Conferinte tinute la Berkenbruck si Buchenwald — col. Omul Nou 1952

COLECŢIA „OMUL NOU“ 


CONFERINŢE 

tinute la 

Berkenbriick si Buchenwald 


19 5 2 














Colecţia "Omul Nou" 






CONFERINŢE 
ţinute la 

Borkcnbrllck şi Buchcmald 


19 5 2 
























AMINTIRI 
despre Colonelul Zăvoianu 


Vasile Iasinschi 


28 August 1941 








\ 






despre Colonelul Zăvoianu . 


"Sentinţa a fost executată în ziua de 28 Iulie 
1941"» termină comunicatul justiţei regimului- 
Antonescu. 

Aşa câ'l stejarii Legiunei şi ecoul căderii lor 
străbate departe, trecând graniţe şi ţări şi mări 
şi sguduind din adâncuri viaţa acelor camarazi, 
cari, ajutaţi de o soartă capricioasă, se îndărăt¬ 
nicesc să mai rămână în picioare. 

Nimeni nu-şi cunoaşte ceasul acesta, ultimul; 
cu atât mai puţin legionarul, creaţie a Căpitanu¬ 
lui, care-şi află rostul vieţii, închinând-o în 
întregime neamului său. Si Colonelul Zăvoianu este 
acela care s'a oferit Tării sale ca soldat în tim¬ 
pul războiului de întregiro şi ca legionar în epoca 
de desţelenire şi mântuire a esenţei naţionale, 
care se găsea în primejdia de a-şi pierde linia 
caracteristică a valorii iniţiale. 

Colonelul Zăvoianu a avut parte, ca prin grija 
justiţiei în numele .Antoneştilor, să ia cunoştinţă 
şi de ultimul ceas al vieţii sale, căci doar nu în 
zadar s'a consumat pentru mărirea Tării salo şi 
emanciparea românului de pretutindeni. 

Probabil că bătrânul său tată - moş Chiriţă - 
veteran al războiului din 1877-8 îşi spăla zilnic 
şiragul de decoraţii, câştigate la Plevna, Griviţa 
şi alte redute, cu lacrimile ochilor săi, cari 
aleargă pretutindeni să-şi găsească pe iubitul lui 
Pa nu. 




4 


Colonelul Zăvoianu,invalid din războiul mondial, 
era bune cunoscut opiniei publice româneşti, a în¬ 
ţeles să-şi continue existenţa pentru afirmarea 
naţionalismului romanesc prin fapte; opera între- 
giroi trebuia întărită; conştiinţa naţională tre¬ 
buia consolidată, ca jertfa de sânge să nu fie z㬠
dărnicită de nici o primejdie; şi aşa se hotărăşte 
pentru apariţia unui ziar, îi dă numele "Dacia”, 
scrie şi îl conduce cu stăruinţa ideaLismului spre 
măreţe înfăptuiri. însuşi numele gazetei indică 
conţinut şi program. 

In plină bărbăţie şi cu aprigă voinţă se tru¬ 
deşte să brăzdeze un Început de viaţă nouă pe ogo¬ 
rul fără hotare al Tării româneşti. Dor nu poate 
rezista în timp; adversari mulţi şi cu bogate re¬ 
surse financiaro: partido politice şi oculta îl 
determină să se retragă. Se stabileşte pe poziţia 
de unde a plecat, scrutând cu privirea depărtările 
şi strategia unui alt atac în spre tabăra duşmană 
neamului, pentru care s'au jertfit sutele de mii 
de vieţi. Unul din planurile lui de viitor era să 
ajungă din nou director al ziarului "Dacia” sub 
domnie legionară. 

Colonelul Zăvoianu dispunea de resurse sufle¬ 
teşti şi era conştient de ele; acestea îi erau ca¬ 
racteristice lui şi-i dădeau puterea să îndrăsneas- 
că: ochiul do vultur,căruia nu-i scăpa nici o miş¬ 
care, simţul observaţiei, care stabilea ascunzişu¬ 
rile şi planurile vrăşmaşilor şi o minte clară, 
caro judeca momentele deslănţuirii asalturilor pe 
care le da de atâtea ori Împotriva duşmanilor 3ăi, 
pe cari îi considera şi ai neamului. 

Era violent la atac şi-l îngrozea pe duşman 
prin armele pe care le întrebuinţa, chiar dacă nu 
reuşia totdeuna să-l răpuie. 

In setea lui pentru o Românie românească, vred¬ 
nică şi încleştată sufleteşte în forţă vie şi per¬ 
manentă,a alergat neîntrerupt în zeci do direcţii, 
fără nici o legătură ura. cu alta, - până când 
într'o zi a dat peste Căpitan şi acţiunea lui: în 


5 


c vputul lucrărilor dela Casa Verde. 

Aici s a opri o, a ranas m loc, s'a sfătuit cu 
s^r.e însuşi şi—a domolit iuţeală de până acum în 
căutarea albiei pentru sentimentele sale. N'a mai 
alergat nicăieri, ci a început să se scuture de 
toate deziluziile de pană acum. 

A început să aprecieze un om şi o acţiune. Si-a 
găsit făgaşul căutat? II văd consumându—se în 
strădania de a-şi găsi echilibrul. Sărac şi împovă 
rat de datorii rămase dela editarea gazeitei,nu 
era aşa de uşor pentru Colonelul Zăvoianu, cu tot 
idealismul său, să se rupă de o societate de care 
era legat prin plăcerea bunurilor de toate zilele; 
pc cât de mult dispreţuia această clasă de oameni 
în mijlocul căreia trăia, cu atât mai mult dorea 
s'o ridice lo nivelul credinţelor şi viziunilor 
lui şi prin această îndreptare să-şi aibă partea 
de bucurie pentru o faptă bună. 

Până^în cele din urmă luptătorul neobosit şi 
fără astâmpăr, de unul singur, s'a încadrat în li¬ 
nia luptătorilor legionari, părăsindu-şi o lume, 
pe caro, pentru păcatele ei şi lipsa de suflet a 
repudiat-o până în ora morţii. 

Această aliniere se întâmplă în mod cu totul ne 
obişnuit unui legionar do rând şi se aşează pe pri 
mul plan al fruntaşilor Mişcării Legionare, alătur 
de Căpitan. 

Soseşte pentru Legiune prigoana anului 1933-34, 
cea dintâi de proporţii mari. Iarnă grea. Toate 
xnchisorilo Tării gem de legiorori, din cauza pe¬ 
depsirii aceluia care s'a angajat pe plan interna¬ 
ţional să ne desfiinţeze. Căpitanul o urmărit de 
mii do potere, prin toată ţara, pe toate cărările, 
prin toate coclaurile, în case, la prieteni, cunos 
ouţi sau binevoitori. Aproape nu mai are unde-şi 
aşeza capul şi lungi trupul doborît de oboseală şi 
condamnat de neliniştea ceasului ce urmează. 

Camaradul Victor Silaghi - un actor principal 
in tragedia legionară - caro-1 însoţea pe Căpitan 
pretutindeni, se desprinde la un moment dat de el. 



6 


pentru a~i căuta un adăpost. Rămăseseră în drum. 
La palatul de justiţie îl întâlneşte pe Colonelul 
Zăvoianu şi-i face , la întâmplare, rugămintea să-l 
găzduiască pe acel alungat dela toate uşile. 

"Să vie", a fost răspunsul scurt al Colonelului 

Această bunăvoinţă de ospitalitate a fost trans 
formată într'o largă şi totală îmbrăţişare a Legi¬ 
unii şi Căpitanului. 

Din acest moment Mişcarea Legionară şi-a găsit 
refugiul, nu numai pentru prigoana aceasta ci pen¬ 
tru tot timpul până târziu spre sfârşitul anului 
194o; iar Colonelul Zăvoianu şi-a aflat isvorul 
spiritual şi stăpân într'ale luptei şi idealurilor 
pentru biruinţa visată. Do aoum în colo Căpitanul 
şi Colonelul Zăvoianu au rămas prieteni nedespăr¬ 
ţiţi - aproape zi de zi - până în spre noaptea de 
Florii a anului 1933, când ucigaşii unui neam i-a 
despărţit fiziceşte, până ce mai târziu aceeaşi 
călăi i-au adus la un loo, dincolo de mormânt. 

Aici în casa Colonelului şi-a făcut Căpitanul 
planul pentru bătălia procesului, care avea să 
urmeze şi do mare ajutor i-a fcst pentru acest 
scop întâlnirea şi adăpostirca aceasta. 15 adevărat 
că tot timpul, până la predare., au fost stăpâniţi 
de permanenta grijă şi n ! a lipsit mult, să nu fie 
surprinşi, cu toată discreţia caro s'a păstrat în 
acest timp. 

Colonelul Zăvoianu, care făcea şi avocatură, se 
găsea iarăşi în mediul său, în meseria sa, dar 
având cu totul alt plan: ochia, mirosea, asculta, 
prindea ce-i ieşea în cale, aduna tot ce credea că 
are întrebuinţare şi apoi, cu sacul plin de infoiv 
maţii o lua spre casă şi-i răsturna în faţa Căpiţa 
nului. Complectările şi amănuntele nu lipseau la 
notele înşirate sumar pe bucăţile de hârtie. 

Colonelul îşi găsise şeful şi-l servea cu drago 
ste şi credinţă. ■ 1* 

L-am cunoscut, înainte de predarea Căpitanului, 
la Consiliul de Război. Se plimba ca avocat în 
tcato direcţiile şi ca profesionist interesat a 


aflat ce se putea în acele împrejurări. Nici că se 
putea un serviciu mai complet, mai sigur, mai 
premt, dela cineva, care nu putea fi bănuit cu 
nimic părtaş, în acel timp, la istoria Mişcării Le 
gionare» 

Avea mare putere de a sesizq o stare de lucruri 
oricât de complexă ar fi fost şi deslega probleme, 
oricâte feţe ar fi avut. 

Deci la timp potrivit - din punct de vedere al 
procedurii procesului - s'a pornit Colonelul Zăvo¬ 
ianu cu Căpitanul spre Consiliul de Răsboi şi nu 
s'a despărţit de el până nu l-a ştiut in siguranţă. 
Apoi s'a predat şi el ca unul care i-a fost gazdă. 

Colonelul Zăvoianu a urcat cea mai superioară 
treaptă în Legiune şi a rămas pe primul plan pentru 
cât va dăinui Mişcarea Legionară în amintirea şi 
cunoştinţa celui de pe urmmă român, pentru motivu 
că l-a salvat pe Căpitan şi prin el Mişcarea dela 
moqrte în anul 1934 » El însuşi, în cele din urmă, 
a suportat moartea de martir în timpul celei de a 
treia prigoană.Salvarea vieţii Căpitanului în anul 
1934 înseamnă şi salvarea Legiunei. Este un moment 
care marchează un mare viitor. 

Providenţa dumnezeoască i-a lăsat Căpitanului 
încă aproape cinci ani do viaţă, ca să contureze 
Mişcarea Legionară,atâta ca să poată dăinui la in¬ 
finit şi să poată străbate cu siguranţă prin întu- 
nerccul învăluirii neamului românesc de duşmani. 

Colonelul Zăvoianu a fost pus în libertate după 
, 3 zile de închisoare. întregul grup de legionari 
din procesul anului 1934 l-a luat ca apărător 
drept mulţumire pentrucă l-a salvat pe Căpitan. 

. Prin fapta aceasta grupul de împricinaţi s'a cin¬ 
stit pe sine însuşi. A fost o manifestare dc soli¬ 
daritate, care a impresionat dela început completul 
de judecată. 

Dragostea hotărîtă a Colonelului Zăvoianu, dâr¬ 
ze nia şi elanul Generalului Cantacuzino, unire» 
tui/urora şi bunul Dumnezeu au contribuit ca proce¬ 
sul să aibă un sfârşit normal. 


De aici încolo Colonelul Zăvoianu şi-a împletit 
viaţa-i sbuciumată cu viaţa şi mai sbuciumată a 
Legiunei. Persoana lui cu tot ce avea şi era în 
jurul lui şi-a legat-o de figura Căpitanului; îi 
făcea plăcere ori de câte ori glumea Căpitanul pe 
socoteala lui; era mândru şi se simţea vădit măgu¬ 
lit, când i se adresa: "Coane Fanule", sau vorbea 
către altcineva, amintindu-1 pe Corn Panu, care 
era de faţă. De altfel nu rare erau ceasurile,când 
Căpitanul i se adresa simplu şi politicos: "Domnule 
Colonel". Amintirea acestei atitudini are valoare 
pentru frumuşeţea raporturilor dintre Căpitan şi 
intimii săi. 

Colonelul Zăvoianu era aşa de frumos înzestrat 
cu calităţi încât, chiar dacă ar fi avut şi un de¬ 
fect, acesta dispărea sub năvala celor dintâi. Era 
mândru, calitate pe care nu şi-o uita niciodată 
acasă. Făcea parte din podoabele fizicului său, 
care nu se poate concepe fără această aureolă vizi 
bilă şi apreciată de oricine îl cunoştea din prime 
le momente. Cu această valoare conştientă a putut 
influenţa şi stăpâni de multe ori adversarii obiş¬ 
nuiţi zilnic cu altă atitudine. Era mândria aceas¬ 
ta ca şi o haină frumoasă, strălucitoare, aşezată 
corect pe trupu-i înalt, svelt, care nu putea fi 
atinsă fără să răspundă automat ca un mecanism în 
permanentă funcţiune. 

Era bun Corn Fanu al nostru, era plin de bun㬠
tate. Casa lui, masa lui, banul şi timpul lui,puse 
toate la dispoziţia Legiunei; vorba,camaraderia şi 
dragostea lui respirau o îmbrăţişare călduroasă, 
înţelege fiecare dece Căpitanul era aşa de des în 
casa lui şi de ce se simţea aşa do bine în apro¬ 
pierea lui tot timpul până la început de prigoană. 
Iar membrii Forului Legionar au avut posibilitatea 
să aprecieze sufioient această floare a camaradului 
nostru Ştefan Zăvoianu, caro a pus la dispoziţie 
luni de zile, la orice oră din zi şi noapte, casa 
lui pentru şedinţele curente.In legătură cu aceas¬ 
tă bunătato se poate desprinde naivitatea firei 


lui. Era stăpânit nu de naivitatea omului lesne 
erezător, ci de aceia a copilului nevionovat,care 
se bucură din toată inima. Colonelul se bucura şi 
râdea sănătos şi natural; râdea de fericire când 
îşi putea manevra duşmanul în aşa fel ca să-l vadă 
şchiopătând; n'a dorit nimănui atâta rău oât poate 
determina o nenorocire. 

Eroul nostru căzut la 28 Iulie 1941 era viteaz, 
aşa cum povesteşte miezul cuvântului. Vitejia lui 
fremăta puţin pe loc, apoi se pornea ca o vijelie 
şi nu se domolea decât dacă duşmanul era înfrânt 
şi preda un trofeu, drept dovadă a înfrângerii sale 
Această vitejie era în strânsă legătură cu senti¬ 
mentul onoarei care era întreg şi tăios ca vârful 
Săbiei. 

L-am văzut şi amărit pe Colonel; şi atunci 
această amărăciune transpira prin toţi porii pielii 
lui; un corp întreg plângea, numai ochii îi erau 
reci şi luceau a mânie şi dor de răzbunare. îl văd 
pe marginea mormântului înainte de executare, ce 
rându-ne prin ultimile sclipiri ale ochilor lui, 
răzbunare. 

Dela începutul anului 193A-, frământat de idea¬ 
lul biruinţii legionare, a fost neobosit în apăra¬ 
rea legionarilor, cari se găseau de atâtea ori la 
greu impas cu autorităţilo prigonitoare. 

La o vârstă destul de înaintată se simţea tânăr 
şi vioi. îi plăcea să-şi petreacă viaţa în mijlo¬ 
cul ţinerilor pe care îi aprecia şi-i respecta 
pentru credinţa şi vitejia lor. îşi dorea o tine¬ 
reţe veşnică şi se ţinea la pas cu mersul tinori- 
mei ce-1 înconjura; ba chiar, de multe ori, o şi 
întrecea prin acţiunea lui viguroasă şi mersul lui 
hotărît, acest mers care nu semăna cu al nimănui 
şi care^era numai al Colonelului Zăvoianu. Fugea 
de bătrâneţe, evita permanent şi cu toate forţele 
inevitabilul. 

Prigoana anului 1938, a doua între cele mari, 
l-a adus în lagărul de concentrare dela Miercurea 
Ciucului. Poate că dintre toţi n'a fost fire mai 


contrariată de acest fol da temniţă ca ol. Deprins 
nu numai cu libertatea curentă, dar şi cu răsfăţul 
ei şi chiar mai mult, căutând să evadeze împreună 
cu Legiunea toată dintr'o stare viciată în spre 
ceia ce şi acum visam - luptătorul nostru s’a sim¬ 
ţit stingherit ca nimeni altul. De aici acel neas¬ 
tâmpăr mereu în creştere, care pe mulţi îi punea 
în gardă. 

Cu gândul şi grija mereu la Căpitan,în opoziţie 
cu majoritatea legionarilor cori aşteptau o lichi¬ 
dare fericită a prigoanei, el era condus de un 
realism sănătos,Nu credea într'o ameliorare a con¬ 
diţiilor cari înlănţuiau Legiunea; vedea clar că 
întreg politicianismul făcea front împotriva noas¬ 
tră. Arşiţa de ştiri din afară, care indispunea pe 
oricine, enerva ou atât moi mult pe Colonelul 
Zăvoianu, care, se ştie ce pasionat culegător de 
informaţii era. Veştile primite, mai târziu, prin- 
tr'o vizită ocazională sau aduse de un legionar 
nou introdus în lagăr, le întorcea pe toate feţele 
şi nu scotea, nici pe departe, atât cât era pre¬ 
zentat la început. Nu se lăsa adormit • şi nici nu 
se entuziasma ori câte semne s'ar fi ivit. Organi¬ 
zase într'o vreme un adevărat complot pentru o eva 
dare în masă şi-şi adună aderenţi cu o râvnă ne¬ 
obişnuită. A fost nevoc de mult tact, ca să i se 
dovedească că nu e timpul potrivit şi că o amânare 
a acestei intenţii este absolut necesară. 

