercare, e un 
rom21 deasemenea celebru, 


fine o mie de motive cari con- 
tribu e la aceasta. 

Altfe!, cum spuneam mai sus, 
ca text este o piesă slabă, cu 


un diaioz deslânat, întrun stil .. 


mediocru, cu sent.maite incon- 
Bistente sub raportui prezentării 
lor dramat ce, intecţiiie autoru- 
lui râmanând to:deauna nereali- 
zate, cu o verbozitate goată şi 
emfatică. 

la afară de aceasta, mai are şi 
detec.ul celor mai multe dintre 
piesele de teatru făcute aupă 
rosa; sună a gol, sunt incom- 
ple«cte, ala f.ima tehnica drama“ 
tică şi alta aceea epică, a roma- 
nului. 

Atară de aceasta, quas.-imelo- 
dramatică şi iacrimozenă în ulti- 
mul grad: în ce piesă mai a. un 
act intreg în care eroina tot 
moare şi tot nu mai moare! (De- 
fect care de altiel a trecut şi în 
„Trav.ata“ !), 

Interpretarea, cum am spus, 
foarte slabă, cu excepţia d-aei 
Madeie:ne Andronescu, care a 
făcut toate e.orvurile să ducă 
s.ngură piesa în spate, ceeace, 
trebue sa recunoaștem, este un 
efort prea mare pentru orişice 
actor, 

In special dela actul 2, când 
efuz.uaile sentimentaie ale d-lui 
Mârucză riscau să transforme a- 
ceustă dramă în comedie buiă — 
cum am zice: râsete la scenă 
deschisă 1... — ș, câna d-na Ma: 
deleine Andronescu, cu simțul pe 
care îl are orice bun artist, şi-a 
dat seama că actorii pierd sala 
din mână, efortul d-sale a tre- 
buit să te dublu și, probabil, 
destul de penibil. 

Totuşi,  trebueşte  felicitată 
pentru că a reușit prin jocul 
d-sale personal, prin calitățile 
pe care le are — fizicul plăcut, 
vocea caldă, sensibilitate autea- 
tică, sinceră — să câștige până 
la sfârșit acelaş rublic pe care 
puțin a lipsit ca să-l p-ardă. 

Rolul rămâne printre cele mai 
greie pentru o femeie, tocmai 
fiindcă nu este suficient ajutată 
de text şi de aceea toate lacunele 
lui trebuese suplinite prin deo“ 
sebiţ de mari calități artistice. 
joc de scenă şi temperament, 


sa - 
facur un fiim extrem de bun, în 





Deaceea, izbânda d-nei Made- 
cine Andronescu şi în acest rol 
— ilustrat de o Sarah Bernard 
și de o Eleonora Duse — ne bu. 
cură pe toţi, cu atât mai mult. 
cu cât unii poate că am avut 
oarecare aprehensiuni, , 

Este adevărat — şi asta nu 
poate s'o supere fiindcă nimeni 
nu poate fi perfect şi o artistă 
de talent are datoria să ceară 
şi chiar dreptul să pretindă să i 
se spună adevărul în faţă — că 
în scenele în care Margueriiţe 
Gauthier este prezentată ca fe- 
meie cochetă, Madeleine Andro- 
mescu nu a putut îi acea fe- 
meie care este o triumfătoare a 
saloanelor, care se joacă cu ini- 
mile bărbaţilor, şi să dea im- 
presia că are — rezină monde- 
nă — toată lumea la picioarele 
ei așa cum a vrut-o autorul, 





MADELEINE ANDRONESCU 


căutând prin ea să realizeze ti- 
pul unei strălucite curtezane: 
Madeleine Andronescu are prea 
multă gingășie şi delicateţe su- 
fletească ca să poată da iluzia 
acestei puteri imperative de care 
era nevoe, fapt care, într'o oa- 
recare măsură, a făcut să se re- 
simtă întregul spectacoi, peniru- 
că în felul acesta m'a mai apărut 
tranșantă  transfigurarea prin 
dragoste și jertfă dela curtizana 
atotstăpânitoare la temeia care 
sacrifică totul iubirei ei. 


Dintre ceilalţi actori, merită o 
deosebită aiențiune d. Soreanu 
în rolul bătrânului Duvai — u2 
rol insă extrem de scurt — și, 
într'o oarecare măsură, d-nele 
Lily Mihăilesecu-Ciurea şi Silvia 
Colberti-Fabini, 

Restul ansamblului, în frunte 
cu d. Mărutză, mai puţin decât 
convenabil. i 

Câţ priveşte regia, tot timpul 
mediocră datorită căreia cred că 
şi ac.orii, începând cu interpre- 
ţii principali, au fost dezăvanta- 
jaţi. 

Menţionăm între nenumăratele 
detectie pe care le-a avut direc- 
ţia de scenă a d-lui Mibâil Zirra, 
greşala de a-l obliga pe d. Mă- 
rutză — atunci când sa văzut 
că este lipsit de elanul necesar 
pentru asta — de a se repezi din- 
trun capăt la celălalt al scenii 
și a cădea în genunchi la picioa- 
rele Marguerittei Gauthier, spre 
a face toață scena ridicolă, când 
se putea găsi o altă posibilitate 





[| manahul „Universul | 


Apărut în preajma sărbătorilor Crăciunului, Calen- 
darul-Abmanah al ziarului „Universul“ inseamnă o ade- 
vărată enciciopedie de cunoștințe privitoare la manife- 
stările cele mai felurite, din ţâră și de peste hotare, din 


cursu. anului 1942. 


Toate evenimentele de natură politică, socală. eco- 
nomică etc., sunt amintite pe scurt, în ordine «onolo- 
gica. Deasemenea, în cronici substanțiale și obiective, se 
iace biianţul de siârşit de an ai activităţii teatrale, mu- 
zicale, p.astice şi literare, la noi în ţară, asiiel că alna- 
nahui constitue un auxiliar cu adevărat preţios, de care 
cercetatorul sturdios ca și oricine ar vrea să se informeze 
exact asupra unui an bogat în preocupări de tot felul, 


na sar puiea lipsi, 


Partea niterară și artistică a almanahului este deopo- 
trivă ue remareab.lă. Fruntași ai scrisuiui românesc, aiă- 
turi ue conaee apreciăte ale scriitoriior mai tineri se în- 
tâmese în paginue aimanâhului, ilusvrate cu admirabile 
reproaucen in trhehromie după tabiourile cârorva din 
pictorii noșuri va.oroși: Manus Bunescu, Luc:an Grigo- 
rescu, Magdalena Radulescu, A. Vulpe, D. Ciucurenco, 
G. vanăturu, Aurel lacobescu, D. Iordan, Aurel Diaco- 
nescu, "iraian Sfinţescu. Ilustraţiile poeziilor şi prozelor 
liverare, humor, evc., sunt semnate ue George Vo.nescu, 
A. Diaconescu și trad. Versuri semnează d-nii: N. 1. He- 
rescu, Ion Fiat, Al. Philippide, Traian Cheiariu, Cice- - 
rone 'Mheoriorescu, julan vesper, Emul Guiian, Matei 
A.exanarescu, ion Frunzeiti, Ştefan Stânescu, Teodor Al, 
Munceanu, “iraian Lalescu, Ion Ta. Liea, Dan Bă:teanu, 
Const. tine, Leonida Secrețeanu. 

Nuve.e şi sch-țe: Sărmanul Kiopstock, Corneliu Pe- 
nascu, lon va:erian, Mihai Drumeş, Leontin Brudaşcu, 
G, Enacae, C. A. 1. Ghica, Laurenţiu Fuiga, Gr. Dore, etc. 

Cronici: 1. Vion (Anul intern), Ktomuius Seişanu (Des- 
fășurarea iupteior pe ironturi), Pr. C. ron (Anul bise- 
ficesz). Amiral Bălănescu (Războiul maritim), Comandor 
Saesiu (Războiul aviatic), Haralamb Ionescu (Anui eco- 
nemic), Romicus (Anul teatral), Romeo A.exanidrescu 
(Anu: muzical), Adriana Nicoară (Anul c:nematogra- 
fic), I. Dumitrescu (Anul sportiv) şi Mihai Niculescu 


(Anul literar). 


Diverse: N. Batzaria, Octavian Metea, A. Caliogiu, E. 


Papazian și C. Posteln:cu, 


Aimanahul „Universul“: 1943 constitue astfel o ex- 
celentă antologie literară, artistică şi informativă, tipă- 
rită în excepţ.onale condițiuni tehnice. 

Preţul 400 iei, la toate librăriile şi chioșcurile de 


ziare, 





ca să se evite acest lucru; sau 
grupul, aproape grotesc, din ac- 
tul al cincilea re care-l formează 
Margueritte Gauthier, muribun- 
da, curbată în mijlocul patului și 
cu cozeamitea.... „omul“ în spi- 
nare — e vorba die d. Mărutză — 
invenție pur şi simplu regisora- 
lă făcută cu scopul, pare-se, de 
a face să se vadă faţa artistei 
în tot timpul acestei scene, 

Cred că şi aici se putea găsi 
vr'o aită soluție, să se scoale 
din pat și să moară pe un îoto- 
lu, pe um divan „Râcameer“, 
etc. 

Cu toate aceste observaţii cred 
că spectacolul va face serie. 

Am arătat, iasă, dece, 

* 

La Teatrul Mic se joacă o co- 
medie cu un substrat destul de 
tragic din punct de vedere sufle- 
iese: contrastul dintre aspirații 
și posibilităţile pe care le oferă 
viaţa, constitu „ud ceeace în lim- 
baj curent se numeşte drama 
ratării. 

O serie de situaţii dramatice, 
alternâmd cu sitaţii comice, fac 
ca această piesă să aibă nerv să 
ţie interesul publicului v.u până 
la sfârșit, 

In rolu! principal a, Ion I2an- 
covescu, ro! parcă anume scris 
pentru d-sa, 

Dealtfel d-sa are talentul Qe 
a găsi riese îm care să aibă în- 
toigeauna un rol cop os, și, nu 
numai atât, dar să pue în va- 
loare caltă ţile d-saie fără a-i 
ev:denţia eventualele d-sale scă- 
ăeri acioriceşii. 

Fiind dar, întotdeauna, iden- 
îitate îmtre pe:sosana d-lui lon 
fancovescu şi personajui dpi pie- 
Ba în căre Joacă, nu ai de sem- 
naiat aproape nicioiată vreo de- 
tic enţă. 

Im rolul avocatului Giovan Ba- 
tisia Burasco, sc poate spun: 
ch:ar mai mult, că d. Laacovescu 
de data aceasta sa uitrecut pe 
s:ne găsiau accente veridice şi 
în nstele Care se găseau in afa- 


UNIVERSUL LITERAR 


ra portativului d-sale obișnuit, 
jucând, amumite scene, cu o a- 
devărată virtuozitate și cu un 
anumit dramatism pe care poate 
că nu îi Pam fi bănuit, 

O surpriză a spectacolului, în- 
să, a constituit-o d. Mircea Con- 
stant.nescu în rolul presupusu= 
iui asasin Colombo Faliero: şi 
ca mimică și ca joc de scenă şi 
ca interpretare. 

După cum am auzit ulterior, 
se pare că acest rol era să fie 
jucat de d. Vasiliu-Birlic: cred 
că posibilităţile d-sale erau sub 
nivelul acestui rol. 

In Colombo Faliero trebuia, în 
prima parte, un actor cu mari 
ba de toi sbuciumul sufletesc al 
omului care se crede asasinul 
ceiu; mai bun prieten al lui! — 
iar în partea a doua avem o si- 
tuaţie, din contră, comică, din 
moment ce acelaș Colombo Fa- 
liero memaifi.nd un asasin, de- 
vine pur și simpiu un personaj 
ridicol, 

Dacă, prin urmare, în partea a 
doua a. Birlic, actor de farse şi 
comedie bulă, ar fi putut da e- 
ventual ceva bun, nu vedem ce 
s'ar fi făcut în pr:ma parte ua- 
de ar îi fost nevoe de resursele 
unui Forry Etterle! 

Gri, tocma. aici este marele 
mer:t al d-lui Mircea Constan- 
tinescu, că a reușit să fie bine 
jucând admirabil în ambele si- 
tuaţii şi găsud nota potrivită 
pentru fiecare din ele. 

Deasemeni foarte bine d-nii 
Niculescu-Cadet întrun cât se 
poate de veridic Poldo Gramigni, 
Ecaterina Ionescu în roiul Ma- 
de.iei Gramigai, ae meegaiat 
in astfel de roluii, în fine Mia 
Steriadi — o art.stă inteligentă, 
dar roiul lipsit de pos.bilităţi —, 
câţ şi Erastia Peretz. 

Ceilalţi, în rolurile de ansam- 
blu — d-nii G. Soare, Petru A- 
san, Despina Pelin, N. Tomazo- 
giu, lon 'Talanu şi Constantin 
Irod — desiul de convenabil, 
dând o cmioare foarte potrivită 
intregulu, spectacol, 

in scurt, o reprezentaţie reu- 
şită, o riesă inteligentă, jucată 
ue un om inteligent şi de ua an- 
samblu bun. 


ALEXANDRU DRAGHICI 





Cărţi 


„CIȘMIGIU ET COMP. 
(AMINTIRI DiN LICEU)” 
de GiulGUKE BAJ-NARU 


Amintirile din liceu ale d-lui 
Grigore baujenaru, pubheaie cu 
tiu  Cişm.giu & Uumy. sunt 
scrise cu Ut UMOr Sprinien şi cu 
o bună dispoziţie lesne cCOTnUunI. 
caiiva. Hi:eșie, O umbră uşoară 
de melancoie induioșată invaluie 
totdeaunu evucurey umntiriior şi 
d intumpliriior care nu mu Suni. 
Dar regretul NOsialg-c nu reu- 
şeşte su întunece Su UCcuura opLi- 
muStă a povestitorul, sociabili- 
taiea lui atât de plăcuta şi atră- 
gătoare. 

Asiii copilăriei sunt, negreşii, 
cei nui importanți pentru Jor- 
"area omului de mai Larziu. pDă= 
i-mi primii ani din viața unui 
copil și bă asigur că el va fi un 
poet“ — spunea odată Kipling, 
aie cărui poveşti din Jungiă ne-au 
fermecui unit COpudr.ei şi ne cu- 
ceresc și acum, lu orce vârsiă — 
vro să suvuiivze insemnatatea 
PuYsLei Jrugeue, peniru aicatuir2a, 
SUjieituscă  uejiniii bă a Omului 
matur de mu tarziu, 

Vârsta copilăriei e totdeauna 
grau dar Jară rautuie și resen- 
timent, svurdainică și totuşi gru- 
tă, nesiatornică dar poate tocmai 
de aceea mai receplivă decât ari- 
cure alta. 

Vârsta aceasta de aur trăieşte 
în toate cuiorie ei puiorești, cu 
lLoanei, necazurile mutume şi 
naTit-i bucurii, în puginile căr- 
ii d=rui Grugore Bugenaru, 
carțe care constitue de aceeu o 
lectură desfătatoure, scrisă parcă 
unume pentru înseninurea suie. 
bască a oamenilor de astăzi, în- 
COsgiaţi sub apăsarea tot mai 
simțid a soartei, 


ION MNCU LEHLIU: 
VUGIn bg DUMNEZEU” 


„AM 


A apărut Ziele acestea vo- 
lumul intutulat „Am Jugit de 
Dumnezeu”, datoţ aprec:atu- 
lui nostru  colabuaror lon 
Mincu-Lehliu, a căru, proză 
răspândită in coloaneli pe us- 
tesur și ziarelor din Câbpraiă a 
puiut fi gusrată de citiior. 

HAUtufru, Sa Baseşue la Prihul 
său volum în care a strâns u.. 
număr de nuveie pubiicate în 
Wii dusul, Disaul curga:or al 
d-lui Mincu Lehliu şi temele 
deosebit de interesante prinse 
în bucăţile cuprinse in eceastă 
primă carte a autcrului consti 
wuesc garanţi: pentru buna pri- 
mire de care sperăm că se va 
bucura printre cititori. 

Volumul, apărut în editura 
„Bucur Ciobanul'“, este prece- 
Gat de o spirituală pretaţă a 
d-lui Păsterel 'Teodoreanu. 


ION BUZDUGAN. 


poetul Miresmelor din stepă și 
al volumelor Ţara mea, Păstori 
de timp și Cântece din Basara- 
bia a scos, îa editura Naţ.onată 
Gh. Mezu, o n»uă carte de ver- 
suri: Meţanii de Luceferi, Dom- 


noul 


mia sa anunţă şi apropiata apa- 
riiţe a cărţiior Yodgorii de aramă 
(pas'eluri basarabene), Pietre de 
vemeiie (Ctitorii Voevodali. Poe- 
me :siorica), Cumpăna zodiilor 
(Mitur:), Icoane basarabene (Por- 
tretee lupiâlorilor peniru în- 
tregirea Neamului) şi Istoricul 
Unirii Basarabiei (după acte şi 
dozumente inediie), 

Dea maurul poet basarabean 
avem, deci, tot dreptul să mai 
aşteptăm pagini  m.nunate câ 
înseși stepese pe cari d-sa cel 
d.ntâi lea cântat ca nimeni al- 
tul la noi. 