Totuşi, dacă s'a supus unei discipline conduc㬠
toare, n'a încetat săqpună făţiş, că noi de acolo 
- din lagăr - nu putem pleca cu bagajele în mână, 
nu i utom ieşi aşa cum am intrat, deci n'a renunţat 
.la 5.dooa unui asalt vijelios în spre sârma ghimpa¬ 
tă şi jandarmii din dosul ei, 

Mai târziu face parte dintr'un grup do legionari 
care s'au prezentat unei comisiuni de arr hotă,caro 
venise - după luni de zile - în lagăr să ne între - 
bo de nevoile şi dorinţele noastre. De formă au 
fost şi dorinţi - se ştia că nu se pot îndeplini - 
de fapt s'au aruncat valuri de acuze, pe caro le-a 


11 


încheiat Colonelul Zăvoianu în aşa fel, că n'a mai 
rămas soluţie decât să le întorci spatole acelor 
reprezentanţi ai parchetului militar şi jandarme¬ 
riei. Grupul s'a întors între camarazi, cărora li 
s'a expus desfăşurarea accloi întrevederi. Cu tot 
riscul, a fost o zi de respiraţie. 

Jandarmii însă continuau cu mişelia şi provo¬ 
carea. într'o bună noapte dau foc prin pod clădi¬ 
rii în care dormeam şi apoi ne trezesc să ieşim 
afară. Cu o zi înainte cumpăraseră şi căldări, ca 
să aibă la indemână pentru apă de stins focul, ca¬ 
re nu trebuia să mistue totul.In naivitatea şi nevi 
jîovăţia lor faţă de cazul în sine, legionarii au 
manifestat cu bucurie, iar Colonelul Zăvoianu a 
avut ideea să so cânte "Arde podul Mogoşcaiai"._ 
Câţiva legionari, între oari şi el,ca reprezentarţi 
ai lagărului, au fost daţi in judecată pe motiv 
c'au dat foc unei instituţii de stat» Dar. nu trece 
mult şi frământat de necaz, gânduri, sbucium şi 
enervare, se îmbolnăveşte grav. După multe inter¬ 
venţii, şi chiar scandal, este scos pe braţo do 
camarazi şi transportat la spitalul din Braşov. 

In lagăr. Colonelul ZăVoianu o scris două memo¬ 
rii guvernului şi regelui do pe timpuri. îşi dădea 
seamă de inutilitatea lor, totuşi îi făcea plăcere 
să.^ună adevărul, oricât de dureros putea fi el 
pentru oameni de conştiinţă şi suflet. 

A ţinut o conferinţă despre prigoana din anul 
1933-34 le care a arătat pe larg tragedia Căpita¬ 
nului din acea iarnă şi din timpul procesului. 

Nu ne-am mai întâlnit decât în stare do liboj>- 
tatc, după ce am trecut peste atâtea suferinţe şi 
am vieţuit po deasupra atâtor jertfo. 

Cel dintâi gând ce mi-a împărtăşit, urcând cu el 
o stradă spre Calea Victoriei, după un parastas la 
biserica Sf. Vocvozi, a fost să-i dăm noului Coman. 
dant ai Mişcării Legionare, camaradului Horia Sima, 
un comitet, format din comandanţii Bunci-Veştiri 
şi alţii, care să-l ajute cu sfatul şi cu fapta, 
ori de câte ori ar avea nevoio; tot ol este aoela 


12 


care a numit acest comitat “For Legionar", aşa cum 
i-a rămas titulatura. 

II* a trecut mult timp şi acest sfat a devenit o 
realitate, ier Colonelul Zăvoiauu a deschis larg 
uşile casei sale pentru consfătuirile şi şedinţele 
Forului Legionar. 

A fost atent şi grijuliu ca să fie prezenţi şi 
de folos problemelor cari erau la orlir. ;_\ zilei. 
Ca şi pe vremea Căpitanului ne dădea informaţii,pe 
cari le aduna cu discreţie şi cu patima-i cunos¬ 
cută. 

Am trăit zile care tuturor ne sunt cunoscute; 
în timpul lor Colonelul Zăvoianua dat totul pentru 
Legiune. N'a fost un altul care să se fi călcat pe 
el .'însuşi în picioare pentru interesele mari ale 
Mişcării; n'a fost al doilea care să renunţe la 
persoana lui pentru armonia şi disciplina legionară 
Puţini sunt' aceia cari să fi adus atâtea foloase 
colectivităţii noastre ca eroul nostru de acum o 
lună. 

A căzut ca un tânăr alături de tineri. El n'a 
îmbătrânit - era singura lui teamă care o avea - 
el va rămâne mereu tânăr. 

In groapa pe care i-au pregătit-o Antoneştii, 
el n'are linişte, până ce nu se vor împlini vremu¬ 
rile, până ce corpul lui nu va intra în panteonul 
Legiunoi, pană ce chipul lui - înalt, drept şi se¬ 
meţ, cu gradul de general în mijlocul tinerilor 
legionari, cântând în faţa morţii - nu va fi sta- 
tue do bronz pentru educaţia generaţiilor sutelor 
de ani, cari sunt înaintea noastră. 

Colonelul Zăvoianu este un exemplu, un îndemn şi 
un avertisment • 


Berkenbruck, 28 August 19V1 


13 SEPTEMBRIE 19M 


Ilie Gâraoaţă 


13 SEPTEMBRIE 1941 


So împlinesc 42 de ani dela naşterea Căpitanu¬ 
lui. In laşul patriarhal, locul de undo au pornit 
toate avânturile spre azur ale românismului, în 
ziua de 13 Septembrie 1899 s'a născut cel ce tre¬ 
buia să pună temelie nouă neamului nostru. Acolo 
s^a r născut şi acolo şi-a lămurit chemarea. Azi 
când ne închinăm memoriei sale, constatăm că umbra 
Căpitanului capătă din co în ce proporţii uriaşe 
şi tot mai mult se lămureşte, în cugetele tuturo¬ 
ra, că apariţia lui Corneliu Codreanu este o apa¬ 
riţie providenţială. 

Este darul pe care Dumnezeu 1—a Tăcut neamului 
nostru care prin suferinţele lui şi prin rugăciuni 
le înălţate zi şi noapte din micile şi umilele l㬠
caşuri de închinăciune şi din sufletele miilor şi 
miilor de umilinţi,şi-a căpătat drept de izbăvire. 

Creştinii ortodoxi serbează la 13 Septembrie 
patronul Sutaşului Corneliu şi nu-i o simplă intâm 
plare naşterea în aceeaşi zi a celui ce trebuia să 
creieze şi să însufleţească oastea de mântuire 
- Legiunea. 

Nu o o întâmplare că această oasto legionară 
şi-a ales ca patron în cer pe Arhanghelul Mihail, 
cel care execută poruncile Cerului şi care conduce 
la biruinţă ajutând popoarele care binemerită dela 
Dumnezeu. 

Deasemonea nu o o simplă coincidenţă cifre 13. 
Această cifră apare des în viaţa Căpitanului şi e 
legată atat do fiinţa sa cât şi de activitatea sa. 

Că a fost un om excepţional nu mai contestă 
astăzi nici cei mai înverşunaţi duşnani, d%r noi 
credem că a fost şi predestinat. 


16 


descifra urmă- 
totuşi aşa de 


Predestinarea să se poată uşor 
rindu-i viaţa sa aşa de scurtă şi 

plină de rod. 

In ultimii 2o de ani Căpitanul a fost prezent 
pretutindeni unde pulsa un pic de viaţă românească; 
de cela cai multe ori era însă animatorul acelor 


pulsaţii. Viaţa publică din ultimii 2o ani s'a des¬ 
făşurat având ca principală preocupare persoana şi 


activitatea Căpitanului. 

Nu moştenise un nume răsunător şi totuşi la 
auzul numelui său, bătrâni sau tineri, femei sau 
copii, so cutremurau, ochii li se umezeau şi o bu¬ 
curie le strălucea pe faţă. 

Cei ce aveau fericirea să-l vadă şi să-l audă 
nur-1 mai uitau. 

Intelectuali tineri sau bătrâni, erau mişcaţi 
„profund în prezenţa sa. Suflete curate şi idealiste 
se luau la întrecere care să se apropie mai mult 
A de Căpitan. 

Ce îi făcea pe toţi aceştia să-l urmeze, când 
ştiau că singurul lucru pe carc-1 pot câştiga cu 
siguranţă era suferinţa, prigoana şi închisoarea, 
şi moartea poate, moarte chinuită, grea. 

Si de ce-1 urmau tocmai pe el! 

Nu erau în ţara aceasta'atâţia talentaţi vorbi¬ 


tori şi scriitori şi atâţia oameni politici carc-şi 
făuriseră grupări cu programe studiate şi complect 
documontate? 

Si totuşi pc omul acela cu chip de Arhanghel, 
bun şi blând cu privirea când senină ca o zi de 
vară sau aspră ca şi crivăţul iernii, caro cu pre¬ 
zenţa şi cu vorbo sa desarma pe cei răi şi făcea 
pe mişei să se îngrozească, pe omul acesta caro 
ştia să mângâie pe cei necăjiţi şi să lumineze în- 
vxnericul celor desnădăjduiţi, îl cântau poeţii. 


tineri şi bătrâni îl iubeau şi-l urmau. 

Gâr.dul lui : rege 

Vorba lui : lego 

Vrerea-i platoşe de neînfrânt 

Pasul lui cutremur do pământ. 


17 


Să numim apariţia Căpitanului predestinaţie, 
s'o numim soartă, sau ori cum am vrea, un lucru e 
sigur, ea vine în unul din momentele cele mai cri¬ 
tice din viaţa neamului românesc. Apare tocmqi la 
timp ca să oprească mersul grabnic spre prăbuşire. 

In locul deprimării şi preocupărilor materia¬ 
liste într'o societate care a rupt orice legătură 
cu trecutul şi care n'avea alt ideal decât traiul 
comod şi destrăbălarea. Căpitanul reuşeşte să î*v- 
noade firul trecutului glorios |i să sădească în 
inimi nădejdi de mai bine şi avânturi de vulturi 
ce n^zuesc spre albastrul cerului. In locul materi 
alismului întronează spiritualitatea. In locul 
egoismului sălbatec, spiritul de jertfă. In locul 
omului "politic", omul nou, legionarul. De aceea 
apariţia sa este hotarul dintre două lumi. Căpita¬ 
nul este început de veac nou pentru noi românii. 

Când apele se vor linişti şi timpul va da pers¬ 
pectiva adevărată evenimentelor, istoria nepărtini 
toare va înregistra ca cel mai important eveniment 
din viaţa neamului românesc, apariţia Căpitanului, 
cu viaţa, învăţătura şi realizările sale. 

In decursul veacurilor, noi românii, am avut 
Voevozi viteji cari cu sabia şi înţelepciunea lor 
ne-au scris dreptul la viaţă pe pământul nostru. 
(Epoca de glorie şi eroism a lui Ştefan cel Mare 
a^fost hrana sufletească a tuturor generaţiilor de 
până acum.) 

Am avut inspiraţi şi poeţi creatori de limbă, 
oameni politici străluciţi.A avut naţia românească 
clădiţi a căror dragoste de neam şi glie era fără 
margini, eroi ce s'au jertfit fericiţi, apărând 
moştenirea strămoşească.Căpitanul,însă, omul acela 
predestinat, a căutat, a găsit şi a arătat linia 
destinului românesc? linie pe care neamul se poate 
realiza şi trebuie să se realizeze ca să-şi indqii 
nească misiunea sa în lume. A crezut în neamul său 
şi l-a iubit ca nimeni altul. S'a străduit să-l 
aşeze pe linia destinului şi a murit sfinţiind cu 
sângele său învăţătura sa. 


18 


învăţătura sa - porunci ppntru noi - porunci 
scrise cu litere de foc şi sânge. 

"De acum încolo de un singur glas va tro- 
bui să ascultaţi, tainic şi nepătruns ca 
Dumnezeu, chemarea Patriei. Acest glas să-l 
audă suflarea voastră. Lui să vă supuneţi 
îitr'un singur suflet": 

Căpitanul nu no-a lăsat o doctrină, ne-a lăsat 
o credinţă. Mănunchiul de legi cristalizat în învă 
ţătura sa este ceJ. mai perfect mijloc pentru rea¬ 
lizarea ' colectivităţilor naţionale. In el se află 
adevărata spiritualitate nouă,care poate să asigu - 
re pac6a şi liniştea sufletească a popoarelor şi 
să stimuleze forţele creiatoare întru realizarea 
misiunii lor în lume. 

Cheia de boltă a acestei spiritualităţi este 
dragostea. Temelia ei este credinţa în Dumnezeu, 
iar disciplina mijlocul de înfăptuire. 

Spiritualitatea legionară n'ara nimic din duri¬ 
tatea şi asprimea impcrialismelor ori sub ce nune 
s'ar camufla ele; ea tinde să pu_ă naţia în faţa 
misiunii sale şi să-i îndrumezo paşii pe drumul 
destinului _'ăcând-o să sc realizeze încălzită de 
dragoste s_ luminată de credinţă în Dumnezeu» 
Căpitanii zice: 

1 Individul în cadrul şi în slujba neamu¬ 
lui său. Neamul în cadrul şi în slujba lui 
Dumi.czeu şi a legilor, duanozoirii", 

Vorbind le mişcaroa pe care o croia. Căpitanul 

zice: 

r 'D şcoală logionară poate să dea Tării 
acoccia un mare tip de Român. Poate să 
iasă din ca ceva mare,cum n'a mai fost,care 
să frângă în două întreaga noastră istorie 
pi să pună temeliile începutului unei alte 
..storii rocâneşti, la care acest popor aro 
dreptul, datoria suferinţelor şi răbdării 
lui milenare, precum şi curăţeniei şi noble¬ 
ţei sale sufleteşti, căci este poate singu¬ 
rul popor din lumo, care în toată istoria 


19 


sa n'a cunoscut păcatul robirii, încălc㬠
rii sau nedreptăţirii altor popoare". 


Vorbind despre învierea neamului. Căpitanul o 
profetizează: 

"Această mare înviere a naţiunii române es 
te posibil să viRă? Urmează. 0 simţim cu 
toţii. După lunga noapte de veacuri, azi, 
între aceleaşi graniţe, poporul român a- 
şteaptă răsăritul soarelui, aşteaptă ceasul 
învierii lui ca neam". 

Un mare tip de român, aşa defineşte Căpitanul 
omul nou pe care trebuie să-l dea şcoala legionară 
Om care s'a biruit pe el, s'a desbrăcat de grijile 
şi bucurii|e omeneşti şi s'a dăruit total naţiei, 
pe acest om nou îl visa Căpitanul când scria: 

"In acest om nou, vor trebui să învieze 
toate virtuţile sufletului omenesc. Toate 
calităţile rasei noastre. . .Tot ce-şi poate 
imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, 
tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, 
mai înalt, mai drept, mai puternic, mai în¬ 
ţelept, mai curat, mai muncitor şi mai vi¬ 
teaz". 

"Un om în care să fio desvoltate până la 
maximum, toate posibilităţile de mărire ome 
nească oe se află sădite de Dumnezeu în 
sângele neamului nostru". 

Această transformare sufletească a celor ce tre 
buiau să fie crainicii şi înfăptuitorii lumii noi, 
a visat-o, a dorit-o şi a realizat-o Căpitanul. De 
acolo din cer de unde ne străjueşte acum,Căpitanul 
poate să fie mulţumit: pe tot cuprinsul ţării cresc 
azi ca brazii şi stejarii în pădure, legionarii. 
Nit-i înspăimântă lupta, nu-i descurajează piedici¬ 
le supraomeneşti ce le stau în cale. 

"In cer, în morminte, în grele închisori 
şi în război la marginea pământului, pretur- 
tindeni legionarul stă de strajă". 


2o 


Azi când cele două lumi, în cruntă încleştare se 
războiesc, când unii din camarazii noştri cad sub 
gloanţele duşmane peste hotarele Tării, ca să pe- 
cetluească cu sângele lor victoria de mâine a lumii 
noui, alţii cad în ţară sub gloanţele fraţilorpuşi 
în slujba lumii vechi. 

Noi, departe de Tară, pribegi şi îndureraţi. 0 
tragedie mai mare nu se poate. 

Si totuşi, e ultima încercare; în curând se vpr 
prăbuşi şi cele- din urmă întărituri alo lumii ve¬ 
chi. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi ocrotiţi de su¬ 
fletul mare al Căpitanului vom sărbători ziua mân¬ 
tuirii. 

Predestinat a fost Căpitanul,predestinată înv㬠
ţătura sa, iar opera sa. Legiunea, osto predestina 
tă să biruie. 

Ca o trâmbiţă din Cer sură azi spusele Căpita¬ 
nului: 

"Veţi birui, pentrucă in voi trăieşte 
neamul nostru. Veţi birui, pentrucă neamul 
nostru, trădat de toţi, trăieşte numai în 
nădejdea de biruinţă a credinţei legionare. 
Tot norocul viitorului acestui neam e an¬ 
gajat în lupta noastră. In momentul acesta 
neamul ncstru trăeşte cu noi, luptă cu noi, 
birueşte prin noi". 


MITI DUMITRESCU 

Constantin I. Pa pa na ce 


Berkenbrueck, 21 Septembrie 1941 




MI I I DUMITRESCU 


I.Cum l-am cunoscut. 


Pe Miti Dumitrescu l-am cunoscut pentru prima 
dată în Martie 1939, în refugiul de la Berlin. 
Venise cu câteva săptămâni în urma noastră. 

Pe drumul refugiului îl mânase înfrigurata în¬ 
trebare "dacă trăeşte Căpitanul". In acea perioadă 
de timp svonul că trăeşte Căpitanul tindea să de¬ 
vină o certitudine pentru cei mai mulţi. Sentimen¬ 
tul legionarilor ca şi al întregei suflări rom⬠
neşti cari nu puteau concepe "moartea Căpitanului" 
era din ce în ce mai cinic alimentat de Siguranţă 
cu fel de fel de svonuri. Se urmărea diluarea re¬ 
voltei şi potolirea setei de răzbunare prin lansa¬ 
rea şi întreţinerea acestei iluzii. Nu o arzătoare 
curiozitate l-a îndemnat pe Miti Dumitrescu să 
caute lămurirea acestei întrebări. Ci alt ceva: 
Năpraznica fiotărîre care se învolburase în pieptul 
lui în dimineaţa acelei triste zi de Noembrie,când 
s’a anunţat oficial şi cinic asasinarea Căpitanu¬ 
lui, era suspendată acum de întrebarea "dacă el 
trăeşte". Aşa dar rostul lămuririi lui era adânc ; 

Din prima clipă cum l-am cunoscut m'a sondat în 
această chestiune. Credea că eu aş fi printre ace¬ 
ia puţini care ar cunoaşte adevărul. Apoi mi-a 
spus că are misiunea dela Nicoleta să afle adev㬠
rul şi să se întoarcă în ţară. Simt şi astăzi pri¬ 
virile lui înfrigurate ţâşnite din ochii săi mari 
şi frumoşi cari reflectau în adâncuri vâlvătaia 
unei mari tensiuni sufleteşti. 



Deşi nu-1 cunoşteam şi nici n'ausisom despre el, 
- Miti Dumitrescu era de curând încadrat în Mişca¬ 
re - mi-a inspirat deplină încredere.I-am împărt㬠
şit gândul întreg şi poziţia care mi-o fixasem în 
această chestiune şi care în esenţă era următoarea; 
Căpitanul nu trăeşte. Siguranţa, după lovitura de 
şoc, dată prin comunicatul oficial, manevrează a- 
cum în sensul de a destrăma în svonuri contradic¬ 
torii şi în confuzie orice atitudine fermă a Miş¬ 
cării Legionare. Trebue să întoarcem această ma¬ 
nevră. In general pentru marele mase legionare,în¬ 
tărirea credinţei că trăeşte Căpitanul nu numai că 
nu strică,dar este chiar necesară pentru greaua 
perioadă de tranziţie în care ne găsim. însăşi 
conducerea Mişcării trebuie să simuleze că este 
derutată şi că se leagănă cu această iluzie. Insă 
întreaga acţiune va trebui să şi-o bazeze pe fap¬ 
tul precis; "Căpitanul a fost asasinat". 

In timpul când îi făceam această expunere faţa 
lui Miti se schimba alternativ în modul cel mai 
impresionant. La gândul că nu trăeşte Căpitanul 
faţa lui se întuneca adânc şi totuşi parcă la lămu 
rirea acestui gând i se lumina ca o noapte furtu¬ 
noasă brăzdată de fulgere. Apoi s'a comprimat sub 
sbarnăitul muşchilor care pe îndelete începeau să 
se destindă spre înseninare,. Părea ca revoltă în¬ 
volburată năpraznic din ziua morţii Căpitanului şi 
zăgăzuită luni dearândul de chinuitoarea incerti¬ 
tudine, se prăvălea acum peste zăgazul rupt în al¬ 
bia implacabilităţii sale iniţiale. Acum putea fi 
senin pentrucă şi drumul pe care îşi propusese să 
meargă era clar. 

Aşa a iost tot timpul cat a mai stat printre 
noi: luminos, senin, înalt, distins, corect şi ele 
gant la gând, la vorbă, la gest şi ia faptă. Când 
il vedeai îţi aduceai aminte de omul nou, de eroul 
pe care îl dorea -şi aştepta Căpitanul. "Un uri 
aş în mijlocul istoriei noastre care să lupte şi să 
biruiască împotriva tuturor duşmanilor Patriei.... 
Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos 


ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mân¬ 
dru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai înţe¬ 
lept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz".parcă 
aceste rânduri ale Căpitanului au fost croite pe 
talia lui Miti, căci nu pot fi altele care să-l 
oglindească mai complect. 

Intr' o zi de Iunie veni la mine în cameră. Mi-a 
spus că şi-a fixat ziua plecării. Vroia să-mi în¬ 
credinţeze un pacheţel în care se găseau lucrurile 
lui cele mai dragi: scrisori şi fotografii de a- 
casă şi corespondenţa avută cu camarazii săi din 
Tară. înainte de a mi—o preda s'a uitat dus cu 
gândul la o fotografie: era a soţiei sale care 
ţinea în braţe un copilaş. Era emoţionat că în 
momentul ultimei despărţiri - căci se vede şi-a 
pus în gând ca Întors în Tară să nu mai meargă pe 
Ia ei - dar îşi stăpânea cu multă discreţie emoţia 

înainte de plecare ne-am plimbat singuri pe 
aleea cu mesteacăni dela Amalienhof. Rar s'ar pu¬ 
tea vedea atâta măreţie şi seninătate în preaj¬ 
ma unei hotărîri care îl ducea spre jertfa totală. 
La despărţire mi-a strâns emoţionat mâna,s'a uitat 
adânc în ochii mei şi mi-a spus: "Aveţi grijă ca 
Mişcarea să nu se rătăcească de pe linia Căpitanu¬ 
lui"... A plecat. Parcă îl văd şi astăzi păşincţ. 
măsurat şi elegant pe aleea cu mesteacăni înverziţi 
unde la mângâierea soarelui, păsările, florile şi* 
întreaga făptură ridica imn vieţii pământeşti ; 
când a ajuns la cotitură s'a întors, a ridicat 
braţul şi a salutat. Dar mie mi s'a părut mai mult 
a fâlfâit de aripi cu care un Arhanghel venit să 
pedepsească îşi lua sborul spre seninătatea Daci¬ 
lor nemuritori. 


II. Semnif icaţia jertfei lui . 


Jertfa lui Miti Dumitrescu şi a camarazilor « gj 
are adânci semnificaţii. Mai toţi prahoveni, afară 





26 


de Ovidiu Isaia care era originar din Macedonia, 
au erupt din stratul ţărănesc al poporului român 
rămas cel mai nealterat.Pe acest fond "dacic" edu¬ 
caţia şi ideea de jertfă a Căpitanului a rodit mai 
mult.Aci era în elementul său. Trecerea prin 
şcoli înalte bântuite de filosofia materialismului 
judaic unde totuşi s'au distins - nu i-a alterat 
în esenţa lor. Dimpotrivă le-a biciuit şi mai mult 
setea după învăţătura Căpitanului care avea ca 
apoteoză înfruntarea morţii . Miti Dumitrescu ca şi 
prietenul său drag, Nae Dumitrescu, mort în explo¬ 
zia din strada Căpitan Oarcă, despe care adesea, 
îmi vorbea cu atâta emoţie,făcea parte din pleiada 
aceea de intelectuali tineri cari au găsit în Miş¬ 
carea Legionară un sens de viaţă potrivit esenţei 
lor rasiale şi pe care nu-1 puteau găsi în altă 
parte. Făcea parte din marea armată a "Dacilor ne¬ 
muritori" cari trăesc în neamul romanesc formând 
nesecatul isvor de alimentare al Mişcării şi cari, 
indiferent dacă sunt încadraţi sau nu, tot ai 
Căpitanului sunt. Ceeace a îngrozit mai mult lumea 
veche la pedepsirea lui Armând Călinescu a fost 
tocmai faptul că mai toţi acei cari se jertfeau cu 
atâta voluptate şi în special Miti, nu figurau în 
fişele dela poliţie. Ce rost mai aveau atunci în¬ 
chisorile, lagărele de concentrare şi toate "fi¬ 
şele" poliţiei din moment ce fulgerarea putea veni 
din orice parte. 

Lupta lua adevăratul ei sens. Mişcarea Legiona¬ 
ră nu mai era o mână de exaltaţi care putea fi ni¬ 
micită prin strângerea şi nimicirea lor. Era în¬ 
săşi esenţa naţiei. Dar mai mult: până la Miti, 
eroismul legionar al "Nicadorilor", al "Decemviri¬ 
lor" şi al tuturor camarazilor căzuţi, deşi de a- 
ceeaşi esenţă, totuşi nu putea fi apreciat şi în¬ 
cercat în toată adâncimea lui. Trăia Căpitanul în 
care se oglindea fiecare dintre aceea cari mergeau 
să se jertfească şi care constituia o chezăşie că 
jertfa lor va rodi, iar Căpitanul "va face o Tară 
frumoasă ca soarele sfânt de pe cer". Călăii no¬ 


27 


ştri au crezut chiar că voluptatea de jertfă este 
detrminată exclusiv de acest lucru şi au fost si¬ 
guri că după dispariţia Căpitanului se va stinge 
şi flacăra eroismului legionar. Intr'o discuţie pe 
care a avut-o Armând Călinescu cu Gl. Sichitiu, a- 
cesta i-a spus că dacă va dispărea Codreanu va dis 
părea şi Mişcarea Legionară. (Circ.Nr.lZ^). 

Faptul că nu s’a produs vre-o reacţiune imediat 
după moartea Căpitanului le-a întărit această con¬ 
vingere. Luni dearandul şi-a plimbat Armând Căli¬ 
ne seu din ce în ce mai sfidător grimasa sa satanică 
peste o întreagă lume cernită de durere mută. 
Pentru mulţi Q£xri începeau să se clatine şi să se 
scufunde în "mlaştina desnădejdii", părea totul 
sfârşit. "" 


III. Situaţia tactică a Mişcării. 

Din punct de vedere tactic , situaţia tindea, 
după nereuşita încercare cu aruncătoarele de fl㬠
cări şi a echipei dela Constanţa, reprimată în fa- 
şe - să atingă punctul cel mai critic.0 continua¬ 
re a ei ar fi dus la o desaxare a Mişcării .şi ar 
fi dat un impuls elemnetelor cari tindeau spre 
compromis şi abandonarea luptei. S'ar fi anulat 
poziţia politică a Mişcării. Desastrul moral ar fi 
fost cu atât mai mare cu cât ideea "pedepsirii" 
xusese cultivată in lumea legionară şi în opinia 
publică nai ales după constituirea echipelor de 
către Moţa. însuşi Căpitanul a spus testamentar: 
''Vreau să fiu răsbunat. Aşa oua v'a spus şi orga— 
idsat Moţa. Si nu dintr'o poftă personală de răz¬ 
bunare ci pentruoă am convingerea că veţi face un 
oare bine naţiei româneşti". (Circ.Nr.12».5). 

Acum însă se punea cea mai dramtică dilemă. 
Soar ea sutelor de. fruntaşi legionari ţinuţi zălogi 
prin lagăre şi închisori. 

După asasinarea Căpitanului regimul Carol-Căli- 
nescu punandu-se pe ideia exterminării fizice a 






28 


Mişcării Legionare, soarta lor, era deja pecetlui¬ 
tă. Dealtfel o serie întreagă de indicii arătau că 
se pregăteşte asasinarea în masă a tuturor acelora 
care nu renunţau la crezul legionar. Pretextul ora 
să fie găsit într'un atentat simulat (agenţi pro¬ 
vocatori, Vârfuroanu, etc>) sau în momentul mobi¬ 
lizării şi declarării de război Germaniei. Si to¬ 
tuşi era greu cuiva să anticipeze acest desnodă- 
mant fatal, dacă el însuşi nu se hotăra odată cu 
acţiunea de pedepsire să nu mai supravieţuiască. 
Prin hptărîrea lor de moarte Miti Dumitrescu şi 
camarazii săi au putut rezolva această tragică di- 
lomă în caro. se găsea Mişcarea. 

Nu cred să fi fost vreodată atâta seninătate în 
acceptarea morţii .Nici o slăbiciune, nici o tres㬠
rire a instinctului do viaţă. Arma lor,proprio-le 
cenuşa,. preconizată de Moţa s'a dovedit mai puter¬ 
nică decât toate tancurile şi mitralierele. 


IV. Urmările. 

Cu toată imensa hemoragie o celui mai bun sânge 
a cărui lipsă Mişcarea Legionară o va simţi mult 
timp, totuşi zenitul situaţiei critice a fost tre¬ 
cut. Mişcarea şi-a căpătat încrederea şi siguran¬ 
ţa. Poziţia ofensivă era bine fixată de jertfa lui 
Miti Dumitrescu şi a camarazilor săi. 

In schimb regimul tiranic a primit o lovitură 
decisivă. Axa acestui regim formată de câinoaso 
voinţă a lui Armând Călinescu înzestrată cu un în¬ 
treg arsenal de arme satanice, a fost sfărâmată. 
Regele Carol, rămas singur, şi-o pierdut siguran¬ 
ţa. Beţia de sânge din acele zile de groază l-a 
turmentat mai mâlt clătinându-i paşii. Politicie¬ 
nii îngroziţi de forma combativă a Mişcării, pe 
care până atunci o crezuseră în agonie, au început 
să ezite şi să bată în retragere, mai ales că şi 
desfăşurarea evenimentelor externe la mareo nesi¬ 
guranţă. 


29 


Schimbarea tacticei iniţiale, de exterminare, 
într'una de captare prin destindere -cu toate gân¬ 
durile ascunse- a devenit inevitabilă. 

Si aceasta a pregătit înfrângerea pe mai târziu 
a lui Carol al II-lea. 


V. Urmările pe plan extern. 

Pe plan extern am convingerea că dispariţia lui 
Armând Călinescu a evitat dispariţia statului Ro¬ 
man . Instrument tenace şi necondiţionat în mâinile 
Londrei, acest_expropiat ambiţios, era hotărît să 
meargă cu îndrăsneală şi înverşunare pe linia in¬ 
dicată de interesele Judeo-Masoneriei. Fixase po¬ 
litico externă a statului român în cea mai primej¬ 
dioasă formulă pentru conjuctura de atunci: "Ne ba 
tem indiferent do rezultatul luptei"; ceeace în 
realitate însemna: "chiar dacă România va fi stoar¬ 
să de oe hartă". Pentru temperamentul său voluntar 
această formulă nu era de circumstanţă şi nici de¬ 
clamatorie. Era hotărîroa lui. In acest scop o ur¬ 
zit forma garanţiilor engleze. Manevra făcută cu 
jincheerea tratatului economic cu Germania era ca 
.să câştige timp şi la momentul oportun să aibă 
prin denunţare sau sabotarea acestui tratat ini¬ 
ţiativa conflictului. Cu un cuvânt, împingea pre¬ 
cis România într'un război împotriva Germaniei. 
Dacă desorientarea politicei franceze, determina 
tă de tactica prea învăluită în acel moment a Ru¬ 
siei Sovietice, precum şi victoriile fulgerătoare 
din Polonia, l-au făcut să nu intre în conflict 
imediat, este cert că ar fi folosit războiul d jn 
Norvegia. In orice caz pe cel din Franţa. Cu Ro¬ 
mânia ar fi fost atrase în război şi celelalte 
ţări din înţelegerea Balcanică: Turcia şi Iugo¬ 
slavia, dacă nu şi Bulgaria cu care se duceau 
tratative pentru a o împăca prin concesiuni teri¬ 
toriale. Fără îndoială după raportul de forţe ce 
exista intre beligeranţi. România era să fie oci>- 









3o 


pată şi împărţită. Rusia şi-ar fi avut şi ea pra¬ 
da ei. Dar şi operaţiunile militare ar fi luat un 
alt curs cu mult mai puţin favorabil pentru "Axă" 
Deasemeni prin aruncarea Balcanului în flăcări ar 
fi fost desorganizat un marc teritoriu de aprovi 
zionare şi schimb al Axei iar blocada economică 
s'ar fi făcut simţită din primele zile ale răsboju 
lui. 

Când se vor publica documentele diplomatice,se 
va putea vedea mai bine că jertfa lui Miti Dumi- 
trescu şi a tuturor camarazilor căzuţi atunci a 
salvat România şi a adus un important serviciu ca 
uzei pentru care lupta lumea nouă.Si aceasta poa¬ 
te fi o mândrie şi o mângâiere, pentru Mişcarea Le 
gionară. 

In munţii de suferinţă şi jertfă legionară, 
Miti Dumitrescu va rămâne un pisc, lângă Căpitan 
şi alături de ceilalţi mari eroi ai Legiunei.Prin 
ei va respira neamul românesc în istorie. 

"Ei. strălucesc în istorie ca nişte chipuri de • 
aur care, fiind pe înălţimi, sunt bătute în amurg 
de lumina soarelui, în timp ce peste întinderi 
le cele de jos, fie ele cât de mari şi cât de nu¬ 
meroase se aşterne întunericul uitării şi al mor¬ 
ţii".' 