Iată că Metaniile de Lucefari, 
volum bine structurat în jurul 
temei eterne a trecerii şi pre-: 
zenţei Mântuitoru-uu printre oa- 
men:, aduc strofe de o muzica- 
litate şi puritate unică. 

Cităm, în întregime aceste 
Prea frumoase Lumini de seară: 


Lumini de seară 

Se cerne de sus 
Pe drumuri de ţară 
Pogoară Isus. 


Pe lanuri albastre, 
Din siăvi de lumină, 
Noianuri de astre 

Se cern pe colină. 


Cu soarele 'n timpuri, 
Zâmbind luminos, 

Pe altare de câmpuri 
Adastă Christos, 


Sub spinii de rază 
Pe alba Lui frunte 
Măcieși singerează 
Broboune mărunte. 


Trecând pe colină, 
Lin văi și colnice 

Smerit i se 'mchină 
Pletuzsele sp.ce. 


Im secară s2 'ngână i 
Lumina Lui sfântă : 
Cu alba Lui mână 
El binecuvâniă ! 


—— Voi holde 'm răzuare, 
Sub plete de rouă, 
Im ceas de 'nserare 
V'aduc pace vouă! 


POE 


Veniţi voi la Mine, 

Trud-te jurnice, 

Din văi şi coline, , 
Popotre de spice... ri 


Voiţi voi sărace 
Cânmii şi cătune, 
Și alu, mea Pace 
Pe fruw; vă 'ncunune. 


Voi gloate- blânde, 
Din cer, fieărui, 
Eu, dulce mMe!mnde, 
Lumina vă dăru. 


Pe drumuri de ţar: 


In zare se duce, =, 
Şi crește, în seară, a. 
O trâmbă de cruce. %. 


In nimb de lumină, 
Cunună de spin, 
Văd umbra-l divină 
Cum suie... Amin. 


vant 








30 Decembrie 1>-. = 


Inchinare mamei » Almanahul 


Trăeşti în lumea gândurilor mele 
Şi-mi trec prin minte stoluri amintiri 
Eu le slăvesc ca'n sfintele psaltiri 
Şi simt pe tâmple lacrimi brobonele, 


Dar p'așternut de lut azi dormi senină 
Un somn adânc ce nu pot să cuprind 
Căci chip şi glasu-ţi dau mereu colind 
La cuibul unde-ai fost ca o Regină. 


Te simt can vis cum tu mă legănai 

Iar primii pași mi-ai arătat cântând 

Dar gândul drag cu care m'adăstai 
De-atâtaa ori te-a frământat plângând. i 


Ş'apoi şirag de ani pe la Crăciun 

Sau printre crengin frunză la Florii 
Veneam ca în popas de liturghii 

Să mă alint la sufletul tău bun. 


Dar azi, când calc mereu pe drum pustiu , 
Un dor pribeag amarnic mi'a cuprins 

Căci nu voi mai putea să reînviu 

O flacără de aur ce s'a stins. 


Deaceea nu mai pot să prididese 

Și nu-mi astâmpăr vrednic al meu dor 
De cât torcând al gândului fuior 

Din lacrimile ce mă năpădese, 


Î. VIZIREANU 





Ieri am plâns, 
maestre lancovescul 


Te-am văzut ieri, maestre Ian- 
covescu. Pe scena Tearuiuui Wlie 
prinsese viață tragedia unui ne- 
norocit avocat. Lui Bonneli îi 
place să zâmbească, Și l-a făcut 
pe eroul său, biată paiață lovită 
în plin de toate micile și marile 
nenorociri, să smulgă hohotele 
de râs ale publicului care ţine 
cu orice preț să se amuze. 

Și Dummeata, maestre, laai în- 
țeles pe iubitul dumitale autor, 


" Ai mers, mană în mână, cu în- 


tenţiile tui. Nu mai erai Pedigo, 
gloriosul învingător din orașul 
fără avocați. 

Erai eternul învins, conștient 
de valoarea lui, care se agită, 
care sujerui, care provoacă rusul 
prin revolta lui neputinciousă. 

Eroul dumitale plingea, râdea 
şi iar plângea! 

Iar spectatorii râdeau fiindcă 
voiai Dumneata ca ei să râdă. 

Aşa că te rog să mă îierți, 
maestre Iancovescu. In mijlocul 
unei săli de oameni cari se vu- 
teau cu mâinile pe burtă de prea 
mult râs, în mijlocul unei masse 
de guri intinse până la urechi, în 
semn de nespusă veselie, în mija 
locul unei astfel de săli, eu am 
plâns. 

Am plâns ca un nătâng, mue- 
stre! 

Am plâns de mila adevărutu- 
lui OM de pe scenă, căruia nî- 
meni în afară de Dumneata nu 
i-ar fi putut da viaţă. 

Și am mai plâns și de ciudă. 

De ciudă pentru teatrul acela 
mic, superior celorlalte teatre 
particulare, da totuși atât de mic 
pentru numele Dumitale. 

“Am plâns pentru toate teatrele 
prea mici, în cari ai făcut ani 
de-a rândul, risipă de mai mult 
decâţ talent. 


Am plâns pentru publicul care 
are nevoe să afle că stai în fie. 
care zi la Nestor şi că ai un fel 
original de a fi, pentru ca să se 
wmtereseze de Dumneata. 


Și am plâns pentru toți acei 
cari, a doua zi, știam că îţi vor 
discuta creația, așa cum discută 
prețul unui „menu fix“, 

Şi mă gândeam la o sală, o 
sală pe care doar în vis o pot 
vedea, o sală imensă ca o piață, 
în care toată lumea să fie ubli- 
gată să intre și să afle că în 
fara noastră există și astăzi, un 
mare actor: Puiu Iancovescu. 

Și nu plângeam, Qar eram ușor 
amărât, când mă gândeam că cei 
cărora le voiu spune toate aco- 
stea, mă vor privi neincrezături 
și — mulți — nu mă vor înțe- 
lege. 


TRAIAN LALESCU 


IN LOC DE CRONICĂ CINE- 
MATOGRAFICĂ 


Eventualiy cititori ai acestei 
rubrici sunt rugați să scuze ub- 
sența obișnuitei, dări de seamă 
asupra „ultimului film al Capi- 
talei“, întrucât accesul spectato- 
rilor în sălile de cinematograj a 
devenit o adevărată expediţie. 


Ca și atâția alți cinefili, sub- 
semnata, neavând tenacitatea 
necesară expediționarilor, nu 


putut vedea nici um film. 
VU 
(Y Y td 
TON d 


LE 


(fi 





La inceput de 
nou an literar 


(Urmare din pagina I-a) 


Literatura de după războiul acesta, — cel mai neome- 
nesc, fiindcă e cel mai maşinal din câte au tost purtate, 
dară și cel mai răscolitor de patimi şi idealuri umane, — 
literatura de după acest războiu va fi tendențioasă: Va 
TINDE să dea omenirii încrederea în propriile ci puteri 
constructive și drepte „in propriile ei forţe de stăpânire și 
stârpire a răului. TYendinţa mu exclude aria, ci-i dă con- 
ținutul fără de care ea, arta, rămâne vidă. 

Până la venirea păcii însă, pe care o dorim şi o urăm 
tuturora pentru anul mântuirii 1943, vor mai apare cărţi du 


pnoză şi vers. 


O parte din ele vor aparţine unui veac sfârşii, ilustrâna 
frumuseţile şi preţurile trecutului pe care poate mulţi nu-l 
vor mai înțelege; — o parte vor purta semnele trecerii: 
aurorele toate ale ceasului de faţă; — dară o parte vor 
fi capete de pd înfipte dincolo de apele răsăritului, — 
capete de pod şi baze de plecare pentru cucerirea şi con- 
solidarea det.nitivă a poziţiei pe care poeţii şi scriitorii în 
genere trebue s'o deţină în carul unei societăți: poziţia de 
arătători şi deschizători de drumuri şi zarişti. 

In cronica pe care vom încerca s'o facem începând cu 
1943, accentele nc, vor cădea și asupra acestor aspecte ale 


scrisului. 


Credincioşi tradiţiei „UNIVERSULUI LITERAR” în ceeace 
priveşte criteriul estetic de apreciere, ne vom strădui să 
așezăm romanul, muvela, eseul şi poemul şi între coordo- 


natele lor ps.ho-sociologice. 


Ne dăm foarte bine. seama că o asttel de încumetare esie 
păscută de multe primejdii, Dintre ele cea dintâiu şi nu 
tocmai neglijabilă este aceea a aonfundării metodelor. Vom 
proceda însă cu toate rigorile precauţiei punând semnale 
de alarmă acolo unde va fi nevoie. 

Fie ca anul 1943 să hărăzească acestor promise cronici cât 
mai bune şi mai multe cărţi de liteatură. 


N 


TRAIAN CHELARIU 


teatrului 
romănesc“ 


Direcţiunea teatrului Nuționă 
a avut fericitul gând de a aicătu 
unul acesta, un Aimanah al Tea 
truiui Românesc, lucrare ce s 
cere ade mult realizată, fiind uni 
că — a genului — la noi. Pe lân 
gă partea strict documentare 
sorti.ă posterităţii şi culturii, a 
cest almanah cuprinde un pre 
țios maierial beletristic, iscăli 
de scriitorii noştri de frunte: Tu 
dor Arghezi, Liviu Rebreanu, E 
Lovinescu, lon Petrovici, H. £ 
Bengescu, Al. Philippide, Victo 
Ion Popa, Șerban Cioculescu, [0 
nel Teodoreanu, Mircea Șiejăne 
nescu, Petru Comarnescu, Miha: 
Sorbul, Pompiliu Constantinesc: 
— iată o parte din mănunchiu 
condeelor mai vârstnice. lar din 
tre tineri, întâlnim:  Ciceron 
Teodorescu, Emil Botta, Ioan 
Postelnicu, Petru Manoliu, Da 
Petrașincu, Traian Lalescu, Pe 
ricle Martinescu, Teodor Scarkii 
Coca Farago, Vluicu Bârnă, lo 
Băleanu, George Franga, C. Pa 
maitescu, George  Dorul-Dumi 
trescu, Aurel Chirescu, Dimitri 
Stelaru, etc., etc. 

Dacă adăogăm că partea de re 
portaie, de articole, anul teatrai 
fotomantajele — este aleasă ci: 
gust și foarte interesantă, veder. 
că surpriza nu ne este neîndep 
tățită. Fără îndoială, mai sunt u 
nele lipsuri în acest almanah, da 
lrebue să ținem seama că e u: 
început și că trebue să trecer 
peste micile nemulțumiri perso 
nale — mai ales când e vorba d; 
tagma atât de... iritabilă, a acto 
rilor ? 

„Almanahul Teatrului Româ. 
nesc“' constitue o intenție și « 
realizare de sens. cultural — pen. 
tru cel de strictă actualitate. Trt 
mitem alcătuitorilor lu; o felici 
tare sinceră... 





Primul număr din anul 
viitor al „Universului Lite. 
rar” va apare la 10 lanuarie 
1943. 





Aceasta, datorită felului cum 
au înțeles să aplice directorii cii. 
nematografelor de  prenieră, 
nouile dispozițiuni ale Prefectu- 
rii poliției Capitalei... 

Stabilirea  orariulu; fix "u 
spectucolele cinematograjice, fi 
înd făcută de comun acord ca 
directorii susnumitelor cinema: 
tografe, aceștia ar fi trebuit să 
îa măsurile necesare, pentru e- 
vitarea spectacolelor inedite ș 
mai ales neplăcute, oferite de 
Publicul care vociferează  uga: 
sat dinaintea ghișeelor cinema- 
tografelor, aşteptându-și rândul 
la bilete. 4 

S'a văzut cu acest prilej, că c 
singură cassă de bilete este cu 
totul insujicientă, deci cel pu. 
țin dublarea lor e numai decât 
necesară. 


Unul din marile avantaje ale 
cinematografului era tocmai 
lipsa de formalităţi, care jăcev 
tecesibil spectacolul chiar acelo: 
ra ce dispun de un minimum de 
timp, şi cărora le este cu ne. 
putință să mai facă şi coadă în 
jața ghișeelor. [A 

Dispoziţiunea nu este desigui 
menită să uşureze accesul ace 
ora — cari sunt și cei ne: 
mulți — în sălile de spectae „.ă 
totuși, întrucât ea. a fost uatii 
(pentru motive pe care nu ne es „ isb 
dat nouă să le comentăm) e “şt 
datoria directorilor de cinemat x 
graje ca să ia la rândul lor, fă -. 
întârziere măsurile impuse i 
împrejurări. 


4 
ADRIANA NICOARĂ ;.gi, 





GETA ILIESCU 


talentata actriță a companiei 
„Cărăbuș” pe câre o vom reve- 
dea în noua revistă pe care c 
pregăteşte C. Tănase la teatrul 
„Savoy”. 


= 


Îi 


——=: 30 Decembrie 1942 


NOTEe 


DINO CAMPANA 


e una dintre cele mai bizare i- 
guri din galeria poeților italieni 
dela începutul secolului al două- 
zecilea. Un Verlaine al Italiei. 

Fiu al unui maestru lucrător din 
Marradi, urmează chimia la uni- 
versitatea dim Bologna, dar nu 
reușește să-și îa nici un titlu 
academic, fiind exmatriculat din 
universitate - din CAUZA UNOT 00 
recari „rebeliuni“ nepotrivite cu 
prestigiul bătrânei instituţii. 
După unele încurcături cu poli- 
ţia, părăsește, fără nici un ban 
şi. fără speranţa niciunui sprijin, 
Italia. Colindă aproape toată lu- 
mea, 





DINO CAMPANA 


Iatăal lucrător la Marsilia: 
revoluționar, îmstigator de masse 
la Paris. 

Umil servitor în magaziile 
portului Hamburg, la Dover, la 
Liverpool sau ila Montevideo. Și 
rândaș la câte ferme argenti- 
niene? 

Se întoarce în țară fără nici 
un ban în buzunar, tot fără spe- 
ranța niciunui sprijin; dar are 
ascunsă în el o bogăţie uluitoa- 
re! Atâtea țări, atâtea amintiri, 
atâtea vieți  s'ar putea spune, 
atâția poeți și gânditori cu cari-a 
colindat lumea, pe cari şi î-a 
adus cu el, în Italia, Nu lăzi cu 
cărți! Nu, căci vagabondul Dino 
Campana s'a întors de peste 
ocean cu mâinile în buzunar, ca 
dela o obișnuită plimbare. Toa- 
te le-avea în minte. O memorie 
nu des întâlnită îi păzea, avară, 
tot ce-i culesese ochii din sute 


de cărţi: cărţi germane, cărți 
franceze, cărți engleze, cărți 
spaniole. 


Un puhar, două, la cajenele 
celebre prin preajma anilor 1512 
—1915, din Firenze, la Giubbe 
rosse .sau la Paskowski, atmos- 
fera  îmbietoare* la confesiuni, 
câţiva prieteni tăcuţi pela mese- 
le vecine, și iată-l pe Dino Cam- 
pana risipindu-și comoara: așa 
cum îşi visipea banii — atunci 
când, foarte rare ori, îi avea — 
așa cum și-a risipit viața. 

Cu. gesturi largi de prinţ o0- 
riental. Au întârziat în cafenele 
de foarte multe ori ascultându-!, 
Papini și Sofțici. Era prin 1913 
când l-au cunoscut la redacția 
revistei „Lacerba'. Venise cu 
un caet de poezii, care-a format 
volumul „Canti orfici“, apărut în 
acelaș an. 

Dacă  ciudățeniile vieţii lui, 
bizareria vestimentară — purta 
pantalon; făcuţi din pânză bogat 
înflorată — ieșirile de multe ori 
neplăcute pentru cei din jur, 
scandalurile pe cari le provoca, 
formau deliciul spectatorilor, nu 
puteau lăsa nepăsători pe prie- 
tenii cari-și dădeau seama că e 
ceva mnesănătos, există o urmă 
de putreziciune îm ființa atletică 
a dragului Campana. 

Era un început de nebunie. La 
isbucnirea războiului trecut, se 
înrolează voluntar, dar e refor- 
mat după puțin timp: era din ce 
în ce mai puţin stăpân pe ac- 
țiunile lui. 

Prin 1917 îi seria lui Soffici că 
vrea să se sinucidă: „E meglio 
dunque che abbrevi le mie sofje- 
renze...“. (E mai bine să-mi scur- 
tez durerile...). Dar navu cura- 
jul so facă. „De atunci zidurile 
balamucului florentin  Castel- 
pulci păzesc secretul sfâşietor al 
nebuniei sale“, spune Soffici. 
(Ricordi di vita artistica e lette- 
rarid). 

Mormântul lui e la Badia din 
Settimo, lângă Firenze. 

Opera lui Dino Campana a 
fost tipărită în întregime abea 
anul acesta, la Vallecchi. Enrico 
Falqui, cunoscutul critic italian, 
a îngrijit, confruntând cu ma- 
muscrisele, cele două volume: 
Canti orfici şi Suediti. 