CĂPITANUL 


Vasile Iasinschi 


3o Noembrie 19M 




CĂPITANUL 


După 1 Decembrie 1918 putem considera încheiată 
împlinirea idealului de întregire a neamului rom⬠
nesc, Pană la această dată este cel mai frumos şi 
cel mai măreţ gând de care am fost stăpâniţi. Pen¬ 
tru acest vis şi’n dorul lui de a-1 vedea o reali¬ 
tate - au murit mulţi cărturari; iar războiul a a- 
mestecat pe rugul de jertfă români de pretutindeni 
şi de toată mâna - dela conştiinţa cea mai lumina¬ 
tă - trecând prin focul vitejiei şi eroismului — 
până la soarta întâmplărilor de rând. După o răv㬠
şire a Tării, a intereselor familiare şi individu 
ale prin timp de doi ani, iar aecelorlalte re¬ 
giuni de peste patru ani, se simţea o oboseală ge¬ 
nerală şi o dorinţă de odihnă lungă şi poate chiar 
fără limită, într'un cerc cât mai restrâns. Masele 
- după ce au trecut prin forme noui do viaţă şi cu 
o experienţă faţă de anii de pace - doreau şi o 
conducere cu simţ pentru dreptate şi suflet pentru 
suferinţă; aşteptau rezolvirea problemei jidoveşti 
şi pedepsirea hoţilor, care s'au îmbogăţit de pe 
urma luptelor, în care atâţia şi-au lăsat mâini şi 
picioare, au sângerat alături de alţii care mureau 
Un cerc de foc în jurul hotarelor şi o dreaptă r㬠
fuială interioară. Masele acestea îşi meritaseră 
drepturile câştigate, cu ajutorul cărora să-şi 
trimită delegaţi în sfatul ţării pentru satisface 
rea ultimelor dorinţe după un război victorios 
şi scup plătit. Acestea erau tendinţe, care se 
schiţau în discuţiile obişnuite alo anului 1919» 
In schimbul acestor dorinţe, care stăpâneau aproa- 



34 


pe unanim sufletul neamului, îşi făcea apariţia 
comunismul printre rândurile muncitorilor sărmani 

- sub formă de nemulţumiri, agitaţii, adunări , 
greve etc. Aceşti necăjiţi ai soartei, dar şi pro¬ 
fitori ai unei conhunturi intrenaţionale prielnice 

- fără să-şi dea seama - ar fi voit să-şi arun 
ce propria lor moşie în foc. Promotorii şi susţi¬ 
nătorii acestei acţiuni erau jidanii - toţi fără 
deosebire. Ei - acei cari trebuiau să fie lichi¬ 
daţi de România întregită conştientă si unită- 
favorisau sub toate formele prăbuşirea câştigului 
X'eaxizat cu sute de mii de jertfe. Guvern, clasa 

_conducătoare, grijă, dreptate, aproape că dispăru^ 
seră; in locul lor o nouă speţă de oameni circulă 
si se profilează fără ruşine înbogăţiţi po răs - 
coi,profite.'’ii lui.Oexteriorizare a tuturor păca - 
tăier prin petreceri şi fărădelegi. Marile mase 
suporbă aceste apariţii bolnave şi renonţă cu prea 
multă uşurinţă ia completările paginilor de răs- 
boiu. Ele primesc pământ şi vot. Bucuria încheie¬ 
ri^ - păcii» ameţeala victoriei, goana după afaceri, 
refuzul oricărei colaborări la o nouă ordine, re¬ 
tragerea fiecăruia pe o poziţie individuală şi in¬ 
teresată şi ca o consecinţă lipsa unui steag - ori 
cat de mic - pentru afirmarea unui nou ideal, adân 
c eşte materializarea vieţii şi determină o alune¬ 
care spre prăpastie în aşa năsură că nu era mult 
că întregirea hotarelor să devină repede un vis 
frumos ou cele mai tragice uxnări, Puţini aveau 
momente de conştiinţă, când vedeau adevărata stare 
de lucruri şi erau fulgeraţi de un fior rece ca 
moartea; majoritatea călătoare se pierdea cu seni¬ 
nătate^ in viaţa de toate zilele şi nu era în sţ⬠
re să întrevadă primejdia care ne păştia din urmă. 

In as ane nea împrejurări - într'un haos cumplit 
produs al inconştienţii noastre şi al dirijării ur¬ 
nei oculte duşmană neamului nostru, apare Căpita- 
nul. -- 

Cu viziunea lui profetică — aşa cum s'a ade¬ 
verit în veac - cu hotărîre unică şi voinţă fă 


35 


ră seamăn- despică haosul şi luminează întunerecuJ, 
făcând să se retragă desordinea şi anarhia,care în 
ghite oarecum ordinea de stat trezită brusc 
la realitate. Prin colţuri ascunse se retrag diri¬ 
jorii concertului macabru, căruia îi pusese capăt 
Căpitanul . Două lumi s'au găsit la un moment dat 
faţă m faţă. In ascuns continua să mişune acţiu¬ 
nea de destrămare a neamului lipsit de unitate su¬ 
fletească şi a statului ajuns bun de exploatare. 
Cu fiecare zi te cuprinde mila de starea româna — 
lui peste care se ridica - stăpân - streinul jidan 
ajutat acuma de excrescenţele zise naţiorale, eşi- 
tc din pământul întregit al Tării. "De 4oo de ani 
n'a fost plivit pământul neamului acestuia, de s’a 
ridicat buruiana cu nemiluita şi acum stă gata 
să-l înăbuşe în chiar puterea lui de germimţie şi 
de vitalitate", spunea Căpitanul în preziua întâm¬ 
plărilor dela Vişani, unui grup do legionari în 
gara Burdujeni. 

Intre timp, în Italia birue fascismul lui Mus 
solini; mtr'o ţară care căzuse pradă acţiunii dc 

- destrămare a unui curent lipsit de dragostea pen¬ 
tru pământ şi neam - se ridica un steag şi o idee 
care afirmă primatul naţiunii, al strămoşilor şi 
pământului strămoşesc sub altă formă decât până a- 
cum; comunismul, socialismul veacului 19, nedrep¬ 
tatea, neomenia, erau înfrânte. 

La noi se continua cu batjocorirea şi perverti 
rea celor mai elementare sentimente de demnitate 

- ronsnească; jidovimea şi democraţia loveau cu pute 
re în această -nouă forţă politică. Si cu cât lovi¬ 
turile lor erau mai puternice, cu atât mai mare e- 
ra speranţa unei categorii de români independenţi 
că şi la noi e necesară şi posibilă o mişcare de 
renaştere naţională; frământările zilnice ale unei 
conştiinţe naţionale desamăgite de atâtea lovituri 

- şi palme pe obrazul românului, trebue să producă 
reacţiunc. Si ea se apropie; Căpitanul se încarcă 
mereu cu obida neamului de pretutindeni. El căl㬠
toreşte peste tot, aleargă şi observă! cu aceea 






36 


discreţie, care-i era numai lui caracteristică. 
Oricât ae mulţi ar fi fost în jurul lui, nu sesi- 
sează nici o sută la un loc, cât cuprinde Căpiţa - 
nul cu ochiul şi cu sufletul. Cunoaşte oameni şi 
Tocuri, regiuni şi porturi, limbă şi obiceiuri, 
credinţă şi uşurinţă, bogăţie şi mizerie, gospod㬠
rie şi vraişte. Pe toate şi le notează, le coordo¬ 
nează, pentrucă la timp potrivit să le scoată gata 
rânduite, pentru îndreptare, şi completare, pentru 
eliminare şi creaţie, pentru pildă şi documentare. 

In peregrinările lui cunoscute sau discrete ob 
servă că aceeaşi primejdie pândeşte neamul nostru 
peste tot: jidanul cu toate auxiliarele lui, sigu¬ 
ranţa statului cu poliţia şi jandarmeria, politi¬ 
cianul mai mare sau mai mărunt. Căpitanul se înal¬ 
ţă brusc prin propriile lui forţe, care se măresc 
in măsura în care el simte prăpădul neamului său. 
Profilul lui se înalţă peste oameni şi timpuri şi 
odată cu această întâmplare răsare 'o lume nouă cu 
gândul nou şi credinţă într*un alt viitor. 

Cinci la început. Io, 5o, loo, dar duşmanii 
Sunt deja de pe fţcum cu miile, toţi din toate ta— 
berile cu toată jidovimea. Este acesta un adevăr 
ca re arată perfect panta pe care era îndreptat nea 
mul nostru cu o conducere bolnavă, pătimaşa şi rea 
împotriva unui singur om se îndreptă deacum pană 
la capăt toate atacurile cu cele mai neaştepta 
te arme ale mişeliei şi nemerniciei omeneşti. îşi 
dădeau seama duşmanii că un om, un singur om, le 
poate anula toate planurile dedesupturilor diabo¬ 
lice. Numai românii intârziau să-şi recunoască 
salvatorul dela dezastrul ce avea să vină peste 
ani. 

In jurul Căpitanului mijeşte aureola unei no ui 
spiritualităţi, unică şi neamestecată,^curată şi 
originală, divină şi pământească. Ea se întinde pe 
tot cuprinsul Tării şi acţionează cu puterea bal¬ 
samului binefăcător de minuni. Faptele C ăpitanului 
sunt strigăt de luptă şi dangăt de glopot care dă 
alarma primejdiei ce ne ameninţă. Nu vorbo şi adu¬ 


37 


nări, nu ţipete de bâlci şi manifeste isterice, ci 
tabere de muncă şi închisori, lovituri şi suferin¬ 
ţe, trezesc conştiinţa unora şi aruncă valul orbi¬ 
rii altora. "Mi—am făcut datoria - şi numai dato¬ 
ria - faţă de neamul meu şi aştept împăcat ver¬ 
dictul istoriei", spunea oarecând Căpitanul. Aceas 
ta e conştiinţa trăirii permanente în slujba Tării 
cu hotarele stabilite în anul 1919, dar nu şi sta¬ 
bile, pentrucă poftele străinilor de a rupe bucată 
din noi încă nu dispăruseră, ci dimpotrivă se în¬ 
teţiseră pe măsura slăbiciunii noastre. Si ceeace 
o guvernare neglija sub influenţa nefastă a unui 
pacifism desolant. Căpitanul se întrebă cum să a- 
părăm hotarele la Tisa,la Nistru şi’nCadrilater. 
Dar câţi auzeau şi câţi înţelegeau aceste adev㬠
ruri? Omnipotenţii partidelor politice se credeau 
permanenţi, iar hotarele sigure pe bază de tratate 
şi cu ajutorul mediaţiei pacifiste. Organizaţia 
din umbră lucra mereu la desbinare şi desorganiza¬ 
re. Adulmecarea şi măgulirea erau arme curente 
pentru toţi cari puteau cădea în balanţa Căpitanu¬ 
lui . Orice conştiinţă independentă era vârstă cu 
sălbăticie ca să nu mai rămână nimic liber pentru 
acel care se gândea la salvarea neamului şi hota¬ 
relor. 

Ca un alt craiu din poveste. Căpitanul umbla pe 
toate potecile Tării şi chema pe acei cari erau a- 
meninţaţi de respiraţiile veninoase ale balaurului 
cu o şută de capete. Si se ridicau românii, se 
frecau la ochi şi păşeau după el, câţi erau liberi 
şi fără cătuşe la picioare. încetul cu încetul se 
făcea lumină din marea lumină a Căpitanului şi un 
neam se simte gata să-l urmeze, să-l ajute şi să-l 
menţină la înălţimea spre caro-1 cheamă; pentrucă 
aici singur s’a ridicat, răsărit din adâncuri do- 
părtate şi sortit pentru veacuri lungi. 

Ura tuturor duşmanilor coalizaţi se înteţeşte 
peste măsură şi se evidenţiază în toată goliciunea 
ei. Angrenajul statului suferă o desagregare lentă 
şi se tindo către o prăbuşire totală a oricărei 








38 


legalităţi, pentruca neamul să fie aruncat în pr㬠
pastia fără viaţă şi viitor. Căpitanul ocoleşte cu 
atenţie toate baricadele ce i se aruncă xn cale şi 
se retrage pe poziţia cea nai prielnică din punct 
de vedere al valorii morale pentru istorie şi al 
veşniciei pentru neam. 

Dar furia şi duşmănia neîmpăcată a unui univers 
adunată pentru un moment într'un singur obiectiv 
printr'un instrument diavolesc, îl răpeşte, contra 
tuturor prevederilor şi aşteptărilor,şi-l despar¬ 
te de un prezent oprit do împrejurări excepţionale 
dela orice acţiune. 

Tara toată, pană şi adversarii români se cutre¬ 
mură la vestea grozăviei din dimineaţa zilei de 3° 
Noembrie 1938. Neamul întreg simte cum se clatină 
pământul sub picioare. Se vede lăsat la discreţia 
furtunilor ce se adună şi îşi caută de zor ochili 
brul. 

Plânsetul n’ajunge, scrâşnetu 1 nu foloseşte, 
fulgerile nu lovesc, voinţa e neputincioasă; jido¬ 
vul rânjeşte cu satisfacţie şi cucuveaua scoate 
ţipete lugubre cu presimţiri pentru viitor. Pe tot 
întinsul ţării se pregătesc rezerve inepuizabile. 
"Niciodată să nu credeţi că sunt rănit, dispărut 
sau mort, dacă duşmnul vă va aduce la cunoştinţă 
aşa ceva. Mergeţi tot înainte. Legiunea va birui". 

Din dragoste şi din înverşunare, din ordin şi 
datorie, prin negaţie şi afirmaţie. Căpitanul este 
cel mai mare educator al neamului romanesc. La răs 
cruce de timp, la început de veac a apărut această 
mare figură, înaltă şi dreaptă, mândră şi vrednică 
ca lumina biruitoare împotriva întunerecului, care 
va străbate veacurile arătând calea adevărului. A 
fost un visător şi un realist, cucernic şi viteaz, 
un luptător şi un martir. Viaţa i-a fost scurtă şi 
sbuciumată, încordată şi răscolitoare, aspră şi 
viforoasă. Trăirea ei i-a fost lui mai mult decât 
îndestulătoare - "pju trăit zece vieţi" - spunea el 
de atâtea ori, insuficientă încă pentru nevoile 
prezente ale neam’ lui. Titan măreţ din alte tim¬ 
puri va rămâne dcapururi călăuză chiar poşte hota¬ 


rele Tării, îndrumătorul fiinţei omeneşti, care 
tinde la perfecţiune pe pământ şi nemurire în t imp 
Creatorul unui nou tip de om, unui om nou, al exem 
plarului perfect care merită să stăpânească, a le¬ 
gionarului conducător şi educator al neamului său. 
Avea mare putere de atracţie, era stăpân al celei 
mai mari forţe din natură - credinţa; ea te în¬ 
deamnă şi te atrage în raza lui binefăcătoare. A- 
propierea se producea cu sfiala omului do rând, şi 
îţi încărcai sufletul cu harul multiplu pe care-1 
radia în permanenţă. 

Cel mai mare învăţător, cel mai desăvârşit stra 
teg, cel mai înălţător caracter. 

A deschis calea luptătorilor, a mânuit sabia,şl-a 
pregătit armata, a dat lupta,a biruit şi s'a adus 
jertfă pe sine pentru mântuirea neamului. 

Din măreţia^acestoi culmi, undo s'a ridicat, ne 
comandă şi ne xnvaţă, ne pedepseşte şi no îndreap¬ 
tă, ac operindu-ne cu privirile sale paşii noştri 
întru realizările pe caro lo-a lăsat deschise în 
veac. 

Camarazi, atenţie. Căpitanul este cu noi. 





LA A 15 -a ANIVERSARE A ÎNTEMEIERII LEGIUNII 


Corneliu Georgescu 


24 Iunie 1942 




LA A 15-a ANIVERSARE A INTEIvEIERII LEGIUNII 


O şedinţă de un minut în strada Florilor din 
Iaşi, în care s'a citit următorul ordin de zi: 

"Astăzi, Vineri 2 1+ Iunie 1927 (Sf. Ioan Boteză 
torul) ora Io seara, se înfiinţează "Legiunea 
Arhanghelul kihail" . sub conducerea mea. Să vină 
în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămâ 
nă în afară cel ce are îndoeli. 

Fixez ca şef al gărzii la Icoană pe Radu Miro- 
novici". 


Corneliu Zelea Codreanu 

0 şedinţă de un minut, care a urmat după grele 
frământări şi după un şir de ani de lupte şi cte 
suferinţe, 0 hotărîre de a porni pe drumuri no ui, 
amarnica experienţă făcută cu Liga Apărării Naţio 
nale Creştine demonstrând zădărnicia sforţărilor 
făcute pe drumul de până atunci. 

0 şedinţă de un minut,indicând un drum careva 
călăuzi paşii Legiunei peste suferinţe şi încer 
cări cumplite spre culmile eternităţii rom⬠
neşti. 

încă în primele numere ale "Pământului Strămo¬ 
şesc", oficiosul Legiunii, Căpitanul fixa ca duş 
®ani ai neamului românesc: 

A 1* Iudais mul .cuprinzând jidovomea din Tară , 
°et şi jidovomea universală. 

2. Comunismul , favorizat în interior de fer- 
®cntul de disoluţie iudaic şi ameninţător la fron 
u ieră prin masa slavismului bolşevizat,masă care 





44 

putea să fie tăvălugită peste noi de catapulta Ca. 
halului jidovesc. 

3. Politicianismul român reprezentat prin o . 
mul tuturor intereselor personale şi al decăderi, 
lor morale. Agent conştient sau inconştient al dea 
trămărei oricărei puteri de rezistenţă a naţiei. 
Unealta iudaismului şi a comunismului năvălitor. 
Iată cum îl caracterizează Căpitanul (Pentru Le¬ 
gionari, pag. 283); 

"Ace st fel de om, care trăeşte astăzi în poli- 

tica romanească, l-am mai întâlnit în istorie. Sub 

do mnia Iui .au murit naţiuni şi s'au dărâmat state. 

Cel mai mare rău pe care ni l-au făcut jidanii 
şi politicianismul, cea mai mare primejdie naţio¬ 
nală la care no-au expus aceştia, nu stă nici în 
capararea bogăţiilor solului şi subsolului roma - 
nesc, nici chiar tragica desfiinţare a clasei de 
mijloc româneşti, nici în numărul mare al lor în 
şcoli, sau profesiuni libere, etc., şi nici chiar 
in influenţa pe care o exercită asupra vieţii noas 
tre politice, deşi fiecare în parte sunt primejdii 
de moarte pentru neam. Cea mai mare primejdie na¬ 
ţională stă în aceea de a ne fi deformat, de a ne 
fi desfigurat structura noastră rasială daco-roma¬ 
nă, dând naştere acestui tip d e om , creind aceast ă 
căzătură, această stârpitură morală: politicianul, 
care nu mai are nimic din nobleţea rasei noastre, 
care ne desonorează şi ne omoară." 

"Dacă acest tip de om va continua să mai con¬ 
ducă această ţară, neamul românesc va închide 0 - 
chii pentru totdeauna şi România se va prăbuşi, cu 
toate strălucitele programe cu care "şmecheria" 
degeneratului va şti să ungă ochii mulţimilor ne¬ 
norocite. Dintre toate relele pe care ni le-a adus 
invazia jidovească, acesta este cel mai îngrozi¬ 
tor. " 

4. Insfârşit, al patrulea duşman al naţiei 
noastre era determinat în inerţia, desinteresarea 
sau descurajarea, de care erau cuprinse masele ro 
mâneşti în faţa primejdiilor de moarte care le 


45 


pândeau. Cât timp frăngi cu vigoare puterea răului 
care vrea să te înghită, nu eşti pierdut - oricât 
de furtunoasă ar fi marea şi oricât de departe ar 
fi ţărmul - tot mai ai posibilitatea să te salvezi 
Când însă neîncrederea în forţele tale amorţeşte 
tăria braţelor care trebue să spintece valul, to¬ 
tul e pierdut. Numai o minune te mai poate salva, 

înotătorul lipsit dc nădejde era poporul rom⬠
nesc. Minunea aşteptată avea să fie Legiune. 

Ea va trebui să fie instrumentul care dă vi¬ 
goare şi energie forţelor amorţite ale naţiunei. 
Curentul de forţe magnetice, care străbate mădula¬ 
rele neamului şi-i pune în valoare toate virtuţile 
lui, virtuţi care l-au ajutat să străbată două mii 
de ani de istorie şi do încercări. 

Legiunea va fi o şcoală a virtuţii, a cinstei, 
a eroismului şi a sacrificiului. 

Neamul are dreptul să.trăeâscă, pentrucă de a— 
ceea i-a dăruit Dumnezeu viaţă. Pentru a trăi, a- 
dică, a împlini voia Creatorului, neamul sure drep¬ 
tul să lupte şi să înfrângă pe toţi acei care îi 
împiedecă existenţa şi desvoltarea sa. 

Vigaţa şi interesele individului sunt subordo¬ 
nate vieţii şi interesului neamului din care indi¬ 
vidul face parte. Sacrificiul intereselor persona¬ 
le şi la nevoie sacrificiul vieţii individului, 
formează deci condiţiunile de realisare a trăirii 
superioare omeneşti: Neamul. 

Eroismul şi puterea de sacrificiu a indivizi¬ 
lor izolaţi sunt deci condiţiuni necesare însăşi 
vieţii şi desvoltării neamului. 

Misiunea legiunii, ca instrument de salvare a 
Naţiunii şi a înălţării, este deci în primul rând 
de a ere ia omul erou, omul forţă de sacrificiu. 

Scopul neamului însă nu e numai acela de a 
trăi. Vieaţa în sine nu ar avea niciun sens, dacă 
nu ar fi iluminată de razele unui ideal exterior 
ei, ideal care să-i definească sensul, cauza şi 
conţinutul ei. Scopul vieţii este acela de a rea¬ 
liza valorile superioare din om, binele, frumosul. 












adevărul. 

Eroismul legionar, ca activitate sfidătoare de 
moarte închinată conservării şi perseverării nea¬ 
mului, va trebui să fie fructificat cu eroismul 
virtuţii, al cinstei, al setei de adevăr. 

Eroismul legionar va trebui să fie un eroism 
moral. 

Neamul, în slujba legilor eterne ale virtuţii 
şi adevărului divin. Legionarul, gata de sacrifi¬ 
ciu pentru apărarea vieţii neamului şi pentru ap㬠
rarea marilor legi morale care-i guvernează fiinţa 
şi-i dau sens vieţii. 

Orice încălcare a legii binelui, a vittuţii şi 
adevărului, este o încălcare a însăşi legilor de 
viaţă ale neamului. Necinstea, mişelia, nu pot fi 
întrebuinţate de legionar ca arme de luptă, chiar 
dacă ar prezenta pentru moment rezultate aparente, 
pentrucă prin ele se sfărâmă însăşi rostul exis¬ 
tenţei neamului legionar. 

(Pentru Legionari, pag. 28o.); 

"Păziţi-vă pe voi^ şi pe copiii de azi şi de 
mâine ai neamului rmanesc şi ai oricărui neam din 
lume, din această racilă îngrozitoare, mişelia. 

"Toată' inteligenţa, toată învăţătura, toate 
talentele, toată educaţia, nu ne vor servi la ni¬ 
mic, dacă vom fi mişei. 

"învăţaţi pe copiii voştri să nu întrebuinţeze 
mişelia nici în contra prietenului şi nici în con¬ 
tra celui mal mare duşman al. lor. Căci nu vor în¬ 
vinge, ci vor fi mai mult decât învinşi, vor fi 
^striviţi. Nici în contra mişelului şi a armelor 
lui mişeleşti să nu întrebuinţeze mişelia, pentru¬ 
că de vor învinge, nu va fi decât un schimb de per 
soane. Mişelia va rămâne neschimbată. Mişelia în¬ 
vinsului va fi înlocuită cu mişelia învingătorului 
In esenţă această mişelie va stăpâni peste lume. 
Intunerecul.mişeliei din lume nu poate fi alungat 
prin alt intunerec, ci numai prin lumina pe care o 
aduce sufletul viteazului, plin de caracter şi de 
onoare." 


47 


Legionarul României noui era văzut de Căpitan 
sub această formă a eroismului moral. Omul nou, 0- 
mul erou, omul care nu-şi precupeţeşte sacrificiul 
pentru^împlinirea legilor eterne ale fiinţei nea¬ 
mului în virtute şi adevăr. 

Realizarea eroismului moral în cadrul neamului 
presupune desfiinţarea politicianismului veral şi 
mişel, presupune curăţirea trupului raţiei şi a 
teritoriului, naţional de iudaismul parazitar şi i- 
moral şi de escrescenţa lui: comunismul materia¬ 
list şi duşman al oricărei împliniri în spirit. 

In seara zilei de 24 Iunie 1927, în chilioara 
din strada Florilor din laşul robit jidovimei, 
cinci oameni au hotărât pe vremuri să pornească la 
drum nou de mântuire, înarmaţi cu încrederea ne¬ 
mărginită în virtutea sacrificiului prestat în 
slijba binelui pentru neam. Din cei cinci mai tră- 
esc azi trei, doi ţintuiţi departe de ţara lor şi 
unul in temniţele din România. Căpitanul care co¬ 
manda grupul şi mâna lui dreaptă. Moţa, s’au ridi¬ 
cat de mult prin jertfa lor la cea mi îraltă sla¬ 
vă a Neamului Românesc. A fost atât de sublimă 
jertfa lui Moţa şi apoi jertfi Căpitanului încât 
prigonitorii lor de odinioară sunt nevoiţi azi să 
se descopere şi să-şi aplece genunchii tremurând 
în faţa luminii de fulger a sacrificiului lor, lu¬ 
mină care a alungat pentru vecie intunerecul deca¬ 
denţei morale de care era cuprins neamul nostru. 

"Din prima zi ne-au urmat actualii legionari 
(citindu-le în ochi aceeaşi credinţă puternică) - 
(Cărticica Şefului de Cuib,pag.74) : 

"Hristache Solomon, Alex. Ventonic, Neculaie 
Totu, Ion Banea, lng c Clime, Ing. Blăraru, Victor 
Silaghi, Jan Bordeianu, Dumitru Ifrim, Andrei Io- 
nescu. Mile Lefter, Spiru Peceli, Gh. Potolea, şi 
cel dintâi patronaj. Gen. Dr. Macridescu. 

Dintre cei de mai sus, Hristache Solomon şi 
Gen. Macridescu s'au stins în cursul vremii, cu o- 
chii ţintă spre zările viitorului legionar, iar 
Neculaie Totu, Ion Banea, Gh. Clime, Victor Silaghi. 



48 


şi Gh. Potolea au fost seceraţi de prigoanele cum¬ 
plite prin care au trecut. 

Curând după întemeierea Legiunii, numărul le¬ 
gionarilor s'a înzecit şi înmiit. Dar în măsura în 
care rândurile legionarilor se îngroşau, lumea ve¬ 
che îşi strângea rândurile şi-şi fortifica poziţi¬ 
ile prin care trecea, conform momentului tactic , 
când la atac, când în apărare. Curând am văzut în¬ 
trunită în acelaş front jidovimea din ţară cu cea 
din străinătate şi.laolaltă cu jidovimea, toate 
partidele democratice. La acest front s'a ataşat , 
fireşte, comunismul şi, greu de înţeles - vechea 
noastră "Ligă a Apărării Naţionale Creştine". 

Statul major al luptei era condus de acela pe 
care nenorocirea ţării l-a lăsat să se numească 
Carol al TT-leă. secondat, decă nu dirijat, de o 
metresă evreică. Flacurile fronturilor erau spriji 
ni te de o parte pe autoritatea statului "demicra- 
tic" român, de altă pe puterile judeo-democratice: 
Anglia, Franţa şi Rusia. 

Când legile statului român n'au mai fost sufi¬ 
ciente pentruca să poată stăvili năvala forţelor 
viguroase ale Legiunii,s'au fabricat alte legi 
mai severe. Când puterea de sacriâbi»a Legiunii a 
depăşit randamentul fabricei de legi comandate 
de Cahalul stabilit în calea Victoriei, cualiţia a 
recurs la crimă, la tortură, şi la cele mai bes¬ 
tiale mijloace de siluire a conştiinţelor rom⬠
neşti. Inchiziţia a fost de departe depăşită de 
mijloacele şi intensitatea torturilor suferite de 
legionari în subteranele închisorilor româneşti 

Legiunea totuşi nu a putut fi înfrântă, la 6 
Septembrie 194o, după trei ani de grozavă prigoa¬ 
nă, tronul românesc şi-a uşurat blestemul şi pozi¬ 
ţiile lumii vechi s’au clătinat din temelii. 

Dâr "decada decisivă a luptei legionaro" e în¬ 
că în curs. Lumea veche, un moment uluită de pier¬ 
derea statului său major, şi-a strâns din nou rân¬ 
durile şi a pornit din nou la atac, cu furia dis - 


49 


parării. Iată ce scria Căpitanul în 1937 de aceas¬ 
tă ultimă nare bătălie, care prevedea că avea să 
se dea: 


Buc.,18 Iunie 1937 
CIRCULARA Nr.79 


Camarazi, 

"Peste câteva zile. Joi, 24 Iunie 1937> se îm¬ 
plinesc zece ani decând a luat fiinţă Mişcarea Le¬ 
gionară. 

"Am plecat alături de Moţa şi încă de trei. In 
total am fost cinci. Din primul moment no-au aco¬ 
perit toate insultele, am primit apoi palme şi lo¬ 
vituri, isbitură după isbitură ne-au crestat feţe¬ 
le şi frunţile, închisorile ne-au subt oasele, am 
fost condamnaţi la moarte în gândul vrăjmaşilor 
noştri# iar de câţiva ani suntem obiectul tuturor 
uneltirilor întunecate. Răsboi.. de nimicire dus 
ceas cu ceas. Pentru noi nicio milă. Am trăit din 
mila lui Dumnezeu şi din vârful săbiei noastre! 

"Trăim şi azi din ele şi vom trăi deapururi. 

"Am răbdat şi am răspuns năprasnic. 

" 3i acum, la zece ani, când vom fi făcut bi¬ 
lanţul acestor uneltiri, acestor chinuri, acestor 
umilinţe, acestor încercări de nimicire, ne vom 
întoarce patru din cei cinci dela început şi vom 
spune vrăjmaşilor noştri: 

"In zece ani rezultatul uneltirilor voastre 
este acesta: 

"Suntem un milion I 

"Un milion de suflete, do femei, de copii, de 
bărbaţi, de bătrâni, care au credinţă nouă care 
trăesc, care luptă, care jertfesc sub steag legio¬ 
nar, care a şteaptă România Legionară şi cred în- 
tr'însă. 

"Unde vă este biruinţa? Si unde vă va fi biru¬ 
inţa? Căci dacă n'aţi putut nimici cinci, cum veţi 



5o 


mai putea nimici de două sute de mii de ori cate 
cinci? 

"Si acum mă îndrept către voi, dragi camarazi 
de eri şi de azi. 

"Fiţi cu gândul la sfântul mormânt, care a 
sfinţit toată generaţia noastră de luptători, prin 
sângele lui Moţa şi Marin, cu gândul la cei morţi 
sub pământ, sub asupriri nedrepte. 

"Faceţi—vă cu bărbăţie toate socotelile inte¬ 
rioare şi păşiţi cu hotărâre la decada decisiva a 
luptei legionare. Aceşti zece ani ce vin vor mai 
vedea asupriri şi morminte de ale noastre, dar vor 
vedea şi pe toti vrăşmaşii noştri înfrânţi şi toa¬ 
te uneltirile lor sfărâmate. 

"Aceşti zece ani ce vin vor vedea lupta deci¬ 
sivă, vor vedea pe legionari învingând. învingând 
şi risipind trufaşele puteri întunecate de astăzi, 
învingând şi punând temelie nouă neamului nostru." 

Da, cei zece ani care au început în 1937 ?u 
văzut mii şi mii de morminte legionare, zeci şi 
zeci de mii de întemniţări nedrepte. Şcolile şi 
cazărmile s'au transformat în puşcării, iar fron¬ 
tierele sdrenţuite ale Tării în drumuri de sur¬ 
ghiun. 

Dar de ar fi să ne luăm de piept cu masivul de 
stâncă al Părângului şi tot vom birui, căci aşa 
a poruncit Căpitanul. Si cuvântul Căpitanului e 
lege de neînfrânt! 

In faţa mplinirii legionare stau - spune C㬠
pitanul în Cărticica Şefului de Cuib - trei mari 
încercări. Aceste trei încercări pândesc pe fieca¬ 
re legionar. Dar, încercările nu sunt izolate, ci 
colective. Legiunea în întregimea ei are de str㬠
bătut acest drum al încercărilor. In cadrul Legiu¬ 
nii fiecare este supus efectului acestor încer 
cări. Insul poate fi supus şi unor încercări care 
îl privesc pe el singur, dar prin aceasta nu scapă 
de cele trei mari primejdii care ameninţă vieaţa 
întregii Legiuni; "Muntele Suferinţei","Pădurea cu 


51 


fiare sălbatece", şi "Mlaştina Desnădejdei". 

Căpitanul ne-a indicat deci în mod intuitiv şi 
precis seria de încercări prin caro are de trecut 
Legiunea.: Suferinţa, Jertfa sângelui, Desnădejdca 
pentruca după parcurgerea întregii serii de încer- 
cări să orneze biruinţa. 

Bacă revedem cursul evenimentelor legionare 
din 1927 şi pană azi, vom putea distinge cu uşu- 
rinţă trei mari epoci: 

Anii 1927—1937 fost martorii suferinţelor 
necurmate pe care le-au avut de îndurat legiom 
rii in cursul prigoanelor din ce în ce nai mari pe 
care lo-au pornit autorităţile împotriva Legiunii. 
Este decada primei încercări, aceea a "Muntelui 
suferinţei". E înalt acest munte, cât cerul, înalt 
cat tcată suferinţa din lume. Pe colţurile celor 
mai semeţe stanei se văd urmele tălpilor înroşite 
de sângele Nicadorilor şi Decemvirilor, dar în 
vârful muntelui suferinţei străluceşte prima mare 
victorie a Legiunii, biruinţa electorală din toam¬ 
na anului 1937 . 

Muntele suferinţei învins, din înălţimea lui 
Căpitanul îşi roti ochii spre celelalte vânturi 
spre a desluşi taina zărilor depărtate, aşa cum 
vor fi cercetat pe vremuri strămoşii volbura de 
partarxlor, înfipţi, pe culmile Rarăului sau ale 
Părângului. 

De jur ^împrejurul culmei pe care era urcat Că— 
pitanul, cât ţine Tara şi, departe, peste frontie- 
p®^ e JJ ril ; j văzu col $i de lupi, colţi mari de lup 
flămânzi pădUre de col ^ i albi, prădalnici şi 

Cu mana streaşină pe bolta frunţii. Căpitanul 
desluşi totuşi cu bucurie că nu-i singur pe lume. 
Peste lanţurile de munţi, peste ' câmpii, înspre 
soare-apune, vede steaguri multe, vede cete multe, 
care se luptau cu fiarele pădurilor. 

Teascul pieptului Căpitanului se umfla năpra 3 - 
no.c şi apoi, presând asupra goarnei gâtlejului, 
începu să hăuo înspre sfinţit un chiot prelung şi 



52 


puternic, încât se clătinau şi piscurile înălţimi¬ 
lor. Un chiot nu ca de la om la om, ci ca de la fra¬ 
te la frate. Un chiot de bucurie, de ortăcie. 

Trimis-au văzduhurile vreun răspuns sau nu,a- 
cestui chiot, nu se mai ştie, deoarece colţii de 
lupi, la auzirea chiotului, au început să clămp㬠
nească, mii de fiare însetate de sânge au început 
să urle şi apoi să muşte, să muşte a dâre şi ciul 
din carnea de legionar. 

A fost grozava epoca a încercării întitulate 
de Căpitan "Pădurea cu fiare sălbatece", care a 
durat din toamna anului 1937 până în miezul lui 
194o. 

Mii de legionari ucişi de Călineştii, Benglii, 
Moruzovii, Marineştii, besnelor nopţii. Nu ucişi, 
ci torturaţi, martirizaţi, fripţi pe jăratec, arşi 
cu vitriol. Căpitanul, cu el Nicadorii, Decemvirii, 
Clime, Banea şi mulţi, nenumăraţi, şi-au sfârşit 
moarte năprasnică în această prigoană. Dar Legiu¬ 
nea a străbătut totuşi şi această a doua prigoană, 
răpunând capetele hidrei. 

Apoi veni a treia încercare prorocită de Căpi¬ 
tan, ' ©rţi. închisori, o ţară plină de închisori. 
Munca silnică pe vioaţă, pe două vieţi, pe mai 
multe vieţi chiar. 

Moarte şi închisoare. închisoare şi moarte. 
Cat vezi cu ochii numai lanţuri şi lanţuri,lanţuri 
şi săbii ridicate. Si Căpitanul nu-i. Singuri, mai 
singuri de cum am crezut vreodată că am putea fi 
pe lume. Singuri în faţa prigoanei, în miezul pri¬ 
goanei. 

Cea din urmă şi cea mai grea din încercări: 
"Mlaştina desnăde jdici" . 

Simţeam cum ne suge glodul puhav al mocirlei cu 
miile-i de ventuze. Vedem cum se ridică noroiul 
până la glezne, până la genunchi, până la mijloc. 
Pe unii, pe puţini, i-a acoperit până la creştet. 
Ei se sufocă în glod. 

In cetatea lumii vechi, sună voios alamele bi¬ 
ruinţei. "S 1 a terminat cu Legiunea!” urlă de bucu¬ 


53 


rie jidanul, comunistul şi vechia, vechia târfă a 
Bucureştiului: "omul politic", democrat învăşmân- 
tat pentru seara balului mascat al biruinţei sale, 
în cine ştie ce haină politică de împrumut. 