Primul volum cuprinde poe- 
mele pe care le-a tipărit și poe- 
tul, al doilea numeroase poezii 
necunoscute. O bibliografie cri- 
țică și bogate note complectează 
cuprinsul celor două volume. 

Dăm textul și traducerea uneia 
din liricele inedite: 


„LONTANE PASSAN LE NAVI” 


Lontane passan le navi 
Nere perfide silenziose 





Ma la tua bocca insaziabile 
Le chiama in ruggito vio.ento 
Cannone furia appiattata 
Fumida roggia che abbaglia 
Cannone potenza in agguato 
Sul mare che ride e abbarbaglia 
Yurore delia terra 
Che chiami sui mari infiniti 
Le antiche potenze a raecolta 
Lampo fumido 'come un sogno 
Vivo e terribile sulla rovina 
Voce incoscia di libertă , 
Amore titanico eroico 
O voce rombo dei cuore dei 
[mondo 
Come il mar ti sorride 
Ringiovanito, come la terra, 
[e fresca 
Asp”a e acerba e balza ed anela 
[tra il fumo 
Che sode «e scioglie la sua 
[giovinezza 
Acre aspera urgente insaziaţa, 


Suflet, 


„INDEPĂRTATE TRECEAU 
CORĂBIILE” 
semnul 
Indepărtate treceau corăbiile 
Intunecate, perfide, tăcute 
Dar gura ta lacomă 
Le cheamă cu un strigăt puternic 
Bubuit de-tun mânie ascunsă 
Fum roșiatic care orbește 
Bubuit de tun forţă la pândă 
Pe marea care râde şi-ţi ia ochii 
Furie a pământului 
Ce chemi pe mările infinite 
Puterile antice laolaltă 
Clipă de fum ca un vis 
Viu și teribil pe rostogolirea 
Glasului inconștient al libertăţii 
Dragostea titanică eroică 
Sau glasul şuerător al inimii 
[lumii 


coaceri 


Fond e 


lespede 


Cum îţi surâde marea 
Intinerită, ca și pământul, 
[şi proaspăţă 

și neînduplecată saltă 

[și “gâfâe în aburul 
mănâncă şi soarbe 
[tinereţea 
lacomă. 


Aspră 
Care-i 
Crudă rea năvalnică 


CONSTANȚA TUDOR 











Tăcere "ntre ţăceri te simţi 
Și seara e ca serile : 
Când greeri rod cu mii de 2imți 


Ce-i tăcerea ? Peşteră 
unde vremea, — meşteră — 
îşi ascunde clopotele 

Şi le stinge şopotele; 
unde-şi duce cântecele, 
horele, descântecele 

şi le taie glasuril, 
veșnicind popasurile..; 


cheile, cuvintele ! 


Ce-i tăcerea ? — Sabie, 
pânză de corabie 
pregătită fugilor 

şi pecete rugilor? 
Ori, mărinimiilor, 
dimpotrivă, miilor, 


blând chezaş durutelor 


urilor, iubirilor, 
plânsului şi cântului ; 
harfă'ntreagă vântului, 
pe'ntinsul pământului... 


Nu-i tăcerea, poate că 
zare *n vis noptatecă ? 


Şi, — stând veghe sumbrelor 
vaduri ale umbrelor, 


MOTTO 
azima pădurilor, 


Tăcerile... 
(Nichifor Crainic) 


Ce-i tăcerea? — Lacăt e, 
sipet e... Apleacă-te, 


cu 'nainte-le; 


nevăzutelor, 


Omul şi răsurile, 
şi 'ncolţirilor, — 


pragul fericirilor, 
ceasul înfloririlor, 
rodul împlinirilor ? 


zugrăvirilor 


lunatecă, 


ȘTEFAN STĂNESCU 








UNIVERSUL LITERAR 


Balada tăcerii 


prada huhurezilor, 
tihaa "n iaz cirezilor, — 
farmecul amiezilor ? 


Glas al sevei pomului, 

ce-i tăcerea omului ? 

Leagănul cunoaşterii, 

bună-veste naşterii, 

puntea mării, — secere, 

Ceru'm pârg să-l pecere, = 

pământeană 'ntrecere ; 

naltă 'n duh peţrecere, 
către Marea-Trecrere... 


Răsărit stihiilor, 
chiagul obârşiilor, 
zâmbetul copiilor, 
cumpănire-i drepţilor, 
reazemu *nţelepţilor, 
şi culoarea porţilor 
din cetatea morţilor ? 


Ori, cu mult mai bine că, 
— marea'n duh Duminecă 
Slavă-ij, ce cuminecă 


toate 'n rând făpturile ? 


Ea ne spală gurile, 
din toate 'ntinsurile; 


Din auzuri, crudele, 
zmulge chin şi trudele; 


Ea nenalţă nările 
din țoate 'ntinările 


Şi ne'nchide ranele, 
din toate prihanele... 





NOTE RO 


REŢINEM DIN ORIENTARI. 


nu-i ea cariul murilor, 


revista de preocupări juridice, 
economice şi sociologice N-rul 2 
pe Decembrie 1942 următoarele 


pasagii din articolele semnate 
de respectivii lor autori: 
„Nu odată în istorie, războiul 


a văzut născându-se o solidari- 
tate între proletariatul  uvrier, 
cel intelectual şi clasa mijlocie. 
Aşa cum fenomenele istorice se 
repetă, pentrucă geozrafia este 


imuabilă, și fenomenele sociale 
se pot prevedea,  pentrucă, în 
linii mari, omul rămâne acelaş, 
Aşa fiind, odată mai mult dea- 
lungul evoluţiei omeneşti, expe- 
şienţa poate servi la ceva. Şi 
primul lucru pe  care.l poate 
face, este acela de a risipi pe- 
sim:smul omului chinuit de indo- 
ială şi necunoscut. Are sub ochi 
fenomene repetate şi soluţii ve. 
rificate, iar în mâinile sale pro- 
priul destin, În rândurile de mai 
sus ne mărturisim credința că 
mai curând sau mai târziu, de 
la xaţiunea de a se bate, omul 
va trece la rațiunea de a trăi. Şi 
va fi o rațiune în care drepta- 
tea va căpăta alte valori, cari vor 
fi conturate în scopul de a de- 
fini o viaţă în devenire”, (Stroe 
Botez: Politică socială, războiu 
şi pace), 

„Unul dirtre motivele haosu- 
tui în plastica zilelor noastre, 
haos atâţ de evident în opere!e 
artiștilor contemporani, e absen- 
ța unei discipline constructive. 
S'a creat un desechilibru renun- 
țându-se la unele învățături 
care își aveau origina în cola- 
borarea plasticei cu arhitectura. 

Armonia dintre disciplină şi 
emoție s'a rupt pentru cea de a 
doua căreia artiştii contemporani 
își închină toate sforţările”. „Ne- 
voia de artă a popotului e tot 
aţât de mare ca şi 2ceca de 
pâine. Arta însă cetățeanul zi- 
lelor noastre nu o mai găsește 
în piața publică, ca grecul tim- 








a] 


Cronica plastică 








Selecţie, pictură şi desen 


Fie vitregia timpurilor, fie goana după 
câştig, dar selecția devine în artă din ce în 
ce ma. anevoioasă. Sala Dalles cu renume 
bine stabilit, este astăzi înăbușită de cele 
mai diverse şi opuse manifestări artistice. 
Până şi vestibulul a fost concesionat drept 
sală de expoziţii. Peste tot îngha=suială, ta- 
blou de tabiou. In sala de scuiptură sălăș- 
luesc la olaltă acuarela domnului Grant și 
legăturile de cărți ale doamnei Juvara. E ua 
surpius pentru ochiul spectatorului, de-a 
dreptul obositor. Mă gândesc la punctul de 
vedere practic, al celu, care expune. 

Cum putem oare privi pânzele domnului 
Paul Constantinescu, într'ua loc anume fă- 
cut de trecere, unde nu te poţi învârti, apro- 
pia şi depărta de operă, la largul tău? 

Să ajungem la acest vraf pictural, năpă- 
dind peste bietul pieton și pe stradă 1... Ne 
pars rău că suntem nevoiți s'o constatăm. Ni 
S'a adus și așa învinuirea de a fi „înjurat” 
în cronicile noastre, Calomnia ne lasă rect. 
Cea mai bună dovadă sunt chur cele scrise 
de noi fie aci, fie într'alte gazete. Cât pri- 
veşte critica, suntem întotdeauna atenuați, 
căutăm să nu jienim pe nimeni. Propunem 
valori — nu le impunem — rolul ne este să 
semnalăm, fie că suntem juști sau injuști 
în aprecieri, fie că suntem da sau ba, de 
acord 'cu privitorul, nimeni în judecata ar- 
tistică nu poate fi nestrămutat. 

Ca atara servim, de intermediar între ar- 
tist și public, atât şi nimie mai mult. Ace- 
stea fiind zise, nu putem tăgădui domnului 
Știubei, un anume „savoir-faire“, o cunoştin- 
ță documentară, şi 'n actuala expoziţie, un 
etort pentru a-și încălzi culoarea (efort nun- 
semnează realizare, dar îi notăm). Marina 
noastră pretinde dela un artist să fie în re- 
gulă cu catargele şi cu parâma. Să aibă 
copastia, prova şi pupa, perfect recunosci- 
bile; ea nu-şi fincarcă nici conștiința, cerând 
împărecheri de tonuri deosebite. Cere numa: 
valul, val, spuma, spumă şi vaporul, vapor, 
să-l recunoască şi matrozul dela guart, când 
o da cu ochii de cel pictat de domnul Știu: 
bei. 
Concluzie, marina şi-a găsit pictorul 1daal 
in domihul Știubei. 

Nu putem trece nici peste calitățile de de- 
senator ale lui Marcel Olinescu, care ne pre- 
zintă o Bănăţeancă. 'n pitorescul ei vestmânt 
şi căruia i-am dori o paletă ma: puţin stri- 
dentă uneori. Suntem siguri că dacă nar 
fi avut acele rame ucigător de albe şi în- 
floraten jur, pictura domniei sale ar fi câş- 
tigat sută'n sută. 

Nu ne putem decât opri,în sala lui Miron 
Constantinescu, admirând acuaredla cu cactus 
şi contemplând cu plăcere şi 'celelalte acua- 
rele. Calitățile domniei sale, să fi fost puse 
în slujba unei sintetizări, eliminări a pro- 
tunzimei de detalii ce le îngrădesc, ar f. 
dat, desigur, tot randamenţul pe care-l aș- 
teptăm dela ele. 

Nici doamnei Dudu Alexandrescu nu-i pu- 
tem negă abilitatea, accentul cam insistent 





în tratarea subiectului, deseori academic, to- 
tuși puternic, ştiind să se impună. Remar” 
căm pe panoul din dreapta bine alcătut, 
portretul în negru al unei Spaniole. Ne a- 
vând din păcate, reproducerea, dăm portre- 
tul roşu aflat pe panoul stâng, interesant 
realizat, 

Iată-ne în ultima sală, aceea care ne re- 
zervă o plăcută surpriză. Craioveancă, elevă 
a lui Biloul (academicul pictor parizian) 
d-na Baculescu, ciudat — deloc academică 
— cu un simţ însfârşit, adevărat pictural; 
ne redă o serie de peisagii din împrejuri- 
mile Craiovei, cu frumoase. calități de ra- 
porturi și de imaterie. Notez numerele 1 ra- 
marcabil, 2, 5, 9, 14, 15 şi portretul cap de 
fetiţă în armonie albastră. 'Tablourile d-sale 
păcătuesc și ele prin ramă. Vina pare a fi a 
maestrului Florian. Cum de i-a putut trânti 
asemenea pervaz greoi, înflorat şi deschis?! 
Să fie oare o legendă, vestita lui pricepere'n 
pervazuri, adecvate tablourilor ? 





DUDU 


ALEXANDRESCU Portret 

Calitățile picturei totuşi rămân.  Inche- 
gate, duse la capăt, credem că vor face din 
doamna Jana Baculescu un pictor în toată 
puterea cuvântului. Semnalăm unul din psi- 
zaje ce aduce cu acele ale lui Pissaro înain- 
tea perioadei impresioniste, aflat pe peretele 
din stânga, mijloc de panou. 

Tot din punctul de vedere seecţie, am re- 
marcat în vasta şi electric, luminoasa sală 
a „Universului“, pe valorosul Traian Sâvopol; 
păcat însă că nu putem spune acelaş lucru 
şi de tovarășii domniei sale. Traian Savopol 
al cărui debut îl cunoaştem, în  vâltoarea 
influențelor deosebite, a reuşit să-și creeze 
o personalitate atrăgătoare, posedând azi, o 
viziune colorată şi sensibilă a periferiei bu- 
cureștene, pe care, cu mijloace proprii, 0 
pune plăcut pe pânză. Nu știu de se prezin- 
tă la fel șin lumina zilei, electrica fiind 
un fard ce înalță tonul; bănuesc însă că ră- 
mâne neschimbat, 

Publicul ce vizitează „Căminul Artei” sar 
putea mira, ce au căutat aci unii dintre ex- 


pozanţii de azi, pur grafici (printre care ie 
numărăm) în rapont au prefața catalogului 
expoziție: actul, de pastel, desen, gravură. 
Binecunoscutul talent al d-lui Frunzetii, 
neagă încă puterea grafică a liniei, subati- 
buindu-i pe aceea a liniei picturale. Citez: 
„Desenul expresiv, saturat de intenţii sem- 
nificative, întrebuinţează acest ultim stil, 
care înglobează inutilizându-le, celelalte ee- 
mente ale alfabetulu; artelor figurative, li- 
nia picturală fiind ea însăşi, contur şi um- 
bră, lumină, atmosferă și coloare”. Sublinie- 
rea e a mea. Cum însă nu am luat contact 
inainte, cu această  semnificațivă prefaţă, 
care tae aripile oricărei alte concepţii decât 
aceia pe care o preamăreşte, ne aflăm ana- 
cronic încă, pe pereţi, împreună cu alţi ar- 
tişti de acelaş soi. 

Dacă nouă ne-a fost dat, să combatem ten- 
dința excesivă a salonului de alb și negru 
spre pictural, nu însemnează că sm nega 
calitatea picturalului. Ne închipuim că a lup- 
tă, nu însemnează a negă, dimpotivă. Totuşi 
importanța punctului de vedere al lui Frun- 
zeiti este covârșitoare, pentru a cunoaşte 
actualele tendințe ale artelor noastre plas- 
ti-e, invadate de pictural până şin scuip- 
tură, i 

Ca un exemplu ilustrând perfect citatul 
de mai sus din prefață, Magdalena Rădule- 
scu ne prezintţă o serie delucrări dințre care, 
două, mag:stral conduse spre realizări plas- 
tice, (cele două din sala de jos). Nespus de 
interesant e, să priveşti filiațiunea dovedi- 
tă'n linia pensulată a lui Ştefan. Popescu 
precursor în desenul din Marrakech a linii- 
lor rădulesceiene actuale, amplificate şi du” 
se cu hctărîre la un maximum de putera. 

Ne oprim apoi la pastelurile 'ui Francisc 
Șirato admirând compozițiile bazute pe ori- 
zontai şi vertical, precum şi căldura pastei 
de pastel, gras tratată ca un ulei. Notăm 
apoi aportul superior al lui Pallady, cu cele 
două capete în special. Tonitza binecunoscut, 
iar printre tineri Ana Azvadutova soţia lui: 
C'ucurencu cu un țors şi un desen particu- 
lar de sensibile și învăluite. Fermecătoarea 
peniță a lui Drăguțescu, pastelul lui Dobrian, 
figurile lui Băeşan, simplitatea pură a Mi- 
caelii Eleutheriade și admirabilu! cap de 
efeb în puţin cărbune şi galben, impondera- 
bii întruchipat de Militza Petrașcu, precum 
şi desenele lui Jiquidi nu trebuesc trecute 
cu vederea, Deasemeni,  jnteresantal, gra- 
vuri semnate :de Nina Arbore și Jacques 
Bereilh. Torsul lui Radu Boureanu şi nu- 
dul Cocăi Meţianu pentru care o felicităm 
şi care înseamnă un peal şi însemnat efort, 
precum şi desenele pastelate ale lui Vână- 
toru, ne conving împreună cu ale altor ar- 
tişti şi capul cald umbrit al lui George To- 


“maziu, de reuşita acestei manifestări artis- 


tice, Uşor înghesuite, 
clar şi frumos, 

Sfetnicul d-nei Dulfu, a cărui înţelegere 
plastică nu este de discutat, nu are decât un 
minim cusur, acela de a fi prea amabil și 
a hu putea refuza pe nimeni. Ne permitem 
să ne facem ecoul unor păreri. Pentru pres- 
tigiul acestei săli, ar fi bin, ca domnia-sa 
să se ferească de a o încărca, dat fiind ţi- 
nuta inaugurată în vara aceasta la „Cămi- 
nul Artei” care sperăm să nu devie un ma- 
gazia de artă, ci să rămâe ca și pân'acum 
debușeu al picţurei merituoase. 