In marea de noroi a mocirlei, în întunerecul 
nopţii, trup lângă trup de legionar se înşiră pun¬ 
te peste glob. Punte de carne vie, sfântă, marti¬ 
rizată, sacrificată pentru ideal, pentru cel mai 
mare ideal care poate străluci în faţa unui român: 
idealul legionar. 

Mocirla desnădejdiei va fi învinsă! 

Aşa a poruncit Căpitanul şi aşa va fi, chiar 
dacă ar trebui să întindem puntea cu trupuri le¬ 
gionare, până la înălţimile de zenit ale cerului. 

Vom învinge măreţ şi definitiv, pentrucă aşa a 
prorocit Căpitanul. Si Căpitanul nu a greşit nici 
odată. 






Vasile Iasinschi 


August 1942 




I O A N BELGEA 


Comandantul legionar Ioan Belgca a fost împuş¬ 
cat cu cei 3° camarazi din lagărul Vaslui pe mar¬ 
ginea şoselei ce duce spre Bârlad, în noaptea de 
21 spre 22 Septembrie 1939» 

Asasinatul acesta pusese capăt unei suferin 
.ţe fizice şi alteia sufleteşti. 

Autoritatea asasină - în starea ei de incon¬ 
ştienţă şi sălbătecie, care o cuprinsese după pe¬ 
depsirea stârpiturii ce a fost Armând Călinescu - 
ucide, odată cu celelalte elemente de elita legio 
nară, un fiu al Banatului Jugoslav, un vrednic ur¬ 
maş al ţăranului, gospodar de frunte din satul 
Costei, rămas sub stăpânirea nedreaptă a Serbiei, 
prin pacea dela 1918. 

ioan Belgea a venit în ţară, cum spunea el, să 
se bucure de libertatea românească, să asculte în 
voe graiu şi cântec romnesc, să-şi urmeze cursu¬ 
rile şi să se cultive în spiritul neamului căruia 
îi aparţine şi pe care îl iubeşte cu veneraţie - 
asemenea preotului conştient de menirea lui in fa¬ 
ţa altarului purtător al celor sfinte şi veşnice. 

A ajuns la Bucureşti. Străin, copil al nim㬠
nui, întrebând în dreapta şi în stânga "mS. frate , 
unde-o fi Universitatea?”, s'a pomenit pe treptele 
instituţiei de cultură - alma mater a românismului 
de pretutindeni. De aici îşi plimba ochii ageri şi 
iscoditori în amiaza unei zile de toamnă peste 
furnicarul pestriţ al lumii din Piaţa Universit㬠
ţii. Frământarea-4. sufletească, diversitatea trec㬠
torilor grăbiţi, ţipătul maşinelor în goană şi 



tramvaielor nervoase, îl oboseau. Priviri- 
trepidatul viu al mulţimii fără sfâr- 

teazu^ ESd/ S p P f , StatUel ° r din piaţa: Mihai Vi - 
teazu-,Elia(ie Radulescu şi Gheorghe Lazăr si 

Struna*** lui i se . adâncea în trecutul neamului 
nostru, aşa cum l-a în cursul liceului. 

int _ L ^I t f a . 11 cu Pnindea din nou sufletul şi vot 

4 -^ teţea să “? i croiască drum peste valurile 
de greutăţi ce-i apăreau în cale. 

n ' aVea nicio a dresă, a 

■ S Buoure * tiului ** pî- 

da«î S î a 5 aia -' 9i 4. h0tărîr * a » Perseverenţa şi idealul 

rau imbold V;Lea ^ a, nu " 1 slăbe au, ci dimpotrivă, e- 
rau imbold sever spre necunoscut. 

S’a înscris la Litere şi Filosof ie A diw r> 
greu, dar a răsbătut. A învăţat carte adâncă. I-Iu 
plăcut cursurile profesorului Nae Ionescu. Era 
oarte scrupulos la învăţătură. Voia să ştie mult 
Si a » £2 

-ooam bucovineni oare au recunoscut în Câpitan un 
“f 6 “• ** B°lg« a intrat în Mişcarea WionaS 

■ " f ° St t0t «**“1 prinfrTS 
.ffTÎ ? V C r zut ^îduiitat, până la sfSr- 
zilelor sale, in idealul legionar şi în că- 

“Pitan, isbăvitorul de neam. ? Că 

GUn ° ştin ţ ă la se diul din strada Gu- 

-uTS tt? a ?i al 50 ■ tai * p» * - 

•• Era modest din cale afară. S G strecura sfios 
Umca de camarazi agili şi preocu¬ 
paţi do îndeplinirea misiunilor primite sau în aşt 
•teptarea ordinelor ce urmau. Ş 

. k 00 ! 111 lui blanzi » surâsul plăcut şi gingaş 
timbrul sonor al vocii sale limpezi şi intomS 
armonioasă a cuvintelor puţine şi ales,contrastiu 
clocotul de creainţă legionară şi navala de 


59 


sentimente ce-i răscoleau uneori fiinţa la gândul 
strălucirii neamului. 

Si nu era un sentimental. Stăpân pe sine şi pe 
toate impulsurile ce din adâncuri proveaoau, în 
discuţii pentru adevăr şi dreptate, pentru Neam şi 
Legiune, punea multă pasiune, care trecea dincolo 
de orice legături şi prietenii. 

Nobleţă ţăranului român era întruchipată în 
toate componenţele firii sale. Deaceea dispreţuia 
din plin pe cei nevolnici şi pezevenchi. Iar acest 
dispreţ era întărit uneori cu observaţii, dar mai 
ales întovărăşit de un ias bogat şi fără zăgazuri, 
care isprăvea senin ca o slabă umbră de încrustare 
amară. 

Ion Belgea, în lagărul de la Ciuc şi apoi de la 
Vaslui, a avut o atitudine corectă şi demnă. Nu a 
cerut niciodată nimic, nu dorea de la nimeni nimic. 
Era pus pe aşteptare. N'a admis atitudini bătăioa¬ 
se, dar nici nu s'a înclinat tendinţelor de com¬ 
promis. A fost o linie de măsură, pentru oricine o 
căuta, şi pildă de răbdare nemărginită pentru toţi 
grăbiţii. A fost exemplu de caracter, sobru, masiv 
şi măreţ. 

Făcea parte din grupul de conducere al lagăru¬ 
lui. îşi spunea totdeauna părerea, modest şi si¬ 
gur pe sine. Expunerea lui era străbătută de lumi¬ 
na dreptăţii. Părea că era o părticică din Căpitan, 
care n’a greşit niciodată. 

Avea darul vorbirii. Crescuse în el oratorul 
ales, cu calităţi combative în formă ele^otă şi 
convingătoare. Stăpânm fraza plină de conţinut 
roditor şi cioplită cu toate instrumentele logicii 
Cuvintele clare şi vibrante cădeau în cadenţă ca 
stropii grei de ploa5_s răscolitoare în miez de va¬ 
ră, cu soare mândru şi strălucitor. Ca şi binefa¬ 
cerea ropotului acestora pe faţa dogorită a pămân¬ 
tului, tot astfel vorba lui vie, ce isbucnea năr- 
valnic din tainiţe necunoscute, mângâia şi uşura 
sufletele ostenite de arşiţa suferinţelor fără 
sfârşit. 



6o 


La moartea Căpitanului,s'a transformat în vol¬ 
bură de flăcări. Revolta nu mai contenea. Se îneca 
din lipsă de aer. Paşi scurţi înainte şi îrapoi, - 
încercau să atenueze durerea apărută toată pe fa¬ 
ţa-i crispată şi ochii mărunţi şi înţepeniţi în 
orbite de nedumerirea sacrilegiului săvârşit împo¬ 
triva fiinţei neamului. Cu mâinile cleşte pe cap, 
îşi mişcă în mod mecanic corpul în ritm neregulat 
şi fără nicio ţintă. 

iiari lovituri opriseră în loc cârma oricărei 
, raţiuni. Un mare suflet s'a topit, pentru un mo- 
meat, în iezărul prăpăstios al disperării. 

Am trăit cu toţii ceasuri şi zile grele ca 
plumbul. Dacă ne-ar fi bătut cu tunul ca să ne a 
mestece carnea noastră cu ţărana zidurilor care ne 
adăposteau, dacă no-ar îi ciuruit piepturile noas- 
. tre cu gloanţe de mitralieră, dacă ne-ar fi hăcuit 
- .trupurile cu cuţite, am fi simţit cu toţii cea mai 
„mare binefacere, cea mai plăcută doslegare, cea 
...mai dreaptă deslegare, cea mai dreaptă uşurare a 
unui sfârşit de viaţă, în lupta pentru mărirea 
neamului nostru. 

Dar nu s’au întâmplat decât ameninţări şi au 
„continuat să ne hrănească mai departe cu tot felul 
do amărăciuni servite brutal sau elegant Hîn CU pa 
îndoliată a Mişcării Legionare. 

"Ştii că ne-am grăbit cu declaraţiile"? îmi 
spunea peste vreo trei luni camaradul Belgea. "C㬠
pitanul trăeşte, uite cea mai sigură infomnţio"; 
îmi povesteşte şi—mi arată o notă care purta pece¬ 
tea celei mai categorice autenticităţi. Nu i-am 
răspuns nimic şi i-am lăsat întreaga părere ce se 
acreditase, că trăeşte Căpitanul. Eu ştiam însă a- 
_ devărul. 

Aproape nouă luni am stat cu paturile alătu- 
rea. Zi de zi ne—am legat sufleteşte şi reoiproo 
rc împărtăşeam gândurile şi impulsurile interioa¬ 
re. ^Nevodă descătuşării sentimentelor este natura¬ 
lă in asemenea împrejurări. Voinţa, planurile şi 
dorinţele noastre se împleteau împreuna. Legiunea 


61 


x viitorul ei ne preocupau cu deosebire. Nu odată 
I s'a spus că închisorile şi lagărele sunt flăcă- 
| legionare, care pe unii îi ţin treji, iar pe 
ţii îi frig la degete. 

Târziu, în vara anului 1939» se apucase să lu- 
ze în lemn. Să iasă şi el, ca şi toţi ceilalţi, 
vreo două, trei, iconiţa din lagăr, când îi va 
i rândul. Să ducă amintire cuiva....şi să-i ră- 
âtie şi lui semn, care să pomenească de dragostea 
Imarazilor ing, Nicolicescu şi Al. Muraru, învăţă 
Irii celor începuturi în arta cioplitului cu cit¬ 
itul în lemn de tei. 

In urmă se îmbolnăvise; suferea de stomac; a- 
ea dureri periodice; şi când începeau crampele,se 
ntindea în pat, ofta din greu, stăpânindu-se 
a să nu trezească atenţia altora. Transpira sub 
ovara suferinţei, dar nu cerea nimic. I-am ajutat 
U ce ne-am priceput. 

Ploaia de gloanţe româneşti, în noaptea de 21- 
2f Septembrie 1939» a stins orice durere. Călăii 
ii netrebnicii neamului românesc s'au adăpat şi 
in sângele fraţilor de peste hotare. Crima lor 
ste cu atât mai uluitoare. Au doborât crezând că 
u se mai ridică, au ucis, în speranţa că nu în- 
ie, au batjocorit trupurile lor, vrând să dea 
ldă. 

Ion Belgea era oricând gata să primească moar- 
pentru Căpitan şi Legiune. In faţa călăilor 
k -a înfipt picioarele bine în pământ şi ochii lui 
u nouri de săgeţi dispreţuitoare, pânăce 
lumbul asasin a stins conştiinţa unei chinuite 
ieţi de legionar. Corpul lui s'a prăvălit şi pă- 
Sntul bun l-a primit să-i adăpostească oasele. 

Sângele lui amestecat cu ţărână românească va 
J>di intelectuali de marcă ca el, mândri naţionâ- 
.işti ca el, români de onoare şi de caracter ca oL 
Pentrucă el este viu şi pretutindeni prezent; 
.ci unde şi-a închinat cei mai frumoşi ani ai 
eţii, culturii şi luptei, şi dincolo peste gra- 
,ţă, în Banatul copilăriei sale, precum şi peste 







62 


tot pământul locuit de .fxJmi luminaţi de o rază 
din aureola spiritualităţii legionare. 

Ion Bolgea e pildă vie de voinţă până la 
jertră P©tt«ru^mvrerea neamului românesc, pe care 
o aşteptăm şi în care împreună cu el credem. 


v . ; • 


* • :x 






13 SEPTEMBRIE 1 %2. 


Corneliu Georgescu 


Berkenbruck, 13.9.1942 





13 SEPTEMBRIE 


Intr'um din ultimele zile ale veacului care 
apunea, la 13 Septembrie 1899, în cumpăna dintre 
veacul care se stingea şi veacul care se ridica 
s P re vieaţă, s’a născut undeva în Iaşi lumină no¬ 
uă, Căpitan, nu numai veacului cu care răsărea îm¬ 
preună, ci şirurilor de veacuri viitoare, CORNELIU 
CODREANU. 

■ Bătrâna capitală a Moldovei n'a observat la 
început minunea care se petrecea între zidurile 
sale, nu fiindcă vârsta i-ar fi slăbit vederea, ci 
fiindcă târgul de pe malul Bahluiului a încetat 
de mult să mai fie ce a fost odată: Iaşi. ^e ridi¬ 
cau ele, nu-i vorbă, ca şi mai demult, patruzeci 
de turle de biserici, pe chinga dealurilor ieşene, 
dar clopotele din turle răsunau a pustiu în vre¬ 
muri de sărbătoare, pornind dela piciorul "Copou- 
lui" spre "Păcurari", sau în jos spire "Lăpuşneanu", 
deaici urcând spre "Sărărie", sau trecând dealul 
spre "Tătăraş", oriunde-ţi întorceai privirea stre¬ 
ini şi iar străini. "Trei Ierarhii" lui Vasile Lu- 
pu, buchet uriaş de flori încremenite în piatră, 
îşi zăvoriseră de mult porţile, ocrotind pe cat îi 
era cu putinţă domnească odihnă a ctitorilor din 
racle. Si era ^ mare nevoe de zăvorâre a porţilor, 
deoarece bâşbaia prin prejur furnicarul jidovimii 
proaşpăt aciuate. Cimitirele mai puţin păzite şi- 
au pierdut, pe ici pe colo, crucile de marmoră şi 
multe lespezi măestrit dăltuite au fost ridicate 
depe mormintele mitropoliţilor şi vornicilor ve¬ 
chiului Iaşi, şi folosite drept material de zidăr- 



66 


rie pe seama havrelor jidoveşti, care se ridicau 
proaspete, dar hâde, peste osemintele pângărite de 
venetici. In piaţa "Unirii”, doar statuia lui Cuza 
Vodă, stingherită şi ea, cum era, între mulţimea 
de firme jidoveşti, de mai amintea prin prezenţa 
ei de un trecut odinioară românesc. Ferită de lu¬ 
mea cea nouă şi cufundată în paragină şi uitare, 
stă molcomă într'un fund de grădină, în hudiţa Ti- 
căului, "Bojdeuca" lui Creangă. Pe dealul Copoiu¬ 
lui Cogălniceanu, de bronz, şi-a întors de mult 
faţa dela Academia care pe nedrept se mai numea 
''Mihaileană", deoarece sălă ş luiau din ce în ce nwrp 
mulţi studenţi străini între zidurile ei. Ceva mai 
la deal, în grădina Copoului, "Teiul lui EminescU" 
zăvora,^cu ajutorul ramurilor sale posomorit cobo- 
rîte, cât putea mai declin, sanctuarul tulpinei 
lângă care a visat de atatea ori pe premuri poetul 
Si aici, ca şi pretutindeni în lung şi în latul 
oraşului înstrăinat viermuia "omida" coborîtă din 
"Boian" şi "Vatr^ Dornii", peste laşul, inimă a 
Moldovei. 

Si ca inima sa era toată Moldova şi ca Moldova 
era ţara toată, în acea toamnă de sfârşit de veac. 
Părea o toamnă de sfârşit de lume, de sfârşit de 
lume românească. Străini în oraşe, străiniîn sa¬ 
tele româneşti. Străini cu sutele şi sutele de 
mii, cum n'au fost nici în timpul celor mai cumpli 
te viscole ale trecutului romanesc. Streini în ca¬ 
să, streini în moşia românească. Si, ce era nai 
rău decât toate, parcă şi sufletul românesc se în¬ 
străina. Se răvăşau într Insul comorile de energie 
şi virtute românească, se deschideau tot mai adânc 
în el, începând din păturile lui de sus, guri de 
prăpăstii negre, gata să adâncească în fiinţă şi 
neam şi morminte şi tot. 

^Veacul al XlX-lea care apunea, sgâlţâise din 
ţâţâni, do cum a mijit ochii, toate aşezările lu¬ 
mii. Născut din vâlvătaia unei revoluţii care n'a 
cunoscut decât duhul dărâmării, a căutat să înlo¬ 
cuiască autoritatea, principiul indispensabil or¬ 


67 


ganizării oricărui stat, cu hăimălaia iresponsabi¬ 
lă a plebei, dragostea de ţară, şi neam, cu ideea 
unei false fraternităţi universale, false fiindcă 
se referea la ceva general, ireal, iar în concret 
nega familia, cuibul în care fraternitatea se naş¬ 
te şi creşte organic, nega neamul în cadrul căruia 
se înfrăţesc familiile. Acelaş veac a mai asmuţit 
msfarşit massele împotriva lui Dumnezeu,cinstirii 
căruia au încercat să substitue adularea materiei 
şi a unei prezumtive, dar jalnice, raţiuni rom⬠
neşti. 

In locul desvoltării organice în cadrele fi¬ 
xate, de istorie şi puterile lor de vieaţă, neamu¬ 
rile, cuprinse de duhul distrugerii împrăştiată în 
lume de^focul revoluţiei plebei pariziene, au dăr- 
.râmat în ele cu sgomot şi cu voluptate, zăgazul 
sângelui, pentruca să cadă în curând vlăguite de 
. puteri în mreaja păianjenului care stătea la pân¬ 
dă» păianjen cu chipul lui Juda. 