LUCIA DEM. BĂLĂCESCU 


operile se prezintă 





MANEŞTI 


polul lui Perieles și atunci o 
caută la fotograiul ambulant, la 
cinematograf sau în aberaţiile 
arhiteclonice ale  suburbiilor“. 
(Pauli M'racovici: Pictură şi ar- 
hitectură), 

„Din el“ —din om,.—„ar tre- 
bui să dispară impresia că nu 
este altceva decât o vieţuitoare 
evoluată care are aceleaşi nevoi 
şi trăeşte sub aceleaşi impulsiuni 
ca şi toate animalele, ci, dimpo- 
trivă, cu atât mai vie ar trebui 
să-şi facă arum în sufletul său 
ideia de umanitate... 

Umanitațea ar fi tocmai ca- 
drul normal de realizare a o- 
mului, »„omenia” cum sar 
spune în limba noastră, — care 
ne va impune 0 anumită serio- 
zitate în gânhdupi şi fapte”. (Vic- 
tor Popescu: Apărarea omului), 

„A fi uman, înseamnă a avea 


bun simţ. Bunul simţ este em. | 


brionul civilizaţiei, după cum 
organizarea acțiunii îţi dă un ma- 
ximum de realizare. 

Andividul fără aceste două 
principii de coordonare  acţio- 
nează la întâmplare, fără elan şi 
mai ales fără spor. 

Munca sa este dezordonată, 
produsul său este risipit, idealul 
său este opac”. (Gheorghe Sel- 
ten: Organizarea), 

„in vorbirea obişnuită ca şi 
in scrisul literar, înţelesul atri- 
buit „documentului” este acela: 
al unui fapt de emoție brut, — 
neprevăzut și neprelucrat prin 
aşteptare — prilejul unei trăiri 
intense, străină oricărei remi. 
niscența livreşti. De această fa- 
voare nu se bucură acum, înţâia 
oază, documentul, Către stârși- 
tul veacului trecut, faimoasele 
„carnete * jale scriitorilor natu- 
rălişti dospeau o întreagă lite- 
rătură care pretindea să înfăţi- 
şeze adevărate felii de viaţă 
fără a cruța cititorului crudită- 
țila şi abjecţiunile cele mai des- 
gustătioare, la adăpostul pretex. 
tului de  „autenticifate”. Fără 
să d:srară cu totul, preocupările 
de această natură, în literatură 
şi artă au dăinuit în penumbra 
interesului ca să reapară în anii 
din urmă, cu o forţă sporită şi 
nelinişiitoare. Spun  „netinişti- 
toare” pentrucă omul nu mai 
apare ca unitate de măsură a tu- 
turor lucrurilor, în înțelesul fi- 
losofiei antice, „Trestia gândi- 
toare” a devenit astăzi omul so- 
cial, care nu mai însemnează 
GMENEȘTE, mare lucru, de când 
a adoptat mentalitatea uniformă 
a grupului profesional sau social 





căruia îi aparţine”, (Mihai Ni- 
cutescu: Jurnalul lui Samuil 
Pepys sau despre valoarea do- 
cumențului). 


EUGEN RUSSU, 


ne trimite o broșură cuprinzând 
două  extrâse și anume unul 
(Consideraţiuni psihologice asu- 
pra rudeniei dintre adevăr și 
frumos), din Analele de Psiholo- 
gie, volumul VIII, iară celălalt: 
(Note despre trăirea în abstract), 
din Revista de filosofie Nr. Ia- 
nudrie—lunie 1942. 

Reţinem din primul, următoa- 
rele considerațiuni în legătură 
cu romanul : „S'ar părea că, în 
roman, sunt un mare număr de 
întâmplări, situații, tablouri și 
prin urmare aici concepția fru- 
mosului, cl surprindere a unei 
idei unitare şi simple, suprapu- 
să realităţii, nu-și mai află lo- 
cul. Părerea e falsă. Oricât de 
văriate ar fi tablourile parțiile 
ale unui roman, în ansamblu ele 
sunt convergente spre o impresie 
de unicitate, 

Aparent romanul este identic 
vieții ; el trebue să îndeplined- 
scă condiţia de  verosimil. In 
fond însă romanul, în întregimea 
lui dă impresia de ordonat, de 
întreg structurat. Viaţa, întâm- 
plările de viaţă verosimilă sunt 
material ; romanul este struc- 
turdrea acestui material într'un 
organic, aşa cum o viețuitoare 
este materie chimică, dar mate- 
mie structurată întrun tot-indi- 
vid. Ceeace place, este surprin- 
derea acestei 
organică, chiar- dacă adesea nu 
recunouştem explicit acest lu- 


» 


Cru 


V. JELERU 





idei de: unicitite * 


d 





Gravurile pictorului 


NICOLAE BRANA 


„Chipuri din sat“ și „Hotarul 
dela -răsărit“ se întitulează cele 
două mape de gravuri în lino- 
leum, pe care pictorul Nicolae 
Brana le-a dat publicităţii anul 
acesta, la un răstimp de câteva 
luni. Expozitiile de pictură, nu- 
meroase, prin care tânărul artist 
ardelean s'a făcut cunoscut în 
ultimii zece ani, cuprindeau mai 
totdeauna — îmi amintesc de 
ultima pe care am  văuzt-o, ta 
Dalles — un număr de gravuri în 
alb și negru, a căror aspră vigou- 
re în linia purtată cu fermitate, 
atrăgea numaidecât atenția privi- 
torului asupra imaginilor acelea 
severe și sobre. 


Am regăsit sentimentul stenic 
de încredere netulburată și ro- 
bustă armonie. încercat în expo- 
zițiile de odinioară, răsfoind pe 
Chipuri 


îndelete albumul din 


NICOLAE BRANA Cimitir 


sat (15 gravuri, cu un cuvânt 
înainte de Ion Vlasiu, editura. 
„Gorjan“) şi chiar, oricât acea- 
sta ar părea de surprinzător, cele 
24 de gravuri în linoleum (cu 
un cuvânt înainte de Grigare 
Popa, editura „Ţara“) din Hota 
rul dela Răsărit, cele mai multe 
cu subiecte de un crud realism, 
mspirate de viziunile tragice ale 
războiului transnistrian. 

Chipurile din sat ale lui Nico-. 
tae Brana înfăţişează plastic și 
spontan, cu spontaneitatea ini- 
mâtabilă şi certă, radioasă și co- 
municativă a lucrului artistic îz- 
tutit pe măsura gândului întreg, 
prilejuri și aspecte rituale aproa- 
pe, din viața omului dela țară. 
Preocuparea de compoziţie, de 
organizare simetrică a plunurilor 
e mai atent deslușită în unele 
planşe, pe care le preferăm. Cu 
deosebire „La seceră“, unde turla 
bisericuţei de leinn ţâşneşte din 
piscul perspectivei, determinând 
şi adunând pe delături toată pri- 
veliștea desfăşurată a holdelor, 
cu truda  secerătorilor—sau „In 
preajma iernii“, viziune admira- 
bilă prin concentrarea ritmică a 
mișcării cu fiecare din cele pa- 
tru femei, purtându.-şi sarcina de 
lemne, într'o aspră încordare. 

Am indicat doar, cu titlu de 
preferință, aceste două planșe, 
dar cum aș putea să nu amintesc 
măcar de portretistica expresivă 
a lui Nicolae Brana (chipurile lui 
Goga și Coșbuc, mai ales) şi de 
odihnitoarea intimitate amănun= 
țitoare, simplu descriptivă a ce- 
lorlalte, cele mai multe: „Lângă 
leagăn“, „Cu lucrul la poartă“, 
„Zi de sărbătoare“, „La stână“, 
etc., etc. 

Realismul e nota dominantă a 
celuilalt album: Hotarul dela 
Răsărit, dar un realism răscum- 
părat adesea din  sensuționis- 
mul şi materialitatea  aparențe- 
lor, prin puterea semnificației. 
Astfel, „Odesa în flăcări“ îizbuc- 
nește din  vâlvătaia rugului î- 
mens care o încinge, ca o vede- 
nie de Apocalips. Parcă toate cu- 
sele îmbrâncite adulmecă încen- 
diul, ca pe nu ştiu ce prilej de 
nesperată purificare. Materia îe- 
se din obișnuita-i apatie, ca să 
participe la un înțeles ritual. 
Suntem departe, aci, de inven. 
tarierea plină de simpatie şi 
căldură a felul descriptiv din 
cele mai multe gravuri ale pri- 
mului album. 7 

Deopotrivă de valorificate ar- 
tistie, cele două feluri ale lui Ni- 
colae Brana ilustrează libertatea 
expresivă a unui talent care dis- 
pune de posibilități temeinice, 
convingătoare. 


MIHAI NICULESCU 





EXPOZIȚII 


Espoziția pastel - gravură = a- 
cuarelă dela Căminul ATtei va 
ji deschisă până la 10 Ianuarie 
1943. 


30 Decembrie 1942 Z=-_ | 


Î Pr e aa ca 





apr rii pini arm artei erat. dame a. 








A vioanele ruseşti vin numai noaptea. 
Ziua, nu se plimbă decât cele amice, ab- 
solut, nestingherite. 

De cum se luminează, se aude un bâ- 
zâit simpatic, puternic, ba chiar prea pu- 
ternic, încât crezi că ai aface cu o fie- 
rărie veche. Apare un avion cu aripile 
iate, sburând jos, cam la 500 m. și cu vi- 
teză destul de mică. 

Este popularul, între ostașii noştri, 
„Neaţă“, av.onul de recunoaștere. 

Trece alteori, sgomotos, şi Fisseler 
Storch, cu sborul încet, pianat, de barză 
negrăbită, tag.icoasă. Profanii sunt gata 
să 1.atribuie numele lui . ,„Neaţă“, de 
care el nu pare tocmai încântat, de vre- 
me ce, cu motoarele în plin, trece mai 
pe sus, cu un vâjâit de distinsă muzică 
aeriană. 

Când se 'ntoarce dela inamic, ime- 
dia! ce pătrunde peste liniile noastre, 
„Neaţă'“ se lasă pe burtă, adică se co- 
boară până la aproape 100 m. și, după 
câteva ocoluri lungi, o ia înapoi, prinde 
înălţime şi se mai repede odată pe dea- 
supra poziției inamice. 

Atunci se aud bubuituri şi se văd în 
aer câteva explozii. 

Dar dacă ziua umblă numai avioa- 
nele amice care, ca niște furnici har- 
nice, cară bombe şi le depun în fortu- 
rile şi adăposturile puternice, în schimb 
noaptea începe activitatea aeriană so- 
vietică, | 

Avioanele rusești — și nu sunt prea 
multe, de obiceiu vin 3—A — se arată 
după căderea serii. 

Către orele 5—6 după amiază, tunu- 
rile noastre încep să bată mai rar. De 
dincolo nu se mai răspunde deloc. Ruşii 
s'au băgat adânc în gropi şi tac ore în- 
tregi. Nu mai trec pe deasupra nici 
vioaiele împușcături de mitralieră sau 
puşcă mitralieră. Asemenea ore sunt 
cele mai rele. Trebue să te aștepți la 
ceva. Ori dintr'o parte, ori din alta se 
pregătește vreun atac, se pregăteșie 
vreo tragere nhăpraznică de artilerie. 

Azi, 11 Iunie, a fost o zi mai calmă. 
In urma atacului din 15 Junie, dispozi- 
tivul a fost rectificat. Urmează să se 
facă mici modificări de către companiile 
şi plotoanele din linia întâia. Acestea 
merg greu. Terenul e păcătos : ondula- 
țiile se țin lanţ şi pretutindeni, acope- 
riri dese, boschete sdrenţuilte. 

Trebuie o prudenţă extremă în îna- 
intare. Peste tot, în retragerea lor, ina- 
micii au svîrlit mine. Nu poți să ştii 
unde le găseşti. 

Te poţi aștepta la diferite surprize, 
în gura cazematelor și bordeelor sau în 
preajma acestora. Moartea poate veni 
din orice parte, din orice colț, 

Pe front e linişte, prea multă liniște. 

E încă lumină când auzim sunetul 
clar al avionului rusesc. i 

Pot veni o mie de avioane deodată. 
Dintre ele, şi ultimul ostaş distinge 
imediat sgomotul caradteristic al avio- 
nului rusesc, | 

E un sunet întrerupt, ca un gâfâit sau 
ca opintirile unui om care trage să 
moară, Poate ni se pare numai nouă așa 
dar în orice caz sunetul motoarelor de 
avioane amica e mai elegant. 





Trebuie că-i un aviator îndrăsneţ 
acela care s'a aventurat așa devreme, 
pe deasupra noastră. Sigur că este din 
Sevastopol, de unde a luat repede înăl- 
țime, fără să plutească prea mult prin 
aer, ca să aibă timp observatorii noștri 
să-l repereze. 

Cum trece de pușcașii noștri e luat 
în primire. 

Exploziile se văd în aer, împrejurul 
lui, mitralierele antiaeriene cu țăcănitul 
lor scurt nu mai încetează şi avionul, 
după ce face un singur viraj mai adânc, 
e forţat să se întoarcă, 

17 Iunie. S'a lăsat noapte de-a-bi- 
nelea. E o noapte alburie, cu aer ceţos, 
în care s!rălucesc, în fund, stele miri, 
îndepărtate. * 

In dreapta noastră la circa 3 km, 
două mari incendii luminează cerul: 
trombe de fum, luminate de flacări in- 
torioare, 

In dosul lor 
mare. 
E unul din golfurile Sevastopolului. 

Nu se-aude niciun sgomot, cât de mic. 
S'a astâmpărat şi goana agenţilor de 
transmisiune și a telefoniștilor ce fac 
controlul firului. 

Soldatul Popescu Nicolae întinde o 
îaţă de masă pe marginea șanțului de 
tragere şi pregăteşte mâncarea. 

9 


străluceşte un colț de 


Ramurile sunt rupte şi răsucite, ca- 
pricios, în aer. 

Pe înălţimea unde ne aflăm. a trecut 
pnăpădul, Panta dirspre Kamischly e 
pur şi simplu despădurită. Stâncile sunt 
sparte şi svârlite din loc. Sub lespezi 
enorme de piatră sunt instalate câteva 
posturi de comandă, germane și româ- 
ne. Nu se circulă decât pe poteci. Aces- 
tea au fost curățite de minele dușmane. 
Restul terenului nu prezintă nicio si- 
guranţă şi oricând te poţi trezi arun- 
cat în aer. 

Stau în şanţul de tragere, rezemat de 
pământul scorojit care mi se tot scurge 
pe la spate. 

Bâzâie mușştele, în roiuri  nemaipo- 
menite. Almitrelea nu se aude glas, nu 
se vede picior de pasăre. Cele care n'au 
pierit de iureşul bombelor, au fugit cât 
mai departe. 

Numai pămânţul mișună de tot felul 
de viatăți mărunte: muşte de toate soiu- 
rile şi de toate mărimile; unele sunt 
negre, mici, muștele-plebe, grosul tru- 
pelor ; altele sunt mari, borţoase, cu 
spatele verde-lucios și capul mare în 
raport cu trupul, iar aripile groase și 
mici ; altele suni cafenii şi mici de tot; 
ia rând vin păianjenii: mari, cenușii, 
cu picioarele lungi, ca niște nasturi din 
care se scung capete de aţă ; mici, verzi, 
de plante, cu pântecele enorm încât 
panc'ar fi niște broșe. 

Să dăm atenţie și furnicilor. Dacă de 
toate celelalte mici vietăţi scapi într'un 
fel sau altul, de ele nu e chip. 

Le găseşti, grăbindu-se totdeauna, pe 
masă, peste carnetele de operaţii, stre- 
curate între filele rapoartelor, ocolind 
câte un cap de ac cu gămălie pe care 
se pare că ar voi să-] care de-ar fi co- 
mestibil, se urcă pe portharturile groase 





Drum stelar 


In noapte cântecul porni să unduieze, 
Fulgi mari îl însoțeau în Sărbătoare — 


De dragul lui 


întâia oară porţile stelare 


S'au desfăcut să-l binecuvânteze, 


Pământul îl ţineam în mână : stea polară 
Şi greu azur purta în repedea-i sclipire, 
Iar versul senălța în alba răsvrătire 
Cum urcă lujerii de flori în primăvară. 


Și-am scris poema, Albă Fată, 
In strălucirea clipei ce fugea ; 


Mergeam în vis în Iarnă și spre Niciodată, 
RADU PĂTRĂȘCANU 


Singur 


A rămas sărac tot satul 
Când vacanţa s'a sfârşit. 


Uliţa s'a pustiit 


Şi'n răseruci, sfârşit e sfatul. 


Când pornesc pe drum mâhnit, 
Dela porți aud oftatul 

Tuturor ce-mi ştiu umblatul 
Către crângul desfrunzit. 


Azi, mai mult mă ţine patul... 
Sunt bolnav ? Sunt obosit? 
“Te visez necontenit... 


Cum te'mparci cu intemnatul ? 


Bu, sunt singur și trudit... 


F. VOICAN 


za îi ci ile 
- Fragment — 
sau coboară, fără amețeală, pe cureaua 
pinoclului atârnat de grinda tavanului 
intră în sticla cu apă, în paharul pe ju- 


mătate plin. | 
Pe pantaloni, pe gulerul vestonului, 


în cămaşe şi pe ciorapi, prezenţa lor la 


un moment dat nu mai e stânjenitoare 
şi te obișnuești ca doar când simţi pe 
piele mersul străin și mărunt să apuci 
pe individa respectivă şi s'o expediezi 
pe ușa bordeiului, 

La începuii am omorit o serie întreagă 
de iurme. be pâianjeni i-am strivit cu 


varul bocunieuuul, Mai apoi m'a cuprins. 


un sentunent de milă, 

Prea cad bombele inamice pe aproape. 
Omonnd atâtea vietap să mu mă tre- 
zesc cioparțui ae o bumbă, 

Ce-a ramaş intrun păianjen ? Câte- 
va lungi picioare, ailarnate ae cuiul bo- 
canciuum. ve rămâne cunir'un om peste 
care a cazut un progctil ? Nici atât, 

Dar compasiuaea e unanimă, In cu- 
rând observ că mersul turmicilor, păian- 
jemuor, greenlor — greerii nu se sin- 
chsesc ae nimic : în umpul bombarda- 
mentului ceiui mai groaznic ei nu-şi în- 
trerup nicio clipă hărşâitul! — e res- 
pectaii de toți, ca 'ntr'un consemn pe 
toaţă armata. 

M'am mai gândit la atac, la pregăti- 
rea atacului, la iureșul lui ? Nu se poate 
spune, | 

Atacul, odată stabiliț, atunci când 
eşti faţă în faţă cu inamicul, îl simţi în 
sânge. Vom ataca. Sângele ireamătă la 
un ișon cu gândul. Vom ataca. 

Incordarea de nervi e totală. Ducerea 
aceasia inainte, aci, mai ales aici, pre- 
Supună O Voinţă unică, 

tomandâniu. Sine ude este o şovă- 
ială: la unul din itancuri, la centrui 
dispozitivului şi e gata să acţioneze cu 
rezerva. Numa, înainte | 

Atacul, în coiaborare cu trupele ger- 
mane, este pregătit până în cele mai 
mici amănunte. 

Linia de contact e trasată. Deaseme- 
nea, obiectivul de atins al zilei. Toate 
rezistențeie sunt identificate, Vor mai 
îi unele cuiburi de mitraliere ascunse, 
dar eie 'vor fi luate în primire de cei 
dintâiu atacatori. 

Către orele 10 jumătate, brandi-urile 
ruseşti încep iarăși să tragă. Trag des- 
tul de rar şi răpăitul lor — sunetul 
acela sugrumat, de apăsare, de sirivire, 
— se repercutaza în văile care duc la- 
teral spre mare, în lungi ecouri. 

Ai noşiri stau bine ascunși în gropi; 
pregătiţi, fără să facă cei mai mic semn. 
Nico împușcătură. - La ţăcănitul unei 
arme automate inamice care irage 
anapoda pe o vale goală, nu răspunde 
nimeni. E de prisos. De-ar ști însă ce 
li se pregăteşte ! 

Apare din nou, pe de-asupra, „Nea- 
ță“, zbârnâind, storăind, trecând pe 
jos de tot şi cerând jalonarea tronţului, 

Se vede că oamenii noștri n'au înțe- 


les dece se tot învârteşte „Neaţă“ — . 


şi ordinul de întinderea panourilor de 
jalonare nu sa răspândit destul de re- 
pede — că „Neaţă”: vwuiează din capul 
poziţiei şi o parcurge în sens invers, 
apoi, mulţumit de data asta, coteşte 
către noi, cu misiunea îndeplinită. 

Nicio armă antiaeriană n'a tras după 
el, nicio mitralieră. 

A sburat prea aproape de prima 
noastră linie şi Rușii sau învățat a fi 
prudenţi : nu trag decât când sunt în 
deplină siguranţă că nu sunt reperați. 
Se tem, credem, cu deosebire de tunu- 
rile noastre de asalt şi de brandt-urile 
noastre duse în linia intâia, care atâta 
aşteapță : să se descopere un cuib de 
armă automată, ca să-l scuipe cu 
bombe. 

Orele trec cu o încetineală stânjeni- 
toare. Dac'am fi atenţi, ne-am auzi bă- 


tăile inimii, în liniştea dintre pocnetele: 


artileriei, 

Azi toate loviturile inamice au trecut 
departe de locul unde suntem. Mult de- 
parte, înapoi sau lateral. Aşa de bine 
auzi fiecare bombă unde merge. 

Sunetul este diferit după cum proer- 
tilui cade aproape de locul unde te afli 
-— un fâlfâ.t, o pâlpâire care se preface 
într'o lovitură strivitoare, un vâjâit ca 
un sbor de pasăre svârlită de vânt — 
sau lateral, un sunet clar, metalic, ascu- 
ţii, tare. 

Şi iată că se aude uruit lung de mo- 
toare, din dreapta noastră. Primele avi- 
oane se zăre:c. Sunt șease, venind unul 
după altul, la distanță nu prea mare. 
Sărim afară din şanţ şi privim pe dea- 
supra îndepăriatelor boschete, unde nu 
se găseşie încă nimic, 

Observăm acum avioanele : o pornesc 
dela flancul drept al poziției către flan- 
cul stâng. Sunt Stukas. 

Niciun avion încă nu aruncă bombe. 
Ele, dela flancul stâng, vin înapoi către 
poziţia noastră, făcând un larg ocol. In 
acest timp, alte avioane se arată. Le ur- 
mărim și deodată le vedem începând 
bombardementul. Avioanele se angajea- 
ză în zbor paralel pe front. Cel din cap, 
ajuns deasupra obiectivului, cade brusc 





i de colonei ALEXANDRU PETRESCU şi căpitan AUREL MARIN 


în jos dar nu la verticală cum își în- 
chipuie profanii ci descrie în aer un fel 
de curbă cum ar fi aceea făcută de 
sioara unui sineu, după care sboară mai 
departe şi într'un, viraj prelung se în- 
toarce către interiorul poziţiei noastre. 

Avioaneie cari vin înapoi, urmează 
exact drumul celui din cap. Singura 
deosebire e locul unde bomibanacează 
fiecare. Exploziile sunt de o putere ce 
înfricoşează. Suntem la 600 m. depăr- 
tare şi pământul se sguduie. Mereu se 
ridică trâmbe mari de fum şi prat care 
durează mai multe minute, deasupra 
pădurii. 

Avioanele formează acum aproape un 


Vin şi bombardează și nu le mai poți 
număra câte sunt. i se pare, la un mo- 
ment dat, că ele formează un cerc larg, 
aruncă bombe, se 'ntorc și iarăşi aruncă. 
Așa ar fi, dacă nu ar îi nevoie să ia 
bombele de pe pământ. 

Sunt şi cazuri când avionul nu as- 
vârle toate bombele. Observăm mişca- 
rea lui și vedem cum își varsă icrele 
țexpresie auțohtonă, în mare cinste la 
ale noastre trupe entuziasmate de aju- 
torul aviaţiei) păstrate. 

Delia inamic nu se mai aude nici cel 
mai mic sgomot. Nu mai trage nimeni. 
In aceste clipe desigur că fiecare șade 
culcat în adăpost, gândindu-se să nu-i 
cadă lui în cap bomba care frământă 
pământul. 





i zi pp > ] 


Dacă ar fi posibil acum să plece ata- 
catorul, n'ar mai fi un Rus pe deasupra. 

Avioanele merg cu sgomot pe sus dar 
atunci când cad, ele dau drumul unor 
sirene care asurzese pur şi simplu, pe 
cei de jos. 

Noi ştim ce însemnează atac din a- 
vion. Nu-i prea ușor de suportat așa 
Deva, 

Dar şi Ruşii cunosc ce însemnează a 
îi atacați de sus. 

- Chiar dacă nu se aruncă o bombă, 
singură prezența în aer a avioanelor 
este suficientă pentru ca nimeni să nu 
se mişte pe tot câmpul de luptă. 

Suntem bucuroşi. Numai bombardări 
şi explozii enorme. 

Ce bine este să fii spectator aşa cum 
este întregul. nostru front. Ne vine să 
batem din palme. 

Cu fiecare  cădare de avion asupra 
unui obiectiv, simţim cum ne iese de pe 
buze un: Așa! apăsat, odihnitor. 

Şi când sborurile se fac mai rare, 
artileria începe să tragă violent. 

Pleacă dese ori câte patru lovituri 
deodată dar acestea sunt dela bateria 
alăturată, 

Şuieră pe deasupra pasările metalice 
aducătoare de moarte, de nu te mai poţi 
înţelege vorbind. 

Exploziile şunt aproape și efectul lor 
trebuie să aducă ultima lovitură pozi- 
ției, 


Nu-i puţin lucru să fii spectator în. 


acest fel. 

Sufletul se umple de o bucurie nelă- 
murită care trece în toţi porii: aceea 
că potopul de bombe cade pe ei, nu pe 
noi. 

Sgomotul loviturilor este uniform, 
continuu același, semănător de moarte. 

In fund, departe, se aud câteva rare 
explozii. 

Jarăşi au fost aruncate în aer vreo 
fabrică, vreun siloz sau vreun tunel sau, 
mai degrabă, artileria grea amică a a- 
runcat enormele-i bombe pe țintă. 


Pluteşte totuşi, cu toată această mag- 
nifică pregătire de aviaţie şi artilerie, 
o nesiguranță în aer. Cazematele nu 
pot fi distruse, toate. Rușii au arma- 
ment din abundență. -Ele ar fi reduse 
la tăcere, cele rămase, cu mijloace pro- 
prii, fără prea multă bătaie de cap, dar 
terenul este cel mai mare inamic. 


Kilometri întregi de pădure subţire 
care urcă şi coboară pe dealuri desțe- 
lenite de proectile, un pământ pietros, 
brăzdat în toate direcţiile de tranşee, 
de amplasamente ale armelor automate 
şi presărate cu cazemate, cele mai 
multe săpate în stâncă şi acoperite cu 
copaci groși, de cine ştie unde, dina- 
poi, aduși, căci nu există în regiune. 

După două ore de năucire a inami- 
cului, atacul porneşte. Primele salturi 
se fac încă în linişte. N'au avut timpul, 
cei care au rămas, să scoată capul. Ina- 
intarea e grea. Legătura între unităţi 
se face cu multă greutate. Ajunși însă 
in fața tranşeelor inamice, oamenii sunt 
luaţi în primire de mitralierele rusești 
ce încep să tragă furioase, Intervin ai 
noștri şi focul se deslănțuie pe întrea- 
ga poziție. Au mai rămas destule rezis- 
tenţe. 

Se aude numai trecerea gloanțelor 
prin aer și fâșâitul prin frunzișul ce se 
rupe. Nu poţi vedea de unde trage. Ţre- 
buie să ajungi la 50 şi chiar la 30 me- 
tri ca să observi, pe brânci, sgâriat de 
pietrișul răscolit, gura largă în lături 
deschisă ca 'ntr'un rânjet, a cazematei. 
Când se observă de unde trage mitra- 
liera, e bine. Cele mai multe rezistențe 
cad numai după ce sunt înconjurate de 
soldați curajoși. Apropiaţi de flanc sau 
prin spate, cu câteva grenade aruncate 
la iuțeală, cazemata e redusă la tăcere. 





Grenada izbeşte exact înăuntru. Poc- 
net puternic. Câţiva oameni morţi şi, 
totuşi, cu toate schijele, tot mai scapă 
unii, ei ridică mâinile şi se predau. 

Nu-ţi poți închipui cum, aruncată în 
grămadă, o grenadă omoară pe unii și-i 
răneşte ușor sau deloc pe alţii. 

La prima răpăială de gloanţe, ai ten- 
dința de a rămâne mereu țintuit la pă- 
mânt. 'Te târăşti înainte de unde să poţi 
vedea, dar nu vezi n:m:G. Ți-e teamă ca 
să nu tragă chiar companiile între ele, 
din cauza înălțimilor care se răsucesc 
capricios când perpendicular, când pa- 
ralel pe frontul de atac. 

Nu trece însă mult și intervine un 
sentiment de liberare. Te ridici şi 
mergi. Trec gloanţe cu duiumul. Nu ite 
mai fereşti. Aștepţi să ţi se înligă în 
braţ, în picior, în piept, să cazi, să ri- 
coșeze în cască, dar nu ss întâmplă ni- 
mic din toate acestea. Mergi puţin co- 
coşat — pericolul este însă același. 

Numai când sendreaptă câte un snop 
de mitralieră, te pleci şi strângi ge- 
nunchii, ținând ochii în jos ca să te a- 
pere casca. Gloanţele trec exact pe dea- 
supra. Le simţi cum mușcă pământul, 
cum sfârtecă frunzișul, cum jupoaie 
coaja tulpinelor subțiri. Nu se mai 
poate face un pas. Nu există gropi. Ar 
mai trebui să tragă un brandt, ca să te 
curețe. Și așa, nu se poate sta prea 
mult. Atunci te rostogolești lateral, spre 
stânga, unde terenul se apleacă ușor. 
Parcă e un şanţ dar nu e nimic. 50 m. 
de rostogolire prin pietre, rădăcini de 
copaci, răsuciri pe după trunchiurile a- 
cestora. Te'nţeapă crengi până la sânge, 
sudoarea curge în neştire pe tot corpul. 
E cald grozav, masca de gaze te loveşte 
în cap de fiecare datţă când te 'ntorci, 
lopata îți răneşte şoldul, un picior ţi se 
încurcă în lăstăriș. Parc'ar fi o mână 
care te-a prins și nu-ţi dă drumul. 
Tragi, şi nu poți scăpa. Atunci te ridici, 
cu orice risc și, în sfârșit, scapi. Focul 
a slăbit. Porneşti înainte, numai ochi şi 
urechi, căutând în lături, înainte, îna- 
poi. Răsar capete, multe. Parcă n'a că- 
zut nimeni. Dai de un om întins în șanț 
şi-l loveşti încet cu piciorul. Se întoar- 
ce cu faţa în sus, se scoală şi ţi-o ia 
înainte. Alţii și alţii, la fel. Nici un mort. 


Sub tipar, la Pundaţiile Regale, 


Am 


gs 30 Decembrie 1942 


4 
Q 


LA SFÂRȘIT 


Uri și alţii își fac această so- 
coteală optimistă : cine nu are 
răgaz să citească Literatură, se 
informează măcar dela acea 
carj şi-au făcut din lectură o 
deprindere profesională, scriind 
despre cărţile cetite. Sau cel 
puţin odată p2 an, la sfâişitu: 
acestuia. ca:endaristic, caută prin 
reviste, aimanahuri, sau în zia- 
rul cu publicitate festivă şi co- 
pertă în culori, bilanțul anuiui 
literar, paginat după un cere- 
monial fantezist, de obicei în 
urma anuui agricol sau judiciat 
și uneori, din întâmpiare, chiar 
inaintea celui sportiv. . 

Bilanţul literar de sfârşit de 
an ar avea dec: aerul uaei prin- 
sori în care Se paruăză pe șan- 
sa, că insul cumsecade, adică 
tot românul: dumneata şi dum- 
nealui şi dumnealui $. a. m. d. 
cuprins de o generozitate sărbă- 
torească şi de un îndemn comu- 
nioativ, ar vrea să ştie „ce mai 
e cu literatura. noastră”, să dea 
şi el o rată pe acolo, ca unul ce 
mu. s'ar pulea dezințereza de așa 
ceva fără ca, simțul său de cu- 
viincioasă răspundere solidară să 
nu sufere. Cam aşa cum respec- 
tabilul coru Leonida,  dintr'un 
îndemn probabil asomănălor, își 


va fi poftit consoarta, cu Vir- 
bee memorabie: „Hai şi noi 
pe la revoluție” — care, şţia ei 


bine că e treabă de zurbagii fătă, 


căpătâi. 