Suflul otrăvitor al veacului al XlX-lea nu a- 
ţinsese o vreme pământul românesc. Isbiţi mereu cb 
vitregiile istoriei. Românii au rămas sufleteşte 
în veacul lui Ştefan cel Mare sau al lui Mihai, 
veacuri la care şi-au adăpat tăria şi Horia şi Tu- 
dor şi Iancu şi Vodă Cuza. 0 vreme ocupat cu Apu¬ 
sul, veacul prăvălitor de suflet ne-a trecut cu 
vederea. Cu atât mai aprig s'a repezit asupra 
noastră când şi-a adus aminte de noi, în ultime¬ 
le lui decenii.Mai puţin timp decât o generaţie do 
om, a fost suficient pentruca să dărâme din sufle¬ 
te tot ce au ci ;at pi conservat şirul de secole. 
Mai puţin timp decât o generaţie a fost suficient 
pentruca să facă din laşul Voevodal de până atunci 
un cuib de. ploşniţe străine. Si ce s'a petrecut cu 
Iacul, s'a întâmplat cu Tara toată. 

Yj Septembrie 1899» în toamna laşului cufundat 
in melancolia sfârşitului de veac şi în desnădej- 
dca sfârşitului său de istorie, cine ar fi putut 
bănui că începe să mijească, printre ruinele proas 
pete alo trecutului, muguri de primăvară înoitoa- 



68 


re, duh de veac nou, energie de trăsnet, menit a 
cutremura din străfunduri neamul ce se credea sor¬ 
tit pieirii, şi a.-l ridica spre vieaţă, spre dem* 
nitate, spre glorie? In laşul amintirilor măreţe 
ale trecutului romanesc, în laşul cutropit de ji- 
dovsne şi de moarte, a licărit în pfcag de veac nou 
scânteie nouă, scânteie care avea să crească şi - 
alimentată de jalea laşului muribund - să ajungă 
cândva foc, vâlvătae. Căpitan, Căpitan care se 
mistue pe sine pentru a-şi salva laşul. Moldova şi 
Neamul, Căpitan care-şi transforma pieptul în tor¬ 
ţă vie pentruca să lumineze cu ea cărarea de mân¬ 
tuire a neamului. Sens nou jertfei creştine. Sens 
nou istoriei româneşti. 

Când a aflat că a fost dăruit de Dumnezeu cu 
primul său născut, tânărul,pe atunci,Ion Zelea Co- 
dreanu, coborât de prin ţinuturile Sucevei de unde 
a fost silit să plece din cauza urgiei străine, 
s'a rugat lui Dumnezeu, să-i dea putere şi lui şi 
fiului său, să poată lupta pentru desrobirea Buco¬ 
vinei lui dragi, dar şi a bietei Moldove, robită 
şi ea din ce în ce străinului. Calendarul zilei de 
13 Septembrie cinstea pe Corneliu S utaşul. Semn 
bun - se gândea tatăl - fiul meu s'a născut în zi¬ 
ua cinstită de numele unui soldat roman, A unicu¬ 
lui soldat cu numele trecut în calendar. A unui 
soldat şi viteaz şi temător de Dumnezeu. Aşa cum 
trebue românul să fie - şi în semn de mulţumire 
pentru semnul ceresc, şi-a botezat copilul cu nu¬ 
mele Corneliu, numele sutaşului din calendarul zi¬ 
lei. 

Semnul ceresc părea a avea un sens şi mai a— 
dane. Capitolul Io din Faptele Apostolilor, ne a- 
rată că sutaşui Cornelius era căpitanul unei cen¬ 
turii italice cu garnizoana in Cezaria. Deşi păgân 
şi necunoscător al credinţei creştine. Dumnezeu a 
socotit pe Cornelius vrednic de mântuire din cauza 
inimei cutate pe care o avea, A poruncit deci aces 
tuia prin gura unui' înger să trimită soli în ora¬ 
şul Jcppo la Simen, supranumit Petru, core-1 va 


69 


mântui. Trimişii lui Cornelius au aflat într'ade¬ 
văr în Joppe pe Apostolul Petru, căruia i-au isto¬ 
risit cele auzite de Cornelius din gura îngerilor. 
Călăuzit de aceşti soli. Petru s'a dus la Cezaria, 
unde a intrat în casa sutaşului roman. îndată s'a 
convins că acesta este vrednic de a primi botezul 
Domnului. De botezat nu îndrăsnea să-l boteze. Co¬ 
munitatea creştină de pe atunci nu se emancipase 
încă de prescripţiunile legii lui Moise. Apostolii 
şi ucenicii lor, crescuţi în spiritul Vechiului 
Testament, nu înţelegeau încă deplin sensul nouei 
căi trasate de jertfa Mântuitorului, şi se consi¬ 
derau mai departe ca o sectă mozaică, sectă care 
se deosebeşte de ceilalţi mozaici prin faptulcă 
crede în Mesia Gris tos, crucificat pe Golgota şi 
înviat din morţi de unde ceilalţi mozaici, negând 
pe Cristos, aşteptau pe un alt Mesia. încolo toate 
prescripţiunile legii lui Moise erau valabile şi 
pentru hebreii creştini, ca şi pentru ceilalţi he- 
brei.Hebreul creştin socotea, ca şi cel necreştin, 
că numai hebreul e cm deplin, că nehebreul este o 
fiinţă inferioară, impură, de care hebreul trebue 
să se ferească, deoarece orice atingere a acestuia 
este păcat. Legaţi în particularismul iudaocentrist 
al legii lui Moise primii creştini continuau şă 
creadă, chiar după jertfa Fiului lui Dumnezeu pe 
cruce, că Dumnezeu a făcut lumea numai pe seama Iu 
deilor şi că numai Iudeii sunt vrednici de mântui¬ 
re. 

Pe când se ruga Petru lui Dumnezeu în casa lui 
Cornelius pentru a obţine lumină în Această împre¬ 
jurare în care vedea că voijiţa divină, manifestată 
prin spusele îngerului,este în contradicţie cu li¬ 
tera legii lui Moise,văzu semnul Duhului Sfânt co- 
borîndu-se deasupra lui Cornelius. Aceasta era o 
dovadă deplină că Dumnezeu nu a rezervat putinţa 
mântuirii numai pe seama iudeilor,ci o lasă desehi 
să tuturor oamenilor cu inimă curată. Petru nu a 
mai şovăit să boteze pe sutaşul roman şi Cornelius 
deveni întâiul creştin neiudeu şi nelegat de legea 




7o 


lui Moiso. 

P^i^ 1 botezul lui Cornelius s'au deschis orizoi>- 
, turi cu totul noui Bisericii creştine. Din acest 
moment^ a început propovăduirea Cuvântului lui Dum- 
. nezeu intre toate neamurile pământului. Cu botezul 
•acestui prim nehebreu, creştinismul a rupt zăgazul 
hebraismului, zăgaz în care prima comunitate creş¬ 
tină, dominată încă de exclusivismul legii lui Moi- 
se, a ferecat cuvântul mântuitorului. 

Prin pogorârea Duhului Sfânt deasupra centurio¬ 
nului nehebreu Cornelius, Dumnezeu a dat scxtB nou 
creştinismului, sfărâmându-i carapacea asfixiantă 
a iudaismului şi dirijanâu-1 spre lumea romană, 
spre lumea deschisă a tuturor neamurilor pământului 
Pri.n acceptarea la botez a lui Cornelius s'a dat 
posibilitate şi strămoşilor noştri, care locuiau pe 
aceste plaiuri, de a se încreştina, şi deci s'a 
deschis drum pe seama Romanilor, spre a se mântui. 

Tânărul tată avea deci dece să se bucure în zi- 
ua^do 13 Septembrie 1899. întâiul său născut a ap㬠
rut în lume sub semn bun. Sub semnul întâiului sol- 
jîaţ creştin. Totodată, a întâiului creştin nehebreu, 

Cornelius, Căpitanul centurionului italic din 
Cezaria, a fost sorocit de Dumnezeu pentru credinţa 
ca ca să determine smulgerea creştinismului di n ză 
gazul hebraic în care se sufoca şi să pregătească 
drum de mântuire omenirii. 

Un alt Cornelius, de mai târziu,devenit Căpita¬ 
nul neamului românesc,a fost sorocit de Dumnezeu 
să-şi smulgă neamul din lanţurile robiei jidoveşti, 
xn caro trăgea să moară, pentruca reînoit, purifi* 
cat prin etica legionarismului, să poată relua ur¬ 
cuşul creştinismului. 

In răsărit de zodie de veac, în toropeala laşu¬ 
lui gata de moarte, nu se năştea numai în zira de 
13 Septembrie un om, ci renăştea un neam, în fulger 
de ochi ageri, xn piept voinic, în braţ vânjos, 
braţ care roteşte cu spor sabie purificatoare de 
arhanghel. 


71 


Unul din multele efecte ale denaturării spiri¬ 
tului orie de pe urma contactului lui cu mentalita¬ 
tea iudaică, este, desigur, şi superstiţia număru¬ 
lui. Nu se temeau de nimic, nici măcar de fulgerele 
cerului pe care le socoteau scăpărate de duhurile 
răului. Xn hauitul de tunet al văzduhurilor se luau 
de piept cu furtuna, isbind în.cetăţile nourilor cu 
ascuţişul săgeţilor lor. Cine n'are teamă de moarte 
nu ştie ce-i frica pe pământ. Si cum s'ar fi temut 
oare dracul de^a trece pragul vieţii, când dincolo 
de acest prag îl aştepta contopirea scânteii sale 
de^vieaţă cu rugul eternităţii divine? Dincolo de 
svârcolirca de^o zi pe pământ îl aşteaptă orizontul 
nemărginirii, înălţare eternă în lumină şi în bine! 
Ochiul obişnuit cu zarea veşniciei abia de mai dis¬ 
tinge frânturile de spaţii sau de timp de care se 
agaţă cu atâta străşnicie cei care nu înţeleg să 
trăiască decât în azi şi în eu. 

Robită păcatului cărnii, jidovimea nu poate 
concepe subl im ul unui dincolo de mine . Existenţa în 
spirit, raiul de dincolo de aici îşi pierde la ji¬ 
dani metafizica şi transcendenţa sa, şi devine ma¬ 
terial, prezent şi voluptUoe,palpabil. Dacă semitul 
mahomedan vede supremul bine pe care-1 poate h㬠
răzi Alah credinciosului în munţi de pilaf şi în 
umbra răcoritoare de grădină, jidanul visează o îm¬ 
părăţie eternă în care el să fie stăpânul absolut 
şi singurul beneficiar al muncii şi bogăţiilor ce¬ 
lorlalte neamuri. Obiectele acestei existenţe devin 
in această mentalitate scopuri ale vieţii, şi sem¬ 
nele, cifrele care le exprimă cantitatea, le conta¬ 
bilizează, devin formule magice, formule cu virtuţi 
intrinsece. Sufletul hrănit în materialism nici nu— 
şi poate afla un alt simboj. al dorurilor sale, de- 
cat numărul, cifra, pentrucă numai numărul 03 ţ>rimă 
setea de posesiune a sufletului său. Nu-i de mirare 
deci că sufletul semitic a născocit cultul şi su- 
perstiţia numărului şi nu-i de mirare că tot ei au 
fost aceia care au închegat metoda de judecată a 
cabalei, judecată în care numerele au persomlitate 





72 


proprie, fiecare număr cu virtuţile şi cu puterile 
lui. 

Spiritul iudaic a răsădit deasupra seninătăţii 
sufletului arie toana de a te despărţi do bunurile 
pământeşti, teama de a fi lipsit do un anumit număr 
de obiecte, teama de numărul însuşi,do numărul con- 
cept şi conţinut al bucuriilor în singura existenţă 
admisă de iudaism ca posibilă, aceea a materiei. 

Una din superstiţiile pe care ni le-a transmis 
această mentalitate cabalistică, este superstiţia 
numărului 13. Orice lucru pornit în ziua cu acest 
nimăr, este sortit neisbândei. Numărul 13 îşi poar¬ 
tă nenorocul asupra tuturor lucrurilor şi fiinţelor 
purtând semnul lui. Numărul 13 devine în această 
superstiţie un fel de zeu al răutăţii, care pedep¬ 
seşte fiinţele intrate în sfera sa de influenţă, a- 
glcmerând asupra lor toate nenorocirile posibile. 
Pedeapsa în acest sistem îşi pierde cauzalitatea e- 
tică şi creştină, nu mai este ofectul sdruncinării 
de către cel caro. o suferă, a legilor de armonie 
divină a universului, nu mai e dictată de simţul de 
dreptate al lui Dumnezeu, ci este rezultatul acţiu¬ 
nii distrugătoare a unei forţe mitologice a unui 
număr învestit cu puteri nelimitate; Zeu, NUMĂR FA¬ 
TAL al Răutăţii, într’un univers stăpânit de un o- 
limp semit, din care zei—cifre isbesc în omenirea 
îngrozită in loc, de fulgere cu numere vrăjite şi 
nimicitoare. 

Această superstiţie a numărului, această înves¬ 
tire a numărului cu atribute supranaturale, cu a- 
tributele unei divinităţi a Răului, se cerea înl㬠
turată,' odată cu toate miasmele otrăvite pe care 
mentalita'tea iudaică le-a plantat în sufletul arie. 

Căpitanul s'a născut in ziua indicată de cifra 
3 3? presupusă a fi fatală, pentru a se lua de piept 
cu această superstiţie. Nu aduce nenorocire acest 
număr nimănui, fiindcă nu poate aduce.Dumnezeu este 
singurul judecător şi el răsplăteşte pe fiecare 
după inima fiecăruia şi după faptele lui,Cauza 
care determină suferinţa, nenorocirea, pedeapsa, nu 


73 


e în afară de noi ci în noi înşine. Singura nenoro¬ 
cire care-1 poate lovi pe om este aceea pe care şi-o 
cauzează el însuşi. Scopul existenţei noastre fi¬ 
ind mântuirea, purificarea din nimicnicia şi păc㬠
toşenia cărnii, fericirea omenească va trebui cău¬ 
tată pe drumul indicat de Mântuitorul Isus. Nefori- 
cirea, nenorocul omului nu constă în piedicile pe 
care cl le întâlneşte în cale, căci lupta cu obsta¬ 
colele - deci existenţa obstacolelor - este necesa¬ 
ră în scopul purificării, înobilării sufletului. 
Nefericirea, nenorocul, constau în îndepărtarea o- 
mului dela cărarea oare duce la n&ntuire. 

Când acum 2o de voacuri Dumnezeu a voit să cume 
exclusivismul iudaic în Biserica creştină şi să 
facă să triumfe adevăratul sens al religiei mântui¬ 
toare do suflet, a făcut să coboare Duhul Sfânt a- 
supra unui centurion roman, faptă prin care a dat 
ariji credinţei care altfel ar fi rămas înmormânta¬ 
tă in sinagoge. 

Căpitanul a ştors prin faptul naşterii sale a- 
parenţa răutăţii fatale oare apăsa pe ziua în oare 
s’a născut, prin vieaţa sa şi vioaţa Legiunii, a 
impregmt acestei zile mi mult decât oricărei al¬ 
teia sensul legionar, sensul de jertfă, tocmi pen¬ 
tru a demonstra triumful asupra mentalităţii iuda¬ 
ice, triumf care preceda în mod necesar biruinţei 
materialo asupra pericolului fizic şi economic al 
jidovimei. Cuibul legionar, prim bisericuţă a jert 
fei legionare, este compus din 13 legionari. Dumne¬ 
zeu a ajutat pe Căpitan să dea din plin sensul de 
jertfă dorit şi vieţii şi morţii, salo, ca şi zilei 
în caro s’a născut. In toamna anului 1923» când 
şi-a îndrumat pentru întâia data, hotărât şi grav, 
paşii 3pre jertfa totală pentru neam, şi-a început 
suferinţa într'o cămăruţă din strada 13 Septembrie 
din Bucureşti, unde a fost arestat şi unde a pornit 
pentru întain dată la Văcăreşti. Această cămăruţă 
din strada 13 Septembrie a fost un fel de Grădim 
Getsimani.,care i~a despărţit firul existenţei în 
două. De aici a pornit firul Golgotci lui, al aco- 



74 


lui urcuş, care avea să dureze 15 ani în şir, din 
închisoare în închisoare, din beznă în besnă, din 
Jilavă în Jilavă, dar din înălţimea sufleteas* 
că xn şi mai sublimă înălţime,pani£ la contopirea in-î 
cu veşnicia,pe calea jertfoi.Veşnicie în care aadus 
prinos lui Dumnezeu sufletul purificat al neamului 
legionar. 

La celălalt capăt al pământului european, cel㬠
lalt arhanghel pământesc al Legiunii, Ion Moţa, s'a 
cuminecat şi el .împreună cu Vasile Marin, în altă 
zi do 13, din acelaş pahar al jertfei consimţite 
pentru neam, zorind să drumuie Cşpitanului lor c㬠
rare spre cer, spre binecuvântarea tronului Mântu¬ 
itorului Isus. 

La capăt de veac caro dispărea, veac al deşer¬ 
tăciunii şi al pieirii, în prag de veac nou care se 
năştea, veac menit să dea un nou sens şi noui culmi 
vieţii omeneşti, în ziua de 13 Septembrie, într'o 
cămăruţă din Iaşi, Căpitanul de centurio Cornolius 
din Cezaria a coborît depe calendarul din perete şi 
a transmis noului Corneliu, menit a deveni Căpitan 
al neamului său, spada cu care împărăţia romană a 
răpus pe vremuri dosmăţul îndărătnic al Iudeii.Spa- 
da cu caro Titus odinioară a răscolit în cenuşa Io- 
rusalimului, pentruca să nu rămână nici sub cenuşe 
piatră pe piatră din cuibarul iudaic, astfel cum a 
prorocit Isus. 

Mânerul săbiei transmisă de centurionul roman 
noului căpitan de oşti, era împodobit în cruce. 
Semn de luptă pe^care noul născut era sorocit să-l 
ducă, era binecuvântat de Dumnezeu.Semn că purtăto¬ 
rul spadei cu mâner de cruce va avea de urcat, lup- 
tând, acelaş drum al crucii, pe care l-a urcat odi¬ 
nioară Mântuitorul lumii. Dovadă că lupta noului 
Căpitan şi jertfa lui pentru Cruce vor duce la bi¬ 
ruinţă, fiindcă poartă pecetea semnului divin. 