Gestu! conului Leonida era 
un gest ge sociabilitate. Cine se 
interesează candid şi cuviincios 
omeneșşte, ca el, de un lucru 
atât de respmgător cum este 
revoluţia dece nu sar interesa 
şi de literatură? O carte este 
doar, şi ea, un lucru care ţi se 
întâmplă. Preferința cititorului 
alege întâmplarea dintre a-tele 
şi apoi cartea dintre cărți, spu- 


nând: esta îmi place, cealaltă 
mai puţin etc. 
Oficializarea acestei deprin- 





Ne vedem 


Stând de vorbă mai zilele 
trecute cu un matur și f0ar- 
te înţelept camarad de re- 
dacție, unul case a văzut şi 
a trăit multe, am auzit din 
gura lui câteva cuvinte care 
mi-au dat de gândit. Imi 
iau voie de aceea, să le re- 
produc mai la vale şi să ză- 
bovesc o clipă pe marginea 
lor. Anonimatul celui case 
le-a pronunțat, e mai bine 
să-l păstrăm, nu pentru a 
menâja cine ştie ce suscep- 
tibuităţi, ci pentru a nu 
introauce în discuţie date şi 
oameni care în fond vor să 
rămână laoparte, academic. 
Imi spunea prietenul meu: 
„Să ştii că te admir pentru 
lupta pe care o duci la „Cân- 
ţece noui“, nu atât pentru 
realizările, care în ultimă a- 
nâuiză ar purea fi criucabile 
uneori, ci pentru curayui pe 
care-l ai, de-a lua în piept 
ţâtnele şi inamiciţiile arâtor 


_pogţi care-şi văa numeie sâu 


pseudonimul  gratulate cu 
„hu“. Drept să-ji spun, eu 
nași fi avut curajul aces- 
tal“, 

Şi poate că prietenul meu 
are puţină  drepuate; spun 
asta, aupă un an și ceva de 
drum, după ce am căutat să 
mă apropiu de aici, spre tot 
ce m. sa părut mai valabil 
și mai pur în tânăra noas- 
tră poezie. Ușor de tot na 
fost. Căci au venit şi ambi- 
țioşii, intriganții  gălăgioșii, 
fantaronii, care nu ştiu şi 
nici n'au să știe vreodată ce 
înseamnă arta de a munci 
un vers. Alături de cei buni 
și puţini, e1 au sosit după un 
refuz care n'a fost decât o 
urmare logică . a producției 
lor, cu un cor de sbierete şi 
injurii, nu numai la adresa 
noastră, ci la adresa muncii 
desinteresate și cinstite, pe 
care o depun alături de noi 
toți acei cari apar în aceste 
coloane. Desigur că  priete- 
nul nostru a avut partea lui 
de dreptate: pentru truda 
prin care noi niciodată nu 
am căutat să ne ridicăm pe 
noi, au venit guraiwii sterili 
şi au pornit  neprietenescul 
lor iureș de țipete, pe care 
au căutat să-l intituleze pre- 
tențios „critică“ și „obiecti- 
vism““. 

Dar nu ne-au impresionat 
și nici nu ne-au supărat, 
pentrucă în ei vorbea nu 


deri se chiamă critică literară, 


Tristul privilegiu al criticuiui 
conătă din argumentarea cu 
ochazrii pa nas a und  Încu- 
viintări sau refuzuri pa care ge- 
stul cițitorului neprofesionist !e 
prefigurează spontan, aruncând 
pur şi simplu cartea la coș, sau 
punână-o la oc în bibliotecă, 
după lectură, pentru altădată. (E 
adevărat că cea mai mare parţe 
a întâmplărilor din literatură 
favorizează sotemnizarea  atitu- 
diane: critice,  rezpectabilitațea 
menținută grijuliu între bună- 
voința condescendentă și severi- 
tatea acră). 

Faptul consţitutiv de  iitera- 
tură este împrumutul,  într2- 
pătrunderea, corespondența. Alt- 
te. spus: tradiţia, puterea de s0- 
ciabiiitate a literaturilor. O carte 
face imutile o sută ge cărți și 
posibilă, necesară chiar, apariţia 
aitor o sută. Inătură o modă şi 
ore:ază un alt fel de a privi lu- 
mea care va rămâne mai de- 


parte, şi după ce moda acestui | 


nou fel de a vedea va pier: la 
rândul ei înlăţurată. 

Tradiția literară acumulează 
negieşit um cepital impunător 
care se cere mereu sporit, 
simpla censumare a rentelor lui 
genaroase nefiind deajuns pen- 
tru îndreptățirea unei  carsere 
literare, Dintr'un sScri-tor mare, 
să-i zicem F;aubert sau Proust, 
se poate localiza cu talent şi 
Stăruinţă (termenul e aproape 
pieonestic, stăruința find de 
esența talentului iar talentul 
tind şi stăru:nţă), câte un scrii- 
tor notoru simeţric pentru ne- 
voie şi pe măsura exparienţei 
literare autohtona. Dar nu tre- 
buie să supere pe nimeni, că unii 
se socotesc mai în câștig să reci- 
tească Educaţia sentimentală sau 
In căutarea timpului pierduț, în 
versiunea originală a lui Flau- 
berţ sau Proust, decât în acelea 
ma: mult sau mai puţin aâminţi- 


CANTECE NOU: 


De) 


de drum... 


poesia, ci veninul. Și am 
spus-o de atâtea ori: noi fa- 
cem casă bună numai cu 
pveşia, cu adevărata poesie 
a lui „totdeauna“. De aceea, 
pamfletele şi scrisorile, pă- 
rerile anonime sau „binevoi- 
toare“, aplauzele ironice 
sau fluerăturile străzii lirice 
nu ne interesează prea mult. 
Luăm act de ele, și atât. 
Calea noastră este cea pe 
care ne-am fixat-o când am 




















Cronica literară 


DE A 


realiști 





toara ale epigonilor și 
psihologiști. 

Tradiţie înseamnă mai ales 
ceea ce se transferă, se dă mai 
departe, ceeace durează — în 
amândouă înțelesurile cuvântu- 
lui: ca fapt comstitutiv al unsi 
forme imstituționaie (literatura) 
și ca posibilitate sau șansă de a 
continua, în acelaș timp. Adică, 
în literatură oamenii şi operele 
lor care lasă a se înziege că 
viața nu se dă deagata și oda- 
tă pentru totdeauna. Aceia pe 
care odată ce viaţa i-a for- 
mat, dându-le aceea ce le pu- 
tea da, adică şansa de a privi 
cu ochii lor, în ei înşişi și 
dincolo, în lumea lui Dumnezeu 
şi-a oamenilor, Sau apucat să o 
formeze ei, să o dea la rândul 
tor, dar nu să o restitue negusto- 
rește, ci să o dăruiască însutit, 
cu sentwmentu: de recunoştinţă 
al celuia cu adevărat generos, 
care din ce dă se simte mai în- 
datorat. ' 

Deaceea, cred că ceca ce Sar 
cuveni să ne intăreseze. în jude- 
carea luoruhui literar este pute- 
rea lui de sociabilitate, mai mult 
decât valoarea operelor determi- 
nată din perspectiva unui abso- 
lut critic, pe care umorul gustu- 
lui exersat şi melancolia vocației 
de cititor resemnată prim obiş- 
nuință profesională, o  favori- 
zează deopotrivă. 


MIHAI NICULESCU 








scris prima notă a acestei 
rubrici, şi ne vom ţine de ea 
cât ne va sta în puteri. 

S'o ştie toţi: prietenii şi 
neprietenii deopotrivă, căci 
scriem astăzi şi pentru unii 
și pentru alţii, pentru pri- 


ma oară poate, fiindcă spu- - 


sele colegului nostru  ano- 
nim, ne-au dat acest prilej... 

In prag de an nou, în- 
areptăm un gând bun către 
toţi aceia ce sunt cu noi şi 
vor fi, făgăduindu-le că ini- 
ma cu care scriem aceste 
cuvinte, crede în misiunea 
lor, dincolo de tot ce-ar pu- 
tea îi un semn despărțitor. 

Drumul nostru e al lor. Să 
De vedem de drum! 


ŞTEFAN BACIU 


N. B. — Manuscrisele se 
trimit la redacţie, adăugân- 
du-se pe plic: pentru Șt. 
B. Din motive independente 
de voia noastră, răspunsurile 
așteptate vor apare, toate, 
în numărul viitor. Cei ce le 
așteaptă, sunt rugaţi să ne 
ierte întârzierea, 





“Până 


unde... 


Am zăbovit sub genele închise, 

Când liniștea albastră 'ngenunchiază 
Ps fruntea albă a atâtor vise 

Ce tore lăstunii clipei ce'nserează. 


Pe drumul singur, am rămas cu vântul 
In străjuiri de albe rotocoale: 

Mi-am odihnit cu veacul lui cuvântul 
In reveria cuiburilor goale. 


M'am adunat cu zâmbet și vedenii 


Toiag subiil 


singurătăţii mele 


Și mă aștern cărare de vecermnii 
Ce crese în tremurul atâtor stele ! 


„E lungă calea ! Pas adâne de soartă 


A adcrmit cu capul plâns în unde, 
Cu mână obosită bat în poartă 
Și te intreb — mărunta — până unde ? 


MARIA CONSTANTINESCU- PITEŞTI 


Cdutare 
Ca trestiiile m'am umplut de vânt 
când ai venit — şi n'am știut de unde-i 


atâta aur şi atâta cânt 


care plutea'n adâncurile undei. 


Parc'aşi îi fost o miaştină în care 
te-ai îmbăiat până la sânii goi, 
iar urma adâncită de picioare 

se vede clar în suflet ca'n noroiu. 


Şi-acuma, când din nou va bate vântul 
iar soarele se va culca în văi, 

— n'o să mai știm de apa şi pământa! 
sau numai noi ne-aprindem cu văpăi... 


ȘTEFAN AUG. DOINAŞ 


UNIVERSUL LITERAR 


— A cerut masa, dar trebuia să vie 
la amiază. Persoana care mi-a achiiat 
abonamentul, mi-a plătit numai pen- 
tru dejun. De altieu, azi chiar se is- 
prăyeşie. 

— D-va știi cine-i omul din sală ? 

— N'am onoare să cunosc astre de 
clienţi. | 

M'am uitat atunci ţintă în ochii bir- 
tașului şi cred că pravirea mea spunea 
mMuue, imi-um domolit totuși revolta, 
Socul până la tund paharul cu viu 
de pe masă. 

— Ascuută, domnule patron. în şco- 
lile noastre este prețuit are mult unul 
bminescu, poet mare și vestii ca un 
mirustru, 


— Poate este dumnealui, rânji stă- 


pânul. 

— Nu. Ala a murit acum vreo jumă- 
tate de veac. Dar în viaţă a râtacit ae 
multe ori tot așa de boinav și nemân- 
caţ şi nimeni nu-l ajuta, a:şi astăzi 
nația se tălește cu el. Tânărul acesta 
a scris şi el poezii trumoase pentru 
bucuria noastaa, și-apoi, numele lui în- 
cepe tot cu E... wnaşescu. Artur tină- 
şescu îl cheamă. Nu-i vina lui c'a în- 
taărzai. Poeţii, ca și păsărue, apar nu- 
maj când îi razbeșie ioamea. D-ia pari 
un om de treabă. Hai, iă un gesi, mare 
ŞI trece-i plidui dela pranz la masa de 
seară, Nu-l lăsa să plece flamând. 
Poate ai ascultat și d-ta vreodată, cân- 
au acela : „Cruce albă de mestea- 
că « 

_— Cum nu, chiar orchestra mea, îl 
cântă. 

— Ei, să ştii că este făcut de clien- 
tul acesua al d-tae. 

— Dacă asueu stă chestia, îi dau, 
cum să nu. ku mu m'am opus, ziceam 
numai... 

— ȘI încă ceva, mai dă-i și un pahar 


„Cu vin dua mine şi re TOg Nu-i spune 


ce-am vorbit noi. nu-l intreba ninuc şi 
teirta lea domol, ca unui irate sule- 

Birtașul înclină de câteva ori capul, 
destul ae tâstâcit, apoi se depârta cu 
faţa stacojie Și zămwvitoalre, ca o lună 
pună. Am vâzut cum l-a poitut cu ce 
lemonie la o masa, întiebându-l ce 
dor: şie. 

— O supă cu 
sfială poevul. 

Privuea, lui devenise neliniștită. Nu 
știa ce să creaaa. L-am urmarit muit 
trap, Cum rupea atuicat cu mainule 
0S0as€e miezul ap al parnii, cum Sua 
cu atenție in ungura, sorpind Tar, ca 
după 0 ieeLă, Suunau-s: sa ne cât mai 
couct, cai mai nepagat in seamă, 

Un iluierat de tren se auzi dinspre 
gara. Larma din încapere incepea să 
se ostorască, până şi guraiivele ue lân- 
ga mine pasrau 0 văcere ciudată; 
poate, din instinct, pricepusera ceva 
34u, Probabil, erau ovosite ae alcool, 
Fe awul pzrewui se pioiia, uriișă 
umbra poetului și sărmana însoţitoare 
părea ca se închina, şi mulţumeșe unui 
Dumnezeu nevăzut. 


1. 


bd 


găluște, a rostit cu 


De-atunci au mai trecut m ulţiani | 


de mizerie peste trupul de muenic 
al poetului și iată, această, întâmp.are 
din cartierul gării mi-a revenit aun a- 
mintire cu staruitoare intensitate, zi- 
leie trecute când moaștele lui Artur 
Enășescu au fost coborite în mor- 
mânţ. 

Așa a trăit nefericitul miruiţ al 
muze.or, o bună parte a vieţii, vaga- 
bondând în zdrențe pe ulițele Bucu- 
reștilor, eșind în calea oamenilor când 
era năzbit de foame și fugind apoi de 
ei. Un impuls morbid îl răcea să nu 
stea locului, să rătăcească mereu, a- 
semenea unui câine de pripas, în cău- 
tarea umei bucăţi de pâine, a unui 
culcuș. Il găseau paznicii prin parcuri, 
îl batjocoreau femeile de stn+dă şi de 
multe ori dormea noaptea în beciurile 
poliţiei, la un loc cu toți răufăcătorii. 

5 Vreme îndelungată, acest înzestrat 
cântăniț, şi-a aus crucea poeziei, pen- 
tru toţi posţii nefericiți dinaintea lui, 
pentru toţi cei cari vor veni după el. 

Eu nu l-am cunoscut în epoca dz 
lumină, când viaţa îi deschidea auri- 
tele porți ae gloriei, — când duduile 
cochete se simțeau măguiite de at:n- 
ţia lui. 

Se spuna că a fost frumos ca un ar- 
hanghel. Ursitoarele îl binecuvânta- 
seră la naștere cu daruri minunate, 
pentru a face din el un om fericit. Fa- 
cior de boer, a dus o copilărie fără 
griji, a avut putinţa să-și însușească 
o educație ateasă, o cultură temeini- 
că. Și-a continuat studiile 1a Paris 








5 


Sărmana umbră a poetului 


(Urmare din pagina 1-a) 


unde a luat chiar un premiu al „Fe- 
minei“, pentru cea mai inspirată ba- 
ladă a iunei. 

La catensaua Capşa de odinioară, 
unde se decretau valori'e artistice, era 
Tăsfățatul contraţilor, iar prin cena- 
cluriie literare şi revistele „kiacara” 
și „Convorbiri literare“, poeziile pu» 
blicate vesteau un mare talent. 

Cei cari l-au cunoscut pe atunci, a- 
firmă că Artur Enăș:scu era un tânăr 
îna!t, mlădios, cu ochi scăpărători 
sub iruntea lată, imbrăcându-se cu o 
eleganţă, cum nu mai era aitul. 

Că avea întradevăr talent şi o in- 
spirație tumultoasă, menită să sbur- 
de ca un mânz pe câmpul literaurii 
noastre, putem ghici din aceste câte- 
va strofe, desprinse din „Țiganca“ : 


E Rița, fecioara cu ochii sprințari, 
„Cu sâni ca de piairă, 
Născută 'n a:aiul a zece cobzari 
Regină pe șatră. 


Aprinsă-i năframa ce-i f.utură 'n vânt, 
Râd galbeni în plete; 
Când trece c'un zâmbet, zvârl cuşma 
n pământ 
Nomadele cete. 
Când naște sub corturi un 
cânt legănat 
și-un zvon de sandale, 
Cu patimă cruntă ciocaneie bat 
In vechi nicovale. 


Ea joacă sub vaerul strunei prelung 
La focuri sărace, 

Și razele lunii fința-i străpung. 
Ca sute de ace. : 


Ușor se mlădie, roteşte pe loc, 
Dând chiot suibatec, 

Şi pare piciorul ei sprinien în joc 
Atins de jărarec. 


Dispare 'n vârtejuri, sar banii pe sâni, 
Loviţi de furtună ; 

Și geme ca vie sub meştere mâini, 
Lăuta străbună. 


Prin acest gen de baladă, prin a- 
vântul său nestăviiit, Artur Enășescu 
era poat> sortit să fie poetul care să 
nemuirească pe eroii de baladă ai răz- 
boiului de astăzi. Din nefericire, ma- 
ril> frământări din afară nu mai pu- 
teau bate la fereastra întunecată a su- 
îletului său. 


- a. 





Ajutat de cultura ce şi-o făcuse 
prin școi el a scris și poezii fi:0s50- 
fice, continuând tradiţia dela Emin:- 
scu şi Cerna. 

Să se fi supărat oare Cerul că poe- 
tul ajunsese cu îndrăzneala gânduiui 
până la negarea dummez:irii ? | 

Deodată totul sa năruit. Zeii supă- 
rai l-au scos din rândul oamenilor și, 
ca întrun basm urit, Artur Enăşescu 
a devenit vagabondui în zdrenţțe, așa 
cum l-am văzuţ noi. In zadar fami- 
lia şi priatenii au încercat să oprească 
mâna destinului, căutânău-i vindzca- 
rea ce nu mai venea, internându-l 
prin sanatorii de unde bolnavul evada 
mereu. Sufletul nomad al poctului nu 
se simţea în voe decât hoinărind pe 
străzile Capitalei, să-și împlin=ască 
până la capăt 'ursita. _ 

In faptul serii, se v:dea umbra in- 
covoiată a poetului, ștergându-se de 
ziduri, îndreptându-şi paşii mereu 
spre acelaş lo unde strălucise a:tă 
dată. Acolo, în colţ la Capşa, pândea 
ceasuri întregi eșirea prietenilor, pen- 





Singurătate... 


Se rupseseră din timp nişte seri, 
Cu multe stele, care cădeau din nimic; 
Sfârșitul era mic, se pierduse tăceri, 


Și omul era pentru linişte 


miăc.., 


Nu știa dacă sufletul e al lui, 

Işi învăluise minunea în taină; 

Cuvântul îi era străin ca un cui. i 
Care nu poartă pe el micio haină... 


Viaţa îi era prea mare, prea seacă, 
N'awea grije să-l aştepte la poartă; 
Simţea cum — Grele — nădejdile-i pleacă, 
Cum nu i le lega nimeni de soartă... : 


Târziu, tristețea i s'a lovit de o clipă, 

Străină ca păcatele neuitate ; 

Omul care făcuse din vise risipă, : 
A fost răstignit de singurătate... . 


CONSTANT 1. COSMA 


tru a.cere un ban sau o țigară. Faţa 
nerasă, suptă de lipsuri și boală, se 
străvedea spectrală prin cristalul eaf:- 
nelei; ochii apăreau scrutători, înfio- 
rând pe scriitorii dela mess. 


Dintre toate biografiile n:fericiţilor, 


cântăreţi ai lumii, cunocașteţi dv., un 
destin mai tragic, mai. bizar ? 

Artur Enășescu i-a depăşit pe toți, 
prin intensitatea suterinții, prin per- 
pstuarea în timp a mizeriei. Nenora- 
cul s'a abătut asupra lui în plină pu- 
tere de creaţie și dacă, vr.odată a pu- 
tut să-și dea seama de toate câte ar 
fi putut să rcaliz:ze, desigur că a 
suferit însutit mai mul, decât oricare 
muritor. 

După acza întâlnire, din rzstauran- 
tul din preajma gării, atrăgând aten- 
ţia, în niște artico'e de ziar, un prote- 
sor din T.-Szverin, fost coleg âi meu 
de facuitate, a făcut o colectă printre 
elevii de liceu și mi-a trimis o sumă 


de bani p2 adresa revistei „Viaţa Li- ' 


terară“, 

Câteva zi în șir l-am căgat p2 
Artur Enăşescu să-i înmânez banii, 
dar parcă intrase în pământ. Un con- 
frate m'a îndemnat să-mi îndrept cer- 
cetări!e câtre anumiţi boemi, dintr 
acei car2-şi îneacă prin bodegi amarul 
visurilor frânte. 

Intr'o noapte, în faţa unei stie!» cu 
vin am găsit p> unul poneclit „regele 
şprițuui“ care, spre uimirza mea, 
mi-a răspuns cu limbă greoae:; 

— Pe Enășescu îl cauţi? Păi, e găz- 


- duit, chiar în palatul meu. E strașnic 


de răcit şi zace în pat. 

Mi-amintesc că după ce am rătăcit 
câtva timp prin uliți periferice, unde- 
va, într'o cocioabă, jumătate îngro- 
pată în pământ l-am găsit p2 Artur 
Enășascu. Era într'adzvăr în pat și a 
primit banii cu un semn vădit de sa- 
tisfacţie, și auzind că provin dela ti- 
nerii lui admiratori, mi-a dat cât:va 
rânduri de mulțumire pentru ei. 

Prin ce capriciu al scartei se mai 
ținea licărul de viaţă în trupul acela 
schiletic ? 

Am discutat atunci destu! de nor- 
mal cu poeul nostru, într'un decor 
tragic și grotesc, în timp ca „regele 
sprițuiui“ își ţinea pentru sine lungi 
discursuri despre  nedreptăţile so- 
ciale. 

Oar> unde sălăşiuia sămânţa ascun- 
să a boalei lui Enășescu şi de unde în- 
capea întunecarea ? Iaţă o taină pe 
carz, mi 'nchipui, că n'a aflat-o ni- 
meni, 

In ultimii ani, întradevăr, Artur 
Enăzescu n'a mai fo:t văzut pe stră- 
zile Capitalei. Era internaţ în Sana- 
toriul din șoseaua Giurgiuiui, iar 
„Casa Scriitorilor“: îl servea o pensie 
p:ntru întreţinere. 

Acolo l-am vizitat, acum trei luni, 
să-i dau nişte ajutcar: suplimentare 
dia „Societatea Scriitorilor Români“. 

La paviionul No. 6 de bărbaţi, ni- 
meni nu-l cunoșt a, nimeni nu auzise 
de poeiul Artur Enăşescu. Destinul îi 
juca rengh:ui până la capăt. Am în- 
trebat multă lume, până când o tâ- 
nără infirmisră mi-a răspuns: 

—— Poate o fi acela cu tich-e neagră 
în cap? 

— Cheamă-l, te rog, şi pe acela. 

Intr'adevăr a apărut Artur Enășe- 
scu, dar așa de îmbătrânit, încât 
mai să nu-l recunosc nici eu. Purta 
o bască neagră p2 capui chel, jar pe 
sub halatu! d spital, se putea ghici 
starea de slăbiciune. Cred că nu m'a 
mai recunoscut, totuşi s'a arătat tare 
bucuros de ajutorul primit şi într'o 
franţuzească impecabiă mi-a spus: 

— „Voi avea de acum tutun. Mân- 
carea o îi ea necesară, dar în zilele 
când pot să-mi cumpăr ţigări dila 
cantină, mă simt mulțumit ca un 
prinţ. 

La plecare mi-a întins, cu mare e- 
fort, o mână de ghiaţă și am presim- 
ţit că fiinţa pământească a poetului 
se apropi= cu paşi repezi de marca 
trecere. 

In ziua de 4 Decembrie 1942, peste 
ultimul act al tragediii lui Artur E- 
nășescu s'a lăsat cortina de pământ. 

La citirea rândurilor prizărite prin 
ziare, vastind moartea postului, unii 
dintre confraţi, aducându-și aminte 
că nu i-a mai văzut umbra încovoiată 
pe străzi, vor fi exclamat cu uimir: : 

— Dar, parcă Artur Enășescu, mu- 
rise mai demult ! 

Iar alţii, vor murmura cu compă- 
timire : 

— Bine că sa îndurat Dumnezeu ! 

Cunoscuţii ce l-au ocolit câte odată 
cu înfiorare (și câţi dintre noi n'am 
făcut ac:asta ?) pot să fie bine în- 
credinţați că Artur Enășescu a mu- 
rit cu adevărat și umbra lui nu va 
mai tuibura pe nimeni. 

Albatrosu! ce a stat atâţia ani ză- 
vorît în cuşca, de lut și-a deschis în 
sfârşit aripile, a aruncat o ultimă pri- 
vire pe pământul! unde a fost batjo-. 
corit, apoi s'a pierdut în largul n3- 
mărginirii. 

Pentru socistatea în care a, suferit 
acest poet de talent, a rămas o siântă 
datorie : o ediție complită a cperilor 
sale și poate la căpătâiu un semn creș- 
tinesc de piatră pe care să se sape a- 
dânc pentru viitorim= aceste trai cu- 
vinte : Sărmanul Artur Enășescu. 


]. VALERIAN 





6 











UNIVERSUL LITERAR 


OO 30 Decembrie 1942 








ALB și NEGRU „ 


Cu ce bizar sentiment de responsabilitate m'am trezit 
a doua zi, după cele câteva ore de somn, pa lângă in- 
fuza, imensa bucurie a daruiui acesta pe care mi-l fă- 
cuse Cora | In dimineaţa târzie, totul mi se părea schim- 
bat, strein ; eram răspunzător pentru orice: pentru firul 
de iarbă care creştea timid în glastră, alături de tul- 
pina unei fiori și: pentru întreaga existenţă, de uzi în- 
CoI0, a Core: ; pentru soarele care iumina pe cer și pen- 
tru aerui pe care-l respiram ; pentru sănătatea Corei și 
viitorul nostru, al amândurora.... Lumea, odaia și căr- 
țile, nu mai aveau glas, zăceau în jurul meu reci: în 
altă parte îmi era acum întreaga atenție — atenţia in.mii 
— şi întâiul gând, întâia necesitate, în goiul ce mă în- 
conjura, a fost de a o vedea pe Cora — de parcă ne 
pândea o primejdie, de parcă nu m'aş fi despărțiţ de 
ea, acum câteva ceasuri... 

Acest sentiment nu m'a mai părăsit niciodată. Acum, 
când retrăesc întâmplările anterioare, îmi vine să râd 
în trisictca mea lără le:c: cât de.. nostime au fost 
ele, faţă de tot ce a urmat. E ca un început sburdainic, 
cu paşi de menuet, al unei muzici care treptat se trans- 
iormă într'o sumbră învoiburare, iar la urmă capâtă 
accentele stridente aie dezastrului. Şi cum se schimbă 
înțe-esul oricărui început, dacă îl judeci din perspectiva 
— întoarsă — a finalului! Pentru mine, toate amănun- 
teie acestea au un alt înțeles, dintr'o lume de sensuri 
abia mai târz.u revesată. Mă scaid în cle cu voluptatea 

-omului care și-ar visa epoca de aur a existenței sa:e — 
pentru că astîei au fost! — dincolo de micile turpurări 
ale memeniului. Retrăindu-le așa, în tat „realismul” lor 
d? atunci, nu le-am ştirbit nimic din nostaigica lor pu- 


ritate. Desigur, dacă n'ar fi fost ele, m'ar fi putut urma: 


cele viitoare: dar cât de altfel trăești unele lucruri, în 
aparență pregătite după toate legile evoluţiei. Fiindcă 
dim momentul în care Cora a devenit... soția meal, 
iCâie se îmbracă în at vestmânt, devenirii ceva absolut 
deosebit de întâmplările începutului... 

Prin urmare, soția mea, Așa am simţit-o din clipa 
aceea până în uitima zi şi niciodată n'a existat între 
no. îndoiala aceea meschină, care macină sufietele.. 
în privința forme-or —ce ar fi trebuit să se împlinească 
deia sine. Dar Dumnezeu na voit aşa, Cora mi-a 
rămas până la urmă o soție cunumată prin moarte — 
şi nu e acesta cel mai siânt legământ, cea mai mara 
dintre formele pământești ? (Este aproape neverosimil] 
— mă gândesc acum — cât de puţin superficială era 
Cora, în simplitatea ei. Nimic nou din romantismul în- 
chipuirilor de adolescentă, cu nunți și ba:uri fastuoase, 
a fetelor de vârsta ei. Cora a fost, întotdeauna, de o 
sobrietate care mă depășea aproape pe mine. D= unde 
a învăţaţ ea această şcoală înaită și simplă a nepăsării 
pentrii forme? Fată crescută în pădure, de-acolo ţi-ai 
mat tu marile exemple ale inimii, pe cari eu n'am fost 
vrednic să !e urmez!) 

„Aventura”, cu părțiie ei neămurite, rămase în urmă, 
depășită și abia mai târziu — în scurtul intermezzo de 
pace, când ne permiteam un mic bilanţ al trecutului, 
înțelepțeşte, ea capătă un anumit înțeles; o tachinam, 
aducându-i atnin:e ca de gp pustie nevinovată şi râdeam 
amândoi... deşi simțeam un ghimpe în inimă. 

Pentru mement, însă, n'aveam timp de recapitulări. 
Incepea anotimpul acea violent în contraste, de beţie 
şi de buptă, de lăcomie și de istovitoare bucurii, cu di- 
mineţi p-umburii în melancoliiie toamnei — când fiece 
frunză veştedă căzând lent la pământ era un cumplit 
semnai, când îndârjirea de a înlrânge dușmanuj nevă- 
zut din noi ne mina pe noi înşine, când chinuitoarea 
balanţă a dragostii şi a morţii, a dorinţii şi a spaimei, 
ne ridica în sus, îm ameţitoare imensităţi, sau ne co- 
bora jos, în adâncimea desnădejdii... Două luni, până 
la despărţirea cea mare, două iuni nestârşite şi toto- 
dată cât o singură noapte, mereu inedite şi repetân- 
du-se cu tăria unei acelceaşi obsesii, încheindu-se ne- 
contenit cu acerași panică a boli care ne mina exs- 
tența. Două luni de exasperare, de reveniri mânire şi 
de jurăminte topite într'o simpiă îmbrăţişare... Și chiar, 
deszori, acele despărţiri egoiste, crunte, ale trupurilor 
cari voiau să se păstreze numai ele, numai ele în ciuda 
oricărui „ncbil* scniiment al dragostei, în aparență al- 
truistă.... Dar peste toate, prin toate şi deaşupra tutu- 
Tor, sentimentul unei legături care depășea chiar dra- 
gostea, care își avea rădăcinile în acea. complicitate spe- 
ciaă a oamenilor uniţi în ideea morții, cu un fel de 
dispreț pentru tot ceeace nu făcea parle din lumea de 
penumbre a întâlnirilor noastre... 

L.] 

Am găsit-o pe Cora în curte, robotind de-ale casei, 
într'um capot, cu un farmec casnic de gospodină vred- 
nică, Cât ma înduioșat imaginea aceasta, care întru- 
chipa viitorul, răspunzând exact gânduri:or de pe drum ! 

Cână m'a văzut, sa apropiat liniștiță, cu pasul neșa- 
văind, fără tresărirea pe care o aşteptam, și la bâi- 
gueiiie male a răspuns ceva, un cuvânt și un zâmbet 
de tanărcţe reținută, dându-mi apoi un szaun. O sin- 
gură shimbare mi se păru că observ pe obrazui el — 
dar, ca ciudat, în 'oc de așteptata căidură, în sprânce- 
pile care se arcuiseră parcă mai accentuat şi în gura 
puţ.n strânsă, am văzut semnul unei... răceli interioare, 
ca a une; atenţii spre ceva străin... și apoi privirea că- 
pătase o ruanță de bătrânicios, ca urma unei suferinţe 
încă proaspețe.... 

— Ce faci, cum fe simţi? m'am precipitat, într”o 
şoaptă în care aș fi dorit să se afle mai mult conștiința 
celor petrecute decât teama, grija asta blestemată din 
cauza expresiei sale neliniștitoare. Intr'adevăr, chiar de 
la început dutmanu, nostru nu ne-a cruțat, mânjind 
însăși bucuria primeicr expansiuni. E] îşi afirmase pre- 
zența îndată după plecarea mea —imi spuse Cora nu- 
maidecât — şi cu o violență care o derutase. Era mai 
grav decâ: își închipuise, avusese o criză... 

Fără să mai cer amănunte, m'am oferit să-i cumpăr 
cu înjecțiiie pe ca:e nu şi le făzusc, însă Cora —cuo 
neașteptată tresărire de mândrie — mă refuză. Incurcal 
oarecum şi nsștiină cum so menajez, am vrut să-i ex- 
piic că de acum încolo n'aveam nici un rost... reticen- 
țele de ordin bănesc şi de orice ordin — fiindcă. tot ce 
era al meu era şi a! ei; dimpotrivă mă simţeam într'un 
fel dator s'o îngrijesc, pe ea care numai din vina mea 
sc îmboirăvisa sau în orice caz îşi agravase boala... 
Dar Cora dădea mult din cap, arălând că nu vrea să 
înțeleagă tcate savantele mele motive. Atunci i-am luat 
mâna înduioşat şi sărutându-i-o pe furiş, am spus: 

— Cora, nu crezi că ai nevoe de sănătate, de azi în- 
coo, pentru... noi? 

Şi-a retras mâna repede şi, privind înlături, a făcut 
—. puţin şuerat: 

— Nam nevoe nici de sănătate, nici de.., nimic! 

Am tăcut, jicnit. Toată această stituaine aspră şi 
hotărită, de când apărusem lângă ea, începza să mă 
enerveze. Deodată mi-am adus aminte cât de falșă era 
situaţia noastră !—ia!ă, Cora aceasta din faţa mea erâ 
şi nu era totuși Cora de ieri, Cora de alaliăeri... dar 
cum de nu arăia nici o emoție ncuă? cum de nu pu'eam 
vorbi de alte lucruri? când întânnirea ar fi trebuit 
să se petreacă... vijelics, plină de tainele acelea daii- 
cioase... Insă nu, Cora şi cu mine — perfect echili- 





brați, ca doi gospodari — stam unul în fața celuilalt 
şi ne... târguiam! Să fie numai Gin pricina crizei” ? — 
o privii bănuitor  Recapituiai la repezeală trecutul 
apropiat și mă înfiorai la gândul că poate Cora nu fu- 
sese decât... o socoteală, un calcul lucid — din mândrie. 
Dece nu-mi vorbea de căsătorie, de feiul cum ne vom 
duce de azi încolo existența, de planuri de viitor, aşa 
cum ar fi fost firesc într'o astfel de situaţie? Era po- 
sibilă o astfel de monstruozitate? Să fi făcut gestul, 
Cora, mumai pentru a-mi demonstra că n'am avut 
drep.ate, că am fost un tău, un nebur, un meschin? 
Răceala ei era de-a-dreptul insullătoare. Cora nu arăta 
nici regretul acela special, nici spaima... era pred fe- 
mee în toate reacţiuni:e ci de acum, şi chiar puţin dis- 
prețuitoare, ca omul care a făcut o jertiă importantă, 
pentru a potoli orgoliul cuiva... al meu, cu cel ce o pu- 
tusam considera „jiresponsabilă”. 