21 IANUARIE SI JERTFELE LUI 


Corneliu Georgescu 


Buohenwald,- 1943 , 



21 IABUARIE SI JERTFELE LUI 


21 Ianuarie 1 . Trăsnet din senin, sau n㬠

prasnică deslănţuire a unui cataolism prilejuit de 
puterile adâncurilor? In această zi şi în zilele 
care au urmat s'au săpat la Bucureşti, la Ploeşti, 
la Brăila, la Rădăuţi şi în multe alte localităţi 
romaneşti, o seamă de morminte, multe morminte 
proaspete de legionari. Cele mai multe din numele 
încrustate pe crucile verzi înfipte în acele zile 
la căpătâiul de veci a celor de curând îngropaţi, 
ne-au rămas nouă, celor departe de ţară, necunoscu¬ 
te. N'am putut afla numele celor căzuţi în cele 
trei cumplite zile care au început la 21 Ianuarie 
1 94-1-, zile în care s'a spulberat iluzia unui regim 
legionar în care ne-am legănat timp de patru luni, 
pentruca, deodată cu furtuna care le-a secerat via¬ 
ţa, să se deslănţuie prigoana împotriva Mişcării, 
prigoană care de atunci n'a mai încetat. Porţile 
puşcăriilor s'au deschis larg pentruca să primească 
pe miile de legionari condamnaţi la ani grei de în¬ 
chisoare, la ocnă pe viaţă, mai fără de măsură şi 
mai fără osteneală ca oricând înainte. Când celule¬ 
le închisorilor au devenit neîncăpătoare, mitralie¬ 
rele Jilavei au rărit rândurile celor întemniţaţi, 
prin ţăcănit de salve trase în plin. Si fiindcă în¬ 
chisorile tot n'au ajuns, lagăre s'au deschis pre¬ 
tutindeni, grele şi mohorîte, lagăre de concentra¬ 
re, înţărcuite cu sârmă ghimpată şi ocolite de paz¬ 
nici aspri şi câini de adulmecare. 

Dar lagărele cele multe şi grele se vor deschi¬ 
de odată. Si închisorile se vor deschide toate. Se 
vor deschide în ziua câni Dumnezeu va socoti că Le¬ 
giunea a umplut cu vârf paharul jertfei, şi lcgio- 




78 


mrii s'au pregătit îndeajuns sufleteşte pcntruca 
să fie vreanici do marea sărbătoare a biruinţei. A— 
tunci, clopotele bisericilor vor suna toate, nu a 
bucurie, ci a rugăciune. A rugăciune de mulţumire 
pentru minunoa biruinţei. A rugăciune do închinare 
pentru sufletele celor căzuţi în cele nesfârşite 
prigoane, ca şi mormintele săpate la 21 Ianuarie şi 
in zilele caro au urmat acestui început de furtună, 
se vor deschide, şi morţii dela Bucureşti, dela 
PIoeşti, dela Brăila, dela Rădăuţi şi de unde vor 
fi odihnind prin cele colţuri de ţară, vor lua dru¬ 
mul spre creasta Predealului, ca să se înfrăţească 
cu legionarii ^căzuţi la Ciuc, 3a Vaslui, la Râmni¬ 
cul Sărat şi in alte multe, fără de număr,locuri 
şi mucenicii legionaro, uniţi în sobor acoJ.o, pc 
culmea care uneşte Ardealul cu Tara Românească. Vor 
primi cum sc cuvine convoiul care va adune în sânil 
lui pe Căpitan, pe Moţa şi Iferin, pe Nicadori şi 

• Decemviri, dela Casa Verde; generaţii şi generaţii 

- de legionari vor găsi acolo prilej do reculegere şi 

întărire sufletească. 

Muntele sanctuar, muntele jertfei legionare , 
va vorbi prin miile lui de cruci presărate la mar— 

• gini de cărări, pe sub tâmpla de stâncă, sau pe 
sub bolta de cetini, despre Căpitan, despre Moţa 
şi despre toţi legionarii căzuţi. Un colţ al aces¬ 
tui sanctuar va istorisi pelerinilor despre jertfa 
legionarilor căzuţi în cumplitele zile de 21-23 
ianuarie 1941, zile în care toate puterile întuno- 
recului, pentru un moment orbite de lumii* lui 
6 Septembrie s’au năpustit asupra noastră ou şi mai 
multă furie şi cu mai multă experienţă ca n*i îna- 

• inte, îndată ce s'au desmetecit, hotărâte să dis 
trugă definitiv tot ce e legionar. Legiunea lo-ar 
fi putut rezista, dar de lupta internă din România 
ar fi profitat vecinii hapsâni,care stăteau gata 
să năvălească asupra ei, îndată ce forţele ţării 
ar fi fost angajate în volbura internă. Mişcarea 
s'a ferit să se aventureze într'un răsboiu civil, 
spre a feri astfel ţara de năvala externă, a re— 


79 


nunţat chiar să-ş răsbune morţii seceraţi de pri¬ 
ma furtună şi, încrezătoare ca'n cumpăna dreptăţii 
dumnezeeşti jerfifa ei va fi recunoscută, a evitat 
lupta, acceptând astfel drumul suferinţei. 

In fruntea grupului celor căzuţi la 21-23 Ia¬ 
nuarie, pelerinii care vor urca cândva cărările 
muntelui jertfei legionare vor citi pe o cruce: 
"Comandant Legionar Victor Silaghi". Cei care l-au 
cunoscut îşi vor aminti de trupul său vânjos ca 
stejarul, de ochii săi sclipitori de lumină inte¬ 
rioară şi de inima lui în care vibra duioşia de 
frate, dar svâcnea şi impetuozitatea unui lupt㬠
tor care-şi găseşte mulţumirea în înfruntarea pri¬ 
mejdiilor. îşi vor aminti apoi de luptele fără nu¬ 
măr pe cari Silaghi l-a dat bărbăteşte timp de 18 
ani pentru ide ea legionară, îşi vor aminti de su¬ 
ferinţele iui şi de moartea lui năprasnică, cu m⬠
na pe flamura verde legionară. 

Vizitatorii de ocazie care nu s'au adăpat din 
credinţa şi din tradiţia legionară, rătăciţi din 
snobism pe cărările sanctuarului legionar, vor 
spune poate citind pe cruce numele lui Victor Si¬ 
laghi, cum au spus atâţia până acum şi cum s'au 
întrebat în batjocură de atâtea ori şi presa fari- 
seie: *'ce caută acest ungur între legionari?" Bie¬ 
tul Silaghi, nici în mormânt odihnă de răul unor 
oameni care l-au chinuit şi în viaţă mai mult de¬ 
cât orice prin aluzii răutăcioase privitoare la 
numele său. 

Numele străin a fost povara familiei sale, po¬ 
vară amintirii unor timpuri când ungurii, în do¬ 
rinţa lor de a asimila cu forţa pe românii de prin 
ţinutul Careiului, unde locuiau "Sălăgenii", str㬠
moşii săi, le-au schimonosit numele prin ungures¬ 
cul "Silaghi", traducerea lui Sălăgeanu, traducere 
pe care au impus-o prin cine ştie câte presiuni, 
întâi în acte scrise, şi apoi în vorbire. "Sălă - 
genii", deveniţi fără voia lor "Silaghi", nu şi-au 
renegat însă neamul, continuând să facă, spre ciuM 



8o 


ungurilor, în toate împrejurările cauză comună cu 
ai lor, ca nişte romani ce erau, cu sângele, .cu i- 
nima şi cu fapta. 

Numele maghiarizat nu l-a oprit pe popa Sila- 
ghi, tatăl lui Victor, să slujească cu cinste şi 
cu omenie cate zile a avut în biserica românească 
din satul, deasemenea român, de pe câmpia Crişam. 
După vechea tradiţie românească din Ardeal, cucer¬ 
nicul părinte a fost sfetnic şi îndrumător al po- 
porenilor săi, la toate răscurcile întâmplărilor 
care interesau viaţa satului românesc şi a neamu¬ 
lui din care făceau cu toţii parte. Această îndru¬ 
mare luminată nu i-o puteau ierta ungurii care ar 
fi dorit âă vadă masele româneşti turme fără păs- 
'.orj deaceeâ ^s'au hotărit să—1 suprime. Hotărîrea 
şi—au pus—o * in aplicare într’o noapte din anul 
1918, când jandarmii cu pene de cocoşi şi cu inimă 
de fiară au năvălit în casa lui, legandu-1 şi tâ- 
râhdu-1 cu ei, aşa cum apucase să se ridice din 
somn. Nici ţipetele îngrozitoare ale preotesei, 
nici bocetele desnădăjduite ale celor doi copii 
nevârstnici care se agăţau cu disperare de tatăl 
lor, nu au înduplecat pe călăi, să—şi schimbe por¬ 
nirea. L-au dus pe bietul popa Silaghi, şi dus a 
fost. Multă, multă vreme după aceea, n'a mai ştiut 
nimeni de soarta lui. Jandarmii cei absâni au fu¬ 
git nu după mult timp în pustiul lor, alungaţi de 
blestemul populaţiei^româneşti şi de lucişul baio¬ 
netei soldatului român care se ivea de după cres¬ 
tele munţilor Apuseni; dar în casa copiilor fără 
tată nu s*a mai sălăştluit bucuria. După mai bine 
de un an dela cumplita întâmplare, apele umflate 
de ploi au scobit un ml şi au surpat o bună buca¬ 
tă de pământ în volbura apei. Din creasta surpătu- 
r iî a arunci la iveală un oorp omenesc înţe¬ 

penit în chinurile morţii, pe care pană atunci îl 
tăinuia pământul. Mare a fost durerea romnilor 
din acea regiune, dar şi mai mare durere în casa 
în care jelea preoteasa şi sărmanii orfani, când 
s'a văzut că trupul chinuit era al lui popa Sila- 


81 


ghi. Jandarmii unguri l-au snopit pe preotul roman 
in bătăi, apoi i—au retezat picioarele cu ferăs¬ 
trăul şi, înainte de a-şi da duhul, l-au îngropat 
de viu în pământ. 

Da! Popa Silaghi a lăsat fiului său Victor 
moştenire un nume de înstrăinat, impus cine ştie 
când prin silnicie de ungur, dar i-a lăsat în 

. schimb un suflet românesc şi pildă sfântă a marti¬ 
riului suferit de el, părintele său, pentru cauza 
neamului romanesc. Imaginea trupului schingiuit şi 
ciopârţit, şi gândul chinurilor cumplite 1^ care 
a fost supus tatăl său înainte de înfiorătoarea 
moarte,aa urmărit pe Victor în scurta, dar eroica, 
viaţă, şi 1—au călăuzit in luptă fără de pre¬ 
get pe care se simţea dator s—o ducă pentru trium¬ 
ful românismului, căci aşa ordona sângele scurs în 
gropiţa râpei în care a fost aflat corpul încreme 
nit în durere a tatălui său. 

Ajuns în toamna anului 1923 la Universitatea 
din Cluj, viitorul nostru camarad s f a aruncat cu 
patimă în luptele studenţeşti, văzând în acestea 
forma luptelor naţionale, isvorâtă din necesităţi¬ 
le epocii istorice, începută după răsboiul cel ma¬ 
re. Eliminat dela Cluj pentru aceste lupte, s f & 
mutat în anul următor JLa Iaşi unde a cunoscut şi 
irrmat cu credinţă pe Căpitan, pe care nu l-a mai 
părăsit niciodată. In Legiune, unde a intrat odată 
cu primul grup care a primit săcuşorul de ţărână, 
a luptat şi a suferit mereu în primele rânduri, 
închisori fără număr, suferinţe necurmate, lipsuri 
şi ademeniri, nu l-au putut clinti din drumul pe 
care il ştia că e cel adevărat, drumul oare se cur* 

- venea străbătut cu orice risc de fiul martirului 

- dela Cărei. Biografia lui, pe care nu încerc acuma 
nici măcar să o schiţez, e un subiect de mare epo» 

. pee. In 1938, închisiilagărul dela Ciuc, lagăr îm 
prejmuit cu o groază de reţele de sârmă ghimpată 
şi păzit cu străşnicie de o întreagă companie de 
Jandarmi, şi-a pus în gând să plece, şi, într* o 
bună zi a şi plecat, de nu mai puteau Jandarmii de 



82 


ruşine şi ciudă. S*a repezit dela Ciuc până acasă, 
de şi-a văzut soţia şi copilaşul de curând născut, 
şi apoi a trecut în Germania,- salvândtt-se astfel 
din prigoana lui Carol. In toamna anului 1940, în 
scurtul răgaz dintre două prigoane, vuia Roma de 
cântecele legionarilor care defilau în faţa Duce¬ 
lui, aspri şi hotărâţi, sub comanda lui Victor Si¬ 
laghi. Curând apoi, a urmat nenorocirea dela 21 
Ianuarie care a cernit din nou sufletul legio¬ 
nar cu jale; şi,cel mai tânăr din neamul Silaghilolţ 
copilaşul născut în prigoana din 1938» a rămas şi 
el orfan, dupăcum orfan rămăsese şi tatăl său, cu 
23 ani înainte, când Ungurii i-au ucis părintele» 
Când copilul va ajunge să înţeleagă că gloan¬ 
ţele care au ucis pe tatăl său n'au fost străine, 
ci româneşti, durerea lui va fi neînchipuit do ma¬ 
re. Orfanul va moşteni acelaş nume unguresc. Sil¬ 
nicit pe vremuri familiei sale de către asuprito¬ 
rii străini, dar şi sângele a dcua generaţii de e- 
roi a luptelor naţionale care şi-au pecetluit cre¬ 
dinţa cu jertfa lor; sângele bunicului martirizat 
la o margine de râu şi al tatălui său., Comandantul 
Legionar, care a înfruntat timp de 18 ani prigoa¬ 
nele, pentru Căpitan şi pentru dreptatea neamului 
românesc, mereu neînfricat şi mer~u în primele 
rânduri, pană când a fost răpus pe uliţele Plooş- 
■ciului de gloanţe de frate, gloanţe care nu ar fi 
treruit să se îndrepte spre un piept atât de rom⬠
nesc» 

Dar copilaşul dela Careii Mari n*a rămas numai 
fără tată, ci şi fără de mormântul bunicului său, 
peste care s'au reîntors jandarmii cu pene de co¬ 
coş din 1918» şi a niai rămas şi fără cămin, căci 
întreaga ţară a Crişanei, ca şi mare parte din Ar¬ 
deal, a fost cotropită de Unguri. Ce aveau înstră- 
inaţii prigonitori dela Bucureşti cu fiul popei 
îngropat în pământul Ardealului care luptase pen- 
truca să înceteze regimul de jaf şi de teroaredin 
trecut, şi să coalizeze forţele reale ale Tării 
întru consolidarea României întregite? 


83 


Tirania şi îngâmfarea, trădarea şi reaua voin- 
ţă vinovată de care au dat dovadă politicienii ve- 
roşi care au stăpânit destinele Tării şi în ulti¬ 
mul deceniu, au făcut posibilă sfârteoarea trupu¬ 
lui Ardealului în două şi trecerea a unui milion 
şi jumătate de români în robie ungurească. Depe 
culmea Predealului, undo urmează să fie aşezat 
spre odihnă trupul martirizat al Căpitanului, acel 
al lui Moţa şi, împreună cu cele ale sutelor de 
legionari, trupul lui Victor Silqghi, so vede abia 
ca la o as var litură departe, cuţitul graniţei un¬ 
gureşti, înfipt în inima ţării până aproape de pi¬ 
cioarele Tâmpei. Ce fel de odihnă le va fi hărăzi¬ 
tă martirilor de je muntele jertfei legionare, cu 
juncghiul străin xnfipt în coastă? 

La 21 Ianuarie 1941, prin asaltul puterilor 
întunerecului. Legiunea a fost oprită să colabore¬ 
ze cu elanul şi cu spiritul ei de jertfă la rea¬ 
lizarea unei ordini europene bazate pe dreptate şi 
pe ideologia revoluţiilor naţionale. Puterea întu- 
nerecului nu poate fi însă de prea lungă durată. 
Cerul românesc se va însenina şi va veni odată şi 
odată primăvara care să îmbobocească mugurii pier- 
secului legionar. Lumea veche, încremenită în p㬠
cate, lumea care a prăbuşit ţara în prăpastia din 
vara anului 194 o, din care de abia a putut fi sal¬ 
vată în cele câteva luni do regim legionar, nu va 
putea mereu să aţie vântul corăbiei legionare. 0- 
dată cu împlinirea idealurilor legionare, junghie- 
rul unguresc se va toci şi muntele jertfei legio¬ 
nare, presărat dela poale până în creştet cu mor¬ 
minte, îşi va găsi perspectiva şi odihna. Pe urci>- 
şul acestui munte, jertfele legionare dela 21 Ia¬ 
nuarie, aliniate sub streaşină de stânci sau sub 
umbrare de brazi, vor înţelege că legionarii r㬠
maşi nu i-au părăsit, pe ei, pe cei căzuţi pentru 
Legiune, şi că nu şi-au renegat nici crezul în 
slujba căru.ia Victor Silqghi, şi jertfitorii dela. 
21 Ianuarie, au trăit şi au murit. 









CUPRINSUL 


HS« 

1. Amintiri despre Col, Zăvoianu - V.Iasinsohi 1 

2. 13 Septembrie 1?41 - Ilie Gârneaţă . . . . 13 

3. Mit.1 Dumitresc 1 - Constantin Papanace. . . 21 


4. Căpitanul - Vasile Iasinschi.31 

^ La 1 15-a aniversare a întemeierii Legiuni 
de Corneliu Georgoscu .41 

6 . Ioan Belgea - Vasile Iasinschi. 55 


7• 13 Septembrie 1942 - do Corneliu Georgescu. 63 
8 . 2i Ianuarie şi jertfele lui - C. Georgescu. 75 













NOTA 

Publicarea acestor conferinţe,ţinute 
la Berkonbrdck în anii 191-1 -4-2,nu are al 
tă semnificaţie decât aceea că face cu¬ 
noscut un material documentar care apar 
ţine istoriei.