Am devenit slab în licărirea acestor gânduri şi am 
s-:mţii nevoia so întreb, ccpiiăreşte de neîncrezător în 
puterile meie: 

— Cora, tu mă iubeşti ?. 

S'a întors şi mia privit cu o lumină rea în ochi, con- 
trazisă însă de grimaza de tristețe a gurii. Expresia ei 
cuvânta : „Vrei poate să-ți demonstrez din nou?” şi 
m'am fâstâcit ca un adolescent care ar fi spus o pros- 
tie unei femei cu experiență. In tăcerea stânjenită care 
a urmat, Cora n'a în:etat să se agite încoace și în- 
colo, intrând şi ieşind din casă, ignorându-mă. Am 


însă 





L 


avut timpul să cuget și să înțeleg starea ei reală. Am 


prins-o la un moment dat de braţ, n'am lăsat-o şi 
mi-am impus voinţa — să vorbim ceie ce voiam eu. 
Cs gânduri avea, se pregătise să tie a mea... cu totui? 
(in sinea mea, eram toțuși contrariat: eu trebuia să 
insist asupra acestui iucru ?) iată, când va veni mama 
ei — peste două săptămâni? — o să mă prezint şi o 
s'o cer după toate regulele etichetei. Până atunci să se 
îngrijească şi... 

— Tu, să mă ceri pe mine? Dela mama? exciamă 
Cora, smucindu-se. Şi fiimadcă nu reuşi, începu să râdă. 

— Ha, ha, ha! Pe mine, să mă ceri! 

— Cora, ce înseamnă râsul ăsa? am replicat, serios. 

— Dar nici nu mi-am terminat şcoala! Şi ce... motiv 
ai să aduci? : 

— Cora, așa vorbeşti ? Giasul meu ţrăda ez.ţarea, în- 
curcătura. Avea o cruzime iaia asia, o nepăsare... Care... 
motiv, decât cel că ne... iub:m? (Avea dreptate Cora, 
abia acum mi se deschideau în faţă dificultățile... dar 
atunci ce tăcusein, ce se va intămpia ? Şi ca? Şi ea?) 

— Nu Mihai, nu se poate... reluă Cora peste puţin, 
de astădată: cu glas dezarmat. 

Fiindcă e vorba de altceva: până nu mă fac bine, nu 
vreau sâ-ţi devin o povară... 

Ah, așa? Bine, bine, dacă e aşa — am răsufat uşu- 
rat — pentru asia avem noi ieac. Inţelegeam și acest 
romantism al ei, cam exagerat e drept, fiindcă ce altă 
fată ar vorbi astfel, acum... dar e o copilărie trecătoare 
— şi apoi, sar putea însănătoşi departe de mine? nar 
suferi de dor... şi eu... amândoi... ce ne-am îace? 


Motto : 
Această relicvă a fost găsită la 
„Demoazela Biăriuța“ de către d, 
Mihail Jora. 


i 
Bonjour ! 


Dimineața plină se ridică, 
Nimeni nu visează răzbunare. 
Ca o corfă plină se ridică 

Peste cap, cumplită răzbunare! 


Cerul se frământă ca un șarpe, 
Parcă stă să plouă, parcă nu... 
Simte primăvara că un şarpe 

Se strecoară 'n „parcă“ şi in „nu“... 


Din pridvorul casei, mânios, 
Se aruncă 'a şea Jupân Guliţă. 
Stie Iaşu'ntreg că-i mânios 
Pentru-o Jupăniţă, azi, Guliţă ! 


Și așa, cu gânduw'nveninat, 

Maren bărbâţie : calu-i sur! 

Strânge'n mână frâui, — sa jurat: 

N” „0: s' „0“ mai salute cu... „bonjour !“ 


II 
Souvenir 


Albumul colorat în violet, 
Imprăştie 'n salon melancolie. 

Cu capun mâini, alături, un poet 
Inchide ochii, dus de reverie)... 





TIPOGRAFIA ZIARULUI UNIVERSUL” BUCUREŞTI, STR, BREZOLANU 23 __ _ __ 





de DAN PETRAȘINCU 


Insă degeaba, ntam reușit s'o clintesc, nici acum nici 
mai târziu. În asprime sau în moliciune, ideea rămânea 
ca un substrat intact spre care nu puteam pătrunde 
nici cu vicienie, nici cu forţa. Uitimele ei cuvinte ară- 
taseră, însă, o astfel de descurajare, o astfel de mola- 
şeală, încât m'am îndârjit, am ridicat glasul, am dat 
cuvintelor un timbru din ce în ce mai cald, mai con- 
vingător, țesând o întreagă plasă de imagini frumoase 
în jurul «i, înlăturând stavileie, luminând ungherele, 
zugrăvind un tablou vesel — al viitorului mostru — 
entuziasmându-mă cu însumi la închipuirea care prin- 
dea realitate în spaţiu. ă 

Pra Dacă începi Cu resemnarea de acum, Cora, înseam- 
nă caşi o sinucidere. Pentrucă totul, în boala asta — o 
știi şi tu — depinde de voinţă, Ce-i asta! Revino-ţi în 
fire, nu te lăsa infiuențată, Viaţa e o luptă — atât de 
puţin, eşti înzestrată pentru ea? S'ar părea că nu vrei 
să trăeşti. Nu te leagă nimic ce viață, Cora? Atâţ âe 
puţ-n mă iubeşti ? Nu vrei să trăești pentru mine, dacă 
nu pentru tine? 

za Ba da, Mihai — a plecat capul şi în tremurul băr- 
biei care prevestea plânsul am regăsit-o pe Cora fetița 
şi am privit-o recunoscător — dar simt că dacă... nu 
ne despărțim, o să fie rău de noi... 

Am întrerupt-o cu o exolamație de indignare. „Să ne 
despărțim !" Nu, nici o clipă.nu trebuia s'o mai las sin- 
gură — vedeam acum — o se ţiu numai lângă mine, 


îi 


pere 





pentru a-i reda înzrederea în viaţă, curajul — ce e mai 
frumos decât o unire cu sentimentul acesta al spriji- 
nului reciproc, să fim tari împreună, să luptăm şi să 
învingem amândoi, în fiece zi, în fiece ceas... Cora, tu 
mă înţelegi ? Iţi dai seama? 

Da, înţelegea, creştea şi ea lângă mine, în cuvintele 
acestea mari spuse cu o anume voluptate... In cele din 
urmă, sbaterea mea o subjugă, o simţii înfiorind, obrajii 
i se colorară, ochii îi sclipiră mai luminoşi, părea gata 
să sburde, uimită, proaspătă. Repede, cochet, ma săru- 
tat pe păr, din mers, apoi — revenind — a răspuns 
cu acelaș elan, la diapazonul înalt la care o atrăsesem: 

— Iţi mulţumesc, îți mulţumesc Mihai! Da, Mihai, 
să-mi vorbeşti mereu aşa, îmi face bine... am fost rea, 
egoistă... De-ai fi mereu cu mine, m'aş vindeca numai 
prin vorbele tale... iartă-mă, — mi-e ruşine, lasă-mă! 

Acum, deabea acum regăseam complicitatea dulce 
după care ianjisem, aş îi imbrățişat-o, însă eram în vă- 
zul lumii, în curte, şi mă mulţumii doar cu o mân- 
gâiere... la care tresări întreagă. La un moment dat, 
totuşi, am reuşit s'o sărut şi atunci ne-am desprins spe- 
riați de flacăra care svâcnise în noi... ne-am privit in- 
cert... şi ne-am dat seama că tot ce vorbisem, tot ce 
făcusem — asprimea ei şi jocul indiferent al revederei, 
sahimbul arţăgos de cuvinte și împotrivirile, nemulţu- 
mirea aceea mocnită şi dhiar efuziunea mea dela urmă 
— nu încercase decât să ascundă ceeace ţipa în noi, 
ceeace cuvânta o limbă directă, neprefăcută... şi Cora 
a fugit în casă fără un cuvânt, închizând uşa... 





Album „Convenţia dela Paris“ 


Dar pașii - atotputernicei stăpâne 
Se-aua cum vin grăbiţi de-afară. 
La'ndemnul muzelor păgâne, 

Din brâu, el scoate-o călimară 


Şi scrie pe albumul violet... 
Stăpâna o duiceaţă-i dăruieşte 
In timp cc scrisul de poet, 
'Transfigurată'n șoaptă îl citește : 


„Ciripeşti drăguţa mea, 
Parc'ai fi o turturea 
; Şi ca semn de preţuire, 
Iţi declar — parol — iubire !“ 


TII 
Une soirse ă Madame Kiritza de Jassy 


+ 


Oraşu 'ntreg s'a strâns în seara mov : 
I-atât de 'ncântătoare asistenţa, 

Că fără vrere-ţi dăruiești clemența, 
Când te-a lovit în spate-un molacov ! 


Cadrilul s'a sfârşit ca prin romane, 
Amorul strecurându-se — știut ? — 
Măreaţa sală-i paradis pierdut 
Printre fireturi, săbii și galoane. 


La urmă demoazela s'a produs, 
Cântând pe nas, cum o 'nvățase mama, 
in franţuzește, toată... gama ! 
Entuziasmul este de nespus... 


Chiar — în persoană — V. Alecsandri 
O strânge'mn braţe — lumea face haz. 
Guliţă însă, de necaz, 

Se jură co să-l spună lui Dridri ! 


N. D. MIREA 








Până seara am trăit în această stare, umblam, mă 
mișcam cu un fel de semi-conștiență — apoi am plecat 
din nou spre Cora. Mă aștepta, după cum o ştiam. Uşa 
s'a. deschis ca dela sine şi Cora m'a primit, tăcută. 

o 

Intr'o zi Cora a venit la mine cu o stranie aparență 
de veselie, agitând în aer un plic mare şi strigând — 
din prag — că-mi aduce „o surpriză”, 

In timp ce mă căsneam să-i desfac, a adăogat: 

— E portretul meu, să vezi ce reușit e. Păcaţ că n'am 
o copie, să ţi-o las ca amintire, 

Am scos la iveală un fel de planșă moale, neagră, 
cu diferite semne cenușii, pe ea şi Cora râdea as.-uţit. 

— Ce e asta? nu înţelegeam, buimac dar numai:tecât 
am priceput: era radiografia plămânilor săi. Impcrecis, 
pe fundalul negru, se reliefa, aiburie, coloana vertebrală, 
iar deoparte şi de alta, cei doi plămâni, de un cenușiu 
mai deschis, cu unele pete obscure. O impresie de con= 
fuz, de nebulos, m'a cuprins şi Cora a îneput să-mi 
explice — cu o bogăţie de termeni technici pe cari 
nu ştiam când şi cum îi învățase — unde e „sediul” 
bolii, 

— Vezi, aici, petele astea, ca o sită.., aici are să se 
facă o cavernă.. Și dincolo... 

Priveam și nu înțelegeam, cu o oprire dureroasă a 
minţii; toate umbrele și penumbrele acestea hâde, fără 
nici un sens al formelor cu cari ochiul meu era obiş- 
nuit, făceau parte din... corpul aceleia pe care o iubeam? 
a Corei care se afla în faţa mea vie și veselă? Clipii 
des ca într'o scurtă halucinație, luptai cu sentimentul 
acesta de fantastic care mă fura și am înapoiat Corei 
cu un gest sourt — planşa — refuzând s'o mai ascult. 

'Potuşi, până la despărțire impresia dăinui, dizolvân- 
du-se în tristețe. Era cașicum sar fi dat laoparte un 
văl frumos şi în dosul lui s'ar fi arătat o realitate pe- 
nibilă, inumană ; unde era adevăratul piept al Corei, 
cu intimităţile lui dragi? Acolo, în semnele acelea în- 
distincte, se afla o alta, o altă sgoliciune, suverană, 
care mă depășea; era ţinutul unui amant mai puternic 
decât mine, care în vreme ce cu iubeam iluzia de for- 
me exterioare, își vedea nepăsător de treaba lui, stă- 
pânind-o mai întreg decât aş fi putut-o eu vreodată 
stăpâni. 

Cora glumea mereu, cu o exuberanţă amară, și n'am 
putut-o mici măcar dojeni, ca alteori. Când a plecat, 
ameţit cum eram, am uitat so sărut. Cora ezitase în 


prag, apoi avusese un gest de dispreţ şi renunțase. 
Deabia în clipa aceea îmil dădusem seama dar fusese 
prea târziu. 


Seara, când am intrat da ca, ceva nou, ca o ființă 
fiuidă se afla între noi şi îmbrăţișarea avu ceva din- 
tr'o atenţie plină de sfială. O priveam altfel, cu un 
fel de respect care mi-o izola şi când ne-am «ușezat, 
Cora se însufleți, răsfăţată ca de un joc inegit, luân- 
du-mi mâna și aşezându-mi-o cu palma pe frunie. Am 
stat aşa mai multe minute în tăcerea odăii, înti'o l- 
nişte nemaiîncercată, apoi am simţit respiraţia Corei 
devenind mai rară, mai adâncă... şi când m'am uitat 
mai bine a ea, nui mi-a venit să-mi cred ochilor: 
aţipise ! Mă copleşi o pace, o recunoştinţă fără margini, 
mă aplecai înduioșat s'o sărut frăţeşte pe frunte; Cora 
a bâiguit ceva, am acoperit-o şi am rămas nemișcat 
lângă ea, ocrotindu-i cdihna. Era obosită, zâmbețtul depe 
buza i se destinse ușor, dormea ! 

A fost un moment de nefînchipuită pienitudine când 
o simţii astfel, respirând regulat, cu siguranța unui co- 
pil lângă mama lui. Eram îngerul ei păzitor, prezenţa 
mea plana ca un duh bun în odae. In semi-obscuritate, 
contempiam obrazul ei şi trăsăturiie, în destinderea 
odihnei, păreau scăldate într'o Zericire fecioreinică, 
binecuvântată. 

Ce visează Cora în dlipa asta? mă întrebai cu cu- 
riozitate, Desigur că şi visere îi sunt frumoase. Vreau 
să viseze frumos! mă rugai cu naivitate și, într'adevăr, 
Cora zâmbi ca un răspuns imediat la ruga mea. Încet, 
încet, am ațipit şi eu alături, inc-inându-mă câte pu- 
țin... și când ne-am trezit era târziu, ne-am despărțit 
în grabă, cu aceeași mulţumire tonică, sănătoasă, a 
unei biruinţi discrete, 

A doua zi m'a găsit bine dispus și am văzut că şi 
în ea starea se continua Am vorbit mult, încrederea 
în viață îi revenise, se va căuta, primea să-i cumpăr 
injecţiile, se va însănătoşi și vom îi fericiţi. Ne mân- 
gâiam cu viziunea căsniciei apropiate, făceam pianuri 
până la amămunţimi copilăroase — la un moment dat 
a scos de sub şal un pachet şi, în nedumerirea mea, 
începu să croșeteze, repede, îndemânatec, acolo, pe 
scaunul ei, şi apoi să-și fredoneze un cântec de şcoală, 
drag amândorura, cu vocea ci plină de ezitări, mică 
dar armonioasă... 

Astfel au trecut două zile de voioşie, ne simţeam din 
ce în ce mai puternici, încrezători, obrajii Corei păreau 
să-și recapete, treptat, rumeneala lor de fruct copt, din 
vremurile bune. A treia zi p'ouase de dimineaţa până 
seara, o toamnă prematură şi suferisem tot timpul de 
o melinişte, de o apăsare neînţeleasă. Mai sensibil ca 
în alte toamne, mă sbăteam cu o senzaţie de încătu- 
şare, insuportabilă. Cora întârzia şi n'am mai putut, 
m'am dus s'o văd eu... | 

Am găsit-o îmbrobodită, tristă, cu ochii' piârşi şi mai 
palidă ca oricând, Fiecare a priceput numaidecât, starea 
celuilalt dar se ferea să pomenească ceva în legătură 
cu ga, Avugese o criză, o duruse pieptul ca niciodată, 
nu mai ştia ce să facă, o cuprindea iar desnădejdea. 
Toată voinţa noastră de bine se topea ca la un semn 
şi ne vedeam iar în voia hazardului Purificarea din 
ultimele zile părea şi ea un joc rafinat al puterii ace- 
leia răutăcioase, care-și urmărea opera peste iluzionă- 
rile noastre... 

Și deodată am căzut unul în braţele celui.alţ, cu un 
sentiment de exasperare, de ură şi de bucurie, fiindcă 
oricum, orice încercam, tat una era... 


CR d A A E a a m a a A te AARE 
__ Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării dir, G-le P. 1. T. Nr. 24.494.939